DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Copyright © Editura Academiei Române, 2007. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 050711, Bucureşti, România Tel. 4021 - 318 81 46, 4021 - 318 81 06 Fax: 4021-318 24 44 e-mail: ed.acad.@ear.ro Internet: www.ear.ro CARTEA A APĂRUT CU SPRIJINUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PENTRU CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ACADEMIA ROMÂNĂ (BUCUREŞTI). INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN - AL. ROSETTI” Dicţionarul limbii române (DLR) / întocmit şi publicat după îndemnul şi cheltuiala M. S. Regelui Carol I. - Bucureşti : C. Sfetea ; Socec & Comp. ; Editura Academiei Române, 1913-vol. Tomul I. Parte« a 5-a : Litera D : Deţinut - Discopotiriu. - 2007. - ISBN 978-973-27-1589-5. ’ 81'374.8=135.1 Redactor: MARIANA-LUCIA FOTA Bun de tipar: 27.11.2007. Format: 8/61x86. Coli tipar: 49 C. Z. pentru biblioteci mari 459 -3 = 59 C. Z. pentru biblioteci mici 459 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN - AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI. DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE (DLR) SERIE NOUĂ TOMUL I PARTEA A 5-A LITERA D DEŢINUT - DISCOPOTIRIU mm W I EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 2007 Serie nouă, întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membru al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române Redactori responsabili: Acad. MARIUS SALA Acad. GHEORGHE MIHAILA Partea a 5-a a tomului I a fost elaborată în cadrul Departamentului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti de următorul colectiv: Alexandra BURNEI dr. Monica BUSUIOC Elena CIOBANU Zorela CREJA Anca GHERMAN Eugenia GUTULESCU Redactori: Lidia IONICĂ Aurelia MIHAILOVICI Georgeta MITRAN Maria MUNTEAN Maria PĂUN Eleonora POPA Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Filofteia TĂNĂSESCU Nicoleta TIUGAN Stela TOMA Tatiana TUGULEA Aurelia ULICI Au colaborat la redactare: dr. Melania BĂDIC, Alina BĂILEŞTEANU, Anca BOLDEA, Valentina CĂRARE, dr. Victor CELAC, Viorel DELIU, Garofiţa DINCĂ, dr. Liliana HOINĂRESCU, dr. Mihaela MARIN, dr. Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAL dr. Raluca NEDEA, dr. Mihaela POPESCU, dr. Carolina POPUŞOI, Claudia SILIŞTEANU, dr. Doina SPARIONOAPTE, Gabriela STOICA, dr. Ariadna ŞTEFĂNESCU, Oana TITEL, dr. Radu TRIF, dr. Florin VASILESCU. Revizori: Zorela CREŢA Ion DĂNĂILĂ Eugenia GUŢULESCU dr. Monica BUSUIOC Valentina HRISTEA dr. Mircea SECHE dr. Lucreţia MAREŞ Nicoleta TIUGAN Maria PĂUN Eleonora POPA Revizie finală: Elena CIOBANU Tatiana TUGULEA Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGA Au colaborat, la operaţii de căutare în baza de texte, extragere de fişe şi introducere în manuscris, verificări de citate, corelaţii şi colaţionare: dr. Melania BĂDIC, Alina BĂILEŞTEANU, dr. Victor CELAC, Ionuţ GEANĂ, Simona GEORGESCU, dr. Liliana HOINĂRESCU, Claudia IONESCU, dr. Mihaela MARIN, dr. Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAI, Mihaela MOLDOVEANU, dr. Raluca NEDEA, Anabella-Gloria NICULESCU-GORPIN, dr. Mihaela POPESCU, dr. Carolina POPUŞOI, Florin STERIAN, Andreea ŞOVAR, dr. Radu TRIF, Monica VASILEANU, dr. Florin VASILESCU. Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Andrei AVRAM, doctor docent, cercetător ştiinţific principal; Grigore BRÂNCUŞ, membru corespondent al Academiei Române, profesor, Universitatea din Bucureşti; Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru al Academiei Române; MURÂDIN Lâszlo, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; Marius SALA, membru al Academiei Române; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. Pentru verificarea primelor atestări ale cuvintelor vechi a fost consultat dr. Alexandru MAREŞ, cercetător ştiinţific. Pentru cuvintele cu răspândire regională au fost consultaţi: Doina GRECU, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca; dr. Ion MĂRII, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca. Operare pe calculator: Elena DOSAN, Georgeta Mihaela MANOLE, Daniela ROZMALIN, Roxana Andreea TEODORESCU Redactori responsabili ai tomului I, partea a 5-a Acad. MARIUS SALA Acad. GHEORGHE MIHĂILĂ dr. MONICA BUSUIOC Şef al Departamentului de lexicologie şi lexicografie deţinut -781- DEUNĂZI DEŢINUT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (învechit, rar) Ţinut cu forţa. Cf. resmeriţă, d. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care se află sub stare de arest; arestat. Eforia consumaţiei sării către vistierie, despre cererea îngrijitorului deţinuţilor de la ocnele Telega de a începe tăierea sării numai cu aceştia, despre neajunsurile care pot urma pentru ocne dacă lucrul ar începe fără ciocănaşi (a. 1836). DOC. EC. 637. Deţinuţii sau condamnaţii se tratează alminteri cu umanitate, dar, fireşte, şi cu toiegele. codru-drăguşanu, c. 67, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. îi spuse că deţinuţii trebuie eliberaţi, eftimiu, n. 149. Femei care, dacă ... treceau în trăsuri şi le cunoşteai ...le priveai strein, de parcă ar fi fost deţinute plimbate sub excortă la tribunal camil petrescu, p. 86, cf. nom. prof. 83, SCRIBAN, D. Un deţinut simandicos în jurul căruia se desfăşoară solicitudinile mamei sale devine „fiul adorat VIANU, A. P. 273. Taie mustaţa unui deţinut terorizat. CĂLINESCU, I. 107. Ceea ce scăpa la percheziţia făcută deţinuţilor şi putea pătrunde odată cu ei în închisoare, înceta să mai fie obiectul banal de până atunci. BOGZA, V. J. 19. Inchipuindu-şi că era vorba despre vreun deţinut de rând, ar fi alergat într-un suflet, vinea, L. I, 411. Al doilea om de legătură era un achizitor de lucruri făcute de deţinuţi, barbu, ş. N. II, 109, cf. DN2. Motivul grevei ... era reaua alimentare a deţinuţilor. MAGAZIN IST. 1967, nr. 9, 33, cf. M. D. enc., dex. Curtea de Apel Craiova a decis punerea în libertate a unui alt deţinut arestat pentru omor. rl 2005, nr. 4 728. Jurnalul „fericirii” se opreşte câteodată asupra şicanelor, invidiilor şi trădărilor, pe care deţinuţii ... şi le faceau unii altora, adevărul, 2006, nr. 4 822. Evadarea celor doi deţinuţi din penitenciarul aşa-zis de maximă securitate a demonstrat că ... situaţia este ţinută sub control doar pe hârtie. RL 2007, nr. 5 270. 3. Adj. Care se află în proprietatea sau în stăpânirea ori care aparţine unei persoane sau unei instituţii etc. Muzeul îşi propune să prezinte publicului patrimoniul de artă asiatică deţinut. RL 2006, nr. 4 997. -PI.: deţinuţi, -te. - V. deţine. Cf. fr. d e t e n u. DEU subst. (Prin sudul Olt.; într-o legendă) Cuc (Cuculus canorus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 78. -PI.:? - Et. nec. DEUL vb. I v. dăula. DEULÂT, -Ă adj. v. dăulat. DEUNĂSEARA adv. (Rar) într-una din serile precedente. Deunăseară, când trecea ...pe stradă, d-na Rossi îi râse în faţă. ap. TDRG. Deunăseară, m-am oprit la o tarabă de cărţi vechi. I. botez, b. I, 110, cf. IORDAN, L. R. A. 232, FORM. CUV. I, 221. - De1 + ună + seară. DEUNĂZI adv. (Indică în mod vag un moment nu prea îndepărtat din trecut) într-una din zilele trecute, nu de mult timp, de curând. Cf. anon. car. Să faci dum[ital]i osteneala ... să găseşti o sută dă dramuri peteală dă aur; însă mă rog să fie mai lată decât aceia care mi-ai trimis dumn[eata] dăunăzile (a. 1810). iorga, S. D. VIII, 48, cf. LB. Sunt adverbe ... azi, ieri, mâine, deunăzi, timpuriu, târziu> codru-drăguşanu, r. 91. Deunăzi, dumneaei ... joacă un rol de bătrână şi nu vroieşte a-şi face nici măcar un grimas. în pr. dram. 189. Dăunăzi, aruncăndu-şi zavistica ochire Văzu că megieşul îşi face o căsuţă, negruzzi, s. ii, 210. Cu ungurul tractate deunăzi s-au dires. CONV. lit. II, 254. Am mai văzut dăunăzi îmblând pe-aici prin sat un ciofligari de-alde tine. creangă, p. 148. „Societatea de teatru ” ... şi-a ţinut deunăzile congresul la Brad. SĂM. III, 590, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Trista rămăşiţă care adăpostise un suflet ca acela a stat pentru priveală într-o biată cutie, pe care a înlocuit-o dăunăzi un relicvariu meschin, iorga, C. I. I, 18. Tot vesel şi împăcat l-am găsit deunăzi între creaţiile lui la Ateneu. ANGHEL, pr. 170, cf. tdrg. Vorbele de deunăzi ale copistului îi răsunau în urechi iarăşi, rebreanu, i. 190. Iată pentru ce deunăzi i-am dat dreptate lui Paşadia. M. I. CARAGIALE, C. 87, cf. cade. Deunăzi se sfărâmă pluta cu noi. galaction, o. 62. Deunăzi, tot aşa, duceam pe un judecător, înşelase o fată. brăescu, O. A. II, 205, cf. SCRIBAN, D. Văzui şi eu deunăzi o mai-mărime care îşi are-n Rai, din vreme, plătită o intrare. arghezi, s. v. 243. De pildă, în acest sat mare, care se cheamă Bucureşti, a nins deunăzi abundent. CĂLINESCU, C. O. 13. Vraja pe care o simţiseră cu toţii deunăzi, tudoran, p. 84, cf. dex. <> (Precedat de adverbe, cu sensul determinat de acestea) 2 basmale i-am trimis peşcheş mai dăunădzi (a. 1740). IORGA, S. D. XXI, 239. Când veneam însărcinat Mai dăunăzi prin Bănat Mă prindea minune mare De un cântec oarecare, montan, s. 26/3. Până mai deunăzi, câte slove au avut slavii, noi le grămădeam cu loc, fară loc, prin cărţile noastre, heliade, O. n, 188. împăratul a avut un vezir foarte meşter la caligrafie şi a murit mai dăunăzi. GORJAN, h. I, 122/13-14. Mai dăunăzi vorbeam c-un june prieten, negruzzi, s. I,. 198. Ce să facem? îmi zicea mai deunăzi cineva. GHICA, c. e. îl, 420. Mai dăunăzi mă-ntâlneşte unul ce-i zic Clevetici şi mă-ntreabă nitam-nisam de sunt ca dânsul, demagog? alecsandri, t. 38. Până mai deunăzi se credea ... că toate cuvintele se derivă din vro 500 de rădăcine primitive. MAIORESCU, L. 24. Această cugetare a fost din nou deşteptată în mine mai deunăzi, citind în „Trompeta Carpaţilor” ... încă un articol ODOBESCU, S. II, 288. Acesta mi-i flăcăul, despre care v-am spus mai dăunăzi. CREANGĂ, P. 83. Chiar deunăzi am avut ocaziune a vedea efectul ce se poate obţine din cuvintele de o silabă. MACEDONSKI, O. IV, 37. Nu-şi mai putu păstra veselia ei senină de până mai deunăzi. VLAHUTĂ, O. A. I, 120. Mai deunăzi se vorbea într-un loc de unul care a scris nişte poezii, nuvele. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Un critic francez facea mai dăunăzi constatarea că romanul actual este mai mult un „ eseu ” decât o operă de ficţiune şi de creaţie, ibrăileanu, s. L. 98. Pe piepturile lor sunt urma armelor mele, pe care eu le-am pus mai deunăzi în muntel vissarion, B. 79. Os-o îmbrace Ştefan ...pe care până mai deunăzi îl chema Gheorghe. STANCU, D. 203. Abia deunăzi, într-o clipă de răgaz, Ismail îi făcuse chipul, cu vopsele, pe 5846 DEUNĂZILE -782- DEVALE ditamai bucata de mucava, tudoran, p. 133, cf. alr sn iii h 774, ALRM SN II h 591. -O (Precedat de prepoziţii, cu sensul determinat de acestea) într-adevăr, până deunăzi, Titu, singur din toată familia, părtinise pe preotul Belciug. REBREANU, I. 108. Dramaturgi de primul rang sunt jucaţi ... pentru noi ăştia, surtucarii, îmbrăcaţi, cum s-a zis până deunăzi, nemţeşte, arghezi, b. 156. -O L o c. a d j. De deunăzi = recent, apropiat. Şi aşia Evangheliia-i una den veac. Nu-i de deunăzi izvodită. N. TEST. (1648), lr/32. Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat; Cum ţi se pare aceasta? - Zău, aşa cum mi-a părut întâmplarea dă deunăzi cu calul ce ai vândut. ALEXANDRESCU, O. i, 318. Aceasta, în tot cazul, îmi readuce-aminte Scandalul de deunăzi, macedonski, O. II, 6. Ii părea rău că dascălul nu se arăta supărat după ciocnirea de deunăzi, rebreanu, I. 77. -Pronunţat: de-u-, - Şi: (învechit şi popular) dăunăzi, (învechit şi regional) deunăzile, dăunăzile, (regional) diunăzi (ALR SN III h 774/105) adv. - De1* ună + zi. DEUNĂZILE adv. v. deunăzi. DEUSÉBI adv. v. deosebi1. DEUTERÀRE s. f. (Chim.) Reacţie de schimb între atomii de hidrogen şi atomii de deuteriu conţinuţi în două combinaţii diferite. Cf. ltr2, sfc iv, 319, dc, dn3. - Pronunţat: deu-. - De la deuteriu. Cf. fr. d e u t é r a t i o n. DEUTÉRIU s. n. Izotop al hidrogenului, al cărui nucleu are un neutron şi un proton; hidrogen greu. Produsele gazoase ce se degajă în timpul electrolizei conţin cantităţi apreciabile de deuterium. MACAROVICI, CH. 254. Apa grea ... conţine deuteriu, adică un izotop al hidrogenului. CIŞMAN, Fiz. II, 278. Deuteriul se deosebeşte de hidrogen prin faptul că are în nucleu un neutron afară de proton. LTR2, Cf. DER, DN2, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: deu-te-riu. - Şi: deutérium s. n. - Din fr. deutérium, engl. deuterium. % DEÜTÉRIUM s. n. v. deuteriu. DEUTEROMORFOZĂ s. f. (Geol.) Schimbare a formei cristalelor mineralelor, determinată de procese mecanice şi chimice. Cf. ltr2, dn2. - Pronunţat: deu-. - Din fr. deutéromorphose. DEUTERÔN s. m. Nucleul atomului de deuteriu format dintr-un proton şi un neutron; deuton. Procesul capturii în nucleu a protonilor, deuteronilor şi helionilor prezintă o strânsă analogie ... cu procesul dezintegrării prin emisie de particule a. SANIELEVîCI, R. 93, cf. LTR2, DER, DN2. Deuteronii se folosesc în unele reacţii nucleare. DC, cf. D. med., m. d. enc., dex. - Pronunţat: deu-. - PL: deuteroni. - Din fr. deutéron, engl. deuteron. DEUTON s. m. (Chim.) Nucleul atomului de deuteriu format dintr-un proton şi un neutron; deuteron. Pe lângă particulele a, electroni, protoni s-a mai descoperit încă existenţa neutronilor, deutonilor şi pozitronilor. MACAROVICI, CH, 198, Prin bombardarea staniului cu deutoni, s-a constatat că timpul de înjumă-tăţire 9,5 min. se observă numai la elementul îmbogăţit în izotop 124. SANIELEVîCI, R. 143, cf. DER, DC, M. D. ENC. - Pronunţat: deu-. - Pl.: deutoni. - Din fr. deuton, engl. deuton. DEUTOPLÂSMĂ s. f. (Biol.) Substanţă nutritivă depozitată, sub formă de granule, în citoplasma ovariană. Cf. DN3. - Din germ. Deutoplasma, engl. deutoplasm. DEUX-PIÈCES s. n. (Franţuzism) îmbrăcăminte feminină compusă din fustă şi jachetă. Cf. dn3, dex2. - Pronunţat: dô-piés. - Pl.: deux-pièces-uri. - Din fr. deux-pièces. DEV s. m. v. deva. DÉVA subst 1. (în hinduism) Putere cerească; zeu, divinitate. Cf. der, m. D. enc. 2. (în zooastrism) Spirit rău; semn. M. D. enc3. - Şi: dev s. m. DER, M. D. ENC. - Cuv. sanscrit. Cf. fr. deva, engl. deva. DEVÂLE adv. (Popular) în partea de jos, din vale; mai la vale, mai încolo. Mă deşteptăi din letargie ..., mă coborâi devale. codru-drăguşanu, C. 3. Curtea banului Ghica ... începea din capătul despre apus al podului gârlei, devale de Zlătari. GHICA, S. 493. Unul dintre membrii acelui consiliu propuse a merge cu ţăranii devale, pe malul Bistriţei. CONV. LIT. III, 59. Ce mai vijelie ... Trebuie să fie Devale, pe şes. ALECSANDRI, o. 170. Ia, colo devale, în înfundătura ceea, un taur grozav la mulţi bezmetici le-a curmat zilele. CREANGĂ, O. 87. Cum mă văzuşi, lăsaşi drumul drept şi o apucaşi pe devale. caragiale, o. v, 194. O porneau devale, peste pârâu, în luncă, vlahuţă, S. A. II, 65. Stetea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior. COŞBUC, P. I, 181. în sat, devale, s-aud strigăte. SĂM. I, 279. Toamna ...o tulesc devale, pe rând, oile de la târla lui Panţuroi şi toţi ciobanii şi baciul, brătescu-voineşti, p. 49. Aici fusese stâna altădată; de un timp însă se mutase devale, mai la adăpost, hogaş, dr. I, 59. Mai devale, în dreptul Izvorului, dincoace de gârlă, e proprietatea Perticari. rebreanu, r. i, 73. A lăsat-o să plece ... privind-o printre genele bătute de soare, cum se duce devale. POPA, v. 53. Sosit pe prispa culmii, o clipă cată-n urmă, Zorind să-şi strângă cârdul de umbre ... Ca un cioban ce-şi cheamă cu grijă-ntreaga turmă, Apoi din nou porneşte şi scăpată devale. voiCULESCU, POEZII, I, 73. Fete şi femei scoteau de sub sticlă cele dintăi răsaduri de legume, ca să le planteze devale, în răzoare pregătite. sadoveanu, o. xviii, 565. Este ... şi mănăstirea de maici Susana, nouă kilometri de Cheia mai devale. moroianu, s. 44, cf. scriban, D. Un ţânc alergă devale, la o băltoacă, camil petrescu, o. II, 194. Şi apa mă purta devale. stancu, R. A. I, 12. Baciul era plecat devale, la Câmpulung, tudoran, p. 90. Mai stau niţel 5859 DEVALIZA -783 - DEVALORIZAT să mai treacă cineva devale, şi mă duc. PREDA, D. 7, cf. M. D. ENC., DEX. El umbla din tinereţă în ţara cealaltă, devale. paleologu, t. 73. într-o zi, pe când era în vârful dealului, plecă capul şi puse camilafca într-un mărăcine ... şi o tuli devale la fugă. snoava, iii, 566. Coboară din deal devale Că ţ-am gătit de mâncare. jarnîk — bârseanu, d. 179. [Murgul] taie lunca de divale Şi răchita din cărare Ca să se deschidă cale. şez. I, 13. Colea-n vale mai * devale Este-un popă muscălesc. folc. olt. - munt. ii, 184. Mi-a luat căciula vântu, Ş-o pune pe-un câne şchiop Ş-o luase la galop -La galop în drum devale, Pân 'la casa dumitale. FOLC. MOLD. II, 56. *0- Fi g. Fănică al mieu ... bea mereu ..., mergem devale. vissarion, în bul. fil. vn-viii, 236. + Mai departe, în continuare. Povestea mai devale Nu-i şir de vorbe goale, E faptă petrecută şi trăită, arghezi, S. m, 194. - Şi: (regional) divale. - De1 + vale. DEVALIZA vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică bunuri) A fura, a prăda (2). îi trebuia cel puţin duoă luni ca să strebată cu car mocănesc la pas prin pustele nisipoase ale Ungariei, când nu erau devalisate, cu car cu cai cu tot, de bandele lui Şubriht. GHICA, C. E. II, 544, cf. CADE, DN2, M. D. ENC., DEX. Un băiat de 19 ani ... a devalizat de curând magazinul „Mărgăritarul”. flacăra, 1975, nr. 46, 19. La începutul lunii iulie, doi alţi bijutieri au fost devalizaţi. RL 1977, nr. 10281. Aceşti bani finanţează importurile deşănţate ale celor care devalizează sistematic banul public, ib. 2005, nr. 4 522. Este ... cazul aşa-numitelor „firme-căpuşăf,} când s-a demonstrat că au devalizat bugetul CNH. ib’. nr. 4 686. - Scris şi: dévalisa. - Prez. ind.: devalizez. - Din fr. dévaliser. DEVALIZÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a deva 1 i z a şi rezultatul ei; jefuire, prădare (1). Cf. dex, DSR. Nu sistemul de salarizare este responsabil de actuala polarizare deranjantă a societăţii româneşti, ci furturile şi devalizările din fondul public. RL 2005, nr. 4 503. [Preşedintele] pare decis să vină de hac furturilor din România, furturi prin delapidări, devalizări, deturnări de fonduri sau corupţie, ib. nr. 4 563. - Pl.: devalizări. - V. devaliza. DEVALIZAT, -Ă adj. (Livresc) Care a fost prădat; jefuit. Cf. dsr. -Pl.: devalizaţi, -te. - V. devaliza. DEVALIZATOR, -OARE adj. (Livresc) Persoană care fură sau pradă bunuri. Devalizatorii de păduri mai bine declarau stare de urgenţă la defrişări. RL 2005, nr. 4 732. - PI: devalizatori, -oare. - Devaliza + suf. -(a)tor. DEVALORIFIC vb. I. T r a n z. şi refl. (Rar) A (se) devaloriza. (Fig.) D. Caracostea se devalorifică în mod evident. LOVINESCU, s. i, 175. Dar nici nu însemna că Puiu se bizuia pe simple imaginaţiuni pentru a devalorifica o agreabilă realitate, TEODO-rescu, m. ii, 472. -Prez, ind.: devalorific. - Pref. de- + valorifica. DEVALORIZÁ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Despre monede, titluri de valoare, acţiuni etc.) A(-şi) reduce valoarea în raport cu argintul sau cu aurul ori cu valutele străine; a (se) deprecia (1), (rar) a (se) devalorifica, (livresc) a (se) devaluta, (învechit) a (se) dévalua. Cf. SCRIBAN, d. Banii se duc ori se devalorizează. lăncrănjan, c. iii, 243, cf. m. d. enc., dex, dn3. Un leu care se devalorizează încurajează exporturile şi descurajează importurile. RL 2004, nr. 4 469. Acesta ar fi vândut acţiunile companiei familiei sale cu puţin timp înainte de a se devaloriza, ib. 2005, nr. 4 732. F i g. Fiindcă ei nu pot domina lumea şi viaţa, le devalorizează, cu mijloacele cugetării ştiinţifice. NEGULESCU, G. 116. în acelaşi timp, concepând ideologia ca o conştiinţă falsă, Althusser devalorizează discursul filozofic. CONTEMP. 1977, nr. 1 609, 4/4. De aici sentimentul de clasicitate, de adăpoştire în etern, de atemporalitate statică pe care ni-l lăsau. stârnindu-ne invidia şi râvna prost plasată de a ne devaloriza în oglindă, patapievici, C. L. 374. - Prez, ind.: devalorizez. - Din fr. dévaloriser. DEVALORIZÁRE s. f. Acţiunea de a (s e) deva- lo r i z a şi rezultatul ei; scădere a valorii; s p e c. reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine; depreciere monetară; (învechit) devalvare. Colonii nu pierd decât 60% din suprafaţa totală... pentru care primesc de la statul român rentă română, ceea ce, ţinând cont de devalorizarea rentei şi a schimbului, fac oricum 300 000 de coroane aur. TITULESCU, D. 185. Făceam cor cu cei pe care exproprierea neplătită sau plătită cu preţ în plină devalorizare îi adusese în sapă de lemn. MIHĂESCU, D. A. 22, cf. DER. Fireşte că devalorizarea monedei a adus o creştere considerabilă şi continuă a preţului pământului. PANAITESCU, O. Ţ. 249. Stagnarea economică, devalorizarea monedei ... duc imperiul la marginea prăpastiei. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 49, cf. M. D. ENC. Se creează premisele ca furnizorii români să primească aceeaşi cantitate de valută ..., preîntâmpinându-se deprecieri determinate ...de procesul de devalorizare a valutelor, scânteia, 1975, nr. 10 350, cf. DEX, DN2, D. man. Nu va mai interveni o devalorizare, ci o apreciere a leului faţă de euro sau dolar. RL 2005, nr. 4 730. O Fig. Lipsa originalităţii ...nu însemna ...o devalorizare. LOVINESCU, C. I, 6. -Pl.: devalorizări. - V. devaloriza. Cf. fr. d é v a 1 o r i s a t i o n. DEVALORIZÁT, -Ă adj. (Despre monede) Care şi-a redus valoarea în raport cu aurul, cu argintul ori cu valutele străine; depreciat (1). Toată diferenţa ...a fost plătită cu începere din 1918 în coroane maghiare sau 5867 DEVALUA -784- DEVASTA în lei devalorizaţi, titulescu, d. 184, cf. M. D. enc., dex - Pl.: devalorizaţi, -te. - V. devaloriza. DEVALU vb. I v. devalva. DEVALUT vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Livresc) A (se) devaloriza. Cf. lm. Când miliardul se devaluteazâ, şi un căţel de usturoi se face egal cu o împărăţie. ARGHEZI, S. XX, 102. -Prez. ind.: devalutez. - Pref. de- + valută. DEVALV vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit; în Transilv.) A (se) devaloriza. Plicul deschis coprindea patenta împărătească, în puterea căreia valoarea banilor era devalvată la 20%. bariţiu, p. A. I, 553, cf. barcianu, alexi, w. + T r a n z. F i g. A scădea (5). Depresurareă Vienei în 12 septembrie 1683 ... a devalvat mult credinţa lui Apafi şi a consiliarilor săi în atotputinţa turcească, bariţiu, p. a. I, 2. -Prez. ind.: devalvez. - Şi: (învechit, rar) dévalua vb. I. LM. - Din germ. devalvieren, fr. dévaluer. DEVALVARE s. f. (învechit; în Transilv.) Acţiunea de a (s e) devalva şi rezultatul ei; devalorizare. Toţi profesorii de la gimnaziu şi liceu au fost după devalvare plătiţi mizerabil de rău. bariţiu, P. A. I, 612, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - V. devalva. DEVALVÂT, -Ă adj. (învechit; în Transilv.) Devalorizat. Valorile obiectelor şi ale realităţilor au scăzut de sineşi în proporţiunea banilor devalvaţi. BARIŢIU, P. A. I, 553. - Pl.: devalvaţi, -te. - V. devalva. DEVANAGARI subst. Scriere sanscrită, devenită uzuală pentru anumite limbi moderne din India* M-am putut încredinţa că sunt caractere curat tibetane, de cele care aduc foarte mult cu literile „devanagari,,i scrisoare clasică a literaturei sanscrite. ODOBESCU, S. II, 200. Din brahmi s-a dezvoltat mai departe scrierea devanagari, folosită azi pentru limba hindi, cea mai răspândită din India, graur, I. l. 81. - Accentul necunoscut. - Cuv. sanscrit. Cf. engl. devanagari, fr. devanâgarî. DEV ANS s. n. (Rar) Devansare. Am rămas în pană de personal tehnic şi vrem să păstrăm cu orice preţ devansul de 6 luni. flacăra, 1975, nr. 46, 5, cf. dn3, dex2. <> Loc. adv. în devans = la o dată premergătoare celei fixate. Meciul de baschet ... seva disputa în devans, vineri, deoarece a doua zi ... vor începe lucrările de montare a zgurei. RL 2005, nr. 4 520. - PL: devansuri. - Postverbal de la devansa. DEVANSA vb. I. T r a n z. 1. A o lua înainte (în spaţiu), a avea avans; a întrece, a depăşi (1). Al meu suflet în visele-auree Pe aripe de flacăr’ svolând spre empiree, Văzu divine câmpuri şi moartea devanţă. HELIADE, O. I, 114, Cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. [Sportiva] le-a devansat pe americanca Jessica Hardy şi pe o altă austî'aliană. RL2005, nr. 4 681. <> Fig. Umilit, copihd pleca acasă, dar când ajunse, vestea insultei îl devansa şi poarta nu i se deschise, i. IONESCU, m. 248. O rea organizare, ori învechită, deci nepotrivită cu dezvoltarea unui popor, ori prematură şi pripită, deci devansând cu mult stadiul dezvoltării sociale, va produce neapărat boale sociale. EMINESCU, O. XI, 253. (Cu pronumele în dativ) Cristina se înscrie în lista eroilor exemplari ... devansându-şi epoca cu înţelegerea exactă a dureroasei sale superiorităţi. T ianuarie 1966, 34. Mass-media continuă să se afle în vârful topului încrederii, fund devansată doar de Biserică şi Armată. RL 2006, nr. 4 966. ORefl. recipr. Arta şi morala se interferează şi se completează în opera de artă, fără a căuta nici să se devanseze, nici să se afirme una în detrimentul celeilalte. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 2/2. * 2. A face să se desfăşoare, să se producă mai devreme decât era stabilit sau firesc, a preceda în timp; a grăbi. Fragii, cereşile încep a se culege de la 20 mai înainte. In anul acesta au devansat cu 10 zile ieşirea lor. I. IONESCU, M. 61, cf. COSTINESCU, DL, DM, M. D. ENC., DEX. România, devotată imperativelor prezentului, devansează viitorul, contemp. 1975, nr. 1 502, 3/3. De la restanţe, oamenii se gândesc acum' să devanseze termenele de punere în funcţiune. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 905. întâlnirea Grupului Bilderberg devansează cu câteva zile Summit-ul G8, al celor mai dezvoltate state. RL 2007, nr. 5 240. R e f 1. p a s. S-a hotărât să se devanseze epoca izbucnirii [revoluţiei], ghica, ap. CADE. - Prez. ind.: devansez. - Şi: (învechit, rar) devanţâ vb. I. - Din fr. devancer. DEVANSARE s. f. Acţiunea de a devansa şi rezultatul ei; desfăşurare sau producere mai devreme decât era stabilit, firesc; grăbire; (rar) devans. Cf.de- v a n s a (2). Devansarea ... acestor prevederi [a] creat bazele sigure ale ridicării generale a standardului de viaţă. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 1/3, cf. DEX. Devansarea efectuată se reflectă în mod corespunzător în câştigul fiecărui om al muncii. RL 1977, nr. 10 322, cf. DN3. - PL: devansări. - V. devansa. DEVANŢ vb. I v. devansa. DEVAST vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică teritorii, ţări, oraşe, aşezări omeneşti etc.) A face să rămână gol, pustiu prin boală, omor, stricare, jaf, ravagii, dezordine, a pustii (1), a distruge (1), a nimici (1); p. r e s t r . a jefui, a prăda (1). Colera devasta mai tare tocma în comitate de acelea în care domnii feudali 5878 devasta -785- DEVASTAT tractaseră mai tiraneşte pe popor. BARIŢIU, P. A. I, 573. Ouăle lor ... trebuie căutate, adunate şi nimicite; alt-minterea, primăveara viitoare o să easă dântr-acestea o generaţiune nuoă de loscuşte, care vor devasta din nuoă ţară. BARASCH, B. 259. Efectele cutremurului de pământ, când e violent, sunt teribile: ... pământul să despică, stâncele munţilor se sfarmă, se dezrădăcinează, se rostogolesc în vale, devăstând tot ce se află-n calea lor. cobâlcescu, G. 47/8. împăratul Titu ...a devastat Ierusalimul în anul 70 după Hrflstos] ISIS (1859), 31733. Fu legat cu un patrafir de gât, bătut cu bice şi iertat cu condiţiunea d-a comanda însuşi el turmele de asasini ce devastau statele sale. FILIMON, O. II, 124, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. VesiiVlil erumpea cumplit, bolile 'devastau Italia. CONV. UT. III, 238. O groapă mare în care odinioară ar fi locuit un şearpe urieaş, ce devasta vecinătatea. ODOBESCU, S. II, 426, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Frânturi de trupuri mutilate, mâni zgârcite în groaza agoniei, capete sfarmate de lovituri de cizme au fost zvârlite la întâmplare, după cum au fost culese prin târgul devastat de furia huliganilor. ANGHEL, PR. 136, cf. TDRG, CADE. El a auzit pe la poliţie lucruri urâte: că un orăşel oarecare ar fi fost devastat de ţăranii răsculaţi, rebreanu, r. I, 304. Aş devasta un muzeu, aş jefui o biserică pentru cei pe care-i văd ... lângă mine. camil petrescu, u. n. 289, cf. scrib an, d. Cu Nietzsche şi Bergson în mână, tinerii neofiţi au început să devasteze şi să spargă capul în stânga şi în dreapta. RALEA, în PLRII, 334. într-o noapte, tinerii devastară o farmacie. STANCU, R. A. II, 160. El intră în cort unde mănâncă, bea hidromel, devastează interiorul şi adoarme, ll 1955, 94, cf. DN2. [Nemţii] au devastat magazinele, barbu, ş. N. 67, cf. dn2. [Ciuma] a început să devasteze Imperiul Bizantin şi apoi ţările occidentale. G. barbu, a. v. 22, cf. M. D. enc. Sunt devastate acele ţări care nu asigură o bună protecţie a ... tezaurelor, contemp. 1975, nr. 1 495, 1/12, cf. dex. Furtunile continuă să devasteze Marea Britanic şi Irlanda. RL 2005, nr. 4 510. (R e f 1 . p a s . ) Foarte adeaseori cu nenorocita şi prea contăgioasa boala de vite saupuştla cornutelor ... Ungaria se devastă, adecă se pustiiaşte. Învăţătură, 23/2. Este în memoria tutulor brutalităţile, vandalismul cu care s-a devastat redacţiile jurnalelor opoziţiei. MAIORESCU, D. V, 127. -O (Prin exagerare) Au devastat înc-o dată piaţa oamenii noştri [de Paşti]. agÎrbiceanu, a. 97. Şi-a făcut un „alpenstock” din creanga jupoiată a primului copac întâlnit, apoi, nemulţumită, a devastat ... un alt copac. IBRĂILEANU, a. 71. Au devastat câţiva trecători de caii lor. ap. IORDAN, L. R. a. 478. Au devastat magazinele, cumpără tot ce doresc, barbu, ş. n. 67. (Glumeţ) O să-mi devastaţi persoana, tătari ce sunteţi! ... zisei eu în sfârşit, cuprinzând în braţe atâtea capete câte putui şi sărutându-le pe fiecare drept în creştet. HOGAŞ, DR. I, 172. Fig. Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumseţea ta cea dulce, făr-de milă. EMINESCU, O. IV, 186. Alta rămâne răscolită şi agitată, cu faţa parcă devastată de îndoieli şi presimţiri. CAMIL PETRESCU, T. II, 221. Aprigă, suferinţa dorinţei devastă tot! teodorescu, M. II, 291. [Ţăranii] nu vor întrebuinţa forme sintactice ca acele care devastează proza noastră, aliniate cuvânt cu cuvânt după galicisme. SADOVEANU, E. 34. Telefonul - totem - le devastează existenţa. T februarie 1969, 87. Vizitând acest site ai impresia că te plimbi printre ruinele unei aşezări devastate de un tsunami politic. RL 2005, nr. 4 503. - Prez. ind.: de\>astez şi (învechit) devâst. - Din lat. devastare, fr. dévaster. DEVASTARE s. f. Acţiunea de a devasta şi rezultatul ei; golire, pustiire sau nimicire prin boală, omor, jaf, ravagii, dezordine, a unor teritorii, ţări, oraşe, aşezări omeneşti; p. r e s t r . jefuire, prădare (1), (învechit, astăzi rar) devastaţie. Cf. d e v a s t a . Cf. ARISTIA, PLUT., PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., BARONZI, I. L. I, 196, LM. Este în memoria tutulor ... încercarea de devastare a jurnalului. MAIORESCU, D. V, 128, cf. EMINESCU, O. XIII, 270, DDRF. Sunt unele boale cari au făcut devăstări grozave în lume. CONTEMPORANUL, IV, 24, cf. BARCIANU, alexi, w. Colegi, să facem devastări enorme! Să fim neînduraţi cu cei sus-puşi! Jos pomul teuton! ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 39.1-au spart pivniţele de la via din Coasta Morii ... Cine-i mai ştia pe cei ce luaseră parte la devastarea pivniţei? AGÎRBICEANU, S. 29. N-ai auzit că şi în Vlaşca au început devastările şi omorurile? REBREANU, R. II, 37, cf. SCRIB AN, D. Ruinele templelor egiptene, monumentele romane, vestigiile splendorilor Acropolei au supravieţuit zecilor de secole şi repetatelor devastări. COCEA, P. 66, cf. DS. California, acum domesticită de puterea banului, pare istovită şi cuminţită. Organism care a obosit repede după o teribilă devastare. RALEA, O. 113, cf. DN2, M. D. ENC., dex. Jurisdicţia sa se extindea ... asupra devastării şi daunelor aduse cu premeditare locuinţelor. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 22. Ciclonul a provocat distrugerea unei mari părţi a coloniei de corali,^ a apreciat cercetătorul, adăugând că nu se bazează pe constatări, ci pe experienţa sa privind devastările pricinuite în aceeaşi arie de ciclonul Ingrid, anul trecut. RL 2006, nr. 4 876. Cân cu revoluţâia o fos oaminii cuminţ, n-o făcut divastări. GRAIUL, I, 401. F i g. Nu cunoştea decât ... devastarea tragică a j'eţei lui veştede. DEMETRIUS, A. 264. -Pl.: devastări şi (învechit) devăstări. - Şi: (regional) divastâre s. f. - V. devasta. DEVASTAT, -Ă adj. (Despre teritorii, ţări, oraşe, aşezări umane etc.) Care rămâne gol, pustiu, prin boală, omor, stricare, jaf, ravagii, dezordine; pustiit2, distrus (1), nimicit (1); p.restr. jefuit, prădat2 (1). Cf. PONTBRIANT, D. Ţară devastată. LM. Am văzut ... doi sergenţi, care păzeau la „Epoca” odăile devastate. MAIORESCU, D. iii, 463. Apoi se aduseră cei legaţi şi se legară ţapăn de grinzile groase cari rămăsese din acoperământul devastat. EMINESCU, O. vii, 219, cf. DDRF. Din mijlocul străzii privi la prăvălia lor devastată. SAHIA, N. 93. Se vedeau grădini care suiau pe trepte de piatră, pustiite de toamnă, ...cu straturile devastate. DEMETRIUS, A. 257, cf. M. D. ENC. Mărşăluind printr-o ţară cumplit devastată, îmbătrânit, exclama ... MAGAZIN IST. 1974, nr. 5, 58. ONU a trimis ieri echipe de experţi spre regiunile devastate. RL 2004, nr. 4 497. 5880 DEVASTATOR -786- DEVĂLMĂŞIE F i g. Sunt ca un imperator cu fruntea devastată: De mult nu ştiu nimic de imperiul ce-l port. EMINESCU, O. IV, 484. Cu faţa îngropată-n pernă, plânge până în ziuă, neavând altă mângâiere ... în noaptea şi deşertul vieţii ei devastate, decât gândul presimţirea, c-are să moară, vlahuţă, d. 155. Şi-au amintit, scormonind unul pe faţa devastată a celuilalt, deşertul peste care a bântuit vremea, c. petrescu, c. v. 19. Eroii poeziilor sale narative [sunt] de obicei ftiziei muribunzi, cu chipul devastat, ist. lit. rom. iu, 956. -Pl.: devastaţi, -te. - V. devasta. DEVASTATOR, -OARE adj. (Adesea substantivat) Care devastează; pustiitor, distrugător, nimicitor. Dară cei mai mulţi şi mai devastatori erau acei proprietari cari îşi vindeau pădurile la locuitori. BARIŢIU, P. A. III, 126, cf. ARISTIA, plut. Permite-mi, domnule ministru, să vă spun aci un lucru de cea mai mare importanţă pentru asigurarea monumentelor noastre antice, contra ignoranţei brutale a devastatorilor lor. BOLLIAC, O. 270, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM. Sturdza pune pe socialişti să aranjeze raporturile canonice dintre proprietarii şi arendaşii devastaţi cu ţăranii devastatori, sub ameninţarea reînceperii dezordinilor. CARAGIALE, O. vii, 554. A doua zi ... un tun a dat signalul pentru toate bateriile turceşti, care au început un foc într-adevăr devastator, care-a durat zece ore neîntrerupt. EMINESCU, O. IX, 236, cf. ŞĂINEANU2. Loveau devastatorii şi nu ştiau ce lave Surd clocotesc în mine hrănite de titani, anghel, p. 37. In ţările care au cunoscut percheziţia devastatoare a războiului, tot ceea ce înainte era un lucru de o banalitate desăvârşită: un pod pe deasupra căruia se poate trece, un robinet din care curge apă ... deveneau tot atâtea minuni. BOGZA, v. J. 21, cf. dn2. Boli dintre cele mai devastatoare au dispărut, iar altele au fost stârpite. contemp. 1971, nr. 1 293, 10/6, cf. M. D. enc., dex. în oraş fură azvârlite trupe de devastatori înarmaţi. flacăra, 1975, nr. 47, 22. Incendiul devastator s-a extins şi la o altă cabană aflată în imediata vecinătate. RL 2005, nr. 4 503. Furtunile devastatoare au lovit nordul... continentului, ib. nr. 4 508. ^ F i g. Egoismul pasionat ia locul sentimentelor altruiste sau ... le absoarbe în propria-i substanţă, devenind şi mai devastator. IBRĂILEANU, A. 116. O disperare devastatoare punea stăpânire pe fiinţa lui. ARGHEZI, S. VI, 96. în raport cu violenţa devastatoare a piesei martor, ... „Echilibru fragil” poate să apară o variantă devita-lizată, palidă. T ianuarie 1969, 93. -Pl.: devastatori, -oare. - Din fr. dévastateur, lat. devastator. DEVASTÂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Devastare. Au scris poema tragică intitulată lamentaţii (plângere), prin carele au tânguit nemângâiet devastaţia Ierusalimului. CALENDAR (1853), XVII/17, cf. STAMATI, D. Ştirea însă falsă despre ajutoriul ungurilor cari într-aceea erau bătuţi îi îmbărbăta din nou, ca să continue vărsarea de sânge şi devastaţiunile. BARIŢIU, P. A. II, 259. Aceste insecte [cărăbuşii] produc câteodată mari devastaţiuni în păduri de molifţi. BARASCH, B. 255. Asiguraţia agricolă este o operaţie prin care o companie se îndatorează a garanta recoltele şi animalele cultivatorilor contra devastaţiunii (prăpădirii) causată de înecăciune, de grindină, de secetă. AGRONOMIA (1860), 229/10, Cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Devastaţiunea e semn de cea mai mare barbarie. LM, cf. SCRIBAN, D. - Pl.: devastaţii. - Şi: devastaţmne s. f. - Din fr. dévastation, lat. -devastatio, -onis. DEVASTAŢIUNE s. f. v. devastaţie. DEVĂLMÂŞ s. m. (în Evul Mediu, în Ţările Române) Persoană care stăpânea în comun cu altele o suprafaţă de teren, un bun etc., coproprietar; p . e x t. părtaş la o afacere. Zicem obştire sau de-a valma, tocmeala aceaş după care doi sau mai mulţi stăpâni (ce să cheamă împreună părtaşi sau devălmaşi) stăpânesc un lucru de uobşte. CARAGEA, L. 36/13. Starea ... de proprietate, în divisiunea ei între devălmaşi, este în Măreşti aceea care caractérisa astăzi proprietatea din mâna răzeşilor. I. IONESCU, P. 324, cf. DDRF, COSTINESCU. Reparaţiunea şi reclădirea zidului comun sunt în sarcina tutulor devălmaşilor, şi în proporţiune cu dreptul fiecăruia. HAMANGIU, C. C. 145, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., sfc I, 81, M. D. enc., dex. ♦ (Adjectival; rar, despre colectivităţi) Care stăpânesc în comun o proprietate; (despre proprietăţi) care este stăpânit în comun de mai mulţi proprietari. în judeţul Putna proprietatea pământului ... aparţine: 1 la particulari, proprietari deosebiţi, 2 la răzeşi, proprietari devălmaşi şi 3 la stat. I. IONESCU, P. 78. Trică Ursu şi tovarăşii lui alcătuiesc un sat devălmaş, o obşte de ţărani slobozi. contemp. 1951, nr. 236, 2/4. Caracterul de instituţie colectivă a obştii ţărăneşti nu se manifestă numai prin proprietatea devălmaşă a pământului, panaitescu, o. ţ. 87. Aceasta nu înseamnă totuşi că nu existau în Ţara Românească şi în Moldova sate devălmaşe cuprinse două sau mai multe într-acelaşi hotar. id. ib. 101. [Opinia] ... că liberalismul occidental nu era în fond potrivit pentru popor (deşi, evident, acesta şi nu satul devălmaş îi dăduse ocazia să voteze), că nu formula democratică era bună, ci cea colectivist-autoritară. PATAPIEVICI, C. L. 258. -Pl.: devălmaşi. - Şi: (învechit) davalmâş (COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W.), davălmâş (resmeriţă, D.), (regional) dăvălmâş (tdrg) s. m. - De-a valma + suf. -aş. DEVÀLML^ÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Care se efectuează de către toţi membrii unei comunităţi; în comun. Stricăciuni davălmăşeşti (a. 1840). ap. tdrg. - Pl.: devălmăşeşti. - Şi: davàln^ésc, -eâscă adj. - Devălmaş + suf. -esc. DEVĂLMĂŞÎE s. f. (în Evul Mediu, în Ţările Române) Formă de stăpânire în comun, de către moşneni şi răzeşi, a unei suprafeţe de teren, a unui bun etc.; coproprietate; stare de indi viziune. Pentru că acelaşi drept [asupra unui puţ] l-au avut şi au după dăvălmăşiie la stăpânire, apoi nu-i ... făcută cu dreptate 5886 DEVĂLMĂŞIE -787- DEVELOPA această pretenţiie din partea Casii Sfinţii Mitropolii (a. 1846). DOC. EC. 909. Devălmăşia este un început sau o urmă a comunismului ghica, c. e. i, 219, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w., cade. Devălmăşia poate fi o coproprietate pasivă, enc. agr., cf. der. Satele răzăşeşti au păstrat până în secolul al XX-lea structura lor derivată din vechea devălmăşie, panaitescu, O. Ţ. 9, cf. M. D. ENC., DEX. Ungurii au ales catolicism, regalitate, civilizaţie urbană, feudalism; noi, cu un gen specific, am ales ortodoxie, voievodat, civilizaţie sătească, devălmăşie, patapievici, C.l. 117- <> Loc. a d j. şi a d v. în (sau, rar, la) devălmăşie = (care folosea, lucra, poseda etc. ceva) în comun, la un loc, împreună; în indiviziune. Pământurile lor rămase fără proprietar au devenit ale statului împreună cu altele şi domnii după vremi le-au dăruit slujbaşilor credinţioşi şi ostaşilor viteji, individual sau în devălmăşie. GHICA, C. E. I, 201. Proprietatea inalienabilă şi în devălmăşie e răzăşia veche, eminescu, O. xm, 44. Această familie în devălmăşie nu s-a găsit la niciun popor selbatec. CONTEMPORANUL, V, 134. Se adaugă ... în regiunea muntoasă proprietatea în devălmăşie asupra munţilor şi plaiurilor. în SFC II, 33. Pădurile şi fânaţul nu se alegeau, ci se stăpâneau îndeobşte, în devălmăşie, adecă în comun. PAMFILE, A. R. 17. Doar pe-aici e moşia în devălmăşie. Taie fiecare cât poate şi când vrea. CIOCÎrlan, p. p. 38. Un salonaş ce-l aveau cu toţii în devălmăşie. D. ZAMFIRESCU, ap. tdrg. Aşa era pe-atunci datina-n poiană: muncă-n devălmăşie şi-mpărţeala frăţească. MIRONESCU, S. 66. Munţii noştri au fost ... ai vechilor moşneni, stăpânitori de vremuri ai lor, de cele mai multe ori în devălmăşie. ENC. AGR. IV, 73. Stau la Sfatul Mare în devălmăşie Românii, maghiarii Fraţi în sărăcie. CONTEMP. 1948, nr. 105, 5/4. Ţăranii ... hotărăsc să lucreze moşia în devălmăşie, ib. 1951, nr. 236, 2/4. Ţăranii care aveau ogoarele aici îşi repezeau câteodată privirile peste nemărginirea lor, mulţumiţi de frumuseţea cu care li se arătau alăturate, unite în devălmăşie, mihale, o. 315. După o împărţire în funii a pământului satului, se revenea adesea, prin subîmpărţirea drepturilor asupra unei funii, la devălmăşie, panaitescu, O. Ţ. 160, cf. M. D. enc., dex. Venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal deţinute în comun, în devălmăşie, se repartizează în mod egal între proprietarii comuni. RL 2005, nr. 4 732. L-am cumpărat cu toţii în devălmăşie. ŞEZ. xxm, 45. + Activitate desfăşurată în comun. Nu se dădea în vânt după oameni, ci tot mai mult se ferea de dânşii, neluând parte la devălmăşiile obşteşti, popa, B. 204, cf. M. D. enc., dex. + Proprietate (mai ales teren agricol) stăpânită şi exploatată în comun. Cf. costinescu, şăineanu2, resmeriţă, d., SCRIBAN, D. <> Fig. Unească-se florile mele Cu părul tău drag, castaniu, în caldul amestec, în dulcea devălmăşie Vorbească-şi frăţeşte şi viu. BLAGA, L. U. 177. De la un timp, toate trei persoanele sunt utilizate în devălmăşie, eroul rămânând acelaşi. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 1/10. N-am înţeles niciodată cum poate fi cineva admirat pentru erudiţie, ca şi cum e un lucru nemaipomenit să ţii minte în devălmăşie tot felul de drăcii de care n-ai nevoie. PLEŞU, M. M. 103, cf. ALR SN I h 5/537. -PI.: devălmăşii. - Şi: (învechit) davălmăşie (DDRF, RESMERIŢĂ, D.), davalmăşie (BARCIANU), davalmaşie (costinescu, alexi, w.), (regional) dăvălmăşie, divălmăşie (ALR SN I h 5/537) s. f. - Devălmaş + suf. -ie. DEVĂR s. m. v. dever1. DE VĂRSĂTOR, -OARE adj. (învechit, rar) Care deversează. (F i g.; substantivat) După cât se pare, ei începură a face întărituri în aceste părţi, încă de la cucerirea Moesiei, care deveni o însemnată posesie romană, mai întâi prin valoarea ei comercială, ca devărsătoare a mai tuturor regiunilor nordice către Imperiul Roman, xenopol, i. r. i, 207. -PI.: devărsători, -oare. - Deversa + suf. -(ă)tor. Cf. v ă r s a. DEVEGHEĂ vb. II. T r a n z. (Olt. şi prin nordul Munt.; complementul indică secrete) A descoperi, a da de gol, a face public; a divulga, a destăinui (1); (complementul indică oameni) a afla, a dezvălui, a difuza secrete. Cf. cade, scriban, d. Fiind în joc, observat de un flăcău că i se vede o codiţă atârnând pe cap din pălărie, acesta i-a spus, şi atunci strigoiul ..., ca să nu-l mai devegheze la alţii, i-a făgăduit că-i dă lucru mare. rădulescu-codin, î. 260. Femeia asta ... nu spune toate păcatele. Ia vezi, nu ascunde păcatul cutare? N-o lăsa nici Sfinţia-Ta. Deveghiază-i-l! pamfile, duşm. 88. Fir-ai fi, lună, jurată, La lumina-ţi fermecată, Ne-a devegheat lumea toată! ap. UDRESCU, GL. •v’ R e f 1. p a s. S-a devegheat treaba, lexic REG. II, 13. Refl. Hai, mândro, să trecem Oltul, Că ne-am devegheat cu totul! ap. UDRESCU, GL. - Prez. mdt&deveghez. - Pref. de- + veghea. DEVEGHEĂRE s. f. (Prin Olt.) Faptul de a deveghea; descoperire a unor secrete. Cf. RĂDULESCU-CODIN, SFC IV, 284. - V. deveghea. DEVEGHEÂT, -Ă adj. (Prin nord-estul Munt.) Care este dat de gol, descoperit. Atunci femeia deveghiată - ori omul - pleca de la biserică şi spunea ...că în cutare loc este un călugăr sfânt care cunoaşte păcatele lumii, pamfile, duşm. 88. -PI.: devegheaţi, -te. - V. deveghea. DEVEICĂ adj. (Prin nordul Munt.) îndemânatic. Cf. pascu, s. 238, dr. i, 295, rădulescu-codin. -PI.:? - Et. nec. DEVELOPĂ vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. (Franţuzism învechit) A (se) desfăşura (3), a (se) dezvolta (6). Să presupunem pentru o clipă că coloana atmosferică ce repauză pe această suprafacie să fie fără vapor şi fară mişcare ... şi să urmăm fenomeni[i] ce se vor developa, marin, F. 488/32. Ne plac multe din ideile puse în gura Jianului şi a banditului Alexe şi 5893 DEVELOPANT -788- DEVENI dacă aceste idei ar fi fost mai bine developate, ne-arfi interesat şi mai mult. FILIMON, o. ii, 348. Amoarea mea de patrie, de glorie şi de popularitate a developat dispuseciunile mele de orator într-un grad astfel de mare, încât îmi vine să cer cuvântul neîncetat. ALECSANDRI, T. 1 733, cf. ALEXI, W. 2. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică filme, plăci fotografice sau hârtie fotografică) A trata cu un reactiv chimic după o expunere prealabilă, pentru a face să apară imaginea. Cf. cade, scriban, d. Developând apoi placa, [Becquerel] o găseşte impresionată în regiunea acoperită de cristal SANIELEVîCI, R. 13, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. Developând zi şi noapte, filmând zi şi noapte - televiziunea a adunat probe. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 5/9. *0 F i g. Azi am fotografiat numai copaci. Zece, o sută, o mie. îi voi developa la noapte, Când sufletul va fi o cameră obscură. SORESCU, p. 81. 4 (Complementul indică semne scrise cu cerneală simpatică) A supune tratamentului necesar, pentru a le face vizibile. Cf. DL, DM, dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: developez. - Din fr. développer. DEVELOPÂNT, -Ă adj., s. n. 1. Adj., s. n. Developator (1). Cf. M. d. enc., dex2. 2. S. n. Eluant. Cf. m. d. enc. - Pl.: developanţi, -te. - Developa + suf. -ant. DEVELOPARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e v e 1 o -p a şi rezultatul ei; tratare a filmelor, plăcilor sau a hârtiei fotografice cu reactivi chimici după ce, în prealabil au fost expuse, pentru a face să apară imaginea. Cf. d e v e 1 o p a (2). Cf. cade. După developarea clişeului, ne-am găsit în faţa unei scene pe care nu am avut timpul să o prevenim. ARGHEZI, C. J. 149. O urmă apare ...la developarea plăcii sanielevici, r. 216. Developarea are la bază reacţia de punere în libertate a argintului metalic din halogenura de argint. ltr2, cf. DL, DM, DER, DN2. Developarea, fizică sau chimică, se execută cu ajutorul revelatorilor. DC, cf. M. D. enc., dex. + Fixare direct pe fibră, prin anumite tratamente, a anumitor coloranţi. Coloranţi de developare. LTR2. - Pl.: developări. - V. developa. DEVELOPÀT, -Ă adj. (Despre filme, plăci sau hârtie fotografică) Care a fost tratat cu un reactiv chimic după ce a fost expus, pentru a face să apară imaginea. Chiar dacă regresia nu provoacă dispariţia completă a unor urme, ea poate produce o scurtare aparentă a lor şi o scădere a numărului de granule developate. SANIELEVîCI, R. 221, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Pl.: developaţi, -te. - V. developa. DEVELOPATOR, -OARE adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Rar s. m.) (Agent activ reductor, din compoziţia unui revelator) care produce developarea materialului fotografic impresionat, developant (1); p. e x t. revelator (2). Cf. CADE. Developatorii organici, fiind produse uşor oxidabile, în special în aer umed, trebuie păstraţi în borcane brune. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2. [Desensibilizatorul] se adaugă în soluţia developatoare. DC 229, cf. M. D. ENC., DEX. 2. S. n. Substanţă chimică întrebuinţată în industria textilă pentru sintetizarea direct pe fibră a anumitor coloranţi. Cf. ltr2, dl, dm, der, dn2, m. d. enc., dex. -Pl.: developatori, -oare. - Din fr. développateur* DEVELOPÉZ s. f. Utilaj pentru developarea, fixarea şi spălarea filmului aerofotogrammetric. Cf. ltr2,dn2. - Pl.: developeze. - De la developa. DEVÉNÀ s. f. (Franţuzism) Ghinion, neşansă (la jocul de cărţi). Ţi-am spus or ba ... că tot tu ai să fii, în astă-seară ca întotdeauna, „devena” şi ruşinea mea, cobea şi ticăloşia casei ş-a copilei tale? delavrancea, s. 138, Cf. DDRF, TDRG, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. -PI .idevene. - Din fr. déveine. DEVENI vb. IV. I n t r a n z. (Verb copulativ, construit de obicëi cu un adjectiv sau cu un substantiv) 1. A trece dintr-o stare în alta sau într-o stare nouă, a dobândi altă formă, altă stare, altă poziţie, a evolua, a se schimba (II), a se transforma (1); a începe sau a ajunge să fie ..., a se face. Limba noastră ... se va lăţi şi întinde în toate lătur ele orizontului ştiinţei şi ... va deveni limba viitorului României. HELIADE, în plr I, 22. Al şaselea rege Serbie Tulie dete Romi[i] o reformă, prin care romanii deveniră mari şi puternici F. aaron, I. L. 25/13. Unele [substantive] deveniră feminine şi fac plurariul după analogia celor terminate în „e”. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 23/27. Cezarul să văzu silit a-l învesti cu deplină putere şi a-l numi locotenent al său în toată Ţara Ardealului, dându-i ajutor pe Gheorghe Bas ta, carele deveni la urma ucigaşul său (începutul sec. XVIII), mag. ist. I, 268/17. Colonia romană în vreme de 160 ani ... deveni una din cele mai frumoase provincii BĂLCESCU, M. v. 6. Se-şi deschidă ochii şi să vează că Revoluţiunea din Paris devine revoluţiune universală, bariţiu, P. A. ii, 20. Când fosforul se espune la o temperatură de 70° C şi pe urmă se va răci îndată, atunci devine negru. MARIN, PR. I, 33/3. Pulberea câmpilor, înălţată de vânturi, poate deveni causă a unei epidemii vermănoase, din pricina gunoaielor încărcate cu o[u]ă de gângănii man. SĂNĂT. 71/6. Toate trăsurile întrebuinţate spre a arăta sau înfăţişa atenţiunea asupra deosebitelor părţi ale feţii, mai cu seamă când această (cinstire) este încredinţată sau sigură de isbutire ..., atunci aceste trăsuri devin (se fac), ca să zic aşa, tipul (modelul) caracteristic al cinstirii. FIS. 216/15. Atunci Câmpu-Lung ar deveni un buchet de tot ceea ce este mai frumos, pelimon, i. 28/18. Datoria unui bun ministru este să caute şi să găsească mijloacele prin care locuitorii să devie mai avuţi. GHICA, C. E. I, 123. Aş putea să aflu numele acei persoane fără să deviu 5900 DEVENI -789- DEVENI indiscret? filimon, o. i, 330. îndată ce religiunea creştină se lăţeşte şi devine cea domnitoare, singură se depărtează de la esenţa sa. CONV. lit. i, 69. Devenit liber, el se duse să exerciteze în ţinuturi meseria lui de pitar. ALECSANDRI, ap. GHICA, s. 83. Cătră Xl-lea veac turcii deveniră stăpânii [Sardei], bolintineanu, c. 28/5. Locuţiunea devine, cum se zice, convenţională, adică şi-a şters în imaginaţiunea noastră toată sensibilitatea. MAIORESCU, CRITICE, 26. Gusturile-mi stătătoare şi trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător. ODOBESCU, S. în, 13. Dar deodat’ un punct se mişcă ... cel întâi şi singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl. EMINESCU, O. I, 132. Durerea morală devenindu-i insuportabilă, s-a hotărât a pune^ capăt nenorocirii sale prin moarte. CARAGIALE, o. II, 121. Vlăstarii de stejar nu pot să devină stejari, într-un an, doi! macedonski, o. iv, 5. Moşnenii de până acuma devin vecini domneşti, pierzându-şi prin vânzarea fictivă condiţiunea de oameni liberi. CONV. LIT. xx, 1 074. Trebuie să deviu liber, mille, v. p. 184. O mişcare literară, ştiinţifică devine fără folos în o stare de lucruri unde restul este rău. XENOPOL, în plr I, 278. Voinic-înflorit devine mai frumos de cum a fost. COŞBUC, P. II, 139. Această armată, dispreţuită cu puţin timp înainte-i, devenea deodată limanul de mântuire al oştilor împărăteşti. D. ZAMFIRESCU, R. 229. Această revistă aspiră să devină centrul stabil în jurul căreia să se grupeze toţi literaţii din ţară. în PLR II, 65. Acest costum ... s-a păstrat .... devenind pe încetul o sfântă datină, iorga, c. I. I, 115. Cum cădea sar a, cum devenea posomorât - se uita trist împrejurul lui. ANGHEL, PR. 140. Când cineva devenea cronicarul vremilor lui ... nu mai era în stare să aducă în ce scria obiectivitatea, densusianu, l. 120. Atitudinea Sorei se schimbase cu totul, devenind potrivnică înfrigurării dinainte. AGÎRBICEANU, S. 425. Devenisem la drum mai mâncăcioşi decât evanghelistul Ion. HOGAŞ, DR. I, 8. „Viaţa românescă” ... a reuşit să devie locul de întâlnire al tuturor scriitorilor de talent din provinciile pe atunci subjugate. în plr ii, 312. [Profesorul] se stabilise în Calcutta şi devenise un cetitor asiduu al bibliotecii Societăţii asiatice, m. eliade, o. I, 95. întrezărise o zi când Eugenia ... îi va cădea în braţe, cucerită de versurile lui devenite celebre. REBREANU, R. I, 22. în virtutea acestei adrese ... foştii coloni devin proprietari. TITULESCU, d. 182. Se găseau tocmai'la acea răspântie a beţiei când după sărutări urmează o stare de încordare nervoasă, în care devin cruzi adesea chiar oamenii cei mai liniştiţi. MIRONESCU, S. 164. Ştiu până şi vardiştii cum îl cheamă, A devenit o personalitate. TOPÎRCEANU, O. A. I, 219. Mi se pare că te-am întrebat şi pe d-ta ... oarecum neliniştită că s-ar putea să fiu uitată de cineva pentru care ani de zile am fost sensul vieţii lui, devenită acum indiferentă ca un astru care s-a răcit, camil PETRESCU, P. 33. Ai crezut că am să devin şi proprietar, eu care mă sbăteam la sfârşitul lunii să-mi împlinesc chiria camerei? C. PETRESCU, C. V. 23. Pentru ca să devină cineva filosof prima condiţie ar fi să aibă porniri afective puternice. NEGULESCU, G. 85. [Tata] o să devină galben ca în timpul crizelor. SAHIA, N. 25. în asemenea condiţii o continuare a discuţiei devine extrem de penibilă pentru mine. COCEA, S. II, 40. Dacă ridicăm braţele în sus, devenim conuri subţiri şi ne pot aspira plămâni uriaşi. E. IONESCU, E. 40. Ochii îi deveniră strălucitori şi el începu să tremure. VISSARION, B. 379. De îndată ce un om are o viziune mai largă. devine astrolog, şarlatan sau ... nebun. SEBASTIAN, T. 294. în faţa mizeriei estetismul devine o formă de viaţă inadmisibilă. CIORAN, R. 39. Difuzarea cărţii să se facă prin zeci de mii de biblioteci, devenite instituţie naţională. SADOVEANU, o. XX, 404. Harul devine act şi al omului, al puterilor şi funcţiunilor lui. STĂNILOAE, O. 24. El ... nu devine niciodată un moralist pedant, ţinând predici umanităţii. VIANU, A. P. 69. Stănică venea aproape zilnic şi din bolnav devenise un compătimitor al bătrânului. CĂLINESCU, E. O. I, 101. Dar cel ce-ascultă [un cântec] ...în armoniile treptat depline Un templu, un menhir, sau crin devine. BLAGA, POEZII, 415. încălţate cu opinci, ele [picioarele] erau atât de înfăşurate în obiele ... încât deveniseră enorme. BOGZA, C. O. 26. Diţa o să devină strigoaică după ce-o muri. STANCU, D. 12. Umoarea sticloasă şi retina devin luminescente. SANIELEVîCI, R. 232. Lucrurile îi deveneau străine şi parcă necunoscute, lipsite de rost. DEMETRIUS, A. 231. în acest caz, tăcerea devine vinovată şi un fel de acceptare din umbră a atitudinii sale. CONSTAN-TINESCU, S. II, 46. Oricât ar iubi peisajul mării şi călătoria pe ape, omul nu va deveni niciodată o fiinţă amfibie. TUDORAN, O. 155. Dacă bolnavul devine palid ... vom administra analeptice. BELEA, P. A. 10. Stilul îi devine de multe ori lapidar, concis, sentenţios. IST. LIT. ROM. II, 450. Devine deci posibilă, cel puţin în teorie, existenţa unui enunţ, care, datorită eliminării tuturor adaosurilor, nu mai are stil. COTEANU, S. f. I, 60. Distanţa semantică dintre determinări şi substantivele determinate devine de-aici înainte o preocupare, rezolvată după temperamentul, cultura şi arta poetică a fiecăruia, id. ib. II, 116. Când constata o abatere de la disciplina muncii ... devenea irascibil şi neîndurător. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4, 86. Executată prea rar, scena devine un fel de marş funebru. M 1974, nr. 12, 23, Bărbatul s-a întors spre uşă, cu paşi deveniţi brusc grăbiţi, flacăra, 1976, nr. 12, 23. în sec. al X\rII-lea iconografia devine mult mai bogată. Z. MIHAIL, T. P. 16. Ele au devenit produse de bază ale multor gospodării. BUTURĂ, EB. I, 194. Nu devii o autoritate morală întrucât i-ai citit pe Aristotel, pe Spinoza sau pe Kant. PLEŞU, M. M. 14. In evoluţia acestui tip de locuinţă, hornul şi cuptorul sunt transferate în tindă, care devine şi „casa” de locuit. PA VEL, S. E. 26. Oricine ... putea deveni ruletist. CĂRTĂRESCU, N. 15. Tensiunea dintre cele două partide devine din ce în ce mai evidentă. RL 2005, nr. 4 726. Dar după ce a devenit stareţ, ridica ochii în sus şi aşa îi purta întotdeauna. SNOAVA, iv, 66. <> (Cu elipsa numelui predicativ) Omul tânăr nu este, ci devine. MAIORESCU, CRITICE, 377. Mi-ai dibuit aplecarea firească şi gustul ce-l am Pentru tot ce devine în patrie, Pentru tot ce sporeşte şi creşte-n izvorniţă. BLAGA, poezii, 229. Realitatea ... nu mai poate fi concepută ca ceva dat o dată pentru totdeauna, ea se face, devine, ralea, s. T. iii, 41. Şi-ar fi dat seama că nu e prieten de pildă cu vecinul său, Parizianu, şi că ar fi cazul să devină, preda, delir. 12. 4 (Familiar; 5900 DEVENIND -790- DEVER1 folosit în expresii) A veni (B 11). Nu ştiu cum a devenit vorba şi mi-a spus că a luat carnea de viţel cu 35 lei kg. camil petrescu, T. ii, 74. Cum devine asta? ...Să nu-i placă cuiva băutura, preda, m. 89. ^ Expr. (Familiar) Cum devine cazul (sau chestia) = cum stau lucrurile, ce s-a întâmplat? N-ai priceput cum devine chestia? c. petrescu, O. P. I, 54, cf. SCRIBAN, d. Şi cum a devenit cazul cu Răsvan? VINEA, L. I, 364. Nu pricep eu cum dracu devine chestia asta cu starea de asediu! preda, M. 133. + (învechit şi regional) A ajunge (până la ...). Unii părinţi devin în furie, îi bat [pe copii] până când îi fac invalizi, mureşanu, I. VIII/10. Lucrul deveni la luptă între cei doi fraţi şi Ştefan învinge pre frate-său. MARIAN, O. I, 5. Şi stătu de ce ar deveni să dea moşâi la arindaş şi nu să dă la locuitori? graiul, I, 49. + (învechit şi familiar) A rezulta. De la obşteasca întrebuinţare a aceştei plănte devine că cultura ei este ... cea mai întinsă şi mai aducătoare de venit. LITINSCHI, M. 73/1. Aci devine prima datorie a ştiinţei de a se opune în contra reului contagios. CONV. LIT. I, 105. Era aproape de mintea omului: durerea devine din măsea. CARAGIALE, T. II, 117. 2. (De obicei în propoziţii interogative) A fi într-o stare sau alta, a avea o situaţie sau alta, a avea un rezultat sau altul. Ce va deveni? pontbriant, d., cf. tdrg. Domnule profesor, vă rog, spuneţi-mi ce a devenit Bella? CAMIL PETRESCU, T. III, 55. Ce devii, Comşa? Am auzit că te-ai făcut bolşevic. C. petrescu, î. II, 123, cf. ŞĂINEANU2. - Prez. ind.: devin şi (învechit) deviu. - Din fr. devenir. DEVENIND, -Ă adj. (învechit, rar) Care devine (1). Pentru că răul în genere a ieşit din subiectivitatea devenindă liberă, de aceea aceasta trebuia ... înăduşită şi sacrificată, eminescu, o. xiv, 230. - PI.: deveninzi, -de. - V. deveni. DEVENÎRE s. f. Acţiunea de a deveni şi rezultatul ei; (în opoziţie cu nemişcare, stare) schimbare, transformare (progresivă) a lucrurilor, trecere de la o stare la alta; variabilitate (1), evoluţie. Cf. d e v e n i (1). Devenire ... veni în jos, deci veni de la stare mai bună la mai ră. IORGOVICI, O. 41/27, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 83, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M. Tânărul Veveriţă a înţeles acest principiu al devenirii universale. LOVINESCU, C. V, 91. Ne întâlnisem de la începutul lumii; peste toate devenirile, amândoi, şi aveam să pierim la fel amândoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 138. Devenirea vieţii nu este creatoare, deoarece formele ce succed nu se totalizează într-o structură globală, nu se însumează într-o totalitate sintetică. CIORAN, R. 54. Cultura este un proces, o devenire permanentă, niciodată o stare definitivă. GUŞTI, P. A. 268. Cosmosul este tot lumea dumnezeiască, dar pusă în stare de devenire în afară de Dumnezeu. STĂNiloae, O. 37. Prezentul intercalat într-o amintire ne face contemporani cu evenimentul evocat prin ajutorul lui; el nu ne sugerează scurgerea însăşi a trecutului, devenirea, durata, aşa cum numai imperfectul este în măsură s-o facă. vianu, M. 225. Pentru el există numai procese, deveniri, schimbări, blaga, z. 139. Categoria, pe care metafizicienii o numesc a existenţei, e înlocuită prin categoria devenirii, ralea, S. T. iii, 41. [Şincai] gândeşte istoria în devenirea ei, pe un front destul de larg. ist. LIT. ROM. II, 51. Aduce în atenţie rolul devenirii intelectuale şi artistice, biografia indicând factori ce au putut pătrunde conştient sau nu în opera literară. LL 1974, nr. 1, 209. Devenirea este unitatea existenţei şi nonexistenţei. D. fil. Ceea ce se întâmplă cu Amza acum este un proces de devenire. flacăra, 1976, nr. 44, 6, cf. dex, dn3. în urmărirea modului de constituire şi de devenire istorică a terminologiei portului am analizat modul cum s-au grupat termenii în jurul unui nucleu al câmpului semasiologic respectiv, z. mihail, t. p. 159. Hegel dă un sens impropriu devenirii ca simplă mişcare, pe când dincoace, devenirea e un moment ontologic elaborat şi tardiv. LIICEANU, J. 98. Luna e un astru ritmic, ilustrând ... o perpetuă devenire. PLEŞU, M. M. 52. Autorul doreşte ... să scoată în evidenţă devenirea fiecăreia dintre personalităţile prezentate. RL 2005, nr. 4 758. -O L o c, a d v. sau adj. în devenire = (care este) în curs de transformare, de evoluţie. Cine poate şti însă dinainte dacă, prin amestecul său în viaţa celor ce sunt încă „în devenire” nu împiedică cumva pe un nou Pasteur ...să aducă omenirii ... servicii. NEGULESCU, G. 76. în ochii ei sunt un avocat în devenire şi-mi urmăreşte primii paşi pe drumul gloriei şi averii. VINEA, L. I, 308, cf. DL, DM, DEX, DN3. - PL: deveniri. - V. deveni. DEVENÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Care a trecut de la o stare la alta, care a dobândit altă formă, altă stare, altă poziţie. Preastrălucitului, preaseninului şi prin voia celui de sus devenitului stăpân şi domn al întregii Ungrovlahii, domnului Io an Constantin Bas arab mântuire, viaţă bună. antim, o. 399. - PL: deveniţi, -te. - V. deveni. DEVENITOR, -OARE adj. (învechit, rar) Care provine din ... Alăturea cu d-nu Anastasiu se află ... Moţoc, devenitor din familia faimosului ministru. I. IONESCU, D. 194. -PL: devenitori, -oare. - Deveni + suf. -(i)tor. DEVER1, -Ă s. m. şi f. (Ban., prin sud-vestul Transilv. şi prin nordul Dobr.) Persoană tânără, aleasă dintre rudele mirilor, care însoţeşte la nuntă mirele sau mireasa şi care are diferite atribuţii în ceremonialul nunţii. Cf. v o r n i c e 1. Cf. anon. car. Ajungând nuntaşii la casa de nuntă, se duce deverul (condu-cătoriul miresei) cătră uşa aceii cămări. BOJINCĂ, A. I, 209. De diver pentru Mariuţa fu ales ... vărul lui Păun. F (1867), 296. Totuşi, există oareşicare deosebire între funcţiile diverului şi ale „vornicelului primare marian, NU. 220. Druscele ...se numesc ...pe Târnave diavere sau gyavere. id. ib. 233, cf. TDRG, CADE, L. ROM. 1965, 74, cl 1965, 365, scurtu, t. 293, gămulescu, e. S., H XVIII 147, viciu, GL. Cel ce face uspăţul îşi pune un 5905 DEVER2 -791 - DEVERICĂ „ divăr ”, un om anume, care să grijească peste ce este şi ce trebuie la uspăţ, să dea răchie ori vin cu uiegile, cu ploscele, paharele etc. la oaspeţii de la masă şi să-i ţină de glume. DENSUSIANU, Ţ. H. 238, cf. L. COSTIN, GR. BĂN. 111, ALRii/ih 162, ib. mn 68, 2 630/682. - PL: deveri. - Şi: dévár (anon. car., h xviii 147, L. COSTIN, GR. BĂN. 111, ALR Il/l h 161/29) S. m., deáver, -ă (marian, nu. 215, tdrg, cade) s. m. şi f., deâvăr (h xiv 395, alr ii/i h 162/64), deâvor (tdrg, ALRii/ih 161/682-, ib. h 161/682), deâvur (alrii/imn 68, 2 630/682), diéver (tdrg, cade), diver, divăr s. m. - Din sb. dever, djever. DÉVER2 s. n. Volumul valoric al vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată; p. e x t. vânzare (2) (mare). V. a 1 i ş v e r i ş. Pentru că aceasta care zărafli o metahirisesc pentru a[l] lor interes, nici stăpânirii credem că nu va fi suferit, şi noaă tutulor de obşte ni să pricinueşte păgubi, ca unii ce suntem supuşi deverului negoţului de daturi şi de luaturi (a. 1833). DOC. EC. 531. Plecând de acolo mai dezbărcarăm şi prin alte ostroave, vânzând şi cumpărând cu devere mari şi bogate. GORJAN, H. II, 40/12, cf. POLIZU. Mi-au făcut dever ... da paguba a întrecut deveru (a. 1900). şio Hţ, 156, cf. alexi, w. Comercianţii de cereale se mulţumesc a câştiga 20 lei la un vapor, numai dever mare să facă. ap. tdrg. Cine ia parale se cuvine să facă şi dever. CHIRIŢESCU, GR. 199. Când a răsturnat ... conţinutul tejghelei, a putut vedea cu bucurie că mai înainte nici într-o săptămână n-ar fi făcut atâta dever. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 149. E lucru stabilit că deverul cel mai mare al exportului Moldovei s-a făcut în vechime mai ales cu animale, bogdan, c. m. 17, cf. cade. Tot deverul de la „pietricică”, toţi banii luaţi pe arşicele vândute cu ghiotora ..., toată ofranda buzunarului umplut pe sponci am închinat-o cuibarului din mischet. klopştock, F. 60. O să avem şi noi, la gară, dever bun. G. M. zamfirescu, M. D. îi, 20. Unde-i drumul mai mănos, mai dau buluc şi alţii de pe de lături, dar pe aici nu-i cine ştie ce dever, popa, v. 252, cf. enc. agr., SCRIBAN, D. Negustorie care facea dever mare, căci toată ziua prăvălia îi era plină de muşterii. CAMIL PETRESCU, O. II, 671. Până prin sate depărtate se duse vestea ... îi crescu deverul. STANCU, R. A. II, 116. Sâmbătă şi duminecă seara era voioşie mai multă şi mai prelungită. Era pentru negustor deverul mai mare. PAS, z. I, 172. Dacă mai soseau alţii, însemna că o să-i crească şi lui deverul. BARBU, G. 79. El a mai închiriat şi o casă lângă baie ... pentru a supraveghea deverul mai de aproape. G. barbu, a. v. 171, cf. M. D. enc., dex. Locul era bun, aşa că deverul i-a crescut. CĂRTĂRESCU, N. 210, cf. D. MÂN., RĂDULESCU-CODIN, I. CR. iii, 187. <> L o c. a d j. Cu dever (mare) = (despre magazine, localuri etc.) cu vânzare intensă, cu afluenţă mare de cumpărători, de consumatori; cu vad, v. v a d (I 4). Cf. DEX. S-au dus la bufetul din apropiere, foarte modest la înfăţişare, dar cu dever mare. SCÂNTEIA, 1976, nr. 10 392. -PL: (învechit, rar) devere. - Şi: (învechit, rar) dévrá s. f. CIHAC, II, 572. - Din tc. devir. DEVERBÂL, -Ă adj. (Lingv.; adesea substantivat, n.) (Cuvânt) provenit dintr-un verb prin derivare regresivă; postverbal, deverbativ. Se poate observa ... şi faptul că abstractele formate de la substantive sunt fie neglijate, fie înglobate când alături de abstractele formate de la adjective, când alături de cele deverbale. SCL 1973, 408. Adjective, analizabile în raport cu un adjectiv: „deambulatoriu”, „deflagrant” ..., „denomi-nal”, „denominativ”, „deverbal”. form. cuv. II, 81, cf. DN3, DEX2. - PL: deverbaii, -e. - Din fr. déverbal. DEVERBATÎV, -Ă adj. 1(Lingv.; adesea substantivat, n.) (Cuvânt) provenit dintr-un verb prin derivare regresivă; postverbal, deverbal. Vom studia împreună toate derivatele deverbative. SCL 1954, 301. Autorul remarcă faptul că în limba latină o mare parte (mai mult de jumătate) din tipurile deverbative cu o productivitate foarte mare provin din tema supinului. L. ROM. 1959, nr. 2, 113. -PL: deverbativi, -e. - Din fr. déverbatif. DEVERGÔND, -Ă adj. (Franţuzism învechit) Devergondat. Cf. negulici, costinescu. -PL: devergonzi, -de. - Postverbal de la devergonda. DEVERGOND vb. I. R e f 1. (Franţuzism învechit) A fi lipsit de ruşine; a se destrăbăla, a se dezmăţa. Cf. negulici, costinescu, dn3. - Prez. ind.: devergondez. - Din fr. dévergonder. DEVÈttGONDÂJ s. n. (Franţuzism învechit) Destrăbălare, desfrânare (2), libertinaj. Cf. costinescu. Ruşine i-ar fi oricărui om c-o umbră de scrupul... de-a ocupa înalte demnităţi, de-o importanţă morală eminentă, când viaţa sa conzistă din tranzacţii zilnice cu devergondajul EMINESCU, O. xm, 281, cf. DN3. Solar e ... efortul (lui Hal) de a se lepăda de vivacitatea compactă a tovarăşilor săi de devergondaj. PLEŞU, M. M. 57. - Din fr. dévergondage. DEVERGONDAT, -Ă adj. (Franţuzism învechit) Lipsit de ruşine, desfrânat (2), neruşinat (2); (franţuzism învechit) devergond. Cf. negulici, costinescu. - PL: devergondaţi, -te. - V. devergonda. DEVERÎCĂ s. m. (Dobr. şi prin sudul Mold.) Vomicel (2). In judeţul Brăila „ deverica ” merge din casă în casă, pe unde ştie că sunt fete mari ..., poftindu-le din partea părinţilor (cutărei) fete să vie pe sâmbătă la „brad”, sevastos, N. 83. [Mireasa] ia apoi un bold şi prinde o batistă de umărul flăcăului şi deverica iese, umflându-se-npene. pârvescu, C. 118, cf. 185, H II 245. - PL: dever ici. - Dever1 + suf. -ică. 5913 DEVERIŢĂ -792- DEVETUI DEVERÎŢĂ s. f. (Prin Ban. şi prin Transilv.) Deveră, v. d e v e r. Cf. jahresber. iii, 3.15, cade. Banii daţi la diveriţă Să-i fii dat pe-o cruciuliţă. HODOŞ, P. P. 140, VICIU, GL. - PL: deveriţe. - Şi: diveriţă, divăriţă (cade, VICIU, GL. 46) s. f. - Dever + suf. -iţă. DEVERSA vb. I. T r a n z. (Complementul indică lichide) A face să se scurgă, să se reverse dintr-un loc în altul; p. e x t. a trece, a vărsa dintr-o parte în alta. V. d e s c ă r c a. Cf. dex. Utilizarea masivă şi fără discriminare a substanţelor detergente pentru depoluarea zonelor marine infestate cu păcură poate crea situaţii mult mai grele pentru fauna marină chiar decât petrolul deversat de unele vapoare. RL 1978, nr. 10 429. Nu poate folosi nici pompele, pentru că nu are unde deversa apa. ib. 2005, nr. 4 598. <0 Refl. Apele ... umflând Marea Neagră, o sileşte să se scurgă în Mediteranea prin Bosphor şi Dardanele, al cărei preaplin, suindu-i şi ei nivelul, o obligă să se deverse în ocean prin Gibraltar, ghica, c. e. i, 270, cf. dn3. Apele uzate s-au deversat dintr-un separator al rafinăriei. RL 2005, nr. 4 636. -O Fig. Tocmai acestea au fost substanţele nutritive pe care scriitorii de copii le-au deversat fără preget, le-au injectat cu precădere în conştiinţa noilor generaţii, românia literară, 1979, nr. 25, 4/3. SCÎCM ... un fel de groapă de gunoi a sectorului minier din România, în care au fost deversate datoriile şi problemele acestuia. RL 2006, nr. 4 845. <> P. anal .A distins patru zone anticlinale alternând cu patru sinclinale, toate strâns cutate şi deversate spre N[ord]-E[stJ. ONCESCU, G. 87. în apele gospodărite de asociaţie va fi deversată ... o însemnată cantitate de puieţi de păstrăv. VÂN. PESC. noiembrie 1964, 2. - Prez. ind.: deversez. - Din fr. déverser. DEVERSARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e v e r s a şi rezultatul ei; revărsare sau scurgere a surplusului de apă din unele râuri, lacuri etc. sau a unui lichid; p. e x t. trecere, vărsare a apei dintr-o parte în alta. V. descărca r e. Cf. LTR2. Canale de deversare. DER, cf. DN2, SFC IV, 319. Procesul de deversare se face în funcţie de capacitatea de autopurificare a bazinului receptor. D. MED., cf. M. D. ENC. Specialiştii spun: pânze freatice, probe tehnologice, strangulare, deversări. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 4/10. Pentru deversarea apelor uzate ...a fost construită o fosă septică ecologică. RL 2005, nr. 4 670. O Fig. Spectacolul la care asistăm nu mai este transparenţă şi curăţenie, ci deversarea rufelor murdare în public. RL 2005, nr. 4 530. - PL: deversări. - V. deversa. DE VERSOR s. n. Parte a unei construcţii hidrotehnice care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. Apa soseşte pe un fel de prag de scurgere sau deversoriu format prin coborârea stăvilarului în jos ca să lase apa să treacă pe d-asupra lui. GHICA — STURDZA, a. 263. Construcţii agricole: ... Lucrări pentru amenajarea eleşteelor piscicole („stăvilare”, „deversori” „călugări” ...). NOM. MIN. I, 299. Din punctul de vedere al formei secţiunii de scurgere ..., deversoarele pot fi dreptunghiulare, trape-zoidale, triunghiulare sau de forme curbilinii. LTR2. [Deversarea] se realizează de obicei prin deversoare. der ii, 81, cf. DN2, M. D. enc. O (Adjectival; rar) Apele Dunării vor fi zăgăzuite de un baraj deversor lung de peste 400 m. scânteia, 1964, nr. 6 373 -PL: deversoare şi (rar, m.) deversori. - Şi: deversoriu s. n. ' - Din fr. déversoir. DEVERSORIU s. n. v. deversor. DEVESTÂVNIC s. m. (învechit) (Tânăr) neînsurat, neprihănit, cast. Veniţi postnicii şi devestvnicii carii v-aţi ţinut curăţiia (a. 1642). GCRI, 100/7. Ceia ce slujesc slujba dumnezeiască în limbă streină neînţe-legându-o, cum fac papii de Răm şi cei băraţi leanişi şi patări ce să chiamă părinţi şi devestăvnici şi călugăriţe (a. 1651). bv I, 188. Devestăvnic pană la sfârşit cu s[u]fl[e]t[u]l şi cu trupul petrecu. DOSOFTEI, V. s. februarie 77v/2, cf. id. mol. 80, tdrg. - PL: devestăvnici. - Şi: devéstvnic s. m. - Din slavon. ÀtKhcTËLHH’h. DEVESTĂVNICÎE s. f. (învechit) Castitate, feciorie, puritate (7). Pentru curăţia ce să zice pentru de-vestvnicia. ş. taine, ap. tdrg. Să feriia în curăţâie şi devestăvnicie. dosoftei, v. s. noiembrie 11671. Şi să deadese de era deprins cu cărţâle svinţilor proroci petrecând în curăţâie şi în devestevnicie în toată viaţa. id. ib. 123726. înaintea ochilor minţii îi pune ... pre Iosif în devestevcia şi în curăţia, cantemir, o. v, 208, cf. DDRF, JAHRESBER. V, 105. - Şi: devestevnicie, devpstvnicie, devestevcie s. f. - Devestvnic + suf. -ie. DEVESTEVCÎE s. f. v. devestăvnicie. DEVESTEVNICÎE s. f. v. devestăvnicie. DEVESTÎ vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A dezbrăca (1). Cf. costinescu, alexi, w. - Prez. ind.: devestesc. - Din lat. devestire, fr. dévêtir. DEVESTIMÉNT s. n. (învechit, rar) Dezbrăcare de veşmintele oficiale. Cf. costinescu. + (Jur.) Cedare a unei averi în folosul cuiva. Cf. costinescu. -P1.:? - Devesti + suf. -ment. Cf. fr. d é v ê t i s s e m e n t. DEVÉSTVNIC s. m. v. devestăvnic. DEVESTVNICÎE s. f. v. devestăvnicie. DEVETÜI, -IE adj. (învechit, rar) De culoare maro-deschis spre galben (asemănătoare părului de cămilă). O cămaşă cu mătase verde şi devetuie. ŞIO ll2, 144. - PL: devetui, -e. - Din te. devetüyü. 5927 DEVIA -793 - DEVIAŢIE DEVI vb. I. I n t r a n z. şi t r a n z. 1. A-şi schimba sau a face să-şi schimbe direcţia; a (se) abate. Cf. timpul (1856), nr. 1, 1, pontbriant, d., prot. -POP., N. D. Toate râurile ce se coboară din munţi în loc de a curge la sud spre Dunăre sunt deviate spre resărit. CONTEMPORANUL, IV, 261, cf. DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, cade, SCRIBAN, D. în cazurile de astm, punctul neutru în acţiunea atropinei deviază spre dreapta. danielopolu, f. n. I, 158. Deviate într-un câmp omogen ... razele fi cădeau pe placă după ce descriau traiectorii semicirculare. SANIELEVîCI, R. 83. Nordul Americii are o climă mai friguroasă decât Europa. Faptul se datoreşte curentului rece al Labradorului şi revărsării de apă caldă, pe care rotaţia globului o deviază spre răsărit, cişman, fiz. i, 547. Glonţul a intrat prin stânga sternului, dar a deviat. TUDORAN, P. 634. Circulaţia pe acest bulevard principal al Bucureştiului fusese deviată, barbu, I. I, 236. Râul Mare a mai fost deviat cu aproape două milenii înainte. flacăra, 1975, nr. 42, 7. Lumina stelelor este deviată în apropierea discului solar, exact aşa cum o prevăzuse Einstein, contemp. 1979, nr. 1 689/3. Se închideau în partea de jos cu pietre ... pentru a devia cursul apei. BUTURĂ, eg. 255. Santinelele au reuşit să devieze în ultima clipă traiectoria maşinii. RL 2005, nr. 4 611. <> F i g. Cine garantează că meritul nedreptăţit, că ştiinţa înlăturată, că caracterul energic înlăturat nu vor devia pe căi periculoase? eminescu, o. xii, 343. Un oportunism pe care noi nu-l mai putem înţelege a dezvoltat spiritul de intervenţie continuă, necesitatea de a devia destinele individuale de la sensul lor iniţial înspre planul valorilor sociale. CIORAN, R. 87. Eroul plăteşte amar un joc primejdios cu Destinul, tentativa sustragerii de la un deznodământ pe care crede să-l poată devia, românia literară, 1979, nr. 21/1. 2. F i g. A (se) îndepărta de la subiect, de la o concepţie, de la o orientare, de la direcţia iniţială sau normală; p. e x t. a (se) abate de la o conduită corectă, de la o normă admisă. Dpctrina creştină ... deviase acum de la puritatea preceptelor lui Chris tos. CONV. lit. ii, 39, cf. lm. Strofele de la sfârşit nu sunt destul de concise, şi cam deviezi cu versul. SĂM. II, 192. Făcându-mi o datorie de a-i devia atenţia în altă parte ..., am fost de o locvacitate copioasă şi susţinută. ibrăileanu, A. 79, cf. şăineanu, D. U. De la povestiri eroice, scriitorul a deviat repede spre povestiri de observaţie directă. LOVINESCU, S. I, 8. Ca să creeze un fel de alibi, sau mai curând ca să devieze într-o justificare cel puţin tăcerea mea, Emilia ia de pe mescioara de lângă căpătâi două ţigări, camil petrescu, p. 82. [Puterea banului] poate conduce, vicia ori devia după interesele pe care le serveşte acţiunea, sufletul, ori libertatea oamenilor mai puţin favorizaţi din acest punct de vedere, ralea, S. t. II, 264. Alonzo Quijano, devenit Don Quijote, este un pasionat al romanelor de cavalerie, deviat de lectura lor. LL 1955, 123. Glasul ei parcă devia, vinea, l. ii, 46. întâmplarea face însă ca în momentul acela ştiinţa mondială să aibă nevoie de acelaşi lucru. S-o numim întâmplare? Dar am deviat de la ştiinţă, preda, r. 180, cf. dn2, dex. - Pronunţat: -vi-a. Prez. ind.: deviez. - Din fr. dévier, lat. deviare. DEVIABIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi deviat (1). Radiaţia p a sursei era formată din electroni inegal deviabili. SANIELEVÎCI, R. 83. - Pronunţat: -vi-a-. PL: deviabili, -e. - Devia + suf. ~(a)bil. DEVIÂNT, -Ă adj. Care prezintă o deviaţie (2). Cei care consideră prejudiciabil compromisul în toate situaţiile sunt aceia pentru care diferenţele dintre oameni nu sunt naturale, ci deviante. PATAPIEVICI, C. L. 18. In ultima perioadă, o cauză care generează comportamente deviante ale copiilor este plecarea părinţilor la lucru în străinătate. RL 2006, nr. 4 931. -Pronunţat: -vi-ant. PL: devianţi, -te. - Din fr. déviant. DEVIARE s. f. v. deviere. DEVIAT, -Ă adj. 1. Care prezintă imperfecţiuni, care nu e drept; strâmb (I 1). Cf. pontbriant, d., lm. Coloana vertebrală îi era puţin deviată. NEGULESCU, G. 108. [în Olanda] nu-i o linie deviată, nu-i o pată, nu-i un creţ la haină altfel, sadoveanu, o. ix, 224. + Care şi-a schimbat direcţia. Trenul rapid 871 ... va circula pe o rută deviată. RL 2005, nr. 4 624. 2. F i g. Care se îndepărtează de la subiect, de la o concepţie, de la o direcţie normală, anormal; p.ext abatere de la o conduită corectă, de la o normă admisă. Măsura geniului ... nu se lasă deviată nicicând. eminescu, O. xiv, 366. Pare o frumuseţe ...cu dorinţe neîmpăcate, deviate, camil petrescu, t. i, 238. O memorie ce-i transformase mintea într-un repertoriu de curiozităţi disparate şi multilingue, calităţi moştenite, dar şi deviate. LOVINESCU, C. v, 114. Un astfel de individ va avea, negreşit, comportări deviate şi în viaţa de familie, şi la slujbă, flacăra, 1976, nr. 30, 21. -Pronunţat: -vi-at. PL: deviaţi, -te. - V. devia. DEVIATÔR, -OÂRE adj., subst. 1. Adj., s. n. (Aparat, instrument, vehicul etc.) care deviază (1). Cf. lm. în ce priveşte sensul forţei deviatoare, îl putem afla cu o regulă simplă, cişman, fiz. ii, 367, cf. ltr2. 2. S. m. şi (rar) f. Membru al unui partid sau al unei organizaţii care se îndepărtează sau părăseşte linia de conduită politică a acestora. Deviatorii au provocat mari daune muncii politice şi economice din ţara noastră. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 384, cf. CONTEMP. 1953, nr. 355, 2/6. Aţi auzit şi aţi văzut cum s-a procedat cu deviatorii, cu fracţioniştii! LĂNCRĂNJAN, C. II, 538, cf. DN2, HRISTEA, P. E. 117, DEX. - Pronunţat: -vi-a-. - PL: deviatori, -oare. - Din fr déviateur. DEVIAŢIE s. f. I. Schimbare a direcţiei normale a unei căi, a unei traiectorii, a unui mobil în mişcare etc., deviere (1), abatere; s p e c. deformare, modificare a poziţiei naturale a unui os, a unui cartilaj etc. Cf. negulici, stamati, D. Deviaţiune, cocoşare, gârbovire. MAN. SĂNĂT. 251/22, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Trebuie un talent fisiognomic înnăscut şi un ochi bine deprins, pentru a distinge trăsăturele 5934 DEVIAŢIONA - 794 - DEVIERE unele de altele şi a simţi toate nuanţele în nişte linii, în cari o mică deviaţiune poate schimba semnificarea admisă în cea contrară. CONV. LIT. m, 101, cf. COSTINESCU. Toţi medicii cari avură ocasiune să deschidă cadavre de ale femeilor ce pur tară corset, ... găsiră mari deviaţiuni ale viscerilor. contemporanul, i, 101, cf. barcianu. Există aproape la toţi oamenii o polaritate magnetică ... La 25 la sută din persoanele ... cercetate avu loc o deviaţiune a acului magnetic într-o parte sau alta. LUC. II, 103, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Cercetarea traiectoriilor de ceaţă arată ...că chiar şi deviaţiile cele mai mari rezultă din acte unice de interacţiune. SANIELEVîCI, r. 152. Asculta lămuririle lui ... despre nordul geografic şi nordul magnetic, despre declinaţie, deviaţie şi derivă, tudoran, p. 247, cf. ltr2, DER, d. MED., m. d. enc., dex, dn3. O Deviaţie de sept = deformare a peretelui despărţitor al cavităţii nazale. Cf. d. med., m. d. enc., dex. (Prin lărgirea sensului) Copacul, ca să nu crească strâmb, trebuie îndreptat de pe când e mlădios şi tânăr; mai târziu, când toate deviaţiunile de la calea dreaptă s-au învârtoşat în el, geaba-l mai suceşti, eminescu, o. xi, 308. 2. F i g. îndepărtare de la subiect, de la o concepţie, de la o judecată dreaptă, de la linia normală de gândire etc.; p. e x t. depărtare de la o conduită corectă, de la o normă admisă; abatere, deviere (2). Deviaţiune de la principiile sale. LM. Nimic nu este mai supus la scrânteli, la deviaţiuni, la falşificări, ca regimul constituţional. ODOBESCU, S. iii, 335. Pentru gloria de-a fi miniştri, fac bucuros orice deviaţie de la consecuenţă, fie în ce-i priveşte pe ei, fie în ce priveşte ţara. EMINESCU, O. Xlll, 105. Senzaţii denatura asta ..., datorite deviaţiei atenţiei ori somnului, le-am mai avut numai o singură dată. IBRĂILEANU, A. 136, cf. şăineanu, D. u. Numai din deviaţia fanteziei încântate de sine au putut ieşi cele două acte de prisos. LOVINESCU, S. I, 126. Legătura între fapte şi povestire fiind extrem de şubredă ..., supusă tuturor devia-ţiunilor şi deformărilor inerente transmiterii orale. brătianu, T. 43. Convorbirea fiind urnită, se urmă cu deviaţii neprevăzute, călinescu, b. i. 20. „ O făclie de Paşti”, „Păcat”, „Năpasta” ... sunt melodrame ..., deviaţii ale unui geniu comic de o rară organicitate în creaţie, dar de o voinţă tehnică extremă, crezând că poate ajunge la intuiţia tragică pe cale deliberativă. CONSTANTINESCU, S. II, 120. Al doilea recurs la o tradiţie străveche este datorat lui Campanella şi lui Bruno, care au încercat să restaureze adevărata religie egipteană, împotriva deviaţiei creştine, patapievici, C. l. 311. 3. Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate sub bord. Cf. dn3. -Pronunţat: -vi-a-. Pl.: deviaţii. - Şi: (astăzi rar) deviaţiune s. f. - Din fr. déviation, lat. deviatio, -onis. DEVIAŢION vb. 1.1 n t r a n z. şi t r a n z. (Rar) A devia (1). Cf. sfc iii, 115. -Pronunţat: -vi-a-ţi-o-. - Prez. ind.: deviaţionez. - Deviaţie + suf. -ona. DEVIAŢIONÎSM s. n. (Rar) 1. Deviere (2). Absenţa fetişismelor nu scuteşte dramaturgia ... de alte tare, cum ar fi o excesivă investigare a deviaţionismului. T ianuarie 1969, 125. 2. Atitudine şi manifestare a deviaţionistului. Cf. DN3, DEX2. , - Pronunţat: -vi-a-ţi-o-. - Din fr. déviationnisme. DEVIAŢIONÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care deviază (2) de la linia politică a unui partid sau a une* organizaţii. Cf. DN2, DEX. -Pronunţat: -vi-a-ţi-o-. - PL: deviaţionişti, -ste. - Din fr. déviationniste. DEVIAŢIUNE s. f. v. deviaţie. DEVICTÂR s. m. v. divictar. DEVÎDE vb. III v. divide. DEVIÉRE s. f. Faptul de a devia. 1. Schimbare a direcţiei normale a unei căi, a unei traiectorii, a unui mobil în mişcare etc.; deviaţie (1), abatere. Cf. pontbriant, d., scriban, d. La râul Olt se obsetvă o deviere slabă a cursului văii spre SSE. ONCESCU, G. 92. Devierea apelor, în timpul executării unui baraj, se poate realiza şi cu ajutorul canalului sau al tunelului de derivaţie ale barajului. LTR2. Sute de cetăţeni lucrează zilnic la canalul de deviere, scânteia, 1960, nr. 4 855. Aceasta nu înlătura devierea străzii. Documentul cerea ca „ nimeni să nu cuteze a lua loc din uliţă”. G. barbu, A. v. 53. Una dintre lucrările principale din această perioadă este galeria de deviere a râului. flacăra, 1977, nr. 24, 19. 2. F i g. îndepărtare de la subiect, de la o concepţie, de la o judecată dreaptă, de la linia normală de gândire, de la o hotărâre etc.; p. e x t. depărtare de la o conduită corectă, de la o normă admisă; abatere, deviaţie (2). Ne aducem aminte de înaltele făgăduinţe şi de programa stabilită la Mazar-Paşa, apoi de deplina deviare de la ea, atât în viaţa interioară a statului, cât şi în politica esterioară. eminescu, O. X, 155. [Russo] s-a afirmat ... şi altfel, cu temperament de luptător, împotrivindu-se la devieri din calea dreaptă, densusianu, l. 372. O mică schimbare în mediu provoacă o deviare a sufletului. ibrăileanu, A. 203. Prezenţa lui în casa lui Lungeanu poate părea o deviare de la linia lui sufletească. LOVINESCU, S. I, 352. Se poate oare vorbi de o deviere a practicii Ligii Naţiunilor în defavoarea minorităţilor? TITULESCU, D. 282. Nădăjduind prin absurd că poate gol îmi va stârni prin deviere un interes oarecare, i-am spus să se desbrace. camil PETRESCU, p. 24. Culturalilor orice elan exagerat li se pare un atentat împotriva culturii; orice tendinţă de înţelegere intuitivă a iraţionalului, ca o deviere reprobabilă din cadrele culturii. CIORAN, R. 114. Niciun neam nu prinde atât de repede devierile de la armonie; umflările într-o direcţie sau alta. stăniloae, o. 95. După Samuel Levin, norma este ceea ce rămâne dintr-un poem după ce se elimină devierile plasate pe fondul poemului. COTEANU, S. F. i, 28, cf. DN2. Această deviere schimbă ... sensul textului. T ianuarie 1969, 96. Micile devieri individuale cu trăirile, suferinţele, eşecurile lor ivesc necontenit o 5941 deviitor -795- DEVIRILIZA latură hilară, românia literară, 1972, nr. 6, 28/2. în cele mai frecvente cazuri stilul este văzut ca o deviere de la un aşa-zis „grad zero” al exprimării, ll 1974, nr. 1, 176. Stabileşte că există devieri de la frumosul propriu-zis, atingând prin aceasta problema „modificărilor” de la frumosul propriu-zis. v. rom. iulie 1975, 32. Pe lângă faptul că duce la devierea unor resurse productive, cursa înarmărilor alimentează jocul conflictelor. flacăra, 1978, nr. 43, 20. Orice deviere e adusă ... la omogenitatea funcţională, pleşu, m. m. 41. Regizorul ... are dreptate, el construind personajul în datele mai clare ale unei personalităţi accentuate, cu devieri categorice de la normele comportamentului comun. RL 2005, nr. 4 624. + îndepărtare de linia de conduită politică a unui partid sau a unei organizaţii; (rar) deviaţionism. Demascarea şi zdrobirea devierii de dreapta a dus la avânt al muncii partidului la sate, realizându-se un şir de rezultate pozitive în întărirea economico-organizatorică şi în dezvoltarea gospodăriilor colective existente, scânteia, 1953, nr. 2 564, cf. dl, m. d. enc. -Pronunţat: -vi-e-. - PI.: devieri. - Şi: (rar) deviâre s. f. - V. devia. DEVIITOR s. m. (învechit) Urmaş (1). Spre vest de la Dacia să afla poporul iazighilor, numit metanaste, deviitori din robsolani, carii dinlăuntru Sarmaţiei au năvălit pre locurile aceste. GEOGR. DAC. 10/13. Deviitorii din Cain seau Haen să numea cainiţi. SĂULESCU, hr. I, 25/22. Voia ca restatornicirea domniei strămoşeşti în astă ţară să fie însoţită de un şir de minuni şi ca deviitorii Dragoşizilor să recunoască şi să concreadă în scutul cel prea puternic ce-i apără de fortunele timpurilor. ASACHI, S. L. II, 77. Alţi normani ce s-au unit cu dânşii, deviitorii (urmaşii) cari au trăit în diastimă de 387 ani, în o aristocraţie neatârnată. IC. lum. (1841), 702/l. Numele, limba, datina şi istoria mărturisesc că românii sunt adevăraţi deviitori a naţiei cei mari care în curs mai mult de 1 000 ani au domnit peste toată lumea atunce cunoscută, calendar (1847), 22/3. Au început a mărturisi că el este un adevărat deviitori din familia domnilor de Moldava. IST. M. 182/22. - PI.: deviitori. - De1 + viitor. DEVÎN, -Ă s. m. şi f. (Franţuzism învechit) Ghicitor. Cf. heliade, o. ii, 343, pontbriant, d. -PIdevini,-e. - Din fr. devin. DEVINĂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit) A ghici; a înţelege. El n-avea nicio idee de ceea ce se petrecea în el şi nu putea a-şi devină cauza neastâmpărului său. heliade, d. j. 35/22. El băgă de seamă bătrânului cavaler, îi plăcu conversaţia lui, îi devină întristarea şi, spre a-l distrage, îi puse în mâini uneltele grădinăriei. negulici, E. ii, 128/10. Cine mai poate divina toate misteriile oamenilor cari conduc destinele unui popor! bariţiu, p. a. i, 201. Aţi văzut prin calendar că acum devin (ghicesc) oamenii sosirea eclipselor cu mult timp mai nainte. barasch, m. ii, 93/13. Neguţătorii de păr în Francia sunt în stare să devine (găcească) prin miros în ce departament a crescut acest păr. ISIS (1859), 43729. D-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm. ALEXANDRESCU, O. I, 114. îi privii mai cu băgare de seamă ca să devinez cel puţin din trăsurile feţei de sunt iritaţi sau nu. FILIMON, O. îl, 166, cf. PROT. - POP., N. d., pontbriant, D. Lectorul să divineze şi sutele de posibilităţi ale esplicării. CONV. lit. I, 59. Mihai devină iarăşi sub cerul stremoşesc Ecoul prea-puternic de glas dumnezeesc Ş-aprinde iar scânteia de-antică vitejie. ALECSANDRI, POEZII, 255. Artistele dramatice mari ...se sumeţesc cu siguranţă în imperiul simţirei femeieşti, ba încă şi-n acela al pasiunilor demonice şi le devindază cele mai adânci secrete ale lor. eminescu, O. XIV, 273, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2. - Prez. ind.: devin şi devinez. - Şi: divina vb. I. - Din fr. deviner. - Divina < lat. divinare. DEVTNÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a d e v i -n a şi rezultatul ei. Cf. heliade, o. ii, 343, prot. - pop., N. D., pontbriant, d., costinescu, lm. - Şi: (învechit, rar) divinare s. f. LM. - V. devină. DEVINÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este ghicit, înţeles. Cf. pontbriant, d., lm. - PI.: devinaţi, -te. - Şi: divinât, -ă adj. lm, - V. devină. DEVINAT6r\ -OARE adj. v. divinator1. DEVINATOR2, -OÂRE s. m. şi f. v. divinator2. DEVINÂŢIE s. f. v. divinaţie. DEVINAŢIUNE s. f. v. divinaţie. DEVINĂŢIUNE s. f. v. divinaţie. DEVÎNCE vb. III v. devinge. DEVINGE vb. III. T r a n z. (Latinism, în dicţionare) A supune (II 1), a învinge. Cf. lm, BARCIANU, ALEXI, W., GHEŢIE, R. M. - Prez. ind.: deving. - Şi: devince vb. III. lm. - Din lat. devincere (după învinge). DEVIOMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea deviaţiei de frecvenţă a unei unde modulate în frecvenţă. Deviometrul consistă, în principiu, dintr-un receptor ... şi un discriminator, ltr2, cf. D. med., dn3. -Pronunţat: -vi-o-. - PI.: deviometre. - Din fr. deviometre. DEVIRGIN vb. I v. dezvirgina. DEVIRILIZ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Rar) A (se) efemina. Cf. bul. fil. iii, 185. - Prez. ind.: devirilizez. - Din fr. deviriliser. 5956 DEVIRUSA -796- DEVIZ1 DEVIRUSA vb. I. T r a n z. (Complementul indică computere) A elimina din programele de operare informaţii, introduse intenţionat sau nu, care le afectează funcţionarea. Cf. doom2. - Prez. ind.: devirusez. - Pref. de- + virusa. DEV1RUSÂRE s. f. Acţiunea de a devirusaşi rezultatul ei. Cf. doom2. - Pl.: devirusări. - V. devirusa. DEVIRUSÂT, -Ă adj. (Despre computere) Căruia i-au fost eliminate din programele de operare informaţii, introduse intenţionat sau nu, care îi afectează funcţionarea. ~ Pl.: devirusaţi, -te. - V. devirusa. DEVISCERÂT, -Ă adj. (Neobişnuit) Eviscerat. Prins cu funie de picioarele dinapoi, mascurul e smuls de un scripete, răsturnat cu capul în jos, înjunghiat, ... pârlit, decapitat, dezmembrat, deviscerat, decorticat. CÀLINESCU, c. o. 259. - Pl.: devisceraţi, -te. - Cf. e v i s c e r a t. DEVITALIZ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) suprima funcţiile vitale dintr-un ţesut, dintr-un organism. Cf. dex2, ndn. (F i g.) Singurele verbe ce se referă la gorun, „dezmierzi şi picură”, sunt devita-lizate, aduc o nuanţă de alint, de mângâiere într-un început abia schiţat de mişcare. LL 1972, nr. 3, 443. Distribuirea săptămână de săptămână a aceloraşi şi aceloraşi actori ... devitalizează potenţialul lor actoricesc. flacăra, 1978, nr. 43, 16, cf. dn3. + Refl. F i g. A se veşteji (2). Cf. dn3. ^ (Prin lărgirea sensului) Nu numai râurile sau fluviile, ci şi mările şi oceanele lumii sunt insidios şi continuu invadate de reziduuri, murdărite şi devitalizate. contemp. 1975, nr. 1 507, 3/12. -Prez. ind.: devitalizez. - Din fr. dévitaliser. DEVITALIZÂNT, -Ă adj. Care devitalizează. (F i g.) Forţei devitalizante a spiritului, activităţii pustiitoare a intelectului ..., Blaga opune incapacitatea intelectului de a converti în non-mister misterul. CIORAN, R.134. -PIdevitalizanţi,-te. - Devitaliza + suf. -ant. DEVITALIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) devitaliza şi rezultatul ei; suprimare a funcţiilor vitale dintr-un ţesut, dintr-un organism. Cf. D. med., dex2, DN3. <> F i g .în general, în lume, literatura suferă de urmările devitalizării, de un proces de sofisticare. flacăra, 1976, nr. 19, 24. Asistăm la o devitalizare a comicului scenic, deşi materia literară integrată actului artistic e din ce în ce mai densă, românia literară, 1979, nr. 20, 16/1. Dar devitalizarea poate uneori întârzia multă vreme. PALEOLOGU, t. 75. -V. devitaliza. DEVITALIZÂT, -Ă adj. (Despre ţesuturi, organisme) Cu funcţiile vitale suprimate. Aveau tulpini crude, verzui, devitalizate. BARBU, ş. N. 217, cf. dex2. F i g. In cele două lumi schiţate, cea umană caracterizată prin absenţa sufletului, veşmânt oarecare, prin gestul dominat de mecanizare, devitalizat, lipsit de pasiune şi inconsistent, cealaltă fiind natura. COTEANU, S. F. ii, 94. Ca român, nu mă simt atins nici de ... argumentul de tip „strugurii sunt acri” al celor care, dăvitalizaţi, cunosc declinul sau chiar atrofierea demografică. PATAPIEVICI, C. L. 120. Interpreţii respectivi n-au izbutit să realizeze mai mult decât palide schiţe, devitalizate. T septembrie 1966, 66. -PI.: devitalizaţi, -te. - V. devitaliza. DEVITAMINIZ vb. I. Tranz. şi refl. (Complementul indică organisme) A face să-şi piardă sau a-şi pierde necesarul de vitamine, din cauza alimentaţiei de slabă calitate sau unor factori nocivi de mediu. Cf. DOOM2. - Prez. ind.: devitaminizez. - Din fr. devitaminiser. DEVITAMINIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) devitaminiza şi rezultatul ei. Cf. ndn. -PIdevitaminizări. - V. devitaminiza. DE VITRIFICA vb. I. R e f 1. A suferi procesul de devitrificare. Sticla de bioxid de siciliu se devitrifică prin încălzire, mai mult timp, la temperatură înaltă. DC 231,cf.DN3. -Prez. ind. pers. 3: devitrifică. - Din fr. devitrifier. DEVITRIFICARE s. f. Pierdere a transparenţei unui obiect de sticlă din cauza acţiunii prelungite a căldurii, în timpul procesului de fabricaţie; (rar) devitrifiere. Cf. CANTUNIARI, L. M. Trecerea de la starea amorfa la cea cristalizată se numeşte devitrificare (desticlizare). MACAROVICI, CH. 65. Devitrificarea poate fi considerată ca dispariţia fazei sticloase, ltr2, cf. DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. - V. devitrifică. DEVITRIFIERE s. f. (Rar) Devitrificare. Cf. dn3. - Cf. fr. d e v i t r i f i c a t i o n. DEVÎZ1 s. n. Situaţie detaliată, întocmită anticipat, a unor lucrări proiectate, cu stabilirea preţurilor operaţiilor şi materialelor necesare, (învechit) smet; s p e c. piesă scrisă din documentaţia unui proiect care cuprinde aceste date; p. e x t. (învechit) listă (de cheltuieli). Va trebui să i sa trimiţă prin canalul aghenţilor devizile şi planurile atingătoare de aceste averi nemişcătoare (a. 1848). DOC. EC. 942. Sfatul nostru va însărcina pe zisul departament ca să trimată la faţa locului un arhitect al statului spre a face planul şi devizul acestei închisori. calendar (1856), 70/22. Să dăm un beneficiu de 23% peste acel de 10% acordat până acum peste devizuri. GHICA, C. E. I, 141. Planul se facu, devizul asemenea, 5970 DEVIZ2 -797- DEVIZĂ1 dar stabilimentul rămase neclădit, filimon, O. II, 96. A fost luat asupră-şi facerea acestui pod de pieatră şi care de bună seamă ar fi trebuit să puie şi de la sine vreo 250 galbeni spre a face podul dupe planul şi devisul arhitectului. I. IONESCU, D. 60, cf. COSTINESCU, LM. în ceea ce priveşte reparaţiunile, devizul este făcut. MAIORESCU, D. I, 278. A presentat guvernului ... un devis de cheltuielile trebuitoare pentru a face să participe România la expoziţiunea de la 1867. ODOBESCU, S. II, 87, cf. EMINESCU, O. XII, 485. fMoftangioaica] n-are plăcere mai mare pe lume decât să-şi arate unei amice sărace toaletele şi să-i spuie preţul lor fabulos şi apoi... planul şi devizul toaletelor viitoare, caragiale, o. iv, 101, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Tot timpul liber şi-l trecea expunând în dreapta şi-n stânga cum înţelege el să fie organizat un spital ... înainta cereri, devize, planuri, memorii, care călătoreau de la un birou la altul. C. petrescu, î. ii, 49, cf. ds, SCRIBAN, D. Devizul, care se întocmeşte în faza de proiect tehnic, poate fi ...pe categorii de lucrări şi de cheltuieli, ltr2, cf. der, dn2. Marsillon a elaborat, în 1845, un deviz pe baza căruia a fost dusă la bun sfârşit construirea primei conducte de apă potabilă din Bucureşti. G. BARBU, A. V. 135, cf. M. D. ENC., DEX. Cu devizul în mână şi cu materialele acasă a făcut tot ce a promis acolo. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 16. Constructorul afirmă că blocul ... a suferit modificări de proiect necuprinse în deviz. ib. 1979, nr. 2, 8. Prestatorul de serviciu nu poate justifica suma pretinsă în devizele de lucrări. RL2005, nr. 4 611. -Scris şi: devis. - PI.: devize şi (învechit) devizi, devizuri. - Din fr. devis. DEVÎZ2 s. n. (Mai ales la pl.) Documente de credit şi de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină, pe baza cărora beneficiarul are dreptul să obţină o anumită cantitate de valută dintr-o altă ţară; p. g e n e r. orice mijloc de plată în valută străină. Cf. şăineanu2, CADE. Consider centralizările de devize străine în mâinile statului drept o necesitate absolută, titulescu, D. 69. Devizele, în cantitate mai mare pe o piaţă străină, constituie o marfa supusă legii cererii şi ofertei. ENC. AGR. Autorităţile americane au cerut ca numai dolarii să fie consideraţi ca deviză exclusivă pentru comerţul exterior german, contemp. 1949, nr. 159, 11/3. Valizele diplomatice inviolabile, pline cu secrete de stat: ciorapi de mătasă şi parfumuri scump negociabile, medicamentele, devizele şi stupefiantele, care rotunjesc veniturile. VINEA, L. I, 122. Ar fi strâns, în câţiva ani, cu lăcomie, acea cantitate de devize în stare să le permită un trai uşor undeva, barbu, 1.1, 258, cf. der, dn2, m. d. enc., DEX. Atacurile gangstereşti împotriva băncilor, traficul cu devize ... pun probleme din ce în ce mai serioase în numeroase ţări ale lumii. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/12, cf. D.MAN. - PL: devize. - Şi: (rar) deviză s. f. - Din fr. devise, germ. Devize. DEVIZAJ vb. I. T ranz. (Franţuzism) A privi insistent, a fixa. îşi umplea degetele cu inele şi „ devizaja ”, după expresia lui Smărăndache, sala cu uh face-à-main” de aur. călinescu, b. I. 406, cf. dn2. <> F i g. Obiectivul „ devizajează ” geamlâcul unei vile, arcadele ei, apele ferestrelor ei. contemp. 1975, nr. 1 490, 5/11. - Prez. ind.: devizajez. - Din fr. dévisager. DEVÎZĂ1 s. f. 1. Inscripţie, scriere pe o emblemă, decoraţie, efigie etc. care exprimă succint o cugetare, o sentinţă, adesea legate de figura alegorică de pe emblemă, decoraţie, efigie; p. g e n e r. figură, semn, cifră etc. (de blazon), cu scrierea care o însoţeşte şi care constituie un simbol pentru o familie, un grup, un popor etc. Cavaleria este o medalie îmbrăcată în diamanturi cu această deviză seau scriere de argint: pentru credinţă şi patrie, ar (1829), lll2/4, cf. I. golescu, c. Şi-a adus ... aminte că nu era armat ca un cavaler şi că, după legile lor sfinţite, lui îi era oprit de a se lupta mai nainte de a priimi ordin de la cavalerie şi de a purta ca un începător armele albe şi scudul fară diviză (semn). CR(1839), 232730. Penele de păun care la cei vechi era pasărea Junonei ... e un fel de diviză a cavalerilor romani. FM (1843), 19877, cf. negulici, STAMATI, D., ARISTIA, PLUT. Mărirea voastră va da flicii lordului Talbot averile, titlurile, rangul, numele, armele şi deviza părintelui său. negruzzi, s. iii, 320, cf. prot. -POP., N. D., pontbriant, d. S, P, Q, R era devisa populului roman, costinescu, cf lm, eminescu, o. vii, 221, ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. Armele lui Calderon, în care figurau un turn şi o mănuşă de fer, cu devisa: „ Voi muri pentru credinţă CONV. lit. iii, 326. La urcarea pe tron a unui nou împărat era desemnată o deviză de domnie, magazin ist. 1974, nr. 2, 44. 2. Enunţ formulat concis, care exprimă o idee călăuzitoare, un principiu etic în conduita cuiya. Iată deviza lui, pe care şi eu o luasem: ... adesso e sempre ..., acum şi în veci. hrisoverghi, a. 6/9. A ţinea în bunăstare şi a drege. Frumoasă deviză ... pentru un înţelept. CR (1838), 202/37. Iscăliţii încredinţaţi că ... orice îmbunătăţire nouă de întrodus în agricultura ţării numai atunce va fi în adevăr folositoare când sau va crea nouă izvoare de înavuţire sau va spori pe cele vechi, au luat aceste două principiuri de deviză a întreprinderei, prin care nădăjduiesc a se face folositori obştiei. I. IONESCU, F. 9/28. „Spicuitoriul” îşi va pune toată silinţa a se arăta credincios acestei deviză: pace, unire, frăţie, dragoste pentru buna orânduială şi lucru. SPIC. I, 312/30. Muritoriule ... porţi deviza cea glorioasă a naltei tale meniri. CALENDAR (1850), 23/8. A putut lua pentru deviză strigarea de victorie a cruciaţilor: Dumnezeu o voieşte, negulici, E. ii, 164/27. Deviza noastră în privirea mâncării, pe vremea unei epidemii, să fie: puţin şi bun. C. vârnav, h. 74/2. Amici din copilărie fară întrerupere, sectari ai aceluiaşi altar, luptători pentru aceleaşi principe, bogaţi cu aceeaşi diviză: patrie şi libertate, dâmboviţa (1860), 982/4. De niciun fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credinţa Şi suflet curajos, alexandrescu, o. i, 267. Se formase cu vro cincizeci de ani mai-nainte o mică republică de oameni desperaţi, a cărora devisă era nimicirea duşmanilor creştinătăţii. HASDEU, I. V. 72. Care-i deviza politică a tuturor? alecsandri, t. I, 408. 5973 DEVIZĂ2 -798- DEVOIEMENT „Je ne change jamais”. Să o traducem. „Niciodată nu mă schimb ”. Chiar această exprimare este cam nepotrivită pentru o deviză, maiorescu, critice, 134. Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi! Asta era şi deviza lăncerilor - şi ei măsurau cu măsura cu care li se măsurase lor. eminescu, O. vii, 221. Libertatea, egalitatea, fraternitatea fu deviza acelei revoluţii. CONTEMPORANUL, IV, 380. Viaţa-i scurtă, s-o petrecem vesel! - asta a fost totdeauna devisa mea. I. NEGRUZZI, S. ni, 387, cf. ddrf, barcianu. La început devisa era: lupta în contra celor îngrămădiţi în bunuri. LUC. II, 51, cf. ALEXI, W. Cunoştinţă şi acţiune - iată deviza proletariatului. în plr ii, 159, cf. tdrg. La vremi nouă, gânduri şi fapte nouă - aceasta ne-a fost deviza şi în literatură, şi în artă. densusianu, în plr ii, 99. A spus căpitanului ... că el stă sau cade cu deviza lui. REBREANU, R. ii, 85. Critica fu deviza ştiinţelor spiritului din veacul trecut. în PLR ii, 588. Devizele lui sunt „cât mai ieftin”, „cât mai practic” călinescu, c. o. 69, cf. DN2. Celebra deviză - libertate, egalitate, fraternitate - a devenit, în scurt timp, un simbol, magazin ist. 1968, nr. 3, 53, cf. m. d. enc., dex. Prefaţa, în distihuri, se încheie cu deviza menţionată: „Eu am cutezat ”. românia literară, 1979, nr. 14, 23/1. Şi iată şi ce deviză mi-am ales: Nulla dies sine laetitia. LIICEANU, J. 194. Deviza următorilor patru ani este „înapoi la lectură”. RL 2005, nr. 4 554. - Scris şi: devisă. - Pl.: devize. - Şi: (învechit) diviză (scris şi: divisă brezoianu, î. 40/30) s. f. - Din fr. devise. DEVÎZĂ2 s. f. v. deviz2. DEVÎZIE s. f. v. divizie. DEVLĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional) Căpăţână de porc (sau de alt animal); p. e x t. (învechit) vasilcă (1). In ajunul Sfântului Vasilie obişnuiesc lăutarii dă închipuiesc o căpăţână dă râmător într-o tipsiie mare şi o împodobesc cu flori, cu scule, cu mătăsuri... pre care o numesc „vasilcă” şi „debl㔺i cu care merg pă la oameni dă colind ca cu un colindeţ. I. GOLESCU, în ŞEZ. XVIII, 107, Cf. PONTBRIANT, D., LM, ŞĂINEANU2, DR. I, 465, GR. S. vii, 113.4 (Regional) Epitet dat unui porc urât şi slab (Stăneşti - Câmpulung). Cf. L. rom. 1959, nr. 3, 65. 2. (învechit şi familiar; adesea ironic) Ţeasta capului, cap; p. e x t. minte (4), înţelepciune. în devia lui cu greu pot intra asemenea idei. lm. Acest Pic de Mirandole care la o vârstă aşa de crudă a strâns în devia lui atâta învăţătură, vlahuţă, ap. tdrg. Să nu clipeşti din ochi, leat, şi să asculţi ce ţi să spune ca să-ţi intre-n devlă. bacalbaşa, s. a. i, 100, cf. şăineanu2. El ştia una şi bună: marfa am vândut; marfa să dau. Altcum nu-l tăia devia, cmriţescu, gr. 149, cf. dr. v, 280, CADE, BUL. FIL. IV, 171, SCRIBAN, D., BL VIII, 126. Tot astfel se zice la noi în unele regiuni, pentru craniu, „tidvă”, „ciutură”, „tigaie” ... „diblă” etc. puşcariu, L. R. I, 203. Mă doare devia. N-o mai pot mişca deloc. STANCU, D. 113. Moare, purdeii dadei! acum ne-a alduit devia, că ne-a furat hoţii paripul nostru, snoava, iv, 252, cf. CIAUŞANU, GL., ALR i/l h 7. 3. (Prin nord-vestul Olt.) Moarte (1). Cf. paşca, gl. -Pl.: devie. - Şi: (învechit şi regional) deblă, (regional) diblă s. f. - Cf. bg. a e 6 e ji, sb. d e b e 1. DEVLĂ2 s. f. (Argotic) Dumnezeul ţiganilor. Cf. bl ii, 149, com. din straja - vicovu de sus. - Din ţig. Devei. DEVLET s. n. (Turcism învechit) Poarta Otomană, Imperiul Otoman; p. e x t. conducere, stăpânire, guvern la turci. Fiind Costantin-Vodă Mavrocordat în Ţarigrad mazil şi văzând că se schimbă tot dovletul, au găsit şi el vreme ca să îmbie după domnia Ţârei Româneşti (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 236/6. Domnul Moldovei, Petreceicu, şi domnul Ţării Româneşti, Grigorie Ghica, se amestecaseră cu leşii, nepăzindu-şi credinţa la devlet. văcărescul, ist. 266. Capigi-başa Osman, De la dovlet cu firman, ap. şio ll2, 47. Devletul ... dă poronci şi dă firmanuri, nicicum a nu supăra. BELDIMAN, E. 29/11. Glasuri de rugăciune dintru adâncul inimei întindem cătră Sfântul Dumnezeu ... să dăruească putere înaltului dovlet şi milostivului nostru stăpân (a. 1815). uricariul, I, 240. S-au găsit de cuviinţă a se face o din nou regulare potrivită cu împregiurările şi cu interesele înaltului devlet (a. 1819). ib. 127. Cei ce au supunere către împărătescul nostru devlet (a. 1821). ap. şio ll2, 47. Trebuinţă neapărată fiind de a răspunde ţara la prea înaltul devlet pe acest următor an obicinuitele şi legiuite plocoane (a. 1823). DOC. EC. 280. Devletul porunci să se strice acea alegere. NEGRUZZI, S. I, 242, cf. GHICA, în CONTRIBUŢII, II, 169, ODOBESCU, S. I, 279, DDRF, ZEITSCHRIFT, XVIII, 76, ŞĂINEANU2, TDRG, I. BRĂESCU, M. 64, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., CONTRIBUŢII, III, 77. (Ironic) S-a schimbat refetu, S-a schimbat devletu. ap. şio 1I2, 47. Compus: devlet-tatar = curier, ştafetă la turci. Porunci să se facă două fermanuri şi să meargă devlet-tatar ca să-i aducă. VĂCĂRESCUL, ist. 299. Un devlet-tatar soseşte, din Ţarigrad trimis. BELDIMAN, ap. şio ll2, 47. Luni 3 iulie s-au pornit devlet-tatar cu cărţi către caimacami. BELDIMAN, LET.2 III, 446, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 76. - Pl.: devleturi. - Şi: dovlet s. n. - Din tc. devlet. Cf. ngr. vxo\)pXeti. DEVOAL vb. I. T r a n z. (Franţuzism; complementul indică lucruri ascunse, secrete) A dezvălui (3), a arăta, a deconspira. Cf. ndn. Acest lucru a fost devoalat de raportul făcut public la începutul acestui an. rl 2005, nr. 4 732. - Prez. ind.: devoalez. - Din fr. devoiler. DEVOALĂRE s. f. Acţiunea de a devoala şi rezultatul ei. Cf. ndn. - Pl.: devoalări. - V. devoala. DEVOCĂ vb. I v. dezvoca. DEVOCĂT, -Ă adj. v. dezvocat. DEVOIEMENT s. n. v. devotament. 5983 DEVOIMENT -799- DEVORA DEVOIMÉNT s. n. v. devotament. DEVOLTÔR s. n. Maşină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o reţea, prin producerea unei tensiuni în opoziţie de fază cu tensiunea reţelei. Cf. ltr2, m. d. ENC., DN3, DEX2. - PL: devoltoare. - Din fr. dévolteur. DEVOLÛT, -Ă adj. (Jur.; rar) Atribuit, revenit de drept, prin lege. Moştenire devolută cuiva scriban, d. - PL: devoluţi, -te. - Din fr. dévolu. DEVOLUTÀR s. m. (Jur.; rar) Persoană care a dobândit un venit prin devoluţiune. Cf. prot. - pop., N. d. -P1. \devolutari. - Din fr. dévolutaire. DEVOLUTIV, -Ă adj. (Jur.; rar) Care face ca un drept să treacă de la o persoană la alta. Cf. prot. - pop., n. d., scriban, d. - PL: devolutivi, -e. - Din fr. dévolutif. DEVOLUŢIE s. f. v. devoluţiune. DEVOLUŢIUNE s. f. (Jur.) (Şi în sintagma devo-luţie succesorală) Transmitere a unei averi, a unui drept la moştenitorii legali sau testamentari. Cf. alexi, w., prot. - pop., n. d., resmeriţă, d., scriban, d. Devo-luţia succesorală este admisă numai de la autor la moştenitorii săi direcţi, fară ca la decesul acestora drepturile de autor să se mai retransmită din moştenitor în moştenitor. PR. DREPT, 417, cf. M. D. ENC., DN3, DEX2. F i g. Din dosarul afacerii Bogdan extragem câteva piese, care n-au fost accesibile decât mai târziu, după devoluţia totală a spiritului epocii. CĂLINESCU, B. I. 251. + Drept în baza căruia în unele ţări se acordă moştenirea cu preferinţă fiicelor din prima căsătorie decât fiilor dintr-a doua. Cf. şăineanu2, dn3. - PL: devoluţiuni. - Şi: devoluţie s. f. - Din fr. dévolution. DEVONS. m. Peştişor artificial, prevăzut cu cârlig de undiţă, folosit ca nadă pentru peştii răpitori. Cf. M. D. ENC.,DN3. - PL: devoni. - Din engl. devon, fr. devon. DEVONIÂN, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care aparţine celei de a patra (sau a treia) perioade a erei paleozoice, care se referă la această perioadă, (învechit) devonic (1). [Antracitul] se găseşte în ter anul devonian şi carbonifer. COBÂlcescu, G. 44/8. Se mărgineşte la câteva plante ... aflate de obicei la partea de sus a sistemului, ca înainte-mergătoarele florei devoniene. CONTEMPORANUL, IV, 311, cf. cade. Se pot reconstitui două fâşii, una vestică şi alta estică, în care formaţiunile devoniene sunt dislocate puternic. ONCESCU, G. 40. Denumirea perioadelor s-a dat după regiuni sau roci caracteristice, astfel: perioada cambriană, siluriană, devoniană, carboniferă şi permiană. GEOLOGIA, 63. Formaţiunile devoniene continentale se întâlnesc în nord-vestul Europei. DER, cf. M. D. enc., DEX. 2. S. n. A patra (sau a treia) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existenţa plantelor cu organizare simplă, a tuturor nevertebratelor şi dintre vertebrate a peştilor şi a batracienilor. Nu spune despre resturi de peşti decât din devonian. contemporanul, I, 159. Caracterul paleontologic al devonianului, în ce priveşte flora, care se deosebeşte de cea din trecut, e imprimat de apariţia plantelor terestre. LTR2, cf. der, m. d. enc., DN3, DEX2. Am străbătut repede culoare întunecate în care se deschideau ferestrele dioramelor mici înfăţişând ... viaţa în cambrian, silurian, devonian. cărtăresciv N. 148, cf. D. GEOL. 3. S. n. Ansamblul straturilor geologice care aparţin devonianului (2). D-sa ... uită că, de pildă, între silurian şi devonian sunt pături cu faună şi floră mijlocie. CONTEMPORANUL, IV, 313, cf. SCRIBAN, D. Atât devonianul cât şi „straiele de carapelit” sunt străbătute de roci intrusive granitice. ONCESCU, G. 45. - PL: devonieni, -e. - Din engl. devonian, fr. devonien. DEVONIC, -Ă adj. (învechit) Devonian (1). Dacă am alătura-o cu cea a straturilor din formaţiunea devonică, cărbunilor şi permică ... am căpăta un răstimp de 8 400 000 ani. conv. lit. iii, 244. - PL: devonici, -ce. - Cf. germ. devonisch. DEVORĂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o L) 1. (Complementul indică prăzi) A mânca sfâşiind cu dinţii. Cf. COSTINESCU, PONTBRIANT, D. Ei voiau să-l arunce în mare ca să-l devore peştii, lm, cf. barcianu, alexi, W., TDRG. Răzbunam vrabia pe care o devorase animalul nesuferit. G. M. zamfirescu, m. d. i, 191. Cum ar fi trebuit să procedez pentru ca după moartea mea şi a Măriei urmaşii noştri să nu decadă în rând cu animalele şi să nu ajungă în cele din urmă să fie devoraţi de ele? preda, I. 287. (Cu pronumele în dativ) Saturn îşi devora copiii cu o expresie de lăcomie maximă. BARBU, PRINC. 129, cf. dn2, m. d. enc. Doritorii ... vor putea filma rechinii devorându-şi prada. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 3/12. N-am confundat imaginea lui Dumnezeu cu a lui Cronos care-şi devora, cu voluptate, propriile-i făpturi, flacăra, 1977, nr. 10, 7. O (Prin analogie) Citisem că păianjenul femei îşi devorează în timpul acuplării masculul. CĂRTĂRESCU, N. 97. (Refl. r e c i p r .) Sfârşiţi de foame, se pândesc şi se urmăresc reciproc pentru a se devora, FLACĂRA, 1975, nr. 44, 12. <> F i g. Reîmple-al nostru suflet D-o dulce reverie, căci ţara Inisfail-ei A devorat mulţime d-eroi şi june vergini, heliade, O. I, 353, cf. CALENDAR (1861), 46/1. Uiţi că revoluţia e un fenomen teribil, un monstru care devoră şi eşti entuziasmat de aspectele ei romantice. T. POPOVICI, S. 46. Industria devorează spaţiile verzi, monumentele, liniştea oraşelor. CONTEMP. 1971, nr. 1 279, 9/2. Culoarea devoră totul ca o plantă carnivoră. FLACĂRA, 1977, nr. 35, 16. 5994 DEVORA -800- DEVORARE ♦ (Complementul indică hrană) A mânca lacom, avid, pe nemestecate, în mare grabă. Acesta devoră, nu mănâncă. COSTINESCU, cf. RESMERIŢĂ, d. Gogu Vlahopol devora ca o fiară, îşi umplea farfuriile, îşi turna singur, vorbea tare. C. PETRESCU, S. 125. Câteva felii de salam, o bucată de pastramă de gâscă, pe care oamenii flămânzi ai Europei centrale le devorau cu frenezie. EFTIMIU, N. 120. Şi se întrec unul pe altul, devorând pastramă cu mămăligă, ulieru, C. 120. îşi facu din ele [ciuperci] mâncare predilectă şi le devoră în aşa cantitate, încât prietenii crezură ... că nu voia atât să le mănânce, cât să le extermineze. călinescu, i. 374. Puii fripţi, trecuţi prin mujdei de usturoi, fură devoraţi cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70. 4 F i g. (Complementul indică scrieri) A citi cu mare interes. Acei ce citesc în general devorează cărţile inutile, care aprind imaginaţiunea şi corup inima, contemporanul, I, 167. Adăpat la izvoarele pestifer ante ale unei literaturi stricate, pe care o devora în ceasurile lui de recreaţie, vlahuţă, S. a. II, 381. Continuam să împrumut volume scumpe de la „Imperial Library ” şi devoram cu aceeaşi poftă volume cu text şi planşe asiatice. M. eliade, O. i, 47. Tudor ... devoră scrisoarea mai lacom ca anunţul unei moşteniri căzută din cer. c. PETRESCU, O. P. I, 12. închis în odaia sa, devora, aşezat la masă sau întins pe pat, cărţile cumpărate, pe care le parcurgea cu repeziciune, călinescu, E. 169. îşi afirmă cu precocitate o vie curiozitate intelectuală ... devorând toate galetele şi cărţile la îndemână, ist. lit. rom. ii, 422. Aici am întâlnit tineri care „devoră” asemenea cărţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 3/8. Asasina fratelui Roger „devora” Shakespeare şi Descartes. rl 2005, nr. 4 695. 2. F i g. A râvni, a pofti, a dori cu nerăbdare; p. r e s t r. a privi cu lăcomie. Cf. şăineanu2. îi devoram ochii, năsucul, obrajii .... când eram numai noi singuri. IBRĂILEANU, A. 23, cf. CADE, SCRIBAN, D. 3. (Despre viermi, agenţi fizici sau chimici etc.) A roade (4), a distruge (1) (în întregime), a consuma (până la capăt). Intreabă-l [pe vierme] dacă ştie că floarea ce el devoră, Odată vestejită, surpată pe pământ, El însuşi se abate şi trebuie să moară? bolintineanu, O. 193. Ochii bărbatului nu se puteau desprinde de la mâinile arse de acizi; mâini fară feminitate, cu graţia devorată de lichidul fiolelor, c. PETRESCU, C. V. 20. Era o groapă în care stinseseră var. Acolo îi aruncau, presărând ţărână deasupra şi privind cum mai mişcă vreunul sub stratul uşor, scoţând câte o mână şi pe urmă prăbu-şindu-se de vii în arsura ce clocotea încet devorându-le trupul, barbu, princ. 21. O F i g. Mai era ... impresia că lucrătorii încasează prea mult ... „Tot ce ar trebui să agonisim intact, devoră viermii ăştia” era unul din principiile lui. arghezi, s. xi, 109. Prozatorul cultivă un fel de umor negru, râsul devine acid (devorând materiile cu care ajunge în contact), românia literară, 1979, nr. 14, 10/2. Problema formulării devorează savant conţinutul formulării, PLEŞU, M. M. 105. 4. (Complementul indică bunuri materiale, bani etc.) A cheltui nebuneşte, a risipi (2); p. e x t. a delapida (2). El devora banii publici. LM. Pasionatele franţuzoaice îi devoraseră, regulat, într-o lună, câştigul pe doi ani al moşiei. COCEA, s. II, 179. A devorat toată moştenirea rămasă de la părinţi. CADE. A devorat o imensă cantitate de hârtie în acele douăzeci şi patru de ore. E. IONESCU, E. 116. 5. (învechit; complementul indică spaţii, distanţe) A parcurge foarte repede. Le-a rămas credinţa că au să mai ajungă ... distanţa să devoare Şi lumea să străbată din margine la alta. heliade, o. I, 379. Fuge desfor-tunata princesă mai iute decât fulgerul, cursierul ei devoră pământul, pâcleanu, 1.1, 125/27, cf. CADE. • 6. A face să dispară; a nimici (1), a mistui (2). Peste puţin Mart şi Soarele se vor reuni în semnul Leului: focurile combinate vor devora pământul, pâcleanu, I. îl, 50/3. Timpul, focul devoră tot. COSTINESCU. Focul devora averile mai multor mii de oameni, lm. Focul a devorat toată clădirea. CADE. O F i g. Această frumuseţe va fi definitiv devorată de timp. C. PETRESCU, C. V. 357. Centrul Europei, asemeni unui furnal, A devorat atâtea vieţi luminoase, Atâta dragoste, atâtea visuri ... Pe rugul înălţat de demonul Vechi al războiului, v. rom. septembrie 1954, 121. 7. F i g. A face să trăiască un zbucium intens, o senzaţie, o stare neplăcută, o tulburare profundă; a consuma, a frământa, a măcina (2). Devorat de ruşine, el rezistă la consiliuri, este surd la rugăciune. pâcleanu, 1.1, 155/14, cf. CADE. Un artist impresionist, devorat de imaginaţie şi de. pasiune, lovinescu, M. 40. Ion Ozun şi-l închipuise nepământean şi devorat de o iremediabilă melancolie. C. petrescu, c. v. 59. De câte ori doamna Alba îmi răsare dinaintea ochilor ..., mustrări cumplite mă devoră. MIHĂESCU, D. A. 70. Era devorat de dorul de ţară şi zvonurile de război ... nu izbuteau a-i scoate din cap gândul de a se întoarce în patrie, călinescu, S. 294. El era devorat de o ambiţie care-l despodobea. barbu, princ. 47, cf. M. D. enc. S-a apucat să ajute, prin zăpadă şi viscol, la dislocarea muntelui Chioara, îndurând scrâşnit greutăţile, devorat de fapt de o idee. flacăra, 1975, nr. 44, 6. - Prez, ind.: devorez şi (rar) devór. - Din fr. dévorer» DEVORÁNT, -Ă adj. 1. Care devorează _(!);_ (învechit, rar) devorator (1). Cf. alexi, w., cade, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. <> F i g. Friguri devorante, şăineanu, D. u. ♦ Care produce o senzaţie violentă, care nu poate fi stăpânit, domolit; excesiv. Foame devorantă, scriban, d., cf. dex. 2. F i g. Care produce o tulburare profundă, violentă, care frământă, macină; mistuitor (2), arzător, devorator (2). Cf. cade. Intr-o zi, vor şti fraţii căuzaşi ce înseamnă ... ambiţia devorantă a lui Ion Brătianu. CAMIL PETRESCU, b. 210. Caractere mutilate de o devorantă poftă de înavuţire. V. ROM. martie 1960, 147. Pasiune consumatoare şi devorantă în lucrarea „Amanţii”, contemp. 1966, nr. 1 007, 7/6. Vor aduce cu ei o spaimă ... devorantă. T ianuarie 1969, 9/4. Fascinaţia acestui oraş are ceva devorant. CONTEMP. 1971, nr. 1 280, 10/5, cf. dn2, M. D. enc., dex2. -Pl.: devoranţi, -te. - Din fr. dévorant. DEVORÁRE s. f. Acţiunea de a devora şi rezultatul ei. (învechit, rar) Consumare a mâncării prin 5996 DEVORAT -801- DEVOTAMENT sfâşierea cu dinţii. Cf. d e v o r a (1). Cf. lm. ♦ Consumare cu lăcomie, pe nemestecate, în mare grabă a hranei. Cf. pontbriant, d. Murillo s-a specializat în scene de devorări de fructe apoase, călinescu, i. 309. <> (Prin analogie) [Fluturii] mulţi cum erau şi plutind uşor deasupra caselor, apoi învăluiră pomii şi coroanele lor, o dată se prăbuşiră într-o devorare lacomă. BARBU, princ. 14. La nivelul organicului, ea [aspiraţia către totalitate] îmbracă forma inferioară a „cuceririlor” mediului, a devorării lui, a unei instaurări despotice asupra lui. liiceanu, j. 127. + Lectură făcută cu mare interes. E apoi discutabil şi dacă devorarea a mii şi mii de cărţi are efecte salutare. FLACĂRA, 1977, nr. 5, 20. - V. devora. DEVORAT, -Ă adj. Mâncat cu lăcomie, înghiţit cu totul. Strigătul ce scoate o mumă cînd îşi vede Născuţii săi cei tineri d-o lună devoraţi. R. IONÉSCU, C. 136/18, Cf. LM, RESMERIŢĂ, D. - Pl.: devoraţi, -te. - V. devora. DEVORATOR, -OARE adj. 1. (învechit, rar) Devorant (1). Cf. lm. ♦ (Rar) Lacom. (F i g.) Chemări devoratoare îl copleşiseră şi îi sorbiseră răsuflarea. PREDA, R. 168. Personaj lunar, nocturn, devorator, Falstaff e într-o relaţie specială şi cu legile timpului. pleşu, M. M. 52. + (Rar) Care citeşte cu mare interes. Copilul plăpând, palid, ... mare devorator de cărţi. v. rom. august 1975, 47. 2. F i g. Devorant (2). Cf. DN2. înlocuit acum cu lupta cotidiană, singură şi devoratoare, pentru existenţă. cinema, 1975, nr. 9, 4. - Pl.: devoratori, -oare. - Din fr. dévorateur. DEVOT, -Ă adj., s.m. şi f. (Livresc) Cuvios, evlavios, cucernic; p. e x t. bigot. Prin închipuiri măgulitoare uşuraţi suferinţele sclavilor şi faceţi pe devoţi să guste din fericirea paradisului! FILIMON, O. I, 277, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Asemenea cuvinte populare au de obicei mai multe sensuri, între care omul cult simte nevoia să facă o distincţie precisă. Neologismul îi dă această posibilitate. Astfel ... „bisericos” e „devot” şi „bigot”. puşcariu, L. R. i, 393, cf. dn2. <> (Glumeţ) [Călugării] ne spuneau că adeseori urşii, cari sunt mai devoţi, îi vizitează, negruzzi, s. i, 318. O (Adverbial, în forma divot; indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Alte cuvinte, cari răspică mai apriat modul esecutării: ... divoto = divot, cu devotare. VOROBCHIEVICI, A. M. 14. ♦ (Rar) Devotat. Mişeii-au îndrăznit a mă huli Că nu-s devot cu totul lui Aii. coşbuc, p. n, 284, cf. dn2. -Pl.: devoţi, -te. - Şi: divot adv. - Din fr. dévot, lat. devotus, -a, -um. - Divot < it. divoto. DEVOTA vb. I. R e f 1. A se angaja să servească o cauză, o idee, o persoană etc. cu abnegaţie, fară rezerve, renunţând adesea la grija pentru sine; a se consacra, a se dedica (2). Devotându-ne cu multă speranţă şi recunoştinţă înaltei prudenţe şi înţelepciuni, cum şi nemărginitei bunătăţi Excel[enţei] V[oastre] ... ne rugăm ca să fie neîntrerupte interesele reciproce (a. 1774). URICARIUL, I, 176, cf. NEGULICI. Persecuţiunile şi vio-linţa produc totdeauna oameni convinşi şi hotărâţi ... gata a se devota şi a pune ţeara mai presus de orice consideraţiune. GHICA, C. E. II, 474. La cauza cea sacră azi mă devotez cu totul, alexandrescu, o. i, 265, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., costinescu. Ajunsă în vârstă de 16 ani, ea hotărî să se devoteze numai credinţei sale. CONV. LIT. II, 77. Se devotează celor mai grele îndatoriri. -MAIORESCU, D. II, 134. Nu oricine are caracterul de a se devota pentru principii. CONTEMPORANUL, I, 630. Era hotărât să se devoteze altarului credinţei. CARAGIALE, O. I, 236, cf. DDRF, BARCIANU. Am rămânea uimiţi socotind numărul celor care se devotează artei cu tot sufletul. în PLR ii, 58, cf. ALEXI, W. Nereuşind ...la alegerile de senator, renunţă la tribună şi se devotă artelor, în special teatrului. LUC. VII, 181, cf. TDRG. In renunţare la orice bucurie a trupului, se devotează gândului bun despre nemurirea de dincolo de viaţa trupului. PÂRVAN, G. 151, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a devotat cu pasiune şi luciditate primei organizări ce i se încredinţase cu meritată încredere. în plr îl, 570. Femei care s-au măritat, dar n-au avut copii, se consacră operelor de binefacere ... şi se devotează acestui scop cu o energie surprinzătoare. NEGU-LESCU, G. 113. Profesorul ... se devotează unei opere nobile, sadoveanu, o. xx, 40, cf. scriban, d., dn2, m. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: devotez. - Din lat. devotare, it. devotare. Cf. fr. d e v o u e r. DEVOTAMENT s. n. Atitudine (şi sentimentul care însoţeşte această atitudine) de a servi fară rezerve o persoană, o idee, o cauză etc., de a se consacra în întregime unui ţel, de a se sacrifica fară să ţină seama de propriile interese; abnegaţie, (livresc) devoţiune (2), (învechit, azi rar) devotare, (învechit) devotaţiune. Direcţia unei sale de azil era în părere o poziţie modestă şi este de dorit ca această poziţie să fie totdeauna privită astfel, ca să nu insufle niciodată dorinţa de a fi încărcat cu dânsa decât persoanelor cu un devuement adânc, brezoianu, î. 34/3. Pentru o carieră atât de ostenitoare, trebuie un devoiment pe toate zilele, pe toată clipa; un învăţător ... trebuie a fi bun, dulce, apropiat, drept. id. ib. 103/22. Prin devotament şi zel pentru cultura naţiunei sale câştigase inimile tuturor. BARIŢIU, P. A. II, 31. Aceia carii nu cred nici în popor, nici în libertate, nici în sacrificiuri, nici în devotament, se acopăr cu haina patriotismului. RUSSO, S. 181. A găsit în juna sa femeie una din acele fiinţe escepţionale pentru care devotamentul ţine loc de verce natura refuză. MAN. SĂNĂT. 53/1. întreprinderea este grea, noi o ştim, noi vom pune însă din parte-ne devotament şi bună-credinţă (a. 1858). PLR I, 177. Vizitatorul începu a-mi vorbi de devotamentul său către guvern. GHICA, C. E. I, 119. Un june care a iubit pe o femeie cu credinţă şi devotament şi a fost răsplătit prin indiferenţă, ... acela pierde încrederea în femei. FILIMON, O. I, 136. Numai gradul firesc al inteligenţii, al 6001 DEVOTARE -802- DEVOTAT activităţii şi al devotamentului pentru nepieritoarele bunuri ale vieţii ... decid despre treapta culturii a osebitelor popoare (a. 1865). plri, 210, cf. vorobchievici, a. M. 13. Acele devotamente eroice, acele dueluri strălucite ... le întâlnim şi în istoria spaniolă. CONV. LIT. iii, 68. Poetul ... carele-şipetrece viaţa în cugetări şi devotament, carele află fericirea numai întru a cânta şi a medita ... cu ce este recompensat în lumea aceasta? bolintineanu, C. 111/30. Vânătorilor le va rămânea o glorie eternă pentru devotamentul ce au avut către patrie. ap. MAIORESCU, D. I, 8. Puternicul Bismarck a ordonat depărtarea ministrului Brătianu tocmai pentru că-i era devotat şi prin acest devotament displăcuse guvernului imperial francez. EMINESCU, o. XII, 25. Acolo ... zi cu zi, urmează această luptă, aprinzând urile, desvoltând devotamentele. GHEREA, st. CR. III, 125, cf. barcianu. El nu vedea înainte decât lumina viitorului său de luptă şi devotament, adam, r. 137, cf. alexi, w., ŞĂINEANU2, tdrg. Şi cei mai cinstiţi din sat se mirau de credinţa şi devotamentul cu care slujea străinul acela. AGÎRBICEANU, S. 482, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Datoreşte soţului ei nu numai credinţă, ci şi recunoştinţă pentru devotamentul lui fară margini, rebreanu, r. i, 163. îi înlesnise o viaţă de feerie, în schimbul unui devotament total. EFTIMIU, N. 30. Se plimba prin casă agitat, invocând anapoda devotamentul, cinstea, spiritul lui de sacrificiu. CAMIL petrescu, u. N. 36. Devotamentul meu de fiecare clipă, cârpele ude puse pe frunte, ,.. rugăciunile pe care le murmuram în fiecare noapte, nimic nu însemnau. G. M. zamfirescu, SF. M. N. I, 49. De multă vreme n-am mai întâlnit exprimat sentimentul acesta de frăţie şi devotament cătră populaţia noastră de la ţară. SADOVEANU, O. XX, 182, cf. SCRIBAN, D. E un Domn care întrece pe toţi domnitorii pământeşti în ce priveşte devotamentul absolut al supuşilor, stăniloae, o. 247. Ce suavitate, ce candoare, ce devotament din partea unui om în vârstă faţă de unul mai tânăr! călinescu, C. O. 137. Te prefaci toată în atenţie şi devotament pentru bieţii oameni slabi, demetrius, a. 281. în realitate eşti chiar bun şi ţi-au rămas necheltuite sentimente de devotament faţă de familia ta. preda, I. 75. Medicii domneşti primeau însemnate misiuni la curţile străine după ce vodă şi sfătuitorii săi se convingeau de priceperea şi devotamentul lor. G. barbu, a. v. 35. Dragostea de ţară, ... devotamentul faţă de idealul independenţei s-a manifestat şi prin nesfârşitele lupte pentru apărarea pământului strămoşesc, românia literară, 1979, nr. 25, 12/2. [Balena] o iubea cu încetineală şi devotament. CĂRTĂRESCU, N. 197. în acţiunile de ... refacere, dotare şi modernizare se implică cu devotament Asociaţia Prietenii MNAR. rl 2005, nr. 4 614. - PL: (rar) devotamente. - Şi: (învechit) devotământ (VOROBCHIEVICI, A. M. 13), devoimént, devoiemént (BREZOIANU, î. 41/6), devuemént s. n. - Din fr. dévouement (după devota). bEVOTÂRE s. f. (învechit, azi rar) Devotament. Cf. PRÔT. - pop., N. D., pontbriant, d. Eroismul, sublima devotare Pentru-apărarea ţării ş-a ei neatârnare. ALECSANDRl, O. 253, cf. LM. Sub masca devotării Ascunde în privire săgeţile trădării. MACEDONSKI, O. îl, 217, cf. ddrf. In devotarea acestor discipoli ... Manole îşi reflectă propriile nelinişti. T ianuarie 1969, 68. - V. devota. DEVOTAT, -Ă adj., s. m. şi f. (Fiinţă) cu mult devotament pentru o persoană, o idee, o cauză etc. Cu cine se înlocuia deşertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? Cu alţi devotaţi tineri, cari aveau aceeaşi perspectivă: lipsa şi oftiga? NEGRUZZI, S. I, 345. Susţinătorii îi proclamă oameni de ordină, dinastici şi devotaţi tronului. GHICA, C. E. II, 334. Toate aceste mici servicii le executa . . . cu un fel de afecţiune ce făcea pe fanariot să-l crează de cel mai ... devotat dintre servitorii săi. FILIMON, O. I, 123, cf. COSTINESCU, PROT. POP., N. D. Din rival periculos, deveni acum amic devotat al principelui moldovenesc, hasdeu, I. v. 111. Am onoare a vă rămânea vechi prieten şi devotat serv (a. 1872). URICARIUL, xiii, 341. Tu ai amici devotaţi care te susţin cu credinţă. conv. lit. v, 252, cf. lm. Ce au făcut aceşti ... oameni special devotaţi la legiferare ...? MAIORESCU, d. i, 434. S-au găsit bărbaţi devotaţi cari au ştiut a face publicului ştiinţa atrăgătoare prin diferite chipuri. CONTEMPORANUL, I, 5. Cum se poate un om de spirit să-şi compromită ...o viaţă întreagă şi cariera politică a câtorva devotaţi. CARAGIALE, O. vii, 553. Sermanul Pitişcă, mi-i tare devotat, a lucrat mult pentru mine. CONTEMPORANUL, IV, 617. Acest om aşa de duios şi de devotat faţă cu amicii săi, era, în toate relaţiunile sale, cinstit şi sincer, conv. lit. XX, 338, cf. barcianu. Face apel la popor şi la devotaţii lui, să-i apere drepturile seculare. săm. ii, 86, cf. alexi, w., şăineanu2. Autorul, ca un om devotat al lui Grigorie Ghica, îşi scrie Cronica. BUL. com. ist. ii, 12, cf. resmeriţă, D. Isabel avusese curajul să mă mustre şi, devotată, lucra ea pentru mine. M. eliade, O. i, 68, cf. cade. E slabă nădejde să dea moştenitori ilustrei familii pe care cu atâta demnitate şi entuziasm o reprezentaţi în faţa devotatului dumneavoastră admirator! eftimiu, n. 17. Mateevici (aşa se numea devotatul lui Nae Gheorghidiu) a pornit un atac împotriva foii pamfletare. CAMIL PETRESCU, P. 205. Omul celebru e un fals devotat şi un dezgustător arivist. E. IONESCU, E. 96. A rămas până la urmă devotat intelectualităţii şi idealului unei umanităţi mai bune. sadoveanu, O. xx, 29, cf. scriban, D. Munca devotată în slujba neamului nu înseamnă nici ea numai ura împotriva altor neamuri, stăniloae, O. 157. Renaşte teoria câinelui mai bun sufleteşte şi mai devotat decât pisica, reputată duşmănoasă. ARGHEZI, C. J. 170. Unde-aş mai găsi un al doilea amic atât de devotat ca tine? C. PETRESCU, A. R. 29. A fost unul din colaboratorii cei mai competenţi şi cei mai devotaţi ai secţiei de pedologie a Institutului Geologic, agrotehnica, I, 53. Princepele privise pe furiş ... la toţi devotaţii. BARBU, PRINC. 249. Devotat luminilor, crezând în ridicarea vieţii poporului prin instrucţiune şi cultură, pedagog înnăscut ... poate fi considerat un adevărat ctitor al învăţământului românesc. IST. lit. rom. II, 296. întâlnim numeroşi ... medici devotaţi activităţii revoluţionare. G. BARBU, A. V. 280, cf. M. D. enc. Profesori bine pregătiţi şi devotaţi până la uitare de sine au favorizat înflorirea spectaculoasă la care asistăm, românia literară, 1979, nr. 15, 18/1. 6003 DEVOTAŢIUNE -803- DEVREME - PI.: devotaţi, -te. - V. devota. DEVOTAŢIUNE s. f. (în dicţionarele din trecut) Devotament. Cf. pontbriant, d., lm. - Din lat. devotatio, -onis. DEVOTĂMÂNT s. n. v. devotament. DEVOTIC, -Ă adj. (Neobişnuit) Devot. îmi spun că în preajma spiritului histrionic al lui Andrei şi a iubirii cu revers pe care Petru o are faţă de Noica intru ... într-un sistem de distanţare, care-mi suprimă tendinţa de excesivitate devotică. liiceanu, J. 29. - PI.: devotici, -ce. - Devot + suf. -ic. DEVOŢIE s. f. v. devoţiune. DEVOŢIUNE s. f. (Livresc) 1. Cucernicie, evlavie, pietate (manifestată mai ales în practicile religioase); cult. între numeroasele ei cunoştinţe, toate alese pentru înţelepciunea şi devoţia lor, era şi dona Iulia. heliade, D. J. 22/28. Până când moralivii şi toleranţii arabi stătură domni peste această ţeară .., peregrinii nu să supăra întru împlinirea curioaselor sale devoţii. SĂULESCU, HR. I, 124/2. Dumnezeu se va îngriji de ea, zisă Sam, ridicând ochii cu devoţie. codrescu, C. i, 107/23. [Mama] insuflată de o devoţie adâncă şi sinceră, ceva cam esaltată pentru orice avea înclinare cu biserica şi religia, ea vedea într-această carieră o chezăşuire de mântuire, brezoianu, î. 13/10, cf. STAMATI, D. Patimile cele espansive (întinsătoare) procur (dau) o dulce simţire ... Acestea sunt amorul ... admirarea, ambiţiunea cea generoasă, devoţiunea (sau religiositatea) care şi dânsa este un fel de frăgezime. FIS. 193/11. Intrând înăuntru bisericei, pătruns d-o dumnezeiască devoţiune, ochifi] mei văzură îndată în partea dreaptă peatra mormântală a lui ... Neagoe-Voevod Basarab. PELIMON, I. 76/19. în faţa acestor obiecte de devoţiune era spânzurată o candelă ce ardea neîncetat, filimon, o. i, 265, cf. prot. pop., n. d., PONTBRIANT, D. Priveşte armonia trăsăturilor, atitudinea lor, vivacitatea coloritului ...; nu vezi cum ele respiră mândria, sânţenia, devoţiunea? CONV. LIT. iii, 329, cf. COSTINESCU, LM, BĂRCI ANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, d. Alţii ...ar dori să găsească în literatura mea mai multă devoţiune şi mai puţină jertfa deşartelor frumuseţi pământeşti. GALACTION, o. 33. Devoţiune, simplitate, humor, viziune miraculoasă de artist primitiv şi de copil se amestecă într-o versificaţie săltăreaţă. CĂLINESCU, I. 209. Venise într-o dimineaţă în odăile lui, tot cu ochii în pământ, cu o devoţiune de tot slugarnică, mai mult decât cerea buna-cuviinţă. BARBU, PRINC. 111. Tagma bisericească a fost adesea criticată de Negruzzi pentru falsa ei devoţiune şi pentru ipocrizie. IST. LIT. ROM. ii, 392, cf. M. D. ENC., DEX. Se simte înrudirea de spirit, dar şi devoţiunea fără margini a neofitului, flacăra, 1976, nr. 44, 11, cf. dn3. Cercetând fărâmele de lumină din lucrurile mici şi învăţând de la ele devoţiunea şi ordinea, poezia intră, aşadar, în contact cu forţele vieţii universale. SIMION, S. R. II, 85. Motivaţia, citată textual din roman, pe care criticul o atribuie devoţiunilor ei, aminteşte de acele „Sfaturi celui ce pleacă la război”. paleologu, t. 102. (Prin analogie) Firea acestei păsări să priveşte ca simbolul tuturor virtuţilor, ... de credinţă, răbdare, dragoste părinţească cătră fiu ..., înţălepciune, ba chiar şi devoţie (evlavie), căci, precum zic turcii, cocostârcul se roagă cu dânşii odată. IC. lum. (1841), 1612/18. 2. Devotament. Medicina se uneşte cu totul cu principiurile sale, cu toate ... că câteodată o devoţie, nicidecum întrebuinţată la locul ei şi cum trebuie, îi face a le împinge până la o asprime ce le poate fi vătămătoare, calendar (1854), 47/29, cf. pontbriant, d. Marieta îi aruncă o privire care esprima atâta recunoştinţă, atâta devoţiune, încât Leonardo se simţi mişcat în fundul inimei. CONV. lit. i, 208, cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. Pământul constituie o piedică în realizarea marilor lui idealuri, în identificarea sa cu masa ţărănimii sărace ... căruia el i s-a dăruit cu devoţiune, v. ROM. ianuarie 1960, 112. Geo Bogza ... ani de zile a căutat, printr-o devoţiune totală, să-i insufle viaţă supliciatului său prieten, contemp. 1966, nr. 1 033, 3/3. Această povestire conţine ideea devoţiunii nelimitate a artistului pentru visul său. flacăra, 1975, nr. 48, 14. Procurarea merindelor cerute de Guskov, găsirea de motive pentru plecările din sat, evitarea eventualelor urmări ... toate acestea supun la grele probe devoţiunea femeii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 29, 21/4. Faptul ar fi neglijabil, dacă aceste elite nu ar supralicita devoţiunea faţă de „talpa ţării”, dacă decalajul dintre limba vorbită de pătura cultă şi cea vorbită în popor nu ar pune într-o lumină stranie pretenţia primilor de a poseda definiţia ultimă a ţăranului român. PATAPIEVICI, C. L. fD2. -Pronunţat: -ţi-u. - Pl.: (rar) devoţiuni. - Şi: (învechit) devoţie s. f. - Din fr. dévotion, lat. devotio, -onis. DÉVRÀ s. f. v. dever2. DEVRÉME adv. (Cu sens temporal) înainte sau la începutul unei perioade de timp determinată sau a unui termen stabilit; din vreme, din timp, de timpuriu. Cunoscându-şi devreame ducerea cătră Dumnădzău şi-n viaţă şi după răpăosare multe minuni făcând. DOSOFTEI, v. S. octombrie 6379. Acela devreme-şi caută Răspuns bun la zî de plată. Şi-n giudeţ să nu-l clătească Rău, ce-n veci să-l veselească, id. PS.2 833/1. De primăvară iarăşi nu putea să are devreme, fiind boii slabi de iarnă. NECULCE, let. II, 456/31, cf. lex. mars. 227, LB. Mai întâi gândea să citească molitve ... Dar i-a venit în minte de devreme că domnul ar prefera să-şi caute de treabă. EMINESCU, O. vii, 301. La drum e bine să porneşti cât de demineaţă, iar sora să poposeşti devreme. CREANGĂ, P. 115, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Toamna şi iarna, îndeosebi, chiriaşii din casa cu nebuni se culcau devreme. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 159, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. O vârstă de peste 35 de ani este considerată destul de avansată ..., mai ales că minerii încep să lucreze devreme. RL 2005, nr. 4 603. 6010 \ DEVREMIOR -804- DEXTERIT ATE Tot omul cu-al său noroc, Numai eu n-avui deloc, Nici devreme, nici târziu, folc. transilv. ii, 108. <> (Precedat de alte adverbe, cu sensul determinat de acestea) Şi zise: încă prea devreme iaste şi nu-i vreame încă a mâna acasă oile. palia (1581), ap. tdrg. Să nu se culce aşa devreme. DRĂGHICI, R. 80/23. Ne vom mulţămi cu ceea ce ai... numai bucatele să fie gata mai devreme. NEGRUZZI, S. I, 82. O lae de ţigani ... îşi alesese mai devreme loc de iernatic acolo, macedonski, O. in, 25. Radu Comşa a plecat mai devreme acasă. C. PETRESCU, î. ii, 30. Tradiţie ce o regăsim, mai bine de două secole mai devreme, în scrierea lui Kekaumenos. BRĂTIANU, T. 69. Nu-ş ce dracu trebuia să fac; d-aia m-am sculat mai devreme, preda, i. 32. Mama s-a măritat foarte devreme, în 1936, când avea 15 ani. CĂRTĂRESCU, N. 213. Singurii care vor încheia şcoala mai devreme cu o săptămână vor fi elevii de clasa a VlII-a. RL 2005, nr. 4 716. Ea venise înadins mai devreme, ca să vadă mai bine lucrurile. SNOAVA, ii, 62, cf. alr I 319. Expr.A fi (sau a lăsa pe cineva) mare şi devreme = a fi sau a rămâne nedumerit, încurcat, prostit. Mă lasă mare şi devreme cu lacrimile pe obraz, uitându-mă după dânsa [după pupăză]! CREANGĂ, A. 57. <> (Adjectival) Ei, dragă cucoane Matachi, nu ştii, mâncarea de dimineaţă şi-nsuratul devreme, alecsandri, t. i, 349. - Şi: (regional) dăvreme (alr i 319), divreme (ib.) adv. - De1 + vreme. DEVREMIOR adv. Diminutiv al lui devreme; (regional) devremişor. S-a sculat mai devremior chiar decât cucoşul. gârleanu, ap. cade, cf. coman, gl. - Devreme + suf. -ior. DEVREMIŞ6R adv. (Regional) Devremior (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, GL. Ai venit mai devremişor astăzi, id. ib. ' - Devreme + suf. -işor. DEVUEMENT s. n. v. devotament. DEVULCANIZÂRE s. f. (Ind. chim.) Proces de regenerare a cauciucului natural sau sintetic vulcanizat, prin degradarea macromoleculei de cauciuc vulcanizat. Devulcanizarea se poate obţine prin următoarele procedee: sub acţiunea căldurii şi a oxigenului din aer asupra deşeurilor de cauciuc ...; prin procedee mecanice sau termomecanice. LTR2, cf. SFCIV, 319, DC. - Pref. de- + vulcanizare. DEXTER, -Ă adj. (Livresc) Abil, îndemânatic. Cf. DEX2, MDA. -PI.: dexteri, -e. - Din lat. dexter. DEXTERITATE s. f. 1. Capacitate de a efectua corect şi cu uşurinţă o activitate (fizică); îndemânare, dibăcie, iscusinţă, abilitate. Trebuie mai multă osteneală a inteligenţei şi mai multă dexteritate a mânei pentru a face un ordin către primar ... decât de a face o cizmă. GHICA, C. E. I, 289. Slujbaşi ai palatului ... aşteptau cu nerăbdare ordinul marelui cămăraş, ca să dea probe de dexteritatea ce aveau în meseriile lor. FILIMON, o. i, 110, cf. PROT. - pop., N. D. Mâna noastră este un instrument prea ascultător a directorului maşinei noastre şi dexteritatea ei ajunge a fi admirabilă. CONV. LIT. vi, 65, cf. I, 131. Rolul Coroanei se va reduce asemenea la nimic, căci, ales după principiile preconizate de d. C. A. Rosetti, ce devin lege prin admirabila dexteritate a d-lui I. Brătianu, Parlamentul viitor nu va putea cuprinde nicicând o minoritate, eminescu, O. xill, 219. Masca adevărată trebuie să fie lucrată dinăuntru şi nu de dinafară prin o simplă desteritate (artistică) mecanică, id. ib. XIV, 344. Se simte îndată dibăcia autorului ..., dexteritatea aceea tehnică ... nu se capătă decât printr-o lectură serioasă, săm. ii, 480, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. Jocurile de dexteritate ... nu mai pot avea o asemenea explicare, negulescu, G. 111. Talentul e o dexteritate manuală pe care poetul o dispreţuieşte. E. IONESCU, E. 100, cf. SCRIBAN, D. Nitul eternizează încheietura, cleştele bont prelungeşte degetele şi le dă dexterităţi, arghezi, s. ix, 27. Dexteritatea de a simplifica tonurile, de a sugera un spaţiu exotic ...ea unui ochi de oriental. CĂLINESCU, S. C. L. 110, cf. blaga, Z. 255. O formală dexteritate şi o prea evidentă şarjare sintactică şi lexicală alcătuiesc toată elementara capacitate literară a unui atare procedeu. CONSTANTINESCU, S. II, 259, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Ca să te baţi cu birocraţia ... îţi trebuie o pregătire cu adevărat diplomatică, o dexteritate pe care nu o poţi dobândi cu una cu două. FLACĂRA, 1976, nr. 35, 20. Dar lăudabil cu adevărat, artistul nu devine înainte de a da dexterităţii sale o direcţie, pleşu, m. m. 87. <> (Prin lărgirea sensului) Şi era copil frumos cu multe dexterităţi sociale. F (1884), 13. <> Loc. adv. Cu dexteritate = fară efort, cu mare uşurinţă; degajat (2). în Spania toţi poeţii şi scriitorii cei mari erau în acelaşi timp buni soldaţi şi mânuiau arma şi pana tot cu aceeaşi iscusinţă şi dexteritate. CONV. LIT. iii, 68. Mânuieşte cu aceeaşi dexteritate versul şi proza. CARAGIALE, O. iii, 86. Degetele acelea care împărţeau cărţile cu dexteritate ... fuseseră sfâşiate. C. PETRESCU, S. 159. Automobilul a fost recompus cu dexteritate de specialiştii ataşaţi vămii, eftimiu, n. 121. I-am strecurat, stângaci, bacşişul. El l-a făcut să dispară cu dexteritate. COCEA, s. I, 206. A luat notele ... le-a cântat cu dexteritate, fară să o şocheze armonia. TUDORAN, O. 42, cf. PREDA, R. 210. Amintim încă de muzica specială a castagnetelor ... aceste mici cochilii din lemn sonor, ... mânuite cu o dexteritate uluitoare, contemp. 1966, nr. 1 005, 6/3. (Cu inversarea construcţiei) îşi găsea şi el o părticică de merit, prin dexteritatea cu care aducea paharele. EFTIMIU, N. 147. 2. P. e x t. (La pl.; ieşit din uz) Denumire dată unor obiecte de învăţământ care urmăresc formarea însuşirilor artistice şi a deprinderilor practice (desen, caligrafie, lucru manual, gospodărie, muzică şi educaţie fizică); (şi la sg.) fiecare dintre aceste obiecte de învăţământ. [La romani] cuvântul trebuia să contribuească la progresarea presintelui ..., ceea ce trecea peste astă măsură ... în arte formătoare şi dexteritate desinteresată era pus în numărul ocupa- 6016 DEXTRA -805- DEZABURITOR ţiunilor fară valoare. CONV. lit. i, 131, cf. resmeriţă, D., DL, DM, M. D. ENC. Pregătirea practică nu mai reprezintă agreabila „dexteritate ” de altădată, numită lucru manual flacăra, 1975, nr. 41, 15. însuşirea acestui limbaj este o probă ... nu un examen facultativ, o dexteritate - cum se numeau pe vremuri acele materii care nu cereau decât iuţeală de mână. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 5/9, cf. dex. - Scris şi: desteritate. - Pl.: (2) dexterităţi. - Din fr. dextérité. DÉXTRA s. f. Partea dreaptă a unui blazon, a unui scut. Cf. DN3, MDA. - Din lat. dextra, fr. dextre. DEXTRAN s. m. Substanţă obţinută din glucoză şi utilizată ca înlocuitor al plasmei sangvine. Dextranul medicinal se obţine din zahăr, printr-un proces fermentativ. ltr2, cf. der, DC, d. med., m. d. enc. - PI: dextrani. - Din fr. dextrane. DEXTRÎN s n. v. dextrină. DEXTRÎNĂ s. f. Substanţă amorfa sub formă de pulbere albă sau alb-gălbuie, care rezultă din degradarea amidonului, folosită ca înlocuitor al gumei arabice sau la prepararea diferitelor cleiuri şi apreturi. Legându-se zahărul, dextrinul şi proteinul laolaltă formează citoblastema. CONV. lit. iii, 151. Dacă mierea a fost falşificată cu glucoză atunci se lasă la fund o materie albă, adică dextrină. CONTEMPORANUL, III, 120, cf. şăineanu2, NICA, L. vam. 79, CADE. Diastaza vegetală transformă amidonul în dextrină şi izomaltoză. ENC. AGR. I, 221, cf. SCRIBAN, D. Violetul de genţiană ... conţine dextrină. danielopolu, f. n. ii, 163. Pentru procurarea bioxidului de carbon şi a energiei necesare, oxidează zaharuri, dextrină, amidon. AGROTEHNICA, I, 376. Degradarea amidonului nu se limitează deci la formarea de dextrine. ltr2. Boabele mai servesc ■... ca materie primă în industria spirtului, amidonului, dextri-nei. botanica, 176, cf. DER, DN2. Dextrină comercială este întrebuinţată ca apret pentru ţesături. DC, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: dextrine. - Şi: (învechit) dextrin s. n. - Din fr. dextrine. DEXTRINIZÂRE s. f. Proces de transformare a amidonului în dextrină. Cf. ltr2, der, sfc IV, 312, DN3, DEX2. ' -Pl.: dextrinizări. - Cf. engl. dextrinization. DEXTROCARDÎE s. f. Anomalie care constă în situarea inimii în (sau spre) partea dreaptă a cavităţii toracice. Cf. der, dn2, d. med., m. d. enc., dex. -Din fr. dextrocardie. DEXTROGASTRÎE s. f. Anomalie care constă în situarea stomacului în partea dreaptă a abdomenului. Cf. D. MED., DN3. - Din fr. dextrogastrie. DEXTROGÎR, -Ă adj. (Fiz.; despre substanţe optic active) Care are proprietatea de a roti spre dreapta planul de polarizare a luminii. Cf. cade, scriban, d. Ele sunt dextrogire dacă rotaţia s-a făcut în sensul rotirii acelor de ceasornic, ltr2, cf. der, dn2, dc, m. d. ENC., DEX. -Pl.: dextrogiri, -e. - Din fr. dextrogyre. DEXTROZĂ s. f. Glucoză solubilă în apă, folosită în alimentaţia dietetică; glucoză, glicoză, zahăr de amidon. Cf. ENC. agr. Dextroza se prezintă sub formă de cristale, ltr2, cf. der, dn2, dc, m. d. enc., dex. - Pl.: dextroze. - Din fr. dextrose. DEZABIE s. n. (Franţuzism) îmbrăcăminte uşoară (elegantă), purtată de femei în casă. Cf. dex2. - PL: dezabieuri. - Din fr. déshabillé. DEZABON vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A(-şi) anula un abonament. Cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, DEX2. - Prez. ind.: dezabonez. - Din fr. désabonner. DEZABONÂRE s. f. Acţiunea de a (se) deza-b o n a şi rezultatul ei. Cf. dn3. - V. dezabona. DEZABURÀ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică concentraţia alcoolică) A degaja (1), a emana. Rachiul obicinuit care cu atâta e mai tare cu cât materia^ţdin cazan nu şi-a pierdut încă şi dezaburat tăria sa. CR(1838), 182/24. -Scris şi: desabura. - Prez. ind. pers. 3: deza-burează. - Pref. dez- + abura. DEZABURÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A (se) înlătura aburul de pe obiecte de metal, de pe geamuri etc. prin ştergere, frecare etc. Cf. dex2. - Prez. ind.: dezaburesc. - Pref. dez- + aburi. DEZABURÎRE s. f. (învechit, rar) Exalaţie, emanaţie. Trăgeam nădejde că dezaburirea atâtor bucate ce mâncasă doar i să va sui în cap şi îl va face să adoarmă. GORJAN, H. IV, 103/5, cf. FORM. cuv. II, 85, 90, 93. - Scris şi: desaburire. - Cf. d e z a b u r a. DEZABURÎT, -Ă adj. Care nu mai este acoperit cu aburi. Cf. dex2. -PL: dezaburiţi, -(i)te. - V. dezaburi. DEZABURITÔR s. n. Instalaţie care împiedică aburirea geamurilor (la autoturisme). Cf. dex2. -PL: dezaburitoare. - Dezaburi + suf. -(i)tor. ) 6033 DEZABUZA -806- DEZACORD DEZABUZA vb. I. 1. T r a n z. şi refl. (Livresc) A face pe cineva să revină sau a reveni asupra unei false opinii. Sunt lesne de înşelat şi pentru aceea Eliad i-a esploatat; dar acum, că sunt desabuzaţi, cred că ne vor fi de folos. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 543, Cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., DN2. 2. T r a n z. A dezamăgi (1), a deziluziona. Cf. lm, dn2. -Scris şi: désabusa, pontbriant, d. - Prez. ind.: dezabuzez. - Din fr. désabuser. DEZABUZÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a dezabuza şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a b u z a (1). Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, DN2. 2.Cf. d e zabuza (2); dezamăgire, deziluzie; p. e x t. dezgust. Pe temelia unei dezabuzări totale, Maiorescu a ridicat afirmaţia adev.ărului şi a binelui. LOVINESCU, C. V, 118. Dezabuzarea omului de astăzi îşi găseşte explicaţia şi justificarea în acest complex de condiţii care dau vremii noastre o configuraţie cu totul specifică. CIORAN, R. 41, cf. dn2. îi va uni şi de acum încolo doar întâmplarea şi sentimentul comun de dezabuzare. cinema, 1971, nr. 6, 17. Dezabuzării (totale ca spirit) îi corespunde o mai mare încordare a sensibilităţii, flacăra, 1975, nr. 26, 7. Romanul „Trei dinţi din faţă ”, dezinvolt şi alert, ... inteligent până la dezabuzare, se citeşte cu plăcere, ib. 1977, nr. 24, 8. Alternanţa încrederii cu dezabuzarea, a căderii cu reabilitarea - toate par să pălească dinaintea unei procesiuni de valori inflexibile, pleşu, m. m. 64. - Scris şi: desabusare. pontbriant, d. - Pl.: dezabuzări. - V. dezabuza. DEZABUZÂT, -Ă adj. (Livresc; despre oameni) Care este lipsit de entuziasm, care şi-a pierdut speranţele; decepţionat, dezamăgit (1), sceptic (2); p. e x t. dezgustat (2); (despre manifestările oamenilor) care exprimă, care denotă decepţie, dezamăgire, p. e x t. dezgustat (3). Cf. pontbriant, d., lm. Cunoscând lumea, le-am prezis că într-o zi, dezabuzaţi şi dezgustaţi, se vor aduna împrejurul stindardului lor, pur odinioară, pătat şi zdrenţuit azi. EMINESCU, O. xiii, 34. Imaginaţia entuziastă născocise un blând visător, ... un mare dezabuzat al tuturor vanităţilor acestei lumi. LOVINESCU, C. v, 104. Ucenici într-ale meseriei, dar ... deziluzionaţi de toate, dezabuzaţi, sceptici, cinici. COCEA, s. I, 307. Nu-l regăsea, cu un zâmbet dezabuzat, decât arareori, când ... îi cerea bani. id. ib. Il, 110. Acel amabil dezabuzat Anatole France ştia cât de inteligent e Dracul. E. IONESCU, E. 153. Spiritul tinerimii moderne, dezabuzată, chinuită şi perversă, îşi găseşte o expresie plină de un încordat dramatism. CIORAN, R. 42. Vastele şi sumbrele tablouri ale acestor poeme, completate printr-o meditaţie dezabuzată, se desfăşoară în cadenţe laborioase, vianu, L. R. 218. întreagă această adaptare la o existenţă condamnată e urmărită cu necruţătoare cruzime analitică şi interiorizare dezabuzată. contemp. 1966, nr. 1 033, 3/4. Azi, unii dintre noi întâlnim Un bărbos sceptic, aşadar dezabuzat. vulpescu, P. 71, cf. DN2. (Substantivat) Omul solitar este un dezabuzat. vianu, L. U. 215. - Scris şi: desabusat. - PI.: dezabuzaţi, -te. - V. dezabuza. Cf. fr. d e s a b u s e. DEZACID vb. I. I n t r a n z. (învechit, rar; despre lichide) A pierde acidul; a dezacidifica. Cf. lm. - Scris şi: desacida. LM. - Prez. ind. pers. 3: dezacidează. - De la acid. DEZACIDARE s. f. (Rar) Dezacidificare. Cf. ltr2, sfciv, 312. - V. dezacida. DEZACIDÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Dezacidificat. Cf. LM. - Scris şi: desacidat. lm. - PI.: dezacidaţi, -te. - V. dezacida. DEZACIDIFICA vb. 1.1 n t r a n z. (Rar) A pierde acidul, (învechit, rar) a dezacida. Cf. lm. -Scris şi: desacidifica. lm. - Prez. ind. pers. 3: dezacidîfică. - Din fr. desacidifier. DEZACIDIFICÂRE s. f. (Rar) Scădere a acidităţii vinurilor sub acţiunea microorganismelor. Cf. ltr2. - V. dezacidifica. DEZACIDIFICAT, -Ă adj. (învechit, rar) Care nu mai conţine acid, dezacidat. Cf. LM. - Scris şi: desacidifigat. lm. - PI:. -dezacidificaţi, -te. - V. dezacidifica. DEZACIDULÂRE s. f. (Tipogr.) Operaţia de înlăturare a oxizilor formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan (piatră litografică sau placă de metal); dezeţuire. Cf. ltr2. După dezacidulare pietrele şi plăcile pot fi folosite din nou. ib. - PI.: dezacidulări. - Pref. dez- + acidulare. DEZACORD s. n. 1. Lipsă de înţelegere, de consens între oameni, discordie, neînţelegere; dispută (1). Cf. NEGULICI, PROT. POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, COSTINESCU. D. Brătianu ar fi ajuns în fine a fi în dizacord cu C. A. Rosetti. EMINESCU, O. XII, 388, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Chestiunile acestea sunt numai în aparenţă chestiuni de persoane ... ele pun în relief dezacordurile sau tendinţele de noi orientări, titulescu, D. 397, cf. 142. Proudhon nu e monist ..., ci dimpotrivă e pluralist, recunoscând multiplicitatea forţelor, contactul lor, opoziţia lor, fiind în dezacord asupra acestui punct cu utopiştii progresişti ai secolului al XVIII-lea. RALEA, s. T. iii, 80. Dezacordul dumitale cu al lui Başă e gândit de pe punctul de vedere al situaţiei dumitale prezente, de mic proprietar, preda, r. 258. Nu este vorba de a 6044 dezacord -807- DEZACRI prescrie reguli, pe care alţii, în dezacord cu noi, să le accepte chiar dacă le condamnă, ll 1972, nr. 3, 357, cf. M. D. ENC. Asupra valorilor reale ale dinamicii sociale, o piesă poate isca dezacorduri, în funcţie de cum se apreciază realitatea. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 1/6. Voi fi în dezacord cu mulţi dintre comentatorii de specialitate ai liricii, v. ROM. octombrie, 1975, 6, cf. dex. 2. Lipsă a acordajului unui instrument muzical; lipsă de armonie în cadrul unei serii de sunete muzicale. Câte duete frumoase ...nu s-au masacrat din cauza ... corului şi a orchestrului în dezacord şi fară unitate în tonuri pedale! filimon, o. ii, 191, cf. alexi, w., tdrg, resmeriţă, D. Ea plânge şi-a căzut pe clape Şi geme greu ca în delir ...în dezacord clavirul moare, Şi ninge ca-ntr-un cimitir. BACOVIA* O. 26. Greoaiele otgoane se aud Cântând barbar, cântând în dezacord Cu albatroşii tristului fiord. MINULESCU, vers. 116. O notă răzleţită, supărător stridentă, vibra în dezacord cu grava armonie. E. ionescu, e. 24, cf. dn2. F i g. Bine prelucrate etic, ele [principiile neutre] devin armonie, prost prelucrate - devin dezacord, pleşu, m. m. 72. 3. Lipsă de potrivire, de concordanţă, neconcordanţă, discordanţă (2); p. e x t. contradicţie. Combatem şi azi ca şi atunci înclinări prea accentuate, mai ales când sunt în dezacord cu interesele ţării. EMINESCU, O. XI, 73. Documentele ce am găsit despre proprietăţile lui Miron Costin sunt în dezacord cu letopiseţile în privinţa numelui de Bărboşi. CONV. LIT. XX, 806. Asemenea regulă nu are însă niciun temeiu, pentru că e în dezacord cu fonetica limbilor romanice, densusianu, l. 23. Ochiul atent prinde imediat dezacordul dintre faptă şi vorbă, prin contrast. LOVINESCU, C. v, 12. Am găsit în Domnia Ta un om în desăvârşit dezacord cu ceea ce îl înconjură, sadoveanu, O. x, 78, cf. scriban, d. El aduce apoi la cunoştinţa Porţii că rebelii se vor putea refugia fie în Transilvania, fie în Basarabia, ceea ce era în dezacord cu angajamentele luate de el prin protocolul din 12/24 martie, oţetea, t. v. 212. Diferenţele sunt mici în general şi ... pot fi reduse şi mai mult ..., dezacordul persistând sau chiar accen-tuându-se în celelalte regiuni ale tabloului periodic. SANIELEVICI, R. 48, cf. 133. Deşi viaţa lor interioară tinde spre altceva decât hotărăşte conştiinţa, aceste dezacorduri nu le influenţează niciun moment evoluţia. LL 1972, nr. 2, 114. Etimologiştii nu sunt adepţii abstracţiilor şi ai generalizărilor ..., lingviştii moderni se caracterizează tocmai prin abstracţii şi generalizări, de unde „două valori în dezacordCL 1973, 190. Conştiinţa poetică ...se află în dezacord cu spontaneitatea frustă de odinioară a versului. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 11. Am exprimat prompt dezacordul cu această transformare unilaterală a înţelegerii. RL 2005, nr. 4 746. 4. (Gram.) Lipsă de acord în cadrul flexiunii sau între subiect şi predicat în sintaxă. Licenţele poetice: dezacord între două părţi de cuvânt, din necesităţi ritmice. VARLAAM - sadoveanu, 344. Am reprodus în întregime rândurile dumneavoastră (inclusiv penibilul dezacord dintre subiect şi predicat). CONTEMP. 1975, nr. 1 492,6/11. 5. (Fiz.) Dezacordare (3). Cf. ltr2. Faptul că un sistem oscilant e dezacordat in raport cu o anumită frecvenţă se numeşte dezacord, ib. - Scris şi: desacord. pontbriant, d., lm, costinescu. - Pl.: dezacorduri. - Şi: (învechit) dizacord s.n. - Din fr. désaccord. DEZACORD vb. I. R e f 1. 1. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-şi pierde consonanţa tonurilor (prin slăbirea coardelor); a discorda (1). Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Pianul era dezacordat, romanţele stupide şi eu nervos. M. ELIADE, O. I, 47, Cf. CADE, SCRIBAN, D., DN2. Amănunt uimitor, pianina nu era dezacordată. VINEA, L. II, 313, cf. M. D. ENC., dex. Tranz. F i g . Să nu cânte nici muzică jovială ..., nici muzică sentimentală. Sentimentalismul dezacordează sufletul. CĂLINESCU, C. O. 41. 2. (învechit; despre oameni) A se dezbina (2). Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, CADE. 3. (Despre părţi de vorbire flexibile sau părţi de propoziţie) A se afla în dezacord (4). - Scris şi: desacorda. pontbriant, d., lm, COSTINESCU. - Prez. ind. pers. 3: dezacordează. - Din fr. désaccorder. DEZACORDÂJ s. n. (Rar) Dezacordare (1). Unele dezacordaje, pasaje şi acorduri nebuloase, incerte au scăzut ... nivelul [concertului], contemp. 1966, nr. 1 007, 7/2. - Pl.: dezacordaje. - Din fr. désaccordage. DEZACORDÀRE s. f. Acţiunea de a se dezacorda şi rezultatul ei. 1. (învechit; concretizat) Dezacord (2). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, M. D. ENC., DEX. 2. (Fiz.) Modificare a caracteristicilor unui sistem oscilant astfel încât acesta să nu mai coincidă cu o anumită frecvenţă de reper, (rar) dezacord (5). Cf. ltr2. - Scris şi: desacordare. pontbriant, d., ddrf. -Pl.: dezacordăm. - V. dezacorda. DEZACÔRDÂT, -Ă adj. 1. (Despre instrumentele muzicale cu coarde) Care nu are tonurile în consonanţă; p. e x t. (despre sunete, culori etc.) care nu sunt armonizate. Cf. pontbriant, d., lm, ddrf, resmeriţă, d. [La serbările şcolăreşti se cere] să joace prost teatru, să cânte penibil din instrumente desacordate. I. botez, B. I, 107. Te hotărăşti, în fine, să-nvârţi de manivelă ... flaşneta-ţi de mult dezacordată, perpessicius, S. 103, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. <> F i g. Emilia a spus asta cu un glas fals, dezacordat. CAMIL PETRESCU, P. 76. <> (Adverbial) Văzui ... un pian care zdrăngănea dezacordat. STANCU, R. A. I, 295. 2. (Prin analogie; despre arcuri sau obiecte care conţin arcuri) Care este desprins din legătură; care nu mai prezintă elasticitate. îşi cufundă piciorul în inima fotoliului dezacordat. CĂLINESCU, C. n. 72. - Scris şi: desacordat. - Pl.: dezacordaţi, -te. - V. dezacorda. DEZACRÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (în dicţionarele din trecut; complementul indică alimente) 6049 DEZACRIRE -808- DEZAERA A(-şi) pierde calitatea de a fi acru, a face să nu mai fie acru. Cf. pontbriant, D., BARCIANU, V. Se dezacreşte varza. LM, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. - Scris şi: desacri. pontbriant, d., lm, barcianu, V., alexi, w. - Prez. ind.: dezacresc. - Pref. dez- + acri. DEZACRÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a se dezacrişi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desacrire. pontbriant, d. - Pl.: dezacriri. - V. dezacri. DEZACRÎT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre alimente) Care nu mai este acru. Cf. pontbriant, d., lm. -Scris şi: desacrit. pontbriant, d., lm. -Pl.: dezacriţi, -te. - V. dezacri. DEZACTIV vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică particulele active ale unei substanţe) A trece în stare inactivă. Cf. dn2, m. d. enc., dex. 2. (Complementul indică obiecte, alimente, apă etc.) A îndepărta substanţele radioactive. Cf. dn2, m. d. enc., dex. 3. (Complementul indică aparate, dispozitive, sisteme informatice etc.) A scoate din starea de funcţionare. Am dezactivat alarma. - Prez. ind.: dezactivez. - Din fr. désactiver. DEZACTIVÀNT, -Ă adj. (Despre substanţe) Care are calitatea de a elimina radioactivitatea. [Dezactivarea] se execută prin procedee fizice şi cu ajutorul substanţelor dezactivante. der ii, 83. -PL: dezactivanţi, -te. - Dezactiva + suf. -ant. DEZACTIVARE s. f. Acţiunea de a dezactiva şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a c t i v a (1). Cf. der, dn2, m. d. enc., dex. <> Dezactivarea catalizatorului - împiedicare a activităţii unui catalizator prin substanţe absorbite de acesta. Cf. der, m. d. enc. 2. Cf. d e z a c t i v a (2). Dezactivarea se execută în locuri curate, iar materialele contaminate se îngroapă. LTR2, Cf. DER. 3. Cf. d e z a c t i v a (3). Dezactivarea alarmei. - PL: dezactivări. - V. dezactiva. DEZACTUALIZ vb. I. R e f 1. A-şi pierde actualitatea. Cf. dex2. - Pronunţat: -tu-a-. - Prez. ind.: dezactulizez. - Pref. dez- + actualiza. DEZACTUALIZÂRE s. f. Acţiunea de a se dezactualiza şi rezultatul ei. Având în vedere desactualizarea legii pentru cei convertiţi, apostolul Pavel proclamă: Voi nu mai sunteţi sub lege, voi aţi murit legii! stăniloae, o. 249, cf. dex2. - Scris şi: desactualizare. - Pronunţat: -tu-a-. - PL: dezactualizări. - V. dezactualiza. DEZACTUALIZÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut actualitatea. Cf. dex2, mda. -Pronunţat: -tu-a-. - PL: dezactualizaţi, -te. - V. dezactualiza. DEZACUPL vb. I. T r a n z. (Complementul indică părţi ale unui ansamblu) A separa, a desface din ansamblu; a decupla1. O altă serie de derivate suprapre-fbcate... sunt la origineformaţii romanice mai recente, împrumutate ca atare: dezacupla ... indisolubil. SFC v, 4, cf. dn3. -Prez. ind.: dezacuplez. - Din fr. desaccoupler. DEZACUPLÂRE s. f. Acţiunea de a dezacupla şi rezultatul ei; desfacere a elementelor unui cuplu, ale unui sistem tehnic etc.; decuplare. Transportul şi manipularea muniţiei încărcate ... Desacuplarea muniţiei, leg. ec. pl. 287, cf. dn3. - Scris şi: desacuplare. - PL: dezacuplări. - V. dezacupla. DEZADAPTA vb. I. T r a n z. şi refl. (Rar) A face să înceteze sau a înceta procesul de adaptare la mediul înconjurător. Niciun veac n-a dezadaptat mai puternic pe om de ambianţa sa ca cel al nouăsprezecelea. RALEA, s. T. iii, 178. - Prez. ind.: dezadaptez. - Din fr. desadapter. DEZADAPTÂRE s. f. Acţiunea de a se deza- d a p t a şi rezultatul ei. Alături de dezadaptare şi inactualitate concretizate prin distracţie ori sugestie ... trebuie să alăturăm ... indiviziunea. RALEA, S. T. II, 60. Proliferarea ... dăunătorilor este o consecinţă a dezechilibrelor de nutriţie create prin dezadaptarea organismelor, contemp. 1975, nr. 1 507, 3/5. + (Fiz.) Absenţă a condiţiilor de adaptare între două circuite electrice, abatere de la starea în care aceste condiţii sunt îndeplinite. Cf. ltr2. în telefonie, dezadaptarea liniilor micşorează inteligibilitatea vorbirii, ib. - PL: dezadaptări. - V. dezadapta. DEZADAPTAT, -Ă adj. (Rar) Care este lipsit de adaptare, inadaptat, neadaptat. Concurenţa aceasta pe care inconştientul dezadaptat o susţine contra conştiinţei adaptate şi actuale, dacă n-ar fi reprimată de aceasta din urmă, ar duce desigur la anihilarea completă a inteligenţei, ralea, S. t. ii, 59. -PL: dezadaptaţi, -te. - V. dezadapta. DEZAERĂ vb. I. T ranz. (Complementul indică materii prime fibroase, materiale, conducte etc.) A elimina aerul inclus prin acţiunea căldurii sau a vidului; (rar) a dezaerisi. Cf. dn2. -Prez. ind.: dezaerez. - Din fr. desaerer. 6063 dezaerare -809- DEZAGREABIL DEZAERARE s. f. Acţiunea de a dezaera şi rezultatul ei. Procedeele de dezaerare se bazează pe acţiunea căldurii sau a vidului, ltr2, cf. der, sfc iv, 319. - Pl.: dezaerări. - V. dezaera. DEZAERISÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Rar) A dezaera. Pasta celulozică obţinută se diluează cu apă, se filtrează, se desaeriseşte în cazane închise şi i se elimină excesul de amoniac, ionescu-muscel, fil. 501. - Scris şi: desaerisi. - Prez. ind.: dezaerisesc. - Pref. dez- + aerisi. DEZAERISÎRE s. f. (Tehn.) 1. Evacuare a aerului din instalaţiile de încălzire centrală pentru a asigura circulaţia normală a agentului termic prin conducte. Cf. ltr2. în instalaţiile de încălzire cu apă caldă, dezaerisirea se face de obicei ... prin vasul de expansiune, ib. 2. Operaţia de îndepărtare a sacilor de aer formaţi într-o conductă sau într-un recipient de apă sau de abur pentru a împiedica coroziunea; degazare (1). Cf. ltr2. - V. dezaerisi. DEZAFECT vb. I. T r a n z. (Complementul indică construcţii) A nu mai folosi; a schimba destinaţia; p. e x t. a demola (2); (complementul indică instituţii) a face să înceteze activitatea (în sediul iniţial); (complementul indică obiecte, maşini, utilaje etc.) a scoate din uz sau a schimba destinaţia. Cf. dn2, dex. Secţia de pediatrie a fost dezafectată din localul spitalului şi transferată într-un alt imobil, flacăra, 1975, nr. 41, 14. Redeschiderea abatoarelor şi secţiilor de tăiere care în prezent sunt dezafectate şi se justifică a fi reamenajate. scânteia, 1975, nr. 10339. O construcţie abandonată ... va fi dezafectată astăzi de angajaţii Administraţiei Domeniului Public. RL 2004, nr. 4 465. 18 construcţii ridicate ilegal pe domeniul public ... vor fi dezafectate în următoarele zile de utilajele ADP. ib. nr. 4 471. - Prez. ind.: dezafectez. - Din fr. désaffecter. DEZAFECTARE s. f. Acţiunea de a dezafecta şi rezultatul ei. Cf. dn2. Lucrările de dezafectare a vechilor utilaje înaintau. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10331. Dezafectarea clădirilor care au aparţinut fostei exploatări miniere. RL2005, nr. 4 681. - Pl.: dezafectări. - V. dezafecta. DEZAFECTAT, -Ă adj. (Despre construcţii) Care nu mai este folosit; care şi-a schimbat destinaţia primă; (despre instituţii) care şi-a încetat activitatea (în sediul iniţial); (despre obiecte, maşini, utilaje etc.) care nu mai este folosit, care şi-a pierdut funcţia iniţială. Fortul a rămas glorios şi dezafectat, mărturie a unei tehnici militare de mult dispărută. RALEA, o. 47. Vaporul vechi ... dormea în cimitirul portului printre alte ambarcaţii dezafectate, v. ROM. februarie 1956, 27. S-au găsit piese cu totul dezafectate, simple fiare. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 5. O catastrofă care se produce la locul repetiţiei, adică într-o biserică dezafectată din secolul al XI-lea. RL 1979, nr. 22. La Tarcău am găsit o fabrică dezafectată, ib. 2005, nr. 4 683. O (Prin analogie) [Dorel ştia] să însaile rochii, să fabrice cravate din resturi dezafectate, teodorescu, m. ii, 174. O F i g . [Femeile] se vor întoarce la New York ..., tot aşa de inutile şi dezafectate, povestind ce frumos s-au distrat pe coasta caldă a Floridei. RALEA, O. 21. -Pl.: dezafectaţi, -te. - V. dezafecta. Cf. fi*, d é s a f f e c t é. DEZAFECŢIUNE s. f. (învechit, rar) Pierdere a afecţiunii, a ataşamentului pentru cineva sau ceva. Sistema adoptată de guvernul nostru a adus la noi ca şi aiurea desafecţiunea poporului către guvern şi răsturnări. GHICA, C. E. ii, 369. - Scris şi: desafecţiune. - PL: dezafecţiuni. - Din fr. désaffection. DEZAFURISÎ vb. IV. T r a n z. (Bis.; învechit, complementul indică preoţi) A scoate din anatemă prin rugăciuni. Cf. costinescu. - Scris şi: desafurisi. COSTINESCU. - Prez. ind.: dezafurisesc. - Pref. dez- + afurisi. DEZAGLOMER vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) elibera de (o parte din) oameni, vehicule înghesuite etc. Cf. DN2, DEX2. - Prez. ind.: dezaglomerez. - Pref. dez- + aglomera. DEZAGLOMERÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (se) dezaglomera şi rezultatul ei. Cf. DN3, DEX2. ; -Pl.: dezaglomerări. -V. dezaglomera. DEZAGRAMÉNT s. n. v. dezagrement. DEZAGRE vb.I.Intranz. (învechit, rar) A nu fi de acord cu ceva, a nega o opinie a cuiva, o situaţie etc. Cf. ALEXI, w. - Scris şi: desagrea. alexi, w. - Prez. ind.: dezagreez. - Din fr. désagreér. DEZAGREABIL, -Ă adj. 1. Care displace, care produce o neplăcere (1); neplăcut. Fumul de la Abel Făcea coloană dreaptă suindu-se spre ceruri. Pe când cel de la Cain se disipia în laturi Ca fum desagreabil la nările divine, heliade, o. I, 390, cf. prot. - pop., n. d. Faza prin care am trecut sub domnia acestui domn mi-a fost desagreabilă. lăcusteanu, a. 107, cf. alexi, W. Vom avea câteva momente dezagreabile de trecut până ce se va relua firul normal al colaborării balcanice. TITULESCU, D. 744. Pentru ceilalţi, poate că această vilegiatură militară n-ar fi fost prea mult dezagreabilă, camil petrescu, u. n. 7. în discuţia asta dintre noi, destul de dezagreabilă ..., n-am întrebuinţat o singură expresie aspră. COCEA, s. II, 40. Păduchele ... 6076 DEZAGREARE - 810 - DEZAGREGARE e dezgustător! E dezagreabil, asta admit, călinescu, C. O. 50, cf. DN2, M. D. ENC., dex. Trebuie să găsim parteneriate ... pentru a evita în viitor dublări dezagreabile între activităţile celor trei instituţii. RL 2005, nr. 4 614. <> (Adverbial) Ar fi mai dezagreabil pentru ea! zise Grigore. rebreanu, r. i, 233. E cam dezagreabil pentru un bărbat ceea ce spui. CAMIL PETRESCU, p. 346. Doi alţi „ directori ” au sosit cam în acelaşi timp şi s-au lovit unul de altul, dezagreabil, la cuier, arghezi, s. xi, 41. + (Rar) Dăunător, nociv.* Medicamentul nu produce niciun efect dezagreabil (greaţă, vărsături, diaree), danielopolu, f. n. ii, 109. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Care nu este frumos, care este lipsit de amabilitate; care nu face plăcere (1); care şochează; strident (2). Ori de la cine ar veni - şi mai ales de la ea - mi-e dezagreabilă această mângâiere. CAMIL PETRESCU, P. 82. Femeia râse ...cu un şuierat dezagreabil printre buzele vinete şi subţiri. C. PETRESCU, C. v. 21. Dărnicia insistentă sfârşeşte prin a fi dezagreabilă şi lipsită de tact. CĂLINESCU, C. O. 169. Nu pot spune că era dezagreabil vinea, l. ii, 51. Evelyne nu era dezagreabilă, barbu, I. I, 73. Necunoscutul îl urmăreşte cu prezenţa lui dezagreabilă, v. ROM. februarie 1974, 98. Cântă cu un joc al muşchilor feţei şi gâtului, dezagreabil, flacăra, 1976, nr. 33, 17. - Scris şi: desagreabil. - Pl.: dezagreabili, -e. - Din fr. désagréable. DEZAGREÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezagrea şi rezultatul ei. Cf. alexi, w. - Scris şi: desagreare. alexi, w. - Pl.: dezagreări. - V. dezagrea. DEZAGREÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Neacceptat. Cf. alexi, w. -Scris şi: desagreat. alexi, w. - Pl.: dezagreaţi, -te. - V. dezagrea. DEZAGREGA vb. I. 1. R e f 1. (Despre corpuri, mai ales despre roci) A se desface în părţile componente prin acţiunea factorilor externi fizici şi chimici. Cf. lm, cade, scriban, d. Cu cât roca se dezagregă mai uşor, cu atât se formează mai repede şi mai mult material afânat. agrotehnica, i, 285, cf. dn2, m. d. ENC., DEX. <> T r a n z. Rocile, chiar când sunt dezagregate, nu au fertilitate, agrotehnica, i, 283. 2. R e f 1. (Rar) A se descompune (3), a se altera. O bucată de mămăligă se dezagrega, dispreţuită, în apropiere, vinea, l. ii, 300. 3. T r a n z. şi r e f 1. (Despre nuclee atomice; impropriu) A (se) dezintegra. Cf. M. D. ENC., dex. 4. R e f 1. şi tr'anz. (învechit, rar; în forma dizgrega; despre raze de lumină) A (se) dispersa. Cf. COSTINESCU. 5. T r a n z. şi r e f 1. F i g. A face să piardă sau a pierde total sau parţial unitatea, coeziunea. Cf. dl, dm, DN2. Toate aceste destine se împletesc, se înnoadă şi se dezagregă. CONTEMP. 1971, nr. 1 304, 3/3. Umanismul, care începe să dezagrege misticismul, ajută la perpetuarea ideilor husiste. LL 1972, nr. 3, 522. La rigoare, o lume fără proşti s-ar dezagrega ca urmare a lipsei unui temei al coeziunii şi, de ce nu, al solidarităţii sociale. PATAPIEVICI, C. L. 281. -Scris şi: desagrega. cade. - Prez. ind. pers. 3: dezagregă. - Şi: (învechit, rar) dizgrega (scris şi: disgrega LM, COSTINESCU) vb. I. - Din fr. desagreger. - Dizgrega < it. disgregare. DEZAGREGÂBIL, -Ă adj. Care se poate dezagrega. Cf. dex2, mda. -PI.: dezagregabili, -e. - Dezagrega + suf. -(a)bil. DEZAGREGÂNT, -Ă adj. (învechit, rar; despre factori fizici, chimici etc.) Care provoacă un proces de dezagregare (1), care distruge unitatea, coeziunea. Prin înmuere şi disfacere, apele lucrează. Prin această lucrare desagregantă la 1806 s-au răsturnat Rufîbergul sau Rosbergul din Sviţera. COBÂLCESCU, G. 54/17. - Scris şi: desagregant. - PI.: dezagreganţi, -te. - Dezagrega + suf. -ant. Cf. fr. d e s a g r e g e a n t. DEZAGREGARE s. f. Acţiunea de a (s e) dezagrega şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a g r e g a (1), (rar) dezagregaţie (1). în urma uşoarei desagregări, elementele se sfarmă şi sunt risipite, păcală, M. R. 8, cf. ds. Algele care trăiesc pe stânci ... sunt primele organisme vegetale ce populează stâncile şi contribuiesc la dezagregarea lor. ENC. AGR. I, 141, cf 253. Procesul de formare ...a solului începe cu dezagregarea rocilor, agrotehnica, I, 283. Minţii omeneşti i se deschiseră perspectivele unei ere fantastice, bazată pe dezagregarea materiei. BOGZA, V. J. 5. Se găsesc deschideri mari în aceste gresii, care sunt exploatate datorită dezagregării uşoare, ca nisip pentru fabricarea sticlei. ONCESCU, G. 177. Dezagregarea rocilor depinde şi de compoziţia petrografică a lor. LTR2. Gresiile, nisipurile şi argilele ... provin din dezagregarea rocilor eruptive sau a şisturilor cristaline. GEOLOGIA, 3, Cf. DL, DM, DEX, D. GEOL. 2. (Fiz.; impropriu) Dezintegrare radioactivă. Cf. dezagrega (3). Transformările radioactive ale atomilor s-au numit dezagregări, macarovici, CH. 190, cf. der. Germanii încearcă dezagregarea atomului. BARBU, 1.1, 192, Cf. DEX. 3. Transformare chimică a unui material sau a unei combinaţii chimice, insolubile în apă, în una sau mai multe substanţe solubile, cu ajutorul unor reactivi specifici; descompunere (1). Spiritiştii ... sunt nişte monştri ... când condamnă sufletele, după dezagregarea corpului, să-şi amintească vieţile trecute. macedonski, o. iv, 146. Alegerea reactivului pentru dezagregarea pe cale umedă se face în funcţiune de solubilitatea sau insolubilitatea materialului de dezagregat. LTR2, Cf. DER, DN2, DC. 4. F i g. Pierdere a unităţii, a coeziunii etc.; dezmembrare (3), destrămare (3), (rar) dezagregaţie (2). Cf. d e z a g r e g a (5). Fără a exagera însămnătatea acestui vot, [îjl putem considera totuşi ca un semn ce indică o tendenţă de dezagregare a majorităţii eminescu, o. xi, 444. Dezagregarea suprarealismului nu avea a răspunde niciunei necesităţi. în PRL II, 422. Dezagregarea şi destrămarea sunt fatale. CIORAN, R. 6082 DEZAGREGAT -811- DEZALCĂTUIRE Al. Sufletul intră în dezagregare, confundându-se ...cu clipele în cari se desfăşoară, bl aga, z. 125, cf. dl, dm. Termenul obşte este mai rar folosit în acte, totuşi el există şi se întrebuinţează atunci când începe dezagregarea obştii, panaitescu, O. Ţ. 33, cf. 235. Dezagregarea armatelor hitleriste ia un curs rapid în lunile imediat următoare, magazin ist. 1974, nr. 2, 26. Un şir de sisteme de alianţe militare ... cunoscu un pronunţat proces de erodare, poate ca.CENTO, SEATO ..., fiind în stare de dezagregare sau chiar de lichidare. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 3/12. Utilizarea iraţională a energiei nucleare şi dezagregarea responsabilităţii civile. FLACĂRA, 1975, nr. 49, 8, cf. DEX. Dezagregarea şi lipsa de autoritate a conducerii clubului au dus la ruinarea unei echipe de mare viitor, flacăra, 1979, nr. 2, 22, cf. patapievici, c. l. 107. ♦ (Muz.) Absenţă a armoniei fonice, bazată pe introducerea unor elemente noi în tehnica compoziţiei. Eliminarea principiilor de construcţie, care până atunci asigurau muzicii o consistenţă logică şi coerentă, duc inevitabil la dezagregarea formei muzicale. M 1974, nr. 12, 15. Adepţii dodeca-fonismului ... susţin că fenomenul dezagregării tonale este o urmare firească a procesului de ... diferenţiere a mijloacelor armonice, ib. (Med.) Dezagregare mintală sau psihică = tulburare a sintezei mintale; schizofrenie. Poetul e în clipa care precede imediat dezagregarea psihică, e în punctul de unde începe la unii decadentismul, ibrăileanu, S. 203. în cazurile de dezagregare mentală, un automatism început se continuă chiar contra voinţei subiectului, ralea, s. t. ii, 13, cf. 25. - Scris şi: desagregare. - PI.: dezagregări. - V. dezagrega. DEZAGREGAT, -Ă adj. 1. (Despre corpuri, mai ales despre roci etc.) Care a fost desfăcut în părţile componente. Cf. lm. Silexul pyromac . este mai totdeauna acoperit de un strat alb compus de silice dezagregată, marin, pr. i, 177/12. [Stelele] ar fi fost rămăşiţe ale unei comete desagregate sub influenţa atracţiei solare. CONV. LIT. XLII, 222. în scoarţa dezagregată, devenită sol, se acumulează o cantitate de materie organică. AGROTEHNICA, I, 110. Materialul dezagregat devine din ce în ce mai fin. ib. 283, cf. dl, DM, DEX. Ei au început extragerea şi prelucrarea rocilor dezagregate de la suprafaţă. BUTURĂ, EG. 418. 2. Descompus (1). [Fluviul] pare că poartă, între malurile lui, întreaga materie a lumii dezagregată. BOGZA, C. O. 412. Colecţie de aşezământ clinic: revelaţii fiziologice, celule dezagregate şi hemoptizii, traumatisme psihice - se ţin lanţ. ll 1972, nr. 3, 388. 3. (Despre nuclee atomice; impropriu) Dezintegrat. Cf. DEX. 4. Care este lipsit de unitate, de coeziune. Cf. dl, dm, DEX. O F i g. învolburate, dezagregate şi distruse, apele clocotesc, bogza, C. O. 251. - Scris şi: desagregat. - PI.: dezagregaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dizgregât, -ă (scris şi: disgregat lm) adj. - V. dezagrega. DEZAGREGATOR s. n. (Tehn.; rar) Afanător. Cf. LTR2. - Pl.: dezagregatoare. - Din fr. désagrégateur. DEZAGREGAŢIE s. f. (Rar) 1. Dezagregare (1). Din pricina ei [a atragerii] se fac corpurile, integraţiile de tot feliul, după cum asemănarea produce desa-gregaţie. contemporanul, iv, 540. 2. Dezagregare (4). Consiliul se dezbină şi cade în dezagregaţiune, îndată ce e vorba de a da sprijin colaboratorilor săi. EMINESCU, O. xi, 221. -Scris şi: desagregaţie. - Pl.: dezagregaţii. - Şi: dezagregaţiune s. f. - Din fr. désagrégation. DEZAGREGAŢIUNE s. f. v. dezagregaţie. DEZAGREMÂNT s. n. v. dezagrement. DEZAGREMÉNT s. n. (Livresc) Neplăcere (2), neajuns2 (2); supărare (4). Cf. COSTINESCU. Dacă nu ne va găsi întruniţi, ne va pricinui cel mai mare desa-grement. lăcusteanu, a. 193, cf. alexi, w., bl viii, 205, DL, dm, dn2. Un telefon dat la vreme ... facea ca orice dezagramente să înceteze, barbu, i. i, 21, cf. dex. - Scris şi: desagrement. - Pl.: dezagremente. - Şi: (rar) dezagramént, (învechit, rar) dezagremânt (scris şi: desagremânt COSTINESCU) s. n. - Din fr. désagrément. DEZAHARIFICÂRE s. f. Procedeu folosit în industria alimentară pentru recuperarea melasei. Procedeele de dezaharificare a melasei consistă în precipitarea zahărului sub formă de trizaharat de calciu. LTR2, cf. M. D. ENC. - Pref. de- + zaharificare. DEZALBUMINÂRE s. f. (Chim.) Procedeu tehnic de îndepărtare a substanţelor albuminoide dintr-o soluţie cu ajutorul unui reactiv chimic; defecare (1). Cf. LTR2, DC, D. MED., SFC IV, 312. - Pref. dez- + albumină. DEZALCALINIZÂRE s. f. (Text.) Operaţie finală prin care se îndepărtează hidroxidul de sodiu din materialul textil în procesul de mercerizare. Cf. ltr2, SFC iv, 319. -Pref. dez- + alcalinizare. DEZALCĂTUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Mat.; învechit, rar; complementul indică numere) A descompune (1). Aceasta se poate întrebuinţa la numere, dezalcătuindu-le în ai lor făcători, asachi, alghebra, 19718. 2. R e f 1. (învechit, rar; despre materii şi corpuri organice) A se dezagrega (2), a se descompune (3), a putrezi (1). Gunoiul de a-l lăsa în gramadă ca să se înfierbânte şi seputrezască (desalcătuiască). ER 105710. - Scris şi: desalcătui. - Prez. ind.: dezalcătuiesc. - Pref. dez- + alcătui. DEZALCĂTUÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezalcătui şi rezultatul ei. 6093 DEZALCĂTUIT -812- DEZAMĂGI 1. (învechit, rar) Descompunere (3), putrezire. Unul este productul dezalcătuirei (a putrezirii) materiilor. er 9372. 2. (învechit, rar) Dezagregare (1). Pământul arabil, format din desalcătuirea stâncelor, are o putere de rodire ... mai mare. I. IONESCU, M. 54. 3. F i g. (Rar) Desfacere (3), destrămare (3), zdrobire (III 1), distrugere (1). O fiară spurcată şi capie, pornită pe ... rău, părând a sluji soartei de unealtă de desalcătuire şi de nimicire. M. I. CARAGIALE, C. 19. - Scris şi: desalcătuire. - PL: dezalcătuiri. - V. dezalcătui. DEZALCĂTUÎT, -Ă adj. (învechit; despre materii şi corpuri organice) Dezagregat (2), descompus (3). Avuţia pământului, acea care-l face să dea recolte abundinte, se află în materiile organice des alcătuite, numite ... humus. I. ionescu, m. 54. Aspectul negru al pământului este destul spre a ne arăta ... că coprinde în sine sau că este alcătuit în cea mai mare parte a lui din rămăşiţuri organice desalcătuite. id. D. 140. - Scris şi: desalcătuit. - PL: dezalcătuiţi, -te. - V. dezalcătui. DEZALCOOLIZ vb. I. Tranz. (Complementul indică alcoolici) A supune unui tratament pentru a. scoate de sub dependenţa de alcool. Cf. ndn, doom2. - Prez. ind.: dezalcoolizez. - Pref. dez- + alcool + suf. -iza. DEZALCOOLIZÂRE s. f. Acţiunea de a d e z a 1-c o o 1 i z a şi rezultatul ei. Curele de dezalcoolizare se plătesc de către beneficiari. FLACĂRA 1 077, nr. 1, 19, cf. NDN. - PL: dezalcoolizări. - V. dezalcooliza. DEZ ALIENA vb. I. T r a n z. A face să înceteze starea de dezalienare; a elibera. Cf. ndn. -Prez. ind.: dezalienez. - Din fr. desaliener. DEZALIENÂNT, -Ă adj. (Livresc) Care face să înceteze procesul de înstrăinare, de alienare. Definind teatrul, ... sublinia rolul său ca „moment comuni-caţional” care prilejuieşte un „reactiv mental dezalie-nant’\ T ianuarie 1969, 116. - PL: dezalienanţi, -te. - Dezaliena + suf. -ant. DEZALIENARE s. f. Scoatere din starea de alienare; combatere a alienării. Numai valorile fundate cognitiv răspund, în zilele noastre, cerinţelor dezalie-nării umane în general, celei spirituale în mod special. RL 1979, nr. 23, 19/3, cf. ndn. - PL: dezalienări. - V. dezaliena. DEZALTER vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Franţuzism, învechit) A(-şi) potoli setea. Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU. - Scris şi: désaltéra. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. -Prez. ind.: dezalterez. - Din fr. désalterer. DEZAMĂGÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi r e f 1. (învechit; complementul indică oameni) A ieşi sau a face să iasă dintr-o înşelătorie, dintr-o informare greşită; (livresc) a dezabuza; (sens curent) a face să-şi piardă speranţele, iluziile, bunele păreri sau sentimente; a decepţiona, a deziluziona. Răzvrătiţi pre toţi aceia carii l-ar fi putut dezamăgi, maior, t. 84/9. Mitui pe toţi aceia ce ar fi putut să-l dezamăgească, pleşoianu, t. i, 147/14. Vai de cel ce se amăgeşte târziu, că nu se va mai dezamăgi niciodată. CR(1838), 272/28. Să năpusteşte d-a fuga fără a mai asculta, strigând că nu sânt uriaşi, ci mori, ... fară a se dezamăgi şi după ce s-au apropiat. ib. (1839), 252 Vl 7. Ea intră în lume fară închipuiri frumoase şi, ca desamăgită de lume, nemulţumită de dânsa, mai ’nainte de a o cunoaşte, negulici, e. i, 144/29. Realitatea rece vine grabnic să te dezamăgească. I. NEGRUZZI, în PLR I, 255, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Nu crede, boierule, pe toată lumea în doaga d-tale; şi chiar astăzi te voi dezamăgi, pr. dram. 198, cf. PONTBRIANT, D., costinescu. Am fost mult amăgit, acum însă m-am dezamăgit cu totul. LM, cf. şăineanu2, tdrg. Eram pe punctul de a crede cine ştie ce; iute ... mă dezamăgii, hogaş, dr. i, 77, cf. resmeriţă, d., cade. Pentru a doua oară ea era dureros dezamăgită. BRĂESCU, O. A. I, 4. Ar trebui să fiu ultimul netrebnic ca să dezamăgesc vreodată inimile lor cinstite. COCEA, S. I, 136, cf. SCRIBAN, D. A primit ... răspuns de la Tudor, dar e dezamăgită şi chiar ofensată de răceala lui. MIHĂESCU, D. A. 197. Efemerul alcătuirilor, ce durau până când o adiere usca nisipul, nu ne dezamăgea. BL aga, H. 14. Era dezamăgit că pătrundea prea repede în arcanele maestrului, vinea, l. i, 28. Dar soră-sa protestează, dezamăgită desigur de nenumăratele încercări infructuoase. CAMIL PETRESCU, P. 64. Pe măsură ce e mai cunoscut şi mai căutat ca medic, e mai dezamăgit de medicină. DEMETRIUS, A. 344. întrebarea îl cam dezamăgi pe Ilie. PREDA, D. 105, cf. M. D. ENC. Rareori am fost dezamăgit de rezultatele pe care le-au obţinut în faţa publicului, contemp. 1975, nr. 1 510, 1/7. îmi pare rău, dar trebuie să-i dezamăgesc. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. De la cei trei înaintaşi menţionaţi, am sperat cu toţii mai mult, dar ei ne-au cam dezamăgit. flacăra 1978, nr. 43, 22, cf. dex. Am să-l dezamăgesc oare? De câte lucruri din mine sau din afara mea atârnă acest lucru? LIICEANU, J. 12. Nu-l voi dezamăgi pe tânărul uriaş şi fragil. CĂRTĂRESCU, N. 215. Dezamăgit de Gina, de imposibilitatea noastră de a exista împreună. id. ib. 132. Selecţionerul ... s-a arătat dezamăgit de faptul că are mulţi fundaşi accidentaţi. RL 2005, nr. 4 709. Aceştia [pensionarii] s-au săturat de promisiunile demnitarilor, mai ales după ce recalcularea pensiilor i-a dezamăgit, ib. 2006, nr. 4 958. O (Prin lărgirea sensului) Cea de căpetenie slujbă a moralei este de a da învăţături spre a regula şi a dezamăgi mintea de rătăcirile imaginaţiei şi ale simţirilor. CR (1839), 2562/6. îmbrăţişarea noastră ar fi fost dezamăgită ca un final. M. ELIADE, O. I, 100. 2. T r a n z. (învechit; complementul indică idei, concepţii etc.) A infirma. Celebrul Machiavelli se silise 6101 DEZAMĂGIRE — 813 — DEZAMĂGITOR de demult a desamăgi această rătăcire [teoria conform căreia cavaleria e mai importantă decât infanteria]. HASDEU, I. V. 75. - Scris şi: desamăgi. - Prez. ind.: dezamăgesc. - Pref. dez- + amăgi. DEZAMĂGÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezamăgişi rezultatul ei. Cf. d e z a m ă g i (1); decepţie, deziluzie, deziluzionare, (învechit) dezîncântare, dezîncântământ. Cf. pontbriant, d. Am observat cu conştiinţă clerul înalt şi pe cel proletar. Dar vai! ce dezamăgire! filimon, O. I, 94. Junele se încrede orbeşte în tot ce-i iese înainte, căci altfel n-ar câştiga recea ispită cu preţul dezamăgirei. hasdeu, i. C. I, vii, cf. bărcianu, v., costinescu. După puţin timp vine dezamăgirea şi atunci îi auzi plângându-se că au fost înşelaţi MAIORESCU, CR. II, 153. Te va duce acolo unde un om deosebit ca tine trebue s-ajungă ... după atâtea dezamăgiri caragiale, o. vii, 561. îi chinuia ... o oglindă în care-şi vedeau viaţa întreagă: un şir lung de suferinţi şi de dezamăgiri, contemporanul, vi, 597. Nu încetă să-l iubească, în ciuda dezamăgirilor. macedonski, O. iii, 17. Un străin care nu ar cunoaşte ţara şi limba ar crede ... dar aruncând o privire mai pătrunzătoare vai! care ar fi disamăgirea sa. I. NEGRUZZI, S. I, 70. Prin alte dureri şi dizamăgiri trece o inimă părintească, id. ib. iii, 264, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. Pentru ce ţi-ai cauza cu voia o dezamăgire. AGÎRBICEANU, A. 171, cf. RESMERIŢĂ, D. De cumva ai prins de veste că e un înger, dezamăgirea n-o să fie aşa de mare, când, la urmă, vei afla că e un simplu căţel. HOGAŞ, DR. I, 175. Tot mai învăluită, mai joasă ... mărturisind duioşii şi dezamăgiri, rătăciri şi chinuri ... cântarea ...se stingea. M. I. CARAGIALE, C. 10, cf. CADE. Contactul cu „ Criticele ” lui Maiorescu ne-a pus însă în faţa unei dezamăgiri brutale, lovinescu, C. v, 18. Augustin ... ne povesteşte în „Confesiunile” sale că pornirile aprige către scopurile obişnuite ale vieţii ... îi pricinuiau, la fiecare paă, dezamăgiri crude. NEGULESCU, G. 106, cf. KLOPŞTOCK, F. 139. Scris este însă ca dezamăgirile şi temerile omului să nu fie de mai lungă durată decât iluziile lui. COCEA, s. I, 140. Bizarerie omenească, o nemulţumire, un fel de dezamăgire prinsese să mă umple că găseam un alt Dionis decât cel pe care-l scornisem. voiCULESCU, P. II, 63. Dezamăgirile sunt în lucrurile omeneşti cum e ploaia în nouri, sadoveanu, o. XX, 238, cf. SCRIBAN, D. Anii au trecut cu amăgirile şi dezamăgirile lor. BENIUC, M. C. I, 112. Amânase mereu ora revederii: se temea poate de o dezamăgire sau poate de o nouă robie? VINEA, L. I, 112. Trecut prin dezamăgiri, îşi ascundea ... obişnuitu-i zâmbet neîncrezător, tudoran, p. 51. N-am simţit dezamăgire, ci uimire. PREDA, I. 32. Dezamăgirea multor spectatori poate fi complicată şi prin tendinţa ... de a recurge tot mai des la unele efecte discutabile. flacăra 1975, nr. 22, 15, cf. M. D. ENC. Cred că prăjitura a fost o dezamăgire pentru toţi copiii, deşi niciunul n-a vrut să recunoască. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 15/1. Te schimbi în baie şi apari, pudică, în capotul cu flori stacojii pe sub care, spre mereu reînnoita mea dezamăgire, nu mai porţi nimic. cărtărescu, N. 173. Concepţia despre ţăranul român nu are nimic de a face nici cu patriotismul militant, nici cu dezamăgirile şi visările noastre bovarice. patapievici, C. L. 102. Alegerile au dezvăluit dezamăgirea profundă a ... milioane de alegători faţă de partidele existente.' RL 2005, nr. 4 546. Loc. a d v. Cu dezamăgire = cu nemulţumire, cu amărăciune. Socoteam că sunteţi de la Iaşi ... şi cu vădită dezamăgire, înfipse furculiţa într-un picior de pui. HOGAŞ, DR. ii, 73. - Scris şi: desamăgire. COSTINESCU. - PL: dezamăgiri. - Gen - dat. şi: (învechit) dezamăgirei. -Şi: (învechit, rar) dizamăgire (scris şi: disamăgire) s. f. - V. dezamăgi. DEZAMĂGÎT, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau despre colectivităţi) Care a fost scos dintr-o amăgire, dintr-o iluzie, (livresc) dezabuzat; care este înşelat în aşteptările sale, care a suferit o decepţie, decepţionat, deziluzionat. Cf. pontbriant, d., LM. Cine încearcă astăzi să citească dezbaterile ... rămâne dezamăgit. MAIORESCU, CRITICE, 525. Ghiţă privi câtva timp, desamăgit, la bani. slavici, O. I, 183, cf. DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Mai coloram, oftând dezamăgit, brăescu, o. A. I, 43. Au mai dat mahalalele desamăgite o raită pe la mănăstirea Mitropoliei. KLOPŞTOCK, f. 65. Avea ...în flexibilitatea trupului o tinereţă care facea de ruşine generaţia mea dezamăgită. COCEA, S. I, 199. Sau e nevoie să vă mai conving? întrebă baroana dezamăgită. ARGHEZI, s. XI, 46. Pleacă desamăgită, rotindu-şi fustele creţe. demetrius, A. 44. Veta îl măsurase curioasă şi spusese dezamăgită, barbu, G. 302. E drept că a fost mai mult un vorbitor ascultat şi că cine a încercat să-i citească o carte, pe care o vorbise mai întâi, de cele mai multe ori a zvârlit-o dezamăgit. CONSTANTINESCU, s. iii, 256, cf. M. D. ENC. Oameni măcinaţi de ftizie, bolnavi, dezamăgiţi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 41, 2/3. Peste câteva luni se arăta dezamăgit, flacăra 1975, nr. 45, 8. F i g. Tinereţea ta-i sortită Să se stingă în neştire, Stearpă şi dezamăgită, lesnea, vers. 29. Pentru sufletul lui rănit, dezamăgit şi îmbătrânit înainte de vreme, radia din ele o poezie pătrunzătoare, sadoveanu, O. ix, 167. O (Substantivat) Nici nu e greu fiindcă un dezamăgit ca mine e un om fară pretenţii. CĂLINESCU, E. O. I, 174. Eşti sau nu un dezamăgit? preda, m. s. 78. 2. (Despre manifestările oamenilor) Care denotă, care exprimă dezamăgire, decepţie, deziluzie etc. Cu priviri dezamăgite, se grămădeau spre portiţă. AGÎRBICEANU, S. 183. Făcea teorii paradoxale, presărate cu piperul sarcasmului dezamăgit. COCEA, s. I, 26. Surâsul nostru, dezamăgit şi sceptic, ne-a încremenit pe buze. id. ib. II, 428. <> (Prin lărgirea sensului) Gura i se arcuia în jos, obrajii i se des tindeau dezamăgiţi, camil petrescu, p. 225. - Scris şi: desamăgit. - PL: dezamăgiţi, -te. - V. dezamăgi. DEZAMĂGITOR, -OĂRE adj. Care dezamăgeşte (1), care decepţionează. Cf. pontbriant, d. După zbuciumul căsătoriei desamăgitoare, o retragere voluntară, ... în laboratorul socrului. LOVINESCU, C. vil, 89. Celui care crede că Flaubert era un parnasian al prozei îi putem scoate citate dezamăgitoare. CĂLINESCU, 6104 DEZAMBALA -814- DEZAMINAZĂ C. O. 156, cf. DM, M. D. ENC. Rezultatele investiţiilor sunt dezamăgitoare, pentru că nu s-a remarcat niciun.efect de reţea [în parcurile industriale], rl 2005, nr. 4 520. (Substantivat) Nu putem şti la naşterea unui copil ce va ajunge el la maturitate, un om pentru istorie sau un dezamăgitor. rl 2004, nr. 4 490. - Scris şi: desamăgitor. - PL: dezamăgitori, -oare. - Dezamăgi + suf. -(i)tor. DEZAMBAL vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică mărfuri, produse etc.) A scoate ambalajul; a despacheta. Cf. ndn. O Refl. pas. La parter se dezambalează materia primă sosită cu autocamioanele. flacăra 1978, nr. 43, 6, cf. dex2. 2. A face ca un motor ambalat să revină la turaţia normală. Cf. dex2. + R e f 1. F i g. A se elibera de griji; a se retrage dintr-o acţiune; a renunţa la ceva. Cf. dex2. ~ Prez. ind.: dezambalez. - Pref. dez- + ambala. DEZAMBALÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezam-b a 1 a şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a m b a 1 a (1). Cf. dex2. 2. Cf. d e z a m b a 1 a (2). Desambalarea motoarelor nu se va face decât la locul indicat pentru motoare ... se vor lua toate precauţiunile pentru a se evita deteriorările, orbonaş, mec. 127, cf. dex2. - Scris şi: desambalare. - PL: dezambalări. - V. dezambala. DEZAMBALÂT, -Ă adj. (Despre mărfuri, produse etc.) Care a fost scos din ambalaj; despachetat2. Cf. dex2. -PL: dezambalaţi, -te. - V. dezambala. DEZAMBIGUIZ vb. I. Tranz. şi refl. (Livresc) A elimina sau a face să se elimine ambiguitatea unui enunţ. Cf. doom2. -Prez. ind.: dezambiguizez. - Din fr. desambiguiser. DEZAMBIGUIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezambiguiza şi rezultatul ei. Dezambiguizarea -cât e posibilă pentru ermetismul poemului - trimite la considerarea lui „movilă” ca o construcţie absolută: „ morţii goi s-au făcut ori s-au îngrămădit într-o movilă etc. COTEANU, S. F. II, 141. - PL: dezambiguizări. - V. dezambiguiza. Cf. fr. d e s a m b i g u 1 s a t i o n. DEZAMBREI vb. I. T r a n z. A scoate din ambreiaj. Cf. dex2, ndn. - Pronunţat: -bre-ia. - Prez. ind.: dezambreiez. - Pref. dez- + ambreia. DEZAMBREIÂT, -Ă adj. Care a fost scos din ambreiaj. Cf. dex2. -Pronunţat: -bre-iat. - PL: dezambreiaţi, -te. - V. dezambreia. DEZAMBREIERE s. f. Acţiunea de a dezam- breia şi rezultatul ei. Cf. dex2. - Pronunţat: -bre-ie-. - PL: dezambreieri. - V. dezambreia. DEZAMESTEC s. n. Separaţie, prin difuziune, a unui lichid sau a unui cristal în doi componenţi. Cf. LTR2, D. GEOL. - Pref. dez- + amestec. DEZAMESTEC vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A alege; a separa (1); a descurca (1). Cf. pontbriant, d., * costinescu. + F i g. A clarifica, a explicita. Cf. PONTBRIANT, D. -Scris şi: desamesteca. pontbriant, d. - Prez. ind.: dezamestec. - Şi: dezmestecâ (scris şi: desmesteca pontbriant, d.) vb. I. - Pref. dez- + amesteca. DEZAMESTECÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezamesteca şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. 4 F i g. Clarificare, explicitare. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desamestecare. pontbriant, d. - PL: dezamestecări. - Şi: dezmestecâre (scris şi: desmes-tecare pontbriant, d.) s. f. - V. dezamesteca. DEZAMESTECÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Ales, separat. Cf. pontbriant, d. + F i g. Clarificat, expli-citat. Cf. PONTBRIANT, D. -Scris şi: desamestecat. pontbriant, d. - PL: dezamestecaţi, -te. - Şi: dezmestecât, -ă (scris şi: desmestecat pontbriant, d.) adj. - V. dezamesteca. DEZAMEŢEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Revenire din starea de ameţeală. Cf. costinescu, mda. - Scris şi: desameţeală. COSTINESCU. - PL: dezameţeli. - Dezameţi + suf. -eală. DEZAMEŢI vb. IV v. dezmeţi. DEZAMEŢÎRE s. f. v. dezmeţire. DEZAMEŢÎT, -Ă adj. v. dezmeţit. DEZAMEŢITORIU, -IE adj. v. dezmeţitoriu. DEZAMINÂRE s. f. (Biochim.) Acţiunea de eliminare a grupului aminic al unor substanţe organice cu ajutorul unor enzime, permiţând metabolizarea în organism. Cea mai importantă dezaminare biologică se produce în ficat. LTR2. Reacţia de dezaminare ... are loc în organism sub acţiunea enzimelor. DER, cf. DC, SFC IV, 312, M. D. ENC., NDN. - Pref. dez- + amină. DEZAMINÂZĂ s. f. (Biochim.) Enzimă care activează în procesul de dezaminare. Cf. ltr2. Reacţii de dezaminare au loc în organism sub acţiunea enzimelor numite dezaminaze. derii, 83, cf. ndn. - Scris şi: desaminază. ltr2. - PL: dezaminaze. - Din fr. desaminase. 6123 DEZAMONIACALIZARE -815- DEZANEXAT DEZAMONIACALIZÁRE s. f. Proces tehnologic în industria cocsochimică, care constă în îndepărtarea amoniacului din gazele de pirogenare ale cărbunilor. Cf. LTR2, SFC IV, 319. - Cf. a m o n i a c a 1. DEZAMORSÁ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică arme, proiectile, mine etc.) A scoate, a îndepărta amorsa pentru a împiedica explodarea. Cf. dex2, ndn. O bombă amplasată într-o maşină-capcană ... a fost dezamorsată. RL 2004, nr. 4 490. Refl .pas .ie asigură că cele două grenade nu se puteau dezamorsa decât dacă voia el. barbu, i. i, 229. 2. (Complementul indică situaţii conflictuale) A înlătura caracterul ameninţător; a neutraliza (1). Cf. ndn. Criza nu a fost dezamorsată decât după expulzarea de către Siria a şefului rebelilor kurzi, rl 2004, nr. 4 494. - Prez, ind.: dezamorsez. - Din fr. désamorcer. DEZAMORSÁRE s. f. Faptul de a dezamorsa. 1. Cf. d e z a m o r s a (1). Cf. dex. 2. Cf. dezamorsa (2). Coaliţia va încerca găsirea unor soluţii pentru dezamorsarea situaţiei, rl 2005, nr. 4 758. - PL: dezamorsări. - V. dezamorsa. DEZAMORŢÎ vb. IV v. dezmorţi. DEZAMPARÁ vb. I. T r a n z. (Franţuzism; complementul indică spaţii) A părăsi (2), a abandona. Cf. DN2. - Prez, ind.: dezamparez. - Din fr. désemparer. DEZAMPARÁT, -Ă adj. 1. (Despre nave, avioane) Care a suferit avarii. Cf. dn2. * 2. (Franţuzism; despre oameni) Care nu ştie unde se află, care nu ştie ce să facă, ce să spună; încurcat, derutat, deconcertat. Cf. DN2. <> F i g. Li se strângeau mâinile, dezamparate şi îngrozite de rictusul sardonic al eroilor lui Bernard Shaw. COCEA, S. li, 173. -PL: dezamparaţi, -te. - V. dezampara. Cf. fr. d é s e m p a r é. DEZAMUŢÎ vb. I. T r a n z. f a c t. (în descântece; complementul indică oameni muţi) A scoate din starea de muţenie, a face să vorbească, a dezmuţi. Cf. PONTBRIANT, D. Fată mândră şi frumoasă, De ochi desorbi-te-oi, De urechi desasurzi-te-oi, De gură desamuţi-te-oi. marian, S. R. 186, cf. alexi, w. De urechi a desurzit-o, De gură a dezamuţit-o. PĂSCU-LESCU, L. p. 116. - Scris şi: desamuţi. pontbriant, d. - Prez, ind.: dezamuţesc. - Pref. dez- + amuţi. DEZAMUŢÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezamuţi şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desamuţire. pontbriant, d. - PL: deza-muţiri. - V. dezamuţi. DEZAMUŢÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care a început să vorbească, care nu mai este mut. Cf. PONTBRIANT, D. -Scris şi: desamuţit. pontbriant, d. - PL: deza-muţiţi, -te. - V. dezamuţi. DEZANALFABETIZ vb. I. T r a n z. (Neobişnuit; complementul indică oameni) A alfabetiza. Un sinonim al lui alfabetiza este dezanalfabetiza, mai rar folosit din cauza greutăţilor de pronunţare pe care le prezintă. IORDAN, L. R. A. 515. - Prez. ind.: dezanalfabetizez. - Pref. dez- + analfabet + suf. -iza. DEZANAMORFOZĂ s. f. (Cinematografie) Operaţie prin care se restabilesc proporţiile normale ale imaginilor proiectate pe ecran. Cf. dex2, ndn. - PL: dezanamorfoze. - Din fr. desanamorphose. DEZANCOL vb. I. T r a n z şi refl. (Franţuzism, rar) A (se) dezlipi (1). Cf. dn3, mda. - Prez. ind.: dezancolez. - Din fr. desencoller. DEZANCOLÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezan-c o 1 a şi rezultatul ei; dezlipire (1); p. e x t. descleiere (1). Cf. DN3, MDA. - PL: dezancolări. - V. dezancola. DEZANCORA vb. I. T r a n z . (Complementul indică vase ancorate) A elibera prin ridicarea ancorei, permiţând să părăsească locul de staţionare; p. e x t , (complementul indică ancora cu care este fixată o navă) a ridica de pe fundul apei. Cf. dn3, mda. - Prez. ind. dezancorez. - Pref. dez- + ancora. DEZANCORÂRE s. f. Acţiunea de a dez-ancora şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. - PL: dezancorări. - V. dezancora. DEZANEXA vb. I. T r a n z. (Complementul indică teritorii anexate) A retroceda statului la care a fost anexat. Cf. dn3, dex2. - Prez. ind.: dezanexez. - Din fr. desannexer. DEZANEXÂRE s. f. Acţiunea de a dez-anexa şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex2. - PL: dezanexări. - V. dezanexa. DEZANEXÂT, -Ă adj. (Despre teritorii anexate) Care a fost retrocedat statului de drept. Cf. dex2, mda. 6141 DEZANGAJA -816- DEZAPROBA - Pl.: dezanexaţi, -te. - V. dezanexa. DEZANGAJA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică angajamente) A face să înceteze. Cf. dex2, ndn. 2. R e f 1. (Despre oameni, despre state etc.) A se retrage dintr-un angajament, dintr-un conflict, dintr-o confruntare etc. Cf. dex2. Problema esenţială nu este când şi cum ne dezangajăm din Irak, ci credibilitatea noastră ca partener, rl 2005, nr. 4 623. -Prez. ind.: dezangajez. - Din fr. désengager. DEZANGAJÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezan-gaja. 1. Cf. d e z a n g a j a (1). Cf. dex2, mda. 2. Cf. d e z a n g a j a (2). Se făceau manevre de dezangajare din partea celor atacaţi, barbu, I.i, 175. Să se acţioneze mai intens ... pentru dezangajare militară şi dezarmare, scânteia, 1975, nr. 10330. O pace reală pe continentul european nu poate fi concepută fară realizarea de paşi concreţi în direcţia dezangajării militare, flacăra 1978, nr. 43, 3, cf. dex2. [Retragerea trupelor din Irak] nu este o decizie care să fie surprinzătoare, inclusiv americanii doresc o dezangajare din Irak. RL 2006, nr. 4 961. - Pl.: dezangajări. - V. dezangaja. DEZANGAJÂT, -Ă adj. 1. (Despre angajamente) Care a încetat. Cf. dex2, mda. 2. (Despre oameni, state, asociaţii etc.) Care s-a retras dintr-un angajament, dintr-un conflict etc. Cf. DEX2, MDA. - Pl.: dezangajaţi, -te. - V. dezangaja. DEZ AN GREN vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte, părţi componente etc.) A scoate din angrenaj. Cf. dn39 dex2. - Prez. ind.: dezangrenez. - Din fr. désengrener. DEZANGRENÂRE s. f. Acţiunea de a s e d e z a n g r e n a. Cf. ltr2, dn3, dex2. Dezan-grenare osoasă = lipsă de contact al fragmentelor unei fracturi. Cf. D. med. - Pl.: dezangrenări. - V. dezangrena. DEZANGRENÀT, -Ă adj. (Despre obiecte, părţi componente etc.) Care a fost scos dintr-un angrenaj. Cf. dex2. - PL: dezangrenaţi, -te. - V. dezangrena. DEZANOFELIZÂRE s. f. (Med.) Metodă de combatere a malariei prin distrugerea ţânţarilor anofeli adulţi cu substanţe chimice. Cf. D. med. O acţiune eficace de dezanofelizare trebuie să se axeze şi pe combaterea insectei în stadiul larvar, ib. - Pref. dez- + anofel + -izare. DEZAPRET vb. I. T r a n z. (Complementul indică materiale textile) A îndepărta apretul. (Refl. p a s.) Dacă proba se prezintă apretată, se va desa-preta şi apoi va fi analizată. IONESCU-MUSCEL, ţes. 56. - Scris şi: desapreta. - Prez. ind.: dezapretez. - Pref. dez- + apreta. DEZAPRETÂRE s. f. Acţiunea de a d e z a p r e t a şi rezultatul ei; operaţie prin care este eliminat apretul dintr-un material textil. Pentru desa-pretare se întrebuinţează o soluţie de diastaze care zaharifică amidonul MACAROVICI, CH. 561. - Scris şi: desapretare. - PL: dezapretărl - V. dezapreta. DEZAPROBĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică proiecte, fapte, acţiuni etc.) A considera reprobabil, a nu fi de acord, a nu încuviinţa; p. e x t. a critica. Cf. I. GOLESCU, C. Acest sentiment îşi are izvorul în conştiinţă, înfricoşata putere care aprobă în noi ce este bine şi care desaprobă ce este rău. BREZOIANU, î. 129/13, cf. NEGULICI. Nimic n-ar trebui să micşoreze preţuirea ce ne facem noi ... ca neconsecvenţa cu care desaprobăm ceea ce altădată am fost aprobat. calendar (1855), 152/21. Se ştie că un număr bunicel de persoane, în momentul rupturii relaţiunilor noastre, dezaproba zgomotul cu care se îndeplinea acest eveniment. VOCEA oltului (1857), 12734. Declarând că nu susţine nici pe eterişti, nici răscularea grecilor pe care o dezaproba. GHICA, ap. CADE. Terţetul îl dezaprobăm, căci din punctul de vedere melodic nu ne dă decât o inspiraţiune de un gust mediocru. FILIMON, O. II, 258, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM. Autorul scrierii de faţă a desaprobat totdeauna acest fel de amestec al oamenilor noştri politici în chestia transilvană. MAIORESCU, D. v, 78. Hon iarăşi se miră de limbagiul ziarelor vieneze, cari dizaprobă formarea unei legiuni de unguri în serviciu turcesc. eminescu, O. IX, 157. Să sperăm că şi factura şi stilul... n-au să fie cu desăvârşire dezaprobate, caragiale, o. vii, 10, cf. ddrf. Câteodată o dezaprobează şi se sileşte a o combate. CONV. lit. xx, 515. Oamenii politici au dezaprobat ... scrierile ziarului, săm. iv, 34, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Ţinem chiar să dezaprobăm în mod public toate violenţele cu care presa îl acopere zilnic. LOVINESCU, C. v, 59. Dezaproba şi dispreţuia sălbăticiile ţăranilor. REBREANU, r. îl, 147. Eu dezaprob acest conflict. TOPÎRCEANU, O. A. I, 196, cf. SCRIBAN, D. Răscoala tuturor provinciilor greceşti, ... ajunsă la maturitate ... pentru partizanii Sfintei Alianţe era un motiv în plus de a o dezaproba. oţetea, T. v. 181, cf. arghezi, c. J. 9. în privinţa aceasta nu ştiu cine ar putea să ne dezaprobe cu cugetul curat, blaga, în plr ii, 626, cf. barbu, i. i, 250. Oamenii l-au ascultat şi pe Cula, aprobându-l şi dezaprobându-l. lâncrănjan, c. II, 401. Patronul echipei de fotbal a dezaprobat gestul preşedintelui, rl 2005, nr. 4 614. A b s o 1 . Ai voie să dai parale şi să pierzi o sară, n-ai voie însă să dezaprobezi. contemporanul, vi, 820. Refl.pas. Nicolae Costin nu trece sub tăcere privilegiile prin care se dezaproba purtarea domnului. IORGA, L. I, 122. 6151 DEZAPROBARE -817- DEZAPRO VIZIONA 4 P . e x t. A condamna, a înfiera. Cf. dn2. încerca să explice cauzele asasinatului pe care ... l-a dezaprobat. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2, 49, cf. m. d. enc. -Scris şi: desaproba. - Prez. ind.: dezaprob şi (învechit) dezaprobez. - Şi: (învechit) dizaprobâ vb. I. - Pref. dez- + aproba (după fr. désapprouver). DEZAPROBÂRE s. f. Acţiunea de a dezaproba şi rezultatul ei; lipsă de adeziune; p. e x t. înfierare; (învechit) dezaprobaţie. Ştirea dezaprobării împăratului Alexandru ... îl face ... să-l asigure că românii erau supuşi credincioşi. GHICA, S. 106. Dânsa, neputând suferi această dezaprobare, învăţată fiind a primi aplauze cu orice preţ, aruncă ... o privire despre-ţuitoare asupra publicului. FILIMON, O. II, 195, cf. PONTBRIANT, D., LM, COSTINESCU, BARCIANU, V. Autorul a desaprobat ... şi la pagina 89 a vol. IV se arată şi motivele desaprobării. MAIORESCU, D. v, 78. Mai multe glasuri de dezaprobare se auziră. ODOBESCU, s. I, 502. într-un ... teatru de lux, nu epermisă nici cea mai slabă reflexiune de dezaprobare. CARAGIALE, O. IV, 59. Nicio dezaprobare cât de mică din partea lor! CONTEMPORANUL, vi, 821, cf. DDRF, alexi, w. Mi-am dat foarte bine seama că va întâmpina multe dezaprobări şi că va surprinde pe mulţi. LUC. vh, 133. Ai dat prilej de flecăreală, de aprobări şi dezaprobări, în sfârşit, tulburare şi iar tulburare. REBREANU, P. S. 184, cf. resmeriţă, D. îl face să se oprească ... şi să execute o seamă de acte de aprobare şi dezaprobare, vianu, A. p. 154. Frigmanii plângeau când plângea marele preot şi râdeau când râdea şi el. Un râs izolat stârnea dezaprobare. CĂLINESCU, c. O. 46 [Râsul] meu care stârnea dezaprobare. PREDA, I. 166. Privirile şefului de sală arătau dezaprobarea faţă de acest client nemanierat. barbu, 1.1, 269. Dezaprobările vin din toate părţile. IST. lit. ROM. iii, 469, cf. DN2, M. D. ENC. Numeroase documente şi rezoluţii atestă dezaprobarea practicilor inumane. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 4/12. Merită dezaprobarea celor din jur. ib. nr. 1 509, 3/6. Intervenţia noastră a fost primită cu murmure de dezaprobare din partea unor călători. FLACĂRA 1977, nr. 43, 7. Nu mă amăgesc însă că vor fi mulţi cei care vor renunţa cu uşurinţă la plăcerea de a urî fară motiv personal lucruri demult intrate în reflexul dezaprobării generale. patapievici, c. L. 279. <> Loc. adv.Cu dezaprobare = dezaprobativ. Dădu din cap cu dezaprobare la diferitele adaosuri, c. petrescu, î. ii, 134. Observă cu dezaprobare că Ion ... a început a citi lista de la capăt. id. C. v. 64. - Scris şi: desaprobare. - PL: dezaprobări. - V. dezaproba. DEZAPROBATÎV adv. în mod negativ; cu dezaprobare. Dă din umeri, dezaprobativ; ridică sprâncenele, interogativ, teodoreanu, M. ii, 387. - Dezaproba + suf. -tiv. DEZAPROBATOR, -OARE adj. Care dezaprobă; care exprimă dezaprobare. Cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Vornicul Balş, ...cu toată primirea cea dezaprobătoare a lui Vogoridi, se duce la seraschierul Silistriei. arhiva, II, 263, cf. ddrf, alexi, w. Reproducerile nu sunt însoţite de niciun fel de comentar - aprobator sau dezaprobator, luc. vii, 405, cf. şăineanu2, cade. Bătrânul făcu un semn dezaprobator cu mâna. BENIUC, M. C. I, 55, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. ^ (Adverbial) Priveşte serios, aprobător sau desapro-bător, ... are veleităţi să conducă discuţia, camil PETRESCU, P. 55. - Scris şi: desaprobator. prot. - POP., N. D., COSTINESCU. - PL: dezaprobatori, -oare. - Şi: dezaprobător, -oare (scris şi: desaprobător) adj. - Din fr. désapprobateur. DEZAPROBÂŢIE s, f. (învechit) Dezaprobare. Gândurile şi faptele noastre sunt ... însoţite ... de un sentiment de mulţumire şi de ... un sentiment de desaprobaţie, de părere de rău. brezoianu, î. 129/9, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, COSTINESCU. - Scris şi: desaprobaţie. - PL: dezaprobaţii. - Şi: dezaprobaţiune s. f. pontbriant, d., lm, costinescu. - Din fr. désapprobation. DEZAPROBAŢIUNE s. f. v. dezaprobaţie. DEZAPROBĂTOR, -OÂRE adj. v. dezaprobator. DEZAPROPIÂŢIE s. f. v. dezapropriaţie. DEZAPROPRI vb. I. T r a n z. şi refl. (învechit, rar) A lua cuiva sau a se lipsi de dreptul de proprietate. Cf. costinescu. - PL: dezaproprieri. - Din fr. désapproprier. DEZAPROPRIĂRE s. f. v. dezapropriere. DEZAPROPRIĂŢIE s. f. (învechit) Dezapropriere. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. -Scris şi: desapropriaţie. costinescu. - PL: dezapropriaţii. - Şi: dezapropiâţie (scris şi: desapro-piaţie PROT. - pop., N. D.), dezapropriaţiune (scris şi: desapropriaţiune costinescu) s. f. - Din fr. désappropriation. DEZAPROPRIAŢIUNE s. f. v. dezapropriaţie. DEZAPROPRIÉRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea dea(se)dezapropria şi rezultatul ei; dezapropriaţie. Cf. COSTINESCU. -PL: dezaproprieri. - Şi: dezapropriâre (scris şi: desapropriare COSTINESCU) s. f. - V. dezapropria. DEZAPROVIZIONĂ vb. I. T r a n z . (învechit; complementul indică fiinţe) A lipsi de cele necesare hranei. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu. - Scris şi: desaprovisiona. prot. - pop., n. d., COSTINESCU. - Prez. ind.: dezaprovizionez. - Din fr. désapprovisionner. 6164 DEZARĂMIRE -818- DEZARMA DEZARĂMÎRE s. f. (Tipogr.) Operaţia de înlăturare a stratului de cupru, depus galvanic pe stereotipe, cu scopul refolosirii aliajului de plumb; decuprare. Cf. ltr2. - PL: dezarămiri. - Pref. dez- + arămire. DEZARBOR vb. I. T r a n z. (Complementul indică steaguri, pavilioane, catarge etc.) A da jos, a scoate (III 3); a demonta (1). Cf. costinescu, dex2. -Scris şi: desarbora. costinescu. - Prez. ind.: dezarborez. - Din fr. desarborer. DEZARBORARE s. f. Acţiunea de a dezar-bora şi rezultatul ei. Cf. ltr2, mda. - PL: dezarborărL - V. dezarbora. DEZARBORÂT, -Ă adj. (Despre nave) Căreia i s-a demontat arborada. Cf. dn3, mda. - PL: dezarboraţi, -te. - V. dezarbora. DEZARGIL vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de dezargilare. -Prez. ind.: dezargilez. - Pref. dez- + argilă. DEZARGILÂRE s. f. (Min.) Operaţie prin care se separă fracţiunile fine argiloase, în spălătoriile de cărbuni. Cf. ltr2. - V. dezargila. DEZARGILOR s. n. Instalaţie cu ajutorul căreia se efectuează dezargilarea. Cf. ltr2. - PL: dezargiloare. - De la dezargila. DEZ ARGINTA vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică obiecte acoperite cu un strat de argint) A efectua operaţia de dezargintare. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. - Scris şi: desarginta, costinescu, pontbriant, d. -Prez. ind.: dezargintez. - Pref. dez- + arginta. DEZARGINTÂRE s. f. Operaţia de înlăturare a stratului de argint depus pe suprafaţa unui material prin galvanostegie sau prin alt procedeu. Cf. pontbriant, d. Dezargintarea se efectuează în vederea altei prelucrări a materialului, ltr2. + S p e c. Procedeu folosit în arta fotografierii în culori care constă în înlăturarea argintului metalic din stratul sensibil, după expunere şi developare, şi înlocuirea lui cu una dintre cele trei culori fundamentale. Argintul înlăturat prin dezargintare poate fi recuperat şi întrebuinţat din nou. ltr2. - Scris şi: desargintare. PONTBRIANT, D. - PL: dezargintări. - V. dezarginta. DJEZARGINTÂT, -Ă adj. (învechit; despre obiecte acoperite cu un strat de argint) Care a fost curăţat de stratul de argint. Cf. pontbriant, d., lm. - Scris şi: desargintat. - PL: dezargintaţi, -te. - V. dezarginta. DEZARHIERÎ vb. IV. T r a n z. (Rar; complementul indică arhierei) A scoate din funcţia de arhiereu. *0 R e f 1. p a s. Măzălitul Antim s-a desarhierit şi pârât a fi strigoi şi înşelătoriu. şincai, hr. iii, 252/13. - Scris şi: desarhieri. - Prez. ind.: dezarhieresc. - Pref. dez- + arhiereu. DEZARIMA vb. I. T r a n z. (Complementul indică mărfurile din magazia unei nave) A scoate din locul în care a fost stivuit şi fixat. Cf. dex2, ndn. - Prez. ind.: dezarimez. - Din fr. desarimer. DEZARIMÂRE s. f. Acţiunea de a dezarima şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex2. - PL: dezarimări. - V. dezarima. DEZARIMÂT, -Ă adj. (Despre mărfurile din magazia unei nave) Care a fost scos din locul în care a fost stivuit şi fixat. Cf. dex2, mda. - PL: dezarimaţi, -te. - V. dezarima. DEZARIPÂT, -Ă adj. 1. (Despre păsări sau alte fiinţe înaripate) Care şi-a pierdut aripile; care este lipsit de aripi. Azi se zbate-n iad închis, îngerul dezaripat, Care-o clipă-n zbor m-a luat Către paradis. VOICULESCU, POEZII, I, 83. <> F i g. Iubirea putrezeşte pe undeva, departe, Eternitatea-i încă un vis dezaripat. id. ib. îl, 287. ■0> (Substantivat) Mi-a rupt aripile! strigă Baru. ... Dezaripatul îşi proclama nefericirea în toată gospodăria, arghezi, s. vh, 230. 2. (Despre seminţe) Care este lipsit de membrana necesară răspândirii lor cu ajutorul vântului. Un hl. de seminţe desaripat[e] cântăreşte 40-48 kg, iar aripat[e] 16 kg. ENC. AGR. iv, 44. - Scris şi: desar ipat. - PL: dezar ipaţi, -te. - Pref. dez- + aripat. DEZARISTATOR s. n. Parte componentă a batozelor sau a unor combine de cereale păioase care are rolul de a îndepărta aristele şi paleele rămase pe boabe după treierat. Cf. der, m. d. enc. - PL: dezaristatoare. - De la aristă. DEZARMA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A lua (cu forţa) armele, a obliga să predea armele. Să vie toţi să puie armile gios, mulţămit fiind de a-i dezarma. IST. CAROL xil, 3678. Eu numai să te scap pre tine de la moarte, iar pentru mine lesne-l voiu aduce, ca să mă cruţe ... braţul lui a-l redica asupra unui născut fiu al său, mai lesne-l voiu desarma. BR (1821), 54/5, cf. lb. S-a hotărât că Franţa va desarma şi va trimite pe la vetrile sale aproape de 100 000 ostaşi. CR (1831), 3552/l. Această faptă rea să socoteşte cum că ar fi urmând din răsplătirea 6181 dezarma -819- DEZARMANT volintirilor ...pe cari guvernul i-au fost desarmat. AR (1833), 1878. Cete de oameni au năvălit asupra casei ... aruncând arhiva în mare şi au dezarmat pe trig-vardi, rănind şi pe inspectorul de poliţie, ib. (1837), 2662/17. Cu dânsul domnia teroristică (îngrozitoare) căzu. Conventul naţional desarmă pe toţi teroriştii. FL (1838), 672/29, cf. valian, v. Pe ceilalţi ostaşi din garnisoană să-i desarme. bariţiu, p. a. i, 308, cf. 249, STAMATI, D. Eu am căutat să-l aflu dar n-am putut ... Ca să-l desarmez de dânsa [de sabie], pann, e. ii, 52/14, cf. ARISTIA, S. 57/13, POLIZU. Bavarezii reeşiră a dezarma pe maghiar şi a-l lua prizonier, filimon, o. ii, 63, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, v., COSTINESCU. M-am repezit şi am dezarmat pe un sub-comisar de serviciu, luându-i sabia, caragiale, o. III, 156, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, scriban, D. După ce toţi piraţii fură dezarmaţi, căpitanul se întoarse spre primul din ei. tudoran, p. 285. înţelese îndată că a dezarma un jandarm ... era rău. preda, M. 384, cf. id. DELIR. 224, dn2. îl prinde pe atentator şi îl dezarmează, magazin ist. 1969, nr. 11, 29, cf. M. D. ENC. Refl. Mihaiu se învoi la aceasta şi fară a se teme de ceva se desarmă singur. F. aaron, I. II, 314/14. Poporul moldo-român s-a disarmat, cetăţile ţerei s-au deschis garnizoanelor turceşti, ţara s-au sfaşiet. IST. M. XXVIII/6. Erotocrit ...Să dezarmează îndată, răpaos a mai gusta Şi el să se odihnească războiul pe cât va sta. PANN, E. IV, 68/19. (Prin lărgirea sensului) I-a urmat fiiul său, Constantin VI, prunc de 10 ani, cu mumă-sa, Irina, car ea a desarmat pre unchii fiului său şi i-au pus la rând. şincai, hr. i, 143/26. Al te-am desarmat, nemernicule, şi te-am redus iar la nimicirea ta omenească, alecsandri, t. I, 436. + S p e c. A face (printr-o lovitură specială) ca sabia sau floreta să sară, să cadă din mâna adversarului. Cf. dm. + (Rar; complementul indică arme) A dezamorsa. Cf. SCRIBAN, D. 2. T r a n z. (Complementul indică nave de război, submarine etc.) A scoate armamentul, personalul şi materialele de luptă. Corăbiile Deiului de războiu era încă tot disarmate. ar (1829), 54719, cf. pontbriant, d., resmeriţă, D., cade, DM, DN2. Submarinele Trident nu vor fi dezarmate înainte de anul 2024. RL 2005, nr. 4 603. 3. T r a n z. şi i n t r a n z. A(-şi) lichida sau a(-şi) limita forţele armate şi armamentul. Cf. COSTINESCU, TDRG, CADE, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ' 4. T r a n z. F i g. (Complementul indică oameni sau acţiuni, stări, calităţi etc. ale acestora) A face să renunţe la o acţiune, la un atac, a pune în imposibilitate de a riposta. Pofta se zugrăvia în ochiul său cel ud şi lungăvitori, ea credea a fi ... senţibilitatea cea mărginită, împerţită prin organele sale, o petrundea de-n beţie delicioasă care însoporişase mintea şi desarmase ruşinea, calendariu (1794), 29/23. Reaua cugetare a vreo câţiva oameni vicleni nu a putut să fie desarmată prin facerile de bine ale împăratului. CR (1831), 1725, Prefaţa d-lui Pătărlăgeanu desarmează critica. MAIORESCU, CR. I, 302. N-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvârşire ş-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. CARAGIALE, o. VI, 82. Un poet... e de ordinar dezarmat în societatea şi în lupta aceasta pentru existenţă. vlahuţă, s. A. II, 393. Un juriu literar, a cărui sentinţă oreare - n-ar 'fi fost decât floare la ureche pentru plăsmuitorii lui Kemeny, nu i-ar fi desarmat; ei ar fi continuat... să-şi cânte cântecul calomniei. SĂM. I, 248, cf. ŞĂINEANU2. E o spontaneitate, uneori, o uitare de sine în femeia asta ... care îmi dezarmează „psihologia". IBRĂILEANU, A. 70, cf. RESMERIŢĂ, D. Atâta seninătate m-a dezarmat. C. petrescu, S. 116. Ştiam că două lucruri te vor dezarma oricând: îndrăzneala şi încrederea fară limită în d-ta. camil petrescu, t. ii, 482. Prostia, inconştienţa sau cinismul adversarului te dezarmează totdeauna. COCEA, S. I, 56. Zâmbetul lui ... şi tonul - de la egal la egal - dezarmară complet pornirea lui Mircea. teodoreanu, m. ii, 28. [Filosofía] o dezarmează pănă la ridicul. cioran, r. 199, cf. SCRIBAN, D. Ceilalţi adversari sunt dezarmaţi prin negocieri, oţetea, r. 162. Fuga lui Bibescu la Braşov i-a speriat căci văd că rămân singuri; dar nu i-a dezarmat, camil petrescu, o. ii, 424. Era ceea ce se numeşte „un om înfipt”, care dezarma pe ceilalţi. vinea, L. I, 16. Norodul ...nu mai crede în nimic şi eu de asta am nevoie. Vreau să-l dezarmez, barbu, princ. 52, cf. dn2, M. D. enc. ^ Refl. Epopeea modernă, haina largă în care cugetarea nu se dezarmează. COCEA, S. I, 33. Nu-i putea scrie. Se desgolea, se desarma în faţa lui. demetrius, a. 304. + (învechit, rar) A civiliza. Dumnezeu ...va desarma pe barbari şi-i va face să intre în marea familie omenească, negulici, e. II, 60/1. - Scris şi: desarma. - Prez, ind.: dezarmez. - Şi: (învechit) dizarmâ (scris şi: disarmâ) vb. I. - Din fr. désarmer. DEZARMAMÉNT s. n. (Franţuzism, învechit) Dezarmare (1). Cf. costinescu. - Scris şi: desarmament. costinescu. - PL: dezar-mamente. - Din fr. désarmement. DEZARMÁNT, -Ă adj. (Despre oameni sau acţiuni, stări, calităţi etc. ale acestora) Care anihilează posibilitatea de a reacţiona sau de a riposta; care determină să renunţe la luptă, să capituleze. Mă gândesc ...la acele desarmante metamorfoze („scară” în loc de „seară”, „naţional” în loc de „raţional”) care înşeală ochiul oricărui corector, camil petrescu, T. III, 524. Primea răspunsuri pe care trebuia să le accepte ca pe o dezarmantă fatalitate, bogza, a. î. 327. Făcea ceea ce i se spunea cu o străduinţă curioasă şi dezarmantă, preda, r. 71, cf. dm, dn2, m. d. enc. Propoziţiile se suprapun perfect versurilor, într-o succesiune de notaţii care accentuează impresia de dezarmantă simplitate. LL 1974, nr. 1, 87. Un basm pregătit cu meticulozitate şi interpretat cu o dezarmantă sinceritate. FLACĂRA 1975, nr. 41, 13. Bumbac, •cu o expresie dezarmantă de nevinovăţie, spusese lecţia despre parameci destul de corect. CĂRTĂRESCU, n. 101. Cu o sinceritate şi o hotărâre dezarmante, [preşedintele] a câştigat, rl 2004, nr. 4 492. O* (Adverbial) Răspunsul Anei fu dezarmant de naiv şi de simplu. VINEA, L. II, 51. - PL: dezarmanţi, -te. - Din fr. désarmant. 6183 DEZARMARE - 820 - DEZARMONIA DEZARMARE s. f. Acţiunea de a (se) dezar-m a şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a r m a (1). Ne-am aşezat în palatul beiului şi întâia mea purtare de grijă au fost a să face dezarmarea tuturor lăcuitorilor, spre a să curma neorânduielile. AR (1837), 36671, cf. valian, v. Douăzeci mii ostaşi poloni fuseră împărţiţi prin regimente muscale ..., toţi ceilalţi luară poruncă de desarmare. FM (1847), 71723, cf. stamati, d., polizu, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. [Poarta] a propus dezarmarea miliţienilor pe vreme de iarnă. eminescu, o. ix, 224, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2. 2. Cf. dezarma (2). Cf. pontbriant, d., ltr2. 3. Cf. d e z a r m a (3). Cf. costinescu, şăineanu2. Nu exista nimic restrictiv în gândurile mele în legătură cu marile principii ale arbitrajului, securităţii şi dezarmării titulescu, D. 187, cf. 333. A doua zi ziarele au scris şi: „ O stranie întâmplare la conferinţa dezarmăriibogza, a. î. 625, cf. DER. Secretarul general al O.N.U. ... a anunţat că la 21 aprilie se va întruni Comisia pentru dezarmare a O.N.U. scânteia, 1965, nr. 6 589, cf. dn2. Colaborarea pentru realizarea unor măsuri eficiente în domeniul dezarmării CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/12. Poziţia României în problemele dezarmării ... constituie un important punct de referinţă, românia literară, 1975, nr. 46, 2/1. Sesiunea specială a O.N. U. consacrată dezarmării s-a încheiat cu rezultatele cunoscute. FLACĂRA 1978, nr. 44, 20. Rapoarte detaliate asupra procesului de dezarmare au fost trimise în prealabil guvernelor de la Londra şi Dublin, rl 2005, nr. 4 729. 4. Cf. d e z a r m a (4). Dezarmarea lui totală îl apăra şi de divors şi de adulter, ibrăileanu, a. 55. [Câinii] sunt ca oamenii în momentele lor de dezarmare, de asocial. E. IONESCU, E. 43. Ar fi o dezarmare ...ca şi când ai arăta omului pe care ţinteşti să-l omori, otrava, popa, v. 236. încep să cred că, sub aerul de severitate arborat câteodată, îşi ascunde dezarmarea. TUDORAN, O. 234. Prăbuşit într-o dezarmare infantilă, sufletul caută instinctual ocrotirea maternă. LL 1973, nr. 4, 777, cf. M. D. ENC. - Scris şi: desarmare. - PL: dezarmări. - V. dezarma. DEZARMAT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care este lipsit de arme, care nu mai are arme; neînarmat. Sunt dator a fi milostiv şi îndurător către un vrăjmaş biruit şi desarmat. MARCOVICI, D. 479/15. Emirul socotea că şi-a jucat rola cu destulă isteţime şi că Mihaiu va fi atât de prost ca să dea drumul oştirei, şi fară pază şi desarmat se va da în mâinile turcilor. F. AARON, I. II, 151/10. Fierul ...nu ştie să luci'eze decât în contra altui fier; mânia lui despre victimele desarmate. PÂCLEANU, I. II, 163/21, Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, v., LM. Puterea publică era formată din cetăţenii bogaţi înarmaţi nu numai împotriva robilor, dar şi a proletarilor, scutiţi de oaste şi dezarmaţi contemporanul, vi, 860, cf. ddrf, cade. Pe cer, învinse, stelele piereau - ... Ca vluptătorii dezarmaţi, Pe care-nvingătorii-i poartă ... Prin sânge, Foc Şi fieri minulescu, vers. 110. Aveau mitraliere ... pentru a intimida nişte oameni dezarmaţi era de ajuns ... să-şi mângâie ostentativ pistolul BENIUC, M. C. I, 172, Cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. <> (Substantivat) Cetele lui Cameneţchi ... purtau foc şi sabie prin politii şi sate, ... sătoşi de sânge, vărsau numai pe acel al dizarmaţilor. asachi, S. l. ii, 103. O (Prin metonimie) Cir caşul ce îl vede sburându-i jos din mână ... Cu mâna desarmată uimit de tot rămâne, heliade, O. I, 329. Tancred îşi prezentă coasta goală şi desarmată. PÂCLEANU, 1.1, 112/4. 2. F i g. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este lipsit de voinţă şi curaj, de puterea de a reacţiona sau de apărare. Cf. dezarma (4). Critica mai severă ...se află oarecum desarmată [în] faţa novelelor lui Leon Negruzzi. MAIORESCU, CR. II, 336. Abătuţi moralmente şi enervaţi continuu de ceea ce văd, au ajuns să se creadă dezarmaţi în lupta pentru existenţă. vlahuţă, D. 181. Cu toată dorinţa mea de a mă înviora şi a-l cuceri, mă simt deodată ca, dezarmată, cu braţele tăiate şi sufletul rece. LUC. vii, 505. Avea înfăţişarea dezarmată, ca orice om când îi e somn. ibrăileanu, a. 90, cf. CADE. Se socotea tot aşa de dezarmat când întâmplarea îl punea în situaţii neaşteptate, rebreanu, R. I, 19, cf. II, 31. Spuse cuvintele acestea cu timiditate, desarmat. eftimiu, n. 69. Poate astea construiau o nouă, surprinzătoare Diană, dezarmată. E. IONESCU, E. 53. Am crezut şi eu în paserile mele, ... Şi când m-am convins că nu există în adevăr, am rămas ... dezarmat. SADOVEANU, O. IX, 482, cf. C. PETRESCU, A. R. 30. A apucat-o un plâns ... în faţa căruia Mustea s-a simţit cu totul dezarmat. BENIUC, M. C. I, 301. Scrâşni din dinţi, dezarmat. TUDORAN, P. 590, cf. preda, m. S. 159. Ori de câte ori vedea pe cineva umilindu-se în faţa lui, se simţea dezarmat, neputincios. T. POPOVICI, S. 343. în faţa tumultului maselor în mişcare, cronicarul canta-cuzinesc se simte dezarmat, ist. lit. ROM..I, 430, cf. DN2. Poetul... procedează tot ca un sentimental, dezarmat şi vulnerabil, contemp. 1971, nr. 1 284, 315, cf. M. D. ENC. •<> (Substantivat) „ Viaţa românească ” şi-a menţinut ... atitudinea ei de simpatie pentru cei mici şi dezarmaţi în plr ii, 310. <> (Adverbial) Am impre-siunea ... că, dacă începeţi negociaţiunile ... mergeţi la luptă dezarmat, titulescu, d. 235. O privesc lung, dezarmat, camil petrescu, p. 364. - Scris şi: desarmat. - PL: dezarmaţi, -te. - Şi: dizarmât, -ă adj. - V. dezarma. DEZARMÂŢIE s. f. (Rar) Dezarmare (1). Cf. prot. - pop., n. d., lm. Sufixul „ -aţie ”... este neobişnuit de frecvent ...: „continuaţie”, „culminaţie”, „dezar-maţie”. scl 1950, 68. -Scris şi: desarmaţie. prot. - pop., n. d. - Şi: dezarmaţiune (scris şi: desarmaţiune lm) s. f. - Dezarma + suf. -aţie. DEZARMAŢIUNE s. f. v. dezarmaţie. DEZARMONIA vb. I. T r a n z. 1. (învechit, rar; complementul indică obiecte, fenomene etc.) A scoate dintr-un tot armonios. Cf. negulici. 2. (Complementul indică oameni) A rupe relaţiile de înţelegere, de armonie. Cf. costinescu. 6188 DEZARMONIC -821- DEZARTICULAŢIE - Scris şi: desarmonia. - Prez, ind.: dezarmoniez. - Pref. dez- + armonie. DEZARMÓNIC, -Ă adj. v. dizarmonic. DEZARMONÍE s. f. v. dizarmonie. DEZARMONIÓS, -OÂSĂ adj. v. dizarmonios. DEZARTICÜLÁ1 vb. I. 1. T r a n z. (Med.; complementul indică membre ale corpului sau părţi ale lor) A amputa la nivelul unei articulaţii. Cf. lm, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. R e f 1. (Despre oase) A ieşi din articulaţie; a se disloca. Cf. LM, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 3. R e f 1. A-şi pierde unitatea, coeziunea. Cf. şăineanu2. Discontinuitatea psihică îi dezarticulează concepţiile. LOVINESCU, C. vii, 116, cf. 21. Puşi să ia atitudine ..., nu o atitudine publică, ... ci doar una de gândire - s-au bâlbâit şi s-au désarticulai, bogza, a. î. 653. Prieteniile le desfacem noi înşine, ... alteori se dezarticulează singure ca nişte jucării cu cleiul uscat de timp, cu sârmele mâncate de rugină, beniuc, m. C. i, 186, cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. *0 Tranz. Această fetiţă va dezarticula tot edificiul meu interior. CĂRTĂRESCU, N. 107. -Scris şi: desarticula. LM. - Prez, ind.: dezarticulez. - Din fr. désarticuler. DEZARTICÜLÁ2 vb. I. T r a n z. 1. (Rar; complementul indică cuvinte, silabe, sunete) A separa (1), a fragmenta. După cum putem despărţi un cuvânt în sunetele care-l compun - să „buchisim ”, tot astfel îl putem desarticula şi în silabe - să „silabisim”. puşcariu, L. R. I, 68. Când căutăm să desarticulăm un grup de sunete, care în mod firesc se rostesc coarti-culate, dăm de greutăţi, id. ib. 69. 2. (învechit, rar) A suprima articolul de la cuvintele articulate. Cf. resmeriţă, d. - Scris şi: desarticula. - Prez, ind.: dezarticulez. - Pref. dez- + articula. DEZARTICULÁRE1 s. f. Acţiunea de a (se) dezarticula1 şi rezultatul ei; (livresc) dezarti-culaţie. Cf. LM, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: dezarticulări. - V. dezarticula1. DEZARTICULÁRE2 s. f. Acţiunea de a (s e) dezarticula2 şi rezultatul ei. Cf. resmeriţă, d. - PL: dezarticulări. - V. dezarticula2. DEZARTICULÁT1, -Ă adj. 1. (Despre membre ale corpului sau părţi ale lor) Care a fost amputat la nivelul unei articulaţii. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. 2. (Despre oase; p. e x t. despre membre ale corpului) Care a ieşit din articulaţie; dislocat. Cf. RESMERIŢĂ, D. Părea ieşit dintr-un teatru de paiaţe, cu mâini şi picioare subţiri şi dezarticulate, cu ochi rotunzi şi imobili. SADOVEANU, O. XII, 656. Mecanisme deslânate şi recompuse cu noduri de sârmă, ... concurau ... să dea osemintelor dezarticulate un corp de ciubotă cârpită. ARGHEZi, s. XI, 105, cf. dl, dm, dn2, m. D. enc., dex. (Prin lărgirea sensului) Mioara ... cade încet în fotoliu, ca o păpuşe desarticulată. camil petrescu, T. ii, 34. Acesta alunecă moale lângă roţi şi se întinse, bătând pământul ca o păpuşă mare, dezarticulată. PREDA, R. 107. 3. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Care este incapabil de mişcări coordonate, care nu are precizie sau elasticitate în mişcări; dezechilibrat (2); rigid (1), inert; (despre mişcări, gesturi etc. ale oamenilor) care trădează lipsă de coordonare; dezordonat (1). Singur ...cu gesturi desarticúlate ...se joacă absent cu plăcile, camil petrescu, T. III, 307. Slujbaşul ... cu umbletul désarticulai ca de fantoşe, cu mâni noduroase şi rachitice, facea măcel. BOTEZ, B. I, 170. Am bâlbâit, nu mi-aduc aminte ce şi am căzut pe scaun, slab, cu bărbia în piept, désarticulai. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 76, cf. Il, 343. Văzu de-aproape pe nemţi ..., erau desarticulaţi şi ieşiţi din minţi. sadoveanu, m. c. 104. Văd şi acum pe Pinath, om gelatinos, moale, ... [cu] mersul dezarticulat, crăcănat, caracteristic. ARGHEZI, B. 50. Oamenii se prăbuşiră pe punte, capetele dezarticulate li se proptiră în lemn ... lumea se întoarse cu josul ín SUS. TUDORAN, P. 648, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. <> (Adverbial) Se opri în faţa lui George şi, gesticulând dezarticulat, ţipă. T. popovici, se. 80. O (Prin lărgirea sensului) Se frânge în el însuşi cu un fel de desnădejde desarticulată. camil petrescu, t. ii, 77. Dezarticulata zburdare a mânjilor pe câmpul liber, cocea, s. i, 296. - Scris şi: désarticulai - PL: dezarticulaţi, -te. - V. dezarticula1. DEZARTICULÁT2, -Ă adj. I. (Despre sunete, cuvinte etc.) Care este rău articulat, pronunţat neclar; îngăimat, bolborosit; nearticulat (1). L-am chemat din nou, ... cerându-i cu glasul dezarticulat, să scrie câteva rânduri. CAMIL PETRESCU, P. 35. îmi pluteau vorbele nesigure, desarticúlate, id. u. N. 12. Pare să nu fi rămas multor poeţi francezi de astăzi decât îngăimări de versuri dezarticulate, strofe ermetice. SADOVEANU, O. XX, 558. Inventatorul simplei bazaconii nu putea merge înainte, mărginit la o furtună de zgomote scrâşnite, împrăştiate şi dezarticulate. ARGHEZI, B. 111. O (Prin analogie) Vocea lui era de o sonoritate de vioară plesnită, dezarticulată şi neaşteptat îndurerată. CAMIL PETRESCU, O. II, 125, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Gram.; rar) Nearticulat (2). Cf. resmeriţă, d. - Scris şi: désarticulai. - PL: dezarticulaţi, -te. - V. dezarticula2. DEZARTICULÂŢIE s. f. (Livresc) Dezarticulare1. Cf. LM, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, D. MED., DEX. - Scris şi: desarticulare. LM. - PL: dezarticulaţii. -Şi: dezarticulaţiiine (scris şi: desarticulaţiune LM) s. f. SCRIBAN, D. - Din fr. désarticulation. 6198 DEZARTICULAŢIUNE -822- DEZASOCIERE DEZARTICULAŢIUNE s. f. v. dezarticulaţie. DEZASAMBL vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică un tot, un ansamblu de piese) A desface (5); a demonta (1). Cf. dn3, dex2. O Refl. p a s . & asamblează bucăţile de lemn nesculptat pentru mici finisaje, ajustări; se dezasamblează, se sculptează. RL 2005, nr. 4 670. 2. (Inform.) A transpune invers un program de cod-maşină în memoria limbajului de asamblare. Cf. ndn. - Prez. ind.: dezasamblez. - Din fr. désassembler. DEZASAMBLARE s. f. Acţiunea de a deza-sambla şi rezultatul ei. Totul era ca o bandă de dezasamblare, scânteia, 1975, nr. 10 331, cf. dn3, dex2. - PL: dezasamblări. - V. dezasambla. DEZASAMBLÂT, -Ă adj. (Despre piese asamblate) Care a fost desfăcut în părţi componente; demontat2 (1). Cf. dn3, dex2. - PL: dezasamblaţi, -te. - V. dezasambla. DEZASFALT vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de dezasfaltare. Cf. dn3. - Prez. ind.: dezasfaltez. - Pref. dez- + asfalta. DEZASFALTÂRE s. f. înlăturare a stratului de asfalt de pe un drum public, în scopul reparării acestuia. Cf. DOOM2. + îndepărtare a asfaltului şi a răşinilor din produsele petroliere. Cf. dn3. - V. dezasfalta. DEZASIGUR vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Rar; complementul indică bunuri materiale sau persoane) A desface un contract de asigurare, a înceta de a mai fi asigurat. Cf. cade. - Scris şi: desasigura. cade. - Prez. ind.: dezasigur. - Pref. dez- + asigura. DEZASIMIL vb. I. R e f 1. (Despre substanţe organice) A suferi un proces de dezasimilaţie. Cf. cade, SCRIBAN, D., DEX. -Scris şi: desasimila. cade. - Prez. ind. pers. 3: dezasimilează. - Din fr. désassimiler. DEZASIMILARE s. f. Acţiunea de a se deza-s i m i 1 a şi rezultatul ei; dezasimilaţie. Cf. ddrf. Astfel de contradicţie apare ... în distrugerea şi reconstituirea solului în asimilare şi dezasimilare. AGROTEHNICA, I, 19, cf. LTR2, D. MED., DEX. - PL : dezasimilări. - V. dezasimila. DEZ ASIMILATOR, -OÂRE adj. Care produce dezasimilaţie; care contribuie la dezasimilaţie. Cf. dn3, dex2. - PL: dezasimilatori, -oare. - Din fr. désassimilateur. DEZASIMILÂŢIE s. f. Proces biologic de transformare a unor substanţe complexe, specifice organismului, în substanţe mai simple şi nespecifice, care se elimină; catabolism, dezasimilare. Viaţa e un îndoit proces de asimilaţie şi dezasimilaţie. CONTEMPORANUL, VDi, 204, cf. CADE. Fenomenul de desasimilaţie, completat prin eliminările făcute de rinichi] ficat sau glandele sudoripare. ENC. agr. i, 331, cf. IV, 213. Studiul pato-geniei bătrâneţii ne conduce în mod natural la acela al problemei fundamentale ...a fenomenelor de asimilaţie şi dezasimilaţie. parhon, b. 12. Substanţele organice complexe vor fi descompuse din nou în produse mai simple, care vor fi eliminate ... acesta este procesul dezasi-milaţiei. BOTANICA, 53, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desasimilaţie. - PL: dezasimilaţii. - Şi: (învechit) dezasimilaţiune (scris şi: desasimilaţiune) s. f. CADE. - Din fr. désassimilation. DEZASIMILAŢIUNE s. f. v. dezasimilaţie. DEZASOCIÂ1 vb. I. 1. T r a n z. (învechit; complementul indică o asociaţie, o societate etc.) A înceta să funcţioneze; a desfiinţa. Cf. negulici, COSTINESCU, LM, CADE. 2* R e f 1. (Despre persoane asociate) A se despărţi, a nu mai face parte din asociaţie. Cf. negulici, COSTINESCU, CADE, SCRIBAN, D. 3. T r a n z. F i g. (Complementul indică părţi componente ale unui ansamblu) A despărţi (1), a detaşa (1); p. e x t. a înlătura. Precât nu trebuie a desassoţia sufletul de corp, pre atâta nu trebuie ... corpul de suflet, negulici, E. îl, 75/14. Calificativul „rău” se poate desasocia cu vremea, dacă eşti tu, de alminteri, bun. MAIORESCU, CR. II, 346. - Scris şi: (după fr.) desassocia (costinescu), desassoţia. - Prez. ind.: dezasociez. - Din fr. désassocier. DEZASOCIÂ2 vb. I v. disocia. DEZASOCIÂT, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care nu mai face parte dintr-o asociaţie. Cf. lm. - Scris şi: (după fr.) desassociat. lm. - PL: dezaso-ciaţi, -te. - V. dezasocia1. DEZASOCIAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Dezaso-ciere. Cf. lm. -Scris şi: (după fr.) desassociaţiune. lm. - PL: dezasociaţiuni. - Din fr. désassociation. DEZASOCIÉRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) d e z a s o c i a1 şi rezultatul ei; (învechit, rar) dezasociaţiune. Calificativul rău se poate desasocia cu vremea, dacă eşti tu ... bun şi cu cât adversarii au atras mai mult atenţia lumii asupra ta, cu atât desasocierea se produce mai uşor. MAIORESCU, CR. II, 346. 6215 DEZASORTA -823- DEZASTRU - Scris şi: desasociere. - PL: dezasocieri. - V. dezasocia1. DEZASORT vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică magazine) A lipsi de sortimente variate de mărfuri. Cf. dex2, ndn. 2. (Complementul indică obiecte asortate sau în perechi) A face să nu se mai potrivească; a rămâne fară pereche; a desperechea (1). Cf. dn3, dex2. - Prez. ind.: dezasortez. - Pref. dez- + asorta. Cf. fr. d e s a s s o r t i r. DEZASORTĂRE s. f. Acţiunea de a dezasor-t a şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z a s o r t a (1). Cf. dn3. 2. Cf. d e z a s o r t a (2). Cf. dn3, dex2. - PL: dezasortări. - V. dezasorta. DEZASORTÂT, -Ă adj. 1. (Despre magazine) Lipsit de sortimente variate de mărfuri. Cf. dex2. 2. (Despre obiecte asortate sau în perechi) Care nu se mai potriveşte, fară pereche; desperecheat (1). Piese şi piramide de fierărie veche, dezasortată. ARGHEZI, S. XI, 75, cf. DN3, dex2. . -PI.: dezasortaţi,-te. - V. dezasorta. DEZÂSTRIC, -Ă adj. (învechit, rar) Dezastruos (1). în aseminea disastrice împregiurări tănguindu-se cartaghinezii, Anibal ... li zise: plângiţi acuma ca muierile dacă n-aţi ştiut a vă bate ca bărbaţii. SÂULESCU, HR. I, 49b,s/20. -PL: dezastrici, -ce. - Şi: dizâstric, -ă (scris*şi: disastric) adj. - Dezastru + suf. -ic. DEZASTROS, -OÂSĂ adj. v. dezastruos. DEZASTRU s. n. 1. Eveniment tragic (natural sau provocat) de mari proporţii, cu urmări deosebit de grave; nenorocire (1) mare; catastrofa. V. calamitate, cataclism, prăpăd (1). Toţi [romanii] înspăimântaţi îşi căutau scăpare, dând frâu liber calului, în oraşul Serra, toţi, adică cei care nu căzuseră în acel dezastru. MAIOR, S. ii, 79. Bici - de cai, flustru; bici de desastruri ca ciumă, foamete, etc. flageli. HELIADE, O. II, 340. Asemenea dezastru nu se întâmplă în Franţa de când există căi ferate. CODRU-drăguşanu, C. 137. Revoluţiunile în idei au produs revoluţiuni fizice şi războaiele cele mai sângeroase ... Scopul nostru însă nu poate fi aici, ca să urmărim toate desastrele prin care a trecut Europa, bariţiu, p. a. i, 546, cf. 574, pâcleanu, i. I, 105/9, aristia, plut. Imensele selve de sălcii plângătoare ... pare că plâng ... dezastrele ce trecură, filimon, O. II, 17, cf. prot. - pop., N. D., COSTINESCU, LM. De toate dezastrele vecinilor noştri noi nu ne-am folosit decât spre a ne răsturna domnii, eminescu, o. IX, 172. Am alergat să-mbărbătez sufletele clătinate, minţile aiurite de apropierea dezastrului haotic, caragiale, o. iv, 43, cf. 193. Rămase înlemnit, ca în faţa unui dezastru ireparabil. vlahuţă, S. A. II, 213, cf. ddrf. Viitorul, plin de semne rele, Vesteşte lacrimi numai şi dezastre. SĂM. I, 8, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Rodnicia vieţii mele supravieţuind unui dezastru, simbolul viu şi realitatea răului au fost dezgustător de neînţelese. M. eliade, O. I, 28, cf. CADE. Paris incendiat ... această viziune de foc, de sânge, de dezastru răscoleşte imaginaţia oricărui om civilizat, lovinescu, c. iv, 195. Consideraţiile generale asupra cauzelor dezastrului ... sunt juste, camil petrescu, t. ii, 500. Trupa, împrăştiată pe nesfârşita întindere a stepei, adulmeca dezastrul, voiculescu, P. I, 304. Soldaţii tăcură o clipă, cântărind din ochi ... întinderea dezastrului, brăescu, v. 61, cf. COCEA, S. ii, 45. Frangois-Auguste Biard, care râde de sacrificiu, de ospitalitate, de dezastre, dovedeşte o forţă morală puţin comună. E. ionescu, e. 130. Se găsesc şi filosofi care să demonstreze că adevărul îl deţineau zeii urii şi dezastrului şi că blândeţea e un element factice, sadoveanu, o. xx, 256, cf. SCRIBAN, D. In locurile acestea solemne şi sălbatice ... erele geologice şi-au adus, unul după altul, dezastrele. BOGZA, V. J. 75. Celor ce ne ameninţă cu dezastre, ţinem să le declarăm făţiş că ... destinul poporului nostru e în mâna noastră, beniuc, m. c. i, 13, cf. labiş, p. 55, M. D. ENC. Decalajele existente între nivelurile economice ale statelor lumii şi agravarea lor progresivă duce ... la dezastru, contemp. 1975, nr. 1 510, 3/12. Mintea abia de concepe dimensiunea dezastrului. FLACĂRA 1977, nr. 10, 17. Mediile de informare transmit, aproape fară întrerupere, ştiri şi imagini cutremurătoare despre dezastrul de pe coastele Oceanului Indian. RL 2004, nr. 4 500. *0 F i g .în interiorul creştinismului, Isus poate părea un Dumnezeu pentru credinţă şi un dezastru logic pentru raţiune, în exteriorul creştinismului. CIORAN, r. 143. <> (Adjectival) A se înfiinţa bănci rurale sau agricole ... care să poată face toate îmbunătăţirile şi să-şi procure mijloacele alimentare în timpuri dezastre. I. ionescu, p. 130. + (Rar) Pierdere (11). Ce-i făceam noi dacă ieşea un dezastru uman pe şantier? preda, i. 141. *0 (Prin exagerare) Doctorul ... se încurcase în enumerarea avantajelor şi a dezastrelor cari se pot datori alcoolului. AGÎRBICEANU, A. 136. îmi dovedi ... acest nou dezastru ... Şi-a rupt şi botinele, ibrăileanu, a. 162. Dar, dezastru: din vorbă în vorbă, a trecut timpul şi casierul a plecat, camil petrescu, u. n. 57. Toate laolaltă nu echivalau în momentul dezastrului cu balonul şi ne-am dus prin lume să căutăm un al doilea balon, arghezi, c. J. 73, cf. călinescu, c. o. 126. Pălăria lui Lucu rămâne şi ea suspendată în aer, pe o traiectorie de dezastru, vinea, l. i, 11. Să nu se bage să facă ordine în relaţiile lui din spital, fiindcă atunci o să fie un dezastru, preda, R. 179, cf. varlaam -SADOVEANU, 230. Am fost avertizaţi ... asupra dezastrelor pe care le produce în organismul uman inhalarea pătimaşă a fumului de tutun, scânteia, 1975, nr. 10 344. Numai ... dezastrele răsunătoare din lumea sportului mai scot din inerţie ... masele de telespectatori. flacăra 1977, nr. 24, 27. Ranchiuna este un adevărat dezastru pentru un conducător. RL 1977, nr. 10 295. Dar undeva, în apele freatice ale minţii, rămânea certitudinea dezastrului, convingerea că Gina 6221 DEZASTRUOS -824- DEZAURI nu mă va iubi niciodată, càrtàrescu, n. 114. Am amintit de toată această prea bine cunoscută tradiţie a dezastrelor istorice deoarece ea reprezintă, pentru români, experienţa cea mai deplin şi mai profund interiorizată. patapievici, C. L. 109. 2. Stare de mare nemulţumire sufletească, durere fizică sau psihică a cuiva, suferinţă, nefericire; nenorocire (2). In acea zi desastrul persecuta pe conspiratori din toate părţile, bariţiu, p. A. I, 308. Pentru omul în a cărui inimă este dezastru ... pământul se isprăveşte, soarele tace şi traiul nu mai are limbă, macedonski, o. IV, 81. înregistrează veşti ce vin din tot universul, înseamnă veşti triste şi veşti bune, înscrie dezastre ori bucurii. ANGHEL, pr. 103. + P. anal. Stare de decădere, de degradare a firii umane în raport cu celelalte elemente ale universului. Dezastrul nu poate fi răscumpărat decât într-un singur fel ... fiolele mele cu veninuri îmi vor face supremul serviciu. GALACTION, O. A. I, 78. Pe-nalte frunţi urcate din dezastre Bat lungi visări şi doruri vin să joace: Departe-n roadele gândirii noastre, Pur, Dumnezeul altor lumi se coace. VOICULESCU, poezii, II, 68. Pe culmea avântului îl tulbură amintirea tragică despre dezastrul personalităţii sale umane, vianu, L. R. 140. Un spirit pur, încarcerat într-o temniţă de carne în urma dezastrului originar. BARBU, PRINC. 313. Dezastrul ei e un dat iniţial al acţiunii, nu e consecinţa acesteia, paleologu, t. 83. 3. F i g. Ceea ce aduce nemulţumire, rău care afectează viaţa economică şi socială; distrugere (2), ruină (2). în ţară dezastru agricol. - Atât ne mai trebuia! - şi febră electorală acută. CARAGIALE, O. vil, 70. Mergem spre dezastru sigur dacă se tolerează anarhia, rebreanu, r. i, 222. Admiram ... la dânsul nepăsarea cu care îşi amintea ... dezastrul involuntar al imensei lui averi. MIHĂESCU, D. A. 44. Ne-am risipit în lume cu puţinul ce ne-a mai rămas din dezastru. SADOVEANU, E. 174. -Scris şi: desastru. - PL: dezastre şi (învechit) dezastruri. - Din fr. désastre. DEZASTRUOS, -OÂSĂ adj. 1. Care constituie un dezastru (1), care are proporţiile unui dezastru, care distruge; nimicitor, catastrofal, groaznic, nefast, (învechit, rar) dezastric. Toate loviturile dezastruoase ce erau destinate capitalei Austriei căzură pe nefericitul oraş Praga. FILIMON, O. II, 108, cf. PROT. - POP., N. D., LM. Chiar războiul dezastruos întreprins de Napoleon III contra Germaniei nu a fost lipsit de oarecari conse-cuenţe bune. eminescu, o. xi, 167, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade. Armamentele de astăzi fac războaile deopotrivă de dezastruoase şi pentru învingători şi pentru învinşi. COCEA, S. I, 379, cf. SCRIBAN, D. Prăbuşirea internă ... va fi mai dezastruoasă decât războiul. BENIUC, M. C. I, 319, cf. DL. Amândouă sunt dezastruoase pentru ea. STĂNILOAE, o. 126. 2. Care are efect distrugător pe plan material sau moral, care este rău, dăunător (1), defavorabil, dezagreabil; care are consecinţe negative în cel mai înalt grad. Să fabrice omul spre a lui necesitate: invenţiuni de vase ... Cu uzul profitabili, cu-abuzul desastruoase. HELIADE, O. I, 381. Se înspăimântă de efectele dezastruoase ale metodei ruginite de a introduce idei neînţelese, contemporanul, i, 243. Această afacere ... mie îmi face o impresie atât de dezastruoasă. CARAGIALE, O. VII, 554, cf. MACEDONSKI, O. IV, 72. Groaznica întâmplare care a produs asupra sănătăţii şi stării lui sufleteşti o înrâurire atât de dezastruoasă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 136, cf. DDRF, BARCIANU. O expoziţie ..., văzută izolat, ... nu poate să facă de la început o impresie de tot rea, dezastruoasă. SÀM. I, 12, cf. ALEXI, w., şăineanu2. încheiase desastroasa şi umilitoarea pace de la Carlowitz. IORGA, L. I, 333, cf. TDRG. Vom lupta până la urmă împotriva acestei realităţi dezastruoase. în plr ii, 419, cf. cade. Procedeul duce apoi la rezultate dezastruoase: antiştiinţific, ... răpeşte criticei şi calitatea ... obiectivităţii. LOVINESCU, S. I, 163, cf. camil petrescu, u. N. 53. Ivirea neaşteptată a colonelului în faţa şcolii fusese dezastruoasă. BRĂESCU, O. A. ii, 85, cf. vlasiu, D. 62. Echivocul eroticei este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de înflorire crepusculară. CIORAN, R. 192. Acest contact al omului de la ţară cu atelierul orăşenesc e fatal dezastruos, sadoveanu, O. XX, 120. Mi se pare că rezultatul cercetărilor mele o să fie dezastruos, arghezi, s. xi, 60. Arată consecinţele dezastruoase ale diverselor domnii străine. VARLAAM -sadoveanu, 118. în afecţiuni altădată dezastruoase ... obţine rezultate terapeutice egale cu cele ale grupului de la Viena. flacăra 1975, nr. 45, 10, cf. 1976, nr. 21, 9, cf. DM, DN2, M. D. ENC., dex. între mamă şi fiică a început să existe o relaţie tensionată şi dezastruoasă. adevărul, 2006, nr. 4 835. <> (Adverbial) Nelegala emitere a bonurilor de tezaur, dezastruos sporite de urmaşul său. maiorescu, D. v, 73, cf. scriban, d. N-a evitat ... lupta, care s-a terminat dezastruos. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 61. Calitatea fotografiilor ... alese cu gust şi competenţă se resimte dezastruos. CL 1973, 352. - Scris şi: desastruos. - PL: dezastruoşi, -oase. - Şi: dezastrôs, -oasă (scris şi: desastros) adj. - Din fr. désastreux. DEZASURZÎ vb. IV. T r a n z. f a c t. (în descântece; complementul indică oameni surzi) A scoate din starea de surzenie, a face să nu mai fie surd. Cf. DDRF, SFC V, 4. De ochi dezorbi-te-oi, De urechi dezasurzi-te-oi. MARIAN, S. R. I, 186. La (cutare) vă duceţi, ... Gura Să i-o dezmuţiţi, Auzu-i Desasurziţi. TEODORESCU, P. P. 382. - Scris şi: desasurzi. - Prez. ind.: dezasurzesc. - Pref. dez- + asurzi. DEZAŞTÉRNE vb. III. T r a n z. (Regional; complementul indică locul de dormit) A lua aşternutul. [Dimineaţa] aştern patu, [seara] dezaştern patu. Com. din MIERCUREA CIUC. -Prez. ind.: dezaştirn. - Pref. dez- + aşterne. DEZAUR vb. I v. dezauri. DEZAURÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică obiecte) A îndepărta stratul de aur cu care a fost acoperit. Cf. i. golescu, c., lm. 6226 DEZAVANTAGIOS -825- DEZAVUA -Scris şi: desauri. lm, - Prez. ind. pers. 3: dezaureşte. - Şi: dăzauri (i. GOLESCU, C.) vb. IV, dezaurâ (lm) vb. I. - Pref. dez- + auri. DEZAVANTAGIOS, -OASĂ adj. v. dezavantajos. DEZAVANTĂGIU s. n. v. dezavantaj. DEZAVANTĂJ s. n. 1. Pagubă (1), prejudiciu (2). Cf. negulici, pontbriant, D., costinescu. Trebuie ca ... dezavantajele financiare evidente ce se vor produce pentru creditul statului din transformarea proiectată a titlurilor să capete dezdaunare în crearea unei situaţiuni juridice clare. EMINESCU, O. X, 339, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. 2. Aspect, împrejurare, condiţie care defavorizează, nedreptăţeşte pe cineva sau ceva; ceea ce defavorizează, nedreptăţeşte, împiedică, îngreunează etc. Cf. negulici, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Această neaşteptată contrarietate mai are şi dezavantagiul a mă sili ca să petrec iarna în ţară. ALECSANDRI, S. 111, cf. LM. Ar fi fost unii, care combinând folosul acesta cu dezavantagiele politice ..., n-ar fi stat la îndoială. MAIORESCU, D. II, 409, cf. BARCIANU, ALEXI, W., şăineanu2, TDRG, cade. Ceea ce poate fi un bine şi în acelaşi timp un desavantaj. C. PETRESCU, R, DR. 210. [Mediile geografice] pot, evident, să uşureze sau să îngreuieze, prin avantajele şi dezavantajele lor, mişcările popoarelor, negulescu, G. 240, cf. scriban, D. Ţi-am spus rândul trecut despre dezavantajele dărniciei. CĂLINESCU, C. O. 176. Medicamentul prezintă însă dezavantajul lipsei proprietăţii de acumulare. DANIELOPOLU, F. N. II, 111, cf. SANIELEVICI, R. 228. Dispozitivul are un dezavantaj. AGROTEHNICA, I, 222. Aceste cantine ... prezintă dezavantajul că bolnavii trebuie să se deplaseze. belea, p. a. 254. Pompa de injecţie era o piesă care prezenta o serie întreagă de dezavantaje: era prea grea, prea complicată. MIHALE, O. 252, cf. DN2. Creangă are de suportat dezavantajul avantajului de a fi sau a părea cunoscut tuturor, s ianuarie 1970, 23. Această modalitate are dezavantajul de a consemna faptele ... ca virtualitate. CL 1973, 61, cf. M 1975, nr. 1, 17, M. D. ENC. Invenţia înlătură dezavantajele menţionate mai sus. FLACĂRA 1976, nr. 45, 23. Am căutat o pagină pe care s-o fi uitat sau pe care s-o ştiu mai puţin. N-am găsit. Ăsta e dezavantajul când scrii cărţi mici. LUCEANU, J. 41, cf. PATAPIEVICI, C. L. 336. Nu semnaţi nimic înainte de a fi înţeles exact avantajele şi dezavantajele contractului pe care îl încheiaţi. RL 2005, nr. 4 520. Loc. prep. în dezavantajul (cuiva sau a ceva) = în defavoarea, în detrimentul, spre paguba (cuiva sau a ceva). Individul însuşi se fărâmiţează în contradicţii lăuntrice şi se diferenţiază în dezavantajul echilibrului interior, blaga, z. 65. Nimeni nu vrea să treacă peste această hotărâre, ... în dezavantajul artei populare. flacăra 1975, nr. 46, 4. 3. (Rar) Cusur, lipsă, neajuns1 (1). Cf. resmeriţă, d. Dezavantajul tău este că tu te temi. preda, r. 138. - Scris şi: desavantaj. - PL: dezavantaje. - Şi: (învechit) dezavantâgiu s. n. - Din fr. désavantage. DEZAVANTAJĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni, colectivităţi etc.) A crea un dezavantaj (1), a pune într-o situaţie defavorabilă. Cf. cade. Concurenţa lui mă dezavantajează. SCRIBAN, D., cf. DM, DN2. O inexplicabilă repartizare a sălilor dezavantajează spectacolele, contemp. 1971, nr. 1 302, 9/1, cf. M. D. ENC., DEX. La acest capitol - ne spunea directoarea grădiniţei ... - sunt net dezavantajate grădiniţele nou-înfiinţate. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10346. A promova ecoturismul şi ... a îmbunătăţi perspectivele economice în comunităţile dezavantajate din acea zonă. rl 2005, nr. 4 545. + (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A scoate în evidenţă, a reliefa anumite defecte fizice. Rochia deschisă la culoare te dezavantajează. - Prez. ind.: dezavantajez. - Din fr. désavantager. DEZAVANTAJÀRE s. f. Acţiunea de a dezavantaja şi rezultatul ei. Cf. dn2, m. d. enc. - PL: dezavantajări. - V. dezavantaja. DEZAVANTAJÂT, -Ă adj. Care se află într-o situaţie defavorabilă. Cel mai dezavantajat dintre centrele de influenţă din partid este ... cel al [deputatului din Cluj], rl 2005, nr. 4 611. - PL: dezavantajaţi, -te. - V. dezavantaja. DEZAVANTAJOS, -OĂSĂ adj. Care dezavantajează, care creează un dezavantaj (1). V. defavorabil, neprielnic, păgubitor (1). Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d. Dezbinarea şi animozitatea diferitelor partide ... pot produce ... cel mai mare rău, făcând să profite de aceste neînţelegeri aceia cari ... pot să ajungă la scopuri negreşit dezavantajoase României. EMINESCU, O. X, 161. Locul meu era dezavantajos, soarele îmi bătea în ochi. CONV. LIT. III, 232. Delicata poziţiune ... le impune totdeauna o modestie dezavantagioasă pentru dânşii. CONTEMPORANUL, III, 65, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Figura doamnei M. mi s-a părut o imagine dezavantajoasă pentru Adela, ibrăileanu, a. 34, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Guvernul sârb, crezând însă aranjamentul dezavantajos ..., s-a străduit să obţină modificarea lui. titulescu, D. 132, cf. scriban, d., dm, dn2, M. D. ENC,, DEX. Creditele pe perioade lungi sunt dezavantajoase. RL2005, nr. 4 520. - Scris şi: desavantajos. cade. - PL: dezavantajoşi, -oase. - Şi: (învechit) dezavantagios, -oasă (scris şi: desavantagios prot. - pop., n. d., pontbriant, d.) adj. resmeriţă, d. - Din fr. désavantageux. DEZAVUĂ vb. I. T r a n z. (Livresc) 1. (Complementul indică oameni, idei, acţiuni etc.) A dezaproba, a condamna. Principele ... a declarat ... că are nevoie 6234 DEZAVUABIL -826- DEZĂLOGIT atât de Cernaief, cât şi de armată şi nu poate să-i dezavueze în momente aşa de grave. EMINESCU, O. IX, 209, cf. alexi, w. Cei doi ambasadori americani nu au dezavuat pe Brüning în speranţele lui. titulescu, d. 393. Din prima clipă dezavuase proiectata sinucidere. TEODOREANU, M. ii, 417. Hazul pe care i-l provoacă personajul..., pe care îl dezavuase astfel de ochii lumii. călinescu, S. 39. Teoriile filologice ale lui Săulescu au fost criticate aspru de Heliade Rădulescu şi dezavuate chiar de Asachi. ist. lit. rom. li, 377, cf. dn2, m. d. enc. Masele largi populare au dezavuat alianţa cu Germania nazistă, magazin ist. 1974, nr. 2, 20. Lucian Blaga, dezavuând lirica heideggeriană, ..., îi descoperea o rezonanţă budistă, contemp. 1975, nr. 1 482, 4/4. Familia a anunţat că funeraliile ... vor fi populare, şi nu oficiale, dezavuând în acest fel guvernul libanez, rl 2005, nr. 4 540. 2. (Complementul indică oameni, acţiuni etc.) A refuza să recunoască; a contesta. Cf. M. D. enc. - Scris şi: desavua. alexi, w. - Pronunţat: -vu-a. -Prez. ind.: dezavuez. - Din fr. désavouer. DEZAVUABIL, -Ă adj. (Livresc) Care poate sau trebuie să fie dezavuat (1). Cf. dn3. -Pronunţat: -vu-a-. - Pl.: dezavuabili, -e. - Din fr. désavouable. DEZAVUARE s. f. (Livresc) 1. Faptul de a dezavua. Cf. DM, dn2, m. D. enc. O atitudine fermă, de dezavuare a unor asemenea fapte, scânteia, 1975, nr. 10 335, cf. dex2. 2. (Jur.; în sintagma) Acţiune de (sau în) dezavuare = acţiune de nerecunoaştere sau tăgăduirea paternităţii prin care bărbatul contestă legitimitatea copilului adulterin sau a copilului născut în afara termenului prevăzut de lege. Cf. hamangiu, c. c. liv. Art. 286 c[od] civfil] creează o prezumţie legală de paternitate pentru soţul mamei şi care nu poate fi răsturnată decât printr-o acţiune în dezavuare a soţului. COD. pen. r.p.r. 497, cf. djp. - Scris şi: desavuare. djp. - Pronunţat: -vu-a-. - PL: dezavuări. - V. dezavua. DEZAXA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică corpuri sau părţi ale lor) A îndepărta de o axă, a face să iasă de pe o axă. Cf. dm, dn2, m. d. enc., dex. Refl. Osia s-a dezaxat, dex. 2. R e f 1. şi t r a n z. A (se) abate de la linia normală de comportare; a-şi pierde sau a face să-şi piardă echilibrul moral (şi mintal). Cf. dm, dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: dezaxez. - Din fr. désaxer. DEZ AXARE s. f. Acţiunea de a (se) dezaxa şi rezultatul ei. 1. îndepărtare de o axă, deplasare faţă de o axă. Cf. dezaxa (1). Pentru determinarea denivelărilor sau dezaxărilor a două corpuri rotunde ... ne servim de comparatoare pe care le rotim în jurul unuia din ele. ORBONAŞ, MEC. 125, cf. DM, M. D. ENC. + S p e C. (Med.) Consolidare vicioasă a unei fracturi care duce la abaterea axului normal de funcţiune a unui membru. Cf. D. MED. Important în dezaxare nu este gradul uşor de unghiulare sau rotare a fragmentelor, ib. + S p e c. (Arhit.) Abatere de la axa principală a unora dintre părţile componente ale unui edificiu. Cf. dn3. 2. F i g. Abatere de la linia normală de conduită; dezechilibru moral (şi mintal). Cf. d e z a x a (2). Cf. DM, DN3, M. D. ENC., DEX. - PL: dezaxări. - V. dezaxa. DEZAXÂT, -Ă adj. 1. (Despre corpuri sau părţi ale lor) Care s-a îndepărtat, s-a abătut de la o axă (normală) dată. Cf. M. D. ENC., DEX. 2. F i g. (Despre oameni) Care se abate de la linia normală de comportare, care şi-a pierdut echilibrul moral (şi mintal); (despre mintea, manifestările etc. oamenilor) care trădează pe omul dezechilibrat moral (şi mintal). Se silise să treacă neobservat prin existenţa tumultoasă a dezaxatei familii a ministrului, barbu, i. i, 36, cf. DM, DN2, M. D. ENC. (Substantivat) Eşti un dezaxat! reluă predicatorul ceva mai încet, vinea, l. i, 17. E mare amator de artă, gata să asculte şi să înveţe câte ceva de la dezaxaţii ce se urcau pe mese. barbu, i. I, 259. Nu e atât un dezaxat, pe cât un ambiţios, însetat de putere absolută, rob al unei singure patimi, ... care-l dezumanizează. IST. LIT. ROM. III, 734. A fost o vreme când asemenea elucubraţii erau „ consumate ” doar de dezaxaţi, contemp. 1975, nr. 1 512, 3/12. Un dezaxat deschide focul asupra a zeci de oameni. RL 2005, nr. 4 757. (Prin lărgirea sensului) Opiniunea publică franceză este pentru moment complet dezaxată. titulescu, D. 720. Nevoia de a scutura laşitatea dezaxată, de care sufereau atâţia tineri, şi de a se împotrivi spectrului ameninţător al războiului, v. rom. aprilie 1960, 65. -PL\ dezaxaţi,-te. - V. dezaxa. Cf. fr. d e s a x e. DEZĂBĂL vb. I v. dăbălăza. DEZĂBĂLÂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DEZĂLOGI vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică obiecte amanetate) A scoate de la amanet (în urma achitării datoriei). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., GHEŢIE, R. M. -Prez. ind.: dezălogesc. - Şi: deszălogi (pontbriant, d.) vb. IV. - Pref. de- + zălogi. DEZĂLOGÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a dezălogi şi rezultatul ei. Cf. PONTBRIANT, D. - PL: dezălogiri. - Şi: deszălogire s. f. PONTBRIANT, D. - V. dezălogi. DEZĂLOGÎT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre obiecte amanetate) Care a fost scos de la amanet. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. 6244 DEZĂPEZI -827- DEZBATE1 -PL: dezălogiţi, -te. - Şi: deszălogit, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. dezălogi. DEZĂPEZÎ vb. IV v. deszăpezi. DEZĂPEZÎRE s. f. v. deszăpezire. DEZĂRĂCÎT s. n. (Regional) Scoatere a aracilor de la viţa de vie. Desărăcitul viei (Bordeasca Veche -Focşani), h xii 169. - Scris şi: desărăcit. - Pref. dez- + arăcit. DEZĂRTOR s. m. v. dezertor. DEZÂNVOLTURĂ s. f. v. dezinvoltură. DEZBAIERĂ vb. I v. dezbăiera. DEZBAIERARE s. f. v. dezbăierare. DEZBALOTÂRE s. f. Desfacere a baloturilor de paie. Cf. DEX2, MDA. -PL: dezbalotări. - Pref. dez- + balotare. DEZBÂRC s. n. v. debarc. • DEZBARC vb. I v. debarca. DEZBARCÂRE s. f. v. debarcare. DEZBARCÂŢIE s. f. v. debarcaţie. DEZBARCĂMÂNT s. n. v. debarcament. DEZBATE1 vb. III. 1. T r a n z. (Complementul indică chestiuni, proiecte, probleme de interes general etc.). A discuta pe larg şi adesea în contradictoriu cu una sau mai multe persoane; a supune discuţiei, de obicei, într-un cadru organizat; a delibera1 (2). Cf, VALIAN, v. De zece ori acelaşi sujet îl desbăteam şi, bine ştii, adesea drept rezultat aveam sofismate. ARICESCU, A, R. 81/4. Nu aveam alta ce face decât a critica guvernul, a vorbi despre politică şi a desbate opiniile tuturora. CALENDAR (1859), 68/2. Pacea, războiul, visteria, dreptatea sunt dezbătute slobod, cu bunătate. NEGULICI, E. I, 263/26, cf. POLIZU. Un mai mare număr împreună dezbate ideile fiecăruia câştigate în parte. BOLLIAC, în PLRI, 45, cf. PONTBRIANT, D. Acest program fusese destul ... dezbătut. MAIORESCU, D. iii, 30, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D. Sârbul (ca orice negustor când dezbate o afacere) cam uitase de celelalte. GALACTION, O, 177. Meniul a fost lung dezbătut de cu seară. brăescu. O. A. ii, 223. Am dezbătut problemele care torturează conştiinţele noastre. E. ionescu, e. 74. După expresia ce-o ia figura lui, se înţelege că el dezbate o problemă. arghezi, c. J. 164. Liceenii noştri dezbăteau tot felul de grave probleme, ralea, s. t. iii, 184. îi cereau părerea. O dezbăteau şi o încuviinţau, c. petrescu, a. r. 80. Problema rolului calciului singur în ameliorarea structurii a fost mult dezbătută. AGROTEHNICA, I, 434. Membrii cabinetului ... dezbăteau problemele cele mai urgente ale statului. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 4, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Intelectualii de cele mai diverse specialităţi dezbat principiile şi direcţiile întregii activităţi culturale, contemp. 1975, nr. 1 505. 3/8, cf. FLACĂRA 1976, nr. 45, 24. Cetăţenii au dezbătut critic modul în care se aplică programul de sistematizare a localităţilor. RL 1977, nr. 10 268. Un alt membru CSM ...a dezbătut în faţa plenului criza majoră de personal. ib. 2005, nr. 4 755. Propunerea ... nici măcar nu am dezbătut-o, ca să nu mai vorbim că nu am aprobat-o. adevărul, 2006, nr. 4 822. (F i g.) Musca şi un mic ţânţar ...Pe iarbă s-au aşezat. Şi ... Despre metodul desbat Cum se face bună miere, asachi, F. 100/22. O R e f 1 . p a s . Orişice lege să se desbată şi să se primească slobod de mai mulţimea măsurilor amân-duror Camerilor. CR(183Q), 211716. Pricina hotarălor ... tot se desbate şi nu se hotărăşte nicio dezlegare, ib. (1838), 142/21. Neîngăduitoarele pricini atingătoare ... de finansie şi comerţie să vor dizbate în acest Sfat. regul. org. mold. iv, 2/11, cf. ib. II, 3/26. Dintr-o adunare regulată a profesorilor se împart ideile, se desbat, se lămuresc, dacia lit. 195/5. Niciunde nu poate întrebarea aceasta fară tare vătămare a tocme-lelor, drepturilor ... să se desbată decât în Adunarea Naţională. FM (1844), 1552/l5. Această treabă ... se dezbătu cu multă înfocare. • BĂLCESCU, M. V. 199. Se dezbătu în câteva şedinţe cu multă fervoare uniunea. bariţiu, p. A. I, 532. A doua zi se va dezbate chestiunea emancipării creştinilor. HASDEU, I. V. 136. Când se dezbate această chestiune, contează în primul rând originalitatea şi etnicitatea autorului. BLAGA, în PLR II, 623. Unii văd în acestea contradicţii şi gafe, dar despre toate se dezbate public. RL 2005, nr. 4 514. ■O I n t r a n z. Să vii pe o zi-două la Berlin, unde să desbatem îndelete împreună asupra unei afaceri. CARAGIALE, O. VII, 271. Boierii din partea locului dezbăteau asupra primejdiei, iorga, C. I. II, 205. Dacă nu ştiţi ce e [iubirea], puteţi cu noţiunile d-voastră cumpărate şi vândute cu toptanul ...să dezbateţi toată viaţa, că tot nu ajungeţi la nimic, camil petrescu, u. n. 15. + (Complementul indică probleme, teme ştiinţifice, literare etc.) A expune în scris sau oral, a dezvolta (6); a trata (5), (învechit) a tratarisi (2), a trătălui (3). Sorgintea expresiunii ... o vom dezbate mai la vale. HASDEU, I. C. I, 44, cf CADE. Schiţele publicate ... dezbat probleme ale imoralităţii familiei burgheze. IST. lit. ROM. iii, 584. Unele [articole] dezbat probleme de lingvistică generală, ib. 804. O operă mult dezbătută pe acea vreme, „Principiile filozofiei istorice” a ... [lui] Vico. G. BARBU, A. v. 96. Dezbătând problema relaţiei dintre limba literară şi limba „populară” ..., citează mai multe sinonime. CL 1973, 46. <> R e f 1. p a s. în acea „Asociaţie literară” ... s-a dezbătut desigur adeseori unificarea scrierii, densusianu, L. 342. O (Prin lărgirea sensului) întâmplările din oraş fuseseră dezbătute şi comentate la bancă. VORNIC, P. 222. 2. T r a n z. (Complementul indică procese, cauze etc.) A examina (cu participarea ambelor părţi). Având eu multă giudecată pentru nişte ţigani şi stând 6258 DEZBATE2 -828- DEZBATERE1 dumnealui mijlocitor de ni-am desbătut giudecata (a. 1738). uricariul, xxi, 386, cf. dl, dm, dn2, dex. ^ R e f 1 . pas. Dupe ce se vor desbate toate împregiurările pricinii şi să vor desluşi cu desăvârşire, prezidentul va precurma desbaterea. condica o. 109/12. *0 (Prin lărgirea sensului) Messalina îi înscenează lui Valerius un proces ce se dezbate în camera de culcare a împăratului, lovinescu, C. iv, 65. 3. R e f 1. F i g. (învechit) A se zbate (4). Franţuzii s-au dezbătut veacuri întregi în faşele pedantismului. RUSSO, S. 39. Au aruncat Francia în braţele perturba-ţiunilor şi despotismului în care se dezbate de un secol GMCA, C. E. II, 633. + (Regional) A se hotărî. Acu el nu se putea dezbate încotro să se mai ducă: înainte ori înapoi şez. xxi, 54. -Scris şi: desbate. - Prez. ind. dezbât. - Şi: (regional) dizbăte vb. III. - Din fr. débattre. DEZBATE2 vb. III. (învechit şi popular) 1. T r a n z . (Complementul indică obiecte bătute, fixate) A desface (1), a desprinde (7), a deschide (1). Cf. anon. car. Deci porunci îndată Să-l deslege, fiere să-i dezbată, budai-deleanu, ţ. 252. Luo toporul şi începu a desbate brava de la uşe. ţichindeal, a. m. 31/21. Au sunat larmă şi escadroane de călăreţi s-au împrăştiat prin oraş dezbătând uşile caselor ce era aproape ... îi sâlea să meargă şi să stingă focul LEON ASACHI, B. 60/15, cf. LB.* De măgar sè dete aproape şi vroia încetinel ... să-i ia piciorul, vrând potcoava să-i dezbată, contemporanul, i, 687, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, D. Blesteme care să dezbată şi sicriile morţilor din cuie. camilar, n. ii, 341, cf. m. d. enc. Vinde-ţi, fată, mărgelele Şi dezbate tu ferăle. pompiliu, b. 82. Roata fuse ferecată, Popa la ea s-o desbată. RETEGANUL, CH. 103. De cum vine sar a mare, Dezbat coasa de brăţare, Ca să ies la şleahu mare. şez. I, 140, cf. alrii 6 698/531. Cuiul nou dezbate pre cel vechiu = un lucru, o situaţie se înlătură cu altceva similar. zanne, p. v, 220. + P. e x t. A scoate (I 1), a da afară din locul firesc. Bun meşteri Mi-a dezbătut-o [măseaua], mi-a dat-o afară şi gata. sadoveanu, O. xm, 807. S-aveţi grijă leat, că vă dezbat măselele. CAMILAR, N. II, 332. Tu să-mi dezbaţi cornu stâng, ca să ai de mâncare, şi cel drept, ca să ei de-a îmbrăcare. I. CR. IV, 103. 2. T r a n z. (Complementul indică ţări, oraşe, suprafeţe de teren etc.) A scoate de sub stăpânirea cuiva, a e 1 i b e r a; a trece în posesia altcuiva. Şi strângând craiul oaste au scos cuvântu cum va să meargă la turci, să ia şi să dezbată Cetatea Albă şi Chilia, ureche, L. 100. Iar noi să dizbatem pe unde au ţinut Jurco log[o]f[ă]t, să ţie şi- dumnealui, iar de nu-i va plăcea dumisale locul ..., să avem noi a-i întoarce banii (a. 1648). BUL. COM. IST. IV, 166. Luptând el să dezbată ţara de supt mâna turcului. M. COSTIN, O. 47. Părţile Crăiei Ungureşti de Sus le-au dezbătut despre nemţi. id. ib. 310 .Au dezbătut şi bucata cea de loc ce o închinasă Lupul, vornicul tătarilor, de au dat iar ţării. NECULCE, L. 295. Toate ţărâle şi provinţăile romanilor, carile ei cu bir şi cu alte nevoi asuprea, îndată le-au dezbătut. CANTEMIR, hr. 265, cf. 319. Agiuns-au dar la tur cu cu nedejde de ajutor, să se poată dezbate de supt stăpânia neamţului (sfârşitul sec. XVII) mag. ist. iii, 85/22. El n-a putut să mai cerce să mai dezbată locul din dughiani pe hotărătura lui Buhuş şi aceasta au fost pricina de nu au luat chirie (a. 1738). IORGA, S. D. V, 235. Loc dizbătut de la unguri, îl împart domenii (a. 1755). id. ib. VI, 5. Aceste moşii ... noi cu multă osteneală şi cheltuială le-am dezbătut şi le-am ales şi le-am lămurit (a. 1758). uricariul, x, 235, cf. ddrf, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D. ^ Refl. Pătru-Vodă ...au socotit să să dezbată de suptu mâna ungurilor. URECHE, L. 147. Au ieşit şi el în Ţara Ungurească cu zorba ca să să dezbată ... de la nemţi. NECULCE, L. 160. Toţi cu mare aplaus se învoiesc a se desbate de sub Mihai şi ... prind şi pun la închisoare pe toţi românii. BĂLCESCU, m. V. 482. Fură îndemnaţi să se desbată de sub ascultarea împărăţiei ap. DDRF. <> F i g. Un gând aprins, un dor înflăcărat în drumuri m-a pornit ca să dezbat Din braţul craiului de zmei pomana De şi-a făcut cu prada din Ileana. SĂM. II, 414. 3. R e f 1. şi t r a n z. A (se) descurca (2), a duce la bun sfârşit; p . e x t . a (se) tocmi (I 2). Cf. barcianu. Ea fugi în lume, rătăcind multă vreme prin Ardeal, dezbătându-se cu datornicii. IORGA, c. I. I, 78. Atunci luai cu desăvârşire hotărârea să mă abat iar pe la Văratic şi atunci dezbătui vreme, destul de îndelungată preţul trăsurii cu birjarul cel guraliv. SADOVEANU, în SĂM. vi, 62. 4. T r a n z. (Complementul indică oameni) A schimba o opinie, o convingere; p. e x t. a abate, a îndepărta de (sau de la) ceva. întii de aceştia,-de [dachi] a să curăţi pre împărăţie de supt ruşinea în carea căzusă, a o dezbate, şi-au sumes poalele. CANTEMIR, hr. 186 .De la carea pregiudecată pe vlădicul Ioann Pataki l-ar fi putut dezbate încă şi tatăl meu, Ioann Şincai. ŞINCAI, HR. III, 263/30. Nu vă lăsareţi ca grija notreţului să vă desbată de aceaia. petro viei, P. 230/4. Cum vor dezbate părinţii sau alţi crescători pruncii de la aşa lucruri, calendariu (1844), 63/15, cf. DDRF, barcianu, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. 5. T r a n z. (Complementul indică terenuri agricole) A afâna. Săpatul... are de scop nu numai de a dezbate şi înmărunţi pământul ap. TDRG. Nu puteau oamenii ara, pământul era tare ca fierul. Şi-n puţinul pe care l-au dezbătut şi l-au semănat, parcă a ieşit ceva acătării? SADOVEANU, O. IV, 10, cf. TDRG, SCRIBAN, D., DM. <> (Prin lărgirea sensului) Lacrima de-ţi curge, Pe pământ d-ajunge, Pe pământ de cade Şi cu foc de-l arde Şi mi ţi-l dezbate. TEODORESCU, P. P. 390. + (Prin Mold.; complementul indică lichide) A amesteca. Cf. A vi 8, 19. - Scris şi: desbate. - Prez. ind.: dezbât. - Şi: (învechit şi regional) dizbâte vb. III. - Pref. dez- + bate. DEZBÂTERE1 s. f. 1. Faptul de a (s e) dezbate1; (mai ales la pl.) discuţie amplă (adesea în contradictoriu), cu una sau mai multe persoane asupra unor chestiuni, probleme de interes general, proiecte etc., desfăşurată îndeosebi într-un cadru organizat. Ar fi petrecut toată noaptea întru desbaterea întrebărei. AR (1829), 100710. Cu prilejul desbaterilor parlamentare ... „Times” vorbeşte. CR (1830), 1871. După multe 6260 DEZBATERE1 -829- DEZBATERE1 desbateri ... hotarâră toţi intr-o unire de glasuri. F. AARON, I. I, 207/9. O epohă în care popoarele se dezbina de dizbaterile religioase, asachi, S. L. ii, 14. Şi numaidăcât intrând în dezbaterea mijloacelor cu care s-ar putea îmbunătăţi, am şi luoat din parte-mi măsurile trebuincioase în ceea ce să atinge de paza regulilor carantineşti (a. 1839). DOC. EC. iii, 719. în dezbaterile limbii ... am urmărit numai asemănările noastre cu limba latină. Russo/ap. densusianu, l. 377. O mare parte a convorbirilor sociale se petrece întru dizbaterea evenimentelor însemnătoare a timpului nostru, calendar (1856), 1/5. în desbaterile metafizice nu vezi nimic, este deşertul deplin, negulici, e. ii, 18/31. Cât despre sistemul învăţământului sunt încă multe dezbateri şi divergenţi de opiniuni. GfflCA, C. E. II, 407, cf. pontbriant, D. Ce însemnează noua plan-taţiune? Este basa desbaterii. hasdeu, i. C. I, 19. .JBuciumul” apare cu numele şi persoana sa în dezbaterile politice, ştiinţifice, literarie, comerciali şi industriali (a. 1862). plr i, 201, cf. barcianu, v., COSTINESCU, lm. S-a numit o comisiune pentru dezbaterea unui proiect ortografic. MAIORESCU, critice, 311. Protocolul şedinţei poartă conclusiunile acestei desbateri, redactate în modul următor. ODOBESCU, S. I, 491. Toată lumea primi fară lungi dezbateri propunerea sa. I. negruzzi, în plr I, 253. Eu ceteam dezbaterile din Parlament şi discuţiile politice. LUC. îl, 404, cf. alexi, w., şăineanu2. Dezbaterile asupra principiului după care urma să fie compus noul dicţionar au urmat în mai multe şedinţe ale Academiei. DENSUSIANU, L. 21, cf. AGÎRBICEANU, A. 399, RESMERIŢĂ, D., CADE. Urmă dezbatere ... asupra perspectivelor tânărului. REBREANU, R. I, 27. După lungi dezbateri, hotărî să se caute un gangster pur. eftimiu, N. 168. După lungi dezbateri ieşi următorul program de masă. brăescu, O. a. i, 33. Nădăjduiam că şi dezbaterile ortografice vor fi reluate spre a fi duse la un sfârşit mulţămitor. sadoveanu, o. xx, 192. La prima întrebare am răspuns, pentru a doua s-ar cere o desbatere mai în concret. STĂniloae, O. 67. E greu de ştiut ce trebuie admirat mai mult într-o astfel de dezbatere. RALEA, O. 147. începuse să se intereseze mult de dezbaterile din Parlament, preda, m. 118, cf. DL, DM. începea o dezbatere interminabilă cu argumente, beniuc, M. c. I, 144, cf. ist. lit. rom. I, 384. De aceea, dezbaterile se îndreaptă din capul locului spre poetică, coteanu, s. f. ii, 118, cf. dn2. După dezbateri ... furtunoase histrienii au hotărât să nu-i pună piedici lui Darius. H. daicoviciu, d. 58. Conferinţa naţională de arheologie a pus în centrul atenţiei şi al dezbaterilor sale problemele istoriei şi ale arheologiei dacice. S ianuarie 1970, 61, cf. M. D. enc. Numele lui a continuat decenii de-a rândul să fie amintit în dezbaterile parlamentare, magazin ist. 1974, nr. 2, 75. La un seminar şi într-un cerc de literatură am propus spre dezbatere două cărţi. contemp. 1975, nr. 1 509, 4/8. După „România literară” spiritul ştiinţei este un rezultat nu prea îndepărtat (în timp) al vehementelor dezbateri scolastice în jurul lui Dumnezeu, patapievici, C. L. 355. Atacul ETA survine în plină dezbatere politică în Spania. RL 2005, nr. 4 623. Dezbaterile zilnice contradictorii ce au urmat pe tema susţinerii financiare a creşterii punctului de pensie i-au dezgustat pe vârstnici, ib. 2007, nr. 5 282. <> (Construit cu prep. „în” sau învechit „la”, precedate de verbele „a lua”, „a intra”, „a pune”, „a da”, sugerează ideea de început al acţiunii) S-au luat la dezbatere întrebarea cea veche despre pretensiile lui Mehmed Aii. GT (1838), 32/ll. Acest proiect înainte de a fi pus la disbatere a fost dobândit încuviinţarea, povăţ. 231/2. Era uşor să dea în dezbatere proiectul de lege urbarială. bariţiu, p. a. i, 640, cf. II, 13. Proiectul dezrobirei în curând va intra în dezbatere. RUSSO, S. 155. La Sadoveanu ideile nu sunt ale indivizilor şi nu intră în dezbatere, paleologu, t. 31. Statutul parlamentarilor ar urma să intre în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului în 20 decembrie, rl 2005, nr. 4 790. O (Prin lărgirea sensului) Manolaş, cel atât de mult deprins cu gândul şi cu dezbaterile sufleteşti, nu putea să se înşele singur. GALACTION, O. 635. Drama absolută depăşeşte şi conflictul de ordin etic ... dezbatere clasică într-o anume tragedie, între datorie şi sentiment. CAMIL petrescu, T. Iii, 506, cf. id. P. 415. + Expunere amplă în scris sau oral a unor probleme, a unor teme ştiinţifice, literare etc.; tratare (5). Cele dântâi desbateri şi polemice ce s-au ivit în foile publice rumâneşti a fost limba. HELIADE, O. li, 416. într-altele vom respecta desbaterile şi demonstraţiile învăţătorilor noştri, fl (1838), 622/38. Foile publice a patriei fac mai adeseori dezbateri foarte interesătoare asupra stării noastre. CR (1839), 237V19. Inscriptoriul dacian va coprinde inscripţii ... cu traducerea în româneşte şi cu dezbaterea critico-istorică (a. 1845). plr i, 105. Cu toate acestea, în acei timpi oamenii se rânduiau mult asupra învăţăturii şi educaţiei. Dezbaterile asupra acestor materii erau înfocate, brezoianu, î. 6. Starea ţării astăzi eu n-am a vă descrie, ... Pe larg aţi şi descris-o şi foarte ’nţelepţeşte, Prin multe mari desbateri în anul cel trecut, aristia, p. r. 107/3. Limba română este, formal, cea mai pur romanică din câte există; ... cercetători şi specialişti serioşi fac de-a dreptul superfluă o dezbatere mai amănunţită a acestui subiect, eminescu, O. xm, 566. Alte cărţi ... cuprindeau dezbateri de dogmă. IORGA, c. I. ii, 133. David Pop nu e interesant prin dezbaterea conştientă a unei mari probleme sufleteşti, lovinescu, c. vii, 122. Nucleul însuşi al dezbaterii etice din roman se află în prelegerile lui referitoare la sensul moral al feminismului, constantinescu, s. iii, 45. Spectacole şi concerte care au avut darul de a întregi şi concretiza dezbaterile teoretice. M 1974, nr. 7, 15. Revistele publică dezbateri în probleme ale criticii. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 41, 5/1. în revistele de popularizare de la sfârşitul sec. al XlX-lea apar deseori articole despre costumul popular, descrierea lui şi încercări de tipologie, dar şi dezbateri relative la „decadenţa” costumului popular ... adică la introducerea pieselor orăşeneşti, z. MIHAIL, T. p. 21. 2. (Jur.) Discutare a problemelor ce formează obiectul unui proces, de către părţile participante, în faţa unei instanţe judecătoreşti. Toate împregiurările pricinii ... să vor desluşi cu desăvârşire, prezidentul va precurma desbaterea. condica, o. 109/12, cf. stamati, d., 6260 DEZBATERE2 -830- DEZBĂRA PENESCU, M. V, ŞĂINEANU2. După sfârşirea dezbaterilor, tribunalul .j se rostise. brătescu-voineşti, P. 183. N-am obiceiul să mă amestec în desbaterile curţii şi nici să călăuzesc braţul justiţiei. rebreanu, p. S. 262. Au început desbaterile asupra pedepsei. negulescu, G. 203. Interogatoriul ... dezbaterile, în fine sentinţa. BRĂESCU, A. 221. Cu introducerea martorului Ilie Vasiliu ... dezbaterile au luat o înfăţişare extraordinară. SADOVEANU, O. IX, 471, cf. SCRIBAN, D. Citaţia pentru dezbaterea acestei formalităţi procedurale sosi chiar a doua zi după plecarea maestrului. MIHĂESCU, D. A. 200. După administrarea problemelor încep dezbaterile ... se dă cuvântul părţilor în fond. pr. drept 873, cf. M. D. ENC. - Scris şi: desbatere. - PL: dezbateri. - Şi: (învechit şi regional) dizbâtere (scris şi: disbatere) s. f. - V. dezbate1. DEZBATERE2 s. f. (învechit şi popular) Acţiunea de a (s e ) d e z b a t e2 şi rezultatul ei. 1. Cf. dezbate2 (1). Cf. ddrf, cade. 2. Cf. dezbate2 (2). Dezbaterea Ţării Moldovei de sub ascultarea Crăiei Ungureşti. N. COSTIN, let. i a 115/28. Să arătăm de dezbaterea lor de subt împărăţia Răsăritului. CANTEMIR, HR. 351, cf. POLIZU, DDRF, CADE. [Hrisovul] ni l-a făcut la 1814, iarăşi miluire, la toţi târgoveţii şi lăcuitorii ci ni aflăm şăzători pi această moşii a noastră de aicea, din târgul Petrii, pentru dizbatire şi împresurările ci şi urma în parte de sus la hotarul aceştii moşii (a. 1818). IORGA, S. D. XVI, 351. - PL: dezbateri. - Şi: (învechit) dizbatire s. f. - V. dezbate2. DEZB^IERĂ vb. I. (învechit şi popular) T r a n z. şi r e iTfl. A (se) dezlega (I 3), a (se) deznoda (1), a .