DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Copyright © Editura Academiei Române, 2006. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 050711, Bucureşti, România Tel. 4021 - 318 81 46,4021 - 318 81 06 Fax:4021-318 24 44 e-mail: ed.acad.@ear.ro Internet: www.ear.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul limbii române (DLR): serie nouă / Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, Bucureşti. - Bucureşti: Editura Academiei Române, 2006 voi. ISBN (10) 973-27-0165-X; ISBN (13) 978-973-27-0165-2 Tomul I. Partea 4 : Litera D, Deja-Deţinere. -2006. -ISBN (10) 973-27-1434-4; ISBN (13) 978-973-27-1434-6. I. Academia Română (Bucureşti). Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”. 81'374.8=135.1 Redactor: MARIANA-LUCIA FOTA Bun de tipar: 22.11.2006. Format: 8/61x86. Coli tipar: 55,5 C. Z. pentru biblioteci mari 459 -3 = 59 C. Z. pentru biblioteci mici 459 DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE SE ELABOREAZĂ DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN - AL. ROSETTI” DIN BUCUREŞTI, DE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ „SEXTIL PUŞCARIU” DIN CLUJ-NAPOCA ŞI DE INSTITUTUL DE FILOLOGIE ROMÂNĂ „ALEXANDRU PHILIPPIDE” DIN IAŞI. ACADEMIA ROMÂNĂ DICŢIONARUL LIMBÎl române (DLR) _ w SERIE NOUA TOMUL I PARTEA A 4-A LITERA D DEJA-DEŢINERE I EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 2006 Serie nouă, întemeiată de: IORGU IORDAN Membru al Academiei Române ALEXANDRU GRAUR Membra al Academiei Române ION COTEANU Membru al Academiei Române Redactori responsabili: Acad. MARIUS SALA Acad. GHEORGHE MIHAILA Partea a IlI-a a tomului I a fost elaborată în cadrul Sectorului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „lorgu Iordan - Al. Rosetti” din Bucureşti de următorul colectiv: dr. Monica BUSUIOC Elena CIOBANU Zorela CRETA Redactori: Anca GHERMAN Lidia IONICĂ Mioara MUNTEAN Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Ileana ZAMFIRESCU Aurelia MIHAILOVICI Au colaborat la redactare: dr. Melania BĂDIC, Alina BĂILEŞTEANU, Anca BOLDEA, dr. Victor CELAC, dr. Liliana HOINĂRESCU, dr. Mihaela MARIN, dr. Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAI, dr. Mihaela POPESCU, dr. Carolina POPUŞOI, Claudia SILIŞTEANU, dr. Radu TRIF, dr. Florin VASILESCU. Articolul DE1 a fost elaborat de dr. Monica BUSUIOC. Zorela CREŢA Ion DĂNĂILĂ Revizori: Anca GHERMAN dr. Lucreţia MAREŞ I . Mircea SECHE atiana TUGULEA Maria PÀUN Revizie finală: dr. Monica BUSUIOC Elena CIOBANU Zizi ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ Au colaborat la operaţii de căutare în baza de texte, extragere de fişe şi introducere în manuscris, verificări de citate, corelaţii şi colaţionare: Persida ANDRONACHE, dr. Melania BĂDIC, Alina BĂILEŞTEANU, Anca BOLDEA, Valentina CĂRARE, dr. Victor CELAC, Ramona CORBEANU, Viorel DELIU, Garofiţa DINCĂ, Ionuţ GEANĂ, dr. Liliana HOINĂRESCU, dr. Mihaela MARIN, dr. Cătălina MĂRĂNDUC, Nicoleta MIHAI, dr. Raluca NEDEA, dr. Mihaela POPESCU, dr. Carolina POPUŞOI, dr. Doina SPARIONOAPTE, Gabriela STOICA, Oana TITEL, dr. Radu TRIF, dr. Florin VASILESCU, Violeta VIZTRKANTT. Listele din Anexele la Bibliografia Dicţionarului au fost actualizate de dr. Cătălina MĂRĂNDUC şi revizuite de dr. Radu SĂGEATĂ de la Institutul de Geografie al Academiei Române. Indicele de cuvinte în format electronic din baza de texte a fost realizat de dr. Victor CELAC. Au fost consultaţi pentru etimologiile din acest tom: Andrei AVRAM, doctor docent, cercetător ştiinţific principal; Grigore BRÂNCUŞ, membru corespondent al Academiei Române, profesor, Universitatea din Bucureşti; |Vladimir DRIMBA], doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti^ Theodor HRISTEA, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti; Gheorghe MIHĂILĂ, membru al Academiei Române; Marius SALA, membru al Academiei Române; Lucia WALD, doctor în filologie, profesor, Universitatea din Bucureşti. Pentru verificarea primelor atestări ale cuvintelor vechi a fost consultat dr. Alexandru MAREŞ. Pentru cuvintele cu răspândire regională au fost consultaţi Doina GRECU, cercetător ştiinţific, şi dr. Ion MĂRII, cercetător ştiinţific, Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca. Operare pe calculator: Mădălina CÂRSTEA, Maria CRUCERU, Daniela IONESCU, Georgeta Mihaela MANOLE, Daniela ROZMALIN, Roxana Andreea TEODORESCU. Au colaborat: Andreea DUMITRAŞCU, Mihaela DUNĂ, Dragoş LIXANDRU, Roxana NIŢULESCU. Operare fază finală: Elena DOSAN. Redactori responsabili ai tomului I, partea a 4-a Acad. MARIUS SALA , Acad. GHEORGHE MIHĂILĂ dr. MONICA BUSUIOC Şef al Sectorului de lexicologie şi lexicografie DEJA -343 - DEJECTARE DEJA adv. încă din acest (sau acel) moment; începând de (pe) acum sau de (pe) atunci; până acum, dinainte; chiar. Ranele degiia înveninate. CALENDARIU (1794), 36/21. Poliţia medicinală ...a produs deja binefaceri imense societăţii. BARASCH, 1.178/18. Iată deja comedianţi mici de gumielastic! ISIS (1859), 372/7. Scopul ei era deja pe jumătate împlinit FILIMON, o. 1,221, cf. prot. - POP., N. d. La 19 ani, când sfârşi cursurile sale universitare, el reprezentase deja mai multe comedii. CONV. LIT. m, 327, cf. LM. Domestic cuprinde deja în sine ideea de casă. maiorescu, CRITICE, 17. Aste-s deja umbre de pe ceea lume. EMINESCU, P. L. 60. Ei au început deja să înţeleagă. MACEDONSKI, O. IV, 8. Lacrima deja uscată, vlahuţă, s. a. I, 4. între ei apăruse deja sfiala vârstei, bacalbaşa, s. a. i, 167, cf. DDRF, barcianu. Mihai cu fetele erau deja la masă. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 42, cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU2. Deja în 1692 vedem mai mulţi preoţi români primind unirea cu catolicii. DENSUSIANU, L. 12. La începutul veacului alXIX-lea Moldova are deja o tradiţie culturală. IBRĂILEANU, SP. CR. 12, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Astăzi totul ar fi fost deja terminat TITULESCU, D. 321. Copiii înşişi ... sau părinţii în locul lor se gândesc deja la alegerea unei cariere. NEGULESCU, G. 93. Postul de secretar general îl ocupase deja un candidat hotărât de centru. BRĂESCU, O. A. 1,369, cf. SCRIBAN, D. Şi tocmai când să plece, eram deja pe trotuar. VINEA, L. I, 177. Se aplică diferite metode pentru a distruge microbii care se găsesc deja în rană. BELEA, P. A. 13, cf. DL. Fusesem deja anunţaţi, nu era o noutate ce auzeam. PREDA, I. 85, cf. DM. Lu-crărifle] pregătitoare [ale Dicţionarului limbii române] au început deja. L. ROM. 1959, nr. 4,6, cf. DN2. Iniţiase deja o serie de acţiuni. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 53. Practica a rezolvat deja problema pronunţării. CL1973,23, cf. M. D. ENC. Aşterne pe hârtie o operă în mare parte elaborată deja. M 1974, nr. 5, 20. Bârladul este deja un oraş industrial. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 7. Se impune, desigur, o mai judicioasă folosire a filmelor, clişeelor şi dispozitivelor deja existente, scânteia, 1975, nr. 10 348, cf. dex. Dumnezeu, spre pildă, nu face compromisuri; îngerii deja fac, deoarece admit să îşi supună acţiunea unei decizii diferite de aceea care decurge din natura lor. PATAPIEVICI, C. L. 18. Protipendada şi anturajul regal practicau deja schiul la Predeal. RL 2005, nr. 4 542. Ce mai e de pierdut când totul a fost deja distrus? ib. nr. 4 600. Ăsta-i uscat dăja. alr n/i h 84/769. - Şi: (învechit) degiia adv. - Din fi*, déjà. Cf. it. g i à . DEJALEN s. n. Ţesătură de bumbac mercerizat, de calitate superioară, folosită pentru confecţionarea cămăşilor bărbăteşti, a bluzelor, a pijamalelor etc.; (lapl.) varietăţi din această ţesătură. Fabricile din Cehoslovacia vor inunda piaţa Bucureştilor cu dej alenă. CAMILPETRESCU, t. m, 183. Avea... în... depozite... zeci de mii de metri de dejalenă. V. rom. iulie 1954,24, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. -Pl.: dejalenuri. - Şi: dejalénâ s. f. - Et. nec. Cf. engl. d e 1 a i n e. DEJALÉN s. f. v. dejalen. DEJA-VU s. n. (Franţuzism) Impresie intensă, în faţa unei situaţii prezente, de a fi fost trăită în trecut. Cf. D. PARAPS., doom2. - Cuv. fr. DÉJÀ s. f. 1. (Transilv. şi Mold.) Vas mare făcut din doage de lemn, de obicei cu două toarte şi cu gura mai largă decât fundul, folosit mai ales la prepararea vinului, la pus laptele la prins, pentru a spăla rufele sau pentru a transporta apa; ciubăr, hârdău, curatoare. Am vândut... vie ... cu pivniţă, cu patru căzi, ... cu două deje (a. 1739). URICARIUL, XXIV, 441. Cofele, ciuberele, dej ale, căzile, călcătoriul ... trebuiesc mai în toate zilele opărite, i. IONESCU, c. 194/18. Se scurge în degea mustul id. P. 252, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Dogarul... face doniţe sau cofe, hârdaie, deje sau ciubere. damé, t. 85, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Vase largi şi scurte (făcute din doage): ciubărul..., deja etc. PAMFILE, I. C. 166. Prin judeţul Covurlui se culege deosebit frunza de măr şi cea de sovârf, ...se pune într-o dejă sau putină cu apă caldă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 115, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O ţeglă (ţiglă) se pune într-un vas mare (deje). BUJOREAN, b. l. 163, cf. ENC. AGR. n, SCRIBAN, D. Dejeaua, cada sau budaca are forma unui butoi de lemn tăiat în două după axa longitudinală. LTR2, cf. DL, DM. La cramă, mustuiala era vărsată în lin, de unde mustul se scurgea în deja de la botul linului. C. GIURESCU, P. O. 107, cf. H XII 518. La birtu-mpăratului, Nu bea vinul cu dejea, Ci-l bea vinul cu felea. BIBICESCU, P. P. 292, cf. iordan, l. m. 190. Măi vecină, dă-mi deja ta oleacă şi-m bag nişte hane. CV 1950, nr. 4, 35, cf. chest. v 126/25, 94, alrii 3 367/310, 325, 334, 3 918/279, 325,334, 537,4 122/279, 310,325, 334, 6 132/279,463,531,605, alrt n, 142, lexic reg. 69, 89. 2. (Prin nord-vestul Transilv.) Jgheab. Cf. caba, săl. 96. - Pl.: deje şi deji. - Şi: déje, dejeá, dége (lexic reg. ii, 89), dérjà (ddrf, alr u 6 132/463) s. f. - Din magh. dézsa, ucr. ¿ţexca. DEJÁR s. n. v. dejer. DEJÂRSTVĂ s. f. v. dejurstvă. DÉJDIE s. f. v. dajdie. DEJDINÁ vb. I v. dezbina. DÉJDNIC, -Ă adj., s. m. şi f. v. dajnic. DÉJE s. f. v. dejă. DEJEÁ s. f. v. dejă. DEJECTÁ vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică dejecţii, reziduuri etc.) A evacua. Din mijlocul noroaielor şi al aluviunilor sordide pe care... [stihia apelor] le va mai dejecta spre noi. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 7/3. Reziduuri dulci dejectate în ape de fabrica de zahăr alungă peştii la suprafaţă, flacăra, 1976, nr. 46,13, cf. dex2,ndn. - Prez, ind.: dejectez. - De la dejecţie. DEJECTÁRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a dejecta şi rezultatul ei; evacuare (a dejecţiilor, a reziduurilor etc.). Cf. dex2, ndn. - PL: dejectări. -V. dejecta. 2743 DEJECTAT1 -344- DEJMAR DEJECTÂT1 s. n. (Livresc) Dejecţie (1). Cf. MDA. - V. dejecta. DEJECTÂT2, -Ă adj. (Livresc; despre dejecţii, reziduuri etc.) Evacuat. Cf. mda. -PL: dejectuţi, -te. - V. dejecta. DEJÉCTTE s. f. 1. (De obicei la pl.) Evacuare a excreţiilor din organism, în special, a materiilor fecale; (concretizat) materii fecale evacuate; scaun (I 2); excremente; (livresc) dejectat1. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu. Au găsit în dejecţiunile holericilor ... între alţi microbi, desigur nevătămători, un microb deosebit. CONTEMPORANUL, V, 356, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ,D., CADE. Dejecţiunile animalului bolnav conţin mulţi bacili. enc. agr. i, 258, cf. scriban, d., arghezi, T. c. 56. [Animalele] elimină o cantitate mare de dejecţii. AGROTEHNICA, I, 16. Dejecţiunile conţin materii organice şi minerale, ele constituie un mediu foarte propice dezvoltării bacteriilor. ltr2, cf. dl, DM. Luciul argintiu [de pe frunzele unor plante] probabil este cauzat de dejecţiunile semifluide ale insectelor. FAUNA R. P. R. vnii, 40, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Mai ales la pi.) Apă murdară provenită din industrii sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Dejecţiile ... curgeau prin zone intens populate ale celui de-al doilea oraş ca mărime al României. RL 2005, nr. 4 562. 3. (Geol.; în sintagma) Con de dejecţie = formă de relief cu aspect de evantai, alcătuit din bolovănişuri, pietrişuri, nisip şi argilă depozitate de torenţi şi râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă; agestru. Uneori materialele aluvionare sunt depuse ca imense conuri de dejecţie. ONCESCU, G. 95. în constituţia conului de dejecţie intră materiale de dimensiuni diferite, de la bolovani... până la pietriş, nisip şi argilă, depuse amestecat. LTR2 V, 160, cf. DL. Reţeaua hidrografică a acumulat pe seama piemonturilor... vaste conuri de dejecţie. MG1,160. Depunerile le fac [torenţii] sub forma conurilor de dejecţie. GEOLOGIA, 52, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: dejecţii. - Şi: dejecţiune, (învechit) dijéctie (prot.-pop.,N. D.) s. f. - Din fr. déjection, lat. dejectio, -onis. DEJECŢIUNE s. f. v. dejecţie. DEJÉNE s. f. v. dejun. DEJÉR s. n., s. m. 1. S. n. (Mold.) Ciubăr (mic). Cf. DAMÉ, T. 82, PAMFILE, I. C. 222, PASCU, S. 84, ŞĂINEANU, D. U., LEXIC REG. 60. 2. S. m. (Prin vestul Transilv. şi prin vestul Maram.) Dogar. Cf. mda, alr i 1 836/295, 302, 333, 335. - Pl.: (1) dejere, (2) dejeri. - Şi: dejăr s.n. LEXIC REG. 60. - Dejă + suf. -er. ’ DEJGHEB vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică lichide) A scoate din jgheab. (F i g.) Ştiu că bâta de aramă Vine viaţa să-mi dej ghebe. LESNEA, VERS. 122. - Prez. ind.: dejghéb. - Pref. de- + [înjjgheba. DEJGHEBÂT, -Ă adj. (Rar; despre lichide) Revărsat din jgheab; f i g . dezlănţuit. Apele ... Mureşului se moho-răsc, în acele cumplite zile din noemvrie 1784, cu sângele ce varsă fără preget deşghiabata mânie a iobăgimei turbate. ODOBESCU, S. III, 534, cf. DM. - PL: dejghebaţi, -te. - Şi: deşghiabât, -ă adj. - V. dejgheba. DEJGEffiŢ s. n. v. dezgheţ. DEJGHEŢ vb. I v. dezgheţa. DEJGHEŢÂT, -Ă adj. v. dezgheţat. DEJGHEŢĂTOR, -OÂRE adj. v. dezgheţător. DEJGHEUC vb. I v. dezghioca. DEJGHEUR vb. I v. dezgheura. DEJGHÎN s. n. v. dezghin. DEJ GHIN A vb. I v. dezbina. DEJ GHIN ARE s. f. v. dezbinare1. DEJGHINÂT, -Ă adj., s. m. şi f. v. dezbinat. DEJGHINĂTOR, -OÂRE adj. v. dezbinător. DEJGHIOC vb. I v. dezghioca. DEJGHIOR vb. I v. dezgheura. DEJGIUG vb. I v. dejuga. DEJÎNE subst. v. dejun. DEJTVR vb. I. T r a n z. (Complementul indică suprafeţe jivrate) A dezgheţa. Cf. M. D. enc., dex, dn3. -Prez. ind.: dejivrez. - Şi: (rar) dégivra vb. I. DEX, DN3. - Din fi*, dégivrer. DEJTVRÂJ s. n. (Rar) Dejivrare. Cf. DN3, MDA. -PL: dejivraje. - Şi: degivrâj s. n. DN3. - Din fr. dégivrage. DE JIVRÂRE s. f. Acţiunea de a dejivraşi rezultatul ei; (rar) dejivraj. Cf. ltr2, sfc iv, 318, dex, m. d. enc., DN3. Aeroportul a fost închis, frigul împiedicând dejivrarea avioanelor. RL 2006, nr. 4 827. - PL: dejivrări. - Şi: (rar) degivrâre s. f. dex, dn3. - V. dejivra. DEJTVRÔR s. n. Dispozitiv care previne sau înlătură jivrajul. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex, dn3. - Pl.: dejivroare. - Şi: (rar) degivror s. n. DEX, DN3. - Din fr. dégivreur. DEJMÂR s. m. v. dijmar. 2759 DEJMĂ -345- DEJUGA DEJMĂ s. f. v. dijmă. DEJMĂLÎ vb. IV v. dijmăli. DEJMUI vb. IV v. dijmui. DEJMUÎRE s. f. v. dijmuire. DEJMULÎŢĂ s. f. v. dijmuliţă. DEJNĂDĂJDUÎT, -Ă adj. v. deznădăjduit. DEJNÎ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-vestul Transilv.; complementul indică scroafe) A supune la montă în vederea reproducerii; a monta1; a vieri (1). Cf. alr i 1 143/333,337,341. -Prez. ind.: dejnesc. - Şi: dijni vb. IV. alr i 1 143/333,341. - Et. nec. DEJOJÂRE s. f. Manevră în timpul decolării unui hi-droavion, prin care acesta este ridicat cu coca deasupra valurilor pentru a micşora rezistenţa la înaintare. Pentru dejojare se trage iniţial manşa, până când hidroavionul capătă viteză, după care e basculat înainte şi e aşezat pe redan. LTR2, cf. DER, DN2, SFC IV, 311, M. D. ENC. - PI.: dejojări. - După fr. dejaugeage. DEJONE s. f. v. dejun. DEJOSÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) umili, a (se) înjosi, a (se) dezonora, a (se) degrada (1). Desosescu-mă. ANON. CAR. Măritându-să au călcat leagile şi s-au dejosit cu totul buznea, p. v. 17/18. Cu această condiţiune mitropolitul românilor era dejosit la gradul unui protopop în raport cu episcopul său. bariţiu, P. A. 1,140. Ştiinţa ... are scopul ei chiar în sine ...şi nu se dejoseşte singură numai la o simplă pârghie a praxei. EMINESCU, o. XIV, 216, cf. BARCIANU. Demnitatea palatului regal a fost dejosită de-o aventurieră orgolioasă şi necinstită. luc. n, 225, cf. alexi, w., gr. s. i, 136, sfc ii, 63. - Prez. ind.: dejosesc. - Şi: desosi, desoşi (gr. s. 1,136) vb. IV. - Pref. de- + [în]josi. DEJOSIRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a (se) dejosi şi rezultatul ei; umilire, dezonoare. Sculaţi, că nu se cuvine una ca aceasta. E ruşine, e dejosire. F (1870), 196. înaintea războiului... Napoleon propusese cabinetului austriac o politică într-adevăr înspăimântătoare prin dejosirea el EMINESCU, O. Di, 156, cf. ALEXI, w. -PL: dejosiri. - V. dejosi. DEJOSÎT, -Ă adj. (învechit şi regional) Umilit, degradat, dezonorat. Cf. alexi, w., mda. - PI.: dejosiţi, -te. - V. dejosi. DEJOSITOR, -OÂRE adj. (învechit) Care dejoseşte; umilitor, degradant. Vedeau în acel concordat o umilire prea peste măsură dejositoare a suveranităţii statului faţă cu mitra (tiara) bisericească. BARIŢIU, P. A. ni, 3, cf. ALEXI, W. -PL: dejositori, -oare. - Dejosi + suf. -tor. DEJT s. n. v. deget. DEJUC vb. I. T r a n z. (Complementul indică planuri, intrigi, uneltiri etc.) A face să nu se realizeze, a pune piedici, a zădărnici (2). Cf. negulici. Voise... să des-joace încuibarea cenzurei în această ţară. bariţiu, p. a. I, 587. Era negreşit de temut că adulatorii tuturor domnilor ...să nu caute ...să desjoace speranţele naţiunei. GHICA, C. E. n, 471. Prin acest tractat am dejucat planul cel ambiţios al superbului Albion. FILIMON, O. II, 30. Am voit să dejucăm intrigile conservatorilor, alecsandri, T. 1 705, cf. COSTINESCU, lm. Să nu fi aflat acum în sine destulă cumpănire ... spre a desjuca intrigile mârşave care întunecă minţile. ODOBESCU, S. IU, 478. M-am hotărât să-i dejoc rezistenţa, caragiale, o. II, 26, cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Să dejucăm porcăria guvernului. PAS, z. IV, 85, cf. DL, DM, DN2. Va izbuti să dejoace urzelile şi calomniile lor. MAGAZIN IST. 1970, nr. 6,19, cf. M. D. enc. Mai multe tentative de răpire ...fură dejucate. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 22, cf. DEX. Un nou atentat împotriva preşedintelui Columbiei a fost dejucat, rl 2004, nr. 4 492. + (Complementul indică oameni) A împiedica să acţioneze, să-şi pună în aplicare planurile, intrigile, uneltirile etc. Cantacuzino fu dejucat. BOLINTINEANU, O. 252. învăţa ... cum ... să dejoace pe vrăjmaşi CARAGIALE, O. IV, 47. - Prez. ind.: dejoc. - Şi: (învechit) desjuca vb. I. - Pref. de- + juca (după fr. dejouer). DEJUCÂREs. f. Acţiunea de a dejuca şi rezultatul ei; zădărnicire. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - PL: dejucări. - V. dejuca. DEJUCÂT, ~Ă adj. (Despre planuri, intrigi, uneltiri etc.) Care nu s-a realizat, zădărnicit. Atentate dejucate [Titlu], rl 2005, nr. 4 761. - PL: dejucaţi, -te. -V. dejuca. DEJUDEC vb. I v. dezjudeca. DEJUDECÂRE s. f. v. dezjudecare. DEJUG vb. I. 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică vite) A scoate din jug. [Cel cu un plug] dejgiugă boii şi-i legă la un gard, şi el se culcă, VARLAAM, C. 249. Şi deacă văzupre muiareplângând, i să jăcu milă de dânsa şi abătu şi dezjugă boii. C. pop. I, 157, cf. VALIAN, v. Cândajunse-n bătăturăş-începu a desjuga,... Mă deşteptai. PANN, ş. I, 15/17, cf. POLIZU. Desjugară vitele, pelimon, 1.161/15, cf. pontbriant,d. Digiugă boii. ALECSANDRI, T. 1 536, cf. LM, CREANGĂ, O. 9, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Peste câtva timp dejugau [caii] în faţa hanului. LUC. vil, 101, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Dejugă boii şi păşesc rar. LUNGIANU, CL. 81, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I, 2763 DEJUGARE -346- DEJUN 101. Ţăranii de pe moşiile boiereşti dezjugan boii COCEA, s. 1,256, cf. scriban, D. Am dejugat vitele şi le-am lăsat să pască. ARGHEZI, s. vm, 337. Cărăuşul îşi dejuga boii la adăpost. C. PETRESCU, A. R. 7. Am dejugat boii lângă spital şi-am intrat. STANCU, R. A. 1,21. Femeia... ajută bărbatului să dejuge. VOICULESCU, P. I, 2. Ţăranul care ... mâna [boii] se opri şi îi dejugă, tudoran, p. 199, cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. Ei [cai mocăneşti] c-or desjuga, Boii c-or lăsa. TEODORESCU, p. P. 454. La un brad mare rotat Juncanii au desjugat. SEVASTOS, C. 303. Trei pogoane ţi-am arat, Boii nu i-am dejugat. MAT. folk. 135. După ce dejugă boii şi-i dă în ocol, ...se duce în casă. ŞEZ. VII, 134, cf. alr sn II h 338, A III 4, V 15. Nu ştiu boii să-i dejug Ori la popa să mă duc? FOLC. TRANSILV. H, 453. Nici nu-njugă, nici dejugă, Numai boii şi-i usucă. FOLC. MOLD. I, 53. ^ (Prin lărgirea sensului) însoţitorii şi-i dejuga ... de-a dreptul la masa noastră. M. i. caragiale, C. 57. în fiecare ogradă a dejugat o „Dacie”. flacăra, 1976, nr. 31,16. ^ E xp r. A dejuga boii de la car = a termina, a se opri (1). Cf. zanne, P. v, 131. + F i g. (învechit) A dezrobi. La 1093 Olaf 2-le sfântul degiugă pe Norveghia de sup Sfezia. SĂULESCU, HR. I, 216/11. 2.1 n t r a n z. P. e x t. A ajunge şi a se stabili intr-un loc; a se opri, a poposi (1). E altă lume de când a dejugat Moş Martin aici. VLAHUŢĂ, CL. 25. Dar eu ce mă fac, cine mai dejugă la moara mea? delavrancea, ap. CADE, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. La rea moară am dejugat, se spune când nu nimerim unde se cuvine. Cf. GHICA, S. 389, ZANNE, P. ni, 240. ^ F i g. Din zioa acea, pare că nenorocirea desjugase la casa lor. ISPIRESCU, ap. ddrf. Aci [în grădiniţa hotelului Dacia] a dejugat drama şi comedia; aci a zâmbit opereta şi vodevilul KLOPŞTOCK, F. 99. ^ E x p r. (Regional) A dejuga rău (sau la moara frântă) = a nimeri la un om rău sau într-un moment nepotrivit. Cf. UDRESCU, GL. Acuma n-ai ce-i face, ai luat-o, ai luat-o; dar fie vorba-ntre noi: ai dăjugat rău! id. ib. A dejuga la (un) noroc = a merge la întâmplare, id. ib. - Prez. ind.: dejug şi (regional) dejughez (a iii 4). - Şi: (învechit şi popular) dezjugâ (scris şi: desjuga), (regional) dăjugâ, (învechit, rar) degiugă, dejgiugâ, digiugâ, dijugâ (LM) vb. I. - Lat. dijugare. Cf. î n j u g a. DEJUGARE s. f. Acţiunea deadejugaşi rezultatul ei; scoatere a boilor din jug. Cf. polizu, costinescu, PONTBRIANT, D., DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. + F i g. (învechit) Dezrobire. Pentru dejugarea sclavilor se oştesc în congres şi afară de congres mai mulţi bărbaţi cu inimă şi cap. rus, I. ffl, 261/10, cf. pontbriant, d. -PL: dejugări. - Şi: (învechit) dezjugâre (scris şi: desjugare PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF) S. f. - V. dejuga. DEJUGÂT1 s. n. Faptul de a dejuga. Cf. PONTBRIANT, D., LM, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., dex. + p. e x t. Timp de repaus, când se dejugă boii şi se întrerupe lucrul. Plugarii nu mai opresc decât... când se face de-amiaza sau dejuga tul. PAMFILE, A. R. 55, cf. DL. -Şi: (învechit) dezjugât (pontbriant, d., lm, resmeriţă, D,; scris şi: desjugat pontbriant, d., lm), dijugât (lm) s. n. - V. dejuga. DEJUGAT2, -Ă adj. (Despre vite) Care este scos din jug; (despre care şi căruţe) care are vitele scoase de la jug. Cf. PONTBRIANT, D., LM. Care înjugate ori desjugate îl înconjurau, macedonski, o. in, 68, cf. ddrf. Ciobanul istorisea că a întâlnit pe drumul Călăraşilor o căruţă cu lefuri, dejugată. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 170, cf. resmeriţă, D. Doi bouleni dejugaţi ronţăie dintr-o mână de paie. C. PETRESCU, S. 50. Căruţe dejugate stau în drum. BACOVIA, 0. 214. Boi dejugaţi dormitau, rumegând, lângă cară. sadoveanu, O. I, 126. Aveau acolo carele şi vitele dejugate, camil petrescu, o. n, 379. Dormi pe punte ca într-o căruţă dejugată în marginea drumului. TUDORAN, P. 491, cf. M. D. ENC. - PL: dejugaţi, -te. - Şi: (învechit) dezjugât, -ă (scris şi: desjugat), dijugât, -ă (lm) adj. - V. dejuga. DEJUGĂT6R, -OÂRE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Persoană) care dejugă (1). Cf. LM. 2. S. f. Loc de popas unde se dejugă (1) vitele, se deshamă caii etc. V. stanişte (1). Cf. DDRF. A împodobit o cruce simplă.,. lângă un puţ cu cumpănă, în preajma căruia a fost odată dejugătoarea vitelor, sandu-aldea, d. p. 36. Noi, vrânseni[i] aviam dijiugătoari. DIACONU, vr. 98, cf. CADE, DL, DM, dex. Se circula după anumite rânduieli, cu «dejugători»la locuri precis stabilite. BUTURĂ, EG. 184, cf. CHEST. V 49, ALR 1811/740, 760, 790. - Pl.: dejugători, -oare. - Şi: desjugător, -oare (lm) s. m. şi f., adj., dijiugătoâre s. f. - Dejuga + suf. -tor. DEJUN s. n. 1. (Şi în sintagma micul dejun) Gustare de dimineaţă; timp al zilei când se serveşte această gustare. Au urmat în curtea mitropoliei un dejene (gustare). AR (1829), 17Vl 8. S-au dat depreasfinţitul mitropolit şi o dejene. ib. 41V22. După această ţăremonie au urmat dejine în Palatul Mitropoliei, ib. 33724. S-a dat ... o dejone (mâncare înaintea prânzului). cr(1829), 1592/12.& Viena... se serveşte ... unt proaspăt ca un munticel la dejun, opt mâncări la prânz ...şi cină din destul. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 34, cf. NEGULICI. Salada dejunului (gustării) se face... cu ouă rescoapte. man. sĂNĂT. 40/6. După ce va face dejunul, bolnavul se duce... spre a face duşe. DESCR. APE 166/14, cf. polizu, GHICA, c. E. I, 22. Uită să mănânce covrigul ce-l căpătase de dejun. MUREŞANU, I. 13/29, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, cade. Mi-am luat micul dejun, iar la orele şase mă aflam la redacţie. STANCU, M. I. 7, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, H, 92, DEX. Poţi lua micul dejun, un ceai, cafea cu lapte. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 5. O cameră dublă cu mic dejun inclus va costa 2,2 milioane lei. rl 2005, nr. 4 694. 2. Masă principală care se ia cam la jumătatea zilei, prânz (II); (concretizat) ceea ce se pregăteşte sau se mănâncă la această masă; timp al zilei când se serveşte această masă. S-a dat un dejone de 200 persoane. CR (1833), 254713. Clopotul ne cheamă la dejun. GHICA, C.E. 1, 21. Auzeau sunetul clopoţelului ce anunţa prânzul sau dejunul, filimon, o. II, 18. Tocmai îmi închipuiam ce plăcere aş ave, dacă ai fi cu mine să împărţeşti dejunul ist copios. CONV. LIT. II, 109. Sper... că vei împărţi cu plăcere dejunul nostru. ALECSANDRI, o. p. 101. Spune-i să-ţi facă 2768 DEJUNA -347- DE JURE pentru dejun un paştet. ODOBESCU, S. III, 24. A terminat dejunul şi a plătit socoteala. CARAGIALE, O. II, 20. Primul lor dejun „acasă la ei vlahuţă, D. 219. După un dejun îmbielşugat cu prietenii...va cânta, contemporanul, v, 325. După dejun, pe urmă, la legiuita oară Se suie în careta ce-au tras de mult la scară. I. NEGRUZZI, s. II, 52. Grija lui ...fu să întrebe de dejun. D. ZAMFIRESCU, v. ţ. 41. II vedea căutând... cheia de la sertarul mesei, în care era închis dejunul SĂM. n, 195. Dejunul... l-am luat la părintele Palamon. IBRĂILEANU, A. 129, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Venise cu Eugenia la dejun. REBREANU, R. I, 172. Pe masă, un dejun abia început. CAMIL PETRESCU, T. 1,237. Amândoi asistară, privind muţi de indignare, cum dispărea dejunul, friptura, franzela. BRĂESCU, o. A. 1,251. La restaurante se servesc dejunuri franceze. CĂLINESCU, I. c. 65, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. A oferit, marţi, un dejun în onoarea oaspetelui, scânteia, 1975, nr. 10 335. - Pl.: dejunuri şi (învechit) dejune(POUZU, pontbriant, d.). - Şi: (învechit) dejéne, dejone s. f., dejine subst. - Postverbal de la dejuna. DEJUNA vb. I. I n t r a n z. 1. (învechit) A lua gustarea de dimineaţă. Cf. I. GOLESCU, C., negulici. îm-barcă-te pe nemâncate şi dejună zdravăn pe mare. man. SĂNĂT. 214/7, cf. polizu. Intr-o dimineaţă... se opreşte să dejune la mine. GHICA, s. 429, cf. PROT. - POP., N. D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, DL, DM. ^ T r a n Z. Să facă ...o primblare... moştenitoare, apoi să dejune ceva. NEP. VIND. 49/26. Un milord englez şedea... dejunind ceai şi sandvih. GM (1852), 57V46. 2. A lua masa la prânz (11), a prânzi (1). Ajunserăm în Nancy... unde ... dejunarăm. codru-drăguşanu, c. 90. Omul... desjunează, prânzeşte, mistuieşte. NEGULICI, E. I. 260/7. Călătorii, grămădiţi în bufet, se grăbeau mai iute să dejuneze. GHICA, c. E. H, 351. Am venit să-ţi propunem să dejunăm împreună. conv. UT. n, 341. Te-aş îndemna ...să te cobori la mine la 11 1/2, să dejuni, să asculţi, pentru mistuire, ce am scris până acum. ALECSANDRI, s. 147. Mi-a promis negreşit să dejuneze aci cu noi. CARAGIALE, O. n, 14. Hai să dejunezi la mine azi. vlahuţă, s. a. ii, 174. Stai să dejunezi cu noi, nu-i aşa? D. zamfirescu, V. ţ. 83, cf. ŞĂINEANU2. Am dejunat apoi, şi într-un jeţ Am aţipit vreo câteva clipite. ANGHEL — IOSIF, C. M. II, 20. Fără să dejuneze, ieşi în stradă. agîrbiceanu, s. p. 147, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Spune-i coniţei ...că mâine mergem să dejunăm la ei. REBREANU, R. I, 165. Autorul planului experţilor ...a dejunat cu noi. TITULESCU, D. 150. Comisarul... dejuna cu doi cunoscuţi ai săi. MIRONESCU, S. 165. Epitropul meu, magistrat sever, dejuna devreme. BRĂESCU, O. A. II, 95, cf. SCRIBAN, D. Dejunează; şi niciodată singur. ARGHEZI, s. XX, 67. Rătăci din loc în loc, dejună în neştire la Cina. VINEA, L. H, 148, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: dejunez şi (învechit) dejun; conjunct, şi: pers. 2 (învechit) să dejuni, pers. 3 să dejune. — Şi: (învechit) dezjunâ (scris şi: desjuna) vb. I, dejuni vb. IV. - Din fr. déjeuner. DEJUNARE s. f. (învechit) Acţiunea de a dejuna şi rezultatul ei. Cf. heliade, o. n, 270. Spre dejunare se recomândă ...făină... albă fiartă în lapte cu puţintel zahăr şi scorţişoară. NEP. VIND. 49/26, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. ^ Sală de dejunare = încăpere în care se serveşte dejunul (2). Invită pe toţi oaspeţi[i] să se adune în sala de dejunare. DESCR. APE 166/12. - V. dejuna. DEJUNÂT1 s. n. (învechit; rar) Faptul de a d e j u n a. Cf. PONTBRIANT, D., LM. - V. dejuna. DEJUNAT2, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Care a dejunat. Cf. pontbriant, d., lm. - PL: dejunaţi, -te. - V. dejuna. DEJUNĂTOR, -OÂRE s. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Persoană) care dejunează (1). Cf. LM. - Pl.: dejunători, -oare. - Dejuna + suf. -tor. DEJUNCŢIUNE s. f. v. disjuncţie. DEJUNI vb. IV v. dejuna. DEJUNŢIU adj. (învechit, rar) Disjunctiv. Cf. STAMATI, D. 55, SFC IV, 96. - Pronunţat: -ţiu. - Cf. lat. d i s j u n c t i o. DE JUR adj. (învechit, rar) Care efectuează serviciul în timpul zilei; de zi. Am întrat într-o cameră mare, unde păzea la uşa cabinetului Kesarului un dejur şambelan, iară acesta era tot ghenăral VĂCĂRESCUL, I. n, 16710, cf. STAMATI, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 433. -Cf.fr. jour. DEJURA vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A depune un jurământ; ajura. Cf. lm. - Prez. ind.: dejur. - Din lat. dej urare. DE JURAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Jurământ. Cf. lm. -PL: dejuraţiuni. ~ Din. lat. dejeratio, -onis. DEJURĂTOR s. m. (învechit, rar) Persoană care încalcă un jurământ, o convenţie etc. Tânărul Vladislau ... calcă tractatul şi înnoi răsboiul în contra lui Murat, ... carele legând tractatul de steaguri şi chemând urgia lui D[umne]zeu asupra degiurătoriului, ... sfărâmă armia creştină. SĂULESCU, HR. I, 148/8. - PL: dejurători. - Şi: (învechit) degiurător s. m. - Pref. de- + jurător. DE JURE loc. adv. (Jur.; în opoziţie cu d e f a c t o) De drept; legal din punct de vedere juridic, potrivit legii. Statele, ca personalităţi politice, sunt egale „ de jure ” şi deosebirea „de facto” stă numai în puterea pe care o dezvoltă într-o stare nejuridică şi anormală de lucruri, adică înrăzboi. EMINESCU,O.X,47,cf.L.ROM. 1975,176,DN3. - Scris şi: de iure NDN. - Pronunţat: iu-. - Loc. lat. 2781 DEJURNA -348- DELAIERE DEJURNA adj. invar. v. dejurnă. DEJÎJRNĂ adj. invar. (Astăzi rar; şi substantivat) (Persoană) care este de serviciu (pe timp de o zi). Şi umblând aşea pe lângă bolniţa lavrei, m-am împrietenit cu un oflţeriu carele era dejurnii în zioa aceea în arsenal CHERIAC, 60. Acel ce era dejume, zice că nu-i de trecut. BELDIMAN, E. 38/26. Atunci eu poruncii ofiţerului dejurna de trimise vro câţiva soldaţi cu dânsa. gorjan, H. rv, 79/3. împlinitoru datoriilor de dejurno, ştab-ofiţer ... scrise dejurstvei următoarele: [...] (a. 1837). DOC. EC. 692. împlinitoru datoriifi] de dejurnoi ştab-ofiţir, maiorPopescu (a. 1844). ib. 827. Slujba celui dejurna, în privinţa eczacti-tăţii şi a nelipsirii, întru toate se va asemăna cu îndatoririle slujbei de caraulă. condica, o. 26/5, cf. jahresber. n, 202. Iată şi căpitanul dejurnă. SLAVICI, o. I, 315. Aştepta cu nerăbdare să-i vie rândul să fie dejurnă pe cazarmă, bacalbaşa, S. a. I, 79, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Era în această zi ofiţer dejurnă pe cazarmă. CAMIL petrescu, o. n, 245, cf. dl, dm, dex. ^ (Adverbial) Un om al poliţiei, care doarme dejurna pe o laviţă, sare buimac. CARAGIALE, O. III, 44. - Şi: (învechit) dejurnii, dejurna, dejurne, dejurno, dejurnoi adj. invar. - Din rus. AeacypHbiH. DEJURNE adj. invar. v. dejurnă. DEJURNII adj. invar. v. dejurnă. DEJURNO adj. invar. v. dejurnă. DEJURNOI adj. invar. v. dejurnă. DEJURSTFAŞI subst. (învechit, rar) „Arest militar”. pr. DRAM. 498. - Accentul necunoscut. - Dejurstfă + suf. -aş. DEJURSTFĂ s. f. v. dejurstvă. DEJURSTVĂ s. f. (învechit) 1. (Mii.) Corp de gardă; comandament militar. Ştia soldaţii legionarilor lui Traian... ce este... dejărstva? heliade, o. II, 322. înfăţoşânddocu-menturi,... după cercetare ce s-au făcut prin visterie, le-au întors dejurstvii miliţii prin canalul secritariului statului. buletin, F. (1833), 17876. Aflându-să în dejurstvă palatului, ...va cere trebuinţa în vreun feliu de lămurire. AR (1834), 25478. Banii să vor slobozi totdauna... de-a dreptul de la dejurstvă după adeverinţele care vor înfăţişa de la comandiri. BULETIN, G. (1840), 38726. Este rugată cinstita dejurstvă să poruncească dumnealor comandiri ai grani-ţilor să privigheze (a. 1844). DOC. EC. 823. Am găsit pe Alexandrescu tot la djurstvă. GHICA, S. 663. Mă duc ...la dejurstvă la minister să-mi facă ordinul. LĂCUSTE anu, A. 148, cf. ŞĂINEANU2, CADE, scriban, D. El nu mai conta propriu-zis la pompieri, ci la depozitul de arme stricate şi la atelierele dejurstfei. CAMIL PETRESCU, O. H, 227, cf. DL, DM. 2. încăpere în care lucrau dregătorii militari; cancelaria unei dregătorii militare; dezină. Cf. stamati, d. -PL: dejurstve. - Şi: dejurstfă, dejărstvă, dijurstvă, djurstvă s. f. - Din rus. ¿ţeîKypcTBo. DEJUŢĂ s. f. (Regional) Găleată (Voivozi - Mar-ghita). Cf. alr ii/i mn 145,3 922/325. - PL: dejuţe. - Dejă + suf. -uţă. DELABIALIZÂRE s. f. Schimbare fonetică prin care un sunet dintr-un cuvânt îşi pierde caracterul labial. Tendinţa de a elimina, în anumite condiţii, apendicele labiovelar al oclusivei prepaţatale apare, în latină, încă din epoca preistorică a limbii... Este un fenomen de delabializare, o asimilaţieprodusă în vocala palatală următoare. ROSETTI, L L. R. I, 96, cf. NDN. - PL: delabializări. - Pref. de- + labializare. DELABOR vb. I. T r a n z. (Mii.) (Complementul indică instalaţii, maşini, muniţii, nave etc.) A demonta pentru că a devenit inutilizabil sau periculos. Cf. dn2, dex. -Prez. ind.: delaborez. -Cf. el abor a. DELABORÂRE s. f. (Mii.) Acţiunea deadelabora şi rezultatul ei; dezmembrare. Delaborarea muniţiei prin aburi, apă caldă sau mijloace mecanice, leg. EC. PL. 287. Delaborarea e urmată de triaj, care se face în vederea valorificării resturilor recuperate. ltr2, cf. dex2. - PL: delaborări. - V. delabora. DELABRA vb. I. T r a n z. şi refl. (Franţuzism) A (se) deteriora, a (se) ruina, a (se) strica. Să n-aşteptăm de la un instrument descordat din ale timpului sau delabrat or stricat de trântiturile neomenoase şi profanatoare ale barbarilor... sonurilejuste. HELIADE, o. n, 377, cf. ALEXI, W., CADE, DN2, DEX. - Prez. ind.: delabrez. - Din fr. délabrer. DELABRÂRE s. f. (Franţuzism) Acţiunea de a (s e ) delabra şi rezultatul ei; deteriorare, ruinare, stricare. Cf. ALEXI, W., CADE. F i g. Un rău şi mai mare este zdruncinul moral, delabrarea aparatului intelectual VLAHUŢĂ, S. A. n, 380. -Pl.: delabrări. - V. delabra. DELABRAT, -Ă adj. (Franţuzism) Care este deteriorat, ruinat, stricat. Cf. ALEXI, W. Ordinul Ministerului Culturii ...ca şi, mai ales, convenţia din 17. 05. 1991, ... au dus finalmente la consolidarea, modernizarea şi restaurarea pe spezele exclusive ale Uniunii [Compozitorilor], a clădirilor delabrate. RL 2006, nr. 4 959. -PL: delabraţi, -te. - V. delabra. DELAI vb. I v. delei. DELAIÉRE s. f. Acţiunea de a d e 1 a i a şi rezultatul ei. Cf. LTR2. Delaierea e folosită, de exemplu, în fabricaţia cimentului, ib., cf. sfc IV, 318. - PL: delaieri. - V. delaia. 2799 DELAIOR -349- DELATOR DELAIOR s. îl Instalaţie în care se efectuează delaierea, Cf. LTR2. Alimentarea delatorului ...seface cu vagonete de cale ferată industrială, prin basculare, în acelaşi timp cu introducerea apei. ib. - PL: delaioare. - De la deiaia. DELAOLÂLTĂ adv. (învechit, astăzi rar) împreună. înţelepciunea cu care acest artist disparte delaolaltă rolele sale ...şi priceperea de-a se masca ... această înţelepciune era prea eminentă de-a nu deveni fructiferă. EMINESCU, O. XIV, 275, cf. DEX. - Pronunţat: -la-o-. - De1 + laolaltă. DELAPIDA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică bani sau alte bunuri) A sustrage, a fura (din avutul statului). Cf. PONTBRIANT, D. Mărturiseşte că ar voi să aibă prilej de a delapida 4 000galbeni, contemporanul, IV, 475, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC. Fosta gestionară ... delapidase ... 800 000 lei. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 196, cf. DEX. A delapidat suma de 37 000 de lei. FLACĂRA, 1977,nr. 1,18. (R e f 1. p a s.) Finanţele se dila-pidează supt controlul sobolului, codru-drăguşanu, c. 59. ^ Fig. La urma urmei nici n-avea nevoie de concursul meu. Putuse deci să dilapideze contribuţia mea. SADOVEANU, O. XII, 646. 2. (în dicţionare) A cheltui fără măsură, a risipi. Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: delapidez. - Şi: (rar) dilapidâ, (învechit, rar) dilapidâ (pontbriant, d.) vb. I. - Din fr. dilapider. DELAPIDARE s. f. Acţiunea de a delapida şi rezultatul ei; sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului; (învechit) delapidaţie (1); (învechit, rar) defraudare Cf. PONTBRIANT, D., LM. Fusese dat în judecată ... sub grava acuzare de „ delapidare de bani publici ”. MAIORESCU, D. n, 42. Condamnat de justiţie pentru ... colosale delapidări. CARAGIALE, O. H, 187, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Ridicat la rangul de clucer, el ceti dovezile de dilapi-dare în procesul... care fu intentat lui Constantin Şerban Clucerul IORGA, L. I, 152, cf. RESMERIŢĂ, D., COD. PEN. R. P. R. 277. Delapidarea fondurilor alocate de stat unităţilor sale economice. LEG. EC. PL. 540. Sunt nevoit ...să cer să fii arestat pentru delapidare de bani publici. STANCU, D. 398, cf. DL, DM. Delapidarea constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau vreun alt bun din avutul obştesc, pe care le gestionează ori administrează. PR. DREPT, 637, cf. DER, DN2, M. D. ENC. Este reţinut de către organele de cercetare ... pentru delapidarea unor piese radio. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 5, cf. DEX. Era complice la delapidare. RL 1976, nr. 9 747. S-a reţinut o delapidare de 1Î5 334,50 lei. FLACĂRA, 1976, nr. 35,21, cf. D. mân. S-a dispus trimiterea în judecată ... a ex-directoarei ..., acuzată de luare de mită şi complicitate la delapidare. RL 2005, nr. 4 503. - PL: delapidări. - Şi: (rar) dilapidâre s. f. - V. delapida. DELAPIDAT, -Ă adj. (Despre bani sau alte bunuri) Care este sustras, furat din avutul statului. Cf. pontbriant, d., lm, ddrf, alexi, w. La cât se ridică suma delapidată? CAMIL PETRESCU, T. I, 272. - PL: delapidaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dilapidât -ă (lm, ddrf), dilapidât, -ă (pontbriant, d.) adj. - V. delapida. DELAPIDATOR, -OÂRE s. m. şi f. Persoană care delapidează (1); (învechit, rar) defraudant Cf. pontbriant, d., lm. Delapidatorii de bani publici ... să fie de acum înainte judecaţi de tribunalele ordinare. MAIORESCU, D. I, 207. Când un om însărcinat să mânuiască banii publici ia din acei bani şi-i întrebuinţează pentru nevoile sale particulare, se numeşte delapidator, caragiale, o. V, 282. îşi regăsi, ca printr-o magică incantaţiune, vechile daruri de contrabandist şi delapidator. EFTIMIU, N. 132, cf. DL, DM. Aveţi... delapidatori, infractori de drept comun. BARBU, I. I, 102, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: delapidatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) dilapidatôr, -oare (lm), dilăpidător, -oâre (pontbriant, d.) s. m. şi £ - Din fr. dilapidateur. DELAPIDAŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) 1. Delapidare. Cf. alexi, w. 2. Cheltuială iară măsură, risipă. Cf. prot. - pop., n. d., lm. -PL: delapidaţii. - Şi: (învechit, rar) delapidaţiune (alexi, w.), dilapidâţie (prot. - pop., n. d.), dilapidaţiune (LM) s. f. - Din fr. délapidation. DELAPIDAŢIUNE s. £ v. delapidaţie. DELÂR s. m. (învechit, rar) Arhivar. Cf. tdrg, mda. - PL: delari. - Delă1 + suf. -ar. DELARVIZÂRE s. £ (Rar) Distrugere sau prevenire a dezvoltării stadiilor larvare ale unor insecte. O acţiune eficace... trebuie să se axeze şi pe combaterea insectei în stadiul larvar prin diferite măsuri de delarvizare. D. MED. I, 416, cf. NDN. - PL: delarvizări. - Pref. de- + larvă + suf. -iza. DELATOR, -OÂRE s. m. şi f. (Livresc) Persoană care face o delaţiune; denunţător, pârâtor (2). Satiristul de şcoală infernală ... joacă rolul de delator, de sicofant. HELIADE, O. II, 86, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Am scăpat de lăcomia delatorilor. LOVINESCU, C. IV, 63, cf. SCRIBAN, D, Le făcea mici servicii de delator... dar n-a izbutit. VINEA, L. I, 405, cf. DL. Se fereau de el, bănuindu-l delator. POPOVici, SE. 80, cf. DM. Nu lipsea smeritul Macarie... cu faţa lui smeadă de delator. BARBU, PRINC. 140, cf. DN2. Delatorii o acuzau de multe crime. MAGAZIN IST. 1968, nr. 1,58, cf. M. D. ENC., DEX. Lumea nu este însă formată numai din ticăloşi, impostori, delatori, aşa cum apare din unele scrieri ale dvs. FLACĂRA, 1976, nr. 21,9. -PL: delatori, -oare. - Din fr. délateur, lat. delator. 2810 DELAŢIE -350- DELĂSARE DELAŢIE s. f. v. delaţiune. DELAŢIUNE s. f. (Livresc) Denunţ. Turbarea lui în delaţie îl împinse până la infamia caracterului de delator. HELIADE, O. n, 91, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU. Scrisoarea particulară ... a smuls-o unei personalităţi din Paris prin mijloace de delaţiune calomnioasă. SÀM. n, 766, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Această încurajare legală a delaţiunii devine unul din cei mai grozavi factori de perturbare a vieţii antice. LOVINESCU, C. rv, 72. Burbonii făceau un pendant monstruos al revoluţieiridicând spionajul şi delaţiunea la rangul de dogme de stat. SADOVEANU, O. IX, 522, cf. SCRIBAN, D. Vorbi Hagienuş tremurându-şi fălcile de plăcerea delaţiunii. CĂLINESCU, B. i. 13. Se ocupa cu delaţiunile. STANCU, R. A. I, 305, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Laşitatea disimulată sau pasivitatea programatică... sunt tot atât de nocive ca şi necinstea şi delaţiunea. FLACĂRA, 1975, nr. 40,13, cf. DEX. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu mult talent, nu numai cu reflexul presupus al delaţiunii crâncene... are toate atuurile să producă un bestseller al literaturii române de azi. RL 2005, nr. 4 624. -Pronunţat: -ţi-u-, - Pl.: delaţiuni. - Şi: (învechit) delaţie s. f. - Din fr. délation, lat delatio, -onis. DEL A VARIE s. f. v. delaware. DELAWARE s. f. Soi de viţă hibridă cu boabele mici, sferice, roz sau albe. Cf. potlog, d. a., lexic reg. 35. - Şi: (regional) delavârie s. f. lexic reg. 35. - Din engl. delaware. DÉLÀ1 s. f. 1. (învechit) Dosar (cu acte referitoare la o anumită problemă). Delă însemnează în slavoneşte lucrare sau act. HELIADE, o. n, 345. [Cinovnicii] va luoa acele bileturi la dânşii şi le vor păstra în delă (a. 1832). DOC. EC. 499. Delile vechi să se de formarisite la arhivă. BULETIN, F. (1833), 622/21. Unde-s vremile acelea pă când odihnit şădeai, Fără pravilă şi dele, toate ţi le isprăveai? PR. DRAM. 105. Aceste înscrisuri ...să alăturează la delă. REGUL. ORG. mold. viii, 29/13. Au cerut de la acel Divan delapricinii (a. 1839). uricariul, v, 10/28, cf. valian, v. Toate hotărârile acei comisii se vor trimite la revizia sfatului, dinpreună cu delele în original şi copii adeverite, dupe formularul cinului aflat subt judecată. CONDICA, O. 105/10, cf. STAMATI, D. Nu se încurca în dele, în condici, în drit real şi personal şi în toate fleacurile. ROM. LIT. 3102/9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Ceteam din scoarţă-n scoarţă Delele câte găseam, conv. lit. 1,24. Ciocoiful]... hrăpitor,... molie de dulapuri cu dele afumate, alecsandri, T. 1 344, Cf. LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, BRĂESCU, M. B. 64, SCRIBAN, D., dl, DM, scl 1959, 405. ^ Expr. A pune (ceva) la delă = a da uitării, a pune la dosar. Ţarina se temu şi puse planul la delă. bolliac, ap. ddrf, cf. zanne, p. v, 264! 2. (învechit) Acţiune judiciară, proces (11). Pricina... a luat sfârşit, ... închizându-să dela, triimeţându-să şi răvizie Divanului domnesc (a. 1836). IORGA, S. D. XXI, 228. Osebită socotinţă după hodul delei. NEGRUZZI, S. I, 304. Dela lui moş Neculce defel nu era încurcată. TDRG, Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, SCL Ï959, 405. 3. (Regional; lapl.) Treburi, afaceri. Cf. contribuţii, ni, 80, i. cr. îi, 134, com. din straja - vicovu de sus, lexic reg. n, 110. ^ E x p r. A da (sau a intra) într-o (ori în) delă = a o păţi, a da de dracul. Cf. I. cr. vii, 51, zanne, p. v, 264. A pune la delă = a da uitării. Ţarina se temu şi puse planul la delă. zanne, p. v, 264. +■ Spec. (Regional) Ceartă, discuţie (Cuza Vodă - Negreşti). Cf. bul. fel. vn-vm, 233. + (Regional) Secret. Com. din STRAJA - VICOVU DE SUS. - PL: dele. - Şi: dilă (BL XI, 89) s. f. - Pin rus. #eao. DÉLÀ2 s.f. v. deală1. DELĂBĂZÂT, -A adj. v. dăbălăzat. DELĂS vb. 1.1. T r a n z. (învechit) A părăsi (1). Nu vrui să mai pasc turma, şi delăsând toiagul Fugii din a mea ţară. HELIADE, o. I, 309, cf. NEGULICI. Plângeţi pe acela ce lumea o delasă. R. IONESCU, C. 28/4, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. Câte inime râzânde, Dar pe câte suspinânde Le delasă-ncetinel. EMINESCU, O. I, 14. Acum e şi momentul când juna parizină Delasă-n grab palatul principelui de Vest. macedonski, O. I, 243, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL. 2. R e f i. A dovedi nepăsare, neglijenţă, faţă de o muncă începută, a abandona o treabă începută; a neglija, a părăsi (3). Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: delâs. -Din fr. délaisser. DELĂSÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Care poate fi părăsit sau neglijat. Cf. lm. -PL: delăsabili, -e. - Delăsa + suf. -bil DELĂSARE s. f. Faptul de a (se) delăsa. 1. (învechit) Cf. d e 1 ă s a (1). Cf. heliade, o. ii, 357, PONTBRIANT, D., LM. Este interesant de constatat că nici după delăsarea Daciei în prada lor, goţii nu-şi părăsesc aşezările de pe ţărmurile Mărei Negre. XENOPOL, I. R. n, 11, Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Atitudine de omitere din centrul atenţiei, al interesului, al preocupărilor; abandonare a unor treburi începute; neglijare, părăsire (3). Cf. d e 1 ă s a (2). Pacea nu înseamnă odihnă, nu înseamnă delăsare. TTTULESCU, d. 288. Era o delăsare, o distrămare de gânduri, o istovire generală, în pasul rar şi mare, greu ...al pompierului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 59. Oltul străbate lumea, viaţa lui semănând... cu a unui om care îşi trăieşte destinul în mod patetic, cu izbucniri frenetice şi delăsări cumplite. BOGZA, C. 0.143. Două tractoare, ruşinate parcă de atâta sărăcie şi delăsare, zăceau alături sub o prelată unsuroasă. GALAN, B. I, 52, cf. DL, dm, M. D. ENC., dex. Ajungem la concluzia că delăsarea factorilor responsabili de la I.A.S. Râşnov a privat unitatea ...de aproape o jumătate de milion de lei. flacăra, 1977, nr. 5, 7. ^ (Prin lărgirea sensului) Se aşternea şi peste vagile lor dorinţe o netămăduită delăsare. C. PETRESCU, A. R. 88. + (Jur.) Renunţare (la o acţiune începută, la un drept). Renunţarea 2820 DELĂSAT -351- DELCREDERE tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului câştigat. HAMANGIU, c. C. 466, -PL: delăsări. - V. delăsa. DELĂSAT, -Ă adj. 1. (învechit) Care este părăsit (1), lăsat în părăsire (1). Cf. pontbriant, d., lm. Tânăra delăsată stă şi în avere tot aşa de binişor ca şi-n vârstă. CARAGIALE, O. II, 123. 2. Lăsat la o parte, omis din centrul atenţiei, al interesului, al preocupărilor; abandonat, neglijat, părăsit (3). Tracţiunea animală este cu totul delăsată şi demodată. mironescu, s. 86. + (Jur.) La care s-a renunţat. Instanţele începute şi delăsate se vor prescrie, în lipsă de cerere de preemţiune prin 30 de ani. HAMANGIU, C. C. 478. - PL: delăsaţi, -te. - V. delăsa. DELĂSĂT6R, -OÂRE adj., s. m. şi f. (Persoană) care se delasă (2); indolent, lăsător, neglijent (1), (învechit) negrijitor. Cf. lm, dex2. - Pl: delăsători, -oare. - Şi: (învechit) delăsătoriu, -ie adj., s. m. şi f. lm. - Delăsa + suf. -tor. DELĂSĂTORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. delăsător. DELĂTUR vb. I. T r a n z. (învechit şi regional) A înlătura; a neglija. Greutăţile... erau numeroase şi mari; se căutau mijloace eficace spre a le delătura. bariţiu, P. a. 1,74. O imputaţiune ce nu se poate delătura. ODOBESCU, S. m, 378. A delătura pericolele. MARIAN, NA. 67, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. N-ar delătura cu temei identitatea numelor familiare, sbiera, F. s. 27. Confuzia noastră politică are cauze adânci, pe cari trebuia să le studieze şi [să le] delăturepoliticianii. SĂM. n, 95. Am delăturat deja multe văluri. LUC. n, 33, cf. ALEXI, W., TDRG. Piedeca cea grea a fost delăturată. AGÎRBICEANU, s. 206, cf. CADE, DEX. ^RefL pas./« locul [revoluţiei]... se introduce direc-toriatul, care încă se delăturează prin despotia militară a lui Napoleon I. CONV. UT. 1,252. Lipsa... unei mape române a Banatului timişan se va delătura cât mai curând. f(1869), 286. Exista deci o mare greutate în privinţa aceasta, greutate care numai prin o voinţă ... din partea deputaţilor s-ar fi putut delătura. SBIERA, F. S. 217. Cu cât mai multe [văluri] se delatură, cu atât mai frumos... apare aspectul naturei. LUC. n, 33. Ne scria... că... se vor delătura piedecile căsătoriei noastre. AGÎRBICEANU, A. 417. -Prez. ind.: delătur şi (învechit, rar) delăturez. - Pref. de- + latură. DELĂTURÂRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a delătura şi rezultatul ei; înlăturare, neglijare. Aristocraţia cea mare lucra pentru delăturarea constituţiunii austriace. bariţiu, p. a. ii, 667. Au lucrat la acel op atât de greu cu mult zel şi devotament, şi chiar cu delăturarea altor ocupaţiuni. F (1871), 393. Se naşte deci întrebarea, cum să delăturăm şi paralela cea falsă a cvintei şi a optavei din scara coborâtoarie diatonică? VOROBCHIEVICI, A. M. 80, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. Nu se află nicio ... normă dată de comitetul ţării, care să dispună ... delăturarea celorlalte limbi îndătinate în ţară. sbiera, F. s. 267, cf. ALEXI, W. Să observăm că delăturarea legii o doresc nu cei buni, ci cei răi. stăniloae, o. 239. - PL: delăturări. - V. delătura. DELĂTURAT, -Ă adj. (învechit, rar) înlăturat, neglijat. Dacă întrebuinţăm în acordul modulătoriu, adecă în acordul dominantei cu septimaprincipală, un bas întors, se naşte o nelinişte, care trebue delăturată numaidecât. VOROBCHIEVICI, A. M. 98. Pentru noi ortografia Cipariu va rămâne delăturată, până când va respinge objecţiunile aduse. CONV. UT. I, 137. - Pl.: delătur aţi, -te. - V. delătura. DELĂZUÎ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se desfăta. Ţiganul îşi ieşea din piele, de vesel ce era; se îngropase în perinipână în urechi şi nu ştia, cum să se delăzuească mai tare. mera, L. b. 111. - Prez. ind.: delăzuiesc. - Cf. 1 a z. DELÂNARE s. f. Operaţia de îndepărtare şi recuperare a lânii de pe pieile de oaie şi de miel, efectuată în tăbăcării. Cf. ltr2, SFC IV, 311. - Pref. de- + lână + suf. -are. DELBÎNĂ s. f. v. dălbină. DELCAÎNĂ s. f. Substanţă anestezică din grupa este-rilor aminoalcoolici folosită în stomatologie; dextrocaină. Delcaina e solubilă în apă rece. LTR2, cf. D. MED. - Pl.: delcaine. -Cf. dextrocaină. DELCĂ s. f. (învechit) Dosar (cu acte). Pe acest răspuns giudfecătorul] au pus rezăluţie ca să să alătureze la delcă. iorga, s. d. xxi, 270, cf. 271, mda. -PL: delce. - Delă1 + suf. -că. DELCE s. f. (Rar) Morman (1) (de zăpadă). Băieţii au rânit şi au ridicat zăpada în delcele, dar încolo nu mai e niciun semn de pârtie. GALACTION, o. a. 1,277, cf. mda. - PL: delcele. - De la deal (după vâlcea). DELCO s. n. Cap distribuitor la motoarele cu aprindere electrică. Cf. ltr2, der, dn2, m. d. enc., dex. - Şi: delcou s. n. doom2. ~ Din fr. delco. DELCOU s. n. v. delco. DELCREDERE s. f. Angajament al unui agent care, în schimbul unui comision special, garantează personal plata tuturor mărfurilor pe care le vinde în contul altuia. Cf. i. panţu, pr. 4, dn3. - PL: delcrederi. - Din germ. Delkredere. 2835 DELDELUŞ -352- DELECTABILE DELDELTJŞ s. n. v. derdeluş. DELEÁ s. f. v. derea. DELEÁL, -Ă adj. (învechit, rar) Perfid (1). Cf. NEGULICI. -PL: deleali, -e. - Pref. de~ + leal. DELEÁN, -Ă s. m. şi f. (în opoziţie cu câmpean, muntean^văîean) Persoană originară de la deal (1), care trăieşte la deal, locuitor de la deal. Şi mărturii toţi vecinii noştri deleanii [au dat] (a. 1677). BUL. COM. IST. V, 207. Mare blestem şi groaznică afurisanie asupra tuturor delenilor şi moşnenilor (a. 1696). HEM 473. Scrie şi în hrisovul ... care am făcut ... la măna deleanilor de la Piteşti (a. 1698). iorga, s. d. v, 347, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. (Adjectival) S-au dat cartea DumniifiJMele... şi la mâna lăcuitorilor deleni (a. 1819). doc. ec. 203. + (Adjectival; despre aşezări omeneşti) Care este aşezat la deal, specific locuitorilor de la deal. în aceste [cătune]... mormanele de necurăţenie sunt tot aşa de mari ca şi în satele delene şi câmpene. MANOLESCU, I. 9. - PL: deleni, -e, (învechit, m.) deleani. - Deal + suf.-ean. DELEÂNCĂ s. f. 1. (Rar) Femeie care este originară de la deal (1) sau care locuieşte Ia deal. Cf. tdrg. 2. (Art.) Numele unui dans popular românesc nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans; delencuţă. Cf. tdrg, pamfile, j. iii, 9, cade, varone, d. - PL: delence. - Delean + suf. -că. DELEÁTNIC, -Ă adj. v. deletnic. DELEÁTUR s. n. Semn de corectură prin care se arată că trebuie să se suprime o literă, un cuvânt etc. Cf. cade, LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -le-a-. - Cuv. lat. DELÉBEL, -Ă adj. (Livresc) Care poate fi şters. Cf. PONTBRIANT, D., LM, SCRIBAN, D., DN2, DEX. - Accentuat şi: delebîl (DN2). - PLvdelebili, -e. - Din lat. delebilis, -e, fi. délébile. DELECÁT, -Ă adj. v. delicat. DELECAÍ vb. IV. R e f L (Regional) A se văita, a se tângui. Nu te văita, nu te delecăi. ALEXICI, L. P. 207. -Prez, ind.: delecăiesc. - Cf. o 1 e c ă i. DELECITINIZÁ vb. I. T r a n z. (Chim.; complementul indică uleiuri) A separa, a extrage fosfatidele, în special lecitinele. (R e f 1. p a s.) în industria alimentară... se delecitinizează, în special, uleiul de soia şi cel de floarea-soarelui. LTR2, cf. MDA. - Prez. ind. pers. 3: delecitinizează. - Pref. de- + lecitină + suf. -iza. DELECITINIZÂRE s. f. (Chim.) Acţiunea de a delecitiniza şi rezultatul ei. în delecitinizare, uleiul se separă de suspensii prin sedimentare, centrifugare sau filtrare. LTR2, cf. SFCIV, 318, NDN. -PL: delecitinizări. - V. delecitiniza. DELECTA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) bucura pe îndelete (cu sau de ceva), a simţi sau a face să simtă încântare, plăcere; a (se) distra, a (se) desfăta, a (se) încânta Iar Creatoru-şi vede în om asemănarea, Şi se dilectă-ntr-însul HEL1ADE, O. I, 362. Se delectează la declamaţiile unor desmeteci. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 158, cf. NEGUUCI. Doi bătrâni se delectau între ţigarete şi cafea. GHICA, C. E. I, 245. Mă delectai în petrecerea cea mai duioasă cu surorile mele până în deseară. SION, p. 245. A dilectat pe public. FILIMON, O. 13, 354, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Mă delectam în privirea Buda-Pestii care zăcea înaintea mea. F (1869), 225. Vechiul brav m-a delectat cu minunatele povestiri ale unor mari întâmplări militare. CARAGIALE, o. IV, 91. Mămăliga, ceapa, usturoiul... l-au pus [pe ţăran] în veci în neputinţă de a se mai dilecta cu bucătăria delicată. MACEDONSKI, O. IV, 106, cf. barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2. Fiecare ...se bucură, se delectează de sine însuşi. AGÎRBICEANU, a. 251, cf. resmeriţă, d., CADE. Răspunsei ... delectându-mă ca un mizerabil de mutra indignată a luiAlecu. BRĂESCU, o. a. ii, 155 .Am să vă delectez cu nişte manuscrise vechi. VLASIU, D. 124. Mă delectez şi eu din vreme în vreme răsfoind acea antologie. SADOVEANU, O. XX, 56, cf. SCRIBAN, D. Iar acum mă voi delecta să ascult proza donneiAlba. MIHĂESCU, D. A. 185. Publicul de o anume categorie se întâmplă a se delecta cu lucruri mediocre. CĂUNESCU, C. O. 135. Se delectară cu discuri de pick-up. vinea, L. I, 65. [Lui Caragiale] i-au plăcut farsele vieţii şi s-a delectat contemplând egoismul conformist al omului. CONSTANTINESCU, S. n, 153, cf. DL. Unde e vestita ţuică pe care o păstrăm din august, ca să ne delectăm cu ea acuma? preda, DELIR. 176, cf. DM. Tinerii prizonieri... cântau cântece în limba lor pentru a delecta pe sultanul Baiazid. ist. LIT. ROM. 1,13, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Are libertatea de a se delecta cu oricare dintre frumuseţile cucerite de-a lungul timpului de literatură. flacăra, 1978, nr. 43,17. ^ A b s o 1. Horaţiu spunea că poetul trebuie să instruiască ...şi să delecteze. ROMÂNIA literară, 1971, nr. 167, 3/1. -Prez. ind.: delectez. - Şi: (învechit) dilecta (prez. ind.: diléct) vb. I. - Din fi*, délecter, lat. delectare, it. dilettare. DELECTÂBIL, -Ă adj. Care delectează; plăcut (1), agreabil, încântător; (rar) delectant. Cf. negulici, PONTBRIANT, D. Să vii tu şi să mă căinezi fiindcă produc opere delectabile chiar pentru tine, îmi este nesuferit. CĂLINESCU, c. o. 95, cf. DN2, DEX. Ne-am obişnuit să vedem în poezia lui ...o delectabilă comedie a cuvântului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 26,10/2. ^ (Adverbial) Nu este mai puţin delectabile a asculta prelecţiunile instructive ale unui profesore erudit. CONV. LIT. II, 27. - PL: delectabili, -e. - Şi: delectabile adv. - Din fr. délectable, lat. delectabilis, -e. DELECTABILE adv. v. delectabil. 2850 DELECTANT -353- DELEGAT DELECTÁNT, -Ă adj. (Rar) Delectabil. Cf. scriban, d. Avem în faţă o carte rafinata şi delectantâ. românia literară, 1979, nr. 23,11/4. 4- (Substantivat) Un roman care caută să armonizeze delectantul cu instructivul ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 5,4. - Pl.: delectanţi, -te. - Delecta + suf. -ant. DELECTÁRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e 1 e c t a şi rezultatul ei; stare de încântare, de plăcere deosebită, de entuziasm la vederea sau auzul unor lucruri, vorbe frumoase etc.; desfătare, distracţie, încântare, (învechit, astăzi rar) delectaţie. Această foaie ...va deveni pentru generaţiunea actuală, de orice vârstă, de orice sex, o carte de învăţare, de educare şi de delectare (a. 1860). plr l, 182. Pe atunci muzica română se compunea din arii de joc şi arii de dilectare, numite cântice de masă. FILIMON, 0.1,184, cf. PONTBRIANT, D., LM. Delectările damicelei în chestiune îl pasionează până la delir. CONTEMPORANUL, I, 553, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Adulţii au în China... pentru delectarea şi instruirea lor Palatele de Cultură. CONTEMP. 1954, nr. 383, 6/6. Procurând poporului o delectare, ... cântecul a început să4 atragă. LLI, 81. Veneau [laredacţiq] fie numai pentru delectarea lor spirituală sau din adeziune şi simpatie, v. rom. martie 1956, 49, cf. dl, dm, dn2, m. d. ENC. Ne-am oprit... doar pentru o luare de contact... sperând şi într-o delectare a ochiului. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 10. [Arta] trăieşte, constituind pentru publicul de pretutindeni prilej de delectare. M1975, nr. 1,25, cf. DEX. Reluăm, pentru delectarea cititorilor, două fraze memorabile demne de antologia umorului, flacăra, 1978, nr. 52,22, cf. DN3. -Pl.: delectări. - Şi: (învechit) dilectâre s. f. - V. delecta. DELECTÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Desfătat; încântat. Cf. PONTBRIANT, D., LM. - PL: delectaţi, -te. - V. delecta. DELECTÂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Delectare. Cf. NEGULICI, LM, BARCIANU, alexi, w. Pescuitul ca sport e dezinteresat, e o delectaţie superioară. CĂLINESCU, s. 320. -PL: delectaţii. ~ Şi: delectaţmne s. f. barcianu, ALEXI, W. - Din fr. délectation, lat. delectatio, -onis. DELECTAŢIUNE s. f. v. delectaţie. DELEGÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni) A împuternici, a însărcina să acţioneze ca reprezentant al unei persoane sau al unei colectivităţi; (complementul indică autoritatea, puterea etc.) a transmite, a încredinţa cu un scop determinat. Dreptul acesta de a delega puterea asupră-şi îl putem numi fără îndoială suveranitate a poporului. FM (1844), 272/32, cf. negulici, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Aveam sentimentul curios că am delegat pe cineva să mă reprezinte într-o afacere importantă, ibrăileanu, a. 109, cf. resmeriţă, d. Societatea s-a văzut nevoită a se întrerupe, spre a delega sarcina sa unei comisiuni de revizuire. ODOBESCU, S. II, 391, cf. cade. Voi delega un consilier de legaţiune să stea de vorbă cu secretariatul conferinţei TITULESCU, D. 141. A pus sub strictă supraveghere tot satul..., delegând cu asta doi agenţi. POPA, v. 95, cf. SCRIBAN, D. [Regele] a fost silit să delege o parte din puterea sa unor reprezentanţi ai săi. OŢETEA, R. 79, cf. DL, DM. Marele vornic putea să delege pe alţi boieri să facă judecăţi. STOICESCU, S. D. 188. In general, orice om trăieşte prin delegaţie: social, delegi un preşedinte să se ocupe de fiinţa ta colectivă. LUCEANU, J. 94. Pesedistul... a anunţat că îl deleagă pe liberalul Cornel Ştirbeţ. RL 2005, nr. 4 721. •❖'Refl. pas. Sperăm că ... se va delega o anchetă parlamentară care să studieze la faţa locului şi în diferite puncte ale ţării raporturile agricole. EMINESCU, O. xn, 420. + Refl. (Rar) A se autopropune. în cele din urmă, căzură de acord să încerce calea blândă a convorbirii şi Stănică se delegă singur în această misiune. CĂLINESCU, E. o. 1,189. + A însărcina, pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. Cf. ŞĂINEANU2. Filip a fost delegat cu transportul SAfflA, N. 117. Sunteţi delegat a face autopsia cadavrului ... şi a stabili cauza morţii, ulieru, C. 33, cf. DL, DM, DEX. - Prez. ind.: deleg, pers. 3 şi 6 deleâgă. - Din fr. déléguer, lat. delegare, it. delegare. DELEGÂNT, -Ă adj., s. m. şi f. (Jur.) (Persoană) care însărcinează pe delegat să verse o sumă de bani delega-tarului. în toate cazurile obligaţia delegatului faţă de delegatar este cu totul independentă de vechea sa obligaţie faţă de delegant. PR. DREPT, 348. ~ Pl.: deleganţi, -te. - Din fr. délégant. DELEGARE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a d e 1 e g a şi rezultatul ei; delegaţie (2). Cf. heliade, paralelism, i, 68, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Delegarea ministerială e bună pentru prezident. MAIORESCU, d. v, 277. Se poate atenua răspunderea prin delegarea unui consiliu de supravegheare, compus din membri ai corpurilor legiuitoare. EMINESCU, o. XII, 222, cf. ddrf. + Trimitere temporară a unui angajat în afara locului de muncă obişnuit, pentru a îndeplini anumite însărcinări de serviciu în interesul unităţii din care face parte. Delegarea este trimiterea temporară a unui angajat, în interes de serviciu, pe un termen de maximum 60 zile, pentru a îndeplini anumite lucrări ale unităţii în afara locului său de muncă. PR. DREPT, 502. Angajatului trimis în delegare i se rambursează cheltuielile de transport şi i se plăteşte o diurnă. DER. Comisia ... îşi rezervă dreptul de a nu mai face delegări la meciurile de hochei pe gheaţă. RL 2005, nr. 4 540. - PL: delegări. - V. delega. DELEGAT, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) 1. Persoană care a primit o delegaţie (2). Bătrânii gândiră ... să nu se adune depreună toată gloata ..., ci din toată ceata un delegat BUDAI-DELEANU, Ţ. 338, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 68, RUS, 1.1, 278/30, NEGULICI. [Vizirul] prezidează consiliul cel privat şi comendează armiile în persoană sau prin delegaţi. CALENDAR (1851), IV/3, cf. STAMATI,D. Cel mai mare la vârstă dintre delegaţii săteşti va prezida lucrările. ROMÂNUL (1857), nr. 7, 33/48. Colegiul al /F[-lea], alcătuit din delegaţii tuturor comunelor rurale şi urbane, ...a avut 467 delegaţi. I. IONESCU, M. 192, cf. prot. - pop., n. 2859 DELEGATAR -354- DELEGAŢIE D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ne însuşim judecata ce delegaţii noştri o formulase încă din anul 1904. MAIORESCU, CRITICE, 598. Se începu examenul Fetele respundeau de minune, aşa că delegaţii...nu mai sfârşeau cu: „mersi, duduiţă, foarte bine CONTEMPORANUL, I,939. Făcea parte ca delegat al Consiliului de Stat. ODOBESCU, S. H, 55. Delegaţii presei îşi făceau cu greu loc printre mulţime. MACEDONSKI, O. IU, 75, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXÎ, W., şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., cade. Decoraţia ... i-o va trimite ... printr-un delegat special MIRONESCU, S. 84. Delegatul aeroclubului îmi înmânează carnetul de rută, cu viza plecării. CAMIL petrescu, P. 314. Mă întâlneşte ... nenea Guţă, delegat al mahalalei noastre. BRĂESCU, v. 113. Delegaţii plecară ...la Sibiu şi se înfăţişară principelui. MOROIANU, s. 150, cf. SCRIBAN, D. Delegaţii [din deputăţia târgoviştenilor] arătară că domnul n-avea dreptul să-i despoaie de o moşie pe care o stăpâneau de veacuri. OŢETEA, T. v. 39. Atribuţiunile delegaţilor şi comisiunilor de asigurări sociale vor fi fixate printr-un regulament de funcţionare, leg. ec. pl. 324. Stătea la umbră, zâmbitor, cu ţigara în colţul gurii, neluat în seamă de nimeni; unii spuneau că ar fi inspector, alţii că arfi delegat. GALAN, B. 1,19, cf. DL, DM, Delegaţii merseseră de nenumărate ori la direcţie. BARBU, G. 154, cf. DER, DN2, M. D. ENC. [Şedinţa] de analiză ce va avea loc în prezenţa delegatului de la centrală, flacăra, 1975, nr. 44, 21. Delegaţii noştri iau măsuri operative pentru redistribuirea mărfurilor. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316, cf. DEX. Alegerile au avut loc nestatuar, din 112 delegaţi cu drept de vot participând la şedinţă doar 51. RL 2005, nr. 4 716. ^ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Nu punem la îndoială caracterul magistratului delegat, dame vine a ne îndoi, ...de eficacitatea deplină a misiunii sale. EMINESCU, O. Xin, 126. L-a numit pe Savel... preşedinte şi administrator delegat al unei vaste întreprinderi capitaliste. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,1/10. Ministrul delegat pentru comerţ RL 2005, nr. 4 614. + (Regional) Deputat (Larga-Jijia - Iaşi). Cf. alr sn ni h 892/520. 2. Reprezentant sau trimis al unui stat sau al unui guvern la o conferinţă, la un congres sau la o organizaţie naţională sau internaţională. Episcopul... s-a ales vicar apostolicesc ... şi delegat... a Siriei. AR (1838), 1272/13. Delegatul român roagă conferinţa să ia act de rezerva pe care o formulează cu privire la dreptul României de a discuta anumite creanţe speciale. TITULESCU, D. 163. La toate congresele internaţionale de navigaţie lua parte ca delegat, având mandat să reprezinte interesele armatorilor. BART, E. 303. Fusese delegatul turcilor la pacea de la Passarovitz. IST. LIT. ROM. i, 586, cf. DER, DN2. La lucrările sesiunii... au participat delegaţi ai celor 28 de filiale ... ale Societăţii, magazin IST. 1967, nr. 4, 88, cf. M. D. ENC. Delegatul unui stat al continentului asiatic susţinea că, în ţara sa, bolile transmise prin apă erau responsabile de 60% din morbiditate, contemp. 1975, nr. 1 507, 4/12. Au luat parte delegaţi din 32 de ţări. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346, cf. DEX. A participat ...la Congresul de la Berlin, ca delegat al României. FLACĂRA, 1977, nr. 19,13. • - PL: delegaţi, -te. - Din fr. délégué. DELEG ATÂR, -Ă adj., s. m. şi f. (Jur.) (Persoană) . care deleagă, (persoană) care dă o delegaţie (2). Cf. lm. în toate cazurile obligaţia delegatului faţă de delegatar este cu totul independentă de vechea sa obligaţie faţă de delegant. PR. DREPT, 348, cf. DN2, DEX. - PL: delegatari, -e. - Din fr. délégataire. DELEGAŢIE s. f. 1. (Adesea cu determinări care indică felul) Grup de persoane împuternicit cu o misiune (2) specială. C£ CANTEMIR, I. i. n, 384. îmi pare ...foarte rău că delegaţiunea Academiei voastre nu s-a gândit a trimite o depeşă de condoleanţă familiei marelui poet. alecsandri, S. 149, cf. COSTINESCU. Delegaţiunea parlamentară se troienise în Caracal maiorescu, d. II, 111, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Au decis să numească o delegaţie care va continua studiul acestei probleme. TITULESCU, D. 241. Colegii mei din delegaţia permanentă, camil petrescu, t. i, 21. Fixase întâlnire cu delegaţia organizaţiei din Iaşi. C. PETRESCU, î. n, 128. Pentru partea ştiinţifică ... trimiteţi o delegaţie la mine, la minister. BRĂESCU, O. A. I, 107. O delegaţie a muncitorilor s-a prezentat directorului. SAHIA, N. 35. Fusese odată la Bucureşti într-o delegaţie pentru tutunuri. BART, S. M. 43. Au hotărât să trimită o delegaţie de fruntaşi... la Sibiu. MOROIANU, S. 149, cf. SCRIBAN, D. A devenit secretarul delegaţiei române la Comisiunea Dunăreană. vinea, L. 1,101, cf. DL. Cine vrea să protesteze, să vie cu delegaţia noastră. PREDA, M. 424, cf. DM. Cineva propuse să se numească o delegaţie care să meargă ...la direcţie şi să prezinte ... lista celor cerute de salariaţi. BARBU, G. 155. E trimis, în aprilie 1855, în fruntea unei delegaţii, la Viena. IST. LIT. ROM. II, 447, cf. DN2. Minutele se scurgeau încet, şi delegaţia trimisă să comunice puternicului consiliu de administraţie cererile muncitorilor nu mai venea, românia literară, 1972, nr. 7,14/3, cf. M. D. ENC. Delegaţia Uniunii Compozitorilor. M 1974, nr. 12, 10. Iau parte, în acelaşi timp, ca invitate, 130 de delegaţii. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328, cf. DEX. Expoziţia a fost urmată de un colocviu, la care a participat şi o delegaţie românească. flacăra, 1976, nr. 28, 10. Derapajele fostului guvern urmează a fi discutate de cel actual la 26 ianuarie cu delegaţia FMI ce va veni la Bucureşti pentru evaluări. RL 2005, nr. 4 504. O delegaţie a FMI va sosi pe 24 ianuarie în România. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. ^ F i g. Neobişnuita delegaţie vegetală ... şi-a ales locul unde Oltul ...nu mai e primejdios, bogza, c. o. 101. 2. Misiune sau însărcinare de a se prezenta sau de a acţiona în numele cuiva; (rar) delegare. Cf. negulici, STAMATI, D. Puterea ministerială este o delegaţiune care în statele absolute se dă de suveran în mânele unuia sau mai multor oameni de încredere. GfflCA, c. E. II, 614, cf. COSTINESCU, LM. Administraţia societăţii ...va face un comitet... compus din primarul local, în persoană sau prin delegaţiune. CARAGIALE, O. III, 115, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Domnul îi dă o delegaţie, iorga, l. 11, 595, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 22. Banul [Olteniei] administrând în numele domnului şi prin delegaţie de la acesta teritoriul oltean, ... comanda şi corpul de oaste pe care îl da acest teritoriu încaz de război. BUL. COM. IST. V, 50, cf. CADE. Ai să primeşti peste câteva zile delegaţia deprocuror-general C. PETRESCU, C. V. 108, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Domnul dădea delegaţie unor membri ai Sfatului domnesc. stoicescu, s. d. 114, cf. DN2, M. D. enc., dex. ^ Loc. adv. în delegaţie = în calitate de DELEGAŢIUNE -355- DELFIC delegat (1). [Directorul] o trimite în delegaţie, camil PETRESCU, T. i, 450. Pleacă funcţionarii în delegaţie. preda, I. 148. + (Concretizat) Act prin care cineva este desemnat ca delegat (1). Cf. negulici, costinescu, dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Doi parlamentari au votat pe bază de delegaţie. RL 2005, nr. 4 721. + S p e c. Act prin care un debitor transferă creditorului său o sumă pe care i-o datorează alt debitor. Cf. hamangiu, c. c. 271, şăineanu2, cade. - PL: delegaţii. - Şi: (învechit) delegaţiune, (învechit, rar) delegăciune (laurian, m. rv, 94/10) s. f. - Din lat delegatio, -onis, fr. délégation. DELEGAŢIIJNE s. f. v. delegaţie. DELEGĂCIUNE s. f. v. delegaţie. DELEÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică corpuri solide sau pulverulente, ca argila, creta etc.) A amesteca cu un lichid pentru a obţine o pastă omogenă. Femeile iau siga, o ard în foc, şi, deleindu-o apoi în apă, muruiesc cudânsa casele. I. IONESCU, P. 39. Acest sistem e aplicat când materialele sunt greu de delaiat. LTR2 vi, 126. - Prez. ind.: deleiesc. - Şi: delaiâ vb. I. - Din fr. délayer. DELEJÂNŢ s. n. v. diligenţă1. DELEJEÂNCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans popular românesc nedefinit mai îndeaproape (Vânju Mare). Cf. H ix 128. - Din bg. dial. ¿ţejiexcHHKa. DELENCUŢĂ s. f. (Mold.) Deleancă (2). Cf. sevastos, n. 281. -PL :delencufe. - Deleancă + suf. -uţă. DELENEÂSCA s. f. art. (Mold.) Numele unui dans popular românesc nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans. Cf. varone, d. în sat la noi ...sejoacă următoarele jocuri: hora, brâul, rusasca,... deleneasca. FOLC. MOLD. I, 458. - Delean + suf. -esc. DELEPĂD vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A se lepăda. Că delepădându-se de Fiiul, nece tatăl n-are. CORESI, L. 189/3, cf. form. cuv. i, 19, cf. n, 81. - Prez. ind.: delepăd. - Pref. de- + lepăda. DELESIT s. n. Mineral din grupa doritelor, asemănător cu penninul, mai bogat în fier decât acesta. Cf. cantuniari, L. M. 91. Delessitul se descompune uşor în acizi. LTR2. - Scris şi: delessit. ltr2. - PL: delesite. - Din fr. délessite, germ. Delessit. DELEST vb. I. T r a n z. (Complementul indică baloane, corăbii etc.) A arunca lestul pentru a le uşura. Cf. ABC MAR. 46, SCRIBAN, D., DN2, DEX. -Prez. ind.: delestez. - Din fr. délester. DELESTARE s. f. Acţiunea deadelestaşi rezultatul ei. Cf. LTR2, DN3, DEX2. -P1. : delestări. - V. delesta. DÉLEŞ, -Ă adj. v. dereş. DELETÉR, -Ă adj. (Livresc) Vătămător (11). Acidul sulfliydric este foarte deleteriu. MARIN, PR. I, 101/10. Partea de jos a oraşului... este... un adevărat focar de infecţiune, miasmele deletere răspândesc şi întreţin tot felul de boale. ghica,c. e. i, 265, cf. alexi, w., şăineanu2, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., URSU, T. Ş. 184, dex. + F i g. Care poate corupe. Pesimiştii născuţi... vor fi supuşi la influenţele deletere până la un oarecare grad ale artei. arhiva, ii, 34, cf. şăineanu2, resmeriţă, D., SCRIBAN, D. - PL: deleteri, -e. - Şi: (învechit, rar) deletériu, -ie adj. - Din fr. délétère. DELETÉRIU, -IE adj. v. deleter. DELÉTNIC, -Ă adj. (învechit) Care are timp disponibil, liber. Nu sunt deletnic să merg cu tine, că şi eu am năpăşti şi sunt în grife. COD. PUŞC. 83, c£ LB, I. GOLESCU, c. Dacă a isprăvit şi este diletnic, mai ară şi pe la alţii în schimbul nutreţului. PAMFILE, A. R. 63. Mâine sunt diletnic. id. J. îl, 141. ♦ (Rar) Harnic. Cf. SCRIBAN, D. - PL: deletnici, -ce. - Şi: deleátnic, -ă (lb), dilétnic, -ă adj. - [în]delete + suf. ~nic. DELETNICÍ vb. IV. R e f L (în dicţionare) A se îndeletnici. Cf. lb, pontbriant, d., cade, scriban, d. -Prez, ind.: deletnicesc. - De la deletnic. DELETNICÍE s. f. (învechit, rar) Deprindere, obişnuinţă. Deletniciia iaste pricina cugetelor cealor reale. pilde, 58/4, cf. lb. - PL: deletnicii. - Deletnic 4- suf. -ie. DELEXICALIZÁ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (Lingv.) A-şi pierde sau a face să piardă conţinutul lexical. Cf. DEX2, MDA. - Prez. ind. pers. 3.: delexicalizează. - Pref. de- + lexical + suf. -iza. DELEXICALIZÁRE s. f. (Lingv.) Faptul de a (se) delexicaliza. în cazul auxiliarelor, numai complinirile cu sens verbal pot favoriza delexicalizarea. scl 1960, nr. 3, 563, cf. dex2 -PL: delexicalizări. - V. delexicaliza. DELEXICALIZÁT, -Ă adj. (Lingv.; despre cuvinte) Care şi-a pierdut conţinutul lexical. Cf. dex2, mda. - PL: delexicalizaţi, -te. - V. delexicaliza. DÉLFIC, -Ă adj. (învechit) Care aparţine oracolului din Delfi; deifícese. Idolul dealfic... întreba la care din ei 2882 DELFICESC -356- DELFINOLOGIE va veni împărăţiia romanilor. MICU, L. 134/5. Cele mai multe oracule pe pământ erau lui Apollo închinate, dintre care cel mai de căpetenie au fost, oraculufl] delfic. BOJ1NCĂ, A. I, 119/4, cf. LM. - Pl.: delfici, -ce. - Delfi (n. pr.)+suf. -ic. Cf. lat. D e 1 p h i c u s, -a, -u m. DELFICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Delfic. Idolul deifícese. MOLNAR, I. XVH/17. Să socotească cineva pre Omir însoţit întru povestiri cu preaoţi delficeşti. NICOLAU, P. 9/5. - PL: delficeşti. - Delfi (n. pr.) + suf. -icesc. DELFÍN1 s. m. 1. Mamifer marin din ordinul cetace-elor, cu corpul în formă de fus, cu botul alungit, prevăzut cu numeroşi dinţi conici, care atinge mărimea de trei metri şi care trăieşte în grupuri compacte în toate mările; porc-de-mare (Delphinus delphis). Un delfin l-au scos la uscat, dosoftei, v. S. octombrie 66v/3. Adevărat pasire ieste, macară că carnea la gust îi ieste ca a delfinului. CANTEMIR, 1.1.1, 49, cf. MlNEîUL (1776), 93rl/19. Văzum vro câţva delfini cu soalzi ca de aur. MAIOR, T. 112/25. Delfinul... abia are 3 litre [de creier]. CALENDARIU (1814), 103/29. Delfinul... pre mulţi [oameni] îi mântuiaşte de înecare, ţichindeal, F. 157/8. Văzurăm nişte delfini acoperiţi cu solzi ca de aur şi de azur. pleşoianu, t. I, 176/18. Această maşină este făcută în chipul delfinului, lungă de 9 picioare. CR (1832), 2992/24, cf. I. GOLESCU, c. Delfinii sânt animale înţălepte, însă varvare. J. CIHAC, I. N. 66/1, cf VALIAN, V. Delfinul iaste peaştele ceai mai iute decât toţi peaştii şi alte dobitoace. SP n, 138/14, cf. POLIZU. Delfinii sprinteni trec uşori prin valuri. BOLINTINEANU, O. 103. Delfinifără număr ...în valuri ...pe rând se cufundau. ALECSANDRI, P. II, 238, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. în marea noastră trăiesc trei soiuri de delfini, deosebiţi prin înfăţişare. SIMIONESCU, F. R. 66. Apele repezi râdeau ..., Lăsând să zbucnească din valuri, la soare, delfinii. LESNEA, VERS. 11. Săltaţi pe şei de spume, Se-ntorc... delfinii dinspre larg. VOICULESCU, POEZn, i, 233. Marea sună cu zvon adânc în stâncile de la miazănoapte, şi delfini mulţi, printre valuri spumate, se încovoaie în salturi. SADOVEANU, O. X, 424. Pe nisipuri se zbate un delfin. PILLAT, P. 175, cf. SCRIBAN, D., ENC. AGR. Pe urmele peştilor ... se ţin ... delfinii. BĂCESCU, PĂS. 199. Piere în focul luminilor Saltul de-amurg al delfinilor. BLAGA, POEZII, 180. Picta ultimul crap, de proporţiile unui delfin. TUDORAN, P. 71, cf. DL, DM. îmblânzeşte doi lei fioroşi şi e scos din mare de doi delfini. IST. LIT. ROM. 1,513, cf. DER, DN2, M. D. ENC. Crapii ... ţâşneau printre picioarele oamenilor şi făceau salturi de delfini, contemp. 1975, nr. 1 497, 5/9, cf. dex. + Reprezentare a delfinului1 (1). Scutul era susţinut de doi delfini, cu capetele în jos. N. A. BOGDAN, C. M. 119. 2. (Art.) Constelaţie din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Laptelui, compusă din zece stele; (popular) Cracea, Crucea-Mică. Cf. lm, otescu, cr. 14, cade, scriban, d., LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu faţa în jos, înaintează la suprafaţa apei prin mişcarea simultană şi simetrică a braţelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană a picioarelor efectuată în plan vertical. Cf. DER, M. D. ENC., DEX. - PL: delfini. - Din ngr. SeXcpivi, lat. delphinus, it. delfino. DELFÍN2 s. m. 1. Titlu purtat de moştenitorul prezumtiv al tronului Franţei, în special fiul cel mare al regelui; persoană care purta acest titlu. Cf. valían, v., polizu, lm, DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN,D., DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Titlu feudal purtat de conţii Viennois din Franţa. Cf. DN2, DEX. - PL: delfini. - Din fr. dauphin (după lat. med. Delphinus). DELFINÁR s. m. (Rar) Persoană care prinde delfini1 (1). Cf. SCRIBAN, d. - PL: delfinari. - Delfin1 + suf. -ar. DELFINÁRIU s. n. 1. Bazin amenajat în care se ţin delfini1 (1). Cf. dn3, dex2. 2. Clădire care adăposteşte un delfinariu (1) (şi în care au loc reprezentaţii cu delfini11). Spectacol inedit de dresură care se pregăteşte în aceste zile la delfinariul din Constanţa, scânteia, 1977, nr. 10 804, cf. dex2. -PL: delfinarii. - Delfin1 + suf. -ariu. Cf. germ. Delphinarium. DELFÍNIC, -Ă adj. (Rar) Asemănător unui delfin1 (1); bombat. Imaginea unei tinere cu ochii negri şi fruntea delfinică... începu să-l viziteze tot mai des. CĂUNESCU, S. 112. -PLidelfinici, -ce. - Delfin1 + suf. -ic. DELFINIDÎNĂ s. f. (Chim.) Pigment antocianic foarte răspândit în plante sub formă de esteri metilici. Enidina, materia colorantă din struguri, e derivatul dimetilic al delfinidinei. LTR2. - Pl: delfinidine. - Cf. d e 1 f i n i n ă. DELFINÎNĂ s. f. (Chim.) Alcaloid extras din seminţele nemţişorului-de-câmp. Cf. ltr2, dc. - Din fr. delphinine. DELFINÍST, -Ă s. m. şi f. înotător în stilul delfin1 (3). Cf. DN3, DEX. - PL: delfinişti, -ste. - Din it. delfinista. DELFINÍT s. n. (Geol.; învechit) Epidot Cf. cantuniari, l. M. 91, ltr2. -PL: delfinite. - Din fr. delphinite, germ. Delphinit. DELFINOLÓG, -Ă s. m. şi f. Specialist în delfino-logie. Cf. ndn. - PL: delfinologi, -ge, - Din fr. delphinologue. DELFINOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul ştiinţific al delfinilor, în special al facultăţilor lor psihice. Cf. ndn. - Din fr. delphinologie. 2894 DELI -357- DEL3BERANT DEL! vb. IV. I n t r a n z. (Regional; în poezia populară) A se sui ea pe un deal. Cf. densusianu, gr. s. vi, 99. 99 de surdomaşi în cap îi săriră, în cap delîră. şez. vi, 97. - Prez. ind.: delesc. -V. deal. DELÎ-AG s. m, (Turcism învechit) Delibaşa. Repezind aice pre un deli-aga cu ferman. MUŞTE, ap. şio ll2,45, cf. FORM. CUV. I, 54. - Gen.-dat.: deli-agăi. - Din tc. deli-aga. DELIBAŞÂ s. f. v. delibaşă. DELIBÂŞ, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (Turcism învechit) Şeful deliilor (11), căpetenia gărzii domneşti. Au chemat pe Dumitraşcu-Vodă la Ţuţora şi după trei zile l-au mazâlit; dându-l la închisoare la deli-başă. N. COSTIN, ap. ŞIO Iii, 156. Triimeţându-işi 40 de delibaşi tot ales bosnaci (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 223/11. Ear dalibaşii şi cu bumbaşirul, întorcându-se la Iaşi, şi-au luat leafa lor. ib. 224/32. în capitala Principatului sunt înregistraţi următorii iamaci... repartizaţi astfel: ...7 la delibaşa Ciocea,... 7 la câr-serdar (a. 1819). DOC. EC. 237. Fusese trămis de stăpânul său ca să dea nişte scrisori viziriale unui delibaşă. FILIMON, O. I, 115, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. Deli-başa se-ncerca, Dar s-o mişte n-o putea. TEODORESCU, P. P. 555. 2. S. m. (Regional) Viteaz (1). E finul său Drăgan, Deli-baş de căpitan. PĂSCULESCU, L. P. 200, cf. 335. 3. S. m. (Regional) Nebun (14), smintit. Com. din ţepeş vodă - CERNAVODĂ. Aseară unde ai umblat, delibaşule? ib. 4. Adj. (Dobr.; despre oi) Care este bolnav de cenuroză; capiu. Cf alri 1 801/764, ib. 1 802/679,684,984, 988. - Scris şi: deli-başă. - Pl.: delibaşi, -e. - Şi: delibaşa (pl. delibaşale) s. f., dalibâş s. m., (regional) dilibâş, -ă (alri 1 801/764, ib. 1 802/988) adj. - Din tc. deli başi. DELIBĂŞEÂLĂ s. f. (Regional) Cenuroză (Saraiu -Hârşova). Cf. chest. v 167/73. - PL: delibăşeli. - Delibăşi + suf. -eală. DELIBĂŞÎ vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre oi) A se îmbolnăvi de cenuroză (Niculiţel - Isaccea). Cf. alr i 1 801/684. -Prez. ind. pers. 3: delibăşeşte. - V. delibaş. DELIBĂŞÎT, -Ă adj. (Regional; despre oi) Bolnav de cenuroză (Niculiţel - Isaccea). Cf. alr i 1 801/684. -PL: delibăşiţi, -te. - Şi: dilibăşit, -ă adj. ALR I 1 801/684. - V. delibăşi. DELIBERA1 vb. I. 1.1 n t r a n z. (Despre membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare etc.) A chibzui în comun şi a discuta (în secret) asupra unei hotărâri de luat sau a unei chestiuni de rezolvat. Consiliiu ... au fost deliberat spre declărăţia aceasta. CALENDARIU (1794), 32r/10, cf. negulici. A delibera cu mai multă prudenţă asupra pedepsei ce legile hotărăsc. LĂZĂRESCU, S. 125/21, cf. stamati, D. Trebuia să delibereze asupra dorinţelor şi raporturilor comunicate lui, şi-n unire cu sultanul să primească o regulare asupra viitoarei organizări a acestor Principate, românul (1857), nr. 2,42/72. După complinirea tuturor datinelor ..., deliberară episcopii şi popii. CALENDAR (1857), 26/21, cf. polizu, prot. -POP., N. d., pontbriant, d. A deliberat asupra acestor materii [de învăţământ] şi-şi rezumă ... opiniunile sale. ODOBESCU, S. n, 56. Prin acest organ află ce se petrece în afară, cugetă, deliberează şi-şi aduce voinţa la îndeplinire. CONTEMPORANUL, III, 417, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Şi acum ... [este] zădărnicită şi ultima nădejde a demersurilor în zilele în care tribunalul ar fi deliberat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 185, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Consiliul deliberează apoi în şedinţă privată. TITULESCU, D. 223, cf. SCRIBAN, D. Ce, în camera de consiliu nu beţi cafele şi nu deliberaţi până li se lungeşte părţilor gâtul? ARGHEZI, S. XI, 63. Judecătorii şovăiau mereu. Deliberau acum de trei ore. CAMIL PETRESCU, O. II, 580, cf. DL, DM. Deliberează... despre conceptul de bine. IST. LIT. ROM. II, 154, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Curtea cu juri se întruni din nou şi deliberă o săptămână întreagă. FLACĂRA, 1976, nr. 2,22. ^ T r a n z. Consiliu[l] după ce au fost deliberat... ordineşte că în doao zile el va avea pedeapsa. CALENDARIU (1794), 32/10. Senatul consulta şi delibera toate trebile statului F. aaron, I. L. 37/24. ^ Refl. pas. Trimitem d-voastre alăturatul aci ofis al nostru, către obştescul Divan, întăritor proiectului de condica penală ostăşească cu procedura ei, precum s-a deliberat de către acel Divan. CONDICA, o. 4/7. ^ (Prin analogie) Oprit în mijlocul braseriei, grupul celor trei delibera cu Filip despre alegerea unui colţ mai ferit. VINEA, L. I, 148. 2. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) A chibzui în sine asupra unei probleme sau a unei hotărâri de luat; a decide, a rezolva (3). Cetitoriu ...judecând cu direptate începutul cârtirei din Hale, din conştiinţa sufletului să delibereze (încheie) ce se cuvine după zicerea firii. BOJINCĂ, R. 17/5, Cf PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DN2, DEX. ^ (Prinlărgirea sensului) Un leopard... veni... lastârf, se aruncă dasuprafără a mai delibera. FM (1843), 184V25. - Prez. ind.: deliberez. - Din fr. délibérer, lat. deliberare. DELIBERA2 vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit, rar) A pune în stare de libertate; a elibera. Cf. NEGULICI. Din aste-nchisori triste fiind deliberată, va fi cât mai în grabă în patrie-nturnată. pelimon, s. 42/15, cf. PROT. - POP., N. D. ^ Refl. pas. O vrednică de însemnat clauză seau cuprindere a acestei instrucţii este cererea a se delibera seau a să slobozi Kritul. AR (1829), 150'/27. - Prez. ind.: deliberez. - Pref. de- + libera. DELIBERANT, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care deliberează1 (1). Cf. i. golescu, c., negulici, costinescu. Adunare deliberantă. LM. [Capitalistul] angajează ...un mare număr de persoane cari au o poziţie, ce-i pot fi folositoare, fie în opinia publică, ... fie în adunările 2904 DELIBERANŢĂ -358- DELIBERAT2 deliberante. EMINESCU, O. XII, 487, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: deliberanţi, -te. - Din fr. délibérant. DELIBERANŢĂ s. f. v delivrenţă. DELIBERARE s. f. Acţiunea de a delibera1 şi rezultatul ei. 1. Chibzuire în comun şi discuţie (în secret) a membrilor unei instanţe judecătoreşti, ai unui consiliu etc. asupra unei hotărâri care urmează a fi luată sau a unei chestiuni care trebuie rezolvată; consfătuire, chibzuire; dezbatere, (învechit) deliberaţie (1). Cf. d e 1 i b e r a1 (1). Cf. HELIADE, o. n, 349. Vreo câţiva streini au fost invitaţi a lua parte la deliberările congresului. CONCORDIA (1857), 1542/23, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU. Deliberările şi deciziu-nileparlamentului nu vor avea efect. GHICA, C, E. 1,240, cf. PONTBRIANT, D. După deliberare, judecătorii ieşeau să pronunţe hotărârea. CONV. LIT. ni, 343, cf COSTINESCU, LM. Următoarea propunere ... avem onoare a o supune deliberării... d-voastră. MAIORESCU,D. 1,107.Proiectulde programă şi regulamentele ...se vor pune în deliberarea consiliului general în viitoarea sa sesiune. ODOBESCU, S. n, 76, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Să nu-i facă măcar cinstea unei deliberări. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 185. Curtea va intra în deliberare! zise iar colonelul supărat. REBREANU, P. S. 309, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Spre a arăta luarea unei hotărâri, la sfârşitul convorbirii sau după o deliberare a subiectului vorbitor; limba populară şi familiară utilizează formula „şi gata! ” IORDAN, STIL. 289. E vorba de un document ... cuprinzând rezultatul unor lungi şi mature deliberări. BRĂTIANU, T. 46. Se credea Socrate în miraculos contact cu Demonicul,...cel puţin în momente de deliberare. BLAGA, Z. 221. Pofti pe căpitanul Pleşoianu ...să ia parte la deliberare. CAMIL petrescu, o. II, 178. Deliberarea se face în secret, fie în şedinţă, fie în camera de chibzuire, numai între judecătorul şi asesorii care au luat parte lajudecată, jără participarea procurorului şi a secretarului de şedinţă. PR. DREPT, 875, cf. DER, DN2, M. D. ENC. După îndelungi deliberări s-a convenit că Teatrul... trebuie defapt să răspundă dezideratelor pentru care a fost creat. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 12. Se pronunţă pentru ...a participa pe picior de egalitate cu celelalte părţi la toate eforturile, deliberările şi conferinţele. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 334, cf. DEX. După... 11 ore de deliberări s-a ajuns la impresionantul verdict, flacăra, 1976, nr. 21,22. 2. Chibzuire în sine asupra unei probleme sau a unei hotărâri de luat; decizie (2), rezoluţie (1), (învechit) deliberaţie (2). Cf. d e 1 i b e r a1 (2). Cf. aristia, plut., costinescu, PONTBRIANT, D. Turghenev, pictând pe eroinele sale cât mai seducătoare prin figură, temperament, conduită, ţine ascunse gândurile lor, luptele lor sufleteşti, deliberările lor interne. EBRĂILEANU, s. L. 23, cf. ŞĂINEANU, D. u. A dçua funcţiune psihică nouă ... este, după Spencer, deliberarea intelectuală sau raţiunea. NEGULESCU, G. 141. Judele meu sejăcu interpretul acestora..., opinând grav din cap, după o lungă deliberare cu el însuşi. COCEA, S. I, 180. Ceea ce dispare ca individualitate în cazul sugestiei sunt formele superioare de conştiinţă: cenzura critică şi deliberarea. RALEA, S. T. II, 77. Deliberarea intimă este redată aici cu măiestrie. L. ROM. 1953, nr. 3, 45. Fapta morală fiind ... expresia unei deliberări, ... depindea, într-o foarte mare măsură, de puterea de judecată a făptuitorului, pleşu, m. m. 78. - PL: deliberări. - V. delibera1. DELIBERAT1 s. n. (învechit) Faptul deadelibera1 (1). Scris şipublicuit acest deliberat (a. 1778). iorga,s. D. XII, 94. Cu deliberatul cel de la scaonul vlădiceasc ... trăire ...pănă la moarte. MAIOR, I. B. 271/26. Spre sfârşitul hotărârei încoace trimisă, din deliberatul săborului aceastuia ...va cunoaşte preacinstitul conzistoarium. id. ib. 334/24. Dacă cu deliberatul din judecată dreaptă n-ar fi îndestulii ... înaintea legalnicei sale competeanţii să meargă. SŢ. 36/25. Se rugă, ca să-i facă voia, în deliberatul său curat să se adaoge aceasta. NICOLAU, P. 156/12. în aprilie ...a ieşât sentinţa sau deliberatuljudecătoresc. BARIŢIU, P. A. I, 314, cf. 140, COSTINESCU, LM, ALEXI, W. - V. delibera1. DÉLIBÉRÂT2, -Ă adj. Care a fost bine chibzuit, gândit, cumpănit de mai înainte; făcut din proprie voinţă; intenţionat. Cf. LM, BARCIANU. A adoptat ca principiu deliberat: beştelirea crâncenă a celui pe care vrea să-l combată. CAMIL PETRESCU, P. 206. Neologismul se introduce în proza lui... într-o intenţie deliberată. VIANU, A. P. 237, cf. DL, DM. Creangă procedează şi de astă dată întocmai ca un vorbitor obişnuit, fără nicio preocupare artistică deliberată, chiar dacă îşi dă seama că procedeul folosit prezintă avantaje de ordin stilistic. CONTRIBUŢII, I, 168, cf. DN2, ivi. D. ENC. Să fie oare o declinare deliberată a capacităţii autorilor de muzică uşoară de a ancora în problematica esenţială a vieţii sociale? CONTEMP. 1975, nr. 1 510,2/6. Lupta împotriva poluării... constituie un act deliberat, flacăra, 1975, nr. 47, 8, cf. DEX. Am trăit în recluzie deliberată. LIICEANU, J. 14. ^ (Adverbial) După mine, nu este vorba de o atitudine deliberat definitivă. TITULESCU, D. 104. Asasinaţi în mod deliberat o femeie, care ...nu are nicio vină. CAMIL PETRESCU, T. I, 327. Ceea ce la oamenii obişnuiţi şi în vorbirea de toate zilele se petrece spontan ..., la scriitori se produce deliberat, cu voinţă. IORDAN, STIL. 144. Cum, Don Juan este ipocrit?... Aşa ni-l înfăţişează deliberat Molière. CĂLINESCU, C. o. 179. Erau partide pe care el le pierdea deliberat. PREDA, M. S. 81. Micul cler şi dăscălimea ieşeană, în care se introduce deliberat, departe de a fi protipendada capitalei, este totuşi o formulă de viaţă urbană. IST. LIT. ROM. III, 256. în mod deliberat, el combină semnificaţii parţiale topindu-le în enunţuri. COTEANU, s. F. H, 57. în momentul dezlănţuirii ei, răscoala avea un caracter predominant antiotoman imprimat deliberat de Tudor. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 926. [Spectacolul] vine în întâmpinarea unui public mai larg, simplificându-şi deliberat structura. T ianuarie 1969,71. Ironia... permite introducerea unor structuri noi (cum este aceea a grotescului) într-o schemă narativă deliberat realistă. SIMION, s. R. II, 221. Refuză deliberat facilul şi senzaţia de fragil. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 4/10, cf. PALEOLOGU, T. 80. S-a încercat deliberat inducerea în opinia publică ...a unor repere care trebuiau să deformeze... sensurile reale ale crizei. RL 2005, nr. 4 596. -PL: deliberaţi, -te. -V. delibera1. 2908 DELIBERATIV -359- DELICAT DELIBERATIV, -Ă adj. 1. Care deliberează1 (1), care are dreptul de a lua o hotărâre. Cf. negulici, prot. - pop., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Nu poate acest popor decât să-şipiarză cu încetul chiar respectul autorităţii, faţă de exemplele zilnice, ... care nu pot aduce ţării în viitor decât urmări funeste pentru respectul Adunărilor deliberative, EMINESCU, O. xn, 146, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Organ deliberativ, DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. (Substantivat) Deliberativul local a promovat în septembrie 2004, o nouă cerere de chemare în judecată. RL 2005, nr. 4 636. ^ Vot (sau, învechit, glas) deliberativ (în opoziţie cu vot consultativ)^ drept de ahotărîprin vot. Fieştecare soţ ajutător va avea vot... în adunările obşteşti, nu însă şi lucrările comitetului, unde va putea oricând să vie ca un privitor şi a-şi da părerea, fără de a avea glas deliberativ. heliade, F. 20/17. Toţi paşii cu două tuiuri au dreptul de a avea loc acolo cu glas deliberativ. CR (1837), 18i/35. A cerut... ca episcopul unit care va fi după timp... săi se dea loc cu vot deliberativ în consiliul gubemului. BARIŢIU, P. A. I, 413, cf. COSTINESCU, LM, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC. Nu mai avem ce căuta cel mult ca invitaţi jără drept de vot... deliberativ. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 4, cf DEX. Gen deliberativ = gen de discurs în care oratorul îşi propune a face să se adopte sau să se respingă o hotărâre. Cf. ŞĂINEANU, D. U., SCRIBAN, D. în Retorica sa, Aristotel vorbeşte de trei genuri oratorice: genul epidictic,... genul judiciar... şi genul deliberativ, care se pronunţă ... asupra unor împrejurări viitoare. PLEŞU, M. M. 46. (Gram.) Propoziţie deliberativă (şi substantivat, f.) = propoziţie interogativă dubitativă în care nehotărârea sau îndoiala vorbitorului se manifestă prin oscilaţia între două sau mai multe posibilităţi. Interogativele deliberative se caracterizează printr-o mare varietate de intonaţie. GRAM. rom.2 n, 40. Nu poate fi contestată nici contribuţia deliberativei la naşterea interogativei indirecte. IST. L. ROM. 1,314. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă chibzuinţă, cumpănire, echilibru. întrebările retorice dobândesc ... scopul de a evidenţia procesul deliberativ al voinţei. VIANU, A. P. 32. Pasul epic al eroilor acestui roman social e dictat de subconştiente impulsuri atavice, scoase în raza conştiinţei deliberative. CONSTANTINESCU, S. m, 73. -Pl.: deliberativi, -e. - Din fr. deliberaţii, lat. deliberativus, -a, -um. DELIBERATOR1, -DÂRE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care deliberează1 (1). Cf. lm. -PL: deliberatori, -oare. - Delibera1 + suf. -tor. DELIBERATOR2, -OARE adj. (învechit, rar) Mântuitor (1), izbăvitor. Cf prot. - pop., n. d. - Pl.: deliberatori, -oare. - Delibera2 + suf. -tor. DELIBERAŢIE s. f. 1. (învechit) Deliberare (1). Am găsit de cuviinţă, după deliberaţii ce am avut, să aducem cuvenita vindecare (a. 1817). URICARIUL, V, 26/11. Delibe-raţiile în seanţiile comitetului se vor face ... după majoritatea glasurilor. HELIADE, F. 18/25, cf. I. GOLESCU, C. Mă supui Camerii primind înalta şi greaoa însărcinare a prezida în lucrări şi a povăţui deliberaţiile. CR (1839), 72/35. Este puţină vreme de când deliberaţiile Camerii sânt publice. DACIA LIT. 130/25. Ni se spune rezultatul deliberaţiilor [Divanului]. CONDICA, o. 3/7. Deliberaţii şi discuţii. CODRESCU, C. II, 378/31, cf NEGULICI. Un proiect ca acela trebuie să fie supus mai întâi la deliberaţiunea dietei BARIŢIU, P. A. I, 71, cf. STAMATI, D. După două ore de deliberaţiune, şedinţa se redeschide. RUSSO, S. 322. A urmat o deliberaţie a ministerului. GM (1854), 4032/42. Chestiunile ... trebuie sa facă obiectul deliberaţiilor congresului. TIMPUL (1856), nr. 1,42/27. Zioa unei deliberaţii aprofundate va veni. CONCORDIA, ŸlSl. Gloata... aştepta ... rezultatuldeliberaţiei soborului. NEGRUZZI, s. 1,230, cf. POLIZU. Lăsăm dar în deliberaţiunea fiecăruia eminenţa acestui rău. DĂMBOVIŢA (1859), 1782/48, cf. prot.-pop., N. D., pontbriant, D. După trei zile de deliberaţii, se dete ordin să-i ucigă. bolintineanu, c. 57/6, cf. costinescu, LM. în acest caz emancipaţiunea va rezulta din deliberaţiunea consiliului, hamangiu, C. c. 109, cf. alexi, W., şăineanu2. El era... duşman al deliberaţiei. CĂLINESCU, i. C. 251, cf. SCRIBAN, D., DEX. 2. (învechit, rar) Deliberare (2). Cf. şăineanu2. - PL: deliberaţii. - Şi: (învechit) deliberaţiune, delibe-răţiune (pontbriant, D.), deliberăciune (stamati, d.) s. f. - Din fr. délibération, lat. deliberatio, -onis, it. deli-berazione. DELIBERAŢIUNE s. f. v. deliberaţie. DELIBERÀCIÙNE s. f. v. deliberaţie. DELIBERĂŢIUNE s. f. v. deliberaţie. DELIBRÂŢIE s. £ v. delivrenţă. DELIC vb. I. R e f 1. (Prin estul Mold., prin nordul Dobr. şi prin Bucov.) A se orăşeniza. Se mai delică lumea. ALR 11/520, 682, A v 15. - Prez. ind. pers. 3: delică. - Derivat regresiv de la delicat. DELICÂT, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe, despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) Care este subţire şi slăbuţ, de dimensiuni reduse (în înălţime sau în grosime); fin, gingaş, subţirel (2), graţios. Cf. klein, d., lb, i. golescu, c. [Oameni] galanţi, delicaţi şi frumoşi la vedere. MARCOVICI, C. 60/6. Extremităţile... [antilopelor] sântsupţiri şi delicate. J. cihac, I. n. 49/18. Unele dame poartă de-a pururea ase-mine colanuri, pentru ca să aibă o talie delicată, ALBINEŢ, M. 159/8. Mici sunt degetele sale şi mânuţa-i delicată. asachi, S, L. 1,160. Din naşterea sa Leopold a fost mic de statură şi delicat. BARIŢIU, P. A. I, 13. E înaltă, supţirică delicată..., ochi albaştri..., păr negru. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 87. Unele vite sânt delicate, mici şi supţiri. I. IONESCU, V. 34/2. Corpul lui delicat n-a asudat încă supt o armură. pâcleanu, I. ii, 118/23, cf. stamati, d. Delecatulsău nas. pann, ş. I, 15/2. Un trup de o formă minunată, cu nişte mâini delicate de nimfă; era în adevăr un tezaur de frumuseţe. FILIMON, o. I, 105, cf. PROT. - pop., N. D., PONTBRIANT, D. Umăr delicat. ALECSANDRI, p. 161, cf COSTINESCU, LM. Zărea creştetul delicat al dropiei. ODOBESCU, S. III, 14. Mâini delicate de doamnă. EMINESCU, 2918 DELICAT -360- DELICAT P. L. 30. Gângănii sau gâze... le zice poporul la făpturile mici şi delicate. CARAGIALE, o. V, 197. încet îmi lunecă pe frunte O mână albă, delicată. VLAHUŢĂ, S. A. I, 139, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Ce chip fraget, slab şi tare, ce gingaş şi delicat. DENSUSIANU, L. 215, cf. resmeriţă, D. Era înăltuţă, delicată şi avea nişte ochişori verzi. REBREANU, r. I. 181, cf. CADE. [Avea] bărbia feminină, delicată. CAMIL petrescu, p. 7, cf scriban, d. Au văzut ţapii sălbatici, ciutele delicate. ARGHEZI, c. J. 79, cf. dl, DM. Să-şi mângâie palmele delicate cu aceste bolnave flori, barbu, princ. 69, cf DN2, m. d. enc., dex. Mâna dilicată la sapă nu rabdă. I. GOLESCU, ap. ZANNE, P. v, 545. -v* F i g. Mădulările sale (a amorului) sânt fragete şi delicate, buznea, F. 15/1. + (Despre sunete, glas) Cu ton plăcut. „ N” moale este mult mai dulce şi mai delicat decât „ m ” şi ...face limba română mai plăcută la auz. MAIOR, S. II, 286. [Dialectul] roman e mai dulce şi mai delicat. RUS, 1.1, 254/30. O salbă de mărgele... sălta..., pricinuind un zinghet delicat alecsandri, o. p. 61. Eprezent cu cântecele sale de delicată tonalitate, flacăra, 1975, nr. 46,16. + (Despre litere sau scriere) Cu linii subţiri, fine. în raftul său se afla un manuscris, cu slovă grecească delicată ca o horbotă. G. BARBU, A. V. 3 L 2. (Despre fiinţe, despre corpul sau despre părţi ale corpului lor; în opoziţie cu robust, viguros) Lipsit de rezistenţă fizică, de vitalitate, debil (1), firav; p. e x t. care are o structură lipsită de rezistenţă (predispus la îmbolnăvire) şi necesită o îngrijire atentă şi specială, plăpând (1), şubred (1). Tânărul aceast delicat, frumos şi trândav ...ar muri dacă numai întru o zi s-ar osteni ca mine. beldiman, a. 14/3. Femeaia ...fiind prea delicată din fire şi deprinsă cătră viaţă ... n-au putut să rămâe teafără de lovitura ... protivnicului noroc. L. asachi, J. 66/21. Nu e bine să obosim organe atât de delicate. PR. 15/5. Ochiul este una din cele mai delicate formaţii a[le] organismului omenesc. ALBINEŢ, M. 192/3. Oamenii mai delicaţi... vor face feredeie încălzite de la 23 păn la 28 graduri. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 103/14. Mă tot mir de dumneatay care te ştiu atât de delicată, încât şi un prea mititel şoricel când vezi, pe loc leşini şi cazi jos. PR. DRAM. 133. Aceste friguri apucă mai cu seamă pe copiii care au limbrici seau viermi în maţele lor, fiind şi de o constituţie delicată, cornea, E. I, 69/10. E bine a recomanda bolnavilor cari au peptul delicat, d-a nu rămânea multă vreme într-o atmosferă încărcată cu vapori. MAN. SĂNĂT. 123/27, cf STAMATI, D. Picioarele-i era[u] atât de delicate, încât păreau că numaidecât or să se frângă. NEGRUZZI, S. I, 42. Această incurabilă maladie ... triumfă ... asupra delicatului său fizic. FILIMON, O. II, 329, cf PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., CADE. Cei mai mulţi [filosofi] ... au fost de o constituţie delicată. NEGULESCU, G. 108, cf. SCRIBAN, D. Era foarte delicat, foarte şubred şi foarte îmbătrânit. DEMETRIUS, A. 192, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. O femeie, pe cât de delicată şi fragilă, pe atât de vioaie şi de spontană, flacăra, 1975, nr. 22,19. 4- (Substantivat) Duşa ...va putea să vatăme pe cei bolnavi şi delicaţi. FĂTU, D. 37/15. ^ (Prin lărgirea sensului) Slujbele lui îi vătăma sănătatea cea delicată. PLEŞOIANU, T. III, 46/27. De o statură microscopică...şi de o constituţie foarte delicată, era un original de frunte. NEGRUZZI, S. I, 206. Sănătatea mea prea delicată nu-mi permite să mai suport asprimile de tot felul CARAGIALE, O. i, 161. + P. anal. (Despre plante, flori şi părţi ale lor) . Fragil, plăpând (2); care cere mare îngrijire. Mă plâng de a vedea o plantă atât de fragedă şi atât de delicată dată influinţelor omorâtoare ale ghieţii şi ale gerului. NEGULICI, E. n, 51/11. Grupe de arbori, peluze verzi, partere smălţate cu florile cele mai delicate şi mai rari... poţi să admiri GHICA, C. E. II, 320. în crini e beţia cea rară: Sunt albi, delicaţi, subţiratici. MACEDONSKI, O. I, 181. Am dat de toporaşi lâng-un stejar; Erau aşa de-albaştri, delicaţi Ca nişte firmituri de cer lăsate-n dar De primăvară. ISANOS, v. 272. Lângă fereastra joasă, tremurau tulpinele firave ale unor flori de toamnă, cu ... petale delicate. BARBU, ş. N. 108. Ferigă mică din fam[ilia] Polypodiaceae, cu rizom scurt şi frunze delicate. BUTURĂ, EB. i, 98. ^ Fig. îngrijaşte cu sârguinţă de floarea cea delicată a domesnicei fericiri, marcovici, D. 36/4. ^ (Prin lărgirea sensului) Ieri pusese gerul Flori de gheaţă delicate. PERPESSICIUS, s. 69. 3. (Despre oameni) Care se remarcă printr-o educaţie deosebită, prin gusturi şi purtări alese, cizelat, cultivat, distins, rafinat2 (2), stilat; plin de atenţie, lipsit de asprime, de brutalitate; prevenitor. El era un om d-onoare şi din cei mai delicaţi CR (1848), 53/68. Fiecare poet crede că nu este destul de poetic, de delicat, dacă nu-şi diminuează cuvintele. CONV. UT. i, 64. Dacă mă iubeşti... dacă-ţi sunt scumpă ...fii delicat, alecsandri, t. I, 201. Nu cumva să superi nervii criticilor delicaţi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 61. Cât de profund trebuie să-l fi afectat pe delicatul poet al „ Subţiricăi din vecini ” noile relaţii de dragoste„ GHEREA, ST. CR. in, 385. Bărbatul meu nu prea e delicat de felul său. LOVINESCU, c. IV, 32. Trebuie să fii delicat cu Tanţa că ea e foarte sensibilă şi inimoasă. rebreanu, R. I, 242. Poeţii sunt oameni delicaţi, camil petrescu, T. II, 31. Cum e duduia delicată, ... i se scârbeşte din te miri ce! BRĂESCU, M. B. 62. Ce prieten delicat, înţelegător şi generos a fost! sado veanu, o. XX, 44. Subţirelul şi delicatul personaj nu părea obişnuit să audă ce i se spune, preda, M. s. 40, cf. DM, dn2, m. d. enc., dex. 4- (Adverbial) Când bătea ora nouă, tata lăsa ziarul şi, delicat,... o săruta pe mama. flacăra, 1975, nr. 17-18, 46. + (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă fineţe, gingăşie, care trădează o mare delicateţe (3). Prin ele [poezia, filosofía] omul câştigă cugetări de moral, simţiri delicate. AR (1829), 192/11. Un duh slobod şi născocitor şi o simţire delicată l-au silit să părăsească celelalte învăţături. MARCOVICI, C. 3/12. Ce delicat caractir/ PANN, E. II, 28/12. Purtare delicată d-a pururea având. NEGRUZZI, S. II, 195. Trebuie trei-patru generaţii... pentru ca această familie să capete simţăminte delicate, nobleţea inimii, gustul pentru litere. MACEDONSKI, în PLRL 337. O iubire delicată, discretă. VLAHUŢĂ, s. A. II, 214. Grija delicată ce o purta Elenuţa pentru părintele Murăşanu o observa ...şi Maria. AGÎRBICEANU, A. 251 .Avea ambiţia să potrivească toate astfel încât să se observe pretutindeni gustul ei delicat. REBREANU, I. 67. Are sufletul delicat şi inimă bună. EBRĂJLEANU, A. 38. Nicăieri în lume nu s-a produs ceva identic, de o simţire aşa de delicată, până la rafinament. SADO VEANU, o. XX, 95. Gesturi reţinute şi delicate. CAMIL PETRESCU, T. I, 19. Ore întregi ascultându-l [ceasornicul], surâsuri delicate se succedau, ca orele luminii, pe figura lor trandafirie. ARGHEZI, C. J. 47. Nu e nevoie să fie cineva neapărat beteag ca să inspire senti- 2918 DELICAT — 361 — DELICAT mente delicate, vinea, l. n, 39. Dacă nu mă desfatăfresca, în ansamblul ei, sunt unele detalii pline de tot farmecul delicat al unui scriitor de reputat talent constantinescu, S. I, 16. Iernile ... l-au făcut să ţipe gros şi pe un poet al dragostelor delicate. bănulescu, I. 11. ^ (Adverbial) Despre plagiate arfi de prisos să mai vorbim, dar aşa, în treacăt, am zărit într-un număr din urmă o bucată luată, vorbind delicat, din Gil Blas. CONTEMPORANUL, IV, 207. Calificativul conţine o cugetare adâncă şi delicat imprimată. MACEDONSKI, O. rv, 48. Vru totuşi să-i spuie ceva ca să-l concedieze delicat. REBREANU, R. 1,90. Călca delicat, mai pe de lături, cazimir, GR. 72. îmi pare bine de cunoştinţă, a răspunsplutonierul-major..., înapoindu-i delicat hârtiile, sadoveanu, O. XXI, 456. Scriitura lui e modernă, dar cuminte manipulând delicat mari energii interioare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 5/4. 4. (Despre acţiuni, situaţii, probleme etc.) Care prezintă mari dificultăţi, care cere eforturi deosebite pentru a fi rezolvat, efectuat etc., sau mare abilitate, băgare de seamă, prudenţă, rezervă; anevoios, complicat, dificil, greu, v. spinos1 (4). Una din cele mai delicate memurieturi (a. 1819). URICARIUL, 1,246. Treaba aceasta este cea mai delicată a hrănii obştii norodului (a. 1827). DOC. EC. 388. Cele mai însemnătoare din apologuri sunt acelea ce sunt provocate de circonstanţe grave sau delicate. HELIADE, o. II, 77. Naţia doreşte a se înştiinţa deplin dispre... drumul urmat în nişte... interesante şi delicate relaţii. AR (1829), 143V34. Clerful] român din Transilvania ar fi cetit cu atenţie reproducirile în obiectul [problema mănăstirilor] acest delicat (a. 1855). URICARIUL, V, 194/12. Pricina e delicată. ALEXANDRESCU, o. I, \3l.Impresariul... n-a luat asupră-i această delicată însărcinare decât numai împins de pasiunea şi zelul său. FILIMON, O. II, 219. Foarte mult ne-a plăcut spiritul moderat şi prudent, cu care sunt tractate togmai cestiunile cele delicate. CONV. LIT. 11,146. Chestiunile noastre naţionale, oricât de grele şi delicate vorfi..., ne vom ţine de cea mai strânsă datorie a le studia cu toată seriozitatea (a. 1874). plri, 317. îmi voi permite să examinez... întrebarea... delicată. maiorescu,d. v, 174. Am renunţat ... a mă mai amesteca în această delicată afacere de familie. CARAGIALE, O. II, 158. Extrem de delicată, situaţia e tratată cu mare abilitate. LOVINESCU, C. VTI, 109. Pacificarea tulburărilor e o operă delicată. REBREANU, R. II, 260. Noi suntem în delicata situaţiune a nu ne pronunţa nici într-un sens, nici în altul. TITULESCU, D. 123. Aceasta va fi o chestiune mult mai delicată. C. petrescu, c. v. 186. îţi explic îndată; e o chestie destul de delicată. SADOVEANU, O. IX, 157. Căile convingerii sunt atât de delicate. ARGHEZI, B. 153 .Aici este o chestiune delicată. CĂLINESCU, S. 183. E o treabă delicată. BENIUC, M. C. I, 306, cf. DL. Trebuia să execut uneori operaţii delicate. PREDA, I. 254, cf. DM. O asemenea cercetare are câteva laturi foarte delicate. COTEANU, S. F. II, 33, cf. DN2. Era folosit ... ca ambasador pentru misiuni ... delicate. H. DAICOVICIU, D. 88. N-au clarificat delicata, eterna şi desueta chestiune a dragostei, s februarie 1970,63. Proces delicat şi nu suficient de bine cunoscut, adaptarea urmează căile cele mai complexe. LL 1972, nr. 3, 305, cf. M. D. ENC. L-a chemat pe Nelu şi i-a spus că e o situaţie delicată. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 23, cf. DEX. Institutul a făcut ceva într-un domeniu atât de delicat cum e cel al preistoriei europene. RL 2005, nr. 4 566. 5. (Despre lucruri) De calitate bună, de bun gust (în ceea ce priveşte fineţea materialului şi a execuţiei). îşi curăţă unghiile cu o pilă delicată, heliade, O. 1,469. Iese ...o muiere cu totul frumoasă şi împodobită cu cele mai scumpe haine şi mai delicate, gorjan, H. i, 9/32. Are în pachet lucruri delicate, albineţ, M. 20/10.1 se cere a şti să conducă cu inteligenţă şi dibăcie lucrarea machinelor de abur şi instrumentelor complicate şi delicate. GHICA, C. E. n, 402, cf. prot. - pop., N. D. Dame românce [îmbrăcate] în rochii delicate, alecsandri, o. p. 253. Cu instrumente foarte delicate, de-abia se pot observa. CONTEMPORANUL, 1.177. Epoca ...de bronz ...ne prezintă... arme delicate ce abia le pot mănui palme foarte mici. ODOBESCU, s. II, 256, cf. ŞĂINEANU2. Acea bandă de ţesetură deasă şi delicată de mătasă şi aur... samănă cu patrafirul ce împodobeşte pe preot în timpul slujbei, iorga, c. 1.1,111, cf. CADE. Când destinderea fandării nimerea pieptul adversarului cu delicatul vârf al floretei, ... muşchii găseau în scurta biruinţă o sintetică odihnă, teodoreanu, m. ii, 93. Firele delicate ale maramei. MOROIANU, S. 10, cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -v* F i g. Toată strălucirea şi smalţul cel delicat al aripilor se scutură. CR (1833), 1232/42. Ploaia cade potolit şi rar, Ţesând o delicată broderie Pe pata albă-a unui felinar. CAZIMIR, L. u. 56. Sforicele diafane cari trăiesc cât ţine fulgerarea lor pripită şi delicată. KLOPŞTOCK, F. 60. *$■ (Adverbial) Rosete scuipate ... reprezintând câte un deosebit cap de operă sânt foarte delicat lucrate, pelimon, i. 74/1. îşi tremurau zborul... fluturei de cele mai gingaşe colori în chipul cel mai delicat punctate, sadoveanu, o. IX, 364. ^ (Prin lărgirea sensului) Ceva auriu şi delicat, ca un pufuşor de piersică, mângâia această carne tânără. GALACTION, O. 627. Izvoarele, sub pânze de gheaţă, delicate, se legănau la vale. labiş, P. 77. + (Despre nuanţe, culori etc.) Discret, atenuat, nu prea pronunţat, pal2 (3). Trăsăturile feţei de o paloare delicată. EMINESCU, P. L. 30. Am văzut liliac roşu ..., delicat ca un amurg de duminică. PETICĂ, O. 261, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Mai toate lucrările din expoziţie sunt îmbrăcate într-un aer delicat crepuscular. RL 2005, nr. 4 611. + (Despre mâncăruri, băuturi, fructe, parfumuri etc.) Care are gust, miros sau buchet plăcut; fin, ales. Ei nu vor s-aibe nici mobile scumpe,... nici ospăţuri delicate, nicipalaturi aurite. PLEŞOIANU, T. 1,181/27. Eu te las cu sănătate ..., Nici mai delicată masă Care apoi pe nări să-mi iasă. AR (1829), 202/3. Le da mese delicate şi de multe ori însoţite de concerturi. CĂPĂŢINEANU, S. 17/26. Pâine neagră în locul mâncărilor celor mai delicate. MARCOVICI, D. 251/4. Se duse la o prăvălie şi târgui poamele cele mai delicate şi frumoase, gorjan, h. 1,86/22. Deacă la timpul înfloririi lor se fac încrestături în frunze, ... iesă un vin delicat, carele însă nu trăieşte mult. 5. CIHAC, I. N. 270/2. Lipsindu-se de delicatele bucate a bogatului, el nu este supus boalelor lui. BUZNEA, F. 32/29. Asemenea ieste omul cel de ispravă ca o floare rară care umple aerul de un miros delicat, tâmpeanul, G. 80/7. [Mazărea face carnea oilor] pre cât de albă, pe atâta şi delicată. I. ionescu, c. 24/5. [Ciocoiul] se obicinuieşte atât de mult cu mâncările delicate, încât nu mai poate să trăiască fără fripturq de fazan. FILIMON, o. I, 96. [Grangurul] cu drept cuvânt este socotit în Francia ca una din cele mai delicate îmbucături ornitologice, odobescu, s. ni, 32, cf. ŞĂINEANU2, cade. De Marenne înălţă nasul său fin ca să primească 2918 DELICATEAŢĂ - 362 - DELICATEŢE adierile delicate ale florilor, sadoveanu, O. x, 287. Făcându-i-se foame, mânca un ceas, lăsându-şiprofesorul singur, să simtă pe gaura uşii aroma delicată a fripturii ARGHEZI, S. XI, 78, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: delicaţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) dilicât, -ă, (învechit) delecât, -ă adj. - Din lat. delicatus, -a, *um, fr. délicat, it. delicato. DELICATEAŢĂ s. f. v. delicateţe. DELICATÉIYf Ă s. f. v. delicateţe. DELICATÉSÀ s. f._(Mai ales la pl.) Aliment fin, ales (îndeosebi prăjituri şi specialităţi culinare). Darul de la coconul ...de doi [sfanţi], cheltuiţi în parte pe stafide, măsline şi murături de pătlăgele, delicatese mie pană aici necunoscute...nu putea să ţină mult codru-drăguşanu, C. 6. Aduse din Constantinopole tot ce se găsea acolo mai scump în peşti, poame şi vinuri, pe care unindu-le cu delicateţele gastronomice ale ţărei... pregătise de acea zi un ospăţ. FILIMON, o. 1,178. Marele magazin de coloniale, delicatese, comestibile... şi-a lăsat obloanele. CARAGIALE, o. I, 255, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Lua dimineaţa ... ananasurişi multe „delicatesuri”. iorga, C. I. m, 136, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, d., CADE. Cheia de la dulapul cu delicatese era la duduia. BRĂESCU, O. A. I, 12, cf. SCRIBAN, D., DL. Nu prea se mai găseau coloniale şi delicatese la îndemâna fiecăruia, preda, DELIR. 360, cf. DM. De-ale mâncării vinzi ceva? Coloniale, delicatese? barbu, G. 93, cf. DN2. Curmale şi diferite alte delicatese exotice... erau foarte preţuite de către barbari MAGAZIN. IST. 1970, nr. 1,17, cf. M. D. enc., dex. [Orăşenii umanitari] reproşau salariile prea mari..., schimbarea dietei (carne şi grâu în loc de brânză şi secară), obiceiul de a bea ceai, preferinţa pentru „delicatesuri” şi pierderea respectului faţă de clasele de sus. patapievici, c. l. 279. O nouă delicatesă: cârnaţi de ciocolată ... Inventatorul delicatesei ... a declarat că ideea pregătirii unui cârnat de ciocolată i-a venit într-o noapte în care a fost chinuit de insomnie. RL 2005, nr. 4 633. - PL: delicatese şi (rar) delicatesuri. - Şi: delicatéţă s. f. - Din fr. délicatesse, germ. Delikatesse. DELICATEŢĂ s. f. v. delicatesă. DELICATEŢE s. f. 1. însuşirea a ceea ce este delicat (1); fineţe, gingăşie. Chipul ei ceai măreaţ, statul ei ceai înalt şi plin de ... delicateaţe... era zugrăvite întru inima sa. beldiman, n. p. i, 56/8. Naţia franţuzească e vrednică de toată delicateţa grecilor şi de toate sentimenturile cele mari ale romanilor. PLEŞOIANU, T. I, 56/20. Mă tot gândeam la dânsa şi la delicatenţa trupului. GORJAN, H. IV, 88/16, cf. VALIAN, V. Delicateţa taliei sale era vrednică de însemnat CR (1839), 2542/9, cf. stamati, d. O fecioară să vedea, Care foarte minunată delicatenţă avea. PANN, E? II, 10/11. Delicateţa, părul şi zâmbitoarea faţă îi dă înfăţoşării un aer de viaţă. NEGRUZZI, S. n, 292, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Tânăra delicateţă ... era întrunită cu frumuseţea nobilă ... a femeiel EMINESCU, P. L. 100, cf. DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Acestei femei nu i se potriveşte virilitatea, cât ... frăgezimea, delicateţea. BARBU, PRINC. 83, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. ^ (Prin analogie) Redă cu o mare sensibilitate delicateţea universului floral. CONTEMP. 1979, nr. 1 699, 9/4. ^ (Prin lărgirea sensului) [Zulufii] au o delicateţă deosebită. I. D. GHICA, P. 33/11. 2. însuşirea de a fi delicat (2); şubrezenie (1), slăbiciune (1). V. fragilitate. Inima mea aflându-să întru atâta delicatiţă nu priimeaşte a cădea iarăş întru primejdii. BELDIMAN, T. 228716. Frăgezimea arată iar o delicateţe, dar lesne de sfărâmat GTN (1836), 712/11. Socoteşte şi slăbăciunea ... ei; delicateţa trupului şi nu fi aspru cătră dânsa. BUZNEA, F. 26/15, cf. POLIZU, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. însuşirea de a fi delicat (3); cizelare, distincţie, rafinament (1), amabilitate, (învechit, rar) delicaţie. Tăcerea ei asupra acestui articol venia numai dintr-o delicateţă ce nu voia să supere urechia lui Don Juan. HELIADE, D. J. 71/23. Nu aş fi fost atinsă de delicateţa dragostei dumitale. CR (1833), 120V44. Se naşte... acea delicateţă de gust. MARCOVICI, R. 203/14. D-o avea cât de puţină delicateţă, nu poate să mă lase să aştept în zadar. VOINESCUII, M. 110/13. El era unul din acei oameni cari pe lângă delicateţa purtării mai adaogă şi originalitatea haracterulul CR (1838), 192/19. Nu iubeşte decât numai averea mea ... aşa de puţin moral şi delicateţă are. FL (1838), 152/29. Pompa asiatică întrunită cu delicateţa gustului evropian dişteaptă... în toţi simţiri de mirare. ASACHI, 1.264/22, cf. VALIAN, V. Vorba aceasta ar jigni delicateţa franceză. NEGULICI, E. I, 67/7, cf. STAMATI, D., POLIZU. N-ai nici o delicateţă şi, când te porneşti la hodorogit, nu te mai poate nimic opri. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 479, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. O nobilă simţire de delicateţă o opreşte a lovi amor-propriul iubitului el ALECSANDRI, S. L. 288, Cf. COSTINESCU, LM. S-a retras dintr-un sentiment de delicateţă. MAIORESCU, D. I, 250, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Mă amestec cu atâta lipsă de delicateţă în lucruri care nu mă privesc. C. PETRESCU, C. V. 110, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Ibrăileanu are delicateţea de a nu-şi înscrie nici numele său. românia literară, 1979, nr. 18, 12/1. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Impuie-şi singur acea delicateţă de penel în care totul e lumină. MACEDONSKI, o. IV, 72. Delicateţa de tonuri a acestor monumente evocă arta italiană. CĂLINESCU, C. O. 189. O delicateţe de om foarte civilizat. DEMETRIUS, A. 289. L o c. a d v. Cu delicateţe = cu multă grija, cu băgare de seamă. Zeiţa cu ochii albastri-verzi, ...cu capul încins d-o panglică şi împodobit d-o coroană ... peste care era aruncat cu delicateţe un voal subţire, căpăţineanu, M. 43/15. L-au pipăit cu o mare delicateţă. ALBINEŢ, M. 21/4.0 rugă cu delicateţă ca să primească a rămânea noaptea aceea în lăcuinţa lui. mozaicul (1839), 542/20. Când grăieşti, Farmeci cu delicateţă. CONACHI, P. 115. Alte cuvinte cari răspică mai apriat modul esecutării: ... delicat, cu delicăteaţă. vorobchievici, A. M. 14. Se răsuci cu delicateţă în scaunul său. SADOVEANU, O. IX, 75. In odaia pisicii toate obiectele au fost răsturnate, întâi cu delicateţe. ARGHEZI, C. J. 170. Să răspundă cu delicateţe. FLACĂRA, 1975, nr. 41/14. + (Concretizat) Vorbe delicate, amabilităţi. „ Venerabile ” în sus, „ venerabile ”-n jos ...şi în sfârşit o sumă de delicateţuri. CARAGIALE, O. VI, 85. 4. îndemânare într-un anumit domeniu; pricepere (2), iscusinţă, subtilitate (II2). Această slujbă are trebuinţă de 2923 DELICATISIM -363- DELICIU multă delicateţe. HELIADE, D. C. 183/23, cf. PROT. - POP., N. D., CADE. -PI.: delicateţi şi (învechit) delicateţuri. - Şi: (învechit) delicatiţă, delicaténtá s. f. - Din fr. délicatesse, it. delicatezza. DELICATÍSIM, -Ă adj. (Neobişnuit) Care acordă foarte mare atenţie, care este foarte politicos; plin de delicateţe (3), delicat (3). îţi mulţumesc din suflet pentru atenţiunea ta delicatisimă cu ocazia aniversării mele. CARAGIALE, O. VII, 381. -PI.: delicatisimi, -e. - Delicat + suf. -isim. DELICATÎŢĂ s. f. v. delicateţe. DELICAŢÎE s. f. (învechit, rar) Delicateţe (3). La această întâmplare mult au vorovit ei între dânşâi şi eu aş fi socotit de trebuinţă a scrii voroavile lor; dar ... spui numai cele de pe urmă cuvinte a lor, cari poate după vreme şi obiceiurile de atunce, ori fi cuprinsu într-însăle delicaţâi, iar acmu slujăscu drept un râs. c. pop.2 vii, 73. ^ Loc.adv.Cu delicaţie = cu delicateţe, v. delicateţe (3). Iar Miligrina, lăsând toată ruşânea, apropiindu-să de Poliţionu, l-au luat de mână cu delicaţâi. ib. 60. - Delicat + suf. -ie. DELICEÁN s. n. (Prin sudul Transilv.) Deluşor. Cf. ALR sn III h 809, CHEST. IV 78/174a. - PL: deliceni. -Deal + suf. -icean. DELÎ-CEAUŞ s. m. Rang militar inferior celui de delibaşă. Şi cartea au trimis-o pe un deli-ceauş rumân îndrăzneţ. DIONISIE, C. 210, cf. şio n2, 46, LÓBEL, C. 293, TDRG. - PI.: deli-ceauşi. - Din tc. deli ţavaşu. DELICHESCÉNT, -Ă adj. v. delicvescent. DELICHESCENŢĂ s. f. v. delicveseenţă. DELÍCIE s. f. v. deliciu. DELICIOS, -OÂSĂ adj. 1. Foarte plăcut (I 1); încântător, fermecător, desfătător. Opetrundea de îmbeţie delicioasă care însoporişase mintea şi desarmase ruşinea. CALENDARIU (1794), 29/23. Brâul cusut cu graţii al Venerei totdeauna va înfăţişa o icoană delicioasă la imaginaţia noastră. GTN (1836), 49bls2/25. Se vedea ... nu prea departe ...o frumoasă căscioară de câmpie, aşăzată într-o poziţie pitorească şi delicioasă. CR (1839), 111 Vl 3. Frecarea pe picioare este ...o delicioasă necesitate. SPIC. I, 412/40. E un loc delicios, aşezat pe malul drept al Ialomiţei-de-Sus. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 14. Câteodată intrau în pavilion, cântând cu glasuri îngereşti... şi umplând de un eho delicios aerul cel curat al nopţelor ... italiene. AR (1844), 7759. Din patul ei ea urma cu privirea ... toate aceste [a] amestecate confuz într-un vis şi nimi-cindu-se într-un repaos deliţios. CODRESCU, C. I, 209/23, cf. NEGULICI. îşi desprinde cascua şi respiră un aer delicios. PÂCLEANU, I. II, 76/25. Delicioasă petrecere o să avem. NEGRUZZI, în pr. dram. 486. Se destinde înaintea ochilor mei cea mai delicioasă şi mai pitorească panoramă. FILIMON, O. II, 16, Cf. PROT.-POP.,N. D., ANTONESCU, D., pontbriant, d., costinescu. Cântă ... o melodie delicioasă. ALECSANDRI, O. P. 98, cf. LM. Ai să simţi o moleşeală delicioasă în tot trupul. CARAGIALE, o. Vil, 299, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Făcuse CU-noscut lumii deliciosulprerafaelism mistic. PETICÀ, 0.371, cf. RESMERIŢĂ, D. Să mă ierţisunt delicioase, toate [fetele]. M. eliade, o. I, 111, cf. cade. O maşină va face regulat cursa... pentru a ne strânge rândurile şi a ne continua delicioasele noastre partide de pocher. MIRONESCU, S. 87. Era un film delicios. CAMIL petrescu, T. ffl, 100. Ultimele zile de libertate trebuie să fie delicioase. COCEA, S. I, 136. Eşti delicios. SEBASTIAN, T. 69, cf. scriban, d. Neliniştea aceea delicioasă din privirile ei n-o mai găseam. MIHĂESCU, D. A. 18. Câteva clipe de aşteptare delicioasă trecură. VINEA, L, I, 92, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., dex. ^ (Glumeţ) Emilio, fii indulgentă, fa-mi moartea mai delicioasă. LĂZĂRESCU, S. 86/5. ^ (Adverbial) Mă plictisesc... şi e delicios. SEBASTIAN, T. 141. Mă convinge în mod delicios, liiceanu, j. 13. + Nostim, simpatic. Avea un cap foarte frumos şi o barbă atât de poetică şi delicioasă. FILIMON, o. I, 208. îi găsesc delicioşi [pe artişti] cu micile lor manii... şi cu politeţea lor imperială ...pe care n-o regăsesc la... ceilalţi. CAMIL petrescu, T. ffl, 108. (Adverbial) Patroana mereu pe gânduri, delicios obsedată. CAMIL PETRESCU, T. 1,438. Deşi delicios ismenită, cu capul ei de gheişă, era de o pasiune concentrată, id. P. 127. 2. (Despre băuturi, mâncăruri etc.) Cu gust plăcut; gustos, savuros. Cf. negulici. [Apele minerale] amestecate cu vin la masă produc o beutură delicioasă. DESCR. ape 140/19. Această delicioasă licoare... cată să fie întrebuinţată vericând după masă, ca un corectiv obligat. MAN. SĂNĂT. 46/19. Pădurile... sânt pline de vânaturi, grădinile de fructuri delicioase. GM (1854), 3022/74. Sorbind delicioasa moca, eu mă lăsasem la o lină reverie recitând... nişte stanţe. NEGRUZZI, S. I, 223. Un vin delicios. ISIS (1859), 302/32, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., COSTINESCU, lm. împrejurul unor mese gastronomic încărcate De mâncări delicioase ... Cei puternici petrec timpul, contemporanul, 1,125. Stridiile au fost minunate, icrele moi delicioase. CARAGIALE, o. in, 120. Vizitasem apoi ... sufrageria cu mirosul plăcut al bucatelor delicioase. DEMETRESCU, O. 99, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Claponii şi curcanii îngrăşaţi... erau o delicioasă mâncare. ANGHEL, PR. 109, cf. TDRG. Se săturară de carnea delicioasă. AGÎRBICEANU, A. 295, cf. RESMERIŢĂ, d., şăineanu, D. u., CADE. Vinul şi gustările... sunt delicioase. CAMIL PETRESCU, U. N. 385. Le prepară admirabil: cu piper, cu untdelemn şi niţică lămâie, sunt delicioase! BRĂESCU, O. A. 1, 257, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. Delicioase plăcinte, servite la pachet. FLACĂRA, 1975, nr. 42. -❖* (Adverbial) Ce delicios se mănâncă la Enache! rebreanu, r. i, 29. - Pronunţat: -dos. - Pl.: delicioşi, -oase. - Şi: (învechit) deliţios, -oâsă adj. - Din fr. délicieux, lat. deliciosus, -a, -um. DELÎCIU s. n. Plăcere foarte mare; delectare, desfătare, încântare. Senţimenturile care voi aţi inspirat ei fac deliciile ei. CALENDARIU (1794), 28/24. Cu puţină paţienţă 2933 DELICT -364- DELICTUOS va deveni mai apoi o sorgente de deliciuri. HELIADE, D. J. 36/3. Vorbe ... care se par a amesteca la un loc deliciile amorului cu deliciile vieţii câmpene. NEGULICI, E. II, 104/18. Femeia, zice el, este ornamentul naturei şi deliciul simţirii TIMPUL (1856), nr. 4, 43/46. Lua parte la concertelefamiliare ...ale cărora accente şi deliciuri nu le voi uita cât voi trăi. SION, P. 363. Dete lumii un cap d-operă, care de atunci şi până acum n-au încetat de a fi deliţia muzicofililor inteligenţi FILIMON, O. n, 233, cf. PROT. -POP., N. D., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Am să cunosc... deliciurile căsătoriei ALECSANDRI, T. 252. E un deliciu să mergi pe asfalt cu roate de cauciuc. CARAGIALE, O. II, 48. Până la deliciul creaţiei şi activităţii în genere, e o scară, un urcuş greu al evoluţiei SĂM. I, 169, cf. barcianu. Uitând pe o clipă de nevoile zilnice, resimţeşti cel mai înalt deliciu al artei: impersonalitatea. LUC. II, 296, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. El simţea, uşor, deliciul apropierii de casa părintească. AGÎRBICEANU, A. 42. Mă încredinţa că niciodată nu ospătase mai cu mult deliciu decât atunci! hogaş, dr. i, 229. Eu mă desdăunam de temperanţa silită din trăsură, fumând cu deliciul fericirilor oprite... două ţigări deodată. IBRĂILEANU, A. 119, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu se mai opresc la deliciul estetic, ci cer explicări cât mai ample. PLRII, 522, cf. CADE. Se izolau cu deliciu în locurile cele mai neaşteptate. COCEA, S. II, 90. Ne-amfi cufundat ...şi noi în deliciile unei scurte aţipeli. SADOVEANU, O. IX, 317, cf. SCRIBAN, D. Se întinde o vale, pe care natura ... a împodobit-o cu mii de delicii. CĂLINESCU, 1.249. Trebuie să mărturisim că, ţinând seamă de toate deliciile lecturii, romanul e totuşi prea lung. ralea, S. T. I, 75. Schiţă ...un portret al lui Eliade ca revoluţionar, cu atâta haz, că făcu deliciul celor de faţă. CAMIL PETRESCU, O. II, 601. Cu prefăcut deliciu, trase din ţigaretă. VINEA, L. I, 179, cf. DL, DM. Lucrarea ...furnizează ... delicii de lectură. IST. lit. rom. n, 120, cf. DN2. Câte delicii îmi dădea, când eram copil, acest joc. BĂNULESCU, I. 144, cf. M. D. ENC. Homarii ...fac deliciul europenilor cu gusturi „rafinate”. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 5/5, cf. DEX. O seamă de numere anunţate în program, şi carefac deliciul publicului, sunt uitate. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 12. Aşteptata revenire a junelui american ... făcuse deliciul unor categorii diferite de spectatori. RL 2005, nr. 4 541. ^ (Ironic) [A] ajuns să guste deliciile ministeriale. MAIORESCU, D. în, 405. + F i g . (Familiar) Lucru, fiinţă încântătoare. Se admiră în oglindă şi o sărută cu veselie. -Eşti un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. 1,452, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -PL: delicii şi (învechit) deliciuri. - Şi: (învechit) deliţie, delicie (lm, antonescu, d.) s. f. - Din lat. delicium, fr. délice. - Deliţie < it. delizia. DELÎCT s. n. Fapt nepermis de codul penal; infracţiune de mai mică gravitate, care se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare corecţională. Emisarii cei prinşi şi legaţi trebuie fără zăbavă să să deae pe mâna judeţului criminălesc celui mai de aproape, pentru cu de-amăruntul cercetarea delictului (faptei reale). INSTRUCŢII, 11/39. N-a urzit singur delitul (fapta cea ră). AR (1837), 79728, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Pentru delicte ... arhiereii ...se vor judeca. MAIORESCU, D. V, 28, cf. DDRF. înalta curte de casaţiune şi justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsa. HAMANGIU, C. C. XXXII, cf. BARCIANU. Delictul pentru care i s-ar fi făcut vânt peste graniţă ar fi fost... tocmai zeloasa d-sale activitate. SĂM. n, 298, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Cei prinşi... pentru acelaşi delict, fură zvântaţi în bătăi. PĂCALĂ, M. R. 58, cf. RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, S. 144, CADE. Eu dezaprob acest conflict. E o ruşine, un delict Nedemn de vremi civilizate. TOPÎrceanu, O. A. I, 196, cf. DS, SCRIBAN, D. Atribuţiile voievodidui... au fost din nou extinse asupra delictelor şi crimelor ce obişnuia să le judece. BRĂTIANU, T. 137. Delictul antrenează o pedeapsă mai mare de un an. COD. PEN. r.p.r. 509. Ai cumul de delicte, arghezi, s. XI, 25. Delictul este ... prescris şi nu mai aveţi căderea a-l judeca. STANCU, R. a. II, 283, cf. DL. Minciuna poate fi şi ea un delict, când mincinosul se află sus pe scara ierarhiei sociale. PREDA, DELIR. 289, cf. DM. Prin delict se înţelege faptul persoanei care pricinuieşte, cu intenţia de a vătăma, un prejudiciu altuia. PR. DREPT, 314. Prin delict se înţeleg numai infracţiunile pedepsite cu închisoare corecţională sau cu amendă penală, der, cf. DN2, D. med., m. d. enc., DEX. Apologia infracţiunii este şi va rămâne un delict pedepsit de lege. RL 2005, nr. 4 533. ^ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” care indică felul) Acestprejudiţiu al inoranţei şi al empirismului n-are el toţi caracterii delictului de omucid? MAN. SĂNĂT. 52/6. Stătescu autoriză o flagrantă violare a regu-lelor de procedură în materie de delict de presă. MAIORESCU, D. V, 36. Delictele de presă se judecă de juriu. HAMANGIU, c. c. XVII. Câteva pedepse salutare celor vinovaţi de delictul de vagabondaj ...arfi îndeajuns. COCEA, s. 1,28. A fost comis delictul de bigamie. STANCU, R. A. II, 283. Dumnealui vine dintr-un lagăr unde a stat pentru delictul de dublă personalitate, vinea, L. I, 405. Delictul de viol. RL 1967, nr. 7 042. Era pasibilă de pedeapsă pentru delictul de bigamie, magazin ist. 1968, nr. 7-8,27. ^ Flagrant delict v. f 1 a g r a n t. Corp delict v. c o r p. - PL: delicte. - Şi: (învechit) delit s. n. - Din lat. delictum. Cf. fr. d e 1 i t. DELICT OR, -OÂRE s. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Persoană) care comite un delict. Cf. lm. -PI.: delictori, -oare. - Din lat. delictor. DELICTUAL, -Ă adj. (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ţine de delict; delictuos. în asemenea caz se naşte răspunderea delictuală, căci aceste fapte păgubitoare altor persoane se numesc, în general, delicte, pr. drept, 314, cf. M. D. ENC., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) în procesul lui Ion Ţiriac împotriva „Le Point”, Tribunalul de Mare Instanţă din Paris a condamnat directorul săptămânalului la plata unui euro despăgubire şi a 2000 euro amendă delictuală. RL 2006, nr. 4 972. - Pronunţat: -tu-al - PL: delictuali, -e. - Cf. d e 1 i c t. DELICTUOS, -OÂSĂ adj. (Despre oameni) Care comite un delict; vinovat (II1). M-aş crede delictuos... când n-aş fi executat o lege votată a statului meu. MAIORESCU, D. v, 310. + (Despre fapte) Care prezintă caracterele unui delict, care ţine de delict; delictual. S-au întâmplat uneori şi întreveniri depolitiţieni spre a delătura nişte încăierări cu urmări delictuoase sau criminale. SBIERA, F. S. 231, cf. 2937 DELICVENT -365- DELIMITA CADE, SCRIBAN, D. Adresează jandarmului cuvinte ofensatoare, fără intenţie delictuoasă. COD. PEN. R.P.R. 340, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -tu-os. - PL: delictuoşi, -oase. - Din fr. délictueux. DELICVENT, -Ă s. m. şi f. v. delincvent. DELICVÉNJÀ s. f. v. delincventă. DELICVESCÉNT, -Ă adj. (Despre substanţe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. Sărurile ce atrag umiditatea ...se cheamă delicuescente. marin, PR. i, 231/16, cf. 142/3, cade, scriban, D. [Clorura de zinc] ...se prezintă ca o pulbere albă, grăunţoasă, foarte delicvescentă. macarovici, CH. 393, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. - Scris şi: (după fr.) delicuescent. - PL: delicvescenţi, -te. - Şi: (învechit) delichescént, -ă adj. scriban, d. - Din fr. déliquescent, lat. deliquescens, -entis. DELICVESCÉNJÀ s. f. 1. Proprietate a unor substanţe solide de a fi delicvescente. Cf. cade, scriban, d., LTR2, DER, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX, D. GEOL. 2. (Rar) Decadenţă (3) totală; decădere (1). Studenţii ne sunt descrişi ...ca adevăraţi „picaros”, oscilând intre aventura şi delicvescenţa curată. CĂLINESCU, I. 140, cf. DEX. Un motiv de delicvescenţă a teatrului comic. ROMÂNIA LITERARA, 1979, nr. 20,16/2. - Scris şi: (după fr.) delicuescenţă. scriban, d. - Şi: (învechit) delichescéntâ s. f. scriban, d. - Din fr. déliquescence. DÉLIE s. f. v. dalie. DELIÉSC adj. m. (Prin vestul Munt.) Voinicesc (12). Cf. lr 1959, nr. 5, 76. - PL: delieşti. - Deliu + suf. -esc. DELEEŞTE adv. (Popular) Cum poartă deliii (2), în felul deliilor. Cf. şio ni? 404. Tunde-mă cerchezeşte Şi cu chică delieşte. MAT. FOLK. 130, cf. T. PAPAHAGI, C. L., ANT. lit. pop. i, 362, zanne, p. ix, 260. - Pronunţat: -li-e-. - Deliu + suf. -eşte. DELIGÂŢIE s. f. (Med.) Aplicare a unui bandaj, a unui aparat sau a unui medicament de uz extern. Cf. dn2, dex. - PL: deligaţii. - Din fr. déligation. DELIGEÂNŢ s. n. v. diligenţă1. DELIGÉNJ s. n. v. diligenţă1. DELIGÉNJÀ s. f. v. diligenţă1. DELIGÎNT, -A adj. v. diligent. DELIGÎNŢĂ1 s. f. v. diligenţă1. DELIGÎNŢĂ2 s. f. v. diligenţă2. DELIGNIFICA vb. I. T r a n z. A separa hidraţii de carbon de lignină în industria celulozei şi a hârtiei. (Refl. pas.) Lemn alb care se taie în plăci, se delig-nifică prin procedeul sulfitului. IONESCU-MUSCEL, FIL. 501, Cf. MDA. -Prez. ind.: delignific. - Cf. fr. d e 1 i g n i f i c a t i o n. DELIGNIFICARE s. f. Acţiunea dea delignifica şi rezultatul ei. Un alt procedeu de delignificare, mai rapid, consistă în clorurarea ligninei din materialul vegetal, urmată de tratarea cu o soluţie alcoolică. LTR2, cf. NDN. -PL: delignificări. - V. delignifica. DELIJÂN s. n. v. diligenţă1. DELIJÂNS s. n. v. diligenţă1. DELIJÂNT s. n. v. diligenţă1. DELIJÂNŢĂ s. f. v. diligenţă1. DELIJENŢĂ s. f. v. diligenţă1. DELIMIT vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică suprafeţe de teren) A pune hotar, a pune semn până unde se întinde, a stabili, a fixa limitele; a mărgini (1), a limita, a hotărnici, a demarca (2). Binevoise a măsura şi a delimita foştilor mei clăcaşi şase mii pogoane de pământ din moşia mea. ghica, C. E. I, 151, cf. prot. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Boierii tind să-şi întărească dreptul de proprietate, liberând pământul de toate servituţile feudale care apasă asupra lui, delimitân-du-l, rotunjindu-l. OŢETEA, T. V. 33, cf. DL, DM. Face parte dintr-o comisie care delimitează graniţa Ţării Româneşti cu Transilvania. IST. lit. ROM. I, 697, cf. DN2. Se menţionează existenţa unei mahalale ... acoperind o suprafaţă delimitată de mănăstirile Mihai Vodă şi Sărindar. G. BARBU, A. V. 18. O instituţie teatrală nu poate să aparţină unui loc delimitat geograficeşte. T ianuarie 1969,78, cf. M. D. ENC., DEX. Reprezentanţii regiei precizează că suprafaţa revendicată nu a fost delimitată topografic. RL 2005, nr. 4 514. ^ Fi g. Variaţiafonemelor vocalice delimitează spaţii vizuale, varlaam - SADOVEANU, 254. ^ Refl. pas. S-au putut delimita patru nivele de locuire. MAGAZIN IST. 1968, nr. 1, 4. Pă şaizăci şî patru, cân s-a delimitat moşâile eream în Bucureşti. GRAIUL, I, 136. 2. A desprinde, a detaşa, a izola (ca element independent) dintr-un ansamblu; a distinge, a diferenţia (de cineva sau de ceva); a contura. în această şedinţă nu s-a fixat sau delimitat nimica, dar s-au constatat numai că o înţelegere în cestiunea băncii nu e cu putinţă. EMINESCU, O. IX, 321. Am avut curajul să însemn şi să delimitez primul meu pas într-un capitol. Aceasta înseamnă liberarea de literatură. M. eliade, 0.1,25. [în cultura antică] lumea era exprimată într-o serie de noţiuni şi concepţii bine delimitate de contrariile lor. RALEA, S. T. III, 11. Trei impresionante 2959 DELIMITABIL -366- DELINCVENT conuri... perfect delimitate, de parcă ar fi fost trase cu compasul, se desprind din masa celorlalţi munţi bogza, C. 0.160. Chiar prima scenă delimitează limpede atitudinea celor doi fraţi CONTEMP. 1953, nr. 331,3/3. Putem ajunge să delimităm ...precis... grupul medicamentelor digitalice. danielopolu, F. N. n, 17. Oniricul şi orficul au fost delimitate de multă vreme ca perimetre ale poeziei camil petrescu, p. 325. Este meritul istoriografiei româneşti actuale de a fi izbutit să delimiteze aria artei getice de aceea a artei scitice, magazin IST. 1967, nr. 5, 23. Este greu de spus de ce îşi delimitase astfel meşteşugul. G. BARBU, A. V. 228. Apropierea de biografia poetului delimitează alte şi alte aspecte problematice. S ianuarie 1970, 22. Din această cauză poreclele şi supranumele...nu pot fi delimitate categoric. CL 1973, 89. Drăgoi ...a delimitat mai precis evenimentul muzical. M 1974, nr. 7, 18, cf. Z. MIHAIL, T. P. 112. [Dimitrie] Cantemir a subliniat rolul simţurilor şi al experienţei în cunoaştere, ... şi-a exprimat încrederea în puterea ştiinţei şi a raţiunii omeneşti, căutând să delimiteze domeniul ştiinţei de cel al teologiei RL 2006, nr. 4 958. ^ Re fl. în aprecierea altora ei [criticii] se delimitează doar pe sine. lovinescu, c. n, 95. Pătrunderea într-un univers ...în care încerc să mă delimitez de fiecare dată. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 9. Om de afaceri... care se delimitează ...de orice acuzaţie. RL 2005, nr. 4 617. -Prez. ind.: delimitez. - Din fr. delimiter. DELIMITÂBIL, -Ă adj. Care poate fi delimitat. Cf. DEX2, DN3. - PL: delimitabili, -e. - Din fr. delimitable. DELIMITARE s. f. Acţiunea de a delimita şi rezultatul ei. 1. Stabilire a limitei până unde se întinde o suprafaţă, un teren etc.; mărginire (1), limitare, demarcare; (învechit) delimitaţie. Cf d e 1 i m i t a (1). Delimitarea frontierei... nu aşteaptă decât o decisiunefinală, timpul (1856), nr. 1, 23/8. Delimitarea frontierilor turco-ruseşti... conform cu protocolul din 3 ianuarie. CONCORDIA (1857), 1462/43, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Fu unul din delegaţii moldoveni pentru delimitare [a hotarelor]. IORGA, L. 1,471, cf. RESMERIŢĂ, D. Se pare însă că delimitările de moşii... ieşeau de sub competenţa banului, bul. com. ist. V, 48. Parcă în volumul trei [sunt] actele privitoare la delimitarea Suriului camil PETRESCU, T. I, 151, cf. DS. Studiul unui plan de sistematizare [presupune]... delimitarea în plan a suprafeţii localităţii în prezent şi a suprafeţii de extensiune în viitor a acesteia. LEG. EC. PL. 492, cf LTR2, DL, DM. [Comisul] a participat la delimitarea sistematică a unor moşii ale latifundiarilor moldoveni IST. LIT. ROM. II, 157. împărţirea pe moşi a fost prima fază a delimitării proprietăţilor individuale ale stăpânilor în devălmăşie a moşiei panaitescu, o. ţ. 151. Romaniicu prilejul delimitării proprietăţilor prin stâlpi sau ziduri, aduceau ...pe locurile de demarcaţie o jertfă. MAGAZIN ist. 1970, nr. 10, 86, cf M. D. enc., dex. Cercetarea noastră a stabilit... că delimitarea ariilor termenilor de port urmează, în general, izoglosele graiurilor. Z. MIHAIL, T. P. 164. ^ F i g. [Poarta] se împotriveşte la ... delimitarea veniturilor fiscale din provinciile slave. EMINESCU, o. IX, 298. 2. Desprindere, detaşare, izolare (ca element independent) dintr-un ansamblu; distingere, diferenţiere. Cf. delimita (2). De îndată ce intervine un privilegiu acordat unei singure categorii, se face pur şi simplu o delimitare de clasă. CAMIL petrescu, în plr II, 394. înrudirea este atât de apropiată încât de-abia este cu putinţă o delimitare a celor două genuri BRĂTIANU, T. 194. Bălcescu a ţinut să facă o delimitare între ceea ce el numea republica democratică şi cea aristocratică. magazin IST. 1967, nr. 9,7. Acest detaliu, în aparenţă secundar, are mare importanţă pentru delimitarea G[rupului] N[ominal] pe prima treaptă a analizei coteanu, S. F. n, 60. Studiul său se va referi la clasificarea prefixelor, delimitarea temei lexicale, calcul lingvistic ...şi productivitatea for-manţilorprefixali LL 1974, nr. 1,193, cf, PLEŞU, M. M. 9. -Pl.: delimitări - V. delimita. DELIMITAT, -Ă adj. 1. Care are limitele fixate; mărginit (1), limitat. Cf. d e 1 i m i t a (1). Cf. prot.-pop.,N.D., PONTBRIANT, D., LM, DDRF. Codrul delimitat cuprindea numai partea din câmpul cultivat. PANAITESCU, o. Ţ. 167. 2. Cf. delimita (2). în toate ţările constituţionale... partidele sunt bine organizate şi delimitate. EMINESCU, o. xn, 144. -PL: delimitaţi, -te. - V. delimita. DELIMITATÎV, -Ă adj. (Rar) Delimitator (1). [Anii] 1350 şi 1450 sunt aci duoi termini delimitativi indispensabili HASDEU, I. C. I, 56, cf. LM, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: delimitativi, -e. ~ Delimita + suf. -ativ. DELIMITATOR, -OARE adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care delimitează, care serveşte pentru a delimita; (rar) delimitativ. Cf. LM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (învechit) S. m. şi f. Persoană însărcinată cu delimitarea (1) hotarelor. Delimitatori au fost corniţele Kolowrat şi Mehmed-Efendi, ale căror nume se înseamnă pe crucea de piatră. IORGA, C. I. II, 106. - PL: delimitatori, -oare. - Delimita + suf -tor. DELIMITAŢIE s. f. (învechit) Delimitare (1 ).Delimi-taţiunea între Turcia şi Austria. I. IONESCU, M. 24, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. - PL: delimitaţii - Şi: delimitaţiune s. f - Din fr. délimitation. DELIMITAŢIUNE s. f. v. delimitaţie. DELINÂŢIE s. f. v. deliniaţie. DELINCVÉNT, -Ă s. m. şi f. Persoană care a săvârşit un delict penal. Pictorii ...să serveau de versuri latine, pe care le scria uneori ieşind din gura unui sfânt ca răspuns la preghiera unui delicvent. FILIMON, O. n, 79. Văzând că delicuentul... este nedemn de a plăti amenda ...a confiscat ... calul şi căruţa cărăuşului. I. IONESCU, P. 156. Cine este delicventul? - ... Bărbatul meu. F (1877), 219. Mă gândeam să admit oarecare circumstanţe atenuante în favoarea delicuentului. CONTEMPORANUL, I, 635, cf. DELINCVENŢĂ -367- DELINIAŢIE IBARCIANU. Mânuţele delicventului sunt crăpate de ger. SĂM. n, 84, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Mi s-a părut şi mi se pare că domnul judecător n-a fost destul de sever cu delicventul REBREANU, I. 222, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., cade. [Limuzinaministerială]... stopă brusc,punând pe delicvent în faţa realităţii. BRĂESCU, O. A. 1,105, cf. DS. La umbra acestei lipse de sancţiuni, delicvenţii au putut activa nestingheriţi de nimeni ENC. AGR. IV, 404, cf. SCRIBAN, D. O mulţime de delicvenţi apelau la jurisdicţiile ecleziastice numai ca să scape de autorităţile civile. OŢETEA, R. 313. Să-l trateze ca pe un delicvent de rând. STANCU, R. A. v, 143, cf. DL. Uite ce-a ieşit din băiatul dumitale. Nu un meseriaş cinstit, ci un delicvent al consiliilor militare. PREDA, DELIR. 167, cf DM. Tot în atribuţia marelui armaş... intra ...şi paza temniţii în care emu închişi delicvenţii STOICESCU, S. D. 230, cf. DER, DN2. Deţinutul este rareori un delincvent de drept comun, magazin ist. 1968, nr. 12,40, cf. D. MED., M. D. ENC., dex. Profesionalizarea accentuată a delincvenţilor cu acte în regulă se amplifică de la un an la altul. FLACĂRA, 1977, nr. 24, 21 .La secţia amintită soseşte mama delincventului RL 2005, nr. 4 709. -Scris şi: delicuent. - PL: delincvenţi, -te. - Şi: delicvént, -ă s. m. şi f. -Din lat. delinquens, -ntis, fr. délinquant, it. delinquente. DELINCVENŢĂ s. f. 1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. Eroul fiind un „estudiante ”, profesie pe atunci aventuroasă şi putând atinge vagabondajul şi delicvenţa. CĂLINESCU, 1.117, cf. DN2, M. D. ENC. Fenomenul delicvenţei afectează pături extinse ale tinerei generaţii CONTEMP. 1975, nr. 1 509,2/12, cf. DEX. Elevii ... vor fi consiliaţi, în cadrul Programului „împreună pentru viitorul tău”, pentru prevenirea delincvenţei juvenile. RL 2005, nr. 4 520. 2. Totalitatea delictelor săvârşite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă, pe plan social. Cf. dex, dn3. - PL: delincvenţe. - Şi: delicvénfâ s. f. - Din fr. délinquance, it. delinquenza. DELINCVENŢIONÂL, -Ă adj. Care se referă la delincvenţă. Cf. ndn. - PL: delincvenţionali, -e. - Delincvenţă + suf. -ional DELINE vb. I v. delinia. DELINEÂRE s. f. v. deliniare. DELINEAT, -Ă adj. v. deliniat. DELINEATÔR, -OÂRE adj., v. deliniator. DELINEATURA s. f. v. deliniatură. DELINEĂŢIE s. f. v. deliniaţie. DELINEÂVIT s. n. Termen care însoţeşte, într-unul din colţurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. Cf. DER, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -ne-a-. - Cuv. lat. DELINXĂ vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică obiecte, construcţii etc.) A schiţa, a trasa, a face conturul. Pentru că de ar delinia statuariul statua, şincai, înv. 26r. Să se îngăduiască sholariului, ca el toate obiec-turile, carepre lângă sine le vede, să le deliniască. MAN. ÎNV. 209714. Să delineeze sau să zugrăvească pe table căsile mai marilor de oste, adecă a consulilor, patriţiilor. bojincă, r. 95/17, cf stamati, d., costinescu, lm, SCRIBAN, D. Refl. în vreo câteva secunde, aceste doauă mari figuri se delineară atât de gălbini şi alburoase la cele mai de pre urmă luminări ale aurorii boreale. FM (1844), 2882/24. + F i g. A contura, a indica pe scurt. [Norme pe care... societatea academică] ie-a delineat din ce în ce mai lămurit în criticile publicate dupe fiecare concurs, odobescu, S. ii, 362. ^ R e f 1. pas. Tot planul s-a escat şi s-a delineat în St. Petersburg, nu se prea ştie sigur. FM (1847), 56725. Starea şcoalelor din această ţară aşa precum se află ea înainte cu 120-130 de ani se poate delinia uşor în câteva sentenţie. bariţiu, p. a. I, 452. -Prez. ind.: deliniez şi (învechit, rar) deliniesc. - Şi: delineâ vb. I. - Din lat. delineare şi deliniare, fr. delineer. DELINIARE s. f. (învechit) Acţiunea de a d e 1 i n i a şi rezultatul ei; reprezentare (1), schiţare a unui obiect; deliniaţie. Cf. stamati, d., şăineanu2, sfc iv, 284. ^ F i g. Poesia se ocupă cu cugete formoase şi sublime, cu icoane nimerite, cu tablouri (delineeri) mişcătoare. BĂLĂŞESCU, GR. 193/14. -PL: delinieri. - Şi: delineare s. f. stamati, d., barcianu, şăineanu, d. u., dn3. - V. delinia. DELINIĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Desenat; schiţat. Cf. LM, DRLU, - PL: deliniaţi, -te. - Şi: delineat, -ă adj. drlu. - V. delinia. DELINIAT6R, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. (învechit) Desenator. Cf. lm, gheţie, r. m., alexi, w. 2. S. n. Instrument de desen pentru trasarea dreptelor concurente în punctul, inaccesibil, de convergenţă a două drepte date. Cf. LTR2. -Pronunţat: -ni-a-. - PL: deliniatori, -oare. - Şi: delineator, -oare (gheţie, r. m.), deliniatoriu, -ie (lm) adj. - Delinia + suf. -tor. DELINIATORIU, -IE adj. v. deliniator. DELINIATURA s. f. (învechit) Schiţă, contur. Cf GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. - Pronunţat: -ni-a-. - PL: deliniaturl - Şi: delineatură S. f. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. - Delinia + suf. -tură. DELINIÂŢIE s. f. (învechit) Deliniare. Cf. marki, e. 196/19. Să caută de la [învăţător]... ca el în deliniaţiile cu mâna, aşijderea şi în ceale cu ţirculul şi cu lenia să nu fie cu totul străin, man. înv. 30/15, cf 218/24, i. golescu, c. învăţătura desenului ... cere o îndelungă deprindere nu numai în deliniaţia geometrică ci mai ales în lucrarea cu 2984 DELINIAŢIUNE -368- DELIRA mâna slobodă. DESEN ARH. 6/21, cf. NEGULICI, STAMATI, d., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D. -Pl.: deliniaţii. - Şi: deliniaţiune (costinescu, scriban, d.), delinâţie (i. golescu, c.), delineâţie (marki, e., 196/19, negulici, stamati, d., prot. - pop., n. d.) s. f. - Din lat. delineatio, -onis, fr. délinéation. DELINIAŢIUNE s. f. v. deliniaţie. DELÎNT s. n. Material fibros preparat prin aglomerare din lintersul extras de pe suprafaţa seminţelor de bumbac, întrebuinţat ca materie primă la fabricarea hârtiei fine, a nitrocelulozei şi a mătăsii artificiale. Cf. ltr2, dn3. - Din fr. délint. DELINTERS vb. I. T r a n z. (Complementul indică seminţele de bumbac) A îndepărta, a scoate lintersul, pe cale chimică sau mecanică, înainte de decorticare. Cf. dn2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: delintersez. - Pref. de- + linters + suf. -a. DELINTERSÂREs.f. Acţiunea de a delintersa şi rezultatul ei. Delintersarea e necesară pentru operaţia de decorticare a seminţelor de bumbac, în vederea prelucrării lor pentru obţinerea uleiului. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX. -PL: delintersări. - V. delintersa. DELÎR s. n. 1. Tulburare a conştiinţei, manifestată prin halucinaţii, aiurări, iluzii senzoriale etc., întâlnită în unele boli mintale, infecţioase, în stări febrile şi în unele otrăviri şi care poate avea uneori un caracter sistematizat (alcoolic, de persecuţie, de grandoare etc.). Cf. I. golescu, c., VALIAN, v. O boală foarte periculoasă: un fel de tifos cu delir. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 171. Aceste friguri pot aduce delir (nebunie). CORNEA, E. I, 76/16, cf. NEGULICI. Frigurile tifoide se declară, uneori fără veste, ... prin amorţire, delir şi friguri cerebrale. MAN. SĂNĂT. 215/14, cf. STAMATI, D. în delirul frigurilor, i se părea că vede toate jertfele cruziei sale. NEGRUZZI, s. I, 159, cf. polizu. Nu este ideea morţii care mă făcu să caz în delirul de care sufer. FILIMON, O. I, 321, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Zi şi noapte trebuia să vegheze la patul său ... în momentele sale de diliriu. CONV. LIT. I, 190, cf. COSTINESCU. Elena avu nişte friguri cu delir bolintineanu, O. 458, cf. LM. Această oboseală îl făcea imperceptibil pentru nouă dureri şi nouă delirii. EMINESCU, O. VII, 266, cf. DDRF, BARCIANU. Mulţi bolnavi reproduc în deliriu vorbă de vorbă discursuri lungi. LUC. II, 106, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Crâmpee din delirul frigurilor din copilărie? IBRĂILEANU, A. 13. Zâmbesc ca un bolnav după delir şi oamenii îmi privesc buzele arse. CAMIL petrescu, u. N. 342, cf. SCRIBAN, D. Din confesiile sau delirurile nevropaţilor se dezvăluie o mulţime de suveniri nebănuite. RALEA, S. T. II, 22. Se prăbuşi pe punte, aproape în delir, chinuit de greţuri, de ameţeli şi de arsuri. TUDORAN, P. 463. După facerea injecţiei de morfină, bolnavul are la început greaţă, vărsături şi delir. BELEA, P. A. 151, cf. DL. Uneori cădea într-un fel de delir. PREDA, 1.104. Aiurai de febră Şi prin delir cu cineva luptai, labiş, P. 99, cf. DM. Bolnavii... aveau deliruri sticloase, barbu, princ. 22. [Delirul] uneori are forme de sistematizare (exemplu delir de grandoare, delir de persecuţie etc.). DER, cf. DN2. în Elada, epilepsia era socotită o pedeapsă divină, iar delirul un dar venit din Olimp. magazin ist. 1969, nr. 4,51, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, liiceanu, J. 10. Logica acestui cuplu decola spre zonele rarefiate ale delirului. RL 2005, nr. 4 623. ^ (Prin exagerare) Oarecare aluzii mai apăsate, la excesul de zel al unor magistraţi atinşi de delir perse-cutoriu. c. petrescu, c. v. 333. 2. Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv. în delirul bucuriei mele era aproape să uit a mulţumi Creatorului. VOINESCU îl, M. 19/5. Un delir dulce ce mă cuprinsese pe mine. FM (1843), 2822/32. Această jună fată ...în câteva ceasuri trece de la supunere la suveranitate, de la liniştea sufletului la delirul plăcerilor. NEGULICI, E. I, 86/17. Tot focul amorului tânăr, tot delirul juneţei cei mai înflorite le-am cheltuit în adimenirile unei cochete. NEGRUZZI, S. I, 55. Astă fiică era Crisa ce-n delir eu o priveam. PELIMON, S. 16/5. Dar cum se strecurară delirul, fericirea! Ce iute au trecut! ALEXANDRESCU, O. I, 149. Căci mi-e sufletu-n delir, sion, poezii, 46/24, cf. PROT. -pop., n. d., pontbriant, d., costinescu, lm. Inima bacantei e spasmotic, lung delir. EMINESCU, 0.1,30. Delirul te coprinde. MACEDONSKI, O. n, 20, cf. ŞĂINEANU2. Gloata... bătea din palme şi din picioare, într-un delir cum nu se mai văzuse. ANGHEL - IOSIF, C. L. 39, cf. RESMERIŢĂ, D. Miss Roth încerca să zâmbească, să recheme luciditatea şi sarcasmul într-o atmosferă de delir. M. EUADE, o. 1,74, cf. CADE. Nu putea auzi o muzică militară fără a nu fi cuprins de un adevărat delir. LOVINÉSCU, c. IV, 163. [Generalul] entuziasmat până la delir de progresul regimentului în gimnastica suedeză, a recompensat pe domnul colonel. BRĂESCU, o. A. I, 22. A fost un adevărat delir în sală. cocea, S. I, 20. Profesorul intrase curmând delirul. TEODOREANU, M. II, 34, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Totul era un vis, un delir BARBU, PRINC. 309, cf. DN2, M. D. enc., dex. Sala ... e în delir, flacăra, 1977, nr. 24, 10. Rotundul tot să piară în gheene, Blagoslovit de sfântul Benedict în marele delir în rond, alene. DIMOV, T. 99. Există şi... un delir ascendent, simetric delirului descendent al viciului. PLEŞU, M. M. 72. -PL: deliruri şi (învechit) delirii. - Şi: (învechit) deliriu, diliriu s. n. - Din fr. délire, lat. delirium. DELIRA vb. 1.1 n t r a n z. 1. A fi în stare de delir (1); a aiura. Cf. polizu, pontbriant, d. Va trebui să zicem ... „ a aiuri ” în loc de a delira. MAIORESCU, CRITICE, 339, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. A fost o întâmplare norocoasă ...că în noaptea când a început să delireze, l-am auzit. c. PETRESCU, c. V. 205. O regăsesc aici, în casa d-tale, ameţită, scoasă din minţi, delirând. SEBASTIAN, T. 359, cf. SCRIBAN, D. Dacă doza de venin a fost prea mare, bolnavul delirează, devine somnolent şi moare în comă. BELEA, P. A. 163, cf. DL, DM. Monarhul l-ar fi biciuit, dar se stăpâni Iar delira. BARBU, PRINC. 158, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvaţă - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârşit. EMINESCU, O. IV, 142. 2. A fi în stare de delir (2); a se entuziasma, a se extazia. Cf. barcianu, alexi, w. Când toţi s-afîrmă şi deliră, Un biet proprietar de liră ...De cer şi-atârnă 2990 DELIRAMENT -369- DELISTA nalta-i scară. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 103, cf. RESMERIŢĂ, D. Stă fără noimă catedrala Azi, într-un secol rafinat Doar de mai vin să delireze Amanţi cu suflet ruinat, baco via, o. 141. Gogol e un realist ...şi un spirit critic... ştie să pună adevărului aburi de infern şi să delireze cu profit pentru claritatea ideii, CĂLINESCU, C. O. 278. [Snobii] au delirat toată ziua fără motiv, chiar când li se întâmpla să fie robuste şi lucide creiere de simpli scientişti. RALEA, S. T. m, 280. - Prez, ind.: delirez şi (rar) delir. - Din fr. délirer, lat. delirare, it. delirare. DELIRAMÉNT s. n. (învechit, rar) Delir (2). Sub vestmântul acelui galimatias neînţeles, enormitatea s-a putut comite, deliramentul a avut noroc. conv. LIT. IV, 370, cf. LM. -Pl.: deliramente. - Din lat. deliramentum. DELIRANT, -Ă adj. 1. Care se manifestă într-o formă asemănătoare delirului (2); excesiv, exaltat, frenetic; (învechit, rar) deliros. Bucuria ...mă adusă într-o esaltaţie atât de delirantă, că picai pe genunchi, dacia lit. 273/8. Strigarea delirante Când prinţul o desparte de dulcele-i amante. R. IONESCU, C. 137/15. Este o pasiune delirantă, a căria sorginte n-o găsim decât în egoism. FILIMON, O. n, 27. Sunt perdută, vai! Striga ea cu o voace delirantă. CONV. LIT. I, 37, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Rămase o clipă zăpăcit de efectul delirant al discursului. MIRONESCU, S. 87. S-a aşezat jos, parcă fără să observe aclamaţiile delirante. CAMIL petrescu, U. n. 148. Ochii lui ... îmi trimeteau vorbe cu înţelesuri delirante. KLOPŞTOCK, F. 216. Numai petrecerile de iarnă ale patinajului i-au asociat, de sus până jos, într-o delirantă sărbătoare naţională. SADOVEANU, O. IX, 335. Era o interpretare delirantă. CĂLINESCU, c. 0.14. Procesele intentate de demenţii senili, pentru furt ... ce nu există de fapt, decât în ideile lor delirante, merită de asemeni a fi citate, parhon, b. 180, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. El va fi succesiv obtuz şi plin de umor, drastic şi tolerant, ... delirant, glumeţ cu cele grave şi grav cu cele frivole. PLEŞU, M. M. 82. O ieşeancă cu comportament delirant a oripilat întreaga lume. RL 2005, nr. 4 695. ^ (Substantivat) Romanticul... e totdeauna ... un agitat, un delirant CĂLINESCU, I. 20. Don Quijote este un delirant LL I, 122. ^ (Adverbial) Mulţimea aclamă delirant. CAMIL PETRESCU, o. II, 262. Orice i-ai fi spus, eí mormăia acelaşi text cu claxonarea, din ce în ce mai obscur, mai delirant, cărtărescu, n. 305. 2. Care este în stare de delir (1), ca de delir. Numai friguri palustre delirante poate fi acea boală de care suferă însuşi Ovidiu. HASDEU, I. c. I, 221. Bolnavul o văzuse, fără niciun interes, după cum vedea pe toată lumea, cu suprema indiferenţă a minţilor delirante. D. ZAMFIRESCU, R. 277, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Puterea, ce pulsează în opera lor, nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forţa nebunului delirant BLAGA, z. 15, cf. DL, DM, DN2. Halucinaţii vizuale, constând din vederea unor animale apărând în tulburări de conştiinţă de tip delirant. D. MED., cf. M. D. enc., dex. -v* (Substantivat, m.) Dacă nebunului (deliren-tului) va veni somn, e semn bun, seau de va fi nebunia (deliriul) cu râs. CORNEA, E. I, 120/34, -PL: deliranţi, -te. - Şi: (învechit) delirante adj. invar., delirént, -ă adj. - Din fr. délirant. - Delirante < it. delirante. DELIRANTE adj. invar. v. delirant. DELIRÂRE s. f. Acţiunea de a d e 1 i r a şi rezultatul ei. 1.Cf. delira (1). Cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM. 2. Cf. d e 1 i r a (2). Cf. pontbriant, d. Cu toată delirarea romantică, drama conţine sâmburele din care Delavrancea avea să scoată „Viforul”. IST, LIT. ROM. ni, 174, Cf. M. D. ENC., DEX. - PL: delirări. - V. delira. DELIRAT1 s. n. (Rar) Faptul de a d e 1 i r a . Cf. LM, MDA. - V. delira. DELIRAT2, -Ă adj. (învechit, rar) Manifestat în stare de delir (1). Cf. pontbriant, d. - PL: deliraţi, -te. - V. delira. DELIRATÔR, -OÂRE s. m. şi f., adj. (învechit, rar) (Persoană) care delirează (1). Cf. LM. - PI: deliratori, -oare. - Delira + suf. -tor. DELIRENT, -Ă adj. v. delirant. DELIRICIZÂRE s. f. (Livresc) Pierdere sau înlăturare a caracterului liric. Cf. dex2. -PL: deliricizări. - Pref. de- + liricizare. DELÎRIU s. n. v. delir. DELIRIUM TRÉMENS s. n. Criză caracterizată prin delir (1), halucinaţii vizuale sau auditive şi tremurători ale feţei şi ale membrelor, care apare la alcoolicii cronici. Aceste băi... produc rezultatele cele mai fericite în caşuri de friguri ..., de boale de ficat..., de delirium tremens. MAN. SĂNĂT. 92/17. Stâlpi de cafenele fără rost şi meşteşug, indivizi care au accese de delirium tremens, iată unele din elementele constitutive ale actualei Adunări. EMINESCU, O. X, 211, cf. BIANU, D. S., CADE, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -ri-um. - Loc. lat. DELIROS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Delirant (1). Acele mai sonoare deliroase melodii. SION, POEZII, 151/6. -PL: deliroşi, -oase. - Delir + suf. -os. DELIST vb. I. T r a n z. (Complementul indică întreprinderi, companii, acţiuni, titluri de valoare etc.) A retrage sau a scoate de pe lista tranzacţiilor de la bursa de 3003 DELISTARE -370- DELIVRABIL valori. (Refl. pas.) Sanex Cluj-Napoca vrea să se delisteze. RL 2006, nr. 4 899. - Prez. ind.: delistez. - Din engl. delist. DELISTÂRE s. f. Acţiunea de a d e 1 i s t a şi rezultatul ei. Posibilă delistare de la bursă [a companiei asirom] [Titlu], rl 2006, nr. 4 865. - PL: delistări. - V. delista. DELIŞ, -Ă adj. v. dereş1. DELIŞOR s. n. (Popular) Deluşor. Cf. I. golescu, C., VALIAN, V., POLIZU. Victor era la umbra unui stejar bătrân, pe vârful unui delişor. CONV. lit. 1,29, cf. DDRF, SCRIBAN, D., ROSETn - CAZACU, I. L. R. 1,449. Du-te dor până e nor La puica pe delişor Şi-i spune că stau să mor. POP., ap. ALEXANDRESCU, o. I, 394. Pe cel deal, pe delişor Trece-o fată şi-un flăcău. MAT. folk. 360, cf. alr n 2 471/537. Foaie verde merişor, Când ţi-a fi de mine dor, Să te sui pe-un delişor. FOLC. MOLD. 1,499. - PL: delişoare şi (învechit, m.) delişori (valian, v.). - Deal + suf. -işor. DELÎT s. n. v. delict. DELITERATURIZÂRE s. f. (Rar) Pierdere a caracterului literar. Rafinata plăcere pe care o oferă iniţiaţilor deliteraturizarea literaturii presupune prin definiţie o mai mare experienţă în materie de literatură. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 22,4/1, cf. ndn. - Pl.: deliteraturizări. - Pref. de- + literaturizare. DELITESCÉNT, -Ă adj. Care prezintă delitescenţă. Cf. DN3. - PL: delitescenţi, -te. - Din fr. délitescent. DELITESCÉNJÀ s. f. 1. Dispariţie subită a unei tumori sau a unei inflamaţii. Cf. dn2, dex. 2. Dezagregare a unui corp, a unui ţesut etc. prin absorbţie de apă. Cf. ndn. 3. Perioada de incubaţie a unui parazit. Cf. ndn. - Pl.: delitescenţe. - Din fr. délitescence. DÉLFT s. f. (Regional) Chiciură (Racşa - Seini). Cf. alri 1 260/341. - Pl.: deliţe. - Et. nec. DELÎŢIE s. f. v. deliciu. DELIŢIOS, -OÂSĂ adj. v. delicios. DELIU, -ÎE s. m. şi f., adj. 1. S. m. (învechit; mai ales lapl.) Soldat din călărimea uşoară otomană. Cf. cantemir, ap. şio nls 155. Scosără omeni vorbă că va să să ducă manafi şi delii (a. 1821). iorga, s. N. 177. Un corpus de armie, alcătuit din 9 reghimenturi de infanterie regulată... şi 1 000 delii călări cu trii bucăţi de artilerie. AR (1829), 732/17. Acest soldat ... ajunse căpitan al deliilor lui Cogia-Murat-Paşa. bălcescu, m. v. 123, cf. polizu, barcianu. Care-i? ... E Mustafa deliul! alecsandri, poezii, 379, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Am văzut în preajma lui Sultan Mehmet pe delii, îmbrăcaţi în piei de pardos. SADOVEANU, O. XIII, 893, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Oastea de la DU a perit întâi, o sută cinci mii de voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. împăratu-i întreba: ... Iar deliii răspundea. MAT. FOLK. 731. + (în Ţările Române) Soldat din corpul de călăreţi înfiinţat de Mihai Viteazul odată cu corpul beşliilor; (în epoca fanariotă) soldat din garda domnească. [Mihai]... adaugă pe lângă cetele de mai sus alte două în călărime: delii şi beşlii (a. 1600). uricariul, xxn, 426. Străjuitorii trupului prinţipului sânt delii. OBLĂDUIREA, 64/2, cf. i. GOLESCU, C., LM. Ţara mişuna de delii şi bulibaşi. MACEDONSKI, o. IV, 117, cf. DDRF, ŞIO llh 155, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Cronica ţării afirmă că Mihnea al III-lea a strâns în oastea sa mulţi turci... „unii saragele, alţii delii, alţii beşlii STOICESCU, C. S. 134, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Adj., s. m. (învechit şi regional) (Om) voinic, viteaz, curajos, îndrăzneţ. Cinci de ianiceri ortale, cei mai aprigi şi delii. BELDIMAN, E. 47/16, cf. polizu, LM. Caii deliilor erau în spume. delavrancea, s. 201, cf. ddrf, gheţie, r. M., BARCIANU, ŞIO Iii, 155, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Dar mănâncă om de viu Şi taie cap de deliu. ALECSANDRI, P. P. 114. Ce român e mai deliu, La tine-i herghelegiu. MAT. FOLK. 54. Dar şi Banu, zău sărmanu, Dar şi Mircea copilderiu. L. COSTIN, GR. BĂN. 1,99, cf. ZANNE, P. iv, 335. + Adj. înalt, zvelt, frumos. Trupul ei e deliu ca un brad. DDRF, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. 3. Adj. (învechit şi regional) Nebun (12). Mai nainte vreme cu câţva ani fugisă un Bahti-Gherii, ce-i zicea poreclă Delii soltan. NECULCE, L. 304. Meliz-oglu ... cel mai crud şi mai deliu. BELDIMAN, E. 49/28, cf. ŞIO rt2, 46. L-au lăsat, până la urmă în voia lui, l-au socotit... zăltat, deliu aproape. STANCU, D. 39, cf. DL, DM. Să nu spui că ai furat şosete de damă..., că nu eşti diliu. BARBU, I. 194, cf. M. D. ENC., DEX. O turcoaică că zicea: turcilor daleilor... Nu vedeţi că-i Gruia beat? ŞEZ. IX, 173, cf. GR. s. VII, 113. E cam diliu, are trăsnăi; ia uite ce-a făcut! UDRESCU, GL. ^ (Substantivat) Da ştii că-i deliu bătrân moşul Trohin. CONTEMPORANUL, m, 289. Hei, diliule, ce-ai făcut aici. udrescu, GL. + (Regional; în forma dilui) Ameţit de băutură (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. n, 24. 4. S. m. şi f. (Regional) Prostănac (Săcele). Cf. alr sn v h 1 240/182. - PL: delii. - Şi: (regional) diliu, -ie, deriu, -ie, daléu, -ée, dilüi, -üe adj. - Din te. deli. DELIVR vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A livra. Vei délivra lei două mii cinci sute şaizeci şi patru ... mai jos-însemnaţilor impiegaţi (a. 1848). doc. EC. 952. - Prez. ind.: delivrez. - Din fr. délivrer. DELIVRÂBIL, -Ă adj. (învechit, rar) Care poate fi predat, înmânat, eliberat. Cf. alexi, w. -PL: delivrabili, -e. - Délivra + suf. -bil. 3016 DELIVRENŢĂ -371- DELNIŢĂ DELIVRÉNTÀ s. f. 1. (învechit, rar) Eliberare, înmâ-nare. Cf. prot. — pop., N. d., costinescu. 2. (Med.; rar) Expulsie sau extracţie a placentei după expulzarea fătului. Cf. costinescu, d. med., dn3. -Şi: (învechit) deliberânţă (prot. - pop., n. d.), delibrâţie (costinescu) s. f. - Din fr. délivrance. Cf. lat. d e 1 i b r a r e. DELME s. f. v. dirmea. DÉLNEJÀ s. f. v. delniţă. DÊLNIC, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut) Frumos, îngrijit, elegant. Cf. lb, pontbriant, d., lm, ddrf, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. 2. (Prin Olt. şi prin Munt.) Capabil, priceput (3). Cf. CADE, SCRIBAN, D. E delnic să-şi ţie casa. I. CR. vi, 152. ^Expr.Anufi delnic de nimic = a nu fi în stare să facă nimic. Cf. L. rom. 1961,23. “Pl.: delnici, -ce. - Din slavon. A'kAhNHKii. DELNICf vb. IV. I n t r a n z. (învechit şi regional) A deretica (4) (Răşinari - Cisnădie). Cf. păcală, m. r. 108. la să mai delnicepe-ecipin casă, părinte. La câte-o haină să mai spele. id. ib. - Prez. ind.: dèlnic. - De la delnic. DELNICÎCĂ s. f. (învechit) Delnicioară. Cf. I. GOLESCU, c. - PL: delnicele. - Delniţă + suf. -icăi. DELNICÎE s. f. (în dicţionarele din trecut) Frumuseţe, eleganţă. Cf. lb, pontbriant, d., lm, ddrf, gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W. - Delnic + suf. -ie. DELNICIOARĂ s. f. (învechit şi regional) Diminutiv al lui delniţă (1); (învechit) delnicică, (regional) delnicuţă. Cf. lb, i. golescu, c., lm, ddrf, alexi, w. E porumbişţea cea mare din Lunci, apoi patru delnicioare cu ovăs. rebreanu, i. 344, cf. alr sn i h 8/219. - PL: delnicioare. - Şi: (învechit) delniţioâră s. f. LM, DDRF, ALEXI, W. - Delniţă + suf. -ioară. DELNICÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a delnici şi rezultatul ei. Lucrul cel dintâi ... după aşăzarea şi delnicirea coşnifălor iaste a hrăni pre albinele ceale slabe. MOLNAR, E. S. 105/6. -PL: delniciri. - V. delnici. DELNICUŢĂ s. f. (Regional) Delnicioară. Cf. graur, e. 42, sfc iv, 146. - Pl.: delnicuţe. - Delniţă + suf. ~uţă. DÉLNIfÀ s. f. 1. (învechit şi popular) Fâşie de teren îngustă şi lungă, situată de cele mai multe ori într-o luncă sau pe un deluşor, folosită ca loc de arătură, faneaţă etc.; p. e x ţ. moşie1 (1), proprietate (3). Umblat-ampe la toate pământurile şi dealniţile (a. 1612). bul. COM. ist. iii, 92. Scris-am acesta al meu zapis ... să să ştie că îmmu vă[n]dot ... delneţa lui Hăbudiei de preste tot hotarul Stăneştilor, as 3 400 (a. 1621-1622). DlR, B, rv, 53. Să oprească pre Radul lu Drăgan de pre dealniţa lui, carie iaste Lunei dat[ă] zeastre de la socru-său (a. 1655). IORGA, s. d. vn, 24. Să poată adevăra în tot hotarul câte delniţe sânt (a. 1697). hem 321. Arătare printr-această foaie pentru delniţele ot Breaza ce sânt în partea mea, cum arată mai în jos (a. 1747). CAT. MAN. I, 579. Are şi sfânta mănăstire un petec de pământ delniţă, din poalele vii (a. 1815). bul. COM. IST. v, 294, cf. lb, I. GOLESCU, c. Se vând cu mezat... şapte pogoane de vie cu delniţă de moşie din dealul Piteştilor. cr(1833), 12V29,cf. polizu, pontbriant, d., lm, DDRF, GHEŢIE, r. m., barcianu. Cu gândurile pustii, gonite, pe latul ogoarelor şi-ntinsul delniţelor tufoase. SĂM. m, 216, cf. alexi, W., Şăineanu2. Erau cei mai meşteri în clăditul crucilor, care nu începea până către sfârşitul seceratului unei delniţe. agÎRBICEANU, s. 401, cf. LUNGIANU, CL. 221. Se opri în marginea delniţei, pe răzorul ce-o despărţea de altă fâneaţă. REBREANU, I. 49, cf. RESMERIŢĂ, D. începe să înşire delniţele de pământ, ... vitele şi galbinii pe care le da fetei de zestre. AL LUPULUI, P. G. 67, cf. CADE. Feciorul Glanetaşului râvneşte la delniţele lui Vasile cu foamea de pământ a unei vechi sărăcii. LOVINESCU, c. vn, 127, cf. enc. agr., scriban, d., LTR2, DL, DM, FD II, 155, mihăilă, î. 26. într-o delniţă ... trebuia aruncată nişte sămânţă de trifoi. LĂNCRĂNJAN, C. n, 215, cf. H I 54, xvi 354, xvn 178, com. din straja -VICOVU DE SUS, PAŞCA, GL., CHEST. IV 128/99, ALR SN I h 8, 9/27, a H 3, 4, 8, 12, mat. dialect, i, 21, folc. olt. -MUNT. 1,411. ^ (Glumeţ) Logofăt de delniţă Cu condei de gârniţă. MAT. FOLK. 1 132. ^ F i g. Vin tristeţi agale ... calcă peste delniţi Toamna fumurie clătinând cădelniţi. voiculescu, POEzn, n, 72. ^ E x p r. A duce delniţe = a răbda de foame, a flămânzi. Cf. chest. iv 96/264. > (Regional) Bucată de pădure, mai rar, de pământ, a cărei suprafaţă este de 720 m2 (Vâlcele - Cluj-Napoca). mat. dialect, i, 66. + (Regional) O parte mai mică dintr-o pădure, care se cumpără pentru lemne de foc (Budeşti -Sărmaşu). todoran, GL. Am cumpărat o delniţă de lemne. id. ib. + (învechit, rar) Câmp. Casa lor n-au făcut-o în vatra săliştii, ce s-au aflat făcute în delniţă, afară din sălişte (a. 1754). iorga, s. d. vn, 280. + (Prin nord-vestul Transilv.) Gard de nuiele (la ţarină). Cf. alr ii 5 078/353, 455, teaha, c. N. 219. + (Regional) Loc între două proprietăţi pe care se ridică gardul (Câmpani - Ştei). AI 31. 2. (în Evul Mediu, în Ţările Române) Parte din hotarul moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani ce locuiau în satul respectiv; jirebie; sesie. Obligaţia pentru ţăranii desrobiţi şi pentru satele boiereşti supuse la dajdie de a presta claca şi a da zeciuială din produsul delniţei lor se menţine. OŢETEA, T. V. 34. Produsele vândute de boieri proveneau din dijme de pe delniţele (sesiile) ţăranilor şi de pe urma muncii de clacă a acestora pe rezerva feudală. IST. LIT. ROM. I, 333, cf. DER. Dijmele (renta în natură) se ridicau de pe delniţele lucrate ereditar de săteni. PANAITESCU, O. Ţ. 83, cf. M. D. ENC., DEX. 3. Unitate de măsură a suprafeţelor, egală cu aproximativ 45 de stânjeni pătraţi. Au orânduit pământului cu 3027 DELNIŢIOARA -372- DELTA însemnare brâne, delniţe, vârste, lăţimi, lungimi şi alte măsuri asemenea (a. 1798). bv II, 405, cf. DDRF. -PL: delniţe şi (regional)delniţi. - Şi: (învechit) deâlniţă, delneţă s. f. - Din v. sL *dăh>nica (< ¿-kAi» „parte”). DELNIŢIOARA s. £ v. delnicioară. DEL6C adv. 1. în niciun fel; în niciun caz; defel, nicicum, nicidecum, (învechit şi popular) nicicât (1), necum (I), (regional) nicidecât, nicicacum. Deloc n-am întârziat să întrebuinţez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în tipar. ANTIM, 0.408. N-am dormit deloc, abeţedar, 442/6. Ea deloc nu îl iubeşte, inima ea nu i-a dat. c. A. ROSETTI, c. 240/14. Ea nu s-ar teme deloc să meargă în mijlocul cristianilor. PÂCLEANU, 1.1, 117/3, cf. 192/16. Deloc nu nădăjduesc, Ca să o iau de soţie. PANN, E. n, 4/22, cf. POLIZU. Nu ia seama deloc că-l observă cineva. CARAGIALE, 0.1,198. îţi mărturisesc că nu eram deloc mişcat. VLAHUŢĂ, s. A. n, 31. N-am jăcut lucrul acesta din răutate, deloc. COŞBUC, P. II, 134. N-avu deloc grija numelui ei bun. IORGA, C. 1.1, 98. Nu ne mirarăm deloc, când văzurăm, pe drumul mănăstirii, încrucişân-du-se moda lumească cu uniforma bisericească. HOGAŞ, DR. I, 12. Rochia ei şi coafura nu erau deloc compatibile cu o preumblare în public, ibrăileanu, A. 162. O săptămână nu mă întorsei chiar deloc. M. I. CARAGIALE, C. 97. Nu se mai uitau deloc unii la alţii, ci numai la hora din uliţă, rebreanu, R. I, 128. Nu mi-i frică deloc, doar sunt legaţi, nu? MIRONESCU, S. 5. îi explic că am impresia că „am deranjat-o”... - O, nu, deloc. îmiface plăcere. CAMIL PETRESCU, P. 56. Nu-i drept deloc. POPA, V. 135. Providenţa ... are, se pare, cele mai bune intenţii din lume, însă nu se pricepe deloc în agronomie. sadoveanu, O. XX, 265. N-a mai stat deloc pe gânduri. MOROIANU, s. 97. Nu-mi convine absolut deloc să angajez...un băiat de la şcoală. ARGHEZI, S. XII, 112. Domnule colonel, nu mi s-a muiat deloc inima. Dimpotrivă. STANCU, D. 150. Nu păreau deloc convinşi. BENIUC, M. C. 1,241. Sunt unele pneumonii care nu se vindecă deloc. BELEA, P. A. 296. Deodată înţelese că ei nu erau deloc supăraţi. PREDA, D. 100. Traficul rutier obişnuit n-a suferit deloc. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 9, cf. DEX. Desigur că lucrurile nu stăteau deloc aşa. RL 2004, nr. 4 440. 2. (învechit şi popular) Numaidecât (1). Cf. valian, v. Iubesc mâncarea bună, friptură turturică, Dar cum merg la vro masă, deloc mă bolnăvesc, c. A. ROSETTI, c. 197/2. Şi cum ziceam: ,,D[umnea] voastre vreţi să mâncaţi, eu mă duc acasă ”, deloc strălucea faţa banchierului. FM (1841), 286*/22, cf. POLIZU, GĂMULESCU, E. S. 125 .Aşteaptă-mă că viu deloc. LEXIC REG. II, 86. Trece-n treabă, nu-i are baiu la băiat. Deloc vine-om bătrân. O. BÎRLEA, A. P. I, 147. Cum am vint aici, deloc Dezbrăcară-al meu cojoc. FOLC. TRANSILV. II, 291, Cf. GL. OLT. - De1 + loc. DELOC vb. I v. disloca. DELOCALIZ vb. I. T r a n z . (Complementul indică activităţi, întreprinderi, industrii etc.) A transfera în ţări unde condiţiile economice oferă profituri mai mari. Anumite întreprinderi trebuie împiedicate să delocalizeze sălbatic locurile lor de muncă spre străinătate. RL 2004, nr. 4 417. - Prez. ind.: delocalizez. - Din fr. délocaliser. DELOCALIZARE s. f. Acţiunea de adelocaliza şi rezultatul ei. Documentul [ONU] subliniază că delo-calizările sunt pe cale să dea naştere unei noi diviziuni internaţionale a muncii, rl 2004, nr. 4 417. - PL: delocalizări. - V. delocaliza. Cf. délocalisation. DELOCUTÎV adj. (Despre prefixe) Care este folosit la formarea de cuvinte (verbe, adjective şi adverbe) de la locuţiuni. Cel mai important prefix delocutiv al limbii române contemporane este „ în- L. R. c. 194. + (Despre verbe) Care este format cu ajutorul unui prefix delocutiv. Sensul primar global al verbelor delocutive... depinde de acela al locuţiunilor de la baza lor. ib. - PL: delocutive. - Cf. locuţiune. DELOGEŞTE adv. (Regional; despre mers) Pe jos. Filip fuge călăreşte, Marcu fuge delogeşte, Trei sărite că sări Şi-nainte îi ieşi. REV. CRIT. n, 268. -Cf. dealogâş. DELOGI vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A fugări, a alunga duşmanii. Cf. alexi, w. - Pronunţat: -gi-a. - Prez. ind.: delogiez. - Et. nec. DELOIÂL, -Ă adj. (Franţuzism) Necinstit (2). Cf. DN3, MDA. -Pronunţat: -lo-ial-Pl.: deloiali, -e. - Din fr. déloyal. DELONGĂ vb. I v. delunga. DELÔS, -OÂSĂ adj. (Regional) Deluros. Cu cât viţa va fi mai scutită şi apărată de vânturi aspre, prin poziţia deloasă, păduroasă şi altele, cu atâta mai mult rodeşte via. LITINSCHI, M. 89/19. La ei... e locul slab, delos şi puţin. RETEGANUL, ap. CADE. - PL: deloşi, -oase. - Deal + suf. -os. DÉLTA s. m. A patra literă a alfabetului grecesc, a cărei majusculă are formă de triunghi. Cf. I. golescu, c., PONTBRIANT, D., LM, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ (Prin analogie) Adela, în odaie, îşi isprăvea de aranjat părul... ceafa dezmierdată de şuviţele de aur,... delta trunchiată a spatelui - cu pieptul uşor bombat. IBRĂILEANU, A. 91. + F i g. Simbol al adevărului; p. e x t. adevăr. Eliadzidea din visuri şi din basme seculare Delta biblicelor sânte. EMINESCU, O. I, 31, Cf. DL, DM, DEX. - PL: delta. - Din gr. ôétoa. 3039 DELTAIC - 373- DELUCIDARE DELTÂIC, -Ă adj. Care ţine de deltă; privitor la deltă. Concomitent cu formarea fuselor deltaice a avut probabil loc şi formarea de limanuri la gura murilor afluente. ONCESCU, G. 63. Se desfăşoară întinse piemonturi de acumulare continentală, prelungite prin formaţiuni deltaice fluvio-lacustre. MG 1,162. Farmecul nopţii deltaice cu ape de cleştar, vân. pesc. august 1964,13, ef. m. d. enc., dex. -Pronunţat: -ta-ic. - PL: deltaici, -ce. - Din fr. deltaîque. DELTAPLÂN s. n. 1. Aparat de zbor foarte uşor (de forma literei greceşti majuscule delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau pluti în curentul termic ascensional. Cf. DEX2. Copiii ...fac salturi cu deltaplanul. rl 2006, nr. 4 853. 2. (Rar) Deltaplanism. Cf. dex2. - Din fr. deltaplan. DELTAPLANÎSM s. n. Sport aviatic practicat cu deltaplanul (1); (rar) deltaplan (2). Cf. dex2. - Din fr. deltaplanisme. DELTAPLANIST s. m. Pilot sportiv al deltaplanului (1). Cf. DEX2. Un deltaplanist a murit la Poiana Câmpina [Titlu], rl 2006, nr. 4 915. -PL: deltaplanişti. - Din fr. deltaplaniste. DELTĂ s. f. Formă de relief litoral, rezultată din depunerea de mâl şi de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, şi care se desparte în braţe dispuse în general triunghiular (asemănător majusculei greceşti delta). Vasele... pot răzbate cu anevoie prin cele trei guri ce formează delta râului. ASACHI, s. L. II, 112. Apele mari curg în mare pe mai multe guri ... care se numesc delte. RUS, I. I, 46/24. Delta (pământul grămădit la gurile râurilor), universul (1846), 169/35. Şi sub gloria solară Delta fragedă şi roză. MACEDONSKI, o. I, 91, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Tovarăşii lui - pescarii din deltă ... veniră să petreacă iama la Sulina. SĂM. vi, 374, cf. resmeriţă, d., cade. Când delta înghiaţă, se fac vânători mari de lupi şi vulpi. SADOVEANU, O. xx, 82. [Braţele] se despart din Dunăre, Volga sau Nil, formând cunoscutele delte. ENC. agr. 1,496, cf. scriban, D. Soseau ... din Deltă ... păsările cerute de dr. Antipa. BĂCESCU, păs. 192. Citise undeva despre frumuseţea locurilor din lunca Dunării, din bălţi şi din deltă. V. ROM. martie 1954, 28. Delta Dunării este ţinutul din ţara noastră cu cea mai joasă altitudine. ONCESCU, G. 38. Fluviul se varsă prin câteva guri, formând o deltă. TUDORAN, P. 503, cf. DL. Mă gândesc la pescarii din delta cu voci în surdină, labiş, p. 254, cf. DM. Efectele caracteristice acţiunii apelor curgătoare pe văi sunt:... deltele şi estuarele la vărsare. GEOLOGIA, 52, cf. DER, DN2. Descoperă delta fluviului Mississippi, magazin IST. 1970, nr. 2, 30. O hartă din 1628 cu detalii asupra deltei. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15, cf. M. D. ENC., DEX, D. GEOL. Francezii finanţează ocrotirea berzei albe din Delta Dunării. RL 2005, nr. 4 519. > F i g . Că-n iloţi se va preface gintea de-nţelepţi şi crai Când barbarii vor aduce delta sântelor lor vise. EMINESCU, O. IV, 140. Vom adormi cu pleoapele deschise, prins flecare-n delta lui de vise. ISANOS, Ţ. L. 32. -PL: delte. - Din fr. delta, gr. ôf&ra. DELTEĂ s. f. Alifie galbenă, preparată cu suc extras din nalba mare, amestecat în diferite soiuri de răşini, untură, zahăr şi albuş de ou, şi întrebuinţată ca emolient. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, cade. Delteaua este o alifie galbenă făcută cu fel de fel de reşine (terebentină, sacâz, tămâie etc.) plămădite în untură şi amestecate cu suc de nalbă mare. VOICULESCU, L. 113, cf. SCRIBAN, D. - PL: deltele. -Cf. lat. Althaea [officinalis]. DELTOÎD, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Muşchi din regiunea umărului, în forma literei majuscule greceşti delta întoarse, care determină rotaţia braţului. Marginea internă a deltoidului atinge marginea esternă a pectoralului celui mare. KRETZULESCU, A. 209/17, cf. BARCIANU, CADE, ENC. AGR., DL, DM. Paralizia deltoidului aduce după sine imposibilitatea de a mai folosi braţul DER, cf. M. D. ENC., DN2, D. MED., DEX. 2. Adj. Care este în formă asemănătoare cu majuscula grecească delta. Cf. barcianu, alexi, w., cade, dn2, m. d. ENC., DEX. -Pronunţat: -to-id. - PL: deltoizi, -de. - Din fr. deltoïde. DELTOIDÉU adj. (învechit, rar) Deltoidien. M[uşchiui] deltoideu este triunghiular. POLIZU, P. 62/10. - Pronunţat: -to-i-deu. - Pl.: deltoidei - Cf. deltoid. DELTOIDIEN adj. (învechit, rar) Care se referă la deltoid (1), care ţine de deltoid; deltoideu. Acromio-to-racsica ...se împarte în două ramuri, dintre care una merge la amândoi pectoralii, iar ceialaltă la muşchiul deltoidien. KRETZULESCU, A. 379/14. - Pronunţat: -to-i-di - Din fr. deltoidien. DELTUŞ s. n. v. dăltuş. DELÜC s. n. (Regional) Deluşor (Boiu Mare -Şomcuta Mare). Cf. alr sn ni h 809/272. -PL:? -Deal + suf. -uc. DELUCAN s. n. (învechit, rar) Deluşor. Cf. anon. car., sfc H, 100. -Pl.: delucane. - Deluc + suf. -an. DELUCID vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A explica. Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. -Prez. ind.: delucidez. - Pref. de- + elucida. DELUCIDÂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Explicare. Cf. gheţie, r. m., barcianu, alexi, w. - V. delucida. 3053 DELULEŢ -374- DELUNGAT DELULEŢ s. n. Deluşor. Un şipot de apă... ieşea din coasta unui deluîeţ. ispirescu, L. 230. O bisericuţă albă răsare singură pe un deluleţ. IORGA, ap. cade, cf. dl, DEX2. - PL: deluieţe. - Deal + suf. -uleţ. DELUNG, -Ă adj. (învechit) 1. Care se întinde pe distanţă mare. Şi, obositfiind de calea delungă, îşi petrece bind acea zio toată. BUDAI-DELEANU, T. V. 95, cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Care durează mult timp; îndelung. Cf. valian, v. Bătrâneţele grele... Cerşi grijă mai delungă. CONACHI, P. 295, Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., scriban, D., form. cuv. 1,217. ^ (Adverbial) Borcea nu stătu în Ardeal delung fericit. M. COSTIN, O. 313. Să nu petrec delung răutate, dosoftei, PS. 68/2, cf. scriban, D. - PL: delungi. - De1 + lung. DELUNGĂ vb. I. I. 1. Refl. (învechit) A se îndepărta (în spaţiu). Me delungai, fugiiu şi sălăşuiiu în pustie. PSALT. HUR. 45v/4. M-am delungat. ST. LEX. 164/2. Nu se delungară departe. BIBLIA (1688), 34VlO. Prin biruinţa aceasta cu totul s-au stins Paţinakii, numai o hordă a mai rămas în pădurile Bucovinii pănă la anul 1152, când şi aceştia s-au delungat preste muntele Tenihorii. ŞINCAI, HR. I, 214/23, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. "y* (Prin lărgirea sensului) Iară viţa de la par nu să delungă. alexandria (1794), 20/2. + T r a n z. A alunga, a goni. Tu, Doamne, nu delungă agiutoriul Tău de la menre. PSALT. hur. 17711. Nu delungă milostea Ta de noi. coresi, PS. 432/8. 2. Tranz.şi refl. (învechit) A (se) îndepărta (spiritual de cineva, de o credinţă etc.). Că carii se delungă de Tinreperi-vor.xPSalt. HUR. 63v/6. Acieşi se delungară de elu ceia ce vrea se-lu întreabe. COD. VOR.2 273. D[umne]zeul mieu, nu te va delungă de mine. PSALT. SCH. 216/14. Delungaţi-vă de la mere toţi lucrătorii jără-leage. PSALT. 8. Să ne delungăm de greşale şi de păcate. CORESI, EV. 112. Nu după cum simt... ce e după cine cumuşi au fost semenţie şi după cumu apropie semenţiia sau după cumu se delungă iarăşi după începătura semi[n]ţieei dintăia. prav. lucaci, 175. Munca veacilor să o delungăm de noi. COD. TOD. 106. Biruitoare [Maica Domnului] nu ne vom delungă de la tine. PARACLIS (1639), 244. Delungaţi-vă de la mine toţi carii faceţi hiclenie. N. TEST. (1648), 9v/27. D[oa]mne, nu Te delungă de mine. PSALT. (1651), 60r/2. Se-au delungat de beseareca creştinească şi mulţi dintru ei se-au răsipitprin multe ţări. FL. D. (1680), 66v/14. De vei lepăda sfatul mieu, şi fecior de a-mi fi mie, te vei delungă, şi în loc de tată îţi voi fi vrăjmaş, varlaam - ioasaf, 11471. 3. T r a n z. (învechit şi regional) A amâna; a tărăgăna (2). Au mai delungat pacea până la un an. ureche, LET. I, 160/10. După pravilă, sorocul la cei ce nu să odihnescu pe hotărârea judecăţilor iaste numai până în zece zile a face apelaţie, dardomniia mea ... am dălungat sorocul acesta în şaizăci dă zile. prav. cond. (1780), 176, cf. lm, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 224. + Intranz. (Prin nord-vestul Munt.) A trândăvi. Cf. udrescu, gl. + T r a n z. şi r e f 1. A (se) prelungi (1). Bolnav, de chem vreun medic, se-ntâmplă şarlatan Cea mai uşoară boală mi-o delungeşte-un an. EMINESCU, O. IX, 105, cf. GHEŢIE, R. M., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Nopţile s-au delungat. DOINE, 138. Boala mi se delungeşte! ciauşanu, gl., cf. udrescu, gl. ^ Refl. pas. Trebuieşte să se mai delungească şi luarea leacurilor. PISCUPESCU, o. 268/2. II. (Regional) 1. R e f 1. A merge, a fugi de-a lungul drumului sau al câmpului. Cf. T. papahagi, c. l. Şi pe cal încăleca, Drumului se dălungia. MAT. FOLK. 7. Să dălungi câmpului, Ş-ajunse în târgul Bârladului. PĂSCULESCU, L. p. 26. ^ F i g. Oţetarul Cărbunarului, însemna pe tencuiala sgrubunţoasă... durerile crengilor... care se dălungeauîn zig-zaguri obosite, pe spinarea grunjoasă a caldarâmului. KLOPŞTOCK, F. 27. 2. T r a n z. (Subiectul este boala) A pune pe cineva la pat (Ştefaneşti - Drăgăşani). arh. olt. xxi, 263. L-a dălungit boala, nici că-i mai trece curând, ib. - Prez. ind.: delung şi delungesc. - Şi: delungi vb. IV, (învechit) dălungă, delongâ (lm) vb. I, (regional) dălungi vb. IV. - De la delung. DELUNGĂRE s. f. Faptul de a (se) delungă. 1. (învechit, rar) îndepărtare (spirituală de cineva sau de ceva). Cf. delungă (2). Iar carii dintru ei cu pocăinţă ...să curăţiră şi întru delungarea realelor petre-cură, de trup să despărţiră, c. POP 2 IX, 239. 2. (învechit) Prelungire (1). Cf. delungă (3). Atâta jăcu boalei delungare, cât se tâmplă de-i şi slujiia. CORESI, EV. 346. Ai grăit pentru casa robului Tău întru delungare. biblia(1688), 225 Vl 2. Aşa şi acest praznic din luna aciasta l-au mărit cu delungarea întru care au vieţuit bătrânul Simeon (a. 1779). BVII, 238. Mă tem de delungarea unei încongiurări şi de grozăviile foametii. PÂCLEANU, I. I, 202/4, cf. pontbriant, d. + (Urmat de determinări temporale) Amânare, întârziere. Delungarea vremii. CANTEMIR, 1.1. n, 289. După ce va trece sorocul zapisului, negreşit să aibă datorie împrumutătoriul să-ş ceară banii de la cel ce l-au împrumutat ... ca să nu îngreuneze cei împrumutaţi cu dobânzi prin dălungirea vremi[ij. PRAV. COND. (1780), 112. Pren delungarea vreamii rumânii învăţaseră că numai cu cuvântul nu se fericeşte ţara. barbu, princ. 267. -PL: delungări. - Şi: dălungire s. f. - V. delungă. DELUNGAT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Care se întinde mult, care este îndepărtat (în spaţiu). Cf. delungă (2). Atâta cât iaste trei mile delungată cetatea de malul mărei. FL. D. (1680), 5272. Şi omul carele va fi curat şi în cale delungată nu iaste, şi va întârzia a face Paştele, va peri sufletul acela den norodul lui. BIBLIA (1688), 100736. Trimit la Vlad solie, Să le scurte cale delungată. budai-deleanu, ţ. 102, cf. gheţie, r. m., CADE, SCRIBAN, D. Cât e dealu dealungat Merge un car înferecat. RETEGANUL, TR. 31. 2. (învechit, rar) îndepărtat (spiritual). Cf. d e 1 u n g a (1). Să-i las delungaţi să fie de calea ceaia dereaptă. CORESI, ev. 187. 3058 DELUNGEALĂ -375- DELUVIOS 3. (învechit şi regional) Care amână lucrul de pe o zi pe alta; delăsător, leneş. Dălăngită muiere; m-a ţinut toată iarna cu nişte sărăcii de caiere. udrescu, gl. ^ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Cu dălăngitu-ăla de băiat, m-am luat de gânduri, id. ib. + Prelungit (1); îndelungat. Cinsteaştepre tată-tău şi pre mumă-ta, pentru ca să ţi se facă ţie bine, şi delungat de ani să te faci. biblia (1688), 532/23. Nu lipsesc de a priveghia şi a găti adaosuri oşteşeşti, prelungăn-du-se în vreamea dălungată (a. 1693). FN 55. în voroavele delungate greşală a nu să face peste putinţă ieste. CANTEMIR, 1.1.1, 127. Şi să teame şi de cel om mare, că-i va fi boală delungată şi supărătoare; ce o va birui! (a. 1694). FN 44. Priveghiere măruntă şi dălungată a oamenilor. PISCUPESCU, 0.118/5.0 vreme prea delungată. GORJAN, H. IV, 100/4. în cursul unei delungate lupte se rescoală totdauna mai teribil. PÂCLEANU, I. II, 204/25, cf. GHEŢIE, R. M., CADE, SCRIBAN, D. Agiungî-ţfiJ, puiule, agiungî, Ci-atâta mânii lungî; Cî mâniia dilungatîEsti inimî stricaţi. VASILIU, C. 118. Vreme dălungată. VÎRCOL, v. -PL: delungaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dălungât, -ă, (regional) dălăngit, -ă, dealungât, -ă, dilungât, -ă adj. - V. delungă. DELUNGEALĂ s. f. (învechit şi regional) Amânare; tărăgăneală (1). îndurasem spaima lipitorilor plictisite de atâta dălungeală. KLOPŞTOCK, F. 131, cf. BUL. FIL. VII-VIII, 234, DR. x, 567, UDRESCU, GL. ^ E X p r. A (o) duce cu dălăngeala = a duce cu vorba; a tărăgăna, Cf. udrescu, gl. + Trândăveală. M-a găsit o dălăngeală aşa că nu sunt bun de nimic. UDRESCU, GL. -PL: delungeli. - Şi: (regional) dălungeală, dălăn-geâlă, dălăngeâ (udrescu, gl.) s. f. - Delungi + suf. -eală. DELUNGÎ vb. IV v. delungă. DELUREL s. n. (Popular) Deluşor. Treceam nişte delurele şi nişte vâlcele. SION, P. 253. De jelea inimii mele, Plâng pietrile pe vălcele, Şi fagii pe delurele. BUD, P. P. 24. - PL: delurele. - Dealuri (pi. lui deal) + suf. -ele. DELURÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de dealuri. Cf. i. golescu, c. - Dealuri (pi. lui deal) + suf. -ime. DELUROS, -OÂSĂ adj. Cu dealuri; (regional) delos. Dincolo de apă ... câmpia se urca pe nesimţite şi se făcea deluroasă. MACEDONSKI, O. III, 79, cf. CADE. Malul delu-ros pare să fie puternic ocupat, camil petrescu, u. N. 300, cf. DL, DM, DEX. [Planta] creşte ... mai frecvent în zonele deluroase şi muntoase. BUTURĂ, EB. I, 69. Cantităţile de apă căzute în 24 de ore ... în zonele deluroase şi de munte vor depăşi local 30-40 l/mp. RL 2005, nr. 4 699. - PL: deluroşi, -oase. - Dealuri (pi. lui deal) + suf. -os. DELUSTR vb. I. T r a n z. (Franţuzism, rar) A şterge, a lua lustrul. Cf. prot. - pop., n. d. - Prez. ind.: delustrez. - Şi: deslustrâ vb. I. prot. -POP., N. D. - Din fr. delustrer. DELUSTRÂRE s. f. (Franţuzism, rar) Acţiunea de a delustra şi rezultatul ei; delustraţie. Cf. costinescu. - V. delustra. DELUSTRAŢIE s. f. (Franţuzism, rar) Delustrare. Cf. COSTINESCU. - PL: delustraţii. - Şi: delustraţiune s. f. costinescu. - Din fr. delustration. DELUSTRAŢIUNE s. f. v. delustraţie. DELUŞEL s. n. (Regional) Deluşor. Un copil din casă dzic să fie întrecut pe Ştefan-Vodă şi să-i fie cădzut săgeata într-un deluşel. NECULCE, L. 8, cf. TDRG, cade. - PI: deluşele. - Deal + suf. -uşel. DELUŞOR s. n. Diminutiv al lui deal; deluleţ, (popular) delişor, deluţ, (regional) deluşel, delurel, deluc, delicean, deluşteţ, (învechit, rar) delucan. Mihai aşază tunurile pe un deluşor vecin. BĂLCESCU, ap. cade. Se lumina ... de ziuă. Lunecase undeva, după un deluşor, luna. PAS, L. II, 201, cf. DL, DM, DEX. -PI: deluşoare. - Deal + suf. -uşor. DELUŞTEÂŢĂ s. f. v. deluşteţ. DELUŞTEŢ s. n. (Regional) Deluşor (Borşa). Cf. alr sn iii h 809/362. -PL: deluşteţe. - Şi: deluşteâţă s. f. alr sn in h 809/362. - Deal + suf. -uşteţ. DELUŢ s. n. (Popular) Deluşor. Cf. LB. Apropiindu-se de Jeiune, locul se aşază, se face vale şi deluţe. CONV. LIT. vi, 185. Izvoreşte această apă sulfuroasă ...în apropierea unui deluţ. FĂTU, D. 189/8, cf. PONTBRIANT, D., LM, CADE, DL, DM, SFC IV, 153, DEX. Cucuruz de pe deluţ, Ce eşti, bade-aşa mândruţ? JARNÎK. - BÂRSEANU, D. 404. Busuioc de pe deluţ Eu mi-am prins un alt drăguţ. MARIAN, SA. 76. Cât îi deluţu de mare, Când ar fi de faţa ta, Mări albă m-aşpurta. ŞEZ. ffl, 60, cf. ŢIPLEA, P. P., VÎRCOL, V. Pe cel deluţ cuntenit Este-on voinic adormit. BÎRLEA, B. I, 70. Du-te [dor] şi l-a meu drăguţ Că-i cu plugul în dealuţ. id. c. P. 95, cf. CHEST. IV 79/62, alr sn ffl h 809. Sub cel deluţ de obcină Este-o cruce de cetină. FOLC. transilv. i, 381. Mi-a plecat la câmp, la arat, Pe un deluţ ascuţit, ca o muche de cuţit. folc. mold. i, 312. -PL: deluţe. - Deal + suf. -uţ DELUVIÂL, -Ă adj. v. diluvial. DELUVIÂN, -Ă adj. v. diluvian. DELUVIOS, -OÂSĂ adj. v. diluvios. 3075 DELUVIU - 376- DEMAGOG DELUVIU s. n. v. diluviu. DELUZÔRIU, -DE adj. (Livresc) Iluzoriu. Cf. dn2, dex. - Pl.: deluzorii. - Din fi*, délusoire. DEM s. n. v. demă. DEMACH3 vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A(-şi) curăţa machiajul sau fardul de pe obraz. Se grăbise să-şi adune lucrurile,... să se demachieze, să se îmbrace. DEMETRIUS, A. 325, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -chi-a. - Prez. ind.: demachiez. - Din fr. démaquiller. DEMACHIÂNT adj., s. n. (Produs cosmetic) care este folosit la demachiere. Cf. dex2, mda. - Pronunţat: -chi-ant. - PL: demachianţi, -te. - Din fr. démaquillant. DEMACHIÂT1 s. n. Demachiere. Cf. dex, mda. - Pronunţat: -chi-at. - V. demachia. DEMACHIÂT2, -Ă adj. (Despre faţă) De pe care s-a curăţat fardul sau machiajul. Un surâs de fericire ... îi strâmba chipul acum demachiat. PREDA, M. S. 100, cf. M. D. ENC. - Pronunţat: -chi-at. - Pl.: demachiaţi, -te. - V. demachia. DEMACHIERE s. f. Acţiunea de a(se) demachia şi rezultatul ei; demachiat1. Cf. dl, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. -Pronunţat: -chi-e-. - PL: demachieri. - V. demachia. DEMAGNETIZA vb. L T r a n z . şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde proprietăţile magnetice. Cf. cade. Acţiunea câmpului din bobina mobila tinde să demagnetizeze magnetul permanent. CIŞMAN, FIZ. n, 464, cf. DL, DM, DN2. Magneţii permanenţi (metalici sau ferite) pot fi demagnetizaţi şi prin încălzire la o temperatură superioară punctului Curie. DER n, 49, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Raportul se demagnetizează. ARGHEZI, C. J. 267. - Prez. ind.: demagnetizez. - Din fr. démagnétiser. DEMAGNETIZÂNT, -Ă adj. Care are proprietatea de a demagnetiza. Câmpul demagnetizant poate fi neglijat. CIŞMAN, FIZ. II, 394. Acest câmp magnetic propriu al magnetizaţiei unui corp se numeşte câmp demagnetizant. LTR2. Demagnetizarea intenţionată se efectuează de obicei cu ajutorul curentului electric, care produce un câmp magnetic demagnetizant, opus câmpului din material DER, cf. de5l -PL: demagnetizanţi, -te. - Din fr. démagnétisant. DEMAGNETIZARE s. f. Acţiunea de a(se) demagnetiza şi rezultatul ei; (rar) demagnetizaţi e. In practică, demagnetizarea interesează la corpurile şi la materialele feromagnetice, a căror magnetizaţie e foarte puternică şi care prezintă magnetizaţie permanentă. LTR2. Demagnetizarea intenţionată se efectuează de obicei cu ajutorul curentului electric, care produce un câmp magnetic demagnetizant, opus câmpului din material. DER, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: demagnetizări. - V. demagnetiza. DEMAGNETIZAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut proprietăţile magnetice. Cf. M. d. enc., dex. - PL: demagnetizaţi, -te. - V. demagnetiza. DEMAGNETIZÂŢIE s. f. (Rar) Demagnetizare. Cf. DA. - PL: demagnetizaţii. - Din fr. démagnétisation. DEMAGNETIZÔR s. n. Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. Cf dex2. -PL: demagnetizoare. - Din fr. démagnétiseur. DEMAGOG, -Ă s. m., s. f. 1. S. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care face uz de demagogie, în special în politică. Demagoghii aceia ... amăgesc popoare în numele dreptăţii. HELIADE, O. I, 208. Demagoghii... înşală lumea. I. VĂCĂRESCUL, P. 50/24. Puterea nu este în mâna demagogilor ...? DÂMBOVIŢA (1859), 209V36. Un ministru palid ... cu glas duios ...îl tractează de perturbator, de demagog. GfflCA, C. E. II, 369, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Străbate indignarea în contra ... demagogilor înşelători, maiorescu, cr. II, 302, cf. ddrf, barcianu. Oamenii aceştia nenorociţi apucă pe mâna demagogilor ticăloşi, cari le umplu capetele cu fel de fel de idei absurde. LUC. II, 164, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, tdrg. El [Jupân Dumitrache] nu e farsor şi demagog ca Nae Caţavencu. ibrăileanu, s. 42, cf. resmeriţă, d., cade. Dacă întinde mâna, ţăranul poate să-l creadă un făţarnic demagog. C. PETRESCU, R. DR. 104. Ziceau ate-nienii vechi despre Cleon demagogul că era „fără de ruşine ”. NEGULESCU, G. 91, cf. SCRIBAN, D. Oratoria intrigantului, a lichelii şi a demagogului e de asemenea dar al lui Dumnezeu. STĂNILOAE, o. 297. Legile nu sunt bine făcute şi suntfăcute de demagogi. ARGHEZI, s. XI, 109. Noi nu trebuie să fim demagogi. CAMIL PETRESCU, O. n, 534. Flecar, demagog, el ştie să dea lecţii tuturor, dar el însuşi nu se pricepe la nimic. v. rom. ianuarie 1954, 175. Demagog în faza teoretică, el poate fi un viitor prefect. CONSTANTINESCU, S. II, 20, cf. DL, DM. Literatura noastră nu cunoaşte o figură asemănătoare de demagog politic. IST. LIT. ROM. III, 333, cf. DN2, FORM. CUV. I, 141, M. D. ENC. Locul impostorului îl ia în altă parte demagogul, subiect privilegiat al satirei argheziene. SIMION, S. R. II, 36, cf. DEX. Nu suntem o echipă de demagogi! FLACĂRA, 1976, nr. 2, 20. Cine exaltă demnitatea naţională ca pe ceva care poate orice, oriunde şi împotriva oricui, e un demagog. PATAPIEVICI, C. L. 265. *❖* (Adjectival) îl consideră cam demagog. REBREANU, R. I, 117. Marx ... când evocă ... imaginea aventurierului Louis Bonaparte, nu se poate împiedica de a o colora cu ridiculul disproporţiei dintre 3090 DEMAGOGIC -377- DEMANTELARE galoanele soldăţoiului demagog şi venal şi purpura napoleoniană. CONTEMP. 1948, nr. 109, 5/3. 2. S. m. (în dicţionare) Conducător al unei grupări democratice în Grecia antică. Cf. negulici, stamati, d., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DER, M. D. ENC. - PL: demagogi, -e şi (învechit, m.) demagoghi. - Din fi*, démagogue. DEMAGOGIC, -Ă adj. Care aparţine demagogilor (1) sau demagogiei, privitor la demagogi sau la demagogie; în spiritul demagogiei. Nu apare un fabulist de profesie ... decât în epocha lui Pisistratadică într-o epochă de despotism sau monarhic sau demagogic. HELIADE, o. II, 78, cf. NEGULICI. Gloata lui Catilina era o facţiune mixtă ... demagogică. TEULESCU, C. 52/1. Puterea nu este în mâna demagogilor; demagogică este majoritatea camerei? dâmboviţa (1859), 209V36, cf. prot. -pop.,n. D., PONTBRIANT, d., COSTINESCU, LM. Caragiale... îşi bate joc de fraza demagogică. MAIORESCU, CRITICE, 422, cf. ddrf. întâia atitudine politică a lui Heine a fost liberală, chiar demagogică. SĂM. I, 44, cf. barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Nu te lua după limbajul lor. II folosesc în scop demagogic. STANCU, R. A. II, 320. Foloseau în mod demagogic nemulţumirile maselor, v. rom. septembrie 1954, 139. Uneori numele tradiţional este înlocuit din motive demagogice. GRAUR, N. P. 100, cf. DL, DM. Dezgustat de moravurile demagogice ce deveneau dominante ... [Alecsandri] se retrage definitiv din viaţa politică. IST. LIT. ROM. n, 456, cf. DN2. în legislaţia muncii abundau elementele demagogice. MAGAZIN IST. 1969, nr. 5, 42, cf. M. D. enc., dex. Or, lipsită de suportul celorlalte puteri (diplomatice, politice, economice şi militare) demnitatea naţională este o noţiune pur demagogică. PATAPIEVICI, C. L. 265. Jaful este numit pompos, demagogic şi diversionist liberalizarea pieţei energiei. RL 2005, nr. 4 706. ^ (Adverbial) Tinerii cineaşti trebuie să lupte să-şi ocupe locul în prima linie, nu să aştepte ca, demagogic să fie selecţionaţi după alte criterii decât cele valorice. RL 2005, nr. 4 608. - PL: demagogici, -ce. - Din fr. démagogique. DEMAGOGÍE s. f. Metodă de captare a interesului unei mulţimi, al unui auditoriu prin discursuri bombastice, promisiuni mincinoase etc., practicată de cineva pentru a-şi crea popularitate, pentru a obţine sau a-şi menţine puterea; purtare de demagog (1); (rar) demagogism. Demagogiile lor..., în ce au d-a face cu politica? HELIADE, O. II, 55, cf. NEGULICI. Sunt nişte aristocraţi ascunşi în stremţele demagogiei. RUSSO, S. 182. Susţinea demagogia cea sgomotoasă a adevăratului Clodius. TEULESCU, C. 104/19, cf. ARISTIA, PLUT. O cestiune dintr-acelea... devine o armă la disposiţiunea despotismului sau a demagogiei GHICA, C. E. I, 231, cf. PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Cu această demagogie a urei de clasă nu se poate face ...o înţeleaptă mişcare electorală. MAIORESCU, D. V, 146, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Scârbit de intrigile demagogiei crescânde ..., bătrânul general ce dăruise Romei două imperii, încercă o clipă să se ridice cu toată autoritatea şi energia lui. anghel- IOSIF, c. L. 7, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Şi unul, şi altul au biciuit, aşadar, demagogia. LOV1NESCU, S. I, 228. Demagogia ţi-a strâmbat judecata cu desăvârşire. REBREANU, R. 1,123. Mi-am Jăcut convingerea că [boierimea] e o clasă calomniată de demagogia aşa-zisei democraţii. C. PETRESCU, C. V. 11. Depravarea alegătorului rural prin cea mai deşănţată demagogie. SADOVEANU, O. XX, 239, cf. SCRIBAN, D., STĂNILOAE, O. 85. Am văzut într-o scrisoare a ta, că tu nu faci distincţie între democraţie şi demagogie. CAMIL PETRESCU, O. D, 534. [Rică Venturiano] îşi exercitează tonul de tenor al demagogiei prin articole ditirambice. CONSTANTINESCU, S. II, 20, cf. DL, DM. Demagogia ţine de cald săracilor. BARBU, PRINC. 104. Parvenitismul este doar o aspiraţie şi e însoţit... de demagogie. IST. lit. rom. n, 325, cf. dn2, m. d. enc., DEX. Există momente ale seriozităţii peste care nu poţi trece uşor pentru că au sfârşit lamentabil în demagogia urmaşilor. LIICEANU, J. 138. Libertatea devine un scop în sine, când nu epură demagogie sociologică. PLEŞU, m. M. 44. Demnitatea naţională nu este apanajul exclusiv al politicianului şi al militarului decât atunci când este condamnată să fie numai obiectul demagogiei. PATAPIEVICI, c. L. 263. Aceste monumente, când apar în discursurile autorităţilor, sunt subiecte de demagogie. RL 2005, nr. 4 699. -Pl.: demagogii. - Din fr. démagogie. DEMAGOGÎSM s. n. (Rar) Opinie, comportare, manifestare de demagog (1); demagogie. Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU. Un scriitor ... utilizează demagogismul pentru a caricaturiza democratismul. IBRĂILEANU, SP. CR. 131. Demagogismul aristocratic. COCEA, S. I, 29. - Demagog + suf. -ism. DEMAGOGÏZÂRE s. f. (Rar) Transformare în demagog (1) sau în demagogie. Polemicele „ Românului ” şi propunerea din Cameră privitoare la delegaţi au amândouă aceeaşi ţintă: demagogizarea locuitorilor săteni. EMINESCU, O. xm, 48. Simplificarea [limbii] se schimbă... în demagogizare, ... în confuziune şi anarhie. MACEDONSKI, O. IV, 123. - De la demagog. DEMANDA vb. I v. demânda. DEMANDARE s, f. v. demândare. DEMANDÂŢIE s. f. v. demândăciune<. DEMANDATTÛNE s. f. v. demândăciune. DEMÂNT s. n. v. diamant. DEMANTELA vb. I. (Livresc) T r a n z . 1. A demola sistematic dispozitivele de apărare ale unei fortificaţii pentru a o scoate din sistemul defensiv. Cf. ndn. 2. A distruge; a dezorganiza. Cf. NDN. Există forţe care ar vrea să profite de votul francez ... pentru a demantela cu totul Uniunea Europeană. RL 2005, nr. 4 631. - Prez. ind.: demantelez. - Din fi*, démanteler. DEMANTELÀRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a demantela şi rezultatul ei. Cf. d e m a n t e 1 a (2). 3101 DEMANTIBULA - 378 - DEMARCARE Aşa s-a născut statul mafiot Iar demantelarea lui este mult mai dificilă. rl 2005, nr. 4 683. - V. demantela. DEMANTIBULA vb. I. T r a n z . (Rar) A face impropriu funcţionării, a disloca. Ghilotina trebuie să-ţi de-mantibuleze coloana vertebrală. CAMIL PETRESCU, T. n, 619. -Prez. ind.: demantibulez. - Din fr. demantibuler. DEMANTOÎD s. n. Varietate de andradit verde transparent, utilizat ca piatră semipreţioasă. Cf. cantuniari, l. M. 91, ltr2. - PL: demantoide. - Din fr. démantoïde. DEMAR vb. I. 1. Intranz. (Despre motoare, autovehicule etc.) A se pune în mişcare, a pomi (11). Cu vuiet surd motoare demarează. pillât, P. 131. Demarează vijelios ...şi opreşte brusc, făcând să-i zbârnâie în trup toţi nervii şi toate ligamentele. TUDORAN, O. 15, cf. DL. Camionul demară. PREDA, DELIR. 238. Maşinile demarară elegant şi mulţimea rămase prostită, înecată în aburii înţepători de benzină. T. POPOVICI, S. 34, cf. DL, DM, DN2. Avionul se plasează la capătul pistei, se opreşte, demarează şi decolează, magazin ist. 1968, nr. 2,22, cf. m. d. enc. Peste câteva minute, după ce o va lua de pe marginea şoselei, microbuzul va demara iar. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. Privind ceasul, a demarat brusc. FLACĂRA 1975, nr. 42,23, cf. DEX. [Preşedintele] şi coloana prezidenţială au demarat în trombă direct spre aeroportul „Traian Vuia ” din Timişoara. RL 2005, nr. 4 561. + A începe să se desfăşoare, a pomi o acţiune. Cum aţi demarat în noul an şcolar? scânteia, 1966, nr. 7 112. Spectacolul... demarează uşor ca un joc de copii. T februarie 1969, 88. Ofensiva ... împotriva guvernului liberal demarase cu câteva luni înainte, magazin ist. 1970, nr. 8,48. Discuţia demara rapid. T ianuarie 1971, 44. Au putut demara pe front larg şi efectiv negocierile de aderare la Uniunea Europeană. rl 2005, nr. 4 522. 2.1 n t r a n z. (Sport) A-şi lua avânt, a pomi în viteză (într-o cursă). Cf. DL, DM, dn2. A demarat pe extrema stângă de unde a centrat puternic, scânteia, 1966, nr. 7 043, Cf. M. D. ENC., DEX. 3. T r a n z. A dezlega odgoanele unei corăbii (în vederea plecării). Cf. dn2, dex. - Prez. ind.: demarez. - Din fr. démarrer. DEMARAJ s. n. 1. Acţiunea de a demara şi rezultatul ei; punere în mişcare, pornire (a unui motor, a unui autovehicul etc.); demarare. Din cauza marei rezistenţe la pornire, curentul de demaraj va fi de 5-6 ori mai mare. ORBONAŞ, MEC. 131. Schemă de montaj asincronic trifazic cu inele pentru demaraj. ENC. TEHN. Viteza, demarajul, ... cauciucul... au intrat în seria obiectelor admise. ARGHEZI, C. J. 84, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. "y* Acceleraţie de demaraj = acceleraţie cu care un vehicul sau o maşină părăseşte starea de repaus pentru a ajunge la o anumită viteză. Cf. dl. + început al unei activităţi. Cf. DEX2, NDN. 2. (Sport) Avânt, forţă, viteză cu care se porneşte într-o cursă, într-o întrecere etc. După un demaraj spectaculos de adevărat „maestru al slalomului” ... pătrunde în careu. scânteia, 1966, nr. 6 943. Dribling de şopârlă, demaraj pe pistol şi dinamită în şut! Toate aceste... calităţi aveam să le cunosc din primele 40 de secunde. FLACĂRA, 1975, nr. 40,23, cf. dex. 3. Dezlegare a odgoanelor unei corăbii (în vederea plecării). Cf. dl, DM, dn2, m. d. enc., dex. - PL: demaraje. - Din fr. démarrage. DEMARARE s. f. Acţiunea de a demara şi rezultatul ei; punere în mişcare, pornire (a unui motor, a unui autovehicul etc.); demaraj. Demararea motoarelor cu ardere internă, care se obţine cu un demaror sau prin acţionare manuală, durează până când motorul intră în funcţiune. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. + începere, pornire, desfăşurare a unei acţiuni. Fonduri pentru demararea unor proiecte de construcţie. RL 2005, nr. 4 611. - PL: demarări. - V. demara. DEMARÂT, -Ă adj. 1. (Despre autovehicule, motoare etc.) Care a fost pus în mişcare. Cf. M. D. enc. 2. (Despre sportivi) Care a pornit în viteză într-o cursă. Cf. M. D. ENC. - PL: demaraţi, -te. - V. demara. DEMARAT OR s. n. (Rar) Demaror. Cf. nica, l. VAM. 78. - PL: demaratoare. - Demara + suf. -tor. DEMARCA vb. I. 1. T r a n z. (învechit) A scoate marca (2), semnul de pe un lucru. Cf. prot. - pop., n. d., barcianu, alexi, w., scriban, d. 2. T r a n z. A însemna printr-o linie de demarcaţie; a delimita (1), a despărţi (5), a hotărnici. Cf. barcianu, alexi, W., SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 3. R e fi. (Sport) A scăpa de sub supravegherea adversarului. Cf. DL, DM, DN2, DEX. - Prez. ind.: demarchez şi demârc. - Din fr. démarquer. DEMARCÂJ s. n. (Rar) 1. Demarcare. Cf. DN2, dex. 2. Mică modificare adusă unei lucrări copiate, astfel încât să pară ca fiind proprie. Cf. DN2, DEX. - PL: demarcaje. - Din fr. démarquage. DEMARCARE s. f. Acţiunea dea(se) demarca şi rezultatul ei; delimitare (2), despărţire (6); (rar) demarcaj (1). Cf. HELIADE, O. n, 362, STAMATI, D., COSTINESCU, LM. Vorbele nu ... produc impresiunea unei demarcări acute. EMINESCU, O. XIV, 295, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, ENC. AGR. Oamenii liberi de atunci erau amestecaţi cu mica nobilime, în aşa fel că o demarcare e de cele mai multe ori imposibilă. BRĂTIANU, T. 123, cf. LTR2, DM, 3111 DEMARCAT -379- DEMARHIE DEX. ^ Linie de demarcare = linie de demarcaţie, v. demarcaţie. S~a cam şters linia de demarcare între socialişti şi anarhişti, MAIORESCU, D. V, 382. Au dispărut ... toate acele ascuţite linii de demarcare, eminescu, o. XIV, 925. - PL: demarcări. - V. demarca. DEMARCÂT, -Ă adj. 1. Delimitat printr-o linie de demarcaţie (1). Cf. lm, dex. (Prin lărgirea sensului) Transpoziţia se întâmplă însă câteodată şi la verbele care posed caractere cu mult mai demarcate pentru a le putea confunda, precum sunt conjugaţiunile întâia şi a treia. CONV. LIT. xx, 471. 2. (Despre sportivi angajaţi într-unmeci, într-o competiţie) Care a scăpat de urmărirea adversarului. Cf. dex2. - PL: demarcaţi, -te. - V. demarca. DEMARCATÎV, -Ă adj. Cu caracter de demarcaţie. Cf DN3, DEX2. - PL: demarcativi, -e. - Din fi*, demarcatif. DEMARCATOR, -OARE adj. (învechit) Care face demarcaţie, care trage linie de demarcaţie. Cf heliade, o. n, 362. După ce Petru încheie un tractat demărcătoriu... între China şi Roşia... socoti a~şi organiza o armie regulată. SĂULESCU, HR. II, 456/19, cf LM. - PL: demarcatori, -oare. - Şi: demărcătoriu, -ie adj. - Demarca + suf. -tor. DEMARCAŢIE s. f. 1. Operaţie prin care se stabileşte linia despărţitoare între două suprafeţe de teren; delimitare (1), despărţire (5), separare (1). în toate ceale gheograficeşti, politiceşti şi milităreşti demarcaţii a le cuprinde s-au vârât. MANIFEST (1813), 8/5, cf STAMATI,D., prot.-pop., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, DER, DN3. Romanii, cu prilejul delimitării proprietăţilor prin stâlpi sau ziduri, aduceau... pe locurile de demarcaţie o jertfă, magazin ist. 1970, nr. 10, 86, cf. M. D. ENC., DEX. ^ Linie de demarcaţie sau (învechit) linia demarcaţiei ori punct de demarcaţie—linie naturală sau convenţională care desparte două ţări, două suprafeţe de teren sau, f i g., două noţiuni, două domenii etc. Acea stâncă şi grotă ca monument rămase Ca punct de demarcaţie hotar între doi secoli. HELIADE, o. I, 397. Linia demarcaţiei seau a hotărâturei marginilor Greciei se va începe de la gura... apei până la înălţătura lacului. AR (1830), 99l/46. Natura însuşi au tras linie de demarcaţie. FM (1843), 1752/18. Dupe amerinţarea ce-i va face santinela, că va slobozi puşca, nu va răspunde, ci va înainta şi va călca linia de demarcaţie. CONDICA O. 15/6, cf NEGULICI. Vrând aici a trage o linie de demarcaţie între bancă şi institutele de credit real şi industrial. DÂMBOVIŢA (1859), 172V52. Nu mai poate fi altă linie de demarcaţiune între oameni decât cea însemnată de către educaţiunea morală şi intelectuală a fiecăruia. GHICA, C. E. I, 18, cf PROT. -POP., N. D. Astăzi se află o linie de demarcaţie între românism şi slavism (a. 1862). PLR I, 57. O simplă linie de demarcaţiune între acea ce este evident şi acea ce este obscur ...a fost de ajuns spre aface să înceteze conjusiunea. CONV. LIT. II, 32, cf. LM. Oamenii culţi ştiu să tragă linia de demarcaţie între oratori, retori şi limbuţi MAIORESCU, CRITICE, 547. După o luptă de şase ore [sârbii] s-au retras dincolo de linia de demarcaţiune a frontierelor. EMINESCU, O. IX, 150. Linia de demarcaţie pe care unii psihologi o trag între instinct şi raţiune este fictivă. NEGULESCU, G. 141, cf. SCRIBAN, D. Linia de demarcaţie a celor două intenţii ale limbii. VIANU, A. P. 19. E aşa de anevoios să operezi o linie de demarcaţie între ce e dat şi ce e adaos spiritual. BLAGA, Z. 59. Acelaşi lucru se constată şi pe linia de demarcaţie între flişul intern şi cel marginal. ONCESCU, G. 198, cf DL, DM, DN2. Suave linii de demarcaţie deosebesc o poezie a vinului de aceea a strugurelului. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 1/2. Linia netă de demarcaţie pe care încearcă unii s-o tragă între deceniul poetic 1950-1960 şi următorul. FLACĂRA, 1975, nr. 45,8, cf. DEX. 2. Ceea ce separă net două lucruri, două domenii etc. O singură totalitate, între elementele constitutive ale căreia nu există o demarcaţiune destul de precisă, hasdeu, I. c. I, 27, cf. LM. O demarcaţie precisă nu există între diferitele categorii de strunguri. ORBONAŞ, MEC. 278, cf. SCRIBAN, D. Un criteriu pentru a face demarcaţia între popor natural şi popor de cultură e greu de găsit. RALEA, S. T. III, 104. Adeziunea cu poetul anonim era atât de strânsă, încât demarcaţia sejacea abia perceptibilă. CONSTANTINESCU, S. n, 288. Această demarcaţie dintre creaţie şi experiment se dovedeşte a fi arbitrară. M 1974, nr. 9, 32, cf PATAPIEVICI, C. L. 252. - PL: demarcaţii. - Şi: (învechit) demarcaţiune s. f. - Din fr. démarcation. DEMARCAŢIONÂL, -Ă adj. (Rar) Care delimitează (2). Cetitorul a bănuit deja, că între „Plecat jără adresă, 1900” şi „ Greta Garbo ” am tras de pe acum o linie demar-caţională. PERPESSICIUS, M. rv, 448, cf. sfc n, 181, NDN. - PL: demarcaţionali, -e. - Demarcaţie + suf -onal. DEMARCAŢIUNE s. f. v. demarcaţie. DEMARGARINIZÂRE s. f. Tratament aplicat uleiurilor comestibile (rafinate), în scopul eliminării gliceridelor cu temperaturi de topire înalte. Dintre uleiurile comestibile uzuale se supune demargarinizării numai uleiul de bumbac. ltr2, cf. SFC iv, 318. - De la margarină. DEMÂRHs. m. Conducător suprem al unei deme. Cf L GOLESCU, C. Toţi cetăţenii locuitori într-o demă (demoţii) alegeau pe demarh şi pe vistieriu. CONTEMPORANUL, IV, 854. - PL: demarhi. - Din gr. ôï]îLiapxoç. DEMÂRH3C, -Ă adj. Care aparţine demarhului sau demarhiei, privitor la demarh sau la demarhi e. Cf. 1. GOLESCU, C., LM. -PL: demarhiei, -ce. - Din gr. ôtjuapxiKOç. DEMARHIE s. f. Funcţia de demarh; teritoriu guvernat de un demarh. Cf LM. PL: demarhii. - Din gr. Ôî^ap/ia. 3121 DEMAROR -380- DEMASCULINIZARE DEMAROR s. n. Mecanism, motor sau instalaţie cu ajutorul cărora se pun în mişcare motoarele cu ardere internă; (rar) demarator. Sub ferestrele cabinei de observaţie se află platforma cu comenzile vinciurilor — un ansamblu de demaroare, frâne şi ambreiaje. TUDORAN, O. 113. Demarorul trebuie să rotească arborele motorului la 0 turaţie care să asigure pornirea acestuia. LTR2, cf. DL, DM. După pornirea motoarelor, demarorul îşi încetează funcţionarea. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: demaroare. - Din fir. démarreur. DEMÂRŞ s. n. (Franţuzism) Demers. Cu toată mândria unui fiu al revoluţiei, vorbind despre poporul nostru într-această împrejurare, nu pot zice decât: grandios şi nobil i-a fost demarşultotul era sâmţire într-însul (a. 1848). PLR1,119. Ne socotim datori a vă face cunoscut mai întâi cum s-a aflat aici demarşa jăcută de către d[omn]l Ghica. GfflCA, A. 744. Puterile se vor consulta în urmă în privinţa demarşelor. EMINESCU, O. IX, 342. - PL: demarşe. - Şi: demârşă s. f. -Dinfr. démarche. DEMÂRŞĂ s. f. v. demarş. DEMASC vb. 1.1. T r a n z. şi r e f 1. A(-şi) scoate masca1 (11). Cf. negulici, polizu, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D. Femeile vor să păstreze masca ... să le lăsăm această plăcere; pe la sfârşitul cinei sper că ele singure or să se demaşte. BOLINTINEANU, o. 377, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. T r a n z. şi r e f 1. F i g. A (se) arăta în adevărata lumină, a(-şi) da pe faţă intenţiile, gândurile ascunse, a denunţa (3). Cf. NEGULICI. în locul dumitale aş demasca pe şiretul acela. NEGRUZZI, s. HI, 152. Până într-atât s-a demascat Ipsilant, încât căpitanul Iordache i-a trimis răspuns că de va merge mai departe îl va găsi în cale gata a-l combate. GfflCA, s. 110. Credeam ... că va veni timpul când se vor demasca toţi domnişorii cei ascunşi subt nasurile de carton. FILIMON, o. II, 21, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Să demaşti pe trădător. ALECSANDRI, T. 1 453. între alte datoriifrumoase de împlinit arfi şi aceea... de a-i demasca, vlahuţă, s. a. ii, 197, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Bine că te-ai demascat, domnişoară! Va să zică un dansator doreşti? REBREANU, R. I, 59. Se va demasca din primele clipe. CAMIL PETRESCU, T. m, 64. O aşteptam pe Fana, s-o întreb ...ca să-i pot surprinde pe figură şi în gest ...o tresărie care s-o demaşte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 99, cf. SCRIBAN, D. Au tipărit întâmpinări, demascândpe calomniatori. SADOVEANU, E. 156. Fiecare personaj cu o muscă pe căciulă se aştepta cu spaimă să fie demascat. ARGHEZI, s. XI, 51. Când e demascat, [Tartuffe] devine arogant, face apel la justiţie. CĂLINESCU, C. O. 177. Trebuia să-l demascaţi faţă de toţi ai noştri, să nu mg,i poată scoate capul în lume! V. ROM. martie 1954, 126, cf. DL. Au auzit ce spun şi nu m-au demascat. PREDA, I. 197, cf. DM. Regina ... şi-a demascat ambiţiile ...la moartea regelui, magazin ist. 1967, nr. 6,72, cf. DEX. + T r a n z . (Complementul indică noţiuni abstracte) A face cunoscută adevărata natură, adevărarata realitate ascunsă. Vom demasca răul oriunde îl vom găsi. contemporanul, i, 227. S-a mărginit să judece cu luciditate unele situaţii de fapt, să demaşte unele ipocrizii politice. CONSTANTINESCU, S. II, 81. Demască tot ce este vechi şi rău în societatea moldovenească. IST. lit. rom. n, 158. A publicat articole ce demascau persecuţiile la care erau supuşi reprezentanţii muncitorimii luptătoare, contemp. 1975, nr. 1491,1/11, cf. PATAPIEVICI, c. L. 33. Ce rău mai mare putea să apară decât... să demaşte imoralitatea unor politicieni. RL2 005, nr. 4 616. 3. T r a n z. A a dezvălui inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acţiune ascunsă. Cf. DEX. -Prez. ind.: demasc. - Şi: (învechit) dezmascâ (scris şi: desmasca) vb. I. PONTBRIANT, D. - Din fi*, démasquer. DEMASCÂBEL, -Ă adj. Care poate fi demascat. Amăgirile ar consta în simple minciuni uşor demascabile. COD. PEN. R. p. R. 625, cf. SFC l, 95. - PL: demascabili, -e. - Demasca + suf. -bil DEMASCÂREs.f.Acţiuneadea(se) demasca şi rezultatul ei. 1. (învechit) Scoatere a măştii1 (11). Cf. demasca (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. 2. Dezvăluire, dare în vileag a unor intenţii ascunse, a unor fapte reprobabile etc. Cf. d e m a s c a (2). Cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Demascarea şarlata-nismului. CONTEMPORANUL, I, 859. în orice ţară din lume demascarea unei astfel de evidenţe l-ar fi scos pe d. Struţeanu din publicistică. LOVINESCU, C. v, 70. Arghezi avea darul demascării, galaction, O. 21. Acţiunea de demascare a ceea ce li se părea a fi hidoşenia fizică sau morală. VlANU, A. P. 271, cf. dl, DM. Demascare a desfidului marii burghezii. DERIV, 946, cf. DN2, MAGAZIN IST., 1974, nr. 3, 29. în ciuda completei lui demascări ex cathedra, negoţul cu urâtul prosperă sub ochii noştri. flacăra, 1975, nr. 41,16, cf. DEX. Schema invariabilă era următoarea: se lansa un raport de demascare, cu o publicitate răsunătoare în presa de partid. PATAPIEVICI, c. L. 277. - Pl.: demascări. - Şi: (învechit) dezmascâre (scris şi: desmascare) s. f. PONTBRIANT, D. - V. demasca. DEMASCÂT, -Ă adj. Care este descoperit, care e dat în vileag pentru gânduri ascunse, pentru fapte reprobabile. Cf. PONTBRIANT, D. Se simţea demascat în faţa sa însuşi. REBREANU, R. n, 213. Demascaţi, liberalii caută să arunce vina pe alţii. CONTEMP. 1975, nr. 1 511,2/2. -PL: demascaţi, -te. - Şi: (învechit) dezmascăt, -ă (scris şi: desmascat) adj. PONTBRIANT, D. - V. demasca. DEMASCULINIZ vb. I. T r a n z. şi r e f L A face să-şi piardă sau a-şi pierde masculinitatea. Cf. DN3, dex2. - Prez. ind.: demasculinizez. - Din fr. démasculiniser. DEMASCULINÏZÂRE s. f. Faptul de a (se) d e m a s c u 1 i n i z a. Cf DN3, DEX2. -P1. : demasculinizări. - V. demasculiniza. 3130 DEMASCULINIZAT -381- DEMÂNCARE DEMASCULINIZAT adj. Care şi-a pierdut masculinitatea. Cf. dex2. -PL: demasculinizaţi. - V. demasculiniza. DEMATERIALIZA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să piardă sau a-şi pierde caracterul material; a deveni imaterial. Cf. DN2, DEX. F i g. Putem învăţa a desmateria-iisa amorul NEGULICI, E. i, 94/18, cf. 101/27. - Pronunţat: -n-a-. - Prez. ind.: dematerializez. - Şi: (învechit) âezmaterializâ (scris şi: desmaterialisa) vb. I. - Din fr. dematerialiser. DEMATERIALIZĂRE s. f. Acţiunea de a (se) dematerializa şi rezultatul ei. Comandă, prin puterea minţii, dematerializarea ... unor obiecte. CONTEMP. 1975, nr. 1 499,1/5, cf. DEX. - Pronunţat: -n-a- - PL: dematerializări. - V. dematerializa. DEMATERIALIZAT, -Ă adj. Care (şi)-a pierdut caracterul material. Tinde cu înverşunare să realizeze tipul omului dematerializat LOVINESCU, S. 1,150. Oltul se ridică de pe un bloc pe altul, aproape dematerializat, rămas numai o vibrantă dârzenie interioară. bogza, C. o. 17, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Cuvântul prozaic este chemat a-mi da noţiuni... abstracte, logice, desma-terializate. CONV. LIT. I, 3. -Pronunţat: -ri-a-. - PL: dematerializaţi, -te. - Şi: (învechit) dezmaterializât, ~ă (scris şi: desmaterializat) adj. - V. dematerializa. DEMĂ s. f. 1. Circumscripţie administrativă în Grecia antică. Toată Atica fu împărţită într-o sută de comune, deme, fiecare dintr-însele se administra singură. CONTEMPORANUL, IV, 854, cf. DER, DN2, DEX2. (Prin analogie) Demul este prototipul unei comunităţi americane autonome. CONTEMPORANUL, IV, 854. 2. Miliţie orăşenească şi facţiune politică în Bizanţ. Cf. DER. - PL: deme. - Şi: dem s. n. - Din gr. 8%io$, fi*, deme, engl. deme. DEMAINEÂŢĂ s. f., adv., v. dimineaţă. DEMĂND vb. I v. demânda. DEMĂNDĂRE s. f. v. demândare. DEMĂNDĂTORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. demândătoriu. DEMANEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DEMĂRCĂTORIU, -IE adj. v. demarcator. DEMĂRGINÎ vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A delimita. Cf alexi, w. -Prez. ind.: demărginesc. - Pref. de- + mărgini. DEMĂSUR vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A măsura (1); a croi. Cf gheţie, r. m., alexi, w. - Prez. ind.: demăsur. - Pref de- + măsura. DEMĂSURĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a demăsura şi rezultatul ei. Cf gheţie, r. m., alexi, w. - PL: demăsurări. - V. demăsura. DEMĂSURĂT, -Ă adj. (Rar) Nemăsurat (2). Cf. COSTINESCU. Tot orgoliul ei demăsurat devenea... ridicol MIHĂESCU, D. A. 141. Arta romantică... iubeşte în schimb manifestările demăsurate. blaga, z. 88. -PL: demăsuraţi, -te. - V. demăsura. Cf fi*, d e m e s u r e . DEMĂSURĂTOR, -OARE adj. (învechit) Care măsoară (1). Cf. gheţie, r. m., alexi, w. ^ Oficiu demă-surător (de taxe) = oficiu în care se percepeau taxele. Cf. gheţie, r. m., alexi, w. -PL: demăsurători, -oare. - Pref. de- + măsurător. DEMÂN vb. 1.1. T r a n z . (învechit) A binevoi; a hotărî. Struţocămila stepăna cea mai de cinste şi epitropiia a tot neamul să ţie, şi după aripile carile Vulturul l-au demănat, capul taurului să i se puie, pentru ca ea şi între coame sămnul biruinţei şi stema epitropii[i] să poarte. CANTEMIR, 1.1.1, 154. ^ R e f 1 . Cu vrerea Părintelui şi Fiului şi Duhului Sfânt s-au demănat Petrică Toder [de a] cumpărat această carte (a. 1748). IORGA, s. D. xin, 203, cf. pontbriant, D., cade. + P. e x t. A oferi găzduire. în a mele case-nguste Dămâna-tu-i-am un loc. asachi, S. L. 1,90. 2. Refl. (învechit, rar) A se transmite (1), a se înlesni. Prin aceasta [prin trapină] se demână (povă-ţuiaşte) în leamne umezeala cea nutritoare la ramuri, la nueluţe, la flori. ÎNV. POM. 15/13. -Prez. ind.: demân. -Cf îndemna. DEMÂNCÂRE s. f. 1. (învechit şi popular) Mâncare (3). îndulcitu-ne-ai demâncarea în casa D[umne]zeului. PSALT. HUR. 4676. Apuc punguliţa, o pui în sân şi uit demâncarea (a. 1819). URICARIUL, vil, 74. Cu ruga putea-va să mă mişte A nu-i da mortăciunea la câini în demâncare. HELIADE, o. I, 319, cf. I. GOLESCU, C. Franz: Demâncarea gata. Necunoscutul: Nu mănânc. VOINESCU re, M. 71/7. Demâncarea era ca să să sature şase oameni şi să mai rămâe. GORJAN, H. rv, 101/1 .La un sat dacă ajunse, trase să-şi cate sălaş, Ca să-şi scoaţă demâncarea de la vrun sătean. PANN, H. 75/10, cf POLIZU. Le aduse demâncarea ordonată. FILIMON, O. II, 166, cf. COSTINESCU. Şi cum mă scol ...mă şi trimete mama cu demâncare în ţarină, la nişte lingurari ce-i aveam tocmiţi prăşitori. CREANGĂ, O. 207, cf DDRF. Şi-n ţară străină la corbi şi la câinii latinici Zaci demâncare pe câmpi! COŞBUC, AE. 177. Venise omul mai devreme, să-şi facă rost de demâncare. SĂM. rv, 768. Dacă-i vară, femeia face demâncare, cu care seva duce la câmp. PAMFILE, I. C. 372. Da bine, ce demâncare să vă dau eu la un sat de oameni? HOGAŞ, DR. n, 102. Văzu pe Florica trecând cu demâncare la oameni, sprintenă, zâmbitoare. REBREANU, I. 422, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL. După demâncare ce urmează? ... o ţigare. PREDA, M. 30, cf DM. Au plătit tăinuitorului vinul şi demâncarea. BARBU, G. 199, 3148 DEMÂNCAT -382- DEMENT cf. M. D. ENC., DEX. Locul unde ţăranul îşi pregăteşte demâncarea. ŞEZ. V, 3. Când venea bărbatu-său de la muncă, nu găsea niciodată demâncarefăcută. SNOAVA, m, 67. Cătră vremea prânzului, găteşte bătrâna demâncarea. MERA, L. B. 86. îşi luă nădejdea de la demâncare. PLOPŞOR, c. 15, cf. CHEST, vin 3/19, 4/12. Să le facem demâncare, Cu ce-o curge din pistoale. FOLC. OLT. - MUNT. n, 393. Pregăteşte şi dă demâncare (copilului). GL. OLT. 32. Copilul cu plânsori dobândeşte dămâncare. ZANNE, p. ii, 84. Câinele şi când doarme, la demâncare gândul are. DDRF, cf. ZANNE, P. I, 367. 2. (Regional) Mâncare (1). Cum s-a cocoţat vătaf de temniţă, aşternutu-s-a pe demâncare şi pe băutură. CIAUŞANU, R. SCUT. 89. - Şi: (regional) dămâncare s. f. - De1 + mâncare. DEMÂNCAT s. n. (învechit şi popular) Mâncare (3). Adu-m[i] vânat şi-m[i] fa demâncat. biblia (1688), 19741. Trimeţând ... să-i aducă ... demâncat pentru oameni, amiras, let. ni, 94/5. Toderică îndată puse să gătească demâncatul. NEGRUZZI, s. I, 82. Ia dă flăcăului demâncatul ce i-amfăcut eu. EMINESCU, P. L. 16, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D., DL, DM, SFC 1,159, FORM. CUV. 1,119, DEX. - De1 + mâncat. DEMÂNCÂRÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; complementul indică copii) A hrăni (Bujoreni - Râmnicu Vâlcea). Cf. gl. olt. îl dămâncăreşte [pe copil], ib. -Prez. ind.: demâncăresc. - Şi: dămâncărî vb. IV. - V. demâncare. DEMÂNCĂRÎCĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui demâncare (1). Seara, când veniră, găsiră ... toate gata, şi demâncărică ...şi toate bune la stână, ispirescu, L. 397. La han am găsit şi demâncărică. DR. VI, 363, cf. CADE. -PIdemâncărici. - Demâncare + suf. -ică. DEMÂND vb. I. (învechit) T r a n z. 1. A cere (să facă ceva), a ruga (1). Se duce la mirele său şi demăndă a-i vorbi supt numele a unuia din amicii săi. CALENDARIU (1794), 36/24, cf. prot.-pop.,n. d., costinescu, lm. 2. A porunci (1). Au demândat ca toate dicasteriile... să iese din Dachia. maior, IST. 42/17. Stăpânirea ... demândă ca toţi lăcuitorii satului să se adune şi să sape un şanţ. PETROVICI, P. 281/12. Pricinile care poftesc şi dămândă ca mamele, precum poartă pre fii în pântecele său, aşa şi cu însuşi laptele său să-i nutreze, sânt multe. BOJINCĂ, d. 31/1. îi demanda ca să se retragă iarăşi spre Bucovina. BARIŢIU, P. A. H, 217, cf STAMATI, D. îndată după ce veni şi-şi primi înalta sa diregătorie, demândă... candidaţilor ... să se predea şi gramatica română. BĂLĂŞESCU, GR. II/8, cf. LM. Demândă ceva la ai săi. MARIAN, î. 358, cf GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Aşa demând vâslaşilor cei tineri... Veniţi la mine, la palnt, în sală. MURNU, 0.122.^Refl. impers. Păstorilor subt grea răspundere să li se demănde (poruncească) să nu cuteze a priimi la păşune vită cu prepus. ÎNVĂŢĂTURĂ, 29/21. De repetite-ori s-a demandat misionarilor catolici ca să respecte ritul răsăritean. BARIŢIU, P. A. I, 167. S-a demândat preoţilor a înceta de a mai sluji ... în limbă străină, bălăşescu, GR. XI/23. - Prez. ind.: demând. - Şi: demanda, demăndă, dămândă vb. I. - Din lat. demandare, fr. demander. DEMÂNDÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a demândă şi rezultatul ei 1. Cerere, rugăminte (1). Cf heliade, o. n, 364. îmi trimite o scrisoare îndărăt ...cu demândarea ca să o fac nemţeşte. SBIERA, F. S. 263. 2. Poruncă (1). Din demăndarea (porunca) lui Dumnezeu ... l-au împărţit în doaosprezeacepărţi. TEODOROVICI, 1,7/6. între canalurile Japoniei este mai vestit cel împărătesc, făcut cu mare măiestrie din demândarea împăratului Carol. RUS, I. 1,143/18, Cf STAMATI, D., GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. -PI.: demândări. - Şi: demandare (BARCIANU), demăndâre s. f. - V. demândă. DEMÂNDĂCIUNE s. f. (învechit şi regional) 1. Poruncă (1). învăţătoriului sătesc ...de lipsă iaste... să cunoască ... testamentul cel vechiu şi cel nou, toate temeiurile şi poruncile (demândăciunile) besericeşti. MAN. ÎNV. 67/21. Ai zis că ... vei creade lui şi vei împlini dămân-dăciunile lui. tomici, L 2/5. Legile ţerii şi demândăciunile stăpânitoriului mai sfânt se cinstesc. BOJINCĂ, D. 6/13, cf STAMATI, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., LEXIC REG. II, 36. 2. Cerere. Cf lm, philippide, p. 17. -PL: demândăciuni. - Şi: dămândăciune, dimândâ-ciune (philippide, p. 17), demandaţiune (lm, barcianu), demandâţie (alexi, w.) s. f. - Lat. demandatio, -onis. DEMÂNDĂT6RIU, -IE adj., s. m. şi f. (învechit) 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care ordonă; poruncitor (1). Cf. LM. 4 (Gram.) Mod demândătoriu (şi substantivat, n.) = modul imperativ. Modul demăndătoriu-mandativ. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 83/27. Aşa, de exemplu, [Diaconovici-Loga] numeşte modurile: arătătoriu, demândătoriu, împreunătoriu, poftitoriu şi nehotărâtoriu. IST. LIT. ROM. n, 108, cf SFC IV, 90. 2. S. m. şi f. Persoană care solicită ceva. Cf. LM. Acel vrea să-ţi fie dămândătoriu, iară nu oaspe. TOMICI, î. 42/11, cf PROT. - POP., N. D. - Şi: demăndătoriu, -ie adj., dămândătoriu, -ie s. m. şi f., demendator (prot. - pop., n. d.) s. m. - Demândă + suf -{ă)toriu. DEMÂNEÂŢĂ s. f, adv. v. dimineaţă. DEMEGEÂNĂ s. f. v. damigeană. DEMEMBR vb. I v. dezmembra. DEMEMBRÂRE s. f. v. dezmembrare. DEMENDATOR s. m. v. demândătoriu. DEMENEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DEMENSIUNE s. f. v. dimensiune. DEMENT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care suferă de demenţă (1); alienat, nebun (4), 3163 DEMENŢĂ -383- DEMERIT (popular) smintit2 (1), (învechit şi regional) nerod (12). Cf. LM. O populaţie nesănătoasă ... în care mortalitatea creşte în mod înspăimântător, iar sudoarea mânelor ei se capitalizează în mâinile unui dement fără patrie. EMINESCU, O. IX, 171, cf. BARCIANU. Omul dement a fost cuminte în viaţa lui ca toţi oamenii, pe câtă vreme idiotul se naşte tâmpit. BIANU, D. s., cf. CADE. A intrat fără să bată în odaia mea ... Indecentă ca Ofelia dementă. MINULESCU, vers. 358. Constantin, dement, îl trăsni cu târnăcopul drept în frunte. GALACTION, o. 151. Ne închideam, ca nişte demenţi, în vreo cameră de hotel CAMIL PETRESCU, P. 228. Escapada excluşilor cursurilor insipide de grecească ale dementului dascăl. KLOPŞTOCK, F. 278. Grigore Alexandrescu, dement o jumătate de viaţă, părăsit şi uitat. SADOVEANU, o. XX, 583, cf. SCRIBAN, D. Mama copiilor era o dementă slută. ARGHEZI, s. XI, 15. Un om inconştient e considerat ca un dement ori cel puţin ca un nevropat. RALEA, S. T. I, 12. Eşti o secătură sinistră, îi şuieră, un dement hidos, o canalie. VINEA, L. II, 277. Cu fanaticii şi cu demenţii discuţia este inutilă, constantinescu, S. m, 209, cf. DL, DM, DN2. Burgurile medievale se temeau de demenţi. MAGAZIN IST. 1969, nr. 4,53. în „Străina ”, aproape dement, Walter vrea să verifice prin ea efectele unei otrăviri născocite de el, căreia îi pregătise antidotul LL 1972, nr. 3, 388, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de raţiune, de minte; nebunesc (2). Dincolo ...de orgoliuri sângeroase şi demente, e viaţa, e dragostea. COCEA, S. II, 643. Toate formele din calea trenului aveau o dementă gesticulare. TEODOREANU, m. ii, 238. A intrat într-o spirală de învârtire dementă. ARGHEZI, S. vm, 61. Exaltarea dementă a fasciştilor. BENIUC, M. C. 1,150. Cum am putut să o las singură, în stradă, în noapte, după fuga dementă care ne-a cuprins? vinea, l. n, 170. Convulsii demente Ale unei lumi prea bătrâne. ISANOS, v. 153, cf. DN2, M. D. ENC. Avea momente de furie dementă, când se dădea cu capul de pereţi şi urla. flacăra, 1975, nr. 42,21, cf. dex. ^ F i g. Războiul e nocturn şi dement, călinescu, C. O. 149. Bătu primul clopot vestit de o toacă dementă. BARBU, PRINC. 15. împotriva apelor, azi demente, s-a ridicat omul. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 1/9. - PL: demenţi, -te. - Din lat. demens, -tis, fr. dément. DEMÉ^À s. f. 1. Tulburare mintală gravă, caracterizată prin pierderea progresivă şi ireversibilă a funcţiilor intelectuale; alienaţie mintală, nebunie (4), (popular) nebuneală (Il);fig. întunecare (trecătoare) a minţii, rătăcire(4).Cf. negulici, pontbriant, d. Delirul singur sau demenţia ne aruncă şi ne reţine în iluziuni fatale. CONV. LIT. II, 57. Am ... auzit ...că nefericitul Iancu s-ar afla în demenţie. F (1871), 422, cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Demenţa estefără leac şi ea poate dura mai mulţi ani. BIANU, D, S. Sublimităţile astea clorotice n-ar putea explica tirania şi demenţa lui. IBRĂILEANU, A. 169, cf. CADE. Chinuit până la demenţă de acest viţiu ...a rămas muritor de foame. CAMIL PETRESCU, 321, cf. BUJOREAN, B. L. 266, SCRIBAN, D. Eşti în plină criză de demenţă! ARGHEZI, S. XI, 66. Cellini [a parcurs] o existenţă determinată de temperamentul lui pasionat, setos de răzbunare, nepregetând în faţa crimei, atingând frontierele demenţei. VIANU, P. 51. în cazurile de idioţie ori demenţă, în care imaginaţia ori interesul sunt cu totul atrofiate, actele sufleteşti, ca şi acţiunile, sunt determinate de sentimentele organice, ralea, S. T. n, 32.0 solitudine maniacală îl împinge la un solilocviu pe muche de cuţit, între luciditate şi demenţă. constantinescu, s. I, 156, cf. DL. Era un caz de demenţă dacă l-aş fi lăsat în libertate. preda, I. 136, cf. DM, DER, DN2. Accesele de demenţă ale suveranului au devenit din ce în ce mai frecvente, magazin IST. 1970, nr. 4, 93, cf. D. med., m. d. ENC., DEX. Demenţă precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Cf. bianu, d. s., dex. Demenţă senilă= demenţă caracteristică vârstnicilor. Cf. bianu, d. s., dex. Demenţă epileptică = demenţă caracterizată prin convulsii însoţite de pierderea cunoştinţei. Au examinat tiroida într-un caz de idioţie cu epilepsie, precum şi într-un caz de demenţă epileptică, parhon, o. a. i, 284. ^Loc. v b. A cădea în demenţă = a înnebuni. Când primeşte întâia lovitură şi visarea sa filantropică se spulberă, cade în demenţă, călinescu, c. o. 176. + Act de demenţă (1). Caligula, care-şi începe domnia prin demenţă. T ianuarie 1969,108. + Exaltare, înflăcărare. Holba şi el nişte ochi exorbitaţi de o pasiune subită, de o demenţă de-abia înfrânată, în privirile partenerei. VINEA, L. 1,149. ^ (Prin exagerare) Demenţa mea a intrat într-o altă fază. IBRĂILEANU, A. 112. Strada era din nou un furnicar al demenţei. Mahalagii[i] plecaseră, cu copii de mână, spre locul incendiului. G. M. zamfirescu, m. d. îi, 9, cf. dex. 2. Purtare zvăpăiată. Cf. şătneanu, d. u., cade. - PL: demenţe. - Şi: (învechit, rar) deméntie s. f. - Din lat. dementia, fr. démence. DEMENŢIĂL, -Ă adj. Caracteristic unui nebun (4), care denotă nebunie (4). Nicolas apropie de forma precedentă [a bolii] formele demenţiale pernicioase ale demenţei senile, parhon, b. 80, cf. DN2, M. D. ENC., dex. + (Adesea adverbial) (Care este) în mod exagerat, fără margini, fără măsură; foarte tare, foarte intens, foarte mult; nebuneşte (2). Atunci pasărea... şi-a spart ouăle cu ciocul, bătând din aripi şi dansând demenţial preda, delir. 311. Când tunurile bat demenţial, le aud asurzitor, gl 1958, nr. 3, 2/7. Totul se desfăşoară într-un ritm demenţial T ianuarie 1969, 117, cf. patapievici, C. l. 283. Furia demenţială a regimului comunist a ordonat Securităţii... să distrugă prin forţa armelor aceste centre anticomuniste. rl 2005, nr. 4 606. - Pronunţat: -ţi-al. - PL: demenţiali, -e. - Din fr. démentiel. DEMENŢTÂT, -Ă adj. (Rar) Care suferă de demenţă senilă. Din punctul de vedere al dreptului civil, trebuie să spunem că bătrânii demenţiaţi nu mai sunt în stare a-şi administra singuri avutul PARHON, b. 179. -PL: demenţiaţi, -te. - Demenţă + suf. -(i)at. DEMÉOTIE s. f. v. demenţă. DEMÉRIT s. n. (Astăzi, rar) Lipsă de merit; ceea ce face ca cineva sau ceva să piardă stima, respectul, răsplata etc. cuiva; ceea ce aduce defăimare. Cf. negulici. Meritele şi dementele unui om. LM. Acesta este un lucru care mi-l relevaţi ca un demerit? MAIORESCU, D. V, 386. în sine 3168 DEMERITA -384- DEMIBOTINÄ vorbind, atât meritul cât şi dementul e al lui Vodă Cuza şi a loviturii sale de stat. eminescu, o. x, 334, cf. barcianu. înţelege să ia răspundere, ca merit şi demerit, a măsurilor sale. SĂM. Ii, 803, cf. alexi, W., şăineanu2. Atunci veţi înţelege pentru ce ni sunt lăsate încă de acela a cărui mână înseamnă necontenit meritele şi dementele, datoriile şi drepturile popoarelor, aceste ceasuri de aşteptare! IORGA, P. A. II, 362, cf. CADE, SCRIBAN, D. Ceea ce arfifost la un creştin, un semn de distincţiune, constituia o decădere şi un demerit de dispreţuit. ARGHEZI, s. XI 52. - PL: demerite. - Şi: dezmérit (scris şi: desmerit) s. n. NEGULICI. - Din fr. démérite (după merit). DEMERITA vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică stimă, respect, răsplată etc.) A nu justifica, a nu fi vrednic de ... Cf. negulici. -Prez. ind,: demérit. - Şi: dezmeritâ (scris şi: desmerita) vb. I. NEGULICI. - Pref. de- + merita. DEMERLÎE s. f. v. dimerlie. DEMÉRS s. n. Acţiune întreprinsă în susţinerea unei cauze; intervenţie pentru a înlesni obţinerea unui anumit rezultat; (franţuzism) demarş. Demersul ...au trebuit din nefericire să întărească... naţiunea românească, bariţiu, p. A. ni, 423, cf. LM. Demersurile sale ... nu erau ... sincere. MAIORESCU, D. V, 437, Ambasadorul Austriei la Constantinopole a primit instrucţiuni să se asocieze cu demersurile ambasadorului Germaniei pe lângă înalta Poartă în privinţa cruzimilor comise de turci asupra răniţilor şi prizonierilor ruşi. EMINESCU, O. X, 419, cf. BARCIANU, ALEXI, W. în urma acestor oficioase demersuri.. Consistorul Universităţii... notifică luiPapiu că este decorat. LUC. II, 25, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. în urma demersurilor neizbutitefăcute la Braşov... Ienache Văcărescu trebui să facă drumul până la Viena. DENSUSIANU, L. 84. Şi acum... zădărnicită şi ultima nădejde a demersurilor în zilele în care tribunalul arfi deliberat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 185, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Vissarion uitase cu totul de măsea, renunţând la orice demers. LOVINESCU, C. V, 128. Se însărcină să se intereseze... dacă a început demersurile divorţului. REBREANU, R. 1,250. Cred că repetarea demersului din decembrie 1921 ...arfi binevenită, titulescu, d. 80. Să considerăm demersul meu eşuat. CAMIL PETRESCU, T. I, 219, cf. SCRIBAN, D. După dezavuarea lui Ipsilanti, chiar şi boierii rusofili s-au putut asocia la demersurile lui Tudor. oţetea, T. v. 282. Ei, ce zici, să-l pun [pe avocat] să înceapă demersurile? CĂLINESCU, E. 0.1,212, cf. GRAUR, E., DL. In clipa aceea îşi dădea el seama de importanţa demersului lorfaţă de comportarea iresponsabilă a acestui colonel. PREDA, DELIR. 270, cf. DM. Evadează ...făcând demersuri la papă ... spre a-şi relua tronul. MAGAZIN IST. 1967, nr. 1, 16. Ca urmare a demersurilor sale, houa construcţie s-a înălţat. G. barbu, a. V. 143. întreprinde demersuri serioase pentru punerea lucrurilor la punct FLACĂRA, 1975, nr. 41, 5, cf. DEX. în cursul elaborării ne-am dat seama că demersul nostru trebuia să se constituie în două etape. paleologu, t. 10. Orice demers etic bine condus tinde, firesc, spre propria sa dizolvare. PLEŞU, M. M, 8. Surse guvernamentale ne-au declarat că demersurile noii echipe de la Palatul Victoria au în vedere solicitările... oficialilor Uniunii Europene. RL 2005, nr. 4 502. Şefii spionajului extern au recunoscut că demersul lor este unul „fără precedent în sistem ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. - Pl.: demersuri. - Pref. de- + mers (după fr. démarché). DEMÉT s. n. (Turcism învechit) Legătură (de tutun). Demet un de tiutun de 14 oca 1 leu vechi (a. 1761). ŞIO II2> 144, cf. DDRF, ZEITSCHRIFT, XIX, 422. -PL:? - Din tc. demet. DEMETAMORFOZ vb. I. T r a n z. (MitoL;complementul indică oameni; în dicţionarele din trecut) A schimba, a transforma în animal, în plantă sau într-un lucru neînsufleţit Cf. prot. -pop.,n. d., costinescu. - Scris şi: demetamotfosa costinescu. - Prez. ind.: demetamorfozez. - Din fr. démétamorphoser. DEMETAN vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică hidrocarburi cu metan) A demetaniza. Cf. dn3, mda. -Prez. ind.: demetanez. - De la metan. DEMETANÄRE s. f. (Rar) Demetanizare. Cf. DN3, MDA. -PI. :demetanări. -V. demetana. DEMETANIZ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică hidrocarburi cu metan) A îndepărta metanul; (rar) a demetana. Cf. dn3, mda. - Prez. ind.: demetanizez. - Pref. de- + metan + suf. -iza. DEMETANIZARE s. f. (Rar) Acţiunea de a demetaniza şi rezultatul ei; (rar) demetanare. Cf. dn3, mda. -PL: demetanizări. - V. demetaniza. DÉMFÀR s. n. v. demfer. DÉMFER s. n. Fierbător folosit în industria spirtului. Cf. cv 1951, nr. 3,4, ltr2. -PL: demfere. - Şi: (regional) démfàr s. n. CV 1951, nr. 3,4. - Din germ. Dämpfer. DEMI- Element de compunere cu sensul de „(pe) jumătate”, „(relativ) puţin”, „(relativ) redus”, „parţial”, „de tranziţie”, şi care serveşte la formarea unor substantive şi adjective ca: demipalton, demioficial etc. Cf. DN3, MDA. - Din fr. demi. DEMIBOTÎNĂ s. f. Cizmuliţă. Umbreluţa a roşie, mânuşile albe şi demibotinele de lac cu cataramă. caragiale, m. 166. - PL: demibotine. - Demi- + botină. Cf. fr. demi-botte. 3181 DEMICA - 385 - DEMINA DEMIC vb. I v. dumica. DEMICÂT, -A adj., s. m. v. dumicat. DEMICATÔN s. n. v. demicoton. DEMICILÎNDRU s. n. (învechit, rar) Pălărie semiînaltă, cu borurile înguste. Iaca şi Vasilescu cu demicilindru! ştii că au ajuns de râs pălăriile! CONTEMPORANUL, IV, 217. - Pl.: demicilindre. - Demi- + cilindru. DEMICOTON s. n. (învechit, rar) Ţesătură care conţine pe jumătate bumbac. Cf. I. golescu, c., valian, v. - PI: demicotoane. - Şi: demicatôn s. n. valian, v. - Din fr. demi-coton. DEMICŞORÂT s. n. (Mat.; învechit, rar) Descăzut. Numărul cel mare, din carele se scoate numai o dată unul mai mic, se zice minuend (demicşorat, deîmpuţinat) (a. 1806). aritm. 17/18, cf. form. cuv. i, 119. - De1 + micşorat (după modelul lui deînmulţit). DEMIDAŢIUNE s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat; probabil) Umezire. Când boala se iveşte..pielea pe la articulaţiuni, mai ales pe la subţiori, se află muiată de sudoare şi aceasta determinează rădicarea epidermei şi a demidaţiunei seale. I. IONESCU, D. 481. -PI.:? - Et. nec. DEMÎE s. f. v. dimie. DEMIGEÂNĂ s. f. v. damigeana. DEMIISTÔRIC, -Ă adj. (învechit, rar) (Cu caracter) aproape istoric. Naraţia lui Moise ia forma romanţului demi-istoric. heliade, o. n, 70. - Scris şi: demi-istoric. - PL: demiistorici, -ce. - Demi- + istoric. DEMIJÂNĂ s. f. v. damigeană. DEMIJANŢĂ s. f. (Regional) Smântână care iese din urdă (Sălătrucel - Călimăneşti). Cf. chest. v 107/68. - Accentul necunoscut. - Cf. j a n ţ. DEMIJÔN s. n. v. damigeană. DEMILITARIZA vb. L T r a n z. (Complementul indică ţări, regiuni, întreprinderi) A desfiinţa total sau parţial, în urma unei convenţii (internaţionale), forţele armate, armamentul, instalaţiile şi orice activitate cu caracter militar. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. + (Complementul indică instituţii, întreprinderi etc. militarizate) A reda caracterul civil. Cf. dex. SRI şi SIE vor fi demilitarizate în paralel cu procesul de realizare a comunităţii de informaţii. RL 2005, nr. 4 558. - Prez. ind.: demilitarizez. - Din fr. démilitariser. DEMILITARIZARE s. f. Acţiunea de a demilitariza şi rezultatul ei. Tot ceea ce mai putem încerca acum este demilitarizarea unei zone mai mari. TITULESCU, D. 92. Acordul celor patru puteri cu privire la mecanismul de control din Germania, îşi propun [sic!] drept ţel demilitarizarea şi democratizarea Germaniei. CONTEMP. 1948, nr. 95, 3/3, cf. der, m. d. enc., dex, l. rom. 1975, 176. + Redare a caracterului civil unei instituţii. NATO a solicitat României tocmai demilitarizarea SRI şi SIE. RL 2005, nr. 4 509. - PL: demilitarizări. - V. demilitariza. DEMILITARIZAT, -Ă adj. (Despre ţări, teritorii etc.) în care s-a executat demilitarizarea. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. "v* Zonă demilitarizată = fâşie de teritoriu (de-a lungul graniţei dintre două state) în care se interzice, prin convenţii internaţionale, să se construiască fortificaţii, instalaţii militare etc. sau să se ţină forţe armate. A treia chestiune se referă la zona demilitarizată. TITULESCU, D. 629, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. Crearea de zone de securitate, demilitarizate, pe o adâncime de 15-20 de kilometri la frontierele naţionale. RL 1978, nr. 10 462. -PL: demilitarizaţi, -te. - V. demilitariza. DEMILUNĂ s. f. (Rar) Semilună (1). Fatală şi rea cobe-ncepuse Demiluna A se nălţa lucindă pe Dacia. HELIADE, 0.1,201. -PI .'.demiluni. - Din fr. demi-lune. DEMIMÔND, -Ă s. n., s. f. (Livresc) 1. S. n. Societatea, mediul demimondenelor (1). Cf. dn3. 2. S. f Demimondenă (1). Cf. form. cuv. i, 134, dn3, DEX2. - PL: (2) demimonde. - Din fr. demi-monde. DEMIMONDÉN, -Ă s. f, adj. 1. S. f. Femeie cu purtări uşuratice; cocotă, (livresc) demimondă (2). Destrăbălări şi scandaluri pricinuite de... demimondene, luc. vn, 123. O lume heteroclită se adună:... demi-mondenă de marcă, lângă prostituata comună. ANGHEL, PR. 190. Se spunea despre o fostă „demimondenă ” că şi-a injectat în obraji parafină, ca să-i dispară cutele. CAMIL PETRESCU, p. 61, cf. SCRIBAN, D. Familia Tulea glorifica pe demimondene. CĂLINESCU, E. O. I, 319, cf DN2. Bancher de origine obscură ... căsătorit cu o demimondenă ... frecventează saloane în care se întâlnesc prinţi, conţi, contese, baroni. LL 1972, nr. 3,381, cf. dex. Nici nu aş fi putut să iubesc o demimondenă. CĂRTĂRESCU, N. 134. 2. Adj. Care se referă la o demimondenă (1), care ţine de lumea demimondenelor (1). Cf. scriban, d., dn2, dex. - Scris şi: demi-monden. - PL: demimondeni, -e. - Din fr. demi-mondaine. DEMINA vb. I. T r a n z. (Complementul indică terenuri, ape etc.) A înlătura minele1 (3), a curăţa de mine. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: deminez. - Din fr. déminer. 3201 DEMINARE -386- DEMISIE DElVnNÂRE s. f. Acţiunea de a d e m i n a şi rezultatul ei. Deminarea este executată de pionieri sau de militari din alte arme, instruiţi special DER, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: deminări. - V. démina. DEMINAT, -Ă adj. (Despre barajele de mine) Din care s-au îndepărtat minele. Cf. M. D. ENC. - PI: deminaţi, -te. - V. démina. DEMINEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DEMINECIOÂRĂ s. f., adv. v. diminecioară. DEMINECIÔR adv. v. diminecioară. DEMINERALIZA vb. L T r a n z. A elimina componenţii minerali dintr-o substanţă de natură organică. Cf. dn2, M. D. enc., dex. + Refl. (Despre substanţe organice) A-şi pierde componenţii minerali. Cf. dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: demineralizez. - Din fr. déminéraliser. DEMINERALIZARE s. f. Acţiunea de ademine-raliza şi rezultatul ei; eliminare a componenţilor minerali dintr-o substanţă de natură organică. Cf. dl, dm. Demineralizarea se poate efectua pe cale fizică (prin distilare, electroosmoză) şi pe cale chimică (cu schimbători de ioni, diferite adaosuri), der, cf. M. D. ENC., DEX. + Reducere patologică a conţinutului de săruri minerale proprii ţesuturilor organismului. Cf. cade. Natura alimentaţiei şi intensitatea activităţii fizice determină numeroase procese de mineralizare, de demineralizare şi transmine-ralizare. LTR2, cf. DL, DM. Demineralizarea se observă în stările caşectice (tuberculoză, cancer), în unele boli endocrine, în stări febrile grave ...în timpul gravidităţii etc. DER, cf. D. MED., m. D. ENC., DEX. ^ Demineralizare osoasă = decalcifiere. Cf. D. med. -PL: demineralizări. - V. demineraliza. DEMINERALIZÂT, -Ă adj. (Despre substanţe organice) Care şi-a pierdut sau din care au fost eliminaţi componenţii minerali. Cf. da. -Pl.: demineralizaţi, -te. - V. demineraliza. DEMINGEÂNĂ s. f. v. damigeană. DEMINJÂNĂ s. f. v. damigeană. DEMINŢÎ vb. IV v. dezminţi. DEMINŢÎRE s. f. v. dezminţire. DEMINUÉRE s. f. v. diminuare DEMINUI vb. IV v. diminua. DEMINUÎRE s. f. v. diminuare. DEMINUT, -Ă adj. v. diminuat. DEMINUTÎV, -Ă adj., s. n. v. diminutiv. DEMINUŢIUNE s. f. v. diminuţie. DEMIOFICIAL, -Ă adj. (învechit, rar) Semioficial. Căsătoria ... s-a făcut cunoscută ca demioficială în cea mai mare parte din cercurile diplomatice. CR (1837), 23'/33. - PI: demioficiali, -e. - Demi- + oficial. DEMIPALTON s. n. Palton mai scurt. Costică ... posedă...pardesiu, demi-palton, palton, manta de ploaie. CĂLINESCU, C. O. 65. - Scris şi: demi-palton. - PL: demipaltoane. - Demi- + palton. DEMIPENSIUNE s. f. Pensiune în care se asigură o singură masă pe zi. Cf. ndn. Ursus va oferi supervacanţe ...în sistem demipensiune. RL 2005, nr. 4 624. - PL: demipensiuni. - Demi- + pensiune. DEMIRBÂŞ s. m. (Turcism) „Cap de fier”. Zău, trebuie să fi având un demirbaş (cap defer) ca să bodogăneşti zi şi noapte. NEGRUZZI, S. 1,221, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 75. - PL: demirbaşi. - Din te. demirbaş. DEMIRLÎE s. f. v. dimirlie. DEMÎS, -Ă adj. îndepărtat dintr-o demnitate, dintr-o funcţie; destituit Cf. aristia, plut., lm, alexi, w., scriban, D., M. D. ENC. - PL: demişi, -se. - Şi: (învechit) dimis, -ă adj. aristia, PLUT., LM. -V. demite. DEMISEC adj. (Despre vinuri) Cu un gust intermediar între dulce şi sec. - PL: demiseci. - Din fr. demi-sec. DEMÎSIE s. f. (Adesea în construcţii cu verbe ca „a da”, „a înainta”, „a oferi” etc.) Act, cerere (scrisă) prin care cineva se retrage (de bunăvoie) dintr-o funcţie, dintr-o slujbă etc., cerând să i se desfacă contractul de muncă. S-a făgăduit că îşi va da a sa demisie, dar nu a fost priimită. CR (1833), 1822/20. Domnul ... au îndatorit pe D. vornficul] Paladi de a-şi lua îndărăpt a sa demisiune (a. 1835). URICARIUL, viii, 126. Au dat dimisie din acest post. ASACHI, L. 452/24. După dimisionul dumisale comisului Matei Milo... găsind de cuviinţă a însărcina pe dumneata ... te rânduim ... muhurdar (a. 1840). IORGA, s. D. XIX, 47. Ostaşul, care-şi va da demisia din slujbă, în vreme ce guvernul legitim va declara trebuinţă împotriva răsvrătitorilor ... se va îndatora a sluji pe cât trebuinţa statului va cere şi apoi se va isgoni din oştire. CONDICA O. 19/19. Când avusei cea dintâi cunoştinţă de această zidire, mă dusei să-mi dau demisia din foncţia la care mă 3227 DEMISION -387- DEMISIONAT chemase. brezoianu, i. 74/11, cf. negulici, stamati, d. Se întumâ la laşi şi îşi dete demisiunea. NEGRUZZI, s. 1,111, cf. POLIZU, PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. Iată, zice el, demisia mea. alecsandri, o. p., 101, cf. costinescu, lm. Brătianu îi trimise d-lui Ionescu demisia scrisă gata acasă, neavând Domnia Lui decât s-o iscălească, eminescu, o. X, 92. Vă rog dar respectuos să binevoiţi a-mi primi demisia. CARAGIALE, O. I, 161, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. După cinci zile de frământări, şi-a înaintat demisia. BRĂTESCU-voiNEŞTi, p. 190. De nu cădem la învoială, te dau în judecată: ori dă-ţi demisia, hogaş, DR. II, 156, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Primul-ministru a oferit regelui demisia cabinetului. REBREANU, R. ii, 79. Dacă aţi atribuit cumva demisia mea amorului propriu ...nu a fost niciodată adevărat. TITULESCU, D. 74. Vă rog să primiţi dimisia mea. CAMIL PETRESCU, p. 220. O să le arunc demisia în nas. cocea, s. 1,223, cf. scriban, d. Vă înaintez demisia mea, domnule ministru. ARGHEZI, S. XI, 55, cf. DL, DM. îşi trimite telegrafic demisia la Constantinopol. IST. LIT. ROM. in, 427. Asta-i cererea mea de demisie! LĂNCRĂNJAN, C. n, 398, cf. DN2, M. D. ENC. Şi-a înaintat demisia, flacăra, 1975, nr. 44, 15, cf. DEX. Premierul demisionar ... şi-a prezentat demisia... pentru a răspunde acuzaţiilor. RL 2005, nr. 4 558. ^ Fig. Leul fără prelungire demisión ei au dat. DONICI, F. i, 56/14. Inimii dumitale socotesc că-i va fi şi vreme acum să dea demisie la amor. PR. DRAM. 236. A nu te arunca în vâltoarea acestei căutări ...arfi o demisie a puterii noastre de a simţi lumea şi apăsările ei. CONTEMP. 1975, nr. 1 500,1/2. Şi poate că această demisie culturală este tot atât de vinovată pe cât de vinovată ar fi închiderea ochilor şi recăderea în tăcere. LIICEANU, J. 15. - Pronunţat: -si-e. -PL: demisii. - Şi: (învechit şi regional) dimisie s. f., (învechit) demisión s. n., demisiúne s. f., dimisión s. n. - Din fr. démission. DEMISIÓN s. n. v. demisie. DEMISIONÁ vb. I. I n t r a n z. A se retrage (de bunăvoie) printr-o cerere (scrisă) dintr-o funcţie, dintr-o slujbă etc.; a-şi prezenta demisia. Cf. polizu, prot. - pop., N. D., PONTBRIANT, D. Cabinetul Sturdza se vede silit să demisioneze, maiorescu, d. v, 39. Fusese silit de principe să demisioneze. ODOBESCU, S. 1,322. D. Tisza luă cuvântul pentru a spune conform uzului parlamentar cari au fost motivele şi împrejurările ce l-au silit a demisiona. EMINESCU, O. IX, 320. Sunt silit să demisionez. CARAGIALE, o. VII, 530, cf. DDRF, BARCIANU. Vrea să demisioneze din slujbă, săm. n, 83, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Ajunsese până la gradul de căpitan de geniu ...; patima jocului de cărţi îl făcuse să demisioneze. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 37. Se tot gândea să demisioneze din postul de notar. AGÎRBICEANU, A. 213, cf. RESMERIŢĂ, D. A trebuit să demisioneze, pentru că vâna ziua întreagă. M. ELIADE, 0.1,22, cf. CADE. N-am demisionat, ca să pot reveni. CAMIL PETRESCU, T. I, 354, cf. SCRIBAN, D. E adevărat că demisionezi? ARGHEZI, S. XI, 66, cf. DL, DM. Demisionează după doi ani, plictisit de procesele purtate în legătură cu moştenirea familiei şi deziluzionat de viaţa de ofiţer. IST. LIT. ROM. II, 399, cf. DN2. Aduce la cunoştinţă că a renunţat la hotărârea de a demisiona. RL 1967, nr. 7 044, 6/3. Antonescu vine să demisioneze, având în vedere situaţia gravă de pe front. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 8, cf. M. D. ENC. Eroul va demisiona din poliţie. CINEMA, 1975, nr. 9, 17. Am fost nevoită să demisionez din cauze familial-personale. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 8, cf. DEX. [Directorul] a decis să demisioneze. RL 2005, nr. 4 600. ^ R e f 1. (învechit, rar) Anul trecut se demisionase D. Eliad Rădulescu. CONV. UT, V, 280. iTranz. (învechit, rar) A destitui. Au petrecut el în slujbele lui Carol al V-le până când acesta l-au demisionat. IST. M, 166/5. - Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: demisionez. - Din fi*, démissionner. DEMISIONAR, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care şi-a prezentat demisia. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Prima condiţie ...fusese ... primită de demisionarul Ioan Brătianu. maiorescu, d. IV, 18. Astfel, înainte de 4 zile au fost iarăşi o conferenţă, la care a luat parte d-nu Tisza ca demisionar şi ministru ad intérim, eminescu, o. DC, 321, cf. şăineanu2, tdrg, CADE, IORDAN, L. R. A. 164, SCRIBAN, D., SFC I, 79. Premierul demisionar a evidenţiat ca motive imediate ale demisiei sale evenimentele din cele două zile anterioare. SCÂNTEIA, 1976, nr. 10 392. A urmat scandalul cu prefectul demisionar RL 2005, nr. 4 530. Adresa este semnată de proaspătul demisionar. adevărul, 2006, nr. 4 834. -Pronunţat: -si-o-. - PL: demisionari, ~e. - Şi: (învechit, rar) demisiunâr (pontbriant, d.) s. m., (regional) dimisionâr, -ă (scriban, d.) adj., s. m. şi f. - Din fr. démissionnaire. DEMISIONARE s. f. Acţiunea de a demisiona şi rezultatul ei; retragere (de bunăvoie) printr-o cerere (scrisă) dintr-o funcţie, dintr-o slujbă etc. Cf. polizu, pontbriant, d., lm. Se introduce ...o altă agitare ... de-misionarea colectivă a ofiţerilor de cavalerie. MAIORESCU, D. IV, 99. Ancheta a dat pe faţă adevărata cauză a demisionărei. CONTEMPORANUL, I, 650. Se vorbea despre retragerea d-lorLeca şi Stolojan, despre înlăturarea d-lui Kogălniceanu, despre demisionarea d-lui V. Boerescu. EMINESCU, O. XI, 36, cf. DDRF. Demisionarea d-sale n-a fost decât o manevră abilă ca să poată sta trei luni ca anteprenor de hotele. LUC. n, 203, cf. RESMERIŢĂ, D. -Pronunţat: -si-o-. - PL: demisionări. - Şi: (învechit) dimisionâre s. f. lm. - V. demisiona. DEMISIONARISÎ vb. IV. I n t r a n z . (învechit, rar) A demisiona. Cf. rosetti - cazacu, i. l. r. i, 355. - Pronunţat: -si-o. - Prez. ind.: demisionarisesc. - Demisiona + suf. -arisi (după modelul unor verbe ca meritarisi). DEMISIONAT, -Ă adj. Care şi-a prezentat (şi i s-a acceptat) demisia. Cf. pontbriant, d. Restul conţine de regulă poesii şi apeluri de ale d-lui Heliade Rădulescu, Nestorul demisionat al Societăţii academice din Bucureşti. CONV. lit. v, 150, cf. LM. Portofoliul acordat... părea ... răsplata serviciului adus în agitarea chestiei ofiţerilor demisionaţi. MAIORESCU, D. V, 6. Astăzi nu mai este nici chiar un concipist măcar, toţi sunt parte demisionaţi, parte pensionaţi în etatea cea mai viguroasă. EMINESCU, O. IX, 264, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., BL VI, 86. L-a invitat şi pe Ladima, care, deşi se considera 3233 DEMISIUNAR -388- DEMITIZA demisionat, conducea încă, girând gazeta, c AMIL PETRESCU, P. 255. Doctorul Iosif Sima, fost medic militar, apoi demisionat, nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. CĂLINESCU, E. O. I, 12. - Pronunţat: -si-o-. - PL: demisionaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) demisiunât, ~ă (pontbriant, d.), dimisionât, -ă (lm) adj. - V. demisiona. DEMISIUNÂR s. m. v. demisionai*. DEMISIUNÂT, -Ă adj. v. demisionat. DEMISIUNE s. f. v. demisie. DEMISOL s. n. Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter; totalitatea încăperilor din această parte a clădirii. Bătrâna ... locuia într-un demisol dintr-o casă modernă. CĂLINESCU, S. 12. Când nivelul parterului e situat la o înălţime mică faţă de nivelul solului (circa 1,50 m), se numeşte parter înalt, iar când se găseşte la adâncimea de cel mult 1,00 m faţă de nivelul solului, se numeşte parter adâncit sau demisol. LTR2 ni, 569, cf. DL. Dinspre locuinţa de la demisol a lui Oancea venea în valuri miros de ceapă prăjită. T. popovici, S. 9, cf. DM. La demisol se află farmacia, serviciile de radiologie şi microradiografie. SCÂNTEIA, 1966, nr. 7 058, cf. dn2, form. CUV. I, 134, M. D. ENC., DEX. - PL: demisoluri. - Demi- + sol. DEMISTIFÏC vb. I. T r a n z. A face să se piardă, a înlătura caracterul de mister (2), a banaliza dezvăluind adevărata sa natură; a arăta cuiva că a fost obiectul unei mistificări. Problema e aşadar nu de a decondiţionapur şi simplu o relaţie, ci numai de a o demistifica. flacăra, 1975, nr. 48,14, cf. dex2, NON. + A demitiza. Cf. dex2. -Prez. ind.: demistific. - Din fi*, démystifier (după mistifica). DEMISTIFICARE s. f. Acţiunea de a demistifica şi rezultatul ei. Ar fi totuşi profund greşit dacă am considera „Principele ” doar o carte a demitizării şi demistificării. S ianuarie 1970,74. La raţionalistul Hegel această demistificare are un efect tonic, regenerator. contemp. 1975, nr. 1 492, 3/4, cf. dex2. -PL: demistificări. - V. demistifica. DEMISTÏFICÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut caracterul de mister (2). Cf dex2. -PL: demistificaţi, -te. - V. demistifica. DEMISTÏFICATÔR, -OÂRE adj. Care demistifică; care dezvăluie adevărata natură a ceva. Reducerea la ultime esenţe şi patosul demistificator dus până la sarcasm şi grotesc duc la o situaţie analoagă romantismului LL 1972, nr. 2, 124. Notele de esenţă care definesc categoria realismului: veridicitatea, coerenţa, luciditatea critică demistificatoare. V. ROM. mai 1975, 51, cf. DEX2. - PL: demistificatori, -oare. - Demistifica + suf. -tor. DEMÎTE vb. III. Tranz. 1. (învechit) (Complementul indică ochii, sprâncenele, braţele etc.) A lăsa în jos, a coborî. Demite ochii, iorgovici, o. 52/10, cf. lm. + Refl. F i g. A se coborî la un nivel inferior (într-o discuţie, într-o atitudine etc.). Nu se pot demite bucuros la discusiuni în afaceri religioase în calitatea în care se afla ei veniţi la Viena. bariţiu, p. a. i, 162, cf GHEŢIE, r. m. 2. A îndepărta dintr-o demnitate, dintr-o funcţie etc.; a destitui. Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Sineşti nu e un ministru ...ca Hariton, să se lase demis de O gazetă. CAMIL PETRESCU, T. I, 205, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. îl demite [pe Kogălniceanu] şi îl numeşte senator în corpul „ponderator” atunci înfiinţat. IST. LIT. ROM. n, 433. în noaptea anului nou, domnul îi confirma, îi avansa sau îi demitea pé marii săi dregători. STOICESCU, S. D. 92, cf. DN2, M. D. ENC. Directorul... nu a fost demis. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 12, cf. DEX. Preşedinte de judecătorie de sector demis din funcţie, rl 2005, nr. 4 608. + Refl. (Rar) A demisiona. Era în dreptul d-sale de a se retrage, de a se demite? MAIORESCU, D. m, 118. Un alt zgomot ce s-a răspândit este că, prezidentul Camerii, stăruind în hotărârea sa d-a se demite şi M. Sa primind demisia ministeriului, noul cabinet se va forma dintre membrii majorităţii. EMINESCU, O. X, 290. Dacă nu ai gândul să vii, de ce nu te demiţi? SBIERA, F. s. 206, cf. SCRIBAN, D. Propriu zis el se demisese într-un mod cam bufon din tagma clericilor. CĂLINESCU, I. C. 122. - Prez. ind.: demit. - Şi: (învechit, rar) dimite vb. III. BARCIANU, ALEXI, W. - Din lat. demittere, fi*, démettre. DEMITÉNTÀ s. f Nuanţă de culoare intermediară între clar şi întunecat, într-o gravură sau într-o pictură. Are şi acea coloraţie verzuie, acele umbre şi demitente verzui. MON. IST. I, 132, cf. DER, M. D. ENC., DEX2. - PL: demitente. - Din fr. demi-teinte. DEMÎTERE s. f. Acţiunea de a demite (2) şi rezultatul ei; destituire. Cf LM. Să evit o demitere oficială. SBIERA, F. S. 245, cf. DL. Nu se gândi ...să revină asupra demiterilor pe care le operase. PREDA, DELIR. 214, cf. DM. Pornea cu automobilul prin ţară, în inspecţii inopinate, soldate cu demiteri şi retrogradări. BARBU, 1.1, 201. Au cerut demiterea imediată a generalului. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 7, cf. M. D. ENC. Autor al unei sesizări ... rezolvată prin demiterea din funcţie a lui Cotoară. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 17, cf. DEX. Ministrul transporturilor, a cărui demitere ... s-a discutat în conducerea PD. adevărul, 2006, nr. 4 834. - PL: demiteri - Şi: (învechit) dimitere s. f. LM. - V. demite. DEMITIFIC vb. I. T r a n z. (Rar) A demitiza. Dezbaterile... care, demitificând erorile acestei literaturi, i-ar releva şi aspectele pozitive. T ianuarie, 1966, 93. - Prez. ind.: demitific. - Din fr. démythifier. DEMITIZA vb. I. T r a n z. A face să-şi piardă caracterul mitic2; (rar) a demitifica. Cartea... demitizează imaginea lui. magazin IST. 1968, nr. 12, 54. Majoritatea 3246 DEMITIZANT -389- DEMIVOLEU metodelor modeme tind să demitizeze existenţa şi expresiile ei arhaice descoperind profanul în sacm. SIMION, s. R. II, 319, cf. DEX2. Sadoveanu... demitizează situaţia originară, privind dintr-un unghi deloc poetic evenimentul ritual PALEOLOGU, T. 70. Demersul nostru de astăzi vrea să demitizeze un Ceauşescu obişnuit. RL 2005, nr. 4 532. + P. g e n e r. A face să dispară o afirmaţie falsă; a demistifica. Cf. dex2. - Prez. ind.: demitizez. - Cf. it. d e m i t i z z a r e. DEMITIZÂNT, -Ă adj. Care demitizează; demitizator. Cf. DEX2. Intenţia sa a fost cumva polemică, dar „demiti-zantă ” a fost neîndoielnic. PALEOLOGU, T. 86, cf. MDA. _PL: demitizanfi, -te. - Demitiza + suf. -ant. DEMITIZÄRE s. f. Acţiunea de a demitiza şi rezultatul ei; înlăturare, desfiinţare a unui mit (2). Pornind de la procesul iluzionării şi al deziluzionării, al mitizării şi demitizării, ... scriitorul a ajuns în cele din urmă la un adevărat procedeu, relativ autonom, de construcţie. V. rom. februarie, 1960,134. Arfi totuşi profund greşit dacă am considera Principele doar o carte a demitizării şi demistificăriî. S ianuarie 1970, 74. Cum se transformă această delicată şi gravă demitizare a unui autor inteligent... într-o operă büß, e greu de explicat. T ianuarie 1971,43. Demitizarea poate fi un gest salutar de scuturare a prejudecăţilor, de luptă împotriva unor prestigii nemeritate. contemp. 1975, nr. 1 508,3/9. Fascinaţia acestei piese... provine în mare măsură din refuzul demitizării. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 358, cf. DEX2. Toţi fau pledat] pentru o coborâre a lui Eminescu din oribilele statui şi busturi conservatoare care împodobesc oraşele româneşti, pentru o demitizare a poetului, pentru o reînviere, de fapt, a poeziei sale. RL 2006, nr. 4 926. - PI.: demitizări - V. demitiza. DEMITIZÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut caracterul mitic2. Cf. DEX2, MDA. -PL: demitizaţi, -te. - V. demitiza. DEMITIZATOR, -OÂRE adj. Care demitizează; demitizant. Cf. dex2, mda. -PL: demitizatori, -oare. - Demitiza + suf. -tor. DEMITÖN s. n. (Muz.; învechit, rar) Semiton. Octava coprinde cinci tonuri şi două demitonuri. HELIADE, o. H, 374. Jumătate de ton (demiton). pann, în contribuţii, i, 54. - PL: demitonuri. - Din fr. demi-ton. DEMÎU s. n. Pardesiu gros, mai puţin călduros decât paltonul. Ana se desprinse, se repezi la un fotoliu pe care zăceau demiul şi pălăria lui Lucu. VINEA, L. I, 289, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: demiuri. - Din fr. [paletot de]demi[-saison]. DEMIÛRG s. m. 1. Nume dat, în filosofia lui Platon, Creatorului universului. Marele demiurgos ...au împlut văzduhul nemărginit de globuri nenumărate. FM (1843), 214V24, cf. LM, CADE. Parcă buzele lui de demiurg ar fi fost prezente în aceeaşi clipă în constelaţii antipodice. CAMIL PETRESCU, T. III, 270. Zvâcneşte-n el străbunul demiurg. VOICULESCU, POEZII, II, 150. Şi-n calma ei lumină de vis şi de amurg Privise Grigorescu cu ochi de demiurg. PILLAT, P. 104, cf. DL, DM, DER. Asemănător demiurgului, omul îşi creează şi el un chip al său, o făptură asemănătoare CU el L. ROM. 1965,238, cf. M. D. ENC, DEX, D. FIL. ^ F i g. A voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg, Vecinic este numai râul: râul este Demiurg. EMINESCU, O. I, 157. 2. Persoană care creează sau însufleţeşte, care dă avânt la ceva. Artistul e demiurgul propriei sale opere. LOVlNESCU, S. I, 373. Poetul acesta cu totul excepţional a fost un demiurg. SADOVEANU, O. XX, 558. Eşti prea ţintuit de fotoliul ăsta de invalid şi prea legat de acest pământ ca să înţelegi demiurgii. GL 1961, nr. 9, 3/4. Un asemenea demiurg îşi construieşte opera pe sinteze uimitoare. T ianuarie 1969, 66. A elogiat nu numai natura satului românesc, ci i-a comentat creaţia, considerându-ipe olari nişte demiurgi, ll 1973, nr. 4,756. Munca ...şi valoarea personală fac din noi oameni, eroi, genii, demiurgi. CONTEMP. 1975, nr. 1 509,4/6. Femeia-procuror a intrat prea mult în rolul de stăpân şi „ demiurg FLACĂRA, 1975, nr. 48,14. Sculptura pare o materializare a unei imagini picturale, venită din lumea magică a unui demiurg enigmatic. RL 2005, nr. 4 757. ^ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Observaţiune, confirmată de majoritatea romancierilor demiurgi, de la Balzac şi Stendhal până la Tolstoi. PERPESSICIUS, M. IV, 395.0 dată cu dezvoltarea romanului psihologic, se iveşte ideea romancierului „demiurg”. V. rom. iunie 1957, 185. -Pronunţat: -mi-urg. - PL: (2) demiurgi. - Şi: (învechit) demiurgos s. m. - Din ngr. ôijpioupyôç, lat. demiurgus. DEMIÜRGIC, -Ă adj. De demiurg (1). Cf. lm, dn2. Admiraţia lui Marx pentru figura lui Prometeu ... este motivată de sensurile demiurgice pe care fapta prometeică le condensează, contemp. 1975, nr. 1 494, 2/4, cf. dex. "‘y* (Adverbial) Exprimând démiurgie folclorul nostru şi sonatele lui Bach,... Enescu şi-a rafinat la modul cel mai grav arta de a exprima tumultul omenesc al muzicii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 150, 1/3. -Pronunţat: -mi-ur-, - PL: demiurgici, -ce. - Demiurg + suf. -ic. Cf. fr. d é m i u r g i qu e . DEMIURGÎE s. f. Creaţie demiurgică. Cf. LM. F i g. Un instinct sigur de demiurgie îl împingea spre modelarea de forme. ROMÂNIA LITERARĂ, 1980, nr. 21,3/3. - PL: demiurgii. - Demiurg + suf. -ie. DEMIÛRGOS s. m. v. demiurg. DEMIVOLÉU s. n. Lovitură (la tenis) prin care mingea este expediată imediat după contactul ei cu solul. Cf. dex2. -PI.: demivolee. - Din fr. demi-volée. 3257 DEMIXTA -390- DEMN DEMIXTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică clase, şcoli etc. mixte) A separa elevii pe sexe. Cf. dex2, mda. -Prez. ind.: demixtez. - Pref. de- + mixt + suf. -a. DEMIXTÂRE s. t Acţiunea de a demixta şi rezultatul ei. Cf. dex2, mda. -PI.: demixtări. - V. demixta. DEMIXTÂT, -Ă adj. (Despre clase, şcoli etc.) în care elevii sunt grupaţi separat pe sexe, în şcoli sau în clase diferite. Cf. dex2, mda. - PI.: demixtaţi-te. - V. demixta. DEMIZEU s. m. (Rar) Semizeu. Colosurifioroase, Se parca demizeii eroi ai lui Omer. alexandrescu, o. i, 79. Vezi tu demizeii ce miră lumea? Ei sunt cauzele. Vezi tu faptele lor? ... Sunt scopurile. EMINESCU, O. VII, 238. - PI.: demizei. - Demi- + zeu (după fi*, demi-dieu). DEMMULŢÎT s. m. v. delnmulţit. DEMN, -Ă adj. 1. Care revine cuiva în mod justificat, care se cuvine; meritat. Eu socotesc pentru credincioasa ta slugărie, dignă remuneraţie, cuviincioasă răsplătire. ţichindeal, a. m. 54/17, cf lm, 4* (Adverbial) Când eşti în junie, Demn e la resboae s-arâţi vitejie. ALECSANDRI, p. n, 149. N-ar fi demn să-i pretindă omului până şi scaunul pe care să se aşeze în casa lui. rebreanu, I. 171. N-ar fi demn pentru un ofiţer ...să recurgă la nimicuri, id. P. S. 304. + Care se potriveşte (II1), care are însuşiri comune cu cineva sau cu ceva, care se aseamănă cu altcineva sau altceva; potrivit2 (1). Demn era el pentru tine: A sa inimă bătea Numai pentru al tău bine. SION, poezii, 111/15. Buciumaşul se lungise pe o scândură şi se uita în sus la cer cu o nepasare demnă de un musulman. CONV. lit. l, 327. (Prin lărgirea sensului) Ţara „s-a arătat demnă de legile cari o cârmuiesc”. MAIORESCU, D. V, 122. Lasă-mă... să-ţi fac un altar demn de frumuseţea ta. CĂLINESCU, E. O. 1,314. +. Autentic, veritabil. Alţii, tineri, stau împregiurul meu, Demni adversari. ALECSANDRI, POEZII, 226. Demn urmaş al Radului comisul Bilşug, scăpă ţeara din foamete. odobescu, s. 1,326. Am citit „Elena ”: e o minune. Demnă soră a lui Manoil. caragiale, o. vn, 61. Era un demn spectacol de teatru. MACEDONSKI, O. I, 49. Refuză, agitând ... degetul..., ca un demn orator. CAMIL PETRESCU, T. III, 52. Numai fantezia sadică a unui demn apărător al ordinei publice a putut să-l inventeze. G. M. ZAMFIRESCU, sf. M. N. 1,63. F i g. Calea lactee apare deasupra tocmai la timp, pentru a-iputea ţine o demnă tovărăşie. BOGZA, C. 0*413. + (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „pentru”) Care corespunde în bune condiţii scopului urmărit, unei cerinţe, unei situaţii etc.; adecvat, corespunzător, indicat, nimerit (1), potrivit2 (2). Avem înaintea ochilor noştri exemple la ce grad de libertate şi de civilizaţie, sub demni regenţi, au ajuns Sardinia şi Belgia. KOGĂLNICEANU, în PLRI, 155. Câteodată el se înjoseşte a opera prin mine miracole digne de dânsul PÂCLEANU, I. II, 74/15. Eliad, demn următor al lui Lazăr, corecta limba. NEGRUZZI, S. I. 334. Ce este mai frumos, mai demn de om, decât a dirige pasiunile sale spre unicul scop al sporirii luminelor. CONV. LIT. II, 38. Frumoasă, de noi deamnă ar fi această glumă, Când n-am ave a stinge incendiul aprins, ib. 187. Obiec-ţiunea nu ar fi demnă de bărbaţi de ştiinţă. MAIORESCU, CRITICE, 281. Sistemul etimologic ... trebuia să fie recunoscut ca cel mai logic şi mai demn de o instituţiune savantă. DENSUSIANU, L. 21. Păcat că n-ai avut parteneri demni de tine. CAMIL PETRESCU, P. 103. I-a ţinut o cuvântare demnă de cel mai bun român. BRĂESCU, O. A. n, 11. Ea puse la înjghebarea tragediei un entuziasm demn de o cauză politică. ARGHEZI, S. XI, 29. Să le dăm ... copiilor ... exemplele de ordin moral şi civic demne de societatea noastră. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,4/7. Fumătorii îşi apără viciul cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună. scânteia, 1975, nr. 10 344. (Prin lărgirea sensului) îl îmbia să-i picteze o firmă nouă, demnă, precum spunea el TUDORAN, P. 133. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care întruneşte însuşiri ce justifică şi atrag preţuirea, dragostea, respectul; care este destul de bun, de reuşit, de valoros; merituos, vrednic, (învechi) destoinic (1). Tu eşti milostiv, tu dignu de cinstă, de laudă şi de rogăciune. POPOVici, c. 5/13. Şi în ceriu de nu ajunge, este deamnă ca să fie. ASACHI, S. L. I, 143, cf. NEGULICL El pare tuturor dignu de înaltul rang. PÂCLEANU, L1,9/15, cf. stamatt, d., POLIZU. Posedau toate calităţile cefac pe om demn de a fi iubit, negruzzi, s. I, 106. Fabulele lui Esop ..„filosofii timpului le declarară demne de toată veneraţiunea. SION, F. IX. Sunt sigur că nu mi-aţi fi răspuns prin acele umilitoare expresiuni de care nu vă credeam demnă. FILIMON, O. I, 326, cf PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. O persoană demnă de crezut. MAIORESCU, CRITICE, 17. Simţirea-ţi şi privirea-nduioşată Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit. EMINESCU, o. IV, 37. Junimea noastră cătă a se face demnă de a fi urmaşe bătrânei generaţiuni. MACEDONSKI, o. IV, 23, cf. DDRF. Eşti demn să te-ntorci la viaţă. COŞBUC, P. 1,93, cf BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Erau singurii pe lume pe care el îi socotea demni de admiraţie. CAMIL PETRESCU, O. II, 113. Să fii demn de încrederea ce ţi-o acordă. BENIUC, M. C. I, 62. Fapta lui nu era demnă de un Princepe. barbu, princ. 245. Ar mai fi, desigur, şi alte fapte demne de menţionat, bunăoară prezenţa dominantă şi definitorie a grupurilor nominale în poezie, coteanu, s. F. n, 169, cf. DN2, M. D. ENC. Demn de remarcat ... este adeziunea interpreţilor noştri pentru muzica naţională. M 1974, nr. 7/5, cf. DEX. într-o descriere a Moldovei din sec. al XVÎ-lea se consemna ca demn de reţinut faptul că moldovenii îşi respectau portul lor şi acela dintre ei care ar fi împrumutat de la turci vreun obiect de port urma să fie pedepsit cu moartea. Z. MIHAIL, T. P. 12. „Profesioniştii” de la CSSnr. 3 au devenit modele demne de urmat. RL 2005, nr. 4 617. Nici în ceea ce priveşte selecţia judecătorilor şi procurorilor CSM nu a avut o prestaţie demnă de admirat. adevărul, 2006, nr. 4 827. ^ (Prin lărgirea sensului) O caricatură demnă de râsul străinilor, baronzi, l. 28. Un domn viteaz, un Ştefan, adună de mulţi ani O glorie ce-i 3263 DEMN — 391 — DEMNITAR demnă de-ai lumei suverani. ALECSANDRI, P. ni, 4. Ce forme din limba noastră nu sunt demne de a sta alături cu nobilele cuvinte latine. DENSUSIANU, L. 21. Acest spital... este demn de laudă. G. BARBU, A. V. 165. O numărătoare demnă de încredere, flacăra, 1975, nr. 22,9. + Capabil. Deacă ... l-ai aflat că nu e dignu de vrere, lapăde-l şi-l uită. TOMICI, L 40/3. Cine va fi dignu să le comande. PÂCLEANU, 1.1, 13/26. A lui Moţoc copilă nu-i demnă ... Alăture cu tine să steie pe tron, sus? ALECSANDRI, T. n, 162. Or, care este consecinţa psihologică a unei emulaţii neizbutite, a unei asimilări de care nu te-ai dovedit demn? PATAPIEVICI, c. L. 32. ^ F i g. Gelozia este demnă de orice întreprindere, bolintineanu, O. 341. 3. (Despre oameni) Care inspiră respect prin încadrarea în anumite limite admise (în comportare, în manifestări etc.), respectabil; care are o atitudine echilibrată, lipsită de excese, grav,reţinut (1), rezervat (3), sobru (1); (despre manifestări ale oamenilor) care denotă o astfel de comportare. Nenorocirea ... voi ca demna femeie... să se îmbolnăvească şi să moară. CONV. lit. n, 308, cf costinescu. Beizadea Mitică ...a protestat cu o demnă simplicitate. MAIORESCU, D. V, 54. Astăzi, grav şi demn, învaţă „Disciplina”pe copii! vlahuţă, S. a. I, 17, Cf BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Foarte bine! întrerupse învăţătorul căutând să păstreze o ţinută demnă. REBREANU, R. 1,312.0 fi el cum o fi la studii... dar e un adevărat cavaler! E demn, e elegant, nu se bagă în toate alea. MIRONESCU, s. 154. Nu l-am văzut niciodată ieşind din atitudinea lui socotită şi demnă. GALACTION, O. 95. Ne sileam să-l cucerim ... printr-o atitudine demnă. brăESCU, a. 173. Fii demnă şi ţine-ţi firea! SAHIA, N. 49, cf. SCRIBAN, d. Dacă simţiţi invaziunea marii tristeţi, fiţi demni, nu jeliţi. CĂLINESCU, C. 0.42, cf DN2. I-au uimit pe marocani prin ţinuta lor demnă şi corectă, magazin IST. 1968, nr. 3, 34, cf. DEX. ^ F i g. Aceasta să fie organ dign al unui popor rennoit şi de nou deşteptat. BĂLĂŞESCU, GR. XXX/16. Nopţile ce petrecurăm ...cu Paşadia fură astâmpărate, demne. M. I. CARAGIALE, C. 98. ^ (Adverbial) Altul, în locul meu., s-ar fi purtat mai demn? CAMIL PETRESCU, u. N. 371. Convoiul numai din muncitori, văduvă şi copii arăta demn. SAHIA, N. 43. ^ (Prin lărgirea sensului) Lucrarea ... nu este decât o adevărată filipică, însă într-un ton demn. V. ROM. iulie 1975,26. Are întotdeauna pregătite fraze dintre cele mai demne şi incoruptibile, flacăra, 1976, nr. 2,16. + Care are un sentiment de demnitate, de încredere în forţele proprii; mândru (2). Aceste frunţi... ce-s demne Să poarte ale mărirei strălucitoare semne Sunt goale, o! ruşine! alecsandri, POEZII, 474.14 delegaţi ai memorandumului..., sunt condamnaţi la închisoare, printre ei şi demnul lor preşedinte. MAIORESCU, D. IV, 92. O atitudine demnă şi absolut independentă, vlahuţă, s. A. n, 128. [Fata] priveşte totdeauna demnă. CAMIL PETRESCU, T. III, 48. Bărbat... aşezat şi demn ca toţi oamenii de la munte. BRĂESCU, M. B. 122. De ce să facem pe simandicoşii - strigase ea demnă. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. II, 260. Venise să-mi ceară un împrumut, cu ifosul lui demn şi vulturesc, vinea, l. i, 389, cf. PREDA, M. S. 34. Eu vă blestem în numele vieţii Pe care-o ducem demni şi îndârjiţi. LABIŞ, P. 25. ^ (Prin lărgirea sensului) Cuvintele acestea i se păreau demne şi eroice. REBREANU, I. 186. Viaţă demnă şi fericită. FLACĂRA, 1975, nr. 45,9. ^ (Adverbial) Servesc în mod demn şi res- ponsabil pe semenii lor. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. Dorim să trăim demn. ib. 1976, nr. 49, 7. - PI.: demni, -e. - Şi: (învechit) dign, -ă adj. - Din lat. dignus, -a, -uni (după lemn < lignum, semn < signum etc.). DEMNA vb. I. T r a n z. (învechit) A îndemna. Dumnezeu iubitoriu, derept, cuvios, întreg la minte, postitoriu, curat. Şi te ţine pre cuvântul ce adevărat iaste şi poţi învăţa, ca el să fie puteamic a demna pentru cinstită învăţătură şi a pedepsi. CORESI, L. 524/11, cf PONTBRIANT, D., CADE. - Prez. ind.: demn. - V. îndemna. DEMN ARE s. f. (învechit) Acţiunea de a d e m n a şi rezultatul ei; îndemn. Cu voia Părintelui şi cu demnarea Fiiului ... unul adevărat Dumnezeu ziditor ... tuturor văzutelor şi nevăzutelor (a. 1644). GCR I, 109/31. Ci de iaste aşa să fie întâmplat, aceastea toate pre demnările lui Exaporiton, Dumnezeu, carele iaste drept judecătoriu, să-l judece du pre lucrurile şi fapta ce au făcut. ANON. BRÂNCOV., CM II, 247, cf PONTBRIANT, D., LM. - PL: demnări. - V. demna. DEMNÂT, -Ă adj. (învechit, rar) îndemnat. Cf PONTBRIANT, D. ~ PL: demnaţi, -te. - V. demna. DEMNĂTURĂ s. f. (învechit, rar) îndemn. Acest lucru bun iaste... începutu din sfatul şi din demnătura ... Măriei Tale (a. 1648). GCR 1,125/8, cf. rosetti - cazacu, i. l. R. 1,87. - PL: demnături. - Demna + suf. -tură. DEMNEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DEMNITAR s. m. înalt funcţionar al statului, al bisericii etc. Bune sunt astea, zicea cu un accent puţin românesc un mare demnitar. GHICA, C. E. II, 322. între alte curiozităţi... sunt corespondinţele ţinute de Napoleon cu diferiţii demnitari ai imperiului. FILIMON, O. n, 98. Cei mai mari dignitari ai bisericei ecumenice (a. 1865). URICARIUL, X, 377, cf. PONTBRIANT, D. Nişte demnitari unguri. HASDEU, I. C. I, 29. A fost numit la Curtea de Casaţie... alături de aceşti înalţi demnitari. MAIORESCU, D. rv, 324. Ca demnitar otoman, ... nu credem că va lucra în contra intereselor suveranului său. EMINESCU, O. X, 218. Numai înalţi demnitari şi soacrele se bucură de scrisorile anonime. CARAGIALE, O. IV, 68, cf. DDRF. Marii demnitari întăresc cu făgăduinţa lor pe acea a regelui. XENOPOL, I. R. IV, 104. Gluma suveranului este primită de popor şi de demnitari. SĂM. II, 84, cf ŞĂINEANU2. Trecură pe rând înaintea stăpânului, a sultanelor, a demnitarilor celor înalţi. IORGA, C. I. III, 127. D[oam]na ...va rămânea biruitoare, şi-l va aduce pe acel înalt dignitar de la tribunal AGÎRBICEANU, L. T. 372, cf TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Poimâni seară soseşte ministrul vânătoarei Palatului, c-o grupă de demnitari francezi, englezi şi americani. MIRONESCU, s. 145, cf SCRIBAN, D. Demnitarii turci, necunoscând limbi străine, 3269 DEMNITATE -392- DEMNITATp s-au servit totdeauna de interpreţi în relaţiile lor cu reprezentanţii puterilor europene. OŢETEA, T. V. 30. Judecători, bogaţi şi demnitari. ARGHEZI, s. V, 226. în jurul vastei mese de consiliu, mai toţi demnitarii se aflau în picioare şi se pregăteau de plecare. VINEA, L. I, 35, cf. DL, DM. Foştii demnitari... îşi frecau mâinile. BARBU, PRINC. 343. L-a ajutat ...în calitatea sa de boier mare şi de înalt demnitar al statului, varlaam - SADOVEANU, 74. Scrierea urmărea să aducă mai multă lumină şi să trezească mai mult interes pentru poporul român în rândurile demnitarilor poloni. IST. LIT. rom. 1,406, cf. DN2. Unii demnitari maziliţi ...au încercat să organizeze comploturi împotriva domnului. MAGAZIN IST. 1968, nr. 1,80. Ghica l-a încărcat cu daruri ... pentru a câştiga favoarea puternicului demnitar G. barbu, a. v. 211, cf. M. D. ENC., dex. Aceasta a fost şi prima vizită în Israel a unui demnitar turc. RL 2005, nr. 4 503. Legea ... privind declararea şi controlul averii demnitarilor. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. - PL: demnitari. - Şi: (învechit) dignitâr s. m. - Din fi*, dignitaire (după demn). DEMNITÂTE s. f. 1. Poziţie socială, rang înalt într-o ierarhie politică, religioasă etc. Atacându-i..., îi sparse şi căpiteniile lor pe electorul de Sacsonia ...şi pe contele de Hesa, pe care-i depuse din a lor dignitate. SĂULESCU, HR. II, 263/28. Bogdan, cu trestia în mână, singurul semn al dignităţii sale, nu târziu se văzu în capul unei armii. asachi, S. L. n, 8. S-au înălţat la dignitate de magnat al patriei. FM (1843), 1722/39. Cuprat, domnitorul unei seminţii bulgare ... s-au înălţat la dignitatea de patriciu bizantin. IST. M. 15/14, cf. NEGULICI. Cu acea demnitate învestea monarhul cam de regula pre câte un general. BARIŢIU, P. A. II, 29. Sceptrele şi dignităţile n-au fost niciodată în ochii mei preţul virtuţilor mele. PÂCLEANU, î. I, 85/3, cf. stamati, D. Alte calităţi care le avea, îl redica la demnitatea cea mai înaltă, pelimon, I. 10/8. Guvernul este dator să mănţie drepturile şi demnitatea ţării. GHICA, C. E. III, 56. Carbonarii trecură în Piemont ...cu scop de a goni pe principii streini din peninsulă şi a ridica pe ponteficele Romei la demnitatea de suveran. FILIMON, o. n, 100. Petru Şchiopul se grăbi a trimite caimacam la Iaşi, ca să-i păzească tronul pe... stolnicul Bilăe, înălţat acum la demnitatea de mare vornic al Ţării de Jos. HASDEU, I. V. 168. M. S. I. consacrăprintr-unfirman de învestitură demnitatea princiară în persoana mea (a. 1872). URICARIUL,X, 365, cf. COSTINESCU, LM. Sturdzaprimeşte noua demnitate. MAIORESCU, D. V, 49, cf. ŞĂINEANU2. Se adăogi hatmanului şi demnitatea de portar al Sucevei. IORGA, C. I. II, 155. E numit pentru a doua oară pârcălab..., demnitate pe care o păstrează şi în domnia întâia a lui Duca. BUL. COM. IST. I, 184, cf. RESMERIŢĂ, D. Un bătrân trebuia să aibă o demnitate de mai-mare, ca să conducă o frăţie, o breaslă. N. A. BOGDAN, C. M. 174, cf. CADE. M-a sprijinit ca să ocup o înaltă demnitate de stat. SADOVEANU, o. XX, 236, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Surguciul de pe cap, semnul demnităţii şi al învestirii. BARBU, princ. 241. îl întâlnim egumen de Snagov. Trecerea lui în această demnitate poate fi considerată ca o recunoaştere a meritelor sale. IST. LIT. ROM. I, 531, cf. DN". A ocupat diferite demnităţi în Imperiul Otoman. DAICOVICIU, D. 61. I-a încredinţat demnitatea de secretar al statului. G. BARBU, A. V. 227, cf. M. D. ENC., DEX. Transformarea marchizatidui în demnitate ereditară, magazin ist. 1976, nr. 11, 59. ^ (Prin lărgirea sensului) A m ajuns ...în demnitatea ecleziastică de ţârcovnic. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 9. Mă grăbesc a te felicita ... pentru demnitatea la care ... ai ajuns ... preşedinte al graţiosului club/ CARAGIALE, o. vn, 202. El îi perie hainele, aşezând pantalonii pe dungă. Asta era o demnitate bărbătească, nu slujbă de slugă. TEODOREANU, M. I, 148. Hristos este împărat, deşi îşi concepe această demnitate ca o slujire. stĂniloae, o. 247. + Loc ocupat de o persoană într-o ierarhie după criteriul importanţei, al funcţiei etc.; treaptă ierarhică socială, rang1 (1), grad. Fieştecaresă ştie ce se cade lui a purta şi ce nu; ca se nu treacă măsura dignitatei sale. TOMICI, î. 18/16. Boierul îşi uită dignitatea sa; se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea. NEGRUZZI, s. I, 278. Nu crede însă de demnitatea ei aristocrată de a-şi descoperi slăbiciunea. CĂLINESCU, I. 81. ^ (Prin lărgirea sensului) Proletarul ...să se aridice prin educaţia generală la cetăţeanul actual, la demnitatea de om. BOLLIAC, în PLRI, 79. Credea că-i sub demnitatea lui să încerce a se apropia de Iosif. AGÎRBICEANU, a. 117. Viaţa economică a ţăranului ...s-a mai îmbunătăţit, demnitatea lui de cetăţean a crescut. SADOVEANU, O. XX, 124. Este sub demnitatea mea de ofiţer să stau de vorbă cu un complotist, camil PETRESCU, B. 25. _+ Rol1 (2), misiune. Classificaţia sau compăna despre sporiul şi dignitatea tinerimei sholastice întru învăţeturi şi în portarea cea bonă [Titlu]. UN. ROM. 2v/3. 2. Autoritate deosebită de care se bucură cineva sau ceva datorită însuşirilor sale morale, cunoştinţelor, talentului, situaţiei sociale, unei trăsături specifice pregnante etc., pre s t i g i u (1); p. e x t. onoare (3). V. v a z ă (v. văz 4), consideraţie, ascendent. Cinstea, dignitatea (mărirea), viaţa ... toţi să ne străduim a le apăra. D. SUP. 31/6. Prin ale sale decreturi împărătişti să poată face boierii dupre plac redicând la dignitatea ce va socoti atât persoana, cât şi ţeara. SĂULESCU, HR. 1,174/17. Unirea Principatelor este singurul mod în stare de a consolida naţionalitatea românilor, de a le da demnitate, putere. KOGĂLNICEANU, în PLR 1,155. El descoperi... legea libertăţii, a demnităţii. BĂLCESCU, M. v. 2. Guvernul este dator să mănţie drepturile şi demnitatea ţării. GHICA, C. E. m, 56. Polemica o vom susţine cu toată demnitatea (a. 1861). PLRI, 193, cf. PONTBRIANT, D. Veşnice mari fapte lăsat-aiRomâniei Nălţând din părăsire antica-i demnitate. ALECSANDRI, O. 201. Nu face bine nici pentru demnitatea sa, nici pentru scopul ce în acel moment îi poate păreafolositor. MAIORESCU, CRITICE, 130. Pentru dignitatea ambelor părţi, nici să mai gândim la vreo redeschidere a faimosului proces. CARAGIALE, o. vil, 332, cf. TDRG. Sub fanarioţi, boierii... n-aveau demnitate. EBRĂILEANU, SP. CR. 75. Criticul ...a pledat ...pentru restituirea demnităţii umane şi naţionale. IST. LIT. ROM. II, 63. Şi libertatea, şi fericirea, şi demnitatea se câştigă prin muncă. FLACĂRA, 1976, nr. 33,10. Fina analiză scoate astfel un personaj calomniat dintr-un clişeu şi-i redă complexitatea şi demnitatea. ROMÂNIA LITERARĂ 1979, nr. 29, 20/4. Etica e tentativa ... de a găsi legea în numele căreia se poate trăi cu demnitate ocultarea legii adevărate. PLEŞU, M. M. 18. Moartea Papei Ioan Paul al II-lea ... este ...un moment de celebrare a vieţii acestui mare luptător întru credinţă şi demnitate umană. RL 2005, nr. 4 584. ^ (Prin lărgirea sensului) Sonetul sau scufia de pânză a omului european este cel mai puţin potrivit cu acea 3270 DEMNITATE -393- DEMOBILIZA espansiune de demnitate. MAN. SĂNĂT. 64/30. Părerile colaboratorilor ...nu ofensează demnitatea acelui ziar. CARAGIALE, o. IV, 57. “v* (Glumeţ) Mă umflă râsul ...ce drăguţă-i în demnitatea ei de mamă/ VLAHUŢĂ, O. A. 1,47. 3. Sentiment de încredere în calităţile proprii; conştiinţă a valorii sale, a respectului ce i se cuvine datorită acestei valori; mândrie (3). Prezentă o faţă augustă asupra căria este întipărit caracterul demnităţii sale. BREZOIANU, î. 111/27, cf. stamati, D., polizu. Oameni cari ...au simţământul demnităţii personale, alecsandri, o. p. 92, cf. lm. Ne-a dat o lecţiune de demnitate. MAIORESCU, D. II, 440. I-arda omului încredere în sine..., demnitate. CARAGIALE, o. IV, 232. E o datorie de demnitate naţională să punem în faţa adversarilor culturii noastre opera impersonală a mai multor generaţii. în PLR I, 250, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Nu simţi în dumneata gemând demnitatea rănită? M. I. CARAGIALE, C. 105, cf. CADE. Cred că demnitatea britanică exclude noi negocieri. TITULESCU, D. 106. Demnitatea a pregătit întotdeauna strălucitele victorii. MINULESCU, în PLR II, 164. Orice i se părea că îi atingea demnitatea şi îl jignea. NEGULESCU, G. 107. Ţiganca... nu era dispusă... să renunţe la ultimul ei pic de demnitate. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 244. Intră c-un fel de demnitate în liniştea morţii. SADOVEANU, O. IX, 178. Treziţi la... demnitate..., chelnerii au cerut patronilor desfiinţarea bacşişului. ARGHEZI, S. XI, 96. Simţul demnităţii şi independenţei personale nu mă părăseşte o clipă. CĂLINESCU, c. O. 78. Caţavencu este „demagogul” ... prin lipsa de simţ moral şi de demnitate personală. CONSTANTINESCU, s. II, 21. M-am purtat ca un laş, ca un fricos, ca un om lipsit de dignitate. T. POPOVICI, S. 238. Ceea ce îi scotea din sărite pe călăi este demnitatea celui condamnat, barbu, ş. n. 45, cf. liiceanu, J. 177. Pe de altă parte, valorile individuale, precum decenţa, demnitatea, curajul, inteligenţa, joacă întotdeauna un rol decisiv în arta dizolvării tranzacţionale a unui diferend. PATAPIEVICI, C. L. 19. + Integritate morală, probitate, corectitudine; cinste, onoare (1). I s-ar străluci a lui Nestor fapte, şi dignitate. SUCIU, S. 7/8. Speriată şi supărată ca toatefemeile virtuoase şi geloase de demnitatea lor, ceru ... întrebuinţarea unor medicamente energice, fie cât de iuţi. MAN. sănăt. 55/13. Un candidat serios după dignitatea caracterului său (a. 1857). IORGA, s. D. xni, 12. Trăiesc cu toată demnitatea schivnicului într-un „turn de fildeş”, „nepăsător şi rece”. id. P. A. n, 130, cf RESMERIŢĂ, D. Am vrut să fie o clipă de frumuseţe în această lume ... fără demnitate, camil PETRESCU, T. II, 112. Am învăţat de la neamul meu cuviinţa şi demnitatea, sadoveanu, o. xx, 184. 4. Ţinută, înfăţişare, atitudine impunătoare, măreaţă, plină de gravitate, de sobrietate; efect produs asupra cuiva de aceste însuşiri; prestanţă. Regina ... e o damă înaltă, bătrână, plină de demnitate. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 120. Fracul a introdus dignitatea. RUSSO, S. 18, cf POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Nu era omul care să se stăpânească, să înţeleagă demnitatea atitudinilor. DENSUSIANU, L. 26. Preotul îşi veni în fire şi ieşi cu demnitate. REBREANU, P. S. 316. De o sobră eleganţă, plin de demnitate în port şi vorbire, el rămase singur. M. I. CARAGIALE, C. 13, cf SCRIBAN, D. Se remarcă prin demnitate, prin expresia crispată de o suferinţă internă. CĂLINESCU, I. 342. Se străduia zadarnic să dea revenirii sale forţate la estradă oarecare demnitate. GALAN, Z. R. 21. Să nu tulburăm rodnicia suferinţei ...; să o purtăm cu demnitate şi nădejde. FLACĂRA, 1977, nr. 10,3. ^ F i g. Polemicifără demnitate. MAIORESCU, CRITICE, 49. Traducătorul nu trebuie să scape din vedere nici puritatea şi demnitatea stilului, odobescu, s. II, 369. Ce ziceţi de sobe? Cu ce dignitate magistrală stau, proaspăt văruite. CARAGIALE, O. IV, 8. - PL: demnităţi. - Şi: (învechit) dignitate s. f.. - Din lat dignitas, -atis, fr. dignité (după demn). DEMOAZELĂ s. f. (Franţuzism învechit) Domnişoară. Comisia epitropiip]Institutului damizelelor celor nobile din Odesa înştiinţează obştea că, după o poruncă a înaltei stăpâniri, câţi vor voi să înveţe la acest institut...se vor priimi după orânduiala de obşte. CR (1829), 341/! 1, cf. L GOLESCU, c. Ai nişte demoazele ... Pline de duh şi de daruri, pr. dram. 107. Nu vrei să mergi acolo, scumpa mea demoazelă? buznea, p. V. 96/19, cf. STAMATI, D. îi veni în minte că demoazela Agapiţa... are zestre o mie de galbeni venit pe an. NEGRUZZI, S. I, 72, cf. POLIZU. Precuvântare către tinerele demoazele. PENESCU, M. IX. Artiştii cei mai principali ai acestei companii erau: Gheorghe (directorul),... demoazela Dilipentru rolele de jună amantă. FILIMON, O. I, 210, cf. PROT. - pop., N. D. Către demozela S. P. [Titlu]. CONV. LIT. V, 220. Toţi ne pomiam delaolaltă la râs ... imitând ruladele oarecării demosele vădane. ALECSANDRI, O. P. 214. Căci nu cunosc nici familia, nici pe demoazela. LĂCUSTEANU, A. 68. Stricteţa caracteriza întreagă fiinţa demoazelei şi, chiar în apucăturile sale cele mai neînsemnate, o observai limpede. F (1883), 14. Trei surori, toate „demuazele” bătrâne. CONTEMPORANUL, ni, 859. De mult nu am avut onoarea să vă văd, demoaselo! I. NEGRUZZI, S. UI, 78, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CADE. Noi eram demoazele. CAZIMIR, L. U. 167. Se resemna deci, ... rămânând să-şi mărite demozelele la vechime. BRĂESCU, O. A. I, 93. O demoazelă cu o coafură înaltă şi sugrumată în creştet, gusta rar şi cu vârful buzelor o îngheţată de vanilie. CĂLINESCU, N. 22. O demoazelă..., sepiţigăia ascuţit să se descotorosească din ghearele unei hârci ghicitoare în ghioc. c. PETRESCU, A. R. 8, cf. DL, DM, DN2, DEX. -Pronunţat: ~moa~. - Scris şi: demoaselă. - PL: demoazele. - Şi: (învechit) demozélâ, demuazéla, damizéla s.f. - Din fr. demoiselle. DEMOBILIZA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică trupe, armate, ostaşi, state etc.) A scoate din starea de mobilizare; a trece din starea de război la cea de pace; a lăsa la vatră. Această declaraţie guvernul rusesc o va privi ca o garanţie suficientă pentru cauza creştinilor şi ca satisfacere pentru interesele şi onoarea Rusiei în urma acestora Rusia va demobiliza. EMINESCU, O. IX, 339, cf. ALEXI, W., SCL 1950, 70. După ce îl demobilizaseră şi nu avea ce face, stătea zile întregi în pat şi filozofa, v. ROM. aprilie 1955, 153, cf. DL, DM, DN2, m. D. enc., DEX. (Prin lărgirea sensului) Companiile vor demobiliza câinii de război, trimiţându-i imediat la vetrele lor. BRĂESCU, O. A. I, 305. 2. F i g. A face să slăbească forţa combativă, vigilenţa, tenacitatea cuiva în îndeplinirea unei sarcini, a unui scop; a descuraja. Cf. DL, dm, dn2, m. d. enc. Să nu demobilizăm 3272 DEMOBILIZARE -394- DEMOCRAT energia şi inteligenţele ce au domesticit stihia. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 1/4, cf. dex. ^ Re f 1. A urmat apoi o perioadă foarte grea, dar oamenii nu s-au demobilizat. flacăra, 1975, nr. 22,18. ^ I n t r a n z. Lupta împotriva culturii germane se duce ...şi mai departe cu aceleaşi arme ale sufletului ce nu vor să demobilizeze. LOVINESCU, C, v, 24. - Prez. ind.: demobilizez. - Şi: dezmobilizâ vb. I. scl 1950, 70. - Din fr. démobiliser. DEMOBILIZARE s. f. Acţiunea de ademobiliza şi rezultatul ei. 1. Scoatere a trupelor, a armatelor, a ostaşilor din starea de mobilizare; trecere din starea de război la cea de pace. Cf. demobiliza (1). Rusia a ştiut că puterile vor cere de la ea demobilizarea, dar a sperat a mulţămi puterile şi a ajunge la semnarea protocolului dacă va promite împrăştierea corpurilor de armată. EMINESCU, O. IX, 352, cf. ALEXI, W. Când s-o găta răsboiul şi se ordonă demobilizarea, mergem să tragem la răspundere fanarioţii. C. PETRESCU, î. II, 110. Am păşit cu stângul la demobilizare ...pentru că şi când am plecat pefront am păşit cu stângul. MIHĂESCU, D. A. 10, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC. Să lupte pentru demobilizarea generală. MAGAZIN ist. 1974, nr. 6,15, cf DEX. 2. F i g. Slăbire a forţei combative, a vigilenţei, a tenacităţii cuiva în îndeplinirea unei sarcini, a unui scop; descurajare. Cf. demobiliza (2). Asemenea uşurinţe, fie cât de rare sau parţiale, pot servi drept pretexte pentru generalizări grăbite şi drept argumente în demobilizarea unor cititori flacăra, 1975, nr. 47, 5. -PL: demobilizări. - V. demobiliza. DEMOBILIZAT, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care a ieşit din starea de mobilizare, care a trecut din starea de război la cea de pace; lăsat la vatră. Ţărani în porturi simple şi albe; foşti ofiţeri demobilizaţi. c. PETRESCU, î. II, 126. Un umil compliment al unui biet ofiţeraş descins şi demobilizat. MIHĂESCU, D. A. 14. Asemenea scrisori mai sosiseră aduse de alţi demobilizaţi. SADOVEANU, o. xvii, 348, cf. dl. Demobilizaţii leneveau o zi, două, se adunau seara la crâşma lui Laboş unde stăteau până noaptea târziu. T. POPOVICI, SE. 69, cf. DM, DEX. 2. F i g. Care are forţa de luptă, vigilenţa, tenacitatea slăbite; lipsit de energie. Cf DL, DM, dex. - PL: demobilizaţi, -te. - V. demobiliza. DEMOBILIZATOR, -OARE adj. Care slăbeşte sau este de natură să slăbească forţa combativă, vigilenţa, tenacitatea cuiva în îndeplinirea unei sarcini sau în urmărirea unui scop; descurajant. Tendinţa de a lăsa ca lucrurile să meargă de la sine este demobilizatoare şi oportunistă, scânteia, 1953, nr. 2 669, cf. DL, DM, dn^m. d. enc. Cu toate că prezenţa omului în lume este înţeleasă de spiritualism în mod activ, ea se reduce la acea iluzorie şi demobilizatoare „speranţă” de esenţă metafizică. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/4, cf. dex. - PL: demobilizatori, -oare. ~ Demobiliza + suf: -tor. DEMOCRAT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care are convingeri democratice, care militează pentru democraţie; (persoană) care aparţine unui partid democrat. Poetul dinastic, când e republică, devine republican democrat şi soţial. HELIADE, O. I, 472. Veni Napoleon ...la Cor sica, unde acum să războia aristocraţii cu democraţii. FL (1838), 671II1, cf. valian, V. El, fiind cufundat în această atmosferă, se pătrunde de dânsa şi se face tot aceea ce vede, tot aceea ce aude, partizan al regelui sau democrat, fanatic sau ateu. NEGULICI, E. I, 107/5. Dumneata tăgăduieşti egalitatea, nu eşti democrat. GHICA, c. E. I, 81. Numai un democrat poate înţelege domnia lui Ion-Vodă. HASDEU, i. v. 214. Tribunul ...a rămas prototipul retorului democrat, uneori popular, alteori plebeu. MAIORESCU, CRITICE, 546. Cunosc principiile democraţilor parlamentari CONTEMPORANUL, IV, 618. Când se credea fată de prinţ şi logodită cu un împărat, când plebeeană şi democrată. ib. v, 508, cf DDRF, ŞĂINEANU2, DENSUSIANU, L. 261. Maiorescu n-a fost nici romantic, nici democrat, nici n-a luptat aşa de mult... pentru păstrarea originalităţilor în limbă şi literatură. EBRĂILEANU, SP. CR. 94, cf RESMERIŢĂ, D. Un democrat... şi prin naştere, şi prin idei. LOVINESCU, C. V, 90. Eu sunt democrat prin toată educaţia mea. REBREANU, R. II, 215. Sunt numai timpurile d-voastră..., ale democraţilor. CAMIL PETRESCU, T. I, 24, cf. SCRIBAN, D. O impresie asemănătoare a avut citind consideraţiile unui jurnalist democrat, care îi amintea ... originele lui aristocratice. VIANU, A. P. 68. Un democrat care se entuziasmează de libertate, de egalitate şi de fraternitate are cu siguranţă adânci rezerve de optimism. RALEA, S. T. 1,37. Plus că mai fac pe democraţii. C. PETRESCU, A. R. 23. Ce are să urmeze acum? se întrebau cu nelinişte democraţii, beniuc, M. c. I, 85. în scrierea sa îşi manifestă mereu sentimentele de democrat, dorind sincer să vadă masele populare ridicate la o nouă viaţă şi cultură. IST. LIT. ROM. II, 145, cf DN2. Era democrat din tot sufletul şi cei din generaţia mea... îşi amintesc de controversele lui cu dictatorii, pe care-i combăteafără milă. magazin IST. 1968, nr. 4, 77. După desfiinţarea partidelor democrate, „ Organizaţia de rezistenţă anticomunistă Regele Mihai I” şi-a continuat activitatea ... în subteran. RL 2005, nr. 4 606, cf. folc. transilv. n, 598. + Membru al unui partid democrat. Liberalii şi democraţii au declanşat negocierile ...fără să ofere un număr foarte mare de posturi. RL 2004, nr. 4 487. ^ Democrat-creştin = a) (despre partide) care adoptă principiile democraţiei creştine. Mai multe formaţiuni politice spaniole de orientare democrat-creştină ...au dat publicităţii o declaraţie. scânteia, 1975, nr. 10 329; b) (despre persoane) care face parte dintr-un astfel de partid. Fostul preşedinte democrat-creştin Francesco Cossiga [estima] ieri, că o eventuală condamnare pentru corupţie ...va antrena, cu siguranţă, demisia premierului RL 2004, nr. 4 482. 2. Adj. Democratic. Dar oamenii în munţi... înviau încă o dată eroica Atenă democrată. BOUREANU, S. P. 4. Regimul democrat cunoştea un proces rapid de consolidare. magazin ist. 1967, nr. 9, 17. Gazetele democrate au început o largă campanie de apărare [a studenţilor arestaţi], ib. 1974, nr. 1,29. La noi „marileprincipii” ale Revoluţiei Franceze ca şi toată utopia democrată n-au fost luate de nimeni în serios. STĂNILOAE, O. 85. Că-i viaţă democrată, Nu ne-o fi rău niciodată. FOLC. TRANSILV. n, 3276 DEMOCRATEC -395- DEMOCRATISM 581. ^ (Cu determinări care precizează sensul) Apăreau la Bucureşti reviste şi ziare în care ideile democrat progresiste erau exprimate făţiş. VLASRJ, D. 152. ^ (Prin lărgirea sensului) Umbra mea se adânceşte-n cartiere democrate. BACOVIA, O. 62. în portul înadins neglijent şi în vorba familiară căută să-şi dea o înfăţişare cât mai democrată. C. PETRESCU, C. V. 183. -PL: democraţi, -te. - Din fr. démocrate. DEMOCRÁTEC, -Ă adj. v. democratic. DEMOCRATECÉSC, -EÂSCĂ adj. v. democratícese. DEMOCRATÍ s. f. v. democraţie. DEMOCRATIC, -Ă adj. Care aparţine democraţiei, caracteristic democraţiei; bazat, organizat pe principiile democraţiei; democrat (2), (învechit) democraticesc. Puseră să nu fie stăpânia lor nici monarhică, Nici orice feliu de aristocraţie, Dar nici cu totul democratecă. BUDAI-DELEANU, ţ. 385. Staturile Unite închipuiesc o republică democratică alcătuită din 25provinţii, fieştecare cu a sa constituţie, ar (1829), 792/48. Acest feliu de formă a stăpânirii... este alcătuită... din cea dimocratică, unde stăpâneşte poporul ib. (1830), 382/3. Grecii, scolerii eghiptenilor, stătu notabili pentru instituţiile şi forma lor de guvern democratică. SĂULESCU, HR. 1,9/8. în staturile republicane este guvernul în mânile au celor mai de frunte, au a tot poporul, cel dintâi se zice aristocratic, şi cel de al doile dimocratic. ELEM. G. 55/2. Republica este... democratică când administrează cea mai mare parte a populului adunat. GENIUE, G. 138/5. Pe la închierea veacului XVIII legiuirile democratice, nencăpătoare cu puterea monarhică..., adânc să înrădăcinasă în toată Franţia. ASACHI, I. 391/3, cf. FABIAN-BOB, 50/4. Se făcu o partidă democratică Senatului împotrivitoare care încă se ţinea a avea drept de a se purta fără nicio cruţare cătră acela. FM (1840), 70V40. Forma chivernisiră [Cracoviei] e democratică. RUS, I. n, 253/25, cf. GEOGR. N. 52/3. în Franţa ... partidul democratic e impozant, lumea numai de aici poate să-şi aştepte mântuirea. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 237. Până atunci toate guvemurile fuseseră democratice şi despotice, şi toate naţiile în lanţuri. NEGULici, E. Il, 162/11. Autoritatea unui singur om succedând anarhiei democratice, împăratul August au restatomicit predomnirea legilor. ROM. LIT. 3962/18. Să dăm o educăciune democratică şi naturală tutulor copiilorfără distinctăciune. GHICA, C. E. I, 167, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Orice partid democratic vrea egalitatea cetăţenilor înaintea legii, maiorescu, l. 77. Ginta are un sfat, adunarea democratică a tuturor gentililor (bărbaţi şi femei) în vârstă, toţi au drept de vot deopotrivă. CONTEMPORANUL, IV, 731, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Poate că acest obicei, democratic de altfel, n-a fost luat decât... destul de târziu. IORGA, c. L I, 158, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Purtător de cuvânt al revendicărilor democratice cele mai sfinte, ar fi cerut în sfatul ţării împărţirea moşiilor la ţărani şi votul obştesc. M. I. CARAGIALE, C. 116. Din larg spirit democratic... este şi el ales din această gloată, fără ca vocaţia să-l fi predestinat funcţiei sale. LOVINESCU, C. III, 87. Constatare care din nou va contraria spiritul meu democratic şi egalitar, ostil oricărui privilegiu de clasă. C. PETRESCU, î. n, 52. S-a produs însă o mişcare democratică pentru libertate. SADOVEANU, O. IX, 255. Ministeruljustiţiei... urmăreşte... sancţionarea infractorilor contra ordinei şi libertăţilor democratice, leg. EC. PL. 118. Mai toţi studenţii buni de la filozofie şi de la ştiinţe ...frecventau cercurile studenţeşti democratice. BENIUC, M. c. I, 111. Acţiunile democratice dinaintea anului 1848 nu trec neobservate de popor. IST. LIT. ROM. I, 166. Puterea de stat proletară este democratică atât în esenţă, cât şi în formă. CF 1960, nr. 2, 103. George Enescu şi alte personalităţi ... s-au ridicat în apărarea libertăţilor democratice. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3,43. Este vorba despre organizarea unui seminar asupra problemelor dezarmării, la care să participe o serie de partide progresiste şi democratice din lumea întreagă. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 5. Mulţi au văzut în aceasta [în carte] o inconsecvenţă, o apostaziere a opiniilor sale democratice, paleologu, t. 73, cf. patapievici, c. l. 258. Libertatea constituie o valoare fundamentală necesară unei societăţi democratice. RL 2005, nr. 4 623. ^ (Cu determinări care precizează sensul) Mai multe societăţi au trimes delegaţi şi cununi:... grupul republican democratic radical, societatea liber-cugetătorilor. CONTEMPORANUL, V, 240. ^ (Adverbial) Să se procedeze democratic, aşa cum trebuie, lăncrănjan, C. II, 523. ^ (Prin lărgirea sensului) încearcă deci formule mai democratice ca „ Vă salut cu dragă inimă CĂLINESCU, I. C. 257. In acest fel de compoziţii intră o notă democratică, în înţelesul că se laudă nepăsarea omului de rând şi se osândeşte lăcomia celor mari. id. 1.273. (Adverbial) Apăreau democratic cei de la sat, încât o actriţă... vorbea cu dispreţ de „publicul de sâmbătă şi duminică CAMIL PETRESCU, P. 116. - Pl.: democratici, -ce. - Şi: (învechit) democrâtec, -ă, dimocrâtic, -ă adj. - Din fr. démocratique. DEMOCRATICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Democratic. Eu din sine nu voi lăuda niceo stăpânire, nice o voi defăima, ci numai voi arăta cele bune şi rele ce să află în stăpânia monarhicească şi democratecească. BUDAI-DELEANU, Ţ. 379. Lăcuitorii cam pe la munţi cei săraci poftea o ocârmuire democraticească. MOLNAR, I. 252/25, cf. polizu. - PL: democraticeşti. - Şi: democratecésc, -eâscă adj. - Democrat + suf. -icesc. DEMOCRATICÉ3TE adv. (în dicţionarele din trecut) în mod democratic. Cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU. - Democrat + suf. -iceşte. DEMOCRATÍE s. f. v. democraţie. DEMOCRATÍSM s. n. Totalitatea principiilor care exprimă, garantează şi asigură realizarea libertăţilor democratice; atitudine, convingere democratică. Se naşte democratismul modern ... în care toţi să fie liberi, egali şi ca fraţi. CONTEMPORANUL, IV, 380. Democratismul poetului îl întâlnim în toate poeziile lui, dar mai pronunţat e în satira muşcătoare. LUC. VII, 275. în Văleni părea că stăpâneşte democratismul cel mai înaintat. AGÎRBICEANU, A. 159. Un scriitor... utilizează demagogismulpentru a caricaturiza 3284 DEMOCRATIZA -396- DEMOCRAŢIE democratismul IBRĂILEANU, SP. CR. 131. Eroul nostru a descoperit că e din linia strălucită a lui Veveriţă şi democratismul lui a prins şi patina timpului LOVINESCU, C. V, 91. Adevăratul democratism al lui Cervantes se revelează în atenţia pe care o acordă figurilor din popor. LLI, 132. Toată ideologia politică şi sociologică a lui G. Ibrăileanu poartă aceeaşi pecete unitară: democratismul RALEA, S. T. 1,38, cf. DL. Ţine o serie de cuvântări care se caracterizează prin democratismul şi patriotismul lor. IST. LIT. ROM. II, 447, Cf. DN2, M. D. ENC, DEX2. - Din fr. démocratisme. DEMOCRATIZA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică state, instituţii etc.) A organiza pe baze democratice. Cf. L GOLESCU, c., NEGULICI. Am plăcută datorie de a împrospăta tinerei generaţiuni memorabilul ...vot care a democratizat de-a pururea societatea română. KOGĂLNICEANU, s. A. 203. La noi liberalismul pretextat al naturilor catilinare, în loc de a democratiza clasa de sus, a avut din contra rezultatul de a aristocratiza o clasă. EMINESCU, O. x, 323, cf. DDRF, DL, DM, DN2, DEX2. 4- Refl. Lumea s-au mai democratizat de-o bucată de timp. ALECSANDRI, T. 1 226. Mongolia ...s-a democratizat în 1992. RL 2005, nr. 4 777. 2. A face să devină democratic; a da un caracter democratic. Cf. ddrf, şăineanu2, cade, dn2. ^ Refl. pas. Cum vedem, revistele se democratizează. LUC. VII, 350, cf. tdrg, RESMERIŢĂ, D. ^ (Prin lărgirea sensului) Enescu şi-a democratizat vioara în folosul instituţiilor de binefacere ale războiului, sadoveanu, O. XIX, 117. - Prez, ind.: democratizez. - Şi: (învechit, rar) dimo-cratizá vb. 1.1. golescu, c. - Din fr. démocratiser. DEMOCRATIZÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi democratizat. Cf. dex2, mda. -Pl.: democratizabili, -e. - Democratiza + suf. -bil DEMOCRATIZARE s. f. Acţiunea de a (s e) democratiza şi rezultatul ei. 1. Organizare a statelor, a instituţiilor pe baze democratice. Cf. democratiza (1).Cf. costinescu,ddrf. Socialiştii... voiesc democratizarea ţării IBRĂILEANU, SP. CR. 207. Numai democratizarea şi cultura poporului vor putea roade cu timpul, ca un val, această stâncă îndărătnică a trecutului. SADOVEANU, O. XIX, 139. Condiţiuni favorabile pentru democratizarea ţării. LEG. EC. PL. 418, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Este necesar ...ca în modul de organizare a O.N. U ...să se reflecte uriaşele schimbări care au avut loc în dezvoltarea lumii în perioada postbelică, ... asigurându-se democratizarea acestei organizaţii. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328, cf. DEX. Preşedintele şi-a exprimat încrederea că ... procesul de democratizare este ireversibil RL 2004, nr. 4 492. 2. Dobândire a caracterului democratic. Cf. democratiza (2). Prin marea democratizare a noastră, regele ... vine în Parlament. MAIORESCU, D. v, 148. Se produce acum ... o expansiune a spaţiului cultural, o semnificativă democratizare a culturii. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 1/8. - PL: democratizări. - V. democratiza. DEMOCRATIZAT, -Ă adj. Care este organizat pe baze democratice; cu caracter democratic. Cf. ddrf. -PL: democratizaţi, -te. - V. democratiza. DEMOCRATIZATOR, -OARE adj. Care democratizează (2). Romanul este o specie prin excelenţă democratică şi democratizatoare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40,4/2. - PL: democratizatori, -oare. - Democratiza + suf. -tor. DEMOCRAŢIE s. f. Formă de guvernare în care suveranitatea aparţine poporului; stat cu o astfel de guvernare; p. e x t. concepţie politică aflată la baza acestei forme de guvernare. Iară demograţia acolo iaste, unde toţi oamenii câţi sânt stăpânesc. CHEIA ÎN. 3178, cf. CANTEMIR, 1.1.1,11, GHEOGRAFIE, 124v, ap. URSU, î. L. 52. Fieştecare cetate să stăpâneşte de lăcuitori şi căpiteniile cetăţilor. Şi face un chip de democraţi, adecă o stăpânire de norod întru sine. amfilohie, g. 110/4. Nu să poate cu totul nici lăuda, ni huli chipul vreunii stăpânii, adecă nici a monarhiei, nici a republicii sau democraţii[i]. budai-deleanu, ţ. 376. Democraţii sunt 4. Patavicească, elveticească, italienească şi liguricească. CALENDARIU (1814), 95/19. Dimo-cratie iaste aceaia carea stăpâneaşte şi ocârmuiaşte mulţimea sau numai câţivaş ce îi aleage norodul de judecători. GRECEANU, î. 153/24. Când îngrijirea cârmuirii să dă numai la un om supus la legi, să numeşte monarhie..., când să dă la mulţi, este sau aristocraţie sau dimocratie. GOLESCU, E. 249/17, cf. MOLNAR, I. 254/8. împărăţia ... romanilor [se cuprinde] de la zidirea Romii până la stricarea dimocratiii lor de unde să începe istoria cea noă. IST. UNTV. i, 4/22. Cea de al patrulea fiurmă de stăpânire era opşterească (dimocratie). PISCUPESCU, 0.19/2. Puterea trebuia să stea în numărul cel mai mare, şi aristocraţia să se schimbe puţin câte puţin într-un stat popular, adică în dimocratie. CĂPĂŢINEANU, M. R. 79/2. Arată-mi dar, a zis Socrat, măcar cheltuielile dimocratiei pentru că ştii cât este de trebuinţă a împuţina cineva cheltuielile cele de prisos. BUZNEA, C. 48/18. Se zice că... au făcut cel întâi pas ...casă poată lupta împreună cu democraţia primejdioasă pentru îmbe partide. AR (1837), 2642/26, cf. valian, v. în Europa se află toate formele chivernisiră, începând de la democraţia mai slobodă până la cea mai strânsă autocraţie. RUS, 1.1, 104/9. Nu e entuziasmat pentru democraţia patriotică elveţiană, de fapt aristocrată. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 216, cf. aristia, plut., POLIZU. Democraţia şi patriotismul nu au nimica a face ...cu ideile subversive şi eronate ale doctorului. GHICA, C. E. I, 168, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Opiniunea publică, ca şi democraţia, s-a numit cu drept cuvânt în timpii moderni regina lumei, forţa morală superioară tutulor celor alte puteri omineşti. CONV. LIT. II, 38, cf. LM. Cu cuvintelefrumoase de egalitate, democraţie ...au ajuns comunele unde sunt. MAIORESCU, D. I, 227. Ţinta democraţiunii romane este de a persuada pe cetăţeni că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta costituţiune. CARAGIALE, O. VI, 14. Erau cetăţeni bogaţi şi cetăţeni săraci, şi lupta dintre aceştia a fost întâia pricină a căderii democraţiei antice în Grecia. GHEREA, ST. CR. II, 3290 DEMOCRAŢIUNE -397- DEMODEX 110. Din amândouă condiţiile acestea izvorea acea sinceră, nefaţărită democraţie. AGÎRBICEANU, a. 159. Democraţiile de azi sunt mult mai favorabile deşteptării spiritului naţional LOVINESCU, C. VI, 84. Tot atâta dezgust i-a inspirat [lui Platon] democraţia ce a urmat tiraniei. NEGULESCU, G. 99. A fost cel mai vajnic luptător al democraţiei SADOVEANU, O. XX, 77. Aţi fost armată de ciocoi... Aţi lucrat voi între voi cu porţile închise ...Şi îndrăzniţi să numiţi asta democraţie. CAMIL PETRESCU, O. II, 528. Democraţia a înregistrat în ţara noastră o serie de succese dintre cele mai importante pe tărâm economic, studii, I, nr. 3,1. Progresul democraţiei... ridică pe sclavul anihilat de altădată într-o fiinţă întreagă, conştientă şi respectabilă. RLEA, s. T. m, 37, cf. DL. La statuia lui [Avram Iancu] ...se vor putea închina sufletele care cred în progres şi lumină şi care nu vor trăda niciodată cauza democraţiei ISAC, O. 277, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Democraţia autentică şi cultura autentică sunt inseparabile. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/4, cf. PATAPIEVICI, C. L. 102. [Alegerile] sunt un mecanism al democraţiei. RL 2005, nr. 4 531. Democraţiile ...au anumite lucruri în comun - statul de drept, protecţia minorităţilor, o presă liberă şi o opoziţie politică viabilă, ib. nr. 4 548. Preşedintele american a ţinut să salute cu această ocazie democraţiile din cele trei republici fost sovietice, ib. nr. 4 608. (Glumeţ) Te-am văzut de sus din cucurig, de la democraţie, vorbi mai departe Costea Lipan. C. PETRESCU, C. v. 254. Democraţie creştină = mişcare politică apărută în Europa la sfârşitul secolului al XlX-lea care se inspiră din doctrina socială a Bisericii Catolice. ^ (Prin lărgirea sensului) Uniformitatea ei [a educaţiei] este cea mai puternică democraţie. NEGULICI, E. I, 73/1. Cauza principală pentru care răscoala lui Tudor Vladimirescu nu s-a putut transforma într-o revoluţie trebuie căutată în această lipsă a unei democraţii industriale, oţetea, t. v. 66. Aici trăiesc împreună, într-o scumpă solidaritate şi democraţie, muncitori, tehnicieni, ingineri. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 5. -PL: democraţii. - Şi: (învechit) democraţiime, democraţie, dimocratie, (învechit, rar) democraţi, demografie s. f. - Dinngr. ôipoKpcma, fr. démocratie, it democrazia. DEMOCRAŢIIJNE s. f. v. democraţie. DEMODÁ vb. I. R e f 1. 1. (Despre îmbrăcăminte, construcţii, mobilier etc.) A înceta să mai fíe la modă1 (1), a nu mai corespunde modei1; a se învechi. Cf. resmeriţă, D. Dar cum se face că totuşi costumele d-tale nu se demodează? CAMIL PETRESCU, P. 272, cf. SCRIBAN, D. [Pălăriile] se demodează într-un deceniu şi stârnesc ilaritatea când le-ai scos din muzeul de groteşti vechituri. V. ROM. februarie 1952, 44. [Cămaşa] se demodează până atunci. BENIUC, M. C. I, 193, Cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre idei, concepţii, teorii etc.) A înceta să mai fie actual, să mai corespundă noilor exigenţe, a ieşi din uz, a fi depăşit, a se învechi; a se perima (2). Cântecele vechi se demodează şi pier. ALEXANDRU, I. M. 151. -Prez, ind.: demodez. - Din fr. démoder. DEMODÁRE s. f. Faptul de a s e demoda. 1. încetare de a mai fi la modă1 (1), de a mai corespunde modei; învechire. Cf. d e m o d a (1). Cf. DL, DM, dex. 2. Ieşire din uz, învechire; perimare (2). Cf. d e m o d a (2). Fondurile de bază devenite inutile din cauza uzurei, accidentării sau demodării vor fi valorificate. LEG. EC. PL. 175. - PL: demodări. - V. demoda. DEMODÂT, -Ă adj. 1. (Despre îmbrăcăminte, construcţii, mobilier etc.) Care nu mai este la modă1 (1); care nu mai corespunde modei; învechit. Cf. tdrg, resmeriţă, D. Aceleaşi figuri... garnisesc încăperea cafenelei ca un mobilier vechi şi demodat. ARDELEANU, U. D. 79, cf. CADE. Tracţiunea automobilă astăzi este un ce foarte necesar... căci tracţiunea animală este cu totul delăsată şi demodată. MIRONESCU, s. 86. Un birou mare demodat, cu două fotolii de piele în faţă. camil PETRESCU, t. i, 179. Trecu un echipaj demodat, prea mare şi prea înalt, cu valet în livrea şi cu o doamnă bătrână în costum anacronic, c. PETRESCU, C. v. 76. O cucoană cu palton demodat de astrahan, roşită, sulemenită, purtând în vârful capului un rest de pălărie, târguia lucruri fine. BRĂESCU, O. A. II, 9. Bărbatul părea îngândurat şi stânjenit în costumul său prea elegant, deşi demodat şi la un grad înalt de eroziune. CĂLINESCU, s. 11. Sfeşnicele vechi, de alamă, în care fumegă lumânări, pianina demodată, mutată din loc, întregesc peisajul V. rom. noiembrie 1954,6. Intră apoi în curtea uneia dintre aceste vile demodate cu pereţi încărcaţi de cornişe. PREDA, R. 144. Pe larga câmpie de zbor nu se afla decât un aparat demodat, alb, cu două aripi scurte şi spiţe încrucişate. BARBU, ş. N. 213, cf. DN2, M. D. enc. Acest teatru ... şi-a desfăşurat activitatea ...cu actori moţăind noaptea prin autobuze pe suspensii demodate. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 12, cf. cărtărescu, n. 313. ^ (Adverbial) Bunica ... e foarte demodat îmbrăcată. CAMIL PETRESCU, T. m, 25. “y” (Prin lărgirea sensului) Bărbaţii... produceau un efect curios prin această înfăţişare demodată a lor, ...cu fesuri şi cu scurteice brodate. IORGA, L. n, 49. 2. (Despre oameni) Care are idei, concepţii, teorii sau atitudini ieşite din actualitate, care nu mai corespund noilor exigenţe; (livresc) desuet; (despre însuşiri, manifestări etc. ale oamenilor) care exprimă o astfel de stare. Ofiţerii noştri ...au fost acuzaţi că sunt demodaţi, că vor să aplice cu brutalitate nişte regule de disciplină condamnate de spiritul liberal modern. CARAGIALE, O. rv, 72. D-sa ... păşeşte ca înlocuitorul bătrânului, demodatului Lessing, care a scris şi el aşa ceva pe vremea lui proastă, săm. II, 688, cf. şăineanu2. Descrie ... viaţa de moşie, cu conacuri boiereşti, cu cuconii demodaţi, cu jupânese şirete, cu cafele gingirlii. LUC. VII, 344. Mi-arfi făcut plăcere să-l transform pe acest demodat prieten. CAMIL PETRESCU, P. 278. Era inimitabilă strălucirea inteligenţei acestui om şi graţia cuvântului lui, graţie demodată, romantică. DEMETRIUS, A. 193. ^ (Prin lărgirea sensului) Altă dată se recurge [în limba literară], iarăşi voit, la aspectul fonetic învechit, adică demodat, al unor cuvinte, cu scopul de a ironiza noţiunile respective şi pe cei care mai ţin la ele. IORDAN, STIL. 39. -PL: demodaţi, -te. ~ V. demoda. Cf. fr. d e m o d e . DEMODECT s. m. v. demodex. DEMODEX s. m. Gen de acarieni cu corp vermiform. Există 4 neamuri de acari, cari pot produce râia la animale 3296 DEMODULA -398- DEMOLA şi anume: sarcopţi, psoropţi, choriopţi şi demodecţi. ENC. VET. 334, Cf. ENC. AGR., D. MED. - PL: ? - Şi: (rar) demodéct (pi. demodecţi) s. m. - Din fr. démodex. DEMODULA vb. I. T r a n z. A efectua o demo-dulaţie. Demodulatoarele se clasifică după tipul modularei pe care o demodulează. ltr2. - Prez. ind.: démodulez. - Din fi*, démoduler. DEMODULARE s. f. Acţiunea de a démodula şi rezultatul ei; demodulaţie. Cf. dn3, mda. -PL: demodulări. -V. démodula. DEMODULATOR s. n. Dispozitiv electric în care se efectuează demodulaţia. Demodulatoarele se clasifică după tipul modulaţiei pe care o demodulează. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC. - Pl.: demodulatoare. - Din fir. démodulateur, germ. Demodulator. DEMODULAŢIE s. f. Procesul de obţinere a semnalului modulator dintr-o oscilaţie modulată; demodulare. Demodulaţia oscilaţiilor modulate în amplitudine ...se efectuează cu ajutorul dispozitivelor numite detectoare. LTR2, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: demodulaţii. - Din fr. démodulation, germ. Démodulation. DEMOFÎL, -Ă adj. (Rar) Iubitor de popor. Ion-Vodă cel Cumplit devine eroul demofil al unei opere care îl înfăţişează ca pe un titan în luptă cu adversităţile. LL 1972, nr. 2, 78. - Pl.: demofili, -e. - Din fr. démophile. DEMOFILÎE s. f. (Rar) Iubire de popor. Cf. iordan, L.R.A. 220. - Demofil + suf. -ie. DEMOFOBÎE s. f. Teamă patologică de mulţime (3), Cf. ndn. - Din fr. démophobie. DEMOGHERONŢI s. m. pL (Grecism) Sfatul bătrânilor într-o municipalitate din Grecia antică. Comisarii şi vremelnicii într-o unire cu demogheronţii (bătrânii norodului) vor chiti toate măsurile ce vor socoti de trebuinţă. AR (1829), 60V19, cf. MDA. - Accentul necunoscut. - Din gr. ôniioyépcov. DEMOGRÂF s. m. Specialist în demografie. Cf. şăineanu, D. U., cade. Echipa cadrului biologic [se compune] dintr-un demograf un antropolog, un igienist şi un medic. D. GUŞTI, P. A. 139, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Demografia era reglată în jos prin foamete: cum numărul uneltelor suplimentare era redus, proporţional redus era şi numărul celor care puteau supravieţui prin acest excedent. Restul [oamenilor], ne învaţă demografii, crăpa, patapievici, c. L. 291. - PL: demografi. - Din fr. démographe. DEMOGRAFIC, -Ă adj. Care aparţine demografiei, privitor la demografie. Sub titlul de „ Cercetări demografice asupra populaţiei României ...” d-nul dr. med. V. I. Agappi...ne face o înspăimântătoare dare de seamă. EMINESCU, O. IX, 184, cf. mehedinţi, p. 17. Resturile scytice din câmpia munteană ...nu credem că pot demonstra, din punctul de vedere demografic, mai mult decât monumentele analoage descoperite. PÂRVAN, G. 4L Toate aceste mişcări de populaţie au fost însă şi sunt lente şi nu au creat aspecte variate demografice. DIACONU, VR. 44. Un studiu al condiţiilor de muncă ...ar pune institutul în contact cu... comisia de statistică, cu comisia demografică. D. GUŞTI, p. a. 392. Să urmărim sporul demografic făcut de românii din Ardeal. PUŞCARIU, L. R. 1,335. Harta demografică şi etnografică a regiunei din nordul Balcanilor va fi fost cu totul alta. BRĂTIANU, T. 74, cf. DL, DM. Fenomenele şi procesele demografice care se oglindesc cantitativ în schimbările care intervin în numărul şi structura populaţiei sunt puternic influenţate de transformările radicale din economia ţării. v. ROM. martie 1960, 118. Ceea ce distinge evoluţia obştii româneşti este importanţa teritorială şi demografică a obştilor la români. PANAITESCU, O. Ţ. 11, cf. DN2. Repartizarea pe sexe este corelată cu vârsta - una dintre variabilele economice, sociale şi demografice fundamentale. CONTEMP. 1966, nr. 1 007,1/6. Cererile de produse meşteşugăreşti sporesc mereu, pe măsura creşterii demografice a oraşelor şi târgurilor. MAGAZIN IST. 1969, nr. 9,27, cf. M. D. ENC. Un studiu demografic arată că la sfârşitul anului 1980 populaţia se va dubla, flacăra, 1976, nr. 2, 5, cf. PATAPIEVICI, C. L. 120. India ar putea depăşi din punct de vedere demografic China încă din 2030. RL 2005, nr. 4 548. ^ Factor demografic = element constitutiv al societăţii, exprimat de densitatea, ritmul de creştere, structura şi mobilitatea populaţiei. Cf. dex. -PL: demografici, -ce. - Din fr. démographique, DEMOGRAFÎE s. f. Ştiinţă care are ca obiect studiul cantitativ al populaţiei umane, evoluţia şi mişcarea acesteia. Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, ENC. AGR., DL, DM, DER. Demografia prezintă cazul fericit al unei ştiinţe sociale cu obiect de cercetare bine delimitat, contemp. 1966, nr. 1 050, 1/1, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC. Au fost analizate căile dezvoltării diferitelor compartimente ale societăţii: industrie, agricultură ... artă, igienă şi demografie. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 4/2, cf. DEX. - PL: demografii. - Din fr. démographie. DEMOGRAŢÎE s.f.v. democraţie. DEMOLA vb. I. T r a n z. 1. (învechit, rar) A nimici (1). Mergând noi din Bohemia la rezboiul din Saronia, ca să ne împreunăm cu augustul împăratul..., ca să demolim pre răzvrătitorii şi protivnicii lui şi ai noştri. ŞINCAI, HR. II, 189/32. 2. (Complementul indică construcţii sau elemente de construcţie) A distruge, a doborî la pământ; a dărâma. Cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., DL, DM, DN2. Primăria a hotărât 3309 DEMOLARE -399- DEMON irevocabil să-l demoleze [tumul Colţei]... sub pretextul că ajunsese într-o stare prea avansată de ruină. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6,80. Guvernul grec a cumpărat satul şi a demolat casele. ib. 1969, nr. 4, 77, cf. M. D. enc. A fost demolată, fiind necorespunzătoare, popicăria. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 17, cf. dex. Autorităţile...au demolat o parte ... [din imobile], unele foarte importante. RL 2005, nr. 4 553. (A b s o 1.) Sub acelaşi acoperiş, unii demolau şi demontau. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 331. > Re f 1. pas. Construcţiile executate din materiale care pot fi recuperate şi refolosite...se demolează cu îngrijire, folosind unelte de mână obişnuite. LTR2. - Prez. ind: demolez. - Şi: (învechit, rar) démoli vb. IV. - Din fi*, démolir. DEMOLARE s. f. Acţiunea de a d e m o 1 a şi rezultatul ei. 1. Nimicire (1); (rar) demoliţiune (1). Cf. demola (1). (F i g.) în măsura ...în care demitizarea înseamnă demolare de valori, despuierea omului de încredere în sine, ea nu poate face decât un deserviciu, stârnind confuzie. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 9/4. 2. Distrugere a unei construcţii sau a unui element de construcţie; dărâmare, (rar) demoliţiune (2). Cf. d e m o 1 a (2). Cf. LM, GHEŢIE, R. M., ALEXI, w., DL. Rămăseseră doar câteva case ... iertate de demolare tocmai pentru că nu mai constituiau o aşezarepropriu-zisă. PREDA,1.118. Nici nu se face bine ziuă că se şi prezintă brigada. Brigada de demolare. SORESCU, L. L. V, 141, cf. DN2. A început... un masiv proces de demolare a vechilor construcţii pitice şi nu tocmai salubre, flacăra, 1975, nr. 46,15. Autorităţile locale au procedat la demolarea clădirilor seculare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344, cf. DEX. Demolarea unor case care ameninţau să se prăbuşească. RL 2005, nr. 4 606. -PL: demolări. - Şi: (învechit) demolire s. f. lm, alexi, w. - V. demola. DEMOLÂT, -Ă adj. 1. (Despre construcţii sau despre elemente de construcţie etc.) Care a fost supus demolării (2); dărâmat (2). Cf. demola (2). Cf. lm. Printre resturile casei incomplet demolate s-au instalat murdăria, şobolanii. FLACĂRA, 1975,nr. 40,9. Colecţionar de elemente decorative de la... clădirile demolate. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 334. 2. (Despre terenuri) De pe care au fost demolate (1) clădirile sau alte elemente de construcţie. Nu ajută la nimic nişte panouri cenuşii, ca pe terenurile demolate. T ianuarie 1969,110. - PL: demolaţi, -te. - Şi: (învechit) démolit, -ă adj. lm. - V. demola. DEMOLATOR, -OARE adj. Nimicitor. (Fig.) Eroul comic nu arată suficientă energie, nici voluptate demolatoare, românia literară, 1979, nr. 20, 16/1. -PL: demolatori, -oare. - Demola + suf. -tor. DEMOLÎ vb. IV v. demola. DEMOLÎRE s. f. v. demolare. DÉMOLÎT, -Ă adj. v. demolat. DEMOLÎŢIE s. f. v. demoliţiune. DEMOLIŢIUNE s. f. (Rar) 1. Demolare (1). Exuberanţa demoliţiei reprezintă o forţă biologică ce trebuie afi lăsată să se cheltuiască până la limita de unde răsare sentimentul golului. CONTEMP. 1948, nr. 104,4/3. 2. Demolare (2). Cf. lm, alexi, w., şăineanu2, scriban, D. într-o zi, aduse şi cărămidă veche, din demoliţiuni şi o depozită morman pe gazonul din grădină. CĂLINESCU, E. o. II, 136, cf. dn2, DEX. + Ruinare; ruină. Byronianul, cu părul vâlvoi..., şade la prora unei corăbii cu pânze, de unde se vede în depărtare o Grecie antică în demoliţiune, nocturnă şi melancolică. CĂLINESCU, C. O. 182. [Castelul de la Câmpina] este de fapt o ruină al cărei proces de demoliţiune trebuie de îndată oprit. CONTEMP. 1956, nr. 509,1/1, cf, DN2. - Pronunţat: -ţi-u-. - Pl.: demoliţiuni. - Şi: demoliţie s. f. - Din fi*, démolition. DÉMON s. m. 1. (în concepţia creştină) Fiinţă care locuieşte în infern şi care îndeamnă oamenii să facă fapte rele; diavol, drac, satana; p, e x t. duh necurat, i a z m ă. Sugrumă dimonul acela pre fliul lui Dioscorid în feredeu. DOSOFTEI, V. s. septembrie 28730. Adevăr dzisăş, împărate, că numeşti dumnădzăi pre dimonii carii arată multe năluciri, id. ib. noiembrie 164724. îngrăşând trupul cu bun şi destul câştig, demonului bucurie şi sufletului tânguire [facem], eustatievici, gr. RUM. 7871. Mulţi dintre dânşii s-au prefăcut în demoni care se zăbovesc giucând pe câmpuri. IST. AM. 76v/20. Au întrebuinţat... pre îngeri şi dimoni. BUDAI-DELEANU, ţ. 101. Ca să piară şi acolo Demonii, Că sânt toţi amestecaţi Cu diavolii, tomici, î. 104/2. Tartarul se deschide ...şi demonii tot pică, Cei mari şi mai nainte, din toţi mai greu Satan. HELIADE, o. i, 179, id. PARALELISM, II, 22. Dumneata vezi totdeauna un iad. însă demonii nu sânt decât numai în imaginaţia dumitale. VOINESCUII, M. 97/26. Torturile iadului nu vor fi eterne şi ... După trecere de veacuri păcătoşii şi demonii se vor face buni. SĂULESCU, HR. i, 70/2. O, voi, carii v-aţi spurcat în jafuri şi strâmbătăţi... Aice sânteţi îngreţoşarea firii, dincolo prada nemilostivilor demonii ARHIVA R. I, 54/21. De nu să va trămite subvenţia anuală... el va duce asupra împăratului nu numai oameni, dar încă mii de mii de demoni. BĂLCESCU, M. V. 420. Ismen... comandă demonilor, îi face să serve ca sclavi negrelor sale proiecte. PÂCLEANU, 1.1,22/8, cf. polizu. Ai iadului demoni negri în ghiare să mă cuprindă. NEGRUZZI, S. II, 60. Prin figurile lor posomorâte şi prin mişcările lor ce făceau, semănau întocmai cu demonii iadului cari torturează sufletele condamnaţilor. FILIMON, 0.1,160. Atunce mândrul soare... văzu cu ochii roşi Un iad grozav de demoni, sălbatici, fioroşi. ALECSANDRI, poezii, 224, cf. LM. Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti sântă prin iubire. EMINESCU, O. I, 30. Scaraoschi atunci intră şi el fără vorbă şi se înghesuieşte peste ceilalţi dimoni, căci n-are încotro, creangă, 0.139. Duţu se uită la ea ca la un demon care îţi ştie şi cele mai ascunse gânduri şi te are în deplina lui stăpânire. SLAVICI, O. I, 340. Sub zâmbetul blândeţii S-ascunde un demon, Nu este Saul rege. - Satana e pe tron. MACEDONSKI, O. II, 250. Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine. vlahuţă, S. 3318 DEMON -400- DEMON A. I, 246. Cu demonii, cu ascetismul, cu infernul ...nu putea decât să facă pe om mişel, nefericit. GHEREA, st. CR. 1,60. Ea de milioane de ori e Magdalenă/ Vampir, când te iubeşte, şi-n ura ei, hienă - Un demoni COŞBUC, p. i, 142. Unul îşi ispăşeşte păcatele, dăruind bunuri pentru a se face cu dânsele nelegiuiri de să se îngrozească şi demonii ADAM, R. 154. Pe la miezul nopţii se strânseră toţi dracii, unul câte unul, până când la urmă pică şi dimonul cel bătrân. PAMFILE, D. 51. Când va ajunge talpa iadului, ştiu că va băga în sperieţipe dimoni. agîrbiceanu, a. 166, cf. RESMERIŢĂ, D. O fiinţă contrară divinităţii ...nu poate fi decât demonul. SEVERIN, s. 54. Şi ca un demon prigonit, Harap şi eu goneam - goneam, sub galopul fulgerilorprigonitoare. GALACTION, 0.79. Mezinul râdea... Erafluture, flacără, schimbător ca un pui de demon. SADOVEANU, o. Xin, 26, cf SCRIBAN, D. Un pedagog ...seva uita toată ziua, ca un demon ..., pe subt sprâncenele lui verticale. ARGHEZI, c. J. 30. Moşneagul... ar fi aşteptat să apară din pământ o patrulă de demoni, vinea, l. I, 14. încins de flăcări, i-a fost dat să moară, Nu un martir cu demoni scrişi pe coif LABIŞ, P. 81. După moarte sufletul trece prin vămile văzduhului disputat la fiecare vamă de îngeri şi draci. Demonii au raporturi cu păcatele celor 21... vămi. IST. LIT. ROM. 1,513. Demonii erau de două sexe. MAGAZIN ist. 1969, nr. 6,41, cf M. D. enc., dex, pleşu, m. m. 59. Pe lângă gravele chipuri ale demonilor şi zeilor fertilităţii, măştile africane cunosc şi expresia grotescă. PAVEL, S. E. 204. ^Fig. Bat tâmplele... - ochii sunt demoni cumpliţi. MACEDONSKI, o. I, 146. Vântul, demon fără milă, Părea că-mi râde-n alergare. GOGA, poezu, 93, cf ŞEZ. xxm, 45. + F i g. Persoană amăgitoare care ispiteşte pe alţii la fapte rele; p. e x t. om rău. Nu mă mai tem de tine... ţi-o spui..., ţie care eşti demonul meu ...am iubit pe un om, dar sunt curată. NEGRUZZI, S. m, 486. Generalul Bem, ...fulgeră pe demonii tiraniei BOLLIAC, O. 222. Demonii de la vama tutunului... sunt angeli în comparaţie cu colegii lor de la Ruşava. filimon, o. n, 34, cf costinescu, şăineanu, d. u., CADE. Când te-am întâlnit..., după acest demon ..., am întâlnit un stâlp de lumină, camil PETRESCU, t. i, 224. Urâse pe rând pe dascălii de elineşte ... şi nu uita să-i pomenească... ca pe nişte demoni, sadoveanu, o. x, 226. „Mi-a spus să iubesc numai pe Domnul!” „Adică pe mine!”, îşi zicea satisfăcut demonul [Sandu] din umbră. beniuc, m. c. i, 108, cf DN2, dex. ^ (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Să fugim, căci demonul de dascăl are de gând să ne ia în revărsatul zorilor să ne ducă în pădure, să ne omoare. ispirescu, L. 274. + (Familiar) Copil neastâmpărat, zburdalnic, ştrengar. Nepotu-meu ... învaţă ...şi ştie o mulţime de bazaconii, bată-l norocu, dimon! ALECSANDRI, T. 104.0 ieşit dimonu [Guliţa] din trăsură! ...şi far ’ de blană! id. ib. I, 121, cf COSTINESCU. Nu mă sparii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce eşti! CREANGĂ, P. 59. Eu... soiul cel rău, care alerga desculţ pe şesurile abia cosite..., dimonul cu obrajii arşi de soare şi cu tălpile sparte de spini şi de ţăpuşi VLAHUŢĂ, S. A. n, 10, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Surprinzătoare, faţă de normele fonetice ale limbii noastre, este şi prefacerea lui „ demon ” în „dimon ”, când acest cuvânt devine metaforă cu sensul de „copil neastâmpărat”. IORDAN, STIL. 33. Să nu-l laşi să iasă-n sat, Dimone împieliţat. pamfile, c. Ţ. 340. ^ (Prin analogie) La acest ceas stăpâna noastră se piaptănă la oglindă, iar dimonul [motanul cel negru] stă ghemuit într-un colţ, lângă gherghef sadoveanu, o. xvn, 397. 2. (Adesea în credinţe şi în superstiţii populare) Spirit (mai ales rău) care inspiră sau îndeamnă pe om în vorbele, în atitudinile sau în faptele sale. Apără-i, izbăvindu-i de frica nopţii... şi de dimon de ameadzădzi (1650-1675). GCR I, 229/6. Au demonul, ispitindu-mă, simţirile îmi batgiocureşte? CANTEMIR, LI. n, 139. Demon, duh necurat ce îndeamnă pa muieri să să apuce dă rele. I. GOLESCU, C. Eu te voi urma ca un demon nevăzut, şi toată bucuria ce am a nădăjdui aicea e numai în tine. CR (1833), 1062/38. Norocul... mă părăseşte. Vreun demon împrotivitorpăsemne că lucrează, Şi de la orice-nceput bun urmare-nveninează. RUSET, E. 45/18. Psalmii ne citeşte acei ce au putere Pe negrii demoni noaptea să poată alunga. CR (1839), 152V4. Mai târziu ... puterea demonului, fermecătorii, stafiile, vrăjitoria, magia, oraculii se răspândesc peste tot pământul, şi-l acopere cu lanţuri care încă până astăzi nu s-au rupt. NEGULICI, E. n, 33/16, Cf ARISTIA, PLUT., PONTBRIANT, D., LM. Am să fug ... Ce demon negru Duce pasul meu spre ea? CONV. LIT. I, 111. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? CARAGIALE, N. s. 94. îi era ca şi când un demon ispititor i-arfi ieşit în cale. SLAVICI, O. n, 115. Aici este prea vesel, aici prea încruntat S-ar crede că un demon asupra lui coboară. MACEDONSKI, O. II, 238, cf ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Demonii sau duhurile necurate în cari s-au încuibat sufletele unor morţi... vin să chinuiască oamenii. CANDREA, F. 111. Demonul mă mână Să merg tot înainte. PETICĂ, o. 163. Prin vestirea ce-o făcea acum omora tot mai tare pe vechiul demon din el, care-l făcuse să-şi blasteme de atâtea ori viaţa. AGÎRBICEANU, A. 406. Turbarea firei e adusă de demonii răi ai furtunilor. PÂRVAN, g. 151. Cum un demon l-a îndemnat totuşi să nu se mulţumească de a străluci în brazda luminoasă a lui Eminescu, poetul [Macedonski] s-a tras deoparte, lovinescu, c. IV, 14. De unde până unde graba asta să lichideze moşia? Am impresia că un demon a ispitit-o, altfel nu se poate înţelege. REBREANU, R. II, 37. Eu nu ştiu limanul spre care Pornesc cu bagajul acum, Ce demon mă pune-n mişcare. TOPÎRCEANU, O. A. 1,46. Iubirea-i scurta noapte în care totul cântă, Dar demonul e-alăturişi râde în surdină. voiculescu, POEzn, îl, 336, cf. scriban, d. Domnule prim-procuror, nu înţeleg ce-i această lipsă de disciplină şi ce demon a intrat în corpul magistraţilor noştri. ARGHEZI, S. XI, 55. Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul. BLAGA, POEZII, 11. Piei din ochii mei, dimone ispititor! C. PETRESCU, A. R. 84. Demonul din trupul lui Ţuţuianu nu-l lăsa pe omul înnebunit să se astâmpere, pas, z. I, 147. Ce demon zace-n pieptul meu Şi luptă cu ce aprig înger, Că viscolit de Dumnezeu Pe drumurile lumii sânger, lesnea, VERS. 250. Părea el însuşi un demon în cocleala acelor cristale, cu chipul verde, lustruit parcă, de ceară. BARBU, PRINC. 239. Alteori eroii mitici pozitivi ca şi demonii sunt simple personificări ale forţelor naturii. IST. LIT. ROM. I, 59. [Poetul] este bântuit de un demon căruia nu i se poate împotrivi COTEANU, s. F. II, 92. Nu putem alunga pe pustii demonul răutăcios. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 12. De frica demonilor şi a celor morţi şi ridicaţi din morminte, lumea se deghiza. RL 2005, nr. 4 756. Dimoni răi, neîmblânziţi, Pentru ce mă împândiţi? TEODORESCU, P. p. 189. Dimone, 3318 DEMON -401- DEMONETIZARE spirituş rău, Mergi la ursitoriul meu. marian, D. 285. ^ F i g. Iubirea triumfa mai întâi, pentru a ji învinsă mai apoi de demonul rasei lovinescu, C. 1,95. + (Adesea urmat de determinări care indică felul) Personificare a unei pasiuni, a unui viciu, a unei maladii etc.; înclinaţie, pornire (HI 1). Demonul geloziei turbat... mă sfâşia, heliade, o. 1,168. Sunt în luptă ... Muncit d-al suferinţei demon neîmblânzit. ALEXANDRESCU, O. I, 110. Oamenii cuprinşi de demonul sinuciderii sunt nişte suflete malade. CONV. LIT. n, 58. Iată-l că vine singur aice ... aţâţat de demonul lăcomiei. ALECSANDRI, O. P. 296. Intre spectatori se găseau de aceia cari în ei înşişi simţeau demonul creaţiunii. iorga, P. A. n, 207. Muşcat de demonul ambiţiei, ... i-am lăudat în termeni excesiviped-na Timotin. ibrăileanu, A. 141. Omul şi-ar putea suporta condiţiunea de n-ar fi tulburat de demonul comparaţiei. LOVINESCU, C. v, 78. Demonul său sufletesc începuse să-i insinueze gânduri noi. GALACTION, O. 121. Sărman cizmar! Ce demon te-a ursit să stai Pe trepiedul tău barbar, în noaptea limpede de mai? TOPlRCEANU, O. a. 1,49. Ce demon te împinge să faci acum filozofie? CAMIL PETRESCU, T. 1,111. Scrisul nu se învaţă şi talentul nu poate fi simulat. Te naşti cu acest demon. C. PETRESCU, C. v. 149. [Eminescu] împins de demonul său, sosea pe furiş la Iaşi, ca să împlinească destinul unei vieţi zbuciumate şi nefericite. CĂLINESCU, E. 245. Nu-ţi făuri despre viitor idei pe care demonul tristeţii te îndeamnă să ţi le făureşti. PREDA, I. 298. Tânărul ...a ştiut... să se lase dominat de demonul acţiunii, flacăra, 1977, nr. 5, 20. 3. (învechit) Idol. Văzând dimonul ce să ţânea în capiştea Artemidei. dosoftei, v. s. septembrie 29732. Eu niceodată nu m-oi închina la idoli, la dimoni. id. ib. noiembrie 14179. Au... vărsat un idol de aramă mestecat cu aur... Acel dimon l-au fost făcut ei în cinstea şi lauda soarelui, fl. d. (1680), 67715. Aceia au deşărtat bisericile de cele sfinte ca să jărtfească demonilor într-însele. Căpăţineanu, M. R. 221/7. Au rătăcit de la această învăţătură, închinându-se la îngeri şi dimoni neatârnători de la fire. RUS, I. m, 27/3. Numele acestui demon era Tent; zice că el ar fi născocit mai întâi numerile. ODOBESCU, s. I, 188. Dintr-o vreme ne-am pomenit cu demoni prin codri, şi se teme Tot codrul de mânia acestor zei duşmani coşbuc, s. 34. Demonii unei religii arhaice se acomodează cu religia monoteistă, paleologu, t. 62. 4. (în scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii şi, uneori, a frumuseţii fizice. O, eşti frumos cum numa-n vis Un demon se arată. EMINESCU, 0.1,172. Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos, id. ib. 211. în singurătatea solemnă a inspiraţiei mă umbrea aripa nefastă a demonului nostru [Eminescu]. SADOVEANU, E. 6. Renaşterea arată un interes profund pentru magia neagră, fiindcă ea vedea în demon un geniu cosmic. CĂLINESCU, I. 164. Demonul este ... în concepţia lui Socrates, dar şi a altora, o putere protectoare şi binefăcătoare. VTANU, P. 13 .Acum, cu ochii în tavan, [ziaristul] părea un demon care meditează. VINEA, L. I, 372. 5. (Regional; în forma dimon) Epitet pentru un om „nesimţitor, greoi la mers” (Ştefaneşti - Drăgăşani). Cf. ARH. OLT. XXI, 264. 6. (Filos.; mai ales în forma daimon) Spirit îndrumător, personificare a conştiinţei. Doctore, de ce nu-ţi întrebi demonul?M. ELIADE, 0.1,128. Socrat ...pomeneşteadesea, când ia cuvântul în dialogurile lui Platon, de aşa-numitul său „demon”, care nu era altceva decât o „voce interioară”. NEGULESCU, G. 101. Cine se adăposteşte de sine pierde contactul cu daimonul său etic. PLEŞU, M. M. 29. Daimonul este acum o formă inedită (alta decât varianta primului motor aristotelic) de ilustrare a paradoxului scoaterii mişcării din nemişcare. LUCEANU, J. 78. - PL: demoni. - Şi: (livresc) daimon, (învechit şi regional) dimon, (învechit) demoniu (heliade, paralelism, n, 22) s. m. - Lat. daemon, fr. démon. - Daimon < gr. Ôai^cov. DEMONÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Demonic (1). [Era] foarte învăţat în meşterşugul fărmăcesc şi purtând întru sine toată facerea dimonească. dosoftei, v. s. septembrie3079. Răsâpind... strâmbăturiledimoneşti. id. ib. octombrie 9677. Toate aceste să făcură Prin dimoneasca ameţitură. budai-deleanu, ţ. 72, cf. negulici, costinescu. - PL: demoneşti. - Şi: dimonésc, -eâscă adj. - Demon + suf. -esc. DEMONET vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A demonetiza (2). Cf. alexi, w. - Prez. ind.: ? - De la monetă. DEMONETIZA vb. I. 1. R e f 1. (Despre monede) A-şi pierde sau a-şi reduce valoarea; a se devaloriza, a se deprecia (1). Cf. prot.- pop., n. d., barcianu, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN,D., dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. + F i g. A se discredita, a se banaliza. Toate fenomenele, atât cosmice cât şi sufleteşti, cărora le-a fost dat un curs valabil de către un talent oarecare, ajung foarte curând demonetizate prin năvălirea valurilor de falsificări. CARAGIALE, O. III, 80, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL. Nu erau de ajuns cuvintele frumoase, pâine, libertate, dreptate. Oboseau, se demonetizau. T. POPOVICI, SE. 583, Cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. T r a n z. (Complementul indică monede) A supune procesului de demonetizare (2); (învechit, rar) a demoneta. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DN2, DEX. ^Refl.pas. /« alte state publicul duce piesele ce sunt a se demonetiza la monetărie; acolo ele sunt puse la cântar şi cumpărate c-un echivalent de monetă nouă. eminescu, o. XI, 428. - Scris şi: (învechit) démonétisa, barcianu, alexi, w. - Prez. ind.: demonetizez. - Din fr. démonétiser. DEMONETIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) demonetiza şi rezultatul ei. 1. Pierdere sau reducere a valorii unei monede; depreciere, devalorizare, (învechit, rar) demonetizaţie. Cf. demonetiza (1). Cf. costinescu,dl,dm, der, m. d. enc., dex. + F i g. Compromitere a valorii unui lucru, a unei idei etc.; discreditare, banalizare. După demonetizarea presei, vorbirea într-o adunare publică a rămas cel mai puternic mijloc de manifestare a ideilor politice. MAIORESCU, CRITICE, 516. Ceea ce dorim să precizăm noi este intenţionata deformare şi demonetizare a unor adevăruri grave. CONTEMP. 1948, nr. 113, 5/2. Preşedintele Comitetului Miss Franţa ... nu doreşte să contribuie la demonetizarea distincţiei [Legiunea de Onoare]. RL 2005, nr. 4 546. 3322 DEMONETIZAT -402- DEMONIE 2. Retragere din circulaţie şi distrugere a monedelor metalice care au suferit o uzură mare sau al căror metal este necesar baterii de monede noi. Cf. demonetiza (2). Cu începere din ziua de 27 noiemvrie rublele ruseşti de argint ...se vor primi la casele statului pentru demonetizare pe cursul următor. EMINESCU, o. XI, 428. Demonetizarea se efectuează fie prin topirea directă a monetelor de mică valoare ...,fieprin distrugerea mecanică. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: (învechit) demonetisare. COSTINESCU. - Pl.: demonetizări. - V. demonetiza. DEMONETIZAT, -Ă adj. (Despre monede) Care şi-a pierdut sau redus valoarea; care urmează să fie retras din circulaţie şi distrus. La noi nu primeşte nimenea piesele demonetizate. eminescu, o. XI, 428. 4- F i g. Discreditat; banalizat. Robespierre, care te crezuse „demonetizat”, râdea galben, camil petrescu, t. ii, 546. (Substantivat) Urmă Antioch... bun cu clienţii domnilor căzuţi, mai ales cu acei ai unor adversari aşa de puţin periculoşi ca demonetizatul Constantin Duca. iorga, L. I, 115. -Pl.: demonetizaţi, -te. - V. demonetiza. DEMONETIZAŢIE s. f. (învechit, rar) Demonetizare (1). Cf. costinescu. -PL: demonetizaţii. - Şi: demonetizaţiune s. f. costinescu. - Din fr. démonétisation. DEMONETIZAŢIUNE s. f. v. demonetizaţie. DEMONIAC, -Ă adj. (Livresc) Demonic (1); posedat de demon (1). Cf. negulici, pontbriant, d., costinescu, lm. Petru şi Asan zidiră în Em o biserică cu hramul Sf Dimitrie şi puseră să se adune acolo o samă de oameni, bărbaţi şi femei, ce se credeau demoniaci, eminescu, o. XIV, 81, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dl, DM, DN2. Alte fiinţe rău conformate psihic nu ajung la acel aer demoniac, specific unor personaje balzaciene. LL 1972, nr. 3,387, cf. M. D. enc., dex. F i g. Bătând din aripi grele grozava noapte, Plutind demoniacă în valuri lungi de şoapte, petică, O. 71. ^ (Substantivat) Din ruinile gimnaziului auzeau ieşind glasul demoniacului. ghica, C. E. 1,49. -Pronunţat: -ni-ac. - PL: demoniaci, -ce. - Din fr. démoniaque. DEMONIC, -Ă adj. 1. Al demonului (1), de demon, ca un demon; p. e x t. care (prin cruzime, perfidie, viclenie, perversitate etc.) este propriu unui demon; diabolic, diavolesc, drăcesc, infernal, mefistofelic, satanic; (livresc) demoniac; (învechit şi popular) demonesc, satanesc, (învechit) satanicesc. Cf. pontbriant, d., lm. Acei ochi... cari sclipesc în umbra genelor lungi ... devin mai demonici. EMINESCU, p. L. 102. Având o demonică inspiraţie pe drum -poate mă-ntorc săptămâna viitoare. CARAGIALE, O. vn, 25, cf. DDRF, ALEXI, W. N-au înfrânt curajul lui demonic. IOSIF, V. 129, cf. TDRG. Şi din valuri legănând atâţia morţi, glas demonic se ridică. DENSUSIANU, l. a. 102. Oricât ai fi de spiritual şi demonic,... nu poţi fi decât ridicol înghesuit într-o trăsură închiriată. IBRĂILEANU, A. 14, cf. RESMERIŢĂ, D. Se pare că ai o demonică obsesie care te îndreaptă spre păcat. M. ELIADE, O. I, 112. li păru într-adevăr o sinistră şi demonică făptură. C. PETRESCU, C. V. 286. Sunt îngerul cu gheare demonice. VOICULESCU, POEZII, n, 331. în vâlvătăile schimbătoare ale focului, obrazurile lor aveau schimonosituri demonice. SADOVEANU, O. IX, 24. Natura întreagă este văzută de Eminescu ca o fiinţă însufleţită de o putere demonică. VIANU, A. P. 102. E un damnat care se zbate între instincte demonice şi nostalgii de cer. CĂLINESCU, 1.234. Actul moral e aşadar demonic, fiindcă întrerupe o stare care îmi dădea până atunci o satisfacţie oarecare. RALEA, s. T. n, 259. De forţele obscure ale subconştientului Caragiale a fost atras în latura lor demonică, constantinescu, s. n, 66, cf. DL, dm. Radiaţiile luminoase ... dezvăluiau ... expresii de triumf parcă demonice. PREDA, R. 136, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Nu o căldură omenească, ci o glacialitate demonică îşi descoperă el în adâncuri. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,4/4. Tipul demonic nu apare ca un personaj singular în literatura europeană. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21,11/1. ^ F i g. Parc-aş sorbi dintr-o cupă Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieţii. ANGHEL, P. 33. Furtuna din munţi se prăvăleşte şi fulgerul demonic pe cer se învârteşte. PETICĂ, o. 159. înapoiază-mi iadul, demonicele-ţi stele. VOICULESCU, POEZII, H, 290, cf. PLEŞU, M. M. 65, PAVEL, S. E. 207. ^ (Substantivat) Există şi esteţi puri ai urâtului, căutători ai demonicului, ai fantasticului odios. CĂLINESCU, C. o. 148. Socrate nu a încercat să definească sau măcar să circumscrie demonicul. BLAGA, z. 221. Renaşterea venea în contrast cu dogmatismul scolastic nu numai prin spiritul său experimentator, dar şi printr-un imens plus de simţ al misterului, al indicibilului, al secretului, al obscurului, al „demonicului”. PALEOLOGU, T. 42. + Care este posedat de demon (1); veşnic neliniştit. Cu dorul tău demonic va vorbi călugăreşte. EMINESCU, O. I, 162. In locul unei stări de spirit senine ..., cultura europeană instaurează o alta febrilă, dinamicămereu aţâţată de un suflu neliniştit şi demonic. RALEA, S. T. III, 10. Manole apare ...ca un geniu demonic. T ianuarie 1969,66. Andrei ne-a citit paginile scrise cu o vervă demonică (retorică baroc-păgână) despre natura ideală. LUCEANU, J. 80. 2. (Despre frumuseţe) Ca a demonului (4); neobişnuit, excepţional. Dintr-un şir de munţi a zidit demonicul său palat. EMINESCU, N. 66. Era frumos - d-o frumuseţe demonică, id. P. L. 107. Dinţii străluceau într-un zâmbet de o frumuseţe demonică, sadoveanu, 0.1,128. -PL: demonici, -ce. - Demon + suf. -ic. Cf. lat. d a e m o n i c u s, -a, - u m. DEMONICEŞTE adv. (învechit, rar) Drăceşte. Cf. PONTBRIANT, D. - Demon + suf. -iceşte. DEMONÎE s. f. Credinţă în demoni (1), demonism (1); stare a omului căzut în puterea demonilor. în alba-ţi demonie căzutfără scăpare, Presimt ce-i veşnicia cufiecare chin. VOICULESCU, poezii, II, 299. Situaţia sentimentală din 3329 DEMONISM -403- DEMONOLOGIE „ Venere şi Madonă” este inversată în „înger şi demon”, căci de data aceasta demonia este a bărbatului VIANU, L. R. 235, cf. dex. + Stare de exaltare, de nelinişte maximă, de insatisfacţie permanentă. Cf stăniloae, o. 253. Personajele ... sunt împinse spre fapte de demonia energiilor dezlănţuite, blaga, Z. 137. Demonia creaţiei... e contrabalansată ...de pornirea la fel de organică de a nu se lua cu totul „ în serios ”. V. ROM. iunie 1975, 5. Scriind despre naşterea „fiinţei româneşti ”, [Noica] n-a scăpat prilejul să atragă atenţia asupra demoniei maşinii şi a primejdiei pe care o reprezintă, sub presiunea industrializării societăţii capitaliste, „unidimensionarea omului” (după formula cunoscută a lui Marcuse). SEMION, s. R. n, 403. Bănuiesc că are o demonie a scrisului, de vreme ce s-a oprit din „Şamanism” pentru „La foret interdite”, pe care şi-o consideră piesa de rezistenţă, liiceanu, j. 45. - PL: demonii. - Demon + suf. -ie. DEMONÎSM s. n. Credinţă în demoni (1); demonie. Cf NEGULICI, COSTINESCU. Ideea demonismului l-a preocupat pe Eminescu îndelung. SĂM. n, 138, cf DN2, DEX. Analizând geneza demonismului şi încercând să-i fixeze locul printre motive din literatura universală, românia LITERARĂ, 1979, nr. 21,11/1. Privit însă mai îndeaproape, demonismul său [al lui Noica] îmbracă forma unui fanatism cultural. LIICEANU, J. 163. - Din fr. demonisme. DEMONÎST, -Ă s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Adept al demonismului. Cf negulici, costinescu. -PL: demonişti, -ste. - Din fr. de moniste. DEMONII) s. m. v. demon. DEMONIZĂ vb. I. T r a n z. A înfăţişa ca pe un demon (1); a da caracter demonic (1). Cf barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DN3. -Prez. ind.: demonizez. - Demon + suf. -iza. DEMONIZÂREs.fAcţiuneadeademoniza şi rezultatul ei. Cf DN3. Ei bine, direcţia de atac împotriva tradiţiilor intelectuale menţionate mai sus a fost culpabilizarea şi demonizarea tehnicilor prin care oamenii Renaşterii credeau că pot face efective conţinuturile cunoştinţelor lor. PATAPIEVICI, c. L. 370. - PL: demonizări. - V. demoniza. DEMONIZÂT, -Ă adj. Demonic (1). (Substantivat) [Părintele Roger] a reprezentat o ispită din care demonizatul a muşcat. RL 2005, nr. 4 708. -PL: demonizaţi, -te. - V. demoniza. DEMONOCRAŢÎE s. f. (în dicţionarele din trecut) Dominaţie, influenţă a demonilor (1). Cf negulici, COSTINESCU, LM. -PL: demonocraţii - Din fr. demonocratie. DEMONOFOBÎE s. f. Teamă patologică de demoni (1). Cf D. MED., DN3. - PL: demonofobii. - Din it. demonofobia. DEMONOGRÂF, -Ă s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Autor al unor scrieri despre demoni (1). Cf. COSTINESCU, LM. -PL: demonografi, -e. - Din fr. demonographe. DEMONOGRÂFIC, -Ă adj. (învechit, rar) Relativ la demonografie. Cf LM. - PL: demonografici, -ce. - Din fr. demonographique. DEMONOGRAFIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Tratat despre demoni (1). Cf costinescu, lm. - Pl.: demonografii. - Din fr. demonographie. DEMONOLÂTRIC, -Ă adj. (învechit, rar) Care se referă la demonolatrie. Cf LM. - PL: demonolatrici, -ce. - Demonolatru + suf -ic. DEMONOLATRÎE s. f. Adoraţie a demonilor (1). Cf NEGULICI, COSTINESCU, lm, DN2. Demonolatria a dat naştere demonologiei. magazin ist. 1969, nr. 6,40, cf DEX2. - Din fr. demonolatrie. DEMONOLATRU, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care crede în demoni (1), care adoră demonii. Cf negulici, costinescu, LM, DN2. O... bulă, emisă de papa Inocenţiu al VUI-lea recomanda cu insistenţă inchizitorilor să stârpească pe demonolatri. magazin ist. 1969, nr. 6,40, cf dex2. -PL: demonolatri, -e. - Din fr. demonolâtre. DEMONOLOG s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu demonologia (1). Cf. LM. Demonologii nu se mulţumeau cu formularea unor teze cu caracter general şi fantezist. magazin ist. 1969, nr. 6,40. - PL: demonologi. - Din fr. demonologue. DEMONOLOGIC, -Ă adj. (Rar) Care se referă la demonologie. Cf lm, dn3. O zicală ... ne e în problema noastră de un slab ajutor, căci are mai puţin un sens „demonologie”, cătunul profan, paleologu, t. 139. - Pl: demonologiei, -ce. - Din fr. demonologique. DEMONOLOGÎE s. f. 1. Studiul naturii şi al influenţei presupuse a demonilor (1); disciplină care se ocupă cu studiul demonilor (1). Cf LM, dn2. Demonolatria a dat naştere demonologiei. magazin ist. 1969, nr. 6, 40, cf DEX2. Salamâzdreleşi broaştele ..., nenumăratele reptile ... păreau ieşite din tratatele de demonologie. CĂRTĂRESCU, N. 151. 3346 DEMONOMAN -404- DEMONSTRA 2. Veche concepţie psihiatrică despre originea demonică a bolilor psihice. Cf. D. med. - Din fr. demonologie. DEMONOMÂN, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Persoană care suferă de demonomanie. Cf. negulici. -PL: demonomani, -e. - Din fr. demonomane. DEMONOMANIE s. f. Formă de nebunie care constă în credinţa de a fi stăpânit de demon (1). Cf. negulici, COSTINESCU, LM, DN2, DEX2. - Din fr. demonomanie. DEMONOPOLIZ vb. T r a n z. I. A scoate de sub dreptul exclusiv al cuiva sau de sub dominaţia cuiva. Cf. NDU. -Prez. ind.: demonopolizez. - Pref. de- + monopoliza. DEMONOPOLIZÂRE s. f. Acţiunea de a de -monopoliza şi rezultatul ei. Cf. ndu. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei recomandă ca statele membre să elimine moştenirea sistemelor fostelor state totalitare comuniste prin restructurarea vechilor sisteme legale şi instituţionale, un proces care ar trebui să se bazeze pe principiile: I. demilitarizării [...]; II. descentralizării [...]; III. demonopolizării şi privatizării. RL 2006, nr. 4 948. - V. demonopoliza. DEMONSTRA vb. 1.1. T r a n z. A arăta în mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva este intr-un anumit fel, are anumite trăsături etc.; a proba (3), a dovedi. Dumnealui, cum ziserăm şi cum o demonstra singur, este poet umanitar. HELIADE, o. 1,477, cf. I. GOLESCU, C. Nefton a demonstrat adevăratele canoane ale mişcărilor planetelor. ELEM. G. 5/21, cf. FABIAN-BOB, 93/4. Misia istoriei este a ne ... demonstra această transformaţie continuă, această mişcare progresivă a omenirei. BĂLCESCU, M. V. 3. A demonstrat că gazele se combină totdauna astfel, marin, pr. I, XXVIII/l 8, cf. PÂCLEANU, 1.1,33/11, stamati, D., POLizu. îi demunstră că acel duel îşi cerea victima sa. filimon, o. n, 324. Voiesc a demonstra că biserica ortodoxă română este independinte de orice altă biserică străină (a. 1865). URICARIUL, x, 372, cf. PROT. - POP., N. D. Şi pleacă şi aleargă pre ceata de duşman, Să probe, să demustre virtutea de roman. F (1870), 85, cf. LM. în fine, ziarul rusesc „ Golos” caută a demonstra că prin semnarea protocolului puterile au recunoscut dreptul Rusiei de a întrebuinţa mijloace silnice dacă Turcia nu va esecuta reformele. EMINESCU,0. IX, 353. îl umflase de păr şi de urechi şi-i demonstrase că nu era ce-şi închipuia. CARAGIALE, O. I, 8. Această mişcare este singurul fapt real demonstrat ştiinţific. MACEDONSKI, O. IV, 151, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. O prepoziţie cu înţelesurile ei subtile, demonstrate prin exemple naive. IBRĂILEANU, A. 9, cf RESMERIŢĂ, D., CADE. îl trase într-un colţ ... demonstrându-i că în judeţul lui lucrurile merg strună. REBREANU, R. I, 218. Mă gândesc cum aş putea să le demonstrez că piciorul este al tatei. SAHIA, N. 22. Se găsesc şi filozofi care să demonstreze că adevărul îl deţineau zeii urii. SADOVEANU, O. XX, 256, cf. SCRIB AN, D. Greşelile, inaptitudinile şi „ ignoranţa ” în materie ale lucrării sale i-au fost excelent demonstrate la vreme. ARGHEZI, în PLR II, 81. A demonstrat existenţa neutronului, sanielevici, R. 32. Mă încăpăţânam să-i demonstrez originea latină a cuvântidui. BENIUC, M. C. I, 34, cf. DL, DM. Micu încearcă să demonstreze perpetuarea... categoriilor gramaticale din latina clasică în limba română. IST. LIT. ROM. n, 41. Altă cale mai simplă pentru a demonstra relaţia amintită nu ne-a apărut deocamdată. COTEANU, s. F. n, 135, cf. DN2, H. DAICOVICIU, D. 14. Evidenţa ecoului avut de creaţia eminesciană asupra operei acestuia nu se mai cere demonstrată. LL 1972, nr. 2,103. Evoluţia... demonstrează o desăvârşită ştiinţă a limbii poetice. CL 1973, 155, cf. M. D. ENC., DEX. Teorema fundamentală a filozofiei cunoaşterii, după care comunicaţiile noastre cu universul sunt posibile şi inteligibile, este în sfârşit demonstrată. contemp. 1979,nr. 1 702, 5 Răspunsurile... demonstrează că folosirea cuvântului de origine autohtonă a avut şi odinioară, la nivelul graiurilor, cea mai largă răspândire. Z. MIHAIL, t. p. 138. Bunul simţ e suficient pentru a demonstra imposibilitatea unei etici induse din peisajul uman curent. PLEŞU, M. M. 30. Fotbaliştii au demonstrat că au calităţi tehnice bune. RL 2005, nr. 4 623. Guvernul a demonstrat că are capacitatea ...să asigure ...decizii. adevărul, 2006,nr. 4 825. (Ab s o 1. )Senumesc adesea românii cu numelepacinaţilor, precum a demustrat prea bineLucius (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 32/30. ^ R e f 1. pas. Acel „ bam ”, prefăcut în spanioleşte în „ba”... se demonstrează a fi un verb auxiliar independent. MAIORESCU, critice, 290. Se propun pe rând toate profesiile libere, demonstrându-se cu de-amănuntul foloasele şi neajunsurile fiecăreia. CARAGIALE, o. iv, 118. Se demonstrează ...că radiaţia ... are aceeaşi viaţă medie. sanielevici, R. 136. Traducerea în latineşte a fost făcută ...în scopul de a se demonstra latinitatea limbii române. IST. LIT. ROM. I, 476. Gresiile, nisipurile şi argilele ... provin din dezagregarea rocilor eruptive sau a şisturilor cristaline, fapt care se demonstrează prin prezenţa în ele a feldspaţilor şi a micei. GEOLOGIA, 3. Acelaşi lucru se poate demonstra şi cu celelalte enunţuri. CL 1973, 298. S-a demonstrat că proliferarea dezastruoasă a dăunătorilor este o consecinţă a dezechilibrelor de nutriţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 507,3/5. Dacă ...seva demonstra ceva împotriva lui, sigur că atunci situaţia se schimbă, adevărul, 2006, nr. 4 834. + S p e c . A face dovada, prin calcule şi prin raţionamente, a adevărului exprimat într-o teoremă, într-o formulă etc. Cf. asachi, e. ii, 91/14, trigon. dr. 14/22. Pentru a o demonstra [teorema]... să ducemperpendicu-lariceşte la axă un plan. orescu, T. 117/29, cf. resmeriţă, D., DL, DM, GEOM. SP. 19, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ Re fl . pas. Teoremul elementar, că două paralelograme pe aceeaşi bază şi între aceleaşi paralele au suprafeţe egale, se demonstrează prescurtat de regulă ... prin 6 judecăţi. MAIORESCU, L. 138, cf. SANIELEVICI, R. 37. 2.1 n, t r a n z. A organiza o demonstraţie (2); a participa la o demonstraţie (2); a manifesta (2). în cadrul acestor mari greve, muncitorii au demonstrat pentru punerea imediată în libertate a lui Jacques Duclos. scânteia, 1952, nr. 2 367, cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. 3368 DEMONSTRABIL -405- DEMONSTRATTV - Prez. ind.: demonstrez şi (învechit) demônstru. - Şi: (învechit) demunstrâ, demustrâ vb. I. - Din lat. demonstrare. Cf. fr. démontrer.-Pentru (2), cf. rus. fleMOHCTpapoBaTt. DEMONSTRABIL, -A adj. Care poate fi demonstrat (1). Cf. PROT. - POP. N. D., COSTINESCU, LM. O regulă demonstrabila. MAIORESCU, CRITICE, 234. Teologia şi teo-sofîa profesează multe dogme ..., cari au însuşirea caracteristică de a nu fi niciodată demonstrabile. LUC. n, 103. O concepţie despre lume şi viaţă nu e niciodată demonstrabilă în chip logic. BLAGA, z. 257, cf. DL, DM, SFC 1,94, dn2, m. d. enc., dex. + (Mat.) Care poate fi dovedit prin calcule şi prin raţionamente. Teoremă demonstrabilă. TRICON. DR. 8/16. - Pl.: demonstrabili, -e. - Din lat. demonstrabilis, -e, fr. démontrable. DEMONSTRABILITÂTE s. f. (Rar) Calitatea de a fi demonstrabil. Cf. dn3, dex2. - Din fr. démonstrabilité. DEMONSTRANT, ~Ă s. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care ia parte (activă) la o demonstraţie (2); manifestant. S-au organizat manifestaţii ale tinerimii, care s-au terminat prin ciocniri de stradă cu forţa publică, rău călăuzită faţă de demonstranţi. SĂM. n, 273. Demonstranţii sfarmă şi jăfuiesc tot ce le cade în cale. LUC. II, 164. Sute de mii de demonstranţi au manifestat timp de câteva ore. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 651. Străzile ... se umplu de demonstranţi. BENIUC, M. C. 1,94, cf. DL, DM, DN2. Demonstranţii intră în biroul consulului, cerându-isă demisioneze. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6,42, cf. hristea, p. e. 192, M. D. ENC. Prezenţa printre demonstranţi a Măriei. M 1974, nr. 9,11, cf. DEX. S-au vehiculat ... diferite cifre ale numărului de demonstranţi ucişi de mineri, rl 2005, nr. 4 636. - PL: demonstranţi, -te. - Din germ. Demonstrant, rus. ^eMoncrpaiix. DEMONSTRARE s. £ Acţiunea deademonstra (1) şi rezultatul ei; demonstraţie (1), dovedire, probare (2). Legea evanghelică, descoperind spiritului cauza absoluta, proclamând menirea omenirei şi a lumei, împinse mintea omenească la demonstrarea şi realizarea ei BĂLCESCU, M. V. 2, cf. stamati, D., polizu. Trebuie ca [şcoala] să aibă... toate cele de nevoie pentru demonstrarea învăţământului. I. IONESCU, P. 123, cf. PONTBRIANT, D. Prescrie tutulor oamenilor a se conduce ca fraţi unii cătră alţii, şi-i opreşte d-a întrebuinţa alte mijloace spre curmarea nenţelegerilor lor, decât persuasiunea şi demonstrarea. CONV. LIT. II, 38, cf. COSTINESCU, LM. începe demonstrarea istorică a romanităţii noastre, cu o falsificare a istoriei. MAIORESCU, CRITICE, 79. Alte fenomene... care pot fi socotite şi ele ca dovezi despre existenţa legei, dacă ar mai fi nevoie de demonstrare. CONTEMPORANUL, I, 523. [Exemplul] îl credem foarte potrivit pentru demonstrările noastre. GHEREA, ST. CR. II, 85, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Locul în care a fost construită cetatea [Feldioara] e un teribil punct strategic, ale cărui virtuţi n-au nevoie de demonstrare, bogza, C. O. 213, cf. DL, DM. Necesitatea demonstrării complexe a acestei teze [a originii latine a limbii române]. CL 1973, 7, cf. M. D. enc., dex. înşir ce mi-a rămas: ... demonstrarea unei unităţi paleolitice a omenirii pe baza vârstei religioase agricole. LIICEANU, J. 48. + Operaţie mentală, raţionament care stabileşte un adevăr; demonstraţie. Moldovenii au pus schimbarea ca un axiom de cele ce nu au nevoie de demonstrare. RUSSO, s. 81. Ei dovedeau teoremele lor prin ştiinţa aceea la ale cărei demonstrări nu este nimica de replicat, ghica, C. E. I, 295. Nimeni nu a imputat geometriei de ce pune în fruntea demonstrărilor ei acea listă de adevăruri elementare, de la care apoi se deduc toate celelalte. MAIORESCU, L. 108. + Exemplificare, ilustrare prin exemple. La o lecţie de filologie, însoţită de demonstrări la tablă, Manolaş se găsi faţă în faţă cu colega lui. GALACTION, o. 625. - Pl.: demonstrări - V. demonstra. DEMONSTRAT, -Ă adj. Care a fost arătat cu argumente, cu probe etc. că este într-un anumit fel, că are anumite trăsături etc.; dovedit, probat (2). Gramatica trebuie ...să dicteze acum regule pentru mulţi ani înainte, nerespectând nimica ce ar fi contrar adevărului demustrat (pipăit). BĂLĂŞESCU, GR. VI/25, Cf. PONTBRIANT, D., LM. - Pl.: demonstraţi, -te. - Şi: (învechit) demustrat, -ă adj. - V. demonstra. DEMONSTRATÎV, -Ă adj. 1. (în sintagme) Pronume demonstrativ (şi substantivat, n.) = pronume care indică apropierea sau depărtarea în spaţiu sau în timp a obiectului al cărui nume îl înlocuieşte, identitatea sau diferenţierea lui faţă de alte obiecte. Pronume dimostrativu sau arătătoriu. văcărescul, GR. 44V4. Pronumele demonstrativ ... ăst, asta. budai-deleanu, t. gr. ii, 3773. în asfel de fraze, demonstrativul în limbele grecească şi latină se pun în gen neutru, heuade, paralelism, n, 41. Pronume demonstrative, arătătoare precum: ist, cel. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 77/6. După însemnarea lor, pronumele se împart în: pronume personalet pronume demonstrative ..., relative. HILL, GRAM. LAT. 35/28. Pronume demonstrative, relative. PLATON, M. 25/11. Pronumele ... demonstrative sau arătătoare. CÂMPEANU, GR. rom. 50/33. De multe ori demonstrativele pe lângă „a”priimescpentru mai multă întărire şi pe pronumele „şi”, cum „acesta-şi”, „ acela-şi ”. GR. R. (1853), 29/9, cf. POLIZU. Pronume demunstrative sânt care arată ca cu degetul mai de aproape persoana seau obiectul, în locul cărora se pun. CIPARIU, C. 15/25. Pronumele se împarte... în întrebătoare sau interogative, în arătătoare sau demonstrative. BĂLĂŞESCU, GR. 58/4, cf. LM. „Acelaşi” nu este identic cu „acela” sau „acesta”, ci cuprinde o accentuare specială, o constatare a identităţii, care nu se află în simplul pronume demonstrativ. CONV. LIT. II, 101. Pronumele demonstrative se pun pentru a îndrepta atenţiunea în cazurile unde altfel ar rămânea nefixată asupra cuvântului important. MAIORESCU, CRITICE, 32. Articolul nostru, ca şi articolul din alte limbi, este prin originea sa un pronume demonstrativ. CONTEMPORANUL, I, 600. Sunt forme provenite din demonstrativul latinesc iile, illa, illud. id. ib., cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Pronumele demonstrativ, din care s-a născut articolul din cele mai multe limbi, este mijlocul lingvistic care înlocuieşte arătarea printr-un gest cu mâna. PUŞCARIU, L. R. I, 117. Conjuncţia „că” este, la rândul ei, o simplă 3357 DEMONSTRATIV -406- DEMONSTRAŢIE anaforă, căci vine din demonstrativul latin „quod”. id. ib. 148. Mai numeroase sunt particularităţile stilistice privitoare la pronumele demonstrativ. IORDAN, STIL. 128. La fel cu pronumele personal, demonstrativul înlocuieşte un substantiv ori de câte ori subiectul vorbitor nu vrea sau nu poate să spuie unui obiect pe nume. id. ib., cf. SCRIBAN, d. Alteori răspunsul afirmativ se dăprintr-unpronume demonstrativ. scl 1955,277, cf. DL, dm. Din punctul de vedere al valorii sale pronominale, demonstrativul seamănă foarte bine cu pronumele personal de persoana a treia. SCL 1959, 414. Repetarea continuă a demonstrativului (acesta), ca înlocuitor al numelui personajului în discuţie, varlaam -SADOVEANU, 115. Pronumele demonstrativ arată că obiectul al cărui nume îl înlocuieşte se află fie lângă vorbitor, fie dincolo de unul sau mai multe obiecte de lângă vorbitor. COTEANU, GRAM. 142, cf. DER. Pronumele demonstrativ înlocuieşte numele unui obiect, deosebindu-l totodată de alte obiecte prin indicarea apropierii sau depărtării lui în spaţiu sau în timp, identităţii sau diferenţierii faţă de alte obiecte. GRAM. ROM.2 I, 167, cf. DN2, M. D. enc., DEX. Adjectiv (pronominal) demonstrativ= adjectiv care însoţeşte şi determină numele de fiinţe sau de lucruri, arătând apropierea sau depărtarea acestora în spaţiu sau în timp. Adjective: posesive..., demonstrative, pleşoianu, C. 131/7. Adjectivele demonstrative sânt acelea care le întrebuinţăm să arătăm ceva cu dânsele, cum: ăst om, astă tablă. HELIADE, GR. ROM. 24/22. Adjectivele demonstrative însemnez o arătare de un lucru, cum: acest om, acea carte. GR. R. (1835), 19/5. Adjectivele arătătoare seau demonstrative. PLATON, M. 19/29. Adiectivii demonstrativi CÂMPEANU, GR. ROM. 79/13, Cf. COSTINESCU, TDRG, CADE, DL, DM. Adjectivul pronominal demonstrativ se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul pe dare-l determină. GRAM. ROM.21,168, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Gen demonstrativ = gen (în retorică) având ca obiect elogiul sau blamul, expunerea unei teze morale sau filosofice. Cf. şăineanu2, CADE, SCRIBAN, D. 2. Care demonstrează (1) sau care serveşte la o demonstraţie (1); ilustrativ. Cf. i. golescu, c., negulici, POLIZU, PROT. - POP. N. D., PONTBRIANT, D. Vom putea justifica aceasta lecţiunepe calea demonstrativă. HASDEU, I. C. I, 20, cf. COSTINESCU, LM. Ştiinţele ... riguros demonstrative: matematica ..., geometria. MAIORESCU, L. 110. Un profesor de la Facultatea filozofică va putea fi însărcinat, ca maistru de conferinţe, cu conducerea tuturor repetiţiunilor şi cu partea demonstrativă a cursului de pedagogie, eminescu, o. XI, 62, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. [Costache Ursu] este un personaj demonstrativ, o emblemă a unei teme, lucid explicată, constantinescu, s. i, 15. Creangă închipuie o lecţie de lectură demonstrativă. CĂLINESCU, I. C. 159. [Plantele] dau flori numai dacă se scurtează fotoperi-oada. Dintre plantele de zi lungă mazărea oferă un exemplu demonstrativ, agrotehnica, I, 84, cf. DL, DM. Iată un mic fragment demonstrativ prin abundenţa verbelor active. VARLAAM - SADOVEANU, 179. Snoavele au un caracter satiric, demonstrativ. IST. LIT. ROM. I, 81, cf. DN2. Autorul n-a selectat însă decât paragrafele care să-i slujească intenţiei demonstrative impuse de titlul capitolului. LL 1972, nr. 3, 530, cf. M. D. ENC, Cărţi al căror caracter programatic, demonstrativ ...a impus un foarte talentat tânăr cercetător, românia LITERARĂ, 1975, nr. 41, 4/3. Elaborarea de material demonstrativ pentru şcoli, instituţii, cămine culturale, contemp. 1975, nr. 1 504,2/6, cf. dex. [Chestorul] l-a invitat pe actor să le facă onoarea de a participa la o tragere demonstrativă cu arma. RL 2005, nr. 4 709. 3. (Despre gesturi, manifestări ale oamenilor) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. Cf. ŞĂINEANU", CADE. Ştiu bine că nimic nu justifică plânsul demonstrativ, camil PETRESCU, P. 63. A plecat spre ieşire ... cu un dispreţ demonstrativ pentru portar. G. M. zamfirescu, m. d. n, 115, cf. scriban, d. Cu gesturi demonstrative şi afectate... îi întinse un pătrat de carton tipărit. VINEA, L. I, 68, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. (Adverbial) Prefectul poliţiei ... iese afară demonstrativ. SĂM. II, 779, cf. RESMERIŢĂ, D. Cred că doamna sughiţe... numai demonstrativ ...casă zic aşa. v. ROM. martie 1954,43. Demonstrativ, doctorul luă o poză exagerată, vinea, L. II, 65. S-au instalat deci să petreacă demonstrativ o noapte pe dealul cimitirului. FLACĂRA, 1975, nr. 22,23. S-a mutat în mod demonstrativ îmbufnat, în fostul sediu. RL 2005, nr. 4 611. - Pl.: demonstrativi, -e. - Şi: (învechit) demunstrativ, -ă, dimostrativ, -ă adj. - Din lat. demonstrativii», -a, -ura, fi*, démonstratif, it. dimostrativo. DEMON STRAT ÔR, -OÂRE s. m. şi f., adj. (în dicţionarele din trecut) (Persoană) care demonstrează (1), care face o demonstraţie (1). Cf. negulici, polizu, prot. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. -Pl.: demonstratori, -oare. - Şi: demunstrătoriu,-ie s. m. şi f., adj. pontbriant, d. - Demonstra + suf. -ator. Cf. fr. démonstrateur. DEMONSTRÂŢIE s. f. 1, Acţiunea de a arăta în mod convingător cu argumente, cu raţionamente, cu probe materiale adevărul, realitatea unui fapt, a unei afirmaţii, a unei date ştiinţifice etc.; demonstrare, argumentare, probă (1). Foarte mult foloseaşte să avem adevărată şi dreaptă cunoştinţă, care lucru numai prin arătare sau prin demonstraţie să face. MICU, L. F. 143/5. Aceste zise le mai sprijinea cu oarecare demonstraţiuni, afectând datini polone. ASACHI, S. L. n, 89. Căutarea adevărului ... o putere de demonstraţie pe care n-o poate învinge niciun dogmatism. NEGULICI, E II, 16/18, cf. STAMATI, D., POLIZU. Pot dovedi prin antropologie ..., filologie şi etnologie că ideile dumitale sunt eronate ... demonstrăciunea v-am facut-o prin numele meu. GHICA, C. E. I, 170, cf. PROT. -POP.,N. D., PONTBRIANT, D. Demonstraţia ştiinţifică. CONV. LIT. v, 195, cf. COSTINESCU, LM. Este nefolositor a se stărui mai mult în această demonstraţiune. MACEDONSKI, O. IV, 137, Cf. DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. [Păcatul] e îngăduit numai ca demonstraţie liberă a omului că nu vrea să asculte de Dumnezeu, stăniloae, O. 308. Lanţului acestei demonstraţii îi mai lipsea un inel: acel al tradiţiei istorice. BRĂTIANU, T. 232. Nici demonstraţia cea mai concludentă nu produce certitudine, dacă nu e confirmată de experienţă, oţetea, R, 187. Comparaţia ar putea scoate la iveală şi alte temeiuri, în sprijinul aceleiaşi demonstraţii. CONSTANTINESCU, s. ii, 78. Psihologia experimentală, pe 3359 DEMONSTRAŢIE -407- DEMONSTRAŢIUNE care, în urma repetatelor demonstraţii ale reverendului... o găsea ... utilă, ARGHEZI, s. xi, 93. Dar aici nu e numai vorba de bani, continuă Pascalopol demonstraţia. CĂUNESCU, E O. I, 211, cf. DL, DM, SFC I, 109. Se avântă într-o demonstraţie despre Omul primordial care putea influenţa stelele. BARBU, PRINC. 282. In focul demonstraţiei, [Bojincă]... ajunge adeseori la exagerări latinizante. IST. LIT. ROM. n, 121. Cum obiectul direct este omolog subiectului, nu mai e nevoie de o demonstraţie şi pentru el COTEANU, S. F. n, 101, cf. DN2. Coordonarea şi apozarea sunt relaţii plurale, realizându-se fie între doi, fie între mai mulţi termeni cum s-a putut... observa şi din demonstraţiile din paginile anterioare. CL 1973,309. Caracterul riguros al demonstraţiei ştiinţifice apare ca o constantă dominantă a operei lui OvidDensusianu. LL 1973,700, cf. HRISTEA, p. E. 192, M. D. ENC. Un adevăr care nu necesită demonstraţie. M 1975, nr. 1, 13, cf. DEX. Eliade desparte ... definitiv fantasticul de poezie în înţeles literar imediat, textul său se supune cu severitate demonstraţiei epice, simion, s. R. n, 336, cf. D. FIL. Cei doi poli ai demonstraţiei noastre sunt complementari, pleşu, m. m. 30, cf. patapievici, c. L. 358. Ex-preşedintele ...s-a lăudat... că va face o demonstraţie publică a faptului că nu arfi un bătrân comunist. RL 2005, nr. 4 708. *❖* F i g. Copiii acestor locuri par cele mai desăvârşite exemplare de inteligenţă şi frumuseţe umană ...ca şi cum natura ar fi vrut, prin această orgolioasă demonstraţie, să justifice... apariţia noilor generaţii. BOGZA, c. o. 281. + Procedeu logic de fundamentare deductivă a adevărului unui enunţ. Cf. der, m. d. enc., dex, d. fil. + Şir de calcule, de raţionamente etc. prin care se dovedeşte adevărul unei teoreme sau conţinutul unei formule; (învechit) demonstrare. Teorema este un adevăr care se face învederat printr-o raţionare ce se numeşte demonstraţie. POENARU, G. 5/15. Operaţia aceasta nu are nevoie de demonstraţie, adecă de dovezi... căci... soma de a şi de b este a + b. ASACHl, E II, 9/22. Demonstraţie. Să ne închipuim latura GKpusă pe cea ecuală cu dânsa CB, ele se vor contopi. G. POP. G. 14/26. Demonstraţie. Fie potrivirea unor asemenea sume: a+d - b+c. ELEM. alg. 176/26. Această demonstraţie dovedeşte că dacă două plane sânt perpendiculare între dânsele, orice dreaptă trasă pe unul din ele... este perpendiculară pe celălalt. ORESCU, T. 29/1. în următoriul esemplu sânt aplicate regulile cazului întăi a-nmulţirei cu demonstrăciunea lor. lazarini, M. 47/14, cf. COSTINESCU. A expune demonstraţiunileprescurtate ale geometriei în formă completă, este o operaţiune complicată. MAIORESCU, L. 138, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Leonardo se străduieşte să dea constatărilor sale preciziunea demonstraţiilor matematice. OŢETEA, R. 247. Metoda folosită pentru a face această demonstraţie constă în calcularea bilanţului energetic al dezintegrărilor „ bifurcate ”, destul de frecvente în seriile radioactive. SANIELEVICI, R. 108, cf. DL, DM. Demonstraţia nu prezintă niciunfel de dificultate; ea se bazează pe faptul că două muchii opuse, fiind paralele şi egale, sunt laturi opuse ale unui paralelogram. GEOM. SP. 71, cf. M. D. ENC., dex. + (în dicţionare) Lecţie de anatomie, de botanică etc. care serveşte la demonstrarea noilor cunoştinţe. Cf. costinescu, şăineanu, cade, scriban, d. 2. Manifestaţie (publică) de masă cu caracter poli-tico-social. îndată în 1860 se înscenaseră demonstraţiuni în mai multe locuri bariţiu, p. a. m, 17. Popului... vani- tos, impresionabil şi gata totdeauna a lua parte la demonstraţiuni zgomotoase... începu a se mişca. filimon,o. 1,400. Studenţii, nedându-li-se satisfacţia cerută, au continuat mai departe cu demonstraţiile. LUC. II, 139. Un vechi drept al cetăţenilor... putu fi salvat numai graţie demonstraţiei ..., comunităţii revoltate, păcală, m. r. 57, cf. CADE. Aţi jăcut demonstraţie ..., prin urmare v-aţi atins scopul BRĂESCU, O. A. n, 89. în oraş începură demonstraţii. STANCU, R. A. II, 78. Muncitorii organizează întruniri şi demonstraţii, ridicându-se împotriva războiului pas,z. IV, 142. Partidul ...a iniţiat demonstraţiile, a organizat masele. BENIUC, M. C. I, 355, cf. DL, dm, DN2. Legionarii au trecut la demonstraţii mai mari. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 84, cf. M. D. enc., DEX. La Managua, tineretul a organizat demonstraţii de protestfaţă de măsurile represive luate de autorităţi, cerând eliberarea profesorilor arestaţi RL 1978, nr. 10 405. 3. Exteriorizare (prin vorbe, fapte şi acţiuni) a sentimentelor cuiva. Neluând în băgare de seama vorbele mele şi desele demonstraţiuni ce ţi-am tot dat de nepreschimbata mea hotărâre. PR. DRAM. 143, cf. NEGULICI. în Anglia... fu priimit cu cele mai mari demonstraţiuni şi semne de onoare. FILIMON, O. II, 56, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2. Demonstraţiile de filială dragoste îl împresurau, gesturile de răsjăţare se întindeau spre el anghel, pr. 62, cf. cade. Avea sentimentalismul... moldovenilor... cu demonstraţii şi invocări lirice de frăţietate. CAMIL PETRESCU, u. N. 124. Hotărî să rărească demonstraţiile conjugale. BRĂESCU, o. A. 1,410, cf. SCRIBAN, D. Ameninţându-i cu demonstraţii de pietate, [Tartuffe] obţine donaţiunea bunurilor din partea lui Orgon. CĂLINESCU, C. o. 177, cf. DL, DM, DN2, DEX. Ne manifestăm dezacordul faţă de cei care încearcă să politizeze această demonstraţie de solidaritate umană. RL 2005, nr. 4 600. 4. Manevră de forţe armate cu scopul de a intimida adversarul sau de a-1 induce în eroare; p. e x t. exerciţiu militar executat de obicei de cea mai bună subunitate în faţa celorlalte subunităţi, ca model de instruire. Cf. polizu. [Scopul era] de a provoca în Constantinopol din partea otomanilor vreo demonstraţie duşmană contra polonilor. HASDEU, I.V. 55. Ofiţerii... să se retragă din armată ... pentru a înfăţişa mişcarea ca o demonstraţie militară. MAIORESCU, D. IV, 99, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU, ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D. încearcă ...să smulgă ambasadorilor Franţei, Austriei, Angliei şi Prusiei o declaraţie comună care să ameninţe Poarta cu o demonstraţie navală. OŢETEA, T. V. 211. Uneori ...la mari trageri de demonstraţie, se arătau ofiţeri nemţi CAMILAR, N. I, 33, cf. DL, DM, DN2. Impresionaţi de această elocventă demonstraţie, dacii au renunţat la atacul împotriva imperiului H. DAICOVICIU, D. 114, cf. dex. + S p e c . Desfăşurare a unor programe de gimnastică, în special artistică, de dansuri, defilări etc. Mai bine o mie de vârtejuri cereşti inutile, decât o demonstraţie de bâlci cu flămânzi. ARGHEZI, S. VIII, 167. Demonstraţii de arte marţiale. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 839. -PL: demonstraţii. - Şi: (învechit) demonstraţiune, demonstrăciune s. f. - Din lat. demonstratio, -onis, fi*, démonstration, rus. fleMOHCTpaUHH. DEMONSTRAŢIUNE s. f. v. demonstraţie. 3360 DEMON STRĂCTUNE -408- DEMORALIZA DEMONSTRĂCIUNE s. f. v. demonstraţie. DEMONTĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică aparate, mecanisme, instrumente etc.) A desface în părţile componente; (complementul indică părţile componente ale unui ansamblu) a scoate, a separa dintr-un ansamblu. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Am trecut printre vagoanele demontate pe linii. VLASIU, D. 142, cf. DS. Nu ţi-au spus că trebuie să demontaţi... buloanele de la o şină, să faceţi să deraieze trenul de Bucureşti? SADOVEANU, O. IX, 469, cf. SCRIBAN, D., SCL 1950, 70. Numai ridicarea dulapului în picioare a ţinut o jumătate de zi, demontat cu şurubelniţa şi montat bucată cu bucată. ARGHEZI, c. J. 238. Totul e făcut să poată fi repede demontat şi dus mai departe. BOGZA, V. J. 126. Le-am cerut să-mi demonteze războaiele. V. rom. septembrie 1954, 9. Am demontat fabricile şi uzinele, camilar, N. n, 96. Tractorul... este acum parţial demontat galan, B. I, 68. îşi rânduia lucruşoarele, demontase piesele mai uşoare şi privea mereu către apă. JIANU, C. 271, cf. DL. Puteţi să demontaţi totul, ţevi, cazane, preda, l. 187, cf. DM, DN2. Tipografia a fost demontată şi transportată, piesă cu piesă, într-un imobil magazin ist. 1968, nr. 1,9, cf. M.D. ENC. Cabina nu mai există. A fost demontată, flacăra, 1975, nr. 44,11, cf. DEX. (A b s o 1. ) Sub acelaşi acoperiş, unii demolau şi demontau. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 331. ^ Refl. pas .Tu trebuie să rămâi cu mine, ca să vezi cum se demontează o piesă. PAS, Z. 1,307. ^ F i g. Mecanismele sufleteşti sunt demontate cu combativitate juvenilă. CONTEMP. 1975, nr. 1 511. Fostul preşedinte al USR are datoria morală ...să demonteze această odioasă maşinărie care a fost Securitatea. RL 2005, nr. 4 624. 2. F i g. A descuraja, a deprima (1), a dezorienta Această lovitură de teatru demontă, întrucâtva, pe notarul advers. eftimiu, N. 11. Tudor Stoenescu-Stoian nu păru demontat de întrerupere. C. PETRESCU, O. P. I, 88. Fără să mă las demontat de incredulitatea boierului, mi-am început cu entuziasm tirada, cocea, s. i, 203, cf. DL. Dărnescu tăcea, masiv, privind prin el ca prin sticlă, dar asta nu-l demontă câtuşi de puţin pe Motzeanu. T. POPOVici, S. 324, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind: demontez. - Şi: dezmonta vb. I. SCL 1950,70. - Din fr. démonter. DEMONTABIL, -Ă adj. Care poate fi demontat (1). A început să răspândească un tip nou de stână, transportabilă ... construită din pereţi de scânduri uşor demontabili. VUIA, PĂST. 49. Fundul cuptorului este demontabil. IOANOVICI, TEHN. 48. Să-i pună sub cap sulul dur, demontabil. CĂLINESCU, C. N. 21, cf. DL. Construise... un fel de acoperiş demontabil PREDA, M. 216, cf. DM, DN2. Suliţa era din lemn cu vârf metalic, demontabil. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 10, cf. M. D. ENC., dex. Pentru amplasarea unor chioşcuri demontabile... suma care trebuie achitată ... este de 400 000 de lei/mp./zi. RL 2005, nr. 4 637. -Pl.: demontabili, -e. - Din fir. démontable. DEMONTÂJ s. n. Demontare. Penele de reglaj se caracterizează prin faptul că montajul şi demontajul lor se face prin lovituri de ciocan. SOARE, MAŞ. 50. - Pl.: demontaje. - Din fr. démontage. DEMONTARE s. f. Acţiunea de a d e m o n t a (1) şi rezultatul ei; demontat1; demontaj. Prin demontare se înţelege şi dezasamblarea fiecărui grup de piese în parte, până la ultima piesă componentă a acestuia. LTR2, cf. DL, DM. Demontarea unui cilindru de metal. BARBU, ş. N. 178, cf. DN2, M. D. ENC. Decoruri înghesuite şi uzate de prea multe montări şi demontări. FLACĂRA, 1975, nr. 42,12, cf. dex. ^Fig. Renunţ la şicanări sociologice, la demontarea mecanismelor prin care societatea se apără de împlinirea idealului. LIICEANU, J. 16. - PL: demontări. - V. demonta. DEMONTAT1 s. n. Faptul de a demonta (1); demontare. Ne-am spus că-ipăcat de osteneală şi de banii cheltuiţi cu demontatul şi transportul [războaielor], v. rom. septembrie 1954,16, cf. dl, dm, dex. - V. demonta. DEMONTAT2, -Ă adj. 1. (Despre aparate, mecanisme etc.) Care este desfăcut în părţile componente; (despre piesele unui ansamblu) care este scos, separat dintr-un ansamblu. Cf. d e m o n t a (1). Când a încetat muzica ... perechile s-au desfăcut brusc, aşa ca nişte jucării demontate. camil PETRESCU, P. 128. Movili de buloane, drugi, piese demontate, celelalte aşteptând să fie montate. C. PETRESCU, A. 466. în faţa platformei apăru un lucrător blond şi spătos, împingând un cărucior cu piese demontate. BARBU, ş. N. II, 97. Reprezentanţii instituţiei ...au declarat că urmează să aloce alte fonduri pentru montarea pieselor demontate. RL 2005, nr. 4 538. 2. F i g . Dezorientat. Când cineva mă priveşte, mă simt demontat. NEGULESCU, g. 104. Demontat, Ionescu rămase cu gura căscată. T. popovici, s. 17. - Pl.: demontaţi, -te. - V. demonta. DEMORALIZA vb. I. 1. T r a n z. (învechit) A corupe. Cf. I. GOLESCU, c. Luxul şi desfrânările ...au demoralizat naţia întreagă. F. aaron, I. L. 18/6, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Câte viţiuri s-au strecurat în frumoasa noastră ţară subt ocrotirea unui guvern ... care favoriza patimile ca să-l demoralizeze. NEGRUZZI, s. 1,288, cf. polizu. Orice naţiune ... cade prin patimile care o corump şi o demoralizează, ghica, c. e. I, 176. Viaţa scandaloasă şi depravaţiunea luând proporţiuni mari, infestară şi demoralizară până la un mare grad societatea întreagă. FILMON, O. I, 177, cf. PROT. - pop., N. d., PONTBRIANT, D., DDRF, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. întrebarea este dacă scriitorul... a avut în vedere să ne înveţe ori să ne moralizeze sau să ne demoralizeze. IBRĂILEANU, S. 282, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. ^ Refl. pas. Cea dintâi cauză a corupţiei erau numeroşii negustori ... întâi s-au demoralizat servii şi sclavii, apoi veni un regim al metreselor, căci cei mari cumpărau sclave siriene şi etiopiene, le încărcau cu bogăţii şi-şi neglijau soţiile proprii. EMINESCU, O. XII, 221. 2. T r a n z. şi r e f 1. A face pe cineva să(-şi) piardă sau a(-şi) pierde încrederea în sine; a (se) descuraja, a (se) deprima (1). Ocârmuirea ... demoralizează pe tot poporul (a. 1835). URICARIUL, X, 17. Cu vremea s-a demoralizat şi... hotărî a-şi părăsi nevasta şi pruncid. dacia LIT. 44/7. 3368 DEMORALIZANT -409- DEMORALIZAŢIE Aceasta biruinţa ... demoraliza ...pe turci. BĂLCESCU, M. V. 125. Nenorocitele războaie a [le] lui Vasile-Vodă slăbiseră ţara şi demoralizaseră oştile. NEGRUZZI, s. I, 277, cf. POLIZU. Armata pandurilor nu mai era ceea ce fusese la început, ea se demoralizase în contactul de două luni cu zavergiii GHICA, S. 111. Pruncul s-a demoralizat MUREŞANU, I. 38/27. Lipsa materială ... îl demoraliza, caragiale, o. m, 8. Visul ... trebuia şi mai mult să demoralizeze pe Leiba. GHEREA, ST. CR. n, 138, Cf. DDRF, ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., cade. Doamna... îi demoraliza oamenii şi răspândea între sătenii lui gânduri de rebeliune. rebreanu, R. II, 64. Să nu demoralizăm poporul CAMIL PETRESCU, T. II, 475, cf. SCRIBAN, D. Stăpânirea pontificală a demoralizat Italia şi-a împiedicat-o să se unească după modelul marilor monarhii vecine, oţetea, R. 222. Acum internul", dezarmat, căuta să demoralizeze pe Felix în alt chip. CĂLINESCU, E 0.1,260. Persoane care din curiozitate ... demoralizează bolnavul BELEA, P. A. 9, cf. DL, DM, DN2. Efectua zilnic bombardamente ... care demoralizau pe asediaţi magazin ist. 1967, nr. 9,55, cf. M. D. ENC., dex. - Prez. ind.: demoralizez. ~ Şi: (învechit) dezmoralizâ (scris şi: desmoraliza) vb. I. stamati, d., pontbriant, d. - Din fi*, démoraliser. DEMORALIZANT, -Ă adj. Care demoralizează (2); deprimant (1), demoralizator (2), descurajator. Cf. dl, dm, SFC n, 112, DN2, M. D. ENC., dex. Societatea română ...va privi uimită în urmă la discursul lor demoralizant şi defetist RL 2005, nr. 4 623. -Pl.: demoralizanţi, -te. - Din fi*, démoralisant. DEMORALIZÂRE s. f. Faptul de a (se) demoraliza. 1. (învechit) Corupţie. Cf. demoraliza (1). Cu nepăzirea religiunei părinţilor, demoralizare şi lux au adus scăderea familiilor şi staturilor celor mai puternice. ASACHI, S. L. II, 80. Nicio moralitate, ba, dimpotrivă, demoralizare mare. CODRU-DRĂGUşANU, C. 60, cf. POLIZU. Jocul de cărţi fu acela care răspândi mai mult demoralizare. FILIMON, O. I, 177, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ea cu limba ascuţită cleveteşte-ntreaga fire, Contra demoralizăriipropovăduie-nfocată. EMINESCU, O. IV, 222, cf. DDRF, ALEXI, W. Se pare că demoralizarea la sate ...nu ar înainta aşa de repede. AGÎRBICEANU, A. 281, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Descurajare, deprimare (1), (învechit) demoralizaţie (2). Cf. demoraliza (2). Cf. polizu. Detaşamentul fiind învins... demoralizarea intra în toată masa armatei moldovene. HASDEU, I. V. 113, cf. LM. Toate demoralizările internului se spulberă m valul de sânge ambiţios care circula în trupul lui Felix. CĂLINESCU, E. 0.1,262. Bombardamentele aeriene, oricâte victime au făcut, au fost departe să atingă principalul scop: demoralizarea populaţiei civile. BOGZA, A. î. 635, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -Pl.: demoralizări. - Şi: (învechit) dezmoralizâre (scris şi: desmoralizare) s. f. PONTBRIANT, D. - V. demoraliza. DEMORALIZAT, -Ă adj. 1. (învechit) Imoral. [Profesorul] este răspunzător pentru orice abuz sau merit al tinerimii (afar'de vreo făptură degradată şi demoralizată). GENILIE, G. IX/l 1. Temându-se a nu fi veninat de fiul cel demoralizat, se feri de mâncare. SĂULESCU, HR. I, 202/8. [La teatru] învăţăm a fi demoralizaţi, negruzzi, s. I, 253, cf. PONTBRIANT, D., LM. Dispreţul cu care îl tratează intrigantul acela de Marţial ...mă îndeamnă ... a lua în antipatie pe acest poet servil şi demoralizat ODOBESCU, S. III, 31, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. -<>• (Substantivat) Vei fi voind poate să o vizitezi, adaose Cărăbuş cu acel interes ce mişcă pe toţi junii cei demoralizaţi, când li se prezintă noi ocaziuni de dezmierdări. FILIMON, o. I, 229. 2. (Adesea substantivat) (Persoană) care şi-a pierdut încrederea în sine; descurajat, deprimat. Cf. LM. Tagma măreaţă a obşteştii adunări, demoralizată (a. 1835). URICARIUL, vm, 127. Dacă guvemurile vor şti a se folosi de bogatele mijloace a acestor Prinţipate, spre a regenera nişte ţeri umilite de întâmplări, iar nu încă cu totul demoralizate... nu este îndoială că Prinţipatele Moldo-Române vor agiunge la un grad de putere morală şi materială. ROM. LIT. 106Vl4. Această femeie ... demoralizată şi târâtă în calea pierzării ...se ticăloşi la uşa lui. pelimon, I. 164/4. Volontiri sumeţi şi demoralizaţi, carii numai pentru a pute prăda, trecuse la oaste, calendar (1858), 70/26. O femeie demoralizată, mureşanu, i. 54/23. Adevărul şi libertatea au învins, sunt ales cu majoritate enormă, deşi guvernul hostii, adversarii demoralizaţi. CONV. LIT. V, 257. Aceleaşi mustrări amarnice în fiecare seară, când se ducea să se culce, târziu, rupt de osteneală, demoralizat vlahuţă, d. 193, cf. ddrf, resmeriţă, d. Demoralizat, domnul Popescu ... îşi vându casa şi se mută într-un oraş de provincie. CĂLINESCU, C. O. 25. N-or fi toţi aşa de demoralizaţi. BENIUC, m. c. 1,351, cf. dl, dm. Aşa arată o armată demoralizată. BARBU, ş. N. 103, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: demoralizaţi, -te. - Şi: dezmoralizât, -ă (scris şi: desmoralizat) adj. pontbriant, d. - V. demoraliza. DEMORALIZATOR, -OARE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Corupător. Cf. negulici, POLIZU, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, ŞĂINEANU2, CADE. 2. Adj. Care demoralizează(2); demoralizant. Trecerea de sub supremaţia bizantină sub cea turcească a încurajat mai târziu tot atât de mult aceste tendenţe demoralizatoare. EMINESCU, O. XIV, 154. Este de asemenea cu putinţă ca opere artistice însemnate să aibă înriurire demorali-zătoare. contemporanul, v, 57. Alt neajuns ... va fi lucrarea demoralizatoare ce romanul va avea asupra unor cititori GHEREA, ST. CR. I, 265, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, DEX. -Pl.: demoralizatori, -oare. - Şi: (învechit) demoralizatôriu, -ie (lm), demoralizător, -oare adj. - Din fi*, démoralisateur. DEMORALIZATORI!!, -IE adj. v. demoralizator. DEMORALIZAŢIE s. f. (învechit) 1. Corupţie. Demoralizaţia seau stricarea bunelor năravuri. AR (1829), 140730. Limba franţozească se vede în toate casele dimpreună cu toată morala sau demoralizaţia ei. heliade, PARALELISM, I, 43/8. Cauza căderei şi a celor mai puter- 3374 DEMORALIZAŢIUNE -410- DEMULT nice staturi vom vide că au fost demoralizaţia adecă stricarea bunelor moravuri. SĂULESCU, HR. 1,20/16, cf. NEGULICI, stamati, D., polizu. Sensualitatea este genunea în care atâtea suflete...se pierd; şi avuţiile deseori, peste măsură, favorizează demoralizaţia. CALENDAR (1858), 15/26, cf. PROT. -POP.,N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ,D., SCRIBAN, D., DEX. 2. Demoralizare (2). Oşteanul şi ofiţirul, neprimind a lor plată, întâmpină greutăţi care pot... să pricinuiască demoralizaţia acestei trupe interesante (a. 1835). URICARIUL, VIU, 140. Cătând la demoralizaţia turcilor, biruitorii creştini ar fi putut acum înainta, bălcescu, M. v. 181, cf. NEGULICI. Românul ... ajunse în acea demoralizaţie şi ignoranţă. NEGRUZZI, s. I, 200, cf. COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DEX. -Pl.: demoralizaţii. - Şi: (învechit) demoralizaţiune (costinescu, şăineanu), dezmoralisaţiune (scris şi: desmoralisaţiune PONTBRIANT, D.) s. f. - Din fr. démoralisation. DEMORALIZAŢIUNE s. f. v. demoralizaţie. DEMORALIZATOR, -OARE adj. v. demoralizator. DEMORFINIZÂRE s. f. Dezintoxicare făcută persoanelor care suferă de morfinomanie. Cf. DN3, mda. -Pl.: demorfinizări. - Din fr. démorphinisation. DEMORFÎSM s. n. Proces de descompunere şi de distrugere a rocilor solide. Cf. ltr2, dn2, dex. - Din fr. démorphisme. DÉMOS s. n. Denumire dată, în Grecia antică, păturii de oameni liberi, cu depline drepturi politice, dintr-un oraş. In lumea antică caractere nobile şi mari erau răsplătite de acest demos disculţ şi palavragiu cu ostracismul EMINESCU, o. IX, 228. Puterea supremă în demos era adunarea demoţilor. CONTEMPORANUL, IV, 854, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: demosuri. - Din gr. Sfpoç. DEMÔT s. m. (învechit, rar) Locuitor al unei deme. Toţi cetăţenii locuitori într-o demă (demoţii) alegeau pe demarh şi pe vistieriu. CONTEMPORANUL, IV, 854. Puterea supremă în demos era adunarea demoţilor. ib. - PL: demoţi. - Cf. gr. Ô rj \i o T Tj ç . DEMOTIC, -Ă adj. (în sintagma) Scriere demotică = scriere cursivă vulgară folosită în vechiul Egipt, simplificată din scrierea hieratică. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D. S-a creat o scriere „rapidă”, încă mai simplificată, demotică (populară). GRAUR, I. L. 80, cf. DN?, dex. ^ (Adverbial) Scriau demotic. SCRIBAN, D. + (Despre litere, caracterul lor) Caracteristic acestei scrieri. Se găsise la Rozeta, de către soldaţi francezi în campania din Egipt, o piatră cu o inscripţie în trei caractere deosebite: hieroglifice, demotice (cuneijorme) şi greceşti. ARH. OLT. 1,116. -PL: demotici, -ce. - Din fr. démotique. DEMOZÉLÀ s. f. v. demoazelă. DEMPĂRŢÎT s. m. v. deîmpărţit. DEMPLINÔR s. m. (Regional) Antreprenor. Cf. RĂDULESCU-CODIN. - PL: demplinori. - Et. nec. DEMPREJUR adv. v. dimprejur. DEMPREÜNA adv. v. dimpreună. DEMUAZÉLÀ s. f. v. demoazelă. DEMUCILAGINARE s. f. (Industria alimentară) Fază din procesul de rafinare a grăsimilor vegetale, care constă în eliminarea unor impurităţi dizolvate coloidal sau în suspensie. Demucilaginarea e precedată, eventual, de sedimentare, de filtrare sau de centrifugare. LTR2, cf. DER, SPC VI, 318. - De la mucilagiu. DEMUL vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte) A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat Cf. DN2, DEX. - Prez. ind.: demulez. - Din fr. démouler. DEMULÂRE s. f. Acţiunea de a d e m u 1 a şi rezultatul ei. Cf. LTR2, MDA. -PL: demulări. - V. demula. DEMULCIÔR adv. (Popular) Diminutiv al lui demult. Cf. da. - Demult + suf. -dor. DEMULGATÔR s. n. Substanţă care determină separarea unei emulsii stabile. Cf. DN3, mda. - Pl.: demulgatoare. - Din germ. Demulgator. DEMULT adv. Odinioară, cândva. Aceasta demult au zis sfântul David de Cristos. CORESI, EV. 353, cf. anon. CAR., LEX. MARS. 201. Demult ...se încredinţează cu această ... orânduială. MANIFEST (1813), 12/3. Demult norodul au vrut să o facă în bucăţi. AR (1829), 126Vl9, cf. VALIAN, V. Demult el asupra unei tinere amor având ... Nădăjduia ca cu vreme să o facă a-l iubi. PANN, E. H, 27/15. Un păr blond şi nişte ochi albaştri erau tot ce mai rămăsese dintr-un chip care, probabil, fusese frumos cândva, demult! BAC ALB aş A, s. A. I, 175. Trimese demult solia lui la Tibull pentru pace. COŞBUC, P. I, 159. Plecaţi demult din depărtata ţară ... Ah! câte vise albastre şi-aurite Ne făuream din fumul de ţigară. IOSIF, P. 38. Poezia era una din pasiunile preotului... demult, înainte de a intra în seminar. REBREANU, I. 136. Au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă demult. IBRĂILEANU, A. 14. Am intrat în paraclisul demult părăsit, unde nu mai călcasem din copilărie. M. I. CARAGIALE, c. 86. Cei ce-au 3393 DEMULT -411- DEMUNSTRĂTORIU pornit, cu mii de ani Naintea mea, pe-acelaşi drum, Au adormit pe sub castani Demult. MINULESCU, VERS. 36. Mama mea a murit demult sadoveanu, O. XV, 401, cf. BRĂTIANU, T. 95. Epitrahilul, sflta şi cârja vin de la Dosithei, care le-a purtat demult ARGHEZI, B. 21. Omul a picat demult dintr-un sat de dincoace [de Carpaţi]. CĂLINESCU, c. O. 20. întâmplările pe care ea le spune au avut loc demult, când era tânără. STANCU, D. 24, cf. DL. Mâncase odată bătaie ... dar demult PREDA, M. 109, cf. DM. S-a destrămat sub piatt'ă-n mănăstire Cel ce demult a poruncit ca domn. LABIŞ, P. 20. Candelabre ...cu lumânări stinse demult barbu, princ. 127, cf. M. D. enc., dex. Badea a murit demult, De dorul lui nu mai uit FOLC. TRANSILV. II, 115. Neveste cu ştergar ...Cu băsmăli negre ia gât, Cu hurmuz de cel bătut, Cum era portul demult. folc. mold. 1,305. ^ (Repetat, cu valoare de superlativ) O mai auzisem eu cântând cântecul acela, demult, tare demult STANCU, R. A. n, 13. Bătrânii povestesc că demult, demult, trăia un om sărman. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 5. ^ Loc. adj. şi adv. De demult = (care este) din trecut, de altădată. Pomeaneiu dzilele de demult. PSALT. HUR. 120v/3. Celora de demult CORESI, EV. 2. Covoare de demult (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 192/13. Ceale de demult trecură şi iată fură toate noao (a. 1633). GCR1,84/11. Cu aceastea cuvente de demult au dat veaste prorocul Ierusalimului. VARLAAM, C. 70. Pătru-Vodă ... avusese mai di demult avuţiia sa scoasă la Ciceu. URECHE, L. 149. După pravilele celor împăraţi bătrâni, vechi di demult, li s-au fost făcând moarte. PRAV. 131. Oraşul lui IU... unde era de demult cortul legii vechi. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 121v/24. încă de demult îmbletele Şoimului nu-mi plăcea. Cantemir, i. i. n, 93. Să va hotărî odată, acea logodnă de demult vestită (a. 1701). FN 93. înşălă-ciunile şarpelui celui de demult ANTIM, 0.15. Părinţii cei de demult era patriarcii, prorocii, şincai, C. 27/13. Crâmul în vremile cele de demult era scaun împărătesc, amfilohie, G. 12/2. Două limbi au avut romanii cei de demult, una gramaticească, alta poporană. MAIOR, IST. 266/14. Besearica de demult au slobozit nunta la preoţi. GRECEANU, î. 44/3. Grecii cei de demult ...cu totul au fost scutiţi de vărsat FRĂŢILĂ, s. î. 9/16. Din vremea de demult, Din punga celor ce-ascult Linguşitorii trăiesc. HELIADE, o. I, 125. Cerbul elen ...să afla în timpurile de demult şi în Germania. J. CIHAC, I. N. 53/1. Cetăţuia veche zidită din zilele de demult ARHIVA R. n, 101/2. în vreamea de demult stăpânea Ardealul un neamputeamic, anume dachi. BĂRAC, A. E. 2/8. în vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule... îşi aleseră lor Un altstăpânitor. ALEXANDRESCU, 0.1,197. în lume de demult Este-o vorbă cam ciudată, Insă plină de-adevăr. ALECSANDRI, POEZII, 125. îmi pare-o veche, de demult Poveste. EMINESCU, 0.1,188. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult arfi sfăşiet pe om. CREANGĂ, p. 209. O strânsei în braţe cu expansiune, întorcându-mă cu mintea la acele vremuri de demult. SĂM. I, \12.Apropie-te, vino, o, muza mea cernită...şi spune-mi iar un cântec din cele de demult EFTIMIU, I. 174. înţelepţii de demult au dezvoltat demnitatea omenească. SADOVEANU, o. XX, 175. Se vorbea într-un roman de demult de un călăreţ fără cap. AR.GHEZI, C. J. 226. îmi năvăleşte în minte o seară de demult. STANCU, R. A. I, 9. Ce simţăminte fuseseră curmate în naufragiul de demult? TUDORAN, P. 36, cf. DL, DM. O noapte caldă de vară de demult BARBU, ş. N. 193, cf. M. D. ENC., DEX. Bărbatul pleacă să-şi viziteze iubitele de demult RL 2005, nr. 4 616. Sărac bine de demult, Ce-am făcut de te-ampierdut? jarnîk - bârseanu, d. 216. Badea mieu cel de demult, Nu gândi că te-am urât reteganul, TR. 88. Măi bădiţă de demult, Uită-mă, căci eu te uit FOLC. TRANSILV. n, 232. La iazăru vechi, Vechi şi de demult FOLC. OLT. - MUNT. îi, 279. ^Loc. a d V. Mai demult = odinioară (2). Cela cu lucrul să va fi rugat mai demult să i-l ţie. prav. 42. Mai demult era un scaun al unui cneaz de sarachini. amfilohie, G. 141/5. Românii mai demult toţi au fost neuniţi, maior, I. B. 49/2. [Evreii] mai deşi sânt în ţările care s-au ţinut mai demult de crăimea Poloniei. RUS, 1.1,101/19. Mai demult era nevoie a se cumpăra cai din staturile vecine. NEGRUZZI, s. I, 36. Mai demult... nici un băieş din Văleni nu-şipărăsea satul. AGÎRBICEANU, A. 73. Mai demult erai mai apropiat de noi. ARGHEZI, S. XI, 66. A fost frumoasă fata mai demult BLAGA, POEZII, 60. Ţinea la el mai demult. preda, m. 34. Oare n-am fost şi eu un arbore mai demult? ISANOS, v. 245. în comuna Şanţ, se făcea mai demult „buhaş” mare. BUTURĂ, EB. I, 43. "y* (Substantivat, n.) Tu cunoscuşi de-apoile şi de demultele. psalt. HUR. 117v/5. Umedul ghioc, Ce, sosind din mări streine L-am adus într-un demult Cu descântec pentru tine. dimov, t. 38. - De1 + mult. DEMULTIPLIC vb. I. T r a n z. A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mişcare de rotaţie în altă mişcare de rotaţie mai înceată. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: démultiplie. - Din fr. démultiplier (prin apropiere de multiplica). DEMULTIPLICÂRE s. f. Acţiunea de a d e m u 1 -t i p 1 i c a şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dm, m. d. enc., dex. - PL: demultiplicări - V. demultiplica. DEMULTIPLICATOR s. n. Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. Demultiplicator[ul] e constituit, de obicei, dintr-un tambur, la periferia căruia angrenează sau de care se sprijină un pinion. LTR2, cf. DN2, DEX. ^ (Adjectival) Dacă e nevoie sa se lucreze cu un burghiu de diametru mic la maşini de turaţie joasă, se va întrebuinţa un dispozitiv demultiplicator. orbonaş, MEC. 249. -PL: demultiplicatoare. - Din fr. démultipiicateur. DEMULTIŞOR adv. Diminutiv al lui d e m u 11. Vreo doisprezece bărbaţi fruntaşi se sfătuiau demultişor. REBREANU, R. I, 131, cf. DL, DM, DEX. - Demult + suf. -işor. DEMULŢÎT s.n. v. deînmulţit. DEMUNSTRA vb. I v. demonstra. DEMUNSTRATÎV, -Ă adj. v. demonstrativ. DEMUNSTRATÔRIU, -IE s. m. şi fi, adj. v. demonstrator. 3401 DEMUSTRA -412- DENATURA DEMUSTRĂ vb. I v. demonstra. DEMUSTRÂT, -Ă adj. v. demonstrat. DEMUTÂvb.I. Intranz. (Latinismînvechit)A schimba în rău; a denatura adevărul. Cf. LM. - Prez. ind.: ? - Din lat. demutare. DEMUTARE s. f. (Latinism învechit) Acţiunea de a demutaşi rezultatul ei Cf. heliade, paralelism, i, 71. - V. demuta. DEMUTÂT, -Ă adj. (Latinism învechit) Schimbat în rău. Cf. LM. - PL: demutaţi, -te. - V. demuta. DEMUTÂŢIE s. f. (Latinism învechit) Schimbare în rău; demutare. Cf. heliade, paralelism, i, 71, lm. -PI.: demutaţii. - Din lat. demutatio, -onis. DEMUTIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică surdomuţi) A face să reducă starea de muţenie, a face să înţeleagă limbajul vorbit. Cf. dn3, dex2. -Prez. ind.: demutizez. - Din fr. demutiser. DEMUTIZĂREs. f. Acţiuneadeademutiza şi rezultatul ei. Cf. d. med., dn3, dex2. - PL: demutizări. - V. demutiza. DEMUTIZÂT, -Ă adj. (Despre surdomuţi) Care a fost educat pentru a înţelege limbajul vorbit. Cf. dex2. - PL: demutizaţi, -te. - V. demutiza. DEN prep. v. din. DENAÎNTE adv. v. dinainte. DENAPOI adv. v. dinapoi. DENÂR1 s. m. Monedă de argint de circa patru grame, care a circulat în Roma antică. Cf LM, DER, dn3, dex. -PI.: denari. - Din lat. denarius, it. denaro. DENÂR2 s. m. v. dinar. DENARIAT s. n. (învechit) Provizii alimentare (pentru armată); (învechit şi regional) proviant. Cf barcianu, alexi, w. + S p e c . (învechit) Zaherea (1). Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani şi de dena-riate (zăhărele) sau de alte lucruri mobile. HAMANGIU, C. C. 401. - PL: denariate. - Din lat. denariata. DENATALITÀTE s. f. (Rar) Scădere a natalităţii. Civilizaţiile aduc denatalitate şi sporul morţii asupra vieţii. SADOVEANU, O. XIV, 523, cf. DN2, dex. - Din fr. dénatalité. DENATURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică cuvinte, sensuri, idei, fapte etc.) A schimba (intenţionat) deformând, alterând, falsificând adevărata natură, realitatea. Pilaful şi alte asemenea încă se vede figurând în cărţile tutulor naţiilorfără a ... desnatura limba. HELIADE, PARALELISM, 1,49/7. Haosul acesta de nelegiuiri teologice sprijinite pe neştiinţa completă a legilor naturei... desna-turează caracterul dumnezeirii. NEGULICI, E. II, 205/26. Calomnia are ... ochiul deschis asupra faptelor mele, ca să le desnatureze tălmăcirile. MAN. SĂNĂT. 294/3, cf. PONTBRIANT, D. Tot aşa e desnaturată în opul lui Paprocki toată espediţiunea polonilor în Moldova. HASDEU, i. v. 245. Curios ... efect al bigotizmului... cum denaturează chiar legile dumnezeieşti! ALECSANDRI, o. p. 114. Cu câta fost mai rău înţeleasă [ideea] şi mai cu intenţie denaturată, cu atât renaşterea ei ... este acum mai puternică. MAIORESCU, CRITICE, 362. Pedanteria obscură şi greoaie ... a denaturat şi a deformat talente reale. CARAGIALE, O. HI, 175, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Să dea-n vileag pe toţi aceia care fără scrupule şi sfială Denaturează poezia. ANGHEL - IOSIF, c. M. II, 9, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, scriban D. Am denaturat metafizica faptelor. CĂLINESCU, C. o. 14. Trecu şi la Aglae şi denatură lucrurile după metoda lui. id. E. o. n, 77. Te rog, nu denatura textele sacre. VINEA, L. II, 305, cf. DL, DM. îmi pasează mereu dosarele, în speranţa că voi putea denatura hotărârile. BARBU, 1.1,10. Dragostea lui Caragialepentru această limbă se manifestă... în ura şi ridicolul cu care îi acoperă pe cei ce o denaturează. VARLAAM - SADOVEANU, 407. Regizori gălăgioşi... denaturează tot ce le cade în mână. T ianuarie 1964,114, cf. DN2. A făcut multe eforturi ca presa să nu denatureze faptele, magazin IST. 1970, nr. 7,88, cf. M. D. ENC. Denaturează în mod tendenţios geneza reală a faptelor, flacăra, 1975, nr. 22, 20, cf. DEX. Desenele [plantelor] au fost denaturate ori aufost încurcate de copişti. BUTURĂ, E B. 1,13. Prin simbolizare sunt inventate raportări improprii, care debordează natura proprie a obiectului simbolizat, denaturându-l. PATAPIEVICI, C. L. 341. Conţinutul Proclamaţiei de la Timişoara a fost deliberat denaturat. RL 2005, nr. 4 559. (Ab s o 1.) Nu-l împiedică să-şi ducă mai departe atacurile la adresa bazelor filozofiei materialist-dialectice... schematizând aici, denaturând colo. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 1/5. ^ Re fl. pas. Prin o crudă ironie a istoriei toate aceste libertăţi s-au denaturat. luc. vii, 107. + (Complementul indică oameni) A se transforma în rău, a se dezumaniza. Cf. negulici, barcianu, COSTINESCU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. 2. (Complementul indică produse, de obicei lichide) A adăuga o substanţă străină spre a face impropriu folosirii în alt scop decât cel pentru care a fost destinat iniţial. Cu această manieră nu se va expune a desnatura o minunată şi sănătoasă zeamă. MAN. SĂNĂT. 37/24, cf. cade. Un stăpân particular l-ar fi trimes de mult la groapa hingherilor şi l-ar fi denaturat cu petrol, aşa cum se face cu căruţele de peşte împuţit, i. BOTEZ, B. 1,213. Un cârciumar se plânge ... că ... i-am denaturat un butoi de tescovină. ULIERU, C. 111, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ Re fi . 3418 DENATURALISI -413 - DENATURARE pas. Vinul găsit la analiză cu acid salicilic în el se confiscă şi se denaturează. VOICULESCU, L. 42. De cele mai multe ori se denaturează spirtul, spre a-l face impropriu pentru băut, adăugându-i fie alcool metilic brut ..., fie benzină. LTR2 VI, 138. Alcoolul etilic, când este folosit drept combustibil, se denaturează cu alcool metilic sau cu baze piridice. DER I, 56. Alcoolul pentru ars se denaturează cu metanol şi baze piridice. D. MED. 403. 3. (învechit, rar; complementul indică oameni) A lipsi de dreptul de naturalizare. Cf. prot. - POP., N. D. - Prez. ind.: denaturez. - Şi: (învechit) deznaturâ (scris şi: desnatura), deznăturâ (scris şi: desnătura) (pontbriant, d.) vb. I. - Din fr. dénaturer. DENATURALISÎ vb. IV v. deznaturalisi. DENATURALIZ vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică oameni) A priva de drepturile de cetăţean al statului în care locuieşte; a anula cetăţenia. Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., DN3. - Scris şi: dénaturalisa, costinescu. - Prez. ind.: denaturalizez. - Şi: deznăturalizâ (scris şi: desnăturalisa) Vb. I. PONTBRIANT, D. - Din fr. dénaturaliser. DENATURALIZARE s. f. (învechit, astăzi rar) Faptul deadenaturaliza; (învechit, rar) denaturalizaţie. Cf. COSTINESCU, DN3. - Scris şi: denaturalisare. COSTINESCU. - Pl.: dena-turalizări. - V. dénaturalisa. DENATURALIZÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Privat de drepturile de cetăţean al statului în care locuieşte; căruia i s-a anulat cetăţenia. Cf. heliade, paralelism, i, 71. - Pl.: denturalizaţi, -te. - Şi: deznaturalizât, -ă (scris şi: desnaturalizat) adj. HELIADE, paralelism, I, 71. - V. denaturaliza. DENATURALIZAŢIE s. f. (învechit, rar) Denatura-lizare. Cf. costinescu, mda. - Scris şi: denaturalisaţie. COSTINESCU. - Pl.: denatura-lizaţii. - Şi: denaturalizaţiune (scris şi: denaturalisaţiune COSTINESCU) s. f. - Din fr. dénaturalisation. DENATURALIZAŢIUNE s. f. v. denaturalizaţie. DENATURANT, -Ă adj., s. n. (Substanţă) care denaturează (2) un produs. Denaturare: operaţia prin care se adaugă anumitor produse un dénaturant, spre a le face improprii pentru alte întrebuinţări. LTR2 vi, 138, cf. DL, DM. Denaturare, operaţie de adăugare a unei cantităţi mici dintr-o substanţă, numită dénaturant, la un produs spre a-l face impropiu pentru alte scopuri decât cel căruia i-a fost destinat, der n, 56, cf dn2, dc, d. med., m. d. enc., dex. - PL: denaturanţi, -te. - Din fr. dénaturant. DENATURARE Acţiunea de a d e n a t u r a şi rezultatul ei. 1. Schimbare (intenţionată) a înţelesului unui cuvânt, modificare a naturii unui fapt, a unei opere etc., falsificare a realităţii. Cf. denatura (1). Cf. heliade, paralelism, i, 71, pontbriant, D. Tendinţa d-sale [a D-lui Bamuţiu] de a ne le prezenta totuşi ca legi realizate în viaţa practică a acelui popor este o desnaturare a adevărului istoric. CONV. LIT. I, 317, cf. COSTINESCU, LM. Prin formarea nouelor expresii şi prin construcţiunea lor sintactică, compatrioţii noştri de peste Carpaţi introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu naţional MAIORESCU, CR. I, 137. Sturdza ar fi putut continua ...cu denaturarea faptelor, id. D. V, 78, cf. DDRF. Stilul bizantin ...a trecut prin o denaturare uşoară. LUC. n, 394. Atrage atenţia asupra „basmului călător” ...ce se mută din loc în loc... şi contribuie astfel la denaturarea adevăratei istorii şi la dezorientarea cercetătorilor. BRĂTIANU, T. 14. Unele din aceste greşeli ... sunt stigmatizate prin nişte calificative tari ca „ denaturare DR. X, 148. Denaturarea faptelor. COD. PEN. R. p. R. 354. Procesul de denaturare a operei shakespeariene a fost acelaşi ca al tuturor operelor creatorilor ... renegaţi de însăşi clasa căreia aparţin. CONTEMP. 1948, nr. 107,10/2.0 generaţie de prozatori de gazetă a caricaturizat, prin denaturare, probabil involuntară, numele Bucureştilor. ARGHEZI, b. 11. M. Sadoveanu, în tot acest timp, a dus fără şovăire, prin opera sa, lupta împotriva acestor denaturări ale limbii şi ale culturii noastre. L. ROM. 1953, nr. 2,44, cf. DL, DM. Tipul acesta de om din care faci parte, o întoarce mereu cu obiecţii peste obiecţii, cu ... diversiuni, denaturări, reprobări. PREDA, DELIR. 93. Amintirea lui Horia nu trebuie căutată în denaturările tendenţioase ci... în versurile care exprimă aspiraţiile poporului şi acţiunile conducătorului său. IST. LIT. ROM. I, 165, cf. DN2. Undeva îmi place ideea unei Nemesis moderne, care pedepseşte fără cruţare orişice denaturare a ordinii. ROMÂNIA literară, 1969, nr. 40, 9/4. Căutând în istorie adevărul, combătând ferm orice denaturare a acestuia ... cercetătorii trecutului istoric trebuie să desprindă realitatea. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 2/2, cf. dex. Denaturarea bunelor lui intenţii până la a-l considera calomniator, flacăra, 1975, nr. 43, 17. Ideea fixă potrivit căreia capitalismul sărăceşte societatea conduce la denaturarea chiar şi a celor mai evidente fapte. PATAPIEVICI, C. L. 285. Pe acest lanţ ierarhic, fiecare verigă a contribuit în diverse grade la denaturarea standardelor jurnalistice. RL 2005, nr. 4 514. Cota unică de impozitare a veniturilor a devenit ... în România un exemplu expresiv al modului în care politicul poate altera, până la denaturare, tehnicalităţi prin excelenţă economice, ib. nr. 4 503. + (Concretizat) Cuvânt, fapt, principiu etc. care denaturează (2). Denaturări anacronice supărătoare caracterizează în primul rând cărţile lui. V. ROM. ianuarie, 1954, 206. 2. Operaţie care constă în adăugarea unei substanţe străine unui produs pentru a-l face impropriu folosirii pentru care a fost destinat iniţial. Cf. d e n a t u r a (2). Cf. MACAROVICI, CH. 489, LTR2, DL, DM, der, DN2. Denaturarea se face: pentru spirt de ars, cu metanol brut şi cu baze piridinice sau cu metanol şi benzină etc. DC. Denaturarea se realizează prin adăugarea de mici cantităţi de denaturant la produsul de bază. D. MED., cf. DEX. (Prin lărgirea sensului) Denaturarea este trecerea dispersiei 3426 DENATURAT -414- DENAZIFICAT2 acestor acizi [huminici şi ulminici] din stare de zoi în stare de gel AGROTEHNICA, I, 334. - PL: denaturări. - Şi: (învechit) deznaturâre (scris şi: desnaturaré) s. f. - V. denatura. DENATURAT, -Ă adj. 1. Care este prezentat (intenţionat) altfel decât este în realitate. Cf. heliade, paralelism, I, 71. [Publicul] nu să va vedea constrâns ca în trecut să asculte luni întregi pe „Don Pasquale ” şi pe „ Bărbierul din Sevilla ” desnatúrate. FILIMON, O. n, 219, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. A izbutit ...folosind aspectele caricaturale, denaturate ale vorbirii VARLAAM - SADOVEANU, 386, cf. DN2. E un roman polemic, satiric, care, dezbătând problema angajării, denunţă ... înţelegerea ei simplistă, denaturată. CONTEMP. 1975, nr. 1 490,3/10, cf. DEX. Trebuie însă combătute tendinţele de împopoţonare, ...ca şi ţinuta uneori denaturată a costumelor. BUTURĂ, EG. 308. 21 Care este lipsit de cele mai fireşti sentimente umane faţă de cineva sau de ceva; s p e c. (despre părinţi sau copii) care are sentimente contrare celor părinteşti sau filiale. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Fiinţe denaturate din însuşi sânul naţiunei cutează să răpească odorul limbei părinteşti, schimosind-o spre glorificarea lor personală. EMINESCU, O. IX, 80. Bismark va găsi oare în România români destul de deznaturaţi cu cari să execute acest suprem ordin al stăpânului său? id. ib. XI, 437. Mama denaturată a încurajat apucăturile fiicei, caragiale, O. n, 188. Este aceasta recunoştinţă flască pentru bunătatea părintească? ... Un fiu desnaturat! I. negruzzi, s. v, 151. Denaturată mamă: tu eşti, nu eu de vină! CONTEMPORANUL, VII2, 478, cf. şăineanu2. Şi o milă nesfârşită atunci îl cuprinse, văzând în orice semn un copil, denaturat poate. anghel, PR. 70. [Heliade Rădulescu îi numeşte pe contemporani] falşi democraţi, fii denaturaţi ai Moldovei. DENSUSIANU, L. 261, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Nu mă cobor până la părinţii ei denaturaţi. CĂLINESCU, E o. I, 96. Cine nu te cunoaşte ca mine, te crede... tată denaturat. id. B. I. 33. Ai fi rupt-o de fugă prin ploaie ... cao mamă denaturată care-şi leapădă pruncul pe prispa bisericii. VINEA, L. H, 153, cf. dl, DM, DN2, DEX. ^ (Prin lărgirea sensului) Noi nu avem femei... oricât de degradate De mame s-aibă inimi aşa denaturate. MACEDONSKI, 0.1,376. 3. (în sintagma) Spirt denaturat = alcool etilic destinat întrebuinţării industriale sau casnice,' făcut impropriu pentru consumul alimentar, prin adăugarea unor substanţe cu gust şi miros neplăcut şi dăunătoare sănătăţii. Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă Covoare de omăt imaculat Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă Am arde-un foc de spirt denaturat. TOPÎRCEANU, P. o. 131, cf. scriban, D. în „salonul” pe ai cărui pereţi atârnau portrete în ulei ale familiei... mirosea a spirit denaturat, a cafea şi a gutui. CĂLINESCU, 0.1,126. Spirtul de lemn (alcoolul metilic) ... când se foloseşte pentru ars se denaturează cu alte substanţe (piridină), care îi imprimă mirosul caracteristic de spirt denaturat. LTR2 XVI, 219, cf. DL, DM. în odaie pătrunse un miros ... de spirt denaturat. BARBU, ş. N. 117. Spirt denaturat, alcool etilic căruia i s-a adăugat cantităţi mici de baze piridice, ulei de acetonă, alcool metilic şi coloranţi, pentru a-l face impropriu folosirii în scopuri alimentare. DER IV, 474, cf. DN2, DEX. Castanele, pisate sau tăiate mărunt şi plămădite în spirt denaturat..., se întrebuinţau contra reumatismului BUTURĂ, EB. I, 59. -PL: denaturaţi, -te. - Şi: (învechit) deznaturât, -ă (scris şi: desnaturat), deznaturât, -ă (scris şi: desnăturat PONTBRIANT, D.) adj. - V. denatura. DENAŢIONALIZA vb. I v. deznaţionaliza. DENAŢIONALIZARE s. f. v. deznaţionalizare. DENAŢIONALIZÂT1 s. n. v. deznaţionalizat1. DENAŢIONALIZĂT2, -Ă adj. v. deznaţionalizat2. DENAZALIZ vb. I. Re f 1. şi t r an z. (Fon.; despre sunete) A(-şi) pierde sau a face să-şi piardă timbrul, caracterul nazal. Are „ îm ” în locul iusului mare ... care a dat în bulgară întâi „ăn”, „ăm”, apoi, denazalizându-se, „ă”. scl 1954,24, cf. dex, dn3. -Prez. ind.: denazalizez. - Din fi. denasaliser. DENAZALIZÂREs.f.Acţiuneadea(se) dena-z a 1 i z a şi rezultatul ei; denazalizat1. Cf. dex, dn3. -PL: denazalizări. -V. denazaliza. DENAZALIZAT1 s. n. Denazalizare. Cf. mda. - V. denazaliza. DENAZALIZAT2, -Ă adj. (Despre sunete) Care şi-a pierdut timbrul, caracterul nazal. Cf. mda. -PL: denazalizaţi, -te. - V. denazaliza. DENAZIFIC vb. I. T r a n z. A lua măsuri privitoare la dispariţia urmelor nazismului. Unul dintre conducătorii hitlerişti ai producţiei de armament, ... denazificat din oficiu este astăzi în „ Comitetul de dispensare Farben ”. contemp. 1948, nr. 106/6, cf. dex, dn3. - Prez. ind.: denazific. - Din fr. denazifier. DENAZIFICARE s. f. Acţiunea de adenazifica şi rezultatul ei; denazificat1. Procesul în faţa tribunalelor de denazificări este cea mai rapidă cale spre libertate a naziştilor deţinuţi. CONTEMP. 1949,nr. 122,2/1 .Aşa-numitele măsuri de denazificare nu au dus la înlăturarea criminalilor de război şi a naziştilor din viaţa social-politică a ţării. DER, cf. M. D. ENC., DEX, L. ROM. 1975, 176, DN3. - PL: denazificări. - V. denazifîca. DENAZIFICAT1 s. n. Denazificare. Cf. mda. - V. denazifica. DENAZIFICAT2, -Ă adj. (Despre nazişti) Debarasat, eliberat de nazism. Cf. mda. 3439 DENĂDĂJDUI -415- DENDROMETRIE -PL: denazificaţi, -te. - V. denazifica. DENĂDĂJDUI vb. IV v. deznădăjdui. DENCEMBRE s. m. v. decembrie. DENCI s. m. v. danci. DENCIŞOR s. m. (Regional) Dănciue. Cf. tdrg, bl n, 149. - Pl.: dencişori. - Denci + suf. -işor. DENDELIŢĂ s. f. (Cu sens neprecizat, într-o ghicitoare) Dendeliţă, Mendeliţă, Cârciu toboliţă (Pepenele), pamfile, c. 28, cf. pascu, c. 67. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DENDEŞ s. n. (Regional) Esofagul porcului, care se mănâncă fiert (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. mat. dialect. 1,66. - Pl: dendeşuri. - Cf. magh. gyongyos „(împodobit) cu mărgăritare”. DENDRAGĂT s. m. (învechit, rar) Agat care are în el figuri arborescente ramificate. Cf. I. golescu, c. - Pl: dendragaţi. - Din ngr. 6ev6paxarn<;. DENDRĂRIU s. n. Parc în care sunt prezentate colecţii de plante vii în condiţii naturale sau în seră. Cf. DEX, dn3. - PL: dendrarii. - Din rus. #eH#papiiH. DENDRÎDĂ s. f. v. dendrită. DENDRÎT s. m., s. n. v. dendrită. DENDRÎTĂ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Pojghiţă arborescentă, de substanţă minerală, aflată pe fisurile şi planurile de stratificaţie ale rocilor; p. e x t. rocă pe care se află o asemenea pojghiţă. Cf stamati, d., costinescu, LM, GHEŢIE, R. M., BARCIANU. O presentare curiosă [a mineralelor amorfe] este acea sub forma de dendride ce amintesc desemnuri de ferige sau muşchi, MURGOCI -LUDWIG, M. 42, cf. ALEXI, W., CADE, SCRIBAN, D., CANTUNIARI, L. M. 136. Rocile în care se formează cel mai frecvent dendrite sunt gresiile, calcarele şi unele şisturi argiloase. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3, D. GEOL. 2. Prelungire ramificată, arborescentă a corpului celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă spre corpul celular; dendron. Cf. CADE, DL, DM. Dendrită are rolul de a conduce influxul nervos în sens centripet, adică spre corpul celulei. DER, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: dendrite. - Şi: dendrlt s. m., s. n. (stamati, d., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CADE, scriban, D.), dendridă s. f. - Din fr. dendrite. DENDRÎTIC, -Ă adj. 1. Care prezintă ramificaţii ca ale dendritelor (1); care este de natura dendritelor, Cf. lm, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, CADE. 2. Care aparţine dendritei (2), cu dendrită, privitor la dendrită. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - PL: dendritici, -ce. - Din fr. dendritique. DENDROCRONOLOGÎE s. f. Metodă de datare a evenimentelor trecute sau a schimbărilor climaterice pe baza studierii inelelor anuale de creştere ale trunchiului unui copac. Cf. dn3, d. geol. - Din fr. dendrochronologie. DENDROGRÂF s. n. Dendrometru înregistrator. Cf. dn3, mda. -PL: dendrografe. - Din fr. dendrographe. DENDROGRÂFIC, -Ă adj. Care aparţine dendrogra-fiei; privitor la dendrografie; dendrologic. Cf. cade, dm, m. d. enc., dex, dn3. - Pl.: dendrografici, -ce. - Din fr. dendrographique. DENDROGRAFÎE s. f. Disciplină a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrologie. Cf. cade, dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - Din fr. dendrographie. DENDROLOG, -Ă s. m. şi f. Specialist în dendrologie. Cf. dn3, dex2. -PL: dendrologi, -ge. - Din fr. dendrologue. DENDROLOGIC, -Ă adj. Care aparţine dendrologiei, privitor la dendrologie; dendrografie. Cf. cade, m. d. enc., DEX, DN3. Asigurarea materialului dendrologic şi realizarea unui concurs pentru identificarea celui mai bine întreţinut spaţiu verde. RL 2005, nr. 4 772. + (Rar) Care este alcătuit din arbori. Parcul dendrologic din Simeria ... s-ar afla, cel puţin din punctul de vedere al valorii, cu mult înaintea celorlalte parcuri. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 19. Unul dintre cele mai cunoscute puncte de atracţie este parcul oraşului [Vatra Domei], care ... este declarat rezervaţie dendrologică a Academiei Române. RL 2005, nr. 4 780. - PL: dendrologiei, -ce. - Din fr. dendrologique. DENDROLOGÎE s. f. Disciplină a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor; dendrografie. Cunoştinţa arborilor din pădure (dendrologia). BARASCH, B. 2/10, cf. CADE, ENC. AGR., LTR2, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Din fr. dendrologie. DENDROMETRIC, -Ă adj. Care se referă la dendrometrie. Cf. DN3, MDA. -PL: dendrometrici, -ce. - Din fr. dendrometrique. DENDROMETRÎE s. f. Disciplină care cuprinde metode de măsurare a volumului arborilor; taxaţie forestieră, 3460 DENDROMETRIST -416- DENEMICA v. t a x a ţ i e (2). Cf. ENC. AGR. în dendrometrie, determinarea volumului arborilor şi al arboretelor se numeşte cubare sau cubaj. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Din fr. dendrometrie. DENDROMETRÎST, -Ă s. m. şi f. Specialist în dendrometrie. Cf. DN3, dex2. -Pl.: dendrometrişti, -ste. - Din fr. dendrometriste. DENDROMETRU s. n. Instrument special pentru determinarea dimensiunilor arborilor netăiaţi. Cf. ds. Aflarea volumului arborilor în picioare este mai dificilă şi se poate afla uzând numai de un dendrometru. ENC. agr. u, 287. Dendrometrepentru măsurarea înălţimii arborilor. NOM. MIN. I, 31. Dendrometrele cu pendul se folosesc cel mai frecvent. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: dendrometre. - Din fr. dendrometre. DENDR6N s. n. Dendrită (2). Cf. dn3, mda. -PL: dendroane. - Din fr. dendrone. DENDRU s. m. (Bot.; învechit şi regional) Rozmarin (11) (Rosmarinus offlcinalis). Şi coriandru şi dendrul şi livanul şi tarhonul (a. 1773). GCR li, 97/25, cf. ddrf, BORZA, D. 149. - PL: dendri. - Cf. rododendru. DENEAORI adv. = adineauri. Cf LB. DENEAORNIC s. n. (Gram.; învechit, rar) Perfectul simplu. Vremile sânt şi la noi şase: acumnic, adecă bat, dăunăznic, adecă bateam, deneaornic, adecă bătui. mac arie1, gram. 18715, cf. sfc rv, 89. -Cf. adineaori. DENEAUREA adv. = adineauri. Iară sântul diacon Iacov ce-l pomenim deneaurea cu dor şi dragoste dum-nădzăiască pornit mearsă la-nchinăciune cătră svântul mormânt DOSOFTEI, v. s. octombrie 54717. DENEG vb. LTranz. (învechit) 1. A nega (1), a tăgădui (1). Clerul denega monarhului dreptul de a face cuiva concesiuni în sfera religioasă fără învoirea bisericei catolice. BARIŢIU, P. A. 1,285. Deneagă sărăcia limbei. RUSSO, S. 63. S-au găsit capite cari deneagă utilitatea acelei culturi. CONV. LIT. II, 72. Unii deneagă cum că femeia are capacitate ca să înveţe ştiinţele. F (1869), 217, cf. COSTINESCU, LM. Pentru ca acest erou să vorbească limba neamului său, autorii ar fi trebuit să aibă simţământ, ceea ce trebuie să li denegăm aproape tuturor dramaticilor francezi. EMINESCU, O. IX, 274, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Nu i se poate denega nobila descendenţă. LUC. II, 294, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ R e f 1. pas. I se denegă titlul de serenitate şi principe. CODRU-DRĂGUşANU, c. 203. Un merit nu li se va putea denega niciodată. BARIŢIU, P. A. I, 401. 2. A refuza (1). Cf. pontbrianţ, d., lm. Caută a se furişa, spre a le denega mai lesne sprijinul cerut OBOBESCU, S. UI, 536, cf. DDRF. Sprijiniră ... acele drepturi pe care naţiunile privilegiate ale Ardealului le deneagă poporului român. ARHIVA, II, 795, cf. ŞĂINEANU2, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: denég. - Din lat denegare, it. denegare. Cf. fr. dénier. DENEGARE s. f. (învechit) Acţiunea deadenega şi rezultatul ei. 1. Cf. d e n e g a (1). O denegare absolută ...a drepturilor curat omeneşti. BARIŢIU, P. A. n, 74. O probă însă avem şi atât de puternică încât prin ea, probându-se falşitatea unora din denegările d-lui Gârcineanu ... va trebui să încheiem. contemporanul, 1,520. Dificultatea pentru guverne este că nu poate obţine cele două treimi pentru a satisface angajamentele ce, cu toate denegările sale neruşinate, le-a luat ...faţă cu câteva guverne europene. EMINESCU, O. X, 273, Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. în ce priveşte acordurile militare ... domnul Laval ne-a adus de la Roma cea mai categorică denegare asupra existenţei lor. TITULESCU, D. 598, cf. DN2, DEX. 2. Cf. d e n e g a (2). Cf. pontbriant, d., barcianu, v., ALEXI, W., DEX. ^ (Jur.; astăzi rar) Denegare de dreptate (sau de justiţie) = refuz nejustificat al unui organ de jurisdicţie de a soluţiona o cauză în legătură cu care a fost sesizat. Judecătorul care va refusa de a judeca sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate. HAMANGIU, C. C. 11. Judecătorul competent sesizat cu o cauză, este obligat s-o rezolve întrucât altfel comite infracţiunea de denegare de justiţie. PR. DREPT, 774, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: denegări. - V. denega. DENEGÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Refuzat (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM. -PL: denegaţi, -te. - V. denega. DENEGATÔRIU, -IE adj. (Rar) Care are caracter de denegaţie. Cf. LM, DN3. -PL: denegatorii. - Din fr. dénégatoire. DENEGAŢIE s. f. (învechit) Denegare (1). Cf. heliade, O. n, 360, STAMATI, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DN2, DEX. - PL: denegaţii - Şi: denegaţiune s. f. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Din fr. dénégation. DENEGAŢIUNE s. f. v. denegaţie. DENEGRÎ vb. IV v. denigra. DENEGRÎRE s. f. v. denigrare. DENEGRITÔRIU, -IE s. m. şi f. v. denigrator. DENEMIC vb. L T r a n z. (învechit, rar) 1. A nimici (1). De D[umne]zeul facem silă, şi Elu strămută (va 3477 DENEMICĂCIUNE -417- DENIE denemica D) dodeitorii noştri, psalt. 115, cf. scriban, D. Refl. pas. Şi nu socotescu-se (denemica-să-vor D) ca apa ce cure. psalt. 110. 2. A nimici (2). Celea ce ... cu cuvântul de urgie din creştini pre cineva au anătimisit sau au denemicit. DOSOFTEI, L. 192/6. - Prez. ind.: denemic. - Şi: denemici vb. IV. - De1 + ne mic. DENEMICĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Nimicire (1). Şi ocărirea (denemicăciunileD) lor încă va fi. PSALT. 188, cf. ib. 378, scriban, d. - PL: denemicăciuni. - Denemica + suf. -ăciune. DENEMICÎ vb. IV v. denemica. DENERVARE s. f. (Med.) Secţionare chimică sau fizică a nervilor unui anumit organ sau a unei anumite regiuni anatomice. Fenomenul ...persistă... după denerva-rea aortei. DANIELOPOLU, f. n. ii, 184, cf. D. MED. -PL: denervări. - Cf. fr. d e n e v r a t i o n. DENEUTRALIZĂ vb. I. T r a n z. f a c t. (învechit, rar) A face să iasă din starea de neutralitate. Cf. prot. -pop., n. d., costinescu. -Prez. ind.: deneutralizez. - Din fi*, deneutraliser. DENGA s. f. Boală virală tropicală transmisă la om prin înţepătura unui ţânţar, ale cărei simptome sunt asemănătoare cu cele ale gripei. Cf. enc. rom. ii, d. med., dn3. - Din fir. dengue, engl. dengue. DENGHI subst. pl. (Argotic) Bani. Cf. graur, e. 115, hristea, p. e. 324. - Din rus. #eHbrH. DENIA vb. I. T r a n z. (Franţuzism, rar) A binevoi să accepte, a fi de acord cu dificultate. Studentul Armând a fost amânat o dată, de două ori, de trei ori, în sfârşit acesta [Ionel Brătianu] a deniat să-l primească o dată, după siestă, barbu, l i, 273, cf. mda. -Prez. ind.: deniez. - Din fi. daigner. DENICHEL vb. I. T r a n z. (Complementul indică plăci stereotipe, obiecte de metal) A înlătura stratul de nichel care s-a depus sau cu care a fost acoperit. Cf. dn2, dex. - Prez. ind.: denichelez. - Pref. de- + nichela. DENICHELÂRE s. f. Acţiunea de a denichela şi rezultatul ei; denichelat. Cf. ltr2, dex, dn3. - PL: denichelări. - V. denichela. DENICHELÂT s. n. Denichelare. Cf. mda. - V. denichela. DENICOTINIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică tutun, ţigări) A reduce concentraţia de nicotină prin trecerea acesteia în combinaţii mai puţin nocive. Cf. cade, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: denicotinizez. - Din fr. dénicotiniser. DENÏCOTINIZÂRE s. f. Acţiunea de a deni coti n i z a şi rezultatul ei. Denicotinizarea se efectuează cu ajutorul unor substanţe chimice ca de exemplu, amoniacul, acidul galic etc. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: denicotinizări. - V. denicotiniza. DENICOTINIZÂT, -Ă adj. (Despre tutun sau ţigări) Din care s-a redus concentraţia de nicotină. Cf. dl, dm, m. d. ENC., DEX. - PL denicotinizaţi, -te. - V. denicotiniza. DÉNIE s. f. 1. (învechit şi popular) Reculegere şi meditaţie religioasă însoţită de rugăciuni; nume dat unor slujbe religioase (de seară sau de noapte) făcute pentru cei bolnavi sau morţi, în unele perioade de post etc. Şi să ne preveghem în slujba Iu Dumnezeu, în bdeanii şi în curăţie dereaptă. CORESI, EV. 123. Şi se adunară în beseareca sfântului de făcură bdenie şi rugăciuni (a. 1675). GCR I, 225/35. Topindu-ş[i] trupul... cu bdenia. DOSOFTEI, V. s. septembrie 14725. Smerenia nemărginită, bdeniile, vorbele cele curate. ANTIM, P. 91, cf. id. o. 457. Şi făcură bdenie toată noaptea (sfârşitul sec. xvn). MAG. IST. IV, 254/3. Luându-şi ceale ce trebuia pentru bdenie, mearse ... lasffâjntul mineiul(1776), 119^/21. Plătiţi preoţilor să se facă pe la toate besearicile rugăciuni şi bdenii. ŢICHINDEAL, F. 142/6, cf. LB, HELIADE, O. H, 345,1.GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. în decursul Păresimilor sunt treiprivigheri sau denii. MARIAN, s. R. II, 284. Deniile se fac cu multă evlavie, la învălirea zilei cu noaptea ...în postul mare în miercurea şi vinerea din săptămâna a V-a şi în joia patimilor. PRIBEAGUL, P. R. 136. 2. (în ritualul creştin ortodox) Slujbă religioasă de seară care se face în fiecare zi a săptămânii dinaintea Paştilor; priveghere (3). Ea venea seara la denie în biserica Sântei Cruci. ODOBESCU, S. I, 13. Dumineca viitoare urmau Paştile ...se ducea cu ea la denii. SLAVICI, O. H, 30. In săptămâna mare ... ieşea de la denii odată [cu ea] petrecând-o pân-acasă. CONTEMPORANUL, v2,485. într-o seară însă, cum era singură cu jupâneasa Floarea, aceasta lua vorba deniilor cu stăpâna ei. i. NEGRUZZI, S. I, 140, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Ca-ntr-O biserică strălucitoare, Când se aprind făcliile la denii, Aşa, deodată, s-a făcut lumină. CERNA, P. 25, cf. TDRG, CADE. Fiindcă deniile au început şi Paştile sunt aproape, du-te la biserică. GALACTION, o. 464. Adormirăm îmbrăcaţi ca pentru denii, gata de călătorie. BRĂESCU, A. 94. Câte femei am cunoscut eu la denii, mai ales când eram eu flăcău, v.rom. decembrie, 1954,59, cf. DL,dm,m.d.enc., DEX. în toate bisericile se face denia cea mai însemnată din post, când credincioşii se roagă şi priveghează, ascultând citirea celor 12 Evanghelii. RL 2005, nr. 4 600, cf. 3491 DENIER — 418 — DENIMARCHEZ ALR1622. Popa acasă nu era, Că la denie era. FOLC. OLT. - MUNT. .II, 245. - Pl.: denii. - Şi: (învechit) bdénie s. f. - Din slavon. biiA^hhk. DENIÉR s. m. Unitate de măsură pentru greutatea liniară a firelor şi fibrelor de mătase (naturală, vegetală sau sintetică) cu ajutorul căreia se apreciază fineţea acestora. La firele de mătase naturală şi artificială, titlul reprezintă numărul de denieri aflaţi în lungimea de 450 m fir, sau numărul de grame corespunzător la 900 m. IONESCU-MUSCEL, FIL. 47, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: denieri. - Din fi*, denier. DENIGRÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni sau, p. e x tmanifestări, realizări etc. ale acestora) A vorbi de rău, a pune (cu rea-credinţă) într-o lumină defavorabilă; a ponegri (2), a defăima (2), a calomnia, a discredita. Atunci Socraţii şi Aristizii... ajung, după ce sunt denigraţi şi batjocoriţi pe scenă ... să fie şi condamnaţi... la ostracism. HELIADE, O. II, 84. Acei cari la rândul lor ar voisă-i înlocuiască ..., au să-i denigreze, să-i calomnieze. GHICA, s. 198, cf. COSTINESCU, LM. State slabe ... vor simula cosmopolitismul, pentru a denigra tendinţele naţionaliste a inamicilor lor tari. EMINESCU, O. IX, 457, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. Nu pot admite să fim denigraţi pe nedrept. REBREANU, r. I, 222, cf. DL, DM. Nu s-a sfiit să denigreze memoria înaintaşului său. IST. LIT. ROM. 1,536, cf. DN2, M. d. enc. Activitate elogiată şi apreciată de numeroşi colegi de breaslă, dar în acelaşi timp, denigrată ...de către alţii, flacăra, 1975, nr. 47, 16, cf. DEX. A denigrat în permanenţă forţele de opoziţie. RL 2005, nr. 4 614. ^ R e f 1. p a s . Nu poci suferi să mi se denigreze astfel amantul meu! pr. dram. 144. ^ R e f 1. recipr. Ţăranii, muncitorii, intelectualii, fiind obligaţi să se supună luptei de clasă şi organizaţi a se denigra reciproc. RL 2005, nr. 4 726. Se denigrează sistematic. Com. din bucureşti. - Prez, ind.: denigrez. - Şi: (învechit) denegrí vb. IV. GHEŢIE, R. M., BARCIANU. - Din fr. dénigrer, lat. denigrare. - Denegrí: prin apropiere de [în]negri. DENIGRÁNT, -Ă adj. (Rar) Denigrator (1). Cf. dex, dn3. -Pl.: denigranţi, -te. - Din fr. dénigrant. DENIGRÁRE s. f. Acţiunea de a (se) denigra şi rezultatul ei; ponegrire (2), defăimare (2), discreditare, calomniere; (învechit, rar) denigraţiune, denigratură. în mai anul curent ziarul radical „Românul ” era scris cu un spirit de denigrare. EMINESCU, O. X, 367. S-a persecutat în presă prin denigrări şi batjocure. CARAGIALE, O. IV, 72, cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., dl, DM. Intenţia e de prisos s-o spunem, nu-i de denigrare, ci de determinare a unui anumit colorit etnic şi social V. ROM. martie, 1958, 72, cf. DN2, M. D. ENC. N-a stat în intenţia lui,, coborârea ” sau denigrarea lui Sadoveanu. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 1/10. împotriva lui a fost dezlănţuită o adevărată campanie de denigrare, flacăra, 1975, nr. 47, 17, cf. DEX. Acest scandal a avut drept ţintă denigrarea ... ministrului. RL 2005, nr. 4 704. - PL: denigrări. - Şi: (învechit) denegrire s. f. gheţie, R. M., BARCIANU. - V. denigra. DENIGRAT, -Ă adj. Pus (cu rea-credinţă) într-o lumină defavorabilă, vorbit de rău; ponegrit (2), defăimat, discreditat, calomniat. Cf. LM. Nu lipsesc... nici apărătorii poetului denigrat. IST. LIT. ROM. în, 768. Mult denigratul teatru comercial T ianuarie 1969, 125. Reîntoarcerea la miraculoasa putere de vindecare a acestor uitate şi denigrate leacuri băbeşti. FLACĂRA, 1975, nr. 46,18. -PL: denigraţi, -te. - V. denigra. DENIGRATOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care denigrează; prin care se denigrează; defăimător (2), calomniator, (rar) denigrant. Maiestatea Sa va fi, din nou, ţinta unor atacuri violente şi denigratoare. STANCU, R. A. V, 141, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Ar trebui să înţeleagă în sfârşit că efortul lor denigrator este zadarnic. RL 1977, nr. 10 094. 2. S. m. şi f. Persoană care denigrează; defăimător (2), calomniator. Cf. COSTINESCU, LM. Poetul s-a considerat şi a fost un continuator al tradiţiei de luptă a paşoptiştilor, a căror memorie o apără împotriva denigratorilor - adepţii „arteipentru artă”, contemp. 1954, nr. 390, 3/4, cf. dl, DM. Părerile lui... despre Caragiale nu sunt ale unui denigrator. ist. LIT. rom. m, 692, cf. DN2. A rămas singur să lupte cu o ... coaliţie de denigratori. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10,14. N-a fost un denigrator al poeziei noi. s februarie 1970,86, cf. M. D. ENC., DEX. Consiliul de Onoare solicită publicaţiei să prezinte scuze pentru afirmaţiile denigratoare la adresa CRP. RL 2005, nr. 4 706. - PL: denigratori, -oare. - Şi: (învechit) denigratorii!, -ie (lm) s. m. şi £, adj., denegritoriu, -ie (costinescu) s. m. şi f. -Denigra + suf. -tor. Cf lat. denigrator, it. denigratore. DENIGRATORIU, -IE s. m. şi £, adj. v. denigrator. DENIGRAT URA s. f. (învechit, rar) Denigrare. Cf. LM. - PL: denigraturi. - Denigra + suf. -tură. Cf. lat. d e n i g r a t u r a . DENIGRAŢIUNE s. f. (învechit, rar) Denigrare. Cf. lm. - PL: denigraţiuni. - Din lat. denigratio, -onis. DENÎM subst. Ţesătură groasă de bumbac folosită în trecut pentru confecţionarea pantalonilor şi a salopetelor de lucru, iar astăzi, utilizată pe scară largă pentru confecţii tip blue-jeans. Fuste mini din denim. RL 2005, nr. 4 594. - Din fr. denim, engl. denim. DENIMARCHEZ, -Ă s.m. şi f. v. danemarchez. 3502 DENIOARĂ -419- DENMULŢIT DENIOARA adv. v. odinioară. DENISIP vb. I. Tranz. A efectua operaţia de denisipare (1). Cf dn3, dex2. ^ R e f 1, pas. Piesele uşor oxidabile nu se deznisipează cu instalaţii hidraulice. LTR2. - Prez. ind.: denisipez. - Şi: deznisipâ vb. I. dex2. - Pref. de + nisip. DENISIPÂRE s. f. 1. (Ind.) Operaţie de îndepărtare a nisipului aderent de pe piesele mecanice turnate. Deznisi-parea e necesară ... pentru montarea pieselor în sisteme tehnice. ltr2, cf. sfc rv, 319..+ Operaţie de separare a nisipului din fracţiunile fine, obţinute la prepararea mecanică a minereurilor, a cărbunilor etc. Cf. ltr2. + Operaţie de separare a nisipului purtat în suspensie de apa unui râu, prin sedimentarea Iui şi scurgerea apei limpezite peste un prag deversor. Cf. ltr2. 2. Operaţie de curăţare a obiectelor aflate în apă de nisipul depus prin decantare; decolmatare. Cf. dex2. + (Nav.) Operaţie de evacuare a nisipului din interiorul unei nave scufundate sau de deblocare din nisip a unei nave, cu ajutorul pompelor hidraulice sau al dragelor aspiratoare. Cf. ltr2. - Pl.: denisipări. - Şi: deznisipâre s. f. - V. denisipa. DENISIPÂT, -Ă adj. Care a fost curăţat de nisipul depus prin decantare. Cf. dex2, mda. -PL: denisipaţi, -te. - Şi: deznisipât, -ă adj. dex2, mda. - V. denisipa. DENISIPATOR s. n. Bazin etanş în care sunt reţinute, prin sedimentare, granulele de nisip conţinute în suspensie de apa captată dintr-un râu. Din punctul de vedere al circulaţiei apei în deznisipator, se deosebesc: deznisipa-toare orizontale (folosite cel mai des) şi deznisipatoare verticale. LTR2, cf. DEX2. - Pl.: denisipatoare. - Şi: deznisipator s. n. - Denisipa + suf. -tor. DENITR vb. I. T r a n z . A efectua operaţia de denitrare. Cf. DN3, MDA. -Prez. ind.: denitrez. - Cf. fr. d e n i t r i f i e r (după nitrai). DENITRARE s. f. (Chim.) 1. Operaţia de separare a acidului azotic dintr-un amestec acid. Cf. ltr2, sfc iv, 318, DC. 2. Operaţia de scădere a gradului de nitrare al unor esteri nitrici. Cf. ltr2. 3. Fenomen de descompunere a substanţelor care conţin gruparea nitro sau radicalul nitric. Cf. LTR2. - PL: denitrări. - V. denitra. DENITRIFIC vb. I. Tranz. A efectua operaţia de denitrificare. Cf. dn3, mda. - Prez. ind.: denitrific. - Cf. fr. d e n i t r i f i c a t i o n. DENITRIFICARE s. f. Proces prin care protidele şi nitraţii din sol se transformă sub acţiunea bacteriilor în compuşi mai puţin oxidaţi, în amoniac şi chiar în azot elementar, fenomen care duce la scăderea fertilităţii solurilor. Cf. ENC. AGR. Pierderile azotului nitric au loc şiprintr-un proces biologic ... denumit denitrificare. AGROTEHNICA, I, 182, cf. LTR2, DER, DN2, SFC IV, 318, DC, M. D. ENC., DEX. - PL: denitrificări. - V. denitrifica. DENITRIFICATÔR, -OARE adj. (Chim.) Care produce o denitrificare. Bacteriile denitrificatoare se dezvoltă în condiţii optime la o temperatură de 34-37° C. AGROTEHNICA, I, 375, cf. NDN. - PL: denitrifîcatori, -oare. - Denitrifica + suf. -tor. DENIVELĂ vb. I. T r a n z. şi re f 1. (Despre suprafaţa unui teren, a unui drum etc.) A face să-şi piardă sau a(-şi) pierde netezimea, prin formare de adâncituri şi ridicături. Cf. DL, DN2, M. D, ENC., DEX. - Prez. ind.: denivelez. - Din fr. déniveler. DENIVELARE s. f. Acţiunea de a (se) denivela şi rezultatul ei. Cf. şăineanu, d. u. Punctele de intersecţie ale urmelor lăsate de pilă orientează muncitorul asupra denivelărilor suprafeţei. ORBONAŞ, mec. 229, cf. LTR2, dn2, DEX. Denivelarea terenului a impus şi executarea unui mare volum de lucrări. RL 1977, nr. 10 314. ^ Fig. Ritmurile arhitecturale sunt ritmuri abstracte care produc 0 anumită denivelare a afectivităţii, contemp. 1971, nr. 1 266,7/5. Este cazul să fie luate în dezbatere denivelările dintre specii în interiorul genului dramatic. ROMÂNIA literară, 1978, nr. 1,4/1. + S p e c . Diferenţă de nivel între două unităţi morfologice limitrofe. Această denivelare marchează perfect limita morfologică a Câmpiei Române. GEOLOGIA, 101, cf. M. D. ENC., DEX. + Neregularitate de teren. Cf. M. D. enc., dex. Transportă în remorcă pe un drum plin de denivelări 6 cooperatori fără a avea bănci şi siguranţe la obloane. FLACĂRA, 1976, nr. 50,20. Carosabilul este acoperit cu pământ, cu mari denivelări. RL 2005, nr. 4 565. - PL: denivelări. - V. denivela. DENIVELAT, -Ă adj. 1. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care prezintă denivelări. Cf dex. Pe vârf de munte, pe terenuri denivelate, marea mecanizare şi chimizarea ne oferă soluţii, flacăra, 1976, nr. 10, 10. 2. (Despre suprafeţe construite, pasaje etc.) Care prezintă niveluri situate la diferenţă de înălţime. Aspectele denivelate ale fabricii îl mângâiau, din orizont, ca o speranţă. ARGHEZI, S. XI, 85. Pardoseala ... este astfel denivelată, încât se obţine un efect de amfiteatru. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 7/5. Datorită lucrărilor de amenajare a rampelor pasajului denivelat, a fost închisă circulaţia pe linia de centură a capitalei. RL 1980, nr. 11 060. -PL: denivelaţi, -te. - V. denivela. DENMULŢÎT s. m. v. deînmulţit. 3516 DENOMBRA -420- DENONŢIAŢIE DENOMBRA vb. I. T r a n z. (Franţuzism, rar; complementul indică mai ales populaţii, grupuri umane etc.) A număra1 (1). ^ Refl. pas. Populaţiunea flotantă din închisori, casarme, spitale, şcoli se denumbrează într-o singură zi. I. IONESCU, P. 163, cf. DN3. - Prez. ind.: denombrez. - Şi: (învechit) denumbrâ vb. I. - Din fr. dénombrer. - Denumbra: prin apropiere de număra. DENOMBRÀBIL, -Ă adj. (Franţuzism, rar) Care poate fi numărat2. Cf. dn2. - PL: denombrabili, -e. - Din fr. dénombrable. DENOMCSf vb. I. T r a n z. 1. (Livresc) A denumi (1). Poetul [GrandeaJ^w ...până în 1877, redactor la „ Tribuna ” ... apoi la „ Timpul”, denominatde Maiorescu „fleacul cela deH. Grandea”. CĂLINESCU, S. C. L. 149, cf. DN3. ^ R e f 1. pas. Persoanele maghistratuale cele de a să trămite în provincii aşa se denominau. BOJINCĂ, a. n, 66/20. 2. A efectua o denominare (2). Din septembrie, leul devine integral liber transferabil în alte monede ... odată cu autorizarea investitorilor străini să achiziţioneze titluri de stat româneşti denominate în lei. RL 2006, nr. 5 013. -Prez. ind.: denominez. - Din lat. denominare. DENOMINÂL, -Ă adj. Care aparţine denominaţii, privitor la denominare. Cf. doom2. -PL: denominali, -e. - Denomina + suf. -al. DENOMINALIZA vb. I. R e f 1. (Despre semnele monetare) A-şi reduce valoarea nominală. Cf. dex, dn3. - Prez. ind.: denominalizez. - Pref. de- + nominaliza. DENOMINALIZÂRE s. f. Acţiunea de a se denominaliza şi rezultatul ei; reducere a valorii nominale a semnelor monetare; denominare (2). Cf. der, M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: denominalizări. - V. denominaliza. DENOMINARE s. f. 1. Acţiunea de a denomina şi rezultatul ei. 1. Denumire (1). 2. Reducere a valorii nominale a semnelor monetare; denominalizare. Deputaţii au primit spre dezbatere proiectul de lege privind denominarea monedei naţionale. Trecerea la leul greu (a cărui valoare va fi de 10 000 de lei) se va face începând cu 1 iulie 2005. RL 2004, nr. 4 336. -PL: denominări. - V. denomina. DENOMINÂT, -Ă adj. (Livresc) Denumit (11). Cf LM. Eruditul căuta mângâiere în tovărăşia câinilor, ... de-nominaţi... latineşte. CĂLINESCU, C. O. 57. -PL: denominaţi, -te. - V. denomina. DENOMINATIV, -Ă adj., subst. 1. Adj. Care denumeşte. Cf. NEGULICI. Care vinu de la nume, se zicu substan- tive denominative. BĂLĂŞESCU, GR. 137/7, cf. PROT.-POP., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Numele nu reprezintă un simplu mijloc denominativ, ci e o notă esenţială, o cheie a obiectului. CĂLINESCU, I. 223. Există o serie de derivate denominative cu sufixe care nu modifică valoarea gramaticală sau sensul în întregime, ci produc numai schimbări de nuanţă ale cuvintelor de bază. GRAM. ROM1.1, 159. Autorul analizează sensul cuvântului sub trei aspecte: a) sensul logic-material b) sensul emoţionale) sensul denominativ. L. rom. 1959, nr. 2, 102, cf. DN2, DEX. ^ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. Formarea unui verb denominativ presupune folosirea unui sufix. SCL 1954,295. în turceşte, în loc de a se folosi verbe denominative, care întăresc familia substantivului de bază, se formează expresii analitice cu verbul ajutător „a face”. GRAUR, F. L. 182, Cf. DL, DM. 2. S. n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. Verbul „ a lustrui” este un denominativ de la substantivul „lustru ”. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 3. S. m. (Mat.; învechit, rar) Numitor (3). Cf. stamati, d. -PL: denominativi, -e. - Din lat. denominativus, -a, -um, fr. dénominatif. DENOMINATÔR s. m. (Mat.; învechit) Numitor (3). Immulţind pre denominatorul 3 cu 5 320. aat 4r/6, cf. ASACHI, ALGEBRA, 18712, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., LM. - PL: denominatori. - Şi: dănuminător s. m. asachi, ALGEBRA, 18712. - Din lat. deno minator, fr. dénominateur. DENOMINAŢIE s. f. (Livresc) Denumire (1). Denominaţia episcopiei aceştiia a Făgăraşului el întâiuşi întâiu o au aflat. MAIOR, I. B. 208/12, cf. NEGULICI. Asemenea formaţi de sulf şi de oxigen, s-au aflat de curând; a trebuit să li se dea denominaţii particulare. MARIN, PR. I, 127/3, cf. PROT. - pop., N. D., LM. Acest din urmă [partid], deşi foarte mare şi numeros, este însă fracţionat în mai multe grupuri, purtând diferite denominaţiuni. EMINESCU, o. XII, 24. Tot ce nu poate fi înţeles cade sub această denomi-naţiune. MACEDONSKI, O. IV, 86, cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D. Mi se pare imperativ ca odată cu gestul politic ... intelectualul să-şi aducă aminte că se cuvine să-şi justifice denominaţia, producând opere durabile de ştiinţă şi de artă. CONTEMP. 1948, nr. 104,4/2. Denominaţia „ epicureu ” i se potrivea în sensul exact al cuvântului CĂLINESCU, B. I. 181, cf. DN2. Poreclele... fac parte din sistemul de denominaţie subiectiv. CL 1973, 89, cf. M. D. ENC., DEX. Nu există o sincronizare între transformările la nivelul realiilor [portului popular] şi între cele la nivelul denominaţiei. Z. MMAIL, T. P. 163. O serie de mănăstiri din Moldova au refuzat să treacă la noul calendar gregorian, ... constituind o denominaţiune religioasă aparte. RL 2006, nr. 4 814. + (Rar) Prenume (1). Denominaţia lui este ştiută -Andrei SEVERIN, S. 91. + (Rar) Poreclă. Cf dn2. - PL: denominaţii. - Şi: (învechit) denominaţiune s. f. - Din lat. denominatio, -onis, fr. dénomination. DENOMINAŢIUNE s. f. v. denominaţie. DENONŢIÂŢIE s. f. v. denunţiaţie. 3529 DENOTA -421- DENS DENOTA vb. L T r a n z. 1. (Complementul indică fapte, situaţii, idei, sentimente etc.) A dovedi existenţa sau inexistenţa, a indica, a vădi (2), a marca (3). Poesia populară se mai deosebeşte şi prin o cunoştinţă psihologică, care denotă spiritul observatoriu al poporului. RUSSO, S. 191. Apărarea unor asemenea idei ... denotă în cei ce le au o dorinţă nestinsă de mulţumiri şi de plăceri. GHICA, C. E. I, 183, cf. PONTBRIANT, D. Vlach, denotă pururea o fiinţă latină. HASDEU, I. C. I, 39, cf. LM. Cât despre celelalte caractere cu care e imprimată Psaltirea de la Braşov, ele ... denotează oproveninţă germană, odobescu, S. I, 362. Opera ce ne-a lăsat-o nu denotă niciun moment de ezitare. caragiale, O. m, 6. Simetria denotă un gust ordinar. VLAHUŢĂ, D. 5. Faţa-i era palidă; ochii aproape stinşi, şi în jurul lor, un vânăt semicerc denota o lungă suferinţă. bac ALB aşa, S. A. n, 7. în aceste frumoase versuri se găsesc imagini de toată nostimada ... care denotă un puternic talent. sĂM. I, 78, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, CADE. Asta ar denota că fenomenul e general, că aceleaşi cauze au produs aceleaşi efecte pe tot cuprinsul ţării. REBREANU, R. I, 261. Obrazu-mi restabilit denotă din nou prospeţime. MIHĂESCU, D. A. 51. Anume opinii... sunt azi perimate şi puerile, nu fără a denota destulă intuiţie la un nespecialist. CĂLINESCU, I. 357, cf. DL, DM. Enumerările care ţin loc de descrieri denotă plăcerea primitivului de a stăpâni nemijlocit lumea materială, varlaam - sadoveanu, 264. Sunt preţuite gesturile care denotă o frumuseţe sufletească. IST, LIT. ROM. I, 144. O mahala a Săpunarilor ... denotă prezenţa mult mai veche a acestor meşteri. G. BARBU, A. v. 38. Atitudinea ironică faţă de creaţia proprie denotă o mare modestie. V. ROM. iunie, 1975,5, cf. DN3. Cântecul amintirii sau Cântecul Mioarei denotă această slăbiciune. PALEOLOGU, T. 14. 2. (Lingv.; rar) A semnifica (1), a însemna. Rememorăm aicea întregul cerc a vorbelor cari denotă acele impresiuni ce ni se comunică. EMINESCU, o. XIV, 313. Orice termen denotează ... unul sau mai multe... obiecte. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,4/2. -Prez. ind. pers. 3, 6: denotă şi (învechit) denotează. - Din fr. dénoter, lat. denotare. DENOTÂRE s. £ (învechit) Acţiunea deadenota (1) şi rezultatul ei. Cf pontbriant, d., costinescu. -Pl.: denotări. - V. denota. DENOTAT s. n. (Rar) Semnificat (2). Cf. dn3, DEX2. - Din fr. dénoté. DENOTATÎV, -Ă adj. (Lingv.; despre sensul cuvintelor; în opoziţie cu conotativ) Care se referă la denotaţie (3), de denotaţie; de bază, fundamental, semnificativ. Sensurile denotative ale termenului premetaforic nu dispar. LR 1966, 329, cf. SFC rv, 101. Sudura compoziţională trebuie descoperită nu doar în mulţimea sensurilor denotative ale textelor, ci şi în lumea, lipsită uneori de contur precis, a sensurilor conotative sau figurate. LL 1974, nr. 1, 174, cf dn3, DEX2. ^ (Prin analogie) Mesajul are nevoie de un cadru denotativ minim, chiar atunci când este ermetic, coteanu, S. F. I, 41. 4- (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii. Cf. DN3, dex2. - PL: denotativi, -e. - Din fr. denotatif. DENOTATOR, -OARE adj., s. m. (învechit, rar) (Element) care denotă (1) ceva. Cf LM. - PL: denotatori, -oare. - Denota + suf. -tor. DENOTAŢIE s. f 1. (învechit) Notaţie (2). Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. 2. (Filos.) Sferă. Cf. m. d. enc., dex, dn3. 3. (Lingv.; în opoziţie cu conotaţie) Sens conceptual fundamental al cuvintelor, independent de context; semnificaţie (1). Denotaţia poate fi considerată ca un prim strat... iar conotaţia apare ca un al doilea limbaj care îl înglobează pe primul ROMÂNIA literară, 1968, nr. 12, 24/2. Orice conotaţie implică o denotaţie, coteanu, s. F. II, 36, cf. M. D. ENC. Problema ... denotaţiei a stat nu numai în atenţia lingviştilor, ci şi a logicienilor şi filozofilor. contemp. 1975, nr. 1 508, 4/2, cf. dex, dn3. - PL: denotaţii. - Din lat. denotatio, -onis, fr. denotation. DENS, -Ă adj. 1. (Despre corpuri, substanţe, soluţii etc.) Care are densitate (1) mare; care se compune din particule strâns legate între ele; compact; îndesat. Cărbunele cel mai dens şi cel mai tare, arde lesne. MARIN, PR. I, 39/17. Areometru[l] se cufundă cu atât mai puţin într-un lichid pe cât acest lichid este dens. MAN. SĂNĂT. 82/12, cf. PROT. - POP., N. D. Soarele nu este nici de cum mai dens decât apa. drăghiceanu, c. 25/7, cf. lm, barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Copacul ...făcea întunecimea mai densă. IBRĂILEANU, A. 206, cf. cade. Topirea oţelului rapid se poateface ... într-un cuptor cu arc, asigurându-se ... obţinerea unui metal dens cu o structură cristalină măruntă. IOANOVICI, TEHN. 96. In cutia de fier a vagonului, aerul e dens şi cald. cazimir, GR. 157. Glicerina, propan triol, sau ulei dulce ... este un sirop dens, incolor, cu gust dulce. MACAROVICI, CH. 495. Neaua cade, din ce în ce mai densă. PERPESSICIUS, s. 59. Până vineri seara, ninsoarea densă, compactă, nu încetase încă. BOGZA, Ţ. 27. Excesul de vapori se condensează ... formându-se o ceaţă mai mult sau mai puţin densă, sanielevici, R. 74, cf. DL. Pătrundem greu, în marea densă, marea sărată ... ISANOS, Ţ. L. 68. Şi-n aerul iernatic, dens şi pur Prind şoapte-aprinse împrejur să zboare. LABIŞ, P. 123, cf. DM. Peste tot s-a împrăştiat un fum dens, alb. FLACĂRA, 1975, nr. 40,19. + Fig. (Despre somn, linişte etc.) Greu; profund. Somnul adânc şi dens. DEMETRIUS, A. 61 .E un răstimp de tăcere densă, camil PETRESCU, T. 1,221, cf DN3. 2. Care are părţile componente foarte apropiate una de alta; des (11). Cf CADE. Pe pajiştea verde, măruntă şi densă. C. PETRESCU, î. II, 16. Arcul sprincenelor era lung, dens şi cu o zburlire mefistofelică. TEODOREANU, M. II, 72. La vârful [ramurilor]... se află glomerulele dense de spiculeţe. ENC. AGR. II, 249. O năvală de lăcuste în convoi gros şi dens. IST. LIT. ROM. I, 405. Satele îngrămădite au o structură mult mai densă. BUTURÂ, EG. 61. ^ Fig. Vin, dense, amintirile-n şirag. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,3/1. + Care se află în număr mare; numeros. [Ţări] cu o populaţie densă. Com. din bucureşti. + (Despre culori, priviri etc.) Intens, pătrunzător (1). Deasupra ariei pământului... cerul... 3536 DENSIFICA -422- DENSITATE de un albastru dens, dur. IBRĂILEANU, A. 125. Privirile erau lucide şi dense, ceea ce contrasta cu figura placidă şi absentă [a doctorului]. M. ELIADE, O. I, 78. Foi mari de lipan, cu verdele lor dens. KLOPŞTOCK, F. 219. + F i g. (Despre stil, specii literare, muzicale etc.) Concis, condensat. Stilul lui plastic şi dens ... a apărut în urma unei continue selectări a elementelor şi a formelor limbii. LLI, 61. A scris o carte de reportaj dens ... în genere informativ, asupra Indiei. CONSTANTINESCU, S. n, 517. Oratoriul arată o mai densă structură polifonică. M1974, nr. 12,13. Acţiunea romanului va fi densă şi dinamică, poetică şi dură. v. rom. august, 1975, 30. Prin intermediul unui roman cu acţiune densă, ea înlesneşte cunoaşterea literaturii unei zone de cultură extrem de interesantă. CONTEMP. 1975, nr. 1 502,4/10. - PL: denşi, -se. - Din fr. dense, lat. densus, -a, -um. DENSIFIC vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) întări; a (se) condensa. Cf. dn3, dex2. - Prez. ind.: denslfic. - Dens + suf. -ifica. Cf. fr. d e n s i f i e r. DENSIFICARE s. f. Acţiunea de a (se) d e n s i -fi ca şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex2. + Procedeu de ameliorare a lemnului, bazat pe creşterea prin comprimare a greutăţii lui specifice. Cf. ltr2, dn3. - PL: densificări. - V. densifica. DENSIFICÂT, -Ă adj. Condensat (3). Cf. dex2. + (Despre lemne) Ameliorat prin stratificare, impregnare, încleiere şi presare. Lemn stratificat densificat. ltr2. - PL: densificaţi, -te. - V. densifica. DENSIGRAMĂ s. f. Scară gradată care serveşte la corelarea valorilor densităţilor exprimate în diferite unităţi de măsură. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex, dn3. -PL: densigrame. - Din fr. densigramme. DEN SIMETRIC, -Ă adj. Care se referă la densi-metrie. Cf. dn2, dex. -PL: densimetrici, -ce. - Din fr. densimetrique. DENSIMETRÎE s. f. Ansamblu de metode pentru măsurarea densităţii substanţelor. La intensităţi mari [se procedează] prin densimetrie optică. SANIELEVICI, R. 230, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - Din fr. densimetrie. DENSIMETRU s. n. Instrument gradat care indică densitatea lichidului în care a fost cufundat. Cf. alexi, w., CADE, ENC. AGR. Aveţi un metru, un pluviometru, un barometru, un densimetru şi un termometru. ARGHEZI, C. J. 184. Densimetre cu destinaţii speciale pentru determinat calitatea laptelui. cişman, FIZ. i, 217, cf. DL, DM. Introdus într-un lichid, densimetrul se scufundă cu atât mai mult cu cât densitatea lichidului este mai mică. der, cf. DN2. Există şi densimetre speciale, care dau greutatea sau volumul numai al unui singur fel de substanţă. DC, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX. - PL: densimetre. - Din fr. densimetre. DENSITATE s. f. 1. Mărime fizică definită prin raportul dintre masa şi volumul unui corp; masă specifică; (învechit) desime (3). în tabloul următor dăm densitatea metalelor celor principale. MARIN, PR. I, 214/29. Este o diferinţă între desimea sau densitatea ... mineralelor. BARASCH, I. N. 25/9, cf. PROT.-POP.,N. D., PONTBRIANT,D. Densitatea unui corp este raportul masei sale către volumul său. DRĂGffiCEANU, c. 24/27, cf. COSTINESCU, lm. [Cometa] ... avea o densitate ameninţătoare. MACEDONSKI, o. ni, 89. Se numeşte densitate a unui corp masa unităţii sale de volum. PONI, F. 57. [Pentru stabilirea etalonului de greutate] s-a ales, temperatura de 4° centigrade, fiindcă s-a observat că la această temperatură apa ... are cea mai mare densitate. CLIMESCU, A. 209, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, tdrg, CADE. Se observă că la fiecare încărcare, se măreşte densitatea electrolitului. ENC. agr. I, 59. Densitatea ... unei substanţe solide ... poate fi mai mare sau mai mică decât unitatea. MACAROVICI, CH. 17. Masa unităţii de volum se numeşte densitate. CIŞMAN, FIZ. 1,264. Densitatea sau masa specifică este masa conţinută în unitate de volum. CARAFOLI - OROVEANU, M. F. I, 11. Densitate sau masă specifică. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. 1,34. Densitatea se exprimă în g/cm3 în sistemul CGS. LTR2, cf. DL, DM. Densitatea este raportul dintre masă şi volum. GEOLOGIA, 8. Densitatea se exprimă de obicei în grame pe centimetru cub sau în kilograme pe metru cub. DER, cf. DN2. Densitatea variază cu temperatura şi cu presiunea (în special la gaze). DC, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX. -$* Densitate relativă = raportul dintre densitatea unei substanţe şi densitatea apei distilate la 4°c. Cf. cade, dl, dm, dc, m. d. enc., dex. + Număr, cantitate de plante, de obiecte etc. de pe o unitate de suprafaţă sau de lungime; desime (2). Cf. dl, DM, DER, dn2, d. med., M. D. enc. Densitatea foarte mare de până la 50 000 plante de porumb la hectar. flacăra, 1975, nr. 41,7, cf. DEX. [La porumb] densitatea a scăzut de cele mai multe ori la jumătate. RL 1978, nr. 10 365, cf. Z. MIHAIL, T. P. 27. Densitatea gospodăriilor este mai mare în vetrele iniţiale ale satelor. BUTURĂ, EG. 62. ^ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor şi secţiunea transversală a acestuia. Cf. der, m. d. enc., dex. Densitatea (medie) a populaţiei = numărul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafaţă a unui anumit teritoriu. Cestiunea cea mai importantă în ţeara noastră ... este densitateapopulaţiunei. GHICA,C. E. 1,264. Densitatea medie a populaţiei globului este de 22,5 loc./hn2. der, cf. M. D. ENC., DEX. [Indonezia este] a patra ţară din lume ca număr de locuitori ... şi cu regiuni cu o mare densitate a populaţiei. RL 2005, nr. 4 934. ^ (Eliptic) Republica San Marino are o densitate de 288 de locuitori pe km2. MAGAZIN IST. 1967, nr. 8, 70. Densitatea reţelei hidrografice = raportul dintre lungimea reţelei de râuri şi canale şi suprafaţa dată. Cf. m. d. enc., DEX. 2. Faptul de a fi dens (2), concentrat, intens. Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2. Ceia ce sare mai întâiu în ochi, în operele de mare creaţie este densitatea de fapte externe ori interne. IBRĂILEANU, S. L. 65, cf. CADE. Autorul 3544 DENSITOMETRIE - 423 - DENTATURĂ trece dincolo de datele istoriei pentru a întări acţiunea şi a da densitatea dramatică unora dintre personaje. CONTEMP. 1948, nr. 108,11/5. Auzi glasulfără densitate al Aurichii. CĂLINESCU, e. o. I, 52, cf. dl, DM. în amintiri ca şt în basme, densitatea epică este mijlocul lui dintâi, cu care îşi supune ascultătorii IST. LIT. ROM. ni, 281, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX. ^ Fig. I se părea această atmosferă nouă ... de altă substanţă de o densitate necunoscută. DEMETRIUS, A. 55. Dumnezeu e conceput ca un soare ontologic din care se revarsă toată existenţa într-o densitate tot mai diluată cu cât aceasta cade mai departe de focar. STĂNILOAE, O. 275. Poezia [Iui Arghezi] este o veşnică reluare, ..., un drum care trece succesiv prin mai multe perdele de ceaţă de densităţi diferite. SIMION, S. R. II, 34. - PL: densităţi. - Din fr. densité, lat. densitas, -atis. DENSITOMETRÎE s. f. Determinare a opacităţii materialelor fotografice cu ajutorul densitometrului. Este necesar un dispozitiv de densitometrie fotoelectrică. SANIELEVICI, R. 221. - Din fr. densitométrie. DENSITOMÉTRU s. n. Instrument pentru determinarea opacităţii materialelor fotografice. Un densitometru cu prismă polarizatoare, folosit des, e densitometrul Martens. LTR2, cf. CL 1973, 25, DN3. -PL: densitometre. - Din fr. densitomètre. DENSOGRÂF s. n. (Optică) Densitometru înregistrator. Cf. LTR2, NDN. - PL: densografe. - Din fr. densographe. DENSOMÉTRU s. n. Aparat pentru determinarea permeabilităţii la aer a hârtiei. Cf. ltr2, dn3. - PL: densometre. - Din germ. Densometer. DÉNSUL, DENSA.pron. pers. v. dânsul. DENŞĂ s. f. (Prin Transilv.) Capră cu blana jumătate neagră, jumătate de alte culori, chest. v 76/25,28. - Accentul necunoscut. - PL : ? - Et. nec. DENTÂL1, -Ă adj. 1. (în sintagma) Consoană dentală (sau, învechit) son dental (şi substantivat, f.) = consoană care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinţii incisivi superiori. Fără limbă nu s-ar putea produce nici sonurile dintali, nici celepalatinali. HELIADE, O. II, 374, cf. PROT. - POP., N. D. Dl Georgian se leagănă cu părerea că „ i ” lucră asupra dentalelor întotdeauna. CONTEMPORANUL, I, 443. Consonantele aşadar se nasc abia atuncea în adevăr când sufletul se dezbate din diferite organe ale vorbirei, după cari organe ele se şi deosibesc în litere labiali, dentali (limbali) şi palatinali. EMINESCU, o. XIV, 293, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D,, CADE. Există mai mult decât o coincidenţă întâmplătoare... laprefacerea velarelor urmate de dentale în labiale. PUŞCARIU, L. R. I, 268. Pala-talizarea dentalelor nu există... afară de excepţii neînsemnate, la slavii balcanici şi nici la aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. BRĂTIANU, T. 208. Pentru o consoană dentală muşchiul lingual se trage înapoi. SCL 1955, 202. Vorbirea bănăţeană nu cunoştea nici ea palatalizarea dentalelor. COTEANU, R. L. 33, cf. DER, DN2. Palatalizarea dentalelor i se pare însă un fenomen străin limbii noastre. cl 1973, 334, cf. M. d. enc. 2. (în dicţionare) Dentar (1). Cf. LM, alexi, w. Nerv dental ŞĂINEANU2, cf. TDRG, CADE. - PL: dentali, -e. - Şi: (învechit) dintâi, -ă adj. - Din fr. dental. - Dintâi: prin apropiere de dinte. DENTAL2 s. m. v. dentalium. DENTALIUM s. m. Moluscă marină care are capul acoperit cu o cochilie deschisă la ambele capete în formă de corn. Cf. ltr2, dn3. -PL: dentaliumi. - Şi: dentál s. m. DN3. - Din engl. Dentalium. - Dental < fr. dentale. DENTÁR, -Ă adj. 1. De dinte, al dinţilor, privitor la dinţi; dental1 (2). Nervii danteri sau alveolari ... unul dintre aceştia se ramifiază în gingii. POLIZU, P. 183/17, cf. PONTBRIANT, D., LM, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Puroi la măsele (absces dentar). VOICULESCU, L. 28, cf. BUJOREAN, B. L. 96. Al doilea incisiv, începând de la mijlocul arcadei dentare către părţile laterale. ENC. AGR. IV, 10, cf. URSU, T. ş. 185. Igiena bucală presupune neapărat şi îndepărtarea tartrului dentar. ABC SĂN. 351, cf. dn2. Coroană dentară. D. MED. 390, cf. M. D. ENC. Un vaccin care ar preveni cariile dentare. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 5/5. Radiografiile dentare obţinute după aplicarea auto-vaccinului. FLACĂRA, 1975, nr. 47,17. Aparatul dentar sau un periajputernic, factorii ereditari, dereglările hormonale sau stresul zilnic mai pot determina apariţia leziunilor cavităţii bucale. RL 2006, nr. 4 915. + (Rar; despre clinici) In care se tratează dinţii. O mostră de proteză pe un panou de clinică dentară, vinea, L. n, 307. 2. De dentist, care aparţine dentistului, privitor la dentist. Un scaun dentar. TEODOREANU, M. II, 100. L-am dus eri la cabinetul dentar al şcolii. DEMETRIUS, A. 289, cf. DM, DN2, M. D. ENC. -PL: dentari, -e. - Şi: (învechit) dentâriu, -ie (lm), dintâriu, -ie (pontbriant, d.), dantér, -ă adj. - Din fr. dentaire, lat. dentarius, -a, -um. - Dintâriu: prin apropiere de dinte. DENTÂRIU, -IE adj. v. dentar. DENTÁT, -Ă adj. 1. (învechit) Dinţat (1). Cetaceele dintate precum ... delfinul cu mulţi dinţi conici şi fălci lungăreţe. stamati, M. 89/12. 2. Dinţat (2). [Frunzele] dupre nomelclatura botanicei se zic: ...ferestrate, ... dintate. CORNEA, E. II, 199/10, cf. GRECESCU, FL. 20. Tulpina dreaptă, ramificată împreună cu frunzele oblong-lanceolate şi sinuat dentate sunt acoperite cu peri aspri. ENC. AGR. iii, 121. - PL: dentaţi, -te. - Şi: dintât, -ă adj. - Din lat. dentatus, -a, -um, fr: denté. DENTATTJRĂ s. f. (Bot.; învechit) Dinţătură. Cf. LM. C[lematis] latifolia dentata având... dentaturele creniforme acute, grecescu, fl. 22. - PL: dentaturi. - Dentat + suf. -ură. 3557 DENTAŢIUNE -424- DENTIŢIE DENTAŢIUNE s. f. v. dentiţie. DENTE s. m. v. dinte. DENTE s. f. v. dirmea. DENTELÂT, -Ă adj. v. dintelat. DENTELĂ s. f. v. dantelă. DENTÎCĂ s. f. v. denţică. DENTICUL s. n. Ornament arhitectonic în relief, în formă de dinte, folosit la decorarea cornişelor. Cf. LTR2, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC, DEX2. - PL: denticule. - Din fr. denticule. DENTICULÂT, -Ă adj. (Despre frunze) Dinţat, crestat. Cf. lm. Foiie ... denticulate. GRECESCU, FL. 62. Paleile inferioare sunt mai lungi decât cele superioare şi denticulate la vârf ENC. AGR. m, 118, cf. DN3. - PL: denticulaţi, -te. - Din fr. denticule. DENTIFORM, -Ă adj. Care are forma unui dinte. Se mai întâlnesc la unele specii şi formaţii cuticulare dentiforme, spiniforme sau protuberanţe. fauna R. P. r. VIIIi, 11, cf. DN2, DEX. -PL: dentiformi, -e. - Din fr. dentiforme. DENTIFRÎCE sub st., adj. (Franţuzism, rar) (Preparat) care este folosit pentru curăţarea dinţilor şi a gingiilor. Cf. LM, ALEXI, W. Preparaţiunile dentifrice sunt solide (prafuri de dinţi), lichide (apă de gură) şi moi (diferitepaste). BIANU, D. s., cf. RESMERIŢĂ, D. O reclamă de apă dentrifice. C. PETRESCU, S. 105. Dar nici cu sila un produs dentifrice nu se poate menţine. arghezi, s. XX, 135. - PL: dentifrice. - Şi: (învechit) dentifriciu s. m. LM. - Din fr. dentifrice. - Dentifriciu < lat. dentifrieium. DENTIFRÎCIU s. m. v. dentifrice. DENTIMETRU s. n. Instrument folosit pentru a măsura perimetrul dintelui. Cf. dn3, mda. - PL: dentimetre. - Din fr. dentimetre. DENTÎNĂ s. f. Ţesut calcifieat, lipsit de celule, care formează masa principală a dintelui; ivoriu. Cf. cade, LTR2, DM, DER, ABC SĂN. 7, D. MED., M. D. ENC., DN3, DEX2. - Şi: dentinum s. n. D. med. - Din fr. dentine. DENTINIFICARE s. f. Formare (progresivă) a den-tinei; dentinogeneză. Cf. D. med. - V. dentinifica. DENTINOGENEZĂ s. f. (Biol.) Formare (progresivă) a dentinei; dentinificare. Cf. DN3, mda. - Din fr. dentinogenese. DENTÎNUM s. n. v. dentină. DENTIST, -Ă s. m. şi f. Medic specialist în dentistică; stomatolog. Cf. POV. 3, L GOLESCU, C. încetează într-o clipală cele mai cumplite dureri de dinţi tocma atunce, când dantistul voeşte a pune cleştele, ca să-l scoată afară. albineţ, M. 29/3. Trebuie să alergăm la ajutorul unui dintist meşter şi înţelept. PR. 33/28, cf. STAMATI, d., pouzu. In anul 1844 un simplu dantist ...a avut ideea d-a insufla unui om pătimind de o măsea stricată, gazul oxid d-azotşi astfel l-a făcut nesimţitor pentru durerea scoaterei măselei găunoase. ISIS (1859), 1702/32, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, d., COSTINESCU, LM. L-am povăţuit să meargă la un dentist. CARAGIALE, O. n, 181. Părea un dantist ce se prepară să-i scoată o măsea. VLAHUŢĂ, D. 184, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Un client în sala de aşteptare a dentiştilor, c. PETRESCU, î. II, 232. O luă pe Lipscani, unde ştia un dentist. BRĂESCU, o. A. I, 214. Vede firma dentistului, popa. V. 195. Şi-a pus gingii şi măsele noi, la dentist. ARGHEZI, C. J. 86. Fac ce pot. Asist pe un dentist, fac injecţii ieftine. CĂLINESCU, E. O. II, 16. Aici găseşti tot ce-ţi trebuie ... librării, dentist, doctor, ralea, O. 79. Am terminat cu dentistul vinea, L. n, 199, cf. DM. Văzu mai multe firme: un dentist, o ghicitoare. BARBU, ş. N. 228, cf. DN2, M. D. ENC. E o clădire albă până la stele Cu dentişti în alb şi cleşti de oţele. DIMOV, T. 72. Pentru ce nu mergi la dentist? SNOAVA, IV, 298, cf. COMAN, GL. "O* (Adjectival) Acest cod deontologic are rolul de a promova o relaţie de încredere între medicul dentist şi pacient. RL 2005, nr. 4 723. - PL: dentişti -ste. - Şi: (învechit şi regional) dantist, -ă s. m. şi f., (învechit) dintist, (regional) dandist (coman, gl.) s. m. - Din fr. dentiste, germ. Dentist. DENTÎSTICĂ s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu tratatea bolilor cavităţii bucale şi a dinţilor; stomatologie. Cf. CADE, DM, DN2, G. BARBU, A. V. 231, M. D. ENC. E x p r. (Argotic) A face dentistică = a lovi pe cineva în dinţi. bul. fil. iv, 112. - Cf. d e n t i s t (după logistică etc.). DENTÎŢĂ s. f. Plantă erbacee din familia compozee-ior, cu flori galbene şi cu fructe achene cu câte doi dinţi, care creşte în locuri umede; (popular) cânipioară, cârligior, denţică, dindiniţă, puriţă, tariţă, turtiţă, dintele-dracului, doi-dinţi, iarbă-roşie, păduchi-de-ţigani (Bidens tripartita). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 271, ALEXI, W., PASCU, S. 255, PANŢU, PL., CADE, SIMIONESCU, FL. 289, ENC. AGR. IV, 372, DM, BORZA, D. 31, M. D. ENC., DEX. -PL '.dentiţe. -Cf. dinte. DENTÎŢIE s. f. Proces de formare şi de apariţie a dinţilor la copii şi la puii animalelor mamifere. Eşirea dinţilor - dentiţia [Titlu], episcupescu, practica, 510/25. Dinteţiune, eşitul dinţilor la copii [Titlu]. MAN. SĂNĂT. 252/1, cf. MIHALI, C. 14, PONTBRIANT, D., LM, BIANU, D. S., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U-, CADE, ENC. AGR., DM. O transformare interesantă a suferit şi dentiţia. GEOLOGIA, 101, cf. URSU, T. Ş. 185, DER, DN2, D. MED., M. D. enc. + (Şi în sintagma dentiţie de lapte) Dentiţia 3577 DENTIŢIUNE -425- DENUMÀRAT formată din cei 20 de dinţi care apar la copii, între 6 luni şi 3 ani. Ivirea sau eşirea dinţilor, dantiţia ... încep a eşi copilului, obişnuit, pe la 6 luni. POLIZU, P. 19/6, cf. BIANU, D. s., DER, M. D. ENC., dex. Dentiţie definitivă = dentiţie formată din 8 incisivi, 4 canini, 4 premolari şi 16 molari care apare începând de la 6-7 ani. Cf. bianu, d. s., der, m. d. enc., dex. + Totalitatea dinţilor mamiferelor, caracteristică, după structură şi număr, unui tip de regim alimentar. Cf. POLIZU, LTR2, DM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., dex. + Dantură (1). Buzele senzuale, subţiri, ... lăsând să se vadă o dentiţiune strălucitoare. CĂLINESCU, s. 45, cf. dn2, m. d. ENC., DEX. - PL: dentiţil - Şi: (rar) dentiţiune, (învechit) denta-ţiune (mihali, c. 14), dantiţie, dinteţiune, dintiţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis. DENTIŢIUNE s. f. v. dentiţie. DENTÔM s. n. Tumoare benignă a unui dinte. Cf. D. MED., DN3. - PL: dentoame. - Din fr. dentome. DENTONOMÎE s. f. Clasificare a dinţilor. Cf. dn3, MDA. - Din fr. dentonomie. DENTÔS, -OÂSĂ adj. v. dinţos. DENTÜR s. f. v. dantură. DENŢÎ vb. IV v. dinţi. DENŢÎCĂ s. f. (Bot.; popular) Dentiţă(Bidens tripartita). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 271, PASCU, S. 171, PANŢU, PL., CADE, BORZA, D. 31. - Şi: dentică s. f. panţu, pl., cade. - Cf. d e n t i ţ ă. DENUCLEARIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică ţari, teritorii etc.) A interzice sau a limita, pe baza unui tratat internaţional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea şi folosirea armelor nucleare. Cf. dn2, m. d. enc., dex. -Pronunţat: -de-a-. - Prez. ind.: denuclearizez. - Din fr. dénucléariser. DENUCLEARIZÂRE s. f. Acţiunea de a denu-c 1 e ar i z a şi rezultatul ei. Cf. L. rom. 1975, 176, DEX, DN3. - Pronunţat: -cle-a-. - Pl.: denuclearizări. -V. denucleariza.Cf.fr, dénucléarisation. DENUCLEARIZÂT, -Ă adj. (Despre ţări, teritorii etc.) Căruia i s-a interzis total sau parţial posesiunea armelor nucleare; în care s-a limitat, pe baza unui tratat internaţional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea şi folosirea armelor nucleare. Cf. M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -cle-a-. - PL: denuclearizaţi, -te. - V. denucleariza. DENUDA vb. I. T r a n z. (Livresc) A efectua operaţia de denudare (1). Cf. DN3, MDA. - Prez. ind.: denudez. - Din fr. dénuder, lat. denudare. DENUDARE s. f. 1. Stare a unei artere, a unui os, a unui dinte etc. dezvelit, descoperit; (livresc) denudaţie (1). Cf. D. med., dex. + (învechit, rar) Golire. Cf. LM. -v* P. a n a 1. Odăile ... se goliră de covoare, icoane... Numai sufrageria era încă intactă. Denudarea era încă iluzorie. CĂLINESCU, B. I. 423. ^ F i g. Nuvelele ... suferă de prea multă precipitare, de prea multă denudare psihologică. PERPESSICIUS, M. C. III, 29. 2. Proces complex de nivelare a scoarţei terestre, sub acţiunea agenţilor geografici externi, prin dezagregarea, alterarea şi erodarea rocilor, îndepărtarea materialelor rezultate şi cumularea lor ulterioară în regiuni mai joase; denudaţie (2). Cf. M. D. ENC., dex, dn3. - PL: denudări. - V. denuda. DÉNUDÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre părţi ale corpului omenesc) Dezvelit. + F i g. Spoliat, deposedat de avere. Cf. lm. -PL: denudaţi,-te. - V. denuda. DENUDATÔR, -OÂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care dezveleşte, care dezgoleşte ceva. Cf. lm. 2. Adj. Fig. Revelator. Cf. lm. - PL: denuda tor i, -oare. - Denuda + suf. -tor. DENUDÂŢIE s. f. 1. (Livresc) Denudare (1). Denudaţia sau izolarea arterii [Titlu]. TURNESCU, MED. OP. 180718, cf. LM, URSU, T. ş. 185, dn2, dex. 2. Denudare (2). în urma proceselor de denudaţie, relieful primar al suprafeţei pământului se schimbă. LTR2. Acest district are cea mai întinsă zonă de denudaţie glaciară. MG 1,199, cf. DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. -PL: denudaţii. - Din lat. denudatio, -onis, fr. dénudation. DENUMARA vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A număra1 (1). E de prisos a denumăra literele şi a le mai împărţi. HELIADE, PARALELISM, II, 142. -Prez. ind.: denumăr. - Din lat. denumerare (după numărare). DENUMÂRÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a denumăra şi rezultatul ei; numărare1 (1). Tabela sinoptică ce ne-am procurat despre rezultatul definitiv al denumerarei străinilor din judeciul Putna. I. IONESCU, P. 173, cf. LM. - Pl.: denumărări. - Şi: denumerare s. f. - V. denumăra. DENUMĂRÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Numărat2. Cf. LM. - PL: denumăraţi, -te. - Şi: denumerât, -ă adj. LM. - V. denumăra. 3595 DENUMĂRĂTOR -426- DENUMIRE DENUMĂRĂTOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care numără1. Cf. LM. - PL: denumărători, -oare. - Şi: denumerator, -oare adj., s. m. şi f. lm. - Din. lat. denumerator. DENUMBR vb. I v. denombra. DENUMERÂRE s. f. v. denumărare. DENUMERĂT, -Ă adj. v. denumărat. DENUMERATOR, -OARE adj., s. m. şi f. v. denumărător. DENUMERAŢIE s. f. (învechit, rar) Enumeraţie. Vorbele ce se scriu cu această literă sunt foarte puţine, după cum s-a văzut în denumeraţia părţilor cuvântului. HELIADE, PARALELISM, II, 149, cf. LM. - PL: denumeraţii. - Şi: denumeraţiune s. f. lm. - Din lat. denumeratio, -onis. DENUMERAŢIUNE s. f. v. denumeraţie. DENUMÎ vb. IV. T r a n z. 1. A da un nume (11); a numi1 (1). Cel ce fu cel mai dintâi dictator ...fu denumit cenzor. BOJINCĂ, A. II, 26/7. Râul în care ea peri combătând fu denumit de dupre numele ei. ASACHI, s. L. II, 71, cf. NEGULICI, PROT. -POP.,N. D., PONTBRIANT, D. Omul auzind unele sunete, imită cu graiul acele sunete naturale şi... asţfeliu denumea obiectele. CONv. LIT. II, 212. Stilul musical cam pipernicit ...al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit, în ţările occidentale, cu porecla comică de stilul perucelor. odobescu, s. ni, 95, cf. ddrf, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. O întreaga şcoală critică, denumită în ţările anglosaxone „înaltă Critică ”, a lucrat de atunci la o ... interpretare a Scripturii. BRĂTIANU, T. 17. Specia umană a fost denumită „homo sapiens”. agrotehnica, I, 13. Scrisul doamnei Aretie se desfăşura, cu cerneală verde, pe mai multe pagini mari de hârtie scorţoasă şi tutunie, denumită pe atunci Moyen Age. vinea, l. I, 93. „Ah”, „vai”, „of* exprimă diferite emoţii, fără să le şi denumească. GRAUR, I. L. 140. Aceste substanţe denumite alcaloizi ...au fost studiate. BELEA, P. A. 296, cf. DL, DM. Aceste discipline denumesc un ansamblu foarte variat de preocupări. VARLAAM - SADOVEANU, 12. Oricare dintre substantivele citate denumeşte direct propriul său obiect. COTEANU, S. F. II, 53, cf. DN2. Noţiunea pe care o denumesc nu este nouă. CL 1973, 22, cf. M. D. ENC. Un nou şi foarte frumos model de vază, denumită „Luana ”. flacăra, 1975, nr. 41/7, cf. DEX. în enumerare termenii care denumesc piese cu aceeaşi destinaţie sunt grupaţi, încât după locul din înşiruire se poate deduce cu destulă precizie sensul. Z. MIHAIL, T. P. 27. Informatorii de teren, din cele mai multe localităţi din Clisură, denumesc opregul „ciucure”. PAVEL, S. E. 180. Newton a ales chiar numele a ceea ce se admitea că nu poate deveni ştiinţă pentru a denumi noua sa metodă de investigaţie ştiinţifică, patapievici, c. L. 311. ^ Re fî, pas. Din asemenea imitaţiuni ieşiră mai târziu vorbe... Astfel se denumiră cucul, gaiţa, corbul HELIADE, O. n, 368. Se poate trece la ceea ce s-a denumit „tehnicile de sinteză” în ştiinţele sociale. M 1974, nr. 9,27. 2. (învechit) A desemna (1). Spre a regula cearta pentru Pocuţia, se vor denumi câte 4 comisari ASACHI, S. L. n, 105. Acea denumire urma numai cu puţine zile înainte de a fi denumit ministeriul unguresc. BARIŢIU, p. a. n, 29. Prea induratul împărat... binevoi a denumi de vicariu general pre înalt Preasfinţitul domn episcop Andrei Şaguna. BĂLĂŞESCU, GR. IÏ/3, cf. PROT,—POP., N. D. Membrii [Consiliului imperial] erau denumiţi de împăratul SBIERA, f. S. 249, cf. CADE, DL, DM, DEX. ^Refl. p a s . Se mai vorbi şi despre preţuirea şi vânzarea cu licitaţiune a obiectelor din expoziţiune, pentru care se şi denumi o comisiune. ODOBESCU, S. I, 501. - Prez. ind.: denumesc. - Din fr. dénommer (după nume). DENUMINĂTOR s. m. (în dicţionarele din trecut) Numitor (3). Cf. stamati, d., pontbriant, d., costinescu. - Pl.: denuminători. - Din fr. dénominateur. DENUMIRE s. f. Faptul de a d e n u m i. 1. Faptul de a da sau de a avea un nume (11); s p e c . fel în care este numit cineva sau ceva, nume (II), numire (1), (livresc) denominaţie. Un număr de 8 sunt „moşi” (denumire ce se află trecută în registru în dreptul rubricii „moşie”) (a. 1819). DOC. EC. 236, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Ea purta între amici gentila denumire de Dridri. ALECSANDRI, o. P. 128, cf. costinescu. Aceste denumiri nu se aplică pretutindeni uniform la acelaş gen de monumente. ODOBESCU, S. n, 143, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE. „Baba-Cloanţa ” afost, cel puţin la origine, o denumire ironică pentru femeile bătrâne fără dinţi. IORDAN, STIL. 225, cf. BRĂTIANU, T. 200. Numeroase denumiri de locuri româneşti... stau, de când sunt, la plural. ARGHEZI, B. 11. Acest mijloc de a călători pe mări se cheamă navigaţie estimată ... după cum chiar denumirea o arată. TUDORAN, P. 405. Să fie scris citeţ denumirea acestor medicamente. BELEA, P. A. 218, cf. DL, DM. Numărul şi denumirile funcţiilor limbii n-aufost şi nici nu sunt aceleaşi pentru toţi cercetătorii. COTEANU, S. F. n, 21. Vom folosi fără discernământ denumirile de daci, geţi, daco-geţi. H. DAICOVICIU, D. 15. Denumirea de portfluvial e şi ea cam metaforică. BĂNULESCU, I. 133, cf. M. D. enc. ,, Complexul muzeistic—Iaşi ” - aceasta este denumirea impozantei clădiri de inestimabilă valoare istorică. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 5. Preocupat de ideea de a fauri un sistem de denumire logic ...a imaginat primul solfegiu flexional sistematic. M 1975, nr. 1,18, cf. DEX. „Alac”, denumire generală pentru două cereale, foarte vechi în culturi. BUTURĂ, EB. I, 26. în greceşte, termenul „éthos” din care s-a alcătuit denumirea târzie a „eticii” însemna, între altele, „locuinţă”. PLEŞU, M. M. 25. Denumirea de lăicer este un derivat al cuvântului laviţă -mobila din interiorul ţărănesc pe care se aşeza scoarţa. pavel, s. E. 50. Am să închei citând diagnosticul pe care Aristotel l-a pus situaţiei care mi-a trezit mie uimire: cine este în stare să deosebescă puterile denumirilor este foarte aproape de adevăr. PATAPIEVICI, C. L. 25. Denumirea Constituţiei europene, în toate limbile UE, a apărut pe clădirea Parlamentului European. RL 2005, nr. 4 510. 2. (învechit) Desemnare (1). Cu ocasiunea denumireisale de ban ...fu înaintat la rang de general-maior. BARIŢIU, P. A. 3605 DENUMIT - 427 - DENUNŢA n, 30. Mulţumi pentru a sa denumire şi luă îndatorire de a sprijini scopul asociaţiunii din toate puterile sale. ODOBESCU, S. I, 503. La alegerea şi denumirea funcţionarilor să se abandoneze vechile consideraţii de neam. LUC. II, 77. -Pl .:denumiri - V. denumi. DENUMÎT, -Ă adj. Care a primit un nume (11); numit (11). Cf. DDRF, DL. -v* (Substantivat)/« consecinţă „obiectul” reprezentat de el îşi poate modifica în aşa măsură configuraţia semantică, încât nici să nu mai semene cu cel denumit în mod obişnuit, coteanu, S. F. n, 89. - PL: denumiţi, -te. - V. denumi. DENUMITOR s. m. (Mat.; învechit, rar) Numitor (3). Cf. DDRF. - PL: denumitori. - Denumi + suf. -tor. DENUNCI vb. I v. denunţa. DENUNCIÂNT s. m. v. denunţiant. DENUNCIÂRE s. f. v. denunţare. DENUNŢ s. n. 1. Informare adresată unui organ de justiţie sau de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană; denunţare (1), (învechit) denunţiaţie; delaţiune, (învechit, rar) denunţiatură, denunţie-mânt. Ţi-amfăcut denunţul, caragiale, o. vi, 237, cf. alexi, W. Controlorul ...a primit un denunţ. BRĂtescu-voineşti, p. 114. Notarul Popescu ... voi ca numaidecât să facă denunţ împotriva lui Comean. AGÎRBICEANU, A. 487. Atunci nicio clipă nu s-a gândit la denunţul lui. REBREANU, p. S. 205, cf. CADE. Am să le fac un denunţ care interesează republica. camil PETRESCU, T. II, 591. Şi azi am primit un denunţ ... că face nişte farmece. COCEA, S. 1,180. Cabinetele judecătorilor de instrucţie gemeau sub povara denunţurilor, id. ib. n, 122. M-ai arestat... în urma unui denunţ nefundat. STANCU, R. A. IV, 225. N-am făcut în viaţa mea un denunţ sau vreo scrisoare anonimă. VINEA, L. 1,411, cf. GRAUR, E. 55, DL, DM. Denunţul este încunoştiinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni, făcută de oricine are cunoştinţă de infracţiune. PR. drept, 856, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. + Relatare (răutăcioasă, tendenţioasă, exagerată sau mincinoasă) a faptelor săvârşite de cineva; dare în vileag, trădare, (popular) pâră (5). Pentru un blid de linte ori câţiva arginţi, au semnat denunţuri împotriva binefăcătorului. SADOVEANU, O. XX, 42. Aş vrea ... să mă asigur că nu-i ceva murdar, eventual un denunţ. BARBU, 1.I, 48. Partea cea mai grea a denunţului era falsă şi mincinoasă. LĂNCRĂNJAN, C. II, 372. în al doilea rând, toate aceste denunţuri au fost urmate de rapoarte, cele mai multe publicate, în care rezultatele anchetelor parlamentare erau explicit formulate şi ele infirmau termenii exaltaţi ai acuzaţiilor iniţiale. PATAPIEVICI, C. L. 276. 2. Avertisment, semnalare (1), (rar) semnal (2); dezvăluire. Cinismul eprimejdios, e o desolidarizare, e un denunţ VINEA, L. II, 203. Din păcate, vehemenţa unui asemenea denunţ lipseşte în lucrările noastre dedicate momentului actual al limbii române. LL 1972, nr. 3,334. Filozoful danez anticipa denunţul dezumanizării omului în orânduirea capitalistă. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 3/4. -PL: denunţuri. - Derivat regresiv de la denunţa. DENUNŢA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică oameni) A aduce la cunoştinţa unei autorităţi săvârşirea unei infracţiuni, a face un denunţ (1). Cf. negulici. Voi proclama omorul acesta şi îl voi denunţia celui întâi magistrat. CODRESCU, c. II, 344/13. Oamenii din nord ... au ceva mai mult de făcut decât de a denunţa pe fraţii lor din sud. id. ib. 382/9, cf. stamati, d. Ţiganul a îndrăsnit să-l denunţe stareţului, russo, s. 317. [Ordonă] să-l ţie pe paţient în poziţiunea aceea, până va denunţa pe conspiratori. filimon,o. i, 397, cf. prot.-pop.,n. d., pontbriant, d. îl denunţăm poliţiei, caragiale, o. II, 21. N-ar fi oare mai cu minte să-l denunţăm? slavici, O. I, 360, cf. DDRF. Vrea să-mi aducă vite de furat în tamaslâcul meu şi pe urmă să mă denunţe. SANDU-ALDEA, A. M. 91, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Astăzi am să-l denunţ. AGÎRBICEANU, a. 488.0 clipă se gândi să-l denunţe. REBREANU, P. S. 122, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu se duce el la poliţie ... cine vrea să te denunţe, nu te previne. BENIUC, m. C. 1,34, cf. dl, dm, DN2, M. d. ENC. îi denunţase însă un vecin. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 22. ^ Refl. pas. Faptul se denunţă procurorului, însă acesta nu cutează să atace pefăptuitori. EMINESCU, o. x, 258. 4* Refl. Cf. cade. Te denunţi singur, demetrius, C. 68. + A arăta (în mod răutăcios şi adesea tendenţios, exagerând sau minţind) faptele cuiva; a vorbi de rău; a da în vileag, a pârî (5). Se apropia de ei în clipa aceea. Grigore îl denunţă: - Uite-l! N-a recunoscut pe Olga! REBREANU, R. 1,226. Popescu ne denunţă căpitanului ...că susţinem o absurditate. camil PETRESCU, u. N. 328. Safta ţiganca mă denunţase c-am început să visez drăcovenii. G. M. zamfirescu, SF. m. n. i, 24, cf. dl. în facultate denunţase o colegă, preda, m. s. 22, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Avocaţii şi notarii nu potfi obligaţi să-şi denunţe clienţii pe care-i suspectează de spălare de bani. RL 2005, nr. 4 617. ^ A b s o 1. Acel cunoscut a fost trădătorul care s-a dus ş-a denunţat. SADOVEANU, O. IX, 471. 2. (Complementul indică acte, contracte, tratate etc.) A declara nul, nevalabil, expirat; a rezilia, a anula. Monitorul chiar a denunţat măsurile tiranice ale administraţiei sale. VOCEA OLTULUI (1857), 152/26. Denunţă o conivenţă cu Străinii. MAIORESCU, D. II, 423, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, DEX. «❖’Refl. p a S . D. ministru ... ne-a spus că nu s-a denunţat convenţia. MAIORESCU, D. II, 210. S-a desfiinţat şi biroul de presă şi ... a fost demis, fără de-a i se fi denunţat angajamentul de mainainte. EMINESCU, o. xm, 131. 3. (Complementul indică acţiuni, manifestări ale oamenilor etc.) A arăta, a releva (1), a dezvălui, a da pe faţă, a face cunoscut. Ţinerea trupului său drept cu capul în sus, mersul său sigur şi uşor denunţau că anii nu avuse mare înrâurire asupra puterilor sale. CONV. LIT. 1,165. Trebuie să-ţi denunţ o slăbiciune a mea. caragiale, o. IV, 226. Truspatru subcomisarii denunţă în scris poliţaiului afiliaţiunile d-lui Cocorăscu. CONTEMPORANUL, IV, 827. Maria trimite după primar ca să-i denunţe crima. SĂM. 1,55. Acuma însă, făceam scrisori, denunţam infamii. IBRĂILEANU, A. 179, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Un articol tipărit cu litere negre şi dese denunţa „scandalul”. CAMIL PETRESCU, P. 3612 DENUNŢARE -428- DENUNŢIACIUNE 217. Manualele de poetică denunţă ...un material lipsit de valoare literară. vianu, A. P. 232. Numărul „învăţaţilor” care denunţau peste tot incultura fu mare. CĂLINESCU, I. C. 238. Darwinismul... e ... denunţat ca criminal în gazete. RALEA, O. 146. Denunţa, între altele, lista neologismelor „ nepoetice VARLAAM - sadoveanu, 228. Era un om onest şi combativ, care denunţa relele societăţii timpului, ist. LIT. rom. III, 18, cf. dn2. Cartea este emanaţia unei obsesii în care trăieşte acum Apusul - obsesia de a denunţa tot ce e represiune. LIICEANU, J. 78. Filmul denunţă pasivitatea occidentalilor. RL 2005, nr. 4 538. Consiliul Europei denunţă răpirile din zonele de conflict, ib. nr. 4 601. ^ R e f 1. pas. Armata a comis atrocităţi nespuse ... care se denunţă precis şi cu dovezi netăgăduite. CARAGIALE, O. ni, 66. ^ R e f 1. r e c i p r. Partidele se spionau şi se denunţau între ele. cocea, S. ii, 665. + (Complementul indică oameni) A arăta în adevărata lumină, a demasca (2). D. Bariţ într-un discurs solemn ... ne-a denunţat. MAIORESCU, CRITICE, 334. Ne-am răzbunat şi ne răzbunăm de calomniatori mărginindu-ne în a~i denunţa opiniunii publice. EMINESCU, O. XIII, 84. Smulgând masca ştiinţii de pe chipul lor murdar, Să-i denunţ în gura mare, ca să vadă-ntreaga lume Cine sunt aceşti iluştri hoţi! VLAHUŢĂ, s. A. I, 61. Luminam brusc ... aleele în sus şi în jos, ca să denunţăm pe îndrăgostiţii care profitau de economia de lumină. CAMIL PETRESCU, P. 124. Te denunţă opiniei publice ca pe un duşman periculos. FLACĂRA, 1975, nr. 40,14. -Prez. ind.: denunţ. - Şi: (învechit, rar) denunţiâ (prez. ind.: denunţiez stamati, d.), denunciâ (prot. - POP.,N. D.) Vb. I. - Din fr. dénoncer, lat. denuntiare. DENUNŢARE s. f. Acţiunea de a denunţa şi rezultatul ei. 1. Informare adresată unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană; delaţiune, denunţ (1). Cf. heliade, paralelism, I, 72. Asupra românilor denunţările cădeau ca grindina. BARIŢIU, P. A. II, 653, cf. aristia, plut. Ei ţin unul cu altul prin complicitate şi prin temerea de denumi are. GHICA, C. E. II, 612, cf. PROT. - POP., N. D., pontbriant, d., COSTINESCU. A venit un deputat şi a făcut o denunţare, d[omnul] ministru a răspuns: denunţarea este gravă, prin urmare eu voi da causa în cercetarea justiţiei. maiorescu, d. ii, 165. Bătăuşii cu toate denunţările merg înainte. CONTEMPORANUL, I, 651. Comparaţia listei ...va arăta cu câtă uşurinţă actualul titularfăcuse denunţarea. EMINESCU, O. XVI, 506, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. Lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii omorâtorului. HAMANGIU, C. c. 158, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ENC. AGR., SCL 1952, nr. 1, 71, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voinţa unilaterală a uneia dintre părţi. Voiesc să-şi ridice depunerile, adecă după denunţarea capitalului. I. panţu, PR. 62. Convenţia va fi supusă denunţării la expirarea termenului. TITULESCU, D. 432, cf. DL, DM, DEX, DEX. 3. Avertisment, semnal (2); dezvăluire, denunţ (2). Articolulfoii greceşti nu e ... decât o denunţare spre a ponegri. EMINESCU, o. XIII, 295. Ochii mari neadânciţi în pleoapele grăsuţe, catifelate, se strâmbă într-o denunţare. CAMIL PETRESCU, VAII. în măsura în care autorul este un artist de dimensiuni mari, denunţarea (amabilă) a deficienţelor este fără ecou. CĂLINESCU, c. o. 243. Denunţarea prudentă a scăderilor vremii şi oamenilor. LL 1955, 132. în denunţarea ...fanatismului de orice confesiune ... Budai-Deleanu depăşeşte ...pe ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene. IST. LIT. ROM. II, 76. Epoca ... actelor de adeziune sau denunţare, are o anumită dimensiune. T ianuarie 1969, 88. Reforma şi Contrareforma au acţionat în acelaşi sens, având ca obiectiv comun denunţarea pactului dintre creştinism şi filozofia păgână care a condus la ecloziunea libertăţii de spirit renascentiste, patapievici, C. l. 359. - Pl.: denunţări. - Şi: (învechit) denunţiâre (heliade, PARALELISM, I, 72, ARISTIA, PLUT., COSTINESCU), (învechit, rar) denunciâre s. f. - V. denunţa. DENUNŢÂT1 s. n. (învechit, rar) Faptul :de a d e n u n ţ a. Cf. pontbriant, d., lm. - V. denunţa. DENUNŢAT2, -Ă adj. 1. (Despre persoane) Deferit justiţiei; pârât2; reclamat (2). Denunţat, mă văd îndată Ca hoţ, ca turburătoriu; Şi cu gura înspumată Mă-ngrozeşte-un dregătoriu. sion, poezii, 53/1, cf. pontbriant, d., lm. Călugărul, denunţat, sfârşeşte cu ştreangul de gât CĂLINESCU, I. 123, cf. M. D. ENC. + (Despre fapte, evenimente etc.) Dezvăluit, descoperit2 (2), dat la iveală. Va face propunerea ca să se modifice legea, ca să se potrivească cu faptul denunţat. EMINESCU, o. IX, 264. Un adevăr bine statuat în conştiinţa noastră, care, denunţat, se încarcă de-o emanaţie nouă. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 14. Gravitatea pericolelor denunţate nu îi împiedică însă ... să vadă posibilităţile şi condiţiile depăşirii lor. CONTEMP. 1979, nr. 1 689, 12/1. •y* (Substantivat) Multe din cele denunţate sunt exagerate. MAIORESCU, D. II, 165. 2. (Despre contracte, acte etc.) Declarat ca nemaifiind în vigoare. Cf. mda. - PL: denunţaţi, -te. - V. denunţa. DENUNŢĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. Persoană care denunţă (1); delator, (învechit) denunţianţ Cf. negulici. A recunoscut în denunţător pe amicul său. GHICA, ap. CADE, cf. PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. S-a pus parchetul la dispoziţia acelor denunţători. EMINESCU, o. X, 432, cf. DDRF. Trădători de secrete intime şi denunţători obraznici. SĂM. 1,267, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade, SCL 1952, nr. 1,71. Până acum nu mă gândisem la greutăţile pe care mi le crea postura mea de denunţător. VINEA, L. I, 414, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Aşa-numitul denunţător care îl incriminase pe actualul consilier al ministrului Justiţiei. RL 2005, nr. 4 704. -PL: denunţători, -oare. - Şi: (învechit) denunţiator, -oare (negulici), denunţietor, -oare (costinescu) s. m. şi f. - Denunţa + suf. -ător (după fr. dénonciateur). DENUNŢI vb. I v. denunţa. DENUNŢIACIUNE s. f. v. denunţiaţie. 3618 DENUNŢIANT -429- DEOARECE DENUNŢIANT s. m. (învechit) Denunţător. O grijă din cele mai urgente ale denunţianţilor a fost, ca să împuie şi urechile acestuia cu gărgăuni dacoromâneşti. BARIŢIU, P. a. II, 581, cf. stamati, D., gheţie, R. m., alexi, W. Scrisoarea i-am scris-o ... neştiind că am de a face cu un denunciant. LUC. vn5 305. -Pl.: denunţianţi. - Şi: denunciant s. m. - Din lat. denuntians, -tis. DENUNŢIÂRE s. f. v. denunţare. DENUNŢIATOR, -OARE s. m. şi f. v. denunţător. DENUNŢIATÎfRĂ s. f. (învechit, rar) Denunţ (1). Cf. LM. -PL: denunţiaturi. - Denunţia + suf. -tură. DENUNŢIAŢIE s. f. (învechit) Denunţ (1). Cf. heltade, PARALELISM, L 72. Denonţiaţiile şi imputările se dovidea prin marturi. ASACHI, I. 25/5, cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU. -PL: denunţiaţii. - Şi: denunţiaciune (stamati,d.), denunţie (heliade, paralelism, i, 72, costinescu), denunţiune (costinescu), denonţiâţie s. f. - Din lat denuntiatio, -onis. DENUNŢIE s. f. v. denunţiaţie. DENUNŢIEMÂNT s. n. (învechit, rar) Denunţ (1). Cf. COSTINESCU. -PL:? - Denunţia + suf -mânt. DENUNŢIETOR, -OARE s. m. şi f. v. denunţător. DENUNŢIUNE s. f. v. denunţiaţie. DENUTRÎT, -Ă adj. (Ieşit din uz) Care suferă de denutriţie; subnutrit. Atunci când alimentaţia este necorespunzătoare cantitativ şi calitativ, efectele se fac simţite şi în rândul descendenţilor generaţiei denutrite. S. MARIN, C. B. 5. -PL: denutriţi, -te. - Pref. de- + nutrit2. DENUTRÎŢIE s. f. Tulburare organică caracterizată printr-o nutriţie sau asimilaţie insuficientă. Cf. CADE. Aceste organe [porii] apar, la ciuperci şi la alge, ... când... se produce la organismele respective o denutriţie. NEGULESCU, G. 136. Desasimilaţiunea sau denutriţiunea constă într-o descompunere gradată a materiilor protoplasmice. ENC. AGR. IV, 215. Bolnavii slăbesc putând ajunge într-o stare de denutriţie extremă. BELEA, P. A. 127, cf. DER, Boala este caracterizată prin denutriţie gravă şi progresivă. ABC SÂN. 159, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX2. - PL: denutriţii. - Şi: (rar) denutriţiune s. f. - Din fi. dénutrition. DENUTRIŢIUNE s. f. v. denutriţie. DEOARACÉ conj. v. deoarece. DEOARECE conj. (Exprimă motivarea unei acţiuni prin raportare explicativă sau justificativă la altă acţiune) Trebue să ni se pară a fi folositoare, deoarece în bisericele dumnezeeşti noi ne-am obicinuit a ceti slavoneşte. ANTIM, 0. 404. Vedea că de ce oară aşa de mare oaste turcească n-au putut străbate în Ungaria pân-acum, nici de aci înainte vor putea învinge pe prinţul Eugenie, şincai, HR. Iii, 258/5. Nu avea causă de a zăhăipre românii cei depre la şesuri, deoarăce şi lor bine le prindea românii aceii. MAIOR, IST. 34/27. Cine înainte de vreame rumpe frunzele, sminteaşte ochiurile aceale, din care [cresc]... ramurile... deoarăce ş-aupierdut hrănitoarea. înv. pom. 18/6. Şi cum ar şi putea să n-aibă limba română aceste daruri şi proprietăţi, deoarăce ea estefiia cea mai de frunte a mumei acei limbi celebre clasice. BĂLĂŞESCU, GR. XVm/25. Alegerile... sunt primejdioase, deoarece în lipsa unei opoziţii mai însemnate, disciplina... se destramă. MAIORESCU, D. V, 15. El era bun bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-avea ei ce să mănânce, dar încămite să mai dea şi oii. JIPESCU, O. 233. Ana ţipă înspăimântată, deoarece copilul era să cadă. SLAVICI, o. 1,125. N-are ce mai căuta critica, deoarece la noi ea a avut un rol de îndeplinit. GHEREA, în PLRI, 352. Scriitorii nu trebue să ţină seamă dacă cineva mai puţin cult nu-i va înţelege ... deoarece ei nu scriu „pentru lumânărari şi pentru croitori neînvăţaţi DENSUSIANU, L. 221. Vor cumpăra-o tot în trei hotare, deoarece şpanul îşi cam bătuse joc de moşie. AGÎRBICEANU, S. 488. Aş dori ...să cunosc arta uitării, deoarece îmi amintesc întotdeauna chiar ce n-aş voi. LOVINESCU, C. n, 94. Are să se întoarcă din străinătate, deoarece începe sezonul şi ea n-ar putea lipsi. REBREANU, R. I, 58. [Iubirea este] o boală colectivă care nu se poate vindeca deoarece victimile sunt mândre de propria lor suferinţă. CAMIL PETRESCU, T. III, 322. Va fi dat afară deoarece s-a întors din război nebun. SAHIA, N. 58. Nu pot supăra pe nimeni deoarece d-sa e liber să aibă preferinţi. SADOVEANU, O. XX, 26. Toată marfa trebuia vândută, deoarece... începeau pregătirile pentru fabricarea celuilalt caşcaval moroianu, S. 21. Ochii lor [ai bufniţelor]... privesc înainte ... deoarece-s aşezaţi în faţă „ca la om”. BĂCESCU, PĂS. 243. Era o interpretare delirantă, nici vorbă, deoarece dragostea însăşi e de categoria delirului. CĂLINESCU, C. O. 14. Frumuseţea locurilor l-a încântat, deoarece el scrie despre aceste insule. RALEA, O. 24. «Radiaţia a» nu poate fi considerată omogenă., deoarece o parte a ei e foarte moale. SANIELEVICI, R. 21. N-ar mai trebui povestite, deoarece ele nu aduc nimic nou. TUDORAN, P. 488. Este metoda cea mai răspândită deoarece dă o sterilizare bună. BELEA, P. A. 17. Cele două părţi ale structurii proverbului sunt în relaţie sinonimică, deoarece prima parte poate alcătui un răspuns dat la o întrebare formulată în partea a doua. LL 1973, nr. 4,797. Vreau să-ţi spun pe nume, deoarece suntem de-o vârstă, flacăra, 1975, nr. 45, 6. Echipa Steaua are un mic avantaj în meciul cu formaţia belgiană, ... deoarece evoluează pe teren propriu, rl 2004, nr. 4 440. ^ (Motivarea priveşte o acţiune posterioară alteia) Pe Huţu îl ducea întotdeauna cu sine, deoarece Buduleasa fugise. slavici, 0.1,70. Dar n-a mai putut spune nimic deoarece sosise Pintea. REBREANU, 1. 138. El soseşte speriat, deoarece i se păruse că-l fugărise un urs, în pădure, lovinescu, c. x, 129. N-a mai apucat să vorbească mult, deoarece a fost trimis pe front. 3632 DEOBLIGA -430- DEOCHEA BENiuc, M. C. i, 275. Conţinutul pungii se va schimba ... deoarece în acest interval gheaţa se topeşte. BELEA, P. A. 335. ^ (Plasat la începutul unei comunicări sau al unui paragraf, motivarea reprezintă constatarea unei stări de fapt ce determină declanşarea unei acţiuni; cu valoare emfatică) Deoarăce iaste adeverit, că în vreamea mai sus însămnată preoţii săcui era însuraţi. MAIOR, I. B. 70/3. Deoarece surorile tale cele mai mari n-au putut-o scoate la căpătâi, mă mir cum îţi mai vine să vorbeşti de tine. ISPIRESCU, L. 14. Deoarece ... sistemul etimologic nu se poate aplica la o limbă în care pentru multe cuvinte nu s-a găsit încă adevărata origine, ar fio încercare zadarnică de a se mai apăra ...un asemenea sistem. DENSUSIANU, L. 23. Deoarece ei n-aveau şură sau şopron, îl sfătui să acopere brişcă cu o pătură. REBREANU, 1.132. Deoarece văzuse „Jocul Ielelor” a dirijat teroarea. CAMIL PETRESCU, T. I, 200. Deoarece nu am ţinut seamă de scrisoarea deputatului ...am fost reclamat ...că nu-mi fac datoria. ULIERU, c. 9. Deoarece apele râului băteau mai cu putere coturile, eroziunea era aici mai intensă. G. BARBU, A. v. 8. Deoarece temperaturile nu au fost prea scăzute, rădăcinile nu au suferit deprecieri. scânteia, 1975, nr. 10 347. Cetăţeni veniţi din tot Bucu-reştiul să voteze au fost aşteptaţi aici, deoarece nu au buletin de Bucureşti. RL 2004, nr. 4 485. -Pronunţat: de-oa-- Şi: (învechit) deoarăce, deeeoâră conj. - De1 + oare + ce. DEOBLIGA vb. I v. dezobliga. DE OBLIGARE s. f. v. dezobligare. DEOBLIGÂT, -Ă adj. v. dezobligat. DEGBLIGÂŢIE s. f. v. dezobligaţie. DEOBLIGAŢIUNE s. f. v. dezobligaţie. DEOCAMDATĂ adv. Pentru moment, până una-alta, în mod provizoriu. Să face cerere, acum, deocamdată, a să trimite de aici, din Bucureşti, 30 meşteri (a. 1812). DOC. EC. 143. Măcar cinci-şase milioane dă bani să luăm dăocamdată din ţară. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 62. Cârmui docamdată cu numiri de boeri. CĂPĂŢINEANU, M. R. 112/7. Socoti să nu întreprinză nimic deocamdată împotriva lui. F. AARON, I. H, 149/16, cf. POLIZU. Deocamdată mumă-sa nu voi să-i spuie. FILIMON, 0.1,422. Guvernul găsi opinia mea subversivă şi mă puse deocamdată în disponibilitate. ALECSANDRI, T. 115, cf COSTINESCU. înalta oblăduire ... deocamdată se mulţumeşte a regularisi vitele cu patru, şi mai ales pe cele cu două picioare. ODOBESCU, S. III, 38. Ni-am potolit deocamdată şi foamea şi setea. CREANGĂ, A. 127. Deocamdată nu sunt locuri. CARAGIALE, O. n, 157. Erau întrebări la care nu putea să răspundă - cel puţin deocamdată. macedonski, o. ni, 54, cf. barcianu. Deocamdată, comunic aici câteva detalii caracteristice. SĂM. II, 155, cf. ALEXI,w., ŞĂINEANU2,TDRG.Deocamdată... eu eram acela pe care-l consulta cu preferinţă. IBRĂILEANU, A. 21, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. O asemenea explicare a creaţiunii artistice ...o lăsăm, deocamdată, în suspensie. negulescu, G. 120. Isprava ţigăncii ... fusese uitată ... deocamdată. G. m. zamfirescu, m. d. ii, 60, cf. stăniloae, 0.101. Să lăsăm deocamdată localizarea foarte precisă ce cuprinde pasajul citat. BRĂTIANU, T. 62. Deocamdată nu am timp de pierdut. ULIERU, C. 97. îmi pare bine că-ţi place odaia. Deocamdată ai să stai aici. ARGHEZI, S. XI, 114, cf. DL, DM. Deocamdată, direcţia ameninţa cu mobilizarea. BARBU, G. 160. Rămânând deocamdată la versificaţie, să mai notăm şi alte două consecinţe ale acestui mod de organizare a G[rupului] N[ominal] în vers: hiperbatul şi ingambamentul COTEANU, s. F. n, 66, cf. M. D. ENC. Totul s-a dovedit, deocamdată, jară succes. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22, cf. dex. Scoase deocamdată trusa chinezească de farduri. CĂRTĂRESCU, N. 66. Deocamdată dezbaterile de la Cameră s-au amânat. RL 2005, nr. 4 612. + La început, în primul moment. întâi deocamdată cercai multe scârbe şi nemulţumiri. GORJAN, H. I, 116/3. Deocamdată îi cam fu frică, dară îmbărbătându-se, apucă pe un drum. ISPIRESCU, L. 85. - Pronunţat: de-o-. - Şi: (învechit, rar) dăocamdată adv. - De1 + o + cam + dată. DEOCHE vb. LI. T r a n z. (în superstiţii; complementul indică fiinţe) A dăuna sănătăţii sau succesului, bunăstării etc. cuiva printr-o privire răutăcioasă, invidioasă sau mirată, (fals) admirativă; a provoca deocherea (1). Cel gingaş foarte ar deochea... pre fratele lui. BIBLIA (1688), 147V33, cf. BUDAI-DELEANU, lex., LB, VALIAN, v. Ia, fată, ia-mi de seamă, cată bine. Numai tot încet, să nu mă deochi, pr. dram. 378, cf. pontbriant, d. Trebuie să mă fi diochiat vreo reavoitoare! CONV. LIT. I, 220. Ce de mai cavaleri plăcuţi să uita la d-voastră ...De nu v-ar deochia! ALECSANDRI, T. 309. Pruncul meu cu cosicioare Cine mi l-a deochiat? bolintineanu, ap. TDRG. îl scuipă, [pe maioraş] să nu-l deoache. caragiale, o. i, 274. Se poate întâmpla ca unul sau altul să aibă ochi răi şi s-o dioache. MARIAN, NA. 55, cf. DDRF. Dar tu - cât eşti de slabă! Te-a deochiat vreun demon din cei ce-au fost învinşi De rege. COŞBUC, S. 47. Cei cu sprâncenele îmbinate au darul funest de a deochia. candrea, f. 41, cf. TDRG. Ai să-mi diochi băietul, zise femeia cu un soi de mânie glumeaţă în glas. HOGAŞ, DR. I, 72, cf. RESMERIŢĂ, D., şăineanu, D. U., CADE. Mă gândesc, nănaşule, să nu-lfi deocheat cineva. VLASIU, A. P. 38. Maica... îl scuipa furiş, ca să nu-l deoache. SADOVEANU, O. XXI, 319 .Ca să nu fie deocheaţi, armăsarilor li se anina şi într-un perciun al frunţii o funtă. arghezi, B. 100, cf. DL, DM. Nevasta le agăţase junduliţe roşii, ... să nu le deoache careva, barbu, G. 67, cf. M. D. ENC. N-am vrea să-l deochiem. FLACĂRA, 1975, nr. 42,20, cf. DEX, în Bihor, lemnul de „ dâlmoc ” se punea la jugul boilor ca să nu-i deoache cineva. BUTURĂ, EB. 1, 88. De o fi deochiat din soare din apă. MAT. FOLK. 552. Numai pe cel ce-a deochiat Pe (cutare) nu l-a chemat. PĂSCULESCU, L. P. 150, cf. ALR i/ll h 242, ALRM i/n h 331. Sî-i plesneascî Ochii aceluia cari-a diochet pi cutări. FOLC. MOLD. n, 88. ^ Ab s o 1. Copiii reîntorşi la ţâţă după înţercare cred că dioache foarte mult. HI 39, cf. II 35, 169, IV 76. Ochiul ce deoachie la el să nu cate. TEODORESCU, P. p. 366. Cine-a deoicheat Ochiu i-a crăpat. graiul, 1,26. -y* (Prin lărgirea sensului) Ochiulzavistiii... slava şi cinstea altuia ... a o deochia să nu să silească. CANTEMIR, HR. 100. 2. R e f 1. (în superstiţii) A se îmbolnăvi de deochi (2). Să găsesc mulţi [care] ... fac pe prostime a crede că cu adevărat s-au pocit ori că s-au diochet. DRĂGHICI, R. 3639 DEOCHEA -431 — DEOCHEAT2 182/26, cf. valian, V. De când ascultă pe Vidra şi dânsul s-a deochiat. HASDEU, R. V. 89. Să nu mi se dioache copilaşul! CREANGĂ, o. 198. Unele scuipară de trei ori în vânt, ca să nu se deoache. DELAVRANCEA, ap. cade. Băietul îl îmbracă numai cu o cămeşă, şi-i pun la gât mărgele roşii ca să nu se dioache. CONTEMPORANUL, III, 464, cf. DDRF. Dacă vaca nu poartă un ciucure (canaj) sau o panglică roşie la coadă, se deoache lesne. GRIGORIU-RIGO, M. P. n, 7. Vacile mănoase se deoache lesne, pamfile, i. c. 19. Această legătură se leagă la coada vacii, ... să nu se dioată. gorovei, cr. 345, cf. resmeriţă, d. Mă deochiam lesne şi se speria lumea din casă. M. I. caragiale, C. 80, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. La copil nu trebuie să se uite nimeni prea tare, ca să nu se dioată. pribeagul, p. R. 117. Alte mame, să nu „se deoache” copiii le bagă spânz în nas. belea, p. A. 324. Când se deocheau copiii, mamele la coana Mariţa alergau într-un suflet, barbu, g. 374, cf. M. D. ENC., dex. Foaie verde de-un granat Valeru s-a deochiat. PA VEL, s. E. 196. Spre a nu se deochia un copil, se ia pământ de sub talpa mesei şi i se face zbenghiu în frunte. ŞEZ. m, 121. Mai cu samă copiii se deot. DENSUSIANU, Ţ. H. • 279, cf. alr il/l 128. Hai nevastă la săpat! Aoleo, m-am deochiat! ZANNE, P. iii, 475. ^ (Prin analogie) Tot sărişul să deoache, şi cel ce îl cearcă, să întemeiază în făgăduelile prietenilor lui. GOLESCU, P. 74/14. Când a isprăvit de tors sau când s-a umplut fusul, îl scuipă, ca să nu se deoache. candrea, F. 60. Se lasă să se usuce [florile] ... într-un loc cald şi ascuns, ca să nu se deoache. pamfile - LUPESCU, CROM. 118. Cum nu se deoache părăluţa mea, Aşa să nu se deoache săpunul, sorescu, l. L. V, 58. Marfă bună se deoachie. doine, 234. Expr. Să nu te deochi = a) (familiar) se zice când admiri pe cineva. Pt! să nu te deochi! caragiale, s. n. 19; b) (regional) se zice când cineva se laudă în mod exagerat. Vezi să nu te dăochi. udrescu, gl. (Regional) De nu s-ar deochea = formulă de înlăturare a urmărilor nefaste ale deochiului (1). Cf. candrea, f. 186. + (Regional) A se îmbăta. Dacă vreunul a băut cam multişor ... zic în glumă ... s-a cam diochiat. marian, na. 307. (T r a n z.) De pe alta nu-l cunoşti că-i deocheat de băutură decât că-şi pune buză peste buză ...şi bâzâie din buză ca din goarnă. MIRONESCU, s. 27. 3. R e f 1. (Regional; despre vreme) A se strica (9). Aşa-i că s-a deochiat vremea, zise unul dintre plăieşi oftând. CREANGĂ, A. 30, Cf. ALEXI, W., DL, DM, DEX. + T r a n z . şi refl. (învechit) A (se) compromite. Estrema neglijenţă a lui lornande este ceea ce l-a deochiat demult în ochii criticilor. HASDEU, I. C. I, 302. în adevăr, programele s-au cam deocheat. EMINESCU, O. XII, 155. Nu-i venea la socoteală, cu creditul se deochease, popa îl ameninţa cu poliţiea. CONTEMPORANUL, IV, 221, cf. ZANNE, p. vi, 541. 4 T r a n z. (învechit) A denatura (2). Cea mai ferbinte dorinţă a aristocraţiei feudale în acest înţeles era deochiată şi stăvilită prin atâtea evenimente. BARIŢIU, P. A. HI, 482. Deochind adevărul teoretic prin eroarea aplica-ţiunilor. hasdeu, I. c. 1,176. 4 Refl. (Regional) A minţi (1). Cf. ZANNE, p. vi, 541. - Pronunţat: de-o-. - Prez. ind.: deochi, pers. 3 şi: (regional) deochează ALR i/'ll h 242/363 şi deocheşte ib. h 242/59. - Şi: (învechit şi regional) diocheâ, (regional) dăocheâ vb. I. - Pref. de- + ochi. DEOCHEARE s. f. v. deochere. DEOCHEÂT1 s. n. (în superstiţii) 1. Faptul de a (se) deochea (1). Făcutul, deochietul... toate se reduc în urma urmelor la unul şi acelaşi princip. EMINESCU, O. IX, 328. Puterea de căpetenie a acestora [a strigoilor]... este deocheatul. PAMFILE, DUŞM. 142. 2. Deochi (2). Deochiatu ori deochetura se dobândeşte mai ales de copiii mici. şez. IV, 30. Fugi, deochi, dintre ochi. Fugi deochetură ... Fugi deochiat. PĂSCULESCU, L. P. 120. - Pronunţat: de-o-. — Pl.: deocheaturi. - V. deochea. DEOCHEAT2, -Ă adj. 1. (în superstiţii) Care este bolnav de deochi (1). Cf. valian, v. Stanca zicea că era deochiat şi că ... îi făcuse farmece. GHICA, C. E. III, 7, cf. PONTBRIANT, D. Tot prin descântece se îndreptează vacile deochiate, adică acelea care nu stau la muls. DAMÉ, T. 30, cf. ŞĂINEANU2. Ea ne descânta când eram deocheaţi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 42. Se zice uneori şi despre cel cu durere de inimă că e deochiat. păcală, m. R. 249, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Descânta fetelor bune de măritat când erau deochiate. BRĂESCU, A. 28. Vitelor deochiate li se descântă 3 zile. BUJOREAN, B. L. 317, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Iar capul cel diocheat Să rămâie luminat Curat, de boală scăpat. ALECSANDRI, P. P. 10. Şi deocheat cine rămâne O vede azi, n-o uită mâine. SĂM. II, 129. Pe oricare i doare capul, ei zic că este diocheat. Com. din BĂLENI - TÂRGU BUJOR. Nu-i pomul retezat, Ce-i badea rău deochiat. BÎRLEA, C. p. 86. ^ F i g. Toamna, fată deochiată - Biata fată! minulescu, vers. 307. ^ (Substantivat) în Oltenia babele descântă deochiatului cu trei pietricele în apă neîncepută. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 51. Deochiul mănâncă maţele deocheatului. ŞEZ. I, 154. + (Regional) Beat. Cf. pribeagul, p. r. 56. 2. (Despre oameni) Care are reputaţie proastă; compromis; deşănţat (1), dezmăţat. Mai bine ar hi să punem în locu-le din desfrânătoriile oraşului fămeile dăocheate. JIPESCU, o. 97. Cum sunt eu deochiat, drept aicea vin, să ne dărâme casa. CARAGIALE, O. VI, 69, cf. ŞĂINEANU2. Domnul X e cam deochiat. AGÎRBICEANU, L. T. 193, cf. RESMERIŢĂ, D. Luară pe rând pe toţi cei mai deochiaţi din toate trei satele. REBREANU, R. I, 99. Auzeam şoapte pe culoare că la cutare magistrat deocheat... tariful pentru amânare era atâta. MIHĂESCU, D. A. 20. Gazetarii deochiaţi ...se înnădeau pe furiş cu câte un ziar de atitudine dublă. ARGHEZI, S. XI, 9, cf. DL. Săfaci un ziar cu astfel de indivizi deocheaţi te compromiţi definitiv. PREDA, DELIR. 100, cf. DM, DEX. (Substantivat) Casa lor ... era locul de întâlnire al lumei deochiaţilor. M. I. CARAGIALE, C, 133. + P. a n a 1. Care are un renume prost; compromis. Scriu prin „Noua revistă”, deochiată încă de mult în toate privinţele. CONTEMPORANUL, III, 665. [Voia] să mă atragă în acea casă deochiată. M. I. caragiale, c. 115. Am pătruns pentru prima oară în deocheata casă. STANCU, R. A. II, 125. A descins de-a dreptul într-un hotel deocheat din Cartierul Latin. VINEA, L. I, 321. Tentative de spargeri, bătăi prin baruri deocheate. FLACĂRA, 1975, nr. 40,22, cf. dex. + (Despre manifestări ale oamenilor) Indecent, necuviincios. După o serie de nebunii deocheate, se angajă voluntar în Regimentul 7. BRĂESCU, O. A. II, 44. Trece peste toate glumele, poreclele şi farsele voastre, oricât de 3642 DEOCHEOAICĂ -432 - DEOCHETUROAICĂ nesărate şi deochiate sunt câteodată. C. PETRESCU, A. R. 29. Comicii recitau cuplete glumeţe şi deocheate. STANCU, R. A. IV, 156. Naşul o luase pe Lina de mijloc şi-i şoptea glume deocheate, barbu, G. 41. + (Adesea precedat de determinări ca „mai”, „prea” etc. care întăresc sensul) Care depăşeşte limita normală; exagerat. Tu să stai la spatele meu, şi cât vei auzi că încep a croi câte una mai deocheată, tu să mă tragi de mânica hainei. ODOBESCU, S. m, 46, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Să găsească două-trei mii de lei, cu camătă mai puţin deochiată. c. PETRESCU, î. n, 138. Fără accidente prea deocheate, băiatul podarului străbătu cele şapte clase elementare, galan, b. II, 241, cf. DL, DM, DEX. + Frapant, bătător la ochi; şocant. Să se rectifice greşelile cele mai deochiate. SĂM. II, 594, cf. CADE. Bărbaţi ... şi femei în stămburi deocheate şi testemele aprinse beau la rând. brăescu, o. A. 1,163. + (Rar) Frumos, nostim. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d. -Pronunţat: de-o-, - PL: deocheaţi, -te. - Şi: (regional) dăocheât, -ă, diocheât, -ă adj. - V. deochea. DEOCHEOAICĂ s. f. (Regional; în superstiţii) Deo-chetoare, v. deochetor. Termeni ce denumesc actanţi deochetori: „deocheoaică”, „deochetoare”. BĂLTEANU,t. MAG. 118. -Pronunţat: de-o-. - PL: deocheoaice. - Deochea + suf. -oaică. DEOCHERE s. f. (în superstiţii) Acţiunea de a (se) deochea şi rezultatul ei. 1. Dăunare a sănătăţii sau a bunăstării cuiva printr-o privire răutăcioasă, invidioasă sau mirată, (fals) admirativă. Cf d e o c h e a (1). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Beşică prin diochiere. MARIAN, D. 45. 2. îmbolnăvire de deochi (2). Cf. d e o c h e a (2). Cf. resmeriţă, D., H XVI 162,241. Leac în contra deochierei e descântarea. DENSUSIANU, ţ. H. 279. - Pronunţat: de-o-. - Pl.: deocheri. - Şi: (învechit şi regional) deoeheâre (polizu, pontbriant, d., costinescu, ddrf, alexi, w., resmeriţă, d.), (regional) diochere s. £ - V. deochea. DEOCHETOR, -OĂRE s. m. şi £ (în superstiţii) Persoană despre care se crede că are puterea de a deochea (1); (regional) deochioi, didiochitor. V. m o r o i2 (2). Oamenii strigoi sunt cei mai periculoşi deochetori. GRIGORIU-RIGO, M. p. I, 180, cf. candrea, f. 185. Moroii, Strigoii, Deoche-torii. pamfile, d. 167, cf. cade. Să mă deoache pe mine, frumuşelul, parcă ochii deochitorilor n-ar fi avut la ce se uita? VASILIU, A. P. 38. Rea fermecătoare Rea diochitoare. F (1873), 358. Diochitori cu diochitoroaicele. MARIAN, D. 111. 99 di diochitori, 99 di diochitoari. şez. iii, 136. Mă-ntâlniicudracu...cudeochitorulcudeochitoarea. ib. XII, 182, cf. ALR I 1 406/744. A plecat strigoiu cu stri-goaica Şi moroiu cu moroaica Şi deochetorul cu deoche-toarea. MAT. FOLK. 554. Mă-ntâlnii ... Cu nouă deotori. BÎRLEA, l. p. m. ii, 340. Cu deochetorii, cu deocheto-roaicele. GR. S. VI, 140. Şi întâlni în cale Nouă deochetoare. FOLC. mold. I, 228. (Adjectival) Cu otrăvită şi deochetoare privală să nu-o atingă. CANTEMIR, HR. 100. Termeni ce denumesc actanţi deochetori:... deochetoreasă, deochetoriţă. BĂLTEANU, T. MAG. 118. Fugi muroi deoi-chetori. GRAIUL, I, 26. -Pronunţat: de-o-. - PL: deochetori, -oare. - Şi: (regional) dăochetor, -oare (candrea, f. 185), diochitor, -oare, deotor, -oare s. m. şi £. - Deochea + suf. -tor. DEOCHETOREĂSĂ s. £ (Regional; în superstiţii) Deochetoare, v. deochetor. Nu plesni stamu dă piatră, plesniră ochii: moroilor şi strigoilor ..., deochetorilor, deochitoreselor. şez. xn, 183. - Pronunţat: de-o-. - PL: deochetorese. - Şi: deochitoreâsă s. £ - Deochetor + suf. -easă. DEOCHETORÎŢĂ s. £ (Regional; în superstiţii) Deochetoare, v. deochetor. Mă-ntâlnii cu nouă moroi ...Cu nouă deotoriţă. BÎRLEA, L. P. M. n, 340. Cu nouă deochetori, Cu nouă deochetoriţe. GR. s. VI, 133. - Pronunţat: de-o-. -Pl.: deochetoriţe. - Şi: deotoriţă s. £ - Deochetor + suf. -iţă. DEOCHETOROĂICĂ s. £ (Regional; în superstiţii) Deochetoare, v. deochetor. Şi-l spălă Şi4 curăţă De deochetoroaica, De moroaica. mat. folk. 550. Calea ţinutu-i-o: Diochitori cu diochitoroaicele. MARIAN, D. 111. Eu lingpă (cutare) ... dă deocheturoi, dă deocheturoaică, (cutare) să rămâe curat, luminat ca roaua-n câmp. ŞEZ. rv, 192. Tu leoaică, tu deocheturoaică, Să vă duceţi, Unde „fată” părul nu~mpleteşte. PAMFILE, B. 31. Cu deochetorii, cu deochetoroaicele. GR. S. VI, 140. -Pronunţat: de-o-. - PL: deochetoroaice. - Şi: deocheturoaică, diochitoroâică s. £ - Deochetor + suf. -oaică. DEOCHETOROI s. m. (Regional; în superstiţii) Deochetor. N-ai văzut De când ai şezut, Pe deochetoarea cu deochetoroiul. MAT. FOLK. 550. Eu lingpă (cutare) ... dă deocheturoi, dă deocheturoaică, (cutare) să rămâie curat, luminat ca roaua-n câmp. ŞEZ. IV, 192. Cu deochetoroii, cu deochetoroaicele. GR. S. VI, 140. -Pronunţat: de-o-. - PL: deochetoroi. - Şi: deocheturoi s. m. - Deochetor + suf. -oi. DEOCHETURĂ s. £ (învechit şi regional; în superstiţii) Deochi (2). Farmecile, descântăturile, deochi-turile ... aceste nărozenii şi nebunii, credinţe deşarte. ŢICHINDEAL, F. 282/10, cf. TDRG, CADE, DEX. Desfă-l pe (cutare) ...de nouăzeci şi nouă deochieturi. TEODORESCU, P. P. 365. Să crepe toate deochituri, Toate mirături. MARIAN, NA. 56, cf. id. ib. 350. Deochiatu ori deochetura se dobândeşte mai ales de copiii mici. ŞEZ. rv, 30. Fugi deochetură, Fugi plesnitură, Fugi isbitură. MAT. FOLK. 545. Fugi, deochi, dintre ochi. Fugi deochetură, păsculescu, l. p. 120. - Pronunţat: de-o-. - PL: deocheturi. - Şi: deochitură, (regional) diochetură (tdrg, dex), diochitură (marian, na. 350) s. £ - Deochea + suf. -ătură. DEOCHETUROAICĂ s. £ v. deochetoroaica. 3651 DEOCHETUROI -433- DEODATĂ DEOCHETUROI s. m. v. deochetoroL DEOCHI s. n., s. m. (în superstiţii) 1. S. n. Putere atribuită unor oameni de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora îşi fixează privirea (cu invidie, cu răutate, cu admiraţie, etc.); (regional) dedeochi (1). Cf. lb, polizu. Văd femeile-nvălite Cu voaluri peste ochi. Nu ştiu: sânt suli-menite Şi le-i teamă de deochi? SION, POEZn, 118/8, cf. PONTBRIANT, D. Pe loc ... Crunt diochiulau ajuns Pe copii şi i-au strepuns. ALECSANDRI, P. II, 184, cf. COSTINESCU, LM. Oare să Jî existând deochiul? caragiale, o. I, 76. Aceste sfinte moaşte...le atârnă de gâtul lui Dumitru ca să-l ferească de diochi şi de boale. CONTEMPORANUL, III, 654, Cf. DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Sub gutuiul altoit din fundul grădinii...a zâmbit veri de-a rândul un potlog roşu de flanelă, pentru dăochi. KLOPŞTOCK, f. 5. Telegarii zvelţi, ...cu coama pieptănată şi coada încreţită poartă o garanţie împotriva deochiului. arghezi, b, 59, cf. M. D. ENC. [Planta] se mai folosea în afecţiunile mamelelor la femei şi la vaci, atribuite deochiului BUTURĂ, EB. 1,99. Mâncărimea sau mâncătura de inimă este o boală a copiilor mici... care ...se naşte prin deochiu. pamfile, b. 45. ^ L o c. adj. (învechit) Cu de deochi = fermecător, fascinant. Acea frumuseţe cu de deochi, bărac, ap. tdrg. ^ Expr. (Regional) A trece (pe cineva) cu diochiul = a lua pe cineva în derâdere, a-şi bate joc de cineva. Cf. zanne, p. vi, 541. (învechit, rar) A privi de-a deochiul = a privi cu admiraţie. Eu nu ştiu de ce privea ... Patru aşa de-a deochiul la ea. SLAVICI, ap. tdrg. 2. S. n. Efect al privirii care deoache (1); boală despre care se crede că ar fi pricinuită de deochi (1). Vestita Rădovanca ... descânta de şerpi şi de deochi. GfflCA, C. E. n, 596. Ca pe-o floare te-oi căta, de diochi, de soarte rele Şi de şerpi te-oi descânta, alecsandri, p. i, 8, cf. costinescu. îi făcea dulceţuri şi îi descânta de deochi. odobescu, s. iii, 243. Ba c-ofi deochi, ba c-o fi săgetătură şi toate descântătoresele şi vracii nu-i putură da pe leac. ispirescu, L. 353. Mă descânta de deochi. VLAHUŢĂ, s. a. i, 11. L-am descântat de deochi, de şopârlaiţă şi geaba. CONTEMPORANUL, V, 291. Prin unele părţi, ... dacă se bănuieşte cumva că vita a fost deochiată la ţâţe, se descântă de deochi. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 1, cf. ŞĂINEANU2. Mai ales copiii sunt foarte mult supuşi la deochiu, boală care în cele mai multe cazuri vine şi trece repede. BIANU, D. s., cf. PAMFILE, CR. 6. Am să pui ...de buboaie, de deochi, de junghi. DELAVRANCEA, O. n, 319. Zenobia, la vatră, alegea cărbuni aprinşi, tocmai vrând să-i descânte de deochi. REBREANU, I. 402, cf. resmeriţă. d., cade. Mi-a suflat în faţă, ca în descântec ... şi a făcut: ptiu, cu buzele, ca în deochi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,80. Bubele dulci şi deochiul Se tămăduiesc cu ghiocul ARGHEZI, VERS. 160. Sus stelele cele mai treze Aprind cărbuni de diochi. BLAGA, poezii, 149, cf. DL, DM. Aşa să fugă deochiul, cum se scutură câinele de apă. BARBU, G. 375, cf. M. D. ENC, DEX. Diochiul e închipuit o boală ce vine cu mari dureri de cap. H I 75, cf. 18, 39, 262, II 82, 83, 90, 143, 149, 155, 227, 246, IV 46, 58, 75. Ştia descânta ... de deochi de dragoste şi mai ştiu eu de câte toate. SNOAVA, II, 104. Pasere albă peste N. o sburat, Diochiu în patru o crăpat. marian, D. 109. Fugi deochi, dintre ochi, Că te ajunge soarele, Şi-ţi taie picioarele. PĂSCULESCU, L. P. 120. Şi stinse deochiul de la cutare. FOLC. MOLD. I, 223. Bun de deochiu, să o bei cu apă ne-ncepută, se spune în bătaie de joc despre lucruri care se crede că ar putea vindeca. Cf. zanne, p. vi, 540. ^ Expr. Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi!, formulă de îndepărtare a deochiului. Dar ear vine mândrul soare, Ah! Nu fie de diochi. CONV. LIT. IV, 82. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triştii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi! EMINESCU, o. I, 80.1-au răsărit mustăţile, nu fie de diochi! GANE, N. II, 174. Parcă-i un boţ chilimboţ, boţit, în frunte cu un ochi, numai să nu-i fie de deochi. CREANGĂ, P. 244. Fire-ar să nu-i fie de diochi. SLAVICI, 0.1,221. O! în costum de vânătoare-nu-i fie de deochi. VLAHUŢĂ, s. a. ii, 335. Ptiu, să nu fie de deochi! d. zamfirescu, v. ţ. 16, cf. candrea, f. 186. Uitaţi-vă la dânsa ce ochi are, să nu fie de deochi! IBRĂILEANU, A. 148. Purceii, să nu fie de deochi, crescuseră cât nişte viţei. BRĂESCU, o. A. I, 306. Ochii lui - nu-i fie de deochi — se uită la noi din genele lor stufoase. arghezi, S. vii, 128. Eşti mai bine ca oricând, să nu-ţifie de deochi. CĂLINESCU, S. 555. Ce inimă mare ai, să nu-ţi fie de deochi! barbu, G. 222. Uit-ti cî numa cii di diochiu, îs grăsuţ şîfrumoş. şez. m, 143. (Regional) A-i face (cuiva) de deochi = a descânta. Hai să-ţi facă şi de dăochi! KLOPŞTOCK, F. 16. 3. S. m. (Regional; în superstiţii) Deochetor. Mă-ntâlnii cu deochiu şi moroiu în cale. MAT. FOLK. 553. Acolo s~a tâlnit dracu Cu drăcoaicele, Moroii cu moroaicele, Diochii cu dioaicele. pamfile, s. v. 44. -PI.: (2) deochiuri şi (3) deochi. - Şi: (învechit şi regional) diochi s. n., s. m., (regional) dăochi s. n. - Postverbal de la deochea. DEOCHIOI, -OAIE s. m. şi f. (Regional; în superstiţii) Deochetor. La mijloc de cale Şi cărare O-ntâlnit-o Pocitura cu pocituroiul ..., Diochioaia Cu diochioiul MARIAN, î. 13, Cf. GR. S. VI, 140. -Pronunţat: de-o-. — PI.: deochioi, -oaie. - Şi: diochioi, -oaie s. m. şi f. - Deochi + suf. -oi. DEOCHITOREÂSĂ s. f. v. deochetoreasă. DEOCHITURĂ s. f. v. deochetură. DEODATĂ adv. 1. Pe neaşteptate, brusc, subit. Ci măcar că deodată au alinat lucrul, iară mai apoi Dispot de iznoavă mai bine s-au gătit. URECHE, L. 161. Amândoauo sânt adevărate, din ceriu şi de pe pământ deodată a se ivi. ANTIM, O. 112 .De odată să rădică ... alt vifor trist împotriva lui. BERTOLDO, 23/8. Iacă deodată Doi turci vede. BUDAI-DELEANU, Ţ. 184. Turcii... deodată sloboziră un foc foarte cumplit. AR (1829), 182/9. Deodată m-am deşteptat de sunetul cel pătrunzător al clopotului. MARC0VICI,C. 16/7. Deodată se ridică strigări ce semena a răcnete de lei. FM (1843), 3092/26. La unii începe boala deodată cu furie mare. C. VÂRNAV, H. 20/6. Un arbor, care a fost umbrit de alţi arbori, se vede deodată ... izolat. BARASCH, B. 70. Deodată ţipând straşnic scăpă biletul şi ieşi repede. negruzzi, s. 1,53, cf. polizu. Atunci intraşi! Dodată, de pe a mea vedere Se rădică un nor. ALEXANDRESCU, O. I, 149. [Baba] abie zice şi deodată Valea, muntele vuesc. ALECSANDRI, P. 1,10, cf. costinescu. Deodată însă vânătorii se opresc, odobescu, s. III, 87. Deodată vede ... cei 3657 DEODATĂ - 434 - DEOLA şapte cai. eminescu, n. 20. Mă-nflorai deodată, vlahuţă, S. A. I, 11, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Deodată în liniştea aceea răsună un glas puternic. BRĂTESCU-v oineşti, p. 138. Deodată faţa i se însenină de bucurie. REBREANU, 1.53, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi deodată am simţit că Tom se predă, vrea să fie înfrânt. M. ELIADE, O. I, 36, cf. CADE. Peste ţarini zdrenţuite A venit aşa, deodată Toamna cea întunecată, topîrceanu, b. 53. Se opresc deodată, ţintuiţi în loc. BRĂESCU, o. A. 1,10 .Apoi, deodată, cineva a fluierat ascuţit, în apropiere. COCEA, S. 1,11. Un curtean a intrat deodată grăbit în sala de mâncare. MOROIANU, S. 71. Scarabeele regilor ... sunt din vremea Hiksoşilor... până la Amenofis alIII-lea, de la care seria lor se întrerupe deodată. BRĂTIANU, T. 21. Aud deodată cântece de iele. ULIERU, C. 3. Au înflorit caişii deodată, peste noapte, arghezi, c. j. 75. A dat deodată un ţipăt. STANCU, M. 1.10. Deodată ... el se smuci. CAMILAR, n. 1,380. îmi pare rău ... zise... întristându-se deodată, tudoran, p. 32. Bolnavul... va deveni deodată palid. BELEA, P. A. 174, cf. dl. Se trezi deodată din somn. PREDA, î. 31, cf. DM. Meşterul s-a schimbat deodată, barbu, g. 28, cf. M. D. ENC. Şi deodată faţa suveranului s-a luminat. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8, cf. DEX. Aşa, deodată, pe costişe: Cupole se iţeau, perechi. DIMOV, T. 168. Ea deodată leşina. JARNÎK-BÂRSEANU, D. 495. Dară deodată îşi aduce aminte de cuptoriul acela. SBIERA, P. 208. Juganii... Când deodată că smucia, Furca din pământ scotea. PĂSCULESCU, L. P. 309. 2. în acelaşi timp; simultan; dintr-o dată v. d i n t r u. Au zdrobit deodatăpreApolon şipre Iracli. DOSOFTEI, V. s. septembrie 19v/25. Au murit Saul ...şi toţi oamenii lui ... deodată, biblia (1688), 2192/27. Şi-i înfrânsără şi-i goniră până în tabără, cât să îngrijească şi însuşi Mihai-Vodă deodată. N. COSTIN, L. 594. A unui organ de muzică toate coardele deodată lovindu-să, o răzsunare oarecarea dau. CANTEMIR, L1.1,41. Mărturii câte unul deosebit iaste să se întrebe, iară nu toţi deodată. PRAV. COND. (1780), 50. Ciudă şi mănie deodată-l cuprinsă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 142. Acest foc deodată şi încălzeaşte şi luminează. GRECEANU, î. 149/8. Cum arpotea, rogu-te, învăţătoriul deodată şi tocma întru acelaşi timp a învăţa pre acesta a ceti, iară pre acela a scrie? PETROVICI, P. 14/19. Să facă deodată şi catagrafie şi îndreptare (a. 1819). DOC. EC. 230, cf. LB. în starea care ne aflăm acum nu putem scoate dodată nici poeţi mari, nici autori vestiţi. MUMULEANU, C. 52/2. Cei doi bufoni ai righii muri deodată. HELIADE, O. I, 131, cf. I. GOLESCU, C. Popor deodată oştean, păstor şi lucrător de pământ. ASACHI, S. L. II, 16. Patru inşi au murit deodată de ciumă. CR (1839), 5*/27. Tu mă întrebi atâtea lucruri deodată încât nu ştiu la care să răspund. NEGRUZZI, S. I, 63. Mi s-a părut curios şi foarte bizar la naţiunea aceasta ... pasiunea ce au de a discuta ... vorbind câte mai mulţi deodată. FILIMON, o. II, 163. Tiraniile se sfarmă deodată cu lanţul de sclavie. EMINESCU, o. 1,24. Da ce face mămuca? întrebară cu toţii deodată. CREANGĂ, p. 14. Fac examenul pentru două clase deodată, slavici, o. I, 96. Nu vă puteţi duce toţi deodată/ ISPIRESCU, L. 296, cf. DDRF. I-a trăsnit deodată patru boi. coşbuc, F. 72, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Oameni ca d-ta umblă zece deodată pe uşă. lovinescu, C. rv, 106. începură să vorbească cu toţii deodată. rebreanu, R. 1,128. Nu poţi fi în două locuri deodată. camil petrescu, U. n. 420. Săreau mai multe trepte deodată. BRĂESCU, o. A. I, 143. Căutau cele mai groaznice mijloace de a omorî oameni cât mai mulţi deoadată. vissarion, b. 344. Sunt zeu şi sunt fiinţă deodată, pillat, p. 17. Ortodoxia nu ştie de acest dualism ontologic în omul primordial, ci învaţă că nemurirea şi curăţenia erau potenţe naturale ale lui, pe care avea să le dezvolte deodată cu întreagă natura sa. stăniloae, o. 14. Puteau să doarmă trei-patru oameni deodată. STANCU, M. 1.260. Te referi la prea multe lucruri deodată, beniuc, M. C. I, 174. Să facem două treburi deodată? tudoran, p. 130. Deodată cu înţeparea se pot introduce în projunzime diferiţi microbi BELEA, P. A. 88, cf. dl, dm. Vorbeau, toţi deodată, aproape fără să se asculte unul pe altul barbu, ş. N. II, 226. Nu poţi sluji deodată la doi domni. ZANNE, P. IV, 343. ^ E x p r. (Regional) A fî deodată (cu cineva) = a fi de aceeaşi vârstă, a fi născut o dată cu cineva. Cf. dl, DM, DEX. + împreună. Deodată cu dânşii au sosit ... câteva corăbii AR (1829), 382/18. Firicele mişcătoare ... jucau în imperiul unei raze şi dispar din vedere deodată cu ea. EMINESCU, P. L. 73. Nu te las să intri... decât deodată cu mine. slavici, o. I, 161. Se urniră deodată cu toţii. REBREANU, I. 100. Cântă cineva în zori de zi deodată cu zorile. Cine-o fi? BLAGA, poezii, \13.Ardă-ifocul pruncuţu Ardă-i cu casa deodată. FOLC. TRANSILV. 1,289. Dem-arfi făcut maica Tot deodată cu frunza, Dorul nu mă căpăta. ib. n, 125. 3. (învechit) O dată. Iară de-l va şipriimi deodată de sorg să-l întoarcă înapoi la satul lui de unde iaste. PRAV. 6. Voi grăi încă deodată. BIBLIA (1688), 12V47. Cela ce încarcă mult deodată, acela nu ajunge departe. PETROVICI, P. 310/5. Dacă slovelea aceastea glasnice deodată cu o deschidere a gurii să răspund, să numesc diftonghi (îndoite glasnice). FULEA, B. 92/14. 4. Deocamdată. Au sosit şi străjile tătărăşti, deodată ca 300 oameni. M. COSTIN, o. 70. Doamna Nastasâia a Ducăi-Vodă ...au rămas deodată în Ţara Muntenească ... iară ... s-au dus cu toată casa ei la Ţarigrad. NECULCE, L. 81. De arpotea învăţătoriulpănă acolo ajunge, ca sholarii din facerea răului puţină, sau nicio dobândă să nu aibă, atuncea ar birui deodată multe împedecări a datoriei sale. MAN. ÎNV. 133/9. în Sevastopol se va rădica deodată un obelisc, ar (1829), 22Vl 1. Deodată s-au îngrozit, iar apoi ... au alergat ...să vadă ce era. DRĂGHICI, R. 165/30. Nu ştia deodată care din două era vis: fericirea trecută, au mizeria de faţă? ASACHI, s. L. II, 56. în gospodăria cea mare măcar acum deodată să se facă iesle. I. IONESCU, C. 227/6. Acum deodată până te-i mai odihni, ie furca în brâu şi până mâni-dimineaţă să găteşti fuioarele acestea de tors. CREANGĂ, O. 4. Lumea noastră ... are deodată nevoi diametral opuse. CARAGIALE, O. m, 74. Bucureştii i se înfăţişau deodată urâţi. MACEDONSKI, O. III, 11 .Se gândi deodată la ce-i spusese Ioniţă. AGÎRBICEANU, S. 13. S-a crezut deodată că a căzut un om în apă. BART, s. m. 94. - De1 + o + dată. DEODORANT, -Ă adj., s. n. (Produs) care înlătură mirosurile neplăcute; dezodorizant Cf. DN3, DEX. -Pronunţat: de-o-. - PL: deodoranţi, -te. - Din fr. déodorant. DEOLÀ vb. I v. dăula. 3659 DEOLETĂ -435- DEOPOTRTVĂ DEOLÉTÀ s. f. (Regional) Dediţel (Pulsatilla) (Bonţ - Gherla), coman, gl. - PL: deolete. - Et. nec. DEONEST vb. I. T r a n z. şi r e f L (învechit) A (se) dezonora. Magnaţii şi alţi oameni de frunte să nu fie turburaţi intru nimic nici dehonestaţi. BARIŢIU, P. A. 1,65, Cf. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Scris şi: dehonesta. - Prez. ind.: deonestez. - Din. lat. dehonestare. DEÔNTIC, -Ă adj. (în sintagma) Logică deontică (şi substantivat, f.) = studiul sistematic al formelor de gândire normative şi imperative, precum şi al sistemelor de norme şi obligaţii morale. In logica deontică se spune despre actele şi acţiunile umane că pot fi obligatorii, permise, indiferente şi interzise. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/2. Deontică s-a dezvoltat în ultimele decenii mai ales sub impactul logicii simbolice, ib., cf. NDN. - Pl.: deontici, -ce. - Din fr. déontique. DEONTOLOGIC, -Ă adj. Care aparţine deontologiei; referitor la deontologie. Cf. dn2. [Rezultate] dobândite prin metode analitice cu garanţii deontologice. M1974, nr. 9, 27. Instalarea morţii şi recoltarea de organe de la cadavru ridică probleme insolubile din punct de vedere deontologic şi juridic, contemp. 1975, nr. 1 511,4/5, cf. DEX. Unele dintre [măsuri] ...au fostflagrante şi au încălecat toate normele deontologice. RL 2005, nr. 4 514. Iminentul proces de la CEDO Strasbourg va constitui încă o pată pe obrazul unor magistraţi care au sfidat legea şi codul deontologic, ib. nr. 4 608. -Pronunţat: de-on-. - PL: deontologici, -ce. - Din fr. déontologique. DEONTOLOGÎE s. f. Teoria îndatoririlor de ordin moral; s p e c. totalitatea regulilor şi îndatoririlor specifice unei profesii. Deontologia, în general, este acea parte a eticii care tratează despre datoria morală, contemp. 1975, nr. 1 511,4/2, cf. der, d. med., m. d. enc., dex, dn3. Membrii Consiliului de Onoare au concluzionat că au existat încălcări ale deontologiei profesionale în desfăşurarea activităţii SRR. RL 2005, nr. 4 536. Au fost sancţionaţi magistraţi pentru abateri ce ţin de deontologie. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 827. - Pronunţat: de-on-. - Din fr. déontologie. DEONTOLOGÎSM s. n. (în doctrinele moraliştilor englezi) Principiu al acţiunii conforme cu datoria, fără a urmări utilul sau binele. Cf. dn3, mda. - Cf. engl. deontology. DEOPARTE adv. La o oarecare distanţă de vorbitor sau de un punct fix; într-o parte, la o parte, izolat, separat. Numai ce vădzum ... cum să rădică deoparte de ceriu un nuor sau o negură. M. COSTIN, o. 166. Cleveatnicii stau deoparte. DOSOFTEI, PS. 500/2. Sta deoparte Turculeţ cu Melente ... de voroviè de paci. NECULCE, L. 128. Aheşti sfătuindu-să deoparte Cum or afla ei aşa să hie. BUDAI-DELEANU, ţ. 83. Chemă vezirulpe pescar deoparte, şi îi numără în mână cinci sute de galbeni. GORJAN, H. I, 60/5. Amândoi bătrânii deoparte s-au retras. ALECSANDRI, P. 226. Tu aşază-te deoparte. EMINESCU, O. I, 194. Gerilă atunci, năzdrăvan cum era el, chiemă tovarăşii săi deoparte şi le zice încetişor. CREANGĂ, P. 249. Un fel de mândrie îl ţinea doparte la hora satului. DELAVRANCEA, s. 25. M-a luat oarecum deoparte. IBRĂileanu, a. 21, cf. resmeriţă, D. Nadina fu obligată să se retragă puţin deoparte cu Titu Herdelea. rebreanu, R. I, 219. Aşa-i deprinderea din părinţi: bătrânii să se tragă mai deoparte dintre cei tineri. MIRONESCU, S. 22. O ia puţin deoparte ca să-i spună un secret. CAMIL PETRESCU, T. in, 316. Lucrăm singuri, deoparte. SADOVEANU, o. IX, 47. Chemă pe Felix deoparte şi-i dădu trei sute de lei. CĂLJNESCU, E.0.1,76. O cuprinse de umeri şi o trase deoparte. TUDORAN, P. 329, cf. DL. Mă pomenesc cu muierea asta a mea că mă ia deoparte. PREDA, I. 101, cf. ISANOS, V. 87, DM. Se strânseseră muierele deoparte, barbu, G. 216, cf. M. D. ENC., DEX. Conştiinţa morală autentică lasă mereu deoparte soluţia iertării, pleşu, m. M. 23. Şi cine plângea deoparte? Dragul meu supărat frate, jarnîk - bârseanu, d. 187. Fiecare flăcău îşi ia câte o fată şi se duc deoparte de bătrâni. ŞEZ. I, 271. - De1 + o + parte. DEOPOTRIVĂ adv. Cu calităţi asemănătoare; la fel, în mod egal şi fară deosebire. Cf. ureche, l. 120. Dra-ganiia nemţască era în frunte ... căriia nu era a noastră depotrivă. M. COSTIN, O. 188. A firii orânduială ieste doi deopotrivă pre unul deopotrivă să biruiască. CANTEMIR, I. I. I, 94. Pre cel deopotrivă slujitorilor celor cereşti, să cinstim cu credinţă. MINEIUL (1776), 133rl/2. Aceste doao departamenturi să fie deopotrivă la putere, adică făr de a nu se supune unul la apelaţiia celuilalt, prav. COND. (1780), 54. Numai feciorii moştenesc deopotrivă. LEGIUIRE, 69/22. Vitejia voastră, neamul vostru, toate acestea vă înalţă deopotrivă. BELDIMAN, N. P. I, 99/5. Să cere ... păzirea dreptăţii către toţi lăcuitorii deopotrivă (a. 1819). DOC. EC. 210. Toţi lăcuitorii coprinşi subt aceiaşi numire ... sânt deopotrivă înaintea legilor. CR (1829), 151V21. Pe toţi vă iubim deopotrivă. DRĂGHICI, R. 4/4. Apele ... în deosebite timpuri s-au răvărsat asupra ţărilor, nu au puspretutindene deopotrivă pături. J. CIHAC, I. N. 466/27. Dreptunghiul ... are unghiurile drepte, fără să aibă laturile dopotrivă. POENARU, G. 4/7, cf. VALIAN, V. Toţi dopotrivă suntem. PR. DRAM. 148. Pământul dă de la sine, fără muncă şi lucrare Tuturor deopotrivă şi adăpost şi mâncare. CONACHI, P. 296. Pe toţi taie dopotrivă. PANN, E. n, 24/14. Să împărţească moşia în trei deopotrivă părţi. KOGĂLNICEANU, s. A. 143. Toţi vorbesc o limbă şi se îmbracă deopotrivă. NEGRUZZI, S. I, 300, cf. POLIZU. între două inimi mai strânsă e unirea Când ele deopotrivă au cunoscut iubirea. ALECSANDRI, O. 80, cf. COSTINESCU. Toţi locuitorii Ardealului să plătească deopotrivă dare către împăratul, fără de a mai fi vreunul scutit. ODOBESCU, S. III, 536. Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii. EMINESCU, o. I, 130. O lume compusă din indivizi absolut deopotrivă la spirit. CARAGIALE, o. în, 77. Voi sunteţi deopotrivă doi oameni de onoare! macedonski, o. II, 101. Ceru-i hărăzit de-a valma, Deopotrivă pentru toţi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 23. în şcoala publică cu toţii sunt 3667 DEOPOTRIVĂ -436- DEOSĂBIT deopotrivă în ochii dascălilor. MILLE, V. P. 165. Aceşti cretani ... erau deopotrivă acasă la dânşii în Iaşi, în Suceava, la Lemberg. IORGA, c. I. III, 115. Pământul s-ar împărţi tot, bun şi rău deopotrivă. AGÎRBICEANU, s. 469. Fel de fel de amintiri îi înduioşau deopotrivă. REBREANU, P. S. 71, cf. RESMERIŢĂ, D. Paşadia era deopotrivă meşter pe pană şi în tinereţe zugrăvise frumos. M. I. CARAGIALE, C. 14, cf. ŞĂINEANU, D. U. Tu eşti deopotrivă şi cobea noastră, şi norocul. MINULESCU, VERS. 162. Luam parte... în cercetări mixte, care interesau deopotrivă şi pe episcopul locului şi Ministerul de interne sau de justiţie. GALACTION, O. 28. Izbutea să fie adorată de camarazi, băieţi şi fete deopotrivă. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. Generalul ... declară ...că apreciază deopotrivă ambele metode. BRĂESCU, v. 66. [Sosirea primăverii] luminează deopotrivă şi oamenii şi lucrurile. SAHIA, N. 98. îi vorbea ...de pământ care o să fie împărţit deopotrivă între oameni. COCEA, S. I, 270. Stăpâni şi robi deopotrivă ai acestui mister. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 47. Emoţia tuturor e deopotrivă: frica. ARGHEZI, B. 28. Solul îl interesează pe pedolog ..., dar îl interesează deopotrivă şi pe agrotehnician. AGROTEHNICA, 1,6, cf. DL, DM. Toţi deopotrivă sunt aduşi prin limbă la un numitor comun, varlaam - SADOVEANU, 146. Mişcările artistice de avangardă ilustrează o nelinişte creatoare iscată de dorinţa de a atinge esenţa realului ..., frământare care stă „deopotrivă ” la baza transformărilor din poezie şi din celelalte arte. COTEANU, S. F. n, 166, cf. M. D. ENC. Am apelat deopotrivă la mijloacele dansului clasic, cât şi la cele ale dansului modem. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 2/6. Şi oamenii şi animalele suferă deopotrivă. RL 2005, nr. 4 600, cf. DEX. Are omul cinci degete la o mână şi nu sunt toate deopotrivă, zanne, P. n, 105. (Urmat de determinări adjectivale, introduse prin prep. „de”) Un import mare trage după sine un export deopotrivă de mare. GHICA, C. E. III, 24. Bucuria e însă deopotrivă de copilărească în amândouă cazurile. MAIORESCU, L. 99. Să zicem că s-a tăiat fiecare pâne în trei bucăţi deopotrivă de mari. CREANGĂ, A. 147. Nicopol era ... deopotrivă de îmbietor ca Grenada. MACEDONSKI, O. m, 31. Amândouă ţărmurile ni-s deopotrivă de scumpe. VLAHUŢĂ, R. P. 33. îşi adusese toate trei fetele, deopotrivă de drăgălaşe. REBREANU, R. I, 219. Ne-a dat mâna să i-o sărutăm, deopotrivă de rece cu toţi nepoţii. camil petrescu, u. n. 31. Atât lui Pompeius, cât şi lui Crassus şi lui Cezar, al căror sfârşit a fost deopotrivă de tragic, astrologii le preziseseră o viaţă îndelungată. NEGULESCU, G. 63. Toţi erau deopotrivă de răi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,157. Armamentele de astăzi fac războaiele deopotrivă de dezastruoase şi pentru învingători şi pentru învinşi. COCEA, S. 1,379. Iscodeşte în tot locul, Şi cu gheara şi cu ciocul, Deopotrivă de-ascuţite. VOICULESCU, POEZII, II, 205. Ambele crize sunt deopotrivă de dăunătoare. ULIERU, C. 63. Erau deopotrivă de osteniţi după atâta alergătură. STANCU, R. A. i, 205. Un hohot încântat salută acest răspuns, deopotrivă de impertinent şi de umil VINEA, L. I, 40. Precursor ... deopotrivă de important al lui Mihail Sadoveanu. varlaam - sadoveanu, 119. (Cu elipsa prepoziţiei) Doauă părae deopotrivă limpede, beldiman, n. p. ii, 115/6. [Războiul şi tâlhăria] sânt deopotrivă primejdioase. OBLĂDUIREA, 65/13. Paralelă, doaă linii drepte, deopotrivă depărtate. AR (1829), 8bls/19. Doi oameni dopotrivă ambiţioşi, deosibit că unu nu ştia să meargă la scoposul său aşa de drept ca celălalt. CĂPĂŢINEANU, m. r. 102/1. Boala de armurari deopotrivă primejdioasă. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 115/15. [Omul] deopotrivă puternic şi slăbănog ... Tot cade şi se rădică, şi iar cade în greş ale. CONACHI, P. 275. Celor mai uşori [concurenţi] li se pune plumb pe şa, până ce sunt toţi deopotrivă grei. NEGRUZZI, s. 1,40. Nimene nu putea încă afirma că teatrul spaniol posedă o operă deopotrivă interesantă pentru toate clasele sociale. CONV. LIT. Iii, 66. Oamenii nu sunt deopotrivă înzestraţi, caragiale, o. I, 250. Mai era acolo o altă fiinţă deopotrivă ciudată. M. i. CARAGIALE, C. 135. Oamenii locului... sunt şi ei ca nişte flori, deopotrivă viguroase şi fragile. FLACĂRA, 1976, nr. 2,18. ^ L o c. adv. Deopotrivă cu (sauca) = asemenea, egal, întocmai. Nu-i atăta de mare păcatul, căci că-i om deopotrivă ca şi dăns. VARLAAM, C. 27. Adusese ... tineri deopotrivă cu fetele (a. 1760). GCR n, 71/32. După raportul ce s-a făcut asupra populaţiei Londrei această capitală poate fi deopotrivă cu Roma cea veche. CR (1829), 692/2. Ecvinocţie se numeşte acea vreme în an când zioa este deopotrivă cu noaptea, manolache drăghici, I. 117/2. Să facem un triunghi ale căruia laturi să fie dopotrivă cu cele trei linii date. CONV. GEOM. 71/5. Auzi, boier, şi să-mi umble îmbrăcat deopotrivă cu un carătaş. PR. DRAM. 228. în orice triunghi dreptliniu, patratul unei lăture este deopotrivă cu suma patratelor celorlalte două. TRIGON. DR. 82/29. Ce voie prea înaltă, ce lege porunci Căderea dopotrivă cu înălţarea-a fi? ALEXANDRESCU, O. I, 68. Când părerile boierilor divaniţi erau împărţite, lua şi el parte în dezbatere deopotrivă cu judecătorii. FILIMON, o. I, 241. Şi numai omul cel mare, stăpâne, tu-l osândeşti Ca să moară deopotrivă cu muştele omeneşti. HASDEU, R. V. 165. Se crede deopotrivă cu însuşi Dumnezeul ALECSANDRI, POEZII, 186. Jur... că-mi va plăti cu viaţa cutezanţa de a se face deopotrivă cu mine. gane, N. 1,16. Încep a spune ... cum a mâncat drumeţul cel străin la masa lor, deopotrivă cu dânşii, creangă, a. 146. Era deopotrivă cu orişicine care avea. SLAVICI, O. I, 320. Ar fi trimis în nirvana pe cei buni deopotrivă cu cei răi. MACEDONSKI, O. ni, 82. Zlotul ajunge acum să fie deopotrivă ... cu leul iorga, c. I. ni, 220. Dansuri ce se rudesc deopotrivă cu cele de salon şi cu jocul ursului. BRĂESCU, O. A. I, 163. Se socoteşte deopotrivă cu ei. VISSARION, B. 41. Simpatia lui pentru locul de laborant sporea deopotrivă cu temerea de a înfrunta încercarea. ARGHEZI, S. XI, 77. - Şi: (învechit) depotrivă adv. - De1 + o + potrivă. DEORDOSÎ vb. IV v. diortosi. DEORISÎ vb. IV v. teorisi. DEORTOSÎ vb. IV v. diortosi. DEOSÂBI1 adv. v. deosebi1. DEOSĂBÎ2 vb. IV v. deosebi2. DEOSĂBÎRE s. f. v. deosebire. DEOSĂBÎT, -Ă adj. v. deosebit. 3674 DEOSEBI1 -437- DEOSEBI2 DEOSEBI1 adv., adj. (învechit) = îndeosebi. 1. Adv. în poziţie izolată, fără a avea legătură cu alţii; separat. Era acolo adunaţi şi agiutorii lui Arie ...şi împăratul le deade şi lor loc deusebi să şadză. varlaam, c. 135. înţelepciune iaste aceasta şi direptate să socotească omul lucrurile ceale dumnedzăeşti deusebi de ceale omeneşti, eustratie, PRAV. 12/6. De adia zidi în oraş deusebi neşte curţi prea frumoase (a. 1648). GCRI, 133/28. îngăduită fu lui Pavel să lăcuiască deusebi cu un viteaz carele ară păzi pre el. N. TEST. (1648), 172710. [Orzul rămas] îl deşerta din traişte şi-l strângea deuseghii. NECULCE, L. 57. Precum deosăbi dintr-alte locuri mai ales Sfântul Luca pomeneaşte. CANTEMIR, HR. 99. A întrebat pre domn deosebi şi de alte trebi ale lor împărăteşti (a. 1689-1700). MAG. IST. n, 321/20. La toate lucrurile deosebi să vor rândul aşez. 14/25. Chiemându-l deosăbi îi zisă în taină, varlaam -IOASAF, 134r/l 4. Fieştecare lucru ce se socoteşte deosebi e unime. ARITM. (1806), 3/6. Aceleaşi îndreptări care le-am socotit a fi de lipsă, deosebi să le aşezăm. fund. 3/20. Ceale speţiale se vor însemna la fieştecare parte deosebi. MAN. ÎNV. 8/20, cf. LB. Prietenii lui cari stau deosebi acolo. PANN, e ii, 46/1, cf. ddrf, ŞĂINEANU2, şez. V, 70. ^ (Adjectival) Eu am ascultat pre împăratul şi am rămas în curtea împărătească, într-o hodaie deusebi şi învăţam. C. POP. I, 429. + în special. Pentru ce au mărs mai departe, deusebi să aibă certare. PRAV. 41. Substăpânirile se numesc în comun deregătorii, iară deosebi se chiamă: carii sânt într-un sfat cu împăratul D. SUP. 9/16. + Afară de faptul că nu numai că ... Dulceţia aceea, fără care istoriile scriindu-se, deosebi că nu pricinuiesc vreo folosire, supără încă şi auzul VĂCĂRESCUL, ist. 245. 2. Adv. în plus. Şi au ales săimul să facă 30 000 de leficii, între carii să fie ... şi pedestrime 8 000 oaste mai sprintenă deosebi. M. COSTIN, LET. I, 245/17. Ţinea ... patru soţii ... şi câte roabe deosebi va putea a robi. văcărescul, IST. 249. + în parte, fiecare pentru sine. [Soboarele] le-au t[â]lcuit şi le-au scos [aceste capete] deusebi carea după treaba sa (a. 1632). GCR I,77/37. Şi au fieştecare [clopotniţe] deosebi ceasornice pe dânsele. CHIRIAC, 118. Trei panduri s-au vorbit... [şi] au ieşit deosebi înaintea [bătrânului], ţichîndeal, f. 347/23. între aceşti puşcaşi era trei mai iscusiţi ... şi fiecare aducea pentru sine deosebi câte ceva vânătură pentru masa boierească. SBIERA, P. 66. 3. Adj. Deasupra (semenilor), deosebit (3). Amar celuia ce să socoteşte el însuşi deosebi. NEAGOE, ÎNV. 219/19. 4. Adj. Independent, pe seama lui. Care va vrea să iasă meşter deosebi, să aibă a merge la starostele (a. 1766). URICARIUL, XIV, 2/19. 5. Adv. De obicei, în mod obişnuit. Fămeaia deosebi numai un făt aduce în lume, ci să întâmplă câtăodată de naşte şi doi. CARCALECffl, c. 79/12. - Şi: deusebi, deosăbi adv. - De1 + osebi1. DEOSEBÎ2 vb. IV. 1. T r a n z. şi refl (învechit şi popular) A (se) separa (1); a (se) izola; a (se) despărţi (1). Hanul, după învăţătura vizirului, dăosebindu-se din ordie cu o seamă de turci i tătari, trecu pă după apa Siligea. DUMITRACHE, 377. Albanie este despre miazănoapte de la Epir şi să deosăbeşte cu munţii Chimeril AMFILOHIE, G. 17/19. [Soţii] să se deosebească trupeaşte un an de zile. pravila (1814), 106/14. Au rânduit socotitori ... să deosebească dările şi cheltuelile ce s-au făcut (a. 1822). DOC. EC. 246, cf. LB. Mulţi obicinuiesc a deosăbi mieii tocmai aproape de Sf Petru şi Pavel manolache drăghici, I. 25/20. Fierea face în actul mistuirei cea de căpitenie lucrare, căci numai intrarea ei în amestecătura bucatelor se deosebeşte materialul acel trebuitoriu vieţii, de cătră acel netrebuitoriu. ALBINEŢ, M. 177/22. Sultanul cercă şi într-altă parte spre a deosebi pe Mihaiu din unirea cu prinţii creştini F. aaron, I. n, 209/4. Deosibeşte-mă în cer de aceia pe carii i-am despreţuit pre pământ. NEGULici, E. n, 44/31, cf. POLIZU. Prima curte se deosibeşte de piaţă printr-o grilă de fier cu trei porţi FILIMON, o. n, 117, cf. pontbriant, d. Opinează a se deosebi soţii ddrf, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, ŞEZ. V, 70. Veni-va ciobanul şî va dăosebi oile din capre. ZANNE, P. V, 173. R e f 1. pas.S-audeosi[bi]tbimiciiaceluijudeţ în doaă stări (a. 1819). DOC. EC. 210. Berbecii trebuie ...să se deosebească din oi în postul Sântă Măriei MANOLACHE DRĂGHICI, I. 32/3. Cu acest mijloc se deosebesc seminţele cele seci, căci acelea fiind mai uşoare, stau deasupra apei POENARU, î. 13/7. Oile fătate se deosebesc (despart) de cârlani, când aceştia au crescut îndeajuns şi se pot hrăni singuri PAMFILE, L C. 31. 2. R e f 1. A fi diferit, a nu (mai) fi la fel, a apărea distinct; a se diferenţia, a se distinge; (învechit şi popular) a se osebi2 (2). într-aceasta să deosăbăsc, că pizma merge înainte, iară neînduplecarea urmadză. CANTEMIR, 1.1. II, 225. Cu acestea ne deosebim de dobitoacele ceale necuvântătoare, priimitori fiind de atâtea înalte învăţaturi şi ştiinţe. GRECEANU, î. 59/2. Se deosebescpuroile ceale din gâlci, de muci. CALENDARIU (1814), 165/20. Vărsatul oilor ... cu vărsatul pruncilor ... foarte se diferesc (se deosebesc). ÎNVĂŢĂTURĂ, 55/2. Mulţi ...să deosebesc unii de alţii. GRIGORIE, L. 20/15. De să va deosebi unii de alţii, iarăşi nu este cu cuviinţă (a. 1823). DOC. EC. 289. Noi... arătăm mărimea noastră prin ranguri, socotind că printr-acestea ne deosebim de ceilalţi oameni. MUMULEANU, C. 9/9. Fieştecare autor are un ... haracter prin care pretutindenea şi în tot felul de stil se deosibeşte. HELIADE, o. n, 25. Pricina prin care se deosibeşte [omul] din celelalte vieţuitoare. MARCOVICI, C. 13/4. Aprindere de stomah ... care boală din holeră cu greu să deosăbeşte. C. VÂRNAV, H. 67/29. încet câte încet... treptele sociale se deosăbesc mai tare. RUSSO, S. 97, cf. POLIZU. Ciocoiul sau puiul de ciocoi...se deosibeşte de omul onest prin mai multefapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. FILIMON, o. I, 98, cf. PONTBRIANT, D. Prima condiţie ... este: ca să se deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantasia auditorului, şi togmai prin aceasta poezia se deosebeşte de proză. CONV. LIT. I, 3. Poezia socială se deosebeşte de vechile curente. MACEDONSKI, O. I, 420, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Partidele politice ... ajung să nu se mai deosebească mult. IBRĂILEANU, SP. CR. 235, cf. RESMERIŢĂ, D. Traiul oamenilor nu se deosebeşte mult de cel al vitelor din jug. c. PETRESCU, S. 83. Astfel, eu mă deosibesc de acel matelot, prin faptul că nu-ţi frâng acum mădularele. M. ELIADE, o. 1,6, cf cade. Substanţele solide se deosebesc între ele şi prin proprietăţile lor chimice. 3616 DEOSEBI2 -438- DEOSEBIRE MACAROVICI, CH. 18. Ne deosebim numai prin aceea că Sfinţia Ta eşti un maniac. CĂLINESCU, i. 144, cf. DL. în privinţa asta oamenii nu se deosebesc de celelalte vieţuitoare. PREDA, I. 8, cf. DM. Asemenea aşezământ modern se deosebeşte de toate celelalte spitale. G. barbu, a. v. 165. Deosebindu-se de aceştia doar în câteva idei. CL 1973,17. Prin modul cum a fost concepută şi realizată, lucrarea lui Hasdeu nu se deosebeşte de o anchetă dialectală din zilele noastre, z. MIHAIL, T. p. 27. 3. T r a n z. (Complementul indică obiecte, fiinţe etc.) A recunoaşte după caracteristici particulare, a identifica; a desluşi (3), a discerne, a distinge. Nu deosibeşti vrodată stricăciunea din folos. SLĂTINEANU, A. 17/17.^4vem trebuinţă să ştim a deosebi binele de rău. GRECEANU, î. 86/21 .Prin auzire deosebim noi sunetele unele dintr-altele. POTECA, G. 2/27. [Copiii] să se deprinză a deosebi binele şi răul. PR. V/9. Cum ar putea judecătorul să judece drept dacă moaşa nu va şti să deosibească firea din lehuzie. meşt. moş. 19/18. Dumnezeu nu a înzestrat pe om numai cu minte spre a deosebi binele din rău. BĂLCESCU, M. V. 4. Deosebeşte holda de grâul verde. NEGULICI, E. I, 177/12. Pe un fel de întunecime ... abia puteam deosebi copacii cei stufoşi. PELIMON, I. 140/23, cf. PONTBRIANT, D. [îi] deosebeam atât de bine încât, de aşfi fost pictor, aş fi putut să le fac portretul. GANE, K III, 146. Măcar că e aşa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. Ochii lui trebuie să deosebească între toate pe câteva, mai graţioase. CARAGIALE, o. 1,209. Ochiul cu greu deosebeşte nehotărâte lucruri. MILLE, V. P. 155. Forme latine au fost trecute printre cele străine sau invers, nici Laurian, nici Massim nefiind filologi în stare să deosebească etimologiile adevărate de cele fanteziste. DENSUSIANU, L. 316. Cerul era acoperit întreg şi totuşi se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminaţi pe dinăuntru. M. I. caragiale, C. 152. Eu deosebiam din depărtare un mare port. LOVINESCU, C. IV, 162. Se întorcea şi-i deosebisem lămurit paşii greoi. MIRONESCU, s. 76. Deşi nu se întunecase de-a binelea, totuşi nu-i puteam deosebi trăsăturile. CAZABAN, V. 107. Căută să răsbată cu urechea prin sgomotul şi pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. 163. [F. Thomas de Troisvevre] deosebea astfel, după dezvoltarea relativă a capului ... trei temperamente diferite. NEGULESCU, G. 72. Nu mai deosebea visul de viaţă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 160. Apoi deosebii sipetul din colţ, încrustat cu sidefuri. VOICULESCU, P. n, 81. Sunt şi cărţi mincinoase ...Să învăţaţi a le deosebi pe cele bune de cele rele. STANCU, D. 305. Mă roagă să tac, vor să audă, să deosebească avioanele, demetrius, a. 284, cf. DL, DM, M. D. enc. Educaţia intelectuală sporeşte putinţa omului ...de a deosebi binele de rău. contemp. 1975, nr. 1 507,5/1, cf. DEX. Prezentarea costumuluifemeiesc începe cu pieptănătura, care deosebea pe fetele tinere de femeile căsătorite. PAVEL, S. E. 77. Să fie semne care să deosebească anotimpurile. RL 2005, nr. 4 606. ^Refl. pas. La luminăţie s-au deosăbit mai ales palatul visteriei, al senatului. AR (1829), 62/15. Ieşiră doazeci de muieri, între acestea erea şi împărăteasa, care se deosebea din celelalte numai cu îmbrăcămintea şi cu umbletul ei cel măreţ. gorj an, H. 1,4/35. Existau alte sisteme în cari se deosebise stelele şi erau luminoase. CONTEMPORANUL, 1,350. Sitarul e ... ascuns în frunzele uscate din care nu se poate deosebi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 157. Nu se putea deosebi decât o mare de capete. AGÎRBICEANU, A. 83. Numele, săpat cu slove aurite, se deosebea din depărtare. REBREANU, P. S. 29. La vatră, în lumina roşie a vreascurilor ce zăboveau să se aprindă, se deosebea faţa de sânge a lui MIRONESCU, S. 76. Apoi întunericul crescu, nu se mai deosebea stolul [de raţe], se auzea numai vâjâitul zborului, sadoveanu, O. I, 129. De la ceasornic ... a rămas cu ştiinţa că lucrurile se deosebesc cu urechea, arghezi, s. vn, 42. Alte grămezi asemănătoare, încep să se deosebească pe întinsul câmpiei. BOGZA, C. o. 389. Abia i se deosebea umbra posomorâtă. tudoran, P. 189. + (învechit, rar) A remarca, a prefera, a alege. Intre toiul neînsemnaţilor tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancul B. NEGRUZZI, s. I, 25. + (învechit, rar) A judeca, a-şi da seama. N-ar fi putut deosebi care e mai nenorocită, Olga sau eu. NEGRUZZI, S. 1,52. 4. R e fi. A se ridica deasupra (celorlalţi); a se distinge, a se remarca, a se evidenţia. Vă numesc cap al reghimen-tului ... care s-a deosebit de atâtea ori subt comanda voastră. CR (1829), 151/9. Mai mulţi domni buni s-au deosebit prin patriotismul şi mai vârtos prin pietatea lor. NEGRUZZI, s. I, 283. Acest neguţător ... se deosibea dintre colegii săi printr-o rară dibăcie. FILIMON, o. I, 146, cf. PONTBRIANT, D. Făcu studii strălucite şi în puţin timp se deosebi între toţi condiscipulii săi. CONV. LIT. m, 327. Feciorul său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Ştefan însă voind să răsplătească vitejia ori în ce suflet ea s-ar fi fost ivit boieri chiar pe câmpul de război pe mai mulţi ţărani ce se deosebiseră în luptă, xenopol, I. R. iv, 62, cf. barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2. Un stăpânitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenie. IORGA, P. A. n, 62, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Foarte iubit de ofiţeri, se deosebeaprintr-un tact desăvârşit, o răbdare de înger şi o cultură aleasă. BRĂESCU, O. A. 1,346. Trebuie să mă deosebesc, neapărat, prin ceva. CĂLINESCU, E. o. II, 271. Nu se deosebea cu nimic faţă de ceilalţi. TUDORAN, P. 10, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Ştergare de mătase ...ce se deosebesc prin dibăcia ţesăturilor. alecsandri, p. P. 139. + T r a n z. (învechit, rar) A crea (cuiva) o situaţie specială. Au legat ...cu testament, ca să dea mănăstirile şi boierimea de 10 stupi un leu, şi i-au deosebit din prostime. MUŞTE, let. iii, 81/35. 5. T r a n z. (învechit, rar) A preciza, a specifica. (Refl. p a s.) [Neplătind negustorii vama] s-ar fi făcut mare păgubi în vama ţării... numai au scrisNicolai-Vodă ... la chihaiele de au grăit şi s-au mai deosăbit lucrul, numai carii trec la Zvancea să nu dea. AXINTE URICARIUL, LET. II, 188/15. 6. T r a n z. (învechit, rar) A excepta, a lăsa deoparte. (Refl. pa s.) Martorii se vor chema la locul unde se va urma cercetarea/ se vor deosibi din această dispoziţie bolnavii, femeile, amploiaţii publici. CONDICA O. 87/4. -Pronunţat: de-o-. - Prez. ind.: deosebesc. - Şi: (învechit şi popular) deosibi, deosăbi, dăosebi vb. IV. - De1 + osebi2. DEOSEBÎRE s. f. Acţiunea dea(se) deosebi2 şi rezultatul ei. 1. (învechit) Despărţire (3), separare (1), izolare. Cf. deosebi2 (1). Deosâbirea bolnavilor de sănătoşi nu ne apără de boală. C. VÂRNAV, H. 51/10, cf. lb, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. 3677 DEOSEBIRE -439- DEOSEBIRE 2. Lipsă de asemănare, diferenţă. Cf. d e o s e b i2 (2). Lacomiia ... nici cunoaşte deosăbirea şi alcătuirea loghicească. CANTEMIR, i. I. I, 60. Deosibirea la suflete bărbăteşti şi fămeeşti este aceasta: că capul bărbătesc intră în dajda la cisla satului ... iar jămeile nu intră nicidecum în bir (a. 1811). doc. EC. 93. Arată cu lesnire Cea mare deosăbire între omul cel ce-nvaţă Şi-ntră cel rămas în ceaţă. MONTAN, S. 22/14. Deosibirea celor învăţaţi de cătră cei neînvăţaţi, este întocmai ca viii între morţi. GOLESCU, P. 48/5. înţeleptul face compărirea unora cu ceilalţi şi găseşte o mare deosebire, pleşoianu, T. I, 105/30, cf. 130/6. Oameni suntem toţi, eu nu văz nicio deosibire. HELIADE, O. 1,273. Nişte dobitoace care samănă cu oile, având numai deosebire un gheb ce au în spinare. DRĂGHICI, R. 64/18. Cunoaşte ... dăosebirea climei, pro-ducturile, dobitoacele, sadurile. TÂMPEANUL, G. 1/9, cf. VALIAN, v. între aceste două daruri, vezi câtă-i deosebirea. CONACHI, P. 293. Ochii şi gândul părinţilor se învârtea la răsărit, a noştri sunt ţintiţi spre apus, deosăbire de la cer până la pământ. RUSSO, S. 11. Fireşte judecând, deosebirea nu e atât de mare. NEGRUZZI, s. I, 210, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Câtă deosebire între decor şi natură! CONV. LIT. n, 107. Cât de mare deosebire există într-un sultan ... ş-un tigru. ALECSANDRI, POEZII, 385, cf. COSTINESCU, LM. Şi asta-i deosebirea între Dfumne]zeu şi om. EMINESCU, P. L. 41. Nu e deosebire între dânsele nici la frumuseţă, nici la stat, nici la purtat. CREANGĂ, P. 270. Sunt deosebiri mari de vechime între state, caragiale, O. IV, 246. Nu face deosebire între oameni, slavici, o. n, 17. Mai toţi acei care scriu ... şi vorbesc despre pesimismul unei epoci, nu iau în băgare de seamă deosebirile de clasă. GHEREA, ST. CR. II, 295, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. între breslele meşteşugarilor şi ale negustorilor ... nu e nicio deosebire. IORGA, C. I. ffl, 177. Nu-i mare deosebire între ei. AGÎRBICEANU, S. 166, cf. resmeriţă, D., CADE. Intre cele două odrasle era mare deosebire de vârstă, rebreanu, R. I, 49. [Temperamentele] le-a considerat ca fiind, pur şi simplu, deosebiri între oameni. NEGULESCU, G. 71. între nevasta grecului şi Maro din visul lui Ivan era o mare deosebire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 157. Crezi că e suficientă impresia acestei deosebiri? E. IONESCU, E. 80. Deosebirile între eurile persoanelor se reduc la urma urmei tot la împrejurările externe de viaţă. STĂNILOAE, O. 6, Cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 430. Arată ... deosebirea dintre clasele stăpânitoare şi prea umilitul popor, bogza, c. o. 317. Nu vedem nicio deosebire între mine şi ei. PREDA, I. 143, cf. DM. Deosebirea faţă de „universul” (operei sau al scriitorului) pare ... hotărâtoare pentru studiul limbajului poetic. COTEANU, S. F. II, 12. Deosebirea dintre Sfat şi Divan se adânceşte treptat. STOICESCU, S. D. 20. Nu trebuie să acordăm ... importanţă acestei deosebiri de nume. H. DAICOVICIU, D. 15. Intre clădirea de piatră ...şi casa de lemn ... există o mare deosebire. G. BARBU, A. V. 16. Deosebirile dintre limba scrisă şi limba vorbită sunt considerabile. CL 1973, 167, cf. M. D. ENC., DEX. Răspunsurile ... arată că vorbitorii fac deosebirea pentru această noţiune numai cu ajutorul determinantului „nou, nouă ”,fără să folosească termeni speciali, z. MIHAIL, T. P. 45. Caz în care diferenţele în operare provin din deosebiri ale conţinutului aplicat, astfel că iconoclasmul analitic (sau algebric) ar fi esenţial diferit de cel religios. PATAPIEVICI, C. L. 373. ^ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special. Cei ce auzaherele ... aşteaptă ... o vreme între care să va înnălţa preţul bucatelor, ca să le vânză cu deosebire (a. 1813). DOC. EC. 151. Trupul omului spre altuire [cu vărsat] nu trăbuie cu deosebire a-l găti. FRĂŢILĂ, S. î. 52/26. Trebuie doar să-l primim mai cu deosebire. ALECSANDRI, T. 1,276. Chestiunea Orientului mă preocupă cu deosebire şi-mi ia aproape tot timpul, anghel- IOSIF, c. L. 158. Mi-a cântat azi o bucată care ştie că-mi place cu deosebire. IBRĂILEANU, A. 45. Michel, cu deosebire mă interesa. M. ELIADE, O. I, 67. In cele dintâi încercări, fantezia retorică şi expresia şarjată se accentuează cu deosebire. CONSTANTINESCU, s. II, 101, cf. dex2; b) mai ales. El urăşte desăvârşit tot neamul omenesc, mai cu deosebire neamul muieresc. KOTZEBUE, u. 30712. Ce noi zicând filozofie înţeleg cu deosebire metafizica, loghica şi ithica. poteca, C. P. 27/18. Doream cu deosebire să mă recomanduiesc. PR. DRAM. 107. Sărăcimea du prin oraşe ... iubeşte cu deosebire slobozenia. TÂMPEANUL, G. 11/2. Ţereanii mai cu deosebire, făceau serbătoarea splendidă. PELIMON, I. 146/13. Era, însă, cu deosebire curios a privi comica gravitate cu care oamenii din popor executau hora. FILIMON, O. I, 175, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Călugărul Dan e unul din şcolarii Academiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben. EMINESCU, N. 52. Răsfoind dar cu deosebire prin colecţiunile ziarelor politice, ne vom da seama de mişcarea literară din anii din urmă. MACEDONSKI, O. IV, 7, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Calcarul apare numai la înălţimi mai mici, cu deosebire la poalele unor munţi. PĂCALĂ, M. R. 7, cf. RESMERIŢĂ, D. Fiece vorbă îl împungea drept în inimă, cu deosebire fiindcă auzea tot satul REBREANU, l. 29. Critica a început ...să ridice îndoielile ei, cu deosebire asupra chestiunii autorului sau autorilor. BRĂTIANU, T. 23, cf. DL, DM. In schimb, persoana, cu deosebire prima şi a doua, este mereu solicitată sau prin însăşi forma verbului, sau prin pronume exprimat ca atare. COTEANU, S. F. n, 170. Rezultatele definitive, cu deosebire în cercetările strict filologice. CL 1973, 6, cf. M. D. ENC., dex. Cu deosebire(a) că ... = cu diferenţa că ... Cu acea deosebire că românii nu fieştecărui arhiereu, ci numai aceluia carele e mitropolit dau titula de vlădică, maior, I. B. 157/12. Brânza zburată să frământă ...ca şi cealantă, cu deosebire numai, că la frământat să se stropască şi cu puţin lapte dulce. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 28/16. Nu se vor împiedica încheierea şi trimiterea cercetării nici următoarele împregiurări: 1° când nu se va descoperi săvârşitorul crimei ... cu acea deosebire că cercetările ... se vor trimite. CONDICA, o. 89/25. Cu deosebire că acel vestit rege a Tebei era bătrân şi ... Ipolit este încă în floarea juneţei. NEGRUZZI, s. 1,41. Şi-şi ie ... o noră ... după chipul şi asemănarea celei dentăi: cu deosebire numai că aceasta era mai în vârstă. CREANGĂ, p. 7. Toată întinderea avea înfăţişarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleşteu era mai întunecos şi lucios. CĂLINESCU, E. o. I, 119, cf. DL, DM. în concepţia lui Ovid Densusianu, cele două criterii se completează reciproc, cu deosebire că o expunere istorică nu cuprinde, implicit, şi prezentarea aspectelor estetice. LL 1973, 703, cf M. D. ENC., DEX. Cu deosebire de ... = cât se poate de ..., foarte ... Fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce de te îmbată, ispirescu, L. 6, cf. DEX. Fără deosebire (de) = 3677 DEOSEBIRE -440- DEOSEBIT fară excepţie; indiferent de ... Zestrea cea preţuită să primejduieşte pre seama bărbatuluifără deosebire. LEGIUIRE, 46/11. Alegerea starostii să să facă din tot isnaful fără deosebire (a. 1823). DOC. EC, 291. Au îndemnat pre toţi tinerii fără deosebire a se sârgui din toată inima la învăţătură. CR (1829), 52/8. Fieşcare lucru să face la vremea lui fără deosebire pentru nimeni. MARCOVICI, D. 85/1. Ospitalitatea ... să fiefără deosebire dată deopotrivă la toţi care vin într-însa. PELIMON, 1.115/6. Numele bărbăteşti oricum vor ieşi la singurii, înmulţitul îl fac toate fără deosebire în „i”. BĂLĂŞESCU, GR. 21/28. Vizitele ce i le făcură familiile cele maifruntaşe din oraş, fără deosebire de naţionalitate, totul i se învârtea în cap. AGÎRBICEANU, S. P. 143. Pamfletul... urlă ... târând totul în noroi, fără deosebire. LOVINESCU, c. IV, 53. Noi dorim prietenie cu toţi fără deosebire. TITULESCU, D. 240. C-un bici pe toţi alungă-ifără deosebire. VOICULESCU, POEZn, n, 325. Peste noi toţi, fără deosebiret cad stelele. ARGHEZI, C. J. 154. Toţi oamenii, fără deosebire, vomfi deopotrivă. CAMILAR, N. i, 400, cf. dl, DM, M. D. enc, dex. Spre (sau, învechit, în) deosebire de... = în opoziţie, în contrast cu... Poezia ... este chemată a exprima frumosul în deosebire de ştiinţă. MAIORESCU, CR. I, 1. El spuse, în deosebire de tovarăşul său, că s-au înţeles cu Răuţ, ca să fure o parte din turma ce se afla în pădure, slavici, 0.1,176. Omul... spre deosebire de toate celelalte vieţuitoare, năzuieşte ca în această oglindă a conştiinţei, cu care a fost hărăzit, să cuprindă o cât mai mare parte a lumii pe care trăieşte. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 21. Romancierul de azi, în deosebire de cei pur epici de dinainte, pune probleme ca şi dramaturgul. IBRĂILEANU, s. L. 7. Spre deosebire de alte femei, ea nu-şi vopsea părul. EFTIMIU, N. 40. Spre deosebire de d-ta, eu cred în medicină ca ştiinţă. CAMIL petrescu, T. III, 172. Rupeam bucăţile de friptură cu mâinile. Nouă, copiilor, ne convenea, spre deosebire de mama. SAHIA, N. 57. Spre deosebire de Batoza, ... Stanca roiba era singură pe lume. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,212. Spre deosebire de englezii distanţi, americanii în călătorie sunt joviali. RALEA, o. 23. Sunt... asociaţii de tip edafic, spre deosebire de asociaţiile ... de tip climatic. AGROTEHNICA, I, 401. Această poziţie se numeşte activă, spre deosebire de cea pasivă. BELEA, P. A. 196, cf. DL. Spre deosebire de fratele ei ... arăta mult mai mică. PREDA, M. 172, cf. DM, M. D, ENC., DEX. „Dirmea ” face parte din stratul vechi de învelitori de cap monocrome, care erau cumpărate de la oraş, spre deosebire de cele ţesute în casă. Z. MIHAIL, T. P. 147. Ordinea morală, ... e — spre deosebire de ordinea comună - o ordine de tip patetic. PLEŞU, M. M. 16. Ceea ce merită subliniat este bogăţia de material găsii în regiunea carpatică, unde costumul se poartă până în zilele noastre, spre deosebire de cel din regiunea subcarpatică sau de podiş, a cărei cercetare a fost mai dificilă. PAVEL, s. E. 76. ■^Expr. (învechit) A (nu) avea deosebire = a (nu) fi la fel, a (nu) fi diferit (unul de altul). Oile cele ungureşti din cele pământeşti au mare dăosebire (a. 1811). DOC. EC. 125. Orice voi vrea eu, dar gustul mieu are deosăbire mult de al dumneavoastră. abeţedar, 372/2. Atât de nesimţitori ne-am face, încât n-am avea deosebire de dobitoacele cele necuvântătoare. DRĂGHICI, R. 50/17. înţelege curat că eu oi să izbutesc, căci am deosăbire mare de cele ce au mers la dânsul şi au perit cu moarte. GORJAN, H. I, 17/26. Veveriţa zburătoare ... are puţină deosebire de veveriţa bulgară. J. CIHAC, I. N. 40/15. Toate aste frasis se sfârşea cu „sară”, dar ...au deosebire în scris. NEGRUZZI, s. I, 5. Născu şi roaba un copil aidoma cu al împărătesei, încât nu aveau deosebire unul de altul ISPIRESCU, L. 3 81, cf. DL. + (Mat.; învechit) Rest (7). Rămăşiţa sau diferenţia (deosăbirea). ASACHI, E. I, 17/12. Raţia aritmetică a câtimilor omogene este comparaţia lor despre deosebirea ce se află între ele. poenaru, E. A. 175/23. + (învechit) Excepţie. Sânt şi deosebiri (excepţii). KOTZEBUE, U. 5V/10. 3. (Filos.) Fază incipientă a contradicţiei. Cf. der, m. d. ENC. -Pronunţat: de-o-. — PL: deosebiri. - Şi: (învechit şi popular) deosibire, deosăbire, dăosebire, dăosibire (ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 430) s. f. - V. deosebi2. DEOSEBÎT, -Ă adj., adv. I. Adj. 1. Separat, despărţit2 (1), izolat. Câte familii vor veni... să să aşaze dă o parte, făcându-şi case dăosebite (a. 1811). doc. ec. 118, cf. lb, POLIZU. Transilvania era un mare principat deosebit ... neconfundat în Ungaria. MAIORESCU, D. V, 296. Erau amândoi într-o odaie deosebită. GANE, N. m, 79. Se închideau singuri într-o casă deosebită, marian, S. R. ii, 191, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Armenii îşi aveau mahalaua lor deosebită. IORGA, C. I. II, 198, cf. RESMERIŢĂ, D. Slugile ... huzureau într-o locuinţă deosebită. M. L caragiale, c. 48, cf. cade. Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I, 20. încăperea în care se întâmplă cele de mai jos e oarecum deosebită. CAMIL PETRESCU, T. II, 7. Lui Eminescu îi făceau ... acum în fiecare seară pat deosebit, punându-i de bună seamă un străjac umplut cu otavă şi o velinţă. CĂLINESCU, E. 108. Nu putu să nu remarce că Pascalopol îi făcea un program deosebit, izolat de al Otiliei. id. E. 0.1,115. Nu le vrea deosebite: le cere lipite. ARGHEZI, B. 107, cf. DL, DM. Existau încăperi deosebite pentru bărbaţi şi femei G. BARBU, A. V. 61. ^ F i g. Intr-o cămăruţă deosebită a inimii, păstra dragostea Martei, întreagă, curată. REBREANU, P. S. 132. -v* (Adverbial) Faceri de bine ce ne-am străduit să arătăm la toţi de obşte şi deosebit la fiecare (a. 1780). gcr n, 124/11. Mărturii câte unul deosebit iaste să se întrebe, prav. COND. (1780), 50. Pofteaşte, să se roage canonicii deosebit pentru sufletul rudelor lui. MAIOR, I. B. 246/6. Deosebitfac rugăciune dumitale pentm oamenii ce s-au mutat du pă moşiia noastră (a. 1810). DOC. EC. 84. Deosebit se cade a lua aminte la prunci ca să nu scarpine, să nu freace vărsatul FRĂŢILĂ, S. I. 59/10. Şi deosebit, aflam o mare plăcere a fi iubită de tine fără a mă şti cine sunt. BELDIMAN, N. P. II, 48/16. îl întrebară pe el şi pe sluga lui deosibit, ca să afle adevărul căpăţineanu, s. 49/22. Fieşcare martur să se cheme deosebit a-şi da mărturia sa. REG. ORG. 111/21. Să se piseze fieştecare deosebit şi să se amestece. MANOLACHE DRĂGHICI, 1.21/26. La întâmplare de mai mulţi părtaşi la una şi aceeaşi vină, fiecare se va întreba deosebit. CONDICA, 0.100/7. Dar şi mumele lor [ale clăcaşilor] începură a se trece în actul vânzării, deşi [ei] nu se puteau vinde deosebit de pământ. BĂLCESCU, ap. TDRG, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Argintarii ...fac breaslă deosebit printre metalurgi. IORGA, C. I. III, 174. Trebuiau să fiarbă deosebit, tot mâncări de post. AGÎRBICEANU, S. 122, cf. CADE. Se fierbe deosebit o oală cu morcovi, alta de sfeclă şi se amestecă cu unt şi miere. 3678 DEOSEBIT -441 - DEOSEBIT BUJOREAN, B. L. 47. Eu îţi propun să luăm fiecare, deosebit, pe câte unul arghezi, c. J. 214, cf. DL, DM. Să-l îngroape creştineşte şi pecetluirile să le arză deosebit BARBU, PRINC. 338, cf. DEX. 2. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. Deosăbit, înstreinat, chip carile nu ieste dintre dânşii. CANTEMIR, 1.1.1,19, cf. id. ib. II, 289. Istoria a doi crai, pre două deosebite vreami tâmplată (a. 1710). GCR I, 363/4. Ţăsetura şi însuşirile limbei greceşti, tocma i se sparse sintaxa, şi firea, şi sefeace limbă deosebită de cum era mai nainte. MAIOR, l. B. 182/18. Cei de altă meserie şi de deosebite păreri MARCOVICI, D. IHA. O întâmplare mai deosăbită decât toate cele până atuncea au adus prefacire în împregiurările stării lui. DRĂGHICI, R. 165/25. Cele patru naţii de oameni ce lăcuia în oraş şi avea patru credinţi deosebite. GORJAN, h. 1,74/28. Cugetările lui sânt acum deosebite şi toată stăpânirea mea e astăzi turburată. ruset, E. 58/11, cf. VALIAN, v. Holera este o boală de sine, cu totul deosebită de toate celelalte. C. VÂRNAV, H. 29/9. Fiecare semn precum are deosebită formă are şi deosebită putere în glăsuire, pann, g. m. 9/19, cf NEGRUZZI, s. 1,74, POLIZU, PONTBRIANT, d., costinescu. Limba scrisă în aceste publicări ne pare adeseori bună şi este foarte deosebită de limba întrebuinţată mai nainte în Transilvania. MAIORESCU, CRITICE, 343, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Aceasta e a doua căsătorie princiară între români din ţări deosebite. IORGA, C. 1.1, 75. Ce ar fi putut apropia doi oameni atât de deosebiţi? M. I. CARAGIALE, c. 45 , cf. CADE. Nu putu să se oprească de a privi pe această colegă nemaivăzută şi cu totul deosebită de celelalte. galaction, o. 625. In condiţiunile noastre sociale deosebite s-au îndrumat spre ţărănimea obijduită. SADOVEANU, O. XX, 28. Ei nu şi-au pus întrebarea, dacă acest individualism nu e el însuşi produsul unor forţe mai adânci şi al unor condiţii de existenţă deosebite, oţetea, r. 35. Un laborator era ceva deosebit de lucrul de toată ziua. ARGHEZI, s. XI, 77. Alcătuind toţi laolaltă o naţie deosebită de celelalte. CĂLINESCU, I. 88. Suntem din ţări deosebite. C. petrescu, A. R. 139. Medicamente cu constituţie chimică deosebită produc efecte similare, danielopolu, F. N. 1,13. Erau iar doi oameni faţă în faţă, deosebiţi, care se vedeau, se cântăreau. DEMETRIUS, A. 76, cf. DL, DM. Valorile stilistice pot fi deosebite de acele ale originalului. VARLAAM -SADOVEANU, 16, cf. M. D. ENC. Cele două noţiuni ...au conţinut deosebit. CONTEMP. 1975, nr. 1 507,5/1, cf. DEX. De acasă şi până la fântână jucau 3 hore, în 3 locuri deosebite. BUTURĂ, EB. I, 55. ^ (Adverbial) Trebuiesc însemnate deosebit? Şi atunci, prin ce fel de semne? MAIORESCU, CRITICE, 244. 3. (La pl.; precedă cuvântul sau grupul de cuvinte pe care îl determină) Care prezintă aspecte, trăsături variate; felurit, divers. Turburări într-o oaste, căci are mulţi comendanţi, şi aceia deosebite limbi (a. 1694). FN 39. [Africa] ... are jivini, de deosebite feliuri. AMFILOHIE, G. 136/14. Oamenii ...au deosebite limbi după feliurimea neamurilor. GRECEANU, î. 66/20. Au dobândit de la Poartă deosebiteprivileghiurl OBLĂDUIREA, 95/7.200 de volintri din deosăbite reghementuri ...au trecut dincolo asupra cetăţei Rahova. AR (1829), 21 Vl2. Omul să află ... în deosebite stări mâhnitoare? MARCOVICI, D. 7/24. El au stătut multă vreme, privind cu luare aminte la deosebitele felurimi a păsărilor. DRĂGHICI, R. 97/18. Cântece istorice despre deosebite isprăvi ale eroilor. F. AARON, I. L. 5/20. Am citit deosebite cărţi. POENARU, î. VII/4. împodobi odaia unde erea masa cu multe şi deosăbite făclii. GORJAN, H. I, 93/10. Muzică instrumentală ... seexecutează cu deosebite instrumente, vahmann, m. 1/12. Românii întemeiară deosebite staturi. BĂLCESCU, M. V. 7. Galeria era ticsită de dame ... cu deosebite capele şi mode de contrabandă. NEGRUZZI, S. 1,36. Se tipăriră mai multe cărţi româneşti în deosebite tipografii. BĂLĂŞESCU, GR. XI/26. Iată tipul ce ne propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut. FILIMON, o. I, 98. Mâncăruri din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii CARAGIALE, o. u, 268. Despre deosebite ordine de succesiune. HAMANGIU, C. C. 158, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Deosebitele zone climatice ... oferă condiţiunile cele mai prielnice unei flore avute şi variate. PĂCALĂ, M. R. 13. [Sadoveanu] scria nuvele pe la deosebite reviste. lovinescu, c. I, 28. + Care iese din comun; neobişnuit, special. Cât mai vârtos deosăbite plăceri vor avea? CANTEMIR, 1.1.1, 106. Câţi din boiari mazâli au să arate cevaş mai deosebit sau din gură sau prin răvaş. PRAV. COND. (1780), 48. Privea la mine şi i se păru că descopere în mine nu ştiu ce deosebitu, carea vinie de la cereşti faceri de bine. MAIOR, T. 59/6. Simţind o deosebită plăcere. MARCOVICI, D. 13/8. O zi îi ca alta ... niciuna nu trece cu mulţămire deosăbită. RUSSO, S. 23. Meseria asta, cere un talent şi o vrednicie deosebită. NEGRUZZI, s. 1,289, cf. PONTBRIANT, D. Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit. EMINESCU, P. L. 35, cf. ddrf. Era ceva deosebit în şoaptelepăpurişului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, u. P. 199. Lanţuri sau lanţuguri pe care ...le purtau la gât... ca un semn deosebit al puterii lor. IORGA, c. 1.1,120. Simţi deodată că-i o carte deosebită. AGÎRBICEANU, A. 39. Astăzi epitetul de „neruşinat” sau de „cinic” este de o gravitate etică deosebită. NEGULESCU, G. 91. Individul era un mare prefăcut, servit de o inteligenţă deosebită. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 295. Istoriografia medievală ...şi aceea a Renaşterii au avut pentru... tradiţii un deosebit respect. BRĂTIANU, T. 12. Minerii au un mers obosit, greoi, un fel deosebit de a-şi târî bocancii BOGZA, V. J. 48. începe să o fumeze cu o deosebită artă. VINEA, L. 1,126. Daa!? E acolo el? întrebă Voicu cu interes deosebit. PREDA, D. 132, cf. DM. N-a manifestat nicăieri o admiraţie deosebită pentru limba şi cultura turcească. VARLAAM - SADOVEANU, 136. Bolnavii beneficiau de condiţii deosebite. G. barbu, a. V. 160. Pentru ... părerile lui privitoare la ortografie are o deosebită înţelegere. CL 1973, 17, cf. M. D. ENC. Scrisorile prezintă un deosebit interes pentru interpretarea operei V. ROM. iunie 1975, 60. Un tânăr de vreo treizeci de ani, de un calm deosebit. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 4. întrebările acestea capătă valori deosebite. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 48, 3/1. Stabilirea ariei centrale de răspândire a termenului şi direcţiile în care a emigrat cuvântul au o importanţă deosebită pentru precizarea etimologiei sale. Z. MIHAIL, T. P. 65. Culoarea ca şi relaţiile pe care toate aceste elemente le întreţin între ele joacă un rol deosebit în studiul ţesăturilor populare. PAVEL, S. E. 57. 4. (Despre oameni) Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; distins, remarcabil. Adevărat că l-am cumpărat ca pre un sclav, dară-l ţin ca pre un pretin mai deosebit şi mai preţuitu. MAIOR, T. 109/17. Toader Balş, Petrachi Sturza erau mai deosebiţi. BELDIMAN, E. 117/28, 3678 DEOSEBIT -442- DEOSEBITORIU cf. LB, HELIADE, O. n, 345. Ş-a făcut învăţăturile sale în Englitera şi este foarte deosebit prin ştiinţile sale. CR (1830), 5262/3L Istoriile ... povestesc pentru un împărat din familia acestora, cum că a stătut cel mai deosăbit din toţi ceelalţi. GORJAN, H. I, 1/12. Mai frumoasă decât soră-sa, era peţită din partea deosebiţilor cinci regi şi principi Streini. ASACHI, S. L. II, 6, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Şi doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascălu. GANE, n. III, 133. Te va duce acolo unde un om deosebit ca tine trebuie s-ajungă, caragiale, o. vn, 561. Boiul lui îl arată a fi ceva mai deosebit. ISPIRESCU, L. 45. Are să ajungă un om cu totul deosebit. MACEDONSKI, O. m, 57, cf. ŞĂINEANU. în capul acestui deosebit român, lucrul de care vorbesc ... era clar. IBRĂILEANU, S. 15, cf. RESMERIŢĂ, D. Naum... ştia în tatăl său un om deosebit, sadoveanu, o. IX, \38.Nu era mai cinstit să i se spună ce părinte deosebit era? demetrius, a. 228, cf. dl. Era o femeie deosebită, preda, m. 149, cf. dm, M. D. enc., dex. ^ (în formule de încheiere reverenţioasă a scrisorilor, a cererilor) Primiţi d[omni]lor încredinţarea deosebitei mele considerări. MAIORESCU, D. n, 33. Cu deosebită stimă. CĂLINESCU, E. O. n, 205. 5. Foarte mare; intens. Lăcomia deosebită a ispravnicilor. N. costin, LET. II, 88/15. Mitra pătimeşte de o deosebită emoraghie. MEŞT. MOŞ. 57/22. Se văzu înconjurată de o droaie de curtezani, pe care îi trăgeau deosebita ei frumuseţe. NEGRUZZI, S. I, 20. Pare de o însemnătate deosebită. MAIORESCU, d. v, 5. Fu îngropată, cu pompă deosebită, iorga, C. 1.1, 96. Casa mătuşi-mi[i] capătă o deosebită importanţă. CAMIL PETRESCU, P. 35. Nicoară Potcoavă ... a fost primit cu deosebită dragoste de ... cazaci. SADOVEANU, o. I, 185. Folclorul patriei noastre este foarte bogat, cu o deosebită frumuseţe şi varietate a conţinutului şi o aleasă măiestrie a formei cântecelor, povestirilor, jocurilor şi costumelor populare. SCL 1950, 194. Faţă de mine dascălul manifesta o simpatie deosebită. blaga, H. 69. O deosebită însemnătate are pregătirea cadrelor de specialişti pentru toate domeniile construcţiei economice şi culturale. CONTEMP. 1953, nr. 362, 5/4. Un rol deosebit îi revine bazinului la femei în timpul sarcinii. BELEA, P. A. 119. Corul ...se bucura de un deosebit renume. M 1974, nr. 7,8. Filmul mai sesizează cu deosebită acuitate psihologică procesul de maturizare. RL 2005, nr. 4 614. II. Adv. 1. (Urmat de prep. „de”) Cât se poate de ..., foarte, nespus de ..., nemaipomenit de ...A hotărât ca de astă dată să se despartă de toate admirabilele-ipânze ... care-i erau deosebit de dragi. SĂM. I, 7. Fetiţa aceea vorbeşte deosebit de mlădios. AGÎRBICEANU, A. 54. Preotul era în toane deosebit de bune. REBREANU, 1.136. Se spunea ... că dansez deosebit de frumos. CAMIL PETRESCU, P. 126. Timizii sunt de obicei deosebit de mândri SADOVEANU, o. XX, 53. O problemă deosebit de importantă ... este cunoaşterea precisă a energiei de transmutaţie. SANIELEVICI, R. 66. Ilinca era deosebit de înţeleaptă. DEMETRIUS, A. 229. Arătau deosebit de frumoşi. PREDA, M. 188. Deosebit de interesantă este interpretarea [basmului]. IST. LIT. ROM. I, 87. Deosebit de interesantă este introducerea de participii sau gerunzii cu valoare de adjectiv într-una din structu-rile-tip sau într-una din cele dezvoltate prin combinarea lor. COTEANU, S. F. II, 67. Metafora nopţii, deosebit de bogată în analogii. CL 1973, 158. La nivelul proverbelor relaţiile de sinonimie ~ antonimie sunt deosebit de com- plexe. LL1973, nr. 4,793. Realizări deosebit de valoroase. M 1974, nr. 9, 28. Poezia bacoviană era expresia unei trăiri organice deosebit de intense. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 41, 2/3. Urmărirea răspândirii termenului „ cioareci”... este deosebit de sugestivă, z. MIHAIL, T. P. 65. laşul, zonă învecinată cu Romanul şi Neamţul, are importante centre de cojocărit, deosebit de valoroase ca produse artistice. PAVEL, s. E. 122. Asistată de acest model simbolic, sinteza tracă s-a dovedit deosebit de fertilă. patapievici, c. L. 108. Recolta de cereale a fost deosebit de bună, fiind cotată drept cea mai mare din istoria ţării. RL 2004, nr. 4 494, 2. In afară de ..., pe lângă. Deosebit fac rugăciune dumitale pentru oamenii ce s-au mutat du pă moşiia noastră (a. 1810). doc. ec. 84. Deosebit de românii, pe care ... legătura sângelui i-ar fi silit a sta mai bine cu fraţii lor ... şi secuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-Vodă. BĂLCESCU, ap. tdrg. Deosebit de scutirea de vamă ... au şi alte scutiri municipale. GHICA, C. E. ffl, 55. Deosebit de locuinţele destinate pentru împăratul... mai sunt şi acestea: marea bibliotecă ..., cabinetul de monezi. FILIMON, o. II, 67, cf. şăineanu2. Deosebit de cutreerătorul culcuşurilor de noapte ale destrăbălării bucureştene, în Paşadia, eu am cunoscut un alt om. M. I. CARAGIALE, c. 14, cf. CADE. Pe aceşti pruteni îi află, de altfel, pomeniţi deosebit, alături de ruteni. BRĂTIANU, T. 176. Deosebit de aceasta, ... directorul obligă pe preparanzi să redacteze acasă observările pedagogice făcute la curs asupra regulilor gramaticale. CĂLINESCU, I. c. 83, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -Pl.'. deosebiţi, -te. - Şi: (învechit) deosăbit, -ă, deosibit, -ă, dăosebit, -ă adj. - V. deosebi2. DEOSEBITOR, -OÂRE adj. Care deosebeşte, prin care se distinge; distinctiv, caracteristic. De aice urmează a se face mai multe suptîmpărţiri deosebitoare istoriei universale. SĂULESCU, HR. I, 5/26. Nu poartă vreun semn deosebitoriu. ASACHI, L. 9V28. Nu va putea cineva ţinea minte aceşti numeroşi şi complicaţi muşchi, dacă nu se va pătrunde mai întâi de caracterul deosebitor al fiecăruia. KRETZULESCU, A. 196/23. Nu numai că fuge din casa aristocratică ... dar îşi leapădă chiar toate semnele deosebitoare ale castei sale privilegiate. CONTEMPORANUL, IV, 892. Rămâi uimit când vezi semnele deosebitoare ale arhitecturii din veacul alXV-lea a Moldovei. SĂM. IV, 811, cf. RESMERIŢĂ, D. Cubismul a creat „stilul epocei” ... dându-ne semnul deosebitor de alte timpuri CAMIL PETRESCU, P. 340. Sinonime perfecte nu există, căcifiecare din noi avem tendinţa de a stabili nuanţe deosebitoare de înţeles sau cel puţin nuanţe stilistice. PUŞCARIU, L. R. 1,20. Deosebirea (în vorbire) vine de la „ton” ... [interogativele] prezintă amănuntul deosebitor, că accentul stă pe partea lor finală (când constau din mai multe cuvinte). iordan, stil. 73. [Artiştii străini] nu fac decât să se adapteze la punctul de vedere al colegilor ...cu anume nuanţe deosebitoare. OPRESCU, A. M. 22. Folosirea unei asemenea perifraze arată că funia nu avea un nume deosebitor, panaitescu, o. ţ. 159. - PL: deosebitori, -oare. - Şi deosebitoriu, -ie adj. - Deosebi2 + suf. -itor. DEOSEBITORIU, -IE adj. v. deosebitor. 