(seX desface (2). Cf. lb, valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., dl, dm. M-am dezbăierat apoi la piept şi mi-am suflecat mânecile cămăşii, lăncrănjan, c. iii, 54, cf. M. D. ENC., DEX. + (R e f L; regional) A se desprimăvăra (Strehaia). Să dezbăierează câmpu. alr SN iii h 781/848. + T r a n z. (învechit, rar; complementul indică punga de bani) A deschide (II 1). Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. F i g. (învechit şi popular) A (se) despărţi (1), a (se) separa (1); a (se) abate de la ceva; p. e x t. a (se) descotorosi. Să bage de samă Laţco ca nu cumva ...să se desbaiere de credinţa cea adevărată şi să se întoarcă iarăşi la desbinare. ŞINCAI, HR. I, 341/11, cf. CADE. Te dezbaier eu de ea, n-ai tu grijă! udrescu, GL. + Tranz. fact. (Regional) A face să se răzgândească. Dacă îşi punea o dată carul în petri pentru ceva, apoi nu mai era om să-l dezbaiere. reteganul, p. v, 35. - Scris şi: desbăiera. - Pronunţat: -bă-ie-. - Prez. ind.: dezbăier şi (regional) dezbăierez. - Şi: dezbaierâ (scris şi: desbaiera POLIZU) vb. I. - Pref. dez- + [îm]băiera. DEZBĂIERÂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea dea(se) dezbăieraşi rezultatul ei. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. -Scris şi: desbăierare. polizu, pontbriant, d., ddrf. - Pronunţat: -bă-ie-. - Şi: dezbaierâre (scris şi: desbaierare POLIZU) s. f. - V. dezbăiera. DEZBĂIERAT, -Ă adj. (învechit şi popular; despre obiecte) Care are băierile desfăcute; dezlegat2 (13); p. ext. descheiat2 (3). Cf. pontbriant, d., lm, ddrf. Sălta uşor ca un fulg, purtat de vârtej, cu cămaşa desbăerată. lungianu, c. 36, cf. novacoviciu, c. b. i, 8.* Lasă sacii dezbăier aţi că vine să-i controleze. udrescu, gl. + (Prin nord-vestul Munt.; despre oameni) Care umblă cu hainele descheiate; p. e x t. dezordonat (1). Cf. udrescu, gl. - Scris şi: desbăierat. - Pronunţat: -bă-ie-. - PL: dezbăieraţi, -te. - V. dezbăiera. DEZBĂLĂZ vb. I v. dăbălăza. DEZBĂLĂZĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DEZBĂR s. n. (Prin sud-estul Transilv. şi prin nord-vestul Munt.) Dezvăţ. Com. i. panţu. A prins nărav. - Şi ce, dăzbăr nu e? UDRESCU, GL. - PL: ? - Şi: dăzbăr s. n. - Postverbal de la dezbăra. DEZBĂRĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) 1. A (se) desface (16), a (se) despărţi (4); p. ext. a (se) elibera, a (se) îndepărta, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) debarasa (1). Ieşea orânduită oaste şi aşa s-a dezbărat într-acea zi de oarba năvală a turcilor. M. COSTIN, O. 80. Când vreun moldovan se va îngurlui cu vro ţigancă ... şi nu va putea să-i desbăreze ... să se desparţă şi copiii să rămâie toţi în partea ţigănească (a. 1785). URICARIUL, I, 326. Acest săbor prin mijlocirea întărirei celor patru posturi ... cugetă a dezbăra de tot pre pravoslavnici de către calvini. MAIOR, I. B. 362/25. Nu perde încrederea că mai târziu se va putea dizbăra de nişte asemene îndatoriri. ASACHI, S. L. II, 15. Să ne disbărăm de grijele familiei, fătu, d. 121/9. Poate chiar în acele momente va fi disbarat de o viaţă pe care pururea a prevăzut-o ca o grea sarcină. CONV. LIT. I, 227. De ce nu te desberi de dânsul? alecsandri, T. 269. Nu-i semn bun, frebuie să mă dezbăr de dânsa. CONTEMPORANUL, III, 497. Mă vei desbăra de dânşii. I. NEGRUZZI, S. VI, 36. Mi-e dragă una ... Decât să mă desbar de ea Mai bine-aprind tot satul! COŞBUC, P. I, 119, cf. DDRF. Mi-a spus de-acum să mă dezbar de tine. SĂM. II, 717, cf. ALEXI, w., candrea, F. 379, RESMERIŢĂ, d., cade. Buzele ei nu izbutesc încă să se dezbare de el. camil petrescu, t. iii, 326, cf. scriban, d., dl, dm, dex, com. marian. Rădiţa s-a măritat Dă tine s-a dezbărat. ŞEZ. v, 32. (Prin lărgirea sensului) Pe când omul neinteligent face din sine însuşi măsura lucrurilor şi mestecă subiectul său în cele ce sunt şi se-ntâmplă, cel inteligent şi de bună-credinţă va cerca să se dezbere de tot ce-ar putea să-i întunece judecata, eminescu, O. IX, 461. Cerci să te dezbari de gânduri? lesnea, vers. 57. Şi de-a lungul unui ritual 6268 DEZBĂRA -831- DEZBĂRBĂTARE dezbărat de vorbe mari, recoltezi plăcerea şi-ţi păstrezi libertatea. VINEA, L. I, 277. Faţă de marii noştri scriitori e bine să ne dezbărăm de respectul oficial. CONSTAN-TINESCU, S. II, 69. Vreau, suflete, să mă dezbar de tine. ISANOS, V. 303. -v- F i g. Ceahlăul dezbarat de nouri îşi ridică din nou trupul său de uriaş. ap. TDRG. 2. A renunţa sau a face să renunţe la un obicei rău, la un nărav, la o deprindere etc.; a (se) dezobişnui, a (se) dezvăţa, a (se) lăsa, a (se) vindeca1 (3)v în Crit nu e de lipsă a desbăra niciodată nice măndriia, nice moliciunea, pentru că sânt necunoscute, maior, S. II, 346, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Să pui la învăţătura pruncilor, să aib’ datorie ..., a-i dezbăra de vorbe necuviincioase (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 207, cf. lb. Le faceţi bine, îi desbăraţi de viaţa leneşă. HELIADE, O. I, 256. Coconiţa dumisale acum a luat un aer cumsecade, dar de vestitul „bată-te Dumnezeu” încă nu s-a desbărat. id. ib. II, 425. Pilda lui Robinson m-au adus întru hotărâre de a mă dizbăra de toate aceste ... nici tabac voiu trage, nici tiutun voiu be. DRĂGHICI, R. 189/27. A umblat cu felurimi de mijloace ca să îi desbere de o aşa nelegiuire. GORJAN, H. I, 109/2. Te desbăr eu de Arghir şi Marghir. PR. DRAM. 248. Mai zicea că ... învăţul îl desbară băţul. PANN, P. II, 102/17. Dându-ne acea pronunţie guturală şi groasă de care nu ne putem desbăra. NEGRUZZI, S. I, 262, cf. POLIZU. Boierii începuse ...a scrie româneşte şi a se desbăra de morfologia cuvintelor de felul lui „pliroforisi ”, „metachirisi”, „plictisi”. GHICA, S. IV, cf. COSTINESCU, LM. Rămâi la mine şi ajută-mă ca să mă desbar de purdalnicul meu de nărav. ODOBESCU, S. III, 45. Incapacitatea omului de a se desbăra de un şir întreg de învăţături. CARAGIALE, O. III, 43. Cât de greu putem dezbăra un copil de-a ,nu se teme de întuneric. CONTEMPORANUL, V, 573. Pentru ce ţi-ai bate capul cu declinări şi conjugări, ... împreună cu alte rele de care încă n-au izbutit a se disbara timpurile moderne. I. NEGRUZZI, s. I, 234. Mama sa ... multe apucături şi înşelăciuni e necesitată să întrebuinţeze până ce-l dezbară şi dezvaţă de ţâţă. MARIAN, NA. 423, cf. DDRF, BARCIANU. Ele vreau să-i dezbere de o sumă de păcate. SĂM. IV, cf. ALEXI, W., TDRG. Unele forme de participiu ... de care nici astăzi ... nu i-am putut desbăra. DENSUSIANU, L. 291. Spre a desbara pe un beţiv de băutura rachiului este bine a pune ... un ban în gură. GOROVEI, CR. 18. De obiceiul de a bea sâmbăta sar a ... nu se putuse dezbăra. AGÎRBICEANU, S. 141, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ii cam luase şi bieţii oameni frica ... ca de dihania care se-nvaţă a încolţi vitele din târlă şi n-o mai poţi dizbăra. MIRONESCU, S. 215. Vaier ie zicea că vrea să mă dezbere de spaimă. VLASIU, A. P. 33. Acuma le venea greu să se dezbere de asemenea narav. SADOVEANU, O. XII, 37. Lingvistul ... trebuie să se desbere de concepţiile aprioristice ale gramaticii clasice, puşcariu, L. R. i, 16, cf. scriban, d. Nu-l poate dezbăra de obiceiuri proaste. STANCU, R. A. IV, 361. Să te dezbari de slăbiciuni, de patimi şi de viţii. VINEA, L. i, 375, cf. dl, dm, M. D. ENC. Oamenii nu se pot dezbăra deodată de toate metehnele trecutului. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 3/7, cf. dex. Se sfătuiră a-i găti o najnă spre a-l dizbăra de acest obicei. ŞEZ. II, 68, cf. com. din straja - vicovu de sus. -O (Glumeţ) Un uriaş rasol de văcuţă de care ... bucătăria restaurantului ţinea să se dezbare, vinea, L. I, 129. ^ F i g. Suflete ... De-a cărnii mângâiere împodobită cu durere Cum aş putea să te dezbăr? voiculescu, poezii, ii, 60. «O* (Prin lărgirea sensului) înhămăm [calul] la o bârnă şi îl plimbăm ... şi aşa năravul se va dezbăra, penescu, m. 69/17. Filmul de astăzi al actualităţii se dezbară sigur de astfel de vechi metehne. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 1/9. -Scris şi: desbăra. - Prez. ind.: dezbăr şi dezbăr, pers. 2 (regional) şi dezberi, conj. prez. pers. 3 (învechit şi regional) şi dezbere, (regional) dezbăreze. - Şi: (învechit şi regional) dizbăra vb. I. - Et nec. Cf. d e z b ă i e r a. DEZBĂRÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezbăra şi rezultatul ei; dezvăţ. Cf. polizu, ddrf, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC. înţeleg prin aceasta dezbărarea de orice sentiment de afecţiune, nu de repulsie. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 3/6, cf. dex. - V. dezbăra. DEZBĂRAT, -Ă adj. (Despre oameni) Care a renunţat la anumite deprinderi, obişnuinţe rele etc.; dezobişnuit. Cf. lm, ddrf, resmeriţă, d. (Prin lărgirea sensului) Adeverinţa istoriii mai luminată i să va arăta: şi dovedele noastre de tot gândul stâng şi de toată socoteala cu prepus, curate şi deşbărate le va cunoaşte, cantemir, hr. 181. - Scris şi: desbărat. - PI.: dezbăraţi, -te. - V. dezbăra. DEZBĂRBĂT vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se) descuraja. [Despoţia] desbărbătează suflet, Desmădulează corpul, heliade, o. i, 228. El atât se turbă încât se dezbărbată şi şovăie eroul. id. ib. 316. Puteri nu-i mai rămăsese, patima-l desbărbăta, Mintea ... nimic nu-i mai ajuta, pann, e. i, 4/19. Adu-ţi aminte că aşa îmbiau bizantinii cu turcii, adu-ţi aminte că aşa îmblă popoarele în decadenţă şi dezbărbătate de corupţiune. eminescu, O. x, 423. Băiate, apucă-te de lucru ... nu te desbărbăta. SBIERA, F. S. 143. Cu toate acestea nu m-am desbărbătat, nu m-am dat înfrânt, id. ib. 233. ^ T r a n z. (Prin lărgirea sensului) Eresul tău fără slavă ... Desbărbătează-ndrăsneala şi face pe om fricos. HELIADE, M. 31/14. [Despoţia] desbărbătează suflet, Desmădulează corpul id. O. I, 228. Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri, Care aruncă-n inimi săgeţile-ndulcirii, Disbărbătează mintea cu vălul amăgirii, eminescu, O. iv, 261. - Scris şi: desbărbăta. - Prez. ind.: dezbărbătez şi (învechit, rar) dezbărbăt. - Şi: dizbărbătâ (scris şi: disbărbăta) vb. I. - Pref. dez- + [îm]bărbăta. DEZBĂRBĂTÂRE s.f. Acţiunea de a (se) dezbărbăta şi rezultatul ei. Căci acesta nu este absolutismul unui ambiţios pentru a asigura impunitatea creaturilor sale. Nu este Friederic II sau Iosif II ... e Vitellitus cu corupţiunea adâncă, cu mijloacele moleşitoare, cu dezbărbătare. EMINESCU, O. xiii, 214. - V. dezbărbăta. 6272 DEZBĂRBĂŢI -832- DEZBĂTARE DEZBĂRBĂŢÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică persoane de sex masculin) A castra; p. e x t. a-şi pierde energia. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desbărbăţi. pontbriant, D. - Prez. ind.: dezbărbăţesc. - Pref. dez - + bărbat DEZBĂRBĂŢÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de adezbărbăţi şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desbărbăţire. pontbriant, d. -,P1.: dezbărbăţiri. - V. dezbărbăţi. DEZBARBĂŢÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre persoane de sex masculin) Care şi-a pierdut virilitatea; p. e x t. care este lipsit de energie. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desbărbăţit. pontbriant, d. - PI.: dezbăr băţiţi, -te. - V. dezbărbăţi. DEZBĂRC vb. I v. debarca. DEZBĂRCÂRE s.f. v. debarcare. DEZBĂRCÂT, -Ă adj. v. debarcat. DEZBĂRCĂDER s. n. v. debarcader. DEZBĂRCĂMÂNT s. n. v. debarcament. DEZBĂRÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică plante de cultură) A doborî, a culca la pământ; a distruge (1) (Sibiel - Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. Porcii or dezbărât toate cucuruzăle. ib. - Prez. ind.: dezbărăsc. - Et. nec. Cf. doborî, o b o r î. DEZBĂŞCĂLUÎ vb. I. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) separa (1); a (se) despărţi (3); (regional) a (se) dezbăşcăşui. Acolo băgase Niţă Mîndria o turmă de porci, turma lui, avere desbăş-căluită de a lui tată-său. SANDU - ALDEA, U. P. 101. Batoza urlă şi desbăşcălueşte în vănturile-i puternice boabele ce vor pleca. săm. II, 680. M-a dizbăşcăluit răsboiu şî armata, încolo dila 7 ani şi până az ... am umblat dipi coada oilor. diaconu, P. 39, cf. cade. - Scris: desbăşcălui. - Prez. ind.: dezbăşcăluiesc. -Şi: (greşit) debăşcălui în D, tomul I, partea a 3-a. - Pref. dez- + băşcălui. DEZBĂŞCĂŞÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A despărţi (3) (Maidan - Oraviţa). Cf. hem 2 669. -Scris şi: deşbăşcăşi. hem 2 669. - Prez. ind.: dezbăşcăşesc. - Pref. dez- + băşcăşi. DEZBĂŞCĂŞUf vb. IV. T r a n z. şi refl. (Prin nord-estul Olt.) A (se) despărţi (3). Cf. cade, ciauşanu, V. 157, SFC IV, 126. Şi pe drum ea zicea [către soţul ei] ,JBia, eu mă desbăşcăşuiesc! ” SORESCU, L. L. V, 84. -Scris şi: desbăşcăşui. - Prez. ind.: dezbăşcă-şuiesc. - Pref. dez- + başca + suf. -ăşui. DEZBĂŞCĂŞUIĂLĂ s. f. (Prin nord-estul Olt.) Despărţire (3). Cf. ciauşanu, v. 157. -Scris şi: desbăşcăşuială. ciauşanu, v. 157. - PI.: dezbăşcăşuieli. - Dezbăşcăşui + suf. -eală. DEZBĂŞCĂŞUÎT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt.) Despărţit (3). Cf. ciauşanu, v. 157. -Scris şi: desbăşcăşuit. ciauşanu, v. 157. - PI.: dezbăşcăşuiţi, -te. - V. dezbăşcăşui. DEZBĂT vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi popular) A ieşi din starea de beţie; a (se) trezi (2). în această vreame păzitoriul desbătându-se au căzut în mare neastâmpăr are. GOLESCU, P. 412/7, cf. LB, VALIAN, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, V., CIHAC, I, 25. De la vârsta de 18 ani şi până azi ...nu s-a desbătat o zi. macedonski, o. ii, 312, cf. ddrf, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Popa Man cât a ţinut dulcele Crăciunului nu s-a mai dezbătat. agÎrbiceanu, p. m. 122, cf. cdde, resmeriţă, d., cade. Amoniac ... se dă beţivilor, să-i desbete. VOICULESCU, L.. 74. Până-l găsesc mă şi dezbăt. barbu, i. i, 123. Şi de mă îmbăt vrodată Mândruluţa mă desbată. reteganul, tr. 108. Astăzi bată Mâine bată, Casa mi-i nemăturată Dar dacă m-oi desbata De trei ori oi mătura. SEVASTOS, C. 261. Foarte rău m-am îmbătat După ce m-am desbătat. Parcă nu m-aş fi însurat, mat.- folk. 270. Cine o dată s-a îmbătat anevoie se desbată - cine se învaţă cu năravuri rele, anevoie se dezvaţă. golescu, ap. zanne, p. iii, 579. + F i g. A-şi reveni sau a face să-şi revină dintr-o stare de confuzie, de neclaritate; a (se) dezmetici (II1). Autorii ... aşe au încâlcit toată hronologia cât însumi nu mă pociu desbăta, nici pociu giudeca de care an ... se ţin. şincai, hr. i, 45/26, cf. lb. Sufletul se cutremură, inima bate, simţirile se desbată. marcovici, c. 32/2, cf. pontbriant, d., barcianu, v. Nu-l pot desbăta cu toate argumentele din lume. LM. Apoi cade leşinată Pe un moale pat, Unde Ştefan o dezbătă, Cu un sărutat, bolintineanu, p. i, 79, cf. alexi, w. Săracu’ tata! ... cum umbla după mine, tot cu vorbe înţelepte să mă dezbată ca să mă dezbârnâie de Ioana. SNOAVA, îl, 162, cf. alr ii 3 556/105. -O* E x p r . A (se) dezbăta de cap = a (se) dezmetici (II 1). Dintru-ntâiu i-e voia s-o probozească, s-o dezbete de cap cu nişte cuvinte aspre, ca să-i iasă din minte nălucirile. LUC. vii, 585. Om eşti tu ori ce ... eşti că eu nu mă pot dezbate de cap. şez. xxi, 25, cf. alr i/i h 144/249, alr ii 3 556/219, 334, ALRM i/l h 203/249. + P. e x t. Tranz.A vindeca1 (3). Voi m-aţi desbătat de mândrie şi aţi mai potolit chinurile mele. marcovici, c. 85/15. - Scris şi: desbăta. - Prez. ind.: dezbăt. - Şi: dizbătă vb. I.alrii 3 556/105. - Pref. dez- + [îm]băta. DEZBĂTÂRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea dea(se) dezbăta şi rezultatul ei; trezire din beţie. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. Pentru dezbătare sunt bune migdalele dulci să se mănânce, ap. 6288 DEZBĂTAT -833 - DEZBÂRNA TDRG. cf; RESMERIŢĂ, D. Caută-l după dezbătare, că acuma nu te înţelegi cu el udrescu, GL. + F i g. Revenire dintr-o stare de confuzie, de neclaritate; dezmeticire (II1). Cf. polizu, pontbriant, d. - Scris şi: desbătare. polizu, pontbriant, d., ddrf, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. - V. dezbăta. DEZBĂTAT, -Ă adj. (învechit şi regional) Care s-a trezit din beţie, care nu se mai află sub influenţa alcoolului Cf. KLEIN, D. 330, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, UDRESCU, GL. - Scris şi: desbătat. -PI.: dezbătaţi, -te. - V. dezbăta. DEZBĂTĂTOR1, -OĂRE adj. (învechit; despre unele substanţe) Care are proprietatea de a dezbăta, care anihilează concentraţia de alcool din sânge. Cf. valian, v., polizu, ddrf. ♦ F i g. Care are proprietatea de a clarifica, de a limpezi gândurile. Cf. polizu, gheţie, r. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: desbătător. polizu, ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, w. - PI.: dezbătători, -oare. - Dezbăta + suf. -(ă)tor. DEZBĂTĂTOR2, -OĂRE adj. (învechit, rar) Deliberativ (1). Loc înălţat de unde vorbesc oratorii în adunările desbătătoare. negulici, e. i, 22/36. - Scris şi: desbătător. - PI.: dezbătători, -oare. - Dezbate1 + suf. -ător. DEZBĂTĂTORÎ vb. IV. T r a n z. (Rar; complementul indică terenuri de cultură) A afâna, a săpa (1), (regional) a dezbătuci. (R e f 1. p a s.) Planta suferă dacă nu se ia măsuri de-a se dezbătături acel pământ, ap. tdrg. -Prez. ind.: dezbătătoresc. - Şi: dezbătături vb. IV. - Pref dez- + bătători. DEZBĂTĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Dezbatere2. Cf. ANON. CAR. - PI.: dezbătături. - Dezbate2 + suf. -ătură. DEZBĂTĂTURÎ vb. IV v. dezbătători. DEZBĂTUCÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A dezbătători (Coverca - Vatra Dornei). Cf. A v 14. -Prez. ind.: dezbătucesc. - Pref. dez- + bătuci. DEZBĂTUT1, -Ă adj. (Despre chestiuni, probleme de interes general, proiecte etc.) Care este discutat pe larg şi adesea în contradictoriu cu una sau mai multe persoane; supus discuţiei, de obicei, într-un cadru organizat. Cf. pontbriant, d., lm. Discuţiile ... deprindeau pe toţi la un fel de privire mai sistematică a chestiilor desbătute. maiorescu, d. i, 44. Una din cestiunile cele mai desbătute a fost împărţirea ajutoarelor pe la tinerii studenţi de prin facultăţi. ODOBESCU, S. I, 498, Unul din punctele statornice ale programei acestui ziar, o temă adeseori dezbătută, a fost reforma învăţământului într-o direcţie mai realistă. EMINESCU, O. X, 408, cf. DDRF. Dacă patriarhul nu s-a ridicat aşa de sus încât să ajungă un papă al Răsăritului ..., împăratul el însuşi s-a făcut în parte un patriarch, ... purtând odăjdii, presidând sinoade, hotărând lucrurile dezbătute, iorga, C. i. ii, 55. S-a trecut apoi la adoptarea documentelor dezbătute, scânteia 1977, nr. 10 933. - Scris şi: des bătut. - PI.: dezbătuţi, -te. - V. dezbate1. DEZBĂTUT2, -Ă adj. (învechit) 1. (Despre obiecte bătute sau fixate în cuie) Desprins2 (2). Cf. ddrf, RESMERIŢĂ, D. 2. (Despre pământuri, oraşe, ţări etc. ocupate) Eliberat. Peste nedejdea şi aşteptarea lor era, făcându-le câteva cetăţi dezbătute, iarăş pre manule li-au dat. CANTEMIR, hr. 426. O (Prin lărgirea sensului) Satul a fost făcut pe pământul lor de amintiri..., un pământ dezbătut în lung şir de veacuri, poftit, pândit. SĂM. II, 303. -Scris şi: desbătut. ddrf, resmeriţă, d. - PI.: dezbătuţi, -te. - V. dezbate2. DEZBÂRCÎ vb. IV. R e f 1. (în dicţionarele din trecut; despre piele) A nu mai prezenta zbârcituri, a se netezi (1). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., DDRF, BARCIANU, V., ALEXI, W. - Scris şi: desbârci. valian, v., polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu, v., alexi, w. - Prez. ind.: dezbârcesc. - Pref. de- + zbârci3. DEZBÂRCÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a se dezbârci şi rezultatul ei; netezire (1). Cf. polizu, pontbriant, d., barcianu, v. - Scris şi: desbârcire. polizu, pontbriant,' d., barcianu, v. - V. dezbârci. DEZBÂRCÎT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecui; despre piele) Care nu mai prezintă zbârcituri, neted (1). Cf. pontbriant, d., barcianu. - Scris şi: desbârcit. pontbriant, d., barcianu, v. -PI.: dezbârciţi, -te. - V. dezbârci. DEZBÂRLÎ vb. IV. R e f 1. (Neobişnuit; despre sprâncene) A reveni în poziţia normală, a se reaşeza (1). Sprâncenele pitarului se sbârliseră şi se dezbârliseră de bucurie, macedonski, o. iii, 9. - Prez. ind.: dezbârlesc. - Pref. de- + zbârli. DEZBÂRNĂ vb. I. 1. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică elemente componente ale unor construcţii, ale unor obiecte etc.) A scoate din locul fixat, a desface (5). Am văzut că valurile pe unele locuri începusă a dizbârna multe scânduri. DRĂGHICI, R. 242/20, cf. POGOR, henr. 227/22, resmeriţă, D. Descărca, chipurile, nişte păsări: dezbârnase la o cuşcă două ostreţe: prindea găinile una câte una. GALAN, B. I, 18, cf. DL. -O Refl. Se urca pe piscurile stâncilor 6302 DEZBÂRNARE -834- DEZBINA oarbe Ce abia cât numai nu se dezbârnase. C. stamati, ap. CADE, cf. SCRIBAN, D. F i g. Prin diiavoliceasca lucrări... i-ai adus cu totu undi să-i văd dizbărnaţ[i]di legea Răsăritului (a. 1827). IORGA, s. D. v, 276. 2. R e f 1. (Regional; despre membre sau alte părţi ale corpului) A se desface (şi a se îndepărta); a se desprinde (8). Cf. şăineanu2. Femeia însărcinată nu trebue să mănânce ficat... căci se vor desbârna (se vor desprinde, se vor deslipi) urechile copilului ce va naşte. CANDREA, F. 50, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Când S-or desbrăna Ciolanele vinovatului De la piele, Atunci să se curăţească De făpturile care-o făcut Aiestuia om grele, marian, v. 204, cf. şez. iii, 150, corn. din ţepeş-VODĂ - cernavodă. Tranz. Profesoara N. i-a dezbârnat urechea elevei X. ap. tdrg. + (Despre piele) A se jupui. Ţi se dezbârna pielea de pe degete, mat. dialect, i, 66. 3. T r a n z. (Prin Mold. şi prin Transilv.; complementul indică intestine de porc) A desface, a întoarce spre a fi curăţate, p. e x t. a curăţa. Com. din romuli -săliştea de sus şi din volovăţ - rădăuţi, cf. alr i 1 675/385, 396. 4. R e f 1. (Transilv.; despre ţesături) A se destrăma (11). Cf. A ii 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, alr 1 1 297/93. -Scris şi: desbârna. - Prez. ind.: dezbârnez şi dezbârn. - Şi: (învechit) dizbârnâ, dizbărnâ, (regional) dezbrănâ (scris şi desbrăna), dezbrânâ (alr i 1 297/93) vb. I. - Pref. dez- + bârnă. DEZBÂRNARE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) dezbârna şi rezultatul ei; desprindere, rupere a unui lucru de la locul lui sau a unei părţi dintr-un tot; p. e x t. înlăturare, îndepărtare. încercarea de propagandă politico-religioasă a craiului Ardealului avu de urmare ... desbârnarea iar desăvârşită a credinţei. RUSSO, S. 73. O dezbârnare de nebunie a şuerat ca o furtună peste mintea bătrânului şi i-a pustiit toată limpeziciunea. POPA, v. 159, cf. DL. - Scris şi: desbârnare. - PI.: dezbârnări. - V. dezbârna. DEZBÂRNÂT, -Ă adj. (învechit) 1. Desprins din locul în care era fixat. Cu urechea desbârnată. resmeriţă, d. 2. (Despre degete, gheare) Desfăcut (4), separat. Unele au mâni cu deget mare, altele au picioare cu gheare dizbărnate seau împreunate. J. CIHAC, i. n. 14/22. - Scris şi: desbârnat. resmeriţă, d. - PL: dezbâr-naţi, -te. - V. dezbârna. DEZBÂRNÂÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A îndepărta, a separa (2). Săracu’ tata! ... cum umbla după mine, tot cu vorbe înţelepte să mă dezbată ca să mă dezbârnâie de Ioana. SNOAVA, II, 162. - Prez. ind.: dezbârnâi. - De la dezbârna, cu schimbare de sufix. DEZBENZIN vb. I. T r a ii z. (Rar) A degazolina. întreaga producţie de gaze captate va fi dezbenzinată. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 837, cf. dn3. -Prez. ind.: dezbenzinez. - Pref. dez- + benzină. DEZBENZINÂRE s. f. Degazolinare. Aceste gaze [de sondă] sunt supuse operaţiunii de desbenzinare. ENC. AGR. IV, 585, cf. ltr2, der. A fost dat[ă] în exploatare ... staţia de dezbenzinare şi desalinare. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 842, cf. m. d. enc. în calitate de şef al staţiei de dezbenzinare nu justifică un număr de 9 vagoane de gazolină, magazin ist. 1974, nr: 3, 31, cf. DN3. - Scris şi: desbenzinare. - V. dezbenzina. DEZBÎN1 s. n. (Rar) Dezbinare (3). De sângele meu mă tem. Dar nu cunoşti tu acest sânge fierbinte, plecat spre mânie şi spre dezbin din inima neamului Muşatin? EMINESCU, O. VIII, 145. Dezghinul între români crescu repede şi deveni faptă împlinită, id. ib. XIV, 88, cf. CV 1949, nr. 2, 5. <> F i g. Falstaff e parabola absolută a lumii: ... dezbinul interior, babilonia umorilor, pleşu, M. M. 55. - Scris şi: desbin. CV 1949, nr. 2, 5. - Şi: dezghin s. n. - Postverbal de la dezbina. DEZBÎN2 s. n. v. dezghin1. DEZBIN vb. I. T r a n z. şi r e f 1. 1. (învechit şi regional) A (se) desface în două sau mai multe părţi, a (se) desprinde, a (se) rupe din locul în care era prins sau de un lucru cu care era unit; p. e x t. a (se) sfărâma (1), a (se) rupe (1). Gunoiul ... pre pământurile ceale amestecate dinlăuntru le răscoace şi întru aşa de mice dărăbuţe le desghină cât se pot amesteca cu sarea. ECONOMIA, 9/24, cf. lb. Acolo un crac de munte se desbină cu pornire Prăvălindu-se cu vuet. negruzzi, s. ii, 6, cf. polizu, COSTINESCU, lm. Iar spiţe de roată Pe-alţii-i desbină-n bucăţi, coşbuc, ae. 123, cf. id. P. I, 85. Snopul... nu-l putu lega în furcă: nu încăpea decât cu primejdia de-a o dezbina. agÎrbiceanu, s. 317. Crengile se desbină foarte uşor din cauza zăpezei şi poleiului. ENC. AGR. I, 426. Vântu bate ş-o desbină, Din vârv până-n rădăcină, mândrescu, l. p. 85. îi atârnî crengili, Sî dejdin sarmanili. VASILIU, C. 147. El o luat buzduganul şi când l-o svârlit într-un păr, toate crengile s-o dejdinat şi toate perele jos o picat. id. P. L. 182. Mare vânt că şi-o suflat, Mândră creangă şi-o desghinat. BÎRLEA, L. P. M. II, 130, cf. T. PAPAHAGI, M., CHEST. v. 180/109. La un fag mă repezii Şi-un baltag îmi desbinai Şi-o luai în jos pe plai. ant. lit. pop. i, 81, cf. A vi 26, 33, lexic reg. 8, 69, mat. dialect, i, 282, UDRESCU, GL. Rădăcină împletecină Ales voinic o dezbină [Cartea], păsculescu, l. p. 76. F i g. Cuibar de soare, iazul, prin trestii se desbină. lesnea, i. 31. Cum dansează-n oraş Razele lămpii electrice cum se dezbină Stuful subţirilor ploi între maluri de zid. labiş, p. 254. O Refl. pas. Mlădiţele, care au crescut din rădăcina frăgariului ...se sapă şi se deşdină de cătră rădăcină, economia, 210/11. 4- Refl. (Despre membrele inferioare ale omului sau despre membrele posterioare ale animalelor) A ieşi din articulaţia şoldului; (despre fiinţe) a avea articulaţiile dislocate sau a face ca 6310 DEZBINA -835 - DEZBINARE1 articulaţiile să se disloce. Cărăuşiea-i scumpă, ... câte care se sfarmă, câţi boi se desghină şi mor. alecsandri, t. 954. Uneori se lasă şi pe vine desghinându-se. PAMFILE, S. V. 77, Cf. RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Boii şi vacile când e iarna tare lunecuş sau dacă merg pe gheaţă se desbină ... li se desfac picioarele din şolduri. Com. marian. Şi te-ai acăţărat în pom, ori vrei să te dejghini. Com. din bilca - vicovu de sus, cf. a v 19, vi 4, 26, 33. + Refl, (Regional; despre picioare) A se depărta foarte tare, a se crăcăna. Cf. alr ii/i h 67/36, 705. + F i g. (Prin nord-estul Olt.) A munci sau a pune să muncească din greu; a (se) istovi, a (se) speti (I). Cf. CIAUŞANU, GL. 2. (învechit) A (se) separa (1), a (se) îndepărta de la ...; p. e x t., a (se) scinda. O au dezghinat şi o au închinat nemţilor acea parte de peste Olt (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 105/26. Preoţii carii să mută fără de ... cartea arhiereului ... să fie dejghinaţi şi depărtaţi de alţi preoţi. IACOV, SYN. 3973. Să fie aceştia [preoţii] desbinaţi de la Domnul Dumnedzeu ... şi blestămaţi şi neertaţi (a. 1755). URICARIUL, VI, 175bls. Pe aceste monastiri ... le-au desbinat de la monastirea Sf. Spiridon, clironomii reposatului Mihai Racoviţă (a. 1785). ib. I, 105. S-a grăbit în Tessalonica, ca ... să cuprindă cetăţile care se desbinase de la latină. ŞINCAI, HR. I, 245/16. Să se desbîne oricum de la legătura unirei. id. ib. 359/22. Dakia cu totul desbinându-o de cătră împărăţia romanilor, o feaceră a sa. MAIOR, IST. 25/16. Au fost născut şi crescut acolo de unde ne-am desghinat noi, nefericiţii, budai-deleanu, Ţ. 66. S-au dăzghinat, şi s-au împreunat cu cei fără de Dumnezeu. GRECEANU, î. 19/20, cf. ÎNTÂMPL. 70/2, DIONISIE, C. 163. Unde vom găsi adevărul cel religios între atâtea tradiţii şi atâtea tagme, prin care să dezbină ghintele? LEON asachi, B. 49/8. Aceste posesii a Spaniei ... s-au desbinat de Spania în epoha Revoluţiei Franţuzeşti. AR (1829), 778. Enric la 1534 disbină pentru aceasta Beserica statului său de cea catolică a Romei. SĂULESCU, HR. îi, 326/27. O! mângâere singură De amorată zină, De când o lege varvară De dânsa mă dizbină. ASACHI, P. 44/10. Catolicii, afară de Polonia, sunt număroşi şi în provinţele care s-au desbinat mai demult de Polonia. RUS, I. ii, 228/24. Popoare neprietene care ... religie le desbină în loc de a le uni. NEGULICI, E. n, 41/17. O publicaţiune literară trebue să se disbine cu desăvirşire de sistemul păzit de publicaţiunile politice. CONV. LIT. ii, 168. Judecata negativă, în care unul sau mai multe subiecte se arată desbinate de mai multe sau de un predicat, se numeşte remotivă. MAIORESCU, L. 48, cf CR. ii, 345. Spune despre originea românilor ... cum au ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştiaţi prin alte ţări. CREANGĂ, A. 164. Ea se afla în curs de alcătuire şi poate ar fi reuşit să se închege ...de n-ar fi intervenit turburările lăuntrice care au dezbinat regatul. brătianu, T. 139. R e f 1. p a s. Nu este îndestul numai de a se întocmi o fabrică şi piste puţină vreme să să dezghineze şi să să strice întocmirea sa (a. 1823). DOC. EC. 294. Sub ... fiiul lui Solomon ... se dizbină împărăţia în a Iudei şi a lui Israil. SĂULESCU, HR. I, 7/20. O F i g. Sufletul se va despărţi de trup, se va desbină. MAIOR, P. 102/13. Te-aş desbină astăzi de bunătatea aceasta ca să nu fii părtaş acestor învăţături. PETRO Viei, P. 26/27. Cugetele unora se desghinară de la scoposul acel nobil pentru care se luaseră armele în mână. F. aaron, i. II, 166/19. El [tatăl meu] căzu în urmă în ochii mei, cu toate că nu mă pot dezbina neci acum de superiorităţile naşterei. EMINESCU, O. VIII, 570. Lucu tânjea, dezbinat de fericire şi aşteptare, pe fotoliul său. VINEA, L. I, 210. Braţele-i au prins să se dezbine Ca nişte şerpi de flacără spre tine. LABIŞ, P. 158. O Refl. pas. Limba ... cu necesitate se dezbină şi se individualizează. MAIORESCU, CRITICE, 303. Termenii ştinţifici ... s-au pierdut, limba din Dacia romană s-a dăjghinat şi a ajuns ceia ce este, un jargon amestecat. IORGA, L. ii, 278. ' 3. A face să nu se mai înţeleagă sau a nu se mai înţelege unul cu altul, a (se) duşmăni, a (se) învrăjbi. Vederea unei fapte urmate cu acel vinovat. Scopos de a dezbina din nou două puteri. AR (1829), 1182/2. Purta vorba peste tot ş-o schimba cum îi venea, Soţi, amicii desbină. HELIADE, o. I, 235, cf. II, 54. Nemulţumirea şi gâlcevirile dezghină foarte des ...pe doi soţi care se iubeau. marcovici, D. 42/16, cf. valian, v. începuse a se desbină între sine şi a se duşmăni. FM (1843), 131713. Nici se va afla putere în lume, să ne dezghine. PR. DRAM. 140, cf. POLIZU. Rămănem supuşi ... la invidie şi la ură, patimi care învrăjbesc societatea, o desbină, o sfâşie. GHICA, C. E. I, 186. în loc să cate a înfrăţi pe toţi românii într-o familie ... îi desbină. ALECSANDRI, T. 1 740, cf PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. De nu s-ar fi prigonit între dânşii, desbinaţi toată vremea, ar fi putut încă dura o casă puternică şi vestită. M. I. CARAGIALE, C. 49, cf. CADE. Teoriile puteau să-i dezbine. COCEA, S. II, 171. Ispite care nu ne-au dezbinat, tudoran, p. 660, cf. lăncrănjan, C. I, 209. Habsburgii ...au dezbinat burgheziile naţionale. magazin, ist. 1968, nr. 5, 15. Strâgile ... sărăcesc pe oameni, îi desbină. sbiera, p. 317. O F i g. Fiind el bătut de multe valuri ale fortunii căt şi mintea s-au dejghinat, şi osteniala l-au înfrânt (a. 1804). cat. MÂN. i, 261. Pizmaşul rupe toată legătura şi dejghină toată închietura a milii şi a dragostii. PISCUPESCU, O. 112/16. - Scris şi: desbină. - Prez. ind.: dezbin. - Şi: (învechit şi regional) dezghinâ (scris şi: desghină), dejghină, (învechit), dizbină (scris şi: disbina), dijghinâ (dr. vi, 418), (regional) dâjghinâ (alrii/i h 67/705) vb, L - Lat. disglut(i)nare (după îmbina). BEZBINÂRE1 s. f. Acţiunea de a (s e ) dezbina şi rezultatul ei. 1. (învechit şi regional) Desfacere în două sau mai multe părţi, desprindere, rupere din locul în care era prins sau de un lucru cu care era unit. Cf. d e z b i n a (1). în figurile care vin de aicea înainte, liniile sau trăsurile care-s duse fără dezghinare însemnează faţa funduşului. aşez. 93/9. Obiectul a murării cânepei iaste despărţirea sau dezbinarea cleiului prin care sânt vânele sau scoarţa cânepei împreună una de alta lipite. CULT. C. 27/4, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., CHEST. IV 14/68. <> F i g. Astfel nu simt nici unghiul dezbinării, Nici jugul dorului şi nici fierbintea Crucificare ... Ci pururi zămislesc numai cu mintea. VOICULESCU, poezii, ii, 51. 6311 DEZBINARE1 -836- DEZBINAT + S p e c. (Mat.; învechit) împărţire, simplificare (2). Dejghinarea fărâmăturilor [fracţiilor] iaste un method care aduce fărâmăturile de nume mare în mic. MA 51v/16. Alt method al dăjghinării. ib. 53v/6. + (Rar) Dezarticulare. Cf. resmeriţă, d. 2. Separare (1), despărţire (3), îndepărtare de la ...; p. e x t. scindare. Cf. d e z b i n a (2). Turbata stăpânire a papei iaste pricină dejghinării besearicilor (a. 1699). GCR I, 328/11. Să te nevoieşti a întoarce pe numita crăiasă şi pre alte persoane mai multe de la desghinarea şi smintelele în care se tăvălesc, şincai, HR. i, 338/13. De la începutul desbinărei ce se feace întră Besearica cea grecească şi întră Besearica cea lătinească. MAIOR, I. b. 58/19. Pre vremea aceia urmă dezbinarea cea mare la Biserica Apusului prin Luther şi Calvin, calendariu (1814), 100/24, cf. abeţedar, 942/8, LB, VALIAN, v. Partea mai mare a lăcuitorilor Britaniei se ţine de răligia răformată călvinească, împărţită în două desbinări, în cea episcopească şi în cea prosliterească. rus, i. ii,- 152/17, cf. polizu, PONTBRIANT, D. Cu o asemenea compunere guvernul era o manifestare ... a partidului reîntregit după violenta desbinare de la 1888. MAIORESCU, D. v, 6. Facem cu desăvârşire abstracţie de dezbinările partidelor politice, id. CRITICE, 544. Iată puntele în care se mărgineşte posibilitatea clasif[ic]ărei pronunţiei. Afară de aceste punte totul e anomalie fonetică care, suferită, într-adevăr c-ar fi în stare de-a ne aduce la dezbinare în dialecte, eminescu, O. IX, 452. Căci accentul e puterea ce insuflă energie, care sistează dezbinarea silabelor, va să zică pauza dintre silabe, ridicându-le pentru ureche la unitate, una şi nedespărţita vorbă. id. ib. XIV, 296. Nu iaste deosebire între credinţa Bisericii noastre a Răsăritului şi între Biserica Apusului, numai întru obiceiuri ..., iar altă nimic, fară de cât din zavistie s-au făcut această dejghinare (a. 1882). cat. man. I, 357, cf. ddrf. La cas de desbinare între tată şi mumă, consimţimântul tatălui este de ajuns, hamangiu, c. c. 45, cf alexi, w., iqrga, L. ii, 375. Indemnu-vă, fraţilor, să fiţi cu luare-aminte asupra celor ce fac desbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi învăţat-o. GALACTION, O. 530. Oamenii iniţiaţi în toate secretele Eteriei ...nu credeau în sinceritatea desbinării între Tudor şi Ipsilanti. oţetea, T. v. 246. [AL Russo] îşi dă seama că o astfel de dezbinare e nepotrivită cu totul ...în momentul luptei pentru unirea românilor, varlaam - sadoveanu, 193. Dintr-un motiv dificil de sesizat, limba română derogă în mod limpede de la regula împrăştierii în dialecte, care a condus la dezbinarea celorlalte limbi verna-culare. patapievici, c. l. 120. + (Gram.) Despărţire (6), separare (1). Resultatul acestei împreunări [copula] în acel act de gândire poate fi dar şi arătarea nepotrivirii, adică a desbinării predicatului de subiect. maiorescu, L. 42. + (Concretizat) Grup desprins, facţiune. Se născură desbinări necontenite şi fieşcare patriarh ... avea partizani şi ucenici ai lor fieşcare în parte-şi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 226/12. Mulţi din boieri asemene au trecut în partea acestei dizbinări, iar oastea împărăţească ... s-au unit cu oştile sale. asachi, i. I, 147/9. Damasc sau Damas ... numără la 140 000 lăc[uitori], întru care 35 000 creştini de mai multe desbinări. rus, i. iii, 54/31. + P. r e s t r. Deosebire (2), diferenţă (2). Este boala lipicioasă ca ciuma sau de nu este lipicioasă ...se găseşte o mare dizbinare între doctori, c. vârnav, h. 29/17. între starea veche şi cea nouă, între ieul vechi, - al omidei - şi al doilea, - al fluturului, - ieste dezbinare adâncă, ruptură desăvârşită. CONTEMPORANUL, v, 512. O F i g. O dezbinare de gânduri se poate cu toate acestea remarca în articolul despre comediile lui Caragiale. vianu, l. r. 187. 3. Neînţelegere, discordie, duşmănie, învrăjbire. Cf. dezbina (3). Toate urmările ei [ale înşelăciunei] privesc asupra dezghinării şi a neorânduielii. PlSCUPESCU, O. 175/2. Nu-ţi ajunge câtă dăzghinare ... i-ai făcut până acum? I. GOLESCU, în PR. dram. 75. Desbinările dinlăuntru să nu aducă tulburări între voi. AR (1829), 62749. Adesea cea dintâi idee a unei căsătorii aduce cu sineşi şi cea dintâi sămânţă a domesnicei dezghinări. MARCOVICI, D. 38/22, Cf. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 84. Desbinările iscate în America ... s-au prefăcut în război. ASACHI, I. 332/17. Literatura are trebuinţă de unire, iar nu de disbinare. dacia lit. XI/7. Acele nenorocite discordii ... acele desghinări ce au stăvilit ... succesele voastre, pâcleanu, i. i, 8/18, cf. polizu, pontbriant, D. S-au găsit printre români Oameni ... Carii... sămănând desbinarea pe pământul strămoşesc, Au scăzut... puterea neamului lor. ALECSANDRI, T. 166, cf. LM. Nenorocirile politice ce-l băntuiau din causa desbinării diferitelor populaţiuni. CONV. lit. I, 14. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbiciune, te-au adus să-ţi vezi ruşinea cu ochii. EMINESCU, O. IX, 220. Se nimerise un director tipicar ... şi cum Cassian nu se împăca deloc cu regimul acesta, dezbinarea se declară fără multă întârziere, vlahuţă, S. A. II, 93, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. După oarecare dezbinare în culise, statele mici au fost admise pe picior de egalitate, titulescu, d. 143. Certuri, dezbinări, povestea veche a luptelor şi intrigilor pentru şefie. COCEA, s. I, 17. Combate tendinţa dezbinării dintre români prin ruperea limbii de popor. ist. lit. rom. ii, 513. Politica Romei, de dezbinare a eventualilor adversari, era prea bine cunoscută. H. daicoviciu, d. 86. -Scris şi: desbinare. - PL: dezbinări. - Şi: (învechit) dezghinâre (scris şi: desghinare), dăj ghin are, dejghinare, dizbinare (scris şi: disbinare) s. f. - V. dezbina. DEZBINARE2 s. f. (Regional; impropriu) Dezghin (2). Cf. PĂSCULESCU, L. P. 262. Şi pe dănsa-ncăleca. Trei desbinări că mi-i da, Pe Ioviţă mi-l zărea. id. ib. 335. - Scris şi: desbinare. - PL: dezbinări. - Cf. d e z g h i n2. DEZBINÂT, -Ă adj. 1. (Regional; adesea despre ramurile copacilor) Care este desprins, rupt, despicat; p. e x t . sfâşiat (2). Cf. H ix 92. Măru-ăl mare are un comănac dezghinat. UDRESCU, GL. Am găsit un zid dezghinat la colţ. id. ib. ♦ (învechit şi regional; despre picioare) Ieşit din articulaţie, dezarticulat, p. e x t. crăcănat. Cf. resmeriţă, d., alr ii/i mn 43, 2 231/705, alrm ii/i h 132/705. + S p e c. (Mat.; învechit; despre linii) întrerupt. Trăsurile cealea dezghinate ... însămnează 6313 DEZBINĂTOR -837- DEZBLEHUIT trăsurile care colo şi colea trăbuie măsurate. AŞEZ. 93/12. 2. Care este rupt, desprins dintr-o unitate; p. e x t. împărţit, scindat. Pentru ... ca Romii ... Valachia se-nchină, la el uni împărăţia Mehmed cea dejghinată. văcărescul, ist. 255/45. Va pune toată sârguinţa spre a împăca desbinatele interesuri şi a vindeca răul AR (1829), 5274. Oştirea mea prin uliţă e toată Şi strejuirea din palat cu totul desghinată. RUSET, e. 93/19. Interesul desbinat al unui părinte de familie. NEGULICI, E. I, 132/12. Ne vom ocupa înadins cu studiul starei bisericilor şi sectelor religioase în câte se aflau desbinaţi locuitorii Transilvaniei. BARIŢIU, P. A. I, 7, cf LM. Rareori s-au alcătuit laolaltă mai multe şi mai ciudate însuşiri dezbinate, ca să dea naştere unui corci mai neasemuit, arghezi, S. viii, 118, cf. DM, dex. O-(Substantivat; învechit) Măcar de s-au şi frământat această ţară cu schimbări de stăpâniri streine şi au ajuns la grijă din pricina a fealiuri de dejghinaţi ... s-au râsipit falniciile acestora ca pusderiile (a. 1794). IORGA, L. II, 375. De ar vrea ... să se dezbine oricum de la legătura unirei, atunci pre desbinatul acela ceilalţi aliaţi ... trebuie şi-l pot sili ca să ţină făgăduinţa. ŞINCAI, hr. I, 359/22. 3. (Despre oameni, organizaţii social-politice etc.) Care se află în discordie, neunit, învrăjbit. laru, de carea cumva să va amăgi cu gândul a rămânea tot dejbinaţi suptu stăpânirea străinilor (a. 1737). IORGA, S. D. xvi, 6. Prin sirguinţa lui Vladimir Monomah mulţi din prinţipii dizbinaţi s-au împăcat, asachi, i. 34/10. împărţiţi şi desbinaţi, am fost siliţi să priimim condiţiuni aspre. GfflCA, c. E. ii, 154, cf. pontbriant, d. E o singură ţară pentru care murim şi nu două partide dezbinate, maiorescu, d. iii, 141. Prin introducerea elementului conservator în sânul ministeriului, opoziţia, deja dezbinată şi slabă, ar fi fost nimicită c-o singură lovitură. EMINESCU, O. XII, 82. Pornisem mână-n mână printre-a vieţii mişelie, Desbinaţi ne ducem astăzi în fatala vijelie, macedonski, o. i, 75, cf. ddrf. Boierii? De când le prinde cronicarul de veste, numai dezbinaţi îi află. ARGHEZI, P. T. 74. Aţi văzut unde se poate ajunge dacă şovăim şi ne lăsăm dezbinaţi! LĂNCRĂNJAN, C. II, 412, cf. DL, DM, DEX. - Scris şi: desbinat. - PL: dezbinaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dezghinât, -ă (scris şi: desghinaf), (învechit) dejghinât, -ă, dejbinât, -ă, dizbinât, -ă, (regional) dâjghinât, -ă (alr ii/i mn 43, 2 231/705, alrmii/i h 132/705) adj. - V. dezbina. DEZBINĂTOR, -OĂRE adj. Care dezbină (3). Cf. LB. O! mândrie, mândrie, din îngeri draci făcătoare, din pravoslavnici papistaşi dejghinătoare ... de suflet pierzătoare (a. 1882). CAT. MÂN. I, 356, cf. LM, DL, DM, M. D. ENC,, DEX. - Scris şi: desbinător. LM. - PL: dezbinatori, -oare. - Şi: (învechit) dejghinător, -oare adj. - Dezbina + suf. ~(ă)tor. DEZBINĂTURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Dezbinare (1). Cf. klein, D. 67, LB, pontbriant, d., lm. - Scris şi: desbinătură. lb, pontbriant, d., lm. -PL: dezbinături. - Dezbina + suf. -(ă)tură. DEZBLAGOSLOVÎ vb. IV. T r a n z. (Rar; complementul indică oameni sau aşezări umane) A nu mai primi binecuvântare; a lipsi de binecuvântare. Desblagosloveşte satul meu! vissarion, î. 39. -Scris şi: desblagoslovi. - Prez. ind.:' dezblago-slovesc. - Pref. dez- + blagoslovi. DEZBLĂNÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; în opoziţie cu îmblăni; complementul indică haine) A scoate blana. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, dr. iv, 691. -Scris şi: desblăni. pontbriant, d. - Prez. ind.: dezblănesc. - Pref. dez- + [îm]blăni. DEZBLĂNÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a dezblăni şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desblănire. PONTBRIANT, D. - PL: dezblăniri. - V. dezblăni. DEZBLĂNÎT, -Ă adj. (învechit; despre haine) Care nu este prevăzut cu blană, care nu mai are blană; neîmblănit. Dăm zăstre fiicii noastre ... doaă ronduri straia de vară dizblănite (a. 1806). IORGA, S. D. XXI, 186, cf. pontbriant, D. Pălării de păruri şi de pâslă, haine îmblănite şi dezblănite, munuşi de lână. jipescu, O. 70. -Scris şi: desblănit. pontbriant, D. - PL: dez-blăniţi, -te. - Şi: dizblănit, -ă adj. - V. dezblăni. DEZBLEHUÎ vb. IV. (Regional) 1. T r a n z. (Complementul indică vehicule, mai ales căruţe) A fi lipsit de dublura de fier necesară în anumite porţiuni supuse la efort; p. e x t . a ieşi din uz. Cf. iordan, l. r. A. 188. „Dezblehuia” nu este o creaţie a limbii contemporane ..., îl cunosc în graiul popular din Vutcanl bul. FIL. XI-XII, 514. 2. R e f 1. A(-şi) desface haina, a(-şi) răvăşi părul, a căpăta o ţinută dezordonată; p. e x t . a (se) dezbrăca (1). Cf. COMAN, GL. Ce te-ai dezblevuit aşa, băiete? udrescu, gl. -Prez. ind.: dezblehuiesc. - Şi: dezblehuia vb. I, dezblevui, dezbleui (scris şi: desbleui coman, gl.), dizblehui (id. ib.) vb. IV. - Pref. dez- + blehui. DEZBLEHUIĂ vb. I v. dezblehui. DEZBLEHUIÂT, -Ă adj. v. dezblehuit. DEZBLEHUÎT, -Ă adj. (învechit şi regional) 1. (Despre vehicule, mai ales despre căruţe) Care are dublura de fier uzată; p. e x t. care nu mai este în stare de funcţionare; vechi1 (3), uzat (2). Un car vechi ... dezblehuit. TDRG. Un automobil dezblehuiet în lapoviţă. ap. iordan, l. r. a. 198. 6323 DEZBLEUI -838- DEZBRĂCA 2. P. anal. (Despre oameni) Care are o ţinută (vestimentară) neîngrijită; dezordonat (1), rupt (4). Un ţigănuş, rupt, dezblehuiat, desculţ, sare dintr-un picior în altul CONTEMPORANUL, V2, 523. Pieptu-i negru şi păros, gol, dezblehuiat. ddrf, cf. A vi 26, coman, gl. A plecat dezblevuit, nu ştiu unde. udrescu, gl., cf. lexic reg. 60. -Scris şi: desblehuit - PL: dezblehuiţi, -te. - Şi: dezblehuiat, -ă, (regional) dezblevuit, -ă, dizblehuiet, “ă (COMAN, GL.) adj. - V. dezblehui. DEZBLEUÎ vb. IV v. dezblehui. DEZBLEVUÎ vb. IV v. dezblehui. DEZBLEVUÎT, -Ă adj. v. dezblehuit. DEZBLOC vb. I v. debloca. DEZBLOCARE s. f. v. deblocare. DEZBLOCÂT, -Ă adj. v. deblocat. DEZBOBIN vb. I. T r a n z. (Complementul indică firul unei bobine) A desfăşura (1), a derula (1). Din acel tot de fier pe care nu-l poţi urni sunt scoase carcasele, apoi miezurile, apoi sârmăria este dezbobi-nată şi imensul motor îşi arată măruntaiele. CONTEMP. 1948, nr. 113, 11/2, cf. DM, dn2, dex. -Prez. ind.: dezbobinez. - Pref. dez- + bobina. DEZBOBINÂRE s. f. Acţiunea de a dez-bobina şi rezultatul ei. Cf. DM, dn2, dex. -P1.: dezbobinări - V. dezbobina. DEZBOBOCÎ vb. IV. R e f 1. (Despre bobocii florilor) A se desface pentru a înflori. Nu era destoinică să afle cât îmi era de mare păcatul, amestecând în rugăciunile ei amare implorarea cerului de a-mi păstra „arătarea” până s-or dezboboci liliecii. KLOPŞTOCK, F. 326. Pe chip zâmbetul îi înflorea cum se dezboboceşte trandafirul TUDORAN, p. 422. «v* F i g. Era pe la mijlocul lui martiu, primăvara română începea a-şi dezboboci frumuseţile. HASDEU, 1. V. 73. - Prez. ind. pers. 3: dezboboceşte. - Pref. dez- + [îmjboboci. DEZBOBOCÎRE s. f. Acţiunea de a s e dezboboci şi rezultatul ei. (F i g.) Turbură ... cărările suferinţei gătită cu flori, înamorată de prima rază a dezbobocirii, care leagă idila. KLOPŞTOCK, F. 199. -PL: dezbobociri. - V. dezboboci. DEZBODOLÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se dezveli (1) (Huşi), păsculescu, l. p. 135. Eu te învelesc. Şi te îmbodolesc. Tu să te dezveleşti, Şi să te desbodoleşti, Şi la ursitorul meu să porneşti. id. ib. - Scris şi: desbodoli. - Prez, ind.: dezbodolesc. - Pref. dez- -1- [îm]bodoli. DEZBOGDAPROSTÍ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică bunuri primite ca pomană) A lua înapoi. Am avut o iapă albă şi am dat-o de bogdaproste şi acum mă căsnesc s-o dăsbogda-prostesc. I. CR. IV, 116. -Prez, ind.: dezbogdaprostesc. - Pref. dez- + bogdaprosti. DEZBONTĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Mar am.; complementul indică obiecte) A desface în părţile componente. Cf. lexic reg. 18. + (Regional; complementul indică cusături) A desface (5), a descoase (1) (Voivozi - Marghita). Cf. alrm sn iii h 1 053/325. -Prez, ind.: dezbontălesc. - Şi: dezbontozí vb. IV. alrm sn iii h 1 053/325. - Cf. magh. bont. DEZBONTOZÍ vb. IV v. dezbontăli. DEZBORDÁRE s. f. v. debordare. DEZBORDÁT, -Ă adj. v. debordai. DEZBORÍ vb. IV. T r a n z. (Prin sud-vestul Transilv.) A doborî, a arunca. Cf. gr. S. vi, 236. Fluera aţ dezborât-o su pat. ib. M-o dezborât gos. alr ii 130. - Prez, ind.: dezbór. - Pref. dez- + oborî. DEZBOTEZÁ vb. I. T r a n z. f a c t. (Regional; complementul indică oameni) A descreştina. Cf. cade. Turcii m-a robit ... In ei am intrat, M-a desbotezat. mat. folk. 70. - Scris şi: desboteza. - Prez, ind: dezbotéz. - Pref. dez- + boteza. DEZBRĂCĂ vb. I. 1. R e f 1. A-şi scoate, a-şi înlătura de pe sine (parţial sau total) îmbrăcămintea; (învechit, rar) dezbrăcădi, dezbrăcălui. V. d e s p u i a (4). Adunară pre el tota mulţime de oşti şî-l dezbrăcară, şî îmbrac arfă] fîntrju o plaşca. EV. SL.-ROM. 114720. în grabă descălecă ... şi să dezbrăcă de veşmântul său care-l purta (a. 1600 - 1625). GCR I, 67/14, cf. st. lex. 1492/15. Bătrânul ... s-au dezbrăcat de tearfele cu care era îmbrăcat, aethiopica, 17r/16. Dezbrăcânau-să din haine împărăteşti şi-mbrăcându-să cu zăblău să culcă, dosoftei, v. s. octombrie 7677, cf. id. ib. septembrie 4721, anon. car., lex. mars. 202. Scoală de-ţ tunde capul şi te dezbracă de haine luminate, varlaam - ioasaf, 16726, cf. bertoldo, 28/5, IORGA, A. R. G. 288, ŢICHINDEAL, A. M. 67/2, PETRO viei, p. 248/18, lb. Dezbracă-te dară, sări în apă fără să te îndoieşti, locul este sigur. ABEŢEDAR, 712/7. îndată s-au dezbrăcat. DRĂGHICI, R. 226/14, cf. GORJAN, H. I, 159/32. O căsuţă cu scaune de lemn în care cineva se poate desbrăca şi îmbrăca, descr. aşez. 53/12, cf. VALIAN, V. Se desbrăcară pănă la cămeşă şi ... se apucară de lucru, codru-drăguşanu, C. 162, cf. c. 6342 DEZBRĂCA - 839- DEZBRĂCA VÂRNAV, H. 58/16, cf. PONTBRIANT, D. El se desbrăcă gol până la brâu. alecsandri, o. p. 65, cf. barcianu, V. Plutaşii se dizbracară iute amundoi de iţari şi cămeşă, conv. lit. i, 344. S-a dezbrăcat de şubă. caragiale, o. i, 199, cf. macedonski, o. ii, 173, ddrf, GHEŢIE, R. M., SĂM. I, 24, ALEXI, W., TDRG, AGÎRBICEANU, S. 51, hogaş, dr. I, 79. Titu se dezbrăcă şi se culcă foarte amărât. REBREANU, I. 178, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Se dezbrăca într-o odaie alăturată. CAMIL PETRESCU, P. 291. Un om care, dorind să se răcorească şi să se odihnească ..., se dezbracă şi se culcă. NEGULESCU, G. 110. începu să se dezbrace de trenţele lui şi să se îmbrace în hainele frumoase. VISSARION, B. 27. Căldura după-amiezii l-a silit să se dezbrace de bluza albastră, sadoveanu, o. i, 67, cf CĂLINESCU, E. O. I, 121, STANCU, R. A. I, 20. Izbuti să se dezbrace de palton. VINEA, L. II, 306. Nu se dezbrăcase. PREDA, I. 125, cf. BARBU, ş. N. 110. Cum aude gălăgie, iese din chilie, cum vede ursul şi pe cei ce-l fugăreau, se dezbracă de haina călugărească. BUTURĂ, EB. I, 250. M-am ruşinat şi-am început Să mă dezbrac fără ruşine. dimov, T. 148. [Arabul] se dezbracă cu greu de cămaşă. RL 2005, nr. 4 701. Se dezbrăcă de hainele cele mândre, şez. v, 66, cf. alr ii 3 260. Eu mă-mbrac, Eu mă dezbrac, Nimăruie rău nu-i fac. FOLC. TRANSILV. II, 122, cf. 556. O F i g. Cerul se desbrăcă de viforoşii nori. alexandrescu, o. I, 138. [Revista] dezbrăcându-se de haina rece a unei publicaţii oficiale, se străduieşte să străbată cărări noi. în PLR I, 290. Aud cum se dezbracă pământul de zăpadă. VOICULESCU, POEZII, I, 172. Munţii s-au făcut Când norii de la-nceput s-au dezbrăcat De greul plumb. BLAGA, POEZII, 247. Am văzut nevăzutul Desbrăcându-se-n faţa mea plânsă. BENIUC, V. 143. Un politician se dezbracă până la ultima idee fixă. RL 2005, nr. 6 684. <0 T r a n z. Ce atunce-ş învăţă slujitorii săi să dezbrace de haine pre măcenicul. VARLAAM, c. 454. Şi-L dezbrăcară pre El şi-L îmbrăcară în haină roşie. N. TEST. (1648), 37v/7. L-au dezbrăcat şi l-au bătut vrând atunci să-l omoare. IST. CAROL XII, 2475. Cum cădea vreunul de slăbiciune, îndată alerga cei de pre lângă el şi, încă fiind viu îl dezbrăca şi cu hainele ceale rupte şi zdrănţoase ale lui se îmbrăca. ÎNTÂMPL. 51/22. Să-l dezbrace şi să vază-n câte locuri e rănit. PANN, E. v, 6/14. Le dezbrăcă de hainele lor şi se îmbrăcă el. FILIMON, O. I, 409. Să-l dezbrăcaţi Şi binele în vergi i-l daţi! COŞBUC, P. I, 114. Aveam sentimentul că o dezbrac puţin. IBRĂILEANU, A. 206. O dezbrăcase în gând şi-i plăcuse. POPA, v, 218, O să ceară toată viaţa să-l dezbrace şi să-l îmbrace. ARGHEZI, c. J. 198. Să-l desbrace în pielea goală. CAMILAR, N. I, 229. O dezbrăcase încet şi o culcase în pat. DEMETRIUS, A. 218. Ţăranii sunt dezbrăcaţi şi biciuiţi în piaţă cu vâna de bou. v. ROM, mai 1975, 47, Mâinile mele ... încercau s-o dezbrace, cărtărescu, n. 93. De mână-l apuca Şi ... de sarică-l dezbrăca. TEODORESCU, P. P. 477. Bată-mi-te crucea, drac/ Cum te-oi prinde, te desbrac. jarnik - bârseanu, d. 466. Din cămeşă de urzică L-a dezbrăcat, în cămeşă de dragoste L-a îmbrăcat, marian, v. 213. 4* Tranz. (Complementul indică articole de îmbrăcăminte) A da jos de pe sine sau de pe altcineva; a scoate (III 4). Dezbracă mantaua plină de praf. VLAHUŢĂ, s. A. ii, 220. Cuprinşi de milă dezbracă a lor haină. MILLE, v. P. 94. Era îmbrăcat cu un cojoc ... pe care-l dezbracă numaidecât. agÎrbiceanu, S. 163, cf. RESMERIŢĂ, D. Dezbrăcase haina şi lepădase cămaşa de mătase. G. M. zamfirescu, m. d. i, 146, cf, sebastian, t. 46, barbu, ş. N. 259. Vodă ... zise ofiţerilor să dezbrace iute pe mojic de straiele cu care-l învelise. SNOAVA, IV, 158. El işlicul desbrăcă Şi pe masă îl trântea. BIBICESCU, P. P. 333. Cum am vint aici, deloc Dezbrăcară-al meu cojoc. FOLC. transilv. ii, 291. (Cu pronumele în dativ) Mi-am dezbrăcat pardesiul. C. PETRESCU, S. 163. îşi dezbracă sacadat paltonul, camil petrescu, t. i, 542. îşi dezbrăcă la repezeală cojocul, preda, î. 98, ^ (Glumeţ) Volocul de pe dânsul frumuşel l-a dezbrăcat Şi, voind să-şi facă cortul, pe un spin l-a aninat. contemporanul, i, 508. O F i g .Că obiciuită ieste fortuna, pre cel ce multe haine pofteaşte a cerca şi de ceale ale sale a-l dezbrăca. CANTEMIR, i. I. i, 65. (Cu pronumele în dativ) Stelele păliră: pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară deodată umbra, gârleanu, l. 19, Sufletu-şi dezbracă mantaua lui de nori. lesnea, VERS, 144. Castanii ... Podoaba şi-o dezbracă pe templul decăzut. PILLAT, P. 18. E ceasul când tinerii şerpi Cămaşa şi-o dezbracă-n spini. BLAGA, poezii, 326. <> (Prin lărgirea sensului) Norodul a început ... să desbrace drumurile de pietrile cele aşternute. CR (1832), 1622/lh [Mănăstirea Neamţu] n-am fi avut-o astăzi în toată strălucirea, dacă un stareţ zănatic ... nu i-ar fi acoperit cu tencuială zidurile ... ca să fie dezbrăcată în timpul nostru. SADOVEANU, O. XX, 603. De cămaşă de ceară şi de smoală a desbrăcat-o. PĂSCULESCU, L. P. 116. 2. R e f 1. (Popular; despre şerpi) A năpârli. Cf. alr l 1 182. ‘O’ (Prin lărgirea sensului) Păunii au pierdut coada lor strălucită, Pintade moţul şi coroana, ... Cotinga s-a desbrăcat de îmbrăcămintea, sa superbă. BARASCH, M. I, 62/4. Seara se dezbrăca de pielea de porc. ISPIRESCU, L. 54. 3c T r a n z. (Popular şi familiar; complementul indică fiinţe; de obicei cu determinări introduse prin prep. „de” care arată obiectul deposedării) A lua, a-şi însuşi în mod silnic veşmintele de pe cineva (sau alte bunuri aflate asupra lui); a-şi însuşi în mod silnic un bun material. V. deposeda, prăda (2). Răspunse Isus, zise: „ Om neştine mergea den Ierusalim întru Ierihon, şi în tâlhari căzu. Şi dezbrăcară el, şi rane-i puseră; duseră-se, lăsară-l de-abiia viu”. CORESI, EV. 387, Cela ce va tămpina pre neştine în drum noaptea şi-l va dezbrăca ... să-l spânzure, prav. 35. îndată trebuia ca să-i găsească un mijloc ca să-l dizbrace de averea lui (sfârşitul sec. XVIII), LET. III, 264/3. Intrând leşii şi căzacii ...au luat pre Duca-Vodă şi pre alţi boieri, pre toţi dezbrăcăndu-i. NECULCE, L. 80. Duşmanii era împrăştieţi pe câmpul bătăliei, dezbrăcând pre cei ucişi. AR (1829), 242/28. Să-l desbrace de avere şi să-l omoare în schingiuiri. CONACHI, P. 263. Leşii pradă şi desbrăcă pe bieţii oameni. NEGRUZZI, S. I, 169, cf. POLIZU. Nu au dezbrăcat pe nimeni, nu au furat nimenui nimic. GHICA, C. E. I, 201. Mă văd cu nedreptate Osândit şi desbrăcat; Şi îmi zice oarecine: „ Te mai legi de-acum de mine? ” SION, POEZII, 53/14. Doi coţcari cari o disbrăcat lumea pe-acolo. 6342 DEZBRĂCA -840- DEZBRĂCA ALECSANDRI, T. 410. Vameşul din Ploieşti i-ar fi dezbrăcat oamenii pentru a plăti vama (a. 1827). DOC. EC. 386, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. într-o noapte, pe când se întorcea acasă, îl dezbracă de manta, întruchiparea sensului vieţii lui. sadoveanu, o. xx, 569, cf. scrib an, D. Când îi venea lui Paraschiv să dezbrace oameni, îl căutau în altă parte, barbu, G. 406. <> F i g. Eu te beau, vine, că-mi placi, Tu de şubă mă dezbraci. FOLC. OLT. - munt. ii, 605. + R e f 1. şi t r a n z. A(-şi) da hainele de pe sine (sau alte bunuri aflate asupra sa) în favoarea cuiva sau a ceva; p.gener. a renunţa la un bun material în favoarea cuiva sau a ceva. Vedem pre părinţi cum să dezbrac pentru măritişul fetelor lor. MUMULEANU, C. 14/4. Dar eu nu voi ... Te rog, doamne ... Lais, judecă ce faci Când de-ntreaga ta avere pentru mine te dezbraci, eminescu, O. viu, 472. Se mai dezbrăca domnul de veniturile sale şi în folosul mănăstirilor, xenopol, I. R. iii, 218. (Cu pronumele în dativ) îşi dezbracă şi haina de pe dânsul pentru ea. + (învechit; rar; complementul indică armele) A renunţa să mai folosească. Au poruncit ca moldovenii să desbrace armele care le prinsese întru apărarea lui Alexandru-Vodă şi să se întoarcă la casele sale. şincai, hr. ii, 212/4. 4. T r a n z. (învechit; complementul indică ţări, ţinuturi, localităţi, case etc.) A prăda (1). Bisericile dezbrăca, argintăriile lua şi făcea bani. ureche, let. i, 179/28. Nu numai ţara au pustiit, ce şi de lege ş-au râs şi bisericile au dezbrăcat şi le-au prădat. N. costin, l. 477. Viind franţujii au dezbrăcat biserica de argintăriile ce le-au putut găsi. CHIRIAC, 85. Şi aşa dezbrăcând ţara rău, căra banii la Ţarigrad (sfârşitul sec. XVIII), let. în, 264/7. O ţeară nevinovată, de ce vreţi să osândiţi, De ce această călcare, ţeara de ce desbrăcaţi? beldiman, e. 25/29. Mai mulţi turci ce se afla în slujba acestui agă a făcut mari covârşiri de jăfuire în vremea cea scurtă a stăpânirei lui, dezbrăcând casele turceşti din ... cetate. CR (1830), 37774. (R e f 1 . p a s . ) • Acum, după întoarcerea mea dă acolea, văz că dă cătr[ă] apostaţi s-a dezbrăcat careta, luăndu-i-să postavul atât dinnăuntru, căt şi după capra viziteului (a. 1822). iorga, s. D. viii, 65. 5. R e f 1. şi t r a n z. F i g. (Astăzi rar) A renunţa sau a face să renunţe la ceva (reprobabil, învechit, constrângător etc.); a scăpa sau a face să scape de ceva (rău). Că de vom vrea noi, noi avem puteare a lepăda şi a dezbrăca lucrul cela.întunecatul, şi păcatele, ca o cămaşă. CORESI, ev. 45. Deci să ne dezbrăcăm ca de un veşmânt spart şi întinat, de viiaţa cea de păcate şi să ne îmbrăcăm întru armele luminei, să facem dzisele lui Hristos. varlaam, C. 364. Obiceaiurile lui Moisei sânt sfârşite şi trecute ... îndeamnă să se dezbrace din omul cel vechi şi să să îmbrace în cel nou. N. test. (1648), 268v/l. Va străluci obrazul tău ca nişte apă curată şi te vei dezbrăca de smărdă şi nu te vei teame. biblia (1688), 368715. Ca un trup al păcatului l-au dezbrăcat astăzi şi l-au aruncat la pământ. ANTIM, O. 225. Nemica nu poate plini„... de aceale aspre mijlociri ca să se poată desbrăcă de poftele ceale rele. maior, p. 32/15. Se părea că s-a dezbrăcat de duhul acel pribeag şi jefuitor. F, AARON, L I, 17/13. M-a desbrăcat d-orice respect şi dragoste silită, ruset, E. 106/1. Nobilimea irlăndească au desbrăcat însuşirile ghintei sale, primind cele englezeşti. RUS, I. îl, 151/26. Ajungem treptat a ne desbrăcă de tot ce se numeşte bună credinţă. GHICA, c. E. ii, 634. Iar ciocoiul ..., De mă vede la potică ..., Smerit în genunchi pică Şi de fală se desbrăcă! ALECSANDRI, P. I, 17. M-am desbrăcat de presiunea străină. MAIORESCU, D. II, 371. Eu, mulţămită naturei, m-am dezbrăcat de haina deşertăciunei. eminescu, P. L. 82. Excepţiune de la acegstă regulă generală se face numai la clasa inteligenţei, ... căci ... a fost silită a dezbrăca datinele antice, marian, î. 87. Odobescu dezbracă de orice imagină senzaţională astă întâie sărutare, contemporanul, vii2, 81. Acolo sufletu-mi desbrac de grijile vieţii. SĂM. I, 207. Simte că nu se poate desbrăcă de trecutul lui. luc. vii, 573. Ei singuri sunt fericiţi căci sunt dezbrăcaţi de toate patimele. anghel, pr. 34. Eu voi să mă dezbrac de mine, pentru că n-am ştiut să-mi înnobilez lutul pe care mi l-a împrumutat natura. ANGHEL - IOSIF, C. L. 220. Omul ce se încearcă să adâncească lucrurile cereşti trebuie să se dezbrace de orice cuget omenesc. LOVINESCU, C. IV, 131. Conştiinţa critică a cititorului de astăzi, ... dezbrăcat de superstiţii, se va simţi neplăcut atinsă. BLAGA, z. 233. El rezultă din necesitatea de a promova o antropologie filosofică pură, în care omul să apară dezbrăcat şi purificat de elementele mitului. CIORAN, r. 49. Persoanele omeneşti nu sunt unităţi abstracte, dezbrăcate de orice determinante. STĂNILOAE, O. 5. Dezbrăcându-mă Şi scoţându-mă: Din ură, Din făcătură, Din dat, Din fapt. marian, î. 17. (Cu pronumele în dativ) Dezbracă-ţi mândria, orgoliul, pleacă-te la furtună. PÂCLEANU, I. I, 92/10. Craiul serios atuncea, dezbrăcându-şi ironia: „ Vedeţi, dragii mei, acuma ce-ajunge filozofia?” COŞBUC, P. II, 134. ♦ Refl. (învechit, rar) A se elimina, a se curăţa. Fără ca sistemul de guvernământ să fi devenit esenţial altul, populaţia creşte repede, limba se dezbracă în mai puţin de douăzeci de ani de cuvintele greceşti, turceşti etc., cari se introduseseră în epoca fanarioţilor. EMINESCU, o. XII, 269. Prin el [Heliade Rădulescu] limba s-au dezbrăcat de formele convenţionale de scriere ale Evului Mediu şi ale cărţilor ecleziastice, a devenit o unealtă sigură pentru mânuirea oricării idei moderne, id. ib. 414. + Refl. (învechit, rar) A se purifica (2). Iară de eaş ce iaste de sus a se naşte, iaste a se dezbrăca de omul cela vechiul cu lucrurele şi cu pohtele, şi a se îmbrăca întru noul, cel ce înnoiaşte înnoitoriul spre ştiirea în chipul celuia ce l-au zidit El CORESI, EV. 506. Iară nădăjduim şi mai bine voim să ne dezbrăcăm den trup şi să meargem la Domnul a viia. N. test. (1648)2, 243731. 6. T r a n z. F i g. (Urmat sau precedat de determinări introduse prin prep. „de”) A lipsi de un bun, de un privilegiu, de o calitate, a priva de un drept etc. La aceaia poartă sămt străjerii mânioşi şi nemilostivi, carii te vor încungiura şi te vor dezbrăca de toate de câte ai în ceastă lume şi vor lua de la tine toate. VARLAAM, C. 335. Eu aflându-mă desbrăcat de veşmănturile darurilor ştiinţei. VĂCĂRESCUL, IST. 245. O parte dintră ei fură desbrăcaţi de cădinţele ceale vechi ale săcuilor. maior, ist. 106/18. Fu vestit a fi desbrăcat de preoţie, id. I. B. 318/9. [Pentru caz de foc], 6342 DEZBRĂCARE -841- DEZBRĂCAT2 ... tulumbe, opt sacale, 16 căngi şi 20 topoară: târgul acesta eşti dizbrăcat de toate aceste (a. 1828). iorga, s. d. v, 283. Apolon, desbrăcat de toate razele sale, fu silit a se face păstor, pleşoianu, t. i, 104/12. Nu fi ca o samă de oameni, carii dezbrăcaţi de mustrarea cugetului, ... vorbesc de rău, batjocoresc, necinstesc. DRĂGHlCl, R. 215/28. Azi, când de titluri sunt dezbrăcat, Amorul iată-l, dispreţuit. PR. dram. 326. Contra bejăniei ce râvnea privileghii care nu se pot înţălege macar astăzi, aşa sunt de dizbracate de dreptate şi de cumpănire. RUSSO, S. 113. în iubita voastră Anglie, atât'de civilizată şi de dezbrăcată de prejudeţe, ... toleranţa religioasă, politică, filosofică şi chiar cea socială au ajuns la culme, ghica, C. E. îl, 434, cf. lm. Oamenii ştiinţei trebuie să fie cei mai desbrăcaţi de prejudiţii. CONTEMPORANUL, I, 299, cf. IV, 174. Cată în inima junimii de viaţa-i dezbrăcată Un stârv spre-a-l sfâşia. EMINESCU, O. I, 25. în timpul războiului de treizeci de ani familia fusese dezbrăcată de drepturile ei nobilitare, în cari o reintegră împăratul Carol VI şi Maria Teresia. id. ib. XII, 351. Tu, făţarnice crai, tu cel dezbrăcat de ruşine, Cum să se-nduplece aheii plecaţi la poruncile tale ...? murnu, i. 7, cf. resmeriţă, d. Situaţia e atât de brutală, atât de dezbrăcată de orice convenţie, că mă jigneşte, camil petrescu, p. 72, cf. id. T. I, 123, SCRIBAN, D. Dezbrăcată de această încărcătură teoretică, cartea ... reprezintă o contribuţie de seamă. LL 1972, nr. 3, 519. □ Un tip dezbrăcat de caracter. - Scris şi: desbrăcă. - Prez. ind.: dezbrac şi (regional) dezbrăc (alr ii 3 260/219, 228, 250, 260, 272, 279, 284, 334, 346, 349, 353, 362). - Şi: (învechit şi regional) dăzbrăcâ (alr i 1 182/30, 960, alr ii 3 260/29,36,47,53,76,182,192,316,705,723,762,769, 791,876,886,889,928), dizbrăcâ vb. I. - Lat. *disbracare. Cf. lat. b r a c a „pantaloni”. DEZBRĂCÂRE s. f. Acţiunea de a (se) d e z b r ă-c a şi rezultatul ei. 1. Scoatere, înlăturare (parţială sau totală) a îmbrăcămintei; dezbrăcat1 (1), (învechit şi regional) dezbrăcăciune, (învechit) dezbrăcământ. V. d e s p u i e-r e (3). Cf. dezbrăca (1). Cf. st. lex. 14972, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Dezbrăcarea asta mi se pare neverosimil de precfSG. CAMIL PETRESCU, P. 72. Stăruise îndeosebi asupra momentelor principale ale dramei ... dezbrăcarea şi batjocorirea lui Gore, uciderea ţigăncii. G. M. zamfirescu, M. D. I, 313. [Programul constă] în a asista invariabil, contra unei consumaţii, ... la dezbrăcarea completă, pe o mică scenă, a câtorva fete frumoase. RALEA, o. 17, cf. M. D. enc., dex. Spiritul de castă [al aristocraţiei medievale româneşti] ... considera că dezbrăcarea de haina corespunzătoare rangului însemna o dezonoare, z. MIHAIL, T. P. 11. <> F i g. Când frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzând natura murind ... Află-o crudă mulţemire în a firei desbrăcare. negruzzi, s. H, 15. + (Rar) Situaţia celui dezbrăcat2 (1). Ticăloaso! strigă, ce obrăznicie e asta să intri aici în această scandaloasă desbrăcare? negruzzi, s. I,227. 2. (învechit) Cf. dezbrăca (3). Au suferit destule jupoieri şi dezbrăcări (a. 1801). IORGA, s. D. XII, 140, cf. PONTBRIANT, D. Toate par a-l face apt pe numitul Kyrios pentru un asemenea rol: activitatea (în luare de mită şi-n dezbrăcarea călătorilor în codru), inteligenţa (în şiretlicuri şi sofisme), în fine, patriotismul (dovada bună: starea înflorită a Greciei), eminescu, O. IX, 227, cf. DDRF. 3. (învechit, rar) Purificare (2). Şi voi sânteţi adevăraţi întru El, cela ce e capul tuturor domnilor şi a mai marilor, în ceaea ce voi încă seţi tăiaţi cu aceaea tăietură fără sfârşenie, întru dezbrăcarea trupului păcătos în carne. CORESI, L. 461/7. întru carele v-aţi şi tăiat împregiur, cu tăiare împregiur cu mâna făcută, întru dezbrăcarea trupului păcatelor trupeşti, pentru tăiarea împregiur a lui Hristos. N. test. (1648), 270723. - Scris şi: desbrăcare. - PL: (învechit) dezbrăcări. - V. dezbrăca. DEZBRĂCĂT1 s. n. Faptul de a se dezbrăca. 1. Scoatere, înlăturare (totală sau parţială) a îmbrăcămintei; dezbrăcare (1). Cf. dezbrăca (1). Versul lui liber şi indiscret seamănă cu desbrăcatul acel leneş şi aristocratic, heliade, o. i, 480, cf. LM, DDRF. Venind vremea culcării şi începând operaţia desbrăcatului, posesorii cuielor şi le scoteau din buzunare. BOGZA, V. J. 19. Alteori însă întârzia cu dezbrăcatul PREDA, I. 236. 2. (învechit) Prădat1. Cf. d e z b r ă c a (3). Cf. DDRF. - Scris şi: desbrăcat. - V. dezbrăca. DEZBRĂCĂT2, -Ă adj. 1. Care şi-a scos, care şi-a înlăturat (parţial sau total) îmbrăcămintea; care éste lipsit de îmbrăcăminte. V. g o 1. Cf. d e z b r ă c a (1). Dezbrăcat fui şî me-aţ îmbrăcat. EV. sl.-rom. 103714. Te-am văzut striin şi Te-am dus, sau desbrăcat şi Te-am îmbrăcat. CORESI, tetr. 59. Flămânzii, şi-m deadet mâncare; însetoşai, şi mă adăpat; striin era, şi mă duset; dezbrăcat era, şi mă îmbrăcat; lânged era, şi mă socotit; în temniţă era, şi venit cătră minei id. ev. 34. Cum te-ai îmbrăca să nu fii nici îmbrăcat, nici dezbrăcat? BERTOLDO, 21/21, cf. lb, polizu. Intrară în temniţă şi scoaseră pe nefericitul falit cu capul ras, dezbrăcat până la mijloc, filimon, o. i, 298, cf. alecsandri, o. P. 250, cf. lm. Nu era nici îmbrăcată, nici desbrăcată cu vologul aruncat pe dânsa, ispirescu, L. 179, cf. DDRF, BARCIANU. Persoanele desbrăcate fură isolate de pământ prin aşezarea lor pe o placă de sticlă rotativă. LUC. II, 103, cf. ALEXI, w. Şedea desbrăcat la soare, pe nisip. BACO VIA, O. 241. Erau vreo treizeci ... de femei dezbrăcate, la un loc, goale, camil petrescu, t. II, 217, cf. în, 139. Bolnavul, desbrăcat în pielea goală, stă aşa câteva minute, voiculescu, l. 43, cf. SCRIBAN, D. Desbrăcaţi în pieile goale, soldaţii stăteau întinşi lângă automate. camilar, n. i, 414, cf. M. D, ENC., dex. Dezbrăcat, acesta s-a cuibărit lângă sobă. flacăra, 1975, nr. 48, 10. Când se scula femeia din pat, lua prigitoarea pe lângă ea ca să n-o vadă bărbatul dezbrăcată. pa VEL, s. E. 40. După cărţi fusese 6345 DEZBRĂCAT2 -842- DEZBRĂCINARE ascuns stiloul meu cu femeia îmbrăcată-dezbrăcată. CĂRTĂRESCU, N. 57, cf. ALR SN IV h 1 151, ALRM SN III h 971. F i g. Am văzut neruşinarea, am văzut-o dezbrăcată. vlahuţă, s. a. i, 246. <> (Prin lărgirea sensului) Capul era disbrăcat de păr. RUSSO, S. 28. Valurile sale cele spumoase ... lovindu-se cu gemăt ... de nişte copaci desbrăcaţi de coaja lor ... opreşte pe fiecare. PELIMON, L 106/7. + (învechit, rar) Care este simplu, fară ornamente. D. H. Constantin Pop trimite la Craiova la Vasile Davidu -Lădiţă cu o icoană ... Telegari buni, unu armăsar, pălării de damă de mătăsarii, pălării de damă dezbrăcate (a. 1833). DOC. EC. 541. 2. Căruia i s-au luat în mod silnic veşmintele. De-acii amărâtul om dzace pre cale, jecuit şi dezbrăcat şi ucis de-abia viu, giumătate mort, giumătate viu: trupul mort, sufletul viu. VARLAAM, c. 303. Pe tătari, la un loc den sus de Liov, îi găsisă o samă de oşti leşăşti şi foarte rău au tăiat şi li-au luat toate plianurili şi cai[i] lor, de viniia pedestri şi dezbrăcaţi ca vai de dânşii, flămândzis[ăj şi tabăra cea mare. amiras, C. 115. 3. Care este îmbrăcat sumar. La trebuinţe ies noaptea năduşiţi şi dezbrăcaţi din duhoarea în care dorm. GHICA, C. E. îl, 387. Spune-i că nu mi-e bine, că sunt desbrăcată. slavici, O. li, 174. Erau smulşi din paturile lor şi aşa, dezbrăcaţi ..., erau aduşi la domnul sergent, mille, v. p. 150. Cântau şi dansau nişte artiste dezbrăcate. BARBU, G. 111. Fetele baronului ... cunoscute în > Bucureşti pentru plăcerea de a se arăta desbrăcate. id. princ. 146. Am alergat, aşa cum mă vezi, dezbrăcat, numai în ciorapi, să dau ajutor. flacăra, 1977, nr. 9, 5. <> (Substantivat) Lui îi plăceau dezbrăcatele, barbu, g. 111. 4. Care este prost îmbrăcat, care are haine necorespunzătoare, uzate, vechi, rupte etc.; p. e x t. care este lipsit de mijloace materiale, sărac (3). Cu nevoie mare ... am rămas dezbrăcat... chielciugul sfarşindu-l, acum sunt şi am rămas, cât mai mori, şi de goliciune şi de foame (a. 1746). iorga, s. d. xii, 43, cf. polizu, SlON, poezii, 53/14, alexi, w. Ne-au rămas copiii dezbrăcaţi şi flămânzi în puterea iernii, mironescu, s. 6. Erau desbrăcaţi şi flămânzi, cum nu mai fuseseră în niciuna din grelele încercări prin care trecuseră până atunci, bogza, v. J. 22. Nu m-am uitat că arăta flămând şi dezbrăcat şi nici că nu era de neam bun. vinea, l. I, 106. II cunoşteau hamalii, pescarii, copiii dezbrăcaţi care hoinăreau pe chei aşteptând să le arunci un ban. tudoran, P. 63. N-avea nicio îndoială căfi-său, desculţ şi dezbrăcat, strălucea, preda, delir. 11 .Te mână din sat în sat Şi flămând şi dezbrăcat. FOLC. transilv. i, 25. Ieşi, măicuţă, pân’ la poartă, Şi vezi grecii cum mă poartă Desculţă şi dezbrăcată, Flămândă şi însetată. folc. mold. I, 352. (Substantivat) „Flămândului frânge pâinea ta; mişeii şi striinii ia-i în casa ta; când veţi vedea golul sau dezbrăcatul, îmbracă-l şi coapere pre el; şi ruda ta să nu urăşti ”, zise Domnul. CORESI, EV. 51. Să mai îmi dai două pogoane şi şase oi ... -Nimic nu-ţi mai dau, dezbrăcatule. stancu, d. 78. Nu scriau drepturi ... nici împuşcaţilor, Nici flămânziţilor, Nici desbrăcaţilor. deşliu, g. 54. 5. (în dicţionarele din trecut; despre ţări, ţinuturi, localităţi, case) Prădat2 (1). Cf. dezbrăca (4). Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. -Scris şi: desbrăcat. - PL: dezbrăcaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dizbrăcât, -ă (scris şi: disbrăcat) adj. - V. dezbrăca. DEZBRĂCĂCIUNE s. f. (învechit şi regional) Dezbrăcare (1). Cine se va despărţi de dragostea lu Dumnezeu? Scârba au strimtura, au goanele, au ranele, ău foamea, au dezbrăcăciunea, au nevoia, au spata? CORESI, L. 248/11, cf. VÎRCOL, v. 92. - Scris şi: desbrăcăciune. - PL: dezbrăcăciuni. - Dezbrăca + suf. -(ă)ciune. DEZBRĂCĂDÎ vb. IV. T ranz. (învechit, rar) A dezbrăca (1). Păn şi şurtu mi l-au lot din brău şi m-au dezbrăcadit (dezbrăcăluit?) (a. 1759). IORGA, S. D. XIII, 241. - Prez. ind.: dezbrăcădesc. - Cf. d e z b r ă c a. DEZBRĂCĂLUÎ vb. Tranz. (învechit, rar) A dezbrăca (1). * - Prez. ind.: dezbrăcăluiesc. - Dezbrăca + suf. -(ă)lui. DEZBRĂCĂMÂNT s, n. (învechit) Dezbrăcare (1). Cf. BARCIANU, V., GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. - Scris şi: desbrăcământ. - Pref. dez- + [îm]brăcământ. DEZBRĂCĂTOR, -OÂRE subst., adj. 1. S. m. şi f., adj. (învechit) (Persoană) care dezbracă (3) pe cineva. V. prădător (2). Văzând ţara scăpătată, lăcuitorii căzuţi, Alt tertip pune la cale, fiind dezbră-cători mulţi. BELDIMAN, E. 79/36, cf. DDRF. <> F i g. Apusul şi răsăritul, lumina şi întunericul, cugetul diz-brăcător şi dreptatea s-au luat la luptă. RUSSO, S. 148. Nu e de cuviinţa unui om căsătorit a lăuda astă desbră-cătoare şi ruinoasă patimă. NEGRUZZI, s. I, 74, cf. DDRF. 2. S. n. (Rar) Vestiar (2). Făcu câteva salturi îndrăzneţe pe scările dezbrăcătorului. v.ROM. februarie, 1954, 132. - Scris şi: desbrăcător. - PL: dezbrăcători, -oare. -Şi: (învechit şi regional) dizbrăcător, -oare adj. - Dezbrăca + suf. -(ă)tor. DEZBRĂCINĂ vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1, (învechit şi regional; complementul indică accesorii de îmbrăcăminte, care se înfăşoară în jurul taliei) A (se) descinge (1). Cf. lb, pontbriant, d., barcianu, v., DDRF, ALEXI, W., CADE, ALR II 3 314/64, 95, 235, 310, 316,334,353. 2. R e f 1. (Regional) A se destrăbăla (Săpata -Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. -Prez. ind.: dezbrăcinez. - Şi: (regional) dăzbră-cinâ (ALR 113 314/64, 310, 316), dizbrăcinâ (ALR n 3 314/95) vb.I. - Pref. dez- + [îm]brăcina. DEZBRĂCINĂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se)dezbrăcina şi rezultatul ei. Cf. lb, pontbriant, D., LM, DDRF. - V. dezbrăcina. 6352 DEZBRĂCINAT -843- DEZBULGUI DEZBRĂCINÂT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Descins2. Cf. dezbrăcina (1). Cf. lb, pontbriant, D., LM, DDRF, COm. MARIAN, UDRESCU, GL. 2. (Regional) Destrăbălat (1). (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. Râu le şade la femei Când umblă cu doi şi trei, Dar mai rău stă la bărbaţi, Când umblă dezbrăcinaţi. id. ib. - PL: dezbrăcinaţi, -te. - V. dezbrăcina. DEZBRĂN vb. I v. dezbârna. DEZBRANÁ vb. I v. dezbârna. DEZBREDELÍ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică şireturi, curele etc. încurcate) A desface (2). Corn. din braşov. -Prez, ind.: dezbredelesc. - Pref. dez- + [îmjbredeli. DEZBROBODÍ vb. IV. 1. R e f 1. A-şi scoate broboada, basmaua etc., cu care a fost îmbrobodit. Cf. COSTINESCU. Desbrobode-te, pune-ţi testemelul sub cap. SEVASTOS, N. 6. Deloc nu se disbrobodeşte, N-arată faţa nimărui, Ea stă deoparte. I. negruzzi, S. IV, 533, cf. DDRF, barcianu, alexi, w., resmeriţă, d., şăineanu2, cade. Bătrâna s-a dezbrobodit şi şade nemişcată pe scăunaş. sadoveanu, O. I, 78. Se dezbrobodi şi se îmbrobodi cu o singură mişcare. preda, m. 232, cf. id. m. s. 116, dl, dm, m. d. enc., dex. Pentru aceasta, unele femei nu se dezbrobodeau nici noaptea, nici când erau singure, sub motiv că păcătuiesc, pa vel, s. e. 85. Fig. Noi, şubredă făptură, Colb ce cugetă o zi, Colb ne facem făr-ca taina să putem dezbrobodi. contemporanul, v, 119. Cu nădejde că vremea s-ar desbrobodi ca să dea rând şi altor zile mai frumoase, au tot amânat nunta. LUC. vil, 20. Faţa holdelor nu se dezbrobodise bine de vâlnicul nopţii, iar luna, ... sta încă la sfat cu luceafărul porcilor, chiriţescu, gr. 131. Cât eşti de frumoasă ţară, Tânără şi slobodă! Dulcea vieţii primăvară Faţa ţi-o dezbrobodă. lesnea, vers. 305. <> Tranz. Când intră vreo femeie în casă, o dezbrobodeşte pre aceea de ştergar. MARIAN, NA. 99, cf. ddrf. Nevasta ..., după ce ne desbrobodi din năfrămi, ... ne aşeză pe scăunaşele noastre. LUC. vii, 457, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG. 2. T r a n z. (Prin analogie; "complementul indică nou-născuţi) A desfaşa. Femeia îl dezbrobodi din boarfe şi descoperi, după scutec, că pruncul şi-a stricat stomacul c. petrescu, c. v. 31. - Scris şi: desbrobodi. - Prez, ind.: dezbrobodesc şi (rar) dezbróbod. - Şi: (regional) dizbrobodi (scris şi: disbrobodî) vb. IV. - Pref. dez- + [îm]brobodi. DEZBROBODÍRE s. f. Acţiunea de a (se) dezbrobodi şi rezultatul ei; (1); (rar) dezbrobodit1. Cf. COSTINESCU, DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desbrobodire. - V. dezbrobodi. DEZBROBODÎT1 s. n. (Rar) Dezbrobodire. Mult timp ţinu îmbroboditul şi dezbroboditul fetei. PREDA, DELIR. 32. - V. dezbrobodi. DEZBROBODÎT2, -Ă adj. 1. Care şi-a scos broboada, basmaua etc., de pe cap; care are capul descoperit, fară broboadă. Cf. ddrf. Femeile veneau şi ele pe urma lor, dezbrobodite. BRĂESCU, O. A. II, 250. O femeie desbrobodită, cu bluza sfâşiată la piept, sta în mijlocul încăperii CAMILAR, N. I, 424, cf DL, DM, M. D. ENC., dex. <> (P . r e s t r.) Bătrână şi veştejită, cu capul dezbrobodit şi numai zdrenţe toată, cu un picior desculţ, ea părea ... o făptură a iadului. M. I. CARAGIALE, C. 25. 2. (Rar; despre basma, năframă etc.) Care este dezlegat, desfăcut. Coana Prohira, cu un tistimel desbrobodit pe creştetul capului ... sta pe un scăunel. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 93. - Scris şi: desbrobodit. - PL: dezbrobodiţi, -te. - V. dezbrobodi. DEZBROBONÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică ciorchinii de strugure) A separa, a înlătura boabele fie concomitent cu zdrobirea, fie înainte de aceasta. Cf. m. d. enc. - Prez. ind.: dezbrobonesc. - Pref. dez- + broboni. DEZBROBONÎRE s. f. Acţiunea de a dez-broboni şi rezultatul ei. Dacă ciorchinii sunt lemnificaţi şi nu pot să influenţeze negativ calitatea vinului, se renunţă la dezbrobonire. LTR2, cf. M. D. ENC. - V. dezbroboni. DEZBROBONITOR s. n. Maşină folosită la separarea boabelor de struguri de pe ciorchini. Cf. ltr2, DER, M. D. ENC. -PL: dezbrobonitoare. - Şi: dezdrobonitor s. n. DER. - Dezbroboni + suf. -(i)tor. - Dezdrobonitor, prin apropiere de zdrobi. DEZBROTICĂ s. f. (Regional) Boală a oilor, nedefinită mai îndeaproape (Năsăud). Cf. CHEST. v 167/48. Leacul: pentru dezbrotică se crapă pulpa şi se stoarce puţin. ib. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DEZBUC vb. I. R e f 1. (învechit, rar; despre piese, angrenaje tehnice) A se desface, a nu mai forma o unitate prin îmbucare. Cf. baronzi, c. 96. - Prez. ind. pers. 3: dezbucă. - Pref. dez- + [îmjbuca. DEZBULGUÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se dezmetici (II1) (Feneş * - Zlatna). Cf. alr ii 3 556/ 102. - Prez. ind.: dezbulguiesc. - De la bulgui (= bâigui). 6366 DEZBULUCI -844- DEZDĂUNARE DEZBULUCÎ vb. IV. T r a n z. (Rar; complementul indică animale) A separa dintr-o îngrămădeală; a pune în ordine. Treci încoace ca să dezbu-lucim oile, că e târziu, preda, î. 153. - Prez. ind.: dezbulucesc. - Pref. dez- + buluci. DEZBUMB vb. I. T r a n z. 1. (învechit şi regional; complementul indică articole de îmbrăcăminte încheiate cu bumbi) A descheia (4). Şi unul îi pus piealea de râs, cu bumb de argint încopciată în umeri; alt paşă îi deate gujmanu în cap, cu fund roşu, lung pre spate ...; unu îi dezbumbă râsu, altul îi luo gujmanul, altu vru să-i şteargă capu. N. stoica, c. b. 181, cf. lb, LM. Ea-şi dezbumbă pieptariul EMINESCU, P. L. 84, cf. DDRF, tdrg. l-am scos mănuşa, desbumbând-o. ibrăileanu, a. 206, cf. resmeriţă, d., pamfile, j. i, 114, jahresber. IX, 225, CADE. Degetele ei groase ... îi desbungheau nasturii jiletcii. COCEA, s. II, 145. îşi dezbumbă domol haina şi scoase ... scrisoarea de la Brabant. sadoveanu, o. xi, 50, cf. scriban, d. A urlat ieşit din minţi..., dezbumbându-şi uniforma. BENIUC, M. C. I, 89. Când nu i-a mai ajuns răsuflarea, şi-a desbumbat smuncit cămaşa şi s-a prăbuşit. GALAN, z. r. 180, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. Să nu văd ibovnica, Pe braţele altuia, Desbunghindu-i polcuţa, Sărutându-i guriţa. MAT. FOLK. 1 409. Refl .în urmă el se dezbumbă şi îşi sfâşie cămaşa, slavici, n. ii, 134, cf. ddrf, gheţie, r. M; 113, barcianu, alexi, w. Mitru s-a dezbumbat la cămaşă şi s-a sumeţit puţin, lăncrănjan, c. iii, 244, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Să dezbumbă la piept alr II 3 296/334. O F i g. Şi beţi de vinul vechiului Ardeal Noi desbumbăm de stele Fata Noapte. BENIUC, V. 45. 2. (Regional; complementul indică obiecte încurcate) A descurca (1) (Sibiel - Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. - Scris şi: desbumba. - Prez. ind.: dezbumb. - Şi: (regional) dezbungheâ (scris şi: desbunghea) vb. II, dezbunghi (scris şi: desbunghî) vb. IV. - Pref. dez- + [îm]bumba. DEZBUMBÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezbumbă şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - V. dezbumbă. DEZBUMBAT, -Ă adj. (învechit şi regional; despre obiecte de îmbrăcăminte) Descheiat2 (3). Cf. lb, LM, BARCIANU. Spuse ... pornind cu pardesiul lui desbumbiat, cu pălăria pătată gras şi cu ghetele care n-au mai fost lustruite. C. petrescu, c. v. 301. La un moment dat, soseşte un sătean chipeş, curat îmbrăcat, cu iţari încreţiţi, ... peste care avea un surtuc albastru ce-lpurta dezbumbat. v. rom. august, 1961, 71. - Scris şi: desbumbat. LM. - PI.: dezbumbaţi, -te. -Şi: (regional) dezbumbiăt, -ă (scris şi: desbumbiat) adj. - V. dezbumbă. DEZBUMBIĂT, -Ă adj. v. dezbumbat. DEZBUNGHE vb. II v. dezbumbă. DEZBUNGHÎ vb. IV v. dezbumbă. DEZBURD vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică vehicule răsturnate) A readuce în poziţie normală (Gâlgău - Dej). Cf. L. ROM. 1960, nr. 2, 21. - Prez. ind.: dezburd. - Pref. dez- + [îmjburda. DEZBURDĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Zburdă-ciune (1). Nu prin strigare, zberare, dezburdăciuni şi alte necuviincioase lucruri să ne facem altora neplăcuţi. MAN. ÎNV. 161/5. - PI.: dezburdăciuni. - Pref. de- + zburdăciune. DEZDAMN vb. I v. dezdăuna. DEZDAMNÂRE s. f. v. dezdăunare. DEZDAMNÂT, -Ă adj. v. dezdăunat. DEZDAMNATORIU, -IE adj. (învechit, rar) Despăgubitor. Cf. LM. - Scris: desdamnatoriu. LM. - PI.: dezdamnatorii. - Dezdamna + suf. -toriu. DEZDAMNAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Despăgubire. Cf. LM. - Scris: desdamnaţiune. - PI.: dezdamnaţiuni. - Dezdamna + suf. -ţiune. DEZDAUNÂRE s. f. v. dezdăunare. DEZDĂUN vb. I. T r a n z. (învechit; astăzi rar) A despăgubi. Cf. costinescu, lm, gheţie, r. m. Dacă şi după încheierea păcii ar mai asupri şi păgubi unii pe alţii, asupritorii să-i desdăuneze (a. 1710). ap. bariţiu, p. A. I, 237. A fost dezdăunat pentru munca sa de mai nainte şi pentru sacrificiile făcute. MAIORESCU, D. I, 248, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D. Cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să-l dezdăuneze. pr. drept, 145. (A b s o 1.) Eu dezdăunez. alri 1 451/218. <> F i g. Ca să excele cineva ... în satiră cată să aibă mânia sacră şi o mare dose de morală şi de adevăr şi să fie desdemnat de spectacolul hidos ce îi ofere soţietatea. heliade, O. II, 79. Intensitatea victoriei momentane asupra sufletului îl dezdăunează oarecum [pe actor] de lipsa estensităţei în timp. EMINESCU, O. xiv, 245 cf. dex2. (R e f 1.) Mă desdăunam de tempe-ranţa silită din trăsură, fumând, cu deliciul fericirilor oprite ... două ţigări deodată. IBRĂILEANU, A. 119. - Scris şi: desdăuna. - Prez. ind.: dezdăunez. - Şi: (învechit) dezdemnâ (scris şi: desdemnă), dezdamna (scris şi: desdamnalM), dedemnâ (COSTINESCU) vb. I. - Pref. dez- + dăuna. - Dezdamna, dedemna < lat. damnare. DEZDĂUNÂRE s. f. (învechit; astăzi rar) Despăgubire. Cf. heliade, o. II, 362. De asemine au abdicat fiecare parte la dezdăunarea cheltuielilor de resbel ce pretindea, asachi, S. L. II, 105. Ca dezdăunare, s-au scos ochii clerului românesc cu câteva miişoare. BARIŢIU, P. A. I, 272. Dacă în acele drumuri lungi le pier vitele, nu li se face ... dezdăunare. id. ib. 477, cf. LM. Istoria nu 6383 DEZDĂUNAT -845- DEZDUPLICAT adaoge mai departe deacă păgubaşele s-au mulţumit numai cu această armonioasă desdăunare. ODOBESCU, S. m, 10. Trebuie pe de altă parte ca dezavantagele financiare evidente ce se vor produce pentru creditul statului din transformarea proiectată a titlurilor să capete dezdaunare în crearea unei situaţiuni juridice clare, netede, precise. EMINESCU, O. X, 339, cf. ddrf, gheţie, R. m. Creditorele are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiunei şi în caz contrariu are dreptul la desdăunare. hamangiu, C. C. 254, cf. 370, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Când restituirea în natură a lucrului nu se poate face, pârâtul este obligat la dezdăunare. pr. drept 242, cf. DEX2. -Scris şi: desdăunare. - PI.: dezdăunari. - Şi: (învechit) dezdaunare, dezdamnâre (lm), dezdem-nâre (heliade, o. ii, 362), dedemnâre (costinescu) s. f. - V. dezdăuna. DEZDĂUNĂT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Despăgubit. Cf. lm, ddrf, dex2. - Scris şi: desdăunat. ddrf. - PI.: dezdăunaţi, -te. -Şi: dezdamnât, -ă (scris şi: desdamnatLM.) adj. - V. dezdăuna. DEZ-DEMINEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DEZDEMNĂ vb. I v. dezdăuna. DEZDEMNÂRE s. f. v. dezdăunare. DEZ-DIMENEĂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DEZDOÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte îndoite, plisate, împăturite) A despături (1), a deschide (II 1); (învechit, rar) a dezduplica, (regional) a descâmi (2). Cf. valian, v., polizu, costinescu, LM. D-l Lefter retrage încetinel mâna, dezdoieşte biletele şi întreabă: N-aveţi listele? CARAGIALE, O. I, 161, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., şăineanu2, TDRG. Puse ceasul pe catedră, dezdoi tacticos catalogul, brăescu, O. a. ii, 152. Neagu dezdoi scrisoarea, bart, E. 175, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. + F i g. Dorul prin colibe stând Larg peste lume îşi dezdoaie Adâncul unui cer de gând. VOICULESCU, POEZII, II, 29. Aghiuţă cel bătrân se răzgândeşte cum ar putea să-şi dezdoaie el inima asupra stăpânitorului luminii. I. CR. iii, 274. 2. R e f 1. şi t r a n z. A reveni sau a face să-şi revină în poziţia iniţială (după ce a fost îndoit, încleştat etc.), a (se) întinde, a (se) îndrepta. Şfara fiind arsă, hârzobul s-a desdoit. contemporanul, i, 92. Degetele-i ţepene, ca şi cum ar fi fost îngheţate, nu se desdoiau. ib. iii, 287. îi bătea cu sabia până ce trebuia să o dezdoiască cu piciorul, bac alb aşa, s. a. i, 130. Nu putea să dezdoaie mâna sa. ap. ddrf. Parcă i-o încleştase [mâna] ceva, aşa nu putea s-o dezdoaie. tdrg. Ecao coardă de oţel, o dată se îndoaie şi o dată se desdoaie. agîrbiceanu, S. 402. M-am ridicat ca un arc ce se desdoaie. galaction, o. 98. Mi-a vorbit şi de necazurile noastre care ne încovoaie ca pe o creangă ... Dar şi când s-o desdoi creanga! davidoglu, o. 28. Nilă se dezdoi, facu un gest care însemna că acum trebuie să plece, preda, delir, 356. Să vezi cum se dezdoaie-ncet, jilav, Un fir de iarbă surâzând luminii. LABIŞ, P. 97, cf. DM, DL, M. D. ENC., DEX, ALR I 1 329. (Cu pronumele în dativ) Oh, dacă putea-voi iarăşi să-mi dezdoi Amândoi genunchii, labiş, P. 153. - Scris şi: desdoi - Prez. ind.: dezdoi şi (învechit şi regional) dezdoiesc. - Şi: (regional) dăzdoi (ALR I 1 329), dizdoi (alri 1 329) vb. IV. - Pref. dez- + [în] doi. DEZDOÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezdoi şi rezultatul ei; (învechit, rar) dezdoitură; dezdoit1. Cf. POLIZU, DDRF, M. D. ENC., DEX, - V. dezdoi. DEZDOÎT1 s. n. (învechit, rar) Dezdoire. Cf. ddrf. - V. dezdoi. DEZDOÎT2, -Ă adj. Care a fost desfăcut din îndoituri, din încreţituri etc.; despăturit2, întins, (învechit, rar) dezduplicat. Funia cea îndoită cu mult mai mult ţine decât cea desdoită. I. golescu, ap. zanne, p. v., 300, cf. ddrf. Ţi-am lăsat prosopul dezdoit. udrescu, gl. - Scris şi: desdoit. - PI.: dezdoiţi, -te. - V. dezdoi. DEZDOITURĂ s. f. (învechit, rar) Dezdoire. Cf. POLIZU. -PI. \dezdoituri. - Dezdoi + suf. -(i)tură. DEZDROBÎ vb. IV. Refl. (Prin sud-estul Mold.; într-un descântec) A-şi recăpăta forma după ce a fost zdrobit. Cf. GRAIUL, I, 330. Oasele s-or desdrobi, Carnea s-o desmăcelări, Frica din trup ţi-o ieşi, Mâinile s-or dezlega, pamfile, duşm. 231. - Scris şi: desdrobi - Prez. ind.: dezdrobesc. - Şi: dizdrobi vb. IV. graiul, i, 330. - Pref. de- + zdrobi. DEZDROBONITOR s. n. v. dezbrobonitor. DEZDRUMĂT, -Ă s. m. şi f. (Rar) Derutat, dezorientat. Casa lor ... era locul de întâlnire a lumii deochia-ţilor şi deşuchiaţilor timpului: jucătorii şi cheflii de meserie, desdrumaţii, poticniţii şi căzuţii. M. I. caragiale, C. 133. Eşti un cinic şi dezdrumat! vinea, l. i, 343. - Scris şi: desdrumat. - PI.: dezdrumaţi, -te. - Pref. dez- + [în]drumat. DEZDUPLIC vb. I. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică lucruri sau obiecte îndoite) A dezdoi (1), a desface (3). Cf. lm, alrm sn iii h 1 053/102. - Scris şi: desduplica. lm. - Prez. ind.: dezduplic. - Pref. dez- + duplica. DEZDUPLICĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Dezdoit2. Cf. LM. - Scris şi: desduplicat. LM. - PI.: dezduplicaţi, -te. - V. dezduplica. 6398 DEZDUPLICAŢIUNE -846- DEZECHILIBRU DEZDUPLICAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Dezdu-plicare. Cf. lm. - Scris şi: desduplicaţiune. lm. - Dezduplica + suf. -ţiune. DEZECHILIBRA vb. I. R e f 1. şi t r a n z. 1. A-şi pierde sau a face să-şi piardă echilibrul, caracterul stabil. Una dintre forţe ... tinde să dezechilibreze funcţiile organismului, danielopolu, f. N. 1,47, cf. DL, DM, M. D. ENC. Balanţa sistemului nervos se dezechilibrează, flacăra, 1975, nr. 42, 17, cf. dex. ■v* (Prin lărgirea sensului) Dar de îndată ce această simetrie se dezechilibrează în favoarea vieţii, ... normele datoriei devin inutilizabile, pleşu, M. M. 80. 4 A nu exista sau a face să nu existe echilibru (între cheltuieli şi venituri), între diferitele ramuri ale economiei. Ce se poate face fără să se desechilibreze bugetul. MAIORESCU, D. iv, 135. îşi va dezechilibra ireparabil rămăşiţele bugetului. C. PETRESCU, C. V. 61. 2. A-şi pierde sau a face să-şi piardă echilibrul, poziţia stabilă, a fi sau a face să fie pe punctul de a cădea, de a (se) răsturna (II). Cf. scriban, d. îi auzea doar glasul blând, de ţăran, şi jocul neregulat al picioarelor, acum dezechilibrat de catalige. SAHIA, n. 110. Bastonul dezechilibrează uneori personajul. ARGHEZl, C. J. 125, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Tânărul s-a dezechilibrat şi ...a căzut în apă. scânteia, 1975, nr. 10 358. Cum se dezechilibrase, în pericol să cadă de pe marginea parapetului, a făcut o mişcare. FLACĂRA, 1976, nr. 28, 20. Crivăţul se opinteşte în structura de oţel, o loveşte de pereţii halei şi o dezechilibrează, ib. 1978, nr. 52, 7. La bârnă [gimnasta] s-a dezechilibrat, ..., iar la sol a făcut un pas mare în afara covorului de concurs. RL 2005, nr. 4 630. Coada elicopterului s-a agăţat de o culme de pământ, fapt ce a dezechilibrat aparatul ib. 2006, nr. 4 816. 3. A-şi pierde sau a face să-şi piardă judecata clară. Judecata [lui C. A. Rosetti] ... s-a dezechilibrat fără a fi înlocuită printr-o judecată nouă. eminescu, O. xm, 304, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desechilibra. - Prez. ind.: dezechilibrez. - Din fr. déséquilibrer. DEZECHILIBRÂNT, -Ă adj. (Rar) Care dezechilibrează (1). Antagonismul adevărat este dezechilibrant. DANIELOPOLU, F. N. I, 19. -Pl.: dezechilibranţi, -te. - Dezechilibra + suf. -ant. DEZECHILIBRARE s. f. Acţiunea de a (se) dezechilibra şi rezultatul ei; manifestare a unui dezechilibru. Concesiunea Stroussberg votată de ei [de liberali], dezordinea şi dezechilibrarea finanţelor ... le aruncă azi asupra conservatorilor. EMINESCU, O. x, 227. Desechilibrare gradată a funcţiunilor sale spirituale ..., a fost între altele ipertrofia crescândă a ştiinţei aglomerate în creerul său fără saţ şi fără măsuri. SĂM. II, 259. Considerăm antagonismul ... ca pe un fenomen de apărare a organismului împotriva dezechilibrării funcţiilor sale. DANIELOPOLU, F. N. I, 50, cf. DL, DM, DER. Secvenţa declanşează conflictul prin dezechilibrarea unei stări normale care urmează să se restabilească. LL 1974, nr. 1, 100. Prin dezechilibrarea sistemului nervos central tumorile se dezvoltă rapid. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 17, cf. dex. - Scris şi: desechilibrare. - PI.: dezechilibrări. - V. dezechilibra. DEZECHILIBRAT, -Ă adj. 1. Care este lipsit de proporţie justă între diversele elemente componente. Cf. dezechilibra (1). Cf. dex. »2. Care şi-a pierdut echilibrul, stabilitatea, care nu mai este în echilibru. Cf. dezechilibra (2). Salturile stângace, aşa de umoristic dezechilibrate pe picioarele butocănoase ale căţeilor când se morfolesc şi se rostogolesc. COCEA, S. I, 296. Autocamionul ... aleargă pe şoseaua udă,... riscând să producă un accident, mai ales că e şi prost încărcat, cu marfa dezechilibrată. flacăra, 1975, nr. 47, 18. Dezechilibrat, şoferul a tras volanul după el ib. 1976, nr. 37, 18. în timpul unei manevre, braţul macaralei plutitoare 682 a lovit un pod rulant. Dezechilibrat, utilajul s-a prăbuşit peste convoi şi a scufundat remorcherul care trăgea macaraua, rl 2006, nr. 4 946. (Prin lărgirea sensului) Cu sufletul dezechilibrat încă de atingerea mâinii Adelei, i-am explicat ... ceea ce ştia şi ea. ibrăileanu, A. 159. Printr-un meci dezechilibrat de la început, totul a semănat cu o repetiţie. FLACĂRA, 1976, nr. 45, 24. Violenţa devine ... simbolul unei civilizaţii dezechilibrate, ib. 1977, nr. 24, 21. 3. Care prezintă o stare de dezechilibru (3), care suferă un dezechilibru. Cf. dezechilibra (3). Silviu, poet romantic şi dezechilibrat, văzându-se în preajma cimitirului, avu o idee macabră. GALACTION, o. 572, cf. SCRIBAN, D. Individul romantic este utopia unui om complet anormal, ... dezechilibrat şi bolnav, adică cu sensibilitatea şi intelectul exacerbate la maxim. CĂLINESCU, I. 17. Este vorba de o stare anormală, cu totul dezechilibrată, danielopolu, f. n. I, 71. Era un om violent şi dezechilibrat, care cutreiera cârciumile. magazin ist. 1970, nr. 7, 23, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. O (Substantivat) Se recrutează prea mulţi desechili-braţi sociali, curentul 6 V, 1934, 6/4. Muzica a fost străpunsă de gloanţele unui dezechilibrat. RL 2005, nr. 4 789. - Scris şi: desechilibrat. - PI.: dezechilibraţi, -te. - V. dezechilibra. Cf. fr. d e s e q u i 1 i b r e. DEZECHILÎBRU s. n. 1. Pierdere a stabilităţii, a justei îmbinări (între forţele, elementele, părţile componente a ceva). Toate aceste şuvoaie de sudoare, care ies din trupurile lor ... le creează un dezechilibru organic care ... trebuie restabilit imediat. BOGZA, v. J. 131. Unele medicamente produc un dezechilibru ... în organism, danielopolu, f. n. i, 13. Se ajunge ... uşor la un dezechilibru între nevoile plantelor ... şi posibilitatea de satisfacere a acestor nevoi, agrotehnica, i, 174. Prin şoc înţelegem un grup de simptome ce se caracterizează îndeosebi printr-un dezechilibru grav al circulaţiei periferice a sângelui. BELEA, P. A. 175, cf. dl, DM, DN2, D. med., M. D. enc., dex. S-a demonstrat că proliferarea dezastruoasă a dăunătorilor este o consecinţă a dezechilibrelor de nutriţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 3/5, cf. ib. nr. 1 478, 5/12. Dezechilibre hormonale care se reflectă în scăderea capacităţii organismului nostru de a se apăra faţă de germenii 6404 DEZECHIPA -847- DEZERITA obişnuiţi. RL 2005, nr. 4 529. (Prin lărgirea sensului) Pentru cine ştie să vadă, clipa prezentă de ameţitor dezechilibru şi rafinată înşelătorie e mai primejdioasă ca altele din trecut. în plr ii, 290. Eu gândesc prin forme, prin echilibruri şi dezechilibruri; prin sunete, prin piatră, prin culori. M. eliade, O. I, 60. Necesităţile noastre fundamentale de speranţă, disperare, apocalips, ... dezechilibru sunt neconcludente, absurde, nesemnificative. E. IONESCU, e. 169. Un dezechilibru originar ne-a revelat lumea căreia eram asimilaţi iraţional. CIORAN, R. 58. Din dezechilibrul stărilor actuale ne putem explica orientarea nouă. sadoveanu, O. XX, 180. [I. Heliade-Rădulescu] ... figură alegorică simbolizând unele din dezechilibrele vremii, vianu, a. p. 25. Dezechilibrul, pustiul care abătuse lumea în ochii ei, fusese oare altceva ...? demetrius, a. 343. Se creează un fel de dezechilibru între factorii de spiritualitate şi cei de materialitate. CONTEMP. 1971, nr. 1 307, 9/2. + Lipsă a unei juste proporţii între diverse ramuri (economice) conexe, între venituri şi cheltuieli. Revendicările feministe sunt un lucru logic şi firesc, impuse de nevoi, de desechilibrul economic. LUC. II, 7. Haosul şi dezechilibrul care se manifestau în economia naţională erau rezultatul crizei economice postbelice. CONTEMP. 1953, nr. 368, 2/1. Dezechilibre majore au generat distorsionarea relaţiilor de muncă. RL 2005, nr. 4 540. [Premierul] a explicat că majorarea salariilor, neasociată cu creşterea economică, va genera inflaţie şi dezechilibre bugetare, ib. 2006, nr. 4 818. 2. Lipsă de echilibru, de stabilitate poziţională. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Seismul produs la una dintre limitele platoului a dus la crearea unei situaţii de dezechilibru la cealaltă extremitate, provocând acest cutremur enorm. RL 2004, nr. 4 497. + P. e x t. Decădere (1), declin (1). Bătrâneţea ... se anunţă majorităţii muritorilor printr-un desechilibru, un declin al organismului, eftimiu, N. 153. Poezia ... nu poate pieri decât atrăgând după sine cel mai grav dezechilibru al lumii însăşi, flacăra, 1976, nr. 45, 11. 3. Stare psihică manifestată prin imposibilitatea de a duce o viaţă armonioasă, prin dificultăţi de adaptare, prin schimbări nemotivate de atitudine, prin reacţii antisociale. Necesităţi economice de lux se nasc prin. dezechilibrul închipuirilor ... noastre abituale. EMINESCU, O. XV, 82. Acest dezechilibru nu poate să constea decât într-o tulburare fiziologică sau funcţională, negulescu, G. 135. [Un doctor] văzu ... în ele semnele dezechilibrului. CĂLINESCU, i. C. 195. îşi păstră ... ţinuta ceremonioasă, netrădând niciun dezechilibru al nervilor, id. S. 32, cf. DL, DM, DN2. Dezechilibrul psihic ... se accentuează treptat. magazin ist. 1970, nr. 7, 61, cf. m. d. enc., dex. - Scris şi: desechilibru. - Pl.: dezechilibre şi (învechit) dezechilibruri. - Din fr. déséquilibre. DEZECHIPA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică militari, unităţi militare) A lua înapoi, în întregime sau parţial, echipamentul (după terminarea stagiului sau a unei operaţiuni militare); (complementul indică nave de război) a scoate echipamentul. Cf. alexi, w., dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. 2. R e f 1. A-şi scoate echipamentul; (familiar) a se dezbrăca (1). Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: dezechipez. - Pref. dez- + echipa. Cf. fr. d e s e q u i p e r. DEZECHIPÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezechipa şi rezultatul ei. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. -PI.: dezechipări. - V. dezechipa. DEZECHIPAT, -Ă adj. 1. (Despre ostaşi, unităţi militare, nave de război) Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat. Cf. dl, dm, m. D. ENC., DEX. 2. Care nu şi-a pus (încă) echipamentul. Cf. dex. - PI.: dezechipaţi, -te. - V. dezechipa. DEZELECTRIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică corpuri) A înlătura, a elimina electricitatea. Voim să dezelectrizăm o bucată de steclă. contemporanul, iii, 239. - Prez. ind.: dezelectrizez. - Pref. dez- + electriza. DEZEMULSION vb. I. T r a n z. (Chim.; complementul indică lichide) A separa dintr-o emulsie. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: dezemulsionez. - Pref. dez- + emulsiona. DEZEMULSIONÂNT s. n. (Chim.) Substanţă folosită la dezemulsionare. Dezemulsionantul tinde să se aglomereze, respectiv să se adsoarbă pe pelicula protectoare a particulei de apă. LTR2. Rupere a unei emulsii ... prin ... adăugarea de dezemulsionanţi. der ii, 85, cf. dn2, DC, M. D. enc. O (Adjectival) Agenţii dezemulsionanţi sunt: electroliţii, uleiurile sulfonate. LTR2. - PI.: dezemulsionante şi (m.) dezemulsionanţi. - Dezemulsiona + suf. -ant. DEZEMULSIONÂRE s. f. (Chim.) Acţiunea de a dezemulsiona şi rezultatul ei. Agent chimic care provoacă dezemulsionarea. LTR2 vi, 298, cf. DER, DC, M. D. ENC. - PI.: dezemulsionări. - V. dezemulsiona. DEZEREZÎ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A dezmoşteni. Cf. lm, gheţie, r. m. - Scris şi: deserezi. LM. - Prez. ind.: dezerezesc. - Pref. dez- + erede. DEZERINŢĂ s. f. (învechit, rar) Lipsă de drept la moştenire. Cf. alexi, w. - Scris şi: deserinţă. alexi, w. - PI.’. dezerinţe. - Cf. d e z e r e z i. DEZERIT vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A dezmoşteni. Polidor fiind desheritat, l-am dat de-o parte ca pe un netrebnic, alecsandri, t. 1 654, cf. alexi, w. 6414 DEZEROIZA -848- DEZERTARE - Scris şi: deserita (alexi, w.) şi (după fr.) déshérita. - Prez. ind.: dezeritez. - Din fr. déshériter. DEZEROIZA vb. I. T r a n z. (Rar) (Complementul indică fapte, personaje etc.) A lipsi de caracterul eroic. Cf. dex2. - Pronunţat: -ro-i-. - Prez. ind.: dezeroizez. - Pref. dez- + erou + suf. -iza. DEZEROIZÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a dezeroiza şi rezultatul ei. Urmărind dezeroizarea istoriei ..., acoperă fresca monumentală a trecutului şi aşază în locul ei imaginea mulţimilor necunoscute şi a faptelor lor. vianu, l. u. 523, cf. sfc iv, 288, dn3, dex2. -Pronunţat: -ro-i-. - Pl.: dezeroizări. - V. dezeroiza. DEZEROIZÂT, -Ă adj. (Rar; despre fapte, personaje etc.) Care şi-a pierdut caracterul eroic. Cf. dex2. -Pronunţat: -ro-i-. — Pl.: dezeroizaţi, -te. - V. dezeroiza. DEZÉRT, -Ă adj., s. n. v. deşert2. DEZERTA vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre militari) A părăsi fară permisie unitatea militară din care face parte, postul sau câmpul de luptă (trecând la inamic). Corposuri întregi dezertează şi un batalion de dezărtori s-au atacat de curând prin cavaleria care au omorât pe mulţi. ib. (1837), 408741. Se vede pedeapsa a unuia dintre ei care dezertă. FM (1843), 198734. Cinurile de jos, cu drept de nobleţă, care vor dezerta se vor prenumăra între soldaţi. CONDICA, O. 21/9. Ostaşul care va dezerta la vrăjmaş se va împuşca, ib. 52/22. Mulţime de necredincioşi mor, alţii fug şi dezertă după acele ziduri pe care trebuia să le apere. PÂCLEANU, i. ii, 11/22, Cf. STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP., N. D., DDRF. A dezertat, s-a dus din rând; Şi-mi era prieten. SĂM. II, 685, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Nu m-aş mira să aud într-o bună zi că a dezertat la inamic. REBREANU, P. S. 95, cf. resmeriţă, D., CADE. Dacă mâine seară nu-mi dă drumul pentru două zile, dezertez. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Mai bine să dezertezi. BRĂESCU, o. a. i, 197. Soldatul a dezertat de pe linia frontului, preda, i. 136. A dezertat din front, cu tot cu puşca-mitralieră. CAMILAR, N. I, 355. De dezertat e lucrul cel mai uşor ... prost este să te întorci, barbu, ş. n. 116. A dezertat din armată după ani lungi de război şi pribegie, magazin ist. 1968, nr. 12, 40, cf. M. D. enc., dex. Autorităţile canadiene au refuzat să acorde statutul de refugiat politic unui militar american care a dezertat. RL 2005, nr. 4 572. Dacă veţi deşerta, Garda pieţii v-o mânca. mat. folk. 360. T r a n z. (învechit; prin analogie) Aceşti oameni au părăsit Transilvania în mâinele ungurilor, au dezertat postul de onoare unde trebuiau să lupte. EMINESCU, O. XI, 404. 2. A părăsi un loc, o slujbă etc.; a se sustrage de la îndeplinirea îndatoririlor, a obligaţiilor etc.; a trăda o credinţă, o cauză etc. Cf. valian, v. Unii dezertară, Millo şi Teodorini se duseră departe să caute un mai bun noroc. NEGRUZZI, s. I, 345. Acii ce dezertează din una din aceste clase ... sânt ... persecutaţi, calendar (1858), 84/12, cf. prot. - pop., n. d., barcianu, v., şăineanu2. Să nu dezerteze niciuna de la post. HOGAŞ, dr. ii, 69, cf. resmeriţă, d., cade. Nu putea dezerta de la datoria de a-şi apăra pământul. REBREANU, R. ii, 187. Ar fi fost firesc să mă folosesc de buna primire ce mi se facea şi să încep lupta pentru definitivare. Camarazii mei de literatură de prin anii 1898-1899 aşa au făcut ... Eu am ieşit din rânduri şi am dezertat. GALACTION, O. 24. Acum visul insului născut în provincie e să dezerteze din oraşul natal. C. PETRESCU, O. P. I, 39. Dacă aş putea scrie un roman privind mediul de la noi, cred că ar trebui să veghez în fiecare moment să nu-mi scape personajul, să nu dezerteze din frică de acţiune, de risc, de consecinţe. CIORAN, R. 149, cf. SCRIB an, D. Iată că în clipa asta putea să aibă şi alte gânduri ... Era omenesc, sau dezerta, ca un luptător de rând? TUDORAN, p. 567, cf. DN2, M. D. enc. Oamenii nu au dezertat, au preferat greul. FLACĂRA, 1976, nr. 20, 9. <> F i g. E o laşitate a deşerta din câmpul vieţii aspre în tufişele unui romanticism molcom. LUC. II, 245. în orice bolnav dormitează ingratitudinea cu care va dezerta de la toate gândurile bune. C. PETRESCU, î. II, 76. Ca poet, prozator şi dramaturg nu dezertează însă prin nimic din cuprinsul paşoptismului, ist. lit. rom. II, 583. + T r a n z. (Rar) A părăsi (2). Studenţii dezertează sălile de curs şi bibliotecile, ap. iordan, l. r. a. 337. Cu veşnicul ei buchet de sezon în mâini, îşi facea loc printre scaunele şi mesele dezertate de clienţi. VINEA, L. îl, 42. - Scris şi: deşerta. - Prez. ind.: dezertéz şi (învechit) dezért. - Din fr. déserter. DEZERTARE s. f. Faptul de a dezerta. I. Părăsire fară permisie a unităţii militare din care face parte, a postului sau a câmpului de luptă (trecând la inamic); (livresc) dezerţiune, (învechit) dezertaţie. Cf. d e z e r t a (1). A început şi o mare deşertare în oastea lui. CR (1833), 2352/10. Crimele şi vinele ostaşului împrotiva slujbei ...: codirea de slujbă, dezertarea şi lipsirea fară voie. CONDICA, O. 16/11, cf. 21/23. Vede dezertarea resbelincilor săi. PÂCLEANU, 1.1, 100/28, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W. Sentinţa ... osândea la moarte prin ştreang pe sublocotenentul Svoboda, pentru trădare şi dezertare la duşman. REBREANU, P. S. 22. Dezertare la inimic. SEVERIN, s. 21. [Ipsilanti] a crezut că se poate spăla de infamia dezertării aruncând răspunderea insuccesului său asupra foştilor săi tovarăşi de luptă, oţetea, t. v. 308. Cum întârzie unul mai mult ... afară, îl bănuim de plan de dezertare. CAMILAR, N. I, 159. Aveam caz de dezertare în faţa inamicului plus uciderea santinelei care îl păzea, preda, i. 136. Cele mai mari ravagii le facea dizenteria ..., la care se adăugau şi tentativele de revoltă şi dezertare la turci. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 54, cf. DL, dm, M. D. ENC., dex. în armată ... Un val de sinucideri, dezertări şi asasinate. RL 2005, nr. 4 644. O (Prin lărgirea sensului) A trece la stat însemna într-un fel o dezertare la vrăjmaş. REBREANU, I. 82. 6420 DEZERTAT -849- DEZERTOR 2. Părăsire a unui loc, a unei slujbe etc.; sustragere de la îndeplinirea îndatoririlor, a obligaţiilor etc.; trădare a unei credinţe, a unei cauze etc.; (livresc) dezerţiune. Cf. d e z e r t a (2). Cf. prot. - pop., n. d., BARCIANU, V., COSTINESCU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Tot aşa ar fi o dezertare de la datoria noastră, dacă noi de-aci am umbla să ne furişăm pe fronturi, mironescu, S. 86. Spaţiu pentru dezertări nu mai există. CIORAN, R. 197. Dezertarea aceasta a fost unul dintre cele mai ruşinoase rezultate ale şcolii trecutului. SADOVEANU, O. XX, 590. Ar fi fost o dezertare care mi-ar fi chinuit viaţa cu ghimpele neliniştii. TUDORAN, P. 392. Schiţele ... aduc în prim plan scene din medii caracterizate de incultură şi dezertare de la condiţia umană. IST. lit. ROM. iii, 584. - Scris şi: deşertare. - PI.: dezertări. - V. dezerta. DEZERTAT, -Ă s. m., adj. (învechit şi regional) (Persoană) care dezertează (1). Cf. pontbriant, d. Cine va ascunde ostaşi dezertaţi, ... seva osândi ca gazdă de tâlhari. CONDICA O. 22/4. Şefii cum l-o aflat Că a fost un dezertat, La catane l-o luat, Singurică m-o lasat. ŞEZ. V, 47. - Scris şi: deşertat, pontbriant, d. - PI.: dezertaţi, -te. - V. dezerta. DEZERTATORIU s. m. (învechit, rar) Dezertor (1). Cf. LM. - Scris şi: desertatoriu. LM. - PI.: dezertatori. - Dezerta + suf. -toriu. DEZERTÂŢIE s. f. 1. (învechit) Dezertare (1). Cu ce pedeapsă este să să pedepsească însuşi desertoriul sau fugătoriul cel din slujba oştenească pentru degăr-taţie [sic!] aceaia este hotărât în pravila oştenească. pravila (1788), 47/9. Omul ce îşi pune în loc pentru întâmplare de dezertaţie va fi răspunzător pentru locul său. REGULAMENT, 53/15, cf. BARCIANU, V. 2. Dezertare (2). Infinit era capitolul dezertaţiunilor la legile onoarei. eftimiu, n. 15. -PI.: dezertaţii. - Şi: dezertaţiune (scris şi: desertaţiune barcianu, v.) s. f. - Dezerta + suf. -ţie. DEZERTAŢIUNE s. f. v. dezertaţie. DEZERTER s. m. v. dezertor. DEZERTÎR s. m. v. dezertor. DEZERTOR, -OARE s. m. şi (rar) f. 1. Militar care dezertează (1) sau care a dezertat; (învechit şi regional) dezertat, (învechit, rar) dezertatoriu. Cu ce pedeapsă este să să pedepsască însuşi desertoriul sau fugătoriul cel din slujba oştinească ... este hotărât în pravila oştenească. PRAVILA (1788), 47/8. întinzând corturile, au încungiurat pre bulgari; ci s-au înşelat de dânşii, căci unul dintr-înşii, facându-se a fi desertor, au zis. ŞINCAI, HR. I, 221/35. Ostaşii carii fug de la steagurile lor se numesc dezeartori. D. SUP. 48/4, cf. 49/15. Aşa chip de ostaşi care fug de la steagurile lor să numesc dezerteri sau fugaci. OBRADOVICI, D. 43/16, cf LB. Criminalii statului, dezertorii ... ce vor scăpa dintr-un prinţipat într-altul să vor da înapoi. REG. ORG. 195/19. Eu am fost de multe ori De la oaste dezertor. ASACHI, PED. 16/6, cf. id. I. 241/26. Daca dezertorul va fi săvârşit şi alte crime sau vini, în vremea dezertării sale, atunci îşi va lua osânda. CONDICA, o. 21/25. Dezertoru la vrăjmaş se va socoti ... ostaşul care fară poruncă a şefului oştirii va trece în cetile vrăjmaşului. ib. 52/24. Ca cel de desărtor, trist cugetul meu geme! I. VĂCĂRESCUL, P. 356/26, cf. STAMATI, d., prot. - pop., n. D., PONTBRIANT, D. O colonie de otomani, ... ceată compusă din vagabonzi, dezertori din armată, bandiţi scăpaţi de prin închisorile Turciei, s-a aruncat... peste munţii Dornei. CONV. LIT. I, 257, cf. COSTINESCU. în vremea războiului sârbesc ... [Petru Kuzminski] a luat parte la luptă cu ... vitejie, dar conform legilor militare a fost considerat ca dezertor, eminescu, o. ix, 385. Copilul născut pe teritoriu strein, ... care, la chemarea contingentului din anul naşterii lui, nu s-ar prezenta la recrutare, este considerat dezertor. CARAGIALE, o. vii, 26, Cf. DDRF, BARCIANU, V., ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Nu părăsesc, ca dezertorii în ceasul de luptă crâncenă, pământul, iorga, c. I. I, 195, cf. TDRG. în mintea lui Bologa încolţi iarăşi gândul că aceasta e ora dezertorilor. REBREANU, P. S. 88. Pentru muscali ar fi fost un simplu şi dispreţuit dezertor, id. ib. 111, cf. RESMERIŢĂ, D. Dezertorul îşi ridică genunchiul dintre ierburi şi mă privi cu neîncredere. C. PETRESCU, S. 171, cf. CADE. II întrerupe cu oroare: - Dezertor? ... trădători? CAMIL PETRESCU, T. îl, 474. Nu v-aţi prezentat decât după şapte luni; aşa că aţi fost dat dezertor şi trimes la Consiliul de război. SADOVEANU, 0. XXI, 356, cf. SCRIBAN, D. Se populaseră munţii de dezertori, beniuc, m. c. i, 367. Vieru îl dădu dezertor, trimiţând în satul lui ... ordin de urmărire. CAMILAR, n. 1, 203. Să trimită neîntârziat comandantului din Turnu, pentru cercetări, o sumă de dezertori şi tâlhari. galan, Z. R. 51. Dosarul l-a întocmit detaşamentul ... în subzistenţa cui se afla dezertorul. PREDA, I. 136. Sunt nişte huidume ... Fugiţi de la armată, dizertori. barbu, G. 133, cf. LĂNCRĂNJAN, C. III, 236. Se ... ştia că regele dac primea bucuros la Sarmizegetusa dezertori din armata imperială. H. DAICOVICIU, D. 222, cf. DL, DM, DN2, M. d. ENC., DEX. Atunci poate-i dorobanţ cu schimbu. - Nu, îi dezertor cu schimbu. snoava, iii, 690. Foaie verde trei bujori, Ş-unu ’ e la roşiori, Face-armata dezertor, ciauşanu, v. 99. Foai verdi fir mohor, Am iubit un dezertor, folc. mold. ii, 137. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Ceată compusă din vagabonzi dezertori din armată. GANE, n. I, 57. Plăteşte din lista civilă pe ofiţerii dezertori, camil petrescu, t. ii, 352. 2. Persoană care a dezertat (2). Apoi dar este vreun dezertor ... Care a fugit de la stăpână-sa. voinescu îl, M. 78/17. Unde să coprinde pentru făcătorii de rele ... dezertori şi datornici, să să îndatoreze ocârmuirea locului unde aceştia vor fugi şi să vor prinde peste graniţă ... şi... să-i întoarcă ... şi să-i dea la învecinata dregătorie (a. 1842). DOC. EC. 759. A! desertorul, iată-l în fine! lăzărescu, s. 48/7, cf. costinescu. Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor, Să arunci 6427 DEZERTORIU -850- DEZFILOSOFA celor ce-aşteaptă ... Jalea şi descurajarea, vlahuţă, O. A. I, 64. Ziceau că Nechifor e dezertor de la nevastă şi ... ai să-l vâri la închisoare, sadoveanu, o. x, 567. lată ...un cărturar care, lucru rar, nu e un dezertor dintre ai săi. id. ib. XX, 39. Pentru întâia oară sunt dezertor, dar nu pot merge, davidoglu, M. 84, cf. DL, DM, dn2. -Scris şi: desertor. - Pl.: dezertori, -oare. - Şi: (învechit) dezertoriu (scris şi: desertor iu), dezertér, dezărtor (scris şi: desărtor), (regional) dizertôr, -oare s. m. şi f., (învechit, rar) dezertir (scris şi: desertir LB) s. m. - Din lat. desertor, fr. déserteur. - Dezertir < rus. Ae3epTHp. DEZERTÔRIU s. m. v. dezertor. DEZERTUf vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) 1. A dezerta (1). Admiralul spaniolesc ... au giuruit un dar de 8 dolarzi fleşcăruia soldat ...ce vor dezertui şi se vor uni cu oastea lui. AR ( 1829), 1842/l 2. * 2. A dezerta (2). Eu cugetam să mă întorn în pacinica me casă, fară a mă păzi despre acii carii au dezertuit (fugit) de la interesul cel naţional ar (1832), 2472/14. - Prez. ind.: dezertuiesc. - Dezerta + suf. -ui. DEZERŢIUNE s. f. (Livresc) Dezertare (2). Ne şi prea mirăm de acelea deserţiuni de la credinţa veche a Bisericei răsăritene în acelea veacuri, bariţiu, p. a. i, 149, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. în faţa deserţiunii guvernului şi a întregei armate române de la postul lor, spre a fugi peste hotare, acele puteri vor veni să facă împărţirea unei ţări. odobescu, S. iii, 411, cf. ALEXI, W. Orice peisaj te scoate din timp şi natura, în genere, nu e decât o dezerţiune din temporalitate. CIORAN, r. 160, cf. SCRIBAN, D. Un om privat poate părăsi un oraş atins de holeră: un preot sau un militar va considera această dezerţiune ca incompatibilă cu onoarea sa. ralea, s. t. ii, 114, cf. dl, dm, dn2. [Duca] este ...o justificare a dezerţiunii. T februarie 1969, 80. Un prozator acuza recent dezerţiunea cronicii literare de la problematica politică, flacăra, 1975, nr. 22, 23. - Scris şi: deserţiune. - PL: dezerţiuni. - Din lat. desertio, -onis, fr. désertion. DEZESPERĂ vb. I. I n t r a n z. (Franţuzism) A dispera. Cf. alexi, w. De când te caut... ! Parc-ai intrat în pământ. Dezesperasem. C. petrescu, C. v. 156. Ceea ce nu înţeleg ... e ca tu, prietenul meu, ... să dezes-perezi aşa de repede. COCEA, s. II, 516. Să nu se culce pe lauri după o izbândă şi să nu dezespereze în cazul unui eşec. ist. lit. rom. ii, 239. - Scris şi: desespera. alexi, w. - Prez. ind.: dezes-perez. - Din fr. désespérer. DEZESPERÂNT, -Ă adj. (Franţuzism) Care creează disperare. La timpurile cele mai desesperante, gratularea de „ Vivat Unirea ” din frontispiciul epistolelor noastre n-a^ lipsit niciodată (a. 1857). IORGA, S. D. XVIII, 10, cf. ALEXI, W., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. <> (Adverbial) Realitatea e că nimeni nu mai acordă împrumuturi de consumaţie, e dezesperant, suspină bancherul, vinea, L. II, 213. - Scris şi: desesperant. - Pl.: dezesperanţi, -te. - Din fr. désespérant. DEZESPERÂRE s. f. (Franţuzism) Faptul de a deze s-pera; disperare. Cf. alexi, w. N-a existat niciodată o femeie în fundul mahalalei bucureştene, care, în dezesperarea ei de concubină, părăsită, să invoce republicanismul. IBRĂILEANU, SP. CR. 222. Profetizau ... încântaţi în profetica lor dezesperare, că încă un ideal se ducea pe apa sâmbetei. COCEA, s. l, 307. - Scris şi: desesperare. ALEXI, W. - Pl.: dezesperări. - V. dezespera. DEZESPERAT, -Ă adj. (Franţuzism) Disperat (2). Lumea ce au trimis acolo se găseşte în condiţiune dezesperată. EMINESCU, O. X, 159, cf. ALEXI, W. Aţi văzut ce sforţări dezesperate fac ei [actorii] să-nvie, cu creaţia lor, cadavrele autorului sau, mai exact, neantul. ibrăileanu, s. L. 50. Celor eterni mici şi oropsiţi nu le rămâne ... decât arma dezesperată a sarcasmului. COCEA, s.i, 161. - Scris şi: desesperat. alexi, w. - Pl.: dezesperaţi, -te. - V. dezespera. DEZEŞU vb. I. T r a n z. (Complementul indică nave eşuate) A repune în stare de plutire. Cf. DEX2. - Pronunţat: -şu-a. - Prez. ind.: dezeşuez. - Din fr. déséchouer. DEZEŞUÂRE s. f. Acţiunea de a dezeşua şi rezultatul ei. Cf. dex2. - Pronunţat: -şu-a-. - PL: dezeşuări. - V. dezeşua. DEZEŞUÂT, -Ă adj. (Despre nave eşuate) Care a fost repus în stare de plutire. Cf. DEX2. - Pronunţat: -şu-at. - PL: dezeşuaţi, -te. - V. dezeşua. DEZETATIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică sectoare economice) A reduce sau a suprima controlul statului; (complementul indică proprietăţi) a reda persoanelor de la care au fost confiscate de către stat sau moştenitorilor acestor persoane. Cf. DOOM2. - Prez. ind.: dezetatizez. - Pref. dez- + etatiza. DEZEŢUÎRE s. f. (Chim.) Operaţia de înlăturare a oxizilor formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan (piatră litografică sau placă de metal); dezacidulare. Cf. ltr2. - Pref. de- + zeţuire. DEZEXCITÂRE s. f. Anulare sau reducere a intensităţii curentului de excitaţie al unei maşini electrice. Cf. LTR2, DER, M. D. ENC. - Pref. dez- + excitare. DEZFILOSOF vb. I. R e f 1. (Neobişnuit) A renunţa la filosofie, a nu mai filosofa. Sărmanul om de DEZGĂDUI -851- DEZGĂŢA geniu se dezfilozofase De dragul, unui sentiment pur anatomic, minulescu, vers. 296. - Scris şi: dezfilozofa. - Prez. ind.: dezfilosofez. - Pref. dez- + filo sofa. DEZGĂDUÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se dezlega (1). Cf. DR. IV2, 1 081. Din brâu m-aş d’esgădui, Cu doru nu ştiu ce-a h’i, D’e el poat’e c-oi muri. T. PAPAHAGI, M. 45. - Scris şi: desgădui. - Prez. ind.: dezgădui. - Et. nec. DEZGĂLBENÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. 1. A (se) scoate, a (se) înlătura culoarea galbenă a unui lucru; a (se) transforma culoarea galbenă în altă culoare. Cf. MARIAN, CH. 152. 2. (în descântece; despre culoarea pielii) A face să-şi piardă sau a-şi pierde culoarea galbenă, a face să revină sau a reveni la normal. Ţie faţa ţi-oi dezgălbeni. BIANU, ap. TDRG. Cum baba te-a descânta, faţa ţi s-a desgălbeni, ochii ţi s-or dispaingăni. şez. v, 147. - Scris şi: desgălbeni. - Prez. ind.: dezgălbenesc. - Pref. dez- + [în]găibeni. DEZGĂLBENÎRE s. f. Faptul de a (se) dezgălbeni. Cf. marian, CH. 156. -Scris şi: desgălbenire. marian, ch. 156. - PI.: dezgălbeniri. - V. dezgălbeni. DEZGĂRDÎ vb. IV v. dezgrădi. DEZGĂRDIN vb. I. T r a n z. (Complementul indică fundul sau doagele unui butoi) A desprinde din gardină; p. e x t. (complementul indică rădăcini, obiecte etc.) a scoate, a dezlipi din locul unde este fixat. Medicamentele mercuriale negresc şi desgrădinează dinţii, man. SĂNĂT. 252/13, cf. POLIZU. Retezatul se face cu un cuţit ce este ... ascuţit ca să desgrădineze fagurii de sus. i. ionescu, m. 380, cf. pontbriant, d., ddrf, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. Ai fi zis că [ochiul] fusese desgărdinat din rădăcină şi că abia se mai ţinea, preda, i. 115, cf. dl, dm, M. D. ENC., dex. într-adevăr era o căldare. Dezgărdinară căldarea şi o scoase afară, fundescu, l. p. I, 5, în snoava, iii, 488, cf. rădulescu-codin. Nu puteam să-l mai dezgărdinez de mine. ClAUŞANU, v. 157. (R e f 1.) Unde începu movila să se cutremure şi apoi să se legene, de părea că vrea să se desgrădineze de pământ, ispirescu, l. 197. (Prin analogie) Rămânea cu gâtul desgărdinat din guler. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. <> F i g. Toate se ţineau una de alta, cu cruda înlănţuire a realităţii, fară ca [el] să aibă putere de a le dezgărdina şi a le îndrepta una câte una, pe rând. ISPIRESCU, ap. TDRG. (R e f 1.) Vedea cum boierimea fuge de la moşii la oraşe, vedea cum se dezgrădina tot mai mult credinţa la sate. LUC. v, 22. Mă dezgradin din ţărâna lor, Alt somn să-mi caut. VOICULESCU, POEZII, II, 90. Zorile încep să se desgărdineze din creştetul adâncului, iovescu, N. 207. + R e f 1. A se desprinde (1). Laptele s-a desgărdinat, (închegându-se), de oală. ClAUŞANU, GL. - Scris şi: desgărdina. - Prez. ind.: dezgărdinez. -Şi: dezgrădina (scris şi: desgrădina; prez. ind. şi: dezgrâdin) vb. I. - Pref. dez- + gardină. DEZGĂRDINÂRE s. f. Acţiunea de a dezgărdina şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, CADE. ^ F i g. Numai tu eşti în stare să crezi că dezgrădinarea unor forme moarte ... duce numai la răzvrătire, barbu, 1.1, 252. - Scris şi: desgărdinare. - PI.: dezgărdinări. - Şi: dezgrădinâre s. f. - V. dezgărdina. DEZGĂRDINÂT, -Ă adj. 1 (Despre butoaie) Care are fundul sau doagele ieşite din gardină; p. e x t. care a fost scos, dezlipit de la locul său. Cf. pontbriant, d. Fragmente de piatră, desgrădinate deja prin detunătura anterioară, se deslipiră din tavan şi din pereţi şi începură să cază cu sgomot. conv. lit. xxxvii, 695, cf. DDRF, ClAUŞANU, GL, UDRESCU, GL. <> F i g. Cu atât mai agitată e viaţa criticului într-o literatură în formaţie, dezgrădinată, în care oamenii se confundă cu ideile. LOVINESCU, S. I, 512. Pe când, dezgrădinată, Se lămurea din noapte o inimă de foc. I. barbu, j. S. 27. Şi eu mi-am simţit niţel capul dezgărdinat, când am aflat prima oară de intenţia asta a lor. preda, delir. 288. 2 (Regional; despre ochi) încercănat (Strehaia). Cf. alrii/i h 13/848. Ochi dezgărdinaţi ib. - Scris şi: desgărdinat. - PI.: dezgărdinaţi, -te. - Şi: dezgrădinăt, -ă (scris şi: desgrădinaf) adj. - V. dezgărdina. DEZGĂTÎ vb. IV. T ranz. (învechit şi regional; complementul indică oameni sau lucruri) A scoate, a înlătura podoabele, ornamentele etc.; p. e x t. (complementul indică oameni) a dezbrăca hainele festive. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIB AN, D. Refl. Cum înseră, se desgăti şi intră în camera sa, ca să se culce, popescu, b. iii, 48., cf. alr i 1 856/333. Cum a venit de la horă, s-a dezgătit şi s-a apucat de treburi, udrescu, GL. - Scris şi: desgăti. - Prez. ind.: dezgătesc şi (regional) dezgăt. - Pref. dez- + găti. DEZGĂTÎRE s. f. Faptul de a (s e ) d e z g ă t i. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desgătire. pontbriant, d. - V. dezgăti. DEZGĂTÎT s. n. (Prin sud-vestul Munt.) Dezgătire. Cf. udrescu, GL. Mai uşor gătitul decât dezgătitul id. ib. - V. dezgăti. DEZGĂŢ vb. I. T r a n z. (Rar) A (se) desprinde (4). S-a acăţat cu şerparul de un piron şi nu-l pot scoate ... Avură de lucru ... până-l putură descăţa pe Gheorghe din cuiul ce-i întrase pe sub şerpar.. AGÎRBICEANU, S. 630. - Prez. ind.: dezgăţ. - Şi: descăţa vb. I. - Pref. dez- + [a]găţa. 6452 DEZGĂUCA -852- DEZGHEŢA DEZGĂUC vb. I v. dezghioca. DEZGĂUCÂRE s. f. v. dezghiocare. DEZGÂMF vb. I. R e f 1. (Regional; într-un descântec) A se dezumfla (1) (Scărişoara - Câmpeni). GR. S. II, 81. Şerpe alb, Şerpe negru ...Te tai cu cuvântu mneu Şi cu al lui Dumnezău, Să te sece, Să te usce, Să destămfle, Să se desgâmfe. ib., cf. v, 132. - Scris şi: desgâmfa. - Prez. ind.: dezgâmf. . - Pref. dez- + [în]gâmfa, DEZGÂRCI vb. IV. R e f 1. (învechit, rar; despre tendoane) A se întinde. Vinele mele s-ar desgârci. ap. DDRF. - Scris şi: desgârci. DDRF. - Prez. ind.: dezgârcesc. - Pref. de- + zgârci. DEZGÂRCÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a se dezgârcişi rezultatul ei. Cf. ddrf. - Scris şi: desgârcire. ddrf. . - V. dezgârci. DEZGÂRLÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se) despărţi (de cineva). De nu se va dezgârli de tot (a. 1652). ap. tdrg. - Prez. ind.: dezgârlesc. - Pref. dez- + îngârli. DEZGHEMUÎ vb. IV. Refl. (Rar; despre fiinţe) A se întinde. Ariciul se dezghemui. stancu, r. a. ii, 127. - Prez. ind.: dezghemuiesc. - Pref. dez- + ghemui. DEZGHEŢ s. n. Topire naturală a gheţii sau a zăpezii (din cauza căldurii); p. e x t. perioadă de timp când are loc această topire. Era în timpul desgheţului. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 49. îngheţurile şi disgheţurile ... pot să-i facă multă stricăciune. I. IONESCU, C. 9/19. în timpul disgheţului se rupe stânci întregi ... se răsto-golesc în vale. cobâlcescu, g. 53/12, cf. barcianu, v., COSTINESCU. După câteva zile de desgheţ ...a început să ningă, caragiale, o. vii, 454, cf. ddrf, barcianu, alexi, W. Din cauza schimbării temperaturii mai timpurii, fie din cauza apelor mari, ... desgheţul începe mai întâi din susul Dunărei, antipa, p. 189. După un dezgheţ a urmat îndată un ger mare. ap. tdrg, cf. şăineanu2, resmeriţă, d. Animalele ... nu erau în stare să treacă vadurile sau pârăiele umflate de apele din ploi sau din desgheţuri răpezi. N. A. BOGDAN, C. M. 7, cf. cade. Se topea ... şi-ar fi murit de inaniţie dacă dezgheţul n-ar fi venit mai repede ca de obicei. COCEA, S. II, 10. Ii era sufletul ca un dezgheţ de ape curgătoare. teodoreanu, M. II, 168, cf. DS. A căzut la 6 octomvrie stil vechi şi a ţinut neîntrerupt, fără o zi de dezgheţ. SADOVEANU, O. XX, 92, cf. scriban, D. Urechile îi sunt pline de susurul etern al dezgheţurilor polare, vinea, l. I, 422. Solurile argiloase au tendinţa, în perioadele de îngheţ şi de dezgheţ, să expulzeze bulbii, agrotehnica, J, 310. Când a venit dezgheţu’... m-am pomenit cu el. TODORAN, P. 24, cf. ltr2, dl, DM. Peştele-cuvânt este deci numai încremenit în râu, în ochiul şi sufletul căruia s-ar fi legănat ca o lacrimă până la venirea dezgheţului de primăvară, coteanu, S. f. ii, 161. Şuierul dezgheţurilor mi se părea şi mai neîndurător şi mai cuprinzător. LĂNCRĂNJAN, C. III, 523. Un dezgheţ superficial până la 5 cm s-a produs în ultimele zile. RL 1978, nr. 10 327. [Filmul] ... povesteşte într-o manieră delirantă pericolele întâlnite de animalele polare în perioada dezgheţului, ib. 2006, nr. 4 900, cf. UDRESCU, GL. - Scris şi: desgheţ. - PI.: dezgheţuri. - Şi: (învechit şi regional) dejgheţ (tdrg),’(regional) dizgheţ (scris şi: disgheţ) s. n. - Postverbal de la dezgheţa. DEZGHEŢA vb. I. 1. R e f 1. (Despre apă sau alte lichide îngheţate) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi îngheţat; (despre corpuri îmbibate cu apă îngheţată) a se muia la căldură, a pierde gheaţa. Şi curând veni căldură, de se dejgheţă [marea], moxa2, 179. Să învălească cu dânsul sf[â]ntul potir iu pănă cănd să va dejgheţă. iacov, SYN, 22r/2. Sâmburii cei de meare ... îndată cât se desghieaţă pământul şi s-au svântat de ajuns, se pot sămăna. ÎNV. POM. 70/18. Acel pod ..., când să dăzgheaţă şi să topeşte zăpada ..., negreşit că să prăpădeşte (a. 1826). DOC. EC. 366. Pământul ... şi vara se desgheaţă numai deasupra, rus, i. în, 11/22. Primăvara când zăpezile se dizgheaţă ... apa e ... răpede. CONV. LIT. I, 343. De la o vreme s-o desgheţa el Bahluiul. CONTEMPORANUL, vn2, 398. Râurile se desghiaţă De zăpor şi ploi umflate. IOSIF, V. 119. Apele se dezgheţaseră. agÎrbiceanu, a. 471. De-o săptămână câmpul s-a desgheţat C. petrescu, S. 55, cf. cade, demetrius, A. 234. Nu ţi-l pot duce, Dunărea nu s-a dezgheţat bine. bănulescu, i. 15. Am înjugat boii de cân s-a dăjghieţat pământu şî-i ţânem pănă-nghiaţă. GRAIUL, I, 76. Cerul a înseninat, Pământul s-a dezgheţat, Cum e mai bine de arat. FOLC. mold. i, 285, cf. alr I 1 256. F i g . Lumea-i renăscută/ Şi orice inimi se desghiaţă SĂM. I, 104. Sufletul se desgheţa ca o apă primăvara. DEMETRIUS, A. 19. Genuna dimineţii ... Se dezgheţa-ntr-un iezer de aur. VOICULESCU, POEZII, I, 266. O T r a n z. Zilele mai lungi ţin aici cu săptămânile; pentru groasa aborire, ce iasă din pământ, nu-l pot totuşi dezgheţa pre acesta mai afund, decât de câteva pălmi. rus, I. îi, 216/23, cf. barcianu, V., COSTINESCU, PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Făcea focul să desgheţe pământul să poată săpa groapa. STANCU, D. 29. Şi-a întors privirea de pe geamul uşor îngheţat, pe care el îl dezgheţase cu mâna, ca să vadă peisajul iernatic, beniuc, m. c. I, 381, cf. şez. v, 70, DL, DM, M. D. ENC. DEX. Şi din brazde face foc, Şi-şi dezghiaţă apa-n toc. bîrlea, c. p. 231, cf. udrescu, GL. <> (Prin analogie) Duhul luminilor prea cald dezgheţase roua. blaga, poezii, 266. <> Fig. Tăceam, stupizi. încercarea mea de a-i dezgheţa cu jazz n-a izbutit. M. ELIADE, O. I, 124. Din clasă glasurile copiilor, dezgheţate de frica prin care au trecut, veneau molcom şi topite într-un zumzet de albine harnice, rebreanu, i. 412. Cu cizme roşii se-ncalţă La inimă te dezgheaţă. jarnîk - bârseanu, d. 333. (Absol.) Lumina dreptăţii a sporit înmiit Şi sporeşte DEZGHEŢARE -853- DEZGHEURA întruna ... şi oriunde pătrunde, limpezeşte, desghiaţă. DEŞLIU, G. 56. 2. T r a n z. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor, supuse frigului) A face să înceteze senzaţia de frig, a încălzi, a dezmorţi (1). Urătorii cântă-n ger Plugul parcă îi dezgheaţă. contemporanul, I, 636. Şi-şi suflau în pumni Ca să-şi dezgheţe degetele, vlahuţă, s. a. ii, 43. Trage cu mâinile piciorul stâng până la buze şi suflă în el ca să-l dezgheţe. SĂM. II, 85. Şerpii ce-n sân am dejgheţat. ap. TDRG. M-au deşgheţat frecându-mă. AL LUPULUI, P. G. 9, cf. DL, DM, M. D. ENC., ALR Il/l MN 130, 3 867/769. <> F i g .Ar voi în a lui braţe să o ţină-n veci de veci, Desgheţând cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. EMINESCU, O. I, 162. Ce ascuţit dezgheaţă privirea-i pătimaşă Chiar bruma de pe ochii copilului din faşă. id. ib. VUI, 83. O Refl. După ce se dezgheţară ... începură a-şi simţi oasele, agîrbiceanu, s. 73, cf. SCRIBAN, D. Mi-au îngheţat de tot oasele şi nu vor să se mai dezgheţe cu niciun chip. stancu, m. i. 12. 3. R e f 1. F i g. (Despre oameni) A-şi pierde sfiala, neîndemânarea, a deveni îndrăzneţ, sigur pe el, isteţ, vioi (1). Da’ parcă le iei de pe carte; dar tare te-ai mai dezgheţat, soro! contemporanul, v2, 499, cf. tdrg. Se dezgheţă deodată, sfiiciunea ei se risipi, cutezanţa îi crescu, agîrbiceanu, s. 429, cf. resmeriţă, d. Mulţimea ... s-a mai deşgheţat, se aud strigăte de îndemn. CAMIL petrescu, b. 120. La masă, Tudor se desgheţase, povestise despre un tovarăş al lui de arme. demetrius, a. 15. Când naiba se dezgheţase aşa tânărul lor mus, că până azi dimineaţă îl ştiuse sfios? TUDORAN, P. 147, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -Scris şi: desgheţa. - Prez. ind.: dezgheţ. - Şi: (învechit şi regional) dejgheţă, deşgheţâ, dăjgheţâ, dăzgheţâ, dizgheţâ, (regional) dijgheţâ (alr i 1 256) vb. I. - Lat. disglaciare. DEZGHEŢARE s. f. Acţiunea de a (s e) dezgheţa şi rezultatul ei. Cf. d e z g h e ţ a (1). întâmplându-se disghieţări de omăt în ianuarie, trebuie ... să se cureţe brazdele făcute de cu toamnă. I. IONESCU, C. 6/2. Când într-o stâncă crăpată întră apă care ... îngheaţă, la disgheţarea ei părţile stâncei ... cad. COBÂLCESCU, G. 53/9, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., DDRF, ALEXI, W., M. D. ENC. - Scris şi: desgheţare. pontbriant, d., ddrf. - PI.: dezgheţări. - Şi: (învechit) dizgheţâre (scris şi: dis-gheţare) s. f. - V. dezgheţa. DEZGHEŢAT, -Ă adj. 1. (Despre lichide îngheţate) Care a redevenit lichid (sub acţiunea căldurii); (despre corpuri îmbibate cu apă îngheţată) care s-a muiat la căldură, care nu mai este îngheţat. Cf. pontbriant, d. [Vântul] suflă ne-ncetat ...Pe pământul deşgheţat. alecsandri, poezii, 362, cf. barcianu, v., DDRF, alexi, w. Privi spre fereştile jumătate dezgheţate. LUC. vii, 313, cf. resmeriţă, d., cade. Iaca se-mblânzeşte faur şi încep a se bate ştiucile la margini dezgheţate de iaz. SADOVEANU, o. ix, 402, cf. scriban, d., DL, DM, DEX. *0 Fig. Pieptul meu deodată deşgheţat Nu mai putu cuprinde şiroiul de simţire Ce-n el se grămădise, i. negruzzi, în conv. lit. iii, 361. 2. F i g. (Despre oameni) Care a pierdut sfiala, neîndemânarea, care a devenit îndrăzneţ, sigur pe el, isteţ, vioi (1). Vine la dânsele un bătrân, Care se părea că este un prea deşgheţat român, pann, ş. i, 20/27, cf. 72/5. Cată să fii deşgheţat, să nu spui vro prostie ca la noi. GANE, N. ii, 112. Ce prost ai mai fost şi tu ... şi cât aş fi dorit de mult să fii mai deşgheţat. ispirescu, u. 97. îi plăceau băieţii desgheţaţi şi iuţi. vlahuţă, o. a. i, 86. Tânăr slujbaş - băiat curăţel, dezgheţat, vioi. SĂM. I, 146. Ce bine i-ar sta să fi fost ... mai dezgheţat şi mai deschis. LUC. vii, 219, cf. şăineanu2. Era o mândreţe de fată şi dezgheţată lucru mare. agîrbiceanu, S. 147, cf. IBRĂILEANU, A. 152, resmeriţă, D. Doi din ei par mai desgheţaţi, întreabă mai una, mai alta. lungianu, CL. 98, cf. cade. Un ţăran deşgheţat ... l-a plimbat puţin prin curtea cea mare. REBREANU, R. I, 91, cf. EFTIMIU, M. 40. Plăcută şi dezgheţată era femeia. voiculescu, P. I, 66. Unul din ei, deşgheţat la vorbă şi isteţ la minte, i-a lămurit, moroianu, s. 150, cf. SCRIBAN, D. Nu poţi să ni-i trimiţi pe vreo câţiva mai dezgheţaţi dintre ei? CAMIL petrescu, o. ii, 25, cf. c. PETRESCU, A. R. 113. Părea un tinerel de treabă, foarte dezgheţat. PREDA, M. 96, cf. DL, DM, DEX. Băiat dezgheţat şi ... simpatic foc. flacăra, 1975, nr. 47, 18. Se pomeni împăratul că-i răsare înainte un soldat dezgheţat, rădulescu-codin, î. 8. Ion ţiganul ... [era] cel mai dezgheţat din cortul ţigăniei. SNOAVA, IV, 18. (Substantivat) Era prost ... cu toate c-o făcea pe umblatul, pe isteţul şi pe dezgheţatul. lăncrănjan, c. iii, 521. -O (Adverbial) Da, cască-ţipliscul mai tare ... cioară şi cârâie mai dizgheţat ... Ce cucoană-i în trăsură? ALECSANDRI, T. 392. D-na Sarandi ... vorbeşte natural şi dezgheţat. EMINESCU, O. IX, 282. Ea nu mai îndrăznea să-i vorbească deşgheţat ca mai-nainte. SLAVICI, O. I, 122. Haide să vorbim ca prieteni, îi zise Ghiţă deşgheţat. id. ib. 133. Umblă mai dezgheţat că ne-apucă noaptea, vlahuţă, ap. tdrg. Vorbeşte mai deşgheţat. pamfile, j. ii, 141. Să vorbească o dată şi el dezgheţat, agîrbiceanu, S. 237. Salută cu pălăriuţa mică şi se prezintă deşgheţat. c. petrescu, i. ii, 168. Are dreptate ... spuse Ion al lui Miai, dezgheţat, preda, M. 144. <> (Prin lărgirea sensului) Am ruga pe cititori să nu se prea mire că punem alături ştirile din Ungaria cu articolul dezgheţat al ziarului francez. EMINESCU, O. XI, 403. - Scris şi: deşgheţat. - PI: dezgheţaţi, -te. - Şi: (rar) dejgheţat, -ă adj. cade. - V. dezgheţa. DEZGHEŢĂTOR, -OARE adj. (învechit) Care se dezgheaţă (1). De au ştiut pomenirea (care decât cerbii mai fugare, şi decât piftirea mai dejgheţătoare iaste) i-au amăgit, cantemir, hr. 197. -PI: dezgheţători, -oare. - Şi: dejgheţă tor, -oare adj. - Dezgheţa + suf. -(ă)tor. DEZGHEUR vb. I. T r a n z. (Prin Ban. şi prin Olt.) 1. A dezghioca (1). Cf anon. car., cade, scriban, d., alr i 850/5, 12, 820, 825, 837, 840, 842, 6465 DEZGHIN1 -854- DEZGHIOCA 850, 865, ib. 906/5, 837, 850, ib. 907/837, 839, viciu, GL., CIAUŞANU, GL., NOVACOVICIU, C. B. I, 9, ARH. OLT. X, 57, LEXIC REG. 53, FOLC. olt. - munt. I, 411 .La cules mergem şi îl dejghiorăm pe loc. GL. OLT. 2. (Prin Olt.) A dezghioca (2). [La porc] meri-i dejghiauri [de pe oase] şi-i dai de-o parte. GL. OLT. - Scris şi: desgheura. cade. - Prez. ind. dezgheâur. - Şi: (învechit) dăşghiaurâ (anon. car.), (regional) dezghiorâ (scris şi: desghiora cade), dejgheură (cade, alr I 850/825, 837, 842, 850, 865, ib. 906/837, 850, ib. 907/837, lexic reg. 53), dejghiorâ, deşdieura (viciu, GL.), dăzgheurâ (alr i 850/840), dejgheorâ (alr 1850/12), dăjgheoră (alr i 850/5) vb. I. - Pref. dez - + gheura. DEZGHÎN1 s. n. (învechit) 1. Salt specific cailor, care constă în ridicarea la acelaşi nivel a picioarelor anterioare în timpul alergării. Pe strade turcii dădeau desghinuri cu caii, aruncând giritul în capete înfipte pe la porţile curţilor. GHICA, S. 117. Plecând apoi cu toţii ..., dau pinteni, In sprintene dezghinuri îşi saltă caii sprinteni, Şi zbor. alecsandri, p. iii, 227, cf. COSTINESCU. El intră în curţile domneşti în săltăturile şi în desghinurile unui armăsăruş arăbesc, odobescu, S. I, 132, Cf. DDRF, BARCIANU, ŞIO I, 157, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL. ^ Fi g. Nu se poate opri nici spiritul nostru ... a nu încerca un desghin prin regiunile poetice ale fantasiei, odobescu, S. îl, 304. 2. Lovitură dată cailor cu hăţurile sau cu pintenii. Speria lumea, dând desghinuri cailor şi trăgând la pistoale, ghica, s. 323, cf. zeitschrift, xviii, 323, BARCIANU, ŞIO I, 157, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL. Şi pe dânsul [pe cal] s-arunca. Trei desbinuri că mi-i da, Scântei verzi din ochi îi da. ALECSANDRI, P. P. 80. <> Fi g. Interesul personal şi mai ales interesul momentului îl încalică, îi dă desghinuri şi-l duce unde cu gândul n-a gândit, ghica, c. e. ii, 410. + Frâu; cureaua calului. Cf. cihac, ii, 527. + (Rar; p. a n a 1.) Lovitură puternică dată unei armate duşmane. Le-a dat nemţilor mare dezghin; .pe unii i-au tăiat; ş-a prins şi limbă, sadoveanu, o. x, 89. - Scris şi: desghin. - PI.: dezghinuri. - Şi: (învechit şi regional) dezbin (scris şi: desbin), dej ghin (cade), dizghin (scriban, D.) s. n. - Din tc. dizgin. DEZGHIN2 s. n. v. dezbin1. DEZGHIN vb. I v. dezbina. DEZGHINÂRE s. f. v. dezbinare1. DEZGHINÂT, -Ă adj., s. m. şi f. v. dezbinat. DEZGHIOC vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică învelişul unor fructe, legume, cereale) A desface (5), a îndepărta pentru a scoate miezul sau boabele; (regional) a dezgheura (1). Cf. cantemir, i. i. ii, 289, LB. Asămihea se-nvaţă a disghioca grăunţile din spic. SĂULESCU, HR. i, 29/22, cf. VALIAN, V. Morişca cu ciocane în care pisează orezul de-l dijghioacă. ARHIVA, R. II, 38/10. Fasolele vor încolţi... dacă se vor păstra în păstări, însă disghiocate după un an perd însuşirea de a mai încolţi, i. ionescu, c. 210/5, cf. pontbriant, d., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Prinse a deşghioca cu unghiile căţeii de usturoi. mironescu, S. 181. Sabina ... începu să desghioace coaja unei castane, c. petrescu, c. v. 117, cf. dl, dm. Batea nucile şi le dezghioca repede, s ianuarie 1970, 35, cf. DEX, ALR I 850, ALR ii 6 090/157, 260, 272, 279, 365, 682, 791, alrsni h 215/365, Air6, 8, 12,com. din BUMBEŞTI - JIU, COm. din CRUCEA - VATRA DORNEI, MAT. DIALECT. I, 21, GR. P. F. 325. Fi g. Amarnice vântoase de gânduri şi nesomn, ... de visuri mă dezghioacă, voiculescu, poezii, ii, 274. Dezghiocase o găoace de humă de pe dânsul. Coaja acelor sterpe zăticneli, meteahna acelor vane sofisme, c. petrescu, A. R. 82. <> R e f 1. Mazerea ...se cară noaptea sau dimineaţa pe roauă pentru că ziua pre căldură se dezgheoacă. economia, 45/2. Când aproape toate păstările s-au uscat ... încep a se deşghioca sau a se desface singure, pamfile, a. r. 185. Cojile verzi se desghiocau de pe nuci. moroianu, s. 187. S-a dezghiocat de la sine ca o coajă uscată. C. petrescu, a. r. 181. (Prin analogie) Să văd cum se dezghioacă, Pui molatec, din ghioacă. I. BARBU, J. S. 43. + (Complementul indică porumbul) A desface pănuşile sau boabele de pe ştiulete. Şi-mi aduc aminte că odată, noaptea la o clacă de dezghiocat păpuşoi, i-am scos Măriucăi un şoarec din sân. CREANGĂ, A. 63. Dez-ghiocăm bucuros popuşoii lui badea Neculai. vlahuţă, S. A. II, 166. Măi băieţi, haideţi şi voi cu mine la dizghiocat popuşoi la boier. I. CR. IV, 74. Moşul dezghioacă ... boabe de porumb. LUNGIANU, CL. 154. Uneori se făcea clacă de dezghiocat păpuşoii. BRĂESCU, O. A. II, 21, cf. dl, DM. Dinţii ... cad ... asemenea boabelor de porumb dezghiocate de pe un ştiulete, flacăra, 1975, nr. 46, 1, cf. dex, alr i 906, 907. ♦ Refl. (Despre muguri, flori) A se desface (10), a plesni (II1); a înflori. Cf. cuv. d. bătr. i, 275, dhlr i, 35, alr ii 6 254/723. <> T r a n z. (Cu pronumele în dativ) Sălcile îşi dezghiocau mugurii aurii, vlasiu, A. P. 472. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface dintr-un întreg, a (se) desprinde din ...; p. e x t. a (se) despica (1), a (se) sfărâmă (1); (regional) a se dezgheura (2). Cf. lb. Era de mare mirare ... Cum capetele în do[u]ă nu li s-au desgheocat. pann, e. ii, 114/10, cf. tdrg. Puterea apei desgheocase hartane mari din pământul malurilor, ap. CADE. Omul scoase un urlet înfiorător, ca şi când i s-ar fi desghiocat carnea, şi se prăvăli ca o buturugă găunoasă, rebreanu, r. ii, 276, cf. id. N. 35. Umezeala care dejghioca varul. CĂLINESCU, E. O. I, 8. Simţeam cum coaja buchii [i] se dezghioacă. CONTEMP. 1966, nr. 1 052, 1/7, cf. şez. II, 225, alr I 986/280 ♦ (Despre oase) A se dezarticula1 (2). Când urma trosnetul ăla care parcă îţi dezghioca oasele, toate fetele începeau să zbiere, cărtărescu, n. 138, cf. alr i 1 642/898. + (Regional; despre carnea fiartă) A (se) desprinde de pe oase. Tăie mielul oii şi fierse carnea cea fragedă bine, până ce se desghiocă toată de pe oase. RETEGANUL, P. în, 57. 4 Tranz. (Regional) A bate zdravăn; a lăsa fără putere, sleit. Cf. şăineanu, d. u., ZANNE, P. V., 265. DEZGHIOCARE -855- DEZGLODAT 3. T r a n z. (Complementul indică probleme, situaţii confuze, neclare) A lămuri, a clarifica, a descurca (3). Iară acum ... cum mai pre scurt şi mai aevea a-ţi dejgheuca mă voi sili. cantemir, i. i. i, 109. Ai fi dejghiocat lucrurile după cum e şartul lor. POPA, v. 29. A ajuns să dejghioace încurcătura asta blestemată, id. ib. 229. Zadarnic mă străduiesc şi caut, dezghioc fraze încâlcite, mihăescu, d. a. 118. - Scris şi: deşghioca. - Prez. ind.: dezghioc. - Şi: (învechit) dezgăucâ (cuv. d. bătr. i, 275), dejdiocâ (alr i 850/223, 360, 573, 660, ib. 906/194, ib. 907/576, 588), dejgheuca, dejghiocâ, (regional) dijghiocâ (alri 850/392), dijdiocâ (alri 850/538, ib. 906/528, 588, ib. 907/528, 530, 536, 538, 675), diojghiocâ (alr i 850/229, 247, 251, 255, 259, ib. 906/87, 112, 229, mat. DIALECT. I, 66) Vb. I. - Cf. g h i o a c ă. DEZGHIOCARE s. f. Acţiunea de a (se) dezghioca şi rezultatul ei; desfacere şi îndepărtare a primului înveliş (anterior) specific unor fructe, legume, cereale; dezghiocat1, (învechit, rar) dezghiocătură. Cf. dezghioca (1). Focul i-au mai slujit încă şi la desghiocarea acelui rod de foile lui cele tari şi spinoasă. BUZNEA, P. V. 34/24, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. E tot aşa cum ai lăuda dezghiocarea înceată a bobului de grâu. COCEA, S. I, 92, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. <> F i g. Ca să mai îndepărtezi puţin de tine simţământul ăsta nou ...de dezghiocare şi de urnire a tuturor lucrurilor ... te apuci şi mai faci câte ceva prin curte, lăncrănjan, C. I, 6. + Scoatere, desfacere a ştiuleţilor de porumb de pe cocean. Operaţia care se face de a scoate păpuşoii ... de pe strujan se numeşte dijdiocare. I. CR. IV, 250. -Scris şi: desghiocare. - PI.: dezghiocări. - Şi: (învechit) dezgăucâre (cuv. D. bătr. i, 275), (regional) dijdiocare s. f. - V. dezghioca. DEZGHIOCAT1 s. n. Dezghiocare. Un drac împeli-ţat de fată ...cu degete smolite de dezghiocatul nucilor. COCEA, S. I, 237. Nu-şi trădează prezenţa prin niciun alt sunet decât cel greu de perceput, al dezghiocatului fructelor de molid. BĂCESCU, PĂS. 298. & (Rar; epitet depreciativ pentru o persoană dezordonată) Mai taci, mă, din gură, dezghiocatule! Până mai alaltăieri te-ai ţinut de coada oilor, preda, m. 285. + Desfacere a pănuşilor sau a boabelor de pe ştiuleţii de porumb. Pă-nuşile de la disghiocatul ciocălăilor ar fi foarte bine de întrebuinţat. I. ionescu, C. 60/2. Curăţitul [popuşoiului] este cel mai uşor şi mai simplu ... se mai numeşte şi dezghiocat, deşghiocat, dejghiocat, dijdiocat. pamfile, a. r. 226. + Scoatere, desfacere a ştiuleţilor de porumb de pe cocean. Culesul popuşoilor pe câmp, care se mai numeşte şi desfăcut ... deciocălat, deşghiocat sau disdiocat. pamfile, a. r. 218. -Scris şi: deşghiocat. - Şi: (regional) dejghiocat, dijdiocat s. n. - V. dezghioca. DEZGHIOCAT2, -Ă adj. 1. (Despre unele fructe, legume sau cereale) Desfăcut din coajă sau din păstaie. Cf. dezghioca (1). Cf. pontbriant, d., ddrf, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Desfăcut, desprins dintr-un întreg; p. e x t. sfărâmat2 (1), zdrobit2 (1). Cf. dezghioca (2). Grâul, spălat în zece ape, uscat; frecat, deşghiocat, puţintică miere şi scorţişoară, delavrancea, a. 42. Târau butucii cu coaja desghiocată. C. PETRESCU, S. 217. Sufrageria ... cu un bufet de stejar cu florile sculptate, desghiocate ... nu te predispune să asculţi scene declamate. CAMIL petrescu, p. 59. O scândură dezgogată. klopştock, f. 99. în ultimul cupeu, vechi, cu lacul dezghiovat, o femeie în vârstă ..., clătina mereu din cap. călinescu, s. 365. Nemaipomenit amestec de foarte nou şi de foarte vechi, ...de rădvane şi săcăli, carete şi hărbălăi, brişti, berline ... şi teleguţe dezghiocate. C. petrescu, a. r. 9. Se şi auzeau părâitu-rile surde ale ... stâncilor dezghiocate. tudoran, p. 609. -Scris şi: deşghiocat. - PI.: dezghiocaţi, -te. - Şi: (rar) dezghiovat, -ă, dezgogât, -ă adj. - V. dezghioca. DEZGHIOCĂTOR, -OARE adj, s. n. 1. Adj. (Despre seminţele unor fructe, legume, cereale) Care este dezghiocat sau care se dezghioacă (1) la coacere. Pusese în locurile cele înalte săminţe ale cărora roduri sânt desgocătoare. buznea, p. v. 49/14, cf. lm. 2.. S. n. Maşină specială folosită la scoaterea seminţelor de plante leguminoase din păstăi. Cf. der, m. d. ENC., DEX. -PI.: dezghiocători, -oare. - Şi: (învechit) dezgo-cător, -oare (scris şi: desgocător), dezghiocătoriu, -ie (lm) adj. - Dezghioca + suf. -(ă)tor. DEZGHIOCĂTORIU, -IE adj. v. dezghiocător. DEZGHIOCĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Dezghiocare. Cf. LM. - Scris şi: desghiocătură. lm. - PL: dezghiocături. - Dezghioca + suf. ~(ă)tură. DEZGHIORĂ vb. I v. dezgheura. DEZGHIOVĂT, -Ă adj. v. dezghiocat2. DEZGIUDEC vb. I v. dezjudeca. DEZGIUNGERE s. f. v. disjungere. DEZGLODĂ vb. I. R e f 1. 1. (învechit) A se descurca (2). [Gentilii] ...nu pot să se dezgloade: arborele genealogic ... al gintei este fabulos, dar ginta-i ceva real contemporanul, iv, 844. 2. (Prin nord-vestul Munt.) A scăpa de o muncă grea, a ieşi din greu. M-am mai dezglotat cu ale câmpului. UDRESCU, GL. -Prez. ind.: (învechit) dezglod. - Şi: (regional) dezglotâ (prez. ind.: dezglotez) vb. I. - Pref. dez- + [în]gloda. DEZGLODÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Despovărat2, uşurat (2); liber. Cf. udrescu, GL. Sunt mai dezglotat acum, pot să viu. id. ib. 6483 DEZGLOTA -856- DEZGRĂDIRE - PI.: dezglodaţi, -te. - Şi: dezglotat, -ă adj. - V. dezgloda. DEZGLOT vb. I v. dezgloda. DEZGLOTÂT, -Ă adj. v. dezglodat. DEZGOCĂTOR, -OARE s. n. v. dezghiocător. DEZGOGÂT, -Ă adj. v. dezghiocat2. DEZGOLI vb. IV. T r a n z. (Complementul indică corpul omenesc sau părţi ale lui) A scoate îmbrăcămintea, a lăsa gol; a dezbrăca (1). Pleşuvul îl ridică încet de la pământ şi-i dezgoli pieptul, eminescu, n. 77, cf. TDRG, cade, scriban, d. Dădu drumul de pe el straielor sumare, care mai mult îl dezgoleau decât îl acopereau, sadoveanu, o. ix, 402, cf. dl, dm, dex. <> i g .Ia, descopere inima lui, dezgoleaşte gândul lui [al bogatului] ... şi vei vedea înlăuntru tânguiri. mărgăritare, 59. Am călcat porunca Ta şi m-am dezgolit de darul Tău. antim, o. 100. Refl. Iară ea încuie uşile şi să dezgoli naintea lui [a mucenicului Ciprian]. dosoftei, v. s. octombrie 43719. Noe s-au îmbătat de vin şi, adormind, să dezgoli, cheia în. 89v/23. Uitând ruşinea toată şi buna-cuviinţă, Se desgolesc de haine, negruzzi, s. ii, 229. O F i g . Hulpea ... mare grijă de lup purta, ca nu cumva ... vicleşugurile ... să se dezgolească, cantemir, i. i. I, 130. (Prin lărgirea sensului) Dezgolindu-se codrii de frunzişuri şi venind şi iarna, au ieşit acei buntuşnici, ca lupii. SADOVEANU, o. x, 244. Străzile încâlcite ... erau măturate de vifor până se dezgoleau pe alocuri pietrele negre din pavaj, cărtărescu, n. 115. Dinţii i s-au dezgolit ca la cai între buzele asiatice, id. ib. 233. - Scris şi: desgoli. tdrg. - Prez. ind.: dezgolesc. - Pref. dez- + goli. DEZGOLÎRE s. f. Faptul de a (se) dezgoli. Cf. DL, DM, DEX. - PL: dezgoliri. - V. dezgoli. DEZGOLÎT, -Ă adj. Dezbrăcat (1), gol. Iar copilaşii veseli cu pieptul dezgolit, Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: Bine-ai sosiţi alecsandri, o. 173, cf. dl, dm, DEX. (Prin lărgirea sensului) Aerul era rece şi cerul foarte albastru printre copacii încă dezgoliţi. cărtărescu, n. 136. - PL: dezgoliţi, -te. - V. dezgoli. DEZGOVEÂLĂ s. f. (Popular) Faptul de a (s e) d e z g o v i. Pare că începuseşi a îndruga o şiretenie de lighioane ca cea din hora desgovelei. odobescu, s. iii, 196, cf. tdrg, cade, scriban, d., dl, dm, dex. -♦■Cântec care se cântă mirilor în dimineaţa de după nuntă, când i se scoate miresei găteala de pe cap. Cf. DL. - Scris şi: desgoveală, - PL: dezgovell - Dezgovx + suf, -eală. DEZGOVÎ vb. IV. T r a n z. (Popular; complementul indică mireasa) A-i scoate găteala de pe cap şi a o îmbrobodi cu maramă. Cf. cade, dl, dm, dex. -O R e f 1. p a s. Acelaşi lăutar cântă din gură ... şi când se desgoveşte mireasa, teodorescu, p. p. 182. 4 F i g. A dezvălui (1), a da la iveală. Cf. scriban, d. - Scris şi: desgovi. - Prez. ind.: dezgovesc. - Pref. dez- + govi. DEZGRAD vb. I v. degrada. DEZGRADĂŢIUNE s. f. v. degradaţie. DEZGRAŢI vb. I v. dizgraţia. DEZGRĂD vb. I v. degrada. DEZGRĂDÂRE s. f. v. degradare. DEZGRĂDÂT, -Ă adj. v. degradat. DEZGRĂDĂTORIU, -IE adj. v. degradator. DEZGRĂDÎ vb. IV. T r an z. 1. (Complementul indică locuri, construcţii etc. îngrădite) A lăsa fără îngrăditură, a scoate, a dărâma împrejmuirea. Cf. lb, valian, v, polizu, pontbriant, d., barcianu, v., cihac, ii, 115, LM, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D, DL, DM, dex. De-a veni pe de-a dreptul, a trebui să desgrădească şi să-ngrădească, apoi să se mai apere şi de câni. sbiera, p. 221. (Re fi.) S-au cutremurat pământul ... alte lăcaşuri s-au dărâmat, ci şi zidul biseariciiFilipeştilor s-au dezgrădit (a. 1748). IORGA, s. D. xv2,264. <0 F i g. Guvernul caută prin toate mijloacele a paralisa şi a stinge orce esistenţă proprie în judeţe desgrădind părticelele şi atrăgându-le la centru ca să poată face din români o asociaţiune ...de stăpâni. ghica, C. E. ii, 585. Dar aşa ne-am dezgrădit, făcând drum lung unei civilizaţii pripite. EMINESCU, O. X, 17. 2. (învechit şi regional; complementul indică garduri împletite sau alte împletituri de nuiele) A despleti. Cf. LB. Tot strâmb i să pare [coşarul], Iar îl desgrădeşte fără supărare. PANN, ş. II, 25/4. - Scris şi: desgrădi. - Prez. ind.: dezgrădesc. - Şi: dezgărdi (scris şi: desgărdi lm) vb. IV. - Pref. dez- + [în]grădi. DEZGRÂDIN vb. I v. dezgărdina. DEZGRĂDINÂRE s. f. v. dezgărdinare. DEZGRĂDINÂT, -Ă adj. v. dezgărdinat. DEZGRĂDÎRE s. f. Acţiunea de a dezgrădi şi rezultatul ei; (învechit, rar) dezgrăditură. Cf. polizu, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM, DDRF, M. D. ENC., DEX. + F i g. Eliberare, Era firesc ca cea dintâi preocupare a unei minţi organice să fie desgrădirea vieţii naţionale din cadrul acesta putred\ D. ZAMFIRESCU, î. 50. - Scris şi: desgrădire, - PL: dezgrădiri, - V. dezgrădi. 6504 DEZGRĂDIT -857- DEZGROPA DEZGRĂDÎT, -Ă adj. 1. (Despre locuri, construcţii etc. îngrădite) Care este lăsat fară îngrăditură, căruia i s-a scos sau i s-a stricat împrejmuirea. De nu să va nevoi să lucreadze toate luaturile la vreamea lor ..., de o va lăsa dezgrădită, acesta să-şi piardză munca şi să nu ia nemică den roada viei. PRAV. 8. De vor fi beseareci dezgrădite şi dezvălite ... să dea învăţătură şi poruncă preoţilor să le învălească (a. 1762). IORGA, S. D. vil, 53. Fiind om sărac ... [avea] locul casăi sale dezgrădit (a. 1784). id* ib. vii, 136, cf. lb. Curtea era de toate părţile desgrădită. heliade, o. II, 81, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, BARCIANU, V, LM. Grădinile de lux sunt dezgrădite, arborii stricaţi în cea mai mare parte, iar zidurile crăpate. EMINESCU, O. XII, 77, cf. DDRF. Azi stau gunoaiele morman în bătătura pustie şi dezgrădită. SĂM. I, 81, cf. ALEXI, w, TDRG, resmeriţă, D, cade. Am înţeles atunci ... că un loc dezgrădit e mai vast decât o ţară închisă, arghezi, s. VI, 88. Grădina, după ce era mică, era şi desgrădită. reteganul, p. iv, 69. Pruncuţul fară părinţi Ca şi pomii desgrădiţi. BUD. P. P. 23, cf. BÎRLEA, L. P. M. I, 180. <> F i g. Cui i-e urâtă lumea Puie gard pe lângă ie. Ş-o-ngrădească cât a vre Ş-oi ţâne-o dezgrădită. CANDREA, Ţ. O. 33. 2. (învechit şi regional; despre împletituri de nuiele) Care este desfăcut. Pre pământ şi răsturnată, Gardurile dezgrădite, Turnurile răsâpite. DOSOFTEI, PS, 308/5. Partea ascuţită a vârşei are nuieluşele dezgrădite, dar legate strâns cu o aţă. şez. IV, 115. - Scris şi: desgrădit. - PI.: dezgrădiţi, -te. - V. dezgrădi. DEZGRĂDIT URĂ s. f. (învechit, rar) Dezgrădire. Cf. LM. - Scris şi: desgrăditură. lm. - PL: dezgrădituri. - Dezgrădi + suf. -(i)tură. DEZGRĂÎ vb. IV. R e f 1. (învechit, rar) A se dezice1 (1). Cuvântul grăit, precum va fi putinţă a să dezgrăi, toată nedejdea lipseaşte. CANTEMIR, i. i. i, 70, cf. TDRG. -Prez. ind.: dezgrăiesc. - Pref. dez- + grăi. DEZGRĂÎRE s. f. (învechit, rar) Dezicere. Cf. ST. lex. 164/2. - PL: dezgrăiri. - V. dezgrăi. DEZGRĂÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre cuvinte) Dezis. Cf. MARDARIE, L. 318. - PL: dezgrăiţi, -te. - V. dezgrăi. DEZGRĂNIŢĂRE s. f. (Neobişnuit) Nemărginire. In faţa mării iată-mă, în faţa Desăvârşirii cerului pe ape Fără sfârşit... Dezgrăniţarea iat-o. pillat, P. 173. - Cf. g r a n i ţ ă. DEZGRĂSĂTOR s. n. (învechit, rar) Instalaţie pentru curăţarea îmbrăcămintei. Să schimbe ... rufele şi tot felul de straie şi să trimiţă pe cele care le leapădă la spălătoare şi desgrăsător (curăţitor de straie). MAN. SĂNĂT. 221/6. - Scris şi: desgrăsător. - PL: ? - Cf. d e g r e s a. DEZGRĂŞÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică fiinţe) A slăbi (1). Marţea, ei ne dau răşcaşă, Care trupul ni-l des gr aş ă (a. 1886). CL 1973,41. - Scris şi: desgrăşa. - Prez. ind. pers. 3: dezgrăşă. - Pref. dez- + [înjgrăşa. DEZGREUNĂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică oameni) A despovăra. Cf. BARCIANU, V. Premaru vorbeşte cu două guri: cu una desgreunează p-ai lui, ... cu alta te-nteţeşte pe tine. JIPESCU, O. 133, cf. DDRF, ALEXI, W, CADE. - Scris şi: desgreuna. - Prez. ind.: dezgreunez. - Pref. dez- + [în]greuna. DEZGREUNĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezgreuna şi rezultatul ei. Cf. barcianu, v. - Scris şi: desgreunare. BARCIANU, v. - PL: dez-greunări. - V. dezgreuna. DEZGREUNĂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Despovărat2. Cf. barcianu, v, ddrf. -Scris şi: desgreunat. BARCIANU,.V, DDRF. - PL: dezgreunaţi, -te. - V. dezgreuna. DEZGRINEĂLĂ s. f. (învechit, rar) Plesnitură a pielii. Crăpătura şi dezgrineala sfârcurilor ţâţelor. piscupescu, o. 323/13. - PL: dezgrineli. - Et. nec. DEZGROP vb. I. T'ranz. 1. (Complementul indică oseminte sau cadavre) A scoate din mormânt; a deshuma, a exhuma. El strigă să-l dezgroape, moxa2, 150. Iară de nu să va putea priceape neştine în ce chip au fost ducându-se mironosiţile aşea de noapte şi în ce chip au vrut putea dezgropa trupul lui Hristos aşea noapte neşte muieri slabe şi neputincioase, unul ca acela să asculte, varlaam, C. 104. Aşijdere să pornesc oamenii la mormânt şi-i dezgroapă oasele aceluia (a. 1645). GCR I, 117/22. Turcii peste tot locul şi pre toţi morţii i-au desgropat, cercând pentru avere. N. COSTIN, LET. ii, 122/38. Şi dezgropară pe paşi de pin biserici, ce le facusă meceturi. NECULCE, L. 146. Porunci să-l dezgroape şi arse trupul lui cu foc. MINEIUL (1776), 143V2/28. Au dezgropat pe răposata soacra dumnealui şi temeiuri dă ziduri ar fi aruncat păstă mormânt (a. 1792). IORGA, S. D. XII, 115. Dâzgropa pă morţi. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 81, cf. LB, J. CIHAC, I. N. 23/14, VALIAN, V. A ajuns până să desgroape şi cadavrele. MAN. SĂNĂT. 268/20, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, barcianu, v. Cum fu destul de adâncă [groapa], dezgropai corpul fară cap. EMINESCU, O. VII, 217. Se pomeni ... cu un oarecine că vine şi vrea să desgroape pe mort. ispirescu, l. 253. Te duci la biserică şi 6517 DEZGROPA -858- DEZGROPARE dezgropi mortul care se face strigoi, vlahuţă, S. a. ii, 168, cf. DDRF, alexi, w. Nu-l dezgropă de la biserica Sf Gheorghe Vechi. IORGA, C. i. I, 53, cf. tdrg, şăineanu2. Luă hotărârea ...să pornească la Craiova şi să-şi desgroape fratele, anghel, pr. 131. Nu şi-au aflat pacea în mormânt, până n-au fost dezgropaţi AGÎRBICEANU, S. 115, cf. RESMERIŢĂ, D. La şapte ani, la parastasul cel mare, când au să te desgroape, rămăşag pun că au să te găsească tot dichisit. M. I. caragiale, C. 10, cf. CADE. Era ... atât potop de fier şi foc *Că dezgropa din groapă morţii. VOICULESCU, POEZII, I, 42, cf. SCRIBAN, d. La vară cine vine de-l dezgroapă, şez. v, 152. Din groapă mi-o dezgropa, ... La ea că se uita, Din ochi negri lăcrăma, balade, iii, 333. Mă-sa de-acolo i-o dezgropat Şi-n Dunăre i-o ţâpat. FOLC. transilv. I, 207. Daţ o sapî ş-o lopatî Sî-mi dizgrop puica diodatl FOLC. MOLD. II, 294. -O Refl. Mă reped acasă, iau o sapă şi încep să mă dezgrop. snoava, IV, 203. + F i g. A scoate, a da la iveală (lucruri uitate); a reînvia (3). El dezgropă şi dete la lumină „Cronicele” noastre. NEGRUZZI, în PLR I, 197. D-sa a „descoperit” deodată ... documente istorice, le-a „dezgropat” din arhive. MAIORESCU, CRITICE, 402. Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-au dizgropat din învăţăturile trecutului această limbăl eminescu, O. IX, 300. E un drept al ei [al poeziei] de-a revifica colorile limbei prin vorbe dezgropate din mormântul trecutului, id. ib. 452, cf. vlahuţă, s. A. II, 293. El a dezgropat din mormintele uitării o sumă de texte vechi de literatură franţuzească. SĂM. II, 206. Dezgroapă, moşnege, cu mâinile-n tremur, Comoara ta veche de jale. GOGA, poezii, 44. Trecutul i se părea mort şi se ferea să-l desgroape. REBREANU, p. s. 72, cf. IBRĂILEANU, SP. CR. 35, RESMERIŢĂ, D. N-am să-ţi desgrop maxime şi înţelepciuni filozofice. C. petrescu, S. 104. Poveste veche ... ce să mai dezgropăm morţii. id. A. R. 141. Fantezia ţaţelor ... era liberă, acum, să ... desgroape taine. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 59. îmi cer iertare mie însumi ... că a trebuit să dezgrop o întâmplare atât de veche. TUDORAN, O. 449. Iancu a desgropat o socoteală veche pe care până şi bătrânul Enache o uitase. PREDA, D. 65, Actul semnat ... a fost dezgropat din arhivele Vienei. IST. lit. rom. i, 584, cf. flacăra, 1975, nr. 42, 6. Dinescu, elev la Şcoala de ofiţeri de miliţie, ... dezgroapă şi rezolvă un misterios caz de omucidere la domiciliu, românia literară, 1979, nr. 20, 10/1, cf. dex. Statutul [funcţionarilor publici] dezgropat la Senat... după cinci ani. rl 2005, nr. 4 612. 2. (Complementul indică obiecte, edificii, oraşe etc.) A scoate din pământ, prin săpături, a aduce la suprafaţă. Aceasta se dovedeşte din însăş a vechilor mari inscripţii care s-au aflat şi până astăzi se dezgroapă în Dăchia. maior, S. ii, 229. Printre antichităţile desgropate ... în Englitera s-au arătat adesea pipe mici. ODOBESCU, S. II, 299. Plugarii şi salaorii dezgropau pe dibuite obiecte, id. ib. 411. Foile oficioase visează a dezgropa movili de aur din Carpaţi. EMINESCU, O. XI, 324, cf. SLAVICI, O. I, 343. Efigiile monetelor desgropate de plugari, c. petrescu, s. 66. Manuscriptul ... trebuie să fie dezgropat cu bun simţ şi predat tuturor cercetătorilor. în PLR II, 522. Plătise zece sfanţi ca să desgroape o piatră. vissarion, B. 83. Dezgroapă din tranşee păpuşile de ceară. PILLAT, P. 65. Un amator ... porneşte să dezgroape ... locurile unde s-au desfăşurat luptele şi tragediile epopeei. BRĂTIANU, T. 24. Comoara ... Voiam s-o găsesc, s-o dezgrop. stancu, M. I. 14. Vreau să dezgropăm corabia asta din nisip. TUDORAN, P. 76. Din această perioadă datează şi palatul de oaspeţi al lui Alexandru al II-lea, dezgropat la săpăturile ...de lângă biserica Radu-Vodă. G. barbu, a. v. 14. Cercetătorul ...a dezgropat la Brad o cetăţuie dacică. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/2. Lăsaţi-mă până mâni ..., Să dezgrop comori, balade, iii, 113. <> Absol. Dezgropând au scos acea legătură, astupă groapa şi asemănă pământul ţichindeal, a. m. 71/13. <> Refl. pas. Pompeii ... acum desgropându-se, arată cele mai minunate ruine. RUS, 1.1, 288/32. O sumă de antichităţi ...se des groapă şi se descoperă din zi în zi. pelimon, i. 261/23. S-au dezgropat numeroase locuinţe particulare. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 54. (Complementul indică rădăcini, tulpini etc. de plante îngropate). S-au făcut cercări a se disgropa cartofele cu plugul. LITINSCHI, M. 70/8. Mergi şi dezgroapă floarea cu rădăcini, contemporanul, IV, 755. Săpătorii viţa pe dealuri o dezgroapă. PILLAT, p. 145. Dezgropaserăm trandafirii, după sfatul albinelor, ieşite grămadă din buduroaie. arghezi, C. j. 228. O lasă să văruiască, să care apă, ...să dezgroape trandafirii, călinescu, C. O. 132. De astăzi vom ieşi pe hotare Şi pe dealuri să dezgropăm viile, horea, p. 35, cf. alr ii 6 113/47, 728. “O (Prin analogie) Petale par scoicile ... Unda îngroape-le, Valul dezgroape-le! blaga, poezii, 340. -O F i g. Glasul morilor severe care-ngroapă Şi dezgroapă De sub piatră-acelaşi Cânt. minulescu, vers. 114. Desgro-păm, desgropăm talentul ascuns, tulbure, V. r. 33. - Scris şi: desgropa. - Prez. ind.: dezgrop. - Şi: (învechit şi regional) dizgropâ (scris şi: disgropa) vb. I. - Pref. dez- + [în]gropa. DEZGROPARE s. f. Acţiunea de a (se) dezgropa şi rezultatul ei. 1. Cf. dezgropa (1). Ponoslu nostru asupra jupânului ... Constandin, pentru dezgroparea care împotriva tuturor legilor a îndrăznit a face (a. 1791). IORGA, S. D. XII, 114, Cf. LB, VALIAN, V, POLIZU, PONTBRIANT, D, BARCIANU, V, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, w, RESMERIŢĂ, D. Multe alte scene au ceva straniu (înmormântarea lui Mavru, dezgroparea morţilor), v. rom. mai 1975, 47. Acelaşi lucru [un miros de mir] s-ar fi petrecut de câteva ori şi după dezgroparea părintelui Ilarion. RL 2006, nr. 4 940. + Aducere în actualitate, descoperire a unor fapte. (F i g .) Nu pentru „ dezgroparea morţilor ” am purces la redactarea acestui reportaj, flacăra, 1977, nr. 5, 4. 2. Cf. d e z g r o p a (2). Prinţul ...au orânduit ... interesante dezgropări, de unde s-au scos o minunată adunare de monumenturi. ar (1829), 188Vl 5. A întreprins ... desgroparea de sub pământ a antichităţilor noastre barbare. ODOBESCU, S. II, 306. A muncit cu dârzenie tipic ţărănescă la dezgroparea acestor elemente de cultură populară. IST. LIT. ROM. III, 844. Făcea o excursie pentru vizitarea lucrărilor de desgro-pare a ruinelor de la Troia. BART, s. M. 49. <> F i g. Acestea [reformele] sunt: decentralizarea, reforma legii 6518 DEZGROPAT1 -859- DEZGURZI electorale, ... libertatea învăţământului cu dezgroparea răposatei Eforii, eminescu, O. XIII, 194. Ar fi de dorit să nu părăsească aceste cercetări pentru ca să contribuie şi mai mult la dezgroparea istoriei noastre sociale. CONTEMPORANUL, I, 784. A doua fază e datorită influenţei literaturii romantice franceze ... sentimentalism puternic, culoare vie, dezgroparea trecutului naţional. IBRĂILEANU, SP. CR. 56. - Scris şi: desgropare. - PL: dezgropări. - V. dezgropa. DEZGROPAT1 s. n. Acţiunea de a dezgropa şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z g r o p a (1). Cf. barcianu, v., m. d. ENC, DEX. 2. Cf. dezgropa (2). Cf. resmeriţă, d, enc. agr, dl, M. D. ENC, dex. Muncile în podgorii începeau primăvara, cu dezgropatul viilor. BUTURĂ, EG. 191, cf. H îl 243, x 464, xviii 291. + (învechit) Recoltare a cartofilor. După ce se va sfârşi praşila ... şi cartofele vor începe a înflori apoi se vor lăsa în pace până la disgropatul lor, care se face cu sapa. litinschi, M. 70/6. - Scris şi: desgropat. RESMERIŢĂ, D. - Şi: (învechit) dizgropât (scris şi: disgropat) s. n. - V. dezgropa. DEZGROPAT2, -Ă adj. Care a fost scos din pământ. Cf. dezgropa (2). Cf. lb, barcianu, v. Aceste relicvii desgropate atrag ...o grămadă de străini. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 38. După zidurile ... dezgropate ale oraşului, s-au găsit vase de lut. eminescu, O. IX, 500. - Scris şi: desgropat. barcianu, v. - PL: dezgropaţi, -te. - V. dezgropa. DEZGROPĂCIUNE s. f. (învechit) Dezgropare (1). Eu, popa Achim, am primit trei măriiaş pentru răpusatul Dumitru, ... la desgropăciune (a. 1773). IORGA, S. D. XII, 88, cf. LM. - Scris şi: desgropăciune. - PL: dezgropăciuni. - Dezgropa + suf. ~(ă)ciune. DEZGROPĂTOR, -OARE s. m. şi f. (învechit, rar) Săpător (1). Cf. valian, v. - PL: dezgropători, -oare. - Dezgropa + suf. ~(ă)tor. DEZGROSOLANIZ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A civiliza. Femei, ...să îmblânziţi, adică să umanizaţi, să desgrosolanizaţi pe om, să daţi patriei cetăţeni liberi din fiii voştri. HELIADE, O. II, 53. - Scris şi: desgrosolaniza. - Prez. ind.: dezgroso-lanizez. - Pref. dez- + grosolan + suf. -iza. DEZGROŞÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A subfia (I 1). Cf. COSTINESCU, PONTBRIANT, D. A groşi, îngroşi, grosolan, grosolani, desgroşi. BARONZI, L. 35. - Scris şi: desgroşa. costinescu, pontbriant, d. -Prez. ind.: dezgroş. — Şi: dezgroşi (scris şi: desgroşi) vb. IV. - Pref. dez- + [înjgroşa. DEZGROŞÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezgroşa şi rezultatul ei. Cioplire, ... netezire, desgroşare. heliade, o. II, 363, cf. costinescu, pontbriant, d. - Scris şi: desgroşare. - PL: dezgroşări. - V. dezgroşa. DEZGROŞÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Subţiat (I 3), fasonat. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desgroşat. PONTBRIANT, D. - PL: dezgroşaţi, -te. - V. dezgroşa. DEZGROŞÎ vb. IV. v. dezgroşa. DEZGRUM vb. I. T r a n z. (învechit) A strangula (1). Nu m-oi disgruma cu crevaturi. KOGĂLNICEANU, în contribuţii, I, 82. Straiul de astăzi, prins în curăle, ... gâtul dezgrumat de legături, împiedică îndoiturile de şale şi de cap. RUSSO, S. 18. F i g. Vom fi giudecaţi nu după ceea ce am făcut, ... dar după patima ... opiniei mulţimii, armă nouă ca şi cuvântul cu care am îngropat părinţii noştri ..., care la rândul nostru are să ne dizgrume. RUSSO, S. 13. -♦(Regional; complementul indică animale) A sufoca (1). (Refl. pa s.) Când se apropie de moarte, să disgruma vita. cuparencu, v. 33. - Scris şi: desgruma. - Prez. ind.: dezgrum. - Şi: (regional) dizgrumâ (scris şi: disgruma) vb. I. - Pref. dez- + [sujgruma. DEZGRUNZÎ vb. IV v. dezgurzi. DEZGRUZÎ vb. IV v. dezgurzi. DEZGUBENÂT, -Ă adj. (Prin Transilv.; despre oameni) Descheiat2 (1). Cf viciu, GL. Nu umbla aşa desgubenat, că te răceşti, id. ib. - Scris şi: desgubenat. - PL: dezgubenaţi, -te. - Cf. g u b ă. DEZGURG vb. I. 1. T r a n z. (învechit şi regional) A deznoda (1). Cf. lb, pontbriant, d. Desgurgă cureluşa ... cu care era îngurgat şerpariul. reteganul, ap. cade, cf. alr i 1 675, ib. 1 882/24, 79, 112, 125, 227, 335, 339, 343. 2. R e fi. (Regional) A se descurca (2). Când te „îngurgi” în o afacere şi dacă te convingi că e rea, nu te poţi „desgurgă”. Cf. da. Când te „îngurgi” undeva foarte anevoie sau doară nicidecum nu te poţi „desgurgă”. Com. din poiana ilvei - sângeorz-băi, în da. 3. R e f 1. (Regional) A se debarasa de cineva sau de ceva. M-am dezgurgat de Vasile. Com. din poiana ilvei - sângeorz-băi. Când doi se împreună la o afacere se zice că s-au îngurgat. Dumnezeu ştie cum se vor desgurgă. Com. din RODNA- SÂNGEORZ-BĂI. - Scris şi: desgurgă. - Prez. ind.: dezgurg. - Pref. dez- + [în]gurga. DEZGURZI vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică obiecte de piele sau de pânză) A 6533 DEZGUST -860- DEZGUSTA1 descoase (1); p. e x t. a descreţi (1). Cf. rev. crit. iii, 122, cade, alr i 1 675, ib. 1 882/24, 79, 112. ♦ (Complementul indică obiecte încurcate) A descurca (1). Cf. REV. CRIT. III, 122, CADE, COMAN, GL. + F i g. (învechit şi regional) A explica, a lămuri. Să-şi agonisească însuşi cărţi româneşti şi cetindu-le să le îndămâneze şi altora spre citire, desgurzind şi respicând mai întâi cuprinsul BOJINCĂ, D. 10/24, cf. scriban, d. + (Complementul indică membre ale corpului degerate) A dezmorţi (1). Cf. SCRIBAN, D. -Scris şi: desgurzl - Prez. ind.: dezgurg şi (regional) dezgurzesc. - Şi: dezgruzi (scriban, d., alr i 1 675/80), dezgrunzi (id. ib.) dăzgurzi (coman, gl, alr I 1 675/49, 56, 61, 69, 77, 79, ib. 1 882/24, 79), dizgurzi (alri 1 675/63, 65, 75, 85, 87) vb. IV. - Pref. dez- + [în]gurzi. DEZGUST s. n. 1. Stare pe care o simte cel ce nu poate suporta, nu poate suferi (cu niciun preţ) pe cineva sau ceva; aversiune, greaţă, repulsie (1), scârbă (II 1). Craiul de Danimarca ... are desgustu cu vecinii lui cei ce sânt mai spre Răsărit (a. 1693). FN 9. Ca să nu arate nici disgust cătră eale, poruncisă craiul... să-i aducă o scatulcă cu căpac. bertoldo, 23/22. Altă no[u]ă dovadă ... [este] dezgustul sau îngreţoşarea cu care se iau doftoriile. veisa, I. 28/13. Oricare obiect îi prici-nuieşte desgust şi la dânsa nu auzi zioa şi noaptea decât glasul tânguirei şi a năduhului. buznea, f. 18/4. Sufletul rămânând multă vreme în tăcere, parcă ar vrea să-şi răsbune prin desgust despre uitarea în care l-ai lăsat. NEGULICI, E. I, 247/10. Nişte semne ... care se zărea subt acea mască ... i-ntuneca acel lustru superficial de frumuseţe şi în loc de a ne aduce plăcere ne pricinuia desgust. fis. 58/12, cf. polizu, pontbriant, d. De ce atâta dezgust pentru viaţă. negruzzi, S. i, 209. Ce fac ei ... pentru a-i inspira ură şi desgust în contra hatârului, abusului şi ciocoismului? GHICA, c. E. II, 412. Întâlneşti o crâşmă scârnavă ... ce-ţi insuflă desgust. alecsandri, O. P. 186. Publicul ... s-a depărtat cu oarecare dezgust de la asemenea polemici fară demnitate, maiorescu, critice, 49. Desgustul şi mânia Văcăreseului ajung până la desperare. ODOBESCU, S. I, 297. Astăzi o faţă spoită, o rânjire pentru bani ... nu poate insuf[la] decât dezgust, eminescu, O. vn, 227. O fiinţă ce-însufla frică şi desgust totodată. GANE, N. I, 59. împăratul tăcea la toate aceste, îi asculta cu desgust şi numai înghiţea noduri, creangă, p. 260, cf. adam, r. 151, şăineanu2, TDRG. Pe lângă pricinile dinafară care-i produc dezgustul acestei meserii sunt şi pricini dinăuntru. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 197. Nu, boierule, zise fata, simţind o ură aprinsă şi un adânc dezgust în faţa acestor văicăreli ale stăpânii, agîrbiceanu, S. P. 45. O privi lung şi se cutremură de o ruşine ciudată amestecată cu dezgust, rebreanu, i. 209.1-a fost milă atunci, a fost mai tare desgustul? C. petrescu, S. 48, cf. M. l. CARAGIALE, c. 89. Strigăt de dezgust şi spaimă mi-a umilit auzul înflorit de nădejdi M. ELIADE, O. I, 102, cf. CADE. Sunt spasmul, Lenea Şi dezgustul efemeridelor ce mor. MINULESCU, VERS. 134. A suportat săptămâna de boală, ca o agonie, desfiinţată de desgustul vomitărilor. CAMIL PETRESCU, P. 232. Un alt factor de inhibiţie este acea stare afectivă penibilă, pe care o numim dezgust. NEGULESCU, G. 89. Sufletul ei curat se cutremurase de dezgust. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 101. Trebuia să înece... sub enormitatea dezgustului şi a scârbei, ultimele pâlpâiri de revoltă. COCEA, S. II, 394. Era un spectacol lamentabil de ridicol, degradant până la dezgust. VOICULESCU, p. i, 316. Dezgustul de om te face să iubeşti natura. CiORAN, r. 162. în lipsa Otiliei, începură să se strângă asupră-i şi alte desgusturi. CĂLINESCU, E. O. I, 204, cf. VINEA, L. II, 116. Mă uitam cu dezgust la figura lui sluţită de pasiune. PREDA, delir. 252, cf. dl, DM, DN2. Oamenii care îi stârneau un profund dezgust ... erau vechii politicieni, nobilii aroganţi, agresivi şi individualişti, magazin ist. 1970, nr. 2, 41, cf, dex. Dezgustul de filozofie clasică de aici i-a venit, liiceanu, J. 13. Rezultă că o elementară igienă socială pretinde sancţionarea prin dezgust a indecentului obicei de a-ţi pune sufletul în comun sau pe masă. patapievici, c. l. 322. Dezgustul public faţă de persoana [fostului preşedinte] i-a ajutat pe noii lideri, rl 2005, nr. 4 803. Şi pe urmă, [femeia] vârând iar culişerul în mămăligă, zice cu dezgust: -Of, DoamneJ Urât mi-e mie lucrul scârnavl SNOAVA, iv, 392. 2. Stare de nemulţumire, de mâhnire, de tristeţe, de indignare etc. Desgustul care roade toate sufletele. NEGULICI, E. I, 8/3, cf. II, 74/20, BREZOIANU, î. 10/21. Diz gust a ta viaţă, a mea suspin ş-amarl mureş anu, P. 35/24. Desgustul vieţei ce inima-mi consumă în toate-am întâlnit. CONV. lit. i, 146, cf. barcianu, v. Şi desgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. eminescu, O. I, 137. Un fel de desgust mai sdrobitor decât chiar desnădejdea. CARAGIALE, o. i, 43. Că-n vin e adevărul astfel a zis Latinul... când el omoară chinul înăbuşind în pepturi desgustul sau suspinul MACEDONSKI, O. IV, 98. împrăştie un fior de neîncredere şi un dezgust amar în inimile tuturor, vlahuţă, s. a. ii, 358, cf. 84. Iulian rămase încremenit, apoi îl prinse o zguduitoare osteneală, şi-un dezgust, o supărare fară mar geni. CONTEMPORANUL, Vll2, 145. Să-şi verse ... desgustul de viaţă, mille, v. P. 38, cf. alexi, w. De aici mi-a venit ... dezgustul pentru tot ce e strâmbătură. IORGA, P. A. I, 10. Nu ştiu dacă durerea, desgustul de viaţă ... puseră stăpânire pe sufletul şi inima mea. HOGAŞ, DR. I, 182. îl cuprinse încetul cu încetul un dezgust de viaţă. REBREANU, I. 271, cf. RESMERIŢĂ, D. Peste noi plutea dezgustul unui veac. BACOVIA, O. 207. Dezgustul trist al oboselii, ralea, o. 18. -Scris şi: desgust. - PL: (rar) dezgusturi. - Şi: (învechit) dizgúst (scris şi: disgust) s. n. - Pref. dez- + gust (după fr. dégoût). DEZGUSTĂ1 vb. I. T r a n z. 1. A produce un sentiment de dezgust (1) faţă de cineva sau de ceva; a îngreţoşa, a scârbi (II). Toţi oamenii se îndeletnicesc la negoţ şi bogăţiile lor cele mari nu-i desgustează niciodată d-ale osteni spre cele trebuincioase ca să le mărească. PLEŞOIANU, T. I, 133/4. Aceşti oameni ... se silea a dezgusta norodul de stăpânirea lui. Căpăţineanu, m. r. 128/7. Acestea sunt mai de obşte plângerile oamenilor din clasurile cele de sus; desgustaţi de mărirea lor. MARCOVICI, D. 209/10, cf. POLIZU. Un amic al lui Costache dezgustat în sfârşit de slugărit, DEZGUSTA1 -861- DEZGUSTAT deschisese tarabă la Filaret. GHICA, C. E. III, 1. Această crudă lovitură desgustă pe Lope de viaţa lumească. CONV. LIT. III, 84. Miros de cârciumă care desgustă pe unele persoane. MAN. SĂNĂT. 115/10, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. O desperare mare de multe ori poate ... să ne dizguste chiar de viaţă. CONTEMPORANUL, I, 607. Voia să se însoare; se simţea des gustat de viaţa singuratică, veşnic melancolică şi tristă. IONESCU-RION, C. 69. Purtarea acestuia îl dezgustase. IORGA, L. I, 342. învăţătură multă ... dezgustă pe om de munca pământului, brătescu-voineşti, p. 84. Nu mai ştie încotro s-o apuce, desgustat şi de sine însuşi. REBREANU, P. S. 244. Era trist, obosit şi sincer desgustat de întreaga lui vieaţă. galaction, O. 125. Lacul pare o hartă de noroi ..., In care - dezgustat de-atâta murdărie - s-a sinucis şi ultimul broscoi. MINULESCU, VERS. 191. îndeosebi sosurile ... capătă un fel de materialitate fiartă care te desgustă. CAMIL PETRESCU, P. 44. O plictisesc ceaiurile, o desgustă vizitele. C. petrescu, c. v. 261. Rânjetul ... o dezgustase ca o profanare adusă dimineţii aceleia plină de soare. id. S. 48. împrejurările exterioare ... puteau fi o nenorocire, care să dezguste pe cei ce o sufereau. NEGULESCU, G. 78. Locke a exercitat câteva funcţiuni politice, dar le-a părăsit ... aşa de dezgustat încât voia chiar să părăsească Anglia, id. ib. 97. Se trezise străin şi dezgustat de toate, ostenit de o viaţă fară folos. SADOVEANU, O. ii, 633, cf. scriban, D. Mă dezgusta nemernicia şi nedreptatea. MIHĂESCU, D. A. 21. Trotuarele îmbâcsite de lume ... îl dezgustau de târgul costumelor. ARGHEZI, s. XI, 84. Mă dezguşti, nu înţelegi? scrâşni Ana. VINEA, L. II, 129. Agentul văzuse că clienţii nu sunt înspăimântaţi, nu sunt desgustaţi ca alţii. DEMETRIUS, A. 121. Reuşi s-o desguste de prezenţa femeilor ce nu ştiau nici să se spele. BARBU, PRINC. 45, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. Latura „anatomică” a ruletei nu numai că nu te mai dezgustă, dar ajungi să descoperi în ea adevărul. CĂRTĂRESCU, N. 12. Dezbaterile zilnice contradictorii ce au urmat pe tema susţinerii financiare a creşterii punctului de pensie i-au dezgustat pe vârstnici. RL 2007, nr. 5 282. Refl. Soldaţii ... se dezgusta d-aşezarea lor, lăsa moşiile nelucrate, căpăţineanu, m. r. 133/6. Cerce oricare a traduce din cuvânt în cuvânt ... alăture-o cu o traducere slobodă, făcută după firea limbii noastre, şi singur se va dezgusta de lucrul său. bariţiu, în PLR l, 66, cf. BARCIANU, v. Boileau nu s-a mulţumit numai a ridiculiza ..., şi de a face ca publicul să se dezguste de operele lor. CONV. LIT. x, 348, cf. alexi, w. Ei se dezgustă ...de arta lor, şi o lasă. IORGA, c. I. III, 70, cf. CADE. •v' Intranz. Aceşti din urmă provocă discuţii, ...pe când cei dintâi dizgustă şi enervează. vlahuţă, s. A. II, 401. 4* T r a n z. (Prin atenuarea sensului) A dezamăgi (1). După beţie ...fu atât de dezgustat de sine, încât îşi pregăti dăsagii să plece în altă parte. AGÎRBICEANU, s. 484. Câteva clipe m-am plimbat pe aleea din faţa otelului, foarte dezgustat de grosolănia publicului nostru. MIRONESCU, S. 123. M-a minţit iubirea. De vis sunt dezgustat, lesnea, vers. 62. 2. (Complementul indică oameni) A face să-i scadă sau să-şi piardă dorinţa, plăcerea, interesul pentru ceva; a descuraja. începură să desgusteze pofta Europii de la asfel d-apucături. Căpăţineanu, M. R. 236/11. Legile unui trist moral nu i-au desgustat, ... nu ştia că nu trebuie să fure ..., toate între dânşii era obşteşti. BUZNEA, P. V. 21/1. Nenorocirile suferite ... ar fi dis gustat pe oricare altul mai slab de fire. GENILIE, G. 25/4, cf. NEGULICI, E. ii, 22/13. Mama trebuie a vorbi cu copilul ... pricini serioase, spre a putea să-l desgusteze de flecăriile copilăreşti. PENESCU, M. 7/17. L-am desgustat de logodnă. ALECSANDRI, T. I, 212. E drept că sunt grupuri ... pe cari le dezgustă acea febrilă activitate de a se mănţine sau de a ajunge la putere. EMINESCU, O. X, 168, Cf. ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, DL, DM, dex. O Refl. Ocolit-a locul roată Până la amiazi spre seară Fără a vâna vro feară, Şi atât se desgustase încât era să se lase. POP, ap. GCRII, 313. - Scris şi: desgustă. - Prez. ind.: dezgust şi (învechit) dezgustez. - Şi: (învechit şi regional) dizgustă (scris şi: disgusta) vb. I. - Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter). DEZGUSTĂ2 vb. I v. degusta. DEZGUSTĂRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a (s e) d e z g u s t a şi rezultatul ei; dezgust. Ea însă n-avea pentru el decât nesocotinţă şi desgustare. PLEŞOIANU, T. i, 146/18. Cu toată dezgustarea lui, au luat câteva de acelea şi le-au pus în traistă. DRĂGHICI, R. 63/2. Mi-i frică însă nu cumva el vă pricinuieşte dezgustare, iar nu mulţămire. id. ib. 83/14, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, BARCIANU, V, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W, DL, DEX. - Scris şi: desgustare. - PL: dezgustări. - V. dezgusta. DEZGUSTÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care *a pierdut gustul, plăcerea; îngreţoşat. Cf. pontbriant, d, LM, BARCIANU, V, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D. + S p e c. (Despre animale) Care suferă de indigestie. Numai cu hrană verde se îndreaptă caii când sânt dis-gustaţi, când mistuiesc rău şi sunt slabi. I. IONESCU, C. 92/9/ 2. Care este plin de nemulţumire; abătut, întristat, decepţionat; p. e x t. scârbit2 (II 1). Cf. lm. Şi cu toate astea dindărătul acestor majorităţi oficiale stă ţara întregă nemulţumită şi dezgustată. EMINESCU, O. XII, 128, cf. BARCIANU, V, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, LOVINESCU, C. IV, 80. Eram obosit şi desgustat. CAMIL PETRESCU, T. I, 536. Erai pornit să cucereşti lumea şi te regăsesc desgustat. C. PETRESCU, C. V. 20. Bălcescu era din cale afară de dezgustat. CAMIL PETRESCU, O. II, 376. Dezgustat, caută a pleca din ţară. IST. LIT. ROM. II, 166, cf. M. D. ENC, -O (Prin lărgirea sensului) în vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate, îşi aleseră lor Un alt stăpânitor. ALEXANDRESCU, O. I, 197. O (Substantivat) îşi închipuie că are dreptul să facă pe dezgustatul. VLAHUŢĂ, S. A. II, 197. Trebuie ...să faci pe dezgustatul de viaţă. SĂM. II, 695. 3. (Despre manifestări ale oamenilor, despre ochii, privirea lor etc.) Care exprimă, denotă dezgust (1). Pleoapele ... trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos şi demonic albastru şi cu toate acestea dezgustaţi. 6538 DEZGUSTĂTOR -862- DEZICE1 EMINESCU, P. L. 122. După aerul disgustat şi 'tonul sec cu care pronunţă aceste cuvinte, ai zice că bietul om suferă de boala grozavă a urâtului. CONV. lit. iii, 229. Glas răguşit şi dezgustat, vinea, L. îl, 158. -Scris şi: desgustat. - PL: dezgustaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dizgustât, -ă (scris şi: disgustat, -ă) adj. - V. dezgusta. DEZGUSTĂTOR, -OĂRE adj. Care provoacă dezgust (1), respingător (2), scârbos (2), (învechit) dezgustos. Cf. costinescu. Ar fi ... un fel de aluat nesărat şi desgustător. maiorescu, d. iii, 282. Ceea ce nu e însă indiferent e priveliştea dezgustătoare ce ne-o prezintă astăzi organul guvernamental, eminescu, o. x, 178. Fac împrejuru-i o poliţie desgustătoare. caragiale, 0. I, 27. Din nefericire nu se află numai pe afară asemenea necurăţenie dezgustătoare, contemporanul, iv, 68. Era o scenă desgustătoare. D. zamfirescu, v. ţ. 191.0 matahală dezgustătoare, agîrbiceanu, s. 493. Pentru cel ce iubeşte miniaturile, traversarea în clasa a IlI-a e dezgustătoare. M. eliade, o. i, 73. A trecut cu privirea ... la femeia care-şi alăptează pruncul cu gingii desgustătoare. c. petrescu, C. V. 28. Oglinda îi atrăgea tiranic privirea, să-i arate obrazul cu cicatricea dezgustătoare, id. î. li, 81. Se plângea că Adele nu vrea să-i mai asculte poeziile: lucru inexplicabil şi dezgustător. E. IONESCU, E. 121. Era ca o desgustătoare criză nervoasă. POPA, V. 235 .A găsit în această privinţă mijloace dezgustătoare. RALEA, o. 142. O să avem de luptat cu baroana, care-i dezgustătoare, arghezi, s. xi, 44, cf. DL, DM, dex. [Ester] a devenit un hoit dezgustător după linia a şaptea, cărtărescu, N. 233. După părerea mea, moral vorbind, această opinie porneşte de la o dezgustătoare calomnie, patapievici, C. L. 276. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ absolut). Eşti desgustător de inteligentă, camil petrescu, t. i, 451. Dezgustător de frumos. Mă întreb cum poate să-ţi placă, vinea, l. i, 269. -O (Adverbial) îi trist şi dezgustătoriu de văzut câţi oameni se ocupă cu fleacuri, contemporanul, l, 346. Rodnicia vieţii mele supravieţuind unui dezastru, simbolul viu şi realitatea răului au fost dezgustător de neînţelese. M. eliade, o. i, 28. Nimic nu e mai desgustător decât o femee proastă. CAMIL PETRESCU, P. 318. Apa ... mirosea dezgustător. BRĂESCU, A. 226. încercarea bătrânilor de a înăbuşi toate afirmările tineretului a luat proporţii dezgustător de mari. cioran,r. 170. - Scris şi: desgustător. - PL: dezgustători, -oare. -Şi: dezgustătoriu, -ie adj. - Dezgusta + suf. -(ă)tor. DEZGUSTĂTORIU, -IE adj. v. dezgustător. DEZGUSTOS, -OĂSĂ adj. (învechit) Dezgustător. Cf. polizu, lm. E disgustos şi greţos [secretarul], ca şi când ar fi fost adus pe lumea asta de un contrabandier. 1. NEGRUZZI, S. VI, 13. -Scris şi: desgustos. polizu, lm. - PL: dezgustoşi, -oase. - Şi: dizgustos, -oâsă (scris şi: disgustos, -oasa) adj. - Pref. dez- + gustos. DEZGVOZDÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A scoate din cuie; a desţintui. Şi cumpără pânză, şi dezgvozdi el, şi-l puse jos, învăli-l cu pânza, şi puse el în mormânt. CORESI, EV. 137, cf. DHLRII, 351, SFC I, 253. -Scris şi: desgyosdi. dhlr ii, 351. - Prez. ind.: dezgvozdesc. - Pref. dez - + g[ă]vozdi. DEZHOLB vb. I v. dezvoalbe. DEZÎCE1 vb. III. 1. R e f 1. A retrage cele spuse sau susţinute înainte (recunoscându-şi greşeala), a se contrazice, a retracta (1); a recunoaşte ca neadevărat (ceea ce s-a susţinut înainte), a n e g a, a infirma, a tăgădui (1); a se dezminţi1 (3). Cf. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 51, LM. Nu vede cum ar fi cu totul a se deszice, urmând de acum înainte sistema pe care Societatea Academică o adoptase, odobescu, S. ii, 326, cf. ddrf. Poate să se contrazică şi să se deszică -toate-i sunt ertate. SĂM. li, 645, cf. alexi, w, şăineanu2, resmeriţă, D, cade. A susţinut dinastia, iar acum se dezice, pas, l. i, 223. Să se dezică măcar de o parte din cele rostite la şedinţă, v. rom. ianuarie 1960, 62. Ele n-or mai vrut să ştie de ce-or avut! ... S-or dezis! lăncrănjan, C. II, 439, cf. DN2. Ar fi fost într-adevăr surprinzător ca la apogeul carierei sale teribiliste să se dezică. S februarie 1970, 91, cf. M. D. ENC. Asta nu înseamnă că atitudinea povestitorului este alta atunci când începe naraţiunea în mod abrupt sau evită să se dezică prin formule consacrate. LL 1973, nr. 4, 785, cf. DEX. O serie de cercetători se dezice cu ipotèze contrare, flacăra, 1977, nr. 24, 19. Noii miniştri se dezic de unele acte normative adoptate de predecesorii lor. rl 2005, nr. 4 519. R e f 1. p a s. Că hâr, că mâr, pace; zisa împăratului nu se putea deszice. ispirescu, l. 376. T r a n z. Dau mâna cu boierii, mă fac boier fierbinte. Şi una câte una dezic ce-am zis ’nainte. bolintineanu, O. 164. Nu cred că este bine ...să deziceţi astăzi ceea ce aţi zis la ianuarie. MAIORESCU, D. II, 217. Camera zeloasă dezice ceea ce a zis, dezvotează ceea ce a votat. EMINESCU, o. x, 130. Aceasta-i logica lui Vede-tot? se deszică la pag. 935 ceea ce a zis la pag. 933? contemporanul, iv, 31, cf. .alexi, w, şăineanu2. Şi nu va fi unul Vorba să-mi poată deszice, nici craiul atrid Agamemnon. murnu, i. 174, cf. tdrg, resmeriţă, d, cade. Să rămâie dar, da să dezică ce-a obştit ieri, spuse iar îndârjit Toma. CAMIL PETRESCU, O. II, 638, cf. DN2, M. D. ENC, dex. + (în forma negativă) A nu se abate de la atitudinea, conduita cunoscută, a-şi menţine părerile, a fi consecvent. Nici de data asta nu s-a dezis. Com. din bucureşti. 2. T r a n z. A arăta că este altfel decât pare, că nu se potriveşte, că este în dezacord cu ... Ce-un secol ne zice, ceilalţi o deszic. EMINESCU, O. I, 40. Firme care nu se respectă, mai mult, sunt chiar dezise de anunţurile de sub ele. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 8. + R e f 1. A se desolidariza de cineva sau de ceva. Şi-acum se dezic toţi de el şi l-or lăsat în vale, dar actele vorbesc în privinţa asta! lăncrănjan, C. ii, 368. El s-a dezis curând de maestrul său. V. ROM. iulie 1975, 26. Preşedintele s-a dezis de alesul fostului său partid, rl 2005, nr. 4 514. - Prez. ind.: dezic. - Şi: (învechit) deszice vb. III. - Pref. de- + zice (după fr. dédire). 6544 DEZICE2 -863- DEZIERBI DEZÍCE2 vb. III. Refl. (învechit, rar) A se despărţi (de cineva), a-şi lua rămas-bun (de la cineva). E Pavel ...de fraţii săi dezdzise-se şi nută întru Siriia. COD. VOR.2 230. Rugându-l elu de multă vreame se fie la ei şi nu se giurui, ce dezdzise-se loru şi dzise [...]. ib, cf. DHLRII, 433, ROSETTI, L. R. VI, 212. - Prez, ind.: dezic. - Pref. de- + zice (după slavon. crrpeujTb ca). DEZICERE s. f. Acţiunea de a *(s e) dezice1 şi rezultatul ei; retragere a celor spuse sau susţinute mai înainte (recunoscându-şi greşeala), contrazicere, retractare; recunoaştere ca neadevărat (a ceea ce a fost susţinut înainte), renegare, infirmare, tăgăduire, dezminţire (1); p. e x t. desolidarizare de cineva sau de ceva. Cf. DDRF, ALEXI, W. Duh de desziceri! hai dar s-o pornim. GORUN, F. 183, cf. DN2, M. D. ENC. 283. în genere însă, dezicerea povestitorului de „adevărul” legendei nu cunoaşte accente prea categorice. LL 1973, nr. 4, 786, cf. DEX. - PL: deziceri. - Şi: (învechit) deszicere s. f. - V. dezice1. DEZIDEALIZÁT, -Ă adj. (Rar) Care nu mai este idealizat. [Actorul] e dezidealizat, stând pe picioare zdravene şi dedat la umor. T ianuarie 1969, 103. - Pronunţat: -de-a-. - PL: dezidealizaţi, -te. - Pref. dez- + idealizai. DEZIDÉNT, -Ă s. m. şi f. v. disident DEZIDÉNJÁ s. f. v. disidenţă. DEZIDEOLOGIZÁ vb. I. Tranz. (Complementul indică administraţia, poliţia, justiţia, cultura etc.) A scoate de sub influenţa unei ideologii. Cf. doom2. -Pronunţat: -de-o-. - Prez, ind.: dezideologizez. - Pref. dez- + ideologie + suf. -iza. DEZIDERÁ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A dori. Şi eu desider a figura între cei de fronte. LM. Aceasta însă o poate actorul numai întru măsura aceea întrucât poate ascunde şi transforma propria sa individualitate şi de-a şi-o ... dezidera, cum am zice la un caz, pentru o alta. EMINESCU, O. XIV, 227, cf. ALEXI, W. - Scris şi: desider a. - Prez, ind.: desider. - Din lat. desiderare. DEZIDERAT s. n, Ceea ce este de dorit sau este necesar să se întâmple, să se producă (într-un anumit domeniu, într-o anumită epocă istorică etc.); dorinţă sau cerinţă, de obicei exprimată oficial. V. d o 1 e a n ţ ă . Cf. LM. Fără a mai aştepta perfecta completare a noţiunilor ... prin împlinirea acestui desiderátum. ODOBESCU, S. II, 164, cf. 392. Aceeaşi comisie de acum treizeci de ani a propus acele reforme cari ar fi garantat o sănătoasă dezvoltare a vieţii organice a statului şi cari până-n ziua de azi au rămas deziderate, eminescu, O. XIII, 42. Acele cinci ceasuri foarte rar ajung pentru realizarea dezideratelor programei, caragiale, O. IV, 11. A cunoaşte embriología raselor inferioare este unul din cele mai de căpetenie desiderate ale antropologiei. CONTEMPORANUL, IV, 736, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, tdrg, resmeriţă, D, cade. Acesta este sensul dezideratului ce se formulează ... la noi mai ales, că trebuie să tindem - şi să ajungem odată - să avem o artă naţională. NEGULESCU, G. 219. Academia este ... imaginea organică a eternului deziderat de sinteză a tuturor ştiinţelor. D. GUŞTI, P. A. 199, cf. SCRIBAN, D. Nimic nu place brigandajului dogmatic ca o asimilare, în activitatea lui devastatoare, cu marile deziderate şi imperative. ARGHEZI, S. XI, 51. Marea identitate dintre realitate şi logică ... rămâne simplu deziderat. BLAGA, Z. 153 .El s-a închipuit într-o serie întreagă de tipuri care reprezentau dezideratele ideale ale timpului. RALEA, S. T, III, 30, cf. II, 125, CONSTANTINESCU, s. în, 221. Fără aceste deziderate nu poate fi concepută o ediţie antologică de poezie universală. V. ROM. iulie 1958, 155. Scriitorul devine ecoul dezideratelor majore ale epocii paşoptiste. IST. LIT. ROM. îl, 652, cf. DN2. Unirea a fost realizarea parţială a unui vechi deziderat al poporului. T ianuarie 1966, 1. înfiinţează o tipografie proprie, împlinind astfel un vechi deziderat al tatălui său. magazin ist. 1968, nr. 4, 5, cf. M. D. enc. Se va înfăptui astfel un vechi deziderat al cetăţenilor. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 6, cf. DEX. Organizarea unui punct muzeistic în fiecare sat sau, cel puţin, la centru de comună constituie un deziderat al nostru. PAVEL, S. E. 29. Ziua în care şi-au putut realiza acest deziderat a fost ... aproape la fel de minunată ca şi ziua căsătoriei lor. CĂRTĂRESCU, N. 294. în ce priveşte pensiile, egalitatea de gen este încă un deziderat. RL 2007, nr. 5 282. ^ F i g . Membrele, ca independente, nu mai vor să răspundă la palidele desiderate ale conştiinţei. CARAGIALE, O. vil, 45. Cât priveşte procesele gândirii, fertilitatea şi precizia sunt deziderate mutual incompatibile. PATAPIEVICI, C. L. 376. + (Rar; concretizat) Document în care sunt consemnate dorinţe sau cerinţe. Ceea ce aţi semnat nu este -mai întâi - un decret. E.un simplu deziderat, o minută de şedinţă. CAMIL PETRESCU, O. II, 631. - Scris şi: desiderat. - PL: deziderate. - Şi: (învechit, rar) dezidera turn (scris şi: desider atum) s. n. - Din lat. desideratum. DEZIDERATÎV, -Ă adj. 1. (Gram.; învechit, rar; în sintagma) Modă deziderativă — mod optativ, v. optativ. Modă deziderativă la gramatică înseamnă modă râvnitoare. I. GOLESCU, C. 2. (Livresc) Care conţine sau care exprimă o dorinţă. Verbe desiderative. LM, cf. CADE, SCRIBAN, D. Propunem să numim acest grup simboluri deziderative. RALEA, s. T. II, 154. - Scris şi: desiderativ. - PL: deziderativi, -e. - Din lat. desiderativus, -a, -um, fr. desideratif. DEZIDERÂTUM s. n. v. deziderat DEZIERBÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică păşuni) A lăsa fară iarbă. Cf. molnar, în dr. iv, 386. - Scris şi: desierbi. DR. IV, 386. - Prez. ind.: dezier-besc. - Pref. dez- + iarbă. 6555 DEZIERNA -864- DEZILUZIONAT DEZIERNÁ vb. I. (în dicţionarele din trecut) Intra n z. şi refl.impers. A înceta de a mai fi iarnă. Cf. lb, polizu, pontbriant, d, alexi, w. A început a se desierna foarte timpuriu. LM. - Scris şi: desierna. polizu, pontbriant, d,, alexi, w. - Prez, ind.: deziernez. - Pref. dez- + ierna. DEZIERNÁRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a (se) d e z i e r n a şi rezultatul ei/Cf. polizu, pontbriant, d, alexi, w. -Scris şi: desiernare. polizu, pontbriant, d, alexi, w. - Pl.: deziernări. - V. dezierna. DEZILUZIE s. f. Pierdere a unei iluzii ca urmare a aflării adevăratei stări de lucruri; stare sufletească de amărăciune încercată de cel care şi-a pierdut iluziile, care a fost înşelat în aşteptările, în visurile sale; dezamăgire, decepţie, (familiar) dezumflare. Cf. pontbriant, D, lm. Cât de mare mi-a fost însă desilusiunea, când am văzut că această poesie nu e ... decât o stupidă plagiare, contemporanul, i, 635. E sătul de viaţă şi cântă deziluzia, desperarea şi setea liniştei eterne, vlahuţă, S. a. ii, 388. Asemenea organizaţie nouă ...a produs amărăciuni, deziluziuni de tot soiul GHEREA, ST. CR. îl, 292. Tristă-i soarta ce ne-aşteaptă ... Deziluzii sdrobitoare şi înfrângeri câte vrai. MILLE, v. p. 42. Ea avusese, înainte chiar de a juca, mari desiluzii. SĂM. II, 63, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU2, tdrg. Şi pentru dânsul însă, ca pentru alţii, veniră desiluziile, cu presimţirea exilului, densusianu, l. 350, cf. resmeriţă, D, cade. Abia reculeasă după deziluzia primei sale dragoste, Anna se îndrăgosteşte a doua oară. LOVINESCU, C. vi, 116, cf. v, 106. Dar, deziluziune sfâşietoare! In loc de oală, scoase din pământ un craniu, galaction, o. 149, cf. 132, camil petrescu, t. I, 484. Ea intrase în căsătorie cu deziluzia unui amor nenorocit, brăescu, m. b. 11, cf. scriban, d. Viaţa lui ...a fost un şir lung de deziluzii, ll I, 120, cf. DN2. A suferit o profundă deziluzie, dându-şi seama că nu putea cuceri drepturile pe care le cereau conaţionalii săi. magazin ist. 1970, nr. 7, 7, cf. M. D. ENC, dex. Respiră climatul acesta de sufocaţie şi deziluzie, paleologu, t. 23. + Ceea ce produce pierderea unei iluzii; dezamăgire, decepţie. Doamnă, eşti o amară deziluzie pentru mine şi o răscruce în înţelegerea mea despre femei, camil petrescu, T. ii, 494. - Scris şi: desiluzie. - PL: deziluzii. - Şi: (învechit, astăzi rar) deziluziúne (scris şi: desilusiune, desiluziune CADE) s. f. - Din fr. désillusion. DEZILUZIONÁ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A face să-şi piardă iluziile; a produce (cuiva) o deziluzie, a dezamăgi (1), a decepţiona, (familiar) a dezumfla (2). La prima apariţiune pe scenă ne-a cam deziluzionat puţin. FILIMON, o. II, 341, cf. PONTBRIANT, D, lm. Fără voia noastră suntem siliţi, înainte de a termina, să deziluzionăm chiar pe rectorul Universităţii. EMINESCU, O. XII, 32. Aceste indicaţii de capitole şi împărţire de pagine ar fi singure în stare să desiluzioneze întrucâtva. CONV. lit. xx, 664. Are multe şi grave neajunsuri, cari au deziluzionat aşa de mult pe cei ce şi-au croit un ideal frumos. GHEREA, ST. CR. I, 326. O desiluzionase realitatea şi acum parcă, cu spaimă, înainta spre necunoscutul rece şi ploios. MILLE, V. P. 138, Cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, tdrg, cade. Maro, însă, din prima zi îi desiluzionase. G. M. zamfirescu, M. D. II, 65. Ucenici într-ale meseriei, dar dezamăgiţi înainte de victorie, deziluzionaţi de toate. COCEA, S. I, 307, cf. SCRIBAN, D. Simte o plăcere să înjosească, să deziluzioneze, să ofere viziuni de dezgustătoare descompunere. RALEA, S. T. I, 23, cf. DN2, M. D. ENC, dex. -O Refl. Dintre toţi însă Carrasco se desiluzionează mai tare. CONV. LIT. II, 296. - Scris şi: desilusiona (conv. lit. xx, 664, alexi, w.), desiluziona. - Pronunţat: -zi-o-. - Prez. ind.: deziluzionez. - Şi: (învechit, rar) deziluziunâ (scris şi: desilusiuna pontbriant, d.) vb. I. - Din fr. désillusionner. DEZILUZIONÂNT, -Ă adj. (Rar) Care deziluzionează. întâlnirile cotidiane grăbite, totdeauna automatizate şi deziluzionante, nu ne mai interesau, camil PETRESCU, P. 229. • -Pronunţat: -zi-o-. - PL: deziluzionanţi, -te. - Din fr. désillusionnant. DEZILUZIONÂRE s. f. Acţiunea de a (se) deziluziona şi rezultatul ei; pierdere a iluziilor; stare sufletească de amărăciune încercată de cel care şi-a pierdut iluziile, care a fost înşelat în visurile, aşteptările sale. Cf. pontbriant, d. Viaţa noastră publică a ajuns astăzi într-atât, încât desilu-sionarea a devenit semnul de recunoaştere pentru oamenii de bună-credinţă. maiorescu, CR. i, 365, cf. DDRF, ALEXI, W. Pornind de la procesul iluzionării şi al deziluzionării, ... scriitorul a ajuns în cele din urmă la un adevărat procedeu, relativ autonom, de construcţie, v. rom. februarie 1960, 134. - Scris şi: desilusionare. - Pronunţat: -zi-o-. - PL: deziluzionări. - Şi: (învechit, rar) deziluziunâre (scris şi: desilusiunare PONTBRIANT, D.) s. f. - V. deziluziona. DEZILUZIONÂT, -Ă adj. (Despre oameni) Care a suferit o deziluzie, care a fost înşelat în visurile, aşteptările sale şi trăieşte o stare sufletească de amărăciune specifică; dezamăgit (I), decepţionat, (familiar) dezumflat2. Cf. pontbriant, d, lm, ddrf, alexi, w. în schimb, toţi cei de faţă aveau aerul că au rămas deziluzionaţi. AGÎRBICEANU, S. 49. M-am înşelat, se vede ..., o privesc toţi des iluzionaţi, ironici. CAMIL PETRESCU, T. I, 484, cf. in, 49. Mahalaua plecase desiluzionată. G. M. zamfirescu, M. D. I, 118. Românul ...nu prea cunoaşte, ar afirma moralistul deziluzionat, nici teama prea vizibilă de cele sfinte. ARGHEZI, B. 84. Trecutul, adică tinereţea, are mare preţ în sufletele deziluzionate. RALEA, s. T. I, 25, cf. M. D. enc. 283, dex. <0- (Substantivat) Mi s-a părut că-i văd deja mari, o droaie de coconaşi ... făcând 6562 DEZILUZIUNA -865 - DEZINDUSTRIALIZARE uneori pe scepticii şi pe deziluzionaţii. VLAHUŢĂ, S. A. II, 354. Adăuga tot acolo, ... două versuri de desiluzionat pe care le regăsim în poezia „ Slănicul densusianu, L. 162. + (Despre ochii, privirea, fizionomia, manifestările oamenilor) Care conţine sau care exprimă o deziluzie. Apoi urmează un avertisment deziluzionat la adresa omului de geniu: el poate spera ca opera să-i fie lăudată după moarte. LL 1972, nr. 2,-154. - Scris şi: desiluzionat şi desilusionat (lm, ddrf, ALEXI, W.). - Pronunţat: -zi-o-. - PL: deziluzionaţi, -te. -Şi: (învechit, rar) deziluziunât, -ă (scris şi: desilusiunat PONTBRIANT, D.) adj. - V. deziluziona. DEZILUZIUNA vb. I v. deziluziona. DEZILUZIUNÂRE s. f. v. deziluzionare. DEZILUZIUNÂT, -Ă adj. v. deziluzionat. DEZILUZIUNE s. f. v. deziluzie. DEZIMPLICÂRE s. f. Lipsă a implicării; atitudine, stare a celui care'nu se implică. Judecata etică e o specie a dezimplicării. pleşu, m. m. 14. - Pref. dez- + implicare. DEZIMPOZITÂRE s. f. Reducere sau eliminare a unui impozit. Accizarea benzinei în schimbul dezimpo-zitării salariilor. RL 2001, nr. 3 504. - PL: dezimpozitări. - Pref. dez- + impozitare. DEZINCRIMIN vb. I. T r a n z. (Jur.) A abroga o incriminare atunci când o faptă penală nu mai prezintă un pericol social. Cf. dex2, ndn. -Prez. ind.: dezincriminez. - Pref. dez- + incrimina. DEZINCRIMINÂRE s. f. Acţiunea de a dez-incrimina şi rezultatul ei. Cf. dex2, ndn. - PL: dezincriminări. - V. dezincrimina. DEZINCRIMINÂT, -Ă adj. Scos de sub o incriminare. Cf. dex2, ndn. -PL: dezincriminaţi, -te. - V. dezincrimina. DEZINCRUST vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică instalaţii termice, de spălare, căldări de aburi etc.) A curăţa de depunerile de săruri sau a împiedica formarea acestora, cu ajutorul dezincrus-tanţilor (1). Cf dn2, m. d. enc, dex. 2. (Complementul indică materia primă fibroasă) A supune procesului de îndepărtare parţială sau totală a incrustanţilor care însoţesc celuloza, cu ajutorul dezin-crustanţilor (1), în vederea obţinerii unor paste fibroase. Cf. M. D. ENC. - Prez. ind.: dezincrustez. - Din fr. desincruster. DEZINCRUSTÂNT, -Ă s. m, adj. 1. S. m. Substanţă chimică folosită în industrie la eliminarea depunerilor de săruri sau la împiedicarea formării acestora în instalaţiile termice, de spălare, în căldările de aburi etc. ori la îndepărtarea incrustanţilor aflaţi în materia primă fibroasă. Unii dezincrustanţi chimici acţionează şi asupra crustei formate, dezagregând-o în timp. LTR2. [Dezincrustarea] se face pe cale chimică, cu ajutorul dezincrustanţilor sau cu unelte acţionate manual sau mecanic, der ii, 85, cf. dn2, dc, m. d. enc, dex. 2. Adj. Care are calitatea de a dezincrusta, care efectuează o dezincrustare. Acidul azotic are o acţiune dezincrustantă la diferite concentraţii. LTR2 VI, 300. Procedeele alcaline clasice ... folosesc ca agenţi dezincrustanţi hidroxidul de sodiu ... sulfură de sodiu. ib. - PL: dezincrustanţi, -te şi (rar, 1 s. n. dezin-crustante DEX). - Din fr. desincrustant. DEZINCRUSTARE s. f. Acţiunea de a dezincrusta şi rezultatul ei. 1. Operaţia de eliminare a depunerilor de săruri din instalaţiile termice, de spălare, din căldările de aburi etc. sau de împiedicare a formării acestora, cu ajutorul unor dezincrustanţi (1). Cf. dezincrusta (1). Cf. LTR2, DER, M. D. ENC, DEX. 2. Operaţia de îndepărtare a incrustanţilor care însoţesc celuloza din materia primă fibroasă, în vederea obţinerii unor paste fibroase. Cf. dezincrusta (2). Dezincrustarea completă, pentru a obţine celuloză chimic pură, nu e rezolvată în tehnică. LTR2, cf. DER, M. D. ENC. -PL: dezincrustări. - Şi: (rar) dezincrustare s. f. SFC V, 6. - V. dezincrusta. DEZINDIVIDUALIZ vb. I. T r a n z. (Rar) A face să-şi piardă individualitatea. Cf. dex2, ndn. - Pronunţat: -du-a-. - Prez. ind.: dezindividualizez. - Pref. dez- + individualiza. DEZINDIVIDUALIZARE s. f. (Rar) Pierdere a caracterului individual. Erosul, care reprezintă un proces de dezindividualizare, era reprezentat pe un plan al transcendenţii şi idealităţii. CIORAN, R. 37. Această atitudine satisface o necesitate vitală, deoarece apără creaţia de dezindividualizare. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 14,3/1. -Pronunţat: -du-a-. - PL: dezindividualizări. - V. dezindividualiza. DEZINDIVIDUALIZÂT, -Ă adj. (Rar) Care şi-a pierdut caracterul individual, care nu (mai) este individualizat. Mecanismul se derulează cu o viteză crescândă, oamenii se prefac în rotiţele şi pârghiile sale dezindividualizate. T ianuarie 1969, 118. -Pronunţat: -du-a-. -PL: dezindividualizaţi, -te. - V. dezindividualiza. DEZINDUSTRIALIZÂRE s. f. (Rar) Renunţare la procesul de industrializare a unei ţări, a unei regiuni etc. La început ei au venit cu planul ...de dezindustrializare 6578 DEZINFECTA -866- DEZINFECTAT1 a Germaniei, care avea ca scop să elimine orice concurenţă a industriei germane. CONTEMP. 1948, nr. 112,3/5. - Pronunţat: -tri-a-. - PL: dezindustrializări. - Pref. dez- + industrializare. DEZINFECTÁ vb. I. Tranz. 1. (Chim.; învechit, rar) A neutraliza (2). Chiorul se întrebuinţează spre a desinfecta substanţele ce degage acid sulfhidric. MARIN, PR.I, 18/19. 2. (Astăzi rar; complementul indică aerul dintr-o încăpere) A împrospăta. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d, CADE, SCRIBAN, D. Refl. pas. /« timpul evaporării, fierbând, aceste materiale vor produce un miros foarte plăcut şi se va desinfecta aerul odăi[i]. parab. 36/14. 3. (Complementul indică medii biologice, încăperi sau obiecte) A supune unei dezinfecţii; a steriliza (1), (regional) a dezinficia. Pielea [de bovine] trebuie dezinfectată la graniţă, eminescu, O. XI, 156. Priveşte ca foarte bună măsură a desinfecta materiale date afară de bolnavii de holeră prin clorură de zinc. CONTEMPORANUL, III, 912. Dejecţiunile vor fi pe loc dezinfectate, şi nu aruncate în latrine, ib. vb 360, cf. ddrf, alexi, w, şăineanu2. Laptele de var şi apa de var dezinfectează foarte bine scaunele, bianu, d. S. 232, cf. TDRG, resmeriţă, D, CADE. Două zile spitalul fusese spălat... desinfectat, pavoazat C. PETRESCU, î. ii, 70. în timp de molime de tifos, holeră, desinterie este bine să bem apă desinfectată în acid lactic. VOICULESCU, l. 42, cf. SCRIBAN, D. Dezinfectăm rana cu alcool, acid boric sau prin spălare cu apă şi săpun, belea, p. a. 166, cf. id. ib, 88, DN2. Imediat a fost dezinfectat focarul. G. BARBU, A. V. 185, cf. M. D. ENC, DEX. O Refl. pas. Se porunci cu cea mai mare străşnicie să se desinfecteze în toate casele, contemporanul, iii, 146. Să poate dezinfecta obiectele de metal, mobilele, podelele, spălându-le. bianu, d. s. 232. Locul muşcăturii se dezinfectează şi se pansează în timpul cel mai scurt. ABC SĂN. 366. <> Refl. Dacă uneori accepta ... mâna întinsă a neiniţiaţilor, strângându-le-o, se dezinfecta de îndată cu alcoolul ...pe care-l purta asupră-i. teodoreanu, m. u. 82. - Scris şi: desinfecta. - Prez, ind.: dezinfectez. - Din fr. désinfecter. DEZINFECTÁNT, -Ă s. m. şi (rar) s. n, adj. 1. S. m. şi (rar) s. n. Substanţă chimică sau agent fizic cu proprietăţi germicide utilizate pentru dezinfecţie. Chiorul se aplică drept desinfectant spre destrucţia miasmelor putrede, marin, pr. i, 21/18. S-au înşelat demult cei ce s-au prea încrezut în desinfectante, în vremea epidemiei din 1832. contemporanul, iii, 912, cf. barcianu, ŞĂINEANU2, tdrg. Cel mai bun dezinfectant este soarele, bianu, d. s, cf. resmeriţă, d, CADE. [El] era numai un pachet de pansamente ... exalând miros de desinfectante şi onguente. c. petrescu, î. II, 47. Acidul boric este cel mai uşor desinfectant. VOICULESCU, L. 40, cf. SCRIBAN, D. Miroase atât de tare ... a desinfectante, că ţi se face aproape rău. DEMETRIUS, A. 211. Dezinfectanţii cei mai des folosiţi pentru distrugerea microorganismelor sunt substanţe chimice care fac parte din clasa acizilor, a bazelor, a sărurilor. LTR2. Cel mai frecvent şi potrivit dezinfectant este clor ura de var sau varul nestins. BELEA, P. A. 519, cf. DN2, DC, D. MED, M. D. ENC, DEX. 2. Adj. (Despre substanţe chimice sau agenţi fizici) Care are proprietăţi germicide, care este folosit pentru dezinfecţie; (despre acţiunea acestora) cu efect germicid; (învechit) dezinfectator (1). Cf. barcianu, alexi, w, ŞĂINEANU2. în despărţirea de jos să găseşte lichidul dezinfectant, bianu, d. s. 233, cf. cade, scriban, d. [Băile de leşie] au o acţiune dezinfectantă şi descua-mantă. belea, p. a. 331, cf. 229. In vas se toarnă, la recomandarea medicului, o cantitate fixă de substanţă dezinfectantă. ABC SĂN. 341, cf. dn2, d. med, m. d. enc. [Ceapa] are acţiune dezinfectantă sau bacteriostatică. BUTURĂ, EB. I, 62. - Scris şi: desinfectant. - PL: dezinfectanţi, -te. - Din fr. désinfectant. DEZINFECTARE s. f. Acţiunea de a (s e) dezinfecta şi rezultatul ei; operaţia destinată distrugerii microorganismelor patogene din medii biologice sau de pe diverse obiecte pentru a împiedica propagarea bolilor contagioase la oameni, la animale sau la plante; dezinfectat1, sterilizare (1), dezinfecţie. Cf. eminescu, O. XI, 156. Dacă e vorba de chibrituri sau de desinfectarea canalelor ..., înţelegem că toate aceste industrii au nevoie de chemie. contemporanul, i, 248. Hala a fost înconjurată de oştire, distrugându-se spre desinfectare toate mărfurile. CARAGIALE, O. VII, 177. Despre mijloacele de desinfectare luate de consiliul sanitar zice că, deşi se îndoieşte de folosul lor, dar pot linişti pe cei fricoşi. CONTEMPORANUL, III, 912. Am auzit că guvernul ar fi dat ordine aspre prefecţilor, anume ca să îngrijască cu dezinfectarea, ib. Vi, 365, cf. ddrf, alexi, w. Această soluţie să poate păstra mult şi este minunată pentru dezinfectarea podelelor, bianu, d. S. 232. Dar cucoana, după ce se făcu şi dezinfectarea la etuvă, îşi opri privirile asupra Ilincăi. AGÎRBICEANU, S. P. 48, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Pentru desinfectarea lucrurilor ce vin de la bolnavi ... apa de acid fenic trebuie să fie tare. VOICULESCU, L. 41, cf. SCRIBAN, D. Dezinfectarea pe cale chimică consistă în tratarea seminţelor cu substanţe chimice în stare de praf sau în soluţie. LTR2 VI, 302. întrucât [tinctura] atacă metalele, nu o vom folosi la dezinfectarea instrumentelor, belea, p. a. 14. Dezinfectarea se poate realiza pe cale termică ... sau chimică, der, cf. dn2. Dezinfecţiaprofilactică ... constând din dezinfectarea sistematică a apei potabile. D. MED. 417, cf. M. D. ENC. Domnitorul poruncea ... spălarea banilor în oţet, ca mijloc de dezinfectare. flacăra, 1975, nr. 42, 11, cf. dex. Fi g. în călătorul încă necorupt, se înfiripă deodată dorinţi aprige de răzvrătire, de antisepsie, de dezinfectare severă, fară cruţare, ralea, O. 54. - Scris şi: desinfectare. - PL: dezinfectări. - V. dezinfecta. DEZINFECTÂT1 s. n. (Rar) Faptul de a dezinfecta; dezinfectare. Cf. cade, mda. - Scris şi: desinfectat. cade. - V. dezinfecta. 6582 DEZINFECTAT2 -867- DEZINFLAMARE DEZINFECTAT2, -Ă adj. 1. (Rar; despre aerul dintr-o încăpere) împrospătat. Cf. resmeriţă, d. 2. Care a fost supus unei dezinfecţii; sterilizat (1), (regional) dezinficiat. Cf. ddrf. Obiectele dezinfectate să nu-şi piardă din rezistenţa lor. BIANU, D. s. 233, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Dezinfectaţi odată, putem porni la alt drum, pe care nu trebuie să ne urmeze nimeni. CIORAN, R. 162. Să ceară preotului să aibă linguriţa des infectată când împărtăşeşte. ULIERU, C. 108. Soft începe să servească supa grasă ... în care plutesc legume ... sălcii la gust, ca dezinfectate, demetrius, A. 31. - Scris şi: desinfectat. - PL: dezinfectaţi, -te. - V. dezinfecta. DEZINFECTATÔR, -OÂRE adj, s. m. 1. Adj. (învechit; în forma dezinfectător) Dezinfectant (2). Carantinele şi întrebuinţarea materiilor desinfectătoare urmează, fireşte, din această credinţă. CONTEMPORANUL, III, 146, cf. BARCIANU, ALEXI, W. 2. S. m. (învechit, rar) Persoană care face dezin-fecţia. Tot aşa fac dezinfectatorii oficiali; ard pravul la Paris în vreme ce holera e încă la Marsiliea. CONTEMPORANUL, Vj, 362. -PL: desinfectatori, -oare. - Şi: dezinfectător, -oare (scris şi: desinfectător) adj. - Dezinfecta + suf. -(ă)tor. DEZINFECTÂŢIE s. f. (învechit, rar) Dezinfecţie. Desinfectaţiile şi fumigaţiile se baseasă pe metoade himice. marin, pr. i, IV/8. - Scris şi: desinfectaţie. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dezinfectaţii. - Dezinfecta + suf. -aţie. DEZINFECTĂTOR, -OÂRE adj. v. dezinfectător. DEZINFÉCTIE s. f. Operaţia destinată distrugerii microorganismelor patogene dintr-un anumit mediu, de pe obiecte sau din locuri infectate etc, pentru a împiedica propagarea bolilor contagioase la oameni, la animale sau la plante; sterilizare (î), dezinfectare, (învechit, rar) dezinfectaţie, Mijloace de desinfecţiune pentru grajdiuri, vagoane de vite, gunoiuri etc. [Titlu]. GfflCA - sturdza, A. 153, cf. lm. Dezinfecţiunea poate fi făcută prin mijloace chimice sau prin agenţi fizici. BIANU, D, s, cf. CADE. Desinfecţia se face cu tot soiul de medicamente. VOICULESCU, l. 114. Să se evite întrebuinţarea materialului apicol uzat, fără desinfecţiune prealabilă temeinică. ENC. AGR. III, 604, cf. SCRIBAN, D. Felul cum faceţi dvs. desinfecţiile nu vă face cinste. ULIERU, C. 71. Se practică o dezinfecţie profilactică şi una curativă. LTR2. Tratamentul [hidrosadenitei] se face prin dezinfecţia regiunii cu spirt camforat. BELEA, p. A. 563, cf. DN2. Dezinfecţia se aplică fie în vederea purificării apei potabile, fie pentru distrugerea florei patogene din apele reziduale. D. MED, cf. M. D. ENC, DEX. - Scris şi: desinfecţie. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dezinfecţii. - Şi: dezinfecţiune (scris şi: desinfecţiune) s. f. - Din fr. désinfection. DEZINFECŢIUNE s. f. v. dezinfecţie. DEZINFEST vb. I. T r a n z. (Complementul indică legume, fructe sau locurile în care acestea sunt depozitate) A supune unui tratament chimic sau fizic pentru a distruge paraziţii sau insectele care le infestează. Cf. dn2, dex2. -Prez. ind.: dezinfestez. - Pref. dez- + infesta. DEZINFESTÂNT s. m. Substanţă chimică folosită la dezinfestare. Cf. dn2, dc, dex2-. - PL: dezinfestanţi. - Dezinfesta + suf. -ant. Cf. fr. désinfes-tant. DEZINFESTARE s. f. Acţiunea de a dezinfesta şi rezultatul ei; tratare chimică sau fizică a legumelor, a fructelor sau a locurilor în care acestea sunt depozitate, pentru distrugerea paraziţilor sau a insectelor care le infestează. Dezinfestarea se efectuează preventiv, înainte de începerea campaniei, în sălile de lucru şi în magazii, ltr2, cf. dn2, m. d. enc, dex. - PL: dezinfestări. - V. dezinfesta. DEZINFESTÂT, -Ă adj. Curăţat de paraziţi. Cf. dex2. - PL: dezinfestaţi, -te. - V. dezinfesta. DEZINFICI vb. I. T r a n z. (Prin Transilv.) A dezinfecta (3). Cf gheţie, r. m. - Scris şi: desinficia. gheţie, r. m. - Pronunţat: -ci-a. - Prez. ind.: dezinficiez. - Pref dez- + inficia. DEZINFICIÂT, -Ă adj. (Prin Transilv.) Dezinfectat2 (2). Cf. gheţie, r. m. - Scris şi: desinficiat. gheţie, r. m. - Pronunţat: -ci-at. - PL: dezinficiaţi, -te. - V. dezinfîcia. DEZINFILTR vb. I. R e f 1. (Rar; despre bolnavi) A se vindeca de un infiltrat, de o afecţiune inflamatorie. In cursul tratamentului, bolnavul pierde ... în greutate şi se dezinfiltrează cu totul. DANIELOPOLU, F. N. II, 204. ^ T r a n z. fact. Principalul este să scapi de edemele acumulate, adică să-ţi dezinfiltrezi clientul, galaction, o. a. i, 48. - Prez. ind.: dezinfiltrez. - Pref. dez- + infiltra. DEZINFLAM vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) A (se) dezumfla (1). Cf. DN2, DEX2. - Prez. ind.: dezinflamez. - Pref. dez- + inflama. Cf. fr. désenflammer. DEZINFLAMÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezinflama şi rezultatul ei. Cf. DEX2, ndn. - PL: dezinflamări. - V. dezinflama. 6597 DEZINFLAMAT -868- DEZINSERŢIE DEZINFLAMAT, -Ă adj. Dezumflat2. Cf. dex2, MDA. -PL: dezinflamaţi, -te. - V. dezinflama. DEZINFLÂŢIE s. f. (în opoziţie cu inflaţie) Atenuare, diminuare, scădere a ratei inflaţiei; păstrare a valorii monedei de schimb. Accelerarea dezinflaţiei a permis Consiliului de administraţie al BNR să decidă reducerea ratei dobânzii de intervenţie. RL 2005, nr. 4 513. - PL: dezinflaţii. - Din fr. désinflation. DEZINFLAŢIONÎST, -Ă adj. Care reduce inflaţia. Procesul dezinflaţionist ar putea fi întrerupt în primul trimestru din 2005. RL 2004, nr. 4 461. - PL: dezinflaţionişti, -ste. - Din fr. désinflationiste. DEZINFORMA vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A informa greşit, denaturat (de obicei în mod tendenţios). Un articol care dezinformează. RL 1960, nr. 4 759, cf. dn2. Pentru a dezinforma serviciile specializate ale guvernului, pentru a da impresia că totul se desfăşoară normal, a fost organizată o vână-, toare. magazin ist. 1969, nr. 5, 8, cf. m. d. enc, dex. L-a acuzat în gura mare pe colegul ... că nu se pricepe şi că dezinformează ascultătorii, flacăra, 1975, nr. 47, 20. Tovarăşii ... fuseseră dezinformaţi de Banciu. ib. 1976, nr. 10, 11. -Prez. ind.: dezinformez. - Pref. dez- + informa. Cf. fr. d é s i n f o r m e r. DEZINFORMARE s. f. Acţiunea de a dezinforma şi rezultatul ei. A reproduce la noi doar punctul de vedere „pro ” este în sine un act de dezinformare, un semn de căutare cu orice preţ a publicităţii. CONTEMP.. 1975, nr. 1 511, 11/5, cf. dex. ♦ Lipsă de informare. Cursurile erau ţinute de profesori universitari care m-au uimit prin dezinformare. Habar n-aveau de realităţile din România, flacăra, 1976, nr. 2, 3. - PL: dezinformări. - V. dezinforma. DEZINFORMÂT, -Ă adj. Care este greşit informat sau neinformat (în mod tendenţios). Cf. dex. Am fost naiv, dezinformat, ...de prea bună credinţă, flacăra, 1979, nr. 21, 1. - PL: dezinformaţi, -te. - V. dezinforma. DEZINHIB vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să iasă sau a ieşi dintr-o stare de inhibiţie. Cf. dex2, ndn. Vor veni istoricii tineri, dezinhibaţi de libertatea de după 1989, cu dovezi clare, smulse din arhivele secre-tizate. RL2005, nr. 4 506. - Prez. ind.: dezinhib. - tref. dez- + inhiba. Cf. fr. d é s i n h i b e r. DEZINHIBÂRE s.f. Acţiunea de a (se) d e z i n - h i b a şi rezultatul ei. Cf. dex2, ndn. - PL: dezinhibări. - V. dezinhiba. DEZINHIBÂT, -Ă adj. Scos, eliberat din starea de inhibiţie. în holul casei ei, ... gesturile noastre de dragoste deveneau din ce în ce mai dezinhibate, mai îndrăzneţe, cărtărescu, n. 109, cf. dex2. - PL: dezinhibaţi, -te. - V. dezinhiba. DEZINHIBÎŢIE s. f. înlăturare a stării de inhibiţie, eliberare de inhibiţie. Cf. dex2, ndn. - PL: dezinhibiţii. - Din fr. désinhibition. DEZINIM vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se descuraja. In nenorocirile sale cele cu mult mai mari decât ale tale, te înveaţă pre tine a nu te desinima. MAIOR, T. 30/18. - Scris şi: desinima. - Prez. ind.: dezinimez. - Pref. dez- + inima. DEZINSECTIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică organisme animale sau vegetale, încăperi etc.) A distruge insectele ectoparazite care constituie o sursă de infecţie sau care vehiculează germenii patogeni ai unor boli infecţioase. V. deparazita. Cf. DN2, DEX2. -Prez. ind.: dezinsectizez. - Din fr. désinsectiser. DEZINSECTIZÂRE s. f. Acţiunea de a dezinsectiza şi rezultatul ei; dezinsecţie. V. deparazitare. [Se va face] dezinsectizarea pomilor, dacă va fi posibil, enc. AGR. IV, 371. Pentru dezinsectizare se folosesc mijloace mecanice ... şi mijloace chimice. LTR2 Dezinsectizarea se face cu aceleaşi mijloace ca şi deparazitarea. der, cf. dn2, m. D. ENC, DEX2. - Scris şi: desinsectizare. - PL: dezinsectizări. - V. dezinsectiza. DEZINSECTIZÂT, -Ă adj. Care a fost supus dezinsecţiei. Cf. dex2. -PL: dezinsectizaţi, -te. - V. dezinsectiza. DEZINSÉCTIE s. f. Operaţia de distrugere a insectelor ectoparazite, care constituie o sursă de infecţie şi care pot vehicula germenii patogeni ai unor boli infecţioase; dezinsectizare. Cf. dn2, d. med, dex. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: dezinsecţii. - Din fr. désinsection. DEZINSÉRTTE s. f. Desprindere operatorie sau traumatică a inserţiei unui tendon sau a unui muşchi. Animalul ... nu se mai poate scula, se produc fracturi cu dezinserţia ligamentelor şi tendoanelor. ENC. AGR. IV, 328. Dezinserţia muşchiului pectoral de pe coaste. DER, cf. D. MED, M. D. ENC. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dezinserţii. - Din fr. désinsertion. 6613 DEZINSTITUŢIONALIZA -869- DEZINTEGRAŢIE DEZINSTITUŢIONALIZÁ vb. I. Tranz. (Complementul indică copii orfani sau abandonaţi; p. e x t-, copii ajunşi la majorat) A scoate de sub tutela orfelinatelor şi a caselor de copii şi a încredinţa unor familii. -Pronunţat: -ţi-o-. - Prez, ind.: dezinstituţionalizez. - Pref. dez- + instituţionaliza, DEZINSTITUŢIONALIZÂRE s. f. Acţiunea de a dezinstituţionaliza şi rezultatul ei. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: dezinstituţionalizări. - V. dezinstituţionaliza. DEZINSTITUŢIONALIZÂT, -Ă adj. (Despre copii orfani sau abandonaţi) Care a fost scos de sub tutela orfelinatului sau a casei de copii. Un proiect unicat de integrare socio-profesională va fi aplicat ... pentru 10 tinere dezinstituţionalizate, aflate în stare de abandon. RL 2004, nr. 4 471. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: dezinstituţionalizaţi, -te. - V. dezinstituţionaliza. DEZINTEGRÁ vb. I. R e f 1. A se desface în părţile componente, a-şi pierde structura compactă; a se dezagrega (1). Inul se poate dezintegra în fibrele de mărimea bumbacului şi poartă în acest caz denumirea de in cotonizat. IONESCU-MUSCEL, FIL. 329, cf. dn2, m. d. ENC. I s-a administrat exclusiv ... autovaccin total celulomicrobian dezintegrat parţial. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 17, cf. dex. ^ Tranz. F i g . Dar există aici şi dezavantajul de a vedea în orice mărunţiş o revelare a sacrului, riscând în felul acesta să dezintegrezi sacrul însuşi, liiceanu, J. 44. + A se desprinde dintr-un ansamblu; a se separa (1). Aventura e exagerarea importanţei unui moment parţial ..., e atenţia exclusivă acordată unei porţiuni separate, dezintegrată de seria continuă a vieţii, ralea, S. T. iii, 166. + (Despre unele elemente radioactive, despre nucleele atomice ale unor elemente sau despre diviziuni ale acestora) A se transforma în mod spontan sau artificial în alt element radioactiv sau în alt nucleu atomic ori în altă diviziune, cu o structură diferită; a se dezagrega (3). Mezonii încărcaţi .. se pot dezintegra în particule uşoare. SANIELEVICI, R. 134, cf. 229. Dacă energia de legătură e negativă, nucleul se dezintegrează spontan. LTR2, VI, 303. Anumite corpuri radioactive ...au particularitatea de a se dezintegra cu timpul, dând alte elemente radioactive. GEOLOGIA, 55, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. + A-şi pierde caracterul iniţial; a suferi modificări de structură, a se altera. [La unele anelide] după 4-5 luni de post, se desintegrează ochii, în cele din urmă pigmentul, parhon, b. 124. - Scris şi: desintegra. - Prez, ind.: dezintegrez. - Din fr. désintégrer. DEZINTEGRÁRE s. f Acţiunea de a (se) dezintegra şi rezultatul ei; separare în părţile componente, pierdere a structurii compacte; dezagregare (1), (învechit) dezintegraţie. La această vârstă sinteza nu mai compensează decât foarte puţin desintegrar ea proteinelor, parhon, b. 49, cf. DC. Pulverizarea este o dezintegrare. D. med. + Transformare spontană sau artificială a unui element radioactiv în alt element radioactiv, a unui nucleu atomic sau a unei diviziuni a acestuia în alt nucleu sau în altă diviziune, cu o structură diferită; dezagregare (2). Prin descompunerea procedeelor de dezintegrare a atomului producătoare de itmaşe energii, care va fi atunci procedeul de dirijare? D. GUŞTI, P. A. 362. Corpurile radioactive trebuiesc privite ca o continuă dezintegrare a materiei. ENC. tehn. I, 108. S-a descoperit că dezintegrarea plutoniumului produce o masă importantă de căldură. CONTEMP. 1948, nr. 109, 2/3= Electronii detectaţi provin din dezintegrarea neutronilor. SANIELEVICI, R. 107, cf. 25, 120. Termenul dezintegrare artificială e vechi şi e înlocuit cu termenul reacţie nucleară. ltr2. Cunoscând timpul în care se produce dezintegrarea materiilor radioactive, se deduce vârsta rocii. GEOLOGIA, 55, cf. DN2. Dezintegrarea se poate produce de la sine ... sau artificial, prin bombardarea cu diferite particule sau radiaţii. DC. Dezintegrarea radioactivă este însoţită de emisiune de energie electromagnetică. D. MED, cf. M. D. ENC. 283, dex. + Pierdere a caracterului unitar; descompunere (2), alterare. Mizeria aduce, însă, o dezintegrare a omului din viaţă, o oscilare dureroasă şi o instabilitate permanentă care exclud posibilitatea unui cadru normal. CIORAN, R. 40. La Shakespeare, dezintegrarea clasei cavalereşti se manifestă prin alterări individuale de caracter. LL I, 124. Dezintegrarea neutrului în albaneză a început de mult timp. CL 1973, 371. „Fetele Didinei”, comedie a dezintegrării familiilor burgheze. T februarie 1969, 6. - Scris şi: desintegrare. - PL: dezintegrări. - V. dezintegra, DEZINTEGRAT, -Ă adj. Care a suferit o dezintegrare; dezagregat. Cf. M. D. enc. Diamefrul acestor corpuri cereşti ... presupuse fragmente ale unei planete dezintegrate ... variază între câteva sute de metri şi 800 km. contemp. 1975, nr. 1 490, 5/5, cf dex. + (Despre unele elemente radioactive, despre nucleele atomice ale unor elemente sau despre diviziuni ale acestora) Care a suferit o dezintegrare nucleară. Radioactivitatea materiei dezintegrate poate da rezultate surprinzătoare în medicină. CONTEMP. 1948, nr. 109, 2/3. Vom avea ... numărul de neutroni dezintegraţi. SANIELEVICI, R. 107, cf. M. D. ENC. 283, DEX. -PL: dezintegraţi, -te. - V. dezintegra. DEZINTEGRATOR s. n. Nume dat mai multor tipuri de maşini folosite la măcinarea materialelor friabile, moi sau fibroase, la mărunţirea tocăturii de lemn, la dezagregarea amidonului, la separarea din gaze a particulelor solide aflate în suspensie etc. Cf. nom. MIN, I, 51. Dezintegratoare se numesc şi unele maşini folosite la destrămarea maculaturii şi a semifabricatelor fibroase. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC. -PL: dezintegratoare. - Din fr. désintégrateur, germ. Desintegrator. DEZINTEGRAŢIE s. f. (învechit) Dezintegrare. Atracţia între lucrurile neasemănătoare şi respingere între cele asemenea. De aici urmează integraţia şi desintegraţia. contemporanul, iv, 540. - Scris şi: desintegraţie. - Din fr. désintégration. 6621 DEZINTERES -870- DEZINTERESARE DEZINTERES s. n. Atitudine de indiferenţă, nepăsare faţă de o anumită problemă, apatie; lipsă de preocupare, de solicititudine faţă de cineva sau de ceva; dezinteresare (2), indiferenţă, detaşare (2). O amânare a serbării întru memoria lui Ştefan cel Mare ar produce dezinteres pentru totdeauna, eminescu, O. IX, 491. Dezinteresul, până la totala indiferenţă faţă de casă şi familia lui. rebreanu, ap. iordan, l. r. a. 247. Cel care nu-i vânător nu înţelege acest dezinteres culinar. ALAS 29 IV, 1934, 6/1. Relevă ca un reproş dezinteresul editurilor de a tipări scrierile complete, ib. 26 IV, 1936, 9/5. Aaa - spuse dânsa cu dezinteres -credeam că e o crimă pasională, ib. 18 IV, 1937, 11/4, cf. SCRIBAN, D. Aceasta foarte uşor duce şi în viaţa socială la dezinteresul faţă de persoană, la contopirea ei în massă. STăniloae, o. 82. Principala cauză (dacă nu unica) a rămânerii în urmă la învăţătură o constituie dezinteresul părinţilor sau al elevilor. GÎ 1958, nr. 464, 3/3. Nu sunt preocupaţi de desfăşurarea corespunzătoare a întrecerilor pe clase. Rezultatele acestui dezinteres s-au văzut. SP. pop. 1965, nr. 4 775, 2/2, cf. DN2, M. D. ENC. Sperând din inimă că asistăm la ultima zvârcolire a „balaurului cu trei capete” (1. prost-gust; 2. dezinteres; 3. platitudine). FLACĂRA, 1975, nr. 42, 12. Aceste contradicţii se combină, se completează ... ţesând în jurul cineastului o plasă de interese şi dezinterese. CONTEMP. 1975, nr. 1 940, 11/3, cf. DEX. Câteva note sunt recurente în acţiunea bârfei: fascinaţia pentru amănuntul pur, dezinteresul faţă de ierarhia socială, în fine, exerciţiul limbii ascuţite şi al ochiului moralist, patapievici, c. l. 27. + Lipsă de preocupare, detaşare faţă de problemele sau interesele personale; p. e x t. altruism; dezinteresare (1). Cf. M. D. enc. Ştiţi bine câte servicii v-au făcut cu cel mai mare dezinteres, flacăra, 1975, nr. 44, 21. - Scris şi: desinteres. - Postverbal de la dezinteresa. Cf. fr. d e s i n t e -ret. DEZINTERESA vb. I. 1. T r a n z. (învechit) A face să piardă interesul pentru ceva, să nu mai urmărească un anumit scop. Numai într-însele putem învăţa a desmaterializa amorul şi a dezinteresa jertfirele noastre, negulici, e. i, 94/18. [Arta] este aci studiată nu pentru că ne interesează ea însăşi exclusiv, ci pentru că ne dezinteresează de celelalte lucruri. CONTEMPORANUL, VII2, 314, cf. SCRIBAN, D. 2.R e f 1. .(Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A manifesta indiferenţă, nepăsare faţă de o anumită problemă; a nu se preocupa, a nu se îngriji de cineva sau de ceva. Cf. pontbriant, d. S-a făcut că se dezinteresează complet de urmările unei aşa de proaste aventuri, caragiale, o. iv, 210, cf. ddrf, şăineanu2, resmeriţă, D, cade. Era obişnuită ca el ... să se dezintereseze de mondenismul ei prea costisitor. rebreanu, r. i, 188. Cel mai mare, imens de bogat şi aprig de avar se dezinteresa cu totul de noi. camil PETRESCU, u. N. 22. Socoti mustrarea drept aluzie la buna lor stare şi la indiferenţa cu care se dezinteresează de »tot ce-a lăsat în urmă. C. PETRESCU, C. v. 226. Domnul Fink putea să se dezintereseze de felul cum ar fi fost găzduit un băiat, arghezi, s. xi, 115. Copiii s-au dezinteresat brusc de jucăria pe care mi-o ceruseră. CĂLINESCU, C. O. 107. Metisul, dezinteresându-se cu desăvârşire de tribul Ona, dârdâia. tudoran, p. 575, cf. dn2. Nici astăzi intelectualitatea românească nu trebuie să se dezintereseze de felul cum scriem şi vorbim româneşte, ll 1972, nr. 3, 355, cf. M. D. ENC. Istoriografia mai nouă s-a dezinteresat de această problemă, magazin IST. 1974, nr. 4, 14, cf. dex. 3. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică persoane) A elimina dintr-o afacere, acordând o despăgubire pentru pierderea suferită. Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, ŞĂINEANU2, CADE. - Scris şi: desinteresa. PROT. - POP, N. D, cade. - Prez, ind.: dezinteresez. - Din fr. désintéresser. DEZINTERESARE s. f. Faptul de a (se) dezinteresa. 1. Lipsă de preocupare pentru propriile interese, detaşare faţă de problemele personale; dezinteres. V. altruism. Plutarh laudă disinteresirea lui ... şi economisirea căsii lui. molnar, i. 349/13. Pentru atâtea îngrijiri, râvnă, desinteresare şi dragoste nu i-ai zice că ierţi pe tată-său? CR (1839), 130733. în loc de a-l forma pentru desinteresare, îi insuflă o ambiţie colectivă, negulici, E. ii, 318/24. Stăruinţile femeei lui deşteptase într-însul mustrări de cuget pe care desinteresarea lui Toma le făcuse mai sfâşiitoare. CODRESCU, C. I, 146/4. A fost un amic, poate singurul adevărat, ce l-am avut, care m-a iubit cu desinteresare. EMINESCU, P. L. 116. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viaţa sa binelui public, id. O. ix, 219. Cere în această privinţă şi sfatul meu. I-l voi da cu toată desinteresarea. CARAGIALE, O. III, 114. E sigur că biruinţa va fi pe partea operelor pornite din adevărata desinteresare. CONV. lit. xlii, 87. Se gândea că va iubi foarte mult pe George, ca astfel să-l răsplătească pentru dezinteresarea lui. rebreanu, i. 184, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Nu-ţi vine mai bine să renunţi la cărţile ce le citeşti ..., pentru a te înregimenta într-o cruciadă ... împotriva a tot ceea ce nu e puritate, dezinteresare şi eroism? CIORAN, R. 121. A slujit învăţământul românesc cu dezinteresare şi pasiune. IST. lit. ROM. II, 377. 2. Indiferenţă, nepăsare faţă de o anumită problemă; lipsă de preocupare, de solicitudine faţă de cineva sau de ceva; dezinteres. Cf. pontbriant, d, prot. - pop, n. d. [Ministrul] îşi va fi câştigat vază prin onestitatea şi desinteresarea sa în materie de bani. maiorescu, d. v, 73. Mai presus de toate silirile ce ai făcut cu atâta desinteresare este un lucru pe care nu-l ştii. contemporanul, iv, 101. A plecat schiţându-mi o mică teorie asupra curioasei dezinteresări a poeţilor, vlahuţă, S. A. II, 374, cf. MILLE, V. P. 115, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. în aparenţa dezinteresării, opinia publică distinge, mărindu-l, nervul ambiţiei încordate. LOVINESCU, S. I, 150. în dezinteresarea lui pentru orice spectacol al vieţii, adormea unde îl prindea vremea. C. petrescu, C. V. 291. încerca să răscumpere, cu îmbrăţişări şi daruri, cei doi ani de condamnabilă desinteresare de destinul fiicei din fiori. 6624 DEZINTERESAT -871- DEZINTOXICA G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 65. Vorbea cu căldură, dar, vădit, cu-o dezinteresare de artist. COCEA, s. I, 31. Afirmarea vieţii propriului neam nu însemnează eo ipso negarea altor neamuri, ba nici chiar desinteresarea de soarta lor. STĂNILOAE, O. 156, cf. SCRIBAN, D. în materie de totală dezinteresare de univers, vă recomand „Sonata în la major” CĂLINESCU, C. O. 42, cf. M. D. ENC. 283, dex. -O (Prin lărgirea sensului) Avem anume să cercetăm două chestiuni: a) necesitatea artei şi b) dezinteresarea ei. contemporanul, vn2, 309. Unii numesc fenomenul acesta dezinteresare, numire care defmeşte-n chip tocmai negativ arta. ib. 313. 3. (în dicţionarele din trecut) Despăgubire, compensare bănească acordată unei persoane eliminate dintr-o afacere. Cf. pontbriant, d, cade. - Scris şi: desinteresare. - PL: dezinteresări. - Şi: (învechit, rar) dizinteresire (scris şi: dis interes ir e) s. f. - V. dezinteresa. DEZINTERESÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care nu-şi urmăreşte propriile interese, care este detaşat, lipsit de preocupare faţă de problemele personale; obiectiv (I 2), imparţial. V. altruist, generos. Acuma aflându-să în oarecare nevoie, acest dezinteresat bărbat au primit mulţămita nobilei sale purtări, ar (1837), 374734. Un singur amic, în adevăr desinteresat, îmi rămase totuşi. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 126. Numai omul dezinteresat va putea odinioară să moară cu sentimentul cel dulce şi a dzice: aice pre pământ nu am vieţuit în zadar. CALENDAR (1860), 7/6. Mihai-Vodă, despoticul şi adunătorul de argint, nu se putea împăca ... cu dezinteresatul şi visătorul mitropolit, iorga, L. II, 408, cf. prot. - pop, n. D, LM, ŞĂINEANU2. în privinţa sentimentului naturii şi a picturii ei, vom observa că în prima fază Eminescu este mai obiectiv, mai dezinteresat. IBRĂILEANU, S. L. 157, cf. resmeriţă, D, cade. S-a înălţat parcă umbra unei înviorări neaşteptate, trimise de acest suflet sfânt de orfană desinteresată. KLOPŞTOCK, F. 324. Geniul este social şi, prin urmare, nu este niciodată dezinteresat. E. IONESCU, E. 96. îi lipsesc [ţăranului] călăuzitorii buni, devotaţi şi dezinteresaţi. sadoveanu, o. xx, 139, cf. SCRIBAN, D. Ibrăileanu ne apare ca un om dezinteresat, modest, sfios, entuziast. CĂLINESCU, C. O. 136. Tu, ca nepot şi moştenitor ..., ai deveni brusc un tip dezinteresat şi generos, barbu, L I, 38, cf. dn2, m. d. enc, dex. Toţi chinezii păreau să recite continuu poezii, să practice dezinteresaţi confucianismul şi să-şi rezolve litigiile numai potrivit înfloriturilor politeţii. PATAPIEVICI, C. L. 343. <> (Substantivat) Numai dezinteresatul poate grăi cu dulce conştiinţă, calendar (1860), 7/8. Va face pe generosul, pe desinteresatul. eftimiu, n, 76. O (Adverbial) Să văd dacă diagnoza mea, pusă dezinteresat, este adevărată, ibrăileanu, a. 132. Emmy trebuia să se căsătorească din dragoste, desinteresat. eftimiu, N. 126. Femeile au o acţiune ... practică în realitate. Ele nu fac nimic desinteresat. camil petrescu, t. ii, 118. El anunţă că ... are multă nevoie ... de apostoli care să lupte dezinteresat. ULIERU, C. 35. + (Despre acţiuni, manifestări, sentimente etc. ale oamenilor) Care denotă detaşare faţă de problemele personale, care nu e dictat de anumite interese. V. obiectiv (1), imparţial. împuterniciţii Rusiei se întrec a propune unele principii întru adevăr dezinteresate. ROM. lit. 26875. Ceea ce trecea peste astă măsură ... în arte formătoare şi dexteritate desinteresată era pus în numărul ocupa-ţiunilor fară valoare. CONV. LIT. I, 131. [Arta] trebuie să şi deştepte o emoţiune dezinteresată. MAIORESCU, CRITICE, 577. Constantin Negri reprezenta ... cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai dezinteresat. eminescu, O. IX, 221. Să asculte de la noi o povaţă desinteresată. caragiale, O. V, 3. Arta este dezinteresată ... făcându-ne să pierdem din vedere interesul nostru propriu pentru viaţă, contemporanul, vii2, 313. O judecată obiectivă, desinteresată, îi este cu neputinţă. SĂM. II, 141, cf. şăineanu2. [Revista] rămăsese încă o manifestare culturală deplin dezinteresată. CONV. lit. XLII, 83. Sfatul acesta dezinteresat facea nule şi neavenite toate câte se întâmplase între noi. IBRĂILEANU, A. 96. Ştiam şi cât de mult suferise din cauza unei iubiri desinteresate, în care jucase totul, carieră şi mijloace materiale. CAMIL PETRESCU, P. 79. îşi propusese, dintr-o curiositate la început desinteresată, să afle exact câte trepte are de urcat. C. petrescu, c. v. 40. Că există o activitate dezinteresată a principalelor funcţiuni biologice ... nu mai încape îndoială. NEGULESCU, G. 81. Facerea mea de bine . trebuie să fie dezinteresată ca să fie o binefacere. SADOVEANU, O. XX, 128. Asprimea, oricât de mare, a statului, sau a reprezentanţilor lui, când e desinteresată, ... nu are nimic rău. STĂNILOAE, O. 245, cf. SCRIBAN, D. Tineretul era - prin însuşi felul său ardent şi dezinteresat de a fi - unul dintre elementele decisive în această luptă. IST. LIT. ROM. iii, 374, cf. DN2. Aceste grupuri spontane ... constituie adevărate „academii” ale cooperării dezinteresate. GÎ 1967, nr. 923, 313. Moralitatea criticii constă în actul dezinteresat al judecăţii de valoare. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 6/3. Vor să comunice şi altora dragostea lor pură şi dezinteresată faţă de poezia adevărată. flacăra, 1975, nr. 42, 19. 2. (Despre oameni) Care manifestă dezinteres pentru cineva sau ceva. V. nepăsător, indiferent. Cf. PONTBRIANT, D. Nu văd pentru ce aş fi mai dezinteresat gustând plăcerea frumosului ... decât simţind orice altă mulţămire. CONTEMPORANUL, Vll2, 316, cf. DDRF, ALEXI, w, TDRG. Cu aere de psiholog dezinteresat îi detaliam calităţile, ibrăileanu, a. 84, cf. resmeriţă, D. Noi riscam, cu voie bună, o moştenire, şi ea se dovedea astfel atât de frumos desinteresată. camil PETRESCU, U. N. 31. Erau şi profesori dezinteresaţi, la care copiam cu cărţile în poală, brăescu, O. A. ii, 111. Hasdeu devine din ce în ce mai dezinteresat de soarta revistei pe care o conduce. IST. UT. ROM. III, 951. De obicei echipele care conduc cu 2-0 devin brusc dezinteresate. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 20. - Scris şi: desinteresat. - PL: dezinteresaţi, -te. - V. dezinteresa. DEZINTOXICA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să elimine sau a elimina ori a neutraliza (2) substanţele toxice pătrunse în organism şi care provoacă intoxicarea lui; a (se) vindeca de o intoxicaţie. Era internat aici pentru a fi desintoxicat de alcool. DEMETRIUS, A. 6626 DEZINTOXICARE - 872 - DEZINVOLTURĂ 114, cf. DL, DN2, M. D. ENC, DEX. ^ F i g . în loc de a dezintoxica vanitoşii de vanitate, oamenii se uimesc şi le [-o] încurajează. E. ionescu, e. 97. - Scris şi: desintoxica. - Prez. ind.: dezintoxic. - Din fr. désintoxiquer. DEZINTOXICARE s. f. Acţiunea de a (se) dezintoxica şi rezultatul ei; eliminare sau neutralizare a substanţelor toxice pătrunse în organism şi care provoacă intoxicarea lui; vindecare de o intoxicaţie; dezintoxicaţie, (rar) dezintoxicat1. O lună întreagă înseamnă desintoxicarea completă, organismul e întreg reficut. CAMIL petrescu, t. iii, 166. Sulful joacă un mare rol în dezintoxicarea organismului, belea, p. a. 336, cf. id. ib. 328, 496, dl. îl cunoscusem după o dezintoxicare pe care o suferise la spital, preda, i. 103, cf. DER, D. MED, M. D. ENC. 283. în centrele de dezintoxicare existente ... se depun eforturi uriaşe pentru recuperarea victimelor, contemp. 1975, nr. 1 492, 12/4, cf. dex. Personajul... încearcă să evite criza firească a dezintoxicării de droguri, flacăra, 1976, nr. 33, 18. - Scris şi: desintoxicare. - PL: dezintoxicări. - V. dezintoxica. DEZINTOXICAT1 s. n. (Rar) Dezintoxicare. Cf. M. D. ENC, MDA. - V. dezintoxica. DEZINTOXICÀT2, -Ă adj. Care a fost supus unei dezintoxicări, vindecat de o intoxicare. Cf. M. D. enc, dex2. - PL: dezintoxicaţi, -te. - V. dezintoxica. DEZINTOXICĂŢIE s. f. Dezintoxicare. Cf. dex2, NDN. - PL: dezintoxicaţii. - Din fr. désintoxication. DEZINVOLT, -Ă adj. (Despre oameni) Care este degajat în atitudini, în mişcări, care se comportă nestingherit, natural, sigur de sine; (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) care se produce cu o uşurinţă firească, care denotă dezinvoltură; necăutat, neprefacut, nesilit (2), nestudiat, simplu (5), (livresc) nonşalant, (învechit) prostatic1 (1). V. s p o n t a n. Atacurile lor îngemănate s-au lovit ...în plasa flexibilă a unei atitudini cu atât mai rezistentă, cu cât era mai dezinvoltă. LOVINESCU, s. II, 50. îşi lipise cocoaşa de un zid să-i deschidă drum, silindu-se să dea salutului o graţie desinvoltă de paj. C. petrescu, O. P. II, 34. începuse de la o vreme să vină tot mai des şi mai desinvolt în purtări Stănică. CĂLINESCU, E. O. I, 197, cf. DL, dn2, M. D. enc. Toţi fiind vioi, degajaţi, dezinvolţi. flacăra, 1975, nr. 41, 4, cf. ib. 46, 5. O descoperim nu numai cântăreaţă, ci şi actriţă dezinvoltă, în rolul fiicei mezine, contemp. 1975, nr. 1 510, 2/1, cf. dex. Uvertura ... denotă un condei ager, o dezinvoltă priză imediată cu motivele animatoare adoptate. M 1975, nr. 1, 34. Riscul e mare îndeosebi pentru firile prea dezinvolte, îrt genere foarte sigure că orice atitudine le „prinde”, v. ROM. martie 1975, 40. întreg capitolul ... suferă de pe urma acestui neadecvat aer dezinvolt, ib. 41. Cu o Gină agasată după mine, purtându-şi masca aceea de vampă dezinvoltă, ... am colindat barurile pline. CĂRTĂRESCU, N. 135. <> F i g . Romanul „Trei dinţi din faţă”, dezinvolt şi alert, ... inteligent până la dezabuzare, se citeşte cu plăcere, flacăra, 1977, nr. 24, 8. (Adverbial) Predominau ... o profuziune de mărgele şi o podoabă capilară arborată dezinvolt de ambele sexe. T ianuarie 1969, 123. Scris dezinvolt, într-o curată limbă românească, ... romanul ... a accentuat asupra acelor elemente care sugerau prezenţa tot mai afirmată a conştiinţei naţionale, contemp. 1975, nr. 1 505, 10/4. A şutat dezinvolt şi eficace. flacăra, 1975, nr. 45, 20. Există pentru critică riscul -vorbind dezinvolt - de a se limita mereu la „ materialul clientului”, v. ROM. martie 1975, 41. Viziunile cu ajutorul cărora Dante se exprima dezinvolt nu erau succesiuni arbitrare de imagini, ci produse ale unei gândiri coerente. PATAPIEVICI, C. L. 357. - Scris şi: desinvolt. - PL: dezinvolţi, -te. - Din fr. désinvolte. DEZINVOLTURĂ s. f. Atitudine, ţinută, gest, mişcare etc. degajată, naturală, firească, degajare (1), naturaleţe (2), simplitate (3), spontaneitate, (livresc) nonşalanţă, (rar) natural (III 2), (învechit) naturalitate (2); uşurinţă în acţiune; p. e x t. îndrăzneală, Şidem trintiţi pe divanuri în toată dezinvoltura moldovinească. RUSSO, S. 28. Unul dintre acei scriitori ale căror desinvoltură şi exuberanţă îi fac să fie gustaţi fără a fi înţeleşi, caragiale, o. ni, 232, cf. alexi, w, ŞĂINEANU2. O slujnică ... ceru încă de la uşă, cu un fel de impertinentă dezinvoltură, „o kilă de zahar”. IBRĂILEANU, A. 81. Ăştia vor ucide pe ţărani cu aceeaşi dezinvoltură cu care i-au îndemnat la răzmeriţă! rebreanu, R. II, 144. El se gândea mai mult la un fost gazetar pamfletar, care ... trecuse cu dezinvoltură pe la vreo cinci gazete de toate nuanţele. CAMIL petrescu, p. 195. Fostul elev adoptase cu desinvoltură procedeul fostului profesor de la colegiul bucureştean. C. petrescu, O. P. I, 259. Minţind cu desinvoltură ... cumetrele şovăiseră ori de câte ori fusese vorba de ilfoveni. G. M. zamfirescu, m. d. i, 247. E preferabil genul acesta de timiditate ... decât dezinvoltura „salonarzilor”. teodoreanu, m. II, 326, cf. ralea, s. t. I, 255. Se mişcă cu multă dezinvoltură prin odaie şi participă la discuţia noastră, v. rom. martie 1955, 261. Ignoranţa eroilor lui Caragiale, combinată, la mulţi dintre ei, cu dezinvoltura caracteristică politicienilor şarlatani, ... este un izvor nesecat de ridicol varlaam - SADOVEANU, 381, cf. dn2, T ianuarie 1969, 89, 125. Personalitate proteică, el abordează cu dezinvoltură proza şi poezia. S ianuarie 1970, 99. Ceea ce caracterizează este dezinvoltura cu care compune plastic şi mai ales surprinderea celui mai acut raport de culoare. CONTEMP. 1972, nr. 1 345, 7/2, cf. M. D. enc, dex. Dezinvoltura este capcana de temut în care cu regularitate alunecă Eugen Simion, aşa cum pentru Adrian Marino capcana e familiaritatea, v. rom. martie 1975, 41. [Dansatoarele] formează un trio perfect care bate 6632 DEZIOBĂGI -873- DEZÎNCONJURA stepul ... cu graţie, dezinvoltură şi fantezie. RL 2005, nr. 4 520. O (Prin lărgirea sensului) Figură nobilă, ... talia sa .... avea acea disinvoltură cu care natura înzestrează pe femeile de miazăzi, negruzzi, s. i, 44. Parodia este scrisă cu dezinvoltură, are un limbaj colorat IST. LIT. ROM. Iii, 778. Cât despre lipsa de „puritate” speculdtiyă a eticului, ne-o asumăm cu relativă dezinvoltură, pleşu, M. M. 8. Jmaginile de care uzează cu inconştientă dezinvoltură Engels ... sunt toate luate din arsenalul reprezentărilor privind viaţa paradisiacă în timpul vârstei de aur. patapievici, c. l. 283. - Scris şi: desinvoltură. - Şi: (învechit, rar) dezinvoltură (scris şi: desânvoltură barcianu), dizinvol-tură (scris şi: disinvoltură) s. f. - Din fr. désinvolture. DEZIOBĂGI vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică ţăranii iobagi) A elibera din iobăgie. Câteva sate de secui magiari curaţi, care ... cereau cu toţii că se fie desiobăgiţi şi asecuraţi în vechia loru libertate, bariţiu, p. a. i, 531. - Scris şi: desiobăgi. - Prez. ind.: deziobăgesc. - Pref. dez- + iobăgi. DEZIOBĂGÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a deziobăgi şi rezultatul ei; eliberare din iobăgie. Un tânăr deşirat ... urmărea dârz discuţia în jurul deziobăgirii. magazin IST. 1968, nr. 5, 17. - V. deziobăgi. DEZIOTACIZ vb. I. R e f 1. (Rar; despre sunete, p. e x t. despre cuvinte) A-şi pierde caracterul iotacizat. Verbele iotacizate s-au desiotacizat, ca la aromâni. puşcariu, l. r. i, 227. -Scris şi: desiotaciza. - Prez. ind. pers. 3: deziotacizează. - Pref. dez- + iotaciza. Cf. fr. d é i o t a c i s e r. DEZIOTACIZÂRE s. f. (Rar; despre sunete, p. e x t. despre cuvinte) Acţiunea de a se deziota-c i z a şi rezultatul ei. Această „desiotacizare” o găsim ...la dacoromâni în cele mai multe regiuni, puşcariu, l. r. i, 249, cf. dn3, dex2. - Scris şi: desiotacizare. - V. deziotaciza. DEZIOTACIZÀT, -Ă adj. (Rar; despre sunete, p. e x t. despre cuvinte) Care a pierdut caracterul iotacizat, care nu mai este iotacizat. Verbe deziotacizate. - Pl.: deziotacizaţi, -te. - V. deziotaciza. DEZÎR s. n. (Franţuzism) Dorinţă. Cf. pontbriant, d, alexi, w. ♦ (Concretizat) Operă literară în care sunt exprimate anumite dorinţe. Ferrant Sanchez Talavera ... scrie un dezir despre vanităţile lumii, în care enumeraţiile ... capătă originalitate. CĂLINESCU, I. 272. - Scris şi: deşir. - PL: dezire. pontbriant, d. - Din fr. désir. DEZIRÂBIL, -Ă adj. Care poate constitui o dorinţă, (demn) de dorit. Cf. pontbriant, d, alexi, w. DN2. Participarea arhitecturii la împlinirea acestei funcţii e în egală măsură dezirabilă şi de necontestat. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 8/1. Bucuria pură şi simplă poate fi bună, poate fi dezirabilă. pleşu, m. m. 98. (Prin lărgirea sensului) [Gina] mi se părea şi mai dezirabilă, pe măsură ce se îndepărta. CĂRTĂRESCU, N. 245. <> (Substantivat) Insertul acesta simplu prin care se substituie realul prin dezirabil a fost utilizat nu o dată. cinema, 1968, nr. 1, VIII. - Scris şi: deşir abil. - PL: dezirabili, -e. - Din fr. désirable. DEZÎS, -Ă adj. Despre care s-au retras cele afirmate înainte (recunoscându-se că s-a greşit); contrazis, retractat, dezminţit1 (1). Cf. lm, alexi, w, resmeriţă, D. O (Substantivat) Din toate zisele şi deszisele lor, n-am înţeles nimic, negruzzi, s. I, 305. - PL: dezişi, -se. - Şi: deszis, -ă adj. - V. dezice1. DEZIUBÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A nu mai iubi. Să te iubesc pân-într-atât ...Să poci mai lesne a muri, Decât minut te desiubi. I. văcărescul, p. 311/9. - Scris şi: desiubi. - Prez. ind.: deziubesc. - Prez. dez- + iubi. DEZÎMFL vb. I v. dezumfla. DEZÎMFLÂRE s. f. v. dezumflare. DEZÎMFLÂT, -Ă adj. v. dezumflat2. DEZÎMFLĂTURĂ s. f. v. dezumflă tură. DEZÎNCÂNTÂRE s. f. (învechit, astăzi rar) Dezamăgire. Deşi prin tratatul de Kainargi Rusia fu nevoită a se lepăda de planurile ei asupra Constan-tinopolei, ceia ce fu pentru greci o mare dezîncântare, totuşi ei păstrară nu mai puţin ... speranţele lor. ARHIVA, II, 15. Această primă convorbire, pentru visători, pentru poeţi, însemnează, mai totdeauna, o mică dezîncântare. GALACTION, o. 633. - Pref. dez- + încântare. DEZÎNCÂNTĂMANT s. n. (învechit, rar) Dezamăgire. în orice vis în lume Am întălnit descepţii şi desăncăntămănt. CONV. lit. I, 145. - Scris şi: desăncăntămănt. - Pref. dez- + încânta + suf. -(ă)mânt. DEZÎNCONGIUR vb. I v. dezînconjura. DEZÎNCONJUR vb. I. T r a n z. (Regional; într-un descântec) A scoate dintr-un loc înconjurat, din mijlocul a ceva; (regional) a dezocoli (Huşi). Cf. păsculescu, L. P. 336. Şi-a scos toată şi toată aruncătura, Toată şi toată făcătura. De grea ură m-a desîncongiurat Şi cu multă podoabă ... M-a împodobit. id. ib. 139. - Scris şi: desînconjura. - Prez. ind.: dezîncônjur. -Şi: dezîncongiurâ (scris şi: desîncongiura) vb. IV. - Pref. dez- + înconjura. 6649 DIEtNCRUSTARB -874« DEZLĂNŢUI DEZÎNCRlîSTÂRE s. f. v. dezlncrtmare. DEZÎNDATORÎRE s. f. (învechit, rar) Scutire, eliberare de o îndatorire. Acest proiect de lege ... dete ... la alterarea destinării fondului religionariu al bisericii ... şi la desîndătorirea lui de a şervi, sângur, numai pentru acoperirea cheltuielelor culturale. SBIERA, F. S. 221. - Şi: dezîndătorire (scris şi: desîndătorire) s. f. - Pref. dez- + îndatorire. DEZÎNDĂTORÎRE s. f. v. dezîndătorire. DEZINTOÁRCE vb. III. Refl. (învechit, rar) A reveni la poziţia iniţială. O coardă de vioară întoarsă care, dacă éste în contact cu umezeala, se dezîntoarce. ap. TDRG. - Prez, ind.: dezíntórc. - Pref. dez- + întoarce. DEZÍNTREGÍ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A face să nu mai fie întreg. A desîntregi pe Om este a-l înjosi. NEGULICI, E. II, 75/15. - Scris şi: desîntregi. - Prez, ind.: dezîntregesc. - Pref. dez- + întregi. DEZJUDECÁ vb. I. T r a n z. 1. (învechit) A judeca (în calitate de judecător); a condamna. Giude-că-mi, D[umne]zeu, şi dezgiudecă (socoteşte C 2) pâra mea de limbă nepreapodobnică. psalt. 81, cf. CORESI, PS. 112/6. Vor şti a dejudeca şi a pedepsi necioplita semeţie. fm (1840), 98 Vl 4, cf. barcianu, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Absol. Dumnedzeu stătu în zboru de Dumnedzei, pre mijloc de Dumnedzei giudecă (va dezgiudecă D). psalt. 169. 2. (învechit) A aborda gândind cu claritate, cu pătrundere, cu pricepere; a distinge (2), a deduce (1). Ca să dejudecăm numărul de este singurii sau de este îmmulţit schimbăm termenul, adică sfârşitul. HELIADE, GR. ROM. 10/32. Muma este cel dintâi dascal al nostru ... în braţele-i începem a dejudeca binele din rău. CR (1830), 1712/46. Perdelile trase abia lăsa să petreacă lumina ca să poată cineva dejudeca lucrurile din casă. ib, (1833), 1192/36. Din condiţiile traiului dinlăuntru al unui stat se poate degiudeca şi vieţuirea lui politică în cele din afară. SĂULESCU, hr. ii, 5/6. Nu puteam să îl dejudec bine ca ce lucru ar fi. GORJAN, h. ii, 18/23. Nu m-am însărcinat a dijudeca şi talentul său, însuflarea acea poetică, carea se cere de la un poet. FM (1844), 2032/36, Cf. LM, BARCIANU. 3. (Prin Bucov.) A sorti (1). Astăzi sunt o mie de ani de când sunt dezjudecat să omor spiritul acest rău, care a semănat numai ceartă şi nevoie în omenire, şez. ra, 235. -Scris şi: desjudeca. psalt. 169, scriban, d, şez. iii, 235. - Prez, ind.: dezjúdec. - Şi: (învechit) dezgiudecă, dejudecá, degiudecá, dijudecá vb. I. - Pref. dez- + judeca (după slavon. p¿c*ahth). DEZJUDECÁRE s. f. Acţiunea de a dez-judeca şi rezultatul ei. 1. (învechit, rar) Judecare; condamnare, Cf. dez-judeca (1). Cf. barcianu. 2. (învechit) Examinare atentă, serioasă. Cf. . dezj udeca (2). Şi fiindcă eram cu ciprienîi, ale cărora obiceiuri nu le cunoşteam, hotărâi ca să tac, să iau sama la toate şi să păzesc toate regulile dejudecării ca să câştig cinstea lor. pleşoianu, t. i, 157/18. Istoricul însă chiar şi în dejudecarea afacerilor religioase se cuvine să fie şi în câteva filozof bariţiu, p. A. I, 199. Am compus o cărticică micuţă despre „armonia muzicală”, pre care i-am supus-o spre dejudecare şi tipărire. VOROBCfflEViCl, A. M. VII, cf. barcianu. Această însuşire este un moment ponderos şi decisiv la dejudecarea aplecabilităţii unui funcţionar. SBIERA, F. s. 264. - PI.: dezjudecări. - Şi: (învechit) dejudecare s. f. - V. dezj udeca. DEZJUG vb. I v. dejuga. DEZJUGÂRE s. f. v. dejugare. DEZJUGÂT1 s. n. v. dejugat1. DEZJUGÂT2, -Ă adj. v. dejugat2. DEZJUN vb. I v. dejuna. DEZLĂI vb. IV, T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică părul capului)  redeveni negru. Cf. LEXIC REG. 101. -Scris şi: deslăi. lexic reg. 101. - Prez. ind.: dezlăiesc. - Et. nec. DEZLĂNŢ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A dez-lănţui (II 1). El deslănţă asupra patriei furiile resbe-lului. ASACHI, S.L.II, 21. - Scris şi: deslănţa. - Prez. ind.: ? - Pref. dez- + lanţ. DEZLĂNŢUÎ vb. IV. LTranz. (învechit) A desface un lanţ care leagă; a da drumul din lanţ. Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU. Numai după ce strigară de mai multe ori că ei sunt ... dezlănţui bunica poarta şi-i lăsă în curte. CONV. LIT. XV, 105, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, cade. <> R e f 1. F i g. Fără îndoială mersul civilizaţiei e încet şi şchiop; cu multă greutate neamul omenesc se dezlănţuieşte de instinctele inferioare. CONTEMPORANUL, III, 329. II. R e f 1. şi t r a n z. 1. (Despre fenomene, procese naturale sau despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor, p. e x t. despre conflicte, evenimente etc.) A pomi sau a face să pornească brusc, a începe sau a face să se manifeste cu violenţă, cu (zgomot de) mare intensitate; a se năpusti sau a face să se năpustească cu furie asupra cuiva sau a ceva; a (se) isca, a izbucni, a (se) stârni (5), a (se) prăvăli (3), (învechit şi popular) a scorni (3), (învechit) a (se) sparge (II 5), (învechit, rar) a dezlănţa, a (se) dezlega (II 5). V. d e c 1 a n ş a (1), sta (III 4). Dar unde se ţin în samă drepturile omeneşti, când pasiunile sunt deslănţuite! maîorescu, d. i, 31. Se poate ca natura să se dezlănţuiascâ cu deplinătate şi să întâmpine cu dispreţ legile lumei ideale, eminescu, o. 6664 DEZLĂNŢUI -875- DEZLĂNŢUIRE xiv, 260, cf. 276, ddrf, alexi, w. O furtună de injurii se dezlănţui şi cuprinse de sus până jos tot amfiteatrul ANGHEL - IOSIF, C. L. 39. Georges Villiers de Buckingham ... n-ar fi fost pe punctul de a dezlănţui un război european, numai spre a crea condiţii favorabile victoriei lui supreme. IBRĂILEANU, A. 177, cf. resmeriţă, d, şăineanu, d. u. Pubertatea ei [a Vemei] se dezlănţuie precipitat şi nervos în clima Bengalului. M. ELIADE, O. I, 23, cf. CADE. Furtunile să-şi fi deslănţuit mai violent şuvoaiele, lovinescu, c. V, 6. Războiul a dezlănţuit o putere de distrugere atât de uriaşă, id. ib. 153. Căpitanul ... crezuse că răcnetele flăcăului vor deslănţui pe loc răzmeriţa, rebreanu, r. ii, 97. Acolo [în culise] mişunau şi se deslănţuiau, candid şi diabolic, instinctele, capriciile, prieteniile echivoce. EFTIMIU, N. 86. Dar nu mai pot face nimic, focul s-a deslănţuit. CAMIL petrescu, U. N. 399. Se ştie ... câte patimi au dezlănţuit aceste discuţii, negulescu, g. 84. Şi în aceeaşi clipă se deslănţui tunetul C. petrescu, R. dr. 57. O salvă de focuri se dezlănţui în zăpuşala de moarte. SAHIA, N. 37. în două zile uraganul s-a dezlănţuit de la un hotar al ţării la altul COCEA, S. II, 116. în fond' ei nu-l acceptă nici pentru acea naraţiune şi nici pentru acea clasă, ci pentru că viaţa nu le-ar părea suportabilă fără vibraţia dezlănţuită de acele pretexte. CIORAN, R. 197. Furtuna se dezlănţidse cu aşa năpraz-nică iuţeală că ne-a surprins aproape cu toate pânzele întinse, bart, s. m. 51. Şi-au descoperit vocaţia în cursul muncilor dezlănţuite de echipă. D. GUŞTI, P. A. 284, cf. SCRIBAN, D. Nu s-ar fi deslănţuit, prin colaborarea fanteziei, nici poftele nesăturate, stăniloae, O. 289. Atât şi nimic mai mult dezlănţuie o vijelie de ţipete. ARGHEZI, C. J. 110. Şi cu o crudă voluptate Oltul ..., sbătându-se peste stâncile muntelui, se deslănţuie asupra lor. bogza, c. o: 97, cf. beniuc, m. c. i, 336. Se pornea primăvara să se deslănţuie despletită. DEMETRIUS, A. 285. în jurul lor ai fi zis că s-a deslănţuit un cutremur. PREDA, i. 187. Furia Dâmboviţei s-a dezlănţuit. G. barbu, A. v. 128, cf. ll 1973, nr. 4, 721, M. D. enc, dex. Ceferiştii ... au dezlănţuit şirul atacurilor, flacăra, 1975, nr, 45, 20. (Cu sens atenuat) Mi-o spune asprul cântec al furtunei, Ce-acum sub frunte-mi s-a deslănţuit. CERNA, P. 146. O mirare generală se dezlănţui. AGÎRBICEANU, S. 403. Vreo trei zile gândurile, dezlănţuite dintr-o toropeală prelungă, l-au chinuit şi i-au sfâşiat sufletul REBREANU, P. S. 111. Pericolul revizuirii tratatelor dezlănţuit azi ar putea să grăbească reacţiunea defensivă necesară. TiTULESCU, D. 169. Fostul camarad ... n-avea să-i ceară nimic alt, decât să deslănţuie justiţia şi s-o lase să-şi urmeze drumul neturburat. C. PETRESCU, C. V. 107. Unei fantazii deslănţuite de la birou preferam poezia bălţilor. SADOVEANU, O. XX, 230. Eşti mereu străbătut de senzaţia plăcută a obstacolului învins, cedând în faţa puterii pe care ai dezlănţuit-o. BOGZA, V. J. 129. (Prin analogie) Nu-şi aminteşte din copilărie şi din adolescenţă decât dimineţile de primăvară cu mult soare ... cu chitara dezlănţuită prin parcuri, flacăra, 1976, nr. 2, 3. Funcţiunile organelor efectoare deslănţuie mecanismul circular amfotrop. DANIELOPOLU, F. N. I, 37. împrejurările care dezlănţue aceste vărsături sunt greşelile alimentare. BELEA, P. A. 189. 2. (Despre fiinţe) A (se) angaja (într-o acţiune, într-o problemă etc.) cu toată forţa, cu toată capacitatea, pasiunea, cu tot elanul; p . e x t. a (se) manifesta violent, zgomotos, tumultos. Am urmărit cu înfrigurare lumea aceasta nouă, care se dezlănţuie total, într-o petrecere a triumfului muncii. SAHIA, u. R. S. S. 28. [Bătrânul] se deslănţuia în vorbe cumplite asupra duşmanilor care-i uciseseră nădejdea. SADOVEANU, O. I, 25. Dezlănţuiţi în această acţiune nu mai ştiu decât un singur lucru: să doboare ... cât mai mulţi cărbuni cu putinţă. BOGZA, v. j. 117. Acuma simte că omul e gata să se dezlănţuie, v. rom. aprilie 1958, 56. Băieţii sunt profesionişti serioşi care nu se pot dezlănţui însă, dominaţi fiind de personalitatea vedetei, flacăra, 1975, nr. 22, 15. Echipa ... s-a dezlănţuit marcând încă goluri, ib. 1975, nr. 41, 20. Tot aceasta am constatat-o şi noi ... înaintea tuturor acestor apostoli ai urei, acestor misionari ai discordiei pe cari bunii noştri fraţi de la Dunărea de Jos i-au dezlănţuit asupra patrioticelor noastre populaţiuni din Macedonia. EMINESCU, O. XIII, 165. ^ Tranz. fact. Dezlănţuise demonii şi nu-i mai putea opri. contemporanul, I, 940. - Scris şi: deslănţui. - Prez. ind.: dezlănţui şi (învechit) dezlănţuiesc. - Şi: dizlănţui vb. IV. EMINESCU, o. XIV, 276. - Pref. dez- + lanţ + suf. -ui (după fr. déchaîner). DEZLĂNŢUÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezlănţui şi rezultatul ei. I. (în dicţionarele din trecut) Desfacere din lanţul care leagă. Cf. d e z 1 ă n ţ u i (I). Cf. ponîbriant, d, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D. II. 1. Pornire bruscă şi manifestare cu violenţă, cu zgomot de mare intensitate; năpustire cu furie asupra cuiva sau a ceva; declanşare (1), iscare, izbucnire, începere, stârnire (3), stâmeală (2), venire (IV), (învechit) prorupere, prorupţie. Cf. d e z 1 ă n ţ u i (II 1). Cf. ddrf, alexi, w. Unul din elementele cari au mai jucat un rol principal în campania electorală a fost deslănţuirea urei de clasă, maiorescu, d. v, 141. Un amestec, o hărmălaie, un tumult, o dezlănţuire neînchipuită te faceau să te opreşti pe scări şi să priveşti uluit. ANGHEL - IOSIF, C. L. 96, cf. RESMERIŢĂ, D. Războiul! ... nicio putere omenească nu-l mai poate opri din dezlănţuirea lui. LOVINESCU, C. VI, 172. întru târziu o dezlănţuire de vânt mai aprigă îl făcu să închidă ochii. COCEA, s. I, 37. Nu putem uita ... dezlănţuirile sălbatice de ură, apocalipsul războiului. SADOVEANU, O. xx, 406. Aceasta a fost urmarea păcatului strămoşesc: deslănţuirea firii, a poftei ei nemăsurate după viaţă, stăniloae, O. 377. Fu o deslănţuire fără margini, de mânie, de strigăte care se răsuceau spre cer. CAMIL PETRESCU, N. 22. Dar ca şi cum zeitatea necunoscută a acestei uriaşe deslănţuiri ar voi să arate că poate şi mai mult decât atât, o nouă întâmplare are loc deasupra munţilor. BOGZA, C. O. 64. O dezlănţuire de strigăte, de aplauze, de huiduieli. TUDORAN, P. 506. Această dezlănţuire de foc îi îngrozi mai degrabă pe berlinezi. preda, delir. 320. Zborul nisipului şi al pulberii, urgia de iad a dezlănţuirii neostoite a forţelor naturii îi acoperă totul [lui Mihai]. MIHALE, O. 229, cf. M. D. ENC. Dezlănţuirea pasiunilor şi acţiunilor are DEZLĂNŢUIT -876- DEZLĂŢA adeseori o violenţă de furtună tropicală. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 12/1, cf. dex. Au fost adoptate credinţe ... izvorâte din „teama” de forţele naturale cu dezlănţuiri distrugătoare. BUTURĂ, eb. I, 11. <> (Cu sens atenuat) Tu, artist ..., devii o piesă de o excepţională însemnătate în amestecul şi dezlănţuirea formelor noastre de viaţă, vlahuţă, s. a. ii, 404. Forţe prea şubrede în deslănţuirea valorilor sociale, indivizii trebuie să se întovărăşească, pentru ca prin unire să poată sgudui inerţia cosmică. lovinescu, c. v, 9L în el era o grabă grozavă şi o deslănţuire a curajului de a spune cuvinte, demetrius, a. 59. Caragiale este istoricul umorist al dezlănţuirii instinctelor de parvenire a tuturor acestor orăşeni, constantinescu, s. ii, 34. Condiţiile ... care ajută la dezlănţuirea unei îmbolnăviri sunt date de o slăbire a corpului, belea, p. a. 13. 2. Angajare (într-o acţiune, într-o problemă etc.) cu toată forţa, cu toată capacitatea, pasiunea, cu tot elanul; manifestare violentă, zgomotoasă, tumultuoasă. Cf. dezlănţui (II 2). Deslănţuirile brusce, după atâtea reţineri, nu mai ştiam de ne vor lăsa în [toate] minţile. CAMIL petrescu, p. 228. începe să-l imite în maniere şi atitudini, ajungând până la dezlănţuiri frenetice, foarte asemănătoare cu unele dansuri de astăzi. T ianuarie 1969, 121. - Scris şi: deslănţuire. - PL: dezlănţuiri. - V. dezlănţui. DEZLĂNŢUÎT, -Ă adj. 1. (Despre fenomene, procese naturale sau despre acţiuni ori manifestări ale omului; p. e x t. despre conflicte, evenimente etc.) Care se declanşează brusc, care se manifestă, care. se desfăşoară cu o violenţă ce nu poate fi stăvilită; care se năpusteşte cu furie; debordant, furtunos, năvalnic (I I), nestăpânit, nestăvilit, tumultuos (1), (învechit, rar) dezlegat2 (II 5). Furia lor [a romanilor revoltaţi] dezlănţuită a fost ca de fiară carnivoră, bariţiu, p. a. I, 481, cf. PONTBRIANT, D. Un singur cuvânt ar fi de ajuns ... pentru ca furtuna dezlănţuită să se potolească. VLAHUŢĂ, S. A. II, 277, Cf. DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D. Intre aţâţi actori cunoscuţi şi slăviţi de toată lumea, între atâtea ambiţii deslănţuite ...te evoc pe tine modest locuitor al peşterilor, lovinescu, C. vi, 37. Avem deci pamfletul, ce urlă din toate părţile ca o furtună deslănţuită. id. ib. 53. Nu meritase pagini în care o umanitate chinuită, lumea agricultorilor şi pescarilor dobrogeni, ... sunt evocate împreună cu stihiile deslănţuite ale locului, vianu, a. p. 218. Trandafirii palizi i-a cam vătămat Furia dezlănţuită-a vijeliei, perpessicius, S. 152. Doar păstrăvii îndrăznesc să meargă împotriva apelor dezlănţuite. BOGZA, C. O. 106. Deslănţuite, aleargă vijeliile. Se lovesc de case, de ramuri, stancu, D. 84. Emblema ... simbol al teroarei dezlănţuite. BENIUC, M. C. I, 26. Ajunse până la el hohotul unui plâns dezlănţuit. VINEA, l. i, 236. O rafală dezlănţuită prinse corabia din tribord. TUDORAN, P. 409. Jazul dezlănţuit, cu instrumentele lui bizare, înteţea această tensiune. preda, delir. 111, cf. M. D. ENC., dex. Oameni care plâng neputincioşi în faţa prăpădului determinat de natura dezlănţuită. RL 2005,- nr. 4 619. <> (Cu sens atenuat) O problemă mult mai însemnată e limba lui Shakespeare ... saturată de poezie şi de o imagine dezlănţuită. LOVINESCU, S. I, 101. Privesc dezlănţuite frumuseţi, Pe schele-i timpu-n salopetă, lesnea, vers. 314. Bucatele cele înfăşurate [se duceau] printre dinţii lacomi ai vajnicilor bărbaţi ce uitând de ei în atâta foame deslănţuită că erau laolaltă şi privindu-se fără să vrea mai rău se întărâtau, barbu, princ. 222. E o copilărie dezlănţuită, cu frumuseţe în trup şi în purtări. flacăra, 1976, nr. 45, 19. O (Adverbial) Afară mugeşte viscolul, se opinteşte în ferestre, în uşă, chiuie dezlănţuit de-a curmezişul Bărăganului. C. PETRESCU, A. 295. Din desişul negru de sălcii, ca dintr-o perdea de întuneric, orăcăiau dezlănţuit broaştele. T. POPOVICI, S. 414. Femeia şi-a prins faţa în palme şi a început să plângă dezlănţuit. FLACĂRA, 1976, nr. 12, 23. 2. (Despre fiinţe) Angajat (într-o acţiune, într-o problemă etc.) cu toată forţa, cu toată capacitatea, pasiunea, cu tot elanul; (despre oameni şi animale) ieşit din fire, furios, speriat peste măsură. Moara era închisă, dar câinele deslănţuit urla la lună a pustiu. EMINESCU, P. L. 184. Acest popor s-a urcat ca o Andromedă dezlănţuită, la coapsa fugosului Pegaz. CARAGIALE, O. III, 86. De spaimă zăpăcită, Se-ntorc dezlănţuite Şi caută prin zare Copilele - adăpost. COŞBUC, P. II, 53. Mulţimea dezlănţuită se înghesuia în uşă, striga, năvălea prin odăi. CAMIL PETRESCU, O. II, 682. Dezlănţuiţi,. exasperaţi, furioşi, minerii atacă straturile, fără să piardă o singură clipă. BOGZA, v. J. 120. Cei ce nu ard dezlănţuiţi ca noi In flăcările noastre se destramă, labiş, P. 306. Animalele adulmecau o primejdie de afară şi nu urlau dezlănţuite ca de obicei, barbu, G. 260. O fotografie a lui Karajan dezlănţuit, dirijând. M 1974, nr. 12, 20. Mimă brusc un chitarist dezlănţuit, aplecat pe spate. CĂRTĂRESCU, N. 160. <> (Adverbial) Ieremia trase, dezlănţuit, până ce ţeava puştii începu să-i frigă în mâini TUDORAN, P. 469. ■v* (Substantivat) Excitaţia a doua dezlănţuie un proces fiziologic care exercită asupra celui dezlănţuit de excitaţia dintâi o acţiune inhibitorie. negulescu, g. 87. - Scris şi: deslănţuit. - PL: dezlănţuiţi, -te. - V. dezlănţui. DEZLĂNŢUITOR, -OÂRE adj, s. m. (Rar) 1. Adj. Care se desfăşoară într-un ritm trepidant, tumultuos, zgomotos. Viaţa hamalului ... era înviorată, săptămânal, cu partide pasionate de tabinet şi petreceri deslănţuitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 228. 2. S. m. Persoană care favorizează apariţia unui eveniment, realizarea sau desfăşurarea rapidă a unei acţiuni, a unei manifestări etc. Ministrul ... este un dezlănţuitor al oricărei energii naţionale care-i pare că promite ceva. LUC. VII, 554. - Scris şi: deslănţuitor. - Pronunţat: -ţu-i-. - PL: dezlănţuitori, -oare. - Dezlănţui + suf. -(i)tor. DEZLĂŢ vb. I. T r a n z. (într-o poezie populară) A da drumul din laţ. Cf. tdrg. (Construit cu dativul) Un sas bogat Cu sasă bătrână ... Şoimii şi-au deslăţat, Câinilor ne-a dat, ’N goană ne-a luat. TEODORESCU, p. p. 19. - Scris şi: deslăţa. - Prez. ind: ? - Pref. dez-+ laţ. 6668 DEZLĂŢUI -877- DEZLEGA DEZLĂŢUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică case) A-i scoate leaţurile. Cf. COSTINESCU. -Scris şi: deslăţui. costinescu. - Prez. ind.: dezlăţui. - Pref. dez- + lăţui. DEZLÂNA vb. I. R e f 1. (Despre mănunchiuri de fibre textile) A se desface, a se răsfira (1); (despre fire toarse) a-şi pierde aspectul răsucit, a se dez-răsuci; a se scămoşa (1); p. e x t. (despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din ţesături) a se rări (prin scămoşarea şi ruperea firelor), a se destrăma (II), ase uza (2), a se strica (1). Jilţul acela vechi, cu chenar galben, din fundul căruia se dezlânau căiţii negricioşi. SĂM. I, 14, Cf TDRG, RESMERIŢĂ, D, DL, M. D. ENC, DEX. -O F i g. Cele mai scumpe simţiri i se dezlinau, ura şi iubirea atât de neîmpăcate îl asmuţeau mereu, contemporanul, vi2, 211, cf resmeriţă, D. Pe măsură ce ne despărţeam de centru, ne dezlânam. BRĂESCU, A. 213, cf. SCRIBAN, D. Lucrurile, în vreme ce cânta el, se dezlânau ca dimia lăbărţată, arghezi, c. J. 52, cf. dl, m. D. ENC, dex. + Tranz. (Complementul indică fire toarse) A face să nu mai fie răsucit, a dezrăsuci; a scămoşa (1). Cf ddrf, scriban, d, paşca, gl. F i g. Miţu îşi alege cuvintele şi dezlânează ideea încet, silindu-se cu căutătura ... să se desluşească, arghezi, C. J. 38. -Scris şi: deslâna. resmeriţă, d, scriban, d, ddrf, iordan, l. r. a. 211. - Prez. ind.: dezlânez. - Şi: (învechit) dezlinâ vb. I. - Pref. dez- + lână. DEZLÂNÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) dezlâna şi rezultatul ei; răsfirare a mănunchiurilor de fibre textile; pierdere a aspectului răsucit al firelor toarse, dezrăsucire; scămoşare (1); p. e x t. rărire a ţesăturilor sau a obiectelor din ţesături ' (prin scămoşarea şi ruperea firelor), destrămare(Il), stricare (1), uzare (2). Cf. d e z 1 â n a. Cf. M. D. ENC, dex. «v* (Prin lărgirea sensului) Asemenea lanţuri se desfac însă de la sine, prin deslânare. ARGHEZI, s. xi, 62. - Scris şi: deslânare. —PI.: dezlânări. - V. dezlâna. DEZLÂNAT, -Ă adj. 1. (Despre fire toarse) Care a pierdut aspectul răsucit, dezrăsuci t; scămoşat2 (1); p. e x t. (despre ţesături sau despre obiecte confecţionate din ţesături) cu firele scămoşate şi rupte, rărit2 (1), uzat (1); destrămat (I 1). Mătase, lână dezlânată (a. 1875). ap. TDRG. Cu pantalonii dezlânaţi şi roşi. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. ŞĂINEANU, D. U, CADE. Aţă dezlânată, scriban, d. Şi, alături de el, răbda de foame şi credinciosul lui prieten Grivei, sfrijit ca o rogojină, înnodat în şale, cu o jerpelitură de coadă, ca o bucată de funie deslânată. ARGHEZI, s. XI, 14. Omul cu baston purta ...o şubă până la genunchi, largă, cu guler ros şi dezlânat, bănulescu, i. 88, cf. m. d. enc, dex. <> F i g. O dungă de nori albi, uşori, dezlânaţi, plutea spre miazănoapte, luc. vii, 198, cf şăineanu, d. u. Canoniera „Oituz” ...se leagăna la ţărm ... legată de seninul cerului cu un brâu dezlânat de fum albăstrui. BRĂESCU, O. A. I, 324. Sub norii subţiri şi deslânaţi, cu margini poleite, abia se desenează pe bolta purpurie o linie frântă, BART, s. M. 37. Mecanisme dezlânate şi recompuse cu noduri de sârmă ... concurau într-o dezordine şi o destrăbălare a formei fantezistă. ARGHEZI, s. XI, 105. Ceaţa a început să năvălească în oraş. La început, a mers pe jos, deslânată, ca fantomele unei turme de oi. BOGZA, V. J. 39. Miresmele vechi trezite la viaţă sunt lână de aur dezlânat ce se pierde în lume. VINEA, L. II, 177. Echipa oaspete a prestat un joc dezlânat. flacăra, 1975, nr. 41, 20. O (Prin lărgirea sensului) Se ridică ... în picioare bărbatul cu şapca cadrilată, petrecându-şi încoace şi încolo mâna pe sub musteţile-i dezlânate şi lăute-n băutură. MIRONESCU, S. 161. 2. F i g. (Despre gândire, vorbire, scriere, stil etc.) Lipsit de coerenţă, de înşiruire logică, de concizie; fară contur, vag (11), incoerent, prolix. Ţesătura subiectului mi se pare deslânată şi fară noimă, delavrancea, ap. CADE. Toată urzeala e încâlcită, firele dezlânate ... să luăm bunăoară două versuri şi să le punem alături. SĂM. I, 224. A primit de la unchiu-său o scrisoare lungă, încâlcită, dezlânată. COCEA, S. II, 201: Versuri dezlânate, scriban, D. Speculaţiile sale dezlânate nu mai pot ...să trezească decât interesul istoricilor, blaga, Z. 170. Cuvântarea fu lungă, dezlânată, lipsită de nerv. STANCU, R. A. I, 286. In jur se auzeau murmure şi şoapte dezlânate, lăncrănjan, c. ii, 431. Apoi ia din nou şirul dezlânat al vorbelor ei despre întâlnirea cu cumnatul. bănulescu, i. 17. In construcţia cam dezlânată, piesa are totuşi o acţiune vie. T ianuarie 1969, 120, cf. M. D. ENC, dex. (Adverbial) Cum îl anunţăm că nu mergem? - explică dezlânat, jenat că insistă, camil PETRESCU, T. II, 145. Vorbind numai ea, descusut şi deslânat, sărind de la una la alta, încurcându-le pe toate, nespunând nimic. M. I. CARAGIALE, c. 137. - Scris şi: deslânat. - PI: dezlânaţi, -te. - V. dezlâna. DEZLEG vb. IV. I. 1. T r a n z. (Complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor legate strâns, fixate, imobilizate) A reda libertatea sau posibilitatea de mişcare, de îndepărtare de un anumit loc, desfacând, rupând legătura cu care este prins, imobilizat, a elibera; (complementul indică lucruri) a desprinde din locul unde este fixat, legat; a da drumul, a elibera, (învechit şi popular) a slobozi (I 5). Mită da-se-va lui de la Pavelu se-lu dezleage elu. COD. VOR2 292. Tremease împăratu şi dezlegă elu. PSALT. 219. Demăreaţa vrea se înţeleagă de-adevăru cea ce cleveteaşte-se de iudei, şi lu dezlegă elu (sec. XVI). GCRI,* 4/1. Carele de voi nu-ş dezleagă boul său sau asinul de la iasle şi-l duce de-l adapă? VARLAAM, C. 312, cf. MARDARIE, L. 229/7. Şi le grăi lor I[su]s: dezlegaţi-l pre însul şi-l lăsaţi să se ducă (a. 1669). GCR i, 188/32, cf lex. mars. 202. Veţi găsi un mânzu legat ... şi dezlegându-l să-l aduceţi (a. 1693). GCRI, 310/30. Şi au şi sărit din careată şi au mers însuşi cu sine şi i-au dezlegat din legătură (a. 1760). ib. II, 73/14. Nişte ţărani l-au ajutat dezlegându-l de pe cal. IST. CAROL XII, 68710, cf KLEIN, D. 332. Porunci îndată Să-l deslege 6673 DEZLEGA -878- DEZLEGA [pe rob], budai-deleanu, Ţ. 252, cf. lb. Paznicul se grăbi a-l dezlega şi chemă pe directorul şi pe ceilalţi slujbaşi ai temniţii. cr(1837), 3 !/l 7. Deslegase pe furiş vitele oamenilor călători, pelimon, i. 162/9. „Tine galbânul ista că ţi-a fi cu noroc - După aceasta ea mă deslegă pe mine din salbă, alecsandri, o. p. 74, cf. LM. Eu mă duc acum îndată şi încet am să desleg Pe măgar ş-apoi pe mine de căruţă-am să mă leg. CONTEMPORANUL, I, 394. Trupul său neînsufleţit şi mohorât de vânătăile funiilor fu deslegat de la furcile caznei. ODOBESCU, S. i, 443, cf. ddrf. Băieţaşul ... desleagă curmeiul ce-i aduna sumanul în jur. SĂM. II, 586, cf. ALEXI, W. îl dezlegă de la iesle şi-i dete drumul în curte. AGÎRBICEANU, S. 341. Fiindcă Pisicuţa, din iarba înaltă în care stătea înmormântată până la gât, sforăia desnădăjduit, mă dusei s-o desleg din pripon. HOGAŞ, M. N. 173, cf. CADE. Omul de serviciu dezlegă „cotarla” şi, mai mult târâş, o ducea spre Teacă. MIRONESCU, S. 185. Mai târziu a descoperit că sunt un bun pilot şi m-a deslegat de la rame. CAMIL petrescu, T. II, 180. Deslegă luntrea, sări în ea şi-mi zise scurt: - Suie! SADOVEANU, o. I, 127, cf. SCRIB an, D. Echipajul dezlegă butoaiele. ÎUDORAN, p. 453. Spre seară, cei doi fură dezlegaţi şi duşi din nou în primărie, preda, delir. 48. Dezlegă pasărea căreia îi turnă băutura pe gât. BARBU, G. 43. Când s-o îmbăta flăcăii Să dezlegi, din lanţ dulăii. VULPESCU, p. 133. Mi-am dezlegat barca de la stâlpul casei şi am fugit încoace, bănulescu, i. 30, * cf. JARNÍK — bârseanu, D. 341. Dădu de soru-sa şi o scoase deasupra apei, apoi deslegară oamenii piatra de la grumazi. RETEGANUL, p. i, 50. Mâinile i le-a deslegat, Trupul i l-a uşurat, Picioarele i le-a despiedicat. PĂSCULESCU, L. P. 116, cf. 291. Ajunşi, dezlegă şi ţiganul caii. snoava, iv, 164, cf. alr ii 5 503. Părinte, Sfinţia Ta, Ia dezleagă pe dreapta, Să-mi fac cruce cu dânsa. FOLC. transilv. ii, 413. Dezleagă-mă vai de mine, Să-mi cumpăr o ţâră pâine. FOLC. OLT. -munt. ii, 235, cf. FOLC. MOLD. I, 80. (R e f 1. p a s.) Fuseseră ridicaţi în picioare deodată, fară să li se deslege mâinile, barbu, ş. n. 154. -O Re fi. Şi să dezlegă svânta de stătu slobodă, mulţămind Domnului Hristos, Mântuitoriul ei. dosoftei, v. s. septembrie 212/33. Calul său într-acea vreme căznea a se dezlega, pann, e. ii, 74/15, cf. id. ib. I, 58/8. Se svârcoleşte unul parcă ar vrea să se dezlege de la stâlp, contemporanul, v1? 526. Popa, ameţit de somn şi de rachiu, se zbate, morăie, caută să se dezlege, ib. vii2, 9. Ş-un buhai s-a deslegat, Toate vitele mi-a spart, alecsandri, p. p. 361. <> F i g. Domnul din ceriu spre pământ căută să audză suspírele fărecaţilor, se dezleage fiii omoriţi (s ă slobozească pe cei hărăziţi morţii B 1938). PSALT. 209. Domnul dezleagă ferecaţii (pe cei ferecaţi în obezi B 1938). coresi, ps. 396/8. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă desleagă. eminescu, O. I, 177. Dezlegaţi şi cârmuiţi mersul vremurilor. C. petrescu, S. 247. Asemeni unui suflet de moarte deslegat, Un blând parfum în aer uşor s-a strecurat, anghel, p. 23. De-ar vrea viaţa azi să mă deslege Şi raiul ei să mi-l deschidă-acum. cazimir, l. u. 97. Presimt uneori O dezlegată de toate, suprem de simplă Libertate, voiculescu, poezii, ii, 241. Un negru noroc prin văzduhuri străine îmi ţine de strajă, Nu mă dezleagă, blaga, poezii, 163. Şi nimeni n-ar putea să îi dezlege De-aceste sate şi de-acest pridvor, contemp. 1975, nr. 1 507, 1/2. (R e f 1.) Şi ne dezlegăm de dulceaţa trupului şi de grija pământului. CORESI, ap. GCRI, 29/24. II bătură până i să dezlegară ciolanele de prin încheieturi. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 100726. Când va vrea sufletul mieu să se dezlege din legătura trupului ... să stai înaintea mea, stăpână, mineiul (1776), 198V2/30, cf. 90n/7. Jupâneasa, soţia dumitale, cu norocire s-au dezlegat de sarcină prin naşterea unuia fiuşor. eustatievici, i. 83/12. Aflase chip a se dezlega pe nesimţite dintr-un lanţ ce nu era potrivit cu uşurătatea inimei sale. negruzzi, S. I, 24. De ce mă laşi acuma? Te smulgi şi te dezlegi? ... Cum am să port eu singur poverile iubirii? VOICULESCU, poezii, ii, 262. Toamnă dulce pentru cine te-nţelege, Pentru cine ştie gândul ce-a sortit să se dezlege Frunza galbenă şi coaptă, pillat, P. 154. I se părea că se pregăteşte o minune şi picioarele ei aproape moarte se vor dezlega prin tămăduire, vinea, l. I, 233. S-au deslegat adânc bucuriile grele! deşliu, G. 20. Azi, fară şovăire ne dezlegăm şi mândri, Precum atunci când fost-am alături şi pereche, labiş, p. 204. Arde-te-ar focul de rău, Te-ai legat de capul meu. Şi nu vreai să mă-nţelegi, De mine să te deslegi. folc. transilv. ii, 20. <> E x p r. A (-i) dezlega ori (refl.) a (i) se dezlega cuiva limba (sau limbile, gura) ori a-şi dezlega limba (sau limbile) sau a dezlega (pe cineva) ori (r e f 1.) a se dezlega la limbă = a determina pe cineva sau a începe singur să vorbească ori să se.destăinuie (după o tăcere îndelungată); a face să devină sau a deveni vorbăreţ, volubil. Ea, [femeia mută] stârnindu-să, începu a ţâpa suduindpre ologul şi i să dezlegă limba, dosoftei, v. s; noiembrie 118734. Luminează-mă [Doamne] ca ce răspuns să dau celor ce mă judecă ... Acestea zicând în acea odae, o minune că mi se deslegă limba şi mi se lumină mintea. GORJAN, H. III, 195/2. Dizlegându-mi limba vorbiiu ca unul ce iubeşte. CONV. lit. i, 117, cf. baronzi, L, 48. Ciudat efect face cafeaua tare! ... Ni s-a deslegat limba, caragiale, O. ii, 214. Vinul de Orodel deslegase toate limbile. MACEDONSKI, O. iii, 11. Ne temeam de sfârşitul mesei când limbile se desleagă şi creierii devin aburoşi. MILLE, v. P. 221. Dar o întâmplare le-a dezlegat gura la amândoi. CONTEMPORANUL, vn2, 100. De la măsură încolo i se dezlegase limba. LUC. vil, 381. Cum puse ghiozdănelul de gât i se dezlegă limba! delavrancea, o. II, 321. I se dezlegă limba şi începu să vorbească vesel cu toată lumea. agîrbiceanu, s. 172. Băutura dezleagă limbile şi îmblânzeşte inimile, rebreanu, i. 230, cf. resmeriţă, D. Toate tentativele ţigăncii de a le deslegă limba rămăseseră zadarnice. G. M. zamfirescu, m. d. i, 244. Ţi-i teamă ca limba să nu mi-o dezleg Când vinul şi-o spune cuvântul? LESNEA, vers. 235. Ne strângem ... în jurul unei mese din faţa cafenelei, lăutarii cântă, limbile se desleagă, curg vorbele de spirit şi glumele sărate. BART, S. M. 13.1 se dezleagă limba anapoda şi-n loc Să tacă, te mai face că eşti şi dobitoc. ARGHEZI, S. P. 95, cf. STANCU, R. A. I, 195. Preşedintele se dezlegă la limbă. BARBU, G. 248. Princepele ... îşi îmbătase boierii ca să-i deslege la limbă. id. PRINC. 48, cf. DEX. <> (Prin lărgirea sensului) De la sărbătoarea Bunei Vestiri se DEZLEGA -879- DEZLEGA dezleagă limba cucului şi a celorlalte păsări căutătoare, rl 2005, nr. 4 571. (Regional) A dezlega calul de la gard = a vorbi deschis, fară înconjur. Apoi ia, asta-ţi spun şi eu, măi ciotul dracului: desleagă odată calul de la gard, să ştiu eu atunci ... ce-i al tău şi ce-i al meu. CREANGĂ, O. 62. A sosit vremea să dezlegăm calul de la gard. Să vorbim o dată şi noi deschis şi limpede despre căsătoria mea. AGÎRBICEANU, s. 256, cf. alr ii 5 503/228, zanne, p. i, 357. (învechit, rar) A dezlega (pe cineva) de gură = a face (pe cineva) să-şi recapete graiul, vorbfrea. Sv[i]nţii îl feaceră pre-mpăratul mut. Şi rugându-li-să îl dezlegară de gură. dosoftei, v. s. noiembrie 99721. + Refl. F i g. (învechit, rar) A divorţa (1). Iară de te dezlegi muiare, nu cerca muiar(e) (cca 1618). GCR I, 52/2 L 2. (Complementul indică lucruri strânse, legate împreună în mănunchi, pachete, snopi etc.) A da drumul din strânsoare, a desface din legătură separând, răsfirând, împrăştiind. Au adus mărfurile din Ţara Turcească ... şi, făr-de a dezlega marfa sau a plăti vama, au trecut-o în Ţara Nemţească (a. 1822). DOC. EC. 263. [Snopul] trebui să-l dezlege, să-l facă mai mic. AGÎRBICEANU, S. 317. El se pleacă din cărare Şi tot leagă şi desleagă, Cumpăneşte pe samare O gospo-dărie-ntreagă. topîrceanu, b. 20. Feciorul cu pana-n clop Nu şti[e] lega niciun snop. Tăt îl leagă, şi-l dezleagă, Şi nu îi de nicio treabă. FOLC. TRANSILV. I, 144. -O Refl.pas. Toate acestea multe lucruri era aşa de bine aşezate încât ... ceale legate nu să dezlega cu anevoie, încât să pricinuiască zăbavă. GOLESCU, P. 241/7. Să se dezlege [cânepa] şi cu fini pepteni de in să se peptene. CULT. C. 46/20. Fur neagra avalanşă de păr când se dezleagă. VOICULESCU, POEZII, II, 327. Refl. Această Sf[â]ntă Ps[altire] ...să dezlegă fiind ca veache, pentr-acea ...o deade la meşter de o legă (a. 1571). cuv. D. bătr. I, 18/17. Să umpli iar căpăţâna şi să-i pui oasele la loc, legând-o cu o sfoară să nu să dezlege, mâncările, ap. GCR II, 44/23. + (învechit) A desface, a transforma în părţi mai mici. Ba are aera ... putere de a deslega trupurile, aceasta cu vreme aduce în pulbere. AMFILOHIE, G. F. 137715. + (învechit, rar) A transforma în monedă divizionară. Pentru aceia numerul 60 iaste numerul cel ce dezleagă pe florint în craiţ. das 100/15. -O R e f 1. p a s. Să se dezleage 112 groşiţi în denari, şi aşa cu dezlegare va ieşi suma 560 den [ari], ib. 102/10. 3. (Complementul indică obiecte ca saci, pungi, traiste etc. legate la un capăt cu sfoară, sârmă etc.) A deschide, desfacând sfoara, sârma etc. cu care este legat. De veai dezlega sacul la gură, eu ţ-oi şopti pricina la urechi, bertoldo, 28/18. Des legă punga îndată cu mulţumire, zicând: Iacă cei cincizeci de galbeni. PANN, H. 58/8. Ivan desleagă turbinca în faţa tuturor, numai cât poate să încapă mâna. CREANGĂ, P. 306. A tot deslegat sacul şi a mâncat, caragiale, o. ii, 195. Dezlegă tolba cu săgeţi, contemporanul, vii2, 150. Se aplecă, dezlegă bucceaua şi scoase un pachet, pe care-l dezvăli cu grijă. DUNĂREANU, ch. 111. Dezlegă traista, pipăi cu degetele şi scoase cuţitul AGÎRBICEANU, S. 163. îşi scoase legătura cu tutun din sân, o dezlegă cu băgare de samă desucind dintr-un mototol de hârtie o foiţă de ţigară. MIRONESCU, S. 77. întoarse fruntea şi-şi căută în sân năframa, ca s-o deslege şi să plătească vinul SADOVEANU, o. x, 599, cf. dex. (R e f 1. p a s.) Se leagă sămânţa într-o cârpă ... Intr-această vreme trebuie să se dezlege cârpa des ca să se aereze. poenaru, î. 98/7. R e f 1. Pe drum i se dezlegă sacul şi, până să bage de seamă, pierde un şiştar de ale bune de grăunţi, snoava, m, 13. O F i g. Care „director ” de înjghebări efemere n-a deslegat bocceaua pribegiei pe nisipul „Daciei”. KLOPŞTOCK, F. 100. Arhitectul îşi părăsise serviciul, rămânând practic dezlegat de orice legături cu viaţa socială obişnuită. CĂRTĂRESCU, N. 310. *v* Expr. A(-şi) dezlega punga (sau pungile) = a da sau a cheltui bani ori a face pe cineva să dea sau să cheltuiască bani. Nu era vorba a cheltui numai timpul, era a deslega şi punga. NEGRUZZI, S. I, 342. Le-a arătat în ce mare strâmtoare se afla şi i-a rugat să-şi deslege pungile ca să-l ajute. CARAGIALE, O. II, 256. Mărgelindu-se prin căni, cu gust de fragă, Vinul toate pungile ... dezleagă, lesnea, vers. 233, cf. M. D. enc., dex. (Popular) A dezlega sacul = a începe să povestească, să spună glume, ghicitori etc. Ascultaţi, copiii moşicului, să desleg eu sacu cu glumili şi cu snoavili. JIPESCU, O. 41. In sfârşit, „bunica” s-a hotărât să-şi dezlege sacul! vlahuţă, S. A. II, 271. Sacul de minciuni fu dezlegat şi boierul începu a istorisi. snoava, IV, 203. S-a aşezat lângă foc şi deslegă sacul: „Eu ... am împuşcat aşa unu”. LUNGIANU, CL. 112, cf. 25, dex. Că d-oi sta, dezlega sacu, Eu voi spune şi pă dracu. FOLC. OLT. -MUNT. II, 159, cf. ZANNE, P. III, 352. + F i g. (Popular; cu complementul „drumul”, „calea” ‘ etc.) A lăsa liber, a deschide (IV 4). Spune-mi, puică, mergi, nu mergi, Calea-n codri să-mi dezlegi. ŞEZ. vii, 43, Cf. TEODORESCU, P. P. 318. 