3680 DEOSIBI -443- DEPARAZITARE DEOSIBÎ vb. IV v. deosebi2. DEOSIBIRE s. f. v. deosebire. DEOSIBÎT, -Ă adj. v. deosebit. DEOTÔR s. m. v. deochetor. DEOTORÎŢĂ s. f. v. deochetoriţă. DEOXID vb. I v. dezoxida. DEPALATALIZA vb. I. R e f 1. (Fon.; despre consoane) A-şi pierde caracterul palatal. Cf. dn3, dex2. -Prez. ind. pers. 3: depalatalizează. - Din fr. dépalataliser. DEPAL AT ALIZÂRE s. f. (Fon.) Pierdere totală sau parţială a caracterului palatal al consoanelor. Cf. dn3, dex2. -Pl.: depalatalizări. - V. depalataliza. DEPALATALIZÂT, -Ă adj. (Fon.; despre consoane) Care şi-a pierdut caracterul palatal. Cf. dex . -Pl.: depalatalizaţi, -te. - V. depalataliza. DEPANA vb. I. Tranz. (Complementul indică autovehicule, maşini, aparate etc.) A repune în stare de funcţionare în urma unei pene (II2); a repara (1). Cf. SCL 1960, 2, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: depanez. - Din fr. dépanner. DEPANARE s. f. Acţiunea de a depana şi rezultatul ei; reparare (1). Uneori depanarea se poate efectua pe loc. LTR2, cf. DL, DM. Utilizarea acestor maşini... cere cadre specializate de ingineri şi tehnicieni pentru întreţinere şi depanare, scânteia, 1960, nr. 4 847, cf. SCL 1960, 2. Depanarea se face de obicei pe loc, adică acolo unde se găseşte sistemul tehnic în momentul în care se produce defectarea. DER, cf. DN2, M. D. ENC. S-a urmărit... asimilarea cunoştinţelor teoretice, dar mai ales a celor practice, prin simularea pe modele a manevrelora depanărilor. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. Majoritatea zdrobitoare a serviciilor I.T.B.-ului vin în contact direct cu publicul, mai puţin depanarea. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 9, cf. DEX. -Pl.: depanări. - V. depana. DEPANAT, -Ă adj. Care este repus în stare de funcţionare. Cf. M. D. enc. - PL: depanaţi, -te. - V. depana. DEPANATÔR, -OARE s. m. şi f. Muncitor calificat care repară autovehicule, maşini, aparate etc. aflate în pană (II 2); reparator. Cf. scl 1960, 2, dl, dm, dn2, m. d. enc. Mi-a trimis un depanator să stabilească defecţiunile de funcţionare ale televizorului meu. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 11, cf. DEX. Cetăţenii propun să se asigure o deplasare mai promptă a depanatorilor la domiciliu. RL 1978, nr. 10 365. - PL: depanatori, -oare. - Depana + suf. -tor. DEPAND vb. I v. depinde. DEPANORs. n. Dispozitiv pentru descoperirea penelor (II2) la anumite aparate, maşini etc. Cf. DL, DM, dn2, dex. - PL: depanoare. - Din fr. dépanneur. DEPARAFIN vb. I. T r a n z. (Complementul indică uleiuri, ţiţeiuri sau pereţii tuburilor de sonda şi ai conductelor de transport) A înlătura hidrocarburile parafinoase solide (în vederea obţinerii parafinei, a unor uleiuri sau a motorinei de calitate superioară). Cf. DL, DM, dn2, m. d. enc., dex. - Prez. ind.: deparafinez. - Din fr. déparaffiner. DEPARAFINARE s. f. Acţiunea de adeparafina şi rezultatul ei. Claviatură de ventilă ... pentru deparafi-narea conductelor. NOM. min. i, 42. Pentru deparafinarea conductelor se utilizează curăţitoare de parafina speciale. LTR2, cf. DL, DM. Au reuşit să aducă o serie de îmbunătăţiri procesului tehnologic la instalaţiile de deparafinare. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 857. Deparafinarea se face prin răcirea şi filtrarea parafinei cristalizate sau tratarea cu diverşi solvenţi. DER, cf. DC, M. D. enc., dex. -PL: deparafinări. -V. deparafina. DEPARAFINÂT, -Ă adj. (Despre hidrocarburi parafinoase) Care nu mai conţine parafină; (despre pereţii tuburilor de sondă şi ai conductelor de transport) curăţat de parafină. Cf. dl, DM. Au reuşit să aducă o serie de îmbunătăţiri... care au contribuit la creşterea randamentelor de ulei deparafinat. scânteia, 1960, nr. 4 857, cf. M. D. ENC., DEX. -PL: deparafinaţi, -te. - V. deparafina. DEPARAI vb. I v. depareia. DEPARALIZA vb. I. I n t r a n z. (învechit, rar) A-şi reveni din paralizie. Cf. prot. - pop., N. D. - Scris şi: deparalisa. prot. - pop., n. d. - Prez. ind.: ? - Pref. de- + paraliza. DEPARAZITA vb. I. T r a n z. (Complementul indică organisme animale sau vegetale, încăperi etc.) A distruge sau a înlătura paraziţii prin metode chimice, fizice sau biologice; a curăţa de paraziţi. Cf. dn2, M. D. enc., dex. -Prez. ind.: deparazitez. - Din fr. déparasiter. DEPARAZITARE s. f. 1. Acţiunea de a deparazita şi rezultatul ei; înlăturare sau distrugere a paraziţilor unor organisme vegetale sau animale, a unor încăperi etc.; deparazitat1. Cf. RESMERIŢĂ, d. Cu petrolfacem deparazitarea celor plini de păduchi. VOICULESCU, L. 248. Sulful se întrebuinţează ...în medicină pentru dezinfectări şi deparazitări, contra unor deranjări de nutriţie. MACAROVICI, CH. 289. [Locuitorii] să se supună deparazitării [de tifos 3702 DEPARAZITAT1 -444- DEPARTAMENT exantematic] ce va începe imediat ULIERU, C. 21. Procedeele de deparazitare aplicate la animale, la plante, sol, aer şi obiecte se clasifică astfel: procedee chimice, fizice, mecanice şi biologice. LTR2. Deparazitarea are de scop distrugerea paraziţilor transmiţători de boală, în special a păduchilor. BELEA, P. A. 516, cf. DL, DM, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. Patrupedele ... sunt supuse procedurilor uzuale de deparazitare. RL 2006, nr. 4 836. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = combatere a perturbaţiilor radioelectrice produse de instalaţiile tehnice (paraziţi industriali) prin acţionare directă asupra surselor care le provoacă. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex. - PL: deparazitări. - V. deparazita. DEPARAZITAT1 s. n. Deparazitare (1). Cf. mda. -V. deparazita. DEPARAZITAT2, -Ă adj. (Despre organisme animale sau vegetale, încăperi etc.) Din care sau de pe care paraziţii au fost distruşi sau înlăturaţi prin metode chimice, fizice sau biologice. Cf. mda. - Pl: deparazitaţi, -te. - V. deparazita. DEPAREI vb. I. T r a n z. (Filatelie; complementul indică serii de mărci poştale) A descompleta. Cf. dex2. - Prez. ind.: depareiez. - Şi: deparaiâ vb. I. dex2. - Din fr. dépareiller. DEPAREIÂT, -Ă adj. (Filatelie; despre serii de mărci poştale) Care a fost descompletat. Cf. dex2. -PL: depareiaţi, -te. - V. depareia. DEPAREIÉRE s. f. Acţiunea de a depareia şi rezultatul ei. Cf. dex2. - PL: depareieri. - V. depareia. DEPART s. n. (învechit) Plecare (II). Calipso nu putea să se mângâie de departul lui Ulise. brezoianu, î. 200/21, cf. NEGULICI. Semnalul departului se dete, iar vaporul începu mai întâi a geme ca un taur. FILIMON, o. n, 16, Cf. COSTINESCU, CONTRIBUŢII, EI, 160. - PL: departuri. - Din fr. départ. DEPARTAJA vb. I. T r a n z. A pune capăt unui balotaj; a arbitra între două opinii. Cf. dn2, dex. - Prez. ind.: departajez. - Din fr. départager. DEPARTAJARE s. f. (1). Acţiunea deadepartaja şi rezultatul ei; separare (1). Cf. DEX. Pentru departajarea unicului candidat au fost chemaţi şi plătiţi nu mai puţin de opt examinatori. FLACĂRA, 1976, nr. 24, 24. Nu va fi nevoie de proba de departajare pentru rezidenţi. RL 2004, nr. 4 493. Criteriul de departajare a devenit principiul „cine e mai puţin pătat”. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834. ^ F i g. Am în vedere claritatea, fermitatea actului artistic al construcţiei, departajarea eficientă a caracterelor tematice... natura funcţională, intimă, a relaţiei muzicale a celor doi parteneri. RL 2005, nr. 4 551. - PL: departajări. - V. departaja. DEPARTAMENT s. n. 1. (Astăzi rar; de obicei urmat de determinări care indică sfera de activitate) Minister (5). Dipartamentul Pricinilor Streine faci arătare că această pricină s-arfi început în Comitetu Moldovii (a. 1712). bul. COM. IST. rv, 90. De la Departamentul Judecăţi[ij, anafora către Divanu [Titlu] (a. 1772). ib. in, 99. Departamentul Pricinilor Streine din Eşi cere ca numiţii clironomi să-i facă cunoscută lăcuinţa lor. ar (1829), 122/25. Ocârmuirea judeţului... va trimite la Depertamentul Trebilor Dinlăuntru. REG. ORG. 29/25. Dându-mi şi anafora ca de la un departament al pricinilor credinţei, îmi redeteră şi pe Gangeada. GORJAN, H. rv, 164/6. D. ministrul răsboiului s-a însărcinat cu iscălirea actelor oficiale ale Departamentului Finanţelor. CR (1839), 151732. Prin jalbă către cinstitul Departament Dinlăuntru face rugăciune pentru găsirea a şapte suflete ţigani. BULETIN, G. (1840), 40*/29. Miniştrii, fiecare în departamentul său, îşi întrebuinţează ciracii (clienţii) proprii pe timpul cât domneşte şi alungă pe ai altora. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 58. Trimiterea la ocnă sau la temniţă se va face ... prin înţelegere cu Departamentul Dinnăuntru. CONDICA o. 13/10. Departamentul Dinlăuntru au referat Sfatului (a. 1851). URICARIUL, VI, 77, cf. stamati, D. Voi face capot [sic!] pre ministru cu tot departamentul său. NEGRUZZI, S. 1,281, cf. POLIZU. Mai târziu a fost numit director la Departamentul Credinţei. GHICA, S. 669. Departamentul Credinţei, la care fu mădular, Cu toţi darabanii vine. ALEXANDRESCU, O. I, 289, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Numirea maiorului ...la Departamentul Războiului este semnul... noului ministru. MAIORESCU, D. I,4. Arhivele departamentului s-au găsit mistuite aproape în întregime. CARAGIALE, O. V, 199, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG. După revoluţie, la 1850, îl găsim [pe C Negruzzi] ca directorul Departamentului Lucrărilor Publice. DENSUSIANU, L. 359, cf. RESMERIŢĂ, D. Voi putea să mă acomodez cu regimul care consistă în a trata chestiunile departamentului meu în străinătate peste capul meu, şi fără ştirea mea. TITULESCU, D. 71. Cabinetul ministrului în palatul Departamentului Justiţiei. CAMIL PETRESCU, T. II, 407, cf. DL, DM. Departamentul Dinlăuntru trimitea ... comitetului sanitar o lucrare. G. BARBU, A. V. 126. Departamentul Dinnăuntru ... dădu ordin ... să se execute arestări. MAGAZIN IST. 1970, nr. 6, 55. Raportul Departamentului de Stat al SUA. RL 2005, nr. 4 617. 2. (învechit) Secţie a unui tribunal. Să să caute pricini celor ce s-au judecat la departamenturi (a. 1780). GCRII, 125/8. Cel ce-ş va începe judecata la un departament nu mai poate a-ş[i] muta judecata de acolo. PRAV. COND. (1780), 64. După cercetarea ce s-a făcut şi la depert[a]ment ş-a aflat sfănta mănăstire dreptatea (a. 1797). IORGA, S. D. XIV, 156. O trimite cătră acest departament spre cuviincioasa cercetare (a. 1813). BUL. COM. IST. IV, 88. Sărguitu-s-au Măria Sa de au pus la bună orânduială ... judecătorii ţării, să judece ... celelalte pricini la judecata depertamentului. DIONISIE, c. 167. înfăţi-şându-să la judecata acestui departament ...judecata nu a 3711 DEPARTAMENT -445- DEPARTE putut intra în cercetare (a. 1817). DOC. EC. 178. Să iaie ... izvod iscălit de ispravnici şi să-l aducă la vel armaş ca să-l deae în dipartamentul cremenalului PONTURI, 13/5. Locurile în deosebitele departamenturi ale oblăduirii era prea puţinteale la număr ca să poată cuprinde mulţimea cerşitorilor greci. OBLĂDUIREA, 12/13, cf. I. GOLESCU, C., STAMATI, D. Citi cu voce tare hotărârea departamentului de criminalion. FILIMON, o. I, 298, cf. TDRG. Departamentul de patru (sau şapte ori opt) - instanţă judecătorească formată din patru, şapte sau opt judecători care judeca procesele localnicilor cu străinii. Curţile de judecată ... întemeiate după 1774 ... la munteni, pe lângă vechiul Divan domnesc, un departament de opt, unul de şapte, unul de patru ... unde se judecă procesele localnicilor cu străinii. iorga, c. I. ii, 166. [Plângerile] au fost expuse în faţa unor instanţe - Divanul Craiovei, departamentul de patru - care erau favorabile lui Tudor. OŢETEA, T. v. 78. 3. Subdiviziune a unui minister (5) condusă de un adjunct al ministrului; p. ext. subdiviziune a unei instituţii, a unei întreprinderi etc. După câte se spun, d. Alexandrescu-Urechie va intra, ă propos de Albumul macedoromân, în ministeriu, la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii. EMINESCU, o. XI, 168. Departamentul livrărilor. LEG. EC. PL. 76. în cadrul ministerelor funcţionează departamente pe ramuri de activitate, conduse de adjuncţi ai ministrului. PR. DREPT, 53, cf. DER. Atribuţiile şefilor de departament ...se stabilesc prin ordinul ministrului. BO (1963), 44, cf. M. D. ENC. Departamentul nostru şi centralele de producţie au trecut la reanalizarea graficelor de livrare pentru realizarea noilor niveluri. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. Directorul departamentului muzeelor şi antichităţilor...preciza că traficul cu antichităţi în ţara sa este tot atât de bine organizat ca şi ... comerţul cu droguri, contemp. 1975, nr. 1 495,1/12, cf. dex. Departament propriu de vânzare a spaţiului publicitar. RL 2005, nr. 4 614. Proiectul liberalilor prevede crearea unui departament special în cadrul ANAF. adevărul, 2006, nr. 4 825. 4. Unitate administrativ-teritorială în unele ţări; judeţ, district. Printr-un decret al prezidentului, Grecia este acum împărţită în 13 departamenturi (judeţe). CR (1829), 12l/13. Pe la departamenturi seau ţinuturile din afară se numeră la 75 jurnale, ar (1829), 160V2. Cartea se va putea găsi la ... profesorii shoalelor departamentelor, ib. (1837), 922/42. Antimon nativ ... să găseşte pe drumuri în stânci... în departamentulDofen ... Bohemia. J. cihac, 1. N. 442/27. în depertamentele cele mai ticnite ale Frânţii murirea este de un om din patruzeci şi opt. PR. 4/25. Politia ... s-au unit cu Franţia ... sup nume de Aix-la-Chapelle rezidenţia departamentului Roer. ASACffi, L. 42/7. [Franţa] se împărţi în circumscripţii sau departamente, cărora li stau în frunte prefecturi. CODRU-DRĂGUşANU, C. 242. Tot în anul acesta au intrat epidemia ... la Şambli din departamentul Oazului şi ... în vestitul Pariz. C. VÂRNAV, h. 16/4. Acei austriaci liberali ... vor să cunoască numai departamente ca în Francia. BARIŢIU, P. A. III, 42. Unul din cele mai frumoase este voiajul de la Baiona la Tuluza, în departamentul numit Bas-Pirenei. alecsandri, o. p. 278. In departamentul Orne ... avu loc o esplozie grozavă urmată de detunături. CONTEMPORANUL, I, 91, cf. CADE, DER, DN2. [La şedinţă] au participat academicieni, reprezentanţi ai conducerii unor ministere, instituţii centrale şi departamente, contemp, 1966, nr. 1 619, 8/1. [Doctorul Marsilie] s-a născut în 1800, la Guerrieux, în departamentul Somme. G. barbu, A. v. 199. [Franţa] era împărţită în departamente, arondismente şi comune. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 62, cf. M. D. ENC., DEX. 5. (învechit, rar) Parte a unei locuinţe; apartament. Numa luând pe Camilia şi pe Leo îi duce în cel maifrumos departament, beldiman, n. p. n, 184/23. - PL: departamente şi (învechit) departamenturi. - Şi: (învechit) depertamént, dipartamént s. n. - Din fr. département. DEPARTAMENTAL, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care ţine de un departament (4); de departament. Cf. 1. golescu, c. A depus la muzeul departamental un medalion grecesc ... din epoha Renaşterei. CR (1837), 26V30, cf. stamati, d., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. 2. Adj. Care aparţine unui departament (3), privitor la un departament (3); ministerial. Acelaşi rezultat se poate prevedea şi pentru consiliile generale, cari dispun de jumătatea impozitelor arabe, adică de unica resursă a bugetelor departamentale. EMINESCU, O. X, 293. Institutele de azi care au misiunea ...să adâncească cercetările în domeniul ştiinţei agricole ... sunt Institutul de cercetări agronomice al Academiei RP.R. şi institutele departamentale ale Ministerului Agriculturii şi Silviculturii. AGROTEHNICA, I, 54, cf. DM, M. D. ENC., DEX. 3. S. m. (învechit, rar) Funcţionar la un departament (2). Prin acea bună orânduială nu mai rămâne mijloc de a se amesteca într-acestepricini... depertamentarii, vorniceii, portarii, din care poci zice că cei mai mulţi ...fac mai rea nedreptate. GOLESCU, î. 68, cf. COSTINESCU, CONTRIBUŢII, n, 42. -PL: departamentali, -e. - Şi: (învechit) deperta-mentâl, -ă (pontbriant, d.) adj., depertamentâr s. m. - Din fr. départemental. DEPÂRTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanţă faţă de un punct fix sau faţă de locul în care se află vorbitorul. Audzi-ne, Dfumnejzeu, spăsitoriul nostru, nedejde tuturoru margirilor pământului şi carii sâmtu pre mare departe. PSALT. HUR.2140. Pasă, că eu întru limbi deparrte tremiţu-te. COD. vor.2 271. Derep-ce, Doamne, stătuşi departe? PSALT. 14. încă el departe era. CORESI, EV. 21. Fug de dânşii departe. ST. LEX. 16471. Căce Doamne te mutaşi departe? DOSOFTEI, PS. 32/1. Pre duşmanii lor de la dânşii departe să-i gonim. CANTEMIR, 1.1.1,239, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 225. Acum laia ţigănească armată Nu era departe. BUDAI-DELEANU, Ţ. 191, cf. LB. Şi cu al său bun prieten într-un loc departe sta. pann, E. I, 33/11, cf. POLIZU. Grupa sătenilor ajunsese departe. PELIMON, I. 69/16. Peştera, ce se-ntinde departe subt pământ, Prin drumuri rătăcite... îşi are răsuflarea. ALEXANDRESCU, O. I, 69, cf. PONTBRIANT, D., LM. în veci îl voi iubi şi-n veci Va rămânea departe. EMINESCU, 0.1,175. Nu uita, Făt-Frumos, că pe cât vei fi tu departe, eu oi tot plânge, id. P. L. 11. Târgul era cam departe, şi iarmarocul pe sfârşite. CREANGĂ, P. 39. Luă buzduganul, îl azvârli înapoi, mai departe decât îl azvârlise zmeul ISPIRESCU, L. 85. Departe mai fu satul! MACEDONSKI, o. II, 49. Ş-au trecut dincolo de grădină, departe, în câmp larg. VLAHUŢĂ, S. A. III, 20. Pe drum se zări, departe, un om călare. SANDU-ALDEA, U. P. 165. 3713 DEPARTE -446- DEPARTE Departe, într-un sat ardelean, se sărbătoreşte foarte modest amintirea lui Al. Papiu Ilarian. IORGA, P. A. II, 72, cf. TDRG. Se putea stârni peste noapte un vânt, şi girezile lor de paie, clăile de fân, nu erau prea departe. AGÎRBICEANU, S. 324. Departe sunt, şi sunt aproape, al. PHILIPPIDE, A. 37, cf. RESMERIŢĂ, D. într-un han, departe Doarme şi hangiul. BACO via, O. 29. E departe pădurea. BRĂESCU, O. A. I, 138. Eu în surghiun, departe. VOICULESCU, POEZn, II, 257. Şi cum şedeau ... departe, un clopot a sunat - Acelaşi clopot poate - în tumul vechi din sat. PILLAT, P. 90. Dacă nu-iprea departe, m-aş duce şi eu acolo. SADOVEANU, O. XVII, 423. Abia după ce trăsura era departe, Felix îşi dădu seama că era Otilia. CĂLINESCU, E. O. I, 70. Luau turcii pe atunci fete şi muieri în robie ...le duceau departe. STANCU, D. 11. Pleacă departe compania treia. BENIUC, V. 76. Germanii ... stăteau în spatele pădurii, departe, după liniile artileriei. CAMIL AR, N. i, 243. Oraşul... trebuia să fie departe. DEMETRIUS, A. 50, cf. DL. Topoarele cădeau pe lemn, departe. LABIŞ, p. 264, cf. DM, M. D. ENC. Nu-i departe HanuAncuţei. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316, cf. DEX. Orice punct din spaţiu e simultan aproape şi departe. PLEŞU, M. M. 63. Nu mă da, maică, departe. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 273. Frunză verde foaie fragă Departe eşti mândră dragă. RETEGANUL, TR. 106. La măr că pleca. Ardiu, de vedea, Departe şădea. BALADE, 1,442. De-arfi fântâna de lapte Tot nu-i bine-n sat departe, folc. TRANSILV. 1,212. Că fiind mândra departe, De iubită n-am eu parte. folc. mold. 1,103. (Depărtarea e precizată prin indicarea distanţei) Poştele sunt obicinuite departe una de alta 4 miluri. OBLĂDUIREA, 88/22. Această moşie e departe de la 4poştii din Bucureşti. CR (1832), 202/26. Celalant... era departe ca la o sută de paşi. DRĂGHICI, R. 167/31. Te va urma pe uliţe... doăzeci de păsuri departe. DACIA LIT. 125/1. Stăteau lespezile... departe ca la cincisprezece paşi una de alta. demetrius, A. 136. (Depărtarea e precizată în unităţi temporale) Cameniţa nu-i mai departe de Hotin decât trei au patru ceasuri preste Nistru. AMFILOHIE, G. 84/1. (întărit prin repetare) Şi colo, departe, departe, de unde izvorăşte Suceava, cerul e roşu par-c-ar arde o cetate. delavrancea, A. 107. în această nămiază cu soarele blând de toamnă, au pus la cale o plimbare departe-departe, la câmp. C. PETRESCU, A. 430. Şi dragostea mea, am s-o spui şi vântului, ca s-o ducă şi el departe-departe, s-o şoptească tuturor. VISSARION, B. 168. Departe, departe... pluteşte o flacără albă. isac, o. 244. Departe, vere, departe Şi nu prea foarte. FOLC. OLT. - MUNT. H, 267. (Urmat de determinări introduse prin prep. „până” care indică punctul-limită pentru măsurarea distanţei) Departe-i până-n sat? COŞBUC, p. I, 228. (Substantivat) Şi-n toate câte vede, nu ştie să distingă Depártele d-aproape, distanţă-ntre objecte. HELIADE, O. I, 364. S-auzea-n departe tremurat cântarea Buciumului jalnic, ca un psalm în vânt. COŞBUC, F. 102, cf. LIICEANU, J. 143. Aproapele şi depártele ...se contopesc într-o omogenitate fără fragmente. pleşu, M. M. 63. L o c. adv. Până departe = pe o distanţă mare. Aici ... şi pănă departe peste hotare, dorm ... domnii ... ţării noastre. IORGA, c. I. I, 3. Urlă cascadele Negurei sparte, Până departe. LESNEA, VERS. 65. Paşii ei mărunţi şi mici ... îi aud până departe. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 34. Acelaşi glas striga în receptoarele sectorului din stânga, până departe, camilar, n. 1,438, cf. DL, DM. Deschizând geamul şi privind până departe. flacăra, 1975, nr. 40, 23, cf. dex. Pe departe = pe ocolite, v. ocolit1. Ne aminteşte pe departe vorba înţeleptului. CARAGIALE, O. III, 107. Mă întreabă pe departe. MILLE, V. P. 181. îi spune pe departe. delavrancea, o. II, 327. îl sfătuise, foarte pe departe, să caute să se înţeleagă cu Vasile Baciu. rebreanu, I. 217, cf. RESMERIŢĂ, D. Deocamdată, glasul lui e stins şi ocoleşte tot pe departe. MIHĂESCU, D. A. 171. Vrei să-l iau mai pe departe? întreabă tătuţu. arghezi, C. J. 31, cf. DL, dm, M. D. enc., dex. Nici pe departe = nici măcar puţin; deloc. Limba franceză ...nu exprimă nici pe departe toate sonurile sale. maiorescu, critice, 246, cf. resmeriţă, d. Nu avea nici pe departe posibilităţile de intuiţie artistică ale lui Marin Iliescu. CAMIL PETRESCU, T. III, 489. Tranziţiile radioactive obişnuite nu liberează nici pe departe energii atât de mari. SANIELEVICI, R. 134, cf. dl, dm. Construirea de noi obiective nu epuizează nici pe departe totalul investiţiilor statului, scânteia, 1960, nr. 4 841. Lotru al nostru ... nici pe departe nu seamănă cu hahalera aia a lui Cula. lăncrănjan, c. ii, 393. Nu corespunde nici pe departe cerinţelor unui asemenea aşezământ modern. G. BARBU, A. V. 165, cf. M. D. ENC. Bacăul de azi nu mai seamănă nici pe departe cu oraşul tinereţii lui Bacovia. românia literară, 1975, nr. 41,2/4. Vechea formulă a prozei sale, nici pe departe abandonată. v. rom. octombrie 1975, 46. [Organizarea] nu e nici pe departe perfectă, flacăra, 1975, nr. 41, 6. ^ Loc. prep. Departe de... = a) la mare distanţă de... Departe de ei o turmă de porci mulţi păştea. CORESI, EV. 232. Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu (a. 1700 - 1725). gcr n, 22/19. Să găteşte a supune şi alte insule ... în Ocheanul Atlantic, nu departe de Africa. AR (1829), 222/19. Meniţi poate a muri departe de ai voştri. NEGRUZZI, S. 1,39. Ani întregi am fost departe de a ţării dulce sân. alecsandri, P. II, 98. Departe de părinţi... ea să nasc-un pui de prinţ. EMINESCU, O. I, 83. De eşti om bun, aproape de chilioara mea, iară de eşti om rău, departe de pe locurile aceste. CREANGĂ, P. 90. Acolo, în creierii munţilor, trăieşte el de atâta timp, foarte mulţumit, departe de zgomotul capitalei, caragiale, o. n, 43. Vărsatul zorilor apucă pe drumeţi departe de Piteşti. MACEDONSKI, o. în, 20. Pe mine m-a ţinut mereu departe de neamul lor. AGÎRBICEANU, S. 371. Departe de soţi şi de copii, îşi dase istovită sufletul. M. I. caragiale, C. 82. Deşi departe de voi, am urmărit eu însumi chestiunea de aproape. TITULESCU, D. 237. Nu ţin să fiu chiar aşa departe de front. CAMIL PETRESCU, U. N. 42. Automobilele se iau la întrecere în goană la o palmă departe de tramvaiele care se încrucişează în toate direcţiile. BART, S. M. 40. De la răposat îi rămânea bordeiul - aşa cum era, aruncat parcă în batjocură departe de sat. GALAN, Z. R. 41. Nu se va putea îngriji bine departe de casa lui. DEMETRIUS, A. 191, cf. DL, DM. Şi în închipuirea sa înfierbântată se vedea departe de câmpul sălbatic, îngheţat într-o tăcere de moarte. BARBU, G. 392. Vremuri care i-au alungat pe cei mai mulţi saşi departe de satul lor natal. RL 2005, nr, 4 717. Foicică de cicoară Viaţa mi-e amară, Departe de ţeară Şi de soţioară. ANT. LIT. POP. I, 40. Şi s-a depărtat Departe de sat. BALADE, I, 303; b) diferit de ... Sinaia de acum patruzeci de ani era departe de aceea pe care o văd astăzi excursioniştii. BRĂESCU, M. B. 21. E xp r. Departe de mine gândul = nici nu mă gândesc ... Departe de mine 3713 DEPARTE -447- DEPARTE gândul de a respinge criticile. TITULESCU, D. 295, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Suntem tot mai departe deolaltă amândoi. EMINESCU, O. I, 114. + Intr-un loc îndepărtat; în depărtare. Hierile în codri departe să ascund. VARLAAM, C. 108. Zărind departe un munte foarte înalt, au purces către dânsul, drăghici, R. 46/23. Nu s-auzea-n departe decât mortala voce Fantasmelor errante. HELLADE, o. i, 356. O aură suavă juca pe floricele Şi răspândea-n departe mirosul dulce-al lor. BOLINTINEANU, o. 204. Ea face o larmă în cursul ei care se aude departe. PELIMON, 1. 47/9. Nu departe stă Pepelea tupilat în flori de mai. ALECSANDRI, POEZII, 20. Departe vede-oraşul pe sub un arc de pară. EMINESCU, o. I, 94. Departe-ai lăsat pe vodă, voinice? CREANGĂ, P. 108. Boul bălţii ...al cărui cântec răsună departe, sare de un sfert de stânjen în sus. MACEDONSKI, O. m, 4. Paşii lui grăbiţi se auzeau departe. AGÎRBICEANU, S. 75. Departe-n zare, neclintite, Pădurile de sălcii par Castele negre feodale. MINULESCU, vers. 41. Vezi departe munţii mari Cum îşi zugrăvesc în soare Piscuri vinete spre cer, Povârnişuri sclipitoare. TOPÎRCEANU, O. A. i, 19. Luăm seama când punem piciorul şi privim departe, camilpetrescu, b. 177. Fulgeră din când în când şi se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, n. 26. Pădurea gemu departe ca trezită de bucium. COCEA, S. 1,12. Se aude departe... zgomotul şi claxonul unui automobil care se apropie. SEBASTIAN, t. 28. Departejoacă aburi pe bahnele ierboase. VOICULESCU, POEZII, I, 66. Departe s-a aprins un fulger, goga, POEZII, 35. Afară, departe, s-auzeau paşi grăbiţi şi plânsete. CAMILAR, N. I, 105. Se vedea departe paravanul DEMETRIUS, A. 99, cf. DL. Când cel iubit departe plecase, Toate s-au retras în liniştea lor. ISANOS, V. 52, cf. DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Iară inema lor, departe stă de mine. EV. SL.-ROM. 53717. ^ Loc. adv. Mai departe = dincolo de un anumit punct în spaţiu; în continuare, înainte. De va veni neştine la un priiatin, să poftească un cal, sau un bou, să margă pănă la cutare loc, şi el nu-i va opri, ce-i va da, iară el nu va mearge unde au grăit, ce va mearge într-alt loc mai departe, acesta să să cearte ca un fur. PRAV. 41. [Sinan paşa] va trece şi în Transilvania şi de aci mai departe în Ungaria. F. aaron, I. II, 189/6. Mergând ea mai departe, numai iată ce vede o fântână mâlită. CREANGĂ, P. 287. După trei zile plecară mai departe, ispirescu, L. 6, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Mai departe n-au trecut oştile. IORGA, C. I. n, 68, cf. TDRG. în decemvrie 1848 [Bălcescu] se găsea la Belgrad, cu intenţia să plece mai departe, la Constantinopol densusianu, L. 350. Mai departe, la via din Coasta Mării, nu s-a mai dus. AGÎRBICEANU, S. 30. Omul cu oaea ...a mers mai departe. LUNGIANU, C. 70. A devastat mai departe alt copac. IBRĂILEANU, A. 71. Ceva mai departe... un medic grăsuliu muştruluia un soldat. BRĂESCU, V. 74. Fluierând a pornit mai departe. C. PETRESCU, A. R. 48. Caii ambulanţelor rupeau troscotul ... înainte de a porni mai departe. CAMILAR, N. I, 139. Negustorul trecuse mai departe, revoltat. DEMETRIUS, A. 46, cf. DM. Puţin mai departe, sub cel de-al doilea pod, se afla un grătar care se ridica şi se lăsa. BARBU, ş. N. II, 256. Dădea mai departe cu sapa printre cuiburile de sfeclă. BĂNULESCU, I. 76, cf. M. D. ENC., DEX. Oştirile numeroase ... împingeau ... tot mai departe, limitele Imperiului Roman. BUTURĂ, EB. I, 12. O, hai să trecem — te-am rugat - Tot mai departe, tot mai iute, Prin Babilonul parfumat, Pe sub portice şi volute. DIMOV, T. 168. Mergând Alexandru mai departe ajunse într-un tufiş, numai ici colea câte o alună, acolo mii de păsărele ciripeau şi cântau; bine ne-a fost, bine ni-eşi mai bine vom ajunge. RETEGANUL, p. v, 53. Şi mai departe mergeau Ce vedeau se-nspăimântau. folc. OLT. -MUNT. n, 92. De departe = a) de la mare distanţă, din depărtare. Porâncita Domnului de departe luminreadză ochii. PSALT. HUR.2 101. Văzu feciorul de departe viind şi tâmpină el CORESI, EV. 29. De n-are hi credziit ...nu l-are hi adus de departe ca pre un mort. varlaam, C. 180. Era şi mueri de departe prevină. N. test. (1648), 63723. De departe călătoresc pentru mântuirea. ST. LEX. 16474. Dumnezeu iaste asemenea oglindei, că noi când căutăm spre oglindă atuncea vedem într-acea oglindă lucrurile ceale de departe. CHEIA ÎN. 4711. Eşi înaintea lui şi de departefăcu lui metanie (a. 1692). GCR I, 306/12. Să aud de departe ţipete dese. BUDAI-DELEANU, ţ. 195. Au zărit de departe într-un loc un pâlc de nişte copăcei. DRĂGHICI, R. 62/17. Lăcuitorii... veniră să-l privească de departe. CR (1839), 2462/23. Vezi cel pârâu care... seamănă de departe cu o cordea albă. NEGRUZZI, S. I, 195, cf. POLIZU. Turnuri... Deprinse-a zvârli moartea în duşmani de departe. ALECSANDRI, P. ni, 337, în dl. De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot. EMINESCU, o. I, 76. Privea de departe vălmăşagul acesta, creangă, p. 53. Se aud afară de departe urale zguduitoare. CARAGIALE, O. IV, 129. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întâmpine. ISPIRESCU, L. 1. îl făceau să pară de departe un ostrov de verdeaţă. MACEDONSKI, O. m, 30, cf. ALEXI, W. Aud un cântec. Vine de departe. IOSIF, P. 42, cf. TDRG. Se uita de departe la scrisoare. AGÎRBICEANU, S. 355. De departe străluceşte mândră biserica cu două turnuri şi clădirea liceului românesc, rebreanu, 1.120. Cum m-a văzut, mi-a spus încă de departe. IBRĂILEANU, A. 78. Glasul ei pare venit de departe. EFTIMIU, î. 165. O zăreai venind de departe. BRĂESCU, A. 23. Aud îndărătul meu că mă strigă cineva, de departe. COCEA, S. 1,4. Venea la şcoală tocmai de departe. CĂLINESCU, I. C. 266. Parcă i-aş vedea de departe şi ca prin ceaţă. STANCU, M. I. 232. De departe un lup îşi taie cale. GOGA, poezii, 97. De undeva, de departe, veneau sunete moi de tălăngi, sadoveanu, o. ii, 142. Priviseră de departe la manifestaţie. BENIUC, M. C. I, 14. Vocile ...se mai auziră încă până târziu, de departe. DEMETRIUS, A. 151, cf. DL. Piaţa mare ...se vedea de departe. PREDA, M. S. 146. Se simte de departe privirea lor. VINTILĂ, O. 20, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Şi mie mi-e dor De un frate, de departe Din streinătate. RETEGANUL, TR. 24. ^ Rudă sau neam (mai) de departe = persoană care aparţine unei ramuri (mai) îndepărtate a familiei cuiva. Să aibă putere şi ceale mai de departe rude să le răscumpere cu bani. prav. cond. (1780), 104.Amândoi îi sunt rude-mai de departe, nici vorbă. REBREANU, I. 14. Avea vechil la moşie o rudă de departe. MIRONESCU, S. 51. Eu sunt rudă cu prefectul, da de departe. BRĂESCU, A. 10, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX; b) în mod evident. Contribuţiile sociale atârnă de departe cel mai greu: circa 70% în medie pe ansamblu. RL 2004, nr. 4 457. De departe cea mai atipică luare de ostatici în Irak i s-a părut cea a jurnalistei franceze, ib. 2005, nr. 4 600. 2. (Cu sens temporal) într-un moment mai îndepărtat de timpul prezent (în trecut sau în viitor). Nu e departe 3713 DEPARTE -448- DEPĂNA zioa când să va săvârşi o învoire hotărâtă. CR (1839), 19Vl7. Bate vântul dintr-o parte Iarna~i ici, Vara-i departe. EMINESCU, O. I, 214. Zorile sunt încă departe. M. I. CARAGIALE, c. 96. Primăvara era departe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,44, cf. SCL 1950,272, DL. Nu vă scuturaţi, florilor... Toamna-i departe. ISANOS, Ţ. L. 11, cf. DM, M. D. ENC., DEX. "v* Loc. adv. Mai departe = exprimă continuarea unei acţiuni sau dăinuirea în timp a unei situaţii. Multe era pricinile ce... au făcut pe tatăl de a nu se întinde mai departe cu istorisirea, drăghici, R. 106/24. Al meu nume or să-l poarte secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe. EMINESCU, O. I, 133. Vr’un an de zile a dus-o părintele Trandafir cu sfatul. Oamenii ascultau bucuros... Atâta însă, şi mai departe tot povestea cea veche; ştiau oamenii cum să facă, dar nu făceau. SLAVICI, 0.1,59. Şi acum ascultă mai departe. LOVINESCU, c. rv, 43. Să examinăm mai departe textul garanţiei internaţionale în materie de minorităţi. TITULESCU, D. 278. Va duce mai departe numele unor strămoşi iluştri? EFTIMIU, N. 16. Citeşte mai departe. CAMIL PETRESCU, T. II, 34. Mănânc mai departe. STANCU, M. 1.263. Cum procedez mai departe, nu te priveşte. BENIUC, M. C. 1,434. îşi vedea mai departe de cârmă. TUDORAN, P. 162, cf. DL. Tăcea şi mulgea mai departe oaia. preda, M. 16, cf. DM. Despre urmările evenimentului va fi vorba mai departe, varlaam - SADOVEANU, 114. Nu vom duce mai departe analiza, căci, aşa cum am spus din capul locului, ne-am servit de începutul sonetului... spre a arăta cum semnificaţiile noi se încheagă în jurul unor cuvinte. COTEANU, S. F. n, 20. T. Vianu merge şi mai departe în direcţia criticii de creaţie considerând... că un judecător de valori este, în esenţă, un creator de valori, formulă prin care el înţelege recunoaşterea valorii ce se naşte. simion, S. R. n, 374, cf. DEX, Z. MIHAIL, T. P. 42. Zi mai departe, fir-ai să fii. cărtărescu, n. 203. (Adjectival) într-un sâmbure viaţa stă ascunsă vreme îndelungată pândind condiţia exterioară propice pentru ca să ţâşnească la lumină ...să dea roade şi seminţe altele pentru o mai departe viaţă. caragiale, N. F. 11. Nu mai departe (decât...) = a) (în legătură cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât ..., nu mai târziu decât... Când mă gândesc că ieri, nu mai departe, luă crucea şi se jură pe sănătatea lui. NEGRUZZI, S. 1,51. Nu mai departe decât mai dăunăzi [a fost] un colegiu vacant. GANE, N. III, 187. Azi le-am văzut, nu mai departe. ISPIRESCU, L. 316. La ce dar să mai arate [bătrânul] şi Anei un vis urât, prin care trec vremelnic, din care or să iasă curând, poate nu mai departe decât mâine? vlahuţă, O. A. III, 82. Am auzit că nu mai departe de acum patru ani, se aflau aci nişte adevărate sălbăticiuni. C. PETRESCU, A. 304, cf. SCL 1950, 272, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX; b) (rar, întărind un pronume personal) chiar eu (sau tu, el etc.). Eu, nu mai departe, de câte ori n-am văzut bărbaţi încântaţi de femeile lor, când ele... schimbau amanţii cu anotimpurile. ap. tdrg, cf. DL, DM, M. D. enc., dex. ^ E x p r. (Regional) A nu mai fi mult până departe = a) (despre acţiuni) a fi aproape înfăptuite. Cf. udrescu, gl.; b) (despre oameni) a fi pe moarte. Cf. udrescu, gl., zanne, p. ix, 458. (Prin nord-vestul Munt.) Mai e mult până departe? = mai e până a ajunge la soroc, la ţintă, până a isprăvi ceva? Cf. UDRESCU, GL. - De1 + parte. DEPAVA vb. I. T r a n z. A scoate, a înlătura pavajul. Cf. CADE, DN2, DEX. -Prez. ind.: depavez. - Din fr. dépaver. DEPAVARE s. f. Acţiunea de a depava şi rezultatul ei. Cf. dex, dn3. -Pl.: depavări. - V. depava. DEPĂNA vb. I. Tranz. 1. (Folosit şi absol.) (Complementul indică fibre textile) A înfăşură dintr-un scul pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face scul sau ghem. Şi ca haina ponosătă, Când le-a hi vremea sosâtă, Li s-a destrăma făptura Din hire, ca vechitura. Şi li-i depăna ca tortul, De să vor schimba cu totul. DOSOFTEI, PS. 731/3. Depănând lână şi in. biblia (1688), ap. TDRG, cf. ANON. CAR. Ea ştie dăpăna pre rischitoriu şi pre vârtealniţe. FULEA, b. 32/26, cf. LB. Unele torcea şi altele dăpăna. GORJAN, H. II, 164/7, cf. VALIAN, v., POLIZU. După ce depănau borangicul [femeile] intrau în argea unde... îşi întocmeau un răsboi. GHICA, C. E. n, 577. Şi cu aceştia-mi merge ca aţa când o depeni Dar oare-i e departe sfârşitul pe mosor? CONV. LIT. H, 240, cf. PONTBRIANT, D. Sfânta Vineri i-a mai dat... o vârtelniţă de aur care depăna singură. CREANGĂ, o. 48. Femeile toată ziulica ... depănau, torceau, ... cârpeau. CARAGIALE,O. IV, 198. Preoteasa tocmai se afla depănând tortul de pe fuse. ISPIRESCU, ap. CADE. Femeia însărcinată să nu pună vreo legătură după cap ca s-o depene, că apoi are să fie copilul cu buricul pe după cap. MARIAN, na. 11. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COŞBUC, P. II, 142, cf. barcianu, alexi, w., TDRG, RESMERIŢĂ, d., şăineanu, D. u., cade. Dispozitivele elegante din lemn de tei, pe care ţi-ai depănat sforile cu plute după lungime şi grosime, sadoveanu, o. ix, 356. Otilia sfârşise de depănat ibrişinul şi acum repara degetele mănuşilor. CĂLINESCU, E. O. I, 40. în bucătărie dăm peste stăpâna casei, o femeie de vreo cincizeci şi cinci de ani, voinică, depănând nişte tort. v. ROM. martie 1955, 254. Pe mîinile omului se înfăşurau fire de lână, pe care femeia le depăna cu mişcări încete şi precise, vtnea, L. I, 397, cf. DL. [Ţesătoarea] îşi deapănă tortul Din care şi-or ţese leliţele portul DEŞLIU, G. 47, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Să nu fi fost mâncat de molii moi Străvechiul scul, nu precum Neagra lână Pe care-o depănasem amândoi In ghemuri mari, o-ntreagă săptămână. DIMOV, T. 166, cf. bud, p. p. 77, alr 1 1 271,1 272,1 275,1 276. Eu îi spun c-am dăpănat Şapte fuse de bumbac. FOLC. TRANSILV. 11, 452. Şepte gheme am depănat Şi unul de borangic. FOLC. MOLD. I, 181. ^ F i g. Tu cu mânile-ncleştate, mai cu degetele depeni, Mai suceşti vreo ţigară. EMINESCU, o. 1,155. Pârghii mecanice care deapănă mişcarea moale a primei porniri. DELAVRANCEA, S. 135. Şi acum, cuminte-nchis deapănă albastru vis. E. IONESCU, E. 9. Cerescul ghem de aur întreaga lui urzeală Şi-a depănat-o-n fire de foc. VOICULESCU, POEZII, I, 73. Tot universul strâns într-o moşie ... O, Doamne, fă să-l deapăn. PILLAT, P. 114. Mâinile tot mai obosite depănau pachetul care scădea, desfăşurându-se smucit, vinea, L. II, 151. Călugărul mai citi o vreme Biblia, tot depănându-şi mătăniile. TUDORAN, p. 248. Peste aşezările Podenilor, noaptea îşi depăna 3716 DEPĂNA -449- DEPĂNARE tăcută trecerea clipelor, mihale, o. 208. ^ (Prin analogie) Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea mă sârguiamsă mă înjăşur cu pânza cea de nebunia mea ţesuta. MARCOVICI, C. 15/22. [Marinarii] ca niştepăianjini începură a depăna în goană prin ţesătura de pânze şi frânghii, bart, s. m. 51. Oaie, oaie oacănă, Şeade jos şi deapănă (Vârtelniţa). PĂSCULESCU, L. P. 103, cf. gorovei, c. 398. ^ Refl. pas. Mătasa se deapănă pre vârtealniţe. economia, 221/2, cf. I. GOLESCU, C. Să nu se depene până la Ispas. PAMFILE, VĂZD. 149. Tortul se depăna pe gheme anume. AGÎRBICEANU, s. 62. Lâna ... de pe fus se deapănă pe gheme. PĂCALĂ, M. R. 310. ^ R e f 1. Baba a învăţat-o să lege de sumanul flăcăului o aţă şi să o lase să se depăne. CONTEMPORANUL, în, 265. (F i g.) Pe de margini din loc în loc, ca la o asvârlitură de piatră unul de altul, se înalţă plopi bătrâni, fuse uriaşe pe care se deapănă vântul. GÂRLEANU, în DL. Seara-n câmp se depăna mărunt. AL. PHILIPPIDE, A. 59. Pe bietul fus al sufletului ei, nu se depăna niciun fir. popa, v. 276. [Stelele şi luna] s-au depănat de toate razele şi pulberile lor argintate. ARGHEZI, C. J. 41. Oamenii şi lucrurile se deapănă din unele în altele, contemp. 1975, nr. 1 508, 4/10. ^ Refl. i m p e r s. Dupre ce se boieşte băteala, se deapănă şi se face ghem. i. IONESCU, M. 693. ^ E x p r. (Familiar) A lua (pe cineva) la depănat = a) a mustra1 (2), a lua din scurt (pe cineva). Să-l luăm la depănat, alecsandri, t. 966. De-amu, bine că mi-ai spus; las pe mine, că ţi-l iau eu la depănat. CREANGĂ, A. 56, cf. dl, DM, dex; b) a descoase (2) (aspru). Boierul îţi ieşia în scară ... îţi da dulceţi şi cafea, apoi te lua la depănat. SĂM. IV, 447, cf. tdrg, zanne, p. v, 265. 2. F i g. (Complementul indică amintiri, gânduri etc.) A povesti (1), a face cunoscut prin cuvinte, a desfăşura (2), a înşira. Să încep a depăna firul poveştii. CREANGĂ, P. 184. Câtă filozofie n-am depănat împreună, caragiale, o. iii, 2. Zbuciumul îndoielii... îi cuprindea mintea care lesne începea să depene idei cernite. CONTEMPORANUL, Vl2,211. Ascultă la geamuri aceleaşi colinde şi deapănă acelaşi fir, continuând astfel vechea tradiţie orală, anghel, PR. 182. Depăna amintiri de prin romane şi cronici. REBREANU, P. S. 311, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Nu depănau tinerii muzicanţi amintirile noastre comune. EFTIMIU, N. 88. Şi ce nu-şi spuseră apoi, ce nu se întrebaseră o seară întreagă, depănând trecutul. BRĂESCU, O. A. 1,119. începea să depene istoria naivităţii profesorului de istorie. CĂLINESCU, E. O. I, 66. Câţiva oameni parcă şi-ar depăna amintirile. BOGZA, C. O. 305. Pornise să-i depene firul tristeţilor şifericirilor ei conjugale. VINEA, L. 1,267, cf. DL. N-am timp de depănat gânduri melancolice. PREDA, M. S. 113, cf. DM. I se permite să depene firul unei poveşti cu tâlc. varlaam - sadoveanu, 147. De vreo câteva ori am depănat în minte socotelile astea şubrede. LĂNCRĂNJAN, C. II, 299, cf. M. D. ENC. Vorbitorul deapănă cuvinte fără noimă. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/8. Povestea podului v-am depănat-o şi eu. FLACĂRA, 1975, nr. 22,7, cf. dex. (Cu pronumele în dativ) Era mai de dorit să viseze, să-şi dapene mereu amintirile. AGÎRBICEANU, a. 199. Fiecare îşi deapănă preocupările personale. RALEA, 0.72. Pornit pe vorbă ... îşi depăna amintirile. STANCU, R. A. I, 262. Şi încet-încet îşi depănau istoriile zbuciumului, localnici şi călători. V. ROM. octombrie 1955,171. Mama îşi deapănă gândurile în versuri care exprimă stări sufleteşti complexe. IST. LIT. ROM. I, 178. ^ R e f 1. pas. Se depănară întâmplări din trecut. AGÎRBICEANU, S. 147. Se depănau banalităţi curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. Albă ca o fantomă ...păta împrejmuirea sumbră din prispa tavernei în care se depănase atâtea. KLOPŞTOCK, F. 267. Mărturisirile cele mai stranii, spovedaniile cele mai cumplite se deapănă liniştit. COCEA, S. 1,144. ^ Re fi. Din volbura de vorbe se deapănă uşor Un cântec ce sporeşte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 190. Aşa să mi se depene oare toată viaţa? REBREANU, I. 271. Fără voie i s-au depănat pe dinaintea ochilor zeci de întâmplări, aflate în serile de cislă de la Saline. POPA, V. 80. Gândurile i se depănau şi o întăreau. STANCU, R. A. n, 423. Existenţa se deapănă uniform, scutu-răndu~se cu încetineala pâraielor minuscule, secate de arşiţă. v. rom. martie, 1954,259. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mâine. PAS, Z. 313. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I, 102, cf. dl, dm, M. D. ENC., dex. + (Regional) A vorbi multe şi de toate, a înşira verzi şi uscate, a spune vrute şi nevrute (Poiana Lacului - Piteşti), udrescu, gl. Câte snoave a dăpănat, nici el nu le-a numărat, id. ib. + I n t r a n z. (Regional) A vorbi (Ţepu - Tecuci), pamfile, j. h, 141. 3. (Complementul indică distanţe) A străbate (4), a circula, a merge (11), a se deplasa (până la capăt); a parcurge (1). Deapănă chilometri între uşă şi fereastră. VLAHUŢĂ, D. 183. Patruzeci de chilometri am depănat peste coaste. CIAUŞANU, R. SCUT. 11. Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanţele ghem. BENIUC, V. 63. ^ Expr. Intranz. A depăna din picioare (sau picioruşe) = a umbla mişcând repede picioarele. [Ionică] deapănă des din picioruşele de o şchioapă. LUC. vn, 208. Coborî treptele, depănând repede din picioare. SADOVEANU, O. X, 554. Calul a tresărit şi-a început să depene mai iute din picioare. LĂNCRĂNJAN, c. li, 468. + (Cu complementul „paşii”) A merge repede. Iată-l: preocupat şi grav, depănându-şipaşii mărunţi spre redacţie. VLAHUŢĂ, S. a. n, 107. Şi iarăşi începu să depene paşi. CHIRIŢESCU, GR. 15. 4- Absol. (Regional; despre cai) A merge cu picioarele din faţă îndoite spre interior. Calul dapănă, adică picioarele dinaintefac cu partea lor de jos un arc de cerc înăuntru. ENC. VET. 137, cf. ENC. AGR. Iii, 772. Deapănă, nu alta, se zice despre un cal ce merge foarte bine. I. CR. II, 213. + Intranz. (Despre cai; prin nord-vestul Munt.) A merge în trap mărunt. Cf. udrescu, gl. + (Despre oameni; prin sudul Transilv.) A merge mult pe jos. îs trudit că am depănat astăzi până la târg pe jos. lexic reg. II, 50. + (Prin nord-vestul Munt.) A merge mult şi fără rost; a merge repede; a alerga. Toată ziua am dăpănat Şi nici urmă de vânat. Cf. UDRESCU, GL. -Prez. ind.: depăn şi (rar) deapăn; conjunct, pers. 3: depene. - Şi: (învechit şi regional) dăpănâ, (regional) depânâ (bud, p. p. 77, alr i 1 275/158), dapănă, dapânâ (alr 1 1 272/125, 820, 887), dapinâ (ib. 1 278/805) vb. I. - Lat. *depanare. Cf. it. d i p a n a r e, span. de van ar. DEPĂN ARE s. f. Acţiunea de a depăna şi rezultatul ei. 1. Operaţia de trecere a firelor de pe ţevi sau bobine în sculuri sau de pe sculuri pe bobine sau pe ţevi, cu ajutorul 3717 DEPĂNAT1 -450- DEPĂRAT1 maşinilor de depănat; depănat1 (1) (învechit) depănătură, Cf. d e p ă n a (1). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, lm, DDRF, BARCIANU. Depanarea de pe ţevi pe bobine sau pe mosoare, sau de pe mosoare pe mosoare se numeşte obişnuit bobinare. LTR2, cf. DL, DM, DEX. ^ (Prin analogie) Bulgărele [de alviţă] sugrumat în sfoară, rămânea un timp în răspântia cercului, apoi se răsucea la loc, într-o depănare inversă, klopştock, F. 147. ^ F i g. Ne-am răspândit cu frenezie sufletele în depănarea celei mai înflorite vremi din câte se cunoscuse. M. I. CARAGIALE, C. 54. Depănarea unei melodii simple, melancolice. M 1974, nr. 9,11. 2. F i g. Povestire a unor amintiri, a unor fapte etc. (într-o desfăşurare gradată); depănat1 (2). Cf. d e p a n a (2). Depănarea atâtor şi atâtor amintiri, ale mele şi ale altora, mă tulburaseră şi mă obosiseră. STANCU, R. A. ffl, 7. - PL: depănări. - V. depăna. DEPĂNAT1 s. n. Faptul de a depăna. 1. Depănare (1). Cf. RESMERIŢĂ, d. Ţesutul cu: depănatul, urzitulnăvăditul. rădulescu-codin, M. N. 106, cf. CADE, DL, DM, DEX, H III 73. 2. F i g. Depănare (2). Dar ia mai bine să luăm povestea la depănat, snoava, in, 52. - PL: depănaturi. - V. depăna. DEPĂNAT2, -Ă adj. 1. (Despre fibre textile) Care a fost strâns în scul, în ghem sau pe mosor. Cf. lm, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. + F i g. (Rar; despre oameni) Certat. Cf. resmeriţă, d. 2. (Regional; despre oameni; în forma dăpânat) Slab, nehrănit (Bonţ - Gherla). Cf. paşca, gl. - PL: depănaţi, -te. - Şi: (regional) dăpânat, -ă adj. - V. depăna. DEPĂNĂTOR, -OĂRE subst. 1. S. f. Dispozitiv pe care sunt aşezate sculurile la maşinile de depănat; vârtelniţă (I 4). Cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, V., POLIZU, pontbriant, d., COSTINESCU, lm. De dragul spuselor dumnealor, războiul şi fusul, raghila şi depănătoarea se vor pune din nou în mişcare. EMINESCU, O. XIII, 154, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., NICA, L. VAM. 78, CADE, LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., dex, h n 322, xi 365, xvm 76, com. marian. ^ F i g. Chiar dicţionarul limbei în circulaţiune trebuie trecut prin depănătoare şi ne vedem nevoiţi a face istoria fiecării vorbe. EMINESCU, o. XIII, 89. 2. S. m. şi f. Muncitor specializat în depănat1 (1). Cf. i. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT,D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX, A TL 12. 3. S. n. Parte a maşinii de cusut care serveşte la depănarea aţei pe mosorelul suveicii. Cf. dl, DM, M. D. enc., dex. -PL: depănători, -oare. - Şi: (învechit şi regional) dăpănător, -oare (ddrf, barcianu), (regional) dăpâ-nător, -oare (a ii 12) s. m. şi f. - Depăna + suf. -(ă)tor. DEPĂNĂTORÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de depănători (2). Cf. I. golescu, c. - Depănător + suf. -ime. DEPĂNĂTURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Depănare (1). Cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. -PL: depănături. - Depăna + suf. ~(ă)tură. DEPÂNDE vb. I v. depinde. DEPĂNTiŞ s. n. (Regional) Vârtelniţă (Strehaia). Cf. GL. OLT. [Cânepa] o facem motcă, pi-urmă pi motc-o dăpănăm pie dăpanuş. ib. - PL: depănuşe. - Şi: dăpanuş s. n. - De la depăna (după pieptănuş). DEPĂNUŞÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică ştiuleţii de porumb) A desface pănuşile manual sau mecanic. Cf. dex, mda. - Prez. ind.: depănuşez. - Pref. de- + pănuşă. DEPĂNUŞĂTOR s. n. Maşină pentru desfacerea pănuşilor de pe ştiuleţii de porumb. Cf. DER, M. D. enc., dex. -PL: depănuşătoare. - Depănuşa + suf. -(ă)tor. DEPARA vb. I. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A(-şi) smulge părul din cap (de jale, de disperare etc.); p. e x t. a (se) agita. Cf. anon. car., lb, PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 200, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., CDDE, DR. V, 398, ŞĂINEANU, D. U., cade, DM, DEX. Şi-napoi s-a întumat, Faţă albă zgâriind, Cosiţă galbenă depărând, marian, ap. cade, cf. şez. n, 225. Părul lui cel pieptănat Mult o fo el depărat ŞUn fântână d-aruncat! T. papahagi, M. 120. Părul i-a depărat. GR. S. v, 129. Ce vă văicăraţi Ce vă depăraţi? ib. 130. Cu o mână te apără, cu alta te dapiră, se zice despre cel făţarnic. Cf. zanne, p. n, 241. + Refl. recipr. (învechit) A se părui1 (2). De o parte, un argat cu o femeie Depărându-să ca la nedeie. budai-deleanu, T. v. 138. Au început... ase dăpăra şi a se zgâria, până ce au slăbit şi au căzut amândoi jos. ŢICHINDEAL, F. 25/15, cf. baronzi, L. 126. + T r a n z. F i g. A omorî în bătaie. Cf. resmeriţă, D. + T r a n z. A necăji (1). Te-a mai durut măseaua? - Nu aşa rău, numai m-a depărat un pic, Com. din zagra - năsăud. - Prez. ind.: depăr şi depărez (dm). - Şi: dăpăra (prez. ind. dăpăr) vb. I. - Lat. depilare. DEPARĂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) d e p ă r a (1) şi rezultatul ei. 1. Smulgere a părului; păruială; (învechit şi regional) depărătură. Cf. d e p ă r a (1). Cf. pontbriant, d., lm. 2. Operaţie din procesul de tăbăcire prin care se îndepărtează părul de pe pieile tratate în prealabil cu var şi sulfură de sodiu; depilare (1). Cf. ltr2, der, dex. - PL: depărări. - V. depăra. DEPĂRAT1 s. n. Depărare. Cf. da, mda. - V. depăra. 3729 DEPĂRAT2 -451- DEPĂRTA DEPARAT2, -Ă adj. (învechit şi regional; despre par) Care este smuls. Cf. pontbriant, d., lm, dr. iv, 1 080. -f (învechit; substantivat, f.) Păruială1 (1). După lungă depărată Amândoi să lăsară deodată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 120. - PL: depăraţi, -te. - V. depăra. DEPĂRĂTOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Persoană) care efectuează operaţia de depărate (2). Cf. LM, nom. prof. 45. -PL: depărători, -oare. - Depăra + suf. -tor. DEPĂRĂTURĂ s. f. (învechit şi regional) Depărare (1). Aşijdirea şi pârcălabii să nu aibă treabă cu satele svintei mănăstiri Humorului, a prăda pentru depărături şi pentm alte svade ce să vorface (a. 1628). DRH A XIX, 394, cf. ANON. CAR., LM, T. PAPAHAGI, C. L. - PL: depărături. - Depăra + suf. -tură. DEPĂRCIOR adv. (învechit şi regional) Depărtişor. Aflând pre un tânăr depărcior de oraş. DOSOFTEI, V. S. septembrie 32r/l. Atunce mergându câţiva moldoveni depărcior înaintea obuzului, s-au tâlnit cu vro 100 de tătari. NECULCE, L. 251. Era la gazdă depărcior de curte mai gios (începutul sec. XVIII), mag. ist. nr, 48/8. La culesul viilor, toamna, să face bâlci pe supt poalele viilor la vale, mai dăpărcior dă via i cârciuma măn[ăs]tirii (a. 1781). IORGA, S. D. XIV, 103, Cf. CADE, DL, DM, dex. Nu e bine să iubeşti pe lângă tine. Mai bine mai depărcior. ŞEZ. 1,142. Un ţigan auzise că într-un sat, nu tocma depărcior, era un praznic, şi ţiganul nu vrea să-l treacă praznicul. SNOAVA, m, 704. Bate murgul din picior ...Să pun şeaua binişor Să mă duc depărcior La puica care mi~i dor. PAMFILE, c. ţ. 174. Eu-s cu dor, mândru-i cu dor; Dacă suntem depărcior. FOLC. TRANSILV. I, 241. Niciodată nu e bine Să iubeşti de lângă tine ...Să iubeşti mai depărcior, S-o prindă milă şi dor. FOLC. MOLD. I, 496. ^ (întărit prin „departe”) De cine mi-i mie dor E departe depărcior. MÂNDRESCU, L. p. 51. ^ (Adjectival) Măi neicuţă depărcior, Nu-mi trimite-atâta dor. hodoş, p. p. 43. - Şi: (învechit) dăpărcior adv. - Departe + suf. -ior. DEPĂRE vb. II. R e f 1. (Regional) A se părea1 (2). Lui i s-o depărut că nu ştiu ce fel de om îi ăla aşa. ARH. FOLK. 1,188. Nălucire ţîsă depare sara. ALR 11 405/355. - Prez. ind. pers 3: depăre. - Pref. de- + părea. DEPĂRTA vb. I. (Adesea în concurenţă cu îndepărta)!.Refl. (De obicei cu determinări locale) A mări distanţa faţă de locul unde se află cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se duce sau a pleca (mai) departe. Aflând Ureche vreme şi cale deşchisă de a se depărtare şi de a ieşire din ţeară au învăţat pre gazda sa ... să spue că s-au dus acasă (a. 1625). GCR I, 73/17. Depărtaţi-vă de la mine toţi făcătorii de strămbătate. PSALT. (1651), 8V/15. De pre aicea nu te depărta. CANTEMIR, 1.1. II, 32. S-au depărtat departe de la mine şi au umblat după deşărtăciuni. MINEIUL (1776), 153v2/38. Să nu păşască afară din lăcaş nice să se depărtează cu nice un pretestu de acasă, pravila (1788), 109/8. Numa îndată să depărtează de priveliştea această cumplită, beldiman, n. p. i, 176/23. L-au întrebat cam răstit unde să depărtează? golescu, p. 366/5, cf. LB. Palmiro, te dăpărtează. HELIADE, o. I, 446. Puşcile lor sunt foarte mari, se apropie, le slobod şi se depărtează în fuga cailor. CR (1830), 151 Vl 8. Nu cuteza să se depărteze de lăcaşul său. DRĂGHICI, R. 57/6. GoţiflJcari... se părură a se fi depărtat, iar intrară acum în Dacia. F. aaron, i. l, 13/25, cf. valian, v. Duhovnicul însă nu se departă, până când osânditul nu e mort. FM (1843), 72/30. Depărtează-te din ochi-mi! CONACHI, P. 84. Depărtându-mă îl auzii zicându-mi. NEGULICI, E. 1,14/12. El ordonă celor de faţă a se depărta. PÂCLEANU, l 1,93/27. Se depărtă clătinând din cap. NEGRUZZI, S. I, 66, cf. POLIZU. Depărtându-ne de capitală, înaintam în mijlocul câmpiei. PELIMON, I. 5/30. Noul ciocoi aşteptă până se depărtă vătaful. FILIMON, o. i, 101, cf. pontbriant, D. Străinii salutară şi se depărtară. CONv. LIT. I, 187. Gondole negre multe se dăpărtau de maluri. alecsandri, p. i, 165. Auzi cum pictorul şi leronim se depărtaseră. EMINESCU, p. L. 85. Biata fată ... porneşte în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nicio nădejde de întoarcere! CREANGĂ, P. 286. Ne salută frumos şi... se depărtează, caragiale, o. ii, 13. Mili... plângea când el se depărta de dânsa, slavici, O. I, 72. Se uita la el cu milă şi parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul. ISPIRESCU, L. 15, cf. DDRF. Mereu se depărta de sat Bătrânul. COŞBUC, F. 78, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Depărtându-se, lăsă să-i scape o prefăcută părere de rău. CHIRIŢESCU, GR. 145, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. îndată ce se depărtară puţin de horă, Petre întrebă. REBREANU, R. I, 140. Gurău ...se depărtează. CAMIL PETRESCU, T. ni, 268. Se depărtează uşor de el SEBASTIAN, T. 184. Şeful s-a depărtat, ulieru, c. 84. Se depărtase câţiva paşi. c. petrescu, a. r. 44. Cred că n-o să vă plictisiţi fără mine, continuă el depărtându-se. VINEA, L. H, 308, cf. DL. Când îl văzu că se depărtează de casă, ieşi în pragul prispei. PREDA, M. 100, cf. DM. Trăsura se depărtase repede. BARBU, G. 129, cf. M. D. ENC., DEX. După ce se depărtară toţi, intră şi ţiganul în biserică. snoava, III, 561. ^ (Cu determinări care arată ritmul de deplasare) Ştefan ...se depărtează cu o mai mare grăbire decât cum au venit. AR (1829), 242/16. Cuprins de frică se depărtează în grab. PANN, E. III, 71/8. Copila ...se depărta fugind. ALECSANDRI, POEZII, 276. Ghiţă rămase o clipă ameţit, apoi se depărtă iute. SLAVICI, 0.1,188. Se depărtă repede cu farfuriile goale. AGÎRBICEANU, S. 139. Doctorul s-a depărtat grăbit, stancu, R. A. I, 129. ^ (Cu determinări care arată locul până unde se depărtează) încalecă pe bălana, se depărtă până la o pădure. VISSARION, B. 58. (Cu determinări modale) S-au depărtat bine. caragiale, O. II, 233. Jăluitorii se depărtară încetul cu încetul SLAVICI, 0.1,291. Se depărtă cu pasul domol VLAHUŢĂ, s. A. II, 14. Depărtându-se de-a-ndaratelepuţin, au făcut câte un compliment, ca nişte actori care mulţumesc. ARGHEZI, C. J. 265. Se depărtă de-a-ndăratelea. C. PETRESCU, A. R. 15. ^ F i g. Dzua zăduhul m-au dosădit; noaptea frigul şi somnul se-au depărtat de ochii miei. PALIA(1581), 127/18. Nu să depărtează de uliţa lui hiclenia şi înşelăciunea. PSALT. (1651), 99r/4. A lui milă De la voi se depărtează. 3735 DEPĂRTA -452- DEPĂRTA HELIADE, O. I, 85. Norocul care l-a întovărăşit până acum a început a se depărta de dânsul F. aaron, I. II, 292/16. Obrazul dulce-al zilei... încet se depărtează, voiculescu, poezii, li, 136. Zâmbetul ei se depărtă. SADOVEANU, o. IX, 126. Zi cu zi, moartea se depărta de el CAMILAR, N. 1,361. Simţea ... cum se apropie şi se depărtează şi vântul barbu, G. 275. ^ (Prin lărgirea sensului) Feciorul se mai uită o vreme la portiţa închisă, ascultând cum se depărtează paşii fetei. AGÎRBICEANU, S. 135. Apoi toate capetele începură să se apropie şi să se depărteze de masa de joc ca într-o horă. CĂLINESCU, E. O. I, 33. Paşii i se depărtau pe lespezile coridorului, vinea, L. I, 90. Privi... după şuba albă a paznicului, care se depărta spre remiză. v.rom. iunie 1957,77. + Tranz. şi re f 1. (Popular) A (se) despărţi. Dumnezeu să vă departe deolaltă pe unul la răsărit şi pe celălalt la scăpătat, marian, o. I,6. Nu m-au putut depărta de dânsa [de poezie]. DENSUSIANU, l. 124. De ai gând să ne lăsăm, Hai în crâşmă vin să bem, Trişti să nu ne depărtăm. JARNÎK- BÂRSEANU, D. 388. Tot urâtul mi-l areţi, De om drag, mă tot deperţi. bîrlea, c. p. 101. Codrule cu frunza lată, ...La tine m-oi mai umbri Că necazu-i tot cu mine Şi de mă depărt de tine. FOLC. transilv. I, 174. + A-şi părăsi familia, locul de naştere etc., pentru a se stabili în altă parte. Cât voi fi, dă cinstit ¡a] casa dumfnea]v[oastră]nu mă voi depărta, că mult har am cunoscut (a. 1807). iorga, s. d. xii, 164. Să nu te fi depărtat de părinţii tăi, nu le pătimeai acestea! DRĂGfflCl, R. 93/1. Să se depărteze de pământul unde s-a fost născut şi crescut. IST. M. 11/17. Răbdaiu multă supărare, Cum m~am depărtat de tare. BĂRAC, A. E. 41720. Pentru mult timp ai de gând să te depărtezi? alecsandri, o. p. 90. Şi de când m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, o. 1,123. De oraşul acela m-am depărtat, credeam, pentru totdeauna, c. petrescu, s. 68. Nu s-a depărtat cât a trăit de conacul de la îercani. DEMETRIUS, A. 7. De când te-ai depărtat Mămuţa s-o măritat. ŞEZ. IH, 158. Şi cucuţu n-o cântat Eu tare m-am depărtat. BÎRLEA, L. P. M. II, 107. + T r a n z. şi refl. F i g. A (se) înstrăina sufleteşte; a (se) desprinde, a (se) separa, a (se) îndepărta. D[umne]zeul mieu nu te depărta de menre. PSALT. HUR. 6075. Nedreptatea şi păcatul urâte sunt şi pizmaşe ... şi depărtează omul de Dumnezeu. CORESI, EV. 5. Pentru aceia nu pot să trăiască bogaţii mult într-această lume, că ei să depărtează de Dumnezeu şi slujăsc mamonului, adecă bogăţiilor sale. cheia ÎN. 32v/15. Pre toţi boierii moldoveni îi sărăcia şi-i depărta de cătră mila domnească, ca să fie numai el frunte şi de cinste. NECULCE, L. 319. O, Doamne ..., nu înceta de a arata către mine negrăita ta bunătate; nu te depărta de la mine. MARCOVICI, D. 5/15. Pentru acest om el se depărtase de Ana, soţia sa. SLAVICI, 0.1,159. S-a depărtat de cei asemeni lui care era singurul lui sprijin. CAMIL PETRESCU, T. I, 378. Neputinţa de a înţelege ce se petrece în sufletul şi în corpul acelei fiinţe care se depărta de el îl chinuia amar, până la disperare. BART, E. 216, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. (Prin lărgirea sensului) De toate dulceţile raiului ne-am depărtat. IORGOVICI, O. 2/13. Moldovenii... s-au depărtat de unirea şi împărtăşirea Romei vechi. MAIOR, I. B. 32/9. Multe mai are de pătimit un pustnic adevărat, când se depărtează de poftele lumeşti. CREANGĂ, P. 58. Pentru ce ... să se depărteze un artist ... de patimile cari mişcă lumea? CARAGIALE, O. IV, 228. 2. R e f 1. A se distanţa (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). Portu (limanu) şi pământul părea că se departă de noi şi se pierdu în nuori. maior, T. 27/17. Cu cât se depărtează un loc mai mult spre orişicare pol, cu atâta cresc mai mari zilele, manolache drăghici, i. 119/8. [Busola] a dat coraj navigatorilor a se depărta de ţirmurii mărilor, genilie, G. 18/28. Fu silit a se depărta niţel de acest vas. GORJAN, H. i, 41/17. Santinela care... de la post se va depărta mai mult de distanţa hotărâtă ...se va pedepsi cu bătaie. CONDICA O. 25/25. Cercurile se măresc depărtându-se de centru. PÂCLEANU, I. II, 154/10. Cometele sunt destinate să se depărteze. MACEDONSKI, o. m, 89. Clericul simţi că trebuie să se depărteze mai tare de Elenuţa şi între ei ar fi încăput bine o a treia persoană. AGÎRBICEANU, A. 307. Se întoarse iar înapoi... nevrândsă se depărteze prea mult. REBREANU, I. 38. Ne-am depărtat, cum am putut, de mal. COCEA, S. I,5. El s-a luat după vulpe şi s-o fi depărtat prea tare. SADOVEANU, o. 1,163. Această frumuseţe ...se arată cu atât mai deplină, cu cât te depărtezi de „centru”, arghezi, b. 83. + Tranz. A lăsa o anumită distanţă între... Firele [de dud] ...săfie depărtate unul de altul de două sau trei degete. POENARU, î. 24/2. Paturile sunt un cot depărtate unul de altul C. VÂRNAV, H. 79/34. O singură persoană... depărtează barele. BELEA, p. A. 57. + T r a n z. A fi la o distanţă de ... Saturnul este depărtat de la soare de 10 ori mai mult decât pământul. CR (1839), 91720. + Tranz. (Complementul indică părţi mobile ale corpului omenesc) A îndepărta, a ţine departe de corp, a distanţa. Gesticulează jără să depărteze... braţele de corp. CAMIL PETRESCU, T. 1,31. Rămase cu mânile... înjos, depărtate de trup. SADOVEANU, O. I, 46. Trase arcuşul pe coarda groasă, depărtă brusc braţele. BĂNULESCU, I. 34. 3. T r a n z. A duce, a muta, a pune în altă parte; a trimite sau a ţine (mai) departe, a separa (1). Vom depărta toate lucrurile cari sunt în stare a otrăvi aerul cu mirosul lor. c. VÂRNAV, H. 92/3. De-aş putea să-i depărtez pe toţi de-acasă... mi-ar veni la socoteală ca să fugim cu Luluţa. alecsandri, T. I, 216. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. Depărtaţi pe copii de la foc. ŞĂINEANU2, cf. CADE, DL, DM, DEX. (R e f 1. p a s.) Noaptea să se depărteze din camera de dormit toate florile foarte mirositoare. ALBINEŢ, M. 167/23. + (Complementul indică fiinţe) A goni dintr-un loc, a sili să plece; a înlătura, a scoate (V 5), a izgoni, a alunga. I-au scos den tot locul [pe tătari] şi i-au depărtat peste Nistru (a. 1650-1670). GCRI, 235/14, cf. ANON. CAR. S-au apucat hatmanul de coada calului lui Decusară şi l-au depărtat de la năvala nemţilor. MUŞTE, LET. III, 19/7. Să supără craiul şi au poruncit să-l depărteaze din curte. BERTOLDO, 7/11. Mă voiu... ruga ca să depărteze de aici pre Telemah. MAIOR, T. 179/5. Mare păcat şi strâmbătate a face depărtând de la sine în braţe streine pre fiiul său atunci când e mai slab. BOJINCĂ, D. 31/6. Prin orice mijloc va şti, să depărteze pe Ţepeş de capitală. F. AARON, 1.1, 113/3, cf. VALIAN, V. Ştefan ...a depărtat de la sine pe Voichiţa, s-a căsătorit cu Maria. IST. M. 110/24. Să cred şi eu ursitei, ce lumea amăgeşte, Când unuia-i dă toate, pre altul l-a lipsit? Ca mama cea vicleană, pre unul ce iubeşte, Pre altul îl departă de sânul cel iubit. MUREŞANU, P. 21/6. Din lăcaşul fericirei Pentru ce m-ai depărtat? ALECSANDRI, P. II, 98. Nu... am depărtat vreun elev din internat. MAIORESCU, D. I, 231. îl depărtă încet, zâmbindu-i cu ochii în lacrimi. SADOVEANU, o. X, 3735 DEPĂRTA -453- DEPĂRTA 234, cf. M. D. ENC., DEX. Vreţi cuibul să-mi stricaţi, De-aici să mă depărtaţi? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 204. Nu mă depărta, împărate, Că n-am tată să mă cate. BIBICESCU, p. P. 139. ^ Refl, pas. Dacă căpietura nu să va putea lecuisă se depărteze oile capii din turmă. MANOLACHE drăghici, i, 40/7. + A înlătura (dintr-o situaţie, funcţie, poziţie etc.), a scoate (V 6); a elibera; a concedia; a demite. Pe călugărul ce l-au fost rânduit nacealnic la schitul Broşteni, să-l depărtezi de la mănăstire (a. 1789). IORGA, S. D. vn, 241. Părinţii pot a depărta pre fii din moştenire pentru pricini cuviincioase. PRAVILA (1814), 150/20.1~am depărtat, cum zici, din dreapta moştenire. RUSET, E. 12/17. Avea scopos la întâmplare de moartea împărătesei să depărteze de la tron pe marile Duca Petru. ASACHI, I. 333/24. Când [egumenii] se vor abate [de la îndatoririle lor] să-i depărteze din egumenie (a. 1845). URICARIUL, V, 361/7. A vroit a depărta din domnie pre Iuga. IST. M. 59/1. Şeful care din părtinire sau interes va îndrăzni să orânduiască la loc vacant pe cel nedestoinic, iar pe cel vrednic îl va depărta, se va pedepsi prin degradare. CONDICA O. 32/18. îl voi depărta de la curte. FILIMON, o. I, 113. Aceşti preoţi depărtează pe orice concurent laic. CONV. LIT. IV, 35. Depărtând de la giudecătoria nu ştiu cărui district pe onorabilul cetăţean. ALECSANDRI, T. I, 234. Preasfinţitul mitropolit ... să fie ... depărtat de la scaunul mitropoliei. MAIORESCU, D. V, 27. îi pare rău să mă depărteze din casa lui şi mi-a dat un răvaş pecetluit către un negustor bogat din Brăila. galaction, O. 77, cf. DL, DM. (Refl. pas.) S-au depărtat din slujbă după predlojenia Dflvanujlui. cr(1830), 323 Vl4. + (învechit, rar) A exila. Ei fură depărtaţi într-un esil unde periră pe mâinile necredincioşilor. PELIMON, I. 77/24, cf. pontbriant, D. + (Complementul indică neajunsuri, primejdii, abuzuri etc.) A înlătura, a îndepărta, a face sa dispară. Doamne ... împroşcă, goneşte, depărtează toată diavoleasca facere (a. 1650-1675). GCR i, 228/26. Fiind sănătos, ce nu face, pentru ca să apere şi să depărteaze ceale ce supără sănătatea? ANTIM, o. 114. începură oamenii a depărta de la sine primejdiile aceale. frăţilă, S. î. 12/5. învăţătoriul cel cultivit toată asprimea din shoalele featelor să o depărteaze. MAN. ÎNV. 93/1. Vor rămânea şi lăcuitorii odihniţi, depărtând din cugetul lor orice părere (a. 1818). DOC. EC. 192. Am făcut hotărâre ca să depărtăm toată grije de la noi BELDIMAN, A. 76/20. Pentru cioplirea statuelor el nu se îndeletnicea decât ca să-şi deprinză trupul, să depărteze lenea. PLEŞOIANU, T. IU, 42/25. Să depărteze totfelul de abuzuri (catahrisuri) care putea să iasă din cererile ce s-arfifăcut. CR (1829), 712¡6. Bănuiala mulţimei de la mine a dăpărta. HELIADE, M. 35/19. Depărtaţi de la voi înşelăciunea şi vicleşugul MARCOVICI, D. 45/13. Depărtat-ai tot cugetul rău şi dorinţa ce nepriincioasă? DRĂGHICI, R. 152/26. Nu prevăzu primejdia ce îi veni asupră, nu fu în stare de a o depărta. F. aaron, i. 1,72/11. Trebuie să ne despărţim degrabă spre a depărta o mare nenorocire. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 435. Văzând dizbinările şi a sângelui necurmată vărsare, au cugetat să dipărteze sau măcar să împuţineze aceste ticăloşii ASACHI, I. I, 45/18. Să poată depărta de dânsa primejdiile ce o amerinţă şi a ne pregăti tuturora o viitorime mai fericită. FM (1843), 5 V31. Cercetările în pricini criminaliceşti se vor face cu graba cea mai putin-cioasă ... şi depărtând toate împregiurările ce ar putea amâna. CONDICA 0.77/7. Mintea... vederea le deschiseră Şi aceste crude fapte din suflet le depărtară. CONACHI, P. 300. Depărtează spaima, îţi zic, nu-ţi pedepsi simţirea. pann, e. IV, 10/1. Trebuie a ne sili să depărtăm umezelile din gură. PENESCU, M. 18/9. Să depărtăm aceste gânduri pesimiste/caragiale,o.m,87.(Refl. pas.)[Lalegarea plegei] umezirea şi uscarea să se depărteaze de la pleagă, prin care mai cu anevoie s-ar vindeca aceasta. ÎNV. POM. 103/6. Neorânduiala şi neascultarea să se depărteaze din shoală. petrovici, p. 32/17. 4. R e f L (învechit) A se feri, a se păzi (I 4). Depărtează-te de către împăraţi şi de cătră mâniia lor. PILDE, 108/17. [învăţătoriul] de multe ori de desfătările lumei a se depărta trebuie. MAN. ÎNV. 59/11. Iar chelăreasă am orânduit pe aceaia care am băgat seama că ... să socoteaşte cum să să depărteaze de acealea greşeli pentru care poate păţi necinste, golescu, p. 248/2. August ... având soarta lui Cezar totdauna înaintea ochilor ca s-o ocolească, hotărî să se depărteze de purtarea lui. CĂPĂŢINEANU, M. R. 128/21. Talanturile voastre să ... le întrebuinţaţi... spre binele şi fericirea fraţilor voştri ... depărtându-vă de a vătăma întrucât de puţin pe oricine. DRĂGHICI, R. 277/7. Depărtează-te cât poţi de lăcaşul ei; căci răsuflarea sa este molipsitoare. BUZNEA, F. 18/6. Depărtează-te d-un hoţ, ce nesimţind te fură. RUSET, E. 102/13. + A se da la o parte, a se trage înapoi (pentru a evita ceva). Daca ţie ţi-e frică, depărtează-te, dă-te la o parte şi pune-te în rugăciune. CR (1839), 2521/!!. + T r a n z. A feri, a scuti, a scăpa pe cineva de ceva; a cruţa. Mai bun leac spre a depărta sau a apăra dobitoacele de a nu căpăta păduchi iaste: ca să le hrănim bine. calendariu (1814), 180/19. Fămeile sunt depărtate de toate cinurile politiceşti. LEGIUIRE, 1/17. El e aicea depărtat de toate trebile făr-avuţie şi fără stăpânire. PLEŞOIANU, T. ffl, 41/25. ^ F i g. Aş dori... să depărtez gândul meu de privirea relelor. MARCOVICI, C. 9/19. 5. R e fi. A se abate, a devia (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). De [cartea] cea grecească nu ne-am depărtat [cu traducerea românească] (a. 1648). GCR 1,126/2. Ca să nu mă depărtez cu vorba zic. ANTIM, 0.134. Şi cine ar cuteza să o departe de aci numita sf[ântă] carte, să fie blăstămat de 318 părinţi sfinţi (a. 1745). IORGA, S. D. XVII, 138. Depertează-te de cela ce nu cunoaşte de ce treabă iaste vreadnic. PILDE, 56/19. In limba no [a Jstră... articulu numai se decline, prin care ne deportam o ţiră de limba latinească. IORGOVICI, O. 35/9. Rău lucru este de a să depărta omul de drumul cel adevărat. GOLESCU, P. 103/8. Ne-am depărtat la scris, iar nu la pronunţie, de „ ai ”, „ ii ”, „ ui ”, „ ei ” latflneştiJ. HELIADE, PARALELISM, II, 104. Nu crede, frate, că mă depărtez de scopul meu. MARCOVICI, C. 84/18. Nu pot a mă depărta vrodată d-a nu cere ...a tată-meu avere. RUSET, E. 12/6. Solul care nu vrea să se depărteze de la eticheta ce-i prescriea poziţia lui trimise pe grec la secretariul său. FM (1843), 293 Vl5. Ei s-au depărtat mai puţin de beserica catolică. RUS, I. îi, 152/24. Daca vreunul dintr-înşii se va depărta de respectul cuvenit, prezidentul va porunci să-l scoaţă afară, condica 0.98/16. Petru se depărtează de la condiţiile alianţei, IST. M. 146/21. [De bunele influenţe ale cetăţii] nu vă depărtaţi NEGULICI, E. I, 128/11. S-au depărtat de istorie, de judecata cea dreaptă şi s-au încâlcit în faşurilepedanţilor. RUSSO, s. 90. Verburile... neregulate 3735 DEPĂRTARE -454- DEPĂRTARE sânt care se depărtează de la reguleîe şi formele generale ale celor patru conjugări regulate. BĂLĂŞESCU, GR. 96/13. Din aceste se poate înţelege că Lope s-a depărtat de bunăvoie şi în complectă cunoştinţă de cauză, de la regulele teatrului vechi. conv. LIT. Hi, 69. Un sistem de învăţământ public, de la care să nu se depărteze nimeni. MAIORESCU, D. 1,370. Dar ia, să nu ne depărtăm cu vorba şi să încep a depăna firul povestei. CREANGĂ, P. 184. De acum, fireşte, mă voi depărta tot mai mult de adevăr în ceea ce priveşte busturile de lemn şi pietrele cioplite din Anam. M. eliade, 0.1,22. Conferinţa ...se depărtează de la ceea ce reuşise, în fine, să se considere ca deciziuni interaliate. TITULESCU, D. 156. Şi din punct de vedere politic, aşadar, filozofii se depărtează de normal. NEGULESCU, G. 97. Marea majoritate a poporului din Dacia a avut tendinţa de a muia consoane şi vocale, depărtându-se în oarecare măsură de limba iniţială. SADOVEANU, o. XX, 611. Studiul amintit, care aduce desigur nouă lămuriri problemei originelor principatului muntean, nu se depărtează totuşi de linia generală. BRĂTIANU, T. 88. Te depărtaşi de la povestea şi necazul dumitale/ C. PETRESCU, A. R. 133. Protestanţii se depărtaseră de tradiţia creştinismului. IST. LIT. ROM. I, 461. Ascultă la vorba mea, Nu te depărta de ea. PĂSCULESCU, L. P. 271. Ne-am depărtat cu povestea. ZANNE, P. V, 512. 6. R e f 1. (învechit, astăzi rar) A se debarasa (1), a se descotorosi de ceva. Dăpărtându-te dă orice hatâr..., te vei sârgui spre folosul visteriei (a. 1819). DOC. EC. 220. Să bagi de samă la un obicei pe care-l am eu şi de care nu m-oi depărtă în ruptul capului. SADOVEANU, O. IX, 426. 7. R e f 1. (învechit, rar) A se revărsa (1). Râul acesta se depărtează cam des de matca sa. CR (1837), 30!/2. -Prez. ind.: depărtez şi (învechit) depărt. - Şi: (învechit şi regional) dăpărtâ, dipărtâ, (regional) depertâ, (învechit, rar) deporta vb. I. ■ De la departe. DEPĂRTARE s. f. Faptul de a (se) depărta. 1. Plecare (II), retragere (1); (învechit, rar) depărtime. Cf. d e p ă r t a (1). Mult i-au părut rău lui Nicolai-Vodă de depărtarea acelui om mare. AXINTE URICARIUL, LET. n, 182/29, cf. LB. Prin depărtarea de aici aflam noi izbăvire. RUSET, E. 33/22. Depărtarea lui de la armia remasă, pricinui a ei învingere. IST. M. 86/3. Căta chip, prin depărtare, să scape de a lui lovire. CONACHI, P. 83. îmi scrii să te înştiinţez ce face? cum sufere depărtarea ta. NEGRUZZI, S. I, 63, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Mai ales depărtarea cu totul grabnică a lui Ghiţă îl scoase ... din sărite. SLAVICI, O. I, 165, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Se adunară în birtul lui Spiridon ..., să prăznuiască depărtarea din mijlocul lor a universitarilor. AGÎRBICEANU, A. 283. Prietenia mea pentru Savastiţa e una din acele simţiri, pe care nici timpul, nici depărtarea n-au putut-o nimici. HOGAŞ, DR. II, 139, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Depărtarea-i înc-un adaos la iubire. VOICULESCU, POEZII, II, 338, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Năluca fugea de dinaintea lui şi el nu ştia ce să crează despre depărtarea ei. PLEŞOIANU, T. II, 85/9. + F i g. înstrăinare sufletească; desprindere, îndepărtare. Aceasta arată ce e de Dumnezeu depărtare. CORESI, EV. 283. Să să puie la împărătescul vistiariu, pentru apărământşi depărtare a tot răul. DOSOFTEI, V. s. ianuarie, 83716. Vedem depărtarea lui Dumnezeu cu ochii noştri şi cunoaştem că din răutăţile noastre ne vin atâta feliuri de boale. ANTIM, o. 27. Orice se scrie, fatal, e depărtare de realitate. M. ELIADE, o. 1,60. + (învechit) Despărţire, separare. Di însemnează despărţire sau depărtare. HELIADE, paralelism, I, 58/4. Cugeta în sâneşi cum că depărtarea de nevasta sa i-au adus această întristare. GORJAN, H. I, 4/14, cf. RESMERIŢĂ, D. + Deosebire (2), diferenţă. Vede depărtarea ce iese de la o ţară până la alta. TÂMPEANUL, G. 1/5. Vede depărtarea dintre ranguri. VISSARION, B. 347, cf. RESMERIŢĂ, D. 2. înlăturare dintr-o situaţie, dintr-o poziţie, dintr-o funcţie etc. De nu va scrie curat în diiată şi pricina, să nu să ţie în seamă depărtarea de moştenire. CARAGEA, L. 76/26. Pentru cei ce să află în slujbă, dăstule sunt numai adeverinţile stăpânirii, pentru a lor dăpărtare (a. 1829). DOC. EC. 439. Cu depărtarea lui loan Corvinu, Dan lăsându-se în voia norocului său... spre a se restatornici pe scaunul principatului. F. AARON, 1.1,96/18. Neîndepli-nirea poruncilor şefilor din lenevire, nedomirire sau zăbavă, ...seva pedepsi... ori cu ştergere din prezantaţie, sau depărtare din slujbă. CONDICA o. 23/26. Izgonirea lui Vodă Cuza şi depărtarea unor funcţionari nu era efectul nici al urei, nici al răzbunării. GHICA, C. E. II, 605. O să ceară de la stăpână-tău, ca dar pentru împăcăciune, depărtarea ta din slujba lui. FILIMON, o. I, 130. „Tribunul”... a cărui agitare devine cu atât mai turbulentă, cu cât e inspirată din dorinţa de răzbunare pentru depărtarea sa din minister, maiorescu, d. v, 30. ^ F i g. Să suppue trupul [cu] ... depărtarea mâncărilor şi a desfătărilor. ANTIM, o. 218. Slobozenia legei care hărăzeşte credincioşilor ei toate bunătăţile cereşti, fără depărtarea plăcerilor lumeşti. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Nu trebuie să ne îngrijem că doară pruncii prin depărtarea de toate iscusirile vor slăbi în virtute, man. ÎNV. 131/4. Arfi de mare trebuinţă să se statornicească şcoale ...pentru depărtarea moliciunii şi lenevirii care strică cele mai frumoase obiceiuri fireşti. PLEŞOIANU, T. III, 55/5. Arată trebuinţa ce ieste de a statornici mijloace spre dăpărtarea înmulţirii paralelor în prinţipat (a. 1836). DOC. EC. 639. Cunosc aceşti filozofi... meşteşugul depărtării farmecelor. SADOVEANU, O. XV, 439. + Scoatere, eliminare. Depărtarea tutulor cuvintelor slavone este o utopie şi înlocuirea lor prin cuvinte latine sau franceze o îngreuiare a limbei. MAIORESCU, CRITICE, 141. 3. (Concretizat) Loc situat la mare distanţă de vorbitor. Daca după cel de-al doilea războiu punicesc ... ar fi luat ţinuturi în Africa ... [romanii] n-ar fi putut să le păzască într-atâta depărtare, căpăţineanu, M. R. 71/25. Pute să privască dipărtarea ce dispărţe pădurea. DRĂGHICI, R. 173/4. Nevăzut mai se face într-atâta depărtare. CONACHI, p. 292. Dacă-n aşa depărtare au plecat să umble ei, Cine ştie când s-o-ntoarce. PANN, H. 79/12. întind ale lor aripi spre negre depărtări. EMINESCU, O. IV, 432. Din ce depărtări scoboară şi cât a luptat Dunărea, ca să străbată încoace! VLAHUŢĂ, R. P. 7. Apoi zilele începură a se mohorî, a se întrista şi cerul cenuşiu plângea ploaie măruntă şi rece, care învăluia depărtările şi împăenjenia vederile. SANDU-ALDEA, D. N. 152. Se opri şi viscolul ...ca şi când l-ar fi supt cu lăcomie depărtările. AGÎRBICEANU, s. 123, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Vine din relativa depărtare de la care povestea întâmplarea. CAMIL PETRESCU, T. III, 137. Cunoscură în acea depărtare numai calul alb al Măriei Sale. SADOVEANU, o. XIII, 24. Luând bastonul de plimbare 3736 DEPĂRTARE -455- DEPĂRTARE prin oraş, m-am dus cu el... prin toate depărtările ţării. ARGHEZI, B. 11. Şi-l chemă odată, să-i arate depărtările natale. CAMILAR, N. I, 115, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. [Şoimii] find apuca Sus cu el zbura, într-o depărtare Către ţărm de mare. pop., ap. GCR fl, 328/17. Avea nişte neamuri, cum ar hi pân Ardeal, sau cine ştie-ntr-o dăpărtare mare. O. bîrlea, A. P. 1,160. ^ L o c. a d v. în depărtare (sau depărtări) = într-un loc depărtat, departe (1). De aicea, în depărtare de trei leghi sunt piramidele. AMFILOHIE, G. 138/8. I s-au înfăţoşat la videre că în depărtare de câtva loc la ţărmuri să afla cinci caice. DRĂGHICI, R. 166/3. Aruncă-n departare [săgeata]. ASACHI, S. L. I, 160. în depărtare li se arată un obiect luminos. PÂCLEANU, I. II, 127/22. Eu numai trei zile şez şi plec în depărtare Că-s izgonit, pann, E. III, 92/18. Tunetul vuia în depărtare. NEGRUZZI, s. I, 57. Frate-n depărtare O pajură mare Se-nalţă mereu. ALECSANDRI, P. I, 197. Faţa ... [câmpiei] ... se pierde în depărtare. ODOBESCU, S. I, 23. Memfis colo-n depărtare, cuzidirile-i antice. EMINESCU, o. 1,43. Orologiul ...se aude-n depărtare bătând. CARAGIALE, O. II, 7. Zăriră în depărtare un lup. ISPIRESCU, L. 74. Mai multe glasuri s-auziră în depărtare. DELAVRANCEA, H. T. 44. Când e furtună-n depărtare, La margini de-orizont răsare Un fulger alb. COŞBUC, P. I, 82. Un şuier şi un urlet se auziră în depărtare. CHIRIŢESCU, GR. 34. Fata îl fulgeră cu o privire, apoi un suspin uşor se auzi, şi ochii ei se pierdură în depărtări. AGÎRBICEANU, s. 411. Ultimul răsunet al roţilor muri în depărtări. C. PETRESCU, S. 33. Distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, 0.29. Chiotele acopereau în sfârşit urlătoarea, pe când în depărtare numai înspre pădure, doi lupi treceau ca nişte umbre. COCEA, s. I, 14. Cerbi-nalţi ...Se clatină de spaimă-n depărtări. VOICULESCU, POEZII, II, 18. Şi se pierde-n depărtare, Umbra mică-n umbra mare. PARASCHIVESCU, c. ţ. 145, cf DL. în depărtare era câmpul. PREDA, M. S. 120. Nişte câini lătrară în depărtare, barbu, G. 61. Autocamionul se urni din loc... se pierdu în depărtare. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5,1. Iar a explodat o maşină-capcană, spune [arabul], arătându-ne în depărtare un fir de fum alb. RL 2005, nr. 4 701. Să te-azvârle peste mare în pustiu, în depărtare. TEODORESCU, P. P. 369. 4. Interval care desparte două puncte din spaţiu; distanţă. Va avea piedecă depărtarea căii sale cu oştile. N. COSTIN, LET. I A, 66/37. Nici depărtarea locului, nici primejdia mărsului ...îi poate opri. CANTEMIR, 1.1.1, 60. Numer aşa de mare ... în uzul sau traiul de obşte nu ne poate veni, fără numai în astronomie, când se măsură cu măsuri mai mici depărtarea stealelor. ARITM. (1806), 9/27. Tirienii socotiră depărtarea cea mare a stelelor de cătrăpământu. MAIOR, T. 73/19. în oarecare depărtare une de la alte am văzut... mare bazare, adecă piaţe. LEON ASACHI, B. 56/10, cf. LB. Şalupile... trebuia să steie la câtăva depărtare de ţermuri. AR (1829), 502/50. [Planeţii] de mii de ani păzesc între dânşii aceeaşi depărtare şi urmează acelaşi drum? MARCOVICI, C. 12/25. Soarele ... ajunge iarăşi la cea dimprotivă mai mare depărtare a eclipticei de ecvator. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 118/24. O funie ...să atârnă într-un vas cu apă de puţ, care trebuie să fie în oarecare depărtare de pomi. FACTOR, M. 16/2. Lungimea zilelor, a anilor şi a temperaturii acestor planete atârnă de la a lor mărime, a lor depărtare de la soare. CR (1839), 902/31, cf. valian, V. Depărtarea locurilor de la ecuator cătră amândoaă polurile să zice lăţimea geografică. RUS, I. I, 33/21. Arborul arfi aşa de nalt ca depărtarea Lunei de la Pământ, barasch, m. i, 39/23, cf. polizu, pontbriant, d. Depărtarea creştea între urmărit şi urmăritori. SLAVICI, O. 1,205. De când sunt n-am văzut un călăreţ care să-nghiţă depărtările. DELAVRANCEA, A. 99, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Depărtarea ca şi deosebirea de lege ...nu erau făcute ca să aducă la noi meşteri de prin acele ţinuturi. IORGA, C. I. ni, 31, cf. TDRG. Cei trei grăsuni erau aşezaţi la o depărtare bunişoară unul de altul. AGÎRBICEANU, S. 167, cf. RESMERIŢĂ, D. La depărtări egale... erau două cantoane. C. PETRESCU, S. 39, cf. CADE. Zidurile... aveau patru rânduri deferestre la depărtare şi în mărime egală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 61. Zgomotul... s-auzea de la depărtări mari. MOROIANU, S. 65. La bună depărtare... câteva trăsuri merg la pas. camil PETRESCU, o. îl, 187. Patru ţevi... puse la depărtări egale, tudoran, P. 129, cf. LTR2, DL. Puteam auzi Clopote de la mari depărtări. ISANOS, V. 241. [Vântul] încinge Lumea cu urletul lui răguşit, uriaş, Micşorând şi mărind depărtările. labiş, p. 254, cf. DM. Totul era aranjat pentru încântarea străinilor care veneau până aici de la mari depărtări. magazin ist. 1967, nr. 3, 35, cf. m. d. enc., dex. ^ (Cu determinări locale sau temporale) Să-şi facă căşăriia cu dăpărtare dă cea veche măcar de doaă ceasuri (a. 1818). DOC. EC. 186. Să-i dea un car de lemne la Crăciun, cărân-du-le ori la moşiia lui sau aiurea ...la un loc cu depărtare de şase ceasuri. LEGIUIRE, 25/13. Au luat în 8 minuturi un răspuns de la o depărtare de 400 de mile. CR (1829), 15 V31. Detaşamentul... au stătut în depărtare de 8 verste. AR (1829), 942/5. Acest şir [de stânci] să întinde în depărtare de două mile. drăghici, R. 206/29. Unele [animale] fac sărituri în depărtare de 30-40 palme. J. cihac, I. N. 45/13. Mă statornicesc la o depărtare de două lege de Versalla. NEGULICI, E. I, 9/36. îi dă un duş horizontal din dipărtare de câţva paşi, la piept şi stomah cu apă răce. c. VÂRNAV, H. 125/20. între pari, tot la o depărtare de o palmă, bătu beţigaşe. slavici, o. 1,66. Rezemă [drugii] de casă la o depărtare de o palmă domnească. ISPIRESCU, L. 59. Pe-o depărtare de patruzeci de chilometri, malurile bat spre răsărit. VLAHUŢĂ, R. P. 7. Râu-Sadului, o colonie a Răşinarului, se află la o depărtare de 14 km de matre. PĂCALĂ, M. R. 3. Un curcubeu la depărtare de câţiva stânjeni văzut din vârful Hălăucii. IBRĂILEANU, A. 12. Existenţa ei se desfăşura tot atât de plină ... Aşa cum se desfăşoară existenţele miilor de oameni cari răsuflă în preajma mea, la o zi depărtare de mine sau la o sută de zile. M. ELIADE, 0.1,20. Depărtarea de zece kilometri până acasă ...nu se făcea aşa repede. VISSARION, î. 49. A fost trimes la altă şcoală ... la Broşteni ... cinci poşte depărtare. SADOVEANU, O. XX, 576. Pentru comuna P ... aşezată ... la o depărtare de 30 de chilometri ...nu există ... agent sanitar. ULIERU, C. 13. Moşia se afla la vreo 15 kilometri depărtare de Ciulniţa. CĂLINESCU, E. O. I, 103. Ciudat este acest ţinut istoric... în adâncimile căruia sunt urme ... care îi împing trecutul până la depărtări de milioane de ani. BOGZA, V. J. 35. Ajunseseră la gară, doi kilometri depărtare de sat. preda, D. 18. La un kilometru depărtare, ruşii începuseră retragerea. BARBU, ş. N. 99. Cale de un ceas ... depărtare de capitală se profilau pe o colină zidurile spitalului. G. BARBU, A. v. 139. Depărtare cât dai cu praştia. ZANNE, P. IX, 221. ^ L o c. adj. şi 3736 DEPĂRTAT1 -456- DEPĂRTAT2 a d v. Din depărtare (sau depărtări) = de departe, de la mare distanţă. Desclinirea aerului nu trebuie să o mărgineşti din depărtare, ci din fiinţă şi din stare, ÎNV. POM. 55/15. împărăţii ce stăpânesc staturi mari ... au supus pre celelalte din depărtare prin care s-au înmărit, CĂPĂţineanu, M. R. 166/3. Când atunci privindu-l cu plăcere mare, Din apropiere şi din depărtare, ... zise ... Mulţumescu-ţi, Doamne, s-a gătit coşarul pann, ş. n, 26/6. Păstorii... zăresc din depărtare Ivindu-sepe munte o naltă arătare, alecsandri, POEZII, 298. Aerul răsfirat în unde diafane subt arşiţa soarelui de vară, oglindeşte ierburile şi bălăriile din depărtare. ODOBESCU, s. III, 14. Cu multă dragoste te salut din depărtare. CARAGIALE, O. va, 259. Din depărtare Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănaşi. COŞBUC, P. i, 56. O adiere dulce, răcoroasă, vine din depărtări pe mal. PETICĂ, O. 283. Unii dintre ţărani veniseră din depărtări destul de mari. AGÎRBICEANU, A. 542. Din depărtare, prin aerul sec, ajungea până la noi glasul omului şi al toporului. HOGAŞ, DR. I, 9. Glasurile trecătorilor... vin parcă din depărtări. IBRĂILEANU, A. 106. Din depărtare pătrund până aici sunete de viori. REBREANU, I. 11. Din depărtare, vântul mi-aducea ecouri Ne-nţelese. MINULESCU, VERS. 29. Din depărtări veneau dangătele clopotelor. SADOVEANU, o. I, 14. Iată o furtună crescând din depărtare, vianu, a. p. 218. Deodată, din cerul albastru, au ieşit doi vulturi, negri soli ai nopţii din depărtare, de dincolo de razele culcate în amurg, arghezi, p. t. 105. Nu l-a răzbit nici tunetul din depărtări. BLAGA, POEZII, 203, cf. DL. Se vede din depărtare că acolo se strânse lume multă. PREDA, DELIR. 42, cf. DM. Clădirea vizată părea din depărtare o fermă oarecare. BARBU, ş. N. n, 54, cf. M. D. ENC., DEX. De-a cui doruţ eşti mânat? Spune că din depărtare, De la mândra dumitale. BÎRLEA, c. P. 166. Mândruţă din depărtare, Ţi-aş trimite-un dar. FOLC. TRANSILV. I, 231. *❖* L o c. a d v. La depărtare = la o oarecare distanţă. întinsese braţul ... ca să-l ţină la depărtare. G. M. zamfirescu, M. D. II, 297. E x p r. (învechit) A fi cu depărtare = a fi departe, la mare distanţă, a nu fi la îndemână. Această vie îmi era cu depărtare a o căuta, din care pricină nu mai avem vreun folos (a. 1811). URICARIUL, X, 119. Locurile unde ei se găsesc sunt prea cu depărtare de aicea. DRĂGHICI, R. 39/19. Vânătoarea ... o să ţie zile multe şi o să fie cu mare depărtare de cetate. GORJAN, H. I, 7/35. (Prin nord-estul Olt.) A-i veni cu depărtare = a-i fi (cam) departe, a-i veni peste mână. Cf. ciauşanu, gl. + (Geom.) Coordonată a punctului, dată de distanţa între acesta şi planul vertical de proiecţie. Depărtarea e una dintre coordonatele punctului şi se găseşte în adevărată mărime pe planul orizontal al epurei, măsurată de la proiecţia orizontală a punctului respectiv până la linia pământului. LTR2. - PL: depărtări. - Şi: (învechit şi regional) dăpărtâre, dipărtâre s. f. - V. depărta. DEPĂRTAT1 s. n. (învechit) Faptul de a (se) depărta (1). Marele Antonie aflându-l, şi dene-ndemâna locului ... şi de depărtat s-au minunat. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 14714. ^ Loc. adv. Din depărtat = de departe, din depărtare. începură să-l gonească, strigându-i din depărtat, pann, ş. n, 7/20. în depărtat - în depărtare, departe (1). Râul... şărpuind se pierde în depărtat. HELIADE, O. I, 75. Soarele... L-am privit de peste dealuri... d-altă parte albind vase-n depărtat. PELIMON, S. 2/5. - V. depărta. DEPĂRTÂT2, -Ă adj. 1. Care este departe în spaţiu, care se află la (mare) distanţă; îndepărtat. N-au rămas niciun neam, nicio limbă (măcară şi varvară şi carii la ceale de apoi hotară ale lumii depărtaţi) ca să nu citească întru a lor limbă dumnezăiasca Scriptură, biblia (1688), [prefaţă] XXIII/52. Cel craiu dăpărtat, stă în chibzuială: merge-va la unirea unui craiu, au ba? (a. 1694). FN 33. Să nu pătimească necazuri pentru judecăţile lor, viind de la locuri depărtate la scaunul domnesc. PRAV. COND. (1780), 76. N-ar fifost atâta de greu unui înţelept... a merge la un loc depărtat. PILDE, 110/16. Rătăcesc eu prin toate ţările cele depărtate de patria mea. maior, T. 251/2. Cine va aduce martori de la loc depărtat, are să-i plătească cheltuiala. CARAGEA, L. 98/28. Tunelele clocotea în văile ceale mai depărtate. BELDIMAN, A. 48/18. Marfa de basmagealâc ... nu să încarcă cu chiriie i vamă şi alte cheltuieli ce are marfa ce ... vine din locuri depărtate (a. 1823). DOC. EC. 284, cf. LB. Cum poci crede ca să fi venitei într-o insulă aşa de depărtată? PLEŞOLANU, T. III, 43/20. Se găteşte a supune şi alte insule depărtate ce atârnă de Portugalia. AR (1829), 222/17. Prin câte depărtate locuri poate să umble duhul omului în minute de ceasuri. DRĂGHICI, R. 68/24. In această epohă avură moldovenii prilej de a purta armele lor la ţermuri depărtate. ASACHI, L. 112Vil, cf. valian, v. Mai de însămnat sunt insulele mai depărtate de uscat în M[a]r[ea] Mediterană numite Baleare şi Pitiuse. RUS, 1.1,140/22. O melodie languroasă a unei voci tremurătoare mă trezi din meditaţie, şi, ca prin farmec, îmi transportă amintirea în patria aşa de depărtată. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 172. Sunt din ţări depărtate. PANN, E. v, 13/14. S-a dus la călugărie într-un schit depărtat. NEGRUZZI, S. 1,108, cf. POLIZU. A mea liră ... Nu spre fala-vă răsună pe un ţărm mai depărtat. PELIMON, S. 7/16, cf. PONTBRIANT, D. în zarea depărtată ... un negru punt s-arată, alecsandri, poezii, 26, cf. lm. Din zarea depărtată răsar-un stol de corbi. EMINESCU, O. I, 128. Un frate mai mare... era împărat într-o altă ţară mai depărtată. CREANGĂ, p. 183. într-o mahala depărtată, bat la uşa amicului meu. CARAGIALE, o. I, 283. Şi pe culmea depărtată Vezi o casă înălbind. macedonski, o. I, 8. De după dealuri depărtate ... Se-nalţă luna. VLAHUŢĂ, O. A. I, 29, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Şi au venit din locuri depărtate Puhoi de seminţii. IOSIF, V. 102. De la plecarea lui Gheorghe la închisoarea aceea depărtată, lelea Ana vorbea tot mai rar. AGÎRBICEANU, S. 368, cf. RESMERIŢĂ, D. O fată... care dădea atâtea dovezi de iubire pentru odrasla lor din depărtate ţări. C. PETRESCU, S. 89, cf. CADE. Se retrăsese la o masă mai depărtată să-şi citească scrisoarea. REBREANU, R. I, 303. Părţile cele mai depărtate ale globului. NEGULESCU, G. 231. în zarea depărtată o dungă subţire întunecă cerul. COCEA, s. 1,56. Trimitea marfa ... prin unele oraşe mai depărtate. MOROIANU, S. 6. Părinţii te-au dus până la marginea satului depărtat, de mână. ARGHEZI, P. T. 9. într-o stradă depărtată se aud canţonete spaniole sau italiene, ralea, O. 33. Soarele şters, depărtat şi rece, se rostogolea. BARBU, G. 201, cf. M. D. ENC., DEX. Un sat nu prea 3738 DEPĂRTAT2 -457- DEPĂRTAT2 depărtat. M 1974, nr. 5, 16. Eu pe Vidra mi~am lăsat într-un codru depărtat. ALECSANDRI, P. P. 101. Nu mi-arfi cu bănat Mândra de-ar avea bărbat Din vr-un sat mai depărtat JARNÎK - BÂRSEANU, D. 99. ^ F i g. Cumu-i neasămânată şi depărtată destoiniciia lui Dumnedzău de neputinţa omenească, aşea iaste neasămănată plata tvoreţului varlaam, c. 212. Dreptatea o are tot omul a mana, ci adevărul, oh, adevărul, el este o fîenţia aşa înaltă şi depărtată, cât nu tot ochiul poate să o destingă (a. 1848). PLR I, 111. Podurile grajdurilor şi ale şurilor erau tixite cu fân vechi răspândind o miroznă depărtată de sulfină. CAMILAR, ap. DL. Lângă masă se ivise un ofiţer subţire, înalt, cu o privire stinsă, depărtată, barbu, ş. n. n, 79. + (Despre sunete, zgomote, glas etc.) Care vine de departe. Vuetul depărtat al oceanului, negulici, E. I, 119/20. Părea c-aud un sunet, un vuiet depărtat. ALEXANDRESCU, 0.1,78. Rămase ...ca în ascultarea unei muzici dulci şi depărtate. VLAHUŢĂ, s. A. n, 22. Acest glas depărtat...se topi în grabă. AGÎRBICEANU, A. 39. Apoi un sunet depărtat de clopot Păru că bate-n aer tarantella, Şi ploaia se porni cu grabnic ropot. TOPÎRCEANU, O. A. I, 67. Deodată un suspin depărtat, înăbuşit... mi-a ciulit urechile. COCEA, S. I, 313. Tăcerea se limpezi purtând în ea ca un susur de şipot depărtat. TEODOREANU, M. îl, 27. Deodată se stârni un zvon depărtat. DEŞLIU, G. 42. Se auziră lătrături de câini depărtate. BARBU, G. 59. Vica îşi cârpea haina, tresărind la zgomotele depărtate. BĂNULESCU, I. 34. ^ (Adverbial) Şi s-aude un izvor Către vale călător Cum suspină depărtat, Ca o doină pe-nserat. deşliu, M. 48. + (Despre drumuri) Lung. Dragă corbe corbişor, Vezi în calea depărtată Nu-i zări vr-un călător? ALECSANDRI, O. 67. Din Şiret şi până-n Piatră Este-o cale depărtată. ŞEZ. i, 9. Şi sileşte de soseşte ... Şi e cale depărtată. PĂSCULESCU, L. P. 169. (Pleonastic) După ce merse cale lungă depărtată, ajunse la nişte munţi. ispirescu, L. 19. + (Despre oameni) Care trăieşte departe de lume; retras, izolat. Stăpânul ei era un filosof depărtat de lume, care lucra în pace virtutea şi înţelepciunea. CĂPĂŢINEANU, S. 103/1. O iubesc ...pentru toate lucrurile acestea care fac din ea o fiinţă depărtată de lume, de forfota de toate zilele. CAMIL PETRESCU, T. I, 47. Vizitiul. Om muncitor, dar tare adormit, tare depărtat. GALAN, b. I, 71. *$* Rudă (sau rudenie mai) depărtată = rudă (sau rudenie, neam etc.) de departe, v. departe (1). Pravila ce cheamă copiii fraţilor celor morţi ca să moştenească dimpreună cu unchii, nu să întinde şi la rudele de alăturea cele mai depărtate, legiuire, 73/5. Erau rudenii mai apropiate sau mai depărtate. AGÎRBICEANU, S. 123. (Prin lărgirea sensului) în era neozoică nu mai potfi întâlnite decât reptile de talie mică ... rude ale dinosaurilor mai depărtate, după unii, decât păsările, contemp. 1975, nr. 1 505, 1/5. + (învechit; despre oameni) Care este ţinut departe de ceva; îndepărtat. Prin altă ordonanţă din 7 noiembrie s-au pus iar în lucrare 114 ofiţeri mai mari carii era până acuma dipărtaţi, pentru că la 1815 îmbrăţoşasepartida lui Napoleon. AR (1831), 223V28. + P. ext. (învechit) înstrăinat. Să te mărite cu cinste după fecior de-mpărat, ş-atuncea să te privească Erotocrit depărtat. PANN, E. II, 28/19. + (învechit) Deosebit, diferit. Dentru aceea tovărăşie cu turcii, Iliiaş-Vodă ş-au arătat firea lui depărtată de cum îl socotiia boiarii şi ţara. N. COSTIN, L. 427. Cât de prost, şi iarăşi cât de înalt este omul... într-însui se văd adunate marginile cele mai depărtate; ca un inel strălucitor, el ţine mijlocul lanţului celui nemărginit al fiinţelor care începe de la Ziditor. MARCOVICI, c. 11/9. 2. (Despre obiecte) Care sunt aşezate la distanţă (mai mare) unele de altele. Coşniţele să se aşeze de o palmă depărtate una de alta. MOLNAR, E. S. 64/15. De vin şirurile mai depărtate unul de altul, lemnuţele pot în şir mai aproape se cadă unul de altul. ÎNV. POM. 72/25. Particulele fi ... dau ... şiraguri drepte de mărgele depărtate unele de altele. SANIELEVICI, R. 156. Din crescut mi-o crescut Doi meri-nalţi rămuraţi, De tulchină dipărtaţi. MAT. FOLK. 1 474. Sunt doi brazi mari minunaţi De tulpină depărtaţi păsculescu, L. P. 59. + P. ext. (Despre organe sau părţi ale corpului omenesc) Distanţat. Turcii sau tătarii ...au înălţimea trupului de mijloc, ochi depărtaţi. RUS, I. in, 83/27. Păşea lat şi ţinându-şi mâinile depărtate de trup. slavici, o. i, 79. Degetul cel mic îşi păstra cu graţie cunoscuta lui poziţie ceva mai sus, fireşte şi mai depărtat de celelalte. VLAHUŢĂ, s. a. m, 15. Doi infirmieri se opresc împietriţi în poziţie de grenadieri, picioarele depărtate, mâna stângă pe inimă, camil petrescu, T. ffi, 13. Unul dintre răniţi stă ... cu genunchii ridicaţi, depărtaţi. DEMETRIUS, A. 278. Privind-o mai bine i-am văzut trăsăturile acelea greu de confundat, buzele subţiri ..., nasul acvilin, privirile triumfătoare, leonine, radiind tandre din ochii depărtaţi. CĂRTÂRESCU, N. 198. 3. Care este departe în timp de momentul actual, care s-a petrecut altădată; demult. Poţdam (târg şi palat crăiesc depărtat 8 ceasuri de Berlin). AR (1829), 302/25, cf LB. Ziua de mâine era pentru mine un viitor foarte depărtat. MARCOVICI, C. 15/21, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Când scriu aceste depărtate amintiri sunt gata să mă culc. CARAGIALE, O. I, 21. Toate i se păreau depărtate şi despărţite prin multe şi însemnate întâmplări de clipa în care se afla. SLAVICI, 0.1,251, cf DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Se-nchină robii muncii şi visează Un vis al lor din basme depărtate. PETICĂ, o. 88. Răsfoindfără folos depărtatele sale amintiri. HOGAŞ, DR. II, 137, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Să judecăm ...cu imparţialitatea cu care se judecă evenimentele depărtate. COCEA, S. II, 330. Fumătorul era un fanatic al maryland-ului, tutun a cărui aromă pornea elegiac din adolescenţa-i depărtată. TEODOREANU, M. ni, 8. Dar mi-aduc aminte de vremea când încă nu eram, Ca de-o copilărie depărtată, blaga, POEZII, 86. Să fifost anul depărtat una mie şase sute. BARBU, PRINC. 70, cf. M. D. ENC., DEX. Vin dense, amintirile-n şirag ...Toţi anii depărtaţi mi se adună, contemp. 1975, nr. 1 508, 3/1. + Străvechi (1). Având a se urma aceasta până la epoha cea mai depărtată. AR (1829), 129V26. Din nopţi, pierdute în vremuri depărtate Blestemul stă pe oameni, în veci vor suferi. VLAHUŢĂ, S. A. I, 3. Cei mai depărtaţi strămoşi ai noştri... erau în adevăr păgâni IORGA, c. I. II, 54. Serveau vara din vremile cele mai depărtate depăşunat turmele de oi. MOROIANU, S. 5. Vorbeam de lucruri foarte depărtate în vreme şi spaţiu. DEMETRIUS, A. 72. Ghicitorile s-au născut în timpuri depărtate. IST. LIT. ROM. I, 191. + (Despre călătorii, drumuri etc.) Care durează (mult). Să bucura privindu-l ca când arfi venit din vreo depărtată călătorie. DRĂGHICI, R. 139/24. Mitrofan vorbeşte într-una din prefeţele sale de multele osteneli şi depărtatele călătorii ce trebuise să facă pentru a-şi învăţa meşteşugul IORGA, L. I, 32. După o pauză, şi după alta, tot atât de depărtată, 3738 DEPĂRTĂTOR -458- DEPĂŞI melodia lui umplu văzduhul. AGÎRBICEANU, S. 87. în răstimpuri depărtate părintele Murăşanu cetea ectenii scurte. id. A. 83. Dintr-o călătorie depărtată au adus cu ei o vacă de zimbru blajină, cu ugerii grei. ARGHEZI, C. J. 79. Bărbaţii pe care-i...pierduse... în călătorii depărtate. BARBU, PRINC. 46. -PL: depărtaţi, -te. - Şi: (învechit) dăpărtât, -ă, dipărtât, -ă adj. - V. depărta. DEPĂRTĂTOR s. n. Instrument chirurgical utilizat pentru depărtarea ţesuturilor într-o plagă operatorie. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX. - PL: depărtătoare. - Depărta + suf. -(ă)tor. DEPĂRTICIOR adv. v. depărtişor. DEPĂRTÎME s. f. (învechit, rar; în forma depărţime) Depărtare (1). [Şanţul Troian] mai pe din sus de Chiov loveaşte la Nipru şi de la Niprul cu mai mare depărţime de mare, la Don. M. costin, o. 264. - PL: depărtimi. - Şi: depărţime s. f. - Departe + suf. -ime. DEPĂRTIŞOR adv. Diminutiv al lui departe; (învechit şi regional) depărcior. Mai depărtişor, de-a dreapta, urmează comişii. BĂLCESCU, o. i, 123. Poeniţa... era depărtişor în susul satului. LUC. VII, 17, cf. ALEXI, W., CADE. Adevărat că hambarul cel nou e mai depărtişor de conac. REBREANU, R. i, 99. Da' ce-s eu, de sama matale, să-ţi fiu dragă? grăi ea trăgându-se mai depărtişor de dânsul MIRONESCU, s. 60, cf. DEX. Măi bădiţă, bădişor, Tu te-ai face scriitor, Dar poşta-i depărtişor. jarnîK -BÂRSEANU, D. 117. De cine mi-e dor De aici e depărtişor. reteganul, tr. 133, Iată că dă cu ochii de câne, aşa cam depărticior. vasiliu, P. L. 215, cf. pascu,s. 165. + (Precedat de adverbul „hăt”) Foarte departe. Pimprejurul lacului era tăiaţi copacii până hăt depărtişor. SBIERA, p. 67. + (Adjectival) Care se află departe (1), de departe, din depărtare; depărtat (1). Bădişor, depărtişor! Nu-mi trimite atâta dor. BIBICESCU, P. P. 37. Bădişor depărtişor Ce-mi trimiţi atâta dor, ...Pe gurile tuturor? ANT. LIT. pop. i, 127. -Şi: (regional) depărticior, (învechit, rar) depărţior (alexi, W.)adv. - Departe + suf. -işor. DEPĂRŢÎME s, f. v. depărţime. DEPĂRŢIOR adv. v. depărtişor. DEPĂŞÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică oameni, vehicule etc.) A întrece, mergând în acelaşi sens; a lăsa în urmă. Cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. La locul sinistrului, în urma colonelului, alergau respectos, îngrijindu-se să nu-l depăşească, aghiotantul, ofiţerul de serviciu. BRĂESCU, M. B. 166. [Tunurile anticar] au fost depăşite de tancuri. CAMILAR, N. I, 388. Caii albi o depăşiră şi se opriră încordaţi ca la parada circului. VINEA, L. I, 10. Ştia că dacă la ora asta „Speranţa ” apucase să treacă spre sud, n-o mai puteau ajunge; singura şansă era să depăşească înaintea ei insula. TUDORAN, p. 309, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. O navă spaţială lansată spre Jupiter şi Saturn a depăşit o altă navă aflată pe acelaşi traseu. RL 1977, nr. 10 310. ^ Fig. Viaţa biruieşte şi depăşeşte necontenit moartea. SADOVEANU, o. XXI, 477. + P. a n a 1. A întrece (în dimensiuni, în număr, în greutate etc.). Primăvara trec pe la noi nişte şoricari-roşcaţi-mari ... depăşind cu vreo 10 cm Caia sedentară. BĂCESCU PĂS. 221. înaltă îşi depăşea fratele cu un cap. VINEA, L. I, 42. Numărul execuţiilor cu lucrări româneşti în primă audiţie ... a depăşit pe cel al reluărilor. M 1974, nr. 12, 3. Nu întâmplător numărul bărbaţilor bolnavi la F.C.T.B. depăşeşte cu mult pe cel al femeilor. FLACĂRA, 1975, nr. 40,16. 2. A trece peste o anumită limită sau peste un anumit nivel (admis); a trece dincolo de a întrece o anumită măsură. Cheltuielile ... n-au depăşit o sumă de 3 000 fiorini. ODOBESCU, S. 1,500. Cum am pute să pretindem la dânsa [limba noastră] să depăşească hotarele locuite de români? id. S. ffl, 643, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., CADE. Ambiţia lui n-a depăşit limitele normale. LOVINESCU, C. V, 11. După câte reieşea din ziare, discuţiile nu depăşeau mult adâncimea celor din tren. CAMIL PETRESCU, U. N. 143. Constantin Lipan nu întârziase niciodată la masă, după cum niciodată nu depăşise ora culcării, c. PETRESCU, C. V. 90. Reghimentul să facă cele mai mari economii pentru a nu depăşi alocaţia de hrană. BRĂESCU, O. A. I, 305. Să nu depăşească ora indicată. TEODOREANU, M. II, 164. Toţi sfinţii, adecă aceia cari au depăşit stadiul retragerii metodice, au activat în lume. STĂNILOAE, 0.36. Silvia nu depăşise vârsta lor, dar se credea chemată să facă în viaţă altceva. DEMETRIUS, A. 291. Bolnavii nu vor depăşi doza prescrisă de medic. BELEA, P. A. 265. Cu ce arăm astăzi, depăşim planul cu optsprezece hectare, mihale, o. 72. Majoritatea cuvintelor au o circulaţie care depăşeşte limitele unei provincii varlaam - SADOVEANU, 296. Samuil Micu ... a fost un istoric în sensul modern al noţiunii ..., depăşind stadiul cronicăresc al istoriografiei IST. LIT. ROM. n, 38. Acest fenomen din natură care depăşeşte speranţa noastră îl numim inspiraţie. COTEANU, S. F. ii, 17. Necesitatea unui examen periodic ocular se impune pentru orice persoană depăşind vârsta de 40 de ani. ABC SĂN. 176, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Limita în altitudine a culturii cartofului a depăşit-o pe aceea a păioaselor de primăvară, butură, EG. 163, cf. pleşu, m. M. 42. Consumul de ceai presupune un consum de zahăr sporit, care dacă a putut fi cumpărat înseamnă că au existat bani disponibili pentru un produs ce depăşea nevoile stricte. PATAPIEVICI, C. L. 284. Economiile populaţiei depăşesc 120 000 de miliarde de lei RL 2004, nr. 4 480. Expoziţiile... să nu placă abstracţioniştilor fanatici, acelora, aşadar, care consideră că au depăşit nivelulfigurativ al expresiei artistice. RL 2005, nr. 4 611. Suma de răscumpărare a celor două castele să nu depăşească suma prevăzută iniţial adevărul, 2006, nr. 4 835. ^ Re f 1. pas .Da biserica tot ce putea pentru gimnaziul şi şcoalele dependente de ea. Dar uşor se depăşea limita pentru oamenii săraci. MAIORESCU, D. V, 301. în clima noastră, în solurile foarte bogate în materie organică, se atinge şi chiar se depăşeşte această proporţie. AGROTEHNICA, 1,108. Se creează uneori „ore de vârf” când se depăşeşte timpul normal de staţionare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 331. ^Refl. Cu rea-credinţă voi v-aţi depăşit puterea Şi aţi făcut abus. I. negruzzi, s. vi, 633. + A întrece puterile (fizice sau intelectuale) sau competenţa cuiva. De trei luni îndur o 3745 DEPĂŞIRE -459- DEPEIZAT suferinţă care ... depăşeşte tot ce e capacitatea de îndurare şi răbdare. CAMIL PETRESCU, P. 188. Existenţa sa [a omului] era la discreţia unor puteri ce îl depăşeau cu mult. NEGULESCU, G. 144. Evenimentele depăşeau puterea lor de muncă. COCEA, S. 1,283. Ideea că un coleg de bancă putea să-l depăşească i se părea de neconceput. CÀLINESCU, c. o. 61. Fapte depăşind... înţelegerea şi închipuielile lui. C. PETRESCU, A. R. 33. îmi ceri ceva care cred că mă depăşeşte. BENIUC, M. c. i, 224. Vino la mine dacă se ivesc greutăţi care te depăşesc. PREDA, R. 85. Nu se avântă în discuţii care depăşesc pregătirea şi forţele lui intelectuale. varlaam - sadoveanu, 366. ^ (Prin lărgirea sensului). El mi-a spus că, fiind o chestiune politică, departamentul lui o depăşeşte. TITULESCU, D. 321. Dacă materia inertă poate fi analizată după categoriile inteligenţei, lumea interioară psihică depăşeşte puterile de comprehensiune ale acesteia, ralea, s. T. III, 43. ^ Refl. Rămâne să confruntăm impresiile de atunci cu cele de azi şi să vedem în ce măsură poetul s-a cristalizat sau s-a depăşit. CONSTANTINESCU, S. I, 224. Gloria Bistriţa a izbutit, sub conducerea noului său antrenor, ... să se depăşească pe sine. flacăra, 1975, nr. 41,20. -Prez. ind.: depăşesc. - Din fr. dépasser (după păşi). DEPĂŞIRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e p ă ş i şi rezultatul ei. 1. Cf. d ep ă ş i (1). Cf DL, DEX, DN3. + S p e c. Manevră rutieră prin care un vehicul trece înaintea altuia pe o cale de rulare. Să nu se angajeze în depăşire decât atunci şi acolo unde au certitudinea că o pot efectua în deplină siguranţă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Angajându-se într-o depăşire fără să se asigure, s-a izbit de o căruţă, ib. 1975, nr. 10352, cf. dn3. 2. Cf. depăşi (2). Un român înţelege şi iubeşte oameni de alt neam nu printr-o depăşire a realităţii sale de român, ...ci rămânând român. STĂNILOAE, 0.12. Civilizaţia veacului al XX-lea va absorbi total, prin depăşire, elementele culturii vechi băcescu, PĂS. 386. Omul nu urmăreşte depăşirea mărginirii lui, se mulţumeşte cu succesul convenţional şi efemer. CÀLINESCU, C. O. 36. Această depăşire a naturii, gândirea n-a putut-o efectua împotriva naturii, ci prin alianţă cu ea, supunându-i-se. românia LITERARĂ 1971, nr. 150,3/3. Frazeologia începe acolo unde vocabularul întâlneşte sintaxa, odată cu depăşirea limitelor cuvântului, conceput ca unitate semantică şi funcţională cuprinsă între spaß, ll 1974, nr. 1,27. Fumatul poate contribui oarecum la depăşirea unor situaţii de stres, flacăra, 1975, nr. 22, 9. Au fost depistate peste 80 de cazuri de depăşire a vitezei maxime admise de lege, ib. 1975, nr. 44,16. Nu se poate ajunge la originalitate fără depăşirea fetişurilor, prejudecăţilor. V. ROM. februarie 1975,25. Ce mai trebuie făcut pentru a uşura celui aflat la început de drum în viaţă depăşirea unor dificultăţi? SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. Interesant însă că aici depăşirea condiţiei umane este declanşată dintr-o iniţială nevoie de a recupera condiţia umană pierduta, liiceanu, J. 76. Un bărbat din Noua Zeelandă, care şi-a pierdut ambele mâini, a pledat nevinovat în faţa acuzaţiilor privind conducerea periculoasă a unui automobil, după ce a fost oprit de poliţie pentru depăşirea vitezei legale. RL 2006, nr. 4 931. -PI .'.depăşiri -V. depăşi. DEPĂŞÎT, -Ă adj. 1. Care este întrecut, lăsat în urmă. [In restaurant] chipuri congestionate peste cravate oblice, se regrupau spre colţurile mesei, în dispreţul programului depăşit. VINE A, L. 1, 32, cf. M. D. ENC., DEX. 2. învechit, perimat (2); desuet. Reprezentanţii opiniei publice europene ...să fie conştienţi de anumite puncte de vedere depăşite. EMINESCU, O. XIII, 566. Războiul e oformă depăşită, camil PETRESCU, T. I, 313. Un punct de vedere depăşit, o interpretare ce părea depăşită ... pot totuşi recăpăta valoarea lor. BRĂTIANU, T. 229. Teoria luiRosetti ...ar duce la concluzia, azi depăşită, că boierii sunt străvechii stăpâni ai satelor, panaitescu, o. Ţ. 9, cf. M. D. ENC. Vor fi eliminate cu desăvârşire din emisiuni lucrările depăşite sub raport muzical şi poetic. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,2/6. Julieta pare depăşită, căci nu ne putem opri să gândim că, undeva în lume, tinerii îşi dau viaţa pentru o lume mai bună. ib. nr. 1 511,4/11. Era stupid să nu-l las să joace numai pentru a respecta o hârtie depăşită. FLACĂRA, 1975, nr. 40,20, cf. dex. O serie de echipamente vechi, depăşite, vor fi înlocuite cu echipamente moderne. scânteia, 1978, nr. 11 006. Scopul lucrării nu este de a populariza practici empirice depăşite. BUTURĂ, EB. I, 7. [Consilierul pe probleme juridice] vorbeşte despre Convenţia de la Geneva referitoare la prizonierii de război ca despre un document „ depăşit ” în condiţiile noului tip de război. RL 2005, nr. 4 505. - Pl.: depăşiţi, -te. - V. depăşi. DEPÂU s. n. v. depou. DEPĂNĂ vb. I v. depăna. DEPÂNDE vb. III v. depinde. DEPECTINIZÂRE s. f. Tratament enzimatic aplicat sucurilor de fructe care conţin cantităţi mari de substanţe pectice. Depectinizarea sucurilor se efectuează pe cale enzimatică cu enzimeproduse de numeroase microorganisme saprofite. LTR2, cf. SFC IV, 311, DN3. - Pl.: depectinizări. - Cf. p e c t i n ă. DEPEIZĂ vb. I. T r a n z. şi refl. (Livresc) A(-şi) schimba ţara, locul (de origine); p. e x t. a (se) dezorienta; a (se) înstrăina. Profesorul... era depeizat. TEODOREANU, M. II, 326, cf. DN3. - Pronunţat: -pe-i-, - Prez. ind.: depeizez. - Din fr. dépayser. DEPEIZÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a (se) d e p e i z a şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: -pe-i-. - V. depeiza. DEPEIZÂT, -Ă adj. (Livresc) Care este rupt de ţara, de locul (de origine); p. ext. dezorientat, înstrăinat. După ce ai isprăvit cartea şi începi să intri în lumea reală, simţi că ... te-ai întors la ai tăi, cam depeizat între ei, ca după o lungă absenţă. IBRĂILEANU, s. L. 70. Tata ar fi complet depeizat dacă n-ar avea pe Vitruviu pe masă. CÀLINESCU, B. I. 272, cf DN3. 3754 DEPENDĂLUI -460- DEPENDENŢĂ1 - Pronunţat: -pe-i-. - PL: depeizaţi, -te. - V. depeiza. DEPENDĂLUI vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A depinde (1), a atârna. Toată norocirea voastră de-acolo dependăiuîaşte (atârnă) ca aceia oameni cu carii trebuie să trăiţi, să vă voiască bine şi să vă iubească, şi aceaia vor face şi ei cu adevărat, dacă şi voi le veţi arăta că îi iubiţi şi sânteţi gata a le face bine. CN 104/15. - Prez. ind.: dependăluiesc. - Depende + suf. ~(ă)lui. DEPENDE vb. III v. depinde. DEPENDENT, -Ă adj. 1. Care depinde (1) de cineva sau de ceva. Guvernul îşi escusa fapta, cu neputinţa de a administra ţeara prin funcţionari aleşi numai pe câte trei ani, dependenţi de la graţia alegătorilor, bariţiu, P. a. I, 580. Fiecare va înţelege că fericirea sa proprie este strâns legată şi dependinţe de fericirile celorlalţi. GHICA, c. £. i, 176, cf. PROT. - pop., n. D. Societatea întreagă nu este mai puţin dependinţă de oareşcare legi fizice. CONV. LIT. I, 81, cf. COSTINESCU, LM. Magistratura ... este... dependentă de guvern, maiorescu, D. 1,177. Modusponens arată că fiind judecata dintâi adevărată, este adevărată şi judecata dependentă de ea. id. L. 50. Când mai mulţi asociaţi sunt însărcinaţi cu administraţiunea, ... atunci fiecare din ei poate face îndeosebi toate actele dependenţi de această administraţiune. hamangiu, c. C. 384, cf. BARCIANU, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Vă rog să comunicaţi cele de mai sus consulatelor dependinţe de legaţiunea dumneavoastră. TITULESCU, D. 227. Idealurile sociale, atât de strâns dependente de cele morale, nu se realizează aşa de uşor. STĂNILOAE, O. 86. Un mecanism este dependent de celălalt, danielopolu, f. n. i, 86, cf. DN2. Noul text... este în întregime dependent de relaţiile personale ale autorului. T ianuarie 1969, 84. Tiparul, instrument spiritual dependent de domnitor ...a devenit ...un monopol de stat. magazin ist. 1970, nr. 4, 29, cf. M. D. ENC., DEX. Numărul irozilor, de la 4 până la 10, este dependent de numărul tobelor, pa VEL, S. E. 193. Fiul duce un mariaj cast cu o localnică dependentă de droguri. RL 2005, nr. 4 538. + (Gram.; şi în sintagma propoziţie dependentă) Propoziţie subordonată. Condiţionala este singura dependentă de care depinde în fapt regenta, pentru că realizarea regentei depinde de realizarea dependentei. SG I, 139. ^ (Mat.) Variabilă dependentă = funcţie. Spunem că valoarea luiy depinde de valoarea lui x sau că y este variabilă dependentă. ALGEBRA VIII, 250, cf. M. D. ENC. 985. 2. (Despre ţinuturi, ţări, instituţii etc.) Care este lipsit de autonomie economică sau politică. De asemine lăuntrice tulburări folosindu-se provinţiile dependente de Ungaria se făcură neatârnate, încât Sigismund perdu toate acviziţiile lui. SĂULESCU, HR. 1,241/25, cf. PROT.-POP., n. d. Sunt trei sate dependente de această monastire. BARONZI, L. 105, cf. COSTINESCU, LM. Da biserica tot ce putea pentru ... şcoalele dependente de ea. MAIORESCU, D. V, 301, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. După cel de al doilea război mondial... Anglia, Franţa, Japonia, Italia, odinioară mari puteri imperialiste, devin acum tot mai dependente de Statele Unite. CONTEMPORANUL, 1948, nr. 74,6/1, cf DN2, m. d. ENC., DEX. (Rar) Ţăran depen- dent = ţăran iobag. Rămâne de explicat în ce chip ţăranii dependenţi de odinioară au ajuns, ca răzeşi, stăpâni necontestaţi ai satelor. PANAITESCU, O. Ţ. 9. - PL: dependenţi, -te. - Şi: (învechit) dependinţe,-ă adj. - Din fr. dépendant. DEPENDÉNJÀ1 s. f. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, învechit „de la”) Faptul de a fi legat cu necesitate de cineva sau de ceva, de a se supune cuiva sau la ceva, subordonare (1), supunere (II 2), (învechit) subordinaţie (1). Cf. depinde (1). Aceasta este dependenţa raţională a regulei fonetice de la principiul logic. MAIORESCU, CRITICE, 262. [Judecăţile hipotetice] sunt acele în care predicatul se arată afirmat... (adecă se arată dependenţa subiectului de predicat), id. L. 48, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, tdrg. Urmărind evenimentele de la noi ... îşi dă seama că nu pot fi înţelese izolat, ci în dependenţa lor de ceea ce se petrece dincolo de hotarele noastre. DENSUSIANU, L. 45. Strânsa dependenţă a simţirii [lui Goethe] ... de ceea ce era, în natura sa. NEGULESCU, G. 119. Tot ce contează e dependenţa juridică de o persoană omenească. STĂNILOAE, 0.141. Orice dependenţă de materie e, dacă nu suprimată, dar redusă la minimum. OŢETEA, R. 292. Planta este în strânsă dependenţă atât de sol, cât şi de clima în care se dezvoltă. AGROTEHNICA, I, 74. Se impune deci concluzia că valoarea de limbă sau de dialect a unui idiom nu poate rezulta decât din aplicarea dependenţei ... rămâne dialect atâta vreme cât depinde de alt idiom. L. ROM. 1959, nr. 1, 12. Stabileşte numeroase reguli pentru construcţia simplă. Trece apoi la dependenţa părţilor secundare de cele principale. LL1973, nr. 4, 838. Memoria, procesul depozitării informaţiilor în creier şi al actualizării lor se află în strânsă dependenţă de învăţare, contemp. 1975, nr. 1 502,1/5. Au fost adoptate credinţe..., izvorâte din dependenţa... oamenilorfaţă de culturile de pe ogoare. BUTURĂ, EB. I, 11 .Nu avem o bună igienă sufletească, nu ne stăpânim bine instinctele, dependenţa noastră de „ condiţiile bune ” merge până la tabiet şi maniacalism. LIICEANU, J. 115, cf. PATAPIEVICI, c. L. 33. + (Gram.) Subordonare (2). Trebuiescu a să socoti ... dipendenţa sau supunerea a unii părţi ce să ţine dă către ceialaltă. VĂCĂRESCUL, GR. 105/8. + S p e c. (Med.) Stare psihoorganica determinată de administrarea repetată a unui medicament, a unei substanţe etc., ajungând la provocarea apariţiei simptomelor de abstinenţă, la întreruperea sau la scăderea dozelor administrate. Cf. D. med. Medicii psihiatri din Bucureşti care se ocupă de toxicomani ... spun că dependenţa de heroină este o tulburare cronică, din care 5 la sută reprezintă dependenţa fizică şi 95 la sută dependenţa psihică. RL 2006, nr. 4 848. 2. Faptul de a se plasa sub autoritatea sau sub conducerea cuiva sau a ceva (în cadrul unei ierarhii). Cf. depinde (3). Părintele voi a se smulge de atârnarea Austriei, iarăfiiul căzu în a ei dependenţă. SĂULESCU, HR. II, 430/20, cf. STAMATI, D. In Francia gradul superior al învăţământului a trecut din mânele clerului catolic în dependenţa unui corp laic. GHICA, c. E. n, 408. [Canoanele] atestă legăturile de dependinţă a Bisericei Române de Biserica Constantinopolei (a. 1864). URICARIUL, X, 372, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. întru primirea Sfântului Mir ... zace un semn al dependinţei erarhice a celor ce primesc de cei de la carii primesc S/fântul]Mir 3758 DEPENDENŢĂ2 -461- DEPERSONALIZARE (a. 1883). CAT. MAN. I,571, cf. DDRF. Prin acest tratat este înviderat că Mihai se punea sub o dependenţă de drept către principele Ardealului. XENOPOL, i. R. V, 155. Numele lor pare însă a arăta un raport de dependenţă faţă de marele vornic. BUL. COM. ist. v, 89, cf. barcianu, alexi, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Situaţia fiecărui stat faţă de celelalte nu apare ca o stare de dependenţă, ci ca una de independenţă. TTTULESCU, d. 298. Dependenţa sa de şefa Eteriei, prejudecăţile sale conservatoare şi ambiţiile sale personale l-au determinat deopotrivă să înfrâneze agitaţia ţărănească, oţetea, T. V. 233. Supuşi coroanei ... au alcătuit, sub acoperirea şi ocrotirea aşa-zisei lor dependinţe, un fel de coaliţie. BRĂTIANU, t. 43. Dependenţa economică de S. U.A. e hotărâtoare, ralea, 0.127. A devenit o capitală eclesiastică în dependenţă de Monterey. id. ib. 99. Dependenţa lor materială faţă de burghezie îi face şovăitori. BENIUC, M. C. I, 152, cf. DL. Micu ... deplânge starea de dependenţă faţă de turci a celor două ţări. IST. LIT. ROM. II, 39. Judeţele ... sunt pomenite în actele interne domneşte... nu pentru fixarea în scris a situaţiei geografice şi a dependenţei militare şi administrative a satelor, panaitescu, o. ţ. 30, cf. DN2. Victoriile austriece păreau un prilej ce trebuia folosit pentru slăbirea dependenţei Ţărilor Românefaţă de Poartă. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 59. Aşezământul era pus sub dependenţa Eforiei spitalelor. G. BARBU, A. v. 155, cf. M. D. ENC., D. MED., DEX. Să dispară ... orice dependenţă a statelor în curs de dezvoltare de statele bogate. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 335. Nu am stăruit suficient pentru obţinerea unei logice autonomii a federaţiei, ... autonomie care presupunea, fireşte, o dependenţă logică la mişcarea noastră sportivă. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 20. - Pl.: (2) dependenţe. -Şi: (învechit) dependinţă, dipendéntà s. f. - Din fr. dépendance. DEPENDÉNTÂ2, -Ă s. f. v. dependinţă1. DEPENDÎNTE, -Ă adj. v. dependent. DEPENDÎNŢĂ1 s. f. încăpere accesorie a unei locuinţe, a unui local public etc. (bucătărie, baie etc.); (la pi.) ansamblul acestor încăperi şi al construcţiilor anexe de pe lângă o gospodărie. V. acaret, atenansă. Le rămase ...să dea foc dependenţelor economice [ale curţii] ceea ce şi făcură. BARIŢIU, P. A. II, 264. Acest edificiu coprinde în sine o mie patru sute patruzeci camere, deosebit de dependeţele sale. FILIMON, O. H, 96. în partea dreaptă a casei se aflau dependinţele, bucătăria, grajdurile. BOLINTINEANU, o. 413. De fapt conacul, într-adevăr, era cam neglijat, mai ales în privinţa dependinţelor. REBREANU, R. îl, 48. A avut prezenţa de spirit să nu se ascundă prin vreo dependinţă a conacului, id. ib. 136. Când ne scobo-râm, o să-ţi arăt unde sunt şi dependinţele. ARGHEZI, S. XI, 114. Foaia de zestre a Anei cuprindea o locuinţă compusă din două camere şi dependinţe. CĂLINESCU, E. o. 1,184. In interiorul curţilor, dependinţele sunt sporite cu câte un etaj scund ca un mezanin, id. B. I. 51. A fost terminat şi dat în folosinţa muncitorilor ceferişti un bloc cu 12 apartamente. Fiecare apartament are bucătărie, baie şi alte dependinţe. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 481. Mi-am decorat interiorul meu cel mai intim: sala de baie şi dependinţele. VINEA, L. 415, cf. DL. Se vedea conacul fostei moşii, cu numeroase dependinţe, preda, m. 214, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Legea îi dă dreptate numai în prima parte, restabilindu-i drepturile la dependinţe. FLACĂRA, 1976, nr. 44, 13 .La Aubazines, Malraux şi Jacquot sunt instalaţi într-o dependinţă a vechii mănăstiri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19, 21/1. Fenomenele etnografice din acest sat, ocupaţii, industrii, meşteşuguri, constmcţii, locuinţe şi dependinţe ... vorfi studiate în contextul istoric. PAVEL, S. E. 13. - PL: dependinţe. - Şi: (învechit) dependéntà s. f. - Din fr. dépendances. DEPENDÎNŢĂ2 s. f. v. dependenţă1. DEPENSĂ s. f (învechit, rar) Cheltuială. Cf. alexi, w. - PL: depense. - Din fr. dépense. DEPERSONALIZA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde personalitatea (1). Depersonali-zându-mă, pot pricepe. CONTEMPORANUL, vn2, 338. Mar ga, condus prin prea multe zig-zaguri psihice, ca într-un slalom, se depersonalizează, românia literară, 1979, nr. 11,11 .în ciuda diplomei de pretins intelectual, tinerii noştri sunt în mare măsură depersonalizaţi. RL 2006, nr. 4 825. ^ F i g. Prin anumite particularităţi, poezia d-lui Minulescu s-a despersonalizat. LOVINESCU, C. VII, 4. îndată ce vreau să facă ceva pentru obşte şi recurg în acest scop la foloasele grupării, se uniformizează, se militarizează, se despersonalizează. STĂNILOAE, O. 83. Tobele şi tuburile se depersonalizau, pentru ureche, într-un tumult de melodii de agonie şi extaz. ARGHEZI, S. IX, 110. Casa personală e îmbibată de suflet... şi amestecul altor conştiinţe în rânduirea lucrurilor ar depersonaliza, ar sfâşia realitatea spirituală. CĂLINESCU, C. O. 109. Lucrarea se depersonalizează şi valorile ei rămân în ceaţă pentru auditor. M 1965, nr. 3, 15/2. - Prez. ind.: depersonalizez. - Şi: despersonaliza vb. I. - Din fr. dépersonnaliser. DEPERSONALIZARE s. f. Acţiunea de a (se) depersonaliza şi rezultatul ei; pierdere a personalităţii (1). Asta înţelegeam adineaorea prin discolorarea, dispersonalizarea artistului în crearea operei lui. VLAHUŢĂ, S. A. II, 406. Depersonalizarea ... criticului în faţa operei de artă ... încă nu explică nimic. CONTEMPORANUL, Vll2, 338. [Viitorul] nu ne poate rezerva decât mecanizarea, uniformizarea, depersonalizarea. NEGULESCU, G. 400. Rădăcina cea mai adâncă a unui anumit sentiment de viaţă ...o întâmpinăm aci, în această acută nevroză a depersonalizării, care a împiedicat atâtea spirite de seamă ale vremii să-şi resimtă unitatea profundă a firii lor. VIANU, L. R. 248. Acea atmosferă atât de particulară şi atât de derutată care este însăşi protecţia sufletească a eroilor, ... lupta lor împotriva despersonalizării. T ianuarie 1971,63. Această idee este accentuată de asemănarea celor trei chipuri, sugerând despersonalizarea, lipsa oricărei identităţi CONTEMP. 1975, nr. 1 508,2/9, cf. DEX, DN3. Din această alterare a raporturilor dintre real şi imaginar, dintre cauză şi efect se ridică ideea înstrăinării, a depersonalizării. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979,nr. 19,10/3. 3765 DEPERSONALIZAT -462- DEPIGMENTA + (Med.) Simptom caracterizat prin senzaţia de pierdere a unei părţi a corpului, prin dispariţia conştiinţei propriei persoane, întâlnit în unele boli psihice. Cazurile de depersonalizare. Bolnavul se simte schimbat, nu-şi mai aparţine, nu-şi recunoaşte propiile sale stări emotive. RALEA, S. T. II, 77, Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: depersonalizări. - Şi: despersonalizáre, (învechit, rar) dispersonalizáre s. f. - V. depersonaliza. DEPERSONALIZAT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care şi-a pierdut personalitatea (1), fără personalitate. Adevăratul subiectiv al volumului este însăşi conştiinţa scriitorului, un martor treaz, complet, emoţionant, depersonalizat parcă faţă depropria-i tragedie. CONSTANTINESCU, S. 1,17-4. Jurământul ...se bizuie ... pe o potenţare magică a voinţei colective depersonalizate. T ianuarie 1969,68, cf. M. d. enc., dex. 2. S. m. şi f. (Med.) Persoană lipsită de conştiinţa propriei persoane. Dezorientarea depersonalizaţilor e provenită din pierderea conştiinţei, şi, cu ea, a limbajului şi a sentimentului social, ralea, s. T. II, 77. -PL: depersonalizaţi, -te. - Şi: despersonalizât, -ă adj. M. D. ENC., DEX. - V. depersonaliza. DEPERTÁ vb. I v. depărta. DEPERTAMÉNT s. n. v. departament. DEPERTAMENTĂL, -Ă adj. v. departamental. DEPERTAMENTAR s. m. v. departamental. DEPÉS s. n. v. depeşă. DEPEŞĂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Astăzi rar) A expedia o depeşă; a telegrafía. Temăndu-mă să nu cauzez o emoţiune prea tare bătrânului meu tată, depe-şiasem îndată ce am dezbarcat. GHICA, C. E. 1,42. Ministrul cultelor depeşează la toţi prezidenţii tribunalelor ... din ţară. MAIORESCU, D. n, 456. Cu o zi înainte de plecare, îţi depeşez clar în ce seară trec prin Ploieşti. CARAGIALE, O. vn, 258.A trebuit să depeşeze la căpitanul oştirei ruseşti: „Regimentele scad de necrezut”. CONTEMPORANUL, V, 520, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. De venit trebuie să vie, c-a depeşat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 125, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Depeşează-mi din vreme să te aştept la gară. C. PETRESCU, o. P. 1,12, cf. DL, DN2, DEX. Numai ci ni pominim într-o zî c-a dipişat Cuzea-n toată-mpăraţia să să dezroghească oamenii dă la ciocoi. GRAIUL, 1,227. Da cân să ducea Cuzea la Galaţi dipişa să ieşim-naintea lui. ib. Refl. pas. Se depeşează cu datul de 24 iuniu: trupele ruseşti au continuat astăzi a trece Dunărea. F (1877), 308. - Prez, ind.: depeşez. - Şi: (regional) dipişâ vb. I. - Din fr. dépêcher. DEPÉŞĂ s. f. (Astăzi rar) înştiinţare transmisă prin mijloacele cele mai rapide; s p e c. telegramă. Copia depeşei (scrisoare în pricini publice) adresuită cătră ... prezidentul Divanului Moldovei, ar (1829), 142/1. Au putut încă prinde pe un curieriu însărcinat cu depeşile. ib. 25726. în depeşul meu din urmă am avut cinste a îţi da socoteala pentru care pricini am fost silit s-aduc oastea înaintea taberei. CR (1830), 1512/5. O depeşă telegrafică de la Paris din 13 sora înştiinţază. ar (1831), 2312/12, cf. I. GOLESCU, C. îi împărtăşi cuprinderea depeşei lui Radzivil. ASACHI, S. L. II, 23, cf. VALIAN, V. Acesta era cuprinsul depeşei. FM (1843), 3112/13. Venise ...cu depeşe sigilate. BARIŢIU, P. A. H, 425, cf. STAMATI, D., POLIZU. Prin O depeşă telegrafică, cu mare bucurie aflai că se însănăto-şiase. PELIMON, I. 269/3. Am citit toate depeşile oficiale. GHICA, C. E. II, 327, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Astăzi se află în multe state civilizate staţii unde se primesc depeşe telefonice. CONTEMPORANUL, I, 503. A apărut primul număr: jumătate cu articole de entuziasm şi jumătate cu depeşi şi corespondenţe de pe teatrul răsbo-iului. CARAGIALE, O. I, 214. Spunea c-a descifrat depeşi toată ziua. VLAHUŢĂ, s. A. II, 347. Depeşile totdeauna trebuie să sosească în urma călătorilor. MILLE, v. P. 142. Din multele depeşi ce sosesc privitoare la această nenorocire, se pot face tot felul de combinaţiuni. F (1890), 531, cf. ddrf. El [Petru Cercel] răscumpără un mare număr de robi creştini, ce se aflau în mânile turcilor, faptă ce se răspândi în curând, prin depeşile ambasadorilor puterilor, în tot Apusul european. XENOPOL, I. R. V, 37, cf. barcianu. Primesc de la prietinul cel mai intim al fratelui meu ...o depeşă. LUC. n, 105. O depeşă a lui Scatiu, cu două zile înainte, îi chema şi-i ruga să aducă doi doctori. D. ZAMFIRESCU, T. S. 96, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. întră în cel dintâi oficiu poştal ce-i ieşi în drum şi trimese depeşa lui Ion Florea. AGÎRBICEANU, L. T. 408. O depeşă grabnică mă cheamă, pentru poimâni, la Budapesta. HOGAŞ, DR. n, 86. Privea toate depeşele drept nişte cobi-toare de rău: REBREANU, I. 126, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Trimise pe cineva din vecini la poştă să „bată” o depeşă lui Radu. MOROIANU, S. 95. Se trimite, tot la îndemnul lui Eliade, acea lungă depeşă lui Bibescu. CAMIL PETRESCU, O. D, 187. Ştafetele primarului au pornit cu goana cea mare a cailor, purtând depeşă grabnică. GALAN, Z. r. 75. S-o chemăm printr-o depeşă. TUDORAN, P. 481, cf. DL, M. D. ENC. Curierul ambasadei a adus tatălui meu o depeşă cifrată, sosită din Londra. MAGAZIN IST. 1975, nr. 8, 60. Procurorul a bătut depeşă la jandarmi să mă prindă şi să mă aducă legat înapoi, flacăra, 1977, nr. 1,23. -PL: depeşe şi (învechit) depeşi. - Şi: (învechit, rar) depéş s. n. - Din fir. dépêche. DEPIERI vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) 1. A muri; a pieri (1). Cf. lm. 2. A dispărea; a pieri (4). Slavonizmul era o formă streină de închinare, care trebuia necontenit întărită ... spre a se putea mănţinea şi a nu deperi în nişte ţări de altă limbă. arhiva, îl, 409. - Prez. ind.: depiér. - Pref. de- + pieri. DEPIERICIÜNE s. f. (învechit, rar) Pieire (4). Cf. TDRG. - Pl.: depiericiuni. - Pref de- + piericiune. DEPIGMENTĂ vb. I. T r a n z. şi refl. (Despre piele, păr etc.) A (se) decolora datorită scăderii sau dispariţiei pigmentului melanic. Cf. DN2, M. D. enc., dex. 3776 DEPIGMENTARE -463- DEPINDE - Prez. ind.: depigmentez. - Din fr. dépigmenter. DEPIGMENTARE s. f. Acţiunea de a (se) depigmenta şi rezultatul ei; decolorare a pielii, a părului etc. ca urmare a scăderii sau dispariţiei pigmentului melanic. Cf. d. med., der, m. d. enc., dex, dn3. -Pl.: depigmentări. - V. depigmenta. DEPIGMENTÂT, -Ă adj. (Despre piele, păr etc.) Decolorat datorită scăderii sau dispariţiei pigmentului melanic. Cf. m. d. enc. -PL: depigmentaţi, -e. - V. depigmenta. DEPILA vb. I. 1. T r a n z. A înlătura părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. Cf. alexi, w., dl, dn3, dex. 2, T r a n z. şi r e f 1. (Despre oameni) A(-şi) îndepărta părul de pe corp sau de pe faţă (prin smulgere, radere, distrugere cu raze, substanţe chimice etc.) în scop igienic sau estetic; a (se) epila. Cf. DL. O învăţase să se depileze, îi desenase şi-i croise singur rochiile. BARBU, 1.1,86, cf. DN2, HRISTEA, P. E. 231, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: depilez. - Din fr. dépiler, lat. depilare. DEPILÂNT, -Ă adj, s. n. (Rar) Depilator(2). Cf. dn3, DEX2. - PL: depilanţi, -te. - Din fr. dépilant. DEPILARE s. f. Acţiunea de a (se) depila şi rezultatul ei. 1. Cf. depila (1). Cf. ltr2, der, dn2, m. d.enc., dex. 2. Cf. d e p i 1 a (2). Cf. der, DN2. Folosirea iraţională a metodelor de depilare poate duce la alterări nedorite ale pielii, ABC SÂN. 121, cf. D. MED, M. D. ENC., DEX. - PL: depilări. - V. depila. DEPILÂT, -Ă adj. (Despre anumite suprafeţe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul1 (11). Ca să nu râdă, loanide îşi descărcă energia, frecându-se repede cu palmele peste capul depilat. CĂLINESCU, B. i. 44, cf. DEX2. -y“ (Prin analogie) Una din femeile din şir, îmbrăcată într-un mantou de leopard veritabil, ... care acum era veştejit şi depilat pe regiuni întregi, formulă această întrebare. CĂLINESCU, S. 7. - PL: depilaţi, -te. - V. depila. DEPILATÔR, -OÂRE adj., s. n. 1. (Substanţă) care înlătură păruî de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. Cf. ALEXI, W., LTR2. 2. (Produs cosmetic) care ajută la îndepărtarea părului de pe pielea omului; epilator, (rar) depilant. Cf. nica, l. vam. 78, CADE, DL, ABC SĂN. 121, DN2, DC., M. D. ENC., DEX. -PL: depilatori, -oare, - Din fr. dépilatoire. DEPILÂŢIE s. f. (Rar) Depilare (2). Cf. alexi, w. O bună depilaţie poate fi obţinută şi cu ajutorul radioterapiei locale. ABC SĂN. 121, cf. DN2, DEX. -Pl.: depilaţii. - Şi: (învechit) depilaţiune s. f. DN2, DEX. - Din fr. dépilation. DEPILAŢIUNE s. f. v. depilaţie. DEPILI vb. TV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A pili1 (1). Cf GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: depilesc. - Cf. p i 1 i1. DEPÎNDE vb. III. Intranz. l.Afi subordonat deciziei cuiva, a fi supus unor anumite condiţii, anumitor împrejurări sau anumitor lucruri, a fi în funcţie de ..., a atârna de...; a rezulta din ceva, a fi consecinţa cuiva sau a ceva; (învechit) a dependălui. Căderea ghenitivă dipende dă un sostantivu arătătoriu sau tăcut. VĂCĂRESCUL, GR. 111/18. Astfel fu prima intrigă a lui Don Juan. Să mai urmez istoria aventurelor lui? Asta depăndă de la public. HELIADE, D. J. 81/10. Această datorie atâta de sfântă o va împlini numai după ce va forma oamenii şi ideile timpului, de la care depinde - atârnă - mântuinţa şi fericirea con-timpuranilor (a. 1848). PLRI, 130. Educaţia religioasă ... este ...fapta preotului şi instrucţia superioară de unde ea depândă ... este păstrată ministerului său. BREZOIANU, I. 134/11. De la tine depinde soarta noastră. PÂCLEANU, I. II, 186/11. Tărimea unui gips depende cu totul de a sulfatului de calce hidratat care l-a produs, marin, PR. n, 127/37. De la regularea cestiunei rurale depende o mulţime mare de interese ale celorlalte clase de locuitori. BARIŢIU, P. A. I, 643. De perfecţia clasificaţiei depinde şi perfecţia ştiinţei istoriei naturale. BARASCH, I. N. 4/16. Nu înţeleg bine mecanismul acelor doauă operaţiuni cari constituie viaţa socială şi de la cari depinde buna stare naţională. GHICA, C. E. III, 21, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Aceste variaţiuni de temperatură într-un loc oarecare depind mai cu seamă de cele două cauze următoare. DRĂGHICEANU, C. 93. Bucuria lui ..., precum şi întristarea lui cea mai adâncă depinde ... de la fericirea sau decadenţa patriei sale. F (1869), 398.E un moment îngrozitor, căci de la el depinde succesul sau căderea. ALECSANDRI, o. P. 131. Durata pasiunilor noastre depinde tot aşa de puţin de noi ca şi durata vieţei. MAIORESCU, CR. II, 400. Poezia, artele ... depind exclusiv de acuitatea simţuală. MACEDONSKI, o. IV, 106, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Hotărârea judecătorului... depinde de voinţa lui liberă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 198. Ordinea înşirării martorilor nu depinde numai de ordinea ierarhică a dregătoriilor. BUL. COM. IST. V, 87, cf. CADE. Cunoaştem problema ţărănească ..., de rezolvarea ei depinde soarta noastră şi chiar viitorul ţării. REBREANU, R. I, 35. Nu pot face nimic ...Nu depandă de vamă. BRĂESCU, M. B. 104. Viaţa, cu necazurile mari şi bucuriile mici de mâine, depinde numai defelul cum faci primul pas în fabrică. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 55. Ţăranul a scrutat mereu cerul... singurul element de care depinde recolta. BĂCESCU, PĂS. 385. Efectele [medicamentelor digitalice] depind de predominanţă. DANIELOPOLU, F. N. I, 14. Comportarea unei 3787 DEPINDE - 464 - DEPISTA particule... depinde de semnul sarcinii sale. SANIELEVICI, R. 26, cf. DL. Semnele unei otrăviri depind de felul otrăvii. belea, p. a. 148. De aceea dislocarea [grupurilor nominale] depinde în foarte mare măsură de înţelesul acestei prepoziţii. COTEANU, S. F. II, 82, cf. DN2, DEX. Nu numai elementele depind de sistem, dar şi sistemul începe să depindă din ce în ce mai mult de elementele care-l alcătuiesc. v. rom. februarie 1975, 25. Succesul artei nu depinde exclusiv de voinţa creatorului, contemp. 1975, nr. 1 505,1/9. Există, în apariţia binelui, o componentă care nu depinde numai de buna intenţie a subiectului moral. PLEŞU, M. m. 74. Eram convins ...că nemurirea depinde tocmai de castitate, cărtărescu, n. 97, cf. patapievici, c. L. 262. România a putut primi din partea Comisiei de la Bruxelles ... confirmarea încheierii negocierilor de aderare, de care depindea implicit semnarea Tratatului de aderare, rl 2004, nr. 4 494, cf. ALR130/770, ib. 704/227, ib. 708/792, ib. 1 604/760. ^ (Unipersonal) Depinde mult şi de capriciul soartei. REBREANU, R. n, 76. Depinde de împrejurări. CAMIL PETRESCU, T. i, 325. + (Adverbial; la prez. ind. pers. 3) (Este) posibil, (este) cu putinţă, (este) probabil (3). Când se poate termina lucrarea? - Depinde! DL. O să staţi mai multe zile în oraş, domnule, îl întrebă ea ... - Depinde, ... aştept nişte scrisori de la o societate de turişti. HOGAŞ, DR. II, 75. Când pleci? - Depinde, ...în sfârşit mă gândeam. CAMIL PETRESCU, T. I, 74. Moş Costache nu lasă banul din mână viu, fireşte, dar mort poate să-l lase prin testament... - Şi dacă lasă, nu putem să-l atacăm? - Depinde. CĂLINESCU, E. o. I, 257. 2. (Despre ţinuturi, instituţii, persoane) A fi sub autoritatea, sub ordinele sau sub conducerea cuiva; a fi subordonat cuiva. Principele ales în toată libertatea, să nu depindă de la nimeni. BARIŢIU, P. A. I, 38, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. La 1 300 Făgăraşul depindea încă de Ungaria. HASDEU, I. C. 1,16. Acu mi-e timpul, jună sunt, de nimeni nu depand. CARAGIALE, T. II, 28. Era liber, nu datora nimănui nimic, nu depindea de nimeni. VLAHUŢĂ, O. A. III, 62, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Aceşti păhămicei din sate formau... o organizare militară pe cete şi depinzând de marele paharnic. BUL, COM. IST. V, 140. Miron Costin... afirmă că de marele stolnic depindeau pescarii, ib. 147, cf. CADE. Ţăranii trebuie să devină proprietarii pământurilor pe care le lucrează, adică ai pământurilor care depind de satul lor. TITULESCU, D. 176. Pentru anumite domenii de activitate guvernul poate organiza şi conduce servicii speciale de orice fel care vor depinde de Consiliul de Miniştri. CONST. R.P.R. 72. îşi puse în gând să facă astfel, încât să nu depindă de nimeni, să nu fie silit să supere trivialitatea nimănui. CĂLINESCU, E. O. n, 45. Fanarioţii nu depindeau numai de boieri, ci posedau un puternic sprijin din afară, de la Poarta Otomană. IST. LIT. ROM. I, 519, cf. DN2, M. D. enc., DEX. Lipsa de scrupul nedisimulată a potentaţilor, slugărnicia celor ce depind de ei sunt comune cu cele ale personajelor „Scrisorii pierdute SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. - Prez. ind.: depind; perf. s.: depinsei; part.: depins. -Şi: (învechit şi popular) depénde, (învechit) depănde, depânde, dipénde vb. III, (învechit şi familiar) depandâ vb. I. - Din fr. dépendre, lat. dependere. DEPÎNGE vb. III. T r a n z. (învechit) A descrie (1), a prezenta (2), a zugrăvi (IV). Scriptura ce-ţi depinge Figurile erorii te face să vezi singur A ta regenerare în fructele ştiinţei. HELIADE, O. 1,385. Avusese slăbiciunea de a-l crede astfel, cum îl depingeau acei cari îl săpau. GHICA, ap. CADE. Oratorul depinse spiritul domnitor în evul de mijloc. CONV. LIT. I, 68. Polidor e frate cauzaş. Mâne îi durez un articol în Gogoaşa patriotică şi-l deping ca cetăţeanul cel mai generos. ALECSANDRI, t. 1 635. Paralela constă în a depinge asemănările şi neasemănă-rile între două persoane sau caractere. F (1877), 327. Când îmi inchipuesc câteodată viitorul şi-mi deping viaţa cât de frumoasă va fi în unire cu dânsul, sunt cea mai fericită din femei. I. NEGRUZZI, S. m, 201. Această mărturisire ... depinge foarte bine starea generală psihică a oricărui investigator conştiincios. ARHIVA, II, 269, cf. GHEŢIE, R. M., DAMÉ, T., BARCIANU, ALEXI, W. A depinge CU culori vii. ŞĂINEANU2, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. + (învechit) A zugrăvi (I 1), a picta (I 2). Mania aceasta îl trase în eroarea de a dipingepe Sântul Francisc mai de tot nud. FILIMON, O. H, 81. Vroiesc să fac din ... [Cina cea de taină] un op de arte, trebuie să o incorporez într-o materie sensibilă, să mi-o deping cu culori într-un tablou. CONV. UT. I, 3. -Prez. ind.: deping; part. depins. - Şi: (învechit) dipinge vb. III. - Din lat. depingere. DEPÎNGERE s. f. (învechit) Acţiunea de a deping e_ şi rezultatul ei. Cf. lm. Puterea poetului se cunoaşte în crearea persoanelor şi depingerea caracterelor. F (1872), 359. Descripţiunea este o depingere însufleţită a obiectelor, ib. (1877), 327, cf. DDRF. -PL: depingeri. - V. depinge. DEPÎNS1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a depinge; pictură. Colorile şi formele sunt anume pentru (depins) pictură şi (desemnat) desemn ceea ce e vocea pentru actor. EMINESCU, O. XIV, 225. - V. depinge. DEPÎNS2, -Ă adj. (învechit, rar) Care este descris; care este reprezentat prin pictură. Cf. pontbriant, d., lm. Arborele depins, floarea, espresiunea (plină de simţ) a omului. EMINESCU, o. XTV, 237. - Pl.: depinşi, -se. - V. depinge. DEPIRIDINIZÂRE s. f. (Chim.) Operaţia de captare a piridinei. Cf. ltr2, sfc iv, 31L -PL: depiridinizări. -Cf. fr. dépyridinisation. DEPISTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte, persoane, acţiuni, manifestări etc. neştiute, ascunse, necunoscute, dar care prezintă interes, importanţă etc.) A descoperi, a găsi, a afla. Mergem deci mai departe de coastă, încercând să depistăm cu ecograful bancurile de peşte. TUDORAN, o. 110. Pornirăm în căutarea lui... îl depistarăm repede, îl găsirăm tot acolo, preda, l 157, cf. 3893 DEPISTABÏL -465- DEPLASA DL. între cei aproape două mii de muncitori liberi se aflau câţiva cu care-ar fi putut să se ajute, dar nu reuşise să-i depisteze. BARBU, 1.1, 233, cf. DN2. Ei ştiu să depisteze talentul nativ. T februarie 1969,61. Asemeneafapte au fost depistate şi prelucrate cu severitate. flacăra, 1975, nr. 46, 6, cf. M. D. ENC., DEX. Va trebui găsit un mijloc de a depista creatorii autentici care pot marca momente de cotitură în istoria civilizaţiei. CONTEMP. 1980, nr. 1 745, 713. Cele mai vechi costume bărbăteşti şifemeieşti pe care le-am putut depista pe bază de informaţii sunt purtate între anii 1850-1890. PAVEL, S.e. 85. Dr...., medic specialist în radiologie, a recunoscut că nu există zi în care să nu depisteze, la computerul tomograf sau la RMN, 8-10 cazuri de tumori, nu toate maligne. RL 2005, nr. 4 514. ^ Re fi. pas. Cm ajutorul radiografiei se pot depista o serie de boli, ca tuberculoza, bolile de inimă ... etc. ABC SĂN. 302. Citirea atentă a acestor poeţi oferă putinţa să se depisteze uşor ... suita de sunete majore ...de acum. V. ROM. octombrie 1975, 7. în portul românesc se poate depista o piesă de tradiţie pre- sau iliro-tracă. z. MIHAIL, T. P. 46. -Prez. ind.: depistez. - Din fr. dépister. DEPISTÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi depistat. Stratulat se poartă ... cu vizibilă grosolănie sau uşor depistabilă perfidie. v. rom. decembrie 1953,298. - Pl.: depistabili, -e. - Depista + suf. -bil. DEPISTÂRE s. f. Acţiunea de a depista şi rezultatul ei; descoperire (4), găsire, aflare. Şcolile de artă şi-au propus în vara aceasta o acţiune intensă de depistare a talentelor reale. CONTEMP. 1950,nr. 184,6/5.0 precauţie necesară este de asemenea controlul periodic al sângelui, pentru depistarea la timp a eventualelor începuturi de anemie. SANIELEVICI, R. 241. Controlul parazitologic periodic poatefi necesar, prin faptul că permite depistarea celor parazitaţi, belea, p. a. 441, cf. DL. Ministerele ...au datoria să ajute efectiv colectivele de întreprinderi la depistarea rezervelor. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 854, cf. DER. Profilaxia constă în depistarea şi lichidarea focarelor de tularemie. ABC SĂN. 365, cf. DN2. Majoritatea acestor investigaţii au avut ca obiective depistarea unor cetăţi şi epave ale lumii antice ... acoperite cu apă. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 22, cf. D. MED., m. d. enc. Activitatea de depistare a noi monumente istorice în judeţele Olteniei. MAGAZIN IST. 1974, nr. 9, 51, cf. dex. Noul principiu de explorare a permis depistarea unor maladii. FLACĂRA, 1975, nr. 40,11. Folclorul liric tradiţional moldovenesc -pentru depistarea căruia am lucrat cu persoane între 40 şi 98 ani. M 1975, nr. 1,6. Cercetări ulterioare au dus ...la depistarea a noi scrieri care se referă la Ţările Române. Z. MIHAIL, T. p. 18. într-un grup de 55 babuini, 20% din timpul zilei este cheltuit pe căutarea, depistarea şi înlăturarea paraziţilor corporali. PATAPIEVICI, C. L. 28. Depistarea precoce a cancerului de sân salvează viaţa. RL 2005, nr. 4 511. - Pl.: depistări. - V. depista. DEPISTAT, -Ă adj. (Despre obiecte, persoane, fapte etc. ascunse, neştiute, necunoscute care prezintă interes, importanţă etc.) Descoperit2 (2); găsit. Cf. dex2. 688 de persoane depistate că au votat de mai multe ori. RL 2004, nr. 4 475. ^ (Substantivat) Faptele celor depistaţi se pedepsesc potrivit legii, flacăra, 1975, nr. 46, 6. - Pl.: depistaţi, -te. - V. depista. DEPLAN vb. I. T r a n z. şi refl. (Rar) A (se) curba, a face să-şi piardă sau a-şi pierde calitatea de a fi plan. Cf. DN3, MDA. - Prez. ind. pers. 3: deplanează. - Pref. de- + plan. DE PLANARE s. f. Curbare a unei secţiuni iniţial plane, a unui corp elastic, sub acţiunea sarcinilor exterioare. în cazul unei grinzi cu pereţi subţiri, supusă la răsucire împiedicată, deplanarea unei secţiuni normale se determină cu ajutorul ariei sectoriale. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: deplanări. - V. deplana. DE PLANO loc. adv. (Jur.) Fără obstacole juridice, fară anchetă. Cf. cade. - Loc. lat. DEPLANT vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică plante, mai ales copaci) A scoate dintr-un loc (pentru a planta în altă parte). Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, D., DN2, DEX. 2. (Mii.; complementul indică mine explozive) A dezgropa, a scoate de pe un teren minat. Cf. dn2, dex. - Prez. ind. deplantez. - Şi: desplantâ vb. I. prot. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. - Din fr. déplanter. DEPLANTÂRE s. f. Acţiunea de a déplanta şi rezultatul ei. 1. Cf. d e p 1 a n t a (1). Cf. pontbriant, d., lm. 2. Cf. d e p 1 a n t a (2). Cf. ltr2, dn2, dex. - Pl.: deplantări. - Şi: desplantâre s. f. pontbriant, d. - V. déplanta. DEPLANTAT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este scos din locul în care a fost plantat. Cf pontbriant, d. -PL: deplantaţi, -te. - Şi: desplantât, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. déplanta. DEPLAS vb. I. R e f L 1. A-şi schimba locul, a se mişca din poziţia iniţială; a se disloca; a aluneca. Aerul atmosferic ce se dégagé se afla în corp şi s-a deplaţatprin degagementul gazului. MARIN, PR. 1,3/28, cf. TDRG, CADE. Fracturile-mi se deplasau Din calmul lor prescris de doctori. PERPESSICIUS, s. 49. Mase compacte de aer, deplasându-se cu o viteză îngrozitoare... lovescnăpraznic muntele, încercând să-l distrugă, bogza, c. o. 57. Punctul neutru (IM) în acţiunea atropinei se deplasează spre dreapta, danielopolu, f. n. i, 153. Munţii Carpaţi 3803 DEPLASA -466- DEPLASAMENT stăvilesc... masele de aer... care se deplasează spre ţara noastră ... din Islanda. AGROTEHNICA, I, 267. Oasele bazinului se pot fractura ... Fragmentele rupte pot sta pe loc sau se pot deplasa în diferite direcţii. BELEA, P. A. 119. Terenuri care se deplasează. DL, cf. DN2. Una dintre perechile de electroni ale dublei legături se deplasează astfel încât să aparţină în întregime unuia dintre atomi. DC 228, cf. M. D. ENC., dex. Pus în funcţiune, utilajul se deplasează pe sol RL 1978, nr. 10 443. ^ Refl. pas. Remorcherul s-a deplasat cu o proră. PERPESSICIUS, S. 4. 4- F i g. Folosirea unui cuvânt mai nou şi de provenienţă cultă obligă deci pe vorbitori să se deplaseze în sfera altui stil al limbii, din stilul familiar în cel cult, cu repercusiuni asupra sunetelor şi formelor folosite. VARLAAM - SADOVEANU, 28. Interesul cercetătorului se deplasează ... de la studiul valorilor variabilelor spre studiul repartiţiilor de probabilitate. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 5/2. Problemele care concentrau atunci atenţia pasionată a artiştilor, pe o durată de aproximativ două decenii, astăzi s-au deplasat în alte direcţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 22,23/14. în spectacol se deplasează accentele de la dezbaterea dramatică la dramatismul exterior al unor înfruntări de tip poliţist, ib. nr. 29, 16/1. Interesul oamenilor s-a deplasat de la cunoaşterea lumii la suportarea ei. PLEŞU, M. M. 105. + T r a n z. A mişca, a schimba din locul în care se găseşte (şi a pune în alt loc); a muta (12). Funcţiunea comerţului, chipul său de-a concurge la producţiune este a deplasa, a transporta lucrurile, a le pune la-ndemâna oricui are trebuinţă. EMINESCU, O. XIV, 946. Ce influenţă aşa de mare am, ca să deplasez un întreg escadron? CONTEMPORANUL, rv, 877, cf. alexi, w., tdrg, cade. Ema ... deplasează pe cei din faţa ei ca să vadă mai bine sala. CAMIL PETRESCU, T. n, 95. El rezistă puţin, cum ar rezista un bolnav căruia îi deplasezi o mână scrântită. SEBASTIAN, t. 90. Greutatea corpului ar putea deplasa capetele fracturate. BELEA, P. A. 68. Pentru ca legătura să nu producă necroză ... o deplasăm mai către rădăcina membrului bolnav, id. ib. 166, cf. dl, m. d. enc., dn3. Acum, am deplasat forţele la fermele unde mai avem de lucru, scânteia, 1977, nr. 10 926, cf. DEX. Opt vapoare vor avea nevoie de 15 zile pentru a deplasa o platformă de foraj marin dintr-un port scoţian. RL 1978, nr. 10 429. Arhitectul îi explica răbdător că funcţia fundamentală a maşinii nu este ... cea de-a scurta distanţele, deplasându-lpe om dintr-un loc în altul CĂRTĂRESCU, N. 302. *❖* F i g. S-au înfiinţat mii de şcoale rurale făr-a fi avut şcoale normale bune, încât, începând de la talpa bucoavnei până în culmea învăţământului, totul a fost deplasat în modul cel mai democratic. EMINESCU, o. XI, 321. Cusutul ei cu capul plecat pe lucru mă deplasează sufleteşte. IBRĂILEANU, A. 108. Toţi aceşti indivizi şi toate aceste popoare deplasează împărăţia cerului pe pământ. STĂNILOAE, o. 87. Felix, - încercă Otilia să deplaseze convorbirea - ce-ai făcut cu Titi? CĂLINESCU, E. O. I, 61. Deplasând noţiunea mântuirii din domeniul vieţii contemplative în mijlocul vieţii de toate zilele, Luther şi Calvin reabilitează viaţa activă, oţetea, R. 325. Interpretul lui Şandru a deplasat rolul mai ales spre comic. CONTEMP. 1949, nr. 158, 8/2. Poetul îşi deplasă interesul ... spre Petru Rareş, cu care pentru el se încheia ciclul atridic al Muşatinilor. ist. LIT. ROM. III, 175. Deplasând ... interesul de la pitoresc la universal. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 9. 2. A se duce, a merge (I 1) undeva pentru un timp limitat (într-un anumit scop); a se mişca (12). Cf alexi, W., tdrg. A mă deplasa pentm un admirator necunoscut... Din nou stăteam cu ochii în gol, gândindu-mă să-i răspund, sau să aştept zilele să treacă, pentru a mă decide! baco via, O. 245. Monica se deplasează mai greu decât mine. TEODOREANU, M. II, 138. Pe urmele peştilor migratori se ţin rechinii şi delfinii ... după cum vulpile tundrei se deplasează după lemingii nordului. BĂCESCU, PĂS. 199. Diferenţa dintre animal şi plantă e că cel dintâi se poate deplasa ca să-şi adune mijloacele de existenţă. RALEA, S. T. III, 45. Drumul deschis de... [ape] prin lume a fost pentru oameni primul îndemn la călătorie, şi în acelaşi timp unicul mijloc de a se deplasa. BOGZA, c. O. 178. Domnul Filip avea darul să afle tot ce se petrece, fără să se deplaseze, necum să alerge după veşti, vinea, L. 1,241. Se deplasau peste tot şi ţineau discursuri bombastice şi incoerente. PREDA, DELIR. 207, cf. DN2, M. D. ENC. Sentimentul că poţi să te deplasezi liber, spunând numai parola, pe aceleaşi străzi pe care au căzut împuşcaţi luptători ai poporului, era ciudat. MAGAZIN IST. 1974, nr. 9, 48. O comisie tehnică s-a deplasat la faţa locului. flacăra, 1975, nr. 46, 8, cf. dex. + (De obicei cu determinări locale) A pleca (B 1). Făcu cu gândul mişcarea de a se deplasa din strada Antim în strada Ştirbey Vodă. CĂLINESCU, E. O. I, 230. Astăzi clientela care plăteşte a hotărât să se deplaseze la ţară. RALEA, O. 56. [B. P. Hasdeu] s-a deplasat... în Serbia, în căutare de manuscrise privind trecutul românesc. IST. LIT. ROM. II, 670. Suntem nevoiţi să ne deplasăm la Câmpina. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. De la Timişoara ne deplasăm cu obiectivul aparatidui nostru de filmat ...la Arad. FLACĂRA, 1976, nr. 50,20. Astăzi, cinci componenţi ai lotului republican de călătorie se vor deplasa în Cehoslovacia. RL 1980, nr. 11 084. Localnicii nemulţumiţi s-au deplasat la intrarea în oraş. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. ^ (Cu determinări care indică un mijloc de locomoţie) Se deplasa cu maşina pe bulevardul Magheru. RL 2005, nr. 4 701. + (Rar; despre păsări) A zbura (11). Cocorii... se deplasează cu o viteză constantă, flacăra, 1975, nr. 46,11. - Prez. ind.: deplasez. - Şi: (învechit, rar) deplaţâ vb. I. - Din fr. déplacer. DEPLASABIL, -Ă adj. Care poate fi (uşor) deplasat (1). Roţile ... formează un bloc ... deplasabil în lungul axului inferior. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 267. Un sistem tehnic deplasabil e numit: portabil (sau portativ), când poate fi purtat de un om sau un animal până la locul în care e folosit. LTR2, cf. DN2, DEX. -PL: deplasabili, -e. - Din fr. déplaçable. DEPLASAMÉNT s. n. 1. (învechit, rar) Deplasare (2). Cf. ALEXI, W., CADE. 2. (Mar.) Greutatea volumului de apă dezlocuit de carena unei nave, egală cu masa totală a navei. Cf. ABC mar. 46. Deplasamentul depinde de gradul de încărcare al navei şi pentru un anumit grad e invariabil şi poate caracteriza mărimea unei nave. LTR2, cf. DL, DER, DN2, M. D. ENC. Pupa navei, cu un deplasament de 17 000 tone, 3805 DEPLASARE -467- DEPLASAT se deschide ca o poartă uriaşă. scânteia, 1975, nr. 10 348. Nava, cu un deplasament de 3 650 t, va fi echipată cu motoare Diesel RL 1977, nr. 10 312, cf. DEX. - PL: deplasamente. - Din fr. déplacement. DEPLASÂREs.f.Acţiuneadea(se) deplasa şi rezultatul ei. 1. Alunecare, dislocare. Cf. d e p 1 a s a (1). Se precizează o deplasare treptată a axei geosinclinalului Carpaţilor Orientali de la V spre E. ONCESCU, G. 113. în ce priveşte mecanismul de formare a acestei structuri, este enunţată acum o noua ipoteză, aceea a tasării continue a Vorlandului, care a determinat deplasarea gravitaţională a maselor spre V. id. ib. 198. Un alt factor agravant îl constituie viteza de deplasare a plăcilor tectonice care se întâlnesc în arhipelagul indonezian. RL 2006, nr. 4 934. + Mişcare (I 1), mutare (I 1) dintr-un loc în altul. Au lucrat la deplasarea şinei, până ce au auzit bătaia depărtată a expresului sunând pe calea defier. SADOVEANU, o. IX, 470. Este vorba de o deplasare spre dreapta a punctului neutru în acţiunea atropinei. DANIELOPOLU, f. n. 1,196. Această deplasare în adâncime a maximului termic s-a făcut treptat AGROTEHNICA, I, 95. Primul ajutor în fracturile închise, fără deplasarea fragmentelor osoase, se face prin imobilizarea coloanei. BELEA, P. A. 128. Deplasările de populaţie determină... influenţe reciproce între elementele culturii materiale. Z. MIHAIL, T. P. 13. ^ F i g. începutul [reformării mvăţământului]/wsese sănătos, dar... dezvoltarea ulterioară, prin deplasarea generală a claselor, a fost din cele mai rele. EMINESCU, o. XI, 234. Toţi autorii sunt... de acord că e în lume acum o deplasare categorică „spre stânga CAMIL PETRESCU, T. I, 24. Licenţa pe care mi-am permis-o a fost o deplasare a momentelor şi o reconstituire, alta decât cea convenită în izvoare, a faptelor, id. ib. m, 513. Există ... tipul jurnalului care umflă activitatea vitală şi gesticulaţia zilnică, insinuând o deplasare de pe plan fizic pe plan metafizic. CĂLINESCU, c. o. 74. Se asigură astfel ... deplasarea de la sensul de „organ al văzului” la cel de „privire”. COTEANU, S. F. n, 114. Chiar în întregime luat, versul nu suscită interes decât prin deplasarea în sens dublu a accentelor de determinare. CL 1973,157. Se petrece o deplasare a lucrurilor spre „zarea dorului”, spre o suferinţă, cu alte cuvinte, purificată. SIMION, S. R. n, 122. Dar reforma calendarului roman din anul 153 î.e.n.fixează data de 1 ianuarie pentru începutul anului, în loc de 1 martie, şi de atunci datează deplasarea obiceiurilor de primăvară în plină iarnă. PAVEL, S. E. 210. 2. Mişcare în spaţiu (a unei fiinţe, a unui obiect mobil etc. pentru un timp limitat); mergere, mers1 (1), (învechit) deplasament (1). Cf. d e p 1 a s a (2). Cf. alexi, w. Ne gândim aci şi la anume deplasări în scenă. CAMIL PETRESCU, T. III, 522. Strângerea materialului ... am făcut-o ... cu ocazia a numeroase deplasări pe teren. BĂCESCU, PĂS. 7. Deplasarea rapidă a călătorului de capitală e condiţionată numai de curiozitatea şi lenea lui. ARGHEZI, B. 61. Erau însă zile în care Titi refuza cu îndărătnicie orice propunere de deplasare sub cuvânt că-i este urât. CĂLINESCU, E. O. I, 67. Mişcarea apei se face prin deplasarea peliculelor de apă după legile tensiunii superficiale, sau prin capilare, agrotehnica, I, 161. Aceşti bani...ne ajung pentru deplasări? BENIUC, M. C. I, 224. Dacă dumneata descoperi ce e, treaba noastră pe urmă să-ţi obţinem deplasarea, îţi plătim serios. PREDA, I. 186, cf. DL, M. D. ENC. Pe fiecare bilet de tramvai notăm unde s-a făcut deplasarea, de cine şi cu ce scop. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 5/9, cf. DEX. Păsările şi focile ...au mijloace de deplasare rapide şi vin în aceste locuri de obicei numai vara. FLACĂRA, 1976, nr. 28, 19. Bicicliştii pot folosi în deplasarea lor trotuarele, potecile laterale. RL 1977, nr. 10 258. Din câte ştiu, au făcut deplasarea 28 de rugbiştl FLACĂRA, 1978, nr. 43, 22. Deplasarea aceasta dura două săptămâni, pentru o căruţă cu doi cai. BUTURĂ, EG. 184. Vioara îl întovărăşea pe Einstein în toate deplasările sale. CONTEMP. 1979, nr. 1 689, 4. Aproape 500 000 000 mii lei au ca destinaţie deplasările, detaşările şi transferările în ţară şi străinătate. RL 2005, nr. 4 550. ^Loc. adv. în deplasare = a) în călătorie pentru interes de serviciu. împachetă într-un geamantan de nuiele toate cele trebuincioase unui bărbat în deplasare, v. ROM. aprilie 1955,109, cf. DL. Slujbaşii domniei aflaţi în deplasare ... erau hrăniţi desátele aflate în cale. STOICESCU, s. D. 142, cf. M. D. ENC., DEX. Filarmonica „George Enescu” s-a aflat în deplasare. M 1975, nr. 1,29; b) (Sport) pe terenul unei alte echipe sau pe un teren neutru. A pierdut trei meciuri în deplasare. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 20. Echipa asta ştie să câştige şi în deplasare, ib. 1977, nr. 1, 30. în sferturile Cupei Davis, România întâlneşte Croaţia în deplasare. RL 2005, nr. 4 556. + Transportare de persoane dintr-un loc în altul cu un vehicul. Trenurile se opinteau pe liniile înfundate,... îngreuind şi ele problema... deplasării trupelor. PAS, Z. IV, 47. - PL: deplasări. - V. deplasa. DEPLASÁT, -Ă adj. (Despre obiecte) Care nu se (mai) află la locul lui; mutat, dislocat. Cf. şăineanu2, CADE. Femeia duce pe-un şold, ca o căsuţă de culbec deplasată, coşul mare de nuiele. CAZIMIR, GR. 135, cf. M. D. enc., DEX, DN3. + F i g. (Despre oameni şi despre acţiuni sau manifestări ale acestora) Care nu este aşa cum trebuie, cum se cuvine în raport cu situaţia, cu momentul dat etc.; nepotrivit (2), necuviincios (1). Eu unul găsesc ironia deplasată, când vorbim de români şi de şcoalele lor din alte ţări. MAIORESCU, D. I, 407. Chestia mi-a părut deplasată, id. ib. II, 274. Toate păcatele unui caracter rău, unei minţi mărginite şi a unui om deplasat se află tot aşa de bine la roşii noştri ca şi la aceia din toate ţările. EMINESCU, O. XI, 356. Vă găsesc ironia cam ... deplasată! VLAHUŢĂ, D. 65, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. E sora mea ...! făcu Jean cu o gravitate pe care Titu o socotea tot atât de deplasată. REBREANU, R. 1,290. Intransigenţa mea, care azi mi se pare deplasată, era aţâţată şi de tonul imperios ...ai interpretei principale. CAMIL PETRESCU, T. III, 491. Mă găsesc lângă această mică dramă amoroasă, ridicul şi deplasat. id. U. N. 114. Spunea deodată ceva deplasat PREDA, I. 120, cf. DL. Cât de deplasate erau „ obiecţiile ” celor care îi contestau, să zicem, actualitatea... să nu mai vorbim. S ianuarie 1970, 99. Stilul lapidar voia să sublinieze că la ora aceea demonstraţiile de elocinţă erau deplasate. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 5/9, cf. DEX, DN3. - PL: deplasaţi, -te. - V. deplasa. Cf. fr. d é p 1 a c é. 3807 DEPLASTIFIANT -468- DEPLIN DEPLASTIFIÂNT s. m. Material care, adăugat unei materii prime plastice, îi micşorează plasticitatea; deplasti-ficator. In ceramica decorativă se întrebuinţează ca deplastiflanţi: caolinuri, argile deshidratate parţial prin ardere etc. LTR2, cf. DEX, DN3. - Pronunţat: -fi-ant. - PL: deplastiflanţi. - Din fr. deplastifiant. DEPLASTIFICATOR s. m. Deplastifiant. Cf. dl, DEX, DN3. -PL: deplastiflcatori. - Cf. fr. d e p 1 a s t i f i a n t. DEPLAŢ vb. I v. deplasa. DEPLÂN, -Ă adj. v. deplin. DEPLĂR vb. I v. deplora. DEPLÂU s. n. v. depleu. DEPLÂNGE vb. III. T r a n z. (Complementul indică oameni sau soarta, moartea etc. acestora) A simţi milă, părere de rău, regret; a socoti vrednic de compătimire; a căina, a deplora, a jeli, a plânge (2). Cf. pontbriant, d. Deplângeam pe cei cari nu iubise niciodată. CONV. LIT. II, 156, cf. lm. Ruşii ... au să deplângă pierderea ... a vreo 7 000 oameni MAIORESCU, d. ii, 77. Auzeam pe mamele noastre cum deplângeau soarta femeei. CONTEMPORANUL, 1,2. N-avem decât a deplânge imperfecţiunea naturii omeneşti, care se lasă a fi amăgită de forme goale. EMINESCU, O. XI, 145. Avem a deplânge perderea sa dintre muritori odobescu, s. II, 356. D. Anghelache deplânge pe nenorocitul acela. CARAGIALE, O. II, 59. Deplânge pe poporul ce merge la pieire, Tiranu-ncremeneşte sub biciul său de foc. MACEDONSKI, 0.1,424. Toate ziarele deplângeau pierderea acestui bărbat eminent vlahuţă, s. a. n, 344, cf. DDRF, barcianu, ALEXI, W. Trebuie să deplâng soarta jalnică a mamei mele. LUC. II, 25, cf. şăineanu2, tdrg, resmerjţă, D. Am trăit atunci un ceas de răfuială cu mine însumi în care singur mi-am deplâns încanaliarea. M. I. CARAGIALE, C. 119, cf. CADE. O întreagă literatură, datorată agrarienilor maghiari, le deplâng [rezultatele mediocre] şi acuză diferitele guverne maghiare de lipsă de energie. TITULESCU, D. 172. De câteva ori Cecil lăsase a se înţelege că desaprobă viaţa Madalei şi că îl deplânge pe Dinu Grinţescu. C. PETRESCU, A. 424. Cei care cunoşteau toate dedesupturile nefericitei căsnicii, deplângeau ... soarta Mălinei. COCEA, S. n, 49. Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic, De-i întâlneşti, deplânge-i, - apoi grăbeşte-ţi pasul. LESNEA, P. E 109. Când n-aveam a deplânge ruini şi morţi, stăruia în fiinţa mea morbul acela. SADOVEANU, o. XX, 315. Deplângeam pe reclamantul uluit şi deplângeam sentimentul de dreptate. MIHĂESCU, D. A. 19. Poetul îşi deplânge numai durerile sale şi râde singur. ARGHEZI, în plr ii, 87. Eu nu-ţi deplâng sfârşitul. PERPESSICIUS, S. 169. Criminalii ... îşi mărturisesc şi îşi deplâng păcatul VIANU, L. u. 89. Ea răzbate chiar atunci când deplânge poporul, când îi strigă, cutremurător, revolta. CONTEMP. 1955, nr. 460, 3/1, cf. dl. Curate lacrimi să fie, care deplâng un astfel de mortl ISAC, O, 279. Se prefăceau cu mare sârg a deplânge nestrălucita moarte a exaporitului BARBU, PRINC. 319, cf. DN2, M. D, ENC., DEX. „încă o victimă a regiei aşa-zis moderne ” - îl deplânge un cronicar parizian pe Goethe. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 4/12. SUA deplâng moartea a cel puţin trei americani. RL 2004, nr. 4 497. ^ (Prin lărgirea sensului) [Preşedintele] deplânge dezmembrarea URSS. RL 2005, nr. 4 608. 'y' F i g. Când furtuna prin mulţi urlă şi natura-n răsculare, Pare că deplânge-eroii, care-n lupte au perit, Tu te primbli cu-a ta liră. CONV. LIT. III, 71. - Prez, ind.: deplâng, perf. s. deplânsei, part. deplâns. - Pref. de- + plânge (după fr. déplorer). DEPLÂNGERE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a deplânge şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. Să ne atragem ... râsul sau deplângerea d-lui Urechia. MAIORESCU, CRITICE, 159. -PL: deplângeri. - V. deplânge. DEPLÂNS, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Care este sau care merită să fie plâns, regretat, compătimit. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. -PL'. deplânşi, -se. - V. deplânge. DEPLETIÚNE s. f. (Med.) Golire. Cf. DN2. + S p e c. Suprimare sau micşorare a unei obstrucţii, a unei piedici în circulaţia fluidelor. Cf. dex2. - Pronunţat: -ţi-u-. - PL: depleţiuni. -Din fr. déplétion, lat. depletio, -onis. DEPLÉU s. n. (Prin Transilv.) Hăţ (la hamul cailor). Cf. lb, CIHAC, n, 495, mândrescu, ung. 66, gheţie, r. m., ALEXI, w., alr 11 125, a i 35, îi, 6, 7, ni 2, 3,4, 5, 7,12, 16, LEXIC REG. 8, MAT. DIALECT. I, 66. - PL: depleie (alr i 1 125/54,108,116,118,138,227, 231, 247, 255, 257, 289, 302, 571) şi deplauă (alr i 1 125/158, 164, 278, 324, 333, 335, 337, 339). - Şi: (învechit şi regional) deplau (cihac, n, 495, A iii 7), (regional) dapléu (alr i 1 125/90, 96, 98, 107,112,116, a in 1, 17, iv 3), dăplău (alr i 1 125/136, a m 3, 12), dapléu (alr i 1 125/109, a ni 4), daplau (a ii 6, m 16), dipléu (lb, mândrescu, ung. 66, alr i 1 125/150, 573, 831, 835), diplau (alr i 1 125/100, 148, A n 7, in 2), dupléu (ALR 1 125/229,243,251) s. n. - Din magh. gyeplô. DEPLI vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte împăturite, pliate) A desface (3). Cf. DN2, DEX. l-am văzut lucrările pe care le pliază şi le depliază. RL 2005, nr. 4 674. - Pronunţat: -pli-a. - Prez, ind.: depliez. - Din fr. déplier. DEPLIÉRE s. f. Acţiunea de a d e p 1 i a şi rezultatul ei. Cf. DN2, DEX. - Pronunţat: -pli-e-. - PL: deplieri. - V. deplia. DEPLIN, -Ă adv., adj. I. Adv. De tot, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. Şi acealea scriem voao, de şi bucu-riia voastră să fie deplin. CORESI, L. 190/10. Şi fură dzilele 3821 DEPLIN -469- DEPLIN lu lacov deplin 180 de ani. PO 122/12. Nimeriîea nu le poate împlea deplin [cele 6 porunci] (a. 1607). GCR I, 40/26. Cu atitea sute de ai mai denainte au prorocit prorocii de venirea Lui. Care lucru deplin s-au izbândit. VARLAAM, C. 22. De va fi murit... acesta să plătească boul deplin. PRAV. 6. Să le păzască deplin [talanturile]. biblia (1688), [prefaţă] 4/30. De ce cădzind Bogdan cămăican, grijit~aupe Mihai-Vodă cu toate deplin. NECULCE, L. 174. Pricina tăcerii... mele mai sus deplin ţi-o am povestit. CANTEMIR, I. I. i, 109. Cum le putem face toate, deplin, fărf de nicio zăticneală? ANTIM, o. 81. Dându-i şi un rând deplin de strae (sfârşitul sec. XVffl). LET. III, 202/12. Zisul Lăpuşnean, acea lună dăplin umblă tot pământu. DUMITRACHE, în GCR n, 127/3. Scrisoarea dumitale deplin m-au mângâiat EUSTATIEVICI, 1.60/17. Prin pacea aceasta au dobândit toţi pribegii din Valahia iertare deplin. ŞINCAI, HR. in, 258/38. Un vermuleţ încă nu de trei zile deplin [de vârstă]. ECONOMIA, 177/9. Când împrumută-toriului nu i să plăteaşte deplin datoriia din zălogul ce are ... atunci lipsa să i să împlinească din ceialaltă aveare a datornicului. LEGIUIRE, 34/30. Să-ngrijăşte... pâine, carne şi grăunţe a să da la toţi deplin. BELDIMAN, E. 49/20. Nu te certa în vorbă pentru vreun lucru care nu-l ştii deplin şi te îndoieşti. TOMICI, î. 24/5. Ucenicii să slujească pe la meşterii lor până vor învăţa meşteşugul lor deplin (a. 1823). DOC. EC. I, 304, cf. LB. Plăteşte datoriele tale deplin, buznea, F. 38/26. Fiul lui Dan I n-au avut deplin aii vârsniciei. F. AARON, I. I, 56/10. N-aveam atunci nici paisprezece ani deplin. VOINESCUII, M. 102/26. De acum înainte nimeni nu poate să treacă în islamism de nu va avea douăzeci de ani deplin şi fără a mărturisi singur sloboda sa voinţă înaintea cadiului. CR (1838), 22/27. Când toate îndemnurile se rădică de la lucrare, atuncea să zice, că de tot şi deplin să face dezlegare legii. TEAMPE, O. s. 8/18. Femeiele despărţite de bărbaţi, fără a fi deplin închise ca la turci, dacia LIT. 106/16, cf. valian, v. Deplin vremea unei vieţe păn’ la moarte-am colindat CONACHl, p. 96. După această bătălieşezuMihai-Vodă sub cetate zece zile deplin. BĂLCESCU, M. v. 291. Ii spuse toată-ntâmplarea deplin. PANN, E. I, 6/8, cf. POLIZU, PONTBRIANT, d. Deşartaţi cupa deplin, alecsandri, POEZII, 184, cf. LM. El intră în casa lui, deplin conştiu despre îndelungatele lui vise. EMINESCU, P. L. 60, cf. DDRF. Liniştea-i deplin stăpână Peste câmpii arşi de soare. COŞBUC, F. 57, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG. Se linişti deplin. AGÎRBICEANU, A. 59. Dar acuma s-a lămurit deplin. REBREANU, I. 73. De visul rău mă vindecă deplin. AL. PHILIPPIDE, A. 23, cf. RESMERIŢĂ, D. GângU privea ... fără să înţeleagă deplin. C. PETRESCU, S. 38, cf. M. ELIADE, O. I, 76, CADE. A luat hotărârea să renunţe, deplin şi definitiv, la pornirile sale senzuale. NEGULESCU, G. 102. Vântul stătuse deplin. Soarele avea în el ceva copilăresc şi vesel. SADOVEANU, o. X, 579. Ziua se întunecase deplin şi asfinţise Luceafărul de Sară. id. ib. XV, 360. Te-ai demascat deplin când ai dat adăpost unui emigrant CAMIL PETRESCU, T. II, 589. Nici recunoaşterea unei naţiuni canadiene nu s-a format deplin, ralea, o. 133, cf. DL. Nu sunt nicicând durerile vitale. Dar rănile se vindecă deplin. LABIŞ, p. 84, cf. M. D. ENC., DEX. Câteva lucruri le considerăm acum deplin lămurite. românia literară, 1975, nr. 46, 5/1. Dorinţa arzătoare de a-i mulţumi cât mai deplin. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 17, cf. L. rom. 1975, 39. Beui trei zile deplin. MÂNDRESCU, L. P. 154. Tot nu-i fu voia deplin. DOINE, 72. ScoaV mai iute, ado-mi vin, Să-mi potol setea deplin. PĂSCULESCU, L. P. 307. De i-ai fa din apă vin Nu-i mai faci voia deplin, bîrlea, l. p. m. i, 47. Că străinu-i tot străin, De li purta tot în sân, Tot nu-i faci voia deplin, folc. transilv. i, 164. Ne-am ibdit cinci ani deplin, ib. 298. Scoate vin, scoate pelin, C-o să-mi fac chefu deplin. FOLC. OLT. -MUNT. îl, 163. ^ (Construit cu prep. „pe” îi întăreşte valoarea modală) Aflând-o [sănătatea] pă dăplin să mă bucur lăudândpre Dumnezeu (a. 1810). DOC. EC. 84. Vinurile ... să le treacă pă deplin drept în Ţara Nemţească (a. 1825). ib. 351. Stăpânirea crăiască toată trecuse pe deplin în mâinile consulilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 78/14. Nu cunoştea încă pe deplin cugetele împăratului. F. aaron, I. II, 246/5. Ah! cine poate să-mi ţie viiaţa în vecie, dar cine iară poate să mi-o rădice pe deplin? marcovici, C. 12/7. Acum caracterul mă face să gust păharul amărăciunii pe deplin. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 9. îţi vei căpăta dreptul tău pe deplin. PR. DRAM. 141. Omul ...în mizlocul copiilor lui, se bucură pe deplin. NEGULICI, E. n, 105/26. Ah! d-aş mai trăi atâta să văz visu-mipe deplin. PEiiMON, s. 17/18. Mulţumind pe deplin curiositatea cea filologhică a doritorilor. BĂLĂŞESCU, GR. 111/29. Despre catehismul românesc cel tipărit în Sibiu la 1546 nu suntem deplin încredinţaţi. id. ib. XI/17. Programul lor [al redactorilor], scopul ce are în vedere, idealul ce urmăresc, este realizarea pe deplin a voturilor Divanului ad-hoc (a. 1865). PLRI, 218. Un exemplu va lămuri pe deplin această aserţiune. CONV. LIT. I, 4. Confuzia nu este pe deplin îndepărtată, fiindcă în înţelesul limbagiului obicinuit tocmai elementul positiv din noţiunile negativ-mixte rămâne întunecat, maiorescu, L. 35. Pe deplin aşa cum mi-ai spus-o, dascăle, zise Dan, azi sunt încredinţat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet EMINESCU, P. L. 41. Laur a... dorea să audă cât mai multe laude spre a se convinge pe deplin, rebreanu, I. 133. Dacă cercetăm azi colecţia revistei noastre putem spune cu hotărâre că această promisiune ne-am împlinit-o pe deplin. PLRII, 67. Pierdui nădejdea să cunosc ...făptură omenească pe deplin teafără la minte. M. I. CARAGIALE, c. 47. Nu sunteţi nici pe deplin mulţumiţi şi câtuşi de puţin descurajaţi, titulescu, D. 335. Veţi înţelege pe deplin starea sufletească a acestui grupuşorde oameni. BRĂESCU, O. A. I, 114. Bucură-te pe deplin de liniştea locului. TUDORAN, P. 348. Trăi... deplin bucuria de a fi scăpat de moşier. PREDA, M.- 69. Contribuţia lui Varlaam la dezvoltarea limbii române literare nu poate fi apreciată pe deplin, însă, decât în urma unei largi ... comparaţii cu contemporanii, varlaam - sadoveanu, 60. Interesul pentru competiţie se dovedeşte pe deplinjustificat. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. Toate obligaţiile contractuale vor fi pe deplin onorate, flacăra, 1975, nr. 41, 17. Iată întrebări pe deplin legitime, v. ROM. august 1975,9. ^ (Ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ absolut) 1mbletul lui mi-l arata a fi pe deplin înţălept. N. COSTIN, LET. II, 23/35. Era deplin sănătos. ARHIVAR. Ii, 221/2. Pământul nu e deplin rotund. RUS. I. I, 16/18. Al său dorit prieten este sănătos deplin. PANN, E. IV, 46/8. Se simţea mare, puternic, deplin fericit, vlahuţă, S. A. II, 341. Şi-ntr-un cosciug de-argint te-au pus Deplin armat, ca-n ceruri sus Să fii-ntreg ce-ai fost mereu. COŞBUC, B. 152. Dormi întâia noapte deplin 3821 DEPLIN -470- DEPLIN liniştită. agîrbiceanu, s. 277. ^ (Pleonastic) Să cade să facem întru tot deplin şi desăvârşit (a. 1632). GCR 1, 77/21. (Popular) Aşa cum trebuie, cum se cere. Face slujba deplin. hodoş, P. P. 164. ^ Compus: (învechit) deplin-împuternicit=plenipotenţiar. Dumnealui deplin-împuternicitu prezedent al Divanurilor ... au trimis cătră mine o poliţă dă taleri 100 dă mii (a. 1829). DOC. EC. 449. In zilele trecute s-au pus înainte de către Excelenţiia sa domnul deplin împuternicitul prezident, ca să se facă doa[u]ă spitaluri de nou afară din Bucureşti. AR (1829), 312/4. II. Adj. 1. Căruia nu-i lipseşte nimic; întreg, complet, desăvârşit (2); perfect2 (11). Şi fu altă lume, lume cu înţelepciune deplină (a. 1620). GCR 1,58/7. Domnul Hristos ...om deplin să arată, iarăpre cuvânt şipre ciudesă Dumnedzău deplin să mărturîseaşte. VARLAAM, c. 271. Cine să teame nu-i deplin în dragoste. N. test. (1648), 196725. Ştefan-Vodă [era] om deplinf cap întreg, hire adâncă. M. COSTIN, O. 180. Mă vei odihni... în casa ta ... Cu bucurie deplină. DOSOFTEI, PS. 19/18. Oaie deplin, parte bărbătească, fără prihană, de un an, să fie voao. BIBLIA (1688), 47V35. Adăogea dzicând că încă de demult bun şi deplin priietin ştiindu-l, lucru ca acesta i-au arătat. CANTEMIR, 1.1. n, 30. Numai pre tine, Fecioară curată şi nestricată te-au iubit cuvântul cel curat, şi din tine s-au zămislit întrupându-se om deplin, cela ce au slăvit pre Haritina cu minuni. MINEIUL (1776), 30r2/13. Te văz a fi deplin şi cu minte de bătrân. VARLAAM - ioasaf, 21716. în republecă omul să rădică La vrednicia sa cea deplină. BUDAl-DELEANU, Ţ. 360. Tagmei dvorenilor să lasă întru deplănă măsură dreptăţili (a. 1818). GCR n, 219/35, cf. LB. El avea deplina ştiinţă a unui domnitor şi asemine urmând sistemei lui Bogoliubov, cugeta a întări în Roşia o singură monarhie. ASACHI, 1.1, 43/17, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Orişiunde întâlnim omul fosil (antediluvian) el ne întâmpină ca om deplin, ca fiinţă radical deosebită de celelalte animale. CONV. LIT. IV, 199, cf. LM. Silabă numim un sunet deplin, simplu sau compus cu una din consune. creangă, A. 88. Ea îl socotea om deplin, foarte aşezat, foarte cuminte, slavici, o. n, 47. Cănd se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. ISPIRESCU, L. 393, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Vor fi fost zugrăvite în deplinul înţeles al cuvântului, şi nu numai cârpite ici şi colo. IORGA, C. I. III, 20. Ai numai o viaţă, şi arfi fost păcat Să morifar-a cunoaşte comoara ei deplină. CERNA, P. 61, cf. TDRG. Ş-apoi maica Filofteia avea credinţa deplină a darului său. hogaş, DR. I, 7, cf. RESMERIŢĂ, D. Gospodărie deplină, numai Glanetaşusă fi fost bărbat, s-o îngrijească. REBREANU, I. 48, cf. CADE. în sat să vorbeşte dă Sânţia Ta că n-ai fi popă dăplin. stănoiu, C. i. 68. Moldova de când e, într-adevăr, N-a zămislit făptură mai deplină. LESNEA, VERS. 14. Că un cunoscător deplin, Priveşte-n chip savant paharul id. ib. 278. Slavă omului deplin, în care logica e o permanenţă involuntară ca şi osul nobil al jmnţii! teodoreanu, m. u. 120. Eu n-am fost niciodată ucenic; Dintru-nceput deplin maestru. VOICULESCU, POEZII, II, 280. De a ta minune, floare, cui îi pasă? Forma ta deplină cine s-o-nţeleagă? PILLAT, P. 265. Ochiul lui plăsmuitor de fiinţe depline, se bucura de prefacerea omenirii în legea puterii şi a datoriei. ARGHEZI, P. T. 90. Fanfaronada ... domnişorului scoate din fire vlăjganul, învăţat cu personaje depline, cu bivolii şi berbecii de-acasă. id. c. J. 250. Seriozitatea cea mai deplină caracterizează ţinuta sa. CĂLINESCU, C. O. 129. Vrea linişte de-acu, şi bucuria să fie-a ei, deplină. BLAGA, POEZII, 171. Nu i-afost dat ... să lămurească înţelesul deplin al vorbelor. C. PETRESCU, A. R. 63. Nimic n-ar putea măsura mai bine, dimensiunile misterioase ale lumii, ca ascultarea atentă, în liniştea deplină a nopţii, a marelui dialog dintre ape şi pietre. BOGZA, C. O. 136. Fiecare din gesturile şi vorbele lor are un înţeles adânc, deplin. DEMETRIUS, A. 324. Rar găsim o operă care să ne dea senzaţia... unei organicităţi mai depline. CONSTANTINESCU, S. II, 23. Era un om deplin. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4,86, cf. dl, m. d. enc. Să îmbogăţească, cu o deplină originalitate, literatura greacă. CL 1973, 315. Artă a secolului în cel mai deplin înţeles al cuvântului. M 1974, nr. 1, 5, cf. DEX. Să militeze... pentru aşezarea relaţiilor internaţionale pe baza principiilor ... deplinei egalităţi în drepturi. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342. Reuniunea braşoveană din martie 1979poatefi socotită ca o reuşită deplină. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 13,16/4. V-am cântat cântec deplin Să ziceţi, boeri, amin. ant. lit. pop. i, 395. + (Despre unităţi de timp) încheiat, împlinit, complet. Şi s-au pornit la Ţarigrad cu tot agărlâcul lui, neplinind un an deplin cu domnia. NECULCE, L. 204. Până la un an deplin să nu aibă volnicie vomicelul să vânză pripasul prav. COND. (1780), 12. Să nu plătească dobândă pentru datoriile mortului până la un an deplin după moartea lui. ib. 118. Anul al doilea de învăţătură al băiatului nu fusese deplin. CĂLINESCU, i. C. 42. + (Despre plante) Care a ajuns la maturitate. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte şi vii, toamna ţoate pălesc. DELAVRANCEA, O. II, 12. (Adverbial)Muguri mari şi deplin copţi. ÎNV. POM. 91/1. Şi va înflori, iată, şi gutuiul, după ce frunzele-au crescut deplin. ARGHEZI, C. J. 76. 2. Care este complet, absolut, total; perfect2 (I 2). Mogol are titlul de marele mogol şi are o deplină stăpânire întru împărăţia sa. AMFILOHIE, G. 38/19. Din monarhia cea mai deplină Despoţia în urmă fu născută. BUDAl-DELEANU, Ţ. 357. îl numisă sfeatnic cu deplină puteare la congresul din Carloviţ OBLĂDUIREA, 8/22. Cânepa cea mueruşcă numai atunci capătă deplina coacere, când e seminţa ei coaptă. CULT. C. 25/16, cf. LB. Acum însă se află iarăşi întru deplină sănătate, ar (1829), 13 Vl 8 .Prezidentul... acuma să află într-o deplină sănătate. CR (1830), 392/23. La 1576 hărăzi ughenoţilor deplina toleranţă. SĂULESCU, HR. n, 310/6. Deplina sănătate numai rareori se află la oameni. ALBINEŢ, M. 41/3. Pe aceştia, cu deplină putere de a tracta, îi trimise la Bălgrad în Transilvania. F. AARON, i. n, 177/18. Scriu cu deplină convicţie că dumneata ... mi-ai fost pricina acestor nenorociri. KOGĂLNICEANU, S. 194. Să fie siguripsită deplina slobozenie a relighii lor. ASACHI, I. 292/1. Ave o sănătate deplină. I. IONESCU, C. 91/10. Fiica dumitale rămase în deplina mea stăpânire. PR. DRAM. 235. Bolnavul ...dă nădejde de o deplină însănătoşare. C. vârnav, H. 26/4, cf. POLIZU. Jupâneasa Stanca Moldoveanca ...fu îndată orânduită cămărăşiţă, dându-i-se deplină putere peste găini, raţe, curci, ghica, c. e. în, 3. Schimbarea deplină a tuturor împrejurărilor sociale, vor face-o să uite întâmplările copilăriei. CONV. LIT. 1,45. Nici că se afla sub soare Fericire mai deplină, alecsandri, P. II, 183, cf. LM. O deplină armonie ... ar fi făcut cu putinţă activitatea normală. MAIORESCU, D. V, 44. Dar deplina stăpânire a 3821 DEPLINĂTATE -471- DEPLINI formei clare ...o arată Eminescu. id. CRITICE, 473. Să nu ne grăbim dar a declara geniul naţiunii române ca osândit la o deplină amorţire în tot timpul domniei fanarioţilor. ODOBESCU, s. II, 310. Cea mai deplină armonie domneşte în această dezbatere. CARAGIALE, O. n, 55. Eminenta diplomată a repurtat un deplin triumf id. ib. 94. Pentru ca să socotim armonia deplină, ne trebueşte la orice rimă cele trei litere finale asemuite între ele. MACEDONSKI, O. IV, 32, cf. DDRF. Liniştea-i acum deplină, Şi-a-nnoptat. COŞBUC, P. 1,48. Tu fii soldatul jertfei mari, depline. SĂM. I, 2, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Boierimea noastră era în deplina stăpânire a noului fel de trai. IORGA, C. 1.1,135. Deplina liniştire şi curăţire de tatari a pământurilor româneşti, id. ib. ni, SI. Şi-n liniştea deplină, o lacrămă albă străluci în senin. ANGHEL - IOSIF, c. L. 15, cf. TDRG. Numai două procesiuni se Jăceau cu evlavia şi liniştea deplină a credincioşilor. AGÎRBICEANU, S. 533. A obţinut... să lase Curtea să judece în deplină independenţă. REBREANU, P. S. 300, cf. RESMERIŢĂ, D. [Italianului] dovedindu-i-se deplina nevinovăţie, îi s-a spus că-i se redă libertatea. M. I. CARAGIALE, C. 106, cf. CADE. Numai acest semn de izbândă deplină l-ar mai fi aşteptat. REBREANU, R. n, 207. Deplină fericire, unde să mă îndreptl BACOVIA, o. 176. Departe câteva guri de tun vesteau deplina biruinţă. GALACTION, o. 88. Nu gândesc o fericire mai deplină ... decât să te ştiu alături de mine. CAMIL PETRESCU, T. II, 22. Numai în tine pot să am încredere deplină, c. PETRESCU, C. V. 108. Tărăşenia cu scandalul ...fusese pusă la cale, în deplină înţelegere cu Ivan. G. M, ZAMFIRESCU, M. D. II, 63. Sub pajiştile de senin Stau luminile zămislitoare Din întunericul deplin. VOICULESCU, POEZU, H, 126. Se va face dreptate deplină şi celor care au trimes acum în apus solia sufletului lor. SADOVEANU, o. XX, 96. Am deplină siguranţă că sunt pe drumul cel bun. MIHĂESCU, D. A. 56. Dar cel ce-ascultă [un cântec] dobândeşte viu contur, în armoniile treptat depline un templu, un menhir sau crin devine. BLAGA, POEZII, 415. Făgăduieli de deplină fericire. ralea, O. 59. Mulţumirea lui ar fi fost deplină dacă nu i-arfi lipsit Laura. VINEA, L. I, 83. Am avut succes deplin. DEMETRius, a. 189. Se lăsase noapte deplină, tudoran, p. 252. Metoda prin compresiune nu ne dă satisfacţie deplină. BELEA, P. a. 100, cf. DL. îndată se făcu tăcere deplină. PREDA, M. 127. Noaptea-i afară deplină, isanos, v. 223. Singurătatea deplină ... îţi slăbeşte nervii. BARBU, ş. n. 44. Concepţia scriitorului despre stil şi tehnica lui sunt în deplină concordanţă cu datele analizei. VARLAAM -SADOVEANU, 480. A cunoscut o viaţă liniştită, o atmosferă de armonie şi înţelegere deplină, deosebită căldură. IST. LIT. ROM. III, 760, cf. M. D. ENC., DEX. Posibilitatea de a alege binele...în deplină convingere ...e marele darfăcut umanităţii. PLEŞU, M. M. 45. -PL: deplini, -e. - Şi: (învechit) diplin, -ă (l. rom. 1975, 39), (învechit, rar) deplan, -ă adj. - De1 + plin. DEPLINĂTĂTE s. f. Calitate, stare a ceea ce este deplin, complet, întreg; plenitudine, desăvârşire (3), perfecţiune (1). Tot lucrul la începutul său nu poate ave deplinătatea care se câştigă numai prin o îndelungatăpracsis (a. 1829), PLRI, 29. De câtă ispită încă ai trebuinţă până a veni în deplinătatea bunătăţei. DRĂGHICI, R. 243/12. Rodul [pruncul] au venit la deplinătate atuncea când singele au închiat lucrul său şi au isprăvit forma pruncului. VEISA, I. 2/20. Ingrijindu-să pentru de a aduce la deplinătate puterea oştenească ... el au înmulţit numărul oştenilor. ASACHI, I. 410/17. Această foaie singură şi cu mai mare deplinătate va purta îndatorirea şi sarcina tuturor (a. 1841). PLR 1,97. Infiuinţa părintelui este un lucru bun când este bună, dar cât sânt de rare împrejurările în care ea poate avea lucrare în toată deplinătatea ei. NEGULICI, E. 1,121/2. Aceasta să se silească a ne da ceruta perfepciune (deplinitate). BĂLĂŞESCU, GR. VI/9. Această stare de lucruri durează de la cele întâi secule a erei creştine pănă înspre secuiul ăl 15-le cu toată deplinătatea şi tot mai continuă încă şi pe urmă însă jără atâta putere. CONV. LIT. VI, 197. Sulina, zână ce se scălda în apă până la brâu, i se destăinui în deplinătatea frumuseţei. MACEDONSKI, O. III, 65, cf. DDRF, BARCIANU. Şi-au dat samă ... că nu se mai poate da urmaşilor ei ... acea curăţie de viaţăpatriarchală, acea deplinătate de simţ românesc. SĂM. rv, 862. Cum să-ţi explic? ... Numai cine iubeşte drept şi cinstit simte deplinătatea unei asemenea bucurii. D. ZAMFIRESCU, R. 132, cf. alexi, W., TDRG. După două săptămâni de grăunţe şi de săceală, Pisicuţa - aşa o botezasem pe iapă - reintrase în deplinătatea formelor alese şi drăgălaşe, hogaş, DR. I, 158. [Iubirea] are nevoie de timp şi de deplinătatea unei vieţi întregi, ca să prindă rădăcini puternice. CAMIL PETRESCU, T. n, 219. Cobor zâmbind din alba-ntâietate, ... închis în pura mea deplinătate. VOICULESCU, POEZII, n, 51. Dacă i se cere creştinului să-şi jertfească viaţa actuală ... nu i se cere cu perspectiva de a şi-o pierde definitiv..., ci pentru a ajunge mai repede la deplinătatea vieţii. STĂNILOAE, O. 155, cf. DL, SFC VI, 57, M. D. ENC., DEX. Dacă există un teritoriu al lumii în care poţi cunoaşte deplinătatea bucuriei, acest teritoriu nu poate fi decât cultura. PLEŞU, M. m. 97. ^ Loc. a d v. (învechit) Cu deplinătate = în întregime, în totalitate, deplin (I), perfect2 (11). Să se înveţe cu deplinătate limba latinească maica limbei noastre (a. 1828). URICARIUL, vil, 179. Ordinul lui Alexandru Nevski, ... întemeiat cu deplinătate de Ecaterina ... la 1725. AR (1829), lll2/7. Iată dvoresc înaintea ta ...fără a-ţi pute arăta cu deplinătate simţirile inimii mele! drăghici, R. 204/24. Cu toate aceste el au păstrat cugetul cel liniştit şi cu deplinătate au purtat datoria unui comandir. ASACHI, 1.271/6. Iubea limba rosiană, o cunoştea cu deplinătate şi se minuna de înavuţirea şi mărimea ei. id. ib. 386/27. Cultura modernă înălţându-sepe edificiul celei antice, fiind adecă continuarea şi completarea ei, nu putem poseda cu deplinătate pe una jără ajutorul celeilalte. CONV. LIT. H, 72. ^ E x p r. A (nu) fi în deplinătatea facultăţilor mintale = a (nu) fi stabil, sănătos psihic. Marina făcu spre Felix un mic semn, cu înţelesul că Otilia nu-i în deplinătatea facultăţilor mintale. CĂLINESCU, E. O. I, 78. - Şi: (învechit) deplinitate s. f. - Deplin + suf. -(ă)tate. DEPLINÎ vb. IV. - îndeplini. 1. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se) întregi, a (se) completa, a (se) realiza (1); a se perfecţiona. Mult mai tare şi mai strâns pofteşte firea de la oameni decât de la dobitoace, ca cu toate ce se cuvine să-şi deplinească şi să-şi săvârşească fiii săi. MAIOR, s. I, 65. Sholerii ce vor ave petrecute cele mai de gios învăţături se vor deplini în 3823 DEPLINIRE -472- DEPLORA literatură, în măestrii şi ştiinţe. AR (1829), 1242/8. Limba românească este destoinică de a se putea deplini (a. 1837). PLR1,63. Nopţile cele întunecoase şi înnoitoare lovituri a tunetelor deplinea primejdia acestei călătorii. ASACHI, i. 402/25. Literele cele mari se pun ...la începutul fieştecă-ruia vers (stih) chiar şi dacă într-acela cugetul nu se deplineşte. BĂLĂŞESCU, GR. 200/16. 2. T r a n z. (învechit) A desăvârşi (2). Să-i lumineze pre fiii românilor şi să-i deplinească. maior, ist. 258/19. + R e f L A ajunge la maturitate. După patru sau cinci zile sgrăbunţele de tot s-au deplinii. FRĂŢILĂ, s. î. 19/2. 3. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) realiza (1), a (se) îndeplini, a (se) înfăptui. Ceea ce mai mult deplinea duhul lor era liniştea inimei lor. MAIOR, T. 132/13. După leagea firei ... lemnul, ca şi omul prin acealeşi puteri prin care fu deplinii se prăpădeaşte. ÎNV. POM. 27/17, Cf. PONTBRIANT, D., CADE, SFC D, 63, ALR I 1 362/418,730. *❖*Ref 1. pas.Sunetelebuciumilor... au încunoştiinţat învincerea română, ce s-au deplinii prin stârpirea acelor tatari. ASACHI, S. L. II, 71. 4. T r a n z. (învechit, rar) A duce la îndeplinire, la bun sfârşit; a executa. Deplini această tristă şi pioasă datorie. PÂCLEANU, 1.1, 60/9. Să deplinească ordinele cu care este însărcinat, id. ib. 106/31. - Prez. ind.: deplinesc. - Cf. îndeplini. DEPLINÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (se) deplini şi rezultatul ei. 1. întregire, completare. Cf. deplini (1). Trebuie dar pentru deplinirea înţelesului să adăogăm la subjet pe substantivul duhului, şi la atribut pe substantivul om. I. POP, L. 9/1. Deplinirea înţelesului pofteşte ca lângă prezis să mai fie o persoană ori un lucru. BĂLĂŞESCU, GR. 170/24. 2. Desăvârşire (2), deplinătate, plenitudine. Cf. d e p 1 i n i (2). Ah, câtă bunătate, deplinire, înţelepciune şi nevinovăţie (începutul sec. xvm). mag. ist. iii, 30/11. Bărbat cu râvnă ca aceia spre deplinirea neamului românesc. MAIOR, IST. 75/20. Aşea este ia ţesută, cât măcar cât o va auzi cineva, nu poate să o înveţe cu acea deplinire cât să nu facă dese şi grele greşele asupra gramaticei, id. ib. 264/16. Nu ştiia să vindece greşealele sale, nici să poruncească cu deplinire, nici să prevează relele, id. T. 54/17. La aceaia se ceare marepriceapere, şi ceva deplinire întru cetire. PETROVICI, P. 185/17. [Vărsatul] spre deplinirea trupului nu numai nemica nu ajută, ci mai vârtos de multe ori îl chilăveaşte. FRĂŢILĂ, s. î. 12/15. De datorie este a nu mai întârzie de a aduce limba vorbită de mai mulţi decât patru milioane români la gradul deplinirei (a. 1829). PLRI, 28. [Istoria naturală] păşeşte necontenit spre a sa deplinire. AR (1829), 322/38. Această istăţie, această deplinire şi iscusinţă se poate cere şi aştepta numai de la cultură. BOJINCĂ, D. 5/21. Limba portugălească se află în o înaltă treaptă a deplinirii. RUS, I. I, 123/3. Mă conduceai spre deplinire şi când îmi era visul mai frumos neîmpăcata-ţi lege, îi curmă zborul său. CONV. LIT. 1,128. ^ L o c. a d v. întru toată deplinirea = cu totul, peste tot, cu desăvârşire, complet. Ucideţi toată partea bărbătească întru toată deplinirea. biblia (1688), 1192/30. + Maturitate (1). Atunci vărsatul e întru deplinirea sa. FRĂŢILĂ, s. î. 41/9. Acea cânepă nu poate ajunge la poftită deplinire. CULT. c. 22/12. 3. Realizare (1), înfăptuire. Cf. d e p 1 i n i (3). Bucură-te căci nu poţi aduce răotatea întru deplinire. TEODOROVICI, M. 98/2. Nu-lputu duce la deplinire [dicţionarul]. LB 6/1. 4. îndeplinire, executare. Cf. deplini (4). Spre deplinirea ofiţiei mele din 17 iunie, fac ştiut Divanului: că al doile mădular al comitetului ... este ales dumnealui boeriul Constantin Caniacuzino. AR (1829), 42733. Hotarele şi soarta Greciei nefiind încă statornicită, congresul nu putea hotărî ceva cu autoritate şi deplinire. ib. 67Vll. Lucrarea pământului întru mai bună deplinire a o aduce. CULT. C. 8/1. întârzie prea mult deplinirea dorinţelor mele. PÂCLEANU, 1.1, 32/29. - PI.: depliniri. - V. deplini. DEPLINÎT, -Ă adj. (învechit) 1. Desăvârşit, perfect2 (11). Nicio treabă nu se cade să vă fie mai de sârg, decât deplinita creaştere a fiilor, maior, d. 11/13. Nu se cade să te îndoieşti despre deplinita ei sănătate. învăţătură, 68/8. Popoarele celea mai lucrătoare sânt celea mai deplinite. FM (1843), 118V21. [Limba ispănească] are literatură deplinită şi foarte mare. id. ib. 152/21. "y* (Adverbial) Pre pământ nu e niminea deplinii făcut. ţichindeal, F. 208/16. + Ajuns la maturitate (X). Dintră mugurii cei mai mulţi ce sunt pre nuia cel mai deplinii să se aleagă. ÎNV. POM. 109/2. O sămânţă deplinită, coaptă şi curată va da mai bună roadă. i. ionescu, C. 181/3. 2. Absolut, complet, total, perfect2 (12). Măriţii domni ... fiind trimişi cu deplinită putere, cu cărţi de credinţă scrise pe pergament... s-au împăcat, şincai, HR. n, 34/26. De acolo o deplinită pace să se nască, nu se poate pri-ceape. manifest (1813), 18/10. ^ (Adverbial) întrebările ceale de căpetenie trebuie să fie după stările împrejur ale lucrului pentru ca pruncii deplinii să le poată cuprinde, şi învăţa, petrovici, P. 158/17. -PL: depliniţi, -te. - V. deplini. DEPLINXTÂTE s. f. v. deplinătate. DEPLINITÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Determinant (1), eompletiv. Zicămintele sau propusăciunile care şerbesc spre deplinirea altor se zic deplinitive (a. 1851). în SFC IV, 91. - PL: deplinitivi, -e. - Deplini + suf. -(t)iv. DEPLINITOR, -OARE s. m. şi f. (învechit, rar) Persoană care îndeplineşte ceva, care duce ceva la bun sfârşit. Deplinitoriul acestui metod au fost franţezul abate... Epe şi germanul Samoil Heinek. AR (1829), 63748. - PL: deplinitori, -oare. - Şi: deplinitoriu, -ie s.m. şi f. - Deplini + suf. -tor. DEPLINITORIU, -IE s. m. şi f. v. deplinitor. DEPLOMÂT s. m. şi f. v. diplomat. DEPLORA vb. I. T r a n z. (Livresc) A deplânge. Ea muri deplărând momentul cel fatal în care ea se arfi dedat movemăntului celui dintâiu a vindictei. CALENDARIU (1794), 38/32, cf. NEGULICI. Deplora depărtarea lui de la 3831 DEPLORABIL -473- DEPOLARIZANT drumul cel adevărat al datoriei. GHICA, C. E. II, 607, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Deplorăm moartea amicului. LM, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SEVERIN, s. 138. Acest material, dintr-un scrupul pe care astăzi îl putem deplora, n-a fost niciodată publicat, v. rom. ianuarie 1929, 21, cf. cade. Ceea ce deplora el, prin urmare, nu era atât macularea obiectului, cât inerţia totală. CĂLINESCU, B. I. 29, cf. DL, DN2, DEX. Deplorând poate că a apărut într-un moment de civilizaţie tardivă, v. rom. iunie 1975, 5. - Prez. ind.: deplor. - Şi: (învechit, rar) deplărâ vb. I. - Din lat. deplorare, fr. déplorer. DEPLORABIL, -Ă adj. Care este vrednic deplâns, de compătimit, care inspiră mila; care produce o impresie penibilă, jalnic, lamentabil; prost (II 2), rău (114), mizerabil (1). In adevăr căderea a fost şi este-o faptă, Căci degradat fu omul mai jos şi decât vita ... Ci care e cuvântul căderii deplorabili Al unei catastrofe atâta de complecte? HELIADE, o. I, 381, cf. NEGULICI. Ne priveşte cu ochi împietriţi o figură de bătrân. „Nenorocită fiică, părinţi deplorabili!” fură singurele cuvinte ce le pronunţă. CONV. LIT. 1,122. Este deplorabilă această stare de umilire ... este dureros a vedea pe cel sărman până în sfârşit împovărat! LĂZĂRESCU, s. 147/2. Târâm într-un lung supliciu restul deplorabilelor mele zile. PÂCLEANU, I. I, 74/2, cf. STAMATI, D., ARISTIA, PLUT. Din acest moment soarta junelui nobil s-a făcut de tot deplorabilă. CALENDAR (1859), 59/27. Oamenii noştri ... au dat cheltuielilor tesaurului o întindere care trebuia să ne aducă fatalmente la starea deplorabilă la care am ajuns. GHICA, c. E. II, 372. Acest om ... şi-a pierdut minţile şi a vieţuitpână în zilele noastre într-o stare deplorabilă. FILIMON, o. I, 179, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Stilul raportului prezentat de consiliul permanent este deplorabil. CONV. LIT. IV, 239. Vreau să-ţi atrag luare-aminte asupra corecturei foaiei „ Convorbirilor Ea este deplorabilă, şi atât de deplorabilă încât se taie gustul de-a publica ceva. ALECSANDRI, S. 65, cf. COSTINESCU, LM. Este deplorabil rezultatul acestei prime încercări. MAIORESCU, D. V, 122. Vedem ... atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule. CARAGIALE, O. II, 154, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Mult mi-am sfărmat şi eu capul, să aflu de unde provine adicătilea deplorabila eră staţionară în literatura noastră de dincoace. LUC. n, 189, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., CADE. Din pricina unei deplorabile uşurinţi verbale, dialogul sufere de lungimi. LOVINESCU, C. IV, 120. Avea deplorabilul obicei de-a întârzia, la mesele oficiale. EFTIMIU, N. 28. Decadenţa lor s-a datorit unor împrejurări istorice, şi anume, în cazul grecilor, politicei deplorabile de diviziune şi rivalitate a micilor state pe care le formau. NEGULESCU, G. 241. Italia are desigur multe lucruri interesante, dar restaurantele sunt deplorabile ... se mănâncă de-o mie de ori mai bine în Bucureşti. COCEA, s. I, 99. A încercat într-o revistă politică naţional-ţărănistă ...o deplorabilă replică. STĂNILOAE, O. 98. Pentru a face faţă nevoilor războiului, atât Franţa cât şi Spania ... înmulţiseră expedientele cele mai deplorabile, oţetea, R. 176. Teza a devenit principiul unei politici naţionale care prezenta avantajul de a disculpa clasa noastră conducătoare de starea deplorabilă a ţărănimii şi de a arunca toată vina asupra fanarioţilor, id. T. V. 282, cf. DL, DN2. Armata se află într-o stare deplorabilă. MAGAZIN IST. 1968, nr. 3,33. Arfi însănătoşit economia, constatând - aşa cum o face -starea deplorabilă a ţăranilor şi răzeşilor coborâţi până la şerbie. LL1973, nr. 4,671, cf. M. D. ENC. Condiţiile în care era nevoit să locuiască ... erau deplorabile. M 1974, nr. 7, 23. Mi se pare deplorabil un asemenea gest. flacăra, 1975, nr. 22, 22. Publicaţii pe care ... le primesc cu întârziere şi într-o stare deplorabilă, ib. nr. 46,8, cf. DEX. -Pl.: deplorabili, -e. - Din fr. déplorable. DEPLORARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a deplora şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., costinescu. -Pl.: deplorări. - V. deplora. DEPLORÂŢIE s. f. (Livresc) Plângere (1), lamentaţie. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU, LM, DN2, DEX. + Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. Cf. DEX2. -PL: deploraţii. - Şi: (învechit) deploraţiune s. f. COSTINESCU, LM. - Din lat. deploratio, -onis, fr. déploration. DEPLORAŢIUNE s. f. v. deploraţie. DEPLUM vb. I. T r a n z. (Franţuzism) A smulge penele; a jumuli. Cf. DN3, mda. -Prez. ind.: deplumez. - Din fr. déplumer. DEPOETIZ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică texte) A face să-şi piardă caracterul poetic. Cf. DN3, MDA. - Pronunţat: -po-e-. - Prez. ind.: depoetizez. -Dinfr. dépoétiser. DEPOETIZÂRE s. f. (Rar) Pierdere a caracterului poetic al unui text. Consecinţa este o dezumflare, o depoe-tizare uneori, alteori o suspendare a momentului solemn şi protocolar. LL 1974, nr. 1, 92, cf. DN3. Dar cu toată tehnica smulgerii imaginilor şi a depoetizării, versurile din aceste volume mai păstrează imagini descriptive. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 9; 8/2. - Pronunţat: -po-e-. - Pl.: depoetizări. - V. depoetiza. DEPOLARIZ vb. I. T r a n z. 1. A împiedica sau a face să dispară fenomenul de polarizare chimică a electrozilor. Cf. CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 4* Refl. Electrodul pozitiv furnizează un debit de curent neîntrerupt, fără să se depolarizeze. ENC. TEHN. 1,113. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină, transformându-1 în lumină naturală. Cf. dl, dm, dn2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: depolarizez. - Din fr. dépolariser. DEPOLARIZANT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care depolarizează (1). Cf. dm, M. D. enc., dn2, dex. 3840 DEPOLARIZARE -474 - DEPONENT1 2. S. m. Depolarizator. Pentru a împiedica aceasta polarizaţie, se adaugă electrolitului depolarizanţi. LTR2 XIII, 11. După starea de agregare, depoîarizanţii pot fi solizi (ex. oxid de cupru, bioxid de mangan), lichizi (ex. acid azotic) sau gazoşi (ex. oxigenul din aer). DER, cf. DN2, DEX. -Pl.: depolarizanţi, -te. - Din fr. dépolarisant. DEPOLARIZARE s. f. Acţiuneade a se d e p o - 1 a r i z a şi rezultatul ei; depolarizaţie. 1. Cf. d e p o 1 a r i z a (1). Cf. enc. tehn. i, 114. La catod, depolarizarea se realizează ... prin ... descărcarea ionilor unui metal sau o reducere pe electrod. LTR2, cf. DM, DER, DC, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Cf. d e p o 1 a r i z a (2). Cf. ltr2, dm, dc, m. d. enc., DEX, DN3. - Pl.: depolarizări - V. depolariza. DEPOLARIZATOR s. m. Substanţă care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea (2); depolarizant (2). Cf. dm, M. D. enc., dex, dn3. -PL: depolarizatori. - Depolariza + suf. -tor. DEPOLARIZAŢIE s. f. Depolarizare. Cf. enc. tehn. i, 113,ndn. -PL: depolarizaţii. - Din fr. dépolarisation. DEPOLIMERIZ vb. L T r a n z. A efectua operaţia de depolimerizare. Cf. dn3, mda. - Prez. ind.: depolimerizez. -Cf.fr. dépolymérisation. DEPOLIMERIZARE s. f. (Şi în sintagma reacţie de depolimerizare) Reacţie chimică prin care un polimer trece în polimeri cu greutăţi moleculare mici sau în monomeri sub acţiunea căldurii, a luminii, a radiaţilor, a catalizatorilor etc. Cf. macarovici, ch. 177. Reacţiile de depolimerizare sunt endoterme, favorizate de presiuni joase. LTR2, cf. DER, SFC IV, 318. Depolimerizarea poate fi accelerată de peroxizi, de radiaţii ultraviolete etc. DC, cf. D. MED., DTT, M. D. ENC. Căldura excesivă degajată de... [reflectoare] duce la o descompunere înceată (depolimerizare). SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348. - PL: depolimerizări. - V. depolimeriza. DEPOLITIZ vb. I. T r a n z. A face să-şi piardă caracterul politic. Cf. DEX, DN3. în mod paradoxal, societăţile totalitare sunt societăţi depolitizate prin excelenţă. LUCEANU, J. 6. Controlul agenţilor economici vafi depo-litizat RL 2004, nr. 4 494. - Prez. ind.: depolitizez. - Din fr. dépolitiser. DEPOLITIZÂRE s. f. Acţiunea de a depolitiza şi rezultatul ei. Cuvinte noi derivate cu prefixul „ de- ”, cu valoare privativă, care cunoaşte, în limba actuală, o foarte mare productivitate (specializată): decolonizare, ... depo- litizare. L. ROM. 1975, 176, cf. DEX, DN3. Protestatarii, reuniţi în „Iniţiativa Profesională Radio România”, au lansat un raport privind toate aceste nereguli cu scopul depolitizării activităţii editoriale din această instituţie. RL 2005, nr. 4 514. Nu se poateface depolitizarea Televiziunii de către cei care au politizat-o. ib. nr. 4 584. -PL: depolitizări. - V. depolitiza. DEPOLITIZAT, -Ă adj. Care a fost supus depolitizării. Pledoaria fermă... din primul său discurs prezidenţial ... a pus toată greutatea pe funcţionarea instituţiilor depolitizate şi pe respectarea legilor. RL 2004, nr. 4 490. -PL: depolitizaţi, -te. - V. depolitiza. DEPOLU vb. I. T r a n z. A reduce sau a înlătura poluarea; a purifica (1). Cf. dex, dn3. - Pronunţat: -lu-a. - Prez. ind.: depoluez. - Din fr. depolluer. DEPOLUÂNT, -Ă adj., s. m. şi f. (Substanţă, bacterie, procedeu etc.) care serveşte la depoluare. Cf. dex, dn3. Anumite fructe au proprietăţi depoluante. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 484. -Pronunţat: -lu-ant. - PL: depoluanţi, -te. - Din fr. depolluant. DEPOLUARE s. f. Acţiunea de a depolua şi rezultatul ei. Cf. DEX, L. ROM. 1975,176. Modelul experimental (care-şi propune detectarea degajărilor de gaze toxice şi depoluarea). FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8. Depoluarea atmosferei, apelor şi solului, scânteia, 1975, nr. 10 347. A avertizat că utilizarea masivă şi fără discriminare a substanţelor detergente pentru depoluarea zonelor marine infestate cu păcură poate crea situaţii mult mai grele pentru fauna marină. RL 1978, nr. 10 429. Depoluarea unor zone acvatice, ib. 2006, nr. 4 834. - Pronunţat: -lu-a-. - PL: depoluări. - V. depolua. DEPOLUÂT, -Ă adj. (Despre aer, ape, mediu natural etc.) Din care a fost redusă sau înlăturată poluarea; purificat. Cf. DEX, MDA. -Pronunţat: -lu-at. - PL: depoluaţi, -te. - V. depolua. DEPONE vb. III v. depune2. DEPONENT1, -Ă adj. (în gramatica latină; mai ales în sintagma verb deponent) Care are formă pasivă şi sens activ. Verburile deponente sânt: care în limba latinească să apleacă şi sânt numai pătimitoare, adecă pasive, iar în limba românească tot ca ceale lucrătoare. TEMPEA, GRAM. 156/3. Verbumul deponent iaste care în limba latinească iaste pătimitoriu, iară în românească ca cel lucrătoriu, adecă urmez şi altele, alboteanu, gram. rom. 65r/7, cf. etimol. 4716, heliade, paralelism, i, 76. Genul deponent seau depunătoriu ... nu se întrebuieşte în formă lucrătoare [activă], fără în pătimitoare [pasivă]. SĂULESCU, gram. ROM. i, 96/1. în limba latină, se găsesc mulţi verbi care au forma verbului pasiv ... asemenea 3854 DEPONENT2 -475- DEPORTA1 verbi se numesc deponente. HILL, GRAM. LAT. 40/32. Noi n-avem verburi deponente ca latinii. CÂMPEANU, GR. ROM. 85/32, cf. pontbriant, D., LM. în limba latină, verbele numite deponente sunt pasive după formă, darfuncţionează ca active, arhiva, 1,731, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D., CADE. în latină, există o categorie de verbe, numite deponente, care se conjugă după diateza pasivă, dar au sens activ. GRAUR, I. L. 151, cf. DL. Majoritatea parti-cipulor în -to- cu sens activ apar la verbele deponente. SCL 1959, 243. Verbele deponente ... cer după ele un complement exprimat prin ablativ. IST. L. ROM. 1,236. Apar izolat cazuri în care participiul verbelor deponente este folosit şi cu sens pasiv. ib. 373, cf. DN2, M. D. ENC., dex. - PL: deponenţi, -te. - Şi: (învechit) depunent, -ă adj. HELIADE, PARALELISM, I, 76, PONTBRIANT, D. - Din lat deponens, -ntis. - Depunent: prin apropiere de pune. DEPONENT2, -Ă s. m. şi f. Persoană care încredinţează altei persoane sau unei bănci etc. spre păstrare un lucru (mai ales bani, hârtii de valoare etc.) (în temeiul unui contract de depozit); depunător. Mai toate operaţiunile ... consistă în operaţii uzurare, de esploatare sau a deponenţilor lor sau a altor români cari se adresează, luându-li-se 18 procente 24, 36 pe an. EMINESCU, O. X, 251. El [depozitarul] nu poate să se servească de lucrul depus, fără permisiunea expresă, sau tacită, a deponentului HAMANGIU, C. C. 404. Depozitarul nu poate pretinde ca deponentele să probe că lucrul depozitat este proprietatea sa. id. ib. 405, cf. barcianu. Deponenţii [depunătorii] sunt creditori pentru banii depuşi spre fructificare. I. panţu, PR. 61, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Conducea „Banca micilor deponenţiEFTIMIU, N. 52. Domnule, dacă s-ar publica listele deponenţilor, ai rămâne uimit de ce ai afla. CAMIL PETRESCU, P. 242. Operaţia ar fi foarte corectă dacă unii deponenţi n-ar avea tendinţe de abuz. ARGHEZI, C. J. 245, cf. DL, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. Deponenţii a trei bănci falimentare îşi pot încasa compensaţiile. RL 2004, nr. 4 475. - PL: deponenţi, -te. - Şi: (învechit) deponente s. m. - Din it. deponente. DEPONENTE s. m. v. deponent2. DEPONT vb. I. T r a n z. (Complementul indică poduri folosite în operaţii militare) A efectua operaţia de depontare. Cf. DN2, dex. - Prez. ind.: depontez. - Din fr. depointer. Cf. p o n t o n. DEPONTARE s. f. Operaţia de demontare a podurilor militare de echipaj. Cf LTR2. Fazele depontării se succed în ordine inversă ordinii fazelor din operaţia de pontare. ib., cf. NDN. - PL: depontări. - V. deponta. DEPOPULA vb. I. T r a n z. (Complementul indică locuri populate) A reduce numeric populaţia (uneori până la dispariţie), ca urmare a unei calamităţi, a unei acţiuni militare etc. Cf. i. GOLESCU, C. Expediţiile cruciate deşi despopulară Europa ... avură urmări folositoare pentru omenire. MN (1836), 72/4. Tiraniile acestea sleiră avuţia ţării şi o despopulară de lăcuitori. F. AARON, I. II, 108/26, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRAINT, D., COSTINESCU. întreaga campanie din iestan a româno-bulgarilor şi cumanilor precum şi retragerea lor au fost făcute ... c-o precugetată cruzime, pentru a dispopula şi pustii cu totul Tracia. eminescu, o. xrv, 106, cf. alexi, w., şăineanu2, RESMERIŢĂ,D., CADE, DL, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ Re f 1 . După 1990, zona s-a depopulat rapid, fiind lovită de o sărăcie cruntă. RL 2006, nr. 4 821. ^ F i g. Cerul s-a despopulat de aţâţi „crai” ... care făcea curte la dregăstoasele zeităţile lor soţii care nici ele nu erau modelul... fidelităţei conjugale. ISIS (1859), 542/10. -Prez, ind.: depopulez. ~ Şi: (învechit) despopulâ, dăzpopolâ (i. GOLESCU, c.), dispopulá vb. I. -Din lat. depopulare. Cf. it. depopolare, fr. dépeupler. DEPOPULARE s. f. Acţiunea de a depopula şi rezultatul ei; reducere numerică (până la dispariţie) a populaţiei ca urmare a unor calamităţi, a unei acţiuni militare etc. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, RESMERIŢĂ, D. Problemele depopulării Banatului ori a alimentaţiei nu sunt probleme pur biologice. D. GUŞTI, p. A. 126, cf. DL. Istoricii marxişti exclud posibilitatea depopulării provinciilor romane căzute în mâinile „barbarilor”. PANAITESCU, O. Ţ. 21, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Prognozele indică ... depopularea lentă a bisericilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,4/4. Orăşelul de odinioară, condamnat la pieire, la depopulare, ... îşi trăieşte azi noua sa istorie. FLACĂRA, 1976, nr. 21, 10. Depopularea deltei este un proces ireversibil şi necesar care nu exclude nostalgia, ib. 1977, nr. 2,10. O trăsătură comună tuturor acestor oraşe, menţionează studiul, este depopularea dinspre centru spre periferie. RL 1977, nr. 10 241. -PL: depopulări - Şi: (învechit) despopuláre s. f. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D. - V. depopula. DEPOPULARIZÁ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A face să piardă popularitatea. Cf. negulici, prot. - POP., N. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Prez, ind.: depopularizez. - Şi: despopularizá vb. I. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Pref. de- + populariza. DEPOPULÁT, -Ă adj. (Despre teritorii, aşezări etc.) Din care au plecat locuitorii; cu populaţie redusă numeric (până la dispariţie) ca urmare a unor calamităţi fizice sau sociale. Văzându-se în lipsă de soldaţi, ţara fiind foarte despopulată, [Mihai-Yodă] trămise în ţări străine să strângă în leafă voinici viteji, bălcescu, M. v. 239, cf. COSTINESCU, LM. Pare un oraş dispopulat. EMINESCU, O. vii, 226. Am găsit din cauza frigului pe jumătate şcoala despopulată. CARAGIALE, O. I, 206, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., DL, M. D. ENC. -PL: depopulaţi, -te. - Şi: (învechit) despopulat, -ă, dispopulat, -ă adj. - V. depopula. DEPORTÁ1 vb. Í. T r a n z. (Complementul indică oameni) A trimite într-un loc îndepărtat ca măsură represivă (mai ales pentru motive politice). V. exila, surghiuni (1). Cf. i. golescu, c., prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, 3863 DEPORTA2 -476- DEPOSEDANT W. Peste 12 mii de muncitori fură făcuţiprizoneri şi deportaţi în Africa, luc. n, 72, cf. şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D., şăineanu, D. U., cade. Fuseseră deportaţi. BENIUC, M. C. 1,450. Am fost arestat şi deportat de nemţi în Bulgaria. VINEA, L. I, 405, cf. DL. Pe părinţii prietenului lui îi deportaseră. BARBU, I. I, 180, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Fuseseră deportaţi la Mezensfără judecată. MAGAZIN IST. 1978, nr. 4, 11. Circa un milion de români ... au fost arestaţi sau deportaţi. RL 2005, nr. 4 726. ^ R e f 1. pas. Ca un zelos pentru sântele icoane precum era şi sântul Nechifor s-au deportat în castelul Anriga din Bitinia de către imperatorul Mihail Bâlbâitul. CALENDAR (1853), XXVI/9. -Prez. ind.: deportez. - Şi: (învechit) dăportâ vb. L I. GOLESCU, C. - Din fr. déporter, lat. deportare. DEPORTA2 vb. I v. depărta. DEPORTARE s. f. Acţiunea de a deporta şi rezultatul ei; (învechit) deportafie. V. exil, surghiun (1). Cf. STAMATI, D., DDRF. Urmarea acestei proceduri... este o amânare ... pănă la punerea în libertate ori pănă la deportare. CONTEMPORANUL, VII2, 123, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., cade, DL. Catus inaugurează ... un nou sistem de asigurare a hotarelor imperiului: deportarea ... populaţiilor duşmănoase. H. DAICOVICIU, D. 122. Cyrus ...nu a fost un despot de tip asirian, care să ţină în frâu pe supuşi prin cruzimi, torturi...jaf deportări. magazin IST. 1970, nr. 9, 68. Temniţa şi deportarea nu i-au putut frânge elanul revoluţionar, ib. 1975, nr. 12, 50, cf. M. D. ENC., DEX. Urmase o deportare pe termen nelimitat, ib. 1978, nr. 4,10. O notă de profund tragism ce avea să-l urmărească întreaga viaţă a fost deportarea sa de către nazişti în lagărele de pe malurile râului Bug. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 23, 8/4. O patrie nimicită prin exterminări şi deportări în masă este cea mai odioasă crimă de genocid, ib. 1979, nr. 25, 12/3. - Pl.: deportări. - V. deporta1. DEPORTAT, -Ă adj., s. m. şi f. (Om) care a fost trimis în locuri îndepărtate ca măsură represivă (mai ales pentru motive politice). V. exilat, surghiunit (1). Cf. COSTINESCU, LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Cu înduioşare de deportat, ... privea arbuştii exotici. C. PETRESCU, î. 1,4. Deportaţii fură scoşi ... din ţarc. CĂLINESCU, S. 572. Piraţii..., recrutaţi din deportaţi evadaţimişunau în aceste regiuni. RALEA, 0.15. Pustiurile Siberiei sunt pline de aceşti deportaţi. CAMIL PETRESCU, O. n, 550, cf. DL, DN2. [Siberia] a cărei intelectualitate era formată aproape exclusiv din revoluţionari deportaţi. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 329. Cei doi deportaţi debarcaseră la Vadso. MAGAZIN IST. 1978, nr. 4,11, Soarta evreilor ucişi sau deportaţi,... este o lecţie morală pe care trebuie s-o învăţăm. RL 2005, nr. 4 564. - Pl.: deportaţi, -te. - V. deporta1. Cf. fr. d é p o r t é. DEPORTÂŢIE s. f. (învechit) Deportare. V. exil, surghiun (3). Cf. HELIADE, paralelism, I, 75. Schimbarea osândei sale în deportaţie. AR (1837), 1632/34, cf. STAMATI, D, Când cavalerul condeiului este ... vreun scăpat de deportaţiune, plata şi răsplata este îndoiată. GHICA, C. E. HI, 16, Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. - PL: deportaţii. - Şi: deportaţmne s. f. - Din lat. deportatio, -onis. Cf. fr. d é p o r t a t i o n. DEPORTAŢIUNE s. f. v. deportaţie. DEPOSEDÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni) A lipsi de un bun, de un lucru sau de un drept etc. Regulamentul nu a deposedat cu totul pe ţărani de pământul ce ocupau pe moşiile boierilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 157, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Colegul său Eder... găsi [Supplex Libellus Valachorum] obraznică şi insultătoare pentru acei care printr-o tradiţie de secole aveau dreptul de a deposeda, de a împila şi de a despreţul IORGA, L. n, 206, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Emmy ajunsese să creadă că părinţii deposedaseră pe dragul ei Mircea, că averea lor era făcută din moşiile Bogdanilor. EFTIMIU, N. 135. Şi-ipare că trece ca osândiţii la ghilotină, deposedaţi de toate bunurile, c. PETRESCU, c. v. 357. Oligarhia noastră a deposedat de pământuri pe oamenii liberi. SADOVEANU, o. XIX, 136. Deposedat formal de provinciile cucerite, prin mandatul de recuperare, ... Otokar al II-lea le pierde de fapt în 1276. BRĂTIANU, T. 174. Au fost deposedaţi şi aici de imensele plantaţii pe care le acaparaseră. RALEA, o. 15. O degradare asemănătoare ... le-a fost dat să cunoască ţărilor peste care a trecut urgia războiului..., războiul le-a deposedat de toate bunurile de mai-nainte. BOGZA, v. J. 20, cf. DL. Au bani ascunşi, ... deposedează-i! BARBU, PRINC. 182, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. La sate, zeci de mii de ţărani au fost deposedaţi de pământul cu care fuseseră împroprietăriţi în urma reformei agrare de după Primul Război Mondial CONTEMP. 1978, nr. 1 642, 8/4. Prostituatele îşi adorm clienţii (şoferii de camioane) cu diazepam şi îi deposedează de bani, bijuterii, telefoane mobile şi alte bunuri de valoare. RL 2005, nr. 4 520. ^ R e f 1. pas. Este zis, că se deposedează ca în vremea turcilor, maiorescu, d. ii, 487. ^ (Prin lărgirea sensului) Mortul se duce cu suava senzaţie a eliberării, dar noi îl plângem, pentru ca, în realitate, să ne plângem pe noi: dispariţia lui ne-a despose-dat. Viaţa nu e numai un fapt de conştiinţă solitară, ci şi un fenomen social; trăim nu numai în noi ci şi în alţii. LOVINESCU, C2. V, 122. Ion Ozun îşi şterse sudoarea rece de pe tâmplele deposedate de plete. C. PETRESCU, C. V. 48. Umilită de turci, deposedată de spanioli ... Veneţia a ieşit din criză considerabil micşorată. OŢETEA, R. 290. îi aştepta ... părintele deposedat de strălucirea domnească. G. BARBU, A. V. 103. Este deposedat de balon. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 20. - Prez, ind.: deposedez. - Şi: (învechit) desposedá vb. I. - Din fr. déposséder. DEPOSEDÁNT, -Ă s. m. şi f. (Jur.) Persoană care deposedează pe cineva de un bun, de un lucru sau de un drept. Partea vătămată este scoasă, în fapt, din posesiunea unui imobil, pe care o avea în baza unei hotărâri judecătoreşti... obţinută prin proces în contra deposedan-tului. COD. PEN. R.P.R. 383. -PL: deposedanţi, -te. - Deposeda + suf. -ant. 3870 DEPOSEDARE -477- DEPOZIT DEPOSEDARE s. f. Acţiunea de a deposeda şi rezultatul ei; lipsire de un bun, de un lucru, de un drept etc. Curând însă desposederea [moşnenilor] acestora începu a se face, bălcescu, M. v. 302, cf. pontbriant, d., LM, ddrf. El apare în 1579 la Paris, şi întocmeşte versiunea deposedărei lui de scaunul părintesc. XENOPOL, i. R. v, 32, cf. ALEXI, W. Regimul săsesc ...introduse... şerbiacude-a binele, iar deposedările... creară o situaţie foarte precară... locuitorilor. PĂCALĂ, M. R. 68. V Alecsandri... ne vorbeşte... de deposedarea cu sila a răzeşilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 77, cf. RESMERIŢĂ, D. Plângerea ... pretinde în acelaşi timp că a fost o deposedare integrală fără niciun fel de despăgubire. TITULESCU, D. 174, cf. DL, DN2. Fruntaşii ... îşi sporesc avuţiile prin ... deposedarea membrilor de rând ai obştilor. H. DAICOVICIU, D. 82. Nu sunt puţine cazurile când deposedările [de moşii] se făceau brutal G. BARBU, A. v. 82. Drama cotropirii şi deposedării de pământ şi drepturi începuse şi avea să dureze mai multe veacuri. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 92, cf. M. D. ENC., DEX. [Dobrin] folosit ...la mijlocul terenului e bun la construcţie, dar, ca şi celălalt, nu face nimic la deposedare. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 20. Deposedarea şi jefuirea meseriaşilor, a ţăranilor ... de bunurile lor materiale. CONTEMP. 1978, nr. 1 642, 8/3. Politica de deznaţionalizare a Imperiului implică deposedarea economică a vlaşinilor de însuşi izvorul traiului lor, munţii cu păşunile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 22,11/1. - Pl.: deposedări. - Gen.-dat. şi (învechit) deposedărei. - Şi: (învechit) desposedâre s. f. - V. deposeda. DEPOSEDAT, -Ă adj. (Despre oameni sau colectivităţi umane) Care este lipsit de un obiect, de un bun, de un drept etc. [Aceasta] ar da naştere vagabondajului în clasa rurală deposedată, kogălniceanu, S. a. 161. Această lege are să sporească veniturile proprietarilor deposedaţi. GfflCA, c. E. i, 220, cf. pontbriant, d., alexi, W. Tronul moldovenesc s-ar fi dat domnului deposedat. iorga, L. 1,346. Sub Vodă Şuţu, moşnenii deposedaţi s-au adresat lui Pini, care i-a primit bine şi le-a promis tot sprijinul său. OŢETEA, T. V. 38, cf. M. D. ENC. Spre Roma şi oraşele peninsulei emigrau numeroase cete de ţărani deposedaţi şi pauperizaţi MAGAZIN IST. 1974, nr. 9, 24. *£■ (Substantivat) America a început ca o naţiune a celor deposedaţi. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 10/3. -PL: deposedaţi, -te. - V. deposeda. DEPOTRÎVĂ adv. v. deopotrivă. DEPOU s. n. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Clădire în care se adăpostesc, se întreţin şi se repară locomotive, vagoane de tren, de tramvai etc. Dinspre depoul de locomotive, din când în când, ţâşneau fluierături. VLASIU, D. 138. Prin depouri, pe liniile triajelor, locomotivele stau îngheţate. BOGZA, v. J. 21. Tramvaiele ies luminate din depouri. id. A. î. 247. Urma ca la orele trei ... muncitorii [setebişti] să vină la depou, pas, Z. IV, 179. Găsi un tramvai care se retrăgea la depoul de pe şoseaua Ştefan cel Mare. BENIUC, M. C. I, 347. La depoul de linie secundară... viaţa muncitorilor stă ... sub bocancul jandarmului, camilar, N. II, 102. Se apropia prânzul şi nu se luase încă nicio hotărâre, nici la depou, nici la ateliere. GALAN, Z. R. 12. Depourile pentru locomotive electrice sunt mult mai simple decât cele pentru locomotive cu abur. LTR2, cf. DL. La depou, o locomotivă nouă-nouţă sări în aer. T. POPOVici, s. 192. Suportase bombardamentele din Bucureşti, văzuse trenuri întregi de soldaţi, auzise uneori împuşcături, în gara aceea mică asistase la uriaşul incendiu al depoului german. BARBU, ş. N. li, 160. Ocoliră depoul pe nişte uliţe strâmte ... Trenurile se auzeau aproape. id, G. 137, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. El este ... proiectantul... unor depouri pentru tramvaie, flacăra, 1977, nr. 5, 6, cf. vIrcol, v., a m 1. 2. Depozit (2). Conform dorinţei dv. vă certific prin aceasta primirea cărţii ... domnului şef al Depoului de Imprimate al Armatei, eminescu, o. xvi, 65, cf. alexi, w., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Te-ai mai gândit şi la omul... care, o iarnă întreagă, crăpase buturugi la depoul de lemne. PAS, Z. I, 231, cf. DL, DN2. 3. (Regional) Loc pe malul apei unde se aduna lemn şi se construiesc plute; schelă (I 1) (Doma-Arini - Vatra Domei). ARVINTE, TERM. 146. 4. (Prin nord-estul Olt.) Cârciumă, prăvălie (1). CIAUŞANU, V. 156. 5. {Milit; neobişnuit) Loc de exerciţiu pentru recruţi; p. e x t. militarii de pe acest loc. Cf. şăineanu2. -PL: depouri. - Şi: (regional) dăpău (vîrcol, V.), depau (a iii 7) s. n. - Din fr. dépôt. DEPOZ vb. I. T r a n z. (învechit) A depozita (2). Au descărcat a sale noaozeci de legături cu tot fealiul de scrisori şi ... le-au depozat la Muzeum Britaniei. LEON ASACHI, B. 79/3, Cf. ALEXI, W. - Scris şi: déposa. ALEXI, W. - Prez. ind.: depozez. - Din fi*, déposer. DEPOZÂNT, -Ă s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) Depunător. Cf. costinescu, alexi, w., cade. -Scris şi: déposant, costinescu, alexi, w. - PL: depozanţi, -te. - Depoza + suf. -ant. DEPOZÎRE s. f. (învechit, rar) Depozitare (1). [Sorocul prigonirii] pentru depoziton şi secvestru [este] până la treizeci de ani de la depozirea lucrului. CARAGEA, L. 91/18. - PL: depoziri. - Cf. d e p o z i t. DEPOZIT s. n. 1. Ceea ce se depune spre păstrare într-un loc sigur; s p e c. bani, hârtii de valoare, bijuterii etc. depuse spre păstrare la o instituţie bancară şi care se restituie la cerere. Aseamenea pentru lucrul încredinţat ce s-au dat în mâna ... pentru ca să se păzească depozit. PRAVILA (1814), 32/3. Depozit iaste, când dă şi încredinţează cineva un lucru la altul ca să i-lpăzească. MAN. JUR. (1814), 64. Pricina de judecată ... pentru o poliţa dă taleri 661; care bani, puindu-i Bebec depoziton la cinstita hătmăniie, şi-au pus şi soroc dă zile 30 să aducă ... martori ce au zis că are (a. 1817). doc. EC. 180. Când unul va da altuia lucrul să-lpăstreaze, atunci să numeaşte pus în păstrare sau depoziton (a. 1818). LEGIUIRE, 61/16. Legile îi încredinţază norodul ca pre cel mai preţuit 3878 DEPOZIT -478- DEPOZIT depoziîon. PLEŞOIANU, T. 1,182/29, cf. I. GOLESCU, C. Poate să pue bani depozit la însuş[i] acea comisie. COD. ŢTV. 41/5 .A hotărât printr-o legiuire de la 13 febr[uarie] ca să fie un depozit pentru prenumeraţii ... încât să poată a fli asigurate capitalele până la 3 239 000fenicL CR (1830), 67735. Numai El [Dumnezeu] are dreptul ...a chema pe fiecare să-i dea socoteală asupra depozitului [averii]. MARCOVICI, D. 134/22. Când va urma a să scoate vreun depoziton din ladă ... să va însemna în condică la rostul cuvenit că s-au scos şi s-au adus. REGUL. org. mold. 40/8, cf. VALIAN, V., NEGULICI, STAMATI,D., POLIZU, PROT.-POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, HAMANGIU, C. C. 402, BARCIANU, ŞĂINEANU2. Pe de altă parte, şi Del Chiaro citează pe Gheorghe, ... acesta se îngrijia şi de depozitele băneşti ale lui Brâncoveanu la Veneţia. IORGA, L. I, 42. Depozitele dumitale ar scădea aproximativ la douăzeci şi cinci până la treizeci de mii. AGÎRBICEANU, A. 324. Cu siguranţă, dumneavoastră veţi face depozite şi la banca noastră, id. s. P. 143, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Transferul de mărci germane să nu fie făcut decât atunci când fondurile acumulate vor depăşi suma ce Banca de emisiune va accepta ca depozit. TITULESCU, D. 157. Bancherii de ocazie ... aşteptau să crească depozitele, ca să le ridice. EFTIMIU, N. 23. Oricum, se va retrage din guvern, cu un depozit de câteva milioane la o bancă elveţiană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 223. Bancherii câştigau din fructificarea depozitelor care le erau încredinţate. OŢETEA, R. 49. [Banca de Stat] primeşte depozite de titluri, de metale preţioase, leg. EC. PL. 181. Rufina şi Garay fură depozitul de bani al unui schivnic. CĂLINESCU, I. 122, cf. DL. Cei ce aveau depozite discrete ...la băncile din Venezuela, aşteptau sfârşitul războiului. BARBU, 1.1, 21. Las iubitului nostru domnitor toată averea mea, locuri şi acareturi, grăitoare şi negrăitoare, pusă în bănci şi în depozite, id. PRINC. 235, cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Condicile ... să să păstreze ca un depozit sfânt. regul. org. MOLD. 14/3. Depozitul sacru [dorinţele poporului român] afost pus în mâinile voastre. maiorescu,d. V, 443. (învechit) Casă de depozit şi consemnaţiuni = casa de economii şi consemnaţiuni. Argintarii din Englitera au început a priimi în păstrare bani, precum fac astăzi casele de depozit şi consemnaţiuni. GHICA, C. E. I, 108. Debitorele să depună suma oferită în casa de depozit şi consemnaţiuni. HAMANGIU, C. c. 267. Depozit legal = fond de cărţi constituit prin predarea obligatorie de către o tipografie sau editură a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci din ţară. Cf. ltr2, dl, der, dex. ^ Loc. adv. în depozit = în vederea păstrării. Preosfinţia Sa ... nu au primit nici... 5 000 lei a schimbului întâi şi cu bucăţica de pământ... supuindu-le la consulat în deposit (a. 1820). URICARIUL, i, 263. Banii să ste în depozit pănă la înfăţoşarea adevăratului stăpân. BULETIN, F. (1833), 542/2. în depozit să primesc: ... tot feliul de bani ... scrisori de moşii şi alte îndatoritoare înscrisuri ... lucruri scumpe, precum: giuvaeruri, aur, argint. REGUL. ORG. MOLD. VIII, 38/9. Bani[i] sânt în depozit la consulat, buletin, F. (1838), 372/12, cf. valian, V., POLIZU. Dacă aşa şi în astă sară, n-oi scoate aceste hărţii ce mi-au făgăduit că le-or ţine în depozit... sunt pierdutl negruzzi, s. III, 160. Unii s-au dus până a emite bilete de o sumă de cinci ori mai mare decât numerarul ce aveau în depozit. GHICA, c. E. I, 108. O piatră verde, care fiind în depoziton la mai multe mâni, se zice că s-ar fi schimbat, puindu-se în locu-i alta mincinoasă. FILIMON, O. I, 242. Suma era dată în depozit ca să se depună la licitaţie. CAMIL PETRESCU, T. I, 273. Mi-ai dat în depozit bustul lui Alexandru cel Mare. CĂLINESCU, s. 557, cf. DL, dex. + (Jur.) Contract prin care o persoană se obligă, în principiu, fară plată, să păstreze un lucru şi să-l restituie persoanei care i l-a încredinţat, de obicei la termenul fixat prin contract. Depositul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l păstra şi a-l restitui în natură. HAMANGIU, C. C. 402. Ca şi împrumutul, depozitul este un contract real pentru formarea căruia este necesară predarea efectivă a lucrului. PR. drept, 393, cf DER, M. D. enc. + (învechit) Ceea ce serveşte de garanţie; amanet, zălog. Cel ce să va jălui împotriva hotărârii uniijudecători... va fi îndatorat să pue mai întâi depozit în mâna logofătului câte doi lei la sută. REG. ORG. 179/11. [Vornicul] nu să poate apuca de plată, ba încă i să întoarce înapoi şi ceea ce au lăsat depoziton (a. 1846). DOC. EC. 905, cf. IARCU, D. s. II, 436/4. + (învechit, rar) Bancă. Faci mii de greutăţi la slobozirea banilor din depozit. CONV. LIT. I, 24. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Loc special amenajat (teren, încăpere, clădire etc.) în care se păstrează mari cantităţi de mărfuri, materiale etc.; depou (2); p. e x t. produse depozitate; magazie (I 1). Găsind nepăzite acele lăcuinţe, ş-au pozvolit a-şi face depozi-turi prin ele de feliurite lucruri, precum de sare, de popuşoi ş. a. FĂTU, D. 165113. Avea la Caffa ... depozite de producte şi case de neguţitori. CALENDAR (1855), 81/12. în încăperile acestui arsenal se află un mare depozit de arme noi şi vechi de tot felul FILIMON, O. II, 71, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ajung la depozitul de cărbuni. CARAGIALE, O. I, 237, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Odinioară a fost arsenalul, iar acum era depozit de arme. brătescu-voineşti, p. 144. Editorul rămase cu cărţile în depozit, luc. n, 160, cf. şăineanu2, TDRG. Un alt amănunt interesant e prezenţa depozitelor de seminţe, grâu, in, cânepă, meiu, păstrate în gropi de bucate, chiar în cuprinsul locuinţelor. PÂRVAN, G. 471, cf. resmeriţă, d., CADE. întrebuinţa numeroasele acareturi de-aici mai mult ca magazii şi depozite. REBREANU, R. II, 49. Puneau la cale ... fabrici de ţesătorie şi de ciocolată, depozite de medicamente. EFTIMIU, N. 122. Se vor confisca ... toate depozitele de alimente şi îmbrăcăminte. CAMIL PETRESCU, T. II, 425. Cărbunii sunt descărcaţi din vagoane, cântăriţi, distribuiţi în depozite. COCEA, S. 1,65. Ţăranii nu vor spune niciodată... „ depozit cu lemne ci... „ depozit de lemne SADOVEANU, O. XX, 300. Se prevedea ... să fie înfiinţate depozite de lemn pentru armare în mină. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 374. Iat-o desprinsă dintre depozitele şi magaziile din fundul şantierelor. ARGHEZI, s. XI, 104. între depozite şi magazine prăfuite, sefurişează baruri suspecte. RALEA, o. 79. Scânduri care se găsiseră la depozitul de cherestea. STANCU, M. i. 45, cf. LTR2. Podul magaziilor destul de înalt ... slujea ca depozit pentru mărfuri. V. ROM. noiembrie 1953, 14. Există adevărate depozite, de unde sângele este trimis în spitale, belea, P. A. 80, cf. DL. Se auzea ...în dreptul depozitului de lemne o nouă bufnitură. PREDA, I. 184. în doi ani îşi ridicase şi un depozit de lemne, barbu, G. 370, cf. der, DN2. Se propunea înfiinţarea unui depozit central de medicamente. G. BARBU, A. v. 241, cf. M. D. ENC., DEX. Printre obiectele ... din acest 3878 DEPOZIT -479- DEPOZITA depozit, trebuie menţionat un vas roman din bronz importat de localnici. magazin IST. 1974, nr. 2, 6. Fără niciun ordin, evacuase timp de o zi şi o noapte medicamentele din depozitul de la subsoL CONTEMP. 1975, nr. 1 496,4/6. La Hunedoara, am lucrat 10 ani la depozitul de materii prime, flacăra, 1978, nr. 52, 7. în depozite stivele înalte de saci aşteaptă încărcarea în camioane şi expedierea către cala vapoarelor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 5,24/2. Colecţia de lăicere... aflate în depozitele Muzeului Etnografic al Moldovei, ne oferă una din cele mai reuşite creaţii de acest gen. PAVEL, S. E. 51, cf. D. MAN. Din acea perioadă îmi amintesc nişte ierni grele, ...cu amurguri coborând în valuri roşii-cenuşii peste castanii din curte şi peste depozitul nostalgic, de cărămidă, de lângă şcoală. CĂRTĂRESCU, N. 87. Amplasarea unui depozit de deşeuri (groapa de gunoi) nu poate fi la o distanţă mai mică de 1 km de zonele locuite. RL 2004, nr. 4 481.$ în depozitul complexului comercial au fost găsite pachete cu ţigări ale aceleiaşi firme. ib. 2005, nr. 4 709. (Prin lărgirea sensului) Lisabona se făcu depositul şi peaţa comerţului universal. SĂULESCU, HR. n, 323/13. ^ F i g. Nu vom afla pre adevărul în ceale mai de frunte deposite ale cunoştinţelor omeneşti. LEON ASACHI, B. 47/5. Cuvintele nu se valorifică atât prin sensul lor cât prin depozitul de sensibilitate ce-l conţin. LOVINESCU, C. VII, 154. Un final de valorificare desăvârşită a depozitului său de umanitate. SADOVEANU, o. XX, 351. Catolicismul ca depozit cultural a fost creat prin contribuţia activă a fiecăruia. STĂNILOAE, O. 132. Şirul acestor trubaduri sau truveri ... este destul de numeros în prima jumătate a veacului trecut. Din rândul lor se ridică şi Anton Pann, care se deosebeşte totuşi de ei prin depozitul mai bogat al memoriei sale. VIANU, L. R. 53. Toate inovaţiile se bazează însă pe acumulări inteligente, dând un alt contur, mai frapant, depozitelor de observaţii adunate în timp. LL 1972, nr. 3,380. Elevul ...nu deţine un prea bogat depozit de amintiri, v. ROM. august 1975,47. Lumea de dincolo,pe care o pierdem „în afară” este recreată înăuntru sub forma nelimitată a imagiarului de ficţiune, care este un depozit activ al tuturor evidenţelor de realitate anterioare. PATAPIEV1CI, c. L. 338. + (Şi în sintagma companie de depozit) Formaţie militară care aprovizionează unităţile armatei cu materiale, muniţii etc. Ofiţerii de la diverse depozite ... îşi lasă şi ei serviciul ... către orele şase. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. Am fost instalaţi în urmă la compania de depozit. BRĂESCU, O. A. II, 135. De dumneavoastră, domnuleplotonier-major Omu, îmi scrie depozitul de la Tulcea că sunteţi decedat. SADOVEANU, o. XXI, 356, Cf. DL, DN2, DEX. 3. (Geol.) Acumulare (stratificată) de minerale şi de resturi organice aşezate la suprafaţa pământului ca rezultat al unor procese fizice, chimice sau biologice; s p e c. acumulare stratificată de roci sedimentare; sediment (2), strat1 (I 6). Aceşti cărbuni provin din mari depozite de materii vegetale aflate în pământ. BARASCH, i. N. 61/5. [Apa] solveşte mai multe şesuri, care însă sânt în câtime mică şi depoziturile de sulfat calcic. COBÂLCESCU, G. 54/8. Aflarea ... depozitelor de sare ... atârnă foarte mult de cunoştinţi întemeiate pe ştiinţa geologică. CONTEMPORANUL, I, 248. în cetăţile de pământ se mai găsesc bulgări piramidali de lut, pe cari îi întâlnim pretutindeni în depositele antice. odobescu, S. II, 146. [Clorura de magneziu] se găseşte în apa mărilor şi sub formă de sare dublă ...în depozite saline. MACAROVICI, CH. 357. Rocile sedimentare acoperă întinderi relativ mici în cuprinsul Carpaţilor Meridionali; ele cuprind depozite de vârstă permocar-boniferă şi mesozoică. ONCESCU, G. 10. Loessul este o rocă eoliană, formată din pulberea deşerturilor şi a depozitelor fluvio-glaciare nisipoase şi uscate. AGROTEHNICA, 1,287. Depozitele saline (sare gemă, gips ... etc.) sunt cristalizate. LTR2, cf. DL, DER. Se găsesc depozite de cretă în regfîuneajDobrogea. GEOLOGIA, 34, cf. DN2. Depozitele submarine de cenuşă albă ... au o grosime de aproape un metru. MAGAZIN IST. 1970, nr. 6,48, cf. M. D. ENC. Dispunem de... depozite de gheţuri şi de zăpezi eterne. CONTEMP. 1975, nr. 1 507,2/12. + Pătură (13) formată prin aşezarea substanţelor corpusculare solide dintr-o suspensie; sediment (1). Cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DEX. + (învechit) Drojdie, maia1 (1). Cf. VEISA, l. 168/12. -Scris şi deposit. costinescu. - PL: depozite şi (învechit, rar) depozituri. - Şi: (învechit) depoziton s. n. -Din lat. depositum. Pentru unele sensuri, cf. fr. dépôt. - Depoziton < gr. ócrcóaiTov. DEPOZITÁ vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică bani, valori, bijuterii etc.) A pune la loc sigur, a lăsa, a încredinţa spre păstrare (într-o instituţie bancară); (învechit) a depozitarisi (1). Cf. stamati, d., costinescu, ALEXI, w., cade. „Leagănul ortodoxiei ” din cetatea Kievului ...a dăinuit atâtea veacuri, depozitând averi fără număr. SAHIA, U.R.S.S, 48. întâmplarea străinului mânat de o veche răzbunare care depozitează în casa celui mai cinstit dintre cinstiţi - casierul băncii - un sac cu monede de aur însoţit de un diabolic bileţel, contemp. 1954, nr. 379,3/1, cf. DL, DN2. încă la 11 septembrie 1939, guvernul polonez a înştiinţat guvernul român, în mod confidenţial, că ar dori să depoziteze în străinătate o mare parte din rezerva de aur ... în care scop cerea aprobarea de tranzit pe teritoriul României, magazin IST. 1968, nr. 7-8, 161, cf. M. D. ENC., DEX. Aceste fonduri au fost depozitate în dulapuri tip fişier, neasigurate, adevărul, 2006, nr. 4 839. + A aduce, a depune (în semn de respect). Etiopeanul a depozitat la picioarele tale abanosul, fildeşul şi aurul, care sânt fructurile cele mai minunate din munţii săi CALENDAR (1859), 21/9. 2. T r a n z. (Complementul indică obiecte, materiale de construcţii, mărfuri etc.) A pune la păstrare (într-un depozit); a înmagazina; (învechit) a depoza, a depozitarisi (2). Se întoarse Comşa din uşă, alegând de pe poliţă un pachet de tutun rusesc, din rezerva depozitată înadins pentru soldaţi. C. PETRESCU, L II, 3. Ismail ... îşi dădu seama... că fapta lui va aduce proaste urmări, cunoscută fiind ... grija ce-o arăta băuturilor sale depozitate în hambar. TUDORAN, P. 426, cf. DL, DN2. Oamenii sapă ... gropi ...în care depozitează gránele. H. DAICOVICIU, D. 79. în [han] ... îşi depozitau mărfurile marii negustori bucu-reşteni MAGAZIN IST. 1968, nr. 6, 70, cf. M. D. ENC., DEX. Trebuie să predea cantitatea de mere ... care urmează a o depozita până în momentul desfacerii pe piaţă. FLACĂRA, 1975, nr. 40,19. Deşeurile de plăci de oţel ...le depozităm în anumite locuri din hală. RL 1980, nr. 11 076. Pe vatră sunt depozitate obiectele ce folosesc la prepararea hranei ~ scaunul cu tuci, pirostriile, tingiri de tuci, oale de ceramică pentru fiert borş sau sarmale, solniţe din lemn 3879 DEPOZITAR -480- DEPOZITARISI pentru ţinut sarea. pa vel, s. E. 26. (Refl. pa s.) Cocsul se depozitează în vrac. LTR2. încăperea în care se depozitează plantele trebuie să fie uscată. BELEA, P. A. 298. Starea jalnică în care se află această stradă unde se depozitează gunoaie, flacăra, 1975, nr. 22, 5. în podul acestora se depozitau cerealele până se îmblăteau. butură, EG. 141. ^ (Glumeţ) Sancho cumpără ... caş proaspăt încă şiroind de zer pe care-l depozitează în casca stăpânului său. CĂLINESCU, I. 312. Fig. Această ... povestire ...nu putea fi scrisă decât de un ... poet şi artist în care şi-a depozitat un popor ceea ce are mai încântător în sufletul său. IBRĂILEANU, S. 5. Memoria de lungă durată nu este depozitată în anumite zone ale creierului, ci mai mult sau mai puţin difuz. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 4/5. Personajul revela un bagaj de trăiri, evenimente depozitate în subconştient, românia LITERARĂ, 1979, nr. 5, 8/3. 3. R e f 1. A se depune (5), a se sedimenta (1). Aceste corole albe ar da aerului substanţa lor care s-ar evapora spre a se depozita într-un nor. CĂLINESCU, i. 281. Glucoza... este transformată de celula hepatică într-o substanţă ... depozitată sub această formă în ficat. BELEA, p. A. 449, cf. DN2, M. D. enc., dex. Lapoviţa a început să facă spic; adică să îngheţe şi... să se depoziteze şi pe străzi. FLACĂRA, 1975, nr.47,11. - Scris şi: deposita. costinescu.-Prez. ind.: depozitez. -V. depozit DEPOZITÂR, -Ă s. m. şi f. Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare (1), căreia i se încredinţează ceva; păstrător, (învechit, rar) depozitor (1). Ca un depositariu al arhivei corpusurilor regulate va statornici driturile seau meritele. AR (1829), 155V41. Fiţi dar voi înşivă depozitarii şi păzitorii acestor scheli care sânt pricina răsboiului. PLEŞOIANU, T. îl, 139/4. Depozitar să numeşte acel ce ia ceva în păstrarea sa. COD. ŢTV. 3 A/7. Arhivistul statului, ca un depozitari acturilor publice şi dregătoreşti, să va numi de cătră domnul din doi candidaţi propuşi de cătră obşteasca obicinuita adunare, regul. org. mold. 7/10. Să să plătească bani depozitarilor (a. 1835). bul. COM. ist. v, 304, cf. NEGULICI, STAMATI, D., BĂLĂŞESCU, GR. 121/12, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF. Vericare depositar al registrelor menţionate va fi supus acţiunei civile a părţei vătămate. HAMANGIU, C. C. 23. Depositarul trebue să îngrijească de paza lucrului depo-sitat. id. ib. 403, cf BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Cumnatul său ... depozitarul de ziare. POPA, V. 204. Fiecare ... este rugat să semneze de luare în primire a tocului rezervor şi să se socotească depozitar care răspunde de obiectul ce i s-a încredinţat. VINEA, L. I, 38, cf. DL, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. SRI, depozitarul arhivei [Dunărea]. RL 2005, nr. 4 550. 4- F i g. Poporul evreu a fost depozitar al adevăratei religii. F. AARON, I. L. 22/29. Pravila trebuie să împărăţească asupra noroadelor înălţimea Ta eşti numai ministrul şi cel dintâiu al ei depozitariu. MARCOVICI, c. 130/27. La egiptenii antici piramidele erau depozitare a istoriei ţerii. CALENDAR (1854), 59/5. Depositar al puterii. MAIORESCU, CR. iii, 120. Eşti depozitarul unei comori sfinte de gânduri curate. VLAHUŢĂ, s. A. îl, 404. Acest lăstar iubit depozitarul Virtuţilor paterne, Să fie cuibul dulcilor speranţe. SĂM. 1,230. Apoi să fie cu putinţă ca literatura românească să nu fie depozitara sufletului românesc? IBRĂILEANU, în PLR II, 134. „ Societatea Academică Română ”fu consfinţită legal ...ca depozitara culturală a nestinsului dor secular de unire a tuturor românilor. D. GUŞTI, P. A. 210. Mitropolitul şi boierii, afiliaţi la Eterie, aşteptau sosirea lui Ipsilanti pe care singur îl recunoşteau ca şef şi ca depozitar al voinţei ţarului Alexandru. OŢETEA, T. V. 259. Nu orişice trecător este un depozitar al comorilor literare populare. SADOVEANU, E. 13. Există un mare depozitar al trecutului istoric al ţării numit vatra strămoşească. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/2. Noi, la Iaşi, suntem de acum depozitarii unei bogate experienţe. FLACĂRA, 1979, nr. 11,9. Omul mediocru e depozitarul cel mai perfid al mizeriei morale. PLEŞU, M. M. 147. Ornamentica, fiind depozitara unor taine colective, din avântul sau din frăgezimea unei linii, din preferinţa arătată dreptei sau arcului...se poate... reconstitui oarecum, „grafologic”, duhul unei populaţii. PAVEL, S. E. 65. Ideea de a trata poporul român de la sat ca pe un relict istoric, depozitar al unor vârste imemoriale, nu este însă deloc nouă. patapievici, C. L. 131. ^ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Sosesc ziarele la librăria depozitară. SĂM. n, 733. + Negustor (2). Aveţi atâţia depozitari de ţuică, atâţia cârciumari în cercurile d-vs. ULIERU, C. 79. - Scris şi: depositar. costinescu. - PL: depozitari, -e. - Şi: (învechit) depozitariu (scris şi: depositariu) s. m. - Din fr. dépositaire. DEPOZITAREs.f.Acţiuneade a(se) depozita şi rezultatul ei. 1. Punere a unor sume de bani, a unor valori etc. la loc sigur, încredinţare spre păstrare (într-o instituţie bancară); (învechit, rar) depozire. Cf. depozita (1). Cf. COSTINESCU, DL, DN2. Guvernul polonez ... cerea aprobarea de tranzit pe teritoriul României, cu garantarea securităţii transportului şi a posibilităţilor depozitării temporare a aurului la Banca Naţională a României. magazin ist. 1968, nr. 7-8,161, cf. m. d. enc., dex. 2. înmagazinare, păstrare (1), (învechit, rar) depozitarisire. Cf. depozita (2). Şoproanele, căsuţa păzitorului, aria de depozitare, câteva vagonete ... stau astăzi inutile. GALACTION, 0.373. Depozitarea brânzeturilor trebuie făcută întotdeauna la rece şi în special la brânzeturi cu pasta moale. ENC. AGR. I, 496. Depozitarea ... substanţelor radioactive va fi făcută în aşa mod, încât radiaţiile penetrante să fie absorbite. SANIELEVICI, R. 240. Depozitarea şi păstrarea plantelor medicinale are o mare importanţă. BELEA, P. A. 298, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX. Marfa este preluată din grădină şi apoi ia drumul pieţelor sau al locurilor de depozitare pentru iarnă. RL 1977, nr. 10 254. Azi, chiar bibliotecile moderne, ... au probleme cu depozitarea numărului prea mare de volume. FLACĂRA, 1977, nr. 5, 20. Calitatea chibriturilor ... este însă puternic influenţată de condiţiile de depozitare. RL 1980, nr. 11 069. Garduri ... reduse adeseori la mici ocoale pentru depozitarea furajelor. BUTURĂ, EG. 69. - PL: depozitări. - V. depozita. DEPOZITARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) 1. A depozita (1). Să li se deie de către Sfânta Mitropolie socoteală de venitul... care dinporonca înălţimei Tale este depozitarisit (a. 1828). URICARIUL, vii, 111. El au lăsat 3882 DEPOZITARISIRE -481- DEPRAVA 75 milioane france... depozitarisite la Banca de Londra. AR (1834), 1261/16. Cu arătare anume ce voieştefieştecare a depozitarisi, şi pentru care pricină, iar păstrarea de bani... atârnă de punerea la cale a comisiei, regul. org. mold. vin, 38/6. Şi aşa, s-au cunoscut silită Visteria de au depozitarisit această sumă cu dobânda ei la Trebunalul de comerţ (a. 1839). DOC. EC. 724, Cf. T. PAPAHAGI, C. L., CONTRIBUŢII, n, 129, HRISTEA, P. E. 59. R e f 1. p a s. S-au depozitarisit lucrul încuet sau supt pecete şi pe urniă s-au găsât încuetoarea sau pecetea vătămată. COD. ŢTV. 165/9. 2. A depozita (2). (Refl. pas.)Două lăzi cufeliuri de instrumenturi de ceasornicărie ... s-au şi depozitarisit la carantina din acel oraş. BULETIN, F. (1843), 4612/2L -Prez. ind.: depozitarisesc. - De la depozita (după modelul unor verbe ca afurisi, metahirisi etc.). DEPOZITARISÎRE s. f. (învechit, rar) Depozitare (2). Cf. COD. ŢTV. 3/6, MDA. - PI.: depozitarisiri. - V. depozitarisi. DEPOZITÂRIU s. m. v. depozitar. DEPOZITÂT, -Ă adj. 1. (Despre sume de bani, hârtii de valoare etc.) Care este pus la păstrare intr-un loc sigur, încredinţat cuiva sau unei instituţii bancare. Cf. alexi, w. Depositul voluntar se face întotdauna numai de către proprietarul lucrului depositat. hamangiu, C. C. 402. 2. Care este pus, lăsat etc. spre păstrare (într-un depozit 2). Cereale depozitate. Cf. MDA. - Scris şi: depositat. - PI.: depozitaţi, -te. - V. depozita. DEPOZITON s. n. v. depozit. DEPOZITOR s. m. 1. (învechit, rar) Depozitar. (F i g.) Mândria sau trufia turcilor au făcut raelor scârboasă întâmplarea trebilor, pricinuind întră ele o adevărată întrecere la mijlocirea, cu carea ei s-au făcut depozitori ocârmuirii multor slujbe cu câştig, măcar şi din ceale mici. oblăduirea, 6/4. 2. (în dicţionarele din trecut) Persoană care dă ceva spre păstrare. Cf stamati, d., prot. - pop., n. d., lm. - PI.: depozitori. - Şi: depozitoriu (stamati, d.; scris şi: depositoriu PROT. — POP., N. D., LM.) s. m. - Din fr. depositeur, lat. depositor. DEPOZITORIU s. m. v. depozitor. DEPOZÎŢIE s. f 1. Declaraţie a unei persoane (de obicei în calitate de martor) în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la fapte care îi sunt cunoscute şi care sunt de natură să aducă lămuriri în cauza respectivă; mărturie (2). Depoziţia iaste de tot când toată cauza o pune jos, au despre o parte când numai o parte a pârî sale pasă afară, când condestăndăluieşte de tot cauza prin eczţepţii. MICU, P. 15719. Sunteţi curioşi să cunoaşteţi toată istoria asta, deposiţiile tutulor marturilor şi numele lor, scrisele şi vorbele avocaţilor. HELIADE, D. J. 77/2. Ştii că în depoziţiunea lui sunt scrişi cei mai onorabili oameni. filimon, o. I, 398, cf. pontbriant, d., lm, barcianu, alexi, W., tdrg. Ici şi colea siluete şi mutre de împricinaţi, câteva depoziţii hazlii de martori, crâmpeie de procese verbale, brătescu-voineşti, î. 126. întâi vei renega prima depoziţie, dar, ştii, foarte energic, pe urmă vei tăgădui categoric că ai fi vrut să dezertezi la inamic. REBREANU, p. S. 300, cf. CADE. Nevasta lui Ion Chirilă, ascultată ca martoră, făcuse o depoziţie bizară. SADOVEANU, O. IX, 471, cf. DL. Depoziţia este numai declaraţia făcută de martor, deoarece declaraţiile părţilor în proces poartă denumirea de interogatorii. JN 1959,1 158. Depoziţia martorului care a asistat la lovirea cauzatoare de moarte constituie o probă directă pentru stabilirea săvârşirii acestei infracţiuni. PR. DREPT, 778, cf. DER, DN2. Din depoziţiile martorilor nu reiese clar învinuirea ce li s-a adus. MAGAZIN IST. 1967, nr. 9, 89. Depoziţiile unor martori oculari ...îl descriu ca pe „un individ blond, cu cioc, ciupit de vărsatib. 1970, nr. 2, 50, cf. M. D. ENC., DEX. Se aşeză într-un fotoliu şi începu să se gândească la martori, să le rememoreze depoziţiile. FLACĂRA, 1977, nr. 1, 26. în cadrul depoziţiei sale ... a precizat că a fost arestată în urmă cu 19 zile, molestată şi ameninţată cu moartea. RL 1978, nr. 10 411. Denunţurile ... erau, în majoritatea cazurilor, rezultatul unor colaje abil montate, din informaţii trunchiate şi unilaterale şi din depoziţii care nu erau, de regulă, de prima mână şi nici confirmate sub jurământ, patapievici, C. l. 277. Tribunalul va găzdui depoziţiile celorlalţi inculpaţi. RL 2005, nr. 4 540. ^ F i g. Atmosfera în care micile personaje îşi desfăşoară tribulaţiile lor este învăluită în umorul şi duioşia cu care poetul înţelege să-şi însoţească depoziţia sa lirică. LL1974, nr. 1,90. 2. (învechit, rar; în sintagma) Depoziţia cauzei = act prin care se renunţă la judecarea unui proces. Depoziţia cauzei iaste o mijlocire sau un remedium iuridicesc prin care actorul văzând precum lui mearge bine lucrul din buna sa voie să lasă de judecată, aaron, p. f. 624717. 3. (învechit, rar) Destituire dintr-o funcţie, dintr-un pOSt. Cf. COSTINESCU. - Scris şi: deposiţie. - Pl.: depoziţii. - Şi: (învechit) depoziţiune s. f. - Din fr. déposition, lat. depositio, -onis. DEPOZIŢIUNE s. f. v. depoziţie. DEPRADĂ vb. I v. deprăda. DEPRAV vb. 1.1. R e f 1. şi t r a n z. A (se) schimba în rău din punct de vedere moral, a ajunge sau a face să ajungă corupt, imoral, vicios (I); a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica (11). Natura este sacră! Dar lumea-i depravată. Şi pân ’ la os corumptă. ARICESCU, A. R. 45/7. Tu însuţi te vei deprava până acolo încât vei justifica sclavia, negulici, E. îl, 137/21, cf. POLIZU. Nenorociţii copii... cad în mânilefemeilor şijunilor celor stricaţi cari îi depravează şi mai rău. FILIMON, 0.1,97, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, TDRG, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢÂ, D., CADE, DL, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. T r a n z. (învechit) A (se) strica (7), a (se) altera, a se schimba (denaturând funcţia normală). Delicateţea simţurilor să strică şi gustul să depravează. GHICA, C. E. 1,184. Mâncările crude depravează stomacul ŞĂINEANU, D. U. -Prez. ind.: depravez. - Din fr. dépraver, lat. depravare. 3892 DEPRAVARE - 482 - DEPRĂDA DEPRAVARE s. f. Faptul de a (se) deprava (1); corupţie, decădere (1), desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, pervertire, pierzare (3), stricare (8), stricăciune (5), viciere (2), (învechit) depravaţie. Cf. polizu. Ne-a lăsat pradă corupţiunii şi depravării. GHICA, ap. CADE. Nenorociţii copii... în loc să aducă cu dânşii luminile Europei civilizate, nu aduc decât viciul şi depravarea. FILIMON, O. I, 97. Acest popol ...să dete împreună cu Manase, regele său, la lux, moliciune şi depravare, id. ib. II, 237, cf. PONTBRIANT, d., CANELLA, V. 102. Ambii sunt închişi pentru depravarea lor. CONTEMPORANUL, I, 183. Leneşi şi derbedei, din cari viţiile şi depravarea îşi recrutează zilnic un formidabil contigent vlahuţă, s. a. n, 361. Principesele sunt nişte copile aproape, dar depravarea e în ochii lor. MACEDONSKI, o. n, 277, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Acţiunea începea la Bucureşti şi se termina la Văratec ... ca ultimă rafinare a depravării ieşite din parfumul misticismului. LOVINESCU, C. V, 197. Va rămâne un motiv de uimire... acest cuvânt „sigisbeu ”, ca un semn al... depravării veneţiene. CAMIL PETRESCU, T. n, 214. A urmat... depravarea alegătorului rural prin cea mai deşănţată demagogie, sadoveanu, o. xx, 239. Ah, întunecat Ev Mediu, plin de măreţe catedrale ..., de blânde depravări goliardice ..., cât regret că nu m-am născut în bezna ta! CĂLINESCU, C. o. 41, cf. dl. O ţintuire a depravării, o frescă a dezmăţului marii boierimi este şi încercarea dramatică „Amoriul şi toate harurile IST. LIT. ROM. II, 187, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PI. '.depravări. - V. deprava. DEPRAVAT, -Ă adj. (Despre oameni sau despre colectivităţi umane) Care este descompus din punct de vedere moral; corupt, decăzut (1), desfrânat, destrăbălat, imoral, pervertit, stricat2 (8). Cf. negulicl Pot essista asemenea depravate fiinţe care să profane cea mai sacră afecţiune a inimei omului? LĂZĂRESCU, S. 70/11, cf. STAMATI, D. Faptele ei pline de cuviinţă şi de blândeţe înfrângeau toate semeţele dorinţe ale depravatului venetic. filimon, o. I, 103. [Curtea domnească] înfăţişa un centru unde se aduna tot ce avea Bucureştii mai inteligent, dar mai leneş şi mai depravat id. ib. 109, cf. PROT. - pop., n. D., PONTBRIANT, d. Acest poet mare apare faţă cu dispoziţiunea lui Ludovic XIV, cu desfrănarea rafinată a preoţimii şi a nobilimii depravate. CONV. UT. I, 250, cf. COSTINESCU, LM. învăţători nepregătiţi, ... bucheri ruginiţi şi leneşi, ... depravaţi, cari mănâncă timpul şi zăpăcesc capul bieţilor copii de ţăran VLAHUŢĂ, s. A. II, 359, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Tot Bucureştii o socotise ... femeia cea mai depravată din acest oraş. CAMIL PETRESCU, O. II, 361, cf. DL. Aibi grije şi de niscai copii depravaţi dintr-aceia, ţinuţi de greci, care mult îl desfată când are trebuinţă. BARBU, PRJNC. 172. Amanta sa, fanariotă şi ea, la fel de depravată şi de perversă. IST. LIT. rom. îi, 659, cf. sfc hi, 279, dn2, m. d. enc., dex. ^ (învechit; prin lărgirea sensului) în aseminea depravată stare aflându-se staturile Greciei ... focienii ... cuteză a apuca teritoriile închinate templului apolonic de la Delfi. săulescu, hr. ii, 30/2. ^ (Substantivat)După ... [Freud], şi copilul de ţâţă e un depravat şi un incestuos. VINEA, L. I, 211. Mai ales că ne dădeam seama că am fost amândouă victimile unui depravat, unui neisprăvit, unui nemernic, id. ib. îl, 289. + Care trădează depravare. în vorbele ei, în privirea ei pătimaşă, în toate mişcările ei libere, depravate, era parcă o sete bolnavă şi insolentă de a-şi afişa căderea şi pasiunea la fiecare moment. VLAHUŢĂ, S. A. H, 211. + (învechit, rar; despre limbă, cuvinte etc.) Stricat2 (7). Alţii pornesc de la o limbă latină depravată. RUSSO, S. 70. + (învechit; despre organe ale corpului omenesc) Stricat2 (6). Desfăcându-se cadavru se află maţele ... ficatul astupat ... plămănile depravate, adecă stricate. ÎNVĂŢĂTURĂ, 82/11. -PL: depravaţi, -te. - V. deprava. Cf. fr. d é p r a v é. DEPRAVATÔR, -OARE adj., s. m. (în dicţionarele din trecut) Corupător, seducător. Cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. -PL: depravatori, -oare. - Deprava + suf. -tor. DEPRAVÂŢIE s. f. (învechit) Depravare. Depravaţia seau stricarea oamenilor si războiul [Titlu]. SĂULESCU, hr. I, 31/6. Depravaţia soţietăţii omorâse familia şi din toate părţile cădeau sub bătaia de joc cele din urmă rămăşiţuri ale moralităţii noastre. NEGULICI, E. I, 32/12. Roma ... găsind în fieroşiile lui Tiberiu tipul eroilor, în depravaţiile lui atribuţiile unui zeu. id. ib. H, 244/17, cf. STAMATI, D. Medicii de această treaptă ... se găsesc, căutându-i cineva, şi în mijlocul depravaţiunii capitalei şi marilor cetăţi. MAN. SĂNĂT. 14/1. Lumea să făleşte că în mijlocul deprăvaţiei şi a decadenţii năravurilor publice au scăpat ... rămăşiţi de onor şi de dreptate, calendar (1852), 74/3, cf. polizu. Lumina adevăratei civilizaţiuni n-a răsipit încă norii cei groşi ai ignoranţei şi ai depravaţiunei. FILIMON, O. I, 98. Viaţa scandaloasă şi depravaţiunea ... infestară şi demoralizară până la un mare grad societatea, id. ib. 177, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DN2, DEX. -PL: depravaţii. - Şi: depravaţiune s. f. - Din fr. dépravation, lat. depravatio, -onis. DEPRAVAŢIUNE s. f. v. depravaţie. DEPRÂCI adv. ( Prin Bucov.) Cu totul, cu desăvârşire. Cf. TDRG, CADE. Lucrurile ...se prifac şi se schimbă cu timpul, dară deprăci niciodată, sbiera, P. 120. Să se dislipească deprăci de părinţi, id. ib. 421, com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. - Cf. ucr. n p e h . DEPRĂDA vb. I. T r a n z. (Folosit şi abso 1.) (învechit; complementul indică ţări, ţinuturi, localităţi etc.) A prăda (1). Secuii plecaseră ... contra românilor şi saşilor, depredând şi arzând preste tot pe unde treceau. BARIŢIU, P. A. II, 312. Nefericitul conte ..., văzându-şi supuşii revoltaţi şi pe zbirii cruciadei papale arzând, deprădând şi omorând pe nenorociţii locuitori ai Tuluzei, se supuse papei. FILIMON, o. II, 124. Vandalismul de la 1848 n-a fost uitat a deprada şi magazinele unde această arhivă literară era depusă în mai multe sute de exemplare (a. 1862). plr i, 58, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., 3899 DEPRĂDARE -483- DEPRECIAT ddrf, gheţie, R. M., alexi, w. + (învechit, rar; complementul indică plante) A distruge. O grindine seacă, maß]periculoasă, în loc să le deie ro[ufi d-adăpat, Trece preste ele şi le-a depredat. MUREŞ ANU, P. 157/10. - Prez. ind.: ? - Şi: depradâ, depredâ vb. I. -Cf. prăda. DEPRĂDARE s. f. (învechit) Acţiunea de a deprăda şi rezultatul ei; prădare (1). Lumea se aştepta din zi în zi la vreun incendiu, urmat de deprădare generală. SION, P. 212. Te urăscf pentru că ai adus în sânulpatriei mele uciderea, dezolaţiunea şi deprădarea. FILIMON, O. I, 366, cf. PONTBRIANT, D., LM. în coloanele ziarului nostru ne vom ocupa mai cu seamă de sărmana noastră ţară ce geme apăsată sub atâtea sarcini şi deprădări (a. 1873). PLRI, 314, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - PI.: deprădări. - V. deprăda. DEPRĂDĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Prădat2 (1). Cf. * PONTBRIANT, D., LM. -PI.: deprădaţi, -te. - V. deprăda. DEPRĂDĂT OR, -OĂRE adj. (învechit, rar) Care pradă (2). Cf pontbriant, d. - PI.: deprădători, -oare. - Deprăda + suf. ~(ă)tor. DEPREC vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A ruga pentru iertare. Deprecăm senatul. LM, cf. barcianu, alexi, w. - Prez. ind.: deprec. - Din lat. deprecari. DEPRECĂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a d e p r e c a şi rezultatul ei. Cf. gheţie, r. M., barcianu, alexi, w. -PI.: deprecări. - V. depreca. DEPRECATÎV, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre rugăciuni, formule retorice etc.) Prin care se cere iertare, rugător (1). Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm. ^ (Gram.; învechit, rar) Mod deprecativ = mod optativ. Cf. lm. -PI.: deprecativi, -e. - Din fi*, deprecatif. DEPRECATÖRIU, -IE adj. (Despre oameni, s p e c. despre formule, părţi dintr-un discurs) Care are forma unei deprecaţii, care se roagă de iertare. Cf lm, dn2, dex. - PI.: deprecatorii. - Din lat. deprecatorius, -a, -um. DEPRECĂŢIE s. f. Rugăciune făcută cu smerenie pentru a obţine iertare sau pentru a înlătura un rău; s p e c. (învechit) figură retorică prin care se doreşte cuiva rău sau bine. Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., costinescu, LM, ALEXI, W., SCRIB AN, D., DN2, DEX. - PL: deprecaţii. - Şi: deprecaţiune s. f. pontbriant, D., COSTINESCU, LM, GHEŢIE, R. M., SCRIBAN, D., DN2, DEX. - Din lat. deprecatio, -onis, fr. deprecation. DEPRECAŢIU1VE s. f. v. deprecaţie. DEPRECIĂ vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A(-şi) micşora, a(-şi) pierde valoarea sau calitatea; a (se) degrada (3). Numeroşii cămătari şi samsari ...pe de-o parte înlesneau împrumuturile cu dobânzi mari..iar pe de alta deprecia productele pământului prin tot felul de născociri şi înşelătorii. GHICA, c. E. m, 45. Apele ... prin stagnaţiunea lor depreciazăpământul I. IONESCU, D. 174, cf. COSTINESCU. Filozoful depreţuieşte banul ...casă depreţieze aceea ce n-are. ARHIVA, II, 648, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Zvonul arfi ajuns în sat şi aş fi jignit de moarte pe negustoriţa din Oşlobeni, depreciindu-i comerţul IBRĂILEANU, A. 121, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Pe lângă pericolul de a se deprecia, piramidele de paie creează şi alte neajunsuri. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 330, cf. BUTURĂ, EB, i, 197. Compuşii care depreciază stratul de ozon în atmosferă au înregistrat valori maxime în perioada 1992-1994. RL 2005, nr. 4 721. + Refl. (Despre aur, monede, hârtii de valoare sau operaţii efectuate cu acestea ori despre alte bunuri) A se devaloriza. Aurul însuşi se depreţia faţă cu obiectele. ARHIVA, I, 146. Maşinile prin întrebuinţare pierd din valoarea lor, din preţul lor, adecă se depreţiează. I. PANŢU, PR. 24. Bonurile s-au depreciat la jumătate. C. PETRESCU, c. v. 193. După planul experţilor vinderea... [mărcilor germane primite ca reparaţiuni] poate să deprecieze schimbul german, titulescu, d. 156. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni sau manifestări, creaţii etc. ale lor, situaţii, evenimente etc.) A aprecia, a preţui mai puţin decât valorează; asubestima; p. ext. a nesocoti, a minimaliza. Ambiţiosul caută a depreţia şi a înnegri pe cei cari s-au ridicat prin muncă şi prin talent. GHICA, ap. CADE. Am fundat jurnale politice şi reviste literare şi am falsificat şi depreţiat jurnalistica. conv. LIT. n, 305. Am depreţiat şi falsificat toate aceste forme de cultură. MAIORESCU, CRITICE, 81. Tocmai cu această particularitate, pe care d-ta o depreţiezi ... Alecsandri ne-a făcut mai bine primiţi printre occidentalii ... din acea epocă. icL ib. 604. Chiar simplul văl ce pare că ... înfăşoară [poemul] ar fi deajuns ca să-i deprecieze valoarea, macedonski, o. iv, 72. Scepticii de mâine vor căuta să deprecieze pe artiştii de mâine, rebreanu, în plr n, 412. Am făcut altădată greşala de a deprecia semnificaţia acestei comedii IBRĂILEANU, S. 71, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. îndeletnicirea undiţii este surprinzător de depreciată. sadoveanu, o. IX, 350. Acestea [donaţiile] au însă inconvenientul că sunt afectate pentru întrebuinţări speciale şi, pe deasupra, sunt şi depreciate. D. GUŞTI, P. A. 217, cf. DL, DM. La plantele de ornament şi industriale ...prin apariţia petelor pe diferite organe (frunze, flori), valoarea lor comercială şi tehnică este mult depreciată. FAUNA, R. P. R. Viii], 41. Au păstrat obiceiul primitiv de a-şi da nume de plante şi animale şi posedă anumite nume depreciate de alte popoare. VARLAAM - SADOVEANU, 173, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -ci-a. - Prez. ind.: depreciez. - Şi: (învechit) depreţia vb. I. - Din fr. déprécier, lat. depretiare. DEPRECIĂT, -Ă adj. 1. Cu valoare scăzută; degradat (3). Invidiândstarea înfloritoare afinanţelor austro-ungare, 3910 DEPRECIATIV -484- DEPRESARE d. C. A. Rosetti et. comp. ne vor ferici şi pe noi cu milioane de hârtii far’ de valoare, mai depreciate decât bumaştele ruseşti. EMINESCU, O. X, 114. Cu cât mai mare şi mai mult transport, cu atât mai depreciat obiectul id ib. Xffl, 150, cf. DEX2. □ Mărfuri depreciate. 2. (Despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) Apreciat, preţuit mai puţin decât valorează; subapreciat, subestimat, desconsiderat. Cf. DDRF, LM. E un pesimist..., dar nu intră în categoria această depreciată. LUC. II, 225, Cf. RESMERIŢĂ, D., DL, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -ci-at. - PL: depreciaţi, -te. - V. deprecia. DEPRECIATIV, -Ă adj. Care denotă lipsă de apreciere; peiorativ. Unele sufixe se pretează mai puţin decât altele la valori depreciative. IORDAN, STIL. 175. O constatare interesantă, deşi nu tocmai surprinzătoare, este că numărul diminutivelor cu valoare depreciativă şi peiorativă pare redus. id. ib. 183, cf. DL, DN2, M. D. ENC. Calităţi împărţite generos purtând însă cu ele un sens depreciativ. contemp. 1971, nr. 1 286, 7/4, cf. dex. -Pronunţat: -ci-a-. - PL: depreciativi, -e. - Din fr. depreciatif. DEPRECIATOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Persoană) care depreciază (2), care dispreţuieşte pe cineva sau ceva. Cf. LM. împarte cu „generozitate” sarcasme şi ironii depreciatoare, în stânga şi în dreapta, vizând pe toţi cei cărora ...li se acordă vreun elogiu în contextul literaturii. IST. LIT. ROM. in, 949, cf. DN3, dex2. Câtă dreptate avea Hegel considerând filozofia drept „ cunoaştere a ceea ce este esenţial în epoca sa ” „ floarea ei cea mai aleasă ” şi în acelaşi timp luând atitudine împotriva depreciatorilor ei. contemp. 1979, nr. 1 703, 3/2. -Pronunţat: -ci-a-. - PL: depreciatori, -oare. - Din fr. depreciateur. DEPRECIERE s. f. Faptul de a (se) deprecia. 1. Scădere, micşorare a preţului, a valorii, a calităţii unui lucru. Cf. d e p r e c i a (1). Veţi obţine progresul, ... în loc d-a avea ruina arendaşilor şi deprecierea proprietăţii fonciere care sunt rezultatul sistemului vostru. EMINESCU, O. Xffl, 52, cf. DDRF. Amortizarea anuală, scăzută la inventar pentru depreţierea mărfurilor şi cu deosebirea a mobiliarului. I. PANŢU, PR. 3, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Regresul numeric al caprei negre aduce deprecierea arenzii în munţii goi. SADOVEANU, O. XX, 223. „ Cavalerii”, mici proprietari rurali, au fost duşi la sapă de lemn prin decadenţa cavaleriei şi prin deprecierea proprietăţii funciare. OŢETEA, R. 311, cf. LTR2, DL, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. Nu reuşise să ridice decât 700 de tone! - ceea ce duce, implicit la deprecierea merelor culese. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 19. Cele mai mari probleme legate de deprecierea stratului de ozon există în Antarctica. RL 2005, nr. 4 721. + Devalorizare (a monedei). Moneda Ţărilor Române suferea deci o îndoită depreţiare. ARHIVA, 1,146. N-a deslănţuit alte crize, decât deprecierea monetară şi problema refacerilor. C. PETRESCU, î. II, 219. Pretinde 360 milioane de yeni despăgubiri, ceea ce reprezenta în 1973 un milion de dolari şi în prezent ...1,6 milioane din cauza deprecierii dolarului. RL 1978, nr. 10 418. în urma deprecierii monedei naţionale, este posibilă chiar o reaşezare a tarifelor, ib. 2005, nr. 4 712. 2. Apreciere sub valoarea reală; preţuire a cuiva sau a ceva mai puţin decât valorează, subestimare; p. ext. nesocotire (2), minimalizare a valorii cuiva. Cf. deprecia (2). Nu luau pe Ghighi în serios ca odinioară pe Laura ... Deprecierea aceasta o enerva pe Ghighi şi mai rău. REBREANU, 1.469, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. De când nu mai exportăm grâu, avem datoria de a exporta genii; în materie literară, avem valută forte; în teatru, de pildă, d. Dragomi-rescu trage asupra Parisului şi a Londrei ... deviza Victor Eftimiu suferă doar o depreciere minimă de câteva puncte. LOVINESCU, C. v, 45. E o depreciere a voinţei până la nerecunoaştere. blaga, Z. 190, cf. DL, M. D. ENC., DEX. în alte vremi deprecierea muncii ducea la devalorizarea valorii umane. CONTEMP. 1975, nr. 1 509,316. în timpurile glorioase ale scolasticii, ironia era percepută negativ, ca actul prin care, pentru a te valida în contrast, recurgeai prin minciună la o depreciere conştientă, patapievici, C. l. 14. -Pronunţat: -ci-e-. - PL: deprecieri. - Şi: (învechit) depreţiare, depreţiere s. f. - V. deprecia. DEPRED vb. I v. deprăda. DEPREDÂŢIE s. f. v. depredaţiune. DEPREDAŢIUNE s. f. (Jur.; învechit) Furt comis de cel care administrează o avere. Cf. resmeriţă, d. Depredaţiunea averii unui minor. SCRIBAN, D. - PL: depredaţiuni. - Şi: depredâţie s. f. scriban, d. - Din fr. depredation, engl. depredation. DEPRES vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică un ansamblu de două piese îmbinate forţat) A desface cu presa (3). Cf. dl, dn2, m. d. enc., dex. 2. (Complementul indică puieţi) A rări pentru a permite dezvoltarea. Cf. dl, dn2, m. d. enc., dex. 3. (Complementul indică minereuri) A modifica proprietăţile cu ajutorul depresantelor. Cf. dn2, dex. -Prez. ind.: depresez. - Din fr. depresser. DEPRESÂJ s. n. 1. Depresare (1). Cf. dex, dn3. 2. Depresare (2). Cf. ds, dex, dn3. 3. Depresare (3). Cf. dex, mda. - PL: depresaje. - Din fr. depressage. DEPRESÂNT s. n. Substanţă care împiedică fîotaţia unui minereu. Cei mai mulţi depresanţi sunt electroliţi care, prin acţiunea ionilor lor, formează la suprafaţa mineralelor învelişuri greu solubile. LTR2, cf. DL, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: depresante şi (m.) depresanţi. - Din fr. depressant, engl. depressant. DEPRESÂRE s. f. Acţiunea de a depresaşi rezultatul ei. 1. Dezmembrare a unui ansamblu de două piese îmbinate forţat, cu ajutorul unei prese mecanice sau hidraulice; depresaj (1). Cf. ltr2, der, dn2. 2. Rărire a puieţilor dintr-o pepinieră; depresaj (2). Cf. ltr2, dn3. 3. Modificare a proprietăţilor superficiale ale mineralelor, cu ajutorul depresanţilor; depresaj (3). Cf. ltr2, dn3. 3920 DEPRESIE -485- DEPRESIUNE -PI.: depresări. - V. depresa. DEPRESIE s. f. v. depresiune. DEPRESIOMETRU s. n. Manometru pentru măsurarea depresiunii (11) în lucrările miniere subterane. Depresio-metrul obişnuit... e alcătuit dintr-un tub de sticlă îndoit în formă de U, umplut cu apă colorată şi echipat cu o scară gradată. LTR2, cf. DN2, DEX. -Pronunţat: -si-o-. - PI.: depresiometre. - Din fr. depressiometre. DEPRESIONÂR, -Ă adj. Care aparţine unei depresiuni (12), de depresiune (12). S-au format astfel bazine, caracterizate prin alcătuirea din roci mai noi, care se găsesc în zonă depresionară. ONCESCU, G. 11. Caracterul depresio-nar al Deltei ... în raport cu altitudinea regiunilor învecinate. id. ib. 38. Arcurile Carpaţilor ... domină cu 800- 2 000 m acest larg spaţiu depresionar. MG l, 95, ef. DEX. S-a păstrat... locul vetrei vechi, care era la contactul câmpiei depresionare cu pantele domoale. BUTURĂ, EG. 55. Majoritatea populaţiei băştinaşe din zonele depresionare de la tropice a fost exterminată ...de boli importate din Europa. MAGAZIN IST. 1978, nr. 9, 60. în viitor e programat a se constitui o nouă herghelie în zona depresionară a Ţării Haţegului. RL 1980, nr. 11 075. ^ Zonă depresionară -zonă din atmosferă cu presiunea barică scăzută (proprie formării ciclonilor), sediul unei depresiuni atmosferice. Cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX. în zonele depresionare ..., mercurul termometrelor poate coborî şi până la -25 de grade. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834. -Pronunţat: -si-o-. -PL: depresionari, -e. - Depresiune + suf. -ar. DEPRESIUNE s. f. I. 1. (în dicţionarele din trecut) Presiune (1). Cf stamati, d., pontbriant, d., COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2. 2. Adâncitură de teren de întindere mare; spec. formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. [Depozitele de turbă] se află în foarte multe locuri, însă purure prin depresiunile pământului. COBÂLCESCU, g. 58/26. La stânga, străluceau munţii... îndoituri, depresiuni, pete de altă culoare, ...de obicei invizibile. ibrăileanu, a. 124, cf. ŞĂINEANU, d. u. [în Vrancea] satele sunt în depresiune. ENC. AGR. IV, 495. Clima depresiunii Mării Caspice se va schimba radical, scânteia, 1952, nr. 2 383. Casele se înfundă în depresiuni, ralea, 0.102. Depresiunile fără scurgere din Câmpia Română sunt foarte obişnuite. ONCESCU, G. 93. Depresiunile intracarpatice ... au o climă mai uscată. AGROTEHNICA, 1,272, cf. LTR2, DL. Periferic se înlănţuie ...un şir de depresiuni, pe alocuri veritabil uluc subcarpatic. MG I, 99. în cuprinsul zonei muntoase a Carpaţilor Orientali se găsesc câteva depresiuni, care din punct de vedere geologic corespund unor bazine de depozite sedimentare. GEOLOGIA, 111, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Mările ...formează pe alocuri depresiuni adânci de sute de metri. CONTEMP. 1975, nr. 1 500,5/5. Cu excepţia zonei de nord a ţării şi a depresiunilor din estul Transilvaniei... temperaturile în sol oscilează între 8 şi 10 grade. RL 1978, nr. 10 405. A treia linie de sate urmează cursul văilor care traversează depresiunea. BUTURĂ, EG. 53. Virtutea privită ca o culme între două depresiuni e monumentală şi inabordabilă. PLEŞU, M. M. 68, cf. D. GEOL. ^ (Prin lărgirea sensului) în rochie roz ... cu linia corpului ondulând şi accentuând depresiunea taliei, ... era acolo jos. IBRĂILEANU, A. 150. 3. (Şi în sintagma depresiune atmosferică) Arie ciclo-nală în zonele cu climă temperată. Iarna aduce timp cald, fiind cauzat de depresiunile atmosferice produse la N şi vine cu ploaie sau zăpadă. ENC. agr. I, 359, cf. LTR2, DL, DN2, M. D. ENC., DEX. Un val de căldură s-a instalat..., urmare a unei depresiuni atmosferice. RL 2005, nr. 4 670. + (Şi în sintagma depresiune barometrică) Presiune atmosferică inferioară valorii normale. Aburii... au ... o forţă elastică şi o tensiune care se măsurăprintr-o depresie a coloanei barometrice. MARIN, F. 174/11. Depresiune barometrică, coborârea nivelului coloanei mercuricesub nivelul normal, atunci când presiunea atmosferică este în scădere. ENC. AGR., cf. LTR2, DN2, M. D. ENC. II. (Astăzi în forma depresie; adesea urmat de determinări ca „sufletească”, „nervoasă”) Stare (patologică) de tristeţe profundă (asociată cu nelinişte); descurajare, deprimare (1). Osteneala şi depresiunea morală ...te umple după un şir de aşteptări vecinic amăgite. VLAHUŢĂ, S. a. ii, 375. Induram în fiecare amurg depresiunea resemnată a internului la sfârşit de vacanţă. M. ELIADE, O. I, 125. Rousseau ... sublinia pasivitatea practică la care îl condamna structura sa sufletească, mai ales în perioadele de depresiune morală. NEGULESCU, G. 104. Pacea tristă a acestor aşezări îi sporea şi mai mult depresiunea sufletească. SADOVEANU, O. X, 302. în starea de depresiune a anilor de după răsboiu a apărut în cugetarea filosofică şi teologică din Germania ideea pesimistă că în istorie nu-şi manifestă Dumnezeu prezenţa. STĂNILOAE, O. 293. Elogiile neprecupeţite, ca şi atacurile generoase au alterat, în timpul vieţii lui, fără ca să putem spune că cineva i-a fixat pregnant multipla personalitate, cu suişurile şi depresiunile ei uluitoare. CONSTANTINESCU, S. in, 254. „ Când n-am să mai pot face faţă, îmi sbor creerii Stănică spusese aceste cuvinte cu o petulanţă în care nu se ghicea niciun soi de depresiune. CĂLINESCU, E. O. I, 96. O depresiune grozavă îl face de multe ori să-şi părăsească studiile şi să stea luni de zile în completă inacţiune. RALEA, S. T. ffl, 171. Ai găsit-o în câteva momente de depresiune. Ai surprins-o cu ochii înroşiţi. PAS, Z. I, 93, cf DL. Firea ... mereu voioasă, i se schimbă, sărind între extreme, de la exuberanţă la depresiune şi invers. IST. LIT. ROM. ni, 262, cf DN2. Suferea de o depresiune nervoasă. MAGAZIN IST. 1969, nr. 4, 52, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, ndn. Peste o sută de japonezi... sunt în fiecare an victimele unui rău misterios, ... o depresie care se poate transforma în mania persecuţiei. RL 2004, nr. 4 488. Am avut o depresie care a durat doi ani. ib. 2005, nr. 4 616. + Scădere a activităţii unui organ. în cursul depresiunei cardiace, se va susţine inima cu medicamente excitante. ENC. AGR. iv, 25, cf. DN2. III. Criză economică, recesiune. Cf. dl, der. Din ritmul dansului America se trezeşte însă peste noapte în plină depresiune economică. CONTEMP. 1971, nr. 1 279, 5/2, cf. M. D. ENC., DEX. Este din nou vedeta librăriilor americane. Cu cartea ... ai cărei eroi suntsuperinflaţia şi depresiunea generalizată. CONTEMP. 1975, nr. 1 494,1/12. - Pronunţat: -si-u- PL: depresiuni-Şi: (H) deprésie s. f. - Din fr. dépression, lat. depressio, -onis. 3924 DEPRESIV -486- DEPRIMA DEPRESÎV, -Ă adj. 1. Care ţine de depresiune (II), caracteristic depresiunii; cu depresiuni, care produce depresiune. Deficienţa... [glandelor endocrine] ducând la dispoziţiile afective generale pe care psihiatrii le consideră ca alcătuind „stările depresive”. NEGULESCU, G. 192. Muzica nu este gândită mai adânc, nu are o idee directoare; lipsa unei concepţii fundamentale, ca şi accentele depresive, dacă şi-arfi putut găsi o explicaţie acum 10 ani, nu îşi mai are nici o motivare azi. CONTEMP. 1949, nr. 138, 8/3. Un caz de formă depresivă a demenţei senile, parhon, b. 74. Neuroza se poate prezenta sub forma unei stări de irita-bilitate crescută, sub forma unei stări depresive. BELEA, P. A. 510. Intră într-o lungă stare depresivă, preda, M. 510, cf. DL. Dacă o să auziţi noaptea mai ales, strigăte sau plânsete, să ştiţi că ei sunt cei cu şocuri depresive. BARBU, i. I, 335, cf. dn2, m. d. ENC., dex. Simptomele cele mai frecvente sunt oboseală, capul greu ... stări depresive. contemp. 1975, nr. 1 508, 5/5. Doina şi cântecele doinite ...au fost decretate de unii într-o vreme, „depresiveM 1975, nr. 1,3. Medicul, speriat de intensitatea unui sindrom depresiv, ... l-a sfătuit pe tatăl meu adevărat să-şi dea consimţământul, flacăra, 1976, nr. 2, 3. Japonezi depresivi la Paris. RL 2004, nr. 4 488. 2. Care produce scăderea tensiunii arteriale; (rar) deprimant (2). Cf. M. D. enc. 3. (Despre note muzicale) Coborâtor, descendent. Sunt două feluri de armonice: 1) ascendente, expansive şi 2) descendente, depresive. M 1965, nr. 4, 40/1. -PL: depresivi, -e. - Din fr. dépressif. DEPRESOR, -OARE adj., s. m. (Med.) (Factor) care inhibă o funcţie, un proces fiziologic. Cf. costinescu. Efectul produs de reflexul depresor este datorit unei excitaţii simultane. DANIELOPOLU, f. N. 1,62. Ei răspund cu un reflex circulator depresor. id. ib. n, 184, cf. D. MED., M. D. enc., DN3. + (Şi în sintagma nerv depresor, dex) Nerv senzitiv ale cărui terminaţii situate în pereţii unor vase de sânge determină pe cale reflexă scăderea tensiunii arteriare. Brück excită la iepure capătul central al depresorului. DANIELOPOLU, F. N. i, 61, cf. der, d. med., M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: depresori, -oare. - Din fr. dépresseur. DEPRESURIZ vb. I. T r a n z. şi refl. (Despre avioane, nave spaţiale, spaţii închise ermetic etc.) A face să-şi piardă sau a-şi pierde starea de presurizare. Cf. dex, DN3. - Prez. ind.: depresurizez. - Din fr. dépressuriser. DEPRESURIZARE s. f. Acţiunea de a (se) depresuriza şi rezultatul ei; pierdere, încetare a presurizării. Cf. dex, DN3. -PL: depresurizări. - V. depresuriza. DEPRESURIZÀT, -Ă adj. (Despre avioane, nave spaţiale, spaţii închise ermetic etc.) Supus depresurizării. Cf. dex, mda. --PL: depresurizaţi, -te. - V. depresuriza. DEPREŢI vb. I v. deprecia. DEPREŢIARE s. f. v. depreciere. DEPREŢIERE s. f. v. depreciere. DEPREUN vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A împreuna. Ce Dumnedzeu depreuneadză om se nu desparţă. EV. SL.-ROM. 70715-16. -Prez. ind.: depreunez. - De la depreună. DEPREUNĂ adv. (învechit) împreună. Se înrăţăm numeale Lui depreunră. PSALT. HUR. 27714. Cu săcurile tăiară uşile lui depreură cu topoare şi cu ciocane Jarimară-lă. ib. 6477. Şi anchira adurarăşi lepădară întru mare, depreură slăbiră funrile cârrmeloru. COD. VOR.2 322. Tăiară uşile lui depreură cu tăietoarea şi cu ciocanul sparseră-o. PSALT. 147. înainte stătură împăraţii pământului şi domnii adunară-se depreună. CORESI, PS. 3/10-11. în pământul Canaanului, care au cumpărat Avraam cu câmpul depreună. palia (1581), ap. GCR I, 37/2. Sta îngerul lu Dumnezeu şi depreună cu îngerii drăceşti (sec. xvi). cuv. D. bătr. II, 422/2. Petrecea fiiul cu maică-sa în tot binele depreună. MOXA, 381/31. Mulţemită şi închinăciune, depreună şi laudă tremitem. VARLAAM, C. 81. Veniţi depreună ... de mă sărutaţi (a. 1669). GCRI, 185/23. Să-mi înţăleagă cuvântul ... Bogătaşii depreună Cu mişeii. DOSOFTEI, PS. 159/18. Viziriul au triimis de-au chematpre acel domn la Poartă, cu boierii depreună. NECULCE, L. 35. Cu alalţi ai lor depreună cel ascuns vicleşug... la ivală... a-l scoate începură. CANTEMIR, I. I. I, 154. Au făcut depreună 4 copii (a. 1699). IORGA, S. d. XVI, 301. Au adunat acolo atâtea copile tinere şi cu tineri depreună ca să-i tragă la păcate, budai-deleanu, Ţ. 147. Bătrânii gândiră ...să nu se adune depreună toată gloata ...ci din toată ceata un delegat, id. ib. 338. Sfinţiia Sa [sic!] să cauţi să trimiţi acei bani depreună cu cartea administraţiei (a. 1726). iorga, s. d. xiv, 32, cf. cade, contribuţii, m, 17. "y* (Adjectival) Cuvânt depreună cătră totă seminţiia rumânească (a. 1679). GCR I, 239/29. ^ Compus: (învechit, rar) depreună-dobânditor s. m. = moştenitor. Mai netare e vasul muierescu, dându~i cinste ca ceia ce sântu depreură-dobânditori bunrătaţiei. COD. VOR.2 380, cf. FORM. cuv. i, 127. - Şi: depriună adv. gcr i, 43/19. -Cf. împreună. DEPRIMA vb. I. T r a n z. 1. A aduce într-o stare (patologică) de tristeţe profundă (asociată cu nelinişte); a descuraja, a mâhni (1); a demoraliza (2). Cf. prot. - POP., n. D., DDRF, BARCIANU. In fiinţa mea se furişa o uşoară melancolie ce-mi liniştea sufletul jără a-l deprima. SĂM. n, 313, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Mi s-a părut că mânia mea i-ar sjarâma nervii, că l-ar deprima. CAMIL PETRESCU, P. 11. Un simplu guturai o deprima ca o catastrojă. id. ib. 231. „Publicul” mă deprimă, pe tine te exaltă, fiindcă tu eşti artist şi ai noroc de public. TEODOREANU, M. II, 325, cf. DL. Moartea ăstuia ... îl deprimase. BARBU, 1.1, 55, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Faptul ... că nu aveţi vocaţie nu trebuie să vă deprime 3935 DEPRIMANT - 487 - DEPRIMOMETRU chiar atât flacăra, 1975, nr. 44, 21. [Ostaticul] era deprimat RL 2005, nr. 4 699. 2. F i g. A micşora, a scădea meritul, curajul etc. cuiva; p. e x t. a umili. Cf. tdrg, resmeriţă, d., şăineanu, d. u., CADE. -Prez. ind.: deprim şi (învechit) deprimez (DDRF, BARCIANU, TDRG). - Din fr. déprimer. DEPRIMANT, -Ă adj. 1. Care deprimă (1), care mâhneşte, întristează; descurajant, demoralizant, deprimător (1). A doua [formă a judecăţii critice], cea sceptica, care se vrea întotdeauna superioară, a lui Carp - care la Pogor este foarte amestecată cu necuviinţe - este deprimantă. EMINESCU, o. XVI, 185. în prima fază Eminescu are numai o singură poezie erotică deznădăjduită, deprimantă. IBRĂILEANU, s. L. 158. Şi în toate acele zile deprimante, convorbirile lungi cu d-ra Roth, profesorul şi consulul au fost singura mângâiere. M. ELIADE, O. I, 121. [D. Dragomirescu descoperă că] originalitatea lui Eminescu e... deprimantă ca modalitate, lovinescu, s. 1,162. Curată şi poetică, această atmosferă e deprimantă, id. C. VI, 55. Dădeau ... spectacolul deprimant al unei societăţi descompuse. COCEA, S. I, 259. Câte un călător din deprimantul exod se oprea pe culme şi privea în vale. BENIUC, M. C. 1,21, cf. DL. Să nu fie nimeni să vadă spectacolul ăsta deprimant BARBU, ş. N. 106. Se crease în poezia noastră o stare deprimantă, maladivă, din care se părea că nu există perspective de ieşire spre un liman sănătos. IST. LIT. ROM. in, 811, cf. DN2. Nimic nu este însă mai deprimant decât o sală de teatru goală sau semigoală într-o seară de spectacol. CONTEMP. 1971, nr. 1 287, 415, cf. M. D. ENC., DEX. Obstinaţia lor se transformă uneori într-o anume ostentaţie în înfăţişarea aspectelor deprimante. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 3/9. ^ (Adverbial) E deprimant să te izbeşti mereu de mici funcţionari intransigenţi şi simetrici care îţi cenzurează pornirea spre sublim. FLACĂRA, 1976, nr. 35, 17. Este unul din paradoxele istoriei româneşti faptul că religia, cultura şi obiceiurile geto-dacilor au dispărut aproape complet în urma romanizării, extrem de rarele urme fiind fie deprimant de mutilate, fie indeci-dabile. PATAPlEVici, c. L. 111. ^ (Prin lărgirea sensului) Până când să mai îndur Ore deprimante? vulpescu, p. 84. 2. (Rar) Depresiv (2). în experienţe pe câine ...am arătat că histamina este deprimantă. DANIELOPOLU, F. N. 1,137. - Pl.: deprimanţi, -te. - Din fr. déprimant. DEPRIMARE s. f. Faptul de a deprima. 1. Stare de deznădejde, de tristeţe, de amărăciune; depresiune (II), descurajare, mâhnire, demoralizare (2). Cf. d e p r i m a (1). Paralel cu deprimarea românilor ... merge înăsprirea măsurilor de desnaţionalizare. MAIORESCU, D. V, 14. Starea asta a lui de descurajare şi deprimare morală căuta ... să se formuleze în fraze cumpănite. VLAHUŢĂ, D. 18. Pare că toată originalitatea azi ar sta în căutarea cuvintelor de amărăciune şi de deprimare sufletească, id. S. A. II, 388, cf. barcianu, ŞĂINEANU2. Pe toţi îi stăpâneşte acelaşi simţământ de deprimare, agîrbiceanu, a. 402, cf. resmeriţă, d., cade. Urma acum o sleire, o deprimare totală. EFTIMIU, N. 83. Mă cuprinde o silă imensă de mine, o deprimare ..., un fel de seacă tristeţe pentru virilitatea zadarnic şi vulgar risipită. CAMIL PETRESCU, P. 15. A trecut ...de la deprimări excesive ... până la absurditatea iluziilor nebuneşti. COCEA, S. I, 300, cf. DL. Expresia sa arăta o deprimare în care se ascundea însă şi o uitare de sine salvatoare. preda, DELIR. 24. Moartea ăstuia ..., îl deprimase, sau cel puţin aşa voia să creadă. Şi la o deprimare, ce se cuvenea? barbu, i. i, 55, cf. dn2, m. d. enc., dex. în melancolie, în deprimare, în durere există o robusteţe ce face posibilă însăşi acceptarea lor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 13,10/2. 2. (Rar) Scădere, diminuare a unei valori fizice sau fiziologice. Cf. d e p r i m a (2). Electrocardiograma: ... deprimare a segmentului S-T în derivaţia I şi II. DANIELOPOLU, F. N. II, 203. - PL: deprimări. ~ V. deprima. DEPRIMAT, -Ă adj. (Despre oameni sau colectivităţi umane) Care este cuprins de deprimare (1); descurajat, mâhnit; demoralizat (2). Deprimatul împărat ...se mută la Poradim. MAIORESCU, D. II, 100. Senatul se arată foarte deprimat, id. ib. v, 99. Din cauzele acestea [a înfrângerilor şi a pierderilor de vieţi] opinia publică în Serbia este foarte deprimată. EMINESCU, O. IX, 143. Prinţul ieşi de acolo umilit, deprimat. EFTIMIU, N. 71, cf. DL. Dar nu ... am pus eu acolo [portretul], i-a răspuns Römischer deprimat. PREDA, R. 138. Deprimat, Slavici se întoarce la Şiria. IST. LIT. ROM. m, 375, cf. DEX. (Substantivat) Deprimaţii nu cunosc deliciile precise, savoarea robustă, suculentă, a vieţii de acţiune, ralea, s. T. 1,116. + (Despre fizionomia sau manifestările oamenilor) Care exprimă, denotă deprimare (1). Radu, cu un surâs ... deprimat [spune] Aşa cum sunt. CAMIL PETRESCU, T. II, 55. Trăsăturile deprimate ale femeii, accentuate de fondul vânăt care îi acoperea chipul, se lăsaseră în acest timp parcă şi mai în jos. PREDA, M, S. 98. - PL: deprimaţi, -te. - V. deprima. DEPRIMĂTOR, -OARE adj. 1. (Astăzi rar) Care produce deprimare (1); deprimant (1). [Se urmăreşte ca] bisericii greco-orientale române, care de secoli a fost espusă la lipse deprimătoare, să i se ia toată posibilitatea de a ţine concurinţă în privirea înfiinţării... institutelor de învăţământ cu celelalte confesii. EMINESCU, O. XIII, 70. Am văzut efectele deprimătoare ale idealului. ARHIVA, II, 37, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nu e nimic mai deprimător pentru un miner decât ... să nu vadă decât mici grămejoare de piatră acolo unde... erau sute de care. AGÎRBICEANU, A. 403. 2. (învechit, rar) Care produce deprimare (2); deprimant (2). Hipnoza la broască este caracterizată mai cu seamă prin activitatea deprimătoare a emisferelor [cerebrale], ARHIVA, H, 309. -PL: deprimători, -oare. - Deprima + suf. -(ă)tor. DEPRIMOMETRU s. n. Aparat pentru măsurarea depresiunii (12) minelor şi a lucrărilor miniere. Corecţiile aplicate la citirile deprimometrului sunt: corecţia apa- 3940 DEPRINDE -488- DEPRINDE râtului, corecţia variaţiei presiunii barometrice şi corecţia variaţiei vitezei aerului. LTR2, cf. DTT, DN3. - PL: deprimometre. - Din fr. deprimometre. DEPRÎNDE vb. III. 1. T r a n z. A-şi însuşi cunoştinţe (temeinice) într-un domeniu prin învăţătură sau prin practică susţinută; a învăţa, (învechit) a obicni (1). Şi mestecară-se întru limbi şi obicnirâ ( Tranz. (Complementul indică animale) A dresa. Deprinde vulturelulsă sboare în văsduh. NEGRUZZI, S. II, 264. Stremoşii noştri aveau obicei de a îmblânzi şoimii şi a-i deprinde la vânat. ALECSANDRI, P. P. 60. 2. Refl. (Construit, de obicei, cu prep. „cu”) A lua obiceiul de a..., a dobândi obişnuinţa de a ..., a se obişnui (1), a se învăţa, a se familiariza. Iară de cuvinte spurcate şi băbeşti te leapădă, ce te deprinde în slujba dumnezeiască. N. TEST. (1648), 28174, cf. ST. LEX. 170r2/9. Stupariul carele în mai mulţi ani s-au deprins cu prinsul roilor ştie 3941 DEPRINDE -489- DEPRINDERE câte unealte îi trebuesc. MOLNAR, E. s. 155/18. Voi trebue să predaţi învăţătura, ... deprindeţi-vă şi cetiţi cărţi de acelea care sânt pentru shoale întocmite. PETRO VICI, P. î 09/6. în aceastea toate să te deprimi şi să te dedai, ca încă de la tinereaţe să te înveţi în ţinerea curăţeniei. TOMICI, L 11/13. Aceaia ce s-au deprins oamenii a lăuda de multe ori iaste vreadnic de a lor despreţuire. LEON ASACHI, B. 72/4. Mai pe urmă începui a mă deprinde puţin câte puţin. PLEŞOIANU, T. I, 165/5. Atâta să deprinsăse cu osteneala încât dacă vreodată nu lucra ceva să socote prea nenorocit. DRĂGHICI, R. 141/2. Eu din tinereţile mele am avut o deprindere foarte ră. Bem cafe, ceai, beri şi vin ... m-am deprins a trage tabac. id. ib. 189/18. Să ne deprindem a prânzi la o hotărâtă vreme. ALBINEŢ, M. 112/1. Omul... s-a deprins cu dânsa [cu clima]. J. cihac, I. N. 11/8. Trebuie să se deprinză cineva cu vieţuirea cea aspră, buznea, C. 106/14. Eu zic că, dacă aş avea bani, m-aş deprinde rău. id. P. V. 122/6. Să se deprindă oştenii ... spre a fi purure gata pentru apărarea patriei. ASACHI, I. 410/24. Ne deprindeam cu această atmosferă de vuete, de ţipete, dacia LIT. 118/30. M-am deprins cu răbdarea. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 19. S-au deprins a face din ţânţari harmasari. C. VÂRNAV, H. 26/11 .La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. 1,9. Tată-meu mă dete de mic, ca să mă deprinz cu necazul PELIMON, i. 54/14, cf. pontbriant, D. Păsărică se deprinse cu glasul său şi se apropia mai mult şi tot mai mult. CONV. LIT. II, 158. Căci din copilărie, cu tine m-am deprins Să-mpart orice simţire de care sunt cuprins. ALECSANDRI, o. 78, cf. LM. M-am deprins cu dânşii şi ei cu mine. odobescu, S. I, 76. Tot drumul ... se deprinsesem cu strigăte şi aclamaţiuni vesele. caragiale, o. iii, 42. Nu-i strica băiatului să mai umble prin lume ...şi să se deprindă afîomde capul lui. SLAVICI, o. îl, 35. Băiatul se mai deprinse cu lumea. ISPIRESCU, L. 191. S-a deprins în sfârşit cu toate. VLAHUŢĂ, S. A. II, 17. Ion a fost militar, trăieşte de atâta vreme în Bucureşti, i s-a deprins urechea cu ... saluturile sergenţilor şi ale caporalilor din armată, cum şi cu ale birjarilor şi căruţaşilor de tot felul. SP. POPESCU, M. G. 50, cf BARCIANU, ALEXI, W. Zi cu zi m-am deprins a înţelege tot mai bine particularităţile Umbistice ale acestui grai. CONV. LIT. XX, 993, cf şăineanu2. Am căutat să-mi întocmesc o viaţă cinstită, să mă deprind din nou să lucrez. ANGHEL -IOSIF, C. L. 85, cf. TDRG. Omul se deprinde cu toate. delavrancea, o. n, 295. Dochiţa se deprinsese de mult cu beutura. agîrbiceanu, A. 391. O substanţă tare are efecte mai benigne, când organismul s-a deprins treptat cu ea. ibrăileanu, s. 108, cf. resmeriţă, d. Se deprindea cu viaţa cea nouă. C. PETRESCU, S. 89. Intr-atât mă deprinsesem cu el că, o zi de se întâmpla să nu-l văd, îi simţeam lipsa. M. I. CARAGIALE, C. 35, cf. CADE. îngerii Domnului cântă şi mai frumos ... dar trebuie să te deprimi ca să-i auzi. GALACTION, O. 319. Continuarea unui exerciţiu fizic, cu care m-a deprins mătuşa mea. CAMIL PETRESCU, T. I, 216. Factori iraţionali, ce n-au nimic comun cu activitatea a ceea ce ne-am deprins a numi raţiune. NEGULESCU, G. 124. Deprinde-te să lucrezi scurt. BRĂESCU, O. A. I, 83. S-ar deprinde şi ei cu mine. POPA, V. 34. înveţi să ucizi cum te deprimi să mergi, să mănânci. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 148. [Tatăl Evantiei] simţea bine în fundul sufletului său că moare, dar nu reuşea să se deprindă cu ideea asta. bart, E. 347, cf. ROSETTI, L. R. I, 165. Oamenii se deprinseseră cu legea asta. ARGHEZI, C. J. 230. [Englezul] s-a deprins să trăiască pentru el singur şi pentru principii. RALEA, S. T. 1,275. Când a venit în sat, Ilina vorbea altfel ... Acum s-a deprins. N-o mai cunoşti c-a venit de departe. STANCU, D. 192. într-aceste zile înceţoase, duduca Florica se deprinsese să audă asemenea vorbe, aşa că nu l-a băgat în seamă. GALAN, Z. R. 79, cf DL. Se deprinsese să fie egal cu ceilalţi. DEMETRIUS, A. 9. Mai pe urmă m-am deprins. BARBU, G. 50. Oameni ca noi s-au deprins de mult fără femei. id. ş. N. 261, cf. M. D. ENC., DEX. Gândirea este o „ lume ”, în care trebuie să ne deprindem a trăi la fel de real pe cât trăim şi în lumea obiectelorfizice, patapievici, c. L. 379, cf. alr 1 1 307/675,676, ib. n 3 504/192. Omul se deprinde cu răul ca viermele în hrean. ZANNE, P. n, 379. Refl. recipr. încet, încet se deprinseseră unii cu alţii. ISPIRESCU, L. 8. ^ T r a n z. Să nu-şi caute lor dobândă, cum au deprins mulţi a face (a. 1687). GCR I, 278/33. Ucenicii săi... să-şi întărească învăţătura ...şi îi deprinsăpre dânşii întru răbdarea ostenealelor, a căldurei, a gerului şi a lipsei de bunătăţi PETRO VICI, P. 42/10. Fii statornic în regulile negoţătorii... deprindeţi norodul a le urma. pleşoianu, T. 1,138/12. îi deprindea [pe soldaţi] d-a alerga ş-a sări într-armaţi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 19/4. Dumnezeu trimite întristarea şi nenorocirea ca să deprinză puterea ta şi să întărească virtutea sufletului tău. MARCOVICI, D. 16/7. Trebui ... a-i deprinde [pe copii] cu frigul. ALBINEŢ, M. 58/18. Astfel îl deprinz ...a asculta adevărul CR (1839), 330*/2. A fost deprinsă a mă supune stăpânului. RUSSO, S. 321. Să deprindem pe mume a se ocupa de creşterea copiilor. PENESCU, M. VI/12, Tu, cu şcoala ta, l-ai deprins cu nărav. CREANGĂ, 0.186. Catinca nu era deprinsă să slujească la masă. mille, v. P. 120. Şi dobitoacele pot învăţa şi deprinde multe, sbiera, p. 246. ^ I n t r a n z. Buna creştere a copiilor pre carii îi deprindea la subpunere, lucru, cumpătare. PLEŞOIANU, T. I, 88/17. Cât pentru vin, de care Robinson îi didesă ca să guste, fiindcă gustul lui [Vineri] era deprins numai cu apă, nu putea să-l sufere. DRĂGHICI, R. 236/16. Laponul, deprins cu gerul, fericit se socoteşte. CONACHI, P. 285. Tonul sigur al omului deprins cu catedra universitară. CARAGIALE, O. III, 172. Mişu e deprins cu drumul Şi schimbările de loc. VLAHUŢĂ, S. A. 1,103. Iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprimi cu focul, cu ploaia şi cu vântul. MINULESCU, VERS. 159. Era ... ochiul lui Manlache, deprins cu întunericul POPA, V. 113. Mă lăsa în grija mamei căreia îi tot spunea să mă deprindă cu lucrul din ogradă. VLASIU, a. P. 22. Is deprins cu nevoile, ca ţiganu cu scânteile. ŞEZ. I, 218. 3. T r a n z. (Prin nord-vestul Olt.; complementul indică animale) A zămisli (1). Vezi cât îi de mare burta la vaca noastră; o deprins viţelul cu tauru primăriii [Gorj]. cv 1950, nr. 2, 31. -Prez. ind.: deprind şi (învechit) deprinz', perf. s.: deprinsei; part.: deprins. - Şi: (regional) dăprinde, diprinde (alr i 1 307/675, 677) vb. III. - Lat. deprehendere. DEPRÎNDERE s. f. Faptul de a (se) deprinde. 1. Dobândire a unor cunoştinţe solide într-un domeniu prin învăţare sistematică şi temeinică; familiarizare progresivă cu ceva. Cf. d e p r i n d e (1). A triia şi cea mai cu deadins pricină ieste că nu atâta cursul istoriii în minte 3942 DEPRINDERE -490- DEPRINDERE mi-au fost, pre cât spre deprinderea ritoricească nevoin-du-mă, la simcea groasă ca aceasta, prea aspră piatră, multă şi îndelungată ascuţitură să fie trebuit am socotit. CANTEMIR, 1.1.1,4. Deprinderea la învăţături... iaste cea mai adevărată hrană a sufletului. GRECEANU, î. 108/13. Deci deprinderea trebuie să meargă întruna cu învăţătura. PETROVICI, P. 104/11. De nu m-am cunoscut în deprinderea altuor destoinicii, dar în trudirea cărţiluor limbii patriei cu saţiu am petrecut (a. 1826). GCR n, 252/13, cf. LB. [Cartea\ folositoare pentru deprinderea tinerimei. MARCOVld, C. 5/12. Deprinderea familiarizează cu lucrurile cele mai grozave. CR (1839), 293 Vl 7. Deosebite legi pentru deprindere la paralaghie asupra semnelor timporale [Titlu]. PANN, G. M. 24/2, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Tânărul scria, într-o slovă mare, grăunţată, elegantă, care arată şi deprinderea cu caligrafia rotundă a Apusului. IORGA, P. A. n, 117, cf. TDRG, CADE. Istoricul... mărturiseşte ... deprinderea unei stilizări retorice. VIANU, A. p. 39, cf. DL. Deprinderea scrierii „lesnicioase”. CL1973,332. Deprinderea cere îndelungată vreme. I. GOLESCU, ap. zanne, p. vm, 714, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. Obicei (1). V. d a t i n ă, t r a d i ţ i e. Cf. st. lex. 170r2/12. După deprinderile Eghiptului ...să nu faceţi. BIBLIA (1688), ap. TDRG. După deprinderea indienilor să afumăm cu mireazmele lor pe oaspele nostru. LEON ASACHI, B. 76/6. Luminarea politică au dumesticit deprinderile cetăţenilor rosieni. ASACHI, i. 12/2. Unul din acei vechi boieri ...cu deprinderi patriarhale. NEGRUZZI, s. I, 221. Rămăsese însă deprinderea, ca fiecare mitropolit după ce se alegea, să înştiinţeze pe Patriarhie şi să-şi capete încuviinţarea, id. ib. 241. Un popor liber trebuie să şteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare. CARAGIALE, O. HI, 43. Moldavi primitivi, cu deprinderi patriarhale. DENSUSIANU, L. 361. Aşa-i deprinderea din părinţi: bătrânii să se tragă mai deoparte dintre cei tineri. MIRONESCU, S. 22. Oamenii lui... se mişcă după deprinderile comune timpului şi societăţii lor. VIANU, A. P. 137. 3. însuşire (dobândită prin repetare) de a fi, de a acţiona în acelaşi fel; obişnuinţă, obicei (2). Că deprinderea trupului puţin foloseşte, dară slujba dumnezeiască spre toate-i de folos. N. test. (1648), 28176, cf. mardarie, l. 255/16, lb. Nicio deprindere ră nu este atâta de puternică, încât să nu o putem birui, când va fi cu statornicie hotărârea noastră. drăghici, R. 190/20. Cu toate aceste mai la urmă întrebuinţarea lui ca a multor rele deprinderi agiunse a fi gheneralnică. SĂULESCU, HR. II, 404/9. Dispoziţiileparti-culamice a individului, izvorul al triile a boalelor sânt isprava deprinderilor ce să iau din vremea copilăriei. VEISA, I. 14/19. Sunt persoane carele din deprindere pot giudeca din văzut greutatea unei vite. LIONESCU, V. 79/32. Deprinderea se face a doafire. C. VÂRNAV, H. 70/1, cf. POLIZU. Mâna lui prin deprindere se rezămă pe junghiul din cingătoarea sa. NEGRUZZI, s. 1,146. Aceasta din urmă era numai o rea deprindere. PELIMON, I. 202/23. Relele deprinderi care La noi lumea astăzi are. SION, POEZII, 10/8. [Artistele] au luat reaua deprindere de a denatura costumul naţional filimon, o. h, 352, cf. pontbriant, d., COSTINESCU. Deprinderea se face fire. ALECSANDRI, O. p. 52. [Stilul ziariştilor din Austria] este numai o rea deprindere în forma din afară, şi nu un defect al cugetării. MAIORESCU, CRITICE, 32. Nu am deprinderea de a vorbi. id. D. V, 153. Mai târziu se începu şi altă deprindere adecă de a cere femeia de la părinţi, dar nu pentru bani. CONTEMPORANUL, 1,481. Nu-nţelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zâmbetul pe gură. EMINESCU, o. I, 160. Oamenii mari au în genere nişte deprinderi ciudate, caragiale, o. hi, 215. Nu era însă chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte, slavici, O. ii, 8, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Se răspândi deprinderea de a se trimite tinerii şi în străinătate. IORGA, c. I. n, 132, cf. BLANU, D. s., tdrg. Literatura ... sufere de aceste deprinderi rele [şovăiri], densusianu, l. 25, cf. resmeriţă, D., CADE. Iartă-mă ... că n-am putut să-mi stăpânesc faţă de tine gestul defensiv pe care mi l-a lăsat deprinderea. GALACTION, O. 225. Orice om cu viaţa interioară, trebuie să-şi organizeze traiul de toate zilele, să şi-l simplifice pe baza câtorva deprinderi sistematice. CAMIL PETRESCU, P. 207. Pedepsele ... n-au rămas fără influenţă, în deprinderile noastre. NEGULESCU, G. 92. Nu putea sta în casă, atât din deprinderea de a fi mereu pe câmp, cât şi din pricina nevestii. BRĂESCU, V. 138. Deprinderile şi vorbele mele n-au fost totdeauna prea statornice, sadoveanu, O. X, 126. E începutul răului de mare - această veche şi ciudată boală pentru care nu s-a găsit alt leac decât deprinderea. BART, s. M. 17. S-a făcut deprinderea bună ca elevilor asociaţi prin meritul sforţării şi al inteligenţei cu cartea, să li se dăruiască pentru vacanţă o seamă de cărţi. ARGHEZI, P. T. 163. îşi încălzea paharul pântecos în palmă, sorbind din el, cu şovăielile iscusite ale unei lungi deprinderi vinea, L. 1,166. După ce s-a creat deprinderea de a avea un nume pentru fiecare persoană adultă ... oamenii au început să dea nume copiilor. GRAUR, N. p. 17, cf. DL. Bătrânul dintr-o veche deprindere se ridică. BARBU, ş. N. 68. Condamnă deprinderi rele: lăudăroşenia ..., hoţia ..., beţia. IST. LIT. ROM. n, 348, cf. DER. Intra în deprinderea medicilor hipocratici... să studieze aşezarea şi clima. G. BARBU, A. V. 7, cf. M. D. ENC., DEX. Practica a dovedit pe deplin că este mai uşor să se formeze o deprindere corectă decât să se îndrepte o deprindere greşită. LL 1972, nr. 3, 504. Cineaştii noştri ... şi-au format ...şi deprinderea de a-şi agrementa peliculele cu „vederi ” ale unor mari realizări constructive. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 334, cf. D. FIL. Deprinderea din tinireţe rămâne şi la bătrâneţe. SBIERA, p. 252. 4. Practică obişnuită într-o îndeletnicire oarecare; exerciţiu, pricepere (2), dexteritate. Deprinderea întru cetire e foarte de lipsă. PETROVICI, P. 124/10. Omul cugetând învaţă a cugeta şi prin deprinderea minţii, seface înţelept. id. ib. 81/9. învăţatul este o deprindere, iar nu ştiinţă. HELIADE, O. n, 41. Pe la unele locuri nu se prea învoieşte autorul în ortografia sa ... dar aceasta nu este o lipsă de cugetare, ci lipsa deprinderii. CR (1839), 2092/29. Incapacitatea în deprinderile sprintene şi obositoare ale vânătoriei. ODOBESCU, S. III, 13. Ca să judeci o operă de artă ... îţi trebuie, pe lângă gustul născut, şi o deprindere îndelungată. CARAGIALE, O. III, 180. Din mulţimea de forme, de cuvinte şi deprinderi de exprimare ale tuturor, cernem pe cele mai potrivite şi, pe tiparul lor, născocim adesea altele. COTEANU, S. F. II, 10. Oamenii au pierdut deprinderea de a-şi utiliza activ imaginaţia şi de a gândi prin intermediul „calităţilor”, căci acestea ţineau de magie şi erau interzise. PATAPIEVICI, C. L. 360. 5. (învechit) Măiestrie (4). Cf. mardarie, l. 149/21. Cartaghenezii avea mai multă deprindere pe mare şi 3942 DEPRINS -491- DEPUNCTARE cunoştea manevra mai bine decât romanii. CĂPĂŢINEANU, M. R. 36/18. Lăautoriî din această ţară au mare deprindere în lucrarea pelii numite safian. RUS, I. III, 185/15. După deprinderea şi îndemânarea dănţuitorilor se fac felurimi de jocuri gimnastice. FM (1843), 1972/26. - PI.: deprinderi. - V. deprinde. DEPRÎNS, -Ă adj. 1. Obişnuit (1). Cf. mardarie, l. 146/14. Pre şerbul Tău ...ce să pomăzuiaşte de a sale gre-şeale priimeaşte-l cu deprinsa Ta om dragoste. DOSOFTEI, MOLIT. 78v/2. Armăsariul, după deprinsul obiceiu, îndată înaintezi ieşi. cantemir, i. I. I, 100, cf. LB, LM, ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, DL, DEX. + (învechit, rar; despre oameni) Instruit, învăţat. Din partea sufletului sântfrâncii: foarte voioşi, glumeţiiubitori de laudă ageri la minte, isteţi, în măestriea de a se face altora plăcuţi în mare măsură deprinşi ... şi ostaşi buni. rus, 1.1,192/20. 2. Care are multă experienţă într-un domeniu; priceput (3), competent, experimentat. Degetele deprinse ale femeilor prind acestefire de niştefuse uşoare. NEGULICI, E. 1,6/8. Este un om nici prea tânăr, nici prea bătrân; pare foarte ostenit, şi un ochi deprins ar pricepe îndată că domnul acesta n-a dormit noaptea. CARAGIALE, o. II, 212. Ochiul deprins al neuitatului Pascaly, descoperi în debutanta noastră stofa unor succese, id. ib. ni, 298, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, M. D. ENC., DEX. - PL: deprinşi, -se. - V. deprinde. DEPRINSĂTURĂ s. f. (învechit, rar) învăţătură; îndeletnicire. Legea ta învăţătura [deprinsătură D] mea iaste. psalt. 257. - PL: deprinsături. - Deprinde + suf. -(ă)tură. DEPRINZĂTOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. (în dicţionarele din trecut) (Persoană) care este obişnuită cu ceva, care are experienţă la ceva. Cf. lb, valian, v., PONTBRIANT, D. -PL: deprinzători, -oare. - Deprinde + suf -(ă)tor. DEPRIUNĂ adv. v. depreună. DEPROFESIONALIZ vb. I. R e f 1. A-şi pierde performanţele, competenţele caracteristice unei anumite profesii, specializări etc. Cf. NDN. Alţii... s-au deprofesio-nalizat. rl 2005, nr. 4 777. - Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: deprofesionalizez. - Pref. de- + profesionaliza. DEPROFESIONALIZÂRE s. f. Faptul de a s e deprofesionaliza. Cf NDN. Prevederile actualului Statut al funcţionarilor publici ... sunt aberante şi restrictive, conducând la deprofesionalizarea administraţiei publice. RL 2005, nr. 4 732. - Pronunţat: -si-o-. - V. deprofesionaliza. DEPROPANIZ vb. I. T r a n z. (Petrochimie; complementul indică propanul) A separa dintr-un amestec de hidrocarburi pentru a-1 face mai volatil. Cf. ndn. - Prez. ind.: depropanizez. - Din fr. depropaniser. DEPROPANIZARE s. f. (Petrochimie) Operaţia de separare dintr-un amestec de hidrocarburi a hidrocarburilor mai uşoare de cele mai grele. Cf. ltr2, sfc iv, 318, dc, dn3. - V. depropaniza. DEPROPANIZATOR s. n. (Petrochimie) Coloană de fracţionare lucrând sub presiune, cu care se separă pe la partea superioară, sub formă de gaze, propanul, eventual şi butanul, sau un amestec constituit din ambele, aflate în ţiţei. Cf. ltr2, ndn. - PL: depropanizatoare. - Din fr. depropanisateur. DEPROTEINIZĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică produse biologice) A îndepărta proteinele. Cf. NDN. -Prez. ind.: deproteinizez. - Cf. engl. deproteinize. DEPROTEINIZÂT, -Ă adj. (Despre alimente) Lipsit de proteine. Cf. dex2, mda. -PL: deproteinizaţi, -te. - V. deproteiniza. DEPSÎDĂ s. f. (Chim.) Combinaţie organică formată din două sau mai multe molecule de acizi fenolici unite prin legături esterice, care are proprietăţi asemănătoare cu cele ale materiilor tanante. Depsidele se întâlnesc în natură, în special în licheni. LTR2, cf. DER. în stare liberă depsidele apar în licheni. DC, cf. M. D. ENC. -PL :depside. - Din fr. depsides. DEPUNĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. Persoană care depune^ (2) spre păstrare (de obicei la o instituţie bancară) o sumă de bani, hârtii de valoare, lucruri de preţ etc.; deponent2; (învechit) depozant. Cf. alexi, w., şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DN2. Totalul sumelor pierdute de depunători se urcă la 5 miliarde dolari. magazin ist. 1971, nr. 1, 15, cf M. D. ENC. Casa de economii şi consemnaţiuni invită depunătorii ... să participe la această tragere la sorţi. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316, cf. DEX. - PL: depunători, -oare. - Depune2 + suf. -(ă)tor, DEPUNCTĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică persoane sau echipe) A reduce, în funcţie de erori, punctajul la o competiţie, la un examen. Cf. DEX2. ^•RefLpas. Din punct de vedere legal nu se poate depuncta niciuna dintre echipe. RL 2006, nr. 4 937. -Prez. ind.: depunctez. - Pref. de- + puncta. DEPUNCTĂRE s. f. Acţiunea de a depuncta şi rezultatul ei. Cf. DEX2. Steaua a scăpat de depunctare [Titlu], rl 2006, nr. 4 937. 3957 DEPUNCTAT -492 - DEPUNE2 - PL: depunctărl - V. depuncta. DEPUNCTAT, ~Ă adj. Căruia i s-a redus punctajul la o competiţie sau la un examen. Cf. dex2, mda. -PL: depunctaţi, -te. - V. depuncta. DEPUNE1 vb. III. Intranz. 1. (învechit şi popular; despre unele femele ale mamiferelor domestice) A i se mări ugerul în timpul gestaţiei (ca urmare a secreţiei abundente de lapte); a fi aproape să fete. Cf. LB. La o călătorie mai din urmă ce o făcu dimpreună cu soţia sa, căţeaoa fiind gata să depue el a lăsat-o acasă. CR (1833), 1402/2. Umblă, mănâncă, doarme, dăpune, ţine-n burtă, toate le face ca omu. JIPESCU, O. 50, cf. CDDE, DR III, 444, DL, DM, dex, BRÂNCUŞ, I. C. 160. îndată a şi depus oaia şi în scurt timp a şi fătat doi miei tare frumoşi, cu lâna creaţă de aur. sbiera, P. 112, cf. RĂDULESCU-CODIN, I. CR. v, 279. A dăpus Priana; azi-mâine fată. UDRESCU, GL. + (învechit; despre femei) A i se mări pieptul în timpul sarcinii. Depuind svinţiia ei Mania...să nască, dosoftei, v. s. decembrie 237726. 2. P. a n a 1. (Popular; despre lună, nori etc.) A coborî; a apune. Şi ca luna când depune, Să fie dragă la oricine. MARIAN, V. 171, cf. RĂDULESCU-CODIN. Ca sân-soare Când răsare Şi ca luna Când depune. GR. s. V, 130. - Prez. ind. pers. 3: depune; perf. s. depuse; conjunct, pers. 3 şi: să depuie; part. depus. - Şi: dăpune vb. ni. - Lat. depunere. DEPUNE2 vb. III. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte) A lăsa din mână sau de la sine pe ceva sau undeva; a lăsa jos, a p u n e (A I 3); p. e x t. (complementul indică oameni) a aşeza, a plasa2 (2), a lăsa într-un loc. Depus-au tecile săgeţilor armeanul. MAIOR, 1. B. 20/19, cf. I. GOLESCU, C. Rădică dintre dânşiipeMoisi,pre carele află fata lui Faraon când se scălda, depus într-un secriu şi aruncat pe Nil SĂULESCU, HR. I, 15bK/27. Editorul, autorul şi tipograful sânt datori a depune la secretariatul statului un examplar din cartea ce se va tipări. CR (1833), 202Vl9. Depuse cu mulţumire dinarul său în cutia săracilor, marcovici, D. 143/25. Aceste mărfi ... vorfi... depuse la uscat ca să se încarce pe urmă în alte corăbii CR (1839), 2912/21, cf. valian, v. Dinaintea acestuia depuind insigniile domniei, s-au declarat de prizonier. IST. M. 175/6. Femeea ... priimeşte bunurile ce bărbatul depune la uşa sa. NEGULICI, E. II, 117/15. Vântul ...te duce la margine şi te depune pe nisip. PÂCLEANU, I. II, 31/3, cf. STAMATI, D. Depuind jos răniţii...se uitau cu nepăsare la pregătirile ce se jăceau pentru moartea lor. NEGRUZZI, S. 1,174, cf. POLIZU. Pe-acela carefuse a patriei scăpare Depune-vor cu fală cununa lor de flori. MEITANI, C. 70. Nu ştiu daca ... s-o fl gândit să depuie o coroană ... pe mormântul nemuritorului Heine. GHICA, C. E. III, 7. Acea frumuseţe ...jăcea pe postelnicul să depuie la picioarele ei toate jafurile câte le storcea din biata ţară. FILIMON, o. I, 131, cf. PROT. - pop., N. D. Hasan plecat depune pe câmpul ud de sânge Copilul. ALECSANDRI, p. III, 345. Stroie Stolnicul cu soţia sa depuseră faimosul lor patrafir la mănăstirea Stăneştii, fundaţiunea Buzeştilor. EMINESCU, O. IX, 510. Nebunul are curaj să ... sară noaptea zidurile parcului regal ca să depună, pe banca unde stă de obicei regina, bucheţele de ...flori, caragiale, o. iii, 63. Amicii pe-a lor groapă cununi depun de-a rândul, mille, v. p. 48, cf. ALEXI, W. Ştia la el cheia de la uscioara altarului şi putea să se repeadă să le depună [Sfintele] pe sfânta masă. GALACTION, O. 185. Unde a fost depusă colivia? camil PETRESCU, T. II, 207.0fotografie trimisă în astfel de condiţiuni... e o carte de vizită depusă Jără să te dai jos din trăsură, teodoreanu, M. II, 402. Amatorii... îşi depun cu evlavie moneta în potcap şi-i sărută călugărului mâinile şi poalele antiriului. ULIERU, C. 54. Chelnerul ...se înfăţişează iar, cu alte pahare de apă. Le depune pe masa de marmoră. SADOVEANU, E. 138. Pascalopol venea cu un buchet gros pe care-l depuse apoi în braţele Otiliei. CĂLINESCU, E. O. I, 110. Scarlat muncea ca un câine ...şi depunea tot câştigul în mâinile nevestei, id. ib. n, 124. Atunci abia, flaşneta, depui pe trepiedu-i. PERPESSICIUS, S. 102. Trenul... depunea pe peronul gării încă în lucru, un călător deosebit de ceilalţi. TUDORAN, P. 12, cf. DL. Au depus, joi, o coroană de flori la mormintele eroilor români. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319, cf. dex, dn3. Pelerinajul s-a încheiat la Bucureşti, unde a fost depusă o coroană de flori la mormântul poetului. RL 1980, nr. 11 086. (Refl. pa s.) Trag săbii toţi boierii şi şueră oţelul Şi punta se depune respectuos pe masă. heliade, O. I, 233. Toată zioa n-au încetat a se depune la picioarele Coloanei Vendóme buchete şi coroane. CR (1839), 2622/26. Beţişorul este apoi introdus în partea externă sau internă a nării unde se depune alifia. BELEA, P. A. 221. Din partea Uniunii Scriitorilor s-a depus o coroană de flori la bustul poetului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 25, 2/5. ^ (Cu determinări ca „la picioare”, „la poale” etc.; exprimă supunere, admiraţie etc.) Pănă atunci depun ... [buchetul de flori] la picioarele d-voastre. NEGRUZZI, s. I, 98. Mai întâi să-mi depui cercul cel de aur de pe frunte la picioarele mele. CONV. LIT. III, 28. Nu-mi rămâne dar, decât ... să depun la picioarele d-voastră un cupeu. ALECSANDRI, O. P. 136. împăratul... după ce a biruit pe leu, el îi depune vârtoasa coamă la picioarele belicosului zeu Marte, odobescu, S. m, 75. A venit un rege palid şi corona sa antică, Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus. EMINESCU, O. I, 52. Chipul domniei sale figura... în Egipt depunând un lotus la picioarele lui Cheops. anghel - IOSIF, C. L. 106. *❖* F i g. Ţie depunem viaţa noastră toată, dosoftei, L. 90/8. Eu am depus la picioare-ţi focul meu nevinovat. HELIADE, M. 44/13. Ca un fiu slab şi cu înţelegere mărginită, îndrăznesc a depune în sânul tău dorinţele mele. MARCOVICI, D. 7/3. Depunem înaintea o harului tău prinosul recunoştinţei noastre, id. ib. 155/9. Ne-adus la nevoe, Sire, de a depune tânguirile noastre la piciorul tronului împărăţiei Voastre Măriri (a. 1835). URICARIUL, vin, 122. Prinţul... după ce depusă în biserică a sale mulţămiri, mai vizită turma şi stâna. CALENDAR (1850), 50/22. Cugetarea religioasă ne lipseşte, pentru că mumele au uitata o depune pe leagănul copiilor lor. NEGULICI, E. I, 15/27. Viu să depui la picerele lui Godefroa nenorocirile mele. PÂCLEANU, i. I, 70/13. Ei depuseră pe oltarul tărâmului natal acest tribut al cul-turei ş-al înflorirei naţionale, PELIMON, i. 70/28. Noi venim mirarea noastră la mormântu-ţi a depune. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Până ieri, copilă dragă? Depuneam l-al tău altariu! Fericire, visuri, şagă. SION, POEZII, 196/4. Faci DEPUNE2 -493- DEPUNE2 parte din cumpliţii ani de rele Ce-au depus în al lor treacăt peste fruntea ţării mele O coroană de martir? ALECSANDRI, o. 132. Să facem o colecţie venerabilă şi să o depunem pe altarul patriei cu tămâia linguşirii. MAIORESCU, CRITICE, 62. Vi-a depus un tron de aur p-un pământ de-nchipuiril coşbuc, P. II, 138. ^ (Prin lărgirea sensului) Pe fruntea-i o femee depune un sărutat. R. IONESCU, C. 51/8. Se apropie de bătrân şi depuse pe mâna lui un sărut. FILIMON, o. I, 106. Alăture cu mortul Abdul îngenunchează ...Pe palida lui frunte depune-o sărutare. ALECSANDRI, poezii, 354. Vor veni să depună, pe mâna Nonorei... câte o sărutare otrăvită. GALACTION, O. 394. Cea mai mare dorinţă a sa, înainte de a închide ochii, orbi ca toţi cei de faţă să-i depună un sărut prelung. SNOAVA, in, 310. E x p r. A depune (un) jurământ(ul) = a) (despre părţi în litigiu sau despre martori) a se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele dintr-un proces. Cf. dl, DM, M. D. enc., dex. b) (despre demnitari, militari, medici, jurişti etc.; şi, învechit, în forma a depune jurământul credinţei) a se angaja solemn să-şi îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor ţării sau deontologiei profesionale. Ştefan depuse după aceasta jurământul credinţei. IST. M. 70/9. Mai noul Principe ... depunejurământul. MAIORESCU, D. 1,10. Sunteţi delegat... a stabili cauza morţii în asistenţa şefului postului R ..., după ce veţi depunejurământul în faţa acestuia. ULIERU, C. 34. Noul minister nu a depus imediat jurământul şi nu a luat în primire niciun departament. CAMIL PETRESCU, O. II, 277. N-am putut să depun jurământul id. T. HI, 171. Menirea noastră, de medici care am depus un jurământ. rl 2005, nr. 4 614. ^ R e f 1. p a s. Jurămentul se va depune dinaintea preşedintelui Tribunalului de Commerciu sau înaintea primarului municipalităţei locului. GHICA -sturdza, a. 3. A depune (o) mărturie = (despre martori) a face declaraţii în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală, în legătură cu faptele unui proces. Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. Oricât ar fi de evidentă sforţarea sa de a depune mărturia cea mai dezinteresată, nimeni nu se poate apăra complect de sine însuşi. SADOVEANU, O. XX, 111. Depune o mărturie relativă la o epocă puţin mai îndepărtată. VIANU, A. P. 66. Mai depu-seră mărturii de acelaşi fel şi alţii. STANCU, R. A. II, 73. Ar fi descoperit, în rândul celor care aşteptau să depună mărturiile, numeroase chipuri palide. BARBU, 1.1,236, cf. DN2, DEX. ■'y' (Eliptic) Toţi martorii sunt duşmani ce au depus din ură. I. NEGRUZZI, S. II, 49. Bărbaţii, mai cu scaun la cap, depuneau că-i lipseşte o doagă. COCEA, s. I, 53, cf. SCRIBAN, D. întorşi în ţară, ei umblau în cete de câte 50 de oameni înarmaţi, încât nimeni nu îndrăznea să depună împotriva lor. OŢETEA, T. V. 83. Am considerat mărturia mea ca o datorie şi am depus. ARGHEZI, P. T. 94. A depune mandatul (sau un mandat) = a renunţa la o însărcinare încredinţată (din imposibilitatea de a o îndeplini). Cf. dl, dm, dn2, M. d. enc., dex. A depune armele = a) a se declara învins; a capitula. Craiul de Navara au publicat un decret carile, supt pedeapsa de conflscaţia averilor, îndatoreşte pe părinţi, a cărora fii arfi îmbrăţoşat partida rebelilor, de a-i îndemna a depune (punegios) armile în... 8 zile. AR (1834), 111V48. în aceea zi în urmarea capi-tulaţiei au trebuit se depuie armile 16 generali. ASACHI, L. 592/45. Cele trei diviziuni... depus eră armele şi se deteră prizonieri. FILIMON, O. II, 105. Cu cincizeci mii oameni paşa vă loveşte, Armele depuneţi, primiţi a vă da Căci cu caii numai vă vor sfărâma. BOLINTINEANU, o. 69. Actul patriarhal promitea amnistie deplină acelora care ar depune armele. OŢETEA, T. v. 229. Grecii nu vor depune armele înainte de a fi cucerit sau obţinut garanţia unei existenţe distincte, independente şi naţionale. MAGAZIN IST. 1975, nr. 4, 58; b) a renunţa. O luasem numai cam repede şi mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. M. I. CARAGIALE, C. 8. Lascaris nu mai vedea cum o să-şi procure, atât de târziu, jumătatea de milion ... Altul, în locul lui, abătut, înfrânt, ar fi depus armele. eftimiu, N. 71. + S p e c. (Complementul indică corpuri neînsufleţite, oseminte) A aşeza într-o capelă, într-o biserică, într-un cimitir, într-un loc public etc. în vederea oficierii ceremoniilor funerare sau înhumării; p . e x t. a îngropa. Eu singur m-am aflat în cimitiriu unde ea vecinic fu depusă. SERRURIE, P. 7/23. Trupul lui fu depus în biserica Sf Ioan cel mare. ODOBESCU, S. I, 329. Ea este singura noastră Patrie, toate interesele şi simţimintele noastre sunt legate cu şi pentru ea, în solul ei sunt depuse osemintele părinţilor noştri. EMINESCU, O. X, 285. Apucă înspre cetatea Sucevii cu gând de a depune trupul ei în sfânta mănăstire. GANE, N. I, 27. Oasele arse erau depuse în urne. H. DAICOVICIU, D. 42. + (Complementul indică acte, cereri, memorii etc.) A înainta, a preda forului competent. V. prezenta (1). înainte de a se citi raportul comisiunii delegaţilor în cestiunea revizuirii, ministerul are să-şi depună demisia în mâinile M. Sale. EMINESCU, o. X, 290. îi asigură că vor fi despăgubiţi şi-i invită să depună cererile respective. REBREANU, R. II, 229. Pachetul cuprindea ...(o copie de testament, de altfelfăcut demult şi depus la tribunal). GALACTION, O. 564. Mi-a trimis tata ...un raport, ca să-l depun la minister. CAMIL PETRESCU, T. II, 409. Depuseseră plângere la judecător. tudoran, P. 515, cf. DL, DEX. în cererea depusă la decanat eu am arătat de la început că sunt neincorporabil flacăra, 1975, nr. 45, 15. Chiar în ziua afişării rezultatelor am depus o cerere la comisia de admitere, ib. 1976, nr. 31, 31. Am plecat acasă, pentru că nu aveam codurile copiilor şi acum am revenit să depun formularul RL 2004, nr. 4 489. Cabinetul... include... oameni politici cu sume mult mai mici în conturi, potrivit declaraţiilor de avere depuse de ei. ib. nr. 4 497. în întâmpinarea depusă la instanţă, reprezentanţii regiei precizează că suprafaţa revendicată nu a fost delimitată topografic, ib. 2005, nr. 4 514. ^ Refl. pas. Veliţii boieri recomandă să se dea o poruncă domnească prin care să se arate că actele ce nu s-au depus la departamenturi, nu se vor ţine în seamă. prav. cond. (1780), 193. Asemenea [etaloane] pentru metru şi pentru mesurile de capacitate şi de greutăţi dupe sistemul metric se vor depune la Ministerul de Interne Agricultură şi Lucrări Publice. GHICA - STURDZA, A. 2. Această a doua moţiune se depusese la biurou după trecerea furiei prime. EMINESCU, O. x, 392. + (Complementul indică examene, concursuri, teze de licenţă, de doctorat etc.) A-şi prezenta cunoştinţele, lucrările etc. într-un cadru organizat pentru a obţine un titlu, o angajare, o promovare etc.; a da3 (4), a susţine (5). Vor şi depune un ecsamen aprobătoriu. FM (1843), 1792/37. în anul acela depu-nând la universitatea de acolo doctoratul... fiecare din cunoscuţii mai de aproape i~a făcut câte o gratulaţiune. F (1877), 472. Numărul celora cari, în anul acesta, au fost în 3960 DEPUNE2 -494- DEPUNE2 stare a depune bacalaureatul e minim. EMINESCU, O. XI, 239. D-nul Achil Pallade să fie recomandat direct, dar, pentru a nuprejudeca întru nimic deciziunea ce-arputea-o lua Consiliul permanent al instrucţiei publice şi d-nul ministru, ceilalţi candidaţi să depuie concurs în regulă. id. ib. XVI, 71. Domnişoarelepregătite în particular... veneau acum să depună examenul, la şcoala statului. GALACTION, o. 57. Mi s-a mai spus că la 10 octombrie trebuie depus şi un examen, arghezi, s. XI, 80, cf. dl, dex. ^ R e f 1. p a s. Am încredere că d-sa ... la toate numirile cele noui după concursul ce se va depune, să binevoiască a se informa mai bine. maiorescu, d. i, 102. + (Cu complementul „muncă”, „efort”, „activitate” sau un echivalent al acestora) A face, a duce la îndeplinire; a presta. El a depus râvnă şi grijă multă cu ocazia acestei învăţături. ANTIM, O. 401. Alex. Vilara către Alex. Ghica Vv., despre silinţele pe care le-a depus să construiască la Giurgiu din materiale româneşti corabia sa ... cere să i se aprobe în mod excepţional', nu pentru vreun folos al său, ci pentru a se începe comerţul direct cu Turcia (a. 1834). doc. ec. 557. Servă ... avă convinge de silinţele ce depui a mă plăti de sacra mea datorie. LĂZĂRESCU, s. 5/14. Cu drept cuvânt, te aşteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. III, 10. „Dicţionarul de Buda ” eo operă remarcabilă prin munca de peste treizeci de ani depusă în ea... şi prin noutatea ei. DENSUSIANU, L. 59. Câştig ...pe care l-ar merita, căci depune o muncă supraomenească, rebreanu, R. 1,168. Nu există nimic mai interesant decât strădaniile depuse pentru a găsi o tehnică acceptabilă a dreptului internaţional. TITULESCU, D. 297. Să depună o activitate atât de laudabilă, fără niciun interes personal şi imediat. EFTIMIU, n. 160. Numai aşa munca ce am depus ...nu va fi pierdută. BRĂESCU, A. 124. Vă voi răsplăti şi eu după munca ce veţi depune, id. M. B. 145. Eforturile depuse de către căpitănie... n-au avut niciun rezultat. SAHIA, N. 41. Cârciumarul mi-a mulţumit pentru silinţele depuse ca să se vindece soţia. ULIERU, C. 7. Acei care depun eforturi fizice mari... vor consuma zilnic o raţie alimentară de 4 000 - 5 000 de calorii, belea, p. a. 238, cf. DL. în toate aceste domenii... a depus o statornică muncă organizatorică. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4, 86, cf. DEX. Noi depunem mari eforturi să asigurăm majoritatea forţei de muncă din judeţ, flacăra, 1977, nr. 2,11. A depus o extraordinară activitate de interpret. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40,19/1. Trebuie depuse eforturi pentru ameliorarea gradului de utilizare a surselor alternative de energie. RL 1980, nr. 11 075. ^ Refl. pas. Asemenea acte [sunt] negreşit opera unor persoane cu înalte protecţiuni, ceea ce s-ar putea constata cu siguranţă daca s-ar depune aceeaşi ardoare şi acelaşi zel. EMINESCU, O. X, 265. Acum se depun eforturi colective pentru culegerea a cât mai multor fapte. z. mihail, T. P. 34. + (Cu complementul „omagiu”) A-şi exprima (oral şi direct) respectul, stima, consideraţia etc. faţă de cineva. Merg magnaţi şi alte deputaţiuni... spre a-şi depune homagiile lor la augusta părechia căsătorită. BARIŢIU, P. A. II, 695. Am depus omagiile cuvenite la locuinţa familiei M. ibrăileanu, a. 34. Răspundeţi-mi, cândpot veni să depun omagiile mele la picioarele d-voastră. camil PETRESCU, U.N.217. + (învechit) A dărui (13). Mai dăpuseră încă şi cheristea de 2 485 ruble, toate pentru întemeierea unui spital CR (1829), 212/12. + (învechit, rar) A pune (IV 1). Depune scorţişoara în rachiu. MAN. SĂNĂT. 43/23. 2. T r a n z. (Complementul indică obiecte, mai ales de valoare) A pune, a aşeza sau a lăsa într-un loc sigur. De dorit este ...să le păstreze ca nişte odoară nepreţuite ...să le hărăzească Academipi] de Iaşi spre a fi depuse în Muzeul Naţional. CR (1830), 2592/18, cf. veisa, i. 1682/14. Am chema pe fabricanţii străini într-o ţară unde îşi pot depune mărfurile şi productele. GHICA, C. E. IU, 80, cf. PONTBRIANT, D. Coroana a fost depusă în tezaurul mănăstirii. CARAGLALE, o. IV, 49. Această servietă ... o veţi depune la casieria clubului. EFTIMIU, N. 78. Depuse lădiţa de lemn şi legătura la casa de bagaje, c. PETRESCU, C. v. 39. Femeia îl lămuri că pachetulfusese depus ...defata de la tombolă, v. ROM. 1955, aprilie, 168. (Ab s o \.)Membrii trec seara şi depun [sume la Bancă] spre păstrare, iar dimineaţa ridică ce au depus. ARGHEZI, c. J. 245. ^ Refl. pas. Zidire numită arhivărie în care se vor depune spre păstrare condicile socotirilor statului. CR (1830), 428Vl9. Catastihul... în care se vor înscrie sumele ... se va depune la preotul reg. ORG. 43/14 .Această dechiaraţie ... s-a depus întru păstrarea arhivelor. CR (1833), 32/18. Depoziturile ce de cătră Divanurile Ţării de Sus şi a Ţării de Gios să vor priimi, să se depue în ghevghirurile unde să află arhiva statului, regul. org. mold. viii, 39/21. în magaziile de rezervă s-au depus păine trii ani de-a rendul (a. 1838). HURMUZAKI—s, VI, 11. Bunurile confiscate ...se depun la Banca Naţională a României. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. + (Complementul indică bani sau echivalente ale acestora) A preda (la o instituţie bancară, la o companie etc.) pentru acoperirea unei datorii, pentru anumite plăţi, pentru păstrare sau (şi) pentru obţinerea unei dobânzi, pentru eliberarea condiţionată a unei persoane arestate etc. Acţionerii surit datori a depune acţiile lor sub luare de cfitanţie cel puţin cu trei zile înainte în casa soţietăţii; această cfitanţie va ţine loc de bilet de intrare în adunare (a. 1845). DOC. EC. 858. Se obligă a depune şi cauţiune de un milion, ghica, c. E. ii, 445. [Ci înseamnă] capitalul ce o persoană de etatea de „n” ani trebue se depue la o companie de asigurare, ca să aibă o rentă viageră anuală. GHICA - STURDZA, A. 104. Banii sunt depuşi la Casa de depuneri, maiorescu, D. rv, 156. Depun la Asociaţiune... o sumă de 200jlorini austriaci. odobescu, S. I, 496. Capitalistul cutare din provinţie îşi retrage fondurile ce le avea depuse la bancherul său. EMINESCU, o. xil, 487. Garanţia depusă în bani. VLAHUŢĂ, s. A. îl, 232. li vestea că a depus la ambasadă banii de drum. MILLE, v. P. 137. Depuneţi banii imediat, nu-i aşa? bufni acuma avocatul întărâtat. REBREANU, I. 265, cf. CADE. în urmă intră Borza spre a-şi cere banii depuşi în casa satului. LOVINESCU, C. 1,145. Plăteau douăzeci şi cinci la sută dobândă pentru banii depuşi de particularii naivi. EFTIMIU, N. 23. Bătrânii, domnule, nu depun banii! Ei vor să fie siguri de ei, să-i aibă în labă. CĂLINESCU, E. O. II, 30. Cei mai mulţi dintre grangurii vremurilor tulburi de atunci îşi depuneau câştigurile. BARBU, 1.1,318. Sumele... să fie depuse ia bancă unde devin intangibile. T ianuarie 1969, 86. Nu trebuie trasă concluzia că la unităţile CEC nu mai pot fi depuşi bani. flacăra, 1975, nr. 44, 10, cf. DEX. Georgeta Lucan a somat-o să depună banii lipsă. flacăra, 1976, nr. 16,14. ^ R e f 1. pas .în proţesurile de bună credinţă se depunea o sumă de bani spre cau-ţione. bojincă, A. II, 89/9. Această sumă s-au depus la casa Epitropiei (a. 1856). URICARIUL, IV, 413/8. La el se DEPUNE2 -495- DEPUNERE depuneau şi arvunele ori chezăşiile de bani. CAMIL PETRESCU, O. II, 94. 3. T r a n z. (învechit; astăzi rar) A demite (2), a destitui; p. e x t. a detrona. Cina şi cu Marius uniţi depu-seră din dregători pe urmaşii lui Sila, pe mulţi şi ucigân-du-i. SĂULESCU, HR. I, 65/18. Dacă el nu va îndeplini asemine condiţiiatunce amândoi rigii, în unire, să-l depue din tron. IST. M. 64/20. II însărcinară să spună sultanului, că de nu va depune pe Petru, îl vor alunga ei cu armele. XENOPOL, I. R. IV, 237. In ochii turcilor, domnii erau simpli guvernatori civili care puteau fi depuşi oricând. OŢETEA, T. v. 32. în 1819 Mitropolitul Nectarie a fost depus. id. ib. 63. R e f 1. pas. Prin hotărârea giu-decăţii se va depune din slujbă, fără a i se rândui vreun agiutoriu din leafa sa. AR (1829), 1872/1. Pentru asemine şi alte ... tiranice apucături ...se depuse Ioan de cătră Parlament. SĂULESCU, HR. 1,209/21. (Prin lărgirea sensului) Dar norocul lui şi mintea lui serioasă [ale generalului] stârniră împotriva lui prepusul c-ar solicita să uzurpe tronul, deci trebui să depuie comanda. EMINESCU, O. XIV, 82. + F i g. (învechit) A înfrânge. Mărginindu-se spre aceia, ca să depună mândria tirianilor '... trimise corăbiile sale ca să cerce în toate părţile pre fenicii. MAIOR, T. 27/11. [Moarte] cutezi pre cei tineri, pre cei tari ... a-i depone şi a~i da întunecosului mormânt spre lăcuire. popovici, c. 3/10. + (învechit, rar; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A da jos de pe sine; a scoate (III 4). După ce se încuie uşa casei, îşi depusere vălurile de musalin. FM (1843), 308V21. 4. T r a n z. (Complementul indică ouă, seminţe, icre etc.) A elimina (la loc sigur, potrivit). Partea femeiască începe a-şi depune oaăle. BARASCH, M. 1,101/17. Caută un cuib ...îşi depune acolo oul NEGULICI, E. 1,170/5. Păsările migratoare Se re-ntorc din tropice. Gâzele depun la soare Ouă microscopice. TOPÎRCEANU, o. a. I, 193. Pescarii închid, cu garduri de trestie, crapii intraţi să-şi depuie icrele, sadoveanu, o. XX, 82. O femelă depune obişnuit numai 1 ou. BĂCESCU, PĂS. 238, cf. dl, DEX. 5. R e f 1. (Despre substanţe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se aşeza la fund formând sedimente (1); a se sedimenta (1), a se decanta. Cadmiumul se depune şi se formă sulfat de zinc. MARIN, PR. I, XXV/3. în construcţiunele de canale se hotărăşte mai întâi valoarea lui U într-un mod cuviincios, ţiind seama de qualitatea pământului la fundul canalului ca se nu fie luat de apă, nici ca apa se nu aibă destulă putere se nu depue şi cu timpul se umple canalul GHICA - STURDZA, A. 260, cf. SCRIBAN, D. în caz că medicamentul se tulbură şi se depune un strat la fund ...nu este bun. BELEA, P. A. 219, cf. DL, dex. ^ T r a n z. Apele din multe fontâni [în Islanda] depun nişte substanţe cvarţiale. BARASCH, I. N. 37/4. Marea, lacurile, râurile depun mâl în fundul lor în care se îngrop rămăşiţe de organisme. CONV. LIT. rv, 182. + (Despre particule solide, materiale etc.) A se aşeza în straturi suprapuse; a se sedimenta (2). Substanţe solide... se depun pe suprafaţa corpurilor, sanielevici, R. 30.0 să fie imposibil să facem să crească vreo floare pe acest drum bătătorit, format din pietriş depus de zeci de ani. PREDA, M. s. 113. Materiale provenite din dezagregarea şi alterarea rocilor ...se depun ...pe suprafaţa uscatului. DERII, 63. Zăpada se depunea chiar în timp ce reportajul derula faptele lucrătorilor din Salcia. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 12. Praful roşu se depune tot mai gros pe parbrizul maşinii românia literară, 1979, nr. 5, 24/1. Se va depune strat de zăpadă şi în zonele extracarpatice. RL 2005 nr. 4 520. ^ F i g. Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de ţărână se depune. EMINESCU, O. I, 134. Se depun straturi de civilizaţie, care acopăr, complică sau derivează natura primitivă. RALEA, S. T. I, 231. Cred însă că-i urâtul ce s-a depus în voi. LABIŞ, P. 271. Experienţa se depune în straturi amare, lirica lui Miron Cordun nu mai are exuberanţa ... din primele volume. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 19,10/2. - Prez. ind.: depun şi (învechit şi regional) depui; perf. s. depusei; conjunct, şi (învechit) să depui', ger. şi (învechit) depuind; part. depus. - Şi: (învechit) dăpune, (învechit, rar) depone vb. DI. - Din lat. deponere (după pune). Cf. fr. d e p o s e r. DEPUNENT, -Ă adj., s. n. v. deponent1. DEPUNERE s. f. Acţiunea de a (s e ) d e p u n e2 şi rezultatul ei. 1. Lăsare din mână sau de la sine pe ceva sau undeva; lăsare jos; punere (I 1). Cf. depune2 (1). Cf. IORGOVICI, O. 60/11, STAMATI, D., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, w., DM, DEX. Slujbă de pomenire şi depuneri de flori la mormântul lui [Eminescu]. RL 2005, nr. 4513. + Depoziţie. în tribunaluri se înregistrează fără nici o schimbare depunerile unui martur ocular, hasdeu, I. V. 200. Se ascultară mărturii, depunerile acuzatei. CONTEMPORANUL, I, 147, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Ascultă pentru fiecare depunerea unui sergent şi celor mai mulţi le dădea drumul COCEA, s. I, 46, cf. SCRIBAN, D. Doi ţărani trebuiau odată să se înfăţişeze înaintea judecătorului ca martori însă numai unul s-a înfăţişat, şi acesta la depunerea jurământului agita ambele mâini în sus. snoava, m, 628. + Angajare solemnă în îndeplinirea îndatoririlor cu respectarea legilor ţării sau a deontologiei profesionale. Depunerea jurământului de către preşedintele ales ... va fi [în] ziua solstiţiului de iarnă. RL 2004, nr. 4 489. + S p e c. Aşezare într-o biserică a sicriului în vederea oficierii ceremoniilor funerare. Funeraliieau început după depunerea sicriului lui Ioan Paul al II-lea pe un covor, în faţa Bazilicii Sf. Petru, rl 2005, nr. 4 584. + Predare, înaintare de acte, cereri etc. unui for competent. Urmarea discuţiunilor din Cameră şi a depunerii declaraţiunii celor 56 de deputaţi este că guvernul, presimţind căderea proiectului său, voieşte a intra pe calea tratării şi a concesiunilor. EMINESCU, O. X, 325. La depunerea demisiei i s-a făcut imediat control FLACĂRA, 1975, nr. 48, 5. Depunerea documentelor doveditoare de către pensionari va fi prelungită. RL 2005, nr. 4 511. + Susţinere a unui examen, a unui concurs. Călătoria mea va avea de scop înainte de toate depunerea doctoratului. eminescu, O. xvi, 53. Trăgându-se la sorţi cestiunile din limba română, au ieşit: pentru examenul înscris teza: O scrisoare către părinţi în care să se nareze împrejurările depunerei concursului şi resultatul examenului, id. ib. 75. 2. Punere, aşezare, plasare într-un loc sigur. Cf. depune2 (2). Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu, 3962 DEPUNERE -496- DEPUSĂ DDRF. Depuneri se pot face la bănci... în safe-uri, sau în tezaurul băncii sub controlul depunătorului. ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D., DL. A înlesnit depunerea unor capitaluri pe nume fictive, barbu, I. I, 43, cf. DEX. + (Concretizai) Sumă de bani depusă (la o instituţie bancară). Pravila pentru pricinile ce nu pot a mai fi supuse giudecăţei, pravila ce se atinge de depunerea cauţiei la pricinile degiudecată, sănt fără îndoială puternice temeiuri întru a stavilarisi duhul acolisitorilor (a. 1841) HURMUZAKI-S, VI, 402. Spre asigurarea antreprenorului despre însemnătoarea depunere dă fonduri ce urmează a face la formarea aceştii întocmiri de un atât de mare folos pentru comerţul dinlăuntru ... stăpânirea locală să-i dea numai numitului d. Ghermani şi companii[i] dreptul de a ţinea asemenea vas remorchiorpă tot cursul dă 15 ani (a. 1843). DOC. EC. 804. Bagă de seamă, că nu vorbesc măcar de depunerile în străinătate, nici de valuta străină pusă la adăpost. CAMIL PETRESCU, p. 242, cf. dl, DN2, M. D. ENC., DEX. Depunerile efectuate însumează 2 320 000 lei. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 780. 3. Destituire, demitere. Cf. d e p u n e2 (3). Depunerea (scoaterea din slujbă) a căpitanului defregata portugheză. ar (1831), 632/35. După depunerea lui Iliaş, adunarea generală întronă pe Ştefan. IST. M. 161/14, cf. COSTINESCU, şăineanu2, scriban, D. ^ (Prin lărgirea sensului) A fost învinovăţit că e eretic şi-a trebuit să iscălească nu numai Crezul, ci şi abdicarea sa de la patriarhat şi depunerea darului preoţiei. EMINESCU, o. XIV, 135. 4. Eliminare a ouălor, seminţelor, icrelor etc. Cf. depune2 (4). O altă speţe de locuste... sunt mai mari, femela are ca o sabie eşită afară în partea de dânderet al corpului lor, acestea le serv pentru depunerea ouelor. BARASCH, B. 260. [Peştele hering] umblă pe lângă coaste în momentul depunerii icrelor. ENC. AGR. in, 50. 5. Sedimentare (2). Cf. d e p u n e2 (5). R devine egal cu rj (prin depunereafazei lichide pe centrul de condensare). SANIELEVICI, R. 75, Cenuşa vulcanică este, chiar din momentul depunerii ei, un material afânat. AGROTEHNICA, I, 286, cf. LTR2. Substanţe care împiedică depunerea grăsimilor în ficat. BELEA, P. A. 245. Aragonitul... cristalizează, în prisme alungite, fibroase. Ia naştere prin depunere din ape termale, din cochilii sau din tufuri calcaroase. GEOLOGIA, 15. Să se evite depunerea zăpezii pe acoperişul serelor, scânteia, 1975, nr. 10 347. Un bifteck... nu conţine doar carne, ci şi o cantitate considerabilă de grăsimi, care determină creşterea depunerilor de colesterol, contemp. 1975, nr. 1 496,5/5. (Prin lărgirea sensului) Procedeul permite depunerea pe fibrele textile a unui strat metalic a cărui grosime poate atinge 0,05 miimi de milimetru. RL 1980, nr. 11 074. ^ F i g. Depunerile succesive de noutăţi peste o veche istorie. flacăra, 1975, nr. 45, 5. + (Concretizat) Sediment (1). Udul este gros şi puturos şi stând în ceva - face un sediment (depunere) mare. LUCACI, M. 99/22, cf. ŞĂINEANU2, LTRX. + (Concretizat) Sediment (2). Solul brun-deschis de stepă ... este îngroşat prin depuneri eoliene actuale. AGROTEHNICA, i, 452. Dacă apar depuneri masive de pulberi pe frunze, ele trebuie curăţate prin aspersiune. flacăra, 1976, nr. 38, 9. Pe ecranul de nisip pe care lucrează se observă cu uşurinţă depunerile straturilor de nisip. ib. nr. 46, 6. -PI.: depuneri. - Gen.-dat. şi (învechit) depunerei. - V. depune2. DEPURA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (în dicţionare; complementul este apa, sângele, metalele etc.) A (se) curăţa, a (se) face pur2 (1). Cf. lm, scriban, d. - Prez. ind.: depurez. - Din fr. dépurer. DEPURATÎV, -Ă adj., s. n. (Substanţă, medicament etc.) care curăţă organismul, favorizând eliminarea toxinelor şi a produselor de dezasimilaţie. Cf. lm, alexi, w. Pentru curăţirea sângelui să dau medicamentele depu-rative sau curăţitoare. BIANU, D. s., cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Hreanul depurativ. voiculescu, L. 192. Frunzele şi rădăcinele [de odogaci], care au proprietăţi... depurative. enc. agr. iv, 243, cf. scriban, d., ltr2, dl, der, sfc m, 213, M. D. ENC., dex, DN3. în trecut a fost întrebuinţat ca depurativ şi diuretic. butură,eb. 1,195. Plante depurative (mesteacăn, cicoare, anghinare). RL 2005, nr. 4 782. -Pl.: depurativi, -e. - Din fi*, dépuratif. DEPURATÔR1 s. n. Substanţă care favorizează eliminarea toxinelor din organism. Cf. DN3, dex2. - Pl.: depuratoare. - Din fr. dépuratoire. DEPURATÔR2, -OARE adj. Depurativ. Cf. lm, dn3, dex2. ^ Aparat depurator = totalitatea organelor de excreţie prin care se face curăţarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. Aparatul depurator: ...serveşte la curăţirea organismului. ENC. VET. 63, cf. DN3, DEX2. -Pl.: depuratori, -oare. - Din fr. dépurateur. DEPURAŢIE s. f. (în dicţionare) Curăţare, purificare (1) (mai ales a sângelui). Cf. lm, scriban, d., dn2, D. MED., DEX. - PL: depuraţii. - Şi: (învechit) depuraţiune s. f. lm, scriban, d. - Din fr. dépuration. DEPURAŢIÎJNE s. f. v. depuraţie. DEPUS, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut) Care este pus, aşezat jos. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. 2. (în dicţionarele din trecut) Care este plasat într-un loc sigur spre păstrare. Cf. alexi, w., resmeriţă, d. 3. (Despre suverani) Care este înlăturat de la domnie. După căderea lui Napoleon încoronându-se craiu de Ispania Ferdinant al 7, fiiul depusului Carol... introduse şi incviziţia. AR (1829), 237V36. încoronă de rigă în locul depusului Avgust pe voevodul de Posnania tânărul Stanislav Lescinschi săulescu, hr. ii, 441/5. Talentele şi eroismul Sultanului Selim covârşesc cu mult pe ale depusului Baezet. IST. M. 136/23. în locul depusului şi apoi dusului la Viena episcop, să perindară ca locţiitori, venerabilul român Simeon Crainic. LUC. n, 90. - PL: depuşi, -se. - V. depune2. DEPUSĂ adj. (învechit şi popular; despre femelele mamiferelor domestice, mai ales despre vaci) Care este 3970 DEPUTA -497- DEPUTĂŢI aproape de fatare. Cf lm. Vaca era dăpusă, săraca, a-nceput să orăcăie cât o ţinea gura şi a rupt-o la fugă pân pădure. LUNGIANU, CL. 112, cf RĂDULESCU-CODIN, CIAUŞANU, V., ALR SN II h 328, A HI 2, 3. - PL: depuse. - Şi: dăpusă adj. - V. depune1. DEPUTA vb. I. T r a n z. (învechit) A trimite într-o misiune ca deputat1 (2). Bogdan propusă a înlătura acel pom de discordie... luând de soţie pe Elisabeta, sora regelui, pentru care au deputat o ambasadă strălucită, compusă din cei mai însemnaţi boieri ai ţărei. ASACHI, s. L. n, 83, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D. *y“ Ab s o 1. [Cazacii] deputară la prinţul Transilvaniei, cerându-i leafă. BĂLCESCU, M. v. 66. -Prez. ind.: deputez. - Din fi*, députer. DEPUTAT1, -Ă s. m. şi f. (Rar la f.) 1. Persoană aleasă (prin vot) pentru a face parte, ca reprezentant al unei părţi a populaţiei, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. Administraţia dă carte lui Constandin Strâmbeanul deputatul (a. 1720). IORGA, s. D. v, 315. Au trimis părintele Dosithei şi cu Staico Bengescul, când era deputaţi pe Badea Părăianul ...la părintele igumen, să nu ia bani pentru Sălcuţa păn va găsi moşie alta potrivă cu Sălcuţa (a. 1740). id. ib. XIV, 60. Toţi protopopii neuniţi ai Ardealului cu deputaţii săboarelor ... adunându-se în oraşul Turda. MAIOR, I. B. 134/4. Alegirea împuterniciţilor deputaţi să se urmeze fără întârziere. AR (1829), 60722. 40 ţinuturi englezeşti trimit la Parlament 80 deputaţi. CR (1830), 4322/32. Treizeci şi şase deputaţi aleşi dintre boierii fieşcăruia judeţ. REG. ORG. 1/22. De cumva vreo ţară n-are nicio căpetenie, şi patrioţii să ocârmuiesc pe sine prin aleşii săi deputaţi, un astfeliu de stat să zice republică. GT (1838), 28737, cf. valian, v. Fieştecare deputat... poate voios încredinţa pe acei ce l-au ales că au confăptuit cu energhie la lucrarea cutărei seau cutărei îmbunătăţiri (a. 1845). HURMUZAKI - s, VI, 523. Această convenţie a fost regulat constituată de 71 deputaţi. NEGULICI, E. n, 229/32, cf. STAMATI, D., POLIZU. Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Şi după ce m-ăţi citi mă rog să fiu deputat. ALEXANDRESCU, O. I, 264, cf. LM, PONTBRIANT, D. Poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul CARAGIALE, O. VI, 110. Mata te îngrijeşti de alegătorii matale, nu ca ceialanţi dipotaţi. CONTEMPORANUL, IV, 623. Ca reprezentant al ţării la Paris ori ca deputat, glasul lui [Kogălniceanu] mai putu fi ascultat de multe ori. densusianu, L. 337, cfi RESMERIŢĂ, D. A mai avutnorocul să moară înainte ...de a-l vedea pe Pirgu ... prefect, deputat, senator, ministru plenipotenţiar. M. I. CARAGIALE, C. 158, cf. CADE. Spera că fiul său, făcând politică, va ajunge deputat. REBREANU, R. I, 166. Din ochii lui de deputat somnoros, a ţâşnit spre mine oprobiul indignării dascălului păcălii KLOPŞTOCK, F. 217. Deoarece nu am ţinut seamă de scrisoarea deputatului guvernamental..., am fost reclamat Ministerului că nu-mi fac datoria. ULIERU, C. 9. Ai spus oraţii. Pe urmă ai vorbit ca un deputat. SADOVEANU, O. XXI, 301. Tată-su l-a trimis la şcoală ... ca să ajungă ... ofiţer, deputat, inspector general ARGHEZI, s. XI, 98. Nu numai deputaţii ţărani, dar şi publicul din sală izbucneşte... într-o detunătură de aplauze. CAMIL PETRESCU, B. 156. Reamintindu-se imaginea deputaţilor de altădată ... ea reprezintă pentru noi o mărturie istorică. CONTEMP. 1953, nr. 373, 1/1, cf. dl, der, dn3, dex. Mai mulţi deputaţi au cerut să se supună Parlamentului un proiect de lege. CONTEMP. 1975,nr. 1 511,2/12. Deputaţii au adoptat... proiectul de lege privind ... reproducerea umană asistată medical RL 2005, nr. 4 544, cf. alrsn ffl h 892. + (Popular) Consilier comunal. Frate-meu e om bogat, Om cu trecere la sat, L-a pus satul dipotat. TEODORESCU, P. P. 351, cf. RĂDULESCU-CODIN, L. 123, vîrcol, v. De multe rele am scăpat, Cuvântul mi-i ascultat, Şi la sat mi-s deputat, folc. transilv. ii, 582. 2. (învechit) Persoană (aleasă şi) trimisă într-o misiune oficială importantă în numele unei ţări, al unui suveran etc.; delegat2, sol1 (2). Cu deputatuşii în deputaţia Curţii crăieşti s-au cercetat (a. 1740). D. î. LAT.-ROM. Trămite ... deputaţi la tronul împărătesc (a. 1774). uricariul, i, 171, A trimis deputaţi la craiul ca să-l roage să nu bată cetatea. IST. CAROL XII, 18721. Au mers patru deputaţi ... la Târgovişte, ca să facă legătură ... cu Radul-Vodă. şincai, HR. II, 314/37. Am trimes la cvartirul-general al oştilor ruseşti pe logofătul Varlaam ca deputat (a. 1809). iorga, S. D. viii, 127, cf. I. GOLESCU, C. Patricii îi trimiseră deputaţi ca să-l împace. Căpăţineanu, M. R. 79/26. Re-ghenta la înfăţoşarea nomeroşilor deputaţi începu a s’ngălbini. săulescu, HR. II, 298/28. Trimise la dânsul deputaţi cari să-i poftească fericire pentru înălţarea sa pe tron. F. aaron, i. i, 76/3. Deputaţii lui Mircea... încheieră cu riga Poloniei la 8 decembrie 1389 un tractat. IST. M. 50/17. La 1460 domnul Vlad al V-lea ..., trimise deputaţi la Adrianopole şi încheiară un tractat. BĂLCESCU, O. I, 228. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa ... să-şi urmeze drumul la Constantinopol. NEGRUZZI, S. 1,142, cf. PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM. îndeamnă pe boieri a trămite la Petersburg deputaţi, cari să ducă plângerile ţărei în contra Porţii ODOBESCU, S. 1,267, cf. DDRF, ALEXI, W., DL, DN2, DEX2. - PL: deputaţi, -te. - Şi: (popular) dăputât (alr sn ni h 892), (învechit) dipotat, diputât (pann, h. 15/5), (regional) deaputât (Com. din marginea - rădăuţi), ipotât (graiul i, 168), (învechit, rar) deputâtus s. m. -Din fr. député, it. deputato. - Deputâtus < lat. deputâtus, -a, -um [ _ DÉPUTÂT2 s. n. (Prin Bucov.) Loc cosit acordat unui pădurar. Com. din straja - vicovu de sus. -PL:? - Din lat. deputatum. DEPUTÂTUS s.m. v. deputat1. DEPUTÂŢIE s. f. v. deputăţie. DEPUTAŢIÎJNE s. f. v. deputăţie. DEPUTĂŢÎ vb. IV. T r a n z. (Neobişnuit) A alege, a învesti ca deputat1 (1). Cf. iordan, l. r. a. 238, mda. - Prez. ind.: deputăţesc. - De la deputat. 3977 DEPUTĂŢIE -498- DERANJA DEPUTĂŢÎE s. f. 1. Demnitatea, funcţia de deputat1 (1); perioadă de timp în care o persoană exercită funcţia de deputat1 (1). Deputaţii să nu poată fi în slujbă ...în vremea deputăţiei lor (a. 1848). URICARIUL, x, 11. [Caţavencu] se lasă greu de tot: După scurtă vreme, vezi pe eroul nostru cu un locşor bun,... trăgând nădejdea la deputăţie. GHEREA, ST. CR. 1,259. Amândoi erau candidaţi guvernamentali la deputăţie. ULIERU, C. 95, cf. DL, DN3, DEX2. 2. Delegaţie de deputaţi1 (2); solie (3). Cu deputatuşii în deputaţia Curţii crăieşti s-au cercetat (a. 1740). D. î. lat.-ROM. Mihai-Vodă trămisese o deputăţie de două persoane. BÀLCESCU, M. v. 405. Fraţilor, o deputaţiune de săteni din judeţul Buzău vrea să felicite guvernul camil PETRESCU, B. 110. Eliade a pus pe umeri o pelerină albă şi aşteaptă solemn deputaţia de săteni, id. ib. 112, cf. DL, DN3, DEX2. -Pl.: deputăţii. - Şi: (învechit, rar) deputăţie, deputaţiune s. f. - Deputat + suf. -ie. DERÂB s. n. v. dărab. DERAIĂ vb. I. I n t r a n z. 1. (Despre mijloace de transport) A ieşi, a sări de pe şine. La eşirea din Buftea,... a deraiat un tren de marfă. CARAGIALE, m. 142, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade. Se temea să nu i se fi întâmplat ceva Adinei la Iaşi, să nu deraeze trenul în care era. teodoreanu, m. ii, 343, cf. dl, dn2, m. d. enc., dex2. Circulaţia trenurilor se desfăşoară pe un singur fir, după ce un tren marfar a deraiat. RL 2005, nr. 4 512. ^ F i g. Pentru a nu deraia, gândirea are două mijloace:... controlul logic şi cel experimentat, patapievici, c. l. 376. Instinctele ...au deraiat sub presiunile libertăţilor de tot felul adevărul, 2006, nr. 4 822. 2. (Familiar; despre oameni) A se îndepărta, a se abate de la subiect în vorbire; a devia (2), a divaga; p. e x t. a vorbi aiurea. Dacă ne luăm după ei, deraiem cu totul CAMIL PETRESCU, T. III, 62, cf. SCRIBAN, D., DL, DN3, DEX2. - Pronunţat: -ra-ia. - Prez. ind.: deraiez. - Din fr. dérailler. DERAIAT, -Ă adj. 1. (Despre mijloace de transport) Care a sărit de pe şine. Vagonul deraiat a fost cuprins de flăcări. RL 2006, nr. 4 972. ^ F i g. Acest discernământ deraiat este consecinţa imediată a compartimentării în cutii separate a unei unice realităţi continue, patapievici, c. L. 253. 2. (Neobişnuit; despre oameni) Derutat, dezorientat. Radu, încă deraiat: Foarte bine... poţi să pleci când vrei. CAMIL PETRESCU, T. II, 162. -PL: deraiaţi, -te. - V. deraia. DERAIÉRE s. f. Acţiunea de a deraia şi rezultatul ei. 1. Cf. d e r a i a (1). La curbe, locomotiva şi vagoanele săreau pe şine şi ameninţau cu deraierea. MACEDONSKI, O. III, 76, cf. CADE, DL. Deraierea tramvaiului. FLACĂRA, 1975, nr. 44,9, cf. DN3, DEX2. O spectaculoasă deraiere de tren s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi şi peste 300 de răniţi ... într-un cartier de la periferia oraşului nipon Osaka. RL 2005, nr. 4 598. ^ F i g. Câtă precizie rigidă, adică oarbă, atâta deraiere din păstrarea raportului cu ceea ce este esenţial patapievici, C. L. 23. Voi sprijini orice decizie de reformă şi voi amenda orice acţiune care înseamnă o deraiere de la reformă, a conchis fostul ministru. RL 2005, nr. 4 699. 2. Cf. d e r a i a (2). Cf. DEX2. Deraiere lexicală = înlocuire a sfârşitului unui cuvânt foarte întrebuinţat cu un alt cuvânt. Cf. cv 1949, nr. 6, 48. La prima vedere, s-ar părea că în cazul formei „ telegrabnică ” avem de a face cu ceea ce acad. Al Graur a numit „deraiere lexicală”. HRISTEA, P. E. 271. în cazul aşa-ziselor „ deraieri lexicale ”, asociaţiile pe care le stabilesc vorbitorii sunt de cele mai multe ori bizare, id. ib. 272. - Pronunţat: -ra-ie-. - PL: deraieri. - V. deraia. DERAM vb. I v. dărâma. DERANJ s. n. 1. Dezordine (1), neorânduială (2). Numa s-o găsesc ... fiindcă acuma e un deranj la noi. CARAGIALE, O. H, 173, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DN2, dex. + (Rar) Deranjament (4). A avut deranj la stomac. CARAGIALE, O. IV, 37, cf. BENIUC, c. p. 52. Decoctul se folosea pentru „vânt” şi „deranj la stomac”. BUTURĂ, EB. I, 54. 2. F i g. Tulburare a liniştii cuiva; stingherire, stânjenire, incomodare. Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj, caragiale, o. vi, 93, cf. şăineanu, D. u., TDRG. Nu-i niciun deranj, mă-ntorc imediat. sadoveanu, o. xx, 326, cf. dl, dn3, m. d. enc. Impoliteţele şi deranjul care vi-l aduc. LL 1974,nr. 1,122, cf. DEX2. + (Rar) Osteneală (1). Şi-a privit numai hainele negre, gândindu-se, poate, că deranjul îmbrăcării lor a fost degeaba. PAS, z. I, 96, cf. DL. - PL: deranjuri. - Postverbal al lui deranja. DERANJĂ vb, I. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte, lucruri etc.) A strica ordinea, rânduiala; a răscoli (n i), a răvăşi (3). Cf. I. GOLESCU, c. Trebuia să se împiedice să-şi deranjeze toaleta şi să fie nevoit... de a se opri în loc spre a-şi potrivi cravata. CONTEMPORANUL, I, 108, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ,D., CADE, SCRIBAN, D. Vom putea îndepărta [pansamentul] fără durere şi fără a deranja câtuşi de puţin ţesuturile tinere nou formate. BELEA, P. A. 91, cf. DL. începu să-şi aranjeze ustensilele de birou, deşi ele nu erau deranjate. PREDA, I. 216. Masa de lavă ...a umplut încăperi întregi, fără a deranja vasele de pe mese. magazin ist. 1968, nr. 10, 53, cf. DEX, DN3. 'v' (Prin lărgirea sensului) înţelegem că d. Gladstone n-ar voi să-şi deranjeze echilibrul bugetului său prin cheltuieli de război. EMINESCU, O. XI, 218. 2. (Complementul indică sisteme tehnice, mecanisme etc.) A face să nu mai funcţioneze normal; a strica (1). Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. ^ R e f 1. De primit... încă n-am primit nimic, pentru că s-a deranjat firul telefonic. MIRONESCU, S. 148. Un adevărat noroc că i se deranjase telefonul şi a intrat să vorbească de la noi. vinea, L. îl, 194. ^ E x p r. (Familiar) A-şi deranja stomacul = a face o indigestie. Cf. dl, dex2, dn3. 3. (Complementul indică oameni, acţiuni sau manifestări ale acestora) A nu lăsa să acţioneze, să se desfa- 3985 DERANJAMENT -499- DERAPA şoare în mod firesc, în voie etc.; a incomoda, a împiedica, a încurca, a jena, a stingheri (1), a stânjeni (1), a supăra (2), a tulbura (5), (livresc) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi (2), (învechit şi popular) a sminti (3), (popular) a zăticni, (regional) a zăhăi (2). Cf. pontbriant, d. Deci Caterina intră în salon ca şi cum nu era nimic şi reluă liniştită firul istoriei ce era să spună când au venit s-o deranjeze. EMINESCU, o. xm, 115. Reintră în cupeu trăgând uşa cu multă băgare de seamă ca să nu deranjeze pe negustor, caragiale, 0.1,201. Fercheş... începu să ceară scuze c-a îndrăznit să mă deranjeze. VLAHUŢĂ, S. a. ffl, 13. O clipă a ezitat: cum să deranjeze pe om? rebreanu, R. I, 288.1-am zâmbit dulce, dându-i a înţelege că nu vreau să-l deranjez. MlRONESCU, s. 163. Mâne plec Nu-mi place mie să deranjez oamenii. CAZIMIR, GR. 95. Nu deranjăm pe nimeni... E un conac cu peste 20 de camere. CAMIL petrescu, t. II, 124. Bogoiu e mereu aici să mi-o amintească ... Şi te deranjează? SEBASTIAN, T. 76. Nu mi-ar fi plăcut să deranjez lumea. C. PETRESCU, R. DR. 85. Scuzaţi că vă deranjez la ora asta. BRĂESCU, O. a. 1,214. Auguste nu mai îndrăzni să deranjeze. E. IONESCU, E. 137. Oh, —zise el, fără nicio ironie ... - V-am deranjat. CĂUNESCU, E. O. I, 324, cf. DL, M. D. ENC., dn3, DEX2. Să întrebi în dreapta şi în stânga ... iar oamenii să ridice din umeri uimiţi că-i deranjezi cu fleacuri. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 1/2. întră pe vârful picioarelor ...casă nu-i deranjeze pe cei ce învaţă. flacăra, 1975, nr. 40, 5. Adevăratul autor moral al asasinatului ...nu a fost nicio clipă deranjat de anchetatori. RL 2005, nr. 4 631. M-a deranjat că s-a dus pe un post de maximă audienţă, ib. nr. 4 634. ^ (Prin lărgirea sensului) în genere lucrările ...nu sunt deranjate de schimbările primăverilor. I. IONESCU, M. 60. I Re f 1. (Mai ales în formule de politeţe) A se osteni (3). Puteţi, m~me să vă continuaţi primblarea, să nu vă mai deranjaţi, căci eu mă duc la gară. EMINESCU, o. XVI, 636. Te-ai deranjat degeaba să vii la Ploieşti CARAGIALE, o. IV, 223. Te rog nu te deranja, răspunsese Andrei BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 170. Cu ocazia asta aduc un fagure de miere pentru musafirii mei - Vai, de ce te deranjezi, maică Nimfodoră? SADOVEANU, O. XXI, 326. îţi mulţumesc că te~ai deranjat pentru mine. VINEA, L. n, 152, cf. DL, DEX2, DN3. Cel chemat să o avizeze, nu prea se deranjează. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 23. - Prez. ind.: deranjez. - Din fr. déranger, DERANJAMÉNT s. n. 1. (în dicţionare) Deranjare (1). Cf. COSTINESCU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. 2. Perturbare în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc.; defecţiune (II). Cf. ltr2, dl, m. d. enc. Opriri cauzate de unele deranjamente accindentale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344, cf. dn3, dex2. 3. (Familiar; de obicei determinat prin „de stomac”, „stomacal”) Indigestie, diaree; (rar) deranj (1). Cf. dl, DEX2, DN3. 4. (în dicţionare) Tulburare (2), nelinişte (1). Cf. prot. - pop., N. d. întrebăm pe d. dr. în matematice Haret - nu am face acelaşi deranjament d-lui Kirilov, un alt apărător al exactităţii calculelor în anul trecut. EMINESCU, o. XII, 81, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. -Pl.: deranjamente. - Din fr. dérangement. DERANJANT, -Ă adj. Care deranjează simţul de ordine, de echilibru, normalitatea. Implicarea unor profesionişti ai statisticii în această afacere a făcut lucrurile şi mai deranjante. RL 2004, nr. 4 487. Nu sistemul de salarizare este responsabil de actuala polarizare deranjantă a societăţii româneşti ib. 2005, nr. 4 503. - PL: deranjanţi, -te. - Deranja + suf. -ant. DERANJAREs.f.Acţiuneadea(se) deranja şi rezultatul ei. 1. Cf. d e r a n j a (1). Cf. costinescu, lm. Un al treilea pericol ar sta în deranjarea sistemului solar, căci stelele fixe nu sunt de totfixef pentru că fac mişcări foarte mici din axa paralelă spre constelaţiunea lui Hercule, astfel că în cele din urmă o ciocnire nu ar fi de tot inevitabilă. EMINESCU, O. X, 220, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, M. D. ENC., DEX2, DN3. 2. Cf. d e r a n j a (2). Cf. mda. 3. Cf. d e r a n j a (3). (F i g.) Deranjarea raporturilor dintre partidele maghiare, poziţia guvernului faţă cu acestea, starea raporturilor dintre Ungaria şi Croaţia, ... toate acestea îşi răsfrâng înrâurirea lor şi asupra românilor într-un chip direct sau indirect. EMINESCU, o. XI, 357, cf. DL, DEX2, DN3. -PL: deranjări ~V. deranja. DERANJARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A deranja (3). Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?... dar n-am vrut să-ţi trec pe la poartă ca o străină. alecsandri, T. I, 128. 4 R e f 1. (Ironic) A se osteni (3). Bărbatul său devenea ironic, aşa cum ştia el: - Nu vă deranjarisiţi vă rog... să nu vă piară pofta de mâncare. D. ZAMFIRESCU, T. S. 10. -Prez. ind.: deranj arisesc. - Deranja + suf. -arisi DERANJAT, -Ă adj. 1. Care este în dezordine, în neorânduială; răvăşit2 (1), răscolit2 (1). l-am aranjat frizura deranjată, caragiale, o. I, 128. în cameră totul deranjat, baco via, o. 243. Nu dansaţi? ...se miră domnul Pastion, aşezându-şi cu un zâmbet amabil, cravata de mătase, deranjată, c. petrescu, î. ii, 248, cf. dl, dex. F i g. D. Brătianu a făcut pururea paradă de vorbe, ca şi cu vestitul mesaj, iar în urma unei asemenea parade vin scuzele umilite ale blondului d. Stătescu, cari restabilesc, prin adâncă şi servilă umilinţa, echilibrul deranjat prin cuvinte îndrăzneţe, eminescu, o. Xffl, 319. 2. (Despre mecanisme, sisteme tehnice etc.) Cf. mda. 3. Care este tulburat2 (3 ). Te sărut de multe, multe ori, dragă pasăre voioasă, te rog să-mi ierţi dispoziţia cam deranjată în care-ţi scriu. EMINESCU, o. XVI, 191. - PL: deranjaţi, -te. - V. deranja. DERAPA vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre vehicule rutiere sau despre roţile acestora) A aluneca, părăsind direcţia de deplasare, ca urmare a pierderii aderenţei cu solul sau a unei defecţiuni. Cf. cade. Roţile automobilelor derapează la virajii. c. petrescu, C. V. 239. Camioanele stropite cu noroi patinau şi derapau pe şosele. V. ROM. decembrie 1950,126. Roţile dinţate derapau ca pe gheaţă. CONTEMP. 3991 DERAPAJ -500- DERĂPĂNARE 1955, nr. 448, 2/6, cf. DL, M. d. ENC., dex. Remorca a derapat şi s-a răsturnat, flacăra, 1976, nr. 50, 20, cf. DN3. Pe raza comunei Grozeşti, maşina ...a derapat. RL 2005, nr. 4 723. + S p e c. (Despre avioane) A efectua o deplasare laterală în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. Cf. M. D. enc., dn3. 2. (Despre ancore) A se deplasa pe fondul apei, datorită acţiunii vântului, a valurilor etc. Cf. abc mar., m. d. ENC., DN3. - Prez. ind. pers. 3: derapează. - Din fr. déraper. DERAPAJ s. n. Derapare (X). Cf. der, dex, dn3. Autovehiculul intră în derapaj... şi se răstoarnă. FLACĂRA, 1976, nr. 50, 20. ^ F i g. Derapajele fostului guvern urmează a fi discutate de cel actual ...cu delegaţia FMI. RL 2005, nr. 4 504. - PL: derapaje. - Din fr. dérapage. DERAPARE s. f. Faptul de a derapa. 1. Alunecare a unui vehicul (sau a roţilor acestuia) faţă de direcţia de deplasare, ca urmare a pierderii aderenţei cu solul sau a unei defecţiuni; derapaj. Cf. ltr2, dl. Se auzi frâna unei maşini şi apoi alunecarea unor cauciucuri pe un strat subţire de gheaţă, o derapare şuierătoare. V. ROM. decembrie 1958,42, cf. der, m. d. enc., dex, dn3. Excesul de viteză poate duce la derapări. RL 1977, nr. 10 322. + S p e c. Efectuare a unei deplasări laterale de către un avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. Cf. m. d. enc., dex, dn3. 2. Deplasare a ancorei pe fundul apei ca urmare a acţiunii vântului, a valurilor etc. Cf. ltr2, M. D. enc., dn3, dex2. - PL: derapări. - V. derapa. DERATEC vb. I v. deretica. DERATIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică încăperi, hambare etc.) A curăţa, a debarasa de şobolani sau de şoareci prin stârpirea acestora cu ajutorul unor substanţe chimice sau a unor culturi microbiene. Ca să nu sufere comerţul maritim, navele sunt controlate, dezinfectate şi deratizate, bart, e. 374, cf. scriban, d., dl, HRISTEA, P. E. 57, M. D. ENC., DEX, DN3. Bărbatul ... i-a cerut [gazdei] să degajeze toată bucătăria pentru a avea loc să deratizeze. RL 2005, nr. 4 773. - Prez. ind.: deratizez. - Din fr. dératiser. DERATIZÂNT, -Ă adj., s. n. (Substanţă) care serveşte la deratizare. [Distrugerea rozătoarelor dăunătoare] se execută ...cu diverse substanţe toxice, numite deratizante. der n, 65, cf. m. d. enc., dex, dn3. - PL: deratizanţi, -te. - Din fr. dératisant. DERATIZARE s. f. Acţiunea de a deratiza, şi rezultatul ei. Cf. ltr2. Deratizarea are de scop nimicirea şobolanilor şi şoarecilor, belea, p. A. 516, cf. DL, DER, D. MED., m. D. enc., DEX, DN3. La uşa familiei Petroiu ... a sunat un individ care s-a recomandat ca fiind angajat la deratizări, rl 2005, nr. 4 773. - PL: deratizări. - V. deratiza. DERATIZAT, -Ă adj. (Despre încăperi, hambare etc.) Care a fost supus deratizării. Cf. mda. - PL: deratizaţi, -te. - V. deratiza. DERAZA vb. 1.1 n t r a n z. (învechit) 1. (Urmat sau precedat de determinări introduse prin prep. „de la” sau „din”) A proveni1, a se trage (VI). Aşadar, potrivit cu înţelepciunea este ca toţi oamenii, neluăndu-se în samă întămplătoarea lor numire, să se iubească unul pe altul ca fraţii şi o naţie se alerge cu agiutoriu altia, spre înaintirea culturei de la care derază fericirea de comun. MAIOR, S. li, 242. Fericirea tuturor naţiilor derază (se trage), după dumnezeiasca pronie, de la acea ... pază a legii. AR (1831), 207216. Să cunoască ... naţia pe mecenaţiiproteguitori culturei naţionale, de la carea derază fericirea şi traiul ei politic. SĂULESCU, HR. i, VI/8. Când rodirea este îmbelşugată, când plugariul, siguripsit despre hrană, poate a se deda la negoţul său, a întimpina trebuinţile sale şi a face şi iconomii, atunce îndemânatica petrecire a norodului derază nemijlocit din aceste (a. 1838). HURMUZAKI-S, vi, 10. Şi cum în deşărta Dacie popor nou să-ntemeiază, De unde limba, legi şi nume a Romianilor derază. ASACffl, P. 12/14. Ca un păstrător al moralului familiei, din care derează şi moralul public, să binevoiască prin sfătuiri părinţeşti a mă ajuta la îndemnul paşnic. KOGÄLNICEANU, ap. IORGA, S. D. XVI, 47, cf. NEGULICI. Gemenii Romulus şi Remus, de la carii derează începutul şi numele Romei. CALENDAR (1852), 14/19, cf. STAMATI, D. Fapte strălucite, ce derează din lumina cea de sus (a. 1856). URICARIUL, iv, 409/15. Această chestie este una din acele ce trebuie a merge înnaintea oricăriea alta, ca una ce derează din însuşi legile omenirei. CONTEMPORANUL, v1? 185, cf. ŞĂINEANU, D. U. ^ F i g. Că orice fericire, că orice dulce bine Din ochii tăi derază, îmi vine de la tine. ALECSANDRI, p. 1,139. 2. (Despre aştri sau corpuri luminoase) A împrăştia raze; a radia1; (popular) a răza. Pentru ce la ochii noştri, când ascunse, când văzute, Stelele pe cer derază şi mai mari şi mai mărunte? CONACHI, P. 264, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG, CADE, SCRIBAN, D. ^ F i g. Astăzi lumina derează din universităţi şi din academii. GHICA, C. E. H, 407. - Prez. ind. pers. 3: derâză şi dereâză. - Pref. de- + răza. DERĂDICA vb. I v. deretica. DERĂFTURÂT, -Ă adj. (Munt.; despre cai) Fără hamaşament. Să-mi daţi pe murgul din grajd, Deşălat, derăfturat, Numai bun de-ncălecat. PĂSCULESCU, L. P. 55. -PL: derăfturaţi, -te. - De la raft2. DERĂNAT, -Ă adj. v. dar anat. DERĂPĂN vb, I v. dărăpăna. DERĂPĂNARE s. f. v, dărăpănare. 4004 DERĂPĂNAT -501- DEREBEI DERĂPĂNAT adj. v. dărăpănat. DERĂPĂNĂTOR, -OARE adj. v. dărăpănător. DERĂTECĂ vb. I v. deretica. DERĂDE vb. III. T r a n z. A râde, a-şi bate joc de cineva, a lua în râs. Cf. da, mda. - Prez. ind.: derâd. - Pref. de- + râde. DERÂDERE s. f. Faptul de a derâde; atitudine ironică faţă de cineva sau de ceva, bătaie de joc; deriziune, zeflemisire. „Filosof * - era... epitetul de derâdere, cu care îl întâmpinau colegii în cancelaria liceului C. PETRESCU, î. n, 215, cf. dl, M. d. enc., dex. ^Loc.adv. (Mai ales în legătură cu verbul „a lua”) în derâdere = în bătaie de joc, în zeflemea. Era murdar de funingine şi rugină la nas, la ochi şi pe frunte. Parcă îl mânjise cineva, în derâdere. G, M. ZAMFIRESCU, M. d. I, 27, cf. DL. în Cratylos sunt enumerate următoarele trăsături: refuz al angajării normale în dialog, luarea în derâdere, dedublarea forului interior. PATAPIEVICI, C. L. 14. Politicienii iau în derâdere completarea declaraţiilor de avere. RL 2006, nr. 4 840. - V. derâde (după fr. derision). DERÂM vb. I v. dărâma. DERBEDER s. m. v. derbedeu. DERBEDEU s. m. Persoană lipsită de preocupări serioase, căreia nu-i place munca sau care umblă fară niciun rost; om fară căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond (2), haimana. Umbli haimana pe poduri cu derbedeii. FILIMON, ap. DL. Cine-i prost şi derbedeu lesne-n lume mofluzeşte. alecsandri, T. 826, cf. COSTINESCU. Grădina era aproape pustie. Numai câţiva derbedei dormitau ici şi colo, pe capete de bănci. IBRĂILEANU, A. 84. Au observat că au de a face cu un derbedeu inteligent, care putea să le folosească la ceva. GALACTION, O. 117. Odată cu el, a venit o ceată de derbedei. SAHIA, N. 109. Apoi Măria Ta, ai avut dreptate să te gândeşti c-arfi nişte lotri şi nişte derbedei. SADOVEANU, o. x, 89. Dacă am fi avut o asemenea gardă,... retragerea ...nu ar mai fi semănat cu o fugă nenorocită de derbedei. CAMIL PETRESCU, B. 214. Derbedeilor, să vă astâmpăraţi, să vă băgaţi minţile în cap. E. IONESCU, E. 223. Aici însă, îţi iei locul alături de rataţii, derbedeii şi emigranţii universului, aducându-ţi şi tu contribuţia ta la delir. CIORAN, R. 181. S-a întâmplat ...ca vreun derbedeu să şterpelească de pe tarabă... o muzicuţă sau un susan. PAS, Z. 1,165, cf. DL, M. D. ENC., DEX. [Mama] s-a întrepus între el şi omul legii, ţipând la derbedeu. RL 2005, nr. 4 709, cf. CHEST. II 8/182, şez. îi, 73, alr ii 2 885/514, 537, 762. - PL: derbedei - Şi: (învechit) derbeder s. m. şio nb 156. - Din tc. derbeder. DERBY s. n. 1. Cursă anuală de trap sau de galop a celor mai buni cai de 3 ani. Cf. M. D. enc., dex, dn3. 2. întrecere sportivă între două echipe de mare importanţă şi prestigiu, pentru stabilirea clasamentului. Cf. M. D. ENC., dex, dn3. Hagi, victorios înaintea derby-ului cu Fenerbahce. RL 2004, nr. 4 497. Rapid ...a reuşit să câştige primul derby al returului campionatului naţional de handbal feminin, ib. 2005, nr. 4 519. Se dispută ... duminică seară derby-ul campionatului, Steaua-Dinamo. ib. nr. 4 584. - Scris şi: derbi. M. D. ENC. - PL: derby-uri. - Din engl. derby. Cf. fr. d e r b y. DERDELUŞ s. n. 1. Loc în pantă, acoperit cu zăpadă sau cu gheaţă, unde iama se dau copiii cu săniuţele (2); săniuş (1), (regional) târliuş. Domnul se oprise de mult privind mirat la cel ce luneca pe dăniuş cu braţele răschirate. AGÎRBICEANU, ap. bul. FIL. vii - vm, 229, cf. CADE. Sergentul... mi-a închegat prima tărlie a deldelu-şului copilăriei. KLOPŞTOCK, F. 153, cf. scriban, d. Nu mai dârdâia nici când venea la şcoală, nici când se ducea la derdeluş. PAS, Z. 1,71, cf. DL, M. D. ENC., DEX. Derdeluşu-rile din parcuri erau... asaltate de o mulţime copleşitoare de copii. RL 2005, nr. 4 525. E dădăuş afară, de nu poţi merge. REV. CRIT. III, 121 cf. VICIU, GL., ALR SN V h 1 310. 2. (Prin Transilv. şi prin Munt; în forma dădăuş) Leagăn (în care se balansează cineva); p. e x t scrânciob (3). Cf. alr 1 1 073/156, 158,174, ib. 1 074/156,158, ib. 1 704/156,158,166. - Pl.: derdeluşuri. - Şi: (învechit şi regional) dădăuş, (învechit) deldeluş, (regional) derdeuş (scriban, d.), derleuş (alr sn v h 1 308/928, ib. h 1 309/928, ib. h 1 310/928), dăniuş, dăinăuş (boceanu, GL.), dăiniuş (PAMFILE, J. m, 87, VICIU, GL.), dăinuş (pl. dăinuşe CIHAC ii, 50, scriban, d.), dănauş (pamfile, j. m, 80), dăuş (alr SN v h 1 310/250), dârdiuş (scriban, d.), dârdâiş (id. ib.), dârdâuş (id. ib.), dârdiiş (id. ib.), dârăuş (alr sn v h 1 310/95), dârniuş (scriban, d.), duruş (alr sn v h 1 310/334). - Cf. d e a 1. DERDEUŞ s. n. v. derdeluş. DERDIC vb. I v. deretica. DEREÂ1 s. f. (Popular) Vale îngustă şi puţin adâncă, cu fundul aproape plat şi cu versantele în pantă uşoară; p. r e s t r. pârâu care curge printr-o astfel de vale; vâlcea (1). Cf. H xrv 358,373,395,444. Sărea un deal şi o derea Şi-o scursură de vălcea. MAT. FOLK. 210. Săria ici, săria colea Şi-o pustie de derea. rădulescu-codin, L. 125. Le-am văzut şi le-am păscut, Pe dârele, pin vâlcele. GRAIUL, 1,66. Papucii-n mână lua, Trei derele că săriaf Trei derele ş-o vălcea. PÂSCULESCU, L. P. 256, cf. I. CR. iii, 298. - PL: derele. - Şi: dârea s. f. - Din tc. dere. DEREÂ2 s. f. v. dairea. DEREÂGERE s. f. v. dregere. DEREÂPT adj. v. drept. DEREBEGHI s. m. v. derebei. DEREBEI s. m. (Turcism învechit) Titlu purtat de mici principi turci din regiunile muntoase ale Anatoliei; persoană care purta acest titlu. Tot viţă de derebeghi de cei 4022 DERECAIE -502- DEREŞ2 de cari tremura chiar Saraiul împărătesc. GHICA, ap. ŞĂINEANU, D. u. Abia se găseşte câte un derebei prin Asia Mică, care-şi dă plăcerea de a ieşi la vânătoare cu şoimii. I. IONESCU, M. 97. - PL: derebei. - Şi: derebéghi s. m. - Din tc. derebey(-beg). DERECÂEE s.f. (Regional) Pilotă (1) (Micăsasa -Copşa Mică). Cf. ALRM il/l h 362/141. - PL: derecăi. - Et. nec. DERECTÔR s. n. v. director2. DERECTORÂT s. n. v. directorat. DEREDIC vb. I v. deretica. DEREDICĂTLRA s. f. v. dereticătură. DERÉG s. m. (Regional) Stâlp de susţinere din lemn. Arhitectura locuinţei tradiţionale, cu o singură cameră şi cu tindă, are prispa pe trei pereţi, „deregi” din lemn sculptaţi, cu motive geometrice, pavel, S. E. 26, cf. COMAN, GL., LEXIC REG. II, 95. - Pl.: deregi. - Et nec. DEREGLA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să iasă sau a ieşi din regimul normal, din funcţionarea normală; a (se) defecta, a (se) deranja (1), a (se) strica (1). Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Neavând materiale la îndemână, lucrătorii întreprinderii sunt nevoiţi să-şi irosească timpul cu procurarea lor procesul de producţie fiind astfel dereglat, scânteia, 1975, nr. 10 316. - Prez. ind.: dereglez. - Din fr. dérégler. DEREGLAJ s. n. Dereglare. Ca într-un dereglaj dialectic furia lui năvalnică domină încercarea ei simplă de a lichida totul camil petrescu, T. n, 160, cf. DEX. - PL: dereglaje. - Din fr. déréglage. DEREGLARE s. f. Acţiunea de a (se) deregla şi rezultatul ei; dereglaj, defectare, deranjare (1), stricare (1). Cf. DN2, M. D. ENC. Factorul declanşator l-a constituit o dereglare a mecanismului de comandă. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 5/5. Avem îndatorirea ... de a acţiona cu fermitate pentru prevenirea oricăror dereglări. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316, cf. DEX. Cadavrul unei balene blochează ... intrarea în portul Philadelphia, provocând o dereglare a traficului naval intens pe fluviul Delaware. RL 1980, nr. 10 982. + (Med,) Perturbare a funcţionării unui organ. Aparatul dentar sau un periaj puternic, factorii ereditari, dereglările hormonale sau stresul zilnic mai pot determina apariţia leziunilor cavităţii bucale. RL 2006, nr. 4 915. - PL: dereglări. - V. deregla. DÉRÉGLÂT, -Ă adj. Care a ieşit din regimul de funcţionare normală; defectat, deranjat (1), stricat2 (1). Cf. MDA. - PL: dereglaţi, -te. - V. deregla. DERELÎCT s. n. (Mar.) Epavă abandonată în mare. Cf. CADE, SCRIBAN, D., L. ROM. 1966, 86, DN3. - PL: derelicte. - Din engl. derelict. DEREME s. f. v. dirmea. DEREMOCS s. m. v. dârmoz. DERENCEFÂL, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Fiinţă care prezintă derencefalie. Cf. DN3, mda. 2. Adj. (Despre fiinţe) Care suferă de derencefalie. Cf. DN3, mda. - PL: derencefali, -e. - Din fr. derencephale. DERENCEFALÎE s. f. (Med.) Malformaţie care constă în dezvoltarea rudimentară a craniului, porţiunea posterioară a occipitalului lipsind complet. Cf. DN3, mda. - PL: derencefalii. - Din fr. derencephalie. DEREPT vb. I. T r a n z. (Prin Transilv.) 1. A îndrepta într-o direcţie anumită. Cf da, lexic reg. ii, 59. 2. A alunga. Cf. da. L-o dereptat în lume. lexic REG. n, 59. - Prez. ind.: derept. - Cf. î n d r e p t a. DEREPTĂTOARE s.f (Regional) Curătură (Sibiel -Sălişte). lexic reg. ii, 59. - PL: dereptătorl - Et. nec. DEREŞ1, -Ă adj. (Regional; despre cai) Care are părul roşu amestecat (sau pătat) cu alb (şi cu negru). Cf. valian, V., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, MÂNDRESCU, UNG., DL, DEX, h în 438, IV 197, v 16, 374, vii 149, x 477, xi 165, xii 25, 274, xiv 103, vaida, mat. folk. 1 209. Un armăsar dereş,furui o dată pe nări. PLOPŞOR, c. 15, cf. alrii 5 491/141, 325, 514, 876, 987, ib. 5 493/141, 987. ^ (Substantivat) Să ducea p-un dereş de nu i se vedeau picioarele, delavrancea, a. 105. Pe vânătul scoate-afară, Lasă pe murgul acasă, Pe deleş lasă-l să pască. TEODORESCU, P. P. 612. Din dereşul care era fala satului, n-au mai rămas decât măruntaele. PLOPŞOR, C. 18, cf. CFEST. v/76. ^ (Adverbial) Nările i s-au mai umflat. Buzele i s-au mai îngroşat; calcă mai dereş şi băstâcâie din şale. IOVESCU, N. 90. + (Despre părui cailor) Care este roşu amestecat (sau pătat) cu alb şi cu negru. Un cal... în păr dereş. ap. TDRG. - PL: dereşi, -e. - Şi: (regional) deriş, -ă (costinescu, H îl 3, 79, x 150, 477, 497, xvi 104, 151, 372, chest. i 145/58, alr ii 5 493/987), deleş, -ă, deliş, -ă (chest. i 58/145) adj. - Din magh. deres. DEREŞ2 subst. (învechit; în armată) Laviţă folosită pentru aplicarea pedepselor cu bătaia. Cf. ev 1949, nr. 3, 35. Când era să-i tragă Pista cea dintâi usturimul, sare 4041 DERETECA -503- DERIVA ţiganul de pe dereş şi spăriat întreabă pre domnul sogăbirău. SNOAVA, in, 42 î. L-o întins pe ghereş şi i-o dat la fund. L. COSTIN, GR. băn. 111. -Pl.:? - Din magh. deres. DERETEC vb. I v. deretica. DERETECÂT, -Ă adj. v. dereticat2. DERETECĂTURĂ s. f. v. dereticătură. DERETICĂ vb. I. 1. T r a n z. (învechit) A face să dispară; a înlătura. Lua (derădicând D) războiure pără în cumplitul pământului. PSALT. 89. Şi voi dărăteca pre cei fără-de-lege de pe faţa pământului, biblia (1688), ap. TDRG. 2. T r a n z. (învechit, rar) A scăpa (I 6), a elibera (de ceva). Şi de pizmaşii îmi derădică Mişelul suflet. DOSOFTEI, PS. 204/10. 3. T r a n z. (învechit, rar) A împărţi ca dar2; a dărui (11). Svântul ş-au dat slobodzâie robilor şi ş-au deredicat toată avearea la svintele beserici şi la săraci. DOSOFTEI, V. s. decembrie 195732, cf. stamati,d. 4. Intranz. A face curăţenie prin casă (punând lucrurile în ordine). Deci să scula Mihai- Voda de dimineaţă, de au chiemat pre comisul ca să pue şaoa pre cal. Şi îndată o au pus, vrând să margă la Beligrad, ca să pue să deratece casele. AXINTE URICARIUL, C. 316, cf. LB, COSTINESCU. Derdicam şi măturam prin casă, ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. Atunci se pune fata şi scutură, şi deretică. ISPIRESCU, L. 337. Deridică ea prin casă. CONTEMPORANUL, in, 263. Derăteca maifrumos prin casă. vlahuţă, N. 9, cf. TDRG. Ana ... începe să dereteceprin cameră. CAMIL PETRESCU, T. I, 542, cf. ULIERU, C. 110. Se mişca încolo şi încoace prin cameră, dereticând şi aşezând. SADOVEANU, O. xvn, 369. [Otilia] deretecă ceva în pripă,... apoi strigă lui Felix să intre. CĂLINESCU, E. O. I, 30. Cum putea ea să deretice în casă şi să spele rufe la câteva cucoane, iar dumineca ...să stea în tinda bisericii cu micul ei negoţ, a fost ...o taină pentru tine. PAS, Z. 1,27, cf. DL, M. D. ENC., DEX. Au început să diretice, să gătească, să spele. DIMOV, T. 83. Pe icea scutur, Pe icea mătur, Pe colo deretic. TEODORESCU, P. P. 128. Eu derădicând, am aflat într-o cămară trei scule de mătasă. SBIERA, P. 31. Rămase acasă să deretice prin casă. ŞEZ. v, 66. [Baba] a luat mătura şi a început să deretice pe-acolea. RĂDULESCU-CODIN, î. 128, cf. ALR n/l h 253. + T r a n z. şi r e f 1. A (se) pune în ordine, a (se) aranja. Se spală, se deretică peste tot, cu grijă mai îndelungată asupra mustăţilor. ALAS 19 H, 1923, 1/7. Afară se auzia ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticând ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. în vremea asta tu deretică toate şi pregăteşte cele de cuviinţă. SADOVEANU, O. XV, 411, cf. DL, DEX. - Prez. ind.: deretic. - Şi: (învechit) deratecâ, (regional) deretecâ, derăteca, direticâ, diriticâ (şez. i, 99), dărăteca (conjunct prez. pers. 3: dărătice TDRG), derădică, deredicâ, deridicâ, diridicâ (i. cr. Iii, 187, alr ii/i h 253), dirădicâ (i. cr. rv, 204, alr ii/i h 253/514), drădicâ (tdrg), derdicâ, dirdicâ (arh. folk. iv, 221) vb. I. -Lat. *deradicare. DERETICAREs.f.Acţiuneadea(se) deretica şi rezultatul ei; dereticat1. Cf. d e r e t i c a (4). Olga era chiar de părere, ...să procedăm eventual la o dereticare radicală aici, în biroul d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. iii, 226. 4 Aranjare. [Călugărul] făcu un gest închipuind dereticarea bărbii, v. ROM. septembrie - octombrie 1931, 366, cf. DL, DEX. - Pl.: dereticări. - V. deretica. DERETICAT1 s. n. Faptul de a deretica (4); dereticare. îi mai ţinea în pat [pe copii] ca să n-o încurce la dereticatul casei. PAS, z. 1,247, cf. DL, dex2. - V. deretica. DERETICÂT2, -Ă adj. (Mai ales despre interiorul unei case) Care este pus înrânduială, aranjat, curăţat. Casa ei aşa [do] frumos direticată. ODOBESCU, S. I, 95. ~PL: dereticaţi, -te. - V. deretica. DERETICĂTURĂ s. f. (învechit şi regional) Ordine (2), curăţenie, aranjament. Cf. cihac, ii, 83, udrescu, gl. -PL: dereticături. - Şi: (învechit) deredicătură (cihac, h, 83), (regional) deretecătură (udrescu, gl.) s. f - Deretica + suf. -tură. DERIDIC vb. I. v. deretica. DERIŞ, -Ă adj. v. dereş. DERÎU, -ÎE adj. v. deliu. DERIVĂ vb. I. 1. I n t r a n z. (Mai ales la pers. 3; urmat sau, rar, precedat de determinări introduse prin prep. „din” sau, învechit „de la”, rar, „dintru”) A-şi avea originea sau provenienţa, ori punctul de plecare din ceva sau de undeva, a se trage din ...; a decurge (2), a proveni1, a veni (A 12). Cf. NEGULICI. Aceeaşi cuviinţă se află între forma obrazului şi a corpului, fiecare dintr-aceste forme are un acord ...cu trăsurile ori fizionomia individului şi toate aceste rezultate derivă (izvoresc) dintr-una şi aceeaşi cauză. FIS. 163/9, cf. POLIZU. Aceşti barbari numiţi huni derivă din familia sau rasa mongolică. FILIMON, O. II, 39. Englitera ... îşi va aduce aminte că derivă din marea familie germană, id. ib. 169, cf. pontbriant, d., prot. -POP., N. D. Cuvântul ... nu este numai semn exterior arbitrar a noţiunei, ci derivă din însăşi esenţa ei. CONV. LIT. II, 212. Aici nu se susţine adevărul vreuneia din judecăţile simple, ci se susţine numai, că una se poate deriva din ceailaltă. MAIORESCU, L. 49. Toate acestea însă derivă de acolo că partidul dominant, de frică de-a nu-şi pierde popularitatea, pe care altfel tot şi-a pierdut-o, n-a voit să-şi esploateze cel puţin greşala. EMINESCU, O. XI, 167, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Cronicarul face să derive căderea lui vodă din înstrăinarea lui de boierii ţerii. IORGA, L. I, 231, cf. TDRG. Asemenea prelucrări... capătă de multe ori o importanţă deosebită prin faptul că contribuesc la restituirea originalului de la care derivă. BUL. COM. IST. I, 39. Un al cincilea tip, închis, e acela părând a deriva din vechea brăţară masivă din epoca bronzului. PÂR VAN, G. 447, cf CADE. România cere, 4053 DERIVA — 504 - DERIVA printre altele, ca creanţele sale ce derivă din emiterea de monedă de către puterile centrale ...să fie recuperate cu prioritate. TITULESCU, D. 167. Din această instabilitate, provocată de mizerie, derivă şi teama de viitor. CIORAN, R. 42. Ascetica ortodoxă derivă din ideea că omul e centrul şi stăpânul lumii create. STĂNILOAE, O. 35. Cronicile derivate din vechile Gesta ... încep povestirea „faptelor ungurilor” cu ieşirea lor din stepă. BRĂTIANU, T. 206. Cupiditatea este un aspect esenţial în avariţie, care derivă nu mai puţin din natura însăşi a operaţiilor. CĂLINESCU, c. o. 171. Aceste corpuri derivă prin dezintegrare fi — din corpurile C respective. SANIELEVICI, R. 105. Fauna sarmatică derivă... din fauna mediteraneană. oncescu, G. 19, cf. DL. Aceste compliniri ...nu derivă însă numai din tema tratată, ci sunt fapte de invenţie verbală. VARLAAM - sadoveanu, 16. Ideile lui sociale ... derivă din acelaşi curent cultural, care formează şcoala umanistă românească. IST. LIT. ROM. I, 639. Continuitatea obştilor sub feudalism şi capitalism, în forme care derivă din comuna primitivă, panaitescu, o. Ţ. 7. De aici derivă ... insatisfacţiile. T februarie 1969,87. Deosebirea dintre ele derivă din natura lor şi din modalităţile în care acţionează şi influenţează dezvoltarea condiţiei umane. S februarie 1970, 75. Atitudinea lui Ov. Densusianu faţă de problemele cercetării dialectale derivă în mod direct din concepţia sa asupra „filologiei”. LL 1973, nr. 4, 730. cf. M. d. ENC. Bradul de Crăciun derivă şi el dintr-o tradiţie premergătoare creştinismului. MAGAZIN IST. 1975, nr. 12, 55. Mare parte din mobilierul pe care-l fabricăm derivă din stiluri mai vechi, flacăra, 1975, nr. 40, 18, cf. DEX, DN3. Punctul său de vedere deriva din concepţia lui Dobrogeanu-Gherea. PALEOLOGU, T. 21. Părerea specialiştilor este că ... [tăblia din spate] derivă din piesa care se înfăşoară, z. MIHAIL, T. P. 95. Comentariile lui Hans Sedlmayer... derivă dintr-o zonă a trăirii interioare, absolut subiectivă. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 9, 19/4. Un spaţiu al emulaţiei etice nu poate fi derivat din substanţa existenţială comună, pleşu, m. m. 30. Cămaşa cuplatcă... derivă din cămaşa tunică (naţională), pavel, S. E. 87. Mărirea TVA ... derivă din ceea ce România îşi propune, rl 2005, nr. 4 684. + (Despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) A descinde din..., a fi urmaşul a avea ca etimon; a decurge (2), a proveni1, a veni (A 12). Vorba sau numele iambu derivă de la ios. HELIADE, O. II, 176. Timpurile derivate din cele primitive să formă aşa. VIDA, GRAM. 320/18. Astă slovă din alfabetul cirilian ...în dialectele ce derivă din slavonă, figurează numai de formă. NEGRUZZI, S. I, 261. Pedoni derivă de la latinul pedes şi în cazul acesta se înţelege oamenii aceia ce se plimbă pe jos sau cu picioarele. FILIMON, O. II, 93. Sunt unele ziceri derivate din limba latină. BARONZI, L. 32, cf. LM. Nu ştie ce origină să dea cuvântului „grive”. Oare acest nume nu va fi el derivat din adjectivul latin „gravis ”? ODOBESCU, s. III, 29. Poporul însuşi nu se numeşte albanez, ci şchipetar. Acest nume pare derivat din cuvântul „şchiipe” sau „şchipe”, care însemnează „stâncă”, deci „munteni”. EMINESCU, o. XI, 152. Este mai mult decât ridicul de a deriva acest nume de la latinescul Gelu. CONTEMPORANUL, vb 280. La această hotărâre l-ar îndemna unele forme, care derivă după d-sa chiar din acele timpuri, dar care nu sunt decăt formele obicinuite ale limbei române în veacul al 16-lea şi al 17-lea. CONV. LIT. XX, 81, cf. şĂENEANU2. Petru Maior vine să exprime... părerea ...că limba română derivă din latina populară. DENSUSIANU, L. 55, cf RESMERIŢĂ, D. O botezare „ tank”, care derivă, cred, de la cuvântul nemţesc „dank”. BRĂESCU, o. a. I, 261, cf. SCRIB AN, D. Stilizează pasagiul citat prin două serii de termeni, derivaţi din două obârşii felurite, dintr-una savantă şi mai nouă, şi dintr-alta populară. VIANU, A. P. 254. Numirea de antimoniu derivă dintr-un cuvânt arab. macarovici, CH. 318. Inutil ni se pare deci s-o derivăm din turc. Buha, tot onomatopeic şi la ei, ca şi însuşi numele ştiinţific al păsării. BĂCESCU, PĂS. 246. Azi noţiunea de gongorism este echivalentă cu extravaganţă şi obscuritate poetică, însă puţini ştiu că vorba derivă de la numele poetului spaniol Luis de Gongora. CĂLINESCU, I. 326, Cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. ^ R e f 1. pas. Bromul este un licuid roşu închis, prea veninos, de o savoare nesuferită ... Numele lui se derivă din vorba grecească fipcofiog. marin, pr. I, 21/33. Tot statul, care este neatârnătoriu, are un drept, ce se derivă chiar din aceea neatârnare şi este strâns împreunat cu acela. TELEGRAFUL (1854), 61/53. Din limbile vii şi mai însemnate astăzi, cele mai multe se derivă din cea latină. BĂLĂŞESCU, GR. 3/23. Toate cuvintele se derivă din vro 500 de rădăcine primitive. MAIORESCU, L. 24. Gamele se derivă unele din altele, contemporanul, m, 936. + (Despre cuvinte, forme gramaticale) A fi format prin derivare (1). Cf. STAMATI, d. O modalitate curioasă a metaforei lui Macedonski este aceia construită printr-un verb derivat dintr-o altă parte de cuvânt. VIANU, A. P. 247. Mai repede decât origina ar putea să intereseze numele. Bucureşti ar deriva de la Bucur. ARGHEZI, B. 126, cf. DL. Adverbul este de obicei derivat sau format de la alte cuvinte prin schimbarea funcţiei gramaticale, ceea ce îi imprimă multă expresivitate. VARLAAM - SADOVEANU, 162, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. ^Tranz. Din cuvintele-tip, putem uşor deriva pe acelea care ne sunt necesare pentru redarea noţiunilor care nu au termeni în vorbirea noastră. DENSUSIANU, L. 69. Sufixul „-tură” derivă abstracte verbale. PUŞCARIU, L. R. I,25. Ca să derivăm adverbe de la verbe este nevoie de un sufix adverbial, iordan, stil. 192. ^ Re fl. p a s. Am aflat că se poate deriva mai multe cuvinte după regúlele din însa limba cea de acuma trase. IORGOVICI, O. 14/12. Pentru formarea zicerilor numim ziceri primitive ... acelea care nu se derivez de la altele. HILL, GRAM. LAT. 5/22. Mai pe urmă sufiptul -an s-a mai generalizat şi a arătat locul de unde cineva era ... dar şi atunci se întrebuinţează numai pentru persoane, amintind de faptul că se derivă de la nume proprii. CONTEMPORANUL, I, 639. 2. T r a n z. (Despre ape curgătoare) A abate de la cursul firesc într-o altă albie sau într-un canal. Cf. SCRIBAN, D., dl, DEX, DN3. + (Despre vehicule) A abate, a dirija de pe o cale de comunicaţie pe alta existentă, construită sau improvizată în acest scop. Cf. dl, dex. + F i g. A îndrepta spre a dirija, a canaliza. Literatura dramatică străină... era confundată cu tot ce putea oferi o lectură plăcută înainte de a fi derivată spre scenă. DENSUSIANU, L. 174. Ar fi deci păgubitor ca forţele ştiinţifice ... să fie derivate către chestiuni de care se pot ocupa şi alţi cercetători. VARLAAM - SADOVEANU, 7. + (Cu complementul căi de comunicaţie sau canale) A ramifica pentru a forma un traseu secundar. Cf. dl, dex. 4053 DERIVABIL — 505 - DERIVAT 3.1 n t r a n z. (Despre nave sau aeronave) A se abate de la direcţia de deplasare, de la traseul normal, sub acţiunea vântului sau a unui curent. Cf. resmeriţă, d. Deriva serveşte la convertirea (corectarea) drumurilor', fiind considerată, în calcule, pozitivă când nava derivează spre tribord. LTR2 VI, 187, cf. DL. Banchiza pe care se afla derivase mult spre apus. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 66, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 4. T r a n z. (Med.; în dicţionare; despre sânge, umori organice etc.) A abate cursul firesc în scop terapeutic. Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. + Refl. r e c i p r. (învechit) A se influenţa în funcţiunile lor fiziologice. De aceia vedem cum că ambe acestea organe stau cătră alaltă în relaţie întoarsă şi se derivează înprumutat, adecă: cu cât silim mai mult puterile cugetătoare, cu atâta mai puţin învie puterea genitoare. VASICI, M. II, 12/24. 5, T r a n z. (Mat.; despre derivata unei funcţii) A calcula. Cf. m. d. enc., dex, dn3. - Prez. ind.: deriv şi (rar) derivez. - Din fi*, dériver, lat. derivare. DERIV ABIL, -Ă adj. (Mat.; despre funcţii) Care admite o derivare (3) într-un punct sau într-un interval. Se exprimă ... prin juneţii continue şi derivabile, având determinantul juncţional. VRĂNCEANU, G. D. n, 336, cf. NDN. -PL: derivabili, -e. - Din fr. dérivable. DERIV ABILITATE s. f. (Mat.) Proprietate a unei funcţii de a fi derivabilă. în ce priveşte derivabilitatea formulelor... presupunem căf sunt continue şi derivabile până la un anumit ordin p. vrănceanu, G. D. n, 335, cf. NDN. - Derivabil + suf. -itate. DERIVARE s. f. Acţiunea de a deriva şi rezultatul ei. 1. Cf. d e r i v a (1). pontbriant, d., costinescu. Derivarea unei judecăţi din două altele se numeşte silogism, MAIORESCU, L. 62. Paleontologia ... aduce puternici dovezi despre înrudirea fiinţelor şi despre derivarea lor unele din altele. CONTEMPORANUL, 1,10, cf. POLIZU, DAMÉ, T., ALEXI, w., resmeriţă, D. Alexandrescu, totuşi, nu ducea pesimismul până la o filosofie jără atenuări, cu o derivare a ei persistentă în motivele de inspiraţie. DENSUSIANU, L. 399. Universalismul reprezintă o jormă intermediară şi este o derivare a originalului, o subtilizare a instinctului şi, în fine, o spiritualizare a chtonismului. CIORAN, R. 158. Gândirea e o complicaţie şi o derivare a simţurilor. RALEA, S. T. III, 131. Utilizarea de către noua solmizaţie a unor derivări înfăptuite sistematic din cele 7 silabe de bază constituie un avantaj extraordinar al ei. M 1975, nr. 1,22, cf. DEX. + (Lingv.) Indicare a provenienţei sau a originii unui cuvânt. Cf. baronzi, i. l. 1,196, COSTINESCU, LM. Lexiconul de la Buda ... încearcă să stabilească prin derivări de cuvinte că limba noastră este cea mai pură romană. MAIORESCU, CRITICE, 19. Ca o dovadă ...se aduce derivarea numelui vechei cetăţi... din numele împăratului Caracalla. contemporanul, iii, 614. Dicţionarul lui Cihac a întâmpinat din partea majorităţii limbiştilor noştri cele mai vii critice. I s-a imputat mai ales o tendenţioasă slavizare în derivarea cuvintelor romăne. CONV. LIT. XXI, 647. Derivarea românei din latina vulgară. cl 1973, 8. + (Lingv.) Procedeu intern de îmbogăţire a vocabularului prin formare de cuvinte noi cu ajutorul afixelor lexicale; derivaţie (2). Multe substantive în -ţie (-ţiune), deşi concurate de infinitivele substantivate corespunzătoare, continuă să fie folosite paralel până astăzi: aboliţie-abolire, derivaţie-derivare. IORGOVICI, cf. URSU, î. L. 349. Prin derivare şi compunere vom putea jace din unul mai multe verburi. BĂLĂŞESCU, GR. 120/3. Mijloacele de a crea cuvinte nouă sunt compunerea şi derivarea. IORDAN, G. 216. în ce priveşte originea numelui Bucureştii... cărturarii specialişti n-au prea ţinut să mă lămurească, şi, în locul unei imaginaţii cu derivări, au adoptat şi ei legenda ciobanului. ARGHEZI, B. 10. Limbile sărace în derivare şi compunere sunt nevoite să împrumute cuvinte din alte limbi. GRAUR, I. L. 137. Un important mijloc de îmbogăţire a vocabularului este derivarea, id. F. L. 197, cf. DL. Numeroase adjective şi substantive create prin derivare, ca de exemplu: frunzoase, volburoase. varlaam - SADOVEANU, 244. Modernizarea limbii se vede şi în îmbogăţirea sistemului derivării. L. ROM. 1960, nr. 1,46, cf. der. Derivarea urmează reguli care se aplică în general la un grup mare de cuvinte, cărora le modifică întrebuinţarea şi sensul lexical în acelaşi fel. GRAM. ROM2. I, 19. în toată evoluţia limbii latine se manifestă tendinţa de îmbogăţire permanentă a vocabularului cu ajutorul derivării, care continuă şi în faza romanică primitivă. IST. L. R. 1,85. ^ (Cu determinări care arată felul) Derivarea verbală cu prefixe a dat naştere unor formaţii puternice, durabile. IST. L. R. I, 105. Derivarea nominală cu prefixe este în latină mai puţin dezvoltată, ib. 106. ^ Derivare improprie = schimbare a categoriei gramaticale; conversiune. Cf der. Derivare progresivă v. progresiv (1). Derivare regresivă (sau inversă) v. regresiv (2). 2. (învechit, în dicţionare) Abatere a unei ape curgătoare de la cursul firesc, într-o altă albie sau într-un canal. Cf d e r i v a (2). Cf. POLIZU, LM. 3. (Mat.) Operaţie folosită în calculul diferenţial pentru obţinerea unor derivate. Cf. sanielevici, r. 158, cf dl, DM, DN2, DEX. -PL: derivări. - V. deriva. DERIVAT, -Ă adj., subst. I. Adj. 1. Care se trage, provine, rezultă din ceva. Cf d e r i v a (1). Rubrica materii textile şi industrii derivate... conţine o mulţime de obiecte. GHICA, C. E. m, 75. Logica nu ne dă însăş ştiinţa derivată, ci ne dă numai regula pentru a judeca această ştiinţă. MAIORESCU, L. 10. Comerţul nostru a avut să treacă prin multe crize, ca şi agricultura şi industriile ei derivate. CARAGIALE, O. m, 84. Celelalte mărimi se măsoară cu unităţi care derivă din unităţile fundamentale şi care pentru aceasta poartă numele de unităţi derivate. PONI, F. 12. Aceste forme, numite forme derivate, se obţin prin trunchieturi făcute pe muchii sau unghiuri. MURGOCI - LUDWIG, M. 15. Dar pe lângă aceşti factori originali mai sunt şi alţii derivaţi, cum sunt modificările progresive ale mediului, creşterea volumului agregatului social. PETICĂ, 0.478, cf RESMERIŢĂ, D. Convertirea muzicalului în plastic explică de ce la întâia lectură a operei lui Blaga ai impresia unei maniere indirecte de a simţi şi gândi, pentru că îţi sugerează imaginea unui contact derivat cu realul. 4057 DERIVAT -506- DERTVAT CIORAN, R. 133. Pentru fizica nouă mişcarea cercuală este aşadar un fenomen derivat. BLAGA, Z. 64. Observăm că nucleul derivat e izobar cu nucleul generator. SANIELEVICI, R. 50. Am văzut...că numărul de ecuaţii ale sistemelor derivate, şi în particular numărul combinaţiilor integrabile, constitue astfel de invarianţi numerici. VRĂNCEANU, G. D. H, 223, cf. DL, DEX, cf. LIICEANU, J. 78. Noi, începând cu secolul al XVII-lea, ne-am obişnuit numai cu un sens derivat al experienţei ideilor, care constă în a identifica cu un obiect exterior şi apoi a experimenta obiectul în locul ideii. PATAPIEVICI, C. L. 378. (Substantivat) Nu uita că o generaţie este un derivat istoric, care a moştenit păcate şi va lăsa păcate de moştenire! CARAGIALE, O. rv, 235. O turbulenţă care îi făcea chiar bătăuşi şi greu de ţinut laolaltă, derivat al unei copilării zvăpăiate, la câmp şi la pădure. CĂLINESCU, E. 32. Sentimentul domestic al dragostei, ca un derivat al firii şi al satisfacţiei dată de o viaţă naturală, este exprimat cu o energie rară. CONSTANTINESCU, S. 1,102. Viziunea studiului este istorisită. Ea prezintă generaţia de la 1848 ca pe un derivat necesar generaţiei Şcolii Ardelene, românia LITERARĂ, 1969, nr. 40, 8/1. 2. (Despre cursul unei ape) Care este abătut; deviat (1). Cf. DL, DM, DN2, DEX. i g. Curiozitatea pentru viaţa artistului e o curiozitate derivată, aproape un viciu. contemp. 1971, nr. 1 263, 3/2. + (Despre căi de comunicaţie, circuite, canale etc.) Care este abătut, deviat din traseul principal. Cf cade, dl, dex, + (Despre vehicule) Abătut, deviat (1) de pe o cale de comunicaţie pe alta. Cf. dex. 3. (Despre limbi, sunete etc.) Care derivă (1) din ceva; care nu e primar2 (5). Se ştie că limbile sunt limbi-mume sau originale, şi limbi-fiice sau derivate, heliade, o. n, 228. Limbile, după timp, sunt primitive cele vechi, şi derivate cele nouă. GENILIE, G. 147/13. Uşor se pot forma şi celelalte timpuri din ele. Timpurile, care se formează din cele primitive, se zic derivate sau deduse. GR. R. N. I, 117/4. Pronumele personarie încă sunt de două specie: originarie şi derivate şi se împart în trei părţi după trei persoane. CIPARIU, c. 10. Limba română este limbă derivată fiindcă se trage din cea latină. BĂLĂŞESCU, gr. 3/29. Excepţii la infinitivele în „ i ” şi la timpurile lor derivate: zicem „a ascuţi”, „a împărţi”, „a minţi”. MAIORESCU, CRITICE, 235. Este ... greşită scrierea acelor sonuri derivate fără niciun semn. id. ib. 269. Tot astfel de greşită ni se pare scrierea aşa-numitelor sunete derivate cu semnul sunetului originar din care derivă. EMINESCU, o. x, 84, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Sub formele derivate, „ir” şi „er”, rădăcina „ ar” se mai găsea, la iranieni, în cuvintele „ hir ” sau „ir”. NEGULESCU, G. 229, cf DL, DM. Semnul verbal este capabil să genereze sisteme derivate. COTEANU, S. F. I, 23, cf. DEX. ^ (Prin lărgirea sensului) Pentru că, spre sâmplificarea scrisorii musicale sau a notelor, cele 12 tonuri s-au împărţit în originarie şi în derivate (dar numai cu privire la noate). VOROBCHIEVICI, A. M. 29. 4. (Despre cuvinte, categorii gramaticale, sensuri) Care este format prin derivare (1); derivativ (2). Adunăm în acest vocabular mai toate vorbele simple... pre lângă care se mai adaogă şi altele derivate sau compuse. HELIADE, PARALELISM, I, 13/18, cf. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 30/7. Ziceri ... ce se derivez de la altele ...se numesc ziceri derivate. HILL, GRAM. LAT. 5/23. Afară de formele conjugă-ciunei sus-aretate avem şi cele ce urmează pentru prima şi carta conjugăciune, în timpurile presinţi de indicativ, de conjunctiv şi de imperativ, cari forme se usită foarte, mai ales în verbe derivate. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 44. Substantivele derivate ...au acentul tot pe acea silabă pe care au avut şi în cuvântul rădăcinal PLATON, M. 131/2. Căluşar ori căluşer este cuvânt nu compus, ci derivat, de la căluş. FM (1847), 1372/16. însă şi finalele acestea din urmă altă semnificaţie au, când ele se dau adiectivilor derivaţi. CÂMPEANU, GR. ROM. 67/26, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Tablă arătătoare de unele cuvinte române derivate şi compuse. BĂLĂSESCU, GR. 111/23, cf PONTBRIANT, D., LM. [In] limba spaniolă ... cuvântul se numeşte „palabra ”, portughez „palavra ”, şi, ce e drept, noi am format de aici un nume derivat. MAIORESCU, CRITICE, 550. Limba germană e foarte bogată în vorbe, în urma înlesnirii cu care dintr-o radicală se pot forma o mulţime de cuvinte derivate, fie prin adăogirea unei sufixe, fie pre altă cale. EMINESCU, O. IX, 407, cf. ŞĂINEANU, D. U. La neutrele derivate care-şi păstrează mai mult ori mai puţin sensul de adjectiv şi legătura cu primitivul, desinenţa -e este obligatorie. LL1,1955,109, cf. DL. Lipseşte corespondentul latin, mai ales la cuvintele derivate. IST. LIT. ROM. 1,343, cf. DER, M. D. ENC. Şi în documente de mai mare importanţă s-a folosit, pentru statul românesc de la sud de Carpaţi, un nume derivat din cel al primului ei domn independent. MAGAZIN IST. 1975, nr. 12, 3, cf. DN3. Termenul „fotă” a apărut în Ib. rom. atât cu sensul etimologic ... cât şi cu sensul derivat. Z. MIHAIL, T. p. 86. Creaţii sigur călines-ciene nu pot fi considerate decât derivatele sau compusele pe care nu le găsim inserate în dicţionare şi nici nu sunt atestate la alţi scriitori şi cărturari. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 26, 20/3, cf dex2. + (Substantivat, n.) Cuvânt format prin derivare (1). Mai multe exempluri de aşa vorbe compozite, şi derivate am pus într-aceea carte ce am alcătuit spre acela sfârşit. IORGOVICI, o. 72, în URSU, î. L. 120. In cuvântul Cristos, Christus, s-a luat obiceiul să se răspice ca x grecesc, pe când în derivate păstrează sunetul k, de exemplu: creştinu, christianus; creştinitate, christianismus; creştinatu, christianus factus etc. MAIOR, S. n, 279. Limbile ... se înavuţesc apoi din derivatele lor ca din nişte rădăcini, heliade, o. n, 369. Din zicerile primitive sau de rădăcină a face ori a întrebuinţa pe cele derivate sau pe cele ce se trag dintr-însele. CR (1832), 3422/42. Derivate sau deduse sunt care purced de la alte părţi ale cuvântului. BĂLĂŞESCU, GR. 110/3. Propunem, ca excepţie importantă, scrierea lui î prin â în cuvântul român şi derivatele lui. MAIORESCU, CRITICE, 329. Pe lângă sensul micşurător diminutivele româneşti dau derivatelor şi un înţeles desmierdător. LUC. II, 386, cf. CADE. Derivatele discutate în capitolul precedent şi cele care urmează acum se leagă strâns în conştiinţa noastră lingvistică, iordan, STIL. 195. Numele general este un derivat onomatopeic, în zeci de variante. BĂCESCU, PĂS. 248. în limba latinăgenius este un derivat al verbului gignere. VIANU, P. 9. Derivatele nu fac parte decât într-o foarte mică măsură din fondul principal de cuvinte. SCL 1954, 14. După cum persoana a doua a unui verb nu poate fi socotită alt cuvânt decât persoana întâi, tot aşa, în oarecare măsură, şi derivatul este acelaşi cuvânt cu baza de la care porneşte. GRAUR, F. L. 41. Derivatele care pornesc de la cuvinte din fondul principal sunt, proporţional, mult mai numeroase decât cele formate pe baza celorlalte cuvinte, id. I. L. 92. Mai trebuie ţinut seama şi de faptul că de la un cuvânt polisemantic 4057 DERIVATĂ -507- DERIVATIV există derivate şi înrudite care dezvoltă sensuri mai mult sau mai puţin îndepărtate de cel iniţial ll 1972, nr. 3, 480. Sensul cuvântului este cel de },a mânca de frupt în zile de post, a se înfrupta Este un derivat de la frupt cu prefixul deCL 1973,39. După ce glosează derivatele din fiecare categorie, autoarea comentează şi modul cum sufixele selecţionează temele la care se ataşează. LL 1974, nr. 1,193. Şi mai numeroase decât acestea sunt derivatele cu sufixul -ian adăugat tot la nume proprii româneşti sau străine. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 26, 19/4. Diferenţierea semantică pentru a denumi tipuri diferite de cămăşi atunci când se foloseşte termenul „ cămaşă ” se realizează prin folosirea unor derivate: „cămeşoi”, „cămeşoaie” Z. MIHAIL, T. P. 50. Denumirea de „ lăicer” este un derivat al cuvântului „ laviţă ” - mobila din interiorul ţărănesc pe care se aşeza scoarţa. PAVEL, S. E. 50. (Lingv.) Derivat regresiv v. regresiv (2). II. Subst. 1. S. n. Produs obţinut prin prelucrarea unei materii prime. Trecând la productele propriu-zise ale pământului şi la derivatele lor ... vedem importate din Austro-Ungaria mai cu seamăfăină,paste,pâne. GHICA, c. E. în, 68. Nici chiar lâna şi derivatele ei, pe care le aduceau la oraş în zile de judecată şi de târguri, nu le puteau vinde decât numai postăvarilor breslaşi. PĂCALĂ, M. R. 305. Caşul e un derivat al laptelui. SCRIBAN, D. Portocala şi derivatele ei au adus un prim lot de oameni de afaceri ralea, o. 96. Acum face o lucrare foarte importantă: derivatele din arpacaş. BALANGA, I. 158, cf. LTR2. Benzina şi petrolul sunt derivate ale ţiţeiului. LTR2. Bolnavul va consuma ... (ouă, lapte şi derivatele lui...). belea, p. A. 239, cf. DL, DM, DER, DN2. Zahărul şi derivatul său alcoolic reprezentau ... singurele produse de export rentabile. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 80. Benzina este un derivat al ţiţeiului. M. D. ENC. Creşterea preţurilor la petrol şi derivate din petrol care constituie materiale de bază în producţia maselor plastice a redus competitivitatea acestora ca înlocuitori de metale, contemp. 1975, nr. 1 497,3/12.0 parte din sumele obţinute în urma livrării pe pieţele externe a peştelui şi a derivatelor sale a fost folosită pentru construirea unor obiective economice. RL 1980, nr. 11 084. 2. S. m. (Chim.) Substanţă rezultată din alta şi care de obicei păstrează structura de bază a substanţei din care provine. Cf. macarovici, ch. 430, 569. Acest fapt constituie a doua lege de deplasare radioactivă. Ea a fost verificată într-un mare număr de cazuri prin identificarea naturii chimice a derivatului radioactiv. SANIELEVICI, R. 107. Morfina şi derivaţii săi nu se eliberează din farmacii. BELEA, p. A. 151. Frunzele ... conţin cinarină şi alţi derivaţi ai acidului cafeic. BUTURĂ, EB. 1,29. ^ Derivat funcţional = derivat rezultat prin eliminarea unei molecule de apă între o grupare funcţională a unei molecule şi o altă moleculă. Cf. MACAROVICI, CH. 430. Prin hidroliză, derivaţiifuncţionali regenerează combinaţiile primitive. LTR2, cf. DC. - Pl.: derivaţi, -te. - V. deriva. Cf. fr. d e r i v e. DERIVÂTĂ s. f. (Mat.) Limită a raportului dintre creşterea funcţiei şi creşterea variabilei, când creşterea variabilei tinde către zero. Cf. SCRIBAN, D. Vom observa... că funcţia y/ şi prima ei derivată trebuie să fie continue. SANIELEVICI, R. 97. Putem calcula diferenţiala unei funcţii, dacă înmulţim derivata ei cu diferenţiala variabilei independente. CIŞMAN, FIZ. 1,90. Conţin în plus, în legea lor de transformare, derivatele lui X şi a. VRĂNCEANU, G. D. II, 275. In punctele în care derivata e nulă, funcţiunea e staţionară şi poate admite o valoare extremă. LTR2, cf. DM, DER, DN2, M. D. ENC. îşi află un domeniu propriu de cercetare, studiind o ecuaţie cu derivate parţiale. CONTEMP. 1975, nr. 1495,4/2, cf. dex. - Pl.: derivate. - Din fr. dérivée. DERIVATÎV, -Ă adj. 1. (învechit; în opoziţie cu primar, primitiv; despre cuvinte, limbi etc.) Care provine, îşi are originea, se trage de la un altul. Tras, sau derivativ, numim pe cel ce arată că un nume se trage din alt nume, şi cum am zice să naşte unul din altul. I. GOLESCU, B. 114/7. Cercetarea după dăsluşirea numelui să poate împărţi:... în nume primitive, sau chipernice, şî în nume derivative sau trase. id. ib. 114/3. Cel ce se trage; cel ce izvorăşte din altceva derivative la gramatică însemnează nume trase, cele ce sânt izvorâte din alte nume. id. C. Timpurile dintr-o conjugaţie sânt ori primitive ori derivative. PLATON, M. 52/5, cf. NEGULICI. Limbile ... care se deduc dintr-altele se chiamă derivative; aşa limba română este limbă derivativă. BĂLĂŞESCU, GR. 3/30. Acestea se cheamă şi derivative ... fiindcă se derivă de la altele, id. ib. 57/23, cf. PONTBRIANT, D. ^ (Substantivat) Adiectivele numeraria, pr. unulu, doi etc. şi cele derivative de aci. CIPARIU, C. 33. 2. (Despre cuvinte) Care rezultă dintr-o derivare (1); derivat (14). (Substantivat) Cuvânt rădăcinal se numeşte acela, la carele se poate adăogi o silabă ori o literă, şi după aceea se naşte alt cuvânt numit derivativ, platon, m. 131/7. + Care poate da naştere la derivate (3). Importanţa substantivelor sporeşte atunci când ne gândim la posibilităţile lor derivative şi de formare a diferitelor expresii frazeologice. L. rom. 1959, nr. 3,63. 3. (Despre afixe sau elemente asimilate acestora) Care ajută la formarea unor cuvinte noi. Sânt cuvinte ce se formează mai vârtos de la trunchiuri prin silabe derivative. BĂLĂŞESCU, GR. 134/28. Tulpina poate fi analizată, prin eliminarea succesivă a tuturor elementelor dezinenţiale sau derivative, din diferiteleformeflexionare sau derivate ale unui cuvânt, puşcariu, l. R. i, 107. Ca să derivăm adverbe de la verbe este nevoie de un sufix adverbial Numai un asemenea element derivativ transformă în adverb un cuvânt care, fără sufix, este altă parte de vorbire. IORDAN, STIL. 192. S-ar părea că extinderea termenului morfem asupra rădăcinii şi afixelor derivative nu este îndreptăţită. SCL 1957, 133. Acest -a apare ca element derivativ şi la multe adverbe albaneze. SCL 1961, 198. Afixele derivative se împrumută prin intermediul împrumutului de cuvinte. LL 1972, nr. 2, 39. ^ (Substantivat) Nu e vorba de derivativul -eală numai în acest caz, unde din întâmplare îl putem înlocui prin cea în -ime: acr-ime. CONV. LIT. IV, 361. 4. Care trage sau abate ceva în altă parte. Fumatul derivativ, calmant al oamenilor sărmani, ralea, 0.64, cf. DM, m. d. enc., dex. ^ (Substantivat) Cu modul acesta n-am scăpa de străinismul, ce voim a evita, şi ne-am lipsi limba de o derivativă, care-i face servicie reale. CONV. LIT. rv, 362. Unii oameni... nu-şipot găsi satisfacţia pe căile fireşti ale acţiunii şi caută un derivativ în cugetare. NEGULESCU, G. 119. Apetenţele vitale, orgoliul, militarismul instinctul de dominare,. ..fac din naţionalism o expresiune şi un derivativ al energiei iraţionale a omului. CIORAN, R. 4059 DERIVATOGRAF - 508 - DERIVĂ 158. Sunt amintiri speciale, îmi zic eu, pe care le datorăm contimporanilor mei... îmi sunt un derivativ în mizeria şi ignominia obştească; mă ajută să întrevăd un răsărit nou. sadoveanu, o. XX, 316. Fraged şi vioi, chiotul ciugulit în fier, al ceasului de rugăciune, era un derivativ. ARGHEZI, s. vm, 228. Duelul telefonic cu Gună era şi pentru el un excitant, un derivativ la monotoniile singurătăţii. VINEA, L. 1,421. 5. (Med.; şi substantivat, n.) (Substanţă, lichid) care produce o derivaţie (4). [Apele minerale] sunt derivative şi răcoritoare. DESCR. APE 93, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC. - PL: derivativi, -e. - Din fr. dérivatif. DERTVATOGRÂF s. n. Aparat pentru înregistrarea variaţiei greutăţii unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. Cf. M. D. enc., dex, dn3. - PL: derivatografe. - Din fr. dérivatographe. DERIVAŢIE s.f.1 . Ramificaţie secundară, temporară sau permanentă a unui curs de apă, a unei conducte de fluid, a unei canalizări, a unui circuit electric sau a unei căi de comunicaţie. Populaţiunea capitalei era puţină, şi apa curgea adâncă şi curată; murdăriile aruncate mereu pe dânsa nu-i urcaseră fundul, ca la cea mai mică viitură de apă să treacă peste maluri şi să înnece oraşul, cum se întâmpla de la o vreme încoa, mai în toţi anii până a nu se face derivaţiunile din sus la Arcuda. GHICA, s. 496, cf. COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. O derivaţie fără baraj are inconvenientul că, la o scădere a nivelului apei sub cota minimă prevăzută, la o îndiguire în aval sau adâncirea fundului ... fac imposibilă alimentarea. ENC. AGR., cf. LTR2, DL, der, M. D. ENC. Alimentarea abonaţilor din partea de sus a satului era suficientă numai prin derivaţia realizată la conducta principală, flacăra, 1975, nr. 22, 20, cf. dex2. ^ (Prin analogie) Se poate spune că stilistica, în sens larg, nu este decât un aspect al sintaxei, după cum sintaxa, la rândul ei, poate fi considerată ca o derivaţie a stilisticii. IORDAN, STIL. 20. în Franţa şi în Anglia ... calvinismul şi diversele lor derivaţii sectare (puritanism, metodism, quakerism) au rămas în minoritate. OŢETEA, R. 325. 2. (învechit) Provenienţă; p. e x t. origine (1). Cf SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 224/17. Aici se va spune întâi; derivaţia numelui unii ţări, şi cele mai însemnate daruri a descoperirii sau a analelor sale; apoi vecinătăţile sau poziţia. GENILIE, G. XI/19. Ce se atinge de derivaţia unor vorbe, din limbele romane, acest lucru l-a fost întreprins Petru Maior. FM (1843), 99l/29. Derivaţia sau facerea timpurilor [Titlu]. PLATON, M. 52/1, cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D. Originea cuvintelor se tratează în proietul nostru în paralel cu celelalte limbi romanice ... Derivaţiunile cele bune din dicţionarul de la Buda au fost neapărat adoptate. CONV. LIT. IV, 381, cf. COSTINESCU, LM. Derivaţia cuvintelor în orce limbă este în cea mai mare parte necunoscută. MAIORESCU, CRITICE, 315. Aceasta ar fi o derivaţiune în formă de synodoche, către care s-ar alipi ... denumirea românească. ODOBESCU, S. III, 29, cf. DDRF, TDRG, ALEXI, W. 3. Derivare (1). Prin care derivaţie şi înmulţire limba noastră se aduce la regulele ficse. IÔRGOVICI, o. 30/6. Ca să înmulţim dintr-o vorbă sau tulpină radicală mai multe ramure, avem două mijloace: unul al derivaţiei şi altul al compunerii, heliade, paralelism, I, 56/7. Despre derivaţia şi compunerea zicerilor. HILL, GRAM. LAT. 87/2, cf. STAMATI, D. Derivăciunea acestor doaue tâmpuri aici este într-un fel de chip silită, căci ele nu vin de la participiul trecut. BĂLĂŞESCU, GR. 104/19. Scoaterea sau deducerea cuvintelor dintr-alte cuvinte se cheamă derivăciune. id. ib. 136/12. Această tâmpire linguistică la noi merge aşa departe încât din aceeaşi rădăcină latină, care ne-a dat deja derivaţiuni, primim noi derivaţii. CONV. lit. XX, 462, cf. DDRF, TDRG, ALEXI, W. între cazurile de derivaţiune directă sunt remarcabileparticipiile trecute. PUŞCARIU, L. R. I, 240. Fondul principal de cuvinte e în raporturi strânse cu structura gramaticală şi datorită sistemului de derivaţie prin afixe sau alte mijloace. L. ROM. 1953, nr. 1, 23. între locul accentului şi sistemul de derivaţie al limbii române există o strânsă legătură. SCL 1954, 333. Rezultă de aici că între formarea cuvintelor şiflexiune este o mare asemănare şi că derivaţia constituie un procedeu care dă stabilitate limbii. GRAUR, F. L. 41. Declinarea, conjugarea sau derivaţia cuvintelor sunt legile organizării interne ale limbii. MACREA, F. 18, cf. DL, M. D. ENC., DEX. ^ Derivaţie sinonimică v. sinonimic (1). + Derivat (4). Toate celelalte 18 verburi compuse, cu ale lor derivăciuni ... ne-ar da tesaurul acel nepreţuit de vorbe. BĂLĂŞESCU, GR. 124/18. Este însă greu de precizat ... dacă ... sunt împrumutate sau sunt derivaţii româneşti. CL 1973, 83. 4. (Med.) Abatere a sângelui sau a altor produse biologice dintr-o parte în alta a corpului, în scop terapeutic. Cf. POLIZÜ, ALEXI, W. Sunt medicamente cari fac o derivaţie, adecă abat sângele sau altă umoare din calea sa naturală, îl trag fie înspre afară, fie spre un organ vecin. BIANU, D. S. 231, Cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DN2, D. MED. 5. (Mii.) Abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzată de rotaţia în jurul axei sale. Derivaţia e caracteristică proiectilelor trase din guri de foc ghintuite şi ... poate avea sensul spre dreapta sau spre stânga. LTR2, cf. DL, DN3, DEX2. 6. Operaţie în cadrul analizei matematice, folosită pentru a găsi derivata unei funcţii; derivare (3). Cf. polizu, ALEXI, W. Dacă Se un sistem de generatori ai unei algebre E, şi dacă două derivaţii, Dj şi D2, ale lui E, au aceeaşi valoare pentru orice element al lui S, ele sunt identice. LTR2, Cf. DL, DM, DEX. -PL: derivaţii. - Şi: (învechit) derivaţiune, derivăciune s. f. - Din fr. dérivation, lat. derivatio, -onis. DERTVAŢIONÂL, -Ă adj. (Neobişnuit) Derivativ (4). in limba română, aşa după cum am mai arătat, spre deosebire de limbile slave, prefixele verbale au numai valoare lexicală şi funcţiune derivaţională. CL 1973, 106, cf. NDN. -PL: derivaţionali, -e. - Din fr. dérivationnel. DERIVAŢIUNE s. f. v. derivaţie. DERÎVĂ s. f. 1. (Mar. şi Aeron.; şi în sintagma unghi de derivă) Unghi format între direcţia de deplasare dorită a 4064 DERIVĂ -509- DERIZIUNE unei nave sau a unei aeronave şi direcţia de deplasare reală a acestora sub influenţa vântului sau a curenţilor marini. Cf. COSTINESCU, ABC MAR. Instrument folosit la bordul unui avion pentru măsurarea unghiului de derivă. DT. Măsurase din ochi deriva şi îşi dăduse seama că, dacă mergeau mai departe aşa, vântul de la vest i-ar fi împins treptat în larg. TUDORAN, P. 182. Deriva serveşte la convertirea (corectarea) drumurilor, fiind considerată, în calcule, pozitivă când nava derivează spre tribord, şi negativă, când derivează spre babord. LTR2, cf. DL, DER, DN2, M. D. ENC., dex. ^ L o c. a d j. şi a d v. (De obicei în legătură cu verbele „a merge”, „a pluti”, „a fi” etc.) în derivă = a) în voia valurilor şi a vântului. în ultimii ani, în cercetarea Arcticii se întrebuinţează tot mai mult staţiuni radiometeorologice automate, instalate pe gheţuri în derivă. DER. După război, această acţiune a fost continuată, U.R.S.S. şi S. U.A. organizând o serie de staţiuni în derivă, pentru efectuarea de observaţii meteorologice, ib. Imensele iceberg-uri ce plutesc în derivă în apropierea imenselor calote de gheaţă ale polilor pot deveni... surse practic inepuizabile de apă curentă. contemp. 1975, nr. 1 507, 4/12. Doi adolescenţi americani au fost recuperaţi din Atlantic după ce timp de şase zile au plutit în derivă. RL 2005, nr. 4 603; b) f i g. fară direcţie; fară reacţie, la voia întâmplării. Matrozi, nu căutaţi adepţi Ai inimilor în derivă. VULPESCU, p. 93. A „recidivat” la Bucureşti, surclasând o echipă în derivă, care pierde al doilea meci pe teren propriu ... şi intră în vârtejurile retrogradării FLACĂRA, 1975, nr. 45, 20. Spectacolul regizat de Aurel Manea alunecă în derivă ca o navă fantomă abandonată. ib. nr. 43,12. ^ E x p r. (Rar) A fi la deriva cuiva = a fi dependent de cineva sau de ceva, a fi la cheremul cuiva sau a ceva. Acum, eram la deriva unor puteri superioare mie şi nicio întâmplare nu mă mai putea mira. CAMIL petrescu, u. n. 214. + (Mar.) Distanţă între poziţia reală a unei nave (măsurată cu aparate de bord) şi poziţia ei determinată prin calcul. Distanţa dintre punctul adevărat al navei (determinat cu mijloace astronomice sau electronice) şi punctul estimat (calculat pe baza capului urmat şi a vitezei navei) ... Sensul derivei fiind considerat de la punctul estimat la punctul adevărat. LTR2, cf. DER, M. D. ENC. -y* (Geogr.) Deriva gheţarilor (sau a câmpurilor de gheaţă) = deplasare a banchizei de gheaţă sub influenţa vântului şi a curenţilor marini. Cf. DER. Deriva câmpurilor de gheaţă a fost folosită de diferite expediţii ştiinţifice pentru efectuarea de observaţii şi cercetări în regiunile centrale ale Arcticii. ib.5 cf. M. D. ENC. (Geol.) Derivă continentală = deplasare a platformelor continentale sub influenţa rotaţiei Pământului şi a atracţiei aştrilor. Din punctul de vedere geofiziografic, ipoteza derivei continentale se bazează, în special pe asemănarea dintre forma marginii continentale de vest a Africii şiforma marginii de est a Americii de Sud, separate de Oceanul Atlantic. LTR2. Deriva continentelor va continua în maniera în care se presupune că s-a desfăşurat până acum. contemp. 1975, nr. 1 492,1/5. Deriva continentelor s-a produs fără deformări substanţiale ale scoarţei, ib. 2/5. Cum arăta Terra, planeta albastră pe care ne-am născut? Când s-a petrecut deriva continentelor? FLACĂRA, 1975, nr. 44,12. ^ F i g. Derivele politice nu trebuie să urmeze neapărat sensul celor geologice. SCÂNTEIA, 1977, nr. 11 006. Asumarea competenţei etice ... e începutul derivei etice. PLEŞU, M. M. 13. 2. (Mii; în tragerile indirecte) Unghi orizontal format de planul de tragere cu planul de ochire. Al doilea tun bubui; apoi al treilea. Tunarii de la tunurile următoare schimbară înălţătorul şi deriva. SANDU-ALDEA, u. P. 138, cf. CADE. Deriva se foloseşte la tragerile indirecte cu gurile de foc, când ţinta nu e văzuta direct de la un tun. LTR2, Cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 3. Parte fixă a ampenajului vertical al unei aeronave, care asigură menţinerea stabilităţii şi a traiectoriei acesteia. Cf. MDT. Deriva şi direcţia formează împreună ampenajul vertical, care asigură stabilitatea şi manevrabilitatea avionului în zbor, în jurul axei lui de giraţie. LTR2, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: derive. - Din 15*. dérive. DERTVĂCIUNE s. f. v. derivaţie. DERIVOMÉTRU s. n. Aparat de bord pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. Cf. ltr2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. -Pl.: derivometre. - Din fr. dérivomètre. DERIVÔR s. n. (Mar.) 1. Placă de lemn sau de metal, prinsă de chila unei ambarcaţiuni cu pânze, pentru a-i mări stabilitatea. Cf. ABC MAR. Lăturoaiele acelea ... ţineau locul, atât cât era cu putinţă, derivoruluiprea bine cunoscut la micile vase cu pânze. TUDORAN, P. 100. Pe vânt tare, derivorul se ridică în interiorul îmbarcaţiei, deoarece cuplul produs de forţa vântului pe vele şi rezistenţa apei pe planul de derivă mărit ... poate provoca răsturnarea îmbarcaţiei. LTR2, cf. der, dn2, M. d. ENC., DEX. 2. Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. Cf. dn2, dex. - Pl.: derivoare. - Din fr. dériveur. DERIZIUNE s. f. Luare în râs, bătaie de joc, derâdere, zeflemisire. Cf. stamati, d. îl conduseră în prizonul cel nobil... spre deosebire de închisoarea comună, numită în deriziune bodârlău. FILIMON, o. I, 392, cf. pontbriant, d. Fiu denaturat al unui tată erou şi al unei mume eroine, mai purtând spre derisiune numele strămoşesc al marelui Ştefan! HASDEU, I. v. 172, cf. costinescu, LM. Asemenea legi n-ar trebui a avea fiinţă în secuiul al XIX, şi sunt o adevărată deriziune. CONTEMPORANUL, I, 83. Am face din proiectul de faţă o operă împestriţată care ne-ar expune la derisiunea publicului. ODOBESCU, S. II, 326. Facem apel la toţi oamenii de bună-credinţă să spuie dacă, de esemplu, instrucţiunea obligatoare este altceva decât o sarcină bugetară;... daca autonomia comunei nu este o deriziune prin sate şi primarul un agent electorali EMINESCU, O. XI, 36, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Era şi] Romulică din politehnică ... urmărind vâltoarea balului cu o deriziune căsnită. KLOPŞTOCK, F. 221, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 341, IORDAN, L. R. A. 187, SCRIBAN, D. Eşti mulţumit? zise directorul, în deriziune. ARGHEZI, S. XI, 112. Câtă vreme avu oarecare trecere la Ministerul de 4068 DERIZORIU -510- DERMATOGRAFIC Externe, fu luat în deriziune de aristocraţie cu prudenţă şi amabilitate. CĂLINESCU, s. 17, cf. dl, dm. încă din liceu devenise obiectul deriziunii generale. BARBU, 1.1, 272, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Nimic din ifosele raţiunii batjocoritoare în aceste texte în care deriziunea implică întotdeauna o participare simpatetică, românia LITERARĂ, 1979, nr. 15, 11/3. Exerciţiul băşcăliei nu te separă de ceea ce iei în deriziune, ci te amestecă complice, atât cu derizoriul, cât şi cu dorinţa secretă de a nu4părăsi patapievici, c. l. 15. - Scris şi: derisiune. - Pronunţat: -zi-u-. - PL: deriziuni. - Din fr. dérision. DERIZORIU, -IE adj. (Despre valori, sume de bani etc.) Care este neînsemnat, de nimic; ridicol2 (2). Vinul ce trimitem astăzi francezilor şi belgienilor îl dăm pe un preţ derizoriu. GHICA, C. E. ni, 71, cf. PONTBRIANT, D., costinescu, LM. Scoaseră la iveală nişte derisorii bănuţi de aur. odobescu, s. in, 538, cf. barcianu. Supărat peste măsură de acest derisoriu ajutor trimise mamei sale o copie... refusând ajutorul acordat. LUC. n, 66, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Aud un preţ impunător, despre care el mă asigură că e derizoriu. MIHĂESCU, D. A. 120. Funcţionarii plătiţi cu salarii derizorii, id. S. XI, 50, cf. DL, DM. întârzia un ceas ... sub diferite pretexte, cum ar fi fost acela ...al încasărilor unor sume derizorii BARBU, I. I, 257, cf. DN2. Nemulţumite de răspunsul ministrului la cererea lor de a li se mări salariile derizorii,... lucrătoarele ...au părăsit... lucrul. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11,43, cf. M. D. ENC., DEX. Suma este derizorie dacă e raportată la cele câştigate de el din meciurile sale de box. românia LITERARĂ, 1979, nr. 13,20/6. Ajutorul oferit apare de-a dreptul derizoriu pentru sutele de milioane de copii năpăstuiţi. RL 1980, nr. 11 090. Doar cu pachete derizorii din totalul acţiunilor... marilor companii autohtone cotate, reprezentativitatea bursei româneşti... este aproape nulă! RL 2004, nr. 4 487. M-a obligat să cesionez acţiunile ... la un preţ derizoriu. ib. 2005, nr. 4 614. ^ F i g. încolţeşte în mine bănuiala derizorie că din pricina ei, probabil, s-a sinucis Ladima. camil petrescu, p. 364. Ştiu că n-o să vă dau o idee prea mare de inteligenţa mea destăinuindu-vă amănuntul acesta derizoriu. COCEA, S. I, 152, Condiţiile derizorii pe care Tudor le-a prezentat ocârmuirii ar denota o enormă naivitate, dacă ar fi sincere, oţetea, T. v. 165. Ce fusese până atunci un partid? O gaşcă între mai multe, o caricatură, o similitudine de luptă derizorie şi meschină. ARGHEZI, B. 134. După cumplita experienţă, inutile şi derizorii au fost remuşcările. T ianuarie 1969,102. îl simţim preocupat de a situa destinul derizoriu al omului într-un fel de mediu gigantescşi misterios. LL 1972, nr. 2,151. Centru comercial... Slatina va intra totuşi în noua eră a ţării cu o zestre industrială derizorie: o moară. CONTEMP. 1975,nr. 1 477, 1/2. Opera de artă devine în aceste condiţii experienţă derizorie. FLACĂRA, 1976, nr. 50,7. Hegel nu ia niciodată în serios finitudinea ... care, ca orice limită, apare ...ca derizorie şi relativă. LIICEANU, J. 97. M-a obligat să cesionez acţiunile ...la un preţ derizoriu. RL 2005, nr. 4 614. ^ (Substantivat) E vorba mai mult de ... o stilistică a derizoriului. PLEŞU, M. M. 148. Băşcălia, în mod clar, contribuie la neodihna noastră mentală, prin chestionarea continuă a părţii de derizoriu din orice angajament. PATAPIEVICI, C. L. 14. - Scris şi: derisoriu. — PL: derizorii. - Din fr. dérisoire, lat. derisorius, -a, -um. DÉRJÀ s. f. v. dejă. DERLEUŞ s. n. v. derdeluş. DERM s. n. v. dermă. DERMATALGÎE s. f. Nevralgie a pielii care apare în diferite forme de reumatism, în gută etc. Cf. dn2, dex. - Pl.: dermatalgii - Din fr. dermatalgie. DERMATINĂ s. f. înlocuitor sintetic al pielii animalelor, obţinut prin aglomerarea, cu ajutorul unui liant, a fibrelor de piele naturală rezultate din măcinarea deşeurilor şi folosit în industria încălţămintei şi în marochinărie. Der-matina e întrebuinţată ca material pentru ştaifuri şi bombeuri, pentru branţuri ca talpă intermediară. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX2, DN3. - Din fr. dermatine. DERMATÎTĂ s. f. Inflamaţie a pielii; (la pi.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermită. Cf. enc. agr., dl, dm, dn2, d. med., m. d. enc., dex. + Boală de piele periodică la cabaline, caracterizată prin răni ce apar sub acţiunea căldurii. Cf. enc. vet. 73, DL, DM, DN2, DEX. - Pl.: dèmatite. - Din fr. dermatite. DERMATOFÎT s. n. Ciupercă microscopică parazită, localizată în piele şi în anexele acesteia. Cf. D. med., dn3. -Pl.: dermatofite. - Din fr. dermatophyte. DERMATOFITÔZA s. f. Afecţiune a pielii şi a anexelor ei provocată de dermatofite; dermatofiţie, dermato-micoză. Cf. D. med., dn3. - Pl.: dermatofitoze. - Din fr. dermatophytose. DERMATOFIŢÎE s. f. Afecţiune a pielii şi a anexelor ei provocată de dermatofite; dermatofitoză, dermatomi-coză. Cf. DER, M. D. ENC., DEX. -PL: dermatofiţii - Din fr. dermatophitie. DERMATOGRÂF adj., s. n. (Creion colorat) care are o compoziţie specială şi este folosit la machiaj. Cu un creion dermatograf Cyrus îşi desena dimineaţa pe ţeastă o chică iluzorie. VINEA, L. I, 339, cf. DN2, DEX. Scoase deocamdată trusa chinezească de farduri care cuprindea ...un creion dermatograf ieftin. CĂRTĂRESCU, N. 67. - PL: dermatografe. - Din fr. dermatographe. DERMATOGRAFIC adj. Dermatograf. Sprâncenele smulse, în locul cărora se trasase cu creionul dermato-grafic câte o linie subţire. BARBU, 1.1, 222. 4080 DERMATOLIZĂ -511- DERMĂ - PL: dermatografice. - Dermatograf + suf. -ic. DERMATOLÎZĂ s.f. (Med.) Tumoare voluminoasă a pielii, de natură conjunctivă. Cf. D. med., dn3. ~ PL: dermatolize. - Din fi*, dermatolysis. DERMATOLOG, -Ă s. m. şi f. Medic specialist în dermatologie; (învechit, rar) dermolog. Cf. tdrg, cade, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, FORM. CUV. I, 130, M. D. ENC., DEX. ^ (Adjectival) Peste 400 de medici dermatologi din toată ţara ... vor oferi consultaţii gratuite pentru posibilele afecţiuni ale aluniţelor de pe corp. RL 2006, nr. 4 921. - PL: dermatologi, -ge. - Din fi. dermatoiogue. DERMATOLOGIC, -Ă adj. Care aparţine dermatologiei, privitor la dermatologie; (învechit, rar) dermo-logic. Cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: dermatologici, -ce. - Din fi*, dermatologique. DERMATOLOGÎE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul pielii şi al bolilor ei; (învechit) dermo-logie. Cf. DDRF, TDRG, cade, scriban, D. Galat bazic de bismut, medicament cu proprietăţi antiseptice slabe, utilizat în dermatologie în tratamentul local al infecţiilor. LTR2 VI, 188, cf. DL, DM. Datorită descoperirilor din domeniul fiziopatologiei din sec. alXX-lea, dermatologia a făcut progrese importante. DER, cf FORM. CUV. I, 130, D. MED., M. D. ENC., DEX. Din 100 de bolnavi care vin la consultaţii de dermatologie, zece sunt afectaţi de o boală ... de origine medicamentoasă, contemp. 1975, nr. 1 491, 5/5, cf. RL 2006, nr. 4 921. - Din fr. dermatologie. DERIVI ATOM s. n. 1. Instrument chirurgical cu ajutorul căruia se taie fâşii subţiri de piele pentru transplantarea lor. Cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Zonă delimitată a pielii, care cuprinde ramificaţiile unui nerv rahidian. Cf. DER, D. med., dn3. -PL: dermato muri. - Din fi. der mato me. DERMATOMICOZĂ s. f. Afecţiune a pielii şi a anexelor ei (păr, unghii etc.) provocată de dermatofite; dermatofiţie, dermatofitoză. Cf der, form. cuv. i, 131, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: dermatomicoze. - Din fr. dermatomycose. DERMATOMIOM s. n. (Med.) Miom al pielii. Cf. DN3, MDA. - Pronunţat: -mi-om. — PL: dermatomioame. - Din fi*, dermatomyome. DERMATOMIOZ3TĂ s. f. (Med.) Dermatită scleroasă, însoţită de degenerarea nesupurativă, cu contractură, a muşchilor striaţi. Cf. D. med, dn3. - Pronunţat: -mi-o-. - PL: dermatomiozite. - Din fr. dermatomyosite. DERMATONEVROZĂ s. f. Boală de piele determinată de anumite tulburări ale sistemului nervos. Cf. dn2, dex. - PL: dermatonevroze. - Din fr. dermatonevrose. DERMATOREE s. fi Transpiraţie abundentă care apare în anumite boli febrile. Cf. dn2, dex. - Pronunţat: -re-e. - Din fr. dermatorrhee. DERMATOSCOPÎE s. fi Examen microscopic al suprafeţei pielii cu ajutorul unui microscop special. Cf DN3, MDA. - PL: dermatoscopii. - Din fr. dermatoscopie. DERM AT OVENEROLOGÎ E s. f. Ramură a medicinii care studiază bolile de piele şi bolile venerice. Cf DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. - Din fr. dermatovenerologie. DERMATOZĂ s. f. Denumire generică pentru bolile de piele. Cf bianu, d. s., cade, enc. agr. ii, 294, SCRIBAN, D., BELEA, p. a. 568, DL, DER. Acnee, dermatoză caracterizată printr-o inflamaţie purulentă a foliculului pilo-sebaceu. ABC SĂN. 12, cf DN2, D. MED., dex. ^ Dermatoză profesională = boală de piele datorată acţiunii unor factori mecanici, fizici, chimici sau biotici în timpul procesului de muncă. Cf. der. Tratamentul dermatozelor profesionale comportă vindecarea leziunilor apărute şi evitarea oricărui contact cu substanţa dăunătoare. ABC SĂN., cf D. MED., M. D. ENC., DEX. - PL: dermatoze. - Din fr. dermatose. DERMATOZOONOZĂ s. f. Boală de piele foarte contagioasă, provocată de acţiunea unor paraziţi animali. Cf. D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. -Pronunţat: -zo-o-. - PL: dermatozoonoze. - Din fr. dermatozoonose. DERMĂ s. f. Ţesut conjunctiv aşezat sub epidermă, care constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor. Orice membrană mucoasă să compune de o pieliţă numită dermă. KRETZULESCU, A. 268/29. Bucăţele de cantaride s-aplică îndată pe dermul desgolit. MAN. SĂNĂT. 182/26, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Pielea e formată din două straturi: unul deasupra la exterior numit epiderm, .../ altul dedesubt numit derm. ENC. VET. 65, cf ŞĂINEANU, D. U., CADE. Derma prezintă vase şi nervi. ENC. AGR., cf. SCRIBAN, D. Dermul se atrofiază [la bătrâni], încât ţesuturile subjacente pot să fie văzute prin transparenţă. PARHON, B. 58. Derma 4095 DERMEA - 512 - DEROCARE lezată devine incapabilă să regenereze celulele epidermice pe măsura eliminării lor normale. SANIELEVICI, R. 240, cf. LTR2. Pielea este formată din două straturi, unul superficial, epidermul şi altul profund, dermul BELEA, P. A. 559, cf. DL, DM. In dermă se găsesc vase de sânge, terminaţii nervoase, corpusculi tactili, fibre musculare, grăsime ş. a. DER, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. -PL: derme. - Şi: derm s. n. - Din fr. derme. DERMEA s. f. v. dirmea. DERMELÎ vb. IV v. dârvări. DERMELÎT adj. v. dârvărit. DERMENEÂLĂ s. f. v. dârvăreală. DERMENÎ vb. IV v. dârvări. DERMENITURA s. f. v. dârvăritură. DERMIC, -Ă adj. Care ţine de dermă, privitor la dermă; p. e x t. de piele, al pielii. Are ca bază... apofizele spinoase ale vertebrelor dorsale, peste care sunt aşezate numeroase plăci dermice. ENC. AGR. 1,502, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC. Din 100 de bolnavi... zece sunt afectaţi de o boală dermică de origine medicamentoasă. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 5/5, cf. dex. -PL: dermici, -ce. - Din fr. dermique. DERMÎE s. f. v. dirmea. DERMÎTĂ s. f. Dermatită (1). Razele y provoacă eritemul (inflamaţia) ţesuturilor... care poate degenera în arsuri dureroase, mai mult sau mai puţin grave şi greu de vindecat (dermita radiologilor). SANIELEVICI, R. 29, cf. DL. Dermita infantilă se datoreşte nerespectării regulilor de igienă. DER, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX» - PL: dermite. - Din fr. dermite. DERMOGRAFÎSM s. n. Roşeaţă intensă a pielii, strict localizată şi de durată, apărută în urma unei excitaţii uşoare. Cf. der, M. d. enc., dex, dn3. - Din fr. dermographisme. DERMOLOG, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Dermatolog. Cf. i. golescu, c. -PL: dermologi, -ge. - Din ngr. 6£p^o>w6yo<;. DERMOLOGIC, -Ă adj. (învechit, rar) Dermatologic. Cf. i. golescu, c. -PL: dermologici, -ce. - Cf. d e r m o 1 o g. DERMOLOGÎE s. f. (învechit) Dermatologie. Cf. I. GOLESCU, C., COSTINESCU. - Din ngr. Ôcp^o^oYÎa. DERMÓN s. n. v. dârmon. DERMOPUNCTURĂ s. f. (Med.) Metodă de acupunctura simplificată. Cf. dex2, mda. - Din engl. dermopuncture. DERMOTÍN s. m. v. dârmotin. DERMOTRÓP, -Ă adj. (Despre bacterii sau virusuri) Care prezintă afinitate pentru mucoase sau tegumente. Cf. m. d. enc., dn3, dex2. - PL: dermotropi, -e. - Din fr. dermotrope. DERMOTROPÍSM s. n. însuşire a unor microbi de a se fixa pe ţesuturile cutanate. Cf. dn3, mda. - Din fr. dermotropisme. DERMOVACCÍN s. n. Vaccin destinat a fi injectat în dermă. Cf. DN3, MDA. -P1. : dermovaccinuri. - Din fr. dermovaccin. DERNY s. m. Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliştii, la anumite probe. Cf. DN3, mda. - Pronunţat: demi. -Dinfr. derny. DEROBÁ vb. I. R e f 1. (Despre cai) A părăsi brusc direcţia impusă de călăreţ. Cf. cade, dn2, dex. + (Fran-ţuzism; despre oameni) A se sustrage (4), a se eschiva de la ceva. Cf. dn2, dex. - Prez, ind.: derobez. - Din fr. dérober. DEROBÁREs.f.Acţiunea de a se déroba şi rezultatul ei. Cf. DEX2, MDA. - V. déroba. DEROCÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică albii de râu, terenuri stâncoase etc.) A curăţa de depuneri, stânci etc. prin sfărâmarea şi îndepărtarea acestora. Cf. dn3, dex2. ^ (Prin lărgirea sensului) Colea un castel derocat de panduri, dincolo iarăşi o căpetenie a pandurilor osândită la moarte. HLIMON, O. II, 99. - Prez, ind.: derochez. - De la rocă. Cf. fr. d é r o c h e r. DEROCAMÉNT s. n. (Rar) Derocare. Cf. scriban, d. - PL: derocamente. - De la deroca (după fr. dérochemeni). DEROCARE s. f. Acţiunea deaderocaşi rezultatul ei; (rar) derocament. Cf. ltr2, sfc iv, 318, dn3, dex2. La faţa locului a sosit echipa de alpinişti care au urcat pe versant încercând derocarea pietrelor ce puteau să cadă. RL 2005, nr. 4 706. 4120 DEROCAT -513- DERT - PL: derocâri. ~ V. deroca. DEROCAT, -Ă adj. (Despre albia râurilor) Care a fost curăţată de mâl, de nisip etc. Cf. dex2, mda. - PL: derocaţi, -te. - V. deroca. DERODIM s. m. Monstru care are un singur corp, două gâturi şi două capete. Cf. d. med., dn3. -Pl.: derodimi. - Din fr. dérodyme. DEROGA vb. I. I n t r a n z. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de la”, învechit „la”) A se abate (în mod excepţional) de la prevederile unui act normativ, ale unui statut, ale unui regulament, ale unei convenţii etc. în temeiul unui act de aceeaşi natură sau de acelaşi grad ori al unei aprobări speciale. Cf. prot. - pop., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, GHEŢIE, R. M, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Acum derogăm de la regulă. Se va vedea pentru ce. IBRĂILEANU, S. L. 149, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX.^ R e f 1. Nu se poate deroga prin convenţiuni sau dispoziţiuniparticulare, la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri. HAMANGIU, C. C. 12. ^ (Prin lărgirea sensului) Totuşi nu i se poate deroga rafiunei mersul ei, dacă acest mers ar fi pregătit şi asigurat prin o întemeiere mai bună. eminescu, o. xiv, 430. Are un ţel şi nu derogă de la el. IST. LIT. ROM. n, 695. Dintr-un motiv dificil de sesizat, limba română derogă în mod limpede de la regula împrăştierii în dialecte. PATAPIEVICI, C. L. 120. -Prez. ind.: derog. - Din fr. déroger, lat. derogare. DEROGARE s. f. (Mai ales urmat de determinări introduse prin prep „de la’V rar „la”) Acţiunea de a (se) deroga şi rezultatul ei; abatere (excepţională) de la prevederile unui act normativ, ale unui statut, regulament, ale unei convenţii etc. în temeiul unui act de aceeaşi natură sau de acelaşi grad ori al unei aprobări speciale; dero-gafiune. Cf. iorgovici, o. 64/5, heliade, paralelism, i, 75, PONTBRIANT, D. Camera doreşte cu ocazia bugetului rectificativ, să se primească, prin derogare la lege, mai mulţi elevi în internat MAIORESCU, D. I, 235, cf. LM. Nu trebuie să uităm înainte de toate că regimul libertăţii presei este o derogare de la dreptul comun. EMINESCU, O. XIII, 244, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. ALEXI, W., DL, DM. Prin derogare la cele arătate mai sus rejudecarea unei cauze în fond poate fi reluată în urma admiterii în principiu a cererii de revizuire. PR. DREPT, 889. Derogarea se poate face printr-un act normativ de acelaşi grad sau de grad superior, ori printr-un alt statut sau altă convenţie. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Ce bine ar fi dacă asemenea imputări s-ar face în primul rând pentru tolerarea chiulului, pentru derogările care sefac de la prerogativele a ceea ce se cheamă loc de muncă, flacăra, 1975, nr. 47, 8. Derogare oficială pentru învăţământul de cultură generală. ib. 1976, nr. 2, 8. Ordonanţa... stabileşte prin derogare de la codul de procedură civilă, că apelul şi recursul suspendă executarea hotărârilorjudecătoreşti pronunţate ... împotriva AVAS. RL 2005, nr. 4 624. -v* (Prin lărgirea sensului) Prin derogare de la funcţiunea mai generală a comparaţiei, care este aceea de a sensibiliza spiritualul, comparaţia lui Eminescu spiritualizează sensibilul VIANU, a. P. 105. Pe pământ nu există derogare de la forţa gravitaţiei. T ianuarie 1969, 96. Minuţia detaliilor comunică -fară pastişă şi fără derogări de la principiile moderne - o stare liniştitoare. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 2/8. Pentru Islam nu există nici o problemă: politica trebuie să fie chiar religia, orice abatere reprezentând o derogare de la principiul autist al supunerii PATAPIEVICI, C. L. 352. - PL: derogări. - V. deroga. DEROGATOR, -OARE adj. v. derogatoriu. DEROGATORIU, -IE adj. Care conţine o derogare, cu caracter de derogare. Cf. heliade, paralelism, i, 75, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. în codul de procedură penală şi în unele legi speciale, se prevăd şi alte reguli derogatorii cu privire la urmărirea penală a unor infracţiuni sau a unor infractori. PR. DREPT, 870, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Proiect de ordin al ministrului Finanţelor prin care se defineşte procedura privind regimul de declarare derogatoriu. RL 2005, nr. 4 624. Consider că emiterea unor aşa-zise adeverinţe instituie o practică derogatorie de la regimul legal al dreptului de acces la propriul dosar. ib. 2006, nr. 4 912. -Pl.: derogatorii. - Şi: (învechit) derogator, -oare adj. PROT. - POP., N. D., ALEXI, W. - Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius, -a, -um. DEROGÂŢIE s. f. v. derogaţiune. DEROGAŢIUNE s. f. Derogare. Cf. iorgovici, o. 64/7, HELIADE, PARALELISM, I, 75, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Prin derogaţie de la funcţiunile obişnuite ale formelor gramaticale, limba se îmbogăţeşte cu semnificaţii noi. VIANU, M. 245, Cf. DN2, DEX. - PL: derogaţiunl - Şi: derogaţie s. f. - Din fr. dérogation, lat. derogatio, -onis. DERO§ÉZÀ s. f. Instalaţie care serveşte la derocarea fundurilor stâncoase ale apelor, prin lovituri repetate date cu ajutorul unor piloane metalice grele. Deroşeza constă dintr-un ponton de lemn sau de metal susţinând o sonetă care ridică unul sau două piloane de oţel. LTR, cf. DN3. - PL: deroşeze. - Din fr. dérocheuse. DÉRRICK s. n. Şarpantă de metal care suportă aparatul de foraj al unui puţ petrolier. V.macara(l). Cf. LTR, DN3. - Din engl. derrick. DÉRSTÀ s. f. v. dârstă. DtRŞTINĂ s. f. v. dârştină. DERT s. n. (învechit şi regional) Necaz (2), supărare (1); durere. Cf. scriban, d., lexic reg. ii, 24. + Dorinţă 4133 DERTĂ — 514 — DERUTA puternică; dor. Cf. DM, şez. ix, 120. A luat să crească un copil strein, în dertul copilului el I. CR. I, 121, cf. CV II, 1950, nr. 1,32. - PL: derturi. - Din tc. dert. DÉRTÀ s. f. (Prin Transilv.) Făină neceraută din care se face o pâine de calitate inferioară dată lucrătorilor şi argaţilor. Cf. paşca, gl. + (Prin Maram.) Făină de cea mai bună calitate. Cf. lexic reg. 8. - Şi: dârţă s. f. lexic reg. 8. - Cf. germ. D e r b. DÉRJÀ s. f. v. dertă. DERULÁ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică obiecte rulate) A face să nu mai fíe rulat; a desface (3), a desfăşura (1), a întinde. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc. Să derulăm ... „stop cadrul” din înregistrările memoriei şi ale benzii de magnetofon. M1974, nr. 12,22. El... intră în camera obscură, desface, derulează rolfîlmul pe care trebuie să-l bage în aparat. CONTEMP. 1975, nr. 1 495, 3/11. Un film derulat cu încetinitorul flacăra, 1975, nr. 46,9, cf. DEX. ^ R e f 1. pas. Mecanismul se derulează cu o viteză crescândă. T ianuarie 1969,118. 2. (Complementul indică evenimente, fapte etc.) A prezenta, a înfăţişa în ordinea în care s-au întâmplat. Ne-am gândit să derulăm mai întâi... istoria devenită uşor comică a sonorului. M 1965, nr. 3, 2/1. Cum de s-a ajuns ca o sesizare pubicată în revista noastră să devină cap de acuzare într-o cauză penală? Să derulăm faptele. flacăra, 1975, nr. 43,17. + R e f 1. A decurge (1), a se desfăşura (3). Concursul se derulează după un regulament. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 2/8. Spectacolul se derula, eram conştient că, tehnic, nimic nu-i reproşabil, că totul merge cu exactitate, flacăra, 1976, nr. 36, 16. La ora actuală, deşi aceste materiale sunt prevăzute în proiecte şi contracte, livrările se derulează încă. SCÂNTEIA, 1977,nr. 10 919. Za Craiova se va derula actul final al competiţiei de modelism „Cupa U.G.S.R.”. rl 1980, nr. 11 090. Lângă scena amenajată în parc se vor derula diverse întreceri şi concursuri sportive, ib. 2006, nr. 4 914. Controalele inspectorilor vizează modul în care se derulează contractele de salubrizare. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 827. + F i g. A reface (3), a rememora. Pe tărâmul intim al cugetului, să deruleze secvenţe pasionale sincopate, reconstituite într-o capricioasă ordine personală. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,1/4. Dar să dendăm filmul evenimentelor rutiere din acea zi. FLACĂRA, 1976, nr. 50, 20. 3. (Complementul indică furnirul obţinut din buşteni) A tăia printr-o mişcare lentă de învârtire în faţa ferăstrău-lui. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez, ind.: derulez. - Din fr. dérouler. DERULARE s. f. Acţiunea de a (se) derula şi rezultatul ei. 1. Desfacere (2), desfăşurare (1). Cf. d e r u 1 a (1). Cf. DN2. Asistăm ...la derularea inversă a bobinei pe care scrie „Teatrul lui lonescu”. T februarie 1969, 50, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Desfăşurare (3). Cf. d e r u 1 a (2). într-o notă din subsol, după derularea unei părţi din roman, [Camil Petrescu] divulgă convenţia, arătând caracterul imaginar al acestui „dosar de existenţe”. LL 1972, nr. 3,419. E un poem cosmogonic cu derulare de basm. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,3/10, cf. dex. In afara concertului final, momentul hotărâtor în derularea Festivalului enescian a fost marcat de impunătorul spectacol Oedip. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40,18/1. Din fondul de rezervă bugetară au fost scoase 500 milioane de lei pentru... derularea unor programe. RL 2004, nr. 4 488. CEC a fost desemnată ieri câştigătoare a licitaţiei pentru derularea operaţiunilor comerciale ale Fondului Proprietatea. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834. 3. Cf. derula (3). Aceste maşini au debit mare şi, deoarece viteza de derulare scade odată cu diametrul buşteanului, pentru a păstra o viteză constantă ...se introduc variatoare de turaţie. LTR2 vm, 406. în procedeul de derulare excentrică se obţin furnire similare celor obţinute prin tăiere plană, ib., cf. DEX. - PL: derulări. - V. derula. DERULAT, -Ă adj. Care s-a desfăşurat sau care este în curs de desfăşurare. Cf. d e r u 1 a (2). Actualii consilieri prezidenţiali au pregătit... câte o mapă care conţine informaţii legate de... programele derulate. RL 2004, nr. 4 489, cf. MDA. - PL: derulaţi, -te. - V. derula. DERULATOR s. n. Dispozitiv folosit la rebobinarea peliculei cinematografice. Derulatoarele verticale se folosesc în special în cabinele de proiecţie. LTR2, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: derulatoare. - Din derula + suf. -tor. DERULOR s. n. Maşină-unealtă folosită la derularea buştenilor. Cf. ltr2, m. d. enc., der, dex. - PL: deruloare. - Din derula + suf. -or. DERUSIFIC vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică instituţii) A înlătura caracterul rusesc. Cf. doom2. 2. (Complementul indică cuvinte, expresii etc.) A elimina din structura lor influenţa limbii ruse. Cf. doom2. - Prez. ind.: derusific. - Pref. de- + rusifica. DERUTA vb, I. T r a n z. (Complementul indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale acestora) A face să-şi piardă siguranţa de sine, judecata normală, părerile etc. în faţa unor acţiuni, situaţii, afirmaţii etc. neaşteptate, surprinzătoare; a dezorienta (1), a încurca, a tulbura (3), a zăpăci (1). Cf. ALEXI, W. Sunt sigur acum că am sfătuit-o să se mărite, ca s-o derutez. IBRĂILEANU, A. 96. Scrisorile sunt ticluite ... ca să deruteze cumva cercetările sau convingerile anchetatorilor, popa, V. 92, cf. SCRIBAN, D. Foaia blăjană.n-a înţeles ... şi a încercat printr-o mică sofismă să deruteze pe cititori. stăniloae, o. 123. Stratagema lui Tudor Vladimirescu a izbutit să deruteze chiar şi obser- 4142 DERUTANT -515- DERVĂRI vatori aşa de perspicaci şi de bine plasaţi ca ... ambasadorul Angliei la Sf. Petersburg. OŢETEA, T. V. 149. în licărirea fugară a ochilor gălbui, ca de găină, se citea un interes nedeghizat, o anumită amabilitate care-l derută pe Varga. T. POPOVici, s. 66, cf. DM, DN2. Codul cifrat este în chip deliberat realizat pentru a deruta pe cititor, magazin IST. 1968, nr. 4, 88. Locuia, mi-am dat seama ceva mai târziu, destul de aproape, totuşi am făcut un mare ocol ca pentru a deruta nişte urmăritori. s ianuarie 1970,45. M-a luat la sigur, ca să mă deruteze, magazin IST. 1970, nr. 2, 18, cf. M. D. ENC. Voievodul, cu grosul oastei a supravegheat desfăşurarea luptei de pe o înălţime, iar pe dealurile opuse a dispus un detaşament, care, prin sunete de tobe şi trâmbiţe, să-l deruteze pe duşman. MAGAZIN IST. 1974,nr. 1, 9. Epistolele dv., cândprietenoase, când ameninţătoare, când jignitoare, au sfârşit prin a mă deruta, flacăra, 1976, nr. 21, 20, cf. DEX. Fireşte, Grigurcu e de preferat multor critici derutaţi de poezie... dar preţiosul său program de asanare artistică nu e suficient. L 1979, nr. 892, 2/2. Scenariul... amestecă periculos planurile temporale până la a te deruta complet. RL 2005, nr. 4 644. ^ A b s o 1. Obiectul tehnic, maşina, apare oarecum străin naturii umane şi ca atare tulbură şi derutează. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,5/1. ^ R e f 1. p as .Cu o ticluire de balamuc a unui maniac sau a unui farsor neinteligent s-a putut deruta întreaga critică literară. SĂM. I, 56. - Prez. ind.: derutez. - Din fr. dérouter. DERUTANT, -Ă adj. Care derutează. Formele ... dădeau la iveală un aspect anarhic şi derutant CONTEMP. 1948, nr. 112, 10/2. Astfel chiar sub masca derutantă a virtuţilor creştine, fiinţa omului rămâne voinţa de putere. BLAGA, z. 191, cf. DL, DM, DN2. Se eludează în acest chip, în fond, veşmântul fastuos, derutant T februarie 1969,79. Structura narativă a poemului este de o simplitate derutantă. LL 1972, nr. 3,426. Călătorie indispensabilă celui care, pierdut de sine în lumea exterioară, atât de derutantă pentru sufletul neiniţiat, nu mai poate face faţă atacurilor naturii inferioare, românia LITERARĂ, 1972, nr. 7, 27/4, cf. M. D. ENC. Este o interesantă introducere în lumea artei contemporane văzută în multiple aspecte, adeseori derutante. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,4/10, cf. DEX. Văzut de sus, de pe culmi, tabloul satului, în aceste zile, e derutant, şocant. FLACĂRA, 1976, nr. 31, 16. Unul dintre efectele cele mai derutante ale teoriei relativităţii se referă la dilatarea timpului. CONTEMP. 1979, nr. 1 689, 5/4. Caracteristica, întrucâtva derutantă, a competenţei morale ar consta, deci, în împrejurarea că, spre deosebire de orice alt tip de competenţă, ea se întemeiază pe o insuficienţă, pe o lipsă. PLEŞU, M. M. 19. Concluzia acestei comparaţii e derutantă: în presupoziţiile ca şi în aproape toate soluţiile lor, fascismul şi comunismul sunt identice. PATAPIEVICI, C. L. 308. -PL: derutanţi, -te. - Din fr. déroutant. DERUTÂRE s. f. Acţiunea de a deruta şi rezultatul ei. Cf. DM, M. D. ENC. Aşază aceste buchete de flori tocmai în scop de derutare. FLACĂRA, 1975, nr. 22,23, cf. DEX. -PL :derutări. - V. deruta. DERUTAT, -Ă adj. (Despre oameni) Care şi-a pierdut siguranţa de sine, judecata normală etc. ca urmare a unor acţiuni, situaţii, afirmaţii etc. neaşteptate, surprinzătoare; dezorientat, încurcat, tulburat2 (3), zăpăcit (1). Mioara e tot timpul derutată că nu a fost întrevederea aşa cum o bănuia ea. CAMIL PETRESCU, T. II, 51. Spaima îi urmăreşte pretutindeni pe stăpânii derutatului senator, ca propria lor umbră. V. ROM. martie 1954,247. Erau aşa de înspăimântaţi şi de derutaţi, că ar fi făcut orice le-ar fi poruncit un om cu o cât de mică autoritate. T. popovici, s. 363, cf. DM, M. D. ENC. în asemenea vremuri apocaliptice oamenii neputincioşi, derutaţi, reacţionează ca nişte mecanisme ciudate. V. rom. mai 1975,47, cf. DEX. - PL: derutaţi, -te. - V. deruta. DERUTĂ s. f. 1. (învechit) Fugă dezorganizată (a unei armate). Tot este în dezordin, tot fuge. învingătorul... îi goneşte încă şi le sfârşaşte deruta. PÂCLEANU, I. II, 195/18. ^ L o c. a d j. şi a d v. în derută = (care este) dezorganizat, haotic. Aripa dreaptă se târăşte în derută, numai Argant singur rezistă; pe când în giurul lui tot fuge, tot se trage, el singur se opreşte. PÂCLEANU, 1.1,149/30. Convoiul străbătea acum mahalalele, tăcut, grăbit, ca o armată în derută. COCEA, s. II, 224. Trupele franceze se retrag în derută. VIANU, L. u. 233. Elanul patriotic al scriitorului cunoaşte o înaltă expresie în drame clasicizante ca „ Tudor Vladimirescu ” şi-şi pierde vibraţia pură - eşuând în derută - cu pamfletele cenuşii. T ianuarie 1966, 32. 2. Stare de confuzie, de nesiguranţă, de îndoială; dezorientare, zăpăceală (1). Cf. ALEXI, W. A intrat deruta îri mine..., ce vrei? Mi se pare că râd toţi de mine. popa, v. 193. închipuiţi-vă pe această frumoasă femeie cerându-vă ajutorul într-un moment de cumplită panică, într-o grozavă derută sufletească! MIHĂescu, D. A. 15. O intensă frământare a poetului, un sbucium, o derută şi o ardere lăuntrică de un mare dramatism [se găseşte] în poezia românescă din anii 1935-40. v. rom. ianuarie 1954,155. înaintă şi se aşeză lângă ea pe pat, o înaintare care acoperea deruta. VINEA, L. II, 120, cf. DL, DM. Nu numai femininele dau naştere la asemenea incertitudini, ci şi pluralul adjectivelor ... produc în poezie, nu o dată, un scurt moment de derută. COTEANU, S. F. II, 127. Intuiam împreună cu toţi camarazii mei, deruta inamicului. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4,7. Ne aflăm într-o lume ce şi-a cultivat cu orgoliu de grădinar ethos-ul şi care trăieşte deruta specifică de a descoperi neputinţa eflorescenţei decorative obţinute în faţa molimei. T ianuarie 1969, 94. Deruta produsă de această ştire a împins autorităţile să ceară sprijinul unor lideri naţional-ţărănişti. MAGAZIN IST. 1970, nr. 8,55, cf. M. D. ENC. Deruta de toamnă a universitarilor continuă, flacăra, 1975, nr. 43,20. L-a pus pe huligan în derută totală. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 335, cf. DEX. Singularizarea excesivă, în critică, duce la fragmentarism, ceea ce provoacă de obicei derută, flacăra, 1976, nr. 33, 14. După câteva secunde de derută s-a ridicat brusc în picioare. rl 2005, nr. 4617. -PL: derute. - Din fr. déroute. DERVÂLĂ s. f. v. dârvală. DERVĂRÎ vb. IV v. dârvări. 4148 DERVELEALĂ - 516- DES DERVELEALĂ s. f. v. dârvăreală. DERVELÎ vb. IV v. dârvări. DERVENT s. n. (Turcism învechit) Trecătoare (în munţi). Tată-său era însărcinat cu garda unui dervent Cf. BOLINTINEANU, ap. ZEITSCHRIFT, XVIII, 75, MDA. - PL: derventuri. - Din tc. dervent. DERVÎŞ s. m. Membru al unei secte musulmane, care trăieşte în mănăstiri sau din cerşit Patru fiind orânduielile dervişilor: bectaşii, mevlevii, cadri şi seiah. VĂCĂRESCUL, IST. 252/23, cf. I. GOLESCU, c. Văzu prin cafasul de deasupra porţii că erea trei dervişi. GORJAN, H. 1,93/25, cf. STAMATI, D. Stravaganţe... vedem la unele secte religioase ale Orientului, mai cu seamă la dervişi. GHICA, C. E. 1,287. Se povesteşte cum că odată Un derviş pusnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup supţire, cu chip frumos. ALEXANDRESCU, O. I, 213, cf. PONTBRIANT, D., PROT. - POP., N. D. Orientalii începând de la sultan şi până la ultimul derviş, nu fac nimic fără daruri. HASDEU, I. V. 22. Dervişul de la Mecca ... Plimbând ochi cu durere pe morţi, jur împrejur, Spre cer a sale braţe le-au ridicat. alecsandri, p. m, 353, cf. costinescu. Nu voiesc s-ascult dervişii ce din cărţile lor vechi Cu povestea răsplătirii ne tot cântă în urechi. EMINESCU, O. vm, 207, cf. DDRF. Bărbaţi şi copiifăcuseră roată în jurul unui derviş din secta aşa-numită a bectaşilor. săm. n, 421, cf. şăineanu2, tdrg. Ne răspunse un baci bătrân, mai murdar decât un derviş şi înfăşurat într-un chimir lat de-o palmă domneasca. hogaş, DR. 1,56, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Veveriţă a devenit, totuşi, filogerman cu frenezia dervişilor urlători. LOVINESCU, C. V, 93. Tu, Pahomie şi cu dervişii tăi să mărturisiţi că Alah e unul singur. GALACTION, O. 549. Ochi halucinaţi de derviş urlător. TEODOREANU, M. II, 98, cf. SCRIBAN, D. Veneau de toată mâna: prostime, târgoveţi, Dervişi cu faţa suptă de veghi, aduşi de şale. BARBU, J. S. 120. In Turcia e aproape necuviincios să nu fi asistat la oroarea care se cheamă „dervişii urlătoriralea, o. 66. Am nimerit la un fel de mănăstire de călugări turci, numai că la ei călugării se cheamă dervişi. TUDORAN, P. 262, cf. DL, DM. Dervişii respectă cu stricteţe ritualul şi sunt propovăduitori fanatici ai normelor religioase ale Coranului. DER, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Profanatorii de voievozi, mănjitorii de pânze, dervişii urlători ai conferinţilor, aceia reprezintă ...un fenomen care se poate manifesta şi cu mai mult adevăr. SĂM. n, 338. - PL: dervişi. - Din tc. derviş. DERVIŞESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) De derviş. Mă îmbrăcai cu aceste haine dervişeşti, şi umblând din loc în loc, ajunsei în zioa de astăzi în acest oraş. GORJAN, H. I, 109/29, cf. DL, DM. - PL: dervişeşti. - Derviş + suf. -esc. DES, DEÂSĂ adj., adv. (în opoziţie cu rar) I. Adj. 1. (Despre colectivităţi, mulţimi sau despre corpuri compuse din unităţi identice) Care are elementele componente mai apropiate unele de altele (sau, şi) mai numeroase decât de obicei. Dumnedzeu de austru vire, şi sfântul de codri semăraţi deşi. PSALT. 321. Pădure deasă. MARDARIE, L. 293/3, cf. ST. LEX. 17271. Să şază-ntr-a ta casă, în măgura cea deasă. dosoftei, PS. 41/20. Isaf cel des la păr, feciorul lui Isaac, era vânător. ANTIM, O. 259. Barba deasă şi foarte pe jos pe subt bărbia ca de ţap (a. 1779). GCR II, 118/27. Barba era deasă şi lungă în cotor BERTOLDO, 2/5. Ajunsem la un loc rotocol foarte largu împrejurat de o deasă pădure. MAIOR, T. 127/5. Ca lupulflămând, care supt deasă Tufă ciulit pe pântece zace. BUDAI-DELEANU, Ţ. 175. Dezmierda cu mâna ei lina lor [a oilor] cea diasă. beldiman, A. 58/19. Frunzimea acelui copaciu aşa era de deasă încât nicio picătură de ploaie n-au răzbătut prin ea. LEON ASACffl, B. 41/1. Au întrat întră deasăle şi sălbatece păduri, oblăduirea, 17/7. în climile ... friguroasă, lâna este amestecată cu peri deşi, şi numai în acele astâmpărate au oile lâna curată. AR (1829), 482/37. Rasa malaică, cu pielea brunetă, cu nasul lat, gura mare, şi cu părul des, negru şi creţ. J. cihac, I. N. 17/6. Un lac ... încungiurat de dealuri şi păduri dese. asachi, L. 202/36. De lângă isvoare se începe munte, pe care este pădure mare deasă de stejar, arhiva R. n, 143/24, cf. valían, v. Buza cea de sus acoperită de o barbă deasă? pâcleanu, 1.1,173/26. Nu-mi venea să şez în casă, Nici de lucru să m-apuc, Lumea unde sta mai deasă Mă grăbeam iar să mă duc. pann, P. V. I, 192/7. Dincolo de Olt, Ostrovul şi monastirea, care nu reprezintă în tot timpul decât o pădure deasă. PELIMON, I. 106/20. în ţările acelea ... populaţiunea fiind mai deasă pământul mai puţin roditor ... au dat industriei mai multe mijloace de a se dezvolta. GHICA, c. E. I, 303, cf. polizu. Ochii săi sângeroşi şi sprâncenele cele dese şi zbârcite arătau pe omul crud. FILIMON, o. I, 291, cf. PONTBRIANT, d. Era miezul nopţii, şi-n pădurea deasă Dureros în crenge vântul şuiera. CONV. LIT. HI, 55. O rază aurie prin stuhul des pătrunde Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde. ALECSANDRI, POEZII, 53, cf. COSTINESCU, LM. Prin earba naltă şi deasă alergau şi se jucau câţiva copoi. ODOBESCU, S. I, 148. La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I, 215. Cânepă frumoasă şi deasă cum îi peria. CREANGĂ, A. 49. Nu mai era supărată, şi-i râdeau pe sub genele dese amândoi ochii mărunţi. SLAVICI, O. I, 112. Acestă casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai selbatice din lume. ISPIRESCU, L. 6. Se pomeniră ... printre dese tufişuri de măceşi şi de porumbe vinete. MACEDONSKI, O. m, 6. Pentru un popor barbar populaţia ieste destul de deasă (10 suflete pe un kilometru). CONTEMPORANUL, IV, 908. Dezvălea din păru-i negru şi des o figură blândă, smeadă. VLAHUŢĂ, s. A. ni, 24, cf. DDRF, ALEXI, W. De sub şapca trasă pe ochi îi ieşea, ca nişte ţepi, părul des şi întunecat. LUC. VII, 74. Prin miriştile dese ca peria vitele păşteau mutând după ele stoluri de grauri. ANGHEL - IOSIF, C. L. 23. Luminiţa pe care o ţinea în mână îi lumina ... ochii cari ardeau întunecaţi sub sprâncenele dese. AGÎRBICEANU, a. 84. Ş-apoi munţii Văraticului sunt aşa de înalţi, ... râurile atât de limpezi, fâneţele atât de dese... aerul atât de îmbălsămat, încât sufletul cel mai zglobiu se simte înmuiet de o dulce melancolie, hogaş, dr. i, 14, cf. resmeriţă, d., cade. Soldaţii înşfăcară pe Trifon şi-l târâră prin mulţimea deasă de ţărani. REBREANU, R. II, 276. Acest Pintilie era un om cât un brad, cu musteaţa neagră şi deasă. MIRONESCU, 4154 DES - 517- DES S. 198. Din trei părţi, aria popasului era înconjurată cu tuf ari, cu păducei şi cu gheorghinari, ţesuţi între ei şi deşi, de n-ar fi putut nici vulpea să răzbească. GALACTION, o. 267. Intrarăm în pădurea tânără şi deasă a Merişanilor. BRĂESCU, o, A. i, 89. Topit în porumbiştea înaltă şi deasă care mărginea Nisipurile, popa, V. 113. Un păr ars de soare, des, aspru şi ţăpos, îifăcea umbră frunţii şi ochilor. SADOVEANU, o. IX, 376. Aveam cel puţin înţelepciunea să nu dăm foc la copacii din pădurea deasă. MOROIANU, s. 65, cf. SCRIBAN, D. Teritoriul ... n-a avut desigur o populaţie deasă. BRĂTIANU, T. 140. Genele lui negre, dese, încovoiate, au o lucire de metal ARGHEZI, c. J. 37. în grâul des o barză calcă-aşa de fin De parcă n-ar voi să culce niciun fir. perpessicius, S. 113. E un oraş întins cât un judeţ, cu o populaţie extrem de deasă. RALEA, 0.11. A dat năvală în existenţa lui, ... cu părul ei des, oxigenat şi zburlit. VlNEA, L. 1,61. Cristina aproape nu-şi mai cunoscu pădurea ... Era atât de deasă, de stufoasă, că în ea aflându-te nu-i mai ghiceai marginile. DEMETRJUS, A. 151. Vântul, până atunci molcomit de stufărişul des ca peria, se năpusti în pânză. TUDORAN, p. 102, cf. dl. Alături de iarba deasă care parcă plesnea de verde ce era, chipulflăcăului semăna ciudat cu pământul. PREDA, M. 106. Şedeau nişte câini boiereşti ...cu părul ca sârma, des şi încâlcit şi cu ochi mari, rotunzi, trişti şi plini de ape. BARBU, G. 255, cf. M. D. ENC., DN3, DEX. Se ţesea pe spată deasă. PA VEL, s. E. 149. Aluniş cu frunza deasă, Frică mi-i să nu me lase! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 51. Să ne aduceţi ...Un popă cu barba deasă. POP., ap. GCR n, 312. Bate vântu-n codru des, Ce bădişor mi~am ales L-am ales într-o cercare Să vedem ce minte are. RETEGANUL, TR. 78. Şi mergând mai departe prin pădure fa] cea deasă şi întunecoasă, ţiganul iar îşi pune în gând să-l omoare. ŞEZ. 1,5. Sus e frunză deasă, Jos e umbră groasă. PĂSCULESCU, L. P. 49. Tocmai cătră seară au ajuns în marginea unei tufe dese de porumbei. SNOAVA iii, 386. Frunză verde-n codru des, Toată lumea şi-o ales: Ce-o fost verde şi frumos. BÎRLEA, C. p. 80. Are părul des. ALRM i/l h 99. Jur-prejur de mese Stau în cete dese Sfinţi şi mucenici, Mai mari şi mai mici. BALADE, i, 288. Codrule cu frunză deasă, Creşti, tu, mare şi te-ndeasă, Numa loc de casă-mi lasă. folc. transilv. i, 52. Dă-mă, măicuţă, la şes Că să face grâul des Şi calea-i bună de mers. ib. n, 463. Să pui, să-mi brăzdez ales, Unde o fi crângul mai des. folc. olt. - munt. n, 224. Geme codrul, geme, ... Că-l plouă de-l varsă, Codrului nu-i pasă, Că-i cu frunza deasă, Sus frunza rătundă, Jos umbra măruntă. FOLC. MOLD. I, 66. Ş-apoiprin pădurea deasă, Lupu-nainte să-ţi iasă, Murgul tău să poticnească, ib. 74. Cui e chica deasă Să vie la masă. zanne, P. n, 66. ^ (Substantivat) Mult ne abatem făr-a pricepe, Gloduri, făgaşuri, un crâng începe, Intrăm în desul unei pădure. I. VĂCĂRESCUL, P. 331/7. -y* (Adverbial) Deacă e aproape, adecă des semănată [cânepa] rămâne fără ramuri, cult. c. 13/23. Tăind multe crengi de răchiţi, atât de des le-am răsădit, încât în puţină vreme s-au făcut chiar ca un părete. DRĂGHICI, R. 100/10. Iarbă grasă... creşte des, are rădăcină galbănă fibroasă. J. CIHAC, I. N. 295/6. Grâul crescuse des ca peria, secerile retezau la un pas doi mănunchiurile. agîrbiceanu, s. 402. Grâul creşte des cu spic crestat Unde floarea-soarelui ne-a mângâiat, pillat, P. 227. Un strat gros de troscot... acoperea des pământul PREDA, M. s. 342. Pe cărarea care-am mers, A crescut trifoiul des. folc. transilv. ii, 15. Că l-o sămănatprea des, Şi nemic nu s-o ales. Şi l-o sămănatprea rar, Şi-o răsărit mult amar. ib. 19. 2. (Despre elementele componente ale unei colectivităţi, ale unei mulţimi, ale unor corpuri compuse etc.; predomină ideea de apropiere) Care este aşezat unul lângă altul sau foarte aproape unul de altul; strâns2 (II1). Prin cercetarea ce au făcut [copaciului] au aflat unul potrivit cu a sa nevoie foarte tufos şi des la crengi DRĂGHICI, R. 40/30. La prăşitulpopuşoilor trebuie bine să seprivigheze ca nici să se lasă pre deşi, dar nici să se pre rărească. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 7728. Sămânţa nu va cădea în pământ prea deasă. POENARU, î. 20/4. Prepeliţele ...se nasc şi mor în iarba livezilor şi în frunzele cele dese ale dumbrăvilor. FILIMON, o. 1,291. Amar de cine intră prin ramurile dese A codrului de moartei ALECSANDRI, POEzn, 299. Luna ...se ivea pe ici, pe colo printre copacii deşi. slavici, o. II, 99. Se găsesc ferăstrae încordate cu pânză mai lată ori mai îngustă şi cu dinţi mai deşi ori mai rari. I. APOLZAN, U. 29. Ninsese trei zile şi trei nopţi în şir când cu fulgi mari şi grei, când deşi şi mărunţi. AGÎRBICEANU, S. 7. Ne oprirăm subt nucul vechi, cu scorburi multe şi adânci: subt crengile-i dese şi aplecate era un adăpost bun, mai ales la o vreme de noapte. MIRONESCU, S. 75. Era primăvară cam prin aprilie, când frunzele cresc mari şi dese. VISSARION, B. 181. Roate de neguri treceau prin întuneric cu stropi reci şi deşi de ploaie. SADOVEANU, O. I, 114, Copacii erau stejari deşi.preda, delir. 56. Dacă florile erau mai dese la vârf, era semn că va fi mai mult grâu. BUTURĂ, eb. i, 61. Stelele deveneau din ce în ce mai dese. CĂRTĂRESCU, N. 22, cf. ALR 1264. (Adverbial) Butucii mai des sădiţi dau totdeauna un vin mai rău. LITINSCHI, M. 92/13. 3. (Despre fiinţe sau lucruri de acelaşi fel) Care se află la o distanţă mică unul faţă de celălalt, apropiat; care se află în număr mare într-un spaţiu delimitat. De sunt sadurile ceale de leamne dease în grădina seminţelor, atâtea să se scoată afară, câte sunt de lipsă rărirei. ÎNV. pom. 63/18. Numărul oraşelor şi satelor care aşa de dese sânt încât se mai ating. PLEŞOIANU, T. 1,131/14. Beat dintr-o cârciumă iese, Intră-n alta, fiind dese. PANN, p. v. I, 110/18. Unde furcele sunt dese şi pe vale şi pe dâmburi, Unde cresc fără-ncetare a revoltei sfinte sâmburi. MILLE, V. P. 61. Şi unul lângă altul stau capetele dese Gemând de sărăcie şi foame ne-mpăcată. CONTEMPORANUL, Vll2,233. De o parte şi de alta casele sunt tot mai dese. SĂM. I, 3. Una din pietrele strâmbe, împodobite cu turbane, care se ridică dese în cimitirele capitalei turceşti, iorga, c. 1.1,17. Sus, stelele erau nespus de albe şi de strălucitoare, şi mai dese, mai multe ca de obicei, şi clipeau repede. AGÎRBICEANU, S. 111. Blidele ...le aşezau, destul de dese, pe mesele acoperite cu măsări curate, id. ib. 136. Un sat şi de munte şi de câmp: de munte, fiindcă nu se mai sfârşeşte; de câmp, fiindcă sunt casele foarte dese. HOGAŞ, DR. I, 5. Casele dese, pleoştite, cu grădini împomate-n jur, se-ntind până subt coastă. LUNGIanu, CL. 46. Plugurile spintecau, din ce în ce mai dese, ogoarele istovite. REBREANU, I. 90. De la o vreme, observi că ţi-ai pierdut forţa de inhibiţie şi crucile duble devin tot mai dese. IBRĂILEanu, a. 8. Din ferestrele cu zăbrele dese, de sub străşini, din pridvoare, coconii şi argăţimea împuşcară în tătari, galaction, o. 53. Un articol tipărit cu litere negre şi dese, denunţa „scandalul” ... nemaipomenit al furniturilor de cărbuni pentru calea ferată. CAMIL PETRESCU, P. 217. In ţările apusene vânatul e 4154 DES — 518 — DES destul de rar. Acolo unde e des, e pe jumătate domesticit. SADOVEANU, O. XX, 79. Potârnichile erau atunci mai dese şi pe toate câmpurile. BĂCESCU, PĂS. 202. Acolo sunt mai dese şi moscheile, şi seraiurile, şi amintirile strămoşilor. TUDORAN, P. 214. Insuliţe mici, dese şi ascuţite la vârf, ca ţepuşele unui gard, păzeau spre sud-vest, drumul spre Pacific. id. ib. 586. Se vedeau, cu adevărat, în zare pe o colină, clădiri mici dar dese. PREDA, DELIR. 59. "v* (Adverbial) Şi-un om era reduta toată, Şi-ntregul parapet un fes, Atâta se înglodeau de des. COŞBUC, p. II, 43. + (Adverbial; regional) Peste tot, prin toate părţile, cu de-amănuntul (Roşia - Beiuş). An cotât d ’es pân casă. alr SNVhl 332/310. 4. (Despre ţesături) Care este ţesut strâns; bătut. O veargă de fier groasă Ş-o draperie deasă de dânsa suspendută ... Ţinea uşor intrarea, heliade, O. I, 220. Ia de la foc când licuidul a scăzut o a treia parte; străcoară-l printr-o cârpă deasă. man. SĂNĂT. 240/26. Vălul era des şi nu era chip să vadă cevaprintr-însul. contemporanul, m, 875. Acea bandă de ţesetură deasă şi delicată de matasă şi aur. iorga, C. 1.I,111. Se închegă acolo o linişte ca pânza de zăbranic, străvezie şi totuşi destul de deasă spre a cerne şi a arunca la o parte toate ispitele şi deşertăciunile lumeşti, rebreanu, p. S. 317, cf. cade. Puneţi dese perdele să nu vadă-n ele! E. IONESCU, E. 13. E acoperit cu un cearşaf imaculat de olandă deasă. VINEA, L. I, 86. Se opăresc în apă fierbinte circa 3-6 pumni de flori de fân, apoi se strecoară printr-o pânză deasă. BELEA, P. A. 332, cf. DEX. Arză-te focu sucală Că-mi făcuşi tu pânza rară Da de rară, Ca ş-o scară, Şi de deasă Ca ş-o leasă. MÂNDRESCU, L. P. 158. Afost mătasă mai rară Şi era mai bine-n ţară. Acuma-i mătasă deasă Şi ţara mai năcăjoasă. marian, SA. 124. Pânza lelii cea mai deasă Ca fuşteii de la leasă. folc. transilv. i, 191. ^ F i g. Rupând brutal reţeaua deasă ce ne desparte de realitate. LOV1NESCU, C. VI, 113. Câţiva prieteni vorbeau retraşi de zgomot, găurind pânza deasă a nopţii cu jarul ţigărilor aprinse. BRĂESCU, V. 17. Partidul va impune ... criterii de imagine publică pentru cei care candidează pentru funcţii alese, spunând că, pentru aceştia, e nevoie „ de o sită deasă adevărul, 2006, nr. 4 835. ^ (Adverbial) Purta o tichiuţă de paie, împletită subţire şi des. VINEA, L. I, 49. + (Substantivat, f.) Reţea de plasă subţire, cu ochiuri mici, folosită la pescuit pentru peştii mici. Ochiurile desei sunt de 4,5 - 5 cm, iar ochiurile sirecurilor sunt de 16-17 cm pe lăture. ANTIPA, P. 519. Reţeaua principală de aţă subţire ... numită deasa, desimea, pânza, id ib. 512, cf. LTR2. 5. (Despre ceaţă, fum, nori, ploaie etc.) Care are particulele componente foarte apropiate unele de altele; dens (2). Ieri ...au căzut o ploaie foarte grea şi deasă. CR (1829), 942/21. Pulberea ca norul acopere tot locul, Şi deasă se înalţă, şi zboară către ceruri. HELIADE, o. I, 332. Şi după ce ieşi tot din acest vas, întâi se făcu un noor foarte des şi negru. GORJAN, H. I, 41/21. Ca un des nour ascundea pe ţarul de supuşii săi. ASACHI, I. 184/27. Multele umezăli, desele neguri.,. îl fac ceva mai nesănătos. RUS, I. I, 295/22. Spune-mi, nu-nşăla ştiinţa, Căci urmeaz-apoi căinţa! Un des nor mi se coboară Toate din oglindă zboară. I. VĂCĂRESCUL, P. 551/7. Şi să răspândă raze pe secuii viitori, Precum un soare splendid ce sparge deşii nori ALECSANDRI, POEZII, 215. Şi dacă norii deşi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, 0.1,193. Un nor des albicios se lasă greu d~asupra ţarinii, oprindu-ţi vederea. CARAGIALE, O. IV, 119. Şi cânt ninsoarea care lin Din norii deşi se cerne. CONTEMPORANUL, Vil2, 16.0 parte mare a cerului era acoperită de neguri dese. LUC. n, 77. Turcii dau de crâng; Şirele se frâng, Repede se-ntoamă Caii se răstoarnă Şi mereu se-ndeasă Prin negura deasă. IOSIF, V. 124. Căluşeii vânjoşi păşeau mărunt şi repede, în răstimpuri sforăiau pe nări, aburi deşi începură să se desprindă din trupurile lor. AGÎRBICEANU, A. 61. Praful se urcă până-n căpriori, des de să-l tai cu cuţitul, rebreanu, I. 13, cf. CADE. Ploaie multă, Ploaie deasă Ca beteala de mireasă. MINULESCU, vers. 313. Departe, ancorată-n singurătăţi, umilă, O târlă-şi ţese-alene gogoaşa de fum des. VOICULESCU, poezii, I, 241. Prin ponoare, pe ape, pe zăvoaie, negurile pluteau mai dese. SADOVEANU, o. i, 161. De mult a dispărut coasta Asiei Mici, rămasă în urmă, dormind înfăşurată în ceaţa deasă a toamnei, bart, S. M. 30, cf. scriban, d. Privea cufundat, ţintă înainte, în ploaia deasă, măruntă. C. PETRESCU, A. R. 145. Cuvintele rare înşirate ca pe o aţă subţire, nevăzută, se agăţau parcă în aerul des şi mai rămâneau puţin suspendate, demetrius, a. 73, cf. DL. Sătenii-n ogrăzi au primit-o tăcuţi... Descoperiţi pe la porţi cum şedeau, Invăliţi între pâcle rotunde şi dese. LABIŞ, P. 41. T. Arghezi descriind o ceaţă deasă străbătută de lumina felinarelor electrice, vorbeşte despre „ electricitatea covăsită VARLAAM - SADOVEANU, 18, cf. M. D. ENC. Zăpada se topise şi o ceaţă deasă se lăsase. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 9, cf. DEX. Voinici caii potcoveşte Cu potcoave de argint, Rabdă bine la nisip; Potcoave de sârmă groasă, Rabdă şi pulberea deasă. balade, 11, 390. Când mă gândesc la ea o văd nedesluşit, ca prin ceaţă, ca printr-o ceaţă deasă, deasă. STANCU, M. i. 202. 4- (Adverbial) Trec zilele ca nişte cerşetoare, Burează des şi nu-i un pic de soare. VOICULESCU, POEZII, I, 178. Prindea iar a bura şi cu cât bura mai des, pădurea către care mergeau se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I, 235. Ningea des, cu fulgi mari. barbu, G. 108. + (Despre materii) Cu densitate mare. Peatra litografică are suprafaţa sa netedă şi o structură deasă. BARASCH, I. N. 39/15. La 30 noiembrie sufla cu tărie vântul cel de miazănoapte, aducând cu sine troiene de zăpadă deasă. FILIMON, O. I, 178. Lutul ... cuprinde bulgări neregulaţi de o materie călcăroasă, albă pe din afară, deasă şi crăpată înlăuntru. CONTEMPORANUL, IV, 315. Materialul e cărămidă tare, foarte tare şi deasă, arsă din lut de la Baia. IORGA, C. I. II, 20, cf. alr n 5 061/310. 6. (Despre paşi) Care este de dimensiuni reduse (şi se execută cu repeziciune); (despre mers) cu paşi mici (şi iuţi). Iar nevasta-i dete fuga drept acasă, Ca o potirniche cu păşire deasă. PANN, ş. n, 50/14. Câteva ceasuri merseră cu un pas des. NEGRUZZI, s. I, 120. Haideţi! Ş-acum cu pasul des, Că-ntârziem/ COŞBUC, S. 91. + (Substantivat, f. art.; regional) Numele unui dans popular cu paşi repezi; melodie după care se execută acest dans. Haid ţigane, cântă deasa, Cântă, cioară, tropotită. COŞBUC, P. II, 66, cf. ALR îl 4 336/53. II. (Cu sens temporal; de obice în construcţii comparative sau superlative) 1. Adj. (Despre acţiuni, întâmplări, fenomene etc. de acelaşi fel) Care se petrece la intervale apropiate, care se repetă; repetat, frecvent. Pentru dease şi multe şi înfricoşate blăstâmi şi hule, ce făcea, când era numai de 5 ai, îl apucară diavolii, prav. 257. 4154 DES -519- DES Şi făce Divanuri dese, ca să nu zăbăvască oamenii mult, dacă or vini la Iaşi pentru nevoile lor. NECULCE, L. 32. Dease sfaturi de oaste să fac, ¿fe ce/ ce pofteaşte pacea (a. 1694). FN 28. Stăpănitoarea apelor (adecăte Veneţia), face dease sfaturi, pentru treaba politică, şi de folos (a. 1699). ib. 78. Abia reuşind prin mijlocul deselor şi neîncetatelor rugăminţi. antim, O. 408. De va fi tunet des anul va fi roditori. CALENDAR! (1733), 61/18. Cu vrăjmaşii cei dinafară se întâmplă dease războaie. D. SUP. 43/16. Mult ar fi chieltuit ...cu ceale dease ale lor canoniceşti vizitaţii, care sunt deatori arhiereii ... a le face. maior, I. B. 262/17. Să aud de departe ţipete dese. budai-deleanu, ţ. 195. Darurile comune şi dease nice bucurie, nice îndemnare nu fac. PETRO VICI, P. 471/14. Din pricina deselor răzvrătiri... s-au găsit această breaslă... neîngrijită şi nepusă în orânduială (a. 1824). doc. EC. 332. Prin aşa deasă peptenare sau periiare şi fuiorul se face mai fain. CULT. C. 44/18. Cu mult mai aproape am fost noi muntenii de moldavi (cu care totdauna am fost în dese comunicaţii). HELIADE, PARALELISM, 1,2/4. Clima locului este foarte nestatornică, tunetele şi fulgerile sunt dese precum şi cătremurile de pământ. AR (1830), 2572/32. Ostaşii, prin desele şi silnicile lor hrăpiri, lipsea pe împărat de veniturile acelea cu care putea să le plătească, căpăţineanu, m. r. Í63IS. Puterea lor însă cea mică slăbi cu încetul în războaiele acelea crunte şi dese ce le sprijiniră împotriva armiilor celor covârşitoare ale turcilor. F. AARON, I. II, 2/16. Această negrăită pagubă a tot norodul se va pricinui din desele adunări, şi din multa dragoste ce arăţi. GORJAN, H. I, 49/15. Se întâmplă dese primejdii. pr. 23/11. Sănătatea la cei mai mulţi oameni din pricina trândăviei, ...şi deselor călcări a celor mai obicinuite regule dietitece, s-ar vătăma, albineţ, M. 6/6. Fulgerile cele dese facea să se vazepintre crăpături toate lucrurile din colibă. BUZNEA, P. v. 81/18. Nu mă revoltez nicidecum în contra deselor schimbări alefigurei lumii. KOGĂLNICEANU, în PLRl, 159. Ploile şi vânturile suntfoarte dese şi foarte tari. CR (1839), 1742126. Iar de la un ceas de noapte au început turcii a arunca cumbarale dese. arhiva R. ii, 87/12. Supuşii săi s-au odihnit de desele schimbări şi de asprele ocărmuiri a domnilor celor mai dinainte, dacia LIT. 73/20. Iama e asemenea primăverii din ţările Europei, ...şi numai desele furtuni şi vijălii o fac de multe ori neplăcută. RUS, I. i, 116/12. Bolile nu sunt dese în acea climă, şi remediul lor e transpiraţia extraordinară. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 171. Desele schimbări a principilor,... îi câştigă o aşa înrâurire asupra Moldavei. IST. M. 59/16. Desele demonstraţii ce ţi-am tot dat de nepreschimbata mea hotărâre. PR. DRAM. 143. A plecărilor din fire mişcările aţiţate, Sunt şi mai tari şi mai dese decât cele judecate. CONACHI, p. 277. întrebuinţarea platinului nu este aşa deasă în analisele amestecăturilor gazoase. MARIN, PR. I, 58/23. Nici să se lenevească de a popri sloboda şi deasa privire a frumoaselor feţe (căci frumuseţea strică virtutea sufletului). PANN, E I, V/l 4. Tuşi spre a-şi drege glasul şi începu rar şi cu dese pause. NEGRUZZI, s. I, 8. Să se poată lupta în contra ordelor barbare, ce făceau odată dese invaziuni. PELIMON, i. 31/26. Acest obicei de a face diminutive ... este foarte des în Principatele Române. BĂLĂŞESCU, GR. 48/18. Fanarioţii se deosebeau prin cochetăria îmbletului lor, prin desele complimente şi temenele ce făceau în dreapta şi în stânga. FILIMON, O. I, 109. Caşurile de modificări la concomitanţele admise mai nainte sunt... dese ...în botanică şi zoologie. MAIORESCU, L. 178. Gândiţi numai ce plăceri puternice şi dese pricinuiesc muzica, poeziea, romanurile, dramele. CONTEMPORANUL, I, 431. Să le facă a simţi desele şi nemăsuratele-i bătăi. EMINESCU, P. L. 57. Peatra calcară se calcinase şi plesnise de acţiunea deselorfocuri ce suferise. CONV. LIT. XX, 973. Aceste cântăreţe de salon, care împodobesc „ balurile ”, de acum înainte mai dese decât oriunde aiurea, poartă pe atunci părul ridicat sus. iorga, C. 1.1,136. Negustori mai de frunte cari aveau legături dese şi însemnate cu străinătatea, id. ib. ni, 139. începură să tragă la învârtite iuţi, chindisite cu tacturi şi întorsături dese. AGÎRBICEANU, s. 396. întâlnirile astea prea dese nu pot să-ţi scoată nume bun. id. ib. 585. Apoi veni conferinţa unui profesor de literatură, întretăiată, mai ales în partea a doua, de foarte dese căscături. REBREANU, 1.141. Pe urmă încăierările din pricina pământurilor erau mai dese chiar decât certurile flăcăilor la horă. id. ib. 107, cf. CADE. Multe ... a învăţat Mişu Sterian, în desele lui călătorii. EFTIMIU, N. 122. Tot mai desele greutăţi prin care trecea mănăstirea, pagube, prigoane şi părăsire, aduceau pe anahoret necontenit în miezul grijilor şi angaralelor. VOICULESCU, P. I, 164, cf. SCRIBAN, D. Funcţia de primar era într-adevăr supusă schimbărilor dese la putere. ARGHEZI, B. 82. O parte din viaţă şi-a petrecut-o ca funcţionar administrativ, întretăiată de dese arestări, ralea, o. 33. Venea s-o vadă zilnic, şi după ce îşi reluase cursurile, vizitele lui rămăseseră la fel de dese. demetrius, a. 309, cf. DL. Număr clipele cu sărutări dese. ISAC, o. 241. Ca s-o poţi înţelege trebuie să ai pasiunea schimbărilor dese de decor, varlaam -SADOVEANU, 238. Concursurile internaţionale de şah devin în Europa tot mai dese. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2,60, cf. M. D. ENC., DEX. în desele convorbiri avute... acesta i-a transmis că ... îl va scăpa de justiţie. RL 2005, nr. 4 705. ^ (Adverbial) Şi mergând pe drum şi poposind şi şedzind la masă, au început a strănuta Barnovschii-Vodă des şi tare. NECULCE, L. 16. îi dzice lui Cantemir-Vodă şi lui Iordachi vistemicul la mesă: „Mai des cupăharăle, Măria Ta, şi mai rar cu orânduieleli, că ţara îi iertată de la Poartă id. ib. 101. Cela ce întră în apă adâncă şi mare să o înoate, şi deacă osteneaşte pururea şi des caută marginii (a. 1697). GCR I, 314/7. Măcar că noi unul de altul suntem depărtaţi, dar tot eu des cu gândul mieu ...la dumneata am fost. EUSTATIEVICI, I. 74/21. începu des a mearge la Beciu, a plânge şi a se ruga la înălţata Curte. MAIOR, I. B. 103/10. Să mănânce bucate de puţine fealiuri ... nici să mănânce prea des, ci numai la vremea cea orânduită. GRECEANU, î. 79/24. Deşi des trimis la oracul vostru Fu în acest scop cu tare al nostru Sol. SUCIU, s. 5/9. Este încă şi mai bine ca să te întrebe pentru ce atâta de rar te arăţi, decât să se mire pentru ce atâta de des vii. BUZNEA, C. 59/20. Nu dă sânge când apasă cu degetul în talpă, ci numai arde piciorul, de aceea trebuie foarte des cercat şi tăet numai după ce va da sânge. MANOLACHE draghici, I. 38/20. Dobândea înlesnire de a schimba pe prinţi des ... unul după altul. F. aaron, i. 1,174/15. Cât se vor afla pueţii pe locul de şcoală se vor cerceta des. POENARU, î. 37/10. La urmă să să puie cârpe calde tot des pă pântece. MEŞT. MOŞ. 36/5. Vine des pe la mine, şi, ...de frică mă port bine cu dânsul. PR. DRAM. 228. Ii punem la 4154 DES -520- DES cap ... petici muete în apă răce şi bine stoarse, cari ie schimbăm foarte des. c. VÂRNAV, H. 123/6. Ne vom schimba cât de des şi nu vom lepăda straile cu cari sântem deprinşi, id. ib. 95/21. Nu mănânc des. PANN, P. V. i, 138/17. El, deşi din provincie, dar vine forte des în Bucureşti. GHICA, C. E. n, 441. Cred dar că-i veni des să ne vezi la Iaşi. alecsandri, o. p. 105. Când vizitarea scoalelor... s-ar face mai des ... multe lucruri nu s-ar petrece. CONTEMPORANUL, I, 375. Ea mergea bucuros la biserică, se spovedea foarte des. ODOBESCU, s. I, 6. Poate că nici crâşmăriţei nu-i iera tocmai urât a sta între noi, de ne cerea aşa de des. CREANGĂ, A. 98. Ţiganii de la Ineu prinseră slăbiciune de dânsul şi treceau foarte des pe la cârciumă. SLAVICI, O. I, 190. Ca om care îşi petrece viaţa pe drumuri, Lică venea des pe la Moara cu Noroc. id. ib. 133. Singurul lui beteşug era că se îmbăta cam des. MILLE, V. P. 162. Nu eram pentru dânsul un străin: ne întâlneam atât de des. M. I. CARAGIALE, C. 36. Artistul urma... să se arate cât de des pe la curte printre oamenii de casă. LOVINESCU, C. IV, 101. Perechile de şine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roţile pocneau tot mai des peste încrucişări. REBREANU, R. I, 13. Un domn ...cu ochelarii care îi cad atât de des pe nas în jos, că a ajuns să aibă un adevărat tic al gurii, camil petrescu, p. 37. Să mai poftiţi pe la noi cât de des, să săturaţi mulţimea însetată de prezenţa dumneavoastră. BRĂESCU, O. A. I, 367. Micile încolţiri dintre cei doi soţi pomeneau prea des despre existenţa lui Manlache. POPA, V. 40. Foarte des, bătrânul se uita cu luare-aminte la Dochia. SADOVEANU, O. I, 25. Devotamentul sfintei deveni atât de mare încât ea mergea să se împărtăşească foarte des, chiar de-ar fi plouat cu găleţile. CĂLINESCU, I. 219. A închis uşa dintre odaia lui şi cea a tinerilor, fumează o ţigară groasă şi cască cu poftă, des. DEMETRIUS, A. 35. Numele lui vine des în convorbirile echipajului, şi fiecare se străduieşte să-l socotească simpatic. TUDORAN, o. 311. Călca legănat şi greoi, şi-şi ştergea des şi în neştire fruntea cu mâneca. PREDA, M. 99. De s-ar face dealul şes, Ar veni badea mai des. JARNÎK -BÂRSEANU D. 164. De-i veni aşa de des, Mi-oi căta alt'mai frumos. FOLC. MOLD. I, 117. 2. Adv. De multe ori, în repetate rânduri; în mod frecvent; adeseori. Nu putea eşi des la mişei şi la săraci să-i judece cu dereptul. MOXA2, 153. Muiarea poate să se desparţâ de bărbatul său... cându o va bate des şifărâ de vină. PRAV. 159 .în loc de minune scrie Hronograjul leşesc că dând aşea des şi mai mult de un căzac, anume Vasilie sotnicul, n-auperit, iară cai au omorât mulţi în tabără. M. COSTIN, o. 79. Des piarde-vei, Doamne, buze-nşelătoare, Limba cea măreaţă de rău grăitoare. DOSOFTEI, PS. 37/13. Unul dintr-acei împăraţi, el s-au tot fost întorcând des (a. 1760). GCRII, 73/2. De cumva des pomenitul voinic ar vrea să lase slujba sa... dare de ştire să se facă. EUSTATIEVICI, I. 7/1. Le este oprit în oraş de a închipui împreunări de prieteşuguri legate şi încă de a să întâlni des cu streini. OBLĂDUIREA, 91/6. Des mă întreba de mai am ceva să o sfătuiesc. GOLESCU, P. 253/12. Cartea sa de cer iubită, dragă l-ai săi cititori, La libreri e ocolită prea des de cumpărători. HELIADE, o. i, 120. Muntele Atlas se înalţă în vârfuri curmate pe care prea des le pierdem de nori. CR (1830), 151 Vil. Nemulţumirea şi gâlcevirile dezghină foarte des ...pe doi soţi care se iubea. MARCO viei, D. 42/17. Foarte despântre grâu se găseşte şi câte o neghină. CR (1838), 25*/30. îşi bate joc de mine, lucru ce i se-ntâmplă cam prea des. M. KOGĂLNICEANU, în PR. dram. 427. Izbânda acestor încercări făcute mai des este cu neputinţă de a nu izbuti. CR (1839), 2592/3. Adiectivele fiindcă se compară, arareori cresc; dar se micşorează foarte des. BĂLĂŞESCU, GR. 47/6. O gândire formal justă contribuie foarte des la constatarea erorilor materiale şi astfel mediat la aflarea adevărului. MAIORESCU, L. 13. Deasupra casei tale ies Şi azi aceleaşi stele Ce-au luminat atât de des înduioşării mele. EMINESCU, 0.1,186. Ţinea în mână acel vis aurit către care atât de des se înălţa sufletul său. GANE, N. 1,37. îi cunosc scriptura şi dictonul favorit, pe care-l spune aşa de des şi cu atât de fermecătoare clipire de ochi. CARAGIALE, o. I, 71. Şi firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă, Spui şoapte fără de-nţeles, Şi ochii tăi stau ţântă. COŞBUC, F. 6. Castelul şi parcul sunt însă rezervate pentru proprietari, care vin destul de des să petreacă aici. REBREANU, R. I, 73. Ţesătura stofelor şi culoarea se schimbă destul de des. CAMIL PETRESCU, P. I, 278. Bucureştenii, ...foarte des ascund în sertar un doctorat. ARGHEZI, B. 56. întristarea îndrăgostitelor sună foarte des, folkloric. CĂLINESCU, 1.172. Des de tot năvăleau, aprige, şi slugile stăpânirii după dări. STANCU, D. 20. Se petrece des pe la voi aşa ceva? BENIUC, M. C. 1,402. Ce a scris dânsul a fost prea des trecut sub tăcere. DENSUSIANU, L. 183. Cel în pieptar de ghips îşi trage respiraţia greu, ca pe un fir cu noduri, care se rupe des. DEMETRIUS, A. 288. Mai des însă această intoxicaţie se produce în mod accidental la persoanele ce beau apă din conducte sau vase de plumb neizolate. BELEA, P. A. 168. Culorile naturale din lână albă, neagră şi sură sunt des întâlnite la aceste ţesături. PAVEL, S. E. 60. Dintr-un cal ţigănesc ese unul boieresc, şi, mai des, dintr-unul boeresc, unul ţigănesc. ZANNE, p. 1,344. 3. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor) Care se petrece într-un ritm grăbit faţă de cel normal; iute, accelerat. Respiraţia grea, trezită, acră, caldă şi desă a mulţimei. DELAVRANCEA, S. 131. Răsuflarea fierbinte şi deasă a gurii lui mustăcioase. DEMETRIUS, a. 7. *$■ (Adverbial) Jos, pe dâmb, mă tolănesc fermecat de lene, Şi din ce în ce clipesc Tot mai des din gene. iosif, v. 44. Dar spaima-i trecu, sluga începu să răsufle iar, des şi greu. AGÎRBICEANU, S. 212. Moş Petrache gonea şiroiul de lacrimi, clipind des. POPA, V. 157. D. Dimitrie Sturza e cel mai neliniştit, se mişcă mereu, clipeşte des, şi, cu toate că e cel mai pravoslavnic din miniştri, ar vrea să se sfârşească mai iute acest TeDeum. ARGHEZI, B. 29. Puicuţa clipea din ochi ameţitor de des. VINEA, L. II, 201. Se sufocă, respiră des, greoi şi zgomotos. BELEA, P. A. 188. Clipea des din genele albe şi sufla greu. BARBU, G. 387. Se apropia, suflând des şi greu, de spinarea dunei. BĂNULESCU, I, 25. Moş Matei, clipind des-des, oftă din toată durerea. MIRONESCU, s. 45. + (Adverbial; rar) Repede (11). laste cu neputinţă a căuta limpede la un lucru văzut, ochiul carele să întoarce şi să învârteaşte des încoace şi încolo. GRIGORIE, L. 4/3. Am stat la roata morii, Şi roata umblă des Şi roata morii cântă Cuvinte cu-nţeles. COŞBUC, B. 25. III. Adj. Fig. (Cu sens intensiv) 1. (Despre noapte, umbră etc.) Compact, dens (2). Tinde Mâna Ta în ceriu şi să fie întunearece pre pământul Eghipetului, atâta dease cum să le poată pipăi. PO 211/16. Dzua supt deasă umbra pomilor aciuându-să ... locul aciuării sale să afla. CANTEMIR, I. 1. II, 8. Văzui de departe în deasa umbră a 4154 DESAC -521- DESAGĂ pădurei aceia chipul înţeleptului Mentor, maior, t. 103/1. Se opresc la poalele muntelui într-un loc pustiu şi sălbatec ocolit de o umbră deasă. PÂCLEANU, I. n, 93/2. Bătrânii şedeau răsturnaţi pe iarbă verde, sub umbra cea deasă a copacilor şi fumau. FILIMON, O. I, 175. Prin acel întuneric des şi nepătruns, Făt-Frumos vedea albind o umbră de argint. EMINESCU, p. L. 9. Şi-l vedeam în noaptea deasă, nou, din scânduri de abia geluite. CONTEMPORANUL, in, 442. Apoi nu se mai auzi decât susurul vântului în frunzele porumbiştei, peste care însărarea cobora tot mai deasă. AGÎRBICEANU, s. 596. Umbra eprea deasă, lumina eprea crudă, aidoma sufletului meu. M. ELIADE, o. 1,14. în urmă, trăgând portiţa într-un scârţâit lung după dânsul, dispăru în întunericul des al nopţii. MIRONESCU, s. 25. înserarea se aştemea mai deasă şi mai apăsătoare, klopştock, F. 49. Prea stingher să nu rămâi In miezul nopţii dese. LESNEA, VERS. 115. Tăcutul Codru cum o vede... încinge brâu de umbră deasă Şi-mbracă zalele de frunze. VOICULESCU, POEZII, I, 82. în toate prea multă-i lumina. Soarele l-aş culege cu mâna. Dar pân-la urmă eu voi fi cules Şi voi cădea în întunerec des. ISANOS, V. 50, cf. DEX. 2. (Despre abstracte) Complet, deplin (II2). în odaia ei tăcerea era atât de deasă, s-o tai cu cuţitul. REBREANU, NUV. 188. Protejând pe Bâtlan ia cunoştinţă cu bucurie deasă, de propria ei putere. CAMIL petrescu, T. m, 314. Pentru noaptea şi mai noapte sub sclipirea clipei dese. LESNEA, VERS. 91. Şi felurite jivine... s-au fost stârpit de întristare, de spaimă deasă şi-nfricoşare. DEŞLIU, G. 31. Albul şi liniştea erau atât de dese, de pline, de groase, de îngheţate încât crivăţul se auzea răbufnind ... undeva în afara lumii. BĂNULESCU, I. 21. 3. (învechit, rar) Perseverent. Prin deprinderea cea deasă putem noi lucruri nelesnicioase să le facem lesnicioase, poteca, g. 14/1. - PL: deşi, -se şi (învechit, f.) dease. - Lat. densus -a, -um. DESÂC s. m. v. desagă. DESACRA vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A desacraliza (1). Cf. prot.-pop.,n. d., scl 1950, nr. 1,70. -Prez. ind.: desacrez. - Pref. de- + sacru + suf -a. DESACRALIZA vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A face să(-şi) piardă sau a-şi pierde caracterul sacru2 (1); (învechit, rar) a desacra. Cf. DN3, dex2. 2. T r a n z. A face să-şi piardă caracterul sacru2 (2). Transmiterea la radio şi la TV desacralizează actul muzical. M 1974,nr. 7,3. Dorin Tudoran... desacralizează verbul. FLACĂRA, 1977, nr. 19, 7. -Prez. ind.: desacralizez. - Din fr. désacraliser. DESACRALIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) desacraliza şi rezultatul ei. 1. Cf. desacraliza (1). Cf. DN3. Prognozele indică pentru lumea capitalistă ...o accentuare a desacra-lizării, scăderea influenţei sociale a instituţiilor religioase. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,4/4. Totul sau aproape totul în noi, tinde spre desacralizarea misterului, spre reducerea sa la condiţia enigmei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 40, 20/1, cf. DEX2. 2. Cf. desacraliza (2). Burt Kennedy merge şi el pe linia desacralizării westernului. CINEMA, 1971, nr. 6, 19. Victoria de care am vorbit a antrenat o puternică şi ireversibilă desacralizare atât a lumii externe, cât şi a lumii interne. PATAPIEVICI, c. L. 372. - PI: desacralizări. ~ V. desacraliza. DESACRALIZÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut caracterul sacru2. Cf. DEX2. A descifra camuflajul sacrului în lumea desacralizată. LIICEANU, J. 48. - P1: desacralizaţi, -te. - V. desacraliza. DESÂG s. m. v. desagă. DESAGĂ s. f. 1. (Mai ales la pi.) Un fel de sac format din două părţi (semănând fiecare dintre ele cu o traistă), care se poartă atârnat pe umăr sau pe şa; fiecare dintre cele două părţi ale acestui obiect; p. e x t traistă (1). Cf. anon. CAR. O păreache dă desaji cu 6 galbeni ungureşti (a. 1718). iorga, s. D. V, 314. Păreache dă desagi de lână noi (a. 1752). id. ib. xn, 63. Făină şi orz să să ducă numai atâta cât va putea pune în desagipă un cal (a. 1813). doc. EC. 159. Maica mea ... ţease dăsagi, chindeao, cretinţe. FULEA, B. 32/10, cf. LB. Mai am şi altele în dăsagă. HELIADE, O. I, 278. Pe urmă scoase din disagi vro câţiva pesmeţi şi puţintele hurmale. GORJAN, H. I, 25/2. Pusă desacii pe umăr şi, apucând toiagul, păşi în calea sa. ASACHI, s. L. n, 68, cf. VALIAN, v., polizu. Se coborî în curte... luând o păreche de desagi în care era o colecţiune de trenţe. FILEMON, o. I, 101, cf. pontbriant, d. îndată el şi-a scos cimpoiul din desagă. alecsandri, o. p. 241, cf. LM. încărcau căruţe şi desage. odobescu, S. ii, 284. îşi ie merinde şi bani de ajuns, schimburi în desagi. CREANGĂ, O. 84. L-a pus la loc în dăsagă şi s-a făcut nevăzută. CARAGIALE, o. II, 298. îmi iau merinde la desagă şi pornesc, vlahuţă. S. a. H, 142, cf. DDRF. Vedea un bătrân ...cu desagii pe umere. CONTEMPORANUL, vn, 138.$z' drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie. goga, poezii, 46. Coboară de la munte oile ... Urechiatul la mijloc, Cu desagii grei în spate Anevoie-şi face loc. IOSIF, v. 98, cf. TDRG, pamfile, A. R. 57. Mama Zoiţa, cu o pereche de desagi pe umeri şi cu ciuboţelele în băţ, pleca la târgu-şorul vecin să mai cumpere ceva oale şi ulcele. BUJOR, s. 77. Desagii noştri rămăseseră tot aşa de uşori ca şi sacul lui Esop. hogaş, DR. I, 23. în dreptul judecătoriei... Ion se-opreşte şi trece desagii cu porumb în spinarea mamei sale. REBREANU, I. 121, cf RESMERIŢĂ, d. Atunci am ars dăsăgi de manuscrise, am ars totul. M. ELIADE, O. I, 27. Zarzavatul aştepta afară, la răcoare, în fundul unei desage. BASSARABESCU, v. 44, cf. CADE. Trăiau ca cerşetorii, ... umblând ca ei, cu picioarele goale, cu desagii pe spate. NEGULESCU, G. 204. Am găsit...un loc pe o bancă, lângă un ţăran care avea alături o desagă. vlasiu, d. 8. îl înveli într-o sarică... şi-l vârî într-un desag. CĂLINESCU, I. c. 43. Am oprit şi am poruncit răzăşilor să descalece şi să caute în desagi pită şi brânză, ca unii ce se osteniseră. SADOVEANU, o. XIII, 1017, cf. scriban, D. Rafira dezlegă desaga. STANCU, R. A. III, 160. îşi vând singuri marfa, 4161 DESALIÑA -522- DESĂGĂRIŢĂ umblând cu desaga plină de fluiere. ALEXANDRU, I. M. 50. Se puseră pe mâncat şi pe băut, în dăsagii măgarului găsindu-se ... două tivgi cu lapte bun. ARGHEZI, C. J. 11. Aşteptau să li se puie în spate desagii pentru purtat sarea la stânile preotului. CAMIL PETRESCU, O. II, 701. Măgarul căra în dăsagi mieii prea slabi pentru drumurile prea lungi ale turmelor. BENIUC, M. C. 1,313. Cunoscutu-le-am aievea ... Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold. LABIŞ, p. 59, cf. M. D. ENC., DEX. în flecare an se ţeseau ... traiste şi desagi, în zonele unde gospodăriile dispuneau de mai puţină lână. BUTURĂ, EG. 295. Cu arin... se făceau... şi desagii, id. EB. i, 31. Desagii se făceau din lână neagră şi albă de pe oaie, în culori naturale, pavel, s. e. 105. Şi-apoi neci eu nu stau a minţi, că un purec a plesni, şi nici nu port minciunile cu sacul, ci numai cu desagul. snoava, ni, 172. După ce luă o desagă cu pâine, o porni spre stână. ib. 182. Un tânăr chiabur... puse pe catâr o desagă de galbeni şi plecă la episcopie, ib. iv, 259. Turcul că mi să scula, Disagii cu bani lua. PĂSCULESCU, L. p. 267, cf. alr 11 299, alr n 6 972/102,362, alr sn i mn h 182/228. Şi umbla Din vale-n vale, Cu dăsaga La spinare, balade, n, 101. Mă dăduşi, maică, departe Să vin cu desagii~n spate. folc. transilv. i, 9. ^ E x p r. (Regional) A rămâne cu picioarele în desagi = a suferi o pagubă. Cf. viciu, gl. 2. (Bot.; regional; în sintagma desagii popii) Curcubeţică (Aristolochia clematitis). Cf. BORZA, D. 22,229. - PI: desagi şi (învechit) desage. - Şi: deság, desâc, dăsâg s. m, dăsâgă s. f., (învechit şi regional) disâc (heliade, PARALELISM, I, 18/24, PAMFILE, A. R. 57, ALR I 1 299/12), (regional) disâgă (pamfile, a. r. 57, alri 1 299) s. f. - Din ngr. Óioókki, bg. /meara. DESALIÑA vb. I. T r a n z. (Rar) A desaliniza. Cf. dn3, MDA. - Prez, ind.: desalinez. - Pref. de- + salin + suf. -a. DESALIÑARE s. f. Acţiunea de a desaliña şi rezultatul ei; desalinizare. Pentru desaliñare, ţiţeiul deshidratat în prealabil ...se amestecă cu o cantitate de apă nesărată. LTR2. Au fost date în exploatare... staţia de dezbenzinare şi desaliñare de la Ţicleni. SCÂNTEIA, 1960, 2/2, cf. SFC iv, 311. - PI: desalinări. - V. desaliña. DESALINIZÁ vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de desalinizare; (rar) a desaliña. Cf. DEX, dn3. -Prez, ind.: desalinizez. - Pref. de- + saliniza. DESALINIZÁRE s. f. Acţiunea de a desaliniza şi rezultatul ei; reducere a conţinutului de sare şi rezultatul ei; desaliñare, desărare. Cf. dex, dn3. + P. e x t. Proces de reducere a cantităţii de săruri minerale din apă, sol etc. Procesul de desalinizare are loc, de cele mai multe ori, în regiuni cu reliefvechi. LTR2. De un folos real vorfi centralele utilizate la desalinizarea apelor. SCÂNTEIA, 1964, nr. 6 380. Desalinizarea apei de mare este posibilă în prezent CONTEMP. 1965, nr. 967, 8/2, cf. D. MED. Cercetările în direcţia desalinizării apei mărilor şi oceanelor sunt foarte avansate. contemp. 1975, nr. 1 507, 4/12. - PI: desalinizări. - V. desaliniza. DESALINIZÂT, -Ă adj. Care a fost supus procesului de desalinizare; care este mai puţin sărat; desărat. Cf. DEX, MDA. - PI: desalinizaţi, -te. - V. desaliniza. DESANT s. n. 1. (Cu sens colectiv) Trupe paraşutate sau debarcate în spatele frontului inamic în vederea îndeplinirii unor misiuni de luptă; p. e x t. debarcare. Toată cavaleria moldovenescă, Ionu-Vodă o espedi la Dunăre, cu missiunea de a opri dessantul Ottomaniloru. HASDEU, I. v. 132. Succese considerabile au obţinut glorioasele noastre trupe de desant aerian, scânteia, 1961, nr. 5 329,5/3, cf. der, m. d. enc., dex, dn3. Desant aerian ca-n filme [Titlu]. RL 2005, nr. 4 732. 2. Trupe de infanterie transportate, în timpul luptei, pe tancuri. Cf. der, m. d. enc., DEX, DN3. ^ F i g. în foaierul de la et. I al TNB a avut loc un adevărat desant irlandez, artistic şi teatral. RL 2005, nr. 4 770. - Scris şi: dessant. - PI: desanturi. - Din fr. descente, rus. #ecaHT. DESANT vb. I. T r a n z. A lansa un desant. Cf. DEX2. ^ F i g. Peste 50 de tineri scriitori din 10 centre culturale româneşti vor desanta în Sala oglinzilor a Uniunii Scriitorilor din Bucureşti. RL 2006, nr. 4 911. - Prez. ind.: deşănţez. - Desant + suf. -a. DESANT ARE s. f. Acţiunea de a desanta şi rezultatul ei. Cf. dex2. - PI.: deşănţări. - V. desanta. DESÂRĂ adv. v. diseară. DESĂGÂR s. m. (învechit) Negustor ambulant care purta marfa în desagi. Desăgarii ce umblă cu marfă de vând prin sate, ...să fie opriţi de a nu mai umbla cu marfă (a. 1783). N. A. bogdan C. M. 79. Şi acei ce să numesc desăgari să nu să supere de către dregători (a. 1814). furnică, d. c. 241. + (Călugăr) cerşetor. Cf. pontbriant, d., costinescu, cihac, i, 237, gheţie, r. m. 112, ALEXI, W., T. PAPAHAGI, C. L., SCRIBAN, D., SFC IV, 185. ^ (Adjectival) Slovacii desăgari ...făceau şi ei în Principat un însemnat comerţ. BOGDAN, C. M. 133. - PI.: desăgari. - Desagă + suf. -ar. DESĂGÂŞ s. m. (în poezia populară) Desăguţă. Haideţi, băieţi, lapotică,... Unde trec mocani cu sare, Să le luăm părăluţă, gălbenaş, Să turnăm la desăgaşi (Boroaia - Fălticeni), folc. mold. i, 186. - PI.: desăgaşi. - Desagă + suf. -aş. DESĂGĂRÎŢĂ s. f. (Rar) Călugăriţă care umblă cu desaga pentru a strânge daruri, alimente etc. în folosul mănăstirii. Ia, numai cu maica Evlampia desăgăriţa din Văratec, am avut şi eu oleacă de clenciu. CREANGĂ, O. 4173 DESĂGEL -523- DESĂRCINAT 280. Are întru câtva dreptate maica desăgăriţa. id. P. 116, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, PASCU, S. 261, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DEX. - PI: desăgăriţe. - Şi: dăsăgăriţă s. f. RESMERIŢĂ, D. - Desagă + suf. -ăriţă. DESÁGÉL s. m. 1. (Popular) Desăguţă. Cf. cade, dl, DM, DEX. Ş-aşti doi desăgeiPlini cu galbenei! TEODORESCU, P. P. 499. Pe grebenii tăi Să porţi disăgei. PĂSCULESCU, L. P. 154. Murguleţul priponea, Mâna-n dăsăgei băga. UDRESCU, GL. 2. (Prin Munt. şi prin Olt.; în sintagma) De-a desăgeii - numele unui joc de copii, în care aceştia se poartă unul pe celălalt pe spinare, ca pe nişte desagi. Cf. H n 120, v 34. - PI: desăgei - Şi: dáságél, diságél s. m. - Desag + suf. -el DESĂGÉŞTE adv. (învechit şi regional) Ca desagii; de o parte şi de alta; cumpănit. Au ispărvit a face două coşniţe ... care legându-le cu şfară, le-au pus în spatile lamei, de o parte şi de alta, desăgeşte. DRĂGHICI, R. 105/13, cf. sfc ii, 146, ALRII n/i h 55/386. - Desag + suf. -eşte. DESAGÍ vb. IV. T r a n z. 1. (învechit; complementul indică desagi sau, p. ext., fiinţe) A purta, a căra în spinare. Cf. lb, resmeriţă, d. 2. (Regional; complementul indică lucruri sau fiinţe) A încărca pe un animal de povară sau pe un vehicul. Cf. tdrg, scriban, d. + F i g. (Complementul indică oameni) A încărca cu multe sarcini, obligaţii etc.; a împovăra. Cf. baronzi, L. 107, DDRF. De abia au ajuns [Dimitrie Cantemir] în scaun şi l-au şi desăgit cu multe sarcini ap. TDRG, Cf. SCRIBAN, D. 3. (Regional; complementul indică lucruri) A îndesa, a încărca (peste măsură). Cf. ddrf, cade, dm, dex. - Prez, ind.: desăgesc. - De la desagă. DESĂGIOR s. m. (Popular) Desăguţă. Cf. dl, dm, DEX. Ia cătaţi în desăgiori, C-or fi plini cu gălbiori. TEODORESCU, P. P. 503. - PI.: desăgiori - Desag + suf. ~ior. DESĂGÎT, -Ă adj. (Prin Transilv.) Care este purtat, cărat pe spinarea animalului de o parte şi de alta, ca desagii. Când se împlinea sorocul pus de piuar, el se înfăţişa cu valurile de pănură dăsăgită pe cai, şi o împărţea fără greş fiecărei gazde, după semnele ce-şi făceau. AGÎRBICEANU, S. 56, cf. CADE. N-a adus de acasă decât ieapa cu sacul desăgit pe şeauă. RETEGANUL, P. IV, 32. 4 (Regional) Aplecat (Roşia - Beiuş). alrm sn iii h 1 208/310. - PI.: desăgiţi, -te. - Şi: dăsăgit, -ă adj. - V. desăgi. DESĂGUŢĂ s. f. Diminutiv al lui desagă; (popular) desăgaş, desăgei (1), desăgior. Se gătiră de drum, îşi luară fiecare desăguţă d-a umeri. ISPIRESCU, L. 96. Când merge să scalde copilul de mir, duce ... o păr eche de dăsăguţi, un scul de lână albă ... apoi scutece. MARIAN, NA. 256. Aceste toate câte sunt puse în neşte desăguţi mici. (a. 1716) BUL. COM. IST. II, 212, cf. CADE. lonuţ Jder se scociorî la şold şi trase punga. Era o împletitură de fir de mătasă, pe care jucau două inele de argint, deosebind în două părţi banii: într-o desăguţă argint şi în alta aramă. SADOVEANU, O. Xffl, 613, cf. dl, DM. Cum o plecat, aşa o venit, cu desăguţă în spate. lÂncrănjan, C. n, 229, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: desăguţe. - Şi: dăsăguţ s. m. - Desagă + suf. -uţă. DESĂMÂNŢĂ vb. LTranz. (Complementul indică fineţe) A efectua operaţia de desămânţare. - Prez, ind.: desămânţez. - Pref. de- + sămânţă + suf. -a. DESĂMÂNŢARE s. f. (Rar) Operaţia de scoatere a seminţelor unui fruct. Cf. doom2. - V. desămânţa. DESĂRĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică alimente) A îndepărta, total sau parţial, sarea; a face mai puţin sărat; a desaliniza, (rar) a desaliña. Cf. pontbriant, D., DDRF, ALEXl, W., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, CIAUŞANU, v. R e f 1. p a s. Se ţin [scrumbiile] 24 ore în apă, ca să se desăreze, schimbând apa o dată sau de două ori. S. MARIN, C. B. 20. -Prez, ind.: desărez. - Pref. de- + săra. DESĂRÂRE s. f. Acţiunea de a desăra şi rezultatul ei; desalinizare, desaliñare. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, DDRF. Desărarea legumelor se execută înainte de a fi date în consum. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX. -Pl.: desărări. - V. desăra. DESĂRÂT, -Ă adj. Din care s-a eliminat total sau parţial sarea; desalinizat. Cf. pontbriant, d., ddrf. Se toarnă sosul peste peşte, punând împrejur măsline desă-rate. s. marin, c. b. 20, cf. dex. - Pl.: desăraţi, -te. - V. desăra. DESĂRĂCÎT adj. v. deshărăcit2. DESĂRCIN vb. I. T r a n z. A elibera de o îndatorire, dintr-o funcţie etc. Cf. i. golescu, c., pontbriant, D., CIHAC, I, 242, DDRF. După zece ani, architecţii şi întreprinzetorii de lucrări sunt desărcinaţi de respunderea la care sunt supuşi HAMANGIU, C. C. 482, cf. ALEXl, W., TDRG, CADE, DL. Mă desărcină din funcţia de secretar. PREDA, I. 87, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez, ind.: desărcinez. - Pref. de- + sarcină (după fr. décharger). DESĂRCINARE s. f. Acţiunea de a desărcina şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, D., cihac, I, 242, PHILIPPIDE, P. 99, DDRF, ALEXl, W., DEX. - Pl.: desărcinări. - V. desărcina. DESĂRCINÂT, -Ă adj. (învechit; despre oameni) Care a fost eliberat de o îndatorire, dintr-o funcţie etc. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. 4188 DESĂRTĂCIUNE -524- DESĂVÂRŞI - PI.: desărcinaţi, -te. - V. desărcina. DESĂRTĂCIUNE s. f. v. disertaţie. DESĂT s. n. v. deset. DESĂTÎNĂ s. f. v. desetină. DESĂVÂRŞIT, -Ă adj. v. desăvârşit. DESĂVÂRŞÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică activităţi, lucrări etc.) A duce până la capăt, a duce la bun sfârşit; a termina; p. e x t. a avea drept consecinţă finală. Care giudeţ de va fi mânios şi va giudeca pre cineva şi de va isprăvi în vreun chip, aceaia giudecată nu să cade să fie desăvârşită, până nu vor treace treidzeci de dzile. prav. 256. M-aş ţinea fericit când aş putea să urmez şi să desăvârşescpoemile ce mi-am propus. HELIADE, o. n, 18. Romanii dându-se cu totul la război... puseră toate sălinţele ... ca să-l desăvârşască. CĂPĂţineanu, m. r. 17/7, cf. POLIZU. Metamorfoza reciprocă va fi desăvârşită. eminescu, P. l. 48. Un înger ...cu putere dumnezeească, desăvârşise icoana. CARAGIALE, o. IV, 140. Nu ştiu dacă voifi destoinic să desăvârşesc aşa călătorie. MACEDONSKI, 0.1,436, cf. DDRF, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D. Proletariatul începe să-şi desăvârşească mişcarea de emancipare prin universalitatea ei. PLRll, 462, cf. CADE, SCRIB AN, D. Spre a desăvârşi paralelismul între cele două ţări, reexaminarea informaţiilor cari tind a dovedi că ... au fost... mici formaţiuni politice locale. BRĂTIANU, T. 6. Dezavuarea ţarului şi anatema patriarhului de la Constantinopol asupra mişcării eteriste au discreditat mişcarea lui îpsilanti şi au desăvârşit ruptura lui cu Tudor. oţetea, T. v. 249. Odobescu nu s-a putut decide niciodată să desăvârşească o lucrare de imaginaţie. VLANU, L. R. 72. Poziţiile, pe care minerii le iau în faţa stratului de cărbune sunt ale unor luptători care caută să-şi lovească duşmanul ... duşmanul ... a început să se prăbuşească şi nu mai rămâne decât să-i fie desăvârşită distrugerea. BOGZA, V. J. 128. Producţia de amestec tonant explică diversele accidente care s-au produs ... înainte ca deshidratarea substanţei să fi fost desăvârşită. SANIELEVICI, r. 234, cf. DL. Lucrarea a fost începută şi numai întâmplarea a făcut să nu fie desăvârşită. BARBU, PRTNC. 263. In ultimii ani de viaţă şi-a putut desăvârşi şi da la iveală operele capitale. IST. ut. ROM. II, 345, cf. DM, M. D. ENC., DEX. PPCD ... i se pun beţe în roate de către tribunalul solicitat să desăvârşească procedura reînscrierii. RL 2005, nr. 4 631. ^ R e f 1. p a s. Altfel se desăvârşeşte treaba, atunci când vrei s-o faci cu întregul meşteşug. TUDORAN, P. 109. S-a desăvârşit o adevărată reţea de tratate bilaterale. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8,78. în noaptea de 4 spre 5 mai, prin lupte grele, se desăvârşea eliberarea întregului oraş. FLACĂRA, 1975, nr. 17-18, 9. “v* R e f 1. Amintirile, în general, nu sunt, în fond, altceva decât începuturi de excitaţie nervoasă a celulelor respective- începuturi ce nu se desăvârşesc. NEGULESCU, G. 141. în timp ce toate celelalte popoare romanice s-au desăvârşit prin aportul sângelui germanic, românii apar ca fiind singurul popor latin format cu adaos slav. PATAPIEVICI, C. L. 113. 2. (Complementul indică activităţi, lucrări, pregătire profesională etc.) A ridica nivelul calitativ (până la perfecţiune); a perfecţiona. Veţi avea a vă ocupa în deosebite projete de lege ... a desăvârşi legislaţia generală. CR (1838), 4lV29, cf. valian, v. Cine voieşte să aducă pe români pe calea civilizaţiei... trebuie să le formeze şi să desăvârşască limba. CR. (1839), 282l/24. Pusei mâna pe toate născocirile cele nuoi, le desăvârşii şi le înmulţii. NEGULICI, E I, 8/28, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Plecase din Moldova cu o largă cultură şi o desăvârşise la Berlin. IORGA, C. 1.1, 221, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Opera pe care o desăvârşeşti de peste treizeci de ani, ieşind la lumină, îţi va hărăzi nemurirea. M. 1. CARAGIALE, C. 107, cf. CADE. Ardoarea credinţei sale religioase [a lui Augustin] ... desăvârşea tabloul naturii sale excesive. NEGULESCU, G. 85, cf. scriban, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Wagner desăvârşeşte obiectivarea motivului şi a melodiei. M 1974, nr. 9,19. ^ R e f 1. Omul care trăeşte singur nu să îndeamnă de nimini a să face mai bun şi a să desăvârşi. MARCO viei, D. 158/11. S-au întocmit la Sf. Sava şcoală naţională, unde tinerimea se desăvârşaşte pre cât se poate, întru învăţătura limbii patriei. TÂMPEANUL, G. 12/16. Omul se desăvârşeşte când se face cât se va putea mai întreg în firea sa. BĂLCESCU, o. 1,347. Rămăsei doi ani ca să mă desăvârşesc la carte. PELMON,l. 57/16. Iată-mă şi aici certat de soartă, pus alături de oameni ce se desăvârşesc sau se pierd prin sine, şi eu numaiprintr-o orbire menită nu ghicesc aceasta, ci stărui în a crede că sunt mişcaţi de mine. M. eliade, o. i, 57. ^ R e f 1. p a s. Cât este râvnit pentru tot rumânul a vedea o dată prin îndemnul celor mai mari şi un teatru naţional, unde nu puţin se desăvârşaşte pre lângă năravuri şi limba. CR (1831), 162/14. Militarul află în istorie cum ... s-a desăvârşit arta sa. F. AARON, I. L. 9/7. Această comisie (!) va judeca numai pricini corecsionale, hotărârile ei vor fi desăvârşite şi se vor întări de către şeful oştirei. CONDICA O. 91/24. Procesele s-au desăvârşit în veacul acesta şi au condus la o acurateţă foarte riguroasă. MARIN, PR. 1,54/6. Prin ei s-a desăvârşit opera începută de clasicii anteriori. MAIORESCU, CRITICE, 608. Crengile se desăvârşeau prin mâna mea şi se îmbogăţeau cu sensuri noi. vlasiu, D. 202. îmi place să te văd ...în asfinţit când lucrurile toate se desăvârşesc. BLAGA, POEZII, 283. Procesul de penetraţie a limbii române în biserică se desăvârşeşte abia în această epocă. ist. LIT. rom. i, 547. Statul şi cultura lui naţională nu se pot desăvârşi decât dacă se încadrează în dezvoltarea unitară a omenirii, românia literară, 1972, nr. 6, 16/1.^ (Cu complementul în dativ) Foloseşte-te cu grabă dar cu măsurată cumpătare ...ca să-ţi desăvârşeşti meseria. MARCOVICI, D. 12/3. Multe din aceste ţesătoare ... şi-au desăvârşit meşteşugul din ştiinţa ei. MOROIANU, S. 38. Dumnezeu n-a creat-o pentru a se împlini pe sine, pentru a-şi desăvârşi viaţa sa. STĂNILOAE, O. 36. Oamenii de talent profund îşi desăvârşesc mereu opera şi-şi dau seama de deficienţele ei. CĂliNESCU, c. o. 199. C. Sandu-Aldea... şi-a desăvârşit apoi pregătirea în Franţa şi Germania. AGROTEHNICA, I, 40. Este dator să-şi dezvolte şi să-şi desăvârşească aptitudinile. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10347. ^ (Prin lărgirea sensului) Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte Orice inventă omul. alexandrescu, o. I, 196. Istoria o cunoştea ca nimeni altul, ea desăvârşise la dânsul darul înnăscut de a judeca, fără să se înşele, oamenii. M. I. CARAGIALE, C. 14. - Prez. ind.: desăvârşesc. ~ De la desăvârşit. 4193 DESĂVÂRŞICIOS -525- DESĂVÂRŞIRE DESĂVÂRŞICIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Desăvârşit (1). Cuvântul [propoziţiunea] este împreunată punere a grăirilor, [a cuvintelor] înţeleagere sângură desă-vârşâcioasă arătând, macarie1, gram. 3718 . - PL: desăvârşicioşi, -oase. - Desăvârşi + suf. -dos. DESĂVÂRŞÎRE s. f. Acţiunea de a (se) desăvârşi şi rezultatul ei. 1. Terminare (1); încheiere. Cf desăvârşi (1). Cf LB. Numai lucrarea mamosului cu mâna poate să aducă facerea întru desăvârşire. MEŞT. MOŞ. 78/8, cf VALIAN, v. Fericirea popoarelor spânzură de desăvârşirea legilor politice. NEGULICI, E. I, 200/31, cf POLIZU, PONTBRIANT, D.? LM, DDRF. Societatea încetează:... Prin desfiinţarea obiectului sau desăvârşirea afacerei. HAMANGIU, C, C. 386, cf RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u. Lucrurile mărunte, adunarea sculelor, materialelor rămase şi desăvârşirea săniei TUDORAN, P. 134, cf dl. Părea mai curând un loc pe cale de desăvârşire cu bani mulţi. BARBU, PRINC. 168. După desăvârşirea studiilor... trece ...la curtea lui Brâncoveanu. IST. LIT. ROM. I, 548. Se aflau medici erudiţi ... gata să-şi aducă întreaga contribuţie la desăvârşirea acestei organizări. G. BARBU, A. v. 203. Conţinutul complex al patriotismului presupune un caracter complex al procesului de formare şi desăvârşire a conştiinţei patriotice, scânteia, 1975, nr. 10 337, cf. dex. Articolul scoate în evidenţă principalele etape de desăvârşire a procesului de formare a poporului român. RL 1980, nr. 11 068. ^ L o c. a d v. Cu (sau, învechit şi regional, în desăvârşire = a) cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. Să izgonească cu desăvârşire tot felul de vrăjmăşii, neunire între supuşi. CR (1829), 54V7. S-a aflat cu desăvârşire că această boală s-a precurmat cu totul. ib. (1830), 431 Vl 6. Scoposul lor erea ca să mă eglendisească cu desăvârşire. GORJAN, H. I, 141/10. Un om rece şi mărginit nu e niciodată cu desăvârşire fericit. CR (1839), 266V5. Vrăjmaşiifură sfărâmaţi cu desăvârşire. ARHIVA R. n, 204/18. Avea două fete cu desăvârşire frumoase. FM (1843), 133Vil. Ştefan ...îl bătu cu desăvârşire. IST. M. 92/14. Vedeţi înaintea voastră doi oameni pocăiţi cu desăvârşire. PR. DRAM. 294. Al meu fiu eşti cu desăvârşire. PANN, E. IV, 84/8. Cunosc şi simţ cu desăvârşire că das-calul pentru un tănăr este aceea ce este grădinarul pentru un pom. NEGRUZZI, s. 1,12, cf POLIZU. Am pus bazele unui dicţionar român care lipsea cu desăvârşire (a. 1864). PLR 1,204, cf. PONTBRIANT, D. Părintele devine în desăvârşire melancolic şi prevede că urgia lui Dumnezeu are să se arate în curând. CONV. LIT. III, 43. Eu am trebuit să declin cu desăvârşire această insinuaţiune, aproape blesantă. eminescu, în PLRI, 295. în câţiva ani de zile m-a calicit cu desăvârşire. CREANGĂ, A. 159. Am uitat cu desăvârşire scopul vizitei mele. CARAGIALE, O. iii, 170. Amuţisem cu desăvârşire. MILLE, V. P. 170. Xenopol neagă cu desăvârşire această domnie. CONTEMPORANUL, VII, 235. Cele mai multe din vechile uşi s-au prăpădit cu desăvârşire. IORGA, c. I. m, 64, cf TDRG. îmi lipseşte cu desăvârşire convingerea. IBRĂILEANU, A. 47, cf RESMERIŢĂ, D. Familia Axon nu e cu desăvârşire pierdută. M. ELIADE, 0.1,112, cf CADE. Pentru o lună, două m-afund undeva-n munte, evit cu desăvârşire orice contact cu oamenii. MIRONESCU, s. 117. L-am certat ...că m-a uitat cu desăvârşire, camil PETRESCU, P. 34. Urmaşii imediaţi ai lui Copernic n-au renunţat cu desăvârşire la astrologie. NEGULESCU, G. 66. Dezvoltarea intelectuală a copiilor devine foarte înceată, rămânând uneori cu desăvârşire nulă. id. ib. 211. Se interzice cu desăvârşire circulaţia elevilor pe Calea Victoriei. BRĂESCU, O. A. II, 153. Lucrurile nu sunt încă prea grave, dar vanitatea a întunecat... însăşi viaţa lui afectivă ... anulând-o cu desăvârşire pe cea spirituală. E. IONESCU, E. 102. Contrazicerea ...se întoarce deci cu desăvârşire împotriva tezei pe care o susţine. BRĂTIANU, T. 60. în timpul celor doisprezece ani de când e văduv, i-a scăpat cu desăvârşire controlul copiilor, arghezi, S. XI, 71. Am luat masa, m-am plimbat cu desăvârşire singur de la sobă la fereastră şi viceversa. CĂLINESCU, c. O. 74. Părea schimbat cu desăvârşire. TUDORAN, P. 387, cf. DL, DM, M. D. ENC. Ea uită cu desăvârşire de tragicul eveniment MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 63. Vor fi eliminate cu desăvârşire din emisiuni lucrările depăşite sub raport muzical şi poetic. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 2/6, cf. DEX. Atributele virile ale oamenilor de Neanderthal sau de Cro-Magnon lipseau aproape cu desăvârşire. CĂRTĂRESCU, N. 149. Politicile de mediu erau sublime, dar lipseau cu desăvârşire. RL 2005, nr. 4 567, graiul, îi, 76; b) în mod ireproşabil, perfect2 (11), desăvârşit (2). S-a hotărât de curând în Prusia ca niciun ofiţer să nu poată să mai intre în slujbă de adio-tant daca nu va vorbi cu desăvârşire limba franţozească. CR (1838), 152/l 6. Nicio limbă omenească nu este în stare să esprime cu desăvârşire cugetarea omului. DACIA LIT. 179/28. Totul va fi cu desăvârşire organizat C. PETRESCU, s. 219. ^ E x p r. (învechit, rar) A aduce la desăvârşire = a desăvârşi (1). Ajutăm şi cu cuvântul şi cu fapta spre a aduce lucrul la desăvârşire, buznea, P. v. 50/6. Nimica nu pociu să aduc la o desăvârşire. RUSET, E. 45/15. 2. Perfecţionare. Cf desăvârşi (2). Cf LB, HELIADE, O. II, 345. Ne îndeletniceam spre desăvârşirea duhului nostru. MARCOVICI, C. 36/23. Desăvârşirile ce sunt a se introduce întru sistema clădirei grajdurilor. CR (1839), 92V24, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, CADE, DM. Desăvârşirea ta şi a puterii tale. BARBU, PRINC. 62. Activitatea diaconului Coresi reprezintă ...o continuare şi o desăvârşire a mişcării care ne-a dat cele dintâi cărţi traduse în româneşte. IST. LIT. ROM. 1,306, cf. DEX. El a fost maestrul meu în endocrinologie şi în desăvârşirea mea ca experimentator. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 24. 3. însuşirea sau caracterul de a fi perfect2 (11); starea a ceea ce este perfect2; perfecţiune (1). Peara, pruna, cireaşa ... să fac cu prea puţină îngrijire la o mare desăvârşire. OBLĂDUIREA, 36/7, cf LB. Nu ştiuse până aci că Mentor ştie să cânte cu atâta desăvârşire din liră. PLEŞOIANU, T. II, 62/27. Limba rumânească acum pâşaşte către desăvârşire. HELIADE, o. n, 201. Un Hristodor Crater os... după ştiinţele ce are despre ale plugării, făgăduieşte să aducă lucrarea semănăturilor la cea mai bună desăvârşire (a. 1830). DOC. EC. 470. Vai! cât sântem de departe de desăvârşirea pentru a căriia dobândire suspină inima noastră? MARCOVICI, D. 183/27. Am învăţat toate mişcările stelelor, descrierea pământului şi legile cu toată desăvârşirea lor. GORJAN, H. I, 111/9, cf. VALIAN, V. Literatura ... păşeaşte cu paşi de uriaş către desăvârşire. NEGRUZZI, în PLR I, 38, cf. ŞĂINEANU2. Colorile apar în toată desăvârşirea lor. IORGA, c. 1.1,116. [Natura] se luptă 4195 DESĂVÂRŞIT -526- DESĂVÂRŞIT să deschidă desăvârşirii cale - Şi tot mai mult împarte din darurile sale. CERNA, P. 59. O încercare veşnică spre desăvârşire se accentuiază. ANGHEL, PR. 185, cf. TDRG, resmeriţă, D., cade. Ca nebuloasele cosmice, care ... ascund eventualităţi evolutive nenumărate, putând să dea naştere, în curgerea nesfârşită a vremurilor, unor lumi de înaltă desăvârşire sau unor monstruoase cataclisme siderale - tot aşa, ... sufletele tinerilor închid câteodată ... virtualităţi. NEGULESCU, G. 75. Desăvârşirea înseamnă ştiinţă, voinţă şi credinţă. VISSARION, B. 242. Râvnesc nenfăptuitul vis al desăvârşirii. VOICULESCU, POEZII, n, 254. Din lutul ţării mele mi-am ridicat spre tine Un suflet ca un codru adânc şi nepătruns; I-ai dat desăvârşirea coloanelor eline. PILLAT, p. 116, cf. STĂNILOAE, O. 59, cf. DL, DM. Arată la ce desăvârşire artistică se ridică poezia lui Alecsandri. varlaam - sadoveanu, 230, cf. M. D. ENC., DEX. în timpul Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat cu pasiune şi dragoste pentru desăvârşirea unităţii statale. MAGAZIN IST. 1975, nr. 5, 74. [„Pietrele”] pot deveni orice şi oricum, dacă nimeresc pe mâna lui Brâncuşi, dar mai cu seamă pot deveni ceea ce sunt, desăvârşire, flacăra, 1976,nr. 2,8. Am văzut multe recitaluri de poezie, dar niciodată nu am avut senzaţia, ciudată în felul ei, a desăvârşirii. CONTEMP. 1977, nr. 1 611, 9/4. Ne vorbeşte apoi despre „Logica” pe care urmează să o scrie-întru desăvârşirea sistemuluipropriu-, o logică născută nu în jurul individualului şi generalului, ci a elementului, a determinaţilor. LIICEANU, J. 25. Desăvârşirea e întotdeauna o extremă, ultimul punct atins, piscul, pleşu, M. M. 72. - PL: desăvârşiri. - V. desăvârşi. DESĂVÂRŞÎT, -Ă adj. 1. Care este dus până la capăt; isprăvit, sfârşit2 (1), terminat2. Muiarea frăţine-mieu prin-tru ce e împreunare desăvârşită cu nusul, mie iaste a doua spiţă ca şi frate-mieu. prav. lucaci, 27373, cf. mardarie, l. 122/30. Nădăjduim că să va face desăvârşită pace (a. 1791). IORGA, S. D. VIII, 20. Tactul este regulata purtare a mâinii în sus şi în jos, spre exemplu: de la întâia lăsare a mâinii în jos şi până la desăvârşita ei ardicare. PANN, G. M. 16/9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Pe când era aprope să fie friptă găina desăvârşită, copiii se întoarseră de la biserică. ISPIRESCU, L. 271, cf. alexi, w. [Bălcescu] avea mângâierea că va vedea desăvârşită opera pe care se simţea dator să o dea compatrioţilor săi DENSUSIANU, L. 349,cf.RESMERIŢĂ,D.,cade. ^Loc.adv.(învechit)Cu desăvârşit = în întregime, pe deplin, cu desăvârşire, v. desăvârşire (1). Avănd cu desăvârşit Darul cel mai iscusit. CONACHI, p. 37. Aşteaptă, să vezi cu desăvârşit efectul soarelelor tale. PR. DRAM. 221. N-au putut a mă tămădui cu desăvârşit. BREZOIANU, î. 14/27. în lume născut Nimeni n-a stătut A fi fericit Cu desăvârşit. ISPIRESCU, L. 393. "'y’ (Adverbial) îndată ce plata datoriilor Mitropoliei se va face desevărşit, se va păşi cătră săvârşirea besericei catedrale (a. 1846) HURMUZAKI-S, VI, 528. + (învechit) Care nu mai este supus modificărilor; care este titularizat, recunoscut în funcţie. Nu va mai putea să leapede călugărita, măcar de-ar şi vrea; fără numai de nu va fi călugăr desăvârşit. PRAV. 152. Care episcop va lua diaconul dentr-alt popor şi-l va face preot desăvârşit sau de-i va da vreo mesereare fără de ştirea celui de loc, aceluia episcop nu-i iaste întreagă preoţiia. EUSTRATIE, PRAV. 40/4. Trebuie vechilul să aibă adeverinţă în scris şi cu marturi că iaste desăvârşit epitrop şi vechil acelui ce să judecă. PRAV. cond. (1780), 62. Nicolae Molugă, carele, fiind vrednic, l-am aşăzat grămătic la această sfi bisericfă], fiind şi mai nainte silitor spre ajutorul sfintelor slujbe cu preotul ce este, şi avănd nădejde ca să ia şi darul preoţii[i], să rămăe desăvârşit al bisericii (a. 1790). IORGA, s. D. VI, 504. Să se dea către înălţimea Ta cea desăvârşită hotărâre (a. 1825). DOC. EC. 355. 2. Care întruneşte în cel mai înalt grad toate calităţile cerute, care nu lasă nimic de dorit, care este lipsit cu totul de defecte;perfect2(II).V. impecabil, ireproşabil. Desvrăşit Dfumnejzeu şi desvrăşit omu. PSALT. 336. Ceia ce ... au săvârşit credinţă curată şi nădejde dereaptă şi în iboste desăvârşită trecut-au din aceasta lume, aceia vor sta toţi de-a dereapta lu Hristos (a. 1619). CODEX STURDZ. 294. Răbdare se avemu şi lucru desesfărşitu sepriimim, că cela ce-l învince ispita cade în năpaste (a. 1619). CUV. D. BĂTR. n, 124/17. Am izvodit din toate izvoadele într-un loc şi am făcut unul desăvârşit. URECHE, L. 59. Dascăli desăvârşip (a. 1652). GCR1,157/9. Robotul cel desăvârşit Domnului Hristos, acela iaste cu totul slobod. DOSOFTEI, V. s. februarie 54v/33. Iaste... desăvârşit om. SLOV. 29v/2. Viaţa lui în lume [au fost] desăvârşită sffiJnţime. GRECEANU, î. 33/24. Rugăciunile cari facem Maicăi Preacuratei Fecioarei la zile de sărbători, nopţile cu priveghieri şi zia cu deosebite podoabe de căntări şi cu 2 cântăreţi, desă-vărşiţ psalţi între amăndoo strănile ... vine chiar Băluţă Ioan şi ne adună pe toţi din tărg. IORGA, s. D. Vffl, 170. Acest Dfujmnezeu, fiiulel iaste ... întru tot desăvârşit. TOMICI, î. 5/15, cf. LB. Dumnezeu zidit-a pe om, cea mai desăvârşită a lui fiinţă. marco viei, D. XII/25, cf. valian, V., POLIZU. Stăpâna de casă ... înţeleaptă este un desăvârşit monarh în casa ei. PENESCU, M. 2, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Am talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca să fiu un literat desăvârşit. CARAGIALE, O. in, 179, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Corpul unei femei tinere,... este realizarea formată... cea mai desăvârşită a materiei vii. ibrăileanu, a. 113, cf. resmeriţă, d., cade. Delegaţiunea belgiană ne-a invitat la masă şi a fost de o amabilitate desăvârşită. TTTULESCU, D. 150. Tipul acesta era de altfel considerat ...ca reprezentând perfecţiunea fizică sau frumuseţea desăvârşită. NEGULESCU, G. 244. Sânii, plinii, Desăvârşiţi îi strânse sub un pieptar de linii. VOICULESCU, POEZH, II, 146. Era un om ... de-o desăvârşită cinste. MOROIANU, S. 137, cf. SCRIB AN, D. Ea îşi află expansiunea desăvârşită în lucrările clasice de la sfârşitul veacului trecut. BRĂTIANU, T. 13. Totul e sever şi simplu, în desăvârşit acord cu munţii, brazii şi cu apa Bistriţei. CĂLINESCU, C. 0.250. Rareori am putut vedea un mai desăvârşit simţ coregrafic. RALEA, 0.45. Mersul ei nu se schimbase. Era în el desăvârşita armonie de mişcări şi de linii din mersul unui cerb. VINEA, L. I, 186. Succesul era desăvârşit. DEMETRIUS, A. 211. Cântecul, una din cele mai desăvârşite creaţii ale folclorului nostru, se cântă pe o melodie solemnă, plină de sonorităţi străvechi. IST. LIT. ROM. 1,46. Studiul d-lui Capidan este de o desăvârşită ţinută ştiinţifică. CONSTANTINESCU, S. II, 15, Cf. M. D. ENC., DEX. Ca orice operă artistică desăvârşită poemul lui Lermontovpropune mai multe nivele ale lecturii, românia LITERARĂ, 1979, nr. 21, 11/3. ^ (Adverbial) Pentru căce 4196 DESĂVÂRŞIT -527- DES CALIFICA că de nu va fi făcut desăvârşit... atunci nu i să va tăia capul. prav. 209. [Moise] desăvârşit iubiiapreDumnezău. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/49. M-ai învrednicit a dobândi limanul milei împărăteşti ca să mă poci mai desăvârşit procopsi întru ştiinţa tămăduirii MOLNAR, E. S. 6/8. Una dintru aceale întrebări desăvârşit dezlegată da pricină ca şi celelalte să fie lămurite. LEON ASACffl, B. 16/1. Cum te afli întru sănătatea dumitale? ...Nu atâta bine, aşa şi aşa, nici bine nici rău, după obicinuinţă de a-ţi sluji desăvârşit ABEŢEDAR, 692/34. Huni[i] înfăţişa desăvârşit caracterul unei napi mai barbare şi mai sângeroase. F. aaron, i. i, 19/19. Nu cunosc niciun oraş din Europa care se poată aduna o societate mai desăvârşit plăcută şi unde tonul cel mai bun să se arate mai unit cu veseliea cea mai dulce. DACIA LIT. 133/2. Slove.... întotdeauna desăvârşitpropor-ţionate. IORGA, C. I. m, 66. Picioarele ... în ciorapi de culoarea nisipului desăvârşit întinşi, erau lipite unul de altui CAMIL PETRESCU, P. 223. Dacă puterea covârşitoare a artei se dovedeşte mai desăvârşit în ceva - apoi se dovedeşte mai ales în pamflet sadoveanu, o. ix, 524. Furnicile au un stat complicat ca şi oamenii şi ... se conduc desăvârşit CĂLINESCU, C. o. 43. îmbinarea se face desăvârşit, formele se cuprindfără ruptură. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 331. ^ (Substantivat) Aceastea toate datori sintem a le păzi, deaca poftim a nemeri desăvârşitu. VARLAAM -ioasaf, 46722. ^ (învechit; adverbial; ca determinant al unui adjectiv, căruia îi dă valoare de superlativ absolut)^ sosit după acesta altfecior de prinţ, fălos,...cel desăvârşit frumos. pann, E. II, 13/4. Tocma ca un leu sălbatic şi desăvârşit urât id. ib. 30/4. 3. Care este deplin (II 2), complet, absolut, total (1). Care parte să o aibă pentru hrana vieţii, iar nu cu desăvârşită stăpânire. PRAV. COND. (1780), 102. Divanu... s-au socotit... a să dăpărta orice lucru împotrivă, aşteptând cu toţi acea desăvârşită încredinţare (a. 1809). doc. EC. 78. Pentru desăvârşită încredinţare, am adeverit cu însuşi iscăliturile noastre (a. 1811). ib. 110. De să va lăsa să dăruiască unul altuia [soţii] cu desăvârşită stăpânire, să poate din dragoste să-şi dăruiască toată averea ... şi întâmplându-să a să despărţi să rămâie săraci, legiuire, 65/4. Cu desăvârşită plecăciune, ne închinăm cinstiţii eforii (a. 1824). DOC. EC. 308, cf. LB. Asuprafiinţei mele eşti stăpân desăvârşit HELIADE, M. 46/19. Tu nu eşti stăpân desăvârşit pe tine însuţi şi eşti al nostru. FM (1843), 3922/10. Videm domnind o pace desăvârşită. IST. M. 215/19. Iaca o privelişte sublimă pe care toţi oamenii încă n-o înţeleg, dar a căria înţelegere desăvârşită va fi triumful omenirii NEGULICI, E. II, 41/23. Desăvârşită tăcere ... nimenea nu-mi dă răspuns! PANN, E. 1, 30/19, cf. pontbriant, D. Proroceau norodului ruină desăvârşită. CONTEMPORANUL, V, 412, cf. DDRF, ALEXl, W. Faţă de oricine te-a iubit datoreşti cea mai desăvârşită discreţie: acestea sunt lucruri care nu se scot în piaţă. IORGA, P. A. I, 5. E o linişte desăvârşită, tulburată numai de glasul clopotelor, anghel - IOSIF, c. L. 73, cf. tdrg. Trebuie să fi fost târziu de tot, că era o tăcere desăvârşită, nu mai cântau nici greierii BRĂTESCU-voiNEŞTl, P. 142. Era o linişte de vânt desăvârşită. AGÎRBICEANU, A. 84, cf. RESMERIŢĂ, D. Era linişte desăvârşită; rareori pătrundea până la dânsul câte un ţipăt REBREANU, R. I, 183. Mulţumită acestui ecleraj, Silion se bucura defiecare dată de o singurătate misterioasă în mijlocul unei nopţi desăvârşite. VINEA, L. I, 50. în liniştea desăvârşită a casei se auziră scările scârţâind. TUDORAN, P. 15. Era linişte desăvârşită ca într-un vis. PREDA, M. S. 171, cf DL, DM. în tăcerea cea mai desăvârşită, încerca să-l salveze pe suferind. G. BARBU, A. V. 73. Taina care îl înconjoară pe maiestuosul mag este desăvârşită. LL 1973, nr. 4,765, cf M. D. ENC. Un timp a fost linişte desăvârşită. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 18, 15/4. 4* (Adverbial) Că den începută amu era dereptatea şi străluciia luminat, şi firea omenească desăvârşit avea frâmseaţea dereptăţiei dentâiş, den începutul lumiei CORESI, EV. 23. Va posti aceşti trei ani necurmat, adecă desăvârşit ANTIM, o. 238. Vomiciile... s-au fost şi rădicat desăvârşit prav. cond. (1780), 90. Stridiile nu era atâta de multe, încât să4 sature desăvârşit DRĂGHICI, R. 44/4. Ştefan ... birui pe Radul desăvârşit F. aaron, I.I, 135/18. Ia vezi, doctore, D. este desăvârşit sănătos. HRISOVERGHI, A. 35/6. Duhovnicul însă nu se departă pănă când osânditul nu e mort desăvârşit. FM (1843), 72/31. Cu chipul acesta sărăcindu-i desăvârşit, îi adusă la desnădăjduire. IST. M. 205/19. Patima jocului de cărţi se înstăpânise acum desăvârşit asupra lui. AGÎRBICEANU, A. 362. - PI.: desăvârşiţi, -te. - Şi: (învechit) desăvârşit,-ă, desevărşit-ă, desesfărşit, -ă adj. - De1 + săvârşit. DESAXĂN vb. I. T r a n z. (Prin vestul Munt.; complementul indică oameni şi animale) A lua, a descărca (3), a scoate povara (1). Cf scriban, d. - Scris şi: dessăxăna. scriban, D. - Prez. ind.: desăxănez. - Pref. de- + [în]săxăna. DE SÂNGERĂ vb. I. T r a n z . (Prin sud-vestul Transilv.; complementul indică oi, cai sau vite care suferă de o boală a sângelui) A vindeca făcând o crestătură în vârful cozii sau al urechilor. Până făcui grind'ei nou, Mi s-o sânzerat um bou; Până l-am desânzerat, Mi-o picat şi hălalalt densusianu, ţ. h. 198, cf. A ii 7. - Prez. ind.: desângerez. - Pref. de- + sângera. DESCALIFICĂ vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A considera că nu merită respect, stimă datorită unui comportament sau unor fapte reprobabile; a dezonora. Arătându-şi părul alb, îl descalificase pe el însuşi EFTIMIU, N. 84. Un imperativ drastic... descalifica haimanaua care se purta, cu o femeie ... inelegant. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 142, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Urmăreşti să-l descalifici literar. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 14, cf DEX. (Prin lărgirea sensului) Islamul nu a conservat decât identicul: ce ieşea din pura obedienţă a reproducerii a fost iremisibil descalificat PATAPIEVICI, c. L. 351. 2. T r a n z. (Complementul indică sportivi) A exclude dintr-o competiţie (sportivă) sau dintr-o echipă pentru abateri de la regulament sau pentru un comportament inadecvat. Cf DL, DM, DN2, M. D. enc., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Ofertele celor trei companii au fost descalificate pentru că „nu au îndeplinit cerinţele prevăzute în caietul de sarcini RL 2005, nr. 4 704 4 (în trecut; complementul indică persoane care se duelau) A declara nedemn de a se mai bate în duel. Ţinând seamă de 4199 DESCALIFICANT - 528 - DESCĂIERA faptul că ... a lovit după comanda „Halt”, credem că urmează a fi descalificat conform prevederilor Codului onoarei. CAMIL PETRESCU, T. I, 127. 3. R e f 1. A-şi pierde calificarea (profesională). Cf. DEX, NDN. -Prez. ind.: descalific. - Pref. des- + califica. DESCALIFICANT, -Ă adj. (Rar) Care descalifică (1). Descalificantă nu e specia, ci cel ce, descalificând-o, nu vrea s-o mai recunoască. CONTEMP. 1971, nr. 1 302, 3/6. Am scris în altă parte stridenţele descalificante ale acestui tip de discurs, în care criteriul realităţii este confiscat de dictatele imaginarului. PATAPIEVICI, C. L. 278. [Cei din UE] ne vor opri în faţa uşii cu aceeaşi descalificantă întrebare: „De ce nu vă faceţi temele? RL 2005, nr. 4 755. -PL: descalificanţi, -te. - Descalifica+suf. -ant. Cf. fi*, d i s q u a 1 i f i a n t. DESCALIFICARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s -califica şi rezultatul ei. 1. Cf. descalifica (1). O asemenea carenţă, de nereparat, ar fi fost şi o descalificare. CAMIL PETRESCU, U. N. 258, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Cf. d e s c a 1 i f i c a (2). Cf. dl, dm, der, dn2, m. d. enc., dex. + S p e c . Declararea cuiva nedemn de a se mai bate în duel. Nu credem că e... cazul de descalificare [la duel], camil petrescu, t. i, 127. 3. Cf. d e s c a 1 i f i c a (3). Cf. dex, ndn. - PL: descalificări. - V. descalifica. DESCALIFICÂT, -Ă adj. 1. Care nu merită respect, stimă, din cauza unui comportament sau a unor fapte reprobabile; dezonorat. Contez pe discreţia ta, fiindcă, dacă află cineva, sunt un om descalificat. CĂLINESCU, E. O. H, 267, cf. m. d. enc., dex. 2. Exclus dintr-o competiţie sportivă sau dintr-o echipă pentru abateri de la regulament sau pentru un comportament inadecvat. Cf. m. d. enc., dn2, dex. 3. Care şi-a pierdut calificarea profesională. Cf. dex, NDN. -PL: descalificaţi, -te. - V. descalifica. DESCALIFICATOR, -OARE adj. (Rar) Care descalifică (1); dezonorant. Există un snobism profesional... după care numai unele meserii sunt nobile, altele fiind descalificatoare. CĂLINESCU, C. O. 106, cf. MDA. - PL: descalificatori, -oare. - Descalifica + suf. -tor. DESCARBONIZĂ vb. I v. decarboniza. DESCARBONIZÂRE s. f. v. decarbonizare. DESCARCERA vb. I. T r a n z. (Complementul indică fiinţe) A elibera dintr-un blocaj cauzat de un accident rutier, de un cutremur etc. Cf. doom2. -Prez. ind.: descarcerez. - Pref. des- + [înjcarcera. DESCARCERÂRE s. f. Acţiunea de adescarcera şi rezultatul ei. Un dispozitiv de descarcerare ...a fost achiziţionat de Primăria sectorului 6. RL 2004, nr. 4 482. - PL: descarcerări. - V. descarcera. DESCARCERÂT, -Ă adj. (Despre fiinţe) Eliberat dintr-un blocaj cauzat de un accident rutier, de un cutremur etc. - PL: descarceraţi, -te. - V. descarcera. DESCATEN vb. I. T r a n z. (Rar) A dezlănţui (II 1). Cf. SCRIB AN, D., MDA. - Prez. ind.: descatenez. - Pref. des- + catenă. DESCATENÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a d e s -c a t e n a şi rezultatul ei. Cf. mda. - Pl.: descatenări. - V. descatena. DESCATENÂT, -Ă adj. (învechit) Dezlănţuit (1); eliberat. Cabaleta ... lasă a să vedea furia lui Ashton des-catenată şi gata a plumba asupra victimei sale. FILMON, O. II, 228. ^ (Substantivat) Poetul care nu-şi deosibeşte logica sa de aceea a prozei ... nu va deveni niciodată descatenatul Shakespeare. MACEDONSKI, o. IV, 83. - PL: descatenaţi, -te. - V. descatena. DESCATIFEL vb. I. R e f 1. (Rar; despre voce) A-şi pierde sonoritatea plăcută, catifelată, agreabilă. Gâtlejul, care la Caruso vibra în permanenţă ..., se descatifelase. ARGHEZI, S. XVI, 28, cf. MDA. -Prez. ind. pers. 3: descatifelează. - Pref. des- + catifela. DESCAZARM vb. I. R e f 1. (Rar) A ieşi din cazarmă, a nu mai sta la cazarmă. Cei mai mulţi ...se descazar-mau şi se mutau în oraş. BENIUC, M. C. I, 375, cf. mda. -Prez. ind.: descazarmez. - Pref. des- + [în] cazarma. DESCĂIBĂR vb. I. T r a n z. şi refl. (Prin nord-vestul Munt) A (se) descăiera (1). Cf. udrescu, gl. - Prez. ind.: descăibăr şi descăibărez. - Pref. des- + [în]căibăra. DESCĂIERA vb. 1.1. T r a n z. şi r e f L (învechit şi regional) A (se) despărţi, a (se) separa dintr-o încăierare; (regional) a (se) descăibăra. Cf. LB, valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Doi sergenţi... abia putură să descaiere două femei. AGÎRBICEANU, A. 88, cf. CADE. Deodată, zurba se potolea, dancii se descăierau, lăsau prada şi tămbălăul entuziast, alergau iar după noi. VOICULESCU, P. ii, 72, cf. SCRIBAN, D. Abia i-am putut descăiera. udrescu, GL. + R e f 1. (Prin nord-vestul Munt.) A scăpa de cineva incomod; a se descotorosi. Cf. udrescu, gl. 2. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică lucruri încâlcite, încurcate, încolăcite etc.) A desface (2), a descurca (1), a descâlci (1). Cf LB, ddrf, alexi, w., udrescu, gl. - Prez. ind.: descâier. -- Pref. des- + [în]căiera. 4215 DESCĂIERARE -529- DESCĂLECA DESCĂIERARE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) descăiera şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s c ă i e r a (1). Cf lb, polizu, pontbriant, d., LM. 2. Cf. d e s c ă i e r a (2). Cf. lb, ddrf. -PL: descăierări. - V. descăiera. DESCĂIERĂT, -Ă adj. (învechit şi regional) 1. Separat, despărţit dintr-o încăierare; p. e x t. (regional) împăcat. Cf. lb. pontbriant, d., lm. Eu i-am lăsat descăieraţi (= împăcaţi); da cine ştie ce-or fi mai făcut? UDRESCU, GL. 2. (Despre lucruri încolăcite, încurcate etc.) Descâlcit2 (1), descurcat (1). Cf. DDRF. Au încolţit cartofii, trebuie descăieraţi. UDRESCU, GL. -PL: descăieraţi, -te. - V. descăiera. DESCĂILĂTOR s. n. (Regional) Unealtă cu care se scot caielele rămase după căderea potcoavelor (Strehaia). GL. OLT. -PL: descăilătoare. - Cf. caiele (pi. lui caia). DESCĂIMĂCÎ vb. IV. Refl. (învechit; despre oameni) A se dezmetici (II1), a se dezmorţi (2). Cf. lb, LM, GHEŢIE, R. M., ALEXl, W. - Prez. ind.: descăimăcesc. - Cf. b u i m a c. DESCĂIMĂCÎ RE s. f. (învechit) Acţiunea de a s e descăimăci şi rezultatul ei. Cf. lb, pontbriant, d., LM. - V. descăimăci. DESCĂIMĂCÎT, -Ă adj. (învechit; despre oameni) Dezmeticit, dezmorţit. Cf. lb, pontbriant, d. - PL: descăimăciţi, -te. - V. descăimăci. DESCĂLC vb. I. T r a n z. (Complementul indică îndoituri, cute etc. ale unei ţesături) A netezi cu fierul de călcat. Cf. DL, DM, DEX. -Prez. ind.: descălc. - Pref. des- + călca. DESCĂLCÂRE s. f. Acţiunea deadescălcaşi rezultatul ei. Cf. dex, mda. - PL: descălcări. - V. descălca. DESCĂLEC vb. I. I n t r a n z. 1. (Uneori determinat, pleonastic, prin „de pe” sau „după” cal) A se da jos, a coborî de pe cal (sau rar, de pe alt animal folosit la călărit). Şi în grabă descălecă Melhi de pre calul său (a. 1600 -1625). GCR1,67/13. Acolea după şanţ au descălecat toată pedestrimea, iară călărîmea în deal. M. COSTIN, o. 191. Descălecă Alexandru şi-l tămăieră şi-l blagosloviră Irimia proroc. ALEXANDRIA (1784), 36717. Boiarii toţi descălecară şi i să închinară lui ca la un împărat ALEXANDRIA (1794), 25/5. S-au întors iară în Verona pre un măgariu ... şi descălecând, au mars la craiul. BERTOLDO, 8/3. Ajungând cu dânsul la numitul oraş, descălecară. MAIOR, I. B. 113/1. Numaidecât au descălecat el de pe cal şi l-au dat ocârmuitorului. GOLESCU, P. 371/15, cf. LB. L-au lăsat să descalecefără împotrivire. AR (1829), 127Vl 8. Atunci porunci împăratul să descalece toţi. GORJAN, H. 1,64/24. Spre mirarea tuturor, de departe discălică şi ... îngenunchea şi-i prezentă documentul. ASACHI, S. L. n, 42. Nu puteau să descalece dupe măgar. CR (1839), 236/12, cf. valian, v. Ajuns ... subt chioşcul împăratului a descălecat ARHIVA R. n, 17/3. Cândprintr-un bărc tufos treace Iată izvor bun şi reace, Descălecă, odih-neaşte, Şi seatea îşipotoleaşte. BĂRAC, A. E. 32v/7. Sosind noaptea iarăşi au descălecat, Să răsufle şi să doarmă. PANN, E. 1,74/15, cf POLIZU, BĂLĂŞESCU, GR. 83/16. Zisei lui Ion, dorobanţul care-mi era conductor, să descalece. PELIMON, I. 103/29, cf PONTBRIANT, D. Iaca! doi dintre ei Descălecă şi-n grabă apucă pe cărare, alecsandri, t. ii, 62. Domnul descălecă şi la uşă fu întâmpinat de norod. GANE, N. I, 7. Atunci fiul craiului descălecă. creangă, O. 85. Călătorul descălică, luă şaua şi dete drumul calului să pască. CARAGIALE, 0.1,48. Aci îi venea să descalece ca să adune câte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 17. Descalec de pe cal şi mă opresc în loc. vlahuţă, s. a. n, 143, cf ddrf. Descălecă-ntr-o fugă, îşi reazimă de cal Grozava ghioagă, coşbuc, p. n, 96, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg. Descălecă, deschise portiţa şi acum venea, cu calul de căpăstru, spre grajd. AGÎRBICEANU, s. 186. După două ... ceasuri de mers sub întunerecul nopţii, descălecarăm dinaintea crâşmei lui Avrum. HOGAŞ, DR. I, 93, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Turcul... descălecă de pe cal şi lăsă frâul în mâinile ciobanului, galaction, o. 287. Au descălecat ş-au lăsat caii unul lângă altul, fără să-i lege. SADOVEANU, O. X, 595. Descălecat în grabă sub un umbrar de nuci. PILLAT, P. 95, cf SCRIBAN, D. Magheru ... descă-lecase şi se plimba cu mâinile la spate, camil PETRESCU, o. II, 656. Călăreţii au descălecat în capul scărilor, c. PETRESCU, A. R. 115. Descălecai şi mă apropiat ducând după mine căluţul stancu, R. A. I, 248, cf DL. A descălicat şi a dat drumul la cai PREDA, M. 45, cf M. D. ENC., DEX. Acolo cum ajunse, [pustnicul] descălecă, lăsă leul la uşe ... şi intră înăuntru unde era strâns tot sinodul. SNOAVA, rv, 195. El acolo mi-ajungea, De pe cal descălică. PĂSCULESCU, l. p. 32. Făt-Frumos ... descălică, lăsă calul să pască iarba cea frumoasă şi mirositoare, şi el plecă apucând poteca ce-i ieşi înainte. POPESCU, B. II, 26. La un tufan că trăgea, După cal descăleca Şi calul îl priponea. BALADE, n, 176. Voinic cal descăleca, Şi în casă mi-şi intra. FOLC. OLT. -MUNT. H, 342. ^ (Cu complementul intern) I se părea că descălecă un cal voinic, care l-ar fi purtat prin aer puternic. ARGHEZI, s. XI, 100, cf DL. Cal descălică, Căpăstru-i scotea. TEODORESCU, P. P. 418. ^ P. a n a 1. Sosând la vad, descălecă din corabie. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 11871. Băieţii... descălecând ... bicicletele lor intrau acum în grija cuiva. PREDA, I. 219. + T r a n z. (Rar) A da jos. Nu-şi putea alunga amintirea ... soldaţilor de plumb din copilărie, jucăriile de acum şaizeci de ani, când îi descăleca din şa. c. PETRESCU, R. DR. 209, cf. DL. 2. (Despre oameni sau despre populaţii) A ajunge (şi a se aşeza) într-un loc pentru un timp limitat sau pentru totdeauna. V. s t a b i 1 i (1), statornici (1). Lângă aceastea iară prorocită lu Valaam prorocul, numărul 4224 DESCĂLECA -530- DESCĂLECARE sălaşelor şi locurelor unde-au descălecat gloata lu Israil în cei 40 de ani. PO 5/15. Deci sv[â]nt[u]l, deacă îmblă de să închină, să-ntoarsă la casa aceii femei de mai sus, unde au descălecat de ş-au prins gazdă. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 145713. Gheneralii a descălicat în corturile împărăteşti şi au pus preoţii lor de au făcut leturghie în corturi. IST. Ţ. R. 91. S-a făcut pace şi au descălecat oamenii cineşpe la locurile sale (a. 1731). IORGA, S. D. V, 232. Au mai orânduit, ca iarna să poată descăleca în cetăţi, oraşe şi sate şi să li se dea sălaş. ŞINCAI, hr. I, 396/2. Au mutat adunarea în Cluj, undeBaltazar Batori au descălicat la gazda prinţului împreună cu mireasa sa. id. ib. n, 253/35. Cătră capetul sutei a unsprezeace descălecând agarenii în Evropa cea cătră miazăzi aduseră cu sine şi ucigătorul vărsat FRăţilă, s. î. 10/2, cf. LB. Trecând pe la insul Tenerifa, ce se află la apusul Africei, au descălecat în limanul oraşului Cumana în America. AR (1829), 19V37. Contele Vilaflor, ..., au descălecat în insula Terţeira răzbătând prin blocada aice făcută din partea lui Don Mighel ib. 612/7. El [românul] de la început le-a numit asfel cum le-a auzit de la cei dintâi părinţi ai săi cari au descălicat în Dacia. HELIADE, paralelism, I, 6/23. Dragoş, descălecând aci, întemeie Prinţipatul Moldaviei. F. AARON, I. I, 29/24. Aici a descălecat întâiul domn al Ţării Rumâneşti, Radul Negru Basarab. TÂMPEANUL, G. 22/23, cf. POLIZU. Coloniile romane când intrară în Dacia, aici descălicară întâi. peumon, L 121/14. La 13 Septembrie se trimiseră mulţime de deputaţi în tabăra turcească, a cărei avangardă descălecase la porţile Cotrocenilor. BOLINTINEANU, O. 262, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Dar ctitorii de state ...au trebuit să descalece din regiunea în care se păstrase fiinţa însăşi a neamului. BRĂTIANU, T. 233. Oierii aceştia care au descălecat dincoace de munte, ca mulţi alţii în curgerea vremii, au întemeiat sate. sadoveanu, e. 92. Aşa umblară ei ...fără ca să descalece în vreun loc pentru totdeauna. marian, T. 230. Acolo - ajungea, îmi descăleca, Chilie dura. pamfile, c. ţ. 55. (Glumeţ sau ironic) Descălecând din provincie, ochii noştri se îndreptau ... spre autorul „opiniilor sincere”. LOVINESCU, c. 1,178. Se aşteptase, descălecând în capitala vechiului regat, să fie primit ca un erou naţional COCEA, s. n, 100. Să prefacă lumea, a descălecat la Bucureşti. c, PETRESCU, A. R. 154. (Prin lărgirea sensului) în Ob descalecă mai multe râuri mari. rus, l iii, 15/17. ^ F i g. Operele sale au, ... un umor descălicat de dincolo de cuvinte. LOVINESCU, C. V, 89. Negri strămoşi din Câmpulung seninul, Munteni vârtoşi au crucea pe pieptare, Din tot ce-avem stihia cea mai tare, Cu voi aici descalecă destinul. VOICULESCU, poezii, ii, 58. Iată, vine vremea când — albe, împietrite - Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite. I. BARBU, J. S. 15. ^ P. anal. Paserile descălecând pre aceste nuele [de altoit], de multe ori le mişcă din locul lor. ÎNV. POM. 105/8. + (învechit, rar) A trece (I 4). Când e deşert scaonul cel episcopesc din Blaj, putearea descalecă la arhiepiscopul striponului. maior, I. B. 254/23. + T r a n z. (Mai ales la cronicari şi în scrieri cu subiect istoric) A statornici şi a întemeia o ţară nouă, o aşezare etc.; p. e x t. a coloniza. S-au întors Ştefan-Vodă şi au descălecat târgul Iaşii. URECHE, LET. I, 129/3. Dragoş-Vodă ...au descălecat din Maramureş această ţară. M. COSTIN, o. 43. Suceava târgul l-au descălecat nişte cojocari N. COSTIN, L. 174. Vâslind spre Italie, Antenor s-au abătut în părţile unde acum iaste ţara veneţiianilor, ş-au descălecat acea ţară acolo. CANTEMIR, HR. 95. Tot într-acest an au descălecat şi târguşorul de sub Galata. LET. in, 163/35. Au descălecat ei ţări şi ocine şi lăcuiescpănă astăzi. POV. 60715. Finicenii... discălecără colonii pe insulile Mediteranei. SĂULESCU, HR, I, 22bls/6. Descalecă oraşul Roman ce poartă de atunci numele lui şi care în documentele vechi este arătat ca oraşul lui Roman-Vodă. XENOPOL, I. R. in, 120, cf. RESMERIŢĂ, D., TDRG, CADE. Sta să se aşeze domnia tulburată a Moldovei. Nu pentru că ţara cuprindea în ea alcătuiri minunate; nu pentru că neamul care o descălecase era prea viteaz. SADOVEANU, O. XII, 205, cf. SCRIBAN, D. Arătând confuzia ce se făcuse între miticul Negru-Vodă, descălecat din Ardeal, şi adevăratul Radu Basarab. BRĂTIANU, T. 88, cf. DEX. R e f 1. pas. Atunce s-au început a se descăleca ţara Moldoveei. MOXA2, 219. Aflăm că Moldova s-au discălicat mai pe urmă. URECHE, L. 60 .Acolea fiind şifiara obosită au ucis-o la locul unde se chiamă Bourenii, dacă s-au descălecat sat. SIMION DASC., LET. 6. Dachia toată s-au descălecat cu romani. CANTEMIR, HR. 83. -Prez. ind.: descalec. - Şi: descălicâ, (învechit) discălicâ, discălecâ vb. I. - Pref. des- + [în]căleca. DESCĂLECĂRE s. f. Acţiunea de adescăleca şi rezultatul ei. 1. Coborâre de pe cal. Cf. descăleca (1). Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, PHILIPPIDE, P. 73, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN-, D., DL, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre oameni, populaţii) Sosire (şi aşezare) într-un loc pentru un timp limitat sau pentru totdeauna. V. stabilire (1), statornicire (1). Cf.descăleca (2). Dup-acea descălecare şi sălaşele fiilor lu Is[rai]l în pustine. PO 5/5. Această împiedecare fără de vreme pusă de cătră diregătoriile turceşti la descălecarea curierului nostru au dat urmare unei întâmplări foarte nenorocite. AR (1829), 2192/11. De la descălecarea lui în comuna C. şi până la moartea lui, i-e fost viaţa un şir întreg de lupte. F (1884), 110. Comunică amintiri biografice din vremea descălecării poetului în Bucureşti. SĂM. IV, 299. Iar celelalte două adrese urmau să-l introducă în tainele vieţii bucureştene încă din ceasul descălecării: Mirel Alcaz, jurnalist cu multe cunoştinţi... şi Bică Tomescu, fost camarad de liceu. C. PETRESCU, C. V. 30. Descălecarea lui Creangă la Iaşi. CĂLINESCU, I. C. 66. Lucrez acum la un poem simfonic, Satul de lut... Mai întâi împietrirea lutului, cu secetă... Apoi ploaia, Elogiul pământului. E aşa, ca un fel de... descălecare pe un pământ darnic. BĂNULESCU, I. 65. Descălecarea tânărului profesor din Brăila în urbea de pe malul Mureşului îşi are prologul său. S ianuarie 1970, 28. + (Mai ales la cronicari şi în scrieri cu subiect istoric) Statornicire şi întemeiere a unei ţări noi, a unei aşezări etc.; p. e x t. colonizare; descălecat1, descălecătoare (2), descălecătură. Tatăl nostru, Miron Costin logofătul, cu multă ostenială şi în oarecâţi ani au început a scrie descălecarea ţărâi de Traian. N. COSTIN, L. 43. Tocmeşte oameni pentru o streină slujbă de oaste sau pentru descălecarea în ţară străină, pravila (1788), 70/20. Cum s-au întâmplat a romanilor în Dachia ... descălecare? T. aaron, s. a. 15/23. Dacia a fost lăcuită de noroade şi mai nainte de 4225 DESCĂLECAT1 — 531 - DESCĂLECĂTOR descălicarea romanilor într-însa. HELIADE, PARALELISM, I, 48/7. Mai cu dinadinsul se introduse creştinătatea în Dacia prin discălicarea coloniilor din zilele împăratului Traian. SĂULESCU, HR. I, 118/16, cf. LM. Cronicele spun într-un glas despre descălecarea lui Radul Negru din Făgăraş. CONTEMPORANUL, IV, 763. întemeierea celor două state, Muntenia şi Moldova, poartă în tradiţia naţională numele de descălecare. XENOPOL, I. R. III, 11, cf. alexi, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DEX. - PL: descălecări. - Şi: descălicâre, (învechit) discă-licâre s. f. - V. descăleca. DESCĂLECĂT1 s. n. Faptul de a descăleca (2); (mai ales la cronicari şi în scrieri cu subiect istoric) descălecare (2). Cf. d e s c ă 1 e c a (2). Pentru discălicatul ţării al doilea rând. URECHE, L. 63. Urechie vornicul... de discălicatul cel dintâi cu români, adecă cu râmleni, nimica nu pomeneşte. M. COSTIN, o. 242. Acestu sat... a fost a răposatului Matei Voievod, ... den descălecata ţărăi (a. 1679). IORGA, S. D. v, 305. Hronicon a toată Ţara Româniască... din descălecatul ei de la Traian. CANTEMIR, HR. 57, cf. LB. Dacia ... s-a împoporat iarăşi cu români şi aceasta este adevăratul descălicat al doile. IST. M. 24/3, cf LM, ddrf. Vorbeşte despre cea dintâi întemeiere ...pecare moldoveanul o numise „descălecatul” sau coborârea şi colonizarea cea dintâi. IORGA, c, L n, 73. Vom avea scriitori... care dezgroapă trecutul descălecatului întăiu şi al celui de al doilea, ibrăileanu, sp. cr. 35. Ne-a rămas de la cronicarii noştri cei vechi o istorisire despre descălecatul dintăi al Moldovei. SADOVEANU, o. XX, 601. [Descoperirea] întăreşte părerea istoricilor noştri că „descălecatul” aparţine legendei şi tălmăcirii ei cărturăreşti. BRĂTIANU, T. 87, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -PL: descălecaturi. - Şi: descălicat, (învechit) discălicât s. n., descălecată s. f. - V. descăleca. DESCĂLECAT2, -Ă adj. Care a coborât de pe cal. Cf PONTBRIANT, D., LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D. Umblă ca nişte amazoane descălecate. VINEA, L. I. 387. 4 S p e c. Pedestru (2). îşi amintea că drumul principal merge până în spatele regimentului de cavalerie descălecată care formează aripa stângă a diviziei. REBREANU, P. s. 267. După ce luptasem călare în tot timpul retragerii, regimentul nostru, în a doua parte a campaniei, a fost băgat în foc descălecat, la Sticlărie pe valea Oituzului. camil PETRESCU, P. 45. - PL: descălecaţi, -te. - V. descăleca. DESCĂLECÂTĂ s. f. v. descălecat1. DESCĂLECĂTOĂRE s. f. 1. (Rar) Loc în care se descălecă (1). De-aciia ieşi şi şezu pre o descălecătoare, de aştepta răspunsul, şi, acolo, adormi. DOSOFTEI, V. s., ap. ŞĂINEANU2. + (Neobişnuit) Coborâre. Descălecătoarea din căruţă avu loc acolo unde doamna Deleanu zări norul de colb. TEODOREANU, M. II, 270. 2. (Mai ales la cronicari sau în scrieri cu subiect istoric) Descălecare (2). în zilele ...de mult, din descălecătoarea ţărâi, niciunul din domnii cei dintâi nu s-au învrednicit să o isprăvească. ANTIM, O. 388. Aici... de la descălicătoare alegerea ...a fost şi este pe obrazul obştii a ţării. ZILOT, CRON. 72. Această sfântă biserică... s-au zidit întâiaş dată din descălicătoarea ţării (a. 1827). IORGA, s. D. XV, 126. Rumânul a fost deprins de la descălicătoare încă să auză cu plăcere, la ospăţul şi veselia sa câmpeană, lăuta. HELIADE, O. n, 125. Se vede curat că multe provinţii ale Italiei înainte de descălicătoare au pronunţat literile acestea tot aşa. CR (1839), 1371/13. Neamul Măzăreştilor au fost de la descălicătoare un pârău mare ca Cricovul de oameni tot însemnaţi şi socotiţi. PR. dram. 171. Sub diferite numiri şi fapte, arată resbelul romanilor cu dacii şi descălicătoarea lor aci. PELIMON, I. 242/29. Istoria românilor ne arată că unirea a fost totdeauna ţelul cel mai dorit al lor; de la descălicătoare şi până astăzi ea a germinat ... glorie şi mărire pentru poporul român. GHICA, c. E. I, 33. Saşii cari au colonizat Transilvania au făcut prima lor descălecătoare şi cetăţii i-au dat numele Kronstadt. SION, P. 303. De la descălicătoarea romanilor pe acest frumos pământ şi până în ziua de astăzi, câte invaziuni şi alte nenorociri nu au suferit ţara noastră! FILIMON, O. n, 223. De la descălicătoare, blajina localnică stăpânire ne-a îngăduit să trăim ca în sânul lui Avram. ODOBESCU, S. ni, 218, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. A învăţat să cunoască o astfel de cronică a întâmplărilor afundate în ceaţa de dinainte de descălicătoare. C. PETRESCU, R. DR. 40. Ţara noastră e patria străveche a acestor băştinaşi de la descălecătoare, de la Traian. SADOVEANU, o. XX, 289, cf. scriban, d., dl, DM, DEX. ^ F i g. Sofia ...o puse să-şi istorisească patima de la descălicătoare. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 15. - Şi: descălicătoare s. f. - Descăleca + suf ~{ă)toare. DESCĂLECĂT6R s. m. (Mai ales la cronicari sau în scrieri cu subiect istoric) întemeietor (de ţară). Radul Negrul Voevod ... au fost de-nceput desc[ă]lec[ă]torul Ţerii Rum[â]neşti (a. 1636). IORGA, s. D. XV, 128. Atila, descălecătorul Ţării Ungureşti şi a ungurilor pre aceaste locuri. M. COSTIN, ap. GÎDEI 394. Neavând ficiori craiul Cazimir, parte bărbătiască,fără numai doao feate, au viţa crăiască de la descălecătoriul cel întâi al Ţărâi Leşăşti de la Leh. AXINTE URICARIUL, c. 9. Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini, Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. EMINESCU, o. 1,149, cf DDRF, ALEXI, w., şăineanu2, cade. De la Munţii Apuseni la Maramureş, în tot nordul Ardealului, au rămas până astăzi vetrele de demult, ţinute de aceleaşi neamuri statornice din care se trag acei descălecători. SADOVEANU, O. xn, 200. Am purces, într-o dimineaţă de august, spre Prislop, tre-cătoarea descălecătorilor voievodatului Moldovii. id. ib. XX, 605. Iancu va trece în ţară în fruntea oştirilor româneşti ca un general recunoscut de ei, de unguri şi ca un descălicător de ţară nouă românească, recunoscut de noi. CAMIL PETPvESCU, B. 187, cf. DL, DM. După părerea mea, acest domn n-a fost descălicătorul Ţării Româneşti. MAGAZIN IST. 1971, nr. 1,31, cf M. D. ENC., L. ROM. 1974, 43, DEX. ^ (Adjectival) în locul unei ceacâre fete de crai, ai o frumuseţe de doamnă din Basarabii descălecători ai Munteniei şi din cea mai veche spiţă de despoţi ai Serbiei. DELAVRANCEA, O. II, 92. ^ F i g. Răsvrătescu din Rusalii [a lui Alecsandri] e descălicătorul liniei sufleteşti a eroilor 4230 DESCĂLECĂTURĂ -532- DESCĂLŢĂTDARE lui Caragiale. LOVINESCU, C. VI, 18. Aceşti constructori au păşit într-o lume a etnograficului şi sunt deci nişte descă-licători. flacăra, 1975, nr. 42, 7. - PL: descălecători. - Şi: descălicător, (învechit) descălicătoriu s. m. - Descăleca + suf. -ător. DESCĂLECĂTURĂ s. f. (Mai ales la cronicari şi în scrieri cu subiect istoric) Descălecare (2). După a doua descălecătură de Dragoş-Voevod. M. COSTIN, ap. GÎDEI, 417. Le era casele pre descălecătură unde să chiamă a îngiu-găturii. Adecă... aproape de besearica svântuluipărvo-măcenic şi arhidiacon Ştefan, dosoftei, v. s. decembrie 20671. Vandalii, visegotthii şi ghepidii tot de un neam şi de o limbă să fie ... şi peste Dunăre cele dinceput descă-lecături să fie avut CANTEMIR, HR. 76. înarma o flotă de treisprezece vase... ca cu putere să facă descălecături în Indiile răsăritului. SĂULESCU, HR. H, 255/12, cf. DDRF, tdrg, CADE, SCRIBAN, D. + Loc descălecat (2). Acest vad de moară i l-am dăruit în veci, cu toată descălecătură lui, să aibă a stăpâni dumnalui şi fiii dumnfnajlui (a. 1795). IORGA, s. D. VII, 334. -PL: descălecături. - Descăleca + suf. -ătură. DESCĂLÎ1 vb. IV. Tranz. (Complementul indică fierul călit) A răci (1). Cf. pontbriant, d., costjnescu, lm. -Prez. ind.: descălesc. - Pref. des- + căli. DESCĂLÎ2 vb. IV v. dăscăli. DESCĂLIC vb. I v. descăleca. DESCĂLICÂRE s. f. v. descălecare. DESCĂLICÂT s. n. v. descălecat1. DESCĂLICĂTOARE s. f. v. descălecătoare. DESCĂLICĂTOR s. m. v. descălecător. DESCĂLICĂTORIU s. m. v. descălecător. DESCĂLÎE s.f. v. dăscălie. DESCĂLIRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a d e s c ă 1 i1 şi rezultatul ei; descălitură. Cf. pontbriant, d., LM. - V. descăli. DESCĂLITURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Des-călire. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm. - PL: descălituri. - Descăli + suf ~(î)tură. DESCĂLŢĂ vb. I. T r a n z. şi refl. A(-şi) scoate încălţămintea din picioare. Cf. anon. car., lex. mars. 200, bălăşescu, gr. 83/16, pontbriant, d., lm. Nu se cuvine să se descalţe de cizme pe sub masă. ODOBESCU, S. m, 520. Acuş te descalţ. CREANGĂ, A. 41. S-a descălţat de cizme să-şi mai răcorească picioarele. CARAGIALE, o. II, 105. El se aşeză pe marginea şanţului şi se descălţă. SLAVICI, 0.1,315. Ion s-a apropiat încetişor de mal... s-a descălţat de ciubote. CONTEMPORANUL, III, 783. S-a aşăzat jos pe troscot, şi-a discălţat ciobotele grele de cazonie. VLAHUŢĂ, S. A. II, 117, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Tovarăşul meu se descălţă, se dezbrăcă şi se trânti în pat. hogaş, dr. I, 79, cf. cade. Se descălţă, se dezbrăcă de tunică, ca să fie mai sprinten, mironescu, s. 40. Fiecare ştia despre vecin... când se desculţă şi dă drumul ghetelor. C. PETRESCU, C. V. 42. M-am descălţat repede. SADOVEANU, O. IX, 381, cf. SCRIBAN, D. Fetele se descălţară şi începură a alerga iute-iute. v. rom. februarie 1955,221. Cred că n-ai pretenţia să te şi descalţ. VINEA, L. n, 209. Ajuns la gârlă, al lui Parizianu se descălţă de pantofi, preda, delir. 18, cf. m. d. enc., dex, z. mihail, t. p. 153. Mama lui mă rugase să mă descalţ când am intrat. CĂRTĂRESCU, N. 57. Tustrei flăcăii s-au descălţat şi au luat-o la fugă. snoava ni, 99, cf. alr I 1856. Pruncii dacă se ridică, Stătu la măsură-i strigă Şi-i descălţă de ochind Şi-i încalţă cu ciupici. FOLC. mold. I, 148. P. ana 1. Cărăbuşul de aramă ...Se destinde? Se descălţă? blaga, poezii, 235. - Prez. ind: descâlţ şi (regional) descalţ. alri 1856/194. - Şi: (regional) discălţă vb. I. - Lat. discalciare. DESCĂLŢARE s. f. 1. Acţiunea de a (s e) d e s c ă 1 ţ a şi rezultatul ei. Cf. heliade, paralelism, i, 30, valian, v., pontbriant, d., ddrf. Munca pentru descălţarea unui picior a fost foarte anevoioasă. MIRONESCU, s. 124, cf. DM, DEX. - 2. (Agric.) Dezrădăcinarea rădăcinilor (la cerealele de toamnă). Se produce fenomenul numit „descălţarea plantelor” adică dezrădăcinarea şi expulzarea rădăcinilor. agrotehnica, I, 310, cf. DC. Cauza cea mai frecventă a descălţării plantelor e succesiunea repetată zilnic a îngheţului şi dezgheţului. LTR2. în martie plantele pot fi afectate de fenomenul de descălţare. RL 2005, nr. 4 508. - PL: descălţări. - V. descălţă. DESCĂLŢĂT1 s. n. Descălţare (1). Cf. DM, dex. - PL: descălţaturi. - V. descălţă. DESCĂLŢĂT2, -Ă adj. Care şi-a scos sau căruia i s-a scos încălţămintea din picioare; desculţ, (regional) desculţat. Cf. anon. car., pontbriant, d., lm, resmeriţă, d., dm, m. d. enc., dex, alri 1 857/508,675,679,684,690, 700,704,744. Trage-iDuţă, Că-i desculţă,... Descălţată-i învăţată, se spune cuiva care nu se pricepe să joace, să danseze, zanne, p. ui, 144. -PL: descălţaţi, -te. - Şi: (regional) discălţat,-ă adj. alr 1 1857/508, 675, 684, 694, 704. - V. descălţă. DESCĂLŢĂTOĂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Dispozitiv care agaţă, desprinde, scoate ceva; s p e c . trăgătoare pentru cizme. Cf. valian, v., pontbriant, d. -PL: descălţătoare. ~ Descălţă + suf. -toare. 4247 DESCĂLUŞA -533- DESCĂRCA DESCĂLUŞA vb. I. T r a n z. A elibera de căluş. (Refl. pa s.) Atunci li se descăluşi la fiecare din cei legaţi gura. EM1NESCU, p.l. 185. + F i g. A descătuşa (2). Scântei şi muchii lucii în zări, pe stânci vibrează ... Şi-mi răspândesc făptura pe-ntregul pisc de rază Descăluşând prelungul minţii arc. LABIŞ, P. 211. - Prez. ind: descăluşez. - Şi: (învechit) descăluşi vb. IV. - Pref. des- + căluş + suf. -a. DESCĂLUŞÎ vb. IV v. descăluşa. DESCĂMĂ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A scoate scame din ceva; a destrăma (1), a scămoşa (1). Cf. LB, POLIZU, CIHAC, I, 244, LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., CADE. - Prez. ind.: descâm. - Pref. de- + scârna. DESCĂMĂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a descărna şi rezultatul ei; destrămare (1), scămoşare (1). Cf. lb, polizu, cihac, i, 244, ddrf. - PL: descămări. - V. descărna. DESCĂMÂT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Transformat în scame, în fire etc.; destrămat (11), scămoşat2 (1). Cf. lb, lm, ddrf. -PL: descărnaţi, -te. - V. descărna. DESCĂMĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Mulţime de fire deşirate, scămoşate, desfăcute. Descămături din zdrenţe sau din fire de bumbac (bumbac regenerat). NICA, L. VAM. 78. -PL: descămături. - Descărna + suf. -ătură. DESCĂPĂÎ vb. IV v. descăpui. DESCĂPĂŢÂNĂ vb. I. T r a n z. (învechit; astăzi rar) A decapita. Iară eu zmulş de la dânsul sabia de l-am descăpăţânatu-l. DOSOFTEI, ap. TDRG. El din şese soţii ce au avut pe două le-au discăpăţinat. SĂULESCU, HR. ii, 327/11. Un muntean arcaş, ce se aruncă înnot, îl descăpă-ţână în mijlocul râului. ASACHI, s. L. n, 71. Trase asupră-şi ura transilvănenilor, căci pre soldaţii români îi pedepse pentru aşa fapte numai trupeşte, iară pre dânşii îi descă-păţina. IST. M. 224/25. Nobilii ... fură descăpăţânaţi în câmpul Copoului. RUSSO, S. 176. Mavrogheni omorât la Rusciuk, Hangerliu descăpăţânat la Bucureşti, ghica, s. 492. Pe robii toţi de-a rândul îi descăpăţinau. ALECSANDRI, POEZII, 345, cf. COSTINESCU, DDRF, TDRG, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Paloşul căzu descăpăţinând pe osândit. SADOVEANU, O. X, 184, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 379, SCRIBAN, D. Nu s-ar fi zis că nu-şi descăpăţânase câţiva ibovnici. BARBU, PRINC. 46. -Prez. ind.: descăpăţânez. - Şi: (învechit, rar) descăpăţinâ, discăpăţinâ vb. I. - Pref. des- + căpăţână. DESCĂPĂŢÂNĂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a descăpăţâna şi rezultatul ei; decapitare. Cf. ddrf, GHEŢIE, R. M., RESMERIŢĂ, D. -PL: descăpăţânări. - V. descăpăţâna. DESCĂPĂŢÂNÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Decapitat. Cf. DDRF, MDA. - PL: descăpăţânaţi, -te. - V. descăpăţâna. DESCĂPĂŢIN vb. I v. descăpăţâna. DESCĂPUI vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A decapita. Li se făcu milă a mă omorî fără vreo vină ..., pentru duioasele lacrămi ce vărsăm înaintea lor ca să nu mă descăpăiască (să nu îmi taie capu) fără vreo vină. GORJAN, H. i, 107/22. Zmeul luă sabia numaidecât şi o descăpui (îi tăie capul), id. ib. 120/14. -Prez. ind.: descăpuiesc. - Şi: descăpăi vb. IV. - Pref. des- + cap + suf. -ui. Cf. cap. DESCĂRC vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică încărcătura) A da jos din vehiculul cu care a fost transportat; (complementul indică vehicule de transport) a lua, a scoate încărcătura, a goli, a deşerta1 (1). Arătându-ni-să Chiprul, şi lăsându-l în a stânga, vânslăm în Siriia, şi venim în Tir, că acolo era corabiia a descărca povara. N. TEST. (1648), 16375. La locul cel orânduit unde voieşti să-i descarci şi-i aşăzi după cum să cuvine, molnar, E. S. 173/12. Oamenii sunt cuprinşi a descărca corăbiile lor, a duce sau a vinde marfele lor. MAIOR, T. 72/22. Nu se îndeletnicesc decât a descărca corăbiile. PLEŞOIANU, T. I, 133/30. Când soseşte vreo diligenţă, eu alerg să descarc calabalâcul. CR (1833), 1222/l 1. Agiungând la lăcuinţă au descărcat polobocul şi l-au pus îndată înlăuntru. drăghici, R. 251/7. Corăbierii mei descărcară corabia de mătasă în vro câteva zile. GORJAN, H. 1,153/16. Căpitanul... puse îndată oamenii ca să descarce vaporul. ALECSANDRI, O. P. 210. Poştaşul îmi descărcase bagajul lângă mine. id. ib. 261. Slujitorii descărcară de pe catâri bogatele odoare sau daruri de nuntă ale peţitorilor greci. ODOBESCU, S. I, 134. E Aghiuţă cu un tren de marfă, încărcat cu fel de fel de Biblii, Filozofii... Gazete ... - le descarcă pe toate. CARAGIALE, O. III, 40. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră, slavici, o. I, 69. Aproape că nu e ceas când doi -trei ţărani să nu se opintească să-şi descarce din care sacii cu porumb, macedonski, o. m, 3. Cum ajunge la moară descarcă sacii. CONTEMPORANUL, VII, 8. Căpitanul dă ordin şi soldaţii încep să descarce lăzi mari şi grele, de-i curmă la inimă, când ridică una. SP. POPESCU, M. G. 79. Mai jos... maşini ce descarcă şi încarcă vasele. SĂM. n, 68. Acu trebuie să descărcăm buţile. Sui, mă Tudorache, în căruţă, luc. vn, 528. După ce le descarcă ... brutarul îi numără în gologani zece lei şi jumătate. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 91. Dumitru ieşise în curte să descarce din car zestrea Sorei. AGÎRBICEANU, S. 433. în faţa castelului... aştepta ajutorul vizitiului în semn că a descărcat tot ce fusese în brişcă. REBREANU, R. I, 80. încărcau şi descărcau bagaje. MIRONESCU, S. 184. Prinseră a descărca furgoanele. BRĂESCU, o. A. n, 278. Haimanalele ...furau din lăzile descărcate din vagoane. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,121. Vizitiul l-a ajutat pe Georgel să-şi descarce valizele. E. IONESCU, E. 108. Ţăranii de pe moşiile boiereşti dezjugau boii şi descărcau poloboace de vin şi de ţuică. COCEA, s. 1,256. Aici 4260 DESCĂRCA -534- DESCĂRCA traseră oamenii luntrile la mal să descarce materialul pentru clădireaprinzătorii. VOICULESCU, P. I,23. Vagoane cu snopi de viţă au fost descărcate în gară. STANCU, D. 53. Doi inşi... încărcau şi descărcau sticle de vin. PREDA, DELIR. 60. Oprea carul... dădea cailor de mâncare şi descărca butoaiele. BARBU, G. 15. Se auzea doar huruitul maşinilor care descărcau grâu în curtea morii. CÂRTĂRESCU, N. 56. Garanţiile au fost percepute ...pentru a nu descărca marfa pe teritoriul iugoslav. RL 2005, nr. 4 681. Descarc băcălii Şi-ncarc dimerlii Tot de grâu mărunt Şi de arnăut. ALECSANDRI, p. P. 116. Descarcă din greu: Tot fir ibrişin, Blănuri de samur. PĂSCULESCU, L. P. 288, cf. ALR SNI h 64. Poarta li se descuia, Marfa-n curte o baga Şi frumos mi-o descărca, ant. lit. pop. I,359. Vai de mine, -am asudat Şi nemica n-am lucrat, Făr la haine-am descărcat FOLC. TRANSILV. II, 182. Dar eu am desjugat, Fasolileam descărcat, Boii în ocol am băgat. FOLC. MOLD. I, 278. (A b s o 1.) Şi o săptămân-au zăbovit acolo la Cameniţă, păn-au descărcat, şi s-au întors înapoi cu paci. NECULCE, L. 138. Bine atunci hai cu carul la mine să descărcăm, reteganul, p. p. 167. (R e f 1. pa s.) Să va trimite ... poruncă unde şi la ce loc să aducă lăcuitorii varu ca să să dăscarce (a. 1811). doc. EC. 105. După preţul ce se va vinde vinul acolo unde să descarcă (cca 1815). uricariul IV, 202/24. Mărfurile nu se mai descarcă la un al triile loc. ASACHI, L. 53V24. Acolo se descarcă corăbiile care vin cu marfă. ARHIVAR, n, 103/18. Butoaiele cu bere ...se descarcă necontenit la Tunel, la Raşca. GHICA, C. E. 1,14. Se descărcau şi se clădeau snopii. AGÎRBICEANU, S. 421. Trebuiau să se descarce carele. ARGHEZI, B. 52. Trenurile cu răniţi se descarcă după ora 2 noaptea. BARBU, ş. N. 106. Vagoanele ... se descarcă necorespunzător şi neglijent FLACĂRA, 1975, nr. 22, 5. Sfecla se descarcă din remorci cu mâna, una câte una. ib. nr. 42, 14. ^ F i g. Simţind că’ ncepe ear Nainte-mi să discarce al laudelor car. I. NEGRUZZI, S. n, 41. Descărca... tot sacul cu anecdote cazone. C. petrescu, S. 126. ^ (Prin lărgirea sensului) O să-i vadă, mă rog, când şi-o deschide lada şi şi-o descărca lucrurile. MACEDONSKI, O. m, 10. Unul încărca sacii, altul descărca grăunţele. SLAVICI, O. I, 294. I-am descărcat din geantă tutunul. c. petrescu, s. 171. + (Despre corăbii, nave, vase) A lăsa la mal; a debarca (1). Acolo era corabia a descărca povara. N. test. (1648), 16376. Slujaşte de port sau liman corăbiilor ce poposesc acolo după Marea Neagră cu feluri de mărfuri din multe locuri şi le descarcă. TÂMPEANUL, G. 33/15. îl descărcase într-o dimineaţă ceţoasă transatlanticul. c. petrescu, s. 87. Corăbii albe pline de lumină, venite să descarce... avuţii. D. BOTEZ, P. 0.22. Descarcă-n port înalta corabie ... Sidefuri, aur, şaluri. VOICULESCU, poezii, îi, 91. Refl. Biata copiliţă ... le-au povestit cum au dat-o tată-său pe apă; cum s-au descărcat ea acolo, sbiera, P. 298. + R e f 1. (învechit, rar) A naviga (1). E noi descărcămu-nă (am mers pre apă BIBLIA 1688). COD. VOR. 16/6. Voind să descarce-se întru Siria. COD. vor.2 242. + A plasa, a aşeza, a pune undeva după transportare. Adunând albinele fărâmă de flori o descarcă în găociţă. MOLNAR, e. s. 47/14. Câtă marfă au venit din Ţara Turcească şi n-au apucat să o descarce în prăvăliile lor au trecut cu ea în Ţara Nemţească (a. 1823). DOC. EC. 276. Descarcă la mâncări pe movila ce acoperea cenuşa maichii sale. LEÓN asachi, B. 67/1. Macaralele murdare Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu. MINULESCU, VERS. 202. (Refl. pa s.) Se descărca grâul boierului în şlepuri. STANCU, R. A. I, 12. ^ F i g. Dumnezeu... poate cea mai cumplită pedeapsă descărca pre capetele voastre. MAIOR, P. 150/5. ^ (Prin analogie) Drumul capricios... scormonit şi stricat... de puhoaiele ce descărcau măcinişul muntelui peste el. BLAGA, H. 51-. + A transmite mai departe; a transfera (1). Tu cela ce eşti cu dregătorie, pentru ce descarci pre umerile altuia un lucru ce să cuvine ţie. PILDE, 62/16. Nu era om în sat, asupra căruia să nu fi descărcat întreaga sa învăţătură. SLAVICI, N. 1,14. 2. T r a n z. (Complementul indică arme de foc) A scoate încărcătura. Un biet leah, ... vrând să-şi descarce puşca, se rănise. ALECSANDRI, O. P. 158. Pistolul era descărcat şi-lfolosise doarpentru intimidare. CÂRTĂRESCU, N. 27. + (Complementul indică arme de foc) A face să ia foc; a declanşa (1). Polonii descărcară de două ori tunurile în oştirea lui Răzvan. BĂLCESCU, M. v. 220. Noi n-am descărcat până acum nicio puşcă în vrăjmaşii ţării. FILIMON, 0.1,274. Alexis, chitind lupii, descărcă revolverul în ei. ALECSANDRI, o. P. 102. Răuţ îşi descărcă pistolul în ceata lui Ghiţă. slavici, o. I, 206. Luă pistolul şi-l descărcă în aer. contemporanul, v, 337. Scoase pistolul din şerpar şi-l descărcă în făptura moale din faţa lui. CAMIL PETRESCU, o. îl, 100. A descărcat pistoalele în dulamă. STANCU, D. 21. Cel care a descărcat arma ar fi fost ultimul. MAGAZIN ist. 1970. nr. 2, 50. Toţi pistoalele-şi scoteau Şi-n Codrean le descărcau. FOLC. TRANSILV. H, 411. ^ Refl. p a s. Se încarc, se descarc arme. PELIMON, s. 20/12. O luă la fugă spre partea pădurii la care se descărcase puşca. SLAVICI, o. I, 168. Pistolul s-ar fi descărcat tot în vânt CONTEMPORANUL, vh 339. Armele celor ghemuiţi înapoia mea în groapă, se descarcă lângă urechile mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 400. ^ Refl. Puşca ţi s-a descărcat, contemporanul, 1,354. Nu puteam să-mi iau gândul de la puşcă. Mă gândeam: dacă s-o descărca? CARAGIALE, O. VI, 29. Ba mai bun e revolverul, că-l pui sub cap şi te culci - Şi dacă se descarcă? BRÂESCU, O. A. I, 344. Pistolul... s-a descărcat pe neaşteptate. LĂNCRĂNJAN, C. I, 250. (în credinţele populare) Când se descarcă puşca singură are să se întâmple ceva. GOROVEI, CR. 284. ■+ (Complementul indică gloanţe, focuri de armă) A da drumul spre ţintă; a trage (IV 5). N-are nimini voe să descarce focuri în oraş? CARAGIALE, O. VI, 66, cf. m, 190.1-am descărcat cele şase focuri în cap, în şir, fără să tremur. VLAHUŢĂ, S. A. II, 31. Nu ştiu ce m-a oprit să nu descarc în cei cu trom-boanele câteva focuri, căci ...pusesem mâna pe revolver. MIRONESCU, S. 125. A descărcat şase focuri, în directorul ziarului. CAMIL PETRESCU, T. I, 199. Descarcă câteva gloanţe în direcţia fugarului. MAGAZIN IST. 1967, nr. 7,74. Se lipise de limuzina lor, descărcând... o salvă deplumbi în cei doi ocupanţi, flacăra, 1976, nr. 2,22. ^ T r a n z. f a c t. Era convins că cea mai mică întârziere poate să descarce glontele în inima fiului său. AGÎRBICEANU, A. 227. ^ Refl. pas. Plecă spre partea la care se descărcaseră cele trei focuri. SLAVICI, o. I, 168. 3. Tran z. şi refl. (Astăzi rar) A(-şi) da jos povara; a (se) despovăra. Lama ...îl aştepta până vinea să 4260 DESCĂRCA -535- DESCĂRCA o discarce. DRĂGHICI, R. 102/29. Nu vedeţi pe acest sărac cată greutate poartă? Ajutaţi ca să se uşureze sărmanul! Şi după ce îl descărcară, frumoasa Amina îi plăti osteneala. GORJAN, H. 1,88/6. Clăiţă a răsuflat din greu, ca omul care s-a descărcat de o sarcină grea. slavici, 0.1,98. ^ F i g. De câte ori voim să descărcăm budgetul statului', aruncăm greul în sarcina comunei MAlORESCU,D. n, 157. Spovedania de la o inimă la alta duce la cunoaştere şi prin ea la înfrăţire. Te descarci de povara ce o purtai în tine. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 272. > (Prin analogie) împiedicată să se descarce în formele obişnuite, ea [energia] îşi caută alt drum. NEGULESCU, g. 110. Aceşti vapori de apă se descarcă sub formă de precipitaţii agrotehnica, i, 267. + T r a n z. A înlătura sau a reduce parţial sau total forţele exterioare care acţionează asupra unui corp solid, a unui element de construcţie, a unui sistem tehnic etc. şi care ar putea produce deformarea acestuia. Cf. M. D. enc. + A (se) elibera de o povară sufletească, de o stare neplăcută, de o încordare apăsătoare; a (se) uşura (4), a (se) alina, a (se) potoli1 (1). Să plineaşti deatoria ... de toată îndoiala descărcându-te. MAIOR, P. 61/11. Madam Sălceanu ... ar fi vrut să se descarce de supărare. ardeleanu, D. 58. Când bătea mai bine şi ocăra mai tare, atunci se simţea... mai descărcat de năcaz pe ziua aceea. MIRONESCU, S. 51. Dacă aş fi fost în stare, poate mă descărcăm mai uşor de toată otrava pe care o adunasem în inimă. VLASIU, A. P. 458. Boierii încuviinţară cu mare grabă propunerea, descărcându-se astfel de-o răspundere. SADOVEANU, O. X, 176. Să găsească ... puterea de a se descărca de veninul pe care îl mai au încă în el id. ib. XX, 378. Vorbirea din ochi e un fel... de a te descărca de o constatare pe care n-o mai poţi mărturisi direct. CĂLINESCU, C. o. 81. [Popa] când se umplea de năduf, se ducea de se descărca la preoteasă. SNOAVA, IV, 317. De toată ura descărcatu-o. marian, V. 71. Doamne, apără-al meu gând, Să mă duc la ea să-i cânt, Să îi cânt încetişor Ca să mă descarc de dor. FOLC. MOLD. II, 583. (Cu complementul în dativ) Nici pe la mormânt n-a mai fost... să-şi descarce sufletul AGÎRBICEANU, s. 573. Poate că ciudăţeniile astea o ajută, îşi zise, sunt un fel al ei de a-şi descărca nervii VINEA, L. II, 162. Această „relaxare” nu izbuti să-i descarce toţi nervii, flacăra, 1975, nr. 46,22. ^ E x p r. A-şi descărca inima sau (tot) (fundul) sufletul (sau sufletele) ori conştiinţa = a se uşura sufleteşte prin confesiune. A trebuit să-mi descarc tot sufletul. AGÎRBICEANU, S. 424. Cuprins deodată de o dorinţă violentă de a-şi descărca inima, răspundea grăbit, de-abia stăpănindu-şi limba. REBREANU, P. S. 290. După masă lucrurile erau potrivite aşa fel ca Laura să rămână între patru ochi cu Pintea, spre a-şi putea descărca sufletele, id. 1.138. Dar acum dă slobozenie robului tău să-şi descarce sufletul.COCEA, S. I, 352. Blajin, mângâietor îl îndemnă... să-şi descarce inima către un bun şi vechi prieten. BART, E. 272. Neavănd cui să-mi descarc sufletul, îţi scriu tot ţie. CĂLINESCU, S. 76. înţelesei clar că dacă aş insista omul ar fi dispus să-şi descarce sufletul. STANCU, R. A. II, 231. Putea să-şi descarce inima mai în voie. PAS, Z. I, 31. Avea o taină şi un păcat pe suflet. Faţă de cine să-şi descarce conştiinţa, că nevasta îi murise. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 176. (Cu parafrazarea expresiei) Sexul slab, măi delicat, are nevoie de anonimat, ca să-şi poată descărca sincer şi leal totfundul sufletului. CARAGIALE, O. n, 187. + T r a n z. (Complementul indică sentimente sau stări sufleteşti apăsătoare) A da la iveală, a manifesta (şi a uşura) printr-o comportare violentă, nestăpânită (care se răsfrânge asupra unei fiinţe sau asupra unui obiect). Să nu-şi descarce mânia pe tine. PANN, A. 13/13. începusem a-mi descărca mânia asupra cânilor. ALECSANDRI, o. P. 262. Pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului. CREANGĂ, A. 36. Toată ciuda şi-o descărcă pe celelalte slugi. MILLE, v. P. 124. A mustrat-o şi şi-a descărcat tot aleanul... asupra el marian, 0.1,3. Un bărbat îşi descarcă ciuda pe femeie, o bate. CONTEMPORANUL, vii, 195. Aghiotantul... se grăbi să dispară în vârful picioarelor ...de frică să nu-şi descarce generalul mânia asupra lui. REBREANU, P. S. 95. S-a întors cătră zid, singur, descărcându-şi într-acolo obida. SADOVEANU, O. X, 249. Ana îşi descărcă toată indignarea pe Sabina. C. PETRESCU, C. V. 116. ^ R e f 1. Toată ziua zgăură în crâşmă şi umple satul cu răutăţile şi prostiile lui! se descarcă părintele. AGÎRBICEANU, s. 524. Să lovească, să spargă, să se descarce ca să se răcorească. REBREANU, I. 35. Suportă-mă, pentru numele lui Dumnezeu! Lasă-mă să mă descarc. BARBU, I. I, 63. + R e f 1. A avea urmări asupra cuiva sau a ceva, a se repercuta; a se revărsa (2), a se transmite (1). Sfezile şi vrajbele celor mai mari de multe ori să descarcă în spetele celor mici. MUŞTE, LET. ni, 41/18. Gândurile ei neliniştite se descărcau în vorbe pe care ea le rostea tare, în neştire. VLAHUŢĂ, o. A. II, 51. O undă slabă de aţâţare nervoasă se ... descarcă asupra muşchilor. CONTEMPORANUL, V, 569. Toate se descarcă în capul meu. CIAUŞANU, v. 157. T r a n z. îmi descarc turburarea mea în vorbire. CONTEMPORANUL, VH2, 175. 4. T r a n z. şi r e f 1. A face să piardă sau a-şi pierde sarcina electrică. Bateriile electrice, carefireşte folosite se descarcă, atunci când îşi întrerup serviciul, ... îşi revin binişor. CAMIL PETRESCU, P. 269. O radiaţie invizibilă ... capabilă să descarce un electroscop încărcat, sanielevici, r. 12. + Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se produce prin pierdere de sarcină electrică; p. e x t. a se dezlănţui (II1). Se pregătea trăsnetul să se descarce. ISAC, 0.280. Răsbubuind din nor în nor Un trăsnet se descarcă. IOSIF, patr. 17. în văzduh pluteşte greu presimţirea unei furtuni, dar care are să se descarce târziu. C. PETRESCU, Î. II, 251. ^ F i g. Se făcuse ... nevăzut, după ce ... aţâţase flăcăii la bătaie şi se temea apoi să nu se descarcefurtuna tot în capul lui. LUC. VII, 394. De câteva zile se pregătea ceva. Dimineaţa, norii se descărcară. Grevă. EFTIMIU, N. 76. Robacea Muncă-i firul pe care-n sârg aleargă, în plin să se descarce, scânteia cugetării VOICULESCU, POEZII, I, 115. (Cu complementul în dativ) Zeci de priviri de ţigări îşi descarcă chemările lor clipitoare. LABIŞ, p. 255. 5. Refl. A-şi explica, a-şi motiva o acţiune, o activitate, o atitudine; a se justifica. Şi cu răvaşul meu te vei descărca la samă (a. 1757). URICARIUL XXII, 85. Căuta să se descarce ca de-o vină. VLAHUŢĂ, D. 199. Aceştia se pot mai uşor descărca de socoteală faţă de sat, scăzând zeciuiala din socoteala totală a brânzei. DIACONU, P. 18. 6. T r a n z. A recunoaşte în mod oficial corectitudinea unei gestiuni; a declara că nu se impută nimic gestionarului. Cf. DL, M. D. ENC., DEX. 129 de tutori de la sectorul 4, descărcaţi de gestiune [Titlu]. RL 2006, nr. 4 933. 1. T r a n z. A scuti de pedeapsă; a absolvi, a ierta. Fără zăbavă ceare iertare de la Dumnezeu, greşealele 4260 DESCĂRCARE -536- DESCĂRCARE jăcute prin ispovedanie ie descarcă. MAIOR, P. 102/26. Descarcă pe debitore de constrângerea corporală. HAMANGIU,C. C. 269, Cf. 271. 8. T r a n z. A trece în creditul contului; a credita. Cf I. PANŢU, PR. 84. - Prez. ind.: descarc şi (regional) descarc (alr sn I h 64). - Şi: (învechit şi regional) dăscărcâ (alr sn i h 64), discărcâ (ib.) vb. I. - Pref. des + [înjcărca. DESCĂRCĂRE s. f. Acţiunea dea(se) descărca şi rezultatul ei. 1. Luare, coborâre, scoatere a încărcăturii din vehiculul de transport; golire a unui vehicul de transport; (învechit) descărcătură (1). Cf descărca (1). Cu mare nerăbdare aştepta ceasul discărcării lucrurilor. DRĂGHICI, R. 245/15. Mişunau de pretutindeni să vadă minunile aduse în pântecele corăbiilor, şi la fiecare nouă descărcare braţele se înălţau în aer aplaudând, anghel - IOSIF, c. L. 6. Aceleaş clădării de căruţe... aşteptând rândul la descărcare. CHIRIŢESCU, GR. 166. Ar fi scutit pe anumiţi neguţători din Mesembria de plata vămei la descărcarea mărfurilor aduse de peste Dunărea. N. A. bogdan, c. M. 21. Ţignalul domnuluiRifler... punea ritm în haosul descărcării ARGHEZI, S. XI, 75. Descărcarea se face alunecând brancarda. BELEA, P. A. 71, cf DL. Urmări descărcarea scândurilor. BARBU, G. 19. în octombrie a început descărcarea ... instalaţiilor necesare [pentru alimentarea capitalei cu apă potabilă]. G. BARBU, A. v. 136, cf. DEX. Părintele, ca de obicei, după descărcarea lemnelor îl omeni pe badea Ion cu un pahar de vin. snoava, iv, 147. + (învechit) Aşezare, plasare (2). Altele... trebuie să se socotească numai ca simptome, adecă schimbări fără cumpăt sau depunerea, descărcarea materiei ceii morboase. ÎNVĂŢĂTURĂ, 74/7. 2. Declanşare a unei arme de foc; tragere; zgomotul produs de aceasta. Cf descărca (2). Bătălia s-au început prin descărcarea arteleriei. ist. CAROL XII, 36v/20. S-au auzit ...ca nişte descărcări de puşti numeroase. CONTEMPORANUL, iii, 726. Ce admirabilă imagine a descărcării pistolului/ MACEDONSKI, o. IV, 69. Acum se face...o nouă descărcare de puşti şi tunuri întovărăşită de muzică. IORGA, C. 1.1,169. Vraniţa se închise în urma ei ca o descărcare de armă ucigătoare. REBREANU, I. 165, cf. DL, DM, DEX. 3. Eliberare de o sarcină, de o povară; p. e x t. eliminare, înlăturare a ceea ce constituie o greutate, o împovărare etc. Cf descărca (3). Administrarea timp de câteva zile a 0,8-1 litru lapte, constituie o descărcare remarcabilă a metabolismului. BELEA, P. A. 246. Să se introducă „zilele de descărcare”, adică să se dea numai crudităţi, id. ib. 249. + Proces de înlăturare totală sau parţială a forţelor exterioare care acţionează asupra unui corp solid, a unui sistem tehnic şi care au produs în prealabil deformaţii. Cf. ltr, dl, M. D. enc. + F i g. Eliberare de o povară sufletească, de o stare neplăcută, de o încordare etc.; uşurare (4), alinare, potolire. Era o descărcare de suferinţi inconştiente, pentru cari ei nu găseau cuvinte. VLAHUŢĂ, s. a. in, 21. Această atmosferă ajuta la descărcarea inimilor, la o uşurare mângâietoare, ca o adiere de mireasmă de busuioc şi calapăr. AGÎRBICEANU, s. 335. S-a întrerupt din povestire, adică din această descărcare degânduri. CAMIL petrescu, P. 22. Energia instinctului sexual... îşi caută alte căi sau alte moduri de descărcare. NEGULESCU, G. 112. Au rămas oare pornirile lor organice nesatisfăcute fiindcă nu şi-au putut găsi descărcarea naturală în acţiune? id. ib. 208. Ocările şi păruelile, singur mijloc de ... descărcare a necazurilor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 132. Râsul lui era mai mult o descărcare. VLASIU, D. 24. Nu mai simţeau povara de până atunci a fugii şi nici, ca pe o descărcare, destinderea de faţă. DEMETRIUS, A. 63. + Manifestare violentă a unor sentimente sau stări sufleteşti prea intense. Numai durerea acută i-ar da reflexele descărcării necesare, descărcării nervoase, camil PETRESCU, T. III, 205. Complexitatea sentimentelor care umflau pieptul lui Felix ... căuta o descărcare. începuse să-i curgă lacrimi pe obraz. CĂLINESCU, E. 0.1,164, cf. DL. In ciuda descărcărilor nervoase ori energetice, aceştia [actorii] nu par să aibă legătură cu arta. RL 2005, nr. 4644. 4. Pierdere (totală sau parţială) de sarcină electrică. Cf. descărca (4). Descărcarea unui condensator sau a unei butelii de la Leyda se poate face în două moduri. PONI, F. 217. Descărcarea dozimetrului sau înnegrirea filmului permit controlul. SANIELEVICI, R. 241, cf. DL. □ S-a descărcat bateria [la maşină, la lanternă etc.]. (Prin lărgirea sensului) Seismele din Pacific nu au cum să afecteze România, ci contribuie la descărcările de energie - aspect benefic şi pentru ţara noastră. RL 2006, nr. 4 933. + (Şi în sintagmele descărcare electrică, descărcare de electricitate, descărcare luminoasă, descărcare atmosferică) Fenomen atmosferic produs prin descărcare (4). V. fulger, tunet. Aseară am avutfurtună cu mari descărcări electrice. caragiale, o. vii, 30. Nu putem căpăta descărcări luminoase fără să ploaie, să ningă ori să cadă grindină. CONTEMPORANUL, m, 399. Fierbeau văzduhurile şi cerurile clocoteau sub descărcările zguduitoare ale tunetelor. HOGAŞ, DR. I, 275. Tună, ca o formidabilă descărcare de electricitate, vocea de bas. EFTIMIU, N. 16. Sub teribile descărcări electrice au fost trăsnite şi 3 vite. BĂCESCU, PĂS. 238. Compuşii azotaţi ... se formează în atmosferă în urma descărcărilor electrice. AGROTEHNICA, I, 117, cf. LTR2, DL. Iunie semeţ, cu ploi scurte şi descărcări electrice. BARBU, Ş. N. 28. Inlăturându-se agentul ionizator extern, descărcarea încetează. DER, cf M. D. ENC. Timp favorabil, cu mai puţine descărcări electrice. FLACĂRA, 1975, nr. 42,20. Averse însoţite de descărcări electrice şi de căderi de grindină. RL 2005, nr. 4 616. 5. Constatare oficială a corectitudinii unei gestiuni. Cf. descărca (6). Alătur aici adeverinţa pentru achitarea sumei de două mii de lei... Credeam că telegrama mea ... era de ajuns spre a vă servi la dosar ca act justificativ de descărcare. CARAGIALE, O. vn, 406. O descărcare actuală, înainte ca contul final să se fi încheiat. TITULESCU, D. 133. Descărcarea de gestiune se dă de Centrala Industrială. LEG. EC. PL. 190, cf. DL. Persoanele care încă au de depus documentele necesare pentru descărcarea de gestiune sunt invitate să se prezinte la Serviciul Autoritate Tutelară. RL 2006, nr. 5 000. 6. (învechit) Vărsare (I 4). între Bulgaria şi Marea Neagră, la descărcarea Dunării. ŞINCAI, HR. I, 56/27. + P. a n a 1. F i g. Trecere (4), revărsare (2). N-a ajuns la această fericită descărcare de emoţiuni în versuri. VLAHUŢĂ, s. A. II, 385. + Scurgere a unei secreţii, a unui lichid. Aceste medicamente au rolul de a produce o descărcare de fiere în duoden. BELEA, P. A. 277. -Pl.: descărcări. - Şi: (învechit) discărcâre. - V. descărca. 4261 DESCĂRCAT1 -537- DESCĂRNA DESCĂRCĂT1 s. n. Faptul de a (se) descărca. 1. Luarea încărcăturii, golirea unui vehicul de transport. Cf. ANON. CAR., LM, DDRF. Ca să meargă mai repede cu descărcatul, fiecare din cei ce isprăviseră erau datori să dea mână de ajutor la cei care veneau în urmă. CHIRIŢESCU, GR. 112. îl găsiră ajutând de zor la descărcatul unui car de dovleci. REBREANU, R. 1,106. Mai există 1-2 persoane, pentru a da ajutor în timpul descărcatului. BELEA, P. A. 71, cf. DL. Iarna ajută femeile la căratul rufelor şi la descărcatul alimentelor. PREDA, M. S. 221. Aveau puţin timp să răsufle de la descărcatul resturilor din camioane. BARBU, G. 219. 2. Manifestare violentă; dezlănţuire. Se-nvăluie de norii Ce ies din descărcatul al trăsnetelor dese. PELIMON, S. 41/13. - V. descărca. DESCĂRCĂT2, -Ă adj. 1. Care a fost luat, scos, dat jos din vehiculul cu care a fost transportat; (despre vehicule) care a fost golit; gol. Cf. pontbriant, d., lm. Şi cu [car] încărcat şi cu [car] descărcat, la deal, moş Nichifor se da jos şi trăgea. CREANGĂ, P. 107, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. Văzuseră bagajele descărcate. BARBU, PRINC. 43. Ocuparea spaţiilor de acces ale staţiei cu produse descărcate dar netransportate. flacăra, 1975, nr. 44,11. ^ (Prin analogie) Buturuguţă uscată, O rădică încărcată Şi o dă jos descărcată. (Lingura). PANN, ş. 1,19/13. 2. (Despre arme) Care nu (mai) este încărcată, care nu (mai) are încărcătură. Cf. resmeriţă, d. Orice mă întrebaţi îmi găsea creerul gol, aşa ca o puşcă descărcată. CAMIL PETRESCU, T. III, 221. 3. Care este eliberat de o povară; uşurat (1). Cf. resmeriţă, D. + Uşurat sufleteşte; potolit2 (1), alinat Cf. RESMERIŢĂ, D. Se plimbă ...în fierbere şi... după un timp, descărcat, bonom, ... amuzat. CAMIL PETRESCU, T. I, 157. 4. Care nu (mai) are sarcină electrică. Emilia ... îţi dă totdeauna impresia unei baterii descărcate, din pricina proastei fabricaţii. CAMIL PETRESCU, P. 317. - PL: descărcaţi -te. - V. descărca. DESCĂRCĂTOR,-OÂRE subst., adj. 1. S. m şi f. Muncitor care descarcă (1). Cf. pontbriant, d., lm. Descărcătorul însemna şi el câtimea... după care sefăcea socoteală, adică plata, chiriţescu, gr. 166, cf. RESMERIŢĂ, D., NOM. PROF. 31. E mereu frământat, uneori supărat pe descărcători. IL martie 1960, 37. Cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt pentru următoarele ocupaţii: agent de securitate aeroportuară ... încărcător-descărcător. RL 2006, nr. 4 913. 2. Adj. Care descarcă, care provoacă descărcarea; (despre acte) care eliberează de răspundere, justifica t i v. Cf. LM. Sumele comunicate unităţilorfinanciare ...se vor scoate din evidenţele lor contabile, păstrându-se ca acte descărcătoare copiile. BO (1951), 830, cf. DL, M. D. ENC., DEX. 3. S. n. Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transportor în diferite puncte de pe traseul său. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX. + Dispozitiv de răsturnare folosit la descărcarea vagonetelor de mină, a unor vagoane de marfa etc. Cf. LTR2, M. D. enc., DEX. + (Şi în sintagma descărcător electric der, dex) Aparat de protecţie a instalaţiilor elec- trice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. Cf. ltr2, der. Noul autotransformator are, de asemenea, prevăzut un sistem de descărcătoare care îl protejează contra supratensiunilor. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 943, cf. m. d. enc., dex. - PL: descărcători, -oare. - Descărca + suf. -ător. DESCĂRCĂTURĂ s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea dea(se) descărca (1) şi rezultatul ei; descărcare (1). Cf. anon. car., lm, şăineanu2, resmeriţă, d. 2. Ceea ce a fost descărcat dintr-un vehicul de transport; obiecte sau marfa descărcată. Cf. polizu, ddrf, tdrg, resmeriţă, d., dl, m. d. enc., dex. 3. Declanşare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. După vreo câteva descărcături şi dintr-o parte şi dintr-alta, turcii s-au tras înapoi CR (1829), 1662/27, cf. VALIAN, V., POLIZU. Câteva descărcături de puşti ...făcea efectele unor detunătoare fulgere într-o noapte foarte vijelioasă. PELIMON, I. 51/12. Ursoaica ... după descăr-cătura a două pistoale la gura vizuinei, s-a cunoscut că nu era înăuntru, id. ib. 225/14. Se auzi o a doua descărcătură de tun. FILIMON, 0.1,337. Damele stau, aşteptând să audă vreo descărcătură de puşcă, bolintineanu, o. 330. Pretutindenea câte o descărcătură de puşcă, o rachetă, ori cel puţin câte un chiot de fiecare vadră turnată în butoi slavici, o. II, 90. Auzi o descărcătură de puşcă. N. REV. r. I, nr. 1, 33, Numele lui Achmed - Kaiserli-paşa răsună în auzul Elencuţei ca o descărcătură de tun. D. ZAMFIRESCU, R. 105, cf. ALEXl, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. O descărcătură puternică, îngrozind-o de spaimă, făcu să nu mai stea la tocmeală. BRĂESCU, M. B. 47, cf. DL, M. D. ENC., DEX. + încărcătura unei arme de foc după ce a fost expulzată prin declanşare. Polonii descărcară de două ori tunurile în oştirea lui Răzvan; una din descărcături răsturnă pe Valentin Gheghe, unul din capiipedestrimii BĂLCESCU, M. V. 220. El descărcă deodată amândouă ţevile puştii; însă era sus în deal şi descărcătură pierdută în vânt suna ca în sec. slavici, o. II, 91. Iuga ridicase arma la ochi... Faţa lui Trifon Guju ...primind descărcăturile în plin, se durui brusc ca de vărsat negru. REBREANU, R. II, 197. - PL: descărcături. - Descărca + suf. -(ă)tură. DESCĂRN vb. I. T r a n z. (Rar) (Complementul indică oasele) A curăţa carnea, pentru a putea fi mâncat. Cf. lm, scriban, D. + R e f 1. şi t r a n z. A deveni sau a face să devină foarte slab; a(-şi) pierde consistenţa, tăria. Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Un tren îl adusese în ţară, cu alţi tovarăşi descărnaţi de suferinţă şi de lipsuri. C. PETRESCU, S. 157, cf. M. D. ENC., DEX. F i g. Elementul constructiv simplifică elanul, descărnează pornirea irezistibilă şi cuceritoare şi împrumută o admirabilă alură ascetică în faţa ultimelor probleme. CIORAN, R. 133. Teama de generalizări descărnează personajul de valoarea lui unică, cea care îl face viu, plauzibil CONTEMP. 1975, nr. 1 492,2/9. De îndată, însă, ce ideile s-au descărnat, oarbă şi amputată, gândirii nu i-au mai rămas, pentru a „ apuca ”, decât nările, patapievici, C. l. 316. + T r a n z. (Complementul indică piei brute) A înlătura prin ră-zuire ţesutul conjunctiv subcutanat, aderent la dermă. V. ş t r e c u i. Cf. dl, dm, dex. 4266 DESCĂRNARE -538- DESCĂTUŞARE - Prez. ind.: descărnez. - Şi: (învechit) decărnâ vb. I. LM. - Pref. des- + carne (după ir. decharner). DESCĂRNARE s. f. Acţiune de a (se) descărna şi rezultatul ei. Cf. lm, ddrf, dex. (F i g.) Poetul...se integrează organic, până la descărnare sensurilor vizibile ale vieţii. CL 1973, 159. - Pl.: descămări. -V. descărna. DESCĂRNÂT, -Ă adj. (Despre oase sau despre părţi ale corpului) De pe care a fost luată carnea; p. e x t. (despre oameni sau părţi ale corpului lor) foarte slab. Degetele-i descărnate de abia mai izbutesc Din clavir să redeştepte cântecul dumnezeiesc. MACEDONSKI, O. I, 87. Degetele lungi discamate... atingeau pământul. VLAHUŢĂ, S. A. II, 217, cf. BARCIANU, alexi, W. Pe mâna lui descărnată şi pipernicită, strângerea fu puternică. C. PETRESCU, î. II, 223. Pledurile au fost înfăşurate în jurul picioarelor cu oasele descărnate. id. R. DR. 222. O femeie cu faţa ofilită, cu pieptul descărnat, alăpta o stârpitură. BRĂESCU, o. A. I, 243. Mâinile pe care i le-a întins i se subţiaseră. Mâini descărnate. VINEA, L. I, 245, cf. DL. Punea palma descărnată la ochi. BARBU, G. 397, cf. M. D. ENC., DEX. Şi poate mai mult decât vederea corpurilor descărnate, duse cu cărucioarele la gazare te impresionează sfârşitul filmului. RL 2005, nr. 4 541. (Prin lărgirea sensului) Logodna lor ...a avut darul ubicuităţii, ca spiritele descărnate. CAMIL PETRESCU, T. in, 270. ^ F i g. „Nimicul”, „Eternul”, „Albastrul” ... sunt palide abstracţii care, ... defilează în poezia minulesciahă, descărnate, dar sonore. LOVINESCU, s. I, 387. Nu trebuie să se mai scrie cu poporanisme dulcege şi neaoşisme descărnate. L. ROM. 1959, nr. 5, 7. Bătrâneţea descărnată, spiritualizată de acum, ştie să desgroape mai delicat o amintire. DEMETRIUS, A. 191. Vei privi tăcută ... Cum prin descărnate tufe, în grădini, Se rotesc fuioare veştede de ceaţă. LABIŞ, P. 206. Scriitura ... evocatoare şi învăluitoare uneori, plutind alteori, calmă, printre descărnate abstracţiuni. ROMÂNIA LITERARĂ, 1970, nr. 94, 5/3. - PL: descărnaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) decarnât, -ă (lm), discarnât, -ă adj. - V. descărna. Cf. ir. d e c h a r n e. DESCĂTĂNÎ vb. IV. R e f 1. (Prin Bucov.) A se elibera din armată. Cf. lexic reg. 101. - Prez. ind.: descătănesc. - Şi: descătuni vb. IV. lexic reg. 101. - Pref. des- + cătăni. DESCĂTARĂMĂ vb. I. T r a n z. A desprinde din catarame. Flăcăul descălecă şi descătărămă zgarda lui Lupu. SADOVEANU, O. X, 628. Ologul... şi-a descătărămat piciorul de lemn şi l-a aşezat alături, c. PETRESCU, c. V. 28, cf. SCRIBAN, D., DL, dex. + R e f 1. (Despre persoane) A-şi scoate hainele încheiate cu catarame; p. e x t. a se dezbrăca (1). Comisul Manole se descătărămă de vechituri, trăgând pe dânsul straie curate. SADOVEANU, O. Xin, 296, cf. DL, DEX. -Prez. inddescătărămez. -Pref. des- + [în]caţărăma. DESCĂTĂRĂMĂRE s. f. Acţiunea de a (s e) descătărămă şi rezultatul ei. Cf. DEX, mda. -PL: descătărămări. - V. descătărămă. DES CĂTARĂMĂT, -Ă adj. (Despre haine, încălţăminte, etc.) Care este desprins, desfăcut din catarame; descheiat (3). Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. Zlătarii cu cămăşile zoioase, trenţuite, descătărămate... ridicau în aer beldiile şi pumnii încleştaţi, grei şi mari ca nişte baroase. CHIRIŢESCU, GR. 66. - PL: descătărămaţi, -te. - V. descătărămă. DESCĂTUNÎ vb. I v. descătăni. DESCĂTUŞA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. 1. A (se) elibera din cătuşe, din lanţuri, din strânsoare. V. d e z -1 ă n ţ U i. Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, DL, DM, DEX. Cum au băut-o zmeul toată, numai ce s-au îmflat odată şi s-au despironitşi descătuşit de pe părete, cum era răstignit. SBEERA, P. 51. ^ F i g. Dar sfintele silabe cu rimă şi cezură ...Nu vor pătrunde până în visul meu postum Descătuşat din steiul de pământească zgură, pillat, p. 87. 