4. (Complementul indică materiale flexibile ca aţă, sfoară, sârmă, lanţ, curele etc.) A face să nu mai fie înnodat, încheiat; (complementul indică ‘obiecte de îmbrăcăminte, de podoabă etc. prinse în jurul corpului sau al unei părţi a acestuia) a desprinde, a scoate de pe .., desfacând nodul sau închizătoarea cu care este fixat; a deznoda (1), a descheia (4). Eu nu-s destoinic a dezlega curealele încălţământului Lui. N. test. (1648), 10674, cf. ANTIM, O. 66. Tot braţul îl legăm cu o brăcină. După două zile deslegăm legătura. FRĂŢILĂ, S. î. 58/10. Au aflat cu mirarea sa pe un alt biet nenorocit rob, legat de mâini şi de picioare ... îndată i-au dizlegat legăturile, drăghici, R. 266/26. Deslegă salba de la gât, scoase un bănuţ din ea şi îl dete ţigăncii. alecsandri, O. P. 225, cf. COSTINESCU. în car avea o bucată de frânghie, mai dezlegă o bucată de la boi. contemporanul, vn2, 9. Vântul Desleagă colo zânii Frumosul brâu cu flori. COŞBUC, P. II, 52, cf. TDRG. începu să-şi dezlege brăcia, îşi scoase şurţa şi cătrinţa. AGÎRBICEANU, S. 598, cf. 288. Dezlegându-i curaua de la gât, o puse în două. MIRONESCU, S. 187. Mingile nu au degete ca să dezlege sfoara şi să descuie dulapul. arghezi, C. J. 221. Caron a dat semnalul de deslegat odgoane. PERPESSICIUS, S. 3 .Se apropie de el, îi dezlegă cravata şi i-o aruncă pe un fotoliu, vinea, l. ii, 209. îşi dezlega sandaua. tudoran, p. 349. îşi dezlegă basmaua galbenă, o stoarse de câteva ori răsucind-o în pumnii ei bolovănoşi. BĂNULESCU, I. 32. Vai ser acul cătana, Când-i vine porunca, îşi desleagă opinca. 6673 DEZLEGA -880- DEZLEGA RETEGANUL, TR. 62. Dă-ţ, mândro, mărzel’il’i Dă-m dăzTiagâ ferill folc. olt. - munt. i, 160. (R e f 1. p a s.) Pre urmă dinapoi sau de lături să leagă cu nod ce se poate dezlega. Înv. pom. 111/7. Le dau, zice el, vieaţa şi libertatea ...Li se dezleagă fiarele. PÂCLEANU, 1.I, 34/1. Nu înţeleg ... cum se dezleagă un nod marinăresc sau o nojiţă de opinci. TUDORAN, p. 110. (Re f 1.) [Nuiaua altoită] din vreame în vreame se cearcă oare ţine bine legătura şi de cumva sau unsătura s-au rupt, sau legătura s-au dezlegat, iarăşi se înoiaşte. ÎNV. pom. 105/20. F i g. Intors-ai plânsul mieu mie întru bucurie, dezlegat-ai sacul mieu (text marginal: veşmântu de jale).?/ m-ai încinsu cu veselie. PSALT. (1651), 4874. Tare aleargă călăraşii, în multe părţi, a găsi cine s-ar afla a dezlega aceale noduri de oştire (a. 1703). FN 151. O moarte!... desleagă lăgăturile ce-mi ţinea viaţa, marcovici, C. 92/7. Şi acum [europenii] desleagă lanţurile multor nefericiţi din Africa. RUS, 1.1, 84/23. (R e f 1.) Şi numaidecât să deşchisără urechile lui şi să dezlegă legătura limbii lui şi grăia derept. N. TEST. (1648), 50718. Tot pe-un păj era şi politică şi lege; Căci pe un prinţip legate, nu putea să se deslege. CONACHI, P. 302. Simt frânghiile cărnii grăbit cum se desleagă. voiculescu, poezii, ii, 232. De când îţi legi sandala, s-au dezlegat milenii, pillat, p. 213. + R e f 1. A se descinge (1). Turcul se deslegă de brâu şi-l legă pe Negoiţă. GALACTION, O. 299. II. 1. T r a n z. (în concepţiile religioase şi în credinţele populare; complementul indică oameni) A face să i se ierte greşelile, a elibera de păcate (citindu-i rugăciuni), a acorda iertare; a scoate de sub imperiul unei vrăji, al unui blestem, al unei afurisenii etc. Şîpre cine ver dezlega pre pomânt, dezlegat va fi. EV. SL.-ROM. 5972. Câţi s-au ispovedit la el, neispovediţi sânt, şi cât au legat şi dezlegat, neîndereptaţi sânt. PRAV. GOV, ap. GCR I, 89/23. Cearcă dezlegare aicea pre pământ, de ţi-i voia să hii dezlegat şi în ceriu. VARLAAM, C. 254. Au poruncit să nu dezleage de păcate pre oamenii aceia carii greşesc după botez. CHEIA ÎN. 23710. Să nu îndrăznească a sluji Liturghie până când nu va avea voie de la cel ce l-au legat ca să fie desăvârşit dezlegat. IACOV, SYN. 3r/25. Ca un legat nu să iartă să poată sta înlăuntru când să face Sf[â]nta Liturghie până nu-l va dezlega cel ce l-au legat. MINEIUL (1776), 93V2/28, cf. LB. Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor. Şi unul să se roage că poate mă desleagă. heliade, O. i, 187. In numele ceriului îl desleagă şi-i pardonă. pâcleanu, i. îl, 137/5, cf. polizu, pontbriant, d. Sună din fluier ca să dezlegi din farmecele Pădurencei pe toţi nenorociţii care gem închişi în codrul acesta blestemat. ALECSANDRI, T. I, 437, cf. costinescu, lm. Arhiepiscopul ... l-a dezlegat de orice blestem, caragiale, O. iv, 143. Scapă-mă, Doamne! Desleagă-mă, Doamne! Ia-mă, Doamne, ori fă-mă ce-am fost. SLAVICI, O. I, 317. Acum este deslegat de blestem. ISPIRESCU, L. 300. Multe metanii ai să faci. fiule, şi nu ştiu dacă te voi putea deslegă de păcatele tale. I. NEGRUZZI, s. I, 20. Când n-o văd, mă-nbolnăvesc, Iar când merg alţii de-o peţesc Vin popi de mă desleagă. coşbuc, p. i, 118, cf. alexi, w, tdrg. Ea l-a învăţat să se ducă la ghicitorul din Măgura, să-i dezlege pe Ana. REBREANU, I. 115, Nu sunt popă, dar sunt creştin şi pot să desleg şi eu de păcate pe un suflet pocăit. VISSARJON, B. 365. A trecut... citania din vămile bunichii Tarsiţa, în vămile unchiului Enache, deslegând pe mort şi legând pe vie. KLOPŞTOCK, F. 52. Priveam Carul Mare, aşteptând ceasul să fiu deslegat de-o taină şi de-o spaimă. SADOVEANU, O. IX, 481. Deci chiar omul ce trăieşte în har e deslegat de Dumnezeu. STĂNILOAE, O. 139. Urmaşul lui Bonifaciu al VlII-lea ... l-a dezlegat pe Filip cel Frumos de afurisenie. OŢETEA, R. 85. Hai la ghicitoare, să se uite ea-n cărţi, să vadă ce-i şi să ţi-l dezlege [pe bărbat], barbu, g. 373, cf. id. PRINC. 321. Că de totjaptul, De tot datul Te-oi deslegă. păsculescu, l. p. 139, cf. alr ii/i mn 85, 2 707, alrm Il/l h 218. O Absol. Scoţi din neaşteptate ispite şi din scârbe dezlegi şi greşalele oamenilor le rădici. MINEIUL (1776), 199v75. Voi aţi spăsit păcatul cu ani de pocăinţă ... Biserica ce are Putere să deslege şi cerul v-au iertat. I. NEGRUZZI, s. vi, 456. Vrăjâtoreasa, Ferme-cătoreasa, Legătoreasa, Care leagă, Şi nu mai desleagă. PĂSCULESCU, L. p. 118. <> Refl. Că lacrămile acelora sting văpaia focului nestins ... şi se dezleagă aceştia la sloboziin de veaci (a. 1642). GCR I, 99/22. ^(Prin lărgirea sensului) Au luat în mâini odoare sfinte, cărţi, şi coborând la Olt au început să-l slujească şi să-l deslege. galaction, o. 75. + (Complementul indică păcate, vini, greşeli) A sc.uti de o pedeapsă, a trece cu vederea; a absolvi, a şterge, a ierta; (complementul indică farmece, vrăji, blesteme etc.) a face ineficient; a anihila. Păcatele rugătorilor tăi dezleagă. PARACLIS (1639), 248, cf. 246, 266. Oare câte veţi lega pre pământ, fi-vor legate şi (în) ceriuri şi oare câte veţi dezlega pre pământ, să fie dezlegate şi în ceriuri (a. 1669). GCR I, 183/33. Le-au dat puteare a face minuni şi a dezlega păcatele. ANTIM, o. 317. Niciunul dintră îngeri n-au avut ca să dezlege păcatele oamenilor, maior, i. B. 285/19. Şi dezlegând blăstămul, au dat blagoslovenie şi stricând moartea, ne-au dăruit noao viaţă veacinică. calendariu (1814), 5/21, cf. TOMICI, î. 68/8. La mărturisire ...să legi cele ce se cade a lega şi să dezlegi cele ce se cade a dezlega (a. 1828). URICARIUL, X, 270. I se spusese că era undeva într-un sat un om bătrân care ştia să dezlege farmece, vlasiu, A. P. 15. Iubita mea, grădina lumii-ntregi. Plâng, surghiunit din veşnicul mister Sunt şarpele, vin vraja să-mi dezlegi, Mi-e dor de fructul sânilor din cer. VOICULESCU, POEZII, ii, 184. Te duci la Dioaica să deslege descântecul de urât pe care ţi l-au făcut duşmancele. STANCU, D. 278, cf. BĂLTEANU, T. MAG. 166. A b s o 1. Au luat apostolii Domnului H[risto]s putere a lega şi a dezlega? MINEIUL (1776), 93V2/12. Se cuvine ca cei ce au luat de la D[u]mnezeu putere a dezlega şi lega să socotească ce fealiu de păcat iaste şi cât de gata iaste spre pocăinţă. MAIOR, i. B. 297/12, cf. COSTINESCU. 2. T r a n z. A scuti sau a face să fie scutit, eliberat de un angajament, de o îndatorire, de o obligaţie, de un jurământ etc.; a absolvi, a dispensa (1). Cf. mardarie, L. 229/7, LEX. marş. 203. Deci deslegându-l papa Romii de jurământ, întemeie oastea ungurească. VĂCĂRESCUL, IST. 256/27. Părinţii sunt desligaţi de detoria porterii de grije pentru voi. IORGOVICI, O. 92/21, cf. 9/13. Sunt dară ostaşii cei sloboziţi dezlegaţi de la 6673 DEZLEGA -881 - DEZLEGA jurământul său? obradovici, d. 43/23, cf. D. sup. 48/12, budai-deleanu, lex. Robinson ...au stătut mult uimit de bucurie văzându-să dizlegat de aşa prepus, DRĂGHICI, R. 180/23. Ştefan socotindu-se dezlegat de tractaturile ce avea încheiate cu Albreht, sub cuvânt că Pocuţia cu nedreptul se stăpâneşte de Polonia, au trimis armia sa şi au cuprins-o. IST. M. 123/6. El, om cu carte, ... poate să mă deslege de jurământ, alecsandri, t. i, 322. El m-a dezlegat de orice obligaţiune. COSTINESCU. Niciun stat străin nu poate deslega Guvernul Român de o obligaţie privată. MAIORESCU, d. v, 333, cf. 289. Să ştii că după aia sunt deslegat de orice cuvânt. CARAGIALE, O. II, 235, cf. şăineanu2. îl dezlegă popa de jurământ. AGÎRBICEANU, s. 33, cf. resmeriţă, d,, cade. Dezleagă-mă, părinte, de ce-am jurat să fiu. minulescu, VERS. 237, cf. 80. Acum eşti deslegat de puterea cuvântului rostit de părinţii tăi şi eşti liber să pleci. VISSARION, B. 256. L-am dezlegat cu milă de-ntreaga lui chemare Şi-am ocolit pe-alături, prin somn să nu m-audă. voiculescu, poezii, i, 71. L-au dezlegat de-o parte din ele. I-au dat altele, încărcate de mai grele răspunderi. C. PETRESCU, A. R. 80. Se tutuia cu oricine la numai cinci minute după ce îl cunoscuse, dezlegându-l şi pe el de datoria de a-i spune doamnă, vinea, l. I, 212. O I n t r a n z. Cercetarea laolaltă nu dezleagă cu adevăr atu de la vina omorârii. PRAVILA (1788), 50/14. Zicem cum că de la legea firească nimenea nu poate dezlega, teampe, O. S. 10/16. Ei, dacă a apărut în ziar, sunt deslegat. baranga, i. 159. -O Refl. Un om nu se poate dezlega de un jurământ făcut părintelui său în luptă cu moartea. AGÎRBICEANU, S. 329, 3. T r a n z. A accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel; a scoate de sub interdicţie, a lăsa liber; a învoi, a permite (1). Au dezlegat, după judecata sa, ca tatăl şi ca feciurul se ia mătuşea şi nepoata de vară premare. PRAV. LUCACI, 183. Apucase pe părintele mitropolitul cu fel de fel de cuvinte dulci ...ca doar îl vor pute întoarce să dislege văcăritul (sfârşitul sec, XVIII). LET. Iii, 240/16, cf. POLIZU. Ajunseră atât de nerăbdători încât lelea Maria îi dezlegă. AGÎRBICEANU, S. 185, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Căpitanul îl dezlegă pe Ismail să-i dea încă un pahar cu apă. TUDORAN, p. 463. -O Absol. întru acestea niminea nicidecum nu poate dezlega şi a da slobozirea la ceva ce este împotriva legilor fireşti. teampe, o. S. 17/17. <0* R e f 1. p a s. Iară se ceva după altele ceareţi după legea băseareciei se se dezleage. COD. VOR.2 241. 4* Refl (învechit, rar) A se învoi la ceva. Ceilalţi domni ai locurilor numai atuncea să vor dezlega a nu veni cu capul său de faţă, când mai mari pricii spre aceaia or avea. aşez. 16/24. 4. T r a n z. (în concepţiile religioase; complementul indică perioadele de post) A încălca sau a permite cuiva să încalce (consumând alimentele interzise în perioadele respective). Socotind că cu bucate de post nu va putea face masă ... să fie cer şut voia pentru ca să-i dezleage luni şi marţi la carne, cantemir, hr. 137. Fireştecare pravoslavnic creştin să păzească ceale patru orânduite posturi într-un an ... şi să nu dezleage vreun post dintr-acesta. GRECEANU, î. 11/11. Pre săraci nu i-au miluit, sau zilele postului au dezlegat, sau sărbătorile nu le-au ţinut (a. 1815). URICARIUL, II, 233, cf. lm. + Refl. pas, (Cu complementul „mâncarea”) A, fi socotit permis, îngăduit. La această sărbătoare se dezleagă - se îngăduieşte - mâncarea poamei sau strugurilor. PAMFILE, s. T. 4. 5. R e f 1. şi t r a n z. A (se) dezlănţui (II 1) cu violenţă. Dar vai! d-odată regele furtunelor turbate Se scoală şi uitându-se pe apele curate ..., Desleagă vântul cel de nord, ce strigă-n netăcere. meitani, 188. Se dezleagă un viscol, delavrancea, ap. ddrf. Să ştii că atunci se vor deslega ploile. SADOVEANU, O. XIII, 349. S-au dezlegat şuvoaiele norilor, c. petrescu, a. r. 46, cf. 29. Torţile nourilor s-au dezlegat, Plouă cu cofa. labiş, P. 41. O (Prin analogie) S-au dezlegat războiul fraţilor cel fărădelege, aethiopica, 17722. în inimile celor ce stau în genunchi lângă morminte, acum începe a se deslega furtuna şi nu peste mult încep bocetele. LUC. II, 148. Iadul, d-ar deslega Dumnezeu apele, s-ar stinge, delavrancea, S. 23. ^ (Prin lărgirea sensului) Cu-o şoaptă chemi izvoare şi iernile dezlegi, pillat, p. 232. Apă neagră şi pribeagă Ce trufie te dezleagă Şi prin care vad de vamă Dai văzduhurilor seamă? contemp. 1975, nr. 1 497, 8/2. 6. T r a n z. A face să fie clar (găsind şi dând explicaţii), a clarifica, a descifra (3), a desluşi (1), aexplica, a elucida, a lămuri, a limpezi; a ajunge la un rezultat (pornind de la anumite date cunoscute), a găsi sau a da o soluţie (într-o anumită problemă), a rezolva (1), a soluţiona (1). Orice greutăţi întru ale giudeţălor ... a dezlega poate. N. costin, L. 36. M-au trimis D[u]mn[e]zeul mieu să-ţi spuiu o întrebare şi să mi-o dezlegi (a. 1812), GCR II, 209/41. Una dintru aceale întrebări desăvârşit dezlegată da pricină ca şi celelalte să fie lămurite. LEON asachi, b. 16/1, cf. 25/5. Noi această nedomirire lesne o dezlegăm, când cu ochii minţii privim înapoi. GRJGORIE, L. 2/11, cf. LB. Omul cu sistema Se crede că e-n stare a deslega problema. HELIADE, O. I, 300. Din o proporţie unde sânt 3 mădulari cunoscuţi, a afla al patrulea se cheamă a dezlega proporţia, andrievici, A. 160/25. Ar putea crede cineva că în această punere înainte atât de simplă este o problemă de deslegat? NEGULICI, E. I, 148/18, cf. 151/9. Să deslegăm prin logaritmi o ecuaţie de gradul al 2-lea. TRIGON, dr. 117/24. A rezolvi sau a deslega o ecvaţie ... vra să zică a afla preţul cătimei necunoscute, laz ARINI, M. 214/23. Pe toată ziua îmi vei deslega câte cinci de aste nedumeriri, negruzzi, S. i, 13= Acum nu-mi mai săp gândul, să ştiu scopul vieţii, Problema fară capăt încep ca s-o desleg. CONV. lit. ii, 163. Această problemă o va deslega mai bine civilizaţiunea fiitoare [sic!], baronzi, l. 16. înainte de a dezlega această întrebare este bine să nu exagerăm greutatea cercetării impuse. MAIORESCU, CRITICE, 248, cf. 55. In starea actuală a cunoştinţelor noastre despre vechile idiome româneşti, problema este foarte anevoie de deslegat. odobescu, s. i, 357. Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o desleagă. EMINESCU, O. I, 132. Cu câtă seriositate desleagă el, la sfârşitul piesei, încurcătura, când recunoaşte pe romanticul publicist! CARAGIALE, O. III, 187. Am să vă fac trei întrebări; cine le va deslega mai bine, a aceluia să fie dreptatea. 6673 DEZLEGA -882- DEZLEGA ISPIRESCU, L. 176. Discuţiunea asupra fundamentelor ştiinţei se continuă din timpurile istorice până astăzi,, fară ca o singură problemă metafizică să fie dezlegată. CONV. lit. XXI, 650. In străinătate problemia aciasta e dezlegată de mult. anghel, pr. 179. îi trecură prin cap unele probleme din morală pe cari nu le putuse dezlega până acum. agîrbiceanu, a. 264, cf. id. s. 48. Lui Grigorescu, poate, i-a fost dat să deslege cu penelul una din cele mai grele probleme ale artei sale. HOGAŞ, DR. I, 39, Cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE. Am învăţat multe de la acest om ... Să dezleg probleme de algebră, camil petrescu, t. ii, 180. Fusese chemat să deslege o întâmplare turbure. C. petrescu, C. v. 106. încercările cele mai noi de a dezlega problema ce ne preocupă. NEGULESCU, G. 79. Un istoric mai vechi ...a dezlegat în mare parte ... şi această problemă. BRĂTIANU, T. 78. Nu-ţi rămâne decât să pleci tu, îi zise ea calm şi răspicat, ca şi cum dezlega o problemă de logică, vinea, L. I, 78. La priveghi e greu să dezlegi lucrurile dacă nu ştii puţin spiţele Nerejilor. BĂNULESCU, I. 103. Finalul din poemul lui M. Sorescu ... dezleagă o enigmă. COTEANU, S. f. ii, 28. Tendinţa neologismelor ... nu trebuie respinsă, problema fiind dezlegată de mult în istoria limbii literare. LL 1972, nr. 3, 365. Dezlega până la epuizare cuvinte încrucişate, flacăra, 1975, nr. 42, 19. Noi ţi-om da o întrebare şi, dacă vei putea-o dezlega, atunci vei rămâne aici. SNOAVA, IV, 48. A b s o 1. Cum pre un ban de aramă galben, iară la acea cetate năruită am aflat ... nimenea nu poate mai mult a dizlega fară: Marchiianopolis. M. costin, o. 257. De acest feliu de puneri uşoare trebuie să dăm mai multe pruncilor, apoi să aşteptăm cu îngăduială până ce ei singuri se vor sili a dezlega cum se cade. petrovici, p. 273/20. <> R e f 1. pas. Iară ţie, ca unui nevoitoriu spre bine, da-ţ-va D[u]mn[e]dzău de sârg de ţî să va dezlega aceaia ce cerci, ce te-i toarce acasă, dosoftei, v. s. septembrie 11715. Aceste semne ... agiung la locul cuviincios, unde sosind se dezleagă noima împărtăşirei. AR (1829), •43738. Această ortografie păzând, se desleagă întrebarea la multe locuri dacă trebuie să scrim cu „ea” sau cu „ia”, heliade, o. ii, 227. Cum să vor dezlega aceste întrebări, nu ştiu. CR (1839) 1323/30. Toate întrebările filosofice şi teologice se deslegau prin aceste vorbe, negulici, e. i, 20/16. Deslegându-se această ecuaţie, se face x = [...]. trigon, dr. 117/27. Această întrebare se dezleagă numai prin energia vieţii intelectuale, maiorescu, critice, 143. Restul ... se desleagă acum la tribunal, macedonski, o. ii, 8. Mai bine că s-au dezlegat lucrurile de pe-acum. agîrbiceanu, S. 236. O Refl. Ţara ... simţi amestecul din afară în chestiunile interne, ce s-ar fi dezlegat de la sine, ca o umilinţă. CĂLINESCU, i. C. 205. Lucrurile se vor dezlega de la sine. vinea, L. II, 232. + S p e c. (Complementul indică taine, enigme, ghicitori, vise etc.) A găsi sau a dezvălui înţelesul ascuns, tâlcul, semnificaţia; a tălmăci (2), a ghici. Era acolo cu noi un jidov tânăr, sluga vornicului, acestuia-l spusem şi noao-l dezlegă visul nostru. PO 140/14. Şi dezlegând visele a pitarului şi a paharnicului s-au mântuit. ANTIM, O. 263. Eu să vă zic ghicitoarea şi să o desleg tot eu. PÂNN, ş. I, 22/4. Nimica nu-nţelege Şi nimenea nu poate enigma s-o deslege. PELIMON, s. 35/20. Fabula aceasta vreţi s-o deslegaţi? SION, F. 79. N-am pus enigma de deslegat! In poezie nu am misteruri. macedonski, o. iv, 58. Dezleagă minţii mele taina Şi legea farmecelor firii. GOGA, poezii, 3. Ori ai vreun farmec, care ne desleagă viitorul Şi ne spui în cântec vestea, că ni-i fară capăt dorul? CERNA, P. 55. Dar nu le-a stat în fire misterul să-l deslege, Căci el domnea în lume mai greu ca orice lege. petică, o. 188. Femeia e, fară îndoială, gâcitoarea cea mai grea de deslegat. hogaş, dr. i, 172. întâlni capul pretorului, mândru şi încrezut, parcă el ar fi deslegat de mult toate tainele lumii, rebreanu, p. s. 307, cf. cade. Graur deslegase tainele vieţii şi ale morţei. G. M. zamfirescu, SF. m. n. i, 49. Dezlega-vom ce e dincolo de noi? lesnea, vers. 67, cf. sadoveanu, O. IX, 413. De nimeni dezlegată şi astăzi îmi oferă Enigma-i dureroasă un sfinx neîndurat, pillat, p. 198, cf. CĂLINESCU, E. O. I, 48. Fiecare epavă îşi are taina ei ..., n-o poate bănui, n-o poate dezlega nimeni. TUDORAN, P. 37, cf. contemp. 1975, nr. 1 505, 8/3. Alei, maică! Alei dragă! Curând visul mi-l desleagă! ALECSANDRI, P. p. 216. R e»# l* pas. îmi pui enigme ce nu se prea desleg. macedonski, o. ii, 161. + (Complementul indică cuvinte, texte) A desluşi înţelesul; a descifra (1). Şi dezlega şi tâlcuia cuvinte greale şi nelesne cuprinse la priceput, dosoftei, v. S. noiembrie 110725. Niminea nu putea dezlega slovele aceale necunoscute, maior, p. 102/2. Acea carte a lui Zoroastru ... Veacuri au stat s-o deslege şi n-au putut pe deplin, eminescu, p. l. 46. Nu împărţea şcolarilor ... cari mai ştiau să deslege o slovă, decât cărţi cu sfaturi gospodăreşti. C. PETRESCU, S. 179. Scoase două cărţi poştale ... Nu-i fusese uşor să le dezlege, sadoveanu, O. xxi, 310. Eu am găsit hârtia ceea pe drum. Nici nu ştiu deslegă slove. CAMILAR, n. i, 206, com. din straja-rădăuti. -O A b s o 1. Unde-ai pus ce-am scris eu?Nu mă aşteptam să dezlegi aşa de lesne, sadoveanu, o. xxi, 420. 7. T r a n z. (Complementul indică o acţiune în desfăşurare, un proces fizic sau psihic, un fenomen din natură etc.) A face să înceteze, să nu mai existe, a o p r i (1); a desface (7), a lichida; a anula. Nunta ... ceaia a doua, ce au făcut cu creştina, iaste întărită şi giudeţul nu o va dezlega. PRAV. 151. în oraşul Solunului au dezlegat foametea ... pornind curabii cu pâine. DOSOFTEI, v. s. octombrie 87736. Mă şi rog, cu multă umilinţă, să-mi dezleage gângăvia limbii şi să-mi lumineaze mintea, antim, O. 29. Binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea Annei şi născu prin făgăduinţă, id. ib. 44. Abia cu mare nerăbdare de toţi aşteptata zi au dezlegat întristarea noastră, drăghici, r. 23/5. Nu voieşti alt decât să dezlegi dihonia şi să împrieteneşti amândouă părţile cele învrăjbite, buznea, C. 28/7. Mă hotărâi pentru acest din urmă mijloc de a dezlega gâlceava. GANE, n. iii, 71. [Minciuna] leagă şi desleagă-n ţară toate. VLAHUŢĂ, O. A. I, 39. Legătură zburdalnică, legată şi dezlegată prin dorinţa momentului ... - iată cum se înţelege iubirea mai ales în Franţia. CONTEMPORANUL, Vj, 346. Mândră-i vitejia Ce te împinge să deslegi robia. SĂM. II, 414. Leagă şi dezleagă intrigi de tot felul. BRĂESCU, o. A. 113. Ceea ce simţeau că se înnoadă în ei numai moartea putea deslegă. demetrius, A. 60. Ceea ce femeia leagă, nici dracul nu desleagă. 6673 DEZLEGANIE -883 - DEZLEGARE ZANNE, P. II, 148. Ce a legat Dumnezeu, omul să nu deslege. id. ib. vi, 661. (R e f 1 . p a s.) Va slobodzi giudeţul să să dezleage călugăriia. prav. 151. Dezleagă-să nunta ce să va face între ruda cea den svântul botedz. ib. 215. Au dat slobodă voie la amândouă părţile, şi a vinde şi a cumpăra, şi cea desăvârşit hotărâre, fară a se mai dizlega vreodată vânzarea aceasta ... ce în veci să aibă tăria ei nestrămutată .(a,. 1815). uricariul, ii, 11. S-a mai cumpătat şi s-a dezlegat asprimea asupra ţinerii postului. CR (1829), 1277. După Liturghia de-a doua zi, se dezlegară toate opreliştile impuse de obiceiuri străvechi, agîrbiceanu, s. 234. Se înnodau prietenii sub ochii ei, se legau şi se deslegau iubiri, demetrius, A. 291. (R e f 1.) Neglăsuirea tatălui să dezleagă întru slăvită şi cinstită naştere. CALENDARIU (1814), 27/29. Sub seară târziu zbucimarea s-alină pe-ncet, se dezleagă, voiculescu, poezii, i, 30. E x p r. (învechit) A(-şi) dezlega tăcerea = a începe să vorbească, să discute. în sfârşit cu toţii dezlegând tăcere, l-au întrebat pentru ce nu urmează? DRĂGHICI, R. 173/27. Putem cu adevărat să dezlegăm tăcerea, însă sfatuirea mea este ca şi la aceasta să fim cu judecată. BUZNEA, C. 26/13. Posomorât se scoală tăcerea a-şi deslega ...Au început cu durere ca să-şi cânte al său chin. pann, E. I, 77/15. - Scris şi: deslega. - Prez. ind.: dezleg. - Şi: (învechit şi regional) dezligâ (scris şi: desliga), (învechit) dizlega (scris şi: dislega), (regional) dej lega (alr ii 5 503/130, alr n/i mn 85, 2 707/130), dăzlegâ (alr ii 5 503/29, 36, 47, 53, 64, 76, 182, 192, 310, 316, 723, 762, 784, 791, 876, 886, 899, 928, alr ii/i mn 85, 2 707/182,310,705, 723,762, 899) vb. I. - Pref. dez- + lega. DEZLEGANIE s. f. 1. (învechit şi regional; în concepţiile religioase) Dezlegare (II 1). Iertăciune de disleganie să nu afle (a. 1714). uricariul, i, 50, cf. alr i 596/75, 375, 388, 412, 614, 684, 735, 932. ♦ (Regional; concretizat) (Rugăciune de) dezlegare (II 1). Taica părintea, fă-ţi pomană şi ne ceteşte o desleganie, că noi n-avem priot. STĂNOIU, C. I. 43. 2. (Regional) Dezlegare (II 2). Com. din marginea -rădăuţi. -Scris şi: desleganie. - PL: dezleganii. - Şi: (învechit şi regional) dizlegânie (scris şi: disleganie), (regional) dăzlegânie (alr i 596/932), dizlegâne (alr i 596/75) s. f. - Dezlega + suf. -anie. DEZLEGARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e z 1 e g a şi rezultatul ei. I. 1. Desfacere din legătura care imobilizează, strânge, care ţine prins de un anumit loc; eliberare, (învechit şi popular) slobozire (15), (învechit) dezlegătură (I). Cf. dezlega (II). Cf. mardarie, l. 229/5, iorgovici, o. 50/18, klein, d. 332, lb, polizu, PONTBRIANT, D, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, M. D. ENC. 283, DEX. -O F i g. Şi numai cu desligarea trupului vostru de cătră suflet, ne veţi desliga atunci şi de toate detoriile pre lumea aceasta. IORGOVICI, o. 93/3. Aşteptam cu inima amorţită deslegarea mea din ghearele acele de corb. CONV. lit. IV, 21. Jl-ai adus aminte şi de păcătosul care se pocăeşte în sfântul tău locaş şi-ai apropiat porunca deslegării de oasele lui, cele sdrobite. GALACTION, O. 255. + (învechit, rar) Divorţ (1). Iară de te legi cu muiare nu cerca dezlegare (ante 1618). gcri, 52/21, cf. mardarie, l. 229/5. 2. Scoatere din strânsoare, eliberare din legătura care adună, care ţine la un loc. Cf. d e z 1 e g a (12). Cf. PONTBRIANT, D, dl, M. D. enc, dex. + (învechit, rar) Divizare. Să se dezleage 112' groşiţ în denari, şi aşa cu dezleagare va eşi suma 560 den[arij. DAS 102/10. 3. -Deschidere (a unui sac, a unei traiste etc. legate la capăt). Cf. dex, m. d. enc. 4. Desfacere a unei legături, a unei închizători; deznodare (1), descheiere; decuplare. Cf. dezlega (I 4). Cf. PONTBRIANT, D, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. Dezlegarea lanţului, dl, cf. dex, ltr2. II. 1. (în concepţiile religioase şi în credinţele populare) Iertare, absolvire de păcate sau de greşeli (prin rugăciuni); eliberare de sub imperiul unei vrăji, al unui blestem, al unei afurisenii etc.; (concretizat) rugăciune sau slujbă făcută de un preot pentru dezlegare (II 1), (învechit şi popular) dezlegătură (II 1), (învechit şi regional) dezleganie (1). Cf. d e z 1 e g a (II 1). Cearcă dezlegare aicea pre pământ, de ţi-i voia să hii dezlegat şi în ceriu, varlaam, c. 254. Noi, preuţii satului, am ertat, şi l-am provod.it, şi i-am cetit deslegare (a. 1747). iorga, S. D. xvii, 58. Să ia dezlegare de greşale cei ce laudă patimile tale. mineiul (1776), 62V2/16. Prin dezlegare se iartă păcatele ceale făcute după botez, şincai, C. 37/26, cf. 128/9. Suspină acesta când văzu slovele, şi cu durere spuse deslegarea Scripturii, maior, p. 102/5, cf. lb, valian, v, polizu, pontbriant, D. Să pui pe popa să-ţi citească o moliftă de deslegare. slavici, o. i, 368. [Popa] Şi-ncepu, cu-ncetul, cartea deschizând Dezlegări, molifte a-i ceti de rând. contemporanul, ii, 729. Se cheamă preotul local ca să-i cetească „rugăciunile de deslegare” sau „rugăciunile la eşirea sufletuluimarian, î. 40, cf alexi, w. [Părinţii] dădură la şapte popi să-i facă rugăciuni de deslegare. LUC. vil, 312. [Badea Petre] voia ca după un păcat omenesc să i se dea o dezlegare, să i se liniştească sufletul, agîrbiceanu, s. P. 173, cf resmeriţă, d. Preotul ... i-a cetit molifta de deslegare şi scormonitoarele rugăciuni ale cuminecării. GALACTION, O. 184. Citanii peste citanii, rugăciuni peste rugăciuni ... Nimic, nicio deslegare. KLOPŞTOCK, F. 66, cf. 50. Vin oameni bolnavi şi muieri de prin sate, ca să le cetească dezlegări şi să-i tămăduiască. SADOVEANU, O. IX, 28. S-a cetit molitva de deslegare. MOROIANU, S. 79. Popa îi spuse tânărului să îngenuncheze sub patrafir ca să citească de dezlegare. BLAGA, h. 24. Stai, să-ţi citesc dezlegarea. BARBU, G. 180, cf M. D. ENC, DEX. Mărtu-risindu-se preotului, cere dezlegare şi iertare de la văduvă. PALEOLOGU, T. 76. Din cele ce-i aduceau bunii creştini ... pentru sviştănii, dezlegări ... împărţea el săracilor, şez. vi, 133, cf alr i 596, alr ii/i mn 85, 2 707, alrm ii/i h 218. Şi să-l rogi pe popa Mardare, Să-mi citească dezlegare C-am murit, maică, -n Răzoare. folc. mold. ii, 185. + Anihilare, nimicire (a unei vrăji, a unui blestem etc.). Când cineva se îmbolnăveşte, sfădiţii se duc de se iartă, cum şi bolnavul, cerându-i 6675 DEZLEGARE -884- DEZLEGARE deslegarea blestemelor, gorovei, CR. 25. [Părintele Ilarie] citea cu fiică şi cutremur sfintele molifte pentru dezlegarea duhurilor necurate. HOGAŞ, DR. II, 62. A fost ca o dezlegare de vrajă. Valea s-a deschis deodată cu sclipet de arme. C. petrescu, R. dr. 3, cf. bălteanu, t. mag. 98. + (învechit, rar; concretizat) Mântuire (2). Bucură-te dezlegarea Evei. MINEIUL (1776), 46r2/27. 2. Abolire a unei obligaţii, a unei datorii; absolvire, scutire de un jurământ, de un angajament, de un cuvânt dat etc.; (regional) dezleganie (2), (învechit, rar) dezlegat1, dezlegătură (II 2). Cf. dezlega (2). Cf. KLEIN, D. 332, POLIZU, PONTBRIANT, D, ALEXI, W, resmeriţă, d. [Maranda] primească dezlegarea giurământului şi mărită-se cu bine. MIRONESCU, S. 50. Tată-său ... e nevoit să ceară dezlegare pentru cuvântul dat. CAMIL PETRESCU,' B. 55, cf. M. D. enc, dex. + (Concretizat) Act în care este consemnată o dezlegare (II 2). Să vină feciorul vineri dimineaţa la biserică, şi-i va citi dezlegarea de jurământ, agîrbiceanu, s. 33. 3. Aprobare, încuviinţare, voie (de a se face ceva); permisiune (de a ieşi din anumite prescripţii sau anumite perioade ori interdicţii religioase); (regional) dezlegământ. Cf. d e z 1 e g a (II 3). Cf. cantemir, i. i. ii, 290. Ce deslegare îmi va fi mie pentru ceale ce mă înconjură? aetmopica, 3778. Am socotit dă trebuinţă a da Comisi[ii] îndăstulării următoarea dezlegare (a. 1828). DOC. EC. 409. S-au făcut deslegare ca să treacă vitele cornorate peste graniţă fară nicio poprire. CR (1830), 11379. Pricina hotarălor ... tot se dezbate şi nu se hotărăşte nicio deslegare. ib. (1838), 142/22. Drept aceia în lucrările, care din firea sa sunt rele, nicio deslegare nu să dă. TEAMPE, O. S. 10/14. Sfântul Sinod şi comisia mănăstirească datoare au fost toate interesurile însămnate a le supune, spre dizlegare, monarhului. ASACHI, I. 255/3, cf. URICARIUL, v, 11/10. Comandirii, cărei de sine, fară deslegarea autorităţii competente, vor slobozi din slujbă cinuri de jos, se vor pedepsi prin degradare. CONDICA o. 38/12, cf. 44/3. Sfatul cărmuitoriu ... au luat- dislegare, că înainte de orice altă lucrare, să se ceie ... cuvenita lămurire în pricina de faţă (a. 1849). uricariul, VI, 492, cf. POLIZU. Mâine vine curierul de la Bucureşti, cine ştie cu ce dezlegare se întoarce? sion, P. 283, cf. pontbriant, d. O autoritate judecătorească a intrat în cercetarea unei cereri şi are îndatorirea să-i dee o dizlegare sau hotărâre. CONV. lit. xi, 411. Cerându-ne dezlegare despre chipul cum trebuie să urmaţi... sunteţi invitat să vă conformaţi întocmai cu legea, macedonski, o. iii, 78. El ... să vază la vreme de bătrâneţe, în neamul lui, căsătorie cu dezlegare domnească? DELAVRANCEA, H. 66, cf. ALEXI, W. Noi am fi fost în stare să-l rupem în bucăţi, dacă ne-ar fi dat fata dezlegare. CONV. lit. XLIV2, 138, cf. PAMFILE, CR. 241. Petru Maior ... primise deslegare de la episcopul din Blaj să se ducă la Buda. DENSUSIANU, L. 50, cf. resmeriţă, D. Toamna sunt pomeni multe, şi des legări dă sărindare. STĂNOiu, c. I. 29. Unul ... mi-a adus ştirea bună, că ai găsit putinţă şi deslegare să intri în Iaşi. SADOVEANU, O. X, 160. Oare mitropolitul primat nu poate să dea deslegare de căsătorie între o nepoată şi un unchi? CĂLINESCU, E. o. II, 99. [Mustea] ...să ceară din nou de la partid dezlegarea de a pleca pe front, beniuc, M. c. I, 430. Generalul nu-ţi poate face nimic. Ai deslegarea, cuvântul meu de onoare. CAMILAR, N. I, 447. Nimeni nu vă dă deslegare să reîncepeţi pescuitul fară Cuvântul meu. davidoglu, O. C. 128. Nu am deslegare şi nice nu ştiu unde să-l înmormântez pe păgânul acesta frumos! barbu, princ. 321, cf. MAGAZIN ist. 1968, nr. 10, 12, dex. Interdicţiile pentru consumul fructelor verzi,,, ca şi dezlegările pentru consumul lor, au fost încadrate în ciclul obiceiurilor de vară. butură, EG. 183. „Dezlegarea” la cununiile religioase, determinată de încheierea. Postului Paştelui, a dus la creşterea numărului de înscrieri pentru ' căsătoriile civile, rl 2006, nr. 4 907, cf. folc. mold. i, 180. 4. (în practicile religioase) Permisiune dată de biserică pentru consumarea anumitor alimente, interzise în perioada postului. Cf. d e z 1 e g a (II4). Deslegare de carne, de peşte, de vin şi de untdelemn, lm. De aici încolo este dezlegare la mâncare de struguri, pamfile, S. T. 4. Pentru o zi ca aceea era dezlegare de la post, dată nu de canoane, ci de tradiţie. AGÎRBICEANU, S. 154. Pristosul de peşte ... putea fi vândut cât mai proaspăt şi mai eftin la marile praznice cu deslegare de peşte. ATILA, P. 146. Nu se poate, nene, că suntem în postu lui Sân Pietru şi e dezlegare numai pentru peşte, camil PETRESCU, O. îl, 578. Peşte mănânci? ... Să vii la Bunavestire, şi la Schimbarea la Faţă şi-ţi dau dezlegare, barbu, G. 178. în sărbătoarea Floriilor ... se face dezlegare la peşte. RL 2005, nr. 4 596. 5. Dezlănţuire (II 1) a unui fenomen al naturii. Cf. dezlega (II 5). (Prin lărgirea sensului) [Moda] le supune la mii de boale, şi întârziază, sau se împotrivesc cu totul la împlinirea crizei (deslegării) cei folositoare. PR. 36/12. Trebuie dar să vedem ... până unde are să se întindă dezlegarea controversei, maiorescu, critice, 236. Atunci, în ziua dezlegării, Pământul nostru abătut II veţi găsi în largul zării. GOGA, POEZII, 279. Dănuţ îşi lasă braţele pe masă şi capul pe braţe, aşteptând dezlegarea tuturor nenorociţilor, teodoreanu, M. ii, 15. + (Prin nord-estul Munt. şi prin nordul Dobr.) Descântec pentru declanşarea ploilor. Prin legarea şi dezlegarea ploii se înţelege nişte descântece pe cari nu le spune, crezând că nu mai au nicio putere dacă le comunică altora, hii 247, cf. 92. 6. Lămurire, clarificare, elucidare (a unei situaţii, a unei încurcături, a unei întrebări etc.); soluţionare, soluţie (1), rezolvare (a unei probleme, a unei situaţii etc.); (învechit) dezlegătură (II 3), pliroforie, răspicare (2), (figurat) cheie, descâlcire (2). Cf. d e z 1 e g a (II 6). întrebare, cuvânt carile, înainte puindu-să, cere răspuns şi dezlegare. CANTEMIR, I. i. I, 20. Lucrare aceasta să chiamă rezoluţie sau dezleagare. DAS 98/26, cf. MA 76710, GHEOM. TRIGON. 16714, AAT 279, ib. 180721. El îndată cunoscând dezlegarea întrebării, au râs (a. 1812). GCR II, 207/32. Societatea Academiei ... au dat o carte cu întrebări a cărora dezlegare ei avea să caute şi să aducă cu sine. LEON ASACHI, B. 15/17, cf. LB. Fiecare ... o să primească preţul pentru deslegarea aceştii întrebări, pleşoianu, T. I, 201/3, cf. CR (1832) 312710. Acestea singure mai ar fi deajuns la toate aplicaţiile şi la deslegarea tutulor problemelor. POENARU, G. 107/27, Cf. ASACHI, A. LIT. 95/5, I. IONESCU, C. IV/17. Prezidentul sfatului va păzi această rânduială, şi vor propune spre deslegare întrebările 6675 DEZLEGARE -885 - DEZLEGAT2 una dupe alta. CONDICA o. 109/8. Deslegarea de mai sus are trebuinţă a se cerceta mai de aproape. TRIGON, dr. 88/22, cf. 84/24. Mai timpuriu sau mai târziu, întrebarea aceasta îşi aşteaptă dezlegarea sa. bariţiu, în PLRI, 77. Nu să cade să te superi căci îţi fac întrebare, Şi la mirările mele căci îţi cer dezlegare. pann, E. iii, 52/7. Adevărată dezlegare a întrebării despre originea cuvântului trebue să o aşteptăm de la cercetările psichofisice. MAIORESCU, l. 25. Necontenita lor muncă pregăteşte deslegarea problemelor celor mai îndrăzneţe, contemporanul, i, 176, cf. conv. lit. xi, 313. El îşi lua cu el în visul său cartea lui Zoroastru şi căuta în ea deslegarea întrebărei. EMINESCU, P. L. 52, cf. barcianu. Comăneşteanu ieşi, înţelegând că asta era singura deslegare cuviincioasă a încurcăturii. D. ZAMFIRESCU, A. 41. Pentru văduve şi orfani, dezlegarea e una singură: o căsătorie bună. AGÎRBICEANU, S. 141, cf. RESMERIŢĂ, D, lovinescu, c. VI, 16. Nu înţelegeţi? ... Toţi îl privesc miraţi [pe Bogoiu], aşteptând deslegarea. SEBASTIAN, t. 23. Mă lasă rece toate dezlegările-ncâlcite de-aici. voiculescu, poezii, ii, 239. între problemele grele care-şi aşteaptă deslegarea grabnică, aceasta e printre cele dintâi, sadoveanu, o. XX, 94. In ce priveşte principiile ciocnirilor şi neînţelegerilor ... lăsaţi deslegarea lor în sarcina vremii şi a întâmplărilor, moroianu, S. 129. Se întâmplă însă un lucru care aduse dezlegarea mai devreme. CAMIL PETRESCU, O. îl, 657. Răspunderile erau acum mai multe, mai grele. Le găsise dezlegare la toate. C. PETRESCU, A. R. 46. Găsea la el deslegări la toate întrebările care-l năuceau, camilar, n. I, 270. Ii propuse [lui Gavril] să caute împreună o dezlegare, să vadă ce e de făcut, vinea, l. ii, 24. [El] aştepta deslegarea unei probleme de mult gândită şi muncită. demetrius, A. 258. Este un lucru care mă tiranizează de la o vreme. Cărţile mele nu-mi dau deslegare. barbu, princ. 60. Astăzi calculatoarele din generaţia a treia sunt folosite şi în dezlegarea unor probleme ale ştiinţelor sociale, contemp. 1971, nr. 1 262, 8/2, cf. M. D. ENC, dex. Ea [cultura] îţi dă toate dezlegările. pleşu, m. m. 99. + Aflare a înţelesului ascuns al unei taine, al unei enigme, a semnificaţiei unei ghicitori; tălmăcire (2), (învechit, rar) dezlegătură (II 3); s p e c. răspuns, rezultat, soluţie’a unei probleme. De această împărăţie afla-vei şi la proroci, ales la Daniil cu dezlegarea visului lui Nabuhodonosor. N. COSTIN, let. I, 61/8. Ce este viaţa? ... Oamenii nu vor pute nici odinioară să facă o deplină dezlegare fenomenului acestuia, veisa, I. 25/5. Copilăria şi giunia sunt singurele chiăie pentru deslegarea numeroaselor enigme ale bărbăţiei, hasdeu, i. c. i, VII. [Movilele] conţin o enigmă în sânul lor. Şi ele cer o dezlegare, care ... va vărsa lumină asupra vieţei omenirii! ODOBESCU, S. II, 269. Telegrama cu deslegarea enigmei d-tale muzicale, sper c-ai primit-o. CARAGIALE, O. vil, 175. Nu căuta Ascunsa lumii deslegare Pe-alăturea de legea ta. vlahuţă, o. a. i, 113. [D. Bogdan] nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori, şi un fel de ghicitori ce n-au deslegare. GHEREA, ST. CR. ii, 55. Din însuşi documentul citat aflăm însă dezlegarea enigmei. G. barbu, a. v. 208. + înţelegere a sensului obscur sau dificil al unor cuvinte, al unui text, al unor probleme etc.; descifrare (1). [Părintele Luca] s-au învrednicit ... de dezlegarea cuvintelor celor greu de înţeles, dosoftei, ap. GCR li, 203/34. Bucuros ar dori [el] se capete un asemine odor spre a urma cu deslegarea ţifrelor, lucru ce ar pute ...să aducă la descoperirea unui rezultat de ştiinţe. AR (1821), 141732. Toţi ... porneau mai departe la deslegarea semnelor ... care erau az, buche, călinescu, I. C. 39. Vine ea şi vremea deslegării tâlcurilor, n-aveţi grijă! rebreanu, r. ii, 118. Săteanul care pune sforţare evidentă în deslegarea unei tipărituri ... nu e în stare să treacă dincolo de forma cea mai elementară a prozei, sadoveanu, o. xx, 249, cf. dex. + (învechit, rar) Subdiviziune a unui capitol dintr-o lucrare; explicaţie. Partea I. Pentru ortografie ... Dezlegarea 1. Pentru fiinţa sau firea slovelor. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 12. 7. (învechit, rar) Anulare (a unei hotărâri, a unei legi etc.). Cf. d e z 1 e g a (II 7). Dacă să râdică îndemnurile de la lucrare, să râdică şi legea şi să face dezlegare legii, teampe, O. s. 8/16. - Scris şi: deslegare. - PI.: dezlegări. - Şi: (învechit) dezligâre (scris şi: desligare), dizlegâre (scris şi: dislegare), (regional) dejlegâre (alr i 596/40, 131), deşlegâre (alr 1596/129), dăzlegâre (alr 1596/30, 69, 79, 308, 315, 320, 725, 740, 744, 772, 776, 896, 934, 940, 960, alr ii/i mn 85, 2 707/47, 64, 76, 310, 316, 723, 769), dizligâre (alr ii/i mn 85, 2 707/ 520) s. f. - V. dezlega. DEZLEGAT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a se dezlega. Cf. lm. 4* Dezlegare (II 2). Frate, aceaia ce faci tu de-ar hi de supt oblastiia împărăţâei meale, de nevoaie ar fi cu păcat dezlegatul giuruiţii. DOSOFTEI, v. s. octombrie 49728. - Scris şi: deslegat. LM. - V. dezlega. DEZLEGAT2, -Ă adj. I. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Căruia i s-a redat libertatea sau posibilitatea de mişcare, desfacând legătura care-l imobiliza, lăsat liber, eliberat; (despre lucruri) desprins din locul unde a fost fixat, legat; (învechit şi popular) desfăcut2 (5), slobod (1). Cf. d e z 1 e g a (11). Cf. KLEIN, D. 332. Tu ai zis că mă vei aduce legat la tine, iară eu am venit dezlegat, alexandria, 72/15. Răbdai până ce mă legară la un steajăr, ... dar îndată ce pusără focul ca să le aprinză, zisei vr-o câteva vorbe din Solomonie, şi îndată mă pomenii deslegat. GORJAN, H. IV, 51/1, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, LM, ALEXI, W. Nu se poate să fie câini dezlegaţi acum când vine lume. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 28, cf. RESMERIŢĂ, D. S-au întors unii oameni care fuseseră purtaţi pe la oraşe, legaţi, cu mâinile la spate, de prăjini ... Au venit deslegaţi. STANCU, D. 165. Cânt pentru tine, ocnaş dezlegat. LABIŞ, P. 417. Gheorghe trăgea perechea [de cai] dezlegată spre câmp, la adăpost, barbu, G. 63, cf. M. D. ENC, DEX. ^ F i g. Neofit ţinea să-l găsească ziua de mâine dezlegat, cu mâinile libere, ca să poată lua iar frânele puterii. CAMIL PETRESCU, O. II, 627. Lisimah, văzându-şi mâinile dezlegate prin eliberarea feciorului său, a organizat ... o nouă expediţie. H. DAICOVICIU, D. 66. 4* Fi g. Liber, nestânjenit. Cf. LEX. MARS. 202. 6677 DEZLEGAT2 -886- DEZLEGĂTOR Siliţi-vă să daţi elocvenţei voastre un haracter deslegat, şi un fel de grăire fină şi subţire, heliade, o. ii, 37. Las vouo cu grai limpede, cu limba dăslegată şi cu minţili adunate, adiiata mea. JIPESCU, O. 57. Un tânăr elegant şi vesel, important şi sigur de sine. Pasul bine deslegat. CARAGIALE, o. VI, 511. ^ L o c. a d j. (Familiar) Cu limba dezlegată sau cu limbi dezlegate = dispus să facă mărturisiri, să spună tot ce ştie, vorbăreţ, slobod (9). Rămâneau bărbaţii cu limbi mai dezlegate după câteva pahare de vin bun şi uşor. pas, z. I, 175, cf. DM, M. D. enc. E x p r . (Familiar) A avea limba dezlegată = a vorbi mult, deschis, a fi dispus să facă mărturisiri de tot felul. Acei ce pân-acuma fricoşi şi muţi stătură Au limba deslegată şi inima bărbată. HELIADE, O. I, 322, Cf. DEX. 2. (Despre lucruri legate împreună) Desfăcut din legătura care ţine strâns/care adună; fară legătură. Cf. d e z 1 e g a (I 2). Catastih de toate lucrurile mănăstirii ...11 buţi dă vin, dezlegate şi câte un fund lipsă la opt buţi (a. 1802). doc. ec. 69, cf. bălăşescu, gr. 124/16. F i g. Căci aflân9să ţara deslegată Şi în cea mai mare nerânduială Spre tot rău năravul învăţată, budai-DELEANU, Ţ. 151. Duetul dezlegat, aplecarea spre linii mlădioase, spre rotunjire [a literelor] arată o influenţă a scrisorii Apusului. IORGA, C. I. iii, 30. Matilda Serao procedează prin largi tablouri sociale, risipite şi deslegate, din mijlocul cărora abia se desprinde o intrigă urmată. lovinescu, c. vi, 114. + (Despre cărţi) Care nu a fost sau care nu mai este legat. I-am vândut dumisale o sută cincizeci de minee de 12 luni, adecă cincizeci dezlegate şi o sută legate (a. 1807). iorga, s. d. xii, 162. 3. (Despre materiale flexibile ca: aţă, sârmă, lanţ, curele etc. sau despre obiecte prinse în jurul corpului sau al unei părţi a acestuia) Deznodat (1), descheiat; desprins. Cf. d e z 1 e g a (I 4). Cf. anon. car, lex. marş. 202, resmeriţă, d. Ne lasă cu ismenele deslegate, se spune despre cineva care lasă lucrul neterminat. Cf. zanne, p. iii, 198. II. 1. (în concepţiile religioase şi în credinţele populare; despre oameni) Absolvit (de păcate), iertat; scăpat, eliberat de sub puterea unei vrăji, a unui blestem, a unei afurisenii etc. Cf. dezlega (III). Cf. resmeriţă, d, m. d. enc, dex, bălteanu, t. mag. 98. <> (Substantivat) O tăcere curioasă, se aşterne într-o vreme, între deslegător şi deslegată. Preotul plescăe a ciudă din degetele sclerozate. KLOPŞTOCK, F. 129. 2. (Despre oameni) Scutit, eliberat (de o îndatorire, de un angajament, de o obligaţie, de un jurământ). Cf. d e z 1 e g a (II 2). El şi-a trădat mai întâi jurământul, prin urmare tu ai rămas deslegat de al tău. FM (1843), 3922/2, cf. PONTBRIANT, D. 3. (învechit; despre anumite acţiuni, manifestări etc.) Eliberat de orice oprelişte; permis, îngăduit. Cf. d e z 1 e g a (II 3). Au cinstit sultanul pre domn trimiţându-i 2 tuiuri ..., cere însă de 3 tuiuri ca şi vezirii, fiindcă are deslegată stăpânire în domnia sa. OBLĂDUIREA, 15/16, cf. POLIZU, ALEXI, W. Măria Ta ... - Judecăţile dezlegate. - Oancea cu văduva lui Isaia, pentru o fâşie de moşie, delavrancea, o. ii, 37. 4. (în concepţiile religioase; despre perioade de post) în care este permisă consumarea anumitor alimente, interzise în perioada postului. Cf. d e z 1 e g a (II 4). Cf. tdrg. + (Despre alimente) îngăduit să fie consumat. Aceste mâncăruri sunt deslegate, chiar de ar cădea într-o miercuri sau vineri, pamfile, s. T. 4. 5. (învechit, rar; despre fenomenele naturii) Dezlănţuit (1). Cf. d e z 1 e g a (II 5). Vânturile deslegate zguduiesc stâncele şi munţii. PÂCLEANU, I. II, 112/21. 6. (Despre situaţii, probleme etc.) Elucidat, rezolvat, soluţionat; s p e c . (despre taine, vise, ghicitori etc.) dezvăluit, tălmăcit, ghicit. Cf. d e z 1 e g a (II 6). Cf. pontbriant, D, resmeriţă, D. Ghicitoarea se poate considera deslegată. G. barbu, a. v. 225, cf. M. D. enc. 7. (învechit, rar) Anulat, lichidat. Cf. d e z 1 e g a (II 7). Nunta cea dentâi rămâne dezlegată, iară ceaia a dooa ... iaste întărită. PRAV. 151. - Scris şi: deslegat. - PL: dezlegaţi, -te. - V. dezlega. DEZLEGĂMÂNT s. n. (Regional) Dezlegare (II 3) (Săpata de Sus). Cf. udrescu, GL. Fă o scară printre nori, Fulgere-mpletind în sfori Şi-om sui la Domnul sfânt, Să ne dea dezlegământ. id. ib. - PL: dezlegăminte. - Dezlega + suf. -(ă)mânt. DEZLEGĂTOR, -OARE adj, subst. 1. S. m. şi f. (învechit) Persoană care dezleagă (I 2). Cf. klein, d. 332. Ochii lui stăruiesc mai mult asupra uneia din des-legătoare [de snopi]: Florica Pahonţului. SĂM. II, 679. 2. Adj, s. m. (în concepţiile religioase) (Persoană) care dezleagă (II 1). Pre pământ am ispravnici legători şi dezlegători ... De vă vor dezlega pre voi de păcatele voastre pre pământ şi de mene veţi hi dezlegaţi, varlaam, C. 206. Duhovnicul este dezlegătoriul păcatelor pre pământ, eustatievici, gr. rum.2 93, cf. valian, v. O tăcere curioasă, se aşterne într-o vreme, între deslegător şi deslegată. Preotul plescăe a ciudă din degetele sclerozate, klopştock, f. 129. Am prins a mă duce de iznoavă încolo şi-ncoace, pe la preoţi deslegători, despre care am auzit veste, sadoveanu, O. IX, 40. 3. Adj, s. m. (Persoană) care dezleagă (II 6); clarificator, tâlcuitor (1). Cf. mardarie, l. 229/6. De aceea, cei cari răspund de obicei la astfel de chestionare sunt întotdeauna ... deslegători de şarade de prin ziarele populare. PETICĂ, O. 451. Dezlegătorii jocurilor vor fi premiaţi, dl, cf. dex. <> (Prin analogie) Pentru fieştecarea întrebare, aducea doctorul cinci dezlegătoare răspunsuri, leon asachi, b. 20/21, cf. lb. Poronca Departamentului Trebilor Dinlăuntru ... dizlegătoare asupra raportului comisiei, „că pentru acei ci nu s-au înfăţoşat la comisie, urmarea se va păzi potrivit cu chrisovul gospod şi publicaţiile” (a. 1840). hurmuzaki - s, vi, 302, cf. lm. 4. Adj, s. n. (Mat.; învechit) (Număr) care rezultă dintr-o împărţire. Numerul acela, care arata, de câte ori iaste cuprins unişoare cu numele mai mic, întru unişoare cu numele mai mare se chiamă numerul deslegător. das 100/9. Numărul, carele arată câte unişoare mai mici întru o unişoară mai mare sânt, să numeşte dezlegătoriul. aritm. (1805), 46/12. - Scris şi: deslegător. - PL: dezlegători, -oare. - Şi: dezlegătoriu, -ie adj, subst, dizlegător, -oare adj. - Dezlega + suf. -(ă)tor. 6679 DEZLEGĂTORIU 887 - DEZLIPI DEZLEGĂT6RIU, -ÎE adj., subst. v. dezlegător. DEZLEGĂTURĂ s. f. I. (în dicţionarele din trecut) Dezlegare (I 1). Cf. anon. car, klein, d. 332, BARCIANU, ALEXI, W. II. 1. (învechit şi popular; în concepţiile religioase şi în credinţele populare) Dezlegare (II 1). Să căutăm acolo de toate relele dezlegătură. CORESI, ap. dhlr ii, 342, cf. MARDARIE, L. 298/4, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, SCRIBAN, D, BĂLTEANU, T. MAG. 60. [Farmece de] legătură şi dezlegătură. TEODORESCU, P. P. 708. 2. (învechit, rar) Dezlegare (II2). Cf. klein, d. 332. 3. (învechit) Dezlegare (II 6). Au trimis ... neşte întrebări besericeşti la marele Vasilie, carele i-au scris înapoi dezlegăturile întrebărilor. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 144717, cf. lex. marş. 202, barcianu, alexi, w. ♦ S p e c. (învechit, rar) Dezlegare (II 6). Văzând iară mai marele cocătorilor că ară fi bine dezlegătură [visului], zise lu Iosif: eu încă văzuiu vis, trei coşniţe albe ducea în capu-mi. PO 138/15. - Scris şi: deslegătură. klein, D, ddrf, barcianu, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U. - PI.: dezle-gături. - Dezlega + suf. -(ă)tură. DEZLEPÎ vb. IV v. dezlipk DEZLEPÎT, -Ă adj. v. dezlipit. DEZLEŞIN vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică oameni) A scoate din starea de leşin. Taki duce pe Tarsiţa în braţe în mijlocul scenei, o pune pe scaun şi caută să o desleşine. alecsandri, t. 1 138, cf. cade, tdrg. <> A b s o 1. Tot tinere femei ... în loc pic leşinate! ... Dar ca să desleşin, eu pipăi! N-am sfială. I. văcărescul, p. 355/13. - Scris şi: desleşina. - Prez. ind.: dezleşin. - Pref. dez- + leşina. DEZLIG vb. I v. dezlega. DEZLIGĂRE s. f. v. dezlegare. DEZLIGEĂ s. f. (Regional) Greblă (Oltina -Băneasa). Cf. coman, gl. - Scris şi: desligea. coman, gl. - PI.: dezligele. - Et. nec. DEZLIN vb. I v. dezlâna. DEZLIPEÂLĂ s. f. 1. (învechit, rar) Dezlipire (1). Cf. costinescu. 2. (Regional) Săturare peste măsură (Livezile -Vânju Mare). Cf. lexic reg. 53. - Scris şi: deslipeală. costinescu. - PI.: dezlipeli. - Dezlipi + suf. -eală. DEZLIPÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică corpuri lipite cu ajutorul unei substanţe adezive, al unei suduri etc. sau lipite prin forţa aderenţei) A face să nu mai fie lipit, să nu mai adere la ceva; a desface, a desprinde unul de celălalt sau din locul în care este fixat. Găsind foaia cea dintâi cam lipită cu foaia cea de al doilea, îşi udă degetul în gură ca s-o deslipească. GORJAN, H. I, 54/6, cf. 41/13, VALIAN, V, POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Dezlipesc fâşia de hârtie din crăpătura ciurciuvelei şi dau ferestrele de părete. arghezi, C. J. 228. Adeziunea ... reprezintă valoarea greutăţii sau a forţei care poate dezlipi obiectul sau unealta de lucru ...de solul care aderă la suprafaţa lor. AGROTEHNICA, I, 410. Bărbatul meu a avut ingenioasa idee ... să deslipească marca de pe o astfel de carte poştală, beniuc, M. C. I, 391. Frunzele ... trebuie bine vânturate ... pentru a Je răcori şi dezlipi unele de altele. BELEA, P. A. 297, cf. M. D. ENC, DEX. O Refl. pas. Se deslipeşte aluatul arătând bolnavului o beşică plină cu apă. bujoreanu, b. l. 41. R e f 1. Să se aşeaze coşniţăle ca să nu să clătească sau să se treasere fagurii, şi să se deslipească. molnar, e. S. 173/1. De pe păreţii-ngălbeniţi Se dezlipeşte-n pături varul. GOGA, P. 13. Când se răsteşte mai tare, [pe Bogoiu] îl pufneşte râsul şi i se dezlipesc mustăţile. SEBASTIAN, J. 37. A scos maşina din ascunziş, totul era în regulă, numai că din cauza căldurii camerele s-au dezlipit la petice şi ţin-te! barbu, ş. n. ii, 117. (F i g.) Simt cum, deslipindu-se atomele greoaie ale creierilor mei, mintea mea devine clară, eminescu, p. l. 48. <> (Prin lărgirea sensului) Deci de departe şi tot deodată limba scoţindu-şi, o lungeaşte şi pre care muscă a lovi s-ar tâmpla, îndată pre limbă-i încleită rămâne, de unde nicicum a să mai dizlipi sau a mai scăpa mai poate. CANTEMIR, 1.1. li, 14. Mizantropul scoate muştele din lapte .., le dezlipeşte de pe hârtia unsă cu miere. CĂLINESCU, C. O. 18. + (Complementul indică scrisori, plicuri) A deschide, desfacând marginile lipite. El dezlipea scrisorile şi le lipea la loc. arghezi, s. xi, 88. *0 Refl. Tot ştergându-l în amândouă palmele cu şervetul ..., plicul se deslipeşte. caragiale, o. ii, 133. + F i g. (Complementul indică ochii, privirea; de obicei în forma negativă) A întoarce cu greu de la cineva sau de la ceva, a îndrepta în altă parte. Iar de-şi va dezlipi ochii şi mintea de după ouă, şi va privi într-altă parte, iaste altă jiganie de-şi seamănă cu şerpele. NEAGOE, ap. GCR I, 167/41. Resbelnicii îşi deslipesc în sfârşit privirile de la aceste miracoloase tablouri. PÂCLEANU, I. II, 98/26. Face câţiva paşi în curte trăgând cu urechea şi neputându-şi dezlipi ochii de la lumina ferestrelor, brătescu-voineşti, p. 28. [Ilie Chioarul] nu-şi deslipia ochii de la foaia pe care se înşirau slovele, c. petrescu, s. 135. Nu-mi pot dezlipi ochii de pe obrazul ei. vlasiu, D. 227. Privirile aprinse [ale lăutarului] o ardeau [pe jupâneasă] şi-i făceau rău, dar nu putea să-şi deslipească ochii de la ele. sadoveanu, O. i, 55. Lăptăruş se uita în jos şi nu-şi dezlipea privirea din dalele de piatră ale bucătăriei, arghezi, s. viii, 242. [Fata cu ochelari] nu-şi mai deslipeşte ochii de pe mâinile şi de pe faţa lui Noël, demetrius, a. 111. O R e f 1. Ochii mei nu se pot deslipi de dânsul. păcleanu, i. I, 161/15. Glasul său [al lui Alexandre] devenea duios şi ochii săi se îndreptau spre un punct de care nu se mai deslipeau. CONV. LIT. II, 111. Odată cu ei, pomi pe spinări şi coliba fetei îndrăgostite, ai căreia 6690 DEZLIPI -888- DEZLIPI ochi nu se mai puteau dezlipi de frumuseţea năvodului zadarnic, arghezi, C. j. 166. Privirile nu se mai dezlipesc de sicriu, magazin ist. 1968, nr. 9, 19. 2. R e f 1. şi t r a n z. (Urmat de determinări introduse, de obicei, prin prep. „de” sau „din”) A se îndepărta sau a face să se îndepărteze de o fiinţă sau de un lucru foarte apropiat (de care se atinge sau stă proptit), a pleca sau a determina să plece dintr-un anumit loc; a (se) desprinde cu greu de lângă cineva sau de lângă ceva; a (se) despărţi (1). Tohtamiş Gherei Sultan ... cerca cum va pute mijloci să dislipească pe Iaman Săhăidac de la nohai. amiras, let. iii, 155/15. Acolo a şăzut pănă au făcut ştire şi celorlalţi boiari ce era în ţară, casă şi dezlipise unii de cătră Mihai-Vodă (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 240/17. Oh, părinte, eu nu poci de la dumneata a mă dezlipi, eustatievici, i. 56/12. Tânărul Sofronim ... nu să mai dăzlipiia de lângă Praxitel. slătineanu, a. 101/18. Ispiti-va [domnul sirian] să te deslipească din braţele mele? Tribuie să mă lase a merge cu tine. maior, t. 107/5. Cu anevoe îi vine să să dezlipească de locul unde s-au obicinuit, golescu, p. 153/13, cf. cr (1829), 103719, pleşoianu, T. I, 171/14. Nu mă putui deslipi de acolo ascultând descrierea acelui loc. heliade, O. I, 257, cf. GORJAN, H. I, 152/32. Nimini far-a fi gonit de soartă ... nu se deslipeşte cu înlesnire de ţara sa. FM (1843), 187711. Numai sărăcimea şi acei puţini impiegaţi ce nu se îndurau a se deslipi de canţelaria lor ... mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I. 291. îmi fu greu deocamdată să pociu deslipi pe călăusa-mi de confraţii săi. PELIMON, I. 213/15. Cum nu se dă ... pruncul dezlipit de la sinul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti. creangă, a. 115. Să vii după mine, să nu te deslipeşti de aici, ai înţeles? caragiale, o. i, 1. Cu mare anevoinţă se deslipi calul de stăpânul său. ISPIRESCU, l. 162, cf. ddrf. Alţi doi se deslipesc din gloată Şi-n faţa judecăţii vin. coşbuc, f. 54. Bătrâna mergea din ce în ce mai rău ... Matei nu se deslipea de la capul ei. D. zamfirescu, v. ţ. 46, cf. alexi, w., IORGA, c. I. I, 166. Eu, vezi bine, nu mă pot deslipi de aci. CHIRIŢESCU, GR. 171. De ce nufusei eu un băiat ... Nu m-aş fi deslipit de Măria Ta. delavrancea, o. ii, 63. Clientela se mărise şi el nu se mai putea dezlipi de acasă, agîrbiceanu, a. 544, cf. şăineanu, d. u., cade. Manolaş se deslipi din poarta ministerului şi intră, stingherit, în şuvoiul celor ce se plimbau. GALACTION, O. 602, cf. CAMIL PETRESCU, u. N. 57. Ceasuri întregi stau nemişcat, fară să mă pot dezlipi de pervazul ferestrei, cocea, s. i, 58, cf. sadoveanu, o. i, 155. Numai Ana nu se mai deslipea de lângă mormânt. MOROIANU, s. 101, cf. STANCU, R. A. iii, 264. Orban nu se dezlipea de lângă telefon, chema tot felul de autorităţi. T. popovici, s. 365. Ilie, mai ales, nu se mai dezlipea de ceteră şi de umărul meu. lăncrănjan, C. I, 76, cf. M. D. enc., dex. Nimic nu părea să-l dezlipească de strung. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 22. Marcel nu vroia, ... dar în cele din urmă a trebuit să se dezlipească şi el de soldaţii lui. • cărtărescu, n. 227. O F i g. Şi oblicind împăratul de-aceastea, trimisă pre Ermoghen eparhul, poruncindu-i să dizlipască pre Mina de credinţa creştinească. DOSOFTEI, V. S. decembrie 207710. Să vă dezlipiţi odată inima de deşertăciune. maior, P. 43/16. Una din cele mai mari slăbiciuni d-ale prinţilor este căci să lasă deslipiţi din braţele virtuţii. pleşoianu, T. I. 93/25. Fă măcar acum o faptă bună, deslipind gândurile tale de această lume. MARCOVICI, C. 63/24. Lucruri drage la fieştecare om şi care fac amorul de patrie de care nu se deslipeşte cineva cu înlesnire. F. aaron, i. i, 17/7. Lipsa şi nevoia nu-l părăsesc, nu se deslipesc de dânsul. CODRU-drăguşanu, C. 27. Cu cât numărul cugetărilor lor creşte, cu atâta ele [naţiile] se deslipesc de tradiţiile religioase şi părinţeşti. NEGULICI, E. I, 262/6. Moldova se dislipeşte de această coterie şi proclamă doctrina. RUSSO, s. 164. O desperare ce nu se poate dezlipi de cugetări aşa de întunecate e semnul unei mari nefericiri private, maiorescu, critice, 111. în orice chestie explicăm, azi, actualul prin trecut ...Nu dezlipim ideea devenirii de niciun fenomen. RALEA, S. T. iii, 41. Sloi de ghiaţă netopită E chiar inima-ţi recită Şi de mine deslipită. alecsandri, p. p.' 53. ♦ Refl. (Despre vehicule) A se pune în mişcare depărtându-se de locul staţionării. Corăbiile de Malta să dăzlipescu de Italia şi să duc în Levant (a. 1693). FN 9. Sania se deslipeşte cu greu din loc şi porneşte scrâşnind. CARAGIALE, O. II, 148. Trenul porni în fine încet, încet de tot, dezlipindu-se parcă cu regret de peron. BRĂESCU, O. A. I, 179. Vaporul se deslipi uşor de cheu şi începu cu încetul să gireze, bart, e. 236, cf. s. M. 93. „Penelopa” se dezlipi de chei ... luând drumul spre Stambul. TUDORAN, P. 68. + T r a n z . A face să nu mai fie apropiat de ceva; a da la o parte, a îndepărta. Deslipind prin un suspin buzele sale de ale tânărului amorez, înturnă ochii. NEGRUZZI, s. I, 78. Moi şi neputincioase, îşi deslipi a doua zi, biata pasăre, ghearele de pe trapezul ei mişcător, anghel, pr. 48. Deslipi de la sân găina moartă de frică, şi o aşeză fară să crâcnească pe scară. brăescu, v. 47. Maro abia deslipise buzele, cu o linişte evident impusă. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 100. Fără să-şi dezlipească obrazul de pe genunchii ei, Silion îşi întoarse faţa spre ea. vinea, l. i, 181. (R e f 1. p a s.) Portretul tău nu se va dislipi niciodată de la sânul meu. alecsandri, t. i, 207. <> F i g. Imaginea ta n-o mai pot deslipi de viitorul meu. camil petrescu, P. 173. 3. R e f 1. şi t r a n z. A (se) rupe (de întregul din care face parte), a (se) desprinde (dintr-un tot, dintr-un ansamblu); a (se) detaşa (1), a (se) separa (1). Ce ave noroc de balta Pruteţului că era pre de o parte, că-i dezlipie de lângă moscali. NECULCE, L. 237. Cumpărătorii să fie slobozi ... să o dezlipească (de la) sămânţa lor care o cumpărat (a. 1768). iorga, s. d. xiii, 39. Almintrelea foarte anevoe se dezlipeaşte semânţa de păstăuţe. economia, 71/20. Cu osuţul cel din plăseale deslipiţi scoarţa acolo, unde tăetura cea crucişă se despică în doao părţi. înv. pom. 108/13, cf. 102/6. [Lehuzei îi trebuie] vreun sfert de ceas după facere, încât să aibă vreme să să strângă mitra şi să să deslipească casa de dânsa. meşt. moş. 37/23, cf. 64/6. Porţiunea dreaptă a falcei de jos s-a deslipit ... şi partea asta este tămăduită astăzi. MAN. SĂNĂT. 52/14. După ce puterea vântului a deslipit-o din pom, negreşit că poama a trebuit să cază în jos. BARASCH, M. I, 39/18. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i cad, sbor în aer şi de crengi se deslipesc. ALECSANDRI, 6690 DEZLIPIRE DEZLITERARIZA POEZII, 7. Cine n-a observat, în nopţile senine, acele puncte luminoase ce par a se deslipi de pe bolta cerească şi a pieri în văzduh? CONTEMPORANUL, I, 90. Se părea că munţii, deslipindu-se de pe temeliile lor, încep să dănţuiască. GANE, N. I, 25. Parcă ar fi coborât tot mai mult cer asupra pământului, până ce el însuşi, marele singuratec, de mult farăr nicio legătură cu oamenii, s-a dezlipit de pe acesta. IORGA, P. A. II, 203. întreaga insulă împietrită în somnul ei adânc ... părea un cimitir întins, deslipit de pământ, bart, s. m. 49. Infecţia poate ajunge şi sub unghie, pe care o poate dezlipi şi astfel duce la căderea unghiei, belea, p. a. 135. Scoarţă de stejar De pe obraz i~a deslipit, Coală de hârtie albă Pe obraz că i-a lipit, marian, v. 213. Cele două căi rutiere s-au dezlipit, făcând o gaură în lungul podului. RL 2005, nr. 4 611. (Glumeţ) Şi acum ce să dăzlipesc după el? că el n-are nimic ... hanţele de pe el ... atât. brătescu-voineşti, p. 123. O F i g. Mintea sa se arunca în nemărginire şi privea, des lipită de simţiri, rânduiala cea nestrămutată care este în lume. căpăţineanu, s. 45/5. Mădulările trupului, în loc să se ajute, se des lipesc una de alta şi se derapănă. MARCOVICI, C. 82/23. Sentinele ale populului, dezlipite de trupul lui şi răspândite de vijelie pe faţa lumei, noi priveghiem cu luare-aminte (a. 1850). plri, 141. Când amorul va lega doă inimi .... Atunci una ş-alta vor din piept să se dezlipească, pann, e. iii, 53/1. Bărbatul ... dacă se deslipeşte de ginta mamei şi a surorilor în hatârul copiilor, cere în schimb să fie sigur că sunt copiii lui. contemporanul, Vj, 21. Şi cum clopotele prinseră iară a se tângui, înţelese că-i deslipită de viaţă şi trimese după Sfintele Taine, anghel - iosif, c. L. 81. <> (Prin lărgirea sensului) Aceste mănăstiri fiind închinate la acel sfânt loc, macar că le-au lăsat Dosiftei patriarhul, n-au fost volnic a le dezlipi-de la Sfântul Mormânt (a. 1743). uricariul, ii, 118/6. Moldova de a ei soră fu silnic deslipită. alecsandri, poezii, 339. Memoriul cere de la Congres ca nicio parte a teritoriului actual să nu fie deslipită de România. MAIORESCU, D. II, 126. ^ R e f 1. p a s. Această casă dintru început au fost sub epitropia celui după vreme boieru vel-logofăt de Ţara de Jos, eară după aceasta din întâmplare, deslipindu-să, să da la unii şi alţii (a. 1814). uricariul, I, 220. ♦ T r a n z . (învechit, rar) A extrage. Mai bine putem să despărţim sau să deslipim cleiul cânepei. CULT. C. 27/18. 4. R e f 1. (Regional; despre oameni) A mânca excesiv de mult (Livezile - Vânju Mare). Cf. lexic reg. 53. - Scris şi: deslipi. - Prez, ind.: dezlipesc. - Şi: (învechit) dizlipi (scris şi: dislipi), (învechit, rar) dezlepi (scris şi: deslepi lm) vb. IV. - Pref. dez- + lipi. DEZLIPÍRE s. f. Acţiunea de a (se) dezlipi şi rezultatul ei. 1. Desprindere a două corpuri lipite cu ajutorul unei substanţe adezive, al unei suduri sau prin forţa aderenţei; desprindere din locul în care este fixat, dezlipeală (1). Cf. dezlipi (1). Cf. polizu, pontbriant, d, COSTINESCU, DDRF, resmeriţă, D. Se evită variaţiile brusce de temperatură ... în scopul de a se preîntâmpina deformări ale emulsiei şi deslipirea ei de pe suportul de sticlă. SANIELEVICI, R. 220. Pentru îndepărtarea lor [a benzilor adezive], se vor umezi părţile lipite cu puţină benzină, care uşurează dezlipirea. BELEA, P. A. 43, cf. DEX. 2. Rupere (de întregul din care face parte), desprindere dintr-un tot, dintr-un ansamblu; detaşare (1), separare (1). Cf. dezlipi (3). Dezlipirea gingiilor. PONTBRIANT, D. O Dezlipire de retină = afecţiune oculară care constă în detaşarea retinei de pe coroidă, provocând adesea pierderea vederii; desprindere de retină. Cf. der, abc SĂN, D. med. ^ F i g. Nu ştim acuma cum se facea pe atuncea dezlipirea de cetăţenia austriacă, eminescu, O. x, 230. Aci a găsit ea această supremă jale, aci, în deslipirea vieţii omului de viaţa păfnântului. SĂM. I, 370. Acolo unde se pune problema morţii, s-a realizat cea mai categorică dezlipire de iraţionalul vieţii. CIORAN, R. 59. -0* (Prin lărgirea sensului) Iară pentru vlahii noştri, zice că atuncea de la împărăţie s-au dezlupit ... şi pricina acestii dezlipiri înnainte să va videa. CANTEMIR, HR. 397. Esigenţile soldăţimei i-a impus ... Franciei deosebit de suma colosală de cinci miliarde, deslipirea a două provincii din cele mai împodobite, ghica, c. E. II, 488. După dezlipirea de Turcia, era chestia Dunării. MAIORESCU, D. III, 2. - Scris şi: deslipire. - PI.: dezlipiri. - V. dezlipi. DEZLIPÎT, -Ă adj. 1. (Despre corpuri lipite cu ajutorul unei substanţe adezive, al unei suduri etc.) Care nu mai este lipit, fixat într-un anumit loc; desfăcut, desprins de (la) lipitură. Cf. pontbriant, d, lm, Ddrf, RESMERIŢĂ, D. Abia se mai ţinea, ca un bec deslipit care nu atârnă decât în filament, preda, I. 115, cf. M. D. enc, dex. + (Popular, despre clădiri) Cu varul sau cu tencuiala de pe pereţi scorojită ori căzută. Casa ta e dezlipită, Mie-mi pare poleită, alecsandri, p. p. 405. 2. (Despre fiinţe) îndepărtat, despărţit de cineva sau de ceva de care a fost foarte apropiat. Trăiau complet dezlipiţi, departe unul de altul, bart, e. 240, cf. M. D. enc. 284. 3. Rupt de întregul din care face parte, desprins dintr-un tot, dintr-un ansamblu; detaşat (î), separat. Moaşa ... găsind casa dezlipită să o apuce de vreo margine, şi să o tragă încet. meşt. moş. 41/6, cf. pontbriant, d. Cădeţi, cădeţi voi, frunze dezlipite, Pe câmpul larg, în zbor, vă poarte vântul. GOGA, POEZII, 88. <0 F i g. Simţesc strâmt atunci pământul pentru deslipite ramuri, Cari născutu-s-au din sânul unor domnitoare neamuri. COŞBUC, P. II, 141. - Scris şi: deslipit. - PL: dezlipiţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dezlepit, -ă (scris şi: deslepitlm) adj. - V. dezlipi. DEZLITERARIZA vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică cuvinte, expresii, texte) A face să nu mai aibă aspect literar. (R e f 1 . p a s .) Dacă am studia limba literară a lui Costache Negruzzi şi a lui Eliade, vom vedea cum se dezliterarizează limba şi apoi se reliterarizează. S. C. ŞT. (iaşi), 1956, 10. - Prez. ind.: dezliterarizez. - Pref dez- + literariza. 6693 DEZLITERARIZARE -890- DEZMĂCI DEZLITERARIZARE s. f. (Rar) Acţiunea de a dezliterariza şi rezultatul ei; pierdere a aspectului literar al unor cuvinte, texte etc. Cf. d e z 1 i t e -r a r i z a. Dezliterarizarea limbii a provenit din cauza intrării, în limba literară, a fenomenelor populare. S. C. ŞT. (iaşi), 1956, 10. - V. dezliterariza. DEZLOCUÎ vb. IV. T r a n z. (Subiectul este un corp solid sau lichid; complementul indică fluide) A scoate din spaţiul pe care-1 ocupă, înlocuindu-1. Orice corp cufundat este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid pe care-l dezlocuieşte. ' CIŞMAN, FIZ. i, 260. - Prez. ind. pers. 3: dezlocuieşte. - Pref. dez- + [în]locui. DEZLOCUÎRE s. f. Acţiunea de a dezlocui şi rezultatul ei; scoatere a unei cantităţi de fluid egale cu volumul unui corp solid sau lichid cufundat în acel fluid. Cf. dezlocui. La dezlocuirea ţiţeiului prin gaze, timpul de producere a ţiţeiului fară gazele injectate e foarte scurt. ltr2. - PL: dezlocuiri. - V. dezlocui. DEZLOCUÎT, -Ă adj. (Despre fluide) Scos din spaţiul pe care-1 ocupa şi înlocuit de un alt corp (solid sau lichid). Apa deslocuită cântăreşte cât partea din corabie ce se află deasupra nivelului mărei. CONTEMPORANUL, I, 912. Un corp cufundat este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid dezlocuit. CIŞMAN, Fiz. I, 260. Spaţiul ocupat anterior de ţiţeiul dezlocuit fiind ocupat de fluidul care a efectuat dezlocuirea. ltr2 vi, 305, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - Scris şi: deslocuit. - PL: dezlocuiţi, -te. - V. dezlocui. DEZLOGODÎ vb. IV. R e f L (Rar) A strica logodna. Nu ţiu minte de când, dar ţiu minte de când ne-am des logodit. VISSARION, B. 367. - Scris şi: des logodi. - Prez. ind.: dezlogodesc. - Pref dez- + logodi. DEZLUMINÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre corpuri cereşti) Care nu mai luminează, lipsit de lumină sau cu lumină diminuată. Stelele pe cer se şterg deslu-minate, Când luna străluceşte. I. NEGRUZZI, s. II, 155. - Scris şi: desluminat. - PL: dezluminaţi, -te. - Pref. dez- + luminat. DEZLUPE vb. III v. dezlupi. DEZLUPÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (învechit) A ieşi, a da pe deasupra. Ţineţorii lor plinri, dezlupindu den ceasta în ceaea. Oile lor multu se-au plodit, mulţindu-se în ieşitul său. PSALT. hur 2 207. Hrănil-niţele lor împlute {dezlupind H, i z b u c n i n d D) de multu ura într-altă. PSALT. 298. ^ Tranz, Fig. Pamentea mulţia dulceaţeei tale rigăescu (dezlupi-vor H, să vestească B 1938), dereptaţiei tale bucură-se. ib. 300. 2. R e f 1. şi t r a n z. (învechit) A (se) dezlipi (2). Cf. CADE, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 282. <> F i g. Deci daca ne-am pierdut mintea noi am dezlupit pre Dumnezeu de la noi. neagoe, înv. 205/29. Aceştia s[vi]nţ[i] pre mulţ[i] de la idoli au dezlupit şi la H[risto]s i-au lipit, dosoftei, v. s. noiembrie 103726. Ce Dumnedzău nu li-au agiutat, căci Tohatmiş Chirei soltan stând la cetatea Voziei, odihnind, cerca mijlocire cum va putea dezliupi pe Iaman săhăidac de la nohai. amiras, C. 130. ♦ R e f 1. F i g. A dispărea (3). Ca ceara ce se topeaşte dezlupi-se-va, cădzu foc pre ei. PSALT. HUR.2 136. Ca umbra când trece luaiu-me (idezlupiiu-me H, e u mă d u c B 1938), cutremu-raiu-me ca nuialele. PSALT. 237. 3. R e f 1. şi t r a n z. (învechit) A (se) dezlipi (3). Ca umbra cându me rrădzimaiu dezlupiiu-me tremuraiu ca în mlădiţele. PSALT. HUR.2 182. Şi spândzurându-o de cosâţe o ţânu până i s-au dezlupit piialea de pre osul capului. DOSOFTEI, v. s. decembrie 23278. Să le fierb cu apă ... până ce se va dezlupi miezul de coji. mâncările, 5871. Să iei stridiile ... scoate-le coaja cea de asupra şi o dăzlupeaşte duprea didesuptu. ib., ap. GCR li, 43/24, cf. SCRIB AN, D. + R e f 1. F i g. (Despre state, popoare) A ieşi de sub autoritatea sau dominaţia unei puteri, de sub o anumită conducere. Iară pentru vlahii noştrr, zice, că atuncea de la împărăţie s-au dezlupit ... şi pricina acestii dezlipiri înnainte să va videa. cantemir, hr. 397. 4. R e f 1. (Regional; despre tencuiala sau varul de pe pereţi; în forma dezlupe) A se scoroji şi a cădea (Globu Craiovei - *Băile Herculane). Cf. chest. ii 388/11. - Scris şi: deslupi. - Prez. ind.: dezlupesc. - Şi: (regional) dezlupe (scris şi: deslupe chest. ii 388/11) vb. III. - Cf. slavon o y n h t h „a lua (de pe), a smulge”. DEZMASC vb. I v. demasca. DEZMASCÂRE s. f. v. demascare. DEZMASCÂT, -Ă adj. v. demascat. DEZMATERIALIZ vb. I v. dematerializa. DEZMATERIALIZÂT, -Ă adj. v. dematerializat. DEZMĂCELĂRÎ vb. IV. Refl. (într-un descântec; despre părţi ale corpului, bolnave sau traumatizate) A se reface (2), a se vindeca1 (1). Nu ţâpa, nu ti văicara ... Oasâli s-or dizdroghi, Carnea s-o dizmăselări. GRAIUL, I, 330. Oasele s-or desdrobi Carnea s-o desmăcelări, Mâinile s-or deslegă. pamfile, duşm. 231. - Scris şi: desmăcelări. - Prez. ind.: dezmăcelăresc. - Pref. dez- + măcelări. DEZMĂCÎ vb. IV. R e f 1. (Mold.; în descântece; despre părţi ale corpului, bolnave sau traumatizate) şi tranz. (complementul indică părţi ale corpului bolnave sau traumatizate) A (se) vindeca1 (1), a (se) reface (2). Gura să i-o dezmuţiţi, Auzu-i desasurziţi, Mâni, picioare-i Desmociţi; Desmeliţaţi Mădularile-i Şi întreagă s-o lăsaţi. TEODORESCU, P. P. 382, cf. MARIAN, d. 272. Durerile 6708 DEZMĂCINARE -891 - DEZMĂRITARE vor înceta, minţile la loc i-ar veni şi vinele s-ar desgârci, carnea pe trup s-a desmăci. pârvescu, C. 80, cf. 185. - Scris şi: desmăci. - Prez. ind.: dezmăcesc. - Şi: dezmoci (scris şi: desmocî) vb. IV. -Pref. dez- + măci (= meei „a bate, a lovi, a zdrobi”)'. DEZMĂCINARE s. f. (învechit, rar) Tortură. Daţi-l pre unul ca acela satanei dezmăcinare trupului, ca să să spăsască s[u]fletul. dosoftei, v. s. noiembrie 185722. - Pref. dez- + măcinare. DEZMĂDULĂ vb. I. T r a n z. (învechit) A dezmembra. Mărturisesc încă unii din annaliştii poloni că Mihai merse şi mai departe, că cerea să desmăduleze crăia Poloniei, bălcescu, M. v. 426, cf. negulici, 122. Această lipsă de instrumente desmădulează orchestra. FILIMON, O. II, 278, Cf. PROT. - POP, N. D. 186, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, 306, DDRF, ALEXI, W, tdrg, cade. (R e f 1.) S-a întâmplat un ce prin care iarăşi s-a desmădulat ministerul. CR (1839), 213714. Familia şi soţietatea rumână ...se desmădulează şi se derapănă. negulici, e. i, IV/11. F i g. [Despoţia] desbărbătează suflet, Desmădulează corpul, heliade, O. I, 228. O neodihnă sfiicioasă şi neîncrezătoare ... slăbeşte puterile, le dezmădulează. marcovici, d. 123/11. - Scris şi: desmădula. - Prez. ind.: dezmădulez. -Şi: (învechit, rar) dezmădulări (scris şi: desmădulări valian, v.) vb. IV. - Pref. dez- + mădular (după fr. démembrer). DEZMĂDULĂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a dezmădula şi rezultatul ei; dezmembrare. Această neunire, născută din mândrie sau din egoizmu, este desmădularea şi moartea împărăţiilor. marcovici, d. 464/5. Desmădularea şi aproapea cădere a împărăţiei romane ... au trebuit să învite pe mai mulţi colonişti mai slobozi ca să iasă din Dacia. F. aaron, i. i, 16/19, cf. 28/1, PROT. - POP, N. D. 186, DDRF, GHEŢIE, R. M. + (Concretizat) Parte dintr-un întreg rezultată în urma unei dezmembrări. Dachia cea noao era o desmădulare a provinţii Misii[i] OBLĂDUIREA, 21/24. - Scris şi: desmădulare. - Pl.: dezmădulări. - V. dezmădula. DEZMĂDULĂT, -Ă adj. (învechit) Dezmembrat. Cf. LM, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. O F i g. Acum, cere cugetare şi idei bine înşirate de la omul atât de desmădulat. codru-drăguşanu, c. 157. - Scris şi: desmădulat. - Pl.: dezmădulaţi, -te. - V. dezmădula. DEZMĂDULĂRÎ vb. IV v. dezmădula. DEZMĂNI vb. I v. dezmânia. DEZMĂNŢĂU s. m. v. dezmăţău. DEZMĂNUŞÂ vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A-şi scoate mănuşile. Cf. costinescu. -Scris şi: desmănuşa. costinescu. - Prez, ind.: dezmănuşez. - Pref. dez- + mănuşă. DEZMĂRDĂGÎ vb. IV. Refl. (Regional) 1. A se dezmorţi (1); a se înviora (Săpata - Costeşti). Cf. UDRESCU, GL. Mai ies şi eu să mă mai dezmardăgesc, că mi-au înţepenit oasele de atâta şezut. id. ib. 2. A se trezi (din starea de beţie) (Săpata -Costeşti*). Cf. UDRESCU, GL. Abia acum m-am dezmăr-dăgit după chefu ăla de alaltăieri, id. ib. - Scris şi: desmărdăgi. - Prez, ind.: dezmărdăgesc. - Pref. dez- + mărdăgi „a amorţi, a înţepeni, a se ameţi” (udrescu, gl.). DEZMĂRDĂGÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. Dezmorţit (1), înviorat. Cf. udrescu, gl. 2. Trezit (din starea de beţie). Cf. udrescu, gl. Uite, acum dezmărdăgit, parcă sunt altul! id. ib. - PI.: dezmărdăgiţi, -te. - V. dezmărdăgi. DEZMĂRGINÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Rar; complementul indică terenuri) A şterge marginile, hotarele, a face să nu mai aibă limite. Natura-şi împlineşte ciclul ... Dezmărgineşte pământul, grădină după grădină, Şi pune pietre de hotar în timp. blaga, poezii, 395. ^ F i g. Prinşi de duhul înverzirii Prin grădini ne-nsufleţim. Pe măsura-naltă-a firii Gândul ni-l desmărginim. id. ib. 232. 2. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică oameni) A scoate dintr-un anumit loc, a îndepărta de lângă cineva. Cf. lexic reg. ii, 13. L-am dat la casa lui, l-am dezmărginit de la mine. UDRESCU, GL. -v* F i g. Am dezmărginit-o de la inima mea, id. ib. -Scris şi: desmărgini. heliade, o. i, 116, blaga, poezii, 232. - Prez, ind.: dezmărginesc. - Pref. dez- + mărgini. DEZMĂRGINÎ T, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Care nu mai are margini, limite. De vasul cel de aur bărbatul nu-ngrijeşte; De drosdii şi de fiere e plin, desmărginit. HELIADE, O. I, 116. 2. (Regional; despre oameni) îndepărtat (de cineva sau de ceva) (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. - Scris şi: desmărginit. - PI.: dezmărginiţi, -te. - V. dezmărgini. DEZMĂRITĂ vb. I. R e f 1. (învechit şi regional; despre femei) A divorţa (1). Cf. valían, v, pontbriant, d. S-a dezmăritat bălanca. udrescu, gl. + T ranz. A ajuta să divorţeze, să fie din nou nemăritată. Dezmărită-mă, părinte (a. 1893). ap. TDRG. - Scris şi: desmărita. valían, v, pontbriant, d. -Prez, ind.: dezmărit. - Pref. dez- + mărita. DEZMĂRITĂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se)dezmărita şi rezultatul ei; divorţ (1). Cf. d e z m ă r i t a. Cf. valían, v, pontbriant, d. - Scris şi: desmăritare. valían, v, pontbriant, d. - V. dezmărita. 6722 DEZMĂRITATĂ -892- DEZMĂŢAT DEZMĂRITATĂ adj. (învechit şi regional; despre femei) Divorţată. Cf. pontbriant, d., udrescu, gl. Apoi femeile ... tinere desmăritate cel puţin o dată şi de timpuriu borşite de avorturi şi de boale. M. I. caragiale, c. 133. + (Prin nord-vestul Munt.) Văduvă v. v ă d u v (II). Cf. udrescu, gl. - Scris şi: desmăritată. - PL: dezmăritate. - V. dezmărita. DEZMĂRTURISIRE s. f. (învechit, rar) Tăgăduire. Cf. HELIADE, O. II, 360. - PL: dezmărturisiri. - Pref. dez- + mărturisire. DEZMĂŢ s. n. 1. Comportament plin de excese, de extravaganţă, libertinaj; viaţă lipsită de decenţă, imorală; corupţie, destrăbălare, desfrâu, dezmăţare (2). Nimic din ce s-a făcut în neamul meu nu s-a făcut prin desmăţul iubirii, ci prin renunţare. CAMIL PETRESCU, T. I, 157. Oraş al desmăţului! spuse Costea Lipan. c. PETRESCU, C. v. 163. învăţam ceva: să cred că viaţa pedepseşte lăcomia şi dezmăţul, vlasiu, D. 35, cf. SCRIB an, D. Opera sa constituie un magistral act de acuzare împotriva ... dezmăţului celor bogaţi şi puternici, v. ROM. ianuarie, 1954, 277. Nu o dată mi-a fost dat să văd ... destrăbălarea, dezmăţul preda, delir. 247. Nu gingăşia fară cusur A câtorva îmbâcsiţi, ghiftuiţi în desmăţ şi huzur, deşliu, G. 10. O ţintuire a depravării, o frescă a dezmăţului marii boierimi este şi încercarea dramatică „Amoriul şi toate harurile”, ist. lit. rom. II, 187. Cercuri tot mai largi află despre desmăţul lui. magazin ist. 1970, nr. 7, 60, cf. M. D. ENC., DEX. *<> (Prin lărgirea sensului) Internaţionalismul înseamnă dezmăţul spiritului şi falimentul culturii. cioran, R. 158. + (Concretizat; la pi.) Fapte, atitudini care denotă dezmăţul (1); dezmăţări (v. dezmăţare 2). Căci până mai ieri, doară, dezmăţurile de tot soiul erau la modă. în plr ii, 650. + Exces, exagerare, abuz (în desfăşurarea unei acţiuni, a unui fenomen) Faptul că se cerea, odinioară, cel puţin oarecari cunoştinţe ortografice ... a ţinut mult timp pe loc desmăţurile de condei, macedonski, O. IV, 126. S-a arătat mai întâi ... trecerea ei efemeră, dezgustul amar care îl lasă în suflet dezmăţul utilizării [puterii economice], ralea, s. T. li, 278. Era însă un studiu istoric, ... gen sever şi primejdios şi care nu îngăduie dezmăţul de cuvinte. VINEA, L. I, 6. 2. Lipsă de organizare, de ordine, stare de haos; dezordine (2), harababură, debandadă, (rar) dezmăţare (3). Şi între timp elevii şi elevele îşi fac de cap. Ce dezmăţ! SEBASTIAN, t. 214. Femeile spuneau în mod firesc, când era vorba să fie pricepută mai bine neorânduiala sau dezmăţul din vreo familie: „ Ca la alde Pisică”. PREDA, M. 260, cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desmăţ. - PL: dezmăţuri. - Postverbal de la dezmăţa. DEZMĂŢ vb. I. I. R e f 1. (în dicţionarele din trecut; despre ţesături) şi t r a n z. (complementul indică ţesături) A (se) zdrenţui; a (se) destrăma (1). Cf. polizu, alexi, w. + R e f 1. (în dicţionare; despre oameni) A umbla cu hainele desfăcute, în dezordine, rupte, murdare; a avea o ţinută, o înfăţişare neglijentă. Cf. valian, v., pontbriant, d., cihac, ii, 95, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. 2. R e fi. (Despre oameni) A duce o viaţă extravagantă, indecentă; a-şi permite fapte necuviincioase, imorale; a se destrăbăla, a se desfrâna (3), a se deprava (1). Cf. LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., dex. <> Tranz. Fig. [Arghezi] a desmăţat cuvântul, uşor, ca pe-o minere Să-i fete după voie seraji ori vârcolaci. VOICULESCU, POEZII, II, 196. 3. T r a n z. (învechit; complementul indică bunuri materiale, bani) A risipi (2). Cf. cihac, ii, 95, BARCIANU. Scrisori, acte, socoteli, izvoade, au fost ... risipite de nepăsarea acelor nepoţi cari ... şi-au desmăţat şi averile prin meleagurile străinătăţilor, c. GANE, TR. V. II, 304. - Scris şi: desmăţa. - Prez. ind.: dezmăţ. - Derivat regresiv de la dezmăţat. DEZMĂŢÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmăţa şi rezultatul ei. 1. (Rar) Zdrenţuire, destrămare (a unei ţesături). Cf. dezmăţa (1). Cf. polizu. + (în dicţionare) Neglijenţă în ţinută, în înfăţişare. Cf. d e z m ă ţ a (1). Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. 2. Deşănţare, destrăbălare, desfrâu, dezmăţ (1). Cf. dezmăţa (2). Lucrurile împărăţia, ...cu blăstămă-ţiia şi dezmăţarea lui Domitian, rău să amestecase şi să tulburase. CANTEMIR, HR. 186. Vasul e de aur virgin schinteiat cu plăci de nacru ... Şi, coprindă ambrozie sau poşircă de vin acru, Dea beţia dezmăţării sau extazul unui bonz. MACEDONSKI, O. I, 151, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Pirgu avea în sânge dorul vieţii de des-măţare ţigănească de odinioară de la noi, cu dragostele la mahala. M. I. CARAGIALE, C. 15, cf. 49, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. F i g. S-a opus cu energie slavizării limbei, prostituirei către nemţism a frazei româneşti, dăzmăţării versului, macedonski, în plr i, 339. + (Concretizat; la pi.) Fapte, atitudini care denotă dezmăţare (2); dezmăţuri (v.dezmăţ V). Anala început se turbura, în urmă se înscârbea şi desmăţările Uţei îi păreau sarbede. SLAVICI, O. I, 190. 3. (Rar) Dezmăţ (2). Era o amestecătură, o araba-bură şi o desmăţare pe pământ, cărora nici dracul nu le-ar fi putut da de capătâiu. ISPIRESCU, ap. CADE. - Scris şi: desmăţare. - De la dezmăţat. DEZMĂŢÂT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Rupt, sfâşiat (prin folosire îndelungată), zdrenţuit (1); care atârnă pe corp în dezordine, neglijent, lăbărţat, teodorovici, m. 26/2. Hainele să-mi fie deosebite ..., crevata mare, desmăţată, sau nicidecum. HELIADE, O. I, 246, cf. POLIZU. Au nu videm copii[i] plugariului cu cămeşile, neîncinşi, cu sucmanul spart şi dezmăţat, desculţu, cu capul gol? IORGA, L. I, 74. *0“ (Substantivat) Va sărăci şi se va îmbrăca cu rupte şi dezmăţate (cu haine zdrenţă-roase B 1938), tot somnorosul, biblia (1688), 4412/24. + (Despre oameni) Cu hainele care atârnă în dezordine, desfăcute, rupte, murdare, neglijent în ţinută, în înfăţişare; deşănţat (I 1), şleampăt (1). Cf. lb, 6728 DEZMĂŢAT -893 - DEZMÂNIA STAMATI, D., PONTBRIANT, D., CI HAC, II, 95, LM, Nu mai era un şcolar dezmăţat şi obraznic. vlahuţă, s. a, ii, 63. Din firea lui nu iera dezmăţat, căci îşi îmbumbase singurul bumb remas pe fracu-i negru. CONTEMPORANUL, Vb 158, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Trecea Belciug pe uliţă, posac ... murdar, asudat şi dezmăţat ca un vizitiu nesimţitor. REBREANU, I. 81, cf. resmeriţă, D., CADE. Răsări dezmăţată în faţa lui Puiu. TEODOREANU, M. îl, 269. O droaie de copii dezmăţaţi se căţărau pe balustrade. BART, E. 75, cf. SCRIBAfr, D, M. D. ENC, dex. Ca un câne s-a făcut, Ca o haită desmăţată. marian, sa. 64. Văzură o babă urâtă, despletită, desmaţată, săpând mătrăgună, şez. i, 208. Dar la masă cine-mi şede? Tot bătrânul de Novac Tot desculţ şi desmăţat. cătană, b. 108, cf. şez. ix, 151. <> F i g. Şi prin noaptea tulburată Trece luna desmăţată. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 135. Şi iarăşi revăzu, ca într-un caleidoscop dezmăţat, şoseaua vuind, podul care se prăbuşea în apă .., goana nebună din noaptea trecută. T. popovici, S. 393. Astăzi de dimineaţă, pe un soare dezmăţat, ... Noica m-a dus la schitul din preajmă să-mi arate locul pe care l-a ales să-i fie mormânt. liiceanu, J. 40. (Substantivat) Ai fost şi tu de bonton? Ştii să zici încai pardon? Ingălato, Desmăţato. heliade, O. i, 237. Să-m iau alta mai curată, Nu ca tine-o dezmăţată, bîrlea, c. p. 270. + (Regional; despre păr) Ciufulit, nepieptănat. Părul acela dezmăţat, culoarea aceea a nădragilor îl urmăreau ca nişte vedenii, conv. lit. xlv, 366, cf. ciauşanu, v. + (Despre activităţi ale oamenilor) Lipsit de organizare; dezordonat (2), haotic. Fatalitatea aducea iarăşi la putere pe radicali, cari reîncepeau administraţia lor dezmăţată şi risipitoare, eminescu, O. XI, 44. Ce expoziţii plastice mai lipsite de gust, mai dezmăţate decât cele organizate în ultimii doi ani de Ministerul Artelor. DRAGOMIRESCU, în plrii, 451. 2. (Despre oameni) Care duce o viaţă plină de extravaganţe, neserioasă; care-şi permite fapte necuviincioase, imorale; deşănţat (11), destrăbălat (1), desfrânat (2), depravat. Iară a voastră ocară şi blăstămată măzăcie, ca tălaniţa dezmăţată, pre uliţa a să purta, pricină sunteţi, pricină daţi. CANTEMIR, HR. 366, cf. id. 1.1. II, 290, lb, lm. Ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se facea cu atât mai desmăţată. slavici, O. I, 190, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU2. Nebunele de fete ... prinse de mâini ca nişte elfe desmăţate, îi închideau drumul când voia să fugă. anghel - iosif, C. L. 99. Stricăciunea din Paris era marfa de export pentru oligarhia noastră dezmăţată. în PLR II, 302, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Mâncă într-un birt ... printre golani şi pungaşi desmăţaţi, cu şapca pe ochi şi cu mucul ţigării lipit pe buza de jos. C. PETRESCU, C. V. 39, cf. M. D. ENC, DEX. O F i g .De unde urmeadză mai cu cuviinţă a fi, de toată voroava dezmăţată, părăsindu-vă. CANTEMIR, IST. 58, cf. I. I. I, 76. Nişte versuri ce seamănă a proză stricată, desmăţată şi deşălată. HELIADE, O. I, 478. Stetea ghemuit şi hursuz, scuipând printre dinţi c-un fel de scârbă obraznică şi dezmăţată. VLAHUŢĂ, S. A. II, 12, cf. BARCIANU. în spectacolul deznădăjduitor al egoismului dezmăţat, ce măsură, ce antiseptic, ce corectiv vom putea să mai găsim? GALACTION, o. A. I, 135. "v* (Substantivat) Care om de treabă ar mai cuteza sâ se amestece printre desmâţaţii ce te urmează? ISPIRESCU, U. 26. Vorba e c-a fost un leneş ş-un desmăţat. vlahuţă, ap. cade, cf. barcianu, ALEXI, w. Nimeni nu vine să dee afară turma asta de desmăţaţi. anghel - iosif, c. L. 139. Ana însă ofta de câte ori tatăl ei se jura că la iarnă vor face nunta măcar de-ar plesni fierea în dezmăţatul Glanetaşului. rebreanu, I. 116. Ele sunt nişte dezmăţate ... Dar tu, Emy? camil petrescu, p. 169. îmi veni şi mie gândul să lapăd două pogoane desmăţatei ăleia, care ne făcu de râs. sadoveanu, O. XVII, 337. Era o asiduă vizitatoare a clubului ... unde se purta ca o dezmăţată. t. popovici, s. 491. - Scris şi: desmăţat. - PI.: dezmăţaţi, -te. - Şi: (regional) dezmoţât, -ă adj. ciauşanu, v. - Pref. dez- + maţ + suf. -at. DEZMĂŢĂU s. m. (Prin nord-estul Olt.) Derbedeu. Cf. CIAUŞANU, V. 157, MAT. DIALECT. I, 227. - Scris şi: desmăţău. - PI.: dezmăţăi. - Şi: dezmăn-ţău (scris şi: desmănţău) s. m. ciauşanu, v. 157. - Dezmăţa + suf. -ău. DEZMÂHNÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A face să nu mai fie mâhnit. Du-te dară, îi zise împărăteasa, ca să îţi desmâhneşti supuşii şi să îi pui la orânduială. gorjan, h. ii, 223/26. - Scris şi: desmâhni. - Prez, ind.: dezmâhnesc. - Pref. dez- + mâhni. DEZMÂNCĂ vb. I. T r a n z. (Prin sud-estul Olt.; într-un descântec; complementul indică părţi ale corpului) A face să nu mai fie măcinat, distrus, mâncat de boli; a reface (2), a vindeca1 (1). Duceţi-vă la (cutare) Şi mâinile şi picioarele Desângeraţi, Carnea i-o desmâncaţi, Ochi-i despainjeniţi ... Şi ceas de trai să-i daţi. şez. xxm, 24. - Scris şi: desmânca. - Prez. ind: dezmănanc. - Pref. dez- + mânca. DEZMÂNIĂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (învechit şi popular) A-şi potoli sau a face să-şi potolească mânia; a (se) linişti, a (se) calma. Mai marele lumiei [dracul] acum iaste judecat, El [Hristos] [au] stricat pre moarte, El dezmânie pre Tatăl Sfânt. CORESl, T. EV. 173. Dezmâniia-voiu el cu darurile care înainte merg şi după aceia mă voiu tâlni cu el. palia (1581), 132/11. După ce să va dezmăniia, va dzice că „ Ce-am făcut, de-am şi greşit, bine am făcut”, prav. 256. M-au îngăduit până te-oi desmâniat, Măria Ta, şi m-ai iertat. M. COSTIN, let. II, 26/1, cf. ANON. CAR, LB. Daca vreodată te vei stăpâni de dânsa [de mânie], nu întrebuinţa pe cel mai mic lucru până ce nu te vei desmânia. buznea, C. 13/20. Foarte iute se mânie şi urăşte pre altul, însă iute se şi dezmânie. antrop. 226/12, cf. valían, v. Să-i vestească ... Daca cumva împăratul să va fi dezmâniat. PANN, E. IV, 45/25, cf. POLIZU, PONTBRIANT, d, COSTINESCU, LM. Se mânia foarte uşor şi se dezmânia tot atât de uşor. EMINESCU, N. 87, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M, ALEXI, w. Hai încetează şi-acum şi lasă mânia cea neagră. Desmâniindu-te, daruri de ajuns o să-ţi dee Agamemnon. murnu, i. 180, cf. tdrg, dhlr, II, 433. 6732 DEZMÂNIARE -894- DEZMÂNTAT Daca s-a supărat... am s-o dismânii. hogaş, dr. i, 183, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., CONTRIBUŢII, III, 136, M. D. ENC., DEX. Mă uitai pe vale-n jos Văzui dorul mânios. Cum să fac ca să-l desmâniiu. ŞEZ. I, 49. Voinic auziea, Să desupăra, Să desmânia Şi el că zicea. PĂSCULESCU, L. P. 154, cf. 336. Codrean mi să supăra Ş-aşa din gură grăia: - Aşa m-oi desmâniia Dacă bani îm[i] veţ[i] da. vîrcol, v. 29, cf. 92, podariu, fl. 29. Dă, bade, mâna cu mine, Să mă desmâniu pe tine! folc. transilv. I, 514. Neică dezmânie-te, Tu te mânii, tu te-ntorci Iar de leicuţa te rogi. folc. olt. - munt. ii, 538. în care cămaşă s-a mâniet, într-aceea se va dezmâniea. zanne, p. iii, 55. -Scris şi: desmânia. - Pronunţat: -ni-a. - Prez. ind.: dezmânii şi (rar) dezmâniez. (scriban, d.) - Şi: (regional) dezmăniâ (scris şi: desmânia), dizmâniâ (scris şi: dismânia) vb. I. - Pref. dez- + mânia. DEZMÂNIĂRE s. f. v. dezmâniere. DEZMÂNIÂT, -Ă adj. (învechit) Care nu mai este mâniat; liniştit, calm. Mergea, punea amanet, dându-i bani să-l îmblânzască, să-l vază desmâniet. beldiman, E. 114/7. Dar iată ne-a deşteptat Dumnezeu dezmâniat; Prin el suntem împăraţi Câţi ne ştim români şi fraţi. I. văcărescul, p. 70/2, cf. pontbriant, d., lm,*ddrf, alexi, w. - Scris şi: desmâniat. - PL: dezmâniaţi, -te. - Şi: dezmâniet, -ă (scris şi: desmâniet) adj. - V. dezmânia. DEZMÂNIERE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se)dezmânia şi rezultatul ei; liniştire, calmare, (învechit, rar) dezmânietură. Aaron odinioară într-un an în coarnele [altarului] aceluia, cu sângele jirtvei de păcate pre dezmâniiare. PO 281/9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W. -Scris şi: desmâniere. - PL: dezmânieri. - Şi: dezmâniâre (scris şi: desmâniare) s. f. - V. dezmânia. DEZMÂNIET, -Ă adj. v. dezmâniat. DEZMÂNIETURĂ s. f. (învechit, rar) Dezmâniere. Atare dezmânietură dinioră să fie într-un an la ceia de după voi. PO 281/9, cf. dhlrii, 342. - Dezmânia + suf. -tură. DEZMÂNT vb. I. 1. T r a n z. (învechit şi regional, mai ales în Transilv.) A sfătui să nu facă ceva, a scoate cuiva din minte o hotărâre, o convingere, un gând, o dorinţă etc., a abate de la ceva; a deconsilia, (rar) a desfatui. Cu lesnire să poată vorbi ori despre ce lucru, după cuviinţă lăudând sau defăimând, îndemnând sau desmântând. molnar, ret. 15/17. Numitul Dositei atâta au desmântat pe românii cei din Ţeara Bârsei şi de la Haţeg, de s-au lăsat de unire. şincai, HR. iii, 198/2, cf. I, 113/26. Una numa cât i să năzărisă, De care nim'e putea să-l desmânte: Adecă credea pe Anghelina închisă, budai-deleanu, t. v. 37. Numai Vlad, cu inima nefrântă Şi înarmat, pe păgân aşteaptă. Nimic de la scopos nu-l deşmântă. id. ib. 150, cf. lb. Trimiseră solii dezmântând pe împăratu, sau numai lor, sau nice unora ajutoriu să nu deae. T. AARON, s. A. 47/17. Pre cei ce au nu vreau să facă aceastea au pre alţii dezmântă şi îi trage de la aceastea, să nu-i sufere să rămâie mai mult între ai săi. TEAMPE, O. s. 89/18. Făcând românilor promisiuni diverse şi căutând pretexte, îi dezmântă de la aceeaşi unire, bariţiu, p. A. i, 325, cf. 378, pontbriant, d., lm. De ce ai desmântat oamenii de la şatra mea, vezi că nici de la tine nu cumpără! popovici-bănăţeanu, v. m. 118, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Pentru a putea desmânta şi înţelepţi poporul nostru creştinesc, trebuie mai întâi să avem bărbaţi şi încă oameni pricepuţi. PAMFILE, s. V. 139. Când notărăşiţa simţi despre ce e vorba şi încercă să-l dezmânte, el se înfurie ca niciodată. AGÎRBICEANU, A. 360, cf. id. s. 374, cade. Deşi desmântat de avocaţii români ... nu s-a intimidat, ci a continuat, câştigând cauza. RF n, 54. Cercat-a moşneagul să-l dezmânte, doară doară l-ar putea face să stee locului. RETEGANUL, ap. CADE. Dar dacă vrei şi vrei nu te-oi dezmântă, fii numai cuminte, că paza bună trece primejdia rea. mera, l. b. 27. 2. T r a n z. (învechit) A păcăli. Dar Crăciun viclean, vrând ca să-l desmânte, Aşa zicându-i, alta-i băgă în minte, budai-deleanu, t. v. 93, cf. lb, PONTBRIANT, D., LM, GHEŢIE, R. M. 3. R e f 1. şi tranz. (Olt. şi Munt.; în forma dezminţi) A-şi ieşi sau a face să-şi iasă din minţi; p. e x t. a înnebuni. Te-ai dezminţit rău, dragul mamii! CV 1952, nr. 2, 38. Te dezminţesc cândţi-oi da una, auzi tu? UDRESCU, GL. S-a dezminţit bietul băiat; l-au dus la balamuc, id. ib. Că doru îi d’e câne ... Şi neveste-mbătrâheşte Fete mari că dezminţăşte! FOLC. OLT. - MUNT. I, 140, cf. 411. 4. R e f 1. (Regional; în forma dăsminti) A se dezmetici (II1) (Berzasca - Moldova Nouă). Cf. alr i/i h 144/5, ALRMi/ih 203/5. - Scris şi: desmânta. - Prez. ind.: dezmânt. - Şi: (învechit) deşmântă, vb. I, (regional) dăzminti (scris şi: dăsminti alrm i/i h 203/5), dezminţi vb. IV, (învechit, rar) dezmintă (pontbriant, d.) vb. I. - Pref. dez- + minte. DEZMÂNTÂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a (se) dezmântă şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z m â n t a (1). Cf. lb, pontbriant, d., LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. 2. Cf. d e z m â n t a (2). Cf. lb, lm, gheţie, r. m. -Scris şi: desmântare. - PL: dezmântări. - Şi: (învechit, rar) dezmintâre s. f. pontbriant, d. - V. dezmântă. DEZMÂNTÂT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. adj. (în dicţionarele din trecut) Sfătuit, convins să nu facă ceva; deconsiliat, (rar) desfatuit. Cf. dezmântă (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W. 2. Adj. (în dicţionarele din trecut) Păcălit. Cf. dezmântă (2). Cf. pontbriant, d., lm. 3. Adj., s. m. şi f. (învechit şi regional, mai ales prin Olt. şi Munt.; în formele dezmintit, dezminţit, dezminţat, dezmânţit; adesea substantivat) (Persoană) care nu mai e în toate minţile, lipsit de judecată, zăpăcit; p. ext. 6740 DEZMÂNT ĂT OR -895- DEZMEMBRARE nebun. Cf. d e z m â n t a (3). Pentru aceasta ca un desmintit se detronă de către înşii sei fraţi. SĂULESCU, hr. ii, 337/28, cf. vîrcol, v, cv 1949, nr. 9, 33, alr i 1518/782, lexic reg. 79. Mă, dezminţitule, ce faci? Vrei să dai foc casei? udrescu, gl. Dăzminţita din vale mi-a zăpăcit băiatul id. ib. - Scris şi: desmântat. - PI.: dezmântaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dezmintit, -ă (scris şi: desmintit), (regional) dezmânţit, -ă«(vîRCOL, v. 92), dezminţit, -ă, dezminţât, -ă (scris şi: desminţat lexic reg. 92), (învechit, rar) dezmintât, -ă (scris şi: desmintat PONTBRIANT, D.) adj. - V. dezmânta. DEZMÂNTĂTOR, -OARE adj, s. m. şi f. (învechit, în Transilv.) 1. (Persoană) care dezmântă (1). Cf. lb. Se aflau şi în Blasiu unii profesori şi deregătorii Curţii Episcopeşti, cari erau cu totul în contra acelei adunări şi mânau pe oameni acasă. Ilar ian crede că acei desmântători ţineau cu ungurii, bariţiu, P. A. II, 96, Cf. LM, PONTBRIANT, D, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Persoană) care dezmântă (2). Cf. lb, pontbriant, d, LM. - Scris şi: desmântător. - PL: dezmântători, -oare. - Şi: dezmântătoriu, -ie (scris şi: desmântătoriu LB, lm; pl. f. şi dezmântătoare lb) adj, s. m. şi f, (învechit, rar) dezmintătoriu, -ie (scris şi: desmintătoriu pontbriant, d.) adj. - Dezmânta + suf. -(ă)tor. DEZMÂNTĂTORIU, -IE adj, s. m. şi f. v. dez-mântător. DEZMÂNŢÎT, -Ă adj. v. dezmântat. DEZMEÂTEC, -Ă adj. v. dezmetic. DEZMELIŢ vb. I. T r a n z. (în descântece; complementul indică părţi ale corpului dezmembrate, zdrobite) A face să se însănătoşească, să se vindece. Cf. DDRF. La (cutare) vă duceţi ..., Mâni, picioare-i Desmociţi; Desmeliţaţi Mădulările-i Şi întreagă S-o lăsaţi. TEODORESCU, P. P. 382, cf MARIAN, D. 272. - Scris şi: desmeliţa. - Prez. ind.: dezmeliţ. - Et nec. DEZMEMBR vb. I. T r a n z. (Complementul indică corpul unei fiinţe sau, p. e x t, ansamblul unor maşini, al unor obiecte de mobilier etc.) A-i separa membrele, a scoate, a lua o parte din .., a descompleta, a dezmădula; a desface în părţile componente, a face bucăţi. Cf. lm. Mascurul e smuls.de un scripete ..., decapitat, dezmembrat, deviscerat, decorticat. CĂLINESCU, C. O. 259. R e f 1 . Lovită cu o forţă deosebită, caroseria autocamionului s-a dezmembrat, flacăra, 1976, nr. 35, 23. Activitatea operatorilor care dezmembrează maşini vechi va fi atent supravegheată de autorităţi. RL 2005, nr. 4 683. + P. a n a 1. (Complementul indică popoare, state, organizaţii, curente etc.) A face să-şi piardă coeziunea, unitatea, a desfiinţa prin scindare, prin dispersare; a descompune (1), a destrăma (I 3), (învechit) a dezmădula. Cf. NEGULICI. Polonia fu desmembrată şi împărţită în dispreţul dreptului gintelor. FILIMON, O. II, 75. Dară Rusia, care a cerut aceste călcări de la România şi care s-a folosit de ele, este ea în drept astăzi să le reproşeze României şi să se bazeze pe ele spre a o dezmembra? EMINESCU, O. X, 50, Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF, GHEŢIE, R. M, ALEXI, W. Comitetul Central a început să le micşoreze teritoriul, dizmembrându-le în mai multe despărţăminte. LUC. vil, 413, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, M. D. ENC, DN2, DEX, PATAPIEVICI, C. L. 261. Poliţia austriacă din Kirchdorf a dezmembrat o reţea de traficanţi de persoane. RL 2006, nr. 4 868. O Refl. în momentul în care această societate se destramă ... se dezmembrează în mai multe părţi ... apar ramificaţii teritoriale ale limbii. CL 1956, 91. - Scris şi: desmembra. - Prez. ind.: dezmembrez. -Şi: (învechit) demembră (negulici, pontbriant, d, alexi, w.), dizmembrâ (scris şi: dismembrd) vb. I. - Pref. dez- + membru (după fr. démembrer). DEZMEMBRÂBIL, -Ă adj. (Despre sisteme tehnice) Care poate fi desfăcut în părţile sale componente, fară ca acestea să fie distruse. Asamblarea poate fi nedezmembrabilă, când ea se poate desface numai prin distrugerea ... elementelor cari o constituie, sau dezmembrotbilă, când elementele componente pot fi dezasamblatè^fjasamblate de numeroase ori. ltr2 ii, 101, cf. DN2. - Pl.: dezmembrabili, -e. - Dezmembra + suf. -(a)bil DEZMEMBRÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmembra şi rezultatul ei; desfiinţare a unităţii, a coeziunii unor state, a unor popoare, a unor organizaţii etc. prin scindare, prin dispersare; descompunere (2), destrămare (I 3); (învechit) dezmădulare; (învechit, rar) dizmembraţie. Cf. negulici. Se află unele persoane cari cred că aceasta are să fie începutul desmembrării Imperiului Otoman. CONCORDIA, 73/67. Este un secol şi mai bine de când esistă tot felul de projecte asupra desmembrării Turciei. GHICA, c. E. II, 486, cf. S. 126, PROT. - pop, N. D, PONTBRIANT, d. Călătorul ar uita că această parte e supusă unei dominaţiuni străine, dacă paj ora nemţească ... nu l-ar face să-şi aducă aminte de nedreapta desmembrare a Moldovei. CONV. lit. i, 314. Nu-i mai lipsea acestei şcoale decât o lovitură puternică pentru dezmembrarea ei şi această ultimă lovitură a fost dată de predecesorul D-ei Voastre, ştergând bursele ce mai rămăseseră elevilor fară mijloace, eminescu, o. xiii, 103, cf. ddrf, gheţie, r. m, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D. Priveşte dezmembrarea grafică a continentelor, teodoreanu, m. II, 362. Era încredinţat şi el de desmembrarea iminentă a Imperiului Otoman, oţetea, t. v. 110. Dezmembrarea Germaniei este o jignire pentru poporul german. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 390. Izolarea unor grupuri, în urma dezmembrării unui popor în mai multe părţi, se datoreşte altor cauze. CL 1956, 92, cf. ltr2, DN2. Dezmembrarea statului dac n-a însemnat pieirea lui. H. daicoviciu, D. 112. Nu prevedeau dezmembrarea Austro-Ungariei, ci doar ... un loc între naţiuni 6748 DEZMEMBRAT -896- DEZMETIC popoarelor aflate în componenţa ei. magazin ist. 1968, nr. 11, 6. Ceea ce fusese analizat ca unitate polivalentă în prima parte acum este dezmembrat şi supus unei radiografii de adâncime. LL 1972, nr. 3, 529, cf. M. D. ENC. 284, DEX. Situaţia imperiului era disperată. Dezmembrarea sa începuse, magazin ist. 1975, nr. 4, 8. Dezmembrarea fostului bloc comunist. RL 2005, nr. 4 614. + Desfacere a unor obiecte, mecanisme etc. în părţile componente. Refolosirea componentelor mai vechi de 12 ani... trebuie să fie interzisă ..., au susţinut reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Societăţilor de Dezmembrări Auto. RL 2004, nr. 4 491. Firmele care se ocupă de dezmembrarea maşinilor vor fi luate în evidenţă de către MAI. ib. 2005, nr. 4 683. - Scris şi: desmembrare. - PL: dezmembrări. - Şi: (învechit) demembrâre s. f. negulici. - V. dezmembra. DEZMEMBRAT, - Ă adj. Cu membrele smulse sau cu bucăţi desfăcute dintr-un întreg, dintr-un tot unitar. Sunt matelotul blestemat ... Cu capul gol, Cu trupul dezmembrat Şi cu sufletul întors pe dos. MINULESCU, VERS. 260. Doar două boxe servesc pentru ceea ce au fost create, restul fiind folosite ca depozite pentru furaje sau pentru adăpostirea obstacolelor, o mare parte dintre acestea vechi şi dezmembrate. RL 2005, nr. 4 608. + (Despre popoare, state, organizaţii etc.) Care a suferit o dezmembrare; care a rezultat în urma unei dezmembrări; (învechit) dezmădulat. Fiecare din aceste două mici staturi desmembrate oare nu au servit a desmembra pe vecinul său? calendar (1861), 38/12, cf. pontbriant, d., lm. Cum, citeşti „Patria dezmembrată”? - Da, sunt abonat, mille, v. p. 194, cf. DDRF, resmeriţă, D. în grupurile sociale dezmembrate, limba se dezvoltă, în fiecare din ele, în condiţii diferite. CL 1956, 91. Pornind de la ideea predicatului dezmembrat, denumeşte numele predicativ ... nu suficient de pregnant, ib. 1973, 269, cf. M. D. enc. 284. Legarea mai unitară a clădirilor între ele prin îndesirea cartierelor dezmembrate, flacăra, 1975, nr. 40, 6. - Scris şi: desmembrat. - PL: dezmembraţi, -te. - V. dezmembra. DEZMEMBRATOR s. n. Aparat pentru sfărâmarea materialelor moi, friabile. Cf. ltr2, dn2. - PL: dezmembratoare. - Dezmembra + suf. -(a)tor. DEZMEMORÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Care nu este vrednic de memorat. Maiorescu îşi încheie critica sa nimicitoare asupra desmemorabilului op. CONV. LIT. vi, 223. - Scris şi: desmemorabil. - PL: dezmemorabili, -e. - Pref. dez- + memorabil. DEZMERIT s. n. v. demerit. DEZMERIT vb. I v. demerita. DEZMESTEC vb. I v. dezamesteca. DEZMESTECÂRE s. f. v. dezamestecare. DEZMESTECÂT, -Ă adj. v. dezamestecat. DEZMETEC, -Ă adj. v. dezmetic. DEZMETECÎ vb. IV v. dezmetici. DEZMETECÎRE s. f. v. dezmeticire. DEZMETECÎT, -Ă adj. v. dezmeticit. Î)EZMETECIUNE s. f. v. dezmeticiune. DEZMETIC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care umblă fară rost, fară un scop precis încoace şi încolo; care are o comportare nesocotită, lipsită de bun-simţ, deşănţată, care încalcă regulile unei bune conduite; p. e x t, care este lipsit de raţiune, ieşit din minţi, descreierat (2), zănatic,nebun (2). Şi zise Anhus cătră slugile lui: iată aţi văzut om dezmeatec (om nebun B 1938), căci l-aţi adus pre el la mine. biblia (1688), 2122/ 13. Iar ei ca nişte oameni nebuni şi desmetici, se trăgea fieşcarele şi se ascundea şi nu vrea să-şi dea birul după obicei (sfârşitul sec. XVII). MAG. IST. IV", 356. Fără para în pungă, hartofor, desmetic, cheltuitor, fară căpătâi şi de nicio treabă vrednic, pr. dram. 144, cf. polizu, pontbriant, d., CIHAC, II, 13, LM. La cântatu cucoşilor d-a treia oară, cică eşti dezmetic. JIPESCU, O. 113, cf. BARCIANU. Fapta asta nesocotită a fetei a revoltat toată Brăila ... Flăcăul trebuia să dea o lecţie fetei desmetice. SĂM. II, 89, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Copilul desmetic alerga, cădea, se lovia, plângea şi se scula, galaction, O. 683, cf. scriban, D. Fără îndoială că nici n-aş fi stat la gânduri să dau atunci totul pe faţă şi să fug dezmetică în lume. MIHĂESCU, D. A. 332, cf. M. D. ENC., dex, CIAUŞANU, GL. O (Substantivat) Au doară mă lipsesc eu de dezmeateci (de n e b u n i B 1938), căci l-aţi adus pre el? biblia (1688), 2122/15. Lasă pe desmetici, trufaşi şi trândavi să soarbă din veninosul pahar al bucuriei care le găteşte dureri vecinice. marcovici, C. 105/8. Bunătat de copil s-a făcut un dezmetic de când l-am trimis la dumneata. GHICA, C. E. I, 171.// venea să dea fuga ca un desmetic. ISPIRESCU, L. 216. Aceşti desmetici, înfierbântaţi de sânge şi de mânie, s-au răpezit asupra tribunelor în care se afla corpul diplomatic. CONV. LIT. XVI, 83. Se păzea să se adune cu desmeticii! ... Auzi! oameni care-şi toacă averea cu jocul de cărţi, cu birjele, cu chefurile. MACEDONSKI, O. III, 51. Ascultătorii râseră ca desmeticii. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 337. în Balcani numai porcii şi dezmeticii au noroc. CIORAN, R. 171. Primejdia începe să fie cu mult mai mare pentru aceşti dezmetici care au cutezat peste ce se cuvine. SADOVEANU, O. X, 365. îi luase capul în mâini şi i-l săruta ca o dezmetică. CAMIL PETRESCU, O. II, 525. Fata ta e o desmetică, o nevoiaşă, o neascultătoare. FUNDESCU, l. p. I, 133. ^ (Adverbial) Ironia amară a celui ce-şi vede astfel soarta alunecând din mână, ruptă în două de doi hulpavi care trag de ea dezmetic într-o parte şi alta. MIHĂESCU, D. A. 262. -O (Prin analogie) Pământul stins, pustiit de viaţă, îngheţat, mut, rătăcind dezmetic ca o nălucă în infinitul gol şi întunecat. 6762 DEZMETICI - 897 - DEZMETICI ralea, S. T. III, 264.- O, de-ar fi putut să-şi facă un mănunchi pasionat, o roată dezmetică din ele toate. vinea, L. I, 402. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de echilibru, de bun-simţ, de raţiune; aiurit, nesăbuit1. înfrânaţi înşivă pornirile voastre cele desmetice şi nesocotite. MARCOVICI, D. 42/1. Plăcerile noastre să pot preface în veselii sgomotoase şi desmetice. id. ib. 144/15. Cântecul dezmetic al lui Mirea. delavrancea, ap. cade. 2. (Despre oameni şi animale) Care nu ştie ce să facă, încotro să se îndrepte, dezorientat în faţa unei situaţii; uluit, năuc (2), zăpăcit (1). Cf. ddrf. Dobitoacele scurmă ţărâna căutând răcoare, ori aleargă dezmetice după umbră, preda, M. 321. ^ (Substantivat) Desmeticilorl temeţi-vă de minutul în carele vi se vor deschide ochii. AR (1829), 16378. Ne pricim ca nişte dăzmetici pe buchile rumâneşti, vrând unii să le prefacă într-alt fel de forme. TÂMPE ANUL, G. 47/8. Dar pe când el îşi pierdea vremea căutând ca un dezmetic pe după grinzi ... femeia lui dezlegă grabnic sacul. GANE, N. II, 11. - Scris şi: desmetic. - PL: dezmetici, -ce. - Şi: (învechit) dezmetec, -ă (tdrg; scris şi: desmetec cade), dezmeâtec, -ă adj. - Cf. b e z m e t i c. DEZMETICÎ vb. IV. R e f 1. I. (învechit) A se comporta ca un dezmetic (1), a-şi ieşi din minţi. Au doară mă lipsesc eu de dezmeateci, căci l-aţi adus pre el să să dezmetecească (să să schimonosească B 1938)? biblia (1688) 212715, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, TDRG. II1. A-şi reveni dintr-o stare emotivă puternică, din ameţeală, din beţie, din leşin etc., a se trezi la realitate, a-şi veni în simţiri; (învechii şi regional) a se destrăma (4), a se dezmântă (4). Să face o herbătoare mare de pământ şi cădzură vro două sute de oameni de muriră. Iară alalţi abia să dezmeticiră. DOSOFTEI, V. S. septembrie 29724. Şi dacă s-au dizmiticit Archiria şi mar sără la împărat şi-i spusă împărat (ul) toată pricina di la faraon (a. 1784). GCR II, 135/36. Nu mai aşteptă până să se desmeticească din uimirea bucuriii sale. CĂPĂŢINEANU, S. 102/7. Mă mai desmeticii niţel de frică şi de leşin. GORJAN, H. II, 61/22. în sfârşit se dezmeticiră turcii din ameţeala în care îi adusese Ivonia prin loviturile sale cele fară veste şi iuţi. F. AARON, I. II, 84/11. Astfel, când scăpăm din braţele somnului, sufletul ... se ezamină singur şi caută să se desmeticească. PÂCLEANU, I. II, 103/30, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D.? CIHAC, I, 167, lm. Căzui la pământ ... M-am trezit şi m-am desmeticit din buimăceala în care mă găsam, uitându-mă împrejur. CONTEMPORANUL, I, 870. Avem speranţă că încetul cu încetul se vor desmetici cei cuprinşi de temeri. ODOBESCU, S. III, 483. Tocmai pe la cinci seara s-a desmeticit bine şi mi-a povestit tot ce i se întâmplase. CARAGIALE, O. I, 238. II puse, deci, într-un pat curat până se trezi şi, desmeticindu-se, îl opri la curtea lui. ISPIRESCU, u. 105. Somnul din care nu s-au dezmeticit bine, îngreuie şi pleoapele noastre. CONTEMPORANUL, Vb 91, cf. DDRF, ALEXI, W. într-un târziu, se mai dezmetici; deschise ochii, cercă să se ridice, dar căzu din nou. dunăreanu, ch. 39, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, DELAVRANCEA, O. II, 98. Căzui jară de veste năpraznic pe pământ ... Când mă dezmeticii, băgai de samă că mă aflu pe malul celălalt. HOGAŞ, M. N. 223. A doua zi, dezmeticindu-se din beţie şi din aiureala probozeniei, îi păru rău că şi-a cheltuit bănişorii. rebreanu, i. 78. Trecându-şi mâna pe frunte ca pentru a se desmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cânte, ibrăileanu, a. 46, cf. cade. Nu mă desmeticisem încă din somnul sbuciumat şi curios al nopţii. G. M. zamfirescu, M. D. ii, 321. A început să se desmeticească din ameţeală şi a încercat să oprească sângele. POPA, V. 161. De uimire, surorile abia se dezmeticiră. PREDA, M. 248. îşi pierduse de câteva ori memoria ... şi se dezmetici într-o clinică albă. barbu, ş. n. 128, cf. M. D. ENC., dex. După cutremur, cum m-am dezmeticit, am ridicat omul de jos. flacăra, 1977, nr. 10, 18. De la o vreme se dezmetici un bărbat mai ţanţoş de-acolo din casă, care era fratele miresei. SNOAVA, III, 178. Şi la o baltă-l ducea. Bine de bale-l spăla, Şi lângă el jos şedea Până se desmeticea. MAT, FOLK. 9. Lumea toat-a alergat Unde eram leşinat, Şi cu apă m-au stropit Apoi m-am dăsmetecit. şez. vii, 22, cf. alr i/i h 144, alr ii 3 556/2, 27, 2.9, 95, 192, 250, 537, 705, 728, 762, 784, 812, 833, 848, 872, 876, 886, 899, 987, alrm i/i h 203. O Tranz. Strigătul lui mă desmetici. CONTEMPORANUL, IV, 780. Frigul de afară o desmetici. D. ZAMFIRESCU, A. 152. Zgomotul ei îl desmeteci de-a binele, chiriţescu, gr. 14. Şi toţi cu toţii, dă-i cu somnul ... Dar gâlca mătuşii Anastasia m-a desmeticit. KLOPŞTOCK, F. 226. Trântiţi de la început sub robinetul din curte, să-i desmeticească apa rece, fuseseră aruncaţi în beciul umed. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 67. Când un tovarăş de aşternut îl dezmeticea cu un ghiont în coastă, el se ridica în şezut. COCEA, 8. I, 52. Simţi cum i se bat tâmplele, un val de sânge îi întunecă mintea ... Afară, aerul nopţii îl mai dezmetici, vinea, l. I, 213. Când m-am dezmeticit, am auzit ... murmurul unor voci pe care le cunoşteam, cărtărescu, n. 284. (F i g.) Ţiganul se mai răţoia o dată, dezmeticind mocneala uliţelor. KLOPŞTOCK, F. 27. Duhovnicul a trecut spre trapeză, dezmeticind luminile din mucuri, id. ib. 56. 2. F i g. A se lămuri (asupra unei probleme, asupra unei situaţii etc. neînţelese sau greşit înţelese), a-şi da bine seama de ceva, a se limpezi la minte; a se dumiri, (învechit) a se dezmeţi (2). A rămas ovreiul deocamdată ameţit de logica zdrobitoare a directorului, dar pe urmă s-a dezmeticit şi nu s-a lăsat, caragiale, O. I, 10. Ea băgă şi aşa prin întunerec de seamă că el era îmbrăcat nemţeşte şi, dezmeticindu-se, abia acum îşi aduse aminte de starea în care se afla el în ajunul plecării, slavici, O. i, 373. Până să ne dezmeticim noi bine, Mihalachi se şi întoarse c-o harchină de costiţă afumată, vlahuţă, s. a. ii, 160, cf ddrf. Nu căutai să mă dezmeticesc unde mă aflu. HOGAŞ, DR. I, 191. Femeie, dezmeticeşte-te odată ... Ieşi din ceaţa asta fierbinte care-ţi întunecă judecata. CAMIL PETRESCU, T. I, 248. Ne dezmeticirăm amintindu-ne de ardeiul de la şcoală, simţind primejdia. BRĂESCU, M. b. 142. Semn arătat-a lumii Dumnezeu, Doar ne-om dezmetici şi înţelege, lesne A, i. 51. Abia în ceasul al doisprezecelea românii ...au început a se dezmetici. MOROIANU, S. 19. Oare crezi că Otilia poate să placă cuiva? Felix se 6763 DEZMETICIRE -898- DEZMEŢI dezmetici: - Mi se pare că eşti nedreaptă, domnişoară. CĂLINESCU, E. O. I, 71. Socrul mic, o clipă năuc, se desmeticeşte, pricepe. STANCU, D. 78. Văd că nu te-ai dezmeticit încă. vinea, l. ii, 297. Nădăjduiesc pentru el că până la urmă o să se dezmeticească şi o să priceapă unde-i e locul. V. ROM. aprilie 1957, SI. Eu am crezut că-i gata de-acuma şi că te-ai dezmeticit şi tu. LĂNCRĂNJAN, c. III, 98. împăratul, văzând una ca asta, abia se dezmetici şi-şi cunoscu pre fiul ce-l crescuse. CĂTANĂ, P. B. III, 115. “v* T r a n z. Pre cii virtuoşi oamenii înţelepţindu-i să-i mântuiască ... iară pre cii înrăutăţiţi, dismiticindu-i, să-i pedepsească. SĂULESCU, HR. I, 32/24. Să-mi desluşăşti această întrebare ... Tu dar desmeticeşte-mă dintr-astă neştiinţă, ruset, e. 56/15. Publicul ... începe să reclame. A-l desmetici e greu. MACEDONSKI, O. IV, 76. - Scris şi: desmetici. - Prez. ind.: dezmeticesc. - Şi: (învechit şi popular) dezmeteci (scris şi: desmeteci), dăzmetici (alr i/i h 144/900, alr ii 3 556/705, 876), dăzmeteci (alr i/i h 144/79, alr ii 3 556/762, 886), dăzmitici (alr ii 3 556/29), dizmeteci (alrii 3 556/95) vb. IV. - De la dezmetic. DEZMETICÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmetici şi rezultatul ei. 1. (învechit) Stare a unui om dezmetic.; p. e x t. demenţă (1), nebunie (4); (învechit, rar) dezmeticiune. Cf. d e z m e t i c i (I). Şi eu zişu întru dezmetecirea (turburarea B 1938) mea: lepădatu-m-am de cătră faţa ochilor tăi! biblia (1688), 39176, cf. pontbriant, d. II. 1. Revenire la starea normală (dintr-o ameţeală, dintr-o emoţie puternică), trezire (dintr-o stare de beţie, dintr-un leşin etc.); (învechit) dezmeţire. Cf. dezmetici (II 1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, CIHAC, I, 167, ddrf. Satele se zvârcolesc în dezmeticirea din nebunia furioasă, rebreanu, R. n, 288. Am simţit că mă doare capul, că mi-e rău ca după dezmeticirea dureroasă din visul dat de cocaină. CAMIL PETRESCU, P. 23. Şi gândurile-mi toate-i picară la picioare, Curate, scuturate de patimi şi venin. Dezmeticire în azur. VOICULESCU, poezii, I, 266. Am auzit, după dezmeticire, paşi în urma noastră, numeroşi, arghezi, C. J. 273, cf. M. D. ENC, DEX. 2. F i g . Lămurire (asupra unei probleme, asupra unei situaţii etc. neînţelese sau greşit înţelese); clarificare, limpezire (a unei nedumeriri); dumirire. Cf. dezmetici (II 2). Dezmeticirea urmează la noi cu siguranţă zăpăcelilor ... După toată anarhia produsă de nevrozele războiului, revenim la limba literară, iorga, în plr ii, 434, cf. resmeriţă, d. Lăsând în pietriş scânteia amintirei, ca un stimulent pentru cei chemaţi, ca o dezmeticire pentru cei nechemaţi. KLOPŞTOCK, F. 99. Cheiul apare din ceaţă abia la 20 de metri, fantomatic, şi-ţi trebuie o secundă de dezmeticire ca să-l înregistrezi ca pe o realitate, tudoran, 0.31, cf. M. D. ENC. Dezmeticirea tinerilor în cauză nu vine singură. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 8. -Scris şi: desmeticire. - Pl.: dezmeticiri. - Şi: V(învechit) dezmetecire s. f. - V. dezmetici. DEZMETICÎT, -Ă adj. I. (învechit) Năucit; înnebunit. Cf d e z m e t i c i (I). Cf. pontbriant, d. Iar eu stam cu puşca la ochi, încurcat, dezmeticit, neştiind în ce să dau. gane, n. ii, 182. II. 1. Care şi-a revenit dintr-o stare emotivă puternică, dintr-o ameţeală, din beţie, din leşin etc, trezit la starea normală; (învechit) dezmeţit. Cf dezmetici (II 1). Cf. pontbriant, d, ddrf. Dezmeticit, copilul cu buclele blonde s-a frecat apoi la ochi în faţa tragicei realităţi lovinescu, c. vi, 193. Iartă-mă, Tănţico! reluă Titu dezmeticit. Uite cum mă găseşti! REBREANU, r. i, 244. Constantin, dezmeticit, înfipse în ea cuţitul. GALACTION, O. 148. Dacă scrisoarea există totuşi, e probabil că, în faţa instanţei, desmeticită, o va retracta femeia însăşi, camil petrescu, t. I, 325. Durerea ascuţită îl străpunse până în creştet ... Cercetă dezmeticit cu ochii împrejur, c. petrescu, a. r. 52. Dezmeticit, spre seară, c-un zâmbet dur pe buze A îngropat cu ură mormane de obuze. LABIŞ, p. 33, cf. M. D.-ENC, dex. O (Prin lărgirea sensului) [Din coardele chitarei] în locul tânguirei duioase, s-a aşternut în sufletul ei dezmeticit oprobiul tiraniei şi calvarul văduviei. KLOPŞTOCK, f. 13. Adierile se dibuie, se împletesc, dezmeticite, vinea, L.n, 177. 2. F i g. Lămurit asupra unei probleme, asupra unei situaţii neînţelese sau greşit înţelese, luminat la minte; dumirit. Cf. dezmetici (II 2). Cf. ddrf, resmeriţă, d. Confucius rostea acest adevăr pentru care a trebuit atâta timp ca să intre în conştiinţa unei lumi dezmeticite după absurde rătăciri, sadoveanu, O. xx, 381, cf. M. D. ENC. - Scris şi: desmeticit. - PL: dezmeticiţi, -te. - Şi: (popular) dezmetecit, -ă adj. dl, dm, m. d. enc. - V. dezmetici. DEZMETICIUNE s. f. (învechit, rar) Dezmeticire (I). Bată-te D[o]mnul cu dezmeteciune (cu nebunie B 1938) şi cu nevedeare şi ieşire den minte, biblia (1688), 1462/12, cf. tdrg. - Şi: dezmeteciune s. f. - Dezmetici + suf. -iune. DEZMEŢÎ vb. IV. R e f 1. 1. (învechit şi regional) A se dezmetici (II 1). Atunce Avimeleh s-au dezmeţât ca din beţâe şi oglindi bine pământul şi pomii. dosoftei, ap. GCR I, 256/23, cf. LB, valian, v. Dacă să dezmeţi însă şi-n grab cum s-a repezit, Luptarea cea dintre dânşii îndată luă sfârşit, pann, e. II, 131/23, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Mărioara se trezea ca din vis, se dismeţea. ALECSANDRI, P. I, 103. Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmeţit. CREANGĂ, O. 137. In timpul vorbelor din urmă se dezmeţeşte pe încetul, cată să se scoale, dar e prea slab. CONTEMPORANUL, IV, 178, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DEX, COITÎ. din STRAJA - VICOVU DE SUS, ALR I/i h 144/186, 922, alrii 3 556/141, 192, 414, 514, 520, 531, 605, alrm i/i h 203/186, 922. O T r a n z. Şi singur stau şi caut ca uliul care cată ... Ca pasărea de zboru-i din ceruri dezmeţită. EMINESCU, O. I, 25. Bine, puturoşilor, dormiţi şi ziua? ... Apoi vă dezmeţesc eu! (dă o palmă lui Ion), contemporanul, IV, 163. Cătră 6767 DEZMEŢIRE -899- DEZMIERDA ziuă venea iarăşi acasă, trecea peste bietul flăcău [adormit] ca să-l dezmeţească. sbiera, p. 140. 2. F i g. (învechit) A se dezmetici (II2). Asemine şi soborul după ce se dezmeţi, izbucni cu străşnicie. UI Ol NEGRUZZI, S. I, 228, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. <> Tranz. Şi după ce mor ... numele lor se stinge din memorii şi lumea dezameţită de prestigiul lor personal, bagă atunci de seamă că faima lor a fost mincinoasă. odobescu, s.i, 431. - Scris’ şi: desmeţi. - Prez. ind.: dezmeţesc. - Şi: dizmeţi (scris şi: dismeţi), (învechit) dezameţi (scris şi: desameţi), (regional) dăzmeţi (alrii 3 566/192) vb. IV. - Pref. dez- + [a]meţi. DEZMEŢIRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Dezmeticire (II1). Cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, RESMERIŢĂ, D. -Scris şi: desmeţire. - PL: dezmeţiri. - Şi: dezameţi re (scris şi: desameţire) s. f. polizu, pontbriant, D., ddrf, RESMERIŢĂ, D. - V. dezmeţi. DEZMEŢÎT, -Ă adj. (învechit) Dezmeticit (II 1). Trotuşul e vechiul lor prieten, el îi primeşte în răcoroasele sale ape fară primejdii, îi îmbrăţoşază şi-i trimite pe acasă scăldaţi şi dezmeţifi. negruzzi, s. I, 315, cf. pontbriant, d., lm. Dar azi vălul cade, crudol dizmeţit din visuri sece, Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ. eminescu, o. i, 30, cf. ddrf, resmeriţă, d. -Scris şi: desmeţit. - PL: dezmeţiţi, -te. - Şi: dezameţit, -ă (scris şi: desameţit) pontbriant, d., ddrf, resmeriţă, d., (rar) dizmeţit, -ă adj. - V. dezmeţi. DEZMEŢITORIU, -IE adj. (învechit, rar) Care dezmeţeşte (1). Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desmeţitoriu. pontbriant, d. - PL: dezmeţitorii. - Şi: dezameţitoriu, -ie (scris şi: desame-ţitoriu PONTBRIANT, D.) adj. - Dezmeţi + suf. -toriu. DEZMIERĂ vb. I v. dezmira. DEZMIERÂT, -Ă adj. v. dezmierdat2. DEZMIERD vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică corpul sau părţi ale corpului unei fiinţe) A atinge sau a netezi uşor cu palma, cu degetele etc. în semn de afecţiune; (complementul indică fiinţe) a adresa cuvinte de dragoste, de duioşie, de mângâiere (însoţite adeseori de gesturi afective), a înconjura cu dragoste, a se comporta cu multă afecţiune; a mângâia (II 4), a alinta. Cf. mardarie, l. 224/27, klein, d. 332. Dezmierda cu mâna ei lâna lor cea deasă, beldiman, a. 58/18, cf. lb. Doi miei în urma maicei lor, Robinson i-au prins şi pe aceştia şi au început a-i dizmierda. drăghici, r. 99/20, cf. 227/4. Luă în braţe pe această biată fată pe care o legănase ... şi o dezmierdă ca şi atunci. NEGRUZZI, s. I, 26. Desmierda odinioară sinul ei nevinovat, dacia lit. 142/8. Dacă ale mele versuri drăgănele aripi ar purta, Ele-ar sta în cale Graţiilor tale Şi te-ar desmerda. SION, POEZII, 128/12. Ţi-aş dezmierda părul ist mândru cât e ziua de mare. CONV. lit. i, 31. Şi pe coarda-i cea pletoasă Să-mi dizmierd murgul voinic. ALECSANDRI, O. 69. De la creştet la picioare s-o admiri şi s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I, 157. Calul se scutură de apă, iar călăreţul îi desmierdă coama, gane, n. i, 10. Apoi dezmierdând calul îi mai sărută de câteva ori pe amândoi. CREANGĂ, O. 85. Omul vrea să aibă femeia pe care o iubeşte, s-o strângă-n braţe, s-o sărute, s-o dezmierde. SLAVICI, O. II, 106. Flăcăiandrul se per de de dorul ei când o văzu dezmerdându-l cu nişte cuvinte mai dulci decât mierea. ISPIRESCU, L. 279. Cine-apoi iar mă dezmiardă şi-al meu nume tot şopteşte? contemporanul, I, 88. O femeie mai bătrână le dezmiardă, părinteşte, macedonski, o. i, 82. Nu mai îndrăznea a se apropia de el şi să-l dezmierde ca altă dată. VLAHUŢĂ, S. A. II, 49, cf. DDRF. Fiul paşei ... Blând dezmiardă alba frunte A nevestei. COŞBUC, P. I, 62, cf. alexi, w., şăineanu2. îmi desmeardă calu-n grabă Şi-n pridvor îi duce şaua. cerna, p. 139. Mă dezmierdă pe mână în treacăt, scurt, ca pe un copil. ibrăileanu, a. 159, cf. resmeriţă, d., cade. îi prinsesem mâna mică, subţire şi i-o dezmierdasem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 290. Din treacăt dezmiardă fruntea impertinent bombată a capului culcat pe speteaza fotoliului, teodoreanu, m. i, 61. Ţiganca se apropie de el, învăluitoare, ca şi cum ar fi vrut să-l cuprindă şi să-l dezmierde. sadoveanu, o. x, 131, cf. scriban, D. Paşii, de prieten, ... Sunt mult mai dulci decât cuvintele, cele mai dulci, de dezmierdat. PERPESSICIUS, S. 165. S-au trezit vecinii, îi lămuri Ana dezmierdându-i părul, vinea, l. i, 303. O luă de gât, o dezmierdă pe obraz, demetrius, a. 311. Hai de-i spune Măriei un cuvânt s-o mai dezmierzi. DAVIDOGLU, M. 72. II învaţă cum să se poarte, cum s-o dezmierde, că era tânără şi nu trebuia s-o sperie, barbu, G. 40, cf. M. D. ENC., dex. Lângă pieptu-i o strângea Şi mereu o dismierda. Şi mereu o săruta, alecsandri, p. p. 97. Cu mâna Te-oi dezmierda Cu gura Ţi-oi descânta. teodorescu, p. p. 364, cf. sevastos, c. 52. A tot dezmiirat fata. viciu, GL., cf. ţiplea, p. p. 108. Tată-său o dezmierda Şi mă-sa o blăstăma. BÎRLEA, L. P. M. I, 84, cf. alr i/ii h 235, 236. Fluier aş cu fluiera Nu mă poate dezmierda, Numai mândra cu vorba. FOLC. transilv. ii, 262. Guriţă de sărutat Trupuşor de dezmierdat, folc. olt. - munt. II, 502. (Cu pronumele în dativ) Lasă trupul lui slobod, în desfătări, în pohte ... şi alta nu socoteaşte, fară numai cum îşi va dezmierda trupul. ANTIM, O. 218. (Absol.) în fiecare după-amiază joacă şah, stă de vorbă, dezmiardă, răsfaţă şi se răsfaţă pe sine. vinea, l. I, 18. (R e f 1. r e c i p r.) [Luna] părea a privi cu o nesăţioasă bucurie la atâţia înamoraţi ce se dezmierdau cu-nfocare sub razele ei amoroase, filimon, O. I, 136. <> (Prin,lărgirea sensului) [Câinele] mă desmiardă şi se umileşte pentru a-i împlini nădejdea, negulici, e. i, 175/29. Şi glasul maicei mele, curmând a mea durere, Veni să mă desmierde. alecsandri, p. i, 128. Magia Cuvintelor ce ne desmiardă cu adieri de primăvară, densusianu, l. a. 10. Să mă dezmierde cu genele ei lungi, ibrăileanu, A. 51. Fata ... îl dezmierda cu privirea. C. PETRESCU, S. 118. Zaraful, plângând cu dinadins, îşi cerceta comoara cea dezmierdată zilnic, voiculescu, poezii, i, 6773 DEZMIERDA = 900 = DEZMI1RDA 16S* Urmi mângâie duke m laba luí de fier, când îşi dezmterdă pult AROHili, c, h 42. îngeri să te desmierde, Să fie a ta lumm largă, isac, o. 108, fbarté dfügmiíté ^adiina, Dé eăpul mm se lega Şi mă desmierda, marian, v. 133. (A b s o 1.) [Ochii tăi] dezmiardă şi omoară ... te dor şi te alintă, eftimiu, L 150. (Refl. re-cipr.) Mirela fluieră-n stufiş Şi sturzul prin vrun răriş; Unul pe-altul să dezmiardă Durerile ca să-şi piardă, folc. mold. i, 128. <> F i g. Iarba şi frunzele tremurau dezmierdate de zefiri. SION, P. 292. Doritul soare Străluceşte şi dizmeardă oceanul de ninsoare, alecsandri, p. iii, 10. Copiii tăi, o, ţară! cu drag te dezmierdau, bolintineanu, o. 119. Boboc de trandafir ... desmierdat de cele întâi raze ale soarelui, creangă, p. 2-76. Iar tu draga mea vioară ... Cât n-ai înjosit cântarea, te-am cinstit, te-am dezmierdat, mille, v. p. 59. Să fii îngropat de viu într-o închisoare de zece stânjeni sub pământ în care noaptea desmeardă iadul. I. negruzzi, s. vi, 66. Oltule cu repezi valuri/ Multe mândre flori desmerzi. CERNA, p. .143. A venit spre mine dezmierdând aerul cu umerii. IBRĂILEANU, A. 57. Un vânăt zbor de prune coapte piere, Desmiardă-n drum parfum de piersici coapte. AL. philippide, A. 51. El de pe mal se dădea în două de dragul picioruşelor dezmierdate de undele pârâului. MIRONESCU, S. 40. Din ţinutul unde cerul dezmierdând a mării undă, Lasă negura să urce. eftimiu, î. 11 .Pe urmă, Ion Ozun recunoscu, dezmierdat de razele bune, că viaţa e îndestul de plăcută, c. petrescu, c. v. 57. Nu se pot exprima în cuvinte mlădierile unui trup de femeie care ... alunecă şi dezmiardă tot ce-l înconjoară. COCEA, s. I, 236. Pârâul te dezmiardă cu răcoare. LESNEA, vers. 139. Dezmierzi o lumină? Se stinge ... De-acuma Ţi-e mâna de tină. voiculescu, poezii, ii, 28. Am luat în palmă dealul: un ou încondeiat Ca să-l dezmierd mai bine cu somnoroase gene. pillat, p. 81. Cu gleznele tu să dezmierzi Alte dăţi, buruieni şi pietre şi ierburi, blaga, poezii, 306. Copilul meu cu flori şi fluturi se joacă, îl dezmiardă soare şi aur îl îmbracă. isac, o. 98. + S p e c . (Complementul indică copii) A alinta peste măsură, a satisface toate dorinţele, toate mofturile; a răsfăţa (1), a răzgâia. Fata Brâncovanului, fiind tânără şi dezmerdată de tată-său, să bocie în gura mare. neculce, l. 131, cf. cade. Nu ştii să te porţi cu copiii - zicea buna - îl dezmierzi şi-l baţi. vlasiu, a. p. 135, cf. alrii/i h 150. F i g. Soarta nu-i zâmbeşte ... norocul nu-l dezmiardă. C. vîrnav, h. 76/2. (Refl. p a s.) Năravul... carele până atuncea se dezmiardă, şi se strică, mare minune va fi de se va mai îndrepta vreodată! ţichindeal, f. 95/5. + (Complementul indică fiinţe) A alinta dând un alt nume (de obicei hipocoristic). Piţigoiul este iubit peste tot ... motiv pentru care îl dezmiardă cu nume felurite. BĂCESCU, PĂS. 345. (Glumeţ) De câte ori eram dezmierdat cu acest titlu trecea un nour peste fericirea mea. GfflCA, C. E. i, 42. + Refl. (învechit şi popular; despre oameni) A avea relaţii sexuale cu cineva; p. e x t. a se destrăbăla. Dq roabele şi slujnicele de să dezmiardă bărbaţii pentru dobânda, prav. 171, cf. ANON. car. Soru-me în anul acest(a) s-au dezmerdat cu un ibovnic al ei şi au purces'gre (a. 1779). GCR îl, 119/31, cf. klein, d. 332, valían, v. Tată-său [Petru Rareş] facea bum, iar el [îlieş Vodă] reale ... să dezmierda cu turci tineri, cu turcoaice tinere (începutul sec. XVIII) mag. ist. i, 177/32, cf polizu, cihac, ii, 495, alexi, w, şăineanu2, resmeriţă, D. S-au şi îndrăgit unul în altul, încât de acuma înainte venea ca în toată ziua la dânsul de se dezmierda cu el sbiera, p. 23. 4- P. e x t. A trece uşor cu mâna, cu degetele pe deasupra a ceva. Cu mâini de-artist dezmiardă el Chitara cu cinci strune, contemporanul, Vll2, 29. îşi dezmiardă maşinal scoarţa de piele a cărţii. C. petrescu, a. 397. Scoase numai o batistă ... dantelată, îşi dezmierdă nasul o puse încetinel la loc. brăescu, v. 87. Degetele ei subţiri desmierdară strunele; ghitara tresări, se deşteptă. Degetul arătător dezmierda abia simţit cocoşul [revolverului], v. rom. august 1955, 16. Ce zici de ciorapii ăştia? întreabă el dezmierdându-i cu buricele degetelor, vinea, l. i, 357. 4* (Ironic; familiar) A lovi. Să nu mă faci, ia acuş, să ieu culeşerul din ocniţă, şi să te dezmierd, cât eşti de mare! CREANGĂ, A. 120. Am să iau un băţ şi am să te dezmierd. DDRF. C-un cuţit să te dezmierd Şi-n pământ te-oi înveli, Să te saturi de-a iubi. barbu, G. 349. Aceste beţe şi cu deosebire cea mică e bună de desmierdat muierea, reteganul, p. I, 6. 2. T r a n z. şi r e f 1. A face să se simtă sau a se simţi bine, a face să se bucure sau a se bucura de ceva, a face să trăiască sau a trăi o stare de bucurie, de încântare; a (se) delecta, a (se) desfata (I). Omul cela ce să va împărţi de la părintele din cer, duce-să-va cu dracul într-un loc, că întru elu vă dezmierdat, iară năravul lui Hfristojs voi-l urâţi. COD. tod. 226. Slugile şi slujnicele îmbuna-l frămseaţea lumiei dezmierda-l, avuţiia ca apa currea-i de toate părţile, varlaam, C. 283. Mulţi vor vrea cu cel bogat ... a să veseli cu cântece şi cu scoposă frumoasă şi a să dezmierda întru dulceţile lumiei. id. ib. 284, cf. mardarie, l. 224/28. Ferice de bărbatul ce să teame de D[o]mnul şi în porâncile lui să dezmiardă foarte, psalt. (1651), 216v/l, cf. 63710. îmbiindu-l în toate pohte să să dezmiiarde şi să-ş petreacă, dosoftei, v. s. noiembrie 137717, cf. id. PS. 32/3. Vom birui cu acea cruce sufletească lumea care să dezmiardă întru bogăţie. cheia ÎN. 5176. Unii să dezmiardă în unsoarea scumpă, unii în uspeţe, alţii în râs şi în viaţă fară de plâns (a. 1683). gcr i, 272/6, cf. cod. puşc. 78, anon. car. Călătorii pe drumuri, corăbiarii pe ape, cei ce să dezmierdează în lume, de versuri nu se pot îndestula (a. 1768). bv ii, 177. Şi da pricină Arsachii [neştiind] să să dizmierde întru privirea lui, luându-i sama în tot chipul aethiopica, 16712. Desmerdându-se el fară samă în vânaturi, şincai, HR. I, 157/32. împăratul au trimis la el ... pre musici împărăteşti să-l desmerde. id. ib. II, 295/37, cf. MAIOR, T. 188/12, lb. Petrecurăm foarte bine întru călătoria noastră, desmierdându-ne cu toţii. GORJAN, H. I, 153/31. îşi dă poemele sale afară, încântă, îmbărbătează, întinereşte, desmiardă, subjugă pe compatrioţii săi. heliade, o. ii, 126. Şi eu aci lângă tine cu cimpoiul o să şed, Până te-ai sătura bine să-ţi cânt să te dezmierdez. pann, ş. I, 10/6. Părăsi pe juna fanariotă, lăsându-i ... dorul nestins al viselor de aur ce o dezmierdase în trecut. FILIMON, O. I, 118, cf. pontbriant, D, cihac, II, 495. Mama Kira să dezmiardă între copiii săi: o fată mare şi-un flăcău. 6773 DEZMIERDARE -901- DEZMIERDARE delavrancea, S. 175. Norocul ei să piară-n veci, Nici flori mai mult să n-o desmierde. COŞBUC, P. I, 122, cf. CADE. Nostalgica romanţă se leagănă alene, Dezmiardă pe cei tineri, mângâie pe cărunţi LESNEA, vers. 211. Azi din lunci de scoarţe mă dezmiardă mierle. voiculescu, poezii, ii, 81, cf. 262. De aci înainte, Iosife, ai să ne iubeşti şi ai să ne dezmierzi ... Şezi colea şi cântă. ARGHEZl, C. J. 55, cf. DEX. Noă lasă! că i-am făcut eu una bună! Nu s-a mai dezmierda el tot în bine. SBIERA, P. 74. Fi g. Turcii ...se foloseau de frumuseţile lor ca să-şi desmierde traiul şi să uite scârba, suferinţele, ' urâciunile şi primejdiile! macedonski, O. iii, 30. (Prin lărgirea sensului; complementul indică auzul, văzul, urechea, ochii, simţurile etc.) Prea frumoasele flori desmiardă ca faţa şi buna mirosire a lor ochii şi nasul nostru. POTECA, G. 113/15, cf. 82/4. Bărbăţia îmblânzeşte cugetul ... şi-l îndrăzneşte şi-l dezmiardă în cele bune. PISCUPESCU, O. 157/9. Astfel de locuri frumoase cari ochii dezmiarda. pann, e. I, 74/9. [Munţii Moldovei] dezmiardă simţurile omului, dându-i spectacolul unei naturi blânde. CONV. LIT. I, 257. Scrisoarea ce mi-ai trimis avea parfumul ţării şi o rază de primăvară care mi-a desmierdat inima. alecsandri, S. 178. Căci cuvintele blajine şi nimicurile lor, Dezmierdând frumos urechea,. cad în gustul tuturor. VLAHUŢĂ, S, A. I, 77. Mă cuprinde-o vrajă dulce şi florile-mi despiiardă ochii. ANGHEL, î. G. 11. Crizanteme, ... desmierdaţi obrajii noştri şi lăsaţi balsamul vostru sfânt în inimile noastre! GALACTION, O. 326. Umbla cu mâinile în şolduri, lunecând printre răzoare şi desmierdându-şi printre culturi privirile obosite, sadoveanu, o. xxi, 499. Tumultul oraşului ... îi dezmiardă auzul cu un ison întunecat. VINEA, L. I, 124. Au petrecut toată noaptea în mâncări şi-n băuturi şi dezmierdaţi de cântecul muzicilor. SNOAVA, IV, 328. Şi cânta, Doamne, De dezmierda inima. POP., ap. DR. V, 527. <> (Ironic) Săracă Ţară Moldovă şi Ţara Muntenească, cum vă pitreciţ şi vă dezmerdaţ cu aceste supărări, la aceste vremi cumplite. NECULCE, L. 360. + Refl. (învechit şi regional) A se răsfaţa (1), a se fandosi, a se fali; a se schimonosi (2), a se strâmba (3). Cf. MARDARIE, L. 224/27. Au ieşit împreună şi Ahamen, foarte mustrând pre Teagheu pentru obrăznicie şi zicându-i: ... iar de vei zăbovi dizmierdându-te, nu te vei bucura. AETHIOPICA, 33725, cf costinescu, cade. - Scris şi: desmierda. - Prez. ind.: dezmierd şi (învechit şi regional) dezmierdez. - Şi: ‘(învechit şi regional) dizmierdâ (scris şi: dismierda), dezmirdâ (klein, D. 332), (regional), dăzmierdâ (alr i/ii h 236, alr ii/i h 150), dăzmirdâ (alr i/ii h 236), dăşmirdâ (alr i/nh 236/200) vb. I. -Lat. *dismerdare. Cf. lat. m e r d a „excremente”. DEZMIERDÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmierda şi rezultatul ei. 1. Atingere uşoară, netezire cu palma, cu degetele etc. a corpului sau a unei părţi a corpului unei fiinţe, ca manifestare a unui sentiment de dragoste, de duioşie etc.; cuvânt, gest, comportament care exprimă, care denotă dragoste, duioşie; mângâiere (3), alintare, (regional) dezmierdătură, (învechit, rar) dezmierdăciune (1). Cf. dezmierda (1). Rudeniile cad peste dânsul de-l îmbrăţăşază şi-şi' iau ziua-bună şi adesăori aceste dezmierdări îl înăduşesc. IST. AM. 7971, cf. 91719. Bucuria cea piste măsură ce ave Robinson pentru câştigarea scumpului său prietin nu putea el altfeliu să o arate decât prin dizmerdări şi îmbrăţoşări. DRĂGHICI, R. 175/11. Ea sărmana să supăra foarte de desmerdările fratelui ei. buznea, p. v. 77/20. Teme-te de desmierdare, căci ea e muma dur erei. CR (1839), 2602/l. Tu, cu dezmierdările tale, ai jacut dintr-însa un diavol, pr. dram. 214. Acest copil ...pe care tu acoperi cu desmierdările tale, va fi un proclet: NEGULICI, E. I, 23/15, cf. polizu, pontbriant, d. Acei copaci nalţi şi mândri, marturi cu a lor umbrire, De desmerdări, de voroave. CONACHi, p. 102. Papagali verzi, roşi şi galbeni, iubitori de desmierdări ... zbor chemaţi de glasuri dalbe, alecsandri, poezii, 87, cf. costinescu. Tribunalul zeiesc hotărî ca Adonis să petreacă o parte a anului pre pământ în desmierdările Vinerii. ODOBESCU, S. i, 203. Şi unul înspre altul se pleacă-n dezmierdări, eminescu, O. i, 97. Şi dulce-mi caţi o dezmierdare, Pe-ascuns un zâmbet îmi trimiteţi. vlahuţă, s. A. I, 69. Ştii tu c-a tale dezmierdări Mai dulci sunt decât vinul? coşbuc, P. n, 216, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Aproape să-i netezesc botul umed, ... să-i mângâi capul mic pe care şi-l supunea dezmierdărilor. C. petrescu, s. 21, cf. 118. Supărată ..., că nici desmerdări nu-i mai dă, ... l-ar fi pârât la copii, vissarion, b. 89. Cunoştea dezmierdările lungi de-a lungul pulpelor. TEODOREANU, M. II, 16, cf. voiculescu, poezii, II, 25. Lumina e ca un balsam, ca o dezmierdare. RALEA, O. 89. Şi-a îngăduit capriciul de a-i respinge dezmierdările. VINEA, L. îl, 89. îşi frecase obrazul cu palma lui ... ca un căţel care aşteaptă dezmierdarea şi o prinde din zbor. DEMETRIUS, A. 342. Degeaba erau şi dezmierdările gagicii. BARBU, G. 407, cf. M. D. ENC., DEX. -O F i g. Foarte ieftin vinde lacomul sufletul său Satanii, prin dezmirdarea povării cei dulce şi prin izbândirea cugetului său celui de răpire. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 105. Tu te vei lăsa a te târî de desmerdările norocului. BUZNEA, F. 12/23. Fericiţi aceia care ... au crescut în sărutările soarelui ..., în dismierdările limbei. RUSSO, S. 105. Şi-i juca prin dezmierdare soarele pe chipul ei. coşbuc, P. 137. Pârâului se tânguieşte-o floare: Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai desmierdare. CERNA, P. 92. Eram şi eu un crin ca dânşii şi-n desmierdările luminii îmi întindeam voios potirul, anghel, p. 28. O undă zglobie îşi lasă strălucitoarea-i goliciune în voia dezmierdărilor şăgalnice ale unei raze de lumină. HOGAŞ, M. N. 91. Un răsuflet de vânt, mânat din şesul umed de rouă, mă cutremură cu o dezmierdare rece. C. PETRESCU, S. 23. [Trandafirul] se resfiră pentru o ultimă dezmierdare şi se risipeşte cuprins de fiorii morţii. brăescu, O. A. I, 77. Şi-nsăilându-şi jindul, în brâul cu florări, Ţi-a pus năluca unei eterne dezmierdări. VOICULESCU, poezii, II, 146. Un graur ... înmlădia o desmierdare melodioasă, sadoveanu, O. ix, 538. Ar însemna să nu se vadă ... că dezmierdarea frunzei jucăuşe a gorunului produce în sufletul poetului nu numai pace şi linişte, ci şi înclinarea lui [spre meditaţie], coteanu, S. f. ii, 94. Dorul meu şi cu-al 6774 DEZMIERDARE -902- DEZMIERDARE matale, De s-ar tâmpina pe vale, Ar fi mare dezmierdare, folc. mold. i, 467. <> Loc.adj. De dezmierdare sau de dezmierdări = (despre cuvinte) cu care se dezmiardă (1); dezmierdător, alintător. Era numit mai mult cu nume de dezmierdare, „şoimel BĂCESCU, PĂS. 201. Dragostea profundă a mamei este exprimată prin cuvinte duioase de dezmierdare. IST. LIT. ROM. I, 175. (Prin lărgirea sensului) Migala, modelarea lentă şi continuă, dezmierdarea mânei care alunecă, pipăieşte, trece ..., cere linişte, anghel, pr. 68. Răspunsul unic posibil, dezmierdarea obrazului meu cu marginea rochiei ei, nu i-l pot da. IBRĂileanu, a. 189. Ochii care aleargă şi-apoi se-opresc ... îşi schimba licărirea, tristeţea, dezmierdarea, eftimiu, î. 149. + S p e c . (Rar) Răzgâiere a unui copil. Des-mierdarea la copii, desfrânare le aduce, zanne, p. viii, 711. + Semn de dragoste, de duioşie etc. îi vine ...un semn de dulce suvenire făcut cu o graţioasă sfială sau o privire plină de dezmierdare. FILIMON, O. I, 135. Eu stau cu draga mea-mpreună Şi-o strâng la sân cu dezmierdare, iosif, T. 139. + P. e x t. (învechit; la pl.) Cuvinte de politeţe, de laudă, de stimă, de consideraţie adresate cuiva. Ispitind în tot chipul să o-ntoarcă la păgânăţiia lui. Şi neputând cu siloghizme filosoficeşti, apucă cu dezmierdări. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 166v/19. Numa să sâleaşte a da craiului acestui bun toate căzutele dezmierdări şi să despărţeaşte de el. BELDIMAN, N. P. I, 178/12. 2. (învechit; de obicei la pl.) Satisfacere a instinctelor (sexuale); plăcere (1); p. e x t. petrecere (2); dezmăţ (1), desfrâu; (învechit şi popular) dezmier-dăciune (2), (învechit, rar) dezmierzie. Să veselesc în lume cu alăute şi cu alte zicături şi multe feliuri de dezmierdări. CHEIA ÎN. 99717. Lucrurile lumeşti ... a cărora începături sunt prea cu mare dezmierdări, aceloraşi sfârşitul să fie prea cu greale întristări. CANTEMIR, 1.1.1, 158, cf. id. ib. II, 230. Puţină postirea, dupe atâta desfrânări ...; căteva nevoinţe, dupe mii de dezmierdări deşarte (a. 1750). GCR II, 47/30. Cu totul sânt al dezmierdărilor celor de stricăciune, cu totul sânt plin de tot felul de răotăţi. MINEIUL (1776), 126ri/17. Dezmierdările şi ospeaţele preste puţină vreame m-au făcut a uita toate întâmplările şi primejdiile ceale trecute (a. 1783). GCR II, 128/26. Era om foarte drept şi priimitoriu, însă dat la desmierdări şi plăceri. VĂCĂRESCUL, ist. 262. Dintru aceaste seamne culegi cu părerea cum că el iaste om dat dezmierdărilor sau sângeros. MICU, L. 177/12. Toate bunătăţile şi avuţiile ... slobod la mâini le răsipeaştepentru ca să strângă de aciia dezmierdări pentru trup. MOLNAR, ret. 89/10. Pre Radul IV ... l-au ţinut la sine Mahomet II pentru desmerdarea trupească, şincai, hr. ii, 27/2. împăratul tribuie să fie cel mai treaz, cel mai duşman desmierdărilor, cel mai înstreinat de mândrie, maior, t. 119/9, cf. 51/8. întru desmierdări ş-ospeţe Petrecând, de arme să se desveţe. budai-deleanu, ţ. 122, ef. LB. Arme cu care să se omoare pre sine, şi să răpească patria şi neamul lor, întrebuinţând averea numai în dezmerdările lor. MUMULEANU, C. 21/12. Ei V zic că orice desmerdare moaie trupul şi duhul PLEŞOIANU, T. I, 181/5. Dându-se soltanii la dismerdări se molătăţiră. SĂULESCU, hr. ii, 354/13, cf. 306/10. Era un om ce iubea foarte mult desmirdările; cheltuia cu galatomie mare. gorjan, h. iv, 66/10, cf. valian, v. Scăderi, care mai cu seamă sânt următoarele: plecarea spre desmerdări trupeşti şi spre deşertăciuni. RUS, 1.1, 256/5, cf. 148/5. [Femeia] să ştie, în sfârşit, tot ce este de batjocoritor în acele linguşiri ce o prefac într-un instrument de capriţie şi de desmierdări. negulici, E. I, 89/22. îşi petrecuse viaţa în desmierdări lumeşti. ODOBESCU, s. iii, 34, cf. 210. După aceasta Midas împărat se dete la tot felul de desmierdări. ispirescu, U. 107, cf. ddrf. Şi acolo a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări (a. 1894). ap. tdrg, cf. şăineanu2, scriban, d. Măriilor-Voastre yi-i dat să trăiţi în des-mierdare, răutate şi ticăloşie, sadoveanu, O. X, 513. + (Mold.; la pl.) Mofturi, v. moft (2). întrebuinţând pre toţi ceilalţi numiţi supuşii lui numai ca pre mijloace interesurilor şi dismierdărilor sale, un asemine guvern se numeşte despotic, săulescu, hr. i, 46/20. Multe marafeturi şi desmierdări mai au şi târgoveţii aceştia ..., cugetă el ca un ţăran cuminte, sadoveanu, O. IX, 75. 3. Stare de bucurie, de fericire, de mulţumire, de linişte (produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva), desfătare, delectare, încântare; ceea ce creează o astfel de stare. Cf. dezmierda (2). Trecură în iubostea (dezmierdarea D) înremiei. psalt. 143. Lumea [spune:] O, nebunule, ... nu prăveşti podoaba mea; nu oglindeaşti bunurile meale; nu iai aminte desfătările şi dezmierdările mealel CANTEMIR, ap. GCR l, 324/25. Acolo volnicia, dezmier-dearea, îndestulearea ..., acolo toate sânt (a. 1785). GCR ii, 147/11. Dulceţile şi frumsăţile ale aceştii lumi carele ne le-au dăruit Dumnezău spre desfătarea şi dezmeardarea noastră. VARLAAM - IOASAF, 118v/16, cf. LB. Spre dezmierdare muzele dulce cântă, pann, e. v, 121/7. Aici viaţa-mi ideală Cu-ale sale desmierdări; Aici lumea cea reală Cu-ale sale zbuciumări. sion, poezii, 2/18. Acea fiinţă pe care voi o credeţi îngerul vostru, scăparea şi dezmierdarea inimei voastre, ... este în stare a vă trăda pentru un diamant. FILIMON, O. I, 135, cf. 195, pontbriant, D. Slăveşte armonia şi-nalta poezie Ca dismierdări plăcute de glas prietenesc. alecsandri, P. I, 134, cf. 120. Din noaptea veşnicei uitări în care toate curg, A vieţii noastre desmierdări Şi raze din amurg ...Aş vrea odată-n viaţă tu Să te înalţi în sus. EMINESCU, O. I, 230. Frumosul lui chip, atât de tânăr şi atât de trist, era desmierdarea celor dintâi visuri. VLAHUŢĂ, O. A. I, 119. Dezmierdarea primăverii pătrundea prin geamuri până la ea. LUC. VII, 198, cf. TDRG. Spre dânşii înduioşarea voastră cobora ca o desmierdare. C. petrescu, S. 7, cf. cade. Să-mi înveselească inima bolnavă mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare Multa-nrourata slavă, A Vlahiei deasă, Reavănă dumbravă, blaga, poezii, 339. Ar fi o desmierdare să mă trimită acolo. BARBU, PRINC. 322. + Atitudine care denotă mulţumire, bucurie, alintare, răsfăţ. Când vedeam că sare Un strop pe haina noastră, Râdeam cu desmierdare Distraşi ca doi copii. COŞBUC, P. II, 193. Observaţiile astea le face cu humor, cu o comică dezmierdare. IBRĂILEANU, A. 47. + (Rar) Farmec, atracţie. Trupu-i, fară veşmânt, nu ascunde niciuna din dezmierdările sale. ODOBESCU, ap. TDRG, cf. DDRF. 6774 DEZMIERDAT1 -903- DEZMIERDAT2 -Scris şi: desmierdare. - PL: dezmierdări. - Şi: (învechit şi regional) dizmierdâre (scris şi: dismier-dare), dezmirdâre s. f. - V. dezmierda. DEZMIERDAT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a (se) dezmierda. Cf. resmeriţă, d. - Scris şi: desmierdat. resmeriţă, d. - V. dezmierda. DEZMIERDÂT2, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe) Care este atins, mângâiat uşor cu palma, cu degetele etc., care este înconjurat de afecţiune, căruia i s-au îndeplinit toate gusturile, toate plăcerile; alintat, răsfăţat2 (1). Cf. ANON. CAR. Vătămarea scoarţei e mai primejdioasă în câtă vreame e neatedă scoarţa ... toacma atunci o pedepseasc mai tare omenaşii cei desmierdaţi şi vitele. ÎNV. POM. 20/5, cf. LB. Ah, cât de dezmerdat şi fară minte eram în tinereţile mele, că nu vrem nici să muşc din pâne fară altă mâncare/ DRĂGHICI, R. 85/27. Acest copil care se simţea iubit, desmierdat, slobod ..., iacă-l rob. negulici, E. I, 36/20, cf. pontbriant, d. CândLică se plecă asupra ei, ea ţipă desmierdată, îi muşcă mâna. SLAVICI, O. I, 207. Mai văzuse şi fii tineri de boieri îmbrăcaţi în haine scumpe, auzise că unii dintr-înşii sunt limbuţi, desmerdaţi, luători în râs. ispirescu, l. 246, cf. DDRF. O fată tânără tinerică se strecoară-n atelier cu mişcări leneşe de pisică dezmierdată. SĂM. li, 20, Cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Slobozenia veche nu era pentru voi, Era pentru ... slugoi de ciocoi Şi pentru odorul desmierdat al boierului, Coborât cu hârzobul din saltelele ceruluil DEŞLIU, G. 53, Cf. M. D. ENC., DEX. Io-S copilă desmierdată, Nu-s cu dorul învăţată! JARNÎK -BÂRSEANU, D. 109. Ş-am fost pruncă desmierdată Şi mi-o plăcut sărutată. bÎrlea, C. P. 16, cf. alr il/i h 150/53, ib. h 236. Că nădejdea dumitale Dusu-s-a în jos pe vale, Cu cocoana desmerdată Care azi e măritată. folc. transilv. I, 343. F i g. Printre cetele sordide şi flămânde ale lucrătorilor din fabrică, plimbam hainele mele tăiate elegant şi un egoism şi un pântec dezmierdat! GALACTION, O. 228. Dorul tău e desmierdat, Trebuie-n braţe culcat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 109. O (Substantivat) Ca un desmierdat ce este, îşi îngăduie să zâmbească, înturnând fruntea. SADOVEANU, O. XIII, 31. Punga scumpului pe mâna desmerdatului, se spune despre copiii care cheltuiesc ce au agonisit părinţii, zanne, p. v, 519. + (Despre acţiuni ale oamenilor) Care denotă tandreţe, alintare, răsfăţ. în tot răstimpul acestor îndelung-desmierdate operaţii, cuconu Costache Lăbuşcă spunea ceva. sadoveanu, O. IX, 426. Degetele părinteşti prăfirau boabele mătăniilor de chihlimbar într-o ogoire tot mai moleşită, mai dezmerdată, mai lină. C. PETRESCU, A. r. 150. ♦ (Adverbial) Tandru; alintător. Amândouă mâinile nodoroase, pietroase, brăzdate de cicatrici, drămăluiau astfel dezmierdat, în neştire, cele două talismane. C. petrescu, a. r. 196. + (Regional) încrezut, fălos (Petrila). Cf. alr sn v h 1 256/833. + (învechit, rar; despre „plante) Plăpând (2). Pământul înse nu treabuie prea tare îngrăşat, pentru că pământul ceai prea gras sadurile numai cât le fac desmierdate şi nu mult vecuitoare. Înv. pom. 62/5. 2. (Prin sud-vestul Transilv. şi prin sudul Munt.; în formele dezmirat, dezmirdat) Vioi (1); zburdalnic (1). C-am avut şî ieu odată O drăguţă dzezmirată. DENSUSIANU, Ţ. H 144. Dzezmirat [=] zburdat cum îi calu hăl nărod. id. ib. 317. Fii mai desmirdat! COMAN, GL. 3. (învechit şi popular) Dezmierdător (2). Luaţi căntec şi daţi în tămpănă căntec dezmierdat (înfrumuseţat biblia 1688) cu alăută. psalt. (1651), 15577. Italienii târziu ş-au scornit limba din letinească, aşa de iscusită, de dezmierdată, cât că ieste limba îngerească, m. costin, o. 248. Porunciş pământului de tot feliul să facă poame de-ndulcit şi de hrana noastră, care cu seminţele pre trei otroci şi pre Daniil, decât cei în Vavilon cil hrană dezmierdată hrăniţ, mai luminaţ îi arătaş. DOSOFTEI, L. 186/12, cf. LB. Adio, vis de plăcere, Vis frumos şi desmierdat. ALECSANDRI» T. I, 279, cf. DDRF. Era un drag de oraş larg şi desmierdat, ca Cuhalmu. bănuţ, t. p. 34, cf. cade. Funigeii din beteală, Ii culeg la mine-n suflet de pe dezmierdatul plai. lesnea, vers. 160. Până la hanul domnesc de la Spătăreşti, apa Moldovei se vede întruna pe partea stângă, sub desmierdate privelişti ale pădurilor şi munţilor, sadoveanu, o. xih, 132, cf. 95, dex. Mersul lor e legănat, Legănat şi desmierdat. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 28. Că-ţi e mersul legănat Şi trupuşoru desmierdat. RETEGANUL, TR. 101. Mândră, buze dismerdate, Trebuire-ar sărutate. HODOŞ, P. P. 159. Că ne place [pruncuţa] la umblat Şi de râsu-i desmierdat. BALADE, III, 249. ^ (Adverbial) Iată, câtu-i bine şi câtu-i dezmierdat a lăcui fraţii în pace denpreună (a. 1658). CCR. 113/2. Mierlele încep a cânta foarte desmierdat, ca şi când atunci s-ar învăţa. MARIAN, o. I, 291, cf. DDRF. Drag mi-e bădica înalt, Că sărută dezmierdat! folc. mold. i, 345. 4. (învechit; despre oameni) Care duce o viaţă uşuratică, lipsită de griji; care este dedat plăcerilor sexuale, corupt, vicios (1). Fost-au şi ficiorii lui Antonie-Vodă dezmerdaţi ... de facea multe giocuri şi beţâi şi nebunii prin târguri şi prin sate. NECULCE. l. 65, cf. 26. Craiul şvezesc fiind în Tighine îl ţinea turcii cu multă cheltuială, om desmerdat în avere, cheltuitor fară samă, cât nu-l mai putea ţine turcii. MUŞTE, LET. iii, 58/11. După ce se înavuţiră timpuriu, se cufundă în disfrânarea, luesul şi tirania împrumutate de la dismerdatele ghinte. SĂULESCU, hr. i, 25bls/16. [Alecsandru] ... curând se prefăcu din înfrânat şi simplu macedonean într-un crud şi dismerdat asiatic. id. ib. 36bls/16, cf. valian, v. Peste puţin tâmp ei perdură cumpătul şi se făcură beţivi şi desmerdaţi de frunte, fm (1843), 1182/30, cf. pontbriant, d., polizu, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. + (învechit; despre viaţa oamenilor) Petrecut în plăceri şi satisfacţii, lipsit de griji. Mândriia, mâncările, băuturile fară de niceo oprelişte, viiaţa cea dezmierdată şi nice dănăoară cu usteneală şi fară de milă, aceastea au pierdut Sodomul varlaam, c. 310. Uitându-şi de sine şi de toate, O desmierdată ducea viaţă Fără grijă, supărări şi greaţă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 122. - Scris şi: desmierdat. - PL: dezmierdaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dizmierdât, -ă (scris şi: dismierdat), (regional) dezmierât, -ă (scris şi: desmierat ŞEZ. XIX, 6776 DEZMIERDĂCIUNE -904- DEZMIERDĂTOR 82), dezmirdât, -ă (scris şi: desmirdai), dăzmierdât, -ă (alr i/ii h 236, ALR II/I h 960/53) adj. V. dezmierda. DEZMIERDĂCIUNE s. f. 1. (învechit, rar) Dezmierdare (1). De va fi fost acea silă a fecioarei ... cu dezmierdăciune şi cu zburdăciuni ... să va certa vinovatul, prav. 200. 2. (învechit şi popular; de obicei la pl.) Satisfacere a instinctelor sexuale, plăcere trupească; p. e x t. petrecere (II 2); dezmăţ (1), desfrâu; (învechit) dezmierdare (2), (învechit, rar) dezmierzie. Atunci vor prinde a ţâpa din muncă sufletul cătră trup şi va dzice aşea: Ini amu, trupe, astădzi io ţi-i mândriele tale şi dizmirdăciunile tale! COD. TOD. 224. Giocurile şi danţurile veseliia-l, cântecele şi dezmierdăciunele lumeşti desvăta-l VARLAAM, C. 283. Iar deaca s-au aşedzat Petru-Vodă la domnie, nemică de alta nu-i era grijă, numai cu toată casa sa a petrece în ospeaţe şi în dezmierdăciuni. URECHE, L. 153. Cela ce va răpi pre vreun copil, nu pentru dezmierdăciunea trupului, ce să-l ducă cu sine în vreo cale, sau la oaste, să să cearte. PRAV. 183, cf. 173. In dezmierdăciune aţi trăit pre pământ şi v-aţi desvătat. N. test. (1648), 179711. Nu cunoaşte că-l va duce Dezmierdăciunea cea dulce, De va da ca oaia-n râpă Şi moartea-1 va sorbi-n pripă. DOSOFTEI, PS. 161/16. Veazi oame creştine, cum au căzut Irod în vrăjmăşie pentru blăstămată dezmierdăciune (a. 1683). GCR I, 272/4. Fiind tânăr sultan Mehmet, îmbla tot la vânat şi la alte dezmierdăciuni. N. COSTIN, l. 220, cf. ANON. CAR. împăratul ... s-au dat spre toate desmerdă-ciunele şi mai vârtos spre beţie. ŞINCAI, HR. I, 93/30. Când îşi petreac în desfătări şi întru desmerdăciuni, atuncea se socoteasc a fi fericiţi. MAIOR, P. 29/6, cf. 4/1. Cine după dezmierdăciunile aceştii vieţi trecătoare prea mult aleargă, încă până va fi viu, asupra neaverii cealor de lipsă se va plânge, teodorovici, M. 18/19, cf. LB. Dinprotivă, defăima dismierdăciunea, trufia şi pierzător ea lucsurie, îl îndemna a se feri ca de nişte veninuri, săulescu, hr. i, 5bls/8. Pentru ce întru desfătări, întru desmierdăciuni, întru bogăţii, întru puteri, lăcomia lui nu să poate sătura? TÂmpeanul, G. 83/21, cf. polizu, barcianu. Dară ea acasă, după ce s-au dus fecioru-său, s-au dat la desmierdăciuni cu zmeul şi la desfătări, sbiera, p. 27. 3. Stare de bucurie, de fericire, de mulţumire, de linişte produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva, desfătare, delectare, încântare; timp petrecut într-o astfel de stare. Deci ce vom să spunem? Viia bine Theodosie cu împărăteasa în toate zilele în dezmierdăciune. MOXA, 367/14. De aceastea de toate să vor veseli şi să vor duce spre odihna şi spre răpaosul cel ceresc, ... întru desfătare şi în dezmierdăciune neîncetată. VARLAAM, ap. GCR I, 106/41. Au fost lăcuind rău împreună fară nice de o dezmierdăciune şi alte multe ca aceastea. prav. 98. Că din vinuL mâniei curvei ei băură toate limbile şi crai pământului curviră cu ia şi neguţutorii pământului, din dizmierdaciunea avuţii ei, să îmbogăţiră. N. TEST. (1648), 31674. [Erau] în bine şi în dezmierdăciune pre atuncea leşii şi aşea şi ţara noastră. M. COSTIN, O. 120. Ne vom păgubi de' aceaia negrăită şi minunată dezmierdăciune ... şi ne vom osândi. DOSOFTEI, v. s. octombrie 52716. Ce înţeleaptul Solomon altele aduce înainte (şi învaţă), în care află oamenii dezmierdăciune bună şi direaptă (a. 1683). GCR I, 272/9. în toată lumea nu-i necăieri pământ ca Italia, de toate bivşug şi dismer-dăciune, şi bine i-a zis: raiul pământului. N, COSTIN, let. I, 71/7. Aşea aduc tinereţele pre om, când au prea multă voie şi dezmierdăciune la un stăpân, neculce, l. 231, cf. ANON. CAR. Trimitea cărţi unii la alţii şi scrisori cu filosofii şi cu tâlcuri pentru dezmierdăciune. C. POP. I, 149, cf. LB, PONTBRIANT, D. Unde este dezmierdăciunea cea lumească, unde este nălucirea celor trecătoare? EMINESCU, O. VIU, 208, cf. TDRG, CADE. - Scris şi: desmierdăciune. - PL: dezmierdăciuni. -Şi: (învechit) dizmierdăciune (scris şi: dismier-dăciune), dizmirdăciune, (învechit, rar) dezmirdă-ciune (prav. 183) s. f. - Dezmierda + suf. -(ă)ciune. DEZMIERDĂTOR, -OĂRE adj. 1. (Despre oameni) Care dezmiardă (1); p. r e s t r. (despre mâini, degete) care netezeşte, care atinge uşor pe cineva sau ceva în semn de tandreţe, de dragoste; alintător, mângâietor. Cf. pontbriant, d. [Mâini] mici dismer-dătoare Şi acele arse-n soare Cu sfială se ating. alecsandri, poezii, 573. Căprioara ...de astă dată nu mai fugi de mâna sa desmierdătoare. GANE, n. i, 152, cf. DDRF, şăineanu2. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea desmierdătoare dând viţele-ntr-o parte, anghel, p. 25, cf. resmeriţă, d, cade. Mioara ... se lipeşte de el desmierdătoare, îi ia mâna. CAMIL PETRESCU, T. II, 18, Cf. M. D. ENC, DEX. F i g . Sub adieri tiede, săruturi amoroase, Suflări dismierdătoare a dulcelui zefiru. CONV. lit. I, 143. Luncă ...! Şiretul ţe încinge cu-al său braţ dismierdător. alecsandri, p. iii, 49. Ce Dumnezeu ţi-a aruncat cu o suflare dezmier-dătoare părul fâlfâitoriu pe spate? contemporanul, iii, 422. Când adieri desmierdătoare atingeau ţesătura străvezie, părea că însăşi răsuflarea caldă a copilului o saltă uşor. GÂRLEANU, L. 25. Viziunea comică şi uşor dezmierdătoare este de altfel atitudinea ei obişnuită în viaţă. IBRĂileanu, A. 48. (Substantivat) Să invoce el ... pe născătoarea spornicei ginte romane, pe desmierdătoarea zeilor şi a oamenilor, pe antica Vinere. ODOBESCU, S. iii, 39. O (Adverbial) Mâna ta se lasă Dezmierdător pe mine. contemporanul, vii2, 221. Gore se apropiase de câteva ori de Paler să-l tragă desmierdător de păr, să-l îmbrăţişeze. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. îl, 22. O (Prin lărgirea sensului) Cânt-o albă copiliţă Cu ochi dulci, dismierdători. alecsandri, P. ii, 90. 4* (Despre acţiuni ale oamenilor) Plin de tandreţe, de dragoste; care denotă o grijă deosebită (pentru cineva sau ceva). Dragostea soţiei sale îi fusese de mare ajutor şi, încet-încet, îngrijirea dezmierdătoare de care-l înconjura ... au gonit din mintea lui hotărârea de a demisiona, brătescu-voineşti, p. 180. 4* (Despre cuvinte sau despre valoarea lor semantică) Care exprimă tandreţe, care dezmiardă (2), mângâietor (II 2); spec. hipocoristic. Şoptea încet ... cuvinte dulci, nepomenit de dulci şi desmierdătoare. EMINESCU, p. L. 95. O chemam mai cu stăruinţă şi-i spuneam cuvinte 6778 DEZMIERDĂTORIU -905- DEZMINŢI1 dezmierdătoare. contemporanul, iv, 375. Se ştie predilecţia lăutarilor pentru diminutive, care li se par mai desmierdătoare, mai poetice, densusianu, l. 87. Formaţii diminutivale cu valoare desmierdătoare sunt, înainte de toate, numele de botez, iordan, stil. 176. Adjectivele, când sunt cu adevărat diminutive, au totdeauna nuanţă desmierdătoare (eventual compătimitoare). id. ib. 190. Ultimul este deosebit clar cu numele de sticleţel, mai desmierdător, desigur. BĂCESCU, păs. 297. + (învechit, rar; despre derivate lexicale) Diminutival. Dezmierdătoriul nume este ceala ce mai micşorare de cel întâiu închipuit arată: ... copilaş, ... orăşel, ... tinerel, macarie, gram. 115729. + (învechit, rar; substantivat) Diminutiv. Chipurile izvorârilor sunt şapte, adecă: părintescul, avuţialnicul, alătură-toriul, preacovârşitoriul, dezmierdătoriul, numealnicul şi grainicul. macarie, gram. 115738. 2. Care dezmiardă (2); care produce plăcere; încântător, desfătător, delectabil, (învechit şi popular) dezmierdat2 (3). Păşiră de la cele de nevoie şi simple [mijloace] la cele de prisos, dismerdătoare şi lucsu-rioase. SĂULESCU, HR. I, 51/9. Acele desmierdătoare închipuiri au făcut aceluia care îţi vorbeşte un rău foarte mare. brezoianu, î. 262/7. Nu daţi niciodată numele de plăcere la aceea ce se cumpără cu paguba repaosului ...; ele nu sunt decât nişte obosele desmierdătoare, derăpănătoare şi mai adesea căşunătoare de urât. MÂN. Sănăt. 80/20. Cu cât îi este dulce glasul Şi cu cât e dezmerdător, Atât e iuţeala lui grozavă, pann, E. I, 42/12, cf. pontbriant, d. Face-m-aş privighetoare, De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dismierdătoare! alecsandri, O. 63. Au ajuns la o poiană verde şi desmierdătoare. ISPIRESCU, L. 193. Voi afla inimi îndrăgostite ... Poeţi cu harpe desmierdătoare. MACEDONSKI, O. I, 21, cf. RESMERIŢĂ, D. O apă desmierdătoare îl poartă dulce printre pomi cu păsări minunate, c. petrescu, S. 50, cf. şăineanu, D. u., cade. Găseam această frumuseţe [a văii] mai mult dureroasă decât desmierdătoare. galaction, o. 351, cf. dex. + (învechit, rar) Care satisface simţurile. Văzându-mă nesupus la niminea şi fiind neînfrânt la patimile cele desmirdătoare ale tinereţelor, trăii cu neînfrânare la toate, gorjan, H. ii, 5/7. - Scris şi: desmierdător. - PL: dezmierdători, -oare. - Şi: (învechit şi regional) dizmierdător, -oare (scris şi: dismierdător), (învechit, rar) dezmierdătoriu, -ie, dezmirdător, -oare (scris şi: desmirdător) adj. - Dezmierda + suf. -(ă)tor. DEZMIERDĂTORIU, -IE adj. v. dezmierdător. DEZMIERDĂTURĂ s. f. (Prin Bucov. şi prin Ban.) Dezmierdare (1). Cf. şez. xix, 82, com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. -Scris şi: desmierdătură. Com. din marginea -rădăuţi. - PL: dezmierdături. - Şi: dezmietură (scris şi: desmietură şez. xix, 82), dizmierdătură (com. din marginea-rădăuţi) s. f. - Dezmierda + suf. -(ă)tură. DEZMIERDOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Care dezmiardă (2). Petrecui astfel ... pierdut în nişte rătăcite meditaţii ale unei beţii dezmierdoase, cercând un simţământ de o fericire oarecare necunoscută. EMINESCU, O. VIII, 577. - PL: dezmierdoşi, -oase. - Dezmierda + suf. -os. DEZMIERZÎE s. f. (învechit, rar; la pi.) Satisfacere a instinctelor sexuale; plăcere (trupească); p. e x t. petrecere (II 2); dezmăţ (1), desfrâu; (învechit şi popular) dezmierdăciune (2), (învechit) dezmierdare (2). Atunci va prinde a ţipa sufletul den muncă spre trupul lui şi va dzice sufletul: amu trupe, astădzi unde-ţi sunt ţie mândriale tale şi dezmierdziile tale! COD. tod. 226, cf. 236. -PL: dezmierzii. - Şi: dizmierzie s. f. COD. TOD. 236. - Dezmierda + suf. -ie. DEZMIETURĂ s. f. v. dezmierdătură. DEZMINTĂ Vb. I v. dezmântă. DEZMINTÂRE s. f. v. dezmântare. DEZMINTÂT, -Ă adj. v. dezmântat. DEZMINTĂTORIU, -IE adj. v. dezmântător. DEZMÎNTÎT, -Ă adj. v. dezmântat. DEZMINŢĂT, -Ă adj. dezmântat. DEZMINŢÎ1 vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică ştiri, zvonuri, opinii etc.) A declara că nu corespunde adevărului, că este nefondat, inexact, fals; a nega, a tăgădui (1), a contesta, a infirma. Compozitorul a voit să deminţă calomnia răspândită de rivalii săi. FILIMON, O. II, 276, cf. PONTBRIANT, D., LM. Desminţindu-şi aprobarea dată în Senat, atacă, spre uimirea tuturor, Guvernul. MAIORESCU, D. v, 45, cf. 10. Iată dar vechiul plan, atât de des dezminţit, ivit sub forma unei nouă propuneri de-a împărţi Turcia. EMINESCU, O. IX, 210. Să nu fi fost suferind, aş fi sărit fireşte să le rectific, dacă nu chiar să le desmint categoric, caragiale, o. vii, 46, cf. 208, ddrf, BARCIANU, şăineanu2, tdrg. Ajunsese în prag de căsătorie cu altă fată, dezminţind astfel vorbele ce umblau despre jurământul lui. AGÎRBICEANU, S. 375, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ca să nu desmoralizăm poporul, eu am să desmint orice tratative, camil petrescu, t. ii, 475. Noi am fi fost dispuşi s-o credem, dacă simigiul nu ar fi desminţit categoric zvonul acesta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 243, cf. SCRIBAN, D. Crainicul nici nu confirmă, nici nu dezminţi ştirea. STANCU, R. A. iii, 30. Cred că e inutil să mai dezmint asemenea zvonuri neserioase, vinea, L. I, 38. Părerea aceasta ... fu desminţită categoric. PREDA, M. S. 27, cf. M. D. ENC., DEX. Este aceasta o profesiune de credinţă pe care n-a dezminţit-o niciodată. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 6/3. Ministrul palestinian de Finanţe ... a desminţit categoric informaţiile referitoare la existenţa unor conturi bancare secrete, rl 2004, nr. 4 490. <> A b s o 1. De ce 6790 DEZMINŢI1 -906- DEZMINŢF nu desminţiţi? maiorescu, d. iv, 643. Tata a desminţit cu un aer indulgent şi familiar, care a convins mai rău. CAMIL PETRESCU, P. 367. <> Refl. pas. Dispoziţii care nu s-au dezminţit nicio clipă în timpul discuţiilor noastre. TITULESCU, d. 245. Chiar dacă se va desminţi zvonul invaziei, noi tot trebuie să ştim ce vrem şi ce avem de făcut CAMIL PETRESCU, B. 133. Poate se dezminte ştirea blestemată. BENIUC, M. C. I, 11. <> (Prin lărgirea sensului) Părerea cu desăvârşire greşită şi cele ce le-am spus asupra Şcoalei Latiniste vin să o desmintă. densusianu, l. 26. Alte însuşiri trupeşti ... nu erau menite nici să desminţească unele păreri englezeşti asupra originii speciilor. HOGAŞ, dr. ii, 54. O întreagă imaginaţie, întreţinută de literatură, mi-o desminţea trist şi fară putere de amăgire, c. PETRESCU, S. 17, îşi băteau joc de diagnosticele lui zilnic dezminţite, zilnic infirmate. COCEA, s. I, 188. însuşi faptul ... că eu văd haosul înseamnă ... că dezmint haosul E. IONESCU, E. 40. Ar însemna să trădez firea mea şi să desminţesc cele şaptezeci de volume în care atitudinea aceasta a mea s-a fixat neîncetat. SADOVEANU, O. xx, 237. Dumnezeu nu-şi desminte prin înviere dragostea de cele create, dar forma lor de viaţă nu mai e cea dorită de El stăniloae, O. 390. Felul meu dezminte zvonul blaga, poezii, 388. Versiunea aceasta este însă desminţită chiar de o mărturie a celui în cauză. G. BARBU, A. V. 199. Acest rechizitoriu este dezminţit de fapte, magazin ist. 1970, nr. 4, 23. <> Refl. pas. Prevestirile d-tale meteorologice s-au desminţit cu desăvârşire. CARAGIALE, o. vii, 3. Bănuiala mea nu s-a desminţit! KLOPŞTOCK, F. 231. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni) A dovedi că cele susţinute sau afirmate de cineva sunt nefondate, inexacte, neadevărate; a contrazice; a declara că minte. Nimeni nu a deminţit pe Borelli, s-a decis numai amânarea propunerii lui pe altă ocaziune. BARIŢIU, P. A. iii, 10. Ca să desminţă pe inamicii săi, [Bellini] scrise opera „La Sonnambula”. filimon, o. ii, 314, cf. COSTINESCU, LM. Un critic ... mă cam desminte. macedonski, o. iv, 57, cf. n, 86, alexi, w. Baba, înţelegând ce se petrece în capul copilei, nu o desminte şi-i vorbeşte cu bunătate, ibrăileanu, ş. 10, cf. cade. Cei mai mulţi mint. - Şi ce interes avem noi să-i dezminţim? vinea, l. i, 136, cf. DN2, M. d. enc, dex. +’ A face să devină evident că nu are dreptate, că cele crezute sau susţinute de cineva sunt neadevărate. Trebuie totuşi să revenim deoarece realitatea ne desminte. lovinescu, C. v, 104. Timpul o desminţise pe ţigancă. G. M. zamfirescu, m. d. i, 138. Te dezminte naturaî protestă Silion. vinea, l. i, 370. 3. R e f 1. (Despre oameni) A retrage cele spuse sau susţinute înainte (recunoscându-şi greşeala), a se contrazice, a retracta (1); a recunoaşte ca neadevărat (ceea ce a susţinut înainte), a nega, a infirma; a tăgădui (1); a se dezice (1). Cf. COSTINESCU, Nu m-aş păta desminţindu-mă singur. CONTEMPORANUL, I, 663, cf. BARCIANU. + (în construcţii negative) A se abate de la atitudinea cunoscută, a-şi menţine părerile, a fi consecvent. Unii o spuseră prosteşte şi cinic ... Aceşti oameni nu s-au dezminţit nici până astăzi. SĂM. II, 725. Ai inventat boala ... şi acum, ca să nu te desminţi, mă tratezi ca pe o convalescentă, ibrăileanu, a. 185, cf. cade. Jupâniţa nu se desminte ... Ioana cunoaşte istoria mai bine ca un dascăl CAMIL PETRESCU, T. I, 31, cf. M. D. ENC, DEX. [Preşedintele] nu s-a dezminţit ..., considerând revendicările „surse de nelinişti şi perturbare a vieţii” RL 2005, nr. 4 669. 4. T r a n z. şi r e f 1. A arăta sau a lăsa să se vadă că •este altfel decât pare, că nu se potriveşte, că este incompatibil, în dezacord cu... Trupa nemuritoare ... fuge şi ea şi-şi deminte orgoliul numelui său. PÂCLEANU, I. II, 205/4. Spătarul Dimache Pingelescu, om ce se silea cât putea să nu deminţă pronumele său. FILIMON, o. I, 178. Lope recomandă ca niciodată personagele să nu desminţească caracterul lor. conv. LIT. iii, 69, cf. LM. Demn şi pietos strănepot al coloniilor divului Traian, el [traducătorul] va căta neapărat să nu desminţă deviza ce însuşi şi-a ales. ODOBESCU, S. II, 383. Mi-ai dovedit totdeauna, fară să desminţi niciodată, o afecţiune. CARAGIALE, O. II, 114, cf. Iii, 86. Nu-ţi desminţi naşterea înaltă. MACEDONSKI, O. II, 312, cf. I, 193. Legăturile de rasă nu se desmint nici în literatură. SĂM. ii, 366, cf. şăineanu2. Bună soţie şi duioasă mamă, ea nu-şi dezminţea neamul înalt din care se cobora. IORGA, C. 1.1, 78, cf. ANGHEL - IOSIF, C. M. i, 18. Satirul nu şi-a dezminţit niciodată figura. ibrăileanu, A. 153, cf. 189. Cât despre competenţă, ea va fi dovedită sau dezminţită de fapte. în plr ii, 460, cf. c. petrescu, s. 108, lovinescu, c. v, 19. Bine am găsit pe fraţii pe care nu-i cunosc încă! rosti Ana cu glasu-i blând, pe care-l dezminţea întruna privirea ei. sadoveanu, O. xxi, 448. Moş Costache desminţi, prin gemete, decesul călinescu, e. o. ii, 276, cf. blaga, z. 224. Cuta încruntată dintre sprâncene era dezminţită de mijirea îngăduitoare din colţul buzelor, c. PETRESCU, A. R. 154, cf. IST. LIT. ROM. iii, 417, M. D. enc. Pamfletul nu-şi dezminte umoarea, flacăra, 1975, nr. 43, 15. Ultima sa creaţie ... nu-i dezminte pasiunea. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 12/2, cf. DEX. Aici se petrece un fenomen ciudat, care pare să contravină ascezei tălmăcitorului, să-i dezmintă rigoarea, românia literară, 1979, nr. 21, 20/2. Am să-l dezmint oare? De câte lucruri ain mine sau din afara mea atârnă acest lucru? LIICEANU, J. 13. Trebuie spus că faptele dezmint categoric această imagine, deşi ...nu faptele au stat la originea acestei reacţii. PATAPIEVICI, C. L. 288. O Refl. pas. Astronomia a dovedit-o cea dintâi, prevăzând, cu o exactitate matematică şi care nu s-a dezminţit până acum niciodată, cursul viitor al acelora dintre fenomenele cereşti pe care le putuse studia îndeajuns. NEGULESCU, G. 68. 5. R e f 1. (De obicei la forma negativă) A înceta de a mai fi ceea ce era sau părea că este, a se schimba (6); a nu mai corespunde aşteptărilor, a înşela speranţele. Daca braţul meu nu să deminte astăzi, îţi voi reteza semeţul cap. pâcleanu, 1.1, 134/26. Dintr-acea zi am fost amici şi iubirea noastră unul pentru altul nu s-a desminţit niciodată. GHICA, S. 658. Tărâmul rămâne singur neclintit ... nedesminţindu-se niciodată. HASDEU, I. C. I, 49. Rezistenţa guvernului român nu se mai desminte. MAIORESCU, D. m, 35. Visul acesta mi-era dat poăte să-l realizez cu Agata Bârsescu, dacă ... comoara talentului ei nu se va 6790 DEZMINŢI2 -907- DEZMIRAT desminţi. SĂM. ii, 63. Astfel se legă prietenia între ei şi amândoi au ţinut ca ea să nu se desmintă niciodată. DENSUSIANU, L. 392. E Gogu al nostru, nu se desminte. C. petrescu, S. 108, cf. cade. Poetul nu se desminte niciodată! rebreanu, r. ii, 316. Iată o mărturie care nu se desminte, deşi-i aşa de veche, sadoveanu, o. ix, 217. Pronumele maestrului ... îl pronunţa cu o grijă care nu s-a dezminţit nicio singură dată. MIHĂESCU, D. A. 192. Nălucile, cari adineauri erau, se dezmint, blaga, POEZII, 183. Pe toată întinderea ei [a publicisticii lui Hasdeu] nu se dezmint preocupările de istoric, filolog şi lingvist. IST. lit. ROM. II, 669, cf. DN2. George Enescu nu s-a dezminţit niciodată ca patriot umanist. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 7/2, cf. M. D. enc. Autorul nu se dezminte nici în postura de memorialist, v. ROM. august 1975, 47. + Tranz. (Cu complementul „speranţele”, „aşteptările”, „încrederea”) A face să nu mai corespundă, să fie în dezacord cu ...; a înşela. Peste puţin efectele vor deminţi speranţele sale. pâcleanu, I. II, 46/19. Realitatea a desminţit aşteptările. ibrăileanu, SP. CR. \1\. Ar fi murit mai bine decât să-i dezmintă aşteptările. COCEA, S. II, 196. Inspira o încredere totală şi niciodată desminţită. preda, m. S. 219, cf. id. M. 220. Mă sperie doar gândul, mai puţin ca altădată, că îi pot dezminţi aşteptările, liiceanu, j. 13. - Scris şi: desminţi. - Prez. ind.: dezmint şi (învechit) dezminţesc, dezminţ (tdrg). - Şi: (învechit) deminţi vb. IV. - Pref. dez- + minţi (după fr. démentir). DEZMINŢÎ2 vb. IV v. dezmântă. DEZMINŢÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezminţi şi rezultatul ei. 1. Retragere a celor spuse sau susţinute mai înainte (recunoscându-şi greşeala); contrazicere, retractare; recunoaştere ca neadevărat (a ceea ce a fost susţinut mai înainte); negare1 (1), i n f i r -mare, tăgăduire; dezicere; (concretizat) document care conţine o astfel de declaraţie. Faptele dederă o aspră deminţire acelor frumoase proclama-ţiuni. FILIMON, O. I, 281, cf. PONTBRIANT, D., LM. Aid voi spune că D-sa are numai jumătate de cunoştinţă şi desminţirea, de care se plânge, i-o dau încă o dată. MAIORESCU, D. I, 286, cf. IV, 643. Nu era nevoie deci de desminţire, spre a se încurca mai rău lucrul. CONTEMPORANUL, I, 932. Faptul că [prezidentul consiliului] n-a opus nicio dezminţire zgomotului de realizare încurândă a proiectului ce i se atribuie ne-ar autoriza a crede că acest zgomot nu e lipsit de fundament, eminescu, O. xii, 97. Trebuie numaidecât să-i dau o desminţire categorică, caragiale, O. vii, 429, cf. II, 24. Desminţirea nu s-a făcut! mille, v. p. 194, cf. DDRF, ALEXI, w. Iată-i bătând la uşa vreunui binefăcător şi cerând să li se dea mărturii de încredere, desminţiri la vorbele clevetitorilor. SĂM. II, 374. Era gata-gata să apuce de gât pe Ana şi s-o strângă până îi va stoarce ei dezminţirea. REBREANU, l. 193, cf. id. P. S. 193, resmeriţă, D., cade. Am discutat azi ... dezminţirea de publicat, titulescu, d. 120. Doamna Roland, fară să ia în seamă desminţirea [spune]. CAMIL PETRESCU, T. II, 350. Toate desminţirile date lumii, care umplea strada în faţa arestului, au fost zadarnice, popa, V. 203. Descoperirea lui Columb dă o dezminţire categorică interpretării biblice despre lumea fizică. OŢETEA, R. 329, cf. dn2, M. D. ENC., dex. Dezminţirile oficiale venite ... din partea numeroaselor guverne europene. RL2006, nr. 4 816. 2. Infirmare, anulare, suprimare a unui fapt, a unei acţiuni, a unui eveniment etc. Timpul şi faptele au venit şi au dat o desminţire formală acestor greşeli. GfflCA, C. E. I, 67. Bugetul ..., e o patentă desminţire a înfrânării cheltuielilor de care vorbise. MAIORESCU, d. v, 90, cf. 51. Jumătatea unei vieţi e dezminţirea celeilalte. LOVINESCU, s. I, 241, cf. id. c. v, 89. Visul bucolic al visătorului Jean Jacques a căpătat ulterior, prin cercetări etnografice mai pozitive, serioase dezminţiri. ralea, S. T. iii, 102. Parcă o minune se risipise, iar acum se înfiripa dezminţirea hidoasă, vinea, l. I, 285. Această lege statistică ... funcţionează însă fară dezminţire, dacă ne referim la populaţiile mari. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 7/2. - Scris şi: desminţire. - PL: dezminţiri. - Şi: (învechit) deminţire s. f. - V. dezminţi. DEZMINŢÎT1, -Ă adj. 1. (Despre ştiri, zvonuri, opinii etc.) Respins ca neadevărat; retractat, contestat, infirmat, dezis. Cf. d e z m i n ţ i (1). Cf. pontbriant, D., LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. 2. (în dicţionare; despre persoane) Dovedit ca mincinos. Cf. d e z m i n ţ i (2). Cf. lm, resmeriţă, d. -Scris şi: desminţit. pontbriant, d., lm, ddrf, alexi, w., resmeriţă, d. - PL: dezminţiţi, -te. - V. dezminţi. DEZMINŢÎT2, -Ă adj. v. dezmântat. DEZMINŢITOR, -OARE s. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Organ, instituţie etc.) care dezminte1 (1). Acum, cu banca de fiţuici, îi făgăduim cu siguranţă „Românului”, cutezătorului nostru dezminţitor, aceeaşi păţeală. eminescu, o. x, 122. -PL: dezminţitori. - Dezminţi + suf. -(i)tor. DEZMÎR s. n. (într-un descântec) Deochetură. De-i desmirat De desmir ... Eu-mi ling copilul De deochiat, De desmirat. GR. S. vi, 86. - Scris şi: desmir. - Postverbal de la dezmira. DEZMIR vb. I. R e f 1. (învechit şi regional; de obicei în corelaţie cu m i r a; cu valoare intensivă) A se mira1 (1). Cf. anon. car. Mire-te, dezmire-te Zilele pădurii, Zile ale facerii, Zilele răsurii. BLAGA, POEZII, 248. Mult mă mier şi mă desmier ... Nevestele la el ce cată De stau cu gura căscată? şez. II, 213. -Prez. ind.: dezmir. - Şi: (regional) dezmierâ (scris şi: desmier a) vb. I. - Pref. dez- + mira. DEZMIRÂT s. n. (într-un descântec) Deocheat1. Ciuta îş linge [vjiţălu, Io-ni ling cochilu, De deocheat, 6798 DEZMIRATIC -908- DEZMOBILARE De deşnierat, Maica Precestă ni l-o dat. păcală, m. r. 248, cf. gr. s. vi, 86. - Scris şi: desmirat. GR. S. vi, 86. - Şi: deşmierât s. n. - V. dezmira. DEZMIRATIC s. m. (într-un descântec) Fiinţă care deoache. Aceasta-i desmiraticul, Aceasta-i săge-taticul, ... Aşa să crape ... Ochii săgetaticilor, Ochii căşunaticilor. GR. S. VI, 111. - Scris şi: desmir atic. - PL: dezmiratici. - Dezmira + suf. -atic. DEZMIRD vb. I v. dezmierda. DEZMIRDÂRE s. f. v. dezmierdare. DEZMIRDÂT, -Ă adj. v. dezmierdat2. DEZMIRDĂCIUNE s. f. v. dezmierdăciune. DEZMIRDĂTOR, -OÂRE adj. v. dezmierdă tor. DEZMIRJŞTÎ vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică terenuri agricole) A ara superficial, după recoltarea păioaselor. Cu cât regiunea este mai secetoasă, cu atât mai repede trebuie desmiriştit, dacă se poate după seceră să meargă plugul. ENC. AGR. II, 300, cf. IORDAN, L. R. A. 198. Duc muncă de lămurire printre ţăranii muncitori, îndemnându-i să dezmiriştească îndată după seceriş. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 385. Jandarmii au hotărât mână-n mână să nu dea drumul batozelor până când nu vor dezmirişti. v. rom. mai 1954, 28, cf. M. D. ENC., dex. La margine, două tractoare dezmiriştesc. v. ROM. aprilie 1976, 159. <> R e f 1. p a s. Se poate recomanda ...să se desmiriştească superficial imediat după recoltă şi să se grăpeze. ENC. agr. II, 300. Se dezmirişteşte imediat după recoltarea grâului de toamnă, agrotehnica, i. 617. - Scris şi: desmir işti. - Prez. ind.: dezmiriştesc. - Pref. dez- + mirişte. DEZMIRIŞTÎRE s. f. Acţiunea de a dezmirişti şi rezultatul ei; aratul superficial al terenurilor agricole, după recoltarea păioaselor, în scopul îmbunătăţirii producţiei agricole următoare; dezmiriştit1. Cf. d e z m i r i ş t i. Pentru plantele de primăvară, ca de ex[emplu] porumb după grâu, se face o desmiriştire, chiar superficială, după recoltă, enc. AGR. I, 297. [Tractoarele] au început să fie întrebuinţate la muncile de desmiriştire şi la treer. CONTEMP. 1948, nr. 104, 19/6. Dezmiriştirea are o deosebită însemnătate în lupta pentru combaterea secetei. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 400. Dezmiriştirea are drept scop distrugerea buruienelor, cei mai periculoşi duşmani ai producţiei agricole, ib. 1953, nr. 2 698. Oamenii nu făcuseră dezmiriştiri în viaţa lor şi nu pricepeau la ce o fi bună munca asta. v. ROM. mai 1954, 28. A demonstrat necesitatea ... dezmiriştirilor. agrotehnica, I, 38, cf. 430, 432. O bună dezmiriştire nu trebuie să fie bulgăroasă. LTR2. Dezmiriştirea se execută la adâncimea de cca 12 cm. der, cf. M. D. enc., dex. - Scris şi: desmiriştire. - PL: dezmiriştiri. - V. dezmirişti. DEZMIRIŞTÎT1 s. n. Faptul de a dezmirişti; dezmiriştire. Reparaţiile utilajelor necesare recoltării şi dezmiriştitului au fost terminate la timp. scânteia, 1952, nr. 2 384. Dezmiriştitul şi arătura adâncă de toamnă sunt lucrările de bază ale pământului fără de care nu se poate obţine o recoltă bogată, ib. 1953, nr. 2 714. Jandarmii nu ştiau nici ei ce rost are dezmiriştitul. V. ROM. mai 1954, 28. Acum oamenii se apucă de dezmiriştit. tudoran, p. 467. Dezmiriştitul e o lucrare agrotehnică de cea mai mare importanţă pentru mărirea producţiei agricole, ltr2. Prevedea de asemenea repartizarea brigăzilor pentru secerat, treierat şi desmiriştit, pe întreaga arie de lucru a staţiunii, mihale, O. 499, cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desmiriştit. - V. dezmirişti. DEZMIRIŞTÎT2 -Ă adj. (Despre terenuri agricole) Care a fost arat superficial, îndată după recoltarea păioaselor. Terenul dezmiriştit permite formarea unui pat germinativ mai bun. ltr2 vi, 306, cf. M. D. enc. - PL: dezmiriştiţi, -te. - V. dezmirişti. DEZMIRIŞTITOR s. n. Maşină agricolă cu care se face dezmiriştirea ogoarelor. Dezmiriştitorul poate fi un plug cu mai multe corpuri sau un discuitor. DER, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: dezmiriştitoare. - Dezmirişti + suf. -(i)tor. DEZMITROPOLÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A face să nu mai fie mitropolit (1), să înceteze de a mai exercita această funcţie. Eu care te-am făcut mitropolit, eu te desmitropolesc. negruzzi, s. i, 161. - Scris şi: desmitropoli. - Prez. ind.: dezmitro-polesc. - Cf. mitropolit. DEZMLĂŞTIN vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A curăţa, a limpezi. (R e f 1.; f i g . ) Dar aceasta să n-o iei în înţeles rău, ci în cel bun că, dacă te văd\ înviez din morţi şi mă dezmlăştinez, iar când nu eşti faţă, nu mai e viaţă, eminescu, o. xvi, 179. - Prez. ind.: dezmlăştinez. - Pref. dez- + mlaştină. DEZMOBIL vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică încăperi, locuinţe) A goli de mobilă. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Scris şi: desmobila. negulici, prot. - pop., n. d., pontbriant, D., COSTINESCU. - Prez. ind.: dezmobilez. - Pref. dez- + mobila (după fr. demeubler). DEZMOBILÂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a dezmobilaşi rezultatul ei; golire de mobilă. Cf. d e z m o b i 1 a . Cf. pontbriant, d. 6813 dezmobilat -909- DEZMORŢI -Scris şi: desmobilare. pontbriant, d. - PL: dezmobilări. - V. dezmobila. DEZMOBILAT, -Ă adj. (învechit, rar; despre încăperi, locuinţe) Care este golit de mobilă. Cf. PONTBRIANT, D. -Scris şi: desmobilat. pontbriant, d. - PL: dezmobilaţi, -te. - V. dezmobila. DEZMOBILIZ vb. I v. demobiliza. DEZMOCÎ vb. IV v. dezmăci. DEZMOLOZ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A curăţa de moloz. Cf. costinescu. -Scris şi: desmolosa. COSTINESCU. - Prez. ind.: dezmolozez. - Pref. dez- + moloz. DEZMONT vb. I v. demonta. DEZMORALISAŢIUNE s. f. v. demoralizaţie. DEZMORALIZ vb. I v. demoraliza. DEZMORALIZÂRE s. f. v. demoralizare. DEZMORALIZÂT, -Ă adj. v. demoralizat. DEZMORMÂNT vb. I. T r a n z. A scoate din mormânt; a dezgropa, a deshuma. Cf. pontbriant, d, COSTINESCU. Rămăşiţele sale îngropate mai întâi în ţinterimul din Smolensk fură în urmă desmormântate. CONTEMPORANUL, Vb 89, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. O, ţintirimuri, unde vin ţărani, Să dezmormânte morţi de şapte ani. lesnea, I. 73, cf. scriban, D. Parcă ar fi stat în pământ câteva zile şi ar fi fost desmormântată acum. demetrius, A. 21.0 Refl.Fig. Lumea se desmor-mântează Şi renaşte înflorind. ALECSANDRI, POEZII, 616. + F i g. A scoate la lumină, a da la iveală; a readuce în memorie; a reînvia (3). Scopul criticei este de a desmormănta adevărul, hasdeu, I. v. X. Moartea lui Cichindeal nu a tras şi moartea fabulei după sine, căci D. Sion a binevoit a o dismormânta şi a o scoate la lumină. CONV. LIT. iii, 401. „Românul” ...ne surprinde cu ştirea că d. T. O. Giuvara a descoperit ... două manuscripte de interes naţional ..., felicitându-l pentru lăudabila osteneală ... de-a dezmormânta documentele privitoare la ţara noastră. EMINESCU, O. X, 171. Am căutat să dezmormântez câte ceva din trecutul locului acestuia. SĂM. vi, 1 065, cf. resmeriţă, d, cade. A stat milenii cerul Helladei sub pământ, Dar sapele vrăjite ce-odată l-au deschis Dezmormântară cerul cu zeii lui de vis. voiculescu, poezii, ii, 157, cf. SCRIBAN, D. - Scris şi: desmormănta. - Prez. ind.: dezmormântez; conjunct.: pers. 6 şi (rar) să dezmormânte. - Şi: (învechit) dizmormântâ (scris şi: dismormânta) vb. I. - Pref. dez- + [în]mormânta. DEZMORMÂNTÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmormânta şi rezultatul ei; scoatere din mormânt; dezgropare (1). Cf. pontbriant, d, COSTINESCU, ddrf, alexi, w. Plâng stropii ploii, plâng ochii Linaşului, lacrimile oropsirei, ca într-o desmormântare discretă. KLOPŞTOCK, F. 189. + Fi g. Scoatere la lumină, dare la iveală. Când aude cineva de dezmormântare de documente privitoare la ţara noastră ... s-aşteaptă ...la vreun manuscript din epoca lui Mir cea cel Bătrân. EMINESCU, O. X, 171. Numai cu dezmormântarea arhivelor particulare se va spune ceva mai mult. ARHIVA, I, 623. - Scris şi: desmormântare. - PL: dezmormântări. - V. dezmormânta. DEZMORMÂNTÂT, -Ă adj. Care a fost scos din mormânt; dezgropat2. Cf. pontbriant, d, ddrf. + F i g. Scos la lumină, dat la iveală. Şi iată, „ Viitorul ” dezmormântat desface Nedesluşirea-i hâdă pe-al lumii paradis. VOICULESCU, POEZII, II, 53. - Scris şi: desmormântat. pontbriant, d, ddrf. -PL: dezmormântaţi, -te. - V. dezmormânta. DEZMORŢEÂLĂ s. f. I. Ieşire din starea de amorţeală pricinuită de nemişcare, de frig, de îngheţ etc.; dezgheţare, dezmorţire (1). Cf. costinescu, dl, dm, m. d. enc, dex. + Starea celui dezmorţit (1). Cf. dex. 2. Trezire din starea de pasivitate, revenire la viaţa activă; dezmorţire (2). (Prin lărgirea sensului) Casa luase nu ştiu ce înfăţişare neprecisă de desmorţeală şi înseninare, c. petrescu, s. 162, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. - Scris şi: desmorţeală. - PL: dezmorţeli. - Dezmorţi + suf. -eală. DEZMORŢÎ vb. IV. 1. R e f 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) A ieşi din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig, de îngheţ, a reîncepe să se mişte, să simtă; a-şi reveni din înţepenire. Privighetoarea şi cinteza dezamorţindu-să fac de răsună pietrile dă viersul lor. SLĂTINEANU, A. 112/5, cf. lb, valian, v. Când aceste părţi [degerate] au început a se dismorţi, putem spori ceva căldura apei. FĂTU, D. 26/18, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, BARCIANU, V, LM. Se desmorţeşte bine d-l Stavrache la gura sobei. CARAGIALE, O. I, 176. Aprinseră şi ei câte un focşor ca să se mai desmorţească. ISPIRESCU, ap. cade. în această zi ies toate gângăniile din borţile lor şi toate gujuliile desamorţesc şi de aceea nu-i bine de vorbit în această zi despre dânsele. marian, s. r. ii, 198, cf. ddrf, alexi, w, tdrg. Elenuţa tresări, îi păru că membrele i se dezmorţesc, agîrbiceanu, a. 375. Vânătorii nenorocoşi hotărâseră ... să se dezmorţească cu câteva litre de vin fiert, rebreanu, i. 151. O singură dată nu l-am văzut... preocupat de ideea de a face un cât de mic lucru util, măcar spre a se dezmorţi. CĂLINESCU, C. O. 132, cf. DL, dm. Am să fac câţiva paşi, să mă dezmorţesc. T. popovici, s. 238. Haide, că vine gerul de afară ... Copiii se dezmorţiră ... începură să cânte. BARBU, G. 137. Ne vom mai dezmorţi după oboseala drumului. S ianuarie 1970, 39, cf. M. D. enc, sfc v, 4, dex. Câinii 6827 DEZMORŢI -910- DEZMORŢIT au început a lătra, meoara o zbera, popa a cânta ... toţi s-au disamorţit şi despetrit şi au luat la fugă prin curtea palatului, şez. i, 209, cf. ciauşanu, gl. (I n t r a n z.) în ziua de Alexii toate gângăniile desmorţesc şi umblă pe pământ. MARIAN, S. R. II, 195. <> F i g . Duhul său profetic ce se vede la toate naţiile când încep a se desmorţi şi a mişca către deşteptare. CR (1839), 34V16. Nu se desmorţeşte Vro simţire-ntr-al meu piept. i. VĂCĂRESCUL, P. 497/10. Imagini şi glasuri uitate, îngheţate de vreme, în clipa asta se dezmorţesc de căldură, vlahuţă, s. a. ii, 327. *0 Tranz. (Adesea cu pronumele în dativ) Picioarele amurţite de ger ...le apropie de cuptoriul cald, le desmurţeaşte, le încălzeaşte. PETROVICI, P. 256/10. Acum mă pot coborî de pe tron, să-mi mai desmorţesc şalele, alecsandri, t. I, 418, cf. COSTINESCU. Drumeţ obosit, se-ntinsese să-şi desmorţească oasele, caragiale, o. i, 177. Călăul ... luă în mâini un snop de vergele şi dădea în vânt cu dânsele ca să-şi desmorţască mâna. contemporanul, III, 622. învârteşte la flaşnetă ... schimbându-şi mânele-i şi ducându-şi-le pe rând la gură, ca să le dezmorţească. VLAHUŢĂ, S. a. ii, 42, cf. DDRF. începu să-şi frece mânile ca şi când ar fi vrut să le dezmorţească. LUC. vil, 65, cf. şăineanu2. Gâştele s-au trezit acum şi, cu mişcări legănate, îşi desmorţesc picioarele. ANGHEL -IOSIF, C. L. 117, cf. TDRG. Piatra ... îi slujea drept vatră ... pentru a-şi desmorţi trupul biciuit de vânturile iernii. HOGAŞ, DR. I, 20. La gura sobei ... mi-am desmorţit încheieturile îndelung. C. PETRESCU, S. 80. Avea obiceiul ... să se oprească aci ... şi să se dea jos ca să-şi mai dezmorţească picioarele, camil petrescu, O. ii, 284. Potecile tremură şi ele, ca nişte şerpi uriaşi, dezmorţiţi de raze. vinea, l. ii, 177. Nu mai simţea frigul ...Ca şi când cineva i-ar fi plimbat o flacără de-a lungul picioarelor şi le-ar fi dezmorţit, barbu, G. 393. Am coborât ... să-mi mai desmorţesc picioarele. LĂNCRĂNJAN, C. III, 177, cf. M. D. ENC., DEX. Dar calul răsuflă o dată bine şi se scutură de-şi desmorţi oasele, că doară stătuse multă vreme acolo, ca-ntr-o temniţă, legat scurt, reteganul, p. v, 37. (F i g.) Deodată a deşteptat şi a desmorţit toate duhurile. CR (1830), 3362/29. Prospeţimea dimineţii, mirosul de acasă al verdeţii începură a-i dezmorţi sufletul, agîrbiceanu, s. p. 181. Expr.(Rar) A (i) se dezmorţi (cuiva) limba = a începe să vorbească, să se destăinuiască, a i se dezlega limba, v. d e z 1 e g a (11). Limbile [vânătorilor] se dezmorţesc şi prin glume, prin râsuri cu hohote, ele răscumpără lungile ore de tăcere ale zilei. ODOBESCU, S. III, 19, cf. TDRG, DL, DM, DEX. 2. T r a n z. şi r e f 1. F i g. A (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viaţă, la o stare activă. Cf. lb, polizu, costinescu, barcianu, alexi, w. De-abia uniforma şi războiul l-au desmorţit şi i-au şters sfiala. REBREANU, P. S. 132. Aţi spus un cuvânt care nu l-am înţeles bine, se dezmorţi el în cele din urmă. preda, i. 114, cf. M. D. enc., dex. (Prin lărgirea sensului) [Oraşul] începe a se găti ca să primească mulţimea călătorilor ... Atunci începe a se desmorţi ..., începe a trăi. NEGRUZZI, S. I, 326. Mintea i se va desmorţi şi va începe să lucreze de la sine. vlahuţă, ap. cade, cf. ddrf. Sgomotul portiţei şi lătratul dulăului desmorţiră casa întunecată, rebreanu, P. S. 160. Trenul, dezmorţindu-se, porni pe fugă. brăescu, O. A. I, 398. Ne-am dezmorţit încetul cu încetul, revenind la viaţa noastră limitată. CĂRTĂRESCU, N. 156. + Tranz. (învechit, rar) A înteţi, a intensifica. Primăvara ... dezmorţeşte şi înviorează lucrarea frumuseţii pământului, piscupescu, o. 182/3. 3. T r a n z. (Complementul indică apa sau alte corpuri foarte reci ori îngheţate) A aduce la o temperatură mai ridicată, a încălzi puţin. Cf. costinescu, dl, dm, dex. Apa de beut a vitelor iarna e bine să fie desmorţită cu un pic de apă caldă. Com. din zagra -NĂSĂUD. Refl. Dacă frunza va fi prea rece, va trebui să se ţie un ceas sau două în odaie ca să se desmoarte oarecum. POENARU, î. 127/2. + Refl. (Despre pământ) A se dezgheţa (1). Pământul începe să se dezmorţească. DL, cf. DM, DEX. Pământul se desmoarte. ciauşanu, gl. + F i g. A reînvia (2), a se anima. In sânge mi se dezmorţeşte iarna Şi ce-a fost mort învie din uitări, pillat, p. 163. Vremea se dezmorţea. Iarna ...se zgârcea mereu, simţind apropierea primăverii, rebreanu, i. 363. Deşi vremea se mai desmorţise, zăpada era tot întreagă, galaction, o. 101, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desmorţi. - Prez. ind.: dezmorţesc, pers. 3 (învechit şi regional) şi dezmoarte. - Şi: (învechit) dezmurţi (scris şi: desmurţi), dezamorţi (scris şi: desamorţi), dizmorţi (scris şi: dis mor ţi), dizamorţi (scris şi: disamorţi) vb. IV. - Pref. dez- + [a]morţi. DEZMORŢÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezmorţi şi rezultatul ei. 1. Ieşire din starea de amorţeală pricinuită de nemişcare, de frig, de îngheţ etc.; dezmorţeală (1). Cf. dezmorţi (1). Cf. valian, v. polizu, pontbriant, D., LM, DDRF, PHILIPPIDE, P. 99, BARCIANU, ALEXI, W. Acum începe [să joace], ... e dornic de-un strop de dezmorţire. AGÎRBICEANU, A. 143, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., dex. F i g. Ne strângem ... în jurul aceluiaşi stindard ... pentru desmorţirea inimilor cari tânjesc, pentru redeşteptarea avântului de-odinioară. SĂM. I, 1. [Tuşa Anica] se temea poate de vreo dezmorţire a procesului cu ... „ sperjurul KLOPŞTOCK, F. 5. După ceai se desfăcu şi câteva butelii de vin, pentru dezmorţirea curajului. MIHĂESCU, D. A. 74. 2. Trezire din starea de pasivitate, revenire la viaţa activă; dezmorţeală (2). Cf. d e z m o r ţ i (2). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. O uşoară dezmorţire de ordin practic prinse să se slomnească printre noi. VOICULESCU, P. I, 307, cf. DL, DM, dex. O nouă temă pentru dezmorţirea populaţiei: şpaga din sistemul sanitar, rl 2005, nr. 4 731. - Scris şi: desmorţire. - V. dezmorţi. DEZMORŢÎT, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) Ieşit din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig, de îngheţ; readus în simţire; p. e x t. mlădios (2), sprinten (1). Cf. d e z m o r ţ i (1). Cf. PONTBRIANT, D., DM, DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC. Se ridicaseră, păşiseră dezmorţiţi pe bătătura din faţa şopronului, barbu, G. 71, cf. DEX. 6829 DEZMOŞTENI -911- DEZMUTILARE 2. F i g. Trezit din starea de pasivitate. Cf. dezmorţi (2). Cf. ALEXI, w. Universitarul, dezmorţit, umplu acum el cele două pahare, agîrbiceanu, a. 467, Cf. RESMERIŢĂ, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. 3. (Despre apa foarte rece sau îngheţată) Adus la o temperatură mai ridicată, încălzit puţin. Cf. dezmorţi (3). Apă ... dezmorţită sau căldicică, cu fereală de frig. PISCUPESCU, O. 249/17. Sămânţa [de dud] ... amestecându-se cu năsip curat, puindu-se într-o oală, udându-se cu apă desmorţită. poenaru, î. 19/19. Trebuie să se puie într-o troacă silitru în apă dezmorţită, lucaci, M. 77/22, cf. resmeriţă, d, dl, dm, M. D. ENC, DEX, COm. din BEIUŞ, ALR SN IV h 1 128. + (Despre pământ) Dezgheţat (1). Văzduhul bubuieşte! ... Pământul desmorţit Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde, alecsandri, poezii, 35, cf. dl, dm, m. d. ENC, dex. O (Prin analogie) Se simte ca un trunchi desmorţit în primăvară. C. PETRESCU, î. II, 76. - Scris şi: desmorţit. - PL: dezmorţiţi, -te. - V. dezmorţi. DEZMOŞTENI vb. IV. Tr anz. (Complementul indică oameni) A lipsi de dreptul de moştenire (1), a înlătura prin testament de la o moştenire (1). Cf. lb, valian, v. Nu mi-i face niciodată să desmoştenesc pe fiul meu. negruzzi, s. ni, 158, cf. polizu, pontbriant, d. Blăstematule, am să te dezmoştenescl CONV. lit. iii, 346, cf. COSTINESCU, lm. [Legea] sancţionează obiceiul de-a privi cu totul altfel pe copiii naturali ş-a-i desmoşteni. contemporanul, i, 497, cf. ddrf, barcianu. Ce-ar mai înjura dacă ar şti că l-am desmoştenitî SĂM. ii, 698, cf. alexi, w, şăineanu2, TDRG, resmeriţă, D, CADE. Poţi s-o desmoşteneşti. CAMIL PETRESCU, T. I, 163. M-a dezmoştenit când n-aveam încă zece ani. BRĂESCU, O. A. II, 73. Iţi ordon să te constitui prizonier. Dacă nu - te desmoştenesc. PAS, z. iv, 35. Se certase cu tatăl său ... care ... [îjl dezmoştenise. beniuc, M. C. I, 435. Te desmoştenesc, pe vecii vecilor, camilar, n. i, 339, cf. dl, dm. îl dezmoştenise în mod tacit, magazin IST. 1968, nr. 3, 32. E decis să-l dezmoştenească. ib. 1970, nr. 7, 63, cf. M. D. enc, DEX, H iv 58. + F i g. A priva de un drept; a frustra. Bărbaţii erau preocupaţi cu politica nouă care îi desmoştenise. bolintineanu, o. 416. Cu atât mai mult i să rupea inima lui Vlad şi Linuţei, cu cât să vedeau numai ei desmoşteniţi de acea dulce fericire. LUC. II, 30. Cerul e al tuturora, Şi-al celor a desmoşteniţi, goniţi din loc în loc de soartă. IOSIF, V. 35. Potop de vile împestriţează coastele, uzând ... de toate artificiile pentru ... a stârni invidia celor desmoşteniţi de soartă. BRĂESCU, M.B. 19. - Scris şi: desmoşteni. - Prez. ind.: dezmoştenesc. - Pref. dez- + moşteni. DEZMOŞTENÎRE s. f. Acţiunea de a dez-moşteni şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d, costinescu, ddrf, barcianu, alexi, w, resmeriţă, D. Neamul m-a ameninţat ... cu ... desmoştenirea. KLOPŞTOCK, F. 103, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. + F i g . Starea celui dezmoştenit (1); nenorocire (2). Tot ce-aş vrea ca mângâiere într-a mea desmoştenire E să mi se ţină-n seamă că am plâns ş-am suferit. MACEDONSKI, o. I, 11. Era în tot atâta nepăsare, Atât pustiu şi-amară vitregie, Aşa dezmoştenire şi uitare. VOICULESCU, POEZII, I, 51. - Scris şi: desmoştenire. - PL: dezmoşteniri. - V. dezmoşteni. DEZMOŞTENIT, -Ă adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moştenire (1). Cf. pontbriant, d, lm, ddrf, resmeriţă, d, cade, Mă şi vedea desmoştenit, cel puţin pe mine, dacă nu şi pe toţi ai mei. camil petrescu, U. N. 30, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. 2. F i g. (Adesea substantivat) (Persoană) care este lipsită de drepturi, de bunuri, de bucuriile vieţii; care se află în stare de sărăcie, de mizerie. Ne fac a simţi durerile şi suferinţele celor desmoşteniţi. heliade, o. ii, 45. Umanitară le e ţinta, plină de încurajare şi de compătimire pentru cei desmoşteniţi. mille, v. p. 193. Voi, dezmoşteniţi ai soartei de atâtea zeci de veacuri, Nu invidiaţi palatul ce-şi oglindă umbra-n lacuri. contemporanul, vii2, 349.1-ademeni un vânt de-april Sub umbra vechilor castani Pe cei doi bieţi desmoşteniţi, Copii pribegi, copii sărmani, petică, O. 98, cf. resmeriţă, d, cade. Nu există o singură asociaţie de binefacere pentru aceşti dezmoşteniţi. COCEA, s. I, 143. De câte ori nu mă văzusem amestecat în gloata acelor desmoşteniţi, care plecau peste ocean, bart, s. m. 32. S-au alăturat toate elementele turburi sau desmoştenite ale societăţii, oţetea, t. v.150. Celelalte figuri ... suni alese în genere din lumea dezmoşteniţilor. OPRESCU, S. 68. întâia oară ... în pâlcul lor numeros li s-a nălucit că sunt singuri şi dezmoşteniţi. ARGHEZI, C. J. 80. Victimele lor nu sunt niciodată cei care ar trebui să plătească pe drept, ci tocmai nişte dezmoşteniţi ai vieţii. TUDORAN, P. 564, Cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. <> (Prin lărgirea sensului) în mijlocul viscolului ce faceai tu, pământ desmoştenit? RUSSO, s. 134. Nu există nicio ţară cât de desmoştenită, unde să fie peste putinţă a se naşte rara escepţiune a unui mare om. HASDEU, I. C. I, 178. Am căta să Ştim povestea as tor lumi desmoştenite. CONTEMPORANUL, I, 639. Avusese nefericitul gând de a-şi alege cea mai desmoştenită limbă din tot învăţământul secundar: limba elină, ciauşanu, r. scut. 19. - Scris şi: desmoştenit. - PL: dezmoşteniţi, -te. - V. dezmoşteni. DEZMOŢÂT, -Ă adj. v. dezmăţat. DEZMUGURÎRE s. f. Fază fenologică de creştere a plantelor, cuprinsă între momentul crăpării mugurului şi apariţia primei frunze. Tăierile de fructificare şi de rărire a coroanei [părului] ... se facAarna sau primăvara devreme, înainte de desmugurire. ENC. AGR. IV, 451, cf. LTR2. - Scris şi: desmugurire. - PL: dezmuguriri. - Pref. dez- + [în]mugurire. DEZMURŢÎ vb. IV v. dezmorţi. DEZMUTILÂRE s. f. (Neobişnuit) Revenire din starea de mutilat, de schilodit. (F i g.) Am vrut deci ce vrem cu toţii: o dezmutilare, o ieşire din cotitura singurătăţii. LIICEANU, J. 127. 6836 DEZMUŢI -912- DEZNAŢIONALIZAT - PL: dezmutilări. - Pref. dez- + mutilare. DEZMUŢÎ vb. IV. T r a n z. (Mai ales în descântece; adesea cu complementul „gură”) A vindeca de muţenie, a-i reda graiul; a dezamuţi. Cf. ddrf. Găsim destul de des inovaţiuni morfologice, ca derivate verbale: dismuţî. GR. S. vi, 249, cf. bălteanu, t. mag. 121. Şi de mână te-oi deslegă, Şi de gură te-oi desmuţi. SEVASTOS, N. 13. Vă duceţi ... Creierii să-i alinaţi, Gura să i-o desmuţiţi. teodorescu, p. p. 382. - Scris şi: desmuţi. - Prez. ind.: dezmuţesc. - Şi: (regional) dizmuţi (scris şi: dismuţî) vb. IV. - Pref. dez- + muţi. DEZMUŢÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d e z m u ţ i şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - Scris şi: desmuţire. - PL: dezmuţiri. - V. dezmuţi. DEZNARCOTIZ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A trezi din narcoză. Cf. polizu. -Prez. ind.: deznarcotizez. - Pref. dez- + narcotiza. DEZNARCOTIZÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea deadeznarcotiza şi rezultatul ei. Cf. polizu. - PL: deznarcotizări. - V. deznarcotiza. DEZNATURA vb. I v. denatura. DEZNATURALISÎ vb. IV . T r a n z. A denatura (1). Cu acest mod de procedare să nu să desnatura-lisească adevăratul procediu ce urmează să apreţuiţi. GHICA, C. E. I, 55. - Scris şi: desnaturalisi. - Prez. ind.: deznatura-lisesc. - Deznatura + suf -isi. DEZNATURALIZÂT, -Ă adj. v. denaturalizat. DEZNATURÂRE s. f. v. denaturare. DEZNATURÂT, -Ă adj. v. denaturat. DEZNAŢIONALIZA vb. I. 1. R e f 1. (Despre grupuri etnice) A-şi pierde caracteristicile naţionale. [Cuvântul] „ vlah ” denotă pururea o fiinţă latină, chiar acolo unde românimea s-a desnaţionalizat cu timpul HASDEU, I. C. I, 39, cf. CADE. Străromânii ... nu s-au desnaţionalizat în masele popoarelor tinere aşezate în aceste regiuni, puşcariu, L. R. I, 252, cf scriban, d., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ Refl. r e c i p r. Timp de o mie de ani, aceste populaţii nu s-au desnaţionalizat unele pe altele. CONTEMP. 1953, nr. 376, 3/1. + Tranz. fact. (Complementul indică grupuri etnice) A face să-şi piardă particularităţile naţionale. încearcă pe faţă a desnaţionaliza germanii din Curlanda. MAIORESCU, D. v, 223. Fundaseră universităţi cu planul machiavelic de a desnaţionaliza pe honolulieni. contemporanul, i, 911, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG. [Sciţii] n-au putut schimba cultura indigenilor, ci, dimpotrivă, au fost ei treptat desnaţionalizaţi. pârvan, g. 454, cf. CADE, SCRIBAN, D. Nimănui nu i-a trecut prin cap, în Evul Mediu, să deznaţionalizeze ţinutul cucerit. CĂLINESCU, C. o. 40, cf. DN2, DEX. -v* Refl. p as .Românii istfiani sunt de când cu documentul din anul 1325 tot aţâţi câţi erau atunci, şi... nu se pot desnaţionaliza. CONV. lit. ii, 4. 2. T r a n z. (în forma denaţionaliza; complementul indică averi imobile, mijloace de producţie etc. naţionalizate) A scoate din posesia statului. Cf. dn3. - Scris şi: desnaţionaliza. - Pronunţat: -ţi-o-. -Prez. ind.: deznaţionalizez. - Şi: denaţionaliza vb. I. - Pref. dez- + naţionaliza (după fr. dénationaliser). DEZNAŢIONALIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) deznaţionaliza şi rezultatul ei. 1. Pierdere a particularităţilor naţionale. Cf. deznaţionaliza (1). Câţiva saşi ... începuseră să pătrundă în planul desnaţionalizării poporului lor. BARIŢIU, P. A. I, 621. Paralel cu deprimarea românilor ... merge înăsprirea măsurilor de desnaţionalizare. MAIORESCU, D. v, 14. Desnaţionalizarea prin mijloace raţionale ... e cu putinţă, dar mult mai greu de îndeplinit. CONV. LIT. XX, 999. Erau elemente încă neromanizate ...pe care romanii le zmulgeau de la ele din ţară, tocmai pentru a grăbi denaţionalizarea lor. XENOPOL, I. R. I, 151. Berea ... pieri odată cu deznaţionalizarea acestor saşi. IORGA, c. I. III, 199. [Aromânii] stăruiau să lupte împotriva tendinţelor de desnaţionalizare. densusianu, l. 71, cf. resmeriţă, d., puşcariu, L. R. I, 205. Limba oficială e cea engleză şi aceasta reprezintă un puternic element de deznaţionalizare, ralea, o. 129, cf. dl, dm. [Procesul Memorandumului] acea uriaşă mişcare ...a românilor transilvăneni împotriva politicii de desnaţionalizare. IST. lit. rom. iii, 768, cf. DN2. Au ştiut să întoarcă spre folosul lor tendinţele de desnaţionalizare ale streinilor. ll 1973, nr. 4, 720, cf. m. d. enc., dex. *0 (Prin lărgirea sensului) Periculul pentru desnaţionalizarea limbei noastre nu vine de la limba slavă. CONV. lit. iv, 229. Scopul bine hotărât: ... a feri limba şi literatura de deznaţionalizare, ibrăileanu, sp. cr. 25. 2. (în forma denaţionalizare) Scoatere a averilor imobile, a mijloacelor de producţie etc. naţionalizate din posesia statului. Cf. deznaţionaliza (2). Cf. dex. - Scris şi: desnaţionalizare. - Pronunţat: -ţi-o-. -PL: deznaţionalizări. - Şi: (rar) denaţionalizare s. f. - V. deznaţionaliza. Cf. fr. d é n a t i o n a 1 i s a -t i o n. DEZNAŢIONALIZAT, -Ă adj. (Despre grupuri etnice) Care şi-a pierdut particularităţile naţionale. Coloniştii ... înfrăţiţi cu localnicii ... mai mult decât jumătate desnaţionalizaţi. iorga, C. i. iii, 119, cf. dl, dm, M. D. enc., dex. <> (Substantivat) Va aduce ... înapoi la poporul lor pe deznaţionalizaţii noştri. SĂM. II, 688. - Scris şi: desnaţionalizat. - Pronunţat: -ţi-o-. - PL: deznaţionalizaţi, -te. - V. deznaţionaliza. 6848 DEZNAŢIONALIZATOR -913- DEZNĂDĂJDUIRE DEZNAŢIONALIZATOR, -OARE adj. Care deznaţionalizează (1), care duce la deznaţionalizare (1). Sunt precursorii ... unei cuceriri mute, deznaţionali-zătoare, căria ei îi pregătesc tărâmul GfflCA, c. E. i, 273. Principatele au fost copleşite sub jugul umilitor şi desnaţionalisator al domnilor fanarioţi ODOBESCU, s. ii, 309. - Scris şi: desnaţionalisator. - Pronunţat: -ţi-o-. -PI.: deznaţionalizatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) deznaţionalizător, -oare adj. - Deznaţionaliza + suf. -(a)tor. DEZNAŢIONALIZĂTOR, -OĂRE adj. v. dezna-ţionalizator. DEZNĂBUŞÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi refl. (Regional) A (se) elibera de ceea ce sufocă (Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. Se învelise copilul cu plapuma peste ochi şi abia mai sufla, când am nemerit eu şi l-am deznăbuşit. id. ib. 2. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică păduri, de obicei tinere) A curăţa de stufărişul care împiedică creşterea. Cf. udrescu, GL. - Prez. ind.: deznăbuşesc. - Pref. dez- + năbuşi. DEZNĂCLĂÎ vb. IV. T r a n z. A curăţa de năclăială (2), a face să nu mai fie năclăit. (F i g.) Au desnăclăit limbajul. alas 28iv 1935, 1/2. - Scris şi: desnăclăi. - Prez. ind.: deznăclăiesc. - Pref. dez- + năclăi. DEZNĂCLĂÎRE s. f. Acţiunea de a deznă-c 1 ă i şi rezultatul ei. [Păsările] se penesc, nemai-punându-se problema desnăclăirii cu benzină. BĂCESCU, păs. 366. - Scris şi: desnăclăire. - PI.: deznăclăiri. - V. deznăclăi. DEZNĂDĂJDUÎ vb. IV. Intranz., tranz. (fac t.) şi (învechit) refl. A-şi pierde sau a face să-şi piardă orice nădejde (1) (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii); a ajunge sau a duce într-o situaţie fară ieşire; a dispera. Văzându-l turcii perit, s-au deznădăjduit, ist. ţ. r. 34. Schimbare de comenda(n)ţ, dintr-o cetate, denădăjduiesc pe aceia ce sunt dennafară nu prea de departe (a. 1703). FN 138. Nădeajdea iaste o îndrăzneală adevărată ... dată în inima omului, ... ca să nu să deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, antim, o. 23. Nu mă dăznădăjduiesc dar, pentru că aceaia ce un ceas munceşte, în veci desfătare găteşte (a. 1750). GCRli, 49/28. Să dăznădăjduieşte Ş-o inimă-npietrită Când nu e miluită (a. 1798) id. ib. 162/6. Drept aceea deznădejduind despre venirea ostaşilor lui Boesila ... n-au cutezat a se bate cu Mihail al IV-le. şincai, HR. I, 303/5. Dacă cerul ...să întunecă, nu te desnădăjdui, căci peste puţin negura va peri. marcovici, D. 14/21. Cu toţii să desnădăjduisă de scăpare, drăghici, R. 9/23. îndeamnă ca nime să nu să deznădăjduiască de însănătoşarea sa. veisa, i. 37/8. Desnădăjduit de toate, se otrăvi singur. F. AARON, I. I, 7/12. Mai că-mi vine a mă deznădăjdui de dragostea părinţească ce mi-ai arătat. KOGĂLNICEANU, S. 193, cf. VALIAN, V. S-au întristat foarte, desnădăjduindu-se de toate, arhiva R. ii, 162/4. Aceea causă este de tot perdută de carea ne-am desnădăjduit. RUS, I. II, 296/17. In aceste chinuri dureroase ale inimii ... toată lumea se sbuciumă şi se desnădăjduieşte. NEGULICI, E. I, 75/6. Mulţi nu să deznădăjduiesc într-a lor socotinţă ..., Ci toate le iau măsurat, pann, e. iv, 37/15. [Necredinţa] desnădăjduieşte şi paralizează pe misionarii catolici. CONTEMPORANUL, IV, 198, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w, şăineanu2. Bieţii nevinovaţi plâng, se deznădăjduiesc, dau să fugă. IORGA, C. I. II, 118, cf. TDRG. Şi-a ascuns durerea, ca să nu-l deznădăjduiască pe el. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 228. Bătrânul ... nicicând nu deznădăjduise de viitorul copilului său. agîrbiceanu, a. 284, cf. CADE. Eu tot nu deznădăjduiesc că un acord este posibil, titulescu, d. 311. Soarele trecuse de prânzul cel mic şi moş Matei cu mama Ioana nu mai soseau ... Sandu deznădăjduise. mironescu, S. 44. Hazul lui ... mă deznădăjduia. klopştock, f. 62. Suferisem ..., sperasem şi deznădăjduisem în laboratorul doctorului Faust. cocea, s. i, 181. Apărea ... brusc, simplu, miraculoasă, de necrezut, tocmai în momentul în care deznădăjduiam. E. ionescu, E. 82. Când ni se strânge inima la contemplarea sau la suportarea crucii, nu e permis să uităm că ea duce la înviere, căci dacă dăznădăjduim sub apăsarea ei şi nu vedem dincolo de ea învierea, nu mai înviem. STĂniloae, o. 381, cf. scriban, D. Nici nu-i pasă de mine ... îşi tălmăci Trude purtarea lui. Dar nu deznădăjdui. vinea, L. I, 172, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. Maică-sa schimba numai feţe ..., desnădăjduind că nu-şi va ajunge scopul nici acuma, sbiera, p. 31. începu a desnădăjdui. reteganul, p. ii, 77. Chinului şi necazului nu-i bine să te potriveşti. Răul îţi zice întotdeauna: deznădăjduieşte-te. snoava, iii, 720. - Scris şi: desnădăjdui. - Prez. ind.: deznădăjduiesc; m. m. perf. pers. 6 şi: (învechit, rar) deznădăj-duisă. - Şi: (învechit şi regional) dăznădăjdui, (învechit) deznădejdui, denădăjdui vb. IV. - Pref. dez- + nădăjdui. DEZNĂDĂJDUÎRE s. f. (Astăzi rar) Deznădejde. Cf. COD. PUŞC. 76. Deznedejduirea, scăparea a toată nedejdea. cantemir, i. i. i, 9. împotriva norocului nu foloseaşte dăznădăjduirea (a. 1694). fn 28. Nădejdea vine în urma deznădăjduirii. pilde, 104/23. Ce cumplită deznădăjduire arunci în inimile celor muritori! beldiman, A. 16/11, cf. LB. Zecând aşa culcat multă vreme în luptă de măhniciune şi deznădăjduire ..., ş-au adus aminte de un psalm, drăghici, R. 46/6. Pătrunsă de durere şi diznădăjduire, se pusă lângă scumpii ei fii. buznea, P. v. 24/14. Căci lucrurile cele mari s-aduc în săvârşire Prin hotărârile ce nasc din desnădăjduire. RUSET, E. 24/21. începui a-mi smulge părul de desnădăjduire. RUSSO, S. 176, cf. POLizu. Durerea mea e mută ca desnădejduirea. alexandrescu, o. i, 99, cf. PONTBRIANT, D. Mi-am ros inima în dureri şi în desnădăjduire. ALECSANDRI, O. P. 72, cf. COSTINESCU, lm. Fericirea, în culmea sa, e nesocotită adesea ca şi deznădejduirea. odobescu, S. i, 140. începu să râcâie cu ghiarele ... cuprins în cele din urmă de o groaznică 6855 DEZNĂDĂJDUIRE -914- DEZNĂDĂJDUIT desnădăjduire. SLAVICI, O. i, 328. Simţea c-o zugrumă neagra deznădejduire. vlahuţă, s. a. ii, 20, cf. ddrf, barcianu. Au trebuit să vină desnădăjduiri grozave. LUC. II, 89, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, ROSETTI -CAZACU, I. L. R. I, 448, DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 108, M. D. ENC., DEX. Un zgârcit, pierzând o sumă însemnată de bani, ...în deznădăjduirea lui, s-a spânzurat, snoava, IV, 293. -v* (Personificat) După aceste, mergea, tot după carul Războiului, Deznădăjduirea, Năcazul şi Lipsa. BUDAI-DELEANU, Ţ. 405. <> F i g. Doar pentru voi mă zbuciumă ... Cumplitul braţ al deznădăjduirii. VOICULESCU, POEZII, I, 22. <0 Loc.adv. Cu (sau în ori întru) deznădăjduire = cu deznădejde, v. deznădejde. Să fie ispovedania noastră cu nădeajde bună cum că ne va erta Dumnezeu, iar nu cu deznădăjduire, precum au făcut Cain. antim, o. 36. Stând de o parte ... îşi frânge mâinile întru deznădăjduire. DRĂGHici, R. 23/15. Eulalia [zice] cu desnădăjduire: [Pierdere] fără întoarcere! voinescu ii, m. 100/26. Moare în desnădejduire că scrierile sale atât de frumoase se vor pierde cu dânsul, dacia lit. 301/17. Intru desnădăjduire chemând martur pre Acel de Sus la a noastră nevinovăţie şi jurăndu-i a peri sau a măntui ţara de necaz - hotărâm ... ca cu armele în mănă să statornicim puterea Regulamentului înalt hărăzăt (a. 1839). HURMUZAKI-S, VI, 83. Suspinând îşi frângea mânele cu desnădejduire. negruzzi, S. i, 27. La deznădăjduire = într-o situaţie grea, fară ieşire; la disperare, v. disperare. Pompei ... Nu ştiu în cele dintâi minute ale războiului să facă alt decât ceea ce mai rămâne omului la deznădăjduire. Căpăţineanu, m. r. 108/12. E x p r . A duce (sau a aduce, a arunca pe cineva) la (sau întru) deznădăjduire = a face (pe cineva) să-şi piardă nădejdea, a exaspera (pe cineva). Cea mai mică întâmplare îl aruncă la dăznădăjduire şi de multe ori şi la moarte. GRECEANU, î. 94/18. Dă este cu putinţă să nu-i aducem [pe săteni] la dăznădăjduire (a. 1815). DOC. EC. 172. Aceaia ce mă duce întru deznădăjduire este că ne aflăm izgoniţi din lăcaşul acel fericit, beldiman, A. 61/6. Cugetul în toată puterea sa aduce pe om ... la desnădăjduire. heliade, o. ii, 15. Nicio nenorocire, cât de grozavă va fi, nu ne va aduce la deznădăjduire. MARCOvici, D. 17/15. Sărăcia ..., cu car ea are a se lupta [poporul], îl duce de multe ori la desnădăjduire. RUS, I. îl, 151/31. Cu chipul acesta sărăcindu-i desăvârşit, îi adusă la desnădăjduire. IST. M. 205/19. Fie-ţi milă de mine şi nu mă aduce la desnădăjduire! negruzzi, s. I, 26. Moşule, mă aduci în desnădăjduire. alecsandri, t. 1 031. Luarea localităţilor lesne de biruit ar spori curajul oştirii, ... l-ar pune pe Chrysos în poziţie grea, ba l-ar aduce poate la desnădăjduire. EMINESCU, O. XIV, 91, cf. DL, DM, dex. (Cu parafrazarea expresiei) Plătirea tributului acelui gros ... aduseră acum pe Decebal la un punt de desnădăjduire. F. aaron, i. i, 6/9. A cădea în (sau întru ori la) deznădăjduire sau deznădăjduiri = a-şi pierde orice speranţă, a dispera; a cădea în deznădejde, v. deznădejde. De-am căzut în vreun păcat d-aceastea ce-am zis, să nu cădem în deznădejduire. MĂRGĂRITARE, 417. Să nu cădem în deznădăjduire, nici să zicem că de acum spăsenie nu mai avem. iacov, syn. 40721. Bolnavul, simţindu-să a fio greutate atât pentru dânsul\ cât şi pentru alţii, cade în deznădăjduire. albineţ, m. 4/6. Mă tem că va cădea întru desnădăjduire şi va peri scumpul meu tânăr monarh. GORJAN, H. III, 17/17. Văzându-să fară de nicio mângâiere la nenorocita lor stare, cădea la deznădejduiri. meşt. moş. 5/6. îngrijeşte de o înmormântează cum se cade şi nu cădea în deznădăjduire. snoava, ii, 12. (Cu parafrazarea expresiei) Căzui în cea mai neagră desnădejduire. BREZOIANU, î. 40/7. -Scris şi: desnădăjduire. - PL: (învechit) deznă-dăjdidri. - Şi: (învechit) deznădejduire (scris şi: desnădejduire), deznedejduire, daznădejduire (scris şi: dasnădejduire NEGRUZZI, S. I, 41), dăznădăjduire, diznădăjduire s. f. - V. deznădăjdui. DEZNĂDĂJDUÎT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care şi-a pierdut orice speranţă (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii); disperat (1), (învechit) oceit. Nu te pierde şi nu fii deznădăjduită, ... căci cu vrere norocului, curând vrei să te izbăveşti din nevoi. MICU, ap. GCR II, 182/3, cf. LB. El este-necat în lacrămi, strigă desnădăjduit. heliade, O. i, 459. Vezi pe acest trist şi lăcrămând norod, ... desnădăjduit că a pierdut pe obştescul părinte! MARCOVICI, C. 97/5. Jalnicile tânguiri a dej nădăjduiţilor corăbieri care ar fi adus spre milostivire şi pe cele mai nesâmţitoare pietre. DRĂGHici, R. 33/16. Văzindă pe un om desnădăjduit, îi face dreptate, gorjan, h. iii, 61/10. Tot omul deznădăjduit un nebun să numeşte, pann, e. iv, 37/11, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, lm. Starea îngrozitoare cauzată prin uzură produsese o iritare în populaţia desnădăjduită a Galiţiei. EMINESCU, O. X, 244. Cine îşi părăseşte aşa casa ...? Doar oamenii desnădăjduiţi. caragiale, o. VI, 274. Tată-său, desnădăjduit, pusese în gând să-l taie [mărul]. ISPIRESCU, L. 82. Pentru ce a vorbit? ... îşi zise el în cele din urmă desnădăjduit. SLAVICI, O. I, 138. Un nenorocit ca el, ... desnădăjduit şi aproape de moarte, vlahuţă, O. A. I, 127. Deznădăjduiţi, umblau pe lângă dânsa şi căutau s-o mângâie, contemporanul, VII2, 23, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Desnădăjduit, se gândeşte să-şi facă seamă, să se arunce în Nistru. DENSUSIANU, L. 186, cf. resmeriţă, d. De nenumărate ori am pregătit gipsul, şi întotdeauna l-am privit, după nopţi şi zile de lucru, deznădăjduit. M. ELIADE, O. I, 26. Desnădăjduiţi, presărăm flori pe morminte. KLOPŞTOCK, F. 264. Safta ţipase, desnădăjduită. G. M. zamfirescu, m. d. 11, 251. Ana, desnădăjduită, striga înecându-se. MOROIanu, S. 100. începu a plânge cu hohote, desnădăjduită. sadoveanu, O. i, 18. Erau sfârşiţi ca de o mare oboseală, desnădăjduiţi. demetrius, a. 240. în sfârşit ... corabia e trasă pe mal, în gemetele căpitanului deznădăjduit, tudoran, p. 9, cf. DL, DM, M. D. enc. Deznădăjduit şi jignit profund, medicul ... îşi întrerupse cercetările. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 17, cf. DEX. Bine, domnule, atunci pentru cine am muncit eu un an de zile? zise bietul Ivan deznădăjduit. SNOAVA, 11, 174. ^ F i g . Izbucnea în vorbe nebune, care umpleau palatul cu furtuna lor desnădăjduită. SADOVEANU, O. I, 18. Aleargă vântul deznădăjduit, jebeleanu, S. h. 54. Desnădăjduită îşi scutură' podoaba natura. ISAC, O. 6856 DEZNĂDĂJDUIT -915- DEZNĂDĂJDUITOR 110. Marea-şi iese din veşmânt, ... Peste lume se agită Neagră, deznădăjduită. labiş, P. 260. <> (Substantivat) Dac-au trecut noapte şi s-au luminat de zioă, cele mai sus numite muieri s-au sculat şi s-au strânsu toate dimpreună şi ca nişte deznădăjduite nu ştie ce drum or apuca pentru ca să morgă înaintea împăratului pentru greşala ce au făcut. C. POP.2 Iii, 194. Priveşte boalele cele netămăduite năvălind asupra unei mulţimi de desnădăjduiţi. marcovici, C. 22/20. De frică au început a-şi frânge mânile ca nişte deznădăjduiţi. DRĂGHICI, R. 10/9. Nădejdea ... toarnă balsam pe rana deznădăjduiţilor. BUZNEA, C. 55/8. Fuge, vine, se-nvâr-teşte ca o desnădăjduită. CONACHI, p. 87. Numa cel deznădăjduit n-are tămăduire, pann, E. iv, 38/12. Un groaznic măcel s-ar fi încins negreşit între deznădăjduiţii ce-ar fi năvălit buluc dinlăuntru şi între soldaţii de pază. vlahuţă, s. a. ii, 101. De n-o ai [comoara], poţi ţipa ca toţi desnădăjduiţii, căci pe nimeni nu-l vei putea convinge de contrarul. SĂM. II, 141. Credinţa asta era de altfel a deznădăjduitului, care se agaţă de-un fir de pai. agîrbiceanu, a. 387. Blestemă pe olimpieni ... cu un glas în care se topesc glasurile desnădăjduitelor dragostei, lovinescu, c. vi, 36. N-am aflat niciodată ... dacă era un fericit ori un desnădăjduit. sadoveanu, O. xvm, 459. Marii eroi au fost nişte desnădăjduiţi. CĂLINESCU, i. 337. Afară de ei, încremeniţii, deznădăjduiţii, totul aluneca în clipa aceea: spre moarte ..., spre scopul final al lumii. BOGZA, C. O 30. La crâşmă ... m-am apucat de beut şi de petrecut ca un deznădăjduit, lăncrănjan, c. i, 74. <> (Adverbial) Cetate ocolită, să apără deznădăjduit (a. 1694). FN 32. Numai vântul nu înceta de a geme cu o furie nebună şi de a zgudui desnădăjduit şubredul nostru adăpost. HOGAŞ, DR. I, 61. Trompeta pompierilor înfiora lumea, cerând deznădăjduit apă la tulumbe. camil petrescu, o. ii, 228. 4* (Despre faţă sau despre părţi ale feţei ori despre părţi ale corpului) Care exprimă deznădejde. înţelese după mutra-i desnădăjduită că rebelul tribului ...se sfârlogea pe banchetă, căutând un pretext să evadeze. C. PETRESCU, C. v. 15. întoarce ochii desnădăjduiţi cătră Măria Sa. sadoveanu, O. xm, 31. Răniţii îl apucau cu mâni desnădăjduite ...de poalele mantalei, camilar, n. i, 56. •O F i g. Trunchiul unui brad adus de torente ridică în aer un braţ desnădăjduit, ca de spânzurătoare. BOGZA, C. o 114. O (Adverbial) Cu mâna deschisă, cu degetele răsfirate deznădăjduit. IORGA, C. I. iii, 40. 2. (Despre sentimente, despre manifestări ale oamenilor etc.) Care trădează, care exprimă deznădejde; provocat, cauzat de deznădejde. Iară pre iubitul său fiiu, a căruia era desăvârşit desnădăjduită mântuirea, iată dară câtă neîndemână, câte împiedecări şi câte împotriviri are pocăinţa păcătosului. ANTIM, O. 146. In zilele lui Aurelian, de ar fi trecut romanii ţăreni din Dachia în Misia, vrea trece de la necazuri mari la nevoi tocma nesuferite şi deznădăjduite. MAIOR, S. I, 120. Patru paşi muriră în disnădăjduită luptă. ARHIVA R. I, 99/6. Suferiri, dureri cumplite ..., Păsuri desnădăjduite. CONACHI, P. 81. O întristare desnădejduită se vede pe faţa sa palidă. NEGRUZZI, s. I, 37. Virtuosul patriarh Arsenie fu cuprins de o indignaţie turbată şi deznădăjduită şi aruncă afurisania asupra neomenosului împărat. EMINESCU, O. XIV, 128. Facem un desnădăjduit apel la mărinimia voastră. CARAGIALE, O. vil, 464. Cu glas desnădăjduit răcni: — Nu mă lăsa, coconiţă. MILLE, V. P. 126. Cei de afară n-aveau pâine şi o cereau cu strigăte deznădăjduite. IORGA, C. I. II, 205. Mama izbucni deodată într-un plâns deznădăjduit. AGÎRBICEANU, S. P. 179. Ţipetele Anei se înteţiră iar, mai dureroase şi mai deznădăjduite. REBREANU, I. 197. El facea sforţări deznădăjduite să-şi scoată picioarele din nămolul pământului. COCEA, S. I, 52. Să păstrez amintirea despre mine însumi, ... acesta era ţipătul meu deznădăjduit. E. IONESCU, E. 52. A coborât ... făcând semne deznădăjduite surugiului ca să oprească. moroianu, S. 157. El dă un strigăt deznădăjduit. arghezi, C. J. 35. Făcea schime deznădăjduite, că n-a avut încotro. C. petrescu, A. r. 119. Al treilea [rănit], cu un glas desnădăjduit, ca un blestem, cânta. camilar, N. I, 445, cf. dl, DM. îşi aminti ... alergarea sa deznădăjduită. BARBU, ş. N. 208, cf. dex. Ne mângâiam cuprinşi de-un soi de furie deznădăjduită. cărtărescu, n. 122. O (Adverbial) [Un strigăt de ajutor] s-auzea stins, desnădăjduit. camilar, n. i, 293. O (Prin lărgirea sensului) Se răspândeau peste luncă ... sunetele desnădăjduite ale clopotului, macedonski, o. iii, 36. [Lupul] desnădăjduit o luă la sănătoasa. CONTEMPORANUL, Vll2, 105, Grohăitul porcului se schimbă în ţipete ascuţite, deznădăjduite, agîrbiceanu, S. 164. Deznădăjduita încăpăţânare de viaţă a arborilor smulşi pădurii, c. petrescu, S. 8. Câteva sute de vaci şi de boi trecură ..., umplând aerul cu mugetele lor desnădăjduite. BOGZA, C. O 36. 4* (Despre situaţii, stări etc.) Care provoacă disperare; care prezintă puţine posibilităţi de rezolvare; îngrijorător. Când critica sa poziţie se arăta deznădăjduită, căpătă făcătoare de bine dovezi, ar (1829), 1152/39. Când te vei aflaîntr-o stare desnădăjduită, nu-ţi pierde îndrăzneala, marcovici, d. 14/16. în străşnicia desnădăjdui tei mele stări, mă apucă un râs nebun, hogaş, dr. i, 221. înştiinţat ...se grăbi să trimită pe medicul său pentru a-l îngriji pe bolnavul a cărui stare era desnădăjduită. G. barbu, a. v. 224. - Scris şi: desnădăjduit. - PL: deznădăjduiţi, -te. -Şi: (învechit) deznădejduit, -ă (scris şi: desnădejduit), diznădăjduit, -ă (scris şi: disnădăjduit) adj. - V. deznădăjdui. DEZNĂDĂJDUITOR, -OÁRE adj. (Astăzi rar) Care inspiră, care provoacă deznădejde. Cf. pontbriant, d. în privinţa intelectuală tabloul e şi mai desnă-dăjduitor. contemporanul, IV, 386. Vorbele continuau a-i pluti în minte, ca ceva vag şi nespus de duios şi deznădăjduitor în acelaşi timp. SĂM. I, 149. Se găsea ... pe drumuri, urmărit de o lipsă de noroc desnă-dăjduitoare. ib. 276. Copiii n-au ... sentimentul acela deznădăjduitor, de vid şi de nimicnicie, al eternităţii. COCEA, s. ii, 79. (Adverbial) Un pom singur e mai frumos parcă dacă e tânăr. Şi e deznădăjduitor de trist când îmbătrâneşte. STANCU, R. A. II, 14. -Scris şi: desnădăjduitor. - PL: deznădăjduitori, -oare. - Şi: (învechit) deznădejduitor, -oâre (scris şi: desnădejduitor pontbriant, D.) adj. - Deznădăjdui + suf. -tor. 6857 DEZNĂDEJDE -916- DEZNĂRĂVI DEZNĂDEJDE s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului, caracterizată prin lipsa oricărei speranţe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii); disperare, (rar) deznădăjduire, (învechit) nenă-dăjduire, oceinţă. Cf. HELIADE, o. ii, 345. Nenorocire, desnădejde ..., nu sânt decât nişte deşarte cuvinte. HRISOVERGHI, A. 21/5. Toţi câţi s-au ocupat cu studiul şi cu lucrarea istoriei noastre ...au fost siliţi să-şi rupă pana de deznădejde (a. 1845). PLR I, 104. Desnădejdea începuse a se vârî în inima românilor. NEGRUZZI, s. I, 278, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Un fel de desgust mai sdrobitor decât chiar desnădejdea. CARAGIALE, O. I, 43. Desnădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, macedonski, o. i, 94, cf. ddrf, şăineanu2. De desnădejdi de mai-nainte Acuma să zâmbiţi vă vine. CERNA, p. 15, cf. TDRG. Am avut şi eu deznădejdile mele! agîrbiceanu, s. 412. Vasile Baciu stătu pe loc sorbind cu ochii deznădejdea Anei. REBREANU, I. 197, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. E în mine acum o desnădejde mistuitoare. CAMIL PETRESCU, U. N. 16. S-ar fi spus că tot sufletul, că toată deznădejdea din sufletul lui i se concentraseră în ochi. COCEA, s. I, 160. Din desnădejdea durerii a izbucnit răscoala, sadoveanu, O. xx, 495. Nu-i nimeni deznădejdea din gând să mi-o ghicească. PlLLAT, P. 195. In adâncul lui mijeau umbrele îndoielii şi ale deznădejdii, camil petrescu, O. ii, 29. îşi dădu însă seama că marile deznădejdi nu se spovedesc. vinea, l. ii, 205, cf. dl. Câtă deznădejde paşii noştri mână! LABIŞ, P. 205. Eşecul proiectelor ei trufaşe o duce la deznădejde. MAGAZIN IST. 1970, nr. 7, 63, cf. M. D. ENC., dex. Pesimismul lui este distrugător şi lasă un vid pe care nu-l pot suporta decât halucinaţii şi iremediabilii deznădejdii. CIORAN, R. 84. Drama se naşte din lupta chinuitoare între speranţă şi deznădejde. CĂRTĂRESCU, N. 8. <0 Fig. S-asvârle aşa de mult omor, Că plumbii-n desnădejdea lor Curg râu! COŞBUC, P. ii, 25. Vorbeşte deznădejdea din mine. AGÎRBICEANU, S. 595. Ca un stol de corbi trecură desnădejdiile grele, eftimiu, î. 178. Nu pier Atâta cât durerea s-o mărita cu visul Şi, pură, deznădejdea s-o rezema de cer. voiculescu, poezii, ii, 83. <> L o c . a d v . Cu (sau, învechit, în) deznădejde (de) = a) lipsit de (orice) speranţă; într-o stare de apăsare, de tensiune sufletească extremă; în mod disperat, deznădăjduit; cu disperare. în desnădejde începu a stringe oaste, arhiva, r. ii, 208/8. Ea [metoda] nu fu cu toate astea bună pentru Eugenie, care uita a doua zi leterele ... Trebuia să reînceapă de cap şi în desnădejde de izbutire să alerge la emulaţie ca să-l împingă, brezoianu, î. 8/10. Cereau cu desnădejde apă de băut. mille, v. P. 151. Ieşi în curte ..., strivind cu deznădejde zăpada sub cizmele grele, agîrbiceanu, s. 211. Cu deznădejde, urlând: „daţi-mi, daţi-mi arma mie, vreau să mor în bătălie”... îşi încalecă scaunul şi dete să se avânte. M. I. caragiale, C. 117. Ea îl pândeşte la ieşire spre a-i striga cu desnădejde: „Ascultă pe un nevinovatlovinescu, c. vi, 66. Constantin ... a pus gura la canaua butoiului cu vin şi a băut cu desnădejde. GALACTION, o. 128. Părinte, gemu boierul, cu desnădejde; înţelegi ce se petrece în mine? SADOVEANU, O. I, 86. E absolut nevinovată! stărui cu deznădejde fostul actor, camil petrescu, o. ii, 308. Soldatul ... i s-apucă de braţ cu desnădejde. camilar, n. i, 358. Cu deznădejde ... îşi luă tâmplele între mâini, vinea, l. ii, 241. Numai el ştia să se plictisească aşa, ca un tigru, cu furie, cu desnădejde. demetrius, A. 25; b) într-un mod infernal. Se lucrează cu desnădejde la pansamente. camil petrescu, u. n. 414. (Până) la deznădejde = în cel mai înalt grad; la maximum. Sufeream cumplit, mă simţeam abătut până la desnădejde. M. I. caragiale, c. 43. Unul în vârstă, cănit şi ferchezuit la deznădejde, id. ib. 45. Cetăţeni onorabili, virtuoşi până la deznădejde. flacăra, 1975, nr. 45, 17. <> Expr. A cădea în deznădejde = a deznădăjdui. Deocamdată trebuie să nu cadă în deznădejde, stancu, R. A. în, 248. -Scris şi: desnădejde. - PL: deznădejdi. - Şi: deznădejdie (scris şi: desnădejdie) s. f. - Pref. dez- + nădejde. DEZNĂDEJDIE s. f, v. deznădejde. DEZNĂDEJDUÎ vb. IV v. deznădăjdui. DEZNĂDEJDUÎRE s. f. v. deznădăjduire. DEZNĂDEJDUIT, -Ă adj. v. deznădăjduit. DEZNĂDEJDUITOR, -OÂRE adj. v. deznădăj-duitor. DEZNĂDUŞÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.; în descântece; complementul indică oameni) A scăpa de sufocare. De nas desnăduşi-te-oi, De ochi desorbi-te-oi. MARIAN, v. 124. - Scris şi: desnăduşi. - Prez.ind.: deznăduşesc. - Pref. dez- + năduşi. DEZNĂMEŢÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică locuri troienite) A curăţa prin înlăturarea nămeţilor. Abia am deznemeţit coşar ea vitelor. UDRESCU, GL. + Refl. (Despre locuri troienite) A deveni accesibil prin topirea nămeţilor. Cf. udrescu, gl. - Prez. ind.: deznămeţesc. - Şi: deznemeţi vb. IV. - Pref. dez- + nămeţi. DEZNĂMOLÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A scoate sau a ieşi din nămol (1), a (se) dezgloda, a (se) despotmoli (1). Desnămoleşte-te singur din clisa vânătă în care te-ai băgat, jipescu, o. 33, cf. tdrg, cade, l. ROM. 1973, 38. - Scris şi: desnămoli. - Prez. ind. deznămolesc. -Şi: (regional) deznomoli vb. IV. tdrg, cade. - Pref. dez- + nămoli. DEZNĂRĂVÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică oameni) A dezvăţa de un obicei rău, de un nărav (1). Cf. tdrg. Pe numiţii zorbagii prin dreaptă judecată să să facă zapt a să dăsnărăvi de ciomag şi de puşcă, căci, de nu să vor pedepsi straşnic, poate să să întâmple primejdie de moarte la vreunul din oamenii schitului (a. 1811). bul. com. IST. III, 105., cf. CADE. Harapnicul ista ... ţi-l dăruiesc ţie, şi dacă li-i mai prinde pe moş popa pe la nevasta ta şi dacă nu li-i deznărăvi şi cu sfinţişorul ista cu şepte şfichiuri - pe mine să dai păcatul. SNOAVA, I, 250. 6867 DEZNĂTURA -917- DEZNOBILIRE -Scris şi: desnărăvi. CADE. - Prez. ind.: deznă-răvesc. - Pref. dez- + nărăvi. DEZNĂTURA vb. I v. denatura. DEZNĂTURALIZ vb. I v. denaturaliza. DEZNĂTURĂT, -Ă adj. v. denaturat. DEZNĂUCÎ vb. IV. T r a n z. fac t. (învechit, rar; complementul indică oameni) A face să-şi revină din năuceală (1). Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desnăuci. pontbriant, d. - Pronunţat: -nă-u-. -Prez. ind.: deznăucesc. - Pref. dez- + năuci. DEZNĂUCÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a deznăuci şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desnăucire. pontbriant, d. - Pronunţat: -nă-u-. - PL: deznăuciri. - V. deznăuci. DEZNĂUCÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care este trezit, revenit din năuceală (1). Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desnăucit. pontbriant, d. - Pronunţat: -nă-u-. - PL: deznăuciţi, -te. - V. deznăuci. DEZNECĂ vb. I. (Rar) T r a n z. f a c t. A face să-şi revină din înec. Dacă s-o îneca [vorbind], din doi pumni daţi în ceafă îl desnecăm noi. P. CONSTANT, R. 192. (Regional; prin lărgirea sensului) A spăla foarte bine. ciauşanu, v. 169. A le dezneca ... după ce fuseseră înecate, băgate în izână de altcineva. id. ib. - Scris şi: desneca. - Prez. ind.: deznec. - Pref. dez- + [î]neca. DEZNEDEJDUÎRE s. f. v. deznădăjduire. DEZNEGRI vb. IV. Refl. (învechit, rar) A renunţa la îmbrăcămintea de doliu. După ce văduvii ca la şase luni şi mă desnegrii, îmi făcui felurimi de haine strălucite. GORJAN, H. I, 157/10. + T r a n z. (Regional; cu complementul „faţa”) A lumina, a albi. Faţa ţ-oi deznegri. sevastos,n. 13. - Scris şi: desnegri. - Prez. ind.: deznegresc. - Pref. dez- + [în]negri. DEZNEGURĂ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică atmosfera) A limpezi, a lumina prin risipirea negurei (1). [Minerva] tot jurul Desnegură şi se văzu meleagul, murnu, o. 228. - Scris şi: desnegură. - Prez. ind.: deznegur. - Pref. dez- + [în]negura. DEZNEMEŢÎ vb. IV v. deznămeţi. DEZNERVĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit, rar) A face să-şi piardă sau a-şi pierde puterea, energia, a-şi provoca slăbiciune fizică (prin abuzuri); a (se) moleşi (1). Cf. costinescu. F i g. Spirite răpezi, talente excelente, gustul în arte ... contribuiră întru a desnerva şi sfemeia cu totul vârtutea primitivă. HELIADE, 0. ii, 87. -- Scris şi: desnerva. - Prez. ind.: deznervez. - De la nerv. DEZNERVĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) deznerva; (învechit, rar) deznervaţie. Cf. COSTINESCU. - PL: deznemări. - V. deznerva. DEZNERVĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Sleit de putere, fară energie, slăbit (2). (F i g.) Să nu lacrăme de mulţumire, văzând printre uscatele, desnervate ghiare ale unei bătrâne tiranii, crescând carnea cea strivită a unei naţii, bolliac, o. 49. - Scris şi: desnervat. - PL: deznervaţi, -te. - V. deznerva. DEZNERVĂŢIE s. f. (învechit, rar) Slăbiciune (fizică), debilitate. Cf. costinescu. - PL: deznervaţii. - Şi: deznervaţiune s. f. costinescu. - Cf. d e z n e r v a. DEZNERVAŢIUNE s. f. v. deznervaţie. DEZNINĂ vb. I. T r a n z. (Regional) A desprinde, a rupe din locul în care este fixat. Desnină-mi câteva mere din măr. Com. din sasca montană - moldova NOUĂ, cf. PASCU, C. 150. Rădăcină-mpleticină, rar voinic care-o desnină (Cartea), sbiera, p. 322, cf. GOROVEI, C. 44. + (Complementul indică obiecte atârnate) A lua din locul în care stă agăţat. Com. din sasca MONTANĂ - moldova nouă. Am desninat [o] oală din cui. ib. - Scris şi: desnina. - Prez. ind.: deznin. - Pref. dez- + [a]nina. DEZNISIP vb. I v. denisipa. DEZNISIPÂRE s. f. v. denisipare. DEZNISIPĂT, -Ă adj. v. denisipat. DEZNISIPATOR s. n. v. denisipator. DEZNOBIL vb. I. T r a n z. f a c t. (învechit, rar) A face să-şi piardă caracterul nobil (5). Geniul limbii respinge neîncetat orice vorbe străine, barbare şi parazite ce vin a o disforma şi deznobila. heliade, o. ii, 386. - Prez. ind.: deznobilez. - Pref. dez- + [în] nobila. DEZNOBILÎRE s. f. (învechit, rar) Faptul de a deznobila; deznobilitare. Cf. heliade, paralelism, 1, 72. - Scris şi: desnobilire. heliade, paralelism, i, 72. - Pref. dez- + nobilire. 6890 DEZNOBILITARE -918- DEZNODARE DEZNOBILITARE s. f. (învechit, rar) Deznobilire. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 72/8. - Pref. dez + nobilitare. DEZNOD vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică fire de aţă, de păr, sfori etc. fixate printr-un nod sau, p. e x t., alte obiecte legate în acest fel) A face să nu mai fie înnodat, a desface (2), a dezlega (4). Cf. ANON. CAR., LB, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., bălăşescu, gr. 83/17, costinescu, lm. Desnoadă sfoara şi desface [sacul], caragiale, o. ii, 194. Un copil îşi deznodă un testemel de la gât vlahuţă, s. a. II, 44, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, d., cade. Până să desnoade el sfoara, Ioana se înapoia cu oalele pline. rebreanu, R. i, 149. Mircea, deznoadă-mi basmaua, teodoreanu, m. ii, 131. începu să desnoade prelung un colţ al broboadei de mătasă. sadoveanu, o. ix, 43, cf. dl. îşi înnoda şi desnoda barişul şi deodată o văd c-o. podideşte plânsul PREDA, i. 107, cf. DM. Să-şi deznoade singur legătura. barbu, ş. n. 200, cf. scl 1960, 868, m. d. enc., dex., Bălteanu, t. mag. 122. Vă duceţi Din cap Păru-i deznodaţi, Creerii Să-i alinaţi, teodorescu, p. p. 383. Cum armăsarii au sosit, ... Picioarele le-au despiedicat, Cozile le-au desnodat. marian, v. 214. La mândruliţa mergea, Coadele îi deznoda. folc. olt. - munt. ii, 298. (A b s o 1.) Cum înnozi, aşa deznozi - cum este lucrul, aşa va fi şi rezultatul. Cf. zanne, p. v, 339. (Cu complementul „nod”) Mânele îi tremurau când desnodă un nod de la basma în care era o hârtie de trei ruble. contemporanul, iii, 660, cf. scriban, d. O (Complementul indică obiecte prinse în nod) [Baba] deznodă banii din colţul batistei, vissarion, î.9. (Refl. pas.) Ce nod cu gura să-nnoadă Şi cu mâini nu se desnoadă? (Cununia), pann, ş. i, 16/26, cf. folc. mold. i, 392. (R e f 1.) Era un simplu nod, nu vroia să se mai deznoade, preda, m. S. 156. F i g. Ce de mai noduri gordiene amoroase nu ţi le-a desnodat el numai cu versurile sale galante, heliade, O. I, 475. Inimile, ce le înăspri Superbul, nemilosul Marte, înduioşază-le tu, Tată, şi deznoadă-le. blaga, l. U. 67. (R e f 1.) Nu crede că inimile pot aşa de lesne a se deznoda şi a se desface. CR (1830), 242/l. Valuri după valuri veneau din larg şi ... plesneau marginea băei, deznodându-se în nisip şi aruncând pe ţărm o fugară ghirlandă albă. galaction, o. 441. E x p r. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate bani, a da bani; a face o cheltuială. Desnoadă-ţipunga, sgârcitule ... Adăsimbria. ALECSANDRI, T. 1 546, cf. alexi, w. Au deznodat băierile pungii pentru un aşezământ de învăţătură românească. I. BOTEZ, B. I, 26, cf. DL, DM, DEX. (Cu parafrazarea expresiei) Haide, fie! răspunse gyecul scoţând din sân o pungă verde, lungă de doi coţi şi deznodând-o cu ... întristare, filimon, O. I, 164. ^ R e f 1. p a s. Printr-un fel de magie imitativă se desnoadă cozile ... femeilor care se trudesc să nască, candrea, f. 39. înainte de a fi croite, săricilor li se desnodau mai întâi ţorţQrii. moroianu, S. 188. <> Refl. încercase funia să nu se deznoade, chiriţescu, GR. 54. -O (Prin lărgirea sensului; cu pronumele în dativ) Gogu ... îşi desnoda cheutorile blăniior. c. petrescu, s. 125. Şi-a dezbrăcat camaradul, desfacând şi deznodând zece rânduri de copci, cocea, s. ii, 190. + Refl. (Regional; despre grâu) A creşte, a se dezvolta (1); a da în noduri, v. n o d. (II1). Com. din tămădău mare - fundulea. 2. F i g. (Sugerează intensitatea maximă a acţiunii) A lovi, a bate foarte rău; p. e x t. a deşela prin poveri prea grele, prin bătăi sau prin muncă, O deznodară din toate încheieturile. MINEIUL (1776), 73V2/27, cf. resmeriţă, d., cade. Când se supăra, o bătea de-o deznoda. IOVESCU, N. 98. Te dădea pe mâna ostaşului ... După ce te desnoda soldatul, venea cu duhul bunătăţii notarul, pas, l. i, 273, cf. DL, Al dracului, să pun acu mâna pe el şi să-l desnod. preda, î. 18. Fiece palmă de loc Te desnoadă de mijloc Şi la fiecare pas Curg şiroaie pe obraz. deşliu, M. 64, cf. DM, M. D. enc., dex, ciauşanu, gl. O (Determinat prin „în bătăi” sau „de bătaie”) Cf. polizu. Negustorii, popii, mahalagiii au fost însă deznodaţi în bătăi, legaţi doi câte doi de chică şi închişi prin coteţe. PAS, L. I, 241. + (Prin nord-vestul Munt.) A dezmorţi (1) prin frecţie, masaj. M-a tras aşa de bine, mi-a ... deznodat toate oasele. UDRESCU, GL. 3. F i g. (Complementul indică situaţii încurcate, conflicte etc.) A soluţiona, a rezolva (1), a descurca (2). Cf. anon. CAR. Să deznoadă dară statornicească răndueală (a. 1781). iorga, a. r. G. 61. Fu trimis la Blaj referentele gubernial ..., ca să desnoade şi să reguleze atâtea încurcături, bariţiu, p. a. ii, 716. Germania ar fi găsit ... o aliată care ar fi ajutat-o a desnoda toate cestiunele în folosul libertăţii. GHICA, C. E. ii, 489. Ştiu orice pricină s-o-nnod şi s-o desnod. alecsandri, t. 257, cf. costinescu, lm. O clipă nenorocită va deznoda ceea ce cârmuitorii înnoadă. CONTEMPORANUL, Vj, 391, cf. resmeriţă, d., scriban, d., dl, dm, M. D. enc., dex. O (Prin lărgirea sensului) Cimilituri nu ştiu desnoda. - Te voi învăţa eu. CONV. lit. iii, 9. + Refl. (Despre vrăji) A se risipi (6). Când făcu 20 de cercuri, vraja începu să se desnoade. galaction, o. 273. + (Complementul indică piese de teatru) A încheia găsind rezolvarea conflictului, deznodământul. Cf. şăineanu2, cade. 4. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică vehicule) A îndrepta cu roţile în direcţia normală. Deznoadă căruţa, că-i rupi osia ori inima, udrescu, gl. - Scris şi: desnoda. - Prez. ind.: deznod. - Pref. dez- + [în]noda. DEZNODÂRE s. f. Acţiunea de a deznoda şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z n o d a (1). Cf. heliade, paralelism, i, 30, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., DEX. ^ F i g .Pe urmă înţelesese ... complicatele înnodări şi desnodări de iţe politice. C. petrescu, C. v. 178. O (învechit) Deznodarea vintrelui = dizenterie. De boală ce-i zic desintiria, adecă deznodarea vintrelui, şi-au sfârşit viaţa. M. costin, o. 263, cf. rosetti -CAZACU, I. L. R. I, 239. 2. Cf. d e z n o d a (3). întinsă spre desnodare La Pitia înaltă întrebare. SUCIU, S. 5/13, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Deznodarea soartei mele este tot în mâna sa! macedonski, o. I, 9. Dimitrie şezu acolo, ocupat cu înnodarea intrigilor .sale şi deznodarea 6893 DEZNODAT -919- DEZNODĂTURĂ intrigilor duşmane. IORGA, L. i, 339, cf. DL, DM, DEX. ♦ (învechit) Deznodământ; sfârşit1 (1). Toţi casnicii tremurau la diznodarea acestei tâmplari, asachi, S. l. ii, 41. Timpii moderni n-au nicio desnodare. Istoria noastră se prelungeşte ... fără a ajunge la ... sfârşitul unei epohe. negulici, e. ii, 141/11, cf. pontbriant, d, ddrf. -Scris şi: desnodare. - PL: deznodări. - Şi: (învechit, rar) diznodâre s. f. - V. deznoda. DEZNODAT, -Ă adj. 1. (Despre fire de aţă, de păr, sfori etc. fixate printr-un nod sau alte obiecte legate în acest fel) Care nu mai este înnodat, degajat, desfăcut dintr-un nod; dezlegat (3). Cf. maior, s. ii, 296, PONTBRIANT, D, LM, ddrf. Amorul înfocat Şi Graţiele blânde cu brâul desnodat. ollănescu, h. o. 99, cf. TDRG, M. D. ENC, DEX. Tu acasă ce-ai lăsat, Mare jale şi bănat ... Tot cu părul deznodat De jele şi de bănat. marian, î. 573. O mie înnodate, O mie deznodate, O mie să vorbeşti, O mie nu ghiceşti. (Plasa de prins peşte). GOROVEi, C. 293. + (Regional; peiorativ; despre oameni) Care mănâncă mult (Luţa - Făgăraş), chest. viii 99/17. 2. F i g. (Prin nord-vestul Munt.; despre oameni) Bătut foarte tare. Cf. udrescu, GL. A venit deznodat de pe unde o fi umblat, id. ib. + (Prin nord-vestul Munt.) Obosit, frânt (de oboseală). Cf. udrescu, GL. A venit deznodat de la arie. id. ib. + (Prin nord-vestul Munt.; despre oameni) Dezmorţit (1). Cf. udrescu, gl. + (învechit, rar; despre mişcări) Dezinvolt. Glasul lui este sonor, ... talia plăcută şi mişcările desnodate. CR (1833), 2272/27. 3. F i g. (Despre oameni sau despre corpul lor) înalt şi slab; deşirat (I 4). Stroe era mai subţire, întins şi desnodat. preda, î. 147, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. ♦ (învechit, rar, cu sens neprecizat, probabil) Olog. [Feciorul] ... nefiind de domnie, pentru slabă sănătate ce avea (că era Ion-Vodă om slab şi deznodat şi de mâini şi de picioare ...), ... tătâne-său lasă scaunul domniei. M. COSTIN, O. 117, cf. tdrg. 4. F i g. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie; dezlânat (2). Adevărat poem în proză de severă concentrare imagistică, se înscriu fraze deznodate, comparaţii prea căutate. CONTEMP. 1949, nr. 126, 12/2, Cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. 5. (Prin nord-vestul Munt.; despre vehicule) Despie-dicat (prin îndreptarea roţilor în direcţia normală). Cf. UDRESCU, gl. Indreptează niţel oiştea şi gata, e ca şi deznodat, id. ib. - Scris şi: desnodat. - PL: deznodaţi, -te. - V. deznoda. DEZNODĂMÂNT s. n. Soluţie, dezlegare a unei situaţii, a unei încurcături, a unui conflict etc.; sfârşit1 (1). Toate acestea formau o scene tânguitoare a căria desnodământul nu se putea ghici. CALENDARIU (1794), 37/2. Oameni cu minte cred că desnodământul ... are să urmeze un curs mai gradat. GHICA, c. E. II, 482, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU. Revista jurnalului „Românul” din 13 decemvrie, ce este ieşită din peana d-lui Rosetti, prezintă acest deznodământ, eminescu, O. xn, 25, cf. ddrf. Aşteptă curajos deznodământul acestei ciudate şi înfricoşate călătorii. CfflRlŢESCU, GR. 58. Leonora a fugit ...cu bărbatul surorii ei, desnodământ pe care nu l-ai mai făcut cunoscut amicilor, ibrăileanu, a. 50, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Momentul era penibil. Nu voiau să fie martori desnodământului. eftimiu, n. 21. Faptele se precipitaseră spre desnodământul la care nimeni nu se aştepta. G. M. zamfirescu, m. d. n, 308. Lăsa timpul să lucreze pentru el şi adeseori căuta el însuşi să întârzie deznodământul. COCEA, S. I, 387, cf. SCRIB AN, D. Diaconul nu era deci un soţ credincios şi acest fapt ... grăbi desnodământul căsniciei lui. CĂLINESCU, I. C. 101. Mănăstirile ...au pus stăpânire pe „chansons de geste” ... şi au modificat în folosul lor deznodământul. brĂtianu, T. 36. Deşi se aştepta abătut la diznodă-mântul tragic ..., orice fapt nou care confirma această aşteptare, încă mai năruia ceva în el. camil petrescu, O. II, 574. Glumeaţă era păţania ... Dar deznodomântul cuprindea un sâmbure de mai adânc şi mai sever tâlc. C. petrescu, A. R. 82. Se simţea gata ...să lase dezno-dămintele la voia întâmplării, vinea, l. I, 267, cf. DL. Acest protest mi-a confirmat că deznodământul se apropia, preda, R. 55, cf. DM, dn2. Nu e vorba de o lipsă de îndrăzneală din partea lui Decebal, ci de statornica lui intenţie ... dea amâna deznodământul. H. DAICOVICIU, D. 227, cf. FORM. CUV. I, XIII, M. D. ENC, DEX. Deznodământul a fost fericit ..., autorităţile ruse apelând la ajutorul internaţional. RL 2005, nr. 4 686. Dar fata, care nu se aştepta la un asemenea deznodământ, spuse speriată, snoava, iv, 121. <> (învechit, rar) Deznodământul fatal = sfârşit inevitabil; moarte (2). Desnodământul fatal se apropia. HOGAŞ, DR. ii, 83, cf. RESMERIŢĂ, D. + S p e c. Parte finală a unei compoziţii epice sau dramatice care aduce soluţia intrigii. Cf. COSTINESCU. Nu mai analizăm povestirea ...cu picantul ei deznodământ dramatic, maiorescu, critice, 594. Caracterele antitetice se lovesc unul de altul în dezvoltarea lor, dintr-asta se naşte înnodământul, iar din învingerea unui princip şi căderea celuilalt deznodământul dramei, eminescu, O. ix, 462. [Pentru public] ultima ratio a unei poeme este să vadă ...ca sublim al desnodământului moartea amantei, macedonski, o. iv, 94. Intriga e de puţină importanţă pentru romanţier; care nu se îngrijeşte nici de exposiţiune, nici de nod, nici de desnodământ. conv. lit. xx, 532, cf. barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Intriga lui Molière are încă atâtea stângăcii, ca şi deznodămintele multora din piesele lui. constantinescu, s. ii, 118, cf. dl, dm, der. Monologul final ... anunţă deznodământul tragediei. T februarie 1969, 47. Drama de idei acoperă valorile comice sau tragice ale realităţii, fară a prezenta un deznodământ. LL 1972, nr. 2, 125, cf. M. D. enc. Neaşteptatul deznodământ al filmului o demonstrează. CINEMA, 1975, nr. 9, 13, cf. dex. 2. (în dicţionarele din trecut) Deznodare (1). Cf. COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. - Scris şi: desnodământ. - PL: deznodăminte. - Şi: deznodomânt, diznodământ s. n. - Deznoda + suf. -(ă)mânt (după fr. dénouement). DEZNODÂTÛR s. f. (învechit, rar) Deznodare (1). Aducând cleaşte şi croiale de deznodături au deznodat mâinile şi picioarele de prin încheieturi, mineiul (1776), 186V2/20, cf. costinescu, 331. 6896 DEZNODĂŢEL -920- DEZOBLIGA -Scris şi: desnodătură (COSTINESCU, 331). - PL: deznodături. - Deznoda + suf. -(ă)tură. DEZNODĂŢEL s. n. (Bot.; regional) Barba-ursului. (Equisetum arvense) (Recea - Piteşti). Cf. alri 1 952/790. - PL: deznodatei. - Pref. dez- + nodăţel. DEZNODOMÂNT s. n. v. deznodământ. DEZNOMOLÎ vb. IV v. deznămoli. DEZNOR vb. 1.1 n t r a n z. şi r e f 1. u n i p e r s. (în dicţionarele din trecut) A (se) însenina. Cf. lm, barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. -Scris şi: desnora. şăineanu. - Prez. ind. pers. 3: deznorează. - Şi: deznourâ (barcianu, resmeriţă, d., scriban, d.), deznuerâ (lm) vb. I. - Pref. dez- + [în]nora. DEZNOROCÎ vb. IV. Tranz. (Regional) A lipsi de noroc. Eu nu-ţi înfrâng voia ta,, Ca să te desnorocesc, Mai bine să mă lipsesc, mat. folk. 94. - Scris şi: desnoroci. - Prez. ind.: deznorocesc. - Pref. dez- + noroci. DEZNOROÎ vb. IV. T r a n z şi r e f 1. (învechit, rar) A (se) curăţa de noroi 1 (1). Cf. pontbriant, d., costinescu. -Scris şi: desnoroi. pontbriant, d. - Prez. ind.: deznoroiesc. - Şi: deznoroiâ vb. I. costinescu. - Pref. dez- + noroi2. DEZNOROIĂ vb. I v. deznoroi. DEZNOROÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) deznoroi şi rezultatul ei. Cf. pontbriant,d. - Scris şi: desnoroire. pontbriant, d. - PL: dezno-roiri. - V. deznoroi. DEZNOROÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Curăţat de noroi1 (1). Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desnoroit. pontbriant, d. - PL: dezno-roiţi, -te. - V. deznoroi. DEZNOURĂ vb. I v. deznora. DEZNUERĂ vb. I v. deznora. DEZNUMÎRE s. f. (învechit, rar) Defăimare (2), calomniere. Cf. heliade, o. ii, 355. - PL: deznumiri. - Pref. dez- + numire. DEZOBICINUÎ vb. IV v. dezobişnui. DEZOBICINUÎNŢĂ s. f. v. dezobişnuinţă. DEZOBICINUÎRE s. f. v. dezobişnuire. DEZOBICINUÎT, -Ă adj. v. dezobişnuit. DEZOBIŞNUÎ vb. IV. R e f 1. şi t r a n z. A-şi pierde sau a face să-şi piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăţa, a (se) dezbăra (2). Cf. LB. Această îngrijire de a să păzi această poruncă nestrămutat o va avea-o şi comisiia, facându-li-să îndemnare şi silinţă a să desobişnui de această adunare a lor şi a să duce la Piiaţa Hireasca (a. 1832). DOC. EC. 503. Dezobişnuindu-mă de multe bunuri ce le cunoşteam. FM (1843), 642/12. Apoi eu, de, cum m-am obicinuit de atâta vreme ...-Să te desobicinuieştil pr. DRAM. 249, cf. POLIZU, pontbriant, D. în momentul judecării sale trebuie să încerci a uita modul tău de a privi lucrurile, influenţat de obişnuinţă, să-ţi dezobişnuieşti pentru o clipă ochiul spiritului EMINESCU, O. XIII, 565, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2. [Locuitorii] nu pot fi deso-bicinuiţi de aceasta, păcală, m. r. 351, cf. cade, dl, dm, M. D. ENC. S-a dezobişnuit, demult n-a mai participat la această întâlnire. CONTEMP. 1975, nr. 1 506,2/4, cf. dex. - Scris şi: desobişnui. - Prez. ind. dezobişnuiesc. -Şi: (învechit) dezobicinui (scris şi: desobicinui; pronunţat: -bici-) vb. IV. - Pref. dez- + obişnui. DEZOBIŞNUÎNŢĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Dezobişnuire. Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu, BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: desobişnuinţă. - PL: dezobişnuinţe. - Şi: dezobicinuinţă (pronunţat: -bici-) s. f. polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, barcianu. - Pref. dez- + obişnuinţă. DEZOBIŞNUÎRE s. f. Faptul de a (se) dezobişnui, (învechit) dezobişnuinţă. Cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desobişnuire. - Şi: (învechit) dezobici-nuire (pronunţat: -bici-) s. f. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF. - V. dezobişnui. DEZOBIŞNUÎT, -Ă adj. (Despre oameni) Care a renunţat la un obicei, un viciu; dezbărat. Cf. heliade, o. II, 345, PONTBRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D. <> (Prin lărgirea sensului) Al în primele vremi, ce greu apăsa, pe grumazul dezobişnuit al bietului om, jugul slujbei şi al vieţii ceremonioase, brătescu-voineşti, p. 179. - Scris şi: desobişnuit. heliade, o. ii, 345, resmeriţă, d. - PL: dezobişnuiţi, -te. - Şi: (învechit) dezobicinuit, -ă (scris şi: desobicinuit pontbriant, d., ddrf; pronunţat: -bici-) adj. - V. dezobişnui. DEZOBLIG vb. I. T r a n z. (învechit) A scuti (4). Cf. LM. începură a desobliga pre şcolerii neromâni a învăţa limba românească. SBIERA, f. S. 186. Refl. Se decise a se face recurs în contra decisiunii primăriei orăşăneşti ..., prin car ea se dezobliga pre sine de sarcina de a fi parte concurentă, sbiera, f. s. 366. - Scris şi: desobliga. - Prez. ind.: dezoblig. - Şi: deobligâ vb. I. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - Pref. dez- + obliga. 6917 dezobligare -921 - DEZOLANT DEZOBLIGÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) d e z o b 1 i g a şi rezultatul ei. Cf. gheţie,r.m. - Şi: deobligâre s. f. gheţie, r. m. - V. dezobliga. DEZOBLIGÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este scutit (4). Cf. GHEŢIE, R. M. -PL: dezobligafi, -te. - Şi: deobligat, -ă adj. GHEŢIE, R. M. - V. dezobliga. DEZOBLIGÂŢIE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezobliga. Cf. gheţie,r.m,alexi, w. -PL: dezobligaţii. - Şi: deobligaţiune (gheţie, r. m.), deobligâţie (alexi, w.) s. f. - Pref. dez- + obligaţie. DEZOBRINTÎ vb. IV. Refl. (Rar, despre răni) A se opri din inflamare. O petică de in să poartă împrejurul rănii ..., spre a să dezobrinti şi a nu să întinde rana. ap. tdrg. -Prez. ind.: dezobrintesc. - Pref. dez- + obrinti. DEZOBSTRU vb. I. T r a n z. (Med.; complementul indică vene, artere etc.) A destupa (1), a desfunda (2). Cf. dn2. -Prez. ind.: dezobstruez. - Din fi*, désobstruer. DEZOCOLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A scoate dintr-un înconjur, dintr-un ocol, din mijlocul a ceva; (regional) a dezînconjura. Cf. PĂSCULESCU, l. p. 336. - Scris şi: desocoli. PĂSCULESCU, L. P. 336. - Prez. ind.: dezocolesc. - Pref. dez- + ocoli. DEZOCUP vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică scaune) A lăsa liber, a nu reţine (5). Dezocupa [scaunele ocupate]. Cf. iordan, l. r. a. 198. - Prez. ind.: dezocüp. - Pref. dez- + ocupa. DEZODORIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică substanţe, corpuri etc.) A îndepărta mirosul neplăcut sau nedorit. Cf. alexi, w, dm, dn2, m. d. enc, dex. -Scris şi: desodoriza. alexi, w. - Prez. ind.: dezodorizez. - Din fr. désodoriser. DEZODORIZÂNT, -Ă adj, s. n. (Substanţă) care are proprietatea de a îndepărta mirosurile neplăcute sau nedorite; déodorant. Clorul ... se întrebuinţează ... ca desinfectant şi desodorizant. macarovici, CH. 271, cf. dn2, D. MED, M. D. enc, dex. O (Substantivat, m.) Dezodorizanţii acţionează ... diminuând secreţia transpiraţiei. LTR2. - Scris şi: desodorizant. - PL: dezodorizanţi, -te. - Din fr. désodorisant. DEZODORIZÂRE s. f. Acţiunea de a dezodo- r i z a şi rezultatul ei; operaţia de purificare a anumitor substanţe pentru îndepărtarea mirosului neplăcut; (rar) dezodorizaţiune. Dezodorizarea uleiului comestibil, dm, cf. LTR2, DER. Dezodorizarea uleiurilor vegetale se realizează prin antrenare cu vapori de apă. DC, cf. m. D. ENC, DEX. - PL: dezodorizări. - V. dezodoriza. DEZODORIZATÔR s. n. Dispozitiv care conţine o substanţă dezodorizantă şi care serveşte la dezodo-rizare. Dezodorizatorul e echipat ... cu conducte de alimentare şi de golire. LTR2, cf. dn2, dex. - PL: dezodorizatoare. - Dezodoriza + suf. -(a)tor. DEZODORIZAŢIIJNE s. f. (Rar) Dezodorizare. Cf. BIANU, D. S. - PL: dezodorizaţiuni. - Din fr. désodorisation. DEZOL vb. I. T r a n z. 1. (învechit; complementul indică ţări, regiuni, construcţii etc.) A devasta, a distruge (1), a pustii1 (1). Cf. negulici. Cristianii furioşi dezolau Solima şi rezbunarea devora un popol criminal, pâcleanu, i. ii, 163/2. Apele ce se scursără [din vulcan] ... dezolară toată ţara. COBÂLCESCU, G. 52/15, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, cade, scriban, D. + (Neobişnuit; complementul indică colectivităţi umane) A decima (1). Malaria dezolează populaţia ţărmurilor joase, ralea, o. 46. 2. A întrista, a mâhni profund; a deprima (1). Cf. NEGULICI, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Orice banalitate capătă din pricina vocii ei timbrate ...un înţeles ... care mă dezola, camil petrescu, p. 225, cf. scriban, d, dl, dn2, m. d. enc, dex. •O R e f 1. Are motiv să se desoleze. c. petrescu, î. ii, 183. - Scris şi: desola. - Prez. ind.: dezolez şi (învechit) desôl NEGULICI. - Din lat. desolare, fr. désoler. DEZOLÂNT, -Ă adj. Care întristează, care mâhneşte profund; jalnic, deprimant (1), (rar) dezolator (2). Cf. negulici, costinescu. Lucrul e ... dezolant, săm. i, 286, cf. cade. Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase. MINULESCU, vers. 125. Ceea ce este într-adevăr dezolant..., e că nu ştiu că sunt robi. C. petrescu, c. v. 281. Calea Plevnei era atunci largă cu aspect dezolant. G. M. zamfirescu, m. d. i, 13. Mai trist, mai dezolant apărea [cimitirul] în sfârşitul acela de toamnă. bart, e. 258. Tristeţea ştiută a mahalalelor, ... dezolantă, plină de melancolie. BOGZA, v. J. 181. Pustietatea dezolantă a odăii, beniuc, m. c. i, 136. Ce dezolantă este viaţa lor! tudoran, p. 50, cf. dn2, m. d. enc. Nicăieri în această operă nu se conturează ... o imagine atât de profund dezolantă a relaţiilor dintre bărbaţi şi femei, contemp. 1975, nr. 1 498, 4/10, cf. DEX. Totul era cu atât mai dezolant cu cât aşteptam primăvara ca pe o renaştere după infernul iernii. CĂRTĂRESCU, n. 135. Concluzia e imediată: atunci când 6931 DEZOLARE -922- DEZOLAT adevărul e dezolant, numai minciunile mai pot salva nobleţea şi fertilitatea vieţii, patapievici, c. l. 23. Peisajul în zona Gătaia ... era dezolant ieri dimineaţă: sute de case ,.. abia se mai zăreau din apele gălbui, murdare. RL 2005, nr. 4 595. ■<> (Adverbial) Lacul, de asemenea, neîngrijit, arăta jalnic, dezolant de murdar. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 9. Acum însă vedeam totul, clar, dezolant de clar. E. IONESCU, E. 45. - Scris şi: désolant. - PL: dezolanţi, -te. - Din fr. désolant. DEZOLÂRE s. f. Acţiunea de a d e z o 1 a şi rezultatul ei. 1. (învechit, astăzi rar) Devastare. Acei canonici încă se plâng asupra risipei de averi bisericeşti, ... desolarea mai multor biserici, bariţiu, p. a. i, 289, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., ALEXI, W., SCRIBAN, D. Totuşi, fondul biologic nu a fost împuţinat: pustiirea tătară din 1221 îşi seamănă dezolarea numai pentru câţiva ani. patapievici, c. l. 119. 2. întristare, mâhnire profundă; deprimare (1), (învechit, astăzi rar) dezolaţie (2). Pe tine nu te mişcă atâta desolare, Ce cade p-al meu suflet de tine părăsit? R. IONESCU, C. 166/3, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Te-ai deşteptat într-un haos de ruine, fericit dacă afli 'în mijlocul lor o inteligenţă amică, care să simtă cu tine dezolarea generală. MAIORESCU, critice, 72. Astfel ştiinţa, luându-ne mângâierea unei vieţi viitoare, ... pricinuieşte dezolare sufletească, gherea, st. cr. ii, 303. Tocmai anii tinereţii cari sunt socotiţi de obicei ca cei mai frumoşi ani ai vieţei mi-au lăsat o ... adâncă amintire de tristeţă şi de dezolare. SĂM. I, 119, cf. alexi, w., resmeriţă, D., cade. Există [la Bacovia] o atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede. LOVINESCU, C. v, 171. îşi închipui dezolarea până la tragedie a Bombonicăi EFTIMIU, N. 60. Boabe de năduşeală îi picurau pe frunte, dând feţei mai multă dezolare decât lacrimile. TEODOREANU, M. II, 211. Eu simţeam în glasul lui o dezolare rece şi profundă. SADOVEANU, O. IX, 400, cf. SCRIBAN, D. Ochii lui mari, negri se opreau întrebători asupra supusului ascultător, învăluindu-l cu un fel de dezolare, camil PETRESCU, o. II, 391. Dintre muchiile lor [ale minelor], care ar voi să exprime sub cerul imens ... dezolarea sau resemnarea, niciun sunet nu se desprinde. BOGZA, C. O 189. Doctorul, dezolat de starea lui îi curăţă încheietura. DEMETRIUS, A. 278. Arunc asupra voastră blestemul dezolării, jebeleanu, s. h. 45, cf. DL, DM, DN2. Spre dezolarea locuitorilor oraşului, primăria a hotărât irevocabil să-l dărâme [turnul], magazin ist. 1967, nr. 6, 80, cf. M. D. enc., dex. Trebuie să fi văzut măcar camera în care el şi-a petrecut copilăria ..., spre a-ţi da seama că o dezolare pornită dintr-un sat valah nu poate atinge prestigiul funebru al uneia răsărită dintr-un castel solitar. CIORAN, R. 191. Aproape totul de la poveste până la locaţii ... - dă mai degrabă o senzaţie de dezolare care dăunează filmului. RL 2005, nr. 4 619. + F i g. Loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă şi apăsătoare; pustiu (I 3), pustietate (2). Strigă şi se vaită ... în imensa desolare de pe ţărmul solitar. MACEDONSKI, O. I, 163. Ce sinistră evocare a naturii! Castelul pe stânca colţuroasă ..., fulgerele dese şi tăcute luminând dezolarea naturii. GHEREA, ST. CR. iii, 298. în odaia unde râdea şi cânta Adela, acum e întunecime şi dezolare, ibrăileanu, a. 211. [Cârciumile] aveau un aer de părăsire şi dezolare. SADOVEANU, O. X, 595. Văi ... cărora furtunile le-au smuls pădurile de brazi, lăsându-le pustii şi stranii, în marea lor dezolare. BOGZA, c. O 96, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desolare. - PL: dezolări. - V. dezola. DEZOLÂT, -Ă adj. 1. (învechit) Devastat, distrus (1), pustiit2. Comitatul ... era desolat, adecă părăsit cu totul de locuitori. BARIŢIU, P. A. I, 289, cf. pontbriant, D., LM, şăineanu2. Regiuni întregi ...să devie deşerturi dezolate. SADOVEANU, O. XX, 221. în tragică splendoare, prin dezolate stânci, Se profilează templul tău vechi pe o colină, pillat, p. 195, cf. scriban, d. Platoul ... e un pustiu dezolat, ralea, o. 85. 2. întristat, mâhnit profund; deznădăjduit (1). Dezolat de acest contratimp neprevăzut, căuta a-şi da cuvânt de strania şi neesplicabila neconsecuinţă a lui don Alfonso. heliade, d. j. 66/7. Menajează pe fiul meu, ... compătimeşte cu durerea unui părinte desolat. LĂZĂRESCU, S. 120/32, cf. PROT. - POP., N. D., pontbriant, d., lm. Dar aş căuta eu, amicul tău, tot aşa de dezolat ca şi tine, să te mângâi, caragiale, o. vii, 448. O arfa de aramă cu coarde ruginite, El sbârnăie pe dânsa un cântec desolat. eminescu, O. IV, 170. N-are muşterii şi stă dezolat în uşa prăvăliei, vlahuţă, S. a. ii, 230, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D., CADE. Dezolat, se întoarce spre interior. SEBASTIAN, T. 323. Otilia împreună mâinile dezolată: - Nu m-ai înţeles. CĂLINESCU, E. O. I, 209. Tell, dezolat, ţinea să meargă el să explice soldaţilor, camil petrescu, O. II, 650. lartă-mă, ... sunt dezolat. VINEA, L. I, 182, cf. DL, DM. E dezolat, căci el este pentru reînnoirea relaţiilor vechi. ist. lit. rom. ii, 272, cf. M. D. enc., dex. <> F i g. Acel adio ... mi-a dat o vie încredere în amorul tău, amor desolat, mare şi nobil, alecsandri, O. P. 122. S-ar fi zis că e o sărutare fragedă a naturii, depusă pe sânul sterp şi dezolat al morţii, hogaş, dr. i, 83. Casele sunt dezolate. Sobele şi vetrele Stau cu gurile căscate ... Ger, de crapă pietrele! topîrceanu, O. A. I, 250. Deasupra dâmbului şedea dezolată ruina roşie a unei case neterminate. CĂLINESCU, S. 5. Se aflau două lanterne, aruncând, seara, când erau aprinse, o palidă lumină asupra curţii dezolate, barbu, I. I, 198. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă, care trădează întristare, dezolare (2). Cu ton dezolat [spune], caragiale, O. vi, 234. Ea-l apucă de mână şi-l privi în ochi c-un aer dezolat, vlahuţă, s. a. ii, 213. Bufni de râs în faţa aerului dezolat al lui Dănuţ. teodoreanu, M. ii, 157. I-am răspuns cu un surâs dezolat, rigid ca de lemn. camil petrescu, p. 25. Şi astăzi regret acest răspuns sfios şi dezolat, vinea, L. I, 368. O (Prin lărgirea sensului) Mobilele simple din odaie parcă şi ele aveau mutra desolată. SĂM. II, 25. Pe faţa lui, altădată roşie, sănătoasă, se adânciseră nişte cute dezolate. cărtărescu, n. 284. - Scris şi: desolat. - PL: dezolaţi, -te. - V. dezola. 6933 dezolator -923 - DEZONORA DEZOLATOR, -OARE adj. 1. (învechit) Care devastează; pustiitor, distrugător (1). Cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d, COSTINESCU, LM. 2. (Rar) Dezolant. Cf. negulici, pontbriant, d, COSTINESCU, LM. Nimica nu merita a fi citat, totul fiind searbăd şi desolator. macedonski, o. iv, 23, cf. barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, DL, DM, DN2, DEX. - Scris şi: desolator. - Pl.: dezolatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) dezolătoriu, -ie (scris şi: desolătoriu PONTBRIANT, D.) adj. - Dezola + suf. -(a)tor. DEZOLÂŢIE s. f. 1. (învechit) Devastare, pustiire (1). Cf. CODRESCU, C. I, 7. Prin caracterul său cel slab, aduse în Englitera uciderea, focul şi dezolaţiunea. filimon, O. ii, 275. Aici ... este o dezolaţiune oribilă, pământul s-a uscat. I. ionescu, M. 584. Izbuti în scurtă vreme a răspândi pretutindene miserie, sânge şi desolaţiune. CONV. LIT. I, 258, cf. COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. 2. (învechit, astăzi rar) Dezolare (2). Cf. negulici. Mă aflam într-altă stare de dezolaţiune şi de cugetări. pelimon, I. 8/20. Oraşul acesta ... nu inspiră decât tristeţe şi dezolaţiune. filimon, o. ii, 33, cf. prot. -POP, N. D, COSTINESCU, LM. în starea aceasta de dezolaţiune scaunul ecumenic din Constantinopol însărcinează pe mitropolitul din România ... cu exercitarea tuturor drepturilor. EMINESCU, O. X, 208, cf. BARCIANU, ALEXI, w, ŞĂINEANU2, scriban, D. Mă uitam la tine şi te cercetam ... cu dezolaţiunea cea mai sinceră. C. PETRESCU, A. R. 25, cf. DL, DM, DN2. O L O C. a d j. şi adv. (învechit) în dezolaţiune = în părăsire, v. părăsire(2). O episcopie cu şapte sute de mii de suflete lăsată patrusprezece ani ... în desolaţiune. bariţiu, p. a. I, 555. Arborii ... nu prezentau vederii decât natura în dezolaţiune. FILIMON, O. II, 208. - Scris şi: desolaţie. negulici, costinescu, alexi, W. - Pl.: dezolaţii. - Şi: (învechit) dezolaţiune (scris şi: desolaţiune), (învechit, rar) dezolăţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. désolation, lat. desolatio, -onis. DEZOLAŢIUNE s. f. v. dezolaţie. DEZOLĂTORIU, -IE adj. v. dezolator. DEZOLĂŢIUNE s. f. v. dezolaţie. DEZONÉST, -Ă adj. (învechit, rar) Dezonorat. Cf. HELIADE, O. II, 340. - Pl.: dezoneşti, -ste. - Pref. dez- + onest. DEZONGULÂRE s. f. (Med. vet.) Desprindere a unghiei de pe falangele animalelor sacrificate. Dezon-gularea picioarelor de porc se poate face şi prin smulgere cu mâna. LTR2, cf. SFC iv, 312. + Desprindere şi cădere a cutiei cornoase a copitei. Cf. ltr2 vi, 310, DER, M. D. ENC, DEX2. - Cf. fr. d é s o n g 1 e r. DEZONOÂRE s. f. Starea de a fi dezonorat; pierdere a onoarei; p . e x t . desconsiderare; ocară (2), ruşine1 (I 4). Amorea (— iubirea) mia e pricina şi instrumentul desonorei meale. CALENDARIU (1794), 33/6. Desonoarele făcute naţiei americane. NEGULICI, E. II, 201/18. Nu mai precurmă nenorocirile şi dezonoarea cu care voeşte să mă apese. PÂCLEANU, I. I, 76/1, cf. polizu. Luxul toaletelor, echipagelor ... devine de multe ori causa de desonoare a familiei. GHICA, c. E. I, 189. Culpabilitatea E sucul răutăţii, abisul desolării, Ruşinea desonoarei. SERRURIE, p. 57. Soţul ..., nemaiputând suferi dezonoarea, luă deciziunea ... de a omorî pe infamul amăgitor al consoartei. FILIMON, O. I, 118, Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase ale Orientului, a căror fală o duc vro trei indivizi, a căror martiriu şi dezonori le duce poporul, sărmanul, eminescu, O. ix, 488. Destula dezonoare am pus pe-a noastră frunte, macedonski, O. li, 36, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Un document autentic ... atesta ... desonoarea unui fermier-general ... scos din funcţie. EFTIMIU, N. 13, cf. SCRIBAN, D. I-a fost străin şovinismul, socotindu-l ca o infirmitate, ca o dezonoare. sadoveanu, E. 191. Coane Alecule, a intrat dezonorul în oştire, eu nu mai stau. CAMIL petrescu, O. II, 242, cf. dl, DM. Nu voia să scoată un cuvinţel, pentru că asta l-ar fi umplut de dezonoare, barbu, princ. 246, cf. dn2, m. D. ENC, dex. Spiritul de castă [al aristocraţiei] ... considera că dezbrăcarea de haina corespunzătoare rangului însemna o dezonoare, z. mihail, t. p. 11. <> F i g . Din leagăn încă el era ruşinea mea, eu dezonoarea lui. contemporanul, i, 153. - Scris şi: desonoare. - Pl.: (învechit) dezonoare. -Şi: (învechit, astăzi rar) dezonôr s. n. - Din fr. déshonneur. DEZONÔR s. n. v. dezonoare. DEZONOR vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde onoarea (2); a (se) acoperi de ruşine; a (se) compromite, a (se) necinsti (2). Fratuciderile care desonoară omenirea, negulici, e. ii, 95/31. Ea te desonoră, face din tine o machină de pedeapsă, brezoianu, î. 146/1. Un om a înşelat o femeie, ca să-şi îndestuleze plăcerea de a o desonora. man. sănăt. 79/15, cf. POLizu. Cei nobili vor lepăda din spiţa neamului ... o treaptă nedemnă de nobleţă care îi dezonoră. GHICA, C. E. II, 628. Goni pe femeia ce-l dezonorase, filimon, o. i, 118, cf. prot. - pop. n. d, pontbriant, d. Nu ea, ci tu ai vroit să mă desonorezi. CONV. lit. v, 78. Coroana cea murdară ... Soldatu-o vinde cui se dizonoră. eminescu, o. viii, 63, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM. N-o să vă cerem nimic care să vă dezonoreze, barbu, 1.1, 377, cf. DN2, M. D. enc, dex. Nu spun că un 2 - 2 ... ne-ar dezonora, flacăra, 1975, nr. 48, 20, cf. dex. <> (Prin lărgirea sensului) Abate, răstoarnă supt zidurile noastre pe empiul ce a dezonorat numele tău. PÂCLEANU, I. II, 11/8. Juna fată ...a dezonorat perii cei albi ai părinţilor ei. filimon, o. I, 135. Acest nume tu nu ai dreptul să-l desonorezi. CONV. LIT. I, 201. De la această epocă ... datează scenele de brutalitate ... care au dezonorat parlamentarismul ungar. MAIORESCU, d. v, 89. Nu credeam totuşi 6943 DEZONORABIL -924- DEZORBI ca cutezanţa oamenilor de la putere să meargă până a dezonora justiţia, facând-o unealtă de partidr. eminescu, O. XIII, 233. Protectorul tău, a cărui casă o dezonorezi cu infama complice, caragiale, O. ii, 191. In articolele d-lui Caracostea sunt şi afirmaţii ce dezonorează logica, lovinescu, S. ii, 170. Panamalele acestor îndeletniciri vor desonora oraşul neîntrerupt, camil petrescu, P. 109. Maimuţăresc domnii o sminteală trecătoare, care dezonorează momentan şi Occidentul. C. petrescu, a. r. 24. + A viola (3); a dezvirgina. începu atât el, cât şi guardiele sale a răpi şi a dezonora pe soţiile şi fiicele nefericiţilor sicilieni, filimon, o. II, 267. -Scris şi: desonora. - Prez. ind.: dezonorez şi (învechit) dezonor, pers. 3 şi dezonor ă. - Şi: (învechit) dizonorâ vb. I. - Din fr. déshonorer. DEZONORABIL, -Ă adj. (învechit) Dezonorant. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., costinescu. -Scris şi: desonorabil. negulici, costinescu. -Pl.: dezonorabili, -e. - Pref. dez- + onorabil. DEZONORANT, -Ă adj. Care dezonorează, necinsteşte; (învechit) dezonorabil. Religia creştină catolică a fost introdusă atât de pe neaşteptate, cu forţa şi cu mijloace de constrângere, încât cei care se opuneau fie cât de puţin erau aruncaţi în cea mai dezonorantă sclavie, maior, s. îl, 45, cf. prot. - pop., n. D., COSTINESCU, alexi, W. Această „ieşire în tindă” ... nu avea nimic dezonorant, agîrbiceanu, s. 21. Dezertarea ar fi fost o crimă dezonorantă, rebreanu, p. S. 112, cf. CADE. Trebuia să facă o serie întreagă ... de acţiuni desonorante. EFTIMIU, N. 37. Nimic dezonorant nu li s-a întâmplat, sadoveanu, o. ix, 340. Societatea consideră îmbogăţirea prin orice mijloc, chiar desonorant, ca o dovadă de destoinicie şi talent. OŢETEA, T. V. 60. Desolidarizându-se de o atitudine dezonorantă pentru noi - îi urăm bun sosit! CONSTANTINESCU, S. III, 292, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Dezonoranta tehnică a strâmbării liniilor frumosului. flacăra, 1975, nr. 41, 16, cf. dex. Ambiţia de-a fi cel mai mare scriitor dintotdeauna al lumii este pur şi simplu dezonorantă prin facilitatea ei. cărtărescu, n. 252. •<> (Adverbial) A început ... să li se pară dezonorant a munci pământul rebreanu, r. i, 37. - Scris şi: desonorant. - Pl.: dezonoranţi, -te. - Din fr. déshonorant. DEZONORÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezonora şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, ddrf, barcianu, alexi, w., dn2. - Scris şi: desonorare. pontbriant, d. - PL: dezonorări. - V. dezonora. DEZONORÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut onoarea; care s-a făcut de ruşine; (învechit) dezonest. Jorj e desonorat, ... pierdut, negruzzi, s. iii, 187, cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W. Se credea nenorocit şi dezonorat, rebreanu, p. S. 90, cf. resmeriţă, D. Ai şi văzut ... copii dezonoraţi. CAMIL petrescu, t. i, 250. Mi-a căzut inima de frică, la gândul că ... sunt dezonorat. BRĂESCU, O. A. II, 107. Sunt un om dezonorat şi pierdut. SADOVEANU, O. IX, 545, cf. DL, DM. S-a considerat dezonorat şi s-a sinucis. MAGAZIN IST. 1967, nr. 7, 26, cf. M. D. enc., dex. (Prin lărgirea sensului) Dezonorant. Eu n-am un suflet atât de ... laş, ca să prefer ... o moarte dezonorată, pâcleanu, i. I, 105/8. - Scris şi: desonorat. - PL: dezonoraţi, -te. - V. dezonora. DEZONORATÓR, -OÁRE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care dezonorează. Cf. pontbriant, d., lm. A recurs atunci la o insinuaţiune şi mai meschină pentru D-sa, şi mai dezonoratoare pentru mine. eminescu, în plri, 296. - Scris şi: desonorator. lm. - PL: dezonoratori, -oare. - Şi: dezonorător, -oâre, s. m. şi f. pontbriant, d. - Dezonora + suf. -(a)tor. DEZONORĂTOR, -OÁRE s. m. şi f. v. dezonora tor. DEZORÂNDUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică obiecte) A deranja (1). Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desorândui. pontbriant, d. - Prez, ind.: dezorânduiesc. - Pref. dez- + orândui. DEZORÂNDUÎALĂ s. f. (învechit, rar) Dezordine (1). Desorânduielile toaletei ..., făceau cu adevărat din această streină un lucru ciudat. CR (1839), 12VIO, cf. STAMATI, D. - Scris şi: desorânduială. - PL: dezorânduieli. - Şi: dizorânduiâlă s. f. stamati, d. - Dezorândui + suf, -eală. DEZORÂNDUÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dezorândui şi rezultatul ei. Cf. pontbriant,d. -Scris şi: desorânduire. PONTBRIANT, D. - PL: dezorânduiri. - V. dezorândui. DEZORÂNDUÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre obiecte) Care este deranjat, deplasat de la locul lui. Cf. PONTBRIANT, D. -Scris şi: desorânduit. pontbriant, d. - PL: dezorânduiţi, -te. - V. dezorândui. DEZORBÍ vb. IV. T r a n z. (De obicei în descântece; complementul indică oameni) A face să-şi recapete vederea, să nu mai fie orb2 (1). Cf. pontbriant, d. De gură te-oi desmuţi, De ochi te-oi desorbi. marian, î. 16. De văz a desorbit-o, De urechi a desurzit-o. păsculescu, L. P. 116. <> (Complementul indică ochii) Vederea le-au desorbit ... Cozile le-au desnodat. MARIAN, v. 214. - Scris şi: desorbi. - Prez, ind.: dezorbesc. - Pref. dez- + orbi. 6954 DEZORBIRE -925- DEZORDINE DEZORBÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d e z o r b i şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desorbire. pontbriant, d. - PL: dezorbiri. - V. dezorbi. DEZORBÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care şi-a recăpătat vederea. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desorbit. pontbriant, d. - PL: dezorbiţi, -te. - V. dezorbi. DEZORBITÂT, -Ă adj. (Neobişnuit; despre ochi) Ieşit din orbită (2). Un schilod, cu cârja subsuoară, îşi aruncă ochii dezorbitaţi şi munceşte să vadă. arghezi, b. 29. -PL: dezorbitaţi, -te. - Pref. dez- + orbită + suf. -at. DEZORDIN s. n. v. dezordine. DEZORDIN vb. I v. dezordona. DEZORDINÂT, -Ă adj. v. dezordonat. DEZORDINĂ s. f. v. dezordine. DEZORDINE s. f. 1. Lipsă de ordine (2); neorânduială (2), deranj (1), (rar) neordine, (învechit, rar) dezorânduială. Desordinul era complect în vasel. HELIADE, D. J. 111/12, cf. NEGULICI. După fericitul dezordin ce domină în aceste locuri, ar crede cineva că totul este făcut de natură, pâcleanu, i. ii, 99/17, cf. PONTBRIANT, D, LM. Arată desordinea din prăvălie ipistatului. CARAGIALE, O. VI, 234. în desordinea vieţii. VLAHUŢĂ, P. 134, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2, TDRG. Ţi-o imaginezi dormind în dezordinea pânzelor albe. ibrăileanu, a. 176, cf. cade. Intră ... pe uşă şi eroul, ... cu părul într-o dezordine definitivă. LOVINESCU, C. v, 126. Dezordinea exuberantă din camera Olguţei. teodoreanu, m. ii, 79. Defilau, pe ecranul conştiinţei, reprezentări inofensive într-o dezordine agreabilă. E. ionescu, E. 160, cf. scrib an, d. [Pe scenă] oarecare dezordine, camil petrescu, t. ii, 133. O dezordine agreabilă ... se manifestează de la expoziţia exterioară până în toate fundurile prăvăliei. arghezi, B. 40. Nu făceam ... nicio dezordine. CĂLINESCU, C. O. 33. Dar dizordinea nu e decât altă ordine, blaga, z. 320. Un miraculos haos vegetal, o dezordine ... bogată. RALEA, O. 40, cf. DL. în odaie era o dezordine cumplită, v. rom. aprilie 1955, 163, cf. dl, DM, M. D. ENC. In jurul cabanei era dezordine. flacăra, 1975, nr. 44, 11, cf. dex, dn3. Pe uriaşa fereastră ...se vedea cerul de vară, înţesat de zdrenţele de flacără ale norilor, care căpătau formele, şabloni-zate în dezordinea lor, din picturile renascentiste. CĂRTĂRESCU, n. 66. <> Loc. adv. şi adj. în dezordine = (în mod) dezordonat, în neorânduială, v. neorânduială (2). Fuge în mizlocul rangurilor şi le pune în dezordin. PÂCLEANU, I. II, 191/3. Paloarea cea liniştită şi marmorie a feţei contrasta cu părul în dezordine. EMINESCU, P. L. 77. Natura ne prezintă viaţa şi priveliştile ei amestecate şi în dezordine. VLAHUŢĂ, s. A. II, 410. In fundul odăii, pe un pat sărac, o umbră de femeie slabă, palidă ... cu părul în dizordine. săm. i, 174. O cameră mare în dezordine, ib. II, 180. Era cu rochia sfâşiată la poale şi cu părul în dezordine. ibrăileanu, A. 165. O masă ... mare pe care veşnic erau hârtii în dezordine, camil petrescu, p. 237. [Capul] palid-roz ... peste care se revărsa pulberea de aur a zulufilor în dezordine, klopştock, f. 80, cf. STĂniloae, o. 113. Unii l-au găsit de prost gust, cu păru-i în dezordine. CĂLINESCU, C. O. 149. Răspunse ... uitându-se îngrijorată dacă nu era ceva aruncat în dezordine peste paturi, preda, m. 235. Seismografele aveau să înregistreze, în dezordine, urmările acestui infarct geologic, flacăra, 1977, nr. 10, 9. Peste câtva timp soseşte bărbatul necăjit şi ostenit din pădure, intră-n casă şi află toate în dezordine, snoava, iv, 400. <> F i g. E atât de greu să desluşeşti raza, Firul auriu al soarelui ... In această dezordine civilizată. S februarie 1970, 62. Totul părea în dezordine în fiinţa lui. preda, delir. 226. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă, haos; p.ext. lipsă de coerenţă. Disperaţi, trec de la dezordin la fugă. pâcleanu, I. II, 199/8, cf. pontbriant, d. în dezordinea vieţii înecând a ta gândire ..., Vei vedea cât de fatală-i duşmănia celorlalţi. vlahuţă, s. A. 76. în groaznica dezordine intelectuală şi morală de astăzi, măcar tineretul ... are nevoie de o cetire limpede. IORGA, în plr ii, 471. Rectorul ... s-ar fi crucit de dizordinea ce era în sală. agîrbiceanu, a. 35, cf. resmeriţă, d, cade. Nu se poate tolera dezordinea ... e nevoie de organizare. camil petrescu, t. ii, 441. Dumneata ai introdus oarecare dezordine în tabieturile mele. C. petrescu, C. v. 155. Ia vezi, colonele, ... ce-i dezordinea asta? BRĂESCU, v. A. 105. Ochiul lui nu păstrează din campanii decât dezordinile, sălbăticiile, sadoveanu, O. IX, 521. îndată voi găsi explicaţia multor dezordini din existenţa lui. CĂLINESCU, s. 406. Să termini cu zăpăceala şi dezordinea vieţii tale. vinea, l. i, 375, cf. dn2. în această dezordine, adunarea alese ... un comitet. magazin IST. 1968, nr. 4, 55. Nişte forţe ale naturii ... au încercat a impune dezordinea şi deznădejdea în multe părţi, contemp. 1975, nr. 1 496, 3/1, cf. dex. întemeierea emoţională a fascismelor era dată de credinţa că dezordinea egoistă a lumii va putea fi înlăturată printr-un nou tip de Stat. PATAPIEVICI, C. L. 307. Loc. adv. în dezordine = în mod neorganizat, haotic. Turburaţi de o spaimă neaşteptată, ca şi cum duşmanii i-ar ameninţa din spate şi ar arunca asupra lor cu tot felul de arme, au luat-o la fugă în dezordine. MAIOR, S. II, 80. Celelalte trupe greceşti... se retrag şi ajung în desordine la Văcăreşti. GHICA, S. 114. [Mulţimea] a rupt rândurile şi iese în dezordine. CARAGIALE, O. I, 83. Am năvălit în masă ..., îndrep-tându-ne în dezordine. BRĂESCU, A. 141. + Agitaţie politică sau socială, turbulenţă (1); răscoală1 (4). Acest mare rezbelator, văzând dezordinul ce domnea în imperiul lui Iuda, căzu asupră-i cu fieroşii asiriani. filimon, o. ii, 237. [Arhimandritul] nu s-a sfiit a face acte imprudinţi, a frecventa oamenii desordinei, a patrona ideile lor, ... însuşindu-şi prin aceasta un rol 6962 DEZORDONA -926- DEZORDONAT neînvoit de legi (a. 1865). uricariul, x, 368. Puterea ei zeească Din rădăcini se smulge, cumplită anarchie, Dizordine oriunde. CONV. lit. ii, 187, cf. COSTINESCU. Libertatea nu este ... anarhia, nu este dezordinea. bolintineanu, O. 254. Pentru evitarea unei aşa dezordine, ... prevede legea instrucţiei să fie 3 nume pe listă. MAIORESCU, D. II, 352. Dezordinile acelea au fost, pare-mi-se, semnalul unor vremuri grele, caragiale, O. Vil, 554. Schiţat în întâiele zile ale mobilizării, acest început de dezordine a fost, din fericire, repede înăbuşit. LOVINESCU, C. vi, 177. Nu poate permite guvernul să se întindă dezordinile în toată ţara. REBREANU, R. I, 305. Tratatele odată iscălite sunt contracte şi ideea revizuirii lor nu poate produce decât confuzie şi dezordine, titulescu, d. 169. Săptămâna asta au fost mari dezordini studenţeşti, camil petrescu, t. ii, 190. Nu ştiu precis la ce tratament înţelege onoratul guvern să fie supuşi studenţii arestaţi ..., implicaţi în ultimele dezordini. ARGHEZl, s. xi, 63. Comerţul a oprit pentru moment dezordinile sociale. RALEA, O. 55. Ei sunt elementele desordinei şi eu sunt apărător al ordinii. PAS, Z. IV, 167. N-au nevoie de dezordini în ţară. BENIUC, M. C. I, 32, cf. DL, DM, DN2, dex. + (Rar) Jaf, stricăciune (2). Cf. cade. + Dereglare, anomalie. Nebunia este o desordine fizică dusă în organisaţiunea creerilor. man. SĂNĂt. 77/22. Cei doi călători, înfăşuraţi în ipingelele lor, îşi urmau călătoria în linişte, privind acest dezordin al naturii. filimon, o. I, 270. Sunt boli constituţionale, sunt dezordini fecunde, care fac să existe omul, istoria şi fiinţa însăşi. liiceanu, J. 41. + încălcare a legii; neregulă. Apucase a descoperi o mulţime de abuzuri, defraudări şi disordine. bariţiu, p. a. i, 371, cf. pontbriant, d. Această linişte ar fi cumpărată cu dezordinea financiară, cu destrăbălarea administrativă, eminescu, o. x, 218. Nu răspunsese nimic, fiindcă îndată găsi explicaţia multor dezordini din existenţa lui. CĂLINESCU, S. 406. + imoralitate, destrăbălare, desfrânare (2). Această incurabilă maladie făcând mari progrese din cauza dezordinilor vieţii acestui mare artist ... triumfa ... asupra delicatului său fizic. FILIMON, O. II, 329. Sunt oameni cari nu se pot ridica decât prin dezordine, cari s-au însemnat prin ignoranţă şi incapacitatea lor în afaceri. EMINESCU, O. XIII, 52. Trist şi dureros sfârşit a vrut el să aibă nebunia şi dezordinea asta morală. VLAHUŢĂ, S. A. II, 252. Exemplele de desordine morală ... nu sunt mai puţin instructive când sunt arătate cu toate urmările lor. CONV. lit. XX, 353, cf. şăineanu2, CADE. Ipocrizia a fost un mijloc de apărare a unei instituţii care, într-o vreme când o morală întemeiată pe natură şi raţiune nu era încă posibilă, a ferit omul de dezordini etc. CĂLINESCU, C. O. 178. - Scris şi: (învechit) desordine. - PL: dezordini şi (învechit, rar) dezordine. - Gen.