2. F i g. A (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, dintr-o situaţie de dependenţă, din robie; a pune capăt unei constrângeri, unei situaţii neplăcute, unei stări de tensiune etc. Descătuşat din pacea lui aleargă, Ca vulturul în goană-nviforată. GOGA, poezii, 170.0 panglică de foc înseilă pe nesimţite ... volanele timide ale zilei, descătuşind aşteptarea zadarnică a mătuşii Nastasia. KLOPŞTOCK, F. 144. Acele poeme în care poetul îşi destinde un orgoliu de plebeu descătuşat de ascendenţa sa rurală. CONSTANTINESCU, s. II, 351. S-au descătuşat izvoarele interioare ale sufletului colectiv, sadoveanu, E. 84. O energie descătuşată din structura ei normală, dar numaidecât încătuşată iar ... aduce, astfel preschimbată, foloase nesfârşit mai mari. CAMIL PETRESCU, o. n, 345. Silion se simţi tânăr şi descătuşat de orice fel de griji şi de răspunderi. VINEA, L. 1,55, cf. DL, DEX. Viaţa socială şi culturală a satelor ...s-a descătuşat de tradiţiile retrograde. BUTURĂ, EB. 1,23. - Prez. ind.: descătuşez. - Şi: (rar) descătuşi vb. IV. - Pref. des- + [în] cătuşa. DESCĂTUŞÂRE s. f. Acţiunea de a (se) descătuşa şi rezultatul ei. 1. Eliberare din cătuşe, din lanţuri, din strânsoare. V. dezlănţuire.Cf.ddrf,barcianu,dl,dm,m.d. ENC., DEX. 2. F i g. Eliberare dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, dintr-o situaţie de dependenţă, din robie; sfârşit al unei constrângeri, al unei situaţii neplăcute, al unei stări de tensiune etc. [Neagu] căuta o descătuşare, bart, e. 213. Aceşti scriitori şi alţii n-au avut condiţiile prielnice ale descătuşării depline. SADOVEANU, E. 197. Descătuşarea Matildei de dragostea cu adevărat maternă pe care o avusese pentru Laur a ...i se părea lucru nefiresc. VINEA, L. I, 189, cf. DL, DM, DEX. Munca industrială ... înseamnă însă... descătuşare şi împlinire pe planuri largi. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 19. + (Rar) Dezintegrare. Toată copilăria şi tinereţea mă legănasem în visul ştiinţific al descătuşării atomului, bogza, V. J. 8. în lumea de astăzi, a descătuşării energiei închise în atom ..., relaţia dintre ştiinţă şi uma- 4275 DESCĂTUŞAT1 -539- DESCÂLCIA nism dobândeşte o ... acuitate fără precedent. CONTEMP. 1975, nr. 1 506,1/1. - PI.: descătuşări. - V. descătuşa. DESCĂTUŞĂT1 s. n. Faptul de a (se) descătuşa. Cf. MDA. - V. descătuşa. DESCĂTUŞĂT2, -Ă adj. 1. (Rar) Care a fost eliberat din cătuşe, din lanţuri, din strânsoare. Cf. ddrf, dm, dex. 2. F i g. Care a fost eliberat din constrângere, din apăsare, dintr-o situaţie de dependentă, din robie; care a pus capăt unei constrângeri, unei situaţii neplăcute, unei stări de tensiune etc. înţeleg de ce mă apropiam de moartea din visul meu descătuşat, fără murmur şi fără spaimă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,14. Se temeau tot atât de mult de o năvală peste ei a poporului descătuşat. CAMIL PETRESCU, O. n, 487. (Prin lărgirea sensului) Vegetaţia descătuşată se răsfăţa în felurimea ei de liliac şi trandafir. VINEA, L. 1,192. - PL: descătuşaţi, -te. - V. descătuşa. DESCĂTUŞÎ vb. IV v. descătuşa. DESCĂŢĂ vb. I v. dezgăţa. DESCĂUCĂ vb. I v. dezghioca. DESCĂUNĂ vb. I. T r a n z. (Rar) A înlătura pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcţie; a detrona. Cf. SCRIBAN, D., IORDAN, L. R. a, 197. ^ (Ironic) Pe 17 iunie e de aşteptat ca breasla să-l descărneze printr-un vot covârşitor. RL 2005, nr. 4 608. -Prez, ind.: descăunez. - Pref. des- + [înjscăuna. DESCĂUNĂRE s. f. Acţiunea de a descăuna şi rezultatul ei. Cf. mda. - V descăuna. DESCĂZUT s. n. (Mat.) Primul termen al unei scăderi, din care se scade al doilea termen; (învechit) sustras (1). Descăzutul sau câtimea din care se scade... scăzătorulsau ceea ce se scade, poenaru, E. A. 9/24, e£ cade, dl, DM, DER. Diferenţa a două numere nu se modifică dacă mărim sau micşorăm şi descăzutul şi scăzătorul cu acelaşi număr. algebra vin, 10, cf. FORM. CUV. I, 38, 40, 119, 237, M. D. ENC., DEX. -PL: (rar) descăzuturi. DEX. -De1- + scăzut. DESCÂLCI vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică fire de aţă, de păr etc.) A aranja în aceeaşi direcţie, a face să nu mai fie încurcat, a netezi (2); a descurca (1). Cf. LB, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Poate să descâlcească orice tort. GOROVEI, CR. 286. Pieptenele descâlceşte părul şi-l netezeşte. AGÎRBICEANU, S. 246, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, scriban, D., DL, DM, M. D. enc., DEX. ^ R e f 1. Se punea treptat canura ... trăgându-se înainte şi înapoi, până se descâlceau şi se desfăceau smocurile de fire. butură, eg. 297. Peptine cu dinţii mari, cu ăla-m descâlcii păru. alr II 3 393/279. ^ F i g. Se încâlciseră iţele şi nu le mai putea descâlci. AGÎRBICEANU, S. 43. 2. T r a n z. şi r e f 1. (învechit, rar) A (se) desface dintr-o încleştare. Să bat una cu alta şi până nu biruiaşte cea tari pre cea slabă nu să descâlcesc. MOLNAR, E. s. 113/7. Ei îmi sparsără nasu, dar şi eu umplui mâna de păr pre cap ... Ea ne descâlci şi ne împăcă. N. STOICA, C. B. 191. Vrui... să-i descâlcesc picioarele de după gâtu-mi, însă nu fu cu putinţă. GORJAN, H. n, 62/9, cf. ALEXl, w. + R e f 1. A ieşi dintr-o încurcătură. Dintre care nu se putea descâlci. ţichindeal, ap. ddrf. + T r a n z. (Regional; complementul indică lâna) A smulge din caier, în timpul torsului. Cf. alr i 1 271/61, 512. 3. T r a n z. F i g. (Complementul indică probleme, idei, gânduri) A face să devină clar, limpede, îndepărtând neînţelegerile, neprecizările, neclarităţile; a clarifica, a desluşi (1), a explica, a lămuri. Vrând ca să despletecească voroavăy întâiu aduce la mijloc înpletecetura, apoi o şi descâlceşte. cantemir, HR. 74. Ca să descâlcesc cele de prea vestitul Engel încâlcite,... voiu aduce zisele autorilor pre care el n-au vrut să-i urme[ze] din cuvânt în cuvânt. ŞINCAI, HR. i, 388/31, cf. LB. Cine dar poate ... să-şi descâlcească mintea de alte patimi a mele? CONACHI, P. 284, cf. DDRF. S-a dus ş-a trecut vama, Şi-acum nu ni de-a veni Să ne poată descâlci. LUC. n, 44, cf. RESMERIŢĂ, D. Lupta din greu să descâlcească ... ori poate să nu descâlcească... gândurile care-l chinuiau. GALAN, B. II, 182, cf. DL, DM, M. D. ENC. ^ R e f 1. Anevoie s-ar descâlci din vălmăşagul de gânduri ce i se îmbulzesc sub condei, vlahuţă, s. a. n, 378. + (Rar; complementul indică secrete, lucruri necunoscute) A face cunoscut, a dezvălui (2). Oare zile de strălucire ori zile de cădere? Aceasta a uitat Bicilie să-i o descâlcească. CONV. LIT. IH, 9. + A desluşi un text neciteţ, a descifra (1). Nica ...se ducea la unul şi la altul să-i descâlcească slovele, pentru că omul ei scria mărunt de tot. LĂNCRĂNJAN, C. n, 108. 4. T r a n z. (Complementul indică dificultăţi, probleme etc.) A găsi rezolvarea, soluţia, când informaţiile sau împrejurările sunt numeroase şi par a nu urma firul logic; a rezolva (1), a soluţiona, a descurca (3). Traian, marele împărat,... vrând destrămate şi încurcate lucrurile împărăţiii... să le descălce, şi lucirii lor, cei dintâi să le de, întâi dinluntru, apoi dinafară a le tocmi... s-au apucat. CANTEMIR, HR. 186. Sabia lui Alexandru împărat ... taie nodul gordian fără a încerca de a-l descâlci. EMINESCU, O., X, 199, cf. TDRG. într-atâtea treburi încâlcite, s-a găsit şi pentru comisul nostru al doilea Ionuţ una mai încâlcită; şi Măria Sa i-a poruncit să se ducă s-o descâlcească. SADOVEANU, O. Xffl, 803, cf. SCRIBAN, D. Tot n-aş putea descâlci încâlciturile şi suciturile care s-or statornicit în sat. LĂNCRĂNJAN, C. II, 264. Craiul Ioan Zapolia cu craiul Ferdinand, împutându-şi dreptul coroanei ungureşti, să batea, care lucru cu argumentul săbii[i] căuta a-l descâlci. N. stoica, c. B. 130. ^ F i g. S-apucă să încâlcească şi să descâlcească dragostile. LUC. VII, 437. Vrem să descâlcim toate căile! LABIŞ, P. 339. - Prez. ind.: descâlcesc; conjunct, pers. 3 şi: (învechit) să descâlce. - Şi: dăscâlci (alr II5 903/29 36,47, 53,64, 76,310,316) discâlci (alrii 1 271/512, alrii 5 903/105, 228,414,520,531,551) vb. IV. -Pref. des- + [în]calci. DESCÂLCI vb. I. R e f 1. (Regional; despre lucruri) A se desface din încheieturi; a se deforma (3), a se descleia 4285 DESCÂLCIAT -540- DESCÂNTA (1), a se strâmba (1) (Săpata - Costeşti). udrescu, gl. S-au descâlciat doagele, au sărit din gardin. S-au descâlciat dulapurile, s-au descleiat. id. ib. -Prez. ind.: descâlciez. - Pref. des- + scâlcia. DESCÂLCIAT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.; despre doage, mobile, obiecte din lemn) Care s-a desfăcut de la încheieturi; deformat2 (1), descleiat (1), strâmbat2 (2). Cf. udrescu, GL. Are două doage descălciate. id. ib. - PL: descălciaţi, -te. - V. descâlcia. DESCÂLCÎRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s c â i c i şi rezultatul ei. 1. Aranjare a firelor (de aţă, de păr, etc.) în aceeaşi direcţie, desfacere a încâlciturilor; descâlcit1, netezire (2). Cf. d e s c â 1 c i (1). Cf. dex. □ Descâlcirea cânepii este o muncă anevoioasă. ^ F i g . Nu se ştie ... care dintre instituţiile statului ar trebui să se ocupe de descâlcirea iţelor în cazul „mătuşa”. RL 2006, nr. 4 818. 2. F i g. Limpezire a unor idei, probleme, gânduri, îndepărtând neînţelegerile, neprecizările; clarificare, explicare, lămurire; (învechit, rar) descâlcitură (1). Cf. d e s c â 1 c i (3). Cf. baronzî, L„ 107, DDRF, resmeriţă, D. Pot spune că am ajutat la descâlcirea lor, în oarecare măsură. v. rom. mai 1955, 29. Numai atunci va fi sosit timpul pentru descâlcirea acestor cestiuni. GOROVEI, C. VII. - PL: descâlciri. - V. descâlci. DESCÂLCÎT1 s. n. (Popular) Descâlcire (1). Cf. dex. Pieptinu de descâlcit. ALR n 3 393/2,29,36,95, 105,141, 228,260,272,362,414,574,833. Când a fost la discâlcit. şez. i, 20. -PL: descâlcituri. - Şi: (regional) dăscâlcât (alr ii 3 393/29, 36), discâlcit s. n. - V. descâlci. DESCÂLCÎT2, -Ă adj. 1. (Despre fire de aţă, de păr etc.) Care este aranjat; descurcat. (II) Cf. descâlci (1). Cf. DEX. □ Părul descâlcit trebuia împletit în cozi. 2. F i g. Care este explicat; clarificat, desluşit, lămurit. Cf. descâlci (3). Cf. lm, ddrf, resmeriţă, d. ^(Adverbial) Pentru ca mai descâlcit şi mai netedă să dăm istoriîa începăturii niamului lor, poftim pre cititoriul nostru puţin oarece să ne fie cu îngăduinţă. CANTEMIR, HR. 89. -PL: descâlciţi, -te. - V. descâlci. DESCÂLCIT6R, -OÂRE s. m. şi f. 1. (Popular) Instrument cu care se descâlcesc (1) fire de aţă, de păr etc.; pieptene cu dinţii rari. Cf LB, ALR II 3 393/47, 53, 102, 130, 250, 316, 334, 346, 574. 2. (învechit, rar; despre oameni) Care explică, interpretează, tâlcuieşte ceva încurcat, complicat. Cf LB. - PL: descâlcitori, -oare - Şi: (regional) dăscălcitor s.m. alr n 3393/47, 53,316. - Descâlci + suf. -tor. DESCÂLCITURĂ s. f. (învechit, rar) 1. Descâlcire (2). Cf. descâlci (3). Cf. ddrf. 2. Rezolvare, soluţionare a unor dificultăţi, probleme etc. Cf. descâlci (4). în descâlcitură gâlcevii aceştiia, puterea monarhiii noastre lângă noi să oprim. CANTEMIR, 1.1.1, 39. - PL: descâlcituri. ~ Descâlci + suf. -tură. DESCÂNT s. n. (Regional) Descântec (1). Fugiţi, gânduri De des cânturi. TEODORESCU, P. P. 379. Descântul meu ş-al Maicei Domnului, Maică Sântă Mărie, De la mine leacul să fie. PĂSCULESCU, L. P. 121, cf. GR. s. VI, 86, alr 1 1395/77. + F i g. încântare, farmec. Dar eu nu-s, copilă decât un amor Ce arde-n o inimă jună, Un glas de pe buze aprinse de dor, O minte pustie, nebună Şi dulce descânt Pe coarde de-argint, Când palida mea nebunie învie. EMINESCU, o. IV, 34. Domol ie cuprinde al serii descânt. PILLAT, p. 7. Un gureş şi obştesc descânt era, pe-aproape şi departe. BLAGA, POEZH, 423. -PL: descânturi. - Şi: dăscânt s. n. alri 1 395/810. - Postverbal de la descânta. DESCÂNTĂ vb. I. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. (Adesea însoţit de determinări introduse prin prep. „de” care indică motivul acţiunii) A rosti formule însoţite sau nu de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau de a îndepărta un râu, un farmec etc.; (învechit şi regional) a oropsi (3), (regional), a descânteca, a ormoci (2). Băsăul lor după obrazu de şerpe, ca aspida surda ce-şi astupă urechile sale, ceale se nu adză glasul descâtătorilor descântată e, descântă-se de celu mai înţeleptu. psalt. hur2. 135. Iară noi nebunii, deaca ne noi bolnăvim, meargem la nescarea muieri carele pre noi descântă. CORESI, T. EV. 113. Să nu se afle întru tine... descântând şi vrăjind fer-măcători. biblia (1688), 1392/31, cf CANTEMIR, 1.1. n, 289, LEX. MARŞ. 198. Să caute untu din toate florile de pre pământ, să-i descânte (a. 1809). GCR n, 139/1. Ea ş-au cântat, ea ş-au descântat. ŢICHINDEAL, F. 185/22. Crezură că bolnavii era stăpâniţi de dracu şi ca să-i vindece le descânta. CR (1832), 1642/21. Un preot... din Grecia ... descânta cu folos ciuma, foametea şi tot feliul de nenorociri. ASACHI, L. 142/40, cf. VALIAN, V. Besericile lor sunt pline de idoli, preoţii necăsătoriţi trăesc în mănăstiri, descântă, caută de noroc. RUS, I. III, 27/4. Verburi de aceste patru conjugări regulate sunt:... dezbrac, descalec, descânt, descarc, bălăşescu, GR. 83/16. Vestita Rădovanca... descânta de şerpi şi de deochi. GHICA, c. E. n, 596. Stanca zicea că era deocheat... şi-i tot descânta cu cărbune stins. id. ib. IH, 7, cf. PONTBRIANT, D. Natura încântă, iar Domnia Voastră... Discânt! nu e aşa? CONV. LIT. I, 117. De diochi, de soarte rele şi de şerpi te-oi descânta. alecsandri, P. I, 8. Spune, maică, ce te doare Că m-oi face vrăjitoare Dă alean să te discânt Să calci vesel pe pământ, id. P. P. 216. îi făcea dulceţuri şi îi descânta de deochi. ODOBESCU, S. m, 243. Ia cărţile în mână şi s-apucă de gâcit Tot le suflă, le descântă, nu mai curmă de menit. CONTEMPORANUL, I, 393. Au trebuit s-o scoaţă pe braţe afară la aer şi să-i descânte. CARAGIALE, O. I, 113. S-a apropiat de urechea pătimaşei ... făcându-se că o descântă. ib. id. II, 235. Cum m-a ţinut în braţe, cum mă descânta de deochi ... şi câte nimicuri toate. VLAHUŢĂ, S. A. îl, 11. Deci naşa, ca să previe unei asemenea întâmplări, mai nainte de ce apucă a intra vreunu străin sau 4293 DESCÂNTA -541- DESCÂNTA străină în casă, îi descântă de deochi. MARIAN, NA. 55, cf. DDRF. Văd pe sfânta Marţi cum râde şi descântă de noroc. COŞBUC, P. n, 137. Mama înainte de~a descânta trebuie să-şi pună la brâu în partea dreaptă o lingură de lemn. LUC. n, 36. Era aplecat peste picioarele mele şi mi le descânta, mi le fermeca în limba lui. SĂM. n, 341, cf. ALEXl, w. în genere, bărbaţii nu descântă. CANDREA, F. 323. Pentru lecuit, babele descântă în zilele de post sau zilele „desec”, id. ib. 325, cf. TDRG. SăracaParaschivaî... Era ca o rudă ... Ea ne descânta când eram deochiaţi, ea ne trăgea când eram răciţi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 42, cf. CDDE. Crezi că mă lasă inima ...să descânt mai în grabă pe unul decât pe altul? AGÎRBICEANU, s. 217. Nu cumva ştii tu să descânţi de săgetătură? HOGAŞ, DR. 1,120. Zenobia, speriată că l-a fermecat cineva, era cât pe-aici să-i descânte de întors. REBREANU, I. 92, cf. şăineanu, d. u., CADE. Şi-mi stă răul pe suflet, pentru că încă n-am apucat a mă discânta ...de spărietură/ MIRONESCU, s. 218. Descânta fetelor bune de măritat. BRĂESCU, o. A. n, 22. Baba Mariuţa descânta fără preget, înainte. KLOPŞTOCK, F. 157. Degeaba îi descântă babele tânjeala cu cărbuni aprinşi în apă neîncepută. POPA, V. 98. Eu n-am venit să-mi descânţi, îi răspunse fata văduvei. VISSARION, b. 169. Mă descântase Buna, mi-a pus ea sufletul la loc, cu gingăşia şi cu înţelepciunea ei minunată. VLASIU, A. P. 73. Batâr că-s descântat, tot mă tem să nu-mi iasă înainte necuratul. SADOVEANU, O. xni, 60. N-ar hi ghinesă-i descânţi şi d-ta puţin, lele Stano, poate să se mai uşureze. MOROIANU, S. 92. Cel ce-n fiecare zi se-nalţă o dată ... şi descântă păcatele peste toate satele. BLAGA, POEZII, 173. Locuitorii au avut toată răbdarea trebuincioasă ca să descânte pământul sec şi să-l fertilizeze. ARGHEZI, B. 128. Du-te la Oprişoaia ... să-ţi dăscânte. C. PETRESCU, A. R. 49. Trei nopţi mi-a descântat de nouă ori şi tot de nouă ori m-a uns pe la ochi. STANCU, M. L 183. Mi-a descântat Dioaica de sperietură, id. D. 128. Stătea la capul ăluia şi-i descânta. PREDA, D. 106. Descânt cu cărbuni, arunc răul pe câini. BARBU, G. 179. Dezgropară cu mare haraiman căluşul şi... îl jeliră şi-l descântară, id. PRINC. 23, cf. M. D. ENC., DEX. Bătrâna... descântă în cărbuni, contemp. 1975, nr. 1 510, 1/10. Hai şi noi să ne-apucăm Cu milă să-l descântăm Să vedem ce leac avem. PAVEL, s. e. 196. Putem menţiona că, „a descânta” şi „a descânteca” denumesc, de fapt, aceeaşi acţiune magică. BĂLTEANU, T. mag. 121. Ca şi cerbul, şi boul este deochiat, descântat şi vindecat, id. ib. 205. Dar eu cu mătura am măturat-o Şi descântec i-am descântat. TEODORESCU, P. P. 358. Cu cârp-aprins-am descântat, Brănca-ndărat a dat! id. ib. 366. Au mers în casă unde au fost culcate fetele ...şi să le descânte ca să doarmă adânc şi să nu sâmţească nimica. SBIERA, P. 276. Şi cântă şi descântă şi pică. RETEGANUL, P. III, 29. Ş-a discăntat văduva ceia cu apî, di diochi. GRAIUL, 1,329. S-a dus la văduva ceia, ş-a-nvăţat ... un discântic ca să muncească omu pân-o muri şî cu sticla de doftorii sî discântici la cap. id. ib. Că eu cu gura te-am dăscăntat, Cu mâna te-am luat, Şi-n vânt te-am aruncat. PĂSCULESCU, L. p. 121. Ia on fir de bosuioc, Şi-ţi descântă de noroc. Doar te-iputea mărita. bÎrlea, C. P. 75. Ia un tăciune din vatră că eu te-oi descânta încetişor, să nu simţească ei de pe cuptor ... şi are să-ţi treacă. SNOAVA, III, 156, cf. ALR I 1 395, ib. 1 398/850, alrii 4 227. Şi mă duc până colea, Să descânt maichii ceva, Că-i bolnavă, săraca. BALADE, iii, 213. M-o făcut, m-o închinat, De noroc mi-o descântat. FOLC. TRANSILV. 1,497. Iar eu cu cuţitul oi tăia, ...Cu gura oi descânta ...Pe (x) l-oi uşura. FOLC. MOLD. 1,200. Şede-n vârfu coşului Şi descântă moşului. ZANNE, P. VI, 159. ^ Refl. impers. Duminica nu se descântă niciodată. CANDREA, F. 325. ^ Re fl. pas. Farmăcă-se D. măngăe-se, descăntă-se. PSALT. 110. Vrăjia vrajă şi să descânta, biblia (1688), 2792/16. Dară căci când mă bolnăvescu, deaca mă descânt, mă scol? MĂRGĂRITARE, 409. Oricine descântă sau să descântă, acela n-are parte cu Hristos. IACOV, SYN. 42v/2 Cu această apă aceea căreia i s-a descântat se spală pefaţă. contemporanul, Vil2,223. "O* F i g. Stelele te-ncântă? Luna te descântă De mai poţi cânta? SION, POEZII, 74/16. Ea stelele descântă şi plângând, Ea astfel cântă. ALECSANDRI, p. n, 190. Numai lângă sânu-ţi geniile rele, Care îmi descântă firul vieţii mele, Par-că dormita. EMINESCU, 0.1,9. Să apucă iar de hârtii. Le forfecă, le descântă, şi prefăcându-se că ar fi găsit un elinei lovi cu palma peste ele. CHIRIŢESCU, GR. 100. Paşcu descântă vântul, mă gândesc eu. VLASIU, A. p. 99. Un cerb de aur... Se-apleacă s-o descânte [apa] c-un fir de izmă creaţă. VOICULESCU, poezii, I, 161. Din gropi în loc de oase ...Ies pietre descântate cu mâini de vis şi daltă, id ib. n, 43. Bunicul cumpăni şi petrecu printre degete vânatul, des-cântându-l şi dându-mi învăţăminte. SADOVEANU, O. IX, 372. Cetini negre îmi descântă, geana inimii n-o zvântă. BLAGA, POEZII, 223. Planta se punea în apă neîncepută şi se descânta de 3 ori. BUTURĂ, EB. 1,96. Acum, mândro, voi să-mi cânţi, Inimioara să-mi descânţi. TEODORESCU, P. P. 626. (Cu complement intern) Spurcata jiganie cuvinte din multe silave alcătuite din limbă a bolborosi şi din budză a şopti începând, descântecul vrăjii asupra Inorogului descânta. cantemir, I. I. n, 157. 4* (Prin lărgirea sensului) Lelea Ileana mai rămase o vreme singură, descântând cioveiele şi stupind focul, sadoveanu, o. IX, 391. + P. e x t. A vrăji, a fermeca pentru a face rău. Trista iam-opizmuieşte Şi prin neguri o pândeşte Descântând vrăjitorii. ALECSANDRI, POEZII, 262. Şi-o dată şi-ncepe dracul a boscorodi din gură şi a descânta, că nu ştiu ce face, de-i pocneşte lui Dănilă un ochi din cap. CREANGĂ, P. 58, cf. DL, DM, DEX. Descălecă şi o bea. Da-ţi fă cruce mai întâi Şi suflă pe faţa ei Să nu fie descântată De baba cea blestemată. ALECSANDRI, p. p. 5, cf. alr I 1 397/18, 341, 540, 584, 596, 815, 874, 885, 898, 940, 1 398/512, 550, 795, 926, 1 403/357, ALR snv h 1 567. Mestecă cu el în ciubăr şi descântă: Ostrăţel, ostrăţel, Să iei laptele de la vacile cu viţel. FOLC. MOLD. I, 226. + (Regional; la unele jocuri de copii) A număra, rostind formule ritmice, pentru a alege jucătorul care urmează să caute sau să-i prindă pe ceilalţi. Cf. GL. olt. 973. 2.1 n t r a n z. (Prin Ban. şi prin Transilv.) A rosti strigături (2) în timpul dansului popular; a chiui. Cf. PRIBEAGUL, P. R. 153, LEXIC REG. II, 73, 78, 80, MAT. DIALECT. 1,66. Bată-vă duminicile. Că pe mine nu mă bate, C-oi descânta zi şi noapte. FOLC. TRANSILV. I, 131. Zi-i, ţigane, de jucat Că m-apuc de descântat, id. ib. 523, cf. alr I 1 395/69, alr 1 473/40, 51, 59, 61, 69, 80, 87, 90, 107, 249, 251, 289, 290, 305, 308, 315, 320, 381, 1 474/40, 69, 87. + A spune glume în locul oraţiei de nuntă. Cf. alr ii/i mn 82,2 690/325. + A boci la mort. Cf. ALRH/ih 170/105. 3. T r a n z. şi i n t r a n z. F i g. A impresiona puternic pe cineva; a încânta, a fermeca, a subjuga (3). Descântat 4293 DESCÂNTARE -542- DESCÂNTĂTOR şi mângâiat cu cântecul să-i pae rău de lume şi să se leapede de domnul H[risto]s. dosoftei, v. s. decembrie 218v/21, cf. ANON. CAR. Nu-mi aduc aminte de mama decât ca de o fiinţă palidă, un înger, care mi-a descântat copilăria cu glasul ei dureros şi suferitor. EMINESCU, G. p. 38, cf DDRF. Foi uscate-n jurul tău să cadă rar, La ureche să-ţi descânte un bondar, topÎrceanu, b. 43, cf. DL. 4. T r a n z. şi i n t r a n z. (Familiar) A căuta să convingă cu vorba, adesea spunând lucruri nesincere, linguşitoare; a vorbi fără rost, vrute şi nevrute. Cf cantemir, i. I. H, 289. Dar ian mai înceată, Badeo Drăghici, de-a proroci rele Ş-a ne mai descânta dintru ele. BUDAl-DELEANU, Ţ. 87. Şi aici să descântăm despre înfricoşatele judeţuri ale mâniei lui Dumnezeu. PETROVICI, P. 169/28.1-a cam intrat în cap câte i-a descântat d-alde mătuşa şi face pe bietuflj tata a se lua şi el după dânsa. PELIMON, 1.158/8. Păzeşte-ţi gâştele când vezi că le descântă vulpea. BARONZI, L. 49, cf şăineanu2, RESMERIŢĂ, D. Şi dă-i, şi descânt-o, până să înţeleagă. C. PETRESCU, S. 144, cf. CADE, SCRIBAN, D. Ce-mi tot descânţi aicea? Ţi-s ficior, da nu-mi dai nicio brazdă de loc! lăncrănjan, c. 1,91, mat. dialect, i, 221. Tu ce îi cânţi şi el ce îţi descântă? ROMÂNUL GLUMEŢ, 65. Ce tot cânţi şi descânţi? ZANNE, p. IV, 293. + A mustra, a certa; a bate la cap. Las'pe bătrâni să te descânte şi să te judece iei în legea lor, că nu-ţi mai trebuie alt popă. CREANGĂ, A. 154, cf PAMFILE, J. II, 141, DL, DM, DEX. + P. e x t. A vorbi singur pentru sine, neînţeles; a îngâna, a mormăi1 (2). Cf. ddrf, resmeriţă, d. -Prez. ind.: descânt. - Şi: (învechit şi popular) discântâ, (popular) dăscântâ vb. I. - Lat. *discantare. DESCÂNTARE s. f. 1. (Astăzi rar) Acţiunea de a descânta (1) şi rezultatul ei; descântec (1). Deaca una nu poate folosi, noi ispitim şi la zeace sau la doaozeci, că nu gândim (că) cu iale nemica nu putem folosi, cu fărmăcătura sau cu altă drăcie, numai să ne noao [ajjute, - că toată descântarea nu e [aljtă bunătate nemică, ce numai [drjăcie. CORESI, T. ev. 113, cf. MARDARIE, l. 113/27. Apoi cred că omul se poate mântui de friguri cu descântările. petrovici, p. 222/21, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SFC IV, 312. 2. (Prin Transilv.) Strigătură (2). Dar cine să adune şi mulţimea descântărilor ritmice ... care le strigă românul ardelean jucând fierbinte (a. 1838). bariţiu, în plri, 75. Strigături ...G. Bariţ, ...pe la 1838, le numeşte descântări. IST. LIT. ROM. I, 155. -Pl .'.descântări. - V. descânta. DESCÂNTÂT1 s. n. Faptul de a descânta (1). Primul mijloc la care recurge baba e descântatul însoţit de anumite practici CANDREA, F. 322. Mai veniră şi trei-patru femei pricepute la descântat. AGÎRBICEANU, s. 296, cf RESMERIŢĂ, D., DEX. Termenii cotare „descântec, descân-tare ” cotat „ descântat ”, cotătură „ descântec ” valorifică tocmai acest al doilea sens al verbului analizat. BĂLTEANU, T. MAG. 146. Să răspiei De la mine descântat, De la Dumnezeu leac. PĂSCULESCU, L. P. 148, cf. ALRI 1 395/18, 77,345. + (Glumeţ) Ceartă, mustrare (1). Răsfrânse buza de jos într-o schimă de supremă compătimire, aidoma cu faimosul Milord Asrouille, ... când lua la măsurat şi la descântat un jocheu nenorocos, care a pierdut cursa. C. PETRESCU, A. R. 16. - PL: descântaturi-Şi: (popular) dăscântât s.n. alri 1 395/18,77,345 - V. descânta. DESCÂNTÂT2, -Ă adj. (Despre oameni) Căruia i s-a făcut descântec (1); (despre lucruri, elemente ale naturii etc.) care, printr-un descântec (1), a căpătat calităţi miraculoase, tămăduitoare etc. Supărat fiind pă mine până în suflet, îmi turnă pă cap nişte apă descântată după meşteşugulfarmecilor; din această stropitură mă coprinsă un somn foarte adânc, gorjan, h. m, 223/14, cf. pontbriant, d., lm. Rostind cuvintele acestea descântătoarea spală pefata sau nevasta bolnavă cu apă descântată pe faţă şi crede că făcând aceasta bolnava ... trebuie ... să se însănătoşeze. MARIAN, î. 16, cf. DDRF. Când sezvârle apa descântată pe un câine şi el se scutură, e semn că bolnavul are leac. CANDREA, F. 229. Ia la doctorii, bea şi apă descântată, îi dau şi aiazmă ... Şi degeaba toate, delavrancea, o. II, 303, cf. RESMERIŢĂ, D. Cu untură descântată să unge cel bolnav. BUJOREAN, B. L. 37. Cu untul descântat trage pe copil sau pe om când îl scaldă, id. ib. 110. Busuiocul descântat pe care mi l-a pus ...în mintean. id. ib. 73. E oglinda descântată a bătrânilor cântăreţi şi a sfinţilor apostoli. ARGHEZI, C. J. 54. Să bea de trei ori din apa descântată, barbu, G. 374. Călinele descântate de abubă se puneau în rachiu, butură, EB. i, 60. ^ F i g. [Iama] au ţinut soarele strâns ...îl sărută, îl dezmiardă Ca pe un mire descântat. ALECSANDRI, POEZII, 613, cf. 310. Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul rău. EMINESCU, 0. IV, 458. Şi cântecul lor straniu [al brotăceilor], pe umbrele aleii, Cu zile descântate m-ar urmări mereu. PILLAT, P. 74. Mătuşa Uţupăr povesteşte. O ascultam ca descântaţi. STANCU, D. 11. Păi tu nu te uiţi la ea ce ochi are ? Asta-i ... descântată, c-un plan te vinde, cu altu te cumpără, barbu, G. 228. ^ (Prin lărgirea sensului) Năvalnicul e o buruiană descântată. Fetele mari o poartă în sân, ca să dea năvală peţitorii în casele lor. VOICULESCU, L. 228. - Pl.: descântaţi, -te. - V. descânta. DESCÂNTĂT0R, -OÂRE s. m., s. f. 1. S. m. şi f. Persoană, mai ales femeie, care ştie să descânte (1) şi care practică descântatul1. Se nu adză glasul descâtătorilor. PSALT. HUR2. 135. Nu aude glasul măngănietoriului (descătătorilor HD). psalt. 110 .Noi să nu meargem la descântătoare, că iaste lucrul dracului. CORESI, T. EV. 85. Chiemă iară şi Faraon mândrii şi descântătorii şi făcură şi ei pren descântecele sale eghipte-neşti şi nişte ascunse aseaminile. PO 199/6. Când va dzice vraciul că iaste rana de moarte, sau nu de moarte, îl vom creade ... mai bine decât are fi altul mai prost, bărbiariu sau descântătoriu. PRAV. 129. Nimerea giurători sau călători degiurământsau... descântători, sau căutători în bobi şi-n stele şi-n tot feliul de vrăji, sau tâlhar, sau maniheu nespoveduit şi negătat să nu să apropie la-nfri-catele a lui Hristos Taine. DOSOFTEI, L. 298/13. îi chemaşi pre neşte vrăjitori şi descântători. VARLAAM — IOASAF, 12371. Cearcă iarăşi oare nu sunt vrunii greu suduitori, descântători, vrăjitori, oare nu lucră în sărbători. MAIOR, 1. B. 282/7. Toate boalele vitelor se nasc prin un chip natural; precum tot prin chip natural se şi trec; de aceea la asemine cazur este de mare pagubă, dacă cineva 4297 DESCÂNTĂTOREASĂ -543- DESCÂNTEC întrebuinţează chipuri de vindecare prin vrăjitoare şi descântători. UTINSCHI, M. 140/10, cf. PONTBRIANT, D., LM. Are trebuinţă de un cuţit şi un vas ...cu unsoare sau apă, cu care merge apoi ia descântătoare. F (1874), 281. Se naşte tagma vrăjitorilor, ghicitorilor; descântătorilor şi mai pe urmă a popilor. CONTEMPORANUL, IV, 535. Corbul e o pasere pre care atât descântătoarele cât şi vrăjitoarele o întrebuinţează foarte adeseori în unele descântece şi vrăji. MARIAN, O. II, 11. Cele mai multe dintre nevestele sterpe ... iau în urma urmelor refugiu şi la descântători şi la descântătoare. id. NA. 5, cf. ŞĂINEANU. Şi-a-ntrebat ...Pe la vrăjitori Şi descântători COŞBUC, P. n, 148. Lingura să-ţi fiie mama, io să-ţi fiu descântătoare. LUC. n, 36. Cu cât descântătoarea cască mai mult, cu atât vindecarea bolnavului e mai sigură. CANDREA, F. 56. Unele descântătoare postesc toată ziua în care au să descânte. id. ib. 322, cf. TDRG. Descântătoarea, cu un fir de busuioc ... face pe obrazul bolnavului un cerc. PĂCALĂ, M. R. 245, cf. DR. IV, 170, RESMERIŢĂ, D., CADE. La o săptămână bărbatul babei aducea descântătorului ... un noaten drept mulţumire. CĂLINESCU, I. C. 230. în susul liniei ferate, a treia casă de la noi, trăieşte Dioaica, descântătoarea. STANCU, D. 273, cf. DL. Buna ... umbla pe la descântătoare ca să scape casa noastră de blesteme şi de rău. LĂNCRĂNJAN, c. I, 62, cf. DL, M. D. ENC., DEX. Pentru a denumi o serie de actanţi magici de tip „descântătoare”, „făcătoare”, se utilizează perifrazele „babă care ştie de desfăcut”. BĂLTEANU, T. MAG. 141. în anumite zone din Transilvania nu se întrebuinţează termenii „descântător”, „descântători”, în locul lor apelându-seperifraze. id. ib. 145. împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descântători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncuşor la sânul său. POPESCU, B. n, 4. Descântătoarea explică sperietura bolnavului. MAT. FOLK. 598. La descântătoare aleargă şi le descântă. folc. mold. 1,229. (Adjectival) începură unii de ceia ce se nevoiia iudei descântători a meni spre ceia ce avea duhure hiclene numele Domnului Isus. COD. VOR.2 233. Şi de la Dumnezeu nu căutăm ajutoriu, ce căutăm de la muieri descântătoare să ne ajute şi să ne folosească; deaca nu poate folosi una, noi meargem şi la doaozeci. CORESI, T. EV. 130. Babele descântătoare sau chiar şi bătrânii vrăjitori se adresează ...la puteri supranaturale. LUC. vn, 235. în după-amezile calde şi lenevoase, veneau la curte ţigăncile descântătoare, galaction, o. 475. Unele babe vrăjitoare ori descântătoare aveau blăstămat obicei să rupă ... aşchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, O. X, 218, cf. DL, DM, DEX. + (Adjectival) Care serveşte la descântat1 sau la făcut farmece. Totfealiul defarmăc(ul) descantăto-riuprin urechile tuturor au stropit. CANTEMIR, IST. 115. 2. S. f. (Prin Ban.) Bocitoare. Cf. alr ii/i mn 84, 2 705/105. -PL: descântători, -oare. - Şi: descântătoriu s. m. - Descânta + suf. -ător. DESCÂNTĂTOREASĂ s. f. (învechit) Descântătoare (1). Am visat că unde venise o descântătorească. ISPIRESCU, L. 66. Merseră pe la descântătorese. id. ib. 95, cf. DDRF, ALEXI, W. Termenii analizaţi au dat şi o serie de derivate pe teren magic: ... „băbăreasă” şi „descântătoreasă”. BĂLTEANU, T. MAG. 117. -PL: descântătorese. - Şi: descântătorească s. f. - Descântător + suf. -easă. DESCÂNTĂTOREÂSCĂ s. f. v. descântătoreasă. DESCÂNTĂTORIU s. m. v. descântător. DESCÂNTĂTURĂ s. f. 1. (învechit şi popular) Descântec (1). Sânt faptele diavolului, ... vrăjituri, descân-tături şi alalte toate lucruri sătăneşti. MĂRGĂRITARE, 427. Nice cum descântăturile, vrăjiturile, dimoniile, ori cu ce mijlocire să nu se sufere întră cei ce se numesc cu numele lui H[ri]s[tos]. MAIOR, I. B. 282/11. Cum se vindecă nevoile cu vrăji, cu farmece şi cu alte descântaturi. ŢICHINDEAL, a. m. XVIII/9. Şi ce-i mai faci pe urmă? că nici descântătură, Nici rugi nu te mai scapă. HELIADE, o. 1,189. Unde înfloreşte o dată cultura, acolo pere superstiţia, aşijderea descântăturile, fărmăcăturile şi mincinoasele vrăjitorii se Sting. BOJINCĂ, D. 4/13, Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, DEX. Termenul „descântătură”, atestat pentru prima oară în 1698 ... apare şi într-un text de la 1811. BĂLTEANU, T. MAG. 60, cf. alr 1 1 395/542. 2. (Prin Transilv. şi prin Mold.) Strigătură (2). Cf. DDRF, ALR 11 474/249,381. - Pl.: descântători. - Descânta + suf. -ătură. DESCÂNTEC s. n. 1. Faptul de a descânta; formulă magică (în versuri) însoţită de gesturi rituale, folosită de cei care descântă (1); (rar) descântare (1), (învechit şi popular) d escântătur ă(l), (popular) p o t c ă1 (2), (regional) descânt; specie a literaturii populare care conţine astfel de formule. Derept aceaia, dragi fraţi, în nevoile noastre nu ne poate ajuta descântecele drăceşti, nici pot folosi leacurile, nici ierbile,fără ajutoriul acestui vraci Hristos, că el vindecă toate lângorile. CORESI, T. EV. 45. Şifăcură aseamini şi descântătorii eghipteaniîor în descântecele sale. PQ 200/18. Năravurile trupului cealea realele carele săntu trufele mâniile ... şi toate eresurile descântecele şi vrăjile. COD. TOD. 225. Cel rănit va să să tămăduiască cu descântece şi cu farmeci. prav. 129. Pentru că nu iaste descântec în Iacov, nice vraje întru Izrail. biblia (1688), 1141/27. Pentru aceasta, sănepăzim de lucruri ca aceastea, nici descântecele să nu le creadeţi, că iaste mefştejugul diavolului. MĂRGĂRITARE, 409. Descântecul vrăjii în stele scris şi tipărit l-au lăsat CANTEMIR, 1.1. II, 155, cf. ANON. CAR. La descăntecile dracilorpuind împotrivă cântările d[u]hului şi biruinţa crucii. MINEIUL (1776), 7v2/5. Au fost... babe de acele ce cred în descân-tice şi alte neîncuviinţate vrăji, drăghici, R. 284/17. A rămas până astăzi şi la noi discântecul babelor în apă cu stăngerea cărbunelor. ASACHI, L. 262/46, cf. LM, FILIMON, O. n, 340, COSTINESCU. Vr’o babă ... se zăreşte culegând buruieni pentru discânteci. ALECSANDRI, O. P. 66. Prin descântece se făceau mai înainte şi unele magii îngrozitoare. CONTEMPORANUL, 1,440. îi făcuse şi descântece ca să poată birui pe duşmanul său. ODOBESCU, S. în, 245. Tot îmbla din babă în babă cu descântece şi cu oblojele. CREANGĂ,P. 111 .Leacuri, descântece, molitve ... degeaba. CARAGIALE, O. II, 234, cf. ddrf, ŞĂINEANU. Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi, Descăntece-nvaţă pe negrii nomazi. COŞBUC, P. i, 143. Ele compun mai mult o rugăciune apocrifă decât un descântec. LUC. II, 37. Descântecul nu trebue spus nimănui, căci altfel îşi pierde leacul. CANDREA, F. 324. Aiurea, descântecul de „puşchea ” e rostit sub formă 4302 DESCÂNTEC -544- DESCÂRCIAT de dialog, id. ib. 329. Ţiganca ... Ce se-nvârtea în danţ vioaie, Cântând descântece de ploaie, IOSIF, V. 33, cf. TDRG. Se punea la probă puterea farmecelor ori a descântecelor. AGÎRBICEANU, s. 349. Descântecul se face pe o jimblă cu şofran muiată în lapte. PĂCALĂ, M. R. 247. Mai jos ... revine, pomenind iară de descântecele lui Zalmoxis. PÂrvan, G. 145. Aduse pe baba Firoana, meşteră mare în descântece. REBREANU, i. 182, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi atunci, prin nu ştiu ce asociaţie stranie, am văzut pe Tom mort, l-am văzut zăcând în descântecul apei moarte, l-am văzut asemenea mie în anii de metafizică şi înstreinare. M. ELIADE, O. i, 42, ci CADE. Apă bună de descântec. MINULESCU, VERS. 318. Era chelăreasă Safta ţiganca, ... meşteră în descântece şi în farmece. GALACTION, O. 68. Se vede că i-a folosit descântecul cucoaneipreotese. BRĂESCU, M. B. 68. [Exprimi] ceea ce magia spune prin descântece. E. IONESCU, E, 138. îngăimări de rugă şi şoapte de descântec. LESNEA, vers. 39. Cerul se înălbea uşor, Ca într-un descântec lin. VOICULESCU, POEZII I, 262. La această boală sunt multe descântece şi leacuri băbeşti. BUJOREAN, B. L. 46. Spuse bolborosind un descântec. CĂLINESCU, I. C. 230. Ţăranul mai era îndemnat să seducă la doctor, să cheme moaşa, să nu creadă în descântece şi eresuri, sadoveanu, o. XX, 140. Făcea cu cuţitul semnul crucii... bolborosind încet descântecul MOROIANU, S. 93, cf. SCRIBAN, D. Mama s-a pus să caute pentru descântecele de mutat aluniţa o grămadă de substanţe care nu se găsesc o dată toate, arghezi, C. J. 210. îţi pica vorba domoală Ca descânticul de boală. PARASCfflVESCU, c. Ţ. 24. Se zice că vracii şi călugării lor posedă reminiscenţe din ştiinţa pierdută a Atlanţilor, păstrată în tradiţii obscure, descântece, vrăjitorii VINEA, L. 1,258. Trebuie părăsită credinţa în descântece, belea, p. a. 326, cf. dl. Avea descântecele ei cu sânge de nouă fraţi. BARBU, G. 374. Descântec fiind opusul termenului cântec, adică poezie fără însoţire muzicală. IST. LIT. ROM. 1,155. în descântece metafora infirmată „din procedeu de stil devine procedeu de compoziţie ” sau, cum am spune noi, devine manieră. coteanu, S. F. 1,136. Descântec lituanian, id. ib. II, 22, cf. M. D. enc., dex. Medicina populară bazată pe... descântece trebuie să fi ocupat un loc de frunte. BUTURĂ, EB. I, 13. Cuvântul „descântec ” apare în „Descriptio Moldaviae BĂLTEANU, T. MAG. 60. Cum apusul soarelui Ia puterea şarpelui, Aşa descântecul meu Să ia tot veninul rău. TEODORESCU, P. p. 395. Alt descântec de desfăcut. MARIAN, î. 16. Nu vezi câte descântece, câte fermece dă încheagă apele ... tot muierea le face. ŞEZ. m, 32. Toate or furat cât descântec de la una, de la alta, că îifi auzit că descântecul furat îi de leac. snoava, IV, 28, cf. alr 11 395,1 397/530, 536,776,896,922,1 398/278. ^ F i g. Tăcere este totul şi nemişcare plină; In cântec sau descântec pe lume s-a lăsat. HELIADE, O. I, 189. Din fuior de argint torceam şi eram să-ţi ţes o haină urzită în descântece, bătută-n fericire. EMINESCU, N. 9. Stropii [de apă] îşi îngânau ca totdeauna eternul lor descântec, anghel - IOSIF, c. L. 26. O melodie tainică împresura cu o mreajă de descântece cetăţuia boierului, sadoveanu, o. 1,46. Lăcusta le sare pe la urechi şi câmpia fluieră de clopoţeii ieşiţi la descântecul lunii. ARGHEZI, s. viii, 70. Pe toate le-nveţi pe rând", când te izbeşti de ele, Că toate au dichisul şi descântecul lor. SORESCU, L. L. V, 59. Şi să ştii şi tu de-acum, Descântecul să nu ţi se deoache săpunul id. ib., cf. DEX. 2, (Regional, mai ales prin Transilv. şi prin Ban.) Strigătură (2). Cf. alr i ib. 1 474/65, 80, 107, 251, 290, 298,308, LEXIC REG. îl, 80. Ştiu o descântecă faină, ai să 0 auzi pe duminecă. MAT. DIALECT. I, 66. Descântaţi descântecile Bată-vă dumincile, Că pe mine nu mă bate, C-oi descânta zi şi noapte. FOLC. transilv. 1,131. -Pl.: descântece şi (regional) descântecuri (alr I 1 395/194, 573), (m.) descânteci (ib. 1 474/80, 107, 251, 298, 308). - Şi: (astăzi rar) descântic, (învechit) discântec, (regional) descântecă s. f,, dăscântec (alri 1 395, 1 474/298), dăscântie (alr i 1 395/24, 584, 725, 727,744,748,760,934), discântic alr 11395,1 397/530, 536. - De la descânta (după modelul lui cânta, cântec). DESCÂNTEC vb. I. T r a n z. (Prin Maram. şi prin MolcL) A descânta (1). Putem menţiona şi verbe cu caracter regional („a boboni”, a bosconi”, „a descântecă” etc.). BĂLTEANIJ, T. MAG. 52. A-nvăţatpi văduvîun discântic, ca sî munceascî omu pân-o muri şî cu sticla di doftorii sî discântici la cap. graiul, i, 328. Şi-m dăscânteca ce i-o mai dăscântecat. alr i 1 395/278. -Prez. ind.: descântec.- Şi: (regional) dăscânteca i discântici vb. I. - De la descântec. DESCÂNTECĂ s. f. v. descântec. DESCÂNTIC s. n. v. descântec. DESCÂRCEI vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (Prin nord-vestul Munt.) 1. R e f 1. (Despre plante) A se desface din cârcei; a se desfăşura (1). Cf. UDRESCU, gl. ^ T r a n z. Abia am descârceiat fasolea de pe porumbi, id. ib. 2. Refl. (Despre muşchi sau despre membre ale corpului) A-i trece un cârcel; a se destinde (4). Abia mi s-au descârceiat pulpele picioarelor. UDRESCU, GL. (T r a n z.) Ce am păţit până am descârceiat un deget. id. ib. E x p r. A-şi descârceia oasele - a se odihni, a se dezmorţi, id. ib. A-l descârceia dracu de inimă = a se mai îmbuna; a deveni mai darnic, mai mărinimos, id. ib. 3. T r a n z. (Complementul indică fire încurcate) A descurca (1). Cf udrescu, gl. - Prez. ind.: descârcei şi descârceiez. - Şi: descârciâ Vb. I. UDRESCU, GL. - Pref des- + cârceia. DESCÂRCEIÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) 1. (Despre muşchi sau despre membre ale corpului) Destins2 (3), dezmorţit în urma unui cârcel. Ce bine e acum, cu picioarele descârceiate. UDRESCU, GL. + F i g. îmbunat; darnic, mărinimos. Mi s-a părut mai descârciat (de inimă) unchiaşul UDRESCU, GL. 2. (Despre fire încurcate) Descurcat2 (1). Cf udrescu, gl. -PL: descârceiaţi, -te. - Şi: descârciat, -ă adj. UDRESCU, GL. - V. descârceia. DESCÂRCI vb. 1 v. descârceia. DESCÂRCIÂT, -Ă adj. v. descârceiat 4309 DESCĂRNA -545 - DESCENDENT DESCÂRN vb. I v. descârni. DESCÂRNI vb. IV. T r a n z. 1. (Regional; în descântece) A corecta, a îndrepta nasul câm. De picioare te-oi despiedica ..., De nas te-oi descârni, De urechi te-oi desurzi. MARIAN, î. 16, cf. PÂRVESCU, C. 75. 2. (Prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.) A dezdoi (1). Cf. ALR îl 329/56, 65, 87, 107. - Prez. ind.: descâm şi descâmesc. - Şi: descărna vb. I. - Pref. des- + cârni. DESCEBĂLUÎ vb. IV. R e f 1. (Prin Transilv.) A se trezi (1), a se deştepta (1), a-şi veni în fire. Dându-i ghioid în coaste, S-au descebăluit, zicând: dar ce este? BĂRAC, T. 16/23. Abia m-am descebăluit din somn, din ameţeală, din beţie. REV. CRIT. ni, 122. Deşi trântiturile în marea lor majoritate nu erau primejdioase..., nu arareori se terminau în mod funest, căci cădeau uneori în cap, de nu se descebăluiau (trezeau) 1-2 ore. DRAGOMIR, o. M. 23, cf. lexic REG. II, 50. + A înţelege, a se lămuri. Acum mă descebăluiesc eu ce-ai vrut să zici. REV. CRIT. ffl, 122. ^ T r a n z. Le spun ... multe pilde poporului, să-l mai descebăluiască. BĂNUŢ, T. P. 87, cf. LEXIC REG. n, 50. + (Prin nordul Munt.; în forma deschebăluî) A se pricepe la afaceri. Cf. rădulescu-codin. - Prez. ind.: descebăluiesc. - Şi: deschebăluî vb. IV. - Pref. des- + cebălui. DESCEBĂLUÎRE s. f. (Regional) Acţiunea de a (s e) descebălui (Vad- Făgăraş).Cf.lexicreg.n,50. - PL: descebăluiri. - V. descebălui. DESCENDANT, -Ă adj., s. ta şi f. v. descendent. DESCENDENT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se întinde, se lasă în jos, care coboară; coborâtor, (livresc) descensiv. Curanţi descendanţi. MARIN, F. 156, cf. TDRG. Reprezentaţiunea se întinde nemărginit în linie directă descendentă. HAMANGIU, C. C. 159. Linia dreaptă se împarte în linie dreaptă descendentă şi linie dreaptă ascendentă. id. ib. Contracţia muşchiului ...se caracterizează printr-oprelungire... a liniei descendente a secuzei. DANIELOPOLU, F. N. II, 181. Putem defini un parcurs ... corespunzător abscisei punctului de inflexiune al ramurii descendente a curbei. SANIELEVICI, R. 179, cf. DL, DM, DEX. Agenţii imobiliari consideră însă că este vorba despre o curbă descendentă temporară, iar din februarie vor creşte din nou preţurile. RL 2005, nr. 4 512. 4- (Prin analogie) Drumul acesta al receptării caracterului fictiv al cărţii populare poate fi un drum descendent prin păturile sociale. LL 1972, nr. 3, 524. ^ Diftong descendent ~ diftong în care al doilea element este semivocală; diftong coborâtor, diftong descrescând. Diftongii se numesc ... descrescânzi (sau descendenţi) când încep cu vocala propriu-zisă. GRAUR, I. L. 52. ^ (Adverbial) Exploatarea se face descendent prin camere mari trapezoidale. ONCESCU, G. 220. + Care îşi pierde din calitate, care se degradează. Curba descendentă a literaturii d-lui Pătrăşcanu se accentuează în „DomnuNae”. LOVINESCU, C. V, 89. + (Despre curenţi de aer) Care pierde din intensitate, care scade, se răreşte. Brizele de munte au noaptea un sens descendent spre câmpie, agrotehnica, i, 252. + (Despre glas, ton, vocale, etc.) Care îşi schimbă intensitatea sau înălţimea (trecând de la un registru ridicat la altul mai profund). A e tonul curat, ne-mpiedecat, el e aşadar barea naturală de la care se dezvoltă celelalte vocale în linie ... descendinte. EMINESCU, O. XIV, 291. [Curbă melodică] ascendentă sau descendentă. M 1975, nr. 1, 13. 2. Adj., s. m. şi f. (Rudă) în linie directă a cuiva, urmaş; (persoană) care se trage din anumiţi înaintaşi; (rar) descendenţă (2). Am avut fericirea d-a cunoaşte pe ăşti oameni, descendinţi din acea strălucită viţă. PELIMON, I. 103/20. Discendenţii cimbrilor şi ai sciţilor să vor încerca să o cotropescă. FILIMON, o. I, 32. Melpomene şi Talia ...se aşezaseră în patria lui Leonidas, ca să aprinză în pieptul descendinţilor lui focul acel sacru al libertăţii. id ib. 212. După Darwin oamenii sunt descendenţi direcţi ai maimuţelor. MAIORESCU, CRITICE, 188. Ea [coroana] este purtată de nobilul descendent al dinaştilor Hohenzollern. EMINESCU, O. XI, 40. Vei merge alături cu descendent direct al cutărui cruciat, caragiale, O. ni, 207. Când bărbatul lasă un singur descendinte, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia parte. HAMANGIU, c. c. 165. Românii, ca deştindenţi ai romanilor ... erau din vechime deprinşi a avea ...şi nume defamilie. SBIERA, F. s. 22. Nu adevărate temperamente frecventează aceste clase, ci mai mult descendenţi de negustori. LUC. VG, 375. Printre beneficiarii legii exproprierii figurează de asemenea o cifră considerabilă de descendenţi ai colonilor. TTTULESCU, D. 181. Grigore Brâncoveanu ... n-avea moştenitori, el fiind ultimul descendent. CAMIL PETRESCU, O. II, 306. Asistăm la cele mai minuţioase precauţiuni... pentru ca părinţii să asigure descendenţilor un adăpost. C. PETRESCU, î. I, 14. Am putea astfel, conchizând de la ascendenţi la descendenţi, să prevedem ... apariţia talentului. NEGULESCU, G. 131. Viaţa ... nu e suficientă singură pentru a explica natura persoanelor descendente. STĂNILOAE, O. 8. Cât... despre originea vlahilor descendenţi ai colonilor aduşi din Italia, ea se leagă de cunoscutele pasaje din scrisorile papei. BRĂTIANU, T. 64. E vorba de descendenţii lui Dragoş, aşezaţi în Moldova cu voia şi îndemnul regelui Ungariei. id. ib. 133. Avui astfel plăcerea să cunosc încă un descendent de domn. MIHĂESCU, D. A. 42. Era ea însăşi o ardeleancă, descendentă a acelui Ciubuc. CĂLINESCU, L C. 13, cf. DL. Poetul este descendentul unei vechi familii de mici boieri. IST. LIT. ROM. n, 306. Găsim între curteni şi unii descendenţi sau rude de mari boieri, stoicescu, C. s. 44. Scenele respective alternează cu privelişti din viaţa descendenţilor prinţului aventurier. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 10/2. Nu toţi descendenţii primeau drepturi de folosinţă. BUTURĂ, EG. 331. Vom porni atunci spre case Cu bunici şi descendenţi, ...Şi fetiţe în galenţi. DIMOV, T. 39. Descendenţii-moştenitori legali ai fostului prim-ministru dr. Constantin Angelescu s-au adresat instanţelor româneşti. RL 2005, nr. 4 608. (Prin analogie) Tehnica [de ameliorare a plantelor] cuprinde: cercetarea, alegerea, încrucişarea şi apoi urmărirea descendenţilor timp de mai multe generaţii. ENC. AGR. I, 185. - PL: descendenţi, -te. - Şi: (învechit) descendant, -ă adj., s. m. şi f., descendint, -ă adj., s. m. şi £, descendinte adj. invar., descindinte (prot. - pop., n. d.) adj. invar., deştindent, -ă, discendent, -ă s. m. şi f. - Din fi*, descendant, lat. descendens, -ntis. 4315 DESCENDENŢĂ -546- DESCENTRALIZARE DESCENDENŢĂ s. f. 1. înrudire în linie directă coborâtoare; filiaţie. Pentru fiecare din ele s-au alcătuit acei arbori genealogici de descendinţe etnografice. CONV. UT. I, 140, cf. LM. Titu Maioreseu ... şi-a stabilit... toată descendenţa ilustrului său neam. maiorescu, D. v, 144. Există într-adevăr, şi ar fi o temeritate de a nega, câţiva puţini coborâtori din familii istorice ale ţării, dar oare simplul fapt al descendenţei constituie aristocraţia ca clasă istorică a ţării? eminescu, o. x, 357, cf. ddrf, barcianu, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, CADE, SCRIBAN, D. Variaţii somatice mai mult sau mai puţin vizibile, care luau la descendenţa lor caracterul unor mutaţii capabile să dea naştere unor varietăţi noi. NEGULESCU, G. 136. Genealogiile fanteziste ...făceau din regii franci urmaşi ai luptătorilor Troiei... paralelă ce se opunea descendenţei romane. BRĂTIANU, T. 12, cf. DL, DM. [Georghe Cotore] îl înarmează cu sentimentul descendenţei romane, le sădeşte în conştiinţă crezul vechimii în Dacia. IST. LIT. rom. i, 558. Preţul unui om stă, după Radu Greceanu, în descendenţa sa din strămoşi nobili, ib. 572, cf DN2, m. D. ENC. Numele trădează o descendenţă umilă, magazin ist. 1970, nr. 7,23. După o judicioasă demonstrare a descendenţei ... specifice limbilor şi evoluţiei specifice a limbilor romanice ... Maior conchide că „ limba românească e mai curată limbă latinească cl 1973,7. (Prin lărgirea sensului) Mi-a vorbit calm, divulgându-şi descendenţa bănăţeană, flacăra, 1975, nr. 40,4, cf. dex. + F i g. înrudire spirituală; provenienţă din altceva. Deducţiunea, ... care e să fie neatârnată cu totul de experienţă, ea va trebui să se legitimeze c-un act cu totul altul de naştere decât descendinţa de la experienţe. EMINESCU, O. XIV, 401. Codru Drăguşanu nu este, în felul romanticilor, din descendenţa unui Rousseau... un adorator al naturii sălbatice, vîanu, a. P. 84. Nu pot fi invocate [erorile copiştilor] ca probe în privinţa descendenţei celor două versiuni dintr-o traducere originală. CL 1957, 55. Marioara e un personaj mai degrabă din descendenţa Caragiale - Bassarabescu. v. ROM. februarie 1975, 37. Scriitorul ar fi el însuşi un om al Răsăritului, străin de aria istorică şi descendenţa Renaşterii. PALEOLOGU, T. 46. 2. (De obicei cu sens colectiv; astăzi rar) Descendent (2). M. S. I. consacră ... demnitatea princească în persoana mea, şi a descendenţei mele în linia directă (a.l 866). URICARIUL, X, 365. Murind în pribegie el nu lăsă descendenţă. IORGA, L. 1,64. Celălalt... plăteşte bijuteriile şi echipajul nobilei căsnicii fără descendenţă. Cf ŞĂINEANU, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., ARGHEZI, B. 18, DL, DM, dn2, M. D. enc., dex. ‘v' (Prin analogie) Modifica-ţiunile produse de mediu nu se transmit în descendenţele următoare [ale plantelor], enc. agr. I, 185. - PL: (rar) descendenţe. - Şi: (învechit) deseendinţă s. f. - Din fr. descendance. DESCENDÎNT, -Ă s. m. şi f. v. descendent. DESCENDÎNTE adj. invar. v. descendent. DESCENDINŢĂ s. f. v. descendenţă. DESCENSIUNE s. f. (Livresc) Faptul de a descinde; coborâre, scădere (1). Cf. dex, dn3. - PI.: descensiuni. - Din lat. descensio, -onls. DESCENSÎY, -Ă adj. (Livresc) Descendent (1). în ordinea ei ascensivă sau descensivă. CĂLINESCU, în SCL 1960, nr. 2,183. Această serie [a gamei cromatice] folosită de serialişti în ordinea ei ascensivă sau descensivă care li se pare prea raţională, contemp. 1960, nr. 700,1/7, cf. dex. - PL: descensivi, -e. - Din it. discensivo. DESCENSOR s. n. Instalaţie de transport care coboară instalaţiile miniere exploatate, de Ia un orizont superior al minei la unul inferior. Cf. ltr2, mda. - PL: descensoare. - Din fr. descenseur. DESCENTR vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde poziţia simetrică faţă de centru, a se deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. Cf DL, dm, M. D. ENC., dex, dn3. F i g. Să ne amintim că, potrivit lui H. Corbin, locul în care omul şi zeul sunt împreună este lumea imaginară. Or, castrând imaginaţia, puritanismul a descentrat imaginarul, patapievici, C. L. 361. - Prez. ind.: descentrez. - Pref. des- + centra. Cf. fr. d e c e n t r e r. DESCENTRALIZA vb. I. T r a n z. (Complementul indică organe administrative locale, instituţii etc.) A acorda autonomie administrativă. Cf barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Muzeul „George Enescu” s-a numărat printre multe alte instituţii culturale descentralizate acum patru ani şi a trecut sub tutela Primăriei Municipiului Bucureşti. RL 2006, nr. 4 954. ^Absol .Nu este dorinţa noastră ...să descentralizăm? MAIORESCU, D. in, 351. - Prez. ind.: descentralizez. - Şi: (învechit) decentra-lizâ vb. 1.1. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. - Pref. des- + centraliza. Cf. fr. d e c e n t r a I i s e r. DESCENTRALIZARE s. f. Acţiunea de a descentraliza şi rezultatul ei; autonomie administrativă acordată organelor locale; (învechit) descentralizaţie. Societăţile moderne, stabilite asupra dualismului libertăţii şi a statului, tind esenţialmente spre descentralizare. CONV. LIT. n, 40. Este vorba de centralizare şi discentralizare — unii susţin că Mihai şi Ştefan aveau guvernuri centrale puternice, ib. m, 111. Se arată deodată planul unei mari construcţii, descentralizarea administrativă sub formă de reforma legii comunale. MAIORESCU, D. V, 115. Ziarul din Strada Doamnei glorifică decentralizarea, spune că ea se va realiza prin votarea proiectului depus în Cameră. EMINESCU, O. XI, 374. Asta-i avantajul descentralizării, a reducerii statului la naturalele sale părţi constitutive şi la dezvoltarea cât se poate de mare a acestora, id. ib. XV, 1 037. Ni se va zice poate că descentralizarea cea multă... transformă un stat într-un regim republican. ODOBESCU, S. ni, 337, cf DDRF. Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administraţiunei mai complectă, şi independinţa comunală. HAMANGIU, C. C. XXXIV, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade. Tendinţele de unificare au fost mai slabe decât cele de descentralizare. OŢETEA, R. 37. Descentralizarea învăţământului superior... are o semnificaţie multiplă, contemp. 1948, nr. 112,10/2 cf. DL, DM, DN2. Am început un proces de descentralizare. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 9, cf DEX. Proiectul de lege 4325 DESCENTRALIZAT1 -547- DESCHEIA privind descentralizarea şi modernizarea administraţiei locale. RL 2005, nr. 4 681. ^ F i g. Inteligenţa adevărată e o descentralizare a gândirii, ralea, s. T. îi, 294. - PL: descentralizări. - Şi: (învechit) decentralizáre, discentralizáre s. f. - V. descentraliza. Cf. fr. décentralisation. DESCENTRALIZAT1 s. n. Faptul deadescen-t r a 1 i z a. Cf. mda. DESCENTRALIZAT2, -Ă adj. (Despre organe locale ale puterii de stat etc.) Care se bucură de autonomie administrativă. Cf. DDRF, Domnia începe să dispună de un aparat descentralizat, magazin IST. 1969, nr. 9,16, cf. M. D. ENC. JVoz dorim ca la nivelul central, la nivelul serviciilor descentralizate, să avem oameni cu responsabilitate politică. RL 2005, nr. 4 519. Prefecţii şi subprefecţii ar exercita presiuni asupra şefilor serviciilor descentralizate, ib. nr. 4 541. -PL: descentralizaţi, -te. - Şi: decentralizât, -ă adj. DDRF, BARCIANU. - V. descentraliza. DESCENTRĂLIZĂTOR, -OÁRE adj. Care descentra- lizează. Constituţiunea ... cere să se facă o lege comunală mai descentralizătoare. MAIORESCU, D. îl, 139. Principiul descentralizatorprescrie a se lăsa localităţilor dreptul de acţiune, a le permite să trăiască în ele însele, a li se acorda autonomia. EMINESCU,O. xm, 312. C. A. Rosetti... şi Ion Brătianu se fereau să deie ţării o lege comunală descentralizatoare. S. C. ŞT. (Iaşi), 1956,106, cf. DEX2. - PL: descentralizatori, -oare-Şi: descentrălizător, -oare adj. - Descentraliza + suf. -tor. DESCENTRALIZÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Descentralizare. Cf. costinescu, ddrf. - Şi: decentralizaţmne (costinescu, ddrf), decen-tralizâţie (costinescu) s. f. - Din fi*, décentralisation. DESCENTRĂLIZĂTOR, -ÓARE adj, v. descentralizator. DESCENTRARE s.f.Acţiuneadea(se) descentra şi rezultatul ei. Cf. dl, dex2. - PL: descentrări. - V. descentra. DESCENTRÂT, -Ă adj. Care şi-a pierdut poziţia simetrică faţă de centru, care s-a deplasat în aşa fel, încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. Cf. dex2, mda. -PL: descentraţi, -te. - V. descentra. DESCÉP11E s. f. v. decepţie. DESCEPTTÚNE s. f. v. decepţie. DESCERNĂMĂNT s. n. v. discernământ. DESCERNÍ vb. IV. R e f 1. (învechit) A renunţa de a mai purta doliu, a se îmbrăca în alte haine decât cele negre. Aleargă, suflete, aleargă, La soţia ta cea dragă ... Spune-i să se descernească Şi să nu ne mai bocească. CONACHI, P. 189. Nu va sta cu putinţă de a să mai descerni [soţia]. pann, e. n, 48/23, cf. ddrf. -Prez. ind.: descernesc. - Pref. des- + cerni. DESCERNIRE s. f. (învechit) Acţiunea de a s e descerni şi rezultatul ei. Cf. ddrf, mda. - V. descerni. DESCERUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică pardoseli, obiecte etc.) A scoate ceara (prin dizolvare). Cf. costinescu, mda. -Prez. ind.: desceruiesc. - Pref. des- + cerui. DESCHEBĂLUÎ vb. IV v. descebălui. DESCHEG vb. I. R e f 1. (învechit, rar; despre lichide care se coagulează) A deveni (din nou) lichid. V. 1 i c h e f i a. Cf. cade. ^ F i g. Cucoana oraşului ... şade geaba, i se dăschiagă minţili ...şi cugetu. jipescu, ap. TDRG. -Prez. ind.: descheg. - Şi: dăschegâ vb. I. - Pref. des- + [în]chega, DESCHEI vb. I. 1. T r a n z. (învechit; complementul indică gura sau echivalente sinonimice ale acesteia) A deschide (III 4 b). Rostul mieu deşcheiam. psalt, hur. 107723, cf, PSALT. 263. ^ Fig. Smârcul budza să-ş deş-chiaie, Să mă soarbă. DOSOFTEI, PS. 224/13. + (Regional; complementul indică obiecte) A deschide (II2). Diştei cuţâtu. ŞEZ. v, 70. 2. T r a n z. (învechit şi regional) A descuia (1). Cf. LB, DDRF, BARCIANU, ŞĂINEANU2. In poartă să bată Pe la miez de noapte Cu suspin de moarte... Tu-i ieşi afară... Poarta să-i deschiei. TEODORESCU, P. P. 329, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 36, ALRM Il/l h 288, UDRESCU, GL. 3. T r a n z. şi refl. (învechit şi popular) A (se) desface (5). încep a se descheia corăbiile din toate cuiele lor cele de fier şi de toată fierăria lor. GORJAN, H. I, 131/23 .Aceste turnuri sunt din bucăţi mişcătoare, care se pot încheia şi descheia după cuviinţă. CR (1830), 542/22, cf. LM. Trosneau... acoperişele de şindrilă, încât se părea că se descheie. AGÎRBICEANU, A. 458. Pe lângă pereţi, mese şi scaune lungi făcute din scândurile patului care, pentru o zi, a fost descheiat. STANCU, D. 75. Căruţa huruia îngrozitor şi deodată s-a descheiat toată. BENIUC, M. C. I, 208, cf ALR il/l MN 143, 3 914/95, 102, 130, 141, 157, ALRM Il/l h 390, UDRESCU, GL. Am o lacră O încheie vântul O descheie vântul (coada păsării), gorovei, c. 110, cf. şez. IV, 83. + (învechit şi popular) A (se) dezmembra. Şi iarăşi fu storohănitşi atâta încordat, cât s-au deşcheiat din toate încheieturile ciolanelor. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 272. A noa zi [după moarte] începe trupul a să deşcheia den toate încheieturile (sec. xvn). ap. TDRG. O să-ţi rupă carnea, ... să-ţi descheie ţeasta capului. CARAGIALE, O. vi, 293, cf. BL vi, 53. Inima mi-o mâncară, Sângele mi-l turburară, Oasele-mi dăscheiară. ŞEZ. IV, 192. A plecat trei fete mari la apă ... Una cânta, una descânta, Una oasele le descheia. FOLC. MOLD. I, 224. + R e f 1. (Rar) A se dezmorţi (1). Merg ...pejos, să mi se mai descheie oasele, popovici - BĂNĂŢEANU, ap. tdrg. 4341 DESCHEIAT1 - 548 - DESCHIA 4. T r a n z. (Complementul indică nasturi) A scoate din butonieră; (complementul indică obiecte de îmbrăcăminte, accesorii încheiate cu nasturi, copci etc.) a face să nu mai fíe încheiat, a desface din nasturi, copci etc; (regional) a deschiotora, a dezbumba (1). Acuma era să-i plesnească colanul... ea-l descheie din sponci. EMINESCU, p. L. 84. Niţă ... în tunică de dril descheiată la piept, sărea cât zece. MACEDONSKJ, O. HI, 12. Nasturii, ori lipsesc, ori sunt descheiaţi. MILLE, V. P. 195. îmi place să mă satur bine Pe urmă - descheindu-fni vesta, - Să mă aşez lângă fereastră. IOSIF, V. 38. îşi duse mâinile la vestă şi dintr-o smâncitură şi-o descheie de tot. AGÎRBICEANU, a. 354. [Apostol] fără să priceapă îşi descheiă încet tunica. REBREANU, P. S. 315. Aţi ostenit dansând, domnişoare? întreabă ... încheind şi descheind nasturele hainei. C. PETRESCU, C. V. 196. Când se aşezau, tinerii fanţi... îşi descheiau nasturele, deschizând sacoul, în lături. E. IONESCU, E. 57. Neculăieşi Mânecuţă şi-a descheiat scurta, ca să i se vadă mai bine pantalonii albaştri cu vipuşcă. SADOVEANU, o. XXI, 409. îmi vine... să-i deschei şi cămaşa albă ca zăpada. STANCU, M. I. 9. [Silion] îşi descheie gulerul sub cravată, ca să respire mai uşor. VINEA, L. 1.293. Când nervos cămaşa îşi descheie. LABIŞ, P. 200. îşi descheie nasturele de la gât. barbu, G. 80, cf. DEX. Ne-am mângâiat multă vreme, până când i-am descheiat nasturele metalic de la blugi. CĂRTĂRESCU, N. 116. (F i g.) Niciodată nu m-am simţit mai descheiat de mine însumi. CAMIL PETRESCU, U. N. 109. Sălciile-n vad Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul. VOICULESCU, POEZII, I, 224. Tu ... Deschei o stea şi norii despresoară Cerescul pântec, id. ib. II, 24. Adeseori [prieteniile] ni le descheie într-ascuns cunoscuţii, beniuc, M. C. 1,186. ^ Re fi. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ţinea rochia închisă şi tot jucându-sepăru că din întâmplare se descheie. ISPIRESCU, U. 9. Se descheiară la haine. DDRF. Şi bătrânul deschiindu-se la piept, îmi întinse un plic. brătescu-voineşti, p. 31. [Colonelul] cedă vechilor obiceiuri, scoţând chipiul, descheindu-se la un nasture, la doi. BRĂESCU, o. A. I, 324. Moşul se descheie la gât. vissarion, B. 111. [Diaconul] se descheie la şubă... şi-şi întinse piciorul sănătos să şi-l dezmorţească. bănulescu, 1.24. + R e f 1. (Regional; în forma deşteiă) A se dezbrăca (1). Com. din oraviţa. 5. R e f 1. (Prin nord-vestul Olt; despre găini; p. e x t. despre orice fel de păsări de casă) A-şi lărgi orificiul prin care ies ouăle. Cf. ciauşanu, gl. Găinile şi celelalte paseri de curte se descheie când sunt gata de ouat. id. ib. -Pronunţat: -che-ia. - Prez, ind.: deschei. - Şi: deschiâ, (învechit) deşcheiâ, deşehiâ, (regional), dişcheiâ, dăscheiâ vb. I. - Pref. des- + [în] cheia. DESCHEIÁT1 s.n. Faptul de a (se) deschei a. Cf. MDA. - V. descheia. DESCHEIÁT2, -Ă adj. 1. (învechit) Deschis2 (13). Să vedia descoperit locul de pogorâia lumina din ceriu pănă la dânsul şi iarăşi ceriul deşcheiat şi deasupra ceriului vedeapresângur D [o] mn[u]l. DOSOFTEI, V. s. septembrie 41711. 2. Care s-a desfăcut în mai multe părţi; dezmembrat. [Corabia] are vreo câteva coaste descheiate, şi nenorociţii ei marinari trebue să pompeze ziua şi noaptea apa. BART, s. M. 49. ^ Exp r. (Regional) A suna a descheiat = a suna a dogit. Butoiul sună deşchiat alr Il/l MN, 143, 3 915/102,141. 3. (Despre nasturi) Care a fost scos din butonieră; (despre obiecte de îmbrăcăminte sau părţi ale lor) care este desiăcut din nasturi, copci etc.; (regional), dezbumbat. Cf. PONTBRIANT, d., DDRF, Alţi câţiva vorbeau, tolăniţi pe un pat de câmp, ...cu tunicile discheiate. D. ZAMFIRESCU, R. 202. [Eu] stau cu mănuşa ei mică, ...cu nasturii descheiaţi. IBRĂILEANU, a. 212. Vorbesc între ei băieţii, îndreptându-se spre ieşire... cu mantalele descheiate. BRĂESCU, O. A. I, 9. Şi un frate se frământă cu rasa descheiată. LESNEA, VERS. 34. [Inginerul] nu mai mergea cu jiletca descheiată. ARGHEZI, S. XI, 121, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Bondă descheiată purtau şi bărbaţii, ornamentată ca şi a femeilor, pavel, S. e. 108. 4. (Prin nord-vestul Olt.; şi prin vestul Munt.) Depusă. Gospodina ... caută [găinile] sub coadă şi le găseşte încheiate ori descheiate. CIAUŞANU, GL. - PL: descheiaţi, -te. - Şi: deşchiat, -ă (dex), (învechit) deşcheiat, -ă, discheiât, -ă, (regional) deşchiat, -ă adj. - V. descheia. DESCHEIERE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s c h e i a şi rezultatul ei. Cf. descheia (3). (F i g.) Facerea acestor idei desăvârşite filosofii o cheamă cu cuvânt elinesc analisul ideilor, care cuvânt noi pre limba românească îl putem zice a ideilor deschiiare. MICU, L. 35/19, cf. mda. - PL: descheieri. - Şi: (învechit) dischiâre s. f. -V. descheia. DESCHEIETURĂ s. f. (în dicţionarele din trecut) Parte deschisă a unui obiect, a unei haine etc. Cf. anon. CAR., VALIAN, V., PONTBRIANT, D. -PL: descheieturi. - Descheia + suf. -(ă)tură. DESCHEPTURĂ vb. I v. deschiotora. DESCHERBĂL vb. I. T r a n z. (Prin nord-vestul Munt.) 1. A desface (2), a dezlega. Cf. udrescu, gl. Abia am descherbălat pachetu-ăla; era numai noduri, id. ib. Descherbălează sacii la gură, să fie gata! id. ib. Descher-bălează-mă la gât, că mi s-au înnodat chiotorile. id. ib. 2. A demonta. Cf. UDRESCU, gl. Am descherbălat căruţa, am făcut-o bucăţi, id. ib. - Prez. ind.: descherbălez. - Et. nec. DESCHERBĂLÂT, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.; despre obiecte) Desfăcut (5), stricat (1), demontat (1). UDRESCU, GL. M-a lăsat cu plugul descherbălat. id. ib. - Pl.: descherbălaţi, -te. - V. descherbăla. DESCHÎ A vb. I v. descheia. 4349 DESCHIABURI -549- DESCHIDE DESCfflABURÍ vb. IV.T ranz. (Complementul indică chiaburi) A deposeda de pământ. Cf. dl, dex. - Prez, ind.: deschiaburesc. - Pref. des- + [în] chiaburi. DESCHIABURIRE s. f. Acţiunea de a de schi a-b u r i şi rezultatul ei. Cf. dl, dex. - Pl.: deschiaburiri - V. deschiaburi. DESCH3ABURÍT, -Ă adj. (Despre oameni) Care nu mai are statut de chiabur. Cf. udrescu, gl. - PL: deschiaburiţi, -te. - V. deschiaburi. DESCHIÁT, -Ă adj. v. descheiat. DESCHIDE vb. III. I. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte mobile ca uşi, porţi, ferestre, capace etc., care închid accesul spre un spaţiu închis, îngrădit etc.) A da la o parte, a împinge în lături pentru a permite comunicarea între exterior şi interior. Şi deacă trecură 40 de zile deşchisefereastra spre corabie, ce era de el făcută, palia (1581), 36/3. Şi merse Sti Sisin cătră stălpu şi zise: „Soro Melintie, deşchide-mi stâlpul să întru! ” COD. STURDZ. 272. [Serafimii] vor deşchide poarta cetăfiei şi vor ivi co-moarăle şi darurile împărăţiei COD. TOD. 217. Nu vor avea ei niceo puteare să ia cetatea ... pănă nu vei deşchide porţile (a. 1650). gcr I, 148/6, cf. 147/25. [Sfântul] dăşchise uşa şi-i zise: dară acesta ce iaste? (a. 1675). ib. 222/21. [Turcii] porţile tersenaliî lui le-au deşchis, pentru că meşteşugul are mari trebi în mare (a. 1693). FN 19. [Domnii leşeşti] şi cu această tocmală au şi deşchis porţile, ş-au întrat moscalii în cetatl NECULCE, L. 329, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 188. Deşchizând fereastrile bisearicii le usucă şi însuţ le păzeaşte. iacov. SYN. 28v/4. [înţeleptul Politeu] s-au sculat de pe scaun, au deschis porţile, celi minunate, şi i-au poftit ca să între (a. 1750-1780). GCR n, 85/7. Să spăimăntară foarte rău eghiptenii şi deschisă porţile. ALEXANDRIA (1784), 37v/10. Deschide acea fereastră de doauo ori pe zi. PETROVICI, P. 253/23. Părinţii miei deschid uşile şi fereştile ca să umble aer proaspăt prin case. FULEA, b. 22/6. Şi porţile a dăschide lui Mahomet izbândesc. HELIADE, o, I, 415. Deschisei toate acele uşi, şi văzui lucmri ce nu se pot povesti, gorjan, H. I, 142/22. Şi luând cheaia aleargă La grădină ca să meargă. Deşchide uşa -priveşte. BĂRAC, A. E. 12717. Am deschis fereastra. NEGRUZZI, s. 1,57. Dinu Păturică ... deschise fereastra şi începu să se uite în curte. FILIMON, O. I, 102. [Negustorul] deschizând fereastra, să intre o lasă [albina]. EMINESCU, O. IV, 365. Deschid fereastra: pâcla mă îneacă. IOSIF, V. 25. Constantin Lipan deschise capacul cronometrului de aur. C. PETRESCU, C, V. 11. [Bibescu] deschide capacul călimării mari de bronz. CAMIL PETRESCU, O. II, 261. Un călător mai simţitor voia să deschidă o fereastră. ARGHEZI, S. XI, 86. Cele două ferestre ale odăii erau deschise. CĂLINESCU, E. 0.1,37. Am deschis ferestrele şi am trecut din odaie în odaie. STANCU, M. I. 7. [Vartic] deschise fereastra şi o închise repede la loc. camilar, N. I, 126. Deschideţi obloanele Să iasă stafiile. ISAC, o. 70. [Niculescu] deschisese din nou ferestrele. barbu, ş. N. 242. Deschide uşile: ploaia a stat. DIMOV, T. 115. Pentru deschis uşa era o clampă, iar seara o încuiau cu zăvorul de lemn. PAVEL, s. E. 17. Ş-oi ruga pe maică-mea Să deschidă fereastra. JARNÎK—BÂRSEANU, D. 83. Ea fereasta o a deschis, reteganul, TR. 130. Hei tu doamnă Rujalină, Floare mândră din grădină ... Vină, deştide aşa. ţiplea, p. p. 3. M-aş ruga cătră mama, Să-m deschidă fereastra Să mă uit la dumnia-ta. BÎRLEA, c. P. 18, cf. alri 1 346, ALR il/l h 248 Badeo, de dragostea ta Deschid ziua fereasta. FOLC. TRANSILV. ii, 38. ^ Absol . Nu cutez să-ţi deschiz că mă temu de dracul înşelătoriul (a. 1550-1580). GCR I, 6/13. Având suflet bun şi nobil ne deschisărăţi îndată, ne primirăţi întru găzduire. GORJAN, H. I, 110/11. S-auzi nişte bătăi ... şi cineva care striga să deschiză. PELIMON, I. 13/16. Oi veni eu să-ţi deschid mai pe urmă. ALECSANDRI, T. 1,56. El se sculă şi deschise. EMINESCU, P. L. 96. Deschideţi iute, zise îvan tropăind şi frecându-şi mânile. CREANGĂ, P. 309. Un bătrân portar călugăr ne-a deschis pe dibuite. CARAGIALE, O. IV, 120. Deschide sau sparg uşa! MACEDONSKI, O. H, 39. Doamna Herdelea deschise şi văzu la spatele preotului un ţigan bătrân. REBREANU, I. 266. Dispăruse dar şi bătrâna ... care-mi deschidea întotdeauna. C. PETRESCU, s. 163. [Victoria Lipan] când deschise, auzi şi glasul lui Gheorghiţă amestecat cu al argatului. SADOVEANU, o. X, 564. îţi dai cuvântul că ai să-mi deschizi iarăşi? camil petrescu, t. i, 114. Unchiul a deschis să vadă ce-i. ARGHEZI, C. J. 231. Deschise o fetiţă. BENIUC, M. C. 1,39. Brusc, Silion descuie şi deschise, vmea, l. I, 59. [Alexandru Dănilă] trebuise să bată tare cu bastonul şi cu pumnul, ca să vie o slugă să deschidă. DEMETRIUS, A. 247. Portăreasa luase lampa din cui şi îi deschise, barbu, ş. n. 40, ^ R e f 1. pas. Mi se-au deşchis uşe mare. CORESI, L. 340/9. Cine cearcă, el află şi celuia ce bate, lui să deşchide. prav. LUCACI, 172. Sunaţi şi se va deşchide voauo. N. test. (1648), 9731. Deschisu-ţi-s-au ţie de frică porţile (a. 1795). GCR II, 158/30. Uşile ceale mari de cătră răsărit se deschidea. ŢICHINDEAL, A. M. 60/6. Acolo deci agiungând [Ştefan] la zori de zi, poronceşte să i se deschidă porţile. AR (1829), 24V42. [Amândoi împăraţii] văzură că se deschide portiţa cea ascunsă a palatului, gorjan, H. I, 8/11. După săvârşirea sentenţii şi iscălirea ei de către membri ...se vor deschide uşile, condica O. 102/25. Acest vas are un capac care se poate deschide şi închide, barasch, i. n. 130/13. Uşa camerei sale se deschise şi intră un ţigan înlăuntru. FILIMON, O. I, 126. Unul din acele turnuri [cuadrate] sub care se deschide poarta servia de clopotniţă. ALECSANDRI, o. P. 156. Uşa chiliei se deschise cu zgomot şi Bănică intră răpede şi speriat! ODOBESCU, S. I, 156. Părea că printre nouri s-a fost deschis o poarta. EMINESCU, O. I, 69. Toate uşile şi ferestrele se deschideau înaintea alaiului domnesc. GANE, n. I, 7. S-a deschis uşa de la alt salon. CARAGIALE, O. n, 270. Se deschide poarta cea mare. SLAVICI, o. I, 229. înăuntru se deschide de părete uşa odăii din dreapta prin care năvăleşte o droaie de copil BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 28. Se deschiseră ... patru uşi vopsite alb. AGÎRBICEANU, a. 31. O uşă lăturalnică se deschise. HOGAŞ, DR. II, 5. Uşa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. REBREANU, P. S. 314. Uşa se deschise fără zgomot. C. PETRESCU, S. 73. Nici n-am prins de veste când s-a deschis uşa. COCEA, S. I, 1. Uşa se deschise şi Niţică intră zgriburit în casă. MOROIANU, S. 87. Unde se închide o uşă, se deschide alta. CĂLINESCU, I. 4354 DESCHIDE -550- DESCHIDE 404. Atunci uşile turnului se deschiseră şi... ieşi prinţul la lumina zilei. SNOAVA, IV, 136. Semn armaşului făcea, Porţile se deschidea. FOLC. TRANSILV. II, 413. Când ţi s-a deschide poarta, Ca să mergi la rai dănţuind. FOLC. MOLD. I, 93. R e f 1. [Câinele] a observat că uşa se deschide când stăpânul său pune mâna pe clanţă. NEGULESCU, G. 142. Uşa se deschide singură, şez. 1,18. ^ F i g. Rupseră-se fântânile toate adâncului mare şi deşchiseră-se ferestrile ceriului, şi vine ploaia spre pământ în 40 de zile şi 40 de nopţi. PO 30/15. ^Expr . A desehide (cuiva) uşa (sau uşile ori porţile); = a) a primi (ea oaspete). Ţăranii... nu-i prea deschideau porţile şi uşile caselor, flacăra, 1975, nr. 46,4; b) a-i da (cuiva) acces liber (la ceva). Viaţa românească porneşte la drum, deschizându-şi larg porţile pentru o literatură nouă. înPLR n, 657, cf. dl. -v* (Complementul indică încăperi, obiecte etc. care conţin spaţii închise prin uşi, capace etc.) Aşea râvniia crăiasa să să cunune mainte cu Gvihelm ... cât nelasând svetnicii pre Gvihelm în cetate, singură cu mânule ei vrea să deşchiză cetatea şi să-l lasă înlontru. N. COSTIN, L. 186. Ajungând moldovenii în fruntea obuzului ... moscalii n-au vrut să le deschidă părcanile. NECULCE, L. 239. loann Ircanos deşchizând doao vistierii din ceale 8 ale lui David, au dat 400 de talanţi lui Antioh. ANTIM, o. 310. Deschideţi-mi cetatea, să întru cu pace, şi mă jur ... că nu vă voi face niciun rău. mineiul (1776), 143 lv/27. [Ei] au ţânut sfat cu Divan, şi au găsit cu cale ca să deschiză cetatea şi să se închine împăratului. DIONISIE, C. 226. Cel întăi lucru au fost ca să deşchidă cuptioriul şi să vadă vasăle. DRĂGHici, R. 139/29. Ei văd pe zmeu că deschide lada. GORJAN, H. I, 9/30. Cine-a deschis piramida şi-năuntru a intrat? EMINESCU, o. 1,44.0 ladă... să şi-o ieie ca simbrie, dar să n-o deschidă pân-acasă la tătă-său. creangă, P. 289. [Ana] deschise... ca o hoaţă lada şi scoase teancul de hârtii, slavici, O. I, 183. [Făt-Frumos] i-a dat poruncă [vătafului] ca să-i deschiză toate tronurile cu haine. ISPIRESCU, L. 3. [Dânsa] o să-i vadă ... când şi-o deschide lada. MACEDONSKI, O. III, 10. Cucoana Zoe ... deschide pianul brătescu-voineşti, P. 28. [Ursul] vine ... deschide dulapul... desface borcanele şi ... le goleşte. ARGHEZI, c. J. 220. Deschide colivia, fă să zboare Cântecele mele. isanos, V. 227. Dar zgomotul încetă ca retezat când patronul deschise lădiţa. CÂRTĂRESCU, N. 13. [Fata] să-şi aleagă de acolo o ladă, ... dar să n-o deschidă pân-acasă. POP., ap. GCRn, 351 .Da’de-omdeschide lada Noi alte vom arăta. FOLC. TRANSILV. II, 182. ^ Refl. p a s. La 6 luni să să deschiză cutiia ... ca să vază ce s-au strâns (a. 1824). doc. ec. 323. Avem nădejde pe Dumnezeu, că doar să va deschide cetatea. ARHIVA R. II, 86/27. Mi se deschiseră un şir de saloane, şi doamna mă primi în budoar. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 128. Cetăţile ţerei s-au deschis garnizoanelor turceşti IST. M. XXVIIL7. Peste o jumătate de ceas se deschide urna. CARAGIALE, O. VI, 152. (R e f 1.) Lada ... căzu şi se deschise în colb. contemporanul, vii, 24. ^ (în religia creştină; complementul indică „cerul” sau „raiul”) H[risto]s raiul au deşchis, ce l-au închis ... Adam. CORESI, EV. 136. Voi deşchâde ceriul de voi lăsa o ploae de foc (a. 1600). CUV. D. BĂTR. II, 48/14. ^ R e f 1. Şi boteză-Se îsus, ieşi amu de într-apă şi iată deşchiseră-se Lui ceriurele. CORESI, TETR. 5. Când să boteza Hristos s-au deşchis ceriurile. ANTIM, o. 69. Cerurile s-au deschis. ALECSANDRI, P. II, 37, cf. id. POEZII, 207. în noaptea spre Bobotează, mare parte dintre ţărani nu dorm deloc spre a vedea cerul deschizându-se, după o credinţă ce pare a se fi introdus prin biserică. CONV. UT. XXI, 351. Veniţi - este raiul ce azi se deschide La sufletele care păreau osândite. DENSUSIANU, L. A. 122. Cei de rând, sărmanii, cred că li s-a deschis cerul CAMIL PETRESCU, T. HI, 448. 2. T r a n z. (învechit, rar) A face, a executa o deschidere (2), într-un zid. Zidind [cineva] ieşitoare sau grajdiu, să deşchiză uşă cătră dânsul, iară nu cătră vecinul LEGIUIRE, 11/18. 3. R e f 1. (Despre încăperi) A avea uşile sau ferestrele orientate spre...; (despre ferestre, uşi) a fi orientat spre..., a da către ... în curte se deschid câteva camere întunecoase. ALECSANDRI, O. P. 325. Multele ferestruici ...se deschid în mijlocul unor firide. IORGA, C, l. II, 9. Pe dreapta şi pe stânga holului se deschideau dormitoarele celor două surori. VINEA, L. 1,204, cf. 53. Toate ferestrele ...se deschideau în interiorul acestui paralelogram. G. barbu, a.v. 70. ^Tranz. Sub bolta ciselată ... a unui chioşc Ce ... vesel îşi deschide fereştile pe mare. ALECSANDRI, POEZII, 384. ^ Fig. Observaţia potrivit căreia haina îl face pe om este expresia empirică a realităţii semnalate mai sus: că avem atâtea chipuri câte ferestre deschidem spre exterior. PATAPIEVICI, c. L. 250. 4. R e f 1. F i g. (Rar) A se destăinui (2). Poate te vei fi deschis vrunui viclean la fire Care pe loc a presărat în lume astă ştire. RUSET, E. 26/13. [Grigore] tăcu brusc. Nu voia să se deschidă. Schimbă vorba. REBREANU, R. I, 122. Vorbele... răstălmăcite ale acestuia îl decid pe vizir să i se deschidă. VIANU, L. R. 61. ^Expr.(Tranz.) A-şi deschide (toată) mima (sau tot sufletul) = a se destăinui, a spune tot ce are pe suflet. Nimeni nu ne aude aci, poci dar fără sfială Dăschide toată inima, la tine cu-ndrăzneală. RUSET, E. 91/19. Prinţule, zise domnul abate, deschizându-şi tot sufletul... cătră tovarăşul său. SADOVEANU, o. x, 55. Măgură îşi deschidea tot mai larg inima către oamenii aceia simpli. CAMILAR, N. 1,32. Sunt bărbat şi nu mi-e uşor lucru să-mi deschid inima, davidoglu, M. 58. A-i deschide (cuiva) inima (sau (şi) sufletul) = a) a face (pe cineva) interesat, receptiv la ceva, cu înţelegere pentru ceva. Dumnezău a toate câte sânt, Cuvinte, împăratul tuturor, deşchide-mi sufletul şi inima, gura şi gândul robului Tău ca să înţăleg şi să iau învăţătură şi să fac voia Ta. BUCOAVNA, 161. Voi trebuie să deşchideţi inima tineri-mei spre bine. PETRO Viei, P. 49/23. (R e f 1.) Inima lui se deschidea către iubirea de omenire. CR (1839), 408Vl2. Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide Naintea veşniciei nu corpul gol ce râde. EMINESCU, 0.1,60. Această singurătate mi-a deschis sufletul şi la cea dintâi dragoste, c. petrescu, s. 110; b) (rar) a dispune (pe cineva) să facă o confesiune. O ţigară ... o să-i deschidă sufletul c. petrescu, s. 143; c) (învechit; şi în forma a-i deschide voia cuiva) = a face ca cineva să-i devină binevoitor, a atrage bunăvoinţa (cuiva). S-au mulţit nepriinţa şi nedriptate-i aduce de laudă şi fălesc omul pentru să-l îmbunedze, să-i deşchidză inima cătr-înşi. VARLAAM, C. 255. El însuş să-mi grăiască mie şi să-mi deschiză voia părintelui său şi în fiinţa sa pre mine să mă înveaţe. ANTIM, 0.112. (R e f 1.) Când au aflat [muntenii] că aceşti doi bărbaţi fuseseră închişi în temniţă pentru popor, li se deschiseseră inimile. CAMIL petrescu, o. II, 139. 5. T r a n z. A scoate din izolare, a pune în legătură cu ... Ţara aceasta era izolată şi închisă până acum pentru 4354 DESCHIDE -551- DESCHIDE streini; Psametih o deschise şi o puse în relaţii comerciale cu alte ţări. F. aaron, I. L. 27/12. ^Expr. A deschide graniţele (sau hotarele) = a permite trecerea dintr-o ţară într-alta. Un nou prinţ ... au şi deschis otarele ţării. ALECSANDRI, o. P. 173. Austria ...să deschidă graniţele pentru intrarea vitelor noastre? MAIORESCU, D. ni, 347. El deschide graniţele străinilor. CĂLINESCU, I. c. 183. 6, T r a n z. A deplasa elementul mobil al unei instalaţii, al unui aparat etc., astfel încât să nu mai blocheze trecerea, comunicarea, contactul. Deschisesem iar eşapamentul pentru ca bubuiturile lui de mitralieră să ne facă drumul liber. CAMIL PETRESCU, P. 120. [Cucoana] îl auzea ... deschizând robinetul de apă. demetrius, a. 53. Mai deschidem încă o dată robinetul. BELEA, P. A. 19. Vânzătoarea ... a deschis robinetul ... spălând mult şi cu ostentaţie paharul, flacăra, 1975, nr. 40, 16. (Ref 1. pas.)Din când în când se dechideau răsufîătorile din partea superioară a cuptorului, butură, EG. 3 71.+ (Complementul indică aparate sau instalaţii) A pune în funcţiune prin manevrarea unei piese mobile. Studentul răsuci un comutator şi o deschise [lumina], barbu, ş. N. 239. 7. T r a n z. (Astăzi rar) A destupa (1), a desfunda (2). [Ei] au deschis puţul cel vechiu şi adânc al cetăţii. AMIRAS, LET. HI, 113/29. După ce au deschis cursul apelor mari, mocirlele acestea s-au uscat, şi Ghermania a câştigat altă faţă. CĂPĂŢINEANU, M. R. 216/28. + A destupa (2), a desfunda (1). Anton Lupan deschise un şip cu vin. TUDORAN, P. 145. ^Refl. Şi la anii de la zâdirea lumii 1656, în luna lui prier ... s-au deşchis găurile ocheanului celui adâncu, şi toate prăpăştile, izvorând năpraznic. N. costin, l. 59. II. 1. T r a n z. A îndepărta părţile împreunate ale unui obiect (uneori prin tăiere, rupere, dezlipire, despăturire) pentru a ajunge la conţinut; a desface (3). Dar deschide-l [biletul] tu. HRISOVERGHI, A. 8/2. Răvaşul era deschis, ia colo pe masă. kogălniceanu, în PR. dram. 437. A fost oprit un curier englez [de către autorităţi] şi i-a deschis depeşele. CR (1839), 5 Vl 3. Tremurând de fericire am deschis-o ...[scrisoarea], negruzzi, s. i, 62. Banul deschise plicul. FILIMON, o. I, 105. Dinu Păturică, deschizând scrisoarea, citi cele următoare, id. ib. 127. Alexis deschise iute plicul ALECSANDRI, O. P. 107. El primi o scrisoare cu sigilnegru ... - o deschise. EMINESCU, P. L. 30. Depeşa am aruncat-o pe masă fără s-o deschid. CARAGIALE, 0.1,217. [Negustorii] aveau dreptul să ceară ca orice străini veniţi cu marfă ...să nu deschidă, să nu dezlege... „poverile” şi „ teancurile ” lorfără voia starostelui. IORGA, C. I. Iii, 132. Deschise portofelul şi îi puse-n palmă o hârtie de douăzeci de coroane. AGÎRBICEANU, A. 33. Pe drum ... am deschis scrisoarea. BRĂESCU, A. 182. Femeilor [comisarul] le deschise poşetele. STANCU, R. A. I, 177. După ce deschideam plicul, dădeam peste o epistolă cu zeci de semnături flacăra, 1977, nr. 1, 28. Marcu cartea o primea, Cu mirare o privea Şi-apoi cartea-o deschidea, Mumei sale o citea. BALADE, III, 141. (R e f 1. p a s.) Priiatinii împăratului mai înainte de ce s-ar deschide scrisoarea, toţi au zis [...] (a. 1812). GCR îl, 210/18. ^ (Prin metonimie) Văzură coconul cu Mariea muma lui şi căzură închi-nară-se lui şi deşchiseră comoarăle lor. CORESI, TETR. 3. ^ E x p r. A(-şi) deschide punga = a) a face o cheltuială (mare). Când un bogat îşi mărita o fată ... îşi deschidea larg punga, moroianu, s. 12; b) a fi generos, a fi darnic. Deschide, frate, punga, că-ntind deschisă palma! COŞBUC, P. îl, 95. [Martinovici] şi-a deschis punga larg la toţi câţi îi cereau ajutoare. MOROIANU, S. 137. 2. T r a n z. (Complementul indică obiecte pliate) A face să nu mai fie strâns, înfăşurat, pliat; a desface (3), (regional) a descheia (1). Gonea Bobocel ... deschise umbrela şi porni. REBREANU, NUV. 6. După mari sforţări, judecătorul a deschis briceagul ...Se lipise de atâta sânge închegat. POPA, V. 235. Deschid umbrela şi mă avânt şi eu în potop. RALEA, s. T. I, 290. -❖•Refl. pas. O să vă spui, pe stradă, povestea umbrelei care se deschide pe dos. arghezi, C. 3. 64. + (învechit rar; complementul indică pânzele de corabie) A întinde, a desfăşura (1). Nebun cora-biier s-ar socoti a fi acela carile pândzele împotriva vântului a deşchide ar îndrăzni, cantemir, I. 1.1, 59, cf. ABC. MAR. 3. R e f 1. (Despre flori, frunze, muguri etc.) A se desface ajungând la dezvoltare deplină. Floarea să deşchidea, poama lega. CANTEMIR, 1.1.1,163. Mugurii lui, carii încă nu s-au putut deschide; să nu-i sugrume. ÎNV. POM. 96/12. îndată ce bumbii se vor deschide şi vor creşte frunzele, va fi semn că vergelele s-au prins. POENARU, î. 8/14, cf. PONTBRIANT, D. Rumenă floare ...se deschide. ALECSANDRI, POEZH, 77. Flori proaspete se deschiseseră între plantaţiile de lângă Cazino, sadoveanu, O. XII, 691. Mii şi mii de flori ...se deschid la cele dintâi raze. MOROIANU, s. 175. Flori, galbene ... care se deschid numai pe vreme frumoasă. BELEA, P. A. 310. Flori, care se deschid şi surâd dimineaţa. ISANOS, V. 146. > T r a n z. (Complementul indică petale, corole) Tainic îşi deschide Ca de aur prăfuite-a ei petale, O gingaşă micşunică. SĂM. I, 107. Şase guri deodată C-un pocnet corola-şi deschid. BLAGA, poezh, 387. ^ (Complementul indică flori, muguri etc.) Firea ...pe trandafiri îi deschide. CONACHI, P. 265. Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide. ALECSANDRI, POEZH, 47. 4. R e f 1. F i g. (Rar; despre tineri) A se dezvolta repede şi armonios. Te faci din zi în zi mai frumoasă şi te deschizi întocmai ca un trandafir. FILIMON, o. 1,106. Aşa s-a dăşchis fata asta, că mai să n-o mai cunosc. UDRESCU, GL. 5. R e f 1. A căpăta o expresie de mulţumire, de frumuseţe, de bucurie; a se lumina, a se înveseli. Faţa i se deschise, ddrf. [Vasile Mărginean] se mai deschise la faţă şi la priviri AGÎRBICEANU, S. 139. Faţa i se deschise într-un surâs amabil. DEMETRIUS, A. 268, cf. DL, DM, DEX. (T r a n z.) Fruntea liberă, părul întors, prins cu un singur ac de fildeş, îi deschideau faţa. C. PETRESCU, S. 163. 6. T r a n z. A lumina la figură. Toate fetele-i spuneau curat că [acea haină]-/ prinde, că-l deschide. TDRG. N-ai idee cât te dăşchide haina asta! UDRESCU, GL. + (învechit, rar) A lumina. Această biserică fiind făr’ de turnu şi întunecată, Măriia Sa... i-au făcut turnu şi o au mai deşchis-o. R. GRECEANU, CM II, 122. 7. T r a n z. (Complementul indică obiecte colorate, culori etc.) A face să aibă o nuanţă mai puţin întunecată, mai luminoasă sau mai apropiată de alb. După aceaia o deşchide [culoarea] tot cu de aceaiaşi ohră şl de nu va veni bine la însemnat, deşchide-o cu alb iute (a. 1805). grecu, P. 97. ^ R e f 1. (Prin lărgirea sensului) [Magda] noaptea se spăla cu cenuşă, se deschidea la faţă, murdară. DEMETRIUS, A. 333. 4354 DESCHIDE -552- DESCHIDE 8. R e f 1. (Despre vreme, cer) A deveni senin; a se însenina, a se lumina. [Pavel] nu întră înlăuntru decât numai ca să mângâie familia cu nădejde că vremea peste puţin să deschide şi să însăninează. BUZNEA, P. V. 82/1. Cerul, către Răsărit se deschidea pentru scurte răstimpuri în nişte largi porţi albastre. CAMILAR, N. I, 8. III. 1. T r a n z. Complementul indică sisteme de încuiat sau, p. e x t., obiecte care conţin astfel de sisteme; adesea complinit prin „cu cheia”) A separa elementele cuplate ale unui ansamblu prin manevrarea elementului mobil cu ajutorul unei chei; a descuia (1). Al căruia cheaie ...cu dânsa lavirinthul a deşchide să va învrednici. CANTEMIR, 1.1.1, 153. Dar, până una alta, deschide-ne o odaie. HOGAŞ, DR. I, 34. Ia, tu, cheile, Deschide porţile! PÄSCULESCU, l. p. 185, cf. alr n/i mn 120,3 806. ^ R e f 1. p a s. în toate casele ce se deschid cu aceste chei să intri, ispirescu, L. 112. ^ (Subiectul indică „cheia” sau înlocuitori ai acesteia) Chiaie care ne deşchide... visteriea. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/9. Iarba flarălor. Aia dac-o găseşti; dişchizi or ce lăcată. alr ii 6 260/228. Cheia de aur deschide toate uşele. zanne, p. ni, 98. (A b s o 1.) Din zecile de combinaţii... ale unui lacăt secret, una singură deschide spre interior. CAMIL petrescu, u. N. 8. + (Regional; cu complementul „copci”) A desface (2). Să-ţi deschid eu copcile, folc. transilv. n, 374. 2. T r a n z. (Rar; prin metonimie) A descheia (4). îl înspăimântă gândul unei scene absurde: el lungit la pământ, toţi agitându-se în jurul lui, dând sfaturi, deschi-zându-lşi frecţionându4, chemând Salvarea. C. PETRESCU, c. v. 129. 3. R e f 1. (Despre vocale) A-şi mări gradul de deschidere (apertura). „E” se deschide, ca când ar mai primi lângă sine un „a BĂLĂŞESCU, GR. 108/10. 4. T r a n z. A îndepărta, a distanţa elemente aşezate unul lângă altul; a) (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică reviste, cărţi, caiete; p. e x t. filele acestora) A îndepărta coperta împreună cu una sau mai multe file (pentru a scrie, a citi etc.), a desface la o anumită filă. Adusese Vlădica pravila şi au deşchis la un loc şi la un cap unde zicea: „Boieriul care va umbla împotriva domnului şi a ţării să-l spânzureANON. BRÂNCOV., CM II, 300. înţelepţii deschiseră cărţile în care era adunate toate legile lui Minos. pleşoianu, T. I, 197/4. Această carte ... vei deschide-o la o a şasa foaie, şi vei citi stihul de al treilea. GORJAN, h. I, 52/30. Deschide Alcoranul, ceteşte cuvios. CONV. LIT. II, 266. Deschide un caiet din Mozart şi joacă din el uvertura lui „FreischützMAIORESCU, CRITICE, 161. Deschizând broşura te simţi în o atmosferă poetică. CONTEMPORANUL, 1,59. El deschise o carte veche legată în piele şi roasă de molii. EMINESCU, P. L. 35. [El] luă cartea ... deschise unele file. id. ib. 50. Deschidem cel dintâi volum al Socotelilor braşovene. IORGA, C. I. m, 98. Timp de câteva săptămâni n-am deschis alte cărţi de citire decât codurile de legi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 41. Un diac păscalier... deschidea cartea cea mare de-izice Păscălie. AGÎRBICEANU, S. 115. Voi deschide diseară cartea lui Carlyle. C. PETRESCU, S. 248. Domiţian nu deschise nici caetul, nu luă nici floarea, bassarabescu, V. 20. îi deschide cartea, el o priveşte şi întoarce capul după ea. SEBASTIAN, T. 184. Onoratul meu confrate n-a avut vreme ... ca să deschidă cartea şi să străbată două rânduri. SADOVEANU, O. XX, 34. Era pagina 140 şi următoarea unde deschisese baronul, şi unde erau subliniate ... următoarele cuvinte. MOROIANU, S. 126. Portarul... deschise registrul de pasageri. TUDORAN, P. 223. Să deschidem Biblia şi să vedem. PREDA, I. 99. Deşchidiţi-vă cărţile şi grăiţi cu dreptate (a. 1773). GCRII, 98/23. R e f 1. pas. Cărţile se vor deşchide şi judecătoriul nefăţamic va şedea şi untunearece de îngeri fără de număr slujindu4. CORESI, EV. 35. Judecătorul tânăr cere să se deschidă dosarul STANCU, D. 266. b) (Complementul indică buze, fălci etc.) A îndepărta una de alta; (complementul indică gura sau echivalente ale acesteia) a îndepărta buzele (împreună cu maxilarele); (învechit) a descheia (1). Deschide-voi în pilde rostul mieu. EV. SL.-ROM. 45v/10. Cum cutezaşi tu deşchide gura ta spre mâncare ce-ţ zise ţie Dumnezău să nu mănânci (a. 1600-1625). GCR 1,64/18. Nimenea nu-i mai putea creade nimica, şi cât deschidea gura să vorbească, îndată i se râdeau ceialalţi toţi în faţă. PETRO VICI, P. 297/1. Leul... deschise o gură uscată şi plină de flacără. PLEŞOIANU, T. I, 108/5. O înfricoşată tigroae ... deschizându-şi gura îşi rânje dinţii. DRĂGHICI, R. 46/2. Văzură capu deschizând gura, şi începând a vorbi. GORJAN, H. I, 54/2. Zâmbet... Care gur-abia-i deschide. EMINESCU, O. I, 67. De câte ori deschideam gura să-i vorbesc, îmi amorţea glasul în gât. GANE, N. i, 39. Mai puteam eu deschide fălcile? CARAGIALE, O. vil, 46. Lupul... deschisese o gură de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14. Căpitanul Lizu ... le deschise gurile spre a le afla vârsta după dinţi. MACEDONSKI, O. III, 40. Sluga deschise gura şi un zâmbet larg i se răspândi pe obraz. AGÎRBICEANU, s. 67. (Refl.) O gură fără buze să deschidea ca o peşteră subt nasu ce4 lipsea. CR (1833), 1062/14. Buza ei trandafirie ... Se deschide zâmbitoare. ALECSANDRI, poezii, 106. Gura ei ca o pungă se deschidea şi se închidea fără încetare. BARBU, G. 50. -y* Fi g. Şi amu blăstemat să fii spre pământ, care deşchise gura lui şipriimi sângelefratelui tău [Abel], den mâna ta. po 22/25. Expr. A deschide gura (sau, învechit, rostul, ori, rar, buzele) = a vorbi (1). Eu ca surdu nu auzii şi ca mut nu deşchiş rostul mieu. psalt. 72. Deşchizu în price rostid mieu. ib. 154. Deşchide-voi în pilde rostul mieu şi voiu râgâi ascunsele deîn tocmeala lumiei. CORESI, ap. GCR 1,17/14. [Hristos] deşchise rostul său, învăţa pre ei. N. TEST. (1648), 6v/9. Deşchide gura ta, şi judecă cu direptate (a. 1694). GCR 1,312/25. Postelnicul ... vitejaşte cuteză de întră ...la viziriul Şi cu mare groază deşchise buzele lui. C. CANTACUZINO, CM I, 182. Să meargem înaintea lui şi să ne deşchidem gura şi să ne spunem jalba ce avem. ANTIM, o. 92. Cine, din câţi aud, va deschide gura? MOLNAR, RET. 107/22. Cu mult mai puţin îmi era slobod a deşchide gura, ca să mă rogu de slobozire. MAIOR, T. 37/28. Stai! nu deschide gura! ALECSANDRI, T. I, 274. Cineva năvălind asupra lui... ar fi crezut că şi el nu deschisese gura de o lună de zile. CONTEMPORANUL, V, 159. De când erai mic... dăschideai guriţa. DELAVRANCEA, O. II, 297. [Svoboda] n-a deschis gura toată vremea. REBREANU, P. s. 17. N-ar avea decât [el] ...să deschidă gura şi te-ai trezi dincolo de poarta mare. CAMIL PETRESCU, T. I, 78. Mi-era lene ...să deschid gura. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 124. [Aurica] privea cu ochi care vor să intre în vorbă dar nu deschidea gura. 4354 DESCHIDE -553- DESCHIDE CĂLINESCU, E. o. 1, 56. [Cristea Busuioc era] obişnuit să deschidă gura numai la zile mari. TUDORAN, P. 262. Moromete, atunci flăcău tăcut, deschise gura şi îl porecli Parizianu. PREDA, DELIR. 7. (Refl.) Când gura celui învăţat să deschide, bagă sama la cuvintele lui. GOLESCU, p. 114/27. (Cu inversarea termenilor expresiei) în urmă Drăghici rostul deschisă, Ş-acest chip cătră adunare zisă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 80. Buzele sale le deşchide cu înţelepciune şi cu bună luare de seamă, teodorovici, m. 63/16. (învechit; despre Dumnezeu) A-i deschide (cuiva) gura (sau rostul, ori buzele) = a face (pe cineva) capabil să vorbească, a determina să vorbească. Doamne, rostulu-mi deschiseşi şi usteneale mele vesti-vor lauda Ta. PSALT. HUR. 43v/17. Doamne, rostulu-mi deşchide, şi [cu] rostul mieu spure lauda Ta. PSALT. 100. Darul Duhului Sfânt... în zioa depetdesetniţă au deşchişu gura sfinţilor Apostoli, şi propoveduia cu toate feliurile de limbi cuvântul lui Dumnezău (1688). BV I, 286. Şi acum luminează-mi ochii gândului, deşchide-mi gura ca să mă învăţ cuvintele Tale. SLOV. 9V/10. Ai deşchis buzăle lor începând a vorbi în limbi streine, abeţedar, 262/9. (învechit şi popular) A deschide rostul (sau gura) spre (sau asupra) (cuiva) = a se adresa (cuiva). [Hristos] deschiseră spre menre rostul său. PSALT. HUR. 17718. [Hristos] deşchisără sprea mere rostul său ca leu ce rage şiricăiaşte. PSALT. SCH. 63/12, cf. CORESI,PS. 52/2.Atunci şi nici atunci să-şi deschiză duşmanii gura asupra mea. păsculescu, l. p. 144. (învechit, rar) A nu şti deschide gura = a rămâne mut, a rămâne fără glas. Adastă sfântă carte este a besereci[i] cei pravoslavnice de la leage grecească din Beiuş, şi cine o a fura, să nu ştie deaştide gura (a. 1784). IORGA, S. D. xm, 49. c) (Complementul indică ochii) A îndepărta pleoapele una de cealaltă (pentru a privi); p. e x t. a se trezi din somn. Atunce atinse de ochii lor zise: După credinţa voastră fie-vă. Şi deschiseră-se ochii lor. EV. sl.-rom. 25v/7. Muri şi bogatul şi îngropat fu şi întru iad deşchis e ochii lui. CORESI, ap. GCR I, 30/37. Deschizând ochii a doua oară, Aşa cuvântă cu jele amară. budai-deleanu, ţ. 211. Câteodată deşchidea [ea] ochii şi suspina uitându-să la stăpânul său. leon asachi, b. 41/20. După puţin apoi deschizându-şi [el] ochii ...nu pute să socotească alta decât că acesta era un vis. DRĂGHICI, R. 160/15. [Dânsul] deschis-a ochii? încă nu. hrisoverghi, a. 14/1. Deschizând ochii, [Lăpuşneanu] văzu doi călugări DACIA LIT. 26/5. Deschideţi ochii, şi gonind amăgitoriul, Zi că toate sunt prea bine. CONACHI, P. 273. Ochii galiş ea deschide Spre al cerului senin. ALECSANDRI, POEZII, 104. El deschise ochii pe jumătate. Văzu un băiat cu faţa ovală. EMINESCU, P. L. 63. O schimonositură de om avea în frunte numai un ochi mare cât o sită şi când îl deschidea, nu vedea nemica. CREANGĂ, P. 243. închiz un moment ochii ... simţ că mă-nghioldeşte cineva ... deschid ochii. CARAGIALE, O. II, 107. Bolnavul deschidea ochii. AGÎRBICEANU, s. 74. Când am deschis ochii, m-am speriat de ce am văzut. REBREANU, I. 137. Am deschis ochii cu părere de rău. c. PETRESCU, S. 23. Ana... deschide ochii, priveşte totul în jurul ei liniştit. CAMIL PETRESCU, T. III, 75. Baruţu şi-a deschis nişte ochi imenşi, resemnaţi. ARGHEZI, C. J. 37. Felix scoase capul la aer şi deschise bine ochii ca să scape de rânjetele viselor. CĂLINESCU, E. o. i, 329. [Lucu] deschise ochii în beznă. VINEA, L. II, 317. Cum e ...? îl întreba [Gheorghe] când deschidea ochii, barbu, G. 357. Şi când ochii-i voi deschide, Doisprezece m-or cuprinde, Mai de soi şi mai de neam, Nu ca tine-un beţivan, folc. transilv. ii, 347. ❖ E x p r. A(-şi) deschide ochii = a) (şi în forma a-şi deschide ochii bine) = a privi, a observa cu mare atenţie. Să-ţi deschizi ochii bine şi săngur să mergi prin sate şi pe la târguri ca să cumperi (a. 1816). arh. OLT. n, 28. Să-ţi deschizi ochii şi să strejueşti cu mare priveghere (a. 1822). DOC. EC. 261. Deschide ochii, Zopire, vezi că nu te amăgesc. HELIADE, M. 15/9. Deschide-ţi ochii bine ..., ca să nu mă sileşti a-ţi face o daună de care-i pomeni cât îi trăi. ALECSANDRI, T. 1 355. ^ Re fl. Vă poruncim să vă dăşchideţi ochii şi să nu vă cutezaţi dă acum înnainte a slobozi hoţi, măcar pentru cât dă mică pricină (a. 1790). în prav. cond. (1780), 191; b) (despre unele mamifere) a îndepărta pleoapele lăsând ochiul liber în momentul apariţiei vederii; a face ochi. Abia la o săptămână deschid căţeii ochii, stancu, d. 15; c) (despre oameni) a se naşte. Pare că-n mănăstire se pomenise [ea] de când a deschis ochii VLAHUŢĂ, s. A. II, 17. Eşti tânăr; ai deschis ochii încoace, după Cuza. galaction, o. 64. în ceasurile de singurătate, mai dezmierda şi alte plănuiri, menite să ogoiască la bătrâneţe nesaţiul de pământ în care a deschis ochii [Neaga Vardaru], C. petrescu, a. r. 70. N-avea, bietul, după sufletul lui, decât bordeiul în care deschisese ochii pe lume. RĂDULESCU-CODIN, L 79; d) a deveni conştient de ceva. Ai văzut şi tu atunci, când deschideai ochii asupra lumii, că a trăi în aceşti ani e cu mult mai greu. sadoveanu, O. XX, 343. [Cristea Busuioc] deschisese ochii asupra lumii, mirat. TUDORAN, P. 96. ^ R e f 1. Vere în care zi vreţi mânca dentr~îns [den plodul pomului ce iaste în mijlocul raiului], deşchide-se-vor ochii voştri şi vreţi fi ca Domnedzeu ştiind binele şi [răul]. PO 18/22. A deschide ochii (sau, rar, ochiul) cuiva = a) (învechit) a vindeca de orbie (1). Eu te voi tremite să deşchidzi ocii loru. COD. VOR.2 306. Şi era sâmbătă, cândfăcu lisus tină şi-i dişchisease ochii lui. N. TEST. (1648) 118728-29. Deşchis-au Hristos ochii unui om orb den naştere, cheia ÎN. 8871 .(Refl. pas.) Să se deschiză ochii noştri şi se milosârdilifsujs ...şi acieaşi văzură. CORESI, TETR. 46; b) a face (pe cineva) să observe, să-şi dea seama, să înţeleagă. Acesta mi-au deschis ochii întru multe. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. Daca oprea oraşele ce luaseră [romanii] de la Filip, atunci ar fi deschis ochii grecilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 71/21. întrebuinţarea cea rea a veniturilor ... deschise ochii credincioşilor. F. AARON, 1.1,190/24. Mitropolitul... nu avea decât să dea ordin călugărilor şi prin aceia clerului de mir, ca să deschidă ochii poporului BARIŢIU, P. A. II, 33. [Aceia] voiau să deschidă ochii lucrătorilor. MILLE, v. p. 148. Să nu mă învinovăţeşti tot pe mine că nu ţi-am deschis ochii. AGÎRBICEANU, S. 424. Cartea deschide ochii oamenilor asupra buruienilor otrăvitoare. VOICULESCU, L. 5. împărtăşesc în totul impresia dumitale... şi am făcut ce am putut să deschid puţin ochii lui moş Costache. CĂLINESCU, E. O. I, 128. închisoarea mi-a deschis ochii. CAMIL PETRESCU, B. 45. Dinu s-a gândit că ar fi cazul să-i deschidă ochii lui Traian asupra lumii în care trăia. beniuc, M. c. I, 280. Trebuie să deschidem ochii oamenilor, şi aici, şi pe front. id. ib. 351. A deschide mintea (cuiva) = a face (pe cineva) să înţeleagă sau să cunoască ceva. Să să roage lui Dumnezău să le deşchiză mintea, şi aşia vor putea înţeleage scripturile. N. test. (1648), 4354 DESCHIDE -554- DESCHIDE 19177, cf. 104717. Scriptura ne deşchide mintea, de ajungem cu credinţa pre Dumnezeu. M. COSTIN, O. 242. [Hristos] deşchise lor mintea ca să înţeleagă Scripturile. CHEIA, ÎN. 20v/31. A cuviosului părintelui nostru Ioannu Scara, cuvântul al treisprezecelea, care deşchide mintea omului (a. 1775). cat. man. i, 364. A(-i) se deschide (cuiva) mintea sau a se deschide la minte = a căpăta putere de înţelegere. Dar anii treceau şi eu nu izbuteam să mă deschid la minte, vlasiu, a. p. 13. Mintea parcă i se deschisese [lui Mihu] cât... altora în câţiva ani. tudoran, p. 403, cf. 119. A(-şi) deschide urechile (în patru) = a asculta cu atenţie. Dacă ceare cineva ajutoriu de la tine, deschide ureachea ta în grabă. FULEA, b. 84/20. Să te aud ... îmi deschid urechile-n patru. ALECSANDRI, T. I, 153. întâia poveste... Fata o întocmi povestind, în clipa în care stăpânul binevoise să-şi deschidă urechea şi să asculte. ARGHEZI, c. J. 6, cf. DL, DM, dex. A deschide urechile (cuiva) = a face (pe cineva) să fie atent, a determina să asculte. Deschideţi urechile învăţătorilor, căci aicea am un lucru foarte mare ...să vi-l spun. PETRO viei, P. 204/9. (Regional, mai ales în Munt.) A deschide ochii pe cineva = a) a se îndrăgosti pentru prima oară. Eram de zece ani. Şi deschisesem ochii pe o copilă, cam de vârsta mea, cu care adeseori colindam viile. delavrancea, t. 32. Nici nu visa [nevastă-sa] că i se dusese pe lumea duşilor voinicu ’ pe care deschisese ea odată ochii şi o fermecase cu fluerul. rĂdulescu-codin, î. 299; b) a cunoaşte, a şti pe cineva. De când am deschis ochii pe moş Zamfir tot singur l-am pomenit. SĂM. I, 338. d) (Complementul indică braţele) A întinde îndepărtând unul de altul, (pentru a cuprinde). Deschide-ţi braţele şi prinde-mi în ele braţele-obosite. minulescu, VERS. 66. Bunicul, deschizând braţele să-l prindă, scăpă jos punga din mână. TEODOREANU, U. C. 19. [Filimona] şi-a deschis larg braţele de parcă ar fi vrut să ne strângă la piept. stancu, R. A. I, 114. ^ E x p r. A deschide (cuiva) braţele = a primi cu bunăvoinţă, cu afecţiune pe cineva. Vino, putearea mea Oh! deschide-ţi braţăle, De-m pri-meaşte jalile (a. 1820). GCR n, 230/28. Familia noastră ţi-a deschis braţele. BOLINTINEANU, O. 361. e) (Complementul indică pumnii, mâinile) A desface degetele strânse pumn. Deschid pumnii: în carcera cruntă Doar bătrâneţe măruntă. VOICULESCU, POEZII, II, 217. Bălcescu continuă însă, tot mai dârz, închizând şi deschizând ... pumnul mâinii drepte. CAMIL petrescu, o. II, 427. ^ E x p r. A deschide mâna = a fi darnic, generos. Deşchizi tu mâna ta, şi veri sătura tot viul de voebunră. PSALT. HUR. 122v/7. Deşchidzăndu-ţie măr a toate împlu-se de dulceaţă. PSALT. 103. Tu dai mâncare lor în bună vreame; Deşchizi tu mâna ta, şi saturi toate viile cu bună voe (a. 1579-1580). GCRI, 28/3. Dai tu lor şi culeg, deschizi mâna ta şi să satură de bine. PSALT. (1651), 19772. Din răvna sa cea spre binele de obşte... vlădica Ioann Bob au prins a deşchide mâna şi a face fundaţii. MAIOR, s. II, 185. f) (Complementul indică aripile) A desface, a întinde pentru zbor. Deschide-ţi aripile şi sai la pământ. ALECSANDRI, T. I, 113, cf. DL, DM. 5. T r a n z. şi refl. (Despre orificii, organe etc.) A face să devină sau a deveni mai larg, a (se) lărgi. Arşiţa soarelui şi căldura austrului porii pieii şi încheiturile osului tidvei mai mult decât i-au trebuit i-au deşchis [Struţocamilei]. CANTEMIR, 1.1.1,78. Durerile care deschid mitra, şi băşica sânt mai tari. meşt. MOŞ. 34/12. Nările se deschid adesea şi se lărgesc. FIS. 47/18. ^ T r a n z. f a c t. (învechit) Sfinţeaşte mie tot născutul de-a prima, care deşchide tot zgăul de maică-sa. po 220/16. + (Regional; despre vaci, capre, oi etc.) A fi gata să fete (Moşoaia - Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică organe, vene, ţesuturi etc.) A face o tăietură; a inciza, a secţiona. Bataille ...s-a aruncat în orgie, până ce ... după pilda romanilor ... ce-şi deschideau vinele în mijlocul plăcerilor mâncării, s-a otrăvit. LOVINESCU, s. I, 106. Baciul deschisese cu cuţitul beregata cârlanului. SADOVEANU, o. IX, 178. ^Loc. v b. A deschide o rană = a răni (1). îi deschise în coaste o rană profundă [luiDindon]. PÂCLEANU, i. i, 54/2. ^ Refl. pas./n scurtă vreme însă artera se poate deschide. BELEA, P. A. 102. Se deschide toracele, se trece la masaj cardiac intern. CONTEMP. 1975, nr. 1 511,3/5. 2. R e f 1. (Despre răni) A începe să sângereze sau să supureze. Rănile ...se deschiseseră şi cele mai vechi şi sângerau. AGÎRBICEANU, S. 335. Aci e numai o rană purulentă ce se deschide la soare. C. PETRESCU, î. II, 159. 3. R e f 1. (Mai ales despre pământ) A se desface în două sau mai multe părţi; a se despica (2), a se crăpa. Pre ceia ce să rădicase pre Moisi pro[o]r[o]c să deşchise pământul de-i înghiţi de vii. varlaam, ap. GCR I, 105/31. Să se deşchiză pământul şi să arate pre Mântuitoriul. ANTIM, O. 111 .De un cutremur cumplit şi înfricoşat, deşchizându-să pământul i-au înghiţit. IACOV, SYN. 35715. Văzui că se deschise pământul şi întră zmeul înlăuntru întocmai ca un fulger. GORJAN, H. I, 118/7. Fără veste se deschise pardoseala casăi şi ni se arătă înainte un uncheaş. id. ib. 119/2. Unde se deschidea talazurile ... acolo ţâşt! şi dânsa. ISPIRESCU, L. 34. Să se deschidă pământul şi să mă înghită. AGÎRBICEANU, S. 597. Pământul să i se fi deschis sub picioare, ar fi dispărut bucuros într-însul. COCEA, S. n, 56. ^ (Tran z.) Deşchise piatra în pustinie şi adăpă ca [den]Jară de apă multă. psalt. HUR. 65v/16. 4. R e f 1. A se forma dintr-un anumit punct, oferind o cale de acces. [Niţă] se opri în mijlocul drumului, unde se deschidea două căi ca două porţi. PELIMON, I. 11/19. Din etacul postelnicesei se deschise o galerie. NEGRUZZI, s. I, 73. Ajunseră la un loc unde se deschidea trei drumuri. ISPIRESCU, L. 274. Am ajuns la o câmpie, de unde se deschid mai multe drumuri. id. ib. 299. Un insemnat număr de văi frumoase se deschid printre înălţimile cele măreţe. CONV. LIT. XX, 994. Prin desişul viţei ...se deschideau cărări neîntrerupte. LUC. VI, 387. De pe o stradă care se deschidea în faţa lui, se revărsa un puhoi negru de capete. COCEA, S. i, 44. După strada cu salcâmi se deschidea un câmp larg, lung. E. IONESCU, E. 69. înaintea lui se deschidea o vale plină de verdeaţă. VISSARION, B. 133. Napoia noastră se deschide o vale. PERPESSICIUS, S. 35. în după o jumătate de oră [de mers] se deschide un bulevard mare. RALEA, O. 78. în faţa lor se deschidea o alee largă. DEMETRIUS, A. 119. ^ E x p r. (T r a n z.) A(-şi) deschide drum (sau cale, intrare, pârtie etc.) = a) a(-şi) face loc de trecere, a(-şi) crea o posibilitate de acces. S-au întorsu în Ţarigrad [Vasile-Vodă] şi să gata tare asupra leşilor, să răscumpere ruşinea lui soltan Osmanu, deşchizându-şi calea pen Ardeal. M. COSTIN, O. 120. Şi turcilor nu le păre bine unde l-au vădzut [pe Antiohie-Vodă] că a vinitpre apă, de au deşchis drumul pe apă şi au învăţat a face galioane şi 4354 DESCHIDE - 555 - DESCHIDE ei. NECULCE, L. 151. Am bătut pre împăratul perşilor şi a midilor şi până la Eghipet ne-am deşchis calea. id. ib. 316. [Căpitanul] se cearcă Cu spada să-ş deschiză un drum. HELIADE, O. 1,328. Vizirul...să afla acolo cu toată armia sa, pe carea o pomisă pentru să-şi deschidă drumul cu sabia. AR (1829), 272/26. Iulie Cezar ...făcuse planul acel gigantic ...de a-şi deschide drum spre India. F. aaron, i. I, 3/3. Să ne deschidem un drum până la zidurile sântei Cetăţi. Pâcleanu, I. I, 40/17. Aceasta să ne deschidă direct calea spre mare. MAIORESCU, D. rv, 380. Când ajungea popa, noi ne aşezam în două rânduri şi-i deschideam calea. CREANGĂ, o. 184. [Trică] arunca ...pe ceilalţi la dreapta şi la stânga, ca să-şi deschidă drum. SLAVICI, O. II, 252. Pe când ai noştri deschid pârtii prin nămeţi, leşii se cocoloşesc la Halici. DELAVRANCEA, A. 18. Cu mişcări încete, silite, ţăranii deschiseră calea, strân-gându-se pe marginile uliţei. REBREANU, R. II, 45. Stroe Vardaru se trudea să deschidă loc de trecere. C. PETRESCU, A. R. 61. în şanţul cu buruieni al şoselei, aşteptam ca batalionul din faţă să-şi deschidă drum. CAMIL PETRESCU, U. N. 346. Prin aceste chei grele de piatră, Bicazul îşi deschide un drum. BOGZA, c. o. 66. Beligan se ridică în picioare şi porni spre uşă... Oamenii îi deschiseră drum. v. rom. aprilie 1955, 165. (Cu parafrazarea expresiei) Prin Alpii neguratici drumuri îmi deschideam. CR (1839), 17676. Cale să deschidem prin aprigul duşman. ALECSANDRI, POEZII, 289. Aveam poteci ...pe care noi le deschisesem pentru folosul nostru. IORGA, C. I. n, 3; b) a uşura pătrunderea, accesul (spre cineva sau ceva); a uşura (cuiva) atingerea unui ţel. [Hristos] vă sculă din morţi şi fu începător morţilor spre înviere, şi deschise cale împărăţii[i] ceriului (a. 1661). GCR I, 182/37. împăratul... luă Beli-gradul de la unguri care-i deschise şi drumul Budinului. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Gonitu-i-aupre toţi munţii Praovei, 2 zile şi 2 nopţi, pân * le-au dăşchis Dumnezeu calea şi au scăpat în cetatea Braşovului cu jupânease, cu coconi, cu toţi. ANON. CANTAC., CM 1,175. Unor bărbaţi ca aceştia nu li s-au putut deschide calea cătră deregătoriia protopo-piei. MAIOR, I. B. 67/13. El nu te ispiteşte decât ca să-ţi deşchiză drumul spre slavă. PLEŞOIANU, T. II, 88/20. Veţi câştiga procopsală şi înţălepciune destoinică de a vă deschide drumul slujbilor patriii. DRĂGHICI, R. 277/4. Succesul timpuriu i-a deschis drumul unei căsătorii strălucite [lui Tacit], lovinescu, c.2 vn, 165. (Cu parafrazarea expresiei) [Domnul Isus Hristos] să ne facă acea cinste şi acela ospăţ şi cale la dăns să ne deşchidză. varlaam, c. 320; c) a crea posibilităţi de apariţie sau de dezvoltare. Să va deşchide cale a mai mare dobănzi (a. 1701). FN 95. Teatrul românesc, pe lângă şcolile naţionale, a deschis un drum foarte întins literaturii noastre (a. 1836). PLR I, 34. Fiindcă această învăţătură rătăceşte pre om de la adevăr, şi la multe rele deşchide calea, nu este adevărată. TEAMPE, O. s. 29/18. Moldovenii au început a deschide drumul unor asemenea frumoase începuturi. CR (1839), 292/l 1. Ideea despre cultură deschide calea la mai multe sminteli. RUS, 1.1, 68/6. Fă ca anul care vine ...Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare Pentru neamul românesc. ALECSANDRI, o. 133. Pedepsele dese tocesc sentimentele cele bune şi deşchid calea faptelor rele. contemporanul, I, 760. Revista adevărată a lui [Kogălniceanu], deschizând căi luminoase ... avea să fie „Dacia literară”. DENSUSIANU, L. 333. Ni s-a deschis o privire nouă în interiorul personalităţii lui Goethe. NEGULESCU, G. 119. Aplicarea principiilor farmaco-dinamiei deschide drumuri noi. DANIELOPOLU, F. n. 1,155. Sărăcia crescândă în săruri minerale deschide drumul comunităţilor de „lande”, agrotehnica, i, 400. A-i fi deschis (cuiva) drumul (sau a-i fi deschise două drumuri, toate drumurile etc.) = a avea posibilitatea ... (sau două posibilităţi, toate posibilităţile etc.). Două drumuri îmi sunt deschise: să mă împuşc, sau să mă fac soldat. ALECSANDRI, o. P. 146. De acum i s-au deschis toate drumurile [lui Titu Herdelea]. REBREANU, R. I, 183. + T r a n z. (Complementul denumeşte căi de acces) A construi pentru prima dată într-un loc. Comisia a hotărât să deschidă străzi noi. Com. din BUCUREŞTI. 5. T r a n z. (Complementul indică adâncituri) A da naştere, a forma. Minele ...au deschis breşe (spărturi) mari. AR (1829), 57728. Prin cutremur pământul rovini deschide. coNAcm, p. 265. + Refl. (Despre adâncituri) A lua naştere, a se forma. [După cutremur] în hotarăle satului... s-au deschis 140 lacuri. AR (1829), 112/44. La Rovasa s-au deschis la mai multe locuri crăpături în pământ, ib. ll2/48. Dacă între îmbe craterile (gurile vulcanilor) surpate, din care să alcătuiesc aceste lacuri, s-ar mai deschide un alt nou, atunce cele mai frumoasă locuri... sânt în cea mare primejdie. ib. 282/6. Ştim măsura înălţimea muntelui după grămada surpăturii, după largul ce se deschide în locul acelui masiv. CARAGIALE, o. V, 131. Pascal ... vedea gropi deschizându-se alături de el. CĂLINESCU, c. O. 56. 6. T r a n z. (învechit; complementul indică şanţuri, gropi etc.) A săpa (6). Să neştine atare groapă deşchide ... şi nu o va acoperi... dobitocul mort să fie al lui. PO 249/25. Stareţul mănăstirei Căldăruşani cu tot soborul ...să roagă a li să da voie să deşchiză puţ de păcură pentru trebuinţa mănăstirii (a. 1822). DOC. EC. 265. Femeile vor plănta cartofele de-a lungul amânduror brazdelor deschise pe ogor. I. IONESCU, C. 58/5.4* Refl. pas. 58 deşchid şanţuri, şi să gătesc ocoliri de cetăţ[i] (a. 1695). FN 58. + S p e c . A executa lucrări miniere de pătrundere de la suprafaţa terenului până la un zăcământ exploatabil. Cf. dl, dex. 7. R e f 1. (Despre forme de relief, locuri etc.) A căpăta lărgime, a ocupa un spaţiu mare, a se lărgi, ase întinde, a se desfăşura (2); a se înfăţişa vederii, a se desfăşura înaintea ochilor. Locul se deschide ca un port. ALECSANDRI, O. P. 182. Munţii, învinşi, se dau la o parte. Zarea se deschide. VLAHUŢĂ, s. A. iii, 206. La capătul străzii Buzeşti se deschide deodată „Piaţa Victoriei ”, la care n-are vreme moş Gheorghe să ia seama. sp. popescu, m. g. 54. [Fata] s-a trezit pe muchia unei prăpăstii, ce se deschidea întunecată ca o gură de iad. AGÎRBICEANU, s. P. 20. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fâşie de cer albastru. REBREANU, R. 1,77. Priveliştea se deschide larg de tot, imensă. CAMIL PETRESCU, U. N. 266. înaintea mea se deschidea podul negru, scârţâind jalnic. SADOVEANU, O. I, 89, în stânga se deschise un maidan întins. TUDORAN, P. 16, cf. id. ib. 195. ^ T r a n z. Această poieniţă ... deschide spaţiul dintre dealuri şi calea către monastire. PELIMON, I. 143/12. Lacul... oglindea în adâncu-i toată cununa de dumbrave ce-l încunjura şi deschidea ochilor o lume întreagă în adânc. EMINESCU, P. L. 50. F i g. Cercetarea ţesăturilor, a culorilor, a motivelor, ca şi aceea a formelor, deschide un orizont larg 4354 DESCHIDE -556- DESCHIDE asupra procesului de evoluţie culturală, de gândire şi exprimare plastică a meşterilor populari din trecut PAVEL, s. E. 57. + (Despre timpuri, lume, perspective, orizonturi etc.) A semnala posibilităţi avantajoase, şanse de dezvoltare, de progres în viitor. O lume nouă se deschide înainte-le. MARCOVICI,D. 162/5. Vouă vi se deschid înainte alte timpuri. CR (1839), 352/35. înaintea femeilor se deschide dar o lume religioasă, filozofică şi morală. NEGULICI, E. 1,96/12. Largi perspective se deschid rasei şi culturii noastre. în plr ii, 258. Simt că ameţesc că mi se deschide o perspectivă uluitoare. CAMIL petrescu, U. N. 186. Mi s-a deschis perspectiva asta. POPA, v. 93. Vi se deschid perspective şi mai mari. beniuc, M. C. I, 125. în faţa lui se deschidea perspectiva unei vacanţe în alb. VINEA, L. I, 83. Tu îţi dai seama ce perspective li se deschid? Ce situaţie? Ce nume? baranga, i. 154. Lume i se deschisese în faţă. tudoran, p. 45. ^Tranz. Cu mult mai strânsă, mai sobră şi de un realism ce deschide perspective în subconştient, este nuvela „Iţic Ştrul, dezertor”. LOVINESCU, C.2 vn, 122. Lucrarea lui Edgar Papu este o excelentă şifină analiză, care deschide, încă o dată, noi orizonturi în studiul operei lui Eminescu. LL 1972, nr. 3, 536. Victoria asupra Cehoslovaciei deschide noi perspective echipei noastre în Cupa Davis. flacăra 1977, nr. 19,23. 8. T r a n z. (învechit) A defrişa. Moşie din moşii noştri, mai mult deschisă din pădurea verde (a. 1753). ŞTEFANELLI, D. c. 54. Acest om neavându moşioară şi fiindu puţin loc ... au mai deschis şi pădurea ca să-şfacă puţină moşie pentru fânaţ (a. 1784). id. ib. 149. Un membru al obştii, de obicei cu ceata lui, putea „ deschide ” loc de arătură şi acel loc devenea proprietatea lui. panaitescu,o.Ţ. 125. ^ Refl. pas.Stăpânulmoşiii... nu are voe să ia locul ce s-au deşchis şi s-au lucrat mai nainte de către lăcuitor. prav. COND. (1780), 86. V. T r a n z. 1. A începe existenţa sau activitatea, desfăşurarea etc.; a face sau a constitui începutul; a începe. Pleca-voiu la pildă urechea mea deşchide-voi în Psaltire găcitoarea mea. BIBLIA (1688), 34Vl4. Cea întâia sesie a gheneralnicei adunări o deschise Carol în Vorm la 1521. SĂULESCU, HR. II, 270/26. Maiestatea Sa împărăteasa au deschis balul. AR (1829),13V20. Să va deşchide în anul viitor şcolar şi un curs de dreptul civil roman (a. 1837). DOC. EC. 622. Mă duc să deschid şedinţa. CARAGIALE, o. VI, 140. [Membrii adunării] mă aşteptau numai pe mine pentru ca să deschid şedinţa. MILLE, V. P. 212. Ieremia era domn ... în cei dintâi ani care deschideau veacul nou. iorga, c. I. H, 36. Dimineaţa [Teofil Steriu] o deschidea cu un sfert de oră de gimnastică. C. PETRESCU, C. V. 142. Râdeam ...de artiştii fără talent, care deschideau spectacolul BRĂESCU, A. 198. Maestrul deschisese primirea cu o causerie mică, strălucită. DEMETRIUS, A. 202. Serbarea începu. Directorul şcolii o deschise cu o cuvântare. PREDA, M. 308. Se cere ca un participant la o adunare să o şi deschidă. SCÂNTEIA, 1962, nr. 5 418. Aşa obişnuia să deschidă orice cântec, cu un scurt marş. BĂNULESCU, I. 34. B. Cazacu discută, în articolul care deschide volumul, un aspect al cercetării inter disciplinare. CL 1973,348. Festivitatea a fost deschisă de Ion Dumitrescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor. M 1974, nr. 12, 5. ^ Refl. pas. Astăzi să deşchide sfatul prorocilor. ANTIM, o. 29. Deschizându-să de a doa oara obicinuita obştească adu- nare, s-au socotit de trebuinţă a-i spune înainte o arătare pe larg de toate lucrările ce s-au urmat. CR (1832), 301 Vl2. înalta Curte de revizie să va deşchide din porunca domnului la începutul... fieşcăruia an. ib. (1833), 26741. [Vlad] îl întovărăşi [pe Matei Corvin] la Dieta ţării ce se deschise la Pesta. F. aaron, i. 1,104/13. Peste o jumătate de ceas se deschide serata. MELLE, v. P. 224. Şedinţa în sfârşit se deschise, rebreanu, R. n, 36. Se vor deschide saloanele, sălile de concert. EFTIMIU, N. 93. Peste zece zile ...se deschide şi Şcoala preparandală. CĂLINESCU, I. C. 85. în „ Colegiul Naţional” ...s-a deschis un asemenea curs. G. BARBU, a, V. 192. Toamna se deschid cursurile universitare şi şcolare. FLACĂRA, 1975, nr. 40,5. în comuna Astra s-a deschis primul şantier judeţean al tineretului din acest an. ib. 1977, nr. 291,18. De ziua marelui poet se deschide Festivalul „Mihai Eminescu ”. RL 2005, nr. 4 510. ^ (Prin lărgirea sensului) în versul citat din „Scrisoarea I", verbele au cuprins cele două subiecte la mijloc, în cel din „O, mamă”, ... adverbul „mereu” deschide şi tot el închide o structură identică, „mereu” părând a fi coloanele ei de sprijin. COTEANU, s. F. n, 112. ^ F i g. Perspectiva deschide o înţelegere pentru procesul universal al timpului. CIORAN, R. 66. (A b s o 1.) Cine deschide? - Deschid eu cu o carboanţă, zise majordomul, aruncând un ban rusesc de argint. D. ZAMFIRESCU, r. 204. Pas! ... - N-are pas. Am deschis eu. - Merg. - Şi eu. -Puneţi mizele. BRĂESCU, O. A. 1,338. Faceţi cărţile ... Am deschis, id. ib. 339. (R e f 1.) Iată amu acela de patruzeci de zile postprevire că se deşchide noao fraţilor ... cătră uşa postului ajunsem (a. 1581). GCR I, 29/12. [Cel] de patruzeci de zile post ... că se deşchide noao, fraţilor! CORESI, EV. 44. Care fabricanţi să află aici lucrând încă de când s-au deşchis răzvrătirea (a. 1823). DOC. EC. 282. Şedinţa se deschide. CONTEMPORANUL, I, 147. Ce eră de mişcare publică se va deschide în România independentă. CARAGIALE, o. I, 216. Şi între cele două mari ceasuri -„Bristol Theater” şi „Nanking” - nu se deschide prăpastia visului meu de vară? M. ELIADE, o. 1,94. Pe urmă se deschide Parlamentul c. PETRESCU, î. I, 10. Se deschide era nouă cătră anul 2000. SADOVEANU, o. XX, 495. Visarea mea pe ape se deschide, pillat, p. 57. ^Lo c. v b. A deschide credit (sau credite) = a credita. [Preţurile] au împins pe negustori a aduce mărfuri multe deschi-zându-le credite mari. GHICA,C.E. 1,100. Graţie creditului deschis de Stavrescu, [nenea Mache] a ajuns aici. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 196. Dornică de a-şi vinde produsele roditoare, [România] voieşte să deschidă largi credite Germaniei. TITULESCU, D. 127. Creditele ... le deschisese Banca Centrală, preda, M. 108. (R e f 1. p a s.) Creditele se deschid lunar la termenele şi modul stabilit de Ministerul Finanţelor. BO (1951), 1 194. în lumea plutocratică se deschid credite numai cetăţenilor solvabili CĂLINESCU, c. o. 176. A deschide un cont = a constitui un depozit bancar. ^ E x p r. A deschide o paranteză = a) a face semnul grafic care precedă cuvintele intercalate într-o paranteză. Cf. dex; b) a face o digresiune. Cf. teodoreanu, m. ii, 148, DEX. A deschide scorul = a marca primul gol într-un meci. în meciul de aseară, echipa noastră a început jocul cu un uşor trac, astfel că adversarul a deschis scorul scânteia, 1966, nr. 6 905. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 7. ib. 1975, nr. 10 337. Reşiţenii au deschis scorul (min. 24) oarecum întâmplător, flacăra, 1976, mv44,24. 4354 DESCHIDE -557- DESCHIDE + S p e c. A începe o acţiune juridică. I-aa deschis proces nopârca cea de Lipicescu [conului Iorgu]. alecsandri, t. 1 449. Dacă nu vrem să deschidem un proces de intenţie, trebuie să ne limităm la a pune două întrebări. TITULESCU, D. 109. Să deschid acţiune? - Nu cred că e nevoie. sadoveanu, O. DC, 159. Domnul Sava... deschisese proces în anularea actului de înstrăinare a terenului. MIHĂESCU, D. A. 124. Acţiunea de divorţ e deschisă de mult. PREDA, l. 270. Meşterul nu se lăsase, deschisese proces. BARBU, G. 102. Acesta a trimis tot dosarul procuraturii, care ... deschide acţiunea de urmărire penală. FLACĂRA, 1976, nr. 21, 15. (R e f 1. pa s.) Dacă se va deschide o moştenire, care s-ar cuveni unui individ ..., ea se va da numai acelora cu cari individul s-ar fi găsit în drept d-a concura. HAMANGIU, C. C. 43. Succesiunile se deschid prin moarte, id ib. 156. ^ Expr. A deschide focul = a începe să tragă cu arma. Forţele de ordine au deschis focul în plin. RL 2005, nr. 4 614. 2. (Complementul indică acţiuni, activităţi) A face să se producă, să înceapă. De se va tămănda pacea, el trebue să deschidă resboiul. ŞINCAI, HR. III, 258/26. Deşchizând război împotriva vulturilor, [el] au rugat pe vulpi să le fie spre ajutoriu. GOLESCU, P. 131/20. După ce [contele] au deschis la 31 comunicaţie cu generalul Cuprianof... s-au înturnat la Madra. AR (1829), 292/23. Ca să ştie un prinţu a face bătae, asta este un lucru obicinuit. Dar ca să ştie a deschide un războiu sânt prea puţini. CĂPĂŢINEANU, M. R. 54/27. [Ioan Corvinul] priimind ajutor şi de la Dan 8 000 de rumâni deschise expediţie de războiu. F. AARON, I. I, 100/3. Şefiu ...au deschis pretutindene operaţiile oşteneşti. ASACHI, I. 427/3. S-a înştiinţat că va putea cu înlesnire deschide războiul între Englitera şi Statele Unite. CR (1839), I192f9. Legăturele numeroase ... din toate părţile deschid relaţiile cele comerţiale (a. 1841). PLR I, 96. Alecsandru ... deschise lucrarea băilor de metaluri. ist. M. 63/1. [Ştefan] se pregătea a deschide din nou răsboi asupra Radului. ib. 95/10. Războiul nu era încă deschis. VLAHUŢĂ, R. P. 16. întemeierea spitalelor deschide o epocă nouă. IORGA, c. I. n, 176. Să deschidem sfatul... Despre ce era vorba? DELAVRANCEA, O. n, 259. Nu am câtuşi de puţin intenţia să deschid în niciun fel o dezbatere politică retrospectivă. TITULESCU, D. 171. Directori de ziar... deschideau violente campanii unui trust sau monopol. EFTIMIU, N. 23. Francisc 1 n-a pregetat să deschidă ostilităţile înFlandra. OŢETEA, R. 164. ^ Refl. pas .De când s-au deschis oştire Ei şi-au pierdut minţile (a. 1774). GCR II, 103/35. S-au deschis oştire împărăţiei turcului cu moscul (sfârşitul sec. xvni). let. ffl, 193/3. Piste puţină vreme ave să să deşchiză războiu între cetăţile dimprejur. KOTZEBUE, 1774. De la 3 noiembrie, să deşchisese războiu între Peru şi Colombia. cr (1829), 15 Vl 9. [Poruncă] să porni la Constantiopole spre a să deşchide negoţiaţiile. AR (1829), 442/36. Să se deschiză vreun război în India, ca să merg să moriu! BUZNEA, P. V. 162/3. Războiul era gata a se deschide, asachi, i. 296/12. ^ E x p r. A deschide (cuiva) pofta (sau apetitul) = a provoca poftă de ceva. Un praf de piper peste o mâncare prea dulce - deschide poftă omului pentru bunătăţile vieţii. CARAGIALE, O. VII, 19. (R e f 1. p a s.) [El] au întocmit o carte, cum se pote din destul deschide şi dobândi apetitul mâncării. ŢICHINDEAL, a. M. 24/2. A deschide vorba (sau, învechit), vorbire, discuţie, convorbire = aîncepe o discuţie. Deschizăndu-şi ei vorbile cătră dânsul, el ca un păgân înşălător... îndată la domnu au mersu şi vicleşugurile lorpă deplin au arătat. R. GRECEANU, CM II, 108. Atuncea ea au deşchis voroava, zicându-mi [...] LEON ASACHI, B. 69/26. La vrun loc iar unde vor, Deşchid vorbă de amor. MUMULEANU, C. 141/21. Cel dintâi dintre aceşti oaspi, deschise vorba, începând să se plângă de anii de la evenemente. PELIMON, I. 88/3. Tu ... deschide vorba! ALECSANDRI, T. 777. Ministrul... deschisese ... vorba de armistiţiu. MAIORESCU, D. II, 114. Când musafirul l-a văzut... încălzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste. CARAGIALE, O. II, 277. Niciunul nu avea însă destulă vârtute în el, ca să deschidă vorba. SLAVICI, O. I, 305. Acesta socoti că e dreptul şi datina lui să deschidă vorba. STĂNOIU, C. I. 23. Am încercat să deschid discuţii politice. RALEA, O. 105. Ar fi fost fireşte mai nimerit să deschid eu vorba, vinea, l. n, 169. (R e f 1.) Vorbirea ce se deschise între ei le lungi cina. CĂPĂŢINEANU, S. 69/25. Din vorbă în vorbă, vorbă se deschide. PANN, P. v. 1,21/2. Nu se deschide o convorbire între doi, trei inşi, să n-auzi spuindu-se despre mistreţi. PELIMON, 1.221/32. Deschizân-du-se odată vorba în adunare... despre aceşti doi prunci ... Joe spuse că cela ce ...seva naşte întâi, acela are să fie împărat. ISPIRESCU,U. 18. + (învechit) A convoca. Directorul poate să deschiză obşteasca adunare de câte ori enteresulsoţietăţii va cere aceasta (a. 1845). DOC. EC. 858. Guvernul ... deschide prima sesiune ordinară a noului Parlament. MAIORESCU, D. v, 14. + T r a n z. (La sporturile cu balonul rotund; urmat de obicei de determinări nume de persoană introduse prin prep. „pe”) A trece mingea unui coechipier aflat mai aproape de poarta adversă pentru ca acesta să poată întreprinde o acţiune ofensivă. Cf. DL, DM, DEX. 3. (Complementul indică instituţii, întreprinderi, obiective etc.) A înfiinţa şi a pune la dispoziţia celor interesaţi; a inaugura. Fietecare trunchiu de meserniţia şi prăvălie de carne deschisese. CANTEMIR, IST. 174. Clăcaşul nu poate să deşchiză băcănie de nu să va tocmi cu stăpânul. CARAGEA, L. 26/1. Să mai deşchisese alte doaă fabrici în raiaoa Giurgiului, lângă hotar (a. 1823). DOC. EC. 282. Se vorbeşte de o soţietate de actori italieni că este să vie aci în primăvara viitoare ca să deschiză un teatru. CR (1830), 430Vl3. Nimenea din braslă să nu aibă voe a deşchide prăvălie unde nu-l va îngădui bresla (a. 1832). IORGA, S. D. VII, 96. Amândoi au deschis o dugheană în tovărăşie. drăghici, R. 311/28. Luai cele trei mii de galbeni ...şi îmi deschisei prăvălioara, gorjan, H. I, 38/11. Aice [el] deschisă o dugheană de lucruri moderne. ASACHI, L. 731/6. IlieBulgaru... dezgustat... de slugărit, deschisese tarabă la Filaret. ghica, C. E. ni, 1. Dascălul Vaillant, venit de curând în ţară, cam pe la 1831, deschise o clasă de limba franceză, id. s. 655. Guvernul român ... a deschis la Universitate catedra de istoria literaturii române. MAIORESCU, CRITICE, 115. C. A. Rosetti... vrea ...să deschidă în Franţa un pensionat de băeţi. id. D. 1,40. Panaiot a deschis la Marsilia un tripou. SLAVICI, o. I, 384. [Iancu Graur] deschisese pension şi se îmbogăţia pe spinarea bieţilor părinţi. LUC. VII, 545. Petru Pavel Aaron ...a deschis în Blaj cele dintăipatru şcoli româneşti naţionale. IORGA, C. I. II, 137. Lazăr ceru să aibă învoirea de a deschide „ o şcoală academicească ” pentru ştiinţele filosoficeştişimatematiceşti. densusianu, l. 131. Omul... 4354 DESCHIDE -558- DESCHIDERE a deschis o cârciumioară ... în apropiere de cazarma de artilerie. BRĂTESCU-VOINEŞTI. P. 144. Badea, din ce în ce mai cu cheag, deschisese acum o cârciumă. GALACTION, o. 133. Visul mare al covrigarului a fost: să deschidă o simigerie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 171. Boierii şi mănăstirile au avut totdeauna dreptul de a deschide cârciumi pe moşiile lor. OŢETEA, T. V. 38. Deschide prăvălia Jupâne, şi dă-ne capitalul îndărăt. ARGHEZI, C. 5. 246. E cineva care vrea să mă scoată de aici şi să deschidă el restaurant. CĂLINESCU, E. o. 1,289. După ce îi făcea calfe, îi ajuta să-şi deschidă prăvăliile lor şi astfel se descotorosea de ei. CAMIL PETRESCU, O. n, 215. Dorinţa mea arfifost să-ţi deschidem o florărie. TUDORAN, p. 368. [Iocan-fiul] deschise încă de tânăr un atelier de fierărie şi începu să lucreze. PREDA, M. 116. Frati-meu ... îşi deschisese croitorie, id. 1.18. Prima spiţerie particulară ... a fost deschisă ...la 1740. G. BARBU, A. V. 107. Paisie Ligaride ... deschide în 1646 o şcoală superioară grecească, bazată ...peo doctrină filozofică materialistă. IST. LIT. ROM. I, 341. Acolo, au fost deschise şcoli superioare. varlaam—SADOVEANU, 133. Gheorghe Asachi deschisese 0 şcoală de hotărnicie şi inginerie. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/1. A fost deschisă o expoziţie care cuprinde foarte interesante documente, flacăra, 1977, nr. 9, 21. Codreanu a deschis în Bucureştii Noi un sediu al mişcării. RL 2005 nr. 4 606. R e f 1. p a s. Prin bunăvoirea tuturor au binevoit a să deşchide această şcoală rumâ-nească. POTECA, C. P. 44/3. Bălăceanu să ceară de la stăpânire a se deschide o şcoală rumânească. CR (1839), 262V34. Mii de scoale se deschiseră. NEGULICI, E. I, 9/4. S-aşa s-a deschis teatrul. PANN, E. II, 6/15. S-a otărât în unanimitate a se deschide un jurnal român la Paris (a. 1857). PLRI, 169. S-a deschis Şcoală română în Bucureşti. BĂLĂŞESCU, GR. XIX/29. Expoziţiile lui Grigorescu în tăcere se deschid, în tăcere se închid. VLAHUŢĂ, S. A. IU, 437. Un muzeu din iniţiativă privată, muzeul d-lui A. Simu s-a deschis în capitală. în PLRII, 198. Sanatoriul său ...s-a deschis şi funcţionează în locul unde visam şi plănuiam. SADOVEANU, O. XX, 308. Calea ferată ...s-a deschis în anul 1873. moroianu, S. 155. Acum câteva zile s-a deschis în capitală ... Expoziţia industrială a R. D. Germane. CONTEMP. 1952, nr. 27, 1/3. Abia se deschisese linia ferată. STANCU, D. 98. Se mai deschiseseră câteva prăvălii. BARBU, G. 417. S-a deschis un magazin pentru vânzarea articolelor de lenjerie. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15. 4. A pune Ia dispoziţia cuiva, a face accesibil. Biblioteca sa era deschisă la toţi învăţaţii. CĂPĂŢINEANU, S. 16/5. Monastirea fiind ... deschisă publicului, este cu greu de a se păstra liniştea. C. VÂRNAV, H. 80/24. Meas ele lor sânt deschise la toţi, carii le au cunoştinţa. OBLĂDUIREA, 91/2. Astfel de şcoli nu erau însă deschise oricui. IORGA, C. i. II, 119 .Pe toată durata campionatului, restul pârtiilor din Predeal sunt deschise publicului, rl 2005, nr. 4 542. (F i g.) Muncitorilor şi fiilor acestora le sunt azi larg deschise drumurile către învăţătură. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 839. - Prez, ind.: deschid şi (regional) deschiz. - Şi: (învechit şi regional) deşchide (prez. ind. pers. 1 şi deşchiş), dăschide, dăşchide, dişchide, (regional) dischíde (alri 1 346, ALR ii/i h 248, alr ii/i mn 120, 3 806, 520), vb. III. - Lat. discludere. DESCHIDERE s. f. Acţiunea de a (se) deschide şi rezultatul ei. 1.1. împingere, deplasare, ghidare a unei uşi, a unei ferestre, a unui capac etc. pentru a putea permite comunicarea între exterior şi interior. Cf. deschide (II). Hristos ... pământul l-au cinstit cu cutremurul, cu deşchiderea mormintelor şi cu înviiarea morţilor. ANTIM, 0.175. Când ...a să scoate din cutiie banii... să fie star oştea cu acei patru epitropi la deşchidere (a. 1823). DOC. EC. 289. Este ştiut ce folos aduce deschiderea ferestrilor la odaea în care cineva lăcuieşte sau doarme. DESCR. AŞEZ. 20/29. Vom căuta a schimba aerul ... prin deschiderea uşelor, a fereştelor şi a sobelor. C. VÂRNAV, H. 94/10. Aerul stricat sau închis se curăţă şi se primeneşte prin deschiderea ... uşii şi a fereştilor. BUJOREAN, B. L. 28. La o masă rotundă ...se aflau, în faţa unui joc de table, trei persoane care la deschiderea uşii ridicară capul. CĂLINESCU, E. O. I, 16. La deschiderea unei uşiţe care dădea într-o încăpere alăturată izbucneau vagi efluvii de cafea. BARBU, I. I, 199. ^ F i g . Moartea unei rude domneşti aduce deschiderea mai tuturor închisorilor. iorga, c. 1.1,182. ^ (în religia creştină) Dară noi, cu cât mai vârtos să cuvine să-l mărim [pe Hristos] şi să-i mulţemim ... pentru mântuirea noastră din mâna vrăjmaşului, pentru deşchiderea uşilor raiului şi pentru multele şi nenumăratele faceri de bine ce ne-au făcut şi ne face totdeauna, antim, o. 200. ^ (Prin lărgirea sensului) Recolta în ţinuturile Neamţul, Romanul şi Bacăul au fost încă de o mai puţină câtime, care nevoise pe sate a cere deschiderea magaziilor de rezervă (a. 1845). HURMUZAKI— s, vi, 505. 2. Spaţiu liber amenajat într-un element de arhitectură sau de construcţie, care serveşte pentru circulaţie, pentru iluminat, aerisit etc.; deschizătură (1); p. e x t. spaţiu liber amenajat între două construcţii etc. Pavel ...a început să alerge în sus şi în jos ... ca să găsească vreo deschidere prin care să scape dintr-această închisoare. BUZNEA, P. V. 38/11. Ferestrele sunt deschideri enorme. SADOVEANU, O. IX, 227. Nişele vor avea deschideri laterale. SANIELEVICI, R. 240, cf. DL. O reţea stradală cu majoră importanţă pentru circulaţia municipiului, cu deschideri către depozite de alimente, flacăra, 1975, nr. 47,11, cf. DEX. 3. Gaură, orificiu. Trăbuie luat aminte, ca scoarţa lemnului şi piialea lui să nu se vatăme, nice să nu se facă mai mare deşchiderea pe ea, decât cum e de lipsă. ÎNV. POM. 108/21. Deşchiderile acestora [ale rădăcinilor] aşa sânt de mici, cât acea multă umezeală, de carea e plin lemnul cel tare sănătos, nici în multe zile n-ar fi putut să se scură. ib. 159/5. Craterile ... se recunosc prin o dischidere ce se află de o parte a conului. COBÂLCESCU, G. 50/2. Embrionii ... au deschideri branchiale ca peştii. CONTEMPORANUL, I. 10. Ladă cu mai multe deschideri, ce se poate purta în cârcă. ŞEZ. II, 224. Prin deschiderea bazilară seminţele şi lichidul ce-l conţin sunt aruncate afară până la o distanţă de 1 m. BUTURĂ, eb. i, 188. 4. Distanţă orizontală între marginile unui gol. Această deşchidere aprăpăstiei ce o vezi la înălţimea muntelui... şi pe care o numesc ambrazur ...să asamănă cu o gură de tun. buznea, p. V. 10/21. Se formează în cursul verilor secetoase crăpături cu deschiderea de 5—6 cm. AGROTEHNICA, 1,135, cf. DL, dex. + Distanţă măsurată pe 4355 DESCHIDERE -559- DESCHIDERE orizontală între două puncte de sprijin ale unui element de construcţie, grindă, arc, cadru etc. sau între fălcile unei unelte de prindere ori ale unui dispozitiv de fixare, între braţele unui unghi. Unghiul drept e acel care are o deschidere de 90°. CONTEMPORANUL Vll2,86, cf. scriban, D. Unghiul 0 şi 6’ reprezintă deviaţiile absolute; deschiderea furcii este cp — 9 + 9’. sanielevici, r, 158. Distanţa dintre axele aparatelor de reazem aşezate la extremităţile unei grinzi principale de pod constituie deschiderea podului. DER, Cf. DL, DEX. 5. Loc unde apare sau se formează o intrare, o gaură, o adâncitură. La deşchiderea ochilor şi sprânceanelor. Pentru ca să deşchizi ochii şi sprâncenele, pune umbră şi bol şi le amestecă (sfârşitul sec. XVII). GRECU, P. 392. Fură nevoiţi să cârmească la dreapta în deschiderea unei hudiţi. SADOVEANU, o. X, 156. [Tasica] îşi astupase umerii ... acoperindu-şi deschiderea sânilor. POPA, v. 33, cf. DL, dex. ^ Deschidere geologică = loc în care apar la suprafaţa pământului rocile sau mineralele din scoarţa terestră; afloriment. Cf. M. D. enc. + (Lingv.) Lărgimea canalului fonator în timpul articulării unui sunet. Cf. dex. 6. Orientare a poziţiei unei construcţii, a unei aşezări etc. Cf. d e s c h i d e (13). Trebuie proiectat un restaurant cu deschidere către munte. flacăra, 1975, nr. 44,16. 7. Operaţie prin care se deplasează elementul mobil al unei instalaţii, al unui aparat etc. pentru a debloca trecerea, comunicarea, contactul. Cf. d e s c h i d e (16). Prin deschiderea ventilului principal, aerul sub presiune ... comunică cu camera de vid. SANIELEVICI, R. 75. Contactul A al releului... se închide şi ... provoacă ... deschiderea contactului C. id. ib. 212. 8. Construire a unei căi de acces. Se făcură atunci planuri mari de edilitate: pavare de strade, deschiderea unei pieţe. IORGA, C. I. n, 209. Comisia a propus deschiderea unor străzi noi. G. barbu, A. v. 128. + (Min.) Ansamblul de lucrări executate pentru pătrunderea de la suprafaţa terenului până la un zăcământ exploatabil. Se va extinde mecanizarea extracţiei în bazinele importante de lignit, executăn-du-se lucrări miniere de deschidere. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 521. Când se fac proiecte pentru deschiderea de noi zăcăminte, în ele să fie prevăzută şi amenajarea principalelor drumuri de legătură dintre exploatări, ib. 1960, nr. 4 861, cf. DER, M. D. ENC. Se execută lucrări de deschidere a unor cariere de lignit. RL 1975, nr. 10 344. -$■ Deschiderea mlaştinilor (sau de mlaştini) = operaţii de desecare ale unui teren mlăştinos pentru a putea fi redat agriculturii; p. e x t. punere în cultură a unui teren. Cf. ltr, dl. 9. Capacitate de a primi cunoştinţe, date; receptivitate la nou; interes pentru acestea. De aicea ne întoarcem la rândul istoriei noastre, pentru mai bună deşchiderea minţii cetitoruluiK N. COSTIN, L. 160. Eliberarea lui [cititorului] de impresiile lecturii iniţiale ...îl face după un timp să constate că textul are şi alte deschideri şi-i oferă implicit noi perspective de a-l aborda. COTEANU, S. F. II, 115. Arghezi... cere o deschidere a scriitorului spre viaţă. V. ROM. februarie 1975,49. Cum se explică mai accentuata dumneavoastră deschiderefaţă de istorie? flacăra, 1977, nr. 9, 9. Suntem cu toţii martorii acestei ample deschideri spre cunoaştere şi progres, ib. 1978, nr. 52,10. A obţine o judecată care să nu ţină seama de conjuncturile trecute sau prezente, ci de deschiderea individului spre o desăvârşire în curs de formulare. PLEŞU, M. M. 46. Noica îi dă ideea deschiderii cărţii către un peisaj al viitorului care nu mai este al Terrei şi despre rolul picturilor abstracte în descrierea peisajelor din lumile posibile. LIICEANU, J. 25. [Eliade] are un egoism cu deschidere - ştie că, împlinin-du-se el, profităm, indirect, cu toţii. id. ib. 46. Salutăm faptul că Partidul Conservator Democrat îşi manifestă deschiderea către PPE. RL 2005, nr. 4 630. + (în sistemele politice autoritare) Relaxare a restricţiilor impuse vieţii sociale şi culturale. A reapărut în spaţiul culturii publice, scurtă vreme după eliberarea sa (în 1964), odată cu deschiderea care a însoţit primii ani ai domniei lui Ceauşescu. LIICEANU, J. 8. II. Acţiunea de a îndepărta obiecte aşezate unul lângă altul sau părţi constitutive ale unui obiect. Cf. deschide (OI 4). Slovele aceastea glasnice deodată cu o deschidere a gurii să răspund. FULEA, B. 92/15. Să se înţeleagă ... puternica înrâurire a unui mediu frumos asupra sărăcuţelor suflete ce privesc lumea cu cea dintâi deschidere de ochi. SĂM. I, 119. + Lărgime a canalului fonator în timpul articulării unui sunet. Cf. dl, dm, der, dex. + însuşire a unei vocale de a fi deschisă. Despărţirea cuvintelor în silabe nu se poate baza pe gradul de deschidere al sunetelor. GRAUR, i. L. 74. ^ Deschidere a silabelor - terminare în vocală a unei silabe. Perioada posterioară deschiderii silabelor. CL 1973,77. III. Acţiunea de a tăia organe, ţesuturi, abcese etc.; incizare, secţionare. Cf. deschide (IV 1). După deschiderea buboiului ...plaga este adâncă. TURNESCU, C. 238r. Operaţie la baza creierului fără deschiderea calotei. RL 2004, nr. 4 470. + (Rar) Spargere. Foile ... având rolul de a grăbi colectarea puroiului şi deschiderea sa la suprafaţa pielii. BELEA, P. A. 310. + Supurare. Tăind ceva mai afund să vătămăm locul pre unde curg balele, de unde s-ar naşte o nevindecată deschidere a fistelor. CALENDARIU (1814), 179/7. IV. 1. începere a activităţii unei instituţii, a unei colectivităţi etc. Cf. d e s c h i d e (V 1). S-au serbat deschiderea shoalei ţenutului. AR (1829), 352/2. Numai la deschiderea şi la închiderea Parlamentului să înfăţoşează craiul, ib. 51V40. Cu prilejul deschiderii parlamenturilor englezeşti este cu cuviinţă a arăta aci de câte mădulare se alcătuieşte camera alegătorilor. CR (1830), 4322/27. Cuvânt rostit la deschiderea obşteştei extraordinare Adunări a Moldovei [Titlu] (a. 1831). URICARIUL, 11, 212/11. Trebuinţa grăbi deschiderea acelui congres. F. AARON, 1.1, 132/26. Deschiderea seanţii s-au făcut cu un cuvânt latin în cinstea acelor trii magi. DACIA LIT. 69/21. Adunându-se acolo şi deputaţii ţerii convocaţi pentru deschiderea Dietii, Mihai trămise de aduse şi trupul lui Baltazar Bathori. BĂLCESCU, M. V. 395. După deschiderea Parlamentului... începe apelul nominal MAIORESCU, D. V, 29. Astfel dar, pentru deschiderea stagiunii unui mare teatru naţional, nouă ni se pare că alegerea unei bucăţi de soiul cam rococo al melodramelor „de bulevard” nu este tocmai nemerită. EMINESCU, O. X, 445. [Cuza-Vodă] venea să asiste la deschiderea anului şcolar, CARAGIALE, O. rv, 129. Nu mică îi fu surpriza [d-rei Roth] întâlnind la lecţia de deschidere pe acel coleg din întâia tinereţe. M. ELIADE, O. I, 95. Va veni cu orchestra şi cu instrumentele de coardă pentru deschiderea balului. BRĂESCU, M. B. 100. Era în ajunul deschiderii anului şcolar, moroianu, s. 163. Toma căuta să se întâlnească cu ceilalţi delegaţi ţărani chiar 4355 DESCHIDERE -560- DESCHILINI înainte de deschiderea şedinţelor. CAMIL PETRESCU, O. III, 111 .In recenta sa conferinţă, rostită cu prilejul deschiderii Universităţii din Bucureşti...a reamintit de dialectica lui Hegel. brăttanu, T. 11. [Iordache (Gheorghe) Golescu] fiind printre factorii deschiderii ... cursurilor de la Sf Sava. călinescu, s. c. L. 15, cf. dl. Fiecăruia ne sunt proaspete momentele festive care au loc la deschiderea stagiunii instituţiilor muzicale. M 1974, nr. 7, 3. Am participat cu toţi membrii cercului şi membrii Uniunii compozitorului, la sărbătorirea deschiderii noului an şcolar, ib. 1975, nr. 1, 16, cf. DEX. După anul 1955, cercetarea de teren şi achiziţiile au fost continuate pentru a se completa golurile tematice, în vederea definitivării lucrărilor şi deschiderii muzeului. PAVEL, S. E. 219. Juriul a considerat ca în deschiderea serii să-i prezinte pe cei nominalizaţi. RL 2004, nr. 4 489. Deschiderea oficială a campionatului va avea loc în data de 22 februarie. nr. 4 542. + începere a activităţii pentru public. Găsi a fi mai cuviincioasă slobozeniia deşchideriiprăvăliilor decât oprirea, că pricinuieşte şi eftinătate (a. 1823). DOC. EC. 289. Aprovizionarea să se facă înainte de deschiderea magazinului. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 316. ^ Cuvânt (sau discurs ori mesaj) de deschidere = cuvântare, conferinţă inaugurală a unui curs, a unei reuniuni ştiinţifice sau politice etc. Nici discursuri de deschidere, nici bancheturi vesele în onoarea literaturei şi a ştiinţelor, nici a iluminaţiunii! CONV. LIT. II, 267. Aceste mesaje sunt un escelent mijloc de control pentru Coroană, căci se presupune cu drept cuvânt că mesajele de deschidere sunt promisiunile făcute ţării de către miniştri, în numele capului statului. EMINESCU, O. XI, 133. [Jurnalul] s-a silit a aduce material nu fără valoare:... numeroase documente istorice, ... cuvintele de deschidere şi dizertaţiunile de la adunările generale. în PLR1,289. Cuvântul de deschidere a fost rostit de ... directorul institutului. CL 1973, 377. Reprezentaţie de deschidere - spectacol inaugural (festiv) al unei stagiuni de concerte, de reprezentaţii de teatru, de operă, de balet etc. La reprezentaţia de deschidere, grădina era plină de lume. CARAGIALE, o. 1,4. + (La jocul de şah) Primele mişcări cu care se începe o partidă. Cf. dl, DM, dex. + (La jocurile cu balonul rotund) Trecerea mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a putea întreprinde o acţiune ofensivă. Cf. dl, dm, dex. ^ E x p r. în deschidere = în primul (din cele două meciuri) ale unui cuplaj sportiv. Cf. dex. 2. începere, producere a unei acţiuni, a unei activităţi, a unor tratative, a unor evenimente etc. Cf. deschide (V 2). în urmă, din vreme în vreme înmulţindu-să dăjdiile unui lude pă an ..., s-au suit până la taleri 30 pă an. Iar după deschiderea războiului cu Pazvantolu, au mers spre înmulţire, ajungând şi până la taleri 99, parale 10 (a. 1811). DOC. EC. 94. O telegramă din 9 august anunţă că reprezentanţii Austriei, Germaniei, Rusiei, Franciei şi Italiei cari rezidează în Belgrad au făcut comunicări relative la deschiderea trădărilor de pace. EMINESCU, o. IX, 182. D. Gladstone... s-a cam prea grăbit proclamând deschiderea unei nouă ere politice internaţionale, bazată pe acordul tuturor puterilor, id. ib. XI, 218. Adunarea [Parlamentară a Consiliului Europei] salută deschiderea accesului la dosarele serviciilor secrete în scopul examinării lor publice în unele din fostele ţări comuniste. RL 2006, nr. 4 948. 3. înfiinţare a unei instituţii, a unei întreprinderi, a unui obiectiv etc.; creare de noi activităţi; inaugurare. Cf. deschide (V 3). Noao deşchidere de negoaţe să deşchid într-o ţară (a. 1701). FN 102. Acest fel de băi sunt şi trebuincioase şi folositoare la multe boale ... deschiderea aceştii [băi] ... nu pricinueşte nici o zăticnire la celelalte băi unde merg oameni (a. 1825). DOC. EC. 347. Vrednicia şi munca pământului, cu deschiderea negoţului, care îmbogăţeşte toate împărăţiile. GOLESCU, î. 63. Pregătirea unei mobilarisiri cuvenite au trebuit ca să urnească pănă în primăvara viitoare deşchiderea acestui palat [Curtea Domnească din Iaşi] (a. 1844). HURMUZAKi-s, vi, 485. De atuncea încoace naţiunii române i se substituie din ce în ce o adunătură de naţionalităţi, precum s-a întâmplat în Egipt de la deschiderea Canalului de Suez încoace. EMINESCU, O. XIII, 160. Deschiderea bibliotecii presupune paznici, lumină, încălzit, cocea, S. 32. Deschiderea [spitalului] a fost hotărâtă pentru sfârşitul lui august. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 48,2/2. în aceeaşi idee avem în plan deschiderea unor curse de mare distanţă. FLACĂRA, 1975, nr. 44,9. Deschidere a unui credit (sau de credite) = operaţie financiară prin care se acordă o sumă de bani unei persoane (juridice) pe o perioadă de timp determinată. Bugetul elaborat ...a fost votat... votare, care implica ... deschiderea de credite. MAIORESCU, D. V, 109. Nouăsprezece proiecte de lege se află în studiul Camerei... între aceste din urmă sunt:... Propunerea pentru deschiderea unui credit de 300.000 1[ei] la casa de depuneri în sama credituluifonciar urban. EMINESCU, O. IX, 288. Ministerul de Finanţe va asigura deschiderea unor credite necesare în vederea finanţării contractărilor. SCÂNTEIA, 1952, nr. 2 379. Deschidere de conturi = operaţie financiară prin care o persoană fizică sau juridică îşi constituie un depozit la o bancă. Blocarea deschiderilor de conturi. RL 2005, nr. 4 732. 4. (La haine) Tăietură în faţă (pe marginea căreia sunt elemente de prindere). Deschiderea în faţă a hainei este un element care situează din punct de vedere cronologic modelul acesta ulterior primului tip. Z. MIHAIL, T. P. 99. -PL: deschideri. - Şi: (învechit şi regional) deşchidere, (învechit) dischidere s. f. - V. deschide. DESCHIIÂRE s. f. v. descheiere. DESCHELÎN, -Ă adj. (Prin Transilv. şi prin Ban.) Deosebit; separat. Cf. barcianu, cade. -PL: deschilini, -e. - De la deschilini. DESCHILIN vb. I v. deschilini. DESCHILINDÎ vb. IV v. deschilini. DESCHILINÎ vb. IV. 1. T r a n z. şi r e f 1. (Prin Transilv., prin Ban. şi prin Maram.) A (se) deosebi2 (1), a (se) distinge; a (se) separa (1). Şi reapede ca fidgerul zboară paserea din scatulcă afară, fără de-a fi putut deschilini cum au fost pasărea, saufeliul peanelor ei. C. POP. 1,249. Domnii de atunci au început a da domnia Ţerei Moldovei la oameni streini, şi carii s-au deschilinit pre sine de la alţii cu ceva stricare a creştinătăţii. ŞINCAI, HR. m, 6/20. Limba romanilor celor învăţaţi precum a lui Tulius, Iulius Chesar, Salustius şi a celorlalţi cu iscusirea 4360 DESCHILINIE -561- DESCHIOTORA era mult desclinită de limba ţărenilor şi a ostaşilor, carea o învăţa ei de la mumă-sa. maior, S. I, 224. [Românii] priimiră credinţa catholicească carea puţin de cea pană aci ţinută a răsăritului credinţă se desclinea. id. ib. n, 129. Ramurile şi nuieluţele numai cu vreamea se diferesc (desclinesc) între sine. ÎNV. POM. 15/23. Omul de cinste şi bărbatul cel vreadnic ştie să-şi deschilinească nevoea din nevoe. ţichindeal, f. 158/23. Omul cel nenvăţat nu ştie să desclinească vărsatul măntuitoriu cel adevărat de cel neadevărat. FRĂŢILĂ, s. Î. 61/11. Pre tine o, omule, cu osebit dar te-au desclinit [Dumnezeu] şi te-au pus stăpâ-nitoriu preste toate făpturile pământului. TEODOROVICI, M. 67/17, cf. CADE, SCRIBAN, D., alr 11 309/186,305. Aşa de bine seamănă unul cu altul că nu-i pot distilini. MAT. dialect. 1,209. ^ R e f 1. p a s. [Oile cu mieii] trebuie să se deschilinească de berbeci. ECONOMIA, 91/5. 2. R e f 1. (Regional) A se dezmetici, a deveni conştient, a se deştepta (3). Cum şi-a adus aminte în ce zi a fost Crăciunul cum s-a deschilinitpe loc. Com. furtună, înDAi/n, 355. - Prez. ind.: deschilinesc. - Şi: deschilinâ (cade; prez. ind.: deschilin ib.) vb. I, deschilindi (da i/n, 355), deschilnf (ib.), desclini (cl 1973, 40), dischilini (ib.), distilini vb. IV. - Cf c h i 1 i n . DESCHILINÎE s. f. (învechit, rar) Deschilinire. Acum nici nu este de trebuinţă a se face deschilinie, fiind acum că la biserică este un comonitas şi, dacă poftesc civişi, putem face inventarium pentru toate ce se află acum la biserică (a. 1806). IORGA, A. R. G. 189. - PL: deschilinii. - Deschilini + suf. -ie. DESCHILINÎRE s. f. (învechit, prin Transilv. şi prin Ban.) Faptul de a (se) deschilini (1); deosebire (2). Aşişderea scrie şi Zonara şi Katona, cu acea deschilinire, că dânsul toate acestea ...le desparte în trei ani. ŞINCAJ, HR. I, 185/1. Şi alte mari descliniri în dialecta celor dincoace şi a celor dincolo de Dunăre români sunt. MAIOR, s. i, 267. Săborul de la Trulla au pus desclinire de bucate în postu Paştilor, id. I. B. 370/15. întră al mieu şi întră al tău viers trebuie să fie vreo deschilinire. ŢICHINDEAL, F. 294/8. Numai o deschilinire tot era între puştile estea noua de azi şi a lui Agheran. frâncu -CANDREA, ap. TDRG, cf. CADE. ^ L o c. a d v. Fără deschilinire = fară excepţie. Eşind mulţime nenumărată de sloveni din ţeara lor, ... au trecut Dunărea, în ţările împărăţiei romanilor, prădănd şi ucigănd pre toţi, carii vedea, fără desclinire, bărbaţi, mueri, tineri, bătrăni şi prunci. MAIOR, S. II, 325. - PL: deschiliniri. - Şi: desclinire s. f. - V. deschilini. DESCHILINÎT, -Ă adj. (învechit, prin Transilv., prin Maram. şi prin Ban.) Care este deosebit (1), separat Mai mare parte acelor oameni s-au şi iscălit cu acea condiţie pecum la biserica cea ce s-o ridica de nou să nu fie parohie deschilinită, ...fiindcă iei biserică şi parohie au avut, să fie biserica cea ce s-ar face de nou numai filială la biserica lor cea veche (a. 1790). IORGA, A. R. G. 98. Au nu se poate şi acum afla ţeară carea să cuprindă mai multe ghinte desclinite în sinul său? MAIOR, S. i, 122. Nevrând a face osebire întră desclinitele neamuri ce era în Bulgaria. id. IST. 225/18. Sâmburii pearelor sau a mearelor celor peloase în straturi desclinite să se pună. ÎNV. POM. 68/24. De sânt leamnele întră sine foarte desclinite cu soiul, şi poamele sânt de gust foarte desclinit. ib. 88/14-15. Cursul poştelor în desclinite ţări. CALENDARIU (1814), 1/10. Colica din desclinite pricini se naşte. ib. 168/17. Să sefacă case desclinite pentru cei ce zac de vărsat frăţelă, s. î. 14/13. Deschilinitele producte ale pământului din care trăim lucrează asupra organismului omenesc. BARIŢIU, în PLR I, 77, cf. CADE. ^ (Adverbial) Sunetul cel tâmpit se răspundea pre nas, cu totul desclinit de sunetul lui „ a ” cel firesc, precumpănă astăzi iaste la români. MAIOR, S. 1,223. Maistrul să mănânce deschilinit POPOVICI-BĂNĂŢEANU, ap. TDRG. Părţile (iei) se fac deschilnit şi se prind deolaltă numa aşa, după ac, ca la spalat să se poată doscoase. BREBENEL, GR. P. ^ F i g. încet, încet, văzum mai desclinit ţinutul isolei aceia, care ni se arăta înaintea ochilor, ca un amfiteatru. MAIOR, S. n, 344. Aşa dară iară zăcem că nu-i de lipsă să răspundem la astfel de arătări ale lor, iară într-aceia încât să ating de vătămarea cinstiţi], despre aceia deschilinit ne rugăm să să milostivească (a. 1821). IORGA, A. R. G. 235. - PL: deschiliniţi, -te. - Şi: deschilnit, -ă, desclinit, -ă adj. - V. deschilini. DESCHILNÎ vb. IV v. deschilini. DESCHILNÎT, -Ă adj. v. deschilinit. DE SCHIMBA vb. I. Refl. (Prin Mold. şi prin Transilv.; despre oameni) A se schimba (13). Cf. L. rom. 1961, nr. 1,21, alr 11 361/56, ib. n 3 260/27, glosar reg, -Prez. ind.: deschimb. - Pref. de- + schimba. DESCHING vb. I. T r a n z. (Cu complementul cai, măgari etc.) A scoate sau a slăbi chinga. Deschingai tafturii Pisicuţei şi-i luai povara din spate, hogaş, m. N. 58, cf. SCRIBAN, D., CADE, DL, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: desching. - Pref. des- + [în] chinga. DESCHINGÂRE s. f. Acţiunea deadeschingaşi rezultatul ei. Cf. polizu, lm. - PL: deschingări. - V. deschinga. DESCHINGÂT, -Ă adj. (Despre cai) Căruia i s-a scos chinga. Cf. DDRF. Pe Negru că mi-l scotea deşeuat şi deschingat FOLC. olt. - munt. ii, 195. -PL: deschingaţi, -te. - V. deschinga. DESCHIOL vb. I v. desciocăla. DESCHIOLÂT, -Ă adj. v. desciocălat2. DESCHIOTOR vb. I. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A(-şi) desface cheotorile, şireturile etc; a (se) 4372 DESCHIS1 -562- DESCHIS2 descheia (4). Cf. anon. car., lb, lm, cade, dl. Atât mirele, cât şi mireasa ...să se deschepture din toţi bumbii. novacoviciu, ap. cade, densusianu, ţ. h. 233. Ţi s-a deşchiotorat cămaşa la gât. UDRESCU, GL. -Prez. ind.: deschiotorez. - Şi: deşchiotorâ, deschepturâ, deşchepturâ (cade) vb. I. - Pref. des- + [în]chiotora. DESCHÎS1 s. n. Faptuldeadeschide. 1. Deschidere (I 1). Deşchisul uşilor svintei lui Dumnedzău ceii mare. dosoftei, v. s. decembrie 234/14, cf. LM, SFC IV, 293. 2. (învechit; astăzi rar) începere, început. Cf. deschidere (TV 1). Iară noi, cât am socotit să fie pentru deşchisul voroavei şi ştiinţei noastre, am scris până aicea. N. COSTIN, L. 209. Mai ciupiu vreo sută de drahme pentru întârziere şi pentru deschisul bocaportului. tudoran, p. 168. 3. (Rar) Deschizătură (1). [Agatocle] avea o mulţime de ascunsuri şi de deschisuri. GANE, N. III, 156. - Pl.: deschisuri. - V. deschide. DESCHÎS2, -Ă adj. 1.1. (Despre uşi, porţi, ferestre) Care este împins, deplasat pentru a permite comunicarea între exterior şi interior. Cf. d e s c h i d e (11). Turcii, cum au vădzut poarta cetăţii deşchisă, au lăsat pre moscali de-a-i mai gonire. NECULCE, L. 357. Stau porţile polăţii crăeşti fieşte pentru cine deschise. BERTOLDO, 4/13. Lasă la vreame de vară o fereastră a chiliei, unde lăcuieşte, de pururea deschisă. PETROVICI, P. 253/22. Se apropie la poartă, care cu toate că erea deschisă, însă el socoti mai cu cuviinţă a bate într-însa. GORJAN, H. 1,65/13. Pefiecare zi să se ţie vreo câteva ceasuri ferestrile deschise ca să între aer curat. DESCR. AŞEZ. 21/2. A nu şâde la fereastră deschisă, când eşti asudat şi ostenit, c. VÂRNAV, H. 87/1. Pe două porţi deschise Se azvârl1 doi leoparzi. EMINESCU, o. I, 165. Gazda căuta în prăvălie, cu uşa de la mijloc deschisă. CARAGIALE, o. I, 178. O adevărată fanfară de sunete pornea pe uşile deschise, vlahuţă, S. a. III, 11. Nu ţi-am vorbit vreodată şi pefereşti deschise Nu ţi-am trimis buchete, stăpâna mea din vise. CERNA, p. ÎL Pe porţile deschise larg nu mai contenesc săniile încărcate cu musafiri, brătescu-voineşti, P. 26. în ferestrele deschise larg, primăvara zâmbea în odaie ca o fecioară îndrăgostită. rebreanu, I. 211. Pe fereastra deschisă intră răcoarea. IBRĂILEANU, A. 17. Prin geamul deschis, vântul ne flutura un parfum jilav. C. PETRESCU, S. 65. Tânărul... se strecoară prin uşa deschisă. CAMIL PETRESCU, P. 54. Curiozitatea l-a făcut, o dată, să se agaţe de ce putea şi să se suie până la fereastra deschisă. NEGULESCU, G. 129. Jupâneasa Dochia ...sta în scaun, lângăfereastra deschisă. SADOVEANU, O. I, 25. Aceşti bolnavi dorm şi noaptea cu ferestrele deschise. VOICULESCU, L. 43. în curând se auziră din casă, pefereastra deschisă, undele picurate alepianului. CĂLINESCU, E. O. I, 51. Uşa ... o lăsă [Polina] larg deschisă. PREDA, M. 233. [Cel tânăr] în uşa deschisă mai apucă să-l vadă pe Sandu. BARBU, G. 355. Strigoaica a găsit Uşia casei deschisă, Fereastra destupată, Focul stins. TEODORESCU, P. P. 364. Toţi aştepta Cu uşile deschise Cu lumânările aprinse. PĂSCULESCU, L. P. 117. Câinele unde găseşte uşă deşchisă, acolo nepoprit întră. ZANNE, P. I, 367. ^ Şedinţă (sau adunare) deschisă = şedinţă (sau adunare) la care sunt invitate să participe şi persoane din afara organizaţiei respective. Cf. dex2. Vot deschis sau alegere deschisă = vot sau alegere pe faţă, prin ridicarea de mâini. Cf. DEX2. Scrisoare deschisă = v. scrisoare (9). ^Loc. adj. (învechit) Uşă deschisă = primitor (3). Aşe se arată de bun şi de blând [Dumitraşco-Vodă]! Tuturor uşe deşchisă şi nemăreţu. NECULCE, L. 205. ^Loc. adj. şi a d v. La (sau în) scenă deschisă v. scenă (1). E x p r. A-i fi (sau a avea) (prea) deschisă uşa (sau poarta) la cineva sau într-un anumit loc = a avea (oricând) acces undeva sau la cineva. Veniiu în Troada ... că-mi era mie poarta deşchisă. N. TEST. (1648), 241v/6. Că-i giudeca dreptu şi blând [Mihai Racoviţă], şi uşa îi era pre deşchisă. NECULCE, L. 282. Ţi-e deschisă uşa orişicând. CREANGĂ, ap. TDRG. [Aristide] avea deschisă uşa pretorului, a judecătorului şi chiar a prefectului, preda, M. 213. A lăsa o poartă deschisă (pentru ceva) = a accepta sau a aştepta completări sau modificări ulterioare. Urmărim să lăsăm o poartă deschisă continuu spre perfecţionare. M 1975, nr. 1, 23. 2. (Despre uşi, porţi etc.) Neîncuiat, nezăvorât. Iar moscalii s-au făcut a fugi asupra vasilor şi au lăsat poarta cetăţâi dişchisă. NECULCE, L. 357. Mavrogheni-Vodă ... poruncise a fi pururea la toate besericile uşile deschise, zioa şi noaptea. DIONISIE, C. 168. Mâine dimineaţă când ăi pleca ... să nu laşi uşa de la drum deschisă, caragiale, o. n, 261. [Ana] lăsa poarta deschisă până târziu. MOROIANU, S. 88. Am lăsat uşa deschisă aseară, te-am aşteptat. demetrius, A. 305. Femeia se culca devreme lăsând uşa de la intrare deschisă. BARBU, ş. N. 55. ^ E x p r. A avea (sau ţine) casă (sau casa) deschisă = a avea mereu musafiri, a primi multă lume. Avem să mergem la cucoana Aglăiţa ...; ea ţine casă deschisă. CONV. L1T. iii, 80. Apărură în Principate case deschise, în care se vorbia de lucruri mai înnalte. IORGA, C. 1.1,220. Nathanael Levy... avea casa deschisă în fiecare vineri. EFTIMIU, N. 106. ^ (Cu parafrazarea expresiei) Casă nu mai voi deşchisă, franţozoaia n-opohtesc. în PR. dram. 95. ^ (Prin lărgirea sensului) Vom avea casă deschisă pentru talentele tinere cari vor bate la uşa noastră. în plr II, 191. 3. Care nu este acoperit, astupat, închis etc. Mormântu deşchisu e grumadzul loru. PSALT. HUR. 3v/22. Şi la o lăture [şura] era desfăcută, deşchisă, dincotro veniea vântul. EUSTATIEVTCI, I. 49/19. Camforul se păstrează nesfârşit cu toate proprietăţile sale, chiar într-un vas deschis. MAN. SĂNĂT. 98/26. Vasul acesta dimineaţa stă deschis, barasch, I. N. 130/14. Astupându-leprintr-unzid clădit în curmezişul lor [al ferestrelor] şi lăsând căpătâiele lui deşchise ... aerul din afară pătrunde înăuntru. PENESCU, M. 63/7. Aceasta ... se poate numi magazia cea mai dischisă decât toate, fiindcă peretele ei despre uliţă lipseşte mai întreg. ALECSANDRI, O. P. 186. Cineva... şedea pe un scaun dinaintea unei biblioteci deşchise şi cetea. CONTEMPORANUL, I, 109. înaintea gropei deschise stă un popă cu veştminte bogate, ib. 401. Pe faţa mesei ...se grămădea toată îmbelşugarea casei... iar în două cutii deschise, curmale de târg. MACEDONSKI, o. iii, 8. Pe groapa ta deschisă - îţi dăm tot ce se cuvine. MILLE, V. p. 68. E pustiu la mănăstire, Gol mormântul cel deschis! COŞBUC, p. II, 113. Pridvor deschis, naos şi pronaos, altarul, în sfârşit, - sunt încăperile. IORGA, c. I. II, 34. în 4374 DESCHIS2 -563- DESCHIS2 rânduri de saci cu gura deschisă - Boabele să ţi le-nchipui. BLAGA, POEZII, 229. Teatrul era mare ... cu loji deschise ca nişte evantaie. DEMETRIUS, A. 339. Casoletele, adică cutiile cu materiale ...cu găurile deschise. BELEA, P. A. 18. Cel mai simplu fluier care se poate închipui: o simplă ţeavă deschisă la amândouă capetele. M 1975, nr. 1, 4. Pătul dăşchis. ALR I 689/786. -$■ F i g. El poate fi iertat, căci lasă loc deschis unei iluminări. PLEŞU, M. M. 22. 4. (Despre vehicule) Lipsit de capotă, de coviltir, de acoperiş etc. sau cu capota, acoperişul etc. înlăturat (lăsând accesul liber, neacoperit spre interior); (despre vagoane) care este fară ferestre. Pe stradele laşului se arăta regulat în toate zilele la ora Copoului, un bătrân ... într-o calescă deschisă. GfflCA, e. E. II, 562. [Domniţa] ş-a plecat veselă ... la plimbare, în butcă deschisă. CARAGIALE, o. II, 240. Prefer să iau o trăsură deschisă. EFITMIU, N. 107. Fata ieşea cu bunica ei într-un landou deschis. CAMIL PETRESCU, T. I, 248. Peste câmp aleargă după mine ...o maşină deschisă. id. P. 315. Automobilele deschise, vechiul model, circulând în mare viteză treceau pe dedesubtul unei sârme groase, nevăzute, arghezi, B. 148. Unii dintre ei se plimbă singurateci, în ... vagoane deschise, alţii s-au aşezat. BOGZA, v. J. 43. [Lui Mareş] i se spusese ... să încarce zece bidoane ...în camionul lor deschis. BARBU, ş. N. 120. 5. (Despre aparate, robinete, ventile etc.) Care este pus în stare de funcţionare. Cf. deschide (16). Este de regretat ...că nu sunt toate ventilele deschise. MAIORESCU, D. in, 411. A fost descoperit robinetul de gaz aerian deschis. ARGHEZI, S. XI, 8. Difuzorul din perete deschis din zori până târziu în noapte. M 1975, nr. 1, 1, cf. DEX. -y* (Prin metonimie) Pentru că nu aţi lăsat apa deschisă ca să înece casa ... haidem să mergem ... afară pe câmp. arghezi, c. J. 23. ^ (Adverbial) Căută puţin pe scala aparatului de radio ...şi lăsă deschis la întâmplare. BARBU, ş. N. II, 223. 6. (Despre obiecte care au fost înfăşurate sau pliate) Desfăcut pentru a putea fi folosit. Cf. d e s c h i d e (II2). Pe terasă, două chaise-long-uri deschise. SEBASTIAN, T. 9. O cucoană cu umbrela deschisă a ieşit dintr-o portiţă. COCEA, S. I, 295. Mergeam - îşi aminteşte acesta - cu umbrela deschisă, călinescu, L c. 198. 7. (Despre culori) Situat în gama culorilor mai aproape de alb decât de negru; (despre obiecte) care are o culoare situată mai apropiată de alb decât de negru. Cf. d e s -chide (0 7). Cere „patru telegari negri, potriviţ la trup, cum unu şi altu, potriviţ la păr: să nufiie unu mai închis sau altu mai deschis” (a. 1811). iorga, s. D. viii, 53. Bărbaţii ...cu părul moale şi deşchişi la faţă şi albi la piele, sânt blânzi. PISCUPESCU, O. 141/1. Dihor de casă ... părul lui este mai deschis decât la jderiu şi supt grumaz alb. J. CIHAC, I. N. 26/25. Şi-i ziceţi să se desbrace de straiul acel deschis, conachi, ap. ddrf. Partea inferioară a foii este de coloare mai deschisă ... acoperită cu păr foarte mic. BARASCH, I. N. 126/9. Coloarea pielei lor ieste ... mai deschisă decât a negrilor din Africa. CONTEMPORANUL, I, 840. Culoare deschisă n-a mai purtat [cocoana Anica]. CARAGIALE, o. II, 1. Acum [fantele] poartă cravate deschise. VLAHUŢĂ, s. A. II, 204. [Domnişoarele] se îmbracă în rochii ... de coloare deschisă. IORGA, C. I. I, 136. Titu venise îmbrăcat de acasă: jachetă neagră, cam purtată, vestă foarte deschisă, cravată albă. REBREANU, I. 139. Trec mereu trăsuri... încărcate ...cu femei îmbrăcate în culori deschise. IBRĂILEANU, A. 106. Treceau pe lângă noi ...doamne tinere ... în rochii deschise ca pastelurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 180. Copiii negrilor au la naştere pielea mult mai deschisă. NEGULESCU, G. 262. Pentru barba şi părul lui deschis ... l-au poreclit pe Creangă „popa Smântână ”. călinescu, I. C. 96. Această ultimă specie... este uşor de deosebit ...prin nuanţa mai deschisă ... a masculului. BĂCESCU, PĂS. 213. Soarele strecurat printre foi arunca pete mai deschise. BENIUC, M. c. 1,437. Negi care sunt de culoare mai deschisă, belea, P. a. 153. Culorile deschise creează bună dispoziţie. RL 2005? nr. 4 509.(Şi adverbial; urmat de un nume de culoare indică nuanţa mai puţin întunecată sau mai puţin intensă a acesteia) Smeragdu esti de o floare verde deschisă, amfilohie, g. F. 214r/4. îmbrăcămintea sultanului nu era altă decât ...o mânta romană verde deschisă. AR (1829), 15V26. Dudul de Padova ... arefrunză subţire ...cu faţa verde deschisă. poenaru, î. 2/10. La pui este pliscul negru, şi femeile sânt mai deschis negre. J. CIHAC, I. N. 83/5. Galben-deschis seau roşu, nu sânt priitoare ochilor, albineţ, M. 199/5. Medicamente mercuriale: ... alifie portocalie-deschisă. MAN. SĂNĂT. 60/8. Pulberea de selenium este roşie deschisă. MARIN, PR. 1,31/3. [Un june] avea ... giubea dezuf albastru-deschis. FILIMON, o. I, 302. Fusta ... de atlaz albastru deschis... ar fi înflăcărat pe Xenocrat. NEGRUZZI, S. 1,17. Păr blond deschis, de aur şi mătasă, Grumazii albi şi umeri coperia. EMINESCU, O. IV, 77. Părul negru şi creţ; ochii verzi deschis - ce raze umede aruncau acei ochi! CARAGIALE, 0.1,19. De câte ori priveau Albastrul hainelor deschis, De ea aminte-şi aduceau, macedonski, o. i, 209. Pădurile erau încheiate şi culoarea, de-un verde, deschis, delicat, începu să se întunece, agîrbiceanu, a. 506. O să vă arăt o pădure careface păpuşi îmbrăcate gata ... peste care tata lor a tras şi un halat verde deschis. ARGHEZI, C. J. 24. încep să se reveleze culorile ...un verde deschis ca frunzele proaspăt ieşite din muguri, ralea, O. 36. Sili-cea coloidală cu humus dă culoarea cenuşie-deschis. agrotehnica, 1,92.0 salată defructe: ...piersici şi stafide, într-un vin auriu deschis. VINEA, L. 1,65. O lespede mare ... care poate că fusese cenuşiu-deschis. DEMETRIUS, A. 129. Aristide... era elegant în costumul său ... albastru deschis. preda, M. 222. Prin Tutova, se obţinea o culoare galbenă deschisă din aliorul tânăr. BUTURĂ, EB. 1,27. O scoarţă din zona Iaşi..., ce are câmpul cafeniu deschis, este ornamentată cu pomişori stilizaţi, dispuşi în grupe de câte trei în lungime pe trei rânduri, pavel, S. E. 52, cf. ALR SNIV h 1 218. II. 1. (Despre elemente componente aşezate unul lângă altul) îndepărtat, distanţat. Cf. d e s c h i d e (HI 4); a) (despre gură) care are buzele depărtate; (despre maxilare) depărtat unul de altul. Cf. d e s c h i d e (III 4 b). Nu mai aşteptam ...cu gura deschisă spre cer, să prindem ... crainicii pufoşi ai iernii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,45. Maxilarul deschis i se cască [lui Baruţu] după regulile artelor japoneze. ARGHEZI, C. J. 72. Bătrânul stătea ... cu gura deschisă, cu bărbia căzută. DEMETRIUS, A. 46. Chipul i se lungise [Gherghinei] şi gura îi rămăsese deschisă. PREDA, D. 7. De aceea, vieţuitoarele ţin deschisă gura, Luminândfundul mării cu dantura, sorescu, U. 58. Cân a ploua şî ie ş-a ţâne clonţu diştis. ŞEZ. III, 2. Cu fălci deschise. zanne, P. II, 121. ^ E x p r. (învechit) A astupa gura deschisă (a cuiva) - a reduce la tăcere (pe cineva), a face (pe cineva) să accepte o situaţie. Dialectul cel 4374 DESCHIS2 -564- DESCHIS2 elino-grecesc întru norodul cel rumânesc să proslăveaşte ... astupăndgurile ceale deşchise ale ereticilor, împodobind locurile cu punerea direptăţii la cinste (a. 1757). CAT. man. II, 338. (Prin analogie) Elefterescu a dat ordin ...să facă un careu cu gura deschisă. POPA, V. 212. ^ Vocală deschisă sau sunet deschis = vocală la articularea căreia maxilarele sunt mai depărtate, iar canalul dintre limbă şi palat e mai larg decât la cele închise. Fost-au întră italianii cei de demult, în slova „a”, numai acea desclinire, car ea e întră italianii cei de acum, ca nu numai cu sunet deşchis, ci şi cu sunet tâmpit să se răspundă. MAIOR, S. 1,223, cf. M. D. ENC., DEX. Silabă deschisă = silabă terminată în vocală. Cf. M. D. ENC., dex; b) (despre ochi) cu pleoapele depărtate una de cealaltă. Cf. deschide (III 4 c). Ochii lui [orbului] văzură deschişi. CORESI, EV. 110. Se pare, că leul iaste adormit, şi lui sănt ochii deşchiş ca ai lu Argos (a. 1695). FN 53. Când cu ochii abia deschişi ... murind pentru mine ... [ea] va căuta scrisoarea aceasta. IIRISOVERGHI, a. 14/26. Pe lângă işti doi ochi, mai am unul la ceafă, care şede pururea deschis. CREANGĂ, P. 5. Ochii însă îi erau deschişi, mari şi umezi. REBREANU, p. s. 190. Cufundătorul numai s-aruncă şi se lasă Cu ochi deschişi prin hăuri. VOICULESCU, POEZII, I, 210. Ochii deschişi în întregime se rotunjeau în negura petelor capului. ARGHEZI, C. J. 95. Mă scăldam prin pâraie cu ochii deschişi, labiş, P. 23. [Emilia] nu şovăie nicio clipă, ridicând spre mine ochii ei mari, inutil deschişi. CAMIL PETRESCU, P. 370. Un zâmbet al lui în jundul ochilor mari deschişi, aţintiţi în tavan fără să-l vadă [Ilinca pe Andrei], demetrius, a. 242. Al lui Parizianu, deşi avea ochii deschişi, ai fi crezut că nu se trezise bine din somn. preda, delir. 60. [Fenia] rămase cu ochii deschişi mari spre mărgele. BĂNULESCU, i. 30. Priveau cu ochii mari deschişi. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/8. ^ (Despre gene) Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloşi ..., ea privi dezgustată asupra acelui cadavru. EMINESCU, P. L. 99. ^ L o c. a d v . Cu ochii deschişi sau (rar) cu ochiul deschis ori cu urechile deschise=a) cu simţurile încordate, atent, vigilent. Dumnezeu ...stă pururea cu urechile deşchise, pentru ca să ne asculte, îndată ce vom chiema numele Lui cel sfânt. ANTIM, O. 160. Cu ochi deschişi să o păziţi, vi se încredinţează. RUSET, E. 73/21. Cine a umblat printre oameni cu ochii deschişi şi mai are rezerve pentru alte răni n-a priceput nimic din dezastrul uman. CIORAN, R, 162; b) în mod conştient. Ştie să privească lipsurile cu ochii deschişi. flacăra, 1977, nr. 9,7. ^ E x p r. A avea (sau a se afla) (cu) ochii (sau cu ochiul) deschişi (sau deschis) = a fi deosebit de atent, a fi vigilent. [Un om mare] să află cu ochiul deşchis, ca să nu să supue înşălăciunilor (a. 1699). FN 71. Vai de cela ce nu să va păzi şi nu va avea ochi deşchişi în trebile sale. ib. 73. Fieşcare avea totdauna ochii deschişi asupra mişcărilor lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 47/19; c) (despre mâini; p. c x t. despre palme) cu degetele întinse (şi răsfirate). Cf. deschide (III 4 e). Deschide, frate, punga că-ntind deşchisă palma! COŞBUC, P. II, 95. Cu mâna deschisă, cu degetele răsfirate ... e mişcare şi viaţă. IORGA, c. I. în, 40. Rodit se-ndoaie ramul şi mâna se ridică Deschisă, pillat, p. 169. Pictura înfăţişa fabula populară a unchiaşului cu bonetă călărind cu palmele deschise prinse de un deget în subsuorile jiletcei. ARGHEZI, S. IX, 28. 4palme deşchise, un cot ALR I 1 759/131. 2. (Despre răni, plăgi etc.) Care este nevindecat, care sângerează sau supurează. Cf. d e s c h i d e (IV 2). Petele arate, negre şi lucioase, păreau nişte răni deschise pe un trup îmbătrânit. REBREANU, I. 90. în inimă îi stăruia un simţământ apăsător [tânărului Iuga] ca o rană deschisă. id. R. II, 290. Băile de apă rece ...se recomandă ... celor cu scrofule închise sau deschise. VOICULESCU, L. 67. Planta se pisa şi se punea pe rănile deschise la animale, ca să nu facă viermi. BUTURĂ, EB. I, 88. + (Despre fracturi) Care este însoţit şi de leziuni ale pielii sau ale muşchilor. Fracturile deschise le vom considera ...ca fiind destul de grave. BELEA, P. A. 110. în caz că prezintă o fractură deschisă a sternului, vom aplica ...un pansament, id ib. 113. 3. (Rar) Săpat2 (1). Cf. d e s c h i d e (IV 6). Multe s-au petrecut în ţara noastră, şi nu e loc deschis, în care n-ai putea să găseşti comori. SLAVICI, o. 1,315. înainte de a zvârli târnăcopul, unul dintre noi, scoase din malul deschis un idol mic de lut. ANGHEL - iosif, C. L. 47. 4. (Despre terenuri) Care se întinde pe o mare distanţă; p. e x t. neîngrădit. Cf. d e s c h i d e (IV 7). Păstorii ...au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deşchişi. URECHE, L. 63. Degrijea ţărănimei ce era pen tot locul... boierii încă aşea socotisă, să să mai depărtedză de gloate, la loc deşchis, fără pădure. M. COSTIN, o. 99. Aceşti cavaleri era datori să vie de la multe împărăţâi şi la locul deşchis să arătă fieştecare vonicie, bărbăţâie şi vârtutea lui. C. POP.2 VII, 61. Aicea să însemnară... numele celor ce au vii deşchise într-aceste dealuri (a. 1794). IORGA, s. D. V, 506. Nici să facă vreo meşteşugărea băga vitele cuivaş în vii, cu cuget ca să-i globească, nici după părăginivechi, nelucrate de câte doi-trei ani, care vor fi la mărgini dăschise far-dă gard, să nu ceară gloabă (a. 1819). doc. EC. 203. [Ei] ajunseseră la hotarul care îl desparte de o întindere deschisă, şi luară aci poziţie. CR (1830), 1512/34. O putină ...nu mai trebuie negreşit să fie pusă într-un loc slobod şi deschis, factor, M. 16/5. De stă cineva în un loc deschis, i se pare a ajunge de toate laturile ceriul pe pământ. RUS, i. I, 20/19. Mâna lui loc deşchis tot caută, pann, e. n, 70/14. Spre stânga de la Podovanu, se numeşte de locuitori: Movilele Tătarilor... loc deschispântre dealuri, pe unde e drumu către Râmnic. PELIMON, I. 93/9. începu o fantastică alergare ... prin locuri deschise. ALECSANDRI, o. P. 168. [Boierul] a trecut de cotul dealului la câmp deschis, caragiale, o. I, 219. Cari au cai, es cu dânşii la un loc deschis. MARIAN, s. R. II, 78. Te voi duce-n câmp deschis. SĂM. II, 40. înainte-mi câmp deschis Stau fără de ţântă. IOSIF, v. 44. [Pavel Corbu] avea o faţă ... cu pieliţa arsă de soarele şi vânturile câmpului deschis. AGÎRBICEANU, s. 188. Uneori, la loc deschis, omul se oprea ca să privească îndelung cerul. M. I. CARAGIALE, C. 37. Să rămâie subt crucea, cu numele ei scris, La marginea ţintirimului, către câmpul deschis. LESNEA, VERS. 36. Toate locurile deschise în care ieşeam păreau deşerte. SADOVEANU, o. XI, 284. Locul era aici deschis. MOROIANU, s. 61. Conacul n-avea curte, era în câmp deschis din toate părţile. CAMIL PETRESCU, O. II, 160. Mă aflu pe câmpul deschis. LABIŞ, P. 51. Locul era deschis şi întins. BARBU, ş. N. II, 283. Ştefan i-a hărţuit continuu pe invadatori, dar n-a angajat lupta în câmp deschis, magazin IST. 1974, nr. 1, 5. Aerul condiţionat pentru grădină sau un alt spaţiu deschis pare o utopie pentru cei mai mulţi potenţiali utilizatori. RL 2006, nr. 4374 DESCHIS2 -565- DESCHIS2 4 958. (Prin analogie) Fruntea sa mai pleşuvă era naltă şi deşchisă. CR (1833), 20V7. ^ Oraş deschis = oraş nefortificat sau neapărat care conţine valori istorice sau artistice şi care, potrivit dreptului internaţional, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de război. Cf. dl, dm, dex. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate circula nestingherit, fară obstacole (naturale) sau restricţii; (f i g.) accesibil. Să socotească şi să cerceteadze foarte pre amănuntul această cale aleasă şi deşchisă. EUSTRATIE, prav. 1/5. Mai bine cum am vis bine cu dumivoastrăpănă acmu şi au fost această cale deşchisă, să fii şi de acmu tot paci bună; să nu neprotivim ţăranilor, ce să ţinem dereptatea şi dumiavostră şi noi ca pănă acmu (a. 1664-1669). HURMUZAKI, XV, 1 325. Ştefan-Vodă, văzind că leşii nu mărgu pre unde au vinit, trimis-au sol la craiul, zicăndu-i să să întoarcă pre calea ce-au vinit, că pre unde au purces nu va avea cale deşchisă. N. costin, L. 294. [Ştefan-Vodă] aflând cale deşchisă pe în tărgu pe în Piatră, au trecut pre lângă mănăstirea Bistriţei, id. ib. 365. Radu ... şi prinţul Moldaviei au fost siliţi să lase drum deschis la trecerea armiei turceşti prin Ţara Rumânească. F. AARON, 1.1, 219/2. Făcându-se drum deschis şi larg pântre turci, Mihai porunci unui căpitan de cazaci ca cu o parte din trupele rumăneşti să pătrunză în mijlocul vrăjmaşilor. id. ib. II, 192/19. Italia are cale pururea deşchisă cătră toată lumea neguţătorească. RUS, 1.1,251 HZ. La un semn deschisă-i calea. EMINESCU, O. I, 146. ^ Port deschis = port în care au acces navele de orice naţionalitate. Cf. dl, DM, DEX. 6. (Despre instituţii, magazine etc.) Al cărui program este accesibil publicului. Şi spre cunoştinţa tuturor neguţătorilor când vama este dăschisă, să va rădica câte un steag dăspre fiecare parte, care va sta rădicat în toate ceasurile hotărâte dă a fi vama lucrătoare, spre semn că numai într-acele ceasuri pot veni cu mărfurile lor la vamă (a. 1842). doc. ec. 776. III. F i g. 1. (Despre oameni) Sincer (1); (despre obrazul, figura, manifestările lor) care exprimă, denotă, sinceritate. Cel ce vorbeaşte cu faţa deşchisă, să arată că grăiaşte adevărul. PILDE, 86/7. Ai putut şi pân-aicea cugetul a înfrunta C-obraz deschis înainte-mi falnic a te arăta? HELIADE, O. I, 411. Când la râdere se aude mai mult sunetul „a”, atunci cel ce râde este om deschis şi curat la inimă. CR (183 9), 1762/16. Cătră străini sânt deschişi [tătarii], între sine pretinoşi. RUS, I, m, 37/18. E bun la veselie, deschis cu flăcăii, slavici, ap. tdrg. Plutonierul se apropie cu paşi rari, cu o figură deschisă şi puţin surâzătoare. REBREANU, R. II, 151. Faţa i se lumină într-un râs mai deschis [lui Ion]. MIRONESCU, S. 12. [Diana] avea un surâs primitor, deschis. E. ionescu, E. 53. Sufletul tău darnic, deschis şi liniştit. PILLAT, P. 160. Oamenii sunt deschişi, veseli, expresivi. RALEA, O. 89. Ţăranii... cu feţele lor deschise... păreau aşa deprietenoşi. DEMETRIUS, A. 98. [Anton Lupan] întâlni un zâmbet ... deschis. TUDORAN, P. 21. Ilie a rămas un om deschis. preda, D. 101. Un fulg de fetişcană ...cu obrazul limpede şi priviri deschise. BARBU, G. 25. Pepelea era om deschis; el n-a ascuns nimică înnăintea fraţilor săi. SBIERA, P. 4. + (Adverbial) Fără înconjur, în mod clar, pe faţă; p. e x t. sincer. Pilda a doi oameni ne arată deşchis ... cum fu după moarte celui rău şi cum fu celui bun. VARLAAM, C. 281. Eu încă cei partea mea cu dânşii, cu aceşti doi ţiu pentru aceste doveade, care deşchis ţi-am scris. M. COSTIN, O. 249. Plato ... deşchis zice întru o carte a sa, ce să chiamă „ Timeo ”, cum lumea iaste făcută. N. COSTIN, L. 48, cf. 113. Ca mai deşchis, şi mai înţeles să zic: toată muerea ...cu însuş peptul său, să-ş nutreze pruncul. BOJINCĂ, D. 27/14. D. Lacăr... a afirmat... deschis în Parlament că ... a dat subvenţie şcoalelor. MAIORESCU, D. V, 319. Ne spunem deschis cuvântul nostru, săm. II, 354. Să vorbim o dată şi noi deschis, agîrbiceanu, S. 256. Interlocutorul meu a fostjenat şi am avut impresiunea că a regretat de a fi vorbit aşa de deschis. TITULESCU, D. 196. De faţă cu mine, nici tu nu o să-i poţi vorbi deschis de Ivan. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 85. Pricinile noastre naţionale... nu le puteai vorbi aşa deschis orişiunde. MOROIANU, s. 133. Şi i-am vorbit, ştii, deschis [prim-ministrului]. ARGHEZI, s. XI, 42. [Anton Lupan] trebuia să recunoască deschis. TUDORAN, p. 425. După aceea vorbiră mai deschis [cei doi], barbu, ş. N. 252. [Caracterul etimologic al ortografiei lui Maior] e afirmat deschis în finalul prefeţei. CL 1973, 8. Nu neagă niciuna dintre aceste învinuiri, le recunoaşte deschis. FLACĂRA, 1978, nr. 52,19. [Regizorul] s-a arătat deschis ideii de a face un film despre scări în Sibiul care... va fi capitală culturală europeană. RL 2005, nr. 4 694. Să le spuneţi deschis oamenilor cine sunt aceste grupuri de interese, adevărul, 2006, nr. 4 827. ^Loc. adj. şi a d v . Cu inima deschisă sau deschis la inimă = (care este) sincer; p. e x t. comunicativ. Mijlocul cel mai sigur pentru oricare femee de a întări legăturile ce o unesc cu soţul ei, este de a-i vorbi totdeauna cu inima deschisă, de a nu avea pentru dânsul taine, marcovici, d. 109/26. Samson se îndreptă către nevasta unui bancher din Francfort care îl iubia cu inima deschisă. CR (1839), 942/39. Buharii, un popor deschis la inimă, plecat spre cuprinderi de pace... lăcuesc în sate. RUS, I. ni, 84/3. Cu inima deschisă, tinerimea a primit cuvintele cele nouă. MAIORESCU, critice, 346. [Abu Hasan] era din fire om cu inima deschisă şi cu vorbele lui prietenoase şi cu glumele lui bine potrivite, împrăştia veselie oriunde se afla. CARAGIALE, o. n, 282. Dac-ar fi fost un om cu inima deschisă, el i-ar fi vorbit lui Pintea. slavici, o. I, 150. Tinerimea era veselă, iute, plină de vlagă, ...cu inima deschisă, contemporanul, v, 389. Când nenea Ştefan era mai deschis la inimă ... îmi ajuta să caut puii vrăbiilor. SĂM. IV, 545. Aşa e că va să fie cineva afară din cale ursuz, ca să nu se simtă atras de către nişte oameni aşa de deschişi la inimă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 171. Alături de mine ... să vii cu inimă deschisă. preda, I. 259. ^ L o c. a d v. Cu braţele deschise v. braţ. 2. Care este apt de a primi cunoştinţe, influenţe etc. noi. Epitetul moral exact... urcând uneori până la largile vederi ale unui spiritfoarte deschis dădeau operelor... un rost practic. VIANU, A. P. 87. Mintea mea deschisă spre formele de viaţă, fantastice şi uşoare, ale viitorului, mă făcea să le adresez [minerilor] ...un mesagiu. BOGZA, V. J. 13. Contemporanii îl caracterizează ca un cap deschis, cu prisosinţă înzestrat cu ... talent, magazin ist. 1967, nr. 1, 57. ^ L o c. adj. Deschis la minte (sau la cap) = inteligent, cu minte ageră, vioaie. Cf. pontbriant, d., ddrf. Femeia încă tânără ... deschisă la cap ...nu trecu cu vederea cămaşa lui ţărănească. SLAVICI, O. I, 339. Tata ... era înalt, spătos, deschis la minte şi harnic. VLASIU, A. P. 11. Dacă eşti deschisă la cap o să pricepi şi singură. 4374 DESCHIS3 - 566 - DESCHIZĂTURĂ STANCU, D. 30. Acesta era urât la chip, dar deschis la minte, sbiera, P. 140. ^ L o c. a d v. Cu pieptul deschis = fără sfială, fără teamă, fară reticenţe, cu curaj. Şi cum ajunge în târg [moşneagul], se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. CREANGĂ, 0.42. Se înfăţişară înaintea boerului. Bogătaşul, mândru şi cu pieptul deschis; săracul umilit şi strâns la pept, de sta să-i crape sucmanul ispirescu, L. 177. [Stroe Vardaru] călca din nou sprinten, avântat, cu pieptul deschis. C. PETRESCU, A. R. 45, cf. zanne, p. n, 421. ^ E x p r. A avea minte deschisă (sau minţile deschise) = a fi deştept. Fraţilor/ Mie nu mi se pare Că aveţi voi minţile aşa deschise. BUDAI-DELEANU, Ţ. 82. - PI.: deschişi, -se. - Şi: (învechit şi regional) deşchis, -ă, dischis, -ă9 dişchis, -ă, dăşchis, -ă adj. - V. deschide. DESCHIS3 s. n. v. dichis. DESCHIZĂTOR, -OĂRE subst., adj. 1. S. f. (învechit, rar) Cheie. Cf. anon. car. 2. S. m. (învechit) întemeietor. [Ieremia Movilă] este ... deschizătorul scoalelor Kievului. CR (1830), 434718. 3. S. m. şi f. (Urmat de determinări ca: „de drum”, „de cale” etc.) Iniţiator, inovator, într-un anumit domeniu de activitate. Iată de ce nu ştim cum am netezi, lărgi şi albi această foae de hârtie... pentru a primi pe d. Caracostea, deschizător de vaste perpective şi sămănător de mari probleme rămase totdeauna fără soluţie. LOVINESCU, C. V, 68. [Băllan] e un deschizător de drumuri. Intr-o zi Ţara Românească are să fie mândră de el. CAMIL PETRESCU, T. m, 298. George Şincai se înalţă cu mândrie ca orice mergător înainte, ca orice deschizător de cale. LUC. n, 135. Deschizător de drumuri şi de porţi Mult slobod glas în negrele trecuturi. LESNEA, VERS. 283, cf. DL. Printre ceilalţi povestitori populari, el se detaşează şi ca un deschizător de drumuri. IST. LIT. ROM. II, 353. Puţin cunoscută e contribuţia lui Densusianu cu privire la stilul creaţiilor folclorice, în care se vădeşte de asemeni un deschizător de drumuri. LL 1973, nr. 4,723. Bolintineanu mânuieşte cu mare virtuozitate ... aproape toate varietăţile ritmice posibile ...şi din acest punct de vedere, el rămâne un deschizător de drumuri, ib. 1974, nr. 1, 202. Sabin Drăgoi... s-a impus ca un deschizător de drumuri şi ca un maestru al muzicii româneşti. M 1974, nr. 7, 17. Deschizător de drumuri în parodontologie. FLACĂRA, 1975, nr. 46,1. Aduce un pios şi sensibil omagiu deschizătorului de drum. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 5/11. ^ (Adjectival) în lumea actuală se poate vorbi de prezenţa gândirii marxiste, o prezenţă impunătoare, deschizătoare de perspective noi. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 1/4. 4. S. n. Ustensilă folosită pentru desfacerea capsulelor, a capacelor etc. la sticlele închise ermetic. Cf. dex2. 5. Adj. (învechit, rar; despre uşi) Care se dau la o parte. Douăzeci dulapuri nouă de brad boite cărămiziu-închis, cu câte patru uşi de geamuri, deschizătoare una preste alta. EMINESCU, O. XVI, 180. 6. Adj. (învechit) Care este folosit împotriva constipa-ţiei. Dacă au copiii scaun greu, atuncea arpăcaş de ovăs, sau de orz cu mere fert este bun mijloc deschizătoriu. FM (1843), 2472/39. 7. Adj, (Rar) Care deschide (II 3). Primăvara m-aş culca pe pământ, Când bate austrul, întâiul vânt Deschizător de muguri. ISANOS, V. 207. -Pl.: deschizători, -oare. - Şi: (învechit, rar) deschizătoriu, -ie adj. - Deschide + suf. -ător. DESCHIZĂTORIU, -IE adj. v. deschizător. DESCHIZĂTURĂ s. f. 1. Spaţiu liber, amenajat într-un element de arhitectură sau de construcţie, care serveşte pentru circulaţie, pentru iluminat, aerisit etc.; deschidere (12). Cf. ANON. car. Printr-o deschizătură ce se vede făcută în masele de marmoră, călătorul vede un bas-relief FILIMON, o. II, 144. Mă dau lângăfereastră ...în dreptul deschizăturii. CARAGIALE, o. n, 100, cf. damé, t2. Fiindcă ardea cam soarele, a tras perdelele ce le făcuse Săftica împrejur la deschizături. N. REV. R. I, nr. 1, 65. [Grigore] ajunse bâjbâind în deschizătura verandei. REBREANU, R. 1,227. Un ciucure al perdelei se mişcă alene în deschizătura balconului de peste grădină. ARGHEZI, S. Vin, 105. Luna bătea ... prin deschizăturile înguste deaerisire. BARBU, ş. N. 192. Fumul se înalţă ... ieşind prin deschizătura rotundă. H. DAICO VICIU, D. 45. în faţa noastră se ridică un ... arc din marmură albă cu cinci deschizături datând din anul 1540. magazin ist. 1968, nr. 10,18. Folosind frânghii şi pioleţi ...au pătruns în interior printr-o deschizătură de ventilaţie, scânteia, 1975, nr. 10 328. Am văzut în Panteon o clădire rotundă, colosală ... cu o singură deschizătură în vârf. M1975, nr. 1,38. Vatra deschisă nu avea „căloniu” deasupra, ci numai o deschizătură în tavan, butură, eg. 92. ^ (în religia creştină; cu referire la „cer” sau la „rai”). Şi căutând, vădzură că să deşchisă ceriul şi din deschisătură să tinsă nuăr ca un şes până la dânşii agiungând. dosoftei, v. s. decembrie 230729. 2. Distanţa formată prin deschidere între toc şi canatul unei uşi sau ferestre; p. e x t. distanţa dintre două braţe sau două linii care formează un unghi. Cf. cade. Budulea a deschis uşa, a băgat capul prin deschizătură şi-a strigat tare. SLAVICI, O. I, 83. Uncheşul Nichifor se strecură prin deschizătura uşii. AGÎRBICEANU, S. 109. Uşa se deschise. Larg. Şi în deschizătura ei apăru o femeie. STANCU, R. A. I, 252. ^ F i g. Mai grăitor şi mai reliefat pare să fie unghiul care cuprinde în deschizătura sa cele două principii metodologice, s ianuarie 1970,21. + Spaţiu liber între două lucruri sau între două părţi constitutive ale unor obiecte. V. căscătură. [El] începu a păzi flacăra care lucea prin deschizeturile portiţei de fier. CONTEMPORANUL, V, 268. Vorbi ea, uitându-se printre deschizeturile largi ale blanelor vechi. AGÎRBICEANU, s. 278. între păretele stâncii şi unul din capetele arcuite ale valului meu, lăsai o strâmtă deschizătură, ca loc de intrare şi de ieşire. HOGAŞ, DR. I, 268. Printr-o deschizătură a copacilor scânteiau priveliştile din vale, IBRĂILEANU, A. 157. L-am văzut pe fratele Simion în deschizătura zăbrelei cu furca în mână. lăncrănjan, c. i, 89, cf. M. d. enc. 3. Gaură, orificiu. Marginea internă [a aripii cei mari] este netedă, şi alcătueşte o margine de a deschizăturei sfenoidale; marginea esternă se articulează cu osul malerul. kretzulescu, a. 98. Fructul la maturitate se desprinde de peduncul şi prin deschizătura bazilară 4378 DESCHIZETURĂ -567- DESCIFRA seminţele.,. sunt aruncate afară până la o distanţă de 1 m. BUTURĂ, EB. I, 188. 4. Deschidere (II). Vocala e aşadar aspiraţiunea repezită prin o deschizătură anumită a gurei. EMINESCU, O. xrv, 290. în deschizătura gurii sunt cusuţi dinţi din sâmburi de bostan, pavel, s. e. 200. 5. Despicătură a unui obiect de îmbrăcăminte prin care se introduc mâinile sau capul. Mânecile au jos la pumn deschizătura prea mare, pentru orice mână. camil PETRESCU, P. 277. Sânii mici ... apăreau intermitent, în ritmul agitat al respiraţiei, prin deschizătura cămeşii. COCEA, s. n, 35. Hainele din blană ... sunt de diferite croieli: de la haina scurtă fără mâneci, cu deschizătura în faţă sau care se trage peste cap, până la haina lungă, cu mânecile până la genunchi. Z. MfflAlL, T. P. 99. 6. (Rar) Groapă, adâncitură a solului. în munţii Răşina-riului râurile au săpat deschizături adânci. PĂCALĂ, M. R. 5. Pythia ...se suia pe trepiedul de aramă aşezat peste deschizătura grotei miraculoase. NEGULESCU, G. 63. Groparii au coborât sicriul de lemn ...în deschizătura neagră a pământului. BARBU, G. 117. - PL: deschizături. - Şi: deschizetură s. f. - Deschide + suf. -ătură. DESCHIZETURĂ s. f. v. deschizătură. DESCIFR vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică texte neciteţe, cifrate sau scrise în limbi puţin cunoscute) A desluşi (1), a înţelege (cu efort); a reconstitui (2); a decoda. Originalul acestui hrisov... se află în Arhiva Statului. El e acoperit cu 60 iscălituri şi alte atâtea peceţi; dintr-însele vreo 4 nu s-a putut decifra (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 130/20, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Le descifram şi le desluşam inscripţiunile slavone şi adesea româneşti. ODOBESCU, s. 1,401. Nu putem garanta că data a fost bine descifrată, cel puţin pe la 1730 nu întâlnim nicipe-un Ilieş-Vodă. EMINESCU,O. IX, 206. 7l-am scris din Dresda o cartă; nu ştiu dacă ai putut-o descifra. CARAGIALE, o. vil, 395. îşi dădea ifose de diplomat, spunea c-a descifrat depeşi toată ziua. vlahuţă, s. a. ii, 347, cf. DDRF, ALEXI, w., şăineanu2. Vechi şi îngălbenite infolii ale căror nume nu le mai poate descifra nimeni. ANGHEL, PR. 31. Discifrez cu mare uşurinţă hieroglifele egiptene şi cuneiformele asiriene şi babiloniene. HOGAŞ, DR. n, 74, cf. CADE. Pe uşă este scris cu creionul un bilet. Urc trei trepte ca să-l descifrez. CAMIL PETRESCU, P. 51, cf. 82,83. Deschise capacul... cronometrului de aur ...şi păru că descifrează cine ştie ce inscripţie. C. PETRESCU, c. V. 11. [Alfabetul] inscripţiilor găsite în insula Cipru n-au pututfi încă descifrate. NEGULESCU, G. 282. Căutam să descifrez pe apucate titlul unui volum cu scoarţa patinată de mâinile cine ştie câtor cărturari şi de scurgerea anilor. COCEA, s. I, 229, cf. II, 9. Când descifră iscălitura de la urmă, tresări deodată. BART, E. 21. Stela aflată pe unul dintre morminte, a cărei inscripţie nu a fost încă descifrată, cuprinde în orice caz cuvântul „ rece ” BRĂTIANU, T. 28. Mi-era grozav de uşor să descifrez texte şi să mă servesc de dicţionarul enorm. MIHĂESCU, D. A. 15. Opticianul. Citiţi, vă rog, rândul acesta. - Clientul Nu descifrez nimic. ARGHEZI, C. J. 188. Un text mai lung, redat cu litere greceşti, s-a găsit, săpat pe un inel de aur... Cercetătorii l-au descifrat, l-au citit, dar nimeni până acum n-a izbutit să-l înţe- leagă. H. DAICOVICIU, D. 19. Ne-a venit destul de greu să vă descifrăm scrisul. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 4/11. Am încercat...să descifrăm denumirea societăţii comerciale. RL 2005, nr. 4 616. Grăbii plin de curiositate spre dânsa ca să discifru hiroglifele. MARIAN, T. 91. ( R e f 1. pas.) Celelalte inscripţiuni nu se mai descifrează. GHICA, C. E. n, 565. O autoritate constituită ... pune să se descifreze şi copieze 140 dosare de corespondenţă secretă a fostului guvern. MAIORESCU, D. n, 30. Pe reversul acestor bilete [ale destinului] ce circulează pe pământ sunt scrise lucruri nediscifrabile, şi cu toate astea ele se descifră toate abia atuncea când biletul încetează d-a circula. EMINESCU, O. VII, 317. La poşta austriacă ...se descifrează chiar scrierile cifrate. N. A. BOGDAN, c. M. 124. ^ F i g. Şi-a oblojit obrajii şi mâinile în colcreme... S-ascundă hieroglifa ce-o-nseamnă cruda vreme, Să nu i-o descifreze pe faţă musafirii ANGHEL - IOSIF, C. M. 1,42. Abia începusem să descifrez alfabetul dansului. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 3/7. + (Complementul indică hărţi) A înţelege, a distinge indicaţiile topografice; a citi. Se apropiară şi ei de masă, căutând să descifreze harta, mihale, O. 15. + A identifica. Ascultă sunetele confuze din jurul lui, le descifrează, c. PETRESCU, î. n, 75. Ghicesc oleacf cuvântul Dar nu-l pot descifra. blaga, POEZII, 367. Cuvânt acoperit de cântec, Cuvânt ce nu-l pot descifra, id. ib. Vezi de departe pe şosea pe cineva şi nu-l poţi descifra, flacăra, 1975, nr. 48, 14. 2. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică partituri) A citi şi a interpreta la prima vedere. Era pianistă, şi nu tocmai mediocră - descifra sigur şi fraza cu gust şi pricepere. CARAGIALE, o. III, 104. Din caietul acela de note, descifrase şi dânsa la piano romanţa portugheză populară. C. PETRESCU, î. I, 7. Se instalase în salon, descifrând cu o stângăcie de urs, partitura lui Boris Godunov. TEODOREANU, M. III, 23.0făcuse să descifreze o sonatină la piano. SADOVEANU, O. XI, 421. Avea cunoştinţe muzicale, putând descifra cu uşurinţă la pian şi la vioară. CĂLINESCU, E. O. I, 38. 3. A găsi rezolvarea, soluţia, a dezleg a; a izbuti să cunoască, să pătrundă cu mintea, a înţelege; a face să fie limpede, clar, a explica. Postelnicul... credea că descifrase logogriful din inima grecei. FILIMON, O. I, 119. Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri n-existente, carte tristă şi-ncâlcită, Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra. EMINESCU, 0.1,36. Păreri de rău ...Vă descifrez neprefăcuiul îndemn spre cei fără de glas. MINULESCU, VERS. 132. Am avut îndemn lăuntric a mă socoti într-o regiune misterioasă şi între oameni pe care încă nu-i pot descifra. SADOVEANU, O. XIII, 971. San Juan de la Cruz simte nevoia să descifreze mistic poemul. CĂLINESCU, I. 227. Trebuie să înveţi să asculţi această viaţă, s-o descifrezi, să înveţi de la ea. CONTEMP. 1953, nr. 374, 3/4. Abia târziu, după ani de zile, am reuşit eu să descifrez sensul PREDA, R. 251. Neînsoţit de nimeni pe neguroasa cale, Am descifrat misterul otrăvilor de crin. LABIŞ, P. 273. Noţiunea „porc de căine” mi s-a părut multă vreme cam bizară. Sensul ei avea să mi-l descifreze aceeaşi binecuvântată experienţă a vieţii V. ROM. iulie 1958, 59. Nelămurirea stăruie în mine şi astăzi după ce ne-am cunoscut şi am fost prieteni şi după ce aş fi putut să-l descifrez mai bine. ib. iunie-iulie 1963, 128. Sensul multora din descoperirile făcute a fost descifrat. H. DAICO VICIU, D. 5. Labirintul istoriei este cel mai greu de 4380 DESCIFRABIL -568- DESCIFRARE descifrat, românia LITERARĂ, 1975, nr. 46, 4/2. A fost descifrat mecanismul genetic al gripei [Titlu]. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 839. 4. A cerceta temeinic, amănunţit; a studia (1); a analiza. Cu capul în mâni, Dionis descifra textul obscur. EMINESCU, P. L. 35, cf. id. o. 1,32. Am descifratfrumuseţea statuetelor anamite de la Muzeu. M. ELIADE, O. I, 22. Nu s-a mulţumit să descifreze genealogia capricioasei prinţese. EFTIMIU, N. 16. Tuturor le-a descifrat destinul... ca să urzească din fiecare un tip, un personagiu de roman. C. PETRESCU, c. V. 29. Întinerit în pragul bătrâneţii, am descifrat legile naturii în tovărăşia lui Lucreţiu. COCEA, s. I, 317. L-a învăţat meşteşugul de a descifra, de a facefişe după cărţile citite. CAMIL PETRESCU, O. I, 321. Plăcerea noastră se diminuează când e vorba să descifrăm poezie. Fiindcă descifrarea e mai mult sintactică, mai mult imagistă decât de substanţă. CONSTANTINESCU, s. m, 7. Critica marxistă nu se poate sustrage sarcinii de a descifra poziţia ideologică a scriitorilor, v. ROM. iulie 1958, 98. Să descifrăm „mecanismul”formării acestor derivate. CL 1973, 81. 5. A descoperi cu subtilitate; a găsi, a afla, a sesiza (2). Nu va fi în stare de a descifra adevărul într-un nămol monstruos de minciuni. HASDEU, I. v. 250. El nu ura atunci pe nimeni, fiindcă în fiecare seamăn descifra o suferinţă secretă. C. PETRESCU, C. v. 122. Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? CIORAN, R. 189. în fiecare lucru tăcut, auzul descifrează o şoaptă. ARGHEZI, s. VI, 11, cf. id. B. 109. Ştia să vadă semne şi să descifreze destine în cafea şi în palmă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. i, 109. O privi cu un sentiment de jenă, greu de descifrat în fixitatea statuară a fizionomiei lui. CĂLINESCU, S. 590. Nici nu mai mă holbai la ea ca să descifrez ce-ar fi. PREDA, I. 271. Mintea sa veşnic trează a descifrat în complicata ţesătură de interese a lumii de atunci soluţia posibilă pentru supravieţuirea ţării sale. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 14. în muncă descifrăm sensul existenţei noastre individuale şi sociale. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 2/6. Am descifrat în scrisoarea dumneavoastră şi o notă de orgoliu. FLACĂRA, 1975, nr. 42,19. Colecţia de lăicere ...ne oferă una dintre cele mai reuşite creaţii de acest gen, în care se pot descifra talentul şi gustul artistic al poporului nostru. PAVEL, S. E. 51. Decodificarea acestui limbaj simbolic este descifrată de bătrâni între 70 - 80 - 90 de ani. id. ib. 75. Gesturile sibilinice ale celui de-al doilea căpătau în ochii noştri...un aer bizar, enigmatic, greu de descifrat. CĂRTĂRESCU, N. 43. Al patmlea sens al erorii poate fi descifrat în doctrina vacuităţii pe care a profesat-o Nagarjuna. PATAPIEVICI, c. L. 24. Refl. pa s. în frumuseţea cea mai înaltă, pe care o propune această operă, se descifrează ... schimbul alternant de instincte, fără de care viaţa s-ar destrăma. IST. LIT. ROM. m, 283. O structură arhaică pe care s-au împlântat detalii, se descifrează. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. Numai folosind metoda onomasiologică se pot recunoaşte criteriile pe care s-au întemeiat vorbitorii în actul denumirii şi se poate descifra evoluţia semantică. Z. MIHAIL, T. P. 35. - Prez. ind.: descifrez şi (rar) des cifru. - Şi: (învechit) desţifrâ (negulici, pontbriant, d., tdrg), decifrâ, deţifră (i. golescu, c.), discifrâ vb. I. - Pref. des- + cifră (după fr. déchiffrer). DESCIFRABIL, -Ă adj. Care se poate descifra (1) (uşor). Cf. prot.—pop.,n. d., pontbriant, d., costinescu, ALEXI, W., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Formele evoluate au căpătat înfăţişări cu caractere greu descifrabile. PAVEL, S. E. 57. ^ F i g. Sărutarea Dor ei nu era mai descifrabilă ca zâmbetul enigmatic al Lolei. CĂLINESCU, c. N. 72. ^ (Adverbial) A scris singură abia descifrabil [lista de bucate], camil petrescu, p. 341. -PI.: descifrabili, -e. - Descifra + suf. -bil DESCIFRARE s. f. Acţiunea de a descifra şi rezultatul ei. 1. Cf. descifra (1). Cf. pontbriant, d., COSTINESCU. Este iertat să ne pronunţăm în starea actuală a descifrării hieroglifelor. MAIORESCU, CRITICE, 306. Pentru a încerca deschiderea uşelor arhivei pe calea mare a relaţiilor internaţionale îmi lipseşte încrederea în mine, nefiind speţialist în descifrarea documentelor. EMINESCU, o. xvi, 53, cf. ddrf, alexi, w., resmeriţă, d. [Pe profesor] descifrarea unui text obscur îl scotea din gramatică: M. ELIADE, O. I, 95. începând cu descifrarea inscripţiilor egiptene ... s-a produs o adevărată revoluţie în cunoaşterea Antichităţii. BRĂTIANU, T. 18. Studiul limbilor vechi... permite descifrarea documentelor care constituie materialul principal al istoriei GRAUR, I. L. 10. Amelia citea de multe ori numai pentru descifrarea mecanică a literelor, v. ROM. februarie 1956, 42. La scurt timp după descoperire [a manuscrisului Voynich], în 1912, munca de descifrare a fost preluată de cunoscutulfilolog, specialist în limbi vechi, William Newbold. RL 2005, nr. 4 797. 