-dat. şi: (învechit) dezordinei. - Şi: (învechit) dezordin (scris şi: desordin) s. n., dezordină (scris şi: desordină COSTINESCU), dizordine (scris şi: disordine) s. f. - Pref. dez- + ordine (după fr. désordre). -Dizordine < it. disordine. DEZORDONA vb. I. T r a n z. (învechit) A strica ordinea, a pune în dezordine. Strâmbul ... vine, în numele dreptului şi al ordinei, spre a desordină societatea, zicând că stabile ordinea legală, heliade, o. II, 54, Cf. NEGULICI, LM. -Scris şi: desordona. negulici, lm. - Prez. ind.: dezordonez şi desordon (negulici). - Şi: dezordină (scris şi: desordină) vb. I. - Pref. dez- + ordona. Cf. it. d i s o r d i n a r e. DEZORDONÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care nu este deprins cu ordinea; p. e x t. (despre ţinuta, aspectul fizic etc. al oamenilor) neglijent (1), neîngrijit (2). Cf. BĂLĂŞESCU, GR. 124/15, lm. Părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi şi dezordinate bucle blonde, eminescu, O. Vil, 193. Cu toaleta ei dezordonată, cu părul vâlvoi, cu ochii aprinşi id. P. L. 84. Un om dezordonat, dar nicidecum viţios. CARAGIALE, O. III, 4, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., şăineanu2, TDRG, resmeriţă, D. Ziaristul acesta, în aparenţă violent şi dezordonat, nu era lipsit de o judecată rece, reţinută, camil petrescu, p. 205. Am cunoscut... un om dezordonat, rău îmbrăcat, c-o barbă mare. sadoveanu, e. 166, cf. cade, scriban, d., dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. Silueta lui firavă ... părul lung care-i cădea peste urechi în şuviţe dezordonate ... îl faceau să pară de cel mult douăzeci şi cinci de ani. CĂRTĂRESCU, N. 280. *0- (Glumeţ) Puricii sunt dezordonaţi. Când prinzi unul, ai înlăturat o agresiune. CĂLINESCU, c. o. 44. + (Despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care arată lipsă de ordine, care se petrece la întâmplare, care nu ţine seama de ordine, de reguli, de organizare, haotic. în feluritele şi dezordonatele încercări spre care l-a împins goana febrilă după ale artei, este una care ... introduce un element nou. MAIORESCU, CRITICE, 503. Ştiinţa devine o gimnastică intelectuală fară scop, o activitate dezordonată. CONTEMPORANUL, vn2, 205. E preferabilă pasivitatea absolută ... acestui joc dezordonat, camil PETRESCU, P. 75. Privea îndurerat la retragerea dezordonată a oamenilor, brăescu, v. a. 103, cf. scriban, d. Acest strigăt banal a schimbat soarta războiului: rândurile armatei s-au rupt, iar soldaţii s-au împrăştiat cuprinşi de o panică dezordonată şi laşă. patapievici, C. L. 113. O F i g. Era faţa cealaltă a hipersensibilităţii şi a emotivităţii desor donate, care aveau să facă din el un poet. camil petrescu, p. v. 9 (Adverbial) Se-nţelege, Marina găteşte dezordonat, ... eşti subalimentat. CĂLINESCU, e. o. i, 156. + (Despre viaţa sau modul de viaţă al oamenilor) Care este sau se desfăşoară necorespunzător cu anumite norme, obiceiuri etc., desfrânat (2), destrăbălat (1). Ducea o viaţă neregulată şi dezordonată. SĂM. îl, 259, cf. cade. în mijlocul unei lumi imense, ... a dus viaţa dezordonată ... a unui neînduplecat boem. LOVINESCU, c. VI, 151. Viaţă dezordonată şi infecundă de bogaţi, ralea, o. 51. Fostul său elev ... iubea traiul dezordonat şi nopţile albe. flacăra, 1976, nr. 28, 22. Drumul către a deveni alcoolic este foarte scurt şi consecinţele sunt dintre cele mai dramatice -viaţă ... dezordonată, chiar destrămată, certuri, bătăi. RL 2006, nr. 4 921. <> (Adverbial) Trăieşte modest, poate cam dezordonat, în locuinţe pe care le schimbă destul de des. ist. lit. rom. iii, 767. + (Despre mişcări) Fără ritmicitate; neregulat (1). Dl. Pietraru cu mai 6964 DEZORGANIZA -927- DEZORGANIZARE multă furie a urmărit, cu mişcări dezordonate, pe prinţul Bazil Şerban. camil petrescu, t. i, 127. Pornirea afectivă s-ar putea descărca în mişcări dezordonate. NEGULESCU, G. 144. Mişcările tale dezordonate riscă să-i năruie tot eşafodajul vinea, l. I, 370. în caz de epilepsie ... care se manifestă prin mişcări corporale puternice şi dezordonate, belea, p. a. 9. Această stare este urmată de o respiraţie dezordonată, id. ib. 169. Toate mişcările ei păreau dezordonate, preda, i. 233. *0 (Adverbial) Bicele se rotesc deasupra cailor care galopează dezordonat. BRĂESCU, O. A. I, 116. Se auzi ... fălfâiala mulţimii care respira dezordonat, barbu, G. 267. (Prin analogie) Desordonaţi şi haotici ... norii plutesc de la un capăt la altul al cerului, bogza, c. O 50. + (Rar; despre căsnicii) Dezorganizat (1). Solvent al unei cazărmi pedagogice ... şi uitat de o familie dezordonată, ... el a făcut ca toţi şcolarii fară mijloace, arghezi, S. xi, 77. + (Despre grupuri de fiinţe) Cu membrii aşezaţi în dezordine; p . e x t. agitat, neliniştit. Publicul, însă, dezordonat, nu-i da ascultare. CĂLINESCU, I. C. 95. Ciori cârâiră ...se adunară într-un stol dezordonat şi se depărtară. STANCU, R. a. I, 239. 2. (Despre lucruri, încăperi, locuri etc.) Care se află în neorânduială, lipsit de ordine; p . e x t. urât (II 1), neaspectuos. O scrisoare fară titlu, dezordonată, fară scrisul acela culcat şi mare, ci aproape drept şi mai mic. camil petrescu, P. 181. Schimbând aspectul locului ca o dezordonată grădină de experienţă botanică. C. petrescu, R. dr. 214. [Tipografiile,] mi-ai refăcut manuscrisele în plumb, ... dând slovelor dezordonate linia şi simetria unui meşteşug de giuvaere, arghezi, p. t. 168, cf. dl, dm. Cartea este un amestec dezordonat de statistică şi istorie, magazin ist. 1970, nr. 2, 9, cf. M. D. ENC. într-o zi ne vom trezi cu un oraş cam dezordonat, cam amestecat, flacăra, 1976, nr. 2, 5, cf. dex. <> (Prin lărgirea sensului) Literatura românească începuse a se descătuşa din nesiguranţa dezordonată şi lipsită ... de orice orientare. în plr ii, 266. Străzile, pieţele sunt inundate de lumina dezordonată ...a „flash”-urilor fotografice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40, 17/3. -Scris şi: desordonat. - PL: dezordonaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dezordinât, -ă (scris şi: desordinat bălăşescu, gr. 124/15) adj. - V. dezordona. Cf.fr. d e s o r d o n é. DEZORGANIZÁ vb. I. 1. Refl. (Despre instituţii, servicii, diverse activităţi etc.) A-şi modifica structura normală, alcătuirea; a-şi strica bunul mers; p. e x t. a se desfiinţa. Puterea armată a ţării, în vremea Brâncoveanului, se dezorganizează. BĂLCESCU, O. II, 23. Deacă oamenii ar merge tot sporind întru viţii; deacă cele bune pururea nu ar precumpeni pe cele rele ...; guvernurile noastre s-ar dizorganiza, nu ar mai fi nici lege, nici rândueală, nici credinţă, nici siguranţă. CALENDAR (1856), 6/9, cf. PONTBRIANT, D. Şcoala [lui Gh. Lazăr] se dezorganiză pentru că izbucni revoluţia de la 1821. densusianu, l. 133. Mai târziu ..., serviciul menzilurilor se desorganiza aproape cu totul. N. A. BOGDAN, C. M. 153, cf. CADE, SCRIBAN, D, DL. Nu a fost de acord cu scoaterea tuturor posturilor la concurs pentru a nu se dezorganiza reţeaua de media, flacăra, 1975, nr. 48, 17, cf. dex. -O Tranz. Eric I şi următoriul său fiu ..., diorganizând cavaleria sa deopotrivă cu a ungurilor, ... ucigându-le mai întreaga armie, le vârî frica în oase. SĂULESCU, hr. I, 237/24. Dezorganizaţi cu desăvârşire serviciile, reduceţi peste jumătate şcoalele elementare. MAIORESCU, d. I, 565, cf. şăineanu2. [Guvernul] se gândia tocmai să desor-ganiseze şcolile normale, în care nu mai trebuia să se mai predeie limba de stat. IORGA, L. II, 207. Dezorganizează armata, refuză sancţiunea regală de câte ori e vorba de vreo reformă mai serioasă. CAMIL petrescu, T. II, 351, cf. dn2, dex. Această manevră dezorganizează toate batalioanele, magazin ist. 1975, nr. 12, 16. <> (Prin lărgirea sensului) Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc ... nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult. EMINESCU, O. xill, 229. ♦ (Despre viaţă) A-şi schimba cursul normal. Mi s-a desorganizat complet viaţa, camil petrescu, T. I, 147, cf. DN2. [Profesorul] îşi abandonă slujba, îşi dezorganiză viaţa, ... ca să fie mereu în apropierea arhitectului. cărtărescu, n. 306. 2. T r a n z . (Complementul indică organismul uman sau funcţii ale acestuia) A face să-şi piardă caracteristicile sau funcţionarea normală. Cf. negulici, POLIZU, COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, M. D. ENC, DEX. (R e f 1.) Se întâmplă uneori până şi celor mai sănătoşi şi bine organizaţi oameni ...să cedeze acelei sugestii [a boalei] şi să lase astfel să se desorganizeze corpul MACEDONSKI, O. IV, 144. (Prin lărgirea sensului) Nişte turburări ale simţurilor pot dezorganiza eul. CONTEMPORANUL, Vb 511. - Scris şi: (învechit) desorganiza. - Prez, ind.: dezorganizez. - Şi: (învechit) dizorganizá, diorganizá vb. I. - Din fr. désorganiser. DEZORGANIZÁRE s. f. Acţiunea de a (se) dezorganiza şi rezultatul ei. 1. Modificare a structurii normale a unor instituţii, a unor servicii, a unor activităţi, a unor mecanisme etc, stricare a bunului mers; p. e x t. desfiinţare, (învechit) dezorganizaţie (1). Cf. dezorganiza (1). Faza de reforme în care părea a întră Moldova ...se prefăcea într-o combinaţie mai bună ..., dar unde elementul desorganisărei se susţinea. RUSSO, S. 116, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU. Ţara a cumpărat ... [liniştea internă] cu moartea zadarnică a mii de oameni, ... cu dezorganizarea completă a serviciilor publice, cu ruina financiară. EMINESCU, O. x, 219. Mai tot teatrul marelui dramaturg se poate reduce, de altfel, la schema dezorganizării unei colectivităţi prin viţiul unui singur om. LOVINESCU, S. I, 89. Trebuie să mărturisesc preferinţa mea pentru cărţile pline de învolburare, de haos şi de dezorganizare, care întrunesc lirismul cu substanţialitatea ... fără să atingă o cristalizare formală. CIORAN, R. 118, cf. SCRIBAN, D, dl, DM. Nevoia [stâlcirii neologismelor] ... nu se poate ivi decât într-o societate pe cale ... de totală dezorganizare. VARLAAM — SADOVEANU, 386, cf. DN2, M. 6966 DEZORGANIZAT -928- DEZORIENT ARE D. ENC, DEX. Entropia este o măsură de dezorganizare şi uniformizare, v. rom. februarie 1975,25, cf. dex. 2. Pierdere a caracteristicilor sau a funcţionării normale a organismului uman ori a funcţiilor acestuia; (învechit) dezorganizaţie (2). Cf. d e z o r g a n i z a (2). Cf. POLIZU. Pricina este că dezorganizarea nu-i pricinuită de [tulburări ale simţurilor], contemporanul, Vi, 511, cf. ddrf, barcianu, alexi, w, resmeriţă, d. Au luat naştere, după Spencer, prin dezorganizarea instinctului, primele licăriri ale funcţiunilor psihice. negulescu, G. 140. -O (Prin lărgirea sensului) Dezorganizarea sufletească ... este fixată în cele mai precise amănunte fiziologice, lovinescu, S. I, 357. - Scris şi: desorganizare. - Gen.-dat. şi: (învechit) dezorganizărei. - PL: dezorganizări. - V. dezorganiza. DEZORGANIZÁT, -Ă adj. 1. (Despre instituţii, servicii, activităţi etc.) Care şi-a modificat structura normală; care şi-a stricat bunul mers. Cf. dezorganiza (1). Cf. pontbriant, d, resmeriţă, D. Primarii treceau şi oraşul rămânea dezorganizat. ARGHEZI, B. 82, cf. dl, DM, M. D. enc, dex. în general, din studiul dosarelor lor reiese că aceşti tineri provin din familii dezorganizate. FLACĂRA, 1976, nr. 45, 22. + (Despre oameni sau ţinuta lor) Care este lipsit de organizare, de ordine etc. Ea era descoperită ..., cu toaleta ei dezorganizată, cu părul vâlvoi. EMINESCU, O. VII, 84. Dezorganizaţi pe de-o parte, bătuţi în afară pe de alta, condamnaţi a purta în spinare o generaţie care trăieşte tocmai prin această dezorganizare şi descompunere, noi vedem sorţii de izbândă ai luptei noastre naţionale împuţinându-se din ce în ce. id. ib. XII, 402. 2. (Despre organismul uman sau funcţii ale acestuia) Care şi-a pierdut caracteristicile sau funcţionarea normală. Cf. dezorganiza (2). Lipsesc descompoziţiunii acestor ţesuture desorganízate aerul şi apa. man. SĂNĂT. 122/16. Ar trebui ca maţele să fie desorganisate ...ca medicaţiunea să nu isbutiască. ib. 216/17, cf. LM, DDRF. - Scris şi: desorganizat. — PL: dezorganizaţi, -te. - V. dezorganiza. DEZORGANIZATOR, - OÁRE adj, s. m. şi f. (învechit) (Persoană, organism etc.) care dezorganizează. Cf. negulici. Cel mai mare număr de boale vin din năpădirea părăsiţilor ..., şi din stricăciunea căşunată din desorganisatoarea lor lucrare. MAN. SĂNĂT. 98/30, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, DEX2. -Scris şi: (învechit) desorganisator. - PL: dezorganizatori, -oare. - Dezorganiza + suf. -(a)tor. DEZORGANIZĂŢIE s. f. (învechit) 1. Dezorganizare (1). Anarhia şi dezorganizaţia domnesc pretu-tindenea. eminescu, o. xm, 43, cf. scriban, D, dl, dm. 2. Dezorganizare (2). Se va arăta folositoare în toate boalile ... numai să nu fie însoţite de stricarea învechită a organelor nobile dinăuntru, numită dizorganizaţie. AR (1830), 1/14, cf. negulici. Durerea, care este semnul desorganisaţiunii înseşi, încetează. man. sănăt. 122/14. Desorganisaţiunea osoasă se face aici cu o progresiune spăimântătoare, dar fără altă durere, ib. 297/21, cf. polizu. Neîncetat i se părea că aude împuşcături... închipuire fantastică! precum vezi, efect al desorganizaţiei creerilor. negruzzi, s. i, 33, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, COSTINESCU, LM, TDRG, SCRIBAN, D, DL, DM. - Scris şi: desorganizaţie. - PL: dezorganizaţii. -Şi: (învechit) dezorganizaţiune (scris şi: desorgani-saţiune), dizorganizaţie s. f. - Din fr. désorganisation. DEZORGANIZAŢIUNE s. f. v. dezorganizaţie. DEZORIENTĂ vb. I. T r- a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării (1), siguranţa direcţiei în care se îndreaptă; a se rătăci. Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Era o vilă ..., atât de deosebită ..., încât te facea să uiţi unde te afli, te desorienta, demetrius, a. 117, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc, dex. + A face să-şi piardă sau a-şi pierde cumpătul, siguranţa de sine, judecata rece şi clară; a (se) zăpăci (1,2). Cf. pontbriant, d, costinescu, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. [Divorţul] ... i-ar fi dezorientat ... sufletul, ibrăileanu, A. 65, cf. resmeriţă, D, CADE. Spiritul caragialian nu s-a rătăcit, nu s-a dezorientat, constantinescu, s. ii, 63, cf. DL, DM, dn2. Ne ... dezorientează cu îmbrăcămintea lor. flacăra, 1975, nr. 44, 4, cf. DEX. Mă încurca, mă dezorienta însă faptul că lumea nu părea să creadă posibilă o dragoste de felul celei pe care o simţeam eu. cărtărescu, n. 243. - Scris şi: desorienta. - Pronunţat: -ri-en-. - Prez. ind.: dezorientez. - Din fr. désorienter. DEZORIENTÂRE s. f. Faptul de a fi d e z o - r i e n t a t (1); stare a celui dezorientat. Cf. PONTBRIANT, D, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. ♦ (Med.) Pierdere a capacităţii bolnavului de a stabili raportul dintre persoana sa şi timpul, locul şi ambianţa în care se află. Cf. D. med. + Stare a celui descumpănit; nesiguranţă (1), şovăială (III), deconcertare. Cf. pontbriant, D. O astfel de activitate, încetul cu încetul, ar împrăştia desorientarea ce îmbrobodeşte sufletele tinere. LUC. II, 304. In loc să se încreadă acestui singur călăuz, Nicolae Costin se adresează, în desorientarea sa, pe rând la toată lumea, iorga, L. I, 91, cf. resmeriţă, d. Ce am mai putea răspunde ... [cuiva] care mă insultă prin dezorientarea stilistică a d-lui Dragomirescu? lovinescu, C. V, 52. Iubirea noastră e sterilă, ... şi dezorientarea noastră e imensă. GALACTION, o. 337. Atrage atenţia asupra „basmului călător” ... ce se mută din loc în loc ... şi contribuie astfel la denaturarea adevăratei istorii şi la dezorientarea cercetătorilor. BRĂTIANU, T. 14. în mare dezorientare se găsiră câteva minute [soţii], care se şi consultară din ochi. CĂLINESCU, B. I. 24. Verifică această dezorientare, această anarhie în toate domeniile vieţii economice. ralea, s. T. iii, 61. E mila cea mare, în care se topesc 6972 DEZORIENTAT -929- DEZOTRĂVIRE disperare, urlet, desorientare de • om primitiv. DEMETRIUS, A. 286, cf. DL, DM, dn2. Majoritatea populaţiei era cuprinsă de dezorientare şi descurajare. magazin ist. 1968, nr. 4, 8, cf. m. d. enc. Dezorientarea publicului este mai mult decât îndreptăţită. flacăra, 1975, nr. 44, 14, cf. dex. Vinovăţia morală ... e numai aceea în care vinovatul e simultan dezorientat şi conştient de dezorientarea sa. pleşu, m. m. 20. Nu ştiu cum aş putea descrie ... dezorientarea, agitaţia fară sens, mila pentru mine. E. IONESCU, E. 46. - Scris şi: desorientare. - Pronunţat: -ri-en-. - PL: dezorientări. - V. dezorienta. DEZORIENTÂT, -Ă adj. (Despre oameni) Care nu se poate orienta (1) în spaţiu, care nu ştie exact unde se găseşte, încotro trebuie să apuce. Cf. pontbriant, d. Se opri un soldat cu raniţa pe un umăr, unul dintre zecile şi sutele de soldaţi care priveau dezorientaţi. BENIUC, M. C. I, 254, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă dezorientare. Din chipul dezorientat cum trecea de pe un trotuar pe altul ..., se vedea că nu cunoştea casa pe care o căuta. CĂLINESCU, E. O. i, 8. + Care nu ştie ce atitudine să ia în faţa unei situaţii; descumpănit2, deconcertat. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. Eram tot dezorientat. Să merg înăuntru s-o semnaţi? camil petrescu, P. 327. Rămăsesem dezorientat. BRĂESCU, O. A. îl, 91. Mă refer la tipul de femeie ..., femeia modernă, complet dezorientată, care, intrată în cultură, nu se mai poate descurca, deoarece a fost prinsă într-un element eterogen. CIORAN, R. 84. Ce este patriotismul? M-a întrebat nu demult un tânăr cam dezorientat. CĂLINESCU, C. O. 195. în locul aristocraţiei vechi, ..., apare o clasă barbară şi puternică, avidă şi dezorientată, ralea, S. t. i, 79. Ea ar fi rămas deso-rientată, scârbită de ea. demetrius, a. 302. îşi trecu mâna pe faţă dezorientat, tudoran, p. 567, cf. dl. Dezorientată, mama se uită zadarnic la chipul nepătruns al bărbatului ei. preda, m. 472, cf. DM, M. D. ENC. Eroul dezorientat se lasă în voia pornirilor tulburi sau a logicii absurde, ll 1973; nr. 4, 861. Patru goluri, unul după altul, ale unei formaţii complet dezorientate. flacăra, 1975, nr. 41, 20, cf. dex. Acum se uita dezorientată în ochii Puicii. CĂRTĂRESCU, n. 222. *0 (Prin lărgirea sensului) S-a înălţat într-o după-amiază ..., gânditor şi dezorientat, balonul portocaliu. klopştock, F. 73. Zeci şi zeci de kilometri rămâne Oltul pe gânduri, desorientat de prea marea risipă pe care a făcut-o. BOGZA, C. O 142. , - Scris şi: desorientat. - Pronunţat: -ri-en-. - PL: dezorientaţi, -te. - V. dezorienta. DEZORN vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit, rar) A (se) despodobi. Cf. costinescu, lm. - Scris şi: desorna. costinescu, lm. - Prez. ind.: dezornez. - Pref. dez- + orna. DEZORNÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre obiecte) Care este lipsit de ornamente; despodobit. Cf. lm. - Scris şi: desornat. LM. - PL: dezornaţi, -te. - V. dezorna. DEZORZÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică intestinele animalelor tăiate) A descurca înlăturând seul care le ţine legate (Peştişani - Tismana). Cf. GL. OLT. Desfacem, dezorzâm maţele [de porc], ib., cf. L. ROM. 1961, nr. 3, 237. - Prez. ind.: dezorzesc. - Pref. dez- + orzi. DEZOS vb. I. T r a n z. (Complementul indică animale sacrificate sau peşti) A curăţa de oase. A desosa un pui. LM, cf. DN2. - Scris şi: desosa. LM. - Prez. ind.: dezosez. - Din fr. désosser. DEZOSÂRE s. f. Acţiunea de a dezosa şi rezultatul ei. Cf. ltr2, sfc iv, 319. - PL: dezosări. - V. dezosa. DEZOSÂT, -Ă adj. (Despre carnea de consum) Care este curăţat de oase (1); fară os. Cf. LM, DN2, DEX2. - Scris şi: desosat. LM. - PL: dezosaţi,- te. - V. dezosa. DEZOSTENÎ vb. IV. I n t r a n z. şi refl. (învechit, rar) A (se) odihni (1). Cf. pontbriant, d. + Tranz. (învechit, rar; complementul indică acţiuni) A lăsa la o parte, a neglija. Vreţi voi ca pentru un minut a desosteni băgarea de seamă şi a vă îndeletnici spre a plăcea? heliade, o. ii, 37, cf. pontbriant, d. - Scris şi: desosteni. - Prez. ind.: dezostenesc. - Pref. dez- + osteni. DEZOSTENÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezosteni şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desostenire. pontbriant, d. - PL: dezos-tenirl - V. dezosteni. DEZOSTENÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre acţiuni) Care este lăsat la o parte, neglijat. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desostenit. - PL: dezosteniţi, -te. - V. dezosteni. DEZOTRĂVÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A (se) curăţa de otravă, a (se) dezintoxica. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D. Cum baba te-a descânta, ... sângele ţi s-a disotrăvi, carnea la loc ţi-a veni. ŞEZ. V, 147. O (Prin lărgirea sensului) Un balsam ... ce nimiceşte moartea desotrăvind otrava, alecsandri, ap. ddrf. - Scris şi: desotrăvi. - Prez. ind.: dezotrăvesc. - Şi: (regional) dizotrăvi (scris şi: disotrăvi) vb. IV. - Pref. dez- + otrăvi. DEZOTRĂVÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezotrăvi şi rezultatul ei. Cf.pontbriant,d. 6984 DEZOTRĂVIT -930- DEZRĂDĂCINA -Scris şi: desotrăvire. pontbriant, d. - PL: dezo-trăviri. - V. dezotrăvi. DEZOTRĂVÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este curăţat de otravă; dezintoxicat2. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desotrăvit. pontbriant, d. - PL: dezo-trăviţi, -te. - V. dezotrăvi. DEZOXICORTICOSTERON s. m. Substanţă cu acţiune hormonală secretată de glandele suprarenale, având rol esenţial în metabolismul apei şi al electro-liţilor. Cf. DER, M. D. ENC. - Din fr. desoxycorticosterone. DEZOXID vb. I. T r a n z. (Complementul indică substanţe) A face să nu mai conţină oxigen (prin îndepărtarea lui cu ajutorul diferitelor procedee chimice); (învechit) a dezoxigena. Cf. negulici, prot. - pop., n. D., LM, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desoxida. - Prez. ind.: dezoxidez. - Şi: (învechit, rar) deoxidâ vb. I. pontbriant, d. - Din fr. desoxyder. DEZOXIDĂNT, -Ă adj., s. m. (Substanţă) care provoacă dezoxidarea, care dezoxidează; (învechit, rar) dezoxigenant. Cf. lm. De obicei la rafinarea acestor bronzuri se întrebuinţează ca desoxidant fosforul. ORBONAŞ, MEC. 45. Pentru dezoxidarea prin difuziune a oţelului se folosesc ... zguri dezoxidante. ltr2. Efectul ... diferiţilor dezoxidanţi e cu atât mai mare, cu cât conţinutul de oxigen în echilibru cu elementul considerat în baia metalică e mai mic. ib. Dezoxidanţii formează cu oxigenul combinaţii care nu afectează calitatea aliajului sau a metalului. DER II, 86, cf. DL, DM, DN2, DC, 232, D. MED., M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desoxidant. - PL: dezoxidanţi, -te. - Din fr. desoxydant. DEZOXIDÂRE s. f. Acţiunea de a dezoxida şi rezultatul ei; (învechit) dezoxidaţie. Cf. pontbriant, D. Dezoxidarea părţilor de lipit se face cu borax. ioanovici, tehn. 182. O dezoxidare completă ... se obţine când rafinarea finală se efectuează prin electroliză. LTR2. Dezoxidarea se efectuează prin introducerea în baia metalică a unor elemente. der, cf. DC, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desoxidare. pontbriant, d. - PL: dezoxi-dări. - V. dezoxida. DEZOXIDÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre substanţe) Care a fost supus dezoxidării; (învechit, rar) dezoxigenat. Cf. pontbriant, d., lm. -Scris şi: desoxidat. pontbriant, d., lm. - PL: dezoxidaţi, -te. - V. dezoxida. DEZOXIDÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Dezoxidare. Cf. negulici, prot. - pop., n. d. - Scris şi: desoxidaţie. - PL: dezoxidaţii. - Şi: dezoxidaţmne (scris şi: desoxidaţiune lm), dezoxidă-ţiune (scris şi: desoxidăţiune pontbriant, d.) s. f. - Din fr. désoxydation. DEZOXIDAŢIUNE s. f. v. dezoxidaţie. DEZOXIDĂŢIUNE s. f. v. dezoxidaţie. DEZOXIGENA vb. I. T r a n z. (învechit) A dezoxida. Nu vă faceţi sobele voastre ..., nici de tuci sau tinichea, căci, roşâindu-se prin foc, desoxigenă aerul man. sănăt. 28/3, cf. LM. -Scris şi: desoxigenă. - Prez. ind.: dezoxigenez, pers. 3 şi (învechit) dezoxigénâ. - Din fr. désoxygener. DEZOXIGENÂNT, -Ă adj. (învechit, rar) Dezoxidant. Cf. LM. - Scris şi: desoxigenant. lm.-PL: dezoxigenanţi, -te. - Din fr. désoxygenant. DEZOXIGENAT, -Ă adj. (învechit, rar) Dezoxidat. Cf. lm. - Scris şi: desoxigenat. lm. - PL: dezoxigenaţi, -te. - V. dezoxigena. DEZOXIRIBONUCLÉIC adj. (în sintagma) Acid dezoxiribonucleic = substanţă complexă care se găseşte mai ales în mediul celulelor vii, având un rol important în transmiterea ereditară a unor caractere şi însuşiri. Cf. DER, M. D. ENC. Celulele se îmbolnăvesc şi ca urmare a unui lanţ de modificări datorate ... ruperii lanţului acidului dezoxiribonucleic. flacăra, 1975, nr. 42, 17, cf. DEX. - Din fr. désoxyribonucléique. DEZRĂDĂCINA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot; a smulge (1). Copaciul înalt şi frunzos din rădăcină-l dăzrădăcinează. cantemir, ap. ddrf. Acel frumos pom ... deaca au înflorit, l-ai dăzrădăcinat (a. 1701). FN 92. Am văzut schimbări fară veaste, în văzduh, cu vremi reale: vânturi tari - care vor dăzră-dăcina copaci (a. 1704). ib. 156. Vânturi care dezrădăcinează orice au sădit, molnar, ret. 91/16, cf. lb. O furtună cu un vârtej atâta de înfricoşat, încât ... copacii cei mari ... îi dizrădăcina. DRĂGHICI, R. 111/25. O furtună mare desrădăcinează în furia ei copaci mari. buznea, F. 18/26. Un stejar ... desrădăcinat deodată de tempestă, pâcleanu, i. I, 180/9. Să rupe din munţi d-odată vro piatră mare de sus, ... Dezrădăcinând copacii. PANN, E. II, 86/5. Desrădăcinează cu greutate mare stejarul negruzzi, s. ii, 71, cf. polizu, pontbriant, d., costinescu, lm, barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG. Vântul ... desrădăcinează copacii. PĂCALĂ, M. R. 12, cf. DS, scriban, d. Buruienile ...le calci în fiecare zi şi le dezrădăcinezi, arghezi, S. viii, 246. Un uragan groaznic, care a desrădăcinat copaci. LINŢIA, P. I, 9. Au desrădăcinat păpurişul, au ridicat mâlul în sus pe costişe. GALAN, z. R. 43. Se întâmplă ca grâul de toamnă ...să fie dezgolit la rădăcină şi chiar dezrădăcinat de 6998 DEZRĂDĂCINA -931- DEZRĂDĂCINARE vânt. AGROTEHNICA, I, 273, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. O F i g .Au desrădăcinat preţioasele flori a culturii. RUS, I. III, 44/13. Să desrădăcinez nenorocitul pom al ştiinţei. NEGULICI, E. I, 11/10. <> (Prin lărginea sensului) Cine s-ar ispiti a o dezrădăcina [această sfântă carte] de la neunita adastă besearecă, să-i fie a să teame (a. 1765). IORGA, S. D. xm, 39. [Războiul] dezrădăcinează oraşele, răstoarnă împărăţiile, molnar, ret. 120/7. Slovele strămoşeşti ... fură cu totul desrădăcinate dintră români. MAIOR, IST. 253/5. Statorniceasca sa politică era ca să desrădăcineze, din locurile care era întrupate în împărăţia lor, pre nobili şi pre cei mari. oblăduirea, 3/4. Văzându-o că-ntr-atâta de amor s-a desperat, ...va găsi timp, Ca să-i dezrădăcineze acest al ei grozav ghimp. pann, e. iii, 17/4. Desrădăcinaşi marea ca s-o împroşti în soare, Ai vrut s-arunci în chaos sistemele solare, eminescu, o. rv, 63. Mă dusei şi, desrădăcinând în munte o stâncă uriaşă ce-mi căzu la îndemână, o răsturnai. HOGAŞ, M. N. 182. + (învechit, rar; complementul indică părţi ale corpului fiinţelor, fixate în ţesuturi) A smulge (2). Şi-i dezrădăcinară unghile tute doauădzăci. dosoftei, v. s. octombrie 92725. 1i dezrădăcinară dinţii şi măsealele. id. ib. 92727. 2. F i g. (Complementul indică idei, atitudini, stări, deprinderi etc, de obicei rele) A face să dispară, a înlătura cu totul; a stârpi (II 2), a desfiinţa, a lichida. Pre aceale eresure, ce încolţea şi răsărea, pre toate le dezrădăcinară (a. 1652). GCR I, 163/9. învăţătura cea cerească ... au dezrădăcinat din toate locurile păgânătatea şi au întins ... credinţa, antim, o. 84. Dumnezeu ne-au dăruit şi taina pocăinţei pentru ca să dezrădăcinăm cu dânsa toate vicleşugurile vrăjmaşului. id. ib. 349. Preste puţini ani, fraţilor! cu totul vom desrădăcina ucigătoarea boală a vărsatului, frăţilă, S. î. 5/6. Făţarnicii ... nu gândesc de altă ceva, fără numai cum vor putea desredecina binele şi cum să înrădăcineze răul. TOMICI, î. 43/19. Lăptăritu, vărzăritu şi cărnăritu, dezrădăcinându-le cu totul (a. 1822). DOC. ec. 249, cf. LB. Cultura desrădăcinează dintre oameni credinţa deşeartă. BOJINCĂ, D. 4/7. Să dezrădăcineze cu totul bănuiala boalei CR (1830), 33710. Se lua măsuri spre a dizrădăcina dintre tagma bisericească ... grosietatea neştiinţa, pregiudeţile. asachi, i. II, 220/8. Cel mai sigur mijloc de a desrădăcina oarecare prejudeţe era de a le arăta cât sunt ele de ridicole. NEGRUZZI, S. II, 146, cf. POLIZU, pontbriant, D. Trebuia desrădăcinat simţimântul rămas de la domnia seculară a fanarioţilor, maiorescu, d. iv, 9. Creştinismul ... n-a dezrădăcinat toate sărbătorile. CONV. lit. xxi, 355, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. Nu vrea să arăte numai ce ştie, ci pretinde să dezrădăcineze greşeli. IORGA, L. II, 592, cf. tdrg. Legile împăratului orânduise însă dascăli, ... ca să desrădăcineze instinctele rele din sufletul copiilor. VISSARION, B. 376, cf. SCRIBAN, D. Era o convingere ... [pe care] ar fi putut s-o desrădăcineze. demetrius, a. 190. A încercat să dezrădăcineze părerea unor învăţaţi străini după care limba noastră nu putea fi scrisă decât cu litere chirilice. IST. LIT. ROM. II, 41, cf. DL, DM, M. D. ENC, dex. O Refl. Boala împreună cu păcatele să se dezrădăcineze CORESI, ev. 246. Să oprească volnicia celor ce ... ar vrea a strica această bună orândueală, ca să înrădăcineze iarăşi cele ce s-au desrădăcinat (a. 1773). URICARIUL, IV, 26/1. Doară s-ar dezrădăcina şi din părţile noastre acest obiceai fară de milă. molnar, E. S. 14/12. Ideile greşite ... anevoe se pot desrădăcina. GHICA, C. E. III, 59. Greu şi foarte încet ... se desrădăcinează obiceiurile şi năravurile vechi. CARAGIALE, O. ii, 154. [Obiceiurile de la părinţi] se dezrădăcinează ... foarte greu. CONTEMPORANUL, III, 217, cf. DDRF. Unele din normele sale de transcriere trebuiesc combătute ... ca să se dezrădăcineze cu desăvârşire. bul. com. ist. I, 78. + (învechit; complementul indică oameni; adesea urmat de determinări care precizează sensul) A ucide (1), a nimici (1). Te va dezrădăcina den pământul viilor, psalt. (1651), 9571. Au certat Dumnezeu de năprasnă cu moartea pre neamul izrăilteanilor ... şi i-au dezrădăcinat în pripă de în lumea aceasta, cheia În. 3372. S-au nevoit ca să-l dezrădăcineze pe Constandin-Vodă din faţa pământului. IST. Ţ. R. 119. (A b s o 1.) [Părinţii] bine te vor cuvănta şi vei trăi ani mulţi; iar de te vor blestema, blestemul te va ajunge. Că blestemul părinţilor dezrădăcinează până la a treilea neam (a. 1777). GCR II, 111/10. O F i g. Pentr-aceea, Domnul nostru Isus Hristos ca un vraci înţelept dezrădăcinează această boală din sufletele noastre, varlaam, c. 224. 3. F i g. (Complementul indică oameni) A face să-şi părăsească locul de naştere şi a obliga să trăiască într-un loc nou, străin (în alte condiţii de mediu sau de viaţă). Ca toţi oamenii ... dezrădăcinaţi brusc dintr-un mediu ..., IosifRodeanu era condus de câteva simţeminte egoiste. AGÎRBICEANU, a. 218. Suferim de nostalgia trecutului, ca recrutul desrădăcinat din satul lui. BRĂESCU, A. 67. Populaţia romană întemeiată acolo de două veacuri nu a putut fi dezrădăcinată de un ordin imperial IST. LIT. ROM. I, 564. - Scris şi: desrădăcina. - Prez. ind.: dezrădăcinez. - Şi: (învechit) dezrădecinâ (scris şi: desrădecina LM), dăzrădăcinâ, dezredecinâ (scris şi: desredecina), dizrădăcina, (învechit, rar) dezrădicinâ (scris şi: desrădicina lb; prez. ind. şi: desrădicin ib.) vb. I. - Pref. dez- + [în]rădăcina. Pentru sensul 3, cf. fr. déraciner. DEZRĂDĂCINĂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezrădăcina şi rezultatul ei. 1. Scoatere din pământ a plantelor cu rădăcină cu tot; smulgere (1). Cf. dezrădăcina (1). Cf. lb, POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DDRF, philippide, P. 99, DS. La cerealele de toamnă se produce ... dezrădăcinarea şi expulzarea rădăcinilor. AGROTEHNICA, I, 310, cf. M. D. ENC, DEX. O (Agric.) Dezrădăcinarea plantelor = smulgere a unor plante care constă în ridicarea lor parţială (naturală sau mecanică) din locul de implantare, întreruperea contactului intim cu solul şi împiedicarea alimentării lor în condiţii bune; descălţarea plantelor. Cf. ltr2. + (învechit, rar) Smulgere din rădăcină a unei părţi a corpului fiinţelor, fixată în ţesut. Dezrădăcinările dinţilor. MINEIUL (1776), 26r727. 2. F i g. Dispariţie, înlăturare totală a unor idei, atitudini, stări, deprinderi etc. rele; stârpire (II 2). Cf. dezrădăcina (2). Aducând aminte faptele sale şi 6999 DEZRĂDĂCINAT -932- DEZRĂSUCI dezrădăcinarea care au făcut el la Timişvar, atâtea răutăţi ce facusă turburata oastea ţaranimei şi potolitul acelui pojar. M. COSTIN, O. 288. Dizrădăcinarea tuturor răpirilor şi nedreptăţilor (a. 1802). uricariul, I, 7/16. Spre desrădăcinarea vărsatului aceaste doao căi sânt. FRÂŢILĂ, S. î. 13/22, cf. LB. înfrânarea paternilor este cea mai dulce îndeletnicire a lor, iar desrădăcinarea realelor obiceiuri, slava lor. buznea, f. 14/16, cf. POLIZU. Ce a putut alta a se naşte fară decât desrădăcinarea mai întâi a limbei noastre. BĂLĂŞESCU, GR. XIX/8, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. + (învechit, rar) Distrugere (1), pustiire (1). Să vor vedea căderi de foc şi trăznete, de nişte gadine ... Şi aceastea sunt nişte oameni mai mult de minte turburaţi, decât ţicniţi, carii vor ispiti dăzrădicinarea celor locuri (a. 1699). fn 71. 3. F i g. Părăsire a locurilor natale (impusă de împrejurări obiective); p. e x t. schimbare esenţială a modului de viaţă; p . g e n e r . rupere, desprindere de trecut. Cf. dezrădăcina (3). Edificiul culturii româneşti nu se poate ridica decât pe temeliile trecutului. Dezrădăcinările sunt primejdioase, chiar în artă. REBREANU, în plr II, 413. Ultimii sentimentali vor avea să deplângă violente dezrădăcinări de popoare. NEGULESCU, G. 244. Şi atunci să te miri de ce francezii n-au gustul depravat şi chinuitor al străinătăţii, al dezrădăcinării, al existenţei suspendate, de ce exoticul la ei rămâne un vis interior ... ? cioran, r. 182. Aşa a coborât Fiul lui Dumnezeu iubirea şi harul dumnezeesc între oameni, întemeind împărăţia cerului care lucrează acum cu forţa bunătăţii efectiv la desrădăcinarea răului din om. STĂniloae, O. 246. Proletarizarea înseamnă dezrădăcinarea şi prima generaţie nu putea să nu trăiască procesul acesta cu sentimentul catastrofei, v. rom. aprilie 1960, 59. + Sentiment de nostalgie provocat de neadaptarea la condiţii total deosebite de mediu şi de viaţă; s p e c. analiză, studiu al acestui sentiment. Sămănătorismul ... a poetizat acea nostalgie a intelectualului de origine rurală, cunoscută sub numele de dezrădăcinare. CONSTANTINESCU, S. ii, 351. Nu e vorba de dezrădăcinarea strict sămănătoristă, de opoziţia sat - oraş. id, ib. m, 70. Evocarea satului e însoţită de un sentiment stenic ... poate şi ca replică la poezia dezrădăcinării, flacăra, 1975, nr. 41,9. ’ - Scris şi: desrădăcinare. - PL: dezrădăcinări. - Şi: (învechit) dezrădecinâre (scris şi: desrădecinare lm), dăzrădăcinâre, dizrădăcinâre, (învechit, rar) dezrădi-cinâre (scris şi: desrădicinare lb) s. f. - V. dezrădăcina. DEZRĂDĂCINĂT, -Ă adj. 1. (Despre plante) Care a fost scos din pământ cu rădăcină cu tot; smuls2 (1). Cf. dezrădăcina (1). Arburi veşteziţi fară de rod, de doao ori morţi, dezrădăcinaţi. N. test. (1648), 201715, cf. pontbriant, d., lm. Trunchiuri rezleţe, parte abătuţi de mâna omului, parte dezrădăcinaţi. CONV. LIT. XX, 831, cf. DDRF, DEX. ^ F i g. O singură apucătură denunţa oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat CARAGIALE, M. 42. Trec la zenituri dezrădăcinate. VOICULESCU, POEZII, li, 49. *0 (Prin lărgirea sensului) O cruce desrădăcinată mai purta urmele negre ale unui an. demetrius, a. 120. 2. F i g. (Despre oameni; adesea substantivat) (Persoană) care şi-a părăsit locul de naştere şi se simte străin în noul loc; (persoană) care nu se poate adapta (la noile condiţii de mediu şi de viaţă). Cf. dezrădăcina (3). Toată această turmă este lipsită de interesele adevărate ale vieţii, umplându-şi ... golul sufletesc de fiinţe dezrădăcinate cu tot felul de îndeletniciri, ibrăileanu, SP. cr. 241. Desrădăcinatul bursier va dori şesurile natale. C. PETRESCU, S. 138. Desrădăcinatul e purtat brusc înainte de civilizaţia modernă, sadoveanu, O. XX, 290. Manifestă o mentalitate acrită de dezrădăcinat şi îşi petrece exilul în deducţii austere şi absurde. RALEA, F. 42. Noul său volum ... reînviază cu mijloace noi vechea psihologie sămănătoristă a dezrădăcinatului. CONSTANTINESCU, S. II, 195, cf. DL, DM. Coşbuc n-a lăsat loc ... acelei psihologii de dezrădăcinat. CONTEMP. 1966, nr. 1 040, 1/2, cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desrădăcinat. - PL: dezrădăcinaţi, -te. - Şi: (învechit) dezrădecinât, -ă (scris şi: desrădecinat lm) adj. - V. dezrădăcina. DEZRĂDECINĂ vb. I v. dezrădăcina. DEZRĂDECINĂRE s. f. v. dezădăcinare. DEZRĂDECINÂT, -Ă adj. v. dezrădăcinat. DEZRĂDIC vb. I v. dezridica. DEZRĂDICĂRE s. f. v. dezridicare. DEZRĂDICIN vb. I v. dezrădăcina. DEZRĂDICINÂRE s. f. v. dezrădăcinare. DEZRĂGUŞÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (în dicţionarele din trecut) A (se) vindeca de răguşeală. Cf. PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: desrăguşi. pontbriant, d., gheţie, r. m. - Prez. ind.: dezrăguşesc. - Pref. dez- + răguşi. DEZRĂGUŞÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) d e z r ă g u ş i şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desrăguşire. pontbriant, d. - PL: dezrăguşiri. - V. dezrăguşi. DEZRĂGUŞÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Vindecat de răguşeală. Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desrăguşit. pontbriant, d. - PL: dezrăguşiţi, -te. - V. dezrăguşi. DEZRĂSUCÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface din răsucire prin învârtire în sens invers acesteia; (învechit şi popular) a (se) dezvârti. Băţişorul ... se învârteşte, dezrăsucindu-se aţişoara. 7011 DEZRĂSUCIRE -933 - DEZROBI ISPIRESCU, ap. TDRG. Ţinem firele răsfirate spre a se desrăsuci şi a nu se încurca, atila, p. 33. [O] parâmă subţire împletită anume ca să nu se poată întinde, nici dezrăsuci. tudoran, p. 183, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. Aceste prelungiri ... se desrăsucesc rapid. butură, eb. I, 189. + A (se) desface din depănătură. *0 F i g. Canidio, sfârşeşte ... şi îţi desrăsuceşte vârtelniţa cu farmeci! OLLĂNESCU, H. O. 385. Ar vrea mosorul vremii să se desrăsucească vertiginos. C. PETRESCU, C. V. 32. - Scris şi: desrăsuci. - Prez. ind.: dezrăsucesc. - Pref. dez- + răsuci. DEZRĂSUCIRE s. f. Acţiunea de a (se) dezrăsuci şi rezultatul ei. Cf. m. d. enc, dex. - PL: dezrăsuciri. - V. dezrăsuci. DEZRĂSUCÎT, -Ă adj. Care nu mai este răsucit; care s-a desfăcut din depănătură; (învechit şi popular) dezvârtit. Cf. M. D. enc, dex. - PL: dezrăsuciţi, -te. - V. dezrăsuci. DEZREDECIN vb. I v. dezrădăcina. DEZREGUL vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică obiecte) A deranja (1). Cf. pontbriant, D, costinescu. O Refl. (Prin lărgirea sensului) Trebile mele se desregulaseră în ambasade. NEGRUZZI, s. III, 466. - Scris şi: desregula. - Prez. ind.: dezregulez. - Pref. dez- + regula. DEZREGULĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (s e) d e z r e g u 1 a şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desregulare. pontbriant, d. - PL: dezre-gulări. - V. dezregula. DEZREGULĂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre obiecte) Deranjat (1). Cf. pontbriant, d. -Scris şi: desregulat. pontbriant, d. - PL: dez-regulaţi, -te. - V. dezregula. DEZRIDICĂ vb. I. T r a n z. 1. (Regional) A ridica (I 2). Cf. TDRG. Desrădică-ţi basmaua Să vezi pe cumnată-ta. marian, nu. 638. 2. (învechit) A ridica (I 6). Paşa voieşte a disrădica şi monopulul. AR (1829), 1192/11. Ferdinant ..., disrâdicând şi el incviziţia, li intări şi constituţia, ib. (1829), 237746, cf. bl iv, 193. O Refl. După con-glăsuirea tractaturilor ... comerţul cu negri se va dezrădica. ar (1829), 2302/2. + (Complementul indică oameni) A destitui. Biblioteca ...a trecut în posesiunea universităţii ... iar eu am fost desrădicat din custoziea ei. SBIERA, F. s. 299. -Prez. ind.: dezridic. - Şi: (învechit şi popular) dezrădica (scris şi: desrădica), (învechit) dizrădicâ (scris şi: disrădica), dizrâdicâ (scris şi: disrâdicd) vb. I. - Pref. dez- + ridica. DEZRIDICĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezridica (2) şi rezultatul ei. în puterea sus lămuritelor aezrădicări de zaierele, lăcuitorii prin-ţipaturilor se vor folosi cu un deplin slobod negoţ. AR (1829), 2162/27. Emanciparea ţăranilor, desrădicarea clăcei. SBIERA, F. s. 153. -PL: dezridicări. - Şi: dezrădicâre (scris şi: desrădicare) s. f. - V. dezridica. DEZROBÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică oameni, colectivităţi) A elibera din starea de robie (1); p. g e n e r. a elibera de sub o asuprire politică sau socială; (învechit şi popular) a slobozi (I 1). Muierea când va voi să-şi puie la cin politicesc pre bărbatul său sau când va voi să dezrobească ori să scoaţă de la închisoare ori să tămăduiască pre el ... iaste volnică să vânză lucru de zestre. LEGIUIRE, 46/32. Pă urmă desrobi pe toate roabele şi robii săi. GORJAN, H. I, 28/30. Colonia Liberia fu fundată de americani ... cu scopul de a lăţi cetăţănirea peste Africa şi de a avea loc pentru strămutarea negrilor desrobiţi din America. RUS, I. iii, 197/8. Mulţi din boieri i-au disrobit [pe ţărani], litinschi, m. 74/13. Constantin Mavrocordat desrobeşte vecinii. NEGRUZZI, s. i, 277. Numai munca a desrobit societăţile de sub jugul feodalismului. GHICA, C. E. I, 243, cf. PONTBRIANT, D. Ştirea ta e tristă foarte Nu că flu-meu a murit; Dar că chiar prin a lui moarte Pe români n-a desrobit. bolintineanu, o. 66, cf. MAIORESCU, L. 28. Ii desrobise din iobăgia domnilor. ODOBESCU, S. III, 524, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2. Trebuie să ne cunoască jertfele prin care i-am dezrobit şi am putut înfăptui unirea întregului neam românesc. în plr ii, 259, cf. scriban, d. Constantin Mavrocordat a desrobit pe rumâni ... şi pe vecini. OŢETEA, T. V. 34, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. Domnu ’ Cuza a dezrobit clăcaşii, că facea câte doosprezăce zile de clacă la propetar. vîrcol, v. 78. Cât priveşti în vadul tău, îmi trec trupile mereu Sî duc sî treacî Carpaţii Ca sî-ş dizrobească fraţii, folc. mold. ii, 171. <> Refl. pas. Ei s-au desrobit ... în anul 1747. rus, i. ii, 299/24. în 1843 se dezrobesc ţiganii statului, ap. tdrg. *0 R e f 1. La tine toţi năvălim Voind să ne desrobim. buznea, c. 127/6. Neapărata trebuinţă care îi silesc de a se desrobi de supt tiraniile vechiului lor guvern. negulici, e. ii, 201/7. Erau încă până acum patru, cinci ani robi ..., dar de când s-au dezrobit sunt mai răi. CONV. lit. XXI, 270. Azi lumea cică s-a civilizat, ţiganii s-au dezrobit. LUC. ii, 254. Sunt oameni care au căutat să se dezrobească şi să lupte pentru idealul lor. anghel, pr. 185. O F i g. Ştiinţa, dezrobită din lanţurile în care zace acum, va fi pentru toţi un mijloc de fericire. bacalbaşa, s. A. I, 207. Privirea, dezrobită cu totul, s-afundă lacomă şi setoasă în orizontul deschis. LUC. vil, 145. Anumite sărbători îl dezrobesc pentru o zi sau mai multe, iorga, c. i. i, 142. Suflul renăscător al vântului ... desrobeşte polenurile şi le împrăştie. ANGHEL, pr. \ \5.Eu zdrenţele visării mi le strâng In inima ce n-am mai dezrobit-o. LESNEA, VERS. 72. Haina asta îl strângea ca nişte chingi din care nu te mai dezrobeşti pe vecie. bacalbaşa, S. A. I, 97. Pentru Isabel, a fi liberă înseamnă a avea un soţ şi a purta rochiile scumpe cari 7020 DEZROBIRE -934- DEZROBIRE o vor dezrobi de dispreţul doamnelor de la dancing şi cinematograf. M. eliade, O. i, 20. + (Complementul indică state, popoare) A elibera de sub o ocupaţie militară sau de sub o asuprire străină; a face să devină independent. Amărăciunea sufletului său era fară margini, văzându-şi înşelate toate nădejdile sale de a desrobi ţara. F. aaron, i. ii, 175/15. Un grec desrobeşte ţara. NEGRUZZI, S. I, 279. Ardealul de Nord este în întregime dezrobit. în plr ii, 630, cf. dl, dm, m. d. enc., DEX. O R e f 1. p a s. Domnule maior, se dezrobeşte ţara. CAMIL PETRESCU, O. ii, 239. O Refl./« programa Dietei ardelene stetea ca acest popor să nu se poată desrobi în toţi vecii, bariţiu, p. a. i, 209. (Prin lărgirea sensului) [Plecaseră] cu opt secole înainte să desrobească mormântul Mântuitorului, eftimiu, N. 6. 2. A elibera din prizonierat sau dintr-o detenţie nedreaptă. Dionisie cel stoicos, căzând rob în războiul de la Heroneia ..., împăratul l-au desrobit. GOLESCU, P. 104/21. Întâmplându-se în războaie să cază în mâinile turcilor, împăratul să fie dator a-l desrobi. F. AARON, I. II, 291/16, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU. Cred că solul căpăta-va Să ni-i desrobescă [pe cei zălogiţi]. davila, v. v. 73, cf. ALEXI, w., dl, DM, dex. + (învechit; complementul indică obiecte depuse cu garanţie) A redobândi. Cf. ddrf. 3. F i g. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A elibera, a scăpa dintr-o situaţie umilitoare, apăsătoare, de o povară, de un rău, de un viciu etc. Sufletul omului, limpezit prin virtute, dezrobit de cele pământeşti prin credinţă ..., trăieşte numai pentru ţărână. MARCOVICI, d. 276/22. Noi vrem cultură sufletească, singura care, deschizând omului izvorul plăcerilor morale, îl dezrobeşte de plăcerile animalice. în PLR II, 113. Dar într-o zi, moartea ... l-a desrobit de zile. ANGHEL, PR. 64. Afirmări nouă, un spirit desrobit de unele apăsări ale trecutului, modernizat, aceasta e caracteristica epocei la care am ajuns, densusianu, l. 249. Această cufundare şi întraripare ... înnobilează sufletul şi-l desrobeşte. eftimiu, n. 69. Ţara poporului complect desrobit de nevoi şi întuneric va putea să împlinească viziunea profetică a acestui mare bărbat. SADOVEANU, O. XX, 78, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. (A b s o 1.) Deşi [moartea] desrobeşte uneori, e totdeauna impresionantă, lovinescu, C. v, 121. <> Refl. Copilul, care abia înţelege graiul nostru. arată trebuinţa de a să desrobi de legăturile neştiinţei. MARCOVICI, D. 389/1. Femeile ...se vor dezrobi în parte de prejudecăţile ce le apasă, contemporanul, v}, 24. Traducătoarea a izbutit să-şi însuşească fondul şi să se dezrobescă de forma originală. LUC. vil, 186. Fiecare ... se dezrobeşte de reprezentările colective ca să gândească singur, ralea, s. t. ii, 73. -Scris şi: desrobi. - Prez, ind.: dezrobesc. - Şi: (învechit şi popular) dizrobi (scris şi: disrobi) vb. IV. - Pref. dez- + robi. DEZROBÍRE s. f. Acţiunea de a (se) dezrobi şi rezultatul ei. 1. Eliberare din starea de robie (1); p. g e n e r. eliberare de sub o asuprire politică sau socială. Cf. dezrobi (1). Legiuirea ce s-au făcut ... pentru desrobirea ţăranilor rumâni rămâne şi va rămânea nestrămutată întru toată coprinderea ei. REG. ORG. 23/16. Prin măsurile orânduite de craiul, negrii insulelor Daniceşti ... s-au pus într-o treaptă de asemine aşăzământ cu evropeii şi desrobirea lor se poate socoti ca şi săvârşită, ar (1830), 121 Vl 8. Toată presa română au lăudat proiectul ... pentru desrobirea ţiganilor. RUSSO, S. 154. Proclamară că nu se bat decât pentru fericirea popolilor apăsaţi şi pentru dezrobirea lor. filimon, o. ii, 30, cf. pontbriant, d. Pentru-a patriei iubire, Pentru-a mamei desrobire Viaţa noastră să jertfim! ALECSANDRI, O. 91, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Proletariatul ...nu întârzie de a sluji puterea sa pentru propria lui dezrobire. în PLR îi, 157. Ştirbeiu a decretat în 1856 desrobirea ţiganilor, şăineanu, D. u. Unii din stăpânii satelor, spune actul de desrobire ..., s-au obişnuit a vinde pe vecini ca pe robi. oţetea, t. v. 34. Sistemul arendării impozitelor impuse lăutarilor a continuat un timp şi după dezrobirea ţiganilor, alexandru, i. m. 141, cf. dl, dm, dex. -O F i g. N-ar fi fost cu neputinţă ca din spiralele unui vals, din undele lungi ale unui tango să se işte vârtejul unei dezrobiri, vinea, l. ii, 27. (Prin lărgirea sensului) Nu putea să se discleşteză bietul Robinson din braţile căpitanului, bucurându-să împreună cu dânsul pentru dezrobirea corăbiei. DRĂGHICI, R. 301/1. In Francia ... s-a încercat desrobirea industriei ci şi a comerciului. ghica, c. E. I, 311. + Eliberare a unui popor, a unui stat etc. de sub o asuprire străină; dobândire a independenţei. Dar aici nu se lucra pentru bani, ci pentru desrobirea ţării şi apărarea drepturilor ei celor scumpe. F. aaron, i. ii, 153/6. Singurul chip de a câştiga amicia d-tale era de a contribui la desrobirea patriei sale. alecsandri, o. p. 173. Veacul desrobirii... lumea va trezi, mille, V. p. 100. Nu-i nicio răpire de ţară, nicio silnicie ... care să nu fi fost îndeplinită sub cuvântul ... de dezrobirea popoarelor. CONTEMPORANUL, vn2, 44. Se vedea ... în fruntea unei mulţimi imense de ţărani, călăuzindu-i spre lupta de dezrobire. REBREANU, I. 231. Tu, matcă a jertfei, stindard dezrobirii, Eşti scaun dreptăţii. VOICULESCU, POEZII, II, 131. Negreşit că Tolstoi, ... în calitatea lui de apostol al dezrobirei întru înfrăţire, putea pune în cătuşe şi-n ocnă Arta. arghezi, în plr ii, 80. Discutase despre dezrobirea slavilor de sub jugul turcesc, ist. lit. rom. i, 433. 2. F i g. Eliberare dintr-o situaţie umilitoare, apăsătoare, de o povară, de un rău, de un viciu etc. Cf. dezrobi (3). Dezrobirea spiritelor de sub jugul clasic, ... toate aceste vibraţiuni ale unei întregi epoce au trecut prin răsfrângerea lui Victor Hugo. MAIORESCU, CRITICE, 439. înduioşarea pentru suferinţele altora aduc omului lepădarea de sine, dezrobirea minţii de cele prea pămâneşti. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 22. Popa Nae a rugat pe Dumnezeu ..., cerând desrobirea de cele pământeşţi a bunichii Tarsiţal klopştock, f. 51. După desrobirea din întuneric şi nerecunoaşterea sclavilor, iată vine rândul fraţilor noştri mai mici. SADOVEANU, O. XX, 256. Pentru un grup de gânditori ... semnul distinctiv şi grija supremă a culturii europene au fost dezrobirea şi triumful personalităţii umane, ralea, S. T. iii, 8. - Scris şi: desrobire. - PL: dezrobiri. - V. dezrobi. 7021 DEZROBIT -935- DEZUMANIZA DEZROBÎT, -Ă adj. (Despre oameni, colectivităţi) Eliberat din starea de robie (1); p, g e n e r. eliberat de sub o asuprire politică sau socială. Cf. pontbriant, d, maiorescu, L. 28, ddrf, dex. <> (Substantivat) Cât de monstruos trebuise să fi părut şi de străin desrobiţilor. M. I. CARAGIALE, C. 64. De ce să ne învinuiască mereu cei desrobiţi? camil petrescu, p. 109. + F i g . (Despre mişcări ale omului) Sprinten (2), dezinvolt. I se pare o minune să vadă paşii ei moi, mişcările ei dezrobite, vinea, L. II, 140. ♦ (Despre state, popoare) Eliberat de sub o ocupaţie militară sau de sub o asuprire străină; independent. Poporul desrobit va răsufla liber gândirea sa. GMCA, C. E. I, 47. Te slăvesc, o! zi măreaţă pentru patria-mi iubită, Tu, ce-arăţi ochilor noştri Omenirea desrobită. alecsandri, p. i, 200. - Scris şi: desrobit. - PL: dezrobiţi, -te. - V. dezrobi. DEZROBITOR, -OARE adj, s. m. şi f. (Persoană) care dezrobeşte (1, 2). Mă bucuram ştiind că ... voi putea păşi printre arbori şi flori, ca un desrobitor. ANGHEL, PR. 8.1-am văzut păşind pe uliţele Bucureştilor mântuiţi, ...ca desrobitor i ai neamurilor, lovinescu, C. vi, 189, cf. dl, DM. Poporul a cântat pe Avram Iancu ca dezrobitor. IST. LIT. ROM. m, 884, cf. M. D. ENC, dex. O F i g. Fără oprelişte-i Jos la picioare Arcul prive-liştei Dezrobitoare, voiculescu, poezii, ii, 19. - Scris şi: desrobitor. - PL: dezrobitori, -oare. - Dezrobi + suf. -(i)tor. DEZROMANIZ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică popoare) A face să-şi piardă obiceiurile, cultura, modul de organizare, instituţiile şi civilizaţia romană; p.restr. (complementul indică ţări) a retrage romanii3 (I 1). Dacia n-a fost dezroma-nizată. contemporanul, vb 450. - Prez. ind.: dezromanizez. - Pref. dez- + romaniza. DEZROMÂNÎT, -Ă adj, s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care a renunţat la naţionalitatea română. Vezi ce laudă dă desromânitul loann Kemeni celuilalt desro-mânit ..., lui Gavriil Betlen, de este laudă a gefui pre alţii. ŞINCAI, HR. iii, 17/21. - Scris şi: desromânit. - PL: dezromâniţi, -te. - Pref. dez- + românit. DEZROŞÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit, rar) A face să dispară sau a dispărea culoarea roşie. Cf. costinescu. - Scris şi: desroşi. COSTINESCU. - Prez. ind.: dezroşesc. - Pref. dez- + roşi. DEZROURĂT, -Ă adj. (Rar; despre plante, plantaţii) De pe care a dispărut roua (1). Mă uit, ici acolo, prin ogrăzile cu grădini abia dezrourate şi parcă simt revărsându-se în aer o unduire aromată de pere şi de mere coapte. îl septembrie 1961, 37. - PL: dezrouraţi, -te. - Pref. dez- + rourat. DEZRUGINÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (în dicţionarele din trecut) A (se) curăţa de rugină (1); a face să devină sau a deveni strălucitor. Cf. pontbriant, D, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: desrugini. pontbriant, d, costinescu. -Prez. ind.: dezruginesc. - Pref. dez- + rugini. DEZRUGINÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) d e z r u g i n i şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. -Scris: desruginire. pontbriant, d. - PL: dezruginiri. - V. dezrugini. DEZRUMENÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Popular) A (se) demachia. Cf. barcianu, alexi, w. Mândra când e rumenită, Cu cinci sute nu-i plătită, Dar când se desrumeneşte, Nici doi bani nu mai plăteşte, jarnîk -BÂRSEANU, D. 440. - Scris şi: desrumeni. - Prez. ind.: dezrumenesc. - Pref. dez- + rumeni. DEZRUPE vb. III. T r a n z. (învechit, rar) A face să se desprindă, să se desfacă, să se detaşeze de ceva sau de cineva. Slobozeaşte ceia cărei pat năpaste şi tot tarul dezrupe. CORESI, EV. 51, cf. SFCI, 252, ib. 253. - Prez. ind.: dezrup. - Pref. dez- + rupe. DEZSEMĂN vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A nu se asemăna. De bunăvoia ta altor proaste şi lepădate fapte te asemeni şi de la cea mai de-a firea şi mai evghenichi te dezsameni. cantemir, i. i. i, 178, cf. id. ib. II, 290. - Prez. ind.: dezsâmăn. - Pref. dez- + semăna2. DEZSOGLĂSUÎ vb. IV. R e f 1. (învechit, rar) A se dezacorda (3). Adăogătoarele întru neam să dezso-glăsuiesc de la înfiinţitoare. eustatievici, gr. rum. 77v/7. O (Prin lărgirea sensului) Se dezsoglăsuieşte întrebarea de răspuns, când se întâmplează graiuri stăpânitoare mai multe căderi, eustatievici, GR. RUM. 147783. "Prez. ind.: dezsoglăsuiesc. - Pref. dez- + soglăsui. DEZULEIERE s. f. (Chim.) Operaţia de îndepărtare a uleiului reţinut de parafina brută, rezultată din procesul de deparafinare. Cf. ltr2, der, m. d. enc. - Pronunţat: -le-ie-. - PL: dezuleieri. - Pref. dez- + uleiere. DEZUMANIZA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a pierde caracterele specific umane; a face să-şi piardă sau a-şi pierde sentimentele omeneşti. Frica de moarte nu ne sileşte la josnicii; dorinţa de a „parveni ” nu ne dezumanizează, lovinescu, C. vi, 64, cf. DL, dm, DN2. Magistratul de odinioară se îmbrăca în robă, îşi punea peruca şi din momentul acela se dezumaniza, devenind o maşină judiciară. MAGAZIN IST. 1969, nr. 7-8, 193, cf. M. D. enc, dex. ♦ T r a n z. A face să fie lipsit de caracterul concret uman; a schematiza. Profilul capului nu este ... judicios construit, păcătuind prin anume defecte de proporţie, 7035 DEZUMANIZARE -936- DEZUMPLE care îl dezumanizează. contemp. 1949, nr. 120, 14/5. Nu e atât un dezaxat, pe cât un ambiţios, însetat de putere absolută, rob al unei singure patimi, ... care-l dezumanizează, ist. lit. rom. iii, 734. + Tranz. (Complementul indică personaje literare) A prezenta schematic, a reduce la liniile cele mai generale. Cf. dn2. - Prez. ind.: dezumanizez. - Din fr. déshumaniser. DEZUMANIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezumaniza şi rezultatul ei. Orgolios până la dezumanizare, ... el se prezenta, în schimb, cu totul dezarmat în faţa unui om lipsit de dorinţa de a poza sau a parveni, lovinescu, s. ii, 49, cf. dl, dm, m. d. enc. Cum a fost posibilă o dezumanizare? Fireşte, există explicaţii, magazin ist. 1974, nr. 5, 62. Socot lenea drept cea dintâi formă de dezumanizare. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 3/7, cf. DEX. *0* F i g . Nu vrem să spunem că ... această dezumanizare a stilului ne deranjează prea mult, ci numai că preţul operaţiei este prea ridicat. COTEANU, s. f. i, 84. ~ PL: dezumanizări. - V. dezumaniza. DEZUMANIZAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut caracterele specific umane. Cf. dn2, m. d. enc., dex. O* (Substantivat) Zeci de ani această fată zvăpăiată îşi urâse şi nesocotise tutorele, ca pe un dezumanizat şi viţios. lovinescu, c. vi, 116. -PL: dezumanizaţi, -te. - V. dezumaniza. DEZUMFLA vb. I. Re fi. 1. (Despre obiecte umflate sau despre părţi ale corpului inflamate; p. e x t. despre corpul oamenilor sau al animalelor) A-şi recăpăta volumul normal sau a-şi scădea volumul. Beşica cea umflată se desumflă, se sbârceaşte! maior, P. 44/24, cf. VALIAN, V., POLIZU, LM, DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Clarinetul se lamenta şi cimpoiul se dezumfla, într-o larmă inestetică şi jalnică. MIHĂESCU, D. Ar 72, cf. DL, DM. Baloanele tale viitoare, cele mai multe, se vor dezumfla fară zgomot, sleite nesimţit. ARGHEZI, c. J. 73. Vorbea, cimpoaiele ... se umflau, se dezumflau. STANCU, D. 43, cf. M. D, ENC., dex. Vita sare şi rage şi apoi ... se dezumflă şi scapă. şez. iii, 203. O Tranz. Pânza de păianjene dezumflă obriuţeala. . delavrancea, s. 265. S-ar fi spus că pământul îşi umfla şi dezumfla ritmic coastele ca foalele unei orgi uriaşe. COCEA, S. i, 211. Această fiertură [de mesteacăn] ar dezumfla pe bolnavii cu umflătură în boalele de inimă şi rinichi VOICULESCU, L. 211. Baloane jalnice, pentru că umezeala le dezumfla şi le oprea zborul. BARBU, ş. N. 257, cf. M. D. ENC., dex. <> F i g. Vânzătorilor de inimi, negustorii de viaţă! Li se dezumflă treptat buzunarele. DEŞLiu, g. 57. (T r a n z.) în ciuda încercării judecătorului ... de a dezumfla personajul, Capone încă funcţiona ca un „mit”, flacăra, 1975, nr. 48, 22. 2. F i g. (Despre oameni) A-şi reveni dintr-o stare de exaltare, de îngâmfare sau de mânie; a se tempera2, a se resemna, a se potoli. Cf. iordan, l. r. a. 497, dl, dm. Seara, ... după ce-am descărcat ultimul car de cucuruz, m-am dezumflat şi m-am scofâlcit Lăncrănjan, C. iii, 341. In acea clipă Mânecuţă s-a dezumflat de veninul mâniei şi a izbucnit şi el în râs. SADOVEANU, O. XXI, 303, Cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: desumflă şi desunfla (barcianu). - Prez. ind.: dezumflu. - Şi: (învechit şi regional) dezîmflâ (scris şi: desîmfla costinescu; desînfla lb, pontbriant, d., COSTINESCU, bujorean, b. l. 246), (regional) destîmflâ (t. papahagi, c. a. 85), destumflâ (mat. folk. 1 579), dizîmflâ (scris şi: disîmfla Com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI) vb. I. - Pref. dez- + umfla. DEZUMFLARE s. f. Acţiunea de a (se) dez-u m f 1 a şi rezultatul ei; (rar) dezumflat1, dezumflătură. Cf. VALIAN, V., POLIZU, COSTINESCU, DDRF, PHILIPPIDE, P. 99, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. -Scris şi: desumflare. COSTINESCU, ddrf. - PL: dezumflări. - Şi: (învechit) dezîmflâre (scris şi: desîmflare costinescu; desînflare heliade, paralelism, i, 67, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM.) S. f. - V. dezumfla. DEZUMFLAT1 s. n. (Rar) Dezumflare. Cf. M. D. ENC., DEX. - V. dezumfla. DEZUMFLÂT2, -Ă adj. 1. (Despre obiecte umflate) Care şi-a recăpătat volumul normal sau care şi-a scăzut volumul; care nu mai e umflat. Cf. ddrf, resmeriţă, d. Cu baloanele tale dezumflate vei întâlni baloanele care nu se mai dezumflă, şi te vei mâhni. ARGHEZI, C. J. 73. Baloanele aproape dezumflate ale vânzătorului de cravate abia pluteau în aerul umed. barbu, ş. n. 226, cf. M. D. enc., DEX. <0* (Prin lărgirea sensului) Un pardesiu de şantug cu mânecile dezumflate şi tragice părea că-şi cerşeşte trupul fugit, vinea, L. I, 68. 2. F i g. (Despre oameni) Temperat (2), resemnat, potolit2 (1); dezamăgit. Spuse cuvintele acestea cu timiditate, dezarmat, dezumflat. Toată morga îi căzuse. eftimiu, n. 69. Mă gândesc cu câtă groază se va regăsi - în faţa abisului personal - infirm, cu picioarele moi, dezumflat. E. IONESCU, E. 40. învârtea la aparat ... din ce în ce mai nedumerit, mai dezumflat. TUDORAN, P. 583, cf. dex. - Scris şi: desumflat. ddrf. - PL: dezumflaţi, -te. -Şi: (învechit) dezîmfîât, -ă (scris şi: desîmflat, -ă LB, PONTBRIANT, D., LM.) adj. - V. dezumfla. DEZUMFLĂTURĂ s. f. (Rar) Dezumflare. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. - Scris şi: desumflătură. costinescu. - PL: dezum-flături. - Şi: (învechit) dezîndlătură (scris şi: desîm-flătură PONTBRIANT, D.) S. f. - Dezumfla + suf. -(ă)tură. DEZUMFLE vb. III. Tranz. (Regional) A goli, a deşerta (2). Toate aceste grupuri ... umplu şi dezumplu platformele tramvaielor şi pântecele roşii ale autobuzelor. MIHĂESCU, D. A. 121. Pistoalile i le lua, De iarbă le desumplea Şi cu vin i le umplea, mat. folk. 59. 7043 DEZUNI -937- DEZVĂLUI - Scris şi: desumple. - Prez, ind.: dezúmplu. - Pref. dez- + umple. -t DEZUNÍ vb. IV. T r a n z. (Astăzi rar) A separă (1); f i g. a învrăjbi, a dezbina (3). O zână rea ..., Carea nu sufere nice un bine, Ci toate strică şi desuneşte. budai-deleanu, ţ. 73, cf. lb. Eu pusei în gând să fac o lovire c-o adâncă politică, ca să desúnese pe Protezilas de Filocle, trimiţând prin taină la flotă pe Timocrat. pleşoianu, t. iii, 16/10. După Atila, trei feciori ai săi moşteniră împărăţia lui cea întinsă; jaluzia însă îi desuni, îi dezghină. F. aaron, i. i, 21/18, cf. VALIAN, V, STAMATI, D. Străinii ... vin să ne desunească, să ne descintească. NEGRUZZI, S. II, 48, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, costinescu, LM. Să lupte pe faţă ... împotriva duşmanilor ce ar mai voi să le strice frăţia şi să-i dezunească. ISPIRESCU, M. V. 47, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d, cade, m. d. enc. <> R e f 1. C-a fost în şase secuii o biată despărţire Şi numele lui Ruga ce-ntâi s-a disunit, Ca un fatal exemplu în veci s-a pomenit I. NEGRUZZI, S. II, 12, cf. costinescu, LM. O R e f 1. r e c i p r. F i g. Să vedem oare unescu-să întră doao idei una cu alta sau desunescu-să, atunci să zice că judecăm. MICU, L. 74/7. - Scris şi: desuni. - Prez, ind.: dezunesc; pers. 3 şi: (învechit) deziină (budai-deleanu, ţ. 364). - Şi: (învechit) dizuni (scris şi: disunî) vb. IV. - Pref. dez- + uni. DEZUNÍE s. f. (învechit, rar) Dezunire. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 82. - Scris şi: desunie. heliade, paralelism, i, 82. -PL: dezunii. - Dezuni + suf. -ie. DEZUNÍRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a (se) dezuni şi rezultatul ei; (învechit) dezunie. [Principele Macedoniei], cu a sa politică, dăzunire seamănă (a. 1703). fn 121, cf. BUDAI-DELEANU, lex. Conjuga-tivul este o vorbă care închieie vorbele, frasele ... sau prin unirea lor una cu alta, sau prin desunirea ori tăgăduirea unia şi întărirea altia. HELIADE, PARALELISM, II, 140. Desunirile poporului cu boierii; stricarea armatei spre a face clăcaşi. BĂLCESCU, m. v. 21. Niciodată încrederea în viitorul României, una, mare şi nedespărţită nu a ieşit din inima noastră. Niciodată dezunirea nu va fi păcatul la care vom cădea (a. 1850). plr I, 141. Dezunirea nu au săpat-o jurnaliştii şi criticii moldoveni, au săpat-o ... aceste închipuiri singuratice care, în lipsă de realităţi, s-au aruncat în ideologii. RUSSO, S. 163, cf POLIZU. Aceste ure şi certuri între doi sau mai mulţi oameni aduseră dezunirea în toată emigraţiunea. GHICA, A. 765, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DDRF. BARCIANU, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, CADE, DL, M. D. ENC, DEX. - Scris şi: desunire. - PL: dezuniri. - Şi: (învechit, rar) dizunire s. f. stamati, d. - V. dezuni. DEZUNÍT, -Ă adj. (Astăzi rar) Separat; fig. învrăjbit, dezbinat (3). După nişte observaţii ale mele, mai că n-aş crede să vă puteţi sui la cifra de zece sau de dâuăzeci, şi aceia desuniţi, pe când ceilalţi sunt mulţi. GHICA, C. E. II, 618, cf. PONTBRIANT, D, LM. Poezia nu mai produce impresia unui întreg organic, ci a unei înşirări de strofe desunite. MAIORESCU, CR. I, 108, ddrf, resmeriţă, D. Sunt două piese ... aproape lipsite de acţiune, care pun în scenă un cuplu dezunit T ianuarie 1969, 93, - Scris şi: desunit. - PL: dezuniţi, -te. - V. dezuni. DEZUNITQR, -OARE adj. (învechit, rar; despre conjuncţii) Disjunctiv. Astfel sunt: conlegători: „şi”, „e” sau „i”, ..., desunitori: „sau”, „au”, „ori”. HELIADE, PARALELISM, II, 140. - Scris şi: desunitor. - PL: dezunitori, -oare. - Dezuni + suf. -(i)tor. DEZUNIÛNE s. f. (învechit, rar) Dezunire. Cf. COSTINESCU, LM. -Scris şi: desuniune. COSTINESCU, LM. - PL: dezuniuni. - Din fr. désunion. DEZVĂDUVÎ vb. IV. T r a n z. f a c t. (învechit, rar; complementul indică femei văduve) A scoate din starea de văduvie printr-o nouă căsătorie. De-a fi văduvă ..., o dizvăduvesc şi mă disholteiesc totodată. ALECSANDRI, T. 569. - Prez. ind.: dezvăduvesc. - Şi: dizvăduvi vb. IV. - Pref. dez- + văduvi. DEZVĂIERÂT s. n. (Regional) Desprimăvărat (Podeni - Orşova). Cf. folc. olt. - munt. i, 411. - Cf. d e z v ă r a. DEZVĂLĂTUCÎ vb. IV. T r a n z. (Rar; complementul indică obiecte înfăşurate) A desfăşură (1). Cf. SCRIBAN, D. <> R e f 1. Fig. Parcă ies pădurile d-atunci şi cad pe miriştile de azi, cresc şi se dezvălătucesc în zare. VISSARION, fl. 250. - Scris şi: desvălătuci. scriban, d. - Prez. ind.: dezvălătucesc. - Pref. dez- + vălătuci. DEZVĂLÎ vb. IV v. dezveli. DEZVĂLÎRE s. f. v. dezvelire. DEZVĂLÎŞ s. n. (Regional) Loc, teren liber (des-pădurit). Tăiem în lung înaltul desvăliş de pe Podul-Calului. vlahuţă, ap. CADE. - Scris şi: desvăliş. - PL: dezvălişuri. - Dezvăli + suf. -iş. DEZVĂLÎT1 s. n. v. dezvelit1. DEZVĂLÎT2, -Ă adj. v. dezvelit2. DEZVĂLUI vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică fiinţe, obiecte etc. sau părţi acoperite ale acestora) A lăsa, a face să se vadă, ridicând, dând la o 7058 DEZVĂLUI -938- DEZVĂLUI parte învelitoarea sau învelişul care acoperă; a descoperi (1), a dezveli (1). Desvăluie galbena faţă a Catarinei. negruzzi, s. iii, 489, cf. polizu, ddrf, ‘ ŞĂINEANU2, Colţurile gurii i se lărgesc aşa încât îi dezvăluie dinţii, rebreanu, N. 61, cf. resmeriţă, d., CADE. Părul lui cânepiu dezvăluia o frunte mare. BENIUC, M. C. I, 95, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, F i g. Răcoarea dimineţii limpezi liniile, dezvăluind oraşul din negura uşoară ce-l acoperea, anghel - IOSIF, c. L. 34. Acest lăuntric soare, Din haosul vieţii mi te-a dezvăluit, voiculescu, poezii, ii, 289. Boii se odihnesc ..., lumina trece ca un fulger, îi dezvăluie o clipă, apoi noaptea poienii îi acoperă iar. sadoveanu, o. i, 283. Ziua deplină dezvăluia câmpii cu holde. id. ib. 506. Bine că veni omul acela al lui D[umne]zeu de ne dezvălui din nepriceperea noastră. CĂTANĂ, p. B. îl, 12. <> Refl. Mâine, pe când ziua se dezvăluie din noapte. EMINESCU, N. 138. După risipirea ceţei de dimineaţă, ziua se dezvălui frumoasă, beniuc, m. c. i, 122. + (Rar; complementul indică clădiri) A descoperi (1). M-am oprit în faţa unei case, deasupra căreia nişte lucrători ,.. zoreau s-o dezvăluie, anghel, pr. 11, cf. dl. + (Complementul indică vestigii, comori) A scoate la iveală, a dezveli (1). Ele au dezvăluit, chiar în Forum, ... urmele celor mai vechi locuitori ai Romei primitive. BRĂTIANU, T. 28. Săpătorii au dezvăluit ruinele oraşului necunoscut, magazin ist. 1970, nr. 6,45. 2. T r a n z. F i g. A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arăta, (rar) a dezveli (2). Ar fi poate să dezvăluim aici un trist capitol de istorie contemporană. GOGA, în plrii, 501. Poeziile ... au ... calitatea de a ne dezvălui un suflet în care licărea o sensibilitate nouă. densusianu, l. 211. Prin ... scrisori şi cărţi poştale ... şi-a dezvăluit încetul cu încetul pasiunea. rebreanu, i. 85, cf. resmeriţă, d. Mânuitorii de fetişe ... sunt consideraţi ca stăpânind multe din cele văzute şi nevăzute şi ca putând, prin urmare, dezvălui rosturile lor. negulescu, G. 62. Zeii de altădată dezvăluiesc vremii noastre rostul şi singura menire a vieţii. COCEA, S. I, 112. Literatura oficială ... cuprindea prea puţine elemente care să-mi dezvăluie adevărul, sadoveanu, O. XX, 132. Numai în zilele înnorate, când peste tot pământul pluteşte aceeaşi lumină cenuşie, munţii sunt nevoiţi ... să-şi dezvăluie adevărata lor culoare, bogza, c. O. 267, cf. dl, dm. O mare nelinişte ... mi-ar fi dezvăluit primejdia, preda, I. 287. Această operă ... dezvăluie cultura lui Antim Ivireanul IST. LIT. ROM. I, 538. Ca să descoperim care din ele [înţelesurile] figurează în text când subiectul însuşi nu ne-o dezvăluie prin prezenţa lui, trebuie să cercetăm circumstanţele. COTEANU, S. f. n, 107. Faimoasa invenţie îşi dezvăluie miracolele şi azi. contemp. 1971, nr. 1 288, 10/1. In felul acesta poemul îşi dezvăluie adâncimile de mit. LL 1972, nr. 3, 434. Termeni diferiţi ... ne dezvăluie complexitatea unor fapte mari. cl 1973, 174, cf. M. d. enc. Reporterul ... incită eroii să-şi dezvăluie felul de a gândi, flacăra, 1975, nr. 40, 12. Dezvăluie trăsături esenţiale ale psihicului ţărănesc. v. #OM. februarie 1975, 50, cf. dex. Răul major este acesta: manifestarea, în loc să mă dezvăluie, a ajuns să ascundă, iar orientarea noastră între semne devine defectuoasă, patapievici, C. l. 250. Pietrele preţioase ... păreau nişte indivizi anodini, civilizaţi, alături de aceste divinităţi ale unui mundus subterranus dezvăluit de ştiinţa lui Athanasus Kircher. cărtărescu, n. 148. Alegerile [din Portugalia] au dezvăluit dezamăgirea profundă a ... milioane de alegători faţă de partidele existente. RL 2005, nr. 4 546. <> Refl. Dar acum, când o lume nebănuită mi se va dezvălui? camil petrescu, P. 95. Mi se dezvălui astfel o lume nebănuită. M. i, caragiale, C. 46. Numai că, pe când la Rembrandt individul ni se revelează oarecum succesiv, ...la Rodin el se dezvăluie intreg efortului nostru căutător. CIORAN, R. 34. Nu e locul aci să stărui asupra realismului ortodoxiei, dar el i se desvâlue oricărei minţi. STĂNILOAE, 0. 66. Calitatea sufletească a omului se dezvăluie tocmai în puterea lui de a citi această eventuală ne-apariţie a binelui, pleşu, M. M. 74. 3. T r a n z. (Adesea urmat de determinări care precizează sensul) A spune, a aduce la cunoştinţa cuiva; a da în vileag,^ a destăinui (1), a dezveli (6), a divulga. Voi dezvălui ... secrete pe care nu le cunoşti. pâcleanu, l. II, 27/7, cf. tdrg. Toţi întoarseră deodată ochii spre el ca şi când le-ar fi dezvăluit o mare taină. rebreanu, R. I, 127. Ordonă duhovnicului să-i dezvăluiască taina, eftimiu, n. 165. Salomia îi ... dezvăluise taina din casa simigiului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 95. Raportă cazul ..., dezvăluind pe criminali. CĂLINESCU, I. C. 107. Ţiganca îi dezvăluie o taină. SADOVEANU, O. XIII, 140, cf. SCRIBAN, D. Mai are tătuţu câteva taine, pe care le va dezvălui în patru ochi ARGHEZI, C. J. 48. Cei doi negustori nu mai aveau cum să facă vreo greşeală şi să le dezvăluiască la toţi prezenţa. CAMIL PETRESCU, O. II, 107. îi dezvăluise felul de viaţă cu minciunile şi apucăturile lui Silion. vinea, 1. II, 261. N-ar fi vrut să dezvăluie un secret atât de nepătruns al vieţii ei. preda, delir. 33, cf. M. D. enc., dex. „Susţinătorii noştri sunt în sală*\ a dezvăluit Stanciu. RL 2005, nr. 4 630. Consilierii ... nu au vrut să dezvăluie dacă a venit sau nu la serviciu, adevărul, 2006, nr. 4 834. *v* R e f 1. pas .Va trebui să intre în funcţie nobleţea împăratului, căruia i se dezvăluie situaţia. CĂLINESCU, i. 182. ^ Refl. [în ceruri] inima se desvăluie şi se arată după cum este. marcovici, C. 46/21. în ochii săi se desvăluie secretele Olembului. pâcleanu, I. îl, 64/21. A ajuns lumea să crează că arta este un secret care nu se dezvăluie ... decât numai adepţilor ei. ap. tdrg. Pionul adversarului strecurat în rândurile unui partid se dezvăluie la un moment dat. RL 2005, nr. 4 681. <> F i g .în zboru-i dezvăluind secretul, Condeiul se izbeşte în ţărmuri de hârtie. VOICULESCU, poezii, îi, 341. Marea ... îşi dezvăluie toate tainele. ralea, O. 35. O (Prin lărgirea sensului) O scriere ...ne dezvăluie pe scurt tainele acelui trai de padişah. odobescu, s. I, 293. ♦ Refl. (Despre oameni) A se face, a se lăsa cunoscut (în adevărata lumină). Să silească pe adversarul său a se desvălui şi el. pâcleanu, 1.1, 112/2. O individualitate puternică nu se dezvăluie prin incidentele vieţii. CONSTANTINESCU, s. I, 237. Martor şi personaj al istoriei, Constantin C. Giurescu se dezvăluie mai degrabă cu discreţie. flacăra, 1976, nr. 37, 11. Autorul romanelor ... se dezvăluie mai curând în aceste pagini decât în amplele sale proze parabolice, ib. 1978* nr. 52, 17. + Refl. 7058 DEZVĂLUIALĂ -939- DEZVĂŢ pas. A se afla, a se descoperi (3). Tot acum se dezvăluie că bătrânul capelan, care-l crescuse, era propriul lui tată. IST. lit. rom. ii, 652. O nouă d(fvadă a patriotismului său se dezvăluie în 1711. scânteia, 1975, nr. 10 331. O Tranz. Actorul însă, dezvăluind eul său plin de entuziasm, e un liric, eminescu, O. xiv, 261. O Tranz. Fig. în fiece odaie dezvăluiam cu frică Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc. PILLAT, P. 77. Valea Motrului, ursită ca domniţa din poveşti, Să tot doarmă neschimbată până o dezvăluieşti! id. ib. 152. 4. R e f 1. A se desfăşură înaintea ochilor, a se expune, a se înfăţişă. Toată armata se desvăluie în vederea sa. pâcleanu, I. II, 11/13. încântătorul tablou ce se dezvăluie dinaintea ochiului. GHICA, ap. tdrg, cf. şăineanu2. Aci Moldova noastră toată se dezvăluieşte ochiului. ANGHEL, PR. 171, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Pământul făgăduinţei se va dezvălui în faţa noastră. beniuc, M. c. I, 143, cf. dex. -O Tranz. (Cu pronumele în dativ) Este ... important pentru România a-şi dezvălui tezaurile în faţa Europei, cu ocaziunea expoziţiunii universale. ODOBESCU, S. ii, 85. Unda Dunării înşelătoare îşi dezvăluie mersul puternic. TOPÎRCEANU, O. A. II, 13. Se-arată tot Ardealul cu munţi şi cu coline, Dezvăluindu-şi codrii şi apele lui line. pillât, P. 101. + A se dezvolta (3), a evolua. Prin regulele limbii ... se desveluie într-înşii putinţa de a grei. IORGOVICI, O. 6/15. Vedem crescând şi desvăluindu-se în sufletul înălţimii tale sentimenturi. MARCOVICI, D, 126. Spiritele au început a se dezvălui în razele civilizaţiei. alecsandri, o. p. 178. Primăvara se dezvăluia cu repeziciune. SADOVEANU, O. xxi, 458. 0 Tranz. (Cu pronumele în dativ) Pomii tineri îşi dezvăluiau verdeaţa în soarele verii, sadoveanu, O. m, 53. -Scris şi: desvălui. - Prez. ind.: dezvălui şi (rar) dezvăluiesc. - Şi: (învechit) dezveliri (scris şi: desvelui) vb. IV. -Pref. dez- + [în]vălui (cu unele sensuri după fr. dévoiler). DEZVĂLUIALĂ s. f. (învechit, rar) Dezvăluire (1). Cf. POLIZU. - Scris şi: desvăluială. polizu. - PL: dezvăluieli. - Dezvălui + suf. -(e)ală. DEZVĂLUÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezvă- 1 u i şi rezultatul ei. 1. Cf. d e z v ă 1 u i (1). Să vor vedea mari gătiri ... înarmare, în nişte locuri de mare, şi dăzvăluire veatrelor a o seama de corăbii (a. 1699). FN 72, cf. POLIZU, RESMERIŢĂ, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. 2. Cf. d e z v ă 1 u i (2). Acele scene ... pare că opreau mersul şi dezvăluirea acţiunei dramatice. EMINESCU, O. XI, 480. Fără a urmări mai departe desvăluirea caracterului pozitivist al catolicismului. STĂniloae, o. 141. Complexitatea, dramatismul şi frumuseţea ... reies din dezvăluirile ei interioare [ale vieţii satului]., români a literară, 1971, nr. 141, 3/3. în dezvăluirile privind psihologia femeilor, să se vadă mai degrabă refuzul mistificării, nevoia de adevăr, ll 1972, nr. 3, 384. Dezvăluirea unei laturi a caracterului omenesc. V. ROM. februarie 1975, 50. Poeziile sunt ... dezvăluiri de experienţe interioare. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 2/10. Opţiunea pentru o carte sau alta însemnând dezvăluirea unei structuri sufleteşti. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 9. + (învechit, rar) Dezvoltare (a unor organe), creştere, maturizare. A priveghea cu luare-aminte asupra pruncilor la formaţia şi desvăluirea tuturor organelor lor atât fireşti, cât şi înţelegătoare. PR. 8/20. 3. Cf. d e z v ă 1 u i (3). Binevoinţa cu care esaminatorii îmi adresară cestiunele ... chiar acea dezvăluire prin care ei mi le îndreptau ... mă făcură a simţi un neajuns. BREZOIANU, î. 26/27. Ministerul ... confirmă oficial stări de fapte a căror dezvăluire era socotită până acum operă subversivă. BOGZA, A. î. 503. Ore întregi a durat infama lui dezvăluire. PREDA, DELIR. 255. Dezvăluirea fară reticenţe a unor laturi şi aspecte negative, v. ROM. august 1975, 33. Eforturile noastre vor fi îndreptate în dezvăluirea cu curaj a lipsurilor. scânteia, 1975, nr. 10 328. Mă aşteptam ca el să-mi facă acum vreo dezvăluire, cărtărescu, n. 226. Dezvăluirile din articolul „Armaghedonul fiscal din Bucureşti”. rl2005, nr. 4 692. - Scris şir desvăluire. - PL: dezvăluiri. - Şi: (învechit) dăzvăluire s. f. - V. dezvălui. DEZVĂLUÎT, -Ă adj. Care a fost dat la iveală, făcut cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.). Nu ştiu nicidecum a zice într-un chip dezvăluit şi sigur ce vasăzică a califica un substantiv, brezoianu, î. 28. - PL: dezvăluiţi, -te. - V. dezvălui. DEZVĂRĂ vb. I. T r a n z. (Prin Maram.; complementul indică elemente din natură) A face să piardă aspectul de vară. Câţi munţi-s pe izvoară, Toţi îi ninge şi-i dezvară. BÎRLEA, L. P. M. I, 46. O R e f 1. i m p e r s. îndată ce să va dezvăra în anul viitor. AXINTE URICARIUL, C. 175. O Fig. Capul de fată fecioară, Dacă-l ninge-ntâie oară, Şohănită nu-l dezvară. BÎRLEA, L. P. M. I, 46. - Prez. ind. pers. 3: dezvărează (doom2), dezvâră. - Pref. dez- + vară. DEZVĂSCUT, -Ă adj. (învechit şi regional) Dezbrăcat2 (1). S-au spart toate hainele dupre ei şi au rămas toţi dezvăscuţi, în pieile goale. ANON. CANTAC, CM I, 85, cf. CONTRIBUŢII, I, 116. Nănaşu-i cu bondă scurtă Şi mnireasa-i dezvăscută. CABA, săl. 21. - PL: dezvăscuţi, -te. - V. dezveşte. DEZVĂŞTE vb. III v. dezveşte. DEZVĂŢ s. n. Faptul de a (se) d e z v ă ţ a; dezobişnuire. Greşeli ... îndreptate sau lepădate de tot, cu dezvăţul lor. PISCUPESCU, O. 160/12, cf. HELIADE, O. II, 353. învăţul are şi desvăţ. pann, p. v. iii, 71/25, cf. polizu. Unica ... suvenire a acestei poetice numiri, după patru secoli de desvăţ, ajunse până la noi. HASDEU, i. C. 56, cf. CIHAC, I, 132, LM. învăţul are dezvăţ, nu ştii dumneata? CARAGIALE, O. II, 27, cf. DDRF, PHILIPPIDE, P. 61, BARCIANU, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D,' CADE, SCRIBAN, D. E adevărat că tot învăţul are dezvăţ. E mai greu dezvăţul. STANCU, 7065 DEZVĂŢA -940- DEZVÂRTIT D. 44, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. Credeai că învăţul n-are şi dezvăţ? şez. V, 85. + (în dicţionarele din trecut) Faptul de a uita ceea ce a învăţat. Cf. polizu, barcianu. - Scris şi: desvăţ. - Şi: (învechit) dezveţ (scris şi: desveţ lm, ddrf, barcianu) s. n. - De la dezvăţa. DEZVĂŢA vb. I. R e f 1. A-şi pierde o deprindere, un obicei, un viciu etc.; a (se) dezobişnui, a (se) dezbăra (2). Cu uşurinţă ar putea să se dezveţe românii din Dacia Veche de sunetul *. maior, S. ii, 261. Pruncii se dedau a face bine şi se desvaţă de a face rău. man. Înv. 135/3, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, BĂLĂŞESCU, GR. 83/18, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Să se dezveţe cât mai mult de patosul şi de declamarea care se vede că ţine loc de ştiinţă, contemporanul, i, 784, cf. ddrf, BARCIANU. Femei deprinse cu viaţa de casnică de care nu se puteau dezvăţa. SĂM. II, 809. Nu-i iertat să vii la mine, până când nu te vei fi dezvăţat de toate astea. LUC. VII, 221. Se dezvăţase de marşuri şi azi a umblat atât de mult. rebreanu, p. s. 269, cf. resmeriţă, d., cade. Dacă nu-l mai caut pe Dumnezeu, dacă m-am dezvăţat să mă rog, ... sunt de vină ei [oamenii], e. IONESCU, E. 179. Bătrânul nu se putea dezvăţa de viaţa lui obişnuită din vremea tinereţei. bart, S. m. 60. Să se obişnuiască cu poziţia verticală de care s-a dezvăţat. belea, P. A. 197, cf. DL. Se dezvăţase să muncească. PREDA, M. 284, cf. DM, m. D. enc., dex. De când mândra m-a lăsat, Eu de râs m-am dezvăţat. CONV. lit. iv, 372, com. din straja - rădăuţi. Cine se învaţă, la groapă se dăzvaţă. zanne, p. v, 344. O Tranz. Obiceaiul rău, de nu-l vom părăsî la tinereaţe, iară la bătrâneaţe nu-l vom mai dezvăţa, nice-l vom părăsî. dosoftei, v. S. aprilie 67v/25. Pentru ca să dezveaţe pre norod de această nebunie, ...se făcu a cumpăra un cal MAiOPv, p. 59/30. Mă dăsveţi de otrăvitoarea suflare a plăcerilor lumii, marcovici, C. 95/2. Caliculel O să te dezvăţ eu de asta. pr. dram. 249, cf. pontbriant, d. Ce înseamnă a dezvăţa pe cineva de o a treia parte din limba lui zilnică. MAIORESCU, CRITICE, 344. Multe apucături şi înşelăciuni e necesitată să întrebuinţeze [mama], până ce-l dezbară şi dezvaţă de ţâţă. marian, na. 423, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Te dezvăţăm noi de nebunii, fii pe pace/ rebreanu, i. 125 .De asta vream să-l dezvăţ mai întâi, camil petrescu, p. 272. îl dezvăţase de abuzul de parfumuri. TEODOREANU, M. II, 222,. cf. scriban, D. Stai niţel, că te dezvăţ, Fără mătură şi băţ. ARGHEZI, s. iv, 130. Când i-ai obişnuit, e greu să-i mai dezveţi. barbu, G. 95. Ciobanul râdea pe sub mustaţă, căci a putut pe loc s-o dezveţe [pe Dobra] de un obicei, snoava, iv, 380. Destul s-a silit omul nostru să-şi dezveţe băiatul de acest nărav uricios şi să-l facă şi pe el om. mera, l. b. 119. <> F i g . Să lăsăm pasiunile orientate în direcţia lor pământească sau să le dezvăţăm de plecarea lor în jos. STĂNILOAE, O. 328. + (învechit) A uita ceea ce a învăţat. Cf. anon. car, LB. Intru dezmierdări ş-ospeţe Petrecând, de arme să să dezveţe. budai-deleanu, Ţ. 122. Eu ... nu m-oi dezvăţa de ce ştiu. pr. dram. 250, cf. polizu, costinescu. Copilul se dezvaţă de a vorbi limba părinţilor când petrece mult între străini. LM, cf. RESMERIŢĂ, D. + (învechit, rar) A se corija. Cf. pontbriant, d., ddrf. - Scris şi: desvăţa. - Prez. ind.: dezvăţ, pers. 6 şi (învechit): dezvăţ (piscupescu, O. 93/14). - Şi: (învechit şi regional) dizvăţâ (conv. lit. xi, 412, com. din marginea - rădăuţi), (învechit) dezveţâ (lm) vb. I. - Pref. dez- + [în]văţa. DEZVĂŢĂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezvăţa şi rezultatul ei. Cf. lb. Obicinuindu-să şi nărăvindu-să ... [în greşeli], nu să mai pot cunoaşte şi nu să mai pot îndrepta lesne cu dezvăţarea lor. piscupescu, O. 160/16, cf. polizu, pontbriant, d., ddrf, philippide, p. 99, barcianu, ALEXI, W. Mă gândesc câtă nevoie am de gândire orientală pentru o metodologică dezvăţare de ticurile specifice intelectului analitic european, dihoto-mizant până la exasperare. LIICEANU, J. 32. -Scris şi: desvăţare. PONTBRIANT, D., ddrf. - PL: dezvăţări. - Şi: (învechit) dezveţăre s. f. budai-deleanu, lex., heliade, paralelism, i, 34, LM. - V. dezvăţa. DEZVÂN vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se lăsa biruit, a arăta slăbiciune. [Părinţi], nu vă lăsaţi aşa de lesne a vă birui, a vă desvâna de îmbunăturile şi linguşirile lor [ale copiilor], maior, didahii, 23/17. - Prez. ind.: dezvânez. - Pref. dez- + vână. DEZVÂNÂT, -Ă adj., s. m. şi f. (Prin Ban. şi prin Transilv.) (Om) paralitic, damblagiu (1), slăbănog (11). Cf. mat. dialect, i, 21. - PL: dezvânaţi, -te. - V. dezvâna. DEZVÂRTÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi popular) A (se) dezrăsuci, Cf. lb, polizu, pontbriant, d., costinescu, lm, Birlicelul, dezvârtindu-se silit de înstrunirea băţişorului. ISPIRESCU, ap. TDRG. Dacă s-ar pune în locul toiagului o lumină simplă, aceea, având capăt, lesne s-ar sfârşi, pe când toiagul, neavând capăt, se tot dezvârteşte şi arde necontenit, marian, î. 152, cf. barcianu, alexi, w., cade, scriban, d. Balaurii s-o dizvârtit dâmprijuru lor. graiul, I, 339. -Scris şi: desvârti. lb, polizu, pontbriant, d., costinescu, LM. - Prez. ind,: dezvârtesc. - Şi: (regional) dizvârti vb. IV. - Pref. dez- + [în]vârti. DEZVÂRTÎ RE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) dezvârti şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d., mat. dialect, i, 21. ^ (Regional) Dezvârtirea buricului - anomalie a ombilicului la om, nedefinită mai îndeaproape. Cf. mat. dialect, i, 21. - Scris şi: desvârtire. POLIZU, PONTBRIANT, D. - PL: dezvârtiri. - V. dezvârti. DEZVÂRTÎT, -Ă adj. (învechit şi regional) Dezră-sucit. Cf. pontbriant, d., lm. [Boala] înceată dacă plânţi degetul în buricul dezvârtit. MAT. DIALECT. I, 21. -Scris şi: desvârtit. pontbriant, d., lm. - PL: dezvârtiţi, -te. - V. dezvârti. 7072 DEZVÂRTOŞA -941- DEZVELI DEZVÂRTOŞA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit, rar) A (se) muia (3). Cu aceasta [doctorie], inima calului să va dezvârtoşa. ap. TDRG, cf. SCRIBAN, D. - Prez. ind.: dezvârtoşez. - Pref. dez- + [înjvârtoşa. DEZVEL vb. I v. dezveli. DEZVELÂRE s. f. v. dezvelire. DEZVELI vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică fiinţe, obiecte etc. sau părţi acoperite ale acestora) A lăsa, a face să se vadă ridicând, dând la o parte înve-litoarea sau învelişul care acoperă; a descoperi (1), a dezvălui (1), (învechit şi regional) a dezvoalbe (3)= Cf. ANON. CAR. Copila cu faţa coperită Ce-l făcuse de jele să cânte, ... Dezvălindu-şi obrazul s-arată, budai-deleanu, ţ. 109, cf. LB. D-aş dezvăli la ochii lor cei holbaţi şi lacomi rana peptului ...ar zice: ... nenorocitul pătimeşte. HRISOVERGHI, A. 21/18. Fieşcare val ... dezvălea o mare parte a ţărmurilor, buznea, p. v. 176/5. Arhiereul apropiindu-se, dezvăli pre mort. NEGRUZZI, S. I, 254, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. în afară de ... surpăturile râpelor ori a văilor dezvălite de eroziune, lipsesc deschiderile care ar putea descoperi ... succesiunea straturilor. PĂCALĂ, M. R. 7. Ion se uita lung la buzele ei subţiri care se mişcau uşor, dezve-lindu-i dinţii. REBREANU, l. 20. Ea îşi dezvăli faţa şi-i răspunse printr-o privire fierbinte, id. P. S. 235, cf. RESMERIŢĂ, D, CÂDE. Dezveli dinaintea lui Ion un paner. VISSARION, &. 99. Fata se supuse şi dezvăli masa. sadoveanu, o. x, 527, cf. scriban, D. Abia îşi dezvelea dinţii puternici. C. PETRESCU, S. 25. în primele timpuri, [oamenii] au scos numai cărbunii de la suprafaţă, dezvelindu-i de pământul care îi acoperea. BOGZA, v. J. 54. De câteva ori îşi mai schimbă un picior de pe altul, dezvelindu-şi ... genunchii rotunzi, vinea, L. I, 177. Mă dezveleşte şi mă freacă tot... cu un burete. DEMETRIUS, A. 105. îşi dezveli dinţii foarte vesel, preda, d. 29. Cocoşata râse, dezvelindu-şi dinţii galbeni. BARBU, G. 335. Ierbile uscate, rămase de anul trecut, sunt dezvelite de sub apă la bătaia furtunii şi la trecerea bărcii. bănulescu, I. 7, cf. M. D. enc. Mânecele-şi sufleca, Braţe dalbe dezvelea Şi faina mi-o cernea. FOLC. mold. I, 270. Cine te învăleşte, acela te şi dezvăleşte. zanne, p. iii, 196.0 Refl. pas. Se dezvăleaşte pământul de pe lângă rădăcinele [arborelui], bojincă, r. 3/14. Udarea răzoarelor trebuie să se facă cu bună chibzuire ca să nu iese din şănţuleţe sămânţa sau să se desvă-lească de ţărâna care le acopere, poenaru, î. 21/16. Ochii lui Ion se dezvăliră încet de pleoapele grele. MIRONESCU, S. 12. I se dezvelise gâtul înalt în partea stângă dinspre mine. BĂNULESCU, I. 54. <> Re f 1. Acum dar se dezvăliră la feţe toate aceste persoane. GORJAN, H. I, 5/8. Bolnavul poate să se întoarcă cum va voi fără a se putea dezvăli. DESCR. AŞEZ. 24/23. Surorile, amândouă cu aceeaşi mişcare, ...se dezveleau din nou. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 112. (F i g.) Toate aceaste învăţături ... nu trebuie acum să se vârască, ci numai să se dezvălească în sufletul pruncilor. PETROVICI, P. 136/15. O F i g. Căutarea şi aflarea adevărului mai mult câmp dezvăleşte. leon asachi, b. 16/9. Tu erai din ţară peste tot gonit, Din uitarea lumii eu te-am dezvelit. BOLINTINEANU, O. 60. Văd pe Sfânta Marţi cum râde şi descântă de noroc Şi-alungând pe baba Dochie, dezveleşte primăvara. COŞBUC, P. II, 137. O (Prin lărgirea sensului) Dezvelind antimisul, văzglaşenie: Ca şi ei cu noi să slăvească totcinstitul şi marecuviinţat numele Tău, a Tatălui ş-a Fiului ş-a Svântului Duh. DOSOFTEI, L. 56/12. Lumina unei lampe mici dezvălea din întunerec chipul slăbit de boală. DUNĂREANU, C. 95. Aburi uşor se înalţă, dezvelind orizontul dispus în coline. ANGHEL, PR. 173. Norii, retraşi dezveliseră o jumătate de cer. c. petrescu, C. v. 329. O limbă ... de foc împrăştie, în odăiţa strâmtă, o lumină vânătă şi dezvăli chipul mătuşii Zamfira, sadoveanu, o. I, 73. (R e f 1 . p a s .) începu să privească cum se dezvelesc încet din umbră ... vilele cochete ale acestui orăşel de munte, vlahuţă, O. A. iii, 34. Luna tocmai atunci se dezvălea dintre nişte nori, unde era ascunsă. F (1886), 27. Ce adânc şi albastru se dezvelea cerul, gârleanu, l. 11. Tranz. şi refl. (Neobişnuit) A (se) dezbrăca (1). Cf. cade. + S p e c. A scoate, a desface dintr-o învelitoare. Un caş dulce dezvălea. alecsandri, p. p. 55. Se aplecă, dezlegă bucceaua şi scoase un pachet, pe care-l dezvăli cu grijă. DUNĂREANU, ch. 111. Maiorul ...a continuat, dezvelind dintr-o hârtie ...o altă pipă. flacăra, 1975, nr. 44, 23. + S p e c. (Complementul indică construcţii) A lăsa fară acoperiş, a face să nu mai aibă acoperiş, luând materialul sau o parte din materialul (ţigla, paiele, şindrila etc.) cu care era învelit. Vântu a dezvălit mulţime de case şi a dărâmat turnurile de la multe bisearici. cr(1829), 122/13, cf. polizu, costinescu. Azi dimineaţă am dezvălit bordeiu ...ca să-i dau [vacii] o mână de ogrinji. vlahuţă, ap. tdrg. Un viscol turbat ...a dezvălit şi dărâmat case. caragiale, O. vii, 129, cf. SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. + S p e C. (Complementul indică statui, monumente etc.) A inaugura dând la o parte ceea ce îl acoperea; p . g e n e r. a inaugura. In cursul aceleiaşi zile a fost dezvelită o placă comemorativă pe locul unde ... s-a înălţat pentru prima dată în văzduh Aurel Vlaicu. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 862. ^ Refl . pas. La Iaşi ... s-a dezvălit nu demult un bust al lui Ion Creangă, sadoveanu, O. XX, 50. Se va dezveli în curând un bust al lui Emil Racoviţă. flacăra, 1975, nr. 46, 14. Statuile celor 12 fondatori ai Uniunii Europene au fost dezvelite ieri dimineaţă în parcul Herăstrău. RL 2006, nr. 4 917. + S p e c. (Complementul indică vestigii, comori etc.) A scoate la iveală; a descoperi (4). Disvăleşte toate avuţiile pământului. ar (1830), 78730. Plugul tău să dezvelească Vreun voinic ce-n groapă plânge, coşbuc, P. II, 114. Săpăturile din România au dezvelit multe cetăţi şi locuinţe dacice, magazin ist. 1968, nr. 9, 47. O (Prin lărgirea sensului) Biblioticile Vaticanului ... îi desvăli-seră comoarele lor. arhiva, i, 3. + Refl. Spec. (Rar; despre morminte) A se deschide (1). Un mormânt se dezvăleşte. alexandrescu, o. I, 71. ♦ Spec. (Popular; complementul indică focul mocnit, jăraticul) A elibera de pământul sau de cenuşa cu care a fost acoperit, pentru a arde mai viu. Focu-n vatră dezvălea. FOLC. TRANSILV. II, 381. O Refl. Focule, focşorule, Eu te-oi învăli Şi tu te-oi dezvăli. PĂSCULESCU, L. P. 141. 7076 DEZVELI -942- DEZVELI 2. R e f 1. (Despre părţi ale plantelor) A începe să se desfacă, să apară; (despre plante) a-şi desface mugurii, bobocii, frunzele etc. (după hibernare). Mugurul crăpa, frundza să dezvăliia, floarea să deşchidea. cantemir, i. 1.1, 163. Răsar ... muguri de poame din care primăvara se dezvălesc florile. Înv. pom. 17/1. Taie ... o fragedă floare când abia începe a se dezvăli. pleşoianu, t. i, 121/5. Tânărul răsad ieşi binişor şi se dezvăli deplin. FACTOR, M. 20/29. Aceşti hlujeni ... se dezvălesc rânduri, rânduri, i. IONESCU, C. 22/11. Pornea înflorirea de primăvară. Se dezvăleau liliecii şi în tufişuri de mesteceni îşi începeau viersul încă sfios nişte păsărele cântăreţe, sadoveanu, o. xvii, 278, cf. dl, dm, m. d. ENC., dex. <> (Prin lărgirea sensului) în drumul ei câmpiile tresăreau de un fior prelung şi se dezvălea viaţa holdelor şi hrana lumii, sadoveanu, o. ix, 509. ♦ (învechit; despre seminţe) A încolţi. Primăvara se dezvălesc ... seminţele. ÎNV. pom. 17/1. <> Tranz. f a c t. Ploile ... săminţele dezvălesc, hlujerile răcoresc, copacii înfrundzesc. cantemir, i. i. i, 107. 3. R e f 1. (Despre privelişti din natură) A apărea, a se arăta (treptat sau brusc) în faţa cuiva. Nainte-mi se dezvăliră, şerpuind ca un balaur, Holde şi câmpii. HASDEU, R. V. 122. Ajuns pe culme după un marş obositor de mai multe oare, o panoramă măreaţă se dizvăleşte ochilor. CONV. LIT. II, 124. Privelişti neaşteptate, uimitoare, pururi altele, se dezvălesc la fiecare cotitură a drumului, vlahuţă, o. A. 133. Tranz. Calea de-aici-nainte dezvăleşte ochiului cea mai frumoasă privire, pelimon, I. 15/27. 4. T r a n z. (Complementul indică fapte, gânduri, idei) A face cunoscut, a mărturisi (5), a declara (1); p. exta arăta, a expune, a dezvolta (6). Cf. cantemir, i. i. II, 290. Ne desvăli primejdia întru car ea vom cădea de cumva corăbiile lui Enea se vor înturna la Sicilia. MAIOR, T. 25/26. Pricinile care le-am dezvălit mai sus ne încredinţează, id. I. EL 58/17. Dă-mi voie, prietine, a-mi dezvăli ideea. NEGRUZZI, s. I, 270. Într-însul se vedea încă un simţimânt ascuns ce ... nu cuteza a-l dezvăli către ceilalţi oameni, pelimon, i. 10/14, cf. costinescu. Mă luă la o bere şi-mi dezveli scheletul unui plan măreţ, brăescu, o. a. i, 21, cf. resmeriţă, d. -O F i g. Când toamna şi amurgul îşi dezvelea tot gândul ..., Străbunul şi bunicul şi tatăl tău, de-a rândul, Suiră să se-nchine la umbra mea de zeu. pillat, p. 91. (Refl. pas.) Dacă lucrurile ar merge cum s-au dezvălit pănă acuma, ar urma ... că între dânşii să nu poată fi o împăciuire, contemporanul, v1? 392. + Refl. (Regional; despre fire textile) A se desfăşură (1)-. Vârtelniţa se mişcă alene, scârţâind îndelungat şi lasă firul a se dezvăli. slavici, n. 33, cf. ddrf, şăineanu2. (T r a n z.) Sulul de dezvelit [la războiul de ţesut] pe care să „ învoalbe ” urzeala, şez. viii, 148. 5. T r a n z. (Astăzi rar) A demonstra (1), a arăta, a dezvălui (2). Atât ocârmuirile, cât şi persoanele au dezvălit un zilos (a. 1828). uricariul, vii, 178/16. Nu avuse vreme a-şi dezvăli uritul caracter, dacia lit. 7/8. Sub zidurile Hotinului. îşi dezvăleşte al său talent militar, ist. m. XIII/13. Tânărul princip se dedi la desfrânări şi dezvăli un caracter crud. ib. 180/17. Diftorii întăritoare, cari în cele mai multe rânduri, în loc să întărească trupul, dezvălesc plecarea spre feliuri de boale. C. vîrnav, H. 63/1. Atunci ... îşi dezveli urâtul său caracter, negruzzi, s. I, 25, cf. lm. Fiecare cuvânt al lor, bine studiat, dezvăleşte timbrul nemuritor ce i l-au întipărit părinţii. MAIORESCU, critice, 288, cf. DL, dm, m. d. enc., dex. <> Refl. Nemărginit aş fi, să vreu toate faptele românilor a le scrie, din care se desvăleşte firea cea bărbată şi vitează a neamului românesc. MAIOR, IST. 87/14. Chemarea şi pornirile care s-au dezvălit în mine de a lucra pentru folosul naţionalului românesc neîncetat mă îmboldesc, bojincă, R. 7/10. Firea cea bună a copiilor să dezvălea din zi în zi. BUZNEA, P. v. 29/18. Această patimă se dezvălise în inima lui. alecsandri, o. P. 57. + Refl. (învechit, rar; despre boli) A apărea; a se declanşa (1). Pricinile prin cari să dizvăleşte epidemia. C. VÎRNAV, h. 63/1. 6. T r a n z. (Complementul indică secrete, gânduri ascunse etc.) A spune, a aduce la cunoştinţa cuiva, a dezvălui (3), a divulga, a destăinui (1). Călugării câte ştiia şi mici şi mari la vlădica le desvăliră. maior, I. B. 218/16. Vicleana muiare ... rugă pre Samson ca să-i desvălească în ce stă tăria lui cea mare. CALENDARIU (1814), 114/11. Aşteptaţi tainele numai ce am a vă dezvăli. heliade, o. I, 430. Au desvălit mult slobode idei. DONICI, F. îl, 57/14. Acest secretar al lui Mihai dezvălise mai întâi prinţului Andrei proiectul stăpânului său. BĂLCESCU, P. A. 404. Taina-ţi să nu-i desvăleşti. PANN, P. v. 112/18. Iată că îţi dezvelesc misterul suferinţelor mele. filimon, o. ii, 138, cf. costinescu. I-am dezvelit misterul peregrinărilor mele. ibrăileanu, a. 70, cf. scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. <> R e f 1. p a s. Cu pomenirea istoriii nu mai mult a streinelor decât a hireşelor case fapte să dezvălesc. cantemir, i. I. i, 3. Temându-se ca să nu se dezvălească turburarea sa, urmează, zise Telemah, a face destul curiozităţei ... mele. MAIOR, T. 16/18. La întâmplări mari ... se disvăleşte dacă un popor îi dobitoc sau om. RUSSO, S. 24. -O (Prin lărgirea sensului) E vremea a-ţi dezvăli Adâncul inimii mele. HELIADE, M. 25/4. A-şi dizvăli înaintea atotputernicului D[umne]zeu inima. DRĂGHici, R. 305/14. Inima mea ţi-am desvelit-o toată. RUSET, e. 94/2. Cursul piesei nu dezvăleşte sfârşitul ei. RUSSO, S. 7. Bătaia nopţii, stea amoroasă ... Misterul nopţii îl dezvăleşte. pelimon, s. 43/6. Acolo, în tăcere, copacii, apele, cerul ... i-au dezvălit mistere, i-au şoptit cuvinte necunoscute nouă. SĂM. i, 49. Lumea şi viaţa de-abia încep a-şi dezvăli tainele, rebreanu, p. s. 192, cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. (Refl. pas.) Totdeauna, în atenţia şi interesul pe care ni-l arată un nou cunoscut, sufletul nostru găseşte o plăcere, o sete irezistibilă de a se dezvăli, de a-şi cuceri parcă o nouă simpatie. VLAHUŢĂ, O. A. III, 38. 7. T r a n z. şi refl. (Rar) A (se) lămuri, a (se) clarifica, a (se) demonstra (1). Adeverit iaste din ceale ce ... am desvălit că românii ... s-au scos de supt stăpânirea grecilor. MAIOR, I. B. 50/4. Voi desvăli folosurile ceale mari ale vărsatului celui mântuitoriu. FRĂŢILĂ, S. î. 7/9. însă până în ziua de astăzi nu s-au putut dezvăli această întrebare, nici uşor vreodată se va dezvăli pentru că noi nu cunoaştem viaţa, antrop. 276/21. Ar ticului ... este un punt din care supt însemnatul a dezvălit origina limbii romăne. FM (1843), 922/27. Cu chipul acesta întâmplările patriei mele s-ar dezvăli mai 7076 DEZVELIRE -943 - DEZVELIT2 bine. IST. M. XV/4. Intre oameni, cine face fala şi mândria şi podoaba omenirii ... sunt ... acei care uneori cu preţul vieţii lor au căutat să dezvelească tainele lumii, brătescu-voineşti, p. 21. 8. R e f 1. (Regional; complementul indică membre ale corpului) „A i se zdruncina muşchii”. Când îl doare pe cineva capul, fierbe două dintr-însele [perje] şi le pune la frunte. Tot astfel şi când ţi se dezveleşte mâna. PAMFILE, S. T. 54, cf. GOROVEI, CR. 437. - Scris şi: desveli. - Prez. ind.: dezvelesc, pers. 3 refl. şi: (regional) se dezvăle (teaha, c. n. 220); prez. conjunct, pers. 2 şi: (regional) să te dezveli (păsculescu, l. P. 141). - Şi: (popular) dezvăli (scris şi: desvăli), (învechit) dizvăli (scris şi: disvăli) vb. IV, (învechit, rar) dezvelâ (lm) vb. I. - Pref. dez- + [înjveli. DEZVELÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezveli şi rezultatul ei. 1. Scoatere, degajare a unei fiinţe sau a unui lucru acoperit prin înlăturarea învelitorii sau a învelişului care le acoperă. Cf. dezveli (1). Cf. heliade, paralelism, 30, VALIAN, V, POLIZU, PONTBRIANT, D, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D. Se zice despre dezvelirea unei plante de altele copleşitoare, ds. 0 Fig .La dezvălirea dimineţii s-a întins tăcere cătră mlaştinele ce se cheamă Trei Ape. sadoveanu, O. XIII, 1 014. O (Prin lărgirea sensului) Ne-ar lipsi din privală a ceriului dezvălire. conachi, p. 268. O Dezvelirea zăcământului - operaţia de îndepărtare a straturilor de deasupra unui zăcământ de substanţe minerale utile, în vederea exploatării acestuia. Cf. ltr2, dl, dm, der, m. d. ENC, dex. + Spec. Inaugurare a unor statui, monumente etc. prin darea la o parte a ceea ce le acoperă; p.gener. inaugurare. Mare mulţime de norod ... aştepta cu nerăbdare dezvălirea statuiei. CONTEMPORANUL, Vi, 240. Joi dimineaţa a avut loc solemnitatea dezvelirii unei plăci comemorative pe clădirea fostului arsenal al armatei. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 862. Urmează apoi alte călătorii: cea de la Paris ... unde reprezintă ţara la dezvelirea monumentului lui Jules Michelet. IST. LIT. rom. II, 670. La urmă, când cu dezvelirea statuii, s-a adunat tot Maramureşul, aşteptând sosirea cuiva de la Bucureşti, flacăra, 1976, nr. 26, 11. + Spec. Scoatere la iveală a unor vestigii, comori etc.; descoperire (5). Lucrările arheologice de dezvelire a acestui original sistem au fost conduse de arheologul Radu. flacăra, 1978, 19. După cum atestă materialul găsit cu prilejul săpăturilor sistematice care-au dus la dezvelirea castrului, în jurul lui a existat o întinsă aşezare civilă, rl 2005, nr. 4 624. + (Geom.; învechit) Desfăşurare (1). Dezvălire sau desfăşurare conică. CULIANU, C. 136. Dezvălire cilindrică, id. ib. 140, cf. ddrf. 2. (învechit) Dezvoltare (2). Cf. antrop. 254/27. [Guvernul] ar dori si-i mai vadă o dată în Grechia, spre a conlucra la disvălirea şi deplinirea organizaţiei milităreşti. AR (1829), 169V22. Au început o viaţă nouă, însufleţită de neatârnare politică şi de păşire în desvălirea duhului. IST. M. XII/14. Dezvălirile ce au luat comerciul ... ne ajută de a economisi transportul grâului de la cirezi la magazine. I. IONESCU, c. B. 311/32. Oratorul descrise cuprinsul Iliadei, ... influinţa ce-a avut asupra dezvălirei poporului elen. CONV. LIT. I, 14. Desigur că greşeala de căpitenie a întregei noastre instrucţii a fost o prea mare desvălire a studiilor curat literare în raport cu cele ştiinţifice, ib. XI, 38. 3. Aducere la cunoştinţă (a unor fapte, a unor gânduri, idei etc.); mărturisire (2); p. e x t. expunere. Cf. dezveli (4). De cine patima au fost descrisă bine, cu desvăliri că viaţa e vis amăgitor. DONICI, P. II, 60/6. Au vădit trebuinţa a publica un jurnal periodic carile, analizând ... toate aceste cereri,,ar înlesni a lor dizvălire şi buna ţintire (a. 1841). PLR I, 97. La vremea cuvenită a împărtăşi şi mai întinsă desvălire [despre cartea pomenită]. I. IONESCU, C. 255/8. Nu cutezam să stric veselia acestei nenorocite prin dezvălirea ticăloşiei în care sta. CONTEMPORANUL, I, 25. De altfel chiar şi el devenise mai discret în dezvălirea sentimentelor. REBREANU, p. S. 36. 4. (Astăzi rar) Demonstrare (I), arătare; dezvăluire (2). Cf. d e z v e 1 i (5). Nu e destul numai a zice că creaştere atârnă de ajutorinţa dezvălirei a poterilor omeneşti. MAN. ÎNV. 95/26. Aceastea ...se leagă de om ... îndată cum au ajuns la acea ţreaptă a dezvălirii car ea se numeaşte priceapere sau înţeleagere. CARCALECHI, c. 56/4. Cartea este scrisă cu silinţă şi cu dezvălirea întregului aparat ştiinţific. MAIORESCU, D. I, 317. Nu se poate hotărî că poligamia e pricina lipsei de sentimente, dar se poate zice că nu ajută deloc la dezvălirea lor. CONTEMPORANUL, III, 16. 5. (Rar) Lămurire, clarificare. Cf. dezveli (7). Acestea sunt ... dezvălirile ce am crezut de cuviinţă să dau întrebării mele. MAIORESCU, D. II, 427. - Scris şi: desvelire. - PL: dezveliri. - Şi: (învechit şi popular) dezvălire (scris şi: desvălire), (învechit) dezvelâre (lm), dizvălire (scris şi: disvălire) s. f. - V. dezveli. DEZVELÎT1 s. n. Faptul de a (se) dezveli. + (Regional; în forma dezvălit) Dezvălitul mânilor = durere de mâini pricinuită de muncă. Com. din straja -VICOVU DE SUS. - Şi: (regional) dezvălit s. n. Com. din straja -VICOVU DE SUS. - V. dezveli. DEZVELÎT2, -Ă adj. 1. Fără acoperământ, înveli-toare, înveliş etc.; descoperit (1). Toată muiarea rugân-du-să au prorocind, cu capul dezvălit, grozăveaşte capul ei, că una iaste ca şi cum ară fi tunsă. N. TEST. (1648), 23375, cf. ANON. car. [Bătutul cânepii] să plinească ... nicicând la luminarea dezvălită, căci uşor se poate aprinde pulberile, cult. c. 43/24, cf. polizu, pontbriant, d. A nu umbla iarna cu pieptul dezvălit. contemporanul, I, 172. Ea şedea lângă dânsul cu braţele goale, cu umerii dezveliţi, slavici, O. I, 340, cf. ddrf. Fetele toate erau cu capetele dezvălite. agîrbiceanu, a. 114, cf. resmeriţă, D. Decebal ..., cu buza strânsă şi pieptul dezvelit, Se-a-runcă fară milă în fierul ascuţit. EFTIMIU, î. 145. Numai eu mi-s dezvălită [dezbrobodită], Cunosc toţi că mi-s fugită, hodoş, p. p. 138. Trupuri negre, dezvălite. BÎRLEA, L. P. M. I, 117, cf. alr II 3 288/353. + (Rar) Dezbrăcat2 (1). Intru voi înşivă giudecaţi, au nu-i stă grozav muerii dezvălită, să să roage lui Dumnezăul N. test. (1648), 233713. Giupănese ... desculţe, desvălite. 7079 DEZVELITURĂ -944- DEZVEŢ arhiva R. îi, 130/7. Şi voi ... l-aţi lăsat să iasă dizvălit? alecsandri, T. 122. Flutură năframe pe faleză Fete dezvelite şi streine. DIMOV, T. 46. F i g . Ultima frază o jignise, se simţea dezvelită. E. IONESCU, E. 64. + (Despre clădiri, case etc.; p. r e s t r. despre căruţe) Care nu mai are acoperiş, cu acoperişul smuls, deteriorat; p . e x t. dărăpănat (2). în mijlocul aceştii fabrici să află o odaie mare ... dărăpănată şi dezvălită (a. 1829). DOC. EC. 442. Pe la unu dupe miezul nopţii ni s-a dat la postie o căruţă'dezvălită care ne-a dus ca vântul. GHICA, C. E. I, 42. Cumplita deznădejde a iernei ce cade timpurie ... peste coliba dezvălită a săracului! SĂM. I, 8, cf. alr ii/i h 256/682. 2. (învechit, rar; despre plante) Care nu a ajuns la maturitate, care nu e încă dezvoltat (1). Curechi ... a căruie căpăţină nu-i îndesată bine şi nu-i desvălită. I. IONESCU, c. 238/26. 3. F i g. (învechit; despre fapte, gânduri, idei etc.) Adus la cunoştinţă, mărturisit, declarat (1). însă, cum ştii foarte bine, adevărul dezvălit, Fără mască, între oameni, lesne nu e priimit. ALEXANDRESCU, O. I, 179. Ideea dezvălită aice ...am văzut-o pusă într-o comedie. CONTEMPORANUL, I, 381. 4. (învechit; despre fapte, idei etc.) Evident, limpede, lămurit, clar. Şi în limba latinească cea corectă, desvă-lite urme se văd de vorbe ajutătoare. MAIOR, IST. 248/7. învăţătura trebuie să fie de pururea desvălită şi răspicată, petro viei, P. 31/17. Iară tu de vei vedea aceia însămnare anufi deplin şi alta mai dezvălită şi alta mai apriată vei afla ..., te voi asculta, antrop. XIV/21. -O (Adverbial) De unde desvălit se veade că Vopiscus au fost om ca acela, căruia nu-i era greaţă a minţi, maior, IST. 39/2. Acealea obiecturi ... aşa chiar, dezvălit şi luminat [învăţătoriul] le va propune, man. Înv. 72/4. Destul de dezvălit am vădit cum că în Dachia veche ... necurmat să află urme de lăcuitorii romani. T. aaron, s. A. 55/9. Din adusa mai sus a scriptorului mărturie, dezvălit se veade cum că în marginea Dunării... ţinuturile au fost pline de lăcuitori români, id. ib. 64/1. - Scris şi: desvelit. - PL: dezveliţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) dezvălit, -ă (scris şi: desvălit), (învechit) dizvălit, -ă, (regional) dizvelit, -ă (alr ii/i h 256/682) adj. - V. dezveli. DEZVELITURĂ s. f. (învechit, rar) Descoperire (4). Cf. POLIZU. - Scris şi: desvelitură. POLIZU. - PL: dezvelituri. - Dezveli + suf. -(i)tură. DEZVELUI vb. IV v. dezvălui. DEZVENINĂ vb. I. T r a n z. şi refl. (în descântece) A (se) vindeca de intoxicaţia cu venin, cu otravă. Cf. pontbriant, d. Toate muşcăturile, Toate loviturile, Toate-nţepăturile, Toate se dezveninară, Trupul ...se dezvenină Şi se vindecă. MAT. FOLK. 591. De venin şi de otravă-l dezveninai, Cu alun ... îl descântai, şez. viii, 112. -Scris şi: desvenina. PONTBRIANT, D. - Prez. ind.: dezveninez. - Pref. dez- + [în]venina. DEZVENINĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezvenină şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desveninare. PONTBRIANT, D. - PL: dezve-ninări. - V. dezvenină. DEZVENINÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Care nu mai este otrăvit. Cf. pontbriant, d. - Scris şi: desveninat. pontbriant, d. - PL: dezve-ninaţi, -te. - V. dezvenină. DEZVERG vb. I. T r a n z. (Mar.) 1. (Complementul indică vela) A desprinde de pe vergă sau de pe strai2. Cf. dex. 2. A coborî vergile. Cf. dex. - Prez. ind.: dezverg. - Pref. dez- + vergă. DEZVERGĂRE s. f. (Mar.) Acţiunea de a d e z -v e r g a. Cf. dex. - PL: dezvergări. - V. dezverga. DEZVESTI vb. IV v. dezveşte. DEZVEŞTE vb. III. (învechit) 1. T r a n z . ş i r e f 1. A (se) dezbrăca (1). Altă strâmbătate, că-l dez-văscură de veşmentele lui. A treia, că-l îmbrăcară într-un veşmânt mohorât, varlaam, c. 77. Svântul ...să dez-văscu de veşmântul ce avea şi să desculţă de încălţămente. id. ib. 433. Şi-ntr-o noapte s-au dezvăscut din hainele ceale femeeşti şi s-au îmbrăcat într-o rasă de păr rea. dosoftei, v. s. octombrie 54r/6. în tot chipul cu podoabe îl învăscu şi-l desvăscu, îl îmbrăcă şi-l dezbrăcă, cantemir, i. i. i, 102. înaintea a tot norodul fu în chip de despreoţire desvăscut de vesmintele ceale arhiereşti, maior, l. B. 79/24, cf. DDRF, GHEŢIE, r. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, DR. IV, 808, BUL. FIL. XI- XII, 345, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 100, VARLAAM -sadoveanu, 48. + Tranz. (Rar) A desfaşa. Cf. cantemir, 1.1. II, 289. + R e f 1. şi intranz. (Prin Maram. şi prin nordul Transilv.; despre şerpi) A năpârli. Cf. alri 1 182/280, 298, 343, 352, 357, 361. 2. R e f 1. F i g. A se lepăda (de păcate). Omul acela ce nu să va dezveaşte de păcatele sale, nu va putea alerga să ajungă întru împărăţiia ceriului. VARLAAM, C. 73. + .A se lepăda (de cineva). Să dezvăscu de omul cel vechiu şi să-mvăscu în veşmântul nestricării. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 162733, cf. lm, ddrf, tdrg. - Scris şi: desveşte. - Prez. ind.: dezvesc. - Şi: dezvesti (scris şi: desvesti ddrf) vb. IV, dezvăşte (dr. iv, 808) vb. III, dezveşti (dosoftei, v. s. februarie 60737, lm, TDRG, CADE, sfc iii, 8), (regional) dăzveşti (pers. 3 şi: dăzveştă alr i 1 182/298), deşveşti (ib. 1 182/280) vb. IV. - Pref. dez- + [în]veşte. DEZVEŞTÎ vb. IV v. dezveşte. DEZVEŢ s. n. v. dezvăţ. 7090 DEZVEŢA -945- DEZVINOVĂŢIRE DEZVEŢA vb. I v. dezvăţa. DEZVEŢÂRE s. f. v. dezvăţare. DEZVIN vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se dezvinovăţi. Cf. MARDARIE, L. 149/21. - Prez. ind.: dezvinez. - Pref. dez- + vină. DEZVINOVÂRE s. f. (învechit, rar) Dezvinovăţire. Am a-ţi răspunde că dezvinovarea unuia ca acesta numai din prepusul omului celui leneş porneşte (a. 1794). în bv ii, 363-364. - PL: dezvinovări. -Cf. dezvin a, dezvinovăţire. DEZVINOVĂŢÎ vb. IV. Refl. (Despre persoane) A-şi dovedi sau a căuta să-şi dovedească nevinovăţia; a se disculpa, (popular) a se dezvinui, (învechit, rar) a se dezvinovi, a se dezvina. Eu nu voiesc pre mine a mă dezvinovăţi, nici a mă apăra, nici a pune vina pă neştiinţa tinereaţelor meale. eustatievici, i. 54/19. De te va fi pârât cineva pentru un lucru rău, sileşte de te dezvinovăţeaşte. pilde, 76/20. Mulţi iară vrând să se desvinovăţească pentru receala sa ce au cătră cultura naţională, zic că ei ştiu franţozască, latinească, grecească şi altele, şi pentru aceea nu ar avea lipsă de cărţi româneşti, bojincă, D. 11/20. Alţii ar fi căutat să se dezvinovăţască. dacia lit. 158/1. Oamenii se slujesc cu cugetarea lor numai ca să se desvinovăţească de nedreptăţile lor. CR (1839), 4716, cf. valian, v, polizu. Zău că eram treaz, se desvinovăţi el slavici, O. I, 372. A se desvinovăţi înaintea lui nu era cu putinţă. ispirescu, L. 353. Pentru ce s-ar mai fi desvinovăţit, când nimeni nu-l dădea afară din casă. mille, v. p. 144, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w. în domnia lui Dimitrie-Vodă, Neculcea are înainte de toate gândul de a se dezvinovăţi IORGA, L. I, 264, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Am întrebat-o pe Valeria dacă ... să mă desvinovăţesc. CAMIL PETRESCU, P. 189. Ispas n-avea bani, nu înţelegea şi nu s-a dezvinovăţit, cocea, s. I, 38, cf. scriban, d. Mă priveşte înciudat domnul grefier că-i dau atâtea explicaţii, de parcă m-aş dezvinovăţi de ceva rău. mihăescu, D. A. 94. Nu mai apucară a se dezvinovăţi. C. PETRESCU, A. R. 62. Lucu încercă să se dezvinovăţească: - N-am discutat niciodată serios. VINEA, L. I, 170. Văz şi eu, ... se dezvinovăţi Moromete. PREDA, M. 156, cf. dl, dm, M. D. ENC, dex. O (Prin lărgirea sensului) Urmarea aceasta o desvinovăţiră împrejurările. F. AARON, I. I, 47/20. Sileşte-te ca să cercetezi darurile cele bune care sânt a fieştecăruia, descoperi-le pe urmă la ceilalţi, desvinovăţind nesăvârşirile lui. BUZNEA, C. 106/3. Strâmtoarea vremii ... desvinovăţeşte întârzierea ieşirei din tipar. G. BARBU, A. V. 275. + T r a n z . A ierta de o vină, a considera nevinovat; a scoate de sub o învinuire, a declara nevinovat. Nimic n-o poate desvinovăţi de greşeala ce-a făcut, hrisoverghi, a. 93/19. Din numerul de 293 oameni prinşi în fapte de criminal şi de furtişaguri ... 14 au fost dezvinovăţiţi (a. 1840). hurmuzaki—s, vi, 183, cf. polizu. Am desvinovăţit la tribunal un hoţ prins asupra faptului. GHICA, C. E. I, 185, cf. pontbriant, D. Tribunalul ... în sentinţa sa l-a dezvinovăţit. MAIORESCU, CRITICE, 20. Spre dovadă ne-a spus că d-lui a trimis înainte judecăţii 50 de funcţionari, cari au fost toţi dezvinovăţiţi. EMINESCU, O. xi, 193. Cu o singură vorbă Simina îl dezvinovăţise. slavici, O. I, 253. In deşert ar încerca apărătorii creştinilor să dezvinovăţească pe Constantin. CONTEMPORANUL, Vi, 37, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Pentru ce nu l-a dezvinovăţit de moartea tatălui său? AGÎRBICEANU, S. 568. îl dezvinovăţea ca şi odinioară, zicându-şi că grijile şi necazurile îl îndârjesc. REBREANU, I. 308. Juraţii luminaţi l-au desvinovăţit în unanimitate. CAMIL PETRESCU, T. II, 595, Cf. SCRIBAN, D, DL, DM, DEX. (Prin lărgirea sensului) Urmarea aceasta o dezvinovăţiră împrejurările. F. AARON, 1.1, 47/20. + (învechit) A se scuza (2), a se justifica. La restatornicirea institutului naţional, făcându-i-se poftire ..., s-au desvinovăţit că nu are încălţăminte. ASACHI, L. 3972. Se dezvinovăţea înaintea ceauşului că nu poate a-i împlini cererile. IST. M. 207/15. + (învechit, rar) A se disculpa, trecând vina asupra altcuiva. Omul când greşeşte, Adeseori pe altul se dezvinovăţeşte, donici, ap. tdrg. - Scris şi: desvinovăţi. — Prez. ind.: dezvinovăţesc. - Pref. dez- + [înjvinovăţi. DEZ VINO VĂŢÎE s. f. (învechit, rar) Dezvinovăţire. Trebuie ei [dezertorii] să să întoarcă atuncea pentru că atuncea -au iertare, dar după trecerea gheneral-pardonului nu vor avea nicio dezvinovăţie a face, nici să vor putea îndrepta de nebăgarea lor în seamă. OBRADOVICI, D. 48/26. înţelepciune a oamenilor acelora carii află în tot chipul excusaţii sau dezvinovăţii. ŢICHINDEAL, F. 379/10. -PL: dezvinovăţii. - Pref. dez- + vinovăţie. DEZVINOVĂŢÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dezvinovăţi şi rezultatul ei; (învechit, rar) dezvinovăţie, dezvinovare. Dezvinovăţirea apărării sale numai atuncea să legiuiaşte când ucigătoriul dovedeaşte ...cu temeiu ... [că] au fost năvălitu de omorâtul PRAVILA (1788), 50/22, cf. lb, heliade, o. ii, 345. Mihaiu prin chipul desvinovăţirii sale se recomandă atât de frumos la împăratul, încât acesta îi făgădui că va lua de nevastă pe fata lui Mihaiu. F. aaron, i. ii, 308/17. Slujască de dovadă a netrândăviei mele catalogul cărţilor publicate de către mine ..., fie-mi mai ales de dezvinovăţire (a. 1845). plr I, 95, cf. valian, v. Italii cam au drept, zicând pentru desvinovăţirea sa: a fi lucru firesc să durmiteze mai tâmpuriu acela care s-au trăzit aşa curând. RUS, I. I, 245/28. Această desvino-văţire era de prisos. FM (1843), 8271. Deocamdată povestirile acestea slujesc de petrecere, mai târziu vor sluji de desvinovăţire. negulici, e. i, 87/21, cf. polizu, pontbriant, d, costinescu. Să aflu eu singur o pricină de desvinovăţire. MILLE, V. P. 192. Auzind cei 40 de sfinţi desvinovăţirea şi tânguirea săracului, li se făcură milă de dânsul. MARIAN, S. R. II, 147, cf. DDRF, barcianu. Toate dezvinovăţirile ce aduce ... sunt întortocheri zadarnice şi vorbe goale. SĂM. II, 718, cf. alexi, w, resmeriţă, d. Voiam să te ajut, tăicuţă, a rostit iarăşi în chip de desvinovăţire. PAS, z. I, 201. Iarăşi trebuie să spun spre desvinovăţirea mea că 7097 DEZVINOVĂŢIT -946- DEZVOALBE numărul lor [al proştilor] este foarte mare. preda, i. 34. Această dezvinovăţire publică pe pagini de cronică a fost unul din motivele care l-au îndemnat [pe Radu Popescu] să se apuce de scrierea istoriei. IST. lit. rom. i, 584, cf. dl, DM, M. D. enc., dex. Ne limităm la acest citat din lunga şi abila dezvinovăţire a lui Ştefan. LL 1974, nr. 1, 116. + (învechit) Scuză (1), justificare. Dacă ar fi cea mai mică primejdie ...aş avea o desvinovăţire în ochii lumei. HRISOVERGHI, A. 23/3. - Scris şi: desvinovăţire. - PL: dezvinovăţiri. - V. dezvinovăţi. DEZ VIN O V ĂŢÎ T, -Ă adj. (învechit) Care este scos de sub învinuire. Cf. ddrf, resmeriţă, d. -Scris şi: desvinovăţit. ddrf. - PL: dezvinovăţiţi, -te. - V. dezvinovăţi, DEZVINOVĂŢIT0R, -OÁRE adj. (învechit) Care dezvinovăţeşte. Prinţul... trimis din partea guvernului ... spre a pune înainte ocârmuirii noastre dizvino-văţitoarele cuvinte asupra încruntatei nenorociri ...ar fi trecut râul. ar (1829), 1974, cf. valían, v. Judecata crimelor nu se va putea prelungi mai mult de 24 ceasuri, afară numai de cazuri complicate, unde s-ar putea cere niscarva documente dezvinovăţitoare pentru pârât, condica, o. 103/17, cf. polizu. -Scris şi: desvinovăţitor. polizu. - PL: dezvino-văţitori, -oare. - Şi: dezvinovăţitoriu, -ie (scris şi: desvinovăţitoriu pontbriant, d.), dizvinovăţitor, -oâre adj. - Dezvinovăţi + suf. -(i)tor. DEZVINOVĂŢITORIU, -IE adj. v. dezvinovă-ţitor. DEZVINO VÍ vb. IV. Refl. pas. (învechit, rar) A se dezvinovăţi. Se desvinoveşte excesul desperaţiei sale [a omorâtorului], prin excesul zburderii mirelui său. calendariu(1794), 37/6. - Scris şi: desvinovi. - Prez, ind.: dezvinovesc. -Cf. dezvinovăţi. DEZVINUÍ vb. IV. T r a n z. şi refl. (Astăzi rar) A (se) dezvinovăţi. în vorbă, în gazete, în adunări puteţi spune orice v-ar putea dezvinui sau arunca vina asupra altora, eminescu, O. xiii, 208. Nu crede că-ţi spun asta pentru ca să mă dezvinuiesc de ce-am făcut. vlahuţă, s. A. li, 29. Minte cu uşurinţă pentru a se dezvinui. contemporanul, vh 383, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Lui Pepelea nu i-au fost nimică pentru că el s-au desvinuit în scurt, zicând: „Eu aşa ştiu că se îmblă cu carul”. sbiera, P. 14. - Scris şi: desvinui. - Prez, ind.: dezvinuiesc. - Pref. dez- + [în]vinui. DEZVTNUÍRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a (s e) dezvinui şi rezultatul ei. Dezvinuire pentru întârziată scrisoare. EUSTATIEVICI, I. 59/6, cf. DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Zâna nu voia să ştie nimică de această desvi-nuire şi voia numaidecât să-i scoată ochii. SBIERA, P. 36. - Scris şi: desvinuire. - PL: dezvinuiri. - V. dezvinui. DEZVIRGINA vb. I. T r a n z. (Complementul indică persoane virgine) A face să-şi piardă virginitatea; a deflora. Cf. lm, resmeriţă, d., m. d. enc., dex. Mă gândesc acum ce-arfi însemnat cununia cu ea. ... Şi-apoi, spre dimineaţă, ducând [-o] ... în pat şi chinuindu-te s-o dezvirginezi, cărtărescu, N. 178. O F i g . Sunt copii mici îmbătrâniţi înainte de vreme, de mizeria în care au deschis ochii, dezvirginaţi de viciile părinţilor, brăescu, O. a. ii, 150. - Scris şi: desvirgina. LM. - Prez. ind.: dezvirginez. - Şi: (învechit, rar) devirginâ vb. I. LM, - Pref. dez- + virgin. DEZVIRGINĂRE s. f. Acţiunea de a dezvirgina şi rezultatul ei; deflorare. Cf. LM. Orice mângâiere care depăşea obrazul ... era un început de dezvirginare. demetrius, a. 294, cf. d. med., dex. <> F i g. Intelectul este izolat de propria lui incapacitate de dezvirginare metafizică, cioran, R. 134. Urechile fecioreşti mai sângerează încă de dezvirginarea făcută de fraza impetuoasă şi virilă, bogza, în plrii, 474. - Scris şi: desvirginare. - V. dezvirgina. DEZVIRGINÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut virginitatea; deflorat. (F i g.) Planeta noastră, dezvirginată, banală, uniformă, nu va mai fi nimic altceva decât plicticosul pământ, ralea, s. t. iii, 268. -PL: dezvirginaţi, -te. - V. dezvirgina. DEZVLĂGUÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Lipsit de vlagă, fară putere. Când o vezi aşa de desvlăguită, o laşi să treacă şi ai senzaţia că nu muza, ci vreo stafie ... şade în faeton. SĂM. iii, 280. - Scris şi: desvlăguit. - PL: dezvlăguiţi, -te. - Pref. dez- + vlăguit. DEZVOÂLBE vb. III. 1. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A lămuri sau a face să fie lămurit (un lucru, o idee etc.). Muierile tot nu înceta, nici că-l lăsa să grăiască, ci mai tare striga, cât nimenea, nici craiul nu să putea dezvoalbe din cuvintele lor. BERTOLDO, în C. POP. I, 245. Un voinic ... Dezvolbind a lui vodă tocmală, Acest chip grăi cătră adunare. BUDAI-DELEANU, Ţ. 143, cf. clemens, ap. cdde. <0 Refl. p a s. Neputându-se numai printr-înşii [prin soli] trebile a se desluşi şi dezvoalbe, trimis-au în urmă Şerban-Vodă pre nepo-tu-său (începutul sec. XVIII), mag. ist. ii, 130/28. + Refl. (învechit şi regional) A se trezi (2). Cf. DOSOFTEI, ap. CDDE, LB, GIUGLEA, C. L. 8. îl freci Ca să se dezvoalbe. aiii 16. 2. R e f 1. (învechit şi regional; despre plante, p. e x t. despre fiinţe) A se dezvolta (1). Cf. lb, pontbriant, d., scriban, D. Se dezvoalbă florile, udrescu, gl. S-a dezvolbat fetiţa asta, parc-a crescut din apă. id. ib. 3. T r,a n z. (învechit) A desfăşură (1). Călărimea Dezvoalsă îndată alb-verdele steag. BUDAI-DELEANU, Ţ. 430, Cf. 393, CADE, SCRIBAN, D., CONTRIBUŢII, III, 17. 7108 dezvoalbere -947- DEZVOLTA | T r a n z. (învechit şi regional) A dezveli (1). Cf. BOBB, ap. CDDE. Ale ţâţe poleite, Desvoalbe-le să le văz. CIAUŞANU, v. 46. * - Scris şi: desvoalhe, - Prez. ind.: dezvolb; perf. s.: pers. 3 şi dezvoalbă; perf. c.: pers: 3 şi: dezvolb. - Şi: (învechit) dezvolbâ (scris şi: desvolba lb, pontbriant, D.) vb. I, dezvolbi (scris şi: desvolbi bobb, ap. cdde. cade, scriban, D.) vb. IV, dezholbâ (scris şi: desholba dosoftei, ap. cdde), dăzvuibâ (giuglea, c. l. 8) vb. I. - Pref. dez- + [înjvoalbe. DEZVOALBERE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) dezvoalbe şi rezultatul ei. 1. Lămurire (a unui lucru, a unei idei etc.) Cf. d e z -v o albe (1). Dezvoalbere a pilde (1600-1630). cuv. d. Bătr. i, 276, cf. mardarie, l. 150/1. Spre dezvol-birea aceştii puneri sau (probleme) să va aduce aice socoteala sumei din fig. 8. aşez. 88/3, cf. lm. 2. Dezvoltare (3). înmulţirea cea sporitoare şi neîntreruptă a veniturilor statului mărturiseşte de norocita desvolbire a bogăţiei naţionale. GT (1839), 22/46. cf. LM. <> F i g . Singură luminarea şi dezvolbirea ideilor unui popor, cum este al nostru, poate să-l puie în stare a contribui fiziceşte şi moraliceşte la fericirea patriei. GT (1838), 3752, cf.LM. - Şi: dezvolbere (scris şi: desvolbere lm), dezvolvere (scris şi: desvolvere lm), dezvolbire s. f. - V. dezvoalbe. DEZVOC vb. I. R e f 1. (Regional) 1. (Prin nord-vestul Munt, despre fenomene ale naturii) A se pomi (5), a se dezlănţui (II1). Cf. udrescu, GL. S-au dezvocat ploile, parcă s-au rupt porţile cerului, id. ib. 2. (Prin nord-vestul . Munt, despre plante) A se dezvolta (1), a creşte, a se desface (10). Cf. udrescu, GL. S-au dezvocat florile, parcă a nins. id. ib. 3. (Prin nord-vestul Munt, despre drumuri) A se desfunda (4). Cf. scriban, d, udrescu, gl. 4. (Prin Olt, despre oase) „A se desface uşor de pe carnea fiartă bine”. Cf. GL. olt. 5. (Prin nord-vestul Munt.) A se desface (5), a se dezlipi (1), a se rupe (5). Mi s-or devocatpapucii lexic REG. ii, 59. Cămaşa i s-a devocat pe el de atâta purtat. id. ib. 90. -Prez. ind. pers. 3: dezvoacă şi (4) dezvocă (GL. olt.). - Şi: devocâ, dăvocâ (scriban, d.) vb. I. - Et. nec. DEZVOCÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. (Despre ape) Pornit2 (11), dezlănţuit (1). Cf. udrescu, gl. Sunt zăpezile şi gheţurile dezvocate la munte; vin ape năbădăioase, id. ib. 2. (Despre plante) Dezvoltat (1), deschis, desfăcut2. Cf. udrescu, GL.Toate florile sunt dezvocate. id. ib. 3. (Despre drumuri) Desfundat2 (4). Cf. udrescu, GL. E şoseaua dezvocată, spartă; nu poţi pleca. id. ib. 4. (Despre obiecte casnice) Uzat (2). Femeile strâng din sat atât pe furate, cât şi pe împrumutate: blide, oale goale, cratiţe crăpate, linguri devocate, furculiţe ştirbate şi alte scule trebuincioase, snoava, iii, 718. - PL: dezvocaţi, -te. - Şi: devocat, -ă adj. - V. dezvoca. DEZVOLB vb. I v. dezvoalbe. DEZVOLBÂT, -Ă adj. 1. (Regional) Deştept (2) (Băniţa - Aninoasa). Cf. A ni 18. Nu-s aşe dezvolbată. ib. 2. (învechit şi regional; despre oameni sau despre părţi ale corpului lor) Dezvoltat (2); împlinit. Copil dezvol-bat udrescu, gl. Sâni dezvolbaţi. id. ib. ♦ (Regional; despre fructe) Rotund (I 1); umflat2 (1) (Priboieni -Topoloveni). Cf. udrescu, gl. Prune dezvolbate. id. ib. 3. Dezvelit2 (1). Această prinţesă joacă ... cu faţa desvolbată, şi o privesc toţi cu slobozenie. GORJAN, h. iv, 18/33. - Scris şi: -desvolbat. — PL: dezvolbaţi, -te. - V. dezvoalbe. DEZVOLBERE s. f. v. dezvoalbere. DEZVOLBI vb. IV v. dezvoalbe. DEZVOLBÎRE s. f. v. dezvoalbere. DEZVOLT1, -OÂLTĂ adj. (învechit) Dezvoltat (5), amplu. îndată-i vine-n cuget ideea învierii, Des-voaltă, lămurită acest fel cum la nimeni Nu mai venise încă. heliade, O. I, 214. Aşadar când verbul „fire” este desvolt şi deosebi de predicat, se zice afirmativ, id. paralelism, li, 72. <> (Adverbial) Cei ce numai cu loghica cea firească să îndreptează, nu le cunosc dezvolt şi chear. MICU, L. 21/8. Grăirea ... are datorie a spune şi a povesti dezvolt şi cu bun înţăles cuvintele, molnar, ret. 23/10. Pricinile ... mai chiar şi mai desfăcut, şi mai desvolt şi mai pre amănuntul să le ispitim. KLEIN, ap. blaga, G. 145. ♦ (Despre minte) Ingenios. Cf. lb, lm. - Scris şi: desvolt - PL: dezvolţi, -oalte. - De la dezvoltat. DEZVOLT2, -OÂLTĂ adj. (Rar; despre flori; în opoziţie cu î n v o 11) Care are un singur rând de petale, care nu are destule petale, care nu este bine dezvoltat (1). Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Scris şi: desvolt. CADE. - PL: dezvolţi, -oalte. - Pref. dez- + [în]volt. DEZVOLTĂ vb. I. 1. R e f 1. (Despre materie şi despre fenomene sau elemente ale naturii şi ale societăţii) A trece de la o treaptă inferioară la una superioară, de la simplu la complex; (despre organismele vii) a evolua, a progresa, a creşte; (învechit şi regional) a se dezvoalbe (2). Desvoalte-se-orice floare, resfire-se mirosul S-adoarne, să profume talamul tău de nuntă. heliade, o. I, 359. Cunoaşte-voi eu urma, nemuritoarele sale păsuri în mulţimea florilor ce se desvoaltă? MARCOVICI, c. 55/23, cf. valian, v, pann, ap. contribuţii, I, 47. Viaţa animalelor se reproduce, se desvoaltă ... prin legea afinităţii barasch, m. i, 44/5, cf. pontbriant, d, costinescu, lm, ddrf, barcianu, alexi, w. Muşchii se dezvoaltă prin exerciţii, tdrg, cf. resmeriţă, D, cade. Partea a IlI-a descrie ... clima şi solul în care cresc şi se dezvoltă plantele, agrotehnica, i, 5. Microbii se dezvoltă repede în ţesuturi belea, P. A. 133, cf. 'DL, dm, dn2, M. D. enc. Mugurii se dezvoltă viguros, devin copaci puternici. SCÂNTEIA, 7119 DEZVOLTA -948- DEZVOLTA 1975, nr. 10 342. Organismele se dezvoltă în unire cu condiţiile similare celor natale, flacăra, 1978, nr, 44, 10, cf. DEX. Locul unde plantele nu cresc sau se dezvoltă cu dificultate reprezintă un diagnostic clar al existenţei stresului geopatic. RL 2005, nr. 4 529. <0> T r a n z. Lăsaţi natura binefăcătoare să desvolteze delicatele lor mădulare. negulici, e. i, 119/14, cf. stamati, D., POLIZU. Mult mişcat cătând cu ochii ce-n natură e frumos, Unde ea îşi desvoltează tot ce are de pompos. PELIMON, S. 2/8, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP., N. D., DDRF, ŞĂINEANU2. Talentul ... se poate construi printr-un fel de specializare, prin exerciţii asemănătoare sporturilor care dezvoltă o anumită parte a corpului E. IONESCU, E. 96, cf. scriban, d. Să dezvolte cu noul stat raporturi de prietenie, românia literară, 1975, nr. 46, 2/1. <> F i g. Gândirea nefiind ... decât un instrument în serviciul acţiunii, care epusă ea însăşi în serviciul vieţii, întrucât n-are alt scop decât s-o întreţină şi s-o dezvolte. negulescu, g. 80. + (Despre boli sau manifestări ale lor) A avansa, a se agrava. Frigurile cresc pe cât buba se desvoltează. man. SĂNĂT. 248/10-11. Dezvoltându-se boala şi mai mult, dobitocul şade mai mult culcat, lucaci, m. 85/8. ♦ Tranz. (Despre oameni) A contacta un anumit tip de boală. Bolnavul poate să dezvolte una din 4 forme de gripă, rl 2005, nr. 4 571 + A prinde contur, a se ivi. O cale luminoasă se desvoaltă în mare arc. SĂM. ii, 444. 2. T r a n z. (Complementul indică ştiinţe, doctrine, teorii etc.) A amplifica în mod creator, a completa cu idei, cu principii noi; a îmbogăţi. Un mai mare număr [de oameni] împreună dezbate ideile fiecăruia câştigate în parte, tăgăduieşte cele greşite, dezvoltă cele sănătoase (a. 1836). plr I, 45, cf. pontbriant, d. Aceste taine ... nu sunt alte decât nişte ... rămăşiţi a acelei ştiinţi oculte care era atât de dezvoltată la vechii egipteni. alecsandri, O. p. 67. Toate popoarele moderne n-au făcut decât să dezvolte cultura antică, ibrăileanu, sp. CR. 2. [Profesorul] cunoscuse ...o vieneză sprintenă şi prodigios de informată, ... pe care scepticismul sau prudenţa timorată a universitarilor nu o împiedicau să-şi dezvolte paradoxalele ei critici şi afirmaţii. M. eliade, O. I, 95. Afirmarea unei idei pe care o va dezvolta modernismul. v. rom. februarie 1975, 48. ^ Refl. Şi aşa mai departe se desvoaltă ştiinţa şi nu are nicăieri repaos şi niciodată finit. CONV. LIT. I, 40. Se dezvoltă ... o literatură încă jună şi în parte încă nerecunoscută. MAIORESCU, CRITICE, 87. Satira s-a născut şi s-a desvoltat în cetatea nemuritoare [Roma], odobescu, s. I, 54. Paralel cu genurile literare, s-a desvoltat fireşte critica literară. CARAGIALE, O. III, 90. Când ... literatura s-a dezvoltat, nu mai are nevoie de critică (a. 1887). plr I, 352. Presa s-a dezvoltat în acelaşi sens de pasiune sinceră. IORGA, în plr ii, 13. Nicăieri nu se dezvoltă mai anormal literatura decât la noi. LOVINESCU, în PLR ii, 277, cf. SCRIBAN, D. Ideea umanistă nu poate trăi şi nu se poate dezvolta în perioadele de fervoare religioasă acută, ralea, s. t. iii, 28. Această ipoteză nu s-a putut dezvolta, sanielevici, r. 31, cf. dl, dm, dn2. Ideile se dezvoltă continuu, în timp ce cuvintele tind să se fetişizeze, v. rom. februarie 1975, 23. în prima etapă, disciplinele biologice s-au dezvoltat izolat, contemp. 1975, nr. 1 507. 3. R e f 1. A se extinde (dobândind proporţii, însemnătate, forţă); a creşte, a se mări1 (IV). Mai sânt câteva soiuri de pământ precum: pământul mlăştinos ce se desvoltează la aşăzături umede, litinschi, M. 7/27. Producţiunea agricolă s-a desvoltat şi mai mult. GHICA, C. e. iii, 29, cf. prot. - pop., n. d., şăineanu2. Botoşanii se putură dezvolta în schimbul de mărfuri dintre Polonia şi Turcia, iorga, c. i. ii, 188, cf. resmeriţă, d., cade. Din miazăzi creşteau nouri, dezvoltându-se spre înălţimea cerului, sadoveanu, O. ix, 394, cf. scriban, d. Oraşul Havana s-a dezvoltat mai întâi în jurul şi în apropierea portului, ralea, o. 62, cf. DL, DM. întinderea de pământ pe care s~a dezvoltat ... târgul se înclina, ... de-o parte şi de alta a văii. G. barbu, a. v. 8. A continuat să se dezvolte şi să se modernizeze agricultura. scânteia, 1975, nr. 10 328. Ocupaţia de bază ... dezvoltându-se în strânsă interdependenţă cu creşterea animalelor. butură, eb. i, 5. Pescuitul s-a dezvoltat ca ocupaţie principală alături de agricultură, viticultură şi creşterea vitelor. PA VEL, S. E. 15. Pornind de la premisa că viitorul se dezvoltă din nerezolvările trecutului, voi încerca în continuare să desluşesc ce parte de viitor este indicată de contradicţia semnalată, patapievici, c. L. 365. Zona s-a dezvoltat rapid. RL 2006, nr. 4 821. F i g .Un delir paranoid i se dezvolta sub ţeastă. CĂRTĂRESCU, N. 315. Refl. pas. Se va dezvolta baza materială a sportului flacăra, 1977, nr. 1, 5. Se va dezvolta însă şi Dorohoiul, vechi graş românesc, ib. nr. 5, 11. <> Tranz. A se chibzui dacă este limba capabilă de a esprima, dăsluşi şi desvolta foloasele ştiinţelor. CR (1839), 26276. Nenorocirile politice ... disvoltesc în urmaşii colonilor o civilizaţie casnică. RUSSO, S. 94. Economia ne-o dezvoltăm mereu, dar nu ca la început, sub presiunea nevoilor şi necazurilor. flacăra, 1976, nr. 35, 8. F i g. Aş vrea să dezvolt toate rezervele mele de. pasiune, otravă şi bestialitate pentru a exploda împotriva unei categorii de oameni, favorizată pe nedrept şi supravalorificată din superficialitate. CIORAN, R. 106. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu trezeşte, desvoltă, întăreşte facultăţile sufleteşti. STĂniloae, O. 25. Comerţul a fost mai dezvoltat tocmai în mărfurile de această categorie, z. MIHAIL, T. p. 81. + (Despre limbă, cuvinte etc.) A se îmbogăţi cu noi elemente (de vocabular, de gramatică, de stil etc.); a deveni mai expresiv, mai nuanţat. învăţându-să, dar, acele cunoştinţe în limba rumânească se dezvoltează şi limba naţională mai bine (a. 1844). DOC. EC. 817. Privind noi la viaţa limbei, după cum se desvoltează ea treptat, ... vom deosebi într-însapatru graduri de cultură. BĂLĂŞESCU, GR. 132/29. Limba se dezvoltă în mod instinctiv de poporul întreg. MAIORESCU, critice, 137. <> Tranz. Limba ispănească ... e timpuriu desvol-tată, are literatură deplină şi foarte mare. RUS, I. i, 152/20. Numerile acestei publicări vor cuprinde ... tot ce este menit a răspândi lumini, a aduce plăcere cetitorilor şi a dezvolta limba românească (a. 1854). plr I, 152. ‘v'Intranz. Deosebit de interesantă este introducerea de participii sau gerunzii cu valoare de adjectiv într-una din structurile-tip sau într-una din cele dezvoltate prin combinarea lor. COTEANU, S. F. II, 67. + (Despre acţiuni, metode etc.) A se intensifica, a se adânci; a se răspândi (3). înlesnirea comunicaţii(ij ... 7119 DEZVOLTA -949- DEZVOLTA trebuie şi să cuvine decât orice alt să să dezvolteze din zi în zi (a. 1838). doc. ec. 708. Aceste două mari mijloace de parvenire nu se dezvoltează ... decât prin învăţătură. FILIMON, O. I, 121. Mişcarea pornită creşte, se dezvoltă în lărgime şi mai ales în adâncime, calitativ adică. în PLR ii, 157. Planurile lui militare s-au desvoltat în raport cu autoritatea sa mărită, oţetea, t. V. 96. Viaţa comercială a oraşului s-a dezvoltat şi mai mult. MAGAZIN IST. 1968, nr. 6, 71. O Tranz. Alianţa sa cu staturile vecine desvoltă tot mai mult lucrările lui Vladislav. F. aaron, i. i, 54/1. Băile de asudare disvoltează înlăuntrul nostru toate acele efecte. FĂTO, D. 68/4. La climele arctice ... soarele nu poate desvoltă influenţa făcătoare de bine a căldurei. barasch, m. i, 48/8. România a dezvoltat o susţinută activitate în domeniul relaţiilor externe, flacăra, 1977, nr. 19, 12. Academia vrea să dezvolte pe aceste suprafeţe investiţii imobiliare. RL 2007, nr. 5 282. 4. R e f 1. (Despre oameni sau despre colectivităţi) A evolua treptat (în. ceea ce priveşte intelectul); a se forma, a se perfecţiona; (învechit, rar) a se dezvolvi (2). Spartanii se desvoltă în timpul acesta după legile lui Licurg. F. aaron, I. L. 29/15. Ceea ce trebuie unui popor pentru a se dezvolta, impulsul spre viaţă, acela-l avem (a. 1870). plr i, 277, cf. şăineanu2, cade, scriban, D. în absenţa unui asfel de critic, un tânăr de talent poate, fireşte, să se dezvolte, însă în mare nesiguranţă. CĂLINESCU, C. O. 198. Scriitorul ajuns de timpuriu la măiestrie n-a încetat să se dezvolte. VARLAAM - SADOVEANU, 454. Pentru a se dezvolta bine ... orice elev trebuie să facă, în medie, cel puţin o oră pe zi exerciţii fizice. scânteia, 1975, nr. 10 316. 5. T r a n z. (Complementul indică însuşiri, trăsături de caracter, sentimente etc.) A manifesta sau a face să se manifeste intens, să se afirme, să iasă în evidenţă; (învechit, rar) a dezvolvi (1). Dezvoltaţi înţelegerea ţăranilor; faceţ [pe] ei să cunoască datoriile lor. MARCOVICI, D. 220/18. Cu tot eroismul ce desvoltiră rumânii în vremile acestea, împrejurările nu-i ajutară ca să se scape de tot de sub supunerea turcească. F. AARON, I. I, 206/15. în educaţiile literate se poate cerceta spre a desvoltă cutare facultate a sufletului mai mult decât alta. CR(1838), 332/9. Viitorul nostru atârnă numai de noi; de inteligenţa, de prudenţa, de energia ce vom şti a dezvolta în mijlocul pericolelor (a. 1888). plr I, 70. Ca să-i dea o nouă ocazie de a-şi desvoltă şi arăta în lume talentele îl însărcină cu o solie foarte însemnătoare. CR(1839), 95718. Desvoltaţi-le [pruncilor] facultăţile sufletului, negulici, e. i, VI/12. Bărbaţii cu mijloace atât de superioare nouă au putut şi pot a-şi desvoltă facultăţile intelectuale. CONTEMPORANUL, I, 3. In ace organizaţie întră ... obiceiurile care dizvoltesc plecările bune sau răle. RUSSO, S. 15. Documentele şi tradiţiunile familiei spun că aici un Demir Gherei ..., dezvoltase cea mai mare vitejie asupra turcilor. SION, P. 213. Spre-o fire năzuieşte pe lume şi păcatul, Deşi pompos şi mândru disvoaltă tari puteri. CONV. lit. ii, 217, cf. LM. Lucrând rar ... soldatul cugetă, îşi dezvoltă memoria. BRĂESCU, O. A. I, 142. Până atunci, confuzia, incertitudinea şi presupunerile îl vor lucra ca să-i dezvolte ... intuiţiunea. ARGHEZI, C. J. 48. Ele constituie o şcoală minunată de formare a copiilor, ... dezvol- tându-le în acest scop personalitatea, scânteia, 1975, nr. 10 328. Vom dezvolta spiritul critic şi autocritic în întreaga noastră activitate, flacăra, 1977, nr. 1, 11. O F i g. Bunătatea sufletului lui Colin desvoltează în inima lui Ianot sămânţa bunătăţii cei fireşti. TÂmpeanul, G. 74/22. O R e f 1. p a s. Prin urmare înţelegerea şi cuvântul tinerilor ţărani trebuie a să dezvolta cu îngrijire şi a să deprinde în şcoale. marcovici, d. 219/6. O Refl. Şi mintea-i se desvoaltă în câteva momente, heliade, o. I, 365. Cualităţile şi viciile le acuistăm din naştere şi... ele să dezvoltează treptat după etate, poziţiune şi circumstanţe. FILIMON, O. îl, 20. Ura se desvoltă deopotrivă în sufletul fiecăruia dintr-înşii. odobescu, s. I, 426. Sensibilitatea hipnotică se dezvoltează prin experienţe repeţite. ARHIVA, II, 234. Energiile intelectuale răsar, se dezvoltă şi caută să se manifesteze în diferite chipuri. în PLR II, 119. 6. T r a n z. (Complementul indică subiecte, teme, idei, teorii etc.) A expune în mod amănunţit, a explica, a prezenta (2). Legea ce desvoltarăm mai sus are o aplicaţie cu mult mai puternică şi cu mult mai înţelegătoare decât naţiile cele mai sublime ale Evangheliei. negulici, E. II, 168/1, cf. POLIZU. Tânărul ziarist a înşirat o mulţime de vorbe ... desvoltând cu o înlesnire rară ... cugetările cele mai intime ale lui Bismart GHICA, C. E. III, 14. Mare parte însă din ceea ce ne desvoaltă autorul în acest capitol n-are decât un interes antiquaric. CONV. LIT. II, 392, cf. COSTINESCU, LM. Teoria scrierii, precum o dezvoltarăm în paginile precedente, este adevărată. MAIORESCU, CRITICE, 267, cf. RESMERIŢĂ, D, şăineanu2. îi desvoltă în fraze pompoase nişte principii. REBREANU, P. S. 32, cf. cade. Tom Sincler îşi desvoltă teoria, eftimiu, n. 169. Dezvolt azi, înaintea Domniilor Voastre, istoricul, jiescoperirea şi întrebuinţarea tancurilor. BRĂESCU, O. A. I, 260. De la un timp prinţul Georges nu mai lua cuvântul după ce pledam eu ... Uneori mă gândeam să-i las o parte din susţineri să le dezvolte el însuşi. MIHĂESCU, D. A. 158. Am întregit seria prin textul unei conferinţe, ... revizuită şi dezvoltată după o cerere mai amănunţită a izvoarelor. BRĂTIANU, T. 6, cf. DL, DM. Am o idee, Gulică, şi te însărcinez să o dezvolţi. ARGHEZI, s. X, 16. Dezvoltam o simplă temă literară cu o inocenţă desăvârşită. CĂLINESCU, C. O. 82. Preotul începu să dezvolte ideea învăţătorului. PREDA, M. 413. Nu vom dezvolta ... niciuna din cele două noi laturi ale problemei. COTEANU, S. F. II, 54. Prozatorul îşi desvoltă o idee mai veche. v. ROM. februarie 1974, 93. Dezvoltând aceleaşi idei ca în conferinţă, [Maiorescu] dă drept exemplu aceeaşi tragedie, ib. iulie 1975, 33, cf. dex. O Refl. pas. In volumul I s-au dezvoltat, pe cât au permis planul şi proporţiile cărţii, cunoştinţele despre sol şi climă. AGROTEHNICA, I, 5. + (Mat.; rar; complementul indică funcţii) A exprima cu ajutorul unei serii. Cf. CADE. 7. T r a n z. şi refl. A (se) produce1 (II1), a (se) degaja (1). A se curăţi aburi[i]-şi gazurile ce se desvoltează ... din trupul gândacilor. POENARU, î. 150/9. La orice operaţiune chimică se desvoaltă electricitate. barasch, M. III, 159/4. Lemnele arzând dezvoltă căldură. SCRIBAN, D. Aşadar, pe de o parte o artă care desvoltă natură iraţională şi monstruoasă, ... pe de alta 7119 DEZVOLTARE -950- DEZVOLTARE o artă a umanităţii raţionale fară natură. CĂLINESCU, I. 16. Mari energii dezvolt ca o solară torţă, vulpescu, p. .11. ♦ Tranz. (Complementul indică viteze de deplasare) A realiza (1), a obţine. Autocarele ... pot dezvolta viteze de peste o sută de kilometri, flacăra, 1975, nr. 44, 16. + Tranz. (Lingv.; complementul indică sunete ale vorbirii, afixe etc.) A face să apară. Este vorba de o consoană („m”) care, în poziţia specială în care se găseşte, dezvoltă peste tot o vocală, graur, I. L. 17. Devenit sufix derivativ independent în limba albaneză, „ -an ” a dezvoltat sensuri noi faţă de cele fundamentale. SCL 1961, 235. [Termenii] „ cămaşă ” şi „ ie ”, dezvoltând sensuri noi, se aplică şi cămăşii scurte şi respectiv părţii de la brâu în sus a celei lungi. z. MIHAIL, T. p. 53. - Scris şi: desvolta. - Prez. ind.: dezvolt şi (învechit) dezvoltez; pers. 3 şi: (învechit) dezvoâltă. - Şi: (învechit) dezvolţi (scris şi: desvolti), vb. IV, dizvoltâ (scris şi: disvolta; prez. ind. pers. 3 şi: dizvoltesc) vb. I. - Et. nec. Cf. d e z v o a 1 b e. DEZVOLTĂRE s. f. Acţiunea de a (se) dezvolta şi rezultatul ei. 1. Trecerea materiei sau a fenomenelor şi elementelor naturii şi a societăţii de la o treaptă inferioară la una superioară, de la simplu la complex; evoluţie, progres; creştere a organismelor vii; (învechit) dezvoalbere (2). Cf. dezvolta (1). Această desvoltare din ghindă până la arbure nu se face d-odată. BARASCH, m. i, 94/19. Omul are mai multă desvoltare, pentru că organele Iui sânt mai desăvârşite, negulici, e. i, 192/7. Gipsul este întrebuinţat câte o dată în agricultură; înlesneşte desvoltarea unor plante, marin, pr. ii, 129/9, cf. polizu, pontbriant, d. Cea întâi condiţiune pentru desvoltarea unei societăţi civilizate este sporirea şi acumulaţiunea avuţiei, conv. lit. i, 81, cf. costinescu, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Trebuie evitat tot ce poate împiedica desvoltarea normală a trupului copilului. CANDREA, F. 16. Corpul ei, încă în dezvoltare, avea mlădieri ca tulpinile subţiri, ibrăileanu, a. 52, cf. resmeriţă, d. Se poate prevedea ceea ce e în curs de dezvoltare, de creştere, iar nu noutatea proprie. M. ELIADE, o. I, 64, cf. cade. Numărul 7 reprezenta „timpul critic”, fiindcă în dezvoltarea fiinţelor şi în desfăşurarea lucrurilor, orice perioadă de 7 unităţi -zile, luni sau ani — „juca ” totdeauna un rol hotărâtor. NEGULESCU, G. 67. Nevoile organice au ca scop ... conservarea vieţii şi dezvoltarea ei. id. ib. 81, cf. DS. Cum însă o dezvoltare treptată îi ascunde această relaţie aprioric determinată, el se simte într-un raport de imanenţă cu aceste forme, cioran, r. 71, cf. enc. AGR., scriban, D. Procesul de variare şi dezvoltare a lumii nu e determinat nici numai de Dumnezeu şi nici numai de imanenţă, stăniloae, o. 7. Creşterea şi dezvoltarea plantelor sunt funcţiuni complexe. AGROTEHNICA, I, 326, cf. ltr2. Calitatea musculaturii ... contribuie în mod hotărâtor la dezvoltarea şi supleţea musculaturii. BELEA, P. A. 108, cf. DER, DN2, D. MED., M. D. enc. [Frecvenţa contactelor cu ceilalţi mormoloci] reduce probabil apetitul sau alterează în vreun fel metabolismul, întârziind dezvoltarea. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 5/5. *0 Dezvoltare embrionară = proces de transformare succesivă a oului şi embrionului până la ecloziune sau naştere; embriogeneză. M. D. enc. ♦ (învechit, rar) Schimbare în bine, ameliorare. Ne rugăm Excel. Voastre d-a se face ... o desvoltare a acestei stări (a. 1774). uricariul, i, 182. 2. Amplificare, în mod creator, a unei ştiinţe, a unei doctrine, a unei teorii etc.; completare cu idei, cu principii noi; îmbogăţire. Cf. dezvolta (2). Noi am urmat o cale cu totul osebită, ale cării desvoltări le va găsi cineva în marea noastră scriere. MAN. SĂNĂT. 20/9. Vom fixa o epocă în desvoltarea dreptului public al romanilor. CONV. LIT. I, 289. Mai însemnată, prin urmările ce le-a avut în desvoltarea filosofiei moderne, este împărţirea judecăţilor în analitice şi sintetice. MAIORESCU, L. 50. Dezvoltarea instrucţiunei şi mai ales a educaţiei la noi vor fi obiectul unor studii serioase. în plr li, 54. Ideea se exprimă prin definire şi dezvoltare. LOVINESCU, S. I, 425. Ştiinţele au luat o mare dezvoltare. scriban, D. Descoperirea radioactivităţii a fost o consecinţă necesară a dezvoltării generale a fizicii. SANIELEVICI, R. 10. Partea I [a cărţii] este introducerea în care se tratează ... dezvoltarea ştiinţei agricole în diferite ţări. agrotehnica, ir 5. Studiile despre stilul operelor literare au dobândit o anumită dezvoltare. VARLAAM - SADOVEANU, 5, cf. DN2. O influenţă favorabilă asupra dezvoltării teoriei gramaticii.. CL 1973, 187, cf. M. D. ENC. Să se urmărească rolul pe care îl joacă vorbirea în formarea şi dezvoltarea ideilor, v. ROM. februarie 1975, 23. Statul este organism, adică dezvoltare a ideii în distincţiile ei. pleşu, m. m. 36. + Amplificare, intensificare a unei acţiuni, a unei activităţi etc.; (învechit) dezvelire (2). Producerea măturilor cunoaşte o puternică dezvoltare. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 9. + (Geol.) Ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor şi a carierelor, în construirea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor specifice. Cf. D. geol. 3. Extindere (ca proporţii, însemnătate, forţă, utilizare); creştere, mărire (III). Cf. dezvolta (3). Căderile vistierului nu să vor întinde ... peste ceea ce priveşte la ocârmuirea vistieriei şi la desvoltarea cornerciului. REG. ORG. 100/3. Ridicarea împiedecărilor disvoltării comerciului şi a industrii[ij (a. 1834). uricariul, v, 355/23. Creşterea treptată ... a veniturilor publice adevereazâ fericita desvoltare a bogăţiei naţionale. CR (1838), 51J/17. Punerea în lucrare a unui regulament hotărât spre a da spitalurilor regimentare dezvoltările care se cer. ib. (1839), 92719. Pentru aceasta meşteşugurile fiind mai nebăgate în seamă, nici o dăzvoltare nu vor putea lua, precât duhul norodului va stărui într-această rătăcire. TÂMPEANUL, G. 10/15. Fiindcă dezvoltarea vedrelor unii buţi o face cotul, ... netăgăduit cotul urmează să fie deopotrivă [şi în Muntenia şi în Moldova] (a. 1842). DOC. EC. li, 769. Ştiinţele şi metodul lor pentru puterea şi facultatea spirituală a şcolarilor [materiile] le întrebuinţează ca nişte mijloace formale de cultură şi de dezvoltare. BĂLĂŞESCU, GR. VIII/7. A restrânge corner ciul unei ţări ... este a împiedica dezvoltarea bunei stări a poporului. GHICA, C. E. III, 33. Pe atunci, ... se interesa societatea la dezvoltarea artelor. MAIORESCU, D. I, 279. Ce s-ar putea cere guvernului în favoarea desvoltării Mizilului? CARAGIALE, O. I, 264. Biserica de astăzi face parte deci 7120 dezvoltare -951- DEZVOLTARE din altă dezvoltare arhitectonică. IORGA, c. I. II, 13. Poporul influenţat poate asimila cultura [străină] ... cernând elementele culturii străine ... pentru dezvoltarea propriilor sale bogăţii, ibrăileanu, sp. cr. 19. A avut un rost de seamă în dezvoltarea comerţului bucureştean. MOROIANU, S. 136. Un plan ... prevede limitele actuale şi zonele de dezvoltare ale comunei. LEG. EC. PL. 486. Dezvoltarea vertiginoasă a centrelor urbane, ralea, O. 124. Dezvoltarea şcolilor domneşti de învăţământ superior este oarecum paralelă cu a tipografiilor, ist. lit. ROM. 341. Această dezvoltare trebuie să aibă în vedere toate genurile de muzee. CONTEMP. 1971, nr. 1 295, 7/6. Dezvoltarea instituţiilor spitaliceşti a continuat. G. BARBU, A. v. 163, cf. M. D. ENC. Alexandria ... va cunoaşte în general o largă şi diversă dezvoltare economică, flacăra, 1975, nr. 40, 6. Faptul că cele mai vechi tipuri ale cămăşii f[emeieşti] se perpetuează. în portul popular din întreaga ţară arată că dezvoltările locale ale unor variante s-au făcut din acelaşi substrat. Z. mihail, T. P. 47. Importanţa altora a scăzut odată cu dezvoltarea industriei, butură, eb. I, 20. Cercetările etnografice efectuate în satul Bivolari s-au impus de urgenţă, deoarece satul fiind în plin proces de dezvoltare, are loc şi dispariţia rapidă .a unor fenomene de cultură populară tradiţională, pa vel, S. E. 13. Alţii văd în REMun fel de caleidoscop în care poţi citi deodată întregul univers, cu toate amănuntele din fiecare moment al dezvoltării sale. CĂRTĂRESCU, N. 251. Ministrul britanic ... le-a prezentat ... un nou plan Marshall pentru ţările în curs de dezvoltare. RL 2005, nr. 4 505. Priorităţi ale României mai sunt considerate dezvoltarea 'economiei şi a mediului de afaceri ... şi securitatea naţională, ib. 2007, nr. 5 228. + îmbogăţire a limbii cu noi elemente (de vocabular, de gramatică, de stil etc.). Suntem pentru dezvoltarea limbei (a. 1845). plr l, 157. Prin formarea cuvintelor (în sens mai lat) se înţelege naşterea, desvoltarea şi cultura limbei. BĂLĂŞESCU, GR. 132/23. Şi în fond limba noastră, ca surorile ei, poartă în sine sămânţa dezvoltărei ei interne. CONV. lit. XX, 606. Un grup cu dezvoltări adjectivale numeroase este, de exemplu, cel din „ Cântec în doi ” de Nichita Stănescu. COTEANU,. S. F. II, 67. Acţiunea de înnoire şi de dezvoltare a limbii române a avut ... ca ţintă supremă asigurarea unităţii sale. LL 1972, nr. 2, 10. Distinge trei etape în dezvoltarea limbii. CL 1973, 13. 4. Formare, evoluţie (intelectuală); perfecţionare (profesională). Cf. dezvolta (4). N-am trebuinţă a spune că această instituţie dete celor mai frumoase calităţi ale intelîginţei şi inimei o fericită dezvoltare. BREZOIANU, î. 24/26, cf. STAMATI, D. Ne-a explicat ... unde-i este marginea primitivă a dezvoltării intelectuale. maiorescu, CRITICE, 255. Nu este nefolositor de a se urmări dezvoltarea intelectuală a unui prunc de la naşterea sa. macedonski, O. iv, 106. Prin conţinutul obiectelor de învăţământ... şcoala de 8 ani va asigura din plin dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevilor. G. ÎNV. 1961, nr. 630, 2/1. Răspunderea studentului faţă de propria sa dezvoltare s-ar mări. T ianuarie 1969, 7. Fiecare individ ... trebuie să poată valorifica în societatea noastră cât mai multe şanse de dezvoltare. RL 2005, nr. 4 623. 5. Manifestare, afirmare a unor însuşiri, a unor trăsături de caracter, sentimente etc. Cf. dezvolta (5). O întreprindere a cărei ţintă e dezvoltarea gustului nu poate fi decât bine văzută (a. 1847). plr I, 113. Misia istoriei este a ne arăta ... această dezvoltare a simţimântului şi a vieţii omeneşti, bălcescu, m. v. 3. Desvoltarea înţelegerii, această parte pământească a omului. NEGULICI, E. I, 14/33. Puterea criticei şi disvoltarea gustului sunt adormite în el. RUSSO, S. 150. Iată ţinta ce ne propunem începând cariera noastră: combaterea prejudeţului şi dezvoltarea principiilor (a. 1858). plr I, 177. Răspândirea ideilor pentru dezvoltarea spiritului şi formarea opiniei va aduce ţeara nostra la o adevărată civilizaţie (a. 1862). ib. 186. Civilizaţiunea unui popor constă cu deosebire în dezvoltarea acelor aplecări umane ... care sunt neapărate tuturor oamenilor, eminescu, în plr i, 293. Cultura ştiinţifică este un puternic ajutor, este un mijloc necesar al dezvoltărei geniului poetic. CONV. lit. xx, 549. Dezvoltarea sufletului şi caracterului acestui tineret. MOROIANU, S. 70. 6. Expunere, în mod amănunţit, a unor subiecte, teme, idei, teorii etc.; explicare, prezentare (2); desfăşurare (3). Cf. dezvolta (6). Mai nainte de a să arăta cele mai însemnătoare pricini care. cer dăsvol-tările ce prin cercare s-a dovedit de neapărate, eu vestesc aceştii Adunări că ţara se află în stare plăcută. CR (1832), 3012/8. Pentru dezvoltarea aceştii cercări (ce) veţi face de puterea şi calitatea aceştii maşini, veţi arăta Depertamentului cu desluşire prin raport (a. 1840). DOC. EC. îl, 740, cf. polizu. Şi ce trebuie să facă el, ca să se folosească din toate acestea? întrebară toţi ciocoii deodată, complectându-se în dezvoltările ce da Păturică cu atâta elocinţă. filimon, o. j< 193, cf. PONTBRIANT, D. Nu permitem o mai întinsă dezvoltare ideilor ce am avea despre modul de a privi cultura limbei. BARONZI, L. 29. Continuând dezvoltările date de d. Pogor în privinţa enciclopediştilor, d. Maiorescu a arătat mijlocul social în care s-a produs acest sistem de filosofie. CONV. lit. I, 70. O dezvoltare aşa de înaltă a lucrării ştiinţifice presupune alte pături de cultură din trecut maiorescu, în plr i, 267, cf. şăineanu2. Cum arată titlul [„Brevis notitia”], e o lucrare jară multe dezvoltări, densusianu, l. 35. Se cufundă cu totul în dezvoltarea temei, agîrbiceanu, a. 110, cf. resmeriţă, d, cade. Ovidiu n-a cântat dragostea ca pe o pasiune ..., ci ca pe un pretext de desvoltări retorice. LOVINESCU, C. x, 172. E necesar să rezum, pentru buna înţelegere a dezvoltării de mai jos, situaţia juridică actuală creată de tratate, titulescu, d. 131. Plecarea mea ... a fost anunţată ... jară desvoltare prea mare gazetărească, camil petrescu, p. 311. Directorul a intrat în domeniul artelor, ... dar destul de fragmentar, ca să poată să-i fie întreruptă orişicând dezvoltarea. ARGHEZI, S. XI, 33, cf. M. D. ENC, DEX, PATAPIEVICI, C. L. 24. <> Dezvoltare în serie — operaţie matematică de construire a unei serii de funcţii, a cărei sumă este egală cu o funcţie dată atunci când aceasta este posibilă. S-a ţinut seama numai de primul termen al dezvoltării în serie, sanielevici, r. 129, cf. der. 7. Producere, degajare (a căldurii, a energiei etc.). Cf. d e z v o 11 a (7). Cf. macarovici, ch. 131. 7120 DEZVOLTAT -952- DEZVOLVIRE -Scris şi: desvoltare. - PL: dezvoltări. - Şi: (învechit) dăzvoltâre (scris şi: dăsvoltare), dizvpitâre (scris şi: disvoltare) s. f. - V. dezvolta. DEZVOLTÂT, -Ă adj. 1. (Despre organismele vii) Care a ajuns la gradul considerat normal de dezvoltare; format, crescut, maturizat. Cf. d e z v o 11 a (1). Cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D. Frunzele se recoltează când sunt complet dezvoltate. BELEA, P. A. 297, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Plantă perenă din familia] Leguminosae, cu un rizom bine dezvoltat de pe care pleacă numeroşi stoloni. BUTURĂ, EB. I, 132. <> F i g. O viaţă sufletească mai dezvoltată n-a putut apărea, în seria animală, decât odată cu apariţia creierului negulescu, g. 137. + (Despre părţi ale corpului uman) (Prea) mare; proeminent. Omul e un animal ca şi celelalte, are însă crieri mai dezvoltaţi. eminescu, O. viii, 573. Ovalul figurii ... puţin cam prea dezvoltat. CARAGIALE, O. III, 298. Un băieţaş ... năltuţ, subţirel, cu faţa lungăreaţă, ... cu buzele cam desvoltate şi cu nişte ochi mici şi plini de veaţă şi de suflet, hogaş, DR. îl, 52. Perorează, adică urlă un om gras, cu falei dezvoltate şi lanţ care-i sclipeşte ca o decoraţie pe abdomen. SAHIA, n. 21, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. O (Prin analogie) Astăzi este pusă piramida pe vârf şi partea cea mai dezvoltată a ei este acea de sus. maiorescu, d. i, 126. 2. (Despre ştiinţă, artă, doctrine, teorii etc.) Ajuns într-un stadiu avansat, superior (4). Cf. d e z v o 1 t a (2). Arta cea mai dezvoltată îşi primeşte sucul trăiniciei din viaţa populară, maiorescu, critice, 506, cf. DL, DM., M. D. enc., dex. + (Rar; despre manuale şcolare) Bazat pe o metodă analitică. Posderie de gramatici: unele „raţionate”, altele „desvoltate”. creangă, a. 88. + (Despre activităţi) Susţinut (3), intens. O viaţă de societate aşa de puţin dezvoltată, iorga, c. i. i, 187. în felul acesta vom înlătura pericolul uniformizării şi pierderii unor valori etnografice şi arhitecturale, a unor tradiţii ce se cer dezvoltate şi conservate. PA VEL, S. E. 29. 3. (Despre instituţii, servicii etc.) Cu capacitate amplificată şi arie extinsă. De 14 ani se îndeletniceşte domnul Epites, doctoru carantinei Brăilei, ca să facă un aşezământ de farmacie centrală mai dezvoltat (a. 1844). DOC. EC. 817. 4. (învechit, rar; despre oameni) Evoluat (în ceea ce priveşte intelectul); format, perfecţionat. Cf. d e z v o 11 a (4). Fiecare patriot român dezvoltat şi înţelegător să desfăşure, dupe fusul meritelor sale, firul destoiniciei (a. 1848). în plr I, 124. 5. (Despre însuşiri, trăsături de caracter, sentimente etc.) Care se manifestă intens, care se afirmă, iese în evidenţă; (învechit) dezvolt1. Cf. dezvolta (5). înţelegerea va fi mai mult sau mai puţin dezvoltată, dar sufletul va fi mare. NEGULICI, E. I, 154/17. Acest instinct se arată ... foarte dezvoltat la porumbei, barasch, m. i, 75/2. Modestie? Dar ea nu are prea dezvoltată virtutea aceasta, ibrăileanu, a. 184. Sensibilitatea prea dezvoltată a omului civilizat îl face impropriu pentru război CAMIL petrescu, T. I, 313. Omul are simţul juridic dezvoltat. ARGHEZI, c. J. 18. 6. (Despre subiecte, teme, expuneri etc.) Expus în mod amănunţit; explicit, detaliat (1). Cf. d e z v o 11 a (6). Cf. LM. Le-am şi dat răspunsuri cât am putut mai desvoltate. caragiale, O. iv, 223. Trebuieşte citat cu mari elogii Muzeul Oraşului Bucureşti, arheologic, la care, o ediţie dezvoltată a însemnărilor de aci va face numeroase aluzii ARGHEZI, b. 11. Cititorul ...va găsi expuneri dezvoltate în tratatele speciale de mecanică cuantică. SANIELEVICI, R. 117, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 7. Care se produce1 (13 1), care se degajă (1). Cantitatea de căldură desvoltată sau absorbită depinde de cantităţile de substanţă ce iau parte la reacţie. MACAROVICI, CH. 132. - Scris şi: desvoltat - PL: dezvoltaţi, -te. - V. dezvolta. DEZVOLTATOR, -OARE adj., subst. 1. Adj. (învechit, rar) Amplu. O telegramă ... oficială ... zicea că d[omnul] ministru de externe Câmpineanu a ţinut în Senat un cuvânt foarte dezvoltător, foarte energic în favoarea izraeliţilor, eminescu, O., x, 190. 2. S. f. (învechit, rar) Loc unde are loc dezvoltarea (1). Sistemele ... toate aveau schema lor ca un sâmbur în dezvoltătoarea raţiunii, aşa încât nu numai fiecare [sistemă] e articulată după ideea ei, ci mai sunt încă şi toate unite într-un sistem al cunoştinţei. EMINESCU, O. xiv, 435. 3. S. m. Persoană care contribuie la dezvoltarea unui anumit domeniu, sector de activitate etc. Proiectul va aduce ....o cifră de afaceri de 20 de miliarde de euro ..., potrivit dezvoltatorilor proiectului. RL 2005, nr. 4 684. Dezvoltătorii vor folosi clădirea actuală, urmând să construiască o serie de alte clădiri în jurul acesteia, ib. 2007, nr. 5 282. -PI: dezvoltatori, -oare. - Şi: dezvoltător, -oare adj, s. m. - Dezvolta + suf. -(a)tor. DEZVOLTĂTOR, -OÂRE adj. v. dezvoltator. DEZVQLTÎ vb. IV v. dezvolta, DEZVOLVERE s. f. v. dezvoalbere. DEZVOLVÎ vb. IV. (învechit, rar) 1. T r a n z. A dezvolta (5). Adevărata virtute naţională o cunosc eu întru a dezvolvi din sine însuşi toate însuşirile trupeşti şi sufleteşti, bariţiu, în plr i, 78. 2. R e fi. (Despre oameni, popoare etc.) A se dezvolta (4). Norodul în ce feliu de şcoli se desvolveşte? GT (1839), 1892/26. + (Despre boli) A se agrava. Ieşirea vărsatului Preaînălţiei Sale peste zioa de ieri şi în noaptea trecută s-au tot mai desvolvit. GT (1838), 57720. - Scris şi: desvolvi. - Prez. ind.: dezvolvesc. - Cf. dezvoalbe. DEZVOLVÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) dezvolvi şi rezultatul ei; creştere, îmbogăţire a limbii cu noi elemente de vocabular, de gramatică etc. O dezvolvire slobodă trebuieşte limbii româneşti. BARIŢIU, în PLR I, 78. 7127 dezvota -953 - DIABETIDĂ - PL: dezvolviri. - V. dezvolvi. DEZVOT vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică legi) A anula votul (11). Camera zeloasă dezice ceea ce a zis, dezvotează ceea ce a votat. eminescu, O. x, 130. ( R e f 1. p a s.) Legi se votează şi se dezvotează înainte de-a se fi aplicat şi de-a se fi dovedit de sunt bune sau nu. eminescu, O. xi, 131. -Prez. ind.: dezvotez. - Pref. dez- + vota. DEZVRĂJÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică oameni) A scoate de sub influenţa unei vrăji. M-o dezvrăjit! Bogdaprosti cucoane, că m-ai scos din fermec! PR. dram. 386. - Prez. ind.: dezvrăjesc. - Pref. dez- + vrăji. DEZVULG vb. I v. divulga. DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracţiune, mai ales caii. Mă auzea spunând „dii, calul” şi totuşi uitase de mine. STANCU, m. i. 36. Mâna omului strânse biciul... şi începu să-l învârtească în aer: - Die ... Dar calul nu se urni. preda, î. 132. Di, cal! sau de, cal! Zici calului când să plece (Pucioasa), chest. v, 77/70, cf. alr sn ii h 280. ♦ (Regional) Cuvânt cu care se alungă animalele de tracţiune. Cf. alr ii 5 526/27, 29, ib. 5 539/876, 886, 899, ALRSNiih 279. - Şi: (regional) die interj. - Onomatopee. DIABÂZ s. n. Rocă eruptivă bazică de culoare verzuie sau cenuşie, care are compoziţia mineralogică asemănătoare cu cea a bazaltului. Cf. alexi, w, cantuniari, L. M. 167. Formaţiunea de carapelit este străbătută de mase de roci intrusive granitice şi de filoane de porfire şi diabaze. ONCESCU, G. 44. Gabroul şi diabazul conţin feldspaţi calcosodici agrotehnica, i, 286. în ţara noastră, diabazele se întâlnesc... în Dobrogea de Nord. LTR2. Diabazul are structură... tipică, în care plagio-clazii formează bastonaşe neregulate, ib. Triasicul este discordant peste fundamentul paleozoic şi este la rândul său cutat şi străbătut de erupţii de diabaze şi porfire. GEOLOGIA, 49, cf. DER, DC, M. D. ENC, DN3, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - Scris şi: diabas. - PL: diabaze. - Din fr. diabase, germ. Diabas. DIABÂZIC, -Ă adj. Care are calităţile diabazului, care aparţine diabazului; care conţine diabaz. Calca-rurile se aseamănă cu ... formaţiunile ... din Corintia ce sunt în legătură cu tufuri diabazice. arhiva, i, 226, cf. CANTUNIARI, L. M. 174. S-a pus în loc puternica masă de lave diabazice. MG I, 118. Straiele de carapelit cuprind şi intercalaţii de tufuri diabazice. ONCESCU, G. 44. -Pronunţat: di-a-. - PL: diabazici, -ce. - Din fr. diabasique. DIABET s. n. Nume dat mai multor boli care apar în urma unor tulburări metabolice ale glucidelor datorate insuficientei secretări a insulinei de către pancreas şi caracterizate prin hiperglicemie, prin prezenţa zahărului în urină şi prin senzaţie continuă de sete etc.; (boală de) zahăr (2). Pentru diavit. meşt. doft. ii, 78v/5. Boala urdinării udului, diabetes. EPISCUPESCU, PRACTICA, 342/11. Diavitul vine din beuturi calde şi pornitoare udului. CORNEA, E. I, 42/7. Diabetă, urdinare mucoasă a udului. MAN. SĂNĂT. 251/24, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, tdrg. Muri la 21 august 1723, omorât de diabetă. IORGA, L. I, 289, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Boabele de afin ca şi foile ar face să scadă mult zahărul la bolnavii cu diabet, voiculescu, l. 46. Ablaţiunea pancreasului determină diabetul, enc. AGR. IV, 434. Glucoza liberă se găseşte în sânge ... în cazuri patologice (diabet) chiar în cantităţi mari, macarovici, CH. 554. A pus diagnosticul de diabet, preda, r. 40. în diabet fboala de zahăr) ... se găsesc unele otrăvuri numite corpi cetonici. belea, p. a. 212, cf. der. Se ajunge ... prin excesul de dulciuri concentrate la diabet, s. marin, c. b. 5, cf. D. med, M. D. enc, dex. Se poate vindeca la şoarece diabetul experimental prin transplantarea de „insuliţe” pancreatice. scânteia, 1976, nr. 10 392. Frunzele [de afin] ... se foloseau contra diabetului. butură, eb. I, 25. La pacienţii ...cu diabet, durerea este difuză, adevărul, 2006, nr. 4 835, cf. H x 360. O (Urmat de determinări care arată felul) Diabet hepatic. D. med. Diabet panereatic. ib. Diabet renal. M. D. enc. Diabet insipid, ib. Diabet zaharat, ib. Diabetul zaharat este o boală de metabolism complexă, cu evoluţie cronică. RL 2005, nr. 4 584. Diabetul insulino-dependent se manifestă prin mai multe simptome. ib. nr. 4 770. O (Rar) Diabet bronzat = boala lui Addison. M. D. enc. -Pronunţat: di-a-. - PL: diabeturi. - Şi: (învechit) diabétâ s. f, diabète (alexi, w.), diabètes, diavit s. n. - Din fr. diabète. - Diavit < ngr. SiapTyrriç. DIABÉTÂ s. f. v. diabet. DIABÈTE s. n. v. diabet. DIABÈTES s. n. v. diabet. DIABÉTIC, -Ă adj, s. m. şi f. 1. Adj. Care se referă la diabet, care aparţine diabetului; specific diabetului, de natura diabetului. Cf. tdrg, cade, dm, sfc iii, 212, M. D. enc, dex. Plantele medicinale ajută ... în cazul bolilor asociate frecvent cu diabetul, precum şi în tratarea complicaţiilor bolii diabetice. RL 2005, nr. 4 782. 2. S. m. şi f, adj. (Persoană) care suferă de diabet. Cf. TDRG, CADE, DM, DN2, M. D. ENC. Toleranţa este excelentă şi la diabetici, contemp. 1975, nr. 1 505, 5/5, cf. DEX. Dulciuri pentru diabetici. RL 2005, nr. 4 770. Astăzi bolnavul diabetic beneficiază de ajutorul unei adevărate echipe medicale, coordonată de medicul nutriţionist ...şi formată din ceilalţi medici specialişti, ib. nr. 4 782. -Pronunţat: di-a-. - PL: diabetici, -ce. - Din fr. diabétique. DIABETÎDĂ s. f. sg. Nume generic dat afecţiunilor epidermei la diabetici, care se manifestă mai ales la nivelul mucoaselor. Cf. D. med. 7139 DIABETOGEN -954- DIABOLIZA - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diabétide. DIABETOGÉN, -Ă adj. Care produce diabet. Cf. DN3, DEX2. -Pronunţat: di-a-. -Pl.: diabetogeni, -e. - Din fr. diabétogène. DIABETOLÔG, -Ă s. m. şi f. Medic specialist în diabetologie. Cf. dn3. în ceea ce priveşte prezenţa unui diabetolog în comisia de specialişti, directorul spitalului Universitar Bucureşti a spus că [preşedintelui] i s-a administrat cortizon ... pentru calmarea durerilor. rl 2006, nr. 4 916. - Pronunţat: di-a-. - PL: diabetologi, -ge. - Din fr. diabétologue, DIABETOLOGÎE s. f. Studiul diabetului şi al tratamentului acestuia. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diabétologie. DIABLÂSTIC, -Ă adj. (în sintagma) Structură diablastică - formaţiune care are o dispoziţie structurală proprie unor şisturi cristaline, caracterizată prin minerale componente, de formă bacilară, concrescute şi întrepătrunse. Cf. ltr2. Structura d[iablastică] se aseamănă cu cea eutectică. D. GEOL. -Pronunţat: di-a-. -Pl.: diablastici, -ce. - Din fr. diablastique. DIABOLIC, -Ă adj. 1. Care aparţine diavolului (1), privitor la diavol; specific diavolului, care aminteşte de diavol; malefic, demoniac, drăcesc, demonic, satanic, diavolesc (1), infernal, (învechit şi popular) satanesc, (învechit) satanicesc. Cf. pontbriant, d., lm. N-am mai scăpat... niciun minut de sub puterea ei, diabolică sau dumnezeiască? SĂM. iii, 677, cf. şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. Intriga ... începe cu un cor de demoni şi cu un festin diabolic. CĂLINESCU, I. 131, cf. DM, DN2. Călugărul ... nu vede în biserica lui Manole decât o stavilă în calea puterilor diabolice. T ianuarie 1969, 70, cf. M. D. enc., dex. + (Substantivat, n.) Element diabolic (1). Ceea ce hotărăşte soarta unei vieţi este altceva: este diabolicul lui Socrate, este credinţa într-un scop. D. GUŞTI, P. A. 292. Diabolicul şi divinul se împleteau în el într-o superioară armonie. BARBU, 1.1, 252. 2. (Despre oameni) Care (prin cruzime, răutate, perfidie, viclenie, perversitate) este asemenea unui diavol (1); crud, funest, perfid. Acei ce domnesc lumea ... sclaviei înşii A unuia ... a celui ce-i mai rău, Mai crunt, mai diabolic, mai tiran! eminescu, o. viii, 40. O fată care citea astfel de fluidităţi nu putea fi o fiinţă diabolică, ci contemplativă. CĂLINESCU, E. o. II, 19. Diabolicul Uhry avea în ascendenţa sa ... un strămoş. românia LITERARĂ, 1975, nr. 46, 4/3. într-o telenovelă ;.. unele personaje sunt absolut rele, chiar diabolice. RL 2006, nr. 4 816. ■<> (Prin metonimie) Eram curios ...să ştiu ce e în capul diabolic al acestui om. PREDA, delir. 114. -v* (Prin analogie) [Liliecii] veneau cârduri-cârduri, le vedeam bine siluetele diabolice. CĂRTĂRESCU, n. 270. + (Despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care exprimă cruzime, răutate, perfidie, viclenie, perversitate caracteristice diavolului (1). Buchetul cel de roze e numai ghimpi şi spini în totul şi în toate, diabolica trădare. ARICESCU, A. R. 46/1. Din toate faimele acelea scornite ... din răutate diabolică ... niciun singur cuvânt nu s-a adeveritbariţiu, p. a. i, 578. O biată copilă cu o răutate diabolică, baronzi, M. 99/14. D. A. V Millo, în cartea sa „Ţăranul”, arată prin ce manopere diabolice, financiare şi administrative, ţăranul nostru a fost adus la sapa de lemn. EMINESCU, O. XII, 492. Refrenul ... i-l aruncă ... cu o intenţie diabolică. CARAGIALE, O. I, 29, cf. ALEXI, w. Improviza alte atitudini diabolice. eftimiu, n. 90. Mi-a şoptit, glumind cu un ton fals, teatral diabolic, camil petrescu, P. 127. Boicotul cunoaşterii acestei lumi nouă era organizat cu diabolică dibăcie. sadoveanu, o. xx, 356. Totul fusese pus la cale cu o diabolică răbdare, vinea, l. i, 247. Ică e un şnapan de-o diabolică inteligenţă. T. popovici, s. 320. Imaginea macabră a piramidei de capete, aşezate ...cu rafinament diabolic. IST. LIT. rom. II, 394. Viitorul ciocoi îşi dezvăluie planul diabolic de parvenire, ib. li, 661. Era ca şi când trufia diabolică a Ruletistului îl împingea tot mai mult să ofenseze divinităţile hazardului. CĂRTĂRESCU, N. 20. ■<> (Adverbial) Schopenhauer rânjea diabolic la Adela. ibrăileanu, A. 67. Acolo mişunau şi se deslănţuiau candid şi diabolic, instinctele, capriciile, eftimiu, n. 86. Ar fi trebuit să hohotească diabolic la auzul ultimatumului meu. preda, i. 154. + Care se suportă cu mare greutate sau nu poate fi suportat, care este extrem de dificil, de neplăcut etc.; cumplit, infernal, drăcesc. O vijelie ...a cărei suflare îl ajungea cu răpeziciunea unei locomotive diabolice, hasdeu, i. c. 221. Mi se păru că pe spărtură izvorăşte diabolica fanfară până la mine! HOGAŞ, DR. I, 214. Germanii pot duce războiul ... inventând cele mai diabolice unelte ale morţii LOVINESCU, C. IV, 200. *0 F i g. Suntem prinşi într-un cerc vicios, diabolic, titulescu, d. 300. ♦ Ieşit din comun; extraordinar, excepţional. Avea nişte mişcări de o mlădiere diabolică, caragiale, O. I, 125. Luminoasă, de o diabolică frumuseţe în rochia ei de vară. VLAHUŢĂ, S. A. III, 17. -Pronunţat: di-a-. - PL: diabolici, -ce. - Din fr. diabolique, lat. diabolicus, -a, -um. DIABOLISM s. n. Atitudine, comportament, manifestare diabolică (2). Aici e tragicul diabolismului: ...la prima înfrângere e iremediabil pierdut. E. IONESCU, E. 153. Provizorul ... subtil în sterilitatea lui activă şi în diabolismul profesional, arghezi, s. xi, 94. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diabolisme. DIABOLIZÂ vb. I. T r a n z. f a c t. (Neobişnuit) A face să devină diabolic (2), drăcesc. Cuvântul Adelei a mângâiat pe omul normal, pitit undeva în fundul fiinţei mele, dar, „celalalt” ar fi preferat altceva, fie şi punctul de-a dreptul ironic, care îi diabolizează uneori atât de sfâşietor zâmbetul. IBRĂILEANU, A. 197, cf. MDA. -Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diabolizez. - Din fr. diaboliser. 7146 diabolizant -955- DIACEŞTE DIABOLIZANT, -Ă s. f. Care diabolizează. Ironia a făcut ca acest discurs diabolizant să fie asimilat ...de o parte a Partidului Laburist din.Israel. RL 2005, nr. 4 781. -Pronunţat: di-a-. - PL: diabolizanţi, -te. - Diaboliza + suf. -ant. DIABOLO s. n. Jucărie alcătuită dintr-un mosoraş care se aruncă în sus şi se prinde pe o sforicică între două beţişoare manevrate cu mâinile. Cf. cade, dl, dm, dn2, dex. -PL: diabolouri. - Din it. diabolo, fr. diabolo. DIÂC1 s. m. 1. Persoană care întocmea şi copia acte (în cancelaria domnească) (îndeplinind funcţia de subaltern al marelui logofăt), grămătic, uricar; slujbaş al visteriei din Ţările Române; persoană care întocmea acte, redacta petiţii, rezolva diverse treburi administrative (într-o instituţie); spec. persoană care copia acte* copist. Şi cu zisa jupânului Haneş Begner scris-am eu diiacon Coresi ot Târgovişte şi Tudor diiac. coresi, tetr2. 167. Den mila lui Domnedzeu, eu Şerban diiacu, meşterul mare al tiparelor. PO 11/15. Aceşti boieri... a venit cu carte de la Miclăuş diiac (a. 1587). DOC. î. (xvi), 203. A scris Petrea diacul şi la Câmpulung (a. 1616). hurmuzaki, xv, 866. Mihai' diiacul au scris (a. 1642). GCR I, 93/31. Ce leaşii fiind de înşălăciune coprinşi, nu băga în samă, până n-au fugit un diiac al lui Bogdan-Vodă la oastea leşească, de le-au spus. ureche, l. 80. Dămu-ţi ştire că s-au jeluit înaintea Domniii Meale sluga noastră Luchian diiacul (a. 1647). IORGA, s. D. xvi, 285. Pentru un diiac ... s-au rugat boierii să-l ierte, că este cărturariu bun. M. COSTIN, o. 60. «Logofătul de taină» ...au avutu şi odae osăbită în curte, de să numia cămară de taină, la care cămară scria şi uricarii şi diecii de divan (a. 1762). GHEORGACHI, CER. 268. Era izbaşa om din curte lui: acela strângea toate răvaşele de la oameni şi le scotea răspunsuri fară de nicio cheltuială, ce numai ce da diecilor câte doao parale de scriia răvaşul. CANTA, în C. MOLD. 156. Hermezi, om bătrân, diacul de camară (a. 1816). uricariul, v, 375/14. Logofeţii sau diecii cei vechi, heliade, PARALELISM, I, 42/20. Niciodată nu mă voi supune a fi scriitor şi diac de visterie. kogălniceanu, S. 187. Frumoasele ziceri ... create de diecii vistieriei, negruzzi, s. i, 3. Din corpul ei [al clasei a Il-a a boierimii] ... eşeau diacii de vistirie cei mai iscusiţi, cei mai cu bun condei. CONV. lit. vi, 3. Un diac de cancelarie, ... Coresi, ... fugia în Ardeal IORGA, C. I. ii, 123. Existau în Moldova mulţi diaci care întrebuinţau cu pricepere limba slavonă, ibrăileanu, SP. CR. 34. Ca şi în Ţara Românească, cel care îndeplineşte acest rol este diacul sau gramaticul; logofătul dă numai directivele, bul. COM. IST. v, 101, cf. şăineanu, d. U. Diecii logofeţiei o scriseră cu pene de gâScă în condica cea mare. sadoveanu, O, x, 176. Diecii de visterie împărţiseră făclii, barbu, princ. 250. Aceste ranguri boiereşti i-au asigurat o continuă înaintare în slujbe: diac şi medegiu în visteria ţării. ist. LIT. ROM. II, 381. Subalternii marelui logofăt erau ... toţi diecii, grămăticii cancelariei domneşti. STOICESCU, ş. D. 176, cf. der. Trebuie să revenim la vechea formulă a diacilor de cancelarie, panaitescu, o. Ţ. 97. Disputa s-a purtat ... în jurul problemei dacă Coresi sau diacul Lorinţ a fost tipăritorul cărţii, magazin IST. 1967, nr. 9, 65. Diecii cancelariei ... numeau [târgul de reşedinţă voievodală] ... „minunata cetate de scaun”. G. barbu, a. v. 13. „Evangheliarul” este atribuit diacului Lorinţ. CL 1973, 169, cf. M. D. ENC, DEX. Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie. jarnîk - bârseanu, d. 176. + (învechit şi regional) Cărturar; intelectual; student; scriitor. Cf. anon. car. Un diac singur de sine învăţat. ţichindeal, f. 115/12, cf. lb. Să o vezi, domnule, aceea e femeie ...Şi învăţată, domnule, ca un diac. negruzzi, s. i, 59, cf. pontbriant, d, costinescu, lm, alexi, w, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, M. D. ENC, DEX, VICIU, GL. 2. (învechit şi popular) Dascăl, cântăreţ (la biserică). Cela ce va fura lumânare sau diacul de va lua fară ştirea popei, post 40 de dzile. prav. LUCACI, 163. Un mirean sau fie şi diiac, ce să dzice om den cinul besearicii. PRAV. 195. Au diiaconu, au diiacu ... cine au dat această sjfanjtă carte, anume „Trebunicu” (a. 1770). IORGA, s. D. XVII, 11. Diiacii carii vor vrea să se preoţească, întâi să meargă la protopop, maior, i. b. 317/9. Văzură pre diacul cel bătrân, ţichindeal, f. 289/5. Ca diac, cântai, în strana dreaptă, la serviciul divin, codru-drăguşanu, c. 5, cf. lm. La botez l-a dus pe micul, La icoane l-a-nchinatu-l, Un diac citi tipicul EMINESCU, O. VI, 66, cf. GHEŢIE, R. M, ŞĂINEANU2, TDRG. Feciorii şi fetele ... să meargă la diacul bisericii a învăţa lucrurile cele creştineşti, densusianu, l. 50. La vecernia de sâmbătă nu venea decât preotul, diacul ... şi vreo douăzeci-treizeci de bătrâne, agîrbiceanu, s. 86, cf. DEX. Moarte cu mâna mi-oi face în uşa bisericii, Unde cântă diecii. jarnîk - bârseanu, d. 173. Unde sunteţi fiii mei? Voi diecii mei? reteganul, tr. 24. Diacu îi ca dracu. Când aude clopotu, Ţipă plugu-n buruiene Şi se duce la pomene. mat. folk. 788. Nouă popi, nouă dieci Şi p-atâţia patriercl bud. p. p. 65, cf. alr n/l h 179. Nici de diac nu mi-i drag, Şohănit să-l văd în prag. folc. transilv. i, 348. ♦ (Prin nord-vestul Ban.) Copil îmbrăcat în stihar, care, la liturghie, stând înaintea altarului, poartă crucea, sfeşnicul sau ripida. Ripizile sunt purtate de nouă copii îmbrăcaţi în stihare („dieci”). pribeagul, P. R. 134, cf. alr ii/i mn 93, 2 738/47, alrmii/i h 233/47. 3. (Regional) Snop care este aşezat în vârful clăii (Remetea - Beiuş). Cf. A i 12. -Scris şi: diiac. - PL: dieci şi (rar) diaci. - Şi: (învechit) diec (pontbriant, d.), deâc (lex. mars. 222) s. m. - Din slavon, ahhkk DIAC2 s. n. Dispozitiv electronic care constă dintr-un semiconductor fară electrod de comandă. Cf. dex2, ndn. -Pronunţat: di-ac. - Accentuat şi: diac. dex2. - PI: diace. - Din fr. diac. DIACESC, -EÂSCĂ adj. v. diecesc. DIACEŞTE adv. v. dieceşte. 7152 DIACETIL -956- DIACON DIACETÍL s. m. (Chim., Industria alimentară) Dicetonă alifatică cu patru atomi de carbon în moleculă, care se produce prin fermentare din zaharuri sub acţiunea diverselor microorganisme. Cf. ltr2. Laptele ... cu acid citric şi însămânţat cu culturi pure ... conţine ... acetoină şi diacetil ib. Aerisirea [smântânei] favorizează producerea diacetilului. ib. - Pronunţat: di-a-. - PL: diacetili. - Din fi*, diacétyle. DIACETILÉNÁ s. f. sg. (Chim.) Produs secundar obţinut la sinteza acetilenei în arc electric din metan. Cf. NENIŢESCU, C. O. I, 291. Diacetilena se obţine din 1,4- butandiol. ltr2, cf. DC. - Pronunţat: di-a-. - Cf a c e t i! e n ă, DÎACETILMORFÎNĂ s. f. sg. (Chim, Farm.) 1. Heroină, Cf. DC. 2. (In sintagma) Diacetilmorfină clorhidrică = derivat al morfinei, sub formă de pulbere albă, cristalină, obţinut prin acetilarea morfinei. Cf. nica, L. vam. 79, ltr2. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diacétylmorphine. DIACHÉNÁ s. f. Fruct compus din două achene lipite. Cf. ENC. AGR, LTR2. Fructul ... este mai degrabă o dicariopsă decât o diachenă. BOTANICA, 145, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: diachene. - Din fi*, diakéne. DIACHÍL s. n. (Ieşit din uz) Talion1 (2). Cf. alexi, W. Diachilonul astfel preparat să numeşte simplu; din el să prepară diachilonul compus, bianu, D. s, cf. SCRIBAN, D. -Pronunţat: di-a-. - PL: diachile. - Şi: (învechit) diachilón, diahil (scriban, D.) s/n. - Din ngr. 5iá%'üXov. DIACHILÓN s. n. v. diachil. DIACHÎZĂ s. f. (Med.; învechit, rar) Difuziune (3). Cf. LM. - Pronunţat: di-a-. - PL: diachize. - Din ngr. DIACLAZĂ s. f. Fisură formată de-a lungul unor roci (prin presiune sau răcire), care permite pătrunderea apei. Şisturi argiloase, cenuşii ... cu intercalaţii de gresii argiloase şi diaclaze de calcit şi pirită. ONCESCU, G. 31. Triasicul mediu este reprezentat prin calcare prezentând numeroase diaclaze. id. ib. 56, cf. ltr2, DER, DN2, M. D. ENC, DEX, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaclaze. - Din fr. diaclase. DIACLINÁL s. n. (Geol.) Element topografic de relief care traversează o cută a scoarţei pământului. Cf. LTR2, DTT, DN3. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaclinale. - Cf. s i n c 1 i n a 1. DIACOD s. n, adj. (Ieşit din uz) 1. S. n. Sirop cu proprietăţi calmante, care se prepara din capsule de maci albi sau din tinctură de opiu. Cf. lm, bianu, d. s, SCRIBAN, D. 2. Adj. (în sintagma) Sirop diacod = sirop de opiu. Cf. BIANU, D. S, SCRIBAN, D. - Pronunţat: di-a-. - Din fi*, diacode. DIÂCON, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar, la fi; în biserica creştină) Persoană care face parte din cler şi care se află pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti; rang ocupat de această persoană; p. e x t. cântăreţ la biserică. Şi preuţilor şi diaconilor. CORESI, EV. 180. Diaconul de va curvi, post 5 ai, să se lase de cinul său. prav. lucaci, 163. Scris-am eu Sima, nepoata Borbului călugărul cel bătrân ... şi Duca dieconul (a. 1627). drh b xxi, 408. Cela ce va sudui pre om de besearecă, popă sau diacon, face mare sudalmă, prav. 231. în dzilele lui Constantin împărat, acela bunul şi creştinul, era un diacon întru Alexandria la patrierşie, învăţat foarte şi filosof anume Arie. varlaam, c. 133. Diacon să zice vistiarnicul besearecei (a. 1648). N. TEST.2 491. Cei hirotoniţi de vlădici, preuţi şi diaconi, eustratie, prav. 9/8. Slugă mai mare sau începător diaconilor. MARDARIE, L. 104/7. Şi vru să facă pre o femeaie să fie pre-aceasta treabă diaconă. dosoftei, v. s. februarie 75v/12. 2 diacone femei de se arătă la dânsa ce iaste şi cum iaste. id. ib. decembrie 220v/12, cf. anon. car. Nu numai mirenii să cade să se ispoveduiască, ci mai vârtos şi noi cei bisericeşti, adecă: diaconii, preoţii. ANTIM, O. 99. Şi s-au diortosit [cărticica] de Euloghie monah, iară aşezătoriu slovelor Damaschin diiacon şi Ilie zăţariu (a. 1724). iorga, s. d. xiii, 9. Diaconul intră în altariu. şincai, C. 113/12. Oricarele episcop ... sau diacon ... nu vin la besearică ... să-şi piardă darul maior, i. b. 283/20. Numai bărbaţii să fac arhierei, preoţi şi diiaconi. legiuire, 1/16. Alde diaconul Dinu. heliade, O. I, 270, cf. i. GOLESCU, C. în această epohă s-au mai arătat ... Isidor diacon fugari, carile s-au numit ţarevici Dimitrie. ASACHI, I. 169/11. Cuvinte scoase din acea mai veche psaltire pe românie adusă de diaconul Coresi. dacia lit. 80/21. Numărul preoţilor şi al diaconilor în tot coprinsul aceştii ţări. tâmpeanul, g. 11/22, cf. valian, v, polizu. Comandirii armatelor ruseşti supuseră chiar pe preoţi şi diaconi a le da proviant şi care de transport. FILIMON, O. I, 285, cf. PONTBRIANT, D, costinescu, lm. Acel diacon Coresi ... se ocupă a publica, la 1577, o psaltire. ODOBESCU, S. i, 358. Petru ... exercită toate drepturile unui arhipăstor, cu escepţia numai a hirotoniei diaconilor şi preoţilor. EMINESCU, O. XIV, 198. Arhimandrit grec ce blagoslovea pe diacon la slujbă, creangă, A. 140. Se gândea ... să se facă diacon. SLAVICI, O. I, 105. Săriră gardul care desparte casa diaconului de ograda beserecel contemporanul, vii2, 97. Diaconul citeşte-n carte, coşbuc, p. I, 115, cf. alexi, W. Cântăreţii şi diaconii vor fi descurcat ... slova molitvelnicului. LUC. II, 76, cf. ŞĂINEANU2. Un nepot al mitropolitului ... şi un diacon al mitropoliei, Gherasim, erau prin 1780 studenţi în Saxonia. IORGA, C. 1.1, 219, cf. tdrg. Comuna a rămas numai cu diaconul să facă slujba. REBREANU, P. S. 47, Cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. 7163 DIACONAL -957- DIACONIE Glasul său de diacon de la mitropolie, eftimiu, n. 28. Al treilea diacon purta sfânta Evanghelie, sadoveanu, O. XIII, 24. Printre ei se află chiar şi un diacon. CĂLINESCU, I. C. 17. Diaconii îmbrăcaţi cu stihare. BARBU, PRINC. 346. Tipăreşte un „ Octoih ” la Braşov, în 1557, împreună cu diaconul Coresi. IST. lit. rom. i, 256. Diaconul nu vroia să se prezinte la Divan. STOI-CESCU, S. D. 114. Tatăl său ... slujea ca diacon în sat. magazin ist. 1969, nr. 5, 76. Diaconul Paul ... confirmă spusele înaltei feţe bisericeşti. G. BARBU, A. V. 8, cf. M. D. ENC, DEX. Toader deaconul ăla bătrânul. TEODORESCU, p. P. 34. în prezent el [popa] este numai diacon. SNOAVA, IV, 123. - Scris şi: diiacon. - Pronunţat: di-a. - PL: diaconi, -e. - Şi: (învechit) diecon, (regional) deâcon s. m. - Din slavon. ahhkont\, ngr. Siaicovoq. DIAGONAL, -Ă adj. (Astăzi rar) Diaconesc. Cf. COSTINESCU, SCRIBAN, D. Suplimentarea numărului de posturi din aria asistenţei sociale şi diaconale ... prin diaconi şi asistenţi sociali. rl2005, nr. 4 636. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconali, -e. - Din fr. diaconal, lat. med. diaconalis, -e. DIACONÂR s. n. Carte de rugăciuni care se citesc în timpul liturghiei (de către diaconi). Cf. şăineanu2, cade. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconare. - Diacon + suf. -ar. DIACONÂŞ s. m. (Familiar) Diminutiv al lui d i a c o n. Cf. I. GOLESCU, C. Intrând în casă, găsi pe un diaconaş frumuşel, singur cu Anastasia. CONV. LIT. IV, 349. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconaşi. - Diacon + suf. -aş. DIACONÂT s. n. (învechit). Diaconie. El luo tonsura şi după şase luni ... diaconatul CALENDARIU (1794), 31/21, Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, ALEXI, W, SCRIBAN, D. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaconate. - Din lat. diaconatus, fr. diaconat. DIACONEÂSĂ s. f. 1. (învechit şi regional) Soţie de diacon; femeie care săvârşea anumite ritualuri (şi avea grijă de săraci şi de bolnavi); diaconiţă, (învechit, rar) diaconă (v. d i a c o n). Nici preoteasa sau diiaco-neasa sau slujnicele lor să nu vânză vin şi rachiu (a. 1762). IORGA, s. D. vii, 53. Femeile, între primii creştini, se văd diaconese, preotese. heliade, o. ii, 49, cf. POLIZU, COSTINESCU, ALEXI, W, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Toate fetele me vor O fată de preuteasă Şi una diaconeasă. mat. folk. 227. Vreo cincizeci de diaconese, Vreo şasezeci de preotese. PĂSCULESCU, L. p. 195. - Scris şi: diiaconeasă. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconese. - Diacon + suf. -easă. DIACONEL s. m. (Familiar) Diminutiv al lui d i a c o n. Cf. i. golescu, c, ddrf. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconei. - Diacon + suf. -el. DIACONESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine diaconului sau diaconiei, referitor la diacon sau la diaconie; (învechit) diaconal. Şi dorind lungă vreame Svânta Liturghie să vadză făcută de mânule preuţeşti şi diaconeşti, în loc de oltar, trebui (trebălui) preutul Svânta şi spăsâtoarea dumnedzăiasca Liturghie denaintea lui. dosoftei, v. s. ianuarie 34712, cf. i. golescu, c, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Mizeriile vieţii diaconeşti. CĂLINESCU, I. C. 30. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaconeşti. - Diacon + suf. -esc. DIACONÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A (se) face diacon. Nepregetându-l, l-au şi dieconit mitropolitul cetăţii. GAVRIL, nif. 14/14. Au diiaconit pre marele Vasiliie. dosoftei, v. s. februarie 65724. [Domnul] didesă mari poroncă mitropolitului şi episcopilor că cercetez[i]pre cei ce vor să să preuţască sau să să diia-coniască şi aşa să dea darul preuţiifl] şi al diiaconiifi] CANTA, în c. mold. 37. Acest „ Catavasiiariu ” iaste dar di la părintile mitropolit, când m-a diiaconit la mănăstiri (a. 1778). IORGA, S. D. xv2, 124. Vrednic e să să diiconească! I. golescu, în pr. dram. 84, cf. ddrf. în aceeaşi vreme cu Creangă, sau nu cu mult mai târziu, se diaconise şi colegul de bancă. CĂLINESCU, I. C. 75. - Scris şi: diiaconi. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diaconesc. - Şi: (învechit, rar) dieconi vb. IV. - De la diacon. DIACONIC s. n. I. Absidiolă sau nişă în peretele de sud al altarului unei biserici de rit ortodox, unde se păstrează veşmintele liturgice. Un părete al altarului din stânga, ce se zice şi diaconic, odobescu, s. i, 461, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, LTR2, M. D. ENC, DEX. O (Adjectival) Pe peretele diaconic ... erau numai vestmintele lor. barbu, princ. 325. 2. (învechit, rar) Locuinţa diaconului. Cf. lm. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaconice. - Şi: (rar) diaconicon s. n. M. D. enc. - Din ngr. Skxkovikov. DIACONICON s. n. v. diaconic. DIACONÎE s. f. Calitatea, rangul de diacon; funcţia pe care o îndeplineşte un diacon; timpul cât cineva exercită această funcţie; (învechit) diaconat. Şi deaca vădzu [patriarhul] pre Arie că iaste eretic şi huleaşte pre Dumnedzău, lepădă-l din diaconie. VARLAAM, C. 134. Tu eşti Carele ne-ai pus pe noi în diaconia aceasta, în puterea Duhului Tău Svânt. DOSOFTEI, L. 113/9. Diaconiile Utrănii. Popa zâce, tămăind cu cădelniţa naintea svântului prestol: Blagoslovit Dumnezăul nostru, totdeauna, acmu şi pururea şi-n vecii de veci. id. L. 245/6. S-o arătat o vedenie în no[ap]tea dintâi, la dieaconiie (a. 1768). iorga, s. D. xm, 33, cf. lb, VALIAN, V, POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF, 7174 DIACONIME -958- DIACRONIE ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. l-a fost interzisă diaconia. sadoveanu, o. xx, 51. Leafa de învăţător, la care se adăuga oarecare câştig din diaconie. CĂLINESCU, I. C. 87. Scos şi din diaconie şi din învăţământ. IST. lit. rom. III, 257, cf. dex. - Pronunţat: di-a-. - PL: (învechit) diaconii. - Diacon + suf. -ie. DIACONÎME s. f. (învechit; cu sens colectiv) Mulţime de diaconi, totalitatea diaconilor. Pomeneşte, Doamne, ... toatăpreuţâmea, cei în Hristos diaconime, a toată preuţasca ceată, dosoftei, l. 847. Pentru ... cinstitapreuţime, în Hristos diaconime ..., Domnului să ne rugăm (a. 1679). GCR i, 240/26, cf. I. GOLESCU, C. - Pronunţat: di-a-. - Diacon + -ime. DIACONÎŢĂ s. f. Diaconeasă. Ţana, fata diaco-niţei Anghelina (a. 1648). IORGA, S. D. vil, 90. De nu va fi fameia de 40 de ani, să nu se facă diaconiţă (a. 1652). TDRG. Dat-am adiverat şi încredinţat scrisoarea me ... la mâna dumisale soacrii mele, Măriuţii diiaco-niţei (a. 1778). uricariul, xii, 266. Gheorghe Condor cu soţia Crăstâna şi cu feciorii săi vând lui Gavril a diaconiţii o moşie de pe Sadova cu 10 lei (a. 1789). ştefanelli, D. C. 183. Băieţii ştieau şi de lupi ..., despre cari le spunea mama dieaconiţa. CONTEMPORANUL., vii2, 99. Găsim de obicei ca naş [de botez] ... la cei de sexul femeiesc pe diaconiţe. marian, na. 166, cf. TDRG, resmeriţă, D. Au plecat să dea singuri, fără diaconiţe, o raită pe la mănăstiri. CĂLINESCU, i. C. 75. -Scris şi: diiaconiţă. - Pronunţat: di-a-. ~ PL: diaconiţe. - Diacon + suf. -iţă. DIACONSTĂ s. f. v. diaconstvă. DIACONSTVĂ s. f. (învechit) Rugăciune scurtă pe care o spune diaconul. Diaconul să zică diaconst-vele. coresi, lit. llv/15. Diaconul iarăş face diaconste mici, iară popa face văzglaşenie. dosoftei, l. 42/8. - PL: diaconstve. - Şi: diaconstă s. f. - Din SÎaVOn. AHBKONhCTEO. DIACOPÎ s. f. v. diacopie. DIACOPÎE s. f. (Grecism învechit) 1. întrerupere. Parenthesis iaste diacopi a unui periodu s cur tu. văcărescul, gr'. 130/7, ap. găldi, m. phan. 169. 2. Recreaţie, vacanţă. Afară de sărbătorile însemnate, paradosirea învăţăturilor va păsui în diacopiea verii o lună, de la 15 iulie pănă la 15 august (a. 1828). uricariul vii, 172, cf. rosetti - CAZACU, i. l. r. i, 356. -Pronunţat: di-a-. - PL: diacopii. - Şi: (învechit, rar) diacopi s. f. - Dirî ngr. 8taK07cfi. DIACORJEJTIC, -Ă adj. (Med.; învechit, rar) Care poate evacua excreţiile (din organism). Cf. lm. - Pronunţat: di-a-, - PL: diacoretici, -ce. - Din ngr. 5ia%copriTiK6q. DIACOREZĂ s. f. (Med.; învechit, rar) Evacuare a excreţiilor din organism. Cf. lm. - Pronunţat: di-a-. - PL: diacoreze. - Din ngr. 5ia%d)pî]aiq. DIACORÎZĂ s. f. (Med.; învechit, rar) Separare (1). Cf. LM. - Pronunţat: di-a-. - PL: diacorize. - Din ngr. 5ia%(bpiGiq. DIACRIS s. n. v. diacrisis. DIACRÎSIS s. n. (Grecism învechit) Omenie. M-am socotit şi m-am mirat, cum cunoştiinţa, şi diacrisis, şi bătrăneţele nu te înfruntează să-ţi aduci aminte de moarte (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 89/24. Eu am suflet de creştin şi diacrisis (a. 1786). furnică, i. C. 138. In ochii ei strălucesc blândeţea şi dragostea, iar omenia (diacrisul) stă pe fruntea ei. buznea, F. 23/19, cf. T. PAPAHAGI, C. L. 19, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 291. - Pronunţat: di-a-. - Şi: (învechit) diacris s. n. - Din ngr. Si&Kpt015. DIACRÎTIC adj. (în sintagma) Semn diacritic = a) (Fon.) semn grafic care conferă unei litere a alfabetului o valoare specială. Accepţiunile cuvintelor vor fi bine specificate şi separate prin semne diacritice. ODOBESCU, S. II, 390, cf. CADE. în desvoltarea ulterioară a ortografiei noastre, au fost adoptate câteva semne diacritice. care evitau echivocurile supărătoare ale ortografiei actuale, puşcariu, l. r. I, 97. S-au introdus semnele diacritice (semne care fac, dintr-o literă deja cunoscută, alta nouă). GRAUR, I. L. 82. Firmele şi anunţurile folosesc în mod cu totul insuficient semnele diacritice ale limbii noastre. L. ROM. 1959, nr. 5, 26, cf. dn2. Notarea textelor în sistemul şcolii de la Bucureşti are la bază scrierea obişnuită, la care se adaugă un număr relativ redus de semne diacritice, ll 1973, nr. 4, 731. Lipsa semnelor diacritice corespunzătoare a dus la forme ca: „abundentă, aberaţieCL 1973, 361, cf. M. D. enc, dex; b) semn grafic special care, adăugat unui simbol grafic, conferă acestuia o anumită valoare. Punerea pe note a melodiilor populare cere întrebuinţarea unor semne diacritice speciale, necesare fixării în scris a unor particularităţi specifice. ALEXANDRU, I. m.160. -Pronunţat: di-a-. - PL: diacritice. - Din fr. diacritique. DIACRONIC, -Ă adj. Care se referă la diacronie, privitor la diacronie. Cf. dex. Punctul de vedere sincronic a fost completat de cel diacronic. Z. MIHAIL, T. P. 23. Teoria şi metodologia fiecăreia în parte este acum reatestată de ansamblul lor, în conexiune diacronică şi cronică, expansivă şi intensivă, de bunuri de civilizaţie şi valori culturale. PA VEL, S. E. 11, cf. NDN. -Pronunţat: di-a-. - PL: diacronici, -ce. - Din fr. diachronique. DIACRONÎE s. f. Evoluţie, desfăşurare în timp a fenomenelor; metodă care studiază această evoluţie. 718« DIACUSTICĂ -959- DIADEMĂ Pentru a înţelege o schimbare sincronică, ea trebuie considerată în diacronie. SCL 1957, 44. Acest fenomen ... leagă sincronia limbii de diacronie. L. rom. 1959, nr. 1, 98, cf. der. Diacronia ne pune în faţa unei dinamici verbale deosebite. L. rom. 1965, 553, cf. dn2. Normele se constituie în diacronie. LL 1972, nr. 3, 296, cf. M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diachronie. DIACUSTICĂ s. f. Parte a fizicii care studiază refracţia sunetelor. Cf. dn2, mda. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diacoustique. DIÂDĂ s. f. Grup de două idei, de două principii complementare. Cf. lm, dn3. - Pronunţat: di-a-. - PI.: diade. - Din fi*, dyade. DIADELF, -Ă s. n, adj. 1. S. n. (Bot.) Androceu în care staminele sunt grupate şi unite în unul sau în două fascicule. Cf. lm, alexi, w, cade, ltr2, ndn. 2. Adj. f. (Despre stamine) Care este reunită în două fascicule. Sepale două caduce, petale 4 neregulate, stamine 6 diadelfe. grecescu, fl. 11, cf. ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: (1) diadelfuri, (2) diadelfe. - Din fr. diadelphe. DIADELFIC, -Ă adj. (Bot.; învechit, rar) Care prezintă diadelfie; referitor la diadelfie. Floare diadel-fică. LM. - Pronunţat: di-a-. - PL: diadelfici, -ce. - Din lat. diadelphicus, -a, -um, fr. diadelphique. DIADELFÎE s. f. (Bot.) Reuniune a filetelor stârni-nelor în două fascicule. Să numesc monadelfia dacă nu informează decât o înfaşurătură ex: molva; diadelphia dacă informează doă înfaş [urâturi] ex. acacia. CAIET, 79725. Ordinul al 17 diadelfia... având stamii împărţiţi în două fâşii, cornea, e. ii, 204/10. Clasa 17 coprinde diadelfia sau cu staminele legate în două legături. BARASCH, B. 39, cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W. -Scris şi: diadelphia. - Pronunţat: di-a-. - PL: diadelfii. - Din fr. diadelphie, ngr. SiaSeAxpia. DLADELFÎT s. n. (Mineralogie; ieşit din uz) Hema-tolit. Cf. LTR2. - Pronunţat: di-a-. - PL: ? - Din fi*, diadelphit. DIADEM s. n. v. diademă. DIADEMĂ s. f. 1. Bandă bogat decorată sau cunună din metal preţios împodobită cu pietre scumpe, purtată în jurul capului de suverani, de unii reprezentanţi ai bisericii ca însemn al puterii şi, în reprezentările plastice, de anumite divinităţi.*#' în capul Svinţiii Sale strălucoare de fulger şi diadime şi frâmseaţe nepricepută. DOSOFTEI, V. S. decembrie 230v/3. Şi-au pus cunună şi diadimă înfrumusăţată cu petri scumpe (a. 1812). GCR îl, 209/5. Marele Costandin ... n-au vrut să să laude de stemă şi de diadimă, şi de înălţarea cea împărătească, biblia (1688)2, XXXI/40. Pietre scumpe ale curonii s-au dat la giuvaergiu ca să se facă din ele o diademă. CR (1829), 1682/20. în loc de a pune pe cap diadema împărătească, el au simţit în inima sa o cunună de spini, asachi, I. 133/33. Acolo stă monacul cu sceptrul în mână, cu diadema pe frunte, pâcleanu, I. I, 200/13, cf STAMATI, D, polizu. O mare diademă turbanu-i-mpodobeşte. PELIMON, S. 34/20. Greceştile ... comă, diademă, programă. BĂLĂŞESCU, GR. 25/23. Le punea diadema pe cap numai ca să le trimiţă mai în urmă la eşafod. FILIMON, O. II, 84, cf. PROT, — POP, N. D, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. De-ar fl să poarte şorţul sau mândra diademă, E prodigios cât poate oriunde o femeie, anghel - IOSIF, c. M. I, 46, cf TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Cu o diademă de aur peste frunte ... Aşa era gravura de pe calendar. PERPESSICIUS, S. 20, cf. DER, M. D. ENC, dex, dn3. <> (Prin lărgirea sensului) Ieşi împodobit cu veşmântul cel împărătesc şi, cunună având de aur, şi diadimă de vişin mohorâtă: biblia (1688), 3612/16. Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele. EMINESCU, O. I, 29. + însemn al puterii regale şi ecleziastice; regalitate. El propusă d-a alege pe Mentor, carele asemenea nu primi diadima. pleşoianu, t. i, 209/7. Nu este dator diademii mărimea şi lustrul său. pâcleanu, i. II, 121/5. Dac-ai mântuit de vrăjmaşi cu a ta tinereţe Schiptrul, diadima, cum şi aceste bătrâneţe, pann, e. v, 90/10, cf. PROT. - POP, N. D, LM. Arunca asupra lui Horia nemerităta vină c-ar fi năzuit la puterea supremă şi că s-ar fi dus cu gândul ... până a smulge pe seamă-i diadema regală. ODOBESCU, s. iii, 542, cf. şăineanu2, CADE, DER, DEX, DN3. 2. Bijuterie pe care o poartă femeile pe frunte la anumite ocazii. Cf. valian, v. între bogatele odoară de nuntă hotărâte ... se află şi o diademă. CR (1839), 1872/33. între alte obiecte ...se deosibeşte o diademă de aur. filimon, o. ii, 116, cf. pontbriant, d. Pe frunte-i lucea o diademă bătută toată din aur. conv. LIT. III, 3. Nu mai porţi brăţară, Nici diadem, nici straie orbitoare. SĂM. I, 59. Principala podoabă a capului a fost întotdeauna diadema, pârvan, G. 443. Simona şi Emmy abia se puteau mişca de greutatea colierelor, diademelor. EFTIMIU, N. 151, cf. der. Diademe şi brăţări, inele şi săbii ... lucrate toate în aur. magazin ist. 1967, nr. 3, 24, cf. dm, dex, dn3. Două femei cu diademă pe cap, costumate cu rochii clopot, având braţele desfăcute în unghi, constituie elementul central al decorului. PA vel, S. E. 53. Diadema cu briliante a fost recuperată [Titlu]. RL 2005, nr. 4 777. F i g. Şi cât va purta Oltul diadema-i de munţi, Voi veţi trăi. alexandrescu, O. I, 80. O moartă ... plecând din lume, poartă Al veciei diadem, alecsandri, poezii, 396. Ai pune pe-a mea frunte, în vise de mărire Un diadem de foc. eminescu, O. I, 21. Văd cu ochii plăsmuirea veşnicelor idealuri ... Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem. COŞBUC, P. II, 135. Regina mărilor, cetatea moartă a lui Eminescu, mi-apare încununată cu diademă de stele. COCEA, S. I, 59. Calea-Laptelui, regăsită parcă, era un nor alb ca o diademă cu râuri de foc. CAMIL PETRESCU, N. 70. 7196 DIADIMĂ -960- DIAFAN - Pronunţat: di-a-. - PL: diademe. - Şi: (învechit) diadém s. n, diadimă s. f. -Din ngr. ôiàSîtyia, lat. diadema, fr. diadème. DIADÎMĂ s. f. v. diademă. DIADINÂMIC adj. (în sintagma) Curent diadi-namic (şi substantivat, n.) = curent electric folosit în tratamentul durerilor reumatice. Cf. ndn. -Pronunţat: di-a~. - PL: diadinamici şi (n.) dia-dinamice. - Din fr. diadynamique. DIADOCHIA s. f. v. diadohie. DIADÔH s. m. 1. Moştenitor al tronului regal sau al unei demnităţi înalte; succesor (1), urmaş (2). Acesta diadoh ...a S[fi]nţilor Apostoli au fost. dosoftei, v. s. ianuarie 44734. Aproape de moartea sa au lăsat diadoh pre nepotu-seu. N. COSTIN. let. ii, 60/4. Lepohteaşte ... aceastea toate, pentru că le-au avut Petru, întru al căruia scaun şade el stăpân şi diadoh (a. 1699). gcr I, 329/8. împăratul carele să nevoiaşte pentru binele şi folosul norodului său ...să face şi el diadoh apostolilor. antim, o. 86. Lui Grigori-Voevoda îi venise ... carte de la veziriul, poroncindu-i întru acesta chip, că făcându-l diiadoh scaunului părintesc, să asculte pre tatăl său, bătrânul, la toate ce-l va învăţa. CANTA, c. MOLD. 173. După ce au crescut întru credinţă ... atunci diadohii apostolilor, păstorii cei duhovniceşti, ... au început a înnălţa graiurile învăţăturii (a. 1776). ap. GĂLDI, M. PHAN. 169. După Abubekir a rămas diadoh Umor. VĂCĂRESCUL, ist. 248. Diadohul purta uniforma întâiului reghement leşesc de vânători, ar (1829), 6742. Hristianismul se crede a se fi predicat prin părţile noastre ... de ... papa Romei, scoleriul şi diadohul S. Apostol Petru. SĂULESCU, HR. i, 118/13. în altă parte a palatului lui şăde diadohul tronului cu familia sa. KOGĂLNICEANU, s. 94. Ce-i pasă domnişorului fiului vostru ...că diadohul lui a fosţ gângav. TÂMPEANUL, G. 63/21, cf. STAMATI, D, COSTINESCU, LM, DDRF, TDRG, CADE. Pornesc din nou cu mâinile la spate, vorbind aprins despre diadoh şi grâne. BRĂESCU, O. A. I, 29. Elisabeta ... s-a căsătorit cu diadohul George, barbu, I. I, 109, cf. DER, DN2. Unul dintre diadohii lui ... a reuşit să devină stăpân peste Siria, magazin ist. 1969, nr. 12, 63, cf. M. D. enc. + Titlu purtat de prinţul moştenitor al Greciei modeme; persoană având acest titlu. Cf. ŞĂINEANU> D. U, CADE, DER, DM, M. D. ENC, DEX, DN3. 2. Titlu dat generalilor lui Alexandru Macedon, care şi-au disputat imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. Cf. der, dn2, m. d. enc, dex. - Accentuat şi: (învechit) diâdoh. gâldi, m. phan. 169. - Pronunţat: di-a-. - PL: diadohi. - Din ngr. 5ià5o%oç, fr. diadoque. DIADOHÎE s. f. (învechit, rar) Succesiune, moştenire. Tot prinţipatul Ţării Rumâneşti să oblăduia cu formă de autonomie de despoti[s]mos şi de alegere la diiadohie a, domniei între fiii şi rudele domnului. mineiul (1776-1780), în d. î. lat.-rom, cf. lm. Mă ţine în sânul acestei biserici ... diadohia preuţiei de la însuşi scaunul apostolului Petru până la această episcopie de pe acum (a. 1825). ap. gâldi, M. phan. 169, Cf. TDRG, ROSETTI-CAZACU, I. L. R. î, 179. -Scris şi: diiadohie. - Pronunţat: di-a-. - PL: diadohii. - Şî: diadochia (accentul necunoscut) s. f. lm. - Din ngr. 8itx8o%ri. DIADUR s. n. sg. Material metalo-ceramic dur, obţinut prin sintetizare din carburi de wolfram şi de titan sau din carburi de wolfram şi de tantal, având ca liant cobaltul. Cf. LTR2. Diadurul marca H2... se foloseşte sub formă de plăcuţe de armare. ib, cf. M. D. enc. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diadure* DIAFÂN, -Ă adj. 1. Care lasă lumina să străbată fară să se poată distinge clar contururile şi formele; foarte puţin dens, foarte subţire; transparent, străveziu. Aerul este diafan, adecă prevăzătoriu şi fără color. AR (1832), 27178, cf. stamati, d. Corpurile prin care trece lumina precum apa, aerul, cristalul ...se numesc diafane sau transparinte. barasch, I. N. 12/17, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU. Sus paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subţire, alecsandri, poezii, iii, 48, cf. LM. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arşiţa soarelui de vară. odobescu, s. iii, 14. Numim substanţe transparente diafane acele prin care putem videa obiectele luminoase, poni, f. 335, cf. alexi, w, şăineanu2. 0 ceaţă diafană zboară ca peste-un câmp "de bătălie. ANGHEL, î. G. 20, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Nişte frunze diafane de aur jucau pe bănci, ibrăileanu, a. 155, cf. CADE. Îşi risipise flori în păr, ca îngerii şi-i tremurau volănaşele albe, uşoare, diafane. G. M. ZAMFIRESCU, m. d. I, 194. Prin pânza diafană a fulguielii, zidurile temniţei se estompau. COCEA, s, I, 316. Ce relief ferm capătă orice picior de femeie, prins în teaca diafană ... a unui ciorap de mătase, camil petrescu, p. 259. Diafane seminţe întraripate pe invizibile fire, zburau peste noi. blaga, poezii, 241. Costumele diafane ... scot şi mai mult în evidenţă ... grotescul personajelor. T ianuarie 1964, 122, cf. M. D. enc, dex, dn2. Părul violet 1 se răsfira, ca un păienjeniş diafan, pe pernă. CĂRTĂRESCU, n. 120. -f Fi g. Delicat (1), fin, suav; uşor4 (I 3). Albă ca o fantomă, - albul diafan, imaculat - albă ca o petală de nalbă, klopştock, f. 267. Fantoma se prelingea încet pe lângă pat, în tăcerea diafană a ectoplasmelor, vine A, L. II, 317. Este un conducător capabil ... un delicat poet al armoniilor diafane. M 1965, nr. 2, 42/2. Bucăţi ironice, a căror diafană poezie aduce aminte de Turgheniev. v. ROM. februarie 1974, 99. Versurile lui ... părăsesc atmosfera călduţă şi dulceagă a romanţelor ori pe cea pură şi diafană a liedurilor, contemp. 1975, nr. 1 475, 3/9. Calm şi duios ca vântul diafan, românia literară, 1975, nr. 48, 3/3, cf. dimov, t. 33. Problema morală poate fi ... eludată pr intr-o diafană teorie a virtuţii. PLEŞU, M. M. 64. 2. (Despre fiinţe, despre părţi ale corpului lor etc.) Cu pielea sau cu o structură fizică delicată, fragilă, transparentă, gingaş, plăpând (1); p. e x t. 7203 DIAF ANEITATE -961- DIAFENDEFSIS imaterial. C-o diafană şi blândă faţă. negruzzi, s. ii, 55. Umbra-i diafană ...Se clatină pe unde. alecsandri, poezii, 278. Să strângi tu în mână-ţi tot mâini diafane Şi orice ţi-o spune tu toate să crezi, bolintineanu, o. 73. O gloată de zugravi... care ... aştern pe pânză şi pe carton ... chipuri diafane de cai. ODOBEŞCU, s.m, 149. Bine, zise Dan, apucând mâna cea rece şi diafană a umbrei, eminescu, p. l. 47. Ar fl crezut un înger că e când surâdea! Demers aristocratic, pieliţă diafană. MACEDONSKI, O. I, 377. Amor, drag copil cu toane, Se-abătu şi pe la noi - Două aripi diafane, cerna, p. 128. Diafana-i mână Să-i netezească fruntea cu dragoste de soră, IOSIF, v. 150. Puse ... cu palma-i diafană o mică perdea trandafirie privirii. HOGAŞ, DR. I, 161. Era uşor, uşor şi diafan. Părea că se desprinsese cu totul de trup. ARDELEANU, U. D. 101. Şi-şi mângâie iubitul diafan Cu-a palmelor căuşe de mărgean. VOICULESCU, POEZII, II, 180. O diafană zână ... alunecă uşoară, perpesşicius, S. 58. Ceea ce impresiona în această figură de octogenar era paloarea ei diafană. ralea, S. T. iii, 257. Cu mâinile sale diafane, domnul Giuseppe scoase dintr-un joben imaginar o cloşcă. VINEA,L.1,134. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafani, -e. - Din fr. diaphane. DIAF ANEITATE s. f. v. diafanitate. DIAFANÎE s. f. Procedeu de tipărire cu cerneluri transparente pe celofan, celuloid etc.; tipar transparent; produsul obţinut prin acest procedeu. Diafania se execută de obicei în litografie, ltr2, cf. DN3. - Pronunţat: di-a-. - Din germ. Diaphaaie. DIAFANÎN, -Ă adj.’(Neobişnuit) Diafan (2). Din frunte-mi se retrage raza cea de cristal, Ea prinde chip şi formă, o formă diafanină, înger cu aripi albe, ca marmura de pal. EMINESCU, O. IV, 172. -P1.: diafanini,-e. - Cf. d i a f a n . DIAFANITÂTE s. f. (Rar) însuşirea a ceea ce este diafan; transparenţă. Cf. costinescu. Eminescu... împuţinează mai degrabă consistenţa lor [a comparaţiilor] materială, promovându-le către fantomatic şi diafa^ nitate. vianu, a. p. 105, cf. hristea, p. e. 34, sfc vi, 56, DN3. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafanităţi. - Şi: (învechit) diafaneitâte s. f. costinescu. - Diafan + suf. -itate. Cf. fr. diaphaneite, it. d i a f a n i t â. DIAFANIZÂ vb. I. R e f 1. şi tranz. (Livresc) A deveni sau a face să devină diafan, străveziu; a (se) subţia. Incet-încet painjinişul cel roş se lărgi, se diafaniză şi se prefăcu într-un cer rumenit EMINESCU, P. L. 37. începuse să-l îmbrace ... într-o haină luminoasă, ce-l înfrumuseţa, îl diafaniza. G. M. zamfirescu, m. D. I, 256. O F i g. Stilul său incipient este cel baroc, însă diafanizat prin grandoare şi simetrie. CĂLINESCU, C. O. 225, cf. DL, DN2, DEX. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diafanizez. - Din fr. diaphaniser. DIAFANIZARE s. f, Acţiunea de a diafaniza şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - V. diafaniza. DIAFANOSCOP s. n. Aparat folosit în diafano-scopie. Transluciditatea controlată prin diafanoscop şi o mare greutate absolută denotă un mare procent de proteină. SANDU-ALDEA, s. 37, cf. CL 1973, 25, DN3. + Aparat pentru identificarea seminţelor seci pe baza transparenţei lor. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafanoscoape. - Din fr. diaphanoscope. DIAFANOSCOPÎE s. f. Examen al cavităţilor interne ale corpului prin transparenţă sub acţiunea unei surse luminoase; diascopie (1). Cf. D. med, dn3. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaphanoscopie. DIAFENDEFSÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Grecism învechit) A (se) apăra, a (se) proteja. Alţii, carii tot îşi defendivsesc strămoşescul lor rit, însă numa cu numile (a. 1756). uricariul, i, 355. Fiindu dieafen-difsită ţara noastră sub umbra şi ocrotirea a prea înălţatei împărăţii (a. 1774). ap. GĂLDi, M. phan. 170. Să se diafendipsească şi să se ajutoreze în tot chipul (a. 1775). uricariul, i, 117. Când cinevaşi din cei ce să pricinuesc va alerga la vreun obraz mai 'mare şi acel obraz va înştiinţa judecătorilor ca să să diiafen-defsească, unul ca acesta, adecă ce au alergat, să să pedepsească după orânduialile pravilii. prav. COND. <(1780), 165. Rumânii ... s-au diafendevsit în toate părţile (a. 1787). ap. găldi, m. phan. 169. Cu fapta au arătat că au vrut să diafendepsească pizma şi ghenatu [sic!] preotului (a. 1800). iorga, a. r. g. 166. Mulţi ... vrând să diafendefsească binele patriei, s-au înşălat contribuind la iubirea de slavă şi de stăpânire a unuia şi a altuia, buznea, C. 62/5. Aceşti ţigani, semeţindu-se că sunt ciocănaşi şi să diafendifsesc de cămăraşii ocnelor, nu să supun să plătească dajdie (a. 1834). doc. ec. 568, cf. tdrg, cade, scriban, d, rosetti -cazacu, i. l. r. i, 353, 356, 357, contribuţii, iii, 79. - Scris şi: diiafendefsi. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diafenctefsesc. - Şi: diafendifsi, diafendepsi, diafendipsi, diafendevsi, dieafendifsi, diefendipsi (găldi, m. phan. 170), diafendisi (contribuţii, iii, 79), deafendesi (găldi, m. phan. 170), defendivsi vb. IV. - Din ngr. SiacpevTe'oaa (aor. al lui diacpevrevcd). DIAFENDEFSIS s. n. (Grecism învechit) Apărare; protecţie (1). Căci scoposul la care privesc şi razăm pravilile este ca să siguripsască stăpânirea fieştecărue pe avere sa, iar cu obicinuinţa acestor feliuri de danii se rădică acest deafendevsis a stăpânirii (a. 1785). uricariul, îl, 76/19. Obicinuinţa acestor feliuri de danie să rădică acest diafendepsis a stăpânirii ce dă dreptate (a. 1785). ib. IV, 34/26. A le da la mâni paşuşurile ... pentru diafendipsis de la vreo supărare 7213 DIAFENDEPSI -962- DIAFORĂ1 lor seau mărfurilor lor (a. 1790). ap. gâldi, m. phan. 170, cf. TDRG. - Pronunţat: di-a-. - PL: ? - Şi: diafendipsis (scris şi: diiafendipsis gâldi, m. phan. 170), diafendevsis (gâldi, m. phan. 170), deafendevsis, diafendepsis s. n. - Din ngr. SiOKpevuexţftQ. DIAFENDEPSÎ vb. IV v. diafendefsi. DIAFENDÎEPSIS s. n. v. diafendefsis. DIAFENDEVSEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Apărare; protecţie (1). Hrănesc în inima lor bună încredinţare la diafendevseală noastră (a. 1788). ap. gâldi, m. phan. 170. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafendevsell - Diafendevsi + suf. -eală. DIAFENDEVSÎ vb. IV v. diafendefsi. DIAFENDEVSIS s. n. v. diafendefsis. DIAFENDEVSITOR s. m. (învechit, rar) Apărător, ocrotitor (a. 1812). ap. gâldi, m. phan. 170. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafendevsitor. - Diafendevsi + suf. -(i)tor. DIAFENDIFSÎ vb. IV v. diafendefsi. DIAFENDIPSÎ vb. IV v. diafendefsi. DIAFENDIPSIS s. n. v. diafendefsis. DIAFENDISÎ vb. IV v. diafendefsi. DIAFILM s. n. Film cu diapozitive care cuprinde o succesiune de imagini alb-negru sau color, pe o temă dată, şi care poate fi proiectat pe un ecran. Una din căile care contribuie la legarea învăţământului de practică în cadrul predării ştiinţelor naturii este şi folosirea diafilmelor. GÎ 1962, nr. 652, 4/2, cf. DN2, HRISTEA, p. E. 114, M. D. enc, dex. Diafilmul şi.filmul documentar ... merită a-şi ocupa locul de cinste. M 1974, nr. 9, 31. Să sistematizeze întregul material, ... inclusiv cel înregistrat pe benzi sau cel cuprins în diafilme. scânteia, 1975, nr. 10346. Studenţi şi profesori ... au făcut ilustrând cu filme, diafilme ... o viguroasă demonstraţie, contemp. 1975, nr. 1 506, 2/8. - Pronunţat: di-a-. - PI: diafilme. - Din rus. Ana^HJibM. DIAFIZÂR, -Ă adj. Care se referă la diafiză, al diafizei, de diafiză. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafizari, -e. - Din fr. diaphysaire. DIAFIZĂ s. f. Partea mijlocie a unui os lung cuprinsă între cele două epifize; corpul osului. Oasele ... lungi alcătuite dintr-un corp - diafiză - şi două terminaţii epifize. enc. agr. iv, 321, cf. der, dn2, m. d. enc, dex2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafize. - Din fr. diaphyse. DIAFIZECTOMÎE s. f. Rezecţie chirurgicală a diafizei. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: di-a-. - PL: diafizectomii. - Din fr. diaphysectomie. DIAFON s. n. (Nav.) Aparat cu aer comprimat care produce semnale acustice pe timp de ceaţă. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafoane. - Din engl. diaphon, fr. diaphon. DIAFONÎE s. f. 1. Interacţiune cu caracter perturbator între circuite de telecomunicaţii, prin care semnalele transmise pe un circuit devin perceptibile pe alte circuite. Cf. ltr2, der, m. d. enc, dex2, ndn. 2. (Muz.) Acord muzical în care un sunet este susţinut de octava, cvarta sau cvinta corespunzătoare lui. Cf. LM, DN2. Cântarea monodică ori diafonia etero-fonică, ... caracteristică folclorului nostru. M 1975, nr. 1, 4. + (în Evul Mediu) Muzică interpretată pe două voci, decalate la cvartă sau la cvintă. Cf. DN2, MDA. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaphonie. DIAFONOMETRÎE s. f. Studiul transparenţei corpurilor. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaphonometrie. DIAFONOMETRU s. n. Aparat folosit pentru determinarea tulburării apei prin măsurarea transparenţei ei. Cf. DC, dn3. + Instrument de măsurare a vizibilităţii. Cf. dn3, mda. + Aparat cu care se deter- • mină opacitatea sau transparenţa hârtiei. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafonometre. - Din fr. diaphonometre. DIAFORÂ s. f. v. diaforă1. DIAFORĂ1 s. f. (Grecism învechit) I. Diferenţă1 (2), deosebire (2). în cea sistatichi diafora, hirişiia lucrului locul cel mai de sus poate ţinea după o deosăbire. cantemir, i. i. i, 63. Fiindcă văzum multă diafora de an până estimp, că unile lucruri de sineşi s-au mai eftenit şi altele iarăşi ce s-au înălţat (a. 1787). ap. gâldi, m. phan. 170. Au văzut cu multă mirare a sa o foarte mare diafora (a. 1817). DOC. EC. 174, cf. LM, contribuţii, iii, 87. 2. Neînţelegere, dezacord (1). Vă facem Domnia Mea în ştire pentru o diafora ce a fost între dumnealor prea cinstiţii împărăteşti. ...cu d-lor comisarii împărăteşti la întocmirea hotarului (a. 1792). ap. GÂLDI, M. phan. 170. Să trime'aţă a despecetlui prăvălia ... şi îndată să să pecetluiască iarăşi, până va lua săvârşire diaforaoa lui Efstatie cu creditorii (a. 1819). DOC. EC. 195. Care scrisoare o văzum şi noi scrisă de la 16 ale aceştii luni, în care scrie că pentru diiaforaua ce are cu dum[nea]lui polcovnicul Iancul, pentru tovărăşia slujbelor de mai sus arătate, lasă vechil pe fii-său Gheorghe (a. 1785). furnică, D. c. 117. cf. t. papahagi,'c. l. 7233 diaforă2 -963- DIAFRAGMIT -Pronunţat: di-a-. - PL: diaforale. - Şi: diaforă (scris şi: diiafora) s. f. - Din ngr. ôicwpopa. DIAFORĂ2 s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificaţie. Cf. dex2, NDN. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafore. - Din fr. diaphore. DIAFORÉTIC, -Ă adj, s. n. (Medicament, substanţă) care provoacă transpiraţie abundentă. Cf. mat. MEDIC. 167, COSTINESCU, LM, ALEXI, W, BIANU, D. S, LTR2, DER, DN2, M. D. ENC, DEX. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaforetici, -ce. - Din fr, diaphorétique. DIAFORÉZÀ s. f. Transpiraţie abundentă de natură fiziologică sau patologică. Cf. I. golescu, c, COSTINESCU, LM, BIANU, D. S, DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaforeze. - Din fr. diaphorèse. DIAFOTÎE s. f. Influenţă perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie; apariţie a unei imagini parazite pe ecranul televizorului. Cf. dex2, ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafotii. - Din fr. diaphotie. . . DIAFRĂGM s. n. v. diafragmă. DIAFRAGMĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică fascicule de raze de lumină care trec printr-un sistem optic) A limita cu ajutorul unei diafragme (3). Cf. DN2, DEX2. -Pronunţat: di-a-. - Prez. ind,: diafragmez. - Din fr. diaphragmer. DIAFRAGMARE s. f. Acţiunea de a diafragma şi rezultatul ei. Cf. ltr2, der, dn2, m. d. enc, dex2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafragmări. - V. diafragma. DIAFRAGMÂT, -Ă adj. (Despre obiective fotografice) Care are deschidere limitată cu ajutorul unei diafragme (3). Cf. dex2, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diafragmaţi, -te. - V. diafragma. DIAFRAGMĂTIC, -Ă adj. 1. Care ţine de diafragmă (1), privitor la diafragmă, de diafragmă. Cf. I. GOLESCU, C. Artirile diafragmatice cele de jos nasc asemenea din aortă, kretzulescu, a. 365/11, cf. polizu, p. 152/29, pontbriant, d, costinescu, lm. Corea diafragmatică (sughiţul) e o boală pricinuită de contracţiunea diafragmei. ENC. vet. 58. 2. Care se referă la diafragmă (3), de diafragmă. Cf. DEX2, NDN. - Pronunţat: di-a-. - PI: diafragmatici, -ce. - Din fr. diaphragmatique. DIAFRAGMATÎTĂ s. f. Inflamaţie a diafragmei; (învechit) diafragmită. Cf. lm, dn3. - Pronunţat: di-a. — PI: diafragmatite. - Din fr. diaphragmatite. DIAFRAGMATOCEL s. n. Hernie a viscerelor abdominale care traversează diafragma; (popular) boşo-rogeală, surpătură (5), vătămătură (2 a). Cf. D. med, NDN. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaphragmatocele. DIAFRĂGMĂ s. f. 1. Muşchi foarte întins şi subţire care separă toracele de abdomen şi care prin contracţie participă la inspiraţie. Cf. vulcan, t. 82. Organul ficatului este o mură mare ... legată cu legături de piei groase de diafragmă, episcupescu, o. î. 101/15. Pealea foalelui (diafragma) desparte goliciunea foalelui de goliciunea peptului. antrop. 101/8. Să încrucişează cu căpătâiele sau degitaţiile muşchiului diafragmul kretzulescu, a. 166/13. Stomacul este un sac membranos ... stă mai jos de piept şi de diafragmă. CORNEA, E. I, 205/21. Cearcă ... deaca aerul pătruns de aburi camforaţi trece lesne pântre diafragm. MAN. Sănăt. 108/16, cf. stamati, D. Numirea părţilor trupului: ... diafragma, splina. GHICA - STURDZA, A. 197, cf. PROT. - POP, N. D, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S, ENC. AGR. Datorită deplasării organelor abdominale, diafragmul va fi împins în sus. BELEA, P. A. 83, cf. DN2, DC, M. D. ENC, dex. + Cartilaj care separă cele două nări. Cf. I. GOLESCU, C, ŞĂINEANU, D. U, CADE, DN2, DEX. 2. Membrană suplă (la microfon, telefon etc.) care reproduce sunetele prin vibraţiile sale. Cf. NICA, L. vam. 79, CADE. Cutia de rezonanţă este înlocuită cu o diafragmă. ALEXANDRU, I. M. 133, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC, DEX. 3. Placă subţire cu deschidere uneori reglabilă care limitează fasciculele de raze de lumină într-un sistem optic. Cf. RESMERIŢĂ, D, cade, ltr2. Diafragma aparatului fotografic, dl, cf. der, dn2, m. d. enc, dex. 4. Dispozitiv alcătuit dintr-o membrană cu un orificiu, care, introdus într-o conductă, măsoară debitul şi viteza fluidului. Cf. der, ltr2, dn2, m. d. enc, dex. 5. Element de rigidizare a construcţiilor, alcătuit de obicei dintr-o placă plană sau dintr-un planşeu de beton. Diafragma se aşază orizontal, vertical sau în orice plan, după nevoile de rigidizare ale construcţiei. DER. Prezintă importanţă deosebită diafragmele de rigidizare folosite la construcţiile mijlocii şi înalte din zonele seismice. LTR2, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. 6. Placă de grosime mică, aşezată între două piese, folosită ca element separator sau de rigidizare. O diafragmă ce are rol de a reţine impurităţile. IOANOVICI, TEHN. 96, cf. LTR2, DER, DC, M. D. ENC. 7. Membrană de cauciuc, folosită de femei în scop contraceptiv. Echivalentul feminin al prezervativului este diafragma. -Pronunţat: di-a-. - PL: diafragme. - Şi: (învechit) diafragm s. n. - Din fr. diaphragme. DIAFRAGMÎT s. n. v. diafragmită. 7246 DIAFRAGMITĂ -964- DIAGNOSTICA DIAFRAGMÎTĂ s. n. (învechit) Inflamaţie a diafragmei; diafragmatită. Diafragmit se zice inflamaţia (aprinderea) diafragmei. CORNEA, E. I, 44/12, cf. PONTBRIANT, D. -Pronunţat: di-a-. - PL: diafragmite. - Şi: diafragmit s. n. - Din ngr. 5ta(ppayjxÎTi<;. DIAFTOREZĂ s. f. (Geol.) Adaptarea şisturilor cristaline la condiţii de metamorfism mai puţin intens decât acela care a determinat formarea lor iniţială; retromorfism. Cf. ltr2, der, m. d. enc, dn3. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaphtorese, germ. Diaphtorese. DIAGENETIC, -Ă adj. (Geol.) Rezultat prin diageneză. Cf. dex2, ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: diagenetici, -ce. - Din fr. diagenetique. DIAGENEZĂ s. f. (Geol.) Totalitatea transformărilor chimice, mineralogice, de structură etc, suferite de sedimente în cursul consolidării lor, după ce au pierdut legătura cu mediul în care s-au format. Cf. cantuniari, L. M, LTR2, DER, DN2, M. D. ENC, DEX, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. -- Din fr. diagenese. DIAGLIF s. n. v. diaglifă. DIAGLÎFĂ s. f. (Arhit.) Ornament gravat în relief prin scobirea materialului tăiat. Cf. dn2, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaglife. - Şi: diaglif s. n. dn3. - Din fr. diaglyphe. DIAGNOSIS s. f. v. diagnoză. DIAGNOSTIC s. n. 1. Determinare precisă a unei boli după simptomele pe care le prezintă; diagnoză. Aceasta mi s-a părut o faptă de diagnostic prea interesant de a se lua în băgare de seamă. man. sănăt. •227/5, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. A dat diagnosticul: pelagră, contemporanul, I, 218, cf. ŞĂINEANU2, BIANU, D. S, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Urmăream nedumerit şi cu o teamă, ca de diagnostic, figura ei foarte animată. camil petrescu, P. 223. Unii din reprezentanţii ramurilor mai tinere ale ştiinţelor ... cred totuşi că pot să formuleze diagnosticuri - sau chiar pronosticuri -individuale, cu o uşurinţă mai mult sau mai puţin surprinzătoare, negulescu, G. 202. Ceilalţi ... îşi băteau joc de diagnosticele lui zilnic dezminţite. COCEA, s. I, 188. Examenul, simptomele generale şi locale permit un diagnostic destul de uşor. ENC. AGR. I, 9. După diagnostic, când îşi trag doctorii şoşonii, el ar vrea să vorbească despre tarif ARGHEZI, S. XI, 48. Felix îi ... comunică diagnosticul şi recomandaţiile lui Stratulat. CĂLINESCU, E. O. II, 188. Nu se poate pune niciun diagnostic. RALEA, O. 83. Acesta este caracterul care tranşează diagnosticul, danielopolu, f. n. ii, 247. Bolnava noastră e victima unei greşeli de diagnostic. vinea, L. îl, 70. Diagnosticul de laborator al bolii se efectuează prin cercetarea la microscop a chisturilor. BELEA, P. A. 426. I se spusese ... că este un nebun ... Intr-o poezie mai veche, el confirma, fără nicio revoltă, diagnosticul batjocoritor, ist. lit. rom. iii, 500, cf. der. Diagnosticul se pune prin tactul rectal. ABC SĂN. 186, cf. DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. Largul orizont deschis prin procedeul electronografiei ... cercetărilor medicale, procedeelor de diagnostic şi tratament reprezintă doar un început, flacăra, 1975, nr. 40, 11. Soile a murit la mănăstirea Dudu cu diagnostic de demenţă isterică. CĂRTĂRESCU, N. 212. Complex funcţional de diagnostic şi tratament al copilului cardiac. RL 2005, nr. 4 614. <> F i g . Dar suntem convinşi că metoda de analiză la care ne-am oprit este capabilă să ofere un prim diagnostic al acestei creaţii. COTEANU, S. f. ii, 71. Am să închei citând diagnosticul pe care Aristotel l-a pus situaţiei care mi-a trezit mie uimire: cine este în stare să deosebească puterile denumirilor este foarte aproape de adevăr, patapievici, c. l. 25. O (Adjectival) Ipocrat a lăsat de moştenire urmaşilor săi preţioasa cunoştinţă a unei mulţimi de semne diagnostice, fis. 11/19. Fiecare medic are un sistem diagnostic şi o metodă clinică. M. eliade, O. I, 74. Rezultatele obţinute [în acţiunea medicamentelor pe om] ne-au condus la deducţii practice diagnostice şi ■ terapeutice. danielopolu, f. n. i, 195. <> Diagnostic diferenţial = etapă premergătoare stabilirii diagnosticului (1) propriu-zis, care constă din compararea simptomelor pe care le prezintă bolnavul cu simptomele altor boli asemănătoare, în vederea înlăturării diverselor ipoteze diagnostice. Cf. der, d. med, m. d. enc. O (Lingv.) Context diagnostic = context care admite ocurenţa unui singur element sau a unei clase de elemente. Alte lucrări privitoare la contextele diagnostice clasificatoare. ll 1972, nr. 2, 53. 4 F i g. Judecată, ipoteză emisă asupra unei situaţii, a unei stări etc. Nu cred că se poate stabili un diagnostic pe baza căruia să se spună că un tânăr este apt pentru electronică. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/7, cf. dn3. Diagnostice pentru preşedinţi [Titlu]. RL 2006, nr. 4 916. 2. (Cibernetică) Metodă de depistare (şi de corijare) a erorilor într-un program sau a efectului slăbiciunilor în circuitul unui ordinator. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diagnostice şi (rar) diagnosticuri. - Şi: (învechit) diagnostică s. f. lm. - Din fr. diagnostic. DIAGNOSTICĂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A pune, a stabili diagnosticul (1) unui bolnav. Am găsit că facerea se efectuase după cum diagnosticasem în prima zi. CONTEMPORANUL, 1, 898. Doctorul îmi zise că nu poate diagnostica cu siguranţă. D. zamfirescu, v. ţ. 158, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Reumatism -diagnosticară celelalte. CĂLINESCU, C. N. 153. Un doctor ... diagnosticase cancer. T. POPOVICI, S. 212. Aportul cel mai însemnat al maşinilor în medicină este cel dat de maşinile care diagnostichează. v. ROM. 1961, nr. 3, 146, cf. M. D. ENC, dex, dn3. Boală greu de diagnosticat în timp util. RL 2005, nr. 4 728. + P. e x t. A prevedea (11) după anumite indicii; a pronostica. Tarele acestea sunt generate de o mentalitate de clasă, 7255 diagnosticare -965- DIAGONAL foarte uşor de diagnosticat, v. rom. august 1960, 176. Suferi câteva eşecuri, întocmai cum diagnosticase pictorul-diplomat. magazin ist. 1968, nr. 7-8, 171. Critica a diagnosticat, cred, exact ,¡Elixirul tinereţii cinema, 1975, nr. 9, 9. -Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diagnostichez. - Din fr. diagnostiquer. DIAGNOSTICARE s. f. Faptul de a diagnostica. Unitate medicală modernă, profilată pe diagnosticarea şi tratarea bolilor cardiace, scânteia, 1975, nr. 10 360. Metoda ... permite nu numai diagnosticarea, ci şi urmărirea efectelor terapeutice. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 5/5, DEX. Diagnosticarea corectă a acestor afecţiuni. RL 2005, nr. 4 599. + P. e x t. Precizare, pronostic, ipoteză stabilită pe baza anumitor indicii. Cărţile cu problematica ultimei ore, cu diagnosticări în noutăţile profunde ale cotidianului. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/8. - Pronunţat: di-a-. - PL: diagnosticări. - V. diagnostica. DIAGNOSTICĂ s. f. v. diagnostic. DIAGNOSTICIĂN, -Ă s. m. şi f. Medic specialist în stabilirea diagnosticului (1). Stima ..., humorul ... acestui învăţat - diagnostician miraculos în medicină. TEODOREANU, M. II, 99, cf. M. D. ENC, DEX, DN3. O F i g. Criticii caragialieni ... sunt nişte diagnosticieni:. pipăie racile sociale prin opera comică studiată. CONSTAN-TINESCU, S. II, 110. -Pronunţat: di-a-. - PL: diagnosticieni, -e. - Din fr. diagnosticien. 1 DIAGNOZĂ s. f. Cunoaşterea unor boli pe baza observării, a studierii şi a descrierii simptomelor caracteristice; diagnostic (1). Ideea fiinţii unui copil afară din mitră era cu totul depărtată, de aceea diagnosis urma să fie cu totul întunecată. MN (1836), 912/47. Doctorul cercetează pe bolnavi, face diagnosis boalei. CUCIURAN, D. 9/9. Fără a voi să-i compar în ştiinţă cu medicii ... cei mari ai Europei, îndrăznesc a zice că le pot ţine pept în diagnoză. GHICA, C. E. II, 439, cf. LM. Medic ... incapabil a-şi face diagnoza sa însuşi. MAIORESCU, CRITICE, 194. Dacă se-mbolnăveşte vreun şef de gară, ... medicul e dator ... a-i face diagnoza, a-i prescrie medicamente. EMINESCU, O. XI, 296, cf. DDRF, ALEXI, w, şăineanu2. Cităm câteva cazuri de diagnoze ale lecuitoarelor de la sate. candrea, f. 226. Stabilind ici o diagnoză, colo schimbând un pansament. ANGHEL - IOSIF, C. L. 200, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. îmi răspunse ... căutând oarecum să mă cruţe de grozăvia diagnozei. MIRONESCU, S. 117. Diagnoza este primită cu satisfacţie de pacient, vianu, A. P. 83. Mi se perindau în minte tot felul de diagnoze, inspirate de fizionomia lui chinuită. VINEA, L. I, 157, cf. D. MED. Specialiştii britanici ...au pus la punct o metodă de radiografie cu raze X care ... va revoluţiona tehnica diagnozei CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 5/5, cf. M. D. enc, dex, dn3. ♦ P. e x t. Prognoză. Aş fi curios ...să văd dacă diagnoza mea ... este adevărată. IBRĂILEANU, A. 132. Diagnoza aceasta o puneam în cercul câtorva vânători cu care mă aflam la marginea unei păduri sadoveanu, O. xxi, 45, cf. LTR2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diagnoze. - Şi: (învechit) diagnosis s. f. - Din fr. diagnose. - Diagnosis < ngr. SidyvcDCTiq. DIAGONĂL, -Ă adj, subst. 1. S. f. Dreaptă sau segment de dreaptă care uneşte două vârfuri neconsecutive ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate în planuri diferite; p. e x t. orice linie sau obiect care are poziţie înclinată, oblică (1). Se numeşte diagonală o linie trasă de la un unghi la altul în orice figură. ASACHI, G. 31v/5. Diagonală ... adică o linie ce să trage dă la un unghi până la altul (cuvânt de gheometrie). I. GOLESCU, C. Se numeşte diagonală linia care împreună vârfurile a două unghiuri ce nu sunt alăturea, poenaru, G. 4/15, cf. valian, v. Orice dreaptă care uneşte vârfurile a două unghiuri nealăturate se numeşte diagonală. G. pop, G. 11/26. Un paralelogram, prin a căruia diagonală se hotărăşte direcţia trupului mişcat. STAMATI, F. 17/13, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, d, costinescu, lm. Toate paralelogramele se împart prin diagonală în două triunghiuri egale. MAIORESCU, L. 76. Toată partea de la apus, despărţită printr-o diagonală, ... cu satele din împrejurime ar putea fi privite ca un teritoriu ... român. EMINESCU, O. XII, 335, cf. DDRF, MELIK, G. 187, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Marginea ei ... tăia o diagonală sinuoasă, camil PETRESCU, P. 290, cf. CANTUNIARI, L. M. 168, DEX. O L o c. a d v. în (sau pe) diagonală = pe direcţia unei drepte înclinate faţă de un punct de referinţă, de-a curmezişul. Apucau spre capitala turcească tăind în diagonală Peninsula Balcanică, iorga, c. i. i, 209, cf. resmeriţă, D. Afişe albe, tăiate în diagonală de o bandjH,. C. PETRESCU, î. II, 126. Faţa lui ... deasupra căreia odihnea greaua şuviţă neagră de păr tăind în diagonală fruntea, vianu, A. P. 155. El se uită ca şi grădinarul, pe diagonală, afectând, jară să-l ştie, simţul de perspectivă al acestui constructor, arghezi, C. j. 226. Curentul Golfului ... taie în diagonală jumătatea nordică a Atlanticului, agrotehnica, i, 248. Peste trupul lui gol îi aruncase cam pe la mijloc un prosop imaculat, în diagonală. VINEA, L. I, 71. Să tai în diagonală tabla de şah. TUDORAN, P. 515, cf. DEX, PAVEL, S. E. 224. Rechinii, ..., diavolul de mare, rombic, de patru metri pe diagonală, ..., neîncăpând în vitrine, erau aşezaţi deasupra lor. CĂRTĂRESCU, n. 151. O Fig .O direcţie ... care intră inevitabil ca o componentă în orice diagonală de viaţă şi de orientare a sa. blaga, z. 100. + Spec. Curea purtată de-a curmezişul pieptului la unele uniforme (militare). Era chiar el ... cu pistolul la centură cu diagonală. PREDA, M. S. 53. Andrei îl recunoscu pe generalul Belega, prefectul judeţului, încorsetat în uniformă, înalt, strâns peste piept cu curele şi diagonale. T. popovici, S. 31. Ofiţerul năduşit, de lângă el, îmbrăcat într-un veston decolorat, cu o diagonală deasupra pieptului, ... desena ceva suplimentar. BARBU, ş. N. ii, 239, cf. M. D. enc, dex. ♦ (Construcţii) Bară înclinată cu rol de sprijin al unor elemente de construcţie. O schelă nu poate fi lipsită ... de anumite întărituri din manele sau chiar din scânduri puse cruciş, prinse cu scoabe, 7260 DIAGONALEMENTE -966- DIALAG numite „contravânturi”, „diagonale” sau „contrafise” în termeni inginereşti CV 1949, nr. 7, 31, cf. ltr2, der, dex. 2. Adj. Care uneşte două vârfuri neconsecutive ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate în planuri diferite; (învechit, rar) diagonaiic, diagonali-cesc; care este în formă de diagonală (1); pieziş (I 1), oblic (1). Cf. budai-deleanu, lex, valían, v, POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, BARONZI, I. L. III, 216, COSTINESCU, LM. îşi poate oricine închipui cât de uşor se poate coti un butoi plin până-n doagă cu cotul diagonal contemporanul, vii2, 526, cf. alexi, w, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DN2, M. D. ENC, DEX. (Adverbial) Mingea fuge diagonal ARGHEZI, S. VII, 75. 3. S. f. Porţiune de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele, permiţând trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. Cf. ltr2, dn2, m. d. enc, dex. 4. S. n. (Text.; adesea urmat de determinările „de urzeală” sau „de bătătură”) Desen (de obicei pe o stofa) în care iţele sunt aşezate înclinat, predominând uneori cele de urzeală, alteori cele de bătătură; ţesătură cu un asemenea desen. Aceste desene pot fi realizate cu 3, 4, . 5, 6 ... n iţe şi poartă denumirea de diagonal de urzeală sau de bătătură, după cum una sau cealaltă iese mai mult la iveală, ionescu-muscel, ţes. 39, cf. der. - Pronunţat: di-a-. - PL: diagonali, -e. - Din lat. diagonalis, -e, fr. diagonal. DIAGONALEMÉNTE adv. (învechit, rar) în diagonală (v. di agonal 1). Cf. costinescu. - Pronunţat: di-a-. - Din it. diagonalmente, fr. diagonalement. DIAGONÁLIC, -Ă adj. (învechit, rar) Diagonal (2). Planul diagonaiic ... împărţeşte pe paralelipiped în două prisme asemenea. TEM. GHEOM. ii, 42730. -Pronunţat: di-a-. - PL: diagonalici, -ce. - Diagonal + suf. -ic. DIAGONALICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Diagonal (2). Linia diagonalicească AB împărţeşte pe paralelogram ABCD în doă triunghiuri asemenea, tem. GHEOM. II, 43r/3. Linia diagonalicească împarte pe pătrat... drept în două? lazăr, a. 8v/5. - Pronunţat: di-a-. - PI: diagonaliceştl - Diagonal + suf. -icesc. DIAGONALICÉŞTE adv. (învechit, rar) în diagonală (v, diagonal 1). Unghiurile diagondliceşte împotrivite, egt 24r, ap. ursu, t. ş. 187, cf. pontbriant, d. - Pronunţat: di-a-. - Diagonal + suf. -iceşte. DIAGRAF s. n. Instrument care permite reproducerea exactă a imaginii unor obiecte proiectate pe un ecran, după principiul camerei luminoase. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: di-a-. - PL: diagrafe. - Din fr. diagraphe. DIAGRAFÍE s. f. 1. (Geol.) înregistrare sub formă de grafice a variaţiei valorilor unor măsuri caracteristice. Diagrafie electrică, care înregistrează caracte- risticile electrice ale straielor traversate de gaura de sondă. ltr2, cf. dn3, d. geol. 2. Procedeu tehnic realizat cu ajutorul diagrafului. Cf. DN3, MDA. -Pronunţat: di-a-. - PL: diagrafii - Din fr. diagraphie. DIAGRAMA s. f. 1. Reprezentare grafică sau schematică cu rolul de a descrie evoluţia unui fenomen, corelaţia între două mărimi etc. Cf. lm. Să desemneze diagrame X pentru podoabele ce va zugrăvi CONTEMPORANUL, I, 546, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Am construit diagrama de mai jos. PĂCALĂ, M. R. 273, cf. RESMERIŢĂ, D. Amintim întrebuinţarea pe care o dăm desenului în cercetările monografice, cum sunt desenele de unelte, ... hărţile, diagramele. D. GUŞTI, P. A. 148. Acordul între valorile experimentale şi calculate ...se vede ... din diagrama din figura 19. sanielevici, R. 56. Tranziţia diferitelor categorii de sol ... se poate reprezenta printr-o diagramă, agrotehnica, I, 307, cf. ltr2. Verifică diagramele aparatelor automate, scânteia, 1960, nr. 4 853, cf. dn2, d. med, m. d. enc, dex. Teoria grafelor şi a jocurilor, diagramele şi reprezentările continue. M 1974, nr. 9, 27. Diagrama „temperaturii la ora 14”. flacăra, 1975, nr. 47, 18. <> Fi g. Toate manifestările ... unei anumite culturi vor purta pecetea unui anume simbol'spaţial, diagrama peisajului de care e strâns legată, blaga, z. 201. E configurată toată diagrama spirituală a acestui neobosit călător. varlaam - sadoveanu, 234. ♦ (La pi.) Semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de şah. Cf. v. molin, v. T. 30, dn2. 2. Schemă pentru fixarea locurilor în vagoane la anumite trenuri, în sălile de spectacol, pe terenurile de sport etc. Cf. dn2, m. d. enc. 3. Linie trasă pe hârtie de un aparat înregistrator care reprezintă desfăşurarea unor fenomene. Cf. dn2, m. d. enc, dex. *0 Diagramă meteorologică = reprezentarea variaţiilor de timp ale unui element meteorologic. Cf der, M. D. ENC. Diagramă florală - proiectare orizontală a tuturor componentelor florii. Cf. cade, DER, M. D. ENC. 4. (Muz.; învechit, rar) Gamă. Cf. costinescu. -Pronunţat: di-a-. - PL: diagrame. - Din fr. diagramme. DIAHÎL s. n. v. diachil. DIAIREZĂ s. f. v. diereză. DIAL, -A adj. 1. (învechit) Care durează o singură zi. Cf. LM. 2. (MitoL) Care era consacrat lui Jupiter sau cultului acestuia. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: di-al. - PL: diali, -e. - Din lat. dialis, -e. DIALÂG s. n. Varietate de piroxen monoclinic, cu luciu metalic, de culoare roşie-închisă, brună cu reflexe arămii sau verde, care se desface şi în alte direcţii decât în cele caracteristice piroxenilor. Cf. cantuniari, l. m. 91, LTR2, DER. 7271 DIALAGIT -967- DIALECTAL - Scris şi: diallag. ltr2. - Din germ. Diallag, fr. diallage. DIALÀGÎT s. n. (învechit) Rodocrozit. Cf. CANTUNIARI, L. M. 136, LTR. - Şi: dialogit s. n. ltr. - Din fr. diallagite. DIALCOÔL s. m. Compus organic cu două grupe hidroxil în moleculă; diol. Naftolii ... după poziţia şi numărul de oxidrili din moleculă sunt monoalcooli sau dialcooli. enc. agr. iv, 124, cf. dc, ndn. - PL: dialcooli. - Din fr. dialcool. DLALDEHÎDĂ s. f. Combinaţie chimică având în moleculă două grupări aldehidice. Cea mai simplă dialdehidă e glioxalul. ltr2, cf. DC, dn3. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialdehide. - Din fr. dialdéhyde, DIALÉCT s. n. 1. (învechit) Limbă (ca mijloc de comunicare). Pentru ca de împrumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinşi lovind’ vrearea-aş ca aşea a le înţăleage şi în dialectul strein să să deprindză. CANTEMIR, I. I. I, 7. Multe cărţi din limbi streine au prefăcut întru rumânescul dialect, eustatievici, gr. rum. 775. După dialecta cea de acum a românilor s-ar zice Micmorut sau Morut cel mic. MAIOR, IST. 113/4. Această loghică s-au tălmăcit în dialecta elinească vorbitoare (a. 1825). CAT. man. ii, 119. La acest comitet de neapărat este a fl un diregatoriu ... carele să ştie şi dialectul franţuzăsc. AR (1829), 42710. Genetivul şi dativul singular la amândouă genurile în dialectul român fac ca numinativul plural, heliade, paralelism, II, 11.0 pantomimă ce este cel dintâi dialect al omului. buznea, P. v. 65/18. Să redacteze un proiect de lege, cu care să arate cât de mult iubesc maghiarii pe celelalte naţionalităţi şi cât le plac dialectele acelora, bariţiu, p. a. iii, 53. Avem un dialect bun, uşor şi îmmlădios. ALEXANDRESCU, O. I, 171, cf. M. D. ENC, DEX, DN3. 2. Ramificaţie teritorială a unei limbi,, ale cărei trăsături caracteristice o deosebesc de alte ramificaţii teritoriale ale aceleiaşi limbi. Toate dialectele limbei ruseşti mai adeaseori le anumesc sloveneşti şi pre neam îi chem sloveni. MAIOR, IST. 183/30. Cvintilian mărturiseşte că limba latină e foarte asemene limbei grecească, mai vărtos dialetei eolică. id. S. II, 320. Aceste două limbi sau mai bine dialecte sunt una. heliade, paralelism, I, 1/7. Limba literare (italiană) ... e osăbită de a poporului, carea se împarte în 15 dialecturi mari şi altele mici. buznea, p. v. 254/25. Autor al mai multor poezii însemnate în dialectul Rusiei ceii mici. CR (1839), 17727, cf. valian, v, stamati, d. Aceste dialecte duse de soldaţii romani ... s-au întrulocat cu limbile acestor ţări biruite. RUSSO, S. 70. Recoman-dându-se fleştecăruia gramatic român a-şi face cunoscut dialectul acela, bălăşescu, GR. 42/20. Originalul acestei balade e scris în dialectul istrian. filimon, o. i, 359, cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d. în această eroare gramaticală au căzut mulţi poeţi de dincolo de Milcov, neputându-se lepăda de dialectul popular de acolo. CONV. lit. v, 47. Al tu e dialectul adus de Traian şi altu cel adus de Aurelian. baronzi, l. 8. Fonetismul nu se poate aplica ca principiu general ... pentru a nu se dezbina literatura în dialecte. MAIORESCU, critice, 248. După dialectele în care sunt scrise găsim vreo 80 manuscripte slavone. ODOBESCU, S. i, 343. Această schimbare sau înlocuire a avut loc tot în aceleaşi dialecte româneşti, contemporanul, i, 523. A scris ... 0 lucrare definitivă asupra tuturor dialectelor italiene. SÀM. II, 692, cf. şăineanu2. Auzeai toate graiurile şi dialectele, de-ţi venea să crezi că retrăieşti momentul acela suprem când s-au amestecat limbile, anghel -iosif, c. L. 97. Eliade ... vorbeşte de unificarea dialectelor. IBRĂILEANU, SP. CR. 14, cf. RESMERIŢĂ, D. [Profesorul] studia tot mai mult chineza şi dialectele mongole şi trimitea comunicări scurte la „Bulletin de 1 Ecole Française de l Extrême-Orient M. eliade, O. i, 95, cf. cade. Dar cine este chemat să facă deosebirea între limbă şi dialect? titulescu, d. 277. Vorbea, când l-am cunoscut, un dialect ardelenesc, moroianu, S. 158. Recentele studii ...au arătat că limba română din nord-vestul Ardealului păstrează urmele unui dialect slav deosebit, brătianu, t. 208. De aceea, între limbaje şi dialecte sau graiuri nu există ca element comun decât faptul că ambele pot fi numite variante. COTEANU, S. F. I, 45, cf. der. El a deprins repede şi dialectul german elveţian, magazin ist. 1968, nr. 4, 87, cf. M. D. ENC, dex, DN3. Termenul ... se întâlneşte în dialectele ... flamande, z. mihail, t. p. 135. + (Rar) Grai. Cf. M. D. ENC, dex, dn3. -Pronunţat: di-a-. - PL: dialecte şi (învechit) dialecturi. - Şi: (învechit) dialéctâ, dialétâ s. f. - Din ngr. ôiocàæktoç, fr. dialecte. DIALECTAL, -Ă adj. (Despre cuvinte, expresii etc.) Care este caracteristic unui dialect (2); care aparţine unui dialect, conform unui dialect. Cf. ddrf. Observând strict principiul dialectal în fixarea limbii populare, ai dovedit că ţi-ai dat bine sama de rostul unei asemenea colecţii. SĂM. i, 128, cf. şăineanu2. Literatura noastră cultă numără foarte puţine creaţiuni dialectale de valoare artistică, luc. vii, 271, cf. tdrg, resmeriţă, D. Cu cât ştiinţa de carte este mai dezvoltată, cu atât se atenuează ... particularităţile de pronunţare dialectală. IORDAN, L. R. 185. Se ştie acum că nu există limite dialectale precise, v. rom. ianuarie 1929, 28, cf. CADE. Dacă s-ar înlătura lexicul dialectal, totul ar rămânea uscat CĂLINESCU, I. C. 285. Aşa explică Philippide diferenţele dialectale vădite până astăzi. SADOVEANU, O. XX, 383. Toate aceste texte româneşti ... păstrau formele dialectale ale regiunilor în care fuseseră traduse. IST. lit. rom. I, 308, cf. M. D. enc. Majoritatea lucrărilor contemporanilor ... au urmărit să ofere o imagine de ansamblu a structurii dialectale a românei. LL 1973, nr. 4, 729, cf. DEX, DN3. De asemenea, ne-am bazat şi pe ... glosare regionale şi monografii dialectale, z. mihail, t. p. 28. Deşi au beneficiat de factori favorizanţi ai unităţii lingvistice în mai mare măsură decât noi, francezii, italienii, spaniolii, germanii, britanicii cunosc din plin fenomenul agregării dialectale. PATAPIEVICI, C. L. 121. + (Despre scriitori) Care foloseşte în scrierile sale un dialect (2). 7276 DIALECTALISM -968- DIALECTIC în memoria poetului dialectal Victor Vlad Delamarina. MAIORESCU, CRITICE, 499. -Pronunţat: di-a-. -PL: dialectali, -e. - Din fr. dialectal. DIALECTALÎSM s. n. Fapt de limbă propriu unui dialect (2) sau provenind de la un dialect; dialectism. Cf. DEX2, NDN. - Pronunţat: di-a-, - PL: dialectalisme. - Din fr. dialectalisme. DIALECTĂ s. f. v. dialect. DIALECTECĂ s. f. v. dialectic. DIALECTIC» -Ă s. f, s. m, adj. I. 1. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza şi discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului, arta de a ajunge la adevăr prin dialog; metodă de gândire desemnând, la Platon, analiza sau diviziunea logică a lucrurilor în genuri şi specii, la Aristotel, raţionamentul bazat pe opinii diferite, în Evul Mediu, arta deosebirii adevărului de neadevăr, logica formală opusă retoricii, la Kant, logica aparenţelor, care, încercând să depăşească propriile limite, cade în antinomii, la Hegel, dezvoltarea logică progresivă constând în trecerea gândirii de la teză prin antiteză la sinteză şi, la Marx, procesul de autodezvoltare a unei acţiuni, a unui eveniment, a unei ideologii etc. în acord cu legile materialismului; (concretizat) obiect de studiu aparţinând artelor liberale. Mi-i jeale c-am învăţat toate meşter-şugurile dăscăliii, filosofiei, ritorichii, dialectichii. DOSOFTEI, V. s. decembrie 192731. De aicea înainte Sarniţie ... din meşterşugul dialectecăi, i să pare că va putea dovedi părearea sa. cantemir, hr. 130, cf. CORBEA, D, în D. î. lat.-ROM. Să aibă vro cunoştinţă cât de puţină de dialectică, maior, ist. 259/10. Acesta dar iaste meşteşugul acela carele să numiia, de cei vechi, dialectică, adecă privorovitoare, iar de cei mai de curând, loghică. GRIGORIE, L. 10/5. îl voi învăţa ... cele zece părţi ale cuvântului, dialectica, astrologhia. CĂPĂŢINEANU, S. 29/21. învăţăturile urmate au fost gramatica, poezia, ritorica, dialectica, ştiinţele filosofiei. ASACHI, I. 216/7. Acei ardeleni scăpară astă dată ocaziunea de a stoarce admiraţiunea lumei cu dialectica lor. BARIŢIU, P. A. III, 357, Cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Fără multă dialectică vom conveni că o naţiune care stă într-un stadiu normal al dezvoltării e o naţiune cultă. CONV. lit. v, 265, cf. lm. De o dialectică nu mai puţin strânsă era procupată mintea mea. ODOBESCU, S. I, 381, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Trăiam atunci în nespusă intimitate cu miturile. Nu exista, pentru mine, hiatus între lume şi mit, nu exista dialectica. M. eliade, o, i, 56, cf. cade. O astfel de dialectică îmi pare însă inacceptabilă, lovinescu, s. i, 159. Nu te mai refugia în dialectică, id. C. S. 92. Metoda raţională şi critică ...a devenit punctul de plecare al întregei dialectici filosofice a lumii vechi, negulescu, G. 165. O dialectică internă a provocat această separaţie numai în parte. CIORAN, R. 66, cf. scrib an, D. D-l prof... a amintit de dialectica lui Hegel şi de ritmul ei progresiv, brătianu, t. 11. Filozofia scolastică, cu tot abuzul dialecticei, e departe de a fi fost cu totul sterilă. OŢETEA, R. 328. înti'e materialismul primitiv şi dialectica naivă din timpul Antichităţii nu există o legătură internă. CONTEMP. 1948, nr. 104, 15/8. In această operă ... este expusă ... noua concepţie asupra lumii, materialismul consecvent, care îmbrăţişează şi domeniul vieţii sociale, dialectica, teoria cea mai cuprinzătoare şi cea mai adâncă despre evoluţie, ib. 1949, nr. 122, 3/4. Ca în cea mai curată dialectică platoniciană, iubirea este un drum către o valoare mai înaltă, vianu, L. R. 165. De îndată ce faci Satanei concesiunea de a „ discuta ” cu el, poţi fi sigur că te bate în dialectică, blaga, z. 16. Dramatizează, trăieşte concepte, însufleţeşte abstracţiuni, se extenuează într~o febrilă dialectică. CONSTANTINESCU, S. II, 512, cf. DM, der, dex, dn3, D. fil. Cine obiectează, cum am auzit pe cineva, că dialectica hegeliană este „deschisă”? paleologu, T. 49. [Hegel], întrebat de Goethe «ce este, până la urmă, dialectica dumitale?», a răspuns: «Spiritul de contradicţie al omului trecut asupra naturii». liiceanu, J. 65. (Prin analogie) Ideea sa era următoarea: dialectica vieţii nu este în niciun caz rezultatul succesiunii argumentelor, patapievici, C. l. 23. 2. S. f. Proces al mişcării şi al dezvoltării fenomenelor realităţii; p. e x t. şir, înlănţuire de fapte, de fenomene, de aspecte care justifică un anume efect, o anumită soluţie, o anumită modificare. O nouă dialectică va permite Franţei să păşească înainte. EMINESCU, O. xi, 440. Atunci abia Oedip îşi scoate ochii, culminând o acţiune dramatică dibaci dusă prin toată dialectica teatrală. LOVINESCU, S. I, 236. S-a remarcat adeseori, cu intenţie răuvoitoare, dialectica livrescă a muncii mele literare. CAMIL petrescu, t. iii, 493. Vorbea de cântecul muncii îngemănată cu dialectica maşinii, vlasiu, d. 79. „De rAmour” se situează pe aceeaşi linie a dialecticii erotice, vianu, L. U. 476. O atare încercare se opune însuşi mersului normal al lucrurilor dialecticii. V. ROM. 1954, nr. 1, 161. Tata crede în fraternitatea suferinţei... în dialectica suferinţei, popovici, SE. 595. în dialectica acestor noutăţi se înscrie şi apariţia unor noi genuri muzicale. M 1974, nr. 7, 3. E vorba de precizarea şi adâncirea unei polarităţi de poziţii, deci a unei dialectici necesare, flacăra, 1975, nr. 44, 14, cf. dex. 3. S. m. (învechit) Dialectician, logician. Dialectic ... cela ce ştie a să întreba după canoanele loghicăi. cantemir, I. 1.1, 11. Nu dialectic, ce filosof la aceasta slujbă trebuieşte. id. ib. 85. Acest siloghism dialeacticul foarte bine cu aceastea cuvinte-1 poate zice. MICU, L. 111/4. Dialecticul aceastea pre scurt aşa le-ar zice: cel ce are fapte bune, acela iaste bogat. id. ib. 122/6. Cel de întâi orator fu dr. Ludovic Haynald, bărbat de mari talente, retor şi dialectic bun. BARIŢIU, P. A. iii, 93, cf. PONTBRIANT, D. II. Adj. 1. Care este conform cu principiile dialecticii (I) sau confirmă aceste principii, care se bazează pe dialectică sau care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii. Au găsit învăţătura dialectică. T. CORBEA, în D. î. LAT.- ROM, cf PROT. - POP, N. D, LM. N-aş voi ca în această cauză să facem o discuţiune dialectică. MAIORESCU, D. II, 187. Aceasta e mişcarea dialectică a spiritului omenesc. GHEREA, ST. CR. III, 156, cf. DDRF, ALEXI, w. Trebuia să ne cunoaştem şi să-l provoc la un 7280 DIALECTICESC -969- DIALECTOLOGIE ... duel dialectic şi ştiinţific. GALACTION, O. 230. Amicul fiind foarte simpatic ...nu armfost obligat să duc cu el niciun duel dialectic. E. ionescu, e. 159. Se pune capăt aşa-zisei sociologii ... care şi-a epuizat demult posibilităţile ei speculative şi dialectice. D. guşti, p. a. 153. E greu de înţeles de ce face teologia dialectică atâta uz de ea. stăniloae, o. 311, cf. scriban, d. Dialogul e dialectic, blaga, Z: 137. Din trăsăturile fundamentale ale filozofiei dialectice ... presimţise ... concepţia devenirii, a mişcării. RALEA, s. t. m, 11. Fenomenele paşoptism şi junimism ni se arată în perspectiva timpului ca două forme dialectice ale spiritului românesc, constantinescu, s. ii, 85. între diferitele ştiinţe există ... nenumărate legături dialectice. VARLAAM - SADOVEANU, 11. Folclorul şi limba unui popor formează ...o unitate dialectică şi inseparabilă. ist. lit. rom. ii, 672, cf. m. d. enc. Gândirea sa ... este esenţialmente dialectică, v. rom. ianuarie 1975, 9. Se poate lesne sesiza în poezia lui Bacovia mişcarea dialectică, românia literară, 1975, nr. 41, 2/3, cf. dex, dn3. Trebuie să se păstreze personalitatea acestora [a satelor], tradusă prin aducerea tradiţiei în contemporaneitate, autenticul fiind sinteza dialectică între tradiţie şi inovaţie, pavel, S. e. 29. O Materialism dialectic sau istoric - teorie care explică geneza spiritului plecând de la fenomene materiale. Se ţine seama de confirmarea ... pe care o dă tezelor materialismului dialectic. SANIELEVICI, R. 10. Te descurci ... în materialismul dialectic şi istoric? beniuc, m. C. I, 153. Mai mult; ea răspundea unei duble nevoi, obiectiv apărute: nevoii de a redobândi originalitatea gândirii, după ani de monotonie mentală aduşi de un materialism dialectic şi istoric coborât doar la rang de manual şcolăresc. liiceanu, J. 230. Religia creştină, ... înlocuită prin cele mai abjecte metode de denigrare cu materialismul dialectic. RL 2005, nr. 4 726. -O (Adverbial) Nu numai moartea e privită ca o problemă, ci şi Dumnezeu e tratat tot dialectic, lovinescu, c. vi, 99. După normele noastre ... lupţi până se lămureşte care-i adevărul. Aşa e dialectic, beniuc, m. C. i, 493. Relaţia fundamental-teoretic trebuie considerată dialectic. LL 1972, nr. 2, 63. 2. (învechit, rar) Dialectal. [Litera] „ t ” nu se află la începutul cuvintelor (cu excepţia dialectică: bla, bsta). MAIORESCU, CRITICE, 237. Regenerarea dialectică şi ceea ce numesc etimologiştii corupţie fonetică este propria viaţă a limbei. id. ib, 301. -Pronunţat: di-a-. - PL: dialectici, -ce. - Gen.-dat. (învechit, rar) şi: dialectichii. - Şi: (învechit, rar) dialectecă s. f. - Din lat. dialecticus, -a, -um, fr. dialectique. DIALECTICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dialectic; logic. Protasis ... înainte punere, din trii să face un siloghizm dialecticesc. cantemir, i. 1.1, 20, cf. CORBEA, D. 85r, în D. î. LAT.-ROM., SFC I, 106. ; - Pronunţat: di-a-. - PL: dialecticeşti. - Dialectic + suf. -icesc. DIALECTICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod dialectic, logic; conform dialecticii. Cf. pontbriant, d. - Pronunţat: di-a-. - Dialectic + suf. -iceşte. . DIALECTICIAN, -Ă s. m, s. f., adj. 1. S. m. şi f., adj. (Persoană) care practică dialectica sau care foloseşte metoda dialectică; specialist în dialectică (v. d i a 1 e c t i c ). Cf. prot. - pop, n. d, costinescu, şăineanu2, resmeriţă, d, cade. Dialectician .., el răstălmăceşte sofistic principiile oricărei morale omeneşti. lovinescu, S. I, 120. Unul dintre dialecticienii tinerei generaţii de filozofi mă denunţa într-o serie de articole. camil PETRESCU, T. iii, 503. Notăm că aceia cari consideră ca element esenţial al istoriei noul, cum sunt teologii protestanţi dialecticieni şi unii gânditori români, sunt inconsecvenţi cu ei înşişi. STĂNILOAE, O. 310. La început 'a fost un Ibrăileanu gherist şi mai ales sterist (un dialectician al sociologiei poporaniste). CONSTANTINESCU, S. II, 114, Cf. DL, DM, M. D. ENC. Filozof dialectician, dex, cf. DN3. 2. S. m. (în Antichitate) Persoană care folosea arta discuţiei în contradictoriu. Cf. M. D. enc. - Pronunţat: di-a-, -ci-an. - PL: dialecticieni, -e. - .Din fr. dialecticien. DIALECTICITÂTE s. f. (Rar) Concepţie, atitudine dialectică (v. d i a 1 e c t i c II). Cf. sfc vi, 56, dn3. - Pronunţat; di-a-. - Dialectic + suf. -itate. DIALECTÎSM s. n. Fapt de limbă propriu unui dialect (2) sau provenind de la un dialect; dialectalism. Lessing ... citează cuvântul ...ca undialectism sviţeran în stilul lui Wieland. CONV. lit. vi, 257r Cuvintele populare româneşti de origine slavă răsăriteană, dialec-tisme în marea lor majoritate. SCL 1959, 397, cf. HRISTEA, P. E. 125. + (Rar) Dialect; grai. Cf. dn3. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialectisme. - Cf. it. d i a 1 e 11 i s m o. DIALECTOLOG, -Ă s. m. şi f. Specialist în dialectologie. [Cantemir] a fost ... primul nostru lingvist şi, dialectolog. varlaam - sadoveanu, 120, cf. dl, dm, M. D. ENC, DEX, DN3. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialectologi, -ge. - Din fr. dialectologue. DIALECTOLOGIC, -Ă adj. Privitor la dialecte (2) sau la dialectologie, care aparţine dialectelor sau dialectologiei. Acte oficiale sau particulare ... vor avea o importanţă dialectologică, arătând diferenţele ce existau în acelaşi timp, dar în locuri diferite, eminescu, O. X, 115. Pentru munca dialectologică pe teren, dialectologii ...se organizează în colective, graur, i. l. 250, cf. dl, M. D. enc, dex, dn3. De asemenea a colaborat cu Institutul de Cercetări Etnologice şi Dialectologice la alcătuirea „Atlasului etnografic al României” pavel, s. e. 9. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialectologiei, -ce. - Din fr. dialectologique. DIALECTOLOGÎE s. f. Parte a lingvisticii care studiază dialectele (2), graiurile unei limbi. Cf. şăineanu2, cade. Antiistorismul este o piedică ... în studiul problemelor de istoria limbii, dialectologie, lexic sau gramatică. MACREA, F. 12. Cercetările sale ... sunt astăzi cărţi capitale 7288 DIALELĂ -970- DIALOG în domeniul dialectologiei. CONSTANTINESCU, s. ii, 14. Dialectologia este una din principalele discipline auxiliare ale istoriei limbii FD i, 207. Sunt pline de interes pentru începuturile dialectologiei româneşti textele ... din zonele Sălajului. IST. LIT. ROM. III, 567. Publicarea „Atlasului lingvistic român ” va aduce o mare bogăţie de material ... pentru dialectologia şi istoria limbii L. ROM. 1959, nr. 4, 60, cf. der. Două colocvii - unul ...de dialectologie romanică şi celălalt de stilistică. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 1/1, cf. M. D. enc. Acordă importanţa cuvenită dialectologiei. CL 1973, 15. Dialectologia românească ocupă un loc de frunte, ll 1973, nr. 4, 802, cf. dex. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. dialectologie. DIALELĂ s. f. Definire a unei noţiuni în cerc vicios printr-o altă noţiune care o presupune. Vechea ... întrebare cu care se socoteau oamenii a împinge pe logici la strâmtoare şi de a-i aduce acolo încât... să se (dea) prinşi asupra unei mizerabile dialele ... e aceasta: „Ce este adevărul?” eminescu, o. xiv, 390, Cf. DN2, M. D. ENC, DEX. -Pronunţat: di-a-. - PI.: dialele. - Din fr. diallele. DIALETĂ s. f. v. dialect. DIALÎL s. m. Hidrocarbură nesaturată, cu şase atomi de carbon în moleculă, conţinând două duble legături izolate. Dialilul prezintă reacţii analoge cu ale etilenei. ltr, cf. DC. - PL: dialili. - Din fr. diallyle. DIALINGVÎSTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care studiază elementele lingvistice ce pot fi sistematizate după criterii formale. Cf. dex2, ndn. - Pronunţat: di-a-. - Din engl. dialinguistics. DIALIPETÂL, -Ă adj, s. f. 1. Adj. (Despre plante cu flori) Cu corola formată din petale separate. Cf GRECESCU, fl. 3, cade, ENC. agr, ltr2. Unele plante ... au flori cu corola dialipetală, adică petalele lor sunt libere, botanica, 67, cf. dn2, m. d. enc, dex. 2. S. f. (La pi.) Subclasă de plante angiosperme dialipetale (1); (şi la sg.) plantă care aparţine acestei subclase. Receptaculul ... poartă pe apertura sa sepalele ...fiind cu totul sau în mare parte liber de cârpele sau de ovari: dialipetalele periginice. GRECESCU, FL. 6, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialipetali, -e. - Din fr. dialypetale. DIALISEPĂL, -Ă adj. (Despre plante cu flori) Care are caliciul cu sepalele separate, libere. Cf. cade. Au caliciul dialisepal, stilurile libere, ... iar capsula se deschide prin 6 valve. ENC. AGR. I, 309, cf. ltr2. Când sepalele sunt libere între ele, caliciul se numeşte dialisepal. botanica, 67, cf. dn2, m. d. enc, dex. - Pronunţat: di-a-. — PL: dialisepali, -e. - Din fr. dialysepale. DIALÎT s. n. Material termoizolant sub formă de cărămizi, fabricat dintr-un amestec alcătuit din praf de diatomit, un liant şi un material combustibil, care, arzând, măreşte porozitatea cărămizilor. Domeniul de utilizare a dialitului e între 1000° şi 1500° C, după calitatea diatomitului şi a liantului, ltr2, cf. der, m. d. enc, ndn. - Cf. d i a t o m i t. DIALIZĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică substanţe) A supune operaţiei de dializă (1). Purificarea coloizilor ... printr-o membrană semiper-meabilă ce separă soluţia de dializat de apă. ltr2, cf. ndn. 2. (Complementul indică bolnavi) A supune operaţiei de dializă (2). Cf. ndn. La spitalul judeţean şi la CFR, cu o capacitate de 150 de locuri, suprasolicitate, bolnavii [sunt] dializaţi şi pe coridoare. RL 2006, nr. 4 926. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: dializez. - Din fr. dialyser. DIALIZÂT, -Ă adj, s. m. şi f. (Persoană) care este supusă dializei (2). Dializaţii - internaţi obligatoriu în spitale. RL 2005, nr. 4 530. - Pronunţat: di-a-. - PL: dializaţi, -te. - V. dializa. DIALIZATOR, -OĂRE s. n, adj. 1. S. n. Dializor (1). Cf. LTR2, DER, M. D. ENC. 2. Adj. (Despre substanţe) Care este folosit în dializă (1). Soluţia dializatoare este 0,05% acid boric. AGROTEHNICA, I, 323, cf. MDA. - Pronunţat: di-d-. - PL: dializatori, -oare. - Din germ. Dialysator, rus. ^HajiH3aTopio. Cf. fr. d i a 1 y s e u r. DIALIZĂ s. f. 1. Separare a elementelor care constituie un amestec, bazată pe proprietatea pe care o au anumite corpuri de a trece mai uşor decât altele printr-o membrană semipermeabilă. Pentru a alege oxigenul din aer ...se foloseşte de fenomenul dializei sau difuziunei sub apăsare, contemporanul, iv, 40, cf. cade. Unele amestecuri omogene pot fi separate prin dializă. MACAROVICI, CH. 25, cf. LTR, DER, DN2, DC, D. MED, M. D. ENC, DEX. 2. (Şi în sintagma dializă extrarenală) Procedeu fizic bazat pe dializă (1), princare sângele unui bolnav cu insuficienţă renală este purificat artificial. Cf. D. med. De trei ori pe săptămână, pacienta este obligată să vină la spital pentru şedinţele de dializă. RL 2004, nr. 4 485. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialize. - Din fr. dialyse. DIALIZOR s. n. I. Aparat cu ajutorul căruia se efectuează dializa (1); dializator (1). Cf. ltr, der, dn2, DC, M. D. ENC, DEX. 2. Aparat pentru hemodializă; rinichi artificial. Dializorul existent în spital nu funcţiona. - Pronunţat: di-a-. - PL: dializoare. - Din fr. dialyseur. DIALOG s. n. 1. Lucrare, operă sau fragment dintr-o operă literară în care este reprodusă nemijlocit vorbirea 7301 DIALOG -971- DIALOGA reală sau imaginară a mai multor persoane, personaje etc. Şi alt cuvânt celui numit Psaltin, şi altul pentru suflet: Dialog asupra jidovilor, care are asupra lui Trifon, mai marele jidovăsc, şi-ncă şi asupra lui Marchion sămnate cărţi, dosoftei, v. s. iunie 137717. Şi preaînţeleptul Platón deleage în dialogul 11 pentru ce pricini să desfăcea căsătoriia. MlCU, L. 350/20. Episcopul cetăţii Tomos ... au scris ca nişte dialogi după înţelepciunea cea veche scurte ... tractaturi. ŞINCAI, HR. I, 67/31. Cearcă în Bossuet în dialogul despre „Istoria universalicească”. MOLNAR, I. Al 125. Abeţedar greco-român cu frumoase dialoguri, rugăciuni, legi moraliceşti [Titlu]. ABEŢEDAR, 1/3. Are o precuvântare în chip de dialog, cr (1829), 102723. Cele dintâi lucruri scrise de el sânt: „Dialogurile morţilor alcătuite pentru învăţătura duc ăi ”. PLEŞOIANU, T. I, 6/26. Năravurile şi obiceiurile ce se arată într-acest dialog nu să potrivesc nicidecum cu cele din ziua de astăz. buznea, p. v. 143/18. Mii de dialoge s-au compus imitând pe acelea: „Dialogele morţilor, dialogele viilor ”. BREZOIANU, î. 159/18. Traduse şi dialogurile d. Algarotti asupra luminei. NEGRUZZI, S. II, 149. Amicul meu îşi propune a scrie un dialog al morţilor în care vor figura ... personagii din trecut, alecsandri, s. 151. Manuscrisul care s-a pierdut era un „ Dialog ” în care se vorbea de istoria noastră mai veche, densusianu, l. 42, cf. şăineanu, d. u. Subtilitatea dialogurilor lui Socrat. LOVINESCU, C. îl, 156. Platón ... s-a simţit dator să indice, în dialogul său asupra statului, şi semnele după care ar putea fi recunoscuţi filosofii adevăraţi NEGULESCU, G. 77, cf. DEX. După niasă, va începe să scrie „Interpretarea ” la Euthydemos. Vrea să ştie ce am scris despre dialog şi să ne punem de acord. LIICEANU, J. 18. 2. (Formă de) conversaţie, convorbire nemijlocită care are loc, în mod real sau imaginar, între două sau mai multe persoane, personaje etc. şi care este reprodusă ca atare; s p e c. conversaţie, convorbire a personajelor dintr-o operă dramatică. Dialog ... voroavă carea ieste tocmită cu întrebare şi răspundere, cantemir, i. I. I, 11. Ticălosul ... care n-au pierdut niciun cuvânt dintr-acest dialog tremură de spaimă după aceste de pe urmă cuvinte, gherasim, t. 147713, cf. molnar, d. 58/30. Cuvântarea ... se nomeşte forma cea catehi-cească şi în cât grăirea sau dialogul acesta spre aceaia iaste îndreptat, ca din ideile cele avute să dezvăluie altele-noao. man. Înv. 184/4. Un dialog între un rumân şi un italian, amândoi săteni, heliade, paralelism, i, 1/4. Dialog între doi tineri (a. 1830). IORGA, S. D. XIII, 19. S-au rostit un dialog de cătră trei persoane, dacia LIT. 71/9, cf. VALIAN, V, STAMATI, D, POLIZU. Totalul compoziţiunei forma un dialog de amor. filimon, o. ii, 320, Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Totul se reducea la nişte farse ..., la nişte novele scrise în dialoguri. CONV. lit. iii, 65. îmi închipuii un dialog între Ladi V. şi mine. alecsandri, o. P. 306, cf. COSTINESCU, LM. Acest dialog între Hristea şi Ştefan e foarte caracteristic. CONTEMPORANUL, IV, 278. Făgăduinţa îmi era călcată ...de dialogul cu mamaia, mille, V. P. 159, Cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Mai urmară vreo zece declamaţii, recitări şi dialoguri. REBREANU, I. 141. Paginile volumului fac impresia unui exces de dialog, ibrăileanu, s. 180, cf. resmeriţă, d. Puneam în gura personagiilor dialoguri patetice. C. PETRESCU, S. 11. însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. caragiale, c. 116. Dialogul nostru are tot farmecul unei fete care nu gândeşte şi al unui ins care încearcă să-şi învioreze gândirea. M. eliade, O. I, 17, cf. CADE. Ce simţ ...al realităţii vii în dialogurile cu ţăranii! TOPÎRCEANU, O. A. II, 318. De la primele dialoguri simţi că spectatorul a intrat în acţiunea piesei. COCEA, S. I, 118. Dialogul ce urmează trebuie dus cu o voce tărăgănată, monotonă. E. IONESCU, E. 213. Olguţa se plimba cu mâinile la spate, din ce în ce mai repede, ca cineva care născoceşte dialoguri cu replici scurte, teodoreanu, M. I, 264. Povestea ... era ca mai toate poveştile ... lui Creangă, o nuvelă din viaţa de ţară în care dialogul e tot. CĂLINESCU, I. C. 192. Adevărul dialogului lucrează ca o putere constrângătoare. VIANU, A. P. 136. A pierdut firul pasionatului dialog. VINEA, L. I, 291. Prin urmare, „dialogul”poetic are loc mai degrabă între poet şi altcineva decât între el şi lector, coteanu, s. f. ii, 103, cf. M. d. enc, dex. Dialogul ... e greoi, jară spontaneitate, românia literară, 1975, nr. 46, 4/4. în arta cinematografică singura parte de literatură care ajunge în film nemodificată ... este dialogul CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/6, cf. DEX. Cei doi omuleţi, ..., încearcă să intre cumva în dialog cu celebrul muzician. CĂRTĂRESCU, N. 311.0 F i g. Ne explica reacţiunele între corpuri prin sfezi şi dialoguri între elementele combinate, contemporanul, i, 209. Aceste două metaluri ţin un dialog atât de înţelept, alecsandri, o. p. 39. înbrăţişarea cu Emilia nu mai înseamnă un dialog senzual camil petrescu, P. 74. Vania Dumşa ... inaugurase ironia şi chiar sarcasmul în dialogul matematic dintre bancă şi catedră, teodoreanu, m. iii, 50. Nimic n-ar putea măsura mai bine ...ca ascultarea atentă ... a marelui dialog dintre ape şi pietre. BOGZA, c. O. 136. Aşa a-nceput dialogul între oţel şi pământ. BRAD, O. 119. Subiectivitatea ... e angajată într-un proces de comunicare, într-un dialog cu opera. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 130, 5/2. + S p e c. Convorbire cu caracter oficial care are loc între reprezentanţii a două părţi, a două ţări etc. Momentul dialogului purtat la Moscova între conducerile uniunilor de compozitori M 1974, nr. 12, 5. In perspectiva relansării dialogului arabo-vest-european ... s-a convenit asupra organizării unor reuniuni, scânteia, 1975, nr. 10 316, cf. liiceanu, j.-13. Ucraina a stopat ... orice dialog bilateral pe această chestiune, adevărul, 2006, nr. 4 822. [Fostul preşedinte] a spus că „el este deschis dialogului şi nu va refuza o întâlnire”. RL 2007, nr. 5 228. -Pronunţat: di-a-. - PL '.dialoguri şi (învechit) dialoge, dialoage (valian, v.), (m.) dialogi -Din lat. dialogus, fr. dialogue. - La scriitorii vechi, din ngr. SiocXoyoq. DIALOGA vb. 1.1 n t r a n z. A schimba puncte de vedere între două sau mai multe persoane, a întreţine o conversaţie, a vorbi cu cineva, a întreţine un dialog (2). Cf. pontbriant, d, resmeriţă, d. în acea clipă a monologat, n-a dialogat. TEODOREANU, M. II, 393. Omul rămâne o clipă cu sine însuşi, dialoghează cu umbrele. 7302 DIALOGAL -972- DIAMAGNETISM CONSTANTINESCU, S. I, 76. Şincai ... dialoghează cu cititorii. IST. LIT. ROM. II, 54. Vale îl auzi ... dialogând cu mama lui. PREDA, R. 30, cf. dn2. Ei nu dialoghează, nu discută, ci monologhează în faţa cuiva ce ascultă recules, românia literară, 1971, nr. 150, 4/2. îi place ...să dialogheze. T ianuarie 1971, 61, cf. M. D. enc. A izbutit să dialogheze în această carte cu Marin Preda. v. rom. februarie 1974, 96. Dialoghează cu tinerii poeţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 4/12, cf. dex. Dacă eticul e un mod de a dialoga cu legea morală, atunci e obligatoriu ca legea morală să poată intra în dialog, să fie, adică, un organism viu. pleşu, m. m. 34. + Tranz. fact. (Rar) A face să vorbească între ele personajele unei piese. Toate ... angoasele mele profunde le-am dialogat şi le-am întruchipat. T februarie 1969, 51. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: dialoghez. - Din fr. dialoguer. DIALOGÂL, -Ă adj. (Rar) Dialogat. Complexitatea organizării construcţiilor dialogale ... nu diminuează caracterul oral al formelor stilului. LL 1972, 2, 18, cf. MDA. -Pronunţat: di-a-. - PL: dialogali, -e. - Dialog + suf. -al. DIALOGÂRE s. f. Acţiunea deadialogaşi rezultatul ei; vorbire în dialog. Cf. pontbriant, d, dn2, m. D. ENC. Dialogarea continuă cu publicul se face şi prin expoziţii temporare. CONTExMP. 1975, nr. 1 504, 4/6, cf. DN3, DEX2. -Pronunţat: di-a-. - PL: dialogări. - V. dialoga. DIALOGAT, -Ă adj. (Despre opere literare) Compus în formă de dialog; dialogic; (rar) dialogal. Cf. pontbriant, D. Dacă o dramă nu e alta decât o istorioară dialogată ... atunci titlul de dramă nu se poate refuza lui Răzvan-Vodă. CONV. lit. i, 246. Procedând numai prin gesturi repezi şi vorbe, rămânem în schiţa dialogată, lovinescu, C. vii, 64. Printre toate aceste mijloace, scena dramatică, dialogată domină ansamblul compoziţiei, vianu, a. p. 54. Arta lui a evoluat spre povestire, părăsind forma extrem dialogată din momente. CONSTANTINESCU, S. îl, 37. Sunt descântece cu prevalenţa epicului, a liricului, a formei dialogate. IST. LIT. ROM. I, 58. Vioiciunea şi dinamismul ...pe care le cuprind pasajele dialogate. L. rom. 1965, 462, cf. DN2. Nu este greu să observăm ... dezvoltarea dialogată a dezbaterii. T ianuarie 1969, 68, cf. M. D. ENC, dex, dn3. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialogaţi, -te. - V. dialoga. DIALOGHÎST s. m. 1. Autor de dialoguri. Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DN3. + S p e c. Persoană care redactează dialogurile într-un film. Dialoghistul n-a servit scenariul. CONTEMP. 1966, nr. 1 004, 5/3. Regizorul... coordonează scenari-zarea subiectului, definitivarea concepţiei şi stilului tuturor compartimentelor de lucru ale echipei, de la dialoghist la etaloneur. CINEMA, 1975, nr. 9, 3, cf. NDN. 2. (învechit, rar) Persoană căreia îi place conversaţia. V. c o z e u r . Cf. lm. -Pronunţat: di-a-. - PL: dialoghişti- Şi: (învechit) dialogist s. m. prot. - pop, n. d, pontbriant, d, COSTINESCU, LM. - Din fr. dialoguiste. DIALOGIC, -Ă adj. Dialogat. Cf. PROT. - pop, n. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Citirea în gura mare a romanelor cari se mişcă în acest element de viaţă ar putea constitui un proscholiu minunat, mai ales însă în partea lor dialogică. EMINESCU, O. XIV, 302. Fondului instabil cu exces i s-a adăugat apoi o formă dialogică. lovinescu, S. îl, 60. Acelaşi fenomen se petrece în opera lui Creangă, în bună parte dialogică. CĂLINESCU, I. c. 288. Versificatorul nu e lipsit de meşteşug în frângerea dialogică a versului. V. ROM. decembrie 1960, 157, cf. dn3. <> (Adverbial) Trecând biruitor la structura narativă, a dovedit că stăpâneşte fragmentar şi dialogic şi instinctul de povestitor. CONSTANTINESCU, S. II, 149. - Pronunţat: di-a-. - PL: dialogici, -ce. - Din fr. dialogique. DIALOGISM s. n. (Rar) Arta de a dialoga; întrebuinţarea dialogului. Cf. prot. - pop, n. d, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DN3. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. dialogisme. DIALOGÎST s. m. v. dialoghist. DIALOGÎT s. n. v. dialagit. DIALOGIZÂ vb. I. I. T r a n z . A pune (un text) în formă de dialog; a dialoga. Cf. costinescu, ndn. II. Intranz.A folosi dialogul; a sta de vorbă, a discuta (2). Cf. ndn. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: dialogizez. - Din it. dialogizzare. DIALOGIZÂRE s. f. Acţiunea de a d i a 1 o - g i z a şi rezultatul ei. Cf. gheţie, r. m, barcianu. - Scris şi: dialogisare. gheţie, r. m, barcianu. -Pronunţat: di-a-. - V. dialogiza. DIAMAGNETIC, -Ă adj. (Fiz.; despre corpuri) Care este caracterizat prin diamagnetism. Cu ajutorul unui magnet sau electromagnet se pot separa substanţele fiero- şi paramagnetice de substanţele diamagnetice. MACAROVICI, CH. 23. Deosebim două clase de substanţe: 1) Substanţele diamagnetice ... 2) Substanţele paramagnetice. CIŞMAN, FIZ. II, 392, cf. LTR2, DER II, 94, DN2, DC 233, M. D. ENC, DEX. -Pronunţat: di-a-. - PL: diamagnetici, -ce. - Din fr. diamagnetique. DIAMAGNETÎSM s. n. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a prezenta o magnetizare de sens contrar intensităţii câmpului magnetic care i se aplică. Concepţiile teoretice despre dia- şi paramagnetism sunt destul de bine închegate. CIŞMAN, FIZ. II, 402. A introdus denumirile de fero, para şi diamagnetism, id. ib. 557. 7314 DIAMALŢ -973- DIAMANT Diamagnetismul se datoreşte magnetizării induse a unui corp ale cărui molecule nu au un moment magnetic spontan, ltr2 vi, 344, cf. der, dn2, dc, m. d. enc, dex. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diamagnétisme. DIAMÂLŢ s. n. Extract de malţ uscat, folosit la prepararea bomboanelor, în patiserie, precum şi în industria textilă. Cf. ltr2, der, m. d. enc. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diamalt, germ. Diamalt. DIAMAND s. n. v. diamant. DIAMANT s. n. 1. Carbon pur, cristalizat, foarte dur, transparent şi de obicei incolor; piatră preţioasă tăiată din acest mineral; (învechit şi popular) adamant. Am oameni de acel lucru, de ştiu venele şi de diamante, şi au lucrat şi în Ţara Ungurească (a. 1600). DOC. î. (xvi), 129. în pietrele ceale scumpe, mai vârtos de diiamantul nu iaste. varlaam, c. 196. 1 părechi şărjă cu diiamanturi 200 lei (a. 1686). IORGA, s. D. vii, 183. Pus-au turcii pre ficiorul lui Racoţi, anume [Iosif], ca să fii crai în Ţara Ungurească, şi i-au făcut coroană de aur, cu diiamanduri de mult preţ. neculce, l. 359, cf. lex. mars. 106. Am dat fiicii noastre Ilenii 1 cunună cu diamanturi şi cu rubinuri (a. 1734). bul. com. ist. iv, 68. In privealişte bărbăteaşte ai pătimit ca un diamant vârtos. MINEIUL (1776), 154v736. Diamantul este de o floare şi de un chip care să apropie cu a cristalului. AMFILOHIE, G. F. 213v/4. Cel çe are bunătate ocroteaşte bunătatea, precum şi diamantul curăţeaşte. pilde, 102/11. A aruncat pe fereastră o ladă plină de aur, de diamanţi, de mărgăritări. şincai, hr. ii, 251/22. Căci oameni aleşi fară prihană nu s-află ca marfa la dughiană, Ci sânt şi mai rar decât demanţii! budai-deleanu, Ţ. 352. Pietrile unele sânt ... vârtoase, ... adecă marmura şi pietrile ceale scumpe în feliurimi de feaţe, precum diamantul, greceanu, î. 130/6. O s-o strălucească ... împodobind-o tot cu diamanturi şî brileanturi. I. golescu, în pr. dram. 60. Netăiat să zice şi ceaia ce iaste cu anevoie de tăiat, precum iaste diamantul şi altele ca aceastea. grigorie, l. 57/2. Ce este mai ciudat la tiranii Moldovii şi ai Valahiei este că toate bogăţiile lor argintărie, diamanturi ... sânt apururea în săpături sau în lăzi. OBLĂDUIREA, 90/26, cf. LB. Cavaleria este o medalie îmbrăcată în diamanturi cu această deviză seau scriere de argint: pentru credinţă şi patrie. AR (1829), 1112/4. O coroană de aur împodobită cu diamanturi. CR (1829), 38Vl8. Nu au luat aurul şi diiamanturile ce era acolo. DRĂGfflCl, R. 242/29. Un inel cu o piatră de diamant ce-l aveam pe deget (a. 1835). DOC. EC. iii, 570. îl dusără [pe Culuf] înnaintea împăratului, ale cărui haine erea înmuete de sus şi până jos în diamanturi, în robinuri şi în zma-randuri. GORJAN, H. III, 76/32. Productele acestei provinţii sânt: diamanturi, sâlitră, ... zahar. ASACHI, L. 872/42, cf.‘VALIAN, V. Argint, ... plumb, aramă, ... diamanturi şi alte petri scumpe. RUS, I. II, 223/27. Avea cizme împodobite cu diamante de mare preţ. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 224. Diamantul este corpul cel mai tare ce se cunoaşte, marin, pr. i, 40/18. Cioltare cusute cu fir şi cu diamanţi. pann, e. II, 25/20. Diamantul ... este cel mai tare dintre toate mineralele. BARASCH, I. N. 42/24, cf. POLIZU. Ascundeau ochilor profanilor ca ghemul de petricele în care se ascunde preciosul diamant. GHICA, c. E. II, 573. Carater în giuvaergerie. Diamantele se trag cu uncia de 29 gr[ame]. GHICA —-STURDZA, A. 50. Mi-a vîndut o sticlă proastă drept un diamant curat. ALEXANDRESCU, O. I, 318. Diamante preţioase Pe-a ei frunte străluciau. SION, F. 61. Cocheta îşi alegea un inel de diamant, de mărgăritar. FILIMON, O. I, 147, cf. PONTBRIANT, D, costinescu, LM. Diamantul este octaedric. MAIORESCU, l. 49. Despre diamant se ştie din urmă că ieste cărbune, contemporanul, i, 529. Patru vergele din aur masiv, prinse la încheeturi cu ţinte de diamant. CARAGIALE, O. I, 73. Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diament cât oul de mare. EMINESCU, O. XVI, 608. Trecură prin altă pădure cu frunzele numai diamanturi. ispirescu, L, 236. Toată lumina de-afară se resfrînge într-un diamant cu feţe sclipitoare. SĂM. I, 105, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU2, TDRG. Un diamant ... scânteia în umbră pe unul dintre degetele sale. HOGAŞ, dr. ii, 137, cf. RESMERIŢĂ, D. cade. Tanti Zoe îi întinse un frumos diamant. EFTIMIU, N. 50. într-alt butoi ... erau mărgăritare şi diamante, vissarion, B. 191. Diamantele se măsoară în carate, macarovici, CH. 323. Scoase un diamant cât o nucă. tudoran, p. 374, cf. LTR2. Hatmanul avea un ceas de aur cu diamante. ist. lit. rom. i, 656, cf. der, dl, m. d. enc, dex. Opalul, safirul, turcoaza, berilul şi turmalina încercau să rivalizeze cu marile diamante imitate din sticlă ieftină. CĂRTĂRESCU, n. 148, cf. D. GEOL. Avionul ... avea în cală o impresionantă încărcătură de diamante. RL 2005, nr. 4 550. Un turc pierduse o chesea împodobită cu multe diamante, snoava, iv, 235. Un cojoc mân-dru-mbrăcat, numai fir şi diamant. PĂSCULESCU, L. P. 213. Giuvaergiu[l]bun îşi cunoaşte diamantul, se spune despre o persoană care îşi cunoaşte meseria, zanne, p. v, 311. -O (Ca termen de comparaţie, cu aluzie la transparenţa, strălucirea, duritatea etc. a pietrei preţioase) Aceasta au făcut şi pre Orighen tare ca diamantul. MOLNAR, RET. 7/9. Fără milă să-i omoară ... nicio rugare a lor să nu se mişce ca diamantul. MAIOR, IST. 209/21. Plânse ... lacrimi curate ca diamantul. EMINESCU, p. L. 22. Oh! ea ... luceşte diafană Ca diamantul. MACEDONSKI, o. II, 109. Şi-arar o lacrimă de ploaie ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea. ANGHEL, î. G. 29. Va scânteia iar la apus ca cel mai fi'umos diamant al cerului, delavrancea, o. ii, 233. Ca pe un diamant, Stăpâne, m-ai pus în crucea stemei tale. VOICULESCU, POEZII, I, 14. Prăfuitele încăperi nelocuite fuseseră deretecate şi apoi şlefuite ca nişte diamante. VINEA, L. I, 199. O* Fi g. Făcliia cea de aur în sfeşnicul de diiamant şi lumina cea de obşte în casele şi mesele tuturor să pune. CANTEMIR, I. I. I, 94. Credincioşii săi supuşi sunt totdauna gata a-l apăra şi a face înaintea vrăjmaşului său zid de diamant. BUZNEA, F. 36/14. Uită-te la această musculiţă mică: capul ei este încoronat cu diamanturi. NEGULICI, E. I, 232/29. El descoperise preţioasele diamante ale amorului. FILIMON, 7317 DIAMANTA -974- DIAMANTIN 0. II, 298. Apele lucinde-n dalbe diamante, eminescu, O. 1, 9. Pământul părea un nemăsurat diamant, adam, r. 231. Soarele ... soarbe roua presărată în pusderie de diamante pe ramurile liniştite. BRĂESCU, m. b. 19. în discursul lui V. Hugo se rostogoleau ... efluviile adâncurilor, astrele de diamant. E. ionescu, e. 140. O scriu cu diamantul caratelor iubirii. VOICULESCU, POEZII, ii, 260. A vărsat în tidva de sidef a vraciului diamantul unui fulger de rouă. ARGHEZI, C. J. 99. Iubirea-i un diamant, Ce-l porţi când iubeşti curat. FOLC. transilv. II, 111.0 Disc de diamant = distincţie acordată cântăreţilor de muzică uşoară de mare succes. Peste 200 de concerte, numeroase discuri de aur, de platină şi de diamant, flacăra, 1975, nr. 22, 15. 2. Unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. Boul-bălţei ... zgârie oglinda tihnită a apelor, întocmai ca un diamant pe care o mână ageră l-ar trece pe faţa unui geam. macedonski, o. iii, 4, cf cade. Şi strigătul nostru adânc, ... Să fie dur, Să despice, să taie, Cum despică şi taie un diamant, banuş, în dl, cf. M. D. enc, dex, dn3. Cu diamantul se taie diamantul. baronzi, l. 69, cf. ALR SN ii h 573, alrm sn i h 393. 3. Cel mai mic corp de literă de tipar folosită în tipografie. Cf. v. molin, v. t, cade, romanescu, zeţ. 41, M. D. ENC, DEX, DN3. 4. Locul unde braţele unei ancore se unesc cu fusul; vârf de ancoră. Cf. cade, abc mar. 50, ltr2, dn3. - Scris şi: diiamant. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamante şi (învechit) diamanturi, (m.) diamanţi. - Şi: (învechit şi regional) demănt, (învechit) diamând, diament, (regional) diemăn (alr sn ii h 573/64) s. n. - Din fr. diamant. DIAMANTÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică bijuterii) A îmbrăca, a acoperi cu diamante (1). Cf. costinescu, mda. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diamantez. - Din fr. diamanter. DIAMANT AR s. m. (învechit, rar) Lucrător care prelucra diamante (1). Cf. pontbriant, d, costinescu. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantari. - Din fr. diamantaire. DIAMANTÂRIU, -IE adj. (învechit, rar) Diamantin (1). Această sare este albă, transparentă; lucirea sa este diamantarie. marin, pr. ii, 296/33, cf. mda. -Pronunţat: di-a-. - PL: diamantarii.' - Diamant + suf. -ariu. DIAMANTÂT, -Ă adj. (Rar) Diamantin (1). Zea de gheaţă, de oţele au de piatră diamantată, Inima în sânul vostru ferecată parcă-o ţine. asachi, s. l. i, 149. Pulberi diamantate se prăfuiau peste verdeaţa Cişmegiului. macedonski, o. iii, 50. Valuri de lumină din zări diamantate Vibrând cădeau pe mare de flori înrourate. LUC. II, 178. Lumină ameţitor de albă, aducând ... colorile florilor din pomii din afară, cari se irizau în broderiile ei diamantate. KLOPŞTOCK, F. 203. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantaţi, -te. - V. diamanta. DIAMANTERÎE s. f. (Rar) Atelier în care se prelucrează diamante (1). La Amsterdam, ca lucrător la o diamanterie şi mucenic în această viaţă, s-a chinuit ş-a cugetat cândva Spinoza, sadoveanu, o. ix, 215, cf. mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamanterii. - Diamantar + suf. -ie. DIAMANTIC, -Ă adj. (Rar) Diamantin (1). Lucirea diamantică. J. CIHAC, I. N. 343/16, cf. lm. Painjeni de smarald au ţesut ... un pod de pânză diamantică. EMINESCU, P. L. 51, Cf. ŞĂINEANU2, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantici, -ce. - Diamant + suf. -ic. DIAMANTICÂLE s. f. pi. (învechit) Bijuterii împodobite cu diamante (1); p. g e n e r. bijuterii, pietre preţioase. El face cunoscut cum că la dânsul se află o alegere bună de marja de giuvaeruri, diamanticale şi galanterii de aur. CR (1831), 42/34. Cunoscui că ar fi împărăteasa pă cununa cea nepreţuită ce era în capu-i şi pă diamanticalele cele de milioane de galbeni cu care era împodobită, gorjan, h. I, 150/4. Scoate o cutie sau o şcatulă plină cu diamanticale şi alte lucruri din aur. GT (1839), 14674. Femeile nu mai visau decât diamanticale. filimon, o. i, 217, cf. costinescu. l-a luat diamanticalele şi sculele şi argintăria, caragiale, O. II, 228. Palatul ... numai în aurărie şi diamanticale. delavrancea, s. 246, cf. alexi, w, şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, GĂLDI, M. PHAN, 170, DL, DEX. - Pronunţat: di-a-. - Din ngr. ôiajiavTiicà. DIAMANTIFÉR, -Ă adj. (Despre terenuri, formaţii geologice sau zăcăminte de minerale) Care conţine diamante (1). într-o căruţă plină cu noroi şi pietriş scoasă din fundul gropilor diamantifere, se găseşte o bucăţică de piatră preţioasă, caragiale, o. IV, 143, cf. CADE, DM, M. D. ENC, DEX, DN2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantiferi, -e. - Din fr. diamantifère. DIAMANTÎN, -Ă adj, s. f. 1. Adj. Care are puritatea, strălucirea, duritatea etc. a diamantului (1), asemănător cu diamantul; adamantin; (rar) diamantic, diamantat, (învechit, rar) diamantariu, (neobişnuit) diamantos. Cf. LM. Dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină. EMINESCU, O. VII, 151, cf. GHEŢIE, R. M. Pe firele de iarbă tremură ici-colo apele diamantine ale unui strop de rouă. SĂM. II, 567. Ud încă de pulberea diamantină a ploii. C. petrescu, r. dr. 216. Diamantine - Pădurile de gheţuri se vor ivi pe cline. I. barbu, j. S. 28, cf. DM. Am stele mici, pe care eu le pui Să străjuiască-n lănci diamantine, arghezi, vers. 102, cf. scriban, d. [Mieii] habar n-aveau că se hotărâse Ceva, în subsolurile diamantine. DIMOV, T. 186. O F i g. Glasul diamantin, profilul fin şi dur. VINEA, L. II, 167. Necunoscutul licăr, diamantin, din vise, Era departe-n lumea de dincolo de geam. V. ROM. ianuarie 1960, 9. Versatul mânuitor al unei limbi diamantine e prezent de la început pînă la sfârşit. S ianuarie 1970, 74, cf. M. D. ENC, DEX, DN3. O (Adverbial) Pudra străvezie de picuri dura încă, 7326 DIAMANTIZA -975- DIAMETRU pulverizată din senin şi scânteind diamantin în snopii de raze. C. petrescu, C. v. 330. 2. S. f. Pulbere abrazivă fină artificială, folosită în special la lustruirea pieselor de oţel. Cf. ltr2, m. d. ENC, DN3. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantini, -e. - Din fr. diamantin. DIAMANTIZÄ vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte) A da strălucirea diamantului (1); a strunji cu pulbere de diamant (1). Cf. ltr2, dn3. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diamantizez. - Diamant + suf. -iza. Cf. fr. d i a m a n t e r. DIAMANTIZÂRE s. f. Acţiunea de a diaman-t i z a şi rezultatul ei. Cf. ltr2, sfc iv, 312. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamantizări. - V. diamantiza. DIAMANTÖS, -OÂSĂ adj. (Neobişnuit) Diamantin (1). Şi peste râul mare, de pe-un vârf De arbore antic ţesut-au ei [păianjenii] Un pod din pânza lor diamantoasă, Legându-l dincolo de alţi copaci. EMINESCU, O. IV, 94. Se ridică dintre lunce..., Transpa-rănd prin diamantoasă fină de paingăn pânză, Monastirea alb-a lunei ce prin lumi va să s-ascunză. id. ib. 132. -Pronunţat: di-a-. - PL: diamantoşi, -oase. - Diamant + suf. -os. DIAMĂNŢÂL s. n. v. diamănţel. DIAMĂNŢEL s. n. (învechit şi familiar) Diminutiv al lui diamant (1). 1 inii cu două diamanţeli (a. 1745). uricariul, XI, 225. Un diiamănţal dă acelea este făcut un ineluş (a. 1745). iorga, s. d. v, 323, cf. I. GOLESCU, C, polizu. Inel cu şase diămănţele. ODOBESCU, S. I, 421, cf. DL, DM. -Pronunţat: di-a-. - PL: diămănţele. - Şi: diămăn-ţel, diamănţâl (scris şi: diiamănţal) s. n. - Diamant + suf. -el. DIAMENT s. n. v. diamant. DIAMETRAL, -Ă adj, adv. 1. Adj. Care aparţine diametrului (1), privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. Cf. valian, v, polizu, pontbriant, D, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, LTR2, DN2, M. D. ENC, DEX. <> Fig. [Ideea că un actor este un simplu instrument spre delectarea unei mulţimi] trebuie înlocuită cu alta tocmai aşa cum spiritul unui secol e negaţiunea diametrală a spiritului unui alt secol EMINESCU, O. XIV, 227. O Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. Cf. M. D. enc, dex. + (Despre două figuri geometrice) Care are o aşezare analoagă cu dispoziţia extremităţilor unui diametru de cerc faţă de centrul acestuia. Cf. M. D. enc. 2. Adv. Ca un diametru (1); orizontal; (învechit) diametraliceşte. Vâslind, un corb încet vine din fund, Tăind orizontul, diametral. BACOVIA, O. 35. Suntem amândoi la polii opuşi ai aceluiaşi ax, care ne separă diametral mihăescu, d. a. 95. Fetele şi băieţii ni se păreau două specii diferite, pe care le notam simbolic desenând în praf, cu o nuia, un cerculeţ străbătut diametral de o liniuţă şi respectiv două cerculeţe şi o liniuţă. CĂRTĂRESCU, N. 84. O Diametral opus = total opus, în opoziţie directă cu ...; (fig.) ireconciliabil. Păreri socialiste diametral opuse. MAIORESCU, D. IV, 599. Politica Franţiei de la Enric al IV e diametral opusă politicei austriace, inaugurate de Maximilian I. eminescu, O. IX, 164. Lumea noastră ... are deodată nevoi diametral opuse, caragiale, o. iii, 74, cf. alexi, w, şăineanu2, resmeriţă, d. Aceste două preţuiri, diametral opuse. SĂM. îl, 659. îmi îngădui să exprim ... o părere diametral opusă, titulescu, d. 292. Două atitudini diametral opuse în una şi aceeaşi chestiune. ARGHEZI, S. XX, 70. Interpretarea psihologică admite sensuri diametral opuse, blaga, z. 186, cf. DN2, M. D. enc, dex. Tonuri cu totul diferite şi chiar diametral opuse, contemp. 1975, nr. 1 478, 2/10. Ne „extaziem” şi noi de limba lui Sadoveanu, dar pe temeiuri diametral opuse extazierilor la care ne referisem. PALEOLOGU, T. 18. S-au format doi poli cu manifestări diametral opuse. RL 2005, nr. 4 742. -Pronunţat: di-a-. - PL: diametrali, -e. - Din fr. diamétral. DIAMETRALICÉŞTE adv. (învechit) Diametral (2). Treptele [scărilor] se împart pă cercul cel mai din afară şi se duc diametraliceşte către centru. DESEN ARH. 10/11. <> Diametraliceşte opus - diametral opus (v. d i a m e t r a 1 2). Fiecare din aceşti petroi duce curantul la doi electromagneţi diametraliceşte opuşi. MARIN, F. 310/3, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU. - Pronunţat: di-a-. - Diametral + suf. -iceşte. DIAMETRALMÉNTE adv. (învechit; în sintagma) Diametralmente opus = diametral opus (v. diametral 2). Ca să-şi satisfacă nişte plăceri şi ambiţifini diametralmente opuse poziţiunei lor sociale, devin târâtori, linguşitori, filimon, O. i, 403. Aceste effecte, necessitate de logică, sunt diametralmente opuse realităţii. hasdeu, I. C. i, 47, cf. costinescu. Vom ajunge astfel... a face să se convingă chiar cei diametralmente opuşi cu şcoala noastră. MACEDONSKI, O. IV, 76. Opiniuni diametralmente opuse, parhon, b. 143. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diamétralement. DIAMÉTRO s. n. v. diametru. DIAMÉTROS s. n. v. diametru. DIAMÉTRU s. n. 1. Linie dreaptă, reală sau imaginară, care împarte simetric un cerc, un obiect circular sau rotund; lungimea acestei linii; p. e x t. cea mai mare lăţime a unui corp rotund; osie (3), (învechit) retez1 (3). Cf. GHEOGRAFIE, 45v. Liniia care trece prin mijloc, de la un arc până la altul, să chiamă diiametru. AMFILOHIE, E. 139/21. Diametro Soarelui es ti di 25'4 773 di leghi. id. G. F. 10379, cf. gheom. - trigon. 76732. Făcându-se din vreun metal două globuri a cărora diiametrul (osie) 7338 DIAMIDE -976- DIANTACEE ar fi câte de-o palmă. AR (1829), 672/22. A depus la muzeul departamental un medalion grecesc de 18 linii în diametru. CR(1837), 26731. Diametrul [Pământului] este lung peste 10 milioane de coţi. J. CIHAC, I. N. 336/2. Trunchiul se face înalt ca de 13 palme şi gros în diametru ca de 34. ASACffl, L. 39713, cf. VALIAN, v, MISSAIL, A. 55/25. Diametrele orizontale ale ligheanului în general sânt mai mari la femee şi împrotivă diametrele verticale sunt mai mari la bărbat. KRETZULESCU, A. 73/4. Trei sau patru stâlpi verticali ce fac un coş de o palmă şi jumătate în diametru, marin, pr. i, 46/26, cf. STAMATI, D. Acestu felu de stejaru ... termină creşterea sea în 200 de ani, atunci ajunge la o înălţime de 100-120 de picioare, pe unu diametru de 3-4 picioare. BARASCH, B. 94, cf. POLizu. Monedele de aur cuprind titlul de nouă părţi din zece aur fin, având următoarea greutate şi dimensiune: piesa de 20 lei grame în greutate şi 21 milimetri de diametru. GHICA - sturdza, a. 46, cf. pontbriant, d, costinescu, lm. Ar trebui ca diametrul conului de umbră să fie mai mic. CONTEMPORANUL, I, 18, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Un diametru mergând până la 30 cm. PÂRVAN, G. 470, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Diametrul transversal al unui craniu, negulescu, G. 252. Din cauza diferenţei de diametru, viteza de rotaţie a celor 2 feluri de inele este diferită, enc. agr. i, 581, cf ltr2. Diametrul cam de două ori cât roata unei trăsuri, tudoran, p. 508, cf. DER. Diametrul Lunii reprezintă un sfert din diametrul Pământului. GEOLOGIA, 6, cf. DN2. Puţul are diametrul de 1,16 m. magazin ist. 1967, nr. 2, 62, cf. M. D. enc, DEX. Diametrul acestor corpuri cereşti ... variază între câteva sute de metri şi 800 km. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 5/5. [Platoul] avea o formă aproximativ circulară, cu diametrul de 4,50 cm. BUTURĂ, EG. 379. Plantă viguroasă, din fam filia] Malvaceae, cultivată prin grădinile ţărăneşti pentru florile sale, cu un diametru până la 10 cm, adeseori bătute, id. EB. I, 203. In centru rămânea un cerc de diametrul unei mingi. CĂRTĂRESCU, N. 216. Fântâna este construită la nivelul solului, cu un bazin care are diametrul de cinci metri. RL 2005, nr. 4 631. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o direcţie dată. Cf. der, m. D. ENC, DEX. 2. (In sintagma) Diametru aparent - unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect depărtat, în special al unui astru. Se dă numire de diametru aparent al unei astre ... unghiului format la ochiul observatorului de razele vizuale. CULIANU, C. 164, cf. ŞĂINEANU2, CADE, DN2, DEX. 3. (Regional) Clupă (de măsurat grosimea trunchiului la copaci) (Câlnic - Sebeş). Cf. A li 12. - Scris şi: diiametru. - Accentuat şi: (învechit) diâmetru. asachi, L. 39713. - Pronunţat: di-a-. - PL: diametre. - Şi: (învechit) diamétro, diamétros (GHEOM. -TRIGON. 6727) S. n. - Din ngr. SiccjXETpoç, lat. diametrus, fr. diamètre. DIAMIDE s. f. pi. Compuşi organici care conţin două grupări amidice, având un caracter acid mai pronunţat decât monoamidele. Cf. D. med, ndn. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diamide. DIAMINOFENOL s. m. Derivat al pirogalolului, al cărui clorhidrat este folosit ca revelator în fotografie. Cf. LTR2, DN3. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaminofenoli. - Din fr. diaminophenol. DIAMONFOS s. m. îngrăşământ agricol bogat în fosfor şi azot, higroscopic, cu reacţie uşor bazică. Cel mai important din aceste feluri de îngrăşăminte este fosfatul diamoniacal sau diamonfosul agrotehnica, I, 191, Cf. LTR2, DER, M. D. ENC.. - Pronunţat: di-a-. - Denumire comercială. DIAMONIACAL, -Ă adj. (Despre compuşi chimici) Care conţine doi atomi de amoniac. Cel mai important din aceste feluri de îngrăşăminte este fosfatul diamoniacal. agrotehnica, i, 191. [îngrăşământ agricol care] conţine ca substanţă de bază fosfatul diamoniacal. DER îl, 95. - Pronunţat: di-a-. - PL: diamoniacali, -e. - Cf. a m o n i a c. DIÂNĂ s. f. (Bot.) Numele a două specii de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze dinţate şi cu flori puternic mirositoare: a) mentă (Mentha piperita). Cf. borza, D. 110; b) (Ban.) izmă-creaţă {Mentha crispa). Cf. BORZA, D. 110. O Diană-sălbatică = busuiocul-cerbilor {Mentha pulegium). Cf. BORZA, D. 111. - Pronunţat: di-a-. - PL: diane. - De la (n. pr.) Diana. DIÂNDRĂ s. f. v. diandrie. DIÂNDRIC, -Ă adj. (Despre flori sau plante) Care are două stamine. Cf. costinescu, barcianu. - Pronunţat: di-a-. - PL: diandrici, -ce. - Din fr. diandrique. DIANDRÎE s. f. (Bot.) Clasă de plante cu două stamine libere. Cf. costinescu. Cele 24 de clase sunt următoarele: clas: ...II. Diandrie; Diandria. J. cihac, I. n. 264/10. Diandria este de două stamine. caiet, 7877. Ordinul al 2-le diandria ... sunt florile ce au doi stami la o floare. CORNEA, E. II, 202/21. între sistemele sau classificaţiunile artificiali, cea mai celebră este aceea a lui Linee, care a classat vegetalele în 24 de clase; adecă cele dântâi 13 classe dupe numerul staminelor, adecă monoandria (I); diandria (II); triandria (III). BARASCH, B. 38, cf. URSU, T. Ş. 188, NDN. - Pronunţat: di-a-. COSTINESCU. - Şi: (învechit, rar) diândră s. f. COSTINESCU. - Din lat. diandria, fr. diandrie. DIÂNDRU, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu două stamine libere. Anisostemone ... [au] androceul diandru sau tetrandu didinam. GRECESCU, fl. 16, cf. ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: diandri, -e. - Din fr. diandre. DIANTACEE s. f. pi. Clasă de flori cu petalele lung-unghiulate. Cf. grecescu, fl. 12, rev. păd. xxxvi, 319. 7348 DIANTIU -977- DIAPIR - Scris şi: dianthaceae. GRECESCU, fl. 12. - Pronunţat: di-a-. - Din lat. dianthaceae. DIANTÎU adj. (învechit, cu sens neprecizat, probabil) Care este originar din Vidin. Acest Pasvantoglu era ostaş diantiu. dionisie, c. 185, cf. şioi, 245, tdrg. - Pronunţat: di-a-. - Et. nec. DIAPÂUZĂ s. f. Perioadă de încetinire a funcţiilor vitale la numeroase insecte pentru a supravieţui unor condiţii nefavorabile de existenţă. Cf. der, d. med, m. D. ENC, DN3. - Pronunţat: di-a-pa-u-. - Din fr. diapause. DIAPAZON s. n. 1. întindere a scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos şi nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă; registru, ambitus; spec. sunet de referinţă (nota „la”) utilizat pentru acordarea vocii sau a unui instrument. Autorul, ce eu zic să-l aibă cineva în mâini, este ca un instrument cu care ... îşi cearcă cineva glasul mai nainte de a cânta. El dă glasului diapazonul său. heliade, GR. P. 16/16. Dintr-un glas de unde abia să auzea din parter, să suia la un diapazon care spărgea urechile. GTN (1836), 108712, cf. valian, v. Scara dictovică (naturală) sau sistema diapasonului. pann, g. m. 4/19. E un principiu elementar de teatru aşa-numitul diapazon. Tonul actorului trebue să fie ridicat în proporţie cu mărimea sălii, caragiale, O. v, 304. Vorbeau ... ridicînd şi ei tonul la diapazonul ce stăpânea în cele două camere, agîrbiceanu, s. 143. Acelaşi glas dinlăuntru rădică diapazonu-i răguşit şi somnoros. HOGAŞ, dr. i, 94. Şi-a închipuit că e în stăpânirea unei viziuni tragice, ridicând tonul expresiei la un diapazon mai înalt, constantinescu, s. ii, 70. Exaltările femeii lui Marin veneau, în diapazonul lor cel mai înalt, şi de la ţuică, arghezi, s. xi, 15. Un alt glas a izbutit să se ridice la diapazonul cel mai de sus. VINEA, L. I, 325. Coardele viorii sunt acordate faţă de diapazonul normal ... cu un semiton mai jos. ALEXANDRU, I. M. 132, cf. DEX. Totul e efort de primă instanţă, ton al diapazonului, dinaintea unei orchestre (deocamdată) absente, pleşu, m. m. 9. O Fi g. Democraţii vasluieni s-au hotărât, se vede, a se ţine la înălţimea diapazonului stilistic al fraţilor întru constituţie din capitală, eminescu, O. x, 147. în februar 1713, diapasonul «mândriei» e şi mai ridicat. IORGA, L. I, 125. Un înalt simţ de răspundere îi dictează accente de elocinţă la un diapazon corespunzător în preajma marilor evenimente. IST. LIT. ROM. II, 575. La un diapazon mai scăzut al intensităţii emoţionale se realizează etapele înnămolirii. T februarie 1969, 55. S-au străduit să fie la înaltul diapazon al calităţii interpretative. M 1974, nr. 9, 5. Diapazonul unora dintre gânditorii circumscrişi existenţialismului înregistrează revelator acest impact. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 2/4. <> E x p r. A fi (sau a se pune) la acelaşi diapazon (sau într-un diapazon) cu cineva = a se conforma, a se adapta la aceeaşi dispoziţie, la aceeaşi stare sufletească cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. Era negreşit de temut că ... raliindu-se la noua stare de lucruri, în unire şi într-un diapasón cu parveniţii ...să nu caute şi d-astă dată să desjoace speranţele naţiunii. GHICA, c. E. ii, 471. Condiţia este că acelea fiinţe, în vibraţiile sentimentelor, ... să fie la acelaş diapasón. luc. ii, 106. Domnul şef se punea la acelaş diapazon sufletesc cu delicventul, eftimiu, n. 146, cf. dex. Am avut impresia că ne înscriem în sfera aceluiaşi univers de gândire, că suntem la acelaşi diapazon. T ianuarie 1971,42. 2. Mic instrument acustic folosit în muzică, format dintr-o bară de oţel în formă de U, care vibrează la lovire, emiţând nota muzicală „la” şi care serveşte la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. Cf. valian, v. Sunetul diapasonului corespunde cu 880 de vibraţii simple pe secundă, marin, F. 25/37, cf. pontbriant, d, costinescu. Un mic aparat numit diapazon, de care musicanţii se servesc pentru a acorda diferitele instrumente de musică. poni, f. 326, cf. tim. popovici, d. M, ALEXI, w, şăineanu2, tdrg. Coase arcuite, pe cari ţăranii le încercau după sunet, lovind cu vârful în piatră şi ascultând ca la diapasón, chiriţescu, gr. 196, resmeriţă, d, nica, l. vam. 79, cade. Când se făcu tăcere, şeful echipei îşi duse mâna la ureche, ca şi cum ar fi ascultat diapazonul, mironescu, S. 142, cf. der, DN2, M. D. ENC, DEX. 3. (învechit; la greci şi la romani) Nume dat octavei. Cf. costinescu, lm. 4. (Med.) Instrument utilizat pentru determinarea câmpului auditiv şi a sediului unei surdităţi. Cf. D. med, MDA. 5. Model-tip de haşuri folosit la standardizarea trasării grosimii haşurilor. Cf. dn2, mda. 6. (în sintagma) Diapazon de dimensiuni = interval dintre valorile maxime şi cele minime ale dimensiunilor unor piese standardizate. Urmează să se stabilească un număr de dimensiuni-tip ... care determină: diapazonul de dimensiuni, adică dimensiunea iniţială şi cea finală. IOANOVICI, TEHN. 238, cf. DN2. - Scris şi: diapasón. - Pronunţat: di-a-. - PL: dia-pazoane. - Din ngr. 8icwiaoc5v, fr. diapasón. DIAPEDÉZÁ s. f. (Fiziol.) Migrare a leucocitelor prin pereţii capilarelor sangvine către ţesuturi, în timpul digestiei sau al infecţiilor. Cf. der, dn2, m. d. enc, dex2. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diapédése. DIAPÍR, -Ă s. n, adj. (Geol.) 1. S. n. Cută anticli-nală caracterizată prin prezenţa unui sâmbure de roci plastice care străbat rocile acoperitoare. Un tip intermediar de diapir e tipul german. LTR2, cf. dn3. 2. Adj. (Despre roci) Care are caracteristicile diapi-rului (1). In această mare zonă anticlinală diapiră se constată mai multe ridicări şi scufundări. ONCESCU, G. 214. Anticlinalele diapire înconjoară aproape continuu arcul carpatic. LTR2. Straiele sunt intens îndoite în cute diapire. GEOLOGIA, 116, cf. D. GEOL. 7353 DÏAPIRISM -978- DIARIU - Pronunţat: di-a-. - Pl.: diapire. - Din fr. diapir, it. diapiro. DIAPIRÎSM s. n. (Geol.) Proces de migrare lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafaţă, sub acţiunea presiunii din scoarţa terestră. Cf. M. D. enc, DEX, DN3, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - Din it. diapirismo. DIAPLEGÎE s. f. (Med.) Paralizie totală, generalizată. Cf. DN2, SFC iv, 17. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diaplégie. DIAPORAMA s, f. Montaj fotografic sonorizat, în cadrul căruia sunt proiectate, cu acompaniament muzical, o suită de diapozitive; p. e x t. spectacol în cadrul căruia sunt proiectate diapozitive. Cf. ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaporame. - Din fr. diaporama. DIAPOZITÎV s. n. Imagine fotografică pozitivă realizată pe un suport transparent, care permite proiectarea acesteia pe un ecran. Diapozitivele joacă şi ele un rol important în predare. L. rom. 1953, nr. 2, 99, cf. LTR2. Una din căile care contribuie la legarea învăţământului de practică în cadrul predării ştiinţelor naturale este şi folosirea ... diapozitivelor. GÎ 1962, nr. 652, 4/2, cf. DER, dn2, dex. Muzeul găzduieşte ... 60 000 de clişee şi diapozitive, magazin ist. 1967, nr. 8, 15, cf. M. D. enc. Are cineva mii de diapozitive color, flacăra, 1976, nr. 2, 10. Dacă mă concentrez asupra chipului ei ..., îl văd numai cum apare într-un diapozitiv color, pe care şi-l făcuse vara trecută la mare. cărtărescu, n. 106. - Pronunţat: di-a-. - PL: diapozitive. - Din fr. diapositive. DIAPOZITIVÂRE s. f. Operaţia de obţinere a unui diapozitiv. Cf. ltr2, dn2. - Pronunţat: di-a-. - De la diapozitiv. DIAPROIECTÔR s. n. (Rar) Aparat pentru diaproiecţie. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaproiectoare. - Din rus. ^HanpoeKTop. Cf. germ. Diapro-j e k t o r. DIAPROIÉCTTE s. f. (Rar) Proiecţie care se realizează trecând lumina unei surse prin obiectele transparente. Cf. M. D. enc, dn3. - Pronunţat: di-a-. - PL: diaproiecţii. - De la diaproiector. DIAREÂ s. f. v. diaree. DIAREE s. f. Stare patologică manifestată prin eliminarea frecventă de materii fecale moi sau lichide; (popular) cufureală, cufurire, pântecărie (1), pârţuică, (învechit şi regional) urdinare (2), (învechit) treapăd (3), vintre (3), (regional) scurgere (I 2). Diaria, adică curgerea pântecelui. meşt. doft. 143r/20. Urmează diareea, adecă cufurirea. ÎNVĂŢĂTURĂ, 26/22. Urdinarea cea lină, adică diaria.. piscupescu, o. 271/10, cf. I. GOLESCU, C. Diarie, adecă curăţire pântecelui nu este altă decât o curăţenie firească, veisa, i. 132/2. Poamele necoapte sânt foarte vătămătoare şi pricinuesc diarrii. albineţ, M. 130/2. Pricina morţii viţeilor era diareoa ce vine din mai multe pricini. I. IONESCU, v. 33/17. Idropica vine din slăbiciunea cea mare a trupului, din boale, emoraghie, ... din diarie. cornea, e. i, 17/11. Camforul are proprietatea de a aduce somn, ... d-a risipi cârceile şi durerile stomacului, ... diareea. man. sănăt. 102/18, cf. stamati, d, pontbriant, d, COSTINESCU, LM. Holera ieste o boală cu vărsături şi cu diaree. CONTEMPORANUL, III, 106, cf. GHEŢIE, R. M, alexi, w, şăineanu2. La romani, sângele de răţoi se lua pentru a opri diareea. candrea, f. 27, cf. tdrg, resmeriţă, d, cade. De aceea copiilor cu treapăd (urdinare, diaree verde) ... nu le dăm în niciun chip lapte dulce. VOICULESCU, L. 180. Microbul intră în corpul animalului ... producând o enterită, care se arată în afară prin diaree. ENC. AGR. I, 236. Primul ajutor constă în provocarea de vărsături şi diaree. BELEA, P. A. 151, cf. DL, DER, D. MED, M. D. ENC, DEX. Decoctul amenţilor se folosea contra diareei, butură, eb. I, 32, cf. H XVI 56. In contra diareei sau a urdinărei, eşirei afară şi pârţuica ... băbăresele recomandă: lemnie. şez. iv, 24, cf. alr i/i h 124, alrm i/i h 174. O Diaree verbală = vorbire neîntreruptă, logoree. Din diareea asta verbală încerc să surprind o vorbă, două mai cunoscute. COCEA, S. îl, 632. - Scris şi: (după fr.) diarree. - Pronunţat: di-a-. -PL: diarei şi (popular) diarii. - Şi: (învechit) diareâ, diarôe (meşt. doft. i, 1432/36), (învechit şi popular) diarie s. f. - Din fr. diarrhée. - Diaroe < ngr. Siappoia. DIAREIC, -Ă adj. Care ţine de diaree, privitor la diaree, de sau cu diaree. Forma intestinală sau diareică ... este adesea rebelă, şi acest fapt contribue la mărirea gravităţii sale. ENC. agr. iii, 390. Bolnavii prezintă greaţă ... şi scaune diareice, belea, p. a. 154, cf. M. D. ENC, DEX, dn3. Medicii Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi se confruntă cu o formă acută de boală diareică. RL 2005, nr. 4 543. [Febra tifoidă] seamănă cu o boală diareică, însoţită de febră foarte mare (39-40 de grade), vărsături, ib. 2006, nr. 4 915. - Pronunţat: di-a-. - PL: diareici, -ce. - Din fr. diarrhéique. DIARÉZÀ s. f. v. diereză. DIARÎE s. f. v. diaree. DIARÎST, -Ă s. m. şi f. Autor de jurnal (ca gen literar); memorialist. Cf. DOOM2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diarişti, -ste. - Din engl. diarist. DIÂRIU s. n. (Latinism învechit) Jurnal zilnic. După ce ... s-au măsurat funduşul, ... lungimile şi 7367 DIARIUM -979- DIASTAMĂ trăsurile aceastea, în acel diarium să le scrie. AŞEZ. 78/6. L-au vândut oarecare preten al lui ..., cum mărturiseşte diariul lui Revenţki. şincai, hr. iii, 222/29. In acesta diarium se vor însemna şi alte lucruri. MAN. ÎNV. 57/5. Eară după ce se mai vedea câte o con-fessiune şi în diarie, patrioţii au început a le discuta şi în acestea. BARIŢIU, P. A. I, 572, cf. DN2, M. D. ENC. -Pronunţat: di-a-. - PL: diarii şi diarie. - Şi: diárium s. n. - Din lat. diarium. DIÁRIUM s. n. v. diariu. DIARÓE s. f. v. diaree. DIARTR0ZĂ s. f. Articulaţie mobilă dintre oase. Cf. DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: diartroze. - Din fr. diarthrose. DÍAS s. n. (Geol.; învechit) Denumire dată per-mianului de tip german (facies continental). Scisturile ... sunt sedimentare şi reprezentă o formaţiune paleo-zoică ce nu se poate raporta decât la dias. arhiva, i, 226, cf. LTR2. - Scris şi: dyas. ltr2. - Pronunţat: di-as. - Din germ. Dyas. DIASCÉVÁ s. f. Corectare pe care trebuiau s-o facă dramaturgii greci operelor lor care nu erau premiate pentru a le prezenta la un nou concurs. Cf. DN2, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diasceve. - Din fr. diasceve. DIASCOP s. n. Aparat pentru proiecţia diapozitivelor. Cf. LTR2, DER, M. D. ENC, DN2, DEX. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că aşa ar putea arăta copilul nostru, cărtărescu, n. 134. - Pronunţat: di-a-. - PL: diascoape. - Din fr. diascope. DIASCÓPIC, -Ă adj. Care se referă la diascopie. Cf. DN3, MDA. -Pronunţat: di-a-. - PL: diascopici, -ce. - Din fr. diascopique. DIASCOPÍE s. f. 1. Diafanoscopie. Cf. d.med,dn3. 2. Proiectare cu ajutorul diascopului. Cf. ltr2, dn2. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diascopie. DIÁSIC, -Ă adj. (Geol.) Care aparţine diasului, referitor la dias. în epoca diasică şi subdiasică s-au format dar aceste tufuri. ARHIVA, I, 227. Acolo au aflat în pături carbonifere şi dyasice amoniţi adevăraţi. CONTEMPORANUL, IV, 155. - Scris şi: dyasic. - Pronunţat: di-a-. - PL: diasici, -ce. - Dias + suf. -ic. DIASÍRM s. n. Figură de stil care exprimă cu abilitate o ironie. Cf. dn3. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diasyrme, lat. diasyrmos. DIASISTEM s. n. Sistem lingvistic dedus din analiza a două sau a mai multe graiuri ori dialecte cu similitudini parţiale; supersistem. Capacitatea diasistemului de a se materializa în mesaje de tip nou merită atenţie numai dacă poate fi pusă în legătură cu situaţiile lingvistice şi sociale care prefigurează apariţia unei noi variante. COTEANU, S. F. I, 49, cf. DEX2, NDN. - Pronunţat: di-a-: - PL: diasisteme. - Din fr. diasysteme, engl. diasystern. DIASPOR s. m. 1. Oxid natural hidratat de aluminiu care şe găseşte în zăcămintele de bauxită şi uneori în rocile metamorfice. Cf. ltr2, der, dc, m. d. ENC, DN2, D. GEOL. 2. Fragment vegetal, sexuat sau asexuat, care se desprinde de planta mamă, putând genera o nouă plantă. Cf. LTR2, NDN. -Pronunţat: di-a-. - PL: diaspori. - Şi: (2) diâspora subst. M. d. enc. - Din fr. diaspore. DIÂSPORA1 subst. v. diaspor. DIÂSPORA2 s. f. v. diasporă. DIASPORAMETRU s. n. (Fiz.) Aparat care măsoară raza de curbă după care două lentile formează un tot acromatic. Cf. ltr, dp. - Pronunţat: di-a-. - PL: diasporametre. - Din fr. diasporametre, rus. AHacnopMeTp. DIÂSPORĂ s. f. 1, Totalitatea comunităţilor evreieşti dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului şi alungării populaţiei de către Nabucodonosor II, regele Babilonului, şi care au rămas în afara Israelului după crearea acestui stat. Cf. M. D. enc, dex2, ndn. 2. Grup etnic, comunitate dispersată şi aflată în afara graniţelor ţării de origine. Acest pribeag sentimental ... s-a mai războit cu nestatorniciile, căutându-se sincer pe sine însuşi între diaspora şi mormântul mamei sale. SADOVEANU, O. XX, 308, cf. M. D. ENC, dex2, ndn. Românii din diaspora vor să aibă un reprezentant în Parlamentul României. RL 2005, nr. 4 686. - Pronunţat: di-a-. - Şi: diâspora s. f. - Din ngr. 8ia07C0pa, fr. diaspora. DIASPORIE s. f. Tip de diseminare a unui organism vegetal sub formă de spori, seminţe, părţi sau organe de plantă. Cf. D. ENC, NDN. - Pronunţat: di-a-. - Cf. ngr. 5 i a o ji o p a. DIASTÂLTIC, -Ă adj. (Despre organe, fenomene nervoase) Care ajută, care provoacă contracţia muşchilor. Cf. DN2, MDA. -Pronunţat: di-a-. - PL: diastaltici, -ce. - Din fr. diastaltique. DIASTÂMĂ s. f. v. diastemă. 7386 DIASTASILI -980- DIASTOLĂ DIASTASILÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A dezbina (2). (Refl. pa s.) S-au diastasilit a face cercetare acestora întru aceeaşi vreme (a. 1829). DOC. EC. 429, Cf. CONTRIBUŢII, III, 79. - Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diastasilesc. - Din ngr. 5ieataaa (aor. al lui SiiaTTjpi). DIASTÂZĂ s. f. 1. (Biol.) Ferment solubil care transformă diferite substanţe; enzimă, maltază. Un feiiu de materie pe care acidul sulfuric o prefăcea în zahăr, fără ca ... diastaza ori sucul panereatic să poată face aceeaşi prefacere. CONTEMPORANUL, iii, 733, cf. CADE. Diastaza vegetală transformă amidonul în dextrină şi izomaltoză. enc. AGR. I, 221. Migdalele amare conţin în ţesuturile lor ... o diastază denumită emulsină. ib. iv, 7. Pentru desapretare se întrebuinţează o soluţie de diastaze care zaharifică amidonul, macarovici, ch. 561. Diastaza se numeşte ... şi maltază. id. ib. 638, cf. DANIELOPOLU, F. N. II, 111, LTR2, DN2, DC, D. MED., M. D. ENC, DEX. 2. (Med.) Despărţire accidentală a două oase articulate, în urma unui şoc, a unui efort brusc etc.; disjuncţie (2). Cf. prot. - pop, n. d, cade, dn2, dex. - Pronunţat: di-a-. - PL: diastaze. - Din fr. diastase. DIASTÂZIC, -Ă adj. 1. Enzimatic. Cf. dex2, ndn. 2. Care ţine de diastază (2), privitor la diastază. Cf. dex2, ndn. - -Pronunţat: di-a-. - PL: diastazici, -ce. - Din fr. diastasique. DIASTEM s. n. v. diastemă. DIASTEMÂTIC1, -Ă adj. (învechit, rar; despre sunete, note muzicale) Care parcurge diverse intervale muzicale; modulat. Cf. lm. <> (Şi în sintagma notaţie diastematică) Sistem de notaţie muzicală simplă, fară indicaţii asupra duratei sunetelor. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-a-. - PL: diastematici, -ce. - Din ngr. 5iaaTT]|aaxiK6q. DIASTEMÂTIC2, -Ă adj. (Med.; în sintagmele) Glandă diastematică = glandă interstiţială a testiculului. Cf. ndn. Insuficienţă diastematică = insuficienţă a acestei glande. Cf. ndn. - Pronunţat: di-a-. - PL: diastematici, -ce. - Din fr. diastematique. DIASTEMĂ s. f. 1. (învechit) Interval de timp; perioadă (1), răstimp. Cruda şi cumplita boală-mfi] ... atâta m-au chinuit şi tirănit, cât diastimă şi răgaz, den pat a mă scula, multe luni nu mi-au dat (a. 1701). fn 89. Cererea să o facă în vreme cuviincioasă, adecă în soroc rânduit de la mart 25 ... şi pân la april 23 ... şi când cererea în diiastima acestui soroc şi dând bani dăplin dup(ă) tocmeala zapisului, să fie ei primiţi mai dintâiu decât acel arendar strein şi să o ţie pe seama lor (a. 1791). în prav. COND. (1780). 209. De la întemeierea aceştii cetăţi pân la sosirea spaniolilor au putut să treacă o diastimă de patru sute de ani. ist. am. 36720. Alţii au căutat arenzile în toată diastima sorocului (a. 1822). DOC. EC. 259. Numitele patru jertve ... au murit în diastimă de două zile. AR (1829), 882/17. Stă soarele în chentru şi planetele se rotesc împregiurul lui, în spaţii şi diastime hotărâte, în aceeaşi direcţie de la apus spre răsărit. ELEM. G. 5/13. în astă diastimă se dedi ... prin Moisi pe muntele Sinaiului legile scrise. SĂULESCU, HR. I, 16bls/14. Am primit scrisorile dumitale ... într-o diastimă de zăce zile. kogălniceanu, S. 121. Alţi normani ce s-au unit cu dânşii, deviitorii (urmaşii) cari au trăit în diastimă de 387 ani, în o aristocraţie neatârnată. IC. lum. (1841), 702/l. Românii ... •în diastima încurgerei acestor varvari se adăpostiră prin munţi. IST. M. 33/27, cf. STAMATI, d, lm, ddrf. 'v* (întărit prin „de vreme”) Miluindu-ne milostivul Dumnezău cu domnie, socotim fară îndoială că să vor şterge patimile ce am cercat în diiastimă de atâta vreme până acum (a. 1822). iorga, s. D. vili, 158. Ia spune-mi: multă diastamă de vreme să fie de când d-ta ai fost pus depositon pe prispa răposatei? pr. dram. 170. Este atâta diastimă de vreme de când ai plecat, ispirescu, l. 110, cf. ddrf, alexi, w, şăineanu2, tdrg, cade, scriban, d, gâldi, m. phan, 170, URSU, î. L. 54, L. ROM, 1974, 544. + Distanţă. Pentru moşia Cutmenii: să arătaţi'câtă diiastimă are dă oraşu Piteştii (a. 1811). DOC. EC. 111. Câtă diastimă ieste de la un sat până la altul, tâmpeanul, g. IV/17. Este din jos de casele generalului diastimă ca de o săgetătură. arhiva r. ii, 104/22, cf. scriban, d, gâldi, m. phan. 170. 2. (Med.) Fisură congenitală. Cf. dn2, d. med. 3. (Med.) Spaţiu anormal între dinţii incisivi frontali; (popular) strungăreaţă. Cf. dn2, d. med. 4. (Geol.) Interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente şi depunerea depozitului imediat următor. Cf. DN3, D. geol. - Scris şi: diiastimă. - Pronunţat: di-a-. - PL: diasteme. - Şi: (învechit) diastimă, diastamă s. f, diâstem (d. geol.) s. n. - Din ngr. Siaatrijxa, fr. diasteme. DIASTÎL s. n. Intercolonament foarte larg folosit în arhitectura antică; p. e x t. edificiu cu astfel de intercolonament. Cf. costinescu, lm, ltr2. Cum vrei să fie ridicat templul ... în sistil sau diastil? barbu, PRINC. 266, cf. DN2, M. D. ENC, DEX2. - Pronunţat: di-a-. - PL: diastiluri. - Din ngr. SiacrT'oXov, fr. diastyle. DIÂSTIMĂ s. f. v. diastemă. DIÂSTOLĂ s. f. 1. Perioadă de relaxare ritmică, de decontractare a ventriculelor cardiace. Cf. I. GOLESCU, C. Aceste mişcări ale inimii, adică slăbirea şi strân-soarea ei, s-au numit diastolă şi sistolă. KRETZULESCU, A. 359/8, cf. PROT. - POP, N. D. Inima, în complicata ei sistolă şi diastolă îndoită, bate tare şi neobosită. CONV. LIT. XI, 296, cf. LM, ALEXI, w, CADE. Un raport armonios între lungirea diastolei şi întărirea sistolei. DANIELOPOLU, F. N. i, 113. In mod automat se va destinde (diastolă), umplându-se din nou cu sânge, belea, p. a. 388, cf. DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. 2. Lungire a unei silabe scurte. Cf. lm, dn3. - Accentuat şi: diastolă. dex. - Pronunţat: di-a-. -PL: diastole. 7396 DIASTOLIC -981 - DIATEZĂ - Din fr. diastole. DIASTOLIC, -Ă adj. Care se referă la diastolă (1), care aparţine*diastolei; care are loc în timpul diastolei. Amplitudinea diastolică este mult mărită. DANIELOPOLU, F. N. II, 117, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. -Pronunţat: di-a-. - PL: diastolici, -ce. - Din fr. diastolique. DIASTROFÎSM s. n. (Geol.) Totalitatea deformărilor şi a dislocărilor pe care le suferă rocile din scoarţa terestră sub acţiunea mişcărilor tectonice. Cf. ltr2, der, M. D. ENC, DN3, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diastrophisme. DIATĂ s. f. (învechit) 1. Testament; prevedere testamentară. Harta testamentului, adecă carte cu limbă de moarte ce-i zâc diata acmu. dosoftei, v. s. februarie 65r/3. Cându scrii, la moartea ta, diata pentru sufletul tău, scrie şi pre Hristos părtaş de moştenire averii tale, de vreame ce, până ai fost viu, nu l-ai hrănit. mărgăritare, 171. Şi craiul şfedului, când au murit, au lăsat diiată de crăie surori-sa care este acmu vie. neculce, L. 297. Când va cădea cineva în boală ... să-ş facă diiată pe mult-puţin ce ar avea. antim, O. 338. Această diată am scris-o eu cu voia şi cu zisa mami[i] (a. 1775). IOPvGA, S. D. XII, 91. Dacă au.auzit împăratul diata şi bunile învăţături ce i-au lăsat, n-au putut să facă într-alt chip far de cât i-au căutat a plânge vărsându lacrămi. C, pop.2 iii, 239. Dieţile, zapisele i cărţile de aşăzământ ce să întâmplă de să fac în judeţ, să se scrie de către logofeţel. prav. cond. (1780), 78. A lăsat crăimea Poloniei cu diată nepotului său Ludovic. şincai, hr. i, 340/14. Dieată şi hotărâre. Eu iscălitul ... am făcut această scrisoare la măna soţului mi eu Paraschiva să o stăpânească ca pe o adevărată scrisoare asupra celor mai gios arătate [casa şi grădina] (a. 1802). ştefanelli, d. c. 302. Diiata să zice cartea prin care orânduiaşte mortul cine să-i fie moştenitor. LEGIUIRE, 67/17. Văzând că nu mai este scăpare de viaţă, au cerut hârtie ca să-şi scrie diata. GOLESCU, P. 128/9. Eu mă simţ că caută să moriu, aş voi bucuros să-mfi]fac o diiată (testament). C. pop.2 i, 287, cf. valian, v. Această ... diată clironomului lăsând. PANN, P. V. II, 60/7, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Găsi acum prilej ...să orânduiască ... moştenirea babei prin o dieată. CREANGĂ, O. 8, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Aceşti doi boiernaşi au părăsit Ţara Oltului în vremea zaverei, ... după cum arată diata bunicii mele. sadoveanu, o. xx, 97. Părintelui Neagoe i-a spus că la copii le-a lăsat diată, moroianu, s. 208. Oamenii cu stare înainte de a porni la drum încă îşi mai făceau diata şi se duceau la biserică. CAMIL PETRESCU, O. II, 146. în toate acţiunile acestor oameni se simte prezenţa generaţiilor care i-a premers şi de la care preiau diate ce le transmit urmaşilor. LL 1974, nr. 1, 66. Cuhnia bogată lasă diată proastă, se spune despre cineva care îşi risipeşte averea, zanne, p. iii, 536. 2. (în formele adiată şi adiat) Decizie (1), hotărâre. Mai apoi văzând nevoia ţării, că turcii, precum este felul lor ..., trimis-au de cerea o somă de bani, să dea preste adiatul ce era să dea ţara. N. COSTIN, LET. I, A 101/28. Atunci s-a scris adiata, s-a iscălit de împărat şi de toată obştea. ISPIRESCU, L. 331. -Scris şi: diiată. - Pronunţat: di-a-. - PL: diate şi (învechit) dieţi. - Şi: adiată s. f, adiat s. n. - Din ngr. 8icc0f|KTi. DIATECĂ s. f. Colecţii de diapozitive şi de dia-filme; loc, piesă de mobilier unde sunt păstrate acestea. Cf. DEX2, NDN. - Pronunţat: di-a-. - PL: diateci. - Din fr. diatheque. DIATERMÂN, -Ă adj. (Despre corpuri, medii) Care lasă să treacă căldura, având o conductibilitate bună, care transmite căldura. Se cheamă diatermani corpi ce lasă să treacă căldura radiantă. MARIN, F. 220/35, cf. DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - PL: diatermani, -e. - Din fr. diathermane. DIATERMĂ s. f. (Geol.) Coş vulcanic prin care iese lava, străpungând exploziv rocile sedimentare. Cf. DN3, MDA. - Pronunţat: di-a~. - PL: diaterme. - Din fr. diatherme. DIATERMÎE s. f. Metodă terapeutică constând în ridicarea temperaturii unor organe interne sau a unor ţesuturi cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă. Un om va suporta ... senzaţia termică dezagreabilă şi pe cea electrică, dacă e supus unei cure de faradizare ori de diatermie. ralea, s. T. ii, 160, cf. der, dn2, ltr2, d. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diathermie. DIATERMOCOAGULÂRE s. f. (Med.) Coagulare tisulară realizată cu ajutorul diatermiei; electro-coagulare. Cf. der, d. med, m. d. enc. - Pronunţat: di-a-. - Diatermă + coagulare. DIATESE s. f. v. diateză. DIATEZĂ s. f. 1. (Med.) Ansamblul afecţiunilor sau maladiilor care au o origine comună şi care se declanşează simultan sau succesiv la o persoană; predispoziţie (1). Cf. costinescu, lm, alexi, w. Diateza artritică. bianu, D. s, cf. şăineanu, d. u, cade. Diateza osteitică este în bună parte ocazionată şi de unele cauze infecţioase. enc. agr. iv, 327, cf. scriban, D. Diateza reumatică, der, cf. dn2, d. med, m. d. enc, dex. 2. (Lingv.) Categorie gramaticală care exprimă raportul dintre subiect şi acţiunea verbului. Neexistând o particulă interogativă pentru verbe, nu există întrebări, fireşte, nici pentru aspectele, modurile sau diatezele verbale. PUŞCARIU, L. R. I, 146. Diatezele marchează raporturile dintre subiect şi complement, exprimate prin forme verbale. L. ROM. 1953, nr. 3, 26. Considerăm diateza ca forma verbului care marchează raporturile 7406 DIATOMEE -982- DIATRIBĂ dintre subiect, care face acţiunea, şi complement, obiectul asupra căruia sau în favoarea căruia se exercită această acţiune. SCL 1954, 136. Valoarea gramaticală a diatezei poate fl exprimată şi lexical, prin însăşi semantica verbului, graur, i. l. 151. Complementul de agent este partea de propoziţie care devine subiectul gramatical al aceleiaşi propoziţii, dacă i se schimbă verbul de la diateza pasivă la diateza activă şi invers. L. ROM. 1959, nr. 2, 4, cf. DER. De mai bine de un deceniu a fost şi a rămas deschisă problema diatezei reflexive în limba română. L. ROM. 1965, 545, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. - Scris şi: diatesă. alexi, w. - Pronunţat: di-a-. -PL: diateze. - Şi: (învechit, rar) diatése s. f. lm. - Din fr. diathèse, lat. diathesis, ngr. 8ià0ecnç. DIATOMÉE s. f. (La pi.) Clasă de alge marine sau de apă dulce, brune-gălbui, microscopice, cu corpul înconjurat de o cochilie silicioasă, bivalvă; (şi la sg.) algă care face parte din această clasă. Cf. cade. în această mare, în care trăia un plancton bogat, format mai ales din diatomee. ONCESCU, G. 174. Cele mai răspândite alge din sol sunt diatomeele sau algele silicioase. AGROTEHNICA, I, 386. Alături de alge sunt clasate şi diatomeele. botanica, 109, cf. der, m. d. enc, dex, NDN, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - PL: diatomee. - Din fr. diatomées. DIATÔMIC, -Ă adj. (Chim.) Care are doi atomi; a cărui moleculă este compusă din doi atomi. Cf. ndn. -Pronunţat: di-a-. — PL: diatomici, -ce. - Din fr. diatomique. DIATOMÎT s. n. Rocă sedimentară silicioasă de natură organică, formată în cea mai mare parte prin sedimentarea cochiliilor de diatomee. în sarmaţianul din sudul Dobrogei se găsesc importante intercalaţii de diatomite. ONCESCU, G. 91. Cele mai importante zăcăminte de diatomit sunt de vârstă recentă. LTR2, cf. DN2, DEX, D. GEOL. - Pronunţat: di-a-. - PL: (rar) diatomite. - Din fr. diatomite. DIATON s. n. (Muz.) Interval care separă două tonuri succesive. Cf. i. golescu, c, dn2. - Pronunţat: di-a-. - Din ngr. Ôi&tovoç, fr. diaton. DIATÔNIC, -Ă adj, s. f. (Muz.) 1. Adj. Care este compus din tonuri şi semitonuri naturale; care nu a suferit nicio alterare. Cf. i. golescu, c, negulici, pontbriant, D. Aceste şese tonuri diferite dimpreună cu tonul cel dintâi se privesc ca unitate musicală şi se numesc tonuri diatonice. vorobchievici, a. m. 30, cf. COSTINESCU, LM, ALE2Ç, W, RESMERIŢĂ, D, CADE. Cei mai mulţi dintre aceşti Jărani-lăutari întrebuinţează fluiere diatonice. alexandru, i. m. 57. Cântece melodioase — unele lirice, armonizăte plăcut, cu tonul diatonic, în alternanţă cu altele ritmice, contemp. 1966, nr. 1 033, 6/5, cf. dn2. Silabele care aparţin aceluiaşi şir de semitonuri diatonice au aceeaşi vocală. M 1975, nr. 1, 21. -O Gamă (sau scară) diatonică = succesiune naturală de mai multe sunete muzicale aflate la distanţă de tonuri şi semitonuri. Urmarea acestor şapte note fac un fel de scară care se numeşte scara diatonică naturală. VAHMANN, M. 3/10. Diapasonul sau scara diatonică (firească), pann, G. M. 5/3. Şirul lor [al tonurilor] regulat [se numeşte] scară diatonică. vorobchievici, A. M. 30. Gamele cu diez şi bemol au acelaşi germine pe gama diatonică. contemporanul, iii, 936. Scara obţinută în acest fel se numeşte scara diatonică. MARIAN-ŢIŢEICA, FIZ. II, 59, cf. M. D. ENC, DEX. 2. S. f. Structură melodică alcătuită din tonuri şi semitonuri. Cf. pontbriant, d, der, dn2, m. d. enc, dex. -Pronunţat: di-a-. - PL: diatonici, -ce. - Din fr. diatonique. DIATRIBA vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică persoane) A lansa în scris sau verbal diatribe. Cf. negulici, costinescu. -Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diatribez. - De la diatribă. DIATRÎBĂ s. f. Critică violentă şi răutăcioasă sau injurioasă; lucrare care conţine o asemenea critică; p. e x t. cuvântare polemică, pamflet. învăţaţii şi jurnaliştii până în zioa de astăzi să ostenesc de a face din aceale scrisori traduceri, potriviri, laude, diatribe. LEON asachi, b. 79/7. S-au găsit vreo câţiva din aceia ce văd pieziş lucrurile şi au bătut în palme la această diatribă. HELIADE, o. îl, 128. Acum poate se judece oricine, de au avut loc şi pe drept o diatribă aşa de cumplită. FM (1838), 30/1, cf. negulici. Acel memorand şi acea diatribă din „Presse” a iritat şi amărât sufletele, bariţiu, P. A. îl, 625, cf. stamati, d. Să merite blamul şi ura înverşunată a diatribelor zise literare? BOLLIAC, O. 63, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Mulţumesc Junimei că nu a permis să se citească în sânul ei diatriba, alecsandri, s. 101, cf. costinescu, LM. Ar trebui într-adevăr să se retipărească procesele-verbale ale şedinţelor acelei Adunări, ...să vază cât de sus erau acei oameni peste patimele zilei, peste micimea diatribelor de partid, peste decadenţa actuală a lucrurilor. EMINESCU, O. XI, 181. Am văzut un prilej de discuţii ... urmate de diatribe şi câteodată de demisii ostentative, săm. n, 305, cf. alexi, w, şăineanu2, TDRG, resmeriţă, D, CADE. în 1849 răspândeşte în manuscris o diatribă împotriva ocupaţiei. CĂLINESCU, s. C. L. 87. Vehemenţa diatribei ... deschide noi perspective în studiul limbii literare, varlaam - sadoveanu, 232. Piesa este ...o diatribă mânioasă. T ianuarie 1966, 35. Parodiind jocul dramatic al „ ursarului ”, diatriba politică rămâne fidelă versificaţiei, ll 1972, nr. 3, 397, cf. M. d. enc, dex. Invenţia epică îi traversează paginile în aliaj cu crâmpeie de cronică, nu fară a ceda locul adesea ... diatribei, contemp. 1975, nr. 1 490, 2/10. Criticul nostru nu cultivă nici pamfletul, nici diatribele verbale suburbane, v. rom. martie 1975, 55, cf. dn3. între diatribe şi acuze politica s-a dizolvat. RL 2005, nr. 4 755. Discursul meu ... ia în calcul toate celelalte versiuni ale maniei, mai puţin pe cea generată de intelectul fabricantului de diatribe, adevărul, 2006, nr. 4 822. 7413 DIATR1BIC -983 - DIAVOL + (în Antichitate) Gen literar, promovat de filosofii cinici, care îşi popularizau învăţăturile moral-filosofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte. Cf. dn3. -Pronunţat: di-a-. - PL: diatribe. - Şi: (învechit, rar) diatrivă s. f. stamati, d. - Din lat. diatriba, fr. diatribe. DIATRÎBIC, -Ă adj. (Rar) Care este specific diatribei; critic, sarcastic (1). In sprijinul rechizitoriului făcut ciocoilor, este invocat un document folcloric, versurile diatribice ale unei doine haiduceşti, ll 1972, nr. 2, 90. Celebra fabulă din 1844, „Măceşul şi florile”, cu violentele ei accente diatribice împotriva lui Tranda-filof îşi datoreşte marea ei popularitate ... conţinutului patriotic şi forţei satirice, ib. nr. 3, 395. -Pronunţat: di-a-. - PL: diatribici, -ce. - Diatribă + suf. -ic. DIATRÎVĂ s. f. v. diatribă. DIAŢINT = hiacint. Sfântul Macarie, priotul, vindea doao pietri scumpe, diaţint şi zmarald. cheia în. 35r/29. Dentr-aceaste munci te-au izbăvit Macarie, carele ţ-au cumpărat pietrile ceale scumpe, diaţintul şi zmaraldul. id. ib. 35v/12. DIÂULĂ s. f. (în Antichitate) Unitate de măsură egală cu două stadii (1). Cf. dn3, mda. + Cursă constând în parcurgerea dus şi întors a unui stadion. Cf. DN3, MDA. - Pronunţat: di-a-u-. - PL: diaule. - Din fr. diaule, lat. diaulos, gr. Sioc'Dtax;. DIAVÎT s. n. v. diabet. DIAVOL, -Ă s. m. şi f. I. (învechit, rar, la f.) Fiinţă supranaturală considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon (1), necuratul (7), aghiuţă; p. e x t. iazmă, duh necurat. Pure spre el păcătosul şi diavolul se stea de-a-dereapta lui. psalt. 235. Atuncea lăsă el diavolul şi iată îngerii apropiară-se şi slujiia Lui. TETRAEV. (1574), 204. Răsipiră-se dracii şi mai marele acelora, diavolul, că cu preaînălţarea den ceriu căzu. CORESI, EV. 497. De să va tâmpla muiarea lui a se încumătri ...cu sandăcul şi vrăjmăşia diavolului, cinci ai ca se se bage în canon a se pocăi numai cu pâne şi cu apă. prav. lucaci, 170. Rău ş-au dat sufletul său în mâinile diavolului. URECHE, L. 157. Vrăjmaşul ce le sămăna pre iale iaste diiavoluL N. test. (1648), 18r/6. Doară cumva le va da lor Dumnezeu pocăinţă întru înţeles adevărat şi să vor rădica dentru mreaja diavolului. cheia ÎN. 1072. Precum şi Domnul, postind, după cum zice Scriptura, au biruit pre diavolul, biblia (1688), [prefaţă] 8/34. Ş-au luat şi el plata, că i-au luat tată-său, diiavolul, sufletul neculce, l. 284. Nu învârtoşaţ inimile voastre, ci cu vitejie creştinească lepădaţ lucrurile întunearecului ... pre diavolul, trupul ce tirăneaşte şi patemile ceale ce strică sufletul antim, o. 221. Cu mânie şi cu ameninţări de la diavolul într-armat asupra însuşi într-armătoriului întoarce armele. MAIOR, I. B. 7/18. Nu să cade să să pomenească diavolul între creştini. BUDAI-DELEANU, Ţ. 75. Să sloboazăpre om din păcat şi din robia diiavolului. GRECEANU, î. 40/17, cf. LB, I. GOLESCU, C. Bietul prost norod cu bucurie priimeşte a împlini nişte aşa tóemele şi giuruitul diavolului, apoi face multe nebuneşti minciunoasă farmeci. DRĂGHici, R. 183/1. Adam ... căzu în cele mai mari ticăloşii prin făgăduielile diavolului. GORJAN, H. I, 57/36, cf. valían, v. Cumplita resbunare a diavolului. NEGULICI, E. II, 28/7, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Se zice că diavolului, înainte de cădere, i-ar fi plesnit în minte această obscură idee. eminescu, P. L. 43. Atunci diavolii o dată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă. CREANGĂ, O. 139. Se pusese diavolul călare pe inima lui. ispirescu, L. 108, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Se mai spune că atunci când colindele nu se vor mai auzi pe pământ, vor ieşi diavolii şi astfel lumea va încăpea pe mâna lor. PAMFILE, CR. 40. Pune diavolul stăpânire pe ei. agîrbiceanu, S. 76, cf. resmeriţă, D. Intimitatea mea cu diavolul începe din acea zi. M. eliade, o. i, 27, cf. cade. A iubit ...o femeie fară suflet, o actriţă, fire netrebnică, în carnea căreia înflorea numai ochiul diavolului, camil petrescu, P. 390. O să-şi rupă diavolul papucii. G. m. zamfirescu, sf. m. n. i, 56. în „Stan Păţitul”, diavolul slujeşte pe om cu credinţă şi cu prietenie. SADOVEANU, O. XX, 569. Aş fi în stare să mă îmbrac ... şi în pielea diavolului. STANCU, R. A. I, 326. Simţeau că-şi pierd credinţa ... şi-n diavol, şi-n Dumnezeu, tudoran, p. 74, cf. dl, dm. Apare „ diavolul ”, incarnare a răului, varlaam - sadoveanu, 116. Diavolii se ascund prin văgăunile pământului. IST. LIT. rom. I, 503, cf. M. D. enc. Casa aceasta a fost construită de diavol. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 9, cf. dex. Fugiţi diavului, să nu-mi speriaţi clocitoarea. SORESCU, L. L. v, 16. O, botul tău clocit, în zoaie, Să vină diavoli să-l înmoaie. DIMOV, T. 155. Iat-o pe Elisabeta, ..., în mâinile fiinţelor gingaşe date, în halate albe, mânuind totuşi instrumentele diavolului. CĂRTĂRESCU, n. 139. Preotul duhovnic ... susţine în continuare că „lupta cu diavolul este foarte grea”. RL 2005, nr. 4 644, cf. H IV 49. Tu însă, biruită de ispita diavolului, ... ai îndrăznit să pui pe cărnurile tale şi câte 10 fuste. SNOAVA, III, 700. Pe satana şi pe diavolul mi-a fugărit. PĂSCULESCU, l. P. 140, cf. ALR i 616, ALR îi 3 112/219, 886, alr ii/i mn 95, 2 744, alr sn v h 1 568, alrm sn iii h 1 313. Te-am-nălţat la vlădicie; Nici aceasta nu-ţi mai place, Diavolul în tine zace. balade, iii, 99. O (Ca termen de comparaţie) Ochii conului Manóle îi scăpărau în cap ca doi diavoli. COCEA, S. I, 203. Ca un diavol mă bucur de gustul şi mirosul meu. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 5. O (Regional) încuierea diavolului = joc de copii care constă în aruncarea unor pietre în apa unui râu, a unei bălţi etc. Cf. PAMFILE, J. iii, 36. O Fig. Cf. pontbriant, d. Diavolii ce-s în voi vă orbesc să nu vedeţi. agîrbiceanu, a. 420. întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic şi cu toţi diavolii ei în ochi. ibrăileanu, a. 189. Diavolul contradicţiei m-a împins în seara aceea să-i recapitulez ... toate capetele de acuzare. C. PETRESCU, S. 103. Azi-noapte, Diavolul din mine ... M-a luat cu vorbe-ncet ... încet, minulescu, vers. 335. Diavolul discordiei interne ... a măcinat Alianţa. RL 2005, nr. 4 755. 7419 DIAVOLAŞ -984- DIAVOLIE 2. F i g. Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteţ, obraznic, rău. Te-i mira de nă-i vedea pe fii-so mâne, poimâne prefect E şi vrednic diavolul GHICA, C. E. îi, 356. Ce faci aici, diavoli? alecsandri, T. 407. Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteţi! CREANGĂ, O. 200. Veneau în goană un biciclist înainte, după el un diavol mic sfârâind din roate. CARAGIALE, O. vii, 448. Ce te uiţi? Parcă n-ai crede, Diavol mic cu ochi frumoşi, vlahuţă, s. a. i, 158. Soţii Bârsan au adus la Sibiu un diavol de prin Bucureşti ... a cărui vervă a smuls hohotele de râs ale paşnicilor noştri concetăţeni, luc. vil, 302. Da’ ce? ai şi adormit, diavol împieliţat. HOGAŞ, DR. I, 145. întoarceţi armele asupra diavolului care v-a trimis, rebreanu, R. ii, 251. Mici diavoli săreau, ca să se facă buni gimnastici. VlSSARlON, B. 86. Bădiţa Simion se teme numai de parte femeiască. Acest diavol îl suduie el şi zi şi noapte. SADOVEANU, O. xiii, 61 . Mi-a turnat gaz pe gât. -înghite, ghiavole. stancu, d. 112, cf. coman, gl. Un diavol şi jumătate, se zice despre cineva energic, plin de viaţă, neastâmpărat. I. GOLESCU, C. O- (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Şasă Divanuri pără acum cu durri[nea]lui Razul am avut pentru însurare acestui diiavol de ţigan (sfârşitul sec. XVIII), iorga, s. d. xxi, 175. Nu ştii că diavola de muliere Era să-ţi facă mleşnită din criere. budai-deleanu, T. V. 149. Pui prinsoare că este diavolul de Neculăiţă. filimon, o. i, 194. Ea ... nu ştia unde bate diavolul de zmeu. ispirescu, l. 125. Un diavol mic de ţigănuşă îşi ciuruie pe cap cenuşă. IOSIF, V. 34. Hotărât că acest diavol de Magda îşi bătea joc de mine. HOGAŞ, DR. I, 184. Cu pletele vâlvoi... diavolul de copil icnea şi se zbătea. COCEA, s. I, 357. Cu cine să vorbesc: cu diavolul de înger, arghezi, c. j. 48. 3. Maşină cu care se scot buturugile din pământ când se defrişează pădurea. Cf. DS. - Scris şi: diiavol - PL: diavoli. - Şi: (regional) diâvul s. m. - Din slavon. ¿HiaEOA'h, ngr. 8ia(3oXoq. DIAVOLAŞ s. m. (Rar) Diminutiv al lui d i a v o 1. Cf. I. GOLESCU, C., PHILIPPIDE, P. 64. - PL: diavolaşi. - Diavol + suf. -aş. DIAVOLESC, -EÂSCĂ adj. Care aparţine diavolului (1), privitor la diavol, specific diavolului, ca de diavol, al diavolului; drăcesc, diabolic (1), demonic (1), satanic, (învechit şi popular) satanesc, (învechit) diavolic, satanicesc, (învechit, rar) diavolicesc. Să fugim de la faptele diavoleşti şi înşine cătră fapte bune să alergăm. VARLAAM, C. 171. Depărtează toată diavoleasca facere şi toată sătăneasca nadă (cca 1650 - 1675). GCR I, 228/26. Cine creade în visuri şi în farmece ... şi într-alte lucruri diavoleşti, acela este fară de lege. IACOV, SYN. 42r/15. De toată răutatea lumească, diiavolească şi trupească mă izbăveaşte. SLOV. 1774. O ochire a unii muieri frumoase iaste un arc dievolesc şi o săgeată veninată. pilde, .21/4. Au fost lucru dievolesc că au adunat acolo atâte copile tinere, budai-deleanu, ţ. 147, cf. LB, I. GOLESCU, C. Lepăda cu totul căsătoria ca pe o servire diavolească, asachi, L. 112/3 3, cf. valian, v. Este cuget diavolesc, ce te scoate din minte. pann, E. iii, 21/15, cf. POLIZU, costinescu. Fizionomia sa lua o expresie mai diavolească, alecsandri, o. p. 300, cf. LM. Fantasie întunecată de ridicole credinţe diavoleşti. ODOBESCU, S. iii, 99. Este plin de istorii diavoleşti, contemporanul, iv, 232, cf. ddrf, alexi, w, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d, cade. Socot automobilul o născocire diavolească. C. petrescu, S. 84. Urechi ascuţite, diavoleşti, îi păzeau tâmplele ciulite, arghezi, s. XI, 119. Stăruinţa, totuşi, are virtuţi diavoleşti, vinea, l. i, 274. [Pastorul] protestează împotriva „ valachilor ” care nu vor să înveţe psalmii şi continuă să cânte de Crăciun diavoleştile lor colinde învăţate din strămoşi. IST. LIT. ROM. I, 18, cf. M. D. ENC., dex, dn3, H iv 76. + F i g. (Despre manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care exprimă cruzime, răutate, perfidie, viclenie, perversitate caracteristice diavolului (1); p. e x t. năstruşnic (2). Ii dete întâia idee de a-şi face maşina, însă el îi adăogă nişte combinaţii şi desăvârşiri şi mai dievoleşti. CR (1837), 3730. în adevăr, ce batjocură diavolească dac-ar fi ca ea să nu-l mai vază! negulici, E. I, 234/5. O minte pătrunzătoare ar fi putut mirosi că se cloceşte între nebuni ceva diavolesc, caragiale, o. IV, 275, Cf. M. D. ENC., DEX. - Scris şi: diiavolesc. - PL: diavoleşti. - Şi: (învechit) dievolesc, -eâscă adj. - Diavol + suf. -esc. DIAVOLEŞTE adv. în felul diavolului (1), în mod diavolesc (1); drăceşte, (învechit) diavoliceşte. Cf. I. GOLESCU, C, valian, v., dl. Flăcările ... ardeau diavoleşte, umplând pereţii de lumină, barbu, princ. 132, cf. M. D. enc, dex. ♦ Cu multă răutate. M-am întors acasă gândind diavoleşte. GALACTION, o. 239, cf. dl, dex. - Diavol + suf. -eşte. DIAVOLIC, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Diavolesc. Cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d, COSTINESCU, LM. - PL: diavolici, -ce. - Diavol + suf. -ic. DIAVOLICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Diavolesc. Prin diiavoliceasca lucrări m-am înştiinţat că pe mulţi ... i-ai adus cu totu undi să-i văd dizbărnaţi di legea Răsăritului (a. 1827). IORGA, s. D. v, 276, cf. POLIZU, sfci, 115. - Scris şi: diiavolicesc. - PL: diavoliceşti. - Diavol + suf. -icesc. DIAVOLICEŞTE adv. (în dicţionarele din trecut) Diavoleşte. Cf. pontbriant, d, costinescu, polizu. - Diavol + suf. -iceşte. DIAVOLÎE s. f. (învechit) Faptă rea, uneltire; drăcie, blestemăţie, viclenie. Cu meşterşugurile şi cu diavoliile lui Decheval. CANTEMIR, HR. 187, cf. LB, I. GOLESCU, C. Aceasta, măiculiţă, o să fie o mare diavolie şi amăgire drăcească! gorjan, h. iii, 147/13. Tu trebuie, fară îndoială, să fii amestecată în dievoliile astea. pr. dram. 141. în şoaptă trebuie să fie şi vro 7426 DIAVOLIME -985- DIBACI diavolie. PANN, p. v. i, 168/2, cf. POLIZU. încurcase mai multă lume, făcuse multe dievolii, poseda aceste arenzi de moşii, pelimon, i. 177/28. Diavolie femeiască, domnule! conv. lit. ii, 95, cf. lm, ddrf, zanne, p. ii, 739. Zâna zâmbi, căci ştia că acestea sunt toate diavoliile zmeului, săm. iii, 781, cf. alexi, w, tdrg, cade, dl. + (învechit, rar) Vrăjitorie (2), farmec. Ăsta nu-i lucru curat - trebuie să fie la mijloc vreo diavolie, o vrajă a babei Axinia. I. negruzzi, S. IV, 534. - PL: diavolii. - Şi: (învechit, rar) dievolie s. f. - Diavol + suf. -ie. DIAVOLÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Totalitatea diavolilor (1), mulţime de diavoli. Cf. i. golescu, c. - Diavol + suf. -ime. DIÂVOLIŢĂ s. f. 1. Fiinţă supranaturală feminină, considerată drept întruchipare a spiritului rău; (popular) diavoloaică (1), diavoloaie. Cf. polizu, pontbriant, d. Eată unde duce Dumnezeu pe om. Gheorghe când a dat foc, diavoliţa l-a îndemnat. SĂM. II, 151. Fetişcana aceea frumuşică şi cu ochii de diavoliţă. v. ROM. ianuarie 1954, 82, cf. M. D. enc. 2. F i g. Nume dat unei fete sau unei femei rele, plină de păcate, spec. fată sau femeie tânără, vioaie, isteaţă, ispititoare, care se ţine de pozne; drăcoaică, (popular) diavoloaică (2). Cf. i. golescu, c, polizu, pontbriant, d, costinescu. Toate cucoanele cu ochii la el ... Dacă n-ar avea şapcă roşie, l-ar deochia diavoliţele. caragiale, o. i, 196, cf. tdrg, cade, dl, m. d. enc, dex. Taci, şireato, tălăniţă, Că tu eşti o diavoliţă. păsculescu, L. P. 307. O (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Mă fermecă o diavoliţă de brunetă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 75. Diavoliţa de greacă vrea să ţie doi pepeni într-o mână. filimon, O. I, 129. Diavoliţele de fete fugeau, hogaş, dr. i, 184. - PL: diavoliţe. - Diavol + suf. -iţă. DIAVOLOAICĂ s. f. (Popular) 1. Diavoliţă (1). Cf. ddrf, resmeriţă, D. A fost samca cu sămcoiul, ... diavolul cu diavoloaica, ceas-rău cu ceas-rău. FOLC. MOLD. I, 414. 2. Diavoliţă (2). Da vezi ce frumoasă-i diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de vie. alecsandri, ap. cade, cf. resmeriţă, D. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Numai o devoloaică de şerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. - PL: diavoloaice. - Şi: (regional) dievoloâică s. f. - Diavol + suf. -oaică. DIAVOLOĂIE s. f. (Regional) Diavoliţă (1). Nouă draci, nouă drăcoaie, Nouă diavoli, nouă diavoloaie. PAMFILE, S. T. 138, cf. MDA. - PL: diavoloaie. - Diavol + suf. -oaie. DIĂVUL s. m. v. diavol. DIAZODERIVĂT s. m. Combinaţie organică cu cel puţin doi atomi de azot în moleculă. Cf. ltr2, der, DC, M. D. ENC, DN3. - Pronunţat: di-a-. - PL: diazoderivaţi. - Din fr. diazo-derive. DIAZONIU s. n. Diazoderivat aromatic obţinut şi utilizat sub formă de săruri. Cf. ltr2, der ii, 97. - Pronunţat: di-a-. - Din fr. diazonium. DIAZOTÂ vb. I. T r a n z. A efectua o diazotare. Cf. NDN. -Pronunţat: di-a-. - Prez. ind.: diazotez. - Din fr. diazoter. DIAZOTĂRE s. f. Reacţie chimică prin care se obţin diazoderivaţi şi care constă în tratarea aminelor aromatice primare cu acid azotos. Cf. ltr2, der, dc, m. D. ENC. - Pronunţat: di-a-. - V. diazota. DIĂMĂNŢEL s. n. v. diamănţel. DIB adv. v. diba1. DÎBA1 adv. (Regional; de obicei repetat) încet, cu grijă; tiptil (2), pe furiş, pâş, tipa (2). Cf. scriban, d. Dib pă ici, dib pă colea, găsirăm o bina. VISSARION, FL. 46. Diba, diba ... până a ajuns la uşă. COMAN, gl. O leliţă de nevastă Vine diba de sub coastă. UDRESCU, GL. Diba-diba am ajuns acasă odată cu întunericul, id. ib. I Loc. adv. De-a- diba = pe dibuite; la întâmplare. Cf. DDRF. - Şi: dib, adiba adv. scriban, d. - Cf. d i b u i. DIBĂ2 s. f. (învechit) Stofa scumpă de mătase ţesută cu aur. Un postav şai şi o diba ce s-au dat mumei hanului (a. 1693). ap. şio li2, 47. Ţiind buzduganul în dibale învelit (a. 1715). id. ib. Dibaz de Agem cotul 17 bani (a. 1792). id. ib. Iar bărbatul ei au chieltuit de i-au cumpărat haine scumpe de diba. C. POP.21, 371. - PL: dibale. - Şi: dibaz s. n. - Din sb. diba, pol. dyba. - Dibaz < ngr. VTijiîcâq. DIBĂCI, -CE adj. 1. (Despre oameni) Care posedă îndemânare, iscusinţă, pricepere (2); abil. Oameni cu o îndrăzneală fară margine, dibaci la întrebuinţarea armelor de foc. OBLĂDUIREA, 65/8. Aceştia stătură ghibaci navigatori, săulescu, hr. i, 140/23. La samanat trebui să fie sămănători ghibaci. litinschi, M. 31/28, cf. pontbriant, d. Ţinteş era dibaci tunar, alecsandri, O. 238, cf. şăineanu2. Unul din cei mai dibaci şi mai îndrăzneţi pescari din ţinut. CHIRIŢESCU, GR. 51. Nu era prea voinic, dar era tare dibaci la mână. BRĂTESCU-voineşti, P. 84, cf. resmeriţă, D. Unul din cei mai dibaci şi mai îndrăzneţi pescari ..., îl văzuse hârjo-lindu-se. chiriţescu, gr. 51. Eu sunt cel mai dibaci strungar. VISSARION, B. 304. Numai la cârmă să fie dibaci Cel ce struneşte apa. VOICULESCU, POEZII, I, 194. 7440 DIBAZ -986- DIBĂCIE Iscusite şi dibace ţesătoare de marame. MOROIANU, S. 200, cf. M. D. ENC., dex. Mai dibaci în vorbe s-a dovedit [preşedintele]. RL 2005, nr. 4 684. Vătaşe Manoleo, Fiindcă eşti aşa dibaci, ... Să nu mai faci şi alta Mai frumoasă ca asta. PĂSCULESCU, l. p. 192. + (Despre mâini) Care execută cu îndemânare, cu iscusinţă. Mâinile dibace ... cunosc acum ... odihna, demetrius, a. 282. Mâinile puternice şi dibace ale tatei, preda, m. S. 156. O sărăriţă meşterită de o mână dibace, contemp. 1975, nr. 1 510, 5/8. ■<> (Prin lărgirea sensului) De aceea-a lui unelte şi ghibaciul laţ întinde. asachi, s. l. i, 107. Venise pentru a împodobi cu asemenea scrisori dibace bisericile Moldovei. IORGA, c. I. iii, 20. Nevârstnicii umeri, nerotunjiţi încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meşteşug faiul alb. anghel, PR. 21. Ursache bărbierul mi-a adus cu pieptenele lui dibaci ghiomotocul pletelor, klopştock, f. 306. Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri, lesnea, vers. 37. Sunt însă ... câteva tablouri de natură prinse de un penel dibace, vianu, A. p. 63. Sculpturi dibace ce închipuiau mari frunze, barbu, princ. 28. O (Adverbial) Cabinetul este declarat dibaci compus tot de oameni mari de stat. GHICA, C. E. ii, 370. Mai dibaci sau mai stângaci mânuit, caragiale, o. iv, 222. Mâna, dibaci furişată sau violent impusă, a economului. SĂM. II, 773. Slove cuviincioase, uneori chiar dibaci înlănţuite. IORGA, C. I. III, 65. Căutam să strecor vorbele pe nesimţite, dibaci, pentru a ajunge la ţinta venirii mele. C. PETRESCU, S. 163. Tâlharii ne-au încolţit tare dibaci. TUDORAN, P. 294. Făcea bine şi-i tăia picioarele, arun-cându-le dibaci într-un depozit de gheare, scânteia, 1975, nr. 10 331. *0 (Substantivat) Dibacii sau inteligenţii dumitale nu prea au sfârşit bun. GHICA, c. E. i, 182. 2. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care este inventiv, ingenios; viclean, versat, rutinat. Vasile al IV s-au sârguit a trage în Roşia oameni ghibaci în ştiinţa oştirei. asachi, i. 214/21. Te ştiu ... dibaci ... şi la limbă şi la condei, caragiale, o. v, 206. Sigură de locul cucerit cu o aşa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, ibrăileanu, a. 18, cf. cade. [I]n lume dreptatea nu e a dreptului, ci a celui hoţ şi dibaci. VISSARION, B. 121 .La înfăţişare se vede care e mai dibaci, care vorbeşte mai mult. SADOVEANU, O. xx, 129. Părintele luvenalie ... povestind lucruri „ de lume” fraţilor călugări, tot atât de dibaci de gură. arghezi, b. 25. Directorul „Cotidianului”, ziarist de talent, conducător dibaci, vinea, l. i, 366. Avram ... îi mai dibaci în a sta de vorbă cu oamenii! lăncrănjan, c. iii, 323. Cu o dibace insistenţă în programa şcolară au introdus ore de predare de limba română, magazin ist. 1968, 4, 3. E dubaci la cartefli-tău. udrescu, gl. -PL: dibaci, -ce. - Şi: (învechit) ghibaci, -ce, (regional) dubaci, -ce adj. - Cf. sb. g i b a k . DIBÂZ s. n. v. diba2. DÎBĂ s. f. v. debă. DIBĂCÎ vb. IV. T r a n z. (Popular) 1. (Complementul indică situaţii, planuri, proiecte etc.) A potrivi, a pregăti cu iscusinţă, cu îndemânare, cu abilitate; a nimeri (7). Vorba aceea: în care cămeşă s-a mâniet, într-aceea s-a dezmânie, că altfel n-ai cum s-o ghibăceşti. CREANGĂ, O. 233. îşi vedea de drum, dibăcind fel de fel de chibzueli. popa, v. 175. Ca să nu-şi calce hotărârile ... dibăci un răspuns cu ocolişuri. C. PETRESCU, A. R. 23, cf. M. D. ENC, DEX, CIAUŞANU, GL, CHEST. II 14/176. Că bine-ai mai dubăcit-o. udrescu, GL. 2. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui (2). A bătut multe săptămâni drumurile ... dibăcind un creştin pe măsura dată de stăpân. POPA, V. 7. Dar lasă, cu-ncetul, cu-ncetul, o dibăcim noi şi pe asta. VISSARION, î. 114. Lăutarii din restaurant dibăciră identitatea distinşilor clienţi, vornic, P. 156. Era nevoie ...de multă pricepere şi îndemânare ca să dibăceşti cu rapiditate locul stricăciunii, scânteia, 1960, nr. 4 846, cf. UDRESCU, GL. 3. (Rar) A căuta cu stăruinţă. Cf. M. D. enc, dex. -Prez. ind.: dibăcesc. - Şi: (regional) ghibăci, dubăci vb. IV. - De la dibaci. DIBĂCIE s. f. Pricepere deosebită, îndemânare, iscusinţă, abilitate într-o activitate, într-o acţiune, într-o meserie; măiestrie (4). Nu să întrebuinţează la nicio dibăcie şi nu să apleacă la niciun fealiu de meşteşug. oblăduirea, 53/12. Storsăse cu ghibăcie oarecare zamă de buruiană aducătoare de somn. asachi, S. l. ii, 40. Dibăcia mânei şi gustul dau adevărata valoare obiectului lucrat. GHICA, c. E. II, 545, cf. PONTBRIANT, D. Călărea, înota şi mânuia armele cu ghibăcie. CONV. lit. I, 166. Meşterul ...cu dibăcie să ne facă o pereche de ghete, caragiale, O. ii, 138. E minunată dibăcia gondolierului. SĂM. I, 331, cf. şăineanu2. Se lăsă cu genunchiul stâng pe el, şi-l junghie cu mai multă dibăcie, agîrbiceanu, s. 280, cf. resmeriţă, d, cf. CADE. Desenul era tras cu o siguranţă şi o dibăcie uimitoare, voiculescu, p. i, 111. Manevra, executată cu dibăcie, poate să ducă la o acostare spectaculoasă. TUDORAN, o. 149. Acea dibăcie atât de plăcută a mâinii unei femei, preda, i. 43. Se mulţumea să-l admire pentru dibăcia lui la mânuitul uneltelor, scânteia, 1975, nr. 10 358, cf. M. D. enc, dex. Pescarul o arunca cu dibăcie de pe mal, ca să cadă întinsă în apă. butură, eg. 265. [Mama] apuca atunci un ac pe care-l avea la îndemână şi se înţepa cu dibăcie, cărtărescu, N. 238. E nevoie de dibăcie în alegerea culcuşurilor pentru înnoptat, adevărul, 2006, nr. 4 835. + Inventivitate, ingeniozitate, aptitudine, abilitate; şiretenie, rafinament, viclenie. Nu cu mai puţină ghibăcie aflară mijloacele înlesnitoare traiului. SĂULESCU, HR. I, 37/6. Spre a înlesni toate împiedecările, au chemat într-agiutor a sa minte şi ghibăcie. ASACHI, I. 264/10. Prin mijlocul facultăţilor sale şi dibăci[e]i sale fiecare învăţător află osebitele sale procede[e]. brezoianu, i. 135/27. Era mândru că asigurase prin dibăcia sa pacea în Europa. GHICA, s. 320, cf pontbriant, d. Ştie să se descurce cu dibăcie, alecsandri, poezii, 422. Cu câtă dibăcie ... cultivau grecii limba lor! ODOBESCU, S. I, 246. Mă făceam smerit ... mierându-mă tot atunci de ghibăcia minciunilor ce potrivisem, creangă, o. 212. Se miră oarecum de dibăcia lui de a ghici. ISPIRESCU, în SNOAVA, IV, 23, cf. şăineanu2. Prin dibăcie şi bună socoteală, poate trăi mai departe şi cel slab. IORGA, C. I. 7444 DIBĂI2 -987- DIBOL ii, 63; Cu multă dibăcie ştiu magistratul să înlăture scrupulele. PĂCALĂ* M. R. 70; Ultimele ei dibăcii savante de a-şi realiza toată frumuseţea. IBRĂILEANU, A. 92, resmeriţă, D, CADE. Eu împlineam îmirucţnle prompt, cu o pasiune corectă şi cu o dibăcie zi după zi mai perfectă. M. ELIADE, O. I, 65. Boicotul cunoaşterii acestei lumi nouă era organizat cu diabolică dibăcie. sadoveanu, O. xx, 356. El pornise ceea ce numea „lupta împotriva acaparatorilor străini de neam”, apropiindu-se de analiza scandalului recent, cu dibăcii elastice, arghezi, S. xi, 50. Era un băiat îndrăzneţ ... foarte isteţ, întreprinzător, gătit cu toate dibăciile. blaga, H. 67. Fără îndoială că psihologia lui, dibăcia anchetatorului, diversitatea împrejurărilor în care se produce discuţia etc. joacă un rol hotărâtor în obţinerea unui răspuns. COTEANU, S. F. I, 100, Cf. M. D. ENC, DEX. - PL: dibăcii. - Şi: (învechit) ghibăcie s. f. - Dibaci + suf. -ie. DIBĂÎ2 vb. IV v. dibui. DIBISÎ vb. IV. T r a n z. (Prin vestul Munt.) 1. A lucra cu iscusinţă, a nimeri (7). Cf. udrescu, gl. De când se omoară el să încocleţeze o maşină şi încet-încet a dibisit-o. id. ib, cf. mda. 2. A scotoci (1). Cf. udrescu, GL. Mi-a dibuşit toată casa, toate le-a întors pe dos, hoţoaica! id. ib, cf. mda. - Prez. ind.: dibisesc. - Şi: dibuşi vb. IV. - Et. nec. Cf. dibui. DIBISÎT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) Care este făcut bine, reuşit. Cf. udrescu, gl. - PL: dibisiţi, -te. - Şi: dibuşit, -ă adj. udrescu, gl. - V. dibisi. DIBLAGÎU s. m. (Rar) Diblar. Voi, pictori, dame, diblagii, Voi, tagmă de poeţi, parşivă, vulpescu, P. 89, cf. MDA. - PL: diblagii. - Diblă1 + suf. -agiu. DIBLAR s. m. (Regional) Diblaş. Mulţi dintre ei sunt diblari „ lăutari ” DR. IX, 225. Văru-meu Pantilie cânta şi diblarii îl îngânau. STANCU, d. 38, cf. M. D. ENC, DEX. - PL: diblari. - Diblă1 + suf. -ar. DIBLAŞ s. m. (Popular) Lăutar care cântă din diblă; (rar) diblagiu, (regional) diblar, scripcar (1). Cf. pontbriant, D, lm. Diplaşul încă s-a răsturnat, Cetera ş-o a stricat, sevastos, n. 205. Steluţele călăraşii Iar luceferii diplaşii. MARIAN, NA. 211, cf. DDRF, ALEXI, w. „ Ceteraş ” e sinonim cu „diplaş DR. vil, 468. Derivate care numesc persoana după instrumentul muzical la care se pricepe: ... cimpoiaş, diblaş. SFC I, 81. Un fecior ... i-a poftit pe Ilie şi pe ceilalţi diblaşi să se suie. lăncrănjan, C. iii, 45. Noi am fost avut şi-un diplaş Foarte frumos îmbrăcat. MAT. FOLK. 411, cf. ALR SN V h 1 282, ALRMSNinh 1 087. - PL: diblaşi. - Şi: (regional) diplâş s. m. - Diblă1 + suf. -aş. DIBLĂ1 s. f. 1; (Popular) Instrument eu două sau eu trei coarde şi arcu^; vioară. Fără a avea trebuinţă de un Anacreon ca a le cânte la diblă. CR (1829), 752/24, cf, POLIZU, PONTBRIANT, D, LM, Chiuiau şi benchetuiau şi se veseleau cu cântările cimpoaielor ... şi cu diblele lăutăreşti. ODOBESCU, S. I, 137. Zbârnâie toţi din dible sparte, vlahuţă, s. A. i, 22, cf. ddrf, alexi, w, tim. POPOVICI, D. M, ŞĂINEANU2, tdrg. Se apropie de ceteraşi: Ziceţi, măi, iar de-acum, să vă crape diplele. AGÎRBICEANU, S. P. 67, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. S-a dus vecina sa furnica la greier, să-l ia de păr, să-i rupă dibla. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 94. De ce să-ţi pierzi vremea cu vagabonzi bărboşi şi cu ţigani cu dible, sadoveanu, O. xx, 228. Iute cum e căprioara, Nu-l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara, pillat, p. 125. In jurul focurilor, seara ..., se aud fluiere, dible, cobze. STANCU, D. 110. Ziceţi, mă, cu suflet, că vă spargem diblele-n cap! barbu, G. 41. Mereu venea Altă comisie. Câteodată cu lăutari. Taraful cu dible la poartă ... de ziceai că e nuntă. SORESCU, L. L. v, 134, cf. M. D. ENC, dex, H XIV 280. Cobzarii Cu cobzele, Lăutari Cu diblele, teodorescu, p. p. 136. Un meşter bun să căpătaţi, Cu barda să bărduiască şi dipla să i-o cleiască. marian, nu. 621. Nu ţâţăi ca diplele, Nu plezni ca boabele, mat. folk. 1 594. După mine s-au luat... Lăutarii cu diblele. PĂSCULESCU, L. P. 37, cf. ALR i 1 457/782, 790, 792, 795, 798, 808, 810, 820, 842, 860, 874, 880, 885, alrsn v h 1 280. Vioriştii, cu diblele, Cobzarii, cu cobzele. FOLC. mold. i, 329. <> E x p r. (Regional) A găsi (pe cineva) diplă = a găsi (pe cineva) mort. Cf. lexic REG. ii, 24. + F i g. (învechit) Pasiune, preocupare preferată. Cf. lm. De dibla mea, să nu care cumva să te atingi că mă fac drac, te chem la duel. heliade, o. i, 249. 2. Arta de a interpreta o compoziţie muzicală la diblă (1). E o colonie întreagă de lăutari, un fel de academie muzicală populară, ai cărei discipoli învaţă dibla. ANGHEL - IOSIF, C. L. 46, cf. MDA. 3. (Prin Transilv.) Jucărie alcătuită din coceni de porumb care imită arcuşul şi vioara. Dipla ... se face din coceni de cucuruz. PĂCALĂ, M. R. 422, cf. CADE. 4. (Prin sud-vestul Transilv.) Motiv ornamental în formă de diblă (1), folosit ca element decorativ pentru ii, pieptare etc. Cf. păcală, m. r. 515, lexic reg. ii, 59. - PL: dible. - Şi (regional) diplă s. f. - Din ngr. SîtcXgc, sb. diple. DÎBLĂ2 s. f. v. devlă1. DÎBLU s. n. Mică bucată de lemn, de metal etc, introdusă într-un perete, în care se fixează un şurub pentru prinderea unor obiecte. Cf. ltr2, der, m. d. enc, dex. - PL: dibluri. - Din germ. Dubei. DIBLUŢĂ s. f. (Popular) Diminutiv al lui d i b 1 ă1 (1). Fă, lăutar, cu dipluţa, Ţine-ţi Dumnezeu guriţa. DOINE, 216, Cf. MDA. - PL: dibluţe. - Şi: (regional) dipluţă s. f. - Diblă1 + suf. -uţă. DIBOL s. n. (Informatică) Numele unui limbaj formalizat, folosit pentru prelucrarea datelor din domeniul 7455 DIBROMETAN -988- DIBUI economic cu ajutorul calculatorului electronic. Cf. DEX2, NDN. - Din engl. dibol. DIBROMETÂN s. m. Lichid toxic, incolor sau gălbui, obţinut prin bromurarea etilenei, care se foloseşte ca antidetonant. Cf. der, dc, m. d. enc. - Cf. m e t a n. DIBUÎ vb. IV. 1. I n t r a n z. A căuta cu nesiguranţă, pipăind pe întuneric sau în necunoscut. Cf. VALIAN, V. Dibuiesc prin întunerec, dau cu mâna de-un pui fript. PANN, Ş. I, 13/11, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D, cade. Dibui cu mâna prin întuneric. Aprinse lampa, teodoreanu, m. ii, 36. Păsările puteau fi observate ... cum dibuiau peste bălţile întinse, linţia, p. ii, 196, cf. dl, dm. Să caut şi oleacă de pâine, mai zise astrologul, şi iar dibui pe undeva pe sub el, în lada scurtă de lemn. barbu, princ. 94, cf. DEX, TOMESCU, gl, alr I 1 330/186, 744, 750, 764, 770, 803, 805, 810, 878, 890, 896, 926, 932, 934, ALR Il/l MN 30, 2 179, ALRM il/l h 105. (F i g.) Amintirea mea dă târcoale, dibuie, preda, i. 15. <> Tranz. încet, dibuind cărarea cu piciorul şi cu cârja, abia-şi urneşte trupul spre vale. vlahuţă, s. a. ii, 10. Se scoală pipăind pereţii Şi dibuind prundişul cu piciorul. VOICULESCU, POEZII, I, 113. Papucii ... îi dibuia pe covor fară să-i nimerească, vinea, L. i, 203. Dibuia cu talpa desculţă miriştea, preda, m. 329. La lumina unei lanterne, am dibuit borcanul, care vibra de-o zbatere interioară. CĂRTĂRESCU, n. 81. (F i g .) îşi lăsa capul greu pe carte şi dibuia, ca prin întuneric, frânturi de înţeles. VLAHUŢĂ, O. A. I, 100. Prinse a vorbi, la început parcă dibuind cuvintele. SĂM. I, 105. Ţi-aduci aminte-a-cele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm de vers? IOSIF, V. 153. Răspunse ... dibuind cuvintele. CAMIL PETRESCU, O. II, 165. începu să împartă zâmbete ... dibuindu-le fiecăruia în amintire câte un nume. vinea, l. I, 22. Loc. a d v . Pe dibuite sau pe dibuitele (ori dibuitelea) = pipăind (în întuneric); la întâmplare, la nimereală. Cf. baronzi, l, costinescu. Plugarii şi salaorii desgropau pe dibuite obiecte de pe placul vornicului. ODOBESCU, s. ii, 411. Noi [subprefecţii] ... avem opinia că la prima vedere şi pe dibuite e greu, de nu imposibil de a deosebi sinecurele de posturile acelea cari îndeplinesc un serviciu real. eminescu, O. IX, 297. Caută pe dibuite chibriturile, caragiale, o. vi, 228. întrară în cocioaba lor şi pe dibuite, cu băgare de seamă, înaintară, contemporanul, v2, 1, cf. ddrf. N-am căutat vreodată să-mi alcătuiesc în minte, pe dibuitele, figura lui. vlahuţă, s. a. ii, 290, cf. SĂM. I, 409, ALEXI, w, ŞĂINEANU2. De m-aţi lega la ochi, pe dibuite v-aş duce şi v-aş spune unde a fost cămara de odihnă a lui Ştefan cel Mare. delavrancea, o. ii, 180. Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. GÂRLEANU, L. 8, cf. CADE. Corabia-n talaze ... De-acum, pe dibuite, pluteşte în neştire. ARGHEZI, S. V, 233. Aleg struguri pe dibuitelea şi pe gustatelea. STANCU, M. I. 146. Câteva dicţionare şi gramatici de limbi străine, cu care se va fi ajutat să citească mai mult pe dibuitelea. ist. lit. rom. iii, 259, cf. M. D. enc, DEX. îşi leagă ochii, iese în ogradă şi pe dibuite începe să numere parii de la gard. şez. I, 145. Fără a aprinde pic de lumânare ...se găti şi se îmbrăcă pe dibuite cu tot ce avea mai scump, popescu, b. iii, 48. 4 Refl. (Prin Olt.) A se căuta la întâmplare, pipăind prin buzunare, pentru a găsi un obiect. Cf. tomescu, gl. + A căuta stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări repetate; a cerceta. Rămâne asupra dumitale, cuscre, să mai dibuieşti ... pentru aceste milioane. I. golescu, în pr. DRAM. 66, cf. POLIZU, barcianu, v. Se furişează prin cărţi şi dibuiesc mai rău decât copoiul când adurmecă. ODOBESCU, S. III, 147. Să ştiţi şi voi de tineri atâtea câte am aflat eu dibuind şi am văzut până la vârsta în care mă vedeţi, cu un picior în groapă şi altul afară. ISPIRESCU, U. 3. Bănică luă pe Costache. Să dibuie el, încet, încet, până or da de urma căruţelor. DELAVRANCEA, H. T. 276, cf. DL, DM, M. D. ENC. Tranz. (Prin lărgirea sensului) Păzeaşte-te, că fiiul tău Leont te dibuiaşte să te piarză ca să-ţi ia împărăţia, moxa2, 186.4 T ranz. (Rar) A încerca în repetate rânduri. Meşterul dibuise aceste broderii o lună de zile ... şi le greşise de multe ori. ap. TDRG. + A merge căutând, pipăind cu atenţie drumul; a bâjbâi, a orbecăi (căutând un drum, o ieşire etc.). Vingătorul ... dibuie nesigur, abia mişcând piciorul. HELIADE, O. I, 317. Nu umblă nicidecum dibuind, ci deodată îşi întinde aripile, negulici, e. i, 168/27. Mergea dibuind prin pădure. ISPIRESCU, L. 58, cf. ddrf. întotdeauna dibuieşte ca un orb. IBRĂILEANU, a. 191. Salvamontul dibuie în munte, flacăra, 1975, nr. 48, 10, cf. dex. Orbul dibuie încoa, dibuie încolo, nu-l nemereşte! RĂDULESCU-CODIN, î. 44. (Tranz .) Dibuii drumul prin beznă. STANCU, r. a. i, 319. -O F i g. Pe fereştri se suie noaptea Dibuind încetişor, eminescu, o. i, 108. Undele isvorului ... trec mute dibuind prin lungul întunerec până ce dau de-o licărire. LUC. II, 29. Aud ... cum suie pe-ntuneric, dibuind, Destinul VOICULESCU, POEZII, I, 113. Omenirea nu va merge îndărăt. Drumul ei şovăitor dibuie spre alinarea desăvârşită. SADOVEANU, O* XX, 256. 2. T r a n z. (Complementul indică fiinţe) A da de ..., a descoperi (5), a găsi, a afla, a nimeri (1) (după o căutare insistentă); (învechit şi popular) a oblici1 (3). Şi de va dibui apă ca aceaea şi rânduiaşte vas curat (a. 1702-1758). în dlrlv, cf. polizu. Scrisoarea voastră ... după ce s-a plimbat câteva zile ... m-a dibuit în Bucureşti. GHICA, C. E. II, 418. Stana dibuise şi ea prin mulţimea din curte pe Ilieş. AGÎRBICEANU, S. 418. A dibuit o văduvă ..., s-a însurat cu ea. SĂM. I, 25. Declară că el are să-i dibuiască totuşi, rebreanu, r. i, 118. Nădăjduia să găsească un complice ...De l-ar fi dibuit, se lămurea îndată, popa, v. 95. Cei mai buni prieteni ... care nu pregetau să-l dibuiască în bojdeuca lui. CĂLINESCU, I. C. 224. Peste vreo patru sate şi-a dibuit nevastă, stancu, d. 86. Stă ascuns, să nu-l dibuiască vreo iscoadă. TUDORAN, P. 34. S-au pus pe capul nostru, vor să ne dibuie! BARBU, G. 202. Nu-i nimica, o să-i dibuim noi şi-o să-i nimicim pe toţi! LĂNCRĂNJAN, C. II, 321. El mergea la schimb cu diferiţi şoferi pe care Dumnezeu ştie pe unde-i dibuia. CĂRTĂRESCU, N. 299. L-a dibuit, i-a pus întrebarea şi, când i-a dat răspunsul cuvenit, bătrânul a început să lăcrămeze. RĂDULESCU-CODIN, î. 68. (Complementul 7457 DIBUIALĂ -989- DIBUITOR indică obiecte, clădiri etc.) A scos din pământ arama; a dibuit ... cositorul. ODOBESCU, S. II, 256. Veşnic i se părea că e prea aproape de front... şi îşi dibuia beciuri speciale unde să se ascundă de aeroplanele vrăjmaşe. REBREANU, P. S. 257. Mărunţelul dibui butonul soneriei. STANCU, R. A. I, 289. Ii ordonă să dibuiască numaidecât ascunzătoarea lui. VORNIC, P. 197. Agenţii au dibuit depozitul chiar în dimineaţa accidentului. BARBU, ş. N. 181. Căutase prin raftul lui şi dibuise câteva cărţi. id. G. 302. Serviciile secrete nu au dibuit decât poate prea târziu prima locaţie. RL 2005, nr. 4 634. O F i g. Portretul lui ... e foarte anevoie de descris şi nu rămâne decât să vă închipuiţi, să-l dibuiţi ca să-l cunoaşteţi. PELIMON, I. 175/4. Unchiu-meu ... dibuia foarte bine poreclele. GHICA, S. 324. Mi-ai dibuit aplecarea firească şi gustul ce-l am Pentru tot ... ce sporeşte şi creşte, blaga, poezii, 229. I se părea că printre obrăzniciile lui fiu-său dibuise semnele unui început de supunere. GALAN, b. ii, 56. Nu dibuia dorinţa lui şi nu ştia cum îl poate linişti. DEMETRIUS, A. 165. Asta era taina ...pe care ... n-o dibuise niciun om. tudoran, p. 80.1-ar fi fost foarte greu ...să dibuiască acest fel de a vedea al celor trei copii ai săi. preda, m. 75. N-am reuşit eu să le dibui toate urzelile. lăncrânjan, c. I, 33. Dibuieşte subtilitatea jocului. flacăra, 1975, nr. 45, 12. + (învechit, rar) A ochi2 (15). Cu o puşcă ghintuită l-au dibuit şi l-au lovit în cap (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 114/26, cf. mda. -Prez. ind.: dibui şi dibuiesc. - Şi: (regional) dibăi (alr i 1 330/186), diboi (ib. 1 330/786), adibui (alr i 1 330/805, 810, 878, 890, alr ii/i mn 30, 2 179/769, alrm ii/i h 105/769), adibi (alrm ii/i h 105/876) vb. IV. - Cf. g ă b u i. DIBUIALĂ s. f. 1. Căutare nesigură, şovăitoare, prin întuneric sau în necunoscut; dibuire (1). Cf. polizu, costinescu. în sfârşit, după atâta treapăd şi după atâtea dibuieli, găsi şi peştera. STĂNOIU, C. I. 154. Rătăcea de două ceasuri ... întrebând în van de sediul judeţean ... La început dibuiala aceasta îl făcuse să zâmbească. GALAN, B. I, 16, cf. DM, DEX. 2. Căutare stăruitoare dar nesigură, cercetare, tatonare (continuă), în vederea atingerii unui scop; dibuire (2). Atâtea dibuieli ale gustului meu de artist incorect îşi vor găsi calea în bronzurile cu pântec obscen şi cu zeci de braţe împietrite spre nori. M. eliade, o. i, 14. Fiecare dibuială era o decepţie, fiecare învârtitură de daltă, o speranţă. BRĂESCU, O. A. I, 224. Dibuielile mele dobândeau, datorită acestor lecturi, o limpezire neaşteptată. blaga, H. 89, cf. dl, dm, M. D. enc. ♦ Lucrare şovăielnică de începător, care denotă lipsă de experienţă, incertitudine. Am trimis revistei „ Viaţa ” prima mea dibuială literară ... Directorii mi-au răspuns: „Mai încercaţi ”. galaction, o. 15, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. - Pronunţat: -bu-ia-. - PL: dibuieli. - Dibui + suf. -eală. DIBUÎRE s. f. Acţiunea de a d i b u i şi rezultatul ei. 1. Căutare nesigură, şovăitoare, prin întuneric sau în necunoscut; dibuială (1), orbecăire, (învechit, rar) dibuitură. Cf. d i b u i (1)^ Cf. valian, v, polizu, PONTBRIANT, D, BARCIANU, V, DDRF, ALEXI, W, resmeriţă, d, dm, DEX. O F i g. Dibuire-n azur, iubire. Copcă în cer deschisă. VOICULESCU, POEZII, I, 266. După orice fel de rătăciri şi dibuiri, acel suflet se va întoarce cătră pacea sa. sadoveanu, O. ix, 160. + Aflare, găsire (după căutări nesigure). Mi-ar place să străbat ... şi codrii umbroşi ... şi vizuinele de prin munţi, în prepusa dibuire a urşilor. ODOBESCU, S. m, 77, cf. DL, DM. 2. Căutare stăruitoare dar nesigură, cercetare, încercare, tatonare (continuă), în vederea atingerii unui scop; dibuială (2). De armeneasca dibuire (a. 1702-1758). în DLRLV. Am văzut scoale practice în care pe fiece zi cerca oarecare ... dibuiri şi prefaceri, brezoianu, î. 251/5. Medicina, pe cât ea este artea de a căuta pe bolnavi, nu este o ştiinţă, este o dibuire. MAN. SĂNĂT. 6/3. Un moment de gândire înţeleaptă ... la care ar trebui să ne ducă totdeauna anii risipiţi în dibuiri poate prea mult prelungite. SĂM. II, 305. Poezia noastră, după multe dibuiri şi multe poticniri, avea în sfârşit să ajungă unde zarea i se lumina, densusianu, l. 237. Numai închipuitele genii ... dispreţuiesc ceea ce omenirea prin laborioase încercări şi dibuiri seculare a căpătat ca rezultat sigur. bul. COM. ist. I, 8. Nimic riguros, strâns, sfios, ca în orice dibuire ştiinţifică . LOVINESCU, S. II, 25. In dibuirile ei arzătoare umanitatea îşi caută eliberarea, sadoveanu, o. xx, 359. Nedumeririle, dibuirile, echivocurile, frământarea şi dilemele în care cel ce traducea era aruncat la fiecare pas. BLAGA, G. 140. Deprinde ceva din dibuirile de noi forme de expresie ale poeziei. IST. LIT. ROM. II, 761, cf. M. D. ENC. Simfonia mea ..., cel puţin în partea a doua, e o dibuire în această zonă subtilă, flacăra, 1975, nr. 48, 14, cf. dex. - PL: dibuiri. - V. dibui. DIBUÎT1 s. n. Faptul de a d i b u i. Cf. dl, dm, DEX. - V. dibui. DIBUÎT2, -Ă adj. 1. Care este aflat, găsit, descoperit după multă căutare, după multe încercări. Se căznea să-şi facă nişte fraze dibuite rumăneşti. CR (1839), 263725, cf. pontbriant, d, ddrf, resmeriţă, D, ŞĂINEANU, D. U, DL. 2. (Rar) Neclar, nelămurit. In înserarea fumurie ... Căsuţele de var Au singure contururi dibuite. CAMIL petrescu, v. 24, cf. dl. + (Adverbial) în mod şovăielnic, nesigur. Lămuri paşi ... urcând treptele ... şi înaintând dibuit pe culoar, c. PETRESCU, C. v. 50. - PL: dibuiţi,-te. - V. dibui. DIBUITOR, -OÂRE adj, s. m. şi f. (Persoană) care dibuie (1); (persoană) care caută, care cercetează. Cf. pontbriant, d, ddrf, resmeriţă, d, şăineanu, d. u. Domnul Mancea ... îl cercetă cu privirea lui dibuitoare. LOVINESCU, C. II, 151. în piept neprihănit e-o năzuinţă ... liber să te dai Fiinţei pure, 'nalte, pentru care Dibuitor un nume-n veci nu ai. BLAGA, L. U. 98. Nu le gândea toate acestea clar ... căci erau gânduri dibuitoare de zi şi de noapte, care se înfruntau. CAMIL PETRESCU, O. II, 347. Cu mâini în cer dibuitor de astre 7462 DIBUITURĂ -990- DICĂ3 [Hercule] Perechi de constelări ciocneşte-n scapăr. VULPESCU, P. 27. Această structură complexă, cu mişcări dibuitoare, sugerează admirabil starea încâlcită a raporturilor. L. ROM. 1967, 140. - Pronunţat: -bu-i-. - PL: dibuitori, -oare. - Dibui + suf. -(i)tor. DIBUITURĂ s. f. (învechit, rar) Dibuire (1). Cf. LM, MDA. -Pronunţat: -bu-i-. - PL: dibuituri. - Dibui + suf. -(i)tură. DIBUŞÎ vb. IV v. dibisi. DIBUŞÎT, -Ă adj. v. dibisit. DICÂNIC, -Ă adj. v. decanic. DICANICESC, --EÂSCĂ adj. (învechit) Judecătoresc. Protopopiile ... judecă după formele dicanices-cului consistoriu (a. 1851). ap. tdrg. Cum te mai proslăveşti cu slujba dicanicească? alecsandri, t. 1 089, Cf. 1 337, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D, GÂLDI, M. PHAN. 171. - PL: dicaniceşti. - Dicanic + suf. -esc. DICARBOXÎLIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid dicarboxilic = combinaţie chimică în a cărei moleculă există două grupări carboxil. Cf. ltr2, dex2. - PL: dicarboxilici. - Din engl. dicarboxylic. DICARIOPSĂ s. f. Tip de fruct uscat format din două cariopse. Fructul ... este mai degrabă o dica-riopsă decât o diachenă. botanica, 145, cf. DN3. - PL: dicariopse. - Cf. c a r i o p s ă. DICASTER s. n. v. dicasterie. DICASTERIAL, -Ă adj. (învechit) Care ţine de dicasterie, referitor la dicasterie. Avea cuvente grave de a face şi aici schimbări mari în personalul dicasterial. bariţiu, p. a. i, 486. Majoritatea decise, ca într-o adresă nouă, sau cum se numea în stilul dicasterial, reprezentaţiune, să mai reclame o dată. id. ib. 584, cf. COSTINESCU, BARCIANU, V, GHEŢIE, R. M. -PL: dicasteriali, -e. - Şi: decasteriâl, -ă adj. COSTINESCU. - Dicasterie + suf. -al. DICASTERIC, -Ă adj. (învechit, rar) Care ţine de dicasterie, referitor la dicasterie. Cf. aristia, plut, mda. -PL: dicasterici, -ce. - Dicaster + suf. -ic. DICASTERIE s. f. (învechit) Instanţă bisericească care judeca procesele, de divorţ; p. e x t. judecătorie, tribunal (1). Dicasteriile ... ne-au băgat în cheltuieli şi pănă în zioa de astăzi nu avem de cătră dânşii odihnă, arătându-să şi sumeţându-să ca cum ei ar fi zidit biserica (a. 1805). iorga, a. r. g. 188. Dicasteriile seau judecătoriile ceale mari provinciale seau ţereane, adecă care nu se ţin de oaste, împreună cu arhivurile. maior, S. I, 132. La cinstitele politiceşti dicastirii prin jelbile parohi~ anilor, cu un gând am hotărât că pe lângă biserica noastră preot cuprins cu alte deregătorii să nu primim. (a. 1811). IORGA, A. R. G. 213. Cătră cinstita duhovniceasca dicasterie (a. 1814). uricariul, xiv, 235. S-a înfiinţat în Viena Curte de casaţiune anume pentru această ţară, independentă de oricare alt dicasteriu suprem de justiţie. bariţiu, P. A. in, 472. Onorabila dicasterie îi despărţi şi coconul Andronache se duse în voiaj, negruzzi, S. i, 79, cf. PROT. - pop, n. d. însuşi clerul se îndulcea de păcatul mituirii ... mai cu seamă prin înlesnirea despărţeniilor pronunţate de dicasterie. CONV. lit. vi, 4. M-aş fi măritat chiar şi de a cincea oară, dacă ar fi fost iertat de dicasterie. alecsandri, t. 101, cf. cihac, ii, 655, DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, T. PAPAHAGI, C. L, CADE. Mitropolitul ... porunceşte dicasteriei spirituale (consistoriului) ... să-şi dea opiniunea. lovinescu, C. x, 42. Buţureanu, geniul rău al dicasteriei, raportă cazul mitropolitului. CĂLINESCU, I. C. 107, cf. SCRIBAN, d. De e nevoie de deslegări bisericeşti, să fie convocate dicasteriile şi să-ţi dea mitropolitul uşurinţi. barbu, princ. 112, cf. dex. + (învechit, rar; în forma dicaster) Instituţie publică. Dicasterele mai sânt: ministeriul, senatul statului, senatul palaţului ş. a. RUS, 1.1, 124/17. Dicasteriurile mai de frunte sânt: Ministeriul şi Senatul Crăiesc a Ispaniei şi Indiei, id. ib. 154/32. - Pronunţat: -ri-e. - PL: dicasterii. - Şi: dicasteriu, dicasterium (ursu, î. L. 130, cf. 210), (învechit, rar) dicaster, s. n, dicastirie, decasterie (costinescu) s. f. - Din ngr. 5iKaaxiptov. DICASTERIOT s. m. (învechit, rar) Membru al unei dicasterii. Unde părinţii dicasterioţi ... desfăcea pe bărbat de femee cu una cu două. CONV. lit. v, 134, cf. TDRG, GÂLDI, M. PHAN. 171. - PL: dicaster ioţi. - Din ngr. 8iKaoTT|piG)tr|(;. DICASTERIU s. n. v. dicasterie. DICASTERIUM s. n. v. dicasterie. DICASTÎRIE s. f. v. dicasterie. DICÂZIU s. n. Inflorescenţă cimoasă la care florile se formează în două direcţii. Cf. DN3, mda. -P1.:? - Din germ. Dichasium. DÎCĂ1 s. f. sg. (Prin Ban.) Fală, laudă. Cf. anon. CAR, GĂMULESCU, E. s. 126. Mi-i dică ... cu copilul meu, aşa bine învaţă! Com. LIUBA. Are cai de gică (dică), se poate făli cu ei. ib. Mi-i gică cu fetiorul meu. Com. din ora viţa. - Din sb. dika. DÎCĂ2 adv. v. adică. DÎCĂ3 s. f. v. dacă1. 7481 DICĂI -991 - DICHICI DICĂÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică cuvinte, fraze) A pronunţa defectuos, neclar. Altele multe cătră aceastea dicăind şi în uscat înghiţind, cuvinte căptuşite îngăima. cantemir, i. i. ii, 35, cf. şez. xxm, 45. 2.1 n t r a n z. (Regional; despre oameni) A bolborosi (Şieu-Măgheruş - Bistriţa). Cf. mat. dialect, i, 282. -Prez. ind.: dicăiesc. - Şi: dâcăi vb. IV. mat. dialect, i, 282. - Et. nec. DICĂÎT, -Ă adj. (Regional) Nehotărât (Sibiel -Sălişte). Cf. lexic reg. ii, 59. - PL: dicăiţi, -te. - V. dicăi. . DICĂSÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A (se) îmbulzi; a (se) înghionti; p. e x t. a (se) bate. Doamne, năvoadele să decăsesc şi te împresură. VARLAAM, C. 295, cf. VICIU, GL, COm. din STRAJA-VICOVU de sus. + Tranz. (Regional) A constrânge; a stoarce (5). Mă dicăseşte de bani. Com. din oraviţa, cf. mda. -Prez. ind.: dicăsesc. - Şi: (regional) digosi (com. din straja - vicovu de sus), digozi (VICIU, GL.), (învechit, rar) decăsi vb. IV.. - Cf. magh. dogonyoz. DICĂSÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni) Care este înghiontit, bătut. Com. din oraviţa, cf. mda. - PL: dicăsiţi, -te. - V. dicăsi. DICEÂN s. n. v. dician2. DICEFÂL, -Ă adj. (Despre fiinţe) Care are, în mod patologic, două capete unite; bicefal. Fiica dichefală (cu două capete) născută în Crăia Sardiniei. AR (1829), 1982/40. Această născută, ce este aseminea omului dichefal, ce au trăit 28 ani. ib. 1991/! 1, cf. D. med. - PL: dicefali, -e. - Şi: (învechit) dichefal, -ă adj. - Din fr. dicephale. - Dichefal < ngr. SlKECpa^oq. DÎCERAS s. m. Gen fosil de lamelibranhiate din jurasic cu dinţii groşi, caracterizat printr-o cochilie cu valve groase, de forma coamelor de berbec. Cf. ltr2, DER, M. D. ENC, D. GEOL. - Din fr. diceras. DICETENĂ s. f. Lichid incolor, solubil în apă, lacrimogen, obţinut din cetenă prin dimerizare în acetonă. Di-cetena produce numeroase reacţii de adiţie. ltr2, cf. DC. - Cf. c e t e n ă. DICETONĂ s. f. Combinaţie chimică conţinând în moleculă două grupări cetonice. Dicetonele aromatice, încălzite cu hidroxid de sodiu diluat, suferă ...o reacţie caracteristică, numită transpoziţie benzilică. ltr2, cf. ndn. - PI: dicetone. - Din fr. dicetone. DICHEÂ s. f. sg. (Prin Dobr. şi prin sudul Munt.) Numele unui joc de copii în care se urmăreşte ca un băţ scurt, aşezat peste o mică groapă, să fie aruncat la distanţă de unul dintre parteneri cu ajutorul unui alt băţ mai lung, fară ca adversarul, care are şi el un băţ mai lung, să-l poată atinge în zbor; p. r e s t r. fiecare dintre beţele care se folosesc la acest joc. Cf. hii 245,282,290, vii 487. - Et. nec. DICHEFAL, -Ă adj. v. dicefal. DICHEI s. m. v. dichiu2. DICHEMVRIE s. f. v. decembrie. DICHEOFÎLAX s. m. (Grecism învechit) Judecător. Ianache Văcărescul, cel de acum dikeofilax Bise-ricei cei mari a Răsăritului. ODOBESCU, S. I, 297. - Scris şi: dikeofilax. - Pronunţat: -che-o-. - PL: ? - Din ngr. 8iKaiocp\>A,a£. DICHEOLĂ s. f. v. dicheomă. DICHEOMĂ s. f. (învechit) Taxă percepută pentru judecarea anumitor procese sau pentru prestarea anumitor servicii şi care constituia venitul unor autorităţi ori al unor reprezentanţi ai acestora. Să aibă a căuta şi pricinile ce s-ar tâmpla între mireni împotrivitoare legii ... cum pentru curvii, hrăpiri de fete, amestecarea sângelui, fermecătorii ...să aibă a lua protopopul de la partea muierească tal[eri] doi şi jumătate, care este şi se numeşte dicheola pentru osteneala şi slujba ce face la cercetarea acestora (a. 1783). ir I, 369, ap. BUSUIOC, M. R. ii, 120. De la pricini ca acestea care se săvârşesc şi se izbăvesc prin protopopi, nu oprim Domnia Mea de a lua de la partea cea vinovată acei 300 de bani obicinuiţi ... care se numesc dicheomă, iar nu gloabă (a. 1795). IR vi, 23, ap. id. ib. Şi făcând vânzarea acelor lucruri, nu se pot îndatora a le vinde cu preţ hotărât, căci într-acest chip urmându-se, ei ridică dicheomă stăpânirei, ce se cuvine a avea pe drepte moşiile lor (a. 1818). furnică, I. C. 302. [Hainele de vopsit] să fiie dator a le da la menghina bisericii, ... fiind această dicheomă dată prin hrisov (a. 1826). DOC. EC. 374, cf. T. papahagi, C. L. 19, cf. GĂLDI, M. PHAN. 171, CONTRIBUŢII, III, 78. - Pronunţat: -che-o-. - PL: ? - Şi: dicheolă s. f. - Din ngr. SlKcdcopxx. DICHER s. n. (în dicţionarele din trecut) Sfeşnic bisericesc prevăzut cu două braţe. Arhiereul cântă, cu tricherul sau cu dicherul, adecă cu 2 lumini, pentru 2 firi a Domnului Hristos. DOSOFTEI, L. 47/5, cf. alexi, W, TDRG, ŞĂINEANU, D._U, CADE, RESMERIŢĂ, D, SCRIBAN, D, GĂLDI, M. PHAN. 171. - PL: dicheruri. - Din ngr. 8ÎK£pO£. DICHEU s. m. v. dichiu2. DICHÎCI s. n. (Regional) Unealtă (din lemn) folosită în cizmărie pentru executarea unor desene pe talpa sau pe pielea încălţămintei. Gazda, robotind zi şi noapte, se proslăvea pe cuptior, între şanuri, calupuri, astrăgaci, bedreag, dichici şi alte custuri tăioase. CREANGĂ, O. 7500 DICHIS1 -992- DICHISI 223, cf. 302. Păpucariul lucră la o măsuţă mică. Pre masă se află cuţătul sau dichişul, care e un fier lat ascuţit la vârf de o parte şi este de două feluri: drept şi cârciov. liuba - iana, M. 126, cf. şez. viii, 158, alexi, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, DR. II, 901, CADE, SCRIBAN, D. Dichici ... aşa se numeşte, în Moldova, unealta cizmarului, cu care face flori pe talpă sau pe căpută. gr. s. vi, 324, cf. dl, dm, ltr2, dex, hxvii 98. - PL: dichiciuri. - Şi: dichiş s. n. - Din magh. dikics. DICHIS1 s. n. (Popular şi familiar; de obicei la pi.) 1. Obiect mărunt, instrument, unealtă sau accesoriu care este necesar completării unui ansamblu. Iară mai de multe ori creade judecătoriul, cum acealea dichise se-au dat pentru alte trebi. prav. 309. Organ. Dichis. MARDARIE, L. 192/10, cf. ST. LEX. 16873. Scule şi dichise (începutul sec. XVIII), iorga, s. d. xvi, 144. [Băcalul vinde via] cu căzi, cu călcătoare, cu jgheab, cu ciubere, cu vedre, cu toate dichisele câte trebuiesc de lucrul viilor (a. 1724). c. GIURESCU, P. o. 114. S-a aflat ... o uneltă sau un dichis de bucătărie în mijlocul unor oase de mamut. CR (1838), 23724. Sta dinaintea unei mese cu dichisurile sale. pelimon, i. 35/19, cf. cuv. d. bătr. ‘ I, 276, DDRF, tdrg. Sunt un vânător pasionat. Am tot dichisul. BRĂESCU, O. A. I, 16. O zaharniţă veche şi un cleştişor cizelat ... completau dichisul, vinea, l. i, 91. In jur, depozite de ulei, conducte de petrol ...pe scurt, tot dichisul unei rafinării, flacăra, 1977, nr. 5, 14, cf. DEX, CIAUŞANU, GL. Încep a sî scuati: casa, masa, plugu ... şî tăti bichisurli. ŞEZ. II, 210. îi cu multe dichisuri, se spune despre o persoană vicleană, zanne, p. v, 266. ^ L o c . adv. şi adj. Cu (mare) dichis (sau cu tot dichisul) = (care este) prevăzut cu toate cele necesare, aşa cum trebuie, cum se cuvine; cu grijă, ordonat, corect. Casele erau şi dereticate cu tot dichisul. CARAGIALE, O. II, 219, cf. 235. Şuviţa castanie ieşită vecinic de sub borduri şi potrivită cu dichis pe frunte, pălăria largă ... l-au botezat fară greutate „Pictorul acestor plaiuri SĂM. I, 231. [Sofia] porunci să aducă tânărului dulceaţă, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 15. într-un galantar cu geamuri, lucrat cu dichis, ... se răsfaţau zâmbitoare şirurile de galbeni mari. chiriţescu, gr. 197. Aşa vânător cu dichis ca nenea Iorgu, nici c-am văzut, brătescu-voineşti, p. 137. Frânghierul ... mai aluneca ... întârziind pe la vadurile cu vin bun şi la taifasuri cu tot dichisul CIAUŞANU, R. SCUT. 14. Colaci, străchini, linguri de lemn, năstrape şi un fedeleş cu vin ... stau cu dichis pe masă. GALACTION, O. 672. Oamenii au prins să cioplească alt stejar, ales cu mare dichis, tudoran, p. 105, cf. dl, DM. Au înscris ceilalţi şi pentru mine, eu punându-le câteva mingi pe tavă, cu tot dichisul, flacăra, 1975, nr. 41, 23, cf. DEX. F i g. Drăghici ştia atâtea istorii şi le spunea cu dichisul lor. VLAHUŢĂ, S. A. m, 71. + F i g. Bună orânduială, bună desfăşurare; totalitatea regulilor care prevăd acestea. Cf. polizu, şăineanu2. Iar când de-ajuns mâncară ... Ei mai avură grijă şi de alta, De cântec şi de joc, dichisul mesei. MURNU, O. 6, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Păstra cu aceeaşi evlavie toate canoanele şi tot dichisul idolilor săi. c. PETRESCU, A. R. 17. Eulampie îşi prepară, cu belşug de dichisuri, turceasca. STANCU, R. A. V, 259. încă nu discutaseră niciodată despre dichisurile nunţii, v. ROM. februarie 1955, 162. Vânătoarea asta are un dichis al ei, nişte reguli, barbu, I. I, 283. Pe toate le-nveţi pe rând, când te izbeşti de ele, Că toate au dichisul şi descântecul lor. SORESCU, L. L. V, 59. 2. Obiect necesar în gospodărie; lucru de casă (mobilier etc.). Toate dechisele ce sunt la lucrurile cortului, biblia (1688), 6975. Insă de ale casii dichise ... cerci (a. 1691). GCRI, 291/15. Grădina dară şi cinci pogoane de vie las la nepoţi, la amândo[u]o părţile ... dichise ale casei să împărţască fiicele mele amândoo, fiindcă părticelele lor au priimit după răposare tatălui lor (a. 1785). iorga, A. R. G. 257. Spre odihnă ajută ... lăcaş curat, cu dichisele cele trebuincioase şi aşternut moale. poteca, G. 10/20. Ceva ţoale ori vreun dichis în casa lui, tufă. ISPIRESCU, L. 207, cf. dl. [Bătrânul] i-a dat casa ... şi plugul, boii şi caii, tot dichisul. STANCU, m.i. 148. 3. Podoabă (I 1), găteală, garnitură. Voi să fiu şi eu cucoană Cu deschisuri franţuzeşti. ALECSANDRI, T. 920, cf. costinescu. Efrial şi-a pus pe-un brâu ... ochii, Brâu cu dichis aurit, pe care-l trimise bogatul. COŞBUC, AE. 174, cf. ALEXI, w, RESMERIŢĂ, D. Avea un „vino încoace" căruia nu era chip să te împotriveşti şi dichisurile toate şi tabieturile şi ochiadele. M. I. CARAGIALE, C. 120, cf. cade. [Stroe purta] straie ... de croi subţire şi de stofa aleasă, dar fară dichisurile lui Coco. C. PETRESCU, A. R. 78, cf. M. D. ENC, DEX, novacoviciu, c. B. 8. F i g. înţelege prin amănunte dechisul, înfloririle, prelungirile prin versuri fară folos. ŞEZ. I, 133. Valeria îmi explică aşezat şi cu oarecare dichis înfiază. CAMIL PETRESCU, p. 68. A intuit inteligent rolul derbedeului cu dichis de salon, cuceritor de profesie, flacăra, 1975, nr. 44, 12. - PL: dichisuri şi (învechit) dichise. - Şi: (învechit şi popular) dechis, (regional) dighis (slavici, O. I, 244), deschis, bichis s. n. - Postverbal de la dichisi. DICHÎS2, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care este bine dispus; vesel (1). Cf. ddrf, mda. - PL: dichişi, -se. - Cf. d i c h i s i. DICHISEÂLĂ s. f. (Popular şi familiar) Faptul de a (s e) d i c h i s i ; dichisire. Cf. costinescu. Eram zilnic adus după-amiază la dânsa [la bunica]. Acolo stam de faţă la dichiseala ei, ce se prelungea până seara. M. I. CARAGIALE, C. 78, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. <> F i g. Acea grijă a lui Caragiale cu privire la „ curăţenia ” şi „ dichiseala ” textelor orale nu pornea ... dintr-o sterilă pasiune formalistă. L. ROM. 1953, nr. 1, 56. - PL: dichiseli. - Dichisi + suf. -eală. DICHISÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Popular şi familiar) A (se) îmbrăca cu deosebită grijă, curat, a (se) găti, a (se) aranja frumos, a (se) împodobi; (cu sens peiorativ) a (se) găti exagerat. Cf. polizu, cihac, ii, 655. Cel mijlociu, după ce se dichisi şi el cum ştiu mai bine, plecă şi el spre apus. ISPIRESCU, L. 33. Preuteasa ...se ţinea de mână cu diaconiţa ..., frumos şi cu gust 7504 DICHISIRE - 993 - DICHIU2 dichisită. CONTEMPORANUL, IV, 525. Astfel dichisit, pieptănat, ...el călca mândru. CONV. LIT. XX, 211, cf. DDRF. Intr-un târziu se deşteaptă şi le vede tot dichisindu-se. săm. ii, 243, cf. tdrg. Ele [femeile] când crezi că-s dichisite de tot, tot mai află câte ceva de dres sau de adaos, agîrbiceanu, s. 188, cf. alexi, w, şăineanu2, resmeriţă, D. Dacă ne mai dichisim mult, ne apucă 12. sebastian, t. 44. Mir cea, nu te mai dichisi, că doar nu te-nsori! teodoreanu, m. ii, 128. Când fu dichisit cum trebuie, actorul îşi luă din nou mutra arogantă. CAMIL PETRESCU, O. II, 110. Mai perie-te şi tu, mai dichiseşte-te cumva. GALAN, z. r. 104, cf. dl, dm. Se dichisiseră, că aşa trebuia la ocazii d-astea. barbu, G. 364, cf. dex. Stând de vorbă cu bolnavii, se plimbau de colo până colo oameni îmbrăcaţi de stradă, poate dichisiţi ceva mai cu grijă decât de obicei. CĂRTĂRESCU, n. 237. Să-i facă feciorului celui mic o baie de lapte dulce, ca să-l cureţe şi să-l dichisească spre a-l pune în cinstea cuvenită. RĂDULESCU-CODIN, î. 158, cf. şez. xxm, 45, A vi 26. O T r a n z. P. r e s t r. (Complementul indică părul) [Poetul de salon] îşi încolăceşte ... degetele în păr când şi-l dichiseşte înaintea oglindei. heliade, O. i, 481. Să-şi dichisească iar freza. ap. tdrg. <> Tranz. (Complementul este calul) Cavalerul medieval ... se lega bine în zale, se ghintuia de toate părţile ... îşi dichisea aşa până şi calul CĂLINESCU, C. o. 39. Caii... Nu-ipot dichisi, Nu-i pot călări, teodorescu, p. P. 48. Dighisează-mă bine şi sui-te călare pe mine. şez. vii, 12. <> F i g. Lăudai ... alexandrinele curat ţesălate şi frumos dichisite ale unui poet. ODOBESCU, S. iii, 155. Kir Ianulea-i isprăvit: acu, nu-mi mai rămâne decât să-l dichisesc. caragiale, O. vii, 118. Vestea însă umbla din casă în casă, în şoaptă, cu un tâlhar. Femeile o înfloreau, o dichiseau cu voluptate, rebreanu, I. 179. + Tranz. (Complementul indică lucruri) A aranja cu migală, cu minuţiozitate, fară a omite ceva. Ninecuţă-sa i-a dichisit bisacteaua şi i-a pus înăuntru ... dres, pămătuful CR (1839), 5062/17, cf. polizu, ddrf. Până ce ne dichisim sculele, un sfert sau o jumătate de oră, dăm timp de momit, atila, P. 55, cf. şăineanu, d. u., cade. Urc-o sus [barca], s-o dichisim puţin, tudoran, p. 151, cf. DL, DM. M. D. ENC, DEX. Aparatele de zbor sunt dichisite în laboratoare moderne. FLACĂRA, 1977, nr. 24, 15. + T r a n z. F i g. (Regional) A pârî (5). Am să mi te dichisesc eu. creangă, ap. şăineanu, d. u, cf. RESMERIŢĂ, D, RĂDULESCU-CODIN, î. 340. -Prez. ind.: dichisesc. - Şi: (regional) dighisa vb. I, (învechit, rar) dechisi (ddrf) vb. IV. - Din ngr. SioÎKTjaa (aor. al lui SioiKecd). DICHISÎRE s. f. (Familiar) Acţiunea de a (s e) d i c h i s i şi rezultatul ei; dichiseală. Cf. polizu, lm, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, DM, M. D. ENC, DEX. - PL: dichis ir i. - V. dichisi. DICHISÎT, -Ă adj. (Popular şi familiar) Care este îmbrăcat cu deosebită grijă, curat, gătit, aranjat cu gust, frumos. Iată iar amicul meu, spălat şi dichisit, caragiale, O. II, 215. Dacă văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, îi plăcu şi lui. ISPIRESCU, L. 250. Mereu a dat târcoale, Dichisit, pe sub fereşti. VLAHUŢĂ, S. I, 105, cf. DDRF. înaintea ta merge ţanţoş, dichisit, un fante cu cărare la ceafa. săm. i, 16, cf. alexi, w, şăineanu2, resmeriţă, D. La şapte ani, la parastasul cel mare, când au să te desgroape, rămăşag pun că au să te găsească tot dichisit. M. I. CARAGIALE, c. 10, cf. CADE. în jurul meu roia lume indiferentă: călăreţi ... care îmi furau inima cu caii lor dichisiţi. BRĂESCU, O. A. II, 124. Niciun om din sat nu umblă ... mai curat, mai dichisit, stancu, d. 108. Proaspeţi şi dichisiţi, porneau atunci în trăsură, vinea, l. I, 278. Erau cu toţii răcoriţi, bine raşi şi dichisiţi. TUDORAN, P. 198. Fostul diacon, subţiratic, sprinten şi dichisit, ...se face de nerecunoscut. IST. lit. rom. iii, 261, cf. DL, DM, m. d. enc, dex, rădulescu-codin, î. ♦ (Despre construcţii, încăperi etc.) Care este aranjat cu migală, cu grijă. Mi-am smuls ... coteciorul de porumbei, ... dichisit şi îndelung aerisit. KLOPŞTOCK, f. 59. [Preotul] se uitase la odăile spălate şi dichisite, barbu, G. 173. - PL: dichisiţi, -te. - V. dichisi. DICHÎŞ s. n. v. dichici. DICHIŢĂ s. f. v. dicliţă. DÎCHIU1 s. n. (Prin sud-estul Munt.) Arşic folosit în jocurile de copii, cu suprafaţa netezită prin frecare cu pietre şi umplut cu plumb, cu ajutorul căruia se lovesc celelalte arşice din joc. Cf. cv 1949, nr. 8, 32, mda. - PL: dichiuri. - Et. nec. DICHÎU2, -ÎE s.m, adj. 1. S. m, (învechit şi regional) Administrator al unei mănăstiri, înainte de secularizarea averilor mănăstireşti; econom, (regional) dician1. Afară dintr-această sumă ce scrie, s-a trimis prin Ştefan dichiul pentru cuiburi să încarce (a. 1673). IORGA, s. d. v, 485. Să aibă datorie epitropii ...să pue un dechiu să poarte de grije pentru trebile casei, antim, O. 339. Toţi călugării, întăi Vartholomeu dicheul ..., dau zapis (a. 1706). IORGA, S. D. XI, 259. împuterniceşte pe Macarie, dicheul Mitropoliei din Suceava (cca 1740). cat. man. I, 513. Un zapis de la Teofilact, dichiul mânăstirei Horecea (a. 1779). uricariul, xvi, 296. Am pus pe preacuviosul chir Iacovu, igumenul sfintei Mănăstiri Barnovschii şi al doilea pe preacuviosul arhimandrit, chir Venedict, igumenul sfintei Mănăstiri Răşca, şi al treilea pe ieromonahul Iorest, dicheiul sfintei Episcopii a Huşului (a. 1786). bul. COM. ist. iii, 13. Iacov Stamate ... la anul 1764, april, 3, călugăr s-a făcut, şi în urmă dichiu sfintei Mitropolii (începutul sec. XIX), iorga, s. d. xv, 174. Aceste amândouă peceţi au fost încredinţate acum zisului cuvios duhovnic şi dichiu chir Nifon (a. 1856). URICARIUL, IV, 420/1. Peste câţiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc. CREANGĂ, O. 246. Mănăstirile ... supuse ascultării Mitropoliei ieşene prin dichiul ei din Suceava sunt suborânduite episcopatului de Cernăuţi, arhiva, i, 749, cf. ddrf, ŞĂINEANU2, tdrg. Fusese crescut la Mănăstirea Vorona sub privigherea dichiului Ghenadie. HOGAŞ, în DL, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DM, DEX. O E x p r. (Regional) A fl dichiul (cuiva) sau a-şi găsi 7510 DICIAN1 -994- DICOTILEDON dichiul = a(-i) veni (cuiva) de hac. Cf. ciauşanu, gl, LEXIC REG. II, 24, zanne, P. vi, 543. A fi dichiu de ... = a fi în stare de .., a fi capabil de ... Cf. lexic reg. 13. 2. Adj. (Regional) Care este priceput; meşter (3) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. 79, mda. -Accentuat şi: dichiu (lexic reg. ii, 13). - PL: dichii. - Şi: (învechit) dicheu, dechiu, (învechit, rar) dichei (iorga, b. r. 123) s. m. - Cf. ngr. 8 1 k a i o q „drept legitim”. DICIÂN1 s. m. (Prin Dobr.) Dichiu2 (1). Cf. resmeriţă, d, şăineanu, d. u. -Pronunţat: -ci-an. - PL: diciani. - Et. nec. DICIÂN2 s. n. (Prin Munt. şi prin sudul Mold.) Căruţă fară loitre şi carâmbi, legată în fier, cu ajutorul căreia se transportă lemne. Cf. costinescu, dr. iv2, 835, ŞĂINEANU, D. U, SCRIBAN, d, bul. FIL. VII-VIII, 236. - Pronunţat: -ci-an. - PL: diciene. - Şi: diceăn s. n. scriban, d. - Cf. n a d i c e a n c ă. DICIÂN3 subst. (Chim.) Cian. Cf. ltr2, der. - Pronunţat: -ci-an. - Din germ. Dizyan. DICIMÂR s. m. v. dijmar. DÎCIMĂ s. f. v. dijmă. DICIMĂRÎE s. f. v. dijmărie. DICIMĂRÎ T s. m. v. dij mărit. DICIMĂTORIU s. m. v. dijmător. DICIMUÎ vb. IV v. dijmui. DICIMUÎRE s. f. v. dijmuire. DICIMUÎT, -Ă adj. v. dijmuit2. DICIMUITOR s. m. v. dijmuitor. DICÎNDEA adv. v. decinde. DICÎNGE vb. III v. descinge. DICINODON s. m. Gen fosil de reptile teromorfe, de talie variabilă, având premaxilarele transformate într-un cioc comos, iar caninii în defense. Dicinodonui se întâlneşte în depozitele permiene şi triasice din Africa, ltr2, cf. der, m. d. enc. - Scris şi: dicynodon. - Din fr. dicynodon. DICIPLÎNĂ s. f. v. disciplină. DICLÎN, -Ă adj. (Despre flori) Cu organe de reproducere de un singur sex (stamine sau pistil). Specii cu florile dicline (unisexuate). grecescu, fl. 7, cf. dn3. -P1.: diclini,-e. - Din fr. dicline. DICLIŢĂ s. f. (Prin Ban.) Numele unui dans popular asemănător cu brâul; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d, 50, h xviii 262, PORŢILE DE FIER. - Accentul necunoscut. - PI: ? - Şi: dichiţă (accentul necunoscut varone, d. 50) s. f. art. - Din sb. diklica. DICLORBENZEN s. m. Derivat al benzenului obţinut prin clorurarea catalitică a acestuia, insolubil în apă. Cf. DER, DC, M. D. ENC. - Din fr. dichlorbenzene. DICLORETÂN s. m. Lichid incolor preparat prin clorurarea etilenei, inflamabil. Cf. der, dc, m. d. enc. - Din fr. dichlorethane. DICLORETILENĂ s. f. Lichid insolubil în apă, preparat dintr-un produs de clorură de vinii, clor şi sodă caustică, din care se obţin fibre sintetice; clorură de viniliden. Cf. DC, M. D. ENC. - Din fr. dichlorethylene. DICLORMETÂN s. n. Derivat al metanului folosit ca agent frigorific; clorură de metilen. Cf. der, m. d. enc. - Din fr. dichloromethan. DICOCT s. n. v. decoct. DICOFT s. n. v. decoct. DICOGAMÎE s. f. (Bot.) Proces de maturizare succesivă a staminelor şi a stigmatelor, întâlnit la numeroase flori hermafrodite. Cf. ltr2, ndn. - Scris şi: dihogamie. - PL: ? - Din fr. dichogamie. DICOLON subst. (învechit, rar) Vers format din două părţi distincte, cu sau fară cezură. Să află încă de asămănarea aceasta mai multe neamuri de stihuri, precum tricolon, care cuprinde trei, tetracolon, carele cuprinde patru, rareori să trebuieşte şi dicolon, unele cu tăiere, altele fără tăiere. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 141. - Accentul necunoscut. - PL: ? - Din gr. 5îkcqA,ov. DICORD s. n. Dispozitiv de conexiune din centralele telefonice manuale. Cf. ltr2, dtt. - Din fr. dicorde. DICOS, “OÂSĂ adj. v. dâcos. DICOTILEDON, -Ă adj, s. m, s. n. (învechit) Dicotiledonat. Dicotiledone, adecă ...a căror trăire au doi cotiledoni. caiet, 70721. Dicotiledonii sânt mai ţeapeni, dar adesea rustici. BREZOIANU, A. 436/22. Plantele ce au grăuntele cu două cotiledoane se numesc dicotiledoane. BARASCH, I. N. 98/24, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Angiospermele se subîmpart în mono- 7539 DICOTILEDONAT -995- DICROMATOPSIE cotiledoane şi dicotiledoane. contemporanul, i, 223, Cf. ALEXI, W, BRANDZA, FL. 1, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. -PL: dicotiledoni, -oane. - Din fr. dicotyledone. DICOTILEDONÂT, -Ă adj, s. f. (La pi.) (Clasă de plante) care are două cotiledoane în embrion; (şi la sg.) (plantă) care face parte din această clasă; (învechit) dicotiledon. Cf. tdrg, scriban, d. în dicotiledonate, [substanţa] pătrunde mai uşor. agrotehnica, i, 241, cf. ltr2, dl. Cotiledoanele, în număr de două la plantele dicotiledonate, ... sunt primele frunze ale embrionului. BOTANICA, 80, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. -PL: dicotiledonaţi, -te. - Din fr. dicotyledonne. DICOTILEDONIC, -Ă adj. (Rar) Care este caracteristic plantelor dicotiledonate. Caracterul dicoti-ledonic nu este absolut general grecescu, fl. 4. -PL: dicotiledonici, -ce. - Dicotiledon + suf. -ic. DICOTOM, -Ă adj. (Astăzi rar) 1. (Bot.; despre inflorescenţe, tulpini etc.) Care este despărţit în două; bifurcat, dihotomic (1). Cf. lm, barcianu, ds. Tulpină dihotomă. scriban, d, cf. dn3. 2. (Astron.; rar; despre fazele lunii) Aflat în primul sau în ultimul pătrar. Cf. lm, scriban, d. - Scris şi: (după fr.) dichotom. - PL: dicotomi, -e. -Şi: dihotom, -ă adj. lm, barcianu, ds. - Din fr. dichotome. Cf. gr. 8 i % o x o \i o q . DICOTOMIC, -Ă adj. 1. (Bot.; despre inflorescenţe, tulpini etc.) Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două; dihotom (1). Florile albe, aşezate în corimbe dichotomice la vârful tulpinei. enc. agr. iii, 121. Proces de ramificare a tulpinilor, în timpul creşterii plantelor, prin bifurcare repetată, care porneşte fie din vârfurile tulpinilor (ramificare dicotomică tipică), fie de sub vârfurile lor. ltr2, vi, 365, cf. dn2, dex. O (Adverbial) Plantă mică ierboasă din fam. Lycopo-diaceae, cu tulpină erectă, dichotomic ramificată. butură, eb. I, 79. (Prin lărgirea sensului) Potrivit acestei concepţii, Lotman propune o nouă clasificare dicotomică a fenomenelor artistice, după conformitatea acestora la un cod cunoscut receptorilor sau noncon-formitatea lor la acest cod. LL 1974, nr. 1, 81. Mai înseamnă întrucâtva şi o prealabilă disociere dihotomică (deci dialectică) în obiectul cercetării, flacăra, 1975, nr. 40, 14. 2. (Log.; rar; în sintagma) Diviziune dihotomică = diviziune prin care o noţiune «este împărţită în doi membri, de regulă contradictorii. Cf. dn3. - Scris şi: dichotomic. - PL: dicotomici, -ce. - Şi: dihotomic, -ă adj. - Din fr. dichotomique. DICOTOMÎE s. f. 1. (Bot.) Mod de divizare a unei tije (1) sau a talului1 în ramuri bifurcate. Cf. lm, scriban, D. Dicotomia tipică se constată la unele ferige. LTR2, cf. der, dn2, M. D. enc, dex. <> (Prin lărgirea sensului) împărţirea plantelor (după Linné) în fanerogame şi crip-togame e un exemplu de dichotomie, maiorescu, L. 132. 2. (Log.) Diviziune a unei noţiuni în doi membri, de regulă contradictorii, sau a unui gen în două specii. Cf. LM. In acest spirit, socotim că, în logică, trebuie să plecăm de la dihotomia adevăr - fals, reflectare exactă sau inexactă a realităţii obiective. JOJA, S. L. 110, cf. DN2, M. D. enc. Relaţia dintre cei doi termeni ai dicotomiei. CL 1973, 358, cf. L. rom. 1974, 195. Cât de ridicole, şi mai ales, cât de false sunt asemenea dihotomii? contemp. 1975, nr. 1 507, 5/4. Nu văd o dihotomie logică între continuitate şi delimitare, între caracterul de continuitate şi delimitare al artei poetice a celor tineri, v. rom. octombrie 1975, 7. Această dihotomie nu este, totdeauna, aducătoare de câştiguri ecranului, flacăra, 1975, nr. 41, 12, cf. dex. Această dihotomie, pe care am admis-o, în cazul „Baltagului”, ca ipoteză de lucru, ne-a permis să facem propriile noastre obsemaţiuni. paleologu, t. 85. înăuntrul acestei patologii, dichotomia viciu - virtute nu mai funcţionează, pleşu, M. M. 72. 3. (Astron.; rar) Fază a lunii în primul sau în ultimul pătrar. Cf. scriban, d. -Scris şi: (după fr.) dichotomie. - PL: dicotomii. - Şi: dihotomie s. f. - Din fr. dichotomie. Cf. gr. 5 i % o x o \i 1 a . DICOTOMIZÂNT, -Ă adj. (Rar) Care se poate divide în două părţi- Mă gândesc câtă nevoie am de gândire orientală pentru o metodologică dezvăţare de ticurile specifice intelectului analitic european, dihoto-mizantpână la exasperare. LIICEANU, J. 32. - PL: dicotomizanţi, -te. - Şi: dihotomizănt, -ă adj. - Cf. fr. d i c h otomise r. DICRÉT s. n. v. decret. DICRETÔM s. n. = decret. După dicretomul de la înălţatul crăescul gubernium ... pe numitul administrator din slujba capelanii l-au oprit (a. 1796). IORGA, A. R. G. 117. ' DICROIC, -Ă adj. (Despre substanţe) Care prezintă fenomenul de dicroism. O lamă de cristal dicroic poate servi la izolarea uneia din cele două raze. LTR2, cf. DN3. - Pronunţat: -cro-ic. - PL: dicroici, -ce. - Din fr. dichroîque. DICROÎSM s. n. (Fiz.) Proprietate a unei substanţe biréfringente de a absorbi selectiv şi inegal cele două raze rezultate prin refracţie. Cf. ltr2, der, dn2, dc, m. D. ENC, DEX. ’ - Pronunţat: -cro-ism. - Din fr. dichroîsme. DICROMÂTIC, -Ă adj. (Rar) Care prezintă două culori. Cf. DN3, MDA. -PL: dicromatici, -ce. - Din fr. dichromatique. DICROMATOPSÎE s. f. Anomalie a ochiului caracterizată prin imposibilitatea de a sesiza una dintre 7551 DICROMAZIE -996- DICTAFON cele trei culori fundamentale: roşu, verde şi albastru; dicromazie. Cf. dn2, d. med. -PL: dicromatopsii. - Din fr. dichromatopsie. DICROMAZÎE s. f. (Med.) Dicromatopsie. Cf. ndn. - PL: dicromazii. - Din germ. Dichromasie. DICROSCOP s. n. Instrument folosit de bijutieri pentru punerea în evidenţă a dicroismului mineralelor. Cf. LTR2. - PL: dicroscoape. - Din fr. dichroscope. DICSIONÂR s. n. v. dicţionar. DICSIONER s. n. v. dicţionar. DICTA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică cuvinte, texte, note muzicale, cifre etc.) A pronunţa rar şi desluşit pentru a putea fi reprodus (scris sau înregistrat) întocmai; (învechit) a dictui (1), a dictălui (1). Dictaţi sholarilor în peană ceva, pentru ca să înveaţe dreapta scrisoare, petrovici, p. 269/16. începu a dicta scriitorului. CR (1839), 1212/34, cf. valian, v. Să născocească şi să dicteze ca câte din aceste feluri să intre într-un vorbariu. FM (1843), 902/22. Vericare ... scriind tocmeli şi învoieli, deosebite de cele ce i s-a fost însemnat sau dictat, se va pedepsi, condica, O. 34/12, cf. NEGULICI. întunecosul spirit... care ... dictă cuvintele îmi rennoeşte necontenit nedreptele ultrage. PÂCLEANU, 1.1, 87/16, cf. stamati, D. Versurile, după ce le facea în memoria sa, [Milton] le dicta să le scrie alţii. SION, poezii, 289/31, cf. PROT. - POP, N. D. Eu, care îmblu de mână cu soartea ta, ... voi dicta ... Scrie trei vorbe: Mira va muri. EMINESCU, O. viii, 236. Eu însumi, suferind, dictez aceste rânduri. CARAGIALE, O. Vil, 198. Ca şi cum mi-ar fi dictat cineva rar şi desluşit, scrisei strofele următoare, vlahuţă, S. A. II, 453. Scrisorile lor ... dictate de domn în româneşte către secretariul său sunt pline de jurăminte, iorga, c. 1.1, 145. L-a auzit [pe judecător] dictând o telegramă, popa, v. 234, cf. scriban, d. Mi-a dictat odată vreme de două ceasuri o istorisire. SADOVEANU, O. xxi, 166, cf. dl. Trandafll Lambru ... mărturisi că a auzit... trompetele sfinte ale Prea Fericitului Patmianu ..., inspiratorul său, ■ care-i dictase această odă. BARBU, PRINC. 271. Nu are de făcut decât să dicteze la magnetofon cifrele care îl interesează. MAGAZIN ist. 1970, nr. 7, 68. Douăzeci de ani mai târziu, Ştefan va dicta pisania bisericii de la Războieni, veritabilă pagină de cronică, ib. 1974, nr. 2, 15. [Rapsodul] se silea să-şi reamintească prin melodie versurile pe care i le cerusem să mi le dicteze. M 1974, nr. 5, 19, cf. dex. Să gândească, să ofteze Şi o carte să-mi dicteze. FOLC. MOLD. II, 192. O F i g. Gândul la iubită dictează poezia Acelui ce iubeşte. CONV. lit. iii, 406. Fusese prins subit de inspiraţie, care îi dictase răspunsul. PREDA, M. S. 11. 2. A impune în mod categoric (în urma unei stări de fapt, a unor norme sau reguli prestabilite), a constrânge, a obliga să accepte; a ordona, (învechit) a dictui (2), a dictălui (2). Acestea sânt condiţiile învoirei de supunere pe care le-a dictat viclenia şi ambiţia lui Sigismund. F. AARON, I. ii, 185/7. [Prusia] de multe ori ... dicta solu-ţiunea complicaţiunilor politice. GHICA, C. E. II, 383, cf. PONTBRIANT, D, ddrf. Uniformitatea era dictată indirect de stat, prin programele examenelor. SĂM. I, 197, cf. TDRG. Dictarăm condiţiunile de pace. BRĂESCU, O. A. II, 90. Aşteptările eteriştilor realiza-se-vor încât Tudor să poată fi în situaţia de a dicta condiţiile sale boierilor? OŢETEA, T. v. 217. Poţi ... să-mi dictezi, dumneata mie, felul de viaţă pe care să-l duc? arghezi, S. XI, 58. Traian ... dictează dacilor condiţii zdrobitoare. H. daicoviciu, D. 229, cf. DEX. [Preşedintele] dictează remanierea. RL 2005, nr. 4 619. ^ (Glumeţ) Preşedinta organizaţiei ...a dictat o pauză de o jumătate de oră. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 841. (R e f 1 . pas.) Postul şi închisoarea se dictau la fiece încălcare a regulamentelor. CONTEMPORANUL, I, 348. (I n t r a n z.) Niciun popor nu trebuie să dicteze altui popor. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 3/5. ^ F i g. Ideile şi mişcările ce dictează [creierul] se fac încet şi cu răceală. CONTEMPORANUL, v, 381. Livezile îşi numără plăieşii. Un cuc dictează pacea pe pământ, pillat, p. 130. Sângele trebuie să dicteze şi spiritualitatea unui popor, stăniloae, 0. 125. [Banul] dictează legi, moravuri şi guverne. ralea, o. 39. (A b s o 1.) în politică banul dictează. RL 2005, nr. 4 644. 4" A determina (la o acţiune); a indica. Această linie de purtare ospitalieră mi-a fost dictată prin crezul politic ce-l profesez, kogălniceanu, în plr 1, 71. Intre teme inmiite nu-i afla mai ’naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor. asachi, s. l. i, 164. Trage pe acest principiu în partida ce îi este dictată de interesul său şi al nostru. PÂCLEANU, I. I, 17/25, cf. POLIZU. Potrivit cu propăşirea cea mare a limbei române ... să dicteze acum regule pentru mulţi ani înainte. BĂLĂŞESCU, GR. VI/24. Timpul şi împrejurările îi va dicta măsurile ce urma să ia. filimon, O. I, 203. Simţământul de susceptibilitate naţională ...a dictat propunerea de nerevizuire. MAIORESCU, D. II, 347. îmbrăcămintea, mersul, vorba, toate sunt dictate de mai înnainte. CONTEMPORANUL, V, 469, cf. ŞĂINEANU2, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, CADE. Conştiinţa mi-a dictat să-mi fac datoria şi mi-am făcut-o! rebreanu, R. I, 297. Linia de conduită trebuie să fie dictată în mod principal de interesele României, titulescu, d. 194. Ai facut-o cum spuneai, pentru adevăr şi dreptate ... Cum ţi-a dictat conştiinţa. C. PETRESCU, C. V. 106. Dincolo, la Shakespeare, replica [este] rapidă, ... dictată cu necesitate de pasiunea ' momentului, vianu, a. p. 124. Au luat măsurile pe care le dictau împrejurările. STANCU, R. A. I, 372, cf. M. D. ENC. Cu înţelepciunea politică ce o dictau împrejurările, a încercat să se înţeleagă cu turcii. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 14. Relaţiile matrimoniale dictate de interese meschine, scânteia, 1975, nr. 10 335, cf. DEX. - Prez. ind.: dictez şi pers. 3 (învechit) dictă. - Din fr. dicter, lat. dictare. DICTAFON s. n. Aparat folosit pentru înregistrarea automată, cu ajutorul unei benzi magnetice, a mesajelor, a comunicărilor verbale etc, de obicei în scopul dactilografierii ulterioare a acestora. Cf. ltr2, der, dn2, m. d. enc, DEX. 7557 DICTAI -997- DICTAT2 - PL: dictafoane. - Din fr. dictaphone. DÎCTAI interj, v, ditai. DICTALOGRÂFĂ s. f. v. dactilograf. DICTAM s. m. (Bot.; învechit şi regional) Frăsinel (Dictammus albuş). Cf. lb, negulici. Dictamul şi plantele misterioase îi lipsesc, pâcleanu, I. II, 179/31, Cf. LM, BRANDZA, FL. 111. -PL: dictami. - Şi: (învechit) diptâm (lb, polizu, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 78, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ALEXI, W.), diptân (LB, POLIZU) S. m. - Din dictammus [albuş], numele ştiinţific al frăsinelului. DICTÂMEN s. n. (Livresc) Inspiraţie; insuflare. Cf. DN2, MDA. - Din lat. dictamen, fr. dictamen. DICTÂNDĂ s. f. v. dictando. DICTANDO s. n. invar. Scriere obişnuită (după dictare) pe caiete speciale, liniate cu linii paralele orizontale. Un număr ca de douăzeci şcolari înaintaţi prea bine la scris după modeluri şi dictando. CR (1833), 177719, cf. stamati, D. în fiecare an se ţin examene de primire, se întreabă ... din nemţeşte (temă şi dictando). contemporanul, iii, 222. Cuprinsul bucăţilor citite copiii îl vor povesti cu cuvinte proprii, în scris vor face mici compuneri asupra unor obiecte cunoscute lor (aceasta în cl. III); în a doua vor scrie după dictando. eminescu, O. XVI, 441. Toate majusculele sunt bogate în curbe şi ochiuri ca la dictando, camil petrescu, p. 84, cf. dl, dm, dex. <> Caiet (de) dictando = caiet cu linii paralele orizontale. Am dat ... de un vraf de cărticele ... cu o etichetă lipită cuminte ca peste un caet de dictando, i. botez, b. i, 110, cf. dl, m. d. enc. Compunerile din caietul de dictando, contemp. 1975, nr. 1 512, 5/9, cf. dex. <> (Adverbial) A scrie dictando. COSTINESCU, cf. LM, ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. - Şi: (învechit, rar) dictândă s. f. stamati, d. - Din germ. Diktando. DICTÂNT s. n. (învechit, rar) Dictare (1). Scrisoarea este una din cele mai bune eserciţii...; se cuvine a o întrebuinţa prin dictante prea graduate. brezoianu, i. 188/19. -P1. \dictante. - Cf. dicta. DICTARE s. f. Acţiunea de a dicta şi rezultatul ei. 1. Pronunţare clară a unor cuvinte, texte, cifre etc. pentru ca acestea să poată fi reproduse (scrise, înregistrate) întocmai; dicteu, (învechit, rar) dictaţie, dictant. Cf. d i c t a (1). Citirea şi dictarea zicerilor latineşti. CR (1838), 40738, cf. valian, v, polizu, pontbriant, d. Stenografia în timpul modern a început a se practica ... în dictarea corespondenţelor. CONV. LIT. vi, 66, cf. LM. Dictarea mersese cam prea iute. CARAGIALE, O. II, 69. Au zis cu jurământ că ei aste scrisori le-au aşternut întocmai după dictarea noastră. I. negruzzi, s. VI, 480, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D, CADE. Am primit ... următorul răspuns verbal, dar scris la cererea mea de mine sub dictare, pentru a evita orice confuziune. TITULESCU, D. 259, Cf. DM, DN2, M. D. ENC, DEX. <> F i g. Suprarealistul se va opri deci la „dictarea subconştientului”. vianu, A. P. 18. + Lucrare şcolară (de control), care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat. Cf. cade, dl, dm, dn2, dex. 2. (învechit) Sugerare (1), p. e x t. ordin (1). Cf. dicta (2). Cf. PONTBRIANT, D, MDA. Am dori apoi statornicia în toate ramurile administraţiei şi justiţiei, neatârnarea funcţionarului onest şi inteligent de capriciile ministrului, şi toate acestea nu se pot introduce fară o schimbare a mecanismului actual, născut sub dictarea Constituţiei, eminescu, o. x, 52. -PI .'.dictări. - V. dicta. DICTARISĂRE s. f. v. dictarisire. DICTARISÎRE s. f. Dictare (1). Leon m-au pus la scris, stănd de faţă şi adăogănd în dictarisărea şi alti idei deosebite de acele cuprinse în ciornă (a. 1839). HURMUZAKI - S, VI, 133. - PL: dictarisiri. - Şi: dictarisăre s. f. - Cf. d i c t a . DICTÂT1 s. n. (învechit) Faptul de a dicta (1); (concretizat) ceea ce s-a scris după dictare. Cf. polizu, pontbriant, D. Eu luai condeiul şi scrisei următoarele linii sub dictatul bătrânului. CONV. lit. i, 156. Din notele luate de ... secretarul lui Cuza, sub dictatul acestuia. maiorescu, D. I, 21. Avem înainte-ne o foaie ieşită de sub dictatul său propriu şi iscălită de el, în care se arată care trebuie să fie ţinta partidului conservator. EMINESCU, O. XI, 328, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Fig. Cu cât un popor e mai disciplinat şi primeşte mai supus dictatul normei colective, cu atât limba lui ... permite o exprimare mai limpede. PUŞCARIU, L. R. I, 364, Cf. PATAPIEVICI, C. L. 278. - PL: dictaturi. - V. dicta. DICTÂT2 s. n. Act arbitrar prin care un stat impune altui stat anumite condiţii, împotriva voinţei acestuia. Pe când datoria publică se urca repede de la câteva zeci de milioane la sute de milioane, ... pe atunci drumuri de fier, votate în pripă şi sub dictatul străinilor, ... au sustras muncii naţionale pieţele noastre. EMINESCU, O. X, 413, cf. TDRG. Trebuie ...să considere nul şi neavenit dictatul de la Viena. beniuc, m. c. I, 17, cf. DL. După dictatul de la Viena, el pierdu încrederea tuturor. PREDA, DELIR. 141, cf. DER, DEX, DN3. + Constrângere. Ceea ce e etern nu esenţial pentru om - cercul activităţii sale, ţintele sale sunt îndreptate pur şi simplu asupra formelor, în cel mai larg înţeles al cuvântului, dezvoltarea acestora, înnobilarea lor sub dictatul propriului său spirit - iată misiunea lui. EMINESCU, O. XV, 56. Politica ... este, într-o societate 7569 DICTATOR -998- DICTATORIC îdt&iîl&râ, MdMŞ'diUÎ WM Mindrităţi (UMori ®l MMI M§W ff iJpPilfi UMÎ âîitâk h I; = PLi ifefâfâ =lift pffii lihliii DiCTATdRi -A s. m, şi f, (învechit, rar la fl) 1. (în Roma antică) Magistrat învestit de Senat cu autoritatea supremă în momentele dificile ale republicii, iniţial pe o perioadă de şase luni, ulterior, pe timp nelimitat. Cvint Cincinat, al doilea dectatoriu (otcârmuitoriu) în Râm. N. COSTIN, C. 504. Cel dintâi dictator au fost Tit Larghie. id. ib. 542. Senatul au ales pe Iulie Chesar să fie dictator vecinic, adecă neschimbat, cantemir, hr. 163. Vrednicia dictatorului. CORBEA, D. 85v, în D. î. lat.-ROM. Stăpânirile ceale mai înalte se numesc ... în republice: dictatori, consuli. D. SUP. 8/19. Norodul ...El purure pe acela ş-alege, Au dictator sau consul în Sănat. budai-deleanu, Ţ. 341. Mulţi dintră cetăţeni repede alergară la dictatorul, rugându-l ca să se îndure cu ei. BOJINCĂ, D. 35/18. Senatul se apăra ...cu facerea unui dictator, cu îndeletnicirea despre un război nou. Căpăţineanu, M. R. 81/9. în Italia învinsă pe Marius ..., să declară dictator pe un timp nehotărât. SĂULESCU, HR. I, 56/20, cf. VALIAN, V, NEGULICI, STAMATI, D, PROT. - POP., N. d, lm. începe răsboiul civil dintre Marius şi Sulla, Sulla devine dictator. MAIORESCU, CR. III, 103, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Conducător de stat care îşi arogă puteri nelimitate. Ecaterina au hotărât a lucra ca un dictator asupra Seimului polon, asachi, i. 344/6, cf. valian, v, polizu. Republicanii spanioli de la 1873 [au ales] pe oratorul istoric Emilio Castelar prezident şi dictator. MAIORESCU, CRITICE, 515. Dacă ministrul nu mai răspunde, va fi mai bine să-l numim dictator şi să trimeată Parlamentul acasă. EMINESCU, O. IX, 378, cf. DDRF, ALEXI, w. N-am vrut să fiu volumul ideal ... Filele cu text aproape goale, Ca dictatori, fără osanale. MINULESCU, VERS. 252. Vrea să facă un studiu despre dictatori. VLASiu, D. 120. Natura răspunde cu generozitate regilor şi dictatorilor înfrânţi. CIORAN, R. 163. Pildele să nu le luăm de la dictatori, sadoveanu, O. XX, 9. Dictatorul Italiei i-a furnizat lui Franco nu numai avioane, ... ci şi atitudini, bogza, a. î. 411. De unde ştia soţia dictatorului că era vorba de un ceas greu? preda, DELIR. 159. Era încă dictatorul omnipotent şi arogant, magazin ist. 1967, nr. 5, 3. Personalul din escorta dictatorului a fost dezarmat şi arestat. ib. 1974, nr. 8, 31, cf. DEX. Fostul dictator irakian pozează în victimă. RL 2005, nr. 4 614. O (Prin lărgirea sensului) Ca odinioară Tirul şi Cartagul, [Anglia] agiunse dictatoră în imperia lui Neptun. SĂULESCU, HR. îl, 326/2. + Persoană foarte autoritară care caută să-şi impună voinţa cu orice preţ. Ar fi dorit să i se dea numai lui acea medalie şi de accea începuse a lua ton de dictator, filimon, O. i, 215. Muntenia primia ... mătăsuri, perle şi alte scumpeturi ... de la diferiţi dictatori italiani ai cornerciului pontic, hasdeu, I. c. I, 103. Veacul a deslănţuit o campanie aproape sălbatică împotriva celui în care toată lumea vedea un fel de dictator al polemicei, camil petrescu, p. 205. Acest tânăr aspirant dictator literar de modă nouă ... e un produs al scăderii de inteleetuălitate. SADbVfeANU, o. XX? 197, cf DL* DM, dex. O (Adjectival) Străluce belă lună dt$tinde-ţi dîva-ţi raiâ ... Aţâţă suvenirea renvie-o cât poţi Străbate dictatoare sever în conştiinţa Despotului ce crede câ~n veci el va dormi R. ionescu, C. 12/6. - Accentuat şi: (învechit) dictâtor. - PL: dictatori. -Şi: dictător (pontbriant, d.), dectator (accentuat şi dectâtor ursu, î. L. 54), dectatoriu s. m. - Din lat. dictator, fr. dictateur. DICTATORÂT s. n. (învechit, rar) Dictatură1 (2). Cf. COSTINESCU. - Dictator + suf. -at. DICTATORESC, -EÂSCĂ adj. (în dicţionarele din trecut) Dictatorial (2). Cf. valian, v, polizu, PONTBRIANT, D, DDRF. -PL: dictator eşti. - Şi: (învechit, rar) dictă toresc, -eâscă adj. pontbriant, d. - Dictator + suf. -esc. DICTATOREŞTE adv. (învechit, rar) în felul dictatorului (1), ca dictatorul. Cf pontbriant, d. - Şi: (învechit, rar) dictătoreşte adv. pontbriant, d. - Dictator + suf. -eşte. DICTATORIAL, -Ă adj. 1. Care ţine de dictator (1), specific dictatorului. Cf. i. golescu, c, negulici, PROT. - pop, N. D, COSTINESCU. Putere dictatorială, lm, cf. DDRF. 2. Care ţine de dictator (2), care este impus cu forţa, autoritar; (învechit) dictatoresc, dictatoric. Daca [principele Carol] ieşea din palatul său, trecătorii îşi întorceau capul şi nimeni nu se ascundea ca să-şi exprime opiniunea asupra încercărilor sale dictatoriale, eminescu, O. x, 140. Comisiunea nu se mai ţâne de acele conclusuri dictatoriale, sbiera, f. s. 376, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D, CADE, scriban, D. Ea puse la înjghebarea tragediei un entuziasm demn de o cauză politică, ... Femeie cu ambiţii nemăsurate ... şi cu sentimentul unei înalte aristocraţii dictatoriale, arghezi, s. xi, 29. Regele îi încredinţă [generalului] puteri dictatoriale şi misiunea de a forma guvernul preda, delir. 141, cf DL, dn2. împotriva planurilor dictatoriale ale regelui... s-au ridicat forţe sociale şi politice tot mai largi. MAGAZIN IST. 1967, nr. 7, 64, cf. M. D. ENC. 36 de ani de regim dictatorial scânteia, 1975, nr. 10 335, cf. DEX. Numai falsa ordine e dictatorială, pleşu, m. m. 41. [Preşedintele] ar nutri ambiţii dictatoriale. RL 2005, nr. 4 803. <> (Adverbial) Astfel [prin discuţiile colective] se va contribui şi la evitarea distribuţiilor alcătuite dictatorial de către unii regizori. CONTEMP. 1949, nr. 120, 12/5. - Pronunţat: -ri-al. - PL: dictatoriali, -e. - Din fr. dictatorial. DICTATORIC, -Ă adj. (învechit) Dictatorial (2). Asăminea prosperităţi îngâmfa pe domnitorii Franţiei ... a se amesteca în certe streine cu ton dictatoric. SĂULESCU, HR. I, 17/24. Prin 20 ani ai păcei spori Sparta ... păşi cu ton dictatoric în interesurile celor-lante staturi greceşti, id. ib. ii, 26/26. Generalul, ... 7575 DICTATORIE -999- DICTĂTURĂ învestit cu puterea dictatorică, numai cu focul tunurilor a putut potoli înverşunata revoluţie. LUC. II, 72. -PL: dictator ici, -ce. - Dictator + suf. -ic. DICTATORÍE s. f. (învechit, rar) Dictatură1. Sub numele de imberator se copprindea tododată dictatoria, tribunia norodului, proconsul ... şi când le plăcea şi consuli. Căpăţineanu, M. R. 155/21. La 19 Sila de bunăvoie depusă dictatoria. SĂULESCU, hr. i, 57/8. - PL: dictatorii. - Dictator + suf. -ie. DICTATORIZÁ vb.I.Intranz. (Neobişnuit) A se purta ca un dictator (2). Cf. iordan, l. r. a. 240, sfc iii, 108, IV, 196, 201. -Prez, ind.: dictatorizez. - Dictator + suf. -iza. DICTATIJRĂ1 s. f. 1. Regim politic instaurat de un dictator; exercitare fară limite a puterii absolute de către o persoană sau de către un grup de persoane; durata acestei exercitări. Dentru dictatura lui Cvintu Cincinat, până la acel şliahteciu Marco Marchel au fostu vremile împărăţiei Râmului mai norocite. N. COSTIN, C. 188. Republica romanilor ...au ştiut mesteca la democraţie şi ... dictatura, care este un feliu de monarhie absolută, budai-deleanu, ţ. 382, cf. NEGULICI, stamati, D. Statele militare au fost totdeauna despotice, dictatura şi miseria au fost tovarăşe nedespărţite ale resboaelor. GHICA, c. E. ii, 381, cf. eminescu, O. xiii, 213, tdrg, cade. Au toţi siguranţa că tu [Danton] urmăreşti dictatura, camil petrescu, t. ii, 478. Vom avea prilej să mai numărăm o experienţă jară mult folos la răbojul dictaturilor, sadoveanu, O. xx, 396, cf. scriban, d. A stat şi autorul prezentelor relatări, arestat de dictatură, arghezi, B. 151. Omul de cultură şi creatorul resping, prin însăşi natura lor, ... dictatura şi practica ei violentă. CONSTANTINESCU, S. I, 238. Chiar şi o dictatură are nevoie de sprijinul populaţiei. PREDA, DELIR. 409, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Toate aceste „performanţe ” ale regimului de dictatură nu ar fi fost - posibile jară existenţa aparatului de opresiune. RL 2005, nr. 4 742. [Democraţia] se construieşte de la baza societăţii şi nu este impusă de sus ca o dictatură, adevărul, 2005, nr. 4 801. <> (Cu determinări care indică felul) Acel medic presimţea ce vor păţi oamenii sub dictatura hitleristă. EFTIMIU, N. 121. Regimul de dictatură regală era total compromis. magazin ist. 1968, nr. 4, 85. Cât priveşte sprijinul de mase, atât jascismul cât şi comunismul au jost amplu sprijinite, ca multe alte dictaturi populiste. PATAPIEVICI, C. L. 307. Argentina este scena unui caz de spionaj militar jară precedent, după dictatura militară din 1976-1983. RL 2006, nr. 4 876. (Prin lărgirea sensului) Acuzat de dictatură sindicală ... s-a retras din activitate. RL 2006, nr. 4 816. <> Dictatura proletariatului = concept din filosofía marxistă care preconiza exercitarea puterii de stat de către proletariat, în perioada cuprinsă între revoluţia socialistă şi instaurarea societăţii socialiste. Cf. dl, dm, dex. + Stăpânire (6), dominaţie absolută, supremaţie. [Elisabeta] sjărămă la 1588 puternica jlotă spaniolă ..., prin care victorie oborî dictatura maritimă a Spaniei. SĂULESCU, HR. II, 338/27, cf. NEGULICI, COSTINESCU. Are o atitudine critică jaţă de dictatura economică şi spirituală exercitată în ţara sa de marile trusturi. CONTEMP. 1948, nr. 105, 10/3. Ovid Densusianu avea să se opună ... consecvent şi neşovăitor, sistematic aş spune, încercării de dictatură literară a lui N. Iorga. LL 1973, nr. 4, 710. 2. Demnitatea de dictator (1); timpul cât se exercită această demnitate; (învechit) dictatorie, (învechit, rar) dictatorat. Fantasia ce-i veni [lui Sila] ... d-a se lepăda de dictatură se păru că dă viaţă republicii. CĂPĂŢINEANU, M. R. 99/20, Cf. VALIAN, V, NEGULICI, STAMATI, D, POLIZU, PONTBRIANT, D, LM, COSTINESCU, DDRF, ALEXI, w, resmeriţă, D, şăineanu, D. u. Pentru prima oară termenul de dictatură a jost folosit în societatea sclavagistă romană, unde ... s-a instituit primul dictator. CV 1949, nr. 7, 10, cf. cade, dm. Istoria veche a omenirii cunoaşte despoţiile orientale, ... dictatura cezariană romană. H. DAICOVICIU, D. 105, cf. M. D. ENC, DEX. -PL: dictaturi. - Şi: (învechit, rar) dictă tură s. f. PONTBRIANT, D. - Din lat. dictatura, fr. dictature. DICTATURĂ2 s. f. (învechit, rar) Arhivă, registratură. Petiţiunea sa după citire fu transmisă la dictatură, adecă la archiv. bariţiu, p. a. i, 606. Saşii ... cerură proiectul la dictatură ... pentru ca să-l poată cerne ei între ei şi să-şi formuleze opiniunea. id. ib. II, 147. - PL: dictaturi. - Dicta + suf. -(a)tură. DICTĂŢIE s. f. (învechit, rar) Dictare (1). De mai mare preţuire ar fi dictaţia, de n-am şti din experienţie că printr-însa mult timp să pierde, man. Înv. 44/16, cf. MDA. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dictaţii. - Din lat. dictatio, -onis. DICTĂLUÎ vb. IV. Tr a n z. (învechit) 1. A dicta (1). Dă-mi o scrisoare şi nici că-m aduc aminte de ameţeala ce i-am scris precum iei îmi dictuluia (a. 1800). iorga, A. R. G. 156. Sholarilor le propone sau dictălueşte ca ei la aceastea din scris să răspundă. MAN. ÎNV. 179/7, Cf. MDA. 2. A dicta (2). Mai mult decăt ar dictălui direptatea (a. 1778). iorga, S. d. xii, 94. O vicleană politicească vedeare l-au amăgit pre dânsul [Napoleon] să creadă cum că el în Moscovia va dictălui sau va prescrie pacea, manifest (1813), 11/19. -Prez. ind.: dictăluiesc. - Şi: (învechit, rar) dictelui (povăţ. înv. 40r), dictului vb. IV. - Din fr. dicter (după modelul verbelor formate cu suf. -ăluî). DICTĂTOR s. m. v. dictator. DICTĂTORESC, -EÂSCĂ adj. v. dictatoresc. DICTĂTOREŞTE adv. v. dictatoreşte. DICTĂTURĂ s. f. v. dictatură1. 7585 DICTELUI -1000- DICŢIONAR DICTELUI vb. IV v. dictălui. DICTÉU s. n. (Rar) Dictare (1). Cf. valian, v., pontbriant, d. Ilogismul versului, imagismul excesiv, dicteul anarhic sunt mărturisite de tot mai puţine apariţii, v. rom. octombrie 1975, 3, cf. dex, dn3. F i g. Amintirea nu e pur şi simplu dicteu, ci răsfrângere, oglindă, flacăra, 1977, nr. 43, 17. <> Dicteu muzical = notare a unei melodii după auz. Cf. dex, dn3. - Scris şi: (după fr.) dictée, valian, v. - PL: dicteuri. - Din fr. dictée. DICTON s. n. Expresie, sentinţă (formulată de o personalitate celebră), devenită proverb. V. zică-toare, maximă, aforism. Pentru ca să dau oarecare autoritate ziselor mele, începusem cu un dicton cunoscut, negruzzi, s. i, 263. îi cunosc scriptura şi dictonul favorit, pe care-l spune aşa de des. caragiale, o. i, 71. „Nu voi ca o coală de hârtie să se pună între mine şi poporul meu”, a zis Frédéric Wilhelm IV şi tot acest dicton de tradiţie monarhică [îjl repetă Wilhelm Gloriosul eminescu, O. xil, 26. Mă ţineam de dictonul că acela dă îndoit, carele dă mai curând, sbiera, f. s. 406, cf. alexi, w, ibrăileanu, a. 173, resmeriţă, d, cade. Au acelaşi succes cei influenţi, cari pot practica dictonul „Do ut des”. CAMIL petrescu, u. n. 71, cf. scriban, d. [Delavrancea] ştia numeroase dictoane latineşti, cu care-şi presăra vorbirea. CĂLINESCU, C. O. 239. Particular la Galaction [este] ... readucerea în circuitul beletristicii moderne a frazei, a dictonului, a pasajului luat din vechea literatură sacră, varlaam - sadoveanu, 447. Hatmanul Poloniei vrea să-l momească ... spunându-i, după dictonul latin, că ţara lui este acolo unde se simte bine. IST. LIT. ROM. II, 696. Un dicton popular spune: meseria este brăţară de aur. MAGAZIN IST. 1969, nr. 9, 27. A devenit aproape un dicton afirmaţia că un dicţionar este o operă mereu perfectibilă. CL 1973, 354, cf. M. D. ENC. A greşi este omenesc, sau cel puţin aşa susţine dictonul, contemp. 1975, nr. 1 506, 5/2, cf. dex. Tentaţia acelui dicton „ vivere pericolosamente ” pare a fi ideea călăuzitoare a lumii în care personajul ... se simte ca un peşte-n apă. RL 2005, nr. 4 624. - PL: dictoane. - Din fr. dicton. DICTUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) I. A dicta (1). După obiceiul său, au dictuit însuş un răspuns pre carele dragomanul Porţii l-au cuvântat, ar (1829), 822/32, cf. mda. 2. A dicta (2). Legile soţietăţei au fost dictuite numai de dreptul cuvânt, săulescu, hr. I, 19/20. [Tebanii] cuceriră înfricoşata capitală a Lacedemonei căria dictui condiţii de pace. id. ib. II, 21 HA. - Prez. ind.: dictuiesc. - Dicta + suf. -ui. DICTUÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dictui şi rezultatul ei. Cf. dictui (1). Pe Dumnezeu şi pe cuget mărturisescu: „că aceli lucrări în casa me le-au adus reposatul aga Alecu Roset; m-au pus de am scris după a sa dictuire cu un an şi mai bine înainte morţii (a. 1839). hurmuzaki-s, vi, 144. - V. dictui. DICTUITOR s. m. (învechit, rar) Conducător, îndrumător. Cf. mda. (F i g.) înţălepciunea şi dreptatea sunt dictuitorii hotărârilor sale. buznea, F. 53/25. - PL: dictuitori. - Dictui + suf. -(i)tor. DICTULUÎ vb. IV v. dictălui. DÎCŢIE s. f. Mod de a pronunţa sunetele, silabele sau cuvintele, rostire, pronunţare; fel de a se exprima, de a-şi aşeza cuvintele în frază, elocuţiune. îndoita dicţie este o repetiţie de aceeaşi idee cu alte sonuri sau vorbe. HELIADE, O. îl, 178, cf. I. golescu, C. Dicţie elegantă, cultă, negulici, cf. aristia, plut. Niciodată până atunci nu auzisem o dicţiune mai corectă şi mai plăcută. GHICA, S. 657, cf. PONTBRIANT, D, PROT. - POP, N. D, COSTINESCU. Dicţiunea ... clară, încurcată, confuză, lm. Stilul cel bun consistă mai întâi şi mai ales în a avea ceva de spus: această singură bagatelă lipseşte celor mai mulţi autori ... şi lipsa ei produce dicţiunea lor aşa de rea. CONV. LIT. IV, 370. Pentru a avea cineva cultul frumosului, îi trebuie oareşicare timp, oareşicare dicţiune, o inimă nobilă, macedonski, în plr i, 336, cf. ddrf, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, dm, dex. (Fig.) în huruitul trenului gândurile aveau o dicţiune clară, teodoreanu, m. ii, 215. 4- Arta, talentul de a pronunţa clar şi frumos un text, de a declama versuri (mai ales în teatru şi în oratorie), declamare; disciplină care se ocupă cu aceasta. Tinerii ... aveau să dobândească prin retorică şi logică deprinderea oratorie, adecă stil plăcut şi dicţiune convingătoare, maiorescu, l. 8. O dicţiune monotonă, leşinată, imposibilă, vlahuţă, S. a. ii, 125. Glasul lui ... şi, mai ales, dicţiunea lui atât de clară ... ne-au făcut să auzim ... cea mai onestă şi mai frumoasă interpretare a lui Rigoletto. SĂM. I, 246. Repetiţii se vor ţinea ...cu discuţii asupra textului, cu dicţiuni corecte. LUC. VII, 493. Ce mai dicţie, frate, ce mai gesticulareî agîrbiceanu, A. 340. Lipsit de compoziţie şi de arta exterioară a dicţiunii şi a acţiunii, oratorul îşi însufleţea cursul, lovinescu, s. ii, 23. Caietul de dicţiune mă înfiora adânc, klopştock, F. 108. [Millo] ... preconizează o artă simplă şi o dicţiune naturală. sadoveanu, e. 71, cf. der. O notă bună ...ne şterge de la sine efectul unei notări slabe ...la dicţie. T februarie 1969, 62, cf. M. D. enc. Dicţiunea perfectă şi puterea de sugestie de care dă dovadă actriţa. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 12, cf. DEX. + (învechit, rar) Cuvânt. Dicţiunile construiesc materia sau cuprinsul dicţionarului. LM. + (învechit, rar) Cuvântare. într-o dicţiune lungă, însoţită de multe digresiuni, [Ştefan Horvâth] se încercă a înfrânge tot ce zisese mitropolitul bariţiu, P. A. III, 95. - Pronunţat: -ţi-e. - PL: dicţii. - Şi: dicţiune s. f. - Din lat. dictio, -onis, fr. diction. DICŢIONAR s. n. (Adesea urmat de determinări care indică specificul) Operă lexicografică cuprinzând 7594 DICŢIONAR -1001- DIDACTIC (toate) cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale operelor unui scriitor etc., structurate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) şi explicate în aceeaşi limbă ori traduse într-o limbă străină. V. glosar, lexicon, vocabular. Tâlcuirea aceasta iaste a lui Maienburg, din carele apucă ... Moreari în dicţionarul istoricesc, la numele Gotth. cantemir, hr. 263. Să află vreun om ca să grijască, ... să adune termenii filosofii prin vreun dicţionar. văcărescul, GR. 6/13. Dicţionar iu scris după redecina cuvintelor noastre. IORGOVICI, O. 78/11. Face la grămătici, face la dicsionare, şi ne spune că pardoseala pe rumâneşte se chiamă caldarâm, heliade, O. I, 251. Are gata de a se da la lumină o grămatică şi un dicsioner rumâneşti. CR (1830), 339/1. Această carte este dicţionar de citaţii din deosebite cărţi. ib. (1836), 299V47. Aceea ce faptuieşte mai multe pentru lauda lui este dicţionerul limbei germane, asachi, l. 422/35. E silit în toată viaţa să caute la dicţionar, de nu va şti cel puţin latineşte, dacia lit. 175/27, cf. negulici, polizu. Adunarea tuturor cuvintelor unei limbi la un loc se cheamă dicţionariu ori lessicon. bălăşescu, GR. 4/9, cf. COSTINESCU, lm. Acea lacrimă curată şi pururea caldă pe care nu vei găsi-o în niciun dicţionar din lume. vlahuţă, s. a. ii, 528, cf. ddrf, şăineanu2. Acest dicţionar de etimologii ... n-a putut să aibă mare răspândire. IORGA, C. I. II, 75, cf. tdrg. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine şi un dicţionar portativ, ibrăileanu, a. 8, cf. resmeriţă, d. Cred că [d-ra Roth] împrumutase dintr-un autor englez obiceiul de a spune „ Cu atât mai rău pentru istorie! ” când unul dintre noi îi amintea umil o dată sau un fapt controlabil în cel mai portativ dicţionar. M. eliade, o. I, 90, cf. CADE. In recreaţie scoate ... dicţionarul italienesc şi caietul de cuvinte şi învaţă. E. ionescu, e. 75. Cartea de faţă e un dicţionar de leacuri. VOICULESCU, L. 3. D-l Răzmiriţă publicase o lucrare interesantă de filologie, un dicţionar, sadoveanu, o. xx, 19, cf. scriban, d. Eminescu îşi făcuse un dicţionar de rime. CĂLINESCU, C. O. 53. Uite, am aci cărţi şi dicţionare de tot soiul. CAMIL petrescu, P. 387. Dicţionarul şi gramatica sunt pârghii ale dezvoltării culturii. SCL 1954, 277, cf. DL, DM. Dicţionarele care înregistrează lexicul unor mari scriitori ca Puşkin, Goethe, ... Eminescu sunt lucrări impresionante, coteanu, s. f. ii, 51, cf. M. D. enc, dex. Noul dicţionar acoperă un larg răstimp cronologic. flacăra, 1976, nr. 21, 10. în procesul de valorificare a moştenirii ... tradiţionale din domeniul etnobotanicii, ...o etapă a constituit-o elaborarea ... „Dicţionarului etnobotanic butură, eb. i, 7. Tot ce are mai bun în cele trei-patru rafturi pe care le numeşte bibliotecă sunt cărţile dăruite de mine ...In rest, dicţionare, cărţi de folclor, romane proaste de necitit. CĂRTĂRESCU, N. 74. In orice dicţionar al limbii latine de până la căderea Romei (467 d. Hr.), sub voce „error” pot fi găsite următoarele sensuri: greşeală, nesiguranţă, rătăcire a drumului, înşelătorie etc. patapievici, C. L. 25. Dicţionarul include peste 12 000 termeni medicali veterinari. RL 2005, nr. 4 624. <> (Glumeţ) Zicerea „sjatuire părintească” în dicţionarul cel vechi al poliţiei însemna o bună pălmuire între patru ochi. FILIMON, O. I, 398. - Pronunţat: -ţi-o-. - PI.: dicţionare. - Şi: (învechit) dicţionariu, dicţioner, dicsionâr, dicsioner s. n, (învechit, rar) dicţiunâr (pontbriant, d.) s. m. - Din lat. med. dictionarium, fr. dictionnaire. DICŢIONARÎST, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Autor de dicţionare. Cf. costinescu, mda. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: dicţionarişti, -ste. - Dicţionar + suf. -ist. DICŢIONARIU s. n. v. dicţionar. DICŢIONĂRAŞ s. n. Diminutiv al lui d i c ţ i o n a r; (peiorativ) dicţionar lipsit de valoare. Disionăraş românesc [Titlu], stamati, D. în ţinutul Solnoc-Dobica, populat în majoritate de români, li s-a împărţit comunelor câte-un dicţionăraş româno-maghiar de nume proprii, eminescu, O. xiii, 314, cf. cade, dl, dm, SFCIV, 183, M. d. enc, dex. v ^ -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: dicţionăraşe. - Şi: (învechit) disionăraş s. n. - Dicţionar + suf. -aş. DICŢIONER s. n. v. dicţionar. DICŢIUNĂR s. m. v. dicţionar. DICŢIUNE s. f. v. dicţie. DICULÂ vb. I v. decula. DICUMAROL s. n. Derivat al cumarinei, folosit ca medicament anticoagulant în tratamentul infarctului miocardic, al tromboflebitei etc, cu acţiune antivitami-nică. Cf. LTR2, DER, DC, M. D. ENC. - Din fr. dycumarole. DICUNÎAR, -Ă adj. (învechit) Care cerşeşte. Cf. pascu, s. 393. - PI: dicuniari, -e. - Din ngr. SiaicoviapTiq. DIDĂCTIC, -Ă s. f, adj. 1. S. f. Parte a pedagogiei care se ocupă cu metodele şi principiile predării materiilor de învăţământ şi cu organizarea învăţământului; teorie şi metodologie a învăţământului. Cuprinderea acestor reguli sau theoria învăţăturei se numeşte didactica sau ştiinţa învăţăturei. man. înv. 167/3, cf. I. GOLESCU, C, NEGULICI, COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W, TDRG, RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE, LOVINESCU, C. X, 59. [D-l advocat] ... mi-a arătat că are dorinţă a se ocupa şi cu didactica. CĂLINESCU, I. C. 152, cf. DL, DM. Termenul didactică a fost introdus în prima jumătate a sec. al XVII-lea. der, cf. dn2. V. Săhleanu pune în evidenţă raportul de dependenţă permanentă între teorie şi didactica predării tuturor disciplinelor. LL 1972, nr. 2, 63. Caracterul formativ care o defineşte este altceva decât didactica propriu-zisă sau îndreptarul educaţional, contemp. 1975, nr. 1 508, 4/7, cf. dex. 2. Adj. Care aparţine, care este propriu învăţământului, referitor la învăţământ; care este destinat învăţământului; p. e x t. care instruieşte sau care este 7604 DIDACTIC - 1002- DIDACTICISM destinat să instruiască; care transmite învăţăminte folositoare, cu caracter mai ales moral; (învechit, rar) didacticesc. Scoposul acestei poezii didactice este prin zugrăvele alegorice şi satirice a da învăţătură de moral AR (1829), 192/26. [Stilul sec] abia este de suferit într-o scriere cu totul didactică, heliade, O. II, 22, cf. I. GOLESCU, C. între alte cărţi morale şi didactice ...au colecţii de sentenţe şi de aforismuri. cr (1836), 299741, cf. negulici, stamati, d. Virgil, istoricul didactic şi poetic al vieţei agricole, ... descrie însăşi vieaţa câmpenească. RUSSO, S. 187. Nu putem din destul comemora laudele ce merită scoalele cele adevărat didactice, bălăşescu, GR. XXII/29. Arta muzicală şi dramatică va profita mult de ... operile didactice ieşite din pana acestui compozitor, filimon, o. ii, 162, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Noi tindem la ... nemicirea cărţilor didactice rele şi a numelui de om învăţat pe nedrept căpătat (a. 1881). plr i, 348. Asociaţiunea ... pentru tipăriri de cărţi istorice şi didactice consacra iarăşi o sumă destul de însemnată. ODOBESCU, s. I, 500, cf. ddrf. în vechime, drepturile ... minţei sănătoase erau susţinute parte prin produceri didactice, parte prin elementul satiric. XENOPOL, în plr I, 232. Câţiva profesori secundari şi universitari au fost chemaţi să ia în cercetare manualele didactice, să vadă ce se cuprinde în ele. SÂM. II, 425, cf. ALEXI, w, TDRG. [Cărţile] sunt numai traduceri ori prelucrări cu caracter didactic şi moralizator, densusianu, l. 76. Acesta era vestitul Ilie Mar cu, al căruia cal ... cunoştea geografia amănunţită a muntelui mai bine decât un autor de cărţi didactice. HOGAŞ, DR. I, 149. Creangă a scris aceste istorioare nu ca poet, ci ca pedagog, cu un scop pur didactic. ibrăileanu, S. 151, cf. RESMERIŢĂ, D. Asupra experienţelor mele didactice nu mă voi opri. N-am aflat nimic nou, deşi eram întotdeauna pregătit să ascult glasurile celor pe care îi învăţam. M. eliade, o. i, 104, cf. şăineanu, d. u. [Gospodarii de la Humuleşti] au trimes copiii să înceapă aşa - fară bănci şi fară material didactic, sadoveanu, o. xx, 576, cf. scriban, d. Umorul latin e realist, satiric şi didactic, constan-TlNESCU, S. ii, 365. In terminologia populară a păsărilor ... distingem două perioade: una didactică, veche şi cu multe dibuiri, iar alta de cercetare recentă. BĂCESCU, păs. 12, cf. CĂLINESCU, E. O. I, 64. Sistemul nemos îl împărţim numai în interes didactic în sistem vegetativ, sistem somatic şi sistem senzitiv, danielopolu, f. n. i, 28. Fabrica produce materiale didactice, scânteia, 1952, nr. 2 902. [C. Sandu-Aldea] a reuşit să înalţe şi să dezvolte învăţământul, prin recrutarea celor mai calificate şi mai bine pregătite cadre didactice, agrotehnica, i, 40, cf. DL, DM. Poate că va fi intrat şi o uşoară intenţie didactică în aceste enumerări, varlaam - sadoveanu, 268. Poveştile cu animale au un caracter didactic. IST. LIT. rom. I, 81. [Nicolae Sava Picolo] a devenit „corespondent” ... pentru procurare de cărţi şi material didactic şi pentru recrutarea personalului de specialitate. G. BARBU, A. V. 218, cf. M. D. ENC. Surprinde la un liric ca Blaga ... tonul sfătos, aproape didactic. SIMION, s. R. II, 111, cf. DEX. Manualele didactice nu reuşesc neapărat să impună orice în chip atât de durabil şi de unanim. PALEOLOGU, T. 15. Pentru unul, anii aceia deveneau un simplu episod neîmplinit, dintr-un lung scenariu didactic urmărit în chipuri variate de-a lungul întregii vieţi, liiceanu, J. 108. Avem şcoli cu material didactic foarte vechi. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 822. Pe când era secretar de stat ... a câştigat bani ... şi din activităţi didactice, fiind profesor. RL 2007, nr. 5 228. + Care alcătuieşte manuale. Această din urmă întrebare are înţelesul ei pentru autorii buni didactici din România. EMINESCU, O. IX. 347. Director, administrator, profesor de cele două materii şi autor didactic era acelaşi obscur Velini, călinescu, I. c. 81. + Care activează în învăţământ; care este alcătuit din profesori. Ar trebui ... să întreim personalul didactic secundar. MAIORESCU, D. I, 412. [Nerone Popescu era] veteran al corpului didactic. CARAGIALE, O. II, 127. Corpul didactic era alcătuit mai ales din cărturari de peste munţi. CĂLINESCU, I. C. 67. In cancelarie era strâns întreg corpul didactic al şcolii, preda, m. 298. Dintre cele 3000 de cadre didactice care lucrează în Ilfov, 2000fac zilnic naveta la Bucureşti. RL 2005, nr. 4 777. Proiectul de modificare a Statutului Personalului Didactic, ib. 2007, nr. 5 270. -O- (Adverbial) Strofa finală cuprinde, superstiţios şi didactic, verdictul necredinţei în dragoste. ll 1955, 25. + (Despre poezii) Care are tendinţe didacticiste; p. e x t. formal, arid, sec (II 6). Au şi aceste versuri [ale lui Mumuleanu] un păcat, acela de a fi prea didactice, densusianu, l. 214. Poemul ... se menţine în fapt la un ton didactic uscat în partea descriptivă. CĂLINESCU, i. 294, cf. DM, M. D. ENC, DEX. -PL: didactici, -ce. - Şi: (învechit, rar) didâstic, -ă s. f, adj. pontbriant, d. - Din fr. didactique. DIDACTICAMENTE adv. (învechit, rar) în manieră didactică. Cf. costinescu, mda. - Cf. fr. didactiquement. DIDACTICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Didactic (2). Abstracţie, cuvânt didacticesc, însăm-nează o lucrare a mintei. LEON ASACHI, B. 81/1, cf. mda. Ce este exighimaticesc? Este când grăitoarea faţă a piitului numai singur. Aicea să cuvine ritmul cel didacticesc, istoricesc, iticesc, epigrama, emblema. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 142. - PL: didacticeşti. - Didactic + suf. -esc. DIDACTICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod didactic (2). Cf. pontbriant, d, mda. - Şi: didasticeşte adv. pontbriant, d. - Didactic + suf. -eşte. DIDACTICIÂN s. m. (Rar) Autor de cărţi didactice (2); specialist în didactică (1). Expunerea şi în special prelegerea, atât de condamnată în ultimul timp de unii didacticieni, are încă multe valenţe care-i menţin prestigiul ll 1974, nr. 1, 133, cf. mda. - PL: didacticieni. - Din fr. didacticien. DIDACTICÎSM s. n. Folosirea exagerată a metodelor şi a principiilor didactice; tendinţă de a instrui cu 7609 DIDACTICIST - 1003- DIDASCALIE orice preţ; (rar) didactism. Oricât a căutat să-l ascundă, didacticismul ţâşneşte totuşi pretutindeni, până şi în poezia erotică, lovinescu, S. i, 295. Didacticismul poeziei de-acum trei decenii e tot ce este mai greu de mistuit perpessicius, M. iv, 18. Ibrăileanu fusese criticat adeseori pentru didacticism.^. ROM. septembrie 1954, 183, cf. dl, DM. Titlurile, reprezentând fie abstracţiuni, fie obiecte tehnice, sunt tributare didacticismului veacului, ist. lit. rom. ii, 196, cf. dn2, m. d. enc. Vreau ... să spun, indirect dar foarte tranşant, fară didac-ticisme ..., că e nevoie de altceva, v. ROM. august 1975, 31. Romanul n-o dezvăluie până la capăt ... astfel şi-ar fi asumat riscul alunecării în didacticism, contemp. 1975, nr. 1 509, 3/10, cf. dex. Piesa devine un lung, un prelung interviu ameninţat uneori de didacticism. flacăra, 1977, nr. 5, 16. Didacticismul normelor sale îi anulează demnitatea speculativă, pleşu, M. m. 7. - PL: (rar) didacticisme. - Didactic + suf. -ism. DIDACTICIST, -Ă adj. Care este caracterizat prin didacticism. Poezia ... oboseşte prin tonul ei didacticist. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 393. Un merit deosebit al tinerei scriitoare este acela de a nu fi imprimat lucrărilor sale un supărător caracter didacticist, v. rom. ianuarie 1954, 264. Scrisul lui Vlahuţă slujeşte unei tendinţe moralizatoare, uneori didacticistă. IST. lit. rom. iii, 741, cf. DN2. Li s-a servit o prelegere cu iz didacticist. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 11. Versurile se mulţumesc să sugereze, fară să cadă în explicări didacticiste. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,4/6, cf. dex. - PL: didacticişti, -ste. - Didactic + suf. -ist. DIDACTÎL, -Ă adj. (Despre animale) Cu două degete. Cf. cade, dn3. - PL: didactili, -e. - Din fr. didactyle. DIDACTILÎSM s. n. Anomalie congenitală care se manifestă prin prezenţa a două degete la o mână sau la un picior. Cf. D. med, mda. - Din fi*, didactylisme. DIDACTÎSM s. n. (Rar) Didacticism. învăţătura nu mişca sufletele şi avea întipărirea didactismului închis în şabloane medievale, densusianu, l. 131. Lirismul filozofic ... de multe ori degenerează în didactism cu pretenţioase înşirări de locuri comune, id. ib. 247. Chiar când satira ia forma directă, să nu înţelegem însă cumva că ne găsim în faţa unui pedestru didactism! CONSTANTINESCU, S. I, 86. - Didactfic] + suf. -ism. DIDACTOGENÎE s. f. (Rar) Stare patologică de anxietate, de depresie, întâlnită la unii elevi, ca urmare a metodelor didactice greşite ale educatorilor. Cf. dn3, mda. - Cf. d i d a c t i c (după iatrogenie). DIDÂCTRU s. n. (învechit, în Transilv.) Taxă şcolară. Cf. barcianu, v, lm, gheţie, r. m., alexi, w. Nicăiri nu se plăteşte un didactru aşa de minimal ca la liceul din Blaj. luc. vii, 188. Didactrul ce se plăteşte la şcoalele noastre este un bagatel. ib. - PL: didactre. - Din ngr. SiSocKxpov. DIDAHÎE s. f. (învechit) Predică (1), cazanie. în locul său ...au lăsat diadoh pre nepotu-seu ..., carele nu este mai gios la învăţăturile didahiilor decât un-chiu-seu, răpăosatul Dosithei patriarhul. N. COSTIN, L. 60/5. Didahii [Titlu], antim, O. 1. In zi făcut-au şi didahie foarte frumoasă, întru care ... dat-au tuturor boiarilor şi tuturor supuşilor Măriei Sale învăţătură (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 175/27. Didahii, adecă învăţături pentru creaşterea fiilor la îngropăciunea pruncilor morţi, culease de Petru Maior [Titlu] (a. 1809). GCR li, 201/8. Petru Maior ... au făcut ... folositoare didahii pentru creşterea fiilor, teodorovici, m. 5/9, cf. ddrf, tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, d. u, CADE. Mă întreb câţi dintre ultimii noştri prozatori şi poeţi au ţinut în mână didahiile lui Antim Ivireanu. sadoveanu, o. xx, 610, cf. scriban, d. Se cuvine să amintim însă şi predicile şi didahiile lui Petru Maior, în care îşi expune, în legătură cu diverse probleme religioase, morale, pedagogice, de viaţă cotidiană, credinţa sa. blaga, G. 204. în cadrul reeditării de scrieri vechi româneşti ... se lucrează la o ediţie ştiinţifică a „Didahiilor ” lui Antim Ivireanul. L. ROM. 1953, nr. 4, 15, Cf. DL, DM, DER, M. D. ENC, DEX. ♦ învăţătură, morală (2). L-a mai învăţat Sindipa pe cocon să-şi stăpânească mânia ... aceasta, fiule, este cea mai anevoioasă didahie dintre toate, zicea dascălul, sadoveanu, O. XV, 358, cf. DL, DM, DEX. - Accentuat şi: didâhie (GCR II, 422). - PL: didahii. - Din ngr. 8l8a%ri. DIDÂSCAL, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar la f.) Dascăl (I 1). Aceasta şi altele mai multe zicând cătră fiiul şi ucinicul, părintele şi didascalul. DOSOFTEI, V. S. decembrie 195v/27. A dintru Svinţ Părinţii noştri ş-a toată lumea didascali şi ierarş, Vasilie Marele, Grigorie Bogoslov şi Ioan Zlatoust. id. L. 27/7. Precum să vede, nu ucinică, ce didascală alhimistilor ieste, cărora nici adânc fundul mărei, nici nestrăbătută a pământului grosime ... îi poate opri. cantemir, I. I. I, 60. Nu didascalul, carile în toate dzile în şcoală învaţă, ce cela ce a ucenicilor cu învrednicii şi învăţături împodobeşte viaţa. id. ib. 109. O, boieri şi didascăli, povestescu-vă că în legea veche ce scrie în „Biblie” ... ca la neşte părinţi. C. POP.2 II, 13, cf. COSTINESCU, LM, CADE. Cu ochii plini de rugăminte, [Terţiu] vorbi învăţătorului: - Didascale iubite, dă-mi voie să-i salut şi eu în numele meu! galaction, o. 530, cf. gâldi, m. phan. 172. - PL: didascali, -e. - Din ngr. 8l5aoKaXoq. DIDASCALÎE s. f. 1. (învechit) Ştiinţă (2); învăţătură. Iară Iust ce-i dzâc şi Ioan au fost episcop la Elevteropol, aducând pre toţi la cunoscutul direptăţâi cu cuvântul didăscăliei şi-mvăţăturiei sale. DOSOFTEI, V. s. octombrie 9676 Care puţină sămânţă ai smeriţii meale didăscălii priimind, întru învăţături cu miile 7618 DIDASTIC - 1004 - DIE1 înmulţită au răsărit roadă, cantemir, în bv I, 363, cf. LM, GĂLDI, M. PHAN. 172, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 354. 2. Instrucţiune dată actorilor de către autorul unei opere dramatice greceşti. Cf. dn2, mda. 3. Parte a textului dramatic modem care cuprinde indicaţiile scenice, situată de obicei în paranteză, înaintea replicilor propriu-zise. Cf. dn2, dsl. - PL: didascalii. - Şi: didăscălie s. f. - Din ngr. 5i8aoKCxA,ia, fr. didascalie. DIDÂSTIC, -Ă s. f, adj. v. didactic. DIDASTICEŞTE adv. v. didacticeşte. DIDĂ s. f. v. dadă1. DIDĂSCĂLÎE s. f. v. didascalie. DIDELF, -Ă adj, s. m. 1. Adj. (învechit; despre unele mamifere fosile) Care se caracterizează prin mar-supiu şi prin dimensiuni mai mici decât ale cangurului. Mamiferele din formaţiunile mai vechi, şi anume din retic şi din jurasic, sunt didelfe. contemporanul, iii, 833, cf. mda. 2. S. m. (La pi.) Gen de marsupiale care cuprinde animale carnivore mai mici decât cangurul; (şi la sg.) animal care face parte din acest gen. Cf. cade, dn2, ltr2. - PL: didelfi, -e. - Din fr. didelphe. DIDELFÎE s. f. Malformaţie congenitală a aparatului genital feminin, caracterizată prin existenţa a două vaginuri, a două coluri şi a două utere. Cf. D. med, dn3. - PL: didelfii. - Din fr. didelphie. DIDEŢĂL s. m. v. dediţel. DIDI adj, (Regional) Zăpăcit; uituc (Bonţ -Gherla). Cf. paşca, gl, mda. - Et. nec. DIDÎM s. n. (Chim.; ieşit din uz) Amestec pe bază de praseodim şi neodim, sub formă metalică sau de combinaţii, despre care se credea că ar face parte din familia pământurilor rare. Cf. poni, ch. 29. Minereul său [al Lauthan-ului] conţine un grup de substanţe interesante şi particulare de metale rare ca: didymul, ceriu, cu care contractă o triplă combinaţie. ENC. tehn. i, 405, cf. scriban, d, ltr, dc, ndn. - Scris şi: didym. - Şi: (învechit) didimiu s. n. scriban, d. - Din fr. didyme, engl. didymium. DIDÎMIU s. n. v. didim. DIDIMOC s. m. (Regional) Termen depreciativ pentru un om scund, gras şi lipsit de inteligenţă (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl, mda. - PL: didimoci. - Et. nec. DIDINÂM, -Ă adj. (Despre androceul cu patru stamine libere al unor plante) Care are două stamine mai lungi decât celelalte. Anisostemone ... [au] androceul diandru sau tetrandru didinam. GRECESCU, FL. 16, cf. LTR2. - PL: didinami, -e. - Din fr. didyname. DIDINAMÎE s. f. (Bot.) Nume dat de Linné celei de a 14-a clase a sistemului său, caracterizată prin stamine didiname. Numărul plantelor este aş ea de mare, încât ... s-au alcătuit :sisteme ... Cele 24 clase sunt următoarele: clas[a] XIV didinamie. J. cihac, I. N. 265/1, cf. COSTINESCU, FORM. CUV. I, 139. în privinţa staminelor, trebue să observăm daca fiecare stamine este isolată în stil şi antera sa, sau nu; în casu dintâi, ori că toate staminele au o mărime ecuale, ori că sunt în numer de patru dintre care do[u]ă sunt mari şi do[u]ă mici (didinamia). BARASCH, B. 26. - Din fr. didynamie. DIDINÉLE s. f. pi. (Bot.; regional) Pejmă (1) {Amberboa moschata). Cf. BORZA, D. 43, 229, mda. - Et. nec. DIDFTÉL s. m. v. dediţel. DIDÎU s. m. (Regional) Conducător la jocul căluşarilor; vătaf (5) (Studina - Caracal). Cf. gl. olt, mda. - PL: didii. - Et. nec. DIDRAGMĂ s. f. v. didrahmă. DIDRÂHM s. n. v. didrahmă. DIDRÂHMĂ s. f. (învechit) Monedă de argint sau de aur care avea valoarea de două drahme; p. e x t. dare care se plătea în această monedă. Să apropiară cei ce lua didrahmă cătră Pătru şi-i ziseră, învăţătoriul vostru n-are didrahmă. N. TEST. (1648), 23r/2. Şi luo Avimeleh 1000 de didrahme, oi şi viţei, slugi şi slujnice, şi au dat lui Avraam. biblia (1688), 132/48. Şi aceasta iaste care vor da câţi vor mearge la socotinţă: jumătate de didrahmă, după didrahmul cel sfânt, doaozeci de bani didrahmul, iară jumătate de didrahmă - venitul Domnului, ib. 612/7. Hristos împreună cu Petru didrag-mele plătindu-le [Titlu] (a. 1805). GRECU, P. 160. Furase Ahar o haină pestriţă şi doao sute de didrahme de argint, maior, D. 45/1, cf. lm. - Scris şi: didrachmă. LM. - PL: didrahme. - Şi: didrâhm s. n, didrâgmă s. f. -Din v. sL AHApdXAta. DIDUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A ucide (1) (Someş- Guruslău - Jibou). Cf. mat. dialect, i, 209. Te didui. ib, cf. mda. - Prez. ind.: didui. - Et. nec. DÎE1 s. f. (Bot.; regional) Pepene verde (Citrullus lanatus). Cf. borza, D. 49, mda. 7639 - 1005 - DIECEZĂ -PL: dii. - Din ucr. ahhh. DÎE2 interj, v. di. DIEAFENDIFSÎ vb. IV v. diafendefsi. DIEC s. m. v. diac1. DIECEL s. m. (Regional) Diminutiv al lui d i a c1. 1. Cf. d i a C1 (1). Cf. DDRF, CADE, DL, DM, DEX. Binele meu din fetie Nu-i diac să-l poată scrie, Chiar de-ar fi ceriul hârtie Şi luna un călămar, Sfântul soare-un diecel, Să tot scrie mărunţel! jarnîk -bârseanu, D. 176. Când alea isprăvia Hoţu de diecel pornia; El venea la fereastră, ... De frumos ce era Toată casa lumina. BIBICESCU, P. P. 342. 2. Cf. d i a c1 (2). Cf. ddrf. în locul lui Ierotei diacul, cântă acum un diecel bălan. agÎrbiceanu, p. m. 81, cf. cade, DL, dm, DEX. De a fi cam tinerel [robul], V-aşi da mulţi galbeni pe el, Ca să mi-l fac diecel. Cătană, B. 136. Diecelul cel mai mare Mândru clopot clătinare. VICIU, COL. 73. Mie mămucă, nu-m triabă, Făr’ dieciel ... Că şti bine-a da guriţă, bîrlea, c. p. 289. Eu nu-s cine gândeşti, Că sun ’ prunc de diecel, Blăstămat de tată-meu Să siu seara pă păduri Nouă ai şî nouă luni. T. papahagi, m. 74. Podari, podari, meşter mare, Tocmiţi-vă podurile! Că de când ele-s stricate A picat un diecel folc. transilv. ii, 345. - Pronunţat: di-e-. - PI.: diecei. - Diac1 + suf. -el. DIECESĂ s. f. (Regional) Soţia diacului1 (2). Lăcustă, dă-mi pofta ta, pofta popii, a preotesei, a diacului, adiecesei. candrea, f. 385. - Pronunţat: di-e-. - PL: diecese. - Diac1 + suf. -esă. DIECESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) 1. Care aparţine diacului1 (2), privitor la diac; caracteristic diacului. Cf. drlu, LB. Ocupaţiile dumitale la ţeară sunt mai serioase, sau mai vajnice, cum ai învăţat a zice în dieceasca dumitale limbă, dacia lit. 34/20, cf. iser, PONTBRIANT, D, LM, SFC II, 140. 2. Latinesc. [Cartea ce să cheamă „Catehizmus”] ... care s-au întors din limbă diecească şi slovenească pre limba românească, varlaam, o. 190. Cf. drlu, lb, ISER, LM. -Pronunţat: di-e-. - PL: dieceşti. - Şi: diacesc, -eâscă adj. lm. - Diac1 + suf. -esc. DIECEŞTE adv. (învechit) 1. în felul diecilor1 (2). Cf. ANON. CAR, KLEIN, D, LB, ISER, PONTBRIANT, D, LM, SFC II, 140. 2. în limba latină. Cf. anon. car, lex. mars. 105— 106, KLEIN, D, DRLU, LB, ISER, LM, SFC II, 140, DR. IV, 151. - Pronunţat: di-e-. -Şi: diaceşte adv. lm. - Diac1 + suf. -eşte. DIECEZÂN, -Ă adj. Care aparţine unei dieceze, referitor la dieceză; eparhial, (învechit, rar) diecezanesc. Beserica ispănească se chiverniseşte de 8 arhiepiscopi şi 45 episcopi diecesani. RUS, 1.1, 150/11. Toate fondurile diecesane şi scolastice s-au luat în reviziune nouă. bariţiu, P. A. I, 613. Pe mitropolitul nime îl poate judeca, decât numai doisprezece arhierei diocesani şi titulari din Principate, uricariul, v, 155/29, cf. COSTI-NESCU, LM. Prin înaltul decret din 14 l. c. ... administratorul diecezan, arhimandritul dr. Silvestru Morariu-Andrievici, a fost numit arhiepiscop şi metropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, eminescu, O. xi, 85, cf. gheţie, r. M. Aici aşteaptă învierea morţilor Michail Pavel, ... episcop diecesan greco-catolic din Oradea Mare (a. 1902). iorga, s. D. xvii, 194. Dl episcop Andrei Şaguna au dobândit voia de a aduna ... un sinod diecesan compus din preoţi şi mireni. LUC. II, 91, cf. alexi, w, TDRG. Intre cei trei preoţi începu o convorbire în legătură cu nişte taxe nouă ... pentru fondul diecezan de pensie. AGÎRBICEANU, S. 140, cf. ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, dex, DN3. <> (Substantivat, m.) Se iscase ... între episcop şi diecesani o diferinţă de opiniuni. sbiera, f. s. 222. - Scris şi: diecesan - Pronunţat: di-e-. - PL: diecezani, -e. - Şi: diocezan, -ă adj. - Din fr. diocésain. DIECEZANÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Diecezan. Acest s[fânt] oltariu şi pristol s-au zugrăvit ... în zilele ... episcopului dieţesanesc Alexie Paci (a. 1823). IORGA, S. D. XVII, 160, cf. MDA. -Pronunţat: di-e-. - PL: diecezaneşti. - Şi: dieţe-zanésc, -eâscă (scris şi: dieţesanesc) adj. - Diecezan + suf. -esc. DIECÉZÀ s. f. Unitate ecleziastică administrativă condusă de un episcop sau de un arhiepiscop; eparhie. Iară în bisearica răsăritului au forum şi toate cauzăle la el să încep. Nu mai sunt îndatoriţi ca judecata sa în diezezişul nostru fie îndestulite părţile, fie neîndestulite cu dânsa, să o trimite la scaun. MICU, P. 4/16. Iară la faţa 7 aşa scrie ... din aplicaţia istoricului ... să va vedea cum că predreptul să jeluiaşte a fi fost silit să iasă din dieţeziş, precum prin cuvintele sale arată. maior, RÀSP. 9/23. Aşea feaţele din preoţii de mir a acestui capitulum să fie arhiereului spre lucrul acestui dieţeziş în ceale păstoreşti, bobb, î. 9/23. Prea strălucitul Nestor să trimite dieţezei arădană părinte. suciu, s. 10/10. Voind ...a pune şi a orândui pe papi şi pe episcopi în dieţezuri, ... papa Grigorie ...se opuse. săulescu, hr. I, 115bls/20. Pe unde-i astăzi dieţesul Oradiei Mari, domnea alt ducă românesc, id. ib. 236/9. Norvegia se împarte după chivernisirea besericească în 4 diecese. rus, I. II, 207/5. In multe dieceze se luau chiar şi din legumele cultivate în grădina de la casă. BARIŢIU, P. A. I, 290, cf. COSTINESCU, LM. Pentru a se stabili o pacinică înţelegere între cei doi arhipăstori a unei ş-aceleiaşi ţări, Daniil Kristopulos făgădui în scris prin anume document că nu-şi va permite duşmănii sau uneltiri în contra [lui] Iacint, ... nici va căuta a-l scoate din dieceză, eminescu, o. xiv, 170, cf. ddrf. Diecesa ... nu se mai puse în legătură ierarhică cu diecesele vecine din Ardeal. SBIERA, F. s. 251, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU2. [Episcopul] încuviinţa venirea de clerici schismatici în diocesa sa. IORGA, L. II, 66, cf. TDRG. 7649 DIECI -1006- DIELECTRIC [Fratele mai mare al părintelui] era profesor de teologie şi vicar general al diecezei MOROIANU, S. 149, cf. SCRIBAN, D, DL, DM, DN, M. D. ENC., DEX. Opus Dei a căpătat calitatea de „preoţie particulară”, adică privilegiul de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu indiferent de dioceze. RL 2005, nr. 4 721. Papa [Ioan Paul al II-lea] mai este proprietarul Palatului Laterano (sediul diocezei Romei), ib. nr. 4 580. Un ţăran din acea dieceză, carele avea de a-i comunica o afacere importantă, fu respins în mai multe rânduri. SNOAVA, iii, 324. - Scris şi: diecesă. - Pronunţat: di-e-. - Pl.: dieceze. - Şi: diocézâ (scris şi: diocesă) s. f, (învechit) dieféz (scris şi: dieţes\ dieţ6ziş, dieţăzuş (URSU, î. L. 54), diezéziş s. n, dietézà (pl. şi dieţezuri) s. f. - Din lat. dioecesis, germ. Diözese, fr. diocèse. DIECI vb. IV. Intranz. (învechit) 1. A avea funcţia de diac1 (2); p. e x t. a cânta la biserică ca diac. Cf. lb, ISER, PONTBRIANT, D, LM. 2. A studia (1). Cf. lb, iser, pontbriant, d, lm. - Pronunţat: di-e-. - Prez. ind.: diecesc. - De la diac1. DIECÎE s. f. (învechit) 1. Calitatea de diac1 (2); funcţia pe care o îndeplineşte un diac. Cf. lb, pontbriant, d. 2. Perioadă de studii. Cf. drlu, lb, iser, pontbriant, d. 3. Limba latină. Cf. drlu, lb, iser. - Pronunţat: di-e-. - Pl.: diecii. - Diac1 + suf. -ie. DIECIME s. f. Tagma diecilor1. Nu vezi cum se găteşte Condrat şi cu ai săi, Cum furioşi adună şireata diecime ... Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal? NEGRUZZI, S. II, 214, cf. PONTBRIANT, D, DL, DM. - Pronunţat: di-e-. - Diac1 + suf. -ime. DIECÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a dieci şi rezultatul ei. Cf. iser, pontbriant, d. - Pronunţat: di-e- - Pl.: dieciri. - V. dieci. DIECÎT, -Ă adj. (învechit, rar) învăţat, studiat2 (1). Cf. iser, pontbriant, d. - Pronunţat: di-e-. - Pl.: dieciţi, -te. - V. dieci. DIECÎŢĂ s. f. (Regional) Soţie de diac1 (1, 2). Jupâneasa dieciţă Anastasie s-au răpăusat şi s-au îngropat (a. 1760). iorga, s. d. xvn, 138, cf. klein, d. 334, dl, dm, DEX. Dieciţă nu m-oiface. reteganul, ch. 137. Lelea Oana, dieciţă, era lângă el id. ap. cade. - Pronunţat: di-e-. - Pl.: dieciţe. - Diac1 + suf. -iţă. DIÉCON s. m. v. diacon. DIECONÎ vb. IV v. diaconi. DIECTJŢ s. m. (învechit) Diminutiv al lui diac1 (2). Cf. anon. car, klein, D. 39. Tatăl lui povestea că fiind prunc diecuţ şi tătăl său preot acolo în Săcalu de Margini, au fost cu tatăl său la îngropăciunea zisului vlădică şi numai amândoi l-au prohodit. maior, i.b. 81/3, cf. DR. iv, 151. - Pronunţat: di-e-. - Pl.: diecuţi. - Diac1 + suf. -uţ. DIÉDRU s. n. Figură geometrică formată de două semiplane mărginite de dreapta de intersecţie; porţiune de spaţiu cuprinsă între aceste semiplane. Cf. G. POP, G. 108, LM, ALEXI, w. Două unghiuri ... care au aceeaşi muche, un plan comun şi sunt aşezate de o parte şi de alta a planului comun, se numesc diedre adiacente. MELIK, G. 175, Cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DL, DM. Două diedre adiacente suplementare au unghiurile plane suplementare. GEOM. SP. 50. Dreapta de intersecţie se numeşte muchia diedrului. der, cf. dn3, M. D. ENC, dex. <> (Adjectival; în sintagma) Unghi diedru = unghi format prin intersectarea a două planuri. Să numeşte unghi diedru spaţia (locul) cuprinsă între două planuri care să tae. ASACHI, E. iii, 229/12. Unghiul diedru este spaţiul cuprins între doă plane ce se taie. ORESCU, T. 10/13. Planurile ce formează un unghi diedru se numesc feţe. melik, g. 175. Unghiurile diedre sau poliedre ale unui cristal sunt eşite în afară. PONI, CH. 12, cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. u, CADE, LTR2, DM. Figura formată de două semiplane care au o dreaptă comună şi care sunt limitate, amândouă, de această dreaptă se numeşte unghi diedru. GEOM. SP. 47, cf. DT, DN3, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-e-. - PL: diedre. - Din fr. dièdre. DIEFENDEPSÎRE s. f. (învechit, rar) Apărare, protecţie. Şi tot ceala ce gândeşti, Că aciasta ce zic esti Spre o diefendepsire Ca să mă îndreptezi pre mini (a. 1783). CAT. MAN. ii, 54. -PL:? - Cf. d i e f e n d i p s i. DIEFENDIPSÎ vb. IV v. diafendefsi. DÏEGÉTIC, -Ă adj. (Rar) Narativ. Cf. dn3, dşl. - Pronunţat: di-e-. - PL: diegetici, -ce. - Din fr. diégétique. DIEGÉZÀ s. f. (Rar) Povestire, naraţiune; expunere. Cf. dn3, dşl. - Pronunţat: di-e-. - PL: diegeze. - Din fr. diégèse. DIELCOMÉTRU s. n. Aparat pentru determinarea constantei dielectrice. Cf. ltr2, dtt. - Pronunţat: di-e-. - PL: dielcometre. - Din fr. dielcomètre. DIELÉCTRIC, -Ă adj, s. m. şi (rar) n. 1. Adj. Care izolează din punct de vedere electric; izolator. Cf. DM. Materialele dielectrice folosite curent în tehnică sunt: sticla, mica, parafina, uleiurile minerale, der, m. d. enc, dex, dn3. <> Constantă dielectrică = raportul 7665 DIEMAN - 1007- DIET AN OL AMINĂ dintre capacitatea unui condensator electric care conţine între armături o substanţă izolatoare şi capacitatea aceluiaşi condensator când conţine între armături aer sau vid. Cf. macarovici, CH. 106. Distribuţia liniilor unui câmp depinde de constanta dielectrică a mediului în care e creat câmpul, sanielevici, r. 11, cf. dm, dex. 2. S. m. şi (rar) n. Material izolant din punct de vedere electric şi care se polarizează temporar când este introdus într-un câmp electric. In unele dielectrice ... grupările de sarcini sunt preorientate. sanielevici, R. 11. Izolanţii se mai numesc şi dielectrici. CIŞMAN, fiz. 106, cf. LTR2, DM. Dielectricii formaţi din molecule nepolare nu manifestă influenţă faţă de temperatură. DER, cf. DC, D. MED., M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-e-. - PL: dielectrici, -ce. - Din fr. diélectrique. DIEMÂN s. n. v. diamant. DIEMBRIONÎE s. f. (Med.) Formare sau producere a doi embrioni dintr-un singur ovul. Cf. D. med. - Pronunţat: di-e-. - Cf. embrion. DIÉN s. n. v. dienă. DIENĂ s. f. 1. (Chim.; la plural) Hidrocarburi cu două duble legături în moleculă (carbon-carbon); diolefme. Se cunosc foarte multe sinteze ... în care dienele pot avea ... rolul ...de fllodienă. ltr2, dc, m. d. enc., DN3. -v- Sinteze diene = sinteze de combinaţii mono- şi policiclice rezultând din combinarea unui dien şi a unui compus care conţine o dublă legătură activă, „filodienă”. Cf. ltr2. 2. Fibră textilă obţinută pe cale chimică din polimeri poliamidici, care are aproape aceleaşi caracteristici şi întrebuinţări ca fibra ducilo. Cf. ltr2. - Pronunţat: di-e. - PL: diene. - Şi: dién s. n. ltr2. - Din fr. diène. DIENCEFĂL s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral şi substanţa albă a encefalului. Căile eficiente pleacă din diencefal. danielopolu, f. n. i, 30. Suprimarea excitaţiilor ce se transmit de la diencefal la scoarţa cerebrală favorizează apariţia somnului, v. rom. ianuarie, 1960, 103, cf. der, dn2, d. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-en-. - PL: diencefale. - Din fr. diencéphale. DIENCEFÂLIC, -Ă adj. (Rar) Care ţine de diencefal, relativ la diencefal. Mecanismul intermediar cuprinde centrii vegetativi diencefalici. danielopolu, F.N. I, 35, cf. MDA. -Pronunţat: di-en-. - PL: diencefalici, -ce. - Diencefal + suf. -ic. DIENCEFALÎTĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a dien-cefalului. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-en-. - Pl.: diencefalite. - Din fr. diencéphalite. DIENCEFALOPATÎE s. f. (Med.) Afecţiune a diencefalului. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: di-en-. - PL: diencefalopatii. - Din fr. diencéphalopathie. DIERÉTIC, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre substanţe) Corosiv. Cf. negulici, costinescu. - Pronunţat: di-e-. - PL: dieretici, -ce. - Din fr. diérétique. DIERÉZÀ s. f Disociere a unei silabe în elementele ei componente. Cf. costinescu, lm. Monotonia lui [a versului alexandrin] însă se naşte cu deosebire dintr-o continuă auzibilitate a diairesei. eminescu, O. xiv, 322, cf. ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, DM, DER, M. D. ENC, DEX, DN3. - Pronunţat: di-e-. - PL: diereze. - Şi: (învechit, rar) diarézâ (alexi, w.), diairézâ (scris şi: diairesă) s. f. - Din fr. diérèse. Cf. gr. ô i a i p s o i ç. DÎESEL s. n. (Şi în sintagma motor diesel) Motor cu ardere internă la care combustibilul introdus prin injectare în camera de ardere se autoaprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat de către piston. Ce este? ... Foc jos, la mină; arde garajul dieselelor. DAVIDOGLU, M. 84, cf. DM, DER, M. D. ENC, DEX, DN3. Ultima noutate de la uzina „Timpuri noi”: un motor diesel de 120 cai putere, flacăra, 1976, nr. 2, 15. Locomotivă diesel = locomotivă electrică a cărei sursă de energie este furnizată de un generator de curent pus în funcţiune de un motor diesel. Cf. dn3. Locomotive electrice şi diesel ... asigură o circulaţie cu viteze sporite. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 6. - Pronunţat: dizăl. - PL: diesele. - Din germ. Diesel, fr. diesel. DIETÂL, -Ă adj. Care aparţine unei diete2, referitor la dietă; (învechit, rar) dietalicesc. Aceaia cum se veade cu decretul dietal o au dobândit. MAIOR, I. B. 70/21. Recurgem la mulţimea legilor dietali decretate până la moartea lui M. Apafl. BARIŢIU, P. A. I, 129. Pe 6 februariu se anunţase cu placate şedinţă dietală. id. ib. 587, cf. STAMATI, D. Obiectul conferinţei va fi stabilirea atitudinii alegătorilor români faţă cu alegerile proxime dietale. eminescu, O. XII, 79. Cu ocaziunea seratei literare ... oferte benevole au incurs de la următorii domni ... George Serb, deputat dietal, 100 cor[oane]. LUC. II, 38. în Dieta Transilvaniei, citirea „ Suplicei ” a fost însoţită de huiduielile, ironiile şi protestele pline de indignare ale celor peste 400 de reprezentanţi dietali. BL AGA, G. 127. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietali, -e. - Dietă2 + suf. -al. DIETALICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dietal. Această carte ieste adunarea articulilor dieta-liceşti. AARON, în CONTRIBUŢII, III, 127, cf. MDA. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietaliceşti. - Dietal + suf. -icesc. DIETANOLAMÎNĂ s. f. Substanţă chimică cristalină, obţinută din oxid de etilenă şi amoniac, solubilă în 7679 DIETÂR - 1008- DIETĂ2 apă, alcool şi acetonă, care se foloseşte în cosmetică, în industria textilă şi a pielăriei. Cf. der, m. d. enc. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietanolamine. - Din fr. dietanolamine. DIETÂR, -Ă adj. (învechit) Testamentar. Cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietari, -e. - Şi: dietâriu, -ie adj. pontbriant, d. - Diată + suf. -ar. DIETÂRIU, -IE adj. v. dietâr. DIETÂŞ s.m. (învechit) Testator. Cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietaşi. - Diată + suf. -aş. DIETĂ1 s. f. Regim alimentar special, recomandat de medic în scop terapeutic sau pentru menţinerea sănătăţii; regim (2). Altă mâncare a mânca nici pofta mă îndemna, nici diieta doftoriilor mă lăsa. cantemir, i. 1.1, 210, cf. ipocrat, 1. Şi cel ce pătimeşte durere de umezeală să ţie dietă, adecă cumpătare, meşt. doft. i, 26v, în D. î. lat.-rom. Lăsa pe bolnav la a sa fire şi dietă. IST. AM. 56v/15. Aceasta iaste dieta ... şi buna învăţătură a vieţii ... Iar cumpătarea ... păzeaşte sănătatea cea de mulţi ani a vieţii omului, greceanu, î. 112/7, cf. lb, i. GOLESCU, C. Al doile pont, la care se cuvine a lua sama, este măsurata şi uşoara dietă, manolache drăghici, i. 103/18. Printr-această simplă dietă stomahul se întăreşte. pr. 20/3. Paul Stender ... au avut o dietă vrednică de însămnat, căci el ... bea numai foarte rar. albineţ, m. 54/12. Trebuie ... şi o dietă straşnică. DESCR. aşez. 154/22. Ţinui dieta de mâncare şi băutură. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 147. Vom face toate chipurile ca să păzim, măcar pe vremea epidemiei, o dietă înţăleaptă. C. VÂRNAV, H. 68/16. Locuinţa, căutarea şi dieta sânt elementele ... care înlesnesc vindecarea. FĂTU, D. 117/13, cf. ARISTIA, PLUT, POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, LM. Doctorul porunci să i se puie pleasture cu muştar iu şi să ţie dietă, contemporanul, III, 315, cf. ddrf, şăineanu2. Orăşenii ... întreabă ... cum trebuie să să păstreze cu mâncarea, adecă ce dietă să ţină? BIANU, D. S, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Toţi carnivorii trebue să facă din când în când puţină dietă vegetariană. teodoreanu, m. n5 32. Dieta înseamnă numai anume fel de mâncare şi băutură, de la care bolnavul nu trebue să se abată tot timpul boalei. VOICULESCU, L. 114. Dieta ce-ţi va recomanda-o [d-rul Botez] ... urmeaz-o cu sfinţenie, călinescu, i. c. 217, cf. scriban, d. Lucu aflase chiar de la Ana că Arghir, pretextând o dietă severă, nu consuma serile decât iaurt, vinea, l. ii, 34. în unele boli se prescrie o dietă specială, belea, p. a. 213, cf. der. Pentru lecuirea bolnavului se foloseau cu predilecţie sângerarea, purgaţia şi dieta. G. BARBU, A. V. 39, cf. M. D. ENC, DEX. Tratamentul dermatozelor reclamă o anumită dietă alimentară. FLACĂRA, 1979, nr. 2, 11. Ei reproşau salariile prea mari (deci posibilitatea desfrâului), schimbarea dietei (carne şi grâu în loc de brânză şi secară), obiceiul de a bea ceai, preferinţa pentru „delicatesuri” şi pierderea respectului faţă de clasele de sus. patapievici, C. l. 279. A recurs la o altă metodă, care nu necesită ... o dietă draconică şi o adolescenţă sacrificată. RL 2005, nr. 4 541. Fig. Cel ce voiaşte a să folosi din cetire, trebue neapărat să urmeză dieta aceasta, adecă, după ce va ceti în linişte ...să închiză cartea şi să se întrebe pe sine ce au cetit (a. 1824). bv iii, 441. Ce dietă să impunem spiritului nostru? LUC. II, 323. Să vă primesc, să vă ascult, reţinut, neînţeles, era pentru mine strict necesar, ca o gravă dietă sufletească, camil petrescu, p. 379. - Scris şi: diieta. - Pronunţat: di-e-. - PL: diete. - Din ngr. Siaixa, lat. diaeta. DIETĂ2 s. f. Adunare legislativă (în feudalism şi în unele state modeme); p . e x t. adunare reprezentativă cu caracter politic. Cf. gheografie, 125r, ap. ursu, î. l. 54. Fiind chemată dă Ieşi păntru obicinuitul ajutor ce dă ... la dietă în vremea ce fac alegere dă Craiu. VĂCĂRESCUL, î. 78r, ap. URSU, î. l. 54. Palatinaturile crăieşti cere să să facă o dietă. ist. CAROL, XII, 31724. Dietile (au sfaturile) ce să fac, pentru trebile ţării, întră şi din feţile cele mai de gios. amfilohie, g. 80/8. Nicăiri nu se află români să fl fost anume chiemaţi la svaturile ceale de obşte ale ţărei, adecă la Dietă. MAIOR, IST. 109/7, cf. I. GOLESCU, C. Ioan Corvinul ... [î]l întovărăşi la Dieta ţării ce se deschise la Pesta. F. AARON, I. I, 104/13. La 1568 în Dieta de Dublin se sanţioană împreunarea Litvaniei pe pururea cu a Poloniei. SĂULESCU, HR. II, 342/12, cf. VALIAN, v. Adunarea înjaţuitorilor poporului ... se numeşte: în Britania Parlament, ... în Ungaria şi Transilvania Dietă. RUS, I. I, 74/18. Câteva zile după aceia adunându-se acolo şi deputaţii ţerii, convocaţi pentru deschiderea Dietii, Michai trămise de adduse şi trupul lui Baltazar Bathorl BĂLCESCU, M. V. 395, cf. NEGULICI. Dieta deveni un aparat, o machină care face pe voia câtorva magnaţi, care ştiu să stoarcă voturile prin frică. BARIŢIU, P. A. I, 12, cf. STAMATI, D, POLIZU. Acest pod s-a făcut după votul Dietei hungarice, ca să pună Pesta în comunicaţie cu Buda. filimon, o. II, 37, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, EMINESCU, O. IX, 214. Voievodul Dausa unise 5 comitate de dincoace de Tisa şi le cârmuea prin ajutoriul unei diete. CONTEMPORANUL, Vll2, 183, cf. DDRF. Aceste pricini vor fi fost încuviinţate de Dieta polonă şi de Divanul Munteniei. XENOPOL, I. R. iii, 119. Pre când în Consiliul imperial se desvoltau treburile destul de bine ... nu tot aşa se petreceau lucrurile prin dietele s[au] camerele legislative provin-ţiale. sbiera, f. s. 214, cf. alexi, w, şăineanu, d. u, CADE. Deputaţi români naţionalişti nu aveam atunci în Dieta Ungariei, moroianu, s. 160. Dieta n-a încetat de-a protesta împotriva protejării cămătarilor, oţetea, R. 313. Se propuse şi numirea lui Ion Maiorescu la Franckfurt, unde era Dieta Imperiului German. CAMIL PETRESCU, O. II, 312. Ajuns membru al Dietei ... Micu participă la şedinţe ca exponent al tuturor românilor. IST. LIT. ROM. I, 553. Românii, deşi alcătuiau majoritatea populaţiei din Transilvania, nu erau reprezentaţi în diete. DER II, 104. Au înaintat Dietei clujene o recla-maţie. magazin ist. 1967, nr. 9, 90, cf. dex. + (Regional) Guvern (Boiu Mare - Baia Mare), alr sn iii h 889/272. 7684 DIETETIC - 1009- DIEZ -Pronunţat: di-e-. - PL: diete. - Gen.-dat. şi: (învechit) dietii. - Din lat. med. dieta, fr. diète. DIETÉTIC, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care ţine de dietă1, referitor la dietă, pe bază de dietă; (învechit, rar) dieteticesc, dieticesc. încăt e pentru regulele dietetice, adecă ale traiului ... cele următoare se cade a se ţinea. ÎNVĂŢĂTURĂ, 123/4, cf. I. GOLESCU, C. Vom însămna ... cele mai de căpitenie regule dietetice în privirea mâncării şi a băuturii, albineţ, m. 111/22. Apa rece este de foarte mare preţ ca mijloc dietetic. DESCR. aşez. 74/17. [Gazeta] va cuprinde ... şi învăţături dietetice de o soţietate de doctori moldo-români (a. 1850). plri, 31, cf. NEGULici. Duşa de ploae mică, prin a ei recoritoare şi liniştitoare înriurire ca mijloc dietetic, este potrivită ... pentru copii, fătu, d. 34/24, cf. polizu, mat. medic. 12, COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. Ideea de restricţie temporară [de mâncare], economică ori dietetică, îi este inconceptibilă [lui nea Vasile]. CĂLINESCU, C. O. 68. în cadrul cantinelor din întreprinderi şi instituţii funcţionează şi cantine dietetice (de regim). SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 799. Prin tratament dietetic înţelegem tratamentul bolii prin regim alimentar, belea, p. a. 238, cf. M. D. ENC. Fabricarea produselor dietetice cu un procent scăzut de grăsimi a luat un avânt continuu, flacăra, 1975, nr. 40, 15. Laptele poate deveni un aliment anti-colesterol prin supunerea vacilor la un regim dietetic special. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 5/5, cf. dex, dn3. Ca tratament [împotriva varicelor] se poate urma un regim dietetic bogat în fructe şi legume, rl 2005, nr. 4 599. 2. S. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul regimurilor alimentare. Cu o dietetică şi cu o macro-viotică, din ale cărora necăutare şi nepăzite orânduieli ...să pricinuesc ... boale. episcupescu, a. 14/9, cf. I. GOLESCU, C. Greşeli arătate în unele cărţi de dietetică, atingătoare de căutarea părţilor bolnave ... rămân îndestul de cuprinzătoare, albineţ, m. 48/12. [Medicina] are şi alt scop ... de a feri pe om de boale, şi care îl împlineşte prin ramul ei, numit dietetică, c. VÂRNAV, H. 64/1, cf. NEGULICI, POLIZU, COSTINESCU, lm, ALEXI; w., TDRG, şăineanu, D. u. Pentru a înţelege scopul dieteticei ... vom vorbi pe scurt şi despre nutriţie, belea, p. a. 234. Partea care se ocupă cu întocmirea unei alimentaţii potrivite ... se numeşte dietetică, id. ib, cf. der, dex, dn3. -Pronunţat: di-e-. - PL: dietetici, -ce. - Gen.-dat.: dieteticei. - Din fr. diététique. DIETETICÉSC, -EĂSCĂ adj. (învechit, rar) Dietetic (1). Văzând cu totul neştiinţa a moaşilor patriei noastre, am alcătuit această dieteticească carte, pentru partea flmeiască (a. 1827). BVIU, 529, cf. MDA. -Pronunţat: di-e-. - PL: dieteticeşti. - Dietetic + suf. -esc. DIETETICIÀN, -Ă s. m. şi f. Specialist în dietetică; (învechit, rar) dietetist. Cf. dex, mda. <> (Adjectival) [Cantinele dietetice] sunt supravegheate de surori dieteticiene. BELEA, P. A. 254. -Pronunţat: di-e-. - PL: dieteticieni, -e. - Din fr. diététicien. DIETETÎST, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Diete-tician. Cf. NEGULici, mda. - Pronunţat: di-e-. - PL: dietetişti, -ste. - Din fr. diététiste. DIETICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dietetic (1). Rânduiele dieticeşti şi doctor eşti. scavinski, m. 9676, cf. mda. -Pronunţat: di-e-. - PL: dieticeşti. - Dietă1 + suf. -icesc. DIETÎNĂ s. f. (învechit) Adunare a deputaţilor dintr-o provincie a vechiului regat polonez. El ... trămise o scrisoare, în numele acestor dietine adunate. BĂLCESCU, M. V. 207, cf. CADE, DM. -Pronunţat: di-e-. - PL: dietine. - Din fr. diétine. DIEJÉZ s. n. v. dieceză. DIEJEZANÉSC, -EÂSCĂ adj. v. diecezanesc. DIEJÉZÂ s. f. v. dieceză. DIEJÉZ^ s. n. v. dieceză. DIEJÉZl^ s. n. v. dieceză. DIÉVER s. m. v. dever1. DIEVOLÉSC, -EÂSCĂ adj. v. diavolesc. DIEVOLÎE s. f. v. diavolie. DIEVOLOÂICĂ s. f. v. diavoloaică. DIÉZ s. m. Semn muzical convenţional care, pus înaintea unei note sau la începutul portativului, marchează ridicarea înălţimii tonalităţii (sau a notelor de pe portativ) cu un semiton; interval de un semiton cu care se ridică o notă muzicală sau un şir de note. Primul [ton] se poate asemăna cu diezurile, şi al doilea ...cu bemol, heliade, O. II, 374. Această notă la numele ei lipeşte şi numele de diez. vahmann, m. 6/4. La început nu va avea altă treabă decât a cunoaşte ... gama, notele, cheile, diezele. brezoianu, î. 158/4. Diesul ... este în contra ifesului. pann, g. m. 30/5, cf. PONTBRIANT, D, costinescu, lm. Gammele cu diez şi bemol au acelaşi germine pe gamma diatonică. CONTEMPORANUL, III, 936. Zicem atunce că am râdicat nota fa cu un diez. PONI, F. 325, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Se-n-cruntă şi se zbate şi-i furibund maestrul, Vai, ce păţesc acum bemolii şi diezii! ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 44, cf. resmeriţă, D, cade. Cine-aruncă pe fereastră note vagi Desperecheate, Dintr-o veche melodie, Care urcă Şi coboară ...Pe diezi de serpentine. MINULESCU, VERS. 284, cf. SCRIBAN, D. In flecare din cele 7 intervale ale unei game majore sau minore trebuesc interpolate câte un diez şi bemol al notelor vecine, marian - ţiţeica, 7700 DIEZA - 1010 - DIFEREND Fiz. II, 62. Intârziau pe lunecuşul lor câte un diez, câte un bemol, de-a lungul unei melodii liniare, vinea, l. I, 72, cf. DL, M. D. ENC, dex. în lucrare sol apare de foarte puţine ori instabil, şi numai cu diez. M 1975, nr. 1, 12. + (Adjectival; despre note muzicale) Care este ridicat cu un semiton. Dacă nota „ do ” are înaintea sa #, se zice do diez. vahmann, m. 6/5. Se sublinia nu ştiu ce pasaj în fa diez. sadoveanu, o. xx, 34, cf. dl, DM. Completându-l în mod firesc cu mi diez, observăm din nou relaţia de terţă între cele două transpoziţii. M 1965, nr. 4, 18. Primele sunete ale trioului sunt: do diez, sol, re. ib, cf. dex, dn3. - Scris şi: dies. - Pl.: diezi şi (învechit, n.) diezuri, dieze. - Din fr. dièse. DIEZÂ vb. I. Tranz. (Complementul indică note muzicale) A marca cu diez; a ridica cu un semiton. Cf. cade. Pentru a anula un d[iez], se pune notei ce a fost diezată un becar. cerne, d. M, cf. SCRIBAN, D. - Pronunţat: di-e-. - Prez. ind.: diezez. - Din fr. diéser. DIEZÂT, -Ă adj. (Despre note muzicale) Care este marcat cu un diez; care este ridicat cu un semiton. Cf. dn3, mda. + (Fon.; despre sunete) Care are o tonalitate mai înaltă decât sunetul fundamental de care se leagă. Uniformizarea ...se constată în româna actuală între un sunet palatal sau diezat şi vocalele „i”, „e”. CL 1957, 98. Prin consoană „diezată” ... înţelegem o consoană care posedă un timbru fonologie propriu palatal, fdi, 53, cf. dn2. -Pronunţat: di-e-. -Pl.: diezaţi, -te. - V. dieza. DIEZÉZI^ s. n. v. dieceză. DIFAIMĂTORIU, -IE adj. v. defăimător. DIFAMÂ vb. I = defăima. Cf. negulici, lm, ALEXI, W. DIFAMANT, -Ă adj. v. defăimant. DIFAMÂT, -Ă adj. v. defăimat. DIFAMATÔRIU, -IE adj. v. defăimător. DIFAMÂŢIE s. f. v. defăimaţie. DIFĂMAŢIUNE s. f. v. defăimaţie. DIFÂN s. n. v. tifan. DIFAZAT, -A adj. (Despre circuite, maşini etc. electrice) Care prezintă două faze. Cf. dex, dn3. - PL: difazaţi, -te. - Din fr. diphasé. DIFĂIMA vb. I v. defăima. DIFĂIMÂRE s. f. v. defăimare. DIFENÎL s. m. (Chim.) Derivat al benzenului, care se prezintă sub formă de cristale insolubile în apă, folosit în industria hârtiei sau ca intermediar în sinteze organice; bifenil. Cf. macarovici, ch. 463, LTR2, DC. - Din fr. diphenyle. DIFENILOXÎD s. m. Eter aromatic cu bună stabilitate termică, folosit în amestec cu difenilul ca agent purtător de căldură. Cf. ltr2, der. - Difenil + oxid. DIFENSÎV, -Ă adj. v. defensiv. DIFERĂ vb. I v. diferi. DIFERE vb. III v. diferi. DIFEREMÂNT subst. (învechit, rar) Deosebire. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 66, MDA. - Din it. differimento. DIFEREMÎNTE adv. (învechit, rar) în mod diferit (I). Cf. SFC ii, 188, 192, MDA. - Din fr. differement. DIFEREND s. n. Deosebire, nepotrivire de păreri între două sau mai multe persoane, p. e x t. între două sau mai multe state; conflict, dezacord (1), neînţelegere. Papa ... încheie propuind arbitragiul său pentru diferendele dintre regele Poloniei şi cumnatul său. BĂLCESCU, M. v. 217. Ţinură conferenţe ... asupra diverselor diferenţe cu capii partidelor, bariţiu, p. a. iii, 392. Cineva să-şi deschiză bine ochii când are deferenţie cu vreun om p-acolo, când călătoreşte şi, mai cu seamă, având bani asupră-i. pelimon, i. 222/5, cf. costinescu. Guvernul conservator nu lucrează aşa ... pentru a aplana nişte anume diferende. MAIORESCU, D. IV, 91. Mai multe tratări s-au urmat între reprezentanţii Consiliului comunal ieşean şi guvern pentru a pune capăt diferendului, eminescu, O. xii, 200, cf. alexi, w, şăineanu2, tdrg. în acelaşi timp diferendul provoacă nedumerire în opinia publică. REBREANU, P. S. 176. Diferendele importante dintre oameni sunt pentru mâncare, ibrăileanu, s. 312, cf. resmeriţă, d. De aci înainte, diferendele între aceşti voevozi şi regii Ungariei nu se vor mai ivi decât pentru cetatea Severinului. BUL. COM. ist. v, 63, cf. CADE. [Delegatul maghiar] este foarte dornic să înceapă tratativele ...cu privire la cele două puncte esenţiale ale diferendului. TITULESCU, D. 115. [Magistraţii sunt] chemaţi să cumpănească şi să dezlege, jară prihană, diferendele semenilor lor. COCEA, s. ii, 293, cf. scriban, D. Diferendele şi dispre-ţurile reciproce fură amânate dintr-un sentiment de solidaritate de clasă. CĂLINESCU, S. 507. Toate diferendele internaţionale pot şi trebuie să fie rezolvate pe calea tratativelor paşnice. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 688. Caragiale s-a mărginit ...să arbitreze unele diferende interne. CONSTANTINESCU, S. II, 81, cf. DN2, M. D. ENC. Soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor între state. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316, cf. DEX. Compromisul este opusul procesului în justiţie, ca modalitate tranzacţională 7722 DIFERENDĂ -1011- DIFERENŢĂ1 de a lichida un diferend, patapievici, c. L. 17. Va fi discutat diferendul transnistrean. rl 2005, nr. 4 594. Deputatul ... a reuşit să treacă peste diferendele cu liberalii. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834. -PL: diferende. - Şi: (învechit) diferenţă, defe-réntie s. f, diferént s. n, diferéndâ (costinescu) s. f. - Din fr. différend, germ. Differenz. DIFERENDĂ s. f. v. diferend. DIFERÉNT1, -Ă adj. (învechit) Diferit (1). Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 66, NEGULICI, POLIZU, PROT. -POP, N. D, COSTINESCU, LM, ALEXI, W. Muzica ... orientală are mai multe moduri cu totul diferente de cele uzate în cea europeană, filimon, O. II, 44, cf. IORDAN, L. R. A. 478. - PL: diferenţi, -te. - Din fr. différent. DIFERENT2 s. n. v. diferend. DIFERENŢĂ1 s. f. 1. (Mat.) Rezultatul unei scăderi matematice; rest (7), rămăşiţă1 (5), (învechit) restanţă (3). Pentru a găsi douo numere a cărora sumă să fie 62, iar diferenţia, 14, fie cel mai mic număr ... z. AAT 573. Diferenţa a două arcuri, geometria, a. m. 185r/3. Eşitul 4 se numeşte rămăşiţă sau diferenţă. HELIADE, A. 3/5. A - B reprezentează diferenţa lor sau ceia ce rămâne scăzând B din A. poenaru, G. 6/16. Rezultatul subtragerii să cheamă rămăşiţa sau diferenţia (deosăbirea). asachi, e. i, 17/12, cf. 99/12. Să se adaoge la diferenţa 663 clasa a trea 417. poenaru, e. a. 157/3. Rezultatul scăderii a două numere ... se şi numeşte rămăşiţă, covârşire sau diferenţă. G. POP, E. 6/23. Când diferinţa între doă numere ... este aceeaşi cu a altor doă numere ... aceste patru câtimi fac o ekuidiferinţă. id. ib. 131/8, cf. COSTINESCU. Sustracţiunea ... are de scop, fiind dată suma a două cuantităţi şi una din ele, a găsi pe ceilaltă, căreia se dă nume de rest sau diferenţă, culianu, A. 15, cf. şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, LTR2, M. D. ENC, DEX. -O (Prin lărgirea sensului) Această diferenţă [de bani] să se ţină în seamă pentru cheltuielile spitalelor (a. Î 809). DOC. EC. 84. Diferinţa între preţul marfelor scoase şi aduse, se zice cumpăna sau bilanţa de neguţătorie. RUS, 1.1, 64/26. Mai sus creşte mărimea frigului, diferinţa între zilele mai lungi şi mai scurte, id. ib. II, 197/27. Media 9 şi fracţiunea 99 ... şi pentru atâta diferenţă, nici în anul ăsta, Artur să nu ia premiul întâi? CARAGIALE, O. I, 115. O diferenţă de douăzeci de ani între doi oameni exclude apelativul „prieten”. IBRĂILEANU, A. 195 .De unde diferenţa? Din buzunarul arendaşului sau din mizeria ţăranului? REBREANU, R. I, 37. [Trei cavaleri supremi] acopereau din propria lor pungă diferenţa de cheltuieli, eftimiu, n. 164. Este între noi şi o diferenţă de vârstă. SADOVEANU, O. XX, 236. Preparaţiile radioactive au o temperatură superioară celei ambiante, diferenţa de temperatură putând atinge câteva grade. SANIELEVICI, R. 28. Se constată diferenţe mari între temperaturile minime de încolţire ale seminţelor principalelor plante cultivate. AGROTEHNICA, I, 96, cf. URSU, î. L. 286. Merita să învingă la o diferenţă de cel puţin 3-4 goluri. FLACĂRA, 1976, nr. 21, 21. 300 de elevi ... vor putea lua un set calculator Coral Premium cu procesor Intel şi monitor de 17, fară să plătească diferenţa de preţ. RL 2005, nr. 4 631. Controlul asupra unei averi este declanşat... numai dacă se constată o diferenţă de 10% între averea existentă şi veniturile declarate, ib. 2007, nr. 5 222. •O (Geogr.; în sintagma) Diferenţă de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. Lipseşte însă diferenţa de nivel, perspectivele de munte şi mare. RALEA, o. 22. Linii de cale ferată suprapuse pe poduri, pe diferenţe de niveluri, id. ib. 77. Diferenţa de nivel se va compensa, belea, P. A. 68, cf. dl, dm, dex. + (La bursă sau la jocurile de noroc) Oscilaţie (2), fluctuaţie. Jocul ...cu diferenţe zilnice de câte două şi trei sute de napoleoni, îi lua prea mult timpul, macedonski, o. iii, 81, cf. DL, dm. + (Nav.) Una dintre mărimile prin care se determină înclinarea longitudinală a unei nave. Cf. LTR2, MDA. 2. Ansamblu de trăsături, de caracteristici, de particularităţi etc. care fac, prin comparaţie, să se deosebească un lucru de altul, o fiinţă de alta etc.; lipsă de asemănare, nepotrivire, deosebire (2), (învechit şi popular) osebire (2), (învechit) osebiciune (2). Dară cunoscut-ai câtă diferenţie (dessămănare) iaste de la lumina ceastă lumască până la cea cerească? dosoftei, v. s. martie 474. Câtă diferinţă, adecă deosebire e întră viia cea întru acestu chip păruită şi întru aceea în care fieştecare mlădiţă au luat îndreptare neoablă. Înv. vin. 26/3. „Di” însemnează despărţire sau depărtare, ... ferinţă, differinţă. HELIADE, paralelism, I, 58/5-6, cf. NEGULici. Soliman pune între dânşii o crudă differinţă. PÂCLEANU, i. 179/13, cf. STAMATI, d. Ce diferinţă este între o clasă şi o familie? barasch, I. N. 9/15, cf. polizu. Prosodia şi poesia au diferinţă mare între sine. bălăşescu, GR. 193/14. Oamenii noştri ... nu au ştiut să ţie seama de diferinţa ce există între mersul acestor două elemente [economie şi politică]. GHICA, C. E. îl, 372. D-aci vine diferinţa între şcoala antică şi modernă. FILIMON, O. II, 353, cf. PONTBRIANT, d. [Aceste elemente] formează în fiece popor acele diferinţi radicale atât de greu de definit, însă existente. CONV. LIT. II, 197. Care e meritul lui Costin ca om de ştiinţă? înţeles-a el diferenţa între cronică şi istorie? MAIORESCU, CRITICE, 183. Ce diferenţă este între un amator şi un artist? caragiale, O. iii, 106, cf. ddrf. Se iscase ... între episcop şi diecesani o diferinţă de opiniuni. sbiera, f. s. 222, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU, D. u, CADE. Diferenţa dintre statele mari şi mici n-a întârziat însă a reapărea. TITULESCU, D. 143. Ce diferenţă mai era între el şi între un cabotin? C. PETRESCU, C. V. 72. Să nu crezi că între pictură şi poezie este o diferenţă esenţială. E. IONESCU, E. 138. Este, desigur, şi o caracteristică a sculpturii, care o diferenţiază esenţial de pictură, diferenţă care nu este numai de ordin tehnic, ci şi de structură internă. CIORAN, R. 33. Aşa explică Philippide diferenţele dialectale vădite până astăzi, sadoveanu, o. xx, 383. Diferenţa între animal şi plantă e că cel dintâi se poate deplasa ca să-şi adune mijloacele de existenţă, ralea, S. T. III, 45. Pentru a face diferenţa între aceste fenomene, nu avem decât un singur criteriu. DANIELOPOLU, F. N. I, 7726 DIFERENŢĂ2 -1012- DIFERENŢIA 38, cf. DL, DM. Putea să facă diferenţa dintre culoarea proaspătă, sălbatecă a pomilor ... şi cerul palid. barbu, ş. N. 137. Diferenţa de clasă şi noţiunea ei sunt foarte accentuate în basm. ist. lit. rom. i, 225. Inexplicabilă rămâne ... diferenţa în modul de ardere a morţilor. H. DAICOVICIU, D. 49. Diferenţa calitativă între consonanţă şi disonanţă. M 1974, nr. 12, 16, cf. dex. Pe baza informaţiilor pe care le-am avut nu am sesizat nicio diferenţă semantică între „spăcel” şi „spătoi”, ci doar preferinţa vorbitorilor pentru un termen sau altul. Z. MIHAIL, T. P. 56, cf. D. î. lat.-rom. Diferenţa dintre cele două accepţiuni ale clipei e diferenţa ... între „nune stans” ... şi „nune fluens”. pleşu, m. m. 62. Diferenţa era numai la croit, pavel, s. E. 148. Nu ştiam diferenţa dintre parfumurile amare şi cele dulci. CĂRTĂRESCU, n. 102. în Banat diferenţele culturale sau religioase nu au reprezentat niciodată un motiv de discordie. RL 2005, nr. 4 603. O Diferenţă specifică = trăsătură caracteristică a unei noţiuni, care o deosebeşte de celelalte noţiuni cuprinse în genul ei proxim. Notele, prin care noţiunile coordinate se deosebesc unele de altele, se numesc diferenţele specifice. MAIORESCU, L. 120. Nevoia cuvântului expresiv ... e una din problemele cele mai curioase ce mi se pun: pe de o parte, ea nu aparţine exclusiv fondului latin, iar pe de alta, nu se văd raţiunile istorice care ar preface-o într-o diferenţă specifică. LOVINESCU, C. IV, 59. Genul [proxim] ne uneşte, iar diferenţa specifică ne deosebeşte, fără să ne despartă, beniuc, m. c. i, 97, cf. dm, dn2, der. O definiţie de structură ni se propune totuşi, pe bază de diferenţe specifice, v. rom. februarie 1975, 49, cf. dex, D. FIL. Şi atunci unde este diferenţa specifică? patapievici, C. L. 14. (Adesea eliptic) Examen de diferenţă = probă examinatorie pe care o efectuează şcolarii, studenţii etc, în cazul unui transfer de la o unitate de învăţământ la alta cu profil diferit. Am dat examen de diferenţă la Liceul de construcţii, flacăra, 1975, nr. 44,11, cf. mda. o c. adv. (învechit) în diferenţă de ... = spre deosebire de..., v. deosebire (2). Diminutivele româneşti, în diferenţă de cele franceze şi germane, au nefasta proprietate de a cuprinde în terminaţiunea lor silaba intonată, maiorescu, în conv. lit. i, 65, cf. mda. - Pl.: diferenţe. - Şi: (învechit) diferenţie, diferinţă (scris şi: (după fr, lat.) differinţă; pl. şi diferinţî) s. f. - Din lat. differentia, fr. différence. DIFERENŢĂ2 s. f. v. diferend. DIFERENŢIÂ vb. I. T r a n z. I. (Complementul indică două sau mai multe fiinţe, obiecte, noţiuni etc.) A delimita caracterele specifice spre a stabili deosebirile, a marca (3), a face să apară diferenţele (2); a deosebi (2), (învechit şi popular) a osebi2 (2). La animalele carile constau din o celulă, e materia deja deferinţată. conv. lit. iii, 152. Precizia cere ... ca noţiunea să se deosebească, înnăuntrul genului celui mai apropiat, de celelalte noţiuni coordinate, arătân-du-i-se notele care o diferenţiază. MAIORESCU, L. 125, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Studiul amănunţit al notelor caracteristice, diferenţîind fenomenul de toate celelalte fenomene asemănătoare, îi înlesneşte cunoştinţa din punctul de vedere logic, petică, O. 467. Este, desigur, aici şi o caracteristică a sculpturii, care o diferenţiază esenţial de pictură, diferenţă care nu este numai de ordin tehnic, ci şi de structură internă. CIORAN, R. 33, cf. SCRIBAN, D. Ceea ce diferenţiază Evul Mediu de Renaştere nu e atât noutatea problemelor, cât a soluţiilor care se dau. oţetea, r. 329. Impresionismul ... diferenţiază ... năzuinţele inerente naturalismului. BLAGA, Z. 111. înaintăm în cunoaşterea lui Hugo atunci când ajungem a-l diferenţia lingvistic şi stilistic de Corneille şi Racine. L. rom. 1959, nr. 3, 28. Obştea, fiind o comunitate închisă de muncă, nu-şi mai are rostul într-o societate în care munca individuală este diferenţiată, panaitescu, O. Ţ. 235. Din pricină că ambele flagele ... prezentau unele simptome asemănătoare, ele nu erau diferenţiate. G. barbu, a. v. 24. Nu a pus niciodată accentul pe ceea ce diferenţiază în timp şi în spaţiu comunitatea neo-latină. LL 1973, nr. 4, 721. Timpul s-a îngrijit să decanteze, să repare, să diferenţieze, să înscrie liniile adânci ale personalităţii mature, v. ROM. august 1975, 8, cf. dex. Dacă n-ar fi gradele de pe epoleţi care-i diferenţiază, ai crede că sunt doi buni prieteni, flacăra, 1978, nr. 43, 2. Iniţial pentru cămaşa lungă, tipică, au existat termenii lat [ini] „cămaşă” şi „ie”, care diferenţiau cele două tipuri: purtate de f[emeij şi b[ărbaţij. z. mihail, t. p. 60. El va ajunge, de pildă, să diferenţieze pedant ... feluritele specii ale binelui, pleşu, m. m. 83. (A b s o 1.) Comună la atâţia, singularizarea nu mai poate diferenţia şi izola complet, lovinescu, c. v, 156. ♦ R e f 1 . A se deosebi de altcineva sau de altceva, a se distinge, a se desprinde dintr-un ansamblu prin particularităţi, trăsături caracteristice, a se caracteriza prin anumite diferenţe în raport cu ..., a nu mai fi la fel cu ... Din nomolul migraţiunii atâtor popoare care ne-au bântuit de atunci încoace, s-a diferenţiat şi s-a închegat neamul românesc. maiorescu, critice, 555. Elemente brute ...le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază ... de tot ce nu este ea. caragiale, o. iii, 58, cf. resmeriţă, d, cade. Specia omenească de-abia se diferenţiase de speciile de animale din care a ieşit. NEGULESCU, G. 90. Din bogăţia de sinonime se vor diferenţia nuanţele, sadoveanu, O. xx, 304. Toate aceste roci s-au diferenţiat dintr-o magmă comună. ONCESCU, G. 260. Examinând profilul, observăm că în grosimea solului se diferenţiază mai multe straturi. agrotehnica, I, 285, cf. dl, DM. Orice semn şi orice combinţie de semne trebuie să se diferenţieze de celelalte semne cu care se combină. COTEANU, s. f. i, 22. La o rapidă parcurgere a materialului, s-ar părea că legenda nu se diferenţiază de basm în privinţa localizării temporale. LL 1973, nr. 4, 783, cf. dex. Plugul s-a diferenţiat de aratru atunci când i s-a adăugat cormana. butură, EG. 146. Deşi sub aspect decorativ se diferenţiază de la o zonă etnografică la alta, portul popular moldovenesc constituie o unitate etnoculturală care s-a transmis ... până în contemporaneitate, pavel, S. E. 73. Ungurii, de exemplu, vorbesc despre Ardeal, în timp ce românii se diferenţiază prin „ţări”: a Crişului, a Someşului, a Târnavelor, aBârsei. patapievici, C. L. 121. 2. (Mat.; complementul indică diferenţiale sau derivate) A calcula. Cf. resmeriţă, d, cade, dl, dm, DN2, M. D. ENC, DEX. 7728 DIFERENŢIAL -1013- DIFERENŢIAT -Pronunţat: -ţi-a. - Prez. ind.: difer enţiez. - Şi: (învechit, rar) deferinţâ vb. I. -Din fr. différencier; pentru sensul 2, cf. fr. différentier. DIFERENŢIÂL, -Ă adj, subst. I. Adj. Care face să se deosebească, care diferenţiază, care constituie o deosebire. Cf. heliade, paralelism, i, 66. Diagnosticu diferenţial al diferitelor tumori ale scrotului [Titlu]. TURNESCU, C. 28r, cf. PONTBRIANT, D, lm. Accentuându-se părţile comune la unele din aceste grupuri şi lăsându-se la o parte părţile diferenţiale, s-au format grupuri mai abstracte. MAIORESCU, L. 120. Vedem apoi, dacă în adevăr ... este ... singura notă diferenţială, id. ib. 156, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU, D. U. Nu-i destul să cunoaştem psihologia diferenţială a oamenilor ... ci şi interesele economice, lovinescu, C. V, 83. Şcoala germană, ..., a adus ca element diferenţial studiul statistic al corelaţiilor somatico-psihice. negulescu, G. 72. Herzberg nu defineşte „personalitatea emoţională ” nici în sine, nici în mod diferenţial, id. ib. 123. Dacă procesul istoric reprezintă forma tipică a procesului ca atare, aceasta nu exclude încercarea determinării structurii lui diferenţiale, cioran, R. 54, cf. scriban, d. Veniturile inferioare ... sunt nivelate cu profil diferenţial. IONESCU-MUSCEL, fil. 220. Am vorbit odată aici de tipologia sexuală, adică de psihologia diferenţială, bărbat - femeie. CĂLINESCU, C. O. 112. Fenomenul se caracterizează prin valoarea sa diferenţială sau semantică. SCL 1954, 57. Putem stabili şi aceste trepte diferenţiale, constantinescu, S. ii, 147. Un ansamblu de trăsături diferenţiale semantice. CL 1973, 187, cf. dex. Fiecare scriitor e prins într-un medalion critic memorabil, axat mai ales pe nota diferenţială, dar şi pe analiza atentă. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 17. (Adverbial) Am încercat să urmărim diferenţial răspândirea [termenului „suman”], z. mihail, t. p. 125. -O Tarif diferenţial = taxă de transport care se reduce proporţional cu creşterea distanţei şi a greutăţii mărfii. Cf. ŞĂINEANU, D. U, DM, DEX. II. 1. Adj. (Mat.) Care comportă diferenţe sau procedează cu diferenţe extrem de mici din punct de vedere - numeric. Mai sunt încă şi alte soiuri de termometre, ... termometre deferenţiale, de macsima şi minima. STAMATI, f. 103/6. Pentru a aşeza o medie diferenţială între doi numeri, trebuie să calculăm jumătatea sumei acestor doi numeri. CLIMESCU, a. 191, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Măsoară, printr-o metodă diferenţială, efectul termic al radiaţiei, sanielevici, r. 206. [Autorii] au folosit un dispozitiv diferenţial format din două baloane de sticlă. id. ib. 209, cf. DM, dex. <> Calcul diferenţial = capitol al analizei matematicé care are ca obiect studiul derivatelor şi al diferenţialelor. Cf. NEGULici. Am putut învăţa calculul diferenţial şi integrala. GHICA, S. XXI, cf. PROT. - POP, N. D, COSTINESCU, LM, DDRF. Ca să fim împreună mă însoţia şi asculta ... principiile generale ale calculului diferenţial CAMIL PETRESCU, U. N. 24, cf. LTR2, DM. Newton şi Leibnitz au inventat calculul diferenţial independent unul de altul CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 15, cf. dex. Ecuaţie diferenţială = ecuaţie care conţine funcţiile căutate, derivatele lor şi variabilele independente. Am obţinut două ecuaţii diferenţiale ordinare cu coeficienţi constanţi. SANIELEVICI, R. 97, cf. ltr2, dm, dn2, dex. <> Geometrie diferenţială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. Cf. ltr2, dm, dn2, dex. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcţii şi creşterea variabilelor ei independente; suma produselor dintre derivatele parţiale ale unei funcţii şi creşterile variabilelor ei independente. Diferenţialele pot să devină oricât am dori de mici. cişman, Fiz. I, 89, cf. ltr2, dn2. Diferenţiala este utilizată pentru reprezentarea aproximativă a creşterii unei funcţii. D. MED, cf. DEX. 3. S. n. Angrenaj de roţi dinţate al unui vehicul, care permite ca două roţi aşezate pe acelaşi ax să se poată învârti cu viteze deosebite. Pe axul de comandă se află un diferenţial cu un ansamblu de roţi dinţate. IONESCU-MUSCEL, FIL. 182. Reglarea vitezei ...se face ... cu un sistem de fricţiune cu diferenţial, id. ŢES. 152, cf. ltr2, DER, DN2, DEX. -Pronunţat: -ţi-al. - Pl.: diferenţiali, -e şi (II 3) diferenţialuri (dn2). - Şi: deferenţiăl, -ă adj. - Din fr. différentiel. DIFERENŢIÂRE s. f. v. diferenţiere. DIFERENŢIAT, -Ă adj. Care este marcat, delimitat, separat prin operaţia de diferenţiere (1) sau prin anumite diferenţe (2) (pentru a corespunde anumitor cerinţe sau în vederea unui anumit scop). Cf. LM. Micile formaţiuni politice româneşti din secolul al XlII-lea puteau să se mulţumească şi cu o organizare mai rudimentară, puţin diferenţiată, bul. com. ist. v, 26. Nu întâlnim decât un vers fară rezonanţă adâncă, laborios dar plastic, al unui poet ... fară personalitate absolut diferenţiată, lovinescu, S. I, 269. Naţiunile ce au rezultat din aceste amestecuri ... sunt departe de a avea fizionomii psihofiziologice aşa de bine diferenţiate, negulescu, G. 176. învăţământul nostru ... trebuie să fie în acelaşi timp diferenţiat, adică să se adapteze fiecărei regiuni în parte, .guşti, p. a. 155. Se trăia sufleteşte numai din senzaţii extrem de diferenţiate. BLAGA, z. 36. La începutul secolului al XVIII-lea, poporul român din Transilvania se găseşte, din punct de vedere social, într-o stare mult mai puţin diferenţiată decât populaţia de alte naţionalităţi, id. G. 226. Cititorul nu va putea adânci cunoştinţele ... despre agrotehnica diferenţiată, agrotehnica, I, 6. Caragiale ...dă limbajului structuri diferenţiate, ... după natura personagiilor, constantinescu, S. II, 147. Aplicarea diferenţiată a măsurilor de care depinde sporirea producţiei, scânteia, 1962, nr. 5 526. S-au dat indicaţii mai clare, mai diferenţiate pe profiluri de institute. flacăra, 1978, nr. 43, 9. [Legile] se manifestă printr-un comportament complet şi diferenţiat, în funcţie de „partenerul ” cu care au de-a face. PLEŞU, M. M. 35. + (Despre culori) Variat (2). Până la doi-trei ani, copiii sunt îmbrăcaţi în culori diferenţiate. CĂRTĂRESCU, N. 97. (Adverbial) îngrăşămintele ... trebuie aplicate diferenţiat, în raport cu necesităţile specifice ale diferitelor plante. AGROTEHNICA, I, 177. Vrem însă să spunem că publicul îi aplaudă diferenţiat. flacăra, 1975, nr. 45, 11. Tarifele de plată se stabilesc 7731 DIFERENŢIATOR -1014- DIFERI diferenţiat, în funcţie de zona de producţie şi dotare. SCÂNTEIA, 1976, nr. 10 392. Pentru a se urmări diferenţiat termenii pentru sensul special... în ALR II s-au pus două întrebări, z. mihail, t. p. 59. Căldura şi apa caldă să se întrerupă diferenţiat, doar pentru rău-platnici. RL 2005, nr. 4 755. Tranzacţiile imobiliare au fost impozitate pentru prima dată anul trecut, ... diferenţiat în funcţie de perioada de deţinere a imobilului, ib. 2006, nr. 4 921. - Pronunţat: -ţi-at. - Pl.: diferenţiaţi, -te. - V. diferenţia. DIFERENŢIATOR, -OARE adj. (Rar) Care delimitează diferenţele (2), care diferenţiază (1). Caracterul diferenţiatoriu este aici esenţial. CIORAN, r. 33. Şcerba a fost primul care a arătat că fonemul cuprinde în el funcţii diferenţiatoare de sens. CV 1949, nr. 9, 8. îşi propune ...să pună accentul principal pe scoaterea la iveală a caracteristicilor diferenţiatoare şi nu a momentelor de apropiere, ib. 40. De intonaţia diferenţiatoare trebuie să se ţină seama şi în alte situaţii. COTEANU, s. F. I, 121. Elementul diferenţiator al acestor pantaloni sunt creţurile transversale, z. mihail, t. p. 70. Podoabele pe care fetele şi femeile le purtau la gât, urechi şi mână se folosesc pe întreg teritoriul ţării, constituind o principală marcă diferenţiatoare în portul femeiesc şi bărbătesc. PAVEL, S. E. 77. -Pronunţat: -ţi-a-. - PL: diferenţiatori, -oare. - Şi: (rar) diferenţiatoriu, -ie adj. - Diferenţia + suf. -tor. DIFERENŢIATORIU, -IE adj v. diferenţiator. DIFERENŢIE s. f. v. diferenţă1. DIFERENŢIERE s. f. Acţiunea de a (se) d i f e -r e n ţ i a şi rezultatul ei. 1. Stabilire a diferenţelor, a deosebirilor între două sau mai multe fiinţe, obiecte etc, delimitare a caracterelor lor specifice. Cf. diferenţia (1). Cf. heliade, PARALELISM, i, 66. Cu timpul însă se produce o diferenţiare: paharnicul ajunge superior stolnicului. BUL. COM. ist. v, 134. Diferinţarea omenirei în naţiuni proveni de la însuşirile deosebite a spiritului în diversele ei grupe. CONV. lit. VI, 80. S-ar manifesta şi aici o diferenţiare a naţionalităţilor. MAIORESCU, CRITICE, 348. Fapt împlinit e că diferenţierea în două clase s-a făcut la toate neamurile. LUC. vil, 60. Nu putem privi talentul decât ca o diferenţiere de sensibilitatea comună. LOVINESCU, C. v, 111. La începutul diferenţierii lor de speciile de animale ce i-au precedat - oamenii au căutat să cunoască lucrurile, negulescu, G. 206. Diferenţierea şi individualizarea formelor vieţii, productivitatea continuă a acesteia nu se pot concepe decât desfăşurându-se în timp. cioran, r. 57. Olandezii păstrează ... diferenţieri fixe de castă, sadoveanu, O. IX, 298. Şi diferenţierile de sens sunt de cele mai multe ori rezultatul unor interpretări individuale, puşcariu, L. R. I, 111. Sensaţiile auditive sunt notate cu aceiaşi putere de diferenţiare. vianu, a. p. 230. Este posibilă diferenţierea celor două specii de particule. SANIELEVICI, R. 231. Această diferenţiere magmatică a dus la formarea de tipuri specifice de roci granitice. ONCESCU, G. 45. Instrumentele studiate prezintă numeroase diferenţieri. alexandru, I. M. 56. Diferenţierea limbajului pe genuri, între epic şi dramatic, e mai puţin sensibilă dStât în modalitatea lui lirică. CONSTANTINESCU, s. ii, 144, cf. DM. S-a instituit tacit o regulă mai cuprinzătoare, potrivit căreia elementele de determinare din grupul nominal au luat prin locul lor în grup caracter de indice de diferenţiere între expresia poetică şi cea nepoetică, coteanu, S. f. ii, 168. în secolul al X-lea se produce o diferenţiere socială mai accentuată în interiorul comunităţilor, panaitescu, O. Ţ. 66. Diferenţierea societăţii [se face] în individualităţi din ce în ce mai distincte, v. rom. februarie 1975, 25. Nu se cunoaşte procesul care ar putea duce la o diferenţiere netă a diferitelor minerale, scânteia, 1975, nr. 10 329, cf. dex. Elementele care au determinat diferenţierile de arii ale pieselor sunt: vechimea ... şi provenienţa lor diferită, z. mihail, t. p. 11. Diferenţierile organizatorice ale gospodăriilor, ca şi în cazul aşezărilor, sunt rezultatul căutărilor, butură, EG. 75. Zamolxis şi Gebeleizis aparţineau ... ramurii ... tracilor de la nord de Haemus, care aveau zeităţi corespunzătoare la sud de Haemus, cu sensibile diferenţieri în structura numelor, id. eb. i, 12. A vindeca e a avansa printr-o neobosită diferenţiere, pleşu, m. m. 38. Diferenţierea în funcţie de starea civilă a femeii era stabilită de această îmbrobodeală a capului, pavel, s. e. 77. Cota unică a devenit astfel cea mai importantă diferenţiere în plan economic între programele electorale ale celor două principale grupări politice. RL 2005, nr. 4 503. 2. (Mat.) Operaţie prin care se obţine diferenţiala unei funcţii. Cf. d i f e r e n ţ i a (2). Cf. dm, der, dn2, dex. - Pronunţat: -ţi-e-. - PL: diferenţieri. - Şi: (învechit) diferenţiare, (învechit, rar) diferinţâre s. f. - V. diferenţia. DIFERÎ vb. IV. Intranz. A nu (mai) fi la fel (cu cineva sau cu ceva), a se deosebi, a se diferenţia (de cineva sau de ceva). Fiecare specialitate difere de alta. heliade, O. ii, 42. Sentenţiele judecătorilor au dijferit în condiţiunile lor esenţiali, bariţiu, p. a. i, 106. Armele bătăliei diferau după starea luptătorilor, rom. lit. 3842/35, cf. aristia, plut. Carpaţii ... prea puţin deferă de Pir inel. pelimon, I. 122/23. Aşadar, într-o impresiune şi o mişcare corespondentă, trece timpul de 1 !A până la 2a zecea părţi a unei secunde. însă acest timp diferează la diferiţi oameni, isis (1859), 4711. Ideile esprimate ... diferau cu totul de modul de a vedea ...al acestor domni. GHICA, s. 175. Intre multele picturi dintr-această sală diferă în artă şi geniu cadrul nr. 65. FILIMON, O. II, 90, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Composiţiunea fiecării linie differia de celelalte două. HASDEU, I. V.141. Limbele difer esc în stilul ... şi modul lor de concepţiune. CONV. lit. II, 72, cf. COSTINESCU, LM. Eu unul difer de predecesorul meu. MAIORESCU, D. IV, 157, cf. alexi, w, tdrg. Calcarul ... formează mai multe varietăţi cari diferă prin structura lor. PĂCALĂ, M. R. 7, cf. resmeriţă, D, cade. Domnul acela n-ar fl atras mult mai puţin atenţia, îmbrăcat aşa ca să nu difere de cei din jurul lui? camil PETRESCU, P. 280. 7736 DIFERINT -1015- DIFERIT Experienţa însă diferă, considerabil, la diferiţii oameni, după locuri, timpuri şi împrejurări. NEGULESCU, G. 171. Lucrurile au o logică în sine, numai interpretarea lor diferă de la om la om. sadoveanu, O. IX, 162. Numele lor [păsărilor] diferă uneori de la un raion la altul BĂCESCU, păs. 213. Ar fi de aşteptat ca spectrele X caracteristice ... să difere de spectrele similare. sanielevici, R. 26. Formele de şoc diferă ... în funcţie de cauzele care le produc, belea, p. a. 177, cf. dm. Graiurile în care sunt redactate traducerile diferă, ist. lit. ROM. I, 321. Despre frecvenţa cu care se întrunea Sfatul domnesc ... ştirile diferă de la o epocă la alta. STOICESCU, S. D. 114, cf. M. D. ENC.; dex. Versurile ... difereau şi de producţia curentă a revistelor literare. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 17. Interesele diferă şi, fireşte, diferă dreptatea fiecăruia, ib. 1978, nr. 52,. 18. Nu cu mult difereau de mine ca ignoranţă în acest domeniu majoritatea colegelor noastre. CĂRTĂRESCU, n. 102. Astfel de tulburări diferă în funcţie de tipul de schizofrenie cu care este diagnosticat pacientul, rl 2005, nr. 4 695. Garanţiile solicitate diferă în funcţie de avansul pe care creditaţii îl plătesc băncilor, ib. 2007, nr. 5 270. Refl. (învechit) Ramurile şi nuieluţele numai cu vremea se diferesc (desclinesc) între sine. ÎNV. POM. 15/23. Vărsatul oilor ...cu vărsatul pruncilor ... foarte se diferesc. învăţătură, 55/2. Pronunţia dissonantului (io) se difereşte de pronunţia lui (të). SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 11/11. ^ Tranz. (învechit) Spre a o diferă de Biserica rosieană, fară îndoeală că limba este un lucru mare. calendar (1861), 67/3. Ci din îngăduire noi în stare dac-am fi Cuvântul vesel de cel prost, oricât a-l diferi. OLLĂNESCU, H. A. P. 38. -Scris şi: differi. - Prez. ind.: difer şi (învechit) diferesc, diferez; pers. 3 şi (învechit) difere, pers. 6 şi (învechit) diferesc. - Şi: (învechit) diferă, deferă, vb. I, difére (scris şi: différé prot. - pop., n. d.) vb. III. - Din fr. différer, lat. diferre. DIFERÎNT, -Ă adj. diferit. DIFERÎNTE adj. v. diferit. DIFERINŢÂRE s. f. v. diferenţiere. DIFERÎNŢĂ1 s. f. v. deferenţă. DIFERÎNŢĂ2 s. f. v. diferenţă1. DIFERÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a diferi şi rezultatul ei, deosebire (2). O, ce ciudă, cât mă mir D-al celor mari caractir A Ce schimbate la ei firi, Ce gusturi, ce differiri! MUMULEANU, ap. GCRII, 247/21, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 66. Lucruri nemaiauzite, carele cu nouătatea lor de nou impresiindu-l cu differire, de nouă şi differite simţiri să se îndulcească! GENILIE, G. 4/5, cf. STAMATI, D. Semnul deschiderii (') se pune pe vocalele române e şi o (é, 6) spre diferirea tot acelor vocale, când se pronunţiă închise. BĂLĂŞESCU, GR. 222/28, Cf. PONTBRIANT, D, DN2. - Scris şi: differire. - Pl.: diferiri. - V. diferi. DIFERÎT, -Ă adj. Care diferă (de cineva sau de ceva), care nu (mai) este asemănător (cu cineva sau cu ceva), deosebit, altfel (decât ...); (învechit şi popular) osebit (2), (învechit) diferent, (învechit, rar) diferitor. Ecsersiţia este bună pentru că ... fiind de sine diferit, învaţă cineva multe lucruri, abeţedar, 532/9. Aceştia ... de au conservat din tradiţiunile antenaţilor sau predecesorilor lor, le-au dat însă o formă diferinte. heliade, O. II, 67. Meroe ... coprinde trei regate şi două culturi differinte. pâcleanu, I. II, 120/14. Astfeliu de locuri căşunătoare de îndoieli... în scrierile celor vechi ... au dat causă de esplicări cu totul diferite şi nedrepte. BĂLĂŞESCU, gr. 204/23. Două vocale ce stau una lângă alta nu se pronunţiă într-un ton (diftong), ci diferite una de alta. id. ib. 222/10, cf. pontbriant, d., lm. Cu această concentrare a funcţiunilor, ce erau diferite până acum, se va putea obţine posibilitatea ameliorării serviciului, conv. lit. xx, 865, cf. ddrf, alexi, w., şăineanu2, cade. Căci astăzi este imposibil să te mai menţii într-un cerc delimitat de probleme, într-o sferă bine delimitată de valori, ci eşti silit să îmbrăţişezi structuri diferite de valori, planuri diametral opuse care nu pot fi trăite fară ca accesul lor să nu provoace o furie neliniştitoare. CIORAN, r. 120. S-a îmbarcat ... cu o încărcătură respectabilă de provizii diferite. REBREANU, R. ii, 71, cf. SCRIBAN, D. Noi, în case diferite, regretam că nu putem Să alergăm cu lumea toată, în grup, la barieră, perpessicius,. S. 100. Elementul ... este supus unor reacţii nucleare diferite. sanielevici, R. 142. Un tampon înmuiat în apă, care are o temperatură diferită decât cu a corpului, belea, p. A. 330. [Neculce] este ... precursor, într-un sens diferit, dar deopotrivă de important, al lui Mihail Sadoveanu. varlaam - sadoveanu, 119.0 poziţie diferită are Carlos Bousoho vorbind despre expresie. COTEANU, S. F. II, 30, cf. dex. Ideea de bază poate fi adaptată pentru a acoperi multe situaţii diferite. flacăra, 1978, nr. 44, 11. Diferenţierea semantică pentru a denumi tipuri diferite de cămăşi atunci când se foloseşte termenul „cămaşă” se realizează prin folosirea unor derivate: „cămeşoi”, „cămeşoaie”. Z. MIHAIL, T. P. 50. Plantă ierboasă ornamentală, ..., cultivată pentru florile sale, de culori diferite. BUTURĂ, EB. I, 34. A recomanda unor pacienţi diferiţi acelaşi medicament ... e un gest terapeutic rudimentar, pleşu, m. M. 38. Ne priveau ca nişte fiinţe din lumi diferite. CĂRTĂRESCU, N. 157, cf. patapievici, C. L. 18. Bisericile catolică şi ortodoxă serbează Paştile la date diferite. RL 2005, nr. 4 606. Acestea sunt chestiuni diferite, cel puţin din punct de vedere militar, ib. 2007, nr. 5 228. <> (Adverbial) Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiţilor oameni. EMINESCU, P. L. 20, cf. SCRIBAN, D. Factorii naturali ... în stările patologice, acţionează diferit de felul cum reacţionează în stările normale. DANIELOPOLU, F. N. I, 75. Problemele se pun diferit în cazul operei scrise special pentru televiziune. M 1974, nr. 7, 4. Critica şi-a dat părerile destul de diferit. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 46, 7/2. Capul caprei se împodobeşte cu panglici colorate diferit. PA VEL, S. E. 198. + (La pl.; precedă cuvântul pe care îl determină) Diverşi, feluriţi, variaţi, fel de fel de .., tot felul de ...; (învechit şi popular) osebit (2). Plecat ne rugăm ... d-a 7743 DIFERITOR -1016- DIFICIL se face, prin deosebit articul, o desvoltare a acestei stări, încât să nu mai poată fi primitoare de diferite esplicaţiuni (a. 1774). uricariul, i, 182. Nu ne întindem a enumăra numele autorilor satirici de diferinte speţie şi ai diferinţilor naţiuni. heliade, o. ii, 86. Conjugă pre cele asemine şi deferite părţi ale cuvântului. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 156/2. Pristavii mei te-au căutat în dijferinte cuartire. pâcleanu, i. i, 93/25. Sub nume de hidrati se designă combinaţiile diferiţilor corpi cu apa. MARIN, PR. i, XX/2. Sub diferite numiri şi fapte, arată resbelul romanilor cu dacii, pelimon, i. 242/28. [Culoarea] nu se putea destinge din cauza peticelor de diferite materii cu care era cârpit. FILIMON, O. I, 99. Judecăţile complexe au diferite numiri, maiorescu, l. 48. Sunetul diferitelor metale ce se loveau între ele dovedea ce facea acolo, mille, v. p. 129. După ce să judece diferitele clase de pământ din moşia grofului, căci şi în ea era pământ de diferite calităţi? agîrbiceanu, s. 490. Gângănii de o sută de specii, bijuterii cu forme curioase ... de diferite culori, ibrăileanu, a. 59, cf. resmeriţă, d. Peste iia de simizet avea pieptarul de mătase în diferite culori. MOROIANU, S. 10. Tendinţa constituţională ... era de a constitui în Ardeal ... comunităţi privilegiate ale diferitelor naţionalităţi. BRĂTIANU, T. 107. Câteva descripţii pe care le-am risipit prin reviste, cu diferite pretexte, călinescu, C. O. 57. Numeroase substanţe radioactive naturale au fost identificate de cercetători din diferite ţări. sanielevici, R. 20. îi legau diferite amintiri de Cluj. beniuc, m. c. I, 21. Membrele superioare ...ne ajută să prindem diferitele obiecte, belea, p. a. 114, cf. dn2, m. d. enc. Fiecare cetăţean apelează la diferite cooperative, flacăra, 1975, nr. 41, 5, cf. DEX. Pentru coacerea pâinii şi a diferitelor turte era folosit un cuptor din afara locuinţei, butură, eg. 82. Erau ambaze de beton şi proptele Făcute pentru diferite meserii grele, dimov, T. 126. In afară de pânzeturi, interiorul era înfrumuseţat şi cu diferite ţesături de lână şi cânepă sau bumbac. pavel, S. e. 19. Festivalul ... îşi propune să construiască punţi între diferitele culturi ale lumii RL 2005, 4 681. La eveniment au fost prezente şi diferite firme care şi-au expus produsele, adevărul, 2006, nr. 4 839. Se sfătuiau în diferite chipuri împreună, reteganul, p. v, 11. Deşi nu venise de mult în sat, el făcuse niţică avere prin diferite speculaţiuni. fundescu, în snoava iii, 487. -v* (Substantivat) Va exista mereu o dimensiune care să pună în evidenţă diferitul şi o alta care să evidenţieze identicul patapievici, c. l. 353. -Scris şi: differit. lm. - PL: diferiţi, -te. - Şi: (învechit) diferint, -ă (scris şi: differint), diferinte adj. - V. diferi. - Diferinte < it. differente. DIFERITOR, -OARE adj. (învechit, rar) Diferit (1). Textul diplomei ... este interpretat de cătră compatrioţii noştri în înţeles cu totul diferitoriu de acela pe care-l afla deputaţiunea în Viena. bariţiu, p. a. iii, 65, cf. MDA. - PL: diferitori, -oare. - Şi: diferitoriu, -ie adj. - Diferi + suf. -(i)tor. DIFERITORIU, -IE adj. v. diferitor. DIFICIL, -Ă adj. 1. Care este greu de pătruns, de înţeles; complicat. Cele mai dificile endecasilabe sunt cele nerimate. HELIADE, O. II, 157. Această problemă pentru fisici a fost ... dificilă. BARASCH, M. II, 207/30. Această cale ... e spinoasă şi dificilă ...să contribuim fiecare cu ce putem pentru mântuirea dulcii noastre patrii! concordia (1857), 102/69. Guvernul nu poate avea pentru moment înlesnirile necesarii pentru urnirea unei asemenea dificile şi complicate operaţii ... să se lase contribuţia sătenilor în sistemul actual, dâmboviţa (1858), 7V9. Starea lucrurilor era atât de dificilă, încât nu mai putea să facă nimic în favoarea amantului său. filimon, o. I, 139. Stilul greoi provine din înţelegerea dificilă a celui ce scrie. conv. lit. ii, 138. în Senat opoziţia de la 1875 este mai dificilă. MAIORESCU, D. v, 303. Atunci plata regulată a unui cupon de peste 25 milioane va crea pentru stat o situaţie incomparabil mai dificilă decât cele anterioare, eminescu, O. x, 339. îmi ceri să-ţi răspunz la nişte întrebări din cale afară dificile, caragiale, o. iii, 106. Situaţia mea e dificilă. ibrăileanu, a. 47. Declaraţiile anterioare fac acest lucru dificil în ochii opiniei publice, titulescu, d. 117. Executa bucăţi dificile ... şi pe violoncelul lui. eftimiu, n. 91. Insul cu o misiune aşa de dificilă ... intra în cârciumă înjurând. G. M. zamfirescu, m. d. i, 140. [Proza] e prea dificilă pentru ei, pentru că e artă. sadoveanu, o. xx, 60. Dacă ar fi să ţin un jurnal intim ... m-aş afla într-o situaţie dificilă. CĂLINESCU, C. O. 74. Se rezumează ... cele mai dificile probleme, ralea, o. 144. In cursul anilor acestor procese dificile ... şi-a refăcut ceata sa de haiduci magazin ist. 1967, nr. 6, 64. Regizorul ... avea de rezolvat dilema dificilă a ... acestui spectacol. T ianuarie 1969, 108. Cea mai dificilă problemă este găsirea unor subiecte de expunere orală şi de redactare, care să oblige pe elevi la folosirea termenilor, a expresiilor nou învăţate. LL 1972, nr. 3, 485. Cea mai dificilă problemă ... rămâne „indicele numelor proprii M 1974, nr. 9, 31. Asociaţia de studii sud-est europene să propună uneia dintre comisiile sale să-şi asume sarcina dificilă de întocmire a unei istorii a costumului din sud-estul Europei. Z. MIHAIL, T. P. 24. Obedienţa adevărată ... nu mai are aspectul unui gest dificil, dictat prin constrângere, pleşu, M. M. 36. Armata bizantină condusă de Comentiolus coboară din munţii Haemus, îndreptându-se spre câmpia Traciei pentru a-l înfrunta pe hanul Avar, a cărui situaţie era dificilă, patapievici, C. L. 112. Adevărul este că ... se pusese într-o situaţie dificilă. RL 2005, nr. 4 545. O (Adverbial) Dificil şi important nu e să palpiţi în faţa datelor, ci să le priveşti asemenea unei serii de fişe pe care trebuie să le citeşti şi să semnezi de primire. M. ELIADE, O. I, 18. Subdirectorul explică dificil. CAMIL petrescu, t. i, 439. 2. Care se face cu efort; greu (de făcut, de rezolvat), anevoios. Cum aruncă mai obicinuit sămânţa? Această operaţie dificilă cere oarecare dibăcie. BREZOIANU, R. 144/20, cf. negulici, ARISTIA, PLUT. Plugăria este atât de dificilă în munţi, cât mai toate ogoarele sunt lucrate numai cu sapa. I. ionescu, m. 333, cf. prot. - pop., n. d, pontbriant, d, costinescu, lm. Paul Ditia este un rol dificil, un caracter escepţional, ceea ce face multă onoare d-lui Petreanu. EMINESCU, O. IX, 118, cf. DDRF, 7746 DIFICULTA - 1017- DIFICULTATE BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Tu ştii că pentru mine începutul unei scrisori e întotdeauna dificil şi rece. C. petrescu, î. ii, 63. Spencer ... avea digestiuni dificile şi nu putea dormi, negulescu, G. 108. Reechilibrarea ... organismului ar fi foarte dificilă. DANIELOPOLU, F. N. I, 50, cf. DL, DM. Traducerea cărţilor bisericeşti din slavoneşte era o muncă dificilă. IST. lit. ROM. I, 308. Poemul este lucrat în această direcţie, chiar dacă rezultă astfel un regim dificil de lectură, coteanu, s. f. ii, 170. în două campanii dificile, între anii 101 şi 106, le transformă ţara în provincie romană, magazin ist. 1970, nr. 6, 12, cf. DEX. Foarte dificilă e problema literaturii satirice pentru copii, românia literară, 1979, nr. 22, 8/2. Veritabile stele ale baletului... evoluează într-opartitură coregrafică extrem de dificilă, dar şi fascinantă, contemp. 1980, nr. 1 745, 11/1. Ceea ce merită subliniat este bogăţia de material ... în regiunea carpatică, unde costumul se poartă până în zilele noastre, spre deosebire de cel din regiunea subcarpatică sau de podiş, a cărei cercetare a fost mai dificilă, pa vel, S. e. 76. Negocierile dintre cele două partide se anunţă lungi şi dificile. RL 2006, nr. 4 817. + Care este plin de dificultăţi. Poziţia fruntaşilor [unui sat român] e foarte dificilă, eminescu, O. XII, 240. Reacţiile naţionaliste ale unora ... anunţă un 2006 dificil. RL 2005, nr. 4 803. Am o perioadă dificilă. 3. (Despre oameni) Care se împacă greu cu alţii, care este greu de mulţumit; exigent, capricios, pretenţios; susceptibil. Cf lm. Iartă-mă dacă nu ţi-am răspuns nemijlocit la scrisoarea ta. Sunt şi voi rămânea, în punctul acesta, dificil, eminescu, O. xvi, 41. Damele sunt dificile, pretenţioase, capriţioase. CARAGIALE, O. I, 208, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, resmeriţă, D, cade. Câţiva publicişti ... dificili. lovinescu, C. v, 170. Fireşte, Nadina e o femeie cam dificilă, rebreanu, R. I, 250. Se scula cu noaptea în cap să facă mâncare dăscăliţelor noastre aşa de dificile, care niciodată nu s-au dus să cadă în genunchi lângă plita de pământ curată ca o azimă. I. botez, b. I, 73. Cele câteva opere mari de artă, văzute ici şi colo, ne-au jacut dificili, cocea, s. I, 72. Un tânăr cu mari dispoziţii şi cu mare viitor fară îndoială, dar cam dificil şi timid. sadoveanu, O. IX, 540. Don Diego e aşa de supărat de răspunsul negativ pe care i l-a dat... tatăl donei Mar ia din Ronda, fată dificilă în dragoste, pe care a cerut-o în căsătorie, încât îi dă o palmă. CĂLINESCU, I. 124. Am fost o femeie dificilă, stancu, R. a. i, 254, cf. dl, dm, DN2, M. D. ENC, DEX. - Pl.: dificili, -e. - Din lat. difflcilis, -e, it. difficile, fr. difficile. DIFICULTÂ vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică acţiuni, situaţii etc.) A face greutăţi, a îngreuna. Autorul a eliminat cu îngrijire toate pasagele dificultate de guvern, manţinând însă, ba chiar emen-dând împărţirea, pe care însuşi guvernul a numit-o „metodică”, eminescu, o. x, 83, cf. gheţie, r. m, BARCIANU, alexi, w. Mulţi ani în şir nimenea nu s-a gândit că valoarea acestei versiuni a „Mioriţei” ar putea fi dificultată. M 1974, nr. 5, 16. R e t i pas. Din oficiu se pot dificulta numai acele alegeri unde din acte se observă astfel de scăderi esenţiale, puşcariu, l. r. 1,415. -Prez. ind.: dificultez. - Din it. diffîcultare. DIFICULTATE s. f. Caracterul a ceea ce este dificil (1,2); greutate de a face ceva; anevoinţă. Această dificultate sau lucru cu îndoială au făcut a să naşte atâtea tomuri de cărţi pline de sisteme şi de păreri. molnar, I. 92/1, cf. NEGULICI. Apoplicsia ... produce o dificultate în respiraţie şi în vorbire, parab. 48/18. Pedică mi-a fost ... şi dificultatea la scris, aristia, plut. III2/27. Popului furnica atât de numeros încât circulaţia unui singur om era de o nespusă dificultate. dâmboviţa (1859), 1422/26, cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, D, COSTINESCU, lm. Hai să căutăm a prinde „turdi” şi să ne asigurăm dintr-înşii o miie de galbeni pe an ... Dar unde să-i găsim? lată dificultatea. ODOBESCU, S. iii, 26. Nu voi ridica din parte-mi nicio dificultate pentru a împlini dorinţele ... daca se acordă cu propriile mele interese şi cu comoditatea mea. eminescu, O. xi, 353. Pe ici pe colo, se observă oarecare dificultăţi de expresie, ... care fac gândirea greoaie, vlahuţă, o. a. i, 235, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Am trecut prin zile de grea încercare şi mari dificultăţi. titulescu, D. 306. Scrie cu dreapta ... cu multă dificultate, camil petrescu, t. ii, 286. S-a urcat cu oarecare dificultate, căci maşina ... era destul de înclinată, id. P. 147. Aici ne lovim însă de altă dificultate, care ne sileşte să întreprindem o nouă serie de cercetări. NEGULESCU, G. 84. Erau unele dificultăţi, de care Consulul, diplomat de carieră, se împiedica. bart, E. 287. Dificultatea de a percepe acea semnificaţie muzicală a lucrurilor. VIANU, A. P. 17. Infirmitatea lui se traduce, credem, prin dificultăţi de văz. arghezi, C. J. 34. Se aşeza în apropierea fetei şi zâmbea tăcut, căutând cu dificultate un prilej de convorbire. CĂLINESCU, E. O. i, 138. Efectul termic ... poate fi calculat fară dificultate, sanielevici, r. 204. în limbile cu ortografie etimologică scrierea numelor de persoane creează adesea dificultăţi serioase, graur, n. p. 145, cf. DL, DM. Pe lângă dificultatea de a-şi recruta un public cititor stabil ...a mai avut de luptat şi cu impedimente de ordin financiar. IST. LIT. ROM. II, 359. Dificultatea cea mai mare a decodării se află în ultimul vers. coteanu, s. f. ii, 25, cf. dn2. Dificultăţile de ... aprovizionare, precum şi izbucnirea unei epidemii de ciumă compromit brusc situaţia trupelor imperiale. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 21. Sesizezi ... o anumită dificultate a publicului în diferenţierea lucrărilor cinematografice. CINEMA, 1968, nr. 7, V. Ei stăpânesc limba literară ... având posibilitatea ... de a folosi acest al doilea sistem fără dificultăţi prea mari. CL 1973, 61, cf. M. D. ENC. Nu ţinuseră seama de dificultăţile de organizare. M 1974, nr. 7, 16, cf. dex. Dificultăţile create de viscolul puternic şi zăpada abundentă încă se menţin, scânteia, 1975, nr. 10 348. Dificultăţile provin, în primul rând, de la personal FLACĂRA, 1975, nr. 43, 15. La elaborarea lucrărilor ... autorii au întâmpinat dificultăţi, butură, EB. I, 6. Ştia că el avea dificultăţi la înghiţirea doctoriilor. CĂRTĂRESCU, N. 72. 7748 DIFICULTOS -1018- DIFORM A mai apărut, la protestantul Kierkegaard, conştiinţa poverii strivitoare a libertăţii umane, grevată de dificultăţile unor ambiguităţi care erau inimaginabile în cadrul conceptual al Renaşterii. PATAPIEVICI, C. L. 361. Valul de frig ...a generat dificultăţi în aprovizionarea energetică. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. Poluarea fonică este cauza multor afecţiuni: insomnii, pierderea auzului ..., chiar dificultăţi de vorbire. RL 2006, nr. 4 815. în dificultate = într-o situaţie dificilă. Iniţiativa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială vizează reducerea cazurilor de copii aflaţi în dificultate şi susţinerea psihologică a familiilor acestora. RL 2005, nr. 4 520. Aceste companii aflate în dificultate au primit bani din partea statului, ib. nr. 4 614. + Piedică (3), obstacol. Pentru ca să lipsască toate diflcultasiurile care poate să curgă între Companie şi ţivişi în pricina bisericii Comunitatului Grecilor, poftim să se treacă în reghestru numai cele în jos următoare (a. 1799). IORGA, A. R. G. 131. Cugeta ... la dificultăţile ce se opun cunoştinţei perfecte a imensităţii cerurilor, heliade, d. J. 38/9, cf. NEGULICI. Măsura nu era rea, dar prezintă mari dificultăţi în privinţa alegerei unui individ. FILIMON, O. I, 124, cf. PONTBRIANT, D, lm. Tot ce cere Tractatul de la Berlin se va executa, dificultatea greacă şi cea muntenegreană se vor înlătura !.. EMINESCU, O. XI, 199, cf. DDRF, BARCIANU, alexi, w, cade. Mari dificultăţi se ridicau în calea completării sublimului terţet. eftimiu, n. 168. M-am împiedecat de o dificultate care şi azi mi se pare de netrecut în teatrul istoric: problema limbii, camil petrescu, t. iii, 491. Se găsesc mijloace să fie păşită şi această dificultate, sadoveanu, O. XX, 318, cf. DL. Trecură jară dificultăţi prin cordoanele militare, preda, delir. 268, cf. dm, dn2, m. d. enc, dex. O E x p r. A face cuiva dificultăţi = a crea cuiva neplăceri, a pune cuiva piedici. Alexis ... jace multe dificultăţi, alecsandri, o. p. 98. Ne jacea dificultăţi. maiorescu, d. i, 261, cf. barcianu. Cum îţi permiţi dumneata să mă acuzi că-ţi fac dificultăţi? isbucni şeful iritat. BART, S. M. 86. Te sjatuim să fii, în sfârşit, om rezonabil şi să nu ne mai faci dificultăţi. STANCU, R. A. v, 370, cf. M. D. enc, dex. (Cu schimbarea construcţiei) Adu-ţi aminte ... câte dificultăţi ne-a jăcut bătrânul. stancu, R. A. îl, 417. A avea dificultăţi = a avea neînţelegeri, neplăceri cu cineva. Cf. costinescu. Am dificultăţi cu vecinul, şăineanu, d. u, cf. cade. Cu familia lui ... ai avut dificultăţi? camil petrescu, p. 420. - PL: dificultăţi. - Din lat. difficultas, -atis, fr. difficulté. DIFICULTOS, -OÂSĂ adj. (Livresc) 1. Dificil (1). Literaţii ... căutară, potrivit cu ale lor mijloace, să o împingă [limba română] pe calea dificultoasă ... a imitaţiunii celor antici. ODOBESCU, S. I, 247, cf. IORDAN, L. R. A. 192. A văzut la zăbrele o maură, pe care plănu-ieşte a o cuceri după toate regulile, crezând întreprinderea dificultoasă, călinescu, i. 45. 2. Dificil (2). Se urcase degajat în Plymouth-ul decapotabil ... cu cauciucuri enorme, înalte, cu o caroserie ridicată, care să-i permită parcurgerea terenurilor dificultoase. BARBU, I. 173. Punerea la punct a noilor produse este lentă şi dificultuoasă. CONTEMP. 1966, nr. 1 047, 10/6, cf. DN2. Arta sa dificultuoasă, încărcată de semne şi semnale tragice, încearcă ... trei voluptăţi, cinema, 1968, nr. 8, 14/3, cf. dex. - PL: dificultoşi, -oase. - Şi: dificultuos, -oâsă adj. - Din fr. difficultueux. DIFICULTUOS, -OÂSĂ adj. v. dificultos. DIFIDENT, -Ă adj. (Livresc) Neîncrezător. Cf. lm, GHEŢIE, R. M, barcianu, alexi, w. Posac, fire onestă, difidentă. călinescu, B. I. 242, cf. dn2. - Din lat. diffidens, -entis, it. diffidente. DIFIDENŢĂ s. f. (Livresc) Lipsă de încredere. Cf. COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ALEXI, W, DN2. - Din lat. diffidentia, it. diffidenza. DIFILÂRE s. f. v. defilare. DIFILÂRIE s. f. v. defilare. DIFIZÎSM s. n. (TeoL; rar) Credinţă în natura duală a lui Isus Cristos. Cf. scriban, d. - Cf. ngr. Siqnxnaţxoq. DIFIZÎT, -Ă adj. (TeoL; rar) Care este adept al difizismului. Cf. scriban, d. - PL: difiziţi,-te. - Din ngr. Si^Davniq. DIFLUENT, -Ă adj. 1. (Geogr.; despre râuri) Care se ramifică. Cf. dn3, mda. O Fig. [Ion] aduna energiile difluente într-un singur jascicul. lovinescu, C. vii, 126. Tot prin caracterul difluent al imaginaţiei sale, se explică întinsa întrebuinţare pe care o dă ... epitetului, vianu, A. P. 231. 2. (Rar; despre corpuri) Care devine fluid. Cf. DN3. -Pronunţat: -flu-ent. - PL: difluenţi, -te. - Din fr. diffluent, lat. diffluens, -entis. DIFLUENŢĂ s. f. 1. Bifurcare a albiei unui râu la vărsarea în alt râu sau în râuri deosebite; locul unde se produce acest fenomen. Cf. ltr2, dn2 m. d. enc, dex. ■O Difluenţă glaciară = bifurcare a unui gheţar care înaintează, datorată ivirii unor stânci. Cf. M. D. enc, dn3. 2. Fluidificare. Cf. D. med, dn3. - Pronunţat: -flu-en-. - PL: dijluenţe. - Din fr. diffluence. DIFONÎE s. f. (învechit, rar) Duet. Glasul al doilea întrebuinţează scara hromatică, după sistema tri-cordă în dijonii asemănate. PANN, G. M. 37/4, cf. CONTRIBUŢII, I, 54. - PL: difonil - Din ngr. Supcovia. DIFORM, -Ă adj. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) A cărui formă sau ale cărui proporţii prezintă anomalii ori neregularităţi grave, respingătoare; deformat (1), desfigurat (1), monstruos (2), mutilat, pocit2 (1), schilod (I), schilodit, slut (1). Cf. negulici. Acest om, atât de necăjit şi atât de desform, a găsit în juna sa femeie una din acele fiinţe escepţionale 7760 DIFORMA - 1019 - DIFRACŢIE pentru care devotamentul ţine loc de verice natura refuză, man. Sănăt. 52/28. Un om diform nu poate avea abilitatea (destoinicie) şi comoditatea cerută în esecutarea anevoinţelor. parab. 6/15, cf. aristia, plut, polizu. Ea era ... înaltă ca un grenadier şi delicată ca un silf iar el mic de statură şi diform, filimon, o. ii, 27, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Figurile cunoscute, pe care vroia să şi le reprezinte, apăreau diforme, în închipuirea lui. vlahuţă, d. 327, cf. BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, severin, S. 68. [Isabel] e atât de diformă - cu pântecul umflat în trup micşor - încât mă întreb cum de a putut ajunge soţia mea. M. eliade, O. I, 132, cf. CADE. Arta cere un fizic apropiat rolului: mare pentru Danton, ... diform pentru Richard III. CAMIL petrescu, p. 6. Cu picioarele diforme şi capul mare ... Tino se plimba ... în jurul patului. G. M. zamfirescu, m. d. i, 256. Cu greutate s-au putut reconstitui incomplet trei trupuri diforme, bart, S. m. 75, cf. IORDAN, L. R. A. 196. Laba afară din faşă e mare, diformă, demetrius, a. 290, cf. DL, dm, dn2, M. D. ENC, DEX. F i g. D-atunci asupra lumii inventă şi trimit Tot felul de restrişte ... Invidie ochioasă, trufie-mpilătoare ... Răpire gheară-lungă, desform, turbat omor. heliade, O. I, 199. Eternă fulgerare cu inima diformă, De evi trecuţi fiinţa-mi o simt adânc rănită. EMINESCU, O. IV, 513. (Prin lărgirea sensului) Muntele nemăsurat şi diform ... inspira neîncredere şi nelinişte, ibrăileanu, a. 160. Paturile lor diforme, klopştock, f. 304. încerca să distingă umbrele diforme din ceaţa ce învăluia portul ca o pulbere violetă. BART, E. 185. Aude în preajma-i hohotul de râs al celor care-i arată umbra diformă. VIANU, L. u. 83. Pălăriile sau şepcile ... erau ... zdrenţuite, diforme. BOGZA, v. J. 125. Şi, deodată, din acest pac îndesat şi diform ... izbucni un şipot turbure, un fel de urlet muzical, vinea, l. ii, 313. <> (Adverbial) Umbra ei se zugrăvia dureros şi diform. C. PETRESCU, S. 31. Nu se tăvăleşte pe jos ca rusul, nu sare diform ca tirolezul, stăniloae, O. 95. + (Rar; despre materii) Brut, inform, fară formă precisă. La laminoare, blocul este coborât cu prevedere. Peste el încep să joace valţurile de oţel, creând din bucata de fier diformă, o tablă subţire. SAHIA, N. 33, cf. DL, DM, M. D. enc, dex. -PL: diformi, -e. - Şi: (învechit) deform, -ă (ARISTIA, PLUT, POLIZU, PONTBRIANT, D, LM, BARCIANU, alexi, w.), desform, -ă adj. - Din fr. difforme. - Deform < lat. deformis, -e. DIFORMA vb. I v. deforma. DIFORMÂNT, -Ă adj. v. deformant. DIFORMÂRE s. f. v. deformare. DIFORMAT, -Ă adj. v. deformat2. DIFORMAŢIUNE s. f. v. deformaţie. DIFORMITATE s. f. Defect grav al formei fizice, anomalie a proporţiilor; urâţenie (1), sluţenie (1). Cf. NEGULICI, STAMATI, D. Un zugrav se cuvine să aibă cea mai mare băgare de seamă să înşele ochii privitorului asupra diformităţilor, pocirilor modelului său. FIS. 209/1. îngrijitorii de bolnavi trebuie să fie oameni sănătoşi ... şi fară cea mai mică diformitate. PARAB. 6/9, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Cu toată desformitatea sa, cu toată urâciunea sa ... era foarte greu de a avea cineva o fizionomie mai impozantă. BARONZI, M. I, 70/12, cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W, şăineanu2. Orice defect în forma sa sau în propor-ţiunile sale, care îi dă o înfăţişare urâtă, să chiamă „diformitate” sau „sluţănie”. bianu, d. S. 240, cf. tdrg. Rachitismul ... produce o serie de diformităţi. PĂCALĂ, M. R. 352, Cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, DL, DM, dn2, D. med, M. D. enc, dex. F i g. Iorga stăpânea, de fapt, acelaşi suflet ... egocentric până la diformitate. lovinescu, S. II, 22. Nu sunt ... neajunsuri sau diformităţi sociale, ci defecte general omeneşti, vianu, a. P. 276. Iţi poţi îngădui să râzi de diformităţile morale pe care le întâlneşti în opera lui Cehov. S ianuarie 1960, 25. Bonjurismul, cu toate ridiculele şi diformităţile lui, a reprezentat un moment crucial în dezvoltarea noastră modernă, flacăra, 1975, nr. 44, 14. <0 (Prin lărgirea sensului) Printre diformitatea morţii puteţi ... să mai vedeţi ... furtunele soţiale, pe care nici chiar moartea nu le-a putut şterge! C. A. rosetti, c. 273/17. în ... diformităţile unor portrete se simţea vocaţia unor mâini de probabili artişti. CĂLINESCU, E. O. I, 57. + (Concretizat) Fiinţă diformă. Servitoarea venerabilului meu maister (învăţător) era desformitatea cea mai complectă ce am văzut vreodată în viaţa mea. man. sănăt. 341/16. -PL: diformităţi. - Şi: (învechit) disformitâte (STAMATI, d.), deformitâte (pontbriant, d, costinescu, lm), desformitâte s. f. -Din fr. difformité. - Deformitâte < lat. defor-mitas, -atis. DIFOSGÉN s. n. Substanţă toxică asemănătoare fosgenului. Difosgenul prin încălzire se descompune în două molecule de fosgen. ltr2, cf. dn2, dc. - Din fr. diphosgène. DIFRACTÂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. A suferi sau a produce o difracţie. Fascicolul de lumină ... trece printr-o prizmă, se difractă şi formează o serie de imagini nete. macarovici, CH. 170. [Radiaţia] se difractă ...ca şi razele Roentgen. SANIELEVICI, R. 27, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. - Prez. ind. pers. 3: difrâctă. - Din fr. diffracter. DIFRACTÂT, -Ă adj. (Despre raze de lumină, despre fascicule de radiaţii) Care a suferit o difracţie. [Figurile de difracţie] se explică prin fenomenul de interferenţă a undelor luminoase, împrăştiate (difractate) de către marginea obiectului, der II, 107, cf. M. D. ENC, DEX. -PL: difractaţi, -te. - V. difracta. DIFRACŢIE s. f. Fenomen de propagare a undelor luminoase, acustice, de materie etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui şi prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. Lumina eprobă modi-ficaţiuni particulare, efecti de difracţiune, când ea rade 7770 DIFRACŢIUNE - 1020- DIFTONG marginile ecranilor. marin, f. 432/11, cf. costinescu. în secolul XVII s-au cunoscut difracţia şi polarizaţia. ENC. AGR. IV, 285. Clişeul ... reprezintă ... o parte a spectrului de difracţie cristalină, sanielevici, r. 89. In oarecare măsură, undele pot să ocolească deci un obstacol ... Fenomenul acesta de ocolire se numeşte difracţie. CIŞMAN, FlZ. ii, 22. Difracţia luminii provine din natura ei ondulatorie. ltr2, cf. dl, dm. Difracţia pe deschideri circulare are loc în toate instrumentele optice, limitând puterea lor separatoare. DER, cf. DN2. Radiaţiile X sunt vibraţii electromagnetice asemănătoare radiaţiilor luminoase şi, deci, pot prezenta fenomenul de difracţie ca şi radiaţiile luminoase. DC, cf. D. med, m. d. enc, dex. - PL: difracţii. - Şi: (învechit) difracţiune s. f. - Din fr. diffraction. DIFRACŢIUNE s. f. v. difracţie. DIFTEREÔN s. m. v. defteriu. DIFTÉRIC, -Ă adj, s. m. şi f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparţine difteriei, privitor la difterie. Cf. DDRF, TDRG, CADE, SFC iii, 212. Bacilul difterie poate atinge şi alte organe, ca rinichii şi suprarenalele, der II, 108. [Difteria] este produsă de bacilul difterie. ABC SĂN. 126, cf. DN2, M. d. enc, DEX. <> Angină difterică = difterie (faringiană). Epidemiele cele mai mortale, typhusul, vărsatul, angina difterică nu lipsesc niciodată. GHICA, C. E. I, 266. Din regimul rău de azi [al ţăranului] rezultă apoi frigurile palustre, pelagra, anghina difterică şi alte epidemii, cari pe atunci erau aproape necunoscute. EMINESCU, O. XII, 22, cf. ddrf. Lista boalelor: ... anghină difterică. VOICULESCU, L. 10 .La inspecţie în comună am descoperit nouă cazuri de angină difterică. ULIERU, C. 13, cf. DL, DM. Angina difterică (sau difteria faringiană), cu debut mai lent, febră moderată. ABC SĂN. 34, Cf. DN2, D. MED. I, 95, M. D. ENC, DEX. ^ Crup difterie = difterie localizată pe laringe; (regional) guşter. Cf. bujorean, B. L. 135. Angina difterică se asociază adesea cu difteria laringiană sau crupul difterie. ABC SĂN. 126. Crupul difterie este totdeauna agravat de rujeolă (şi invers). D. med. I, 430. 2. S. m. şi f, adj. (Persoană) care suferă de.difterie. Cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, DL, DM, DEX. - PL: difteriei, -ce, - Din fr. diphtérique. DIFTERÎË s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacilul difterie, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respiraţie şi la înghiţirea alimentelor, prin febră etc.; angină difterică v. d i f t e r i c (1). Cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S. 240, TDRG, resmeriţă, D, cade, ENC. agr. Difteria este o boală infectocontagioasă produsă de bacilul difterie. belea, P. A. 526, cf. DL, DM. Difteria este o boală gravă, mai ales dacă tratamentul nu s-a aplicat urgent. ABC SĂN. 126, cf. DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. O Difterie laringiană = crup. în caz de difterie laringiană sau crup se efectuează un tratament special, belea, p. a. 527. Angina difterică se asociază adesea cu difteria laringiană sau crupul difterie. ABC SĂN. 126. - PL: difterii. - Din fr. diphtérie. DIFTEROÎD, -Ă adj. Care are aparenţa difteriei; cu aspect difterie (1). Cf. dn2, d. med. - Pronunţat: -ro-id. - Din fr. diphtéroïde. DIFTEROVARIOLĂ s. f. (în sintagma) Diftero-variola aviară = boală contagioasă a păsărilor, provocată de un virus. Diftero-variola aviară se combate prin vaccinări profilactice $i prin măsuri de igienă, der, cf. M. D. enc. - Scris şi: diftero-variolă. - PL: difterovariole. - Difterie + variolă. DIFTÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-estul Transilv.) A sfătui (1). Cf. bugnariu,n. 52/418, mda. - Prez. ind.: diftesc. - Et. nec. DIFTINĂ s. f. Ţesătură de bumbac, deasă şi rezistentă, cu una dintre feţe uşor pufoasă. Ţesături de bumbac imprimate: ... diftină. nom. min. i, 425, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc. Capoate de diftină. flacăra, 1975, nr. 44, 8, cf. dex. - PL: diftine. - Din fr. duvetine. DIFTÔNG s. m. Grup de două sunete format dintr-o vocală şi o semivocală, care se pronunţă în aceeaşi silabă. Glasnicele. Diftonghii. Neglasnicele [Titlu]. bucoavna 139, cf. ABC 49/4. Diftongul iaste o unire de doao slove glasnice. VĂCĂRESCUL, GR. 3/23, cf. şcoleriu, l. 4/10. Diftongi ... se ţin tot de aceeaşi silavă, ei sânt: ae, au, ei, eu. şincai, P. P. 5/18. Glăsuitoare sau diftongi, eustatievici, gr. rum. 11720, cf. tempea, gram. 197/12. Semnul se pune deasupra fieştecăruia glasnică sau diftong. înv. dasc. 23/15. Dacă slovelea aceastea glasnice deodată cu o deschidere a gurii să răspund, să numesc diftonghi (îndoite glasnice). fulea, B. 92/16. Diftongi (doă glasnice) rumâneşti sânt preste treizeci, abeţedar, 5/7. Diftongurile sunt din două vocale sau glasnice. HELIADE, o. II, 188. Mai multe glasnice pronunţiate numai cu o scoatere de glas fac o silabă ce o numim diftong. GR. R. (1835), 2/9. [Limba franceză] are foarte multe vocale şi diftongi. RUS, I. I, 191/22. Două vocali împreună rostite se chiamă diftong, codru-drăguşanu, c. [precuvântare nepaginată]. Diftong se chiamă o silabă numai de vocale: au, ea, ş. a. platon, m. 3/7, cf. negulici. Vocala dintâiu să se ia în lasarea mâinii, iar a doua, ... în ardicarea mâinii, precum se iau diftongii la citit: au, eu, oi, ui. pann, G. M. 19/8, cf. polizu. Vocale ... compuse sânt: ea, ia, iu, care se zic diftongi (îndoite). bălăşescu, GR. 7/19, cf. pontbriant, D. Una vocală întreagă, împreunată cu alta jumătăţită se chiamă diftong, conv. lit. v, 175, cf. costinescu, lm. Este locul să vorbim ... despre scrierea diftongilor „ea” şi „oa”. maiorescu, critice, 239. Diftongul prezintă aşadar o unitate într-adevăr vie, născută din diferinţa a duor elemente vocalice. EMINESCU, O. XIV, 292, cf. 7779 DIFTONGA -1021- DIFUZ DDRF, BARCIANU. în privinţa transcrierii ... diftongilor nu se observă ... nicio regulă. SĂM. II, 431, cf. alexi, W, şăineanu2, tdrg. In principiu, orice vocală poate fi într-un diftong şi sonantă, şi consonantă. IORDAN, G. 9, cf. v. MOLIN, v. T, resmeriţă, D, cade. Pe lângă cele 5 vocale obişnuite, se adaogă cele două vocale centrale (ă şi î) şi nu mai puţin decât 19 diftongi şi triftongi. PUŞCARIU, L. R. I, 84. Un diftong este o înşir are de două sunete vorbite, de apertură (grad de deschidere) diferită (semivocală + vocală sau vocală + semivocală), pronunţate în aceeaşi silabă, cu o singură tensiune musculară. SCL 1954, 433. Diftongii sunt grupuri de două vocale pronunţate în aceeaşi silabă, graur, i. l. 52, cf. DL, dm. Diftongului „ îi ” din Ţara Românească îi corespunde, în limba vorbită din Moldova, „î”. varlaam - sadoveanu, 328, cf. der. Dintre diftongii latinei clasice, în perioada târzie, mai este folosit numai „au”. IST. L. ROM. I, 20, cf. dn2. Este posibilă sesizarea diftongului „-ii” în rostire. LL 1972, nr. 2, 216, cf. DEX. Termenul se pronunţă în grai cu diftong numai în această arie. Z. mihail, T. p. 97. *0 Diftong ascendent (sau suitor) = diftong al cărui element semivocalic precedă elementul vocalic. Cf. dl, der, m. d. enc. Diftong descendent (sau coborâtor) = diftong al cărui element semivocalic este precedat de elementul vocalic. Cf. dl, der, m. d. enc. + Semn tipografic conţinând două vocale sau o vocală şi o semivocală. Cf. LTR2, DN2. - PL: diftongi şi (învechit, n.) diftonguri. - Din lat diphtongus, fr. diphtongue. DIFTONGA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) transforma în diftong. Cf. tdrg, cade. Vocala „e” poate fi pronunţată mai mult sau mai puţin deschisă (e); dacă trece de o limită, „e” se diftonghează în „ie”: „fler”. ROSETTI, S. L. 11, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: diftonghez. - Din fr. diphtonguer. DIFTONGÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) diftonga şi rezultatul ei. Asemenea, „roată” nu se pronunţă numai prin diftongarea lui „o” şi „a”. MAIORESCU, critice, 248. Cunoaştem legea diftongărei lui „e” deschis. CONTEMPORANUL, I, 524, cf. ŞĂINEANU2. în româneşte observăm trei mari valuri de diftongare, deosebite şi cronologic, puşcariu, l. r. i, 181, cf. dl, dm. Sunt fenomene de diftongare, de umlaut şi de accent în albaneză care constituie o prăpastie între această limbă şi română. L. rom. 1959, nr. 3, 19, cf. dn2, m. d. enc., dex. - PL: diftongări. - V. diftonga. DIFTONGAT, -Ă adj. (Despre sunete) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. Vocala diftongată dă impresia, la audiţie, de lungime. SCL 1955, 8, cf. dl, DM, M. D. ENC, DEX. -PL: diftongaţi, -te. - V. diftonga. DIFUZ, -Ă adj. (Mai ales despre lumină) Care este răspândit în toate direcţiile sau în diverse direcţii; împrăştiat, risipit2 (1), surd (13). La lumina difusă, chiorul şi hidrogenul se unesc încet şi fară detunaţie. marin, pr. I, 17/15. Coada sau coama [cometei]; o trăsură luminoasă mai mult sau mai puţin largă şi difuză. CONCORDIA, 233/44, Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. In cer plutea difusă o pulbere opal. macedonski, o. i, 414. Sub influenţa luminei difuse. poni, CH. 74, cf. barcianu, alexi, w, şăineanu2, tdrg. Coroana ei de păr galben ... stropea cu fire de aur sonorităţile difuze în atmosfera calmă a odăii, ibrăileanu, a. 71, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. O lumină difuză ca de amurg străbate prin perdelele albastre, camil petrescu, t. iii, 253. în lumina difuză, înecată în aerul saturat de vapori de apă, conturul formelor se ştergea ca într-o vagă pictură, bart, s. M. 95. Lumina difuză acoperi nesfârşitele întinderi, stancu, R. A. I, 328. Localizarea nervilor rahidieni ar fii difuză, parhon, O. A. I, 84. Ecranele radiologice emit o luminiscenţă difuză, sanielevici, r. 28. Un soare strălucitor pătrundea prin fereastră odată cu un zgomot difuz stăruitor, v. rom. ianuarie 1955, 84. în lumina difuză strecurată prin vitraliile colorate, îngenunchea sub o veche icoană, beniuc, m. C. I, 107, cf. DL, DM. Lumina difuză a zilei de mai îi dădea dureri intense de cap. barbu, ş. n. 8. O lumină difuză învăluie depărtările, varlaam - sadoveanu, 259, cf. dn2, m. d. enc, dex. în zgomotul difuz al clasei, ... s-a petrecut lucrul acela inexplicabil. CĂRTĂRESCU, N. 88. ^ Fi g. Patriotismul difus ... n-are destulă tărie asupra junimii din şcoale. ODOBESCU, S. iii, 329. La sfârşitul «Doinei» lui Coşbuc însă durerea e difuză, vagă. GHEREA, ST. CR. iii, 393. Academia trebuie să fie un tot unitar şi nu o sumă de elemente difuze. D. GUŞTI, P. A. 205. Sugestia muzicală nu mai este prezentă numai în seria imaginilor, în difuza stare extatică, ci în însăşi structura poemei, constantinescu, S. I, 172. Semnul principal este durerea, care poate fi localizată sau difuză, belea, P. A. 171. Abuzul de autoritate ... e sentimentul difuz al propriei îndreptăţiri. PLEŞU, M. M. 13. La pacienţii ... cu diabet durerea este difuză. adevărul, 2006, nr. 4 835. O (Adverbial) Mediu optic sau acustic neomogen, care refractă difuz fasciculele de unde care îl străbat, ltr2 VI, 393. F i g . Este firesc ca la început să o cauţi aşa, în suprafaţa culturii, difuz. liiceanu, J. 101. + Care este neclar, lipsit de precizie, confuz, complicat; lipsit de organizare. Cf. pontbriant, d, COSTINESCU, LM. Acea argumentaţiune era atât de difuză şi incoerentă ..., încât ... un orator bun ar fi espus-o ...cu mai multă izbândă, eminescu, O. x, 323, cf. barcianu, alexi, w, şăineanu2. Scriitorul tace numai asupra numelui său; încolo e unul din cei mai vorbăreţi şi mai difuşi dintre autorii de memorii. IORGA, L. II, 351, cf. CADE. Spune vrute şi nevrute într-o formă cadenţată, difuză şi prolixă, sadoveanu, O. XX, 47. Tendinţele inconştiente, spionate, încă neclare şi din ce în ce mai difuze în urzeala psihologică a romanelor lui anonime, arghezi, s. xi, 95. Românii [din Transilvania] aveau o conştiinţă de neam, difuză, încă din veacuri de demult. BLAGA, G. 107. într-un domeniu aşa de variat şi de difuz ... multiplicitatea părerilor şi contradicţia între ele e firească, ralea, s. t. ii, 29. [Are] capacitatea de a crea atmosfera într-o pânză epică ţesută cu culori şi difuze stări psihologice. S ianuarie 1970, 75. Mesajul 7783 DIFUZA - 1022- DIFUZAT transformă caracterul difuz al conotaţiei dându-i acesteia sau cel puţin tinzând să-i dea un contur semantic adecvat contextului. LL 1972, nr. 3, 308, cf. M. D. ENC. In ce priveşte literatura pentru tineret, delimitările sunt mult mai difuze, contemp. 1975, nr. 1 508, 2/6. Ideile sunt ascunse în jocul metaforelor, difuze în sistemul de analogii, flacăra, 1975, nr. 45, 8, cf. dex. -Scris şi: difus. - PL: difuzi, -e şi (învechit, m.) difuşi. - Din fr. diffus. DIFUZĂ vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică unde sonore, unde de lumină, de căldură etc.) A transmite (4), a răspândi (2), a împrăştia în toate direcţiile sau în diverse direcţii. Cf. dl, dm, dn2. Iniţial s-a crezut că lumina solară difuzată prin atmosfera venusiană, foarte densă, nu va permite recepţionarea unor imagini atât de clare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10319. O lumină difuzată din interior reflectă culorile drapelului naţional flacăra, 1975, nr. 45, 15, cf. dex. O Refl. Ecourile sale s-au difuzat în toate sensurile, flacăra, 1975, nr. 42, 12. 2. T r a n z. (Complementul indică idei, ştiri, muzică, filme etc.) A răspândi (3), a propaga (3), a transmite (2, 6) (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). In vederea stabilirii numelor ... oficiul mecanicului şef va difuza instrucţiunile şi materialul documentar necesar. BO (1951), 790, cf. dl. Radioul începu să difuzeze printre salcâmii stufoşi şi înalţi ... cunoscuta ... simfonie beethoveniană, preda, delir. 12, cf. dm, dn2. Perspectiva de a difuza pe alte căi o muzică gândită în termenii modului de comunicare, propriu secolului al XlX-lea. M 1974, nr. 7, 3. Câteva filme difuzate ... creaseră impresia că cinematografia se află pe un drum ascendent, contemp. 1975, nr. 1 511, 1/1, cf. dex: Al doilea strat lexical este format din termenul „ bobou ”, pătruns ca termen comercial şi difuzat prin intermediul meşteşugarilor şi al negustorilor, z. mihail, t. P. 113. Teroriştii islamişti ... au difuzat o nouă înregistrare video. RL 2005, nr. 4 614. într-o declaraţie de presă difuzată vineri, ... aminteşte că, până în prezent, nu i s-a adus la cunoştinţă nicio învinuire concretă, adevărul, 2006, nr. 4 834. <> Refl. pas. S-au ... difuzat afişe în legătură cu datele turneului, flacăra, 1975, nr. 40, 9. + (Complementul indică publicaţii, cărţi etc.) A pune în vânzare, a distribui. Cf. dn2. Prima parte a cronicii ...a fost dată la copiat şi difuzată pe la boieri şi mănăstiri. IST. LIT. ROM. I, 570. Editura muzicală a difuzat, în ultimii ani, câteva cărţi de mare rezonanţă educativă. M 1975, nr. 1, 15. Despre năravul de a „ difuza ” bilete cu anasâna la un spectacol sau altul, s-a mai scris în presă, flacăra, 1975, nr. 44, cf. dex. [Anghinarea] o difuzează ... vânzătorii de plante medicinale, butură, EB. I, 29. 3.1 n t r a n z. (Despre molecule, particule, substanţe etc.) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. Hidrogenul care difuzează mai uşor iese mai repede din celulă, macarovici, ch. 238. Substanţele cu molecula mai mare difuzează mai încet decât cele cu molecula mică. CIŞMAN, fiz. i, 433. Fotonii pot fi difuzaţi sub unghiuri cuprinse între 0 şi k. SANIELEVICI, R. 194. Difuzibil: capacitatea unei substanţe de a putea difuza în masa altei substanţe, ltr2 vi, 393, cf. dl, dm, dn2. Difuziunea depinde de mărimea particulelor care difuzează, cum şi de diametrul porilor membranei. DC, cf. M. D. ENC, DEX. - Prez. ind.: difuzez. - Din fr. diffuser. DIFUZĂBIL, -Ă adj. Care (se) poate difuza. Cf. DN2, M. D. ENC, DEX. -PL: difuzabili, -e. - Difuza + suf. -(a)bil DIFUZĂNT, -Ă adj. (Despre medii) Care reflectă sau refractă difuz fasciculele de unde. Toate ciocnirile suferite de ele [particule], atât cu electronii cât şi cu nucleele mediului, sunt difuzante. SANIELEVICI, R. 164. Mediu difuzant. ltr2, cf. M. D. ENC. -PL: difuzanţi, -te. - Difuza + suf. -ant. DIFUZĂRE s. f. Acţiunea de a (se) d i f u z a şi rezultatul ei; propagare (2), răspândire (3), distribuire. Cf. d i f u z a (2). Difuzarea cărţii să se facă prin zeci de mii de biblioteci, devenite instituţie naţională. SADOVEANU, O. xx, 404. Cercetarea şi difuzarea cunoştinţelor de tot felul privitoare la înţelegerea reciprocă a naţiunilor. D. guşti, P. A. 374. Prin orice mijloace de difuzare. COD. pen. r.p.r. 549. Difuzarea acestor instrucţiuni. LEG. EC. PL. 171, cf. DL, DM. Râmnicul va ajunge ... locul unde se desfăşoară o importantă acţiune de difuzare a literaturii religioase. IST. lit. rom. i, 711, cf. DN2. Ducea ... o ... însemnată acţiune de difuzare a cărţii în toate regiunile locuite de români, magazin ist. 1968, nr. 4, 4. Printre măsurile profilactice ...a fost ... difuzarea broşurii lui. G. barbu, a. v. 185. Este ... sprijinit pe sistemele moderne de acumulare şi difuzare a ştirilor. T ianuarie 1969, 84, cf. M. D. ENC. Difuzarea, formele şi istoria acestor cuvinte. CL 1973, 177. Prin abundenţa comentariilor şi rodnica difuzare a operei sale, Arghezi a încetat a mai fi ... un mister, simion, S. R. II, 28. Difuzarea cântecului popular. M 1975, nr. 1, 1. Filmele cu caracter apicol pentru difuzarea largă a cunoştinţelor despre apicultură. scânteia, 1975, nr. 10 352, cf. dex. Amplificarea ariei de folosire a termenului se datoreşte contactului între graiuri sau difuzării lui prin intermediul limbii literare. Z. MIHAIL, T. P. 67. în acest secol, difuzarea olăriei de tradiţie bizantină este mult mai puternică, butură, EG. 386. Difuzarea filmului documentar rămâne o problemă extrem de delicată. RL 2005, nr. 4 686. O Difuzare telegrafică = operaţie prin care se realizează transmiterea telegramelor spre mai multe posturi telegrafice de recepţie, cu ajutorul unor aparate teleimprimatoare obişnuite. Cf. ltr2. + Vânzare (1). Difuzarea obligatorie în şcoli, la preţul de 10 lei exemplarul - este abuzivă. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 15, cf. mda. - PL: difuzări. - V. difuza. DIFUZÂT, -Ă adj. (Despre unde de lumină, de căldură etc.) Care este propagat, împrăştiat în toate direcţiile. Globurile electrice ... dădeau o lumină 7788 DIFUZIBIL - 1023 - DIFUZOR difuzată, reverberată. CAMIL petrescu, P. 313. Se calculează ... raportul ... dintre energia undei difuzate şi energia undei incidente, sanielevici, R. 192. - Pl.: difuzaţi, -te. - V. difuza. DIFUZÎBIL, -Ă adj. (Despre corpuri) Care poate difuza (3) în masa altui corp. Iuţeala de difuziune chiar a celor mai difuzibile substanţe, ca zahărul cristali-zabil, ... este foarte mică. arhiva, ii, 431, cf. ltr2, dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: difuzibili, -e. - Din fr. diffusible. DIFUZIBILITÂTE s. f. Proprietate pe care o au unele corpuri de a difuza (3). [Hidrogenul] poate străbate cu uşurinţă prin corpurile poroase, această proprietate se numeşte difusibilitate. PONI, CH. 47. Diferitele gaze se deosebesc între ele prin densitate, difuzibilitate, dar mai ales prin proprietăţile lor chimice. MACAROVICI, CH. 19, cf. LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. - Scris şi: difusibilitate. - Din fr. diffusibilite. DIFUZIE s. f. v. difuziune. DIFUZIUNE s. f. 1. împrăştiere în toate direcţiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafaţă cu asperităţi. Cf. costinescu. Lumina se reflectează şi pe suprafeţele zgrunţuroase ale corpurilor ...nu mai urmează legile expuse mai sus, ci se împrăştie în toate părţile. Acest fenomen se numeşte difuziune, poni, f. 343, cf. barcianu, alexi, w, tdrg, resmeriţă, D. Difuziunea luminei. şăineanu, d. u, cf cade. [Abajurul] e de mătase galbenă, pictată, şi seara când e aprinsă, lumina trebuie să cadă într-o difuziune conică pe o parte din cameră şi covor. CAMIL petrescu, P. 83. Petele rumene din obrajii unei fetiţe zugrăvite probabil în acuarelă, deveniseră în ulei, prin neînţelegerea procesului real de difuziune a luminii, nişte lacuri de rubin fară nicio legătură cu restul. CĂLINESCU, E. o. I, 57, cf DL, DM, DN2, D. MED, M. D. ENC. Fenomenul de difuzie, caracterizat prin dispersia fasciculului laser. flacăra, 1975, nr. 47, 8, cf. dex. ♦ Propagare (3), răspândire (2), difuzare. Ideile Şcolii Ardelene capătă o largă difuziune în epocă. IST. lit. rom. ii, 57. Difuziunea literaturii actuale în rândul profesorilor care s-au prezentat la examenul de grad, în această sesiune, este încă deficitară. LL 1973, nr. 4, 843. Originea şi răspândirea unor instalaţii se încadrează într-un vast proces de difuziune a bunurilor culturale. BUTURĂ, EG. 323. 2. (în dicţionare) Prolixitate. Cf. costinescu. Meritul logic al argumentaţiunei pierde adeseori prin difuziunea şi incoerenţa foiirnei. eminescu, o. x, 328, cf. barcianu, alexi, w, tdrg. Difuziunea stilului, şăineanu, d. u, cf. cade. 3. Pătrundere a moleculelor unui corp în masa altui corp cu care intră în contact. Remaşiţi de la fabricarea zaharului Remaşiţi centrifuge Remaşiţi de difusiune. GHICA - STURDZA, A. 146, cf. cade. Prin difuziune se înţelege puterea de a se amesteca două substanţe, de ex. două gaze. MACAROVICI, CH. 238. Se reduce ... încetinirea şi difuzia particulelor prin ciocniri cu molecule de aer. sanielevici, R. 67. Difuziunea se face ... şi prin spaţiile mari ale solului. AGROTEHNICA, I, 112. Mişcarea moleculelor explică difuzia gazelor, cişman, fiz. I, 467. Difuziunea între două gaze diferite, ltr2, cf. dl, dm, dn2. Difuziunea poate să aibă loc în faza gazoasă, lichidă sau chiar solidă. DC, cf. D. MED, M. D. ENC, DEX, D. GEOL. - Scris şi: difusiune. -Pronunţat: -zi-u-. - PL: difuziuni. - Şi: difuzie s. f. - Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis. DIFUZÎV, -Ă adj. (Rar, despre corpuri) Care are proprietatea de a difuza, de a răspândi în toate direcţiile căldura, lumina etc. Cf. dn3, mda. - PL: difuzivi, -e. - Din fr. diffusif. DIFUZIVITÂTE s. f. (Fiz.) Mărime care caracterizează un material din punctul de vedere al capacităţii sale de a fi un bun conductor al căldurii; difuzibilitate. Cf. LTR2, M. D. ENC. - Difuziv + suf. -itate. Cf. engl. diffusivity. DIFUZOR s. n, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) sau aparat folosit la redarea sunetelor transmise pe cale electrică şi răspândirea lor în mediul înconjurător. Cf. cade. Să se instaleze difuzoare. P. CONSTANT, R. 188. Tunetele guturale ale difuzoarelor de radio. CĂLINESCU, C. N. 181. Pe peroanele Gării de Nord ... sunt instalate difuzoare. CV 1949, nr. 6, 7. Tot mai mulţi dintre [cetăţeni] ... îşi manifestă dorinţa de a-şi instala difuzoare. CONTEMP. 1952, nr. 26, 1/6. Puştile ... băteau spre maşinăriile care se cheamă defuzoare. CAMILAR, N. II, 364. Difuzoarele se confecţionează din tablă, ltr2, cf. DL, DM, der, DN2, M. D. ENC. Magazinul este aprovizionat zilnic cu tuburi cinescop, difuzoare, tranzistori. scânteia, 1975, nr. 10 358. Plecări anunţate la difuzor cu nelipsita şi politicoasa urare „călătorie plăcutăflacăra, 1975, nr. 47, 15. Difuzorul din perete, deschis din zori până în noapte. M 1975, nr. 1, 1, cf. dex. Eu am trecut repede pe-acasă, ... (la difuzor cânta Sarita Montiel). CĂRTĂRESCU, N. 224. <> (Glumeţ) Obrajii ca şi bujoru, Guriţa ca difuzoru. folc. mold. ii, 246. 2. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibil printr-un curent de aer. Cf. cade, LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC, DEX. 3. Dispozitiv translucid din sticlă, porţelan etc. care împrăştie uniform lumina unei lămpi. în iluminatul fluorescent, difuzoarele se construiesc adeseori ... din mase plastice sau din metal emailat, ltr2, cf. M. D. ENC, DEX. 4. Aparat sau agregat folosit la extragerea prin difuziune (3) a unei substanţe. Difuzorul folosit la extracţia zahărului din sfeclă e compus în principal dintr-un cilindru de oţel, terminat la partea de sus şi de jos cu trunchiuri de con. ltr2, cf. dl, der, dn2, dex. II. S. m. Persoană care difuzează publicaţiile periodice. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc, dex. O F i g .în accepţia ei generală de ... difuzor şi transmiţător de valori ale inteligenţei omeneşti, cultura are de jucat un rol de uriaşă însemnătate. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/1. 7795 DIG - 1024- DIGERA1 - PL: (I) difuzoare, (II) difuzori - Şi: (regional) defuzor s. n. - Din fr. diffuseur. DIG s. n. 1. Construcţie hidrotehnică de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg şi care serveşte la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor ori a porturilor de acţiunea apei şi a curenţilor; zăgaz (1), stăvilar (1), (regional) opritor (II 3). Ţărmul mării se lasă acolo în jos, aşa că olandezii au trebuit să facă zăgazuri (diguri) ca să nu dea marea peste ei. mehedinţi, p. 19, cf. ALEXI, W. Albe fantome se-nalţă din mare, Şi-aleargă de-a lungul înaltului dig. SĂM. vi, 23. Spaţiul în care ancorează vasele de tot felul este foarte încăpător şi digele cari protejează portul ... sunt o construcţie monumentală, luc. vii, 250, cf. şăineanu2, tdrg. Linia ferată ... închidea zarea ca un dig fară început şi fară sfârşit, rebreanu, p. s. 12, cf. resmeriţă, d, severin, S. 19. Zăporul se lărgea în dreapta şi în stânga, să prindă toată lăţimea, înălţând şi afundând dig de stăvilire a apelor, ardeleanu, v. p. 213, cf. cade. Locuinţă tihnită, plimbări seara pe dig ..., aperitive în piaţa Ovidiu. camil petrescu, u. n. 138, cf. abc mar, DS. Nămestii de talazuri ...Se năpusteau umflate şi se izbeau de diguri, voiculescu, poezii, i, 87. încă de acum o mie de ani îi construiseră necăjiţii autohtoni diguri. SADOVEANU, O. IX, 219. Când obosea se aşeza la capătul digului, bart, e. 92. In aval panta barajului nu trebuie să fie prea mare, pentru a împiedica distrugerea digului de ape. ENC. AGR. I, 405. Din punctul de vedere geografic, se deosebesc: diguri fluviale şi ... maritime. LTR2, cf. DL, DM, der, dn2. Construcţia solidă ... a digului protector ... a rezistat multe secole valurilor marine, magazin ist. 1968, nr. 9, 23, cf. dex. Au dispus supraînălţarea digului existent cu 60 centimetri. RL 2005, nr. 4 728. Şi iar verde de pe dig Sunt chiar din comuna Grid. folc. transilv. ii, 46. ^ F i g. O, timp invers! O, clar afund de ape Lovite-n digul sufletului dur! pillat, P. 261. 2. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Gard de nuiele şi piatră, făcut în apele curgătoare pentru a aduna apa şi a putea prinde peşti; apărătoare, gat, scoc de pescuit v. scoc (5). Cf. mândrescu, UNG. 74. în Transilvania la asemenea garduri de nuiele făcute pentru pescuit le zice „apărătoare ”, pe când la gărduţurile de piatră le zice pe unele locuri „diguri”, iar prin Banat „scocuri de bolovani” sau „scocuri de pescuit”, antipa, p. 124. - PL: diguri şi (învechit, rar) dige. - Şi: (regional) dighiu s. n. CHIRIŢESCU, GR. 7. - Din fr. digue. DIGÂM, -Ă adj. (învechit) 1. Care este căsătorit a doua oară. Cf. costinescu, lm. 2. Bigam. Cf. costinescu, lm. -PL: digami,-e. - Din ngr. 5iyap,o<;. DIGÂMA s. m. Literă din alfabetul grecesc arhaic. Cf. CADE. Grupul notat ortografic „oa” la început de cuvânt sau de silabă reprezintă în realitate fonemul- consoană digamma „u” urmat de fonemul vocalic „a”. SCL 1956, 13, cf. DER, DN2, DEX. - Scris şi: digamma. - Accentuat şi: dîgama. - Din fr. digamma. DIGAMÎE s. f. (învechit) 1. A doua căsătorie. Cf. COSTINESCU, LM. 2. Bigamie. Cf. costinescu, lm. - Din ngr. Siyajxia. DIGASTRIC, -Ă adj. (Şi în sintagma muşchi digastric; adesea substantivat, m.) (Muşchi) care are o parte cărnoasă la fiecare terminaţie şi o porţiune tendi-noasă intermediară. Muşchiul digastric este un muşchi mic, situat la partea de sus a gâtului, kretzulescu, a. 173/18, cf. COSTINESCU, ENC. AGR, D. MED. - PL: digastrici, -ce. - Din fr. digastrique. DIGĂTÂ vb. I. T r a n z. (Regional) A încheia, a termina (Cămărzana - Negreşti-Oaş). Oile le-o dinturnat, Legea i i-o digătat. arh. folk. i, 175. - Prez. ind.: ? - Cf. g ă t a. DIGENETIC, -Ă adj. (Biol.) Care prezintă digeneză. Cf. D. MED, DN3. -PL: digenetici, -ce. - Din fr. digenetique. DIGENEZĂ s. f. (Biol.) însuşire a unor vieţuitoare de a avea două moduri de reproducere (sexuată şi asexuată). Cf. dn3, mda. - PL: digeneze. - Din fr. digenese. DIGENÎE s. f. (Biol.) înmulţire care se realizează prin contribuţia ambelor sexe. Cf. dn3, mda. - PL: digenii. - Din fr. digenie. DIGERĂ1 vb. I. T r a n z. 1. (Despre organele digestive sau p . e x t. despre fiinţe; complementul indică alimentele introduse în organism) A preface în substanţe asimilabile, necesare hrănirii corpului; a mistui (1), (învechit) a omesti, (regional) a râşni (3). A degherat (mistuit) bine. barasch, i. 3/17, cf. prot. - pop, n. d, PONTBRIANT, D, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D, cade. Un stomac în stare să digereze şi ouă clocite, camil petrescu, u. n. 30. [Zăganul] le digeră [oasele mari] graţie sucurilor stomacale extrem de puternice, băcescu, păs. 235, cf. DL, DM. In diferite porţiuni ale tubului digestiv au loc fenomene digestive ... legate de necesitatea transformărilor pe care trebuie să le sufere hrana într-o porţiune, pentru a fi şi mai bine digerată în porţiunea următoare. ABC SĂN. 127, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. <> Refl.pas. Materiele grase ... se digerează în duoden. CONTEMPORANUL, I, 54. Alimentaţia bătrânilor va fi cât mai uşoară, pentru ca alimentele să se digere uşor. belea, p. A. 238. Carnea de miel se digeră foarte greu. RL 2006, nr. 4 902. <> F i g. Rezultă un amestec hibrid, 7805 DIGERA2 - 1025 - DIGESTIE greu de digerat. T februarie 1969, 90. [„Analiştii”] nu pot digera înfrângeri personale, rl 2005, nr. 4 623. E un insucces pe care va trebui să-l digerăm, dar asta este situaţia, adevărul, 2005, nr. 4 801. (A b s o 1.) Bucureştii au un farmec imprecis şi cu atât mai decisiv absoarbe, catifelează şi digeră, arghezi, b. 55. + R e f 1. F i g. (Rar) A se sili să înţeleagă. Cf. cade. (T r a n z.) Pricep că nu digeri ce-ipoezie, perpessicius, s. 76. 2. F i g. (Rar) A suferi, a răbda ceva supărător. Cf. CADE, DN3. -Prez. ind.: digér şi (rar) digerez. - Şi: (învechit) degherâ vb. I. - Din fr. digérer. DIGERA2 vb. I v. degera. DIGERABIL, -Ă adj. Care se poate digera (cu uşurinţă); digestibil. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc, dex. - Pl.: digerabili, -e. - Din fr. digérable. DIGERÂRE s. f. Acţiunea de a (se) digera (1); digestie, mistuire (1). Cf. pontbriant, d, ddrf, dl, DM. Structura aparatului digestiv este adaptată funcţiunilor de transport, digerare şi absorbţie a alimentelor. DERn, 110, cf. dn2. Cercetătorii britanici au pus în evidenţă faptul că doar albii conservă la vârsta adultă enzima indispensabilă digerării lactozei. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 5/5, cf. dex. Circulaţia sângelui, mişcarea gândurilor, dige-rarea hranei erau întreţinute artificial. CĂRTĂRESCU, N. 316. - V. digera1. DIGERAT, -Ă adj. (Despre alimentele introduse în organism) Care a fost prefăcut în substanţe asimilabile, necesare hrănirii corpului; mistuit (1). Cf. pontbriant, d. Evacuarea prin materiile fecale a sângelui digerat. belea, P. A. 412. Alimentele digerate sunt absorbite ... şi asimilate ... în organism. ABCSĂN. 130. - Pl.: digeraţi, -te. - V. digera1. DIGERĂTURĂ s. f. v. degerătură. DIGEST1 s. n. Rezumat al unei cărţi, al unui articol; p . e x t. publicaţie care conţine astfel de rezumate. Cf. ndn, doom2. - Pronunţat: dâigest. - Pl.: digesturi. - Din engl. digest. DIGÉST2, -Ă adj, s. n. (Rar) 1. Adj. Digerabil. Cf. NDN. 2. S. n. (La pL) Alimente digerate. Cf. ndn, doom2. - Din fr. digeste. DIGÉST3 s. n. v. digeste. DIGÉSTE s. n. pl. Culegere de norme ale jurisconsulţilor romani asupra principalelor probleme de drept, publicate în vremea lui Iustinian şi puse de acord în timp cu cerinţele noilor instituţii de drept; pandecte; p. g e n e r. lege sau hotărâre cu caracter de lege. Se alcătui pandectile sau digestile. săulescu, hr. i, 153/2. Pandectele sau digestul. rom. lit. 3 972/20, cf. PROT. -POP, N. D. Digestele lui Iustinian se numesc şi pandecte. LM, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Textele digestelor au fost adesea alterate pentru a fi puse de acord cu cerinţele noilor instituţii de drept, der, cf. dn2, dex. - Şi: (învechit) digest s. n. - Din lat. digesta, fr. digeste. DIGESTÎBIL, -Ă adj. Care se poate digera (cu uşurinţă); digerabil. [Hrană] uşor de mistuit (digestibilă). CORNEA, E. II, 190/6, cf. LM, CADE, SCRIBAN, D. Nutreţul verde este bogat în albumină digestibilă. agrotehnica, i, 625, cf. DN2, DEX. -Pl.: digestibili, -e. - Din fr. digestible. DIGESTIBILITÂTE s. f. Proprietate pe care o au alimentele de a putea fi digerate. După gradul de digestibilitate alimentele se împart în 3 clase, bianu, D. S. 40, cf. CADE, ENC. AGR, SCRIBAN, D. Digestibilitate: proprietatea pe care o au alimentele de a putea fi digerate, adică transformate în produse simple, asimilabile, în aparatul digestiv, ltr2 vi, 405, cf. dn2, dc. - Din fr. digestibilite. DIGESTIE s. f. Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în aparatul digestiv al fiinţelor în substanţe asimilabile; mistuire (1), digerare. Toată această lucrare se numeşte a mistuirei sau a digestiei, albineţ, m. 110/1, cf NEGULICI. Digestiune anevoie şi ostenitoare. MAN. SĂNĂT. 251/28. Magnesia este întrebuinţată ... în digestiunile cele rele. marin, pr. ii, 138/8. Digestia sau mistuirea, polizu, p. 91/7. Patimele produse prin meseriile care silesc pe om să stea în picioare sunt: osteneală şi tremurătură în picioare, paliditate, slăbirea digestiunei. ISIS (1859), 1282/9, cf. PROT. - pop, N. D, costinescu. Digestiunea stomacală este incomplect esplicată. contemporanul, I, 54. O afecţiune bolnăvicioasă a sistemului nervos sau a organelor digestiunii întăreşte însă discolia înnăscută. CONV. lit. vi, 298, cf. DDRF, şăineanu2. Digestiunea sau mistuirea cuprinde toate schimbările prin care trec alimentele pentru a se transforma în un lichid care trece în sânge pentru a-l reînnoi, bianu, D. S. 246, cf. TDRG. Aparatul digestiv este însărcinat cu mistuirea sau digestiunea alimentelor, enc. vet. 37, cf. cade. Se întreba ce rost au aci, ... între oamenii sătui, bine dispuşi după digestie. C. petrescu, î. i, 16. Spencer ... avea digestiuni dificile şi nu putea dormi. NEGULESCU, G. 108. Congestionat, lustruit de o digestiune laborioasă, domnul ... fuma tăcut. BRĂESCU, O. A. I, 278. Cât ni se face digestia, ne legănăm iarăşi în automobil. SADOVEANU, O. IX, 314, cf. ENC. AGR. Au şi ei [vulturii] nevoie absolută de apă şi pentru digestia hranei grele. BĂCESCU, PĂS. 214. Guvernatorul nu-şi tulbura digestia, ralea, o. 63. Iar acum bătrâna doamnă ... îl ştie plecat pe jos (plimbare nocturnă, de digestie), vinea, l. i, 291, cf. ltr2. Medicamentele din această grupă au rolul de a îmbunătăţi digestia. BELEA, P. A. 273, cf. DL, dm. întregul proces al digestiei este coordonat de scoarţa cerebrală. DER, cf. DN2, D. MED, 7817 DIGESTIUNE - 1026- DIGGER M. D. ENC. Se intemine în organism printr-o acţiune dublă: în mod direct, prin digestie şi sânge. flacăra, 1975, nr. 42, 17, cf. dex. [Rabarbura] se mai dădea ca stimulent şi pentru uşurarea digestiei. BUTURĂ, EB. I, 196. Pepsina (enzima cu rol în digestia proteinelor) şi amilaza pancreatică cu rol în digestia glucidelor sunt potenţate de prezenţa sulfului din aceste ape medicinale. rl2005, nr. 4 571. - Pronunţat: -ti-e. - PL: digestii. - Şi: digestîune s. f. - Din lat. digestio, -onis, fr. digestion. DIGESTÎUNE s. f. v. digestie. DIGESTÎV, -Ă adj. 1. Care serveşte digestiei, care asigură digestia. Cf. negulici. Aceste boale provin dintr-o turburare mare în foncţiunile digestive, man. SĂNĂT. 253/27. A nu slăbi foarte mult puterile digestive (mistuitoare). DESCR. ape 81/28. Organe digestive (de mistuire), barasch, m. ii, 166/10, cf. prot. - pop, n. d, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Ţi-am trimis marca berii englezeşti ... E nutritivă, stimulantă şi calmantă, aperitivă şi digestivă, caragiale, o. vii, 63, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, w, şăineanu2. O probează organiza-ţiunea corpului său întreg şi în particular dinţii şi organele digestive, bianu, d. s. 38, cf. tdrg, resmeriţă, D, CADE. Această însuşire apare ...la toate fiinţele vii, spre a le apăra în contra primejdiei de a-şi supra-încărca organele digestive ... precum şi de a consuma lucruri dăunătoare sănătăţii. NEGULESCU, G. 89, cf. SCRIBAN, D. Funcţionarea normală a organelor digestive. BELEA, P. A. 210, cf. DL, DM. Abuzul de tutun duce cu timpul la tulburarea funcţiilor digestive. ABC SĂN. 369. Sunt asociate şi alte tulburări, cum ar fi cele •ale tranzitului digestiv. RL 2005, nr. 4 732. <> Aparat (sau tub ori, rar, sistem) digestiv = totalitatea organelor cu ajutorul cărora se face digestia. Un aparat digestiv de o simplitate cu totul primitivă, caragiale, o. iii, 204, cf. şăineanu2. Mâncările trebuie să fie variate pentru ca să fie bine suportate de tubul digestiv, bianu, d. s. 38, cf. TDRG. Tubul digestiv, aparatul respirator. AGÎRBICEANU, A. 176. Aparatul digestiv este însărcinat cu mistuirea sau digestiunea alimentelor. ENC. vet. 37. Se hotărî să pedepsească întregul sistem digestiv ... cumpărându-i ... un modest covrig, v. ROM. ianuarie 1929, 40, cf CADE, SCRIBAN, D. Ezerina poate produce ...o inhibiţie a motilităţii tubului digestiv, danielopolu, F. N. I, 12. Digestibilitate: proprietatea pe care o au alimentele de a putea fi digerate, adică transformate în produse simple, asimilabile, în aparatul digestiv, ltr2 VI, 405. Substanţele toxice ... pot pătrunde în organism ...pe calea tubului digestiv, belea, p. a. 148, cf. dl, dm, der, DN2, M. D. ENC. Enzimele tubului digestiv. flacăra, 1975, nr. 44, 19, cf. dex. în Munţii Apuseni, la Ponor, decoctul se dădea vitelor, în bolile aparatului digestiv şi ale ficatului, butură, eb. i, 54. Lili însă a luat lecţia de la început ... cu o răceală de parcă ar fi vorbit despre sistemul nervos sau aparatul digestiv. CĂRTĂRESCU, N. 89. Principalele indicaţii terapeutice ale apei medicinale sulfuroase sunt cele asupra tubului digestiv. RL 2005, nr. 4 571. Glande digestive = glande care secretă fermenţii pentru digestie. în tunica mucoasă se află numeroase glande digestive, care secretă fermenţi cu ajutorul cărora se efectuează digestia. DER ii, 110. 2. Referitor la digestie, care aparţine digestiei sau aparatului digestiv (1). Acest obicei avea rezultate neplăcute de ordin digestiv. CĂLINESCU, I. 296. Să examinăm ... acţiunea atropinei ... pe organele terminale ... ca de exemplu musculatura digestivă. danielopolu, F. N. I, 86. întrucât tulburările digestive sunt destul de frecvente la bolnavi, regimul va trebui să ţină cont şi de aceste tulburări, belea, p. a. 383. Virusul „A ” se transmite şi pe cale digestivă. ABC SĂN. 189. Copiii suferă mai puţin de obişnuitele afecţiuni digestive legate de acest anotimp. G. barbu, a. v. 264. Reziduurile solide şi lichide (materiile fecale şi urină) umane şi animale, care reprezintă suportul esenţial prin care se elimină şi se răspândesc germenii patogeni ai infecţiilor digestive. D. med. Bolnavi cu tulburări digestive. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 17, cf. DEX. Preparatele pe bază de aluat dospit ... trebuie evitate pentru persoanele cu afecţiuni digestive. RL 2006, nr. 4 902. + S p e c. Care uşurează digestia. Medicamente care înleznesc funcţiunile stomacului, care uşurează mistuirea mâncărilor, din care pricină aceste medicamente se mai numesc şi digestive, bianu, d. s. 702. 3. Care suferă de o boală a aparatului digestiv (1). Bolnavilor digestivi nu le vom da carne prăjită sau pané, belea, p. A. 243, cf. mda. - PL: digestivi, -e. - Din fr. digestif. DIGESTÔR s. n. Numele unor recipiente (închise) în care au loc diverse procese tehnologice. 1. (Ieşit din uz) Dispozitiv format dintr-un vas cilindric de- metal, închis ermetic cu un capac, cu ajutorul căruia se demonstra forţa elastică a vaporilor de apă; oala lui Papin, (învechit, rar) marmita lui Papin, v. marmită (1). Digestorul sau oala lui Papin. STAMATI, F. 104/7, cf. MDA. 2. Recipient de formă cilindro-conică, asemănător cu o autoclavă verticală, folosit pentru opărirea în apă sau în vapori a fructelor şi a legumelor destinate preparării conservelor. Digestorul e echipat cu: manta de încălzire, legături la conductele de vapori şi de apă, robinet pentru descărcarea lichidului de la opărire, manometre, termometre ... etc. LTR2, cf. DER, M. D. ENC, DN3. 3. Rezervor în care se fermentează nămolul provenit din decantarea apelor de canalizare. Din punctul de vedere al modului de execuţie, digestorul poate fi: bazin pentru fermentarea nămolului... sau fosă septică. LTR2, cf. D. MED. - PL: digestoare. - Din fr. digesteur. DIGETÂR s. n. v. degetar. DIGETÛJ s. n. v. degetuţ. DÎGGER s. m. Adept al curentului radical din timpul Revoluţiei burgheze din Anglia, din secolul al XVII-lea, reprezentând interesele ţărănimii sărace. Digerii cereau lichidarea proprietăţii private asupra 7823 DIGHIE - 1027- DIGITALIC pământului şi a privilegiilor marilor proprietari de pământ, der, cf. M. D. enc, dn3. - Scris şi: diger. - Pronunţat: digăr. - PL: diggeri. - Din engl. digger. DIGHÎE s. f. (Bot.; regional) Costrei (Sorghum halepense). Cf. borza, d. 163, mda. - PL: dighii. - Et. nec. DIGHÎS s. n. v. dichis1. DIGHISÂ vb. I v. dichisi. DIGHÎU s. n. v. dig. DIGÎI s. m. pl. (Regional) Iţari (Oltina - Băneasa). HII285. - Et. nec. DÎGIT s. m. (Informatică, Electronică) Cifră. Cf. DEX2, MDA. - PL: digiţi. - Din engl. digit. DIGITÂ vb. I. 1. I n t r a n z. (Muz.) A folosi (corect) degetele pentru a cânta la un instrument. Cf. DN3, MDA. 2. T r a n z. (Neobişnuit) A bâjbâi cu degetele. IORDAN, L. R. A. 236, cf. MDA. - Prez. ind.: digitez. - Din it. digitare. DIGITAL1, -Ă adj. Care aparţine degetelor (I 1), care se referă la degete, produs de degete, al degetelor. O faţă externă convexă ...de care se prinde un muşchi ...o adăncătură ce se numeşte digitală, kretzulescu, A. 77/24, Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, BARCIANU, alexi, w, cade. Se face o hemostază provizorie prin comprimarea digitală a arterei, belea, p. a. 130, cf. dl, DM, DN2, M. D. enc, dex. <> Amprentă (sau rar, urmă) digitală - semn concret lăsat pe un obiect de liniile de pe suprafaţa interioară a vârfului sau a primei falange a degetelor de la mână. Cf. dl, dm. S-a acordat o mare atenţie interpretării rezultatului ... privind fragmentele de urme digitale de pe comutatoare, preda, m. s. 260, cf. dn2, M. D. enc, dex. A dezvoltat o tehnologie de acces bazată pe ... amprenta digitală. RL 2005, nr. 4 507. (Rar) Calcul digital — socoteală pe degete. Cf. cade, mda. Muşchi digital = fasciculul muscular cu inserţie pe degete (11). Cf. scriban, d, mda. -PL: digitali, -e. - Şi: (învechit, rar) degetâl, -ă adj. KRETZULESCU, A. 103/1. - Din fr. digital. - Degetal: prin apropiere de deget. DIGITAL2, -Ă adj. 1. (Informatică) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre. Cf. M. D. enc, dex. Analiza digitală a consoanelor şi vocalelor mi-a sugerat una din explicaţiile persistenţei formelor „ dialectale ” alături de limba „oficială”, adevărul, 2006, nr. 4 822. 2. (Electronică; despre aparate, dispozitive, sisteme etc.) Care generează, măsoară, prelucrează sau stochează semnale digitale (1); care utilizează semnale de acest tip. Maşinile digitale sunt nişte uriaşe maşini aritmetice care lucrează automat, conform unui program dat. v. rom. iunie 1958, 92. Un nou model de telefon, cu cameră digitală încorporată ... a fost lansat. RL 2004, nr. 4 475. Astral Telecom a anunţat ... lansarea serviciului integrat de comunicaţii digitale, ib. nr. 4 595. Materialele digitale pot fi folosite în diverse medii de instruire, ib. nr. 4 778. Strategie de implementare a televiziunii şi radiodifuziunii digitale la nivel naţional, ib. 2006, nr. 4 817. Felul în care ne pregătim de război s-a schimbat profund, iar soldaţii pe care îi pregătim acum sunt copiii erei digitale, ib. 2006, nn 4 847. - PL: digitali, -e. - Din fr. digital, engl. digital. DIGITALĂ s. f. 1. Numele a două plante erbacee veninoase din familia scrofulariaceelor, cu flori de obicei roşii: a) plantă erbacce cu frunzele acoperite de peri moi, cu flori mari galbene sau roşii-purpurii; degetar (II), (popular) degetariţă (1), (regional) degetăruţ (2), degeţel (II 2), degetărel (2), degetărică (2), clopoţele, năpăstrocel, degeţel-de-pădure; floarea degetarului, iarba degetarului, iarbă de plămâni, iarbă de tripăl, ţâţa-oii (v. ţ â ţ ă I 1), urechea boului (v. ureche 14) (Digitalis grandiflora). Cf. brandza, FL. 350, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S. 225, tdrg, cade, scriban, D.; b) plantă erbacee cu flori de culoare roşie-purpuriu, cultivată ca plantă medicinală; degeţel (II1), degeţel-roşu (v. d e g e ţ e 1 II 1), (popular) degetăriţă (2), (regional) degetăruş, degetăruţ, năpăstrocel, deget-roşu (v. d e g e t II 2), degetărel-roşu (v. degetărel 3), ţâţa-oii (v. ţâţă II) {Digitalis purpurea). Cf. CADE. Digitala (degeţel roşu), buruiană foarte otrăvitoare, se dă în boalele de inimă şi rinichi, însă numai prescrisă de medic. VOICULESCU, L. 115, cf. DS, ENC. AGR, SCRIBAN, D, DL, DM, DER, DN2, DEX. 2. (Rar) Digitalină. Digitala este un medicament periculos şi nu trebuie luată în doză mare. BIANU, D. S. 225. Sub influenţa digitalei, ventriculul se dilată mai mult decât înainte în timpul diastolei. danielopolu, f. n. ii, 31. Ii lua pulsul şi tensiunea, îi da să bea digitală. vinea, L. I, 284. Digitala se dă de obicei pe gură sau în supozitoare, ajungând prin intestin şi sânge la inimă. BELEA, P. A. 270, cf. D. MED, M. D. ENC, DEX. Digitala este o altă substanţă cu efecte miraculoase în bolile cardiace. RL 2006, nr. 4 933. - PL: digitale. - Din fr. digitale. DIGITALEÎNĂ s. f. v. digitalină. DIGITALIC, -Ă adj, s. n. (Substanţă, medicament) care are o acţiune cardiotonică şi diuretică. Medicamentele digitalice favorizează toţi factorii vegetativi naturali. DANIELOPOLU, F. N. II, 179. Digitalicele au o acţiune cardiotonică şi diuretică; încetinesc, regularizează şi întăresc funcţiunile inimii. LTR2. - PL: digitalici, -ce. - Digital + suf. -ic. 7835 DIGITALINĂ - 1028- DIGITONINĂ DIGITALINĂ s. f. Substanţă extrasă din frunzele şi seminţele digitalei (1 b), utilizată în tratamentul bolilor cardiovasculare, ca diuretic etc.; digitoxină, (rar) digitală (2). Cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Digitalina ... se dă în granule de 1/10 miligram. bianu, D. S. 225, cf. TDRG, NICA, L. VAM. 79, CADE, SCRIBAN, D. Substanţele ce acţionează asupra inimii ...se găsesc în digitaline şi strofantine. MACAROVICI, CH. 636. Digitalina amorfi are o compoziţie nesigură, danielopolu, f. n. îl, 18. Digitalina se extrage din seminţele de digitală, cu ajutorul unui amestec de eter şi alcool, ltr2, cf. dl, dm. Digitalina se utilizează în tratamentul bolilor cardiovasculare şi ca diuretic, der, cf. dn2. Digitalină: medicament tonic cardiac, stimulant. DC, cf. M. D. ENC, DEX. -PL: (rar) digitaline. - Şi: (învechit) digitaleină S. f. DANIELOPOLU, F. N. II, 13. - Din fr. digitaline. DIGITALÎSM s. n. (Med.) Intoxicaţie cu digitală (2). Cf. D. MED, DN3. - Din fr. digitalisme. DIGITALIZĂ vb. I. T r a n z. (Informatică, Electronică) A transforma semnalele analogice în semnale digitale2. Cf. dex2, mda. - Prez. ind.: digitalizez. - Digital + suf. -iza. DIGITALIZÂRE1 s. f. Introducere de digitalină în organism. Cf. dn2, d. med. - Cf. fr. d i g i t a 1 i s a t i o n. DIGITALIZÂRE2 s. f. (Informatică, Electronică) Acţiunea de a digitaiiza şi rezultatul ei. Cf. DEX2. Conservare a patrimoniului fotografic prin intermediul digitalizării. rl 2005, nr. 4 770. Muzeul Naţional al Literaturii Române anunţă începerea proiectului naţional Liter@cces, un proiect-pilot de digitalizare a patrimoniului literar românesc, ib. 2006, nr. 4 939. - PL: digitalizări. - V. digitaiiza. DIGITALIZÂT, -Ă adj. (Informatică, Electronică; despre semnalele analogice) Care a fost transformat în semnale digitale2. Cf. dex2, mda. -PL: digitalizaţi,-te. - V. digitaiiza. DIGITALOZĂ s. f. (Chim.) Eter metilic solubil în apă, obţinut prin hidroliza digitalinei. Porţiunea glucidică a heterosizilor ... este- formată din ... digitaloză. DANIELOPOLU, F. N. II, 26, cf. LTR2, DC. - Din fr. digitalose. DIGITÂR s. n. v. degetar. DIGITÂT, -Ă adj. (Despre frunzele simple sau foliolele unei frunze compuse) Care are marginile cu crestături adânci şi cu ieşituri dispuse ca degetele răsfirate ale unei palme1 (1); p a 1 m a t; decupat, despărţit în formă de degete (I 1). Foile degitate, ... adecă dispuse (aşezate) într-un mod care seamănă cu degetele măinelor. BAR4SCH, I. N. 127/7. Frunze digitate sau împănate. negruzzi, s. I, 103. Familia rozaceelor [cu] ... frunze digitate sau împănate. CONV. lit. i, 96. Nervaţia lor [foilor] este costată sau digitată. grecescu, fl. 5, cf. BARCIANU, ALEXI, W, TDRG, CADE, SCRIBAN, D, DL, DN2, M. D. enc, dex. Denumiri populare pentru două specii înrudite, din fam. Rosaceae, ale căror frunze digitate ... au sugerat numirile populare, butură, eb. i, 67. + (Despre flori) Care este dispus ca degetele unei mâini deschise. Florile [sunt] aşezate în spice cilindrice, digitate, unite câte 2-10. enc. agr. i, 407. -PL: digitaţi, -te. - Şi: (învechit) degetât, -ă (lm, DDRF, GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ALEXI, W.), degitât, -ă adj. - Din lat. digitatus, -a, -um, fr. digite. - Degetat, degitat: prin apropiere de deget. DIGITÂŢIE s. f. I. Tehnica repartizării degetelor (11) pe clapele ori pe coardele instrumentelor muzicale sau pe clapele maşinii de scris etc. pentru a obţine un randament maxim. Cf. tim. popovici, d. m, iordan, l. R. A. 26. Prin digitaţie în furcă, scara „ naturală ” a cimpoiului poate fi îmbogăţită cu sunete intermediare. ALEXANDRU, I. M. 84, cf. DL, DM, DER, DN2. Degetaţiile prin extensie au înlăturat glissăndele supărătoare, aducând frazei relief şi căldură, scânteia, 1967, nr. 7 456, cf. M. D. ENC. Faceţi ceva să pară a digitaţie. M 1974, nr. 12, 24, cf. dex. <> F i g. Căile convingerii sunt atât de delicate, încât e nevoie de o digitaţie subtilă pentru a le parcurge, arghezi, b. 153. II. (Geol.) Formă ramificată de dispoziţie a cutelor, ale căror axe se scufundă într-o direcţie. Flişul extern. Digitaţia superioară. ONCESCU, G. 200. Digitaţiile se deosebesc de pânzele de şariaj. ltr2, cf. der, d. geol. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: digitaţii. - Şi: (rar) dege-tâţie s. f. - Din fr. digitation. - Degetaţie: prin apropiere de deget. DIGITIFORM, -Ă adj. Care are forma unui deget a i). Cf. BARCIANU, ALEXI, w. O (Adverbial) Ferigă fosilă ... care avea sporangii izolaţi, grupaţi digitiform ...pe partea inferioară a pinulelor. derii, 5. - PL: digitiformi, -e. - Din fr. digitiforme. DIGITIGRÂD s. n. (La pl.) Nume dat unui grup de mamifere care se sprijină în mers numai pe degete (11); (şi la sg.) mamifer care face parte din acest grup. Cf. GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DER, DN2, M. D. ENC, DEX. O (Adjectival) Animal digitigrad. Cf. barcianu, scriban, D, M. D. ENC, DEX. - PL: digitigrade. - Din fr. digitigrade. DIGITONÎNĂ s. f. Substanţă extrasă din seminţele plantei degeţel-roşu. Digitsaponina [este] deosebită de digitonina cristalizată, danielopolu, f. n. ii, 14. Digitonina se prezintă sub formă de pulbere cristalină, puţin solubilă în apă rece ..., mai solubilă în apă caldă ... şi în alcool. LTR2, cf. DC. - Din fr. digitonine. 7848 DIGITOXINĂ -1029- DIGRESIUNE DIGITOXÎNĂ s. f. Substanţă extrasă din frunzele şi seminţele digitalei (1 b), utilizată în tratamentul bolilor cardiovasculare, ca diuretic etc.; digitalină. Din foile de „Digitalis purpurea” s-a extras digitoxina. DANIELOPOLU, F. N. II, 13. Digitoxina ... se întrebuinţează în medicină, în tratamentul bolilor de inimă, ca tonic cardiac, având şi o acţiune diuretică. ltr2, cf. DC. - Din fr. digitoxine. DIGITRON s. n. (Electronică) Tub cu descărcare luminiscentă, cu mai mulţi catozi, folosit pentru indicaţii alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. Cf. DEX2, MDA. - PL: digitroane. - Din fr. digitron. DIGIŢEL s. n. v. degeţel. DIGIUGÂ vb. I v. dejuga. DIGLIFĂ s. f. (Rar) Consolă cu două caneluri în cruce. Cf. dn2, mda. - PL: diglife. - Din fr. diglyphe. DIGLOSÎE s. f. 1. Malformaţie caracterizată printr-o limbă bifidă. Cf. D. med, ndn. 2. Bilingvism. Cf. dşl. + Folosirea într-o comunitate lingvistică a două varietăţi ale aceleiaşi limbi (una savantă şi una populară). Cf. dşl, ndn. - Din ngr. SiyAxoaaia, fr. diglossie. DIGLOT, -Ă adj. (învechit, rar) Bilingv, aristia, plut. - PL: digloţi, -te. - Din ngr. diyTaooaoq. DIGN, -Ă adj. v. demn. DIGNÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A considera, a binevoi. Cf. scriban, d. - Prez. ind.: dignez. - Din fr. daigner (după dign). DIGNÎ vb. IV. Refl. (Regional) A se înghionti, a-şi da ghes (Zagra - Năsăud). Cf. COMAN, gl. - Prez. ind.: ? - Et. nec. DIGNITÂR s. m. v. demnitar. DIGNITÂTE s. f. v. demnitate. DIGOÂRE s. f. v. tigoare. DIGOSÎ vb. IV v. dicăsi. DIGOXÎNĂ s. f. (Med.) Substanţă obţinută din frunze de digitală (1 b), folosită pentru proprietăţile sale cardiotonice. Cf. ltr2, d. med, ndn. - Din engl. digoxin. DIGOZÎ vb. IV v. dicăsi. DIGRÂBĂ adv. v. degrabă. DIGRAF s. n. Graf direcţionat. Cf. ndn. -PL: digrafe. - Din fr. digraphe. DIGRÂM s. n. v. digramă. DIGRÂMĂ s. f. (Lingv.) Grup de două litere care transcrie un fonem unic. Cf. dn2. - PL: digranie. - Şi: (rar) digrâm s. n. ndn. - Din fr. digramme. DIGRESIE s. f. v. digresiune. DIGRESIUNE s. f. 1. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat (în vorbire sau în scris), excurs; parte a unei lucrări care conţine o asemenea abatere. Cf. I. GOLESCU, C, negulici, STAMATI, D. Asemenea digresii cronicarul le introduce cu o scuză. RUSSO, în bul. COM. IST. ii, 30. Rog pe ascultători să-mi ierte ... această digresiune ce am facut-o înainte de a intra în materie. kogălniceanu, S. A. 192. Sunt silit să fac o digresiune cam lungă. GHICA, S. 362. înainte de a intra în apreţierea reprezentării acestei opere ..., ne permitem a face ... o mică digresiune, filimon, o. ii, 248, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, LM, COSTINESCU. Să-mi permiteţi a face o mică digresiune, maiorescu, d. i, 357. Te simţi cam obosit de lunga digresiune zoologico-filologică. ODOBESCU, S. iii, 32. Permiteţi-mi această digresiune, caragiale, o. vi, 143. Trebuie să facem o mică digresiune pentru ca să ne lămurim vorba. contemporanul, IV, 893. Toate operile ... sunt haotice ... cu epizode enorme şi digresii fară trebuinţă, arhiva, ii, 717, cf. ddrf, barcianu. Noi aşteptam de la profesorul nostru numai digresiunile, săm. IV, 48, cf. alexi, w, şăineanu2. Istoricul se pierde în digresii. IORGA, L. I, 166, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Lecţiile ...nu păreau totuşi „compuse”, lăsate fiind în voia unei impresionante dezordini şi a unei digresiuni continui. lovinescu, S. ii, 24. Să-mi daţi voie, iubiţi camarazi, să fac o mică digresiune, brăescu, O. A. I, 262. I se pot obiecta nesfârşitele digresii şi excesul de patos declamator. sadoveanu, O. XX, 559, cf. SCRIBAN, D. Digresiunea este pentru Odobescu un procedeu de compoziţie. vianu, M. 204. Convorbirea lor era de obicei fară digresiuni inutile, camil PETRESCU, N. 28, cf. dl. Am să încep printr-o digresiune, preda, r. 36, cf. DM. Cu toate digresiunile, poetul nu cade în lirism, varlaam -sadoveanu, 255. Digresiunile oportune şi inoportune sunt lungite. L 1965, nr. 17, 3/4, cf. dn2. Portretul e precedat de ample digresiuni teoretice despre romantismul latino-american. s ianuarie 1970, 57, cf. M. D. enc. Mi-am permis această digresiune pentru a-mi putea baza pe ea ideile cu caracter general. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 2/6, cf. DEX. Unul din motivele digresiunii s-a văzut din capul locului, paleologu, t. 46. 2. (Astron.) Depărtare maximă a unui astru în mişcarea sa diurnă faţă de meridianul nordic. Cf. negulici, COSTINESCU. Se numeşte în special digresiune valoarea 7870 DIGRESIV - 1030- DIHANIE maximum la care poate ajunge elongaţiunea unei planete către orientul sau occidentul poziţiunei Soarelui. CULIANU, C. 329. Trec la maximul de digresiune aştrii care au declinaţia mai mare decât latitudinea. LTR2, cf. M. D. ENC. - Pronunţat: -si-u-. - Pl.: digresiuni. - Şi: (astăzi rar) digresie, (învechit) degresie (stamati, d., scriban, d.) s. f. - Din lat. digressio, -onis, fr. digression. DIGRESÎV, -Ă adj. (Rar) 1. (Despre oameni) Care face (în vorbire sau în scris) digresiuni (1), care se abate de la subiect. Grecii făcând pe macedoneni fii de hoţi, îndată se înfăţişează în mintea lui Cantacuzino teoria lui Simion Dascălul despre descendenţa ... moldovenilor şi, digresiv cum este, şi începe a o discuta. iorga, L.l, 167. 2. (Despre vorbire sau scriere) Care conţine digresiuni (1). Interesant este de urmărit şi procedeul vorbirii digresive. vianu, A. P. 136. <> (Adverbial) Asemenea notiţe nu se întâlnesc numai digresiv şi sporadic. IORGA, L. I, 390. - PL: digresivi, -e. - Din fr. digressif. DIGRIMEÂ s. f. v. dirmea. DIGULEŢ s.n. Diminutiv al lui dig (1). Se înconjoară această suprafaţă cu două rânduri de diguleţe. agrotehnica, i, 148. - PL: diguleţe. - Dig + suf. -uleţ. DIH s. m. sg. (Prin Bucov.; în descântece) Dihanie (3). Cf. DDRF. Prinsu-s-a dihul de păr, Păru-i prins de piele. T. papahagi, C. L. 19. Cine duce veste, Veste şi poveste, Să bea veninul D-odată cu dihul. teodorescu, p. P. 394, cf. MARIAN, D. 224,1. CR. iv, 210. - Din ucr. flHX „răsuflare”. DIHÂ1 adv. v. dihai. DÎHA2 interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care ursarul îndeamnă ursul să joace. Se aude sub fereastră vocea lui Safir strigând [către urs]: Diha, Martine! ALECSANDRI, T. 1 320, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Joacă bine, Moş Martine, Că mă dau Pe lângă tine. Diha! PAMFILE, J. II, 111, cf. RESMERIŢĂ, D. Diha, diha, măi Martine, şăineanu, d. u, cf. cade, scriban, d. - Şi: dâha interj, alexi, w. - Din tc. dial. diha (strigăt cu care se îndeamnă la mers animalele de călărie sau de tracţiune). DIHAI adv. (Popular şi familiar; în 1 o c. adv. şi adj.) Mai dihai (decât ori ca) = mai mult, mai bine, mai grozav etc. (decât). Mă pricep şi la discântice mai dihai decât Baba Cloanţa, alecsandri, t. 10. Aş vrea s-aleg, şi nu ştiu, că-s toate una mai dihai decât alta. id. ib. 684, cf. cihac, îl, 95. Atunci noi, la fugă, băieţi; mai dihai decât la popa Oşlobanu. creangă, o. 203. începu a curge la sânge ca dintr-un om viu, şi mai dihai, că se umplu beseareca. contemporanul, iii, 197. Să jura, mai diha decât ţiganii, că el nu l-a văzut. VLAHUŢĂ, S. A. II, 139, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 88, SĂM. II, 685, ŞĂINEANU2, TDRG. Cum erau [cadânele]? - Cu nişte malacoave mai dihai ca al dumitale. DELAVRANCEA, O. II, 307, cf. DR. I, 275, RESMERIŢĂ, D., CADE, GR. S. v, 182. Cresc pârdalnicii ăştia de copii mai dihai decât buruienile. COCEA, s. II, 54. Da, parcă beţivul şi bărbosul de doctor Prahu era mai dehai decât Puiu! teodoreanu, M. II, 477. Ţipa la dihănii ... Mai dihai decât bărbaţii, moroianu, s. 61, cf. scriban, d. O istorie cu-n crai ... Nu e una mai dihai! paraschi-vescu, C. Ţ. 37. Aţi învăţat ... a vă bate mai dihai ca fiarele pădurii. GALAN, Z. R. 281. Ar şti, chiar mai dihai decât o fată, Să culce brazde câte opt deodată, v. rom. martie 1956, 180, cf. DL. O fi vrun fecioraş de oier sau plugar, De făurar, tâmplar sau ciubotar, Ori ceva mai dihai, deşliu, G. 25, cf. DM. Lucrează mai dihai decât unul cu vedere, il septembrie 1960, 10, cf. M. D. enc., dex. Ei îl ascultau mai dehai decât pre stăpânul lor. marian, T. 305. S-a îmbogăţit mai dihai decât frate-său. şez. I, 240. Era leneşă, mai dihai decât somnoroasa căreia i s-a cântat. RĂDULESCU-CODIN, î. 189. Trăieşti mai dihai decât o cucoană? graiul, i, 327. Când l-au văzut nuntaşii de la poartă i-au ieşit cu lăutarii şi i-au făcut o primire mai dihai ca primarului. snoava, iii, 493, com. din straja - vicovu de sus, iordan, L. M. 190. Femeia e mai dihai decât dracul. ZANNE,P. ii, 147. - Şi: dihâ, dehâi adv. - Cf. tc. d a h a „mai, încă”. DIHÁMITE s. f. (Prin sudul Mold.; în e x p r.) A-i fi dihamite de ceva = a fi grozav de plictisit de ceva. Cf. SCRIBAN, D. - Şi: dehâmete s. f. scriban, d. - Cf. lehamite. DIHÁNE s. f. v. dihanie. DIHÁNIE s. f. 1. (învechit; mai ales la sg, cu sens colectiv) Fiinţă, vietate (1). Toată dihania se laude Domnul, psalt. hur.2 211, cf. psalt. 309. Ce se milosârdi Dumnezeu cu inema Sa derept oamenii Săi, ...nu vru să piarză atâta dihanie şi nărod, ce făgădui părinţilor ... şi prorocilor pre Fiiul Său cel Sfânt, pre Iisus Hristos, Domnul nostru. CORESI, t. ev. 116, id. ps. 405/2. Eşi Noe den corabie cu toate sufletele şi dihaniile. MOXA2, 103. Să îngroapă cu cei morţi cela ce dă viiaţă a toată dihania. varlaam, c. 83. Va fi giudeţ şi împărat a toată dihania D[o]mnul D[u]mnedzău. DOSOFTEI, v. s. decembrie 188733. Că Ţie să pleacă toate genuchele cereştilor şi pământeştilor, şi a dedesup-turilor, şi toată dihania şi zidirea laudă neagiunsa Ta slavă. id. L. 259/16. Dihanie carea în lume nu să află, ciuda nevădzută, neaudzită, afar din fiinţă. CANTEMIR, I. I. I, 25. Ce dihănii vor produce aceste coapse batjocorite? Ce rod va ieşi din acest amestec ...de ură şi de nenorocire? negulici, e. i, 48/28. Când [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămâne moartă. CREANGĂ, P. 217, cf. DDRF, PHILIPPIDE, O. R. II, 160, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, ROSETTI, L. R. IV, 261, SCRIBAN, D, DL, DM, SCL 1960, nr. 3, 617, mihăilă, î. 87, M. D. enc, dex. Ce 7880 DIHANIE -1031- DIHANIE dihanie umblă dimineaţa în patru labe, la amiază în două şi sara în trei? (Omul). SADOVEANU, P. c. 6. + Fi g. Inimă. Frică mie? Şi abia a putut să răspundă, aşa de tare i se zbătea dihania din coşul pieptului, popa, v. 11. 2. (învechit) Mulţime (3), popor (4). Zise iară Domnul lu Moisi: pasă şi te du în gios, că dihaniia ta care-ai scos afară den Eghipet au greşit. PO 287/5. Şi să miră dihaniia toată şi zise: au nu-i doară acesta fîiul ceala a lui David? N. test. (1648), 15717. Cum facu războaie cu toate dihaniile pământului şi fu împărat a toată lumea (a. 1799). gcr ii, 166/6, cf. rosetti - cazacu, i. l. r. i, 89. 3. Animal (sălbatic); fiară, jivină. Adecă neamul a fi dihanie, chipulpasire. cantemir, i. i. I, 63. Ei se repeziră asupra lui ca nişte dihănii selbatece (sfârşitul sec. XVII). MAG. ist. iv, 300. Văzând noi şi dihaniile acestea, am pornit ... spre curţile împărăteşti. CHIRI AC, S. 106. Vineri fiind îngrozit de dihania ace cornorată, avea frică să-i urmeză. DRĂGHICI, R. 233/28. O să fac o tristă figură, când mă voi întâlni c-o dihanie, negruzzi, s. I, 319 .A venit şi s-a aşezat între dânsa o altă dehanie numită helgea (un fel de nevăsţuică). I. ionescu, d. 352. înfige cuţitul în şalele ursului. Pare-mi-se că l-am înţepat, dar nu l-am ucis ... Nu, nu ... iaca, dihania fuge ... am scăpat! ALECSANDRI, T. I, 458, cf. costinescu. De mi-ar ieşi acuma vreo dihanie-n cărare ..., L-aş pocni cu cobza-n frunte. CONTEMPORANUL, I, 557. Când deterăm cu ochii de acea groaznică dihanie ..., inima în noi se facu cât o gămălie de ac. ODOBESCU, S. III, 253. Lupi şi alte dihănii mi-au ieşit înainte. CREANGĂ, P. 119. Baba luă cheia şi se uită la ea oarecum fricoasă, ca la un fel de dihanie, slavici, n. I, 312. Ieşi, dihanie urâtă, cu mine să te lupţi. 1SPIRESCU, L. 342. Despre corb se zice că bate foarte tare atât la hoit, cât şi la dihanie. MARIAN, O. II, 7, cf. DDRF, BĂRCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, CANDREA, F. 263. Ca o dihanie turbată M-arunc de-a valma peste ei! iosif, v. 84, cf. tdrg. Gândind ca nu cumva să dea dihania la poiata cu oile, am ieşit afară, dar nu era nimic, pamfile, duşm. 205, cf. gorovei, cr. 51. Au avut oamenii linişte, nemaiarătându-se dihăniile acelea, agîrbiceanu, s. 115. Văd pe Tasache al meu ... ducând de dârlogi un soi de dihanie. HOGAŞ, m. n. 8. Am lăsat ... dihania să s-apropie mai mult ..., i-am pus ţava puştii-n tâmplă ş-am apăsat cu putere pe cocoş! LUNGIANU, CL. 117, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. îi cam luase şi bieţii oameni frica ... ca de dihania care se-nvaţă a încolţi vitele din târlă şi n-o mai poţi dizbăra. MIRONESCU, S. 215. Pe frunzişul căzut, au foşnit dihănii. BACOVIA, O. 205. Aşteptă dihania până se apropie bine şi-o trăsni de-i risipi creierii. GALACTION, o. 50. Vede urme de dihănii ...pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. Ca să pleci singur în munte e pericol şi de dihănii, camil petrescu, U. N. 240. S-a repezit ca o dihanie înfiorătoare. POPA, v. 128, cf. BL IV, 133. A început a viscoli şi umblă dihăniile. SADOVEANU, O. I, 90, cf. IORDAN, STIL. 359, SCRIBAN, D. în ochii bătrânului se aprinse o scurtă lucire, ca la dihăniile care rătăcesc noaptea prin codri, tudoran, P. 38, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 170, SCL 1960, nr. 3, 617, mihăilă, î. 87. [Rudarul] a luat dihania de lanţ Şi haidea — haidea, pe la porţi. - Primiţi ursul? SORESCU, L. L. v, 74, cf. DEX, H II 27. Popa au răcnit ... să nu se afle să-i bage lui dihaniile acelea în staul. SBIERA, p. 12. Cum mergeau, vine o dihanie, ia o pasăre din fruntea şirului şi-o mănâncă, rădulescu-codin, î. 6, cf. com. din STRAJA - VICOVU DE SUS. Servitorii au zăvorât porţile de groază şi de spaimă când au văzut puhoiul cela de dihănii, şez. xxm, 71. O (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Apucându-i seara, ei se opriră lângă o vale să mâie peste noapte, căci satul era departe, afară de aceea ei aveau să treacă printr-o pădure mare şi se temeau să nu-i mănânce vreo dihanie de lup. GT (1909), în SNOAVA, III, 210. Acum ... noi ştim că dihonia de lup o mănâncă pe capră. G; m. zamfirescu, m. d. i, 268. O F i g. Mă mir cum de-am putut trăi şase luni de zile cu o dihanie înveninată ca dânsa? ALECSANDRI, T. 1 017. + (Regional) Bufniţă (Cârjoani - Bârlad), băcescu, păs. 78. 4. Fiinţă ciudată, monstruoasă sau lucru de proporţii exagerate, mari; namilă (1), monstru (1). Nimeni nu putea să se mai apropie de inspirata dihanie, heliade, O. I, 248. Vaporul era pustiu, şi aburii maşinei, ieşind cu putere ... produceau un vuiet trist şi îngrozitor. Se părea o dihanie urieşă ce şi-ar fi dat duhul. ALECSANDRI, O. P. 208, cf. COSTINESCU, cihac, II, 95. Lumea ...se uita curios după el, ca după altă dihanie, vlahuţă, s. A. II, 117, cf. barcianu, alexi, w, şăineanu2. Celelalte case din sat păreau ... dihănii ciudate. AGÎRBICEANU, A. 430. Privazul îngust al uşii se umplu cu un fel de dihanie, căreia cu greu i-ai fi putut hotărî un loc pe scara lungă a vieţuitoarelor. HOGAŞ, M. N. 82. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-şi cumpere automobil, când în toată ţara de abia sunt două-trei duzine de descreieraţi cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I, 156, cf. RESMERIŢĂ, D. Atunci îmi văzură ochii ...o dihanie ghemuită şi cu totul ciudată. GALACTION, O. 84. Dihănii în cojoace cu gheare, colţi şi coarne Pândeau să te răstoarne, arghezi, c. O. 27. In locul lui [al noului petrolist] vine altul, cu alte dihănii mecanice. BOGZA, A. î. 70, cf. DL, DM, MIHĂILĂ, î. 87, M. D. ENC, dex. A gândi procesual, ascultând macro-respiraţia dihaniei cosmice, pleşu, M. m. 42. Văzu o dihanie mare şi groaznică la înfăţişare viind cu urgie mare spre dânşii. POPESCU, B. II, 20, cf. ALR SN m h 687, alrm sn ii h 500. O (Ca termen de comparaţie) Urieşul filozofic, cu părul şi barba în cea mai mare nerânduială şi cu ochiul sinistru, arăta ca o dihanie din legende care fură fecioarele. CONV. lit. II, 87. Din când în când, o movilă de prund ... trecea pe lângă trăsură ca o dihanie informă şi misterioasă, ibrăileanu, a. 139. Un plug ...se mişca ... baricadând lumina geamurilor ca o dihanie apocaliptică. C. PETRESCU, s. 149. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Dihania de doctor zicea c-ar fi periculos pentru el. EMINESCU, p. l. 63. Mai merge el cât merge, şi ... numai iată ce vede dihanie de om. creangă, p. 239. ^ (Termen depreciativ pentru un om mare şi urât) Dihanie cu părul creţ, spune-mi ... de unde şi până unde ţi-a picat scrisoarea asta în mâini? CONV. LIT. III, 337. Şi se mira cum de-şi bătea joc de dânsul şi de camarazii toţi dihania asta cu ochii mici şi scufundaţi ..., cu obrazul îmbobocit de beţie. MIRONESCU, S. 32. îşi mustra ajutoarele: — Mă Gavril Lungu! mă dihanie! când e vorba să te îndopi, te pricepi. SADOVEANU, O. II, 40. Uite-mă-s aici, dihanie! - i-a râs el bucuros. GALAN, 7880 DIHĂINA - 1032- DIHONIE1 Z. R. 32. Purta un costum quadruplu: dihania nu încăpea în dimensiunile obişnuite, v. rom. iulie 1958, 59. <> F i g. [Hainele surorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihănii. ISPIRESCU, L. 40. Asemenea viitor îşi pregătesc la noi toţi acei care clocesc cuvinte şi scot dihănii limbistice. sbiera, f. s. 236. - Scris şi: dihaniie. - Pronunţat: -ni-e. - PL: dihănii şi (învechit şi regional) dihănii. - Şi: (rar) dihonie, (regional) dihâne (alr sn iii h 687), dăhâne (alr sn iii h 687, ib. h 721/349), dehânie s. f. - Din v. si. AhixdHHie, AHjfdNHie „răsuflare”. DIHĂINA vb. I v. dihăni. DIHĂNÎ vb. IV. I n t r a n z. şi r e f 1. (Regional) 1. A (se) speti (I). Aţi muncit şi v-aţi dihănii, ca să v-ajungă munca de izbelişte. C. petrescu, r. dr. 19, cf. scriban, d., dl, dm, i. cr. vii, 155. <> E x p r. A se dihăni de râs = a râde foarte tare. Corn. din vicovu de JOS-VICOVU DE SUS. 2. A fi foarte flămând. Ce tare a dihăinat calul acesta! Corn. din ţepeş vodă - cernavodă. Am leşinat, am dihăinat de foame, alr ii 4 058/987. M-am dehăinat lucrând toată ziua nemâncat, udrescu, gl. -Prez. ind.: dihănesc. - Şi: dihăină (prez. ind.: dihâinez scriban, d.), dihulâ (scriban, d.), dehăină vb. I. - Et. nec. DIHĂNIESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care ţine de dihanie (3). Precât dară iese din partea materiiască, să veade că nu piatră, lut sau alt metal, ce carne, singe şi alalte lucruri de materie dihaniiască are [Struţocămila]. cantemir, i. i. i, 113, cf. tdrg. - PL: dihănieşti. - Dihanie + suf. -esc. DIHĂNOI s. m. sg. (Regional) Dihanie (3) mare (Stânca - Iaşi), gorovei, c. 230. Prin sat trece-un dihănoi, Cu cinci capete, patru suflete Şi-o sută de unghii (Mortul şi cei care-1 duc la groapă), id. ib., cf. PASCU, c. 150. - Dihanie + suf. -oi. DIHIDROCHINÎNĂ s. f. Preparat farmaceutic, derivat al chininei, utilizat în medicină cu aceleaşi proprietăţi ca şi chinina. Cf. der, m. d. enc. - PL: dihidrochinine. - Din fr. dihydroquinine. DIHIDROFOLICULÎNĂ s. f. Hormon steroid, secretat de ovar, care este utilizat în tratamentul osteoporozei, al cancerului etc.; estradiol. Cf. DC, M. d. enc. - Din fr. dihydrofolliculine. DIHOCÂ vb. I. (Regional) 1. T r a n z. A bate zdravăn pe cineva; a sfâşia (1), a frânge; a zdrobi (III 2). Cf. TDRG, CADE, DL, DM. Am aflat un ţap rozând pe prispă şi l-am dihocat şi eu, şi l-am azvârlit în heleşteu. SBIERA, P. 5. Să se care ... din curte, că de nu, ea-i va dihoca şi i-a amuţa cu câinii! ib. id. 114. <0 R e f 1. F i g. Ilinca ... plângea de i se dihoca inima, vlahuţă, n. 12. + P. e x t. A ucide (1). Cf. cade, dl, dm. Am zărit... puişorul ist de şarpe; am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. şez. vi, 11. 2. R e f 1. şi t r a n z. A (se) speti (I); a (se) istovi. Odaia aiasta în care-şi odihnesc trupu dihocat de muncă. ap. tdrg. Eu singur Pentru feciori m-am dihocat. ap. id. ib, cf. cade. - Prez. ind.: dihoc. - Et. nec. DIHOCÂRE s. f. (Regional) Acţiunea de a dihoca (1) şi rezultatul ei; bătaie zdravănă; zdrobire (III 2). Cf. dm. IP.ext. Ucidere (1). Cf. dm. - PL: dihocări. - V. dihoca. DIHOCÂT, -Ă adj. (Regional) 1. Care este bătut zdravăn; zdrobit2 (III 3); sfâşiat (1), rupt (5). Iordache Păun şterse mai întâi scândura cu batista. Nu se lăţi prăvălat pe spătar, ca tovarăşul hirsut şi cu straiele dihocate. c. petrescu, o. p. ii, 305, cf. dl, dm. 2. Sleit de puteri; istovit. Cf. dl, dm. - PL: dihocaţi, -te. - V. dihoca. DÎHOD s. n. v. dohot. DÎHOL s. m. v. dihor1. DIHONIE1 s. f. 1. (Popular şi familiar; adesea în legătură cu verbe ca „a intra”, „a băga” etc.) Neînţelegere care degenerează în vrajbă (1); ceartă, zâzanie (II), discordie. Şi aşa, dintr-aceste a pricii scântei, între vânători focul gâlcevii şi a dihoniii a să aţâţa începu. cantemir, i. I. îl, 163. Dihonia şi urâciunea între bărbat cu muiarea pricinuiaşte întristare, tulburare şi neorânduială în casă. GRECEANU, î. 98/19. între cei mari ... să fie intrat oareşcare dihonie (a. 1821). iorga, S. d. viii, 142. Tiranul ... însuflă dihonia între persoanele cele mai însemnate şi ura între prietinii cei mai iubiţi. CR (1829), 154726. Măciaşul e ispită, E sămânţă de gâlceavă, De dihonie cumplită, heliade, o. I, 138. Intr-un stat cârmuit de un prinţ dihoniile se domolesc lesne, căci el are în mâinile sale o putere pe deplin cu care face p-amândoă părţile să se înţeleagă. Căpăţineanu, M. R. 31/6. Boierii cari era vrăjmaşi lui Mihaiu se silea dinprotivă ca să bage dihonie între dânşii. F. aaron, i. ii, 178/16. Dacă din vreo dihonie cinstea aproapelui ei este jignită ..., atuncea ... degetul tăcerii este pus pe buzele ei. BUZNEA, F. 23/24, cf. valian, v, polizu. Tihomiru, o comună din jos de Miculeşti, are 78 de moşneni ce trăiesc în mare dihonie cu cei de la Miculeşti. I. IONESCU, M. 452, cf. pontbriant, d. Trăiau într-o armonie ce m-au adus în mare mirare, cunoscând dihoniile ce despart astăzi naţiile, alecsandri, o. P. 46, cf. cihac, ii, 655, COSTINESCU. îndată ce obiectele ce aprind apetituri se împuţinează sau dispar începe iar dihonia între patrioţi. EMINESCU, O. XII, 209. Ia ascultaţi, dascălilor: ca să se mântuie toată dihonia, cărăbăniţi-vă de la mine şi mă lăsaţi în pace! CREANGĂ, O. 241. Dez-demineaţă avea gust de sfadă; cioanda şi dihonia nu se mai sfârşea, contemporanul, v, 103, cf. ddrf, 7892 DIHONIE2 - 1033- DIHOR2 GHEŢIE, R. M., bărcianu, alexi, w. Moartea lui Ioan Sigismund aruncă Biserica românească din Ardeal în dihonie şi umilinţă. IORGA, L. R. 83, cf. tdrg, RESMERIŢĂ, D. A! e dihonie mare pentru case. M. I. caragiale, C. 100, cf. cade. Primăvara, fată mare, Vine-n fiecare an ... Ii deschid ferestrele, Să le-alunge boalele Şi dihonia din case. minulescu, vers. 302. Vrajbă, dihonie, câte mizerii ... şi nicio rază de speranţă de nicăieri. COCEA, S. II, 23. Va potoli dihoniile şi zavistiile, statornicind pace pentru un veac viitor. SADOVEANU, O. V, 565, Cf. SCRIBAN, D., GĂLDI, M. PHAN., 172, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 323. între întemeietorii Societăţii Filarmonice intrase dihonia şi începuse între ei un adevărat război, camil petrescu, O. ii, 125. Să nu bagi dihonie la Tortoni. c. petrescu, a. r. 41. Intre profesorii liceului s-a iscat dihonie. STANCU, R. A. II, 154. Se aflau în dihonie când era vorba de lucruri bune pentru ţară. pas. l. I, 48. II făcea năuc şi nelegiuit, îi spunea în toate felurile ştiute şi pomenite în lunca Şiretului când intra dihonia între gospodari. GALAN, z. R. 38. Lămureşte-mă tu, Petre. De ce atâta dihonie în casă? H. lovinescu, C. S. 98, cf. dl, dm. Pensia aceasta a fost pricina unei mari dihonii, ist. lit. ROM. iii, 451. Au dat. N-au dat. Cât au dat? Dihonia începe şi se sfârşeşte cu verbul „a da”. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 5/9, cf. dex. E x p r. (Regional) A băga-n dihonii = a) a grăbi, a iuţi, a întări, udrescu, gl.; b) a lua la rost, a certa cu asprime, id. ib. 2. (Regional) Ciudăţenie, pamfile, j. ii, 141. Crezu că-i altă dihonie di mâncări. GRAIUL, I, 501. - Pronunţat: -ni-e. - PL: dihonii. - Din ngr. 8i%ovoia. DIHONIE2 s. f. v. dihanie. DIHONIŢĂ s. f. v. dohotniţă. DIHOR1 s. m. 1. (Şi în sintagmele dihor de câmp tdrg, dihor puturos ib., dihor negru de uscat ltr2, dihor comun der) Mamifer carnivor din familia muste-lidelor, de mărimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte şi cu blana cafenie, apreciată în industria blănurilor, care se apără de duşmani răspândind un miros urât (Putorius putorius). [Povara] de doi dihori - 1 ban (a. 1691). iorga, s. D. v, 367, cf. anon. car., lb. Pentru tusa oilor să se iae un dihor jupit de piele. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 39/6. Pădurile şi bălţile sânt pline de vânaturi: porci mistreţi, urşi, lupi, vulpi, dihori, veveriţe, tâmpeanul, G. 8/24, cf. valian, v., polizu. Jupâneasa vulpe întâlneşte odată Un dihor la pândă, cu gura căscată. SION, F. 73. Animalele sălbatice ce se prind şi se ucid în judeţiul Mehedinţi sunt urşi, lupi, vulpi, jderi... dihori, nevăstuice. I. IONESCU, M. 95, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 96, LM. Vânătorul zări ... căpăţâna lungăreaţă a unui dihor. ODOBESCU, S. III, 184. Domnul acela cu barbă rară şi căruntă, figura aceea de dihor viclean. CARAGIALE, O. III, 202. Se uită la dânsa cu nişte ochi de dihor. SLAVICI, O. II, 101. Alte căprioare s-aretară, alte ciute, ... şi gaiţe, dihori. CONTEMPORANUL, vn2, 144, cf. DDRF, BĂRCI ANU. Dihorul ... ars şi pisat se amestecă cu sare şi se dă oilor să-l bea pentru tuse. N. leon, med. 87, cf. alexi, w. Trecătorul făcuse nişte ochi de dihor. LUC. vil, 543, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Diavolul îl va lua, îl va pune într-o piele de dihor şi acolo îl va munci, pamfile, S. T. 96, cf. dhlr I, 259. în tabloul faunistic ...se vor trece şi toate numirile populare constatate, ... lup, ... dihor. păcală, M. R. 28, cf. resmeriţă, d., cade. între ţărani se începu o fierbere ca şi când intră dihorul între găini, rebreanu, R. li, 28. Dihorul ... îndrăzneţ fară pereche. Când e mânios ... sare şi la om, ... iar de vulpe ori de câini nu se intimidează. SIMIONESCU, F. r. 32. Păsările îi erau furate de vulpi, de ulii şi de dihori. VISSARION, B. 94, cf. DS. Un dihor ... i-a distrus o mulţime de paseri, sadoveanu, o. xi, 479, cf. enc. AGR., STOICA, VÂN. 8, ROSETTI, I. R. III, 49, SCRIBAN, D. Dintr-alte cărămizi o să vie dihorul puturos, arghezi, C. J. 223, cf. DL, DM, MIHĂILĂ, î. 87, dex. Unele curse, cum au fost cele pentru vulpi, dihori şi chiar pentru lupi, erau nelipsite în gospodăriile din zonele muntoase. BUTURĂ, EG. 270. Uriaşul ... răcni ... şi începură a se aduna tot felul de fiare de prin pădure şi de jivinii mici şi mari, urşi, lupi, dihori. RETEGANUL, P. V, 64, cf. ALRI 1 167. Dihorul nu-şi lasă năravul niciodată, se spune pentru cei răi care nu se îndreaptă, zanne, p. ix, 610. O (In superstiţii) Atârnă cercei de fier (lanţ) prin copaci, dacă vrei să nu vie dihorul. GOROVEI, CR. 99. O (Urmat de determinări care indică specia, genul) Dihor de casă. J. CIHAC, I. N. 26/24, VALIAN, V., PONTBRIANT, D., CONV. lit. xxm, 333, TDRG, CADE. Dihor siberian sau alb. ltr2. Dihor mongolic, ltr2. + Epitet injurios pentru un om viclean. Şterge-o în vizuina ta, dihorule! Du-te dracului! stancu, r. a. iii, 358. Poţi să te duci şi tu, dihore! beniuc, v. cuc. 45. 2. Blană de dihor (1). Pielea celor mai multe soiuri de dihori este blană preţuoasă. J. CIHAC, I. N. 26/16. Blana de, dihor e o materie primă preţioasă pentru industria blănurilor, ltr2. Blana dihorului este apreciată în industrie, der. Cheptarele de Rădăuţi ... erau lungi mai jos de genunchi, fiind mărginite cu blană de dihor, la guler şi la piept, pa vel, s. e. 121, cf. h ii 42, XII 132. 3. (Regional) Bursuc (Meles meles) (Căzăneşti -Slobozia), alr ii 4 964/723. 4. Compuse: dihor-de-copac = jder (Martes martes). Jderiul sau dihorul de copaci ...să găseşte în Europa şi Asia. J. cihac, i. n. 26/18; dihor-de-apă = nurcă (1) (Lutreola lutreola). Lutreola, noriţa ori niurca ... prin Deltă ... trăieşte acest animal ..., i se mai spune dihor-de-apă. SIMIONESCU, f. r. 35. -Accentuat şi dihor. dex, dm, alr i 1 167. - PL: dihori. - Şi: (învechit şi regional) dior (polizu, alr i 1 167/85), (regional) diore (aLr i 1 167/679), dihol (alr I 1 167/528, 536, 552, 573, 582, A ix 1, 2), dihul (alri 1 167/592, A v 17), dihur (Com. din marginea-RĂDĂUŢI, ALR i 1 167/255, 370, 378, 385, 387, 542, 550, 554, 556, 558, 600, 610, 805, A ix 5), dihore (alr i 1 167/61, 65, 677), dehor (alri 1 167/107) s. m. -Din v. si. A’kppk- DIHOR2 s. m. Plantă parazită din familia oroban-chacee, frecventă mai ales pe compozite şi umbelifere (Orobanche picridis). Cf. BUTURĂ, EB. I, 87. - PL: dihori. - Et. nec. 7896 DIHORE - 1034 - DIJMA DÎHORE s. m. v. dihor. DIHOROÂIE s. f. (învechit, rar) Femela dihorului1. După ce fată o dată dihoroaie, nu va să mai priimească pre dihor. HERODOT2, 106, cf. MDA. (La pl.) (Ornit.; regional) Vârdare (1) (Picus viridis) (Haţeg), băcescu, păs. 78, cf. mda. - PL: dihoroaie. - Dihor + suf. -oaie. DÎHOT s. n. v. dohot. DIHOTOM, -Ă adj. v. dicotom. DIHOTOMIC, -Ă adj. v. dicotomic. DIHOTOMÎE s. f. v. dicotomie. DIHOTOMIZÂNT, -Ă adj. v. dicotomizant. DIHTICON s. n. v. diptic. DÎHUL s. m. v. dihor1. DIHULÂ vb. I v. dihăni. DIHULÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică oameni) A defaima (2) (Chisindia -Sebiş). cv 1950, nr. 11-12, 38, cf. mda. -Prez. ind.: dihulesc. - Cf. huli. DÎHUR s. m. v. dihor1. DIIÂMB s. m. Picior de vers latin compus din doi iambi. Cf lm, dn2, m. d. enc. - Pronunţat: di-ia-. - PL: diiambi. - Din lat. diiambus. DIICHISIS s. n. (Grecism învechit, rar) Administrare. Să se urmeze o bună diichisis a părţei locului în curgerea trebilor (a. 1805). ap. gâldi, m. phan. 172, cf. MDA. - PL: diichisisuri. - Din ngr. 5ioÎKî]ai£. DIIODOTIROZÎNĂ s. f. (Chim.) Aminoacid format prin combinarea tirozinei cu două molecule de iod, folosit în medicină la tratamentul hiperfuncţiunii tiroidiene. Cf. DER, M. D. ENC., NDN. - Din fr. diiodothyrosine. DIJBON s. n. (Regional) Sul de lemn cu care se leagă încărcătura (de paie sau de fân) dintr-un car; prăjină (2 f) (Poiana Sibiului - Miercurea Sibiului). Cf. alr ii 5 232/130. - Accentul necunoscut. - PL: dijboane. - Et. nec. DIJDIOCÂ vb. I v. dezghioca. DIJDIOCÂRE s. f. v. dezghiocare. DIJDIOCÂT s. n. v. dezghiocat1. DIJGHIOCÂ vb. I v. dezghioca. DIJECŢIE s. f. v. dejecţie. DIJGHEŢÂ vb. I v. dezgheţa. DIJMAR s. m. Persoană care strângea dijmele (1); dijmuitor. Cf. p e r c e p t o r. Voao dijmarilor şi voao vinăricerilor ...vă dau în ştire Domnia Mea pentru că am fost ertat Domnia Mea satul Tismeana (a. 1630). drh, B XXIII, 268. Să nu îndrăznească egumenul ..., să ascunză în bucatele mănăstirii niscai bucate omeneşti ..., ca să le scutească de dijmari. antim, O. 345. Aşijderea poruncesc Domnia Mea şi voauo, dijmarilor ... să aveţi a vă ferirea de bucatele Schitului Hurezi (a. 1716). IORGA, S. D. XIV, 14. Trimiţându-l dejmar pe la moşii (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 255. Când umblaşi dijmâriu, pentru jafurile tale ai păţit mare ruşine. IST. Ţ. R. 73, cf. COSTINESCU, DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC I, 83, MIHĂILĂ, D. 95. Se adunau slugile domneşti, care puteau fi folosite în timp de pace drept dijmari, găletari. STOICESCU, C. S. 17, cf. SCL 1974, 200, L. ROM. 1975, 339, dex. în urma dijmarilor multe bârfesc babele = ticăloşii în zadar vorbesc după ce trece primejdia, zanne, p. v, 266. -PL: dijmari. - Şi: (învechit şi regional) dejmar, (învechit) dijmâriu, (învechit, rar) dicimâr (pontbriant, d. pronunţat: dici-mar id. ib.) s. m. - Dijmă + suf. -ar. DIJMÂRIU s. m. v. dijmar. DIJMÂŞ s. m. 1. Ţăran iobag obligat la plata dijmei (1); (învechit, rar) dicimător. A fost mulţi ani ... dijmaş acei moşii Bereştii (a. 1792). uricariul, xix, 101, cf. DL, DM, SFC I, 83, M. D. ENC., DEX. O (Adjectival) Renta solului ... devine din ce în ce mai apăsătoare pentru arendaşii dijmaşi. ENC. AGR. I, 309. 2. Dregător. Dişmele ..., care s-au obicinuit a se plăti cu bani gata numitului... episcop ..., nu i le plătiţi lui sau dişmaşilor lui. şincai, hr. I, 394/34. Fiind el [Ioann Bob] mulţi ani la călugării din Blaj deregătoriu, ce se zice dijmaşi, foarte bine ştiia toată firea şi toate trebile acelui dominium. MAIOR, I. b. 261/18. - PL: dijmaşi. - Şi: (regional) dişmâş s. m. - Dijmă + suf. -aş. DÎJMĂ s. f. 1. (Atestat prima oară în 1428, cf. MIHĂILĂ, dlrv 95, DERS, 68; uneori urmat de determinări care precizează sensul) Dare (în natură sau în bani) care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali (de domn sau de biserică) de la producătorii direcţi; (mai târziu; şi în sintagma dijmă la tarla, der, m. d. enc.) formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către ţăran proprietarului funciar a unei părţi din producţia obţinută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată; zeciuială (1), (învechit) orânduială (3), (învechit, rar) dijmăritură. Dej mă da-voi ţie. palia (1581), 113/12. Satului Flămânzeşti, ..., ca să fie de acum nainte în 7922 DIJMĂ - 1035- DIJMĂRIT pace şi slobod de găleată şi de fân .., păntru că l-am ertat Domnia Mea, numai să-şi plătească birul şi dijma şi gorştina (a. 1626). drh, b xxi, 5. Domnia Mea încă am tocmit şi am întărit legătură, cum să fie roşii în pace de dijmă şi de goştină şi de vinărici (începutul sec. XVIII). MAG. ist. i, 123/31. Dejma mentei. N. test. (1648)2, 160, cf. lex. MARS. 198. 174 merţă pâne au luat din dijmă moşiilor şi ce au făcut cu plugul mănăstirii (a. 1742). bul. COM. ist. i, 268. Asemenea şi pentru dijma porumbului s-au hotărât într-această condică a se lua din zece una. prav. cond. (1780), 156. Păni ce s-au strâns astă toamnă de dijmuri (a. 1784). IORGA, S. D. vii, 235. Vămile, hărminţiile, dicimile de bucate şi de vin, de aci înainte le va lua cămara împărătească din tot Ardealul şincai, HR. II, 305/23. în săsime dă dijmă tocma popei celui săsesc, maior, i. b. 140/5. Să dea stăpânului moşii[i] dijma şi claca cea obicinuită din vechime, a pământului, atât din semănături, cât şi din pomi, legumi şi livezi de fân; vin, rachiu sau bere (a. 1811). DOC. EC. 118. Au pus stăpânire Mitropolia pe locurile târgului şi cu samavolnicie au luat şi dej muri tărgoviţăşti (a. 1813). ştefanelli, D. c. 446. Să ea din toate sămănăturile dejmă din zăci una (a. 1821). iorga, s. D. vii, 98. Toţi lăcuitorii sunt îndatoraţi a da dijmă contracciului din semănăturile lor şi din fânurile ce se vor cosi pe seama vitelor lor, adică zeciuială. CR (1829), 3052/29, cf. I. GOLESCU, C. Şi tote obişnuitele dijmuri ... Pădurile are voie să-şi tae lemne numai pentru trebuinţa dumisale (a. 1841). IORGA, D. v. T. 65. Proprietarul mai ţine încă şi o a doua condică de catagrafia tuturor acareturilor moşiei şi de venitul moşiei, adecă de boieresc, dejmă, vie, orândă, livadă, pădure şi altele. I. IONESCU, C. 247/25, cf. RUSSO, S. 89. Cunoştea hotarele tuturor proprietăţilor de pe-mprejur şi ştia pe dinafară claca şi dijma datorită de fiecare sătean din plasa Vedei, GHICA, S. 302, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 93, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. Voievozii nu cereau decât dijma turmelor, cirezilor, cailor, sămănă-turilor. iorga, c. I. ni, 209. Ei, de pildă, trei pogoane Ca să pui porumb şi tu, Dai la dijmă jumătate, Aşa-i regula acu. ap. TDRG. Dijma de oi ... nu se cuvenea întreagă primarului, păcală, M. R. 49, cf. resmeriţă, D., CADE, DS. Renta solului ... arendatorul o primeşte astfel în dijmă. enc. agr. I, 309, cf. scriban, d. La proprietatea solului se adaugă avantagiile unor monopoluri, produsul dijmelor, oţetea, R. 303. După ce s-au isprăvit de cules tarlalele toate, vine boierul cu logofeţii la dijmă, stancu, d. 74, cf. dl, dm. Se aducea grâul verii, dijma oilor, barbu, princ. 155. în satele de pe domeniile boiereşti şi mănăstireşti locuiesc vecinii, datori cu claca şi cu dijma. IST. lit. rom. I, 235. Biserica şi clerul catolic, înzestrate cu întinse moşii şi cu dreptul de a aduna dijmele bisericeşti, ist. rom. ii, 114, cf. MIHĂILĂ, D. 95. Hotărârea ca mănăstirile ...să fie scutite de dijma stupilor, ...a fost luată după ce domnul s-a consultat ...cu toţi cinstiţii dregători. STOICESCU, S. D. 110, cf. DER. Obştea aservită se comportă ca şi obştea liberă în privinţa drepturilor asupra pământului, numai că era obligată să întreţină pe stăpân mai ales cu dijme, panaitescu, O. ţ. 258. Supraveghea ... adunarea ... dijmei din grâne cuvenite domnului. MAGAZIN ist. 1971, nr. 1, 25, cf. M. D. ENC, SCL 1974, 200, dex. In vremea iobăgiei a căpătat şi satul Bulzeşti porunca să ducă dijma din smântână la domnul de pământ. snoava, iii, 332. Eu le cerui dijma, ca după pământul meu. FUNDESCU, L. P. i, 118, cf. CABA, săl. 96. Iobagi să nu baţi, Dijmă să nu luaţi. ant. lit. pop. i, 407. Am dus dejma-nlontru. MAT. DIALECT. I, 66. <> F i g. Două părţi tâlharilor, Şi una haiducului, C-aşa-i dijma codrului. CARDAŞ, c. P. 120. Dijma proprietăţii = cotă din suma realizată prin vânzarea peştelui pescuit de o echipă de pescari, care revenea proprietarului bălţii din care s-a pescuit; partea apei, v. p a r t e (I 4). De obicei peştele prins se vinde imediat... prin licitaţie; din suma obţinută se pune o parte numită „partea apei ” sau „dijma proprietăţii”, care e a proprietarului bălţii şi variază după învoielile ce le au. antipa, p. 492. <> L o c . adv.în (sau rar cu) dijmă = în parte, v. p a r t e (14). Moşienenii ... cultivă pământul în parte sau cu dijmă. I. IONESCU, p. 99. De când cu reforma agrară, agricultura era pentru el o îndeletnicire moartă şi se mărginea ...să dea în dijmă la plugari. VINEA, L. I, 206. Mergem la locurile astea, ... ca să scăpăm de sărăcie şi să luăm în dijmă culesul porumbului. BĂNU-lescu, I. 57. Sătenii luau pământuri în dijmă, din trei una, şi le cultivau cu porumb, butură, eg. 132. Iau pământ în dijmă, alr sn I h 146/836, A v 20. 2. (Prin Bucov.) Taxă, camătă, procent (1). şez. ii, 225. -PL: dijme şi (învechit) dijmuri. - Şi: (învechit şi regional) dejmă, (învechit) dicimă, dişmă (şincai, hr. ii, 238/26), deşmă (şincai, hr. ii, 242/24), (regional) disâmă (todoran, gl.) s. f. - Din magh. dezsma. DIJMĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A dijmui (1). Cf. SFC IV, 140, MAT. DIALECT. I, 66. - Prez. ind.: dijmălesc. - Şi: dejmăli vb. IV. mat. DIALECT. I, 66. - Din magh. dezsmâl. DIJMĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A dijmui (2). De la Crăciun nu e noapte să nu fi fost dijmăluit şi n-am mai cutezat nici să vă spun. rebreanu, r. i, 293, cf. mda. - Prez. ind.: dijmăluiesc. - Dijmă + suf. -ălui. DIJMĂRÎE s. f. (învechit, rar) Dijmărit (1). Au fugit cu bănie dijmăriei de Prahova (a. 1633). IORGA, S. D. IX, 17. A fostu luat o dijmărie şi a fost rămas dentr-acel dijmărit (a. 1674). id. ib. v, 304. - PL: dijmării. - Şi: dicimărie s. f. pontbriant, d. - Dijmar + suf. -ie. DIJMĂRÎT s. n. Dare în natură percepută, în trecut, asupra pământului, (învechit, rar) dijmărie; p. e x t. impozit plătit în Ţara Românească pentru stupi şi pentru porci. Să ia dijmăritul de la toţi, afară din boiarii cei mari i boiarii mazili, carii sunt cu bir în visterie (a. 1700). iorga, S. D. xiv, 292. S-au rădicat să nu dea dejmărit mănăstirile, axinte URICARIUL, LET. II, 190/1. Alţi oameni carii strângea dişmăritul (începutul sec. XVIII), mag. ist. iv, 48/16. Să nu plătească dijmărit pe ale lor drepte bucate (a. 1754). BUL. COM. 7926 DIJMĂRITURĂ - 1036- DIJMUIRE IST. v, 251. Vinericiul, oieritul, dijmăritul îl lua îndoit şi întreit. DIONISIE, C. 174. încărcătura ... dijmăritului, oieritului. zilot, CRON. 79. La oierit i dijmărit pă douăzeci i treizeci dă parale, dă oaie şi de stup. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 67. Cele dintâi izvoare de venituri sunt birul, dajdea pământească, metalurile de sare, vămile şi oierit ... dijmăritul ... şi tutunăritul. oblăduirea, 81/6. S-au dat dumisale acest zapis al nostru ... prin care sigurifsim pe dumnealui, dându-i şi emanet viitoarele huzmeturi dintr-acest an, însă: dijmăritul, vinăriciul şi oieritul (a. 1823). DOC. EC. 281. Acum să vând slujbele ţării: dişmăritu şi vinericiu, având visteria trebuinţă de bani (a. 1810). iorga, s. d. VIII, 49. Venit obştesc cum oierit, vinăriciu, dijmărit ... şi altele (a. 1834). uricariul, v, 356/15. Nemulţu-mindu-se cu venitul ce-i aducea această dajdie ... îndoi şi dijmăritul uleielor de albine. F. aaron, i. ii, 98/25. Următorii domni supuseră pe boieri să plătească şi dijmăritul. bălcescu, m. v. 598, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Veneau apoi [ca impozite] oieritul, vinăritul şi dijmăritul (pe stupi şi râmători), care de obicei se arendau împreună, oţetea, t. v. 51, cf. dl, dm. Veliţii boieri plăteau ... birul, fiind scutiţi în schimb de dijmărit. STOICESCU, S. D. 137, cf. dex. Zarafii s-a pribegit, Nu mai ne vine dijmărit. mat. folk. 97. - Pl.: (învechit, rar) dijmărituri (pontbriant, d.). -Şi: (învechit) dicimărit (pontbriant, d.), dej mărit s. n. - Dijmă + suf. -ărit. DIJMĂRITURĂ s. f. (învechit, rar) Dijmă (1). Carte de dijmărituri (a. 1696). IORGA, s. D. v, 343, cf. MDA. - Pl.: dijmărituri. - Dijmărit + suf. -ură. DIJMATOR s. m. (învechit, rar) Dijmaş (1). Cf. lb. - Pl.: dijmători. - Şi: dicimătoriu s. m. lb. - Dijmă + suf. -tor. DIJMUÎ vb. IV. T r a n z. 1* A aduna dijma (1); (regional) a dijmăli. Deci au fost mersu de au şezut în satul lui Ion comisul în Măglăvit patru a[n]i şi i-au lucrat şi i-au dijmuit ca pre neşte oameni ce se-au hrănit pre locul lui (a. 1613). dir B II, 166. Derepft] aceaia şi tu, Pedro, în vreame ci veri vedea aceasta carte a Domniei Meale, iar tu încă să te fereşti de satul Corzei, nici să-i mai dătueşti, nici să-i mai dijmueşti (a. 1626). drhb xxi, 201, cf. lex. mars. 106. Să fie volnici ...a stăpâni şi a dijmui a lor dreaptă moşie (a. 1753). URICARIUL, X, 221, Cf. LB, I. GOLESCU, C, POLIZU. Sătenii fac arendaşului cunoscut că e timpul să le dijmuiască bucatele şi fânul, că se strică pe câmpuri, pelimon, i. 127/8, cf. COSTINESCU. N-au putut ... să dejmuiască moşia lor. arhiva, i, 395, cf. ddrf, barcianu, alexi, W, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D. Ne dijmuie porumbul în martie, după ce-l strică zloata şi zăpada, stancu, d. 134, cf. dl, dm, sfc IV, 121, M. D. ENC., DEX. Principalele surse de venit, nu numai pentru proprietarii lor, ci şi pentru morarii care dijmuiau bucatele ţăranilor, butură, eg. 335. O (Prin lărgirea sensului) Gâştele sălbatice ... dijmuiesc greu recolta. BĂCESCU, PĂS. 357. Mina e plină de şobolani, care, pornind din grajdurile cailor, cărora le dijmuiesc ovăzul, se răspândesc în tot cuprinsul ei. BOGZA, v. J. 140. Astă toamnă, ... când s-a dijmuit munca, Cristofor burduhănosul i-a făcut dadei Mitra semn cu cravaşa lui. stancu, D. 74. + (Complementul indică oameni) Cei ce nu vor achita ierbăritul înainte de dijma porumbului nu se vor dijmui. contemporanul, vii2, 558. Podarul dijmuia muşteriii, galan, b. I, 48. Lăsă pe oameni fară niciun bob de grâu. Atunci mă apucai şi eu şi dijmuiipe acela care era strâns. FUNDESCU, l. p. 118. 2. (Peiorativ) A-şi face parte din ceva în. mod abuziv; a sustrage (2), a fura; (rar) a dijmălui. Cf. resmeriţă, D. D-apoi lasă, prea cinstite părinte, că nu trebuie să ştii cine ştie ce carte ca să dijmueşti oalele de pe la pomeni, stănoiu, C. I. 38. Nu ştiu cine-mi tot dijmuieşte faina, scriban, d., cf. dl, dm, m. d. enc, dex. Un variat cod de semnale s-a folosit pentru atenţionarea vecinilor sau a întregii colectivităţi despre diferitele pericole care o pândeau, începând cu cei care îi dijmuiau produsele, butură, eg. 434. Banii publici şi, mai recent, cei europeni au fost dijmuiţi pe rupte. RL 2005, nr. 4 755. F i g. Popa Tonea privea frunzele pe care vântul le dijmuia, din ce în ce mai lacom, din grădini şi le spulbera departe. GALACTION, o. 196. Cazmaua lui Ionuţ şi Culai ... Surpă şi zdrumică mai dihai, ... toate jivinele necurate care le-au dijmuit bucuria şi soarele, deşliu, G. 27. <0> R e f 1. r e c i p r. Făcând şi sălişte satului, baştină, stălpindu-se cu piiatre hotară, ca să nu să dejmuiască unul pe altul (a. 1805). IORGA, s. D. XVI, 68. 3. F i g. (Despre epidemii; complementul indică oameni) A decima; (complementul indică aşezări omeneşti) a pustii1 (1). Vedem toate epidemiile încui-bându-se în clasa muncitorilor de pământ, dijmuind şi secerând generaţiuni întregi una după alta. GHICA, c. e. 363. Oraşele cele mai sănătoase şi cele mai îngrijite din partea curăţeniei, adesea au fost dijmuite de holeră. CONTEMPORANUL, V, 362, cf. RESMERIŢĂ, D. - Prez. ind.: dijmuiesc şi (rar) dijmui. - Şi: (învechit şi regional) dejmui, (învechit) dicimui (lb, pontbriant, d.), dişmui (polizu) vb. IV. - Dijmă + suf. -ui. DIJMUIĂLĂ s. f. (Rar) Dijmuire (1). Cf. polizu, DL, DM, SFC II, 136, DEX. - PL: dijmuieli. - Dijmui + suf. -eală. DIJMUÎRE s. f. 1. Acţiunea de a (se) dijmui (1) şi rezultatul ei; dijmuit, (rar) dijmuială. Cf. d i j m u i (1). Să folosască cei ce au moşii la câmp din dejmuirea ce iau (a. 1794). uricariul iv, 47/16, cf. costinescu, BARCIANU, ALEXI, W. Erau supuse dijmuirii grâul, secara, toate cerealele, blaga, G. 65, cf. DL, DM, SFC II, 136, M. D. ENC, DEX. 2. (Peiorativ) însuşire abuzivă a unei părţi din ceva. Cf. dijmui (2). Atunci basta cu dijmuirile, cu şperţurile şi subvenţiile de tot felul. VINEA, L. I, 365. La toate acestea se adăugau şi dijmuirile obişnuite exercitate de către soldaţii de pază. BARBU, 1.1, 142. 7931 DIJMUIT1 - 1037- DILATA -PL: dijmuiri. - Şi: (învechit) dicimuire (pontbriant, d.), dejmuire s. f. - V. dijmui. DIJMUÎT1 s. n. Faptul de a dijmui (1). Eu mă duc, Ioane, da’ voi să băgaţi de seamă la dijmuitul păpuşoilor: să nu lăsaţi vătaful să ia dijma cu coşul boieresc. SP. POPESCU, m. G. 23. Culesul holdelor şi dijmuitul vor vorbi, cât o fi lumea, de vrednicia plugarului. LUNGLANU, CL. 127. A fost bătut cumplit de nişte oameni care se plângeau că i-ar fi înşelat la dijmuit. rebreanu, R. I, 84. în felul acesta se fura produsul muncii ţăranului, deci dijmuitul era, în fapt, un furt. cv 1949, nr. 6, 29, cf. dl, dm. Dijma se lua atunci când clăile erau întregi ... când tot satul aducea toate clăile, în acelaşi timp, pe locul destinat pentru dijmuit. PANAITESCU, O. Ţ. 90, cf. M. D. ENC, DEX. - V. dijmui. DIJMUÎT2, -Ă adj. Din care s-a perceput dijmă (1). Cf. PONTBRIANT, D. -PL: dijmuiţi, -te. - Şi: dicimuit, -ă adj. pontbriant, d. - V. dijmui. DIJMUITOR s. m. Persoană care strângea dijmele (1); dijmar. Cf. i. golescu, c, polizu, ddrf, barcianu, alexi, w. Regele Matia, ca să-i ferească de neplăcerile ce li le jaceau dijmuitorii fiscali, le îngădui saşilor de-a strânge ei ... dijma regească, păcală, m. r. 49, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, DEX. - PL: dijmuitori. - Şi: (învechit) dicimuitor s. m. PONTBRIANT, D. - Dijmui + suf. -(i)tor. DIJMULÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Diminutiv al lui d i j m ă. Cf. i. golescu, c. - PL: dijmuliţe. - Şi: dejmuliţă s. f. I. GOLESCU, C. - Dijmă + suf. -uliţă. DIJUDECÂ vb. I v. dezjudeca. DIJUNTÎV, -Ă adj. v. disjunctiv. DILACERĂ vb. I. T r a n z. (Rar) A sfâşia, a face bucăţi. Cf. dn3, mda. + (Med.) A produce o dilacerare. Cf. DN3. - Prez. ind.: dilacerez. - Din lat. dilacerare, fr. dilacerer. DILACERARE s. f. Disociere, ruptură a ţesuturilor însoţită de alterări distrofice grave în cazul unor procese traumatice, inflamatoare etc.; (rar) dilaceraţie. Cf. D. MED, DN3. - PL: dilacerări. - V. dilacera. DILACERĂT, -Ă adj. (Rar) Sfâşiat, fărâmiţat. Cf. lm, dn3. + (Med.; despre ţesuturi) Care a suferit o dilacerare. -PL: dilaceraţi, -te. - V. dilacera. DILACERATÔR s. n. Aparat pentru fărâmiţarea reziduurilor şi a substanţelor grosiere din apele uzate. Cf. DN3, MDA. - PL: dilaceratoare. - Din fr. dilacérateur. DILACERAŢIE s. f. (Rar) Dilacerare. Cf. dn3, MDA. - PL: dilaceraţii. - Din fr. dilacération. DILÂCHE s. m. (Regional; în e x p r.) A fi cu (sau a avea pe) dilache la cap = a fi ţicnit, zăpăcit, aiurit, nebun (Piteşti). Cf. udrescu, GL. - Cf. d i 1 i u. DILÂN s. m. (Regional) Copac (Borşa). Cf. alr i 959/361. - PL: dilani. - Et. nec. DILAPIDA vb. I v. delapida. DILAPIDÂRE s. f. v. delapidare. DILAPIDÂŢIE s. f. v. delapidaţie. DILAPIDAŢIUNE s. f. v. delapidaţie. DILATA vb. I. R e f 1. 1. (Despre organe sau despre părţi ale unor organe, despre orificii etc.) A se mări1 (I), a se lărgi. Aceste organe ... să se dilate din cauza căldurii, heliade, o. ii, 378, cf. negulici, prot. -pop, n. d, costinescu, lm. Cavităţile cordului, spre a priimi şi a da afară sângele, se dilată, contemporanul, I, 78, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Nările subţiate ... i se dilatară simţind mirosul verzelor. agîrbiceanu, S. 609. în preajma lui, ..., i se dilata abdomenul ibrăileanu, a. 56, cf. resmeriţă, d, cade. Doi ochi luminoşi ...se dilatau. LOVINESCU, C.2 I, 180. Ochii i se dilatară treptat. TEODOREANU, m. ii, 26. Ochii mici verzi se dilatară a mirare îngrozită, vinea, L. II, 250, cf. DL. Li se dilată nările, căci simt fiorii primăverii. isac, o. 197, cf. dm. Pupilele i se dilataseră, barbu, ş. n. 169, cf. dn2, M. D. ENC, dex. Alcoolul creează o falsă senzaţie de căldură, pentru că vasele se dilată. adevărul, 2006, nr. 4 835. Tranz. Mireasma [de friptură] ... dilata nările celor trântiţi pe pajişte. agîrbiceanu, A. 294. Florile ... mă făceau să dilat narinele şi să adulmec parfumurile. COCEA, S. II, 501. Adrenalina şi atropina dilată bronhiile, danielopolu, F. N. I, 156. Compresele calde ... lărgesc (dilată) vasele sangvine şi diferitele canale din organism, belea, p. a. 328. Nu-l treziţi, nu-l treziţi!, şopteau toţi, cu ochii dilataţi de spaimă, cărtărescu, n. 81. Această substanţă [atropina] are efecte miraculoase: ... dilată pupila, fapt pentru care este des folosită în examenul oftalmologie. RL 2006, nr. 4 933. (F i g .) Amorul nu strânge inima, ci o dilată şi o face destoinică de a învinge nimiciea. NEGULICI, E. II, 105/11. Cuvintele s-ar aşterne crispate, neputincioase să coprindă senzaţia albastrului ce-mi dilată sufletul M. ELIADE, O. I, 10. In 7949 DILATABIL - 1038- DILATARE privirea dilatată de tortura foamei, ca într-un început de delir, se perindau ..., numai oameni sătui. C. PETRESCU, C. v. 118. Cuminţenia, dilatată de un vag patetic, atâta-i ea. cioran, R. 199. Niciun alt poet până la Eminescu nu izbutise să dilate în aceeaşi măsură virtualităţile evocative ale limbii, vianu, l. r. 226. <> (Prin lărgirea sensului) Şoldurile şi coapsele imperiale ... i s-au dilatat enorm. CAMIL petrescu, p. 203. Rănile înroşite ale mulajelor se dilatau enorm. KLOPŞTOCK, F. 18. Inima i se strângea de gelozie, şi totodată i se dilata de un ciudat sentiment de simpatie faţă de moşier. CĂLINESCU, E. O. I, 176. După patru miliarde de ani, Soarele începu să se dilate. CĂRTĂRESCU, N. 317. 2. (Despre unele corpuri) A-şi mări1 (I) dimensiunile, volumul sub acţiunea căldurii. Toţi corpi[i] se dilată prin încălzire, se contractă prin răcire, şi iarăşi iau, în general, aceleaşi dimensii când se întorc la aceeaşi temperatură, marin, F. 5/4, cf. costinescu, lm, ddrf. Toate corpurile din natură fie ele solide, lichide sau gazoase ... se dilatează sub influenţa căldurii. PONI, f. 96, cf. BARCIANU, alexi, W, RESMERIŢĂ, d., cade. Dacă se încălzeşte uşor o bară de metal, bara se dilată treptat cu cât temperatura creşte. MACAROVICI, CH. 14. La căldură, aerul se dilată. AGROTEHNICA, I, 112. Lichidul din termometru nu se dilată uniform, cişman, fiz. i, 367. Prin încălzire corpurile îşi măresc volumul, adică se dilată în toate direcţiile, marian - ţiţeica, fiz. ii, 77. în timpul dilataţiei lichidului se dilată şi recipientul în care e conţinut lichidul, ltr2 vi, 411, cf. dl, dm, dn2, m. d. ENC. O explicaţie ... aduce ipoteza mai veche ... conform căreia Pământul s-ar dilata. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 2/5, cf. dex. (F i g.) Timpul se dilată în gol. CAMIL petrescu, P. 366. Timpul se dilată. T februarie 1969, 80. T r a n z. Influinţa coloarei asupra corpurilor este că le dilată (întinde), mărind volumi-nele lor. barasch, I. N. 15/19. Pentru a realiza o transformare adiabatică a unui gaz trebue să-l introducem într-un vas cu pereţii impermeabili pentru căldură, sau să-l comprimăm, respectiv să-l dilatăm foarte repede, marian - ţiţeica, fiz. ii, 91. <> (Prin lărgirea sensului) O jerbă de scântei ... inundă şi parcă dilată ... pereţii halei, preda, r. 136. Ce fenomen fizic sau geofîzic a dilatat distanţa dintre cele două staţii? FLACĂRA, 1975, nr. 40, 9. - Prez. ind.: dilat şi (învechit) dilatez. - Din fr. dilater. DILATABIL, -Ă adj. (Despre unele corpuri) Care se poate dilata (2), care poate fi dilatat. Cf. negulici. Mercurul ... este prea dilatabil MARIN, PR. II, 344/24. Ce efect produce căldura asupra corpurilor celor foarte dilatabile (întinsibile)? barasch, l n. 22/1, cf. PROT. - POP., N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: dilatabili, -e. - Din fr. dilatable. DILAT ABILITATE s. f. Proprietate a corpurilor de a se dilata (2). Cf. negulici. Sunt şi alte proprietăţi generale care nu sânt esenţiale pentru toate corpurile materiale; acestea sânt: porozitatea ..., mobilitatea ... şi dilatabilitatea. barasch, I. N. 10/25, cf. prot. - pop, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF. Volumul corpurilor se măreşte prin încălzire şi se micşorează prin răcire. De această proprietate, numită dilatabi-litate, se bucură toate corpurile. PONI, F. 6, cf. BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, CADE, IOANOVICI, TEHN. 29, SCRIBAN, D. - PL: (învechit) dilatabilităţi. pontbriant, d. - Din fr. dilatabilité. DILATANT, -Ă adj. (Rar) Dilatator (1). Cf. alexi, W. Forţă dilatantă. SCRIBAN, D, cf. DEX, DN3. <0 (Substantivat) Ceea ce serveşte pentru a dilata. Cf. dex, mda. - PL: dilatanţi, -te. - Din fr. dilatant. DILATÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d i 1 a t a. 1. (Med.) Mărire (I 1) patologică sau terapeutică a diametrului unui vas, al unui organ, al unui orificiu etc.; lărgire, dilataţie (1). O cantitate oarecare de putere nervoasă poate fi trimisă centrelor vasomotoare, de unde urmează dilatarea capilarelor feţei. contemporanul, v, 565. Novocaina ... se poate injecta intravenos ... pentru a produce dilatarea vaselor de sânge. BELEA, P. A. 266. Apa ... determină o enormă dilatare a stomacului, magazin ist. 1968, nr. 12, 41, cf. d. med. F i g. Nu e nimic altceva decât dilatarea Ochiului Eternităţii. BARBU, PRINC. 163. 2. Mărire (11) a volumului unor corpuri sub acţiunea căldurii; dilataţie (2). Termometru ... instrument ce slujaşte a arăta gradurile căldurei sau ale frigului, prin mizlocul licoarei care este înăuntru şi care se suie şi se coboară prin dilatarea (lărgire, întindere) sau condensarea de care este priimitoare. Fis. 142/12, cf. PONTBRIANT, D. Frigul cu enormă presiune - frige, dilatarea cu enormă căldură - frige, eminescu, O. xv, 319, cf. ddrf. In general la călire cresc: duritatea, rezistenţa şi limita de curgere, reducându-se proprietăţile de dilatare, contracţie şi de tenacitate, ioanovici, tehn. 184, cf. scriban, d. Dilatarea corpurilor gazoase este aproape aceeaşi la toate gazele. ENC. TEHN. 81. Printre numeroasele fenomene care ne permit să măsurăm variaţiile de temperatură ... cele mai comune sunt fenomenele de dilatare, prin care aproape toate îşi măresc dimensiunile, când le încălzim. CIŞMAN, FIZ. I, 360. Dilatarea fluidelor, în funcţie de temperatură, nu are o influenţă notabilă asupra mişcării lor. CARAFOLI - OROVEANU, M. F. I, 10. în dilatarea corpurilor au un rol important forţele de coeziune. MARIAN - ţiţeica, FIZ. II, 78, cf. LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. în urma acestei dilatări, continentul unic ...a plesnit ca o haină prea strâmtă. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 2/5. O F i g . Basmul este stilizat prin dilatarea elementului descriptiv şi liric, mult peste limitele prototipurilor folclorice, vianu, l. r. 218. Coeficient de dilatare -creştere a unităţii de lungime, de suprafaţă sau de volum a unui corp, raportată la 1°C de creştere a temperaturii; coeficient de dilataţie, v. dilataţie (2). Coeficientul de dilatare [al aluminiului] fiind mai mare decât la fier, trebue să fie luat în considerare la 7953 DILATAT - 1039- DILATOGRAF îmbinările pieselor de aluminiu cu cele de fier. IOANOVICI, TEHN. 66. Coeficientul de dilatare joacă un rol important în tehnică, ...la aşezarea şinelor de cale ferată, a traverselor metalice la edificii, la termometrele metalice, la oroloage etc. marian - ţiţeica, fiz. ii, 82. - PL: dilatări. - V. dilata. DILATAT, -Ă adj. 1. (Despre orificii, organe, deschizături etc.) Care este mărit3 (1), lărgit, umflat (1). Angelica [este o] plantă ierboasă ...cu peţiolul dilatat la bază. negruzzi, s. i, 102, cf. pontbriant, d., lm, ddrf, GRECESCU, fl. 23. Rămase deodată nemişcată, mirosind cu nările dilatate. AGÎRBICEANU, S. P. 43. Ea se amuza mai mult decât noi ... râzând, ... aspirând aerul pe nările dilatate, ibrăileanu, a. 134. Cu ochii dilataţi. CAMIL PETRESCU, T. II, 232. Dar surâsul e numai în ochii albaştri şi dilataţi. C. PETRESCU, î. II, 37. Pupilele dilatate ard şi strălucesc ca jăratecul. COCEA, S. I, 313. întinsă epiderma, pupila dilatată, perpessicius, S. 128. Dilataţi, ochii îi sticleau, vinea, L. II, 64. Bolnavii ... au gălbinare la ochi, pupilele dilatate. BELEA, P. A. 179, cf. dl, DM, dex. Sevele erup în primăvară Prin porii arborilor, dilataţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 2/6. <> (Prin lărgirea sensului) în privirile ei enorm dilatate se reflecta totul, klopştock, f. 267. Se măreau în schimb ochii, a căror privire liniştită, dar dilatată, ascundea o lăcomie stranie, preda, M. s. 90. 2. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile, volumul, suprafaţa etc. mărite sub acţiunea căldurii. Cf. dl, dm, dex. -O F i g. Intr-un stil laconic ... mai puţin dilatat ca altădată, criticul ieşean pune faţă în faţă caracterele marcante ale prozei celor doi mari scriitori. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 1/10. Clipa adevărată (nu cea a unei simple senzaţii dilatate) e atemporală, pleşu, M. M. 62. - PL: dilataţi, -te. - V. dilata. DILATATOR, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. Care dilată (1), care are funcţia de a dilata; (rar) dilatant. Cf. PONTBRIANT, D., SCRIBAN, D. Dozele foarte mici de strofantină sunt dilatatoare.danielopolu, f. n. ii, 35, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. <> (Anat.) Muşchi dilatatori = muşchi cu funcţia de a dilata deschiderile pe care se inserează. Cf. costinescu, dl, dm, dex, dn2. <> (Substantivat) Atropina se administrează pentru calmarea spasmelor ...ca dilatator al pupilei, în astm etc. BELEA, P. A. 273. 2. S. n. Instrument chirurgical care serveşte la dilatarea (1) unei cavităţi, a unui orificiu etc. Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU, NICA, L. VAM., SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, D. MED, DEX. -P1.: dilatatori,-oare. - Din fr. dilatateur. DILATÂŢIE s. f. 1. (Med.) Mărire (11) patologică sau terapeutică a diametrului unui vas, al unei cavităţi, al unui orificiu etc.; dilatare (1). Mulţimea sângelui iaste proporţională goliciunei vaselor în care se află, aşa cât din strângerea sau contracţia şi lăţimea sau dilataţia lor, mulţimea sângelui atârnă. TEODORI, A. 72/20, cf. negulici. Dilataţia arteriilor se arată sub diferite forme. pat. CHIR. 105720, cf. PROT. - POP, N. D, pontbriant, D. Sistemul nervos e mai în stare de a fi iritat din causa dilataţiunii porilor pelei. CONV. lit. II, 196, Cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W, TDRG, CADE. Evoluţia bronşitelor cronice este destul de lungă şi cu timpul duce la dilataţii bronşice. belea, p. a. 374, cf. DL, DM, DN2, D. MED, DEX. 2. Mărire (11) a volumului unor corpuri (sub acţiunea căldurii); dilatare (2), întindere. Platina ... are cea mai mică dilataţie (variaţie de întindere) ce pot ave metalurile. D. asachi, t. 18/29. Sulful este foarte fraget: ţiind în mână un baston de sulf se sparge, producând un trosnet particular ce se pricinuieşte prin dilataţia cea neegală a moleculelor, marin, pr. i, 26/26. [Aerul] când este liber, se întinde din ce în ce la o mărime nemărginită ... această ... calitate la fizici este cunoscută sub numire de dilataţiune (întindere), barasch, m. ii, 186/5, cf. pontbriant, D. Pentru că pământul este mai încălzit între tropice ... din causa direcţiunei mai perpendiculare a razelor soarelui, straiele inferioare ale atmospherei, care sunt în contact cu suprafaţia solului, trebue să încerce o dilataţiune mai mare. DRĂGHICEANU, C. 72, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Dilataţia aerului ... produce în manometru o denivelare proporţională cu debitul termic. SANIELEVICI, r. 209. Fenomenele de dilataţie au influenţă covârşitoare asupra scoarţei globului. CIŞMAN, Fiz. I, 371. în timpul dilataţiei lichidului se dilată şi recipientul în care e conţinut lichidul ltr2, cf. dl, dm, der, dn2, m. d. enc, dex. O F i g .In opera lui ... un factor misterios de dilataţie dă evenimentelor, chiar familiare, o dimensiune gigantică, ist. lit. rom. iii, 281. <> Coeficient de dilataţie = creştere a unităţii de lungime, de suprafaţă sau de volum a unui corp, raportată la 1° C de creştere a temperaturii; coeficient de dilatare, v. dilatare (2). Coeficientul de dilataţie ... al unei substanţe solide, marin, f, 129/20. Greutatea apei care trebuie să iasă din căldare pe toată secunda ... este coeficientul dilataţiunii absolute a apei pentru fiecare 1°. GHICA — sturdza, A. 291, cf. CADE. Coeficientul de dilataţie se exprimă printr-un număr raportat la grad. CIŞMAN, FIZ. I, 369. Determinarea coeficienţilor de dilataţie ai corpurilor solide. LTR2, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX, DN3. 3. (Geom.) Transformare a unei curbe plane, respectiv a unei suprafeţe, prin care se obţine o curbă, respectiv o suprafaţă paralelă cu curba sau suprafaţa iniţială. Cf. ltr2. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: dilataţii. - Şi: (învechit) dilataţiune s. f. - Din fr. dilatation. DILATAŢIUNE s. f. v. dilataţie. DILATOGRÂF s. n. Dilatometru înregistrator folosit pentru determinarea dilataţiei termice a produselor refractare. Dilatograful are, de obicei, un mic cuptor cu rezistenţă electrică, în mijlocul căruia se introduce proba de material refractar. LTR2, cf. DER, M. D. ENC, DN3. 7958 DILATOGRAMĂ -1040- DILEMATIC - PL: dilatografe. - Din fr. dilatographe. DILATOGRAMĂ s. f. Diagramă a variaţiei lungimii unui corp în funcţie de temperatură. Cf. M. D. ENC., DN3. - PL: dilatograme. - Din fr. dilatogramme. DILATOMETRÎE s. f. Capitol al fizicii care studiază dilataţia corpurilor. Cf. ltr2, der, dn2, dex. - Din fr. dilatometrie. DILATOMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea dilataţiei corpurilor. Odată cunoscută această valoare ... putem, cu ajutorul ei, să determinăm dilataţia unui vas, numit dilatometru, prevăzut cu un tub capilar gradat în volume, cişman, fiz. i, 373. [Pentru] determinarea coeficientului de dilatare absolută al oricărui lichid introdus în vas ... ne servim de aparatul numit dilatometru. marian - ţiţeica, fiz. ii, 84. Acest tip de dilatometru poate fi folosit şi pentru determinarea coeficientului de dilataţie al corpurilor solide, ltr2, cf. DL, DM, DER, dn2, DC, M. D. ENC., DEX. -P1.: dilatometre. - Din fr. dilatometre. DILAT6RIU, -IE adj. (Jur.) Care pricinuieşte sau •urmăreşte să producă o întârziere, o amânare, o prelungire, o tărăgănare (a unui proces, a unei acţiuni) spre a câştiga timp. Cf. LM. O a treia categorie cuprinde sofismele numite dilatorii, întrucât tind a amâna examenul propunerilor de reformă pe cari n-au reuşit a le face să se respingă „hic et nune”, eminescu, o. xiv, 907, cf. barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, tdrg, cade. Un om s-a făcut expresia unei idei ... şi, deodată, ... coteşte spre procedee dilatorii... pentru a se feri de acţiune. LOVINESCU, C. v, 193, cf. SCRIBAN, D, dl, dm. O asemenea excepţie care duce la amânarea judecăţii se numeşte excepţie dilatorie. pr. DREPT, 800, cf. DER, dn2, M. D. enc, dex. <> (Substantivat) Cerem un dilatoriu din partea reclamantului pe care îl reprezint. KLOPŞTOCK, f. 312. Am urmărit înainte, năuc, toate fazele luptei, surprinderea şi panica adversarilor, dilatoriile cerute în pripă, mihăescu, d. a. 118. - PL: dilatorii. - Din lat. dilatorius, -a, -um, fr. dilatoire. DILAŢIUNE s. f. (Rar) întârziere, amânare. Cf. LM, DN2. - PL: dilaţiuni. - Din lat. dilatio, -onis, fr. dilation. DILAUDEN s. n. Derivat puternic al morfinei, folosit ca analgezic. Cf. dc, m. d. enc, dex, dn3. - Pronunţat: -la-u-. - Denumire comercială. DILAUDID s. n. Derivat al morfinei, folosit ca analgezic. Când văzu, însă, că durerile sunt ireductibile ... îi făcu o injecţie cu dilaudid. CĂLINESCU, S. 670. [Caty], adormită de dilaudid, şedea culcată pe spate, cu ochii închişi, id. ib. 685. - Pronunţat: -la-u-. - Denumire comercială. DILAV, -Ă adj. (Regional; adesea substantivat) (Om) invalid, mutilat (Libotin - Târgu Lăpuş). Cf. LEXIC REG. II, 110. - PL: dilavi, -e. - Cf. s c h i 1 a v. DÎLĂ s. f. v. delă1. DILĂPIDĂ vb. I v. delapida. DILĂPIDĂT, -Ă adj. v. delapidat. DILĂPIDĂTOR, -OARE s. m. şi f. v. delapidator. DILECT, -Ă adj. (Livresc) Preferat. Faimoasele belleţe într-una adunate, N-ar întregi o Evă (ce coprin-dea în sine Ca-n germine tot sexul) cap-d-operă-a natu-rei Şi filia dilectă divinei frumuseţe, heliade, O. I, 370, cf. LM. Un ataşament... este pentru mine o dilecţiune şi deci zic ... Virgil, poetul meu dilect. CV 1949, nr. 4, 23. - PL: dilecţi, -te. - Din lat. dilectus, -a, -um. DILECTĂ vb. I v. delecta. DILECTÂRE s. f. v. delectare. DILECTOR s. m. v. director2. DILECŢIE s. f. v. dilecţiune. DILECŢIUNE s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Dragoste tandră şi pură; afecţiune. Cf. negulici, COSTINESCU, GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Livresc) Preferinţă. Un ataşament ... pentru o realitate, fară exclusiune, este pentru mine o dilecţiune şi deci zic: „am o dilecţiune pentru Virgil”. CV 1949, nr. 4, 23, cf. dn3. - PL: dilecţiuni. - Şi: dilecţie s. f. negulici, COSTINESCU. - Din lat. dilectio, -onis, fr. dilection. DILELÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A se odihni (1) (cu vitele la prânz) (Voivozi - Marghita). Cf. alr ii 5 668/325. Dileleşte la fântână, ib. - Prez. ind.: dilelesc. - Din magh. delel. DILEMATIC, -Ă adj. (Rar) Care este de natura unei dileme (I). Cf. dn2. Problema nu se pune în termeni dilematici: sau realitate sau imaginaţie, sau subiectivitate sau obiectivitate, românia literară, 1969, nr. 29, 28/1. [Actorul] s-a decis pentru o caricaturizare excelentă ... dar insuficientă în raport cu structura dilematică a acestui avar. T februarie 1969, 45. Alternativele şi poziţiile dilematice îşi primeau astfel o rezolvare. românia literară, 1971, nr. 137, 3/3, cf. dex2. - PL: dilematici, -ce. - Din fr. dilematique. 7978 DILEMĂ -1041- DILETANT DILEMĂ s. f. 1. Raţionament care constă în a prezenta două propoziţii astfel încât dacă una este falsă, cealaltă este în mod necesar adevărată. Dilema iaste siloghism ipoteticesc. Micu, L. 117/12. Dilema are doauo părţi, însă cu acest fealiu de meşteşug tocmite, prin care cu amândoauo stringe ritorul pre împotrivnici. MOLNAR, RET. 156/11. [în logică] hotărârile sânt aflate de Platon, iar dilemma, adecă scurtapucătura, de Zinon. GRIGORIE, L. 11/11, cf. I. GOLESCU, C. Aşia se dechină următoarele: aromă, asiomă, ... sistemă, dilemă, codru-drăguşanu, r. 22/26, cf. prot. - pop., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. O formă mai complicată a silogismelor hipotetice este dilemma. MAIORESCU, L. 80, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, DL, DM, DER, DN2, M. D. enc., dex, D. fil. + Situaţie în care se află cineva obligat să aleagă între doi termeni contradictorii şi deopotrivă de nesatisfacători ai unei alternative. Ne învârtim într-o dilemă gre: sau sunt poeţii de astăzi pre sublimi ..., sau suntem pre proşti pentru acţentele ... armoniei nouă. RUSSO, S. 15. Nu îndrăznim a resolvi dilemma, dar trebue să arătăm consecinţele ei. CONV. lit. I, 288. Din această dilemă nu puteţi ieşi. caragiale, O. vi, 133, cf. resmeriţă, D. Ar trebui să ordon o represiune sângeroasă. Şi totuş interesele superioare ale neamului! ... îngrozitoare dilemă! rebreanu, r. ii5 215. Nedumeririle, dibuirile, echivocurile, frământarea şi dilemele, în care cel ce traducea era aruncat la fiecare pas. blaga, G. 140, cf. DL. Stilul său rămăsese simplu şi direct şi de aceea dilemele şi interogările lui erau atât de dramatice, preda, delir. 101, cf. dm, der, dn2. înfrângerea vitejilor greci punea într-o gravă dilemă cetatea Histriei. H. daicoviciu, d. 58. Conducerea fabricii a rămas cu dilema: se resemnează la nişte penalizări ... sau măreşte la loc procentul de deşeuri, flacăra, 1975, nr. 48, 17, cf. dex. îmi imaginam dilema în care s-ar fi aflat bărbaţii, prinşi între cele două instincte fundamentale, cărtărescu, n. 97. Liberalii zic că au variante de ieşire din această dilemă. RL 2005, nr. 4 669. 2. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obţine un anumit rezultat; problemă (III 1). Din această dilemă nu scapă nimene, căci un lucru nu poate fi în aceeaşi vreme şi sub aceleaşi împrejurări şi alb şi negru, şi bun şi rău, ci trebuie să se aleagă sau într-un fel sau într-altul. eminescu, O. X, 356. în privinţa dilemei ce ţi-am pus ... te rog să rămână vorba ... numa-ntre noi. caragiale, O. vil, 176. Regizorul ... avea de rezolvat dilema dificilă a ... acestui spectacol. T ianuarie 1969, 108. Elementul dramatic stă aici în împlinirea destinului previzibil ..., nu în dilema care îl precede. LL 1972, nr. 2, 114. Voi continua cercetările ... pentru a pune odată capăt acestei dileme, flacăra, 1976, nr. 28, 17. Oficialii Guvernului au lămurit dilema: secretarul de stat este demis, iar decizia premierului de eliberare din funcţie a plecat la „Monitorul oficial”. rl2005, nr. 4 723. ^ (Adjectival) După cât se vede procesul, acesta-l datorim ingenioasei tranzacţiuni Landau - Costinescu, o tranzacţiune-dilemă. EMINESCU, o. XII, 72. - Scris şi: (după fr., lat.) dilemma. - PL: dileme. -Şi: (învechit) dilimă s. f. i. golescu, c. - Din fr. dilemme, lat. dilemma. - Dilimă < ngr. SiXrijijia. DILETÂ vb. 1.1 n t r a n z. şi refl. (învechit, rar) A (se) amuza, a (se) distra (2), a (se) înveseli. Cf. ALEXI, W., MDA. - Prez. ind.: diletez. - Din it. dilettare. DILETĂNT, -Ă s. m. şi f. Persoană care manifestă interes şi preocupare pentru un domeniu al artei, al ştiinţei sau al tehnicii fară a avea pregătirea profesională necesară; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator, neprofesionist; (peiorativ) persoană care nu adânceşte (sau nu are pregătirea ştiinţifică necesară pentru a adânci) domeniul profesiunii sale, al unei ştiinţe etc. Cuvintele cele naive a lui Mirtil şi Hloe, ce căpătară nou merit prin graţia şi talentul junelor diletanţi. asachi, M. H. 4/22. Ajuns acolo i se dă audienţă ... unde el se presenta ca diletant în numismatică, bariţiu, p. a. I, 500, cf. STAMATI, D. Anul vechi în Adunare Dacă-a avut oposanţi, Anul nou nici unul n-are; Acum toţi sunt delitanţi Ce nu ştiu a se opune Dar ştiu dormi de minune. SION, poezii, 66/12. Nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru şi chiar de dilitant, de a emite aci şi opiniunea noastră. filimon, o. ii, 198. Alexis ... după obiceiul diletanţilor, se aşează dinaintea clavirului. ALECSANDRI, o. P. 98, cf. COSTINESCU, LM. Prin o demarcaţiune mai strictă dintre diletant şi artist, cel dentâi de nevoie intimidat se retrage, eminescu, O. XIV, 235. Ne place ... să stăm risipiţi şi confundaţi în mulţimea anonimă a diletanţilor, caragiale, o. iii, 223, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu. O asemănare în treacăt cu balada lui Alecsandri ne arată mai nimerit deosebirea între artist şi diletanţi săm. ii, 188, cf. alexi, w., şăineanu2. A gâcit greutăţile prea mult ca să fie un diletant pretenţios şi nu le-a biruit îndestul ca să ajungă un erudit arogant, iorga, P. A. II, 51, cf. tdrg, resmeriţă, d. Presupun şi sper că ai o suficientă ascuţime ca să mă plasezi printre diletanţi, epicureişti sau sceptici frazeologi. M. ELIADE, o. I, 89, cf. CADE. Un autor dramatic nu poate presta o muncă de diletant, camil petrescu, T. iii, 495. Este evident că o asemenea dorinţă trebuie să aibă ... mai toţi cei ce nu se ocupă de filosofie ca diletanţi, negulescu, G. 202. Stendhal trecea drept un diletant în timpul său. VIanu, l. r. 22. Nu vorbeşti ca un om de ştiinţă, vorbeşti ca un diletant. baranga, I. 197, cf. DL, dm. Nu manifestă interes, nici aptitudini pentru teatrul de diletanţi. IST. lit. rom. I, 524, cf. dn2, m. d. enc. îl exclud din rândul animatorilor culturali pe diletant, pe şmecheruţul învârtitor de vorbe. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 3/9, cf. dex. *0 F i g. Ovidiu n-a cântat dragostea ca pe o pasiune ... ci ca pe un pretext de dezvoltări retorice, cum i se cuvenea unui diletant al viţiului. lovinescu, s. I, 103. Gonzalv rămânea un diletant al arivismului. CĂLINESCU, B. I. 59. O (Adjectival) Pianistul diletant se întrerupse iritat, cu mâinile sprijinite pe coapse. CAMIL PETRESCU, N. 105. Din ziarist diletant, am făcut ...un profesionist. VINEA, L. i, 360, cf. dl. <> (Prin lărgirea sensului) Dacă mâna 7981 DILETANTIC -1042- DILIGENT mea diletantă în pictură a putut să reproducă ochii ..., poţi să-ţi închipueşti ce frumoşi trebuia să fie ei. EMINESCU, P. L. 116. Acceptarea unor lucrări diletante ... [pune] în discuţie caracterul ... acestei manifestări. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 3/9. Paginile, fatal diletante (dar asta ce contează?), sunt pline de reconfort, cu atât mai mult cu cât vin de la un ne-cultural liiceanu, J. 87. -PL: diletanţi, -te. - Şi: (învechit) dilitânt, -ă, delitânt, -ă s. m. şi f. - Din fr. dilettante. DILETÁNTIC, -Ă adj. (Rar) De diletant, superficial (2); (rar) diletantist, diletantistic. în rândul acestor poveşti diletantice intră de pildă aşa-zisa „ theocraţie " getică. PÂRVAN, G. 159. Scriitorul se hazardase în domenii ca istoria şi folcloristica, în care nu avea decât o pregătire diletantică. IST. LIT. ROM. iii, 695, cf. DN3. - PL: diletantici, -ce. - Diletant + suf. -ic. DILETANTISM s. n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a ştiinţei sau a tehnicii. Cf. DDRF, BARCIANU, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Literatura scriitoarei displace diletantismului, lovinescu, s. i, 358. Tot geniul mondial nu preţuia în capul meu ... cât preţuia înjghebarea acestui diletantism care desfiinţa viitorul, klopştock, f. 91. Strindberg ...se condamnă singur la diletantism. blaga, z. 173. Gelu era ... înnebunit de această reuşită pe dos a diletantismului său politic, camil petrescu, n. 153, cf. DL, DM, DN2. Sprijineau diletantismul muzical M 1965, nr. 2, 34/1, cf. M. D. enc. Ironizarea diletantismului în literatură, v. rom. august 1975, 31, cf. dex. + (Peiorativ) Lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de însuşiri necesare, dovedite de cineva într-un domeniu de activitate; superficialitate. Ne pare rău a constata acest diletantism curios, aceste bune intenţii lipsite de ştiinţă guvernând statul român. EMINESCU, O. XIII, 155. Un om de ştiinţă condamnă diletantismul. LUC. II, 259. Epocă de frământări şi de nesiguranţe, de naivităţi literare ... amestec al tuturor diletantismelor ştiinţifice. LOVINESCU, C. vi, 59. Am urât două lucruri: diletantismul amabil şi erudiţia pretenţioasă. D. guşti, P. A. 293. Diletantismul administrativ al boierilor e ... o caracteristică generală a statelor care au păstrat o organizare feudală, oţetea, t. v. 62. Onoarea meseriei redusă la diletantism, arghezi, s. xi, 98. Trebuie luptat cu toată hotărâr'ea împotriva manifestărilor de diletantism şi incompetenţă în materie de critică muzicală. CONTEMP. 1954, nr. 379, 1/3, cf. dl, dm. în spectacole ... apar momente de diletantism. T ianuarie 1969, 122. Se face simţită prezenţa diletantismului şi improvizaţiei, a concesiilor făcute uneori prostului gust. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 3/11, cf. dex. *0 F i g. Nu vom ajunge mai departe decât tirolezii cu chiuturile şi cu diletantismul patriotic. LUC. II, 247. Diletantismul sentimental, nestatornicia ...o condamna el singur, densusianu, l. 164. - PL: (rar) diletantisme. - Din fr. dilettantisme. DILETANTÍST, -Ă adj. De diletant, superficial (1); (rar) diletantic. Să preparăm terenul pentru teatrul de mâne-poimâne, printr-o organizare sistematică a mişcării diletantiste existente. LUC. vil, 450. Distracţiile diletantiste ale delfinului nostru le luau mijloacele de câştig. COCEA, s. II, 568. Experienţele diletantiste ..., abuzurile de tot felul se înmulţesc, magazin ist. 1968, nr. 12,71. - PL: diletantişti, -ste. - Diletant + suf. -ist. DILETANTÎSTIC, -Ă adj. (Rar) Diletantic. Cf. DN3, mda. - PL: diletantistici, -ce. - Din it. dilettantistico. DILETNIC, -Ă adj. v. deletnic. DILÎ1 vb. IV. T r a n z. şi refl. (Argotic) 1. T r a n z. A da (11). Cf. cade, bl ii, 150, GR. s. vii, 113. 2. T r a n z. A bate, a lovi, a pălmui. Cf. bl ii, 150, BUL. FIL. iv, 134. Dileşte-i-o la devlă. GR. S. vii, 113. Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. barbu, G. 65. L-a dilit cu laba lui grea peste gură. id. ib. 268, cf. lexic reg. ii, 24. + Refl. „A se curăţa de bani (ia joc)”. Cf bul. fil. iv, 171. 3. T r a n z. A fura. Cf. bl ii, 150, gr. s. vii, 113. - Prez. ind.: dilesc. - Din ţig. da- (part. dilo). DILÎ2 vb. IV. R e f 1. (Argotic) A înnebuni. - Prez. ind.: dilesc. - De la diliu. DILIBÂŞ, -Ă adj. v. delibaş. DILICÂT, -Ă adj. v. delicat. DILIGEÂN s. n. v. diligenţă1. DILIGENT, -Ă adj. (Livresc; despre oameni) Sârguincios, silitor (II 1). Când conturul obrazului are nişte trăsuri line ..., caracterisă sau arată pe omul diliginte (silitor), fis. 43/7, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, D. Cât ai fost de diligentă! a găti o pungă în două zilei conv. lit. i, 230, cf. costinescu, lm. Ca un şcoler diliginte când se apropie de focarul luminii intelectuale, caragiale, o. i, 101, cf. gheţie, r. m. După cererea celui diliginte dintre cei interesaţi, se va numi un curator. HAMANGIU, C. C. 453, cf. BARCIANU, ALEXI, w, dl, dm, dn2, dex. ♦ (Despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Care necesită eforturi deosebite; care dovedeşte sârguinţă. Nu [s-au referit] la acea luare de contact mai liniştită şi mai diligentă cu textul poetic. vianu, M. 67. <> (Prin lărgirea sensului) [Arta] impune adepţilor săi condiţiunea unei sistematice culturi prealabile, o trecere diligentă (prin) pretreptele (Vorstufen) artei, eminescu, o. xiv, 235. + (Regional) Cuminte. Cf. alri 1 516/578. -PL: diligenţi, -te. - Şi: diliginte, -ă, (învechit) deligint, -ă (pontbriant, d.), (regional) dilijent, -ă (alri 1 516/578) adj. - Din lat. diligens, -entis, fr. diligent. 7992 DILIGENŢĂ1 - 1043- DILIVAN DILIGENŢĂ1 s. f. Trăsură mare, acoperită, cu care se facea transportul regulat de poştă şi de călători pe distanţe mai lungi, înainte de introducerea trenului; poştalion, (învechit şi regional) olac (2). Până în 3 săptămâni ... nu va porni altul delijant de aicea (a. 1767). IORGA, S. D. IV, 98, cf. KLEIN, D. 174, CHIRIAC, 166, LB. Cei ce călătoresc ... în delijan nu-i trebuie mai mult decăt doi [cai] (a. 1829). doc. EC. 437. Când va fi ... trebuinţă a să aşaza aceste dilijansuri şi pă alte drumuri, eu voi fi dator să priimesc (a. 1829). ib. 438. Poetul de provinţie ... se aruncă într-o diligenţă. heliade, O. I, 485, cf. I. GOLESCU, C. Oi pute ca să vin în Moldova ..., căci cu dilijanţulpot să merg ... în doăzăci de zile. kogălniceanu, s. 53, cf. valian, v. Plecarăm din Paris cu diligenţă regală. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 97, cf. NEGULICI, CALENDAR (1848), 42/14. Plecând cu deligeanul de la Braşov ..., s-a întâmplat ca să meargă ... Iosif Zeyk. bariţiu, p. a. ii, 134, cf. stamati, d., polizu, pontbriant, D. Mergând deci să mă sui în deligenţă, marchezul m-a presentat lui Merimee. CONV. lit. IV, 363, cf. COSTINESCU, LM. Locomotiva, cu lungul ei şir de vagoane, se substituie calului, căruţei, diligenţei. eminescu, O. xiv, 940. O diligenţă făcea o dată pe zi cursa de poştă între cele două oraşe. CARAGIALE, O. IV, 193, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2, tdrg. în fiecare an ... lua un bilet la diligenţă şi pleca, chiriţescu, gr. 199. Trebue să sosească de la Neamţ cu dilijanca. HOGAŞ, DR. II, 132, cf. resmeriţă, D. Delijansul se porneşte ...de două ori pe săptămână. N. A. bogdan, c. M. 155, cf. dr. v, 182, CADE. Toată „ natura ” sărbătorea diligenţă care ducea spre munţii Pirinei pe doamna şi domnul Georget. E. IONESCU, E. 108. Plecau amândouă ...cu delejanţu şi ... poposeau la Ploieşti. MOROIANU, S. 211. Leagănul de lemn al trăsurii de poştă, căreia i se spunea ... diligenţă; tudoran, p. 46, cf. dl, dm, der, dn2. Locuitorii ... trăiesc uitaţi de lume, aşteptând să treacă din când în când o diligenţă. magazin IST. 1969, nr. 10, 74, Cf. M. D. ENC., DEX. -PI.: diligenţe. - Şi: (rar) dilijânţă (tdrg), dilijenţă (cade) s. f., (învechit şi regional) dilijânţ, (învechit) diligeân (bariţiu, p. a. ii, 134), dilijâns s. n., dilijânsă (calendar (1848), 42/14, ROM. lit. 361/1) s. f., dărăjănţ (chiriac, 166), deligeân, delijâns, (klein, D. 174), deligenţ (lb) s. n., deligenţă, deli-ginţă (pontbriant, d.) s. f., delijan, delijant s. n., delijânţă (valian, v.) delijenţă (polizu), (regional) dilijâncă, dirigeâncă (alecsandri, p. p. 119, tdrg) s. f, delejânţ s. n. - Din fr. diligence, it. diligenza, rus. ahjiidkehci>. DILIGENŢĂ2 s. f. (Livresc) Sârguinţă, osteneală (2). Şi îi comandăm ...să cerceteze cu diliginţă adevărul atât în cărţile cele vechi, cât şi în alte documente (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 58/16, cf. negulici. S-au aflat însă mai târziu chronicari şi compilatori particulari, cari au pus mare diligenţă întru adunarea de legi ardelene, bariţiu, p. a. i, 136, cf. stamati, d., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Pentru înaintarea învăţământului şi a culturii ... va conlucra cu diligenţia atât mai mare cu cât lipsa lui se simte mai tare (a. 1877). PLR I, 331. Cantitatea de luare-aminte, diligenţă şi silinţă în repetiţiile şi inter-mediaţiunile la o reprezentare trebuiesc fireşte să crească cu valoarea opului de arte ce e a se reprezenta, eminescu, O. xiv, 364. Acest op atât de remarcat prin minuţiozitatea execuţiunii, prin erudiţiunea şi diliginţă autorilor lui, a persistat până astăzi. CONV. lit. XX, 452. Diligenţă ce trebue să se pună în îndeplinirea unei obligaţiuni este totdeauna aceea a'unui bun proprietar, hamangiu, C. C. 256, cf. barcianu, alexi, w. Nu vom putea fi mulţămitori ... decât cetind cu diliginţă şi dragoste acea mulţime de pagini, luc. ii, 138, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, dl, DM. Te rog să mă crezi, am făcut toate diligenţele posibile, barbu, i. i, 349, cf. sfc iii, 133, dn2, M. D. ENC. [Mama] încerca să-i facă toate diligenţele pentru a nu o pierde, flacăra, 1976, nr. 2, 3, cf. dex. + Grijă arătată de un debitor în executarea obligaţiei sale. Cf. M. D. enc. Diligenţă debitorului în executarea unui contract cu titlu oneros ... trebuie să fie mai mare ca a debitorului unui contract cu titlu gratuit, pr. drept, 293. - PI.: diligenţe. - Şi: (rar) dilijenţă (cade), (învechit) diligenţie, diliginţă, deliginţă (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. diligenţia, fr. diligence. DILIGENŢIE s. f. v. diligenţă2. DILIGINTE, -Ă adj. v. diligent. DILIGÎNŢĂ s. f. v. diligenţă2. DILIHOĂIE s. f. (Regional) „Dihanie, namilă, matahală”. Com. din straja - vicovu de sus. - Et. nec. DILIJĂNCĂ s. f. v. diligenţă1. DILIJÂNS s. n. v. diligenţă1. DILIJÂNSĂ s. f. v. diligenţă1. DILIJÂNŢ s. n. v. diligenţă1. DILIJÂNŢĂ s. f. v. diligenţă1. DILIJENT, -Ă adj. v. diligent. DILIJENŢĂ1 s. f. v. diligenţă1. DILIJENŢĂ2 s. f. v. diligenţă2. DILÎMĂ s. f. v. dilemă. DILÎRIU s. n. v. delir. DILITÂNT, -Ă s. m. şi f. v. diletant. DILÎU, -IE adj. v. deliu. DILIVÂN, -Ă adj. (Prin Ban.) Prost. Cf. NOVACOVICIU, c. B. i, 9. Nu fi cam dilivan. id. ib, cf. mda. - Cf. d i 1 i u. 8011 DILMIGEANĂ - 1044 - DILUAT DILMIGEANĂ s. f. v. damigeană. DILNICÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) „A lucra ceva pe îndelete şi cu dibăcie, a mogoşi cu meşteşug un lucru” (Măţău - Câmpulung). Cf. coman, gl. -Prez. ind.: dilnicesc. - Cf. d e 1 e t n i c. DILOGÎE s. f. (Livresc) 1. Sens echivoc; ambiguitate. Cf. LM, DN2. 2. Operă dramatică care conţine două acţiuni distincte. Cf. DN2, M. D. ENC. - PL: dilogii. - Din fr. dilogie, lat. dilogia. DILOGLĂN s. m. (Turcism învechit) Tânăr care învăţa o limbă străină, pe lângă o ambasadă, pentru a servi apoi ca translator oficial. Melicov ... era atunci diloglan la soli. VĂCĂRESCUL, IST. 283, cf. ŞIOII2, 145, tdrg. - PL: diloglani. - Din tc. dil oglany. DÎLTA adj. invar. v. ditai. DILUÂ vb. I. 1. T r a n z. A micşora concentraţia unei soluţii prin adăugare de diluanţi. Cf. barcianu, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Pasta celulozică obţinută se diluează cu apă, se filtrează, se dezaeriseşte în cazane închise şi i se elimină excesul de amoniac, ionescu-muscel, fil. 501, cf. MACAROVICI, CH. 68. Să bea o mare cantitate de apă călduţă ... prin care provocăm vărsături şi diluăm otrava, belea, p. a. 150, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc, dex. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) atenua, a (se) micşora (III, IV), a slăbi (3); a face să piardă sau a pierde din consistenţă, a (se) dispersa. Aici ...se diluează minimul slab al unei idei în 50 de pagini valuri de cuvinte. CONV. lit. IV, 370, cf. cade. în loc să se concentreze, [Hugo] s-a diluat. E. IONESCU, E. 100. Religia aceasta diluată în forme exterioare mulţămind deplin pe Cuvioşiile Lor şi aducându-le fericire, sadoveanu, O. IX, 54. Gândirea ştiinţifică ...a avut darul să dilueze tot mai mult creaţia mitică propriu-zisă. blaga, z. 222. Vehemenţa şi agresivitatea stilului îşi diluau veninul în poşirca generalităţilor, vinea, l. i, 119, cf. dl, dm. Discursivitatea ... diluează emoţia, ist. lit. rom. iii, 757, cf. dn2. Verva cu care iau startul se diluează pe parcurs. T februarie 1969, 89. [Rigoarea] teoretică şi critică se diluează din păcate spre final S ianuarie 1970, 21, cf. M. D. ENC. Oare spiritul gospodăresc se diluează odată cu orele înserării? scânteia, 1975, nr. 10 350, cf. dex, liiceanu, j. 59. -Pronunţat: -lu-a. - Prez. ind.: diluez. - Din fr. diluer. DILUÂNT s. m. Substanţă care are însuşirea de a micşora concentraţia unui produs chimic. Diluantul poate fi chiar solventul întrebuinţat, dar poate fi şi o altă substanţă, ltr2. Ne angajăm să reducem consumurile specifice pentru fiecare strung cu încă 1 kg vopsea, 1 kg diluant. scânteia, 1960, nr. 4 863, cf. dl, der, dn2, dc, m. d. enc, dex. O (Adjectival) F i g. [Autorul] să uşureze ... scena de orice fel de încărcătură decor ativ-diluantă. T februarie 1969, 81. -Pronunţat: -lu-ant. - PL: diluanţi. - Din fr. diluant. DILUÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d i 1 u a şi rezultatul ei. 1. Cf. d i 1 u a (1). El propune un anumit sistem de fecundare artificială - cu economisirea, prin diluare, a celulelor fecundante. NEGULESCU, G. 244. Diluarea vitriolului se va face turnând acidul în apă. PREV. ACCID. 5. în stare de diluare mar£ [acidul clorhidric] se foloseşte în medicină. MACAROVICI, CH. 276. Diluarea soluţiei şi durata ... depind de felul emulsiei, sanielevici, R. 219, cf. LTR2, DL, DM, DER, DC, D. MED, M. D. ENC, DEX. 2. Cf. dilua (2). Versurile se pierd prea des în diluări, densusianu, L. 201. Socotesc folclorul perfect în sine ... însă folosirea lui în lucrările simfonice echivalează cu o slăbire, o diluare a lui. M 1974, nr. 5, 4. Ii arătă ...că retorismul poetului discutat nu e putere poetică, ci ... diluare a „puterii”. E. IONESCU, E. 177. Riscurile s-au ivit din diluarea satirei. T februarie 1969, 84. - Pronunţat: -lu-a-, - PL: diluări. - V. dilua. DILUÂT, -Ă adj. 1. (Despre soluţii) Care are densitatea sau concentraţia micşorată; subţiat (5), subţire (III 3), (regional) rărit2 (I). Cf. dilua (1). Când cantitatea de substanţă dizolvată este departe de coeficientul de solubilitate, ... avem o soluţie diluată. MACAROVICI, CH. 60. Heteroxizii sunt hidrolizaţi prin acizii minerali diluaţi, danielopolu, f. n. ii, 26. Procedeul normal este îmbinarea cu o soluţie diluată a radioizotopului cercetat, sanielevici, r. 218. Planta ia sărurile din pământ în soluţii foarte diluate. AGROTEHNICA, I, 73, cf. DL, DM, M. D. ENC. Baltica are ape diluate faţă de cele din Atlantic. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 1/5. + (Rar; substantivat, n.) Soluţie căreia i s-a micşorat concentraţia. Cf. M. D. enc, dex. 2. Atenuat, micşorat (II), slăbit (3); dispersat. Cf. d i 1 u a (2). Ozana freca aspru prundişul albiei ... şi nu era vizibilă decât ... imaginea stelelor diluată în apă. IBRĂILEANU, A. 140. Era o noapte cu lună feerică, un verde din alte lumi diluat în aerul rece. id. S. L. 53. Dumnezeu e conceput ca un soare ontologic din care se revarsă toată existenţa într-o densitate tot mai diluată. STĂniloae, O. 275. Crepusculul portocaliu, din ce în ce mai diluat, care se transformă în albastru palid. tudoran, o. 214. O tendinţă frecventă este exagerarea lirico-retorică sau diluat-sentimentală a noţiunii de om. CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 3/3, cf. form. cuv. i, 179. Pe uşă, ..., se afla un abţibild înfăţişând un profil trandafiriu de femeie cu nişte plete umflate hiperbolic şi împărţite în şuviţe mergând în degrade: un roşu sângeriu, urmat de roşuri mai diluate. CĂRTĂRESCU, N. 65. + (Peiorativ; despre forma sau stilul unor opere literare) Care este lipsit de concentraţie, cu dezvoltări lungi şi inutile; dezlânat, prolix. Legenda despre Piram şi Thisbe e împrumutată din „Metamorfozele” lui Ovid şi diluată, ...ca toate câte le-a scris Aaron. DENSUSIANU, L. 110. [Dialogul] pare smuls din însăşi realitatea, 8020 DILUENDO - 1045- DILUVIU diluat, neprelucrat în stilul vechilor mimi greceşti. LOVINESCU, C. m, 84, cf. dl, DM. Criticii condamnau aceste efuziuni descriptive diluate, varlaam -SADOVEANU, 414, cf. M. D. enc., dex. Acesta a abordat un discurs extins şi diluat şi nu a putut să individualizeze printr-o anumită temă. RL 2005, nr. 4 510. - Pronunţat: -lu-at. - PI.: diluaţi, -te. - V. dilua. DILUÉNDO adv. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Slăbind treptat sunetul. Cf. dn3, mda. - Din it. diluendo. DILUÉNT s. m. (Rar) Substanţă chimică care are însuşirea de a dizolva în masa ei alte substanţe. Concentraţia unei substanţe dizolvate, raportată la unitatea de volum a diluentului. D. med. I, 432, cf. mda. -Pronunţat: -lu-ent. - PI.: diluenţi. - Dilua + suf. -ent. DILUÍ1 vb. IV. I n t r a n z. (Prin vestul Transilv.) A petrece (II 3), a cânta; a se veseli (2). Diluieşte, nană, şi custă, Că nici dracu nu te mustră. REV. crit. IV, 143. Tot îş beau şi diluesc, Pe Chiva o logodesc. ALEXICI, L. P. 80. Şî tăt beau şi diluesc Câtu-i ziua de vară. id. ib. 149, cf. graiul, II, 126, arh. folk. vii, 121. -Prez, ind.: diluesc. - Cf. magh. d a 1 o 1 . DILÚI2, -IE adj. v. deliu. DILUNGÁT, -Ă adj. v. delungat. DILIJŢIE s. f. 1. (Rar) Diluare (1). Cf. tdrg, SCRIBAN, D., LTR2, der II, 111. <> F i g. Evocării acestor circumstanţe îşi datorează romanul ... puterea de atracţie ... în ciuda multor lungimi, a diluţiei. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 2/10, cf. liiceanu, j. 251. 2. Raportul dintre o cantitate de soluţie şi cantitatea de solvent din acea soluţie. La sugari [colica intestinală] apare ... când diluţia laptelui de vacă nu s-a făcut cum trebuié. BELEA, P. A. 174, cf. DL, DM, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -ţi-e. - PI.: diluţii. - Şi: diluţiune s. f. TDRG, SCRIBAN, D, DN2. - Din fr. dilution. DILUJIÚNE s. f. v. diluţie. DILUVIÁL, -Ă adj. Care ţine de diluviu (1), provenit din diluviu, de diluviu; diluvian (1). Cf. pontbriant, D., DM. Aceste pături alternează cu bancuri de prund cari samănă mult cu prundul diluvial. contemporanul, iv, 264, gheţie, r. m. în timpurile diluviale frigul ajunsese aşa de aspru, încât gheaţa cuprinsese nu numai polii, mehedinţi, g. f. 11, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Sedimentul diluvial. SCRIBAN, D., cf. ltr2, DN2. <> F i g. Cu pantaloni de doc ... şi cu barba diluvială, mareşalul era ... inimitabil. CĂLINESCU, S. 418. Sudori diluviale mi-au clocotit pe frunte, id. L. L. 201. -Pronunţat: -vi-al. - PI.: diluviali, -e. - Şi: (rar) deluviâl, -ă adj. contemporanul, iv, 543. - Din fr. diluvial. DILUVIÂN, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care ţine de diluviu (1), provenit din diluviu, de diluviu; diluvial. Cf. negulici. Graţie ... nemţilor şi ungurilor cari se coboară de peste Carpaţi ca un râu diluvian, nivelul populaţiunei ... suie. GHICA, C. E. II, 422, cf. prot. -POP., N. D., pontbriant, D., COSTINESCU. Despre aşa-numitele terenuri diluviane a tradus la 70 de rânduri. CONTEMPORANUL, III, 676, cf. CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DL, DM, DN2. Această vară diluviană, când orice fir nemernic de apă s-a umflat, v. rom. august 1975, 44, cf. M. D. ENC., DEX. După ce a măturat regiunea de coastă cu ploi diluviene şi rafale de vânt... ciclonul s-a mai calmat. RL 2006, nr. 4 876. 2. S. n. (Geol.) Pleistocen (2). în aceste strate găsim fosile ... Acest teren se numeşte diluvian. BARASCH, I. N. 84/4. Dl Nanianu mai crede că cuaternar şi diluvian e totuna, contemporanul, I, 162. El a fost împărţit în două epoci: pleistocen (sau diluvian) ... şi holocen. GEOLOGIA, 104, cf. M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -vi-an. - PI.: diluvieni, -e. - Şi: (învechit) deluviăn, -ă adj. pontbriant, d., costinescu. - Din fr. diluvien. DILUVIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Diluvian (1). Cf. PONTBRIANT, D. -PI.: diluvioşi, -oase. - Şi: deluvios, -oâsă adj. PONTBRIANT, D. - Diluviu + suf. -os. DILUVIU s. n. 1. Revărsare mare de ape care, conform Bibliei sau altor mitologii, a devastat pământul după apariţia omului, făcând să piară toate vieţuitoarele, cu excepţia acelora de pe arca lui Noe, potop (1); (prin exagerare) ploaie mare, torenţială; revărsare mare de ape, inundaţie, p o t o p (2). Nu poate sta în contra diluviului rapid, Puterii lui se lasă ce-l trage şi-l răpeşte, heliade, O. i, 334. Se stărpi de pre faţa pământului prin o totală inundaţie de ape numită deluviu sau potop, săulescu, hr. i, 32/15, cf. J. cihac, I. N. 402/9. Fiarele sălbatice, îmblânzite de o putere mai mare, ca în timpul deluviului (potopului), căutau societatea omului, asachi, s. L. II, 110, cf. negulici. Diluviul universal ne va răpi şi pe noi alăturea cu celelalte popoară. bariţiu, p. a. ii, 93, cf. stamati, d., pontbriant, D., costinescu, LM. Această epocă de gheaţă cade în timpul diluviului celui mare. F (1874), 307. Perioada ... se cheamă diluviană, dar nu din cauză că ... ar fi produsă de diluviul biblic, contemporanul, I, 162, cf. DDRF, BARCIANU, GHEŢIE, R. M., şăineanu. După ce căldura a răzbit gheţurile şi le-a topit, s-a pornit un adevărat potop, un diluviu. MEHEDINŢI, G. F. 12, cf. alexi, w. Plantat-am fost de Noe, -nainte de deluviu, Şi n-am cu toate-acestea nimic comun cu apa. anghel - iosif, c. M. i, 79, cf. tdrg, resmeriţă, D., cade. Are să se aleagă ca uscatul de ape după deluviu. C. PETRESCU, î. II, 220. Ca zei bărboşi, bătrâni ca şi diluviu Din ape revărsate cum răsar ... [Sălciile] îţi par un pâlc de ... pescari, pillat, p. 126, 8031 DILVER -1046- DIMENSIUNÉ cf. SCRIBAN, D. Diluviul abătut asupra Florenţei, Veneţiei ... ne-a zguduit inimile. CONTEMP. 1966, nr. 1 050, 1/7. Azi când diluviu se răzbună Dând peste albii să reverse Nu-i nicio stea care să-mi spună. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 172, 13/4, cf. M. D. ENC. In iulie diluviul a cuprins ţara. flacăra, 1975, nr. 42, 18, cf. DEX, DN3. F i g. Aci vă duceţi valuri în mii batalioane, Cum în păduri aprinse, mânat în uragane, Diluviul de foc. eminescu, o. i, 24, cf. şăineanu2, SCRIBAN, d. Tentaţia cu alimente rurale din bucolica virgiliană ia ... aspectul unui diluviu fastuos de fructe. CĂLINESCU, I. 307. 2. (Geol.) Pleistocen (2). Diluviul şi aluviul, ale căror straturi sunt relativ mai puţin însemnate, să nu le considerăm, conv. lit. iii, 244, cf. ltr2, dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. 3. Pleistocen (3). Cf. şăineanu2, cade, ltr2, m. d. enc., d. geol. - Pl.: diluvii. - Şi: deluviu s. n. - Din lat. diluvium, it. diluvio. - Deluviu < cf. fr. déluge. DILVER s. n. Aliaj fier-nichel, având un coeficient de dilatare termică egal, la variaţii largi de temperatură, cu cel al sticlei şi al platinei, din care se confecţionează electrozi pentru becuri electrice, tuburi electronice şi altele. Cf. ltr2, der, m. d. enc. - Din fr. dilver. DIMĂGEÂNCĂ s. f. v. damigeană. DIMÂNDÂCIÛNE s. f. v. demândăciune. DIMENEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DIMÉNSIE s. f. v. dimensiune. DIMENSIONA vb, I. T r a n z. A stabili pe bază de calcul dimensiunile unei construcţii, ale unei maşini, ale unui aparat, ale unei piese etc. Lingourile ... sunt astfel dimensionate încât ... să corespundă materialului necesar unui bandaj, ioanovici, tehn. 148. S-au făcut numeroase studii ...cu privire la elementele de maşini, stabilindu-se felul cum trebuiesc dimensionate şi calculate. SOARE, maş. 5. Un sistem de ecrane canalizoare dimensionate astfel ca să admită ... raze de curbură, sanielevici, r. 70. Organele motorului sunt supuse unor acceleraţii care implică forţe de inerţie mult mai mari decât acelea pentru care au fost dimensionate, cişman, fiz. i, 314, cf. dl, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. încăperile, desfăşurate în înălţime pe trei niveluri, sunt larg dimensionate. CONTEMP. 1977, nr. 1 273, 7/4. Aceştia [pisălogii] erau nişte butuci rotunzi, dimensionaţi după oalele pivelor. BUTURĂ, EG. 348. “v* F i g. Tot munca dimensionează şi ceea ce îndeobşte se numeşte timp liber, contemp. 1975, nr. 1 509, 4/7. Argumente în măsură să dimensioneze statura morală a acelor tineri. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347.’ - Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: dimensionez. - Din fr. dhnensionner. Cf. germ. dimension i e r e n. DIMENSIONÂL, -Ă adj. Care arată dimensiunea, care se referă la dimensiune, privitor la dimensiune. Cel ce face geometrie nu-şi poate imagina o suprafaţă fară ideea de „lat” şi „lung”; subcategoria dimensională face ... parte din categoria spaţială, puşcariu, l. r. I, 133, cf. ltr2. Ministerul ... să studieze posibilitatea lărgirii sortimentelor, atât din punct de vedere dimensional, cât şi al calităţii, scânteia, 1960, nr. 4 845. Analiza dimensională s-a dovedit extrem de utilă, der ii, 112, cf. M. D. ENC., dex. -v“ F i g. Un creator popular genial este anulat ca individ şi fortificat ca exponent ... identic cu ceilalţi prin structură, deosebit numai dimensional. CĂLINESCU, C. O. 183. Elogiul nostru merge spontan spre ceea ce este dimensional în structura spirituală a lui Hasdeu. CONSTANTINESCU, S. iii, 118. -Pronunţat: -si-o-. - PL: dimensionali, -e. - Din germ. dimensional, fr. dimensionnel. DIMENSIONÂRE s. f. Acţiunea de a dimensiona şi rezultatul ei. Condiţia esenţială a unei prelucrări este precizia execuţiei care depinde în primul rând de modul cum a fost efectuată dimensionarea pieselor, ioanovici, tehn. 198. Dimensionarea nitului se face tot pe baza rezistenţei de forfecare. SOARE, maş. 57. Gazele ... vor fi evacuate printr-o ventilaţie ... suficientă ca dimensionare, prev. accid. 25, cf. LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC, DEX. <> F i g .De la dimensionarea filmului-anchetă ... au fost obţinute ... rezultatele de o indiscutabilă calitate filmică. scânteia, 1975, nr. 10 337. Dimensionarea spectacolului se realizează cu acurateţe, flacăra, 1975, nr. 40, 13. - Pronunţat: -si-o-. - PL: dimensionări. - V. dimensiona. DIMENSIONÂT, -Ă adj. (Despre proporţiile unei construcţii, ale unei maşini, ale unui aparat etc.) Stabilit pe bază de calcul. (F i g.) Este această împrejurare şi un semnal că ne aflăm într-un spaţiu altfel dimensionat, cu mai multe dimensiuni, adică. S ianuarie, 1970, 21. - Pronunţat: -si-o-. - PL: dimensionaţi, -te. - V. dimensiona. DIMENSIUNE s. f. 1. întindere măsurabilă, într-o anumită direcţie (lungime, lăţime, înălţime), a unui corp sau a unui obiect; porţiune de spaţiu ocupată de un corp sau de un obiect. Volumul ... să poate preţui în trei feliuri generale, în altfel numite în trii dimensii. asachi, E. iii, 2/2. Acest pod e cel mai lung şi mai frumos ... însă dimensiunile nu le-am însemnat. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 176. Fiecare literă are ale sale doă dimensii: înălţime şi lăţime, brezoianu, î. 186/12. Într-însa [în geometrie] nu este vorba numai a combina ţifrele, ci de a măsura ... toate dimensiile putibile. id. ib. 225/16, cf. negulici, stamati, d. Locul trupurilor se măsură în trei dimensiuni, barasch, m. ii, 3/21. Toţi corpi[i] se dilată prin încălzire, se contractă prin răcire, şi iarăşi iau, în general, aceleaşi dimensii când se întorc la aceeaşi temperatură. MARIN, F. 5/4. Asemene materii nu trebuesc întrebuinţate ca stâlpi decât pentru înălţimi ca de 12 ori cea mai mică dimensiune a bazei. GHICA - sturdza, A. 252, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. în 1670 ... 8041 DIMENSIUNE -1047- DIMENSIUNE dede ordin Academiei Ştiinţelor de a determina forma şi dimensiunile Pământului. drăghiceanu, C. 65, cf. COSTINESCU, LM. Va începe copilul a înţelege că corpurile îşi arată cele trei dimensiuni, contemporanul, i, 545, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2. Lemnăria de brad ... e netedă şi tăiată în mărime (dimenziune) regulată. I. apolzan, u. 10, cf. tdrg. Roţile aveau dimensiunile celor de la mori mai mici. agîrbiceanu, a. 68, cf. resmeriţă, d., cade. Nu se poate stabili decât o slabă legătură între dimensiunile capului şi nivelul sufletesc al indivizilor, negulescu, G. 253. Li s-a demonstrat ... că cele trei dimensiuni sunt patru. E. IONESCU, E. 164. Nişte hârtii arătau dimensiunile ce trebuiau să aibă fusurile, vissarion, B. 298. Intr-adevăr, bojdeuca are dimensiuni mici. sadoveanu, O. xx, 283, cf. SCRIBAN, D. Giotto a trebuit să organizeze spaţiul cu trei dimensiuni care să cuprindă volumul personagiilor. oţetea, R. 277. Suprimându-le dimensiunea înălţimii... perspectiva i-a desfigurat, arghezi, C. J. 265. Carierele de la Ovidiu au dat blocuri de toate dimensiunile. ONCESCU, G. 90. Când intră într-un muzeu sau o bibliotecă, e izbit de dimensiunile tablourilor şi statuilor. CONSTANTINESCU, S. iii, 91, cf. ltr2, dl. Casa era mică ... dar avea o grădină care îi sporea parcă dimensiunile, preda, m. s. 120, cf. DM, der. Cunoaşterea formei, dimensiunilor şi proprietăţilor Pământului ... permite să se tragă concluzii, geologia, 8, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC. Arbori ...cu frunze de dimensiuni nemaiîntâlnite, cu lăţimi de peste 1,50 m! contemp. 1975, nr. 1 510, 5/5. A reuşit să cultive ... legume care bat recordurile în ce priveşte dimensiunile şi greutatea. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 329. în aşezările din Moldova din secolele VI-VII de la Davideni şi Izvoare - Bahna, Bacău, s-au aflat laviţe din lut de dimensiuni variabile. pa vel, s. E. 25. Grefonul conferă nu numai rezistenţă, dar este configurat la dimensiunile unui adult. RL 2005, nr. 4 547. <> A patra dimensiune = a) (Rar) lucru imposibil, ceva neconceput încă de mintea omenească. Asupra străinătăţii mai sobre citatele din dimensiunea a patra ...pe cari le obicinuieşte d. Brătianu pentru a-şi combate adversarii ...nu prea fac efect, eminescu, 0. XII, 433. Erai, băiete, prost, Şi roata pentru tine-a fost â patra dimensiune! COŞBUC, P. I, 274, cf. DL, DM, dex; b) (Fiz.) timpul. + S p e c. Mărime fizică considerată din punctul de vedere al relaţiei dintre unitatea sa de măsură şi unităţile unui sistem de mărimi fundamentale (lungime, masă, timp). El (timpul) are numai o dimensiune: deosebiţi timpi nu sunt deodată, ci dupăolaltă. eminescu, o. xiv, 382. Dimensiunea energiei ...se obţine... exprimând mărimile de referinţă respective în funcţie de cele fundamentale (L, M, T): [W]= [L2- M • T2]. LŢR2, Cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. + Lungime de segment de dreaptă care determină, singură sau împreună cu altele, întinderea unei figuri geometrice sau a unui corp. Diametrul şi înălţimea sunt dimensiuni ale cilindrului. LTR2, cf. dl. + S p e c. (Mai ales la pl.; despre femei) Mărime a pieptului, a mijlocului şi a şoldurilor. Se caută fete cu dimensiunile 90-60-90. 2. Mărime (I), măsură (I 2), proporţie (3). Fosile de reptili (târâtoare) de nişte dimensii gigantice. BARASCH, 1. N. 79/6, cf. polizu, PONTBRIANT, D. Ţara noastră e aşa plină de movile de toate formele şi de toate dimensiunile, pe care ...nu le-am explorat, odobescu, s. ii, 265. Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte şi toate celea din ea scăzute în analogie. EMINESCU, P. L. 24. Valoarea unei opere de artă nu se judecă după dimensiile ei săm. I, 171, cf. tdrg, cade. O construcţie metalică, de mari dimensiuni, ...se duce până la o înălţime ameţitoare, bogza, c. O. 254. Ficatul revine la dimensiuni normale, danielopolu, f. n. ii, 202. Fenomene la care participă corpuri ...de dimensiuni cel puţin comparabile cu propriile noastre dimensiuni, sanielevici, R. 11. Directografia se foloseşte în special pentru prepararea de clişee cu dimensiuni foarte mari, cum sunt, de exemplu, afişele şi reclamele cinematografice. LTR2. Micşorarea dimensiunilor unui organ, belea, p. a. 370, cf. dl, dm. Apar în volum poeme de dimensiuni mari. IST. lit. rom. ii, 542. Furunculul creşte destul de repede ca dimensiuni, iar culoarea lui devine stacojie. ABC SĂN. 169, cf. DN2, M. D. ENC. Lucrarea, de mici dimensiuni ..., conţine elemente caracteristice. M 1974, nr. 9, 42, cf. dex. Dimensiunile şi chiar fibrele din care se confecţionau erau diferite. butură, EG. 272. Diferenţierea semantică între boandă şi bondiţă are în vedere totdeauna dimensiunile piesei Z. mihail, T. p. 106. Aproape de dimensiunile unor planşete de desen, albumele de artă curbează un raft întreg. CĂRTĂRESCU, n. 164. Pentru un primat de dimensiunile noastre, noi avem un creier cam de şase ori mai mare decât ar fi de aşteptat, patapievici, C. l. 27. Grefonul oferă nu numai rezistenţă, dar este configurat la dimensiunile unui adult. RL 2005, nr. 4 547. Mai sunt necesare ... fotografii de dimensiunea 3/4 cm. ib. 2007, nr. 5 270. + F i g . Amploare, dezvoltare (2); grandoare. Lucrurile gândite iau dimensiuni crescânde, maiorescu, CR. I, 57. Ideea creării unui teatru naţional ... prinde ... aripi şi dimensiune, eminescu, O. IX, 84. Ca să dăm o dimensiune convenabilă fiecărei corespondenţe ... turnam multă zeamă de fantezie. caragiale, o. i, 214. [Nunta Zamfirei] e o adevărată nuntă ţărănească, numai proporţiile îi sunt mărite ... până la dimensiuni epice. GHEREA, ST. CR. iii, 316. Ce să admir mai mult ... Dimensiunea muncii, ori alcătuirea societăţii? C. petrescu, R. dr. 39. Nu vii aici ca să mori, ci pentru a da mai multă poezie plictiselii, pentru a te abandona estetic nefericirii, pentru a luneca cu gust pe dimensiunea propriei singurătăţi. CIORAN, R. 182, cf. SCRIBAN, D., STĂniloae, O. 113. Când te gândeşti ...la dimensiunile unui secol, ele par vaste şi goale, arghezi, B. 27. în cuprinsul oraşului se concentra ... marele contrast care ... domnea între dimensiunile întinse ale nopţii şi munţilor, bogza, v. j. 38. Asupra unui fapt concret de limbă de dimensiuni mai mari decât cuvântul nu acţionează o singură normă, ci cel puţin cinci. COTEANU, s. F. I, 29. Pe măsură ce biografia sa e prezentată în mass-media, întreaga dimensiune a realizărilor sale [ale papei] devine tot mai evidentă. RL 2005, nr. 4 584. 3. Trăsătură caracteristică şi relativ importantă; aspect definitoriu. Lipsită de dimensiunile realităţii, [viaţa iluzorie] se prăbuşeşte. LOVINESCU, C. I, 50. Natura ... nu este redusă la micşorătoare dimensiuni umane. VIANU, A. P. 48. Naturalismul se mişca în dimensiunile simţurilor. BLAGA, z. 113. Strălucitorul peisaj cu 8041 DIMER - 1048- DIMETILANILINĂ dimensiuni istorice al sudului peninsulei, beniuc, m. C. I, 189. Vibraţia sufletului poetului se transformă în ritm verbal, dând peisajului culoare şi dimensiune sonoră. VARLAAM - sadoveanu, 261. Redescoperi realitatea cu dimensiunile sale politice şi militare, românia literară, 1971, nr. 133, 16/2. Spiritul creator nu este o dimensiune absentă în lirica ce se scrie azi. v. rom. octombrie 1975, 2. Se pune, deci, întrebarea dacă ... etica îşi poate conserva, totuşi, dimensiunea speculativă. PLEŞU, M. M. 40. Apetitul şi detaşarea [sunt] cele două dimensiuni pe care apostolii au ştiut să le unifice în fâptura lor. RL 2005, nr. 4 726. Transmisii în direct ce au demonstrat ... dimensiunea universală a geniului mozartian. ib. 2006, nr. 4 834. - Scris şi: dimenziune. - Pronunţat: -si-u-. - PL: dimensiuni. - Şi: (învechit) dimensie, ileniensiune (STAMATI, D., PONTBRIANT, D.) S. f. - Din lat. dimensio, -onis, fr. dimension. DIMER, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Bot.; rar) Care prezintă celule sexuale diferenţiate pentru reproducerea plantelor. Florile când sunt complete ... mai rare ori se observă tipul dimer simplu sau multiplicat, grecescu, FL. 5. Vegetalele acestui mare coprins posedează elemente speciale pentru reproducerea sexuală ... în propriul său sens reproducţia dimeră. id. ib. 9, cf. mda. 2. S. m. Compus chimic rezultat din combinarea a două molecule din aceeaşi specie de substanţe (organice sau anorganice). Cf. ltr2, der, dc, m. d. enc, dex, dn3. - PL: dimeri, -e. - Din fr. dimere. DIMERIZÂ vb. I. T r a n z. A face ca două molecule să formeze un dimer (2). Cf. dn3, mda. - Prez. ind.: dimerizez. - Din fr. dimeriser. DIMERIZÂRE s. f. Acţiunea de a d i m e r i z a. 1. (In sintagma) Reacţie de dimerizare = reacţie chimică de formare a unui dimer. Cf. der, dc, m. d. ENC, DN3. 2. Reacţie principală de combinare a doi radicali liberi în faza gazoasă sau a două molecule în fază gazoasă. Cf. DC. Multe macromolecule provin din dimerizarea a doi macroradicali. ib, cf. mda. - V. dimeriza. DIMERLÎE s. f. (în Moldova şi în Ţara Românească) Unitate pentru măsurarea capacităţii cerealelor, a cărei valoare a variat între 21,5 1 în Moldova şi 34 1 în Ţara Românească; vas special care are această capacitate; baniţă. Ajunsăse dimerlia de orz un leu (sfârşitul sec. XVIII), let.iii, 221/4. Dimerlia să fie de 11 ocă (a. 1776). uricariul, xix, 352/27. Dejma ... s-o dea câte 3 demerlii de pogonul de popuşoi (a. 1779). ib. XXI, 222/18. 2 doo dimirlii de orz (a. 1791). bul. com. IST. IV, 128. 14 o dimerlii orzu (a. 1801). ib. 134. Un pumn de sare la o dimerlie de zahară. manolache drăghici, I. 19/3. In oarecare părţi din Englitera se samănă trei merţe [ovăs] într-o falce. La noi 16-20 dimerlii. i. ionescu, C. 23/15. S-au poroncit ca una şi aceeaşi măsură a dimerliilor să se păzească cu strictaţă (a. 1846). hurmuzachi - s, vi, 526, cf. ghica -STURDZA, A. 126. Să-mi durezi un snop de flori cât o dimerlie. ALECSANDRI, T. 181, cf. CIHAC, II, 572, COSTINESCU. El are-n pivniţă poloboace de irmilici şi dimerlii de galbeni. eminescu, O. vil, 305. Se suie iute în pod şi scoboară de acolo ... vreo două dimerlii de păsat. CREANGĂ, O. 4. Vornicelul duce dimerlia cu grâu pe cap. sevastos, N. 76, cf. ddrf. A zis omul ceala că ţi-a da o dimerlie de faină să mergi la moară. CONTEMPORANUL, VII2, 8, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2. Dimerlii moldoveneşti de câte 19 ocă. IORGA, C. I. iii, 230, cf. TDRG, I. BRĂESCU, M. 65. Popuşoiul se toarnă în coş cu baniţa, dimirlia, demerlia, băniciorul sau sinicea. PAMFILE, I. C. 187, cf. RESMERIŢĂ, D, SEVERIN, S. 38, cade. Cam trei dimerlii cu galbeni cu zimţi, vissarion, B. 202. Copilul ... căuta din ochi calul cel urât şi slab care trebuia să întinerească, după ce va mânca obişnuita dimerlie de jar. sadoveanu, O. i, 29, cf. scriban, d, GRAUR, E. 71. O dimerlie era egală cu 21,5 litri, ltr2, cf. dl, dm, der, M. D. enc, DEX. Şi grâul se triera, Şi flăcăi îl vântura, Dimerlia scutura, Harabale încărca. ALECSANDRI, P. P. 389, cf. H xvi 238. N-am dat banii Cu punga, Ci-am dat sacii Cu mâna, Lăscăi Cu dimirlia, Parale Cu baniţa. TEODORESCU, P. P. 677. în car nu era decât trei demerlii de faină, o greutate mai de nimică! sbiera, P. 199. Baba îi mai puse înainte şi o dimerlie de mac, să-l aleagă, şez. v, 66. Dimerlia scutura Hambarele încărca, păsculescu, l. p. 32, cf. i. cr. iv, 122, com. din STRAJA - VICOVU DE SUS şi din DARABANI, ALR Il/l MN 124, 3 835/551, alrmii/i h 297/551, alr sni h 182. Popuşoi nu cumpărăm; Numa alţii ni vând nouă, Câti-o dimirlii două. folc. mold. ii, 393. Sârbul ... îi face turcului o pungă cât o dimirlie. SNOAVA, iv, 241, cf. zanne, P. v, 266. Aşchiuţa bradului Mândruliţa satului (Dimerlia). GOROVEi, c. 131. Dimerlie Cu dimerlie Mare veselie; Siminoc ... Crănguţă de busuioc. Ce-i? (Poama), pamfile, c. 29. -PL: dimerlii. - Şi: dimirlie, dirmilie (alr ii/i MN 124, 3 835/551) demerlie, dermelie (i. CR. iv, 122) s. f. - Din tc. demirli, DIMERLIUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui dimerlie. Com. marian. -Pronunţat: -li-u-. - PL: dimerliuţe. - Dimerlie + suf. -uţă. DIMETILAMÎNĂ s. f. Amină secundară alifatică, care se prezintă în stare gazoasă, uşor inflamabilă, solubilă în apă, alcool, eter şi care se întrebuinţează în sinteza organică şi la fabricarea acceleratorilor în vulcanizare, în tăbăcit etc. Cf. ltr2, dc. -PL: dimetilamine. - Din fr. dimethylamine. DIMETILANILÎNĂ s. f. Derivat al anilinei, care se prezintă sub formă de lichid uleios, de culoare gălbuie, insolubil în apă, cu caracter de bază puternică, toxic şi care este folosit ca intermediar la prepararea acceleratorilor pentru cauciuc, a explozivilor, în industria farmaceutică şi a coloranţilor. Dimetilanilina e un dizolvant foarte bun. LTR2, cf. DC. 8048 dimetilformamidă -1049- DIMIGORIE -PL: dimetilaniline. - Din fr. dimethylaniline. DIMETILFORMAMÎDĂ s. f. Substanţă chimică lichidă, incoloră, întrebuinţată ca dizolvant pentru răşini, coloranţi, medicamente şi în industria organică la fabricarea fibrelor sintetice. Cf. der, dc, m. d. enc. - Din fr. dimethylformamide. DIMETILSULFÂT s. m. Substanţă chimică obţinută ca produs secundar la fabricarea alcoolului, care se prezintă sub formă de lichid incolor, insolubil în apă, solubil în eter, foarte toxic şi care se întrebuinţează ca agent de etilare în sinteza organică. Cf. der, dc, d. med. - PL: dimetilsulfaţl - Din fr. dimethylsulfate. DIMETRODÂN s. m. v. dimetrodon. DIMETRODON s. m. (La pi.) Gen de reptile fosile din perioada permiană, care avea apofizele vertebrelor dezvoltate, formând o creastă dorsală, şi dentiţia diferenţiată; (şi Ia sg.) animal din acest gen. Cf. ltr2, der. - PL: dimetrodoni. - Şi: dimetrodân s. m. der. - Din fr. dimetrodon. DÎMETRON s. n. v. dimetru. DIMETRU s. m. Vers în poezia greacă şi latină alcătuit din două unităţi metrice. Sânt încă stihuri imaviceşti dimetra, adică de patru păsuri, eustatievici, GR. rum.2 136. Dimetron are patru păsuri, id. ib., cf. DN3. - PL: dimetri. - Şi: dimetron (pi. dimetra) s. n. - Din fr. dimetre. - Dimetron < ngr. Sijxexpov. DIMICÂ vb. I v. dumica. DIMICÂRE s. f. v. dumicare. DIMICÂT, -Ă adj., s. m. v. dumicat. DIMICATON s. n. = demicoton. Cf. cihac, ii, 573, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., HRISTEA, P. E. 333. DIMICĂTURĂ s. f. v. dumică tură. DIMÎCICĂ s. f. v. zemicică. DIMICUŞ subst. (Regional) „Terci de mălai nefiert, care se dă ca hrană la puii de găină”. Cf păsat (13), (Şovama - Motru). gl. olt. -P1.:? - Cf. dumicat. DIMÎE s. f. Ţesătură (groasă) de casă, făcută din fire de lână, întrebuinţată mai ales la confecţionarea hainelor ţărăneşti; aba, pănură (1); p. e x t. obiect confecţionat din această ţesătură. Pentru dimii şi alte târguieli de Paşte (a. 1693). ap. şio IIi, 157. Am dat de am ficut o rochie de dimie roşie Măriei (a. 1713). IORGA, s. D. vil, 8. Şase rochie, două de dimie (a. 1813). uricariul, XIV, 234. Şi laviţi ... Roşea într-o dimie întinsă-n ţinte albe, ţesută tot în casă. heliade, O. I, 220. 18 pive, care face o pivă 800 coţi dimii mocăneşti pe an (a. 1850). DOC. EC. 979. îmi cumpără şi mie Vro cinci coturi de dimie, pann, h. 49/16, cf. polizu. 18 pive, care face o pivă 800 coţi dimii mocăneşti pe an (a. 1850), DOC. EC. 979. Un boiernaş de provincie, îmbrăcat cu anteriu de dimie verde, filimon, o. I, 255. De la dimia cu care fac fustele şi şubele până la postavurile cele bune este multă cale de făcut. I. IONESCU, M. 686, cf. CIHAC, ii, 573, COSTINESCU. Purtau cioboate de piele groasă până la genunchi, poturi de dimie albă. ODOBESCU, S. i, 65. Cămăşile albe, ... iţarii de dimie albă - toate sunt ţesute şi lucrate în casă. VLAHUŢĂ, R. P. 74, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Dimia este albă şi foarte puţin se întrebuinţează boită în negru sau roş. PAMFILE, I. C. 288, cf. resmeriţă, D. Parte din lână o lucrează în casă făcând: dimii, zeghi, chilimuri. RĂDULESCU-CODIN, M. N. 59, cf. GOLOGAN, C. R. 30, NICA, L. VAM. 80, CADE. Enache ... zvârlea dimia după el. klopştock, f. 9. Cioarecii albi frumoşi, croiţi mai larg, de dimie fină din Săcele. MOROIANU, S. 22, cf. SCRIBAN, D. E sătean în opinci, cu cămaşa scurtă, albă, deasupra iţarilor de dimie, arghezi, s. vi, 81. Să aştepte ... îmbrăcaţi în straiele de lipcani, mundir roşu ..., nădragi albi de dimie. CAMIL PETRESCU, O. II, 144, cf. ltr2, dl. Sergentul îşi scoase vestonul gros, păros, de dimie. T. POPOVICI, S. 420, cf. DM. Venisem la Doftana să dăm dimii la piuă. v. rom. iunie 1960, 13, cf. der, m. d. enc., dex. Pe aceasta se punea pănura, dimia sau abaua. BUTURĂ, EG. 393, cf. z. mihail, T. P. 122. Contomanul, contăşul, clupca, zăbunul erau haine de dimie folosite de bărbaţi. pavel, s. E. 80, cf. H I 141, 368, ii 63, 101, 118, 147, 168, 207, 223, 245, 274, 290, 323, iv 56, 87, 215, IX 61, 225, ciauşanu, v. 66, alr sn ii h 496, alrm sn i h 321. De voie, de nevoie, făcu el ce făcu şi dobândi un petec de dimie cu care se duse întins la croitor. SNOAVA, III, 484. ♦ (Rar) Denumire dată pantalonilor ţărăneşti strâmţi; cioareci. Băieţii cei de tot tineri, cu dimie strâmtă şi găitănată pe picioare, ... ridicau nori de praf cu săriturile lor. MACEDONSKI, O. III, 11, cf. DL. -PL: dimii. - Şi: (regional) demie s. f. DDRF, H li 323. - Din tc. dimi. DIMIER s. m. 1. (Regional) Piuar (2). Cf. alr i 1 729/744, 810, 850. 2. (Prin nord-estul Olt.) Persoană care strânge dimiile şi le duce la piuă (3). Cf. ciauşanu, gl., alr sn ii h 497/848. - Pronunţat: -mi-er. - PL: dimieri. - Dimie + suf. -ar. DIMIGEÂN s. n. v. damigeană. DIMIGEÂNĂ s. f. v. damigeană. DIMIGORÎE s. f. (învechit) Discurs (1), cuvântare. Murat ..., sfătuindu-se cu fii-său şi cu cei mari ai înpărăţiei, şi făcu o dimigorie aşa: „Noi credem că ... 8066 DIMIJANĂ - 1050- DIMINEAŢĂ adevărat este duh al lui Dumnezeu ”. VĂCĂRESCUL, ist. 256. Ce vei, dară, să arăţi cu ace bună dimigorie? c. POP.2 II, 150, Cf. TDRG, GÂLDI, M. PHAN. 172. - Pl.: dimigorii. - Din ngr. 5rmt|yopia. DIMIJANĂ s. f. v. damigeană. DIMIJON s. n. v. damigeană. DIMINEÂŢĂ s. f., adv. I. S. f. 1. (Adesea însoţit de determinări sau precedat de prepoziţii ca „în”, „întru”, „pe”, „spre” arată timpul când se petrece acţiunea verbului determinant) Partea de la început a zilei; interval de timp cuprins din zori şi până la prânz. De strajea demenreţiei pănă noapte, den strajea demenreţiei se nedejdască Israil pre Dumnedzeu, psalt. hur.2 198. în demâreaţă ieşiră cei ce era de Pavelu. cod. VOR.2 254. Ainte apucară ochii miei cătră demăreaţă (d e m i -neaţî D, demănraţaH, măneaţă S), se învăţu-me cuventelor Tale. psalt. 265. Că de ne văm griji şi de a demâneţiei, dară când văm avea a ne deşerta cătră Dumnezeu. CORESI, EV. 222. în vremea aceaea văzu Ioan Isus viind cătr-însul şi grăi, adecă mielul lu Dumnezeu luo păcatele lumiei ... întru o demâneaţă iară. id. TETR. 184. Jirtva mea să nu o faci lângă aluat, grăsimea praznicului mieu să nu rămâne pre demâneaţă. PO 256. Şi m-am sculat demineaţă, Că mi-i Dumnezeu povaţă. dosoftei, ps2. 41. Şi să făcu seară şi să facu dimineaţă, ziua. biblia (1688)3, 1. Şi-n toate dimeneţile avea obicei de chema boierii di le da cafea, neculce, l. 322, cf. anon. car, lex. mars. 227. Ştia [Parpanghel] bine Şi aceaia cum că astă dimineaţă au fost întru neşte căşi străine, budai-deleanu, ţ. 179. Paserile să deşteaptă spre cântarea lor ce obicinuită a dimineţei. beldiman, a. 5/16, cf. lb. Vremea dimineţii este cea mai potrivită spre lucru. POTECA, G. 111/8. Răcoarea dimineţei începe să se simţă. heliade, o. i, 215, cf. VALIAN, V, POLIZU. într~o dimineaţă ... iată că intră repede un băiat. GHICA, C. E. iii, 2, cf. pontbriant, d. In curând şi el [soarele] apare pe-orizontul aurit Sorbind roua dimineţii de pe câmpul înverzit. ALECSANDRI, O. 175, cf. CIHAC, I, 154, COSTINESCU, LM. Naintea nopţii noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineţi. EMINESCU, O. I, 204, cf. MARIAN, S. R. I, 107, DDRF. într-0 bună dimineaţă, locuitorii, cu mic cu mare, se duseră ... să ridice ... materialul SĂM. m, 76, cf. barcianu, ALEXI, w, şăineanu2. O dimineaţă umedă, posacă Pătrunde în odaia mea săracă. IOSIF, v. 25, cf. TDRG, GOROVEI, CR. 60. Dimineaţa era ceţoasă şi rece. AGÎRBICEANU, A. 541, cf. CADE. Iarba deasă, grasă, presărată cu trifoi, unduia ostenită de răcoarea dimineţii, rebreanu, i. 49, cf. resmeriţă, d. Vântul dimineţii aducea răsufletul răcoros al ogoarelor. C. PETRESCU, S. 9. Miss Roth ghicea pe bunică venind dimineţile să-mi rânduiască patul. M. eliade, o. I, 112, cf. CADE. Avea o voce uşor emoţionată ...am crezut că din cauza soarelui şi aerului înrourat al dimineţii şi al câmpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 102. Clipeşte molcom zarea şi nu mai ştii ce-i oare: Amurg blajin de suflet sau zorii dimineţii, voiculescu, poezii, I, 89, cf id. ib. 17. Mireasma lor, amestecată cu miros proaspăt de pământ umed, umplea dimineaţa, sadoveanu, O. I, 82, cf. scriban, D. De ce-n aprinse dimineţi de vară Mă simt un picur de dumnezeire pe pământ ...? blaga, POEZII, 38. Lumina dimineţii se revărsa în diagonală prin fereastra retezată, vinea, l. I, 113, cf. DL. Mi-i drag pământul, dragă dimineaţă Ca celui dintăi om ce se-nchina La soare, aşa de dragă-mi este viaţa. ISANOS, v. 421. Trupurile mari, abia desluşite în lumina dimineţii ... se izbeau surd. barbu, G. 184, cf. M. D. ENC. In lăzile de zestre, mamma mirosind a dimineaţă de primăvară trece de la mamă la fiică, flacăra, 1975, nr. 48, 16, cf. DEX. Iar domnul, spre dimineaţă, l-a schilodit. CĂRTĂRESCU, N. 21. Informaţii în legătură cu acţiunile teroriştilor ... din dimineaţa atentatelor, rl 2005, 4 668. Dimineţile vor fi foarte geroase, adevărul, 2006, nr. 4 834, cf. h i, ii, iii, iv, v, vi, vii, viii, ix, x, xi, XII, xiii, xiv, xv, xvi, xvii, xviii. Iată că-ntr-o dimineaţă, Dimineaţă fară ceaţă Chiruţa cum se scula Dalb de obrăjel spăla. JARNÍK - bârseanu, D. 491. Ş-a sculat jupânul, Intr-o dimineaţă. PĂSCULESCU, L. P. 31, cf. alr I 184. Nu-i seară, nici dimineaţă, Să nu vărs lacrimi pe faţă. folc. transilv. ii, 354. <> F i g . în suflet simt cum negura se sfarmă Şi se-mpleteşte albă dimineaţă. GOGA, poezii, 18. Şuvoiul dimineţii răsare din trecut. LESNEA, vers. 148. Dimineaţa da năvala cu un chiot în cetate. BLAGA, POEZII, 337. Diamante rare, ca lacrămile dimineţii [strălucesc], isac, O. 234. <> Bună dimineaţa sau (popular) dimineaţă, (familiar) ’neaţa sau (regional) dimineaţa bună! = formulă de salut folosită când te întâlneşti cu cineva în cursul dimineţii (I 1). Bună dimineaţa, scumpa mea prietenă. HRISOVERGHI, A. 34/17, cf. polizu. Buna dimineaţă, verişoară! contemporanul, i, 65. Caii, cărora le zisese bună dimineaţa, nu îi puteau răspunde, slavici, O. I, 219, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D, cade. Pune-o pe birou [cafeaua] şi spune-mi bună dimineaţa, lovinescu, c. iii, 127. Popa Ion zise cu glas moale: - Bună dimineaţa, cucoane Manolache! sadoveanu, O. I, 83, cf. scriban, d. Bună dimineaţa, tinere. Ei, ce-ai făcut? arghezi, S. XI, 116. Bună dimineaţa, tovarăşi. BARANGA, I. 198, cf. DL. Bună dimineaţa! spuse el preda, m. 124, cf. DM, M. D. ENC. Bună dimineaţa, vecine! contemp. 1975, nr. 1 499, 5/9, cf. DEX. Bună dimineaţa, Cinstiţi socri mari! păsculescu, L. p. 68, cf. alr i 1 502/255, 280, 302, 305. Bună dimineaţa, cinstiţi socri mari! FOLC. MOLD. II, 61. Bună dimineaţa, ochelarilor. Rămâneţi sănătoase, fetelor, se spune despre cei bătrâni care poartă ochelari, arătând că nu mai sunt în stare să facă curte femeilor, zanne, p. iii, 256. (E x p r .) A da bună (sau buna) dimineaţa = a saluta (pe cineva) în cursul dimineţii (II 1). Dau bună dimineaţa părinţilor miei. FULE A, B. 30/19. A dat bună dimineaţa şi a cerut o ţuică. BARBU, G. 215. Turcii-n casă năvălea Bună dimineaţa da, Iar popa le mulţumea, jarnîk -BÂRSEANU, D. 492. Cf. ALR SN v h 1 312, ib. h 1 313/537. *0 L o c. adj. şi a d v. De dimineaţă = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori; (foarte) devreme. Scula-voiu de demăreaţă, spunre-mea Ţie întru oamiri, Doamne. PSALT. HUR. 48r/7. Scolu-me de demăreaţă. PSALT. 233. Că atunce de demâneaţă va lumina lumina Ta. coresi, ev. 52. Scoală-te de demâneaţă şi pasă înaintea lu Faraon. PO 203. Când vrea fi 8069 DIMINEAŢĂ - 1051 - DIMINEAŢĂ în pace, oarece vrea cugeta de demăneaţă, de-aciia se osebiia însuşi, de vrea vorovi de boiari şi de mesereri. MOXA2, 135. Mearsără de demineaţă la mormânt. N. TEST. (1648), 10374. De dimineaţă înainte voiu sta şi voi preveghia. psalt. (1651), 6717. Ce şi neşte mueri dintru noi ne spămăntară, carele mearseră de demeneaţă la mormânt (cca 1650-1675). GCR I, 232/3. Şi fu în ziua a şaptea, să sculară foarte de demeneaţă şi au înconjurat cetatea după judecata aceasta de 7 ori, numai în ziua aceaea au încunjurat cetatea. BIBLIA (1688), 1562/16. Judecătorii după datorie să se adune de dimineaţă la locul cel orânduit. PRAV. COND. (1780), 52. N-au venit de dimineaţă la aria cea mult roditoare (a. 1798). GCR li, 163/15. Roauo ce era asupra verdeţii căzută de dimineaţă, beldiman, a. 79/3, cf. lb. Se scula de dimineaţă şi era vânător de se ducea pomina. CR(1839), 2292/19, cf. valian, v. De dimineaţă, păn-a nu răsări zori, Amoriul... strângea flori. CONACHI, P. 8, cf. PONTBRIANT, D. Ce văd? Excelenţa Voastră la Curte aşa de dimineaţă! alecsandri, t. 405, cf. cihac, i, 154, COSTINESCU, LM. A doua zi de dimineaţă i se împlinise lui Făt-Frumos [anul]. EMINESCU, p. L. 17. La drum îi bine să porneşti cât de dimineaţă, iar sara să poposeşti devreme, creangă, p. 114, cf. ddrf, barcianu, alexi, w, TDRG. Cernuse o bură de dimineaţă. C. petrescu, s. 19, cf. CADE. Eu m-am deprins să mă scol de dimineaţă. CAMIL petrescu, u. N. 198. Mi-e peste putinţă acceptarea ... execuţiilor legale ... execuţiile de dimineaţă. ARGHEZI, B. 9, cf. DL. Drumeţule ... trezeşte de dimineaţă somnul meu! ISAC, O. 245, cf. DM. Au ieşit la păşunat prea de dimineaţă, flacăra, 1975, nr. 40, 15, cf. DEX. Noi veniserăm de dimineaţă. CĂRTĂRESCU, N. 38. Iearăşi Radul, Făt-Frumos, De dmineaţă se scula, Pe ochi negri se spala. TEODORESCU, P. P. 74. Mă sculai de demineaţă ...Pe negură şi pe ceaţă. RETEGANUL, TR. 114. Nevasta cari-i iubiaţî Sî scoali di dimineaţî. MAT. FOLK. 1 379. Să te scoli de dimineaţă, Să te speli pe dalba-ţi faţă. păsculescu, l. p. 16, cf. alr i 184/118, 385, 554, 960, ib. 194, ib. 319/28, 59, 63, 131, 140, 190, 200, 217, 255, 518, 536, 552, 610, ib. II 3 033/182, 705, 762, 812, 836, 848, 872, 876, 886, 899, alr sn v h 1 379, 1 495, ib. vi h 1 654. Femeia se sculă de dimineaţă şi plecă, iar bărbatul se apucă să mulgă vaca. snoava, iii, 35; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. In credinţa ei ... de demânreaţă pânră la seară. COD. VOR 2 331. De straja de demăreaţă pără la noapte, psalt. 276. îndemnându-i pre ei [pe jidovi] ... de demineaţa până sara. N. TEST. (1648), 172732. Clevetnicii stau de o parte De demi-neaţî din mânecuşuri Pănî-n sărî ce mărg la culcuşuri. DOSOFTEI, PS. 241/13. Că aşa scrie prorocul Isaia: Amar celora ce se scoală de dimineaţă şi gonesc beţia. CHEIA ÎN. 11726. Să fie ca un lup apucător, de dimineaţă de va mănca el (a. 1760). GCR II, 71/21. Din începutul cel de dimineaţă al luminii să cunoaşte partea ceaialaltă a zilii. MOLNAR, RET. 113/5. Se vor propune în ceasurile cele de dimineaţă acelea învăţături, man. ÎNV. 43/8. Norodul de dimineaţă aici se va arăta. heliade, M. 72/12. Să sârgue muncind în toate zilile de dimineaţă până în sară. DRĂGHICI, r. 192/5. De dimineaţa până seara, rumânii se răsboiră. F. AARON, I. I, 204/26. Cătră trii ceasuri de dimineaţă, cerul săni- nându-se ceva, riul se făcusă de trecut. DACIA lit. 137/24. Toate clopotele bisericilor ...se vor trage de la şapte ceasuri de dimineaţă. FM (1843), 271. însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş. NEGRUZZI, S. I, 251, cf. POLIZU. Era pe la orele nouă de dimineaţă, filimon, O. I, 131, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM. Marţi de demineaţă Vasilica era în picioare. CONTEMPORANUL, iv, 303, cf. ddrf, alexi, w. Oftează fetele ..., a aoua-zi de dimineaţă. ANGHEL, î. G. 14, cf. tdrg. Se aşeză de dimineaţă în cârciumă şi bău până târziu. REBREANU, I. 200. Glasul morilor de apă, Glasul morilor de vânt, Să-l asculţi de dimineaţă până-n seară, minulescu, vers. 115. A doua zi, gazetele de dimineaţă anunţau cu litere mari ... punerea în libertate a Linei. ARGHEZI, S. XI, 71. Acasă un comisionar al hotelului, angajat de el de dimineaţă, le găsise pentru a doua zi o pensiune. DEMETRIUS, A. 67, cf. DL. Când a plecat? - De dimineaţă. PREDA, M. 222, cf. DM. Desfăcu cele două pagini ale unei gazete de dimineaţă şi citi toate titlurile, barbu, ş. n. ii, 225, cf. M. D. enc. Rapidul de dimineaţă ne-a adus ... la Piatra Neamţ. M 1974, nr. 9, 37. De dimineaţă până spre amurg ... au luptat cu multă ardoare pentru victoria sportivă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328, cf. dex. Şi-i adă de dimineaţă, Şi-i leagă de trei proptele, Cu trei fire de mărgele. JARNÎK -bârseanu, d. 48. Joi de dumineaţă, Pe nor şi pe ceaţă, Ele mi-au plecat, folc. olt. - munt. ii, 111, cf. UDRESCU, GL., alr I 1 225, ib. ii 3 041. Ziua bună de dimineaţă se vede. zanne, p. i, 25. <0 Loc. a d v. în (sau din) faptul dimineţii = în zori de zi. Plutind vesel ca pasărea uşoară Ce-n faptul dimineţii din cuib la ceruri sboară. ALECSANDRI, O. 85. El plecat-a din faptul dimineţii Prin vale. COŞBUC, P. II, 78. La orânda-mpără-tească De la marginea pieţii, Vezi lumina dintre Ioduri Până-n faptul dimineţii. IOSIF, v. 80, cf. DL. în faptul dimineţii, ciocârlia începu să cânte. ISAC, O. 222, cf. DM, M. D. ENC, dex. (învechit şi popular) în (sau pe) toată dimineaţa (sau dimineţile) = în fiecare zi. Culegea derept însă den ea în toate demâneţi cât putea fi destul pre mâncare. PO 233. In toată dimineaţa să vă fie cizmele curăţite, capul periat. PETROVICI, P. 161/18. Nădejdea de a trăi se iveşte pe toată dimineaţa. MARCOVICI, C. 63/9. Nu mi-i scrie şi mie acest stih, căci aş voi să-l învăţ şi să-l cânt în toată demineaţa? DRĂGHICI, R. 62/4. în toate dimineţile vine la mine. GORJAN, h. I, 76/2. în toată dimineaţa, când se sculau, găseau câte un ou de aur în aşternut. ISPIRESCU, ap. GCR ii, 355. Bolnavul trebue ca să ia în toate dimineţile câte o linguriţă. BUJOREAN, B. L. 177. De cu (ori, învechit, cu) dimineaţă = de când se face ziuă, dis-de-dimineaţă. Altă zi cu dimineaţă am plecat la drum, ori mai bine la suiş. F (1872), 349. Măcar că-i trimesese poştalionul la oraş cu dimineaţa? MACEDONSKI, O. iii, 7, cf. TDRG. înainte de a pleca la muncă, de cu dimineaţă, oamenii îmbucă numai pâne goală sau cu brânză. PAMFILE, A. R. 82. Am trecut de cu dimineaţă pe la dânsul. C. petrescu, R. DR. 129. Dumnealui simţise ceva de cu dimineaţă ... plecase la oraş. stancu, d. 146, cf. dl, alr sn v h 1 379/219. (Regional) La dimineaţă = mâine de dimineaţă. Cf. alr i 194/290, ALR SN VI h 1 654/310. (Regional) (în sau de) bună dimineaţă (sau dimineaţa) sau dimineaţă bună = dis- 8069 DIMINEAŢĂ - 1052- DIMINEAŢĂ de-dimineaţă. Cf. alr sn iii h 761/272, ib. v h 1 495, ALRM SN il h 583/272. <> E x p r . A umbla cu bună dimineaţa = a) a umbla cu colindul în dimineaţa (sau în ajunul) Crăciunului. Cf. DL, DM, dex; b) (glumeţ şi ironic) a umbla fară treabă (pe la vecini). Cf. dl, dm, dex; c) (argotic) a intra pe fereastră dimineaţa pentru a fura. Cf. GR. S. v. II, 130. (Regional) A fi (sau a umbla cineva) cu două dimineţi = a fi prefăcut, ipocrit, făţarnic; a umbla cu şoalda. Cf. udrescu, gl. Mie, să ştii, nu-mi plac de-ăia (de umblă) cu două dimineţi, id. ib. ^ Compus: (Bot.) Bună-dimineaţa = a) zorea (Convolvulus tricolor). Cf. DAMÉ, T. 184, TDRG, CADE, M. D. enc.; b) volbură (Convolvulus arvensis). Cf. BORZA, D. 51; c) zorele (Ipomoea purpurea şi Pharbitis heder acea). Cf. id. ib. 127. 2. F i g. Trezire la viaţă nouă, schimbare în bine, înviorare, avânt, reînsufleţire, reviriment. Să văzu asupra pământului ... iscusâta primăvară, a ce pre dulce dimineaţă a anului, beldiman, a. 78/2. Dimineaţa Rumâniei a răsărit cu soarele cel vecinic. CR (1839), 352/38. Pământu-ntreg, ca-n prima-i dimineaţă, Se umple de lumină şi de vieaţă. vlahuţă, s. a. i, 35. Cine trece pe poteca dintre moarte şi vieaţă? E un neam, ce avu pe vremuri o slăvită dimineaţă, cerna, p. 152. Unde-i puternica dimineaţă a înfăptuirii? voiculescu, poezii, ii, 9. Doamne, mi-am întors faţa De la lucruri vagi, omeneşti, ... Şi-am cântat dimineaţa Creaţiunilor Tale. isanos, v. 253. într-o dimineaţă a lumii ... S-a ridicat norodul minţit şi silnicit, deşliu, G. 52. Marii greci aparţin celei dintâi dimineţi a lumii, românia literară, 1975, nr. 46, 5/1. + Fig. Vârsta sau perioada tinereţii cuiva (ca simbol al vieţii fericite). Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe, Ca ea far-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! alexandrescu, O. I, 116. Mă-ntunec şi îngheţ Când tu te pierzi în zarea eternei dimineţi, eminescu, o. I, 114. în dimineaţa vieţei, a sufletelor noastre Cântări armonioase produse au fost ele De tot aceleaşi coarde. I. NEGRUZZi, S. vi, 175. Aveam douăzeci de ani ... Atunci a înflorit din dimineaţa mea o fată. lesnea, vers. 181. Te iubesc ... Tu eşti a vieţii dimineaţă, Ş-aT'vieţii mele soare-apune. ISAC, O. 44. II. Adv. (In forma dimineaţa) In timpul dimineţii (11). Sara şi demăreaţa şi înr-amiadzădzi spuniu şi voi spunre. PSALT. HUR. 46r/13. Demăreaţa şidzuiu spre giudecare. COD. vor.2 297. Auzită fa mie demăreaţa meserearea ta. psalt. 296. împotriva iaste împaraţia cerului omului casator ce merge demâneaţa se afle lucratorii în viia sa. ev. sl.-rom. 73712. Cătră Tine rugaiu-mă, Doamne; Demăreaţa auzi glasul meu. CORESI, PS. 9/2. Veniamin, lup răpitoriu, demineaţa mănâncă pradă şi seara împarte dobânda. PO 175. Antonin ... era om bun pre creştini, unde-i vedea mergând sara, demâneaţa, la besearecă de se închină lui Hfristojs. moxa2, 132. Maria Magdalina veni demeneaţa, încă fiind întunearec ... şi văzu piatra rădicată de pre mormânt. N. TEST. (1648), 132726. Seara sălăşluiaşte plângerea şi dimineaţa va fi bucurie. PSALT. (1651), 48r/4. Şi va fi demeneaţa, odată cu răsărita soarelui vei mâneca şi te vei tinde asupra cetăţii. BIBLIA (1688)3/l 81733. Când au trecut demeneaţa pe o negură ... i s-au rătăcit un cămăraş. NECULCE, L. 34. Răsăritul este unde iesă soarele dimineaţa. AMFILOHIE, G. 2/16. Dimineaţa e mai bine a altui şi a înmuguri. ÎNV. POM. 85/7. Nu îndelunga până seara ce poţi împlini dimineaţa, teodorovici, M. 13/14, cf. lb. La 25 martie dimineaţa au căzut în frică şi groază, începând cutremurul. AR (1829), 12741. Tapirul american ... merge dimineaţa şi seara la râuri. J. CIHAC, I. N. 59/14. Trebuie a vârî vacile la grajd ... ducându-le la păscut numai sara şi dimineaţa pe răcoare. I. IONESCU, V. 93/33. Dimineaţa el se scoală fară a mai auzi acel glas prieten NEGULICI, E. I, 36/25. Mi le aduceam aminte [regulele conduitei] seara şi dimineaţa, şi în sfârşit mi se făcură năravuri. BREZOIANU, î. 30. Repsul şi alte roade păstăroase care se scutură lesne se vor săcera demineaţa sau spre seară, litinschi, M. 36, cf. polizu. II facu ca seara să se întoarcă de unde plecase dimineaţa. pelimon, I. 14/8. Noaptea ninge, Dimineaţa ninge iară! ALECSANDRI, O. 168, cf. COSTINESCU, LM. Văzându-se luat în răspăr de babele satului, pentru izbânzile ce făcuse cu puşca dimineaţa. ODOBESCU, S. iii, 9. Şi când se-ntoarce, ochii lucesc de voie bună, Pân-ce-un fior de moarte îl prinde dimineaţa. EMINESCU, O. I, 96. îmi aduceam elevii dimineaţa la şcoală, mille, V. P. 185, cf. barcianu, ALEXI, W, TDRG. Dimineaţa, abatele se urni de la locul său. sadoveanu, O. x, 213. Să vină feciorul vineri dimineaţa la biserică. agÎrbiceanu, S. 33. Dimineaţa plugurile scârţăiau trecând pe uliţă. rebreanu, i. 268. Dacă mori dimineaţa sau în amiază, parcă moartea e înşelată. E. ionescu, E. 79, cf. CADE. Pe ţărmu-nalt şi drept - Hotarul de unde-ncepe necuprinsul ... apelor ce dimineaţa sunt verzi. minulescu, vers. 31. Se bea câte un păhărel ... dimineaţa şi seara, bujorean, b. l. 48, cf. scriban, d. întâmpinarea cu o vorbă bună, dimineaţa, face bine la suflet, arghezi, s. viii, 146. Soseau dimineaţa pe malul mării, într-un grup atât de deosebit de ceilalţi oameni. BOGZA, V. J. 13. Bismutul subnitric se dă dimineaţa. BELEA, P. A. 274, cf. DL. Totdeauna era treabă dimineaţa, preda, m. s. 142, cf. dm, barbu, princ. 275. Incaleci pe el dimineaţa şi pleci la şcoală, mergând o mie de staţii. SORESCU, u. 12. [Copiii] erau ... spălaţi dimineaţa şi seara. G. BARBU, A. v. 19, cf. M. D. ENC. Cât de departe-i cântarea prepeliţei şi bătaia ciocănitoarei, dimineaţa! românia literară, 1975, nr. 41, 1/2, cf. dex. Se beau dimineaţa şi seara. butură, eb. I, 33. Sculatu-m-am, Mâneca-tu-m-am In ziua de Duminica-mare Dimineaţa: Measă mare facut-am. teodorescu, p. p. 358. Dimineaţa-i rouă mare, Şi se udă pe picioare. jarnîk - bârseanu, d. 425. Demineaţa am ajuns Unde stetea Praisu ascuns. RETEGANUL, TR. 70. Sara acasă nu sosia, Nemeri dimineaţa. PĂSCULESCU, L. P. 300. Demineaţa când mă scol, Aflu-m sânu-m, plin de dor. bîrlea, c. P. 16, cf. ALR I 194/159, ib. II 3 259, alr sn v h 1 379/95, 250, ib. vi h 1 834/728. Cu trei copii ce-i avea Cu Gherghina ţiganca, Care le purta grija Cu zahăr şi cu cafea, Seara şi dimineaţa, Peste zi totdeauna, balade, iii, 125. Aşa zice mândra mea ... Sara să mă duc la ea, Sara şi dimineaţa. FOLC. transilv. ii, 235. Beau voinicii ... banii-şi cheltuiesc Dimineaţa se căiesc. FOLC. OLT. - MUNT. II, 607. Dimineaţa când mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl. folc. mold. i, 57, cf. zanne, P. II, 502. ^(învechit) 8069 DIMINEAŢĂ - 1053- DIMINICĂ Dimineaţa şi dimineaţa = dis-de-dimineaţă. Ajută lui Dumnezeu demâneaţa şi demâneaţa (d i s - d e -dimineaţă biblia 1938). coresi, ps. 122/1. -O (în forma dimineaţă, precedat de adverbul de timp „azi”, „astăzi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”, „acum”) Vă, la Faraon, mâne demâneaţă, iaca ieşi-va lângă apă. PO 199. Nu mi-ai zis tu însuţi astăz-deminiaţă să viu la tine, să nu fiu nici gol nici îmbrăcat (a. 1779). GCR îl, 119/9. Ne-au înştiinţat ieri-dimineaţă că: o flotă turcească ... s-au ivit în Marea Neagră, ar (1829), 5 VI8, cf. polizu. Tropăitul cailor de la parada praznicului lui vodă de azi-dimineaţă mă deşteaptă pe mine (a. 1871). plr i, 309. Dacă până mâne-demineaţă n-a fi podul gata, moşnege, are să-ţi steie capul unde-ţi stau talpele. CREANGĂ, P. 83. De azi-dimineaţă de când ai plecat de acasă, câte ceasuri sunt? CARAGIALE, o. vi, 248, cf. barcianu. Şi, fiindcă mâine-dimineaţă trebue să fim la datorie, v-aş propune să ne cărăbănim. rebreanu, P. S. 56. Astăzi-dimineaţă i-am zărit plecând. C. PETRESCU, S. 139. Când m-aţi întâlnit alaltăeri dimineaţa îmi făceam inspecţia în pădure. CAMIL petrescu, T. iii, 156. Am avut azi-dimineaţă ideea limpede ...că lumea e condusă de forţe misterioase. E. IONESCU, E. 180. Ştiu bine că are să steie până mâni-dimineaţă la uşă. SADOVEANU, O. I, 49. Campania va începe de mâine-dimineaţă. arghezi, s. xi, 50. Azi-dimineaţă, marea ... îşi dezvăluie toate tainele. ralea, O. 35. Trebuia să iasă din schimb azi-dimineaţă. BENIUC, M. C. I, 40, cf. DL. Mâine-dimineaţa o porneşte prin sat. preda, m. 10, cf. dm, m. d. enc., dex. Elicopterul SMURJD Iaşi s-a prăbuşit ieri-dimineaţă, în jurul orei 9. RL 2006, nr. 4 816. Un pacient al Spitalului Reghin a încercat să fugă, ieri-dimineaţă. adevărul, 2006, nr. 4 822, cf. alr i 194, ib. ii 3 033, alr sn iii h 764, ib. vi h 1 654, ib. h 1 834. (Urmat de adjective demonstrative) Şi în dimineaţa aceaia, domni-vor direpţii pre ei (a. 1652). GCR I, 155/25. Dimineaţa asta s-au petrecut mici evenimente extraordinare, ibrăileanu, A. 91. In dimineaţa aceia, nu mi-a dat nimeni să mănânc, brăescu, a. 17. Şi-n dimineaţa-aceea fără somn ... Intr-un ungher ascuns am dat de-un leagăn. blaga, poezii, 52, cf. DL. El se sculase în dimineaţa aia mai devreme, preda, î. 129. + în fiecare dimineaţă (11). Dimineaţa vezi pe strade mii de uvrieri mergând la lucru, contemporanul, I, 5. Lua dimineaţa cafea nemţească. iorga, c. I. iii, 136. Bietul doctor mi-a recomandat un litru de lapte de capră dimineaţa. CAMIL petrescu, b. 195, cf. dl, dex. ♦ (în forma dimineaţă, precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare”, „prea” şi adesea de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. Şi foarte de demâneaţă, întru una de sâmbete, vineră la mormânt. CORESI, EV. 135. Şi Avraam foarte de demâneaţă să sculă şi mearse. PO 63. Din vatră foarte de demăineaţă scos [fu] şi la svat la curtea Caiafei dus. varlaam, C. 77. Mă deştept foarte de dimineaţă. GOLESCU, P. 259/12. A doua zi foarte de dimineaţă am purces cu turma mea. BELDIMAN, N. P. II, 41/14, cf. LB. Sculându-să mai demineaţă de cât altă dată, au mistuit în pădure toate lucrurile. DRĂGHICI, R. 239/25. Ca să nu fie frunza udă de roaă, trebue să nu se culeagă nici prea de dimineaţă, nici prea însărat. poenaru, î. 125/4. Cine pleacă mai de dimineaţă ... Departe ajunge până seară, pann, ş. i, 5/12, cf. polizu. Era orele trei şi jumătate, foarte de dimineaţă, pelimon, I. 5/24. M-am sculat prea de dimineaţă, caragiale, o. vii, 89. Să nu credeţi că cerc să vă înspăimânt: e prea dimineaţă şi mintea nu e limpede. SADOVEANU, O. I, 98, cf. DL, DM, m. d. enc., dex, alr i 194/59, 61, 94, 218, 270, 273, 308, 347, 354, 360, 363, 820, 831, ib. 319/283, 339, 516, 530, 588, ib. ii 3 033/102, 130, 365, 833, alrsn v h 1 495, ib vi h 1 653, 1 834. -Pl.: dimineţi şi (rar) dimineţe. - Gen.-dat. şi (învechit): dimineţei. - Şi: (rar) néafâ (iordan, stil. 47, alr i 1 052/136) s. f., (învechit şi regional) deme-neâţă, demineaţă, (învechit) dimeneâţă, demăineaţă, demâneaţă, demăneăţă, domineâţă (lex. marş. 227), măneâţă, (regional) dămineâţă (alr i 184/268, ib. 1 225/298, 302, ib. 1 052/302), dâmineâţă (ib. 184/5, 305, ib. 1 225/295, 305, 308, ib. 1 502/305), dumineâţă s. f., adv. - Lat. *demanitia. DIMINECIOĂRĂ s. f., adv. Diminutiv al lui dimineaţă. 1 . S. f. Cf. d i m i n e a ţ ă (I 1). Cf. lb, polizu, CIHAC, I, 154, LM, BARCIANU, v., tdrg. Trece-ntr-o deminecioară Pe lâng-o casă marghioală, marian, n. u. 323, cf. cdde, CADE. <> Loc.adv. (Cam) de diminecioară = din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Cf. polizu. Bătrânului îi râdea sufletul când îl vedea pornind călare de diminecioară la câmp. SANDU-ALDEA, U. P. 83, cf. SĂM. IV, 5, DL. 2. Adv. Cf. d i m i n e a ţ ă (II). Cf. ddrf, scriban, d. Cum te scoli deminicioară Tu te duci şi nu vii eară Până colea cătră seară, marian, sa. 4. Da are noroc cu cucu. Că cântă deminecioară, Pe mândruca mea o scoală, bîrlea, c. P. 254. ♦ (Urmat de adverbul „tare”) Foarte devreme. Cf. alri 194/283, 385. + (Precedat de adverbul „mai”) Mai devreme. Mâine ne sculăm mai diminecior. udrescu, gl. -PL: diminecioare. - Şi: (învechit şi regional) diminicioâră (polizu, dl), (învechit) demănecioâră (lm) s. f, (regional) deminecioară s. f., adv., diminecior, deminicioară adv. - Dimineaţă + suf. -ioară. DIMINECIOR adv. v. diminecioară. DIMINEŢĂ vb. I. R e f 1. (Regional; glumeţ) A se trezi dimineaţa ai). Mă popii La un băgat. Mă dimineţai Într-o sculată, Mă crânguii într-o intrată. TEODORESCU, P. P. 265, cf. T. PAPAHAGI, C. L. - Prez. ind.: dimineţez. - De la dimineaţă. DIMINGEĂNĂ s. f. v. damigeană. DIMINÎC s. m. (Prin Dobr.) Varietate de struguri cu boabele mari, de culoare neagră-vânătă. Cf. damé, t. 26, H ii 280. - Şi: diminichiu s. m. damé, t. 26. - Et. nec. DIMINÎCĂ s. f. v. duminică. 8075 DIMINICHIU - 1054- DIMINUANT DIMINICHIU s. m. v. diminic. DIMINICIOARĂ s. f. v. diminecioarä. DIMINÎE s. f. (învechit) Perioadă de timp care cuprinde două luni; retribuţie primită pentru munca prestată în această perioadă de timp. Iar pentru urmarea dării lefilor de la octombrie înnainte, chipzuind şi aceasta, o găsim a fi mai cu orândueală a se plăti diminie, iar nu triminie, precum s-au urmat până acum (a. 1804). TES. II, 328. Veniturile la Vistierie, atât ajutoarele diminiilor cât şi toate răsumaturile, să împlinesc din ţarăpă lei turceşti (a. 1809). DOC. EC. 83. [2881 taleri] dă la Gorj din diminiia ot martie şi aprilie (a. 1817). ib. 130. 17 cărţi gospod către ispravnici pentru banii diminii fi] lăfilor dă aprilie (a. 1817). cat. man. i, 606. Abiia îşi plătesc birul pă 3 diminii (a. 1819). DOC. EC. 200. Să aibă acest judeţ la şease diminii de un liude po talere 30. zilot, CRON. 79. Sineturile de răspunderea banilor pentru diminie şi pentru banifi] lefilor (a. 1824). iorga, s. D. xxi, 387. Plata banilor ... / să vor răspunde în 6 căşturi pe an, adică la începutu fieşicăriia diminii numărându-să bani. CR(1833), 98745. Pe mazili, bresle, companişti şi streini îi îndeamnă a-şi răfui rămăşiţele ... diminiei lefilor tot pe aceste luni. ARHIVA, II, 135, cf. TDRG, DR. II, 793, SCRIBAN, D, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 463. - Scris şi: diminiie. - PL: diminii. - Din ngr. 5ijxr|via. DIMINUA vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. (Cu sens dimensional) A face să devină sau a deveni mai mic (11); a(-şi) reduce proporţiile, dimensiunile; a (se) mici1 (1), a (se) micşora (I), a (se) reduce (II1). V. s c ă d e a (1). Cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Dumnezeu îşi diminua proporţiile, luând înfăţişarea unui om. ARDELEANU, U. D. 64, cf. CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. 2. T r a n z. şi refl. (Cu sens cantitativ) A face să devină sau a deveni mai mic (IV); a (se) mici1 (3), a (se) reduce (II 1), a (se) micşora (III), a (se) împuţina. V. s c ă d e a (2). Cf. prot. - pop, n. d, barcianu. întreaga energie cuprinsă în sistemul nostru solar este o sumă constantă, incapabilă de-a fi diminuată sau sporită, pururea aceeaşi eminescu, O. xv, 32, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Fără să mai ţie socoteală că prin aceasta diminuează preţul oferit de anticar, teodoreanu, m. ii, 512, cf. scriban, d. Diminuăm reactivitatea scoarţei prin clor al. danielopolu, f. n. I, 144, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. Avuţie naţională (pe care procesul dezvoltării moderne nu trebuie s-o diminueze), scânteia, 1976, nr. 10 392. Uneori, din vini ce nu le aparţin, unitatea nu-şi face planul şi retribuţia li se diminuează, flacăra, 1978, nr. 52, 14. Tendinţa ... băncilor de a diminua aproape imediat dobânzile. RL 2005, nr. 4 732. Precipitaţiile se vor diminua, dar vremea continuă să se răcească, adevărul, 2006, nr. 4 822. 3. T r a n z. şi i n t r a n z. A deveni sau a face să devină mai puţin intens, mai slab (10), mai scăzut (3); a se mici1 (4), a se micşora (IV), a scădea (5), a slăbi (3), (învechit, rar) a scurta (IV). Cf. prot. - pop, n. d. pontbriant, d. Complicaţiunile ... au diminuat? MAIORESCU, D. i, 554. Ştirbită autoritate a D-sale în cele externe este diminuată şi prin cele interne, id. ib. v, 234, cf. BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, CADE, scriban, D. Medicamentele ... acţionează asupra sistemului nervos, diminuând (slăbind) activitatea acestuia. belea, p. A. 265. Lucrări care ar fi trebuit ... să diminueze dimensiunile dezastrului produs de viituri. rl 2005, nr. 4 699. <0 F i g. Unde imperialismul diminuează şi formele se solidifică, viaţa încetează. CIORAN, r. 55. Literatura şi filosofía diminuează şi toceşte acuitatea oricărei suferinţe. E. IONESCU, E. 167. Crezi dumneata, adăogă el, diminuând politeţea, că poate fi cineva mai porc decât bărbatul dumitale? ARGHEZI, s. XI, 36. Fatalismul şi sinistritatea au fost diminuate, totul fiind tratat în două dimensiuni de ilustraţie. CĂLINESCU, C. O. 226. Această situare mediană a valorii sfârşeşte prin a-i diminua vigoarea, pleşu, m. m. 67. 4. T r a n z. f a c t. A face să devină mai puţin util, mai puţin însemnat, mai puţin valoros, mai puţin necesar ori cu prestigiul ştirbit; a face să decadă ca importanţă, ca valoare etc.; a scădea (6). Cf. prot. -pop, n. d, pontbriant, d. Fără a diminua importanţa sau a tulbura fundamentul proprietăţii ... protecţiunea acestui act [agrar] n-a fost suficientă fie în Ulster, fie în altă provincie, eminescu, o. xii, 508, cf. barcianu, resmeriţă, d. Societatea viitoare va accentua rolul iubirii, nu-l va diminua, camil petrescu, t. iii, 324. Opera dramatică a lui Caragiale, a cărei valoare fusese diminuată şi pentru care ... a fost hulit ..., a devenit o comoară, v. ROM. ianuarie 1952, 225. Personajul pozitiv nu trebuie ridiculizat, diminuat. CONTEMP. 1953, nr. 344, 3/5, cf. dl, dm. învălmăşirea tandră şi crudă, ce mă ţine, Diminuându-mi forţa canalelor de nai. labiş, P. 169. Departe de a idealiza sau diminua personajele nuvelei, el le priveşte cu ascuţime critică. ist. lit. rom. ii, 396. A încercat să diminueze conflictul. magazin ist. 1967, nr. 2, 57. Observaţiile menţionate mai sus nu diminuează valoarea lucrării. LL 1972, nr. 3, 528. Fără a diminua valoarea volumului, ... nu găsim potrivită categorisirea limbii române ... ca limbă balcanică. CL 1973, 371. Ii era necesar însă o estompare a gesticii care suprasolicitează, diminuează uneori efectele trăirii scenice, flacăra, 1975, nr. 40, 13. Presa cotidiană, diminuând continuu spaţiile acordate muzicii, anulează permanent rolul pe care-l poate avea în opera de educare estetică. M 1975, nr. 1, 16. Simpla naraţie şi descripţia plată ... diminuează, slăbesc forţa de expresie a unui limbaj propriu, contemp. 1975, nr. 1 507, 3/7, cf. dex. Istorioarele cu bani nu au diminuat afecţiunea ce i-o poartă mamei. FLACĂRA, 1976, nr. 26, 23. 5. T r a n z. (Impropriu) A diminutiva. Fiecare poet crede că nu este destul de poetic, de delicat, dacă nu-şi diminuează cuvintele. CONV. LIT. I, 64, cf. MDA. -Pronunţat: -nu-a. - Prez, ind.: diminuez. - Şi: (învechit) diminuí (pontbriant, d, costinescu), deminui (PONTBRIANT, D.) vb. IV. - Din fr. diminuer, lat. diminuere. DIMINUÁNT, -Ă adj. (Rar) Care diminuează (4). Cf. DN3, MDA. 8080 DIMINUARE - 1055- DIMINUTIV -Pronunţat: -nu-ant. - PL: diminuanţi, -te. - Din fr. diminuant. DIMINUARE s. f. Acţiunea de a (se) diminua şi rezultatul ei. 1. Reducere a dimensiunii; micşorare (I), reducere (I 2), scădere (1). Cf. d i m i n u a (1). Cf. aristia, PLUT, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Aceste suprafeţe vor fi atribuite din terenurile neproductive, redate în cultură, fără diminuarea suprafeţelor arabile. scânteia, 1976, nr. 10 392. F i g. Astăzi diminuarea a făcut progrese mari din cauză că eu stăteam jos şi ea se plimbai ibrăileanu, A. 101. 2. Micşorare (III) a cantităţii, a numărului, a preţului etc.; reducere (I 2), scădere (2), împuţinare. Cf. diminua (2). Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., lm. La noi sporirea veniturilor statului înseamnă ... totdeauna diminuarea veniturilor fiecărei economii private, eminescu, o. xii, 52, cf. resmeriţă, d., dl, dm. Diminuarea numărului de epitete este deci o dovadă că scriitorul se dispensează ... de elementele care îngroşau fraza sa. varlaam - SADOVEANU, 416. După rănire, vasoconstricţia locală are ca rezultat o diminuare a hemoragiei. ABC SĂN. 187, cf. DN2, M. D. ENC. Diminuarea emisiunilor radiofonice specifice. M 1974, nr. 9, 29, cf. dex. Recente statistici publicate in SUA relevă o diminuare a numărului accidentelor. scânteia, 1975, nr. 10319. Se impune diminuarea ponderii cursurilor descriptivist-empirice. flacăra, 1978, nr. 43, 9. Şefa compartimentului financiar-contabil ... a urmărit diminuarea soldului contului „clienţi”. RL 2005, nr. 4 631. Diminuarea treptată a dozei de sedative. adevărul, 2006, nr. 4 825. 3. Slăbire a intensităţii, a tăriei, a concentraţiei etc.; micşorare (IV), reducere (II1), scădere (5). Cf. d i m i -n u a (3). Cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. Diminuarea funcţiunii organului terminal ...ne este de mare ajutor, danielopolu, f. n. i, 147, cf. dl, dm, dn2, m. D. enc, dex. [Constituirea stocurilor de produse] ... a dus la o diminuare a activităţilor comerciale. RL 2007, nr. 5 222. <> F i g . Cultura reprezintă o diminuare a iraţionalului din viaţă. CIORAN, R. 57. Ar fi necesară o temeinică cercetare a experienţei ... care să ducă la eliminarea sau măcar la diminuarea acestor lipsuri, contemp. 1975, nr. 1 511, 1/7. 4. Micşorare a utilităţii, a valorii, a însemnătăţii, a prestigiului; scădere (6). Cf. d i m i n u a (4). Cf. prot. - POP, N. D, pontbriant, d. Acolo [în lună] ... toate prostiile de azi se vor întâmpla ... se-nţelege că-n diminuare analogă, absolut însă acelaşi lucru, eminescu, p. I. 61, cf. resmeriţă, d. Toate aceste momente muzicale sunt asociate în poezia lui Eminescu cu nişte clipe de diminuare a conştiinţei de sine. vianu, l. r. 287. Umorul descriptiv, deşi porneşte dintr-o atitudine lirică, e o diminuare a lirismului CONSTANTINESCU, s. II, 199. Vom înţelege falsele sale judecăţi, în sensul exagerării valorii unora şi diminuării altora, id. ib. Iii, 223, cf. DL, DM. Utilizarea acestui criteriu ... determină, în anumite cazuri, accentuarea sau diminuarea distanţei sociale, ll 1974, nr. 1, 38, cf. M. D. ENC, dex. Când rezerve importante de talente nu sunt puse în valoare ... este ... inevitabil să se resimtă o scădere a interesului oamenilor şi ... o diminuare a efectelor educative, contemp. 1975, nr. 1 504, 4/8. -Pronunţat: -nu-a-. - PL: diminuări. - Şi: (învechit) deminuire (pontbriant, d, lm), (învechit, rar) diminuiré (aristia, plut.) s. f. - V. diminua. DIMINUÁT, -Ă adj. 1. Care este sub dimensiunile obişnuite; scăzut (1), micşorat (I). Cf. d i m i n u a (1). Cf. LM, M. D. ENC. 2. Care a devenit mai puţin numeros, mai mic cantitativ; scăzut (2). Cf. d i m i n u a (2), cf. mda. [Poliţiştii] s-au ales cu pedepse administrative şi au avut salariile diminuate câteva luni RL 2005, nr. 4 692. 3. Care a slăbit în intensitate, în tărie, în concentraţie; scăzut (3). Cf. d i m i n u a (3). Centrala ... a funcţionat cu unul din parametrii - temperatura agentului termic — puţin diminuat, flacăra, 1975, nr. 47, 11. -O F i g . O durere povestită e o durere, nu diminuată, dar armonioasă. CAMIL PETRESCU, P. 411. 4. Care a devenit mai puţin util, mai puţin valoros, mai puţin necesar; scăzut (4). Cf. d i m i n u a (4). Era sincer convins că în persoana lui, diminuată prin ieşirea din activitate, ordinea era batjocorită. COCEA, S. II, 13, cf. MDA. -Pronunţat: -nu-at. - PL: diminuaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) diminút, -ă (LM), deminút, -ă (id. ib.) adj. - V. diminua. DIMINUÂŢIE s. f. v. diminuţie. DIMINUAŢIIJNE s. f. v. diminuţie. DIMINUÉNDO adv. (Muz.; indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând, scăzând treptat în intensitate; decrescendo (1). Cf. der. Se rezolvă în diminuendo pe re diez. M 1965, nr. 1, 24, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: -nu-en-. - Din it. diminuendo. DIMINUÍ vb. IV v. diminua. DIMINUÍRE s. f. v. diminuare. DIMINÚT, -Ă adj. v. diminuat. DIMINUTÍV, -Ă adj, (rar la f.), s. n. (Substantiv propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) format cu ajutorul unui afix, prin care se dă o nuanţă de mai mic, de afecţiune, de familiaritate etc. care micşorează, scade, atenuează etc. Cf. budai-deleanu, lex. Românului, de la descălicătoare, i-a zis nu ştiu cine şi rumânaş în diminutiv. HELIADE, O. II, 325, cf. I. GOLESCU, C. Din aieptivele simţirilor ... se formă comparative deminutive în (ior) seau (şor). SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 54/13. Limba franceză ... cunoaşte puţine diminutive în nume. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 240, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Ce va să zică Saşa? Ivan, sluga mea, îmi spuse că e diminutivul din Alecsandra. 8089 DIMINUTIVA - 1056- DIMISIONAR negruzzi, s. I, 59, cf. polizu. Acest obicei de a face diminutive, ... din diminutivele numelor proprii este foarte des în Principatele Române. BĂLĂŞESCU, GR. 48/16. îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne, filimon, O. I, 97, cf prot. - pop, n. d, pontbriant, d. [Cronicarul] se fereşte măcar de a menţiona numele pârcălabului Jeremia Golia, alunecând numai în treacăt următoarea frasă obscură şi diminutivă: „... dzic că o seamă de moldoveni să se fie închinat la turci”, hasdeu, i. v. 168. Cuvântul drăgulică ne îndeamnă a observa aice asemănarea ce se află între limba românească şi cea italiană în privirea diminutivelor. alecsandri, s. l. 289, cf COSTINESCU, LM. Ioaniţă e până în ziua de azi în limba română diminutivul numelui Ioan. EMINESCU, O. XIV, 89. Olecuţă! Diminutivul acesta îmi pare un categoric superlativ, caragiale, O. II, 163. Diminutivele se-ntre-buinţează foarte des în poezia populară. CONTEMPORANUL, Vll2, 364, cf. DDRF, BARCIANU. Pe lângă sensul micşu-rător, diminutivele româneşti dau derivatelor şi un înţeles dezmierdător. LUC. II, 386, cf. alexi, w, şăineanu2, TDRG. Diminutivul era de un gust îndoielnic. IBRĂILEANU, A. 207, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Toată lumea îi spunea Gică. întreaga sa carieră politică ...se rezuma în abilitatea cu care îşi cultivase acest diminutiv familiar, c. PETRESCU, C. v. 101. „ Ţâţacă” e diminutiv, adică alintare a vorbei ţaţă. sadoveanu, o. xvii, 370, cf. IORDAN, STIL. 189, SCRIBAN, D. Ulişor, uliuţ SUnt diminutive pentru acest mic răpitor. BĂCESCU, păs. 212. Cuvintele ei, limitate la portocale, ciocolată, păpuşi, pui şi diminutive, s-au îmbogăţit cu unul. arghezi, c. J. 213. Da, semeni cu el cum seamănă un diminutiv cu numele propriu, vinea, l. i, 270, cf. dl, dm, der, dn2, m. d. enc. Frecvenţa cea mai mare o au diminutivele-rimă între 1840 şi 1860. ll 1974, nr. 1, 192, cf. dex. în Mold[ova] predomină forma boandă şi diminutivul bondiţă. z. MIHAIL, T.P. 105. -PL: diminutivi, -e. - Şi: (învechit) deminutiv, -ă adj, s. n. - Din lat. deminutivus, -a, -um, fr. diminutif. DIMINUTIVA vb. I. T r a n z. A forma diminutive cu ajutorul unui afix; (rar) a diminutiviza. Zise ..., stropşind cuvintele şi diminutivându-le pe toate. arghezi, S. IX, 125. Refl . pas. Observăm ... că mai toate substantivele nume de rudenie se diminutivează. sfc iv, 152, cf. dex - s. - Prez. ind.: diminutivez. - De la diminutiv. DIMINUTIVÂL, -Ă adj. (Despre sufixe) Care formează diminutive; (despre cuvinte, formaţii lexicale) care este format prin derivare cu afixe care diminutivează. Pronumele funcţionează adesea ca substantive propriu-zise, întrebuinţându-se independent, şi în această calitate ele capătă aspecte diminutivale. IORDAN, STIL. 189. în franţuzeşte sunt numai câteva sufixe diminutivale, şi acelea puţin întrebuinţate. GRAUR, f. l. 147. Trebuie să menţionăm ... substantivele formate cu sufixul diminutival -ic. SG I, 14, cf. DL, DM. Cele mai multe derivate în -uş au valoare diminutivală. SFC II, 203. [Diminutivul este un] cuvânt format cu ajutorul unui sufix numit diminutival. DER II, 112. Adjectivele diminutivale se folosesc câteodată fără valoare proprie. IST. L. rom. I, 88, cf. DN2. Valoarea fundamentală a derivatelor cu -uţ, -uţă este cea diminutivală, sfc iv, 151, cf. M. D. enc, dex. - PL: diminutivali, -e. - Diminutiv + suf. -al. DIMINUTIVARE s. f. Acţiunea de a d i m i n u- t i v a şi rezultatul ei; (rar) diminutivizare. Diminutivarea înseamnă deci o reducere a dimensiunii, a calităţii, a acţiunii etc. SFC iii, 89. Diminutivarea se poate raporta la toate dimensiunile privitoare la forma unui obiect. ib. iv, 151, cf. dex - S. Printre toate prostiile care se spun la televiziuni enervantă este diminutivarea de prost-gust a unor cuvinte. RL 2005, nr. 4 507. - PL: diminutivări. - V. diminutiva. DIMINUTIVÂT, -Ă adj. Care capătă formă de diminutiv sau sens de diminutiv. Pisica s-a strecurat în odaia noastră ... întâmpinată de cuvinte mângâietoare, diminutivate, pentru a fi mai fraged înţelese. ARGHEZI, S. VIII, 114. F i g. Lumea contemporană trebuie diminutivată; iar aceasta nu înseamnă redusă la altă scară, ... ci trecută din abstract în concret, românia literară, 1969, nr. 24, 22/2, cf. dex - s. -PL: diminutivaţi, -te. - V. diminutiva. DIMINUTIVIZÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A (se) diminutiva. Cf. L. rom. 1975, 102, mda. - Prez. ind.: diminutivizez. - Diminutiv + suf. -iza. DIMINUTIVIZARE s. f. (Rar) Diminutivare. De la fiinţele umane n-a fost greu să se aplice procedeul diminutivizării la lucruri, iordan, stil. 177. Am luat în consideraţie mai mult substantivele ... deoarece ... se pretează la diminutivizare. id. ib. 189, cf. mda. - PL: diminutivizări. - V. diminutiviza. DIMINUŢIE s. f. (Livresc) Diminuare. Cf. stamati, d, pontbriant, d, costinescu, lm, alexi, w, cade. Este imoral ... Micii înţelegeri să i se ceară egalitatea de drepturi în schimbul unei diminuţiuni de securitate. TITULESCU, D. 633. -PL: diminuţii. - Şi: (rar) diminuţiune, (învechit, rar) diminuâţie (alexi, w.), diminuaţiune (id. ib.), deminuţiune (pontbriant, d, lm) s. f. - Din lat. deminutio, -onis, fr. diminution. DIMINUŢIUNE s. f. v. diminuţie. DIMIRLÎE s. f. v. dimerlie. DIMÎSIE s. f. v. demisie. DIMISION s. n. v. demisie. DIMISIONÂR, -Ă adj. v. demisionar. 8101 DIMISIONARE — 1057 — DIMPOTRIVĂ DIMISIONĂRE s. f. v. demisionare. DIMISIONĂT, -Ă adj. v. demisionat. DIMÎŞCĂ s. f. v. zemicică. DIMÎTE vb. III v. demite. DIMÎTERE s. f. v. demitere. DIMITRÎŢĂ s. f. v. dumitriţă. DIMLÎI subst. pl. (învechit, rar) Pantaloni. Acesta, pre lângă toată bogăţia sa, purta ... nişte dimlii sau nădragi, cioareci turceşti pre carii altă ceaia nu se mai vedea fără peatec pre peatec. ţichindeal, a. m. 64/9, cf. MDA. - Cf. dimie. DIMNICĂ vb. I v. dumica. DIMNICĂT, -Ă adj., s. m. v. dumicat. DIMOCRĂTIC, -Ă adj. v. democratic. DIMOCRATÎE s. f. v. democraţie. DIMOCRATIZĂ vb. I v. democratiza. DÎMON s. m. v. demon. DIMONESC, -EĂSCĂ adj. v. demonesc. DIMORF, -Ă adj. Care prezintă dimorfism (1), care este caracterizat prin dimorfism. Carbonatul de calce este un corp dimorf marin, pr. ii, 130/8, cf. BARCIANU, ALEXI, w., cade. Sulfu cristalizat poate fi dimorf scriban, d. Sulful e o substanţă dimorfa. dl, cf. DM, DN2, FORM. CUV. I, 187, M. D. ENC., DEX. - PL: dimorfi, -e. - Din fr. dimorphe. DIMORFIE s. f. (Rar) Dimorfism (2). Cf. ltr2, mda. - PL: dimorfii. - Din germ. Dimorphie. DIMORFÎSM s. n. 1. Proprietate a unei substanţe chimice sau minerale de a cristaliza în două forme deosebite. Câteodată vom vedea oarecare corpi simpli sau compuşi luând două sau mai multe forme deosebite şi necompatibile între dânsele: proprietatea aceasta s-a numit dimorfism sau polimorfism, marin, pr. I, 28/29. [Proprietatea] ce au unele corpuri de a cristaliza în două sisteme cristaline se numeşte dimorfism. poni, ch. 19, cf. barcianu, CADE, scriban, D. Una şi aceeaşi substanţă se poate prezenta sub două sau mai multe forme cristaline diferite ... Acest fenomen poartă numele de dimorfism (— două forme) sau polimorfism (= mai multe forme). MACAROVICI, CH. 18, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. 2. Proprietate a anumitor specii vegetale sau animale care se prezintă sub două forme distincte (în funcţie de sex, de sezon etc.). Cf. enc. agr., ltr2, dl, DM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX, D. GEOL. <> Dimorfism sexual = aspect diferit între femela şi masculul aceleiaşi specii. Proclamă cu putere dimor-fismul sexual, concentrează întreaga conştiinţă asupra femeii, ibrăileanu, a. 168. - Din fr. dimorphisme. DIMOSTRATÎV, -Ă adj. v. demonstrativ. DIMPOTRÎVĂ adv., adj. invar., prep. I. Adv. (Cu sens local) în partea opusă, dincolo; faţă în faţă. Pentru căce n-aţ ascultat cuvântul Mieu întru fiii lui Israil pre Apa Pricii, Cadis, întru pustiiul Sin, pentru căce nu M-aţi sfinţit pre Mine întru fiii lui Israil. Căce dempotrivă vei vedea pământul, şi acolo nu vei întră. biblia (1688)3, 1512/30. Oglinzile ... aşezate dinpotrivă, răsfrângeau lumina, înmulţeau nesfârşit, de-o parte şi de alta, mesele, scaunele, delavrancea, S. 121. Vreo trei-patru şoareci ... ţâşniră ... alergând dimpotrivă, ca la cadril, camil petrescu, O. ii, 155, cf. dl, DM, M. D. ENC., dex. Când ţ-a cânta cucu în faţă ori în dreapta, îţi merge bine tot anu; ţ-a cânta dimpotrivă, îţi merge rău. şez. I, 277. + (Cu sens modal) Din contră; cu totul diferit, altfel; invers. Racoţi, dimpro-tivă, au trimis pe Berceni în Polonia să ceară agiutoriu. şincai, HR. ni, 229/2. Dimprotivă, la uniţi multe parohii sânt ... şi mai puţin de familii. MAIOR, I. B. 117/26. Romanii ...nu era un norod trândav, ... ci dimprotivă, ca nişte oameni răsboinici, se într-armară mai totdauna cu curajul, căpăţineanu, m. r. 41/7. Cu toate aceste tatăl său la aceasta nu-i da ascultare, ce dinprotivă îl mustra. DRĂGHICI, R. 5/12. însă tot ea dinpotrivă este cea dintăi pricină La stavila ce îi pune politiceasca lumină, conachi, p. 303, cf. polizu, costinescu. Dimpotrivă, mărunţişarul de alături zicea că nu se poate, mille, v. P. 119, cf. ddrf, barcianu. La mine e cu totul dimpotrivă; într-un pustiu să fiu, şi nu mi-aş putea regăsi liniştea, eminescu, O. xvi, 35, cf. alexi, w. După Aristotel, dimpotrivă, strănutul e o favoare a cerului. CANDREA, F. 48, cf. TDRG. Avocatul, dimpotrivă, caută să le documenteze că toată „ minunea ” e numai rezultatul exaltării religioase a copilului. REBREANU, P. S. 34. Averea pe lângă că se poate pierde, nu e o piedică la o meserie; dimpotrivă. M. i. caragiale, C. 144. Ce? Ai ucis pe cineva? O, dimpotrivă, Nu ai alură ofensivă. TOPÎRCEANU, O. A. I, 228. E cazul să se ceară, tocmai dimpotrivă, circumstanţe agravante. SADOVEANU, O. xx, 22. Dimpotrivă, cu cât îţi adânceşti simţirile umane, cu atât te adânceşti mai mult în miezul calităţii tale naţionale, stăniloae, O. 12, cf. SCRIBAN, D. Dimpotrivă, o meticuloasă grijă de oameni şi mult respect de ţărani. ARGHEZI, S. XI, 75. Slăbise, dar nu întinerise, dimpotrivă. CAMIL PETRESCU, O. ii, 302. Dar minciuna lui nu făcea niciun rău, dimpotrivă, vinea, L. II, 92, cf. dl. Timpul nu stingea, ci dimpotrivă, Jacea tot mai strâmbă gelozia bărbatului ei. PREDA, M. S. 91, cf. DM. Ţinuta lor nu a mai fost atât de sobră, ci dimpotrivă. G. BARBU, A. V. 32, cf. M. D. ENC. Unitatea ideologică nu înseamnă uniformitatea ideilor, ci dimpotrivă, diferenţierea lor continuă, v. ROM. februarie 1975, 25, cf. DEX. Diferenţierile zonale sunt 8120 DIMPOTRIVĂ - 1058- DIMPREJUR doar de dimensiuni, „ tăbliile ” care se poartă în spate sunt mai late sau, dimpotrivă, mai înguste, z. mihail, t. P. 87. Congresul nu a potolit orgoliile, ..., ci, dimpotrivă, le-a aţâţat şi mai tare. rl 2005, nr. 4 611. Dinprotivă, el avea acuma la împăratul mult mai mare trecere şi căutare, sbiera, p. 76. + (învechit) în schimb, ca echivalent, drept compesaţie. [Aga] a îmbrăcat pe vodă după obicei cu căftan şi el dimpotrivă a dobândit o minteae blănită cu soboli, şincai, HR. iii, 214/5. Şi dumnealui spătariul i-au dat dinprotivă o casă cu locul ei (a. 1813). uricariul, xiv, 301. Vineri învăţa pe Robinson oareşicare meşteşuguri d-ale sălbaticilor, şi Robinson dinprotivă îi arăta altele. DRĂGHICI, R. 199/1. Voeşte, dimpotrivă, să devină, în convulsiunile momentului, directorul conştiinţii româneşti. LOVINESCU, C. v, 16. L o c. pre p. Dimpotrivă cu ... = în partea opusă a ... Dimpotrivă cu uşa, la perete, era o masă acoperită cu pânză de in. camil petrescu, o. ii, 93. II. Adj. invar. Care se află în sau de partea cealaltă, de dincolo; opus2 (1). De la un stâlp până la alt stâlp dimpotrivă doaă mile spune că sint. cantemir, i. i. i, 164. Vântul pe o parte căta asupra corăbiei, iar pe alta în coasta dinprotivă. drâghici, r. 19/16. Eu îţi voi ierta banii dacă vei merge la cârciumariul cel dimpotrivă, vecinul meu, şi îi vei face lui o poznă, că e om rău şi scump. C. POP.2 I, 280. Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate, Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, alexandrescu, o. i, 71. Luptătorii au pierit amândoi prin uşa dimpotrivă, caragiale, O. iv, 190. O punte aeriană ... mergea să-şi razime capătul dimpotrivă de negurile sure. HOGAŞ, M. N. 11.^ făcut ecou cu un deal dimpotrivă, înregistrând recordul de două silabe, ibrăileanu, a. 72. Urcăm ... pe povârnişul dimpotrivă. CAMIL PETRESCU, U. N. 369. îşi continuă toaleta, privind în oglinda ce era atârnată pe peretele dimpotrivă. CĂLINESCU, C. N. 72. Poteca ... suia printr-o rarişte pe coasta dimpotrivă, sadoveanu, O. IX, 16, cf. SCRIBAN, d. Am aşteptat ...pe trotuarul colţului dimpotrivă, mihăescu, d. a. 65. Soarele- se culcă după dealul dimpotrivă, demetrius, a. 42. Lumina ...se strecura până la dânsul prin crengăria de cetină cernită a brazilor drepţi de pe dâmbeagul dimpotrivă, mironescu, s. 200, cf. dl, dm, m. d. enc, DEX. Capul plecat, pururea nevătămat, iar cel dinpotrivă, pururea culcat. I. golescu, ap. zanne, p. ii, 39. (F i g.) Deosebirea părerilor şi greşitele sisteme ne fac mai totdeauna a lua drumul dimpotrivă. CR (1839), 2662/6. + Potrivnic2 (2), neprielnic, nefavorabil. Cu vreme dzic, căci cu vreme şi neprieteşugul în multe au crescut (că cele dimpotrivă tot o măsură şi un număr au), cantemir, I. I. îl, 67. Cei far-de D[u]mnezeu nu lucrează de ceale ev[an]g[he]leşti şi ap[o]stoleşti, ci mai vârtos ceale dinprotivă (a. 1765). GCR II, 80/3. Va avea drit de a cumpăni temeiul cuvintelor' dinprotivă, pre carele Poarta ar putea să facă. AR (1829), 36716. Veţi răbda lesne ... soarta dinprotivă a norocului. DRĂGHICI, R. 157/10. Intâmplându-se a fi şi timpul dimprotivă popuşoilor, rămân supuşi foametei. I. IONESCU, C. 54/18. Te pui pe sine cu Dumnezeu de-o potrivă, De vreme ce cloceşti gânduri faptelor lui dimpotrivă. CONACHI, p. 264. Iată a doua pacoste ce-mi fäcu trăsura. O! ce timp dimpotrivă! GANE, N. III, 94. Vremea a fost prea dimpotrivă ... şi numai un om a venit azi în pădure, creangă, o. 5, cf. dl, dm, dex. Nu era de plecat, fiind timpul dimpotrivă. I. CR. IV, 222. III. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea, localizarea, orientarea etc. în partea opusă, în partea cealaltă în raport cu ceva sau cu cineva) Şi vei pune masa den afară de acoperemânt şi sfeaşnecul -dempotriva measii, despre partea cortului cătră austru. biblia (1688)3, 58755. Aşeadară, dulful cu corăbiieriul vorovind şi încă cuvântul bine nesfârşind, vântul crivăţului dimpotrivă căii corăbiii a sufla, marea a să înfla şi valurile ca munţii a să rădica începură. CANTEMIR, I. I. I, 206. Oştirea turcească dimprotivă acestui corp se razimă pe lagărul fortificat de la Niş. EMINESCU, O. IX, 129. Farurile puternice ale unui automobil ne-au prins într-o prelungă şi inefabilă plasă de lumină, prin care, oferiţi captivi celor dimpotrivă noastră, alunecăm treptat, camil petrescu, U. n. 221. Peretele dinpotrivă ferestrei era acoperit până sus cu un raft ca acelea pe care se pun pâinile în brutării. CĂLINESCU, E. O. 91. 2. (Exprimă plasarea pe o poziţie contrară cuiva) Şi unii ca aceştia să asamănă cu un voivod ce lasă voinicii singuri la războiu, de să ucig şi să omoară de ostaşii cei dempotriva lor. mărgăritare, 203. Cine lucrul mai aievea decât radzele soarelui cunoscut nu va cunoaşte? Că pre cel din paza lor cineva a-l bântui, sau pe cel dimpotrivă lor a nu-l birui va putea? CANTEMIR, I. I. I, 145. <> (Indică orientarea unei atitudini) Inima ce simte fară-nţelepciune, Simte dimpotrivă lucrurilor bune! BOLINTINEANU, O. I, 689. - Şi: (învechit) dempotrivă adv, prep, (învechit şi regional) dimprotivă (scris şi: dinprotivă) adv, adj. invar, prep. - De1 + împotrivă. DIMPREGIUR adv. v. dimprejur. DIMPREJUR adv, adj. invar, prep. I. Adv. (Cu sens local) Din jur, din vecinătate, din împrejurimi. Toate limbile încungiurară-me (denpregiur venriră Hi. PSALT. 248. Că am fi dimprejur, iară lohios, loc ascuns. MARDARIE, L. 100/7.1 s-au arătat într-amiază pre ceriu chipul sv[i]ntei cruci ... şi dimpregiur cu slove iarăşi de steale scriind, dosoftei, v. s. septembrie 17727, cf. man. gott. 15. Viscolul iernei moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. eminescu, o. I, 26, cf. ddrf, dl, dex, alr sn v h 1 435. O Loc. prep. (învechit) Depregiur de ... = în jurul ... Nu me temuiu de unturearec de oameri, cei ce cădzură depregiur de menre. psalt. hur.2 88. II. Adj. invar. Care se află înjur, de jur împrejur. Şi într-aceasta tocmală a noastră fost-au Gavril Cernat şi Chirvasie şi Păcurar ... şi mulţi oameni buni şi diprenjur megiiaş (a. 1627-1628). DRH A XIX, 326. Să aduna la dânsul oameni dimpregiur din megiaşi. dosoftei, v. s. noiembrie 144733. Au trimis foc din ceriu la Sodoma şi Gomora şi le-au ars pre iale ... şi toate locurile dimprejur. GRECEANU, î. 22/14. întrecând cu număru şi cuputeareapre toate naţiile dimprejur ... i-au prăpădit. T. AARON, S. A. 62/18. Noroadele dinprejur nicăiri nu mai găsiră împrotivire. CĂPĂŢINEANU, M. R. 8122 DIMPREUNĂ - 1059- DIMPROTIVĂ 15/17. Toate locuinţele dimprejur au fost prăpădite. CARAGIALE, O. V, 199. Trebuie să cunoşti, să înţelegi şi să iubeşti realitatea dimprejur. LUC. VII, 26. Munţii dimprejur crâşcau sub iernatica suflare a crivăţului. HOGAŞ, dr. I, 17. Lumea de la mesele dimprejur se uita la ei. rebreanu, R. I, 38. Şi numai calul-dracului, Prin liniştea săracă dimprejur, Atinge faţa locului Cu aripi de azur. TOPÎRCEANU, o. a. i, 334. însuşi faptul că eu îmi dau seama de haosul de aici dimprejur. E. IONESCU, E. 39. Se vedeau ... pădurile de pe dealurile dimprejur. SADOVEANU, O. I, 122. Ţi-ai făcut deprinderea să crezi că lucrurile dimprejur sunt fără interes. ARGHEZI, B. 85. Lumea dimprejur privea consternată. BENIUC, M. C. I, 243, cf. DL. Lucrurile dimpregiur i se păreau triste. barbu, princ. 34. Cetatea ... străjuieşte ... văile şi câmpiile dimprejur. H. daicoviciu, D. 5. începe să facă istoricul ... localităţii, să-i laude poziţia geogi'afică, virtuţile climaterice, bogăţia faunei dimprejur. flacăra, 1975, nr. 42, 22, cf. dex. III. Prep. (în formă articulată) (Exprimă situarea, localizarea etc. în jurul unui element) Nedejditorii pre Domnul ca dealul Sionului; nu se va clăti în veaci viindu în Ierusalime. Dealurile denpregiuru lui şi Domnulu denpregiurulu oamenrilor săi. psalt. hur.2 196. Muiarea ta ca o viţă rodită în lătur ea casaei tale; feciorii tăi ca de nou odraslele măslinului denpregiurul measei tale. ib. 197. Şi rugară pre El toată mulţimea dempregiurul ţânutului gadarineanilor să Să ducă de la ei, că în frică mare era. Iară El, întrând în corabie, Să înturnă. N. TEST. (1648)2, 227. Am vândut [ocina] de a mea bunăvoe şi cu ştirea tuturor fraţilor şi di sus şi di jos şi diprejurul locului (a. 1632-1633). drh b xxiii, 614. Fiind zidul dâmprejurul curţii [domneşti de la Bucureşti] stricat şi foarte scund, Măriia Sa s-au îndemnat şi au pus dă l-au dires şi l-au mai înălţat. R. GRECEANU, CM II, 211. în fine servă frunzele spre a da pământului dâmpregiurul rădăcinei o umbră binefăcătoare, ca să nu se usuce prea mult. barasch, B. 20. Şi de aş avea trei ochi, aş vedea-o [mâna] şi mai mare, şi cu cât mai mulţi ochi aş avea, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. EMINESCU, O. VII, 93. Această voinţă [de a trăi] poate fi negată ..., atunci încetează mişcarea averilor dimprejurul [ei], id. ib. xv, 35. Despedecăli pe-n-delete laţul dimprejurul porumbului, apucă-l luntre şi apoi îl aruncă necăjit în burta vasului, bănuţ, T.P. 174. - Şi: (învechit şi regional) dimpregiur adv., (învechit) dempregiur (scris şi: denpregiur), dâmprejiir, dâmpregiur prep., demprejur, depregiur adv., diprenjur prep., (regional) dimprigiur (alr sn v h 1 435/605) adv. - De1 + împrejur. DIMPREUNĂ vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se împreuna. Să mă dimpreunez despuitoriului Hfristojs pentru ca să îmviu depreună. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 150717, cf. MDA. - Prez. ind.: dimpreunez. - De1 + împreuna. DIMPREUNĂ adv. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) împreună (cu altul sau cu alţii), laolaltă, la un loc. De-aciia Ştefan-Vodă strân-s-au boiarii ţării şi mari şi mici şi altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu ... şi i-au întrebatu pre toţi: iaste-le cu voie tuturor să le fie domnu? URECHE, L. 83. Vom împărţi toată avuţia dimpreună, şi eu voi lăsa să luaţi voi tot ce va fi. SIMION DASC., ap. GCR I, 144/19. Iată, câtu-i bine şi câtu-i dezmierdat a lăcui fraţii în pace denpreună (a. 1658). CCR. 113/2. Au aflat un zapis la Păladie, scriind de la Istratie şi de la nepoţii lui, că s-au învoit ei ande săne ... să le hie ocna dinpreună (a. 1679). IORGA, s. D. vi, 33. Şi luo Avraam leamnele jârtvei ... şi să dusără amândoi dempreună. BIBLIA (1688), 142/55. Domnul dâmpreună cu patriarşii şi cu arhiereii s-au suit sus în casele cele patriărşăşti, unde s-au şi ospătat. R. GRECEANU, CM II, 157, cf. LEX. MARS. 221. Dimpreună cu drepţii te-ai odihnit, părinte. MINEIUL (1776), 123V1/15. Miere curată fârtariu, un vin vechiu fârtariu jumătate şi să le measteci dempreună. molnar, e. s. 110/3. A întrat în corabie dimpreună cu solii ce venisă de la el. beldiman, n. P. ii, 62/8. Solul nostru ... s-au ucis dinpreună cu toţi acii ce alcătuia solia, ar (1829), 1978. Trecu la Constantinopol dimpreună şi cu alţi nemulţumiţi. F. aaron, i. I, 66/10. Acesta a închis în temniţă pe văduva lui Şerban dimpreună cu fiiiul seu. arhiva r. ii, 285/16. Acest căntec ... Cu iubita dimpreună II cântăm ades. CONACHI, P. 141, cf. POLIZU. Aceste şese tonuri diferite dimpreună cu tonul cel dintâi se privesc ca unitate musicală şi se numesc tonuri diatonice. vorobchievici, A. M. 30. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dempreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape. EMINESCU, O. I, 154. împăratul... porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate, creangă, o. 53, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. Destul mi-aţi mâncat sufletul toată vara cu celălalt smintit dimpreună! rebreanu, R. I, 148. împărăteasa ... şi împăratul, dimpreună cu copiii lor mai trăiesc şi azi. ARGHEZI, C. J. 141. Şi cuvintele, şi şoaptele ... el şi le recunoştea, ... dimpreună cu făgăduinţele disperate ale patimei. vinea, l. ii, 188, cf. DL, DM. [Mihai Şuţu] a poruncit marilor boieri ... dimpreună cu epitropii Enache ... şi Nicolae [să ia măsuri pentru captarea apei]. G. barbu, a. v. 57. Asistând, dimpreună cu alţi revoluţionari moldoveni pribegi, ... Vasile Alecsandri lansează ... prima versiune din Hora Unirii. flacăra, 1975, nr. 48, 14, cf. dex. Cu fraţi, cu părinţi, Ajungă-l voie bună Cu toţi dimpreună, păsculescu, l. p. 49. Să trăiţi, nuni mari, Dimpreună cu nuna. FOLC. MOLD. I, 239. <> (Adjectival) Şi copiii şi părinţii ... Care slabi în despărţire şi lipsiţi de voie bună Sunt mai zdraveni şi mai veseli în traiul cel dimpreună. CONACHI, p. 286. (învechit, rar; în compuse) frăţie-dimpreună = fraternitate. Cf. mardarie, l. 247/1; grăire-dempreună = convorbire, id. ib. 246/20; lăcuire-dimpreună = conlocuire. id. ib. 248/22; viaţă-dempreună = convieţuire, id. ib. 282/8. - Şi: (învechit) dempreună, dâmpreună adv. - De1 + împreună. DIMPRIGIUR adv. v. dimprejur. DIMPROTÎVĂ adv., adj. invar., prep. v. dimpotrivă. 8126 DIN1 - 1060- DIN1 DIN1 prep. (Semnifică ideea de contact prin apartenenţă sau provenienţă din interior) I. (Exprimă contactul în domeniul spaţial) 1. (Exprimă provenienţa sau apartenenţa la un interior spaţial sau la un spaţiu delimitat şi conceput ca un interior) Vai de căsătoriul cela ce no-ş va deştepta fomeaia din casă sfanta domereca de noapte să miargă la besearecă (a. 1600). cuv. D. bătr. ii, 51/22. O pui [lumina] în sfeaşnic ca să lumineaze celor den casă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/14. La cei din temniţă să mergi. SLOV. 25v/10. Toţi cei din cetate au fost siliţi să să dea la vrăjmaşi. GOLESCU, P. 362/3. Toţi neguţetorii din corabie se apucară de scris. GORJAN, h. i, 122/20. Gândiam c-am iubit un înger din cer, sub chip femeesc; Dar n-a fost decăt femee din iad. conachi, p. 221. [Castelmare] e nepotul şi moştenitorul lui Podesta din acest oraş. EMINESCU, P. L. 96. Toate păserile din ograda boierească ... s-au luat după dânsul. CREANGĂ, P. 67. Prunăriile din această localitate licăreau în pripă ...şi se făceau nevăzute, macedonski, o. iii, 21. îl vor fi ascuns în biserica din acel sat. IORGA, c. i. i, 9. Vremea se trecea ...cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din mahalaua Oborului, camil PETRESCU, U. N. 7. Bătrânii i-au trimis să se judece la domnii din târg. camilar, n. i, 22. Cei din vila nouă coborâseră în sufragerie. DEMETRIUS, A. 46. Eu cătană am plecat ... Lăsând fetele din sat. folc. transilv. i, 262. (Apartenenţa reprezintă o anumită calificare sau specializare) Fata din casă se supăra după normele învăţate de la stăpânele la care servise, arghezi, s. xi, 85. + (Indică originea unei persoane dintr-o localitate, dintr-o ţară etc. anume indicate) Sasi den Ardeal s-au fost făcut rebeliţi (începutul sec. XVIII). MAG. ist. I, 91/25. Dragi fraţi, de unde set? Şi răspunseră: din Har an sântem. PO 96/22. încă au fost atunci mulţi megiiaşi buni ... den Colibaş, Coica (a. 1591). cuv. D. BĂTR. I, 58/1. Omul acela ... iaste den Ţara Frăncească. PRAV. 278. Acesta din Iconiia era născut. DOSOFTEI, v. S. septembrie 15v/4. Dece boierii pribegi din Ţara Muntenească au şi făcut ştire cestor din ţară. neculce, L. 165. De neamul său dzic să fie fost din ostrovul Critului. CANTEMIR, I. I. I, 13. Acest „Octoih” l-am cumpărat de la popa David din Berivoiu-Mic (a. 1763). IORGA, S. D. XIII, 51. Această prea cuvioasă maica noastră Anna fu născută din Ţarigrad. mineiul (1776), 180ri/9. Eu sânt din Ţara Turcească Creştin de leagea grecească. MONTAN, s. 6/4. Acum primii carte dă la cuscrul mieu, logofătul Belu, din Braşov. 1. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Era obiceiu ... la noroadele din Grecia ... să zidească biserici în cinstea împăraţilor. Căpăţineanu, M. R. 118/29. Se trăgea din Elin, feciorul lui Defealion din Asia. GORJAN, H. I, 46/5. Românii din Dacia veche ... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, M. V. 7. Nu totdeauna suntem din ţara ce ne-a văzut născând. EMINESCU, P. L. 65. Cu maica Evlampiea, desăgăriţa din Văratec, am avut şi ieu odată oleacă de clenci, creangă, p. 115. La urma urmei, nu făceau parte şi ele tot din Bucureşti? ARGHEZI, B. 6. Ei, săracii, crezuseră că dintr-o bătaie cu flăcăii din Roşcani rămăsese Zaharia aşa. sadoveanu, O. I, 570. Vă salut mineri din Valea Jiului. BOGZA, V. J. 13 .Pe Diţa o s-o mărite cu un băiat din Ologi, stancu, d. 13. Donaţii pentru victimele din Oceanul Indian. RL 2005, nr. 4 525. + (Indică provenienţa sau apartenenţa din punct de vedere administrativ, geografic, teritorial etc. la o localitate, la o ţară anume indicate) Răstignitu-se-au derepte noi, supt Pilat den Pont, chinuit şi îngrupat şi învise a treia zi. coresi în texte. rom. (xvi), 103. Noi pârcălabi den târgul Jiului ... scris-am aceast(ă) a noastră carte (a. 1626). GCRI, 73/35. [Sfânta Scriptură] s-au dat de s-au tipărit în sfânta Mitropolie den Bucureşti, biblia (1688), [prefaţă] 4/52. Drumurile din Franţa şi Italia sânt încărcate de zăpadă. CR (1830), 4312/9. Jupânul Hrăjilă Lucaci, judeţul den cetatea Braşovului. ODOBESCU, S. I, 360. Cu evlavie adâncă ne-nvârteau [vechii dascăli] al minţii scripet, Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet. eminescu, O. I, 140. Fusese chemat ...ca dascăl de matematică şi filozofie la Academia din Socola. id. P. L. 40. Curate ... zile ale copilăriei, ... aţi luat cu voi ... pe prea cucernicul preot, cu biserica lui cu tot... din mahalaua Cernăteştilor. macedonski, o. iii, 32. în Dominion Museum din Ottawa se află un stâlp totemic. CĂLINESCU, I. 11. Giulgiul din Torino ar putea fi mult mai vechi decât se crede. RL 2005, nr. 4 528. Cu săpun din Cisnădie, ... Aşaportu l-oi găta. jarnîk - bârseanu, d. 236. O (Indică provenienţa sau apartenenţa la un mediu natural) Fiare ... mai vătămătoare decât cele dân pustiu. PR. II/8. Tare fiind ca stânca din mare el nu bagă samă furia valurilor, buznea, f. 11/1. Lăcuitori ... din aer .../ CONACHI, P. 270. Nisipurile dese din pustiul african, alecsandri, p. iii, 13. Căci scris a fost ca viaţa ta De doru-i să nu-ncapă, Căci te-a cuprins asemenea Lianelor din apă. eminescu, O. I, 190. S-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat, şi cele zburătoare. CREANGĂ, P. 92. Aşa numea ea lighionile din pădure, ispirescu, l. 7. Albăstriţele din lanul de grâu. beniuc, v. 22. + (Indică situarea, localizarea pe o suprafaţă sau într-un spaţiu geografic concepute ca un interior ori printre elementele unui ansamblu natural ori format din fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu) Dându-i o bucată di loc de pămănt ... din hotarul târgului nostru de la Baia (a. 1709). IORGA, S. d. vii, 110. La judecătoria judeţului Argeş se vinde prin mezat o ogradă cu pruni din dealu Piteştilor. CR (1832), 88730. Graiul puterilor sale Umple de duh toată firea Tuturor din ceastă vale. SCAVINSCHI, o. 5/18. Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri. eminescu, O. IV, 432. O văd pe dânsa, pe viziteu şi pe sluga din capră, stând liniştiţi la locul lor. GANE, N. III, 55. Se duce de o toarnă [fiertura] în fântâna din grădina ursului. CREANGĂ, P. 214. Domnul din coridor dă discret biletul său. caragiale, o. i, 201. Se arătase ... seninul în casele din deal. N. rev. r. i, 65. Compania se hodinea într-un sat din munţii Neamţului. CAMILAR, N. I, 37. Boerii din staluri se ridicaseră în picioare ... aplaudând, demetrius, a. 209. Palatul din vecini De chiote ... răsună. ISAC, O. 35. Iubeam pădurea Şi mierlele şi vulturii din nori. labiş, P. 163. Toate erau acum folosite din plin pentru coborârile nebune pe pantele alunecoase din parcuri. RL 2005, nr. 4 525. Omul de hoţul din casă nu se poate feri. ROMÂNUL glumeţ, 35. (Urmat de determinări introduse prin „de 8127 DIN1 -1061- DIN1 (la)” sau „din” care precizează interiorul spaţial) Era unul de boliia, Lazar den Vitaniia, den oraş. CORESI, EV. 94. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus, el auzi ... notele dulci ale unui clavir, eminescu, p. l. 36. Din podgoriile de la dealuri ... era de unde sătura şi mai mari mulţimi. SADOVEANU, O. xm, 9. (Situarea sau localizarea sunt percepute cu ajutorul simţurilor) Ce spui, dragă sorioară? (zise hoţul din pădure). ALECSANDRI, P, I, 16. Motanul din castel mieună dintr-uncap. EMINESCU, P. L, 12. 2. (Exprimă deplasarea, îndepărtarea, descinderea etc. dintr-un interior spaţial, de pe o suprafaţă concepută ca un interior spaţial ori din interiorul unui ansamblu format din elemente sau fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu) E corabnicii ... se fugă din corabie. COD. vor.2 319. Mută-te den satul tău. psalt. 101. [Hristos] va veni den ceriu ca fulgerul. CORESI, EV. 75. Isus să deade în laturi din nărodul ce era pre acela loc. VARLAAM, C. 109. Să va goni den svăntă besearică. prav. 245. Fugi din muntele vostru ca o pasăre, psalt. (1651), 1675. Am rătăcit din calea ta. mineiul (1776), 153v721 .Alegând mai bine să se ducă din ţară decât să se radă. amfilohie, g. 52/3. Să supără craiul şi au poruncit să-l depărteaze din curte. BERTOLDO, 7/11. îndată se deade din cale în lături, petro viei, P. 299/25. Ieşind din coliba lor au vrut ca să meargă în leagănul cel răcoritor iu. BELDIMAN, A. 4/9. Caravane ce sosi ia din toate părţile horizontului. LEON ASACHI, B. 55/5. O piatră ce să prăvăleşte din vârful unui munte râpos. PLEŞOIANU, T. III, 40/9. Acest gheneral au purces din tabăra dinaintea Silistrip] ar (1829), 25719. S-au pogorât îndată din munte. DRĂGHICI, r. 166/10. Nu mai fu în stare a eşi din casă. hrisoverghi, a. 3/1. îl văzu cu cea mai mare bucurie că porneşte din curtea sa. CR (1839), 248722. Să nu să întoarcă din locul ei. meşt. moş. 79/20. Mieluşorul ... sburdă ... întrând şi eşind din turmă. CONACHI, P. 262. Armida iese din locul ce o ascunde, pâcleanu, i. ii, 78/10. Sar din aşternut. Ce să văd? NEGRUZZI, S. I, 62. Un mormânt se desvăleşte, O fantomă-ncoronată din el ese. alexandrescu, o. i, 71. Din cale-o întorcea. ALECSANDRI, o. 102. Ş-atunci vântul ridicat-a tot nisipul din pustiuri, eminescu, o. i, 45. Deodată sare mânios din bârlog. CREANGĂ, P. 53. Nu mă pot mişca din loc. CARAGIALE, o. vil, 203. Eşiră din bae. ISPIRESCU, L. 38. Când Trana se da jos din pom, o lua cu binişorul. MACEDONSKI, O. III, 6. Din vale se ivesc răsleţi flăcăi. COŞBUC, F. 127. Căruţe aleargă din toate părţile. C. PETRESCU, S. 45. Pleca din casă cum se lumina de ziuă. BRĂESCU, O. A. I, 184. într-o clipă, alarmate, Ies din şanţuri vrăbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. V-am văzut coborând din maşină, sebastian, t. 48. Ai zburat din gingaşa-nchisoare. voiCULESCU, poezii, ii, 259. A coborât grăbit din cerdac. SADOVEANU, O. xvn, 559. Sunt gabierii scoborâţi din catarge, istoviţi de oboseală. BART, S. M. 17. Când să ies din curte, m-am văzut împotmolit de ziduri mari de nea. CĂLINESCU, C. O. 13. O nouă revoluţie a voit să alunge pe albi din insulă, ralea, o. 29. Compania aceea ieşise de mult din sat. CAMILAR, N. I, 30. Iar a mutat scaunul din loc! DEMETRIUS, A. 57. întrebarea aceasta îl făcu pe Voicu să sară din pat. preda, d. 95. Se întorc din munţi oile. ISAC, O. 109. S-abate puţin din cale. doine, 8. Jos din trăsură să da. PĂSCULESCU, L. P. 272. Pleacă trenul din oraş, încărcat cu concentraşi. FOLC. TRANSILV. I, 264. + (Deplasarea priveşte detaşarea, desprinderea, separarea, expedierea, înstrăinarea etc. cuiva sau a ceva) Goli şi răniţi se scape din casa acea. COD. VOR.2 234. Şi rădică-me din groapa strastilor. psalt. 75. Jeluiea să se sature de fărâme ce cădea den masa bogatului. CORESI, ap. GCR I, 30/34. Scolă-se Isacu din patul său (cca 1600). cuv. D. bătr. ii, 192/8. Carele va fura den besearică vreun lucru tot să-l spăndzure. PRAV. 34. Cine va lua adastă carte dăn beserica, alegănd când va fi zminte, atuncia să o ea (a. 1674). IORGA, S. D. xiii, 138. Săgeţi ... scoase din tulbiţă. DOSOFTEI, PS. 26/6. Luatu-te-am den staulul oilor, biblia (1688), [prefaţă] 6/42. Lua câte doao, trii blide de bucate din masa lui şi pâine şi vin şi le trimite acelor oameni. NECULCE, L. 32. Câtă sămânţă ia din sămănătura cea de toamnă. AŞEZ. 24/18. Să facem meşteşug să-i scoatem din cetate, că-i vom bate, că nu ştiu rândul la război, alexandria (1794), 57/11. Cade din car şi de dureare mare se simte aproape de moarte. MAIOR, P. 44/18. Rădăcinile ceale de curând din pământ dezvălite supt aer volnic curând se uscă. ÎNV. POM. 133/10. Florile ... scoţându-le din locul lor le răsădea, beldiman, A. 74/9. Scot din dărâmături oameni striviţi şi morţi. CR (1829), 58728. Nu ne rămâne decât că să ne grăbim a scoate mac ar cele mai bune lucruri din corabie. DRĂGHICI, R. 229/10. O verigă numai ruptă din lanţul ce vă uneşte. CONACHI, P. 271. Când era mică a căzut din scrinciob şi de atunci e cam şchioapă, negruzzi, s. I, 59. îţi scriu aceste strofe din locuri depărtate. ALECSANDRI, O. 78. [Făt-Frumos] smulse iarbă, fân cu miros şi flori din grădină. EMINESCU, P. L. 9. Se trezea ... cu Dănilă ... cerând să-i împrumute carul ba să-şi aducă lemne din pădure. CREANGĂ, P. 38. Vândut-ai tot din casă. MILLE, V. p. 111. Scoase tremurând din traistă-i un cuţit. COŞBUC, F. 75. Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărăşind Someşul ...se desprinde un drum alb mai sus de Armadia. REBREANU, I. 9. Din buzunarele raglanului ... scoase pachetele, eftimiu, n. 54. Cheia ce mi-ai dat aseară Mi-a căzut din turn. MINULESCU, v. 14. Furam pepeni din grădinile sârbilor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 12. Pacheţelele cu prafuri ... le scoteam din lădiţa cu leacuri. VOICULESCU, L. 3. Adu buzduganul din părete, ticălosule! SADOVEANU, O. I, 24. Azi am cumpărat din hală o ştiucă. CĂLINESCU, C. O. 11. A evadat prin el din închisoare, ralea, O. 15. Scot cuţitul din curea, paraschivescu, C. ţ. 45. Acum când l-a scos la iveală din straturile de naftalină ... era ca şi nou. vinea, L. ii, 279. Gheorghe ... aduce un pled din casă. DEMETRIUS, A. 178. Luă din cui o pelerină. TUDORAN, p. 12. Voise să se culce, dar Stan îl luase din pat. preda, D. 185. Ce-a mai căzut din cer? ISANOS, ţ. L. 46. Scoteau din magazii albiile mari. BARBU, G. 367. Frumos să mă dăruiţi cu parale, din basmale. PĂSCULESCU, L. P. 40. S-aducă faină Din hambarul cel mare. FOLC. TRANSILV. I, 98. -O (Indică desprinderea, detaşarea etc. în raport cu o parte a corpului unei fiinţe) Va scăpa săcurea den mână. prav. 59. Cu tărie lui Hristos întărindu-vă ... sfârşit prin sabie aţi luat, dezlegându-vă din trup marilor mucenici. MINEIUL (1776), 90v77. Fierrul crud îi căzu din mână. BUDAI- 8127 DIN1 - 1062- DIN1 deleanu, Ţ. 139. Cu mare neplăceare lapădă cartea din mână. cult. C. 7/13. Au scăpat cuţitul din mână. DRĂGHICI, R. 13/7. Te răpii din chiar braţele mirelui tău. GORJAN, H. i, 9/34. Zise, apucănd măciuca de arme din măna lui Bogdan, negruzzi, S. i, 139. Să-ţi desprind din creştet vălul. EMINESCU, O. I, 75. Sfântul Neculai trebuie să ştie asta, zise Ivan scoţând iconiţa din sân şi sărutând-o. creangă, P. 307. Scoase din urechia lui o perie. ISPIRESCU, L. 25. Nu-ţi iei pălăria din cap? mille, v. p. 209. Birtaşul [avea] un catastif verde, pe care nu-l lăsa niciodată din mână. G. m. ZAMFIRESCU, M. d. i, 15. Eu mă smucesc din mâinile ei. DEMETRIUS, A. 184. N-apucă bine să intre pe poartă, că Gherghina îi şi ... luă legătura din mână. PREDA, D. 96. <0* (Indică desprinderea, detaşarea etc. unei părţi a corpului unei fiinţe) Nece uruia de voi păru din capu nu-i va cădea. COD. VOR.2 320. Un fir de păr nu se va clăti din capul înălţimei Tale. negruzzi, s. i, 141. Scoase inimile din câteşi-şepte caii. EMINESCU, P. L. 17. Când oi chiui ieu ... au să-ţi sară creerii din cap. creangă, P. 54. Ţine acest pufuleţ din aripioara mea. ISPIRESCU, L. 44. Ţiganul ... nu închide pleoapele peste ochii roşii, aproape ieşiţi din orbitele negre ca pământul, demetrius, a. 285. + (Indică deplasarea, străbaterea, separarea etc. dintr-o localitate, dintr-o ţară anume indicate) Am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia (a. 1521). IORGA, s. d. x, 283. Eşirea lu Israil din Eghypet. psalt. 242. Acest dascăl popa Dolzi de au venit din Ţara Rumânescă (a. 1641). bv I, 115. Viind el din Ţara Turcească (cca 1650 - 1675). GCR I, 192/15. Ei să pune împotriva hanului şi nu voie să iasă din Bugeag. neculce, L. 148. Elba iese din Boemie în partea despre Slezie. amfilohie, g. 99/13. I să dete poruncă să fugă din Milet. SLĂTINEANU, A. 107/7. Ieri a pornit din Genova, ducându-se la Piza. CR (1838), 422/4. în puţină vreme poate veni din Evropa. buznea, P. V. 160/11. Cum ieşiai din Var atic intrai în Agapiea şi cum ieşiai din Agapiea intrai în Var atic. CREANGĂ, P. 109. Aseară ţi-am scris din Dresda o cartă; nu ştiu dacă ai putut-o descifra, caragiale, O. vii, 395. Singura bucurie o au când soseşte ceva din Stambul. IORGA, c. i. i, 150. Sosise cu o oră mai înainte în Bucureşti venind din Iaşi. CĂLINESCU, E. O. I, 12. Venea din Franţa, demetrius, a. 233. La ieşirea din localitatea Pilu începea sâmbătă dimineaţă coada de tiruri, care se întindea pe câţiva kilometri, rl 2005, nr. 4 632. ^ (Deplasarea, străbaterea, separarea, desprinderea etc. dintr-un mediu natural conceput ca un interior spaţial) Şi deaca să boteză Isus numaicât eşi din apă. N. test. (1648), 5V/1. Scoate-mă den tină ca să nu mă afund. PSALT. (1651), 12678. Poţi veni în toate zilele să prinzi peşte din această baltă. GORJAN, H. I, 59/17. Delfini fără număr ... sărind din mare. ALECSANDRI, o. 76. Zea Venus ... a eşit din unde. ALECSANDRI, p. m, 4. Şi deodată se ridică din pământ un colţ sur. eminescu, p. L. 19. Văd iearba cum creşte din pământ. CREANGĂ, P. 243. Din întuneric s-au apropiat două siluete. SAHIA, N. 45. Bancuri uriaşe de nisipuri, aduse de fluviu, creşteau din mare ca nişte insule la suprafaţă. BART, E. 391. Din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau îndrăsneţ buruienile. CĂLINESCU, E. O. I, 9. Siluetele mohorâte ale clădirilor apar uriaşe din întuneric. bogza, v. j. 49. Un asfixiat cu gaze va fi scos imediat din mediul toxic. BELEA, P. A. 9. Bărbatul veni de-afară din zloată. ISANOS, Ţ. L. 26. Oamenii au scos cu nişte frânghii palatele din mare. sorescu, u. 20. Să iau din el [din pârâu] apă rece, Doar de doru-ţi mi-o trece. folc. mold. II, 310. <> (Indică traversarea printr-un mediu transparent, translucid; cu nuanţă instrumentală) Corpul ei cel fin Ce nobil transpare din giulgiul de in. eminescu, o. iv, 366. Frumoasa contesă ...se uită din fereastră pe uliţă. id. P. L. 75. Şi-n Olt se oglindeau, din geam, Trei rădăcini de busuioc. GOGA, poezii, 23. O (Indică eliminarea, curăţarea, absentarea etc. cuiva sau a ceva) Să nu aibă voe ... viia să o scoaţă den rădăcină. prav. 25. Păgânii să piae din sfânta lui ţară. dosoftei, ps. 34/19. Urăşte pe grădinarul care taie verdeţurile din rădăcină. GOLESCU, P. 48/23. Cea mai mare parte de copaci prin grădini şi alee stau zmulşi din rădăcinile lor. CR (1829), 145724. Copila râde şi-n cale-i zboară, Scuturând grâul din părul său. alecsandri, poezii, 46. După ipoteza sa, [flogistonul] se evapora din corpul arzător. MAIORESCU, L. 13. [Cavalerii] rupeau frunze din crengile atârnate, eminescu, p. l. 44. Am şi lipsit din ţară. C. PETRESCU, S. 164. Din buchetul frumos împrăştiat în jurul mesei lipseşte cea mai frumoasă floare, brăescu, v. 123. Nimeni nu s-a gândit să dea la o parte zăpada din faţa casei lui. CĂLINESCU, c. O. 13. Lipsise o zi din oraş. beniuc, m. c. i, 103. ^ (Indică evitarea, apărarea etc. în raport cu un fenomen natural) Tatăl scăpă din furtună, ajunse la limanul dorit. pleşoianu, T. I, 186/1. Algirul ...se poate apăra într-un chip foarte grozav din partea mării. CR (1830), 4676. Scapă-ne din foc, Să-ţi dea Dumnezeu noroc. PĂSCULESCU, L. P. 217. O- (în legătură cu construcţii care indică încetarea, întreruperea etc. unei acţiuni) Şi îndată stătu şi să opri soarele din calea sa. DOSOFTEI, V. S. septembrie 274. Nu mă opri din drumul ce doresc cu bucurie. RUSET, E. 19/23. Trista filomilă subt salcia umbroasă din zbor se vor opri. CR (1839), 3719. De ce oari armăsaru-i din drumu-i se opreşte? PELIMON, s. 35/7. Şi mai stă din băut şi iear începe a mornăi. creangă, P. 214, Să-i oprescă din fugă. ISPIRESCU, M. v. 30. O floare, un flutur m-opreşte din mers. IOSIF, V. 64. Iarna a înlănţuit în cătuşe de diamant şi a oprit din calea lor pribeagă râurile. HOGAŞ, DR. II, 188. Mâna lui Moromete se opri din tăiat. PREDA, DELIR. 16. O (învechit şi popular, indică distingerea dintre două elemente sau dintre elementele a două mulţimi) Alege un păstoriu oile din capre (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 456/25. Va aduna înaintea lui toate limbile ca un păstoriu ce-ş împarte oile din capre, varlaam, c. 21. în zioa a treia au despărţit uscatul din ape. GRECEANU, î. 15/17. Grâul acesta de toamnă să deosebeşte din acel umblătoriu. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 4/12. Măcar că ie aşa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. Nu-l poţi distinge din mulţime. + (Indică transformarea, prefacerea, rezultarea etc. unui element din altul) Fuiorul, carele se scoate din cânepa cea bărbătuşă, totdeauna e mai bun. CULT. C. 25/5. Pusei în socoteală că toţi oamenii oraşului aceluia erea împietriţi, adică transformaţi din oameni vii în pietri neînsufleţite. GORJAN, H. I, 149/14. Pelita din oacheşă se făcuse vânătă. EMINESCU, P. L. 20. 8127 DIN1 - 1063- DIN1 + (Indică revărsarea, deversarea dincolo de limitele unui interior spaţial) Râurile acelea ce ies din matca lor. PLEŞOIANU, T. II, 71/3. Mări umflate din albiile lor ese. CONACHI, P. 265. Să sară zama din oală, Să rămâie hârburile, Să le bată vânturile! FOLC. TRANSILV. I, 252. (Urmat sau precedat de determinări introduse prin prep. „de (la)” sau „din”, care precizează interiorul spaţial) Un om va răpi vreo muiare de cinste den tărg den Iaşi. PRAV. 184. Vine bărbăţelul meu Din sat, de la făgădău. jarnÎk - bârseanu, D. 462. Duce-m-oi de aici din sat. doine, 405. (în formule de repetiţie, indică succesiunea în spaţiu de la un loc la altul; cu nuanţă distributivă) Va îmbla den loc în loc şi den sat în sat. prav. 168. îl purta boierii pe uliţi, din giudeţ în giudeţ. NECULCE, l. 169. Să l[e] daţ den conac în conac noao cai dă olac (a. 1739). IORGA, S. D. v, 391. Au îmbiat în patria sa din loc în loc. şincai, C. 23/1. Caută cum din creangă în creangă zboară Tot soţul cu câte o soţioară. budai-deleanu, Ţ. 132. Se sperie prevălindu-se din prăpăstii în prăpăstii, marcovici, C. 13/20. Umbla din uşă în uşă cerând milostenie. CR (1839), 4742/17. Aleargă din stăncă-n stăncă. CONACHI, P. 86. Apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val. ALECSANDRI, O. 82. Cum se răzbun-un vifor zburând din nor în nor. EMINESCU, O. I, 17. Umblând din loc în loc m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. In toată vremea asta, conductorii şi şeful trenului aleargă din vagon în vagon şi cercetează aparatele semnalelor de alarmă. caragiale, O. I, 272. Sări din vârf în vârf ISPIRESCU, L. 25. Un stol de nagâţi rătăcea din baltă în baltă cu miorlăituri dureroase. SADOVEANU, O. II, 49. Umblă din casă în casă şi împarte fetiţelor şi băieţilor jucării. arghezi, S. vil, 265. Minele marine ... erau azvârlite din loc în loc la mal. BOGZA, v. J. 7. (în corelaţie cu „în(tru)”, „(până) la”, „pe” sau „spre”, raportează punctul final al unei deplasări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Atunce au venit şi Avgust craiul den Sacsonia la Liublin. neculce, l. 290. S-au pogorât din ceriuri pre pământ. IACOV, SYN. 41710. Să nu rătăcească din drum în locuri neumblate. prav. COND. (1780), 42. El era gata a fugi din patria sa la cei streini. CALENDARiu (1794), 38/3. Din Ţarigrad au ajuns cu prinţipul Ghiula în Ardeal, maior, I. B. 19/2. Călătoriiam din una în altă provinţie, leon asachi, B. 54/20. Trimită din ceriu noroc Intru acest strălucit loc. SCAVINSCHI, O. 4/20. S-a întors în Paris ... din călătoria sa ce a făcut în Englitera. CR (1833), 1092/37. Mă pogorâi din munte într-un câmp foarte întins, gorjan, H. I, 121/9. în acelaşi an au trecut cu o armie din Transilvania în Moldava, ist. m. 51/14. Din Hotin şi pân-la Mare Vin muscalii de-a călare. EMINESCU, O. I, 182. Trecu din Moldova la munteni. IORGA, C. 1.1, 97. Din curte intrai în tindă. REBREANU, I. 64. Venise iarna - mânată de crivăţ din stepele ruseşti spre ţărmurile Mării Negre, bart, e. 390. [Păianjenul] îşi face o scară de două fire, pe care o trage din centru spre un ghem de frunze. CĂLINESCU, C. O. 19. Adineauri, când să iasă din casă în grădină, a fost oprit în prag de soarele subţire de argint ţesut de un păianjen, vine A, L. I, 5. Din arin Sare pă spin. FOLC. TRANSILV. I, 308. (Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) Nu scăpasă din auzul său cântarea frăţine-său. beldiman, A. 13/9. Vei vedea lăcaşul scârbei într-o vale tufoasă şi dosit din ochii oamenilor, buznea, F. 17/24. Glasul ei se-ntinde, creşte, repetă din stăncă-n stâncă. alexandrescu, o. I, 71. Tunetul se poartă vuind din loc în loc. ALECSANDRI, p. I, 193. Pe toată reţeaua de căi ferate ... din depou în depou, din locomotivă în locomotivă nu se aude decât acelaşi strigăt: cărbuni! BOGZA, v. J. 21. 3. (Exprimă delimitarea unei părţi provenind dintr-un sau aparţinând unui întreg, unui ansamblu etc. conceput ca un interior) Acolo îşi ţinea o parte din turma sa. DRĂGHICI, R. 160/26. Lucra cu dânsa o parte mică din acest pământ. BUZNEA, P. V. 8/14. Părea o bucată din ruina unei cetăţui. EMINESCU, P. L. 40. Şedea într-o chiliuţă din casele unui boieriu mare. id. ib. 44. A ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 122. Am găsit fereastra din odăiţă deschisă şi am intrat. caragiale, O. vi, 240. Expoziţia ocupă o sală largă din frumosul Hotel Minerva. IORGA, în plrii, 16. Ţinuse ... să nu piardă niciun ungher din fâşia pământului îngust. C. petrescu, S. 5. Frunză de pom dân pădure. ALR I 1 908/59. Frunză verde din zăvoi M-o peţit ... doi. folc. TRANSILV. I, 284. <> (în legătură cu construcţii care delimitează un anumit grad de extindere spaţială al unei acţiuni) [Au vândut] a triia parte de sat co tot venitol şi den ţarină şi den cămpo şi den pădure şi den apă şi den tot locol tot a triia (a. 1609). GCR I, 43/23. A triia parte den casăle Iorgăi postelnicul, den loc şi den casă de piatră (a. 1683). bul. COM. IST. IV, 36. Sânt neguţitori din toate părţile Evropii. amfilohie, g. f. 40/10. Aburea un vântişor dulce din toate părţile. DRĂGHICI, R. 80/22. încep a se descheia corăbiile din toate cuiele. GORJAN, H. I, 131/23. Galeria ocupă o mare parte din rândul întâiu. CONV. LIT. I, 9. Din tuspatru părţi a lumei se ridică ... nouri negri. ALECSANDRI, P. iii, 8. Această împreunare se observă şi la urmaşii lui din toate ţările, maiorescu, L. 8. Căci din patru părţi a lumii împăraţi şi-mpărătese Au venit. EMINESCU, O. I, 85. Să-i deie fata şi jumătate din împărăţie. creangă, p. 228. Din toate părţile codrul înghite zările. IORGA, c. 1.1, 24. Din amândouă părţile, Se-ncep ostilităţile, topîrceanu, O. A. I, 195. Cam pe la sfârşit, când se goliseră cea mai mare parte din mese, veneau să dejuneze preşedintele Camerii cu fata lui. CAMIL petrescu, P. 47. Visam haite de lupi repezindu-se la mine din toate colţurile pădurii. COCEA, S. I, 3. Soarele, de care în viaţa lor nu prea aveau parte, îi înconjura [pe mineri] din toate părţile, bogza, v. j. 15. Feşile ...se acoperă cam o treime din lăţime, belea, p. a: 25. Din trei locuri am perdut Tot bunul ce l-am avut. reteganul, tr. 28. + (Delimitarea unei localizări, a unei situări etc. priveşte o anumită porţiune iniţială, centrală sau finală a unui spaţiu conceput ca un interior ori a unui ansamblu de elemente ori de fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu) Să iai aminte bine la drumul din mijloc ce te va duce, printr-un dulce suiş. BUZNEA, F. 18/11. Casa din capătul uliţei era galbenă. eminescu, P. L. 49. Harap-Alb iese atunci din mijlocul celorlalţi şi iar se înfaţişază înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 262. O sorbit cupa până la picătura din fund. CARAGIALE, O. II, 271. Ne-am îndreptat înspre clădirea din mijloc. MILLE, V. P. 167. Am rămas 8127 DIN1 - 1064- DIN1 frământând, pe faţa albă a mesei, boabe din miezul de pâine. C. petrescu, S. 168. Bătrânul ... păşi până la un jilţ din colţul odăii şi se aşeză în el sadoveanu, O. I, 17. Un mare bancher din centru lucrează printr-un bancher aş de periferie. vinea, l. ii, 217. Profesorul e acum cu ochii pe masa din mijloc, demetrius, a. 32. De-atunci insula s-a încins c-un inel de coral ... Stă singură. Munţii din mijloc sclipesc, isanos, Ţ. L. 76. (Delimitarea priveşte punctul iniţial al unei demarcaţii) Le-au dat voie [tătarilor] să prăde ţara din Şiret încolo spre munte, neculce, l. 287. Aceste trei crăii să încep din Marea Baltică, amfilohie, g. 69/3. Din şosea şi de la marginea satului începea coasta lină cu sute de parcele, rebreanu, i. 51. *0 (Delimitarea unei localizări, a unei situări etc. priveşte o parte a corpului omenesc) îl iubeau mai mult decât ochii din cap. DRĂGHICI, R. 3/14. Na inelu ăsta şi îl pune în mâna stângă în degetul cel din mijloc, gorjan, h. I, 47/14. Nu ştiu cine mă opreşte să nu-ţi sfârăm măselele din gură cu buzduganul acesta. NEGRUZZI, s. I, 139. Fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap. CREANGĂ, P. 96. Expresul pieri în întunericul nopţii ducând cu dânsul parcă o parte din mine. brătescu-voineşti, p. 18. Gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzişurile creierului, rebreanu, p. S. 28. Se întoarce la maşinile sale, pe care înţelege să le îngrijească ca pe ochii din cap. flacăra, 1975, nr. 40, 7. Dar acum ma doare rău Inima dzin pieptu mieu. FOLC. OLT. - MUNT. i, 23. (In construcţii corelative) Era cuprins de o boală rea din cap pănă la picioare, mineiul (1776), 160r2/23. Amăndoi călări pe armăsari turceşti şi înarmaţi din cap pănă în picioare, negruzzi, s. i, 138. ♦ (Indică delimitarea cu sens partitiv a unei părţi neprecizate şi subînţelese dintr-un întreg de natură concretă sau dintr-un ansamblu de elemente concrete identice) Fură aduse în corfe mici din toate poamele, maior, t. 11/19. Le dai din orice mâncare ai. GOLESCU, P. 165/22. Să te îngrijeşti a-ţi alege la disfacat din păpuşoii acii de frunte, manolache drăghici, î. 8/12. Arde la căldări, în loc de cărbuni, din grâul ce transporta în hambarele vaporului, bart, e. 324. Ia te scoală că-ţi vin din colindători, bibicescu, p. p. 233. -0- (Delimitarea priveşte o parte din ceva) Ţinrea-va Domnul toate oasele lor şi nece urna den iale nu se vor zdrobi, psalt. HUR.2 115. Nimică din fărâmăturile ceale mici să nu cadă. IACOV. syn. 26r/5. Din fânul ce s-au făcut ...cu cfltănţii s-au dat în trebuinţa oştirilor împărăteşti puţuri 159 338 (a. 1809). DOC. EC. 75. Nimic din lume nu îi lipsea un minut, gorjan, h. i, 4/2. Una numai din planete ...ar rumpe armonie, Despărţindu-se de alta ce îi era de soţie. CONACHI, P. 271. într-unul din cele patru unghiuri [ale camerei] era o vatră, filimon, O. I, 102. Cei mai mulţi din ei [români] o pierit, alecsandri, t. ii, 14. Cine ştie dacă nu vede fiecare din oameni toate celea intr-altfel, eminescu, p. l. 24. Dragul tatei, ... alege-ţi un cal din herghelie, creangă, p. 185. îi spunea că a dovedit într-unul din ulmii de dincolo de pârleazul prunăriei un pui de mierlă. MACEDONSKI, O. III, 6. A murit de bătrâneţă şi l-au îngropat într-una din mănăstirile ce clădise. IORGA, C. 1.1, 5. Sunt unul din cei şapte contra Thebei. VOICULESCU, POEZII, II, 124. Stăteam la o fereastră zoioasă, într-una din odăile reci ale hanului negru, sadoveanu, O. I, 112. Ion Trestie o învăţase pe dinafară, ca una din acele reclame imense. ARGHEZI, S. XI, 85. Unii din ei citesc, ralea, O. 26. Mulţi viteji de demult S-au furişat acolo, ... Să-i reteze măcar unul din capete, isanos, v. 142. <> (Delimitarea cu sens partitiv se face pe baza unei caracteristici de ordin fizic) Londra ... este una din cele mai mari şi mai frumoasă cetăţi, amfilohie, g. 76/12. Poruncii văcarului meu să-mi aducă o vacă din cele mai grase. GORJAN, H. I, 31/32. + (Delimitează prin comparaţie de superioritate un exemplar dintr-un ansamblu de elemente similare) Rubinu ... este cel mai căutat din toate pietri celi scumpe. AMFILOHIE, G. F. 214715. Trimisă ... toate câte tribuia ... în aceste corturi ... adăpostite pântre pomii cei mai frumoşi şi mai frumos mirositori din lume. GORJAN, H. I, 3/5. Cele mai frumoase pasări din climele noastre se afla adunate în această păsărărie. CR (1839), 113736. Aceeaşi pălărie cu margini largi pe părul ei blond şi picioruşele cele mai mici din lume în botine bărbăteşti, eminescu, p. l. 64. In grajdurile împărăteşti ... erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia. ISPIRESCU, L. 3. I-a luat anume ... de la cel mai de seamă marchitan din Bucureşti. MACEDONSKI, O. III, 10. Străluceau ca perechea cea mai frumoasă din bal. eftimiu, n. 62. Dacă nu e uniformistă, populaţia capitalei este, în schimb, dintre cele mai luxoase din Europa, arghezi, b. 54. Lor le-ar trebui ginere bogat Să aibe casa cea mai frumoasă din sat. vintilă, O. 41. (Indică extinderea unei acţiuni pe bază de procent) Au fost executate arături pe 73 la sută din suprafeţe, scânteia, 1975, nr. 10 342. + (Indică restrângerea sub aspect numeric) In spate erau înghesuiţi trei inşi din cei cinci, care alcătuiau „banda noastră”, camil petrescu, p. 117. Din patru produse, trei sunt stupefiante. RALEA, O. 65. Din 10 autobuze ..., dacă circulă 6-7. scânteia, 1975, nr. 10 329. + (Popular, indică restrângerea unei acţiuni la o anumită modalitate de efectuare a ei) Acum să ne întrecem din fugă. creangă, o. 32. (In corelaţie cu „către”, „(până) în” sau „până la”, raportează limita finală la cea iniţială pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Den marginrile pământului cătră tinre chemaiu. PSALT. HUR. 5072. Den Ierusalim până în Vithaniia sunt cincisprăzeace pistreale. CORESI, EV. 97. Era ţara pustie din Iaşi în sus. NECULCE, L. 94. Vă mulţumesc pentru carte. Am citit-o din scoarţă-n scoarţă, arghezi, S. xi, 102. Spaţiile erau din nou uscate, goale, din Apus, până-n Soare-răsare. ISANOS, Ţ. L. 10. Lung din cer până-n pământ. JARNÎK -bârseanu, D. 512. (Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) N-aud eu din toate părţile aceleaşi suspine. eminescu, p. l. 86. Se privi în oglindă din faţă, din profil, din trei sferturi, c. petrescu, c. v. 167. Cum nu! Strigară toţi din toate părţile; să ne plimbăm cu sania! SADOVEANU, O. I, 122. Paşii răsunau pe parchet, umplând încăperea de un zgomot care venea din toate părţile, vinea, L. II, 306. 4. (Indică locul ori spaţiul conceput ca un interior sau grupul de fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu, din direcţia cărora se propagă un sunet, un factor natural ori se orientează o mişcare de observare a ceva sau a cuiva) Domnulu den ceriu previ pre feciorii 8127 - 1065 - DIN1 oamelor a vedea doară iaste einre se înţeleagă sau se eeaie Dumnedzău. psalt. hur.2 96. Domnul din ceriuplecă-se spre fiifi]oamerilor. psalt. 19. Tună den ceriu Domnul CORESI, PS. 37/10. Ţipetele ce să aud den casă nu vor putea arăta vrăjmăşiia bărbatului. PRAV. 157. De la Sfântul Scaun din ceriu caută Domnul. dosoftei, PS. 36/7. Striga den cetate (a. 1773). GCR II, 92/12. Uită-te din ceriu, stăpâne! DRĂGHICI, R. 61/26. Nu care cumva te-a văzut cineva din curte? PR. dram. 125. Armonia sferilor colindătoare S-ar fi auzit din ceriuri. CONACffl, P. 268. Sgomot lung înăduşit ce venia din Resărit. alecsandri, p. ii, 11. Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure. eminescu, O. I, 121. Avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului. CREANGĂ, P. 97. Sgomotul din galerie nu înceta însă. CARAGIALE, O. I, 13. Paraschiva, din cuhnia în care priveghea bătutul putineilor, îl zărea cu coada ochilor, macedonski, o. iii, 5. Din zarea culmii, Şir de dealuri eu privesc. COŞBUC, F. 124. Era o seară tristă cum sunt atâtea sări ... Şi-o stea jacea semnale din vârful unui far. anghel — IOSIF, C. M. ii, 39. Eu, zgribulit, din pat Ascult viforniţa turbată. IOSIF, v. 37. Nicuşor ...se uită şi el din grădina prefecturii pe crăpăturile ulucilor, brătescu-voineşti, p. 25. Vorbi cineva din grămadă. AGÎRBICEANU, S. 552. Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi şi nătânge de copii, rebreanu, p. S. 227. Văzură din piscul unui deal turnurile ascuţite ale unei biserici. vissarion, B. 281. între viforul care venea din munte cu biciuiri de ploaie şi între răcnetele acelea şi acel scheunat era o legătură. SADOVEANU, O. ix, 148. Un vânt umed sufla din largul mării, bart, e. 329. Din închisoarea de unde te privesc ... îmi dau seama, oraşul meu, ... că tu n-ai avut ce face cu mine. arghezi, b. 15. Din mulţime răsună ca un ecou puternic, beniuc, M. C. I, 12. Căpitanul Jimborean ... îl privea din pragul casei. CAMILAR, N. i, 30. Din colţul lui ... iscodeşte cu ochii la toate mesele, demetrius, a. 31. Vreme frumoasă, cu soare, dar cam rece, cu vânt tărişor din prova şi cu valuri care fac vasul să tangheze. tudoran, o. 93. Un zurgălău ... Se auzea de undeva, din vale. labiş, p. 27. Cântă puiul cucului Din vârvuţul nucului. FOLC. transilv. i, 57. (Direcţia de orientare priveşte mişcarea unui astru) Soarele răsărind, părea că din mare face să iasă scânteiosul său focu. maior, t. 58/3. Soarele ieşind din răsărit privea la ei cu drag. eminescu, p. l. 9. Iese luna din brădet. COŞBUC, B. 7. A doua zi vedeam răsărind alt soare din pădure. VLASIU, A. P. 9. Soarele se ridicase din ceaţă şi ziua părea a se vesti frumoasă. SADOVEANU, O. IX, 415. în fiecare dimineaţă, la ora cinci, priveam soarele răsărind din mare. bogza, v. j. 9. 5. (Indică locul sau spaţiul conceput ca un interior ori obiectul de unde se suspendă, se apucă sau unde se sprijină, se agaţă ceva) Măna lui se rezămă pe junghiul din cingătoarea sa. negruzzi, S. I, 146. Privind păin-jenişul din tavan ..., Ascultam pe craiul Ramses. EMINESCU, O. I, 140. Luna ... părea ca o cetate sfântă şi argintie, spânzurată din cer. id. P. L. 20. De mâncare? O ceapă, un usturoi, o bucată de mămăligă rece, din poliţă, creangă, P. 6. Stăi prietene, zise ist cu boii, cari se tot zmunceau din funie. id. ib. 40. Să uita ... la iataganele din perete. N. REV. R. I, 40. Ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! sadoveanu, O. XV, 80. Electrofoane de tot felul ...: difuzorul din perete. M 1975, nr. 1, 1. (Cu nuanţă instrumentală) Copilul cel din faşă, vai! de groază tremura. PELIMON, s. 18/2. II opresc, îl întorc, îi dau câteva lovituri, strângându-l din zăbală [calul], caragiale, o. I, 144. <> (Locul de susţinere, de prindere etc. priveşte o parte a corpului unei fiinţe) Sugarii din braţe-ţi cântă cu credinţă. dosoftei, PS. 2777. Pieatra cea mare din capul cerbului strălucea, de se părea că Harap-Alb soarele cu iei ducea, creangă, p. 228. Hop săraca ... Ţucu-i ochii ş-o sprânceană şi cercelul din urechie. jarnîk - bârseanu, d. 401. + (Indică instrumentul sau mijlocul concret care serveşte la efectuarea unei acţiuni, la emiterea unui sunet, la producerea unui zgomot etc.) Moscalii au început a bate Orul den puşci şi din cambarale. NECULCE, L. 342. Untdelemn, turnat fiind den corn (cca 1700-1725). GCR li, 20/32. Să pedepsesc tâlharii... mai pre urmă şi cu luare de viiaţă, care să face cu sabiia, cu săgetatul din puşcă şi cu ştreangul. OBRADOVICI, D. 11/18. Ca să-i loviască din tunuri, turcii nicidecum nu vor. beldiman, E. 57/10. Mentor ştie să cânte cu atâta desăvârşire din liră. pleşoianu, T. ii, 62/28. Au poroncit să sloboadă şi ei din tunuri. DRĂGHICI, R. 20/4. Nimic din suliţi n-am putut să săvârşim, pann, e. ii, 112/1. începură a zice din surle. NEGRUZZI, S. I, 151. Cu patru drugi de lemn ciopliţi din topor, cu o spată şi o suvelniţă ... îşi întocmeau un război, ghica, c. e. ii, 577. Şi peste toate aceste daruri fireşti, cântă ... din tambură. FILIMON, O. I, 117. 'în urmă-i se desfăşoară toată lâna din fuior, alecsandri, p. i, 11. [Acoperişul] sta rezimat pe stâlpi ciopliţi din bardă. ODOBESCU, S. I, 127. Orologiul... sună de 12 ori din limba sa de metal eminescu, P. L. 29. Viteazul ocoli pădurea întreagă bătând din daierea. ISPIRESCU, U. 44. Zbârnâie toţi, din dible sparte, vlahuţă, S. A. I, 22. Melodia curgea lină din arcuşu-i iscusit, mille, v. p. 54. Şi cumplit din bucium sună Ştefan-Vodă. COŞBUC, P. II, 113. Ştii să cânţi din ea [din trişcă]? N. rev. r. i, 39. Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, v. 71. Pavel trase adânc din ţigară şi slobozi pe nări două şuviţe lungi de fum. AGÎRBICEANU, S. 189. Cânta din frunză, iar ceilalţi chiuiau şi tropăiau. REBREANU, I. 80. Duduia Ninon a izbit din pantoful mic. C. petrescu, S. 95. Marin ... fumează din lulea, camil petrescu, t. ii, 17. Coana Elencu mai ţinea şi azi în gazdă câte un tânăr sărac ... care făcea poezii şi cânta din chitară, brăescu, a. 28. Băgaţi de samă cât tăiaţi din topor şi cum puneţi pe urmă fierăstrăul, - ca să nu cadă cumva bradul peste o chilie, sadoveanu, O. ix, 193. Se comunicau discret direcţiei liceului observaţiile de psihologie, influenţând ... notele din cataloage, arghezi, s. xi, 88. Se aude ... un cântec jalnic, ... din trâmbiţe, din goarne vechi obosite. DEMETRIUS, A. 43. Mineritul nu-i fabrică să-ntorci din manivelă. DAVIDOGLU, M. 42. Eu vin chiar acuma, Din pistoale slobozind. PĂSCULESCU, L. P. 282. Dar şi eu m-oi face Un mic ciobănaş, Din fluer doinaş. BALADE, III, 154. Când o întrat ursu, o prins oamenii a-l alunga d’in scaune, din Iqmne. O. BÎRLEA, A. P. I, 116. (Instrumentul folosit priveşte o parte a corpului unei fiinţe) Ar fi zis cineva că este o statue de marmură eşită din mănele lui Canova. NEGRUZZI, S. I, 50. Că-i iese 8127 DIN1 - 1066- DIN1 lucru din mână De parcă-i de la maşină, folc. TRANSILV. ii, 94. (Cu nuanţă cauzală) Perit-au in cest război ... Bucium stolnicul den tun lovit. M. COSTIN, O. 155. <> (învechit şi regional, indică mediul sau factorul natural care serveşte la efectuarea unei acţiuni) I-au venit poftă să meargă la ţermurile măr ei ... să se răcorească din vântul ce aburea dispre răsărit preste mare. DRĂGHICI, R. 88/21. Le dă din apă rece pentru limpezit, alr SN iv h 1 226/812. <> (Indică partea corpului unei fiinţe cu ajutorul căreia se efectuează o mişcare, se emite un sunet, se transmite o comunicare etc.) Ascultă rugăciunea mea care nu-i den buze înşelătoare. PSALT. (1651), 22717. Să scăpăta din picioare. dosoftei, v. s. martie 41r/18. Auzând aceasta, eu smeritul domn, den gura Domnului mieu ... aceasta am făcut, biblia (1688), [prefaţă] 4/36. împăratul era om mare ... şi can arunca câteodată din cap fluturând. NECULCE, L. 227. Au chemat paşa pe capichehaea ... şi l-au învaţat din gură să scrie la Nicolai-Vodă. axinte uricariul, LET. ii, 157/22. Gemând şi oftând din adâncul inimii, beldiman, a. 27/4. înotând din mâni şi din picioare, ajunsei corabia. GORJAN, H. I, 121/16. Te visaiu mişcând din buze O prea drăgălaşe muze! BĂRAC, A. E. 3r/2. Le privesc strămbăndu-se şi strângând din umeri, negruzzi, s. i, 37. [Cocoana Duduca] cântă din gură. filimon, o. I, 117. Cloanţa toarce Din măsele clănţănind Şi din degite plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6. Şi fiicele Carpaţilor Gingaşele căpriţe, Când cad în prada lupilor Se apăr din corniţe, bolintineanu, o. 128. Mergea ţanţoş dând din mână şi din gură vorbind tare. contemporanul, i, 234. Junele astfel din pieptu-i oftează. EMINESCU, O. I, 4. Zise Moş Nichifor, încreţind din sprâncene şi oţerându-se. CREANGĂ, P. 125. Bubico, dând din coadă, se apropie, caragiale, o. ii, 98. [Iepele] asvărlea din copite de svânta unde lovea. ISPIRESCU, L. 28. Tăcea din gură ... dar vorbia cu cei doi ochi. N. REV. R. I, 28. Intră şi baba Catinca, uscată şi adusă din şele, dar voinică încă. SĂM. II, 264. E bine să dai din mână (de pomană), muscel, 22. Pasărea ... scotea sunete atât de puternice şi de măiestre, din guşuliţa ei. brătescu-voineşti, p. 24. Se îmbulzeau ... croindu-şi un loc din coate. C. petrescu, a. R. 7. Lucrătorii scrâşneau din dinţi. EFTIMIU, n. 76. M-am pomenit că tremur din toţi nervii. I. BOTEZ, b. i, 164. Făcu un semn din cap furierul, brăescu, v. 8. Oaste de zimbri stând azi la hotare Puhoiul de haite îl zvârle din coarne. VOICULESCU, poezii, i, 53. Prinse în mâna-i mare cu ghiare păhărelul de rachiu ... îl gustă din vârful limbii, sadoveanu, O. IX, 27. Pe-al treilea l-a răsucit şi i-a scrântit braţul din cot. arghezi, S. XI, 28. Plodul de soi rău urlă, dă ciudos din picioare. CĂLINESCU, C. O. 105. Scosese ... mătăniile roşii ... şi, înşiruindu-le, dădea din cap aprobând pe Hagi Curţi. camil PETRESCU, O. II, 94. Cântecele voastre triste sau revoluţionare, cântate din piepturi uscate, bogza, v. j. 15. Strâmba din gură. BENIUC, M. c. I, 231. Dintr-un sertăraş al divanului scoase un carnet de piele verde cu muchiile aurite, pe care-l răsfoi din deget, vinea, l. ii, 245. Taci din gură, îl întrerupse secretarul tăios. PREDA, D. 184. Alţii clătinau din cap Parcă a nedumerire, labiş, p. 45. Balaurul s-a oprit şi el, la un pas. De ce-o fi strâmbând din nas? SORESCU, U. 38. A dat sceptic din cap. flacăra, 1975, nr. 40, 8. Pintea la soţi se-ntorcea Şi din gură le grăia. RETEGANUL, TR. 46. Din picior mi-l legăna [pe copil], şez. iii, 64. Voinic din cap scutura, alexici, L. P. 38. Şi din gură a întrebat-o. păsculescu, l. p. 146. C-aşa merge din călchie Ca creionul pe hârtie. FOLC. TRANSILV. I, 36. (în corelaţie cu „până în”, raportează limita finală a unei acţiuni la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Mereu mă iau la fiori Din tălpi până-n susuori. jarnîk - bârseanu, D. 91. + (Indică motivaţia de ordin fizic sau natural care generează, provoacă o acţiune, o stare etc. ori obstacolul care împiedică realizarea acestora) Pricina morţii nu-i i den rană. prav. 128. Rodurile ce să fac să pricinuiesc din vărsarea apei Nilului. amfilohie, G. 137/20. Multe mii de oameni din vărsat rămân orbi. frăţilă, S. î. 10/21. Ş-au sângerat picioarele din ghimpi şi au început a o durea. GOLESCU, P. 151/15. Din spălări şi băi reci se nasc tot felul de boale. descr. aşez. XIX/l. Din cauza asimetriei camerei, biroul e uşor mascat. CAMIL PETRESCU, T. iii, 10. Vrusei să mă apropii de vitrină, dar nu putui din cauza poleiului. CĂLINESCU, C. O. 13. Judeţul Tulcea a fost blocat complet din cauza viscolului. RL 2005, nr. 4 530. Curtea ... abia se zărea din mărăcini, sbiera, p. 138. Nu mi-i vedea din fum. doine, 197. + (Indică alimentul, produsul etc. consumat sau condimentul ori ingredientul folosit; cu valoare partitivă) Puişorii să hrănesc ... din albuşul oului, amfilohie, g. f. 296710. Din mierea fagurilor celor rătezaţi să se hrănească albinele ceale slabe, molnar, e. s. 103/5. Eu să am voie să mă hrănesc din roada pământului, bertoldo, 6/3. Din măduva lemnului se nutreaşte şi sămânţa, până când se coace. ÎNV. pom. 23/25. Fluturele ...se hrăneşte din frunzele unor tufe. POTECA, G. 114/6. Fiindu-i încă şi foarte săte şi neputând be din apa ce ave acolo, drăghici, r. 138/15. începură a mânca din mezelicuri. gorjan, h. i, 91/1. Nu e meşteşug a găti mâncare, ci a o potrivi din sare. pann, p. v. i, 21/22. Pe la mese se găseau ... oameni ..., trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua şi berea ce li sta dinainte, eminescu, p. l. 28. Şezi colea şi să ospătezi oleacă, din ceea ce ne-a dat Dumnezeu. creangă, p. 32. Cafelele turceşti potrivite din zahar. caragiale, N. 108. Muma Smeului roase din copaci. ISPIRESCU, L. 25. Boieri şi boiernaşi mănâncă şi beau ... din mâncări anume gătite pentru dânşii. IORGA, c. I. I, 157. Lucrul cel mai greu era ... să-l nimereşti bine din sare [caşcavalul], moroianu, S. 8. Sănătatea înainte de toate! aprobă el cu întârziere, sorbind din fiertura subţire şi călie. vinea, L. II, 309. Mi-a mâncat din slănină, doine, 298. Din toţi pomii să mănânci. PĂSCULESCU, L. P. 11. Este meşteşugu a potrivi [mâncarea] din sare. românul glumeţ, 18. + (Indică recipientul sau instrumentul folosit la efectuarea unei acţiuni) Bea din vasele ceale ... luate, maior, p. 101/30. îmi zâmbi sorbind infusia copăcelului de China din ceaşca de vermeil. NEGRUZZI, s. I, 49. Moş Nichifor a tras o duşcă de rachiu din plosca lui cea de Braşov. CREANGĂ, P. 117. L-a rugat să bea din cana lor. COŞBUC, F. 156. Soarbe, cu mâna tremurătoare, borşul din lingura veche de tisă roşie. HOGAŞ, DR. II, 116. O înghiţitură din sticla cu spirt. C. PETRESCU, S. 199. Vin 8127 DIN1 - 1067- DIN1 la noi... Să-ţi dau apă din pahar. folc. transilv. i, 50. <> (Instrumentul folosit priveşte o parte a corpului unei fiinţe) De leneş ce iera, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. Mâncau stânjenarii coleaşă de lemn din pumnii făcuţi căuş. vintilă, o. 26. <> (Indică obiectul, recipientul etc. care servesc la cuprinderea, depozitarea a ceva) Maria intra deodată în salonul încălzit şi luminat numai de razele roşii ale jaraticului din cămin, eminescu, P. L. 64. S-a isprăvit faina din coş. AGÎRBICEANU, S. 626. Cifrele ... întreceau rezervele din hambarele clucerului. C. petrescu, a. r. 112. Oamenii se depărtau câte unul, privind cu silă în apa verzuie din gamele. CAMILAR, n. i, 40. Privirile lacome nu slăbeau zeama din talere, barbu, G. 8. (Indică mediul natural circumscris de un spaţiu conceput ca un interior) Aerul stricat sau închis din casă se curăţă şi se primeneşte, bujorean, b. l. 28. Lui Felix i se păru că aerul din casă îşi schimba în mod ciudat coloarea. CĂLINESCU, E. O. I, 32. + (Indică materia din care este constituit, fabricat, construit etc. un obiect, o fiinţă sau o parte a acestora; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) Eu încă-s om pemintean din sânge şi din carne, dosoftei, v. S. septembrie 11719. Prescurile să fie din faină de grâu curată, iacov. SYN. 2715. Mai toate [animalele] de cătră frig sunt îmbrecate cu vesminte din singur trupul lor. IORGOVICI, O. 1/17. Mie îmi face taică-mieu ţundră şi cioareci din pănură mai groasă, fulea, b. 44/5. Inima iaste un vas gol din mai mulţi muşculi întocmit. CARCALECHI, C. 67/9. Din seminţă [de cânepă] se face oleiul. CULT. C. 4/3. Beutură din orz ne da, care varvarii o numesc camu. T. aaron, S. A. 28/13. Făcu un inel din multe mestecături de metaluri, pe care le topisă şi le afumasă cu multe feluri de buruieni de leac. GORJAN, H. I, 47/1. Pânea să plămădeşte din grâul acesta, manolache drăghici, i. 4/24. Au poruncit de li s-au cioplit tipurile din marmure (a. 1853). GCR ii, 205/10. Zidiţi din dărmăture gigantici piramide, eminescu, O. I, 60. Din văzduh nu a făcut copilul. MILLE, V. P. 126. Din cameloturi ... croitori de ai noştri făceau hainele deosebitelor epoce. IORGA, C. I. iii, 166. Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul blaga, poezii, 7. Trenul trece ... printre vile ... construite ... din lemn vopsit cu alb. RALEA, O. 11. Eliade se strânse ca pătruns de un frig umed de toamnă cu toate că redingota lui cenuşie era din postav destul de gros. CAMIL petrescu, o. ii, 156. Trupuri omeneşti ... din protoplasma vie, care poate simţi durerea. BOGZA, v. J. 6. Mergem la cumătrul Grigore care ţine restaurant în Moşi, sub un umbrar din pânză de cort. pas, z. I, 19. <> (Indică construirea prin separare, diferenţiere) Ar fi putut face uşor din ea două camere. AGÎRBICEANU, s. 18. (Cu valoare de apartenenţă sau de provenienţă) De-ar fi bătut Dumnezău Lemnul din leagănul meu. FOLC. TRANSILV. I, 263. <> (Indică elementele constitutive din care este alcătuit, format etc. ceva concret) Aci gătise nimfele doao paturi din molcuţe verdeţuri, maior, t. 89/13. Văzui ... o cunună pistrită Din trandafiri împletită. tomici, î. VII/2. [î]mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. EMINESCU, O. I, 219. în fund se înălţa scena improvizată din catedre suprapuse. REBREANU, I. 141. Din florile din grădină Fa-ţi-oi cununi peste tine. FOLC. transilv. I, 236. + (Indică sursa, mediul sau locul din care iradiază, rezultă, emană etc. în mod natural un flux de lumină, de căldură, de culoare, un miros ori din care izvorăşte o cantitate de apă) Doară izvorrul dinr-a-ceeaşi currere izvorri-va dulce şi amarru. COD. VOR.2 353. Eşi o pară din foc mare (a. 1600). cuv. D. bătr. ii, 154/9. Den piatră uscată, apă prea bună izvorî. CORESI, EV. 65.' Izvorăsc şi es toate apele den mare. prav. V. Şi să vede numai para cum ieşie din puşci. neculce, l. 243. Orice materie vârtoasă iese din pământ, precum ieste aurul, argintul. CANTEMIR, 1.1. I, 16. Râurile sânt oarecare curgeri de apă dulce carile să fac din izvoară. amfilohie, G. F. 16972. Se sparge ca şi beşica ce se face din spuma saponului. întâmpl. 9/15. Nu se auzea decât ... murmurarea unui râuleţu limpede care cădea din vârful unei stânci, pleşoianu, T. I, 105/24. Un izvor de apă ce curgea din munte, drăghici, R. 49/10. Lumina vine din cerul înălţat, alecsandri, P. I, 139. Razele din alba lună. eminescu, O. I, 13. Fumul alb alene iese Din cămin. COŞBUC, P. I, 47. Se-nalţă abur moale din grădină. TOPÎRCEANU, B. 4. Parfumul ... facea parte din vechea mea dragoste, ca mirosul dintr-o grădină. CAMIL PETRESCU, P. 11. Din ogoarele întoarse ...te ameţesc miresme pătrunzătoare, brăescu, v. 93. Din amândoi [Filip şi Bozan] ieşeau aburi. SAHIA, N. 34. Numai râul se auzea vâjâind aspru din valuri, v. rom. mai 1955, 26. Şi va ţâşni din ea [din stâncă] şuvoi de ape! beniuc, v. 7. O miroznă de fân venea din largul câmpiilor, camilar, n. i, 27. Din pardoseala de cărămidă, frigul se înteţea treptat. vinea, L. II, 308. Lumina asta vine din pământ. ISANOS, Ţ. L. 30. S-o sorbi până-n străfunduri ... această sevă tare, ţâşnită din ogor. deşliu, G. 7. (Cu nuanţă instrumentală) Mierea curge din găurile arborilor. PÂCLEANU, i. îl, 90/24. Apa ciuruia din ţeve aurite. ISPIRESCU, L. 38. Pe cărare, lângă codru, Numai pasul meu s-aude ... Ploaia picură din frunze Şi din ramurile ude. topîrceanu, o. A. I, 293. <> (Indică sursa din care se extrage, se consumă ceva) Au supt miiare den piatră (a. 1688). GCR I, 282/6. Albinele sug din flori dulceţile mierii cu limba, molnar, e. s. 46/14. înghite toată apa din fântână. CREANGĂ, P. 65. Din ceşmea apă am băut. PĂSCULESCU, L. P. 40. Gândit-ai, mândrior, zău, C-oi bea apă din pârău Şi-oi muri de dorul tău. FOLC. transilv. i, 244. (Sursa sau locul din care iradiază, emană etc. priveşte o parte a corpului unei fiinţe) Mai multă lumină strălucea din ochi decăt din făclii (a. 1773). GCR li, 92/3. Vărsa din ochii săi păraie de lacrămi. maior, T. 187/7. Au să-m scoaţă sânge din picior. ABEŢEDAR, 452/7. Sângele cu şiroul i să pornise din nas. pann, e. ii, 100/12. Aburi groşi eşeau din el [din cal], negruzzi, S. i, 42. Te-ai însenina văzându-i rumenirea din obraji. EMINESCU, O. I, 160. Din ochi îi pică lacrimi. CARAGIALE, O. III, 168. Din gurile lui eşia văpaiă de foc. ISPIRESCU, L. 18. Atunci ... cu sticliri scânteietoare din ochii lui vii ne-a povestit. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 34. Bătrânul tăcea ... şi din ochi nu-i izvorî nicio lacrimă. SADOVEANU, O. I, 18. îmi curge sânge din nas! CĂLINESCU, E. O. I, 65. S-aud mai tare gemetele surde Din pieptul mulţimilor. BENIUC, V. 31. Lacrimi mari îi lunecau din ochii spălăciţi, camilar, n. i, 26. 8127 DIN1 - 1068- DIN1 Dacă-i întâlni Măicuţă bătrână ... Din ochi lăcrimând, Pe câmp alergând, alecsandri, p. p. 2. (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de efectuare, de realizare a unei acţiuni de natură spaţială) Te-ai arătat de obştea sfintelor mănăstiri den temelie bun chititor. biblia (1688), [prefaţă] 7/48. Aciast sffântj paraclis ... s-au zidit din temelie (a. 1795). IORGA, S. D. XIII, 65. Caşcavalul bun să potriveşte din opărit şi din amestecat manolache drăghici, i. 30/20. Prindeam din fugă cerbii. CR (1839), 176V13. Stuful creşte din adânc. EMINESCU, O. I, 43. A suferit o reparaţie din temelii. IORGA, C. I. II, 13. Ştefan ... din goană mână Liota păgână. IOSIF, v. 125. Căruţele curgeau gârlă. Şi magaziile, umplute până-n grindă trozneau din încheeturi. chiriţescu, GR. 205. Din zbor am s-o prindî strigă el biciuindu-şi fugarul SADOVEANU, O. I, 159. Casele trosneau din temelii, uşile, ferestrele, bubuiau sgâlţâite de furia uraganului. BART, e: 389. Mai erau în zestrea Măriuţii ... ştergare ...cu floricele minunate alese din ţesut. MOROIANU, S. 9. La cincisprezece minute de oraş, zărea din fuga trenului clădirile uzinii, coşurile înalte ca stâlpii. ARGHEZI, S. XI, 85. Păstorul cânta. Intre buzele lui calde ... frunza vibra din toate fibrele. BOGZA, v. J. 24. Şi-oi păşi din paşi răruţ. DOINE, 180. Să-mi aleg murgul din fugă. BIBICESCU, P. P. 163. Şi la stat şi la purtat Şi la mers din legănat, La inimă m-ai secat! pamfile, C. ţ. 111. □ Casa e gata din roşu. (Urmat de „în”) Pământul se va cutremura den în toate capetelea (a. 1550). cuv. D. bătr. ii, 454/21. + (Indică mijlocul concret de identificare, de recunoaştere etc. a ceva) Chipul matcei să cunoaşte din capul ei, că e mare. MOLNAR, E. S. 30/4. O copie de pe un testament părea a fi [scrisoarea], după cât se putea pricepe din bucăţele rupte. EMINESCU, P. L. 30. Din expresia feţei se vedea că-l aprobă. agÎrbiceanu, a. 306. (Relaţia este percepută cu ajutorul privirii) Şi nuor luminat luo pre el den ochii lor. CORESI, EV, 178. Măcar că din vedere mai vârtos se poate zice că eşti o dumnezeire. maior, t. 5/8. Vârful ne oprea din vedere locurile raiului, beldiman, A. 39/17. In puţină vreme au pierdut din ochi oraşul Hamburg. drăghici, R. 7/14. Grăind zmeul aceste cuvinte, peri numaidecât din ochii pescarului, gorjan, h. I, 59/24. Printre copaci te pierz din vedere, buznea, p. v. 74/4. Depărtează-te din ochi-mi ...! CONACHI, P. 84. Ochii mei au urmat careta pănă ce am perdut-o din vedere. NEGRUZZI, s. I, 43. Piei din ochii mei. alecsandri, T. 643. Firicele mişcătoare ... jucau în imperiul unei raze şi dispar din vedere deodată cu ea. EMINESCU, p. L. 73.1-a pierdut din ochi. COŞBUC, f. 74. Luă înc-odată contractul şi-l petrecu din ochi până într-un loc, unde se opri şi puse semn cu degetul. SANDU-ALDEA, d. n. 213. O cercetă din câteva priviri repezi. AGÎRBICEANU, A. 243. Paznicul mă întrebă din ochi. C. PETRESCU, S. 12. Puicuţa clipea din ochi ameţitor de des. vinea, l. ii, 201. Alde Vasile şi Gheorghe răspunseră din priviri că au să meargă. PREDA, D. 209. Meşteşugul vreme cere Nu să-nvaţă din vedere, zanne, p. v, 418. 6. (în legătură cu construcţii care exprimă contactul cu unul dintre planurile de raportare spaţială dinspre sau înspre un reper, exprimat sau subînţeles şi conceput ca un interior spaţial) Şi puse întunrearec după acoperemâtul său; den crucişu de el acuperemântu lui, apă întunrecată în nuori-i porânci lui. PSALT. HUR.2 99. Nice păcătoşii din direapta vor fi cu direpţii să-şi ia plata. DOSOFTEI, PS. 12/17. De frica unui poghiaz leşescu, ce vinie din sus, au apucat numai e, Iordăchioaia sângură, ...cu rădvanul. NECULCE, L. 99. După zisa stihul celui mai din sus scris să să săvârşască. aşez. 8/8. Acest izvod ... nu are din jos iscălitura vlădicăi. MAIOR, I. B. 360/15. Mugurul cu vârful cel din jos întâiu se vâreaşte în despicătura lemnului celui sălbatec. înv. pom. 109/25. Aerul, răsfirat în unde diafane subt arşiţa soarelui de veară, oglindeşte ierburile şi bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. I, 14. Lac[ul] ... apare negru de oglindirea stufului ierbăriei şi răchitelor din jurul lui. eminescu, P. L. 79. Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine! CREANGĂ, P. 34. Am intrat pe scăricica din dos. caragiale, o. vi, 88. Nu o putem deschide [fereastra] din afară, mille, v. p. 217. Din fundul lumei, mai din sus, ... venit-au roiuri de-mpăraţi. COŞBUC, B. 18. Pe o culme din preajma Carpaţilor se înalţă micul lăcaş. IORGA, C. 1.1, 23. De o săptămână ciocăneşte la martace şi pripoane şi la streajănul din fund. chiriţescu, GR. 129. Copiii nerăbdători aşteaptă în odaia din dreapta, brătescu-voineşti, p. 26. Gorică nu era întotdeauna primit pe uşa din faţă. M. i. caragiale, c. 19. Casei din dreptul străzii Regale, îi ridicaseră acoperişul şi rămăsese ... aşa, cu pereţii tapetaţi, camil petrescu, p. 49. Primăria a ocolit cu tăerea liliecii din spatele Măguroaelor. klopştock, f. 5. Zidul din fund îşi ascunsese igrasia după un covor. G. M. zamfirescu, m. d. I, 18. Femeia din faţă senină-i zâmbeşte. VOICULESCU, POEZII, ii, 187. M-a găzduit un boier din partea locului. SADOVEANU, O. I, 85. Chema apoi pe preotul de la biserica din sus. moroianu, S. 33. Drumul lung ... l-am făcut mânat din urmă şi din lături de gradaţii serviciului de recrutare, mihăescu, d. a. 5. Iat-o desprinsă dintre depozitele şi magaziile din fundul şantierelor, arghezi, s. XI, 104. Casele albe, ei le zăresc asemeni unor corăbii ... duse la fund, pe nisipurile din adâncime, bogza, c. O. 53. Dacă gonesc din urmă nori de smoală, ... E că le vreau ... copiilor, o zare mai senină, beniuc, v. 17. Am schimbat cărţile de vizită din dreptul tacâmurilor, ca să fim alături. VINEA, L. I, 24. Fata ... mută repede farfuriile goale din faţa lor. DEMETRIUS, A. 32. Partea din faţă a tărgii este susţinută de un brancardier. BELEA, P. A. 64. Trafulică îl ajunse din urmă. preda, d. 207. N-a cercetat numai cele 56 de comune gălăţene, ... dar şi cele din jur. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. Pune dasupra nu dă dân zos. alr I 339/24, 35, 45, 49, 79. (Cu inversarea termenului determinat) Au ieşit din oraş afară şi s-au tras întră vii. ÎNTÂMPL. 61/4. Moşia se hotărâse: ... Din mesteacăn în sus, gruiul Fearegii (a. 1672). iorga, s. d. vii, 33. Mănăstirea Cernica ce este şase verste departe din oraş. CR (1829), 75710. Umbla şi colinda, Din cas-afară şi d-afară în casă. PĂSCULESCU, L. P. 142. O (Indică raportarea simetrică la două limite opuse) Sămt la nevod doaă coarde, una din gios, ... alta din sus. varlaam, C. 157. Gligori îşi trase o dată mustaţa 8127 DIN1 -1069- DIN1 din dreapta, o dată cea din stânga, sadoveanu, O. I, 45. + (Indică raportarea la o anumită subdiviziune teritorială) Cânepa ... în Asia cea din sus s-au aflat. CULT. C. 13/16. O (Contactul priveşte o parte a corpului omenesc) Şi unii [erau] cu buzele umflate, alţii cu buzele vinete, la unii ceale din sus, la alţii ceale din jos. MINEIUL (1776), 28r2/3, 4. Chirică începe a-i număra coastele din stânga, creangă, p. 177. Deci cum venea spre casă, într-un amurg de toamnă ...II ia cu frig din spate. IOSIF, v. 150. Bătrânul ...se apropie de pat, ... şovăitor ... ca o focă dresată ridicată pe labele din spate, demetrius, A. 41. (Urmat de determinări introduse prin „de”, marchează reperul spaţial faţă de care se face raportarea) [Casa] este din jos de casa dumisale hatmanului (a. 1753). uricariul, x, 75. Au făcut doao verigi de aur şi au pus preste amândoao umerele cei preste umăr, den jos de dânsul, biblia (1688), 682/ll. Traian ... viind până la marginea Dunării, den jos de Cladova, s-au apucat a face podul de piatră, c. cantacuzino, cm i, 15. Spoleto şi Perugie sânt din sus de Roma. amfilohie, G. 120/15. Lemnul din sus de altuire se face mai gros. ÎNV. POM. 68/8. [Ştefan] a biruit Din sus de Bârlad Şi-a trimis în iad ... O sută de mii De turci-osmanlii. IOSIF, v. 126. Un fir îl înţepa în gleznă, din sus de opincă. REBREANU, I. 52. Din sus, de pe panta şoselei, a început să coboare înspre sat un şir de căruţe. BĂNULESCU, I, 180. Aleargă din jos de moară, jarnîk - bârseanu, d. 107. (în corelaţie cu „în”, raportează limita finală a contactului la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Se născură formele lui leronim, din sus în jos, formă cu formă, eminescu, P. L. 84. (Contactul prin corespondenţă este perceput cu ajutorul simţurilor) Dincolo din morminte el trist acum priveşte O tainică fantomă ce-n zare s-adânceşte. ALECSANDRI, P. iii, 87. Pe când mă ridic sdruncinat, auz foşneala printre coceni şi un glas de om din apropiere, caragiale, O. I, 145. Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri Ne-nţelese. minulescu, VERS. 29. Auzind din depărtare Vocea lui [a vântului] tiranică, Toţi ciulinii pe cărare Fug, cuprinşi de panică. TOPÎRCEANU, B. 46. + (învechit şi popular, urmat de „a”, în construcţii care indică o anumită modalitate simetrică de contact cu unul sau cu cele două planuri opuse, situate în prelungirea unui reper spaţial, conceput ca un interior) Şezi den-a-dereapta mere. PSALT. 238. Va mearge la Havol den na stânga, biblia (1688), 167750. Dachia ... stă den a drepta Dunării, cantemir, hr. 151. Aceştia ţinea locul aripii cei din a stânga [a oştii], beldiman, n. p. i, 81/17. Piaţa cea mare se află din a stânga aleii, ar (1829), 17725. Armăsarii Anadolului nechează sărind în două picioare de nerăbdare ... pala pustieşte ţermul din a dreapta. RUSSO, S. 137. Domnul adusese cu sine pe coconul său iubit Alexandru, ţinându-l călare pe un căluţ şarg din a stânga sa. sadoveanu, O. xn, 287. în divanul cel mic ... erau gătite de vătaful de aprozi două scaone, a domnului den a stânga şi a lui schemni-agasî den a dreapta. BARBU, PRINC. 347. II. (Exprimă contactul în domeniul temporal) 1. (Exprimă încadrarea începutului unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. în interiorul unei perioade sau al unei circumstanţe temporale) Gotoviţi ... doao sute de săgetători dinr-al treile ceas de noapte. COD. vor.2 281. Upuvăinţa mea din tirereaţile meale. psalt. 137. Nici cuteza cineva den aceaia zi să întreabe [pe] el de-aciia. coresi, ev. 309. Din tânără vârstă feacea slăvite minuni, dosoftei, v. s. septembrie 24721. Den tinereaţe te-ai arătat luminat, biblia (1688), [prefaţă] 7/45. I-au ţinut 3 zile închişi din miercuri septemvrie 29. N. COSTIN, LET. II, 22/15. Au zăbovit turcii pregiur cetatea Beciului din 5 zile a lui iulie, neculce, l. 73. Cu totul te-ai închinat ... Ziditoriului tău din scutece. mineiul (1776), 177r2/37. Să nu numere din zioa vânzării, prav. cond. (1780), 132. Din copilărie bine au învăţat datoriile lor. golescu, P. 123/5. Din leagăn s-au învăţat la arme. slătineanu, a. 36/6. încă din copilărie să deprinsese a înnota. drăghici, R. 90/18. Te iubesc foarte mult ... încă din minutul în care te-am văzut. GORJAN, H. I, 10/1. Albina ...se vede din zori de ziuă comorilor străngătoare! CONACHI, p. 269. încă din anul 1370, Ladislau ... se opune acestor barbari. BĂLCESCU, M. v. 8. Bietul plăpămar, săracul, muncise din copilăria lui ca să agonisească o stăricică. pr. dram: 254. Fără vină din născare Mă văzui eu pedepsită, alecsandri, p. i, 16. Din ceasul acela, au început a vorbi ele înde ele. CREANGĂ, P. 210. Biata fată era paralizată din copilărie, caragiale, O. iii, 4. Din ziua aia datează prietenia lui conu Mişu cu Nicuşor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 25. Din zori, soldaţii cară de la cazarmă mese şi scaune. BRĂESCU, v. 6. Din acest moment Sinan trece în primul plan al scenei, vianu, A. P. 37. Din prima zi în care m-am aflat între zidurile acestei închisori, mi-am dat seama că ... cele mai mici lucruri puteau căpăta o valoare pe care ... nu s-ar fi gândit nimeni să le-o atribue. BOGZA, v. j. 19. Din copilărie, mintea lui Costan prinse ascuţime, camilar, N. I, 20. Era nemâncat din ajun. vinea, L. îl, 102. Asemenea tihnă nu mai cunoscuse de mult, aproape din vacanţele de altădată, id. ib. 264. Asta începuse din toamnă, demetrius, A. 232. Din clipa asta începea altă viaţă, tudoran, p. 93. Ilie Barbu e în partid ? ... - Da, din patruzeci şi şapte, preda, d. 63. Dragă mi-a fost lumea mie Din mica copilărie. FOLC. transilv. ii, 487. (în corelaţie cu „în” sau „până (în) (la)”, raportează momentul iniţial al unei încadrări la cel final, pentru evidenţierea extinderii temporale) Să postească den dumineca Tomeei pănă în Rusalii, prav. lucaci, 164. Den eşitul izraililor ... până la D(a)v(i)d 630 de ai. moxa2, 107. Mă certară din zi pănă-n noapte. dosoftei, PS. 44/11. Multe Divanuri face din amiadzădzi în desară. NECULCE, L. 32. Toate celelalte neamuri din vechime şi până acum tot prin poezie au luat înceăpere întru învăţăturile lor. mumuleanu, C. 37/5. Fă-mă să-iplătesc toate datoriile ... din copilărie şi până acum. MARCOVICI, C. 9/26. Din zori şi până-n noapte pe umeri el purtase Corăbii. ALECSANDRI, O. 75. Din zori până-n noaptea neagră şi târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie. EMINESCU, O. IV, 364. Avea o arhivă de date ... care urmăreau două sute cincizeci de bursieri ... din clasa întâia până la bacalaureat. ARGHEZI, s. XI, 88. Petrecură den a patra zi până-ntr-a şaptea, barbu, princ. 20. Din zori albe până-n sară Mult viaţa mi-i amară. folc. transilv. i, 11. 4“ (Indică încadrarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. în 8127 DIN1 - 1070- cursul sau la începutul unei perioade temporale sau al unei circumstanţe din existenţa cuiva sau a ceva) Cuvintele lui den început a avea chip de om bun. CORESI, EV. 15. Acest sv[â]nt ... den cuconia lui avea doi saci. dosoftei, v. s. septembrie 8732. Den vreamea lui Băsărabă-Vodă şi a lui Dan-Vodă, ... nu avem elinească istorie câţi nepoţi de ai lor au domnit, biblia (1688), [prefaţă] 7/30. Mărzaci ... au fost pricina zorbalăcului din început. N. costin, let. ii, 53/26. Şi l-au scris [letopiseţul] di-nceputul lumii, neculce, l. 3. Urmând din început credinţa creştinilor ...să siliră ca să facă împreună cu dânsul jărtvă la idoli, mineiul (1776), 39V2/19. Şi atâta moarte s-au făcut, cât n-au mai fost din începutul Atinei. alexandria (1794), 61/6. Din începutul stăpânirei noastre să avem usebită grije pentru fericirea statului. FUND. 3/13. Lucrurile ce au dat şi încă dau până în zioa d-acum ideia cea mai înaltă de puterea ei [a Romei] s-au făcut din vremea crailor, căpăţineanu, m. r. 6/5. îl ruga ca să i le spue tocmai din început, gorjan, h. iv, 86/15. Ne place a asculta poveşti frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I, 245. Veneţia, regină ce-n marea se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut, alecsandri, p. ii, 4. Fie aceste zise din capul locului, odobescu, s. iii, 11. Foile acele, Ce le am din alte timpuri, eminescu, O. I, 125. O mulţime de furnici ...au început a pişcă din somn pe împăratul, de-l frigeau, nu altâceva. CREANGĂ, P. 264. Vilele apucase încă din vremuri bune să le treacă pe numele fetei, demetrius, a. 47. □ îl striga din mers. + (Indică datarea unui act) Adevărata stare de lucruri, care în documentul din 1613 rămâne abia indicată în laconismul frazei, o vom afla desfăşurată în alte locuri în întregime convingătoare. CONV. lit. XX, 1 078. (în construcţii care indică încadrarea într-o perioadă străveche) Din vecu se munciia ei (a. 1580). CUV. D. bătr. II, 318/27. Spre moarte chem pre voi, ca ceii slave den vecie toţi să vă fac. CORESI, EV. 89. Cum să va afla c-au ţănut cei den veaci, aşea să rămăe neclătit. PRAV. 4. Indictionul îl prăznuiaşte besearica lui Dumnezău din bătrâni luând obicină. dosoftei, v. s. [predoslovie] lr/8. Taina cea din veac ascunsă, mineiul (1776), 208n/26. Ţara Poloniei ...au scăzut de cum era stăpânirea ei din vechi, amfilohie, G. 79/9. Să se păzască acea din vechi luare a banilor (a. 1815). URICARIUL, I, 336/16. Nenorocirile pe care nu le-am pricinuit eu ... sânt prevăzute din vecinicie. marcovici, D. 5/10. Vizitam odată locaşurile sfinte, Măreţe suvenire din vremi ce-au încetat, alexandrescu, O. I, 78. Muşchiul ... este earba din vechime. CONACHI, p. 114. Căci el are din vechime o menire strălucită. alecsandri, o. 133. Sânt multe credinţe ... rămase rătăcite pân mintea noastră, dân vechime (a. 1881). GCRII, 261/28. După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe. eminescu, o. I, 147. Mă! tot am auzit din bătrâni că dracii nu-s proşti. CREANGĂ, P. 52. Ştim aşa, c-aşa cu toţii Din strămoşi am apucat. COŞBUC, P. II, 87. Izvorul , acesta avea, din bătrâni, o istorie. AGÎRBICEANU, A. 248. Era preot din vremea veche, păstor harnic, dar şi gata să pedepsească oile neascultătoare. rebreanu, i. 172. Mănăstire din vechime: Brazii veşnici şi cărunţi Te privesc, lesnea, vers. 31. îngânarea lor [a greierilor] tristă pare că izvorăşte din negura veacurilor. SADOVEANU, O. I, 39. Şi pentru ca să nu se uite tradiţia din bătrâni, mai primise în zestre şi o fotă. MOROIANU, S. 11. C-aşa a rămas din bătrâni. păsculescu, L. P. 39. Ne-o rămas din moşi, din strămoşi, alr li 3 229/346. + (Indică provenienţa sau apartenenţa cuiva sau a ceva la o perioadă sau la o circumstanţă temporală trecută, prezentă sau viitoare) Să fii ... pildă, nu numai celor den zilele Mării[i] Tale, ce şi în urma Mării[i] Tale a tot neamul omenescu. biblia (1688), [prefaţă] 8/51. Friptura ... din zioa trecută era pusă în frigare, drăgmci, R. 75/9. Iubite autorule, ... tu n-ai avut de gând să arăţi poeţilor din viitorime poteca cea bună. ODOBESCU, S. iii, 11. De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda. EMINESCU, O. I, 141. începe a ciocârti un gârneţ de stejar, din anul trecut. CREANGĂ, P. 125 .La concertul din săptămâna viitoare nu pot veni. caragiale, O. vn, 123. Şi trage-i la danţuri, la hori, la brâuri, până ce, când se deşteptară, ajunseră pe la cântatul cocoşilor din miezul nopţii. ISPIRESCU, L. 376. Era oacheş ca un ţigan, dar frumos ca un fecior de împărat din alte vremuri. MACEDONSKI, O. III, 27. Programul ei rămâne cel din trecut, cunoscut publicului (a. 1904). plr ii, 44. Cu privire la liniştea din timpul povestirilor lui [nenea Antonache], s-a întâmplat o dată o istorie care a rămas de pomină, brătescu-voineşti, p. 35. într-o sară, bătrânul Costescu ne povesti o întâmplare din tinereţă. SADOVEANU, O. I, 125. Amândoi ... se arătau gata a plăti preţ bun, zece la sută peste preţurile din toamna trecută. C. petrescu, a. r. 111. Acesta e războiul pe care oamenii din era noastră ar trebui să-l dezlănţuie: împotriva atomului! BOGZA, v. J. 6. Al din iulie e berbec în toată legea, vinea, l. ii, 306. Eu sunt strigoiul Din plină zi, cu buze de cenuşă, jebeleanu, C. 32. N-am avut [noi visătorii] ... altă casă decât zările-albastre din copilărie. ISANOS, Ţ. L. 53. Cunoaşterea gustului maselor populare din perioada respectivă. M 1975, nr. 1, 5. La toate măreţele înfăptuiri din aceşti ani, o contribuţie activă ...a adus tineretul patriei. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. (Cu valoare de calificare) De-aş avea şi eu o floare Mândră, dulce răpitoare ca şi florile din mai. EMINESCU, O. I, 2. <0* (Provenienţa sau apartenenţa priveşte o anumită perioadă temporală) Fiindcă erea prea târziu din noapte, lăsă treaba aceasta pentru zioa viitoare. GORJAN, H. I, 76/20. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp la o picătură de vreme, seculii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite. EMINESCU, P. L. 25. Seara din ajun, emoţia neagră ca o prăpastie colţuroasă se deschidea iar în faţa lor. DEMETRIUS, A. 85. 2. (Exprimă încadrarea unei deplasări, a unei desprinderi etc. în interiorul unei perioade sau al unei circumstanţe temporale) Pân-ce izvorăsc din veacuri stele una câte una. eminescu, O. I, 148. Un chip de-a pururi adorat Cum nu mai au părechi Acele zâne ce străbat Din timpurile vechi. id. ib. 192. Ele [şirurile de care] ieşeau din noapte şi reintrau în întunerec. MACEDONSKI, O. III, 20. Cea mai straşnică suferinţă omenească ce se ridică din tot trecutul nostru. IORGA, C. I. I, 28. Nu cred c-am ieşit încă din epoca luptelor 8127 DIN1 -1071- DIN1 literare. LOVINESCU, în plr n, 279. De când din cătane-am vint. DOINE, 13. (în corelaţie cu „până”, raportează momentul iniţial al unei deplasări la cel final, pentru evidenţierea extinderii temporale) Sufletul tău din începutul lumei şi până acuma a făcut lunga călătorie prin mii de corpuri, eminescu, P. L. 46. O (încadrarea priveşte o perioadă temporală) Ani mulţi cu zile sănine Az din ceriu să le sosască. SCAVINSCHI, o. 6/17. Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm. eminescu, O. I, 120. Din viaţa noastră-a mai trecut un an. labiş, p. 26. *0 (Indică transformarea unei perioade temporale în alta) Ei fac din noapte ziuă. eminescu, o. i, 56. + (în construcţii care indică încetarea din punct de vedere temporal a unei acţiuni, a unei stări etc.) Sâmbătă din al op tul ceas să se oprească de toate lucrurile (a. 1640). GCR I, 89/30. Au căpătat oftică şi s-au trecut din viaţă. drăghici, R. 3/13. S-a săvârşit din viaţă la 2 fevruarie. IORGA, C. I. I, 61. 4 (învechit, indică exceptarea unei perioade temporale ; în construcţia afară din) Să aibă a urma căutările judecăţilor toată săptămâna, afară numai din duminici, prav. COND. (1780), 54. Merge ... [la şcoala latinească] în toate zilele afară din miercuri şi sâmbătă, abeţedar, 632/12. 3. (Exprimă delimitarea, prin apartenenţă sau provenienţă, a unei subdiviziuni temporale dintr-o perioadă sau circumstanţă temporală) Vineri la 5 ciasuri din zi, au făcut datoria cea de obştie cătră Domnul (a. 1794). URICARIUL, XI, 268. Ajungând pănă la al noaolea ceas din zi, adecă după cum socotim noi ceasurile, pănă la trei ceasuri după ameaz. maior, i. b. 364/25. Fieştecare zi din săptămână are alt nume. fulea, b. 26/5. Mart din post nu mai lipseşte, negruzzi, s. i, 251. Viaţa mea de veselie Trece ... Ca o dulce zi din mai! alecsandri, p. i, 145. O oră din viaţa ta va fi un veac pentru ei. EMINESCU, P. L. 47. Cum trecea într-o zi din primăvara trecută, s-a oprit să asculte o privighetoare, brătescu-voineşti, P. 23. El stătea o bună parte din vară sus la munte, moroianu, S. 7. □ La orice oră din zi şi din noapte. (Indică încadrarea într-una din perioadele temporale dintr-o suită de mai multe de acelaşi fel; cu valoare partitivă) Intr-una din zile moşneagul... chiemă fata. CREANGĂ, P. 285. într-una din seri ... se culcară mai târziu. ISPIRESCU, L. 243. + (Indică restrângerea conţinutului unei acţiuni la indicarea unei perioade temporale) Am să-i duc un fer roş şi un tulpan unde-lemniu, ca să-şi mai aducă aminte din tinereţe. creangă, p. 134. Atunci îşi aducea aminte din tinereţe. arghezi, s. xi, 105. + (Indică încadrarea pe o poziţie finală într-o succesiune temporală de fapte, evenimente, fiinţe etc.) După înştiinţările mai din urmă se află la Patras. AR (1829), 1479. în Soritul aristotelic subiectul premizei dintâi se împreunează cu predicatul premizei din urmă. MAIORESCU, L. 101. Acest din urmă o face pentr-un pahar de vin. EMINESCU, P. L. 82. Se nimeri să vină între cei din urmă. AGÎRBICEANU, S. 22. Omul ... legă între pietre cele din urmă ochiuri de sfoară. C. PETRESCU, S. 38. Aş fi fost cel din urmă care să lovesc. eftimiu, N. 88. în el [în feciorul său] se iubea pe sine, iubea un şir întreg de străbuni din urmă. SADOVEANU, O. I, 20. Eram în cea din urmă clasă a şcoalei primare. MOROIANU, S. 5. (Cu valoare intensivă) Şi deasupra mea rămâi Durerea mea de-o curmă, Căci eşti iubirea mea dentâi Şi visul meu din urmă. EMINESCU, O. I, 179. <> (în construcţii în care încadrarea într-o succesiune priveşte unităţi sau perioade temporale) Hotărâsăm să îl tăinuiesc până în ceasul cel din urmă al vieţii mele. GORJAN, h. i, 7/8. Romanii timpului din urmă e probabil că nu cunoşteau decât alfabetul lor cadmeic, cel grecesc şi hieroglifele, maiorescu, l. 26. Cea din urmă noapte i-a fost lungă, vlahuţă, O. A. I, 125. (în corelaţie cu „până”, raportează limita iniţială a unei încadrări la cea finală, pentru evidenţierea extinderii temporale) Bătrăn să chiamă den 50 de ai pănă în 70 de ai. prav. 258. 4. (Exprimă proiectarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. în cursul unor perioade temporale) Izvorul prin care ne putem scoate pâinea din toate zilile (a. 1832). DOC. ec. 496. Nu avea după ce bea apa, cerând milostenie pentru hrana cea din toate zilele. GORJAN, H. I, 35/25. Toaleta ei din toate zilele se compunea dintr-un şir de torture. FILIMON, O. I, 131. + (Indică orientarea unei atitudini, a unei stări etc. din direcţia unei perioade sau a unei circumstanţe temporale) Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. eminescu, O. I, 151. Şi din vremea ce s-a dus îmi surâde iar o fată. lesnea, vers. 335. 5. (în construcţii care exprimă încadrarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. într-o perioadă recentă; în construcţia din proaspăt) Am mai tăiet gustul de popie unuia care venise în gazdă la noi din proaspăt, creangă, O. 235. împrăştia o aromă de azimă de grâu curat, coaptă din proaspăt. VOICULESCU, p. II, 109. îşi mângâie cu degete groase bărbia rasă din proaspăt cu custură de coasă, sadoveanu, O. IX, 18. 6. (învechit, rar, exprimă motivaţia sau cauza de ordin temporal care justifică o acţiune, o stare etc.) Slăbise ...nu atâta din bătrâneţe, cât din boală, axinte, URICARIUL, let. II, 191/12. (Cu nuanţă instrumentală) Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înţeleg, eminescu, O. I, 204. Vom adânci ... din zilele noastre - veacuri de fericire, id. P. L. 49. Mai ales din succesiunea timpurilor, obţine el efecte stilistice dintre cele mai interesante. vianu, A. P. 35. Sinteza ... presupune ideea de totalitate, care se încheagă din momente succesive. RALEA, S. I. II, 17. 4 (în construcţii care exprimă o anumită modalitate de încadrare a unei acţiuni) Să va împedeca din vreme. budai-deleanu, Ţ. 154. Trăbue cu acest leac mai din vreame să ne folosim. CALENDARiu (1814), 179/22. Mă înarmai cu armele ce le gătisăm mai din vreme. GORJAN, H. I, 70/5. în cele din urmă îl şi omorâră. CĂPĂŢINEANU, M. R. 163/23. întocmirea din nuou a unui batalion de vânători, cr (1839), 9273. Ea-l văzu din nou pe Adonis al ei. EMINESCU, P. L. 85. în cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuelei lui. ISPIRESCU, L. 34. Fetiţa se deşteptă din nou şi începu să ţipe asurzitor. SĂM. I, 41. Făcăndu-se din nou biserica, supt Vodă-Ştirbei. IORGA, C. I. I, 14. Chemase din nou pe băiat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 103. Se întoarse din nou către mine. C. PETRESCU, S. 151. Erau datori ... să-i spună mai din vreme lucrul acesta. eftimiu, N. 129. Cunoscuţii îşi cereau îngăduinţa să se aşeze de nevoie la mesele celor sosiţi mai din vreme. 8127 DIN1 - 1072- DIN1 CAMIL PETRESCU, P. 116. Supărat, în cele din urmă ... Gore se uita spre tavan. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. i, 30. Olguţa se plimba cu mânile la spate, din ce în ce mai repede, ca cineva care născoceşte dialoguri cu replici scurte. TEODOREanu, M. i, 264. Mă aflam ... din nou pe malul mării. BOGZA, v. J. 5. Arătaţi-mi Cum să-nvăţ Să-mi bată inima din nou în ritmuri regulate, jebeleanu, s. h. 30. Şoferul se grăbea, era-nciudat Că zăbovim din nou şi că e seară, labiş, p. 56. în cele din urmă, tovarăşul director ... a fost nevoit să recunoască, flacăra, 1975, nr. 40, 19. Mqrele să coc mai dân timp. alr I 319/885. 7. (în formele de repetiţie, exprimă distribuirea ritmică, periodică, progresivă a unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. în fiecare dintre unităţile sau perioadele temporale care se succedă) Şi aşe voiu cânta numelui Tău în veaci, a-m da rrugăciunrile meale dzi den dzi. psalt. HUR.2 138. Vin din sară în sară. DOSOFTEI, V. S. octombrie 81720. Aştepta din ceas în ceas să-i vie om de la Poartă, neculce, l. 207. A sufletului vitejie ... la dânsa din dzi în dzi scade. CANTEMIR, I. I. I, 46. Am doi coconi aici, carii vin din seară în seară, mineiul (1776), 137ri/16. Starea lui Napoleon din zi în zi era tot mai rea. Întâmpl. 38/23. Din zi în zi cătră mormânt se apropiia. ţichindeal, a. M. 56/5. Ştiinţa cea despre firea vărsatului celui măntuitoriu şi altuirea lui prin ispitirile doftorilor din zi în zi spre mai mare deplinire vine. frăţilă, S. î. 61/26. Comunicaţiile neguţător eşti din zi în zi să fac mai lesnicioase. CR (1829), 6871. Cheagul ... poate să se păstreze şi din an în an. manolache drăghici, i. 39/4. Din ceas în ceas îmi vine, de dureri, să mă sfârşesc. pann, E. I, 31/4. Din zi în zi pădurea bătrână se răreşte! alecsandri, O. 250. Acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătoreşte din veac în veac. eminescu, p. l. 38. Amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi. CREANGĂ, P. 141. Din an în an se simţea tot mai străină acasă, agîrbiceanu, a. 130. Pericolul din Orient, departe de a fi înlăturat, creşte din zi în zi. titulescu, D. 82. Din duminică în duminică, turnul creştea încet. ARGHEZI, c. J. 167. Dă un spectacol din jumătate în jumătate de oră. RALEA, O. 17. Trebuie să treacă din 15 în 15 zile pe la circumscripţia de cartier, barbu, ş. n. 11. + (în formule de repetiţie, indică încadrarea intermitentă în unităţi sau perioade temporale) Din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcatele de obiceiuri. neculce, L. 86. Numai din vreme în vreme, ăi să afli că trăiesc, Şi muzele din Moldova că ştiu să le preţuiesc. ALEXANDRESCU, O. I, 175. Trista santinelă ce n-adormise încă In depărtate locuri striga din când în când. BOLINTINEANU, O. 7. Pe drumul lung şi cunoscut Mai trec din vreme-n vreme, eminescu, O. I, 186. La biserică mergi din Paşti în Paşti. CREANGĂ, A. 17. Pitarul părăsea, din vreme în vreme, prunăria. macedonski, O. iii, 5. Din când în când fetiţa îşi ridica genele. VLAHU.ŢĂ, s. A. II, 16. Porumbii vineţi roteau voioşi din vreme-n vreme! ANGHEL, î. G. 29. Din când în când [trompeţii] ... scot din trâmbiţe turtite de alamă, note leneşe, brăescu, v. 93. Se auzeau din vreme în vreme strigăte. SADOVEANU, O. I, 136. Din timp în timp ...o explozie puternică facea să vibreze ţărmurile. BOGZA, V. J. 8. Din când în când erau surprinşi de câte un cuvânt. DEMETRIUS, A. 51. Saula trebuie verificată din când în când. TUDORAN, o. 447. Din vreme în vreme el se întoarce şi se uită. PREDA, M. 326. 8. (Exprimă încadrarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. prin raportare de posterioritate faţă de o anumită perioadă sau circumstanţă temporală) Al doilea praznic [îl prăznuiau iudeii], cincizeci de zile den Paşti, în luna lu Prier. CORESI, EV. 144. De nu-l va pârî nime la giudeţ până în cinci ai, nu mai poate nime de-acia să-lpârască den 5 ai înainte, prav. 185. III. (Exprimă ideea de contact în domeniul conceptual) 1. (Exprimă situarea, localizarea, existenţa etc. în interiorul unei entităţi de natură abstractă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Lăsa-va şi noao greşalele noastre Părintele nostru den ceriu. CORESI, EV. 46. Şi luo apă şi botedze acelu împărat şi toţi oamenie din părăţiia lui (cca 1600). cuv. D. bătr. ii, 150/19. Cetaş veri fi cu ce(i) din rai (a. 1610). GCR I, 44/12. Tatăl vostru cel din ceriu. N. test. (1648). 8730. Alicsandru Machidon, care au bătut ... toate împărăţiile ... dinu toată lume. alexandria (1784), ap. gcr ii, 132/14. Aceşti copaci ... parcă samănă cu răchiţile din patria me. DRĂGHICI, r. 48/31. Nu m-am oprit mult la omenirea din lumea veche. F. aaron, i. l. 3/22. Am iubit un înger din cer. conachi, p. 221. Colonii romani din această ţară nu pregetară a apăra ... patria lor adoptivă, bălcescu, M. v. 7. Limba română în jurnalele din Austria, maiorescu, critice, 11. Pare că eşti din altă lume. eminescu, p. l. 50. Rochia din actul întâi luneca în mâini, demetrius, A. 319. Cunoscuţi filologi şi lingvişti din străinătate. CL 1973, 189. + (Situarea, localizarea privesc un anumit mod de existenţă, o anumită stare de spirit, o anumită reprezentare mentală etc.) Cine se leapăde de Hristos ... pentru puţinea dulceaţă a vieţiei den ceastă lume va să-ş spăsească sufletul. CORESI, EV. 72. Răutatea şi zavistia din lume nici au lipsit, nici va lipsi, antim, p. XXVI. Ce trist răsună cânturile mele în liniştea adâncă din pădure. iosif, P. 47. Blonder istorisea despre traiul lui din târguşorul Herţei. CAMILAR, N. I, 26. -O (Situarea, localizarea, existenţa etc. privesc interiorul unei fiinţe sau al unei părţi a acesteia) Cercul rămâne foarte mic în comparare cu suma reprezentărilor şi noţiunilor din memorie, maiorescu, L. 168. [E bine] ... dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I, 137. Numai inutilul din noi este etern. voiCULESCU, poezii, ii, 291. Lupta din el nu-şi afla dezlegare. C. PETRESCU, A. R. 173. Când n-a fost negură sus, m-a întunecat umbra şi veninul din mine. CAMILAR, N. I, 13. Acest îndemn ... se adăuga la vechile îndemnuri din sufletul său. TUDORAN, P. 65. Sărută-mi sufletul din mine. ISAC, o. 26. + (Indică provenienţa sau apartenenţa prin includere în interiorul unui grup, al unei comunităţi, al unei instituţii etc.) Un mirian ...să dzice, om den cinul besearicii. prav. 195. La ţărmurii mării să pot da părţi de pământ mici ...la cetăţeanii din obştele de aproape. FUND. 10/6. Povestesc pentru un împărat din familia aceastora. GORJAN, H. I, 1/11. Din numărul celor întăi este şi „Dacia literară”. DACIA LIT. V/8. Jupânul Gheorghe Ganea, cinstitul meşter bătrân din cinstitul ceh al timarilor (a. 1847). IORGA, S. D. xill, 97. Lectorii din „România liberă” vor crede la prima citire 8127 DIN1 - 1073 - DIN1 că este o greşală de tipar, maiorescu, critice, 15. Câte-o femeie ... îşi desfăşura trecătoarele umbre ... asemenea zeilor întunecaţi din epopeele nordice. EMINESCU, P. L. 26. Face parte, după credinţele sale literare, din şcoala modernă, gherea, în plr i, 355. Mă consider cel puţin egalul celor cu care vorbesc ..., în orice caz din aceeaşi lume cu ei. CAMIL petrescu, p. 48. Hoţii din poliţie sunt tovarăşi cu hoţii din târg! VISSARION, î. 102. Toţi dormeau, afară de oamenii din bordul de serviciu, bart, S. M. 66. O femeie, cunoscută ca făcând parte din bandele de hoţi care terorizează capitala ... l-a atacat, arghezi, S. xi, 34. Ne sunteţi ca un frate bun ... îi spuneau soldaţii din pluton, camilar, n. I, 32. Conferinţa a fost audiată de ... lucrători din direcţiile Departamentului şcolilor. G. ÎNV. 1961, nr. 634, 2/4. + (Indică descendenţa prin indicarea filiaţiei directe) Duhul Sfânt ... cel ce den Tatăl vine. CORESI, EV. 562. Fiiul lu Dumnezeu unul născut, Ce den Tatăl născu mainte de toate veacure. palia (1581), ap. gcri, 32/18. Feciorii, ce să vor naşte den călugăriţă, aceia sămt copii. prav. 197. Aceaşte încă dzic că moldovenii sint den râmleani. M. COSTIN, o. 41. S-au născut ... den o femeae. dosoftei, v. s. septembrie 26717. Fugit-au de la faţa tătâne-său, lui Adam, spre răsărit, unde den soru-sa, anume Temeh, ce-i era famee, au născut fecior, anume pre Enoh. N. COSTIN, L. 53. Comnini, den Ioan nepotul lui Ioan Comnin împăratul (începutul sec. XVIII). MAG. ist. I, 86/7. Sânt născut din muere. BELDIMAN, A. 23/1. Isus Hristos ... carele din Tatăl s-au născut mai nainte de toţi veacifij abeţedar, 222/28. Mă mir cum a ieşit aşa erou din tine. ruset, e. 14/4. Când voi pune eu mâna cea dreaptă pe mijlocul tău ... numai atunci să se nască pruncul din tine. creangă, p. 88. (Indică descendenţa de ordin fizic) Aşijdere să paţă ... şi fraţii ceia ce-ş vor hotri surorile, sau şi pre alte rude ale sale ce vor pogorî den sângele lor. prav. 176. Având Radul-Vodă o fată din trupul lui să fie fugit cu o slugă, ieşind pre o fereastră. NECULCE, L. 16. Toate paserile ies din oa[u]ă. amfilohie, g. f. 296716. Hotăra negreşit ca împăratul să fie din chiar sângele împărătesc. GORJAN, H. I, 49/5. Capetele oştirilor erau din drept mădulari ai Svatului domnesc, bălcescu, m. v. 597. Un resbelnic din sângele lui Mahomet domină aci supt titru de calif, pâcleanu, i. II, 116/4. -O (Descendenţa priveşte un anumit grad sau tip de înrudire ori de alianţă matrimonială) Nuntele, ce să vor face dentru sânge amestecat, ce să dzice den cuscrii, ... să vor despărţi, prav. 218. Credincioşii den ruda lui Veniamin. PSALT. (1651), 153711. De pre tată sor îmi iaste, iară nu den mumă. biblia (1688), 132/42. Naşte-va şi Precurata Precistă den seminţie împărătească (a. 1760). GCR li, 70/30. Fiind cu un boier „vărprimari, feciori din fraţi ”, acesta nu voia să-l recunoască, (a. 1773). IORGA, S. D. VII, 95. îndată au numit kesari pre Flavie Valerie Sever, nepot din sora lui Galerie, şincai, hr. i, 37/25. Fii adevăraţi sânt câţi să nasc din cununie, după lege. legiuire, 1/22. Din căsătoria lui Laţco ...se născu o fată. IORGA, C. 1.1, 73. Ca pe-un frate bun, din aceeaşi mamă. delavrancea, O. ii, 188. Nu mai descinde din linia vechilor feudali. EFTIMIU, N. 11. + (în legătură cu construcţii care indică descendenţa, înrudirea sub aspectul unei calificări de ordin familial, social, etnic, religios etc. exprimate în mod explicit sau implicit) Feciorii, ce să vor naşte den mestecătorii cei de sânge, nu vor putea moşneni avearea. prav. 218. Şi vestită den părinţi de bună rudă (a. 1652). bv i, 192. Dar şi aprodzii atunce nu era din oameni proşti, cum sunt acum, ce era tot ficiori de boieri. NECULCE, L. 11. Acesta au fost... născut şi crescut den părinţi blgocestivi (a. 1698). GCR I, 320/5. Era în Antiohia o fecioară, anume Iustina, născută din părinţi păgâni. MINEIUL (1.776), 10r2/18. Berber-başa ... era din italian turcit. VĂCĂRESCUL, 1ST. 259. S-au născut din neamul lui Esculapie, toate ştiind, ţichindeal, a. m. 8/15. O mare parte a Americii este astăzi alcătuită de spanioli ce să trag din viţa acelora carii în al 15 veac [au aflat] America. AR (1829), 62/52. Românii sânt resăriţi din coloniile romane, cele de Traian în Dachia aduse. bojincă, R. 4/23. Toţi câţi se trag din neamul acestuea ... elini se numesc. GORJAN, H. I, 46/6. Fac să pice In ghearele uzurei copile din popor! eminescu, O. I, 60. Se cunoaşte că e din flori, mille, v. p. 126. Oamenii ... s-au născut din părinţi modeşti, varlaam - sadoveanu, 146. O (Indică originea unor elemente de natură abstractă) Cu adevăr den păcate născută iaste moartea. CORESI, ev. 99. Ştim că credinţa easte dentru auzit, iară auzitul easte den cuvântul lui D[u]mn[e]zău. PSALT. (1651), III78. Prostia din născare, leac nu mai are. negruzzi, s. I, 248. Logica s-a născut dar din trebuinţa retorică de a produce convingerea. MAIORESCU, L. 8. Atunci el pricepe ... Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte, eminescu, O. I, 144. Dar din dar se face raiul. CREANGĂ, P. 299. Revista „Junimea literară” s-a născut din entuziasmul nostru juvenil de acu zece ani (a. 1914). plr ii, 66. (Cu nuanţă cauzală) Unora le vine neputinţa den saţiu şi den beţie. CORESI, EV. 60. Din femeie se trag toate fărădelegile şi toate păcatele lumii. REBREANU, NUV. 45. 2. (Exprimă deplasarea, desprinderea, detaşarea, renunţarea, absentarea etc. din interiorul unei entităţi, al unei colectivităţi de natură abstractă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) [Carte] adusă den raiul vederei ceriului cu mult păcătoasa măna mea (a. 1642). bv I, 122. Vrând să să ducă den lumea aceasta, biblia (1688), [prefaţă] 3/9. Din ceriu fu chiemat Pavel. antim, O. 85. Ciuma a încetat cu totul din capitala noastră. CR (1830), 43178. Vecinica şi nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu n-a perit din lume. MARCOVICI, D. 15/7. Acum putea ca să-l mântuiască Dumnezău din acea pustietate. DRĂGHICI, R. 90/2. Tatăl tău s-a mutat din lumea aceasta. GORJAN, H. I, 106/22. S-au surgunit din patria sa. buznea, p. v. 164/1. Fără căpătarea vreunui ajutor din Polonia ... nu va pute se învingă. 1ST. M. 52/1. Cănd moartea ...se arată ... în faţa bietului bolnav pe care din vii răpeşte. CONACHI, P. S3. Ea părea că încă mai mult se retrăsese din lume. NEGRUZZI, S. I, 47. De aţi lipsi din lume ... Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut, eminescu, O. I, 62. Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaus, Cum uşor ... scoate lumile din chaos. id. ib. 140. Bani picaţi din cer, fireşte, eftimiu, n. 81. Eu vin ... Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi. MINULESCU, vers. 6. Se gândeşte să-şi comande din străinătate un trusou complet de unelte pentru reparat ceasornice, demetrius, A. 36. Mahalagiii caragialieni 8127 DIN1 - 1074- DIN1 pot fi repede identificaţi şi scoşi din ambianţa celorlalte personaje, constantinescu, s. ii, 22. + (Deplasarea, desprinderea, mişcarea etc. privesc o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine) S-au şi ridicat zurba mare din Ţarigrad. NECULCE, L. 167. Relele ... ţi s-au trimis din cer. marcovici, d. 15/26. Prieteşug! dar din ceriuri la om cu multă priinţă. conachi, p. 81. Nădăjdueam a avea o mare mulţumire din această preumblare. NEGULICI, E. I, 5/9. Bătaia e din rai. NEGRUZZI, S. 1,251. Dar frica-i din rai, sermana! CREANGĂ, P. 23. Folosindu-ne de experienţele din alte ţări, vom lua ce-i prielnic (a. 1905). PLR II, 105. Sumedenie de gânduri veneau din necunoscut, sadoveanu, O. I, 113. <> (Desprinderea, detaşarea privesc interiorul unei fiinţe sau al unei părţi a acesteia) Şi plângere mare iaşi ia din ei (a. 1580). cuv. d. bătr. ii, 318/19. Le scoase frica aceaia din inimă; carea o avea, să nu li se schimbe leagea cea veachie. maior, i. b. 103/1. Depărtează-te, somnule, din ochii a toatei zidiri, beldiman, a. 6/13. O, morte, ... nu te uiţi la virtutea omului, nici la faptele lui ceale curse din inima cea totdeauna gata spre facerea de bine. POPOVICI, C. 4/2. Senatul vedea mai d-aproape purtarea ghenăralilor, şi le scotea din cap orice gând împotriva datoriilor lor. căpăţineanu, m. r. 87/10. Din adâncul sufletului strigă, marcovici, d. 4/11. Frica ... îi răpeşte somnul cel dulce şi lin din ochii săi. BUZNEA, C. 39/17. Ai simţit ... şi-ndată mila, din sufletul tău pornită, conachi, p. 101. Să va stinge ... din inima ta dorul, pann, E. iii, 80/12. Tăcu, lăsând să scape din sânul ei o oftare, negruzzi, s. i, 18. Fulgeri ies din ochii sei! alecsandri, p. ii, 16. Din gândirea mea a lipsit ea? EMINESCU, P. L. 45. Ei, las că vă judec eu acuşi, necuraţilor; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. CREANGĂ, P. 304. închipuirile se înalţă totdeauna din realitatea unui suflet cu o anumită individualitate. IORGA, în PLR li, 21. Ce prilej de răzbunare pentru cuconul Fanache, căruia îi sosise ceasul să-şi verse veninul din inima-i înveninată de demult, mironescu, s. 3. Aş vrea să-l târăsc din suflet afară, arghezi, b. 36. Imagini străvezii în dense suprapuneri îmi izvoram din suflet, il mai 1965, 10. + (Indică sursa de inspiraţie, de documentare, de învăţare etc.) Deaci spunrea loru ... şi în credinţa ei cea e de Isus, din leagea lu Moisi şi de la proroci. COD. vor.2 331. Ascultaţi, fraţi dragi, den învăţătura aceştii Evanghelii de astăzi! CORESI, ev. 65. Acel bine l-am piierdut cu călcarea, întru atâta nenaroc ca să avem ajutori den Scriptură (a. 1644). GCR I, 110/24. Ce şi ei ce au scris, mai mult den basne ...ce au auzit unul de la altul, ureche, l. 58. Dăscăli şi filosofi ... au scos den cărţi elineşti şi lătineşti toate tocmealele ceale bune. prav. VI. Aduce cuvinte den psalom (a. 1651). GCR I, 153/32. Şi ap[o]s[to]lii mărturisesc din psaltire, psalt. (1651), VIIIr/8. [Mitropolitul Dosoftei] adânc din cărţi ştia. NECULCE, L. 98. Deşteaptă-te, drept aceea, o iubite neamul meu, şi ai minte! Luând pildă din moldoveni, şincai, hr. ii, 214/26. Şi particulele sânt din vorbele nostre trase. IORGOVICI, O. 37/14. Putem afla din învăţătura flloso-fească pentru această lume văzută. GRECEanu, î. 53/7. Cei ce silabisesc din bucvariu [titlu], tin. ROM. 3718. Am cules aceste mărturisiri din scriptori de o vârstă cu întâmplările despre care scriu. T. AARON, s. A. 79/5. Copiez din albumul meu chiar spunerea doamnei B. negruzzi, s. I, 43. Un exemplu din istoria chimiei: Stahl explica fenomenul combustiunii cu ajutorul unei materii fine. maiorescu, L. 13. [In cutie] mai era ceva. O mică carte de notiţe ... impresii din romane, din poezii. EMINESCU, P. L. 71. Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dinioare cu cuvinte din Scriptură! creangă, p. 33. Este ştiut astăzi că o limbă nu se poate învăţa din gramatică sau din dicţionar, caragiale, O. iv, 418. Eu nu scriu decât din viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nici mă interesează, id. ib. vii, 505. Vorbeşte ... cumpănit, ca şi când ar citi din carte, slavici, O. I, 53. Din scrierile dramatice s-a publicat o tragedie în versuri. I. negruzzi, în plr I, 237. E întrebarea ce poate lua un scriitor din această literatură. DENSUSIANU, în plr ii, 94. Seara, după masă, ne citea din cartea dumneavoastră. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20. în cronicele mele de teatru '... am cerut ... să aducă pe scenă complexe de experienţă din viaţa reală. CAMIL PETRESCU, P. 5. Din lectura ei, el afla o sumedenie de lucruri. arghezi, S. XI, 100. Să povestesc o mică întâmplare adevărată din viaţa furnicilor. CĂLINESCU, C. O. 18. El acceptă împrumuturile din latină şi din limbile romanice numai pe măsura necesităţilor, ll 1972, nr. 2, 9. + (Indică desprinderea, înlăturarea, salvarea etc. dintr-un grup, dintr-o stare de captivitate, dintr-o funcţie, dintr-un drept, dintr-o boală etc.) Din gloată aleaseră [pe] Alexandru. COD. vor.2 239. Să se gonească den popie. prav. GOV., ap. GCR I, 91/8. îl vor lepăda de tot şi cu totul den cinstea să. prav. 208. Să iarte păcatele lor şi să-i sloboaze den prinsoare. PSALT. (1651), 151r/4. Carele n-ar veni la oaste va rămânea podan şi lipsit din moşiile sale. neculce, l. 222. Au început a slăbi pe mazili din dări. id. ib. 325. Să leapădă, cel om mare, den legătură cu prinţipi noi (a. 1694). fn 27. Vom scoate den hrisov moşia Belciugata (a. 1707). IORGA, S. D. XIV, 11. Din stricăciunea boalelor râdică-mă. mineiul (1776), 87ri/8. Să nu lepede din moştenire pe moştenitorii lui cei adevăraţi. PRAV. COND. (1780), 106. Luă din stăpânirea Cerchezilor, Gaza. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Nu-l poate lăpăda vlădica din protopopie pănă la moarte. MAIOR, I. B. 328/2. Alte avaeturi a lui vel-armaş ...va lua gloabă de la acei ce să vor slobozi din temniţă, ponturi, 14/28. Domnul Valahiei fu scos din domnie prin vicleşugurile fiului său. oblăduirea, 12/20. Pentru o scutire de „ficior din cătane” (a. 1821). IORGA, S. D. VIII, 171. A scăpat din lanţurile tiraniei fară de a vătăma pe altul. CR (1829), 11777. Scoate-mă din numărul celor ce merg la vânat. GORJAN, H. I, 4/20. Nu e alt mijloc, decât să lipsească pe Mihaiu din domnie. F. AARON, I. II, 168/20. l-am depărtat, după cum zici, din dreapta moştenire. RUSET, E. 12/17. La eşirile din slujbă, nu vor dobândi înălţare la cin. CONDICA O. 12/1. Buna mumă, iubind pe fetiţa sa cu tot focul dragostei părinteşti, lucru eşit din modă în zilele noastre, rămase încântată văzând ...o astfel de partidă. NEGRUZZI, S. I, 72. Mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoriea de ostaş, l-au slobozit din oaste, creangă, p. 297. Vrea să demisioneze din slujbă, săm. II, 83. Să-l scoată pentru vecii vecilor din viaţa de om. POPA, V. 334. Suferi soarta protectorului său ...Fu destituit şi din direcţie, 8127 DIN1 - 1075- DIN1 şi de la catedră, călinescu, C. O. 229. (în construcţii care indică prin metonimie persoana la care se raportează acţiunea) Nu e cire să scoaţă din mărule meale. psalt. 318. Şi-i izbăvi pre ei din măna pizmaşului, psalt. (1651), 20374. Sve[n]ţia Sa fugise din mănurile lor (a. 1600-1650). GCR I, 137/34. Şi să mergi intr-altă ţară, unde vei putea să scapi din mâinile păgânului împărat mineiul (1776), 192r2/31. O scăpase din mâna Smeului. ISPIRESCU, L. 26. Frânele gospodăriei ... nu le mai lăsa din mână. AGÎRBICEANU, S. 482. Vom fi fericiţi de vom reuşi să-i smulgem din ghearele răzvrătirii, lovinescu, în plr ii, 276. Manole luase din mâinile ostenite ... ale lui Iorgu toate frânele moşiei. demetrius, a. 10. (în formule de repetiţie) Nu-s deprins a îmbla ... din stăpân în stăpân. CREANGĂ, P. 151. Insula a trecut din mâini în mâini, ralea, O. 38. (Indică detaşarea, eliberarea, mântuirea etc. dintr-o anumită stare de spirit sau sufletească, dintr-o anumită atitudine etc.) Bănaturile înrimiei meale mulţiră-se, den nevoile meale izbaveaşte-me. psalt. hur.2 106. Scoa-te-veri den grije sufletul mieu. ib. 206. Toţi voru înviia din morte (a. 1550). CUV. D. bătr. ii, 454/26. Peri-veţi den calea dereptului. CORESI, PS. 5/8. Să-i scoaţă capul den nevoe. prav. 122. Den cădearea cea de demult să ne sculăm şi den păcate să ne slobozim (a. 1648). ap. GCR I, 130/20, 21. Den toată grija izbăvitu-m-ai. psalt. (1651), 9771. Din mila Ta să cadză. DOSOFTEI, PS. 21/22. Să ne deşteptăm sufletele den somnul cel greu. biblia (1688), [prefaţă] 3/37. Trupul tău va avea ... întristarea cea nemângâiată carea o au păcătoşii fară nedeajde a să izbăvi den muncă, antim, o. 354. Din primejdii izbăveaşte-ne pre noi. SLOV. 13718. Ai dezlegat din necuvântare pre cei ce cugeta ceale deşarte, mineiul (1776), 127vl/23. Izbăvind din moarte cumplită pre o împărăteasă, să arată nemincinos. molnar, ret. 50/9. Pre aceia din mişelia lor să-i redici. IORGOVICI, O. VI/1. Deşteptându-se din mirarea aceaia ... începu ...a lăuda pre marele Joe. maior, t. 259/5. Au scăpat pre vezirul din acea primejdioasă stare, oblăduirea, 10/16. Cu moartea mea scap pe toţi orăşanii din moarte. GOLESCU, P. 362/14. M-au slobozit ... din robia trebilor. pleşoianu, T. iii, 45/18. Cu neputinţă au fost să-i mai poată cineva mântui din primejdie. CR (1829), 1452/1. Mă deştept din vis. heliade, O. I, 177. Tot omul ... după ce scapătă din slavă şi din bogăţie ... tribue să îmbrăţişeze munca. GORJAN, H. I, 130/20. Cănd mă deşteptai din ameţeala mea, văzui calul numai spumă. NEGRUZZI, S. I, 67. Găsi în adevăr mijlocul de a scăpa din toate, filimon, o. i, 134. Ea-l lăsă ... să se trezească din această beţie. eminescu, P. L. 94. în Vinerea Seacă, prea cuviosul cocea oul la lumânare, ca să mai uşureze din cele păcate, creangă, p. 111. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfinţit, ispirescu, l. 34. Din visarea mea, m-au scos aplauzele băieţilor. mille, v. p. 212. Ţara a ieşit învingătoare din grelele ei încercări (a. 1916). plr ii, 106. Cât eşti de drăguţ că vii să ne mai scuturi din plictiseala asta otrăvitoare! REBREANU, I. 152. De spaimă, ciocoiul tresare din somn. LESNE A, VERS. 236. M-am deşteptat din somn dinaintea ferestrei. ARGHEZI, C. J. 20. Există evenimente capabile să catapulteze viaţa unui oraş din sfera anonimatului molcom, flacăra, 1975, nr. 40, 4. Mai uiţi din supărare, jarnîk - bârseanu, d. 414. S-auză noroadele, Ca să vie să se roage. Să le ierte din păcate. PĂSCULESCU, L. P. 18. Nu mai am cui să mă plâng, Din durere să-mi mai stâng. folc. transilv. ii, 13. + (Indică separarea, distingerea unui element de altul sau alegerea unui element din două) Va aleage ei unul de alalt, ca un păstoriu aleage oile den capre. CORESI, EV. 34. D[umne]zău cunoaşte păcătoşii din direpţi. varlaam, C. 412. Nu să poate socoti den doaă lucruri unul, oare carele va fi mai rău. prav. 149. De ari stânge cineva numai istoriia a lucrurilor făcute ... abiia de s-ari cunoaşte viaţa oamenilor den dobitoace. N. COSTIN, LET. 39. Să poţi aleage cei buni din cei negri, molnar, e. s. 175/19. Una din doao au trăbuit să se întâmple, maior, i. B. 22/9. Nu deosibeşti vrodată stricăciunea din folos. SLĂtineanu, A. 17/7. Oile cele ungureşti din cele pământeşti au mare dăosebire (a. 1811). DOC. EC. 125. Avem trebuinţă să ştim a deosebi binele din rău. GRECEANU, î. 86/21. Dumnezeii ... Olimpului ... caută cătră insola Kalipsei, ca să vează care din doi va birui Minerva. MAIOR, T. 178/1. Ei caracter nu cinstesc Nici om din om osibesc. mumuleanu, C. 89/4. N-am putea deosebi pre bucatele ceale folositoare din ceale vătămătoare, poteca, G. 5/7. CU bolnavi şi molipsiţi ... vor fi osăbiţi din cii sănătoşi, ar (1829), 223732. Trebuie să aibă ... semne sau calităţi prin care se cunoaşte din alte fiinţe, heliade, paralelism, ii, 30. El singur defaimă pricina prin care se deosibeşte din celelalte vieţuitoare, marcovici, C. 13/4. împărăteasa ...se deosăbea din celelalte numai cu îmbrăcămintea şi cu umbletul ei cel măreţ, gorjan, h. I, 5/1. Te faci că nu ştii, poate, Care din doi e fiul meu? ruset, e. 87/10. Boierii ... n-aveau dreptul ... d-a fi osebiţi din legea comună pentru toţi. BĂLCESCU, M. v. 10. Cine să fie oare acel mândru erou care să distinge din ceilalţi voinici? filimon, o. ii, 9. Noţiunea cuprinde dar esenţa lucrurilor, ... alegând din representările lor numai părţile importante. MAIORESCU, L. 21. Ori părerea mă înşală, ori s-a strica vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecât, creangă, P. 265. Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi să scape, ispirescu, l. 19. Din voi doi car mă iubiţi? folc. transilv. II, 41. + (Indică provenienţa, procurarea, sustragerea etc. unui bun, a unei sume de bani etc.) Acesta, den roadă ce va fi strâns, să întoarcă înapoi de do[u]o ori. PRAV. 3. Cela ce va fi vrut să fure bou den cireadă ... să i să scoată ochii. ib. 33. Din veniturile de acolo mi-i hrana. dosoftei, v. S. septembrie, 11721. Aceaste făgăduiale zicea că nu le va da din mănăstire, ce are el bani (a. 1.726). iorga, s. D. xiv, 34. Să dai din osteneala ta şi celuia ce-ţi ceare. iacov, syn. 39721. Am căotat să-i plătesc din banii loteriiflj (a. 1795). iorga, s. D. xil, 119. Niciunui grăniţeariu să nu să tragă ceva din avearea pământului său. fund. 13/9. Să să plătească din casa podului, însă şi atunci pă cât va fi cu dreptul. I. GOLESCU, în pr. dram. 64. Că din vremea de demult Din punga celor ce-ascult Linguşitorii trăesc. HELIADE, O. I, 125. Puţine ţări s-au îmbogăţit din natură cu atâta îmbilşugare precum este Ţara Rumânească şi cu toate acestea nicăirea fericirea n-a fost mai rară decât într-acest pământ. CR (1832), 289711. începu a cheltui 8127 DIN1 - 1076- DIN1 din aceşti galbeni la câte îi tribuea în casă. GORJAN, H. I, 60/9. A băut vreunul dintre denşii vreun păhar de vin din banii câştigaţi. CR (1839), 476V13. Acum toată călărimea se îndestulează din ţară, în vreme ce mai de mult era nevoe a se cumpăra cai din staturile vecine. NEGRUZZI, S. I, 36. Hrănit din leafa ce-i dădeau boierii. IORGA, C. 1.1, 25. Puţinul pe care l-am agonisit din leafa ... mea ... o să-l las copilaşilor lui bietu Mişu. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 31. [Regele] plăteşte din lista civilă pe ofiţerii dezertori, camil petrescu, t. ii, 352. (Indică provenienţa unui câştig, a unui venit, a unei dări, a unei taxe etc. în schimbul a ceva) Orcare vameş va ceare vamă den niscare lucruri ... să i să tae capul. PRAV. 48. Oricine-şi va omorî muiarea, îş va piiarde tot venitul ce va fi având den ocinile ei. ib. 93. însea pe preoţi ce or fi la aceste sate să nu-i supere pentru dejmă din păine (a. 1784). iorga, s. d. vii, 235. întră tot feliul de goange albinele sânt ceale mai de frunte ... pentru folosul cel din ceară şi mieare. ECONOMIA, 172/9. Călugării neapărat să ia zăciuială din rodul locurilor sau a viilor acelora, maior, i. b. 217/5. Mare sumă de bani fac din vânzarea poamelor celor verzi. ÎNV. POM. 5/1. Cel mai drept câştig este cel din muncă. GOLESCU, P. 116/5. *0* (Indică succesiunea de la o generaţie la alta) Căci te iubeam cu ochi păgâni Şi plini de suferinţi, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinţii din părinţi. EMINESCU, O. I, 192. Farmecul meu? - Se transmite, pare-se, din mamă-n fiu. VINEA, L. II, 9, cf. alr ii 3 229/899, 987. + (Indică întreruperea sau încheierea unei activităţi, a unei stări, a unui stagiu etc.) Cela ce va răpi muiare curvă, car ea mai apoi să va fi întors den petreaceria ei ... atunce va cerceta giudeţul. prav. 191. Calipso opreşte pe Telemah din spunerea istoriifijca să se mai odihnească, pleşoianu, t. i, 151/3. Degrabă m-am întors din călătorie, drăghici, r. 15/6. Să nu te laşi din alergarea cailor până nu te vei năduşi bine. GORJAN, H. I, 47/18. S-a făcut o deprindere literală la toţi tinerii care ies din şcoală (a. 1836). plr i, 34. Demoasela Agapiţa de curând eşită din pensionat are zestre de o mie de galbeni venit pe an. NEGRUZZI, S. I, 72. Un simţimânt fatal îl oprea din această întreprindere, filimon, O. I, 103. El înceată din cântare. EMINESCU, O. I, 67. De-acum înainte tot aşa are să-ţi fie, pănă ce-i ieşi din slujba spânului. CREANGĂ, P. 222. Ieşise din şcoala de muzică a cadeţilor. caragiale, O. I, 4. Dânşii-ncetară din plânss COŞBUC, AE. 16. Se oprea din povestit şi bătea darabana cu degetele pe masă. BRĂtescu-voineşti, P. 35. întrerupându-se atunci din pasionata lor discuţie, ... scriitorul... m-a întrebat dacă nu cumva mi-e rău. camil petrescu, p. 46. Toţi se întrerupseră din lucru. C. petrescu, î. ii, 43. Oamenii pe vapor se întorc din vacanţele lor. ralea, o. 72. Zis-a bădiţa odată Să mai stau vo doi ani fată, Pân-a vini din armată, folc. transilv. i, 244. + (Adesea în corelaţie cu „către”, „în”, „la” sau „spre”, indică modificarea, transformarea, devenirea etc. cuiva sau a ceva) Pre iuşor oamenii pleacă-se den bine spre rău. CORESI, ev. 310. Sa schimbă den stepena cea de sus în cea de gios, şi den domn să face rob, şi den boiarin rămâne ca o slugă. prav. 106. Pănă când, Milostive, vei face zăbavă, Să mă-ntorci din pierzare spre sfânta Ta slavă? DOSOFTEI, PS. 23/4. Sânt neschimbători din reu. ANTIM, p. XXVI. Au întors pre mulţi din nebuniea idolească spre cunoştinţa dumnezeiască, mineiul (1776), 192r]/ll. Să schimbă din chipul călugăresc şi să îmbracă în haine mireneşti. VARLAAM - IOASAF, 21718. A naturii este a creşte pruncul, a-l face din mic mare. IORGOVICI, O. 82/16. Când voiaşte vreun părinte pruncul său din şcoala românească a-l da la cea nemţască ..., niceodată pănă la săvârşirea unei curgeri să nu-l dea. instrucţie, 15/13. Noi caută să ne ferim foarte de a face din moralitate numai theorie. petrovici, p. 104/4. Văzând vezirul că nu poate să o scoată din hotărârile ei se duce la împăratul să îi dea de ştire. GORJAN, H. I, 21/24. Se căznea bietul Lazar să facă din nişte bucheri, ingineri. CR (1839), 263 Vl 0. Să se schimbe din viaţă-n neviaţă! conachi, p. 87. Aşa este obiceiul norodului nostru, să facă din ţânţar, armasar. NEGRUZZI, s. I, 139. Din tremurătoare deveni lină. eminescu, P. L. 85. De la o boală ce-am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. creangă, p. 149. N-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa. ISPIRESCU, L. 3. Poate că din această expoziţie va rămânea un mic muzeu, ca în Târgu-Jiu. IORGA, în plr ii, 16. Femeia a dat din rău în mai rău. rebreanu, I. 11 .Pe neaşteptate, din solvent, el trebuia să devie un bursier întreg. arghezi, S. XI, 89. Oraşul a trecut din mâna spaniolilor în aceea a francezilor, ralea, o. 12. Din instrument de virtuozitate, drâmba ajunge, pe la începutul veacului trecut, ... instrument popular, alexandru, I. M. 27. Viziunea sadoveniană trece din uman în cosmic. CONSTANTINESCU, S. II, 7. Din copii am devenit dintr-odată moşi şi strămoşi şi purtăm galoşi. SORESCU, U. 59. Din drac să faci muiere, doine, 300. <> (în construcţii care indică devierea, ieşirea dintr-o stare normală) Când nu-i omul cu toată mintea, ce să dzice eşit den fire-i, nebun. prav. 266. Că-şi eşisă din minte (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 264/15. Bubaţii oameni sânt în mare fierbinţeală, ... de multe ori îşi es şi din fire. frăţilă, s. î. 31/9. Mă simţeam uimit ş-afară din mine. pleşoianu, t. i, 106/28. Rămasă smintit şi eşit din minte. GORJAN, H. I, 71/22. Cea mai adâncă simţire îl sileşte ... a se arunca afară din sine. maiorescu, CRITICE, 5. Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minţi. EMINESCU, O. I, 211. Să nu fii reu de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoţi din sărite. CREANGĂ, P. 152. Parcă şi-a ieşit din minţi, lesnea, vers. 48. Am rămas fără tată, şi biată mama era cam luată din minţi, arghezi, S. xi, 28. O vacă lată, greoaie, ... legănându-şi ugerele, îl scosese din minţi. CĂLINESCU, C. O. 16. îşi ieşise şi mama din ale ei când te vedea, pas, z. I, 273. O (învechit şi regional, indică molipsirea, contaminarea cuiva) Din vărsatul pruncilor niciodată nu s-au împlut oile. ÎNVĂŢĂTURĂ, 55/4. Umblă ... ca căscatul din om în om. pann, p. v. I, 100/5. + (Indică limba de origine într-o traducere) O am primenit [această sfântă carte] den limba rusască pre limba rumănească (a. 1642). GCR I, 98/13. Carte românească ... tălmăcită din limba ileneascăpre limba românească. prav. III. Să izvodim „Psaltirea” lui D[a]v[i]d den limba jidovească, psalt. (1651), VIr/3. Ptolomeu ...au tălmăcit „Sfânta Scriptură” den limba ovreiască spre cea elinească. biblia (1688), [prefaţă] 8/35. S-au ivit şi această loghică, ... tălmăcită din limba ellinească. 8127 DIN1 - 1077- DIN1 GRIGORIE, L. 5/15. Am tălmăcit din limba franţozească în limba strămoşască. oblăduirea, XIII/13. Tragedia „Ermiona”, tradusă din nemţeşte de d. I. Văcăreseul, se află subt tipar. CR (1834), 442/46. Trimit prin poştă, tradus din franţuzeşte, importantul raport al Conferinţei imperiale, titulescu, d. 205. + (Indică exceptarea în raport cu ceva; în construcţia afară din ...) Orice au vrut sau ce ar vrea să se facă, afară den voiea şi den porunca lui (a. 1699). GCRI, 329/20. Dreptăţile mortului ce să moştenesc sânt: a) Toată averea lui, afară din boerii. LEGIUIRE, 67/10. Aceasta cumpănă a dreptăţii să păzeşte şi la toate felurimile dă mărfuri, ... afară din vite, care au osăbire la vamă (a. 1827). doc. ec. 400. îmbrăcămintea aceasta ... rămâne a lor, afară din arme, care vor rămânea la polcuri, regulament, 12/5. A treia zi Halima era cu totul afară din primejdie. CR (1839), 255711. 3. (Exprimă delimitarea unei părţi componente provenind sau aparţinând unui ansamblu, unui tot de natură abstractă ori unei sume de bani) Să nu ia nemică den roada ce va face acel pământ, prav. 7. Să lase a treia parte din averea lor la cutiia cea de obşte. PRAV. COND. (1780), 108. Deaca lucrul nu au apucat a să da şi preţul nu au apucat a să lua, să pot lepăda atât o parte, cât şi alta din tocmeală, pravila (1814), 43714. Leafa va fi ... în 4 rete, adecă la tot fârtali[u]l de an un fârtal din simbrie (a. 1817). IORGA, S. D. xii, 207. Turcii ...au jucat o întreagă băgare de seamă acestui cap din tractat, oblăduirea, 98/6. La cea mai mare parte din oamenii cei mari lucrarea pământului se socoteşte de lucru simplu (prost). CULT. C. 8/19; Abia în zece ani s-au împrăştiat ... a treia parte din dicsionarul şi gramatica franţozeşti. heliade, paralelism, i, 46/5. La cei vechi pănă şi jocul era o parte din meşteşugul ostăşăsc. Căpăţineanu, M. R. 19/21. Nenorocirile vremelor au hrăpit o parte din averea ta. marcovici, d. 15/18. Ajunse la Bucureşti, îl găsi deşertat de cea mai mare parte din lăcuitori. F. aaron, i. ii, 195/5. Poţi să-mi făgădueşti că vei erta o a treia parte din vina acestui neguţetor? GORJAN, H. I, 30/26. Trimite-mi 300 de florini din banii mei. CR(1839), 476732. Mircea este silit a părăsi o parte din concuistele sale. BĂLCESCU, M. v. 8. Doamna B. se gătea, ... fredonând aria din vodevilul rusesc. NEGRUZZI, S. I, 60. Şi eu sunt mică parte din trista omenire. ALEXANDRESCU, O. I, 86. Capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, eminescu, p. l. 42. Am mai găsit şi un volum din „Halima”. GALACTION, o. 12. Unităţi scurte din artileria călare treceau în goană, camilar, n. i, 14. Anecdota din Biblie de miel vorbeşte, vinea, l. ii, 305. Nimic din el nu se împotrivea. DEMETRIUS, A. 55. Mai mult de jumătate din judeţele ţării au îndeplinit de pe acum prevederile întregului cincinal, scânteia, 1975, nr. 10 328. O notă nelipsită din spectacolele ansamblului este aceea a umorului. M 1975, nr. 1, 27. Ba încă îţi mai fac parte, Din avere jumătate. PĂSCULESCU, L. p. 216. <> (în legătură cu construcţii care delimitează un anumit grad de extindere a unei acţiuni, a unei stări de spirit) Păgânii ... se vorovăsc cu sfaturi, în deşert din toate laturi. DOSOFTEI, PS. 13/12. Nenorocirea ... va năvăli asupră-i din toate părţile. MARCOVICI, D. 9/1. Moartea să iveşte din toate părţile, id. ib. 14/3. + (Indică delimitarea cu sens partitiv a unei părţi nedefinite dintr-un întreg) Muntenii nu ştia pentru slujbile ce jacea Dimitraşco-Vodă moscalilor, nici din boierii moldoveni încă nu ştia. neculce, L. 210. Cocoana Zinca ... Ştie din limba nemţească cât ştie pantoful meu! pr. dram. 114. Trimeteau din ele [din vite] spre vânzare, moroianu, S. 151. Dar erau şi din aceia care nu se lăsau ademeniţi de aburii farfuriei cu borş. camilar, N. I, 112. O (Delimitarea cu sens partitiv priveşte unul sau mai multe elemente de acelaşi fel dintr-un tot) Chiemă doi oarecarii din şutaşi. COD. vor.2 281 .De va face cineva den cliros, trimitu-l de-l bagă în catargă. PRAV. 89. Marele Costandin ospătând pre oarecarii den episcopi ... n-au vrut să să laude de stemă şi de diadimă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/39. Că din boierii noştri, ... începură unii a să lipi cu-mbunături printre greci, neculce, l. 322. Să auzim fieştecarele din noi glasul acela, antim, 0. 8. Tessalonicanii omorâse pre Voteric, pentru care faptă, măniindu-se, marele Teodosie au poruncit de au tăiat 7 000 din dănşii. şincai, hr. i, 67/8. Mulţi din prunci a bătrânilor au câştigat minte. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 91. Să odihneaşte fieştecine din noi. pilde, 106/25. Unul din ei nesuferind această îndreznire ... i-au zis. bertoldo, 5/2. Se ştiu unele din ceale scrise. şincai, C. 3/23. Ba şi din clirul sârbesc unii, mai vârtos carii au ceva neputinţă, nu postesc, maior, i. b. 371/6. Iaste adevărat că puţini din poetici au dobândit darul fir ei. beldiman, A. 3/18. Un om din tovărăşiia lor gonind alergase după o fată tânără, oblăduirea, 66/5. Din oameni unii sânt albi, iar alţii negri. GRIGORIE, L. 30/10. Multe lucruri din ceale trebuincioase le lasă baltă. GOLESCU, P. 185/20. Nimenea din oameni nu ştie toate. POTECA, C. P. 24/4. Să socoti fericit că au putut scăpa teafăr cu puţini din ai săi. ar (1829), 242/43. Fieştecare din copii s-au tras câte într-o parte a grădinei. drăghici, R. 153/24. Nimeni nu poate afla nimic din faptele noastre. GORJAN, H. I, 89/12. La niciuna din apucăturile tale să nu-ţi impute conştiinţa ta scoposul şi mijloacele, buznea, c. 2/14. Am însemnat ceva din istoria patrii[i] F. aaron, I. L. 4/2. Nimini din noi nu este. ruset, e. 27/14. Dacă ne-am răzăma numai pe slabele noastre mijloace, puţine am putea ţinea din cele făgăduite, kogălniceanu, în plr i, 158. Cei mai mulţi bolnavi au fost dintre nevoeşi şi din sărăcime. C. vârnav, H. 62/4. Mulţi din feciorii de boieri se duceau la dânsa. pr. dram. 309. Aceasta este una din cele zece porunci: să iubeşti pe aproapele tău. negruzzi, S. I, 149. Noţiunile sunt unul din elementele schimbătoare, după care se schimbă şi cuvintele. MAIORESCU, L. 26. In introducerea acestor şiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere. EMINESCU, P. L. 27. Din trei feciori, câţi are tata, niciunul să nu fie bun de nemica?! creangă, p. 188. Rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete. ispirescu, L. 5. Nu se arătă niciunul din săracii satului. AGÎRBICEANU, s. 137. Poezia era una din pasiunile preotului, rebreanu, 1. 136. Unul din motivele atâtor drame este că, dacă rozele tinere sunt o hrană substanţială pentru poezie, poezia cu care ele ... se hrănesc este ... mediocră. CAMIL PETRESCU, T. II, 12. Una din moaşe răspunse: -Băiet! SADOVEANU, O. I, 29. Cine ia cunoştinţă de una din formulările exacte ale ştiinţelor nu primeşte nicio 8127 DIN1 - 1078- DIN1 veste ... despre momentul sufletesc particular al persoanei care a enunţat mai întâi acele formulări. VIANU, A. P. 17. Florăreasa e unul din miile de cazuri. arghezi, s. XI, 68. Una din ele a pus ochii pe un fiu de păstor, călinescu, I. 39. Luaţi oricare din preocupările adânci ale istoriei continentului nostru, ralea, S. i. ii, 11. Maşina fostului cadet din husarii morţii ... îi aştepta la trotuar, vinea, l. ii, 42. Cine din noi va muri înainte ca trupul să-i moară? labiş, P. 317. (în legătură cu „câte”; cu nuanţă distributivă) Era să meargă câte mul din învăţaţi, leon asachi, b. 17/2. Fiecare dintr-înşii răpi câte unu din acei şapte mosafiri. GORJAN, H. I, 100/8. Suflătorii sunt reprezentaţi prin câte un singur instrument din fiecare familie. M 1974, nr. 9, 33. ■<> (Delimitarea cu sens partitiv se face pe baza unei caracteristici) Măcar o mie de reale de ar face un om din cei proşti, nimenea nu le socoteaşte. pilde, 89/21. E unul din ceale mai de frunte oraşe a ţărei. MAIOR, I. B. 177/1. Starea Greciii e din cele mai triste. CR (1832), 16772. Este silit să sape groapa unei fiinţe din cele mai iubite. MARCOVICI, D. 9/11. Smerenia este una din cele mai frumoase virtuţi, buznea, c. 7/17. Imitaţia este una din ceale mai însămnate însuşimi ale acestor animale. J. cihac, i. n. 18/16. Mir cea cel Bătrân, unul din cei mai mari şi mai vestiţi voevozi ai noştri, reclamă de la turci această moştenire. BĂLCESCU, m. v. 8. Să vie ... unu din cei însemnaţi, pr. dram. 187. Tutunul cuprinde în sine o otravă din cele mai tari. mironescu, l. 51. Unul din cei mai dibaci şi mai îndrăzneţi pescari ..., îl văzuse hârjolindu-se, „ca un porc ” la soare. CHIRIŢESCU, gr. 51. + (Delimitarea unui element se face pe baza unei comparaţii de superioritate) Numai mai aleşi din toţi era la sfat Panaite Morona postelnicul, neculce, l. 154. Era cel mai înţălept den tovarăşii acie (cca 1750-1780). GCR li, 85/1. Nu să poate rădica măcar cel mai mic din supuşi fără de ştirea Parlamentului, amfilohie, G. 74/15. Stăpânirea cea mai înaltă din patria noastră se numeaşte ... chesariu al Austriei. D. sup. 8/22. Va coprinde în sine ...o culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii (a. 1829). PLR I, 18. îl descrie de cel mai nesocotit şi mai aspru din tirani CĂPĂţineanu, M. R. 204/25. Acesta este cel mai mare din darurile tale. marcovici, c. 139/17. Slăvită împărăteasă a Indiei ... este cea mai vestită şi mai înţeleaptă din lume. gorjan, h. i, 7/17. îi cel mai rău om din divizie. CAMILAR, N. I, 14. Ea era cea mai frumoasă din toate, demetrius, A. 22. + (în formule de repetiţie, indică manifestarea progresivă a unor elemente dispuse ierarhic sau succesiv) De atunce numitul s-au înălţat din grad în grad. ar (1829), 102/36. Armia eghipteană păşa din izbănzi în izbânzi. CR (1833), 52/39. Din transformaţii în transformaţii, omenirea merge într-un progres continuu. BĂLCESCU, M. V. 3. Dejaimau din mult în mai mult petrecerile holteiei, negruzzi, S. I. 75, Pedestrimea creştină fusese dusă din biruinţă în biruinţă, sadoveanu, o. i, 181. (Cu nuanţă temporală; în construcţia din ce în ce) Cu atât mai puţin pot exista în natura reală acele noţiuni din ce în ce mai abstracte. MAIORESCU, L. 122. Ea, din ce în ce mai dragă, ţi-ar cădea pe zi ce merge, eminescu, O. I, 160. Dan e din ce în ce mai nervos. VLAHUŢĂ, S. A. III, 193. Oboseala o istovea din ce în ce. rebreanu, i. 192. Din ce în ce, ... nu se mulţumeşte cu ce are. C. petrescu, î. ii, 267, Streinul nu se dete bătut. Din ce în ce mai stârnit, colindă ogradă de ogradă, rugându-se de ospeţie. VOICULESCU, P. I, 219. Din ce în ce glasul lui se aprindea mai tare. sadoveanu, o. I, 69. In golful din ce în ce mai liniştit, apar pescari în bărci cu pânze. RALEA, O. 35. Diferenţierea societăţii în individualităţi din ce în ce mai distincte, v. rom. februarie 1975, 25. <> (învechit, în corelaţie cu „până în (la)”, raportează elementul antagonic final la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii totale) Incungiurară casa den tânăr pănă în bătrân, biblia (1688), 122/7. Sfmţeaşte-m tot dentâi născutul den om până în dobitoc, ib. 482/9. Şi atuncea începu a chiema pre toţ feciorii săi pre rănd, den cel dintăi pănă la cel mai de apoi (a. 1760). GCR II, 70/9. + (Indică restrângerea unei caracteristici, a unei calificări, a unei competiţii etc. la un anumit domeniu de referinţă) Dăscăli ştiuţi foarte den limba elinească. biblia (1688), [prefaţă] 4/42. împăratul Moscului începusă tare a se întărire, şi din putere şi din nume. NECULCE, L. 197. împărăţia şi de-i fu scurtă din vieţuire, dar foarte lungă s-arătă din multa dobândire. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Din luptă să ne luptăm, ori din săbii să ne tăiem? CREANGĂ, O. 164. îndrăznise să se întreacă din sărit cu el GÂrleanu, l. 27. Şi din putere am slăbit, doine, 3. + (Urmat de „de”; cu nuanţă partitivă) Se înfruptau pe ascuns, ca nişte păcătoşi, din de dulce. VOICULESCU, P. I, 150. 4. (Exprimă observarea unui anumit fapt dintr-o anumită perspectivă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Din mijlocul acestei realităţi imediate, în scurtă vreme îmi fu cu neputinţă să mai privesc existenţa minerilor, în perspectiva măreaţă a saltului pe care mersul înainte al lumii se pregăteşte să îl facă. BOGZA, v. J. 18. + (Indică sursa din care rezultă, din care decurge etc. ceva de natură abstractă) Din vorbe să trage şi binele şi răul ce ne vine. pilde, 5/22. Bonitas este format din bonita-te. heliade, paralelism, i, 5/26. Noi am dovedit că vorbim o limbă ce se trage din latină, id. în plr I, 21. încetează de a socoti că bănuelile tale izvorăsc din înţelepciune, marcovici, D. 13/15. Prevede relele ce să nasc din dispute, buznea, f. 39/26. Nerăndueala ce-ţi pare, chiar din răndueală vine. CONACHI, P. 273. Origina acestor adunări isvoraşte din municipalităţile romane. bălcescu, M. v. 9. Neajunsul caracteristic al minţii omeneşti provine din prea puţinele reprezentări ce le poate cuprinde conştiinţa deodată, maiorescu, l. 21. „Paloda literară ” a răsărit din această necesitate (a. 1904). plr ii, 71. Programul „ Sburătorului ” ...va ieşi din talentul colaboratorilor lui. lovinescu, în plr ii, 279. Din această viziune emană o metodologie a raportării materialului lingvistic la anumite coordonate. LL 1972, nr. 2, 52. (Cu nuanţă cauzală) Adeverează cum că pealea frumoasă şi molcuţă vine din mâncările ceale mai bune. CARCALECHI, C. 60/22. Această greşală vine numai din dorinţa de a face obştiei bine. C. VÎRNAV, H. IX/l 5. + (Indică deducerea pe bază logică, matematică) Ştiinţa numerării e aceaia ştiinţă prin car ea ne învăţăm a găsi din niscarii numeri cunoscuţi alţi numeri necunoscuţi, aritm. (1806), 3/15. Din judecata „Dacă este m, este s” ... nu va rezulta niciodată o concluziune 8127 DIN1 - 1079- DIN1 nouă. maiorescu, L. 80. <> (în legătură cu construcţii care indică evaluarea, estimarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. dintr-o anumită privinţă) Apariţia săptămânală e mai bună din toate punctele de vedere (a. 1910). PLR II, 123. Din acest punct de vedere urgenţele pot fi împărţite, belea, p. a. 11. Chiar inovaţiile modeste din punct de vedere cantitativ au izbutit, până la urmă, să se impună, varlaam - sadoveanu, 96. Din punct de vedere formal suntem de acord cu acest lucru. CL 1973, 187. Rezolvarea unor zone din punctul de vedere al unor cerinţe moderne în sistematizarea urbană, flacăra, 1975, nr. 40, 3. Din punct de vedere profilactic, o principală metodă o reprezintă vaccinarea antigripală. RL2005, nr. 4 571. 5. (învechit, rar, exprimă dependenţa din punct de vedere medical) Viaţa cea firească spânzură dân cele dântâi îngrijiri puse asupra prunciei. PR. 1/4. (In legătură cu construcţii care indică dependenţa prin supunere, obedienţă etc.) Şi este şi bun, că nu-i va ieşi Brâncovanului din cuvânt, la ce i-ar poronci. neculce, L. 162. Supt stăpânirea mea supuse la orice le voi porunci, fară să-mi ese vrodată din cuvânt. GORJAN, H. I, 20/27. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa. CREANGĂ, O. 3. Să nu eşi din cuvântul calului. ISPIRESCU, L. 19. Din ascultare nu-i nimeni să-i mai iasă. voiculescu, poezii, i, 52. Zice el aşa, trebuie să fie sfânt, din vorba lui să nu ieşim, sadoveanu, O. ix, 430. + (Indică autorul sau agentul intermediar de la care provine, de la care se transmite o învăţătură, o informaţie etc.) Cartea ce se cheamă „Evanghelie cu învăţătură”, den tuspatru evanghelista aleasă şi den multe dumnezeeşti scripturi. CORESI, EV. 1. Mare mărturie iaste şi din apostolii şi den Duhul Sfânt. id. ib. 474. Măntuinţa din jidovi iaste. varlaam, c. 114. Au tălmăcit den d[umne]zăescul duh „Cântarea Cântărilor”. biblia (1688), [prefaţă] 7/8. Iară împărăţia, înţelegând din voevoda Chiovschii cum să întemeiadză moscalul despre toate părţile, au mazilit pe veziriul şi pre Iusuf paşa Tighinii, căci sta pricini să nu strice pacea. neculce, L. 199. [Dositei] a trecut în Ţeara Muntenească, de unde şi venise, cum am auzit din tatăl meu. şincai, HR. iii, 198/13. Auzisem eu din oameni că, dacă vrei să nu te muşte câinii ..., să te tupilezi jos la pământ. CREANGĂ, A. 67. Mai întrebaţi din soldaţii vechi, bacalbaşa, S. A. I, 98. Am aflat din oameni că-i la 104 Infanterie şi au pus-o la mitraliere, camilar, n. I, 24. Auzât-am din bătrâni Că nu-i bun gardu de spchini. arh. folk. I, 164. (Cu nuanţă instrumentală) S-au spodobit episcop din mânule Sv[â]ntului Ghenadie. dosoftei, v. s. noiembrie 116r/5. Buna rânduială, frumuseţa, graţiile es toate din mâna lui. buznea, f. 2/7. Una pe alta se îndemnau la treabă şi lucrul ieşea gârlă din mânele lor. CREANGĂ, P. 7. Primind ... carte din mâna tată-său, ... îşi ie ziua bună de la fraţi. id. ib. 187. + (în construcţii care indică prin metonimie autorul sau agentul unei acţiuni) Den rostul tinerilor şi sugători sfarşit-ai laudă. CORESI, PS. 16/4. Va audzi ... cuvinte bune ... den gura celuia ce l-au suduit, prav. 243. Din glasul cântecelor ... adormim, dosoftei, v. s. octombrie, 80730. Aşa am auzit din gura Predii (a. 1722). IORGA, s. D. XII, 220. Nice din gura bătrânilor nemica nu am auzit despre aceasta. MAIOR, I. B. 377/8. Chip n-au fost a scoate din gura ei cuvânt macar. drăghici, R. 27/18. Să nu-ţi mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I, 146. La arătarea vorbală multe vorbe nesocotite, necoapte, rău zise, scăpate din gură ... se pot îndrepta. BĂLĂŞESCU, GR. V/13. Nu ştiu ce mi-a ieşit din gură. CREANGĂ, P. 191. îi luau vorba din gură. ISPIRESCU, L. 36. Şi din grai aşa-a grăit, reteganul, tr. 14. Şi din glas cântând, alexici, l. P. I, 104. (în formule de repetiţie) O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om. neculce, l. 7. învăţătură nescrisă, din gură în gură lăsată. CANTEMIR, 1.1.1, 18. Drumuri mari de piatră şi şanţuri ... cărora încă troianuri le zicem, rămânând de atuncea din om în om. C. CANTACUZINO, CM I, 14. De-oi muri - îşi zice-n sine - [bătrânul dascăl], al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe. eminescu, O. I, 133. El îşi căuta de drum, întrebând din om în om unde şede Dumnezeu, creangă, p. 307. + (Indică justificarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. prin indicarea motivaţiei, a mobilului interior care le provoacă) Cela ce va fi suduit pre cineva de răpitul mâniei sau den sminteala limbii să nu să cearte ca un suduitoriu. prav. 226. Darul ce mi s-au dat den mila lui Dumnezău. biblia (1688), [prefaţă] 4/38. Caută de acum înainte de vezi ce s-au lucrat din zavistie, neculce, l. 100. Nu din lăcomie s-au făcut aceasta, muşte, ap. GCRil, 25/5. Din multă milostivirea Ta ... Te-ai oprit, mineiul (1776), 164V2/2. L-au ... numit Mestu, ... adică beutor, poate din vro zavistie. VĂCĂRESCUL, IST. 262. Nenumeratele supărări care tu din nespusa iubire de om ai suferit, iorgovici, O. VI/10. loann din mila lui D[u]mnezeu episcop Halchidonului. maior, I. B. 168/13. Din prostie vin toate răutăţile. CARCALECHI, C. 107/19. Telemah povesteşte cu simplitate greşalele ce făcuse din nesocotinţă. PLEŞOIANU, T. I, 117/2. Teme-te numai de relele ce însuţi ţe-ai uneltit din greşeala sau din slăbiciunea ta. marcovici, d. 16/10. Văzând ...că corabiia lipseşte, ţâpând din durere ...au căzut leşinat, drăghici, r. 299/24. îmi povesti şi ea cele ce i se întâmplase din pisma celor doaă surori asupra ei. GORJAN, H. I, 160/21. Să nu se facă dar din greşală vreo împotrivă urmare, meşt. moş. 25/27. Nu aşteptam alta din mila cerească Decât a muri. alecsandri, o. 73. Toate le-am făcut ... numai din prefăcătorie. caragiale, O. VI, 27. Trebue să ştii că din nebăgare de seamă ...am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. Din mândrie nu putea stărui cu tot dinadinsul pe lângă prieteni. CONTEMPORANUL, IV, 215. Parcă l-a luat din dragoste. AGÎRBICEANU, S. 549. Orfanii satului, din mila lui creşteau sub un adăpost. C. PETRESCU, S. 133. Iubeşti întâi din milă ..., iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită. CAMIL PETRESCU, U. N. 19. Criminali din răzbunare, ... [arabii] ucideau, convinşi că vor conjura vreo nenorocire. BRĂESCU, A. 231. Până acuma n-am îndrăznit să-ţi aduc aminte; acuma îndrăznesc, din amărăciunea în care mă aflu. SADOVEANU, O. XIII, 552. Eu însă am cerut să merg pe front şi din durere pentru moartea tatii, dar mai ales din curiozitate. MIHĂESCU, D. A. 10. Au înaintat ... masacrând din sadism ... populaţiile indiene. RALEA, o. 12. Un caz destul de neobişnuit de crimă din gelozie. VINEA, L. II, 82. Era din dorinţă de aventură? demetrius, a. 54. Vasile Boţoghină 8127 DIN1 - 1080- DIN1 se însurase din dragoste şi Anghelina, nevastă-sa, nu-i adusese ca zestre decât casa în care stăteau, preda, m. 169. (Urmat de „în”) Adastă să ştie toţi preoţii, din în preot în preot, carii vor fi la adastă sf[ă]ntă besearecă (a. 1699). iorga, s. D. xm, 71. (Cu nuanţă de conformitate) Dat-au ... din bună vreare lor daanie pentru pomenirea celor morţi (a. 1755). uricariul, xi, 365/33. De va cerca şi de va găsi [o comoară] fără svatul stăpânului celuia cu locul, aşea numai den capul lui, nu va rămănea să fie a lui. prav. 80. Domni nu din fire, ce ca ceară ce preste patimă împărăfâră. dosoftei, v. s. [predoslovie] Iv/6. Singur den sine supt a căruia monarhie ar vrea a se supune, să-l întrebăm. CANTEMIR, I. I. I, 147. Cei ce sânt din firea lor darnici n-au putinţă să dea. pilde, 33/17. Neputând eu din însa mea mijlocire a face aceasta [a tipări cărticica], am fost silit a lăsa lucrul acesta jos pănă astăzi, aritm. (1805), 11/2. Omul din fire pofteaşte a cunoaşte, ţichindeal, a. M. 37/25. Trebuie învăţătoriul să ştie şi din cap socoti, ca să poată în aceasta şi pre ucenicii săi a-i îndrepta, man. Înv. 29/21. Omul este curios din natura sa (a. 1838). plr i, 59. îl ţineam strâns din toate puterile, pleşoianu, t. i, 170/7. îl izbii o dată cu sabia păste gât din toată puterea mea. GORJAN, H. I, 71/12. îndemnat fiind de-naltele dispoziţii cu care din fire sânteţi înzăstraţi. buznea, f. [prefaţă] 1/4. [Filosoful] să tot despartă lucruri ce sunt unite din fire. CONACffl, p. 277. Unul zise, din minte puţină Că „scump la tărâţe, eftin la faină”, pann, p. v. iii, 76/27. Numele, care din fire ...se cuvin bărbaţilor, sânt bărbăteşti, bălăşescu, GR. 17/9. Din fire era blândă, simplă şi bună. ODOBESCU, S. I, 6. De-ai facut-o din capul tău, bun cap ai avut. CREANGĂ, P. 198. Avea o slăbiciune din născare, agîrbiceanu, S. 16. Acuma Ion cosea din răsputeri, rebreanu, i. 53. De natură sensorială, literatura română trăeşte din simţuri. LOVINESCU, C. vil, 98. Pe Ghioceoaia îl întărâta înţepeneala aceasta, dar se stăpânea din toate puterile, preda, d. 91. □ Cânta din memorie. + (Justificarea priveşte cauza care generează o acţiune, o stare, un fapt etc.) Pricina morţii nu-i i den rană, ce iaste pentru nesocotinţa lui. prav. 128. Au rămas ţara ... la mare ... pustietate din prada şi jacul leşilor. N. COSTIN, LET. II, 40/37. Din pâra lui Ursachi l-au bătut împărăţiea. neculce, l. 43. Nu cumva pentru nepurtarea de grijă şi din necercarea ta să mucezască. IACOV. syn. 28721. Va fi această scădere din pricina părinteştii datorii, prav. cond. (1780), 100. Aerul este bun, dar din pricina munţilor îi de puţin rod. AMFILOHIE, G. 109/6. Din întâmplarea vreamilor, toate lucrurile şi ceale mai trebuincioasă nu puţin s-au scumpit, ponturi, 1/14. Conteneaşte epitropiia ... când să va lăsa epitropul din pricină de boală sau altele. LEGIUIRE, 61/10. Din pricina asta războaiele năştea totdauna alte războaie. Căpăţineanu, m. r. 7/8. Apa lacurilor putrezeşte din nemişcare-i. marcovici, c. 39/21. Din norocire atunce au început şi turbatele valuri a să mai alina. drăghici, r. 12/5. Nu.e pricina din mine ... ci e din bărbatul meu. gorjan, h. i, 70/22. Daca m-aş fi depărtat greşal-ar fi din mine, Să pierzi ast tron. RUSET, E. 33/24. Din ciuda depărtărei, Dup-atâta pătimire să mă dai şi tu uitărei. CONACHI, P. 103. Intre sărutul însoţirei voastre, se va pune fantomul acelei ce s-a ucis din pricina voastră. NEGRUZZI, S. I, 54. Noroaele şi lacurile cele de speriat ...se fac din cauza necurăţenii[i] ş-a ne-ngrijiri[i]. pelimon, I. 2/16. [Gramatica română] întocmită de a fi manual pentiAu şcoalele române, deşi din nenorocire nu fu întrodusă într-însele. bălăşescu, gr. XV/l2. Grozavă urgie poate să cadă pe capul mieu, din astă pricină. CREANGĂ, P. 266. Nu-ţi poţi închipui ce rău poţi face din nebăgare de seamă. CARAGIALE, o. vii, 327. Din mine ţi-a fost perirea/ COŞBUC, AE. 117. Se poate să-mi fi venit şi din prea mult fumat; aşa zice şi doctorul. brătescu-voineşti, P. 43. Foarte stânjenit şi numai din ideea datoriei, revin la una din [îndatoririle vieţii]. titulescu, D. 72. Din bătaia aceea, lui Toader al Boarului i s-a tras mai târziu moartea. MIRONESCU, S. 199. Am regretat pe urmă brusc că am dat drumul trăsurii - din superstiţie. CAMIL PETRESCU, P. 10. Eu nu pot din cauza reumatismelor. BRĂESCU, O. A. I, 16. Miţu îl pupă din greşeală pe un ochi deschis, arghezi, C. j. 62. Toţi curtenii, din politeţe, erau obligaţi să strănute şi strănutatul trecea ... în provincii. CĂLINESCU, C. O. 101. Murise la cincizeci şi cinci de ani, adevărata vârstă a sinuciderilor din amor. vinea, L. II, 120. Romanele d-lui Ion lovescu, din nefericire prea preocupat de stil pitoresc şi congestionat, ... sunt suficiente exemple, care indică o schimbare radicală. CONSTAN-tinescu, S. II, 6. Din fericire, n-a fost aşa. flacăra, 1975, nr. 40, 22. Dear nu e din vina mea. TEODORESCU, P. P. 596. Nalţi şi defăimaţi ... Acolo-i căzut Dân luptă rănit. mat. folc. 1 232, cf. alr i 1 434/320, ib. II 3 224/316. -O (Indică o anumită modalitate de identificare, de cunoaştere, de justificare etc. a unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc.) Arrată-mi credinţa Ta din lucrurele Tale şi eu voiu arrăta Ţie din lucrurele meale credinţa mia. COD. VOR.2 348. Ertăciunea greşalelor noastre afla-o-văm den ertăciunea ce ertăm noi fraţilor noştri. CORESI, EV. 46. Să cunoască den cărţi taina acelui domn. PRAV. 72. Că de ar fi toată Scriptura numai den singură cetirea să se înţeleagă, de-acii nici ar fi şcoalele de treabă, nici dăscălii. ST. LEX. 217710. Ş-au luat plată, din dreapta şi dumnezeiasca rânduială. MINEIUL (1776), 141 r722. Din poveţuirea cea rea a oamenilor iaste lesne a cunoaşte cineva vicleşugul lor. PILDE, 26/1. Pricep din vorba ta cea înţeleaptă că eşti duşman linguşirei. MAIOR, T. 252/12. Căci din chip se cunosc oamenii numai zioa. CALENDARIU (1814), 103/15. Sânt vreunele lucruri în sfera învăţător iei, care nu din cărţi se învaţă. MAN. ÎNV. 4/5. Doctorul leasne judeca aceastea din singura previre întru aceale întrebări. LEON ASACHI, B. 19/18. Omul să cunoaşte din vorba sa. GOLESCU, p. 12/11. Aceasta au arătat-o fizicii din mai multe arguminte. RUS, I. I, 16/24. Din stilul scrisorii ni se judică caracterul, duhul şi putinţa sufletului, bălăşescu, GR. IV/30. Cea mai mare parte a cunoştinţelor noastre nu sunt câştigate prin intuiţiune, ci se întemeiază pe argumentări din experienţele noastre. MAIORESCU, L. 10. Azi văd din a ta vorbă că nu mă înţelegi. EMINESCU, O. I, 232. Din documentele tipărite ... se vede ce schimbări s-au mai întâmplat. IORGA, C. I. II, 180. Din citirea lor [a scrisorilor] vă veţi putea complecta figura iubitului dispărut. BRĂTESCU-voineşti, P. 31. Spre marea mea mirare mi-a spus că 8127 DIN1 -1081- DIN1 mă cunoaşte din cetit, «camil petrescu, p. 166. Se cunoaşte şi din tonul paginilor de prefaţă că povestirea trebuia să fie masivă, arghezi, b. 12. Anghel simţi această mustrare din asprimea cu care îi vorbise Ţurlea. preda, D. 59. Din observaţie directă ... se reţine că făpturile naturii au un tâlc. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 12. <> (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de executare, de săvârşire a unei acţiuni sau de caracterizare, de evaluare a unei stări, a unui fapt etc.) Ceia ce agonisesc din dirept. varlaam, c. 289. Ea veni şi să apropie den dăstul şi stă şi aşteaptă (a. 1654). GCR I, 168/4. Din tâmplare, ... carile nu din tocmala înainte mărgătoare s-au făcut. CANTEMIR, I. I. I, 22. Luând vindecare din destul de la moaştele tale. mineiul (1776), 117n/25. Nu din vedere, ci întocmai dup(ă) coprinsul mai sus arătatului proimion, m-am îndemnat. dumitrache, ap. GCR II, 126/11. Mai puţin să poate socoti o lucrare ca o faptă criminale atuncea când răul au urmat din singură întâmplare, pravila (1788), 2/19. Părinţii nice timp, dară nici procopseală nu au din destul cătră aceaia. petrovici, p. 43/2. Numai din auzire să nu dăm crezământ. GOLESCU, P. 133/6. Şi deaca nu firească, sau din întâmplare iaste, precum robul şi stăpânul. GRIGORIE, L. 135/19. Neguţătorii ... vor fi chemaţi din drept la sfaturi de comerciu. reg. ORG. 37/24. Din tâmplare însă au apucat alt drum cătră mare. drăghici, R. 51/9. Clasicii, care ar trebui să ne fie cea mai scumpă hrană pentru mintea şi inima noastră, nu-i preţuim din destul (a. 1838). plri, 69. Din brodeală văzui de departe ca la trei mile o corabie. GORJAN, H. I, 121/12. O femeie trebuie să fie sănătoasă şi să aibă putere din destul. MEŞT. MOŞ. 79/9. Napoleon au cutremurat din temelie toate staturile Evropei. IST. M. XXIX/l2. Atuncea, din întâmplare, Erotocrit a sosit. PANN, E. II, 35/4. Sânt substantive care au numai numerul înmulţit, unele din obicei, precum Paşti, Rusalii, bălăşescu, GR. 16/18 .De aici se vede că or ce silogism cuprinde din esenţă trei noţiuni fundamentale. MAIORESCU, L. 64. Era un vis misterios Şi blând din cale-afară. eminescu, o. i, 185. Baba oftă din greu. CREANGĂ, P. 74. Mai din glumă, mai cu dinadinsul, îi spunea că a dovedit ...un pui de mierlă, macedonski, O. iii, 6. Fiecăruia îi reveni ... zamă din belşug. AGÎRBICEANU, S. 409. [Bâtlanul] din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! TOPÎRCEANU, B. 46. Parcă din senin am început să sufăr în tot corpul. CAMIL PETRESCU, P. 11. Nu, las-o să vie, s-o iau eu din scurt. BRĂESCU, V. 26. Bacşiş nu dă din principiu, id. o. A. I, 322. Bani avea acum din destul vissarion, B. 154. II întrebam pe tata, aşa din senin, cine-o făcut ziua şi noaptea? vlasiu, a. p. 7. Gligori tuşi, răsuflă din adânc. SADOVEANU, O. I, 45. E adevărat că directorii strâng milioane şi redactorii strâng din curea? arghezi, S. xi, 39. Din păcate, vigilentul frate, Busto Tabera, îl surprinde [pe Don Sancho]. CĂLINESCU, I. 59. Schelete bătrâne de negri trudesc din greu. ralea, O. 30. Doamna Beatrice oftă prelung şi din adânc, vinea, l. ii, 307. Avea bani din gros. barbu, G. 361. Prin conţinutul obiectelor de învăţământ ... şcoala de 8 ani va asigura din plin dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevilor. G. înv. 1961, nr. 630, 2/1. De dat nu-i dădea nimeni nimica ... dacă nu lucra din greu. LĂNCRĂNJAN, C. I, 137. Hai să dăm de duşcă o ţuică, că o merităm din plin. scânteia, 1975, nr. 10 334. Mai rău se sperie cineva din auzit decât din văzut, românul glumeţ, i, 57. ^ (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de manifestare a unei stări sufleteşti, a unei atitudini etc.) Iuboste nefaţarrnică, din curată înremă. COD. VOR.2 371. Cu buze vicleane din inemi adânce Grăesc răutate. DOSOFTEI, PS. 37/11. Din toată inima ... i să giurui. CANTEMIR, 1.1. II, 32. Pre unul D[umne]zeu ... ai iubit din tot sufletul 'mineiul (1776), 179ri/13. Mă bucur din inimă căci eu la dumneata întru foarte bună aducere aminte stau. eustatievici, i. 75/5. Din suflet m-am căit. beldiman, O. 8/18. Fiecare din inimă să cânte, suciu, s. 9/19. Nevinovaţii copii să roagă din inimă pentru fericirea părinţilor, marcovici, d. 3/1. Ah! Au strigat el atunce cu durere din inimă. Ah! Cât de fericit aşi fi eu acum ...! drăghici, r. 79/26. Ii făgădui din tot sufletul ei că îi va păzi porunca. GORJAN, H. I, 23/9. Creştinul cel adevărat va îmbrăţoşa din inimă pe cel păcătos, buznea, c. 39/3. Să-l vază-n tronul strămoşesc, din suflet vezi că cere. ruset, e. 94/5. Mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. negruzzi, s. I, 22. Din inimă bietul moşneag poate c-ar mai fi zis câte ceva. creangă, p. 285. Vârgolici râse din toată inima, hogaş, dr. ii, 133. Oftă o dată din baierile inimii, rebreanu, i. 25. Nicio păpuşă nu-i place fetiţei, ca un rac spus şi spilcuit cu suliman din gând. arghezi, C. J. 8. Să nu mă dai şi să nu deschizi! Te rog din suflet! LĂNCRĂNJAN, C. I, 290. Din inimă să jelesc Şi din buze să zâmbesc, folc. transilv. I, 484. (Cu nuanţă de justificare) Puterea publică ...se afla din drept în mâna capilor răsboinici. BĂLCESCU, M. v. 12. (Cu nuanţă de conformitate) Ne îndatoria din poroncă (a. 1815). uricariul, I, 241/14. înalta Curte de revizie să va deşchide din porunca domnului la începutul lui noembfrie] al fieştecăruia an. CR (1833), 26742. Atunci vezirul din poruncă bătu în poartă. GORJAN, H. I, 95/31. Dar iacă venim din porunca în care ne-ai trimis, fară să fi aflat şteamătă măcar despre acea minune! mera, l. B. 177. (în formule de repetiţie) Aceastea sânt cuvintele acelui istoric den cuvânt în cuvânt. N. COSTIN, ap. GCR ii, 4/9. Să se scrie din cuvânt în cuvânt zisele şi răspunsurile celor ce să pricinuiesc. PRAV. COND. (1780), 52. Dacă nu ştii, ţi-aş arăta Din bob în bob amorul EMINESCU, O. I, 174. Şi din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pân-acasă la cumătră, creangă, O. 18. 4 (Indică mijlocul ori modalitatea din care rezultă sau care serveşte la realizarea unei acţiuni de natură abstractă) Din condeie pot să easă rele (a. 1815). uricariul, I, 245/7. Den masa lu Dumnezeu să ne hrănim. CORESI, ev. 43. Să deşchise voaă uşile raiului, şi fiind înlăuntru vă îndulci din pomul vieţii. CHEIA ÎN. 172. Până şi câinele gusta din desfătarea obşteştii a lor norociri. LEON ASACHI, B. 41/18. Ceale patru mai sus numite [cărţi] au ieşit din tipariu. teodorovici, m. 5/15. Cununia să va săvârşi, precum se aude, la începutul lui august, din procură, ar (1829), 542/7. Toţi oamenii se împărtăşesc din durerile maicii lor. MARCOVICI, C. 21/5. Fieşcare muritori în lume să împărtăşaşte mai mult ... din primejdie, nenorociri, griji. BUZNEA, F. 10/15. La teatru totdeauna am mers 8127 DIN1 - 1082- DIN1 din banii miel KOGĂLNICEANU, S. 84. Grăim, Doamnă, cătră Tine, ... din carte, eminescu, O. I, 149. Prind din şoaptele tinerei perechi câteva cuvinte, caragiale, O. îl, 106. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită şi adusă din meşteşug, aşa încât închipuia fel de fel de flori. ISPIRESCU, L. 38. Cine face fala ... omenirii nu sunt cei ce s-au înfruptat cu belşug din bunurile lumeşti. BRĂtescu-voineşti, p. 21. Unde-ţi videa blestemaţi, Nici să beţi, nici să mâncaţi ... Că vă-nşală din cuvinte, mândrescu, l. p. 120. + (Indică elementul de natură abstractă sau fiinţele din care este alcătuit, din care este format un tot, o colectivitate etc.) Iaste făcută ţara den doao limbi, ureche, l. 64. Această breaslă s-au fost micşurat, încăpând acmu la această breaslă din oameni proşti, gheorgachi, let. iii, 293/17. Gheografie este cuvânt grecesc alcătuit din doao cuvinte. AMFILOHIE, G. 1/4. Fieştecare ipostas omenesc din doao firi îş are starea. GRIGORIE, L. 108/7. Nu aştepta a-ţi face stare din vreo moştenire nenădăjduită. MARCOVICI, D. 11/4. Dumnezeu a făcut din nimica lumea. F. AARON, I. L. 10/9. Auditoriul se alcătuea mai ales din dame bătrâne, negruzzi, s. i, 5. Or ce noţiune este o reprezentare formată din alte reprezentări relative la acelaşi fel de obiecte, maiorescu, l. 20. Avem ... acum un public cititor întocmit din toate clasele societăţii, macedonski, în plr ii, 250. Din doi artişti satirici ... acela va avea înrâurire ... şi chiar va face opere mai mari, care va avea idealuri sociale mai înalte. GHEREA, în plr i, 352. Povestirea se întregeşte din scurte trăsături contrastante. VIANU, A. p. 141. Materialul cel mai senzaţional ... constă din declaraţiile pasagerilor, ralea, O. 28. Nu din durere şi farmec încheagă natura viaţă? labiş, p. 55. (Cu nuanţă instrumentală) Den dragoste toate le înmulţim. CORESI, EV. 93. Ne vom îndirepta din leage şi din cuvântul lui Dumnedzău. varlaam, C. 56. Cu a lui cumenecare ... să feaceră din dar aciaia ce sângur iaste-n hiriş. DOSOFTEI, V. S. [predoslovie] 2/12. Să opri din puteare dumnezeiască de nu să putea apropia, mineiul (1776), 174r2/8. Văduvită-sa mumă îl crescu ... din lucrul mânilor ei. EMINESCU, P. L. 30. O fi având şi scrisul rostul lui, în alte ţări ... unde un scriitor poate să trăiască numai din munca lui de scriitor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. Din sărăcia noastră te-om ajuta. BENIUC, M. c. I, 42. 6. (Exprimă modalitatea de percepere a unei dări, a unei taxe etc. pe bază de procent) S-au hotărât în-tr-această condică a să lua din zece una. prav. COND. (1780), 156. Vânzătoriul să piiarză a zecea parte din preţ. LEGIUIRE, 19/2. Va lua şi împlineala de la păgubaş, ... din zeace lei unul PONTURI, 15/11. Să ea din toate sămănăturile dejmă din zăci una (a. 1821). IORGA, s. D. vil, 98. Dau ca bir tot al zecele din copiii supuşilor mei. EMINESCU, P. L. 6. 4 (Indică o anumită periodicitate în desfăşurarea unui fapt) Din patru-n patru versuri, şi plan şi ritmu-ţi schimbă. VLAHUŢĂ, O. A. I, 57. 7. (în legătură cu construcţii care exprimă corespondenţa cu unul dintre planurile de raportare sub aspect valoric, ierarhic, de înrudire etc. în evaluarea unei stări, a unui fapt; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Cântu Domnului, bire au deres mie şi voiu cânta numele Lui, a lu Dumnedzău celiti den sus. PSALT. HUR.2 95. Omul cela ce va face lucrure din afară, fără de socotire, ... iaste aseamenea unui pom ... sterp. prav. lucaci, 171. A patra spiţă ...se dealungă puţinei de cea seminţie din mijloc, ib. 182. Pământuri din frunte (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. Vreamea urmează ca cea den sus zis (a. 1693). fn 15. Să nu i să mai dea ascultare, măcar de va avea şi răvaş de apelaţie cu poruncă din dos. prav. COND. (1780), 68. Am găsit cu cale să îndreptez pre unul ca acela la întrebările ceale din jos. molnar, e. S. 15/2. Acelaşi protopop bătrân carele au scris şi ceale mai din sus doao cărţi cătră acelaşi vlădică, maior, i. B. 330/1. Neamurile ceale din sus. pravila (1814), 108/12. Rude din jos sânt copiii, nepoţii, strănepoţii şi ceilalţi. LEGIUIRE, 68/26. Cunoaşte lucruri care sânt de faţă prin simţirile ceale din afară. POTECA, G. 1/6. Proiectarea acestei certitudini subiective în lumea „ din afară” este ... un fenomen sufletesc. MAIORESCU, L. 109. Corniştii din fruntea companiilor îşi îmbucau instrumentele. MACEDONSKI, o. iii, 26. + (Corespondenţa priveşte raportarea la un anumit punct de vedere referitor la manifestarea unei acţiuni, a unei stări etc.) Nişte corăbii neguţătoreşti den partea ei [a Holandiei] vin arse (a. 1693). FN 7. Şi-i vesteşte din partea împăratului că tribuie să-l ducă în insula Samos. PLEŞOIANU, T. iii, 40/6. Odă din partea opştiei [Titlu]. SCAVINSCHI, o. 1/2. Luând veste de venirea sa din partea fratelui său, îi eşi spre întâmpinare. GORJAN, H. I, 2/25. Aceasta ar fi o viclenie din partea lui Albreht IST. M. 117/9. Aştept din parte-ţi, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela, ce umilit ţi-l cer. EMINESCU, O. I, 91. Se poate culca pe-o ureche din partea voastră. CREANGĂ, P. 188. Sunt primiţi cu strigăte de ura din partea arestaţilor. MILLE, v. P. 223. Din partea asta poţi fi liniştită. AGÎRBICEANU, S. 425. Vedeam că mă primeşte în tovărăşia lui. Din parte-mi şi eu eram deosebit de mulţămit de această cinste, sadoveanu, o. IX, 389. Din partea învăţăturii, nicio grijă, tată. C. PETRESCU, A. R. 85. Din partea mea n-ai decât să stai! preda, M. 241. + (Indică raportarea la o situaţie inversată; în construcţia din contra sau din contră) Din coantră, sânt şi de aceia carii cred că nu pot trăi fară de doftor, petrovici, p. 325/22. Din contră, dacă românii sânt viţă şloveană, cum au putut fi ca limba sa să ş-o peardă de tot şi să îmbrăţişează limba latină? T. AARON, s. A. 76/25. Vedem limba polonă scrisă cu litere şi limba română cu slove, când ar fi trebuit să fie tocmai din contră, negruzzi, în plri, 198. Dobândeşte un feliu de înfrumuseţare, care în limba română este cu totul din contra, bălăşescu, GR. 114/22. Acest chip de lucrare face pe mulţi pigmei să se creadă Herculi şi, din contra, pe mulţi oameni de geniu a se crede pitici (a. 1862). plri, 188. Aceasta, din contra, trebue să fie tratată în raport cu valoarea ei practică. MAIORESCU, L. 12. Atunci lumea cea gândită pentru noi avea fiinţă, Şi, din contra, cea aievea ne părea cu neputinţă. EMINESCU, O. I, 141. Din contra, acest timp e câştigat, sadoveanu, O. XX, 228. Dar ce pierd ei când, din contra, mai şi câştigă? ARGHEZI, S. XI, 31. Furnicile m-au autorizat să comunic ...că ele n-au nimic împotrivă-mi. Din contră. Ca să le pot vedea, le-am lăsat să-mi intre în mâncare. CĂLINESCU, C. O. 18. Din contră, ea mi-o spus să mă las păgubaş. LĂNCRĂNJAN, C. I, 379. 8127 DIN2 - 1083 - DINADINS - Şi (învechit şi regional) dan, (învechit) den, dăn prep. - De1 + în. DIN2 s. n. v. dină. DINĂ s. f. = (Regional) bina. Cf. vasiliu, p. l. 257. DINADÂNS adv. v. dinadins. DINADÎNS adv. Cu un anumit scop, în mod conştient; intenţionat, înadins. Lucrurile, denadins care să fac, nădăjduiesc binele unii ţără (a. 1703). fn 146. Eu dinadins am zis să aveţi şi voi legi. petrovici, p. 22/28. Am aflat o lamă bătrână, care, pe cât să păre, să vârâsă dinadins acolo ca să moară, drăghici, r. 283/30. Ibovnicul ei zace în palatul lacrămilor, într-un mormânt făcut dinadins ca o boltă. GORJAN, H. I, 75/32. Şi îndată le-au dat prăjituri, poame şi o mare tidvă de băutură ... ce mumele lor o făcusă dinadins ca să-i împuterniceze. buznea, p. v. 42/15. Nerodul din Biterman a făcut două statue denadins. voinescu II, M. 75/5. Insectele le părăsesc [galeriile] ... înaintea împreunării în nişte cavităţi lărgite făcute de el [de cărăbuş] dinadins ca cameră de culcat în galeria arborilor. barasch, B. 252. în ziua aceasta mă dusei dinadins într-o osterie mai proastă. CONV. LIT. VI, 188. Va trebui să zicem: ...„Dinadins” în loc de „cu intenţiune”. maiorescu, critice, 339. Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, In calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins. EMINESCU, O. I, 191. Umbla ... dinadins să-l aducă iar la voie bună pe Lică. slavici, O. I, 188. Acum îi căuta parcă dinadins pe oamenii de viaţă. id. ib. 295, cf. ddrf, ţdrg. Ţigări îşi face dinadins, ca să-şi potolească neastâmpărul, brătescu-voineşti, p. 124. Se împiedică într-un trunchi putred, răsturnat parcă dinadins de-a curmeziş. REBREANU, P. S. 268, cf. şăineanu, D. U, CADE. Fuma, răsturnat în fotoliu, cu spatele dinadins întors spre uşe. G. M. zamfirescu, m. d. I, 183. Saluta şi se înclina, cu un respect dinadins exagerat, după fiecare frază a superiorului, id. ib. II, 315. Portretul domnişoarei Boiu a fost dinadins publicat. CAMIL PETRESCU, T. I, 19. Domnul cel chefliu pierduse de mult cheia sau poate o aruncase dinadins într-un fund de sertar. C. PETRESCU, C. V. 43. Mă gândeam că poate dinadins îmi tăiase drumul, vlasiu, d. 268, cf. scriban, D. Am iluzia că stau lungită dinadins, din lene sau din cochetărie, vinea, L. I, 225, cf. dl, DM. Ţineau cu toţii în dreapta câte o lumânare mare... legată cu funte, pe care cineva... le aprinsese dinadins, barbu, princ. 252. N-a făcut-o dinadins, ştiam asta. LĂNCRĂNJAN, C. II, 6. Săpun uitat dinadins acolo, pe ţărm, de copiii cuminţi şi uituci, Ca să aibă marea cu ce face clăbuci. SORESCU, u. 63, cf. M. D. ENC., dex. Cu dinadins(ul) = (1 o c . a d v . ) a) în mod expres, în special. Shoalile şi spitalurile sunt îmbunătăţirile ... în care cu dinadinsul razemă binele omenirii (a. 1848). HURMUZAKI-S, VI, 557. De-o doreşti cu dinadinsul Fie-i dat ca totdeuna El să simt-adânc într-însul. EMINESCU, O. VI, 69. A mai rămas încă un minister, tocmai acela unde se cere cu dinadinsul caligrafie pentru acte şi documente. CARAGIALE, o. II, 244. Unde mergeţi?... - Nu ştiu, grăi feciorul privind mai cu dinadins în faţa ei. slavici, O. I, 147; b) în mod intenţionat; anume. Şi a acelor fugiţi, cu dinadinsul au făcut cercetare (a. 1819). DOC. EC. 196. A treia zi, cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la acelaşi copaciu. ISPIRESCU, L. 231. Mai din glumă, mai cu dinadinsul, îi spunea că a dovedit ... un pui de mierlă. MACEDONSKI, O. III, 6. Şi l-am certat şi l-am împins, Dar n-am făcut cu dinadins, Şi rău ce-mi pare acum! COŞBUC, P. I, 94. Nainte-i stă cu dinadinsul: „ Voinice, cum de-mi calci cuprinsul?” SĂM. iv, 484, cf. tdrg. L-a ucis cu dinadinsul ori din greşeală? brătescu-voineşti, p. 142, cf. cade. Zaraful, plângând cu dinadins îşi certa comoara cea dezmierdată zilnic. VOICULESCU, poezii, i, 165. La drept vorbind, nu noi căutăm cu dinadinsul filiaţii lirice, ele impunându-se de la sine. constan-TINESCU, S. I, 244. Petruţa îl minţise cu dinadinsul. vinea, L. îl, 24. M-am folosit cu dinadinsul tocmai de acest amănunt, id. ib. 90, cf. dl, dm, m. d. enc. Dacă e ridicul să te iei după modă în chip elegant, nu e mai puţin ridicul să i te împotriveşti cu dinadinsul. flacăra, 1975, nr. 44, 14. Aerul de „arhaitate” căutat cu dinadinsul la începutul veacului nostru, românia literară, 1975, nr. 41, 4/4, cf. dex; c) cu minuţiozitate. Şi aşa să-l întreabe pre acela foarte cu dinadinsul... şi să-i îngăduiascăpână ce-i va răspunde [duhovnicului]. ANTIM, O. 234. S-au orânduit la 9 ceasuri dimineaţa spre a face în tărie o cercetare cu dinadinsul ar (1829), 272/8. Am venit să te întrebăm, Cu dinadins să cercetăm, C-o h-ei fi vrun verişor, Ori frate, vrun nepoţel ant. lit. pop. i, 345; d) cu stăruinţă, bine. O, prea iubitul mieu fiu, ia seama cu dinadânsul întru toată curgerea vieţii tale! BELDIMAN, N. P. I, 25, în DA. Să să îndemne cu dinadinsul lăcuitorii a veni să cumpere sămânţă de la locul unde să arată (a. 1832). DOC. EC. 504. Să ne ispitim cu dinadinsul inimile noastre, drăghici, R. 115/11. Se hotărî să se ţină după dânsele cu dinadinsul, ispirescu, l. 236, cf. DL, dm; e) (1 o c . a d j.) de-a binelea, în toată legea, de-adevărat. Cea dintâi binefacere a unei stăpâniri iubitoare de luminare a poporului său este obştirea cu dinadinsul a bunelor metoade. brezoianu, î. 7/5. Când eşti voinic ţi-e dealu-ntins Ca şesul ici..., dar pentru noi E drum cu dinadins. COŞBUC, F. 70, cf. dl, dm. L o c. a d v. Cu tot dinadinsul = a) cu toată stăruinţa, cu orice preţ. Iată că vi-l spui cu tot dinadinsul [adevărul], gorjan, h. iv, 7/5. Este de neapărat a se lua mesuri din nou şi mai de aproape pentru lucrarea drumurilor obşteşti, pe care interesurile plugarilor ... le cer cu tot dinadinsul (a. 1840). hurmuzAKI—S, vi, 183. Iluziile juneţii... [îi] făcu... a se apuca cu tot dinadinsul de lucru, negruzzi, S. I, 342. Trimisul ţării... insistă cu tot dinadinsul asupra garantării neutralităţii noastre. MAIORESCU, D. II, 54. Slujitorul... voi cu tot dinadinsul ca să-şi ia ziua bună de la el ODOBESCU, S. III, 44. Le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află mănăstirea de tămâie. CREANGĂ, P. 92. Ghiţă voia cu tot dinadinsul să rămâie la Moara cu Noroc. SLAVICI, O. I, 124. Din mândrie nu putea stărui cu tot dinadinsul pe lângă prieteni. CONTEMPORANUL, IV, 215. Văzându-l gata să plece cu tot dinadinsul ...nu pierdu prilejul a-şi arăta răutatea, vlahuţă, O. A. I, 91, cf. 8131 DINADINS - 1084- DIN AFARA TDRG. Trebuia să se păzească cu tot dinadinsul GÂRLEANU, L. 8. Se puse deci cu tot dinadinsul să-i găsească mai curând barem un loc de subnotar undeva. REBREANU, i. 188. Nu ţinea nici ea cu tot dinadinsul să le admir. ibrăileanu, a. 110, cf. şăineanu, d. u. Ei, bine, frate, parcă ţii cu tot dinadinsul ... „să-mi faci împotrivăcamil PETRESCU, T. II, 140. Nu cunoştea şi nu se apucase, cu tot dinadinsul, de nicio meserie. COCEA, s. II, 9. Pusese ochii pe mine voind cu tot dinadinsul să mă instruiască, vlasiu, A. P. 413, cf. SCRIBAN, D. Ţin cu tot dinadinsul să ştiţi ce compensaţii cad în sarcina onoarei şi a băncii, arghezi, s. xi, 49. Ne-ai ieşit cu tot dinadinsul în cale, ca să ne împărţi flori. CĂLINESCU, S. 334. Voiau cu tot dinadinsul să-l ajungă pe Spânu. tudoran, p. 308, cf. dl. Păreau să creadă cu tot dinadinsul că învăţătura o să le încurce atât de tare minţile. PREDA, R. 210. Ai totuşi o logodnică, spuse. - Am avut, dacă ţii cu tot dinadinsul. BARBU, Ş. N. 243, cf. M. D. ENC. Ţineţi cu tot dinadinsul să publicaţi nuvela, flacăra, 1975, nr. 44, 21, cf. dex; b) cu adevărat, în adevăr. Fiindcă ei nu făcea pacea niciodată cu tot denadinsul şi nu avea alt cuget decât numai să apuce, negoţiaţiile lor nu era decât o curmare de războiu. Căpăţineanu, m. r. 59/25. Poate cineva să crează cu tot dinadinsul că grecii căzuseră atunci în idolatrie, id. ib. 219/1. Mă iubea şi ea cu tot dinadinsul foarte mult. GORJAN, H. IV, 60/2. Domnii aceia de la adunare aveau cu tot dinadinsul voinţa hotărâtă de a nu mai înceta cu strigările. MAIORESCU, CRITICE, 20. Mulţi oameni îşi închipuiesc cu tot dinadinsul că religiunea şi poezia vor putea fii înlocuite cu economia politică, id. ib. 567. II rugau... să fie drăguţ cu dânsa, aşa cum ştia el să fie când vroia cu tot dinadinsul COCEA, S. II, 98, cf. SCRIBAN, D. Supăratu-s-a oare cineva cu tot dinadinsul pe Coco al nostru de la Paris? C. PETRESCU, A. R. 29, cf. DL, DM. A început să-mi fie cu tot dinadinsul milă de tinereţele tale şi mi-ar fi ciudă dacă ţi-ar rămâne şi ţie oaselep-aici. POPESCU, b. ii, 36, cf. dex; c) cu toată seriozitatea; serios. Luând seama cu tot denadinsul sfârşitul acestui lucru, foarte mă întristez, antim, O. 40. S-a apucat cu tot dinadinsul de împărţirea bogăţiilor. IST. am. 32710. Povestesc cu tot dinadinsul că un strein puternic... au făcut de au perit toţi. ib. 76v/7. Ţiganii meşteri de fier ...să ceară... de la stăpânire, ... silindu-să cu tot dinadinsul a drege podul fără zăbavă (a. 1826). DOC. EC. 367. Pompeiu nu dete lui Cezar credetul său cu tot dinadinsul, dar îl jărtfi fară să ştie. căpăţineanu, m. r. 105/25. Nu pot să mă mâniiu pe mata^cu tot dinadinsul, alecsandri, t. 490. Era de datoria proprie a comunei... să se ocupe cu tot dinadinsul ca să stăvilească... malaria. MAIORESCU, D. I, 220. Anglia cu tot dinadinsul i-au dat a înţelege Porţii ... să nu caute ...la încheierea păcii. EMINESCU, O. IX, 316. Mă întreb cu tot dinadinsul: ştie cineva ce e fericirea, dacă n-a auzit măcar o dată Simfonia a IX-a? SĂM. IV, 120. Tu mă vei învinovăţi cu tot dinadinsul că m-am întins prea mult cu scrisul. ODOBESCU, S. iii, 105. Dar Iosif Fătu i se împotrivi atunci cu tot dinadinsul AGÎRBICEANU, S. 475. Glumeşti, ori o zici cu tot dinadinsul? vissarion, b. 186, cf. scriban, d. Se vedea ... că se străduieşte cu tot dinadinsul să nu facă vreo prostie. LĂNCRĂNJAN, c. i, 23, cf. dex; d) cu toată silinţa. De mă ţii cu tot dinadinsul greşit Măriei Tale, lăsaţi şi se va lăsa vouă. antim, p. XXVIII. Băgând capul într-un sac ... şi legându-l cu tot dinadinsul, îl aruncară în mijlocul mării, mineiul (1776), 147r75. Loc. adv. (învechit) Mai cu dinadinsul = a) înainte de toate. Acei ce ... nu-şi pot povăţui însuşi a lor lucrări... se apără de cătră legi mai cu dinadinsul. COD. ţiv. 5/17. Se pricepea ... el să o frigă..., dacă ar fi avut... frigare, sare... iar mai cu dinadinsul foc măcar? DRĂGHICI, R. 66/27, cf. CADE, SCRIBAN, D.; b) în special, mai ales. Boiarii înţelegându acestu cuvântu şi mai cu denadinsul Roxanda ... l-au otrăvit şi au murit. ureche, L. 181. Iconomiceasca sa petrecere ... care cea mai cu dinadinsul o cere ... să află din întâmplări trecute (a. 1826). bul. COM. IST. iii, 32. Se aşază însă mai cu denadinsul la anumite două ponturi, ar (1829) 138726. întoarcerea ... poroncitei lucrări a urmat pe de o parte din pricina multor împovorări ce are Divanul ... iar pe de alta şi mai cu dinadinsul că nici acel cinstit Consulat n-a stăruit (a. 1840). hurmuzaki-s, vi, 266. Loc. adv. Prin dinadins = în mod conştient; intenţionat. Aprinderea copaciului era prin dinadins iconomia lui Dumnezeu, pentru ca să-l facă să aibă de acum înainte foc. DRĂGHICI, R. 74/27. O (Adjectival) Neascultarea dinadins a pruncilor totdeauna să se pedepsească, petro viei, P. 49/3. - Şi: (învechit) dinadâns, denadins, dânadins (alr ii 3 133/36, 899, 928) adv. - De1 + înadins. DINAFARĂ adv., s. f, prep. I. Adv. în exterior; din exterior. Curăţăşte mai nainte denlontru sticlele şi blide, cum se fie şi denafară curate. EV. SL.-ROM, 91722. Şi o polei [lada] şi denlontru şi denafară cu aur curat, po 304/20. Pătru ...au căzut jos, dinafară, lângă zidul cetăţii, ureche, l. 148. Zac prin oraş şi dinafară. DOSOFTEI, v. s. 267, în DA i/l, 57. Au bătut în păreate, dinnontru, de au cunoscut denafară locul unde să vor sparge, id. ib. noiembrie 159716. [Vodă] i-au băgat în curte [pe siimeni] că până atunce era dinafară. neculce, LET. II, 243/29, în da i/l, 57. Un principe n-are să se teamă decât de două lucruri: dinlăuntru -despre supuşi, dinafară - despre puterile străine. EMINESCU, O. XIV, 900. Cum ajunge la poarta raiului, dinafară, se şi pune acolo de strajă, creangă, p. 311, cf. alr I 334/283. ^ Loc. adj.şi adv. De dinafară = (care este) în sau din exterior. Aerul... fiind strâns prin vro putere de dinafară, atunci se îndeasă într-un spaţiu foarte mic, această ... calitate la fizici este cunoscută sub numele de ... condensaţiune. barasch, M. II, 186/5. Nicio putere nu este îndreptăţită de a interveni în conflicte ce s-ar porni între Poartă şi statele subtributare, ci de a o păzi numai de atacuri care i-ar veni de dinafară. EMINESCU, O. IX, 125. Loc.adj. şi adv. Pe dinafară = a) (care este) în (sau la) exterior; pe (sau la) suprafaţa exterioară. Şi-l vei zmoli şi pe denlăuntru [sicriul] şi pe denafară. biblia (1688), 573. Au acoperit mănăstirea şi au tencuit-o pre dinafară. NECULCE, LET. II, 405/29, în DA i/l, 57. Şanţul îl făcea pă dinafară de bolovani. ANON. BRÂNCOV, CM II, 321. Corabiia o închisease Dumnezeu pe dinafară. ANTIM, O. 93. L-au închis într-o cămară şi 8132 DIN AP ARĂ - 1085 - DINAINTE încuindu-o pre dinafară, se sui la Daphne, mineiul (1776), 1922V/7. Coaja cea pe dinafară era aţoasă ca cânepa, drăghici, R. 51/16. Să înaintează ...la cinstita vistieriie în suma de lei trei sute treizeci şi şase, într-un grop pecetluit pă dinafară (a. 1842). DOC. EC. n, 766. Casa pe dinafară zugrăvită Şi-nlăuntru otrăvită. EMINESCU, O. vi, 184, cf. alr ii/i mn 118, 3 798. Vai de cel ce spală paharul pe dinafară, iar pe dinlăuntru [îl lasă] plin de spurcăciune, zanne, p. iv, 139; b) după înfăţişarea exterioară. Numai din ochi şi pe dinafară a judeca oamenii s-au învăţat, arhiva r. I, 162/12; c) în aparenţă. Pe dinafară, cu frică să arăta, Iar inima lui într-însul râdea şi să desfăta, pann, e. ii, 138/1. Reîmpăcarea lui Asan n-a fost decât pe dinafară, nu însă adânc înlăuntrul lui. eminescu, O. XIV, 114; d) pe de rost, reproducând întocmai din memorie. Cunoştea hotarele tuturor proprietăţilor de pe-mprejur şi ştia pe dinafară claca şi dijma datorită de fiecare sătean din plasa Vedei. GHICA, S. 302. Ne-a dat de învăţat... „îngerul a strigat” pe dinafară, creangă, a. 27. Tot mai citesc măiastra-ţi carte, Deşi ţi-o ştiu pe dinafară. VLAHUŢĂ, S. A. I, 31, Cf. DA, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Ion Trestie o învăţase pe dinafară, ca una din acele reclame imense, arghezi, s. xi, 85, cf. dl, m. d. enc., dex. L o c . a d v . Dinafară de = afară de, dincolo de. Neşte nevinovaţi ce stau denafară de curţile împărăteşti, varlaam, C. 323/2, în DA i/i, 57. Iară oastea leşască ... era scoasă dinafară de şanţuri. M. COSTIN, O. 80. Denafară de aceaste certări, ce să dau hotrului, încă ...se mai adaogă doo lucruri, ... rămâne fară de cinste, ... [şi] nu-i ţine nime în seamă cuvântul. prav. 170. Svintele lui moştii le astrucară denafară de cetatea Hersonului. DOSOFTEI, v. S. septembrie 2372. Loc carile ieste dinafară de mijloc. CANTEMIR, 1.1.1, 12. Au hotărât să facă denafară de ogradă o poiată. drăghici, R. 100/7. Cum ajunge Ivan dinafară de poartă, scoate Moartea din turbincă, creangă, p. 316. Loc. prep. Pe dinafara... = în exteriorul... Ofiţerii moschiceşti mergea tot pre dinafara părcanelor, cineş drept steagul său. NECULCE, let. ii, 357/7, în da i/l, 57. Iară cele mai numite ... ţări ...să văd să fie fost ţara de la Meotis... pe dinafara Crâmului. cantemir, hr. 67, cf. alrii/i mn 118, 3 798/325. Pe dinafara horii mulţi dascăli se găsesc, zanne, p. iv, 379. •<> E x p r. A fi dinafară de minte = a fi nebun (4). Nebunul şi cel dennafară de minte ... nu să va certa pentru greşeale. prav. 266. A lăsa pe dinafară = a face abstracţie de a nu lua în consideraţie. Iar tocmitorii [actelor] ... s-au socotit ca la chibzuirea dă aici să lasă cu totul pă dinafară, spre a nu să împovăra judeţu (a. 1819). DOC. EC. 207. A rămâne pe dinafară = a rămâne fară loc; a nu fi luat în seamă. Tocmai la vremea mesii să rămâie cineva pe dinafară, heliade, amf. 89/23. <> (Substantivat) Pre cei dinafară îi va judeca Domnul (sec. XVI). GCR I, 6/14. (Adjectival) De cât să strică omul denafară, ... cu atâta se înnoiaşte cel dinlontru. varlaam, C. 184. Nu căuta podoaba cea dinafară şi frumuseţea. MĂRGĂRITARE, 39. Dulăul ...la gardul cel dinafară în timpinare [lupului] îi ieşi. cantemir, 1.1.1, 93. Vei avea cheia priceperii în scripturile cele bisericeşti şi întru cele dinafară. EUSTATlEVici, GR. rum.2 7. Nu poftea nicicum cinstea cea dinafară, buznea, p. v. 45/10. Aceste părţi se osibesc în două, adică în părţile dinafară şi în părţile dinlăuntru. MEŞT. MOŞ. 10/5. [O foaie] care lăsând deoparte toate noutăţile dinafară şi discusiile politicei de zi ... este obşteşte simţită (a. 1844). PLR I, 100. Mai sunt încă boale dinafară la vitele cornute, litinschi, M. 150. Cine nu vede lumea dinafară trăieşte numai înlăuntrul sufletului său. eminescu, O. ix, 293. Ţara noastră ar fi ţinta unui atac fie dinlăuntru, fie dinafară, id. ib. x, 305. Pe lângă pricinile dinafară care-i produc dezgustul acestei meserii sunt şi pricini dinăuntru. brătescu-voineşti, p. 197. Două tăblii de fildeş ce se deschid pe balamalele cu feţele dinlăuntru unse cu ceară, spre a putea scrie cu stiletul şi cu cele dinafară sculptate în basorelief alcătuiau un diptic, naum, ist. art. 154. + Pe (sau la) suprafaţa exterioară. Curăţeaşte întâiu înlăuntrul păha-rului şi blidului, ca să fie şi dinafară curate. N. TEST. (1648), ap. HEM. Ferecă pre dânsul cu aur curat, denlăuntru şi denafară. biblia (1688), 662/27. II. S. f. (învechit, rar) Partea din exterior. înlun-trurile şi denafările împărăţiii. cantemir, hr. 243/19, în DA i/l. III. Prep. 1. (Exprimă situarea în exteriorul unui spaţiu circumscris) Şi dinafara oraşului lângă o fântână feccce-se a culca cămilele sar a. PO 76/14. 2. (Exprimă deplasarea în exteriorul unui spaţiu circumscris) Să-i ducă dinafara cetăţâi. dosoftei, v. s. noiembrie 141r/l. - Scris şi pronunţat şi: dinnafară. alr I 334/283. -PI.: (învechit, rar II) dinafari. - Şi: (învechit şi regional) denafară, (regional) dânafâră (alr ii/i mn 118, 3 798) adv. - De1 + înafară. DINAÎNTE adv., s. f., prep. (în opoziţie cu d i n a p o i) I. Adv. 1. (Cu sens local) în faţă, înainte. L-am găsit cu o mare carte in-folio dinainte, negruzzi, S. I, 4. Dinainte [în trăsură] era un om balan ce putea să aibă 35 ani. id. ib. 37. Mergând la biserică, el nu mai stetea în fund, ci dinainte. SLAVICI, O. I, 110. Liniştit, îşi trage dinainte câteva foi de hârtie albă. vlahuţă, s. a. II, 108, cf. ŞĂINEANU2. Moaşa-i punea dinainte copila. AGÎRBICEANU, s. 498. Ion rămase nemişcat pe laviţă cu cotul pe masă şi nici nu se atinse de mâncarea ce i-o puse dinainte mamă-sa. rebreanu, i. 404, cf. resmeriţă, D., CADE. Ne aşezasem pe treptele divanului ..., dinainte cu ceştile tăiate-n felii alb şi albastru. camil petrescu, P. 19. Cineva îi legase un şorţ dinainte. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 51. Părintele se opri înaintea necunoscutului, îşi puse cu grijă cârja dinainte, şi începu să se uite la el. sadoveanu, O. I, 106. Bătrânii şedeau... cu câte o sticluţă de ţuică ori de basamac dinainte. MOROIANU, S. 58, cf. SCRIBAN, D. Un omuleţ rotofei se frângea dinainte, în plecăciune. VINEA, L. I, 129. Doctorul se instală în bibliotecă cu un vraf de hârtie albă dinainte. DEMETRIUS, A. 126, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, alr I 334. O L o c. a d j. De dinainte = a) (despre obiecte) care se află în faţă; din faţă. Pe scăunaşul de dinainte, într-o trăsură şi mai strâmtă decât a lui Badea Vasile, trebuia să fiu cu ochii în patru ca să nu ating picioarele tovarăşelor mele. IBRĂILEANU, A. 117. Andrei [vorbi] privind şi trecând 8133 DINAINTE - 1086 - DINAINTE mâna palidă peste florile de dinainte. CAMIL PETRESCU, T. I, 133. Guraliuc ...se uita cum te uiţi la un om care-ţi ia bucăţica de dinainte, sadoveanu, o. vi, 146, cf. dl, dm, FORM. CUV. I, 216, M. D. ENC, dex; b) (despre fiinţe sau părţi ale corpului acestora) care se află în partea din faţă. Albinele sbor în grămezi în forma unui ciorchine de struguri, flecare albină ţiindu-se cu picioarele de dinainte încârligate la picioarele de dândărat. BARASCH, B. 276. Negrul sforăi din nări, scurmă pământul cu picioarele de dinainte, gane, n. i, 24. Toamne şi ierni l-au plouat şi l-au viscolit, pe drumuri, alături de iepuşoara lui, ... pintenoagă la piciorul drept de dinainte. CAMILAR, n. I, 21. Numai Negrilă, alături, cu picioarele de dinainte deasupra parapetului, cu coama umflată de vânt, întoarse capul o clipă şi îl privi [pe Mihu], fără să se gudure, tudoran, p. 159, cf. alr II 5 100/172, ib. 5 654/172, 705, 987. Loc. a d v. şi prep. De dinainte (sau de dinaintea...) = din faţă (ori din faţa cuiva sau a ceva). Ia-i-l de dinainte încet, fără nicio intenţie.CAMIL PETRESCU, T. iii, 47. Ia-l de dinaintea mea. Pe dinainte (sau pe dinaintea ...) = a) prin faţă (ori prin faţa cuiva). Şi era oastea numai să-i taie şi-i suduia tot de faţă, şi le umbla pe denainte cu sabia, neculce, l. 289, cf. costinescu. îmi plutea pe dinainte... Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic, eminescu, O. i, 140. Broasca ... îi tot sărea pe dinainte. ISPIRESCU, L. 35. Stănicelporunci dădea: „Cei mai iuţi pe dinainte De daţi la flşpan plăcinte RETEGANUL, TR. 45, cf. DL, dm, M. D. ENC. Trecea pe dinaintea mea; b) prin faţa ochilor, prin minte. Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte. EMINESCU, O. I, 9. Pe urmă îi trecu pe dinainte icoană după icoană dintr-o tinereţă fără odihnă, sadoveanu, o. i, 250. Azi toate astea-mi trec pe dinainte şi zâmbesc, blaga, poezii, 28. <> E x p r. A lua (pe cineva) gura pe dinainte = a se destăinui fară voie, a spune ceva fară să fi vrut. De bucurie mă luă gura pe dinainte şi mulţumii cu glas mare. GORJAN, h. i, 133/8. N-aş voi să spui ceea ce nu prea este tocmai adevărul; dar ce să-i faci năravului? Mă ia gura pe dinainte. ODOBESCU, S. iii, 45. îl lua gura pe dinainte [pe comandant], beniuc, m. c. i, 370, cf. dl, dm. A nu-i trece (cuiva) pe dinainte v. t r e c e (II 1). A lua (pe cineva) pe dinainte = a) (învechit) a copleşi. Să ne ia pre noi, pre dinnainte, milele Tale, Doamne, antim, o. 111; b) a întrece. Nu ştia cum se facea că-l luau mereu alţii pe dinainte, şi el rămânea tot holtei. AGÎRBICEANU, S. 14. A-i lua (cuiva) pe dinainte = a întrece, a lua pe neaşteptate; a acţiona mai repede. Târziarea e primeşdioasă, ... nevoiaşte-te a-i lua pre dinnainte, întrarmează popoarele tale. maior, t. 22/6. Şi de unde mai nainte Eram toţi boieri veliţi Ne-au luat pe dinainte Nişte puşchi apelpisiţi! ALECSANDRI, T. 37. Doctorul, om nu mai puţin învăţat, aştepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alţii, mai norocoşi în meseria lui, îi luase pe dinainte. GANE, n. i, 218. Acum însă Simina îi luase pe dinainte, îl scosese oricum din sărite. slavici, o. i, 297. (învechit) A apuca pe dinainte = a depăşi (2). Alţi boieri, ... vădzând că i-au apucat iar ceielalţi boieri pre denainte şi acmu, căuta rău. NECULCE, L. 304. (Adjectival; despre obiecte, grupuri etc.) Baba'găurise stânca într-un loc şi trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum, a cărei capăt dinainte ardea ca un cărbune. EMINESCU, P. L. 19. Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului, caragiale, O. I, 316. Zăcea, acoperit de straie, în camera dinnainte. AGÎRBICEANU, S. 54. Stătea ...cu picioarele pe scăunaşul dinainte, ibrăileanu, a. 89, cf. şăineanu, d. u, scriban, D. Şi-n casa dinainte şi-n tindă ...se auzeau fel de fel de vorbe, lăncrănjan, C. ii, 420, cf. DL, DM, M. D. ENC, cf. ALR I 662/141, 231, ALR Il/l MN 115, 3 780, alr SNII h 359/141, ib. iii h 840. Am un frate ... In compania dinainte, Unde-i focu mai fierbinte. FOLC. transilv. I, 170. <>■ (Adjectival; despre fiinţe sau părţi ale corpului acestora)' Luo derept acea Avraam [pe] Izmail, şi [pe] toţi de fealiul bărbătesc în casa lui, şi tăie împregiur piialea dinainte al lor trupul bărbătesc, tocma în aceaia dzi cum Domnezeu dzise lui. PO 55/2. In pept deschilinim partea dinnainte, în carea zac ţiţăle. antrop. 32/6. La cest ordin [de animale] să numără toate feliurile de momite care la picioarile denainte şi denapoi au căte un deget mare. J. CIHAC, I. N. 18/10. Acele vite sânt ... nalte de picioarele dinapoi şi gios de cele dinainte. I. IONESCU, v. 34/7. [Hemipterele] au 4 aripi, dintre care cele 2 dânainte sunt la basele lor tari, netransparinte. BARASCH, b. 242. Mar cu ridică partea dinainte a trupului, slavici, O. I, 66. Câinele, aşezat pe labele dinainte, priveşte cu ochii sticloşi ascensiunea lunei. C. PETRESCU, S. 42 Furnicuţa ţinea strâns cu picioarele dinainte muscoiul. CĂLINESCU, C. O. 18, cf. ALRll 5 100, ib. 5 654. <> (Prin lărgirea sensului) Articlul sau pronumele demustrătiv „ăl” se uneşte cu adiectivul în acelaşi mod ca şi cu sustantivul, şi anume totdeuna cu acela care se află dânainte. CODRU-DRĂGUŞANU, r. 29/14. + (Despre îmbrăcăminte) în partea din faţă. Un costum ... încheiat dinainte de sus până jos şi la mâneci, cu bumbi auriţi mat. caragiale, o. i, 19, cf. alr sn iv h 936. 2. (Cu sens temporal) înainte, din timp, de mai înainte, de mai demult; anterior; de odinioară. Cf. polizu. Această primblare am de gând să o fac. fară a-mi întocmi dinainte un plan. alecsandri, O. P. 177. Numai să-mi spui dinainte cum să te duc, ca vântul ori ca gândul? CREANGĂ, P. 197. Când ar şti omul ce-ar păţi, Dinainte s-ar păzi. id. ib. 277. Zadarnic aş mai fi încercat să intervin după planurile dinainte urzite. C. PETRESCU, s. 118, cf. şăineanu, D. u. Simţeam ... că provoc un scandal, care mă îngrozea dinainte. CAMIL PETRESCU, P. 128. E cinstită, că ştii dinainte cu cât te încarcă, id. T. II, 74. împăratul se temea Dinainte, c-or să vină voevozii cu mâniei eftimiu, î. 54. Lazarillo fură ce-i drept orbului şi din gologani, punând repede băncuţele căpătate în gură şi lăsând în mâna cerşetorului bani mai mărunţi, dinainte pregătiţi. CĂLINESCU, I. 95. Să se explice dinainte muncitorilor ceea ce îi aşteaptă, ralea, O. 144. Totul a fost parcă hotărât dinainte, bogza, c. O. 240. Nemţii or să vină mai încoace, conform planului dinainte stabilit, care prevede numai victorii, beniuc, M. C. I, 390. Uneori atelele se găsesc dinainte pregătite în truse speciale şi în acest caz nu avem decât să le alegem pe cele mai potrivite. BELEA, P. A. 109. Avea hârtii cu cenuşă ... pregătite dinainte de portăreasă. BARBU, ş. N. 51, cf. M. D. enc. Nu pot exista reţete date dinainte. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 3/1. Tipic pe care toată lumea îl 8133 DINAINTE - 1087- DINAINTE cunoaşte dinainte. RL 2006, nr. 4 816. (Precedat de adv. „mai”, cu sensul determinat de acesta) Cu atâte sute de ai mai denainte au prorocit prorocii de venire lui [Hristos]. varlaam, C. 22. Moysei-Vodă n-a putut trăi mult în domniie de pârâle lui, ales fiind acolea şi Lupul Vornicul, cunoscut mai deinte lui Abăza Paşea. M. COSTIN, o. 107. Buda ... mai denainte au fost a celor vechi dachi slobozie. CANTEMIR, HR. 66. Le-au dat pământul cel ce le-au fost dat mai denainte Moisi. ANTIM, O. 266. împreunare unora, mai denainte despărţiţ, pricineaşte noauă dragoste (a. 1701). FN 95. Când sădirea va fi zidire şi va arde ... atunci de nu va fi fost mai dinnainte tocmit, cum să să urmeze, să rămâe locul slobod în stăpânirea stăpânului său. legiuire, 24/19. Era mai dinainte să vă întreb pe voi. heliade, paralelism, I, 87. Grecii se prostiseră încă mai dinnainte. Căpăţineanu, M. R. 94/8. S-au găsit de cuviinţă ca toate aceste ducumenturi să fie adunate mai dinainte la Divanul săvârşitor. CR (1830), 132/42. De aceea şi tatăl meu a făcut mai dinainte această suppământă în acest ostrov. GORJAN, H. I, 135/25. Pământul de ţelină ogorâtă mai dinainte şi semănat o dată sau de două ori cu porumb sau cu cartofi este foarte bun pentru semănătura seminţei de dud. poenaru, î. 15/18. Toţi aceştia, o spunem mai dinainte, nu pot fi destoinici de nimic (a. 1848). PLR I, 124. Pornirea lui naturală era mai dinainte indicată, caragiale, o. vii, 247. Multe [din păreri] le spusesem mai dinainte în „ ContimporanulGHEREA, ST. CR. II, 5, cf. DDRF. Ghighi dispăru să vadă de cafeaua cu lapte şi de prăjituri, după cum se înţelesese mai dinainte cu Laura. rebreanu, I. 96. N-am să pierd decât o sumă pe care am s-o scoţ mai dinainte pe masă. brăescu, O. A. I, 202. Era pagina ... unde erau subliniate cu cerneală mai dinainte ... următoarele cuvinte, moroianu, S. 126. Posibilitatea lor [a tranziţiilor P] ... fusese prevăzută mai dinainte. SANiELEVici, r. 131. E mai bine să ştii câte ceva mai dinainte, vinea, l. I, 112. Nu puteai să-mi spui mai dinainte? preda, m. 191, cf. dl, dm, m. d. enc. <> Loc. adv. (învechit) Mai dinainte vreme = odinioară, mai demult, cândva. Pentru ... această ocină am avut gâlceavă mai dinate vreame (a. 1595— 1596). DOC. î. (XVI), 105. Să se ştie că i-am vândut o selişte de între văi, ce o am fost cumpărat de la Radu lui Drăgan mai deinte vreme (a. 1630). drh b xxiii, 278. Pare-mi că unii mai denainte vreame au fost socotind şi se-au fost sfiind de pravilele lor, pân ’ ce se-au adunat sfântul şi a toată lumea Săbor a Şasea, de au luat seama tuturor pravilelor, prav. GOV. 5717. Isaia proroc mai denainte vreame vădzu cu Duhul Svânt venirea lui Dumnedzău pre pământ, varlaam, C. 185. Era zavistie mai mare despre Cupăreşti, împungându-să cu horba mai denainte vremi, neculce, l. 110. [Turcii] au dzis pentru Ţara Leşască să ste după cum este aşădzată mai denainte vreme. id. ib. 294. Sânt toţi morţi mai denainte vreame. mineiul (1776), 29r74. ❖ Loc. prep. (Mai) (de) dinainte (de) ... = anterior cuiva sau a ceva; de odinioară ... Iară Moysei-Vodă n-au putut trăi mult în domniie de pârâle lui, ales fiind acolea şi Lupul vornicul, cunoscut mai deinte lui Abăza-paşea. M. COSTIN, O. 107. Cum să fie putinţă, un lucru ce s-au făcut să fie mai denainte de cela ce l-au făcut? DOSOFTEI, v. S. noiembrie 14671. Această trecere a lor la Asiia ... să să fie tâmplat cu 563 de ani mai denainte de Domnul Hfristojs. cantemir, hr. 77. [Bolnavul] vorbeşte cu glasul lui obişnuit, de dinainte de boală. AGÎRBICEANU, s. 79. Stângăciile lui [Titu] i se păreau [Rozei] poetice şi o transportau în vremea de dinainte de a cunoaşte pe Lang. rebreanu, I. 104. Noţiunea de normal eu nu o am decât comparând existenţa mea de dinainte de a întâlni pe d-na T. cu existenţa mea de acum. CAMIL petrescu, p. 193. Jocul pe care-l alegea fata era ales mai dinainte de mine. G. M. zamfirescu, M. D. I, 91. De când eşti dumneata aici? - Dinainte de război, tudoran, p. 79, cf. DL, DM, M. D. ENC. Datorii mai vechi, dinainte de privatizare. RL 2005, nr. 4 624. Colaborarea cu serviciile de informaţii din perioada de dinainte de anul 1990. ib. nr. 4 723. (Adjectival) Aşa vor fi ... ceia denainte mai apoi. EV. SL.-ROM. 75710-11. Care sânt oamenii dennainte den Ardeal, ...să caute şi să judece (a. 1600). DOC. î. (xvi), 136. Ori câte căsătorii s-au desfăcut ... pentru aceaia, că aceale [căsătorii] n-au fost blagoslovite de parohul mirelui sau al miresei, ci de alt preot, ... părţile să se întoarcă la căsătoria cea mai denainte. maior, i. b. 273/24. Zapisul s-au făcut luna dinainte (a. 1807). DOC. EC. 75. Toate ţinuturile graniţii militariceşti rămân nesmintite în chiemarea lor cea mai dinainte, fund. 7/13. Astfel era regula ostăşască la romanii cei dinnainte, că ghenăralii osândea pe fii[i] lor la moarte, căci au câştigat biruinţa fară porunca lor. căpăţineanu, m. r. 184/13. Iţi poruncesc şi te jur ...să iei chipul tău cel mai dinainte, şi să fii precum ai mai fost. GORJAN, H. I, 79/23. Dar nu semăna acestea cu lacrămile de eri, Nici cu cele dinainte, pann, e. v, 70/12, cf. costinescu, ddrf. în sală se restabili curând solemnitatea şi toată lumea îşi reluă înfăţişarea gravă dinainte, rebreanu, p. s. 308. Nu mai avea nici vlaga ... dinainte, popa, v. 137. Ansamblul faptelor experimentale descrise la acest punct, şi în cele două dinainte, ne permit să considerăm întemeiată ipoteza neutrinului. SANiELEVici, r. 117. [Femeia] avea să se întoarcă, pentru totdeauna, în lumea dinainte, în lumea obişnuită, demetrius, a. 76. Am răspuns invitaţiei amabile a doamnei Polihroniade cu speranţa că o să aflu ce e cu ea şi ce-aş putea să fac ca să-şi revină la starea ei dinainte. PREDA, I. 172, cf. dl, DM, M. D. ENC. Asta-i lelea care-o vezi, Care ne facea scoverzi; Asta-i lelea dinainte, Care ne făcea plăcinte! jarnîk - bârseanu, d. 430. Să-ţi aduci, badeo, aminte, De-un jurământ dinainte, folc. transilv. ii, 357. O (Substantivat) Ritorul, cât va fi cu putinţă, întru toată învăţătura să fie procopsit, în istorii şi iscusit... întru învăţăturile celor mai denainte. molnar, ret. 15/14. + (Cu sens calitativ) Care este cel dintâi, primul. Cela ce va vrea să fie mai denainte, să fie voafujă rob. VARLAAM, C. 7, cf. CADE. II. S. f. 1. (învechit şi regional) Curte, bătătură (aşezată în faţă). Un păr [ce] este în dreptul dănainţii bisericii Popeştil[or] (a. 1804). iorga, s. d. vii, 58. 2. (Regional) Partea din faţă a unui obiect de îmbrăcăminte. Ia scoate, Niţă, scurteicili din fund, aii cu dânainţile cu vulpe! jipescu, o. 146, cf. SCRIBAN, D. Să vedem ce zestre are fata... O caţaveică ..., dinaintele cu blană de vulpe, sevastos, N. 47. Mâneca se pune la 8133 DINAINTE - 1088- DINAINTE cămeşă în dreptul mijlocului pânzei. Când spinarea şi dinainţile cămeşii (cele două părţi) sunt atât de late cât şi pânza, şi mânecile vor fi la fel. pamfile, i. c. 352, cf. CADE, ALR ii 3 295/192. 3. Partea din faţă a corpului unei fiinţe. S-a dus în râpă, sărind alternativ cu dinaintea şi cu dinapoia, şi fuge şi acuma, sadoveanu, în dl. + (Eufemistic) Organul sexual masculin. Un Pan, ce-şi acoperea dinaintea-i cu frunze, cânta din flaut, barbu, princ. 147, cf. DM, M. D. enc. III. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea, localizarea, plasarea etc. în faţa sau în partea din faţă a cuiva sau a ceva) Leş ii sta denaintea curţii ţiindu caii de frâu. NECULCE, L. 79. Dă următoarele înştiinţări de la armia dinaintea Silistriei. AR (1829), 182/1. Corăbierii ce ... sta adunaţi dinaintea cetăţii era zăce la număr. DRĂGHICI, R. 296/24. Fieşcare să măture zăpada care este dinaintea uşii sale. CR (1836), 300749. Să nu punem luminarea drept dinaintea noastră, ci mai mult în partea stângă, albineţ, m. 197/20. Se vedea şezând cu ciubucul în mână dinaintea şatrei sale. PELIMON, I. 33/30. Trece cu lăutari pe la miezul nopţii, se opreşte dinaintea ferestrelor ei. filimon, o. I, 129. Deşi scurt de videre şi având totdeauna un pince-nez dinaintea ochilor, aceştia totuşi luceau de un foc viu. CONV. LIT. II, 307. Aristocraţia ... îşi opreşte echipajele ... dinaintea acelui palat, alecsandri, o. p. 11 .El o luă pe fată pe cal dinaintea lui. eminescu, p. l. 21. Locul de dinaintea cârciumei era plin de oameni, slavici, o. i, 122. Lumea se strânsese dinaintea porţii. MILLE, v. P. 119. Iată-mă, în genunche dinaintea ta. macedonski, O. II, 429. Dinaintea meselor de brad de care atârnau cuţitele legate cu lanţ, ospătau drumeţii, chiriţescu, GR. 167. Mai rămăseseră două [prăjituri] pe-o farfurie dinaintea lui, oprite pentru mama Uţica. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 36. Puse toate aceste dinaintea noastră. HOGAŞ, DR. I, 26. închid ochii şi eşti dinaintea mea. LOVINESCU, C. II, 52. Jos pe o treaptă dinaintea casei se aşează bătrânul, id. ib. III, 118. Soldatul intră cu farfuriile pline, aşezându-le dinaintea lui Bologa. REBREANU, P. S. 54. Petre ajunse în bătătura dinaintea cârciumii, id. R. I, 138. Miţa sta bonghinată dinaintea sobei, vissarion, î. 67. In naos, în stânga, dinaintea iconostasului şi altarului, o icoană a fecioarei Maria. sadoveanu, O. XX, 604. Acest tineret... era îngrămădit dinaintea uşii cu geamuri întunecate ... a liceului. MIHĂESCU, D. A. 12. Muma îşi puse darurile pline dinaintea lacomelor cârtiţe albe. arghezi, c. j. 172.I-a cârpit o păreche de palme dinaintea unei cofetării, id. S. XI, 18. Mi-am cumpărat bilet [de metrou] şi m-am luat după şirul dinaintea mea. stancu, u.r.s.s. 18. Dinaintea lui se căscă un abis întunecat, vinea, l. ii, 294. In faţa băncilor dinaintea scenei se aşezaseră un rând de scaune, preda, m. 307. Dinaintea ăstor curţi S-a născut trei părăuţi. FOLC. mold. I, 257. (Situarea, localizarea etc. sunt percepute prin intermediul privirii) Dară acuma pe nimene nu vede Denaintea sa. budai-deleanu, t. v. 140. Paloşul cu care era să ne pătrunză sta denaintea ochilor noştri, pleşoianu, t. i, 78/16. Dinaintea colibei se vedea rămăşiţele unui foc. CR (1838), 362/9. Totul era frumuseţe dinaintea ochilor noştri. PELIMON, I. 6/29. Părea că vede dinainte-i Trei morţi într-un mormânt. COŞBUC, P. I, 101. Dezertare? şopti, privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea preşedintelui. REBREANU, P. S. 307. Nu mai veni la masă, ca să nu-l aibă dinaintea ochilor. CĂLINESCU, s. 560. întrebarea rămase în mine, ca un semn mare care nu se şterse ... dinaintea ochilor, preda, I. 130, cf. alr ii/i h 261, alrm ii/i h 344, alr sn v h 1 352/235, 414. 2. (Exprimă deplasarea, străbaterea, descinderea, extragerea etc. prin faţa sau din faţa cuiva sau a ceva) Şi ieşi Cain denainte feaţiei Domnului. PO 23/14. Să fugim denaintea lu Israil că Domnul oşteaşte pre noi derept ei. ib. 226/24. 0,fericaţi de oamenii ceia ce să roagă şi dzua şi noaptea, că aceia gonescu dirainte sa duhurile şi ceasurele rele (1590-1602). CODEX sturdz. 270. Dulăul... deodată denaintea uşii sculându-să ... sări. cantemir, 1.1.1, 95. Răpea bucatele dinaintea idolului şi le mânca, maior, p. 28/11. Acest gheneral au purces din tabăra dinaintea Silistriei. ar (1829), 25720. Ascunzându-se adese dinaintea lor. ib. 138740. O să se plimbe dinaintea casei tale în lung şi în lat. kogălniceanu, în PR. dram. 435. Atunci dinaintea lui Arald zidul piere. EMINESCU, O. I, 94. Haiti! Lipseşti dinaintea mea ...! creangă, O. 30. Soţie ... dinaintea căreia puştile scapă din mâini, macedonski, o. iii, 18. Se trecea dinaintea bisericii Sărindarului, id.-ib. 29. Te-ai pomenit adus legat dinaintea unui cuptor roşu pe dinăuntru, săm. II, 254. Mulţi [daci] neputând scăpa dinaintea romanilor, ei înde ei se omorâră. DENSUSIANU, L. 61. Descălecarăm dinaintea crâşmei lui Avrum. HOGAŞ, DR. I, 93. Klapka se feri ca dinaintea unei suliţe de foc. REBREANU, P. S. 143. L-am poftit să şadă jos şi m-am sculat dinaintea acestui iluminat. LOVINESCU, C. iii, 186. îndată vor apare dinaintea voastră şi părinţii. CAMIL PETRESCU, T. Iii, 394. Intră! Şi se dete în lături dinaintea uşuliţei din poartă, vissarion, B. 300. Lucu o urmări cum se apleacă dinaintea bufetului, vinea, l. ii, 219 .Nu plecă dinaintea mea, aruncând vântului cenuşa care nu e altceva decât inima mea. davidoglu, M. 53. Ilie se feri cu grijă dinaintea lui. preda, D. 93. Să fugă dinaintea morţii. BARBU, PRINC. 18, cf. ALR SN v h 1 352/833. Domnul ş-auzăre Ş-afară ieşere Afară din curte, Dinaintea porţii. FOLC. transilv. ii, 475/833. + (Indică diminuarea unui conţinut în prezenţa cuiva) Clondirul de Hennessy se golea treptat dinaintea lui. vinea, l. ii, 265. (Mişcarea este percepută prin intermediul privirii) Corabia cufundându-să, s-au făcut nevăzută dinnaintea lor. DRĂGHICI, R. 12/4. Mă transformă în măimuţă şi se facu nevăzut dinaintea mea. GORJAN, H.I, 121/4. 3. (Exprimă încadrarea într-o perioadă sau circumstanţă temporală anterioară unei acţiuni, unei stări, unui eveniment, unui fapt etc.) Să aibă a-şi lua ... darurile dinaintea nunţii, prav. cond. (1780), 102. Spune-m pe rând pre toţi patriarhii dinnaintea potopului. GRECEANU, î. 18/25. Orice va dărui bărbatul fameii sale înaintea nunţii, să cheamă dar dinaintea nunţii. LEGIUIRE, 65/25. Pe o luntre de scăpare reintră dinaintea furtunii în vechiul port al meditaţiunilor singuratice. MAIORESCU, CRITICE, 361. Erau puse gustările dinaintea prânzului. AGÎRBICEANU, S. 449. Tot câmpul era îngropat în tăcerea aceea de moarte dinaintea zorilor. C. PETRESCU, S. 23. N-o văzuse dinaintea ploilor celor mari. DEMETRIUS, A. 8133 DINAINTE - 1089 - DINAM 151. Bătăliile antifasciste atât de grele dinaintea războiului, flacăra, 1975, nr. 40, 8. Febra dinaintea meciului se simte şi la masă. ib. nr. 40, 22. Perioada calmă a vacanţei judecătoreşti ...nu este decât calmul dinaintea furtunii. RL 2005, nr. 4 669. ♦ (încadrarea priveşte perioade sau circumstanţe temporale) Anii dinaintea războiului european au îndrumat atenţia, cum era firesc, şi asupra lătur ei etnografice (a. 1924). PLR i, 248. Săptămâna dinaintea Crăciunului, în toate dimineţile satul clocotea de guiţări deznădăjduite. rebreanu, I. 166. Singurătatea ... amuţeşte codrul în ceasul dinaintea nopţii. C. petrescu, S. 20. Barcagii... îşi aşteptau muşteriii, cam rari la ora aceasta dinaintea prânzului, când orăşelul dormea, tudoran, p. 197. Călăii sperau că, măcar în aceste momente dinaintea morţii, el va ceda. magazin ist. 1970, nr. 3,91. Un control inopinat, în cele 10 minute dinaintea miezului nopţii. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342. A venit apoi primăvara aceea dinaintea vârstei de 18 ani. flacăra, 1976, nr. 2, 3. 4. (Exprimă manifestarea, prezentarea, susţinerea etc. unei acţiuni, a unei stări, a unei atitudini, a unui fapt etc. în prezenţa sau în faţa cuiva sau a ceva de natură abstractă) Şi s-au lepădat de mine [nepoţii mei] dina[i]ntea megiiaşilor (a. 1563-1564). doc. î. (xvi), 97. Ş-au mai pus zi şi denaintea dreg[ă]toriului nostru jupan Drag[o]mir (a. 1644). IORGA, s. D. x, 176. Să vor tocmi doi plugari să schimbe niscare pământuri denaintea a doi sau a trei mar tur i. prav. 2. Mărturisirea domnilor ... să să facă denaintea obştei. aşez. 6/4. [Robinson] o au umplut [puşca] dinaintea lui şi i-au dat-o ca să o sloboadă însuşi, drăghici, r. 238/24. Făcu operaţia dinaintea anatomiştilor celor mai vestiţi. CR (1838) 152/38. Deci Luter se chemă întru înfaţoşare dinaintea adunărei prinţipilor în Vorm. SĂULESCU, hr. ii, 261/2. Te poftesc să nu cumva să te arăţi dinaintea mea. PR. dram. 317. Are să vie dinaintea Corpurilor Legiuitoare cu o groază de proiecte, ca să reorganizăm instrucţiunea. GHICA, c. E. iii, 10. Căzu în genunchi dinaintea lui. filimon, o. i, 120. Cere de la domn ... egalitatea pentru toţi dinaintea legei. CONV. lit. iii, 58. Propune ... nişte examene colective dinaintea unor comisiuni permanente. MAIORESCU, D. v, 242. Avem dinaintea noastră revistă literară şi ştiinţifică, contemporanul, i, 56. Se apără cu putere dinaintea judecăţii. ODOBESCU, S. I, 9. Şi mai adânc se plecau ele dinaintea frumuseţei domniţei Ruxandra. GANE, n. i, 6. Marele vizir Giafar se-nchină dinainte-i până la pământ. caragiale, o. II, 265. Am ţinut ... a mă prezenta dinaintea dv. macedonski, o. iv, 23. Nu-ţi iei pălăria din cap dinaintea profesorilor? MILLE, V. p. 209. Femeia sau fata să nu-şi spele capul dinaintea unui bărbat, candrea, f. 36. In jur, acelaşi ciripit de efebi extaziaţi dinaintea Maestrului, lovinescu, C. iv, 15. Seninătatea lui Trahanache dinaintea bileţelului lui Tipătescu către Zoe. id. ib. iii, 28/25. O puse de se închină dinaintea icoanelor, brăescu, O. a. 19. Nu mai văzuse oameni îngenunchiaţi dinaintea lui. VISSARION, B. 188. Ea continua să nege faţă de soţul ei, deşi îl pusese singură dinaintea celei mai drepte cărări de adevăr. MIHĂESCU, d. a. 197. Trece vertiginos prin faţa stâlpilor de telegraf, care se apleacă teatral, până la pământ, dinainte-i. vinea, L. I, 91. (Cu nuanţă cauzală) La noi [este] un popor îngenuncheat dinaintea arendaşului. ALECSANDRI, O. P. 92. Ministrul Banffy a căzut dinaintea obstrucţiunii ultraliberalilor. MAIORESCU, CRITICE, 544. Mamă frântă dinaintea sorţii, Poţi să plângi până te-i face scrum, lesnea, vers. 44. Dinaintea dorinţei de a servi pe doamna baroană, scăparea din vedere e de scuzat. ARGHEZI, S. XI, 48. + (în legătură cu construcţii care indică manifestarea prin insistenţă sau perseverenţă a unei stări, a unei atitudini etc.) Fiecare îşi avea moartea dinaintea ochilor, pleşoianu, t. i, 185/14. Nice trebuie să perdem dinaintea ochilor scopul la care ar năzui Domniile Sale prin asemenea măsuri RUS, 1.1, VI/6. 5. (Exprimă apărarea ori evitarea cuiva sau a ceva, de obicei defavorabil) Nu va putea dzice mai apoi cumu l-au ucis pentru să scape denaintea lui. prav. 115. Spăimântându-se, rumpu fuga ca să se ascunză dinaintea mâniei lui. MAIOR, T. 24/24. Să fugă omul dinaintea răului, jacându-i loc să treacă. GORJAN, H. I, 129/36. Au apărat cu sabia în mână creştinătatea dinainte închinătorilor Islamului. IST. M. XIII/7. Oameni sunt aceştia? ... Să fugă dinaintea primejdiei! sadoveanu, O. I, 138. Dinna-intea potopului nu poţi să te aperi. ALR SN VI h 1 840. - Scris şi pronunţat şi: dinnainte. - PI.: (regional II) dinainţi. - Şi: (învechit şi regional) denainte (alr i 334/278, 333, ib. ii 5 100/235) adv., prep, dânainte (alr I 334/24, 59, 69, 200, 308, 980, ib. n 5 100/29, 36, 723, 899, ib. 5 654/29, 219, 762, 784, 791, 886, 928), (învechit) deinte adv, (regional) dinăinte (alr i 334/26, ib. ii 5 100/102, 105, 836, ib. 5 654/102, 105, ALR II/I mn 115, 3 780, ALR sn iv h 936/833), dinaintre (ALR I 334/144, 166, 231, 573, 578, ib. 662/144, 231, ib. n 5 100/514, ib. 5 654/235, alr ii/i mn 115, 3 780/235, alr sn IV h 936/574, ib. v h 1 352/235) adv., prep, dinăintre (alr ii 3 294/157, ib. 3 352/157), dinântre (alr i 334/164), dinentre (alr ii 5 654/141, alr ii/i mn 115* 3 780/141, alr sn ii h 359/141), dânăinte (alr ii 5 100/47, 64, 76, alr sn iii h 840/76), dânânte (alr i 334/295, 298, 302, 305, alr sn iii h 840/316) adv. - De1 + înainte. DINAÎNTRE adv, prep. v. dinainte. DINÂM s. m, s. n. 1. S. m. (Rar) Sistem de forţe format dintr-un cuplu şi o a treia forţă, perpendiculară pe planul cuplului. Cf. cade. 2. S. n. Generator de curent continuu. Cf. cade. Cercul Marinei, pus în legătură cu dinamul crucişătorului, era feeric iluminat, bart, e. 142. Dacă iluminatul se face direct de către dinam, lumina,, filează”. ENC. AGR. I, 58, cf. ENC. tehn. 116. La capătul jghiabului, dinamul ... se învârteşte mereu, ţinând aprinse toată noaptea, deasupra stivelor de lemne, câteva palide stele, artificiale. BOGZA, C. O. 133. In forma sa cea mai simplă, un dinam constă dintr-un electromagnet foarte puternic, între polii căruia se roteşte un conductor format din una sau mai multe bobine. DT 146, cf. LTR2, DL. Aproape toată dimineaţa meşterise la un dinam adus de Guju de la staţie, mihale, o. 231, cf. DM, DER, DN2, M. D. ENC, dex. <0 F i g . Când planuri sună a cădere Şi găzduieşti la rea putere? La neagra Damă Miriam. In bande-încinsă, de dinam. I. BARBU, J. S. 101. 8135 DINAMETRU - 1090- DINAMIC - PI. (2): dinamuri. - Şi: (rar) dinâmo s. m. cade, enc. tehn. - Din fr. dynamo, germ. Dynamo. DINAMETRU s. n. Aparat folosit pentru măsurarea grosismentului lunetelor. Cf. dt, ltr2, der, dn2, m. d. ENC. - PL: dinametre. - Din fr. dynametre. DINAMIC, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. (în opoziţie cu static 2) Care se referă la mişcare şi la forţă. „Adinamic” este contrar cu „dinamic”, asachi, l. 4571. Singura împiedicare ce mai remânea a se învinge [pentru crearea telegrafiei electrice] era puterea neîndestulătoare a fluidului electric spre a se dobândi la o mare depărtare efectele dinamice de trebuinţă. ROM. LIT. 3852/21. Vom lua în privire la împărţirea apelor minerale nu numai covârşirea materială, ci şi pe cea dinamică (lucrătoare în trupul omenesc), fătu, D. 87/12, cf. POLIZU. Maşina este în echilibriu dynamic când mişcarea este uniformă sau periodic uniformă. GHICA - STURDZA, A. 231, cf. ddrf. Către sfârşitul secolului trecut, Galvani ... [a descoperit] o nouă serie de fenomene, care au dat naştere ştiinţei cunoscute sub numele de electricitate dinamică sau electricitate în mişcare, poni, F. 246, cf. tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, CADE, SCRIBAN, D. In fizica clasică toate mărimile dinamice variază în mod continuu. SANiELEVici, R. 26. O forţă se poate măsura atât prin efectul ei dinamic, cât şi prin cel static, marian - ţiţeica, fiz. i, 28, cf. LTR2, DL, dm, dn2, M. D. enc, dex. O (Muz.; învechit, în sintagma) Semn dinamic = indicaţie de executare a unei bucăţi muzicale. Despre semnele dinamice... Următoa-riele cuvinte răspică această putere în esecutare: !. Pianissimo = ... de tot domol. Piano = ... domol 3. Mezzoforte = ...pe jumătate de tare. 4. Forte = ... tare, foarte, puternic. VOROBCHIEVICI, A. M. 18. <> Compus: (Fiz.; învechit) Cal-dinamic = cal-putere. în industrie s-a adoptat drept termen de comparaţie ... ceea ce s-a numit cal-de-abur sau cal-dynamic. GHICA - sturdza, a. 231. 2. (în opoziţie cu static 3) Care se desfăşoară rapid, care este în continuă şi intensă mişcare, prefacere, evoluţie; energic, plin de forţă. Tradiţionalismul îl concepem ca o forţă dinamică, iar nu ca pe o forţă statică. în plr ii, 349. Sămănătorismul ardelean (ca şi întreaga literatură ardeleană) nu are nici marele lirism paseist al sămănătorismului moldovean, nici lirismul dinamic al sămănătorismului muntean, lovinescu, S. vi, 179. Drama [„Viforul”] nu mai e statică, ci dinamică, în spiritul marilor drame istorice shakespeariene. id. ib. 308. O viaţă cu posibilităţile închise şi limitate, căreia-i lipseşte elementul dinamic. CIORAN, R. 51. Observarea atentă a limbii, care e la temelia oricărei descoperiri, nu trebuie să se mărginească la urmărirea dinamică a fenomenelor în prefacerea lor, ci trebuie să le vadă şi static, prin contrastele ce le prezintă. PUŞCARIU, L. R. I, 5. Lumea dumnezeiască nu e un model static, ci un complex de forţe dinamice. STĂniloae, O. 37. Alături de peisagistul dinamic, întâmpinăm pe acela static, tratând natura ca pe un motiv decorativ, vianu, a. p. 243. în afară de simţul acustic, Bolintineanu posedă plastica dinamică, însuşirea de a strânge într-o linie răsucită toată virtualitatea unei mişcări. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 227. Arhitectul ..., visând construirea de foruri, de terme publice şi alte asemenea monumente de interes colectiv ... poate fi câştigat pentru o politică dinamică. id. B. i. 162. Tinzând spre elementarul dinamic, Delacroix ia în ajutor ... viziuni danteşti, blaga, z. 92. Aceste mari întinderi însufleţite alcătuiesc Oltului un ultim defileu dinamic. BOGZA, C. O. 112. Dezvoltarea creaţiei populare a căpătat un ritm deosebit de dinamic, contemp. 1953, nr. 353, 1/1, cf. dl, dm, dn2, m. D. enc. Va trebui să surprindem mai bine structura dinamică a istoriei. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 1/1. Noţiunea de calitate are un caracter dinamic, determinat de dezvoltarea impetuoasă a forţelor de producţie. RL 1977, nr. 10 300. Scenele de masă sunt dense, dinamice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 1, 10/3. Opera de artă va fi considerată astfel un întreg sistem de semne, care slujesc unui scop estetic variabil şi presupunând o înţelegere dinamică, pa vel, s. e. 75. Limita ... e mereu legată de voinţă şi face deci parte dintr-o ordine dinamică. LIICEANU, J. 117. înţelegem democraţia noastră ca pe o ordine politică dinamică. RL 2005, nr. 4 623. Acest sector are nevoie de finanţări şi servicii bancare ... dinamice şi flexibile, ib. nr. 4 803. -O (Substantivat, n.) Se poate urmări reprezentarea staticului şi a dinamicului, vianu, e. 169. Noi socotim că în cosmosul concret, ca şi în lumea abstractă a ideilor, staticul şi dinamicul sunt două faţete esenţiale. contemp. 1970, nr. 1 224, 8/6. + (Despre oameni sau despre manifestările lor) Care dovedeşte forţă vitală; energic, activ, întreprinzător. Bolnav ... [cuconul Isaie Murat] e mult mai dinamic şi are o viaţă interioară mult mai bogată decât toţi „bătrânii” lui Gârleanu. LOVINESCU, s. vi, 217. Care e opera ... reprezentativă [a lui Nicolae Iorga]? Reprezentativă e totalitatea unei imense activităţi şi mai ales personalitatea lui dinamică, animatoare, id. ib. 329, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Cât despre tineri, îmi par încă mai curioşi şi mai dinamici decât în anii trecuţi. RL 2005, nr. 4 684. *0 (Gram., în sintagma) Verb reflexiv dinamic ~ verb reflexiv care exprimă o acţiune făcută cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. Cf. gram. rom.1 i, 247, dl, dm. Unele verbe reflexive pot avea complement direct... Astfel, pot avea complement direct sau propoziţie completivă reflexivele dinamice, gram. rom.2i, 210, cf. dex. II. S. f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mişcării corpurilor luând în considerare masele lor şi forţele care se exercită asupra lor. Cf. negulici, STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP, N. D., COSTINESCU. Orice operă mecanică cu resorturi moarte a cărei activitate şi repaos se regulează după legile staticei şi ale dinamicei e pentru ei ceva asemănător cu statul EMINESCU, O. XII, 86, Cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., şăineanu, CADE, SCRIBAN, D, dt. Mecanica se împarte în trei capitole principale: I Statica ... II Cinematica ... III Dinamica, cişman, fiz. i, 44, cf. dl, dm. Legile fundamentale ale dinamicii clasice au fost formulate de I. Newton în 1687. der, cf. dn2, m. d. enc. 8137 DINAMICEŞTE -1091- DINAMITA 2. Modificare a parametrilor unui sistem, ai unui proces etc., sub acţiunea anumitor factori. Cf. ltr2. Dinamica populaţiei [este] totalitatea schimbărilor care au loc, într-un anumit interval de timp, ... în populaţia unui biotop, der, cf. dn2, m. d. enc. Dinamica utilizării actuale a portului popular poate servi de asemenea ca element referenţial în analiza sa. z. mihail, T. P. 10. Repartizarea elementelor, dinamica alternanţei dintre suprafeţele decorate şi cele nedecorate, materialul, al cărui efect asupra ansamblului este uneori decisiv, sunt factori definitorii din punct de vedere artistic şi estetic, pavel, s. e. 56. Dinamica societăţii este dată, între altele, de tensiunea care rezultă din ponderea socială a diferitelor vârste istorice contigue spaţial, patapievici, C. l. 127. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă; bogăţie de mişcare. Te vei nedumeri aflând că sunt gata să-ţi critic influenţa repulsiei spineale asupra dinamicei viziunilor. M. eliade, O. i, 74. Privirea autorului dramatic trebuie să fie mult mai amplă, ca să surprindă dinamica dialectică a vieţii, camil petrescu, T. iii, 496. Atunci se stârneşte o mişcare haotică, o sarabandă de duhuri, adică o „ danse macabre ”, notată cu mare simţ al sonurilor hârjiite şi repezi, al dinamicei colosale şi noroase. CĂLINESCU, ist. lit. rom. 224, cf. dl, dm. Dinamica realului are urmări hotărâtoare şi în planul gândirii artistice. CONTEMP. 1971, nr. 1 302, 1/3, cf. M. D. ENC. El vede în natură dinamica elementelor, infinita pulsaţie, generatoare şi devoratoare, a vieţii universale. paleologu, T. 33. Spaţiul etic e spaţiul existenţial născut prin dinamica principiilor neutre, pleşu, m. m. 68. Dinamica interioară captivantă, maleabilitatea ...[sunt] aspecte pe care le dezvoltă violonistul, rl 2005, nr. 4 737. - Scris şi: dynamic. - PI.: dinamici, -ce. - Gen.-dat. şi (ieşit din uz): dinamicei. - Din fr. dynamique. DINAMICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod dinamic (I 1). Arteriile pulsez mecaniceşte, iar nu dinamiceşte, ca inima, polizu, p. 150/23. - Dinamic + suf. -eşte. DINAMICITÂTE s. f. (Rar) Caracter dinamic (12). Sistemul organismelor motivice care conferă dina-micitate „melodiei infinite” se conjugă cu „mecanica orchestralăM 1974, nr. 9, 18. - Dinamic + suf. -itate. DINAMÎSM s. n. 1. Concepţie filosofică conform căreia mişcarea materiei este explicată prin existenţa unor forţe imanente, iar nu prin acţiunea unor forţe exterioare. Cf. resmeriţă, d., şăineanu, d. u, cade, SCRIBAN, D. + Concepţie filosofică conform căreia devenirea, mişcarea sau energia sunt factorii primordiali ai existenţei. Lupta dintre adepţii atomismului şi cei ai dinamismului a constituit în sec. XVIII - XIX o formă a luptei dintre materialism şi idealism. DER, cf. DN2. Energetismul este o formă a dinamismului. M, D. ENC. 303, cf. DEX. 2. Putere vitală, forţă creatoare; bogăţie de acţiune, de mişcare. Fost-am, inconştient, propriul meu duşman, printr-un soi de instinct de autodistrugere, de unde a venit această inexplicabilă lipsă de iniţiativă şi de dinamism? M. i. caragiale, o. 286. Cu tot dinamismul lor, schiţele [lui Agîrbiceanu] sunt lipsite de interes dramatic. LOVINESCU, S. vi, 224. Cum însă scriitorul [N. Davidescu] e lipsit de vioiciune, mobilitate şi pitoresc, şi nu poate exprima dinamismul exterior al maselor ..., latura socială a cărţii e puţin realizată, id. ib. 287. Autorii folosesc... o tehnică dramatică plină de dinamism. CONTEMP. 1951, nr. 224, 2/5. Preferinţa [tinerilor poeţi ardeleni] e mai mare pentru Aron Cotruş, Lucian Blaga, apropiaţi sufleteşte de ei, unul prin dinamismul lui, celălalt prin panism. CĂLINESCU, IST. lit. rom. 856. Dinamismul vital, care se manifestă în păcat, e de la Dumnezeu, stăniloae, o. 286, cf. dm, dn2. Cântul-vorbit exprimă - în linii mari, sintetic - atât dinamismul (esenţa acţiunii, a conflictului exterior ...), cât şi staticul (esenţa subiectivă, lirică a conflictului dramatic). M 1968, nr. 10, 16. Am fost impresionat, în cursul numeroaselor călătorii efectuate în România, de dinamismul întâlnit pretutindeni. CONTEMP. 1971, nr. 1 299, 9/6, cf. L. ROM. 1973, 5, dex. Aşadar, dacă Maiorescu a fost confirmat, a fost confirmat o singură dată şi tocmai în specialitatea lui: în filozofie, în singurul loc unde nu se poate conta pe dinamismul formelor. LIICEANU, J. 246. Meritul regizorului ... este acela ... de a-l fi apropiat [filmul] de conflictele lumii contemporane, conferindu-i dinamism şi accesibilitate. RL 2005, nr. 4 716. Piesa [„îmblânzirea scorpiei”] este de o teatralitate viguroasă şi antrenantă, ce cucereşte publicul, muzica sporindu-i dinamismul, ib. 2006, nr. 4 916. - Din fr. dynamisme. DINAMÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Referitor la dinamism (1). Susţinători ai concepţiei dinamiste au fost Kant, Bolzano, Schelling, Hegel. der, 115, cf. dn3. + F i g . Mişcător (I 2), dinamic (I 2). [Alcoolicul] îşi dă toate silinţele să calce drept. Strada şalupează. E acum o stradă dintr-un tablou dinamist: etajele cresc, scad, faţadele se apropie, c. petrescu, î. ii, 194. 2. S. m. şi f. Adept al dinamismului (1). Cf. DN3. -PI.: dinamişti, -ste. - Din fr. dynamiste. DINAMIT s. n. v. dinamită. DINAMITA vb. I. T r a n z. (Complementul indică mine, construcţii etc.) A distruge cu ajutorul dinamitei sau, p . e x t., cu ajutorul unui alt tip de explozibil; a arunca în aer. Cf. bul. fil. ii, 224, puşcariu, l. r. i, 388. Gheaţa de pe Dunăre va fi dinamitată în momentul oportun, scânteia, 1947, nr. ISA. Au dinamitat oraşele, casă cu casă. sadoveanu, e. 264, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., DEX, CĂRTĂRESCU, N. 315. Militari [au fost] aduşi să dinamiteze stânca de 20 de tone, care până acum nu a vrut să se desprindă de munte. RL 2006, nr. 4 815. F i g . Poetul, când nu i se vorbea despre opera sau persoana lui, se închidea într-o carapace masivă de tăcere pe care nimic nu o putea dinamita. BENIUC, M. C. I, 312. Dialogul dintre autor şi doamna T dinamitează câteva teze aparţinând unei estetici de sorginte clasică 8143 DINAMITAR - 1092- DINAMIZA sau romantică, devenite locuri comune. LL 1972, nr. 3, 419. Spre deosebire de acţiunea conservatoare a virtuţii, viciul are rolul declanşatorului care dinamitează ordinea împietrită, patapievici, C. l. 336. *0 F i g. Modificările Codului fiscal dinamitează planurile de afaceri ale firmelor [Titlu]. RL 2005, nr. 4 570. A b s o 1. Nimeni nu mai cutează să dinamiteze acolo; viaţa băieşilor era în primejdia cea mai mare, se dărâmau mereu stânci întregi şi la fiecare împuşcătură ar fi putut îngropa pe oameni. AGÎRBICEANU, A. 361. -Prez. ind.: dinamitez. - Din fr. dynamiter. DINAMITÂR, -Ă adj. v. dinamitard. DINAMITÂRD, -Ă adj., s. m. şi f. (Livresc) (Militant) care foloseşte dinamită pentru a distruge clădiri, a ucide etc.; anarhist, terorist (1). Cf. resmeriţă, d., şăineanu. Ce-mi pasă mie de O’Donivan şi de toţi dinamitarii din lume! cade, cf. scriban, D., dex, dn3. 4 F i g. (Despre idei, concepţii etc.) Revoluţionar (1), neobişnuit. Ceea ce astăzi ni se pare destul de obişnuit, atunci se considera dinamitard. CONTEMP. 1971, nr. 1 611,2/2. - PL: dinamitarzi, -de. - Şi: dinamitâr, -ă adj. - Din fr. dynamitard. DINAMITÂRE s. f. Acţiunea de a dinamita şi rezultatul ei; aruncare în aer. Cf. ltr2, dl, DM, DN2, DTT, M. D. ENC., DEX. Am fost martorii dinamitării unor bolovani imenşi. RL 2005, nr. 4 617. Operaţiunile de dinamitare de pe Valea Oltului continuă şi astăzi, ib. 2006, nr. 4 815. F i g. Numai tu eşti în stare să crezi că dezgrădinarea unor forme moarte ori factice, ori dinamitarea lor duce numai la răzvrătire. barbu, 1.1, 252. - PL: dinamitări. - V. dinamita. DINAMÎTĂ s. f. Exploziv detonant pe bază de nitroglicerină, utilizat în exploatări miniere, în operaţiuni militare etc. Dinamita ... o să înlocuiască pucioasa ca material de război, ghica, c. e. iii, 37. Alexinaţul ... [este] periculos cu toată pustietatea sa prin minele de dinamit de care e petrecut, eminescu, O. ix, 192. Oamenii îşi şoptesc la ureche că întreaga capitală sau măcar unele cartiere vor zbura în aer prin mijlocul dinamitului pe care homarii îl vor pune pe drumuri, id. ib. x, 135. Un balon încărcat cu dinamită, contemporanul, v, 31. Vine din America ... S-a găsit la el un pachet de dinamită, cam de vreo patru kilograme, otravă şi ... mai multe scrisori, caragiale, o. ii, 10. Spune ce ai? Dinamită, praf bombe? mille, v. p. 224. Dinamita este compusă din o piatră poroasă silicioasă cunoscută sub numele de kieselguhr, impregnată cu nitroglicerină. Ea este ... foarte explozibilă, poni, ch. 325. Cei ce pat pe urma acestei haiducii cu dinamită şi puşti de ultim sistem sunt turci cu uniformă şi ţărani turci care nu pricep această urgie. săm. II, 563, cf. ALEXI, W. Dinamita ... şi toate otrăvurile care omoară şi distrug peştele sunt încă mijloace uzitate pentru pescuit, cu toată oprirea lor legală, antipa, f. I, 208, cf. TDRG. Dinu lucra în baie, sfredelea stânca şi împuşca cu praf de puşcă ori cu dinamită, ca toţi băieşii. AGÎRBICEANU, S. P. 70. Pe Bumbea şi pe Ilieş i-au sjarâmat puşcăturile cu „danamită id. A. 66, cf. RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 80, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ceea ce impresionează ... mulţimea e povestea Zeppelinului fantomă care va arunca dinamită asupra Parisului, lovinescu, C. iv, 178. Ai scris ieri un articol ... despre muncitorul de la Petroşani, care, din cauza mizeriei, şi-a legat un cartuş de dinamită de pântece şi i-a dat foc. camil petrescu, p. 242, cf. ds, scriban, d, O singură scânteie ...dă foc dinamitei şi aruncă în aer tone întregi de piatră, bogza, C. O. 179. Dinamita, acest material care e în stare să arunce munţii în aer, nu e un lucru tare la pipăit. E, dimpotrivă, un fel de pastă moale ca marmelada sau ca untul. id. Ţ. 70, cf. DT. [Femeia] putea avea dinamite, grenade, camilar, n. i, 82. Dinamitele cu mai mult decât 40% nitroglicerină se prezintă în mase gelatinoase, pe când cele cu mai puţin decât 40% nitroglicerină sunt pulverulente. LTR2. Intoxicaţia cu bioxid de azot ... se poate produce în industria acidului azotic, a substanţelor explozive (dinamită, praf de puşcă), belea, p. a. 170, cf. dl, dm. Nişte tovarăşi ... goliseră laptele din trei sau patru bidoane şi aşezaseră pe fund câteva pachete cu dinamită. barbu, ş. n. 120, cf. der, DC. Lespedea cea mare au aruncat-o în aer cu dinamita, magazin ist. 1968, nr. 10, 89, cf. M. D. enc. [în galerie] şi acum ...se mai simte mirosul exploziilor de dinamită, scânteia, 1975, nr. 10 335. O mână necunoscută plasă în maşina lui Ness o bombă cu dinamită, flacăra, 1975, nr. 45, 22, cf. dex. Artificierii au folosit mai puţin de 10 kilograme de dinamită cu ajutorul căreia au reuşit să arunce în aer podul de gheaţă. RL 2005, nr. 4 529. Mergea să încarce dinamită pentru mină. ib. 4 821. -O (Glumeţ) [Anarhistul] e cel dintâi gata să întrebuinţeze dinamita ţigănească, adică să-i dea „hunpumn de cenuşe hân ochii hâmpăratului”. SĂM. II, 86. ❖ F i g . [O locomotivă] ţipă sulemenindu-şi coşul Cu fumul negrilor cărbuni, Ca o cocoană din elită Cu ochii plini de dinamită Scăpată dintr-o casă de nebuni, minulescu, v. 221. El, cu fapta - paloş şi vorba - dinamită. LABIŞ, .p. 140. Şi pentru trântori, munca aceasta-i dinamită, id. ib. 269. Deasupra noastră, a fiecăruia dintre noi, stau 15 tone de dinamită. CONTEMP. 1975, 1 490, 5/4. 4 (Argotic) Pâine neagră (BUL. FIL. iv, 134) dată în închisori (gr. s. vii, 113). -PL: (rar) dinamite. - Şi: (rar) dinamit s. n, danamită s. f. - Din fr. dynamite. DINAMITIERĂ s. f. Depozit subteran în care se păstrează dinamita. Cf. dt, ltr2, dtt, dn3. - Pronunţat: -ti-e-. - PL: dinamitiere. - Din fr. dynamitiere. DINAMIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni, colectivităţi, procese etc.) A face mai dinamic (I 2), mai energic, mai activ; a stimula (1), a impulsiona, a intensifica, a amplifica. Cf. bul. fil. ii, 224. Greşelile rodnice dinamizează o epocă şi diferenţiază un moment. CIORAN, R. 198. Satele noastre pot fi dinamizate: locuitorii lor sunt capabili să-şi organizeze 8149 DINAMIZANT - 1093 - DINAMOMETAMORFISM colectivitatea. D. guşti, P. A. 283. In dansurile poporului georgian reminiscenţele şi ecourile dansului oriental au fost vitalizate şi dinamizate în sens occidental. CONTEMP. 1948, nr. 112, 14/2. Nu-şi pune nicio problemă, nu-şi complică evocarea prin nicio cazuistică, nu urmăreşte decât să creeze o atmosferă şi să dinamizeze un mediu social. CONSTANTINESCU, S. I, 205. Luptătorii pentru o viaţă mai bună, acei care dinamizează mulţimile şi le fac să întrevadă zorile unei ere de dreptate socială, v. ROM. ianuarie 1954, 271, cf. dl, dm. Prin preocupările şi prin opera sa, dinamizate de ideile avansate ale luminismului, Molnar este şi el un reprezentant al Şcolii Ardelene. IST. LIT. rom. II, 99. Cuvintelor în cauză li se atribuie dreptul de a prezenta acelaşi obiect ... ceea ce face ca diferenţele dintre ele să dinamizeze imaginea, coteanu, s. f. ii, 137. Curenţi de simpatie şi de adeziune intimă dinamizează paginile cărţii, s ianuarie 1970, 56, cf. M. D. enc., dex. Producţia era dinamizată la maxim. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 22. Numai astfel pot fi dinamizate energiile creatoare ale poporului. scânteia, 1975, nr. 10 347. Numirea domnului [procuror] va dinamiza activitatea PNA. rl 2005, nr. 4 692. O Refl. pas. Piaţa spaţiilor comerciale se va dinamiza. RL 2006, nr. 4 821. -Prez. ind.: dinamizez. - Din fr. dynamiser. DINAMIZÂNT, -Ă adj. Care dinamizează pe cineva sau ceva; dinamizator. Cf. dn3, mda. - PI.: dinamizanţi, -te. - Din fr. dynamisant. DINAMIZARE s. f. Acţiunea de a dinamiza şi rezultatul ei; stimulare (1), amplificare, impulsionare, intensificare. Literatura lui era o dinamizare a energiilor etnice, un exponent expresiv al latenţelor rasiale, o afirmare a personalităţii colective. CONSTANTINESCU, S. III, 82, cf. DL, DM. Şcoala, manualele [trebuie] să contribuie mai intens la dinamizarea studiului limbilor străine. CONTEMP. 1965, nr. 999, 9/6, cf. M. D. ENC. Se desprinde deci necesitatea de a asigura dinamizarea exportului de produse electronice. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. înlocuirea unor piese sau materiale din expoziţie cu altele ce se găsesc în depozite ... constituie ... un criteriu de dinamizare a tuturor expoziţiilor noastre. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 4/6, cf. dex, dn3. -PI .'.dinamizări. - V. dinamiza. DINAMIZATOR, -OARE adj. Care dinamizează pe cineva sau ceva; dinamizant. Alianţa dintre muncitorime şi ţărănime [trebuie] ...să constituie şi în viitor factorul dinamizator al progresului social-economic. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 3/3. Scriitorii şi artiştii ... trebuie să dea viaţă unor opere cu un caracter profund realist şi dinamizator, ib. 1977, nr. 1616, 1/1. -PI.: dinamizatori, -oare. - Dinamiza + suf. -(â)tor. DINÂMO s. m. v. dinam. DINAMOELECTRIC, -Ă adj. Care transformă energia mecanică în energie electrică; privitor la această transformare. Cf. cade, dex, ndn. <> Principiu dinamoelectric = principiu de bază în electroexploa-tarea magnetismului pentru producerea curentului în motoarele de tip dinam. Cf. dn2. - PI.: dinamoelectrici, -ce. - Din fr. dynamo-electrique. Cf. germ. d y n a m o-electrisch. DINAMOGEN, -Ă adj. (Rar) Stimulent (2). Cf. DN2, D. PSIH. . - PI.: dinamogeni, -e. - Din fr. dynamogene. DINAMOGENEZĂ s. f. 1. Producere de energie, de forţă. Cf. D. med., dn3. 2. Activitate specifică a unei asociaţii vegetale în care fiecare specie se comportă după un regim propriu şi intervine în asociaţie în momentul potrivit condiţiilor ei de mediu. Cf. ltr2. - PI.: dinamogeneze. - Din fr. dynamogenese. DINAMOGENÎE s. f. 1. Forţă care stimulează o funcţie organică. Cf. ndn. 2. Acţiune biologică (normală sau patologică), prin care o activitate psihologică este brusc mărită. Cf. dn2, mda. - PI.: dinamogenii. - Din fr. dynamogenie. DINAMOGRĂF s. n. (Tehn.) 1. Dispozitiv folosit pentru măsurarea forţei de tracţiune şi înregistrarea variaţiei acesteia la tractare, locomotive etc.; dinamo-metru înregistrator. Cf. der, m. d. enc., dex, ndn. 2. Dispozitiv folosit la unele sonde pentru înregistrarea curbei de variaţie a sarcinii care acţionează asupra prăjinii lustruite sau asupra tijei pistonului în timpul pompării. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex, dn3. - PI.: dinamografe. - Din fr. dynamographe. DINAMOGRAMĂ s. f. Grafic obţinut cu ajutorul unui dinamograf. Dinamogramele se pot prezenta sub forme diferite, corespunzătoare condiţiilor de funcţionare a sondelor în pompajul de adâncime. ltr2, cf. DTT, DN3. - PI.: dinamograme. - Din fr. dynamogramme. DINAMOLOGÎE s. f. (Livresc) Studiu asupra forţelor, considerate în abstract. Cf. dn3, mda. - PI.: dinamologii. - Din fr. dynamologie. DINAMOMETAMORFISM s. n. (Geol.) Meta-morfism cauzat mai ales de presiune. Cf. ltr2. Dinamo-metamorfismul este mai accentuat în zonele mai adânci ale scoarţei şi mai slab în zonele superficiale. GEOLOGIA, 49. Prin dinamometamorflsm se formează graniţe şi gabrouri şistoase. DER, cf. DN2, M. D. ENC. - Din fr. dynamometamorphisme. 8161 DINAMOMETRARE - 1094- DINAPOI DINAMOMETRARE s. f. (Rar) Măsurare a forţei cu ajutorul unui dinamometru. Cf. ndn, mda. - PL: dinamometrări. - De la dinamometru. DINAMOMETRIC, -Ă adj. 1. Privitor la dinamometru. Cf. CADE. 2. Referitor la dinamometrie, de dinamometrie. Rubrici corespunzătoare, denumite: „corpolenţa”, „volumul”, „inima” ... „graduldinamometrie”. arghezi, s. xi, 94, cf. DN3. - PL: dinamometrici, -ce. - Din fr. dynamométrique. DINAMOMETRÎE s. f. (Fiz.) Metodă de măsurare a forţei (musculare) cu ajutorul dinamometrului. Cf. DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: -tri-e. - Din fr. dynamométrie. DINAMOMÉTRU s. n. (Fiz.) Dispozitiv pentru măsurarea forţelor. Cf. negulici, şăineanu2, resmeriţă, D, CADE, SCRIBAN, D. Rezistenţa şi întinderea la rupere se constată cu ajutorul dinamometrului. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 44, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC. + (Med.) Dispozitiv pentru măsurarea forţei musculare în condiţii fiziologice sau în cazuri patologice şi pentru aprecierea integrităţii sistemului neuromuscular; ergometru. Cf. bianu, D. S, d. med. O Dinamometru electric = generator de curent continuu, cu o construcţie specială a statorului şi a lagărelor, care serveşte la măsurarea directă a cuplului de motoare electrice (sau a altui tip de motoare). Cf. dt, ltr2. - PL: dinamometre. - Din fr. dynamomètre. DINAMOTÔR s. n. (Tehn.) Maşină de curent continuu, cu un inductor şi cu două înfăşurări induse separat. Cf. dt, ltr, dtt. - PIdinamotoare. - Din fr. dynamoteur, germ. Dynamotor. DINÂNTRE adv. v. dinainte. DINANŢIÂN, -Ă adj, s. n. 1. Adj. Care aparţine sau care este caracteristic etajului inferior al carboniferului, referitor la etajul inferior al carboniferului. Cf. M. D. ENC, DN3. 2. S. n. Etajul inferior al carboniferului, caracterizat de specii de brahiopode, goniatiţi, lamelibranhiate etc. Dinanţianul e reprezentat prin şisturi cu goniatiţi (Masivul renan). LTR2, cf. DER, M. D. ENC, DN3. - Pronunţat: -ţi-an. - PI: dinanţieni, -e. - Din fr. dinantien. DINAPOI adv, s. f, prep. I. Adv. 1. (în opoziţie cu dinainte) în partea din urmă, în spate (II 1); înapoi, dindărăt (11). Acesta [Simon] agiuta a purta denapoi cruce Lui. ev. sl.-rom. 115r/21. Şi iaca eghipteanii veniia denapoi după ei. PO 224/23. Ş-aşe s-au făcut un hramăt şi o spaimă denapoi în turci, de trece om peste om. neculce, l. 141. După ce-au întrat în munte, le-au ţinut calea şi dinainte şi dinapoi, id. ib. 353. [Săgetătorii] acum întinzând mâini plecate, spre arătarea rugăciunii, acum întorcându-le dinapoi, la spate, ca cum ar fi legate, spre mărturisirea robiei. AETHIOPICA, 51 v/9. Denapoi supt cai bietul să vâreşte. BUDAI-DELEANU, T. V. 57. De vin mai multe viţe de poame într-o sămănătură, aceale care mai curând cresc, dinapoi trebuie să le aşezi, ca crescând să nu ia de la ceale mai tinere decât dânsele soarele. ÎNV. pom. 71/25, cf. 111/6. Mâinile acestor nenorociţi erau legate dinapoi, beldiman, n. p. i, 109/15, cf. lb, costinescu, DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX, ALRI 334. Binele fuge de mine, Răul dinapoie vine. folc. transilv. i, 69. Şi-am rămas mai dinapoi, Prin cei codri după oi. ib. I, 331. Plugul să meargă arând, Cucu dinapoi cântând, ib. II, 443. (F i g.) Desfătarea obicinuieşte ca să ni să înfăţoşeze totdeauna în faţă, însă sfârşiturile să ni le ascunză dinnapoi. buznea, C. 81/8. <> (Regional) Grâu dinapoi = grâu de calitatea a doua. Cf. alr ii 5 318/272, 353, 362. (Prin estul Ban. şi prin Transilv.) Casa dinapoi = cameră mică (de locuit), situată în spatele casei mari. Şi-am mai stat aşa trei săptămâni, în pătucul din casa dinapoi, vlasiu, A. P. 51, cf. alr ii/i h 236. ❖ Lo c . adj. De dinapoi = a) care este posterior, în spate, v. s p a t e (I 1). Un fier de plug ... care să alcătuia numai dintr-un lemn în a căruia capăt dinainte au bătut fierul scurmătoriu, iar în acel de dinapoi au pus un giug. DRĂGfflCl, R. 254/23. L-a apucat cu colţii de partea de dinapoi a straiului, sadoveanu, O. xiii, 72; b) care se află în partea posterioară a corpului unei fiinţe. Apucară animalul de amândouă picioarele de dinapoi, AGÎRBICEANU, S. 164. Irimie îi află un căluşel negru ..., pintenog de piciorul stâng de dinapoi, id. ib. 606. Bietul dobitoc se lăsă pe picioarele de dinapoi. HOGAŞ, DR. I, 89. [Lupii] se adunară toţi grămadă, se aşezară pe picioarele de dinapoi şi, cu ochii la lună, prinseră să urle. COCEA, s. I, 12. M-a pălit calul, cu copita de dinapoi, în şold. sadoveanu, O. XV, 394. El deschise ... [uşa] în aşa fel ca să nu se bage de seamă ce ascundea în mâna de dinapoi, preda, m. 504. Lo c . adv. şi prep. Pe dinapoi (ori pe dinapoia ...) = prin partea opusă feţei sau orientării cuiva sau a ceva; prin sau pe la spate(le) .., v. s p a t e (II 1). Şi [au făcut Moise] pre denapoia [cortului] ... garduri de 15 coţi. biblia (1688), 672/21. Hasan-Paşa cu Mihnea-Vodă venia pen pădure, să lovească oastea lui Mihai-Vodă pe denapoi (începutul sec. XVIII), mag. ist. I, 231/8, cf. costinescu. Mâinile lui se încleştaseră pe dinapoia'duşmanului şi îl strângeau, sandu-aldea, U. P. 110, cf. DL, dm. Cei mai moi Pe dinapoi Mânaţi domnii ca pe oi. reteganul, tr. 45. + (Adjectival) Care se află în spate (II 1), posterior (1). Şi făcu cinci zăvoare la stâlpii la denapoia parte a cortului. BIBLIA (1688), 662/5. Iar în coada obuzului denapoi să tot băte vârtos cu turcii. NECULCE, L. 239. Ei au întrat în meterezul cel dinapoi, id. ib. 332. In partea de dennainte mă vor apăra copacii, iar cătră cea dinapoi muntele. DRĂGHICI, R. 49/7. Scândurile din care e făcut podul nu se văd ...O magherniţă de scânduri, ridicată la partea lui dinapoi, adăposteşte pietrele morii. macedonski, o. iii, 30, cf. ddrf. Mânerul e pus la DINAPOI - 1095 - DINAR partea dinapoi a corpului [gealăului]. I. aplozan, u. 11. întreg scaunul dinapoi al trăsurii îl ocupa cu spatele şi cu bunda lui. AGÎRBICEANU, A. 349. Un obuz de calibrul mijlociu izbucni pe taluzul dinapoi, camil petrescu, u. n. 374. Partea dinapoi a patului să se ridice chiar mai sus. belea, P. A. 196, cf. DL, dm. Hai, mândro, că mi-i găsi în linia dinapoi. FOLC. transilv. II, 489. + (Adjectival) Care se află în partea posterioară a corpului unei fiinţe. [Matca] se întoarce cu partea trupului cea dinapoi şi sloboade în găociţă o sămânţă, molnar, e. S. 34/1. Partea dinnapoi în car ea este groapa ceafei. antrop. 32/4. La acest ordin [de animale] să numără toate feliurile de momiţe, care la picioarele denainte şi denapoi au căte un deget mare. J. CIHAC, I. N. 18/10. Calul ... cu piciorul dinapoi să scarchină la inimă. MANOLACHE drăghici, I. 51/4. Altele [vite] nalte de picioarele dinapoi şi gios de cele dinainte. I. IONESCU, v. 34/6. Alţii aveau membrele din partea inferioară acoperite cu păr şi făcute ca membrele dinapoi a unui ţap. CONV. LIT. iv, 161, cf. ŞĂINEANU, D. u. Caii ... goneau nebuneşte, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al săniei, rebreanu, r. i, 216. O duzină de purceluşi albi, cu coada cârlig, ce ştiau ...să se plimbe, doi câte doi, numai pe labele dinapoi. G. M. zamfirescu, M. D. II, 170. Lumea oilor şi a berbecilor dete o behăire veselă, salutând cu picioarele dinapoi. arghezi, C. J. 12. Dându-ne seama că dumneavoastră vedeţi cu partea dinapoi, este de ştiut exact cu ce anume punct vedeţi, id. ib. 189, [Câinele] se mulţumise numai să-i lingă sângele de la gură şi să-l ude apoi, ridicând un picior dinapoi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. li, 257. (Prin analogie) [Strigoii] zic că au coadă dinapoi ca de o palmă de lungă. DRĂGHICI, R. 284/28. 2. De la spate (II 1), din urmă, dindărăt (I 1). Pre alţii îi mâna cei sănătoşi ... denapoi, ca pre vite. NECULCE, L. 235. Ce n-au apucat a întră toate carăle împăratului în celalalt obuz,... şi au şi lovit turcii şi cu tătarii denapoi obuzul, id. ib. 238. [Matca], întorcându-să după aceasta cu o aţişoară ruptă dinapoi..., intră în coşniţă. MOLNAR, E. S. 42/2, cf. COSTINESCU. Dinapoi se vine cu faşa pe sub urechea de partea bolnavă, belea, p. A. 28, cf. dl, dm. ^ Loc-, adv. De dinapoi = din partea din spate. Fata ... încalecă şi luară herghelia, mânând-o de dinapoi. ISPIRESCU, L. 28. In răstimpuri [slovacii] strigau la alte femei sătence cari se îmbulzeau de dinapoi. AGÎRBICEANU, A. 88. Loc. prep. (Regional) Dinapoi de = din partea din spate a ... Cf. alr i 336/18, 69, 138, alr sn v h 1 499, alrm sn iii h 1 215. II. S. f. Jumătatea din spate a corpului unui animal sau al unui om; spate (I 1, 2); p . r e s t r . şezut (1), fund, dos. Cf. resmeriţă, d., dl, dm, m. d. enc., dex. <> (învechit, rar) Dinapoia capului = ceafa. Cf. COSTINESCU. III. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea, localizarea etc. la oarecare distanţă, în spatele ori în partea din spate a cuiva sau a ceva) Domnu ... scoate nuorii denrapoia pământului, fulgerul în ploaie-l face. psalt. hur. 11577. Şi de vei culeage via, să nu culegi de iznoavă ceale denapoia ta. BIBLIA (1688), 14472. Iar moscali călări cu foc dennapoia moldovenilor să-i rătuiască nu era. NECULCE, L. 236. Fugariul însă sporind mai mult au agiuns pănă la un sân de marea ce se afla denapoia lăcuinţii lui Robinson. drăghici, r. 167/5. Robinson şi Vineri găsindu-să dinapoia podului au apucat a sprijini teancurile ca să nu alunice în apă. id. ib. 245/22. N-o vezi cum tremură? Parcă are un şarpe dinapoia ei. GANE, n. I, 64. Cela ...dă capra şi ia carul. Apoi aşteaptă până vin alte cară, de-l leagă dinapoia lor. creangă, o. 29. Maica Eulampia ... leagă întotdeauna la drum vaca dinapoia căruţei. ibrăileanu, a. 64. Drumeţul dinapoia mea se apropie stângaci. C. petrescu, S. 170. Rănit, am fost evacuat într-un spital dinapoia frontului, camil petrescu, p. 45. Vitoria potrivise şi legase puşca cea scurtă dinapoia tarniţei. sadoveanu, O. x, 566. Dinapoia mea. scriban, d. Dinapoia casei. id. ib. Urechea externă şi cutele dinapoia ei trebuie spălate, belea, p. a. 203. Dinapoia stranei sale stătea acuşi al doilea spătar, barbu, princ. 217, cf. alr i 336. (Situarea, localizarea etc. sunt percepute prin intermediul simţurilor) Fără de veste au auzit dinapoia lor tropotul a mai multor picioare ce vine de preste un deal. drăghici, R. 300/22. Bălcescu ... privea dinapoia draperiei roşii, camil petrescu, O. ii, 707. 2. (Exprimă deplasarea, străbaterea etc. în spatele cuiva sau a ceva) Sluga Ta Iacov vine denapoia noastră, biblia (1688), 24711. Au alergat dennapoia lui. ib. 173 Vl 8. Du-te denapoia mea, satano. antim, o. 9. Când a văzut norul coborându-se, se ascunse iute dinapoia S. Grigore, care se facu că nu o vede. NEGRUZZI, S. I, 234. Multe capete s-au rostogolit ... dinapoia zidurilor pe care le vedeţi, tudoran, p. 243. Dinapoia carului Merge mama robului, reteganul, tr. 31, cf. alrsn v h 1 499/284, alrm sniii h 1 215. 3. (Exprimă dezvăluirea unei realităţi, a unui fapt etc. nevăzut, din dosul sau dincolo de aparenţe) Atunci totul se schimbă: lumea băgă de seamă că denapoia întrebării despre limba greacă şi cea latină este o altă întrebare despre fiinţa omului şi despre înaintarea lui. NEGULICI, E. I, 140/26. - Scris şi pronunţat şi: dinnapoi. - Şi: (învechit şi regional) dinapoie adv., (învechit) denapoi adv., prep., (regional) dinăpoi (alr 1344/1, 9, 51, 109, ib. 336/831, ib. ii 5 099/102, 105, alr ii/i h 236, alr sn v h 1 499) adv., prep., dănapoi (alr i 334/306, 320), dănăpoi (alr i 334/40, alr ii/i h 236/53), dânapoi (alr i 336/18, 69, 138, alr sn v h 1 499), dânăpoi (alr sn v h 1 499/136) adv., deanăpoi (alr ii/i h 236/346, alr sn v h 1 499/95) adv., prep. - De1 + înapoi. DINAPOIE adv. v. dinapoi. DINAR s. m. 1. Monedă de argint sau de aur (de origine arabă) care a circulat în Evul Mediu în unele ţări din Europa, printre care şi Ţara Românească şi Moldova. Tocmindu-să cu lucrătorii, câte un denar pre zi, trimise pre ei în viia sa. N. test. (1648), 25720. Te-ai tocmit într-un dinar cu mine. ib. ap. TDRG. Să se dezleage 112 groşiţi în denari şi aşa cu dezlegare va ieşi suma 560 den[ari] DAS 102/10. Te-au dat pre tine în mâinile tiranului, te va dărui pre tine în doi denari, fiindu-ţi de atât preţ priceperea. EUSTATIEVICI, GR. 8171 DINARIC - 1096- DINASTIE RUM.2 101. ❖ Dinarul văduvei - pomană pe care o face un om sărac, repetând simbolic gestul văduvei din „Evanghelie”. Cf. SCRIBAN, d. Dinarul Sfântului Petru = dar benevol făcut papei de către credincioşi. Cf. SCRIBAN, D. 2. Unitate monetară principală în ţări precum Algeria, Iordania, Bahrain, Irak, Tunisia, Libia, Kuweit, Yemen şi fosta Iugoslavie. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. 3. Monedă divizionară în Iran, care valorează a suta parte dintr-un rial. Cf. dn3. - PI.: dinari. - Şi: denâr s. m. - Din ngr. 5t|vapiov. DINARIC, -Ă adj. Care aparţine Munţilor Alpi situaţi de-a lungul Mării Adriatice, referitor la această ramură a Alpilor. Această depresiune [panonică] desparte Carpaţii de catenele muntoase dinarice. oncescu, G. 102. - PI: dinarici, -ce. - Din fr. [Alpes] Dinariques. DINÂST s. m. Suveran al unui stat mic (din Antichitate). Cf. POLIZU, lm. Nu se poate admite ca şeful statului să fie dinast, iar guvernul de sub el să aibă apucături republicane, eminescu, O. XII, 422, cf. GHEŢIE, R. m., BARCIANU. Odată el [Dosoftei] lămureşte, la pomenirea unui dinast de peste Dunăre: „Şişman-Crai IORGA, L. R. 198. Eram trei odrasle de dinaşti cu nume slăvite, tustrei cavaleri-călugări din tagma Sfântului Ioan de la Ierusalim. M. I. caragiale, C. 52, cf. SCRIBAN, d., DN2. Se afirmă că întreaga politică a lui Burebista e orientată spre sud-est şi sud, orientare stranie dacă ar fi vorba de un dinast transilvănean. H. daicoviciu, D. 101. + Feudal suzeran sau vasal. [Fratele lui Dan II] dinast îndreptăţit la domnie ... s-au arătat capabil nu numai a să mănţinea într-o lungă domnie, ci a şi făptui lucruri considerabile. EMINESCU, O. xiv, 163, cf. DN2. - PI: dinaşti. - Din fr. dynaste, ngr. S'DV&otîv;. DINÂSTIC, -Ă adj, s. m. şi f. 1. Adj. Care ţine de dinastie (1), care aparţine dinastiei; al dinastiei, privitor la dinastie. Ce erau ei, mă rog, alt decât ... o instituţiune eminamente dinastică ? ghica, c. e. ii, 446. Este mai presus autoritatea dinastică ... în stat. MAIORESCU, D. I, 184, cf. DDRF, ALEXI, W, .ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Cu tot convenţionalul dinastic şi civic, opera lui Horaţiu e vie şi astăzi, lovinescu, C. iv, 94, Cf. CADE, SCRIBAN, D, M. D. ENC, DL, DM, DN2, DEX. 2. S. m. şi f, adj. (Adept) al dinastiei (1). Poetul dinastic ... se crede că este creatorul şi proprietarul tuturor evenimentelor importante, heliade, O. I, 470. Pe aceşti susţinători îi proclamă oameni de ordină, dynasticii şi devotaţii tronului, ghica, c. e. ii, 334. Noi am fost neclintiţi monarhici şi dinastici, maiorescu, d. v, 449. Această familie urmează de acolo mai departe un fel de politică dinastică, alipită de familia Basarabilor. xenopol, i. R. v, 28, cf. şăineanu, d. u, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, DEX. - Scris şi: dynastic. - PL: dinastici, -ce. - Din ngr. S'UvacTTlKO^, it. dinastico, fr. dynastique. DINASTICEŞTE adv. (învechit, rar) Ca un dinast, în felul dinaştilor. Cf. polizu. - Dinastic + suf. -eşte. DINASTICÎSM s. n. Atitudine care exprimă ataşament, devotament faţă de dinastie (1); p . e x t. concepţie care susţine dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii; (învechit, rar) dinastism. A fost destul admiterea sa [a lui Nicolae Blaramberg] într-un cabinet pe sfârşite pentru ca ... să preschimbe vechiul antidinasticism catonian într-un nou dinasticism mai bizantin. MAIORESCU, CRITICE, 525. Protestaţiile fierbinţi de dinasticism făcute în Senat de d. colonel Anghelescu ... erau pe cât se spune un fel de „nu mă uita şi pe mine”, în vederea reprimenirii ministeriale, eminescu, O. XI, 127, cf. ddrf. Acum la toate s-a găsit leacul In acest secol de magnetism: Hapul nemţesc ce se numeşte C-un singur nume: dinasticism. lit. antimonarhică, 106. Cel cu fracul, pănă aci antidinastic fanatic, devine de un dinasticism acut. SĂM. II, 87, cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D. Importanta conferinţă ... grupa câteva din tendinţele politice ale Junimii: dinasticismul, ... ridicarea claselor producătoare ale naţiunii şi, în primul rând, a ţărănimii, vianu, l. r. 212, cf. dn2. - Dinastic + suf. -ism. Cf. fr. dy nasti-c i s m e. DINASTIE s. f. 1. Succesiune de suverani din aceeaşi familie; familie domnitoare. Dinastie (şirul împăraţilor sau crailor ce au stăpânit într-o ţeară). AR (1829), 222 V43. Stângerea dinastiei lui Dragoş. IST. M. 144 /11. Dinastiile cele noi nu se pot ţinea pe tron decât printr-o mare popularitate, negulici, cf. stamati, d, POLIZU, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, COSTINESCU, LM. Poziţiunea de spion este astăzi onorată, dă dreptul d-a se intitula amic al or dinei şi al dynastiei. GHICA, C. E. II, 331. [Sigismund-August] fu ultimul din dinastia iagelonă. HASDEU, I. V. 50. El îşi păstra pururea ideea sa... de a fi un sprijin al dinastiei. MAIORESCU, D. v, 54. Aristocraţia a ajuns puternică mai ales după căderea dinastiei Muşeţeştilor. CONTEMPORANUL, I, 784. E dator să continuie, deşi încă atât de fraged, dinastia. CARAGIALE, O. III, 121. Lupta se mărginea în cercul acestor două dinastii, xenopol, i. r. iii, 106, cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM. Declară dinastia detronată şi baricadează străzile Parisului. LUC. II, 76. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât o singură dată în desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele pentru cucerirea Chinei, decât şirurile de dinastii egiptene, camil petrescu, u. N. 138. Manifestându-se dur împotriva dinastiei străine, ist. lit. rom. ii, 676, cf. der, dn2. Dinastia... Flaviilor ia noi măsuri pentru protejarea frontierei dunărene. H. DAICOVICIU, D. 125. Primul nume atestat fiind al întemeietoarei dinastiei Muşatinilor. CL 1973, 237, cf. m. d. enc, dex. Printre exponatele cele mai impresionante se numără statuia de peste 15 tone a unui faraon din dinastia Ptolemeilor. RL 2006, nr. 4 920. Moartea [lui Mircea Carol Lambrino] readuce în prim-planul atenţiei unul dintre episoadele cele mai controversate din istoria dinastiei, adevărul 2006, nr. 4 841. 8177 DINASTISM - 1097- DINĂUNTRU '! 2. Succesiune de oameni celebri din aceeaşi familie. Cf. DN3, DEX. - Scris şi: dynastie. - Pronunţat: -ti-e. - PL: dinastii. - Din ngr. S'ovaa'teia, fr, dynastie, it. dinastia. DINASTÎSM s. n. (învechit, rar) Dinasticism. Iau asupră-le monopolul patriotismului, al ordinei şi al stabilităţii, şi mai ales al dynastismului. ghica, C. e. i, 249, cf. ii, 582. - Scris şi: dynastism. - Din fr. dynastisme. DINATRON s. n. (Electronică) 1. Tub electronic care se comportă ca şi când ar avea o rezistenţă negativă. Cf. dp, dn3. 2. (în sintagmele) Efect dinatron = fenomen întâlnit la tuburile electronice, caracterizat prin scăderea curentului ce trece printr-un electrod la creşterea tensiunii, datorită unei emisii secundare de electroni. în mod obişnuit, efectul dinatron se întâlneşte la tetrode, când potenţialul ecranului e mai înalt decât al anodului. ltr2, cf. der, m. d. enc, dex2, ndn. Oscilator dinatron = oscilator electronic ce utilizează rezistenţa corespunzătoare efectului dinatron al unei tetrode, pentru producerea de oscilaţii întreţinute. Cf. ltr2, m. d. enc. - PL: dinatroane. - Din engl. dynatron, fr. dynatron. DÎNĂ s. f. 1. Mişcare giratorie; traiectorie, orbită (1). Dacă fieşicare dină unde înoată planet să mişcă cu osebire după pravili tăinuite. CONACHI, ap. tdrg, cf. CADE, DT, LTR2, DL, DM, DER, DN2, DC, DEX. 2. (Fiz.) Veche unitate de măsură a forţei din sistemul CGS; forţă care, aplicată unei mase de un gram, îi imprimă o acceleraţie de un centimetru pe secundă. Unitatea cu care fisicii din toate ţerile au convenit se măsure puterile se numeşte dynă. PONI, F. 10. Această unitate se numeşte dynă (dyn) şi reprezintă forţa în stare să imprime unei mese de 1 g acceleraţia de un centimetru pe secundă la pătrat. CIŞMAN, FIZ. I, 137. - Scris şi: dynă. - PL: dine. - Şi: (rar) din (scris dyn) s. n. - Din fr. dyne. DINĂÎNTE adv., prep. v. dinainte. DINĂÎNTRE adv. v. dinainte. DINÂNTRU adv. v. dinăuntru. DINĂOÂRĂ adv. v. odinioară. DINĂPOI adv. v. dinapoi. DINĂUNTRU adv, prep. I. Adv. Din interior. Preutul denlăuntru st [ea], să se închine de trei ori, rugându-se. CORESI, lit. 140. Şi o polei [lada] şi denlontru şi dinafară cu aur curat. PO 304/20. Nime den călugări să nu ţie nimică al său, nici cat, nici stupi, nici altu dobitoc, nemic, nici arătură, nici denafară, nici dinlontru în mănăstire (a. 1626). DRH XIX, 146. Vede îndată că iese dinlăuntru un fum. GORJAN, H. I, 41/14. Se aude dinlăuntru un glas de femeie bătrână. CREANGĂ, P. 90. Dinlăuntru, zgomotul şi alarma atrăseseră ochii şi privirile, mille, v. p. 119. Inginerul fu izbit de ordinea şi curăţenia dinlăuntru. AGÎRBICEANU, A. 508. Se apropie tiptil de fereastră, plecându-se ca să nu-l vadă cineva dinăuntru. REBREANU, I. 80. Cineva trage în sus, dinăuntru, oblonul, sebastian, T. 10. Animalele i-au răspuns dinăuntru, aşa ca s-audă numai urechea lui. SADOVEANU, O. XXI, 357. Trei călătoare se opreau grăbite pe cuib, vorbeau din gura cuibului cu cineva dinlăuntru şi se întorceau să comunice stolului ştiri. arghezi, c. J. 132. Toate lucrurile păreau luminate dinnăuntru. demetrius, a. 321. Era rupere barbară Dinăuntru în afară. LABIŞ, p. 260, cf. alr SN v h 1 498, alrm SN iii h 1 214. La casa străinului, Ca la umbra spinului: Dinafară văruită, Dinăuntru-i otrăvită, folc. mold. I. 352. (F i g.) Denluotru chemaiu cătră Tinre, Doamne, psalt. hur. 112726. Feriţi-vă de menciunoşi proroci, cei ce vin la voi în veşminte de om, delontru iară sâmt lupi răpitori. EV. SL.-ROM. 15715. Iară acestea-s de post dinlontru, ce să gice după simţirea vieţiei, ferire menţiei, nu numai de bucate a posti. prav. lucaci, 171. Luaţi-vă aminte de proroci mincinoşi carii vin cătră voi în veştmintele oilor, iară denlontru sunt lupi răpitori. N. TEST. (1648), 9712. Chemaţi poporul ca să zdrobească pe inamicii comuni dinăuntru, camil petrescu, t. ii, 518. O (învechit) Departamentul sau Ministerul Dinăuntru = Ministerul de Interne. Aice sunt '[ajşezate departamentul enteresurilor streine şi dinlăuntru. CR (1830), 2592/49. Neîndeplinirea ... condiţiilor prin care i se dă esploatarea operei italiene dă drept Ministeriului Dinăuntru a desfiinţa contractul, filimon, o. II, 243. Dintr-o întâmpinare către Ministerul Dinlăuntru, aflăm că în 1835 exista la Iaşi şi o breaslă a lăutarilor evrei. ALEXANDRU, I. M. 141. Sfetnic dinăuntru = înalt dregător care avea funcţie de ministru de interne. Alexandru Humbolt, crăiescul Prusiei, sfetnic dinăuntru, ... are să facă o călătorie pe la munţii Ural. AR (1829), 19713. ^ L o c. a d j. De dinăuntru = care este situat înspre interior. Mâinile-mi coboară apoi îmbrăţişând femeia... cu faţa de dinăuntru a braţelor şi avantbraţelor, cuprinzându-i şi simţindu-i talia, camil petrescu, P. 54. L o c. a d v. ş i a d j. Pe dinăuntru = (care este situat) în interior sau pe partea din interior. Mai mult aur decât zugrăvală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară. neculce, l. 106. Aceasta pasire... pre dinafară neagră, din hereghie, încă mai poneagră pe dinlăuntru era de pizmă şi de mânie, cantemir, i. i. i, 54. Iar domnul... îndemnatu-s-au şi au învălit Mănăstirea Dealului păste tot cu table dă aramă şi o au înfrumuseţat precum pre dânlăuntru cu zugrăvele şi cu alte odoară, aşa şi pă dânafară. R. GRECEANU, cm ii, 229. Să se chivernisească mănăstirea şi pe dinlăuntru şi pe dinafară. ANTIM, O. 328. Ieşea ca nişte adieri de vânturi de pân toate părţile cele pă dinlăuntru ale palatului aceluia. GORJAN, h. i, 76/29. Cât sunt de poleiţi Pe dânântru nu-s strujiţi. PR. DRAM. 306. Mulţi copaci pe dinafară să văd frumoşi Şi pe dinlăuntru sunt putrezi, scorboroşi. pann, p. v. iii, 140/30. Gloata înarmată cu lănci şi topoare, el o înşiră pe dinuntru, 8186 DINĂUNTRU - 1098 - DINĂUNTRU de-a lungul zidului dărâmat ce era în faţă cu rediul CONV. LIT. in, 61. Cupe... suflate pe dinăuntru cu aur. CARAGIALE, O. II, 270. Va inventa... o văpsea de păr de luat pe dinăuntru, id. ib. iii, 30. Pe dinăuntru odăile erau pahare, pe dinafară pânză nălbită, delavrancea, t. 138. Se închiseră pe dinlăuntru şi nu mai voiră să iasă. VLAHUŢĂ, S. A. li, 98. Te-ai pomeni adus legat dinaintea unui cuptor roşu pe dinăuntru. SĂM. ii, 254. Gospodăria ... n-o mai văzuse pe dinlăuntru de atâţia ani. AGÎRBICEANU, S. 129. Pe dinlăuntru zidurile [bisericii] sunt stropite cu albastru şi galbăn. HOGAŞ, DR. I, 8. Ajunserăm astfel până în faţa casei lui Paşadia, ce, în amurg, părea luminată fantastic pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 137. Pe dinăuntru, catedrala era luminată de foc cu un roşu aprins. LOVINESCU, C. IV, 192. Clopoţeii de catifea sură ai dediţeilor ... surprinzător de violeţi pe dinăuntru, galaction, o. 8. Aşa, băiatule, ... şterge-o [arma] şi pe dinăuntru. BRĂESCU, v. 39. Se ridică, dărăpănată pe dinăuntru şi arătoasă pe dinafară, închisoarea Centrală. COCEA, S. I, 138. Să-mi faci coteţul să strălucească de aur şi de pietre scumpe pe dinăuntru, dar pe dinafară... să-l faci şi mai urât. VISSARION, B. 37. Pereţii erau pe dinăuntru suflaţi cu aur. id. ib. 189. Eu l-am împodobit pe dinlăuntru, eu am să-l împodobesc pe dinafară. SADOVEANU, o. xxi, 303. Coliba... se închidea pe dinăuntru. MOROIANU, S. 42. împinsă pe dinăuntru cu pumnul, splendida căciulă se făcea, în forma ei voluminoasă, la loc. arghezi, b. 118. A primit întâi o rană în mâna dreaptă, vindecată în exterior, dar estropiată pe dinlăuntru, id. P. T. 148. Fiecare grajd se compunea din două compartimente laterale de zid penti'u vite, un şopron central pentru căruţă ... Căruţa se încuia pe dinăuntru cu o poartă. CĂLINESCU, E. O. I, 117. Strânge ochii popa. îl arde pe dinăuntru băutura. STANCU, D. 123. Putea încuia uşa pe dinăuntru, beniuc, M. C. I, 347. Sunt în ţara noastră munţi mai înalţi şi de o frumuseţe grandioasă, dar le lipsesc pe dinăuntru filoanele de aur. BOGZA, ţ. 9. După ce obştile, prin înmulţirea populaţiei lor, ...au ajuns să se ciocnească şi să se oprească în faţa hotarelor altor obşti, a început pentru nevoile obştii o prelucrare şi o transformare, o punere în valoare pe dinăuntru a hotarului, care nu se mai putea extinde, panaitescu, O. ţ. 102. Aflăm despre vânzarea unui aparat pentru baie de abur... aşezat într-un dulap în formă de garderob cu lustru, încât poate servi de mobilă într-o odaie, iar pe dinăuntru căptuşit cu tinichea. G. barbu, A. v. 176. După cel cu casa-n vale, Cu alb var îi văruită Pe dinlontru zugrăvită. BÎRLEA, c. p. 70, cf. ALR ii/i h 246. (F i g.) Mulţi din compatrioţii mei erau negri..., dar astăzi ei sunt mai albi decât neaua, şi pe dinafară, şi pe dinlăuntru. FILIMON, O. II, 112. Radu a rămas cu ochii închişi, ros pe dinăuntru de umilinţă şi durere. CAMIL PETRESCU, T. II, 101. întărit şi iluminat parcă pe dinăuntru, Andrei revenea la redacţie călcând mai ţeapăn, cu fruntea sus, cu braţele încordate, gata de noi lupte. COCEA, s. I, 311. Toţi suntem nebuni...: unii pe dinăuntru şi alţii pe dinafară. CĂLINESCU, I. 144. Nu eşti lovit pe dinăuntru? davidoglu, M. 25. Să scape de uitătura aceea, ce-l despuia pe dinăuntru, barbu, princ. 49, Acest imperiu, ros pe dinăuntru... este blestemat şi putred. IST. LIT. ROM. I, 620. Casa maichii, cei micuţă, Ii lipită cu tinuţă, Pe dinlontru cu miluţă. FOLC. transilv. I, 11. Loc. prep. Dinăuntru de ... = în partea din interior a ... Pre carea o avem nădeajde tare şi cu de-adins sufletului nostru, ca o mâţă de fler carea întră până la cealea ce-s dinlăuntru de zaveasă. N. TEST. (1648), 295r/13. Pe dinăuntrul ... = pe partea din interior a ... Pe dinlăîntru curţii, nişte lungi şiruri de clădiri cu tinde arcuite stau rezimate de acei înalţi păreţi şi slujeau de locuinţe, odobescu, s. i, 126. ❖ (Adjectival; despre obiecte) Şi descoperământul curţii dennafară la descoperământul elamului porţii cei denlăuntru de 8 coţi. BIBLIA (1688), 564V44. Duca-Vodă au triimis pe un nemiş din ţinutul Hotinului ... ce era foarte meşter de scrisori şi de săpături la pietre şi la alte lucruri, de au făcut chip cetăţâi Cameniţâi de ceară, cu toate toc-melele ei dinluntru şi denafară. NECULCE, L. 41 .Atuncea, lupii, ... în ocolul cel mai dinluntru intrând, fietecarele mielul său luă. cantemir, i. i. i, 96. Coaja cea pe dinafară era aţoasă ca cânepa, şi cea mai dinlăuntru vârtoasă ca ciolanul, drăghici, r. 51/16. Nu se va putea potrivi căldura dinlăuntru să fie la 17 grade. POENARU, 'Î. 147/19. îl smulse din cui [tabloul] şi-l aruncă pe fereastră în curtea dinăuntru a hotelului. M. I. caragiale, c. 142. Bisericuţa era înconjurată cu un zaplaz, cât de vechi, ori cât de întreg nu se putea spune, fiindcă bălăriile dinăuntru îl întreceau cu mult. galaction, O. 40. In câteva clipe sunt în grădina dinăuntru. CAMIL petrescu, T. III, 407. Alecuţ Dumitriu a tras din buzunarul dinlăuntru de la piept un plic. sadoveanu, O. XVII, 566. Buzunarul dinlăuntru al flanelei, preda, m. 162. (Adjectival; despre fiinţe şi noţiuni abstracte) Cătr-aceste cădzute ţeremonii şi cinsteşe plecăciuni, precum din chipul dinafară, aşea din sufletul dinluntru arătând, ... lipsit şi neînvrednicit n-au rămas, cantemir, i. i. ii, 37. Aceste părţi se osibesc în două, adică în părţile din afară şi în părţile dinlăuntru, meşt. MOŞ. 10/5. Această gazetă va cuprinde ştiri dinlăuntru şi dinafară, politice şi comerciale (a. 1837). PLRI, 55. Ştirile dinnăuntru merită asemenea nu mai puţin interes (a. 1857). ib. 173. Să aruncăm o privire asupra acestora, căci organisarea dinlăîntru a societăţii singură ne poate explica evoluţiile istorice prin care naţia română trecu. BĂLCESCU, M. v. 9. Corul de apologişti în cantitatea lui stă în proporţie inversă cu valoarea dinlăuntru a obiectului lăudat. maiorescu, critice, 71. Direcţia nouă şi jună caută mai întâi de toate fundamentul dinlăuntru, id. ib. 116. Recunoscând chipul ostenit al doamnei dinăuntru, trecea salutând milităreşte. macedonski, o. iii, 26. Mamele pe la ferestre priveau de afară cu dragoste la tinereţea dinlăuntru, vlahuţă, s. a. iii, 10. Un glas dinlăuntru îl însoţi limpede. REBREANU, P. S. 277. Omul dinăuntru ridică neaşteptat ochii spre fereastră. C. petrescu, S. 34. Caragiale vede adeseori omul dinlăuntru, în planul modificărilor organice şi a acompaniamentului lor afectiv, vianu, A. P. 130. Aprindeţi lumânarea... rosti către cineva dinlăuntru. CAMILAR, N. I, 72. II izbise de la uşă priveliştea dinăuntru. DEMETRIUS, A. 46. Vom privi de afară fericirea dinlăuntru. ISAC, O. 162. Cine-i? întrebă un glas dinăuntru, barbu, ş. N. 215. ❖(Substantivat) Că de multe ori să prilejaşte, cei denafară 8186 DINĂUNTRU - 1099 - DINCOACE încungiură pre cei dinlăuntru şi-i ţin închişi şi-i flămândzăscu. NECULCE, L. 48. Ungurii mari din Şabaţ şi Beligrad scăpa, cei dinluntru tare se apăra, pre turci prăpădea. N. STOICA, C. B. 128. Au adus pe cei dinlăuntru în îngrijiri. AR (1829), 572/8. Au spart cei dinlăuntru cu gloanţe cinci tunuri turceşti. ARHIVA R. II, 87/21. Cei dinăuntru, au coborât geamurile. MACEDONSKI, O. III, 36. întunericul de afară se leagă cu cel dinăntru, facându-se totuna, sahia, n. 97. Stănică ar mai fi voit să spună ceva, dar se auzeau paşii celor dinăuntru care coborau pe scări. CĂLINESCU, E. O. I, 96. înţelege că soldaţii i-au fost dezarmaţi; vede puşca întinsă, topoarele celor dinăuntru. CAMIL PETRESCU, B. 122. + (Adjectival) Intim. Cei doi boieri se despărţiră fără a-şi încredinţa unul altuia gândurile cele mai dinlăuntru. SADOVEANU, O. X, 169. II. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea, localizarea etc. într-un interior sau într-un spaţiu circumscris conceput ca un interior) Iară de iaste ş-alt diacon slujind, acela să strige denlăuntrul altariului în loculpopeei: „... să auzim şi să luom aminte”, coresi, lit. 136. Nu lucra într-acea zi nemic nice tu, nice feciorul tău, nice fata ta, nice sluga ta, ... nice jelerii carii sunt dinlăuntru porţii tale. BUCOAVNA, 193. Asemenea trebuinţă fiind a lipsi şi săpunariile dinlă-untrul politii[î], să se îndatoreze săpunarii de acum înainte să-şi. lucreze meseriia lor din josul morii mănăstirii Radului-Vodă, pe apa Dâmboviţii (a. 1844). DOC. ec. 813. Mediterana ar deveni un simplu lac înlăuntrul statelor europene, brăzdat de corăbiile lor, iar coastele ocupate ale Africei ar fi începutul cuprinderii teritoriilor dinlăuntrul acestui vast continent. EMINESCU, O. XII, 370. E de prisos a se vorbi despre luxul cam rece dinăuntrul lui [palatului], macedonski, O. III, 92. Lipsit de orice estetică, înconjurat de un peisaj monoton şi trist, cu cele două biserici dinlăuntrul „zidului” una lângă alta ... Neamţu este călugăr tot aşa cum Agapia ... este călugăriţă, ibrăileanu, a. 128. Firele de metal dinlăuntrul instrumentului dădură un ţipăt de suferinţă, vinea, l. ii, 313. Românii din afara sau dinăuntrul graniţelor ţării ar putea ridica semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa. RL 2005, nr. 4 668. 2. (Exprimă deplasarea, desprinderea etc. dintr-un sau într-un interior ori dintr-un spaţiu circumscris conceput ca un interior) Deşchideţî-mi uşa dereptăţâi şi voi intra dinlontrul cetăţâi. dosoftei, ps. 404/15. îşi scoase capul ciufulit dinăuntrul corăbiei, tudoran, p. 84. A venit dinăuntrul odăii, spre fereastra deschisă, o femeie îmbrăcată într-un capot galben cu flori albastre. bănulescu, i. 106. (Deplasarea, desprinderea etc. sunt percepute prin intermediul simţurilor) Hâm! se auzi dinlăuntrul ziarului, mille, v. p. 191. Acolo ... se afla un bec electric şi dinăuntrul lui venea zgomotul acesta. BOGZA, V. J. 27. Auzise dinnăuntrul „odăii Măriei” două detunături, demetrius, a. 21. Dinăuntrul şlepului se auzeau bocănituri, tudoran, p. 71. Dinăuntrul halei se simţea mirosul cunoscut de uleiuri, barbu, ş. N. 39. 3. (Exprimă existenţa unei acţiuni, manifestarea unei stări, etc. în interiorul unui stat, al unei organizaţii ori al unei entităţi de natură abstractă etc.) Redacţia pururea va priimi cu cunoştinţă înţeleptele îndreptări atât ale celor dinlăuntrul ţării, cât şi a celor streini (a. 1829). plr I, 29. Moisi, sprijinit cu ajutorul strein, nădăjduind şi în credinţa partizanilor săi dinlăuntrul prinţipatului, trecu Carpaţii. F. AARON, I. ii, 14/16. Conţinutul cuprinde dar notele dinăuntrul noţiunii, sfera cuprinde alte noţiuni dinafară de ea, în care ea însăşi se află ca notă. maiorescu, l. 36. Stabilind această deosebire esenţială, ne vom convinge că corpul nostru diplomatic e departe de a fi cum e guvernul dinlăunfrul ţării: EMINESCU, O. XII, 264. Drumurile de fier au scopul de-a întinde tot mai mult esportul materiilor brute, ... lucru căruia-i urmează ... decadenţa comerţului dinlăuntrul ţării. id. ib. 388. 4. (Indică desprinderea, detaşarea din interiorul unei fiinţe sau al unei părţi a acesteia) Tot ce răsuna dână-untrul lui Tudor în afară, era parcă sufletul stafiilor. DEMETRIUS, A. 14. Dinlăuntrul lui ieşea un personaj chel. BARBU, PRINC. 87. Dinlăuntrul acelor ochi verzi se ivea o lumină rece. id. ib. 188. Dinăuntrul său nu se ridică vârtej de patimi. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 10. Dansează, cântă dinlăuntrul personajului, ib. nr. 48, 12. - Scris şi pronunţat şi: dinnăuntru. - Şi: dinlăuntru adv, prep, (învechit şi regional) dinlontru adv, prep, (învechit) dinuntru, dinluntru, denlăuntru, denlontru, dânlăuntru adv, dânăuntru prep, dânântru adv, (regional) dinăntru, dâniuntru (alr ii/i h 246, alr sn v h 1 498), dânlontru (alr ii/i h 246, alr sn v h 1 498) adv. - De1 + înăuntru. DINÂOÂRĂ adv. v. odinioară. DINCĂTROU adv. v. dincotro. DINCOÂ adv. v. dincoace. DÎNCOACE adv. 1. (Local, în opoziţie cu dincolo, indicând locul sau direcţia unei mişcări) în partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. Aşa amu de mare e prăpastea, cât nici cine stă dencoace nu poate veni cătră voi, nici dentr-acolo cătră noi a treace. CORESI, EV. 369. Răstigniră pre El, şi cu El alţi doi, unul dencoace, altul dencolea. N. test. (1648)2, 305. Dencoace Constantin-Vodă au întrat cu oşti în ţară. M. COSTIN, O. 186. Cei striini de fealiu stau pre munte dencoace şi Israil stă pre munte dencolea. biblia (1688), 2072/17. Şi cându era nevoi dincoace, ei fugie dincolo la munteni, iar când era nevoi dincolo la munteni, ei trece dincoace. NECULCE, L. 316. Iar dincoaci, dispre moscali, au rânduit un sarascheri cu oaste la Tighina. id. ib. 363. Un mărzac şi trei tătari ce-au trecut dincoacia, de căuta uli şi corui şi, mergând la casa acelui om, ... au sărit şi l-au tăiş (a. 1742). IORGA, S. D. VI, 374, cf. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 79. Eu ... m-am luat după dânşii, ca doar îi voi găsi dincoace netrecuţi, ca să-i popresc să nu să ducă (a. 1820). DOC. EC. 240, cf. LB. Dincoaci eu mâna plin de sfială Destăinuindu-mă, o întinz. HELIADE, O. I, 147. Aici vetejii noştri s-au aşăzat cu tabăra; şi dâncoaci era vrăjmaşii, id. AMF. 10/20. Moisi, sprijinit cu ajutorul strein, ... trecu Carpaţii dincoaci. F. AARON, I. II, 14/16. Dincoaci iar la mal mai multe Copiliţe se uita Vrând să-l treacă cu o barcă. C. A. rosetti, c. 173/9. Aici râu, 8190 DINCOACE - 1100 - DINCOACE colea vălcică, ... Dincoace supt pomi verdeaţă, Să te desfetezi de faţă. bărac, a. e. 4r/l. Ginerele şi el dincoaci lângă împăratul sta. PANN, E. V, 80/1, cf. POLIZU. Haina-mi frumoasă ici este pătată, dincoace şters lustrul conv. lit. ii, 346, cf. costinescu. Dacă cei mai mulţi dintre ei [democraţi] ar fi avut buget peste Dunăre, poate nici nu ne veneau atât de proaspeţi dincoace. EMINESCU, O. XI, 191. Cazacii aruncară pod de şeice şi trecură dincoace. GANE, N. I, 28. Treceţi dincoace în salon. caragiale, o. II, 87. Sunt dincoace în cabinet. id. ib. vi, 134, cf. ddrf. Porneşte un rând de plute şi trece dincoace cu nevestele şi copiii noştri. SĂM. I, 37, Cf. ALEXI, W., TDRG, JAHRESBER. X, 468. Numai când avea oaspeţi dormea dincoace, rebreanu, r. I, 90, cf. resmeriţă, D. Dincoace deschidem parchet nou. C. PETRESCU, S. 220, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Englejii erau ici, francezii dincoace, brăescu, O. A. I, 262. Pe-atunci stăpânea un grec pe moşia Vultureşti, şi dincoace, pe moşia noastră ... şedea un pui de româncă, sadoveanu, O. I, 169, cf. scriban, d. Bucureştii sunt mărginiţi dincoace cu mult de linia îngustă a fortificaţiilor, arghezi, B. 96. Dincoace ...se odihneşte Mary Pichford. ralea, o. 95. Au reuşit să fugă dincoace, beniuc, m. c. i, 236. Frământarea adevărată era dincoace, în cabina echipajului. TUDORAN, p. 179, cf. dl. Dincoace muntele ... îşi saltă-n tărie gurguiele gemene, deşliu, G. 26, cf. dm, form. cuv. I, 216, M. D. ENC. Pe peretele acesta sunt fotografiile tuturor profesorilor universitari, dincoace, fotografiile oamenilor de artă. flacăra, 1975, nr. 22, 6, cf. DEX. Şi holera-i chiar la Prut Şi chiar din-coace-au trecut/ alecsandri, p. p. 38. Nu ştiu Doamne cum aş face Să-l trec uliţa dincoace, Să-i dau guriţă că-m place. bÎrlea, c. P. 40. ^ Loc. adv. Dincoace şi dincolo = de o parte şi de alta. Răstigniră El şi cu nusul şi alţi doi, dencoace şi dencolo, e în mijloc Isus. CORESI, ap. GCR I, 21/24. Dencoace şi dincolea, să văd solii (a. 1693). FN 18. Dincoace şi dincolea [armăsarul pe lup] a-l adulmeca începu, cantemir, i. i. i, 100. Până la 1 ianuarie 1870 măsurile de lungime de suprafaţă, de volum şi de greutate, precum şi monetele erau diferite dincoace şi dincolo de Milcov. ghica - sturdza, a. 11. Acestea toate am găsit de cuviinţă a le espune pentru a arăta variile inconveniente cu cari cultura română are a se lupta dincoace şi dincolo de Carpaţi. EMINESCU, O. xi, 234. L o c. p r e p. (Pe) dincoace de ... = în partea sau pe partea aceasta a ... Tu încă să nu vini dencoace de grămadă pre stricare. PO 109/22. Noi am tăiat dincoace de apa Bistriţeei ... şi am ţinut straje (a. 1641). HURMUZAKI, XV2, 1 081. El, cu slujitorii câţi ave la Ţoţora, s-au dus şi ş-au aşădzat oastea lui dincoace de Prut. NECULCE, L. 221. Dencoace de acii mari munţi care vezi, caută la cealaltă ţară (a. 1703). fn 120. Mergând moscalii pă dâncoace dă Prut asupra turcilor, dân sus dă Fălciiu ... venit-au turcii asupra lor. R. GRECEANU, CM II, 185. Să arătăm şi partea dincoace de Dunăre, despre miazănoapte, amfilohie, G. 94/12. Besearica românilor nu numai a celor dincolo de Dunăre, ci şi a celor dincoace de Dunăre ..., au fost supusă patriarhului de la Ţarigrad. maior, i. b. 24/3. Petrecerea şi împărtăşirea laolaltă între romanii cei dincoace de Dunăre şi între cei dincolo n-au fost împiedecată. T. aaron, S. a. 14/3. Voind a cuceri şi ţerile dincoace de Dunărea, avu a se bate cu Ştefan al Moldaviel SĂULESCU, HR. II, 354/12. începură ... a forma soţietăţi mari şi dincoaci şi dincolo de Olt. F. aaron, I. I, 35/19. De la această epohă se facu ... dincoace de Dunăre statul Daciei. IST. M. 4/2. Silaba „re”... la românii din Dacia lui Traian (dincoace de Dunăre) nu se aude. BĂLĂŞESCU, GR. 105/26. Câteva fabrici de spirt dincoaci de Milcov şi dincolo de Milcov se închid şi dispar din an în an. GHICA, C. E. II, 531. Dincoace de Carpaţi par a se fi sleit puterile literare. MAIORESCU, CRITICE, 502. Dincoace de Milcov ... Alexandru-Vodă îşi strânse şi el oştirea şi se găti a purcede spre Moldova. ODOBESCU, S. I, 160. Dincoace de Plăviţa ... se ridică, veche şi coperită cu şindrilă, biserica comunei, macedonski, O. iii, 3. Am urmărit acelaşi scop: apărarea şi întărirea naţionalităţii române, fie dincolo, fie dincoace de Carpaţi (a. 1888). plri, 70. Descoperiseră că e mai bine să trăiască cineva dincoace de Dunăre, iorga, c. I. I, 110. Dincoace de munţi istoriografia mai păstra aspectul ei cu desăvârşire medieval densusianu, l. 119. Dincoace de gârlă e proprietatea Petricani. rebreanu, R. i, 73. Trupele noastre bătute în Belgia se retrag dincoace de frontieră, camil petrescu, t. ii, 379: Au să îndrepte poterile şi dincoace de apa Şiretului. POPA, v. 134. Dincoace de munţi iernile sunt lungi, moroianu, S. 150. Altă moarte se cădea feciorului Smarandei... care se rătăcise dincoace de Şiret. CĂLINESCU, I. c. 283. împingeţi autobuzul dincoace de frontieră! beniuc, m. C. I, 22. Era un parmalâc, dincoace de care se îmbulzeau credincioşii. TUDORAN, P. 263, cf. DL. Cetele cenuşii rânjeau nopţii care fâcea primii paşi împleticiţi dincoace de bariere. VINTILĂ, O. 15, cf. DM. Limba vorbită dincolo şi dincoace de Milcov trebuia să prezinte particularităţi caracteristice fiecărei provincii VARLAAM - SADOVEANU, 62, cf. M. D. ENC. Braşovenii vor putea ... continua nestingheriţi negoţul lor dincoace de munţi, magazin ist. 1974, nr. 3, 5, cf. dex. Paşaportul meu (al unui fiu de popă plimbat prin închisori) era valabil numai dincoace de cortină. adevărul, 2006, nr. 4 .822. Verde ca mazlina Mai dincoa de Schila ... încarcă, mi-să-ncarcă Două-trei sandale, Nouă galaoane. graiul, i, 53. Dingva de Brăila, Mai în jos de schilă, ’Cârcă, mi să-ncarcă Şapte galioane, georgescu-tistu, B. 53. L o c . p r e p . De dincoace (de)... = din partea aceasta a ... (dinspre vorbitor). Nu e deosebire între un român ...de dincolo sau de dincoaci de Carpaţi (a. 1851). plr i, 145, cf. POLIZU, costinescu, ALEXI, w. Era de felul lui de dincoace de Olt. galaction, o. I, 156. Şi, de dincoace, din păpădie, a ieşit o veveriţă roşie. ARGHEZI, C. J. 66. (Adjectival) Rumânii din Macedonia cu rumânii de dincoaci de Dunăre foarte puţină relaţie au avut între sine. HELIADE, PARALELISM, I, 2. De ce n-ar fi iubind să viziteze ... locurile de pe Dâmboviţa, pe Argeşi ... şi mai încolo, în partea de dincoa şi dincolo de Olt? pelimon, I. 3/30. Oamenii de dincoace ... lovia mereu cu topoarele. ALECSANDRI, O. P. 208. Veţi aduce înaintea lumii întregi sfâşierile de dincoace de Carpaţi. MAIORESCU, D. V, 451. Nicefor, împăratul bizantin, au fost atacat de către româno-bulgarii de dincoace de 8190 DINCOACI -1101- DINCOLO Balcani. EMINESCU, O. X, 39. Mai erau încă şi trei dascăli de dincoace de munte, camil petrescu, O. îi, 9, cf. dl. Nu vrei să stăm amândoi în odaia de dincoace? preda, M. 241. Toţi mi-au mâncat zilele ... Şi Geacă şi nevastă-mea şi chioru ăla de Mitroi şi ăstălalt de dincoace, id. î. 161, cf. DM, M. D. ENC., DEX. <> Expr. (învechit, rar, probabil) Dincoace, dincolo = în cele din urmă. Dincoace, dincolo, ajung muerile până la împăratul Solomon, ca să le facă judecată, calendariu (1814), 125/10. <> (Adjectival) Domnia Ta nu ştim ce faci: au supărat-ai de cătră ceşti creştini dencvace şi de cinstea lor şi de bine lor? (a. 1593). DOC. î. (xvi), 184. 2. (Temporal, în opoziţie cu o perioadă îndepărtată în timp şi precedat de „mai”) Relativ recent, dintr-o perioadă mai apropiată de timpul vorbitorului. înainte cu două sute de ani, încă şi mai dincoace, nu era nicio raritate în Orient ...ca persoane care ar fi stat altora în cale să fie trimise pe ceelaltă lume prin venin. BARIŢIU, P. A. I, 171. Când am umblat prin lăcriţa mesii am dat peste o foae de zestre, e mai dincoace, şi poate e la vreuna din fete. pitiş, şch. 106. Noi nu suntem de pe când poveştile, ci suntem mai dincoace cu vreo două-trei zile. CREANGĂ, O. 154. O (Adjectival) Ni-au mai arătat şi alte ispisoace mai dincoace, de la Vasilie-Vodă (a. 1702). uricariul xiv, 267/16. Era unii dintre cei mai dincoace învăţători, carii zicea că sunt unele legi numai pedepsitoare, teampe, O. s. 29/4. în vremile mai dincoace ...au încercat cu deosebire puterea ei [a apei] de tămăduire şi s-au silit a o arăta prin scrieri. DESCR. aşez. XIII/5. Istoricii ungureşti şi transilvani au scris până în anii mai dincoace cu rezerva cea mai mare despre rebeliunea din 1735. bariţiu, p. a. I, 293. Despre Balzac, cel mai mare creator occidental de tipuri din vremurile mai dincoace, ... s-a spus că n-a copiat realitatea, ci a inventat tipuri din capul lui. IBRĂILEANU, S. L. 51. S-au aciuat [străini] în Bucureştii noştri, ... mai ales în vremile mai dincoace, moroianu, S. 137, cf. 200. S-au sculat în vremurile mai dincoace un învăţat mai iscusit decât toţi. sadoveanu, o. xv, 507, cf. DL, DM, M. D. ENC. 3. într-un domeniu menţionat anterior. Acolo, în popor, ca şi dincoace [în literatura cultă], nu pot fi socotiţi poeţi decât acei care aduc ceva nou. sadoveanu, O. XX, 47. - Accentuat şi: dincoâce lb, alexi, w, tdrg, dex -Şi: (popular) dincoâ, (învechit) dincoaci, dencoace, dâncoâce, dâncoâci, dencvace, (regional) dingvâ adv. - De1 + încoace. DINCOACI adv. v. dincoace. DINCOLEÂ adv. v. dincolo. DÎNCOLO adv. 1. (în opoziţie cu dincoace, indicând locul sau direcţia unei mişcări în raport cu o limită oarecare) în cealaltă parte, în partea opusă vorbitorului. Se jacu pe urmele lor [ale tătarilor] al doilea descălecat, întâi al Munteniei, curând apoi şi al Moldovei, aci prin voievodul Dragoş cu ai săi, dincolo prin Negrul-Vodă cu muntenii pedestri. M. COSTIN, o. 228. Cei striini de fealiu stau pre munte dencoace şi Israil stă pre munte dencolea. biblia (1688), 2072/17. Şi când era nevoi dincoace, ei fugié dincolo la munteni. NECULCE, L. 316, Cf. EUSTATIEVICI, GR. RUM2. 79. Manafi cari au plecat de aicea n-au trecut dincoalo: tot la Poiana să află (a. 1822). IORGA, s. D. vm, 144, cf. LB, COSTINESCU. Văzu că nu se poate urca pe dânsul [pe zid] şi să treacă dincolo. ISPIRESCU, L. 26, cf. DDRF. E sat dincolo - drum umblat, Şi dealul mic, uşor să-l sui. COŞBUC, F. 76, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. L O C . adj. De dincolo ... = a) din cealaltă parte. Cf. DL, dm; b) din străinătate. Cf. DM, dex. c) de după viaţa asta, de apoi. S-ar putea ca niciun cetăţean să nu mai aibă chef să mai facă vreo donaţie către statul român, care nu pare a fi ceva serios, cu a cărui promisiune fermă, să pleci în lumea de dincolo. RL 2006, nr. 4 954. L o c . a d v . Pe dincolo = în partea cealaltă (trecând de-a curmezişul sau pe o cale ocolită). Ochii ei dacă m-ar fi ţintuit un sfert de ceas, mi-ar fi găurit fruntea ş-ar fi trecut pe dincolo, delavrancea, ap. tdrg, cf. DL, dm, M. D. enc, dex. (Regional) Dincolo de an = acum doi ani; anţărţ. Cf. cade, frâncu - candrea, r. 51. (Regional) Dincolo de atimp = anul viitor. Cf. frâncu - candrea, M. 99. L o c . prep. (De) dincolo de ... sau, învechit, dincolo din ... = din cealaltă parte a ... Din vreme-n vreme numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet. ALEXANDRESCU, O. I, 78. Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară; ... Dincolo din morminte el trist acum priveşte, alecsandri, p. iii, 281, cf. DM, M. D. enc. Dincolo peste ... = în cealaltă parte a ... El aşteaptă cu plăcere Dincolo peste toţi munţii ... O lume necunoscută, un pământ de fericire. CONACHI, p. 263. Dincolo, peste gârlă ...se împânzea, scăldat de verdeaţă, dealul Cotrocenilor. m. i. CARAGIALE, C. 76. Dincolo de... = a) în partea cealaltă a ... Nohaii sântu dincolo de Volha, împrejurul mării ce-i zic Caspium şi apa Iaih. ureche, l. 117. Sinopul, Trapezonul, cetăţi mare le-au luat [cazacii] în câteva rânduri şi alte oraşe mai mici şi dencolo de Marea Neagră şi dencoace. M. COSTIN, O. 124. Ardică-ţi ochii către cer: dincolo de aceste înflăcărate sfere este un drept şi nemitarnic răsplătitor. MARCOVICI, D. 15/19. Urâtul fuge, fuge departe, dincolo de nestatornica zare a nemărginitei câmpii. ODOBESCU, S. Iii, 17. Se aruncă cu calul în apă, o trece înot dincolo de cela mal. CREANGĂ, P. 237. Dincolo de Nicopol un pod plutitor stă locului. MACEDONSKI, O. III, 30. Cu voi trăiesc trecutul, şi clipa care bate Şi viaţa care-ncepe dincolo de morminte. ANGHEL, în SĂM. VI, 1 064. Dar mâine ... [Adela] are să fie aiurea, departe, dincolo de Milcov. IBRĂILEANU, A. 194, cf. CADE. Dincolo de moară începea Căpriştea. GALACTION, O. 43. Dincolo de geamul vitrinei cu stofe, cei doi patroni urmăreau atent ... priceperea ... lui Leib. SAHIA, N. 103. Dincolo de noi era un maidan. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 12. Bogoiu ... arată cu degetul în zare, dincolo de rampă. SEBASTIAN, T. 92, cf. SCRIBAN, D. Dincolo de morminte el trist acum priveşte O tainică fantomă ce-n zare s-adânceşte. ALECSANDRI, P. Iii, 87. Dincolo de râu, se vedea grădina casei. CAMILAR, N. I, 116, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX; b) în afară de .., în plus, faţă de... Se înţelegea că, dincolo de cuvinte, ochii îşi spun ceva încântător. C. PETRESCU, î. I, 16. Am înţeles şi ce-a rămas, dincolo de 8193 DINCOTRO -1102- DINDATĂ vorbă, nespus. G. M. zamfirescu, m. d. i, 162, cf. M. D. ENC., DEX. Dincolo de chiar drama prin care trece autorul ..., filmul mai sesizează cu deosebită acuitate psihologică procesul de maturizare. RL 2005, nr. 4 614; c) fară a ţine i-cont, indiferent de... Orice ai făptui, dincolo de judecata lor, vreau să auzi strigătul meu: Te iubesc. camil petrescu, T. iii, 127. Concertul, dincolo de diversitatea interpreţilor, conţine o temă constantă: absenţa speranţei. RL 2005, nr. 4 808. ( F i g.) Vom porni cu luntrea ... [lunei] pe valuri către ţara dincolo de veac. beniuc, C. p. 61. Lucrarea avea un destin, sortită să apară dincolo de orice obstacole. RL 2006, nr. 4 931. Dincolo de aparenţe nu se afla nimic. + De cealaltă parte a munţilor care despart Transilvania de Muntenia şi Moldova. Cărţi ...pe care flăcăii, cari merg la muncă şi câştig dincolo, le trimet ca dar de lumină la ai lor de acasă. IORGA, N. R. A. I, 216. + In străinătate (în Occident). Ce să fac în ţară? Plec dincolo. + (In concepţiile religioase) In lumea cealaltă, în lumea de apoi. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi. EMINESCU, O. I, 59, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (în corelaţie cu alte adverbe locale) în altă parte. Acolo să juca cu Camila, dincolo asculta învăţăturile ei. beldiman, N. P. II, 76/16. Apoi cum fug d-acolo, Şi să duce dâncolo, încep numai dă bârfit, Râd de casa ce-a fugit (a. 1825). GCR li, 250/6. Ziditorul cu nedreptul împărţeşte, Cole-ţi pare cu scumpete, dincolo că răsipeşte. CONACHI, P. 264. [Micul orăşel] abia ... începuse ... a se împlini, ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de'breslaş ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier, odobescu, S. I, 109. Umblu de colo-colo; o rugăciune ici, o aghiazmă dincolo, sadoveanu, o. XX, 399, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. O L o c. a d j. şi a d v. De colo până dincolo = dintr-o parte în alta. Lucrătorul, printr-o mişcare de acolo până dincolo făcută ciurului, dă unui disc de lemn o mişcare circulatorie. MARIN, PR. II, 40/20. O L o c . a d v . Pe dincolo = pe partea cealaltă. Se iţeşte el pe colo, se iţeşte pe dincolo, dar pace bună! Iezii nu-s nicăieri, creangă, P. 24. (învechit) Dincoace şi dincolo v.dincoace (1). ❖ E x p r . (învechit, rar) Dincoace, dincolo v. dincoace (1). (Familiar) Aşa şi pe dincolo = aşa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaşte sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea să-l precizeze; aşa şi aşa. Când trei îţi zic că eşti aşa şi pe dincolo, aşa şi pe dincolo te socoate lumea întreagă, tdrg, în DL. Când tata se chema aşa şi pe dincolo ... cum pot fi condamnat? călinescu, i. 85, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. -Accentuat şi: dincolo (tdrg, dl, dex), dincolo (lb). - Şi: (învechit) dincolea (accentuat: dincolea dl, dm), dencolo, dencolea (accentul necunoscut), (regional) dâncolo adv. - De1 + încolo. DINCOTRO adv. Din care direcţie, din ce parte, de unde. [Nemţii] ... ş-au luatpuşcile şi ce-au avut ş-au trecut muntele, dincotro vinisă, înapoi. NECULCE, L. 355. Avea Lupul un loc înalt în vărvul unui deal ...de unde în toate dzilele oglindiia ... dincotro hergheligiul bat sau treaz vine. CANTEMIR, I. I. I, 97. Şura ... la o lăture era desfăcută, deşchisă, dincotro veniia vântul. eustatievici, I. 49/19. Alexandru să mânie şi zisă să bată cetatea de trei părţi, şi bătând la cetate dincătrou era tătarii, mergea săgeţile ca ploaia, alexandria (1794), 56/12. El [Polition] să supune cu totu la slujbile ei, dincotro vine sau încotro merge Asârie, cu mare cinste o priimeşte pe dânsa de mână şi o duce în casă. C. POP.2 vii, 128. Luai o făclie din cele doauă şi alergai spre partea dincotro se auzea glasul viind, gorjan, H. i, 151/1, cf. COSTINESCU. Dacă guvernul nostru ar fi totdauna atât de bine informat încât să ştie cu siguranţă dincotro bate vântul, ... lucrul ar fi uşor pentru oameni. EMINESCU, O. XI, 166, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Mulţimea de oameni s-au împrăştiat fiecare dincotro au venit. cade. Miclean ... a început să spună ce-i cu el, dincotro vine şi-ncotro vrea să meargă. LĂNCRĂNJAN, C. II, 165, Cf. FORM. CUV. I, 216, 217, M. D. ENC. ❖ (Adesea în propoziţii interogative) Da dincotro şi unde, Alergi tu aşa iute? donici, F. 26. Dincotro bate vântul? Dincotro se aude bubuitul? CADE. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâşmarul întrebă: - Dincotro? sadoveanu, O. I, 103. Dincotro vii, tovarăşe? DL, cf. dm, dex. ❖Loc. adv. Care dincotro = din orice direcţie, de pretutindeni, de peste tot, din toate direcţiile. Care dincotro alerga cu ciuberele de apă, ca la foc. C. vârnav, H. 59/13. Băieţii încep a curge toţi, care dincolo, cu blăstămurile părinteşti în mână. CREANGĂ, P. 59. Se uită dracii unii la alţii, ... încep a-i aduce care dincotro rachiu, tutun, lăutari şi tot ce-i poftea lui Ivan sufletul, id. ib. 309. - Şi: (învechit) dincătrou adv. - De1 + încotro. DINCOTROVA adv. Dintr-o direcţie oarecare, dintr-o parte, de undeva. Oamenii de giudecată vin dincotrova şi se opun potopului stricătoriu. RUSSO, S. 80. Un nechezat parcă îl chemă dincotrova. GÂrleanu, l. 113, cf. bl vil, 17. Intră în casă şi şezu pe pat, aşteptând să vadă pe bărbatul său venind dincotrova. SNOAVA, iii, 36. - De1 + încotrova. DINCUŢ s. m. Diminutiv al lui dinte (1). „Dincuţ” ... explicat prin „dinţuc”, dar în realitate provenit din „dinţuţ”. GRAUR, E. 42.1-o crescut dincuţii copilului. MAT. DIALECT. I, 66. - PI: dincuţi. - De la dinţuţ. DINDÂR s. m. v. dizdar. DINDÂTĂ adv. (învechit) îndată. Nu dormie Ieremiia-Vodă, ce, de ave şi în Ieşi nedejde, iară dindată au agiuns la hanul. M. COSTIN, O. 45. Cunoscându^se ... nevrednicia sa [a dragomanului], dindată depărtându-se din postul său ..., se va rândui altul (a. 1819). uricariul, i, 129. Ordinile vizirului ..., se esecutau dindată, fară comentar (a. 1889). ib. XIV, 245. Bietul spaniol ... s-au răpezit asupra duşmanilor săi, dintre care au şi jărtfit dindată pe doi. DRĂGHICI, R. 263/17. I-au poroncit ca ce mai mică mişcare să nu facă, căci va fi dindată omorât, id. ib. 291/9. ❖ Loc. conj. Dindată ce ... = Imediat ce ... 8198 DINDĂRĂPT -1103- DINDĂRĂT E peste putinţă a nu se expune cineva la cele mai grave erori dindată ce s-ar concentra exclusiv într-una singură din ele [din cele trei ramuri - istorie, lingvistică şi psihologie poporană] (a. 1876). plri, 304, cf. cade. - De1 + îndată. DINDĂRĂPT adv., prep. v. dindărăt. DINDĂRĂT adv., s. n., prep. I. Adv. 1. (Cu sens local) Dinapoi (I 2), din urmă, din spate (v. s p a t e I 1), în spate. Şi aşea veni [o femeie bolnavă] dindărăpt şi să atinse de veşmentele Lui şi îndată să vendecă. varlaam, c. 295. Iară dindărăpt Ştefan-Vodă cu oastea tocmită i-au lovit [pe turci] joi. URECHE, L. 92. Bătu pre pizmaşii săi dendărăt şi deade lor batgiocură în veaci. psalt. (1651), 150715. Dindărăpt. Spatele, mardarie, l. 143/16, cf. cantemir, 1.1. II, 290. [Domnul] cu multă ocară şi necinste pre soli şi pre zăloagile moscalilor cu toţi oamenii, ca o turmă dăndărăt i-au dus şi iarăşi i-au băgat la Idicula. R. greceanu, cm ii, 212. Şi legându-i mâinile, dindărăt îl trăgea slujitorii înaintea carului dregătoriului. mineiul (1776), 40n/25. Alexandru ieşi din pădure şi deateră în trâmbiţă şi în tâmpene şi-i loviră dindărăpt. alexandria (1794), 59/13. Intrând în Bulgaria ... pre magistrul Leon Melissenul l-au lăsat dindărăpt, ca să păzească strămtorile. şincai, HR. I, 186/24. Nu umbla ... nici aşa iute ca şi când te-ar mâna cineva dinderept. TOMICI, î. 21/3. Şi-i măna dindărăpt la meterez, arhiva r. ii, 117/18. Craiul, dacă s-au văzut cuprins dindărăpt, i-au căutat o urmă în Ţara Căzăcească. • N. COSTIN, let. ii, 66/30. Damele de aici poartă rochii de atlas ... grămădite mototol dindărăt. GHICA, C. E. II, 429. Dacă e gâdilat ...pe partea dreaptă bunăoară, câinele se scarpină cu piciorul drept dindărăt. NEGULESCU, G. 87. Gloata gâlcevitoare se risipi spre şatre, mânată dindărăt cu biciul. VOICULESCU, P. II, 83. Omul care ne pândeşte la tot pasul, dinainte, dindărăt. BENIUC, M. C. I, 350, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Puse mâinile dindărăpt. graiul, I, 248. -O Casa dindărăpt = camera mică (de locuit) aşezată în spate. Cf. alr ii/i h 236. ^ Loc. adj.şiprep. De dindărăt (sau de dindărătul) = a) care se află în spate ... împăratul puse să ocupe înălţimile de dindărătul lor, carile îi dominau, pentru a apuca pe bulgari din spate, eminescu, o. xiv, 125. [Diavolul şchiop] scoase cuiul din capul osiei de dăndărăt şi-l aruncă departe în urmă. ispirescu, L. 226; b) care se află în partea din spate a corpului unei fiinţe, a unei plante. Teaca este comprimată, (turtită) şi la timpul maturaţiunei, în lunile lui augustu şi septembrie, este oacheşe-neagră, păroasă la cusătura de dinderet şi coprinde 10-12 seminţe goale gălbioare, barasch, b. 174. Materiea din care fac aceste faguri este ceara, adecă o materie organică produsă în corpul albinelor lucrătoare în formă de plăci mici, aflându-se pe lângă partea de dânderăt a corpului, id. ib. 274. Dupe ce îi dete câteva genunche pe partea de dindărăt, îl îmbrânci afară din cameră. filimon, O. I, 388. Sapă la picerele mele cele de dăndărăt, c-o să dai peste un butoi de aur. id. ib. 411. Şi roatele tramvaiului i-au trecut, cu un trosnet surd, peste picioarele de dindărăt. COCEA, S. I, 38. [Caii] încercau să-l lovească cu copitele de dindărăt, id. ib. II, 9. Loc. adv. şi prep. Pe dindărăt (sau pe dindărătul...) = pe din spate (II 1) ..., pe dinapoi ... O muiare ... de-i cura sânge de doisprăzeace ai ... mearse pre dendărăt de se apropie şi se atinse de marginea veşmintelor Lui. CORESI, EV. 382. Au venit toată apa pre dindărăptul oştii pre zăgaş. HERODOT2, 31. Toate hainele ei ereau numai o piele de tigru atârnată cu băeri de spate până la pământ, numai pă dindărăpt. GORJAN, H. iii, 208/2. Moaşa să bage degetul ori mâna pă dindărăt în trup. meşt. moş. 18/1, cf. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 91/27. Deodată [stăpânul] se simţi tras pe dindărăt, de mânica surtucului, odobescu, s. iii, 46. <> E x p r . (Regional) A face de-a dândăratelea = a face altfel de cum trebuie (Mărtănuş - Târgu Secuiesc). Cf. alri 1 560/200. Uricios face d-a dândăratele. ib. O (Substantivat) Cei ce mergea înainte şi cei dendărăpt striga. N. test. (1648), 5673. + (Adjectival; despre poziţii, obiecte sau părţi ale unor lucruri) Care se află în spate sau în direcţia inversă orientării lor. [Cavalerul era] înfăşurat în mantaua a cărei poală dindărăt se ridica de sabia pe care-şi lăsa mâna. PR. 56/20. în prima linie a ordinei de bătaie Mihail puse tocmai pe alanii şi turcomanii aceştia, ... iar linia dindărăt se compunea din români, din voluntari şi din alte strânsuri mai mici. eminescu, o. xiv, 149. De ce l-aţi pus cu toată greutatea pe roţile dindărăt? popa, v. 250. Cum m-am prăbuşit, m-a acoperit cu ţolul şi m-a prăvălit spre chilna dindărăt. sadoveanu, O. XXI, 369. Se aşază în partea dindărăt a căruţei, dl, cf. dm. + (Adjectival; despre fiinţe sau părţi ale corpului acestora) Care se află în partea din spate; care se află în partea opusă feţei. Picioarile dindărăpt sânt îndreptate înapoi, coada este lată şi scurtă, trupul gros. J. CIHAC, I. N. 30/17. Durerea şi slăbirea ochilor se tămăduieşte prin băi la partea dindărăt a capului, descr. aşez. 132/14. La moluşte aflăm trei părechi de noduri ..., păr echea dindărăpt e legată sau prin un semicerc de nervi cu părechea dinainte sau prin viţe drepte cu cea din mijloc, conv. lit. iii, 153. Dacă i se gâdilă ... [unei broaşte] talpa unuia din picioarele dindărăt, orăcăitul nu se mai produce, negulescu, G. 87. [Iepurele] voind să se ridice nu putu, că parcă-l ţineau nişte legături de labele dindărăt. ARGHEZI, C. J. 116. Boii dindărăpt. ALR II 5 099/105, 157, 228. + (Cu sens modal) înapoi. Dară Costea ce-mi facea? Oi ce vii, ce mai găsea, Dăndărăt că le lua. folc. olt. - munt. ii, 274, cf. alr i 334/131, 144, 164, 166, 170, 174, 200, 230, 764, 837, 846, 960, 988. 2. (Cu sens temporal) Din trecut. Acea zi trecută, ce se scursese undeva în timpul tuturor dindărăpt. BARBU, PRINC. 215, cf. M. D. ENC., DEX. II. S. n. (învechit şi familiar) Partea de dinapoi, fund, dos, posterior (1). Aceste bătăi nu trebuie să se deaie ... peste vine, ci totudeauna peste bucile dindă-răptului. pravila (1788), 106/22, cf. tdrg, resmeriţă, D, SCRIBAN, D. Cărau pulpe şi dindărături de vaci. BARBU, G. 185. III. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea, localizarea etc. în dosul, în urma cuiva sau a ceva) Dindărăptul acestui cort ... era altul mai mic. AR (1829), 812/17. Mă plimbam de dimineaţa până seara, 8200 DINDEREPT - 1104 - DINIOARĂ2 azvârlit în colţul unei birji picior peste picior şi cu un arnăut prea galant dindărâtul birjei PR. dram. 309. Aplică apoi oblojele de alcool camforat ... pe nas, dindărâtul urechilor, pe pântece, man. SănăT. 157/22. Blondul automedon din înălţimea lui găsea, se vede însă, mai interesantă tovărăşia celor ce-l precedau decât a celui dindărâtul lui. anghel, pr. 88, cf. alr i 336/118,140, 156, 164, 166, 186, 578, 840, 860, alr sn V h 1 499, alrm SN iii h 1 215. (Situarea, localizarea etc. se produce prin intermediul simţurilor) Ca să cunoşti mai înainte roiul cu ce fealiu de matcă va eşi, să asculţi dindărăptul coşniţăi seara şi dimineaţa. MOLNAR, E. S. 74/10. Zise un glas umilit dindărâtul lui CR(1839), 1262/31. El îl privea dindărâtul tufişurilor de iasomie. COCEA, s. I, 50. Filip îl pândea dindărâtul unui zâmbet blând şi amuzat, vinea, L. I, 146. 2. (Exprimă deplasarea, străbaterea etc. în dosul, în spatele cuiva sau a ceva) Mai mulţi domni vin dindă-rătul casei, din dreapta, şi trec scena. EMINESCU, O. Vili, 435. învăţase tot ce avea de făcut şi alerga prin ograda dindărâtul crâşmei ca o slugă veche. COCEA, S. I, 39. 3. (Exprimă desfăşurarea unei acţiuni într-o zonă ascunsă, din spatele cuiva) Şi vei lua den featele lor fiilor tăi, şi den featele tale vei da fiilor lor; şi vor curvi featele tale dendărătul dumnezeilor lor şi vor curvi fiii tăi dendărătul dumnezeilor lor. biblia (1688), 642/12. Şi cu toate acestea dindărâtul acestor majorităţi oficiale stă ţara întreagă nemulţumită şi dezgustată. EMINESCU, O. XII, 128. -Şi: (învechit şi regional) dindărăpt adv, prep., (învechit) dinderét, dinderépt, dendărăpt adv, dendărăt adv, prep, dăndărăt, dândărăt, dânderăt, dandărăt, dândărâtele adv. - De1 + îndărăt. DINDERÉPT adv. v. dindărăt. DINDERÉT adv. v. dindărăt. DINDERÉU s. m. = (Regional) vindere«. Cf. BĂCESCU, PĂS. 201, LEXIC REG. 53. DINDINIŢĂ s. f. (Bot.; regional) Dentiţă {Bidens tripartitus). Cf. ddrf, borza, d. 31. - Accentul necunoscut. - PL: dindiniţe. - Cf. d e n t i ţ ă. DINDIRÍC s. m. (Ornit.; regional) Piţigoi-codat (v. p i ţ i g o i 1) (Aegithalos caudatus caudatus). Cf. BĂCESCU, PĂS. 78. - PL: dindirici. - Cf. g h i n d a r „gaiţă”. DINÉ s. n. v. dineu. DINEÁOREA adv. v. adineaori. DINEÁORI adv. v. adineaori. DINEÁUREA adv. v. adineaori. DINEÁURI adv. v. adineaori. DINÉNTRE adv. v. dinainte. DINEOÂRĂ adv. v. odinioară. DINEOÁRE adv. v. odinioară. DINÉU s. n. Masă (festivă) de seară. Domnul gheneral au dat un mare diñé (ospăţ), ar (1829), 33V28, cf. BARASCH, i. 3, isis (1859), 130734, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, ALEXI, W. Nime-rindu-se la un dineu de elită, nu cutează să-şi caşte gura, ca să nu se compromită. LUC. II, 111, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, cade. Incidentul cu întârzierea la dineu. EFTIMIU, N. 28. Dar bine, ăsta e un banchet întreg ... Un simplu dineu, meniul clubului. CAMIL PETRESCU, P. 340. Lasă-i de capul lor. Asta-i hazul dineului, la măsuţe separate, id. T. I, 455. Punctul culminant şi reprezentativ al sesiunii generale academice îl forma dineul oficial, la care luau parte toţi membrii [academiilor] şi invitaţii. D. GUŞTI, P. A. 336, cf. SCRIBAN, D, GRAUR, E. 49, DL, DM. Ministrul... a oferit marţi seara ... un dineu. scânteia, 1960, nr. 4 842, cf. DN2, M. D. enc, dex. Victime involuntare încearcă, fără succes, un dinner în colectiv. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 9. Dineu organizat în onoarea ziariştilor acreditaţi la Casa Albă. RL 2005, nr. 4 603. Ministrul de externe belgian [a fost] singurul participant la dineul de miercuri care a făcut declaraţii presei, adevărul, 2005, nr. 4 801. - Scris şi: (după engl.) dinner. - PL: dineuri şi (rar) dinee (dex). - Şi: diñé s. n. - Din fr. dîner, engl. dinner. DINGHI s. m. 1. Ambarcaţiune mică (de sport), cu rame şi vele, care poate folosi şi un motor în afara bordului. Cf. ltr2, dn3, d. mar. 2. Barcă pneumatică folosită pentru salvarea oamenilor de la înec. Cf. dn3, mda. -Scris şi: (după fr. şi engl.) dinghy. ltr2. - PL: dinghi. - Din engl. dinghy, fr. dinghy. DÍNGO s. m. Specie de câine sălbatic, cu blană roşcată, din Australia (Caniş dingo). Cf. scriban, d, m. D. ENC, DN2, DEX. - PL: dingo. - Din engl. dingo, fr. dingo. DINGVÁ adv. v. dincoace. DINICTIS s. m. Peşte placoderm carnivor, răspândit în devonianul superior, care atingea până la 9 m în lungime şi ale cărui maxilare erau înzestrate cu plăci osoase, cefalice, cu margini tăioase şi cu proeminenţe ascuţite, asemenea unor dinţi (Dinichtys). Cf. ltr2. - Accentul necunoscut. - Scris şi: (după lat.) dinichtys. - Din lat. dinichtys, numele ştiinţific al peştelui. DINIOĂRĂ1 adv. = adineaori. Cf. DM. DINIOARĂ2 adv. v. odinioară. 8220 DINIOARE2 -1105- DINSPRE DINIOARE2 adv. = adineaori. Cf. tdrg, SCRIBAN, d. DINIOÂREA1 adv. v. odinioară. * DINIOÂREA2 adv. = adineaori, Cf. şăineanu, DL, DEX. DINITROCLORHIDRÎNĂ s. f. Substanţă explozivă, lichidă, cu miros aromatic, incoloră în stare pură sau gălbuie, galbenă-cenuşie ori roşie-cafenie în stare impură. Dinitroclorhidrina ... este un exploziv puternic şi uşor de manipulat, ltr, cf. dtt. - Din fr. dinitrochlorhydrine. Cf. engl. dini-trochlorhydrine . DINITROFENOL s. m. Pudră galbenă cristalină, asemănătoare cu acidul picric, folosită pentru activarea metabolismului bazai. Au fost întrebuinţate ... dinitro-fenol, salvarsan, piramidon. danielopolu, f. n. i, 167, cf. LTR2, DC, NDN. - PL: dinitrofenoli. - Din fr. dinitrophenol. DINITROTOLUEN s. m. Substanţă cristalizată, cu miros de migdale amare, toxică, explozivă, obţinută prin nitrarea nitrotoluenului, care serveşte ca intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. Dinitrotoluenful] ... se foloseşte în fabricaţia chedditelor şi a amorselor speciale, ltr, cf. dt, dtt, dn3. - Pronunţat: -lu-en. - PL: dinitrotolueni. - Din fr. dinitrotoluene. DINLĂUNTRU adv., prep. v. dinăuntru. DINLONTRU adv., prep. v. dinăuntru. DINLUNTRU adv. v. dinăuntru. DINOCERAS s. m. Mamifer greoi, fosil, asemănător cu rinocerul, cu caninii foarte dezvoltaţi, cu trei perechi de protuberante osoase pe cap, care a trăit în eocenul mediu şi superior, în Asia şi în America. Cf. ltr2, dn2, dex. -PL: dinoceraşi. - Din fr. dinoceras. DINODĂ s. f. Electrod al unui tub electronic a cărui emisie de electroni secundari îndeplineşte o funcţie utilă. Cf. LTR2, DER, M. D. ENC., D. FIZ., DTT, NDN. - PL: dinode. - Din fr. dynode. DINOFOBÎE s. f. Teamă patologică de ameţeală. Cf. NDN, MDA. - PL: dinofobii. - Din fr. dinophobie. DINORDOSĂRE s. f. v. diortosire DINORNIS s. m. Pasăre fosilă de la sfârşitul terţiarului, de talie foarte mare, care trăia în Australia. Cf. DN2, MDA. - Din fr. dinornis. DINOTERIU s. m. Mamifer fosil din ordinul proboscidienilor, de mărime uriaşă, cu doi fildeşi curbaţi în jos şi fixaţi pe maxilarul inferior, care a trăit în miocen în Europa. Dinoterium era o adevărată grozăvie: în ţeasta lui ... ar fi încăput un om în picioare. MEHEDINŢI, G. F. 18, cf. ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: dinoterii. - Şi: dinoterium s. m. -Din fr. dinotherium, lat. dinotherium, numele ştiinţific al mamiferului. DINOTERIUM s. m. v. dinoteriu. DINOZÂUR s. m. Reptilă fosilă uriaşă din ordinul dinozaurienilor. Cf. cade. Eu eram un fel de broscoi, iar ei nişte dinosauri. vlasiu, d. 52, cf. DL, DM, DN2, form. cuv. I, 141, M. D. enc., dex. Ipoteza ... nu poate explica de ce dinosaurii au dispărut de pe întreaga suprafaţă a globului, contemp. 1975, nr. 1 505, 3/5. Pe CD se află descrierea ... a peste 130 de specii de dinozauri carnivori, erbivori şi omnivori. RL 2005, nr. 4 762. Muzeul Naţional de Geologie organizează ... uhima întâlnire din cadrul proiectului „Era dinozaurilor”. ib. 2007, nr. 5 270. O F i g. (Peiorativ) Piloţii români de înaltă clasă preferă să lucreze la firme private pentru că nu mai au loc de dinozaurii din domeniul aeronauticii. RL 2005, nr. 4 614. - Scris şi: dinosaur. - Pronunţat: -za-ur. - PL: dinozauri. - Din fr. dinosaure, it. dinosauro. DINOZAURIÂN s. m. (La pi.) Ordin de reptile fosile din era secundară, de dimensiuni foarte mari, având unele caracteristici intermediare între reptile, păsări şi mamifere; (şi la sg.) animal care face parte din acest ordin. Dinosaurienii se împart în două ordine cu caractere distincte, ltr2, cf. dl, dm, der. [Reptilele terestre] ... multe din ele au atins dimensiuni gigantice, ceea ce le-a atras numirea de dinozaurieni. GEOLOGIA, 81, cf. DN2, M. D. ENC., dex. <> (Adjectival) Reptilă dinozauriană. dex. - Scris şi: dinosaurian. - Pronunţat: -za-u-ri-an. -PL: dinozaurieni. - Din fr. dinosauriens. DINS-DE-DIMINEĂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DÎNSPRE prep. I. 1. (Exprimă situarea, localizarea din ori în direcţia unui reper spaţial ori geografic, a unui punct cardinal sau a unui spaţiu conceput ca un interior) Lumea mea este o vale, încunjurată din toate părţile de stânci nepătrunse, care stau ca un zid dinspre mare. EMINESCU, P. L. 78. Moş Nichifor ... a fost trăitoriu în mahalaua Ţuţuenii din Târgul Neamţului dinspre satul Vânătorii Neamţului. CREANGĂ, P. 105. La marginea dinspre miazănoapte a oraşului... e o grădină frumoasă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 23. în ziua aceea, spre seară, flăcăul întâlni pe Ana, pe drumul cel vechi dinspre Jidoviţa. rebreanu, I. 91. O colină întinsă ... ascunde munţii dinspre apus. IBRĂILEANU, A. 1. In fiecare an la începutul primăverii o viaţă nouă şi zgomotoasă se abate prin stuhurile bălţilor mari dinspre Ungheni. 8240 DINSPRE -1106- DINSPRE TOPÎRCEANU, O. A. II, 78. Eram cu „rabla” într-un şanţ, în dreptul unui loc viran dinspre capătul parcului Filipescu. CAMIL PETRESCU, P. 146. [Ghiţă Lungu] deschisese singur moară cu benzină, la marginea dinspre pustie a satului, sadoveanu, O. xvii, 171. într-o ... dimineaţă, brigadierul N. străbătea liniştit aleea dinspre schelă, privind cu drag sondele, scânteia, 1952, nr. 2 361. In partea dinspre Dunăre, pe o lăţime de circa 20 km, senonianul lipseşte. ONCESCU, G. 80. Suia până aici agale, ... pe sub salcâmii cotropitori şi plopii firavi ce întăreau râpa dinspre parapetul grădinii, vine A, L. I, 54. Maşina rătăcea acum la marginea dinspre câmp a oraşului, demetrius, a. 117. începu să curăţe cu o săpălică scaieţii care creşteau pe lângă gardul dinspre curtea lui. preda, m. 442. Norii aleargă zăpăciţi pe cer şi apoi cad din boltă pe dealurile dinspre apus. il 1962, nr. 1, 55. Cel [oraşul] ... aşezat spre nord nu se comportă la fel cu cel dinspre sud. G. BARBU, A. v. 7. Lucrările la Hotelul Piemonte au demarat în 2004, unitatea fiind situată la intrarea dinspre Braşov a staţiunii Predeal RL 2006, nr. 4 908. + (Orientarea priveşte o parte componentă a unei construcţii, a unui obiect etc.) în odaia lui dinspre grădină, cu o lupă în mâna dreaptă şi cu hârtii în stânga, sorbea scrisul cu ochii, brătescu-voineşti, p. 273. Trecu pe lângă peretele casei dinspre grădină. BUJOR, S. 78. Cuţitul Glanetaşului fu astfel nevoit să-i curme viaţa tocmai lângă poarta dinspre uliţă. REBREANU, l. 168. La ferăstruia dinspre şes am aşteptat soarele. C. petrescu, S. 9. Un alt scaun [este] între uşa dinspre vestibul camil petrescu, t. i, 8. Tot în tindă mai erau un pat, ... un dulăpior, o măsuţă joasă în colţul dinspre cămară, moroianu, s. 185. Gloata de galerie ocupă rangurile dinspre tavan. ARGHEZI, B. 148. Se oprise la fereastra dinspre gârlă, beniuc, m. c. i, 49. închideţi ferestrele dinspre grădină, demetrius, a. 322. Marginea feşei dinspre capătul mai subţire rămâne largă, belea, p. a. 23. Intră în curte prin grădiniţa de sub geamul dinspre drum al casei, preda, m. 90. Peretele dinspre apus. RL 2005, nr. 4 684. O (Indică orientarea din direcţia unei părţi a corpului omenesc) La extremitatea piesei dinspre talie sunt ţesute o dungă sau două mai late, din altă culoare, care formează „bata”. Z.MIHAIL, T.P. 83. 2. (Exprimă deplasarea, străbaterea, mişcarea etc. din direcţia unui reper spaţial ori geografic, a unui punct cardinal sau a unui spaţiu conceput ca un interior) Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? EMINESCU, O. I, 83. Tocmai pe când suia un deal lung şi trăgănat, alt om venea dinspre târg. CREANGĂ, p. 40. Veneau amândoi dinspre gârlă, caragiale, o. i, 41. Căruţele se făcură şir ... şi, încet-încet, hâltâcăind, din bolovan în bolovan, pe caldarâmul stricat ca dinţii babii, eşiră pe bariera dinspre schelă, chiriţescu, GR. 221. Se aud sănii venind dinspre târg. brătescu-voineşti, p. 27. Dinspre Pripas se apropia o caleaşcă in trap grăbit. REBREANU, i. 109. Cocorii vremii dinspre ţarq De dincolo de neguri trec. lesne A, vers. 278. Unge burta bolnavului ... şi-l freacă apăsând dinspre margini, bujorean, b. l. 50. Dincolo de Vid, dinspre taberele lui Osman-Paşa, se arătară fesurile turceşti. SADOVEANU, O. II, 47. Transporturile dinspre coasta Atlanticului ...se sfârşesc aici. RALEA, O. 104. Trecem ...pe dincolo, dinspre calea ferată, beniuc, M. C. I, 135. Dinspre groapă, sosea-sosea şi baba Miţa. barbu, G. 396. Aidoma unei case somptuoase la care am sosi de fiecare dată ... pe cărarea dinspre pădure, v. ROM. iunie 1975, 50. Tirwile care tranzitează înspre sau dinspre Moldova macină drumul neterminat. RL 2005, nr. 4.624. -O (Deplasarea, străbaterea etc. privesc un fenomen natural, un astru, un curs de apă etc.) I-au venit poftă să meargă la ţermurile măr ei ... să se răcorească din vântul ce aburea dinspre răsărit preste mare. drăghici, r. 88/21. Un vânt ... suflă dinspre apus. HOGAŞ, dr. ii, 3. La podul de peste pârâul ce venea dinspre front, [Bologa] trebui să aştepte trecerea trenului, rebreanu, p. s. 266. Un aer proaspăt, cu miros de brazde răsturnate, ... sufla dinspre răsărit. COCEA, S. I, 258. Dinspre răsărit curgea Mureşul VLASIU, A. P. 20. Dinspre răsărit vin iarna viscole grele. CĂLINESCU, I. C. 5. Vântul aburea dinspre asfinţit. SADOVEANU, O. XXI, 368. Dinspre Pulcherrima irump [stelele căzătoare], perpessicius, s. 41. Dinspre grădini şi livezi se răsfiră răcoarea adierilor. C. PETRESCU, A. R. 45. Dinspre mare avea să se ridice în curând briza. TUDORAN, P. 34. Dinspre apus soseau nori mari. BARBU, G. 73. Dinspre munţi s-arată semn de ploaie. BACONSKY, P. 20. Viscolul dinspre Siberia a jacut ravagii. RL 2005, nr. 4 612. Bate-mi vântul dinspre deal jarnÎk - bârseanu, D. 200. (în corelaţie cu „către”, raportează limita finală a unei deplasări la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Microbuzul ...se deplasa dinspre Suceava către Bistriţa. RL 2005, nr. 4 644. (Relaţia se stabileşte prin intermediul simţurilor) Dinspre el urca un puternic miros de porumb, macedonski, O. iii, 11. Ţipenie de om nu se afla, şi niciun zgomot nu mai răzbătea dinspre oraş. vlahuţă, s. A. iii, 20. Dinspre terasă se aude lătratul gros al unui câine, brătescu-voineşti, p. 28. „Drepţi!” răsună un glas pe neaşteptate dinspre uşă. BRĂESCU, V. 11. Ii răspunse dinspre pădure un urlet lung. COCEA, s. I, 12. Suna pe cărarea dinspre Rogoz un pas precipitat. SADOVEANU, O. XVIII, 633. Miros acrişor aduce vântul dinspre câmpuri când se coace orzul stancu, d. 98. Mirosul fânului cosit venea dinspre pădure. DEMETRIUS, A. 200. Aud dinspre uscat un fel de scheunături. TUDORAN, P. 573. Se auziră nişte lovituri puternice dinspre curtea vecinului. PREDA, M. 165. Dinspre locuinţa de la demisol a lui Oancea venea în valuri miros de ceapă prăjită. T. popovici, S. 9. Nu ştiam de ce nu-şi mai ţinteşte Ochii pe drumul dinspre târg. labiş, p. 29. Se auzeau acum dinspre ceair zgomotele cârdurilor de cai care înotau în fluviu, sforăitul lor săltat şi nechezul ascuţit. BĂNULESCU, I. 128. Dinspre Griviţa tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. BARBU, G. 317. 3. (Exprimă situarea în apropierea unui reper) Femeia ... purta culorile dinspre marginea roşie a curcubeului. ibrăileanu, a. 65. II. (Exprimă încadrarea prin aproximare din ori în direcţia unei perioade sau a unei circumstanţe temporale) Acolo, noaptea se zăreşte Lumină până dinspre zori. IOSIF, V. 29. Când am ajuns acasă dinspre ziuă şi-am dat să mă dau jos din căruţă, pace: nu puteam şi nu 8240 DINSTINCTIV - 1107 - DINTÂI, DINTÂIA puteam. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 252. Poposiră dinspre ziuă într-o pădure, de unde se auzea, în depărtare lătratul câinilor, galaction, o. 277. -O (încadrarea prin aproximare priveşte unităţi temporale) Era forfota orelor dinspre amiază, când ministerele sunt copleşite de samsarii de lux. vinea, l. ii, 193. III. 1. (Exprimă provenienţa, parvenirea etc. a unui element de natură abstractă din direcţia unui reper geografic, a unei colectivităţi etc.; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Majoritatea numelor [de păsări] ... sunt venite sigur dinspre Dunăre, pe calea trans-humanţei. BĂCESCU, PĂS. 9. Nu este bine ca partidul să cedeze în faţa presiunilor venite dinspre Putere. adevărul, 2006, nr. 4 835. Schimburile externe ale României s-au concentrat înspre şi dinspre Uniunea Europeană. RL 2006, nr. 4 977. + (Indică direcţionarea unei descendenţe în cadrul unei înrudiri) Se trăgea din neam bun, şi dinspre tată şi dinspre mamă. AGÎRBICEANU, S. 512. Mătuşă dinspre partea mamei, flacăra, 1975, nr. 41, 21. + (Indică direcţionarea unei stări de spirit, a unei atitudini etc. dintr-o anumită privinţă, dintr-un anumit punct de vedere) Dinspre partea asta mă simţeam bine. vlasiu, d. 41. Era atâta jale ş-atâta prăpăd în sat dinspre partea vitelor. SADOVEANU, O. IV, 463. Nouă nu ne pare rău decât dinspre partea vânătorii, id. ib. IX, 201. Dinspre mine, nici originalele nu le-aş păstra. PREDA, R. 194. 2. (în corelaţie cu „spre”, exprimă trecerea din direcţia unui element spre altul) Pentru etapa actuală, este caracteristică evoluţia cercetării fundamentale dinspre un aspect descriptiv spre un aspect mai pronunţat ipotetico-deductiv. LL 1972, nr. 2, 50. Toate, trepte ale drumului dinspre vechi spre nou. cinema, 1975, nr. 9, 3. 3. (Exprimă proximitatea considerată din direcţia unui reper moral; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Vorbesc mult, glumesc cu vorbe la marginea glumei, la marginea dinspre neîngăduit, demetrius, a. 39. - Şi: (regional) danspre (alr sn iii h 763). - De1 + înspre. DINSTINCTÎV, -Ă adj. v. distinctiv. DINSTUÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Olt.; complementul indică butoaie) A pune fund; a înfunda. Cf. SCRIBAN, D. -Prez. ind.: dinstuiesc. - Cf. sb. d a n c e „fund de butoi”. DÎNSUL, DÎNSA pron. pers. v. dânsul. DINTÂL, -Ă adj. v. dental. DINTÂRIU, -IE adj. v. dentar. DÎNTĂ prep. v. dintre. DINTÂI num. ord, adv. v. dintâi. DINTÂIAŞI num. ord. v. dintâi. DINTÂI, DINTÂIA num. ord, adv. I. Num. ord. 1. (De obicei precedat de art. adj. „cel”) Primul dintr-o serie de lucruri, fiinţe, fenomene, unităţi temporale etc. de acelaşi fel. A lu Iuda tremeatere dentăiu [Titlu] (cca 1569-1575). GCR I, 11/9. A 12 apostoli numele sâmt aceste: dentâni Simon. ev. sl.-rom. 26713. Lucru ce-ai faptu ... în zilele dentăiu. CORESI, PS. 113/12. Den începută amu era dereptatea şi străluciia luminat şi prea omenească desăvârşit avea frâmseaţea dereptăţiei dentâiş den început lumiei. id. EV. 23. Cartea împăraţilor, iară dentâne. PO 2/21. în zi dentâni, scăzură apele spre pământ, ib. 33/2. Iară cătră a treia cuscrie, nunta dintăiu să se împreune neapărat. PRAV. LUCACI, 174. Va da ... dereptatea căsătoriei ceia dentăniu să nu o micşureaze (a. 1582). CCR 66/28. Dară derep1 ce l-au dat afară? Derept trei foloasure: foloasul dăntăi: cum noi păcatele noastre să le potem cunoaşte (a. 1607). GCR I, 40/28. Zeace porunci a legei vechi, porunca dentăiu. paraclis (1639), 250. Scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori. URECHE, L. 58. Această ucidere mai rea-i decăt ceaia dentăi. prav. 85. Nu Te pomeni de strămbătăţile nostre dentăiu, în degrabă să ne ia pre noi pre denainte milele Tale. PSALT. (1651), 15279. Şi aşea cu mare vărsare de sânge, [tătarii] au înfrânt rândul cel dentâi. M. COSTIN, O. 71. Cum zice Aristofan poeticul în stihul dintâi. IST. Ţ. R. 102. L-au îmbogăţit în domnia dintăi, şi l-au cinstit mai mult dicât pe alţii. NECULCE, L. 334. Au scos iarăşi pă soli dă la închisoare şi au făcut iarăşi pace, mai alcătuind câtecevaşi pă lângă cele dântâi cerere ce la Prut să legase şi să aşăzase, adecă să mai dea moscalii pre an 80 pungi dă bani pentru cojoacele tătarâlor. R. GRECEANU, CM n, 224. în arătarea dentăi, să pare că vor fi supuşi a nestătoare întâmplări ale lumii (a. 1701). FN 95. La cortul cel dintâi pururea întră preoţii> de făcea slujbele. ANTIM, O. 41. Judecata cea dintâi să fie alcătuită de şase boeri, iar cea de-a dooa de doisprezece, prav. COND. (1780), 140. Iaste drumu (cale de caru) care desparte plaga aceasta de ia cea dentâi. aşez. 34/15. Despărţirea cea dintâi [Titlu]. EUSTATIEVICI, I. 1/1. Albinele îş însămnează locul cel dintâiu, şi să întorc iară acolo, molnar, e. s. 64/11. Deacă stă ţifra sângură sau în locul cel dintâiu de-a dreapta, în sine, şi pentru locul său numai atâta înseamnă, câte unimi cuprinde în sine. ARITM. (1806), 7/10- Cu amânaoauo mânile să apucă de părearea cea dintâiu a lui Beancheo. MAIOR, I. B. 165/2. Pentru ca să lipsească dar acest confuzion ..., spre îndreptare, găseşte Divanul cu cale ca să să pue iar la orânduiala dintâi (a. 1811). DOC. ec. 118. 7/7 zioa dintâiu, au făcut ceriul, pământul şi lumina. GRECEANU, î. 15/15. Tocma aşa ca şi cealor dintâiu şi lui i s-au întâmplat, manifest (1813), 9/7. Pâr ga nevoinţei meale cea dintâiu toată ţeara preste aşteptarea mea cu plăceare o au priimit. frăţilă, s. I 4/1. Când intră pruncul mai întâiu în shoală, nu e de lipsă, ca îndată ... în luna cea dintâiu să-l sileşti la învăţătură. petroviCI, p. 6/7. Dinţii cei dintâiu răsar mai cu seamă în a cincea lună de la naştere, carcalechi, C. 62/24. Treabuie să plăteasc luna înainte? — Dară domnule, luna dintâi? ABEŢEDAR, 522/l, cf. LB. Dragostea, iubirea şi plăcerea cea mai dintâiu e cea mai dulce şi mai adevărată, bojincă, d. 30/2. Au mai dormit ... până la asfinţirea soarelui şi trezându-să au sâmţit mai mare poftă decât ce dintâi. 8249 DINTÂI, DINTÂIA -1108- DINTÂI, DINTÂIA DRĂGHICI, R. 139/7. La cea dintâiu cercetare ne-ar fi închis uşile şi lăzile. BUZNEA, c. 7/12. Acest vestit împărat avea doi feciori, din care cel dintâi se numea Aidin. GORJAN, H. I, 1/19. Viaţa cea firească spânzură dân cele dântâi îngrijiri puse asupra prunciei. PR. 1/4. Eu mi-am câştigat ispita cu bărbatu-meu cel dintăi. KOGĂlniceanu, în PR. dram. 426. Cu cea dintâiu lovitură îl doboară jos. CR (1839), 922/14. în partea dăntăiu vor fi compuneri originale a conlucrărilor foaiei [Daciei literare], dacia lit. XII/9. Comanda care va arăta sfială a merge împrotiva vrăjmaşului, dupe porunca cea dintâi a şefului, se va desfiinţa, condica o. 57/26. In acele dintăi ceasuri ce-n ochii noştri s-arată, Răul ne pare o feară. CONACHI, P. 284. în cea dântăiu epochă a întemeierei Principatelor Ţărei Româneşti şi Moldovei, ... vedem că aceste state să văzură ameninţate în naţionalitatea şi existenţa lor politică. BĂLCESCU, M. V. 8. Ne aflăm acum în cele dintâi zile a însurării noastre. PR. DRAM. 316. Când se scrie d-asupra-i ...se înţelege că este pus pentru cel dintâi ton. pann, g. m. 13/8. Părţile cele dintâi memorate ... servesc numai spre înţelegerea celorlalte, bălăşescu, GR. 111/31. Luaţi pitacul acesta, duceţi-vă cu dânsul în cel dăntâi sat ce veţi întâlni şi cereţi să vă dea cinci miei graşi, unt proaspăt, ouă şi vreo patru-cinci vedre de vin. filimon, O. I, 159. Aşa a fost în cei dentei secoli a domnirei regilor din familia arpadiană. CONV. lit. v, 267. Joacă mai toate contradanţele cele dintâi cu verişoara! alecsandri, o. P. 191. Eşti iubirea mea dintâi Şi visul meu din urmă. eminescu, o. i, 179. Şi-şi ie un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dentăi. CREANGĂ, P. 7. In cea dintâi duminecă, părintele Trandafir ţinu o predică, slavici, O. I, 57. Cel dintâi [drăguţ] Umblă pustiu, macedonski, o. iv, 13. Curajul lor duşmanii cu cinste admirându-l Spre a-i proclama de genii ades sunt cei dintâi! mille, v. p. 49. E ramu-ră-nverzită de-o zi, pe care vântul De cea dintâie dată o tremură-ndrăgit. COŞBUC, s. 30. Nu e nici cea dintăi lovitură de picior pe care o primim pentru gudurăturile noastre faţă de străini, şi nu va fi cea din urmă. Săm. iv, 703, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. [Dafna] avea din această căsătorie dintăi o fată, Anastasia, iorga, c. 1.1, 98.1-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi. GOGA, POEZII, 47, cf. tdrg. Priveşte ... Sunt umbra anilor dintăi. densusianu, L. A. 93. în clipele dintâi el nu se gândea decât la ai lui, la părinţi, agîrbiceanu, a. 42. Lăsase celui dintăi vânt grija de a spulbera şi a duce departe amintirea unui trai zvânturat. HOGAŞ, dr. I, 17. Cel dintâi vals, după pauză, pricinui lui Titu o mare satisfacţie, rebreanu, i. 146. Prietenia noastră a murit odată cu cea dintăiu bătae de inimă pentru ea. ibrăileanu, a. 114. Pârâului, la căpătâi, I-a prinde sara steaua ei dintăi. al. philippide, a. 62, cf. RESMERIŢĂ, D, DR. IV, 1 370. Sub streaşină, o rândunică, cea dintâi. C. petrescu, S. 208. De la cel dintâiu [stăpân] a fugit, lovinescu, c. iv, 39. N-ai fost cea dintâi, Eşti însă cea din urmă. minulescu, vers. 155. Ivirea lui ... a fost, pentru mine, cel dintâi eveniment, dintr-o serie de evenimente providenţiale. GALACTION, O. 22. Cea dintâiu piesă pe care o vom juca va fi „învierea” lui Tolstoi. CAMIL PETRESCU, P. 186. Nu se poate să nu vă înainteze gheneral la cea dintâi promoţie, brăescu, v. 122. în metocul răcoros din poartă, am întemeiat cea dintâi căsnicie a copilăriei. klopştock, F. 46. Tino a fost mirele meu dintâiu. G. M. zamfirescu, M. D. ii, 90. Ucide-n cuib perechea de sure turturele Ce v-a-ngânat sărutul în zilele dintâi. voiCULESCU, poezii, I, 231. Fiorii dragostei dintăi nu s-au mai întors! sadoveanu, O. I, 60. De la ea am învăţat cele dintâi cuvinte din graiul nostru strămoşesc. MOROIANU, S. 72, Cf. IORDAN, L. R. A. 124, ROSETTI, L. R. VI, 124, scriban, D. Vehemenţa celui dintâiu este mai mică. vianu, A. P. 142. Directorul şcoalei din localitate ia cuvântul cel dintâiu. ULIERU, c. 26. Cel dintâi lucru care a uimit un an de zile pe copii a fost ceasornicul de buzunar, arghezi, c. J. 47. N-ar fi cea dintâi [palmă]! călinescu, I. 48. Fapta noastră era cea dintâi prefigurare a senzaţionalelor experienţe futuriste de mai târziu, blaga, H. 33. Străveziu e văzduhul în ceasul dintâi al dimineţii, stancu, r. a. ii, 63. Se aplică între electrodul colector şi un electrod auxiliar, ... aşezat imediat sub cel dintâi. SANiELEVici, r. 24. La cel dintâi dangăt de clopot, ciorile se zvârliră în văzduh, camilar, n. I, 207. A scris "el o carte cândva, în tinereţea dintâi. vinea, L. I, 6. Sultana se ghemuise ... cea dintâi la pieptul lui. demetrius, A. 16. E cel dintâi lucru ce l-ai cumpărat pentru casa noastră, davidoglu, m. 15, cf. dl. Acest gând stătea alături de cel dintâi, preda, I. 259. La orizont, ca-n cea dintăi zi, Ceţuri opace Se ridică deasupra mării, isanos, v. 137. în primăvara asta, cea dintâi, Puserăm beznelor tuturor căpătâi. deşliu, G. 31. Umbrele celor dintâi care vin Din ceaţă încep să se-nchege. labiş, P. 256, cf. DM, FD II, 133. Letopiseţul ... este cea dintâi cronică românească ajunsă până la noi. ist. lit. rom. i, 379, cf. L. rom. 1973, 549, M. D. enc. La cea dintâi dintre aceste întrebări ...va căuta un răspuns, v. rom. august 1975, 9, cf. dex. Nicio poamă nu-i dulcie Ca şi mama cea dintâie. BÎRLEA, L. P. M. II, 84. [Codrule], Când ţi-a dat frunza dintâi, De ce n-ai venit să-mi spui, Să iau armele din cui? folc. mold. I, 150. Asta [greşeala] nu-i nici cea dântâiu, nici cea din urmă. zanne, p. v, 340. ❖ (învechit şi popular) Ziua (luna) (cea) dintâi = prima zi a lunii (a anului). Şi când avea Noe 6 sute şi 1 de ani, în luna dintâni, în zi dentâni, scăzură apele spre pământ [!] po 33/3, cf. alr i 199/94, 116, 217, 354, 363, 454, 458, 464, 486, 685. ❖ (Regional) Carte dintie = abecedar. Cf. alr sn iv h 913/325. ❖ Degetul dintâie = degetul arătător. Cf. alr ii/i mn 31, 2 185/47, 362, 899, alrm ii/i h 108. <> (învechit şi popular; articulat, urmat de substantive de genul feminin) Ce i-au făcut dentăia dată, biruiaşte şi şi prisoseaşte. PRAV. 201. Dintâiaşi dată ... a isprăvi neputând, vreamea păştea, ca când va putea, atuncea să isprăvească. CANTEMIR, 1.1. II, 57. Dintăiaşi dată a dat toate veniturile ţerei în arendă, şincai, HR. III, 273/23. Nu sânt cum eram în dintâia mea fire. pann, E. iii, 24/14. 2. (De obicei precedat de art. adj. „cel”) Primul ca importanţă, ca valoare, ca rang etc. dintr-o serie de elemente. Lucrul aceasta iaste ceai dentâiu al bunătăţilor. biblia (1688), [prefaţă] 7/51. Sfinţi Părinţi ce s-au strâns la Soborul ceală Dintâi. MINEIUL (1776), 192n/27. A trimis în Valahia pre episcopul Maroniei şi pre Ignatie, logofotul cel dintăi al Patriarhiei, şincai, 8249 DINTÂI, DINTÂIA -1109- DINTE HR. III, 127/24. Cei mai mulţi dintre aceşti diregători sânt oameni din treapta cea dintâiu a nobleţii şi născuţi pâmânteani. oblăduirea, 67/5, cf. lb. Istoria sfântă să cuvine să fie cea mai dintâi învăţătură a creştinului. MUMULEANU, C. 16/4. Cea dintâiu treabă i-au fost să meargă spre cercetarea spitalurilor. AR (1829), 3778. Pompeiu fu cel dintâiu şi Cezar îl ajunse după urmă. Căpăţineanu, M. R. 102/6. Părinţii... s-au silit cu dânsul în tot chipul, ştiind bine că cea dintâiu moştenire a lăsa unui fiu este o învăţătură temeinică. MARCOVICI, C. 3/7. Era[u] amestecaţi ... mai mulţi boeri de rangul dintâiu. F. AARON, I. II, 169/1. In neguţătorie, fâră îndoială, sânt englezii cel dintâiu popor în lume. rus, I. II, 154/15. Istoria este cea dintâi carte a unei naţii (a. 1845). PLRI, 103. Coroana dintâi ... şi-o merită Adunarea Naţională. maiorescu, CR. I, 229. Am dat cel dintâi loc poeziei. macedonski, o. iv, 26. Eram cel dântăi în clasă, vlahuţă, S. A. II, 270, cf. alexi, w, şăineanu2. Se credea cel dintâi flăcău din sat. rebreanu, i. 115, cf. resmeriţă, D. Ţara voastră s-a socotit până acum cea dintâi din lume. vissarion, b. 331. Băietul nostru e printre cei dintăi. SADOVEANU, O. XVII, 551. Am fost trecut printre cei dintâi, davidoglu, m. 9, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. II. Adv. în primul moment, la început; (mai) întâi. Ştiu-o toţi iudeii ceia ce me ştiu dintâiu. COD. VOR.2 302. Dentăiu luo naşterea mea şi iaca acmu blago-sloveniia încă mi-au luat. PO 92/13. Au domnit dentăiu şi până unde au ajuns (a. 1620). GCR I, 57/3. Aceasta tocmală are păcatul: dintăiu îndulciaşte, iară apoi amăreaşte. varlaam, c. 17. Dentăi să-l poarte de coadele cailor, de acii să-l spăndzure. prav. 36. Dacă n-au fost dară dintăi scrisoare în ţară şi nici streinii n-au ştiut şi nimica n-au scris, de unde sânt aceste basme? M. COSTIN, o. 243. Şi adusără pre Neon, iarăşi într-aceaea hire ca şi dintăi aspru asupra păgânului. dosoftei, v. s. octombrie 9579. Şi aceşti bani să le fie dintăiu de cheltuială, iar apoi, dacă s-or aşădza, să le dea lefe. NECULCE, L. 222. Iarăşi ca dintâi, rob ... să-i fie, dzicea. CANTEMIR, i. i. ii, 219. Tabăra pe mare are puţin noroc, dentăi, şi iară, sfârşit bun (a. 1704). FN 156. Şi acest ştiutoriu de leage dintăiu venise ispitind (cca 1700-1725). GCR II, 22/16, cf. lb. Din această experienţie (cercare) s-au vădit dinpotrivă celor dintâi socotite. AR (1829), 672/31. Poartă-te cu dânşii ... ca cu un boier, cu care acum dintâi vorbeaşti. BUZNEA, c. 59/7. Fimeile sunt îmbrăcate dântâi cu o rochie lungă de pânză albă. kogălniceanu, s. 8, cf. valian, v. Să te faci dintâi boier, ... şi apoi să vii să-mi stai la taifas şi la filonichie cu mine. pr. dram. 238. Nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai iera acum aşa de urât, ca dintăi. creangă, p. 86. Dintâi voi merge la Chişinău. MILLE, V. P. 201, cf. ddrf. La ziduri alerg mai dintâi. COŞBUC, AE. 47. Bărbatul, dintăi nici nu voi să audă ..., iar la urmă îl îmbrobodi aşa că tot pe-a ei a rămas. SĂM. V, 178. Dintâiu credeam că voieşte să mă năcăjească cu vreo glumă slabă. luc. ii, 222, cf. alexi, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, DR. IV, 1 370. I-a fost teamă dintâi să nu aprindă casa ţăranii şi să ardă. REBREANU, R. II, 208. Paginile care urmează, am vrut, dintâiu, să fie o simplă înşirare de note cronologice. camil PETRESCU, T. in, 487. Un cocoş de peste drum A cântat dintâi acum. lesnea, vers. 30, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. Cât a cere dintâi, atâta să-i dai! SBIERA, p. 189. Că ţi-am spusu-ţi eu dintâie, Că n-am multă avuţie. BUD. P. P. 13. Astăz mă duc a ara dintâie. ALR I 232/345. Mulţămescu-ţi, bade, ţie, Că m-ai lăsat tu, dintâie, Că şi eu te-aş fi lăsat Da m-am temut de păcat. FOLC. TRANSILV. I, 513. O (învechit) Loc. adv. Tot dentâiuş = de la început. Zise iară Moisi Domnului: rogu-Te, Doamne, tot dentâiuş nu ş-am fost grăitoriu frumos. PO 189/24. - Şi: (învechit şi popular) dintăi num. ord, adv, (popular) dintâie num. ord, adv, dântăi num. ord, (învechit şi regional) dintie num. ord, dântâi, dentăi num. ord, adv, (învechit) dintâni, dentâne, dăntai, dăntăi num. ord, dentâi adj, adv, dentâni num. ord, dentéi, (regional) dinţii (alr sn iv h 936, mat. dialect. I, 66), dântii (alr sn iv h 936), dântie (ib. h 936/64) num. ord, (învechit şi popular) dintâiaşi, dintăiaşi, (învechit) dentâiş num. ord, dentâiuş adv. - De1 + întâi. DINTAIAŞI num. ord. v. dintâi. DINTÂIE num. ord, adv. v. dintâi. DINTÂNI num. ord. v. dintâi. DINTE s. m. I. 1. (Anat.) Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalţ, aşezate în alveolele maxilarelor şi care servesc pentru a rupe, a mesteca şi a fărâmiţă mâncarea sau pentru a muşca; p . r e s t r. fiecare dintre organele osoase mici aşezate în partea din faţă a maxilarelor. Zeul frânge dinţii lor în rostul lor. PSALT. 110. Acolo va fi plâns şi scârcitul dinţilor, ev. sl.-rom. 4676. Şi dinţii lui mai albi vor fi decât laptele, palia (1581), ap. GCR I, 36/9. Denţii lui sămptu de o palmă. COD. TGD. 142. El, de bătrân, dinţi în gură nu avea. NECULCE, L. 86, cf. anon. car. Cu dinţii afară ca de râmătoriu sălbatic (a. 1779). GCR II, 118/29. Frânge, spintecă, încoalţă ş-înghiară, Când cu brânci groaznice, când cu dinte Apărându-să. BUDAI-DELEANU, Ţ. 171. Mâncările trebue să le măcinăm cu dinţii, petrovici, P. 216/29. Când grăesc de oase, voiu se aduc aminte ceva numai despre dinţi, despre schimbarea şi despre folosul lor. CARCALECHI, C. 62/17. Pruncul cel de curând născut nu-l zicem că i-au căzut dinţii, fiindcă nu au fire întru acea vreame să aibă. GRIGORIE, L. 161/4. Un porc mistreţ stând pe un copaciu căzut, îşi ascuţea dinţii. GOLESCU, P. 144/5. împăratul n-au putut fi faţă ... din pricina durerii dinţilor. AR (1829), 13717. O înfricăşată tigroaie care, dezchizându-şi gura, îşi rânje[a] dinţii cei veninaţi. DRĂGHICI, R. 46/2. Astă bucată nu este de dinţii lui. GORJAN, H. IV, 207/15. Dinţii se împart în rădăcină, în coroană şi în gât. KRETZULESCU, a. 115/6. Aceste cristale sunt tari şi trosnesc în dinţi, marin, pr. ii, 46/27. Sării de pe cal spre partea stângă şi puţin lipsi de nu-mi rămase dinţii pe pietre. PELIMON, i. 53/2. Să mă mănânci? Mersi ... Şi n-are măcar nici dinţi. ALECSANDRI, T. 128. Nu ne gândim la punerea obiectului pe limbă, la mestecarea lui cu dinţii. MAIORESCU, critice, 25. Să oftezi dup-a ta fată cu ciubucul între dinţi. EMINESCU, O. I, 190. Ai să-l găseşti dormind în 8253 DINTE - 1110 - DINTE cenuşă cu nasul în tăciuni De vorbit, nu poate vorbi, că măselele şi dinţii i-au căzut creangă, p. 52. îşi scoase cuţitul din brâu şi-l luă în dinţi, slavici, O. I, 320. Ieşi de sub acel pod cu dinţii rânjiţi şi clănţănind de te lua groaza. ISPIRESCU, L. 13. Arabul ...cu dinţii apucă priponul cel tare. MACEDONSKI, o. I, 16. Buza cruntă-n dinţi o muşcă Şi de multă ciudă plânge. COŞBUC, P. I, 62. Era o bătrânică cu obrajii zbârciţi şi căzuţi înlăuntru, căci nu mai avea urmă de măsea şi dinte în gură. AGÎRBICEANU, S. 215. Zâmbi ea de-abia mişcân-du-şi buzele pline, foarte roşii, dintre care albeau dinţii mici şi lucioşi. REBREANU, I. 105. Când cronţăia pe genunchii mei un măr, [Adela] păstra un rest sculptat de dinţii ei mici. ibrăileanu, a. 24. Aiştia-s boii pădurii, zise Griga ... sticlindu-şi dinţii în lună. sadoveanu, O. x, 45. Când râdea, porneau din centrul figurii lui cu dinţii albi iradiaţii până la urechi, camil petrescu, t. iii, 489. Bunica Tarsiţa continua să spargă sâmburi de măslină în dinţi, klopştock, f. 51. Mi se părea că-l aud clefăind cu gura lui fară dinţi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 19. Atârnă pretutindeni... mătur icea de un deget, destinată fetiţelor, ca să le facă educaţia gospodăriei încă dinainte de schimbarea dinţilor. arghezi, B. 40. Trântit în iarbă rup cu dinţii, gândind aiurea, mugurii blaga, poezii, 8. Voiam să-mi prescrie un leac pentru durerea de dinţi. DEMETRIUS, A. 114. Femeia este neagră şi dinţii albi şi flori roşii are în păr. ISAC, O. 101. Nu mă lăsaţi, dadă, să mă ia mistreţii în dinte, bănulescu, I. 28. Dinţii ... cad ... asemenea boabelor de porumb dezghiocate de pe un ştiulete. flacăra, 1975, nr. 46, 1. Viperele ... pot injecta venin cu ajutorul dinţilor canaliculari fixaţi pe maxilarul superior: RL 2005, nr. 4 686. Dinţii ţi-s mărgăritar, Gura pahar de cliştar. jarnîk - bârseanu, d. 20. Toate cu gurile căscate, toate cu dinţii ageri şi cu gheare ascuţite, toate hămisite de foame, reteganul, p. iii, 30. Şădea în fundu morei cu liuleaua-n dinţi Cu ochii stecliţi. ŞEZ* iii, 243. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, se spune despre o pedeapsă egală cu fapta comisă. Zdrobitură pentru zdrobitură, ochiu pentru ochiu, dinte pentru dinte, după cum va da hulă omului, aşa să i să dea lui. biblia (1688), 89742, cf. cade. (Eliptic) Voia să se poarte cu ţiganca lui dinte pentru dinte, s-o înşele cum îl înşelase. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 180, cf. DL, dm, zanne, p. II, 117. Părinţii mănâncă aguridă şi fiilor li se strepezesc dinţii, se zice atunci când copiii pătimesc de pe urma greşelilor părinţilor. creangă, P. 220, cf. dl, DM. Dintele când te doare, Cu cleştele se domoală, se spune despre răul care se vindecă numai prin îndepărtarea lui. i. golescu, ap. ZANNE, P. II, 115. N-are dinţi să roadă pâinea şi-i cere inima mere acre, se zice despre omul bătrân care tot pofteşte la lucruri nepotrivite pentru vârsta şi puterile lui. Cf. PANN, P. v. III, 150, ZANNE, P. II, 115. Ai dinţi în gură ca parii la curătură, se spune unui om care are dinţi puţini şi rari şi care a îmbătrânit, zanne, p. ii, 116. Se plânge că n-are dinţi Şi-apoi roade la cojiţi, se zice despre oniul zgârcit, care nu se îndură să dea altora nici măcar lucrul care nu îi este folositor, id. ib. 115. Nu-l mai dor dinţii, se zice despre cel care a murit. id. ib. 117. Cu luleaua în dinţi şi-şi caută luleaua, se zice când cineva întreabă de un lucru care se află sub ochii săi, dar din nebăgare de seamă nu-l vede. id. ib. iii, 207. ❖ (In superstiţii) Când îţi cere cineva cărbune, să nu-i ţii tu s-aprindă, că-ţi cad dinţii şez. II, 195. Când visezi că-ţi pică un dinte şi nu te doare, îţi va muri o rudă fară să ai mare părere de rău. ib. III, 116. Dacă la o fată mică îi cresc întâi dinţii de sus, ea se va face preoteasă, iar dacă copilului îi cresc întâi dinţii de sus, apoi el se va face preot. ib. XII, 161. <> (Impropriu) Bunurile tale în mănule tâlharilor şi în dintele moliilor. CANTEMIR, ap. GCR I, 324/28. O (Urmat de determinări care indică natura dinţilor) Dinţi permanenţi (sau definitivi) - dinţi care cresc în locul dinţilor de lapte, cu rădăcini puternice, bine înfipte în maxilar. Cf. enc. vet. 141. Dinte fals (sau artificial) = dinte aplicat pe maxilar de dentist, în locul celui căzut. Nu vei putea întâlni decât figuri paragrafisite, gheburi, sbârcituri, ochelari, ... gingini goale, dinţi falşi, guri înfundate ... şi făţarnică smerenie. HOGAŞ, dr. I, 13. Dinţi artificiali, din sticlă sau orice materiale economice ceramice, chiar purtând accesorii metalice, pentru dentişti, nica, l. vam. 80, cf. CADE. înalt. Burtos. Blond. Ras. Ochelari. Pistrui. Dinţi falşi, vinea, L. îl, 246. Dinte stâlp = dinte natural folosit pentru agregarea sau ancorarea unei proteze. Cf. D. MED. Dinte incisiv v. incisiv. Dinte canin v. canin. Dinte molar v. molar1. Dinte premolar v. premolar. Dinte de lapte - fiecare dintre dinţii care le cresc copiilor sau puilor de animale în primii ani de viaţă şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu dinţii permanenţi. Cf. costinescu, ddrf, tdrg, cade, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. (în superstiţii) Când se schimbă dinţii de lapte, copilul căruia i-a căzut dintele trebuie să-l arunce pe casă şi să spuie: Cioară, cioară, na-ţi un dinte de os, dă-mi unul de oţel. LEON, med. 100. (învechit, regional) Dinte mărginaş v. mărginaş (4). Dinte de iarbă = dinte incisiv care-i creşte calului după ce trece de doi ani. Cf. dr. v, 288. Dinte de elefant (sau, învechit, de fil) = canin foarte lung, din fildeş, al elefantului. Se scoate: aur, dinţi de elefanţi,... bumbac, ceară ş. a. RUS, I. iii, 165/16. Dinte de fil, oca 44 bani. N. A. BOGDAN, C. M. 159. Dinţi de elefant (fildeş), bruţi. NICA, L. VAM. 80. Sărbătoarea dinţilor = sărbătoare populară care se celebrează la 11 aprilie. Cf. F (1877), 507, TDRG. -O (Precedat de verbul „arăta”, sugerează ideea de ironie, de batjocură sau de satisfacţie) Ăst om îmi mai arătă încă o dată dinţii printr-un surâs batjocoritor. PELIMON, I. 148/10, cf. COSTINESCU. Sluga rânji de bucurie, arătându-şi dinţii laţi. AGÎRBICEANU, A. 58. Stanca îşi arătă dinţii ageri într-un râs tăcut. SADOVEANU, O. XXI, 418. Argumentul a fost, se vede, convingător, căci Alecu Golescu se înseninează, adică îşi arată dinţii albi în faţa lui de indian, camil petrescu, O. ii, 336, cf DL. Costică a lui Lisandru Guliţă ... se însenină şi îşi arătă dinţii privindu-l pe Marmoroşblanc. PREDA, M. S. 11, cf. DM, DEX, ZANNE, P. II, 118. "v" Fi g. Au pus ţara în mijlocul lor, ca un stârv, ... şî au început fieşcare să tragă cât putea cu dinţii dintr-însa. i. golescu, în pr. dram. 78. Am văzut hidoasa crimă ...Cu cuţitul într-o mână şi cu dinţii încleştaţi vlahuţă, s. A. I, 246. Cu scrâşnete de dinţi, Năprasnicele gheţuri se deşteptau fierbinţi. VOICULESCU, POEZII, II, 161. Nimic nu arăta dinţii rânjiţi ai morţii. CAMILAR, N. I, 78. De-acum e toamnă. Din 8253 DINTE -1111- DINTE nori alburii Iarna rânjeşte cu dinţi de zăpadă. beniuc, v. 76. Şi dacă e să crezi în tinereţe, Atunci sé, Qrezi în ea cu părul şi cu dinţii. FLACĂRA, 1975, 43, 5. <> E x p r. Soare cu dinţi = soare care străluceşte foarte tare pe un ger năprasnic, fară a putea încălzi. Cf. ddrf, tdrg, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, COm. din marginea - rădăuţi. (Popular) A beli dinţii = a râde prosteşte. Cf. zanne, p. ii, 119. A clănţăni (sau a dârdâi) din dinţi (sau dinţii) = a-şi lovi involuntar şi sacadat dinţii, de frig sau de frică, producând un sunet caracteristic. Dinţii clănţănesc, tremur, mille, v. p. 201. Dârdâesc din dinţi, mă vere. COŞBUC, P. II, 48. începuse să clănţăne din dinţi, preda, m. 17. A scrâşni din dinţi (sau dinţii) v. scrâşni (1). A strânge dinţii (sau din dinţi) = a-şi stăpâni cu greu suferinţa sau revolta. Strângând din pumni şi din dinţi, mă uitai o clipă-n ochii lui. MIRONESCU, S. 152. Au strâns din dinţi când le-au murit copiii, flacăra, 1978, nr. 46, 10. în finala de la „cal”, a strâns din dinţi, a trecut peste orice suferinţă şi a cucerit medalia de argint. RL 2005, nr. 4 541. A vorbi (sau a îngâna) printre dinţi = a rosti cu greu şi neclar cuvintele, din cauza mâniei sau a lipsei de convingere. Cf. costinescu. A veni ea şi vremea aceea, voinice, zise împăratul, îngânând vorba printre dinţi. CREANGĂ, P. 265, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. A scuipa printre dinţi = a manifesta indiferenţă sau dispreţ pentru ceva. Ţiganca îi urmărea cu privirea [pe studenţi], fumând şi scuipând meditativ pintre dinţi. vinea, L. I, 12. A râde (sau a zâmbi) într-un dinte = a râde (sau a zâmbi) silit. Curtenii se uitau stânjeniţi unul la altul şi râdeau într-un dinte, sadoveanu, o. xi, 342. A se ţine de cineva (sau de ceva) cu dinţii = a nu renunţa cu niciun preţ la cineva (sau la ceva). Cf. tdrg, dl, M. D. enc, dex. A trage cu dinţii (din ceva) = a se lăcomi. Cf. UDRESCU, GL. A-şi lua inima în dinţi = a-şi învinge cu greu frica, a se îmbărbăta, a-şi face curaj. Cf. DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D, DAVIDOGLU, M. 14, DL, DM, M. D. ENC. (Cu parafrazarea expresiei) Cine-a vrea ca să mă iee, Meargă acasă să mă cee, Meargă-acasă la părinţi Cu inima lui în dinţi, alecsandri, p. p. 49. A-şi ţine inima cu dinţii v. ţ i n e (12). A tăia ca dinţii babei v. t ă i a (II 1). A fi (sau a ajunge) ca dinţii babei = a fi rar, puţin, insuficient. Ca şi dinţii babei mele, Fără şepte nu sunt opt, se zice, în bătaie de joc, acelui care se laudă că are multe şi, la drept vorbind, nu are nimic. Cf. zanne, p. ii, 115. A i se clătina (cuiva) dinţii = a fi pe moarte, id. ib. 116. A-şi târî pătura cu dinţii = a fi bolnav, bătrân, aproape de moarte. Cf. UDRESCU, GL. A se scobi în dinţi de un lucru (sau a se spăla pe dinţi de ceva) = a-şi lua nădejdea de la acel lucru. Cf. zanne, P. II, 119. A-şi ascuţi dinţii = a aştepta zadarnic ceva. id. ib. 118. A aduce în dinţi pe cineva sau ceva = a aduce în mod sigur, neîntârziat. Cf. UDRESCU, GL. A scoate cuiva şi dinţii din gură = a-i lua cuiva tot ce are, lăsându-1 sărac cu desăvârşire. Cf. DDRF, TDRG, DL, DM, DEX, ZANNE, P. II, 117. A-i cunoaşte (sau a-i şti) cuiva şi dinţii din gură = a cunoaşte pe cineva foarte bine, a fi un apropiat al cuiva. Cf. UDRESCU, GL. A fi om cu dinţii tari = a fi om rezistent, hotărât, neînfricat. Grigore ... s-a arătat om cu dinţii tari ... şi ca om de câmp, şi ca om de baltă. bănulescu, i. 104. A fi om bun de dinte = a fi om care înţeapă cu vorba. Cf. zanne, p. ii, 117. A ascuţi dinţii asupra cuiva = a atinge pe cineva cu vorbe obraznice, id. ib. 118. A avea dinţi de papură v. papură1 (1). A avea dinţii de lapte = a fi tânăr şi lipsit de experienţa vieţii. Cf. zanne, P. ii, 118. A şedea cu dinţii la stele (sau Ia soare) = a) v. şedea (II 1); b) (despre oameni) a pierde timpul în zadar. Cf. zanne, p. ii, 118. A lega calul cu dinţii (sau cu gura) la gard (sau la stele) = a nu da calului de mâncare. Cf. ciauşanu, gl. A trage cu dinţii de ceva = a se lăcomi, a apuca cât mai mult din ceva. Cf. udrescu, gl. A face (cuiva) dinţi lungi = a aţâţa pofta cuiva. id. ib. A apuca luna cu dinţii = a încerca un lucru care nu este cu putinţă. Cf. zanne, p. i, 47. A fi înarmat până în dinţi = a fi pregătit cu toate armele (la propriu şi la figurat). Cf. tdrg, dl, dm, M. D. enc, dex. (Cu parafrazarea expresiei) Voinicei levinţi Cu armele-n dinţi, alecsandri, p. p. 63. A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulţumire, de supărare sau de duşmănie împotriva cuiva, dorind să se răzbune. în contra femeilor avea, cum s-ar zice, un dinte, gane, în CONV. lit. viii, 98, cf. tdrg. Cine avea un dinte contra ... conservatorilor bătrâni se declara partizan al votului universal pas, z. iii, 195, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. A tăia dinţii = (despre alimente, băuturi) a fi foarte rece. Cf. mat. dialect, i, 227. 2. (Bot.) Compuse: dintele-dracului = a) plantă erbacee din familia compozite, cu tulpina erectă, ramificată, cu frunzele lanceolate, cu flori albe, roşii-purpurii sau verzui, glandulos-punctate, dispuse în spice subţiri ca nişte fire, cu fructe mate, fin zgrunţuroase, cu gust de piper; (regional) ardeiul-dracului, buruiana-viermilor, cânepă-de-apă, iarba-purecilor, iarbă-iute, iarbă-roşie, piparcă-sălbatică, piperu-bălţii, piperu-broaştei, troscot-piperat, troscot-roşu (Polygonum hydropiper). Cf. LB, DDRF, ŞĂINEANU, BRANDZA, FL. 428, TDRG, PANŢU, PL, CADE, VOICULESCU, L. 116, SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. enc, dex; b) dentiţă (Bidens tripartitus). Cf. lb; (regional) dintele-lupului = dentiţă (Bidens tripartitus). borza, D.; doi-dinţi = dentiţă (Bidens tripartitus). Cf. BRANDZA, FL. 365, tdrg, panţu, PL.; dinţii-babei = colţul-babei, v. colţ; dintele-câinelui (sau dintele-ochiului) = cocoşei (Erythronium dens-canis). Cf. LB, DDRF, PANŢU, PL, borza, D.; dintele-leului = păpădie (Taraxacum officinalé). Cf. ddrf, panţu, pl.; iarba-dintelui = dinţură (Euphrosia odontites). Cf. brandza, fl. 365, tdrg, borza, D.; dintele-calului = varietate de porumb ale cărui boabe mari, late şi albicioase, au la vârf un şănţuleţ; colţ-de-cal. Cf. şăineanu, pamfile, a. r. 68, PANŢU, PL, CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DL, DM, DEX. 3. (Bot.; Maram.) Arpagic (AUium schoenophrasum). Cf. BORZA, D. II. 1. Nume dat unor părţi ale unor obiecte sau ale unor unelte asemănătoare cu dinţii (II). a) (Mai ales la pl.) Fiecare dintre proeminenţele (mai mult sau mai puţin) ascuţite, regulate, pe care le prezintă marginea unor obiecte, a unor unelte etc.; colţ, zimţ (1). Cf. COSTINESCU. O voce scârţiitoare ... resună ca şi când cineva ar horţăi c-un beţişor peste dinţii unui pep-tene. MARIAN, O. II, 348, cf. ŞĂINEANU, TDRG, PAMFILE, I. C. 121, id. A. R. 60, BOCĂNEŢU, T. A. 152, CADE. Erau 8253 DINTE - 1112- DINT OTDE AUN A numai două furculiţe, cu dinţi strâmbi, c. petrescu, î. ii, 164. O furcă s-a înălţat şi ea aducând în sus, pe dinţii ei, pâinea elefantului, klopştock, f. 19. Voi fi voios... Că bulgării mei grapa i-o sfarâma-ntre dinţi, lesnea, VERS. 203, cf. SCRIBAN, D. Este interzisă întrebuinţarea discurilor de ferăstrău când pe întreaga periferie a discului lipsesc cinci dinţi sau doi dinţi consecutivi, prev. ACCID. 43. Marele gatere îi aşteaptă ... cu roţile lor puternice, ai căror dinţi lungi, metalici şi strălucitori, deschid asupra brazilor o gură flămândă. BOGZA, C. O. 128, cf. dt, ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex, alr ii 5 042/ 250,284,791,872, ib. 5 221, ALRSNih 37, ALRMSNih 30. b) (Şi în sintagma dinte de angrenaj) Fiecare dintre crestăturile adânci şi regulate pe marginea unei roţi de la maşini, de la diferite mecanisme etc., şi care se îmbucă cu elemente de acelaşi fel ale unei alte piese, pentru a transmite mişcarea. Cozile ambelor pistoane sunt dinţate. Intre dânsele se află o roată, ... de asemenea dinţată, a cărei dinţi pot se între pintre dinţii cozilor, poni, F. 84, cf. cade. Dinţii roţilor uzinii. klopştock, f. 64. Roţile dinţate desenate ... sunt roţi cilindrice cu dinţii drepţi. SOARE, MAŞ. 138, cf. DT, LTR2, DL, M. D. ENC., DEX. c) (Şi în sintagma dinte de cupă) Fiecare dintre colţii cupei excavatorului. Cf. dt, ltr2. d) (Arhit.; în sintagma dinţi de fierăstrău) Ornament la cornişa în stil ionic, corintic sau compus. Cf. RESMERIŢĂ, D. Această faţadă e împărţită în două registre printr-un brâu de secţiune semicirculară prins între două rânduri de cărămidă în dinţi de ferăstrău. IST. ART. 261. e) Formaţii anatomice ale unor plante. Potir sudat la ovar iu cu cinci dinţi scurţi. NEGRUZZI, S. I, 102. f) Fiecare dintre apucătorile cleştelui. Cf. pamfile, i.C. 117. g) Capătul ascuţit al târnăcopului. Când fu să pună oala jos, pe vatră, o scăpă din mâini, tocmai în dintele târnăcopului. GALACTION, O. 149. h) (Regional) Fuştei la scară (Mihăileni - Miercurea Ciuc). Cf. alr ii/imn 135, 3 889/574. i) Colţ ascuţit al ancorei. Vasele ciocul spre larguri îl au; cu dintele trainic Doarme cătuşa-n adânc. COŞBUC, ae. 105. j) Fiecare dintre fâşiile late de trestie printre care se introduc firele, la spata de ţesut. Cf. pamfile, i. c. 268. „Masa” de pe masa din casa cea mare e ţesută „un fir un dinte ” (numai câte un fir în spată, nu două, ca de obicei) şi reprezintă o ţesătură foarte deasă, la care se vede numai băteala. PĂCALĂ, M. R. 523, cf. ltr2. k) Defect la ţesătura de casă, constând în ruperea unui fir fară a fi înnodat; lătunoi. Ş-apoi foaie baraboi, Râd vecinele de noi Că ni-i pânza lătunoi. Foaie verde fir de linte, Că nici ele n-au ce râde, Că ş-a lor îi fir în dinte. şez. I, 212. 1) Parte a lesei de prins peşte. Gulerul şeţului, numit aci „bărbia” sau „dinţii lesei”, ...se fixează cu piatră pe fundul gârlei, antipa, p. 610. m) Mâner care intră într-o gaură făcută în coada de lemn a coasei; bonţoc, căţel, măsea (II f). Cf. pamfile, a.r. 152. n) (Electrotehnică) Parte de material feromagnetic cuprinsă între două crestături ale unei maşini electrice. Cf. ltr2. o) (Minerit) Crestătură care se face în partea superioară a stâlpilor de galerie, ca să se aşeze grinda; ureche (B III 5). Cf. LTR2. p) (în sintagma) Dinte de sculă aşchietoare = fiecare dintre elementele danturii unei scule aşchietoare (pilă, freză, burghiu etc.), având tăişuri pentru îndepărtarea prin aşchiere a materialului obiectului prelucrat. Cf. ltr2. r) (în sintagma) Drot cu dinţi = sârmă ghimpată. Com. din marginea - rădăuţi. 2. înălţime stâncoasă, izolată, cu pereţii abrupţi; pisc2 (1). Şi crestele munţilor îmi râd Cu dinţi de zăpadă. BENIUC, POEZII, 68, cf. DL, DM, M. D. ENC. - PL: dinţi. - Şi: (învechit) dente s. m. - Lat. dens, -tis. DINTEALĂ s. f. (în sintagma) Spată în dinteală -spată cu dinţi (II 1) dubli, care are doi dinţi alipiţi în partea lor concavă. Cf. pamfile, i. c. 268, sfc ii, 131. -PIdinteli. - Dinte + suf. -eală. DINTELÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A dinţa. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. - Prez. ind.: dintelez. - Din fr. denteller (prin apropiere de dinte). DINTELÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Dinţat. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. -PL: dintelaţi, -te. - Şi: dinţelât, -ă (alexi, w., gheţie, R. M.), dentelât, -ă (prot. - pop., n. d.) adj. - V. dintela. DINTELĂ s. f. v. dantelă. DINTELURĂ s. f. v. dantelură. DINTEŢIUNE s. f. v. dentiţie. DINTÎE num. ord. v. dintâi. DINTÎI num. ord. v. dintâi. DINTÎST s. m. v. dentist. DINTIŢIUNE s. f. v. dentiţie. DINTOS, -OÂSĂ adj. v. dinţos. DINTOTDEAUNA adv. Din toată vremea, de totdeauna; care există sau care durează mereu; permanent (1), obişnuit (1). Studenţii români dintotdeauna au trecut strălucit examenele, eminescu, o. xiii, 565, cf. DL, FORM. CUV. I, 218. Peisajul urbanistic reflectând dintotdeauna cel mai repede efectele binefăcătoare ale schimbărilor de structură. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 10. Virtuţile morale ...au fost preţuite dintotdeauna la noi. scânteia, 1975, nr. 10 342. Folclorul a fost dintotdeauna nou. M 1975, nr. 1, 2. <> (Adjectival) Faţa îi era albă ca varul, ... surâsul lui dintotdeauna îi pierise. mironescu, S. 100. Scria cu două mii de ani mai înainte, într-o singură filă de cronică, toată povestea 8265 DINTRĂ -1113- DINTRE dintoîdeauna a celor două ţărişoare. C. petrescu, r. dr. 43. întâmplarea obişnuită luase sfârşit şi se întorceau acum la viaţa lor dintoîdeauna, faţă în faţă cu peretele negru de cărbune, bogza, v. j. 126. Cu acea răbdare specifică artizanilor dintoîdeauna înfăţişează diverse obiecte casnice. RL 2005, nr. 4 611. -De1 + întotdeauna. DÎNTRĂ prep. v. dintre. DÎNTRE prep. I. 1. (Exprimă situarea, localizarea, existenţa a ceva ori a cuiva în spaţiul circumscris de două limite divergente reprezentate de două elemente diferite sau de acelaşi fel) Lăcuitorii acei dintră Dunăre şi dintră Tisa ...au fost de neam sarmate. maior, ist. 177/14. Pământul cel dintră straturi se apasă. înv. POM. 66/26. Dar pe peptul muşcelului de făneţe dintre Domneşti şi Berivoeşti, Sultănica ... suia mânând o vacă. delavrancea, S. 58. Trenul străbătea distanţa dintre Ruginoasa şi Târgul Frumos, mille, v. p. 137. Scândurile nu se împreunau bine şi crăpătura dintre ele era astupată, rebreanu, p. s. 295. Noi «fortificasem» însă, cu trei sute de metri de tranşeu, ... numai bătătura de iarbă verde dintre căsuţa care ne slujea de popotă şi căsuţa unde locuia comandantul de batalion, camil petrescu, U. n. 6. S-a pomenit ...în pragul dintre sală şi odaia mare. G. m. zamfirescu, m. d. ii, 39. S-a găsit singur cu tată-su ...pe drumul dintre conac şi biserică. arghezi, S. XI, 91. Poliţa cu oale şi talere olteneşti dintre ferestre, c. petrescu, a. r. 136. Fanta CDEF este intervalul reglabil dintre două blocuri de plumb. SANIELEVICI, R. 69. Infanteriştii grăbeau către ţara nimănui dintre pădure şi cele şapte coline. CAMILAR, n. I, 245. A închis uşa dintre odaia lui şi cea a tinerilor. demetrius, A. 35. Spaţiul dintre bănci, tudoran, p. 225. Apa dintre holde-i bună. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 336. Covorul dintre pat şi masă. + (Indică situarea în mijlocul unor elemente de acelaşi fel dispuse discontinuu) Şi veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. eminescu, O. I, 31. Lotca cu botul putred dintre trestii. C. petrescu, S. 27. Vorbele lui au străbătut universul cu spaţiile îngheţate dintre aştri, camil petrescu, t. iii, 270. Mai stăruiau, sub grinzi şi tablă, cuiburi mici de foc, să lumineze vag pustiul dintre ziduri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 59. Femei din cătunul dintre stânci, pe ţărm au plâns. LESNEA, VERS. 11. Se repezi în întuneric pe drumuşorul dintre tei. SADOVEANU, O. XIII, 80. Din internatul deşert, cu marea curte pustie dintre salcâmi, Trestie a fost alungat, arghezi, s. xi, 92. Automatele prinseră a răpăi către cei dintre linii. CAMILAR, N. I, 412. In oraşul dintre munţi Oamenii nu pricepură Cât de mare-i acea zi. labiş, p. 45. Casa dintre brazi. GRAM. rom.2 i, 354. Floricică dintre foi Nu-ţi da gura la slugoi, jarnîk - bârseanu, d. 245. Mândruliţă dintre munţi, Fost-ai dragă la mai mulţi. FOLC. transilv. I, 234. (Situarea, localizarea etc. privesc corpul sau o parte a corpului unei fiinţe) O scuturătură puternică îl apucă dintre spete. CARAGIALE, O. I, 61. Dunga dintre sprâncenele celui adormit. POPA, V. 131. Cuta adâncă dintre sprincene îi urca în susul frunţii. CAMILAR, N. I, 63. Suprima distanţa dintre trupul lui şi alt trup. DEMETRIUS, A. 59. 2. (Exprimă deplasarea, desprinderea dintr-un spaţiu circumscris de două limite divergente reprezentate de două elemente diferite sau de acelaşi fel) Scoase băţul dintre blane. AGÎRBICEANU, S. 278. Baruţu iese încet dintre scaun şi masă. ARGHEZI, C. J. 29. Din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau îndrăsneţ buruienele. CĂLINESCU, E. O. I, 9. + (Indică deplasarea, străbaterea, îndepărtarea, absentarea etc. din mijlocul unor elemente de acelaşi fel dispuse discontinuu) însă aci dentre gloată fugi Iordache (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 365/30. îndestul s-au dârvărit în trei-4 rânduri câte 200 de boi, până au scos butucii dintre munţi (a. 1812). DOC. EC. 140. Au căutat prilej de au scăpat dintre dânşii şi au apucat drumul cătră munţi. IST. M. 151/24. Moarte, ... ce nu vii să mă iei dintre cei vii. CONACHI, P. 125-. [Castelul] se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi, eminescu, O. I, 152. Ii revedeam acum pe toţi, ... iar dintre rândurile lor, ici colea, lipsiau câte unul. GANE, N. III, 50. Harap-Alb, ieşind dintre dânşii, se înfaţişază cuviincios înaintea împăratului. CREANGĂ, p. 257. Şi dintre coceni, se arată umbra omului. CARAGIALE, o. I, 146. Adună toată curtea ... Dintre toţi ieşi o ţigancă bătrână ... şi spuse astfel, delavrancea, S. 254. Răsar dintre desele tufişuri ale frunzelor case albe. macedonski, O. Iii, 30. Ia lăsaţi-mi fata-npace, ... striga ... Smaranda lui Ispas, înălţându-se dintre celelalte femei. VLAHUŢĂ, cl. 51. S-a grăbit să fugă dintre oameni. AGÎRBICEANU, s. 568. Din şanţ, dintre buruienile cărunţite de colb, se repede un căţel murdar, cu coada în vânt. rebreanu, i. 10. Dintre nori, se deschise o poartă de lumină, lovinescu, C.2 ii, 65. In urma lui, apare dintre copaci ...un altul. CAMIL PETRESCU, U. N. 318. Dintre livezi şi dintre căsuţele albe se ridicau stâlpi vineţi de fum. sadoveanu, o. i, 101. Iat-o desprinsă dintre depozitele şi magaziile din fundul şantierelor. arghezi, s. xi, 104. Dintre pereţii aceia ..., umezeala şi frigul nu ieşeau nici în toiul verii, camilar, n. i, 115. Mama se ridică greu dintre noi, se sprijină de masă. demetrius, A. 183. O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri. LABIŞ, P. 39. Dintre bulumacii unşi cu catran se ridicau aburi. BARBU, ş. N. 10. Ei atunci or ciungări Floarea dintre vii. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 208. Te scoate dintre fete Şi te bagă între neveste. FOLC. TRANSILV. I, 341. + (Indică separarea, selectarea, alegerea etc. din mijlocul unor elemente) Şi-i va despărţi pre unii dintre alţii. VARLAAM - ioasaf, 37r/10. Să se aleagă tare bine acii verzi dintre cii uscaţi. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 9/6. Pe jos, stau grămădite fel de fel de jucării. Dintre toate, maiorul [Ionel] alege o trâmbiţă şi o tobă. CARAGIALE, O. I, 274. Dintre împădurirea ... dealurilor, se deosebesc ... albe ... minarete. MACEDONSKI, O. III, 30. Piatra plesnea, se scorojea, şi dintre jarămiturile ei se alegeau bucăţile preţioase de aur. bogza, ţ. 14. ^ (Desprinderea, mişcarea, extinderea etc. privesc părţi ale corpului unei fiinţe) Scala să face ca o râmă ... porneşte dintre unghii. MANOLACHE DRĂGHICI, I, 38/5. Dintre creţii ei [ai perdelei] apăru ... capul blond al unui înger. EMINESCU, P. L. 49. Dezertorul îşi ridică genunchiul dintre ierburi, c. petrescu, S. 171. Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar, minulescu, V. 35. A ridicat dintre labele pintenate botul cald. POPA, V. 334. Se ivi însă dintre sălciile scăldate în lumină şi chipul 8267 DINTRE -1114- DINTRE mustăcios al flăcăului de la Filipeşti, călare pe o iapă bălană, camil petrescu, o. ii, 139. îşi înălţau râzând zglobii Obrazul roşu dintre spini. ISANOS, V. 273. <> (Indică locul ori sursa din care provine sau izvorăşte ceva) Apele izvor esc dintre stânci. CR (1839), 246V24. + (învechit şi popular; în legătură cu construcţii care indică o anumitâ^modalitate de dispariţie de sub ochii cuiva) Un nuăr luminat acii şi-l cuprinsă prins şi-l luă dintre ochii lor. varlaam, c. 129. Şi deaca dzâsă aşea, să despărţi dintre ochii diaconului şi să ■ dusă. dosoftei, v. s. septembrie 12713. Fugi diochi Dintre ochi. alecsandri, P. P. 10. (în corelaţie cu „la” sau cu „spre”, raportează limita finală a unei deplasări la cea iniţială pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Cobora pe Topolog Dintre munţi, la vale ... Şi la umbra unui stog A căzut din cale. topîrceanu, o. a. i, 7. Dintre pomi spre mare se răsucise vântul, labiş, p. 321. (Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) Dintre frunze dau glas cela ce adapă munţii din sălaşele Sale şi de rodul faptelor Tale sătura-să-va pământul psalt. (1651), 196r/13. Se auzi ieşind dintre desişul pădurei o voce care cânta cu multă expresiune. filimon, o. i, 155. Dintre canaluri Şi de pe maluri Se-nalţ-un cântic melodios. ALECSANDRI, O. 88. Peste vârfuri trece lună, Codru-şi bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. eminescu, O. i, 206. Dintre perine, bătrâna ... pândea cu groază înaintarea zilei. MILLE, v. P. 129. Dintre stânci se văd cum vulturi se ridică-n falnic sbor. DENSUSIANU, l. a. 72. Dintre zecile de glasuri, Ion parcă auzea numai pe al lui George. rebreanu, I. 80. Dintre arborii pădurii venea miros de borş acru. CAMILAR, N. I, 257. Strigă Pătru dintre lunci. FOLC. TRANSILV. II, 468. 3. (Exprimă delimitarea unei părţi, a unui element din interiorul sau din mijlocul unui grup, al unui tot de natură concretă, formate din elemente de acelaşi fel) Cele mai multe dintră stele îşi ţin pe ceriu locul neschimbat RUS, 1.1, 4/16. Drumeaţa scoase zâmbind o pungă mare şi plină de hârtii noi nouţe, luă una dintre ele şi i-o dete. slavici, O. i, 149. Am putea lua aperitivul ...la vreuna dintre bodegi, camil petrescu, p. 96. Nu mai e nimeni dintre ai noştri înspre dreapta. id. u. N. 402. Fiecare dintre cei care nu l-au văzut trebuie să vadă pe Măria Sa. sadoveanu, O. xiii, 11. Atunci, când unul dintre ei se abătea pe strada voastră, făceaţi la fel, fugar indu-l pas, z. I, 108. Una dintre cele trei bătrâne se furişă la ferestruică, camilar, n. i, 213. + (Delimitarea priveşte detaşarea dintr-un grup de elemente de acelaşi fel) Puţul acesta care cer să-l dăşchiză nu este dintre puţurile vameşilor (a. 1822). DOC. EC. 265. Dintre insulele Europei mai de frunte sânt următoarele [...]. rus, i. i, 91/11. Dintre copii sunt două după MuriUo care au ieşit mai bine. CONV. LIT. I, 9. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile? EMINESCU, O. IV, 396. Care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăţie, creangă, p. 192. Dintre cucoane, vreo trei mai ciocoaice ... sunt îmbrăcate în grenadină neagră, macedonski, o. iii, 38. Dintre lucrurile confecţionate, nu se aduceau decât pălării gata, lucrate în Apus. IORGA, C. I. I, 119. Dintre toate tunurile care trăgeau ... desluşi unul cu un geamăt sec. camilar, N. I, 297. Dintre cele trei straturi de asfalt, în anumite locuri s-au turnat doar unul, maximum două. RL 2005, nr. 4 624. + (Indică individualizarea unui element în interiorul unui grup format din elemente de acelaşi fel de natură concretă) E una dintre rarele galerii adânci care rezistă. CAMIL PETRESCU, U. N. 372. Dintre grăsimi vom prefera untul belea, P. A. 249. + (Individualizarea priveşte detaşarea pe baza unei caracteristici fizice deţinute în mod absolut) Intr-un vârf ieşit înspre câmpie, cel mai înalt dintre toate, se ridică ...o cetate veche, slavici, O. I, 214. Se sfrecură ... până la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. iii, 7. E un şalău mic - cel mai frumos la arătare dintre toţi peştii râurilor noastre. TOPÎRCEANU, O. A. II, 13. 4. (Exprimă orientarea mişcării unui astru, a unui fenomen natural etc. dintr-un spaţiu circumscris de două limite divergente sau din mijlocul unor elemente de acelaşi fel) Apoi s-au rădicat dintre apus şi miazănoapte nişte furtune. AR (1829), 152/10. Luna răsărise dintre munţi şi se oglindea într-un lac mare şi limpede, eminescu, p. l. 5. începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată, creangă, a. 34. Se-nalţă luna dintre brazi. IOSIF, v. 104. II. 1. (Exprimă încadrarea unei acţiuni în răstimpul delimitat de două unităţi sau perioade temporale distincte) Vom dizolva Consiliul comunal şi vom numi altul, al nostru ... Chiar în noaptea dintre 9 şi 10 august. CAMIL petrescu, T. II, 376. Trecerea dintre zi şi noapte. + (Exprimă includerea, pe baza vechimii, printre elementele de acelaşi fel ale unui grup) Un stup dintră cei bătrâni care au roit numai o dată. molnar, e. s. 98/16. Aninoasa nu este numai una dintre cele mai vechi mine din Valea Jiului, flacăra, 1975, nr. 45, 7. 2. (în construcţii care exprimă deosebirea dintre două elemente diferite sub aspect sezonier) Aurel îi explica deosebirea dintre grâul de toamnă şi cel de primăvară, rebreanu, I. 101. 3. (Exprimă delimitarea pe baza vârstei a unei categorii dintr-un grup de elemente similare) Este mai tânăr decât mulţi dintre colegii lui. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22. + (Indică individualizarea în interiorul unui grup, pe baza unei caracteristici deţinute în mod absolut, sub aspectul vârstei, al vechimii) Cât fălesc vremea perdută, zicea cel mai vechi însurat dintre ei. negruzzi, S. I, 75. Cel mai mare dintre fraţi, creangă, p. 184. Dintre ceilalţi trei, cel mai tânăr îşi ridica ... pălăria. agîrbiceanu, A. 32. Eram cel mai mic, dar şi cel mai nebun dintre copii, brăescu, v. 20. Eu sunt cel mai puţin vârstnic dintre sfetnicii Măriei Tale. sadoveanu, o. xv, 429. In frunte, mergea cel mai bătrân dintre ei. bogza, C. O. 25. Sunt trei sorori de-ale mele, Dintre ele, cea mai mare Se topesc ca şi-o floare. RETEGANUL, TR. 116. III. 1. (Exprimă cuprinderea, includerea printre elementele de acelaşi fel ale unui grup, pe baza unei caracteristici de ordin abstract) Vădzu porobocul şi iaca porobocelul plângea. Lăsă-i-se milă de el şi dzise: dentreporobocii jidovilor iaste. PO 182/28. Zice că este dintre logofeţii dă vistierie. I. GOLESCU, în pr. dram. 73. Moş Nichifor nu iera dintre aceia care să nu ştie. creangă, P. 107. Dar Ana nu era dintre oamenii în mintea cărora gândurile grele se pot încuiba. SLAVICI, o. I, 173. Acum te gândeşti şi la sămnel Parcă eşti 8267 DINTRE -1115- DINTR dintre oamenii care dau ceva pe sămne! agÎRBICEANU, S. 328. Nu e dintre aceia pe cari laşitatea îi împiedecă de a merge până la crimă. M. i. caragiale, C. 104. Eşti dintre cei tari. CAMIL petrescu, t. i, 119. Momentul actual al poeziei noastre este dintre cele favorabile, v. ROM. octombrie 1975, 3. „Camisia” face parte dintre elementele latine de largă circulaţie conservate în limbile romanice occidentale, în rom[ănă] şi în alb[aneză]. z. mihail, t. p. 49. Cine m-a ciufuluit: Rădăcina dintre cepe Şi urâta dintre fete. jarnîk-bârseanu, d. 434. 2. (Exprimă îndepărtarea, desprinderea, înlăturarea, dispariţia etc. din mijlocul unui grup format din elemente de acelaşi fel) Acum încă chiamă Dumnezău în toate zile pre toate limbile, dentre toate rătăciturile şi den toate nebuniile, psalt. (1651), IIlVll. S-au sculat un boier dintre dânşii, anumi Ilie Ţifascul ... şi i-au pârât la Cantemir-Vodă. neculce, l. 109. Fost-au trebuit pre cei ce aducători şi pricinitori gâlcevii ar fi fost, fară nicio zăbavă dintre mijlocul nostru să-i fim scos. CANTEMIR, 1.1.1, 67. Frica de groasnicul venin al vărsatului cu totul să piiară dintră noi. frăţilă, S. î. 5/4. S-au poruncit să încetează tot feliul de comunicaţie dintre oameni. AR (1829), 312/20. Cultura dezrădăcinează dintre omeni credinţa deşeartă şi frica sclaviei (robiei). BOJINCĂ, D. 4/7. O, Dumnezeule, căci nu arzi cu un trăsnet aici înlăuntru şi pe unu şi pe altu, ca să se spargă dintre dânşii acest neomenit şi nelegiuit amor. GORJAN, H. I, 73/26. S-au perdut şi numele lor dintre naţiile Evropei. IST. M. 19/19. Moartea are să-l răpească dintre cele cu suflare. CONACHI, P. 292. Să stârpească dintre dânşii toate rădecinele amare de prigonire şi vrajbă, bălcescu, M. v. 217. [Numele românilor] fu alungat dintre numele celorlalte naţii (a. 1848). plr i, 127. Fudulia să piară dintre noi. PR. DRAM. 355. De ce, dintre toate mumele, pe dânsa, fiinţă blândă şi drăgăstoasă, să o dea ursita pe mânile unei mume neîmblânzite? ODOBESCU, S. I, 132. Şi ca un înger dintre oameni în calea vieţii mele ieşi. eminescu, o. I, 117. Acea schinteietoare pleiadă ... s-a mutat dintre noi. macedonski, o. iv, 4. [Radianu] s-a ridicat dintre ţărani. LOVINESCU, C. I, 41. Aristotel se excludea pe sine însuşi dintre oamenii de geniu. NEGULESCU, G. 102. Au putut cei de o seamă cu mine ... să se lepede de prizonierul tău, să-l alunge dintre dânşii. ARGHEZl, B. 16. Luptând ca să mă smulg dintre algele lumii apatice de atunci, am putut părea ... mizantrop. CĂLINESCU, C. O. 6. De ce ai dezertat dintre noi ? camilar, n. I, 291. + (Indică alegerea, selectarea etc. dintre două elemente diferite sau din mijlocul unor elemente de acelaşi fel) Am pus domn dintre noi, care este şi nepot lui Matei-Vodă. IST. Ţ. R. 9. Numai să le isprăvască acest lucru pre voie, să-ş rădice domnu dintre dânşii. NECULCE, L. 311. Au trimes boierii pre Chiriţă Draco la Poarta împărăţiei cu rugăminte să le dea domn de ţară, pre cineşi vor alege ei dintre sine. muşte, let. iii, 7/4. Spre lucrul acesta care-s mai zdraveni sau dintră sine sau din vecinătate să aliagă. aşez. 78/26. Ungurii să fi avut datină pretutindinea a pune dintră lăcuitorii ţerei slujitori la cetăţi. MAIOR, IST. 101/22. Pre una dintră doao căli, prin lucrarea sau puterniciia armelor, trăbuie să ajungem la altă stare. MANIFEST (1813), 15/7. Valent în loc de a aduna ostaşii din satele şi oraşele romanilor, ...pe simbrie dintre goţi au cules soldaţi. T. aaron, s. A. 60/17. Norodul dobândise altădată de la patriei dreptul d-a avea magistraţi dintre mădulările lui. căpăţineanu, M. R. 138/13. Spre acest scop s-au întrunit conlucrători noi dintre aleşi tineri literaţi (a. 1840). plr I, 89. Ţara ... să se bucure de dritul de a-şi alege pre al ei domn dintre nobilii pământeni, ist. M. XXXI/6. Bulgarii ... întemeiară un stat ... alegân-du-şi regi dintre români, bălcescu, m. v. 7. Cei mai mulţi bolnavi au fost dintre nevoeşi şi din sărăcime. C. vârnav, H. 62/4. Dacă ... avem să analizăm sfera noţiunii om, vom alege dintre notele caracteristice ale omului una, ... şi vom aplica această împărţire a notei asupra sferei întregi a noţiunii, maiorescu, l. 130. S-aleg dintre cunune. EMINESCU, O. i, 17. Acum, în clipă, să se aleagă unul dintre voi, care să meargă. CREANGĂ, P. 57. Dintre cei mai ageri se aleseră treizeci, pentru a se urca în pod. vlahuţă, O. .a. 1, 158. Ţara rămăsese fară stăpân, care de acum nu putea fi decât dintre ei. densusianu, L. 104. Directorii de teatru să încerce să-şi recruteze interpreţii principali ... dintre personalităţile care şi în alte regiuni şi-au dovedit capacitatea de creaţie, camil petrescu, p. 5. Imaginaţia medicului, ales dintre medicii momentului, era amplificată. arghezi, S. XI, 94. Dintre ei, ...o remarcase îndeosebi pe Tana. beniuc, m. C. i, 360. Dintre puţinele mărturii ... vom aminti însemnările diaconului. G. barbu, a. v. 21. Vom prefera dintre două variante, pe cea care se încadrează mai bine în sistem, ll 1972, nr. 2, 38. Dintre lucrările originale ... menţionăm ... „Ion Vodă”. M 1974, nr. 12, 4 .Pe sora lui mai tânără ... o prefera dintre toate rudele sale. v. ROM. iunie 1975, 60. Dintre obiceiurile importante existente în acest sat, amintim jocurile cu măşti de Anul Nou. pavel, S. E. 21. 3. (Exprimă delimitarea unei părţi dintr-un grup de elemente de acelaşi fel, de natură abstractă) 5 dentre voi vor goni pre o sută (a. 1560). GCRI, 4/7. O samă dintre dânşii s-au furat noaptea ş-au sărit preste şanţu. NECULCE, L. 342. Doao mari neamuri dentre dânsele să învrăjbesc (a. 1703). FN 135. Domnii locurilor ... sau mai mulţi dintre deregătorîi săi ca pe nişte deplini ispravnici sau vechili, vor rândulK aşez. 12/15. Niciunul dintră fenicii carii se afla cu mine nu mă cunoştea. MAIOR, T. 58/10. Eu întru această carte multe am scris, care ... mulţi dintre voi nu le vor priceape. PEŢROVICI, p. 113/3. Unii dintră noi să închipuiesc ca cum ar fî puşcaşi, fulea, b. 58/26. Cei mai mulţi dintre aceşti [!] diregători sânt oameni din treapta cea dintâiu a nobleţii. oblăduirea, 67/4. Eu zic că niciunul dintră aceşti doi bine nu au făcut, teodorovici, m. 4/11. Cu oaste înnăvălind pe mulţi dintre romani omorâră. T. aaron, S. A. 42/23. Cei mai mulţi dintre noi sânt leşinaţi de foame. DRĂGHICI, R. 26/5. Am nădejde că niciunul dintră cititorii noştri nu va fi care să nu-şi închipuiască şi să-şi numere acele folosuri (a. 1838). plr I, 68. Cele mai multe dintre aceste să hrănesc cu carne. J. CIHAC, I. N. 22/13. Luaţi fiecare dintre voi câte o sută de florini şi vă duceţi în lume. CR (1839), 476716. Mulţi dintră ei lucră pământul, rus, i. iii, 243/10. Fieşcare dintre puterile contractante să ajute pre ai sei aliaţi. IST. M. 50/22. Unul însă dintre ei, un englez, ... era mai serios înamorat, alecsandri, o. p. 8267 DINTRE -1116- DINTRE 143. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zâmbind de-o amintire, eminescu, O. I, 148. Văzând profesorul că purtăm plete, a poruncit unuia dintre şcolari să ne tundă. CREANGĂ, A. 27. Fiecare dintre cei trei prietini ia câte una [o gazetă] şi-şi aruncă ochii pe ultimele informaţiuni. caragiale, O. ii, 242. De câte ori vreunul dintre băieţi nu ştia lecţia, îl chema pe Budulea. SLAVICI, O. I, 86. Doi dintre demoni săreau înăuntru. MACEDONSKI, O. III, 20. Bucuria ori tristeţea unuia dintre noi ne mişca deopotrivă, păun - pincio, p. 124. Voevodul e întâmpinat ...de câţiva trimeşi dintre sfetnicii de frunte. IORGA, C. I. I, 165. Tot mai mulţi dintre clerici apăreau în civil AGÎRBICEANU, A. 35. Fiecare dintre privilegiaţii tovarăşi se vor întoarce, c. PETRESCU, S. 139. Cea mai mare parte dintre călătorii ce m-au precedat s-au plâns că impresia severă a rumurilor e tulburată de sgomotul oraşului modern. LOVINESCU, C.2 II, 117. Propun ... ca un număr egal de fruntaşi dintre ai girondinilor şi dintre ai noştri să se exileze din Adunare, camil petrescu, T. ii, 504. Câţiva dintre noi vor cădea. SAHIA, n. 40. Cel puţin şapte dintre profesorii cu care am discutat ... n-au dormit după ce au cetit, sadoveanu, O. xx, 23. Un grup dintre ei dădea chiar răspunsurile la cuvintele preotului. MOROIANU, S. 18. Astăzi mi s-au prezentat ... doi dintre agenţii sanitari din plasa mea. ulieru, c. 43. Câţiva dintre tineri săriră de la biurourile lor, cu mâinile întinse, prezintându-se noului sosit, arghezi, s. XI, 113. Câteva mii dintre ei [mineri] au trecut pe sub privirile mele. BOGZA, v. J. 16. O să mai stea de vorbă cu fiecare dintre noi şi la examenul oral. STANCU, R. a. ii, 37. O dezertare ... răspunse unul dintre ceilalţi judecători. CAMILAR, N. l, 352. Am venit cu instrucţiuni precise şi nu sunt obligat să raportez nimănui dintre voi. DAVIDOGLU, M. 47. Pentru fiecare dintre ei, clipa aceasta preţuia. TUDORAN, P. 142. Eram când pe la unul, când pe la altul dintre prietenii mei. PREDA, I. 260. Pentru cei mai mulţi dintre noi adjectivul „ cumsecade ” este invariabil COTEANU, S. F. I, 31. Unii dintre ei [bărbieri] aveau ... spiritul subţire. G. barbu, a. v. 31. Una dintre vânzătoarele patiseriei ... şi-a cumpărat ... cercei de aur. flacăra, 1975, nr. 40, 15. Mai multe dintre aceste ţări ... au procedat la scăderi semnificative îndeosebi ale impozitelor pe profit şi venit. RL 2006, nr. 4 911. + (Indică detaşarea din interiorul unui grup) Şi dentre toate căpeteniile Ţărâi Munteneşti era Matei-Aga şi de atunce-şi au cădzut domn. M. costin, O. 97. Dintre toate mijlocirile cele negative de a te feri de rău mai bună iaste obicinuinţa cătră ţinerea rândului şi împlinirea datorinţelor. man. înv. 134/9. Fraţii şi surorile să protimisesc la moştenire dintre toţi lăturaşii, legiuire, 72/11. Dintre cei dintâiu carii au făcut proecturi despre curgerea sângelui au fost Columbus şi Servetus. CARCALECHI, C. 70/17. Dintre toate plantele ... mai mare luare-aminte se cuvine [cânepei], cult. c. 4/6. Mari bărbaţi au ieşit dintre voi. CR (1839), 352/20. Dintre toţi pătimaşii cel mai mult în osândire Este omul care-ţi scrie. CONACHI, P. 99. Dintre cei juni mulţi muriră. pelimon, s. 17/3. Dintre ediţiile operelor lui Aristoteles este de notat cea publicată sub auspiciele Academiei din Berlin. MAIORESCU, L. 163. Dintre două una: ori vorbeşti cu mine pe faţă, ori mă laşi. SLAVICI, O. I, 144. Dintre băieţi, unii băteau prunii cu nişte prăjini lungi. macedonski, O. iii, 6. Dintre ceilalţi, mulţi erau săraci lipiţi, şi nu avură ce le vinde moştenitorii grofului. agîrbiceanu, S. 31. Dintre martorii acelei clipe mai trăieşte unul singur. GALACTION, O. I, 22. Dintre junimişti, singur Caragiale merge în inima vieţii prezente. CONSTANTINESCU, S. II, 17. Dintre toate umilinţele ... asta era cea mai mică. PREDA, I. 8. Dintre reviste, mai citită era „Revista ilustrată”. ISAC, O. 270. Doamne, dintre toţi copiii tăi, Numai noi am fost ca paserile-n aceste văi. ISANOS, Ţ. L. 53. Dintre boli, sifilisul era afecţiunea cea mai frecvent tratată. G. barbu, a. v. 161. Dintre voi cin ’ mă iubeşte, reteganul, tr. 50. •v* (Indică evidenţierea unui element) Dară cine dentre voi poate cu câştiga să adaogă statul său cu un cot. N. test. (1648), 8731. Averea celuia ce va muri fir de copii să se facă trei părţi, însă o parte pentru sufletul mortului şi alta pentru obrazul ce trăeşte dintre soţii. prav. COND. (1780), 104. Să mă cunoşti ca pre o persoană dintre femeile ceale mai tăcute, bertoldo, 11/18. Cine dar altul dintre noi a scos această veste? RUSET, E. 27/12. Care dintre voi aspiră la această fericire, să se prezinte, alecsandri, t. i, 461. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vr-o limbă ... La pământ dormea, eminescu, O. I, 142. Care dintre noi amândoi a fi mai meşter, acela să ieie banii! creangă, p. 58. Care dintre negustori, ba chiar dintre boieri, aveau mai multe copile decât stare, umblau cu dinadinsul să-l ginerească [pe Kir lanulea]. caragiale, o. iii, 32. La început, nu se putu stabili care dintre cele trei păreri era sprijinită de mai mulţi, agîrbiceanu, S. 487. Dificultatea era că pe oricare dintre scene s-ar fi găsit vreo „ maestră ” care s-o oblige să joace „ cum îi arată ea”, camil petrescu, P. 7. Era şi singurul holtei dintre cei de faţă. sadoveanu, o. iv, 598. Ea se împrieteneşte cu un „hombre moreno” dintre oamenii de la cai. CĂLINESCU, I. 94. Ar vrea să ştie care dintre ele e cea care se plimbă cu el seara pe şosea, sub geamurile lui. demetrius, A. 32. E careva dintre voi urmărit ? beniuc, m. C. i, 62. Socotea câţi muncitori vor trebui alungaţi, ... câţi dintre ei vor trebui să-şi lase viaţa să li se scurgă din oase. vintilă, O. 22. Moldovenii îşi respectau portul lor şi acela dintre ei care ar fi împrumutat de la turci vreun obiect de port urma să fie pedepsit cu moartea, z. mihail, T. p. 12. + (Indică individualizarea unui element în interiorul unui grup, al unei ierarhii etc.) E unul dintră împăraţii aceia carii stricară vestita Troia. MAIOR, T. 5/17. Ulise, tatăl meu, fu unul dintre cei dintâi împăraţi, pleşoianu, t. i, 92/19. [George Lazăr] fiind hotărât unul dintre candidaţii de episcop al Ardealului. CR (1839), 261723. E totuşi una dinfre cele mai de frunte cetăţi a Europei. RUS, I. I, 127/11. Femeia d-tale e una dintre cele mai bune femei, creangă, p. 174. Busuioc nu prea stetea de vorbă cu oamenii, şi unul dintre oamenii cu care mai ales nu stetea de vorbă era fiul său Iorgovan. SLAVICI, o. I, 211. Ele [ziarele politice] ... sunt încă unul dintre refugiile literaturii. MACEDONSKI, O. IV, 6. Italia a pierdut pe unul din cei mai de seamă scriitori ai ei. IORGA, P. A. îl, 100. Epoca în care au trăit scriitorii de peste munţi apare ca una dintre cele mai fecunde din mişcarea noastră culturală. DENSUSIANU, L. 11 .Eu simt 8267 DINTRE —1117 — DINTRE una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil şi absurd. CAMIL PETRESCU, P. 64. Dacă nu e uniformistă populaţia capitalei, este, în schimb, una dintre cele mai Imoase din Europa, arghezi, b. 54. Reconsiderarea întregii moşteniri literare a poporului român va fi una dintre principalele teme ale cercetătorilor. vianu, L. R. 22. Pictorul Gh. Tattarescu a fost unul dintre artiştii care ... au luptat pentru înflorirea artelor în ţara noastră, contemporanul, 1953, nr. 38, 4/4. Este una dintre primele poezii publicate în limba română. IST. lit. ROM. I, 367. Unul dintre cei mai avizaţi comentatori de poezie, v. ROM. mai 1975, 50. Unul dintre aceste principii este de natură lingvistică. LL 1972, nr. 2, 127. Unul dintre punctele de atracţie şi ... distracţie ale salonului îl constituie galeria măştilor vesele, scânteia, 1975, nr. 10 328. Omagierea unuia dintre cei mai importanţi cineaşti ai lumii. RL 2005, nr. 4 611. + (Individualizarea priveşte detaşarea, pe baza unei însuşiri deţinute în mod absolut, din interiorul unui grup, al unei ierarhii) Datoria carea cea mai mare dintre toate (în legea lui Ţiţero) cătră patrie şi naţie avem. T. aaron, s. a. 9/4. Sângele celui mai groasnec, ... mai crud, mai turbat, Dintre toţi vrăhmaşii noştri. heliade, M. 47/19. Craii Siriei era cei mai puternici dintre următorii lui Alecsandru. căpăţineanu, m. r. 51/3. Cât pentru pescar ... putem zice că s-a făcut cel mai bogat dintre toţi boierii împărăţiei. GORJAN, h. i, 84/21. El este apoi cel mai de pe urmă dintre toţi oamenii care cunoaşte cât preţuieşte, buznea, f. 4/20. Cei mai străluciţi dintre svetnicii lui. bălcescu, m. v. 412. El statorniceşte cea mai rea dintre aristocraţii. NEGULICI, E. i, 150/24. Unirea Principatelor au fost ţelul ■gândirilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi (a. 1855). plr i, 155. Ea însă nefiind lacomă ş-alege pe cea mai veche şi mai urâtă dintre toate. CREANGĂ, P. 290. Cel mai potolit dintre toţi este Ionel, contabil la o bancă mare din Cernăuţi, rebreanu, I. 176. Cea mai armonioasă dintre coarde îi lipseşte [lui Caragiale]. lovinescu, C. i, 66. O crezuse cea mai slabă dintre victimile înfruntate în cursul zilei. EFTIMIU, N. 70. M-am resignat să trec drept cel mai mărginit ... dintre toţi colegii. GALACTION, o. 14. Am primit cea dintâi dintre aceste invitaţii. CAMIL petrescu, p. 282. Se hotărî o anchetă, începută pe loc de cel mai mare dintre medici, brăescu, v. 68. Ciobul de ardezie [era] pitit sub genunchiul celui mai cu «greutate» dintre bătăuşii jocului, klopştock, F. 31. Frăţioare, marfa asta e cea mai bună dintre toate, vissarion, b. 295. [Victor Hugo] a fost cel mai înzestrat, mai divers şi mai puternic dintre poeţii lirici francezi, sadoveanu, O. xx, 556. Să stau închis într-o cabină A celui mai măreţ dintre ziare. JEBELEANU, C. 24. Era cea mai nesupusă dintre ele. DEMETRIUS, A. 22. Astăzi ştiu că cel mai firav dintre noi poate da peste cap cogeamite munte, davidoglu, m. 25. 4. (Exprimă deducerea a ceva dintr-o multitudine de elemente de acelaşi fel) Dintre această mulţime de înţelesuri se vede ... că logica se ocupă de idei. MAIORESCU, L. 18. 5. (Exprimă o relaţie de reciprocitate între elemente de acelaşi fel) Altă marfa să priimeşti pentru mai bună creaşterea neguţătorii[i] noastre cei dintre noi. EUSTATIEVICI, I. 104/19. Toată legătura firei dintre denşii conteneşte. CONACffl, p. 295. Adeseori el cercase a-şi închipui ... o convorbire dintre acei oameni. ALECSANDRI, O. P. 154. Numai amiciţia adevărată poate să fie legătura dintre noi. eminescu, p. l. 70. Niciodată nu m-a lovit ... asemănarea dintre ele. ibrăileanu, a. 34. Mi-a rămas drag acest târg ...cu tihna şi cu omenia dintre amestecaţii lui cetăţeni, galaction, o. i, 13. Uneori era în insultele lui chiar un ton de admiraţie, ca în înjurăturile dintre prieteni, camil petrescu, p. 131. Constatarea coincidenţei a două fenomene nu constituie însă o explicare a raportului dintre ele. negulescu, G. 124. Mă gândeam la legătura dintre cei trei [Tudoran, Oarţă şi Ion Voicu]. sadoveanu, o. i, 152. Şi-a pus de gând să mai potolească neînţelegerile dintre ei. MOROIanu, S. 123. Lipseşte complicaţia încordărilor dintre caractere variate şi, deci, interesul plural. CONSTANTINESCU, S. L 378. Un mecanism care răsturna cu brutalitate relaţiile dintre oameni şi lumea înconjurătoare. BOGZA, v. J. 19. Aceste fapte puneau în lumină ... legătura strânsă dintre proprietăţile substanţelor. SANIELEVICI, R. 11. Relaţiile dintre ei erau nepermise. beniuc, M. C. I, 437. Lămurirea ...pe care Zamfira o dorea ca să pună capăt ... stării turburi dintre ele, nu venea, demetrius, A. 214. Apropierea dintre cele două oraşe ... şi drumul domnesc ...au uşurat călătoriile. G. barbu, a. v. 32. Contactul dintre oameni. M 1975, nr. 1, 6. + (Indică o corelaţie în cadrul unei ierarhii sau al unei antinomii) Distanţa socială dintre clasa privilegiată şi popor desvoltase în inima poporului o indiferenţă absolută în privirea boerimei. alecsandri, o. p. 152. Ideea fundamentală [din „Epigonii”] 'e compara-ţiunea dintre lucrarea încrezută şi naivă a predecesorilor noştri şi lucrarea noastră trezită, dar rece. EMINESCU, în PLR I, 278. Catârii - sunt ... roadele împerechierilor nefireşti dintre armăsari şi măgăriţe? macedonski, O. iii, 53. în lupta dintre mine ş-un om de valoare, triumful e al meu. vlahuţă, o. a. i, 202. Raportul dintre ea şi mine s-a schimbat radical. ibrăileanu, a. 209. Satira lui [Caragiale] se răsuceşte pe unica axă a contrastului dintre fond şi formă. LOVINESCU, C.2 îl, 18. Se declară ... milenarul război dintre ginere şi soacră, eftimiu, n. 132. In lupta asta desnădăjduită dintre vieaţă şi moarte o duse Niţică până după ce s-a făcut ziuă. MOROIANU, s. 98. Confesia apare pe primul plan şi notaţia dură, deşi poetizată, în preţioase imagini, sapă prăpastia dintre poet şi societate. CONSTANTINESCU, S. iii, 301. Asta n-a putut să realizeze Baruţu niciodată, coincidenţa dintre minge şi picior. ARGHEZI, c. J. 104. Duşmănia dintre sat şi popă crescuse, camilar, n. i, 331. Relaţia dintre cauză şi efect. v. rom. februarie 1975, 24. Problemele adecvării stilistice dintre opera dată şi estetica proprie mijloacelor audio-vizuale. M 1974, nr. 7, 4. Va continua tot mai accentuat procesul de apropiere dintre sat şi oraş. scânteia, 1975, nr. 10 328. Să se pornească cu un calendar precis privind fuziunea dintre [partide]. adevărul, 2006, nr. 4 841. [Secretarul de stat] va vorbi ... despre deosebirea fundamentală dintre averile nejustificate şi cele ilicite. RL 2006, nr. 4 914. - Şi: (învechit) dintră, dentre, (regional) dintă (alr sn vi h 1 844/27, alrm sn iv 1 711/27) prep. - De1 + între. 8267 DINTRU -1118- DINTRU DÎNTRU prep. I. 1. (Exprimă situarea, localizarea într-un spaţiu circumscris, într-un interior etc. singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) De la ei carrte luaiu spre fraţii ceia dintru Damascu. COD. vor.2 266. Să chivernisesc cu vinaţile dintr-alte ţări amfilohie, G. 75/4. Săracul omul dintr-un bordeeş cu pae. conachi, p. 272. Buddha dintr-un templu din Java Centrală prezintă o figură hieratică. CĂLINESCU, i. 11. Erau acum alături, în două odăi străine, dintr-un oraş străin. DEMETRIUS, A. 56. Două flori dintr-o grădină, ... Amândouă mă iubesc Eu numai una voiesc. jarnîk -bârseanu, D. 73. ♦ (Indică provenienţa sau apartenenţa la un spaţiu circumscris) Din ce oraş eşti? ... Dintr-acesta sânt. mineiul (1776), 130V2/28. O lege a completurilor era că tinerii dintr-o mahala nu au ce căuta într-alta. pas, z. i, 124. Cordunul meu împădurit se văzu din negură. Moşul îmi urmărea privirea ~ Eşti dintr-acolo. CAMILAR, C. 60. Se discută despre ţăranii dintr-un anume sat din Bărăgan, v. ROM. februarie 1974, 96. Asta-i lumină de ceară Mândruţă dintr-a mea ţeară! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 64. 2. (Exprimă locul sau spaţiul circumscris singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel, din care porneşte o acţiune de străbatere, de deplasare, de traversare etc.) Tatăl nostru cela ce iaşti în ceriu ... căndu veri veni dintru împărăţie Ta (sec. XVI), cuv. D. bătr. ii, 416/11. Au eşit dentru ale lor cetăţi. CORESI, EV. 261. Deaca ieşiră dentr-apă, Duhul Sfânt răpi Filip. id. L. 37/9. Tâmpinară pre el doi îndrăciţi eşind dentru mormente. N. TEST. (1648), llr/4. Au mutat ... şi dentr-acolea 4 steaguri de leaşi. M. COSTIN, o. 162. [Porumbiţa] ieşind dintr-apă ... zbură în văzduh atâta de sus, cât nu să vedea. DOSOFTEI, v. s. octombrie 52v/7. Miron logofătul ... au făcut siimeni şi hânsari ş-au început şi dintr-acolo a răsâpi tâlharii, neculce, l. 99. Es, dentr-un liman, nişte corăbii (a. 1699). FN 78. Popii cari vin dintr-alte ţări să nu se priimească. maior, I. B. 322/17. Dintru o grădină au ieşit o ceată de baiadere. LEON asachi, B. 26/26. Să fugim dintr-acest loc/ GORJAN, H. I, 8/27. Ah! te coboară Vesel; uşoară, Dintr-al tău negru palat regesc, alecsandri, p. i, 158. Se deschide-o altă poartă Şi dintr-însa se repede ...un tigru, eminescu, o. I, 165. Dintr-alte ţări, de soare pline, Pe unde-aţi fost şi voi străine, Veniţi, dragi păsări, înapoi COŞBUC, P. I, 90. Dintr-acolo vine cu grabă întinsă un automobil. CAMIL PETRESCU, P. 51. Dintr-o vălcea, izvorî un furnicar întins de oameni sadoveanu, O. I, 14. Tocmai atunci ieşise cineva dintr-o curte, pas, z. i, 122, înaintăm ... strigă un colonel ... ieşind repede dintr-un adăpost. CAMILAR, N. I, 287. Ştiu de unde-i mânat [vântul] ... Dintr-o grădină cu flori. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 26. lesă dracu dintr-o bortă. Cu-n papuc şi c-o ciobotă. zanne, P. vi, 591. 4 (Indică locul sau spaţiul circumscris din care este separat, desprins etc. ceva) Cela ce să va teame că-l vor scoate dentr-o casă ... acesta poate să ceară voe la giudeţ să-i dea oameni cu arme. prav. 56. Chipul lui ... ca şi luna, ce se desveleşte toată dintr-un nor. VLAHUŢĂ, O. A. I, 159. Dintr-o trăsură, ... un copil flutura pălărioara spre mine. G. M. zamfirescu, m. d. i, 193. Deodată, dintr-un desiş de zăvoi, de pe Şiret, se desprinde ceva negru. SADOVEANU, O. vii, 339. Dintr-un buzunar al lui Duma iese un capăt de funie, camilar, n. I, 174. Unitar ca un bloc de piatră desprins dintr-o culme ...se ducea către ea. DEMETRIUS, A. 55. Dintr-un car cu teancuri de aur copt, o fată le-a răsărit bălae. deşliu, G. 49. (în formule de repetiţie şi în corelaţie cu „în(tru)”, „la”, „până în”, raportează limita finală sau opusă a unei mişcări la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Mergea dintro o limbă la alta şi dintro o ţară între alţi oameni psalt. (1651), 199716. Să aibă fieştecare coşniţă ... trei găuri prin care es albinele când voieşti să le scoţi dintr-o coşniţă într-alta. molnar, e. S. 54/14. Dintr-o margine a ceriului şi pănă la ceaialaltă s-au făcut cea mai adăncă tăcere, beldiman, a. 68/1. A călători cineva dintr-un loc într-altul. drăghici, r. 8/1. Acest împărat ... lasă inima nestătătoare ce ca sburătorul flutur, dintr-o floare-n altă floare, gustă numai conachi, p. 81. Dintr-altă parte ... solii săi [ai lui Bathori] alerga cu grabă la împăratul. BĂLCESCU, M. V. 108. Dintr-o parte venea cu carul, în altă se ducea. CREANGĂ, P. 140. Viscolul se înteţeşte; vârtejele trec dintr-un colnic într-altul. delavrancea, s. 5. Revedea ... strămutările milităreşti dintr-un colţ al ţărei la celălalt, macedonski, o. iii, 18. Sboară dintr-un capăt până-n celălalt de lume. mille, v. p. 62. Strămutarea dintr-un loc în altul era îngăduită. IORGA, c. I. III, 167. Strânsă în fusta ei cu picăţele, bibilica ... aleargă dintr-un colţ într-altul. GÂrleanu, l. 35. Echipa de soldaţi şi cei câţiva simbriaşi ai portului aleargă înnebuniţi dintr-o parte în alta. sahia, N. 39. întâlni un păstor care-şi purta turmele dintr-un district într-altul. CĂLINESCU, I. 104. Trece dintr-un local în altul în fiecare zi. RALEA, O. 67. Dintr-o parte în alta, nisipul începu să se încălzească, iradiind din miliarde de fire. BOGZA, v. J. 10. Eraţi însă de capul vostru, liberi ... să vă fugăriţi dintr-o clasă într-alta. pas, z. i, 113. Scurse untdelemnul dintr-un vas în celălalt, vinea, l. ii, 312. Treceau dintr-o odae în alta, prin umbră şi lumină. demetrius, A. 71. Dintr-o secţie în alta, de la un etaj la altul accesul este permis doar pe cartela magnetică. RL 2006, nr. 4 848. (Acţiunea priveşte o parte a corpului unei fiinţe) Să cinstim tatăl şi muma ... ce dentr-înşii luom duhul ce e după naştere. CORESI, ev. 313. Va ştearge Dumnedzău toate lacrămile dintr-ochii lor. VARLAAM, C. 95. îndată ce îmi vor tăia capul, să-l puie pă basma în această tipsie, şi îndată nu va mai curge sânge dintr-însul. GORTAN, H. I, 53/17. Părea că un vânt rece îi goneşte pe sub frunte, şi când se spărgea dintr-o tâmplă într-alta, simţia vinele capului că podidia grabnic. delavrancea, s. 137. Tinde-Ţi mâna nevăzută, Dintru sfânt lăcaşul Tău. vlahuţă, s. A. i, 99. Pe cărare suia încet Ana, cu un coş pe care-l muta mereu dintr-o mână în cealaltă. REBREANU, I. 53. Obosit ... trecea des [valiza] dinfr-o mână într-alta. călinescu, e. O. I, 7. O (Indică îndepărtarea; în construcţia afară dintru) Mă aflu în situaţia unui om dat afară dintr-o casă unde a intrat nepoftit caragiale, O. vii, 233. Apoi o dete [carnea] afară dintr-însa, i-o puse la loc, o unse ... şi se lipi ispirescu, L. 90. ♦ (Indică separarea dintre două elemente) Să se hotărească moşia comisului dintr-a răzeşilor (a. 1757)., URICARIUL, XI, 231. (Indică molipsirea, contaminarea de la un element la altul) cf. ALR ii/i mn 56, 4 182/310. 8268 DINTRU -1119- DINTRU 3. (Exprimă delimitarea unei părţi, a unei subdiviziuni provenind sau aparţinând unui întreg, unui tot sau unei multitudini de elemente singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel; cu valoare partitivă) Procoveţ de zarba dentr-acelaş vigu, pre margine urşinicu negru şi cu optu canafi (a. 1588). CUV. D. bătr. I, 198/10. Pitulă o parte dintru averile sale. pravila (1788), 84/23. Un împuţinat la minte carele poftea să-şi vândă casa, purta în mână o peatră din-tr-însa şi o arată pentru probă, carcalechi, C. 90/23. Una dintr-însele au fost aruncată la mal. ar (1829), 602/19. Să scoţi miezul dintr-o nucă sau dintr-un măr. MANOLACHE DRĂGfflCl, I. 76/6. O samă dintr-înşii porni înainte spre Ţeara Românească, bălcescu, m. v. 139. Ilie Onu se căznea să rupă un lătunoi dintr-un gard de peste drum ca să crape capul lui Ion. rebreanu, i. 40. Stejarul s-a risipit, a rămas dintr-însul numai un ciot ars. sadoveanu, O. I, 57. Nicio puşcă, dintr-o divizie întreagă, nu se îndrepta spre ele să le ucidă. CAMILAR, n. I, 195. Gânsacul mi-a mulţumit, dându-mi o pană dintr-o aripă. SORESCU, u. 41. Frunză verde dintr-un nuc, Vint-o vremea să mă duc. jarnîk - bârseanu, d. 321. -O (Delimitarea priveşte o parte nedefinită dintr-un întreg; cu valoare partitivă) Numai în grădina ursului... se află sălăţi de aceste şi mai rar om care să poată lua dintr-însele şi să scape cu vieaţă. creangă, p. 211. + (îndică selectarea unui element dintr-un grup de elemente similare; cu valoare partitivă) Pe unul [din cai] l-a ales dintr-o herghelie întâlnită, camil PETRESCU, U. N. 383. 4. (Exprimă orientarea unei acţiuni, a mişcării unui astru, a unui fenomen natural dintr-o anumită direcţie singularizată faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) Au tras cu arcul Ştefan-Vodă dintr-un vârfu de munte. NECULCE, L. 7. Dintru acolo trebuie să aşteptăm vântu. CALENDARIU (1844), 78/4. Bate vântul dintr-o parte -Iarna-i ici, vara-i departe, eminescu, O. I, 214. Dintr-un codru iese luna. beniuc, v. 53. + (Orientarea dintr-un punct priveşte o parte a unei construcţii sau a unei figuri geometrice) Dintr-un punct exterior la o dreaptă dată nu se poate duce decât o singură paralelă. MAIORESCU, L. 112. La un cerdac ţinut în aer de stâlpi de zid în patru muchi, duceau dintr-o lăture nişte scări, nalte. eminescu, P. L. 40. (Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) Şi mă audzi dentru codrul sfântul său. psalt. hur. 2723. Dintru înălţimea turnului aceluia fui privitoriu de o bătaie cruntă. MAIOR, T. 53/25. Dintr-o desime de copaci se slobozi o puşcă asupră-i. CR (1839), 9574. Mâna providenţei conduse plumbul arzător al unei arme ce detună dintr-o distanţă de la spatele unchiaşului. PELIMON, i. 230/3. Dintr-o fereastră deschisă se zărea ...un cap de fată oacheş. EMINESCU, P. L. 11. Ş-un ecou dintr-însul îi răspunde. MACEDONSKI, O. IV, 16. Dintr-un adăpost, aşezat chiar la marginea drumului, se auzia un adevărat concert de sforăituri. REBREANU, P. S. 277. O grecoaică ne zâmbea dintr-un pridvor perdeluit de iasomie. M: I. caragiale, C. 39. Guiţa un purcel dintr-o dăsagă lovită, arghezi, s. XI, 85. Dintr-o căruţă un glas răguşit cânta, camilar, n. i, 170. A privit totul dintr-un cerdac, s-a încruntat şi a tăcut, galan, z. R. 53. Dintr-o fotografie veche, un domn cu ochi foarte mari... privea în odaie. DEMETRIUS, A. 83. 5. (Exprimă elementul singularizat faţă de altele subînţelese de acelaşi fel, care serveşte la susţinerea, la sprijinirea etc. a ceva) Dintr-un cuib cenuşiu ... spânzurau câteva paie. C. petrescu, s. 13. [Ioan] aprinse o lumânare de seu dintr-un sfeşnic de lut. SADOVEANU, O. I, 136. 4 (Indică instrumentul sau mijlocul concret care serveşte la efectuarea unei acţiuni) Deacă ceilalţi toţi mâncă dintru un blid, atuncea mâncă şi tu aşa. TOMici, î. 34/11. Se deprinde ... şi a fuma dintr-un ciubuc lung. negruzzi, s. I, 69. Fulgeră mii de scântei Dintr-a armelor ciocniri, alecsandri, P. II, 16. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur şi dintr-un fuior de o lână ca argintul, eminescu, p. l. 7. Lacrămi sleite ca ultimele picături dintr-un burete stors. delavrancea, S. 110. Muşca ... dintr-o lămâie stoarsă. G. M. zamfirescu, m. d. I, 32. Secretarul general asculta ... gustând iar dintr-un pahar de Tokai. ULIERU, C. 105. Un păstor cânta dintr-o frunză de salcâm. BOGZA, V. J. 24. Aici, domnule căpitan, ... îi răspunse un glas dintr-o pâlnie adâncă de obuz. CAMILAR, N. I, 52. Maică-sa i-o fii dat ... de cinat Dintr-un taler nespălat, jarnîk - bârseanu, d. 100. Şi-mi bea vin dintr-o ploschiţă. păsculescu, l. p. 278. M>a cântat cu-atâta drag, Dintr-un fluier aş de fag. folc. transilv. 11,107. <> (Indică partea corpului unei fiinţe care serveşte la efectuarea unei mişcări, la emitarea unui sunet) [Motanul cu şapte capete] când urla dintr-un cap, s-auzea cale,de-o zi. EMINESCU, P. L. 12. Rolla se apropia liniştită ... şi-l umplea de sânge dintr-un pumn. brăescu, v. 27. Anton lasă braţul tatălui său şi se ridică dintr-un genunchi, davidoglu, m. 85. + (Indică recipientul, sursa etc. din care provine, se extrage etc. un element conţinut sau cuprins în acestea) Cine va bea dentru această apă ... n-are a se însetoşa în veaci. CORESI, ev. 5. Dintru acea coşniţă dară scoţând matca cea de trântori fară zăbavi. molnar, e. s. 39/1. Pescarul zice: „Puternice împărate, i-am prins dintr-o baltă”, gorjan, h. i, 63/28. Varsă toată apa dintr-însa [ploscă], creangă, p. 204. Răsuflarea ...o repezi ca un fir de aer care scapă dintr-un burduf umflat. delavrancea, S. 133. Doi bouleni dejugaţi ronţăie dintr-o mână de paie. C. PETRESCU, S. 50. S-a dus la biroul mic ... şi dintr-un sertar mi-a scos o scrisoare a mea neterminată, camil petrescu, p. 20. II mai prindeau [păstrăvul] ... şi dintr-un mic canal, moroianu, s. 50. Se vărsa dintr-o damigeană vin. arghezi, S. xi, 86. Ea scoate dintr-un coşuleţ nişte ouă. CĂLINESCU, i. 197. Vă plăcea limonada portocalie, turnată dintr-o sticlă găurită la fund. pas, z. i, 19. Raluca răsucea ţigări dintr-o besactea. DEMETRIUS, A. 21. [Măicuţa] nu mă dă după tine, Până nu vei număra Paiele de p-un hotar Şi tot fânul dintr-un car. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 277. + (Indică materia sau elementele componente din care se formează, se construieşte etc. ceva) Să vede o coloană de marmure dintr-o însuşi piatră întreagă naltă de 20 de stânjini. amfilohie, g. 119/12. [Albinele] zidesc dintr-însa [din ceară] doa[u]ă feliuri de faguri. molnar, E. s. 43/9. Aflănd o luntre dintru un lemn scobită ... au poruncit să o măie la el. şincai, hr. i, 217/24. Din ce iaste omul alcătuit? Dintru un trup materialnic, mişcătoriu şi muritoriu. GRECEANU, î. 55/12. Este de crezut că având statornică sârguinţă pot 8268 DINTRU -1120- DINTRU să alcătuiesc dintru acel vechi copaiu [!] un caic. DRĂGHICI, R. 147/26. [Albina] a scoate ştie Dintr-un must plin de otravă cea mai bună doftorie. conachi, p. 269. Şi-i făcută [biserica], mi se pare, numai chiar dintr-o bucată. CONTEMPORANUL, I, 457. Dintr-un şir de munţi au zidit domenicul său palat. EMINESCU, P. L. 51. Oşlobanu, cu ciubotele dintr-o vacă şi cu talpele din alta. CREANGĂ, A. 99. în serele de vară, toată mahalaua ieşea pe prispa de pământ, or pe laviţa dintr-o scândură pe patru picioare, delavrancea,'s. 217. Gligori îşi legăna trupul uriaş pe picioarele mari, vârâte în nişte ciubote dintr-o vacă. sadoveanu, O. I, 44. Dinţii, gingiile şi poate că şi limba reverendului ... erau fabricate dintr-alte materiale decât ale naturii umane, arghezi, S. xi, 88. Se ştie că biserica a fost clădită dintr-un singur lemn, ... pe vremea turcilor. STANCU, d. 282. Fie o sursă constituită dintr-un strat subţire de element a-activ depus pe un suport metalic. SANIELEVICI, R. 23. Cu căciulă nedubită, Dintr-un cârlănaş făcută. PĂSCULESCU, L. P. 308. Dintr-o tufa de fuioare, N-o făcut o ştergătoare. FOLC. transilv. I, 412. Oala şi ţucalul tot dintr-un lut amândouă, zanne, p. iv, 5. + (Indică sursa din care emană, din care iradiază un izvor de apă, un miros, un flux de lumină etc.) Ca fierul aprinsu căndu sar scânteile dintru elu (a. 1550). CUV. D. BĂTR. II, 459/15. Şi miroseală dentr-însele mirosesc. CORESI, EV. 309. Donul iese dintr-un lac ce este despre răsărit de Moscfa. amfilohie, g. 68/5. Un şuvoi ce curge dintr-un munte, drăghici, R. 112/16. Parfumul... facea parte din vechea mea dragoste ca mirosul dintr-o grădină, camil petrescu, p. 11 .Se simţea ... Poate, o lumină dintr-o stea sumbră, voiculescu, poezii, ii, 224. Cuvintele tale porneau rare şi calde, ca şi cum ar fi picurat sânge ... fierbinte dintr-o rană care nu doare. demetrius, a. 72. + (Indică elementul din care este generat ceva) Şi văzu cum şapte spice de grâu creştea sus dentru fir, frumoase şi pline. PO 139/20. Focul cel mare să prinde dintru o scânteaie. pilde, 109/3. Dintru aceste patru ramuri în vremea venitoare se nasc ramuri pre de lături. înv. pom. 95/15. Să dea nouă spice dintr-un bob. delavrancea, S. 169. Dintr-un spic să iasă-un stog folc. transilv. i, 546. (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de efectuare a unei acţiuni) Şi cel slab şi cel puternic, şi cel mic şi cel mare, înaintea lui [a împăratului] ca praful se şterge Dintr-o suflare, conachi, p. 272. Vin la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, alecsandri, p. ii, 136. îi zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş, creangă, p. 278. Atunci, unde se repezi fata la zmeul celalt cu paloşul şi, dintr-o lovitură, îl făcu în două bucăţi ISPIRESCU, L. 19. Dintr-o hârjiitură ţi-ar fi curmat mijlocul, delavrancea, s. 91. Eu am luat dintr-una stânca în spate, agîrbiceanu, l. t. 359. Să te văd cât Coşbuc de mare! Ură Belciug, ciocnind şi golind paharul dintr-o duşcă. rebreanu, i. 136. Dintr-un salt, umbra se repezi spre marginea acoperişului, camilar, n. i, 74. II. 1. (Exprimă încadrarea începutului unei acţiuni, al unei stări, al unui fapt etc. într-o unitate, într-o perioadă sau într-o circumstanţă temporală singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) Viiaţa mea ceaea dintru tinrereaţe ... ce au fost. COD. vor.2 302. Dintru-acea izbândă au început Cantemir-Vodă a faci steaguri de lefecii în Roma. NECULCE, L. 99. Dintru această clipă spargerea întră Gallia şi Roşia au fost aşa ca despărţire. MANIFEST (1813), 8/23. El ne despărţi şi dintr-acel minut nu mai ştiui ce să făcu Mentor, pleşoianu, t. i, 94/18. Chear dintr-această viaţă vei gusta rodurile virtuţiilor ... tale. marcovici, d. 9/21. Dintr-un timp şi vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt. COŞBUC, B. 7. Pe câmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Rouă-n galbene ulcioare, id. P. II, 82. Prea iubită mi-ai fost mie Dintr-a ta copilărie, jarnîk - bârseanu, d. 253. + (Indică provenienţa sau apartenenţa la o unitate sau la o perioadă temporală) L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea chiamă, In prezent vrăjeşte umbre dinti'-al secolilor plan. eminescu, o. i, 32. Şi-n calea mea-ntâlnii pe rând ... Pe cei ce vrură Să vă-ndrumeze spre mai bine -Spre-acel frumos întrezărit în armoniile eterne Dintr-un sfârşit Şi-un infinit, minulescu, vers. 6. Starea generală a literaturii dintr-un anume moment, v. rom. octombrie 1975, 3. O privire de sinteză asupra valoulor muzicii româneşti dintr-o ultimă perioadă de creaţie. M 1974, nr. 7, 7. (în corelaţie cu „până în” sau cu „spre”, raportează momentul final al unei încadrări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii, temporale) Venirea acestui dintâiu plenipotenţiariu dintr-o zi până în ceaialaltă în zadar au fost aşteptată, manifest (1813), 21/28. De unde vii? Spre unde curg? Dintr-un amurg spre alt amurg, lesnea, vers. 23. + (Indică includerea într-o anumită categorie de vârstă) D. Panu ... e dintr-o generaţie mai tânără. IBRĂILEANU, SP. CR. 67. + (în legătură cu construcţii care indică încadrarea începutului unei acţiuni, al unei stări, al unui fapt etc. la modul absolut) Mai toţi cei dintru început socotiia aceasta: adecă, cunoaşte-te pre sine-ţ (a. 1794). GCR II, 154/16. Strălucirea care dintru început avu cetatea aceasta i-au întunecatu. maior, t. 276/13. Toate câte ca un bun au făcut, dintru început sunt bune foarte. GRECEANU, î. 36/27. Călătoria ... urma dintru-ntâi foarte bine. drăghici, r. 19/4. [Erotocrit] ... a greşit dintru-nceput. pann, E. 67/8. Cei doisprezece ani de nebunii dintru începutul vieţii, vlahuţă, n. 121. Dintru-ntâi lucrul e serios. HOGAŞ, DR. îl, 191. Dintru-nceput un clondir vânătoresc cu coniac facu ocolul C. PETRESCU, S. 29. Pavel Tunsu ochise dintru început automobilul rebreanu, R. ii, 140. S-ar părea dintru început deci că prima merită toată atenţia noastră. titulescu, D. 88. Ar fi trecut pe lângă guri de umbră ... pe unde dintru începutul zidirii n-a pătruns niciodată pasul omului, sadoveanu, o. IX, 536. Ea găsise ... taina din tainele sufletului, aceea care face din nou cu putinţă meşteşugul dintru început al lui Dumnezeu. ARGHEZI, C. J. 6. Dintr-un început cultura noastră [europeană] e zămislită astfel, încât orice noţiune şi orice evaluare sunt definite prin contrast. RALEA, s. I. II, 11. Dintru început îşi luă asupră-şi drepturi de soţie şi de mamă. VINE A, L. II, 306. Bărbatul devenise dintru început brutal DEMETRIUS, A. 10. Dintru început cam nu-i veni îndămână cererea aceasta. SBIERA, p. 45. + (Indică încadrarea unui fapt reprezentând echivalentul pecuniar al unei activităţi desfăşurate în cursul unei perioade temporale, singularizată faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) Pe simbria dintr-un an Facu-mi casă 8268 DINTRU -1121- DINTRU cu pridvan. jarnîk - bârseanu, d. 409. + (Urmat de „în”) Să cetească dintru în tinereaţe scripturile. N. test. (1648), 19179. După rândueala ce să păzăşte dintru în vechime (a. 1814). uricariul, i, 188. 2. (Exprimă delimitarea unei subdiviziuni temporale, determinată cantitativ, din cursul unei perioade temporale singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) Cum ar fi vrut minerii din Saraca şi Doman să stea aici, la ştaier, trei zile dintr-un an. vintilă, o. 25. Mai am Şapte zile dintr-un an. folc. transilv. i, 19. 3. (Popular, în legătură cu construcţii care exprimă proiectarea unui fapt în mai multe intervale temporale viitoare) Dar această veselie Dintru mulţi ani să vă fie. folc. mold. i, 240. + (în legătură cu construcţii care exprimă o anumită modalitate simultană, instantanee sau neaşteptată de încadrare a unui fapt) Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină. EMINESCU, O. I, 106. Prea era grozav acel lup ... deschise o gură de să mă îmbuce dintr-odată. ISPIRESCU, L. 14. Un palat miraculos îl vei face, ca prin farmec, dintr-odată să răsară, macedonski, O. I, 30. A apus! Şi dintr-odată Nu mai vezi nici deal, nici drum. COŞBUC, P. II, 68. Se opri şi viscolul, aşa dintr-odată. agîrbiceanu, s. 123. [Broscuţa] ... îl vede uriaş [pe cocostârc] cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-odată balta, gârleanu, l. 78. Povârnişul ...se frânse dintr-odată în pieptul unui deal alb. GALACTION, O. I, 49. M-am întors dintr-odată cu tot corpul. CAMIL PETRESCU, U. N. 15. în orăşelul dunărean ... liniştea s-a spart dintr-odată. sahia, n. 47. Oamenii ...se lăsau la pământ adormind dintr-odată. camilar, n. i, 62. Dar dintr-odată, într-o dimineaţă, fără nicio pricină, Elvira dispărea, sadoveanu, o. I, 146. Şi cum a ajuns el inspector, aşa, dintr-odată? ULIERU, C. 58. Prea îl întrebi şi tu repede şi dintr-odată, observă măicuţa, arghezi, C. J. 31. Avea amnezii lacunare, uitând dintr-odată ... ideile. CĂLINESCU, S. 236. Toată înfăţişarea lumii se schimbă dintr-odată. BOGZA, C. O. 51. Liviu, dintr-odată, îşi culcase capul pe ea. demetrius, A. 330. Am plătit dintr-odată pentru tot ce-am făcut. davidoglu, m. 90. Dintr-odată ... îi sbucni plânsul, isac, O. 220. Să lucrezi dintr-odată la trei războaie nu-i uşor. vintilă, O. 33. Crezi că a vrut să-mi spună dintr-odată? preda, i. 41. Sare Toader dintr-odată, propteşte spinarea lată. deşliu, M. 67. Persoana mi s-a părut dintr-odată foarte interesantă. flacăra, 1975, nr. 47, 21. Să te bată, badeo, bată Nouă boale dintr-odată. jarnîk - bârseanu, d. 265. Unii joacă câte-o fată, Eu joc două dintr-odată. FOLC. transilv. II, 543. + (în formule corelative indică o anumită modalitate iminentă de încadrare a unui fapt) Petrila ... e un bastiment mohorât şi rece, părând că abia a ieşit sau că dintr-o clipă în alta va intra din nou în ceaţă. BOGZA, v. j. 77. 4. (Exprimă ordinea încadrării într-o succesiune temporală de fapte singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) Ivirea lui Sar Peladon ... a fost, pentru mine, cel dintâi eveniment, dintr-o serie de evenimente providenţiale. GALACTION, O. 22. + (în construcţii care indică precedenţa unei acţiuni, a unui fapt etc., singularizate faţă de altele subînţelese de acelaşi fel) A fi noi dintru întâiu. COD. vor.2 341. Dintru-ntâi şi dintru-ntâi, care dintre noi amândoi va lua iapa ta în spate şi va încunjura iazul de trei ori ... ai aceluia să fie banii! creangă, o. 32. Aşa fac mai toţi câţi scapă: dintru-ntâi s-arată pocăiţi, se prefac proşti, se dau tot cu binişorul, şi odată, când le vine bine, p-aici ţi-e drumul, caragiale, o. vi, 253. Dintru-ntâi a crezut că sfiiciunea ei este prefăcătoria obişnuită a fetelor, rebreanu, i. 115. Dintru-ntâi [boierii] făcură ca turcul: mâncară în tăcere; apoi îşi veniră în fire. SADOVEANU, O. I, 53. Numele nostru a fost dintru-ntâi Oprea! c. petrescu, a. r. 138. III. 1. (Exprimă localizarea, existenţa unei stări de spirit, a unui fapt etc. într-un spaţiu circumscris, singularizat faţă de altele subînţelese de acelaşi fel; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Cutare şcoală literară dintr-o ţară e fiica cutării şcoli literare din alta. ibrăileanu, SP. CR. 2. Dragostele dintr-alt sat Ca pita de cumpărat, jarnîk - bârseanu, d. 79. (învechit, rar, urmat de „ambe”, localizarea se face prin raportare simetrică) O, cinstiţilor şi dintr-ambe părţile vestiţilor senatori, cantemir, 1.1. I, 75. *0 (Situarea, localizarea etc. privesc interiorul unei fiinţe) Noroiul patimilor cel dintru mine. MINEIUL (1776), 132V2/16. Frunzele ... de crengi se deslipesc Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc, alecsandri, p. iii, 7. Părinţii nu i-au dat decât sufletul dintr-însul. rebreanu, i. 56. (în corelaţie cu „până la”, raportează limita finală a localizării la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii) Dintru o margine a cerului şi până la ceaialaltă s-au făcut cea mai adâncă tăcere, beldiman, a. 68/1. + (Indică provenienţa sau apartenenţa unui element de natură abstractă) Apoi bine, măi băiete; dacă toate acestea sunt ale mele dintru ale mele, atunci te poftesc să nu te acoliseşti la nimic, hogaş, dr. ii, 11. + (Indică includerea într-o categorie) Şeful v-a rugat să primiţi să faceţi parte dintr-un guvern care ar duce la convocarea unei adunări constituante. camil petrescu, t. i, 22. Fac parte dintr-un partid pe care îl slujesc de douăzeci şi cinci de ani. arghezi, S. xi, 69. + (Indică descendenţa, originea unei fiinţe) Născu dentru ea un fecior şi o fată. CORESI, ev. 210. Nu se vor mesteca ... nice cu fata ei ce va avea dintru-alt bărbat, prav. lucaci, 174. E să nască o fecioarea dintru voi (cca 1600). cuv. D. bătr. ii, 145/11. Cel dintr-alt neam. mardârie, l. 153/6. Lăudăm pre marele Constantin căci au fost dentru împăraţi, biblia (1688), [prefaţă] 6/34. Dintru acel Pureci aprodul s-au tras neamul Movileştilor. neculce, l. 10. Pentru că dintru acest fecior al său ...să menisă ca să răsară vlăstarul dreptăţii (a. 1760). GCRii, 70/20. Dfumnejzeu s-au născut dintru tine. mineiul (1776), 209V2/22. Au voie moştenitorii lui, cei din carii să trage şi cei dintr-însul să trag, până la un an deplin să-şi ia seama. prav. cond. (1780), 156. Moamet avu din-tr-însa trei fii cari muriră mici. VĂCĂRESCUL, ist. 247. A lor naştire să face dintr-un ou. amfilohie, g. f. 292715. Câţi [fii] tot dintru acelaşi tată şi aceiaşi mamă să nasc sânt buni. LEGIUIRE, 1/24. Sânt cu măestria ei, sau iaste ea facerea mea? sau amândoi dintr-un izvor am ieşit? CARCALECHI, C. 55/18. Crocodilul să naşte dintr-un ou mare. AR (1829), 202/10. Cicală-Paşa ... era născut la Messina dintr-un tată genovez şi dintr-o mumă turcă. BĂLCESCU, M. V. 104. Ca să fie drepţi „şerbi” ţigani a dumisale, cu tot rodul ce s-a trage dintru dânşii 8268 DINTRU -1122- DINTRU (a. 1848). uricariul, xvii, 347. Dintr-un ou mic ese puişor foarte micşor. PANN, E. I, 11/25. Se trăgea dintr-un neam de ţesătoare vestite. agîrbiceanu, S. 19. S-a zis, de pildă, că Dante Alligheri descindea dintr-un german Aigler. NEGULESCU, G. 232. A pătruns ... într-o mină Doromb Dumitru, băiţandru de optsprezece ani, dintr-o familie de ţărani, bogza, V. J. 26. Toată lumea-i dintr- $ un neam Numai eu pe nimeni n-am. FOLC. transilv. ii, 20. + (Indică originea unei idei, a unui fapt etc.) Ştiu că credinţa iaste dentru auzit, iară auzătul den cuvântul lui D[u]mn[e]zău. psalt. (1651), IIIv/7. Dintru acestea s-au înălţat o nobleţă grecească, oblăduirea 13/11. Cine dar cunoaşte în ce chip iese un lucru dintru altul ... acesta înţelege cu cuvânt. POTECA, G. 23/4. Adevărata bucurie ce ai a nădăjdui este aceia care va izvorî dintr-o purtare bună. marcovici, d. 9/19. Rumânii ,.. să fie ale sale dintru ale sale. CR (1839), 36V14. Prieteşug! dar din ceriuri ... Ce te naşti dintr-o vedere. CONACHI, P. 81. îi vedea d-ta ce lucru de femeie are să ieasă dintr-însa. CREANGĂ, P. 174. 2. (Exprimă îndepărtarea, dispersarea, dispariţia etc. dintr-un spaţiu circumscris, singularizat faţă de altele subînţelese de acelaşi fel; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Stăpânul locului poate să-l gonească şi să-l scoaţă dentr-acel loc şi fară ştirea giudeţului. prav. 55. Bune nădejdi es dentr-un gabinet (a. 1694). fn 27. Au jacut mutare dintr-un scaun în altul, antim, p. XXV. Dentru această lume s-a petrecut (începutul sec. XVIII). MAG. IST. T13/5. Nepriimind ca să-i stăpânească craiul încă să zice cum că l-ar fi scos dintru al său scaun, amfilohie, G. 101/4. învingătorii români ... apropiindu-se de Nicopole, scoaseră pe duşman dintr-însul. bălcescu, M. v. 99. [Florile şi candelabrele] puneau locuinţei pecetea unui lux ales, alcătuind oaspelui meu un cadru în aşa armonie cu fiinţa sa că, în amintirea mea, dintr-însul nu-l pot desprinde. M. I. caragiale, c. 38. + (Indică eliberarea, salvarea, mântuirea dintr-o situaţie dificilă) Mântui-va sufletul lui dintru moarrte. COD. vor.2 364. Se-ară scumpăra dentr-acea muncă de vecie. CORESI, EV. 74. Să roagă lui D[u]mn[e]zău să-l izbăvească dintr-aceaia. psalt. (1651), 3477. Să duse de o luo dintru acea cădeare. mineiul (1776), 179V2/25. îndată au scăzut [omul] dintru aceasta, defăimând dfujmnezeiasca poruncă prin neascultare. GRECEANU, î. 17/3. Brigul scăpasă dintr-o luptă ... neasămănată. AR (1829), 52/6. Dintru aceastea toate Nimenea nu mă va scoate, bărac, a. 29/24. M-ai scos dintr-o mare încurcătură. CAMILAR, N. I, 381. ❖ (îndepărtarea, salvarea etc. privesc interiorul unei persoane) Eşi dentr-însul dracul, coresj, ev. 275. Dintru inimile noastre nădejdea toată s-a scurs. beldiman, o. 40. Tulie ... să ruga dintru toată inima. id. N. P. I, 5/6. Aducerea aminte de tine ce o voiu ţinea, niciodată nu o vor putea ei şterge dintru mine. maior, T. 190/6. Suvenirul niciodată nu se şterge dintr-un sân. PELIMON, S. 28/5. Era om tăcut, ... dar şi când da câte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. + (Adesea în corelaţie cu „în”, „întru” sau „la”, indică transformarea, prefacerea, trecerea de la o stare la alta) Intoarrcă-se dintru înturearecu în lumiră. COD. VOR.2 306. Dumnezeu învise dentru morţi (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 82/8. Nu iaste, Doamne, moarte robilor tăi, ... ce schimbare dentru ceale mai cu grijă la ceale mai fericite, antim, O. 189. Dintru nesănătate întru sănătate prefacându-l. mineiul (1776), 89V2/16. Pot aduce în ecsemplu pre anglezi, care dintru o limbă mestecată au înfrumuseţat aşa limba lor. iorgovici, o. 79/11. O aşa înălţare, Dintr-o norocire mică în norocirea cea mare. CONACHI, P. 81. Aleseră mănăstirea lui Alexandru-Vodă, spre a face dintr-însa cetate, bălcescu, m. v. 131. Prin petrecerile şi jocurile copilăriei să se silească a forma dintr-însul o inimă religioasă, un bărbat cinstit şi un cetăţean bun. negulici, E. I, 39/9. Dintr-un vis în alte visuri crizele m-au aruncat, pelimon, s. 3/5. Din-tr-o arie comună ... şi dintr-un melancolic lied nemţesc ... marele compozitor a ştiut să plămădească acest cap d-operă. ODOBESCU, S. iii, 94. Eu facut-am zeitate dintr-o palidă femeie, eminescu, O. I, 30. Dintr-o vorbă hohot iese. coşbuc, P. ii, 57. Aşa-i plăcea lelii Măriei să umble, şi greu ar fi scos-o dintr-ale ei. SĂM. I, 120. Ca şi când s-ar trezi dintr-un somn adânc, [Vasile Murăşanu] privi la întrebarea aceasta. AGÎRBICEANU, A. 52. Dintr-o carte veselă, romanul lui Cervantes devine o carte tristă, lovinescu, C. iv, 137. Văd că faceţi o problemă dintr-un fapt de toată ziua. camil petrescu, t. in, 57. N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei. călinescu, c. O. 34. <0 (Indică transmiterea a ceva) Iară oamenii aşe vorbescu că au apucat unii dintru alţii, neculce, L. 17. Adevărul nu se spune, iar dacă provoci o minciună, se falsifică una dintr-alta tot ce urmează, camil petrescu, p. 103. + (Indică alegerea, deosebirea, separarea etc. dintr-un grup sau dintr-un spaţiu circumscris) Şi lua-te-voiu dintru oamenri. COD. VOR.2 305. Porânci lui aşa dzicând: dintru featele Canaanului muiare să nu iai. PO 93/26. întocmirea [compararea] iaste când doo sau trei \lucruri se înpreună într-o ... aleagere cu sine întocma, care ar fi dentr-înse mai bună sau mai rea. ST. lex. 224716. Prea înţeleptul cel dentru dăscăli ales şi arhiereu, biblia (1688), [prefaţă] 4/42. El şi-au fost luat o slujnică ţiitoare dintru aceli ţări streine, neculce, L. 23. Dintru aleşi scriitori (făcători de scrisori) acel fealiu de temeiuri şi încheieri am ales care tinerilor care învaţă vor fi de folos. EUSTATIEVICI, I. 46/14. Dintru aceşti patru pretendenţi a ales crai pe Vladislav II. ŞINCAI, HR. II, 84/14. Dintr-aceştia, ţara noastră îşi alege astăzi solii! eminescu, o. I, 150. Las că te fac ieu s-o cunoşti şi dintr-o mie. CREANGĂ, P. 271. Dintr-o punte mincinoasă Trei minuni tu poţi alege. COŞBUC, P. I, 74. Numai eu că mi-am ales Firuţ galben de secară Şi urâtul dintr-o ţeară. jarnîk - bârseanu, D. 168. + (Indică provenienţa unui bun, a unui venit etc.) Altă avuţie iaste dintr-agonisită direaptă, ce ş-aceasta să cade să o cheltuiască bine. varlaam, c. 222. Nu avea grijă fară ca să facă ceva dobândă dintr-o preadă ca aceasta, maior, t. 28/2. Va da vlădica din locurile ceale domneşti ... colonilor ... cape sama lor să le agoni-sască şi ei să ia rodurile dintru dânsele. id. I. B. 217/1. Dântr-un transport te îmbogăţeşti. TUDORAN, P. 9. 3. (Exprimă delimitarea unui element sau a unui grup de elemente de natură abstractă din interiorul unui grup mai mare, singularizat faţă de altele subînţelese de acelaşi fel; cu valoare partitivă) Nece urul nu va fi dintru voi. COD. VOR.2 317. Iară s-au dentru ei perit 8268 DINTRU -1123- DINTRU Iuda şi alţii mulţi după aceaia. CORESI, EV. 187. [Fariseii] unul dintru dânşi tremiseră. varlaam, c. 238. Să nu ia nemică dentr-aceaia roadă. prav. 3. Unii dentr-înşii. biblia (1688), [prefaţă] 8/16. Dumnezeu să facă plată fieştecăruia dintr-înşii. antim, p. XXVII. Iar dentr-înşi a rămas cu Matei-Aga (începutul sec. xvm). MAG. IST. I, 287/25. Zis-au unul dintru ucenicii lui (a. 1746). GCRll, 36/28. Acest dintru sfinţi părinte al nostru, mineiul (1776), 93r2/5. Pricepui că mulţi dintru adunare era de potrivnică părere. MAIOR, T. 142/10. Una dintru aceale întrebări desăvârşit dezlegată da pricină ca şi ceale-lalte să fie lămurite. leon asachi, b. 15/24. Trebuie însă să ştiu că fieştecare dintru acestea zeace ziceri asupră iaste neam prea de sus. GRIGORIE, L. 98/15. Pornire împotriva unuia dintr-aceste do[u]ă adevăruri. MARCOVICI, D. 7/19. Fiecare dintr-înşii răpi câte unu din acei şapte mosafiri. GORJAN, h. I, 100/8. Era unul dintr-acei oameni din norocire rari. negruzzi, S. I, 71. închipuieşte-ţi că ... dintr-o fiinţă aevea n-ar rămânea nimic, eminescu, P. L. 56. Am cunoscut ...o bună parte din aceia ce sunt socotiţi cu faime ale ţării; la foarte puţini însă dintr-înşii am văzut... atâtea înalte însuşiri. M. I. caragiale, C. 11. Dinarul ..., la început a zecea, dar apoi ... a treia sută parte dintr-un fior iu crăiesc. IORGA, C. I. iii, 211. Ioana are ceva dintr-un soldat înfrânt şi sdrenţuit. camil petrescu, t. i, 117. Când a chemat împăratul pe fiul său şi a pus pe ceilalţi şase sfetnici de l-au ispitit, s-a văzut că pricepe multe dintr-ale vieţii, sadoveanu, O. xv, 352. O „premâtică” dintr-un şir de ordonanţe comice sună. CĂLINESCU, i. 86. Auzi, Toni, cât a mai rămas dintr-un om: un cuvânt. davidoglu, M. 34. ♦ (Indică detaşarea din interiorul unui grup) Dintr-aceşti boieri ce-i trămisese Michai-Vodă pentru tocmeală ...se apucară unii cu alţii mai mult să facă vrajbe decât pace. BĂLCESCU, M. V. 94. (Precedat de „care”, „câte”, sau „cine”, în construcţii interogative) Câţi dentru oameni de ucenicii lu Hristos sânt vânaţi ... spre viaţa dumnezeiască. CORESI, EV. 333. Cine dintru oameni are hi atăta de nebun? varlaam, C. 161. Care dintr-acele voroave ... au cădzut şi la prepus, neculce, L. 101. <> (Indică delimitarea unei părţi nedefinite dintr-un grup; cu valoare partitivă) Şi zisă să caute dintru greci, ore care vor fi mai tari. herodot2, 22. + (Indică delimitarea sub aspect comparativ sau pe bază de procent) Că sfetuiră-se de elu dintr-înşii mai mulţi de patrudzeci de bărrbaţi. COD. VOR.2 280. Tekeli, perzând partea cea mai mare dintru ai săi, mai pre urmă s-a dus la Ţarigrad. ŞINCAI, HR. III, 156/37. Dacă nu voieşte să-l ierte de tot, încai să-i dea cinci, şase piluri mai puţine dintr-o sută. GORJAN, H. I, 77/17. Mor pe fieşcare an trei lăcuitori dintr-o sută. PR. 5/1. Dintr-înşii 85 la sută sunt români. ISAC, O. 268. Mândra mea ce-i cu norocu. Că nu răsare în tot locul ... Dintr-o sută, unu-l are. folc. transilv. i, 128. 4. (Exprimă elementul singularizat faţă de altele subînţelese de acelaşi fel din care rezultă, din care se deduce ceva) Dintr-acolea fu şi răsâpa sărbătorilor. dosoftei, v. s. noiembrie 18078. Că niceo înţălepciune omeniască altă nu-i, decât luarea aminte primejdiilor şi lucrurilor viitoare dentru cele trecute. N. COSTIN, L. 35. învăţătura socoatei iaste aşa învăţătură care dintru unul înainte pusul şi ştiutul, alt neştiut număr a afla învaţă, aritm. (1805), 13/15. Dintr-o premisă ... se deduc ... concluziuni. MAIORESCU, L. 13. Senzaţia de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. IBRĂILEANU, A. 10. Lacrimile tale vin dintr-un punct al iluziei, care va izvorî de-aci-nainte totdeauna. ARGHEZI, C. J. 73. 5. (învechit, exprimă recurgerea la un anumit agent singularizat faţă de alţii subînţeleşi de acelaşi fel, prin intermediul sau cu ajutorul căruia se efectuează o acţiune) Dentr-însul şi noire priimim. CORESI, EV. 209. Ştefan-Vodă trimis-au la craiul leşescu cu solie pre ... Tăutul logofătul şi pre Isac vistiernicul, ca să poată dintr-însul cunoaşte ceva. URECHE, L. 101. A înţeles dintru mitropolitul, id., ap. GÎDEI, 191. Mai lucit tot dintru acela scriptor să veade care aşa pomeneaşte treacerea ... (goţilor) peste Dunăre în Thraţia. T. aaron, s. A. 22/22. (învechit, rar, în construcţii care indică prin metonimie agentul) Dintr-acelaşi rrostu iesu urăciurile şi blăstemul. COD. VOR.2 352. + (Indică elementul din care este format ceva de natură abstractă) Localitatea e compusă dintr-un oraş comercial, ralea, o. 20. + (Indică mijlocul, modalitatea prin intermediul sau cu ajutorul cărora se săvârşeşte o acţiune, un fapt) Iară se în făţărie căutaţi, păcatu faceţi, obliciţi dintru leage ca trecătorii, cop. vor.2 346. Şi dentr-acesta lucru înţeleage-vom cât iaste den preanălţare osândă. CORESI, EV. 19. Păinea carea o agonisim dentru usteneală să chiiamă şi iaste păine de dureare. VARLAAM, C. 34. Nuntele ce să vor face dentru sănge amestecat... aceastea nunte să vor despărţi, prav. 218. Dintru a Mări fii] Tale cheltuială atâtea cărţi făcând. biblia (1688), [prefaţă] 7/58. Toate acestea dentru cetiala istoriei să cunoscu. N. COSTIN, L. 37. Dentru aciaste cuvinte rănindu-mă la inimă ţi-am venit ... la uşă. mineiul (1776), 57v7l4. Dintru împreunarea omenilor celor buni ... poate câştiga omul o comoară de daruri foarte alese, pilde, 31/16. Dintru aceasta învăţăm noi că suntem datori să ne rugăm. OBRADOVici, d. 24/14. Dintru acele semne pricepu zina că acela e Telemah. maior, t. 4/13. Dintru aceasta puteţi să vă încredinţaţi că aerul nostru şi pământul nostru e foarte întocmit spre prăsirea poamelor. înv. pom. 5/3. El cumpătă sfatul priiatenului şi dintru acelu îşi trage lui şi folos. TEODOROVICI, M. 12/3. Dintru aceasta puteţi judeca ... câtă vreme ... trebuie ... ca să poată tăe ... acel colaciu aşa gros. DRĂGHici, R. 148/13. Să-mi las cărţile la obraze vrednice de a se folosi dintr-însele. GORJAN, H. I, 52/17. Numai după vreunul dintr-aceste semne nu putem zice că o femeie este grea. meşt. moş. 21/20. Avea un vrav de paseri dinainte şi ospăta dintr-însele cu lăcomie, creangă, p. 245. Avea bani în ladă ... destui, pentru ca să poată trăi un an, doi dintr-înşii. slavici, o. I, 139. O familie politică financiară prospera din monopolul cuielor şi al sârmei, dintr-al hârtiei şi ţuicii. ARGHEZI, S. XI, 9. Că nu-l suferea, se vede dintr-aceea că, pe dată ce împrejurările îi îngăduie, fuge iar la Bărboiu. CĂLINESCU, I. C. 78. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. jarnîk - bârseanu, D. 155. + (Indică justificarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc.) Ale trupului boale dentr-acestea ... vină fl-i-va. CORESI, ev. 241. Va muri atunce dintr-acea boală. PRAV. 94. Dintr-acea 8268 DINTRU -1124- DINŢAR isţealenie să feace vestită ace ... călugăriţă, dosoftei, v. S. octombrie 90710. Dentru acela au fost neamul slăvit. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/14. Deci dintru acele rane s-a spăriat şi s-a dus în Ţara Nemţească. NECULCE, L. 95. Pătimind dintru a sa milostivire. MINEIUL (1776), 97r2/21. Şi dintru aceaia au început arhiereul Halchidonului a se numi pre sine mitropolit. maior, I. B. 168/10. Zama de acest fealiu de bucate iaste bună şi sănătoasă şi dintru aceasta îmi iaste slobod mai mult a mânca decât din carne, fulea, b. 38/26. Cărţile de vadeale ce să da până acum la unii să lipsească cu totul, pentru că şi dintru această pricină să facea multe vicleşuguri. PONTURI, 16/25. însuşi ... Clitemnestra ... unită dintru o scârnavă dragoste cu Egist ... a ucis pe Agamemnon. beldiman, o. 3/7. Dintru acestea dar să face cineva şi bine învăţat şi bine credincios. POTECA, C. P. 29/15. Nu putea să înţeleagă pricina durerii ce dintru acea apă clocotită au sâmţit-o. DRĂGHICI, R. 183/17. Zău! dintr-asta te-am urât. pann, E. I, 59/19. Tot dintr-acest temei am tractat ceva mai pe larg ... şi despre ortografie, bălăşescu, gr. IV/8. Toată această turburare îmi vine dintr-o durere de cap. filimon, O. I, 112. Sufletul omului este ... dintr-o fatalitate a naturei legat de forma încestă a strecurării succesive prin lumina conştiinţei actuale. MAIORESCU, CR. II, 145. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. ISPIRESCU, L. 11. Rostopască ...se îndrăgise de Maranda dintr-o glumă; vorba ceea: pe prost să nu-l strângi de mână, c-o ţine de bună. mironescu, s. 30. Nu-i spusese cât suferă ... dintr-un sentiment pe care puşcăriaşul era dispus să-l aprecieze. G. M. zamfirescu, m. d. i, 169. O să încerce şi n-are să moară dintr-atâta. ARGHEZI, S. XI, 78. Cum să moară stupid ... dintr-o ambiţie a cuiva ... ? CAMILAR, N. I, 384. Dintr-un fel de milă ... îi spusese că Andrei o luase pe Florica. DEMETRIUS, A. 241. Rum a fost, nu? ... Nu-mi place ... dintr-un atâta mai mult te spurci. DAVIDOGLU, M. 22. Vai, badeo, cum te-am urât Aseară dintr-un cuvânt! jarnîk - bârseanu, D. 229, cf. alr I 1 442/218, alr îi 3 224/334. (Cu nuanţă cauzală) Ş-au datu şflj sufletul în mâna lui Dumnezeu dintr-[gciaia arsură, dosoftei, v. s. noiembrie 135721. Iar unii, dintr-aceli bătăi, au şi nebunit, neculce, l. 119. (Cu nuanţă de conformitate) Nu m-oi abate dintr-a Ta poruncă. DOSOFTEI, ps. 52/8. Au scris sângur dintru a sa ştiinţă. NECULCE, L. 4. Dintru această dovadă ... Baianus cu avarii săi ... să întoarcea acasă peste Dunăre. T. AARON, S. A. 36/25. Oamenii deprinşi ...să ducă un trai decent dintr-o muncă cinstită, flacăra, 1975, nr. 44. 22. -v* (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de săvârşire a unei acţiuni, de manifestare a unei stări etc.) El dentru sine n-are fi făcut acest lucru. PRAV. mold. 137714. Fecioară, dă-mi ... suspinare dintru adânc, mineiul (1776), 200r722. Să zice dintru aflate A fi avut o cetate, bărac, a. e. 373. Nu trecea minută dintr-adânc a nu ofta. PANN, E. I, 77/7. Sunt oameni, pe cari spirite de observaţie şi femeile îi descoasă dintr-o singură apucătură, eminescu, p. l. 91. Se înţelegeau toţi dintr-o singură ochire. C. petrescu, A. R. 17. Motorul a fost oprit dintr-adins. DAVIDOGLU, M. 57. Criticul scrie degajat şi bine ritmat epic, dintr-un impuls mai degrabă organic, flacăra, 1975, nr. 40, 14. Eu răspund dintr-un cuvânt Făr’ să pun ochii-n pământ, jarnîk - bârseanu, d. 44. ♦ (Indică sursa de informare, de inspiraţie, de exemplificare etc.) Sau veţi scrie dentru ea [Evanghelie] ceva. CORESI, EV. 6. Şi să înveţe dentru ia [pravilă] (a. 1640). bv i, 109. Dascălii, carii luând lumina şi dentr-alte izvoade vechi ..., o au săvârşit [traducerea], biblia (1688), [prefaţă] 4/45. Acele „ Căzănîi” ... nu sunt aşa întocmite ca ... preotul să poată culege dintr-însele dese învăţături. MAIOR, ap. DENSUSIANU, L. 52. Şi zicea să le-o mai cânte iară, poftorindu-şi dintr-acea cântare Stihul de pe urmă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 134. în toate serile citeşte câteva feţe dintr-însa traduse în limba turcească. CR (1829), 156727. Ne povestea tatăl dintr-o carte de o asămine [întâmplare], drăghici, r. 84/26. Dar să cităm un alt caz, dintr-o sferă cu totul deosebită. MAIORESCU, CRITICE, 124. Nu ezităm de a cita câteva pasaje dintr-o epistolă, eminescu, P. L. 65. Era o amintire, nu tocmai exactă, dintr-o poezie de curând, vlahuţă, O. A. I, 123. Dintr-o istorie a literaturii ungureşti extrag aceste rânduri. IORGA, c. I. II, 168. Darul meu de a scrie ... are două rădăcini: una creşte dintr-o sensibilitate excesivă ..., iar cealaltă creşte dintr-o inteligenţă bine intenţionată. GALACTION, O. 23. O călugăriţă suavă dintr-o „romance” de ducele de Rivas are un anume rictus hidos. CĂLINESCU, I. 20. Ştia, dintr-o scrisoare, că Darie îi umblă tot mai des în preajmă, camilar, N. I, 28. Domnul cetea dintr-o carte, isac, O. 139. (Cu nuanţă instrumentală) Al mieu întunearec dobândeşte rază dintr-a Ta lucoare. dosoftei, ps. 53/8. Scriptură, care nu iaste dentr-alt fără cât den darul Duhului Sfânt, biblia (1688), [prefaţă] 4/59. -Şi: (învechit) déntru, (regional) díntu (alr i 1 442/218, ib. ii 3 224/334), dântru (alrsn v h 1 351), dantu (ib. h 1 351) prep. ^ De1 + întru. DÍNTU prep. v. dintru. DINTÚRÁ s. f. v. dantură. DINŢÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică piese, unelte etc.) A face dinţi (II 1), a cresta, a moleta, a zimţa, a zimţui, (învechit, rar) a dintela. Cf. lm, scriban, d., dl, dm, m. d. enc., dex. <> Maşină de dinţat ~ maşină-unealtă de aşchiere care serveşte la dinţare (1). Cf. ltr2. - Prez, ind.: dinţez. - De la dinţi. DINŢAR s. n. 1. Unealtă cu care se ascut şi se îndreaptă în direcţii diferite dinţii (II 1 a) fierăstrăului, alternativ dreapta-stânga, astfel încât tăietura să fíe mai lată decât pânza, pentru a aluneca mai uşor; (învechit) ceapraz, ceaprazar, zimţar. Cf. şăineanu, damé, t. 115, PAMFILE, I. C. 119, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, DT, LTR2, DL, DM, DEX. 2. Grătar care se pune în dreptul scocului morii pentru a opri gunoaiele aduse de apă. Cf. ddrf, şăineanu, DAMÉ, T. 148, CADE, DT, LTR2, DL, DM, DEX. 3. (Regional) Greblă (Jorăşti - Bereşti). Cf. HII 240. + S p e c. Parte a plugului în formă de picior, din fier, prevăzută cu dinţi (II 1) în partea inferioară, care se 8272 DINŢARE -1125- DINŢURĂ introduce cu partea superioară în grindei, înaintea fierului plugului; pieptene (3 h), regulator (2). Cf. alexi, w, TDRG, PAMFILE, A. R. 42. - PI.: dinţare. - Dinţi (pl.lui dinte) + suf. -ar. DINŢÂRE s. f. 1. Acţiunea de a d i n ţ a şi rezultatul ei; zimţare, zimţuire. Cf. ltr2, dl, dm, dex. + (Tehn.) Operaţia de aşchiere care constă în tăierea de zimţi la suprafaţa unui obiect. Cf. der, m. d. enc. 2. (Concretizat) Totalitatea zimţilor de pe marginea unui obiect; (tehn.) dantură (2). Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex. <> (Tehn.) Dinţare alternată = tip de dinţare (1) în care un dinte (II1) cu tăiere pe stânga alternează cu altul cu tăiere pe dreapta. Cf. dt. Dinţare uniformă = tip de dinţare (1) cu toate crestăturile identice. Cf. dt. Dinţare variată = tip de dinţare (1) cu crestăturile diferite puţin unele de altele, de obicei după o anumită regulă. Cf. DT. - PI.: dinţări. - V. dinţa. DINŢÂRIŢĂ s. f. (Bot.; popular) Ciormoiag (Melamphirum Cristatum). Cf. panţu, pl., borza, d. -PI .:dinţariţe. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -ariţă. DINŢÂT, -Ă adj. 1. Cu dinţi (II1); tăiat sau crestat în formă de dinţi (II 1); zimţat, zimţuit1, (învechit) dentat, (învechit, rar) dinţuros. Cf. cihac, ddrf. Cozile . ambelor pistoane sunt dinţate. între dânsele se află o roată .., de asemene dinţată. PONI, F. 84, cf. tdrg. Acest fus este pus în mişcare de roata de fier dinţată sau zimţată, pamfile, i. C. 112. Discuri de oţel dinţate p[entru] ferăstraie circulare. NICA, L. VAM. 80, cf. şăineanu, D. u., CADE, SCRIBAN, D. îi arătă la marginea unui răzor nişte ierburi cu frunza dinţată. CAMIL PETRESCU, N. 73, Cf. LTR2, DL, DM, M. D. ENC, DEX. 2. (Despre oameni; ironic) Care are dinţi (11) urâţi, strâmbi. Cf. resmeriţă, d. - PL: dinţaţi, -te. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -at. DINŢĂLÂR s. m. (Regional) Dentist. Mori, urâte, ’n postu’mare, Să-ţi duc pielea la argare, Şi dinţii la dinţălari, Şi ochi[i] la ferestar i. T. papahagi, m. 61. - PL: dinţălari. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -ălar. DINŢĂRÎT s. n. (Glumeţ) Plată care urma să fie dată de creştini unui turc, fiindcă şi-a obosit dinţii mâncând în casa lor. Cf. şăineanu, resmeriţă, d, tdrg, cade, dl, DM, dex. -O (Prin analogie) La mese şedeţi în capul cinstei şi mâncaţi numai plăcinte şi găini fripte. Iară la urmă vă plăteşte şi dinţăritul. creangă, A. 108, cf. SCRIBAN, D. + Bani pierduţi de gazdă şi câştigaţi de musafirii cu care acesta se aşază la jocul de cărţi după masă. Com. din piatra-neamţ. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -ărit. DINŢĂTIJRĂ s. f. Crestătură în formă de dinţi (II 1); (învechit) dentatură. Cf. dl, dm, m. d. enc, dex. + S p e c. Totalitatea zimţilor de pe marginea unei mărci poştale. Cf. der, m. d. enc, dex. - PL: dinţături. - Dinţa + suf. -(ă)tură. DINŢELÂT, -Ă adj. v. dintelat. DINŢI vb. IV. I n t r a n z . (învechit, rar) 1. (Despre copiii mici) A-i ieşi dinţii. Târziu dinţesc unii copii. LM. 2. A suferi de dinţi. Cf. lm. -Prez. ind.: dinţesc. - Şi: (învechit, rar) denţi vb. IV. LM. - De la dinţi (pl. lui dinte). DINŢIME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Dentiţie. <> întâia dinţime - dentiţie de lapte. Aceasta se cheamă întâia dinţime (prima dentitio). antrop. 47/9. 4* A doua dinţime = dentiţie permanentă. A doua dinţime... până la adânci bătrâneţe pot să se ţină. ib. 48/24. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -ime. DINŢIŞOR s. m. Diminutiv al lui d i n t e. 1. Cf. d i n t e (I 1). în dinţişori ai miros de mii de flori. I. VĂCĂRESCUL, p. 451/8, cf. pontbriant, d, CIHAC, ddrf, tdrg. O vezi? M-a muşcat odată de nas, de-am purtat o lună de zile urma dinţişorilor dumisale celor mici şi ascuţiţi, hogaş, m. n. 33. Mama balaurului ascuţea cu o pilă dinţişorii ei cei frumoşi. CADE. Copilaşul să roadă cu dinţişorii săi de lăpte substanţiala esenţă. I. botez, b. i, 57. îi şedea bine când râdea şi-şi arăta necontenit dinţişorii, ca nişte mărgele albe. SADOVEANU, E. 123, cf. DM, DEX. 2. Cf. d i n t e (II 1). Am o grebluţă cu cinci dinţişori, Pe zi-mi trebueşte de-o mie de ori (mâna). GOROVEI, C. 224. 3. Motiv de broderie sau dantelă în formă de dinţi (II 1). Pe marginea de sus a gulerului [cămăşii] se cos dinţişori. brebenel, gr. p. - PL: dinţişori. - Dinte + suf. -işor. DINŢOS, -OÂSĂ adj. 1. Cu dinţi (I 1) mari. Dinţoasă fălcile, cantemir, i. i. i, 138, cf. cihac, tdrg. 2. (învechit, rar) De dinţi (I 1), care provine de la dinţi. Trec sgomotoase. Scrâşniri dinţoase. I. văcărescul, p. 342/2. 3. (învechit, rar) Plin de dinţi (II 1); cu mulţi dinţi. Cf. LM. 4. (învechit, rar) Tăiat în formă de dinţi (II 1). Cf. PONTBRIANT, D. - PL: dinţoşi, -oase. - Şi: din tos, -oâsă (pontbriant, d.), dentios, -oâsă (lm) adj. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -os. DINŢUC s. m. (Rar) Dinţişor (1). Dincuţ ... explicat prin dinţuc. graur, e. 42, cf. sfc iv, 147. - PL: dinţuci. - Dinte + suf. -uc. DÎNŢURĂ s. f. (Bot.) Numele mai multor plante din familia scrofulariacee: a) plantă erbacee cu tulpina 8285 DINŢUROS - 1126- DIOL erectă, adesea ramificată, cu frunzele subţiri translucide şi crestat-dinţate pe margine, cu flori roşii, mai rar albe, dispuse în spice terminale şi cu fructul capsulă; iarba-dintelui (Odontites rubrd). Cf ddrf, tdrg, panţu, pl., ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D, BORZA, D.; b) colţi-şor (Dentaria bulbifera). Cf. panţu, pl, borza, d.; c) silur (Euphrasia stricta sau rostkoviană). Cf. panţu, pl, borza, d.; d) ghinţură (Genţiana punctata). Cf. panţu, pl, borza, d. - Pl.: dinţuri. - Şi: dunţură s. f. panţu, pl. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -ură. DINŢUROS, -OÂSĂ adj. Dinţat2 (1). Pliscul lui [al lupului vrăbiilor] este scurt, foarte vârtos şi pe margini dinţuros. J. cihac, i. n. 78/22. - Pl.: dinţuroşi-oase. - Dinţi (pl. lui dinte) + suf. -uros. DINŢUŢ s. m. (Rar) Dinţişor (1). Cf. lb. Dincuţ ... explicat prin dinţuc, dar în realitate provenit din dinţuţ. graur, e. 42, cf. sfc iv, 147. - Pl.: dinţuţi. - Dinte + suf. -uf. DÎNUM-DÂNAM subst. (Transilv.) Chef cu mâncare şi băutură şi cu mare veselie. Apoi se pun la mâncate, la băute, la dinum-danam. reteganul, p. i, 58, ap. tdrg. Acolo era mare dinum-danam, ospăţ mare, nuntă împărătească, id, ap. cade. - Din magh. dinom-dănom. DINUNTRU adv. v. dinăuntru. DIN-ZI-DE-DIMINE AŢ Ă adv. v. dis-de-dimineaţă. DIOB s. n. v. ghiob. DIOBOL s.m. Monedă din vechea Atenă, având valoarea de doi oboli (1). Cf. dn3. - Pronunţat di-o-. — PL: dioboll - Din fi*, diobole, gr. 8lcbpoA,ov. DIOBOROI s. n. (Prin Transilv.) Urcior de pământ strâmt la gură, cu o singură gaură. Cf. viciu, gl. -Pl.:? - Cf. d i o b. DIOC s. n. v. ghioc. DIOCEZÂN, -Ă adj. v. diecezan. DIOCEZĂ s. f. v. dieceză. DIOCHEÂ vb. I v. deochea. DIOCHEÂT, -Ă adj. v. deocheat2. DIOCHERE s. f. v. deochere. DIOCHETURĂ s. f. v. deochetură. DIOCHI s. n. v. deochi. DIOCHIOI, -OÂIE s. m. şi f. v. deochioi. DIOCHITOR, -OÂRE s. m. şi f. v. deochetor. DIOCHITOROÂICĂ s. f. v. deochetoroaică. DIOCHITURĂ s. f. v. deochetură. DIODĂ s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenţă mică faţă de un sens de trecere a curentului electric şi foarte mare faţă de sensul opus; tub electronic cu doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ,JLampa cu doi electrozi ”, numită şi diodă, a fost descoperită de Edison, enc. tehn. i, 128. Dioda, modificată în acest fel, a devenit o triodă. cişman, fiz. li, 504. Din punctul de vedere al principiului de construcţie, diodele sunt fie tuburi electronice cu vid înaintat ... sau cu atmosferă gazoasă ..., fie semiconductoare. LTR2, cf. DL, dm. Diodele sunt folosite în general pentru redresarea curentului alternativ, der, cf. DN2, M. d. enc, dex. Ruda lor veni într-o altă duminică, în braţe cu servieta profesională în care se aflau letcon-pistol, sârmă de cositor, ... diode, liţă. CĂRTĂRESCU, N. 300. <> Diodă tunel = diodă de construcţie specială folosită ca amplificator şi generator de oscilaţii. Cf. dex2. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referinţă în stabilizatoarele de tensiune şi de curent. Diodă (electro)luminiscentă = diodă având proprietatea de a emite lumină atunci când este polarizată direct; led. Cf. dex2. - Pronunţat: di-o-. - PL: diode. - Din fr. diode. DIOGENÎSM s. n. (Livresc) Cinism asemănător celui al filosofului antic Diogene. Cf. dn2. - Pronunţat: di-o-. - Din fr. diogenisme. DIOIC, -Ă adj. (Despre plante unisexuate; în opoziţie cu monoic) Care are flori mascule şi femele separate, situate pe indivizi diferiţi. Cf. caiet, 78v/5. Sânt alte plante dioice care cresc subt apă, unde nici zefirul nu poate ajunge ca să le împreune. barasch, m. ii, 200/28. Flori unisexuate monoice sau dioice. GRECESCU, FL. 15, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D, CADE. Familie de plante lemnoase ... cu flori monoice sau dioice albe, verzui, gălbui. ENC. AGR. I, 228, cf. DL, DM, DN2, DER. Cânepa e o plantă dioică, la care florile mascule se găsesc pe specia „de vară”, iar florile femele, pe specia „de toamnă”, ltr2. Florile bărbăteşti se găsesc pe un individ, iar cele femeieşti pe alt individ - la plantele dioice. botanica, 71, cf. FORM. CUV. I, 190, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-o-ic. - PL: dioici, -ce. - Din fr. dioîque. DIOJGHIOCÂ vb. I v. dezghioca. DIOL s. m. Compus organic cu două grupe hidroxil în moleculă; dialcool. Cf. DC. - PL: dioli. - Din fr. diol. 8310 DIOLEFINÄ -1127- DIOPTER DIOLEFÎNĂ s. f. (Chim.; rar) Dienă. Cf. der, m. d. ENC., DN3. -Pronunţat: di-o-. - PL: diolefme. - Din fr. diolefines. DIOLEN subst. Fibră textilă care se obţine pe cale chimică din polimeri sintetici, poliesterici. Cf. ltr2. - Pronunţat: di-o-. - Denumire comercială. DIOMEDĂ s. f. (învechit, rar) Albatros (Diomedea exulans). Diomeda sau pasărea de corăbii; Diomedea; Albatros. J. cihac, i. n. 121/23, cf. mda. - Pronunţat: di-o-. — PL: diomede. - Din lat. Diomedea [exulans], numele ştiinţific al albatrosului. DIONÎNĂ s. f. (Farm.) Medicament pe bază de morfină folosit ca narcotic, analgezic şi sedativ (mai ales contra tusei). Dionina sau etilmorfina are aceleaşi însuşiri ca morfina, însă e mai uşor de administrat. BIANU, D. S. 534, Cf. NICA, L. VAM. 80, LTR2, DER, DC, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: di-o-. - Din fr. dionine. DIONISIAC, -Ă adj. 1. (în sintagma) Jocurile sau sărbătorile (ori serbările) dionisiace (şi substantivat, f. pi.) = serbări organizate în Grecia antică în cinstea lui Dionysos. Drama satirică, jucată cu solemnitate în serbătorile dionisiace şi cerută cu tot dinadinsul de poporul atenian, rom. lit. 423 740, cf. şăineanu, d. u, CADE. Sărbătorile dionisiace - serbări organizate în Grecia antică în cinstea lui Dionysos (Bachus), care stau la originea reprezentaţiilor teatrale, der, cf. dn2. A îmbrăcat firesc coturnii şi s-a simţit tentat să urce pe estrada jocurilor dionisiace. T februarie 1969, 44, cf. DEX. în sunetul tălăngilor, al zurgălăilor, fluierului şi tobelor, măştile străbat şi acum satele în Ajunul şi în ziua de Anul Nou, amintind de serbările bachice şi dionisiace din Antichitatea greco-romană. pa vel, s. e. 212. 2. Care este legat de cultul lui Dionysos, referitor la Dionysos; bahic. Suidas atribuie lui Epigen din Siciona modificarea corurilor dionisiace. CONV. LIT. iv, 147. Nimic deci din nebunia dionysiacă traco-frigică nu e admis ori tolerat la geţi. PÂRVAN, G. 151, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Copleşit de feeria culinară şi dionisiacă, Traian Arsen mânca. EFTIMIU, N. 109, cf. DL, DM, M. D. ENC., DN3. 3. (în opoziţie cu a p o 1 i n i c ) Care are o atitudine afectivă cu impulsuri iraţionale, pasionale, exaltate; pasionat, extatic; (rar) dionisic. Arta e mai apoliniană, poezia mai dionisiacă, ibrăileanu, s. 217. Poetul ...se mărgineşte numai la senzaţie frenetică, dionisiacă. LOVINESCU, S. I, 443. Paul Morand are şi acest merit, e un călător activ, pasionat, dionisiac. RALEA, s. T. II, 269, cf. DN2, M. D. ENC. întâiele lui versuri ... cultivau o anumită stare dionisiacă. V. ROM. mai 1975, 48. Enescu ..., dincolo de Rapsodia I-a, n-a mai putut capta dimensiunea dionisiacă a muzicii româneşti, flacăra, 1977, nr. 43, 18, cf. dex, dn3. O (Substantivat) în lucrările dumitale spiritul e încătuşat, se zbate tragic, eşti un „dionisiac”, vlasiu, D. 400. Omul era frenetic, un dioniziac. românia literară, 1972, nr. 7, 7/2. + (Substantivat; rar) Caracter pasionat, zbuciumat, extatic. De la dionysiacul degradant al primei faze lirice ... biografia interioară a poetului traversează o ipostază estetică de contopire solară a simţurilor cu intelectul. v. rom. iunie 1975, 51. - Scris şi: dioniziac şi dionysiac. - Pronunţat: di-o-ni-si-ac. - PL: dionisiaci, -ce. - Din fr. dionysiaque. DIONISIANÎSM s. n. (Rar) Caracter dionisiac (3). Cf. DN3. - Pronunţat: di-o-ni-si-a-. - Cf. dionisiac. DIONÎSIC, -Ă adj. (Rar) Dionisiac (3). O apariţie ce corespunde ... dinamicului şi dionisicului Van Gogh. blaga, z. 132. + (Substantivat) Caracter dionisiac (3). Prin fereastra întunecată a dionisicului din sufletul său, grecul simţea toată grozăvia şi iraţionalitatea existenţei. BLAGA, Z. 184. - Pronunţat: di-o-. - PL: dionisici, -ce. - Dionys[os] (n. pr.) + suf. -ic. DIONÎSII s. f. pi. (Rar) -Serbări organizate în Grecia antică în cinstea lui Dionysos. Când veneau primele boloboace cu must..., începea o vastă frenezie, ca în dionisiile antice, vianu, l. r. 53, cf. dn3. - Pronunţat: di-o-. - Din fr. dionysies. DIONISÎSM s. n. (Rar) Caracter dionisiac (3). Ce neoclasicism poate să câştige teren, când lumea spirituală de astăzi suportă cu destul eroism maximalismul şi absolutismul lui Kierkegaard, contradicţiile dureroase ale lui Dostoievski sau dionysismul paroxistic al lui Nietzsche? CIORAN, R. 48. - Scris: dionysism. - Pronunţat: di-o-. - Dionysfos] (n. pr.) + suf. -ism. DIOPSÎD s. n. (Mineralogie) Silicat natural de calciu şi de magneziu galben, verde sau incolor, component al unor roci eruptive. Cf. CANTUNIARI, l. m. 91. Ca minerale specifice contactului se întâlnesc ... diopside. ONCESCU, G. 260. Diopsidul se găseşte în cristale bine dezvoltate (folosite uneori în bijuterie) ..., în calcarele marmoreene. LTR2, cf. DER, DC, M. D. ENC, DN3. - Pronunţat: di-o-. - PL: diopside. - Din fr. diopside. DIOPTÂZ s. n. (Mineralogie) Silicat hidratat de cupru de culoare verde sau transparent, utilizat, în anumite varietăţi, ca piatră semipreţioasă. Cf: cantuniari, L. M. 92, LTR2, DER, DC, M. D. ENC, DN3. - Scris şi: (după fr. şi germ.) dioptas cantuniari, l. m. 92. - Pronunţat: di-o-. - Din fr. dioptase, germ. Dioptas. DIOPTER s. m. v. dioptru. 8322 DIOPTRĂ -1128- DIORE DIOPTRĂ s. f. v. dioptru. DIOPTRIC, -Ă s. f, adj. 1. S. f. Parte a opticii care studiază fenomenele de refracţie a luminii. Meşteşugurile de dioptrică. amfilohie, g. f. 32714. învăţătura despre trecerea şi frângerea luminei în trupuri se numeşte dioptrică. STAMATI, F. 75/8. Dioptrică ... vorbeşte de trecerea razelor luminei prin sticle transparente. BARASCH, M. III, 28/11, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. Până şi lectriţele cele mai frumoase şi mai mândre nu ştiu ce va să zică dioptrică. eminescu, O. XIV, 921, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. 2. Adj. Referitor la dioptrică (1). Tilescopeo dioptricu. AMFILOHIE, G. F. 26713. Instrumenturile construite din mai multe linţi ...se numesc dioptrice. STAMATI, f. 81/12, cf. COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D. Operatorul roteşte inelul ... aducând indicaţia dioptrică ... în dreptul unui reper. LTR2, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX, DN3. - Pronunţat: di-op-. - Pl.: dioptriei, -ce. - Din fr. dioptrique. DIOPTRIE s. f. Unitate de măsură a convergenţei lentilelor, egală cu convergenţa unei lentile cu distanţa focală de un metru. Cf. cade, scriban, d. Dispfozitiv] pentru găsirea dioptriei axei şi defectele la lentilele cilindrice, enc. tehn. i, 425. Pregătise pe pupitrul lui o lupă, o busolă, un binoclu, câteva lentile cu dioptriile scăzute. ARGHEZI, S. vil, 231. Scara gradată în dioptrii ... subîntinde un unghi la centru. LTR VI, 440, cf. DL, DM, DER, DN2, D, med, M. D. enc, dex. 4* S p e c. Puterea lentilelor ochelarilor; (rar) tărie (III 5). Cf. cade, scriban, d. Lornionul ... însă nu 'avea decât sticle fară dioptrii. CAMIL PETRESCU, O. îl, 506. La stăruinţa dumitale, te-am întrebat câte dioptrii aveau ochelarii? tudoran, p. 387. Purta ochelari cu multe dioptrii, barbu, i. i, 248, cf. der, dn2. O lentilă de o dioptrie are distanţa focală 1 m. D. MED, cf. M. D. ENC. Am doi copii, nouă dioptrii şi lucrez în proiectări. FLACĂRA, 1976, nr. 45, 22. - Pronunţat: di-op-. - Pl.: dioptrii. - Din fr. dioptrie. DIOPTRU s. n, s. m. (Fiz.) 1. S. n. Dispozitiv sau instrument optic care determină linia de vizare spre un punct determinat; (învechit) dioptră (1). Aşa să-mi pui asupra A, încât cei trei oci să steie asupra acelui A şi, căutând prin dioptre, să vezi varia ce este pusă la B şi să însămnează apoi unghiul abaterii magnetului, gheom. -TRIGON. 88713, cf. EGT 8V. Să iasă cu dânşii la câmp, cu masa de ingineri şi cu astrolabul să caute cu un ochi închis prin crăpătura dioptrii[i]. CR (1839), 2622/24, cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W. Dioptru al cărui ocular poate îndeplini şi funcţiunea de obiectiv, iar obiectivul, şi funcţiunea de ocular. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. + (învechit, rar; în forma dioptră) Instrument de chirurgie care serveşte la dilatarea mitrei2 (1), pentru a se putea examina maladiile acesteia. Cf. costinescu. 2. S. m. Suprafaţă care separă două medii transparente cu indici de refracţie diferiţi. Un dioptru plan e o porţiune de plan care separă un mediu de indice de refracţie nj de un al doilea mediu, de indice n2 ltr2, cf. DER, DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - Pronunţat: di-o-. - Pl: (1) dioptre, (2) dioptri. -Şi: (învechit, rar) dioptră s. f, diopter (alexi, w.) s. m. - Din ngr. 8ioicxpov, lat. dioptră, fr. dioptre. DÎOR s. m. v. dihor1. DIORÂM s. n. v. dioramă. DIORĂMA s. n. v. dioramă. DIORÂMA s. f. 1. Pictură pe pânză de mari dimensiuni (alcătuită din mai multe planuri), aşezată într-o sală obscură şi care, datorită unor jocuri de lumini, dă impresia realităţii şi a mişcării. Deodată, deschizân-du-să o fereastră în prijma duchesei, i-au pricinuit acea mai vie bucurie şi simţire, văzând prin un minunat diorama înfăţoşat palatul, grădinele. AR (1837), 2232/'8, cf. NEGULici. Spectacole în Iaşi ... Diorama în toate zilile de la 10 oare de dimineaţă până la 7 oare sar a. GM (1854), 4753, cf. POLIZU. în timpul lui Caragea veni pentru prima oară un întreprinzător de dioramă şi clădi un teatru de scânduri în curtea banului. filimon, o. I, 210, cf. PONTBRIANT, d, costinescu, lm, alexi, w, şăineanu2, TDRG. Şi-adeseori, Privind sfios prin tainicul crenel de lut, Ca printr-un ochi de geam, îmi pare Că printr-un magic dioram Privesc spre alt tărâm. CAMIL PETRESCU, v. 83, cf. resmeriţă, D, CADE. Diorama e folosită ca reprezentare anexă în marile panorame, în panoptice etc. ltr2, cf. dl, dm. Erau adevărate viziuni caleidoscopice, în care se perindau Occidentul şi Orientul, trecutul oarecum feudal şi instituţiile noi, moravuri, costume şi figuri pitoreşti, ca într-o fantastică dioramă. contribuţii, ii, 168. Dioramele se folosesc pentru reprezentarea unor scene istorice în expoziţii cu caracter aniversar sau în muzee, der, cf. DN2, M. D. enc, dex. De câte ori trec pe aici, prin faţa dioramei, citesc cuvintele adresate de Ştefan cel Mare. flacăra, 1975, nr. 44, 19. 2. Reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, folosită în muzeele de ştiinţe naturale drept cadru de expunere a unor animale (împăiate), manechine etc. Un astfel de ospăţ ... este strălucit materializat ... de Antipa în diorama ,, Viaţa în bălţile Dunării BĂCESCU, PĂS. 240. Iniţiatorul dioramei biologice este naturalistul român Gr. Antipa. der, cf. dn2, m. d. enc, dex. Primele diorame oceanologice vor fi arătate publicului tot la noi. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 3/8. Am străbătut repede culoare întunecate în care se deschideau ferestrele dioramelor mici înfăţişând ... viaţa în cambrian, silurian, devonian. CĂRTĂRESCU, n. 148. Dioramele micilor naturalişti au uimit cercetătorii [Titlu]. RL 2006, nr. 4 827. -Pronunţat: di-o-. - Pl.: diorame. - Şi: (învechit, rar) diorama, dioram s. n. - Din fr. diorama. DIORĂMIC, -Ă adj. Care aparţine unei diorame (1,2), referitor la dioramă. Cf. dn2, m. d. enc, dex. - Pronunţat: di-o-. - Pl.: dioramici, -ce. - Din fr. dioramique. DÎORE s. m. v. dihor1. 8332 DIORGANIZA — 1129 — DIOSCOREACEE DIORGANIZA vb. I v. dezorganiza. DIORÎE s. f. (învechit) Termen (3), soroc (1); s p e c . termen de piaţă, scadenţă. Deci aşa au pus diorie până în 3 luni să meargă şi să vie răspunsul (a. 1713). GÂLDI, M. PHAN. 172. Către cinstiţi creditori mei, rugându-mă foarte ca să binevoiască a mă aştepta şi puie diorie lungă, zic şase ani (a. 1816). IORGA, A. R. G. 302. Oi cumpăra marfa cu naht, adecă cu bani gata, fără diorie (termen), nichifor, p. 10/12, cf. iarcu, d. s. ii, 436/7. Vrei să-ţi plătesc acum îndată în bani naht sau să-ţi fac zapis cu diorie? filimon, o. i, 224, Epoca în timp, care se ia de bază la calcularea intereselor (scadente) se numeşte diorie sau termin. I. panţu, pr. 30, cf. ŞĂINEANU2, CADE, DL, DEX. - Pronunţat: di-o-. - PL: diorii. - Din ngr. Siopia. DIORISMOS subst. (Grecism învechit) „Prescripţie”. Cf. GÂLDI, M. PHAN. 172, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 356. - Pronunţat: di-o-. - PL: ? - Din ngr. SiopiCjaoq. DIORÎT s. n. Rocă magmatică intruzivă, cristalină, cenuşie sau verzuie, folosită ca piatră de construcţie, la pavaje, ca ornament etc. Se numeşte selagit dioritul care cuprinde multă mică. COBÂLCESCU, G. 34/7. Există în Banat şi stânci eruptive, şi anume precum banatitul, dioritul I. IONESCU, M. 49. Ciocanele şi dălţile multiforme de pietre dure, de serpentină, de diorit ... prezintă o varietate ■ de forme şi o perfecţiune de lucrare. ODOBESCU, S. ii, 264. în păturile cele mai vechi se găsesc topoare bortite şi nebortite, precum şi ciocane de cremene, diorit, porfir. CONTEMPORANUL, iii, 150, cf. barcianu. Podoabe de diorit, de argint încrustat cu aur ori de bronz. PÂRVAN, G. 8, cf. CADE, cantuniari, l. m. 136. Spre centrul masivului ... apar chiar diorite. ONCESCU, G. 45. Dioritul este alcătuit din feldspaţi calco-sodici şi din mică neagră ori hornblendă. AGROTEHNICA, I, 286. Forma de zăcământ a dioritelor, în general de dimensiuni mai mici, e variată. LTR2, cf. DL, DM. Dioritul formează masive de mică însemnătate, în Dobrogea de Nord şi în Carpaţii Meridionali. GEOLOGIA, 21, cf. DER, DN2, DC, M. D. ENC, D. GEOL. -Pronunţat: di-o-. - PL: diorite. - Din fr. diorite. DIORTOSÎ vb. IV. Tranz. (în limbajul bisericesc; complementul indică texte tipărite) A corecta greşelile; p . e x t. a îngriji. Mă rog, iubiţilor cititori, ca orice greşală veţi afla, cu duhul blândeţilor să o diortosiţi, că numai unul Dumnezeu iaste negreşit (a. 1801). CAT. MAN. îl, 126, cf. drlu. <> Refl. pas .Şi s-a diortosit [cărticica] de Euloghie monah, iară aşăzătoriu slovelor Damaschin diiacon şi Ilie zăţariu (a. 1724). IORGA, S. D. XIII, 9. S-au diorthosit de Lavrentie ieromonah de la mănăstirea Hurezii (a. 1746). GÂLDI, M. phan. 172. Multă nevoinţă am pus la diorthosit (a. 1779). id. 173. El nu plăteşte nimic la diorthosit (a. 1801). id. 172. S-au diortosit prin noi care o am şi zăţuit, Mihail ... din vestita cetate a Sibiiului. pilde, 112/12. La tipărire s-au diorthosit prin perierghia monahului Isaac (a. 1809). BV iii, 20. Mitropolitul Anania ... i-a dăruit prefectul [ui]judeţului Cluj ... o „Biblie” diortosită de înalt Prea Sfinţia Sa. RL 2006, nr. 4 892. 4 P . e x t . A îndrepta, a îmbunătăţi. Aşişderea să aibă orânduitul dascăl cel mare a deorthosi ... ihemata (a. 1774). gâldi, M. phan. 173. <> Refl.pas. Să facă silinţa să stea ca să se deordosască locul, să se întemeeze şi ca să vie la buna stare, pentru chivernisala ş-ajutoriul hranei vieţii boerilor şi a tuturor (a. 1774). uricariul, vi, 443. - Scris şi: diorthosi. - Pronunţat: di-or-. - Prez. ind.: diortosesc. - Şi: deortosi (scris şi: deorthosi), deordosi vb. IV. - Din ngr. 8i6p0coca (aor. lui SiopOcbvco). DIORTOSÎRE s. f. (în limbajul bisericesc) Acţiunea de a diortosi şi rezultatul ei; (concretizat) corectură într-un text tipografic. Am dorit şi eu să sosescu la sfârşitul cărţii aceştiia, la a tot meşteşugul lucrului al aceştii sfinte cărţi şi al diortosirii limbii rumâneşti. mărgăritare, 493. Prin osteneala diortho-sirii lui Lavrentie ieromonahul (a. 1742). gâldi, m. phan. 173. Pe la locurile ci vor umbla, să nu se facă niciun feliu de aşăzare, ... nici să are, ... nici să le dea bani înainte, şi pentru dinordosărea acestora fiind scris la împărăteştile firmanuri, ... cunoscut şi ştiut să fie la toţi (a. 1774). uricariul, vi, 438, cf. gâldi, m. phan. 173. îndreptarea greşalelor ce s-au găsit la tomul întâi, şi al doilea, trecute cu vederea la diorthosire. BELDIMAN, N. P. II, 208/3, cf. drlu. Am cheltuit ... pentru diorthosirea istoriei mele la un dascal franţuzesc. KOGĂLNICEANU, S. 132. -Scris şi: diorthosire. - Pronunţat: di-or-. - PL: diortosiri. - Şi: dinordosăre s. f. - V. diortosi. DIORTOSITOR s. m. (în limbajul bisericesc) Corector al unui text tipografic; p. e x t. persoană care se ocupă de editarea unui text. Nu doară cu vreo procopsală de învăţătură, care nu o am, numai atingându-mă şi eu de un deget ...al măritului episcop Damaschin, am fost diorthositoriu (a. 1737). gâldi, m. phan. 173. Evloghie monah, diorthositoriu. Sandul şi Gheorghie zăţarii (a. 1759). IORGA, S. D. xiii, 162. Eu însumi am făcut estraturile din toate cărţile acelea, mai înainte de a mă face diortositoriu în tipografia crăiească. şincai, HR. II, 18/15. Oarecare cuvinte ... s-au schimbat de dior[tho]sitoriu (a. 1806). gâldi, m. PHAN. 173, cf. DRLU. Aşadar ne rugăm de toţi cetitorii Ca să fim crezuţi noi, diorthositorii... Şi să ni se crează toată osteneala, Carea au ocolit cât putu greşala (a. 1834). IORGA, S. D. XV2, 77. Arhiepiscopul... diortositorul „Bibliei ” oficiale a Sfântului Sinod. RL 2005, nr. 4 763. - Scris şi: diorthositor. - Pronunţat: di-or-. - PL: diortositori. - Şi: diortositoriu s. m. - Diortosi + suf. -(i)tor. DIORTOSITORIU s. m. v. diortositor. DIOSCOREACEE s. f. (La pi.) Familie de plante erbacee, monocotiledonate volubile sau târâtoare, cu 8341 DIOSCOREE -1130- DIPEPTIDĂ flori unisexuate, unele cu tuberculi bogaţi în amidon, folosite pentru a înlocui cartoful; (şi la sg.) plantă din această familie; dioscoree. Cf. brandza, fl. 447. Florile unisexuate ... dioscoreaceae. GRECESCU, FL. 19, cf. DN3. — Pronunţat: di-o-sco-re-a-ce-e. — Din fr. discoreacees. DIOSCOREE s. f. (La pl.) Dioscoreacee. Cf. rev. păd. xxxvi, 323, enc. agr. — Pronunţat: di-o-. — Din fr. dioscorees. DIOSCORI s. m. pl. v. dioscuri. DIOSCURI s. m. pl, (Mitol.) Cuplu de fraţi (adesea gemeni), de nedespărţit (asemenea lui Castor şi Pol lux); (rar la sg.) unul dintre cei doi fraţi. Vânslăm cu corabie alexandrienească, carea ernase în ostrov, căriia-i era sămnul Dioscori. N. test. (1648), 172731, cf. dn2. <> F i g . (Cu aluzie la ideea de înfrăţire, îngemănare) Rosetti şi Brătianu nu sunt însă numai dioscuri politici de 35 de ani încoace, ci, pân' la un grad oarecare, sunt şi rivali, eminescu, o. xiii, 28. Sciziunea de principii între el şi dioscurul său politic n-au fost decât tot atâtea scene de farsă, pentru a masca invazia ohlocraţiei autoritare, id. ib. 221. Să se ridice statuia dioscurilor noştri într-o intimă îmbrăţişare, cum îi vedem că strălucesc astăzi ca Polux şi Castor, spre podoaba neamului şi a literaturei române. SĂM. i2, 156. Weimarul ...a jucat un rol mare în istoria culturii germane, fiindcă acolo au petrecut timp îndelungat cei doi dioscuri: Schiller şi Goethe. LUC. vil, 108. Dioscurii epocei aceleia se complăceau mai mult în atmosfera puţin afumată a cârciumilor din Sărărie. PERPESSICIUS, M. III, 318. -Pronunţat: di-o-. - Şi: (învechit, rar) dioscori s. m. pl. — Din gr. Ai6p0i, fr. Dioscures. DIOSTĂIA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular de origine turcească nedefinit mai îndeaproape. Diostăia. Numele jocului e turcesc; provenienţa lui n-au ştiut să mi-o spuie. an. dobr, xi, 38, cf. varone, d. 50. — Accentul necunoscut. - Pronunţat: di-os-. — Et. nec. DIOXÂN s. n. (Chim.) Lichid inflamabil, incolor, cu miros caracteristic, solubil în apă, obţinut prin încăl-. zirea glicolului cu acid sulfuric şi folosit în industrie ca dizolvant sau ca agent de extracţie pentru produse farmaceutice. Derivaţii dioxanului ... sunt recomandaţi ca agenţi de sulfonare pentru olefine şi alcooli primari. LTR2, cf. DC, NDN. — Pronunţat: di-o-. — Din fr. dioxane, germ. Dioxan. DIOXIACETONĂ s. f. (Chim, Biol.) Cetonă cu trei atomi de carbon în moleculă, care se găseşte în natură sub forma unor esteri fosforici, aceştia având un rol fundamental în metabolismul intermediar al glucidelor în muşchi şi în fermentaţia alcoolică. Cf. macarovici, CHIM. 545, LTR2. — Pronunţat: di-o-. — PL: dioxiacetone. — Din germ. Dioxyazeton. DIOXÎD s. m. (Chim.) Oxid care conţine doi atomi de oxigen; bioxid. Dioxidul de fluor. macarovici, ch. 479, cf. dex2, ndn. Concentraţia de dioxid de carbon atinge astăzi 380ppm. RL 2007, nr. 5 142. — Pronunţat: di-o-. - PL: dioxizi. — Din fr. dioxyde. DIOXÎN s. n. v. dioxină. DIOXÎNĂ s. f. Substanţă chimică, foarte toxică, solubilă în alcool, folosită în special pentru colorarea bumbacului. Biroul internaţional al muncii a comunicat că ... au fost înregistrate mai multe accidente provocate de dioxină în Europa. DCR, cf. DC. Nu există nicio îndoială că boala a fost provocată de o otrăvire cu dioxină. RL 2004, nr. 4 485. Inspectorii sanitari-veterinari au retras dintr-un hypermarket ploieştean două tipuri de iaurturi Danone cu fructe suspecte de a fi contaminate cu dioxină, un produs cu potenţial toxic şi cancerigen foarte periculos, ib. 2007, nr. 53/2. — Pronunţat: di-o-. — Şi: dioxin s. n. DC, DCR. — Din fr. dioxine, engl. dioxin. DIP s. n. (învechit, rar) Bucată de blană de pe picioarele animalului, folosită în cojocărie. Pieile de vulpe sunt acele cari se lucrează mai multu şi se scoate din ele nafele de pântece, guşi, spinări, dipuri, capâtini. i. ionescu, m. 700. -Pl /.dipuri. — Din te. dip. DÎPA-DIPA = tipa-tipa. Cf. scriban, d. DIPARTAMENT s. n. v. departament. DIPĂRTÂ vb. I v. depărta. DIPĂRTÂRE s. f. v. depărtare. DIPĂRTÂT, -Ă adj. v. depărtat2. DIPENDE vb. III v. depinde. DIPENDENŢĂ s. f. v. dependenţă1. DIPEPTIDÂZĂ s. f. (Chim, Biol.) Enzimă specifică, secretată de mucoasa intestinală, care descompune dipeptidele. Dipeptidazele ...se găsesc în mare abundenţă în intestinul subţire, în rinichi, în drojdii, în mucegai, în malţ etc. LTR2. Dipeptidaza, cu acţiune strict specifică asupra dipeptidelor. D. MED. 512, cf. DC, NDN. — PL: dipeptidaze. — Din fr. dipeptidase, germ. Dipeptidase. DIPEPTÎDĂ s. f. (Mai ales la pl.) Produs chimic format din unirea a doi aminoacizi. Acest fapt explică comportarea deosebită pe care o au cele două tipuri de dipeptide. ltr2, cf. der. Dipeptidele au importanţă ca produşi naturali. DC, cf. M. D. ENC, NDN. 8360 DIPETAL -1131 - DIPLOE - PL: dipeptide. - Din fr. dipeptide. DIPETÁL, -Ă adj. (Despre corole) Care are două petale; p . e x t . (despre flori, plante) care are corola din două petale. Corolă dipetală, adecă de doă petale. CAIET 7874, Cf. CADE, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. - PL: dipetali, -e. - Din fr. dipétale. DIPÍNGE vb. III v. depinge. DIPIŞÂ vb. I v. depeşa. DIPLACUZÍE s. f. (Med.) Tulburare în perceperea sunetelor. Cf. D. med, ndn. - Din fr. diplacousie. DIPLASIÁSM s. n. (Lingv.) Geminarea consoanei „n” din prefixul sau prepoziţia „în” înainte de vocală. Cf DN3. - Pronunţat: -si-asm. - Din lat. diplasiasmus, gr. 8i7rA,acFiaGp,ó<;. DIPLÂŞ s. m. v. diblaş. DÎPLĂ s. f. v. diblă. DIPLĂU s. n. v. depleu. DIPLÉE subst. Sistem diplex. Cf. cade. - Din fr. diplée. DIPLEGÍE s. f. Paralizie bilaterală; hemiplegie dublă. Cf cade, dl, dm. Diplegia se datoreşte unei leziuni cerebrale. DER, cf. DN2, D. MED, M. D. ENC, DEX. - PL: diplegii. - Din fr. diplégie. DIPLÉU s. n. v. depleu. DÍPLEX subst. (în sintagma) Sistem diplex = sistem de telecomunicaţii utilizat în telegrafia cu fir, în curent continuu, prin care se asigură transmiterea simultană, pe aceeaşi linie şi în acelaşi sens, a două comunicaţii; diplee. Sistemul diplex e astăzi foarte puţin folosit. LTR2. - Din fr. diplex. DIPLÍ vb. IV. T r a n z . (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) A răni1 (1). Ascuţî trestii şi le bătu preste tot trupul lui, de-i dipli trupul de aceale cuie de trestii, de la cap până la picioare, dosoftei, v. s. septembrie 37721, cf. tdrg. - Prez, ind.: diplesc. - Et. nec. DIPLÍN, -Ă adv, adj. v. deplin. DIPLO- Element de compunere cu sensul „dublu” care serveşte la formarea unor substantive ca „diplosal”. Cf. LM, FORM. CUY. I, 247, D. MED, DN3. - Izolat, prin analiză, din împrumuturi ca diplopie, diplopter etc. DIPLOBACIL s. m. Bacii ai cărui indivizi sunt grupaţi câte doi prin intermediul unei substanţe gelatinoase. Bacteriile sferice se pot asocia prin segmentare câte două, formând diplococi, diplobacili etc. LTR2 II, 258, cf. DER, M. D. ENC, DN3. - PL: diplobacili. - Din fr. diplobaciile. DIPLGBLÂSTIC, -Ă adj, s. n. (Metazoar) care are două foiţe germinative sau embrionare distincte (ectoderm şi endoderm). Cf. D. med, d. biol. - PL: diploblastici, -ce. - Din fr. diploblastique. DIPLOCEFÂL, -Ă adj, s. m. şi f. (Med.) (Făt monstruos) care este caracterizat prin existenţa a două capete unite. Cf. dex2, ndn. -PL: diplocefali, -e. - Din fr. diplocephal. DIPLOCEFALÎE s. f. (Med.) Malformaţie congenitală caracterizată prin existenţa a două capete unite pe acelaşi trunchi. Cf. dn3, dex2. - PL: diplocefalii. - Din fr. diplocephalie. DIPLOCOC s. m. Bacterie sferică cu doi coci care produce o serie de boli ’(pneumonie, meningită etc.). Microbii ... a căror celule sunt izolate sau reunite câte două, diplococi, ... cum sunt microbii pneumoniei, ai blenoragiei etc. BIANU, D. S. 470. Bacteriile sferice se pot asocia prin segmentare câte două formând diplococi, diplobacili etc. ltr2 ii, 258. Printre diplococi se întâlnesc atât forme saprofite (în sol, în bazine de apă), cât şi forme patogene (gonococul, ... meningo-cocul ... etc.). DER, cf DN2, M. D. ENC, DEX. - PL: diplococi. - Din fr. diplocoque. DIPLOCORÎE s. f. Pupilă dublă. Cf. D. med, ndn. - PL: diplocorii. - Din fr. diplocorie. DIPLODOC s. m. Reptilă dinozauriană erbivoră, fosilă, cu gâtul şi coada foarte lungi. Nu pot să scriu, să dorm, nu-mi aflu loc ... Ah! Pentru ce nu sunt un diplodoc, Ce proască-aş da cu coada prin orhestre. anghel - IOSIF, C. M. I, 82. Fă, Dumnezeule, un hocus-pocus Şi schimbă-mă pe-un ceas în diplodocus! id. ib. I, 82, cf. LTR2, der, dn2, m. d. enc, dex. - PL: diplodoci. - Şi: diplodocus s. m. - Din fr. diplodocus, numele ştiinţific al reptilei. DIPLODOCUS s. m. v. diplodoc. DIPLOE s. f. (Anat.) Ţesut osos spongios cuprins între cele două oase late ale craniului. Cf. der, d. med, M. D. ENC, DN3. - Din fr. diploe. 8384 DIPLOEDRU -1132- DIPLOMAT1 DIPLOEDRU s. n. Cristal produs prin combinarea a două romboedre. Cf. ltr2. - PL: diploedre. - Din fr. diploedre. DIPLOEGRAFÎE s. f. Metodă radiologică folosită pentru a studia structura spongioasă a oaselor late prin injectarea directă, în diploe, a unei substanţe de contrast. Cf. D. med., ndn. - PL: diploegrafii. - Din fr. diploegraphie. DIPLOFÂZĂ s. f. (Biol.) Fază diploidă, v. d i p 1 O i d . Cf. M. D. ENC., DN3. - Din fr. diplophase. DIPLOFONÎE s. f. Emisiune de două tonuri ale vocii, datorită unei tensiuni inegale a coardelor vocale. Cf. DN3. - PL: diplofonii. - Din fr. diplophonie. DIPLOGENEZĂ s. f. Monstruozitate caracterizată prin reunirea a doi fetuşi într-un singur corp. Cf. dn3. - PL: diplogeneze. - Din fr. diplogenese. DIPLOGRÂF s. n. Maşină de scris care funcţionează simultan cu două feluri de caractere. Cf. LTR2, DN2, M. D. ENC, DEX2. - PL: diplografe. - Din fr. diplographe. DIPLOIC, -Ă adj. (Anat.) Referitor la diploe. Cf. DN3. -Pronunţat: -plo-ic. - PL: diploici, -ce. - Din fr. diploîque. DIPLOID, -A adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Care are un număr dublu de cromozomi. Ţesuturile din corpurile plantelor sau animalelor sunt de obicei diploide în ceea ce priveşte constituţia lor cromozomică. ENC. AGR, cf. D. MED, DN3, DEX2. -O Fază diploidă - perioadă în dezvoltarea organismelor vegetale sau animale în care numărul de cromozomi ai celulelor obişnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale; diplofază. Cf. der, m. d. enc, dex, dn3. -Pronunţat: -plo-id. - PL: diploizi, -de. - Din fr. diploîde. DIPLOIDÎE s. f. (Biol.) Caracter al celulelor sau organismelor diploide. Cf. dn3. - Pronunţat: -plo-i-. - Din fr. diploîdie. DIPLOM s. n. v. diplomă. DIPLOMA vb. I. T r a n z . (Rar; complementul indică oameni) A decerna o diplomă (2). 2 596 [de femei] au şi fost diplomate, sahia, u. r. s. s. 111. - Prez. ind.: diplomez. - Din fr. diplomer. DIPLOMÂT1, -Ă subst, adj. I. 1. S. m. şi f. Persoană oficială care are misiunea de a întreţine relaţii cu reprezentanţii oficiali ai altor state sau de a trata în numele statului său; p . e x t . persoană care se ocupă cu diplomaţia (1), care are cunoştinţe temeinice de diplomaţie, care are calităţile necesare acestei activităţi; persoană care face parte din corpul diplomatic1; (învechit, rar) diplomatic1 (2). El are a face în versurile sale tot cu oameni mari, cu prinţi, cu duci, ... cu diplomaţi. HELIADE, O. i, 480. Se părea că Radul are talente de politic şi diplomat, n-avea însă destoinicie de gheneral. F. AARON, I. I, 154/26. Romeanţov, a căruia nume răsuna numai de mărirea biruinţilor, să arătă în acel timp ghibace diplomat, asachi, i. 351/30, cf. valian, v. Diplomatul nu-şi ceruse încă pasporturile, când iată se iveşte un om plin de secreturi. FM (1843), 2922/4, cf. NEGULICI. O svită numeroasă de capitani şi de curteni însoţeau pe acest diplomat, ce aduse dresuri a marelui prinţ, calendar (1851), 43/10, cf. stamati, d. Aci sunt aiutanţii călări şi floarea ţărei, Miniştri, diplomaţi, patriei, aristia, p. r. 13/15, cf. polizu. Mă aflam de trei zile la apele minerale de la Kissingen ..., unde vin diplomaţii din toată Europa. FILIMON, o. II, 182, cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d. Isaia Radouţeanul, intelligentul diplomat, ... fu trimis în taină la Moscva. hasdeu, i. v. 58, cf. costinescu, lm. Un diplomat vrednic de a lupta în fineţă şi în curtenie cu iscusitul prinţ. ODOBESCU, S. I, 288. Ţineau sfat diplomaţi şi militari împrejurul unei mese, pe care ... stau întinse hărţi, documente, tractate. CARAGIALE, O. IV, 167. Poate cineva înţelege despreţul cu care priveşte asemenea diplomat rus la Apusul „luminat”, contemporanul, Vllh 45, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2. Un diplomat rus care trecu atunci prin Ţara Românească vorbeşte de postavul albastru şi cenuşiu de la Afumaţi. IORGA, C. I. III, 190, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Trăise mult, ca diplomat, la Roma. eftimiu, n. 22. Am luat o atitudine de diplomat insultat. CAMIL PETRESCU, P. 298. Şofeurul ... salută solemn ca un diplomat. C. petrescu, C. v. 74. [Rousseau] a ajuns, la un moment dat, ... secretar particular la un diplomat. NEGULESCU, G. 95. Erau unele dificultăţi, de care consulul, diplomat de carieră, se împiedica. BART, E. 287. A trebuit să arăt cartea de diplomat ca să pot intra. RALEA, o. 94. Când am fost diplomat, a venit la mine un reprezentant... să-mi ceară un sprijin bănesc. BENIUC, M. C. I, 320, cf. DL, DM, DER, dn2. Şi-a început activitatea de diplomat în 1607, când ducele de Gonzaga ... l-a trimis cu o misiune. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8, 168, cf. M. d. enc. Aţi gândit personajul chiar pe ipostaza lui de fost diplomat. cinema, 1975, nr. 9, 6, cf. dex. Un diplomat nu se poate abţine şi aplaudă neprotocolar înainte de sfârşitul execuţiei magistrale a „Rapsodiei”. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 20. Vom avea la Bruxelles mai mulţi diplomaţi pentru susţinerea procesului de integrare. RL 2005, nr. 4 724. Diplomatul a mai făcut referire la rolul important al presei, adevărul 2006, nr. 4 825. ^ F i g. Ce diplomat iscusit ar deveni Cotnarul în asemenea prezentare! SADOVEANU, O. XX, 67. 2. Adj. Care are calităţi sau însărcinări de diplomat (I 1); (învechit, rar) diplomatic1 (1). Cf. costinescu. Un ministru diplomat. CADE, cf. DL, DM. Miron Costin, 8396 DIPLOMAT2 -1133- DIPLOMATIC1 militar diplomat, om de acţiune politică, a găsit ... timpul necesar să scrie opere de valoare. IST. lit. rom. I, 398, cf. M. D. ENC. Geantă (sau servietă) diplomat = geantă sau servietă cu un format special, mai mare şi dintr-un material rigid; geantă (sau servietă) diplomatică. Com. din bucureşti. 3. S. m. şi f., adj. (Persoană) care ştie să trateze sau să conducă o afacere, care dovedeşte tact şi abilitate într-o situaţie (pentru a-şi atinge scopurile) sau în relaţiile cu ceilalţi oameni. Cf. stamati, d., pontbriant, d. Bravo, domnule, acum sunt încredinţată că eşti bun diplomat şi că poţi pătrunde secretele cele mai adânci. alecsandri, O. p. 229. După aerul ei radios, se vede că eminenta diplomată a repurtat un deplin triumf. caragiale, o. ii, 94, cf. barcianu, şăineanu2. Vineanu e un om simpatic, diplomat, insinuant, foarte muncitor. brătescu-voineşti, p. 195, cf. resmeriţă, d., cade. Clara-Doamna e mai mult trufaşă decât diplomată. LOVINESCU, C. iii, 18. Diplomat, se ferea ... ca de foc să-şi arate gelozia, brăescu, O. A. I, 410. Stănică deveni deodată misterios şi diplomat, călinescu, e. O. I, 312, cf. dl, DM. Consimţind cu graţie să servească Banul, ea se consideră diplomată operând cu compromisuri. CONTEMP. 1966, nr. 1 019, 4/5, cf. dn2, dex. <> (Prin lărgirea sensului) Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toţi. eminescu, o. i, 31. II. S. n. Prăjitură preparată dintr-o cremă aromată cu adaos de frişcă şi fructe zaharisite. Cf. dex. -PL: diplomaţi, -te. - Din fr. diplomate. DIPLOMAT2, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care a obţinut o diplomă (2). Madam Petrescu ... cu tanti Lucsiţa, moaşa diplomată. ... şi-au dat rendez-vous. CARAGIALE, o. I, 278. Odată diploma luată, diplomatul asvârle cărţile în foc, uită ceea ce a învăţat, afară doar de ceeace îi cere meseria. GHEREA, ST. CR. iii, 13, cf. ddrf, barcianu. A urmat apoi în Cernăuţi, de unde a ieşit diplomat al Facultăţii de Drept. LUC. vil, 323, cf. şăineanu2, TDRG. Diplomat al Şcoalei de Comerţ ... fusese luat la ochi de Stama. CHIRIŢESCU, GR. 203, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Domnul Dimitrie Ionescu, arhitect diplomat, a propus unui prietin al meu ... un plan de casă. sadoveanu, O. IX, 238. Se pare însă că critica literară e o meserie brevetată, în care nu sunt admişi decât diplomaţii unui examen, ralea, S. T. I, 125. S. P. Radianu era diplomat al Institutului Agronomic din Paris, agrotehnica, I, 41, cf. DL, DM, DN2. Pare ...cu totul îndoel-nic să fie vorba de o diplomată a unei şcoli medicale superioare. G. BARBU, A. V. 210, cf. M. D. ENC, DEX. -PL: diplomaţi, -te. - Cf. fr. d i p 1 o m e. DIPLOMAT3 s. n. v. diplomă. DIPLOMATÂRIU s. m. (învechit) Culegere scrisă sau tipărită de diplome (1). în anul de acum s-au întărit şi privilegiurile sârbilor prin împăratul Iosif I, cum arată diplomatariul neamului iliricesc. ŞINCAI, HR. iii, 220/12. Un act ... rezumat în următorul mod în diplomatariul săsesc manuscript al lui Trausch. HASDEU, I. C. I, 21, cf. LM. - PL: diplomatari. - Din lat. med. diplomatarius. DIPLOMATIC1, -Ă adj, subst. 1. Adj. (învechit, rar) Diplomat1 (I 2). Fiind dar Ferdinand foarte diplomatic şi iubitor de slavă, având şi alte multe daruri împărăteşti, au curăţat întâi şi au îndreptat toate neorânduielele. IST. UNIV. iv, 37/22. 2. S. m. şi f. (învechit, rar) Diplomat1 (11). Zic unii că acest diplomatic s-a folosit de petrecerea sa în Grecia ca să facă cunoscute persoanelor celor mai însemnate cugeţîle puterilor. CR (1832), 192/21, Se vor începe aspre răceli între diplomaticii Bretaniei cei Mari. ib. (1837), 38V16. 3. Adj. Referitor la diplomaţie (1) sau la diplomaţi1 (11), care aparţine diplomaţiei sau diplomaţilor; (învechit) diplomaticesc. Diregătoria ... privighează pentru siguranţia diplomaticilor noştri oaspeţi. AR (1829), 247V19. Hârtiile diplomatice le trimise lui Mihnea printr-un curier. F. AARON, I. 172/20. La 1798 au mers cu însărcinări diplomatice la Paris. ASACHI, L. 572/7. între alte îndatoriri a Sfatului va fi: a cerceta proecturile ministerelor, ... întâmplătoarele lipsuri şi nerodiri din ţară, trataţii în pricini diplomatice şi altile de asemine (a. 1839). hurmuzaki-s, vi, 88, cf. valian, V. Influinţa mea diplomatică e căt un fir de păr. FM (1843), 2932/20. Neînţelegerile ... s-au liniştit în grabă prin a lui uneltiri diplomatice. IST. M. 218/8. Poarta Otomană ... nu a lipsit a-şi lua măsuri atât diplomatice, cât şi militare, bariţiu, p. a. i, 506, cf. stamati, d, polizu. Cucoana Chiriţa ... dobândise înaintare în cariera diplomatică, ghica, c. E. II, 324. Toate prevesteau apropierea unei serbări naţionale sau venirea vreunui ilustru personagiu la băile diplomatice. FILIMON, O. II, 182, cf. PONTBRIANT, D, PROT. - POP, N. D, LM, COSTINESCU. Această mică inadvertenţă diplomatică nu ar fi facut-o d. Lahovari. maiorescu, d. V, 141. Acest interesant fragment ne strămută din naiva povestire, usitată de cronicarii noştri, în cercul celor mai delicate memorialuri diplomatice, odobescu, S. I, 288. Se deprindea cu lucrările mărunţele, cum am zice, cu bucătăria diplomatică, începea a fi privit ca funcţionar onorific al legaţiei, vlahuţă, s. a. ii, 347, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. Prevăd o nouă campanie diplomatică după aliaţi, zece ani, poate, de silinţi meşteşugite la curţile prietene, iorga, p. a. ii, 30, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. însăşi tribuna diplomatică era înflorită de uniformele ataşaţilor militari, rebreanu, R. i, 195. Se măritase cu altul, numai ca să rămână în lumea diplomatică, eftimiu, n. 67. Dosarele diplomatice, te întorci şi le pui în dulapul acesta masiv, camil petrescu, p. 336. Să-l pregătească pentru cariera diplomatică. BRĂESCU, O. A. I, 417. Abia calitatea sa diplomatică a contribuit să-l scoată din încurcătură, ralea, O. 50. Treceau desigur pe la cenzură ... şi scrisorile personalităţilor din lumea politică, diplomatică şi economică, beniuc, m. c. i, 374. Ce păcat că tratatele diplomatice nu se mai redactează în latineştel vinea, l. i, 111, cf. dl, dm. Cronica avea un scop practic ... şi putem surprinde folosirea ei în scop diplomatic în memoriile trimise la curţile străine. IST. lit. rom. I, 286, cf. DN2. Şi-a pus întreg talentul şi 8400 DIPLOMATIC1 - 1134- DIPLOMATIC2 toată abilitatea diplomatică în serviciul monarhiei absolute, magazin ist. 1967, nr. 3, 46. într-o epocă mai recentă, corespondenţele diplomatice ... vorbesc despre numeroasele epidemii de pestă. G, barbu, a. v. 22, cf. M. D. ENC. Perfidia cu care acesta vrea să-l câştige neapărat pe viitorul domn în jocul diplomatic riscant. CINEMA, 1975, nr. 9, 8, cf. dex. Şeful statului a făcut o gafa diplomatică. RL 2005, nr. 4 722. Consulul României ... a încercat să dea o explicaţie lipsei de comunicare la nivel diplomatic, ib. 2007, nr. 5 282. O Corp (sau, învechit, rar, corpos, trup) diplomatic = totalitatea ambasadorilor, miniştrilor şi reprezentanţilor unei ţări sau ai mai multor ţări care se află, de obicei, în capitala unui stat. Se aude cum că cele mai însemnate mădulări a corposului diplomatic (solii puterilor străine) ar fi dat protest. CR (1833), 19741. Tot corpul diplomatic şi floarea soţietăţii de acum a Romii sânt poftiţi aci. ib. (1839), 18724. Berna ... găzduieşte Consiliul federal suprem, corpul diplomatic. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 213. îl trecem prin laboratoriul cunoştinţelor morale, politice şi literare cu care suntem adăpaţi noi ăştiea care facem parte din corpul diplomatic. GHICA, c. E. II, 325, cf. costinescu, lm, şăineanu2, cade. O doamnă din corpul diplomatic ţinea în mână o farfurioară cu o îngheţată mâncată pe jumătate, lovinescu, c. ii, 132. Veţi insista să păstrez pe lista corpului diplomatic rangul meu din trecut. TlTULESCU, D. 246. Oferise o masă la care participau membri de-ai corpului diplomatic străin şi câţiva aristocraţi români, eftimiu, N. 28. Aici se adună lumea „şic ” a oraşului şi a provinciei, corpul diplomatic, musafirii americani de vază. ralea, O. 67. Eram pe Calea Victoriei, oprit printre curioşii care aşteptau să treacă dricul ... însoţit de tot corpul politic şi diplomatic, vinea, l. i, 392, cf. dn2. Le găsea la un depozit special, destinat miniştrilor, corpului diplomatic, barbu, i.i, 78. Limbă diplomatică = limbă în care se fac comunicările şi se întreţin relaţiile diplomatice. Limba diplomatică în India au fost până acum cea persască. RUS, I. iii, 91/7. Limba maghiară pe acele vremi nu era întrebuinţată nici în literatură, nici ca limbă diplomatică a ţârei. FM (1843), 1312/24. Urechea obştească au prifacut cuvântul latin după auzul nou ... şi aşa, cu veacurile şi cu cărţile, s-au format limba de astăzi, limba diplomatică. RUSSO, s. 53. Românii ... o scrieau în cancelariile lor ca limbă diplomatică. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/4, cf. LM. în toate înaltele societăţi din lume s-a adoptat limba franceză ca limba conversărei, ... franceza este limba diplomatică, conv. LIT. I, 48. Relaţii sau legături diplomatice = relaţii oficiale, paşnice, pe care statele le întreţin în scopul realizării politicii lor externe. Au fost în stare de a-şi înnoi relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană. AR (1829), 512/32. Eu vă propui să statornicim relaţii diplomatice cu acest stat nuou. CR(1839), 1976, cf. LM. Rusia au ameninţat cu rumperea relaţiilor diplomatice. EMINESCU, O. IX, 238. Aceasta o cer relaţiunile diplomatice, relaţiunile de stat. mille, v. p. 222. Aceste strânse relaţii diplomatice şi de rubedenie nu puteau da roade şi pe tărâm militar, magazin ist. 1974, nr. 1, 13. Stabilirea relaţiilor diplomatice româno-cubaneze. scânteia, 1975, nr. 10 329. [Ministrul] şi-a exprimat speranţa că accidentul nu va perturba bunele relaţii diplomatice dintre cele două ţări. RL 2007, nr. 5 282. Geantă (sau seivietă, valiză) diplomatică = a) geamantan, geantă etc. cu care se transportă acte diplomatice în altă ţară (şi al căror conţinut este scutit de controlul vămii). Valizele diplomatice inviolabile, pline cu secrete de stat. vinea, l. i, 122; b) geantă (sau servietă) asemănătoare ca formă cu cea folosită de diplomaţi; geantă (sau servietă) diplomat. Omul cu servieta diplomatică o anunţă că va ieşi puţin în oraş. românia literară, 1979, nr. 21, 13/4, Imunitate diplomatică v. imunitate. Misiune diplomatică v. m i s i u n e (3). Notă diplomatică v. n o t ă (13). Prânz diplomatic v. p r â n z (1). 4. S. f. (Astăzi rar) Diplomaţie (1). Mădulările Parlamentului înfăţoşază prin talantul rîtorice ştiinţele de iconomie politică, adecă despre ocârmuirea dinlăuntru şi despre diplomatică. AR (1829), 51740. Interesurile olando-belgice, cu carele de atâta vreme să îndeletniceşte diplomatica, sânt aproape a să încheia. CR (1832), 243710. Vicleşugul şi zavistia, sub numire de diplomatică, pun armele în mâinile unor nevinovaţi ca să ucigă pe alţi nevinovaţi, marcovici, C. 98/17. Mihai puse în mişcare tot meşteşugul diplomaticii. F. aaron, i. ii, 255/9. Noi aice învăţăm greceşte, latineşte ... precum şi alte multe ramuri de îmvăţături, între care şi diplomatica; şi mai târziu şi legile, kogălniceanu, s. 75. Au vederat că diplomatica cea mai trainică şi mai înţeleaptă este aceea ce se razămă pe principiile de dreptate. ASACHI, S. L. II, 83, cf. NEGULICI, STAMATI, D, POLIZU, COSTINESCU, lm. Curios act de diplomatică naţională, păstrat şi acum la Snagov. ODOBESCU, S. i, 438, cf. tdrg. Influenţa cancelariei bulgăreşti asupra diplomaticei din Principatele noastre lămureşte trecerea acestei tradiţii în obiceiurile Curţii. BRĂTIANU, T. 52, cf. DL, DM, DN2. 5. Adj. Care arată, trădează calcul, abilitate, reţinere; abil, calculat. Cf. polizu. Se poate ... închipui o scriere mai stâmpărată şi mai diplomatică decât protocolul unei şedinţe? maiorescu, critice, 35. Va dobândi prin forţă ceea ce bătrânul îi refuzase prin manieră diplomatică, filimon, o. i, 104. Orice luptă de fineţă diplomatică se sfârşeşte de regulă cu păruială. HOGAŞ, DR. I, 136. Comitetul ... a devenit un sibilinic consiliu de coroană, cu rezoluţii rezervate şi diplomatice. LOVINESCU, C. VI, 187, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Exprimare diplomatică prin care, practic, se cere încetarea măcelăririi animalelor sălbatice. RL 2005, nr. 4 681. -O (Adverbial) D-na Alexandrescu observă mulţumită şi, după câteva cuvinte, interveni diplomatic. rebreanu, R. I, 181. Răfuiala era pe toate buzele strânse diplomatic până atunci. COCEA, S. I, 300. 6. S. f. (învechit, rar) Diplomaţie (3). în anii cei mai vechi au fost în trupurile moşilor noştri singe romanesc, au avut fapte virtoasă; iar de la o vreme s-au aţiţat luxul şi scârboasa diplomatică, care n-au fost spre vreun temeiu al nostru sau folos al patrii. GOLESCU, î. 40, cf. STAMATI, D. - PL: diplomatici, -ce. - Din fr. diplomatique. DIPLOMATIC2, -Ă s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele (1) şi documentele oficiale vechi şi le stabileşte autenticitatea. Diplomatica ... ne învaţă drept a ceti şi a înţeleage 8401 DIPLOMATICAMENTE -1135- DIPLOMAŢIE diplomele ceale vechi de împăraţi şi crai pentru deschi-linite merituri subpuşilor date. TEODORO viei, I. 28/16. Diplomatica e o ştiinţă care ne învaţă a cunoaşte hrisoavele: a) diplomele, bulele, b) scrisorile şi peceţile ceale vechi şi a osăbi ceale adevărate de ceale vicleane, mincinoase şi cu presupus (a. 1838). în contribuţii, ii, 93. Diplomatica ... învaţă a ceti şi a înţelege diplomele şi actele vechi. f. aaron, i. l. 6/25, cf. stamati, d., POLIZU. Diplomatica din secolul XIV ni procură nenumerate probe cum că românii se faliau a fi vlachi. HASDEU, I. C. I, 38, cf. COSTINESCU. Neliniştit de lipsa de interes, de zel, de cunoştinţe pe acest tărâm al archivei, al diplomaticei slavone ...a trimis 4 tineri cu misiunea specială de a se ocupa de archive, de archeologie, de anticităţi slavone. MAIORESCU, D. I, 315. Ambele documente ... sunt scrise după unul şi acelaş formular, lucru ce-l întâlnim foarte des în diplomatica Evului Mediu. CONV. LIT. XX, 270. Diplomatica noastră veche, în comparaţie cu cea apuseană, are de înregistrat foarte puţine documente false. bul. COM. ist. i, 103, cf. ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. (în dicţionare) Care aparţine diplomelor (1) şi documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome şi documente. Cf. stamati, d., dl, dm, dex. + (Despre ediţii) Care este fidelă documentului original. Părintele ... este autorul multor scrieri cunoscute, din care cităm ....* reproducerea diplomatică de modele de limbă din secolii trecuţi, eminescu, o. ix, 140. 3. Adj. (învechit, rar) Care a obţinut o diplomă (2). Anna Haler, diplomatică moaşă din Viena, se racoman-dariseşte cinstitului public desăvârşită în profesia sa. cr(1830), 882/40. - PL: diplomatici, -ce. - Din fr. diplomatique. DIPLOMATICAMÉNTE adv. (învechit, rar) în mod diplomatic1 (3), pe cale diplomatică. Cf. heliade, înSFCli, 195. - Din it. diplomáticamente. DIPLOMATICÉSC1, -EÂSCĂ adj. (învechit) Diplomatic1 (3). Cătră cine au îndreptat aceaste înainte puneri, pre ce căi, în ce diplomaticească formă, şi prin ce organizaţie ar putea să se întâmple aceaste austriecescului cabinet, manifest (1813), 18/2. Austria căutându-şi cdeanţie, au înduplecat ... încă şi pe Franţia, cu toate că această de pe urmă diplomaticească lucrare se părea mai neputincioasă. ASACHI, I. 331/28. Nefiind diplomaţi, noi întrebuinţăm arme mai puţin diplomaticeşti .., însă tot aşa de bune. sadoveanu, O. x, 299, cf. dm, SFC i, 115. Am treburi diplomaticeşti aici, nu am venit a-ţi vinde pe duşmanii Măriei Tale, care şi ei mă plătesc, barbu, princ. 179. -PL: diplomaticeşti. - Diplomatic1 + suf. -esc. DIPLOMATICÉSC2, -EÂSCĂ adj. (învechit) Diplomatic2 (2). O păr eche de estracturi diplomaticeşti care mi s-au dat de la domnul Eder, pentru ca să se arate custarea şi întâmplările Moldovei din anul 1503. şincai, hr. ii, 104/22. - PL: diplomaticeşti. - Diplomatic2 + suf. -esc. DIPLOMATK^ŞTE adv. 1. (învechit) în mod diplomatic1 (3), pe cale diplomatică (învechit, rar) diplomáticamente; din punct de vedere diplomatic1 (3). Cf. costinescu, pontbriant, d. O asemenea politică ... nu fusese diplomaticeşte destul de pregătită. MAIORESCU, d. ii, 56. Ca guvernul austro-ungar să ţie diplomaticeşte cu turcii e de esplicat prin raţiunile sale de stat care trebuie să domnească orişiunde, eminescu, O. IX, 318. A sprijinit diplomaticeşte pe germani în vremea războiului, contemporanul, vii2, 63, cf. ddrf. 2. (învechit, rar) în mod diplomatic1 (5); cu diplomaţie (3). Cf. pontbriant, d. Când stabileau diplomaticeşte să-şi zică „ d-ta ” - atunci tu-tu din greşală şi iar din greşeală. EMINESCU, P. L. 68. - Diplomatic1 + suf. -eşte. DIPLOMATICOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Viclean (1), prefăcut2 (II 1). Nu ştiu că sânt mincinoşi, Şireţi, diplomaticoşl mumuleanu, c. 87/20, cf. contribuţii, i, 21, ii, 42. -P1.: diplomaticoşi,-oase. - Diplomatic1 + suf. -os. DIPLOMATÍST s. m. (Rar) Specialist în diplomatică, v. diplomatic2 (1). Cf. negulici, lm. Diplomatist „specialist în diplomatică” (după modelul mai vechiului arhivist), iordan, l. r. a. 182. - PL: diplomatişti. - Din fr. diplomatiste. DIPLOMAŢÎE s. f. 1. Activitate desfăşurată de un stat prin reprezentanţii săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate; p.ext. carieră, profesiune, funcţie de diplomat1 (I 1); diplomatică, v. d i p 1 o -m a t i c 1 (4). Popolii tot politică cred că sunt aceste jocuri ..., aceste neomenii această înaltă ciarlatanie, ... diplomaţie sau, mai pe româneşte, taler cu două feţe. heliade, O. ii, 55. Diplomaţia noastră pentru cele din afară va lua următoarele schimbări. CR (1830), 40V23, cf. VALIAN, V.. în causă privată vorba v-ar plăti milioane, iar în diplomaţie e cu totul altfel, fm (1843), 2932/5. Limba română ... agiunsese a fi reaşezată în driturile sale, ca organul bisericei şi al diplomaţiei. C. VÂRNAV, H. 82/10. Mai toată viaţa şi-o petrecuse în intrigile diplomaţiei şi în sbuciumările politicei. NEGRUZZI, S. I, 309, cf. POLIZU, PROT. - POP, N. D, COSTINESCU, LM. Limbagiul cel lunecos al diplomaţiei ... nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei. eminescu, o. ix, 152. Zelul prea mare în diplomaţie atrage neîncredere. id. ib. 343. Să intre ... în diplomaţie ori în minister. caragiale, O. IV, 20. Politica şi diplomaţia întrebuinţau pe atunci nişte arme mult mai necioplite decât astăzi; toată arta consta în a înşela pe adversar. XENOPOL, I. R. V, 91, cf. BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2, TDRG. Lasă să se străvadă predilecţiunea lui pentru acest gen într-o tiradă asupra diplomaţiei. DENSUSIANU, L. 282, cf. RESMERIŢĂ, D. Distins cum era, ar fi intrat şi în diplomaţie. M. I. caragiale, c. 116, cf. CADE. Nu ştiu ce face prin Italia, se pare c-ar fi în diplomaţie, rebreanu, r. i, 71. înrudit cu cele mai aristocratice familii din ţară, doctor în drept de la Bruxelles, nu-i fusese greu să ajungă în diplomaţie. 8408 DIPLOMAŢIE -1136- DIPLOMÄ EFTIMIU, N. 27. Diplomaţia nu cunoaşte acest cuvânt [minciuna], sadoveanu, O. x, 298. în ceea ce priveşte diplomaţia, francezii erau inferiori nu numai italienilor, ci şi habsburgilor, care aveau excelente servicii de informaţie. OŢETEA, R. 158. A crezut că spiritul de guvernare se poate reduce la diplomaţie, ţinând o abilă cumpănă între cele două mari puteri ale timpului. CONSTANTINESCU, S. II, 11. Tata a umblat mult prin lume. Un timp a fost în diplomaţie. stancu, r. a. i, 200. Credeam că eşti în diplomaţie. vinea, l. i, 270, cf. dl, DM, DER, dn2. Diplomaţia e primul mijloc pe care-l foloseşte ... cerând o pace care, dată fiind situaţia, nu putea fi prea grea pentru daci. H. DAICOVICIU, D. 204. Când se va scrie istoria diplomaţiei româneşti, se vor cunoaşte atât serviciile .., cât şi uneltirile lor nefaste. G. BARBU, A. v. 35, cf. M. D. enc, dex. Revine ... în 1914, licenţiat în economie politică, decis să facă mare carieră în diplomaţie, flacăra, 1976, nr. 26, 23. Toţi candidaţii vorbesc cel puţin o limbă străină, iar unii au lucrat în diplomaţie. RL 2007, nr. 5 282. -O Şeful diplomaţiei = ministru de externe. Organe de presă din numeroase ţări evidenţiau luciditatea şi clarviziunea şefului diplomaţiei româneşti în problemele europene. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 56. A examinat cu şeful diplomaţiei franceze posibilităţile de extindere a cooperării în noi domenii, scânteia, 1975, nr. 10 329. Şeful diplomaţiei române a subliniat mai întâi că vorbeşte în calitate de cetăţean. RL 2005, nr. 4 623. 2. Totalitatea reprezentanţilor diplomatici (încadraţi într-o anumită organizare). Fusese născut în Fanar şi crescut în diplomaţia acea grecească, din care ades izbucnea mari lucruri, mari pozne. NEGRUZZI, s. I, 179. Vă pot spune, cu mâna pe inimă şi în cunoştinţă de cauză, că miniştrii noştri sunt fruntea diplomaţiei. GHICA, C. E. II, 328. După terminarea studiilor a început cariera sa în diplomaţia rusească. MAIORESCU, CR. III, 63. Diplomaţia acestor puteri se văzu în faţa unui factor a cărui greutate şi putere fuseseră ignorate. EMINESCU, O. IX, 120. Va fi desigur un îndemn pentru diplomaţia europeană să urmeze mai departe cu aplicarea acestui roditor principiu, caragiale, o. iii, 93. Aceasta era părerea diplomaţiei ruseşti, contemporanul, vii2, 54, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Eu nu cred că vom fi invadaţi..., diplomaţia europeană nu va permite. CAMIL PETRESCU, B. 132, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. 3. Comportare, atitudine plină de tact, abilă, subtilă, şireată; p. e x t. făţărnicie; (învechit, rar) diplomatic1 (6). Am avut vreme să cunosc o mare parte din diplomaţia cochetăriei. NEGRUZZI, S. I, 77. Se destăinui fară să-i spuie adevărul; căci şi ţăranii ... au şi ei diplomaţia lor. filimon, o. ii, 351, cf. pontbriant, d, LM. Ţi-am spus eu, că are diplomaţia ei ...Ai văzut cum te-a tradus? caragiale, o. ii, 94, cf. şăineanu2. La nenea Guţă nu încape minciună ori diplomaţie; dumnealui spune lucrurile în faţă, drept, pe şleau. brătescu-voineşti, p. 133, cf. cade. De am trecut-o sub tăcere, n-am facut-o din diplomaţia tăcerii sistematice, care poate fi numai politica struţului. LOVINESCU, C. V, 51. De acest inel central va trebui să înnoade o mulţime de fire convergente, o diplomaţie întreagă şi plină de nuanţe, galaction, o. 396. Tudorel şi-a ascuns din diplomaţie satisfacţia, cazimir, gr. 87. Va fi nevoie de puţină diplomaţie ca să le accepte. C. petrescu, C. v. 227. Când i se abătea, fugea din pension, cu toată diplomaţia zaharisită a maicilor. BRĂESCU, O. A. i, 87, cf. DL, dm. El s-a convins că munca îl obligă nu numai la răbdare, ci şi la ... diplomaţie, scânteia, 1960, nr. 4 858, cf. dn2. Inginerul trebuie să recurgă ... la o diplomaţie acrobatică. CONTEMPORANUL, 1975, nr. 1510, 2/10, cf. dex. - Pl.: diplomaţii. - Din it. diplomazia, fr. diplomaţie. DÎPLOMĂ s. f. 1. (în Evul Mediu) Act oficial prin care se stabilea un drept, se acordau cuiva un titlu de nobleţe, anumite privilegii etc.; p . e x t . (sens curent) act oficial, document prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, un drept, o obligaţie etc. Craiul unguresc pre domnii de Ardeal în deplomatele sale voevod îl tituleaşte. cantemir, hr. 131. Diploma înnoiţii împărăteşti şi crăieşti (a. 1699). D. î. lat.-rom. Acelor care diplomă de nemeşug au şi domn de ... să cheamă, să dă tituluş: de bun neam născute, eustatievici, I. 109/10. Să aducem diploma împărătească, tempea, în D. î. lat.-rom. Diplomatul sau hrisovul acesta nici Haner nu l-au putut vedea ..., măcar că au fost Superintendent preste sasii din Ardeal, şincai, hr. i, 251/11. Voi să scriu aci ... diploma cea de la prinţipul Gheorghie Racoţi. maior, i. b. 169/7. Diplomatica ... învaţă a ceti şi a înţelege diplomele şi actele vechi. F. AARON, I. L. 6/25, cf. valian, v. Chesarul Leopold pentru credincioasa slujba Brancovanului i-au hărăzit ...o diplomă, ca el şi urmaşii sei parte bărbătească să se numească principi a sfintei împărăţii romane. arhiva r. ii, 306/5. în capitulul de la Bălgrad ... se păstrează o diplomă de la anul 1291 dată de craiul Andrei III. FM (1843), 582/2. Bietul Chir Ştefan ne-ar face un bal în toată forma, când s-ar trezi într-o dimineaţă că îl cheamă şi îi dă diplomă de pitar. pr. dram. 228, cf. stamati, D. Din toate acelea dezbateri ... s-au ales materialul din care a rezultat: diploma din 20 octombrie 1860. bariţiu, p. a. iii, 16. Va lua la sfârşitul anului acesta ... vreo diplomă de boerie. pelimon, I. 205/2. în această statuă se vede reprezintat celebrul rege ... ţinând în mâna dreaptă diploma fondării Academiei. FILIMON, O. II, 119, cf. PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D. Nu există nicio diplomă munteană princiară sau metropolitană, scrisă slavoneşte sau chiar greceşte, în care Ţeara Românească să nu fie numită Ungro-Valahia. HASDEU, I. C. I, 46, cf. COSTINESCU. Diplomul de naţionalitate, alecsandri, în varlaam -SADOVEANU, 227, cf. LM. Familia Coresilor, originară din Chios ..., pe la sfârşitul secolului al XVI-lea a obţinut diplome de la voevozii români. ODOBESCU, S. I, 360. Vine să-ţi ofere o diplomă de preşedinte sau cel puţin de membru fundator al unei societăţi fictive. VLAHUŢĂ, S. A. II, 148, cf. ddrf. Vedem citată ... o diplomă de danie a regelui Sigismund (anul 1404) dată contelui secuilor care făcuse multe slujbe, contemporanul, vii2, 236, cf. ddrf. Aflăm încă cu 6 luni înainte, în 8 februarie 1431, pe Vlad Dracul în oraşul Nürnberg ..., dând la acea dată o diplomă prin care încuviinţează fraţilor minoriţi voia de a predica în Muntenia. XENOPOL, I. R. III, 100, cf. BARCIANU, ALEXI, W, 8409 DIPLOMĂ -1137- DIPLOPTER şăineanu2. Nu mai era deci în acest timp o situaţie spre ale căreia privilegii să trebuiască a râvni alte elemente aşezate fară vreo diplomă de colonizare, bul. com. ist. ii, 185, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Alţii se mulţumesc cu o diplomă de nobleţă de la Viena sau de la Petersburg. vinea, L. I, 136, cf. DL, DM. Convertirea populaţiei româneşti la catolicism prin ... promisiuni ... stipulate în diplomele împăratului. IST. lit. ROM. I, 552, cf. DN2, M. D. ENC. I s-a acordat diploma municipiului Roma. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 10, cf. dex. F i g .De atunci încoace, mai mult din patriotism decât din religiozitate, sântul [Ioan cel Nou] cel cu diploma de naţional deveni obiectul celei mai înfocate veneraţiuni. HASDEU, I. v. 35. 2. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu sau calificare etc. şi care permite exercitarea unei profesiuni, ocuparea unui post etc. Au luat diplome de învăţătură în examenul cel după urmă ce au dat. CR (1829), 10379. Iaste desăvârşit dohtor cu diplomă şi cu sentementuri plăcute (a. 1832). IORGA, S. D. vili, 172. Darea pentru diplome de feluri de învăţări în trepte. REG. ORG. 28/29, cf. valian, v. îndată voi face a ţi se da în dispoziţia dumitale o diplomă de ofiţer. CR (1839), 94723, cf. stamati, d., polizu. S-a ţinut de vorbă, l-a trimis la Pisa unde Coletti a dobândit diploma de doctor în medicină. GHICA, S. 159. N-am găsit în aceşti amăgitori decât nişte hoţi sau ciocoiaşi ordinari, ieşiţi din şcoala voastră jară diplomă de specialitate, filimon, O. I, 94, cf. PROT. - POP., N. D. Sfârşind studiile sale în străinătate, Costică îşi puse diploma de ştiinţă într-un tioc. CONV. LIT. iii, 76, cf. COSTINESCU, LM. Cel care se prezintă cu asemenea examen trebuie să aibă diplomă de licenţiat sau doctor, maiorescu, D. v, 269. S-a întors din străinătate cu diploma de doctor în drept şi ...nu poate căpăta o slujbă cât de mică. caragiale, o. 11, 155. Bucureştii i se înfăţişau deodată urâţi ... diploma lui de avocat, o nerozie, macedonski, O. iii, 12. Profesorii cugetară că pentru a te aşterne într-un sicriu nu e deloc nevoie să prezinţi morţii diploma de bacalaureat, vlahuţă, O. A. I, 130. Plecase să înveţe carte, să-şi capete diploma de doctor, mille, v. p. 134, cf. DDRF. Deşi n-are diploma universitară ..., el se arată foarte citit. SĂM. II, 316, cf. alexi, w., şăineanu2. „Spiţierul” şi „doftorul” grec cu diplomă din Germania nu apar încă. IORGA, C. I. H, 178, cf. TDRG. Şi chiar de i-ar plăcea, ce perspective ar avea într-o carieră, fară diplomă? REBREANU, I. 62, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Fireşte, nu e profesor universitar ..., pentru că numai diplomele contează, camil petrescu, P. 178. Fusese numit de câteva luni institutor ..., nemaiavând de aşteptat de la Şcoala normală decât o diplomă. CĂLINESCU, I. C. 87. Doar diploma pe care o dă academia Te-ndreptăţeşte meşter şi face măiestria. ARGHEZI, S. P. 94. O sută de titraţi, toţi cu înalte diplome străine, vinea, l. i, 46, cf. dl, dm. îşi luă diploma de inginer, preda, M. S. 62. [Ioan Molnar Piuariu] este cel dintâi român care obţine diploma de „ magistru ” chirurg şi oculist. IST. LIT. ROM. II, 98, cf. DN2, M. D. enc., dex. Numărul de analfabeţi cu diplomă şi doctorate dubioase este ... în creştere. RL 2005, nr. 4 644. De asemenea, aceştia [candidaţii] trebuie să aibă copii scanate ale diplomei de bacalaureat, ib. 2007, nr. 5 270. *0 F i g . Noi îl poreclisem „zero”, iar Moţăt se hotărî într-o zi să-i scrie diploma pe spete. hogaş, dr. ii, 124. *0 Lucrare de diplomă = lucrare pe baza căreia studenţii obţin diploma (2) la sfârşitul studiilor. Cf flacăra, 1975, nr. 46, 11. Proiect de diplomă v. proiect (3). Examen de diplomă v. examen. + (Rar) Examen susţinut în vederea obţinerii unei diplome (2). Nepotul meu e arhitect ..., a ieşit al doilea la diplomă, camil petrescu, t. iii, 27. 3. (Şi în sintagma diplomă de onoare) Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziţie, la un concurs, la o întrecere etc. prin care se recunoaşte valoarea acestuia. Biroul de invenţie din New York a liberat ... peste trei sute de diplome inventatorilor negri. NEGULESCU, G. 403. Directorul trebuia să deseneze zece diplome de onoare, vasiliu, A. P. 402. Aflăm ... dintr-o diplomă a bătrânului rege Bela ... prin care se răsplătesc vitejiile magistrului Laurenţiu. brătianu, T. 71, cf. DL, DM, DN2. Reglementarea şi ierarhizarea valorică a stimulentelor morale: diplome, decoraţii, titluri. M 1974, nr. 9, 25. Acordarea unor stimulente în bani, obiecte şi diplome, scânteia, 1975, nr. 10 339. Un film documentar românesc ... a fost răsplătit cu diploma de onoare a festivalului cinematografic militar, cinema, 1975, nr. 9, 9, cf. dex. O F i g . [Poezia] nu e rea! îşi dădu singur diplomă, pas, l. i, 243. -Accentuat şi: diplomă, barcianu. - PI.: diplome şi (după gr.) diplomate. - Şi: (învechit, rar) diplom (pl. diplome), diplomat (pl. diplomaturi) s. n, deplomă (pl. deplomate) s. f. - Din ngr. 5Î7cAxop,a (pl. dinlcbfiara), lat. diploma, germ. Diplom. DIPLOPIE s. f. Tulburare de vedere caracterizată prin perceperea unui obiect sub forma unei imagini duble. Cauzele care produc diplopia sunt multe, variate şi obscure. turnescu, c. 26v, cf. bianu, d. s, cade, dm, der, dn2, d. med., m. d. enc., dex. - Pl.: diplopii. - Din fr. diplopie. DIPLOPODE s. n. pl. (Zool.) Antropode cu multe perechi de picioare. Diplopodele sunt miriapode cu trupul obişnuit rotund, cu antene scurte, cu picioare mărunte şi numeroase. SIMIONESCU, F. R. 404, cf. DN3. - Din fr. diplopodes. DIPLOPORA s. f. Gen fosil de alge verzi cu talul mic, nedivizat. Diferitele specii de diplopora, întâlnite din triasic până în eocen, au importanţă ca alge constructoare de roci calcaroase. ltr2. Speciile acestui gen au trăit din triasicul mediu până în eocen (ex. diplopora găsită în depozitele triasice de la Vaşcău). DER, cf. M. D. ENC. - Din fr. diplopore. DIPLOPTER s. n. (învechit; la pl.) Grup de insecte himenoptere cu aripi duble care se pot replia longitudinal în stare de repaus; (şi la sg.) insectă care face parte din acest grup. Familia III. Diploptere ...La aceste când şed, sânt aripile de deasupra încreţite. J. 8413 DIPLOSAL -1138- DIPOLMOMENT CIHAC, I. N. 197/11. Diploptere ..., precum sunt bondarii STAMATI, M. 126/22. -Pl .'.diploptere. - Din fr. diploptere. DIPLOSAL s. m. Derivat al acidului salicilic folosit ca înlocuitor al aspirinei; acid salicoilsalicilic. Cf. BIANU, D. S., NICA, L. VAM. 80, LTR2, DC. - Denumire comercială. DIPLOSCOP s. n. Aparat pentru examinarea vederii bioculare. Cf. d. med., ndn. - PL: diploscoape. - Din fr. diploscope. DIPLOSTEMON, -Ă adj. (Bot.; despre androceu, p . e x t. despre flori, plante, petale) Care are un număr dublu de stamine, dispuse în două cercuri concentrice. Petale diplostemone. grecescu, fl. 12, cf. 390. Androceu diplostemon. LTR2, cf. DN2. -PL: diplostemoni, -e. - Din fr. diplostemone. DIPLURĂ s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, mici, fară aripi şi ochi, cu antene foarte lungi; (şi la sg.) insectă care face parte din acest ordin. Cf. der, m. d. ENC, DN3. - PL: diplure. - Din fr. diploures, lat. diplures. DIPLUŢĂ s. f. v. dibluţă. DIPMETRU s. n. Aparat care se introduce în gaura de sondă pentru a măsura deviaţia de la verticală în timpul săpării. Cf. ltr2, der, m. d. enc. - PL: dipmetre. - Din fr. dipmetre. dipn6i s. m. (La pl.) Grup de peşti care respiră atât prin branhii, cât şi prin plămâni; (şi la sg.) peşte care face parte din acest grup. Plămânile construite după acelaşi tip se afla la mamifere ... şi la un feli de peşti numiţi dipnoi. contemporanul, i, 8. Dipnoii au dinţi puţini numeroşi, mari. ltr2. Sunt cunoscute mai multe specii de dipnoi fosili (începând din devonian). der, cf. dn2, M. D. ENC, dex. <> (Adjectival) Grupele principale care îl caracterizează sunt ... peştii dipnoi ca vertebrate, geologia, 68, cf. dex. - PL: dipnoi. - Cf. fr. d i p n e s. DIPOD, -Ă adj. 1. (Rar; despre mamifere) Biped. Cf. CADE. 2. (Despre versuri) Care este alcătuit din două picioare (IV 2). Cf. dn2, M. d. enc. - PL: dipozi, -de. - Din fr. dipode. DIPODID s. n. (La pl.) Familie de rozătoare, dăunătoare pentru agricultură, care trăiesc în stepă sau în deşert; (şi la sg.) animal care face parte din această familie. Cf. der, m. d. enc, ndn. - PL: dipodide. - Din fr. dipodides, lat. dipodidae. DIPODÎE s. f. Unitate metrică în versificaţia antică, alcătuită dintr-un grup de două picioare. Cf. der, dn2, M. D. ENC. - Din fr. dipodie. DIPOL s. m. 1. Circuit electric sau reţea electrică cu două borne de acces şi care nu prezintă alte legături electrice sau magnetice exterioare. Cf. ltr2. Interacţiunea unui dipol cu exteriorul este complet caracterizată de curentul electric, care intră printr-una din borne şi iese prin cealaltă, der, cf. M. d. enc, dex, ndn. 2. (Şi în sintagmele dipol electric, dipol electric elementar, ltr2) Ansamblu de două sarcini electrice egale şi de semne contrare, situate la o mică distanţă una de alta; dublet electric. Prin analogie cu teoria emisiei luminii, se poate considera acest prim termen ca fiind corespunzător unei radiaţii de dipol. SANIELEVICI, R. 129. Două sarcini electrice, egale, de semne contrarii şi distanţe între ele, reprezintă un dipol. CIŞMAN, Fiz. ii, 104. Dipolul electric ideal e definit de cazul limită în care distanţa d tinde către zero şi sarcina „ q ” către infinit, ltr2, cf. DL, DM, dn2, DC, M. d. enc, dex. + (Şi în sintagma dipol electric) Antenă de telecomunicaţii, constituită din două corpuri conductoare dispuse şi alimentate simetric, asimilabilă cu un dipol (2). In sens restrâns, prin dipol electric se înţelege o antenă flliformă ... alimentată simetric la centrul ei. LTR2. Dacă se modifică periodic distanţa dintre sarcini sau valoarea lor, dipolul electric poate fi considerat ca sursă a unui câmp electromagnetic variabil în timp. der, cf. M. D. enc, dex. 3. (Şi în sintagma dipol magnetic, sanielevici, r. 135, LTR2, der, M. D. enc.) Spiră mică perfect conductoare parcursă de un curent electric de o intensitate dată. Cf. sanielevici, r. 135. Se studiază câmpul electromagnetic produs de dipol. LTR2, cf. der, m. D. enc. - PL: dipoli. - Din fr. dipole, germ. Dipol. DIPOLÂITĂN s.m. (Prin Bucov.) „Şef al depozitului de buşteni din fabrica de cherestea”, lexic reg. 101. - PL: dipolaităni. - Cf. germ. Depotleiter. DIPOLÂR, -Ă adj. Care aparţine dipolilor (1), privitor la dipoli. Magneţii sunt întotdeauna dipolari şi de aceea fluxul ambilor poli, printr-o suprafaţă închisă, este totdeauna nul cişman, fiz. ii, 338, cf. m. d. enc, DEX, DN3. - PL: dipolari, -e. - Din fr. dipolaire. DIPOLMOMENT s. n. Moment dipolar electric sau magnetic. Se deosebesc un dipolmoment permanent şi un dipolmoment indus. DC, cf. M. D. enc, ndn. - PL: dipolmomente. - Din germ. Dipolmoment. 8427 DIPOTAT -1139- DIPTIC DIPOTÂT, -Ă s. m. şi f. v. deputat1, DIPOZÎŢIE s. f. v. dispoziţie. DIPRENJUR adv. v. dimprejur. DIPRINDE vb. IV v. deprinde. DIPSÂC s. m. (sg.) (Bot.; regional; şi în sintagma dipsac de pădure brandza, fl. 254) Varga-ciobanului v. v a r g ă (6) (Dipsacus silvester). Cf. brandza, fl.. 245. Dipsac laciniat = scaiete (I) {Dipsacus laciniatus). Cf. brandza, fl. 255. Dipsac păros = scăiuş (1) (Dipsacus pilosus). Cf. brandza, fl. 255. - Din Dipsacus, numele ştiinţific al plantei. DIPSACACEE s. f. (Bot.; rar) Dipsacee. Cf. dn3. - Pronunţat: -ce-e. - PL: dipsacacee. - Din fr. dipsacacees. DIPSACEE s. f. (La pl.) Familie de plante asemănătoare cu compozeele, cuprinzând scaieţii, sipica etc.; (şi la sg.) plantă care face parte din această familie; (rar) dipsacacee. Cf. brandza, d. 242, id. fl. 254, grecescu, fl. 15, DN3' - Pronunţat: -ce-e. - PL: dipsacee. - Din fr. dipsacees. DIPSÂDĂ s. f. (Livresc) Viperă a cărei muşcătură ar fi provocat o sete mortală. Cf. dn2. - PL: dipsade. - Şi: dipsas s. m. sg. dn3. - Din fr. dipsade, gr. 8i\|r&<;. DÎPSAS s. m. sg. v. dipsadă. DIPSÎ vb. IV. T r a n z . 1. (învechit, în Transilv.) A înmuia în ceva. Cf. klein, d. 334. 2. (Complementul indică aluatul) A frământa cu mâna, a înmuia prin frământare. Cf. lb, polizu, pontbriant, D., CIHAC, I, 78, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: dipsesc. - Şi: depsi vb. IV. ddrf. - Din lat. depsere. DIPSÎRE s. f. (Transilv.) Acţiunea de a d i p s i (2) şi rezultatul ei. Cf. lb, pontbriant, d., cihac, i, 78, DDRF. - V. dipsi. DIPSÎT, -Ă adj. (Transilv.; despre aluat) Care este frământat cu mâna. Cf. pontbriant, d. - PL: dipsiţi, -te. - V. dipsi. DIPSOMÂN, -Ă s. m. şi f. (Med.) Persoană care suferă de dipsomanie. Cf. alexi, w. Dipsomanii să îmbată când le vine accesul, când le vine furia de a bea. bianu, d. s. 246, cf dn3, form. cuv. i, 140. - PL: dipsomani, -e. - Din fr. dipsomane. DIPSOMANÎE s. f. (Med.) Stare patologică manifestată prin nevoia irezistibilă şi intermintentă de a consuma în exces băuturi alcoolice. Dipsomania adeseori să complică de alte turburări nervoase cari caracteriză mania şi care cele mai de multe ori sfârşeşte prin demenţă, bianu, d. s, cf. der, dn3, d. med., m. d. enc. - Din fr. dipsomanie. DIPSOTERAPÎE s. f. (Med.) Tratament care limitează cantitatea de lichid ingerată de bolnav. Cf. D. med., dn3. - PL: dipsoterapii. - Din fr. dipsothérapie. DIPTÂM s. m. v. dictam. DIPTÂN s. m.v. dictam. DIPTÉR, -Ă s, n., adj. 1. S. n. (La pl.) Ordin de insecte cu o singură pereche de aripi şi cu aparatul bucal adaptat pentru supt sau pentru înţepat şi supt; (şi la sg.) insectă care face parte din acest ordin; (învechit) biarepite, doaripe. Cf. I. nat. 79. Ordinul VIII. Diptere ... Aceste au doaă aripi pieloase. J. CIHAC, I. N. 198/24. Diptere sau doaripe. stamati, m. 119/17. Biarepite sau cu 2 arepi (diptera). MIHALI, C. 115. Dipterele sunt mici în genere şi nu areată colori diverse şi frumoase ca coleo-pterele. barasch, i. n. 416, cf. lm, barcianu, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D., CADE. Dipterele ... Se recunosc lesne pentru că n-au decât o pereche de aripi subţiri. SIMIONESCU, F. R. 353, cf. ds. Se socotesc până la 20 000 diptere, din care mai mult de 5 000 în Europa, enc. agr., cf. ltr2, DL, DM. Numeroase specii de diptere sunt foarte dăunătoare, în special ca paraziţi sau ca purtători ai diferitelor boli. der, cf. FORM. cuv. I, 131, M. D. ENC. 2. Adj. (Despre insecte) Care are două aripi şi aparatul bucal adaptat pentru supt sau pentru înţepat şi supt. Cf. BARCIANU, ALEXI, W, LM, CADE, DL, DM. Insectă dipteră. M. D. enc, cf. dex. 3. S. n, adj. (Edificiu antic) înconjurat de un portic cu două şiruri de coloane, care porneau ca două aripi la dreapta şi la stânga lui. Cf. cade, ltr2, dm, dn2, m. d. ENC, DEX. Teatru dipter. LM. Templul dipter, caracterizat pr intr-o dublă colonadă laterală, ltr2 xvil, 205, cf. DEX, M. D. ENC. - PL: diptere. - Din fr. diptère. DIPTÎC s. n. 1. Registru în mănăstirile şi bisericile (din Occident) în care se scriau numele martirilor, ale episcopilor şi credincioşilor, vii sau morţi, pomeniţi în timpul slujbelor. Fotie ... au scos pomenirea papei de la diptiha. dosoftei, v. s. octombrie 78731. Acest dihticon ...au fost cules înainte de a se uni românii cu Bisearica Romei, maior, I. B. 159/24. Fotie ... fu împreunat Besericei Romane, şi în diptica romană multe nume ale grecilor carii după moartea lui Fotie au trăit, se cetesc, id. S. II, 118. Iosif sau Iosaf..., pe care şi diptihile mitropoliei îl arată a fi cel întăi mitropolit (a. 1857). uricariul, v, 137/1. Dositeu ... văzuse în anticul diptic al scaunului metropolitan ... următoarea linie genealogică, hasdeu, i. C. i, 85, cf. lm. învăţatul italian Gori ... împarte în patru clase dipticele 8446 DIPTICĂ - 1140- DIRECT ecîesiastice. odobescu, s. i, 452, cf. gheţie, r. m, BARCIANU. în diptychă sunt înscrişi toţi domnitorii binefăcători ai bisericii, severin, s. 54, cf. cade. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înălţarea la rangul de mitropolit a IPS Bartolomeu Anania, ... fiind al patrulea în dipticele BOR. RL 2006, nr. 4 861. + (învechit) Formă de evidenţă contabilă în care se plasează faţă în faţă debitul şi creditul. Veneţienii adoptă forma de diptic a conturilor (debit vis-ă-vis de credit), oţetea, r. 60. 2. Obiect alcătuit din două tăbliţe cerate care se puteau închide ca o carte şi care era folosit de romani pentru scris. Cf. LM. Aceste diptice ... purtau, pe o parte, chipul său sculptat cu însemnele noii dregătorii, şi pe cealaltă, un strat subţire de ceară pentru scris. ODOBESCU, S. I, 452, cf. şăineanu2. Două tăblii de fildeş ce se deschid pe balamale, cu feţele dinlăuntru unse cu ceară, spre a putea scrie cu stiletul şi cu cele dinafară sculptate în basorelief alcătuiau un diptic, naum, ist. art. 154, cf. CADE. Dipticurile sau tripticurile erau nişte table de lemn ... acoperite în partea încadrată de un amestec de ceară şi smoală, pe care cu stilul se săpau scrisorile. ENC. AGR. I, 274. La romani, dipticul servea ca tăbliţe oficiale pentru scris, exteriorul celor două panouri fiind decorat cu reliefuri sculpturale. DER, cf. DN2. 3. Operă de artă (icoană sau tablou) compusă din două panouri fixe sau mobile, legate între ele. Aceste iconiţe îndoite sau diptice ... se închideau una peste alta ca două obloane. ODOBESCU, S. I, 452. Compoziţia tabloului este cea a unui diptic, având fiecare patru personaje. LL i, 42, cf. dl, dm. Au rămas celebre dipticurile din plăci mici de fildeş, lucrate de sculptorii medievali, der, cf. dn2, m. d. enc, dex. + P . g e n e r . Operă literară sau muzicală alcătuită din două părţi. Partea a doua a dipticului a aşteptat ... penelul lui Duiliu Zamfirescu. lovinescu, S. i, 194. Secolul trecut a creat dipticul „ Viaţa şi opera ” cutărui sau cutărui scriitor, vianu, L. R. 19. Dipticul de romane istorice ... nu e lipsit nici de fiorul tragic, nici de forţa de a crea oameni în mişcare vie. ist. lit. rom. iii, 415, cf. M. D. ENC, DEX2. -Accentuat şi: diptic, dn2. - PL: diptice şi (rar) dipticuri. - Şi: (învechit, rar) diptică (gheţie, r. m, barcianu) s. f, diptih s. n, diptihă (scris şi: diptychă) s. f, dihticon (accentul necunoscut) s. n. - Din ngr. 5Îtctd%ov, lat. diptychă, fr. diptique. DIPTÎCĂ s. f. v. diptic. DIPTÎH s. n. v. diptic. DIPTÎHĂ s. f. v. diptic. DIPTÎL adv. v. tiptil. DIPUTÂT, -Ă s. m. şi f. v. deputat1. DIRĂDICÂ vb. I v. deretica. DIRDICÂ1 vb. I. I n t r a n z. (Regional) A mânca mult. Com. din rădăuţi. - Prez. ind.: dirdic. - Et. nec. DIRDICÂ2 vb. I v. deretica. DIRÉC s. n. (Regional) Stâlp (I 1); s p e c. fiecare dintre stâlpii care mărginesc pridvorul sau prispa caselor ţărăneşti (susţinând partea corespunzătoare a acoperişului). Cf. DAMÉ, T. 95, şio Hi, 397. Unei corăbii largi de marfa, atât De largă-şi face şi Ulise pluta. Pe deşi diregi, aşază podul cârmei, murnu, O. 87, cf. resmeriţă, d, şăineanu, D. u, CADE, scriban, D. Ales murgul cal mai bun, Cal mai bun şi mai blajân. De căpăstru mi-l lua, De dereg că mi-l lega, Şeaua frumoasă o punea. PĂSCU-LESCU, L. P. 32, cf. ŞEZ. XXIII, 45, COMAN, GL, CHEST. II 217/110, 180, alr II/I h 224/872, lexic reg. ii, 95. -Pl.: direct - Şi: dirég, deréc (şio iii, 397), derig (CHEST. ii 119/178, 184), dering (ib. II 271/315), dreg (damé, t. 95) s. n. - Din tc. direk. DIRJLCCI-BÂŞA s. m. (Turcism învechit, în Mold.) Dregător numit de Poarta Otomană, care supraveghea tăierea şi transportarea cherestelei la Constantinopol. Cf. ŞIOII2, 47, COMAN, GL. -Pl.:? - Din tc. direkçi başy. DIRECLÎE s. f. (învechit) Veche monedă de argint cu valoare mică, variabilă, care avea gravată pe una dintre feţe două coloane; stâlpar1. Taleri 6: diricliu (a. 1819). FURNICĂ, I. C. XXIX. Galbenu împărătesc: ... crontaleru, ... diricliu (a. 1820). DOC. EC. 242. Ieri au strigat pristavu pentru monedă, ca să nu îndrăznească cineva să o ia mai sus: adică ... crom [taleri] 8, der et [Iii] 7Î/2, grips[orii] 71/4 (a. 1821). iorga, s. d. viii, 149. Listă de bani: luidor, ţechini, ... dereclii, gripsori (a. 1822). id. ib. 91. Cursul monedelor, hotărât după predlojenia domnului ... ghenăral-leitinant Pavel Kisilev ... a săpriimi: ... moneda de argint ... derecliu (a. 1830). DOC. EC. 461, cf. I. GOLESCU, C. Rubla rosască de argint, ... derecliu, ... sfanţi hui negăurit (a. 1837). DOC. EC. 657. Monedele ce circulau în timpul Caragea sunt acestea: ... sfanţul, lei 2; diricliul, lei 12, par. 20. filimon, o. I, 148, cf. cihac, ii, 574, ddrf, GHEŢIE, R. M, BARCIANU, ŞIO ll2, 47, ALEXI, W, şăineanu2. In Moldova cel puţin, se căuta pe la 1826 şi o altă monedă europeană de argint ... direcliu sau derecliu. IORGA, C. I. III, 225. Traducerea turcească a cuvântului stălpar ... diricliu = 12 lei. I. brăescu, m. 77, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D, DM, DEX. -PL: direclii. - Şi: (învechit) direcliu, diricliu, (învechit, rar) derecliu s. n, dereclie (scriban, d.) s. f, deretliu s. n. - Din tc. direkli „cu stâlpi”. DIRECLÎU s. n. v. direclie. DIRÉCSIE s. f. v. direcţie. DIRÉCT, -Ă adj, adv. 1. Adj. Care apare, se obţine, se produce etc. iară mijlocirea cuiva sau a ceva, 8460 DIRECT -1141 - DIRECT fară intermediar. Hidrogenul nu are lucrare directă asupra carbonului, cu toate numeroasele lui combinaţii cu acest corp. MARIAN, PR. I, 39/18. Trebuie a priimi ca un principiu constituţional responsabilitatea miniştrilor, căci ei sunt organele directe ale guvernului. CONCORDIA, 182/29, cf. polizu, prot. - pop., N. d. Operaţia electorală se petrece ...cu ştiutele presiuni administrative fie sub forma directă a făgăduielilor şi ameninţărilor prefectorale, fie sub masca unui comitet electoral. maiorescu, D. v, 15. Poezia este senzaţiunea directă. MACEDONSKI, O. IV, 107, cf. BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Eu, care n-am nicio însărcinare directă, m-am putut osteni. REBREANU, P. S. 15. D. Cantemir ... e un produs direct al culturii europene şi multilaterale, ibrăileanu, SP. CR. 7, cf. cade. Simpatia pentru oameni ... merge ... până la intervenţia directă şi lirică a scriitorului. LOVINESCU, C. I, 17. Mi se părea că am febră, nu mai am niciun contact direct cu lucrurile. CAMIL PETRESCU, P. 286. Ambii vor face şcoală sub directa răspundere a ofiţerului popotar. BRĂESCU, M. B. 98. Vinificarea să se execute cu toată grija ... sub călăuzirea directă a unui specialist. SADOVEANU, O. XX, 67. Foaia era urmărită de adversarii direcţi şi indirecţi ai bancherului. ARGHEZI, S. XI, 51. Prezentarea eroilor e directă şi fară nicio preparaţie de decor, călinescu, c. O. 294. Limba omului primitiv ... nu e decât o expresie directă a emoţiilor: strigăt sau gest. ralea, s. t. ii, 118. poate admite ... vreo relaţiune directă între S şi P ca formaţiuni anatomice, danielopolu, f. n. i, 48. Acest gaz ... este cauza directă a „radioactivităţii induse”. sanielevici, R. 30, cf. dl, dm. Studierea directă mai amănunţită şi concretă a lumii planetare a devenit ... posibilă abia în zilele noastre, geologia, 6, cf. dn2. Se semnala primejdia molipsirii prin contactul direct. G. barbu, A. v. 218, cf. m. d. enc, dex. Din observaţie directă ... se reţine că făpturile naturii au un tâlc. flacăra, 1975, nr. 40, 12. Ornamentica, ... prin născocirile ei liniare, prin ritmica şi prin culorile utilizate, trebuie privită ca expresie directă, ca spovedanie şi comunicare a unui duh. pa vel, s. E. 65. ❖ (Ca determinativ, indică felul) Regula de trei directă, asachi, aritmetica, 114. Reacţia stă în proporţie directă cu întipărirea răcelei, cu alte cuvinte, cu cât va fi mai puternică răceala, cu atâta şi fierbinţeala ce urmează va fi mai mare. FĂTU, D. 6/11. Iuţeala [vântului] ... stă ... în raport direct cu temperatura aerului. PĂCALĂ, M. R. 12. Corpurile se atrag în raport direct cu masa. vianu, a. p. 16. Revendicările clasei muncitoare vor creşte în raport direct cu izbânzile sale. în plr ii, 157. <> Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetăţean. Cf. dl, dm, dex. Singurul instrument democratic preţuit de publicul nostru: votul direct. RL 2007, nr. 5 222. Impozit (sau învechit, bir) direct, ori contribuţie (sau dare) directă = impozit asupra venitului sau proprietăţii (perceput pe baza unor roluri nominale). Lăcuitorii se găsesc împovoraţi cu biruri directe grele, guvernurile având nevoie de bani. CUCIURAN, D. 88/20. Ocărmuirea are ce mai de aproape îngrijire de a întâmpina orice pricină de scădere în veniturile obşteşti, ... fară să fi fost nevoe de vreo adăogire de bir direct sau indirect (a. 1847). HURMUZAKI—S, VI, 544. Contribuţiile individuale cele directe, adică dajdia, să se împreune cu cele indirecte ... încât contribuabilul să cunoască anuala sa dajdie în una şi singurăputire şi ţifră. DĂMBOVIŢA (1858), 62/46. Au domiciliul şi reşedinţa în oraşe şi plătesc către stat o dare anuală directă de orice natură de cel puţin 20 de lei. HAMANGIU, C. C. XXII. Aşa ar fi, dacă veniturile statului ar fi scăzut numai la impozitele directe. CAMIL PETRESCU, P. 241, cf SCRIBAN, D, DL, DM, DEX. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic sau stilistic de redare prin simplă reproducere a spuselor sau gândurilor cuiva. Cf şăineanu2, scriban, d, dl, dm. Vorbirea directă şi cea indirectă se amestecă de multe ori. varlaam - sadoveanu, 93. Prin omiterea verbului de declaraţie se obţine un stil cu o pondere afectivă mai mare atunci când vorbirea directă e introdusă prin vorbe care precedă comunicarea. GRAM. ROM.2 II, 345, cf. dn2, M. D. ENC, DEX. Complement direct - parte de propoziţie care indică obiectul asupra căruia se exercită o acţiune sau care este rezultatul unei acţiuni. Un verb activ are de complement direct pe objetul asupra căruia merge lucrarea verbului, platon, M. 109/21, cf. cade, scriban, D, dl, dm. In anumite situaţii complementul direct poate determina şi un verb intranzitiv. GRAM. ROM.2 II, 153, cf. DN2. Nuanţării exprimării îi servesc şi complementele directe. CL 1973, 134, cf M. D. enc, dex. Propoziţie completivă directă = propoziţie care îndeplineşte în frază funcţia de complement direct. Cf. scriban, d. Cele mai frecvente conjuncţii folosite la construirea propoziţiilor completive directe sunt „că” şi „să”, gram. rom.2 II, 284. Caz direct = nume dat uneori în gramatica română cazurilor nominativ, acuzativ şi vocativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, cazului nominativ şi vocativ.. Nominativul, fiind considerat forma de bază a numelui, poartă numele de caz direct, celelalte cazuri, considerate de gramaticii vechi devieri de la forma de bază, poartă numele de cazuri oblice. GRAUR, I. L. 156. Mod direct = nume dat uneori în gramatica română modului indicativ. Cf. cade, scriban, d. întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziţie principală sau independentă. Cf. dn2. Construcţie directă — construcţie lexicală în care subiectul, predicatul şi complementele sunt aşezate în ordinea lor logică sau normală. Cf. şăineanu2, cade, dn2. Regim direct v. r e g i m (3). Transmisiune directă = emisiune de radio sau de televiziune care se realizează fară o înregistrare prealabilă. Loc. a d v . în direct = (difuzat) fară o înregistrare prealabilă, chiar în momentul în care se produce. A cânta în direct. + Care reproduce întocmai un model; exact. Nuvela ... apare ca o redare prea directă a versiunii istorice. DENSUSIANU, l. 360. Imitaţia directă a construcţiei citadine ... este în general lamentabilă în construcţia ţărănească. CĂLINESCU, S. 347. 2. Adv. In mod nemijlocit, în mod determinat; de-a dreptul, (livresc) directamente. Cf. prot. - pop, n. d. Se mai produce acolo un incident, care ne priveşte direct pe noi. MAIORESCU, D. v, 91. De astă-dată lovirea atinse direct mândria sa polonă, gane, n. i, 16. Fără de a comite o indelicateţă, nu m-aş putea amesteca, fie direct, fie indirect, în înteprinderea de care e vorba. 8460 DIRECT -1142- DIRECT caragiale, O. vil, 328. Este un ţigănuş cu o vestă îmbrăcată pe dos, direct pe piele. SĂM. II, 83, cf. ŞĂINEANU2. Ceea ce vreu să însemn aci sunt numai impresiile primite direct. ANGHEL, PR. 171 .De câteva ori şi-a întors faţa spre mine, ...ca să-mi dea zâmbetul direct, fără ajutorul sticlei. IBRĂILEANU, A. 92, cf. CADE. D-na Hortensia Papadat-Bengescu îşi notează, direct, senzaţiile în pagini patetice de lirism sau de analiză subiectivă, lovinescu, c. iv, 52. Faptul pe care l-au putut constata direct cei ce au trecut pe la Paris acum câţiva ani e amintit într-un articol recent. NEGULESCU, G. 48. Eşti vârât într-un chip oarecare, direct ori indirect, într-o mare inteprindere bancară ori industrială? CĂLINESCU, C. O. 85. Radioactivitatea are ca obiect studiul fenomenelor legate direct sau indirect de instabilitatea nucleară, sanielevici, r. 9. Deschise uşa compartimentului care răspundea direct afară şi sări pe peron, tudoran, p. 12. Plantele nu se vor aşeza direct pe pământ, belea, P. A. 298. Urmăreau să se răzbune singuri şi direct, călcând peste legi. preda, DELIR. 144. Grefierul ... scria direct la maşină cele ce auzea, barbu, ş. n. 189. Uneori cuvântul slav e împrumutat direct din rusă. varlaam - sadoveanu, 133. După cum se vede, anacolutul conduce direct la elipsă, cu care formează adesea pereche. COTEANU, S. F. I, 95. „Doftorul ” cel mare plătit cu 1000 de taleri pe an, în două rate, iar cel mic cu 800, direct de la cămara domnească. G. barbu, a. v. 115, cf. M. D. enc, dex. Ministerul Culturii are direct în subordine numai Biblioteca Naţională. RL 2005, nr. 4 554. O parte din bani ... a ajuns direct la combinatul ieşean, ib. nr. 4 619. Cea mai mică îmbunătăţire se simte imediat şi direct în viaţa oamenilor, adevărul, 2006, nr. 4 822. <> E x p r . A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal şi integral (de anumite fapte). Sunteţi invitat să vă conformaţi întocmai cu legea şi spiritul ei, ... cunoscând că la din contră vă vom face direct răspunzător. MACEDONSKI, O. III, 78, cf. dl, dm, M. D. ENC, dex. O (Mat.; despre mărimi) Direct proporţional = care variază în aşa fel încât creşterea sau scăderea unei mărimi de un număr de ori provoacă creşterea sau scăderea celeilalte de acelaşi număr de ori. Două cantităţi sau mărimi se zice că sunt direct proporţionale sau numai proporţionale ... atunci când una din ele făcându-se de un număr de ori mai mare sau mai mică şi cealaltă devine de acelaşi număr de ori mai mare sau mai mică. CLIMESCU, A. 237, cf. dl, dm, der, m. d. enc, dex. O- (Prin lărgirea sensului) S-au pus pe fugă, în direcţia copacului, accelerând direct proporţional cu mistuirea kilometrului. ARGHEZI, C. J. 268. Un zâmbet, controlat metrologic şi direct proporţional cu importanţa pe care o reprezintă cel salutat, scânteia, 1975, nr. 10 347, cf. dex. 3. Adj. Care este în linie dreaptă, fară întorsături, fară ocol; drept. Cf. stamati, d, costinescu, polizu, PROT. - POP, N. D. Trebuia să treacă râul ca să apuce o cale mai directă către casă. bolintineanu, o. 427. Prisma poetului este menită a răsfrânge raza directă a luminei. conv. lit. xx, 7, cf. barcianu, alexi, w, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, dl, dm, DN2, M. D. ENC, DEX. -O (Rar) Zbor direct = zbor fară escală. Firma britanică va asigura patru zboruri directe pe săptămână. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. Tren sau vagon direct = tren sau vagon care face legătură directă între două puncte fară transbordare. Eu voi fi în vagonul direct Berlin - Bucureşti, caragiale, O. VII, 258, cf. cade, dl, dm, dex. + (Despre descendenţi sau p . e x t , rar, despre ascendenţi) Care se află în linie dreaptă de înrudire, din tată în fiu. După Darwin, oamenii sunt descendenţi direcţi ai maimuţelor. MAIORESCU, CRITICE, 188. Vei merge alături cu un descendent direct al cutărui cruciat. CARAGIALE, O. III, 207. Românii sunt urmaşi direcţi ai romanilor şi ... trecutul trebuie să le servească de pildă şi de încurajare pentru prezent. DENSUSIANU, L. 15. Platon şi Aristot sunt părinţii direcţi ai acestor forme de cunoaştere şi gândire a lumii. RALEA, S. I. II, 19. Urmaşii săi direcţi îl credeau autorul comediilor semnate de I. L. Caragiale. flacăra, 1977, nr. 5, 20. L o c . a d j . (în) linie directă = (în opoziţie cu în linie indirectă) din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. Consacră printr-un firman de învestitură demnitatea princiară în persoana mea şi a descendenţei mele în linia directă (a. 1866). URICARIUL, x, 365. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare, în linie coborâtoare directă şi legitimă. HAMANGIU, C. C. XXVII. Şcoala grecească din Braşov stăpâneşte astăzi biblioteca Brâncovenilor de după 1714, dăruită ei de Grigore Brâncoveanu, cel din urmă din linia directă. IORGA, C. L II, 135, cf. SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, dex. O (Adverbial) Un strămoş al meu este arătat ca fiind cumnat cu Dragoş-Vodă. In acest caz descind direct de la descălecare, lovinescu, C. v, 100. Nu contenea a dovedi cui vrea şi cui nu vrea să-l asculte că se trage direct din Porfirogeneţii Bizanţului. C. petrescu, A. R. 11. (Prin lărgirea sensului; despre succesiune) Căsătoria ... promitea să asigure directa succesiune la tron. maiorescu, D. I, 30. ♦ (Substantivat, f.) Lovitură (la box) aplicată prin întinderea mâinii drept înainte. Directele şi uppercuturile plouau pe capul lui. IORDAN, L. R. A. 498, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. Intr-un atac de numai 2-3 secunde expediau trei directe de stânga. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 22. 4. Adv. (în legătură cu verbe de mişcare şi adesea urmat de determinări locale, indică direcţia) în linie dreaptă, fară a se abate din drum; (popular) oblu1 (II1). Cf. STAMATI, D, PROT. - POP, N. D, COSTINESCU. în tot cazul, dacă nu ne-ntâlnim, vino direct la noi. caragiale, o. ii, 74. Au tras direct la curte, au trimis să scoale pe câţiva consilieri comunali din cătun mille, v. p. 150, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d, CADE. Sosiră ... amândoi cu nevestele, venind direct de la Piteşti şi urmărind să plece pe urmă de-aici fiecare la moşia lui. rebreanu, r. i, 218. II puneam ...să ducă scrisorile direct la gară. CAMIL PETRESCU, P. 14. E un exemplar unic, adus direct de la Paris. C. PETRESCU, C. V. 95. Pompa nouă - comandată de primar direct de la Washington şi pentru care se află încă în proces de speze. BRĂESCU, O. A. I, 114, cf. SCRIBAN, D. Să nu meargă direct înainte spre luminile orbitoare ale oraşului, ci să se întoarcă în mahalalele de dincolo de port. RALEA, o. 48. De la laborator am venit direct acasă, baranga, I. 202. Razele soarelui cad direct pe bolnav, belea, p. a. 195. Veniseră direct de la lucru, în 8460 DIRECTA -1143- DIRECTIV hainele lor pline de unsoare, barbu, G. 154, cf. M. D. ENC., DEX. L-a rugat pe şofer să oprească direct la sediul miliţiei. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10331. Mai multe străzi sunt fară canalizare, iar apa a intrat direct în curţile oamenilor. RL 2005, nr. 4 728. 5. Adj. Care este fară ascunzişuri, deschis, făţiş, nedisimulat. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendenţă morală ... este imorală înjnţelesul artei. MAIORESCU, critice, 425.1-l cântasem - aluzie directă la unele inconstanţe ale ei ibrăileanu, a. 20. Morga atotputernicilor îl indigna ca o provocare directă. C. PETRESCU, S. 192. Te rog, nu te supăra de întrebările mele directe, de ce a scris atunci acea scrisoare? CAMIL PETRESCU, P. 391. Fraza e directă, brutal interlocutivă, dar e a unui conaţional al lui Goya. CĂLINESCU, I. 397. Elogiile directe dau tignafes, şopti Kiriazy către Vareli vinea, L. I. 351. Surprinzător în această schiţă de roman e tonul singur, cu fraza nudă şi observaţia directă, constantinescu, s. iii, 162, cf. dl, dm. îi spusese în felul său aspru, direct, barbu, ş. n. 254. Urarea este întotdeauna directă şi, deşi concretă ..., are un caracter general şi se cântă la fel în toate casele. IST. LIT. ROM. I, 19. Spectacolul - fară să fie „cuminte ” - e direct. T ianuarie 1964, 109, cf. M. D. . ENC., DEX. în repertoriu figurează lucrări de actualitate, piese într-un act cu mesaj direct, mobilizator, contemp. 1975, nr. 1 506, 2/8. + (Rar) Evident, clar. Predispozi-ţiuni directe spre matematică, pe de altă parte pentru literatură. BACOVIA, O. 241. Cred că e o directă prostie. IORDAN, L. R. A. 478. 6. Adv. Fără înconjur, de-a dreptul, deschis2 (III 1), la ţintă; pe faţă, făţiş. Pentru că locotenentul nu se urnea, îl întrebă direct, înmuind glasul, misterios. REBREANU, P. S. 136. A înconjurat-o cu politeţi excesive şi naive, a copleşit-o direct şi indirect cu complimente intempestive şi stângace. IBRĂILEANU, A. 73. Nu răspundea direct; mă întreba pe mine. M. eliade, O. I, 68, cf. cade. întorcându-se spre mine mai direct: Poţi să ai talent cu carul, că dacă n-ai un pic de protecţie e tot degeaba, camil petrescu, p. 65. A trecut glonţ pe lângă dânsul, fară să întrebe de cineva, şi a bătut direct şi discret la uşa doctorului COCEA, S. I, 292. Avea nişte ochi cenuşii cu care te privea direct şi insistent. beniuc, M. C. i, 435, cf. dl, dm. E în regulă, domnule director, şoptise secretarul general de redacţie uitân-du-se direct în ochii patronului, preda, delir. 70, cf. dn2, M. D. enc., dex. N-o afirmă direct, dar cu destulă transparenţă totuşi ca s-o înţelegi flacăra, 1975, nr. 40, 14. + Cu desăvârşire, în întregime, cu totul. Direct împotrivă, cade. Direct absurd, iordan, l. r. A. 372. (Ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ) Descoperise un lacăt atât de ingenios, cu un cifru atât de direct adecvat carierei sale dramatice. C. petrescu, C. v. 44. - Pl.: direcţi, -te. - Din lat. directus, -a, -um, fr. direct. DIRECTA vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A conduce, a dirija un sector de activitate. Mai târziu se uniră mai multe capitale rurale într-o nouă circumscriere, numită district şi care fu directată de un arhidiacon. BARONZI, C. II, 200/5, cf. LM. - Prez. ind.: directez. - Şi: derectâ vb. I. LM. - Derivat regresiv de la director. DIRECTAMENTE adv. (Livresc) Direct (2). O formă foarte arhaică, din care decurg la noi toate poreclele cu finalul eseu: Ştefanescu, Bărcănescu ..., derivate directamente printr-o scurtare mai modernă din: fecior Ştejanesc. HASDEU, i. C. 31. Neplata lui [a cuponului] la zi va atinge directamente creditul statului eminescu, O. x, 339, cf. sfc ii, 195. - Din it. direttamente. DIRECTEŢE s. f. (Rar) Directitate. Să stabilească directeţea unei calde şi însufleţite comunicări flacăra, 1975, nr. 41, 8. - Direct + suf. -eţe. DIRECTITÂTE s. f. însuşirea de a spune lucrurile direct, fară ocolişuri sau fară artificii; simplitate (1), (rar) directeţe, directitudine. Cf. dn2, hristea, p. e. 34, SFC vi, 56, 57. Francheţea judecăţii critice, directitatea tonului, flacăra, 1975, nr. 40, 14. - Direct + suf. -itate. DIRECTITUDINE s. f. (Rar) Directitate. Cf. hristea, P. E. 42. [Versurile] difereau şi de producţia curentă a revistelor literare, printr-o directitudine aproape nudă, clară şi tăioasă, flacăra, 1976, nr. 2, 17, cf. DN3. - Direct + suf. -itudine. DIRECTÎV, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care îndrumă o activitate sau un sector de activitate, care indică o linie de conduită fară a fi obligatorie. Regulele ceale diretive, adecă îndreptătoare, ... se cade să se întindă. învăţătură, 21/11, cf. lm. Un articol plin de vervă, dar, din nenorocire nepotrivit cu cadrul foii şi cu linia ei directivă, caragiale, o. iv, 391. Dă o explicaţie îndestulătoare acestei probleme ..., luând adaptarea directă ca principiu directiv al noilor formări de organe, petică, o. 471. + Care dirijează, reglează sau indică direcţia (I); director1 (1). Puncte directive, lm. La cleştele de sudat se fixează o bară directivă tubulară învelită, confecţionată din oţel moale, ioanovici, tehn. 172, cf. dex, dn3. + Referitor la o anumită direcţie (I); direcţional (2). Cf. M. D. enc. + (Despre antene) Care emite într-o singură direcţie; direcţional (2). Cf. dex, dn3. + Care are direcţie fixă. Cf. dex2. 2. S. f. Instrucţiune generală dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, de a orienta sau de a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora; p. e x t. instrucţiune în vederea realizării unei acţiuni; recomandare generală de conduită. Au să primească toate directivele lor politice. MAIORESCU, D. iv, 89. Am aţâţat activitatea proprie a învăţăcelului şi am luat-o drept temelie şi directiv la învăţătură. SBIERA, f. s. 309, cf. alexi, w. Ca şi în Ţara Românească, cel care îndeplineşte acest rol este diacul sau gramaticul; logofătul dă numai directivele. BUL. COM. IST. V, 101, cf. CADE. Directivele i le-a dat însuşi Deliceanu şi deci ţinea enorm să se prezinte cu ceva excepţional. REBREANU, R. I, 243. La Londra s-au pus la punct detalii, dar 8466 DIRECTIVA -1144- DIRECTOR2 schimbarea directivei datează din aprilie, titulescu, d. 153. Aci eu sunt stăpân şi eu dau. directive, c. petrescu, C. v. 339. Congresul scriitorilor revoluţionari a dat noi directive scriitorilor sovietici. SAfflA, u. R. S. S. 173. Nu ţin să mă amestec şi să dau directive în materia asta. SADOVEANU, O. XX, 299. A înţeles că trebuie să se elibereze de directivele retoricei clasice, vianu, a. p. 123. Adoptarea directivelor pentru alcătuirea planului general economic. LEG. EC. PL. 417. Linia conducătoare o constituie directivele partidului şi guvernului. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 402. E adevărat că un director reprezintă ziarul în totalitatea şi în programul lui, că dă marile directive, că păstrează linia şi sensul ziarului. ARGHEZI, S. XI, 39. Nea Boilă este meseriaş ... El, propriu-zis, nu lucrează, dă, cum s-ar zice, directive. CĂLINESCU, c. O. 88. Ultima parte [a volumului al II-lea] caută să corespundă directivelor Congresului ..., care prevăd mărirea suprafeţei agricole a ţării. AGROTEHNICA, I, 6. De pe urma lui a rămas mai mult un spirit, o directivă, decât o impunătoare operă. CONSTANTINESCU, S. iii, 201, cf. dl, DM. Stolnicul a vrut să arate că şi în aceşti munţi se puteau da directive generale bisericii. IST. LIT. ROM. I, 567. Au continuat dezbaterile pe marginea Directivelor noului plan cincinal scânteia, 1966, nr. 6 943, cf. dn2, m. d. ENC. Aplicarea tarifelor anuale în România este reglementată de o directivă europeană, adevărul, 2006, nr. 4 835. 3. S. f. (Neobişnuit) Direcţie (I). (F i g.) Repetiţia prelungită şi împinsă într-o directivă uniformă şi unitară produce obişnuinţe. RALEA, s. T. II, 13. -Pl.: directive. - Şi: (regional 2) directiv s. n, (învechit, rar) diretiv, -ă adj. - Din fr. directif, -ve. DIRECTIVĂ vb. I. T r a n z . (Rar; complementul indică o activitate sau un sector de activitate) A direc-ţiona (2). .Cf. iordan, l. r. a. 236. - Prez. ind.: directivez. - De la directiv. DIRECTIVÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a directiva; direcţionare. Intervenţia energică ... din cadrul Inspectoratului de Directivare şi Controlul Calităţii Construcţiilor, scânteia, 1975, nr. 10 329. - V. directiva. DIRECTIVITĂTE s. f. (Fiz.) Proprietate a unui emiţător sau receptor de radiaţii (optice, sonore, electromagnetice etc.) de a emite, de a recepţiona, preferenţial, radiaţia în (sau din) anumite direcţii. Cf. M. D. enc., LTR2, SFC VI, 56, DN3, DEX2. - Din fr. directivité. DIRECTOGRAFÎE s. f, (Poligrafie) Procedeu de reproducere fotomecanică, constând în utilizarea aceleiaşi plăci% atât ca placă fotografică, cât şi ca placă pentru pregătirea definitivă a formei de tipar. Directografia se foloseşte în special pentru prepararea de clişee cu dimensiunifoarte mari, cum sunt, de exemplu, afişele şi reclamele cinematografice, ltr2. - Din fr. directographie. DIRECTOIRE adj. (Şi în sintagma) Stil directoire (şi substantivat, n.) = stil care s-a dezvoltat, mai ales în arta mobilierului, în orfevrărie şi vestimentaţie în perioada Directoratului în Franţa. Mi-arn dat rochia la făcut, mi-am cumpărat o pălărie Directoire, care-mi şade de minune, eminescu, o. xvi, 639, cf. der, m. d. ENC., DN3. - Pronunţat: -toâr. - Cuv. fr.’ DIRECTOR1, -OARE adj., subst. 1. Adj. Care dirijează, conduce pe cineva sau ceva. Cf. dl, dm, dn2, m. D. ENC., DEX. Ministrul Sănătăţii a trimis ieri ordinele de revocare pentru 15 comitete directoare. RL 2005, nr. 4 798. Miniştrii ... au prezentat sâmbătă, în cadrul Colegiului Director al [partidului] evoluţia îndeplinirii obligaţiilor asumate faţă de forurile europene, ib. 2006, nr. 4 921. + Care dă, indică o direcţie (I) generală, o orientare; directiv (1), (învechit) directriţă (2). Muzica nu este gândită mai adânc, nu are o idee directoare, contemp. 1949, nr. 138, 8/3, cf. dl, dm. Liniile directoare ale programului de dezvoltare în perspectivă schiţează tabloul impresionant al unui avânt fară precedent al economiei naţionale, scânteia, 1960, nr. 4 838. Statul hitlerist, al cărui principiu director era exterminarea tuturor negermanilor ..., a existat v. rom. martie 1960, 170. Superioritatea acestor idei directoare asupra realizărilor propriu-zise constituie una din notele caracteristice ale „Literatorului ”. ist. lit. rom. iii, 515. Sunt pe bună dreptate aşteptate lucrări ... despre personalităţile directoare care s-au ilustrat în mişcarea teatrală mondială. T septembrie 1966, 95, cf. DN2. Compania este guvernată de principiul director că actorii pot oricând să se schimbe. T februarie 1971, 54. Una dintre ideile directoare ale cărţii ... e tocmai aceea că, în procesul diviziunii muncii, între estetic şi util s-a ajuns la o separaţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 2/10, cf. dex. O Roţi directoare = roţile din faţă ale unui vehicul, cu ajutorul cărora se stabileşte direcţia de mers. Cf. dl, dm, dex. Plan director - hartă sau plan al unei regiuni la scara 1/20 000 (folosită la pregătirea operaţiilor militare). Când ne slujim de un plan pentru a dirige mişcarea, îl şi numim plan director. ORESCU, T. 107/1, cf. DL, DM, DN2, dex. Linie directoare = linie fixă pe care alunecă altă linie care, prin mişcarea ei în spaţiu, descrie o suprafaţă. Cf. dl, dm, dex. Tun director - tun care, prin tirul lui, indică direcţia de tragere pentru celelalte tunuri. Cf. dl, dm. 2. S. f. (Geom.) Curbă prin punctele căreia trec generatoarele unei suprafeţe. în cazul general, suprafeţele riglate sunt determinate de trei directoare. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX2. 3. S. n. Element constructiv al unei antene de telecomunicaţii, folosit pentru mărirea direcţivităţii. Se construiesc curent şi antene cu mai multe directoare. LTR2, cf. DN2, DEX2. - Accentuat şi director. DN3. - Pl.: directori, -oare. - Din fr. directeur, lat. director. DIRECTOR2, -OÂRE s m, s. f. 1. S. m. (învechit) Conducător administrativ al unei provincii. Mă 8473 DIRECTOR2 -1145- DIRECTOR2 rog Măriei Tale să i se facă ispravă de la Măria Sa ghinărariul, mai-marele nostru drector (a. 1724). IORGA, S. D. XIV, 20. Ci dumneata să nu şăz, ci să iai comision de la Măria Sa, mai-marele nostru derector (a. 1734). id. ib. XII, 225. Ci să apucaţi, Măria Voastră mai nainte să isprăviţi cu d[o]mnu directoru (a. 1716-1742). id, ib. X, 333. Are porunca marelui director. tempea, în D. î. LAT.-ROM. 2. S. m. şi f. Persoană care conduce o întreprindere, o instituţie, o publicaţie etc. sau un sector al acestora; funcţie deţinută de această persoană. Directorul şi catehetul numitelor şcoale [Titlu], şincai, î. 1/11. Derecturu să află aice în Eşi pentru o giudecată ce are pentru moşie Ibăneştii şi Ştubeenii (a. 1794). IORGA, S. D. XXII, 252. Am umblat de am găsitu cei trei oameni care fusese cu noi în lăzăret şi i-am dusu la domnul drehteru, de au luat în scris, cum ne-au fost tocmeala (a. 1799). id. ib. xn, 128. Să cetesc aci întreg hrisovul acela ce fu de la ... director, din conservatoriul besăricei Albei. MAIOR, i. B. 74/2. Reportul cel de jumătate de an ... directorului se trimite. INSTRUCŢIE, 8/8. Directorii diştrictualniceşti învăţăturile ... aşa scurt timp le-au împărtăşit, man. înv. 3/9. Au mers la directorul englezeştii soţietăţi de negoţitorie. leon ASACHI, B. 22/6. Pentru purtarea de grijă şi împlinirea acestora a lăsat 5 directori (epitropi). CR (1829), 15075. Aţi binevoit a ni le încredinţa, numindu-mă director şi casier al şcoalei. heliade, O. II, 62. Drectorul şi învăţătorul cel mai iscusit al aceştii şcoli. GORJAN, H. IV, 239/11. De la 1815 se află director Academiei Asiatice din Petersburg. ASACHI, L. 422/46. Se află încă director la numitul gimnaziu. FM (1843), 1732/26. Trimisul papei, director al cruciaţiei, ... jura. NEGULICI, E. I, 283/7, cf. STAMATI, D. Misiunea rusească extraordinară constă din D. Kapikof directorele cancelariei diplomatice în Tiflis, din un generale, un polcovnic. TELEGRAFUL (1854), 3761, cf. POLIZU. Cunosc pe ... directorele Manutenţiunii pânii pentru garnizoana Parisului. GHICA, C. E. III, 5, cf. PROT. - POP, N. D, pontbriant, D, COSTINESCU, LM. Directoarea este ... adusă de către primarul local. MAIORESCU, D. IV, 156. Oarecare director de tribunal i-au luat până şi ciubotele din picioare, alecsandri, O. P. 45. Odată directoriul ales şi acţiile desfăcute cu preţ îndoit, ar trebui inventat un nou mijloc de înavuţire. EMINESCU, O. XI, 216. Directorul de la preparandie nu voia să-l primească, slavici, O. I, 78. Alergă la director şi-i mărturisi că e cu neputinţă să astâmpere răscoala. VLAHUŢĂ, S. A. II, 95, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. Mitropolia rămâne ... stăpână a fabricii, cu condiţia de a se îngriji bine de dânsa, numind director priceput. IORGA, C. I. iii, 193, cf. tdrg. Două-trei familii din oraş se ţinură mereu departe de directorul „Arhanghelilor agîrbiceanu, a. 211. în preajma examenului de clasa a şasea liceală, în familia directoarei, am făcut cunoştinţă cu Iosif Bologa. REBREANU, P. S. 30, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. în calitate de director al Secţiei de dezarmare, a dat dovadă de calităţi politice excepţionale. TITULESCU, D. 333. M-a chemat directoarea în cancelarie. BRĂESCU, O. A. I, 88. Directorul teatrului numără cadavrele. E. IONESCU, E. 222. Toţi învăţătorii în frunte cu directorul şcoalei ... erau de faţă. moroianu, S. 163. Directorul Poenaru îl examinează şi îl clasifică în a treia clasă de umanităţi. VIANU, A. P. 83. E adevărat că directorii strâng milioane şi redactorii strâng din curea? arghezi, S. XI, 39. Aici se răsfaţă abundenţa directorilor de bancă, a cultivatorilor de cafea, ralea, O. 52. Ne înţelegem iute ...să păzim pe geam să nu vie directoarea spitalului şi să ne prindă că am călcat regulamentul, demetrius, a. 290, cf. dl, dm. înăuntru delegaţii încă mai vorbeau cu directorul. barbu, G. 157, cf. DN2. Şuman-bei, directorul fortificaţiilor, se contaminase şi el G. barbu, a. v. 224, cf. m. d. enc. La acest capitol - ne spunea directoarea grădiniţei ... - sunt net dezavantajate grădiniţele nou-înfîinţate. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346, cf. DEX. Directorul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat este ... degrevat total sau parţial de norma didactică. RL 2005, nr. 4 603. Demiterea directoarei provoacă o revoltă la Şcoala Centrală [Titlu], adevărul, 2005, nr. 4 801. Caut pe domnul dreptar, zeitschrift, xliii, 352. -O (Urmat de determinări care arată felul) Directorul tehnic al tipografiei (a. 1851). uricariul, xiii, 324. Director prim. NOM. prof. 2. Director administrativ, ib. Inginerul sau directorul general ... erau primiţi cu capul descoperit arghezi, S. xi, 13. Samuil Micu ... era în acel timp director de studii al Colegiului Sfânta Barbara. IST. lit. rom. II, 48, cf. DAVIDOGLU, M. 52. Directorul general al combinatului ne-a informat că probele tehnologice se desfăşoară bine. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 943. Directorul nostru general. SFC IV, 249. Director adjunct FORM. CUV. I, 10, cf. 12, 15. Secretara unui director adjunct. flacăra, 1975, nr. 44, 21. Cunoscut scriitor, scenarist, regizor şi director de film italian, scânteia, 1975, nr. 10 328. Ion Chelcea, distins etnograf şi muzeograf, a fixat definitiv profilul muzeului etnografic al Moldovei, el fiind şi primul director al acestei prestigioase instituţii. PA vel, S. E. 216. S-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv ...a directorului economic al amintitei firme. RL 2005, nr. 4 503. ❖ F i g . Voeşte, dimpotrivă, să devină, în convulsiunile momentului, directorul conştiinţa româneşti, lovinescu, c. v, 16. <> Director de scenă (sau, rar, artistic) — regizor. Cf. NOM. PROF. 53, 81. La ultima repetiţie, directorul de scenă o avertizase ... că nu-i mai poate da decât roluri de comedie, c. petrescu, C. v. 209. Rostul lui ... în jocul căluşarilor părea să fie al unui director de scenă. preda, M. 188. (Rar) Director de luptă - secundant (1). Ar fi fost cazul ca directorul de luptă să intervie de-a dreptul cu arma, nu să se mulţumească a dicta numai oprirea luptei. CAMIL petrescu, T. I, 127. (Regional) Directorul prefecturii (sau prefectului) = subprefect. Cf. alr SN m h 893/682. (învechit, rar) Director fiscal = procuror. A păşit la mijloc şi directorul fiscal (procurorul curţii) în numele securităţii publice şi i-a intentat proces, bariţiu, P. A. I, 491. (învechit, rar) Director de lucru = calfa. Pentru meşteşugurile ce se lucrează fară prăvălie precum zidarii ..., se vor deosebi numai în directori de lucru (calfe) şi meşteri. REG. ORG. 34/12. 4 (La catolici; de obicei cu determinări ca „duhovnicesc”, „spiritual” etc.) Preot care sfătuieşte, îndrumă pe cineva în problemele de morală şi de religie. Metodele clerului catolic celibatar, întrebuinţate cu titlul de „ director ” duhovnicesc, arghezi, s. xi, 8. 8473 DIRECTOR3 -1146- DIRECTORIAL 3. S. f. (Familiar; astăzi rar) Soţie de director. în acel minut se ivi printre mulţime şi d-na directoare, galbenă ca turta de ceară. delavrancea, s. 159. -Accentuat şi: director, iordan, l. a. 150. - PL: directori, -oare. - Şi: (învechit şi regional) director, (învechit) directoriu, directore, dilector (iorga, s. d. XIII, 262), (regional) drectăr (bl vi, 213), dreptor (învechit, rar) dereetor, derectur, drehter, diregtor (D. î. LAT.-ROM.) S. m. - Din lat. director, fr. directeur. - Dreptor: contaminare între director şi drept. DIRECTOR3 s. n. Anuar electronic (existent în memoria unui calculator, pentru asigurarea gestiunii). Cf. D. E. C. - PL: directoare. - Din engl. directory. DIRECTORÂŞ s. m. Diminutiv (depreciativ) al lui director2 (2); director tânăr. [Cărţile] le-a,vândut directoraşul unei şcoale primare. CREANGĂ, O. 264, cf DL, DM, SFC IV, 183, DEX. - PL: director aşi. - Director + suf. -aş. DIRECTORAT s. n. 1. (învechit) Direcţie (II 2). Acea carte de hotărâre s-au întărit cu puterea derecto-ratului mare şi Măriia Sa gheneralul, mai marele nostru dereetor graf de Tişci (a. 1729). DOC. AGR. I, 323. Din faptele tale spre cultura directoratului, a slăvitului reghe-ment... divinează ea în tine omul cel de demult aşteptat. ŢICHINDEAL, A. M. [prefaţă], 3/2. Cu înţelepciune ocârmuieşti ... directoratul Budei cu 49 de şcoli, Timişoarei, cu 180. diaconovici-loga, GR. rom. [prefaţă] 1/11. înţelepţii învăţetori din literalicescul directorat a Logojului. bojincă, A. I, 230/15, cf. polizu. Ion-Vodă reuşi de a face ca banii să curgă ... de la sine în visteria domneascăfâră concursul unei miriade de agenţi salariaţi, fară directorate statistice, hasdeu, i. v. 46, cf. barcianu, alexi, w. 2. Funcţia de director2 (1, 2), (învechit, rar) directorie (2); perioadă în care cineva deţine această funcţie. Decretul... dat la 3 avgust a. c. gheneralului Treţel, prin carele se însărcinează cu gheneral directoriatul trupelor greceşti regulate. AR (1829), 16974. Să dobândim director român ... pentru directoratul acesta, ca şi pentru cel de la Or adia Mare. FM (1844), 19772, cf. negulici, COSTINESCU, LM. D-voqstră, oameni practici şi cuminţi, ... ştiţi să scoateţi din capitalul intelectual ... cele mai mari procente, precum: deputăţie, directorat de bancă, directorat la Domenii etc. eminescu, o. xi, 257, cf. barcianu, alexi, w. în 1794 i s-a luat directoratul şcoa-lelor. DENSUSIANU, L. 40, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, DL, DM, dex. In perioada directoratului său, Tempea publică o gramatică destinată şcolarilor. ist. lit. ROM. II, 110, cf. DN2. După 20 de ani de directorat nu am pretenţia că ştiu foarte multe. T ianuarie 1969, 76, cf. dex. Când am preluat directoratul ... omul ăla mi-a dat un caiet. RL 2005, nr. 4 668. Directoratul e interimar, ib. nrţ 4 770. 3. (Ieşit din uz) Direcţie (II 4). Cf. polizu, barcianu, alexi, w, tdrg. 400 de oameni vor ocupa directoratul departamentului, camil petrescu, t. ii, 371. 4. Consiliu de cinci persoane care a guvernat Franţa între 1795 şi 1799; (învechit) directoriu (1), (învechit, rar) directorie (3). Revoluţiunea se fini după ce a înghiţit pe apărătorul său cel mai zelos, pe Robes-pierre; în locul ei se introduce directoriatul. CONV. LIT. I, 252. După ce Conventul fu desfiinţat în octomvre 1795, ... puterea esecutivă fu încredinţată unui directorat, constătător din cinci membri. LUC. II, 52, cf DN2. Când a izbucnit furtuna Revoluţiei din Franţa, directoratul a căzut sub lovitura militară a tânărului general Bonaparte. G. barbu, a. v. 103. -PL: directorate şi (învechit, rar) directoraturi (DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. [prefaţă] 1/11). - Şi: (învechit) directorial, (învechit, rar) derectorât (lm) s. n. - Din fr. directorat. DIRECTORE s. m. v. director2. DIRECTOREÂSĂ s. f. Directoare, v. director2 (1). Cf. GHEŢIE, R. M. Să nu rataţi vreun director sau vreo directoreasă care se sărbătoreşte, vinea, l. i, 142. Te duci la derectoreasă şi afli de la ea dacă Teodorescu îi la mecanic. T. popovici, se. 511. - PL: directorese. - Şi: (regional) derectoreasă s. f. - Director + suf. -easă. DIRECTORESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Directorial (2). Crudul obicei ... silise pe fieştecare monetă a-şi lepăda naţionalitatea când au intrat în acel buzunar director esc. ALECSANDRI, O. P. 47. -PL: directoreşti. - Director + suf. -esc. DIRECTORIAL, -Ă adj. 1. Care aparţine directorului2 (2), privitor la director, de director; (învechit, rar) directoresc. Cf. negulici, stamati, d, prot. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF. Balconul locuinţei directoriale ... domina din cel mai înalt plai toată valea. c. petrescu, S. 217. Ascultam din loja directorială ... aria din actul II. EFTIMIU, N. 87, Afară de noi mai era în cabina ei directorială şi Miţi Mărculeanu. camil petrescu, p. 79. Hardughia cea nouă ar fi trebuit să aibă ... şi o somptuoasă locuinţă directorială, dacă spectrul foamei nu s-ar fi ivit. I. BOTEZ, B. I, 146. Câteva zile voi locui în propriul lui cabinet directorial COCEA, S. I, 140. O mare sumă din fondul directorial este distribuită muncitorilor ca ajutor individual în cazuri de boală, greutăţi familiale etc. scânteia, 1953, nr. 2 716. Mi-a venit maşina! sări Androne din fotoliul directorial VINEA, L. I, 355, cf. DL, DM, DN2. Am preluat scaunul directorial. T ianuarie 1969, cf. M. D. enc, dex. Nu la birouri directoriale năzuieşte tânărul inginer. FLACĂRA, 1979, nr. 2, 11. 2. (învechit, rar) Care aparţine directoratului (4), de directorat. La 1795 constituţiune cu două camere şi guvern directorial. MAIORESCU, CR. III, 101. 3. (Rar) Care aparţine unui directoriu (2), care emană de la un directoriu. Putere directorială, ap. CADE. -Pronunţat: -ri-al - PL: directoriali, -e. - Din fr. directorial. 8480 DIRECTORIAT - 1147 - DIRECŢIE DIRECTORIAT s. n. v. directorat. DIRECTORÎE s. f. (învechit, rar) 1. Direcţie (II 2). Cf. TDRG. 2. Funcţia de director2 (2). Cf. LM. 3. Directorat (4). Folosindu-se de aceasta, directoria Franţei de mult în mai mult întărea armia lui Masena. asachi, I. 397/23. - PL: directorii. - Director + suf. -ie. DIRECTORÎŢĂ s. f. (învechit) Directoare, v. director2 (2). Acest „Catihisis” mare l-am căpătat de la derectoriţa, de cinste (a. 1812). IORGA, s. D. XIII, 48. Grijile cele mai de căpetenie ale directorului şi directoriţei sânt a insufla şcolarilor aplecarea către îmvăfătură şi economie. CR (1833), 2682/39, cf. polizu. Le place a face femeiescul nu în „easă”, ci în streinul „iţă”, ... director, directoriţă. bălăşescu, GR. 43/8, cf. BARCIANU. -PL: directoriţe. - Şi: (învechit, rar) derectoriţă s. f. - Director + suf. -iţă. DIRECTORIU1 s. n. 1. (învechit) Directorat (4). Făcu ca aceştia să hotărască desfacerea directoriului şi să numească trei consuli la Republică, fl (1838), 822/12, cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM. El întreprinse mai multe stăruinţe politice ... şi la Napoleon Bonaparte, generalul directoriului în timpul când el se afla la Veneţia, arhiva, ii, 15, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D, CADE, DN2.' ’ 2. Consiliu însărcinat cu conducerea unei instituţii, întreprinderi, organizaţii etc.; consiliu de directori. Cf. PONTBRIANT, D., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, STAMATI, D., COSTINESCU, ŞĂINEANU2, CADE. Un supraorganism internaţional care ar putea unifica planeta cu un directoriu de oameni de ştiinţă şi tehnicieni. D. guşti, P. A. 232, cf. iordan, l. r. a. 29. ♦ (învechit, rar) Membru al unui directoriu (2). Cf. GHEŢIE, R. M. - Pronunţat: -riu. - PL: directorii. - Cf. fr. d i r e c t o i r e . DIRECTORIU2 s. m. v. director2. DIRECTRÎCE s. f. v. directriţă. DIRECTRÎŢĂ s. f., adj. 1. S. f. (învechit) Directoare, v. director2 (2). Eu cinstesc pe d. directriţă privilegheata şi mai mult încă, fiindcă ş-a cunoscut foarte bine interesul în ramură comerţială. PR. DRAM. 187. Multe directriţe depansionat ... îm vor zice că mă aflu în greşeală. NEGULICI, E. I, 81/12. D-le directriţe ale pansioanelor ce avem ...să formeze ... mume bune. PENESCU, M. VIII/4, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. 2. Adj. (învechit) Directoare, v. d i r e c t o r 1 (1). Pentru a dirige mişcarea ... când ne slujim de o suprafaţă o numim suprafaţă directriţă. ORESCU, T. 107/2. Atârnându-se de un fir de mătase ... acest aparat nu păstrează decât o prea slabă forţă directriţă şi, prin urmare, face oscilaţiile sale prea încet. MARIN, F. 250/18. ■<> (învechit, rar) Linie directriţă = linie directoare. O linie dreaptă sau curbă ce slujaşte a dirija mişcarea acei generatrice se numeşte linie directriţă. ORESCU, T. 106/30. (Eliptic; în forma directrice) Intr-o ellipsă sunt două directrice ale cărora distanţă la centru este tangenta la un punct, ghica - sturdza, a. 224. Linia care se mişcă ia numele de generatrice, aceea care o îndreptează ia numele de directrice. MELIK, G. 221. 3. S. f. (învechit, rar; în forma directrice) Direcţie (I). (F i g .) Această directrice nu datează de curând, ea îşi are originea în cei întâi oameni care au început mişcarea literară la începutul secuiului acestuia, conv. LIT. vi, 152. - PL: directriţe. - Şi: (învechit) directrice s. f. - Din fr. directrice. DIRECTURĂ s. f. (învechit, rar) Direcţie (II 2). Tonul fundamental al întregului op ... subordonarea fiecărui tip şi fiecărei situaţiuni sub legea supremă a unităţii estetice, toate aceste are să le considere o directură adevărată la repetiţii, eminescu, o. xiv, 365. - PL: directuri. - Direcţie + suf. -ură. DIRECŢIE s. f. I. Orientare în spaţiu a unei fiinţe sau a unui obiect faţă de un punct de referinţă; sens al unei acţiuni, al unei mişcări etc.; (învechit, rar) directriţă (3), (neobişnuit) directivă (3). Stă soarele în chentru şi planetele se rotesc împregiurul lui, în spaţii şi diastime hotărâte, în aceeaşi direcţie de la apus spre răsărit, elem. G. 5/13. Deosebitele puncturi, de care pot atârna toate amăruntele descriptive ale unui os, privesc: l-iu numirea, 2-lea situaţia generală, 3-lea direcţia. KRETZULESCU, A. 15/19. în diverse direcţii izbucnea ... lava focoasă, roşie, topită, codru-DRĂGUŞANU, C. 169. Glonţul, după împrejurări neprevăzute, va fi luat o direcţie strâmbă. CONDICA O. 9/4. Cum ei vedea că te încolţeşte vrăjmaşul mai rău, n-ai decât să faci pe loc la stânga-mprejur, ochii la dânsul, direcsia la poartă, pas iute. PR. DRAM. 154, cf. NEGULICI. Pe arătura lucrată curat, să se tragă brazde sau linii tot într-o direcţie, litinscm, m. 51/28. cf. stamati, d. S-au depărtat în direcţiunea Târgoviştei. RUSSO, S. 317. încercaţi dar a schimba ... această direcţiune a ramurilor. BARASCH, M. I, 24/8, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Robii ... se întorceau la Moldova, luându-se pe direcţia acelui fenomen ceresc, alecsandri, poezii, 192, cf. COSTINESCU, LM. N-am fost noi acolo? zise el rătăcit, arătând cu mâna spre direcţiunea casei. EMINESCU, G. P. 53, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Se uită în direcţia privirilor lui Culiţă. AGÎRBICEANU, S. 212. Trec mereu trăsuri, în amândouă direcţiile, ibrăileanu, a. 166, cf. cade. Străbătură deci Bucureştii ... în direcţia Oborului. LOVINESCU, C. V, 127. Toţi trăiau acum numai pentru ceasul acesta de plimbare fară grijă ..., tărăgănându-şi paşii fară nicio direcţie, lenevoşi şi hoinari, c. PETRESCU, C. V. 58. Din două direcţii diferite, se prezentau bucătarul şi băiatul de la cantină. BRĂESCU, O. A. I, 81. Se apucă bolnavul cu o fâşie de cârpă de sub 8489 DIRECŢIE - 1148- DIRECŢIE bărbie şi se trage brusc în direcţia capului şi puţin pe spate. BUJOREAN, B. L. 104. Zborul lor într-o direcţie anumită era adeseori primul semn al unor lupte, băcescu, PĂS. 240. S-au pus pe fugă, în direcţia copacidui, accelerând direct proporţional cu mistuirea kilometrului. ARGHEZI, C. J. 268. Trecem în viteză peste văi aşezate perpendicular pe direcţia apus. ralea, O. 89. Se comunică astfel presiunea atmosferică, viteza şi direcţia vânturilor, agrotehnica, i, 262. îi strânse mâna ... şi se întoarse în direcţia din care venise, vinea, l. i, 18. în rănile profunde nu vom introduce niciodată obiecte ... pentru a vedea cât de adânci şi ce direcţie au. belea, p. a. 10, cf. DL, DM, dn2, M. D. ENC. Este un nod care asigură legăturile cu terenuri în cinci direcţii. flacăra, 1975, nr. 40, 9. Cămaşa cu platcă se facea din trei foi de pânză, cu două cusături în spate şi una în faţă, din direcţia gurii, pa vel, s. e. 102. Mira are degetele de la mâini şi picioare strâmbate în toate direcţiile. CĂRTĂRESCU, N. 118. Ziua, şinele erau dislocate de pe terasament, iar noaptea erau ... transportate într-o direcţie necunoscută. RL 2005, nr. 4 623. <)> F i g . Nădăjduiesc cum că şi supt direcţiia aceştia să vor deştepta spre buna rânduială ..., spre folosul cel de obşte al lor. MOLNAR, E. S. 38/9. Busola ... a dat o noă reformă, direcţie şi înaintare navigaţiilor, genilie, G. 20/2. O bună direcţie numai trebuie dată drăgălaşelor voastre talente ... şi totul se va îndrepta, negulici, e. i, IV/19. Ei vor împlini aşteptarea mea în această direpţiune şi ... va fi ... o zi bucurie şi pentru cei mai ser aci. telegraful (1854), 110749. Spiritul meu luase o direcţiune cu totul opusă atracţiunei materiei, filimon, o. ii, 8. Basul trebue să facă paşuri cât se poate mai mice şi să se mişte în direpciunea contrarie a melodiei esistinte. vorobchievici, a. M. 100. Mişcarea intelectuală ...a luat o direcţiune mai utilitară. MACEDONSKI, O. iv, 28. încercări îndrăzneţe şi prea artificiale, care au rămas fară răsunet, pentru că în altă direcţiune avea să se îndrepte curentul neologic, densusianu, l. 70. Alte umbre, alte proporţii - determină ... altă direcţie a gândirii. ibrăileanu, a. 203. Ancheta n-a dat niciun rezultat în această direcţie, eftimiu, n. 150. Fiecare caută ... să se perfecţioneze în direcţia în care lucrează, negulescu, G. 93. Zăreşte cartea ..., o ia în mână, o răsfoieşte, cu acelaşi surâs ce flutură fară direcţie. SEBASTIAN, t. 36. Acest marş sălbatic, trebuie s-o recunosc, îmi dă cel puţin provizoriu o direcţie în viaţă. MIHĂESCU, D. A. 6. Satisfacţia literară a colaboratorului mergea în direcţia erudită. CĂLINESCU, I. 165. Omul poate imprima o nouă direcţie procesului de geneză a solului. AGROTEHNICA, I, 17, cf. DL, DM, M. D. ENC. Ele conturează direcţii importante de acţiune în vederea sporirii rolului cabinetelor de ştiinţe sociale, scânteia, 1975, nr. 10 346, cf. DEX. In această direcţie ancheta n-a avansat prea mult. RL 2005, nr. 4 803. Adoptarea unor paşi în direcţia păcii, adevărul, 2006, nr. 4 822. O (Mii.) Direcţie de atac = linie care marchează orientarea atacului faţă de aliniamentul de plecare până la obiectivul de cucerit. Cf. der, m. d. enc. Loc.adv. în toate direcţiile = peste tot, pretutindeni. Casele se înşiră una lângă alta ..., formând străzi ... cotite în toate direcţiunile. PĂCALĂ, M. R. 1. N. Iorga este un pamfletar al ideii, care ... frământa cugetarea românească în toate direcţiile. LOVINESCU, C. IV, 57, cf. DL, DM, M. D. ENC. în această privinţă, considerăm că trebuie acţionat în toate direcţiile, scânteia, 1975, nr. 10 348, cf. dex. + Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. O linie aşadar să numeşte dreaptă când toate părţile ei vor ave aceeaşi direcţie precum linia AB. GEOMETRIA, A. M. 3v/6. Latura DF va lua direcţia AC. poenaru, G. 13/21. O direcţie e deci definită printr-o dreaptă. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN2. II. 1. Conducere, dirijare, îndrumare a unei instituţii, a unei întreprinderi, a unei activităţi etc. Sup înţeleaptă sa direcţie prinţipatul de Susdal seau de Vladimir s-au supus domni[e]i Kievului. ASACHI, I. 39/24. în Iaşi o societate de actori români s-au întrunit, în iama trecută, subt direcţia d. G. Asachi. IST. M. XXX/9. Un plan sistematic sub direcţia unui din mădulările sale. DACIA LIT. 81/34. Direcţia unei scoale primare superiore [Titlu], brezoianu, î. 65/18. Cursul de matematică din Iaşi sub direcţia învăţatului doctor V. Pop. c. vârnav, h. 83/21, cf. stamati, d, polizu. Sub direcţiunea acestui partid, s-a inaugurat o şcoală nouă. GHICA, c. E. II, 338, cf. PONTBRIANT, D, PROT. - POP, N. D. Toate diocesiele coprinse în provincia civilă forma provincia eclesiastică sub direcţiunea mitropolitului sau a arhiepiscopului. baronzi, I. C. II, 201/2, cf. LM. Institutul de teologie ...se afla pe atunci sub direcţia lui St. Velovan. maiorescu, critice, 482. „Revolta naţională” apărea sub direcţia mea. caragiale, O. ii, 23. Această şcoală, cu toate încercările nouei direcţiuni din laş de a o transplanta la noi, are puţini sorţi de a găsi aderenţi. MACEDONSKI, O. IV, 70, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, şăineanu2, TDRG. La 1 iunie 1829 apare sub direcţia lui primul număr din „ Albina românească”, densusianu, I. 141, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Publicaţia a fost pusă sub direcţia unui comitet, lovinescu, C. x, 119, cf. DL, dm, dn2, M. D. ENC, DEX. O F i g . Studiase acolo unde au studiat oamenii de felul lui, oamenii de geniu; la şcoala inimii şi a spiritului, sub direcţiunea dorinţei şi a plăcerii de a şti şi de a admira. GHICA, s. 671. 2. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituţii, organizaţii etc.; (învechit) directorat (1), (învechit, rar) directorie (1). Face o direcţie subt îngrijirea guvernului şi o casă unde să intre veniturile teatrului. HELIADE, O. II, 62. Prin înţelegere cu direcsia carantinii să îngrijească la cele ce să atinge dă dânsa (a. 1839). doc. EC. 720. Cam greu ar fi de admis că direcţia nu s-ar ocupa ca să fie cele trebuincioase pentru ţinerea lecţiunei. CONTEMPORANUL, I, 375. Direcţiunea voieşte să cinstească înmormântarea-i cu prezenţa elevilor. MILLE, V. P. 176. Gheorghe Rodean află de la un membru din direcţiunea celor două bănci tot ce-l aştepta pe tatăl său. agÎrbiceanu, a. 500. A se adresa la direcţia ziarului. HOGAŞ, DR. II, 48, cf. CADE. Rolurile se dau la teatrul oficial aceloraşi actori favoriţi ai direcţiei. CAMIL PETRESCU, P. 311. Direcţiunea urmărea însă o pregătire sufletească creştină. CĂLINESCU, I. C. 51. Acolo se păstra o distanţă de clasă între direcţie -reprezintanta capitalului -, funcţionari şi lucrători. ARGHEZI, S. XI, 7. Direcţia restaurantului îi plăteşte anume pentru figuraţie. RALEA, O. 112, cf. DL, DM. 8489 DIRECŢIE -1149- DIRECŢIONAL M-am dus la direcţie şi am cerut un concediu, preda, i. 206. O delegaţie ...să meargă a doua zi la direcţie şi să prezinte pentru ultima oară lista celor cerute de salariaţi, barbu, G. 155,- cf. dn2, m. d. enc., dex. Mitingul nu s-a putut desfăşura în incinta uzinei, direcţiunea dând ordin să se închidă porţile. FLACĂRA, 1977, nr. 19, 21. Cineva povestea că, la un mare hotel din Elveţia, a trebuit să-l reclame direcţiei pe vecinul său de cameră, care cânta cam mult la pian. LIICEANU, J. 174. Am sesizat ... şi direcţia spitalului despre cele întâmplate. RL 2005, nr. 4 614. *0 Direcţie de scenă = regie (II). Direcţia de scenă o avea Tony Bulandra. c. PETRESCU, T. III, 491, cf. DER, DN2. Nu reproşăm direcţiei de scenă faptul că nu a imitat montarea romantică, s februarie 1970, 90, cf. M. D. ENC, DEX. Direcţie generală = organ de conducere care cuprinde mai multe direcţii în subordine. Nu e minister fară un oficiu de studii ...Ba unele au câte două-trei, şi pentru direcţiile generale, camil petrescu, P. 239, cf. dl, dm. 4 Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc, care conduce o anumită ramură de activitate a instituţiei respective. S-au încredinţat direcţiia coleghiei pricinilor streine sfetnicului dinlăuntru. AR (1829), 5711. Corespondenţia ce va urma cu comisiile ce să vor însărcina cu direcţia şcoalelor. reg. ORG. 99/31. Cine te-a pus pe d-ta să iei direcţia moldovenească, fară să ştii moldoveneşte. pr. dram. 193. Să vă schimbaţi drumul încrederii şi să vă orientaţi spre direcţiunea Aurelian - Lascăr. MAIORESCU, D. v, 186, cf. şăineanu2. Imediat veţi merge la Direcţia protocolului şi veţi insista să păstrez pe lista corpului diplomatic rangul meu din trecut. titulescu, D. 246. Directorii celor unsprezece direcţiuni înfiinţate, brăescu, o. a. i, 103. I-a dat o scrisoare către un prietin al lui, slujbaş înalt la direcţia tramvaielor. COCEA, s. I, 37. Direcţia normării evidenţei contabile are următoarele atribuţiuni. LEG. EC. PL. 341. Avea de luat de la Direcţia Căilor Ferate multe zeci de milioane, vinea, L. I, 118, cf dl, dm, dn2. Eforia devenea astfel o simplă direcţie a Serviciului sanitar. G. BARBU, A. v. 164, cf. M. D. ENC. Direcţia agricolă a stabilit grafice de eliberare a terenului de coceni. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328, cf. dex. 3. Post, funcţie de director2 (2); p . e x t . perioadă în care o persoană execută această funcţie. Cf. negulici. Chemă iarăşi pe C. Aristia şi-i propuse direcţiunea teatrului. FILIMON, O. I, 215. Am plecat din Bucureşti ca să-mi completez trupa în provinţie; căci am luat iar direcţia pe trei ani. alecsandri, T. I, 283, cf. cade. Fu destituit şi din direcţie, şi de la catedră. CĂLINESCU, C. O. 229, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. 4. Ansamblul spaţiilor pe care le ocupă un director şi funcţionarii săi; p . r e s t r . biroul directorului2 (2); (ieşit din uz) directorat (3). Cf. şăineanu2, resmeriţă, D, CADE. Toată lumea a cetit-o şi în foaier şi la direcţie. CAMIL PETRESCU, p. 262. în dreptul uşii care se afla la acelaşi etaj cu direcţia şi redacţia politică îl aştepta un tânăr, preda, delir. 70, cf dl, DM, dn2. Distanţa dintre direcţie şi hotarul uzinei e de zeci de ori mai mare. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 9. III. Ansamblul organelor (2) folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). Cf cade. Pentru stabilitatea mersului în linie dreaptă, sensibilitatea direcţiei şi revenirea uşoară a roţilor din poziţia lor extremă ... e necesar ca jocul angrenării să fie minim. LTR2, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. O (Şi în sintagma bară de direcţie, dl, dm) Bară de oţel articulată la ambele capete de roţile unui vehicul şi care serveşte la orientarea roţilor într-o anume direcţie. Bozan strânge în mâini direcţia - aşteaptă. SAHIA, N. 34, cf. DL, DM. + S p e c . Parte mobilă a ampenajului vertical al avionului cu ajutorul căreia pilotul manevrează avionul pe plan orizontal. Cf. DER, dn2. - PL: direcţii. - Şi: (astăzi rar) direcţiune, (învechit, rar) direpţiune, direpciune, direesie s. f. - Din lat. directio, -onis, fr. direction. DIRECŢIONÂ vb. I. T r a n z . 1. (Complementul indică un mecanism, un instrument, o piesă dintr-un dispozitiv mecanic etc.) A imprima o anumită direcţie. Cf. bul. FIL. I, 177. In general acele nu sunt direcţionate radial, ci oblic, ionescu-muscel, fil. 124, cf. dn3. Se introduc în vena şi artera femurală catetere ce sunt direcţionate apoi către cord. RL 2005, nr. 4 758. 2. (Folosit şi a b s o 1 .) A da o anumită direcţie unui proces, unui fenomen, unei activităţi etc, a îndruma, a orienta într-un anumit sens; p. e x t. a conduce; (rar) a directiva. Cf. iordan, l. r. a. 236. Fabulaţia ... direcţionează gândirea eroului. T februarie 1969, 79. Unele tendinţe foarte generale ... direcţionează aceste dezvoltări particulare. CL 1973, 172. Frontul creaţiei artistice, direcţional de concepţia estetică clară promovată de partid, m 1974, nr. 9, 29. Conform aceleiaşi viziuni, spiritul ar fi acela care direcţionează şi dă valoare normativă actului moral. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 1/4. Chiar aşa stând lucrurile, critica la rândul ei direcţionează literatura. FLACĂRA, 1976, nr. 33, 14. Banii vor fi direcţionaţi către copiii care au nevoie de ajutor. RL 2005, nr. 4 670. [Formularele] sunt direcţionate către Serviciul de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari, ib. nr. 4 705. (F i g .) Trecutul nu poate fi omorât ...; el continuă să direcţioneze şi să trăiască în viaţa insului şi a naţiunii. stăniloae, o. 55. <> Refl. pas. Se pot direcţiona mai eficient şi eforturile compozitorilor de a elabora partituri cu dramaturgie muzicală închegată. M 1974, nr. 9, 29. - Pronunţat: -ţi-o. - Prez. ind.: direcţionez. - Direcţie + suf. -ona. DIRECŢIONAL, -Ă s. m, adj. 1. S. m. (Mii.; învechit) Soldat dintr-un flanc militar care indică direcţia (I). Staţi că vă dau eu un pont, răspunse sergentul din dreapta, întâiul direcţionar al companiei. bacalbaşa, s. a. i, 105, cf. tdrg. 2. Adj. Referitor la o anumită direcţie (I); directiv (1). Cf. M. D. ENC. + (Despre antene) Care emite într-o singură direcţie; directiv (1). Cf. dex, dn3. ♦ S p e c . (Despre galerii de mină) Care este săpat în lungul direcţiei straturilor. Galerii de deschidere (direcţionale, transversale saupreabataj). NOM. min. i, 45. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: direcţionali, -e. - Şi: direcţionar s. m. - Din fr. directionnel. 8491 DIRECŢIONALITATE -1150- DIRIGENT DIRECŢIONALITATE s. f. însuşirea de a fi direcţional (2). Cf. ndn. - Direcţional + suf. -itate. DIRECŢIONÂR s. m. v. direcţional. DIRECŢIONARE s. f. Acţiunea de a d ir ec -ţ i o n a şi rezultatul ei. Cf. d i r e c ţ i o n a (2). Această politică a condus la o direcţionare centralistă. CONTEMP. 1948, nr. 110, 3/2. Articolele în legătură cu interpretarea ... au contribuit la direcţionarea lor. M 1965, nr. 2, 30. Necesitatea direcţionării acestei activităţi rezulta din analizele pe plan local ale abaterilor şi încălcărilor legii, flacăra, 1977, nr. 24, 6. Posibilitatea direcţionării unei părţi din impozitul pe venit către organizaţiile neguvernamentale. RL 2005, nr. 4 636. -Pronunţat: -ţi-o-. -PI.: direcţionări. - V. direcţiona. DIRECŢIUNE s. f. v. direcţie. DIREDICÂ vb. I = deretica. Cf. scriban, d. DIREG s. n. v. direc. DIREGÂLĂ s. f. (Regional) Preparat care serveşte pentru acrirea ciorbelor şi pregătirea laptelui acru. V. maia1 (1), plămădeală (1). Cf. chest. v, 86, 88, alri 779/80, TEAHA, c. N. 220. - PI: ? - Şi: deregâlă (chest. v, 86, teaha, c. n. 219, ai 34), dirigâlă (chest. v, 88, alri 779/80, ai 31) s. f. - Direg[e] + suf. -eală. DIREGE vb. III v. drege. DIREGERE s. f. v. dregere. DIREGIRE s. f. v. dirijare. DIREGTOR s. m. v. director2. DIREJETOR s. m. (învechit, rar) Dirijor. Fiecare artist în parte era obligat a suna câte un instrument de coardă ..., numai maestrul direjetor era apărat de această datorie, filimon, o. i, 197. -PIdirejetori. - Dirige + suf. -tor. DIREMŢIUNE s. f. (Livresc) Despărţire (3), separare (1). Cf. lm, dn2. O S p e c. Desfacere a unei căsătorii; despărţire (3), divorţ (4). Cf. dn3. - Din lat. diremptio, -onis, fr. diremption. DIREPCIUNE s. f. v. direcţie. DIREPT, -Ă adj. v. drept. DIREfTÂTE s. f. v. dreptate. DIREPŢIUNE s. f. v. direcţie. DIRES1 s. n. v. dres1. DIRES2 adj. v. dres2. DIRESĂ vb. I v. dresa. DIRESEĂLĂ s. f. v. dreseală. DIRETICÂ vb. I v. deretica. DIRETÎV, -Ă adj. v. directiv. DIRGEĂNĂ s. f. (Basarabia) Bâtă cu un cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile de picior. Acest cioban are în mână dirgeana, un cârlig cu care prind oile de picior. MANOLESCU, I. 157, cf. TDRG. -PI.:? - Cf. d r u g. DIRHĂM s. m. Unitate monetară principală din Maroc. Cf. m. d. enc, dex, dn2. - PI.: dirhami. - Din fr. dirham. DÎRI prep. (Regional) Lângă, lexic reg. h, 59. - Et. nec. DIRICLÎU s. n. v. direclie. DIRIDICÂ vb. I v. deretica. DIRÎG, -Ă s. m. şi f. (Argotic) Diriginte (3). Ce părere are ... diriga? scânteia, în dcr. între ei [elevii], profesorul este numai proful (sau profa), diriginta este diriga sau dirigui, evident pornind de la abrevieri. ROMÂNIA LITERARĂ, în DCR, cf. HRISTEA, în DCR. -PI.: dirigi, -ge. - Prescurtare de la dirig[inte, -intă]. DIRIGÂLĂ s. f. v. diregală. DIRIGÂT adj. (Prin nord-vestul Transilv.; în sintagma) Lapte dirigat - lapte acru. Cf. teaha, c. n. 220. - V. direge. DIRIGĂLÎ vb. IV. I n t r a n z . (Regional) A da dispoziţii (Vâlcele - Cluj-Napoca). mat. dialect, i, 67. Ia ascultă! Nu dirigăli atâta pe-aici, că nu eşti comandant, ib. -Prez. ind.: dirigălesc. - Din magh. dirigâl. DIRÎGE vb. III v. dirija. DIRIGEÂ vb. II v. dirija. DIRIGEÂNCĂ s. f. v. diligenţă1. DIRIGENT, -Ă adj., s. m. 1. S. m. (învechit; şi în sintagma maestru dirigent) Dirijor. II numi ... maestru dirigent la orchestrul particular al principesei. FILIMON, O. II, 320. Dacă dirigentul circumspect surprinde la un actor subordonat locul acela în care el e încă susceptibil 8527 DIRIGENŢĂ -1151 - DIRIGUIRE pentru arte, atunci un asemenea dirigent va ridica pe individ la efectul cel mai mare, eminescu, O. XIV, 362, cf. ALEXI, W, CADE. 2. Adj., s. m. (Persoană sau grup de persoane) care conduce, îndrumă activitatea unui grup de oameni, a unei organizaţii, a unei instituţii etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. Cf. prot. -pop., N. D., COSTîNESCUj BARCIANU. Boerescu ... tindea să creeze „Banca Bucureşti”, din al cărei comitet dirigent voia să facă parte, maiorescu, d. ii, 6. In capul sălei, împrejurul unei mese, şedea comitetul dirigent al asociaţiunii. odobescu, s. I, 471. Tinerimea ..., pe băncile universităţilor, se prepară astăzi a fi mâine clasă dirigentă a naţiei. CARAGIALE, o. iv, 230. Nu te supăra şi dă-i domnului dirigent al librăriei noastre alăturata comandă, id. ib. VII, 232. Âu luptat... pentru a crea o pătură dirigentă puternică. CONTEMPORANUL, VII2, 551, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D., CADE. Clasele dirigente nu pot ... întrebuinţa faţă de greva generală decât ... înfrânare. LOVINESCU, C. I, 193. Trebuie să devină proprietari ... persoanele mobilizate din ordinul comitetului dirigent. TITULESCU, D. 176, cf M. D. ENC. <> F i g. Cunoaştem înaltele virtuţi civice ale luminatelor noastre sfere dirigente. eminescu, o. x, 145. -PI.: dirigenţi, -te. - Din lat. dirigens, -ntis, germ. Dirigent. DIRIGENŢĂ s. f. (învechit) Conducere a unei activităţi, a unei organizaţii etc.; director2 (1). Cf. învăţătură, 108, ap. URSU, î. L. 284. O dirigenţă care nu merge la actor cu cercetarea până-n temei, aceea nu-şi împlineşte deloc misiunea sa. eminescu, o. xiv, 289. Să se poată amesteca în dirigenţă statului, sbiera, f. s. 67. - PI.: dirigenţe. - Dirig[ent] + suf. -enţă. DIRIGENŢÎE s. f. îndrumare şi supraveghere a unei clase de elevi de către un diriginte (3); p . e x t . ora de clasă când are loc în mod special această activitate. Elevii tot mai scriu măscări pe păreţii privăţilor, tot mai cetesc pornografie chiar la clasa de dirigenţie. I. BOTEZ, b. I, 94, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Fotografia de album a ultimei zile de dirigenţie a clasei sale. flacăra, 1975, nr. 22, 19, cf. dex. S-a subliniat nivelul scăzut al unor ore de dirigenţie. ib. 1976, nr. 12, 16. - PI.: dirigenţii. - Diriginte + suf. -ie. DIRÎGERE s. f. v. dirijare» DIRIGÎBIL, -Ă adj. v. dirijabil. DIRIGÎNTE, -Ă s. m, s. f. 1. S. m. şi f. (Ieşit din uz) Director2 (1) al unei şcoli primare rurale. O dirigintă cu simţ de arte are să-şi probeze influinţa sa şi în această privinţă, o influinţă care ... poate fi sigură de succes. EMINESCU, O. XIV, 347, cf. BARCIANU. Eu sunt de cinsprezece ani în sat, de când a ieşit la pensie dirigintele cel vechi. C. PETRE',SCU, î. II, 167. Era şi dirigintele şcoalei primare din Satulung. MOROIANU, S. 12, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. 2. S. m. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Şef al unui oficiu (poştal, vamal, farmaceutic etc.). Cf. TDRG, CADE. A zis domnul diriginte de la Gheorghieni, de la poştă, că ce să facă cu scrisorile. SEBASTIAN, J. 34. A fost împuşcată ..., din greşeală, de văru-meu Nicolae Dimozel, dirigintele poştei, stancu, M. I. 78, cf. DL, DM. Era ... fata unui diriginte de poştă. BARBU, 1.1, 87, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. 3. S. m. şi f. Profesor însărcinat cu îndrumarea şi supraveghearea unei clase de elevi. Bunul păstor ... îi oferi locul de dirijentă la un pension de fete sărmane. FILIMON, o. I, 346, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Sarcini deosebite revin diriginţilor, care, în afară de coordonarea muncii elevilor în clasă, trebuie să ţină legătura cu familiile acestora. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 340, cf. dl, dm. Ne este cunoscută tuturora complexitatea muncii diriginţilor. GÎ 1961, nr. 637, 3/4, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. Aduc calde mulţumiri educatorilor noştri şi în primul rând dirigintelui clasei. flacăra, 1975, nr. 40, 9. Adolescenta le-a însăilat poliţiştilor Secţiei 2, dirigintei şi părinţilor o poveste care a pus pe drumuri 12 poliţişti. RL 2005, nr. 4 631. Elevii, ... asistaţi de diriginţi, pot completa fişele de înscriere în clasa a IX-a. ib. 2007, nr. 5 270. -PI.: diriginţi, -te. - Şi: (învechit) dirijent, -ă s. m. şif. - Din it. dirigente. Cf. fr. d i r i g e a n t . DIRIGUÎ vb. IV. T r a n z . 1. (învechit) A dirija (1). A intrat în acea luntre şi diriguia cârma. ASACHI, I. 240/31 ^ 2. (învechit, rar) A dirija (2). Cf COSTINESCU. 3. (învechit, astăzi rar; complementul indică oameni, activităţi, organizaţii, instituţii etc.) A dirija (3). La înfiinţarea ei am avut pe un bărbat, care astăzi ne diriguieşte soarta. FM (1847), 582/ll. în timp de 5 ani ... am diriguit tipografia foilor oficiale. ROM. LIT. 562/16. Rolul cel mai deosebit în o conversaţie este să poată găsi cineva lesne materia de vorbă, să ştie a o dirigui şi a o varia, calendar (1855), 31/22. Nici colegul meu nu-i de capul lui la gazeta ce-o diriguieşte. arghezi, s. XI, 47. Vocea scăzută a stăpânei ... diriguind trebile slugilor, c. petrescu, A. R. 83. Ucenicii învăţaseră din ... colecţiile „Mişcării sociale”, diriguită de Panait Muşoiu, ... cuvinte ca flăcările: proletariat, tovarăşi. ZAMFIRESCU, M. D. II, 226, cf. DL, DM. N-a mai ştiut încotro să-l diriguiască pe fiecare. V. rom. ianuarie 1960, 28, cf. dn2, M. D. enc, dex. -v- F i g . Frumosul diriguia în egală măsură decorul, interpretul, mişcarea. T septembrie 1966, 92. 4. A dirija (4). De o lună de zile el diriguieşte coruri, mille, v. P. 219. (F i g.) Sub lumina roşietică şi fioroasă a lunii diriguieşte, cu o vargă de alun, un taraf negru de duhuri necurate. HOGAŞ, DR. I, 213. -Prez. ind.: diriguiesc. - Din lai. dirigere (după cârmuî). DIRIGUÎ RE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d i r i g u i şi rezultatul ei. Cf. dirigui (3). Contemplaţie a principiilor pedagogice din partea celor însărcinaţi cu diriguirea creşterei tinerimei. luc. II, 176. - V. dirigui. 8534 DIRIGUITOR -1152- DIRIJA DIRIGUITOR, -OÁRE adj., s. m. şi f. (Persoană) care conduce, îndrumă o activitate; conducător. Profesorii ... sunt ... diriguitorii politicei. MAIORESCU, D. I, 100. A ţinut să cinstească ...pe diriguitorii ţării. caragiale, o. iv, 216. Ar putea trage tot folosul ce le-ar da situaţiunea lor de clasă diriguitoare în stat CONTEMPORANUL, vii2, 466. întreaga colonie îl recunoştea ca diriguitor, ardeleanu, v. p. 247, cf. CADE. A hotărât ... să nu-i mai zică decât „domnule director ” - aşa cum se zice oricărui diriguitor de menajerie sau panoramă, mironescu, S. 370. O mare parte a clasei diriguitoare franceze ...a fost compusă poate din oameni nordici, negulescu, g. 245. Voinţa de a ajunge domn ... constituie principiul diriguitor care-i inspiră toate actele, oţetea, t. v. 236. Diriguitorul conştiinţei naţionaliste celei mai reacţionare în politică luptă în literatură pentru neoclasicism. RALEA, s. T. iii, 127. Nu o să fac fraze mari, nu o să fac încă o dată uşorul proces al clasei diriguitoare din Ţara Românească, v. rom. 1954, nr. 1, 191, cf. dl. Fusese tot timpul la Arad, unde în cercurile diriguitoare se faceau combinaţii subtile. T. popovici, se. 199, cf. DM. Diriguitorul afacerilor Principelui aşternu masă mare. barbu, princ. 270, cf. m. d. enc. Apariţia unor falşi comentatori, unii erijându-se chiar în diriguitori ai muzicii uşoare, flacăra, 1975, nr. 46, 12, cf. dex, dn3. Naţionala României nu este proprietatea diriguitorilor fotbalului de la noi. RL 2005, nr. 4 631. Premierul a organizat o mare adunare a diriguitorilor [luptei cu corupţia] ... proferând ameninţări groaznice la adresa corupţilor, ib. 2006, nr. 4 818. -O F i g . Vanitatea diriguitoare l-a îndemnat pe Victor Hugo să vrea să fie un mare literat E. ionescu, e. 102. - Pl.: diriguitori, -oare. - Dirigui + suf. -tor. DIRIJA vb. I. T r a n z . I. A ghida indicând direcţia de mers; (învechit) a dirigui (1). V. o r i e n t a . Cf. I. GOLESCU, C. Farul ... luminător ce dirige plăpânda navă pe capriciosul lichid şi o conduce, să zic asfel, în portul fortunat, sigură, ferice, glorioasă. ARICESCU, A. R. 4/14. Urmele pe care a lăsat ei dirijară cursa în pădure. PÂcleanu, i. i, 132/3. [Busola] serveşte a dirigea navele (corăbiile), barasch, i. n. 20/7. 2. A face să se deplaseze într-un anume sens; a imprima o anumită direcţie (de mişcare); a direcţiona (1); (învechit, rar) a dirigui (2). Acele astre ale cărora mişcări nevăzute le dirige o mână necunoscuta, pâcleanu, i. I, 184/22. Când ne slujim de un plan pentru a dirige mişcarea, îl şi numim plan director. ORESCU, T. 107/1. Penelul dirijat de mâna pictorului face din colori confuze un tablou sublim ce şi l-a închipuit. CONV. lit. vi, 66, cf. prot. - pop., n. d, costinescu. Curentul electric nu face decât să dirijeze mişcarea ionilor spre cei doi poli. macarovici, CH. 99. O particulă de sarcină pozitivă q ... se mişcă cu viteza v dirijată după axul OZ. sanielevici, R. 22. Să dea un ajutor încasatorilor să dirijeze fluxul de călători spre uşile de ieşire, flacăra, 1975, nr. 42, 16. Stă, semnificativ, la rădăcina construcţiei, un bloc de 18 etaje, şi dirijează cu mâna aripa întinsă a unei macarale, ib. 1979, nr. 11, 4. Mijloacele de transport în comun vor fi dirijate prin satelit. RL 2005, nr. 4 545. Poliţia rutieră ... era prezentă în întreaga staţiune, dirijând traficul, ib. nr. 4 686. ^ F i g . Culoarea pare să fie ... o sursă de efluvii emoţionale unitar dirijate. T ianuarie 1969, 109. Marin Sorescu dirijează în luciditate hazardul, conferindu-i o funcţie obişnuită în romanul modern. flacăra, 1977, nr. 24, 8. 4 A da o anumită orientare; a trimite către ... Stăpân pe sine ... îşi dirige loviturile asupra rivalului său. pâcleanu, i. i, 88/18. Ar face mult mai bine dacă şi-ar dirige armele în contra instituţiunei. filimon, O. I, 313. Cu şanţuri bine dirijate, principele Moruz a adunat apele şi le-a dat o scursoare. L IONESCU, D. 174. O dată încheiate stagiile respective au fost dirijaţi către alte scivicii, flacăra, 1975, nr. 41, 14. Mijloacele mecanice au fost dirijate operativ către [unităţile] ... rămase în urmă. scânteia, 1975, nr. 10 347. Autoritatea unui critic, a criticii în genere, nu poate fi compromisă de atacurile de acest fel, oricât de abil dirijate ... ar fi. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 5, 11/3. Se făcea o breşă în dig ..., ca apa să fie dirijată către sud. RL 2005, nr. 4 606. -O Refl. pas. împrejurarea ca natura să se dirigeze după construcţia subiectivă a percepţiei noastre sună desigur straniu şi paradox (absurd), eminescu, O. XIV, 411. + (Med.) A reglementa funcţionarea unui organ, a unui sistem dintr-un organism viu; a regla (3). Muşchiul pătrat care se prinde la talpă de tendon slujeşte a dirigea drept înapoi tendoanele care fară dânsul s-ar dirigea înnăuntru şi înapoi, kretzulescu, A. 257/3. Umerul este dirijat în linie verticală pe lungul trupului. id. ib. 47/16. Sistemul nervos este acela care dirijează acţiunea tuturor celorlalte aparate, belea, p. a. 265. Prin reprezentări special adaptate fluxul sangvin a fost dirijat spre nerv. flacăra, 1976, nr. 16, 23. <> Refl. Această margine [a osului iliac] ... la urmă se ardică în sus, se dirige de dinafară înnăuntru, se uneşte sau se articulă la partea de tot de sus cu marginea osului cocsal. kretzulescu, a. 70/10. <> Refl. p a s . Se controlează şi se dirijează activitatea musculaturii. belea, p. A. 127. 3. (Complementul indică oameni, activităţi, organizaţii, instituţii etc.) A îndruma, a conduce şi a controla; a direcţiona (2); (ieşit din uz) a dirigui (3); (învechit) a drege. Auditorul însă se va afla totdauna la ştab şi va dirija toate lucrările ce vor privi la partea judecătorească. condica o. 104/22. [Şcoala] fuse vizitată de inspectorul scoalelor, şi mă informai, ... trebuind a dirigea într-o zi studiile unei scoale mai înalte. brezoianu, î. Al 122. Şi mai adesea s-ar cuveni a se raporta leţiile unei scoale bogate dirigeată de fraţii doctrinei creştineşti, id. ib. 71/3. Copiii au trebuinţă de mai mulţi care îi dirigez. barasch, m. i, 22/21. Vom avea ...o companie complectă şi bună, care de va fi şi bine dirigeată, va face în adevăr deliciul publicului. filimon, O. II, 218, cf. PROT. - POP., N. D. Să se surpe ... fundamentul acestui stat prin o instrucţiune rău dirigiată. MAIORESCU, D. I, 79. Neamul lui Kyrios Pappadakys este cel chemat de a dirige soarta Orientului, eminescu, O. IX, 227. S-au văzut persoane cari au dirijat, ca membri ai biuroului, operaţiunea alegerii şi au eliberat certificatul alesului, id. ib. XI, 69. Cocoana vrea să dirijeze fară control operaţia. 8536 DIRIJABIL -1153- DIRIJARE CARAGIALE, O. Vil, 57. Aşa erau toţi deprinşi ca să dirigă Adela toate jocurile, încât fară dânsa nu se putea face nimic, negruzzi, s. iii, 115, cf. resmeriţă, d. Dirija acum gospodăria vârstnicului consilier. EFTIMIU, N. 47. Importante şi ... satisfăcute erau aceste obraze care dirijau cercurile culturale. SADOVEANU, O. XX, 142. Economia naţională a României a început să fie dirijată după un plan unic de stat. scânteia, 1952, nr. 2 402. Dirija bucătăresele, le controla, era pretenţioasă cu ele. barbu, 1.1, 56. Patronau şi dirijau creaţia culturală a vremii, magazin ist. 1968, nr. 10, 2. Echipa pe care a dirijat-o ... cuprinde nume de actori talentaţi. T ianuarie 1969, 106. Fără o problematizare dirijată de profesor, clasa nu poate da uşor răspunsul potrivit. LL 1974, nr. 1, 141, cf. DEX. A dirijat toată noaptea acţiunea de repunere în stare de funcţionare a liniilor electrice pentru trvleibuze şi tramvaie, flacăra, 1977, nr. 10, 18. Literatura pentru copii... este încurajată şi dirijată în pas cu cerinţele istorice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 4/2. <> (Prin lărgirea sensului) Este o providenţă care păstrează ordinea creaţiei şi care dirige faptele omului. BĂLCESCU, M. v. 4. Mâna ta ... dirige curagiul nostru. pâcleanu, 1.1, 140/7. Aceşti convivi veseli [din Olimp] ... dirija toată administraţia universului, barasch, m. i, 21/11. Individul e un mic şurub în această maşinărie, depinde deci de ea, dar el n-o poate dirija. GHEREA, st. cr. iii, 363. Menirea noastră este numai să punem în mişcare maşina şi s-o dirijăm, camil petrescu, b. 90. Să admitem deci că, în condiţii pe care le putem dirija mai bine, mai drept, mai talentat, noi înşine, a traduce înseamnă totuşi a circula. L 1979, nr. 892, 7/2. Piaţa liberă este dirijată de anumite interese politice. RL 2005, nr. 4 719. Aproximativ un sfert din buget a fost dirijat pentru „Programul Fermierul”. ib. nr. 4 753. <>A b s o 1 .Nu s-a mulţumit să dirijeze, să dea ordine, flacăra, 1975, nr. 46, 11. 4. (Complementul indică coruri, orchestre) A conduce reglând mişcarea, tonalitatea, ritmul; (ieşit din uz) a dirigui (2). Paganini ... îmbrăcă uniforma de căpitan, cu care apoi se prezentă şi începu a dirige orchestrul. filimon, o. ii, 323, cf. tim. popovici, D. m. Chiar Grigori a dirijat taraful cu atâta foc şi însufleţire de-l sorbeau toţi cu ochii. luc. vii, 345, cf. resmeriţă, D., DN2. Ansamblul instrumental „Ars Nova”, dirijat în activantă competenţă de compozitorul Cornel Ţăranu. M 1974, nr. 9, 36, cf. dex. Profesorul Gheorghe Cojocaru dirijează şi dă puteri artistice excelentului cor al Liceului Pedagogic. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 16. Marin Constantin, cel care a fondat „Madrigalul” în 1963, va dirija corul. ADEVĂRUL, 2005, nr. 4 801. A b s o 1 . Karajan ... dirija cu frenezie nereţinută. M 1974, nr. 12, 20. + (Complementul indică piese muzicale) A îndruma, a orchestra, a conduce corul pentru o anumită interpretare. „Drapelul Libertăţii” dirijat de decanul avocaţilor. CARAGIALE, O. I, 79. A dirijat „ Simfonia a IlI-a ” de George Enescu, gravă, profundă, răscolind abisurile memoriei. FLACĂRA, 1976, nr. 37, 17. -Prez. ind.: dirijez. - Şi: (învechit) dirige vb. III, dirigea vb. II. - Din fr. diriger. DIRIJABIL, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care poate fi condus în orice direcţie, care poate fi dirijat (2). Jurnale germane publică amănunte asupra balonului dirigibil. CONTEMPORANUL, IV, 12, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, DN2. 2. S. n. Aerostat de formă cilindrică cu secţiune circulară sau ovală şi cu extremităţile alungite, prevăzut cu o nacelă pentru călători şi cu o elice propulsoare. Cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE. Uite, dirijabilul acesta a zburat 4 km şi jumătate. SAHIA, N. 131. Pentru reducerea rezistenţei aerodinamice frontale, corpul dirijabilului are o formă fuzelată. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. enc., dex. A fost testat' un model de dirijabil lenticular, destinat transportului unor încărcături de mare greutate. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. -Pl.: dirijabili, -e. - Şi: (învechit, rar) dirigibil, -ă adj. - Din fr. dirigeable. DIRIJARE s. f. Acţiunea de a dirija şi rezultatul ei. 1. Ghidare, orientare prin indicarea direcţiei de mers. Cf. d i r i j a (2). Asigură funcţionarea instalaţiilor de centralizare electrodinamică şi de dirijare a trenurilor. scânteia, 1975, nr. 10 348. Sătenii au hotărât cu de la sine putere captarea unui izvor de apă şi dirijarea lui prin conducte, flacăra, 1975, nr. 22, 20. întreg controlul şi dirijarea circulaţiei se vor îmbunătăţi prin extinderea sistemelor moderne, ib. 1976, nr. 36, 9. (F i g .) Caragiale posedă o adevărată tehnică a dirijării acţiunii prin căi întortocheate, din care ieşirea nu este previzibilă, ll 1974, nr. 1, 170. ^ (Prin lărgirea sensului) Care va fi ... procedeul de dirijare a acestor dezintegrări? GUŞTI, P. A. 362. Experienţa deschide posibilitatea dirijării proprietăţilor substanţelor. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 5/5. 2. îndrumare, conducere şi control al activităţii unor oameni, organizaţii, instituţii etc.; (învechit, rar) diriguire. Cf. dirija (3). Tot cursul Domniei Sale stătu un şir de norocite diregiri confăptuitoare culturei şi fericirei supuşilor. SĂULESCU, HR. I, 96/13. Numărul armiei fiind însă foarte mare, nu au putut face vreo dirigere şi aşa în grabă ... s-a repezit asupra tătarilor. IST. M. 106/10, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Poveţe pentru formarea şi dirigerea unui conservator naţional de muzică. ODOBESCU, S. I, 103. Cultura profesiunei de arte nu poate într-adevăr să efectue această ridicare fără ajutorul acelora cărora li-e încredinţată dirigerea scenelor. EMINESCU, O. XIV, 235, cf. RESMERIŢĂ, D. Ministerele ... vor putea lua orice măsuri ... în vederea dirijării, organizării şi controlului producţiei. LEG. EC. PL. 143. Congresul alege o conducere pentru dirijarea activităţii societăţii. CONTEMP. 1951, nr. 223, 3/1, cf. DN2. Unele sarcini de lucru ... ar putea fi înlocuite cu situaţii mai simple, pretându-se la dirijarea frontală tradiţională, LL 1973, nr. 4, 829, cf. M. D. ENC., dex. Mecanizarea lucrărilor agricole ... impune o atentă dirijare şi gospodărire a forţei de muncă. FLACĂRA, 1976, nr. 14, 19. Se impune deci o dirijare mai bună a oamenilor ..., mai mare supraveghere şi ajutor competent, ib. 1978, nr. 44, 19. Dirijarea anchetei în aceste dosare s-a făcut centralizat. RL 2005, nr. 4 803. 3. Conducere muzicală a unui grup instrumental sau coral; p . e x t . conducere a interpretării unei piese 8538 DIRIJAT1 -1154- DIRITICANIE muzicale. Cf. d i r i j a (4). Dirijarea este, în schimb, caracteristică marilor festivaluri din oraşele muzicii europene. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 20, cf. M. D. ENC., dex. -PI.: dirijări. - Şi: (învechit) dirigere, diregire s.f. - V. dirija. DIRIJAT1 s. n. Arta de a îndruma studiul partiturilor muzicale şi de a conduce execuţia unei orchestre, a unui cor etc., urmărind execuţia exactă şi expresiv-artistică a partiturii; meseria dirijorului. Arta românească a dirijatului. M 1974, nr. 9, 34. Profesor de dirijat, ib. 43, cf. M. D. enc. - V. dirija. DIRIJAT2, -Ă adj. Care este supus unui proces de îndrumare, conducere şi control. Cf. d i r i j a (3). N-a văzut şalele de azil bine dirigiate. brezoianu, î. 35/25. Mărfuri raţionate. Mărfuri dirijate. Mărfuri libere, leg. EC. PL. 368. Tehnica artificială e o punere în relaţie dirijată a unor fenomene sau obiecte, ralea, e. o. 196. Când fiecare dintre operaţiile de bază e convertită în situaţii colocviale, avem de-a face cu un dialog dirijat. LL 1972, nr. 3, 492. Gospodărirea fondului de reproducători şi a materialului de reproducţie, prin repartizarea dirijată a acestora, scânteia, 1975, nr. 10 339, cf. DEX. Membrii acestora se împărţeau după necesităţi şi puteri în cadrul unei economii minuţios organizate şi dirijate. BUTURĂ, EG. 215. - PL: dirijaţi, -te. - V. dirija. DIRIJENT, -Ă s. m. şi f. v. diriginte, -ă. DIRIJISM s. n. Sistem în care statul îşi asumă dirijarea proceselor economice. O formă actuală de realizare a dirijismului o constituie planificarea economică monopolistă de stat. M. D. ENC, cf. dex, dn2. - Din fr. dirigisme. DIRIJIST, -Ă adj, s. m. şi f. (Rar) 1. Adj. Care dirijează (3). Am 36 de ani, ... sunt trecut de prima tinereţe, dar în preajma lui Noica mă simt ... un elev mare, fericit să zburde cu măsură sub ochiul dirijist al Bătrânului. LIICEANU, J. 57. 2. S. m. şi f, adj. (Adept) al dirijismului. Cf. dn3. Este uzual să se spună că stânga modernă este favorabilă unui capitalism dirijist, bazat pe naţionalizări limitate şi pe un control centralizat al politicii sociale. PATAPIEVICI, C. L. 309. - PL: dirijişti, -ste. - Din fr. dirigiste. DIRIJOR, -OÂRE s. m. şi f. Persoană care conduce o orchestră, un cor sau, p . e x t , execuţia unei piese muzicale, reglând mişcarea, tonalitatea, ritmul, (învechit, rar) direjetor. Cf. tim. popovici, d. m, RESMERIŢĂ, D, CADE. S-ar perinda în paginile acestei cărţi ... dirijori, compozitori, dansatori, eftimiu, N. 86. Isabel se aşeza pe banca dirijorilor, fericită că poate privi dansatoarele. M. ELIADE, O. I, 40. Sergentul ... ridică şi coboară braţul, parodiind în faţa Operei pe dirijorul în frac. CAMIL petrescu, P. 243. Am fost numit dirijor la orchestra clubului comercianţilor. VLASIU, D. 357, cf. SCRIBAN, D. Tudor a intrat în cameră cântând, gesticulând asemenea Unui dirijor care are în faţă un mare coral. v. rom. 1954, nr. 3, 203. Şi deodată, ridică mâinile spre el, ca un dirijor spre orchestră, vinea, l. i, 312. Se iveşte însă şi un element nou: dirijorul, care încearcă să coordoneze ansamblul şi să-i îmbogăţească execuţia cu noi mijloace de expresie, alexandru, i. M. 152, cf. DER, dn2. Pe la 1730 ... cânta la catedrala din Louvain, devenind ... dirijor de cor. magazin ist. 1970, nr. 7, 23, cf. M. D. ENC. Remarcabilă rămâne atitudinea dirijoarei Elena Văcărescu. M 1974, nr. 12, 11. A deplasat la Buzău orchestra de muzică populară, dirijori, redactori. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 334, cf. dex. Prezenţa la pupitrul dirijorului a compozitorului însuşi a majorat interesul stârnit de premieră. FLACĂRA, 1976, nr. 45, 17. „Simfonia a IX-a” de Dvorak face parte din repertoriul permanent al marilor dirijori. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 20, 19/3. Dirijorul ... a dat în judecată Ministerul Culturii, adevărul, 2005, nr. 4 801. - PL: dirijori, -oare. - Dirija + suf. -or. DIRIJORAL, tĂ adj. Care aparţine dirijorului, specific sau necesar dirijorului; p . e x t . care pregăteşte dirijori. Cf. cv 1949, nr. 1, 26, M. D. enc. Ceea ce i se poate reproşa şcolii noastre dirijorale este lipsa de sistematizare a materiei. M 1974, nr. 9, 43. Pupitrul dirijoral, ib. nr. 12, 20, cf. DEX, dn3. Interpretarea ne-a relevat un tânăr talent dirijoral autentic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 18/2. -PL: dirijorali, -e. - Dirijor + suf. -al. DIRIJORÎE s. f. (Regional; glumeţ) Dirijat1 (Piteşti). Cf. udrescu, GL. Face dirijorie la sfat. id. ib. - Dirijor + suf. -ie. DIRIMÂNT, -Ă adj. (Jur.) Care anulează un act încheiat sau care constituie o piedică. O asemenea excepţie care duce la zădărnicirea totală a acţiunii se numeşte excepţie dirimantă. pr. drept 800, cf. der, dn3. -PL: dirimanţi, -te. - Din fr. dirimant. DIRIMEÂ s. f. v. dirmea. DIRIMEL s. n. (Regional) Diminutiv al lui d i r i m e a (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. ii, 24, MDA. - PL: dirimele. - Dirim[ea] + suf. -el. DIRÎT s. n. v. drit. DIRITICÂ vb. I v. deretica. DIRITICÂNIE s.f. (Regional) Dereticare. Cf. ddrf, tdrg, pascu, S. 225. La fântâna lui Iordan, Şi a tâlnit Trei surori a soarelui Cu trei mături, Cu trei 8552 DIRITICATA -1155- DISBAZIE greble, Cu trei diriticanii teodorescu, p. P. 361, cf. MARIAN, D. 8. - PL: diriticanii. - Şi: dereticănie s. f. tdrg. - Diritica + suf. -anie. DIRITICATA s. f. art = ridicata. Cu oca să nu fie volni a vinde, far căt cu diriticata, târgoveţii de acolo, cu preţul că s-or pute tocmi (a. 1741). iorga s. d. vi, 210. DIRMEÂ s. f. (învechit şi regional) Basma, broboadă. Au trimis şi surorilor cate o deghermia de iaminiia, şi pofteşte să le trimiţi peşcheşul (a. 1740). IORGA, S. D. XXI, 242. Basma de Ţarigrad, topul de 10 deirmele 15 bani (a. 1792). şio iii, 157. O digrimea de bazea (a. 1817). id. ib. Una degreme tulpan alb de legat (a. 1824). iorga, s. d. xxi, 202, cf. i. golescu, c. Batistei de îmbrobodit ce-i spun la noi grimea, pe aici îi zic durmea. sevastos, ap. şio n1? 157, cf. ddrf. Cucoana Vartica ia un gavanos, îşi potriveşte grimeaua într-un ciob de oglindă şi pleacă. SĂM. ni, 169, cf. şăineanu2. Obiectele de găteală sunt ... marame ori peschire, barişuri, dirmele ori ţistimele. MUSCEL, 54, cf. tdrg. Baba, mai cuminte, sta liniştită în vârful carului, ferindu-şi dirmeaua. CONV. LIT. xliv2, 214. Adela ... scutura nişte cuverturi ... îmbrăcată cu o polcuţc albastră şi cu o digrimea pe cap. ibrăileanu, a. 78, dr. iii, 1 088, cf. cade, scriban, d. Dirmea face parte din stratul vechi de învelitori de cap monocrome, care erau cumpărate de la oraş, spre deosebire de cele ţesute în casă. z. MIHAIL, T. P. 147. în afară de pânză, în ladă se păstrau haine, cămăşi, ştergare, dârmele şi toate mărunţişurile, pavel, s. e. 66, cf. rădulescu-codin, corn. din turnu măgurele, alr i 1 876/594, 596, 746, 940, 960. Să leagă cu dirmeaua. alr SN iv h 1 164, cf. UDRESCU, GL. -PL: dirmele. - Şi: (învechit şi regional) digrimea, (învechit) deghermeâ, degremeâ, deirmeâ, (regional) dârmeâ, dirimeâ (z. mihail, t. p. 147), dermeâ (cade, RĂDULESCU-CODIN, COm. din TURNU MĂGURELE, ALR SN IV h 1 164/872, udrescu, GL.), deremeâ (z. mihail, t. p. 147), delmeâ (z. mihail, t. p. 147), dermie (scriban, d.), durmea, dulmea (alr i, 1 876/594), denteâ (rădulescu-codin), grimea s. f. - Din tc. durme. DIRMILÎE s. f. v. dimerlie. DIRMOTIN s. n. v. dârmotin. DIRT-TRACK s. n. întrecere motociclistă care se desfăşoară pe o pistă cu zgură, special amenajată, uneori cu obstacole. Cf. M. D. enc, l. rom. 1973, 113, DN3, DEX. - Scris şi: dirt-trac L. rom. 1973, 115. - Pronunţat: dărt-trec. - Din engl. dirt-track. DIRTY s. n. (Muz.) Manieră de execuţie proprie jazzului clasic, caracterizată printr-o sonoritate marcată pregnant (uneori exagerat) de factori de culoare. Cf. dn3. - Pronunţat: dărti. - Din engl. dirty. DIS s. n. (Regional) Obiect de podoabă (Girişu de Criş - Oradea), lexic reg. 69. - Din magh. disz. DISÂC s. m. v. desagă. DISACUZÎE s. f. Tulburare a acuităţii auzului. Cf. D. MED, NDN. - Din fr. dysacousie. DISÂGĂ s. f. v. desagă. DISÂGIO s. n. Diferenţă cu care valoarea nominală a unei monede sau hârtii de valoare depăşeşte cursul pe piaţă al monedei sau al hârtiei de valoare respective. Din această cotă rezultă că francii au un agio ... 3/4%, iar lirele au un disagio ... de 3/4%. I. panţu, pr. 13, cf. alexi, w, DN3, D. man. + Depreciere a unei monede în urma schimbului bancnotei cu moneda metalică şi viceversa. Cf. dn3. + Pierdere rezultată din operaţiile de schimb monetar sau din speculaţii de bursă. Cf. dn3, D. MAN. - Pronunţat: -gi-o. - Din it. disaggio. DISAMÂRĂ s. f. (Bot.) Fruct uscat format din două samare unite. Cf. enc. agr. Disamara se aseamănă cu achena şi cu nucuşoara, însă are pereţii mai moi şi pericarpul aripat (de ex., la arţar), ltr2, cf. dn2, dex. - PL: disamare. - Din fr. disamare. DISANTERÎE s. f. v. dizenterie. DISARTRÎE s. f. (Med.) Dificultate de a articula cuvintele, datorată unor deteriorări a centrilor nervoşi. Cf. DER, D. MED, DEX, DN3. - Scris şi: dizartrie. - PL: disartrii. - Din fr. dysarthrie. DISARTROZĂ s. f. (Med.) Mobilitate defectuoasă a unei articulaţii. Cf. D. med, dn3. - PL: disartroze. - Din fr. dysarthrose. DISASEDIÂ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A scoate din stare de asediu. Urmând cu credinţă steagului Ioanei, pe carele era zugrăvit Mântuitoriul, disasedie cetatea Orlean. SĂULESCU, HR. i, 201/24. -Prez. ind.: disasediez. - Din it. disasediare. DISĂGEL s. m. v. desăgel. DISĂRTÂŢIE s. f. v. disertaţie. DÎSÂMĂ s. f. v. dijmă. DISÂNTĂRÎE s. f. v. dizenterie. DISBAZÎE s. f. (Med.) Tulburare a actului motor al mersului; dificultate la mers. Cf. D. med, dn3. 8573 DISC1 -1156- DISC1 - PL: disbazii. - Din fr. dysbasie. DISC1 s. n. 1. Orice obiect, cu diferite întrebuinţări, pare are de obicei formă circulară şi plată. Discuri pe care peruvienii obicinuiau a le purta la nas. IST. AM. 60718. Trupul lor are formă ca un disc oval şi deasupra convex (rătund boltit) cu crescături rămuroase. J. CIHAC, I. N. 240/19, cf. gorjan, H. iv, 30/34. Pământul mi se pare un trup lat, în forma unui disc, deasupra căruia se întorc în toate zilele stelele. RUS, I. I, 15/1. Tabla lui Franclin este un ochi de steclă supţire ... pusă între doauă discuri izolate de metal stamati, f. 119/2. între fiecare părechie a istor plăci el pusă un disc de pâslă muiată în apă acidulată, rom. lit. 3702/2. Un trunchi de lemn ... este terminat sus printr-un disc de sticlă groasă, marin, f. 61/3, cf. costinescu. Cei trei oameni în haine negre îl aşteptau în sala cea mare, în picioare lângă discul cel de piatră, contemporanul, v, 420. Un disc lenticular de lemn. PONI, CH. 182, cf. barcianu. în sfârşit, sus de tot, firidele poartă la atingerea arcelor lor discuri de smalţ, verzi, galbene, castanii chiar. IORGA, C. I. II, 21. Sufletul meu, ca discul mai greu al unei cumpene, se pleca pe nesimţite din lumea reală spre lumea visurilor şi a contemplaţiunii. hogaş, dr. I, 73. Partea superioară, cu care se prindea de discul oglinzii, lipseşte. PÂRVAN, G. 32, cf. CADE. Un stareţ zănatic ... nu i-ar fi acoperit cu tencuială zidurile, discurile smălţuite şi firidele de afară, sadoveanu, O. XX, 603. Discul pendulului era mare şi greu. CĂLINESCU, B. I. 14. Nicio secundă, în timpul acestor grandioase răsărituri, soarele nu fu rotund ca un disc. BOGZA, v. J. 9. Cilindrul metalic B ... este solidar cu un disc gradat. sanielevici, R. 154, cf. dl, DM. în locul discului îngălbenit ... iată o mică ciupercă de email verde, barbu, ş. n. 89, cf. M. D. ENC., DEX. Cei micuţi ... umblau la reflectoarele masive, de metal, cu discuri verzi, galbene, roşii şi albastre, cărtărescu, n. 92. O Disc de plug = cuţit rotativ al unui plug cu tracţiune mecanică. Cf. ltr2. 4 S p e c . Semnal mobil de formă circulară care indică unui tren reducerea vitezei. Cf. şăineanu2, cade. Ziua indicaţiile se dau prin aspectul de formă al semaforului de intrare şi al discului, iar noaptea prin lumini colorate, ltr2, cf. M. D. ENC., dex. + (Ieşit din uz) Numele unui joc turcesc în care călăreţii aruncau, din galop, o suliţă spre o ţintă. E jocul geridului sau al discului, prin care călăreţii cearcă să nimerească ţinta cu o mică suliţă de fier. IORGA, C. 1.1, 183. 2. Suprafaţă circulară vizibilă a unui astru. Luna pitindu-se între un nor mare ascunse discul său argintosu. CANTACUZINO, N. P. 164714, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Trecerea acestei planete pe discul soarelui, fiind foarte rară ..., nu pregetăm a o descrie. AR (1832), 1192/37. Pământul se arată mai întâi ochiului slobod în forma unui disc rotund, elem. G. 11/22. La eclipsă să pare cum că un disc tunecos ar fi trecând de la apus spre răsărit, ar (1839), 69719. Cerul e slab luminat de un soare fară căldură, a căruia disc fără faţă, de abie rădicat deasupra orizontului, îngălbineşte dinaintea orbitoarei sclipiri a pielei. FM (1844), 2862/20. Ce e noaptea când nu cântă Filomela printre flori Daca luna nu-mi avântă discu-i palid între nori. R. IONESCU, C. 178/12. Discu cel arzător al s’oarelui îl acopere cu lumina sa, îl topeşte cu razile sale. ALEXANDRESCU, E. N. 31/11, cf. pontbriant, D. JDeacă cineva observă soarele printr-o lunetă, descopere pre suprafacia discului său un număr oarecare de pete iliegre. drăghiceanu, C. 21, cf. COSTINESCU. Luna plină din cerul înflorit în pulbere ascunde al ei disc aurit, bolintineanu, O. 52. Se vor putea observa asteroizii în trecerile lor pe discul Soarelui, contemporanul, i, 729. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpânitor de ape. EMINESCU, O. I, 154. Se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, caragiale, O. Iii, 53. Forma circulară a discului solar se poate constata prin întrebuinţarea heliometrului. CULIANU, C. 144, cf. barcianu. Munţii Arcadiei se luminară şi discul soarelui apăru, anghel - IOSIF, C. L. 35, cf. TDRG, resmeriţă, D., CAiDE. Prin sticla albastră îl privea discul enorm, speriat şi curios al lunii rebreanu, R. I, 227. Tu pairi a fi venită dintr-un regat strein - Pustiu ca discul rece şi blond al lunei pline. minulescu, VERS. 137. Peste ape într-o ceaţă alburie ... luna îşi înălţa discul neobişnuit de apropiat şi imens. C. PETRESCU, î. I, 16. Se adunaseră, în procesiune de sfârşit de lume, în lumina bizară a discului lunar, toţi nebunii oraşului. G. M. zamfirescu, m. d. ii, 234. Clarul disc al lunii ...se ridica De peste dealurile-mpădurite. PERPESSICIUS, S. 23. Fetele stânilor îşi freacă de lună umerii goi Aventura lor se pătrunde suprafirească De pulberea luminos stârnită din disc ca un roi. BLAGA, poezii, 112, cf. DL, DN2. Se naşte întrebarea cum se poate fotografia o stea foarte apropiată de discul solar? contemp. 1979, nr. 1 689, 5/3. Când crescuse luna aşa de mare? Acoperea vreun sfert de cer cu discul ei scânteietor, cărtărescu, n. 268. 3. Organ sau structură anatomică circulară, plată. La altele se formează ... un disc, o plăcintă adevărată ..., după cum o aflăm la animalele rozătoare. CONV. lit. iii, 227, cf. alexi, w. Ochii lor enormi ... privesc înainte, ... deoarece-s aşezaţi în mijlocul obrajilor, cele două largi discuri faciale. BĂCESCU, păs. 243. Rotiferele, care sunt animale minuscule, ... au la partea anterioară un disc prevăzut cu cili. agrotehnica, I, 394, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. O Disc intervertebral = cartilaj fibros şi elastic care separă două vertebre. Cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC, dex. Protezarea interver-tebrală încearcă să imite mişcarea naturală a discului intervertebral prin introducerea în coloană a două discuri din cobalt-crom şi titan. RL 2005, nr. 4 529. (Eliptic) Pe faţa anterioară se văd ... şirul trupurilor vertebrelor înşiruite unul peste altul şi despărţite prin discuri de zgârci, kretzulescu, a. 32/15. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. Cf. dl, dm, dn2, dex. Hernia de disc se instalează, de obicei, în jurul vârstei de 30-35 de ani. RL 2005 nr. 4 529. 4. (Bot.) Receptaculul sau par*^ terminală la compozee. La foile compuse se află mai multe discuri purtate pe un peţiol comun, barasch, i. n. 126/24. Stigmele formând un disc sesil. GRECESCU, fl. 12, cf. CADE, ENC. AGR, LTR2, DN3, DEX2. 5. (Tehn.) Obiect plat în formă de corp de revoluţie, având diverse utilizări în tehnică. Lucrătorul, printr-o mişcare de colo până dincolo făcută ciurului, dă unui 8574 DISC1 -1157- DISCĂLŢA disc de lemn o mişcare circularie. marin, pr. ii, 40/20, cf. alexi, w. Discuri de oţel dinţate p[entru] fierăstraie circulare. NICA, L. VAM. 80. în fabrica de parafină mâna îngheaţă pe sloiul discurilor defer. c. petrescu, A. 464. Este interzisă întrebuinţarea discurilor de fierăstrău, prev. accid. 43. Ţi-e mai mare dragul să priveşti primele discuri pe care se montează sutele de palete. SCÂNTEIA, 1952, nr.'2 393. La roţile autovehiculelor ... discul e în general solidarizat cu butucul prin şuruburi, ltr2, cf. der, d. med. (Fiz.) Discul lui Newton - placă circulară împărţită în şapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar şi care, prin rotire rapidă, apare albă sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. Cf. cade, ltr2 xi, 439, dl, dm, sfc i, 196, M. D. ENC., dex. Disc de apel = dispozitiv al aparatului telefonic automat care serveşte la formarea numărului de apel spre centrala automată. Discul de apel ... consistă în principiu dintr-un mecanism pentru întreruperea periodică şi de un anumit număr de ori a unui circuit electric, ltr2, cf. der, m. d. enc. + (Informatică) Suport circular magnetic pentru stocarea informaţiilor. Cf. ndn. 6. Placă circulară care serveşte la înregistrarea şi la reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special; muzică înregistrată pe un astfel de disc. Discuri ... p[entru] fonografe, gramofoane etc. neînregistrate. NICA, L. VAM. 80, cf. cade. Caruso mort va mai cânta pe disc. pillat, p. 230. Muzica populară ...a fost înregistrată pe discuri, ralea, O. 34. Se delectară cu discuri de pick-up. vinea, L. I, 65. Din „Bocetul la mamă ”, înregistrat pe o faţă de jdisc, nu s-au transcris decât două strofe melodice, alexandru, i. m. 305. Se fabrică şi discuri stereofonice care au două piste de înregistrare pe acelaşi şanţ. ltr2, cf. dl, DM, der. Orchestra simfonică ... satisface nevoile de imprimare de muzică de film şi în mare măsură de disc. M 1965, nr. 4, 9/1, cf. dn2. Muzeul găzduieşte o discotecă cu peste 3 000 înregistrări (cilindri, discuri etc.) de muzică primitivă sau populară, magazin ist. 1967, nr. 8, 15, cf. m. D. ENC., dex. Deschiderea unei expoziţii de carte şi discuri româneşti, scânteia, 1975, nr. 10348. Concertele noastre, imprimările pentru radio şi televiziune, discurile ilustrează acest lucru, flacăra, 1977, nr. 43, 24. Printre cele 25 de discuri premiate se remarcă mulţi compozitori contemporani. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 13,22/1. Cu o foaie jumate puteai să cumperi orice disc indian. CĂRTĂRESCU, N. 129. Cartea audio, formată atât din text tipărit, cât şi din suport fonic, adică un disc minuscul, vârât într-un pliu al copertei. RL 2005, nr. 4 716. Am făcut cu orchestra acestui teatru un disc cu arii de operă. ADEVĂRUL 2006, nr. 4 822. Disc de frecvenţă ~ disc (6) cu înregistrări speciale, folosit la verificarea şi măsurarea caracteristicilor de redare ale pick-upurilor. Cf. ndn. 7. Placă circulară şi plată de o anumită greutate, pe care o aruncă discobolii. Cf. costinescu, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE. îi aruncă pe cap ...o pălărie ... cu dexteritatea unui aruncător de discuri, c. PETRESCU, î. ii, 232, cf. dl, DM, der, dn2. Grecii aruncau cu suliţa la ţintă şi cu discul la distanţă, magazin ist. 1968, nr. 9, 10, cf. M. D. enc, dex. + Probă de atletism care se practică cu discul (7). Cf. dex. - PL: discuri. - Şi: (livresc) discus s. n. D. med. - Din lat. discus, fr. disque. DISC2 s. n. v. discos. DISCÂL, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discurile intervertebrale (v. disc1 3). Cf. dn2. Hernie discală. - PL: discali, -e. - Din fr. discai. DISCALĂ s. f. (învechit, rar) Scădere în greutate a unei mărfi. Cf. costinescu. - PL: discale. - Din fr. discale. DISCALCÎE s. f. (Med.) Tulburare^ în exces sau în deficit, a metabolismului calcic. Cf. D. med, ndn. - Din fr. dyscalcie. DISCALCULÎE s. f. Dificultate în învăţarea operaţiilor de calcul. Cf. D. psih, ndn. - Din fr. dyscalculie. DISCALIFICÂ vb. I = descalifica. Cf. dn3. DISCALIFICĂRE s. f. = descalificare. Cf. dn3. DISCÂNT s. n. (Muz.) 1. Vocea superioară feminină în polifonia secolelor al XV-lea şi al XVI-lea. Cf. STAMATI, D. Cea mai naltă voace bărbătească este tenorul, ear cea mai naltă femeească este supranul (discanto). VOROBCHIEVICI, A. M. 45, cf. T. POPOVICI, D. M, NDN. 2. Jumătatea de sus a claviaturii. Cf. T. popovici, d. M, NDN. - Şi: discanto s. n. - Din it. discanto, germ. Diskant. DISCÂNTO s. n. v. discant. DISCARNÂT, -Ă adj. v. descărnat. DISCARTROZĂ s. f. (Med.) Artroză care afectează în special discurile intervertebrale. Discartroza intervertebrală nu are, uneori, nicio expresie clinică, fiind foarte bine tolerată. D. med, cf. dn3. - Din fr. discarthrose. DISCĂLÂT, -Ă adj. (Regional) Frumos (Livezile -Aiud). Cf. VICIU, GL. Ce mai boi discălaţi; cât ai dat pe ei? id. ib. Pădurile mari îs discălate. id. ib. - PL: discălaţi,-te. - Cf. î n c ă 1 a t. DISCĂLECÂ vb. I v. descăleca. DISCĂLICĂ vb. I v. descăleca. DISCĂLICĂRE s. f. v. descălecare. DISCĂLICÂT s. n. v. descălecat1. DISCĂLŢÂ vb. I v. descălţa. 8591 DISCĂPĂŢINA -1158- DISCERNIBIL DISCĂPĂŢINA vb. I v. descăpăţâna. DISCÂLCÎ vb. IV v. descâlci. DISCÂNTĂ vb. I v. descânta. DISCANTEC s. n. v. descântec. DISCÂNTIC s. n. v. descântec. DISCENTRALIZĂ vb. I = descentraliza. Cf. SCRIBAN, D. DISCEPOL s. m. v. discipol. DISCERNĂ vb. I v. discerne. DISCERNÂBIL, -Ă adj. (Livresc) Care se poate discerne uşor. Cf. alexi, w. Drama este un plus uşor discernabil care nu-i angajează existenţa, cioran, R. 149. De la Eliade ... Eminescu împrumută câteva elemente uşor discernabile. varlaam - sadoveanu, 317. 4 Vizibil (1). Mi-am trecut mâna peste spatele ei cu omoplaţi abia discernabili. CĂRTĂRESCU, N. 145. -PL: discernabili -e. - Şi: discernibil, -ă adj. ALEXI, w. - Discerne + suf. -abil. DISCERNÂRE s. f. v. discernere. DISCERNĂMÂNT s. n. sg. Facultatea de a judeca şi de a aprecia lucrurile la justa lor valoare; discernere. Cf. heliade, paralelism, I, 63, LM. De la un asemenea teatru subvenţionat de stat... ne-am putut aştepta să fie cu discernământ în alegerea repertoriului, eminescu, O. XI, 362. Va deveni în aparatul de gândire al artistului ca un regulator şi ca o forţă de discernământ. VLAHUŢĂ, S. A. ii, 406. Să reproducă ca un fonograf fară niciun fel de discernământ tot ce aude. SĂM. ii, 750, cf. ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. Din poezia populară, nici discernământul lui, nici spiritul vremii nu-l ajutau să ştie ce să aleagă, densusianu, l. 229. Nu vreau să ţină la calităţile mele, ci, fară niciun discernământ, la mine! ibrăileanu, a. 105, cf. resmeriţă, d., cade. Critica sămănătoristă a suferit... de insuficienţa discernământului pragmatic, lovinescu, C. I, 102. Un om ridicol e însă un om pierdut într-o ţară incapabilă de discernământ şi aprofundare, camil PETRESCU, P. 207. Poetul citea mult şi fară prea mare discernământ. CĂLINESCU, E. 170. Instanţa poate lua faţă de adolescentul lipsit de discernământ una din măsurile corective, cod. pen. R. p. R. 180. Ibrăileanu a fost ... un continuator al acelui spirit critic pe care el însuşi l-a analizat cu atâta discernământ într-o operă capitală, sadoveanu, e. 176. îngrăşămintele ti'ebuie întrebuinţate cu discernământ, agrotehnica, I, 310, cf. DL, dm, dn2, m. d. enc. Cui serveşte o asemenea preluare, lipsită de discernământ critic? CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 6/11, cf. dex. Băiatul nu e pregătit pentru o lucrare ce reclamă nu numai curaj, ci şi stăpânire de sine, discernământ şi abilitate. PALEOLOGU, T. 64. Un public foarte numeros a umplut sălile festivalului dovedind discernământ şi pasiune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19, 16/1. Treapta judecăţii este a celor care se bizuie pe ei înşişi, care au încredere în forţele şi discernământul propriu. LIICEANU, J. 114. [Pădurea] s-a tăiat fară niciun fel de discernământ, într-o goană nebună după bani. RL 2005, nr. 4 732. Orice persoană acuzată de infracţiuni violente, soldate cu victime, trebuie supusă unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ, ib. 2006, nr. 4 834. - Şi: (învechit, rar) descernământ s. n. sg. heliade, paralelism, i, 63. - Din fr. discernement. DISCERNE vb. III. T r a n z . A deosebi, a distinge lucrurile printr-un efort de atenţie; a descoperi, a afla printr-o judecată clară, prin reflecţie. Ce părţi ale vorbei se vor putea discerne foarte lesne de noviţii şcoalei ...? săulescu, gram. rom. i, 2/28. Trebuie să aibă ... un tact particular de a discerne ceea ce este adevăr de ceea ce este minciună. I. ionescu, m. 11, cf. pontbriant, D. Am discernut cazurile de excepţiune. hasdeu, I. C. 105, cf. LM, barcianu. Rămâne să discernem încă o sumă enormă de fenomene. LUC. II, 32, cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, IORDAN, L. R. A., DL, DM. Mai târziu influenţa lui Alecsandri poate fi discernată. varlaam - sadoveanu, 315 .în opera lui ...se discern ... două direcţii tematice, ist. lit. rom. ii, 621. Un singur drum a mai rămas, Doar paşii îl mai pot discerne, vulpescu, p. 49, cf. dn2, m. d. enc. în ceea ce priveşte tradiţiile înfiinţării oraşului Bucureşti putem discerne existenţa ...a două surse, magazin ist. 1974, nr. 4, 14. Aceşti tineri ... sunt singurii în stare să discearnă binele de rău, frumosul de urât. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. Dramaturgul trebuie să vegheze, să discearnă şi să aducă pe scenă contradicţiile latente. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 29, 4/4. îl cucereşti foarte uşor, lăudându-l şi din pricina asta nu mai discerne între oamenii cu şi fară calitate. LIICEANU, J. 46. Nu mai eram în stare să discern dacă încă mai visam sau eram trează, cărtărescu, n. 284. E mai simplu să observăm asemănările decât să discernem deosebirea profundă de mentalitate ... dintre cele două guvernări. RL 2005, nr. 4 801. <> Fig. Discernui, în silabele grave şi adânci, vocea nopţii, arghezi, S. vi, 66. - Prez. ind.: discern. - Şi: (rar) discernă vb. I. - Din lat. discernere, fr. discerner. DISCERNERE s. f. Acţiunea de a discerne şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. Climatul lecturii poate fi înviorat... printr-o atentă şi competentă îndrumare spre discernarea adevăratelor valori. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 4/8. „Electrecordul ” a dovedit o justă orientare în discernarea şi popularizarea valorilor muzicii folk. flacăra, 1976, nr. 49, 17. Sanielevici se referea la planul intelectual, al discernerii valorilor umane. PALEOLOGU, T. 21. Manifestând o mare sete de literatură, totuşi, copilul nu are, încă, posibilitatea discernerii valorice. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 14/1. - Şi: (rar) discernâre s. f. - V. discerne. DISCERNIBIL, -Ă adj. v. discernabil. 8605 DISCHEIAT -1159- DISCIPLINAR DISCHEIAT, -Ă adj. v. descheiat2. DISCHERATOZĂ s. f. (Med.) îngroşare anormală a pielii ca urmare a apariţiei unor dermatoze. Cf. der, d. med, m. d. enc, dn3. - Scris şi: (rar, după fr.) diskeratoză. D. MED. - PL: discheratoze. - Din fr. dyskeratose. DISCHERATOZIC, -Ă adj. (Med.) Care se referă la discheratoză. Cf. dn3. -PL: discheratozici, -ce. - Din fr. dyskeratosique. DISCHETĂ s. f. (Informatică) Disc magnetic de dimensiuni reduse, protejat de un suport de plastic, care serveşte la stocarea (temporară a) datelor în format electronic. Cf. d. e. c, d. ENC, ndn. Dischetele conţin date despre grupuri de extremă-dreaptă. RL2006, nr. 4 793. -PL: dischete. - Din fr. disquette. DISCHINEZÎE s.f. (Med.) Proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismului de reglare a activităţii motorii a organelor contractile. Cf. d. med, dex, dn3. O Dischinezie biliară = încetinire a secreţiei biliare. Cf. dn2, d. med, dex. De ce boală sufereaţi? -Ateroscleroză, hipertensiune, dischinezie biliară. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 17. Pacientă adusă de ambulanţă ... cu diagnosticul de dischinezie biliară. RL 2005, nr. 4 614. -Scris şi: (rar, după-fr.) diskinezie. d. med. - PL: dischinezii. - Din fr. dyskinesie. DISCIFRÂ vb. I v. descifra. DISCÎNGE vb. III v. descinge. DISCIPLINĂ vb. LTranz. şi r e f 1 . A (se) supune unui ansamblu de reguli de obedienţă, de ordine, de disciplină (1). Cf. negulici, polizu. După ce o isprăvi cu anarhiştii ..., o disciplina oştirea, o învăţa-o să tragă bine. ghica, c. E. ii, 329, cf. prot. - pop, n. d, pontbriant, d, costinescu, lm. O extraordinară activitate, o mare putere de a disciplina un partid. MAIORESCU, d. iii, 203. Facultăţile lui bine disciplinate înţeleg cu uşurinţă teoremele, contemporanul, i, 623. Erau idei conservatoare, idei progresiste, idei revoluţionare şi oameni carii le reprezintau mai mult sau mai puţin Insă aceste idei s-au grupat şi s-au disciplinat numai de la 1860. EMINESCU, O. XI, 43, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Să descopere talente tinere, să le disciplineze şi să le impună. LOVINESCU, în plr ii, 361. Dar pentru ca spiritul nou să se poată exprima în opere durabile, a fost nevoie ca verva satirică şi imaginaţia să fie disciplinate. OŢETEA, R. 195. Cine putea, într-adevăr, să disciplineze ţărănimea într-o solidaritate de precepte? arghezi, b. 132. O armată prietenă rău disciplinată e tot atât de primejdioasă ... ca şi cea duşmană. CĂLINESCU, I. 351, cf. dl, DM. Au trebuit ... să-şi disciplineze munca. ist. lit. rom. li, 239, cf. dn2, m. d. enc, dex. -Prez. ind.: disciplinez. - Din fr. discipliner. DISCIPLINÂBIL, -Ă adj. Care poate fi supus unei discipline (1, 2), care se poate disciplina. Cf. NEGULICI, PROT. - POP, N. D, PONTBRIANT, D, COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, DN3, DEX2. -PI.: disciplinabili, -e. - Din fr. disciplinable. DISCIPLINAR, -Ă adj. 1. Care disciplinează, care este conform cu disciplina (1, 2); privitor la disciplină, de disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. Până la 602 urmăm Mauriţie, un bărbat cu virtuţi, drept şi disciplinari. SĂULESCU, HR. I, 154/10, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D, PROT. - POP, N. D. Ceea ce trebuie să acorde şi statul modern Bisericei ca unui organism independent este numai puterea disciplinară. CONV. LIT. II, 392, cf. COSTINESCU, LM. Presa era sub autoritatea disciplinară a guvernului. MAIORESCU, D. I, 168. Unii ... cred că limbile ca obiect de studiu au importanţă disciplinară sau exercitătoare mai mare decât ştiinţele. CONTEMPORANUL, I, 346. Pentru funcţionarii ... care pot fi revocaţi după legea desciplinară, datoria lor ... implică şi reprezentarea politicii guvernului meu. EMINESCU, O. xn, 455. Ai scăpat din vedere o elementară regulă disciplinară. CARAGIALE, O. VII, 221. Putere asupra vieţei, libertăţei şi proprietăţei cetăţenilor nu avea decât pe atâta pe cât urma din puterea disciplinară ce o avea ca şef de război. CONTEMPORANUL, IV, 859, cf. ddrf. Călugărul trebuia să se întoarcă ... şi pentru economiile ce lăsase acolo şi pentru motive disciplinare. SĂM. I, 98, cf. barcianu. Ai depăşit ceata acelor bărbaţi care cred că au trebuinţă de o cercetare disciplinară sau de sentinţi judecătoreşti pentru restabilirea reputaţiunii lor atăcate. SBIERA, f. S. 379, cf. ALEXI, W. Ce priveşte lătur ea de ordin disciplinar ... ne supunem fară ezitare hotărârilor Partidului Naţional Român. în plr ii, 140, cf. şăineanu2, tdrg. Ţine opreliştea dată după cercetarea disciplinară. AGÎRBICEANU, S. 479, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Ministrul nu luase împotriva mea o măsură disciplinară gravă şi ireparabilă. COCEA, s. i, 223. Tribunalul bisericesc disciplinar. CĂLINESCU, I. C. 117. Te alegi cu o invitaţie pe front şi încă la o unitate disciplinară. BENIUC, M. c. I, 430, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, scânteia, 1975, nr. 10 339. în 1942 ... este luat, bătut şi încorporat într-un regiment disciplinar din Sibiu, flacăra, 1975, nr. 44, 22. Un sec halou de indiferenţă înconjoară gestul îndeplinit din zel disciplinar, pleşu, m. M. 80. Numirea în forurile disciplinare a unor personalităţi independente. RL 2005, nr. 4 623. Rezultatele anchetei disciplinare ... ar trebui să fie făcute publice, ib. 2006, nr. 4 816. ❖ F i g . Urnirile tunurilor şi ale ambulanţelor înăbuşeau muzica disciplinară a păsurilor. MACEDONSKI, O. iii, 27. + (Adverbial) în mod punitiv, ca pedeapsă. Ajutorul a fost mutat disciplinar. BRĂESCU, O. A. I, 45. Dumneata, plotonier major, ai venit aici disciplinar şi eu am o datorie faţă de autorităţi. SADOVEANU, O. XXI, 8615 DISCIPLINARE -1160- DISCIPLINĂ 366, cf. DL. A fost trimis disciplinar pe front, beniuc, m. C. I, 442. Pitcoace era nou venit în brigadă, de numai câteva zile, mutat disciplinar de la o staţiune de prin Vlaşca. MIHALE, O. 24. Cei doi lucrători au fost sancţionaţi disciplinar. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 11, cf. DEX. Pedeapsă sau sancţiune disciplinară = sancfiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii, Cf. DL, dm, m. d. enc, dex. Pe cale disciplinară - prin pedeapsă care disciplinează. Ba, dacă ţi-ai fi făcut totdeauna datoria, n-ai fi venit aici pe cale disciplinară, sadoveanu, O. XXI, 366. Jumătate din ofiţerii adunaţi astăzi în faţa colonelului veniseră pe cale disciplinară în regiment. BRĂESCU, V. A. 72, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. 2. Care se referă la disciplină (3), privitor la disciplină. Câte biserici române cu preoţii lor şi câte şcoale cu învăţătorii lor sânt în România, ... spune-ţi-ne! ca să ştim să ne cunoaştem statistica disciplinară. BĂLĂŞESCU, GR. XXIII/36. -Pl.: disciplinari, -e. - Din fr. disciplinaire. DISCIPLINÂRE s. f. Acţiunea de a (se) disciplina şi rezultatul ei; deprindere cu spiritul de disciplină (1). Mă aplicai cu seriositate la organisaţia întreagă a şcoalei, şi adăogai la planul general al învăţăturei regulamentele de priimire, de disciplinară şi de studii. BREZOIANU, î. 85/17, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Necesitatea unui studiu fundamentat despre disciplinarea şi cultura inteligenţei. CONV. LIT. v, 194. Oricât de mult talent ar avea, el se risipeşte şi se aplatizează fară disciplinarea riguroasă a acelui talent, eminescu, O. x, 329. S-a început acea disciplinare a minţei care face că, din iubire pentru ştiinţă, primesc părerile unui om pe care-l cunosc ca specialist, contemporanul, iii, 595, cf. ddrf, dl, dm. Pe lângă această înflorire luxuriantă a frazei, ea mai este supusă şi unei încercări de disciplinare, cu verbul principal la urmă. IST. lit. rom. i, 638, cf. dn2, m. d. ENC. A început o nouă etapă, disciplinarea vederii, învăţarea pur şi simplu a utilizării ei. flacăra, 1976, nr. 16, 23. Temperamentul romantic şi disciplinarea clasicistă se completează reciproc în opera lui. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 8/4, cf. DEX. - Pl.: disciplinări. - V. disciplina. Cf. fr, d i s c i p i i n e. DISCIPLINÂT, -Ă adj. Care se supune din proprie iniţiativă disciplinei şi ordinii, care manifestă spirit de disciplină (1, 2). Trupul de oaste, zice, în care eram eu era cel mai disciplinat. CR (1829), 2072/13. Alexandru însă, cu ai săi bravi macedoneni, dişi mult mai puţini la număr decât perşii dară bine disciplinaţi şi învârtoşeţi, ... învinsără la tustrele ghineralnicele bătălii. SĂULESCU, HR, i, 35/15. Oştirile aceştii ţări să mărginesc într-un număr de 4 600 oameni pedeştri şi călări bine disciplinaţi, tâmpeanul, g, 16/17. Astăzi are o armată numeroasă şi bine disciplinată. GHICA, C. E. II, 621, cf. PONTBRIANT, D. E cea mai mare rătăcire dacă cineva crede cum că o jurnalistică de bună credinţă şi disciplinată e destul mijloc pentru formarea opiniunii publice, conv. lit. v, 393, cf. costinescu, LM. Să vă numesc statul cel mai disciplinat ... din Europa. MAIORESCU, D. i, 181. Partid numeros şi disciplinat. eminescu, o. xî, 355, cf. ddrf. Tot învăţământul trebuie să devie practic, sistematic şi disciplinat. SĂM. II, 805. Această ştiinţă a agerit minţile, le-a deprins la observăripunctuoase şi disciplinate. LUC. II, 33. Furnici harnice ... porneau ... una după alta, în rânduri negre, ca o armată disciplinată, ib. vii, 266, cf, şăineanu2. Un popor bine întemeiat, disciplinat şi viteaz, iorg-a, c. l. ii, 51. Regimul acesta disciplinat devine de la o vreme o tortură. ANGHEL - IOSIF, c. L. 203. Asta-i datoria sacră a fiecărui soldat conştiincios şi disciplinat! REBREANU, P. S. 262, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Victoriile se câştigă ... cu soldaţi educaţi şi disciplinaţi, c. petrescu, î. ii, 169. Armata a doua, refăcută în Moldova, utilată suficient, disciplinată şi antrenată de buni ofiţeri. SADOVEANU, O. XX, 112. E sigur că era o armată disciplinată şi înarmată după toate cerinţele vremii. BRĂTIANU, T. 75. Observaţii în acelaşi spirit se mai pot face şi azi asupra circulaţiei oraşului imperfect disciplinat, arghezi, B. 82. îmi place că eşti disciplinat! BENIUC, M. C. I, 453, cf. DL, DM, M. D. ENC. Cultura filozofică şi literară solidă a unui spirit disciplinat, tenace în urmărirea scopului. LL 1972, nr. 3, 414. O orchestră bună, disciplinată, are nevoie de conducere unică. M 1974, nr. 7, 21, cf. dex. Viaţa staţiunii se desfăşoară după un program disciplinat, flacăra, 1976, nr. 30, 11.0 echipă foarte disciplinată tactic. RL 2005, nr. 4 705. -v* F i g .In Franţa timpuriu găsiră regii inimi disciplinate în cei ce învăţară dritul roman şi apăr ară duelul. ROM. LIT. 3842/l. Trunchiurile brazilor ... au fost transformate în vagoane de scânduri, disciplinate şi simetrice. BOGZA, C. O. 130, cf. DL. O (Adverbial) Oamenii au muncit, nu numai eroic, dar şi organizat, disciplinat. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 7. -PL: disciplinaţi, -te. - V. disciplina. DISCIPLINATORII^ -IE adj. (învecmi, aou.. rar) Care disciplinează. Cf. lm. Au fost luate măsuri disciplinatorii. -PL: disciplinatorii. - Disciplina + suf. -toriu. DISCIPLÎNĂ s. f. 1. (La sg.) Totalitatea regulilor de comportare şi de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivităţi, regulament; p.ext. supunere liber consimţită faţă de dispoziţiile luate de superiori în scopul asigurării unei comportări şi ordini corespunzătoare. Cf. pravila (1788) [prefaţă], ap. ursu, î. L. 54. Pruncii săteşti, care sânt mai rău şi mai sălbăticeaşte crescuţi, sub disţiplină trebuie să se ţină. MAN. Înv. 75/22. Au introdus o mai bună disţiplină între marineri. AR (1829), 75714. Voi da copiilor o bună educaţie şi la tot norodul o desăvârşită disiplină. pleşoianu, t. iii, 28/20. Avea obicei nestrămutat d-a întări disiplină sau rânduiala ostăşească, căpăţineanu, m. r. 20/8. Toată partea de oştiri trebuie să aibă o căpetenie pentru paza disţipi inii. REGULAMENT, 16/12. Pentru păstrarea disţiplinei să cuvine ei a împlini îndatoriri. CR (1833), 2752/14. O armie întru care domneşte supunerea şi buna diciplină. MARCOVICI, D. 454/10. Calităţile neapărate 8619 DISCIPLINĂ -1161- DISCIPLINĂ unui soldat. sunt vădite prin disţiplinâ (a. 1838). HURMUZAKI—S, VI, 13. Trecând^ cu oştirea turcească prin Ţara Românească, nu ţinu nicio disciplină militărească. F. AARON, I. îl 22/12. Şeful fabricii va avea voie a cere pedeapsa după regulamentul disciplinii ostăşeşti (a. 1835). DOC. EC. 593. Apucând cu vârtute frâul guvernului, înfrână sumeţia ianicerilor, restatornici disciplina militară. SĂULESCU, hr.ji, 356/7. S-a luat în trataţie înbunătăţirea monastirilor şi disciplina Bisericei. ASACHI, L. 5 Vl 5. Crimele şi vinile, săvârşite de ostaş în vreme de linişte şi fără înclinare cu disciplina şi îndatoririle slujbei, se vor pedepsi după dispoziţiile condicei penale civile, condica o. 68/16. Trebuie ... ca un regulament de studii şi de disciplină să fie conform cu scopul unde voieşte cineva ajunge. brezoianu, î. 87/29, cf. negulici. Disciplina nu-i mai poate opri, ei cad înaintea nevăzutei puteri ce-i apasă. PÂCLEANU, I. li, 51/29. Nu puteau a se risca în mijlocul unei oştimi ce nu cunoaştea ce este disciplina, negruzzi, S. l, 157. Nu-l lasă să uite viaţa şi disciplina militară. GHICA, c. E. îl, 348. Ca toate societăţile secrete, îşi avea regulile şi disciplina ei. filimon, o. ii, 101, cf. prot. -pop., n. d., pontbriant, d. [Şcolile] trebuie să inspire copilului sentimentul disciplinei, a ordinei, a respectului penfru autoritate, conv. lit. vi, 87, cf. COSTINESCU, LM. Armata ... fusese izbită tocmai în simţămintele de ... disciplină. MAIORESCU, d. i, 14. Oamenii cari au crescut sub disciplina obişnuită a şcoalelor ... vor socoti cu neputinţă ca un copil să se educe singur. CONTEMPORANUL, I, 436. Graurii par a fi supuşi la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară. ODOBESCU, S. III, 30. Un ordin ... impune tuturor comandanţilor ... de a~i supune la toată severitatea disciplinei în vigoare. EMINESCU, O. IX, 110. în presă ... propagându-se spiritul de nesupunere la disciplină. CARAGIALE, O. IV, 72. Aici slujba era puţină, disciplina şi mai puţină, iar coi'voada mai deloc. BAC ALB AŞ A, S. A. I, 146, cf. DDRF. Spre a se caracteriza severitatea disciplinei şcolare la egipteni se citează zisa unuia din vechii lor pedagogi. SĂM. I, 195, cf. BARCIANU, ALEXI, w. O disciplină neobişnuită în toate bisericile noastre. LUC. vil, 256, cf ŞĂINEANU2, TDRG. Nu se plânse de nimic, nici de disciplină, nici de profesori nici de colegi AGÎRBICEANU, A, 198, cf. RESMERIŢĂ, D. Disciplină de cazarmă, c. petrescu, s. 217, cf. cade. La „Viaţa românească”, disciplina a luat ... un caracter militar. LOVINESCU, C. VII, 30. în ultimul timp a slăbit disciplina socială. REBREANU, R. II, 240. Spiritul de disciplină în partidul liberal a fost totdeauna proverbial CAMIL PETRESCU, u. n. 50. Adevărata şcoală a disciplinei era ... în dormitor, brăescu, a. 134. Domnii Crac ales cu ... nu-şi putea închipui un „ghimnazist ” fără disciplină militară. SADOVEANU, O. IX, 547. Ierarhia şi disciplina eclesiastică a suferit puţine schimbări, oţetea, r. 310. Unele neamuri au învins cu rigoarea, cu disciplina şi cu regulamentul ARGHEZI, B. 56. Golgoţ îl ceartă întruna, ameninţându-l că-l dă afară dacă nu se pătrunde de disciplina minei. BOGZA, V. J. 100. Trebuie respectată disciplina de partid. beniuc, M. c. I, 354, cf. DL, DM. Pedepsea pe seimeni pentru lipsa lor de disciplină. BARBU, PRINC. 114. Ceremonialul ţinea loc de disciplină şi de lege. IST. LIT. ROM. I, 693, cf. DER. Tovarăşii ... s-au făcut vinovaţi de încălcarea disciplinei de partid. LĂNCRĂJAN, C. II, 373, cf. DN3. De ce se menţine atunci printre normele disciplinei rutiere? FLACĂRA., 1975, nr. 47, 19, cf. DEX. El trebuie pedepsit ... foarte aspru pentru că a încălcat o normă de disciplină şcolară. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21, 13/2. (Adverbiali) Unii poftesc case ..., care aici e discolie a găsi (a. 1821). IORGA, S. D. viii, 135. - Scris şi: discoliie. - PL: discolii. - Şi: (învechit, rar) discolies subst. fn 79. - Din ngr. 5'DCTKoXia. DISCOLÎES subst. v. discolie. DISCOLIFSÎ vb. IV v. discolipsi. DISCOLIOS, -OÂSĂ adj. (în dicţionarele din trecut; despre persoane) Care se împacă greu cu alţii, greu de mulţumit; dificil (3). Cf. cihac, ii, 655, COSTINESCU, LM. - PI.: discolioşi, -oase. - Şi: discol, -ă (costinescu), dyscol, -ă (lm) adj. - Din ngr. 8\)OKoA,o<;. DISCOLIPSÎ vb. IV. (Grecism învechit) 1. T r a n z . (Complementul indică oameni) A lipsi de ceva. Să nu îngăduiţi a discolisi norodul de celea trebuincio[ase] din lăcomia peste măsură a vânzătorilor (a. 1792). Gâldi, m. phan. 173. Văz că-mi şerifi] că eşti descolipsit de bani (a. 1838). furnică, d. c. 403. 2. R e f 1 . (Despre oameni) A se opune (1), a se împotrivi. Temându-se de frate-său, se discolevsea să iasă şi să primească schiptrul văcărescul, ist. 268, Cf. TDRG, ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 353. 3. T r a n z . (Complementul indică oameni) A face dificultăţi (cuiva); a încurca, a stânjeni (1). A orândui numai pe unii meşteri la lucru şi pe alţii a-i zăbovi şi a-i discolepsi (a. 1795). GÂLDI, M. phan. 173, cf. bl vi, 8649 DISCOLISI -1165- DISCONTINUAT 48. + R e f 1 . A avea greutăţi, dificultăţi, a fi încurcat, stânjenit. Fiind podul stricat, pătimea şi se discolipsea şi dumnealor ceilalţi boieri (a. 1811). gâldi, M. phan, 173. Carele se discolifseşte a merge pe Podul Calicilor (a. 1811). id. ib. Ei, văzând că într-atâtea rânduri smăcinindu-i, să discolipsăsc pentru orice bine ar voi să-mi facă (a. 1839). DOC. EC. 734. + Refl. A se îngreuna, a se împiedica. [Judecătorul] să nu priimească în casa sa vreunul din cei ce să judecă, ca să asculte ori jalba lui sau răspunsul, fiindcă aceasta iaste de mare stricăciune, ...să smreduiaşte auzul său şi apoi să discolefseşte a nimeri dreptul prav. cond. (1780), 164. -Prez. ind.: discolipseşc. - Şi: discolifsi, discolisi, discolefsi, discolepsi, discolevsi, descolipsi vb. IV. - Din ngr. 5'DOKoXeixD, 5tXTKote'6ojiai. DISCOLISÎ vb. IV v. discoiipsi. DISCOLOR, -Ă adj. (Latinism învechit) Multicolor. Cf. LM. <> F i g . Limbile moderne ...au ajuns a fi, în comparaţiune eu cele antice, nişte înşiruiri molatice şi discolore de ziceri, odobescu, S. i, 247. - PL: disco lori, -e. - Din lat. discolor. DISCOLORÂNT, -Ă adj. v. decolorant. DISCOLORÂRE s. f. v. decolorare. DISCOLORÂT, -Ă adj. decolorat. DISCOLORAŢIUNE s. f. v. decoloraţie. DISCOMANÎE s. f. (Rar) Preocupare, pasiune exagerată pentru discurile muzicale. Discomania ... a dus la crearea discului filmat. CINEMA, 1969, nr. 5, 29/1. -P1. \ discomanii. - Disc[o] + manie. DISCOMICETĂ s. f. (La pl.) Ordin de ciuperci în formă de cupă sau de disc; (şi la. sg.) ciupercă din acest ordin. Cf. dn3. - PL: discomicete. - Din fr. discomycetes. DISCOMPLETÂ vb. I v. descompleta. DISCOMPUNE vb. III v. descompune. DISCOMPUNERE s. f. = descompunere. Cf. scriban, d. DISCOMPUS adj. = descompus. Cf scriban, d. DISCOMT s. n. v. discount. DISCONDROPLAZÎE s. f. (Med.) Afecţiune caracterizată prin prezenţa maselor cartilaginoase care au tendinţa să se osifice la nivelul oaselor lungi. Cf. D. med., dn3. - Din fr. dyschondroplasie. DISCONFORT s. n. Situaţie, stare de stinghereală, lipsită de comoditate, uşor neplăcută; nesiguranţă (1), insatisfacţie; lipsă de confort. Dă impresia că amintirile, şi mai ales întrebările noastre, îi produc o senzaţie de disconfort, flacăra, 1976, nr. 50, 19, cf. dn3, dex2. Dornici să scape de disconfortul vieţii la bloc, tot mai mulţi bucureşteni au început ... să îşi construiască o casă la curte. RL 2006, nr. 4 964. Inspectorii sectorului 4 au intervenit ... pentru rezolvarea unei situaţii de disconfort fonic. ib. 2007, nr. 5 163. + Senzaţie de jenă, de neplăcere, durere uşoară. Persoanele afectate [de aftă bucală] simt în permanenţă o senzaţie de usturime şi disconfort, în special în timpul meselor. RL 2006, nr. 4 915. Foarte multe femei se plâng de un disconfort perineal mai ales după naştere, ib. nr. 4 957. - Din engl. discomfort. DISCONSIDERÂŢIE s. f. v. desconsideraţie. DISCONSILIÂ vb. I v. deconsilia. DISCONT s. n. v. discount. DISCONTÂ vb. I. T r a n z . A determina valoarea actuală a unui venit viitor, luând în calcul piaţa, evoluţia costurilor etc. Cf alexi, w. A b s o 1. Dacă cineva are o sumă de bani disponibilă ... Cumpără poliţe cu scadenţa în piaţa proprie sau în alte pieţe. Dobânda până la scadenţă se scade din preţul poliţei la cumpărătură, el discontează: EMINESCU, O. XII, 484, cf. NDN. - Prez. ind.: discontez. - Din germ. diskontieren. DISCONTÂRE s. f. (Neobişnuit) Acţiunea de a d i s c o n t a şi rezultatul ei; situaţie de venituri şi cheltuieli; cont, socoteală. Ba că-i porni singur, fiindcă noi plecăm; îşi scoate discontarea şi plecăm. DAVIDOGLU, M. 60, cf. SFCIV, 312. - PL: discontări. - Cf. fr. d e c o m p t e r . DISCONTINUA vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică o acţiune) A întrerupe. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. -Pronunţat: -nu-a. - Prez. ind.: discontinui, pers. 2 discontinui. - Şi: descontinuâ vb. I. pontbriant, d. - Din fr. discontinuer. DISCONTINUÂRE s. f. (învechit, astăzi rar) Acţiunea de a discontinua şi rezultatul ei; întrerupere a unei acţiuni. Cf. pontbriant, d., lm, cade. Averea ... O descompun şi o recompun războaiele, discontinuarea efortului. ARGHEZI, S. XX, 111. - Pronunţat: -nu-a-. - PL: discontinuări - Şi: descontinuâre s. f. pontbriant, d. - V. discontinua. DISCONTINUÂT, -Ă adj. Care a fost întrerupt. Cf. PONTBRIANT, D. - Pronunţat: -nu-at. -PL: discontinuaţi, -te. - Şi: descontinuât, -ă adj. pontbriant, d. - V. discontinua. 8672 DISCONTINUALE - 1166- DIS CONVENABIL DISCONTINUÂŢIE s. f. (învechit) întrerupere. Cf. COSTINESCU. - Pronunţat: -nu-a-. -PL: discontinuaţii. - Şi: discontinuaţmne s. f. costinescu. - Din fr. discontinuation. DISCONTINUATTÚNE s. f. v. discontinuare. DISCONTINUÍST, -Ă adj. (Neobişnuit) Discontinuu. Suflul acesta anarhic, contradictoriu, disconti-nuist e apărat şi justificat de Bergson. ralea, S. t. I, 95, cf. MDA. -PI.: discontinuişti, -ste. - Discontinuu + suf. -ist. DISCONTINUITATE s. f. 1. Lipsă de continuitate între mai multe elemente care se succed în timp sau în spaţiu; întrerupere, intermitenţă. Dacă viţiul posesiunei consistă în discontinuitatea, în întrerupţiunea sau în precaritatea sa, vericine are interes ... îl poate opune. HAMANGIU, C. C. 470, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Muzica interioară ... este exprimată cu discontinuităţi. ibrăileanu, S. 214, cf. cade. Teatrul clasic porneşte de la unitate, pe când teatrul shakespearian de la diversitate şi discontinuitate psihologică, lovinescu, S. I, 96. Discontinuitatea psihică îi dezarticulează concepţiile, id. C. Vil, 116. Vieţuirea aceasta nu creează o discontinuitate între clipe, ci le soarbe în ele însele. CIORAN, R. 80. Din acest fapt episodic s-a putut clădi totuşi teoria discontinuităţii noastre, puşcariu, l. r. i, 420. [Omul] observă şi el o discontinuitate între el şi har. STĂNILOAE, o. 29. însăşi structura componistică a simfoniei are deficienţe serioase ..., dă impresia unei discontinuităţi. CONTEMP. 1949, nr. 138, 8/3. Discontinuitatea, munca întreruptă sau întâmplătoare, improvizaţia sunt primejdiile cele mai mari ale cercetării, vianu, l. r. 11. Ei văd o discontinuitate, o regretabilă abatere din drum. blaga, z. 98. Ne-am obişnuit să numim geniu o uraganică dezlănţuire de forţe, care ...se afirmă mai ales prin discontinuitate, prin opoziţie cu trecutul ralea, s. i. II, 262, cf. dl, DM. Această autonomie [a opoziţiei] presupune o discontinuitate, o ruptură în text datorată eliminării verbului. COTEANU, S. F. II, 136, cf. DN2, M. D. ENC. Libretul ... înşiruie - într-o aparentă discontinuitate - străvechi versuri populare. M 1974, nr. 5, 20. Nenumăratele încăierări şi urmări sunt realizate cu o savantă discontinuitate a ritmurilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 5/10, cf. dex. La nivelul expresiei .... discontinuitatea se compensează prin coeziunea ansamblului construcţiei, românia literară, 1979, nr. 18, 11/4. Trecutul şi viitorul se contopesc într-o omogenitate fară fragmente, discontinuităţi şi sincope, pleşu, M. M. 63. Comisia ... consideră că serviciul are probleme generate de incoerenţa unor politici anterioare de resurse umane, constatându-se inconsecvenţă şi discontinuitate în concepţia de pregătire a personalului. RL 2005, nr. 4 726. Risipirea de sine este o neîncetată rătăcire în discontinuităţi, adevărul, 2006, nr. 4 822. <> F i g. Discontinuitatea psihică îi dezarticulează concepţiile. LOVINESCU, C. VII, 116. 2. (Mat., Fiz.) Variaţie bruscă şi în salturi a valorii unei'mărimi; proprietate a unei mărimi sau funcţii de a sări de la o valoare la alta, fară a trece prin valorile intermediare. Astăzi discontinuitatea materiei ... este verificată printr-o mare serie de fapte experimentale. MACAROVICI, CH. 30. Dacă în plus, valoarea funcţiunii verifică relaţia ...., discontinuitatea se numeşte regulată. LTR2, Cf. DL, DM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -nu-i-. —Pl.: discontinuităţi. - Din fr. discontinuité. DISCONTÎNUU, -UĂ adj. 1. Care se întrerupe, care nu este regulat; cu întreruperi, intermitent. Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercitează în mod neregulat, adică cu intermitenţe anormale. HAMANGIU, C. C. 468, cf. ALEXI, w., CADE. Aceste forme de variaţie însă - de variaţie bruscă şi discontinuă ... par a fi determinate mai mult de schimbări ...ce intervin în funcţionarea organismelor respective. NEGULESCU, G. 133. Când consideri cultura contemporană, nu poţi proceda la o excluziune a antecedentelor culturale, separând în unităţi discontinui viaţa unei culturi. CIORAN, R. 63. Limba este deci discontinuă, vianu, p. 132. S-a aflat în fine că omul e multiplu în structura lui şi adesea chiar discontinuu. RALEA, S. I. II, 24, cf. DL, DM. Aşa cum ... întrevede estetismul în cercetarea literaturii, am avea seria discontinuă a epocelor literare. S ianuarie 1960, 44. Publicaţia ... a avut o existenţă discontinuă, zgomotoasă, aventuroasă, polemică. IST. LIT. ROM. iii, 507, cf. SFC iii, 9, DN2, M. D. ENC. Sensul limitativ-discontinuu. cl 1973, 188, cf. DEX. O viaţă ... nu e alcătuită dintr-un şir mai mult sau mai puţin discontinuu de succese, flacăra, 1976, nr. 2, 22. Impresia de enumerare discontinuă, de sinopsis al datelor şi numelor istorice, de film documentar e dominantă, românia literară, 1979, nr. 17, 16/2. lorga are, cum spuneam, viziuni abrupte şi discontinue. paleologu, T. 28. <> (Substantivat) Ochiul care priveşte dinspre discontinuu va vedea lumea discontinuă, adevărul, 2006, nr. 4 822. (Adverbial) înnegrite înainte de vreme, acoperişurile par zimţii unui fierăstrău ce suie şi pogoară discontinuu. lovinescu, C.2 IV, 128. Maşinile la care se lucrează în mod discontinuu (maşini grele). ORBONAŞ, MEC. 109. 2. (Fiz.) Care este alcătuit din elemente distincte, care variază în salturi; discret (III). Materia trebuie să aibă o structură discontinuă, corpusculară sau atomică. MACAROVICI, CH. 47. „Fluidul electric” ...nu este ... continuu, ci are o structură discontinuă. CIŞMAN, fiz. îl, 107. Variaţia discontinuă, în spaţiu sau în timp, a valorii unei mărimi fizice, ltr2 vi, 469, cf. M. D. ENC. •O (Adverbial) în mecanica cuantică, ale cărei mărimi variază discontinuu, o asemenea trecere nu este ... interzisă. SANIELEVICI, R. 26. -Pl.: discontinui, -ue. - Din lat. discontinuus, -a, -um, fr. discontinu. DISCÔNTO s. n. v. discount. DISCONVENÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Inconvenabil. Cf. COSTINESCU, SFC III, 20. -Pl.: disconvenabili, -e. - Din fr. disconvenable. t 8679 DISCOPATIE -1167- DISCOPOTIRIU DISCOPATÎE s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecţiunile discurilor (v. disc1 3) intervertebrale. Cf. D. MED., DN3, DEX2. discopatii. - Din fr. discopathie. DISCOPERÎ vb. IV v. descoperi. DISCOPERÎRE s. f. v. descoperire. DISCOPERÎT, -Ă adj. v. descoperit2. DISCOPOTÎRIU s. n. (învechit) Obiect de cult bisericesc compus dintr-un taler cu . potir folosit la împărtăşanie. Pentru discopotiriul ce am fost dat dumitale izvod a să face acii, pentru care nu sunt la amfivolie, că nu să vor fi lucrând (a. 1781). GÂldi, m. PHAN. 174, cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 356. -Pl.: discopotirii. - Din ngr. SicncorcoTripov. 8684