2. Cf. d e s c i f r a (2). încă o parte interesantă a fost descifrarea la prima vistă. LUC. VII, 375. 3. Cf. d e s c i f r a (3). Fana, rămasă lângă mine în momentul acela rar...de nouă descifrare a destinului, m-a prins de mână. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 26. Nu am dorinţa să-l urmez pe poet în descifrarea tainelor milenare. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/4. Descifrarea parabolei etice, comentariul sociologic... devin componente obligatorii ale actualului critic. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 23. începea săpăturile arheologice pentru descifrarea enigmei, ib. nr. 41,17. 4. Cf. descifra (4). Progresul, îndeosebi cel ştiinţific, nu constă atât în descoperiri noi, cât în descifrarea a ceea ce intelectul nostru subiectiv a încifrat în natură. EMINESCU, O. XV, 22. Toată lucrarea noastră observatoare se cuprinde în o continuă descifrare a împrejurimii. CONV. UT. XXI, 653. Intelectual preocupat de estetism formal, chiar torturat de tehnicitate, simţi un interes abstract în descifrarea versurilor sale. CONSTANTINESCU, S. III, 7. Este firesc să aşteptăm o descifrare respectuasă şi respectabilă a textelor dramatice călinesciene. T februarie 1969, 44. în romane, interesul pentru prefacerile morale se menţine, dar accentul se deplasează de la individual la descifrarea relaţiilor multiple dintre personaje. LL 1972, nr. 3,379. Această infinitate a spiritului uman şi descifrarea, pe cât este posibil, a elementelor absolutului în capodopere, se cuvine să-şi găsească locul în interpretarea stilului artistic individual, ib. 1974, nr. 1,22. Descifrarea şi înţelegerea vieţii actuale, flacăra, 1975, nr. 42, 8. îşi propune să-şi dirijeze investigaţiile pentru descifrarea etiologiei tumorilor maligne, ib. nr. 47, 16. Urmărirea ariilor semantice ale termenului „ nădragi ”... contribuie la descifrarea istoriei sale. Z. MIHAIL, T. P. 76. S-a pornit, deci, de la descifrarea şi catalogarea realului. PLEŞU, M. 4382 DESCIFRAT1 -569- DESCINDE M. 105. Fireşte, această întrebare nu este decât reformu-iarea problemei epistemologice a echilibrului dintre opacitatea mesajului şi necesitatea instaurării unei legături bazate în mod esenţial pe descifrarea lui. patapievici, c. l. 270. 5. Cf. d e s c i f r a (5). Premiera... căpătă proporţiile unui eveniment prin textul elevat, ca şi prin accesibilitatea descifrării în fabulă a unor sensuri modeme. T ianuarie 1969,107. Nu e vorba deci de un simplu cinematograf ci de descifrarea unor noi modalităţi. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 15. Cercetarea limbajului lor simbolic [al obiectelor de port popular] nu poate fi întru totul elucidată, dacă la studiul mesajului omamenticii şi cromaticii sale nu adăugăm şi descifrarea resturilor de mesaj ritual din trecut. PAVEL, S. E. 74. -Pl.: descifrări. - Şi: (învechit, rar) decifrâre s. f. ALEXI, W. - V. descifra. DESCIFRÂT1 s. n. Faptul de a (se) descifra. Cf. MDA. - V. descifra. DESCIFRAT2, -Ă adj. 1. (Despre texte cifrate, ilizibile sau scrise în limbi puţin cunoscute) Care a fost citit sau explicat. Cf. d e s c i fr a (1). Cf. pontbriant, d., DDRF, RESMERIŢĂ, D. □ Folosea mereu ediţia facsimilă, cu textul descifrat şi tipărit alături. 2. (Muz.) Care a fost citit şi interpretat de un solist la prima vedere. Cf. d e s c i f r a (2). Partiturile dificile descifrate demonstrau că este un virtuoz. 3. Care a fost rezolvat, căruia i s-a găsit explicaţia, soluţia. Cf. descifra (3). Cf. resmeriţă, d. 4. (Despre opere literare, filosofice) Care a fost analizat atent, aprofundat; studiat (1). Cf. descifra (4). - PL: descifraţi, -te. - V. descifra. DESCIFRATOR, -OARE s. m. şi f„ s. n. 1. S. m. şi f. Persoană care ştie sa explice un text sau să citească un text ilizibil, cifrat ori scris într-o limbă puţin cunoscută. Cf. descifra (1). Cf. prot. - pop., n. d., costinescu. Există... descifratori de ieroglife cari, cu interesul arzător al unui Champolion sau Lepsius, ştiu să fermece auditoriul cu numărul, cam mare şi, la dreptul vorbind, de puţină importanţă, al dinastiilor faraonilor. EMINESCU, O. XI, 292. 2. S. m. şi f. (învechit, rar) Persoană care nu poate să citească uşor, care nu are deprinderea de a citi cursiv, fluent. Cf. costinescu. 3. S. n. (Electr.) Dispozitiv decodificator de adrese. Cf. DN3. 4. S. n. Aparat pentru ascultarea unor porţiuni dintr-o fonogramă. Cf. ndn. -PL: descifratori, -oare. -Descifra + suf. -tor (după fr. dechijfreur). Pentru sensul3, cf. rus. #eniHH(i)paTop. DESCIFRÂŢIE s. f. (învechit, rar) Descifrare. Cf. PROT. - POP., N. D., MDA. - PL: descifraţii. - De la descifra. DESCIMBIREÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Acţiunea de a (s e) d e s c i m b i r i. Cf. udrescu, gl. -PL: descimbireli. - Descimbiri + suf. -eală. DESCIMBIRÎ vb. IV. T r a n z . şi refl. (Prin nord-vestul Munt.) A (se) descheia (4); a (se) dezbrăca. Cf. udrescu, gl. -Prez. ind.: descimbiresc. - De la cimbir „văl, maramă”. DESCIMBIRIT, -Ă adj., adv. (Regional) (Care poartă îmbrăcămintea) cu nasturii descheiaţi, (care are hainele) în dezordine (Cepari - Curtea de Argeş). Cf. udrescu, gl. A umbla descimbirit. De ce stai descimbirită? id. ib. -PL: descimbiriţi, -te. -V. descimbiri. DESCIN vb. I v. dezbina. DESCINDĂMÂNT s. n. (învechit, rar) Formă de relief de pe care se descinde (1); coborâş. Cf. heliade, o. n, 355, mda. -PL: descindământuri - Descinde + suf. -ământ. DESCÎNDE vb. III. I n t r a n z. î, A se deplasa dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară, de pe o formă de relief înaltă, de la un nivel superior 1a altul inferior al unei construcţii; a ieşi dintr-un vehicul; a coborî, a se da jos. Din munţi descind la vale, impetuoşi cu toţii, heliade, o. I, 340, cf. prot. - pop., N. D., COSTINESCU, LM. Lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuieşte. VLAHUŢĂ, S. A. 1,9, cf. DDRF, ALEXI, W. Nişte papuci roşii de piele completează costumul cu care descinzi în etajul de jos. LUC. vn, 254, cf. tdrg. Valea Ştezî e cea mai de seamă vale ce descinde din munţii comunei PĂCALĂ, M. R. 5, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ceata de amici... după un scurt conciliabul, descinse din automobil şi îl urmă. C. PETRESCU, C. V. 59, cf. SCRIBAN, D. Şi soarele descinse din ram în ram, pe rând. PERPESSICIUS, S. 146. Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingeni Un corb, blaga, POEZII, 167, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. (T r a n z.) Se făcea ca descindeam lespezile de piatră ale casei noastre străvechi. ANGHEL, PR. 7. ^ F i g. [Muza] nu descinde până la aceste amănunte. HELIADE, O. I, 483. Când râzi, pe a ta gură Amorul a descins, Orice prepuitură Deodată s-a şi stins. EMINESCU, O. IV, 547. Un interes, ca şi o ambiţie, ar trebui să descindă de pe scenă. IORGA, în PLR II, 239. E de mirare din ce noapte cu duhuri vrăjmaşe a descins peste câmpuri o besnă atât de opacă şi grea. C. PETRESCU, C. V. 7. Demonic Infinit! Descinde-n mine cum descind Tenebrele-ntr-un schit. ARGHEZI, VERS. 113.4- (Despre sunete) A descreşte în intensitate. Primul suie sonul cu o jumătate de ton, şi al doilea ...îl înmoaie sau îl face a descinde cu o jumătate de ton. HELIADE, O. n, 374. 2. A ajunge, a sosi într-un loc, a se opri, a poposi undeva, (pentru a rămâne un timp). în timpi d-odinioară Copiii oceanului cu forţa descindură Pe ţărmii Inisfailei. HELIADE, O. I, 353. Mitropolitul Alecsandru, la reîntoarcerea sa de la Viena ...să binevoiască a descinde mai 4392 DESCINDE -570- DESCINDERE înteiu la Sibiiu. bariţiu, p. a. m, 67, cf. prot. - pop., n. d. Viaţa mea era strălucitoare Când am descins aici întâia oară. SĂM. n, 231, cf. ALEXI, w., TDRG, CADE. într-o bună dimineaţă descindea la cel mai bun hotel din Veneţia. COCEA, S. I, 62. Descins proaspăt din India misterelor şi a fanatismelor impresionante, l-am cunoscut [pe Mircea Eliade] în redacţia „ VremiiCONSTANTINESCU, s. n, 496. [Soarele] astfel cu poetul, descinde în oraşe, perpessicius, S. 144. Aici au descins primii colonizatori englezi. RALEA, o. 10. Bălcescu arfi voit ca, înainte de a descinde cu totul în acest târg ...să se alcătuiască un plan de aşezare şi de lucru. CAMIL PETRESCU, O. II, 700. A descins de-a dreptul într-un hotel deocheat din Cartierul Latin. VINEA, L. 1,321. Începutul Primului Război Mondial în 1914 îi restrânge lui Coşbuc posibilităţile de a descinde în Transilvania. IST. LIT. ROM. ni, 771, cf. DN2. Dintre aceşti călători descinşi în capitală, ... îl semnalăm pe silahdarul Mustafa aga. G. BARBU, A. v. 225, cf. M. D. ENC. Un straniu paralelism făcea ca şi Gaston Paris să fie un studios descins din Germania, un pozitivist, discipol al lui F. Diez în exactitudine şi în procedura de a trata faptele cu scrupulos respect neogramatic. LL 1973, nr. 4,714, cf. DEX. în acea zi cenuşie care nu prevestea nimic bun, George Franklin descindea destul de blazat la hotel, flacăra, 1976, nr. 26, 23. Preşedintele ... a descins, joi, la San Francisco. RL 2005, nr. 4 721. 3. A se trage dintr-o anumită familie, a-şi avea originea dintr-un loc, a proveni din anumiţi înaintaşi. Cf. LM. în acelaş spirit se aplica la noi... împărţeala de pământ între membrii unei comunităţi răzăşeşti care descindea adesea de-a dreptul dintr-o singură familie. EMINESCU, o. X, 89. Dacă descinde de la cruciade... eprost, dar nu şi mojic, e prin urmare un degenerat! CARAGIALE, O. vn, 447. Nu mai descinde din linia vechilor feudali. EFTIMIU, N. 11. Rasele superioare... descind poate din vechii arieni. NEGULESCU, G. 223. Dar Voicuţa nu ştiu să-mi precizeze din care Caragea descindea această Scumpă. mihăescu, D. A. 140, cf. DN2. Ea aparţinea unei dinastii princiare din Valahia, deosebit de culte, din care au descins mai mulţi poeţi. magazin ist. 1968, nr. 5,36, cf. M. D. ENC., DEX. Un Liviu Dragomir este mecanic de utilaj greu şi descinde din Băseşti, ...judeţul Olt. flacăra, 1976, nr. 38, 7, cf. DN3. ^ F i g. Tu crengi ai, iubito, nu braţe ... Descinzi dintr-un basm vegetal, al răsurii? BLAGA, P. 122. ^ T r a n z. f a c t. Virgiliu... descindea pe August din miticul Aeneas. CĂLINESCU, E. 5. (Prin lărgirea sensului) Calul arab e cel mai sprinten şi mai iute, dar totodată cel mai nobil şi mai elegant în mişcările lui. De la el descind calul englez şi cel andaluz, eminescu, o. X, 447. + P. e x t. A fi continuatorul operei sau al doctrinei unei persoane sau al unui curent filosofic, literar, cultural, preluând ideile acestora. Prin această structură, [Zarifopol] descinde direct din linia spiritului junimist. CONSTANTINESCU, S. II, 43. Fiziologii şi anume fizicieni descinşi din ştiinţe naturale au discutat totdeauna cu interes „teoria culorilor blaga, Z. 150. El descinde din Ibsen. T ianuarie 1969, 94. Wilhelm Kempf descinde dintr-o lume aparţinând istoriei, dar se adaptează suveran societăţii de consum, la care participă cu o vitalitate neaşteptată, românia LITERARĂ, 1969, nr. 40, 28/2. O altă serie descinde direct din teatrul de marionete văzut într-o finalitate tragică. CONTEMP. 1971, nr. 1 273, 7/1. Pe Bacovia ... vom putea să-l legăm mai clar de curentele din care descinde. V. ROM. iulie 1975, 54. Acest tip de imagistică... descinde din secolul XIX, din „Mioriţa”, ib. august 1975, 11. Trei dintre nuvele ...se grupează într-un singur ciclu, despre Griviţa, şi descind probabil din laboratorul Groapei. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 7. Tot din romantism descind tragicii căutători ai absolutului. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 4/10. Mircea Ştefanescu descinde direct din autorul „ Scrisorii pierdute ”. flacăra, 1977, nr. 5, 1 .La „Galateea” întâlnim o altă propunere de pictură figurativă, de data aceasta descinsă din lecţia postimpresionismulul românia literară, 1979, nr. 18, 18/3. Ca tipologie, această mentalitate descinde specific din literatura ştiinţifico-fantastică. ib. nr. 23,11/1. 4. (Despre organele forţei publice) A face o descindere (3), a pătrunde cu forţa undeva; a merge la faţa locului pentru a cerceta, a percheziţiona, a investiga. Cf. tdrg, resmeriţă, D. A doua zi, vineri, 21 ianuarie, pe la miezul nopţii, a descins la sameşul judeţului, Vasile Moangă. OŢETEA, T. v. 141, cf. DEX, DN3. Poliţia descinde şi la Institutul de Arhitectură. RL 2005, nr. 4 636. -Prez. ind.: descind; perf. s.: descinsei, şi (învechit, rar) pers. 6: descindură. - Şi: (învechit, rar) desştinge vb. III. VALIAN, V. -Din lat. descendere (cu unele sensuri după fr. descendre). DESCÎNDERE s. f. Acţiunea de a descinde şi rezultatul ei. 1. Mişcare în jos, coborâre, deplasare (2). Cf. descinde (1). Cf. HELIADE, O. H, 349, PROT. - POP., N. D. Cu descinderea soarelui sprintenii zefiri se grăbeau a recori atmosfera. F (1869), 270, cf. şăineanu2. Simţea golul vertiginoaselor descinderi în ascensor. TEODOREANU, M. n, 172. Rotind, în descindere, frunza visa. blaga, POEZII, 241. Pentru Călinescu creaţia a însemnat întotdeauna ...şi descindere în stradă pentru a lua contact direct cu viaţa. CONTEMP. 1975, nr. 1499,1/8. (Prin analogie) Urcându-sepe scările de descindere la plajă... priviră construcţiile albe de pe litoral CĂLINESCU, C. N. 111. F i g. Objectele însă colective sau morale, după descindere pot avea o nouă ascindere. HELIADE, O. II, 384. Globalismul care e, în fond, panteismul, pierde şi descinderea, şi ascensiunea. LIICEANU, J. 150. 2. Oprire, poposire undeva (pentru a rămâne un timp). Cf. d e s c i n d e (2). Lui Costică-i voi scrie după descinderea în Rügen. CARAGIALE, O. VII, 72, cf. ŞĂINEANU, D. U. 3. Deplasare la faţa locului a organelor forţei publice, pătrundere în forţă pentru cercetări, investigaţii etc. Cf. d e s c i n d e (4). Tribunalul hotărâse „o descindere la faţa loculuiD. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 175, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Au fost descinderi şi declaraţii. C. PETRESCU, R. DR. 168. Ce-ar fi ... dacă i-am face o descindere şi l-am strânge şi noi, niţel, în chingi? COCEA, S. I, 181, cf. SCRIBAN, D. De ce după atâta tămbălău, arestări senzaţionale, poliţie, siguranţă, descinderi, vom arde cu jîerul roşu, etc. etc., totul s-a terminat mai repede decât un foc de paie? BOGZA, a. î. 379. Descinderea era gata şi negustorul era prins asupra faptului. STANCU, R. A. 1,309, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX. O descindere rapidă şi imparabilă marcă alt gol în casa de venituri a firmei interlope, flacăra, 1975, nr. 46, 22. După ce face 4393 DESCINDINTE -571 - DESCINSTI probabil o nouă descindere în teren, discută cu foarte mulţi informatori ib. 1977, nr. 1,8, cf. DN3. Descinderi pentru cercetări la rambursări ilegale de TVA. RL 2004, nr. 4 479. Poliţiştii bănăţeni..., au realizat mai multe descinderi simultane în locaţii-cheie. ib. 2005, nr. 4 637. ^ P . a n a 1. [Actriţa] într-o bună zi făcuse o descindere chiar la Oficiul Intercuitural. A fost cât p-aci să-l găsească pe Silion. vinea, l. i, 81. Descinderea „băieţilor” lui Borcea în casa lui Andronic ...nu poate uimi. CONTEMP. 1975, nr. 1 512,2/9. - PL: descinderi. - V. descinde. DESCINDÍNTE adj. invar. v. descendent. DESCINGĂ vb. I v. descinge. DESCÍNGE vb. III. T r a n z. (folosit şi a b s o 1.) şi r e f 1.1. A(-şi) desface şi a îndepărta brâul sau alt obiect cu care este strânsă talia; a (se) desprinde (1). Iară svântul să deştinsă de brâu. VARLAAM, C. 432. Iară svântul să deştinse de brău şi să dezbrăcă de veşmântul ce ave. DOSOFTEI, ap. iorga, S. D. XXI, 32, cf. LB. S-a descins de cingătoare, heliade, o. n, 324, cf. codru-drăguşanu, r. 55. Slăbind încet, încet brâul deodată s-a descins, pann, ş. 1,11/24, cf. POLIZU, pontbriant, D. [Poştaşul] se descinse de brâu. alecsandri, O. P. 260. După aceea descinge brâul de pe lângă sine. CREANGĂ, A. 83. Şerparul... pe care îl descinsese..., era aruncatjos la picioarele patului. SLAVICI, O. I, 200. Alexie era încins pe sub straiele ce le purta cu o aţă de păr de cal de care nu se descingea niciodată, marian, s. r. ii, 188, cf. ddrf, alexi, w., ŞĂINEANU2, tdrg. Ajuns sub cruci, îşi descinge betele de la brâu ... şi plânge, plânge. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 106. A apucat să zică: „maică, dăscinge-mă, să pot să-mi dau sufletu”. ib. id. 120. Descingeţi-vă repede de brânel LUNGIANU, CL. 176, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Părintele Grigore... se decinse de taftur. MIRONESCU, S. 64. în odaie începe să-şi decingă curelele. C. petrescu, î. ii, 30, cf. SCRIBAN, D. El se descinse de sfoară şi cămaşa îi căzu ca o fustă de jur împrejur. PREDA, M. 171. Tata s-a descins de şerpar şi s-a întors cu faţa către răsărit. LĂNCRĂNJAN, C. I, 28, cf. M. D. ENC., DEX. Şi cum te-oi încinge, Tu mi te descinge. marian, V. 42. [Femeile zic] mă descing, [iar bărbaţii] mă dezbracin. alr n 3 314/235, cf. 53,182,260, 353, 769, 784, 791, 886. De brâuţ mă pot descinge Cu dorul nu pot învinge. FOLC. TRANSILV. I, 360. ^ F i g. De colan, de urât şi de boală a descins-o. PĂSCULESCU, L. P. 116. + T r a n z. (învechit) A scoate brâul cu semnificaţia pierderii cinstei, rangului boieresc, libertăţii. Le descinseră brâele şi-i închisără în temniţă. DOSOFTEI, P. s. 241730. Vai, brâul meu! gemea copila. Atât de mult eu l-am temut, Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a! COŞBUC, P. I, 125. 2. A(-şi) scoate, a(-şi) desface armele (prinse la cingătoare), a(-şi) desprinde armele în vederea dezarmării. Apoi îl deşcingu de sabie. N. COSTIN, LET. I, A, 29/2. Şi descingându-şi spada ce-avea la a sa coapsă, Bătrânului o dete. heliade, O. I, 324. Osman ... îşi descinge sabia împodobită cu pietre scumpe ... şi o predă în mânile ruseşti. MAIORESCU, D. n, 107. Şi-a desfăcut pieptarul şi s-a descins de armă. LABIŞ, P. 210. Să vezi Radu ce-mi lucra: Frumoasă masă-ntindea, De arme se descingea, Sus prin crăci mi le-atârna, Apoi tovarăşi chema Şi la masă mi-i poftea. ANT. lit. pop. 1,461. - Prez. ind.: descing, perf. s. descinsei, part. descins. -Şi: (popular) dăscinge, (regional) deşcinge (alr ii 3 314/2, 27, 130, 172, 235, 349, 353, 362, 812, 872), decinge, dicinge (ib. 3 314/386,414,514, 520, 531, 537, 574, 605), discinge (ib. 3 314/682, 728), destinge (ib. 3 314/102,219), distinge (ib. 3 314/105, 228, 365, 551), deştinge (ib. 3 314/833, 848), deşchinge (ib. 3314/836) vb. III. - Lat. discingere. DESCÎNGERE s. f. Acţiunea de a (s e) descinge şi rezultatul ei. Cf. heliade, paralelism, I, 30, polizu, pontbriant, d., costinescu, lm, alexi, w. -PL: descingeri. - V. descinge. DESCÎNS1, -Ă adj. 1. Care a ajuns într-un loc. Cf. resmeriţă, d., mda. 2. Care provine dintr-o familie (spirituală), care provine dintr-un loc, care se revendică de la o filiaţie de idei. - PL: descinşi, -se. - V. descinde. DESCÎNS2, -Ă adj. Fără cingătoare, centură sau alt obiect vestimentar care marchează talia; în ţinută comodă, indecentă, neconformă cu regulamentul militar. Cf. anon. CAR. Ca să-ţi dea mână de ajutoriu, descinşi aleargă la tine. ţichindeal, f. 213/14, cf. pontbriant, d., lm. Cu zâmbet gingaş pe guriţă, cu ochi galeşi şi pătrunzători, venea mândra cam descinsă, păşind uşor şi legănat ODOBESCU, S. ni, 200. Fruntaşii ordinului, îmbrăcaţi în tunică, descinşi şi desculţi, i-au cules cenuşa. LUC. VII, 159, cf. resmeriţă, d., cade. Descins, cu capul gol, ... potrivea din ţăpoi fânul aruncat năvalnic din braţele flăcăilor. MIRONESCU, S. 11. De aceea zăboveau, descinşi, cu părul vâlvoi, uitându-se unii la alţii, neştiind cum să mai înceapă şi ziua aceea. GALACTION, O. 287. Soldaţi descinşi... aleargă încoace şi încolo. BRĂESCU, V. A. 48. In poarta grădinii ieşiseră... descinşi şi în izmene. PREDAj M. 86, cf. M. D. ENC., DEX. Se scoală mândra descinsă ...Ca şi-o luminiţă aprinsă. RETEGANUL, TR. 114. Mă uitai pe lângă plisă Şi văzui mândra descinsă. BUD, P. P. 18. Mă scol dimineaţa tare... Să văd pe mândra descinsă. BÎRLEA, C. P. 242. Şade mândra mea descinsă în ierbuţa pân în brâu, Ţinând pe murgul de frâu. FOLC. TRANSILV. II, 232. Călugăru că-mi era Tot descins, cam defăimat, Numa-n paftale lăsat FOLC. OLT. - munt. ii, 262. ^ (Substantivat) Am găsit un corn de porc într-o scurmănătură de oaie: Şi un chior m-a văzut, Şi un surd m-a auzit, Şi un mut m-a spus, Şi un descins în sân l-a pus (Minciuna). GOROVEI, C. 228. 4 Care şi-a pierdut gradul, rangul, prin scoaterea centurii (în vederea dezarmării). Tot neaşteptatul întâmplării caraghioase n-a fost decât... un umil compliment al unui biet ofiţeraş descins şi demobilizat MIHĂESCU, D. A. 14. - PL: descinşi, -se. - V. descinge. DESCINSTI vb. IV. Tranz. (Rar) A necinsti (2); a dezonora. Cf. tdrg., mda. - Pref. des- + cinsti (după fr. déshonorer). 4400 DESCINTRA -572- DESCIORLUIT DESCINTRA vb. I. T r a n z. (Arhit) A îndepărta cofrajele folosite pentru edificarea unui arc sau a unei bolţi, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: descintrez. - Pref. des- + cintru (după fr. decintrer). DESCINTRÂRE s. f. (Arhit.) Acţiunea de a descintra şi rezultatul ei; operaţie de îndepărtare lentă a construcţiilor auxiliare pentru edificarea unui arc sau a unei bolţi. Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex. - PL: descintrdri. - V. descintra. DESCINZĂTOR, -OARE adj. (învechit, rar) Descendent (1). Aspiraţiunea consonanţială ... apare ... sub o formă triplă, după tăria sa în şir descinzător, ca f v, w. EMINESCU, O. XIV, 294. - PI.: descinzători, -oare. - Descinde + suf. -(ăjtor. DESCIOCĂL vb. I. (Regional) 1. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface cocenii de pe tulpina porumbului şi a (se) desprinde foile, pănuşele de pe coceni. Cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, d. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desprinde carnea de pe oase (prin fierbere). Cf. cade, rĂdulescu-codin. Carnea se tae bucăţi, se spală şi se pune în ceaune mari, de ferbe bine, bine, până se deciocalează carnea de pe ciolane. ŞEZ. vi, 75. 3. T r a n z. şi r e f 1. A (se) descompune în părţile constitutive, a (se) desface (5), a (se) demonta, astfel încât să nu mai poată funcţiona. Moş Nichifor deciocălase căruţa şi-o ungea. creangă, o. 278, cf. ddrf, alexi, W., I. CR. IV, 59, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Oamenii trudiţi, colbuiţi, flămânzi... Vin din Prahova, din Ialomiţa, din Buzău dar şi de mai departe... S-au deschiolat carele şi căruţele sub povară. PAS, L. I, 309, cf. CIAUŞANU, GL. Mi s-a deşchiolat căruţa de tot; se mişcă, hodâcâie, scârţâie, udrescu, GL., cf. lexic reg. n, 50. ^ F i g. Sapa-i grea şi coada groasă, m-a deschiolat la oase. COMAN, GL. Coasa şi săpatul m-au deşchiolat. UDRESCU, GL. S-a deşchiolat unchiaşul id. ib. + T r a n z. şi refl. A (se) şubrezi (1). 4. R e f 1. (Prin nordul Mold.) A se dezbrăca (1). Apu, dupî si m-am dissocalat ieu, dupî si-am răgulat caru şî boii, sî mai vedzi sfat! GRAIUL, I, 547. -Prez. ind.: desciocălez. - Şi: deseiocoli (alexi, w.) vb. IV, deciocălâ, deciocalâ vb. I, deciocoli (alexi, w.) vb. IV, deschiolâ, deşchiolâ vb. I. - De la ciocălău. DESCIOCĂLÂT1 s. n. (Regional) Faptul de a (s e) desciocăla. Cf. desciocăla (1). Culesul popuşoilor de pe câmp, care se mai numeşte şi „desfăcut, desfăcat, curăţit, deciocălat, desghiocat”sau „disdiocat”, fiecare cuvânt având verbul său ...se face sau pe câmp, pe loc, sau acasă. PAMFILE, A. R. 218, cf. MDA. - Şi: deciocălat s. n. - V. desciocăla. DESCIOCĂLÂT2, -Ă adj. (Regional; despre obiecte) Desfăcut din încheieturi; stricat2 (1). Dulap deşchiolat UDRESCU, GL. Căruţa mea e deşchiolată toată, n-ai ceface cu ea. id. ib. + (Despre fiinţe) Slab, uscăţiv; p. e x t. istovit, prăpădit, dărâmat. Cf. pamfile, j. ii, 141. Un om de ... patruzeci şi cinci de ani, încărunţit pe la tâmple, cam deşchiolat în uniforma aceea..., cu privirea impenetrabilă a oamenilor distraţi. BARBU, I. I, 176. ^ Fi g. Sunt deşchiolat de oase. udrescu, GL. + (Prin Munt.; despre oasele capului) Care nu mai sunt perfect simetrice, care nu se mai află la locul lor. Cf. candrea, f. 339. - PL: desciocălaţi, -te. - Şi: deschiolat, -ă (candrea, F. 99), deşchiolat, -ă adj. - V. deşchiolâ. DESCIOCOLÎ vb. IV v. desciocăla. DESCIOLĂNÂT, -Ă adj. (Despre membrele corpului omenesc) Care este sau pare a fi desfăcut din articulaţii. Lasă mâna să-i cadă desciolănată din cot. v. rom. februarie-martie 1936, 10. ^ (Prin analogie) Cabrioleta zvâcni în trap hurducai pe desciolănatele bârne. c. petrescu, a. r. 42. -PL: desciolănaţi, -te. - Pref. des- + ciolan + suf. -at. DESCIOR, -OÂRĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui des; desuţ, (regional) desciorel. Cf. I. golescu, c. ^ (Adverbial) Ştergarele ... pentru femeile mai în vârstă se ţeseau din fire ceva mai pline, iar câmpul era vărgat descior cu aţă albă. MOROIANU, s. 199. Dă-l ceva mai descior grâul la semănat, că prea e rar de tot. UDRESCU, GL. -PL: desciori, -oare. - Des V suf. -icior. DESCIORCHIN vb. I. T r a n z. (Complementul indică ciorchini) A desprinde boabele de strugure. - Prez. ind.: desciochinez. - Pref. des- + ciorchine. DESCIORCHINĂTOR s. n. (Rar) Dispozitiv pentru scoaterea boabelor de strugure de pe ciorchine. S-a introdus, de asemenea, desciorchinătorul, un aparat care separă boabele de ciorchine, c. giurescu, p. O. 115. - PL: desciorchinătoare. - Desciorchina + suf. -tor. DESCIOREL adv. (Prin nord-vestul Munt.) Descior. Bate mai desciorel (pânza). UDRESCU, GL. Coase florile mai desciorel, mai strâns, mai bătut. id. ib. - Descior + suf. -el DESCIORLUÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (Regional; despre funii, sfori, fire) A (se) descurca (1), a (se) descâlci (1) (Libotin - Târgu-Lăpuş). Cf lexic reg. h, 110. - Prez. ind.: desciorluiesc. - Cf. c i o r 1 ă u. DESCIORLUÎT, -Ă adj. (Regional; despre funii, sfori etc.) Descurcat2 (1), descâlcit2 (1) (Libotin - Târgu-Lăpuş). Cf. LEXIC REG. ii, 110. - PL: desciorluiţi, -te. - V. desciorlui. 4414 DESCIUNTI -573- DESCLEŞTA DESCIUNTÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; în practicile superstiţioase; despre coamele vitelor) A face, prin practici magice sau medicină populară, să nu mai fie retezate; a întregi. Şi te-oiu curaţi, Coamele ţi-oiu descîunti. GRIGORIU-RIGO, M. P. H, 8. Coamele ţi-oi des ciunti, pârul ţi-oi netezi, Coada ţi-oi întregi, şez. vn, 158. - Prez. ind.: desciuntesc. - Pref. des- + ciunti. DESCIUREC vb. I. T r a n z . şi refl. (Prin Maram.) A (se) desface. Cf. lexic reg. 14. - Et. nec. DESCLEÎ vb. IV v. descleia. DESCLEI vb. I. 1. T r a n z. şi refl. A (se) desface (5), a (se) detaşa (1), a (se) dezlipi (din) ceea ce a fost lipit, îmbinat, fixat (cu clei sau cu ceva similar cleiului). Dimineaţa [dinţii] îi înclia de-i punea în gură, iar sara îi desclia cu încrop şi-i punea pe masă. NECULCE, L. 86, cf. LB. De multe ori l-am găsit descleind un smeu ca să copieze vreun vers, pre care acum un băiat îl făcea să zboare. NEGRUZZI, s. I, 206, cf. POLIZU, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D.,CADE. Uite, că s-au descleiat ochelarii, sadoveanu, O. XXI, 344, cf. DL, M. d. ENC., DEX. ^ P. anal. Limba, când vorbea, cu greu parcă i se desprindea de cerul-gurii, şi ai fi zis că nu vorbeşte, dar că desclee ... fiece cuvânt. HOGAŞ, DR. II, 10. 1 se lipise limba de cerul-gurii, deşi încercase ...să o descleieze. FLACĂRA, 1975, nr. 45,22. Eu strig încât capul mi se descleieşte Şi bărbatu-n lene abia mormăieşte, se zice când lipseşte înţelegerea între soţ şi soţie, zanne, P. n, 747. 4 P. ext. (Rar) A scoate (III 3), a desprinde (7), a desface (5). Se urcase pe spinarea coşarului şi, ai un topor în mână, descleia acoperişul şi căpriorii. PREDA, M. 165. 2. T r a n z. A efectua operaţia de spălare a apretului, aplicat pe firele de urzeală, înainte de începerea ţesutului. Cf. DL, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: descleiez. - Şi: desclei (lb, polizu, PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade) vb. IV, (învechit) desclia vb. I. - Pref. des- + [în]eleia. DESCLEIAT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte lipite, îmbinate, fixate) Care s-a desfăcut, s-a dezlipit sau care a fost desfăcut, dezlipit dintr-o încleiere. Cf. pontbriant, d., DDRF, RESMERIŢĂ, D. Sus, într-o ramă descleiată, era o fotografie. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 18. 2. (Despre ţesături în faza de finisare) Spălat de apretul de încleiere aplicat pe firele de urzeală. Cf ltr2. - PL: descleiaţi, -te. — Şi: descleit, -ă adj. pontbriant,d. - V. descleia. DESCLEIERE s. f. Acţiunea de a (se) descleia şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s c 1 e i a (1). Cf. valian, v., polizu, ddrf, RESMERIŢĂ, D., LTR2, M. D. ENC., DEX. 2. Cf. d e s c 1 e i a (2). Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex. - PL: descleieri. - V. descleia. DESCLEIT, -Ă adj. v. descleiat. DESCLEŞTA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică mâinile, degetele, ghearele) A desprinde, a desface de pe ceea ce strânge cu putere (ca un cleşte). Cf. lb, buznea, P. V. 181/7. Bărbatul bătrân abia i-au discleştat mânule de gâtul său. DRĂGHICI, R. 281/21, cf. POLIZU, LM. îşi descleştează degetele amorţite [de pe gâtul căpitanului] şi cade pe o laviţă. CARAGIALE, O. I, 174. Anevoie i-au putut descleşta degetele înţepenite în ultima strângere a acelui metal fermecător. VLAHUŢĂ, S. A. II, 351. Când mi-am descleştat degetele de pe grumazul hoţului, acesta a căzut buştean la pământ, săm. n, 649, cf. şăineanu2. Ca o ghiară se întinse mâna parazitului spre el, căutând să-l descleşteze după marginea vestei, dar ghiarele lui Coco ţineau dârz de ea. ANGHEL, PR. 48. Lala îşi descleştă deodată mânile şi-şi făcu vânt pe uşă afară. AGÎRBICEANU, s. P. 59, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a dus la vrăjitor, i-a descleştat şi i-a luat dintre degete mâna de mort. GALACTION, o. 272. Te-mbrăţişez şi-o oră nu-mi descleştează braţul VOICULESCU, POEZII, H, 300. Oprindu-se între movilele de cărămizi şi bârne arse, îşi descleştă degetele înmănuşate de pe braţul onorabilului amic. c. PETRESCU, A. R. 22. îşi descleştează degetele, să slăbească strânsoarea. vinea, L. n, 188. Prima lui mişcare, după ce putu să-şi descleşteze mâinile de pe parapet fu să se repeadă spre cabină. TUDORAN, P. 565. -$■ F i g. Se bucura că stomacul ostenit de aşteptare îşi descleştase ghiara dureroasă a foamei. C. petrescu, c. v. 117. M-a mai descleştat spatele după trasu-ăsta. UDRESCU, GL. ^ Re fi. p a s. Să nu i se descleşteze mâinile împreunate pe piept în care-i pusese un ban de argint barbu, g. 338. ^ R e f 1. recipr. După acestea mâinile ş-au descleştat, Şi jalnica despărţire cu plângeri ş-au grătulat PANN, E. in, 110/15. + A desface dintr-o strânsoare; a despărţi cu forţa dintr-o încleştare. S-arfi ucis dacă n-alerga lumea depe-mprejur să- i descleşteze pe unul de altul. CARAGIALE, o. iv, 143. în dragostea mea, veacul abia-i o sărutare. Se-nclină ceremonios, fără să-şi descleşte braţele încrucişate pe piept c. PETRESCU, A. R. 122. ^Ref 1. îndată însă Adela se descleştă din braţele lui şi fugi. I. NEGRUZZI, S. IH, 214. ^Re fi. recipr. Rostogolindu-se în uliţă cei doi se des cleştar ă. REBREANU, I. 39. 4 A desprinde cu greu din locul în care a fost fixat, înţepenit. De-abia îşi putea descleşta picioarele din sângele închegat creangă, p. 227, cf. DL, DEX. 2. (Complementul indică gura, fălcile, dinţii etc.) A deschide cu dificultate (pentru a vorbi); p. e x t. a vorbi (1). Scoţând cuţitul din teacă, îi descleştă cu vârful lui dinţii. NEGRUZZI, S. 1,164. îndată ce isbuteşte cineva a-i descleşta dinţii, îi dă ţâţă [copilului]. MAN. SĂNĂT. 263/4. După pânza de paianjăn doarme fata de-mpărat ...A ei gură-i descleştată de-a suflării sale foc. EMINESCU, o. I, 79. îşi adună puterile şi cătă ţintă la flăcău fără să descleşte gura. CONTEMPORANUL, IV, 363. Nu putea descleşta gura. DDRF. Nu gândesc eu să-şi descleşteze gura, cât îi el de cătrănit şi învăluit de necazuri. SĂM. IU, 730, cf. CANDREA, F. 360, TDRG. Vorbi bărbatul, descleştându-şi cu greu fălcile. AGÎRBICEANU, S. P. 178. Voia să-i ceară iertare, dar nu-şi putea descleşta fălcile să vorbească. REBREANU, P. S. 275. Trecând de la bolnav la bolnav, descleştându-le gura, le turna doctoriile între dinţi cu lingura. MIRONESCU, S. 100. Descleştaţi-i fălcile. BRĂESCU, o. A. II, 267. N-a fost 4422 DESCLEŞTARE -574- DESCOASE chip să le descleştez gura. COCEA, S. I, 253. A împins cu cotul pe domnul său, îndemnându-l să-şi descleşte fălcile. SADOVEANU, O. XI, 341. Nu putea să-şi descleşteze gura de frig. scriban, D. [Un miner] se repede asupra scândurii cu o ploaie de lovituri..., descleştându-şi fălcile, doar cât să gâfâie şi să înjure. BOGZA, v. J. 135. îşi descleştă gura şi zise ... PREDA, l. 225. (Ref 1.) Fălcile se descleştară cu greu. AGÎRBICEANU, în LUC. vn, 315. ^ F i g. Descleşteze-şi noaptea deasupră-mi fălci de fum. LABIŞ, P. 170. -Prez. ind.: descleştez; conj. pers. 3 şi: (rar) să descleşte. - Şi: (învechit) discleştâ vb. I. - Pref. des- + [înjcleşta. DESCLEŞTÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s c 1 e ş-t a şi rezultatul ei. Cf. polizu, ddrf, resmeriţă, d., dex. -PL: descleştări. - V. descleştă. DESCLEŞTÂT1 s.n. Faptul de a d e s c 1 e ş t a. Cf. MDA. - V. descleştă. DESCLEŞTÂT2, -Ă adj. Desfăcut, degajat, eliberat dintr-o strânsoare. Mara era dintre oamenii care nu vorbesc numai cu gura, ci şi cu ochii şi cu sprâncenele... şi cu mâinile descleştate. slavici, o. n, 44, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, d., dex. -PL: descleştaţi, -te. - V. descleştă. DESCLI vb. I v. descleia. DESCLIMATIZ vb. I v. declimatiza. DESCLIMATIZAT, -Ă adj. v. declimatizat. DESCLINÎ vb. IV v. deschilinL DESCLINIRE s. f. v. deschilimre. DESCLINIT, -Ă adj. v. deschilinit. DESCLINITOR, -OÂRE adj. (învechit) Care separă ceva; despărţitor (2). Cel ce cugetă pomi de multe plase şi soiuri să crească, acelu acolo unde e capetul celor de o plasă să împlânte câte o despicătură de lemn; aceaste leamne desclinitoare şi lemnuţele ceale dintru dânsele să le numere. ÎNV. POM. 124/15. -PL: desclinitori, -oare. - Desclini + suf. -tor. DESCLIRONOMISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A dezmoşteni. Căci alminterea [moşul meu] mă blastămă şi mă desclironomiseşte. alecsandri, ap. tdrg, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. -Prez. ind.: desclironomisesc. - Pref. des- + clironomisi. DESCLOCÎ vb. IV. T r a n z. fac t. (Complementul indică păsări) A face să nu mai clocească. încremenea între găini..., ocărând neoutoarele şi desclocindpe cele căzute. KLOPŞTOCK, F. 80, cf. DEX. - Prez. ind.: desclocesc. - Pref. des- + cloci. DESCLUŞÎ vb. IV v. desluşi. DESCOÂSE vb. III. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică obiecte cusute, cusături) A desface (5), a desprinde (5). Acest sânt Arhip ... avea doi saci: unul descosea în fund şi în comuri şi să-mbrăca ca-ntr-un stan de cămeaşă. dosoftei, v. s. septembrie 8734, cf. lb, VALIAN, v. Ştiu că la vârsta d-tale îi greu de a învăţa; îi mai lesne de a desface decât a face, a discoasă decât a coasă, a critica decât a seri. RUSSO, S. 9, cf. POLIZU, pontbriant, d., costinescu. Scoatejachetaşio dăd-lui Lefter care o descoase cu brigeagul. CARAGIALE, o. 1,154. El îşi luă căciula ... îi descusu puţin fundul, vârî banii în ea şi cusu iar fundul la loc. slavici, o. I, 375, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. A descusut şi galbenii de pe conci şi i-a prefăcut în argint. STANCU, D. 8. îmbrăcămintea ...o vor descoase acolo unde este nevoie. belea, p. a. 10. Schimbau nasturii şi le descoseau semnele, nimeni n-ar mai fi recunoscut de unde vin mărfurile. BARBU, G. 224, cf. M. D. ENC. Nu ştiu coase, ori descoase. păsculescu, l. p. 56, cf. bîrlea, l. p. m. i, 32. [Mândra] Nu ştiu: coasă sau descoasă, Dar lacrimi ştiu că varsă. FOLC. MOLD. 1,471. Nevasta nu e cârpă să o descoşi şi să o lepezi. ZANNE, p. IV, 498. ^ F i g. Râul coase şi descoase Liniştea de sub colnic, lesnea, vers. 221. ^ R e f 1. îşi aduse aminte că pingeaua de la gheata de purtare din dreapta s-a descusut puţin. REBREANU, R. I, 62. 2. F i g. (Complementul indică oameni) A întreba în mod insistent, a interoga, a chestiona în scopul de a primi informaţii detaliate. Cf. LB. Uite, stă cu tine de vorbă, nea Comane, şi te descoase din fir până în aţă. HELIADE, o. i, 276. [Copiii] atât te descoase, încât de multe ori te fac de nu ştii ce să le răspunzi. PR. 30/23. Am chemat pe slujitorii cei mai bătrâni, i-am întrebat, i-am descusut şi mi-au dat toată ştiinţa ce mi să cerea. TÂMPEANUL, g. V/4. Sluga i-au fost vânzătoriul, Pre acela îl descoasă. BĂRAC, A. E. 3079. [Stăpânul] te ţine câte trei-patru ceasuri în picioare şi te descoase ... ca pe hoţii de cai. FILIMON, O. I, 189. Curios ca toţi provincialii şi puţin discret, ţinea să-şi descoase tovarăşul din toate prohaburile. GANE, N. m, 187. Pe drum ... întâlneşte pe mizerabilul intrigant, care îl descoase şi află cu ce misiune e însărcinat tânărul. CARAGIALE, O. IV, 54. îl luă pe cumnatul său la o parte, ca să-l descoase. SLAVICI, O. I, 246, c£ DDRF. Pe drum mă descoase bătrânul. SĂM. i, 363, cf. BARCIANU.Bătrânul... se gândea cum să descoasă pe fată, ca să afle adevărul. D. zamfirescu, T. s. 19. Aceştia chemară la o parte pe hangiţa şi pe Cazacu şi îi descusură vreme de un cias. SANDU-aldea, în LUC. vii, 8, cf. tdrg. Acolo am descusut nişte ţigani. DELAVRANCEA, o. II, 235. Când vorbise cu advocatul la oraş, îl întrebase şi-l descususe despre toată procedura ce ar fi urmat. AGÎRBICEANU, S. 455. Ia nu mă mai descoase şi tu atâta. HOGAŞ, dr. n, 128. Ştiu numa ’ că mă tot descosiau, cum am scăpat. LUNGIANU, CL. 110, cf. RESMERIŢĂ, D. Miss Roth ... m-a descusut căutând să cunoască ceea ce numea ea „glasurile ” mele. M. ELIADE, O. I, 121. îl descususe cu încetul şi-i aflase gusturile şi cusururile. BASSARABESCU, v. 18. Noua ştiinţă [a folclorului] şi-a strâns, astfel, vaste materiale...; babele au fost 4436 DESCOASERE -575- DESCOLĂCI cercetate; cântăreţii şi lăutarii au fost discusuţi. LOVINESCU, C. VI, 89. încercă să mai descoase pe arendaş, dar nici arendaşul nu cunoaşte alte amănunte. REBREANU, R. I, 89. Procurorul rămăsese în cancelaria comisariatului... să-i descoasă şi să-i pună în încurcătură prin întrebări perspicace. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M.N. I, 61 .îlîncâ[n]tă cu şoşeli şi cu momeli, până ce-l descoase şi află tot ce are într-însuL COCEA, s. 1,188. Sunt gata să te lăspe Domnia Ta ... să descoşi în amănuntul pe ava Paul de Marenne, franţuzul SADOVEANU, O. X, 96. Mereu gata să pună întrebări, să te descoasepână-npânzele albe. arghezi, C. J. 278. Te-am scuzat, după ce am descusut de aproape pe ai tăi. CĂLINESCU, S. 84. Eliade îl descoase îngrijorat, întrebându-l ce crede. CAMIL PETRESCU, O. H, 188. Până la masă ne descoase. DEMETRIUS, A. 174. Căuta cu ochii o cârciumă ... unde să se oprească o clipă să-şi omenească însoţitorul şi să-l descoasă fără zor. TUDORAN, P. 22. O dată o descusu o vecină. PREDA, R. 76. Părintele o descosea mai departe, barbu, G. 180. M-a luat bătrânul la rost şi m-a descusut cu fel şi fel de întrebări. LĂNCRĂNJAN, c. 1,11. 4 (Complementul indică întâmplări, situaţii, stări ete.) A analiza amănunţit, a cerceta (cu scopul de a găsi o rezolvare). Cf. POLIZU, costinescu. Aici era ceva la mijloc; ea dăduse de urma unei taine; trebuia să o descoase, slavici, O. i, 340. Din cărţi cu slovă veche şi cu figuri frumoase O lume ca de visuri, cu totul minunată Mi-o scoţi, şipe-ndelete începi a mi-o descoase. VLAHUŢĂ, S. A. I, 65. Şi n-are răgaz să descoasă toate întrebările care-i vin în minte, pe nevrute, despre chipul cum s-or fi făcând trenurile. SP. POPESCU, M. G. 35. Părintele Pamfilie îmi arăta lucruri grozave, avea o putere de-a descoase nevoile şi de-a desvăli rănile noastre sociale, adam, R. 137. El n-a vrut să descoase o întâmplare, să schiţeze o glumă..., [el] ţese, cum am spus, viaţa satului. SĂM. IV, 15. O simţea măsurându-l cu neîndurare, descosându-i flecare trăs[ăturăj. C. PETRESCU, C. V. 20, cf. M. D. ENC., dex. -Prez. ind.: descos. - Şi: (învechit şi regional) discoâse vb. în. - Pref. des- + coase. DESCOASERE s. f. Acţiunea de a (se) descoase şi rezultatul ei. Cf. valian, v. Verbele se conjugă după prima conjugăciune. I. adunare... descoasere. CODRU-DRĂGUşANU, r. 42/9, cf. polizu, pontbriant, d.. ddrf, dex. - PL: descoaseri. - V. descoase. DESCORILÂvb. I. T r an z. (Regional; complementul este plugul) A scoate de pe cobilă. Acolo dac-o sosât, Plugul l-o descobdilat. bîrlea, l. p. m. i, 21. - Prez. ind.: descobilez. - Pref. des- + cobilă + suf. -a. DESCOIF vb. I v. decoafa. DESCOIFÂRE s. f. v. decoafare. DESCOIFÂT, -Ă adj. v. decoafat DESCOJ vb. I v. descoji. DESCOJÂT, -Ă adj. v. descojit2. DESCOJÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică fructe, legume, ramuri de arbori etc.) A înlătura, a curăţa coaja, a coji; p. e x t. a decortiea; (învechit) a descorţoşa; (învechit, rar) a descorţa. Cf. pontbriant, d., ddrf, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., iordan, l. R. A. 197, SCRIBAN, D., DL, DM, SFC II, 55, M. D. ENC., DEX. Imaginaţi-vă că decojiţi o ceapă, foaie cu foaie, pentru a ajunge la inima ei. RL 2006, nr. 5 004. -Prez. ind.: descojesc. - Şi: decoji vb. IV, descojâ (ddrf) vb. I. - Pref. des- + coji. DESCOJÎRE s. f. Acţiunea de a descoji şi rezultatul ei; (învechit, rar) descorţare, descorţoşare, Cf. pontbriant, d., ddrf, resmeriţă, d. După uscarea capsulelor se procedează la decojirea şi separarea fibrelor şi a seminţei de coji. scânteia, 1951, nr. 2133,2/6, cf. ltr2, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: descojiri. - Şi: decojire s. f. - V. descoji. DESCOJÎT1 s. n. Faptul de a d e s c o j i. Cf. dex. - PL: descojituri. - V. descoji. DESCOJÎT2, -Ă adj. Curăţat de coajă, fară coajă; p. e x t. decorticat; (învechit, rar) descorţat. Gindă descojită uscată, ghica-sturdza, a. 145, cf. pontbriant, d., ddrf, RESMERIŢĂ, D. Era proaspătă şi luminoasă ca o mandarină descojită. TEODOREANU, M. II, 15. Sânii mici, tari, rotunzi şi albi ca două mandarine descojite apăreau ...în ritmul agitat al respiraţiei, cocea, S. II, 35. Rădăcinile decojite se pot da copiilor mici. BELEA, P. A. 308, cf. dex. Fasole descojită. ALR I 850/960. Fie un băţ descojat Tot să numeşte bărbat (= bărbatul oricât ar fi de prost tot bărbat rămâne), zanne, p. n, 14. -PL: des cojiţi, -te. - Şi: decojit, -ă, (regional) descojat, -ă adj. - V. descoji. DESCOJITOR s. m., s. n. 1. s. m. (învechit, rar) Persoană care avea grijă de cuptoarele de pâine dintr-o gospodărie. Custode al casei, prefectpreste cuptoarele de pâne, cărui îi ziceau descojitoriu depâne. BARIŢIU, P. A. 1,6. 2. s. n. Decorticator. Cf. leg. ec. pl. 298. -PL: (1) descojitori, (2) descojitoare. - Şi: descojitoriu s. ni - Descoji + suf. -tor. DESCOJITORIU s. m. v. descojitor. DESCOJITURĂ s. f. (învechit, rar) Ceea ce se cojeşte, Cf. pontbriant, d. - PL: descojituri. - Descoji + suf. -itură. DESCOLĂCI vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o încolăcire; (regional) a (se) descolătăci. Fratele ... ieşind să aducă toplotă, să descolăci depregiur oltari. DOSOFTEI, v. s. decembrie, 209717, cf. CADE, dl, DM, M. D. ENC., DEX. F i g. Descolăcit din neguri se-nalţă-un şarpe laur. VOICULESCU, POEZII, I, 144. -Prez. ind.: descolăcesc. -Pref. des- + [în]colăci. 4451 DESCOLĂCIRE -576- DESCOMPUNE DESCOLĂCÎRE s. f. Acţiunea de a (se) descolăci şi rezultatul ei. Cf. dex. mda. - PL: descolăciri. - V. descolăci. DESCOLĂCÎT, -Ă adj. Desfăcut, degajat dintr-o încolăcire. Cf. DEX. ^ F i g. Fulgere descolăcite Bat în munţi, se-nfundă-n peşteri. LABIŞ, P. 395. - PL: descolăciţi, -te. - V. descolăci. DESCOLĂTĂCÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (Regional) A (se) descolăci. Cf. CADE, sfc rv, 44. Brâu, brâuşoru neu, Te-am colotăcit, Tu ti-ai discolotăcit FOLC. MOLD. II, 84. - Prez. ind.: descolătăcesc. - Şi: discolotăci vb. IV. - Pref. des- + [în]colătăci. DESCOLORA vb. I v. decolora. DESCOLORÂNT, -Ă adj., s. m. v. decolorant. DESCOLORÂRE s. f. v. decolorare. DESCOLORÂT, -Ă adj. v. decolorat. DESCOLORATOR, -OARE adj. v. decolorator. DESCOLORAŢIÎINE s. f. v. decoloraţie. DESCOMERCIALIZ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică bunuri) A nu mai considera ca marfa. Cf. scriban, D. 4- F i g. A descomercializa politica, id. ib. -Prez. ind.: descomercializez. - Pref. des- + comercializa. DESCOMPLECTÂvb. I v. descompleta. DESCOMPLECTÂRE s. f. v. descompletare. DESCOMPLECTÂT, -Ă adj. v. descompletat2. DESCOMPLETA vb. I. T r a n z. A scoate un obiect dintr-o serie de obiecte care alcătuiesc un tot, a lua dintr-un întreg, făcând să devină incomplet, a nu mai fi în număr deplin. Părţile fiinţei noastre... nu se pot despărţi fără a descomplecta pe om. NEGULICI, E. II, 269/22, cf. BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu2. Te-am numit la Curtea Marţială,... bineînţeles provizoriu, fiindcă nu-mi place să descomplectez serviciile frontului. REBREANU, p. S. 261, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ R e f 1. pas. Este firesc lucru ca mai târziu Senatul să se descomplecteze. EMINESCU, o. xn, 50. în această şcoală s-a descompletat număruprofesorilor. SCRIBAN, D. Fusese amărâtă, văzând că serviciul de treizeci şi şase de persoane cu câte cinci feluri de pahare de fiecare se descompletase. CAMIL PETRESCU, o. II, 111. Secţia se descompletează din nou. T ianuarie 1969, 79. -Prez. ind.: descompletez. - Şi: descomplecta, (rar) discompletâ (scriban, d.) vb. I. - Pref. des- + completa (după fr. decompleter). DESCOMPLETARE s. f. Acţiunea de a (se) descompleta şi rezultatul ei. Cf. alexi, w., dl, dn2. Descompletările şi completările... colectivului artistic au cauzat destule acrocuri. T ianuarie 1969, 80, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: descompletări. - Şi: descomplectâre s. f. alexi, W., DN2, DEX. - V. descompleta. DESCOMPLETAT1 s.n. Faptul de a descompleta. Cf. MDA. - V. descompleta. DESCOMPLETAT2, -Ă adj. Căruia îi lipseşte o parte, care nu mai e întreg; incomplet. Cf. alexi, W. Regenţa descompletată... gira afacerile până la alegerea celui de al treilea cavaler suprem, eftimiu, n. 170. Se mai aduseseră în depozitul de sus al magazinului o garnitură descompletată ... şi o comodă. BARBU, I. I, 36. Uneltele erau descompletate şi rupte, iar vitele erau bătrâne şi slabe. lăncrănjan, c. în, 6. - PL: descompletaţi, -te. - Şi: descomplectât, -ă adj. ALEXI, W. - V. descompleta. DESCOMPOZÎŢIE s. f. v. decompoziţie. DESCOMPOZIŢltlNE s. f. v. decompoziţie. DESCOMPUNE vb. III. T r a n z. (folosit şi a b s o 1.) şi r e f 1.1. A (se) desface (5), a (se) separa în părţile din care este constituit; s p e c. a (se) diviza în componenţi, în factori mai simpli sau în corpuri, în elemente mai simple (printr-un proces chimic, fizic etc.); a (se) dezagrega. Să descompunem pe 293 în două părţi. HELIADE, A. 123/28, cf. I. GOLESCU, C. Razele luminei de la soare viind, nu sânt calde, ci ca se încălzească trupurile, trebue să se descompună. antrop. 179/21. Trec la palmele înmulţitoriului, le decompun în 4 plus 2 şi zic: deacă un stânjăn ţâne 42 lei, 80 bani, 4palme care sânt jiumătate de stânjăn, vor ţânea jiumătate de această somă. asachi, e. i, 104/13. Numărul N va fi decompus în făcătorii lui simpli a, b, c, d. POENARU, E. A. 38/26. Artea de a descompune şi de a despărţi trupul omenesc pentru a-l face să i se poată cunoaşte osebitele părţi dupe moarte. BREZOIANU, î. 108/30. Mijlocul cel mai simplu spre a prepara oxigenul este a se descompune oarecare oxidi metalici, prin căldură. MARIN, PR. I, 3/7. Această sare ...se descompune de se va atinge de cea mai mică umezeală. MAN. SĂNĂT. 164/17. Corpuri simple pe care himiea nu este în stare a descompune. BARASCH, M. H, 8/24. Apa procură plantelor şi acest gaz pe care plantele descompuindu-lu, îşi căştigă carbonul lor necesariu. id. B. 11, cf. POLIZU. Gazurile solvite în apă lucrează foarte asupra scoarţei pământului, căci multe din părţile acestea se solvesc atunci şi se descompun. COBÂLCESCU, G. 51/27, cf. PROT. -POP.,N. D. Animalul dă naştere la o materie care în oarecare împrejurări se descompune şi dă şi acid prusie. CONTEMPORANUL, III, 280, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Maistrul... descompune [un univers în miniatură] prin analiză şi-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Cât despre automobil, a fost descompus în cele 4471 DESCOMPUNE -577- DESCOMPUNERE mai mici fragmente. EFT1MIU, N. 121. în dreptul unei clădiri descompusă în zidărie veche, bârne şi fier, trotuarul era desfăcut. CAMIL PETRESCU, P. 49. Unii cercetători ruşi au declarat că răul este cu totul iraţional, o noţiune de limită, ce nu mai poate fi descompusă în alte elemente. STĂNILOAE, O. 278. Moleculele sunt mecanic nedivizibile, însă se pot descompune chimic. MACAROVICI, CH. 31. Operaţiile parţiale sunt descompuse la rândul lor în zeci de mişcări stereotipe [în procesul de fabricare]. RALEA, o. 107. Viteza V poate fi descompusă în două componente. SANIELEVICI, R. 72. Bacteriile amonificatoare descompun materia proteică şi formează amoniac. AGROTEHNICA, I, 180, cf. DL. Obiceiurile sunt şi ele cunoscute şi descompuse lexical VARLAAM - SADOVEANU, 265, cf. DN2, M. D. ENC. Disciplina se descompune într-o serie de alte ramuri CL 1973, 318. Anumite radiaţii ultraviolete pot ...să descompună apa în oxigen şi hidrogen. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 5/5. Imaginea este descompusă în impulsuri electrice. ib. nr. 1 509, 5/5. ^ F i g. Tipul principal îl vedem descompus în imagini de natura tipului secundar. IBRĂILEANU, S. L. 32. Balzac ori Flaubert descompun un suflet după regulile metodologiei logice. RALEA, s. T. I, 95. Gesturile sunt descompuse în cele mai mici amănunte şi urmărite cu o exactitudine maniacală aşa cum face şi Kafka. românia literară, 1980, nr. 21, 8/3. ^ Refl. pas. Aceste perioade se pot descompune în unităţi ritmice. vtanu, a. p. 115. Mişcări ... care, la rândul lor, se descompun în numeroase mişcări mai mărunte. TUDORAN, P. 622. + F i g. A (se) destrăma (3), a (se) dezmembra. Cf. polizu, DL, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. F i g. A pierde sau a face să-şi piardă calităţile constitutive fizice sau morale; a (se) degrada. Să mai târăsc înainte cadavrul acesta, glorios dacă vrei, pe care de doi ani îl port cu mine şi-l observ zi cu zi cum se discompune. vlahuţă, s. a. n, 275. Vinul e înlocuit aici prin un rachiu prost, care arde şi descompune trupul bietului muntean, hogaş, DR. I, 41, cf. RESMERIŢĂ, D. Unele organe plesnesc de congestionate ce sunt,... altele care lâncezesc se atrofiază, se descompun, camil PETRESCU, p. 244. Te descompui pe picioare, i se adresă el amabil vinea, L. 1,399, cf. dl, dm, DN2, DEX. + (Despre trăsăturile feţei, despre fizionomie) A se schimba în rău sub efectul unei emoţii puternice, al unei dureri etc.; a se crispa, a se schimonosi (2). Figura sa se descompusese [de furie] încât nu-l mai cunoşteaL GHICA, ap. TDRG, cf. CADE. Faţa i se descompusese [de ură], eftimiu, n. 141, cf. dl, M. d. enc., DEX. ^ T r a n z. Poetul îşi întoarce spre ea frumosul chip brăzdat de lacrimi, descompus de durere. E. IONESCU, E. 115. -$■ (Prin analogie) Dacă clinul de cer pe care l-am scrutat arată într-adevăr aşa, nu mai puţin lentila prin care îl văd îl descompune în continuare. PATAPIEVICI, C. L. 375. 3. (Mai ales în legătură cu materii organice) A (se) altera în profunzime prin dezorganizarea elementelor care îl compun; a (se) putrezi (1), a (se) strica (6), a (se) distruge. Dau locul unei atonii... când buba se descompune (putrezeşte). MAN. SĂNĂT. 248/12. 5 000 kilograme de gunoi proaspăt [de grajd] se împuţinează ... până se decompune de tot. GHICA - STURDZA, A. 151, cf PROT. -POP., N. D., PONTBRIANT, D. La moartea unui organism... încep să lucreze puterile chimice, care în sensul organismului descompun şi distrug, iar în sensul lor compun şi creează noue formaţiuni, maiorescu, L. 30, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D,, CADE. Pe catafalc de căldură-n oraş încet cadavrele se descompun. BACO via, O. 39. Sunt şapte trupuri la un loc care pot începe să se descompună. CAMIL PETRESCU, O. II, 500. Bălegarul de grajd îngropat la adâncime mare ...se descompune încet, agrotehnica, 1,165. Sărmana corabie ... semăna cu un uriaş animal marin mort şi aruncat la ţărm să se descompună. TUDORAN, P. 489. Orice secreţie descompunându-se, dă un miros neplăcut belea, P. A 202, cf. DL. Pepenii... se descompuneau în căldura necruţătoare. BARBU, PRINC. 18, cf. DN2. Cadavrele se descompuneau pe uliţe. g. barbu, A. v. 75, cf. M. D. ENC., DEX. ^ P. a n a 1. Fardul i se descompunea sub broboanele de sudoare. EFTIMIU, N. 141. ^ F i g. Religia moare şi, ca orice lucru mort, se discompune. arhiva, I, 514. Părea că i se descompune şi sufletul, sadoveanu, o. X, 319. Silueta cerşetorului cu pistolul la tâmplă se descompuse în câteva pete galbene şi verzui-fosforescente. CĂRTĂRESCU, N. 14. - Prez. ind.: descompun şi (învechit) descompüi. — Şi: (învechit) decompune, discompune vb. III. -Pref. des- + compune (după fr. décomposer). - Decompune < fr. décomposer. DESCOM PÜNERE s. f. Acţiunea dea(se)des-compune şi rezultatul ei. 1. Desfacere, separare în părţile componente a unui ansamblu, a unui obiect, a unui corp; decompoziţie (1); s p e c. divizare a unui sistem tehnic, a unei mărimi, a unui compus, a unei relaţii. Cf. d e s c o m p u n e (1). Cf. NEGULICI. Descompunerea în jăcători întâiu. G. POP. E. 38/10. Dar nu numai căldura, ci şi celelalte puteri invizibile au cea mai mare influinţă asupra composiţiunilor şi descompunerilor chimice. BARASCH, M. III, 158/13, cf. POLIZU, PROT. - POP.,N. D., PONTBRIANT, D., LM. Chimia ... se ocupă de acele fenomene de mişcări ale corpurilor care sau prin descompunere sau prin combinare produc în materia lor o schimbare permanentă. MAIORESCU, L. 112, cf. DDRF. Afară de acest fenomen de deviaţiune produs într-o prismă se mai produc şi altele pe care le vom studia în urmă sub numele de descompunerea luminei. PONI, F. 367, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Toate forţele elementare care se ridică din sânul poporului tind convergent spre acelaşi scop: descompunerea unităţii creştine. OŢETEA, R. 315. Descompunerea este o reacţiune chimică în care o substanţă pură se desface în două sau mai multe substanţe mai simple sau chiar în elemente, macarovici, ch. 29. Apa rezultă din descompunerea grăsimilor: BĂCESCU, PĂS. 385. Lucrările ...făcuseră cunoscut, în primul deceniu al secolului, ... efectul de descompunere chimică legat de trecerea curentului continuu, sanielevici, R. 11, cf. LTR2. Fosforul ia parte la formarea substanţei creierului, ajutând la ... descompunerea zaharurilor. BELEA, P. A. 336. Lucra acum [în laborator] la descompunerea probei. PREDA, R. 135, cf. DER, DC. Efectele descompunerii imaginii sunt adeseori remarcabile, flacăra, 1976, nr. 31,22. Potrivit cercetătorilor furtuna violentă poate provoca descompunerea apei de mare în hidrogen şi oxigen. RL 1977, nr. 10 300. Căldura solară este folosită pentru descompunerea amoniacului în hidrogen şi azot. ib. 1978, nr. 10 339. ^ F i g. Descompunerea analitică a unui concept în elementele sale constitutive este o lucrare prea grea. 4472 DESCOMPUNERE -578- DESCONCENTRARE MAIORESCU, CRITICE, 304. [Trebuie] să asist la descompunerea mea în bucăţele cu deliciu masticate, alimentând ritmul lor [al femeilor] capricios şi minor. M. ELIADE, o. I, 15. Prin descompunerea aparenţelor în elementele primare ea [arta lui Caragiale] îndeplineşte funcţiunea prismei LOVINESCU, C. II, 17. 2. F i g. Destrămare (13), distrugere; decădere morală; (învechit) decompoziţie (2). Cf. descompune (2). Numai corupţiunea are limite, căci aduce descompunere şi moarte. GHICA, C. E. 1,78. Omul este o fiinţă morală simplă şi identică, prin urmare imaterială, neperisabilă, nesupusă descompunerii. CONV. UT. II, 60. Vom merge aşa până la ruina materială şi la descompunerea morală desăvârşite. EMINESCU, o. XII, 129. Omul e în plină descompunere morală. LOVINESCU, c. I, 70. Demonia marină este ... o nobilă descompunere pe care trebuie s-o grădinărim şi de care trebuie să ne mândrim. CIORAN, R. 190. Lumea veche a descompunerii ... era mistuită în dogoarea flăcării curate. ARGHEZI, b. 135. Spectatorii... urmăreau flacăra de patimă ...a unei familii deslănţuite în descompunerea ei. CAMIL PETRESCU, N. 3. Lenea şi desfrâul ...au adus repede descompunerea acestor aprigi „conchistadori RALEA, 0.51. Sunt două imperii [cel turc şi cel austriac] în descompunere. E. IONESCU, B. 203. Nevoia irezistibilă de a folosi... neologisme ...nu se poate ivi decât într-o societate pe cale de descompunere, varlaam - Sadoveanu, 386. Aparatul de stat şi armata sunt în descompunere. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 5. Surprinderea pe feţele multiple a descompunerii familiei burgheze. ROMÂNIA LITERARĂ, 1978, nr. 26, 4/1. Supravieţuirea politică externă în condiţii de aservire drastică (epoca fanariotă) a avut drept consecinţă distrugerea clasei politice care asigurase coeziunea organismului politic sub aservire şi, consecutiv, descompunerea politică a ţării. PATAPIEVICI, C. L. 123. 3. Alterarea, dezagregarea unor substanţe (organice); putrezire, stricare (5), (învechit) decompoziţie (3). Cf. descompune (3). Descompunerile putride ale miliardelor de reptile ... trec toate în plămânii bieţilor creştini. GHICA, c. E. II, 421, cf. PROT. - pop., n. D., pontbriant, D., resmeriţă, d. Poetul compară formele indecise ale cadavrului în descompunere cu începutul unui vis. COCEA, S. 1,197. Rânduneauapoartă prestigiul universului, văzut dintr-o planetă mai pură, fără descompuneri şi putregai. ARGHEZI, C. J. 206. Motivele sale preferate sunt zvârcolirea conştiinţei chinuite şi descompunerea cărnii bolnave a omului, nebunia şi moartea. VIANU, L. R. 130. Organismul animal sau vegetal mort este supus imediat unui proces de descompunere. AGROTEHNICA, 1,18. Miroase atât de tare a descompunere, a puroi, a dezinfectante, că ţi se face ... rău. DEMETRIUS, A. 277. Pe pământ a-nceput Descompunerea lentă; Poame târzii cu carnea transparentă S-au desprins şi-au căzut. ISANOS, V. 199. Umbla puţin ameţit de lumina tulbure, plină de fum a serii de toamnă abia căzute, cu mirosul ei înţepător de frunze în descompunere. BARBU, ş. n. 226. Sămânţa epidemiilor este împrăştiată de miasmele răspândite de trupurile în descompunere. G. BARBU, A. V. 25. Nimeni nu va mai putea autopsia cadavrul pentru că starea de descompunere va avansa rapid. RL 2005, nr. 4 644. ^ P. a n a 1. Brumat şi plin de crăpături, [săpunul] agoniza în savoniera plină cu apă, într-o stare de descompunere şi jigăreală vrednică de plâns. VINEA, L. I, 75. F i g. Din scursorile şi descompunerea aşa-ziselor noastre partide istorice, creşteau şi se revărsau puhoaiele ţărănismului, cocea, s. I, 262. Pe ruinelefabricei, cumpărată de consorţiul unei industrii... noii proprietari nu au izbutit să ridice din amorţire un paralitic în descompunere definitivă. ARGHEZI, S. XI, 11. - PL: descompuneri - Şi: (învechit) decompunere s. f. POLIZU, BARCIANU. - V. descompune. DESCOMPUS, -Ă adj. 1. Desfăcut, separat în părţile din care este constituit; s p e c . divizat în componenţi, în factori mai simpli, în corpuri sau în elemente mai simple; dezagregat. Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., lm. Probă convingătoare pentrujusteţea acestei explicări este vechiul dialect provençal unde formele se află descompuse. maiorescu, critice, 292, ddrf, alexi, w., resmeriţă, d., dex. 2. (Despre oameni) Care are înfăţişarea, figura alterată, chinuită, crispată; (despre trăsăturile feţii) schimbat, modificat în rău; crispat, schimonosit (2). Trăsăturile feţei postelnicidui, deşi puţin cam descompuse, arătau acum o mulţumire pacinică. FILIMON, 0.1,134. Henrietta căzuse cu faţa în jos, descompusă, cu ochii leşinaţi. EMINESCU, O. Vin, 584. Poate, şuieră bărbatul, cu faţa descompusă. AGÎRBICEANU, S. 219. Cred că faţa mea s-a luminat, pentru că privirile celorlalţi au înmărmurit aşezându-se pe trăsăturile descompuse şi refăcute în linii tari. M. EUADE, 0.1,74. Radu:... abătut, cu toată figura palidă, descompusă. CAMIL PETRESCU, T. II, 36. Publicul văzu sâmbătă... chipul descompus, surpat şi împăroşat al poetului. CĂLINESCU, E. 428, cf SCRIBAN, D. Din ulicioară vine Maria cu figura descompusă. DAVIDOGLU, M. 85. Nu avu timp... să-şi vadă [în oglinzi] chipul descompus. STANCU, R. A. V, 289, cf. DL, DM. Pe faţa sa descompusă se citea doar groaza animalică în faţa inevitabilului. MAGAZIN IST. 1975, nr. 12,59, cf. DEX. 3. Alterat în profunzime; putrezit, stricat2 (5), distrus. Nu s-a putut cerceta oul înlăuntru, fiindcă iera descompus. CONTEMPORANUL, IV, 491, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. ^ F i g. Vom distruge toţi viermii infectaţi şi descompuşi cari sug şi murdăresc arta noastră (a. 1924). plr II, 416. Articolul din „ Veacul ” e într-adevăr de o violenţă surprinzătoare de la titlu: „Portofolii putrede şi suflete descompuse CAMIL PETRESCU, P. 236. Dădeau în pline vremuri de epopee spectacolul deprimant al unei societăţi descompuse care nu mai ştie nici măcar să moară în frumuseţă. cocea, s. I, 259. Goya epictorul Spaniei descompuse şi anarhice de la sfârşitul secolului alXVIII-lea. RALEA, S. T. I, 329. -PL: descompuşi, -se. - Şi: (învechit) decompus, -ă adj. ALEXI, W. - V. descompune. DESCONCENTR vb. I. T r a n z. (Complementul indică rezervişti) A elibera după perioada de concentrare. Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. A desconcentra trupele. SCRIBAN, D., cf. DN2, M. D. ENC., DEX, NDN. ^ Refl. Era Mustea, îmbrăcat civil, căci se desconcentrase. BENIUC, M. C. 1,30. -Prez. ind: desconcentrez. - Pref. des- + concentra. DESCONCENTRARE s. f. 1. Acţiunea de a (s e ) desconcentra şi rezultatul ei. Cf. resmeriţă, d., M. D. ENC. DEX, NDN. 2. (Rar) Pierderea puterii de concentrare a atenţiei sau a gândirii. Numai din resortul intern al unei creaţiuni 4475 DESCONCENTRAT -579- DESCONSIDERARE neînfrânate, arta Matildei Serao procedează chiar din începuturi prin desconcentrare şi risipirea atenţiei. LOVINESCU, C. IV, 112. -PL: desconcentrări. - V. .desconcentra. DESCON CENTRAT, -Ă adj. (Despre rezervişti) Care este eliberat după concentrare. Cf. dex2, mda. - PL: desconcentraţi, -te. - V. desconcentra. DESCONCERT vb. I v. deconcerta. DESCONCRETIZAT, -Ă adj. (Rar) Lipsit de elemente concrete. Durerea e ... focul în care se topesc reziduurile materiale ale pasiunii', lăsând ...flacăra pură a sentimentului desconcretizat. LOVINESCU, C. 1,169. -PL: desconcretizaţi, -te. - Pref. des- + concretizat. DESCONGESTIONA vb. 1.1. T r a n z. şi r e f 1. A înceta să mai existe sau a înlătura, a nu mai avea ori a face să nu mai aibă o congestie într-o anumită parte a corpului. Cf. DL, DN2, DEX. 2. T r a n z. A elibera o arteră de circulaţie, un loc aglomerat, a face să înceteze un ambuteiaj; a dispersa, a dezaglomera. Cf. DL, DN2. Spitalele erau astfel oarecum descongestionate. G. BARBU, A. V. 168, cf. DEX. Edilii au luat această decizie [de a se circula doar cu transportul public în comun sau cu raâx\-taxi]pentru a descongestiona centrul Capitalei şi a reduce poluarea. RL 2006, nr. 4 864. “v” Refl. p a s. Se vinde ... şi se descongestionează librăria. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 8. 4P.ana 1. Executarea tuturor acestor lucrări agricole ...va descongestiona mult campania agricolă. RL 1980, nr. 10 984. - Pronunţat: -ti-o-. - Prez. ind: descongestionez. - Şi: (rar) decongestionâ vb. I. DN2. - Pref. des- + congestiona (după fr. décongestionner). DESCONGESTIONÂND -Ă adj. (Rar) Care poate să descongestioneze (1). ^ P. anal. Trebuie să ţii dietă, să nu fumezi, să nu bei alcooluri, să duci un regim descongestionam. CĂLINESCU, E. O. I, 220, cf. MDA. -Pronunţat: -ti-o-. - PL: descongestionaţi, -te. - Descongestiona + suf. -ant. DESCONGESTIONARE s. f. Acţiunea de a (se) descongestiona şi rezultatul ei. 1. înlăturare a unei congestii dintr-o parte a corpului. Simt că a gândi, a rememora azi, îmi face bine, că e o circulaţie în mine ca o descongestionare. CAMIL PETRESCU, P. 198. 2. Eliberare a unei artere de circulaţie, a unui loc aglomerat etc.; dezaglomerare, dispersare. Cf. DN2, DEX. O importantă arteră de circulaţie pe axa Piaţa Victoriei -Rahova, ... va duce la descongestionarea traficului. RL 2005, nr. 4 548. -Pronunţat: -ti-o-. - PL: descongestionări. - V. descongestiona. DESCONGESTIONAT1 s.n. Faptul de a (se) descongestiona. Cf. MDA. - V. descongestiona. DESCONGESTIONAT2, -Ă adj. 1. (Despre organe sau despre părţi ale corpului) Care este eliberat de un aflux de sânge. Cf. dex, mda. 2. (Despre localităţi, regiuni etc.) Care este eliberat de un surplus de populaţie; (despre căi de comunicaţii) degajat, eliberat de prea multe vehicule. Cf. dex, mda. -Pronunţat: -ti-o-. - PL: descongestionaţi, -te. - V. descongestiona. DESCONSIDERA vb. L T r a n z. A avea faţă de cineva sau ceva o atitudine lipsită de consideraţie, de apreciere, de atenţie, de stimă; a dispreţui, a detesta. Valahii şi bulgarii îmbrăţişează credinţa de rit răsăritean... desconsiderând credinţa catolică, maior, s. n, 46, cf. negulici, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. în genere acest sistem deconsideră cu totul ideea de desvoltare, de istorie. CONV. LIT. IV, 209, cf. LM. Cel mai bun titlu ..., meritul, este desconsiderat EMINESCU, O. x, 366. Spiritualismul ... primeşte cu anevoie astă mişcare, caută s-o déconsidéré, S-o falşifice. CONTEMPORANUL, VII2, 208, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Monarhia] nu trebuie s-o trădezi, s-o desconsideri nici în somn, căci somnul regelui este însuşi somnul raţiunii. E. IONESCU, E. 126. Nu ţi-e deloc îndemână să fii umilit faţă de cineva pe care-l desconsideri. TEODOREANU, M. II, 262. Flaubert desconsidera pe Stendhal, în fond făcea parte în linii mari din familia lui. CĂLINESCU, C. o. 157. Trăind la periferia societăţii, desconsideraţi de alte popoare, ţiganii ...au conservat forme vechi antropono-mastice. VARLAAM - SADOVEANU, 172. Fără să desconsidere rolul domniei ereditare, Hasdeu introduce în scenă intriga pretendenţilor şi a eroilor legaţi de mase. IST. LIT. ROM. n, 686, cf. DN2, M. D. ENC. Ori de câte ori citim târziu un roman neglijat sau desconsiderat a priori... încercăm sentimentul de prea târziu. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 6/11, cf. DEX. Eu nu-mi desconsider adversarii, ci un anume stil de box. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 23. Dialogul cu oamenii politici, cu reprezentanţii puterii-aceşti „lachei ai istoriei” - îi apărea lui Noica drept un total nonsens, motiv pentru care îi desconsidera pe disidenţi. LIICEANU, J. 13. în primul rând, sper că nu ne vor desconsidera încât să nu ne trimită şi nouă un formular cu oferta lor. RL 2005, nr. 4 535. (Prin analogie) în ultimele decenii asistăm ... la o revalorizare a tradiţiei, desconsiderate de ştiinţa istorică modernă. BRĂTIANU, T. 16. - Prez. ind.: desconsider. - Şi: (învechit) déconsidéra vb. I. - Pref. des- + considera (după fr. déconsidérer). DESCONSIDERARE s.f.Faptuldeadescon-s i d e r a; lipsă de atenţie, de apreciere, de stimă, de respect; dispreţ, desconsideraţie. Cf. pontbriant, d., LM. Cei cari veneau pe urmele lui Heliade ... loviră ...cu ridicol şi desconsiderare pe sublimul novator. MACEDONSKI, O. IV, 122. O asemenea aserţiune se poate susţine numai cu o desconsiderare deplină a firii şi a construcţiunii dreptului roman. CONV. lit. XX, 668. La asta se adaose deconsiderarea din cauza bătrâneţelor lui, încât [împăratul roman Pertinax] a trebuit să piară puţin după ce-a stătut domn. EMINESCU, o. xiv, 902, cf. barcianu, ALEXI, w. Se simţi ruşinat ...ca şi când desconsiderarea notarului numai acum l-ar fi atins. AGÎRBICEANU, A. 197. O privesc [pe iubită] cu o prefăcută desconsiderare. camil 4485 DESCONSIDERAT -580- DESCOPERI PETRESCU, U. N. 84. Legile elementare ale acordurilor... dintre substantive şi articole erau călcate vitejeşte în picioare sau ţinute într-o tacită şi unanimă desconsiderare. COCEA, s. ii, 162. Auzind desconsiderarea durerii prietenului său, Mircea avu o mişcare de revoltă. TEODOREANU, m. ii, 28, cf. scriban, d. Smerenia nu poate însemna desconsiderarea minunatelor puteri ce sunt puse în noi. stăniloaie, o. 287. Iar această desconsiderare a atras după sine, în modfiresc, şi aceea a tradiţiei istorice. BRĂTIANU, T. 23. Această desconsiderare este izvorâtă din scârba, vecină cu fiorul groazei. BĂCESCU, PĂS. 240. Totul s-a jăcut... cu o totală şiflagrantă desconsiderare a fiinţei umane. BOGZA, V. J. 183. Desconsiderarea acelui funcţionar imbecil...făcea ca chipul bătrânului să rămână ... împurpurat. PREDA, R. 15. Mi se pare nejustificabilă această desconsiderare. T ianuarie 1963,125, cf. M. D. ENC. Este o profundă eroare şi o desconsiderare a lexicografilor naţionale. M 1974, nr. 21,20, cf. DEX. Susţinerea în cauză evidenţiază o desconsiderare inadmisibilă pentru corpul magistraţilor şi putereajudecătorească. RL 2005, nr. 4 532. - Pl.: desconsiderări ~ Şi: (învechit) deconsiderâre s. f. - V. desconsidera. DESCONSIDERAT, -Ă adj. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Lipsit de consideraţie, de stimă, de atenţie; neluat în seamă, dispreţuit, discreditat. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DEX. - PI: desconsideraţi, -te. - V. desconsidera. DESCONSIDERÂŢIE s. f. Desconsiderare. Cf. NEGULICI. Guvernul... crede că se poate rădica din des-consideraţiunea în care se vede căzut, atribuindu-şi projecte măreţe. GHICA, c. E. H, 388, cf. COSTINESCU, LM. Din asta [eterogenitate şi lipsă de criterii clare] a rezultat că filozofii înşii greşiră în dezvoltarea ideii ştiinţei lor şi că elaborarea ei n-au putut să aibă un scop şi o călăuză sigură, şi astfel ...au adus în deconsideraţie ştiinţa lor mai întâi în ochii altora, în urmă în ai lor chiar. EMINESCU, O. XIV, 439. Om rău nu există. Ci, într-o societate în disolu-ţiune, fiecare individ neprivilegiat caută numai interesul propriu şi prin astă deconsideraţiune a interesului comun, fie el cât de bun, la urmă el devine de sine rău pentru că e-n coliziune de interese, id. ib. XV, 227, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Dis consideraţiei generale, neîndreptăţite de altfel, îi răspunde cu o desfidere anticipată. LOVINESCU, C. V, 158, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: desconsideraţii. - Şi: (rar) disconsiderâţie, (învechit) desconsideraţiune, deconsideraţie, deconsideraţiune s. f. - Din fr. déconsidération. DESCONSIDERAŢIUNE s. f. v. desconsideraţie. DESCONSILI vb. I v. deconsilia. DESCOPCI vb. I. T r a n z. (Popular) A descheia din copci, a desface dintr-o închizătoare; p. e x t. a desface dintr-o îmbinare. I-e rupt acuma scudul, i-e spart, găurit coiful, Ş-arnesele-i descoapce îi sângeră în sdrenţe. HELIADE, O. I, 316, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. îi era cald aşa că trebuie să-şi descopcie sumanul la gât. rebreanu, nuv. 48. îşi descopcie lănţişorul de aur şi-l agaţă de gâtul lui. V. ROM. aprilie 1955, 197. Când pe mare că-m pornea, Ilicele-ş descopcea. şez. vn, 62. Mă dăscopcii la curiauă. alr n 3 314/47. Unde o descopciem [fusta]? ib. 3 319/157. + (Regional) A tăia rădăcinile viţei de vie crescute la suprafaţa solului (Unirea -Băileşti). GL. olt. [Viţa] o lăsam până-i da ia lăstariu atâta şi de-atuncea descopceam ... viţa aia. ib. -Prez. ind.: descopciez. - Pref. des- + [în]copcia. DESCOPCIÂT, -Ă adj. Descheiat, desfăcut din copci, din închizători. O sculă grea, de aur bătută-n nestemate! ... Zânele au pierdut-o din pletele inelate, Sau s-a desprins din descopciatele lor rochii? VOICULESCU, POEZII, I, 250. ^Fig. Din brâul lui, din haina lui senină, Descopciate ţinte de lumină. GOGA, POEZII, 78. -PL: descopciaţi, -te. - V. descopcia. DESCOPERĂMÂNT s. n. (învechit) 1. Deschidere (1), deschizătură (1). Şi măsură lărgimea curţii de la descoperemântul porţii cei mai den afară ...la descopere-mântulporţii ceiia ce caută cătră răsărit, biblia (1688), 564752. Şi iată apa ieşiia de supt descoperemântul (de dedesuptul pragului templului B 1938) casii. ib. 570717. 2. Arătare, expunere, înfăţişare. Că văzură ochii miei spăsenia Ta, carea o gătaş naintea feţii a toate năroadele: lumină spre descoperământ limbilor şi slavă poporului Tău, lui Israil. DOSOFTEI, L. 241/6. Acmu slobozeştipre şerbul tău, domnitoriule ..., că vădzură ochii miei ... lumină în descoperemânt (a. 1860). CCR 232/28, cf. BARCIANU, ALEXI, W. -PL: descoperământuri şi descoperăminte. - Şi: descoperemânt, descoperimânt (sfc v, 50) s. n. - Descoperi + suf. -ământ. DESCOPEREMÂNT s. n. v. descoperământ. DESCOPERÎ vb. IV. 1. T r a n z. A lua, a ridica, a da la o parte ceea ce acoperă, înveleşte sau ascunde. V. dezveli (1). Patru oameni adusără pre acel slab de vine la Hristos şi... descoperiră acoperământul. CHEIA, ÎN. 55 727. [Aron] când mergea înaintea Domnului... desco-peria-şi obrazul. PO 297/12. Descopere pulpele, treci râurile. BIBLIA (1688), 481727. Descoperind vasul, să cauţi, ca nu cumva pentru nepurtarea de grijă şi din necercarea ta să mucezască. LACOV. SYN. 28720. Ci-i descoperea obrazul Deşteptându-l cu necazul. BĂRAC, A. E. 2479. Desprinde cascua şi descoperefaţa necunoscutului resbelnic. PÂCLEANU, I. II, 37/30. Descoperindu-şi umerii le-a arătat... urmele loviturilor. CARAGIALE, O. n, 280. Semănăturile de toamnă, rămase descoperite, erau din zi în zi mai fripte de vânturile îngheţate. AGÎRBICEANU, S. 314. Mişcările mânilor, ridicate în diversele operaţiuni ale toaletei, descopereau braţele Adelei până mai sus de cot. IBRĂILEANU, a. 92. Când unul din gradaţi... descoperi cratiţa, o aromă divină se răspândi plutind în aer. BRĂESCU, o. a. i, 348. O înjurătură înăbuşită, ca un mârâit, îi descoperi dinţii, cocea, S. 1,46. [Ionuţ] descoperi cratiţa cu claponul gătit împărăteşte. SADOVEANU, o. XIII, 111. 4494 DESCOPERI -581- DESCOPERI Zâmbetul descoperea larg dinţi foarte albi id. ib. XXI, 325. Pascalopol deschise câteva uşi, descoperind rafturi înţesate cu cărţi CĂLINESCU, E. O. I, 83. De sub pleoape groase, cu greu ridicate ca să descopere un ochi aton şi opac, porneşte ... o privire obosită, ralea, O. 53. Ea îşi descoperi faţa din aurul artificial al pletelor şi îi zâmbi vinea, L. I, 65, îi descoperi aşternutul - E proaspăt, îl asigură, id. ib. II, 315. Niculae se uită la fruntea lui largă, descoperită de golul părului căzut. PREDA, M. 25. Vântul îi sufla pulpanele hainei în lături de trup, descoperindu-i o rochie de stambă înflorată. BĂNULESCU, i. 24. Să mă duc unde mi-i dor, La mândruţa de demult, S-o găsăsc în aşternut, S-o descopăr, s-o sărut. FOLC. MOLD. I, 44. ^ F i g. Descoaperi ochii miei şi înţeleage-voi dudele de leagea Ta. PSALT. 251. Ia, descopere inima lui, dezgoleaşte gândul lui ...şi vei vedea înlăuntru tânguiri. MĂRGĂRITARE, 58. Câte lucruri nu-s îngropate în fundul sufletului! O suflare trece şi descopere întâmplări uitate. SADOVEANU, 0.1.95. ^ Refl. pas. Nemică nu iaste acoperit ca să nu se descoapere şi taină ca să nu să ştie. N. TEST. (1648), 13v/3. Se vor descoperi răzoarele. POENARU, î. 27/1. Peste un an, în urma presădirii duzilor stătători, trebue să se descopere trunchiul dudului la rădăcină, id. ib. 89/17. Se descopere coşul şi se aprinde focul. MARIN, PR. l, 46/32. Din când în când îşi trăgea rochia taiorului dedesubt, căci i se descoperea genunchiul îndoit, camil PETRESCU, P. 343. Sămânţa se descopere şi se lopătează bine. AGROTEHNICA, 1, 99. R e f 1. Şi se iuviră izvoarrele de apă şi desco-periră-se urdzirea a lumiei. PSALT. HUR2. 99. Şi se iviră izvoarele apelor şi se descoperiră urziturile a tuturor. PSALT. 26. îndată s-au descoperit scaunul său din nourul acela, ca când s-ar fi rădicat o perdea, beldiman, a. 68/7. Ghiţă ...pipăia prin întuneric, ca să vadă dacă Ana ...nu cumva s-a descoperit prin somn. slavici, O. I, 117. + S p e c.(Complementul indică statui) A dezveli la inaugurare. (R e f 1. pa s.) Regele... mi-a vorbit odată despre deciderea sa de a veni la Iaşi când se va descoperi statuia. alecsandri, s. 129. + Re fl. (învechit, rar) A se da la o parte, a se retrage (1). De pe dânşii negurile se descopăr. eminescu, o. I, 53. 4 S p e c. (Complementul indică capul) A scoate căciula, pălăria, şapca etc. (în semn de respect, de admiraţie, de pioşenie); p. e x t. a avea o anumită atitudine (de respect) faţă de cineva. Ceilalţi doi îşi descoperiră capul. DELAVRANCEA, H. T. 9. Când se arată scrisorile suveranului ce a trimes solul, Domnul se ridică de pe scaun şi-şi descopere capul IORGA, C. I. I, 155. îşi descoperiră cu toţii capetele. AGÎRBICEANU, s. 536. Ţăranii îşi descoperiră respectuos capetele. MIRONESCU, S. 90. îşi descoperiră capetele. DEMETRIUS, A. 63. 4- R e f 1. împăratul îndată îi porunci să se descopere la cap. GORJAN, H. 1,23/15. Toată lumea se descoperea cu respect înaintea lor. VLAHUŢĂ, R. P. 26. Dumnezeu ... nu numai trece cu vederea netrebnicia unui om ca Berlescu, darface ca toată lumea să se descopere cu respect înaintea lui BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 214. Se descoperi, îşi făcu smerit cruce. AGÎRBICEANU, S. 414. Trecătorii ...se închinau, descoperindu-se. REBREANU, I. 69. Oameni mulţi se vor opri o clipă-n drum Şi s-or descoperi în faţa ta. D. BOTEZ, P. o. 154. [Soldaţii] nu ştiau dacă e ceva de râs sau ar fi locul să se descopere şi să se închine. G. M. ZAMFIRESCU, M. II, 302. în faţa uşii, Dănuţ se descoperise ceremonios. TEODOREANU, M. II, 13. Când se aşează la masă, toţi se descoperă. PRIBEAGUL, P. R. 18. Lumea ... copleşită de priveliştea celor morţi şi prăbuşiţi pe trepte, se descoperă. CAMIL PETRESCU, O. II, 472. Mă descopăr. Mă dezbrac de palton. STANCU, R. A. I, 20. Prea dudatul oaspe se aşeză lângă masă, se descoperi. TUDORAN, P. 386. Dulgherii se descoperiseră şi se închinaseră. BARBU, G. 102. Dacă erau ierni grele acopereau capul până la horă cu buhur, însă acolo se descopereau, „că se încălzeau la joc”, pavel, s. E. 95. ^ E x p r. A se descoperi în faţa sau înaintea (cuiva sau a ceva) = a preţui, a cinsti în mod deosebit (pe cineva sau ceva). Priveşte adevărul descoperindu-se înainte-i MARCOVICI, C. 105/15. Ne descopeream ...în faţa geniului necunoscut, lovinescu, C. v, 106. 4 A lăsa neacoperit, gol. Vedem pe stradepe cerşitori descoperindu-şi plagele uricioase ale trupului lor. CONTEMPORANUL, I, 24. Mânica, puţin răsfrântă, îi descoperea începutul alb şi rotund [al braţului], ibrăileanu, a. 144. Alerga în rochia uşoară de casă care-i descoperea umărul cu rotunjimi de măr alb. CAMIL PETRESCU, U. N. 44. Din când în când o descoperi [turta] puţin în câte o parte s-o suni să vezi dacă-i coaptă ... bătând-o uşor cu cleştele, snoava, iv, 379. 4 F i g. (Complementul indică armate) A lăsa neocrotit, lipsit de apărare, expus unui atac. A descoperi aripa dreaptă a armatei LM, cf. DL, DM, DEX. + A lăsa fară acoperire legală. Cf. dex. + (Complementul indică clădiri, construcţii anexe etc.) A-i scoate, a-i lua, a-i da jos acoperişul. Descoperiră casa unde era şi sparsără podul şi sloboziră patul în carele zăcea slăbitul N. TEST. (1648), 42v/22. Vântul carele scoate fagii din rădăcină, descopere casele. PETROVICI, p. 240/19. Nutreţul se împuţina şi pe la oamenii cei mai cu stare. Cei de-a doua şi de-a treia mână descoperiră de mult şurile şi şoproanele. AGÎRBICEANU, s. P. 29. Vântul a durat nu ştiu câte zile ... Valurile lui ... ne-au descoperitpătulele. arghezi, c. J. 229. 4* (Complementul indică acoperişul sau echivalente ale acestuia) Descoperiră coperimântul casei CORESI, EV. 54. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) expune privirii, a (se) înfăţişă, a (se) arăta. Loru descuperi-se. COD. vor2. 369. întrebă Domnul pre farisei şi dzise: „ Cum vă pare voaă de Hristos ? ... Iară ei răspunsără ...că iaste asămenea cu părintele şi de departe descoapere lor dumnedzăirea Sa. VARLAAM, C. 241. Care cartepriimindu-o zisul vlădică, nu vru nici la sfeatnicii săi cei mai aproape ...să o descopere. MAIOR, I. B. 221/2. Le descopere frumoşii ei ochi şi blonda-i şevelură. PÂCLEANU, 1.1,128/20. Mi se descoperea şi mie deodată priveliştea care-l uimise. SADOVEANU, O. IX, 431. Cerul se descoperea încet, înalt şi friguros, cu stele dese. DEMETRIUS, A. 58. ^ A b s o 1. Descoaperi ochilor miei şi să înţeleg dúdesele den legea Ta. CORESI, EV. 273. 4 T r a n z. A face să devină vizibil. în puterea nopţii, Fulgere sclipesc Şi-mi descoper vârfuri Care se clătesc. CERNA, P. 116. Luna se ridica, descoperind vâlcele pline de ceaţă. SADOVEANU, o. XIII, 62. ^ R e f 1. pas. Dar o lumină sfântă la ochii mei îmi vine Ascunsuri se descoper la slabele-mi vederi, heliade, o. 1,176. (F i g. ) La ceasul morţii se va sfârşi întunearecul, şi adevărul acela, carele mai nainte nu se vedea, la lumina cea de pe urmă se va descoperi maior, P. 13/13. + T ranz. A lăsa să se vadă, să se manifeste. Nu-şi ascunde el chinul, ce-l descoapere. CORESI, EV. 128. Nu să cade să-şi descopere cineva mâniia sa nici spre vrăjmaşi, nici spre ceia ce-l zavistuesc. PILDE, 49/9. Episcopul în numele a tot norodulprintr-un cuvânt 4494 DESCOPERI -582- DESCOPERI pompos îşi descoperi bucuria pentru venirea lui Mihaiu. F. aaron, i. n, 271/24. [Arhimandritul] îşi descoperi bucuria şi mulţamita sa într-un discurs oareşicum inspirat. BARiŢiu, P. A. ni, 252. îşi descopere voinţa Cum că cere de mâncare. pann, e. i, 119/3. ^ R e f 1. Descoperi-se-va amu mânia lui Dumnezeu. CORESI, L. 221/19. 3. T r a n z. A aduce la cunoştinţă, a face cunoscut, a arăta, a revela; spec. a face cunoscut ceea ce a fost ţinut ascuns, a dezvălui (3), a destăinui (1). Arată Dumnedzeu spesenia Sa între limbi şi descoperi dereptatea Sa. PSALT. HUR. 812/19. Că mulţi vrea a mai muri întru boala lor, decât boala să-şi descoapere. CORESI, EV. 59. Acolea ş-au discoperit toată vicleniia şifaptilesale ceale ascunse. URECHE, L. 101. Cunoscutăfeace D[om]nul mântuinţa Sa, denaintea limbelor au descoperit dereptatea Sa (a. 1680). GCR1,249/6. Şi-au descoperit tot vicleşugul tuturor N. COSTIN, let. n, 65/15. Taine ... odată cu moartea le-aş descoperi. CANTEMIR, i. I. II, 111. Ca să descopere lui Stroe vina ... ivitu-se-au acele 3 răvaşe. ANON. CANTAC., CM 1,194. Descoperindu-şi cugetul câtre unchiul seu Hamza. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Având cuvântare, poate acealea ce gândeaşte, şi la alţii să descopere şi să spue. CALENDARIU (1814), 105/13. Vremea descopere adevărul CR (1839), 2681/6. Ne descopere meşteşugirea şi ne învaţă cum să putem cunoaşte plodirea matcel MOLNAR, E. S. 85/5. Nu descoperi cătră priiatenul tău toată taina ta. pilde, 36/1. Păcătuim ... când ... descoperim lor tainele şi stările împrejur a împărăţiei noastre. OBRADOVICI, D. 27/13. Un turcpriiaten al lui, îi descoperi pre ascuns, că aşa i-au eşit judecata ca să-l tragă în ţeapă. MAIOR, I. B. 108/16. Vînzătorul iaste cel ce pentru vrăjmăşie, sau pizmă, sau pentru iubire de câştig, descopere cu mărturia lui ascunsele greşăli ale altora. GRECEANU, î. 72/3. Spunând cuiva ce ai auzit de la altul, să nu descoperi de la cine ai auzit, fără numai deacă eşti încrezut că aceluia ar părea bine, de ar auzi că l-ai arătat, tomici, î. 27/9. Să cade a spune adevărul braminilor carii nimăruia nu-l descopăr? LEON ASACHI, B. 33/17. O trăsură (sau carâtă) strălucioasă, o mulţime de slugi, o puteare să chinuiască şi mijloace de a jefui, descopere toate răutăţile haracterului. OBLĂDUIREA, 59/22. Până azi nu v-am descoperit pricina tainică a sculărei mele (a. 1821). URICARIUL, XIV, 307. Cuvântul luiD[u]mnezeu ne descoperi ce sântem, ne arătă binele care ne aşteaptă. POTECA, C. p. 16/15. Omul niciodată nu-şi descopere taina, dar o lasă să se cunoască făr-a şti. PLEŞOIANU, T. I, 120/23. E vremea a-ţi desvăli Adâncul inimii mele, tainele a-ţi descoperi. HELIADE, M. 25/5. Cador îi descoperi că prietenul său i-a lăsat o parte foarte mare din bogăţiile lui. CĂPĂŢINEANU, S. 8/4. O asemenea închipuire, îngrijindu-l piste măsură, au trebuit să o descopere şi prietinului său. DRĂGHICI, R. 219/25. Ciomortani... descoperi lui Mihaiu cugetele lui Andreiu Batori. F. AARON, I. II, 254/6, Prezidentul cole-ghiului au declarat... că el este gata a descoperi secretul doftoriei sale. veisa, I. 161/7. Descopere-i tainele tale şi priimeşte curatele sale sfătuiri. BUZNEA, F. 26/7. Bietul Mărtin, un bărbat aşa de treabă, trebuie să-i descopăr tot. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 436. Sosi la Romidava, ca să descopere părintelui său acest caz, giurământul său şi pasiunea inimei sale. ASACHI, s. L. II, 57. Trădător se va socoti... acela, care va descoperi taina, ce i-a fost încredinţată. CONDICA O. 50/13. Moartea ca un dascăl lumei toate Să ne descopere minţei a vecinicului taine poate. CONACHI, P. 262. Nu mai încape nicio îndoială ... furia ticăloasei mi-a descoperit tot. PR. DRAM. 222. Fiecare din aceste reflete ne-a descoperit câte-o parte din adevăr. negulici, E. I, 1/10. [Andrei Şaguna] îşi descoperia opiniunea că ... nu ar fi bine ca comissiunea se accepte proiectul de ortografia. BARIŢIU, P, A. n, 31. Chieamă pe şefi, şi le descopere secretulproectelor sale. PÂCLEANU, I. 1,17/1. Ah! dar care mi-egreşala? Descopere-ţi bănuiala. PANN, E. IV, 144/8. Postelnicul... mi-a descoperit amorul ce de mult timp nutreşte pentru fiica ta. FILIMON, 0.1,112. Dar bine c-ai venit, arhon şatrar, pentru că am să-ţi descopăr nişte lucruri care au să te-ngrozască din talpă păn-în creştet. ALECSANDRI, t. i, 69. N-am găsit... nimic care să-mi descopere un furtişag aşa de mare. ISPIRESCU, în snoava, IV, 22. Un prieten ... îi descoperise cruda realitate a lucrurilor. MILLE, v. p. 135. Chiar aveam de gând să-i descopăr şi lui invenţia. LUC. n, 48. Erau siguri că notarul nu le descoperise tot adevărul AGÎRBICEANU, A. 127. Aproape nici el nu mai simte ispita de a descoperi lumii rezultatele. M. ELIADE, 0.1,72. Kiva mi-a descoperit o arcană neştiută de pădure cu un iezer limpede ascuns în tufişuri. VOICULESCU, P. II, 112. Un neoumanism mai descoperă tipul umanistic în omul psihanalizei sau al filo-sofiei iraţionaliste? CIORAN, R. 49. Nimene nu-l putu face să-şi descopere gândul ascuns, în privinţa vinovaţilor. SADOVEANU, o. X, 176. Pasăre, ... înalţă-te fără sfârşit, Dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi. blaga, poezii, 110. Cum să facem noi aceasta ca să nu ne descoaperă? SBIERA, P. 236. ^ Refl. pas. Ji ascunsa acelora a tuturora descoperi-se-va, lucrul lor şi cuvintele, a-mijloc, hitleniile şi urâciunile. CORESI, EV. 37. în Franţa, socoteli pre ascunsu, însă pre urmă să dăscopăr (a. 1693). FN 12. în Inglitera să descopăr ascunsele urziri de hicleşuguri (a. 1699). ib. 84. Am nădejde ... că se va descoperi dreptatea mea fără zăbavă, antim, p. XXIV. Discoperire sf[i]ntei şi dumnezăieştii Leturghii şi s-au discoperit limbilor din dumnezăiască strălucire precum scrie Varonim (cca 1750). GCR n, 55/7. Se descoperi şi moartea lui sultan Selim. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Descoperindu-să nu să vor treace cu vedeare nepedefp]site ...să vorjudeca. PRAVILA (1788), 101/14. După vorbă şi după seamne, să descopere gândurile ceale mai de taină. PILDE, 14/9. Lipsele se vor descoperi în opul (cartea) meu să nu le respandeasche spre împedecareafolosului naţiift]. IORGOVICI, o. XIV/13. Lăudat lucru, mi se pare, va fi, de se vor descoperi puterei ceii preanalte greotăţile, care pot să se nască dintru înnoire. MAIOR, I. B. 335/23. Prin aceasta să descoperi înşălăciunea. BUDAI-DELEANU, Ţ. 200. E de lipsă ca să se descopere purtarea pruncilor înaintea învăţătoriului. PETROVICI, P. 45/12. Să temea ca nu cumvaşi... Narbal... să vorbească cu craiul, spre a nu să descoperi vicleşugurile ei. PLEŞOIANU, T. I, 147/30. Tainele lumii să vor descoperi înnaintea ochilor înţelegerii mele. MARCOVICI, D. 280/8. Dacă să va descoperi nevrednicia şi neiscusinţa ta, te va ruşina. BUZNEA, C. 50/12. S-a descoperit că îşi va întrebuinţa toată puterea spre a restatornici pe tron pe un aliat al coroanei ungureşti. F. aaron, 1.1, 126/18. Niciun ostaş nu va putea fi supus pedepsei, fără a i se descoperi crima sau vina. CONDICA, O. 67/8. Astă seară se vor descoperi toate şi toate vor lua sfârşit. PR. DRAM. 222. Am aflat cele ascunse, taina s~a descoperit. PANN, E. 1,90/6. O 4494 DESCOPERI -583- DESCOPERI dramă ...se desfăşură atunci în ochii noştri, un mister sufletesc se descopere, alecsandri, o. P. 318. S-a descoperit că armata a comis atrocităţi nespuse. CARAGIALE, O. VII, 66. S-a descoperit că modul de atribuire a fondului de vânătoare a fost ilegal RL 2005, nr. 4 557. 4 R e f 1. (învechit; despre oameni) A se destăinui (2). Poftia să se descopere cătră Nicolai-Vodă să-l ştie cine este. axinte URICARIUL, LET. n, 162/38. Trimise pe grec la secretariul său, ca să se descopere aceluia. FM (1843), 293 Vl 8. Terente ... începu a fi posomorât; însă se descoperi cumătră-său. FILIMON, o. n, 351. + Refl. (Despre oameni) A-şi dezvălui individualitatea, personalitatea. Ea simţi atunci patima pentru un om care nu i se descoperise decât prin atâtea faceri de bine. CR (1833), 1192/16. Oamenii ca tine se descoperă însă singuri cine sunt, ce pot şi ce trebuie să facă. VTSSARION, B. 239. N-o cunoştea încă întreagă. I se descoperea necontenit, clipă cu clipă. sadoveanu, o. IX, 132. + R e f 1. A se da în vileag în mod involuntar, a se da de gol; a se trăda (4). N-au mai putut ...a trimite alte isprăvi... să nu se descopără de tot cu îmbletele împotriva vizirului. M. COSTIN, LET. 1,279/38. Caracterul său se descoperi cu totul şi ia se dete fără sfială la toate nebuniile fantasiilor sale. CĂPĂŢINEANU, S. 84/20. Orice lucru prea curând se află, şi conjuraţii n-apucă să piarză vreme multă în mişcările lor, şi numaidecât se descoperesc. id. M. R. 214/23. Numai o minciună de vei spune şi te vei descoperi. BUZNEA, C. 5/5. Era cât pe ce să se descopere ei, însă ... el se opri. GANE, N. I, 16. îi dete poveţile părinteşti de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că efată. ISPIRESCU, L. 13. Se bucură când i-a prins cu minciuna, care se descoperă singură. VARLAAM - sadoveanu, 126. + (învechit) A trăda (2), a denunţa (1). Pentru greşale mici, nu descoperi pre fratele tău. FULEA, B. 82/10. Astarbe îţi porunceşte să nu descoperi împăratului pe tânărul Ciprian. pleşoianu, t. i, 148/3. 4. T r a n z. A ajunge să afli sau a începe să cunoşti, să ştii (ceva), ori să înţelegi, să fii conştient, să-ţi dai seama (de ceva). Taina stăpânului căruia i-am mâncat pita n-am putut-o descoperi. NECULCE, L. 218. Au iscodit ceale ascunse ale inimii lui Simon vrăjitorul şi au descoperit vicleşugul cel ascuns al inimii sale. antim, o. 59. Tot lucrul şi toată taina i-au descoperit ŢICHINDEAL, A. M. 58/21. Mintea ... descopere toate aceale ce i să par spre minune, beldiman, a. 2/8. Descoperi că Metofis l-ar fi amăgit prin iubirea lui cea de argint PLEŞOIANU, T. I, 108/29. Niminea nu putea să descopere cine este cavalerul CR (1833), 107748. Ori vei mai fi descoperit vr-o taină pentru mine? RUSET, E. 75/9. Natura ne a dat raţionea ca să descoperim primejdiile presente. MAN. SĂNĂT. 76/6. Nu fuse cu putinţă vr-un fel a se domiri..., taina a descoperi. PANN, H. 63/16. Nimic nu puturăm descoperi despre trecutul acestei fortereţe. PELIMON, I. 64/25. Am descoperit Cum că el peste spitaluri directoriu s-a rânduit SION, POEZII, 212/11. Şi-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. CREANGĂ, P. 99. Cu cât ... învaţă omul...cu atât descopere că-i mai rămâne încă mult de ştiut CARAGIALE, O. III, 179. Se dade ceasul morţii că nu putea descoperi adevărul ISPIRESCU, L. 21. Dacă s-ar uita atunci la ea, toată lumea ar descoperi adânca şi nebuna lui iubire. VLAHUŢĂ, O. A. 1,118. Descoperiseră că e mai bine să trăiască cineva dincoace de Dunăre, iorga, C. 1.1, 110. De ce vrei să descoperi şi să cunoşti durerea, Pe care nici tu, sfânto, nu poţi s-o îmblânzeşti? CERNA, P. 69. Până acum nu făcuse nimic ca şi alţii să poată descoperi lumea aceea. AGÎRBICEANU, A. 53. Muncit de gândul că are să descopere cine ştie ce taină mare, îi dădu ghes nerăbdător. REBREANU, I. 109. Am ghicit, fară să vreau, intrigi bine ascunse - jenat, nemulţumit chiar, că le-am descoperit IBRĂILEANU, A. 94. Eu mi-am descoperit trupul. De ce l-am ignorat până acum? E înalt, cu oasele largi, cu carnea tare. M. ELIADE, o. I, 8. Unchiu-meu a descoperit ...că testamentul a fost greşit interpretat. CAMIL PETRESCU, U. N. 33. Femeia asta... m-a făcut să descopăr frumuseţea, id. p. 290. Procesul logic al abstracţiunii, prin care Socrat a ajuns să descopere noţiunile, n-avea desigur nimic afectiv. NEGULESCU, G. 125. Mihail şi cu mine am descoperit că geniul este un rezultat al rasei şi al evoluţiei. E. IONESCU, E. 72. Am descoperit adevărul şi cine cunoaşte adevărul nu mai se-nfricoşează de nimic, vissarion, B. 235. îmi aflu cu uimire ţara mea admirată Cum descoperă copilul basmul presimţit demult, pillat, p. 153. Legile dezvoltării scrierii se pot descoperi numai dacă istoria scrierii se studiază în strânsă legătură cu istoria societăţii şi istoria limbii. CONTEMP. 1953, nr. 366, 5/3. Descoperi că în ce priveşte cărţile şi poeţii aveau aceleaşi gusturi. vinea, L. 1,198. Descoperise gustul libertăţii. DEMETRIUS, A. 31. Nu mai puteam trăi fără să citesc... plăcere pe care începusem s-o descopăr, preda, I. 235. Descoperise pe neaşteptate că nu o mai iubeşte. BARBU, ş. N. 111. întotdeauna eroul descoperă această putere a duşmanului, şi-o însuşeşte şi îl distruge. IST. LIT. ROM. I, 83. Ca să descoperim care din ele [înţelesurile] figurează în text când subiectul însuşi nu ne-o dezvăluie prin prezenţa lui, trebuie să cercetăm circumstanţele. COTEANU, s. F. II, 107. Câte delicii îmi dădea, când eram copil, acest joc de a privi de aici şi de a descoperi oraşul BĂNULESCU, I. 144. Ca atare, conversaţia euristică trebuie folosită aşa fel încât elevul să descopere... miezul noţiunii noi. LL 1974, nr. 1, 133. Am descoperit că ulcerul se şi moşteneşte. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 10. Fazele lunii - spune Mircea Eliade - au revelat omului timpul concret, distinct de timpul astronomic, care, desigur, n-a fost descoperit decât ulterior. PLEŞU, M. M. 52. După ce a descoperit că, vorba lui Maiorescu, nu îi rezistă celula, mitocanul modern îşi investeşte resentimentul în voinţa de a transforma lumea. PATAPIEVICI, c. L. 33. ^ R e f 1. pas. Ale câtor vecini hotară să vor amesteca, să să aleagă şi să să descopere cu cărţile lor de hotărnicii, cu măsurătoarea moşiilor de câţi stânjăni sânt LEGIUIRE, 7/25. Face cerere să li să teorisească socotelile, ca să se dăscopere unde au intrat capitalu (a. 1817). DOC. EC. 182. Atunci s-au descoperit suma pieilor ce au strâns de afară (a. 1822). ib. 250. S-au analizat... operaţiunile gândirii, pentru a se descoperi în ele legile. MAIORESCU, L. 8. Adevărul nu se descopere decătprin discuţiunea ipoteselor. CONV. LIT. II, 38. Legile dezvoltării scrierii se pot descoperi numai dacă istoria scrierii se studiază în strânsă legătură cu istoria societăţii şi istoria limbii. CONTEMP. 1953, nr. 366, 5/3. + A lua cunoştinţă primul sau pentru prima oară de existenţa a ceva; a intui pentru prima dată exact o realitate. în călătoria sa au descoperit ...o insulă. AR (1829), 126 Vl 3. Normanii discoperiră Islandia şi Grenlandia. SĂULESCU, HR. II, 250/20. Patima venerică s-au adus ...de la America, descoperită... la 1492. cornea, e. i, 39/8. Cine a desco- 4494 DESCOPERI -584- DESCOPERI perit electricitatea pentru întâiaşi data? BARASCH, I. N. 22/8. Cu un fel de instrument de sticlă ... numit mi-croscopu a ştiut să descopere milioane de locuitori vii într-o picătură de oţet. id. M. I, 109/10. Să trăiască moş Noe, cel care-o discoperit via! ALECSANDRI, T. 1,330. Davy a descoperit în secolul nostru Kalium, care este mai uşor decât apa. MAIORESCU, L. 177. Alchimiştii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia. CARAGIALE, O. IV, 126' Descoperită de Columb, populaţia indiană a insulei a fost repede nimicită. RALEA, O. 28, cf. 38. Concluzia ... că procesele radioactive nu potfi decât transformări... concluzie confirmată de toate faptele descoperite ulterior. SANIELEVICI, R. 204, cf. 9, 19. Masivele granitice descoperite de multă vreme prezintă forme de eroziune foarte înaintate. GEOLOGIA, 19. ^ (Prin lărgirea sensului) Chimia descoperise în sfeclă un izvor de belşuguri. ARGHEZI, s. XI, II. ^ E x p r. A descoperi America - a crede că ai descoperit ceva deosebit, când de fapt e vorba de ceva banal N-a descoperit America, dar la contrabandă se pricepe. SADOVEANU, O. XXI, 415. Ai descoperit America, dobi-tocule! CAMILAR, N. 1,79. Nu-şi închipuie că au descoperit America, flacăra, 1975, nr. 40, 16. ^ R e f 1. pas. Această parte s-au descoperit în veacurile mai dincoace şi să numeşte Australia, abeţedar, 862/ll. Ornitorinhiul... are bot de raţă şi s-au descoperit... lângă Olanda nouă. I. CIRAC, i. N. 44/25. Oxigenul s-a descoperit... în 1774. MARIN, PR. I, 1/4. [Platina] s-a descoperit în anul 1735 în America. BARASCH, I. N. 49/1. O să aveţi plăcere a afla istoriea cum s-a descoperit legea atracţiunii. id. M. 1,39/9. După anul 1941... se descoperă factorul Rh. belea, p. a. 77. Se mai descoperă pe Terra suprafeţe care nu sunt călcate încă de pasul omului. LL 1973, nr. 4, 820. + A băga de seamă, a remarca, a observa (2), a constata; p. rest r. a vedea3 (mi). Răutatea vicleşugul zămisli şi nebuniia îl descoperi. CANTEMIR, 1.1. I, 154. Dobitocul ...la care el au descoperitu seamne de turbare, pravila (1788), 118/8. Privea la mine, şi i se păru că descopere în mine un nu ştiu ce deosebitu, cdrea vine de la cereşti faceri de bine. MAIOR, T. 59/5. începurăm a descoperi munţii Critului pe carii abia îi puteam osebi din nori. PLEŞOIANU, T. 1,178/20. Descoperea mii de deosibiri unde ceilalţi oameni nu vedea decât numai un fel de formă. CĂPĂŢINEANU, S. 10/24. DoctorulHufland în cartea sa ... a descoperit asupra acestui organ băgări de seamă nouă. PR. 21/8. Se urcă pe o înălţime, de unde ochii ei încep a descoperi tendele cristianilor. PÂCLEANU, I. I, 124/8. Radetzky descoperi între-nsul un oficiariu de mari speranţe. BARIŢIU, p. A. II, 30. Primul efect ce-l descoperisem se arată a fi totdeodată o causă pentru un alt efect. CONV. LIT, 40. Vezi multe ... dar mai multe tu ai descoperi De n-ai fi prin beţie orbit. ALECSANDRI, POEZII, 386. Logica ...produce... ordine în gândire şi uşurinţa de a descoperi şi dovedi eroarea. MAIORESCU, L. 11. Descoperi în debutanta noastră stofa unor succese. CARAGIALE, O. III, 298. Se întâmplă să descoperim în figura noastră trăsături şi particularităţi neobservate încă de noi. VLAHUŢĂ, s. A, III, 24. El lăsa pe public să-i descopere şi să-i aprecieze geniul său. CONV. LIT. XX, 517. Lumina făcliei te ajută să descoperi priveliştea luptei. IORGA, C. I. III, 39. Poţi descoperi la fiecare chip înrâurirea artei apusene. id. ib. 69. Nu putu descoperi nimic pe faţa lui cenuşie. AGÎRBICEANU, S. 240, cf. 511. Mă îmbătrâneşte prin comparaţia cu ea, impusă de tinereţea ei - mereu crescândă, fiindcă o descopăr mereu. IBRĂILEANU, a. 101. Se pricepea ... să-i descopere slăbiciunile. C. PETRESCU, S. 114 .De câte ori descoperea un grup de ţărani, îi arăta cu o uşoară spaimă. REBREANU, R. II, 217. Descoperind în partener înclinări mistice, excita şi teroriza aceste instincte. EFTIMIU, N. 162. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscaţi. GALACTION, O. 81. Şi pentru a doua oară descopeream la omul acesta ceva neobişnuit. CAMIL PETRESCU, P. 17. Descoperisem în mine un duşman. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 128. Din prima săptămână am descoperit ceea ce ar putea să vadă şi un orb. COCEA, S. 1,148. Abia acum descopăr măreţele-ncă-peri Ce stau deşarte-n mine cu obloane de-nchisoare. VOICULESCU, POEZII, II, 269. Jupâneasa Ilisafta ... descoperi că în coada ochiului lui stâng, îi naşte pata de jder. sadoveanu, O. XIII, 25. O bravai deci privindu-i părul şi descoperii că era brună. MIHĂESCU, D. a. 51. Metodele... făceau parte dintr-un proiect de studii asupra capacităţilor profesionale şi sociale descoperite la copii. ARGHEZI, S. XI, 93. Dându-i ocol descoperi romanicul cel mai pur, un portal semicircular susţinut de opt capiteluri. CĂLINESCU, C. 0.160. M-am oprit lângă tine, Descoperind că părul tău e o flacără, blaga, poezii, 284. Lăsă capul în piept şi atuncea descoperi pachetul de sub braţ. v. rom. aprilie 1955, 168. Abia atunci păru că descoperă ca pe un amănuntfără de rost prezenţa lui Silion. VINEA, L. 1,10. Să cercetăm pielea spre a descoperi la timp apariţia diferitelor erupţii. BELEA, P. A. 210. Se uita la oameni puţin mirat, parcă abia atunci i-arfi descoperit. PREDA, M. 144. Omul cel gras descoperise ceva în neregulă la factura lor. BARBU, ş. N. 120. încă de pe când era elev şi student îşi descoperă vocaţia de jurnalist IST. LIT. ROM. ni, 551. Lassalle... descoperea şi el unele aspecte interesante ale capitalei. G. BARBU, A. v. 126. Ce antene miraculoase vor fi avut cei ce izbuteau să descopere în el un poet important. v. rom. august 1975,8. Parisul este... oraşul pe care-l descoperi chiar şi acum, la început de secol XXI. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 822. ^ R e f 1. pas. Zgaiba ...va lucra în voie până ce se va descoperi. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 20/23. Talentul se descoperă, conform celor ştiute. CAMIL PETRESCU, P. 7. S-au descoperit la o serie de tineri tendinţe de creştere a tensiunii. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 16. ^ Refl. S-a descoperit cuvântător. SĂM. IV, 83. S-a descoperit ... mai nemulţumit de toate. POPA, V. 200. ^ Re f 1. r e c i p r. Se descoperiseră unul pe altul şi ar fi vrut să se cunoască în totul de la început. T. POPOVICI, S. 98. 5. T r a n z. (Complementul indică lucruri, fiinţe etc.) A găsi întâmplător sau după o căutare (intensă); a da de... Şi descoperind somochinile, cura laptele dintr-înse (a. 1682). GCR I, 255/16. Vezi mai sus ... unde am descoperit izvorul lucrului acestuia. MAIOR, I. B. 188/20. Spune că au descoperit locul unde s-au aruncat farmăcul. IST. AM. 94r/5. [Narbal] tremura de frică să nu fiu descoperit, căci şi-arfi pierdut viaţa împreună cu a mea. PLEŞOIANU, T. I, 131/1. Mâhnindu-să că nu poate să descopere nici măcar o urmă mângâitoare a păsurilor călătorului. MARCO viei, C. 13/17. în cele mai dinlăuntru părţi a ostrovului acestuia ...pot să descopăr multe alte folositoare lucruri. DRĂGHICI, R. 154/11. De nu mă vor descoperimă voi duce, Şi singur eu îi voi sili pe ei să mă apuce. RUSET, E. 71/7. îi mai dădu termin de a mărturisi unde ar putea să discopere pe acii 4494 DESCOPERI -585- DESCOPERIRE fugari. ASACHI, S. L. II, 66. Poliţia Romei face toate silinţele ca să descopere pe făcătorii de rele. CR (1839), 2272/28. Dupe ce rătăcesc mult timp ei descoper în sfârşit pământul dorit. PÂCLEANU, 1.1, 45/3. Nu puteau ... nici descoperi bandele vagabonzilor, negruzzi, s. I, 16. Este vorba să descoperim ... rămăşiţele ... arheologice. MAIORESCU, D. I, 24. învăţaţii descopăr printre hidoasele alfabete câte un nume. contemporanul, I, 26. Aceste preţioase manuscripte au fost descoperite ...în biblioteca monăstirii Hurezul ODOBESCU, S. I, 347. Este o uşcioară pe care o vei descoperi, căutând-o cu una din aceste lumânări. ISPIRESCU, L. 143. Şi cât se trudise până să-i descopere. Găsise ... tot la acelaşi geambaş, nişte cai la fel macedonski, O. ni, 39. Am descoperit într-un fag bătrân un cuib de turturică, vlahuţă, S. a. ii, 288. Pe urmă a fost descoperit adevăratul vinovat. AGÎRBICEANU, S. 212. Ieşind din ograda lui Vasile Baciu, se uita în toate părţile să-l descopere. REBREANU, I. 161. Cineva toca pe aproape. îl descoperirăm: o ciocănitoare. ibrăileanu, a. 155. Descoperiră, în adevăr, după uşă un fes într-un vârf de băţ. LOVINESCU, c. III, 88. Pe galantarul acela ... şi-a aşezat coatele nervos şi a început să caute. A descoperit cel mai cuminte inel. CAMIL PETRESCU, P. 288, Luminiţa îi descoperise fotografiile şi caietul de note. C. PETRESCU, î. I, 7. Se scotoci cu trudă prin buzunare, descoperind pe rând o corespondenţă veche, o fotografie ...şi câteva ţigări. BRĂESCU, o. A. i, 72. Te-a luat dracu, iliel M-au şi descoperit VISSARION, î. 76. Fraţii domnului ...au încercat, înainte de a trece Nistrul, să descopere pe domniţa Maria cu copilul SADOVEANU, O. I, 184. A fost descoperit robinetul de gaz aerian deschis. ARGHEZI, S. XI, 8. Costache stătu atât de mult în salon, încât Otilia, plictisită că nu vine la masă, îl descoperi învăluit într-un nor des defum de ţigară. CĂLINESCU, E. o. 1,230. Parcă ar fi descoperit o comoară. BENIUC, M. C. I, 373. Propria lui tinereţe ... o descoperea acum în el toată, încă vie. DEMETRIUS, A. 57. După câteva sute de paşi, ajunseră la epava pe care ... o descoperise ieri. TUDORAN, P. 73. Consumatorul de artă literară trebuie să aibă satisfacţia de a descoperi singur; pas cu pas, structura artistică a operei, coteanu, s. F. i, 85. Voiam să descopăr un loc mai potrivit, unde să sar din tren fără să mă lovesc prea rău. BĂNULESCU, I. 60. Acest ultim fragment ...face parte din cântecul „Mioriţei” ... descoperit ...în comuna Măgura. M 1974, nr. 5, 13. Nicolescu ... descrie cu acest termen [contăş] haina descoperită în mormântul vornicului Gligorcea de la Voroneţ largă, lungă, asemănătoare anteriului de dedesubt z. mihail, t. p. 118. Am căutat multă vreme cu privirea cometa cu şase cozi şi-am descoperit-o cu greu. CĂRTĂRESCU N. 285. Victima a fost descoperită în dormitor. RL 2005, nr. 4 554. ^ R e f 1. pas. Dacă să va descoperi cineva împotrivă următor acestor puneri la cale, ...va fi pedepsit după starea cinului său (a. 1828). DOC. EC. 410. Divanul are ştiinţă ... pentru moneda mincinoasă turcească de aur ce s-au descoperit aici (a. 1829). ib, 425. în staturile lui s-au discoperit noi călcători de leguire. ASACHI, I. 303/2. Unica minărie de aur din Svezia ... s-a descoperit la 1738. id. L. 43 l/l6. A ne înavuţi limba prin toate mijloacele introducând cuvintele clasice ce s-au păstrat în gura poporului... renoind acele ce se descoper prin cărţi şi documente vechi. DACIA LIT. 80/10. Se va mai descoperi o sumă de documente din câte mai stau ascunse. BARIŢIU, P. A. II, 36. O sumă de antichităţi... se desgroapă şi se descoperă din zi în zi. PELIMON, I. 261/23. S-a descoperit minunatul tesaur de la Concesci. ODOBESCU, S. II, 230. Atunci... s-ar fi descoperit ascunzătoarea fugarului. POPA, V. 110. Dacă... s-arfi descoperit pe undeva o urmă de aşa ceva pe glob ... s-ar fi dus într-acolo. ARGHEZI, B. 31. S-a descoperit în curtea ... unei case particulare petrol. RALEA, O. 96. Li se descopereau pe rând merite nemaipomenite. DEMETRIUS, A. 193. Chiar dacă nu se descopereau pachetele cu dinamită... transportul lor nu avea să mai ajungă la destinaţie. BARBU, ş. N. 126. 4 A elabora, a obţine, a realiza ceva pentru prima dată. V. inventa. Fenicianii descoperiră sticla. F. aaron, I. L. 14/13. Am descoperit o maşină ... prin care pot să-nviez oamenii. VISSARION, î. 4. Procedeul fusese descoperit de Homer. VIANU, A. P. 213. Cercetătorii au descoperit că materialul genetic este organizat într-un cerc alcătuit din şapte segmente de RNA. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 839. ^ R e f 1. pas. Multe meşteşuguri s-au descoperit de atuncia încoci. IORGOVICI, o. 80/8. Era pe vremea când se descoperise trenurile. SNOAVA, ni, 610. (Depreciativ) Aceste sunt câteva cuvinte dintr-o nouă limbă românească ce se descopere acum la Bucureşti. ALECSANDRI, O. P. 48. -Prez, ind.: descopăr şi (învechit) descoper, pers. 3 (învechit) descoperesc. - Şi: (învechit şi regional) dăscoperi, discoperí vb. IV. - Lat. discooperire. DESCOPERIMÂNT s. n. v. descoperământ. DESCOPERÍRE s. f. Acţiunea de a (s e) descoperi şi rezultatul ei. 1. Cf. descoperi (1). Cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, DDRF, alexi, w. 4 S p e c. Scoatere de pe cap a pălăriei, căciulii etc. în semn de respect, de admiraţie, de pioşenie etc. El nu ştia, fireşte, cine să fie tânărul care-l salută cu descoperire largă şi profundă reverenţă. TEODOREANU, M. U. 77. 2. Cf. descoperi (2). Descoperire sau ivire. MARDARIE, L. 103/23. 3. Cf. descoperi (3). Şiprorociia lucrurile ceale viitoare, din d[u]mnăzăiasca descoperire. DOSOFTEI, V. s. septembrie 35718. Căinţa descoperirii cuvântului pre Hameleon apucând. CANTEMIR, 1.1. n, 30, cf. 1,46, II, 216. Pentru apostolul din descoperirea părintelui ceresc dintre toate cealelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste Fiiul lui Dumnezeu. ANTIM, O. 9. Discoperire sf[i]ntei şi dumnezăeştii leturghii ci s-au discoperit limbilor din dumnezăiasca strălucire precum scrie Varonim (cca 1750). GCR n, 55/6. Prin ... descoperirea tainelor statului ...să face el vinovatu vinderii de ţară. pravila (1788), 27/1. Nu mai ştiam cui să mă mai încrez după descoperirea vânzării lui Filocle. PLEŞOIANU, T. III, 15/13. Acolo se făcea arestările din pricina descoperirilor complotului. CR (1833), 2542/36. Această descoperire de faţă întâmpină multe şi mari rele; căci desfiinţează bănuiala. MARCOVICI, D. 166/25. Din cuprinsul acelor rânduri înţelege ... discoperirea unui asemenea mister. asachi, S. L. II, 56. Invitătorii însă şi autorii principali de asemenea crime, prin descoperirea complotului. nu vor scăpa de pedeapsă. CONDICA, o. 53/20, cf. 22/18. [Ştefan 4496 DESCOPERIRE -586- DESCOPERIRE cel Mare] pe fiiul ei Petru îl mărturisea a fi adevăratfiiu al său. O asemene descoperire pricinui mare bucurie între nobili. IST. M. 145/4. Toţi aşteptau în tăcere discoperirile ce era se le facă Emil. CONV. LIT. I, 153. în figura Iargumentăm de regulă pentru descoperirea sau dovedirea însuşirilor unui lucru. MAIORESCU, L. 96. Nu am vrut niciodată să-i turbur liniştea prin descoperirea numelui meu. contemporanul, I, 30. Cu ce palpitaţii aştepta descoperirea scrutinului, vlahuţă, S. A. n3129. [Numele Gănescu] figurează în protocolul interogatoriului celor arestaţi cu prilejul descoperirii conspiraţiei. G. BARBU, A. v, 280. 4. Cf. d e s c o p e r i (4). Tagmele prea puţin să înteresesc de descoperirea adevărului. BUZNEA, P. v. 144/11. Prinşii ce s-au adus ...de cătră cetele trimisă spre descoperire au înştiinţat că duşmanul ar fifăcând adunare de oşti. AR (1829), 25Vl 3. Ce impresie însă a putut produce ... descoperirea ţesăturei de neştiinţă şi neadevăr... aceasta şi-o poate închipui oricine. MAIORESCU, critice, 130. Fiindcă tu ai făcut o descoperire aşa de mare, apoi eşti dator să ne îndrepţi, pentru desară, la vreo gazdă în satul tău. HOGAŞ, DR. I, 67. Felul obişnuit al d-lui Sadoveanu de a trata natura este descoperirea şi evocarea corespondenţei dintre ea şi om. IBRĂILEANU, S. 22. Trei, patru ceasuri de drum pe zi sau la câteva zile, îndestulează curiozitatea descoperirilor în capitală. ARGHEZI, B. 89. într-o zi făcui descoperirea a ceea ce se ascunsese în realitate, tot timpul sub teama şi supunerea urmaşilor mei. preda, I. 290. + (Concretizat) Ceea ce a fost aflat, cunoscut sau înţeles. Descoperirile aceaste, care din aşa izvoară au curs, hotărât să se lapede. MANIFEST (1813), 13/9. După chipul descoperirelor lui, Şenei se încredinţă desăvârşit că Mihaiu nu hrăneşte în inima sa nici un cuget vrăjmăşesc. F. AARON, L li, 249/15. Scopul ce mi-am propus... este a-ţi arăta o descoperire ce am făcut într-un străvechi manuscris, negruzzi, S. i, 269. O aşa descoperire vă puteţi închipui Ce durere-nfricoşată mi-a putut pricinui. SION, poezii, 212/8. Sprijinit de aceastăfrumoasă descoperire, m-am simţit ... cuprins de o femeiască curiositate. ALECSANDRI, o. P. 40. Laura a înţeles cât trebuie să-l doară descoperirea aceasta. REBREANU, I. 86. Veni repede, cu schime misterioase, anunţând o sensaţională descoperire. C. PETRESCU, C. V. 17. Deschideam abecedarul şi-mi verificam descoperirea. SADOVEANU, O. XIX, 188. Se priveau emoţionaţi de descoperirea lor. DEMETRIUS, A. 148. Descoperirea a produs... rumoare, dar şi nelinişte. G. barbu, A. v. 108. + Faptul de a lua cunoştinţă primul de existenţa a ceva, de a intui pentru prima dată exact o realitate. Lucru ce ar pute cu neaşteptare să aducă la descoperirea unui rezultat de ştiinţe. AR (1829), 1412/5. Numărul animalilorfoarte au sporit prin noă descoperiri. J. CIHAC, I. N. 11/13. Descoperirea Amerecei în acest period aufăcut interesante prifaceri pe faţa pământului. SĂULESCU, HR. II, 249/12. Făcu minunata discoperire că nu Soarile împregiurul Pământului ... dară Pământul împregiurul Soarelui se învârteşte, id. ib. 402/11. Descoperirea teoriei ne-a pus pe calea gândirii medicaţiunii practice. MAN. SĂNĂT. 143/26. în secolul XV s-a efectuat în toate direcţiunile descoperiri mari. CONV. LIT. II, 39. Era un ministru de instrucţiune, care avea în bugetul său un paragraf pentru... descoperiri arheologice. MAIORESCU, D. III, 85. Descoperirea Americii a înflorit din nebunia lui Columb şi nu din înţelepciunea realistă. LOVINESCU, C. IV, 138. Odată cu descoperirea vitaminelor se descopăr şi plante nouă cu vitamine nouă. BUJOREAN, B. L. 358. Bârnova e ceva mai veche decât descoperirea Americii. SADOVEANU, O. XX, 19. Descoperirea radioactivităţii a însemnat un moment de mare importanţă în istoria dezvoltării ştiinţelor naturii. SANIELEVICI, R. 9. Descoperirea oraşului Mari (1933) s-a datorat unei întâmplări, magazin ist. 1967, nr. 3, 32. După descoperirea cărbunelui, zona s-a dezvoltat rapid. RL 2006, nr. 4 821. + (Concretizat) Ceea ce a fost găsit sau cunoscut pentru prima dată. Ce discoperire s-au făcut împregiurul răpejunii vânturilor? AMFILOHIE, G. F. 1502/5. [Geografia] descrie descoperirile cele mari care au adus în nemurire corajul omenesc. GENILIE, G. 3/23. Descoperirea lui Morizon este o mare întâmplare în lume. VEISA, 1.32/7. Marele bărbat zicea că de la maică-sa i se trage toată cinstea studiilor lui şi toată slava descoperirilor ce a făcut. NEGULICI, E. 1,43/10. Mai mărim domeniul ştiinţei de o descoperire ce va avea poate cele mai fericite aplicaţii la viaţa usuală. marin, pr. i, VII/2. Dintr-această mică descoperire a început ştiinţa electricităţii. BARASCH, I. N. 17/6. Descoperirea de mai sus s-a făcut în urma unui silogism teoretic. MAIORESCU, L. 73. Faţă cu aceste descoperiri ale ştiinţei astronomice ne punem fiecare întrebarea dacă mai suntfiinţi vieţuitoare... şi pe alte corpuri cereşti, contemporanul, I, 46. Stabiliment-mai bătrân decât descoperirea lui Columb - extraordinar de interesant. CARAGIALE, o. VH, 42. Departe de a fi ştiinţa nefavoritoare poesiei, descoperirile ei sunt tot atătea comori nestimate pentru inspiraţiunea poetică. CONV. LIT. XX, 550. Pot exista descoperiri şi mai mari decât ale lui Kepler sau Kopernic. HOGAŞ, DR. 1,211. Miss Roth ne citea, de obicei, ultimele descoperiri în Stevenson sau ultimele stupidităţi culese în noutăţile librăriilor. M. eliade, O. I, 96. A făcut descoperiri literare care au revoluţionat istoria literaturii noastre. CAMIL PETRESCU, P. 179. Era acelaşi carnet în care Zaharia Duhu,... tovarăşul de săpături al profesorului de arheologie, ... îşi nota odinioară descoperirile şi observaţiile. C. PETRESCU, A. 302. Care a fost descoperirea lui [Socrate] în filosofie? NEGULESCU, G. 124. Se vorbea în această bucată de citire despre întâiele descoperiri făcute de arheologi, moroianu, S. 69. Descoperirile geografice au lărgit considerabil domeniul comercial, limitat până în secolul al XV-lea, la relaţiile Europei cu Siria şi Egipt. OŢETEA, R. 151. Descoperirea lui Maximov dă ... noi mijloace pentru a crea ... noi soiuri rezistente la secetă. AGROTEHNICA, I, 121. Antim Ivireanul ... era la curent cu descoperirile ştiinţifice. IST. LIT. ROM. I, 540. Uimitoarele descoperiri... au aruncat o nouă lumină asupra ... istoriei dacilor. H. DAICOVICIU, D. 5. Recentele descoperiri arheologice. magazin ist. 1974, nr. 3,10. A ajuns la câteva descoperiri prioritare pe plan mondial. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 1. Cultivarea plantelor s-a situat pe primul plan ..., după cum atestă descoperirile arheologice. BUTURĂ, EB. I, 9. + Faptul de a remarca, de a observa, de a constata. în producţiile literare apar preocupări de analiză psihologică a personajelor, ceea ce dovedeşte descoperirea omului interior, ralea, S. T. III, 33. + (Concretizat) Ceea ce a fost remarcat, observat, constatat; observaţie (1). Am făcut mai multe discoperiri, ce simt nevoiea de a ţi le împărtăşi. RUSSO, S. 166. Am rămas uimit de... descoperirea ce făcui, pelimon, I. 103/19. Călugărul Dan e unul din şcolarii... care-i împărtăşeşte toate îndoielile, dar şi toate 4496 DESCOPERIRE -587- DESCOPERIT2 descoperirile lui tăinuite, EMINESCU, P. L. 41. Descoperirea îl bucură numai câteva clipe, pe urmă se înfuriă. REBREANU, P. s. 311. însufleţirea Adelei de descoperirea ei ojăcea atât de frumoasă. IBRĂILEANU, A. 66, cf. 78. Din câteva convorbiri la telefon, am înţeles ce uimitoare descoperire a fost pentru el posibilitatea de eliberare prin scris. CAMIL PETRESCU, P. 411, cf. 243. Zi cu zi, el aduce, din plimbările lui, descoperirile noi, pe care nu le mărturiseşte, arghezi, C. J. 89, cf. 170. Constatam că descoperirile mele erau bunuri curente. CĂLINESCU, L 7, cf. id. E. o. 1,10. Şi poate că Silion ... ar fi făcut şi alte descoperiri dacă ea ar mai fi rămas mai multă vreme în bătaia privirilor lui. VINEA, L. I, 10, cf. H, 70. Şi descoperirea implică multe procese mintale. LL 1973, nr. 4,820. Una din cele mai surprinzătoare descoperiri pe care am jăcut-o cu ajutorul metodelor noastre. flacăra, 1975, nr. 40,10. Ani în şir... saxofonistul profită, vicios, de această descoperire. CĂRTĂRESCU, N. 315. 5. Cf. descoperi (5). Mult peşte să vide în marea... Deci cu această ...folositoare nouă descoperire s-au întors. DRĂGHICI, R. 90/30. Custodii săi au cercetat adăposturile cele mai ascunse pentru descoperirea urmelor Brandei. ASACHI, S. L. II, 64. Slobozi vor fi cercetătorii spre desluşirea crimei şi spre descoperirea urmelor ei, să întrebe pe vericine vor socoti cu ştiinţă. CONDICA O. 86/4. Neînţelegerile ce se iscă... prin descoperirea unei corespondenţii secrete... s-au liniştit în grabă. IST. M. 218/5. România ştie acum de discoperirea manuscriptului „moldovenesc” din 1427 în biblioteca de la Ocsfort. RUSSO, S. 85. De când cu descoperirea pietrei de la Rosetta ... se ştie că egiptenii ... aveau şi „hieroglife foneticeMAIORESCU, CRITICE, 252. Descoperirea unor aşa tragice scene ne-a ţinut câtva timp în necropola bisericei ce visităm. ODOBESCU, S. I, 429. în presa partidelor se cerea descoperirea şi pedepsirea instigatorilor. REBREANU, R. îl, 303. Locuitorii spanioli bătrâni vorbesc de această descoperire [a petrolului] în ograda unui modest gospodar, ca de un blestem, ralea, o. 96. S-a ajuns la descoperirea unei alte metode de luptă împotriva microbilor, belea, P. a. 13, cf. 179. Ar trebui însă continuat efortul prospectării dramaturgiei, al descoperirii, al lansării. T ianuarie 1969,113. Este suficient să semnalăm aici descoperirea ... unui „sat” tracic. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 3. A cerut ... efectuarea unei anchete pentru descoperirea şi pedepsirea celor vinovaţi. RL 2005, nr. 4 614. 4 Acţiunea de a elabora, de a obţine, de a realiza, de a născoci ceva nou; inventare. Descoperirea busolei, progresele efectuate în artea navigaţiunea. CONV. LIT. II, 39. Geniala descoperire a alfabetului propriu din partea semiţilor. MAIORESCU, CRITICE, 257. Vaccinarea a fost aplicată... scurtă vreme după marea descoperire a englezului Jenner. G. barbu, a. v. 116.4 (Concretizat) Ceea ce a fost obţinut, realizat, elaborat pentru prima dată; invenţie. Autorul aceştii descoperiri mari a priimit de la streini propoziţii foarte folositoare. CR (1833), 82/7. Ce n-ar putea spune un retor, un poet, despre binefacerile descoperirii lui Gutemberg? caragiale, o. iii, 74. Sunt nenumărate cazurile în care descoperirile au venit din ateliere şi nu din laboratoare. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,5/2. O etapă importantă a fost marcată de descoperirea şi răspândirea ferăstraielor. BUTURĂ, EG. 355. -PL: descoperiri. - Şi: (învechit şi regional) discoperire s. f. - V. descoperi. DESCOPERÎT1 s. n. Faptul de a descoperi. Cf. lm. 4 (învechit, rar) Prezentare, arătare. Afla-se-vă întru laudă şi cinste şi slavă întru descuperitul lu Isus Hristos. COD. VOR.2 368. Upovăiţi spre ceaea ce e adusă voao bunrătatea cu descoperitul lu Isus Hristos. ib. 369. - Şi: (învechit, rar) descuperit s. n. - V. descoperi. DESCOPERIT2, -Ă adj. 1. Care nu (mai) este acoperit, învelit; p. e x t . gol. Ne-ncinsă-i era fruntea Şi capul drept şi liber; descoperite plete Cădea pe pelerină. HELIADE, O. I, 231. A nu dormi descoperit C. VÂRNAV, H. 87/6. Faţa-i este descoperită, spaima-i este pe frunte şi fulgerul în ochi. PÂCLEANU, i. ii, 186/17. Bărbatul şi femeea [de struţ] clocesc pe rând şi nu lasă de feliu descoperite ouăle, contemporanul, m, 159. Sluga, întins pe spate în păcel, descoperit, horcăia. AGÎRBICEANU, S. 253. Harabale purtate de boi cu podoabe în coame, ducând cucoane grecoaice ori armence cu obrazurile descoperite. SADOVEANU, o. X, 287. Filofteia a rămas în casa lui Tudor Fierăscu o sultaneh cu faţa descoperită, dar leneşă, visătoare. GALACTION, o. 112. îşi scosese pălăria repede, ... lăsând descoperită fruntea şi urechea. CAMIL PETRESCU, P. 298. Acum Simion se vedea răsturnat pe spate ... Pieptul descoperit îi lăsa afară o perie de tuleie. CĂLINESCU, E. o. I, 301. Un sol se încălzeşte mai repede când este descoperit şi mai încet când este acoperit de vegetaţie, agrotehnica, I, 93, cf. 108. Plânsese pe pieptul ei aproape descoperit, demetrius, a. 222. Turcoaicele nu umblă cu chipul descoperit tudoran, P. 200. Medicamentele să fie ţinute curat şi să nu fie descoperite, belea, P. A. 219. 4 S p e c. (Despre oameni; p. r e s t r. despre cap) Fără pălărie, şapcă sau alt obiect care se poartă pe cap. Cu capul descoperit închinăciune făcând şi mâinile spălate fîindu-ţi. iacov, SYN. 28716. Lăcuitorii sântu silitori cu lucrul, şi cu multă pricepere, dau multă cinste stăpânilor săi, umblă cu capul descoperit AMFILOHIE, G. 49/23. Sculându-se în picioare, să stea cu capetele descoperite. PETRO viei, P. 20/6-7. Când vorbeşti cu cel mai mare al tău ... stă înaintea lui cu capul descoperit. TOMICI, î. 30/13. Tac cu toţii, cu capetele descoperite, ca într-o biserică împărătească. SP. POPESCU, M. G. 69. Mirele... merge la nun, ţiindu-şi capul descoperit pe stradă. IORGA, C. 1.1,179. Acei ce jelesc, să meargă un număr de zile cu capul descoperit, id. ib. 183. A asistat cu capul descoperit la trecerea oştirii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 148. Printre năfrămile scumpe se zăreau şi capete descoperite. AGÎRBICEANU, A. 83. Câţva trecători curioşi cască gura la el şi la aprodul ce stătea descoperit. REBREANU, NUV. 60. Un misit alergă după el... cu capul descoperit. C. PETRESCU, S. 168. Oamenii, cu capul descoperit, ...fac cruci grăbite. BRĂESCU, O. A. I, 9. îmi spune: „Să trăiţi” - o politeţe princiară, cu capul descoperit şi înclinat până la pământ. E. IONESCU, E. 43. Slujba a început în faţa tuturor oamenilor cu capul descoperit. MOROIANU, S. 78. Au rămas oamenii în picioare, fiecare lângă căruţa lui, cu capetele descoperite. GALAN, z. R. 73. Sătenii-n ogrăzi... Păreau că primesc nunţi cu nuni şi mirese, Descoperiţi pe la porţi cum şedeau. LABIŞ, P. 41. Rudele, cu capetele descoperite, ascultau glasul preotului. BARBU, G. 109. Bărbaţi şi femei ... aşteptau afară, în zăpadă, cu capetele descoperite, id. DESCOPERIT2 -588- DESCOPERITURĂ PRINC. 249. îşi făcu loc şi caporalul, descoperit. BĂNULESCU, i. 119. Femeile căsătorite n-aveau voie să umble cu capul descoperit sub motiv că păcătuiesc. PAVEL, s. E. 74. + (învechit, rar) Fără trup, care este numai spirit. N-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup. ANTIM, O. 130. + Care nu este închis, astupat; fără acoperiş. Totdeauna să fie astupat cu dop de plută ca să nu iasă gazul ocsigen şi să nu stea niciodată în vas descoperit. DESCR. aşez. 76/22. Principii erau călări, iar regina, cu ducesa, în trăsură descoperită. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 233. Deodată ne găsim într-un... salon mare, descoperit. ALECSANDRI, O. P. 328. Când bei dintr-un vas ce a stat peste noapte descoperit, să sufli deasupra lui. CANDREA, F. 66, cf. 72. Trupul zace într-un sicriu descoperit pe care-l încunjură rudele. IORGA, C. 1.1,183. într-o zi Drumeş ieşi din întâmplare pe un cerdac descoperit, delavrancea, o. n, 187. Sicriul, descoperit, îl aduceau pe un pat anume făcut AGÎRBICEANU, S. 126. Mintea lui, neobişnuită cu frământarea gândurilor, clocotise neîncetat ca o oală plină şi descoperită, uitată pe un jeratic mare. REBREANU, I. 192. + Care nu este închis, îngrădit, înconjurat de ceva. Când ajungem la gura pârâului ... suntem într-o ipostază descoperită, sadoveanu, o. IX, 201. > F i g. Lipsit de apărare, vulnerabil. Complimentele făcute de tânărul său secretar îl găseau totdeauna descoperit, barbu, 1.1, 9. 2. Care a fost cunoscut, arătat, identificat, dezvăluit. Hicleşuguri dăscoperite, scapă ...de cuvenitele pedeapse (a. 1694). FN 35. Casă crează cineva în adevărurile cele descoperite, are trebuinţă numai de o inimă destoinică de a iubi învăţăturile adevărului. MARCOV1CI, D. 348/6. Descoperirea complotului de dezertare, va apăra pe desco-peritul-părtaş de orice osândă. CONDICA, O. 22/19. Descoperita cârtire împotriva şefilor... se va judeca dupe împrejurări, ib. 58/23. Odată fineţea descoperită, ea este o armă, care se sparge aşa de rău în mâna aceluia, care a întrebuinţat-o. MAIORESCU, D. I, 544. 3- Care a fost înţeles. Era ea ... înspăimântată de singurătate, de realitatea descoperită a faptelor ei, pe care abia acum le măsura, demetrius, A. 97. + Care a fost observat, remarcat; p. r e s t r. care a fost văzut. îi veni ideea ciudată că pictorul are de gând să deie paravanul într-o parte. Atunci ea era descoperită ...cu toaleta ei dezorganizată. EMINESCU, P. L. 84. în coridorul de sticlă mă crezusem descoperit. MILLE, V. p. 217. înfipt în semiîntuneric, şedea Stănică. Văzându-se descoperit, acesta înainta jovial CĂLINESCU, E. O. I, 218. 4. Care a fost găsit întâmplător sau după o (îndelungată) căutare. Bolnavii descoperiţi trebuie să se trateze imediat. BELEA, P. A. 441. 5. Lipsit de făţărnicie, fără ascunzişuri, deschis2 (111), sincer (1), direct. Neputând primi de la dânsul niciun feli de descoperite mărturisiri, Petru nu s-au îndoit a-l jărtvi pentru fericirea Roşiei. ASACHI, I. 285/32. Elevul deschise asupra ei aceeaşi privire... senină, descoperită. PREDA, R. 93. ^ (Adverbial) Aceasta să-mi spui mai descoperii cum am putea trimete comori acolo de aur şi de avuţie. VARLAAM - IOASAF, 63r/6. Petru ... au făcut o scrisoare cătră sinatori, discoperit înştiinţându-i despre primejdia stării sale în care să afla. ASACHI, I. 278/11. Spune-mi, zi, mă luminează, descoperit să-mi vorbeşti, beldiman, o. 72/23, cf resmeriţă, d. - PL: descoperiţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dăsco-perit, -ă, discoperit, -ă adj. - V. descoperi. DESCOPERITOR, -OARE s. m. şi f. 1. (învechit) Persoană care face cunoscut, care destăinuieşte, care dezvăluie ceva. Iară dacă descoperitoriul acela n-ar voi ca să i să ştiriască numele ..., păzinduA numele întru ascuns. AŞEZ. 7/24. Pentru ... confruntare ...se vor pune de faß, dacă trebuinţa va cere, şi acei descoperitori, carii au cerut să fie necunoscuţi, condica o. 88/23, cf. pontbriant, d. 2. Persoană care observă, remarcă, constată ceva. Descoperitoriul unei tulburătoare şi necunoscute frumuseţi - arta populară, flacăra, 1975, nr. 46, 4. + Persoană care ia cunoştinţă prima de existenţa a ceva sau intuieşte pentru prima dată exact o realitate. Cf. eminescu, o. XIII, 231. Marii descoperitori de continente... incită gustul lungilor peregrinări, ralea, S. t. în, 33. Exuberanţa poetică a primului descoperitor, vizionar al ţărmurilor necunoscute, id. O. 58. Un boem al epocii este şi Odorescu, descoperitorul unei comete, ist. LIT. rom. in, 487. Constatăm, totuşi, că aceşti descoperitori nu mai sunt înregistraţi în galeria marilor personalităţi, aşa cum a procedat omenirea cu Magellan. LL 1973, nr. 4, 820. Un cercetător român este pe cale de a deveni unul dintre cei mai celebri descoperitori din domeniul medicinei. FLACĂRA, 1975, nr. 44, l. ^ (Adjectival) Până când spaniolii făcea descoperitoarele înnotări cătră apus, portughezii urma călătoriile cătră răsărit. SĂULESCU, HR. n, 255/3. 3. Persoană care a găsit ceva, întâmplător sau după o căutare (îndelungată). A venit acum ordin de la guvern, ca Duţu să se legitimeze ca adevăratul descoperitor al comorii, pentru ca să-şi primească partea, slavici, O. I, 387. Fericitul descoperitor [al idolului de lut] i l-a cedat râzând, urându-i să-l poarte fericit. ANGHEL - IOSIF, C. L. 48. Lipsa de spirit istoric a descoperitorului ne lasă însă fără niciun amănunt asupra tipului, cronologic al acestor obiecte. PÂRVAN, G. 446. Cerceta cu aviditatea şi orgoliul descoperitorului de talente părţile „mai literare” ale schiţei KLOPŞTOCK, F. 320. Era un descoperitor de talente. PREDA, DELIR. 185. înainte ca vasele să ia calea muzeului, ele au poposit un timp în incinta liceului pentru a cinsti truda tinerilor descoperitori. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/2. -f Persoană care elaborează, obţine ceva nou, care născoceşte, imaginează ceva; inventator. După spusa lui Plutarch, Spurius Carvilius ar fi descoperitorul ei [al literei „g”]. MAIORESCU, CRITICE, 225. Este curios lucru cu aceşti descoperitori de formule abstracte, id. D. in, 202. Descoperitorii merg, de altfel, pe dibuite, căci ştiinţa sfârşeşte acolo unde născocirea începe. MACEDONSKI, O. ni, 74. Reclame, laude ... vor pune în evidenţă simpatiile de cari se bucură cutare descoperire, cutare descoperi-toriu. CONTEMPORANUL, VII2, 213, cf. RESMERIŢĂ, D. Descoperitorul nu şi-a făcut din furnizarea extractului un mijloc de a câştiga bani. FLACĂRA, 1975, nr. 42,17. -PI.: descoperitori, -oare. - Şi: (învechit) deseope-ritöriu s. m. - Descoperi + suf. -tor. DESCOPERITÖRIU s. m. v. descoperitor. DESCOPERITURĂ s. f. (învechit) Descoperire (3). Lumină întru descoperitura limbilor. CORESI, EV. 15. Te-ai 4501 DESCOPERTA -589- DESCOTOŞMĂNA suit la sineescul munte a ... minunatelor descoperituri. dosoftei, v. s. decembrie 197721, cf. pontbriant, d., lm, dhlr n, 432, sfc 1, 249. 4 (Concretizat) Ceea ce a fost cunoscut, dezvăluit, destăinuit. Cf. pontbriant, d., lm. -PL: descoperituri. - Descoperi + suf. -itură. DESCOPERTA vb. I v. decoperta. DESCOPERTÂRE s. f. v. decopertare. DESCOPERTÂT, -Ă adj. v. decopertat. DESCOPERTĂ s. f. v. decopertă. DESCORAGIÂRE s. f. v. descurajare. DESCORDIE s. £ v. discordie. DESCORON vb. I. T r a n z. 1. (în dicţionarele din trecut; complementul indică monarhi) A-i scoate (III 3) coroana; a detrona. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm. 2. S p e c. (Complementul indică coroana arborilor) A îndepărta, a tăia (1). Cf. ds. -Prez. ind.: descoronez. - Pref. des- + [înjcorona. DESCORONÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre monarhi) Care este privat de coroană. Cf. LM. -PI.: descoronaţi, -te. - V. descorona. DESCORTIC vb. I v. decortica. DESCORTOROSÎ vb. IV v. descotorosi. DESCORTOROSÎRE s. f. v. descotorosire. DESCORTOROSIT, -Ă adj. v. descotorosit. DESCORŢ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A descoji. Cf. PONTBRIANT, D. -Prez. ind.: descorţez. - Pref. des- + scoarţă. DESCORŢARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a descorţa şi rezultatul ei; descojire. Cf. heliade, PARALELISM, I, 33. - PL: descorţări. - V. descorţa. DESCORŢÂT, -Ă adj. (învechit, rar, despre copaci, fructe) Descojit2. Cf. pontbriant, d. -PL: descorţaţi, -te. ~ V. descorţa. DESCORŢOŞÂ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A descoji. Cf. cihac, i, 247, barcianu, alexi, w. -Prez. ind.: descorţoşez. - Pref. des- + scorţoşa. DESCORŢOŞÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a descorţoşa şi rezultatul ei; descojire. Cf. cihac, i, 247. - PL: descorţoşări. - V. descorţoşa. DESCOTOROSI vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A (se) îndepărta, a (se) elibera, a (se) degaja de cineva sau de ceva care îi produce neplăceri, neajunsuri sau care îl incomodează; (popular) a (se) cortorosi, (regional) a (se) tistăli (4). Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi o dată de frate-său. CREANGĂ, O. 25, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Devine vel-vomic al Obştirilor, însărcinat să descotorosească uliţele de tarabe. CĂLINESCU, S. C. L. 15. Atâta isteţie sperie pe căpitan, care se descotoroseşte de el în Italia. id. I. 99. După ce îi făcea calfe îi ajuta să-şi deschidă prăvăliile lor şi astfel se descotorosea de ei. CAMIL PETRESCU, O. H, 215. Bună începătură pentru a se descotorosi de vechii neguţători ai Levantului. C. PETRESCU, A. R. 190. Omul se descotorosi de căciulă şi de paltonul greu. STANCU, R. A. v, 225. Băieţii se descotoroseau de guler şi cravată. PAS, Z. I, 122. Era vădit că portarul vroia să se descotorosească de el. vinea, l. I, 242. După două drumuri mă descotorosesc de el. tudoran, p. 60. Se descotorosi de ziar cu mişcări mânioase. PREDA, M. 1,139. N-ar fi rău ... să te descotoroseşti de găzdoii aceia! LĂNCRĂNJAN, C. II, 163. Numărul celor care voiau să se descotorosească de el era foarte mare. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2, 39. Recursese la un expedient cam necioplit, dar foarte potrivit, pentru a se descotorosi de cei care băgau în buzunar şperţuri. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 22. Ne-am aşezat, descotorosiţi de paltoane. CĂRTĂRESCU, N. 115. Belea pe cap de care nu te mai poţi discotorosi. ŞEZ. II, 126, cf. ALR1 1 309/190, 212,268. Mă descortorosesc eu de el UDRESCU, GL. "0* R e f 1. r e c i p r. Vasile şi Ion se mai zgâlţâiră puţin în pridvor, se mai ghiontiră pănă-n poartă, dar în uliţă se descotorosiră şi-şi aşezară hainele boţite, REBREANU, I. 288. -Prez. ind.: descotorosesc. - Şi: (regional) descorto-rosi, discortorosi (da i/n, 812), discotorosi vb. IV. - Pref des- + cotorosi. DESCOTOROSÎRE s. f. Acţiunea de a (se) descotorosi şi rezultatul ei; (învechit, rar) descotorosit1. Cf. RESMERIŢĂ, d. Existau motive şi pentru un alt mod de descotorosire de ea. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 23, cf. DEX. - PL: descotorosiri. ~ Şi: descortorosire s. f. DA l/n, 812. - V. descotorosi. DESCOTOROSÎT, -Ă adj. (Rar) Care a scăpat de cineva sau de ceva. Cf. DA i/ii, 812, MDA. - PL: descotorosiţi, -te. - Şi: descortorosit, -ă adj. DA i/n, 812. - V. descotorosi. DESCOTOŞMĂN vb. I. R e f 1. şi t r a n z. A(-şi) scoate obiectele de îmbrăcăminte (multe, groase) care au avut rolul de a proteja de frig sau care sunt incomode. Toţi ajutau coanei Măndiţei să se descotoşmănească de şal GÂRLEANU, ap. cade. în sfârşit [Titu Herdelea] izbutise a se descotoşmăni dintre blănuri. REBREANU, R. i, 217, cf. CADE, DL, M. D. ENC., DEX. 4522 DESCOTOŞMĂNI -590- DESCRESCÂND - Prez. ind: descotoşmănez. - Şi: descotoşmăni vb. IV. - Pref. des- + [în]cotoşmăna. DESCOTOŞMĂNÎ vb. IV v. descotoşmăna. DESCOVOIÂvb.I.Tranz. şi refl. A(se)dezdoi, a (se) îndrepta. Apucă-ndreptează Acest păr întins să şază, Orcum ştii mi-l descovoaie. PANN, P. v. n, 120/12, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: descovoi. - Pref. des- + [în] c o voi a. DESCOVOIÂT, -Ă adj. Dezdoit, îndreptat. Cf. ddrf, MDA. -PL: descovoiaţi, -te. - V. descovoia. DESCOVOIERE s. f. Acţiunea de a (se) descovoi a şi rezultatul ei. Cf. ddrf, resmeriţă, d., dex. - PL: descovoieri. - V. descovoia. DESCREDE vb. III. Refl. (învechit, rar) A nu mai avea încredere în cineva. Nu crede pe oricine până nu-i vei cerceta bine inima; şi iarăşi nu te descrede niciodată fără cuvânt, căci neîncrederea este de contra dragostei. BUZNEA, F. 9/26. - Prez. ind.: descred. - Pref. des- + [în]crede. DESCREIER vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să acţioneze sau a acţiona fără să se gândească, fară logică, fară bun-simţ; a înnebuni, a (se) năuci (1), a (se) zăpăci (1). Fără nicio învăţătură clasică, neştiind nici româneşte, nici heleneşte... sedescreieră cu totul HELIADE, ap. densusianu, L. 269. Oile toate-or zbiera Capul ni l-or descreieră. bîrlea, l. p. m. i, 92. - Prez. ind.: descreier. - De la descreierat. DESCREIERÂRE s. £ Acţiunea de a (s e) descreieră şi rezultatul ei; năucire, zăpăcire (1), nebunie (2), dezmăţ. Acest sistem creează o armată de muritori de foame, capabili de orice descreierare. eminescu, O. XII, 132, cf RESMERIŢĂ, D. Desfrâul mă uimi mai puţin decât descreierarea ce domnea în toate rândurile. M. I. CARAGIALE, C. 47. -PL: descreierări. - V. descreieră. DESCREIERAT, -Ă adj. 1. (Rar) Cu oasele capului deplasate. Cf candrea, f. 399. 2. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care e lipsit de judecată, de chibzuinţă, de logică în acţiuni; nebun (I 2), nechibzuit, necugetat (3), nesocotit (3), nesăbuit1. Şcoalele de astăzi ... nu vor produce decât capete descreierate şi pretenţioase. HELIADE, O. II, 409. II urau, cu selbătăcie, numindu-l leneş, descreierat. CONTEMPORANUL, IV, 598. Ce amărâţi trebuie să fie bieţii bătrâni... când văd suindu-se, pe urma lor, pătura asta de stârpituri şontoroage şi descreierate. VLAHUŢĂ, s. A. II, 538, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Gestul acesta descreierat va scoate în privirea d-voastră alt gând. CAMIL PETRESCU, P. 380. Nefericitul de Ladima a iubit, cu o patimă nepermisă, de om descreierat, pe o femeie fără suflet, o actriţă, id. ib. 390, cf. scriban, d., DL, M. D. ENC. Fotbalul îl joacă totuşi oamenii cu minte la cap, nu nişte copii descreieraţi. FLACĂRA, 1976, nr. 16, 20. '$■ (Substantivat) Cine vorbeşte altfel este ... un descreierat. CARAGIALE, O. IV, 74. Sunt două-trei duzine de descreieraţi cu asemenea dihănii [automobile], rebreanu, r. I, 156. [Odobescu] pretindea că tânăra femeie şi cei trei descreieraţi se făcuseră vinovaţi faţă de persoana domnitorului. CAMIL PETRESCU, o. H, 307. De la deşucheaţii, de la descreieraţii ăştia de pe front te poţi aştepta la orice! COCEA, s. II, 206. [Eminescu copil] nu e niciun descreierat precoce, niciun palid trubadur solitar. CĂLINESCU, E. 58. ^ F i g. Iubirea lor descreierată şi smintită. DEMETRIUS, A. 50. (Cu valoare de superlativ) împrejur vântul urla descreierat peste marea pustie. CONTEMP. 1953, nr. 356,6/5. - PL: descreieraţi, -te. - Pref. des- + creier + suf. -at. Cf. fi*, e c e r v e 1 e. DESCREL vb. I. R e fi. (învechit şi regional; despre lutul de pe pereţi) A se coji (Bulzeştii de Jos - Brad). Cf. DA, COMAN, GL. -Prez. ind. pers. 3: descrelează. - Et. nec. DESCRELÂT, -Ă adj., s. rrt şi f. 1. Adj. (învechit şi regional; despre lutul de pe pereţi) Care s-a cojit. Cf. da, mda. 2. S. m. şi f., adj. (F i g.) (Om) ticălos. Cf. da, coman, gl. -PL: descrelaţi, -te. -V. descrela. DESCRESCĂTOR, -OĂRE adj. 1. Care descreşte (2); descrescând (1), degresiv, (livresc) descrescent. [Progresie] descrescătoare. LM 268. Funcţie descrescătoare. SANIELEVICI, R. 54. Variaţia logaritmică ... va fi reprezentată de o curbă descrescătoare, id. ib. 188, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Raţie descrescătoare. DSR. Cele mai frecvente modalităţi de sinucidere folosite au fost, în ordine descrescătoare a frecvenţei, spânzurarea (70%), intoxicaţia voluntară (9%).KL 2005,4 596. 2. (Despre sunete, lumină, fenomene fizice, chimice etc.) Care descreşte (3); descrescând (2). [Vibraţiile] favorizează orientarea dipolilor în câmpul crescător şi o dezorganizează ...în câmp descrescător. CIŞMAN, FIZ. n, 409. -PL: descrescători, -oare. - Descreşte + suf. -ător. DESCRESCÂND, -Ă adj. 1. Care descreşte (2); descrescător (1), (livresc) degresiv, descrescent, (învechit) scăzător. Autorii francezei elementare au alcătuit două liste: una în care cuvintele au fost clasate în ordinea descrescândă a frecvenţei, iar alta în care cuvintele aufost aranjate alfabetic. L. ROM. 1959, nr. 3, 98, cf. DEX2. 2. (Despre sunet, lumină, fenomene fizice şi chimice, temperatură, viteză etc.) Care descreşte (3); descrescător (2). Un singur act de gândire ... poate sta ... în centrul strâmtului cerc luminos al conştiinţei actuale; pe lângă el 4534 DESCRESCENDO - 591 - DESCREŞTE se mai află..., însă cu o lumină descrescândă, câteva alte elemente de gândiri. MAIORESCU, L. 21. Astfel mâna-ţi tremurândă Bate-un cântec mort şi viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. EMINESCU, O. I, 18. Trăznetul plin, despicat, sau de finale rapide şi descres-cânde, sunt indicaţii de şef de orchestră. ARGHEZI, s. Vin, 87. De la râsul mare a trecut la râsurile descrescânde. id. ib. XI, 123, cf. DEX2. Diftong des crescând = diftong descendent v. diftong. Diftongii se numesc ... descrescânzi (sau descendenţi) când încep cu vocala propriu-zisă. GRAUR, I. L. 52, cf. DERII, 108. - PL: descrescânzi, -de. - V. descreşte. DESCRESCENDO s. n. v. decrescendo. DESCRESCENT, -Ă adj. (Livresc) Descrescător (1). Cf. LM, DN3. -PL: descrescenţi, -te. - Şi: decrescent, -ă (dn3), (învechit, rar) decrescente (lm) adj. - Din fi*, decrescent. - Decrescente < it. decrescente. DESCRESCUT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) 1. Care a devenit (treptat) mai mic ca dimensiune, ca întindere, ca suprafaţă, ca volum, ca lungime, ca înălţime, ca adâncime, ca lăţime, ca grosime, ca greutate; micşorat (I), redus (1), scăzut (1). V. scurta? (1). Cf. descreşte (1). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM. 2. Care a devenit mai puţin des, mai restrâns; care a devenit mai mic (IV 2) ca număr, ca plafon, ca preţ etc.; scăzut (2). Cf. descreşte (2). Cf. pontbriant, d., BARCIANU, V. Numere descrescute. 3. (Despre sunet, lumină, fenomene fizice şi chimice, temperatură, viteză etc.) Care a devenit treptat mai puţin intens în concentraţie, în forţă etc. Cf. descreşte (3). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, v., LM. Zilele descrescute, de toamnă. 4. Care a pierdut (treptat) din rang, din importanţă, din faimă, din calitate, din renume; decăzut (1) Cf. d e s -creşte (4). Cf pontbriant, d., lm. - PL: descrescuţi, -te. - Şi: (învechit) decrescut, -ă adj. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM. - V. descreşte. DESCREŞTE vb. III. I n t r a n z. (Adesea în opoziţie cu creşte) 1.A deveni (treptat) mai mic ca dimensiune, ca întindere, ca suprafaţă, ca volum, ca lungime, ca înălţime, ca adâncime, ca lăţime, ca grosime, ca greutate; a (se) micşora (I), a se reduce (II1), a scădea (1). V. s c u r t a (I 1). Cf. pontbriant, d., barcianu, v., COSTINESCU, LM. Din cauza prea marei consumaţii de lemn, mai toate pădurile au descrescut. CONV. LIT. XIII, 361, ap. TDRG. Să tai cu cuţitul din coaja atinsă o aşchie... când luna dă napoi (când decreşte). LUC. II, 17, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. [Mortul] parcă urma să trăiască, cu mica lui umbră care singură mai mişca, descrescând în scurgerea orelor. ANGHEL, PR. 64. Treceau pe sub arcade făr-a trezi un zvon Şi descreşteau în urmă din nou pe orizon. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 34, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Cresc şi descresc apele Oceanului. CĂLINESCU, I. 225. în sfeşnicele vechi de-aramă Descresc trei lumânări de ceară, minulescu, vers. 37, cf. ds, scriban, d. Uitându-mă spre Nord, în ceasul când penumbra la orizon descreşte ...Mi s-a părut că domul de gheaţă se topeşte. I. BARBU, J. S. 24. [Oamenii] forfotesc în jurul cuptorului care descreşte văzând cu ochii. BOGZA, C. O. 225. Spre Sfud], altitudinea reliefului descreşte mult sub 200 m. ONCESCU, G. 39. în solurile nelucrate descresc atât spapul lacunar total, cât şi capacitatea de apă şi de aer. AGROTEHNICA, 1,103. Apele oceanelor se umflă la ţărmuri şi apoi descresc..., dând naştere mareelor. TUDORAN, p. 491, cf. DL, DM, M. D. enc., DEX. ^ F i g. Munţii Văraticului, ..., creşteau în măsura în care suiam dealul, ca să descrească din nou când scoboram spre Târgu-NeamţuluL IBRĂILEANU, A. 125. Panorama descreşte pe mai multe orizonturi, până în zarea de aur din asfinţit. ARGHEZI, B. 94. Mocirle colorate în asfinţit descresc. labiş, p. 366. + (Despre oameni) A deveni mai mic (1) la trup, prin pierdere în greutate, prin gârbovire, prin atrofierea muşchilor din cauza îmbătrânirii; adegenera (1), a slăbi (1), (învechit şi regional) a scădea (1), (învechit) a se bicisnici, (regional) a (s e) mici1 (1), ase ogârji (1), ase şiştăvi (2); a-şi pierde din forţă, din vigoare, din capacitatea de rezistenţă din cauza bătrâneţii; a s 1 ă b i (2), a s e şubrezi (1), (învechit şi popular) a (s e) s 1 ă b ă -n o g i (2); p. e x t. (rar) a se pipernici. Cf. pontbriant, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. [Omul] moare de vârstă şi descreşte treptat CĂLINESCU, 1.279. Văd că oamenii ca pomii cresc, ... Mândri de seva tinereţilor descresc Şi în mormânt cu starea lor frumoasă pier. BLAGA, l. U. 131, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. A deveni mai puţin numeros, mai puţin des, mai restrâns; a deveni mai mic (IV 2) ca număr, ca plafon, ca preţ etc.; a se diminua, a (se) micşora (HI), a se reduce (II1), a scădea (2). Cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Numărul lor [al călugărilor] descreşte. MAIORESCU, D. ffl, 358. Numărul aderenţilor d-lui Brătianu descreşte, id. ib. 448, cf. barcianu, V. E păcat în adevăr că mor genii şi talente cari costă puţin şi produc mult; e păcat că decreşte populaţia productivă şi muncitoare a acestei ţări. EMINESCU, O. XII, 130, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D.,CADE, DS, SCRIBAN, D., DL, DM. Se poate urmări creşterea şi descreşterea populaţiei după cum cresc şi descresc apăsările fiscale. IST. LIT. ROM. i, 682. Numărul tinerilor... descreşte. M 1974, nr. 9,43, cf DEX. 3. (Despre sunet, lumină, fenomene fizice şi chimice, temperatură, viteză etc.) A deveni (treptat) mai puţin intens în concentraţie, în forţă etc.; a (se) alina, a (se) astâmpăra, a (se) atenua, a (se) calma, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) linişti, a (se) micşora (IV), a (se) modera (1), a (se) muia (15), a se potoli1 (1), a scădea (5), a (se) slăbi (3). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. Sunetele chitarei lovite mai uşor, zefirului aruncă un echo ce descreşte. CONV. LIT. VI, 173. O doină de drumeţ întârziat. Ascult-o cum descreşte şi cum moare. CERNA, P. 74. Temperatura la Răşinari creşte din ianuarie ... până în iulie, ... spre a descreşte apoi până la sfârşitul anului. PĂCALĂ, M. R. 9, cf RESMERIŢĂ, D., CADE. Marea simte ziua, căci freamătu-i descreşte Şi-adoarme, obosită. EFTIMIU, C. 226. îmi arătară o formă neagră carbonizată, peste care lumina focului creştea şi descreştea fioroasă. GALACTION, o. 579. în zare soarele se lasă încet, descreşte, parcă s-ar topi. 4538 DESCREŞTERE - 592 - DESCREŞTERE COCEA, S. 1,60, cf. DS. Vuiri de vânt, şi freamăte, şi şoapte Descresc şi cresc şi tac pe nesimţite. PILLAT, P. 42. Bubuitor, furtuna descreşte-n zări departe, id. ib. 63, cf. SCRIBAN, D. Cât e de voinic, se pierde primarul. Glasul i-a descrescut. STANCU, D. 55. Când o forţă excitatoare creşte sau descreşte, forţa inhibatoare variază în acelaşi sens. DANIELOPOLU, F. N. 1,51. S-a observat că ea [activitatea] descreşte... mult sanielevici, R. 31. Dacă saturaţia nu a fost atinsă, coloraţia descreşte continuu, id. ib. 233. Lucu urmărea ... feeria crepusculară, care des creştea treptat până la orizontul ameninţat de cenuşă. VINEA, L. I, 165, cf. DL. Orele zilei, rotunde şi descrescând în lumină, Trec pe dinaintea mea. isanos, V. 431, cf. DM. Viteza dubei descrescu. BARBU, ş. N. 197, cf. M. D. ENC., DEX. F i g. Pedeapsa lui Baruţu întârzie prin căutarea locului de aplicaţie şi necazul descreşte. ARGHEZI, c. J. 90. + (Despre intervale sau unităţi de timp) A deveni mai scurt ca durată, a dura mai puţin; a (se) micşora (II), a (se) scurta (II), a scădea (4), a (se) mici1 (2). Cf. pontbriant, D., BARCIANU, V., DS, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC,, DEX. Toamna, ziua descreşte, iar noaptea creşte. DSR. 4. A pierde (treptat) din rang, din importanţă, din influenţă, din faimă, din calitate, din renume etc.; a decădea (1), a (se) diminua, a (se) micşora (V 2), a scădea (6). Pe cât decreştea puterea romană ce îi apăra ..., pe atât era ...de dese nefericirile lor. F. aaron, i.i, 12/13. Puterea guvernamentală merge descrescând cu cât spiritul naţional progresează în dezvoltarea sa. GHICA, c. E. n, 343, cf. pontbriant, D. Vechea.declamaţie a „oratorilor” ... descreşte. MAIORESCU, critice, 533. Dânsa vedea ... civilizaţia descrescând. MILLE, V. P. 138. Viaţa complectă se alcătuieşte din 5 ordine de activităţi, cari descresc în necesitate. contemporanul, vn2,311, cf ŞĂINEANU2. Faima, ca şi felul de înţelegere ale unui scriitor cresc sau descresc şi se preschimbă în această frământare de idei şi sentimente, iorga, p. a. ii, 127, cf. TDRG. Această discuţie nefastă descreşte - din fericire pentru artă - văzând cu ochii. PLR n, 231, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: descrésc. - Şi: (învechit) decrăşte vb. III. - Pref. des- + creşte (după fr. décroître). DESCREŞTERE s. f. Acţiunea de a descreşte şi rezultatul ei. 1. Reducere treptată a dimensiunii, a întinderii, a suprafeţei, a volumului, a lungimii, a înălţimii, a adâncimii, a lăţimii, a grosimii, a greutăţii; micşorare (I), reducere (D 1), scădere (1). V. s c u r t a r e1 (II). Cf. descreşte (1).Cfdrlu,pontbriant,d.,barcianu, V., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Scurtându-i pe măsură cu descreşterea distanţelor..., suprimându-le dimensiunea înălţimii ..., perspectiva i-a desfigurat. ARGHEZI, C. J. 265, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Descreştere a dimensiunilor, a suprafeţei unui corp. DSR. Luna e un astru ritmic, ilustrând, prin creşterea şi descreşterea luif un destin patetic, pleşu, M. M. 52. + Faptul de a deveni mai mic (1) la trup prin pierderea greutăţii, prin gârbovire, prin atrofierea muşchilor din cauza îmbătrânirii; degenerare (1), slăbire (1), (rar) m i c i r e, (învechit) b i c i s n i c i r e, (regional) o g â r j i r e, ş i ş t ă v i r e; faptul de a-şi pierde din forţă, din vigoare, din capacitatea de rezistenţă din cauza bătrâneţii, debili- tare, slăbire (2), şubrezire, (învechit şi popular) slăbănogire (2); p. e x t. (rar) pipemicire. Cf. descreşte (1). Cf. DRLU. Fata e ca toate fetele şi ca toate cele ce se supun la vârstă, creştere şi descreştere. HELIADE, O. II, 129, Cf. PONTBRIANT, D. 2. Faptul de a deveni mai puţin numeros, mai puţin des, restrâns, mai mic (IV 2) ca număr, ca plafon, ca preţ etc.; diminuare, micşorare (III), reducere (II1), scădere (2). Cf. d e s c r e ş t e (2). Cf. drlu, pontbriant, d. El combate ... asociaţiunile, pentru că ele sunt sufletul industriei, atrag descreşterea valoareipământului. GHICA, c. E. II, 590. Se observă ...o descreştere a numărului instrumentelor de muncă, a numărului vitelor. EMINESCU, O. XII, 77, cf. BARCIANU, V., costinescu, alexi, w., resmeriţă, D., DL, DM. Se poate urmări creşterea şi descreşterea populaţiei după cum cresc şi descresc apăsările fiscale. IST. LIT. ROM. I, 682, cf. M. D. ENC., DEX, DSR. □ Descreşterea preţului ţiţeiului. 3. Reducere (treptată) a intensităţii, a concentraţiei, a forţei etc. sunetului, luminii, fenomenelor fizice şi chimice, temperaturii, vitezei etc.; alinare, astâmpărare, atenuare, calmare, diminuare, domolire, micşorare (TV), scădere (5), slăbire (3). Cf descreşte (3). Cf. pontbriant, d. Cântăreţul trebuie să aibă cea mai deplină dibăcie ... în creşterea şi descreşterea vocii. VOROBCHIEVICI, A. M. 202, cf. BARCIANU, v., costinescu, LM, alexi, w. Tuşea, care era în descreştere, încetează. DELAVRANCEA, o. n, 337. Aceste diferenţe ...cu deosebire în anotimpurile mai calde ... se prezintă ... în sensul mei descreşteri a temperaturii în regiunea muntoasă. PĂCALĂ, M. R. 9. S-a constatat că descreşterile şi acumulările de activitate [radioactivă] urmează legi cantitativ determinate, sanielevici, R. 31. Descreşterea relativă ...a maselor izotopice (deci descreşterea relativă a energiilor proprii) se micşorează, id. ib. 51. Descreşterea vitezei de rotaţie a Pământului în jurul propriei axe va sfârşi prin a face să coincidă această mişcare cu revoluţia Lunii. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,5/5. -v* (Prin analogie) în toată novela se păstrează un fel de cumpănire a stilului, creşterea şi descreşterea tonului sunt exact potrivite împrejurărilor. MAIORESCU, CRITICE, 487. + Reducere a duratei unui interval, a unei unităţi de timp; micşorare (II), scădere (4), scurtare (DDE 2). Cf. d e s -creşte (4). Descreşterea zilei în timpul toamnei. DSR. 4. Pierdere (treptată) a rangului, a importanţei, a influenţei, a faimei, a calităţii, a renumelui etc.; decadenţă (1), decădere (1), declin (1), regres (2), scădere (6). Cf d e s c r e ş t e (4). Cf DRLU. Creşterea ori descreşterea artei. HELIADE, PARALELISM, 1,13/13. Necontenitele năvăliri a naţiilor barbare şi decreşterea puterniciei romane au îndesit... nenorocirea lor. IST. M. 10/14, cf. PONTBRIANT,D., BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Descreşterea învăţământului claselor de jos de prin sate şi oraşe poate fi primejdioasă. MAIORESCU, D. 1,450, cf BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM. Romanul [este o] sinteză a creşterii şi descreşterii Hallipilor. LL 1972, nr. 3, 382, cf M. D. ENC., DEX. Fotografiile nu au numai o valoare sentimentală obţinută din creşterea şi descreşterea noastră obişnuită, flacăra, 1975, nr. 41, 22. ^ L o c. a d j. şi a d v. în descreştere = (care merge) înapoi, către o stare inferioară, în regres, v. r e g r e s (2). Exploatarea omului de către om e evident în descreştere. RALEA, s. T. III, 37. Interesul cititorilor faţă de cărţile de reală valoare este în descreştere. CONTEMP. 1975, nr. 1 505,4/12. 4539 DESCREŢI - 593 - DESCRIE -PL: descreşteri. - Şi: (învechit şi regional) decreştere s. f. - V. descreşte. DESCREŢI vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică ţesături, mai ales haine, obiecte confecţionate din pânză, stofa etc.) A desface, a descoase, a înlătura creţurile, a netezi (1). Cf DRLU, LB, valian, v. Ia punga ş-o descreţeşte Binişor cu două deşte. PANN, p. v. I, 20/2, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, COm. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. + T r a n z. şi r e f 1. A (se) întinde, a (se) desface din răsuciri, încreţituri, onduleuri etc. Com. din bucureşti. 2. (Complementul indică faţa, fruntea, sprânceana etc.) A face să nu mai fie încruntat, a reda liniştea, buna dispoziţie; a destinde (4); (rar) a (se) descrunta (1). Cf. LB. Nu uită timpul acel ferice, a căruia suvenire singură mai poate să le descreţească fruntea pleşuvită. NEGRUZZI, s. i, 344, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Nepăsătoarea veselie a soldatului abia poate descreţi uneori fruntea îngrijată a celui pe care ei toţi l-au urmat cu deplină încredere. ODOBESCU, s. III, 566. Să lăsăm însă pe Zamfirescu să continue şi să-i descreţim puţin fruntea. MACEDONSKI, o. IV, 53. Pentru acela care ne-a descreţit de-atâtea ori fruntea azi plângem, bacalbaşa, s. a. 1,229, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. „Minerva literară ilustrată” ...pe lângă articole ... menite să descreţească toate frunţile,... va mai publica un material de sfaturi casnice. IORGA, în PLR n, 175, cf TDRG, cade. Duca tăcu fără să-şi descreţească sprânceana. SADOVEANU, O. X, 107. Sava îşi discreţi faţa într-un râs bucuros, id. S. 29. Râsul ce descreţeşte frunţile tuturor. BRĂESCU, M. B. 161. Cel mai bun mijloc de convingere e să-i descreţesc mai întâi fruntea. COCEA, s. I, 207. Oamenii şi-au descreţit frunţile, şuieră ori cântă nepăsători. RALEA, S. T. I, 347, cf. DL. Atunci Ţugurlan îşi descreţi fruntea şi şopti. PREDA, M. 152. îşi descreţi fruntea şi spuse cu multă mirare şi admiraţie că zău, a dracului naţie de muiere mai este ea. id. ib. 349, cf. DM, M. D. ENC. Cât mai multe comedii, piese care descreţesc fruntea şi reconfortează pe spectator. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 1/2, cf. DEX. în mijlocul comunei, o bătrână a reuşit pentru un moment să mai descreţească frunţile mohorâte ale consătenilor ei. RL 2006, nr. 4 916. ^ R e f 1. Fruntea mi se descreţeşte. HRISOVERGHI, A. 95. O clipă i s-a descreţit faţa. SĂM. II, 162. Fruntea omului se descreţise. Totdeauna ajunsese la o înţelegere cu el. AGÎRBICEANU, S. 61. încetul cu încetul se mai descreţi. Avea suflet bun. REBREANU, R. I, 182. Eu cred că poporul are nevoie şi de petreceri, ca să i se descreţească fruntea. CAMIL PETRESCU, T. II, 522. De câte ori o vedeam venind de departe, mi se descreţea fruntea. COCEA, S. I, 147. Cum vedea pe tâlmaciul său i se descreţea fruntea. C. GANE, TR. V. u 159. Feţele oamenilor se vor descreţi. CAMILAR, N. 1,416. ^ (Prin analogie) I se descreţi inima când ajunse la altă adunare de cărăuşi. SADOVEANU, O. xm, 62. ^ (Prin lărgirea sensului) Ar fi fost gata să mimeze toate cucoanele din oraş ... numai să descreţeascăposomoreala fratelui mai mare. c. PETRESCU, C. V. 17.. - Prez. ind.: descreţesc. - Şi: (rar) discreţi vb. IV. - Pref des- + [în] creţi. DESCREŢIRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s c r e ţ i şi rezultatul ei. 1. Cf descreţi (1). Cf. drlu, lb, polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU LM, DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. + întindere, desfacere din răsuciri, încreţituri, onduleuri etc. Cf. PONTBRIANT, D. Muierea a-mbătrânit pe dracu cu discreţirea unui hir de păr. ZANNE, P. n, 284. 2. Cf d e s c r e ţ i (2). Şi-n schimbul astei veselii a firii, omul îşi caută descreţirea frunţii în plăceri pe care singur şi le croieşte. BACALBAŞA, S. A. I, 213, cf. DL, DEX. - PL: descreţiri. - Şi: (popular) discreţire, dăscreţire (jipescu, ap. gcr n, 261) s. f. - V. descreţi. DESCREŢÎT, -Ă adj. 1. (Despre ţesături, haine, obiecte din pânză, stofa etc.) Cu creţurile desfăcute, descusute, netezite. Cf. d e s c r e ţ i (1). Cf. drlu, lb, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Destins (3), înseninat, liniştit. Cf. d e s c r e ţ i (2). Cf. pontbriant, D. Să mergem înainte cu fruntea descreţită. EMINESCU, O. VIII, 86, cf DDRF. - PL: descreţiţi, -te. - V. descreţi. DESCREŢITOR, -OARE adj. (Rar) Care destinde, care redă liniştea, calmul, veselia etc. Dar acest om ... îmi spuse nu ştiu ce anecdotă istorică descreţitoare. GALACTION, O. 233. - PL: descreţitori, -oare. - Descreţi + suf. -tor. DESCREŢITURA s. f. (Rar) 1. Loc, material sau bucată dintr-un material din care s-au desfăcut, s-au descusut, s-au netezit ori s-au descălcat creţurile, îndoiturile etc. Cf. POLIZU, BARCIANU. 2. Destindere a trăsăturilor feţei ca semn al liniştirii. Cf. BARCIANU. -PL: descreţituri. - Descreţi + suf -(i)tură. DESCRÎ vb. IV v. descrie. DESCRIA vb. I v. descrie. DESCRIÂRE s. f. v. descriere. DESCRÎE vb. III. Tran z. 1. A relata (în detalii), verbal sau în scris, un aspect al realităţii; a înfăţişă, a expune, a prezenta (2), a reda (2), (învechit) a scrie (II4), (învechit, rar) a prescrie (1), a prezentui. Voiu aci toată cartea aceaia din original, carele îl am a mână, să o descriu. MAIOR, I. B. 151/1. Să descriem acum însuşirile unui împărat iubitoriu de pace. id. T. 139/5. învăţătoriul să ceară de la ei ca părţile sau locurile unde scholarii au fost, cu toate stările împrejur, să le descrie. MAN. ÎNV. 114/7. O scrisoare de la Iaşi ... descrie ţeremonia ...la întâiul eczamen dat în Gimnaziul Vasilian. cr(1829), 5V4. „ Curierul Românesc ” descrie strălucita serbare ce s-au făcut în Bucureşti. AR (1830), 443]/33. Descrie nobilitatea din Moldavia. BOJINCĂ, R. 45/3. Mai pe larg, voi descria 4548 DESCRIE -594- DESCRIE datorinţelepruncilor cătră părinţi, id. D. 24/11. Se vede un articol ... după o scrisoare ce contele Seceni a adresat către gazeta ungurească ..., descriind a sa călătorie ce a făcut pe Dunăre. MN (1836), 67*/12. Am văzut lucruri atâta de mirare încât nu le pociu descri pe toate cu amăruntul GORJAN, H, 86/8. Eroii patrii[i] noastre, vrednici de nemurire la toată viitorimea, n-avură parte niciodată să le fie descrise viaţa şi faptele. FL (1838), 18V31. Folosul unei asemenea gazete este atât de învederat, încât nu mai face trebuinţă de a-l descrie (a. 1838). plr i, 60, cf. valian, v. Vladislav ajunse la Constantinopol, îşi descrise întâmplarea. F. AARON, I. I, 211/7. După ce am descris acest atentat ... ce ne mai rămâne să adăogim decât numai politica machiavelică (a. 1848). uricariul, x, 19, cf. stamati, d. Bogăţia, Desfătarea, Virtutea şi Sănătatea ... Descriind şi una ş-alta, bunul său şi fericirea. PANN, P. v. u, 22/16, cf. POLIZU. Galeria de tablouri... ar merita să o descrim în detaliu, filimon, o. n, 135, cf. prot. - pop., n. d., ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D. Socot că nici aş putea să-ţi descriu bine acea impresie. ALECSANDRI, O. P. 26, cf. costinescu. „Lumea Nouă” descrie cele petrecute la „Dacia” într-un mod care nu convine studenţilor agitatori. MAIORESCU, D. v, 68. Cu dânsele [foile de dafin] nu s-ar putea găti nici măcar iahnia de mistreţ, pe care tu o descrii în cartea ta. ODOBESCU, S. ni, 22. Nu-iplace Nici ţările-a descrie pe unde-a fost. MACEDONSKI, O. I, 259. îi descria avantajele unei asemenea căsătorii, vlahuţă, S. A. ni, 27, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Scriitorii de la „Sămănătorul”, vrând să descrie şi ei această pătură,... aveau ... două căi bune de ales. în PLR n, 111, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Ne plimbam ... prin parc..., descriindu-i şi povestindu-i viaţa din oraşele mari IBRĂILEANU, A. 26, cf. RESMERIŢĂ, D. Am descris, de multe ori, această casă. GALACTION, 0.14. Aş putea să-i descriu, cu amănunte, orice clin. camil petrescu, p. 363. Descrie, pe larg, scena de la redacţie, aşteptarea femeii. id. T. I, 204. Dar Juliette e încă frumoasă, aşa cum o descrie Théophile Gautier. E. IONESCU, E. 145, cf. scriban, d. Caragiale nu descrie niciodată interioare. VIANU, A. P. 137. însemnătatea sa e totuşi atât de evidentă, după numeroasele lucrări care au descris amănunţit rostul drumurilor de negoţ. BRĂTIANU, T. 148. Se chinuie să-mi descrie cum i-a venit boala. ULIERU, C. 3 .El îmi descrie moravurile medicale din S.U.A. RALEA, O. 83. Nu-ţi mai descriu în ce hal erau veşmintele şi cămăşile mele. VTNEA, L. I, 366, cf. DL, DN, DM. [Autorului] nu-i este îngăduit să descrie sau să înfăţişeze explicit codul cultural de referinţă. COTEANU, s. F. II, 117. Un călător francez ... descria capitala ţării. G. BARBU, A. V. 59, cf. M. D. ENC., DEX. [Autoarea] descrie bâlciul anual de la Focşani. Z. MIHAIL, T. P. 19. Dar să descriem în amănunţime Acea curte de-o neînchipuită mărime. DIMOV, T. 126. Dalmatul care descrie Moldova în timpul lui Petru Rareş subliniază spiritul tradiţionalist ce există în concepţia ţăranului. PAVEL, S. E. 76. într-o exaltare greu de descris, am dezgropat din memorie nişte lucruri. CĂRTĂRESCU, N. 34. Drama familiilor sinistrate nu poate fi descrisă în cuvinte. RL 2005, nr. 4 728. ^ R e f 1. p a s. Descriindu-i-senenorocirea ce putea să căşuneze aceşti barbari, se înduplică a trimite asupra lor pe hatmanul Ştefan Tomşa. IST. M. 172/5. în jalba cea pentru pagubă pricinuită se va descri cu desluşire: ce anume stricăciune sau pagubă s-au adus. CONDICA O. 71/23. O strofă ...frumoasă... în care se descrie înmormântarea eroului poemei MACEDONSKI, o. iv, 14. + (învechit) A fixa, a stabili ceva prin scris, prin semne etc. V. însemna, nota (4). Strămoşii noştri a moldovenilor,... cari, prin ostinele şi greutăţi, au ţinut şi au descris locurile lăcuinţei şi au dobândit dreptăţi asupra pământului (a. 1827). URICARIUL, n, 199/28. + (învechit) A scrie (II 1). Ghenerariul Mac ...un plan foarte bun făcuse şi pre hârtie îl descrise, însă în câmp a-l împlini n-au putut. întâmpl. 4/14, cf. LM. + (învechit, rar) A repeta (1). Cine poate să descrie vorbele ce le zicea Când cu cinste şi cu pompă să-l îngroape îl ducea? pann, H. 61/3. Din acest semn şi din vorbe care lui i le-a descris, Cunoscu că fiu îi este. id. ş. 1,40/23. 2. (Complementul indică fiinţe, situaţii, întâmplări, stări sufleteşti etc.) A face cunoscut, a înfăţişa (sugestiv) prin cuvinte (într-o operă beletristică); a picta (II), a reda (2), a reprezenta (1), a zugrăvi (TV); (învechit) a depinge. A potea descriia aşa precum eu în minesămtpriveghiierea ta la buna stare a celora ce ţie sânt încredinţaţi. IORGOVICI, O. VI/5. Dară puteam eu... să mă apăr a nu descrie Calipsei nenorocitele mele întâmplări? maior, T. 90/18. Cu ce cuvinte să-ţi descriem bunătatea inimei cea cu totul spre luminarea naţiei aplecată? T. AARON, S. A. 6/4. Tu ai mul-ţămit inima zeiţii, descriindu-i primejdiile din care curajul şi iscusinţa ta te-au scăpat. PLEŞOIANU, T. I, 154/3. în epopee, poetul adeseori descrie povestind locul, vremea, stările împrejur care însoţesc fapta şi întâmplările. HELIADE, GR. P. 39/6. Unul flacăr-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigram-a ascuţl id. o. I, 118. Bocaccea descrie în „Decameronul” său deznădăjduirea în care fu adâncită Toscana. CR (1832), 164V9. Să fii lângă doamna Miler, s-o auzi descriind frumuseţile zidirii cu toate farmecele poeziei şi toată căldura celui mai înalt entusiasm. VOINESCUII, M. 93/23. Au descris dramaticeşte această nenorocită întâmplare. ASACHI, L. 30 Vl 5. Unde găsesc cuvinte a descrie simţirea mea cea turburată? LECA, CR. 59/14, cf. VALIAN, v. Producerile lui umple toţi privitorii de mirare, aşa ceva este numai a vedea, iară nu a descria cu putinţă. GT (1839), 242/14. Nu mai îndrăznesc a descri durerile ce am pătimit într-această vreme. DESCR. AŞEZ. 153/4. De ceea ce e-n mine, puteţi citi aci - Voi asta o cunoaşteţi, eu nu poci s-o descriu. C. A. ROSETTI, C. 20/9. Nu poci să-ţi descriu ce am simţit în ceasurile acelea. PR. DRAM. 268. Ea descrie pe coaja tufelor şi a laurelor istoria nenorocirelor şi a flăcării sale. PÂCLEANU, I. I, 131/8, cf. POLIZU. Nu voi întreprinde a descrie frumuseţele doamnei B. NEGRUZZI, s. 1,38. îmi descrise-atunci dureroasa suvenire din zioa când perdu pemamă-sa. PELIMON, I. 9/25. Ar fi poate o-njosire mult celebrului bărbat, Care-n cânturile sale descriind ce-aveţi frumos... V-a vestit o zi ferice, id. S. 7/4, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Noţiunea abstractă „ Cina cea de taină” ... dacă ... vroesc să fac din ea un opu de arte, trebue ... să o descriu cu cuvinte cari să-mi deştepte imagini de sensibilitate adecuate cu objectul ei. CONV. LIT. I, 3. Tu Romă-i fi şi trebui Să fii o dată încă aşa cum eşti descrisă Pe paginile cestea. id. II, 188V8, cf. LM. Cei mai mulţi poeţi ai noştri... descriu sentimente ce nu-i insuflă. MAIORESCU, CRITICE, 4. Tu ... vei şti să-mi descrii toată natura vizionară şi înşelătoare a lucrurilor lumeşti. 4548 DESCRIE -595- DESCRIE EMINESCU, P. L. 47. Cuvinte Să-l pot descrie n-aflu. MACEDONSKI, O. îl, 6. O poezie ce descrie un asfinţit de soare nu va exprima tendinţele sociale ale unei epoce. GHEREA, în PLR I, 357. Te du ... în hrubele murdare, Descrie viaţa neagră a celor ce sunt jos. MILLE, V. P. 49, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. Este un moment de mare importanţă acesta pentru mine, ...de o impresiune cu mult mai pătrunzătoare decât să fiu în stare a-l descrie. în PLR I, 215, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Autorul ne vorbeşte ... cu preciziunea unui client al azilurilor de noapte ce ne~ar descrie lumea duceselor din Faubourgul Saint-Germain. LOVINESCU, c. IV, 28, cf. DSR. în „Demonul tinereţii ” am descris cum, ...la o mănăstioară a unui schivnic, am văzut oameni gospodari. SADOVEANU, o. XX, 123. Am observat şi eu „dezgustul ” cu care sunt întâmpinate producţiile presupus „moderniste”, ce îndrăznesc a descrie astfel de insecte. CĂLINESCU, C. O. 52. Eu nu descriu luptele războinicilor, ci pe cele cu fetele, id. 1.195, cf. DN. Cu pene roşii ca fazanii, cum i-arfi descris Giovanni dei Bar di Strozzi din Cadiz. BARJBU, PRINC. 27. Aceste versuri descriu, de fapt, ceremonialul în momentele în care bradul devine elementul lui esenţial ist. LIT. ROM. I, 47. Ovidiu ... descria în „Ponticele” sale viaţa şi lupta aceloraşi geto-daci din Dobrogea. CONTEMP. 1975,nr. 1 511,1/5, cf. M. D. ENC. Kafka evocă şi descrie viaţa de toate zilele într-o lumină de vis rău. flacăra, 1978, nr. 43, 17. A rămas încremenită în prag, într-o atitudine pe care mi-e imposibil să v-o descriu. cărtărescu, N. 33. ^ R e f 1. pas. S-au descris iroica mărime de suflet a doamnei Elenii. AR (1829), 3277. Bucuria ce-a simţit-o la aceasta Areti Nu poate a se descrie-ntocma. pann, e. iu, 90/10. + (Complementul indică oameni sau însuşiri ale lor) A înfăţişa în cuvinte, a reda trăsăturile specifice, a caracteriza. Nu potem deplin a descrie caracterul săteanului. MAN. ÎNV. 65/3. S-a încredinţat la unul din supuşii lui, pe care ţi-l voi descrie numaidecât. PLEŞOIANU, t. 1,92/10. Pe Alexandru ce-l arată Irodian atât de afemeiat, Lambridie îl descrie de cel mai viteaz. CĂPĂŢINEANU, m. r. 175/20. După vorbele cu care te descria ...Judecam cum că acela... a fost însuşi Sadic. id. s. 87/21. Nu aştepta de la mine a-ţi descrie persoana ei. CR (1839), 164734, cf. pontbriant, d. Pe dfomnul] Nicolae Ionescu nu e de trebuinţă să-l descriem, căci ...se află în mijlocul nostru. MAIORESCU, critice, 525. Să vedem însă cum ocoleşte autorul primejdioasa stâncă de a descrie şi introduce pe eroul poemei sale? MACEDONSKI, O. rv, 50. în galeria celor zugrăviţi de el [Negruzzi] ştim cum a descris pe „microscopicul” de statură - şi de poezie - D. Scavinschi. DENSUSIANU, L. 361. Laura ... descria în culorile cele mai negre pe Pintea. REBREANU, I. 89, cf. RESMERIŢĂ, D. Ai de gând să ne descrii pe noi, pe Paşa, pe mine, pe Panta. M. I. CARAGIALE, C. 114. Nu-mi era uşor să-ţi descriu pe diavolii ăştia. AGÎRBICEANU, A. 95. Şeful fusese descris în culori simpatice şi recomandat, cu insistenţă, ca o persoană superioară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 212. Se întreceau să descrie în culori admirabile sufletul şi însuşirile muncitorului COCEA, s. I, 104. Toţi jandarmii îl descriau pe Manlache la fel. popa, V. 188. ^ R e f 1. Căci poporul se descrie Singur el pe sine însuşi în poveşti COŞBUC, P. II, 135. 3. A prezenta ştiinţific, verbal sau în scris, cu detalii obiective şi caracteristici relevante; a expune. Drept noi în cartea aceasta aşa chiar descriem, precât se poate, creaşterea şi îmboerirea leamnelor. ÎNV. POM. 58/26. Descriu cea mare aflare pentru vărsatul de vacă a nemuritorului lenerAduard, anglicescului doftor. FRĂŢILĂ, s. î. 4/6. Spre cunoştinţa fieştecăruia organ am descriat ţesătura lor cea mai dinafară, lăsând ceale mai adânci anatomilor (a. 1830). BV în, 712. învăţătura gheogarfiei care ...să descrie natura fieşcăruia loc. BUZNEA, P. V. 117/12. Descrie descoperirile cele mari, care au adus în nemurire corajul omenesc. GENILIE, G. 3/23. Un mare număr de varietăţi, din care descriem aici pe cele mai de căpetenie, poenaru, î. 1/10. în micul spaţ al acestui manual am descris ... obşteştele principii de agronomie. LITINSCHI, M. III/3. Se va isca ver un cas ce-l vom osebi descriind aplicaţiunileparticolare ale sistemului nostru de lecuire. MAN. SĂNĂT. 119/22. A descris proprietăţile lui [hidrogenului] cele mai principale. MARIN, PR. I, 5/17. întreprindem aici a descrie fenomenele universului BARASCH, M. I, 1/3. Ei se află în poziţiunea oamenilor de ştiinţă fizică, a căror chemare este de a descrie fenomenele şi de a le explica. MAIORESCU, CRITICE, 38. Când [cineva] descrie dar tutunul cu aceste însuşiri cunoscute ale lui, face judecăţi analitice, id. L. 51. Strabo ...au descris cu de-amănuntul... toată lumea ţivilizată pe atunce. FM (1843), 1152/23. Autorul nu a descris deloc pasărea. BĂCESCU, PĂS. 21. Am descris acţiunea inversă a dozelor mici DANIELOPOLU, F. N. I, 12. Această metodă descrie ... adecvat procesul de „creare” ... de particule. SANIELEVICI, R. 117. Partea a IlI-a [a cărţii] descrie sinteza tuturor factorilor de vegetaţie. AGROTEHNICA, I, 5. Marele naturalist descria drumul său. TUDORAN, P. 49. Gramaticul când descrie funcţiunile ti[m]purilor şi modurilor verbale sau când stabileşte valoarea anumitor sufixe nu se ocupă de fapte de stil? VARLAAM -SADOVEANU, 10. Descrie obiceiul românesc de a „striga ” la joc. IST. LIT. ROM. I, 155. Noica descrie „şase maladii ale spiritului contemporan” la modul global. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21, 5/2. Tratează ... 704 plante pe care le descrie. BUTURĂ, EB. I, 12. ^Ref 1. p a s. Trăbue feliul cânelui turbat, coloara lui şi alte semne să se descrie. ÎNVĂŢĂTURĂ, 116/2. O masă cu anevoe se poate desene, căci mease sânt multe, de osăbite fealuri. petrovtci, P. 86/10. Numai trei [sisteme], mai tare în trup lăţite, se vor descria, numindu-le ghenerale. ANTROP. 13/18. Despre verb, despre derivarea şi compunerea lui... s-au descris mai pe larg. BĂLĂŞESCU, GR. 111/20. S-au descris varietăţile, s-au statornicit metodele de plantare. agrotehnica, i, 58. + S p e c. A reprezenta (6). Fie (pfişi cpv funcţiile de undă care descriu mişcarea particulelor uşoare. SANIELEVICI, R. 117. 4. (Complementul indică linii, mai ales curbe, arce sau arce de cerc etc.) A trasa1 (1). V.contura. Descrie o giumătate de cerc. egt, ap. URSU, T. ş. 186. Descrie două arce de cerc. ASACHI, ap. id. ib., cf. POLIZU, ANTONESCU, D., PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ^ (Prin analogie) Empiul, ascuns supt armele sale, descrie mari cercuri şi caută să rănească pe nemicul său. PÂCLEANU, I. I, 135/10. Corpul era animat de im exces de iuţală spre răsărit, încât descrise o linie. CONTEMPORANUL, I, 20. Nimic nu e mai grotesc decât să vezi domni şi doamne ... descriind circonferinţe unul în jurul altuia. CAMIL PETRESCU, T. 1,70. Un copil fugărit de alţi doi, descrise un 4548 DESCRIERE -596- DESCRIERE semicerc. C. PETRESCU, C. V. 181. Din când în când, peştii zburători descriu o traectorie curbă şi se cufundă iarăşi în adâncimi RALEA, O. 35. Lucu suia fără grabă treptele stâlciate ale scării care, descriind o curbă primejdioasă înclinată în afară, ducea la redacţia gazetei VINEA, L. 1,319. Zburau albatroşi, descriind ... spirale largi. TUDORAN, P. 420. *❖- F i g. Ochiul meu urmează nestatornicii suflări a vânturilor şi şerpuindelor trăsuri ce descrie trăsnetul. PÂCLEANU, i. n, 73/20. Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât, descriind cu o linie tremurată marginile poienii. REBREANU, p. S. 268. Păianjen ... ce-şi descrie, în unghere, traiectoria vieţii. LOVINESCU, C. v, 173. O singură clipire a ochilor descrie curbe imateriale şi dezvoltă o atmosferă de ondulaţie imprecisă. CIORAN, r. 124. Elanul vital în tendinţa lui generoasă descrie o curbă veşnic alta. ralea, S.T. III, 43. ^ Re f 1. O tânără alegreţă se descria în frumoasa ei fisionomie. PELIMON, i. 40/22. R e f 1. pas. Hartele geografice în care se descrie cu mai mare deplinire uscatul Pământului RUS, 1.1,37/25. întin-zând o funişoară dintr-o lăture a Pământului pănă în cea dimprotivă, să se descrie linea oablă şi, întru aceaia, depărtările ceale rânduite mlădiţelorsă se înseamne. înv. vin. 18/11. 5. P. a n a 1. (Despre particule, corpuri cereşti) A parcurge o traiectorie; a scrie (I 2). în această mişcare, stelele descriu cercuri mai mult sau mai puţin mari împrejurul axului lumii. DRÀGHICEANU, c. 3. Ştim că o cometă este un corp care descrie împrejurul Soarelui o elipsă extraordinar de lunguiaţă. caragiale, O. IV, 43, cf. SCRIBAN, D. Particulele vor descrie traiectorii circulare. SANIELEVICI, R. 67. Electronul descrie un arc de hiperbolă. id. ib. 156, cf. DL, DN, DM, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: descriu. - Şi: (învechit) descria vb. I, descri vb. IV. - Din fr. décrire (după scrie). DESCRÎERE s. f. Acţiunea de a descrie şi rezultatul ei. 1. Relatare orală sau în scris (şi în detalii) a unui aspect al realităţii; expunere, înfăţişare, prezentare (2), (rar) descripţie (1). Cf. descrie (1). Pre sholarii săi nemijlocit să-i îndeletnicească ...prin scrisoarea vreunui lucru pre tablă, prin poftorirea celor propose, precum şi descrierea lucrului celui de chepetenie. MAN. ÎNV. 182/2. [Timişoara este] oraş mic în cetate, dar vrednic de descriere pentrufrumuseţea caselor, uliţilor şi a curăţeniifi]. GOLESCU, î. 100. A înfăţişa descrierea oblăduirii şi starea cea de acum a unui loc. oblăduirea, 20/6. însă aceste descrieri, care să zic a nu fi toate de crezut, tot cuprind în sine adevăr destul. MOLNAR, 1.1 Al 121. Descrierea cu amănuntul acestei însămnate întâmplări. AR (1829), 57VlO. Pe Dumnezeu nu-l cunoaşte nimeni decât prin slaba descriere a religiei. HELIADE, O. II, 14 .în descrierile istoricilor să vede întristarea publică foarte mare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 139/30. A tipărit încă o descriere a călătoriilor sale în Eurfofpa. CR (1830), 33 92/23, cf. valian, V. Descrierea sa este foarte interesantă şi cu de-amăruntul. ARHIVA R. II, 1/26. [Jurnalul] va împărtăşi lucrătorilor de pământ descrierea uneltelor arătoare (a. 1841). PLR I, 97. Pentru crimi... împotriva slujbei se vor da în judecată cinurile ostăşeşti printr-o singură descriere ce va face autoritatea competentă împrejurărilor acei crimi. CONDICA, O. 91/12. Eu nu vroesc a face o descriere mai pre larg. LITINSCHI, M. 39/3, cf. polizu, pontbriant, D. Ca să vă puteţi închipui ceva, trebuie să vă fac descrierea paradisului meu. CONV. LIT. I, 92, cf COSTINESCU. Alexis ... urmă cu descrierea călătoriei sale. ALECSANDRI, o. P. 95, cf. LM. Mi-ar fi cu neputinţă să fac o descriere completă a acestui locaş. CARAGIALE, O. III, 166, cf. id. ib. I, 214, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Lăsăm să urmeze descrierea pe care o dă un privitor. IORGA, C. 1.1,177. Descrierile care ni s-au păstrat din vremea de atunci arată cât de frivolă era pătura de sus. DENSUSIANU, L. 85. îi părea că vede, din descrierile clericului, satul acesta aşezat în apropierea Murăşului. AGÎRBICEANU, A. 480, cf. RESMERIŢĂ, D. Cartea purcede cu o descriere a orăşelului. LOVINESCU, C. II, 116. Tiberiu împinge chiar cruzimea până a pune să se citească în faţa Senatului descrierea amănunţită a captivităţii nepotului său. id. ib. IV, 69. O privesc şi sunt sub obsesia descrierilor lui Fred Vasilescu. CAMIL PETRESCU, P. 419. Cele mai înflăcărate descrieri ale voluptăţilor iubirii se datoresc amanţilor nefericiţi. NEGULESCU, G. 152, cf. SCRIBAN, D. Descrierea aproape topografică negreşit că nu e de domeniul poeziei. ARGHEZI, în PLR n, 84, cf. CĂLINESCU, C. 0.48. Totul părea ticluit dinadins, după estampe sau după descrieri. VINEA, L. II, 141, cf. TUDORAN, P. 190. în descrierile respective cronicarul trebuia să recurgă necontenit la cuvinte turceşti. VARLAAM - SADOVEANU, 77, cf. M. D. ENC. O descriere amănunţită a luptei petrecută între ciobani. M 1974, nr. 5, 16. Izvoarele istorice contemporane ne-au păstrat descrierea exactă a marelui stindard al ţării, folosit de Mihai Viteazul în timpul domniei sale. MAGAZIN IST. 1975, nr. 7, 14. Reflectarea realităţii sociale ...ne duce la descrierea firească a acesteia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 41, 3/2. Nu are niciun sens să continui aici cu descrierea jocului. CĂRTĂRESCU, n. 15. Unuia dintre traseele care v-arputea trezi curiozitatea încercăm astăzi să-i facem o scurtă descriere. RL 2005, nr. 4 684. + (învechit, rar) Inventariere. Mi-am sfârşit descrierea averei. M. KOGĂLNICEANU, în PR. dram. 426. 2. înfăţişare (sugestivă) prin cuvinte (într-o operă beletristică) a unei fiinţe, a unei situaţii, a unei întâmplări, stări sufleteşti etc.; (concretizat) scriere sau pasaj dintr-o scriere care cuprinde această înfăţişare; pictură (3), zugrăveală (3), zugrăvire (IU), (rar) descripţiune (2). Cf. descrie (2). Citea în gura mare „Alexandria” ...Nu mă putui dezlipi de acolo ascultând descrierea acelui loc plin de răcoare. HELIADE, O. 1,257. Un preţ de 50 galbeni se dă pentru cea mai bună memorie (descriere). CR (1832), 312V28. Satira este o zugrăveală sau descriere a viţiului şi a ridicolului, dacia lit. 61/2. Cetisem multe descrieri de călătorie. CODRU - DRĂGUŞANU, C. 2. Numerile acestei publicări vor cuprindefelurite scrieri interesante precum: descrieri de călătorie, cântice poporale (a. 1854). PLR I, 152. Foarte plastic în descrierile sale este Bolintineanu. CONV. lit. I, 6. Colonelul era încântat de descrierile mele. ib. II, 50. De la început ne-a încântat cumpătarea, plastica descriere a amănuntelor. MAIORESCU, CRITICE, 485. Romanurile ţărăneşti şi descrierile tipice au ajuns să fie cele mai preţuite produceri ale literaturii de nuvelişti. id. în PLR I, 273. Descrieri simple dar viu colorate ale vieţii străbune. ODOBESCU, S. 1,190. Am început să traduc descrierea stepei malorosiene, una din paginile cele mai minunate din minunatul romanţ istoric Taras Bulba. id. ib. III, 20. Toată descrierea persoanelor şi întâmplărilor e 4549 DESCRIERE -597- DESCRIPTIC dramatică. EMINESCU, în PLR I, 325. Noi nu prea cunoaştem poeţi mari care să se fi îndeletnicit numai cu descrieri de răsărituri ori de apusuri de soare. GHEREA, în PLR i, 357. Fiecare cetitor dă o luare-aminte mai deosebită unui alt gen de articole, unul cetind mai ales poezii, altul descrieri. XENOPOL, în PLRI, 230. Câteodată, prin descrieri, prin schiţe, vedem străbătând şi altfel în literatură lumea de la ţară. DENSUSIANU, L. 328. Proza de observaţie, care redă realitatea prin descrieref naraţie şi reprezentare a apărut în Moldova începând cu Negruzzi. IBRĂILEANU, în PLRn, 316. Sunt în nuvela lui Negruzzi şi câteva tablouri, câteva descrieri, cum ar fi aceea a măcelăririi boerilor. VIANU, A. P. 55. Deschise [cartea] la descrierea cinei castanelor; dată de Cesare Borgia. barbu, PRINC. 30. Descrierea lui Grigore Ureche este un admirabil tablou evocator din literatura noastră veche. IST. LIT. ROM. 1,391. în descrierea uriaşei lumi pe care a prezentat-o Herodot nu există niciun moment plicticos. MAGAZIN IST. 1975, nr. 7, 37. în Caleidoscop ... descrierea este o formă a sentimentalităţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21, 9/1. + Redare prin mijloace plastice; zugrăvire (III). A substituit descrierea naturii [în pictură] cu reflexia asupra el v. rom. iunie 1975,57, cf. liiceanu, j. 26. + Caracterizare a unui om sau a însuşirilor sale; portretizare (1). Nici că se poate descriere mai frumoasă pentru un tiran. PLEŞOIANU, T. 1,126/24. Aceasta este descrierea părintelui de familie cu adevărat creştin. MARCOVICI, D. 94/15. Frumoasa ascultă descrierea acestui bărbat nu fără dorinţa [de] a-l cunoaşte. FM (1843), 612/17. Dar, ca să nu rătăcesc în câtva, totuşi mă las în descriere [a napo-litanilor] mai pe larg. codru-drăguşanu, C. 159. Să nu supărăm pe cineva care s-ar crede atacat prin descrierea ce facem. PELIMON, I. 34/25. Atât în descrierea boierului cât şi în a ţăranului, lirismul stă în atitudinea scriitorului. LOVINESCU, C. I, 51. Preferă descrierea omului şi a problemelor lui. VIANU, a. p. 209. [La Vida] este notabilă, propriu-zis, pentm descrierea moravurilor studenţeşti. CĂLINESCU, 1.145. Ni s-a păstrat descrierea... doctorului C. Caracaş. G. BARBU, A. v. 173. 3. Prezentare ştiinţifică, verbală sau în scris, cu detalii obiective şi caracteristici relevante. Cf. d e s c r i e (3). Descrierea vărsatului mântuitoriu celui adevărat [Titlu]. FRĂŢILĂ, S. î. 39/2. Ştiinţa naturală este învăţătura şi descrierea tuturor lucrurilor urzite. AR (1829), 322/21. Să se publice descrierea acestei boale cătră toţi diregătorii... spre băgare de samă. ib. (1830), 426V41. în descrierea acestei cărţi [de medicină] acest rând au urmat: arătând întâi pre scurt istoria omului şi descriind trei sisteme ghenerale (a. 1830). BV III, 712. Descrierea naturei este ştiinţa prin care învăţăm a cunoaşte producturile pământului. J. CIHAC, I. N. 3/4. Aice nu să încape a face cu de amăruntul descrierea plântelor. id. ib. 268/8. Despre acestea organe pre scurt voi arăta spre cunoştinţă, lăsând cea mai speţială a lor deşertare. ANTROP. 151/3. Am învăţat toate mişcările stealelor, descrierea Pământului şi legile cu toată desăvârşirea lor. GORJAN, H. I, 111/8. Geografia seau descrierea Pământului, dupre feliurimea obiecturilor sale. FABIAN-BOB, 1/7. O parte de frunte a gheografiei o face topografia sau descrierea locurilor menite spre lăcuirea oamenilor. RUS. 1.1, 79/5. Cea mai bună descriere despre holeră. C. VÂRNAV, h. 48/12. Eu nu vroesc a face o descriere mai pre larg şi a arăta că este de mare nevoie pentru un agronom o asemine maşină de trier. LITINSCHI, M. 39. Ştiinţele descriptive aplică în sistematizarea lor formele descrierii, clasificării şi definiţiunii. MAIORESCU, L. 112. Descrierea genurilor şi regulele ocupă cea mai mare parte din opera sa. CONV. LIT. XX, 349. In multe cărţi găsim descrierea speciei şi a moravurilor [ţicleanului]. BĂCESCU, PĂS. 304. Facem descrierea ... amănunţită a celor mai des folosite dintre [metode]. SANIELEVICI, R. 67, cf. 38. într-o descriere a globului ...se spune că voinţa eternă ... şi-a pus sieşi capăt. BARBU, PRINC. 162. Descrierea lumii contingente ca atare nu constituie obiectul literaturii, ci al diverselor ştiinţe. coteanu, S. F. II, 13. Există însă şi analize mai simple. Ele îşi propun numai descrierea organizării textului. id. ib. 52. Se asigură, astfel, realizarea unei descrieri amănunţite a propoziţiei subiective. LL 1972, nr. 3, 518. în descrierea fonologică a unei limbi, să se utilizeze fapte aparţinătoare aceluiaşi nivel. CL 1973,162. în revistele de popularizare ... apar deseori articole despre costumul popular, descrierea lui şi încercări de tipologie, z. mihail, t. p. 21. Descrierile lor sunt sumare. BUTURĂ, eb. i, 13. Demersul informaţional permite descrierea unor clase largi de fenomene printr-un procedeu nou. CONTEMP. 1979, nr. 1 702, 5/13. Criticul procedează de regulă prin descriere tematică. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 19,2/4. O importantă descriere a cingătorilor din zona Rădăuţi... a făcut-o DimitrieDan, în monografia sa. PAVEL, s. e. 78, Cf. PATAPIEVTCI, C. L. 373. 4. Trasare a unei linii curbe, a unui cerc etc. Cf. d e s -c r i e (4). Cf. dl. + Parcurgere a unei traiectorii. Cf, dl. - PL: descrieri. - Şi: (învechit) descriăre s. £ - V. descrie. DE SCRIITOR, -OARE adj., s. m. şi f. (învechit) 1. Adj. Descriptiv (1). Noi nu vom pregeta a da despre aceasta o relaţie descriitoare. CR (1837), 1371/19, cf. VALIAN, V., POLIZU. A să face table descriitoare de dumbrăvi şi păduri. REG. ORG. 99/24. 2. S. m. şi f., adj. (Persoană) care face o descriere (2). Călugărul de la Vaux-Cernay, descriitor naiv al părerii publice din acea epocă. NEGULICI, E. I, 283/27, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ne-a lăsat lucrări nemuritoare ca descriitor de moravuri şi caractere, ca povestitor, ca critic. CONTEMPORANUL, V, 246. în anul 1860, cunoscutul călător şi descriitor Al. Pelimon, publică 0 poemă în versuri intitulată „ Traian în Dacia ARHIVA, n, 472. Ce a putut înţelege din rostul mănăstirii Râşca cutare descriitor al ei care habar nu are de viaţa lui Petru Rareş, marele ei întemeietor? SĂM. IV, 679, cf. ALEXI, W. -PL: descriitori, -oare. ~ Şi: descriptor, -oare adj., S. m. şi f. COSTINESCU, LM. - Descrie + suf. -tor. - Descriptor < lat. descriptor. DESCRIPTÎBIL, -Ă adj. 1. Care poate fi descris (I, 2). Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 78, cf. DN2. 2. Care poate fi descris (3). Un întreg domeniu al lumii anorganice era coerent descriptibil CONTEMP. 1975, nr. 1 498,1/5. -PL: descriptibili, -e. - Din fr. descriptible. DESCRÎPTIC, -Ă adj. 1. Descriptibil. Cf. DN3, mda. 2. Descriptiv. Cf. dn3, mda. 4552 DESCRIPTIV -598- DESCRJPŢIE - PL: des criptici, -ce - Cf. s c r i p t i c. DESCRIPTIV, -Ă adj. 1. Care descrie (1,2), care se referă Ia descriere (1, 2), propriu descrierii; care face sau care conţine descrieri; (învechit) descriitor (1). Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 78. Ţin de partea descriptivă a călătoriilor. FM (1843), 141V28. Poeziile lui sunt subiectiv adevărate nu numai atunci când exprimă o intuiţie a naturei sub formă descriptivă. MAIORESCU, critice, 466.0 lungă baladă descriptivă. ODOBESCU, S. în, 86. Descripţia pitorească ... nu se putea mlădia după infinitele forme ce ia analiza descriptivă. CONTEMPORANUL, vn2, 74, cf. E. IONESCU, E. 120. Poate că-şi zugrăvea o halucinaţie, dar cu atâta intensitate încât mi-o comunica şi mie. Ce talent descriptiv are uneori. TEODOREANU, M. U. 47. Unde este mai multă coloare descriptivă acolo putem bănui mâna lui Creangă. CĂLINESCU, I. C. 146. Poezie descriptivă lipsită de orice sentimente, id. ib. 192. Stilul descriptiv va face... un pas mai departe, vianu, a. p. 81. Basmul este stilizat prin dilatarea elementului descriptiv şi liric. id. L. R, 218. Tot astfel, obositor de lunga poemă în Sahara, cu note descriptive de o rară vigoare realistă e insuficientă prin analiza psihică a personagiilor. CONSTANTINESCU, S. m, 97. Situaţii şi momente descriptive şi narative, varlaam -SADOVEANU, 410. Partea descriptivă, plină de imagini de mare frumuseţe, de hiperbole ...formează ... miezul colindei, ist. LIT. ROM. I, 21. Hiperbola, descriptivă sau narativă ...nu este străină de nevoia de amplificare. ib. 117. La aromâni, elementul liric se împleteşte cu cel descriptiv şi povestitor, ll 1973, nr. 4, 727. Acalmia descriptivă din primele pagini e înşelătoare, flacăra, 1975, nr. 46, 7. Există, dincolo de epica propriu-zisă, dincolo de materialul narativ şi descriptiv, o idee. ib. nr. 48, 14. (Substantivat) Descriptivul lui Cervantes este prin excelenţă de detaliu. LL, 130. Expunerea ocoleşte descriptivul şi, rareori, elemente concrete apar spre a spori atmosfera, românia literară, 1971, nr. 150, 4/2. + (Substantivat, m.) Scriitor care foloseşte descrierea (2). Un număr de admiratori călduroşi ... văd în el un mare stilist mai întâi, un descriptiv de o bogăţie rară pe urmă. ARHIVA, li, 717. Scriitorul va fi deci un descriptiv, fără a dispune totuşi de paleta vie a lui Alecsandri. vianu, A. P. 84. Ion Creangă nu este un descriptiv colorat, în felul lui Alecsandri. id. ib. 117. Gala Galaction e unul din marii noştri descriptivi. perpessicius, m. c. în, 245. 2. Care descrie (3), care conţine o descriere (3). Putem deosebi ştiinţele ce ne sunt cunoscute din învăţământul secundar, a) în numai descriptive ..., b) în riguros demonstrative. MAIORESCU, L. 110. Productele române ce vor fi expuse atunci la Paris se vor putea socoti ca un muzeu desluşitor al adevărurilor enunciate într-acea emportantă lucrare descriptivă. ODOBESCU, S. n, 85. S-a dat mai mare importanţă părţei descriptive din zoologie. CONTEMPORANUL, 1,48. S-a mulţumit mai ales să semnaleze, cu o metodă întru totul descriptivă, numeroasele infiltraţii ale folclorului în lirica noastră modernă. CONSTANTINESCU, S. II, 459. Această lucrare are un caracter descriptiv şi normativ. L. ROM. 1959, nr. 4, 27. Dacă în discuţie este poezia, atunci vom avea conspecte descriptive, sprijinite pe citat, flacăra, 1976, nr. 44, 11. ^ (Pe lângă nume de discipline, indică ramuri ale acestora) Sub istoria naturală se înţelegea şi se înţelege în mare parte ştiinţele naturale descriptive. CONV. LIT. IV, 181 .Am rămas ferm cantonat în psihologia descriptivă. IBRĂILEANU, A. 85. Fonetica descriptivă studiază latura sonoră a limbii la un moment dat. GRAUR, I. L. 44. Morfologia descriptivă nu se poate dezvolta dacă nu cunoaştem istoria şi nu ne dăm seama cum s-a ajuns la o anumită stare de fapt id. ib. 125. Gramaticile strict descriptive şi cele strict normative nu au... nici rostul, nici puterea de a explica fenomenul care ne interesează. COTEANU, S. F. II, 59. Au văzut lumina tiparului Elemente de anatomie descriptivă. G. BARBU, A. V. 276. Stilistica descriptivă este, prin esenţa ei, o stilistică aplicată unei anumite limbi. LL 1974, nr. 1, 16. în primele decenii au apărut mai ales lucrări descriptive, întreprinse din dragoste pentru producţia populară. Z. MIHAIL, T. P. 22. + (In sintagma) Geometrie descriptivă = ramura a geometriei care foloseşte metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spaţiu cu ajutorul proiecţiilor pe două planuri. Nu poate deveni cineva bun meşter [dulgher sau zidar] ... fără noţiuni de geometrie descriptivă, ... de desen, ghica, c. E. m, 61, cf. şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. -PL: descriptivi, -e. - Din fr. descripţii, lat. descriptivus, -a, -um. DESCRIPTIVISM1 s. n. 1. Manierism literar care acordă o importanţă exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive. Nu descriptivismul pur o caracterizează pe d-ra Otilia Cazimir. IBRĂILEANU, S. L. 117. Fără a fi deloc pentru descriptivism în proză, am fi dorit însă... mai multă precizie a unor situaţii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 150, 4/2. Descriptivismul, declarativismul ...nu au ce căuta în asociere cu un asemenea sentiment. CONTEMP. 1975, nr. 1 510,1/6. Articolul... denunţă descriptivismul, vorba lăbărţată, retorismul. V. rom. februarie 1975, 48. Pitorescul facil, descriptivismul preţios ... nu au nimic de a face cu stilul acestui fdm. flacăra, 1976, nr. 9, 13, cf. NDN. 2. Specie de critică literară care, în loc de a se pronunţa asupra semnificaţiilor şi valorii operelor, se măgineşte la o descriere a acestora. Cf. ndn. - Descriptiv + suf. -ism. DESCRIPTIVISM2 s. n. (Lingv.) Curent în structuralismul american care foloseşte metode analitice de descriere a limbilor din punct de vedere formal şi procedural, fară consideraţii de sens, de evoluţie sau de tip normativ. Cf. DEX, MDA. - Din engl. descriptivism. DESCRIPTIVÎST1, -Ă s. m. şi f„ adj. (Adept) al descriptivismului1. Cf. dex, ndn. -PL: descriptivişti, -ste. - Descriptiv + suf. -ist. DESCRIPTIVÎST2, -Ă s. m. şi f„ adj. (Adept) al descriptivismului2. Cf. DEX2. -PL: descriptivişti, -te. - Din engl. descriptivist. DESCRIPTOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. v. descriitor. DESCRÎPŢIE s. f. (învechit; astăzi rar) 1. Descriere (1). Această descripţie se poate cuveni acelor puţini secui din Ardeal. MAIOR, S. I, 219. Descripţiile şi tâlcuialele a unor lucruri sânt bune. PETROV.ICI, P. 33/5. Iată acum aveţi temeiul şi descripţia lucrurilor voastre înaintea ochilor. 4559 DESCRIPŢIUNE -599- DESCUAMAT1 id. ib. 108/5, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 78. Jurnalul... publică o descripţie cu de amăruntul a observatoriului ce s-a făcut din nou în Universitatea de la Cazan. CR (1839), 52/23. înfăţişează ... nişte frumoase descripţii ale Italiei. ib. 15Vl4. A pune un orb dinaintea celor mai sublime tablouri ale naturei şi a-i cere descripţia lor. NEGULICI, E. n, 17/31, cf. STAMATl, D. Am primit gazetele din Viena cu descripţia ei amănunţită. caragiale, o. 1,215, cf. ddrf, ALEXI, w. Ştefan cel Mare poartă ... costumul a cărei descripţie urmează. IORGA, C. I. I, 115. După ce tabloul este completat şi cu descripţia altor fructe... urmează un sfârşit cu totul neprevăzut. BBRĂileanu, S. L. 124. Se prezintă să ia în primire invitaţii cunoscuţi, până acum, numai după o vagă şi sumară descripţie a bărbatului. C. PETRESCU, C. V. 182. Descripţia fizică a lui... semăna cu unul din tipurile descrise de Lombroso. popa, V. 93, cf. SCRIBAN, D. A face atâta descripţie câtă e de trebuinţă, spre a cunoaşte topografia locului, se îngăduie. CĂLINESCU, C. o. 244. îşi închipuia ... că e prinţesă indiană din veacurile trecute şi dădea ca atare descripţiuni bizare de ale epocii. RALEA, S. T. n, 15. Nu mai lungim descripţia acestor fapte devenite astăzi clasice, id. ib. 16, cf. DL, DM, dex. + Inventar amănunţit. Expoziţiunea română să fie însoţită de un catalog... care să dea o descripţiune generală a bogăţiilor de totfelul odobescu, s. n, 84, cf. şăineanu2, cade. 2. Descriere (2). Marele logofăt Iancu Văcărescul, poetul Ţării Rumâneşti... are încă o poemă ... plină de descripţii frumoase, în care se vede dulceţile limbii şi ale imaginaţii[i]. CR (1830), 340V35. Aş transcrie aci cu plăcere toată acea încântătoare descripţiune. ODOBESCU, S. in, 20. Aici va fi vorba de stil, ritm, rimă, peisaj, descripţia naturei. GHEREA, ST. CR. 1,40. Umorul... era fatal să nu se exprime prin descripţie sau comentar. LOVINESCU, C. vn, 60. Victor Hugo scrisese poezii cu bunice şi nepoţică, cu descripţii ale naturii. E. IONESCU, E. 111. După modelul creat în romantism, ispita descripţiei pitoreşti putea deveni ... puternică. VIANU, A. P. 138. întâia descripţie mare a poetului e aceea a solului selenar, fără oameni. IST. LIT. ROM. m, 187. [în proză] abundă descripţia, antagonismele violente, ib. 569. Nu avem de-a face cu descripţia realistă. T ianuarie 1969,66. N-aş spune că prozatorul e, în primul rând, un plastician. Un vizual, da; însă descripţia lui e dinamică, contemp. 1975, nr. 1 504, 4/10. O poveste de dragoste dublează descripţia cu sugestii mitice. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 11,11. 3. Descriere (3). Dizertatoriul istoric va coprinde ... deosebite dizertaţii, descripţii geografice şi etnografie (a. 1845). PLRI, 105. Descripţia clasică a sinergismului... nu este fundată decât pe erori. DANIELOPOLU, F. N. I, 74. 4. Procedeu logic de simbolizare prin care individualul este redat din punct de vedere logic. Cf ndn. -PI.: descripţii. - Şi: (învechit) descripţiune s. f. - Din lat. descriptio, -onis, fr. description. DESCRIPŢIUNE s. f. v. descripţie. DESCRIS1 s. n. Faptul de a descrie. + (Regional) Soartă1 (1). Doamne, Dumnezeu ..., un lucru n-ai nimerit Când scrisul mi-ai hotărât: Că mi-ai scris urât descris. pamfile, c. Ţ. 240. ^ Descrisul la stea = practică mistică, nedefinită mai îndeaproape, prin care se crede că fata sau flăcăul necăsătorit îşi pot vedea ursitul, pamfile, c. ţ. 184. + (învechit) Listă. Cf. heliade, o. ii, 354. - PI.: descrişi, -se. - V. descrie. DESCRÎS2, -Ă adj. 1. Cf. d e s c r i e (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, CADE. Dacă ne lipseşte chinga descrisă, putem improviza alta. belea, p. a. 53. Epoca descrisă merge paralel cu aceea cuprinsă în letopiseţul lui ... Canta. IST. LIT. ROM. 1,686. O sută de metri... despărţea pe martor de scena descrisă. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 22. 2. Cf. d e s c r i e (3). S-au ales din mulţimea mineralelor descrise însuşirile caracteristice care sunt comune unor minerale, maiorescu, l. 110. Au rămas ca o moştenire sigură a epocii descrise ... termenii din limbă care arată ierarhia bisericească. BRĂTIANU, t. 211. Vom aplica un pansament... după procedeul descris. BELEA, P. A. 112. [Suprarealismul este] mai adecvat realităţii ... decât realismul, pe care îl întrece printr-o sinceritate absolută şi o angajare totală a scriitorului în lumea descrisă. COTEANU, S. F. n, 118. 3. Cf. d e s c r i e (4). Raza cercurilor descrise este... mică. SANIELEVICI, R. 67. -PL: descrişi, -se. - V. descrie. DESCRUCIŞÂ vb. I. T r a n z. (Rar) A desface ceea ce e încrucişat. Cf. CADE. Pentru a descrucişa zburătorii! ... sus gabierii!... şi marinarii se aruncară pe scările de frânghie. BART, s. M. 51, cf. DL, DEX. Măi voinice, voinicel, ... Descruceşte-ţi armele, Să-ţi îmbuc ciotoanele. MAT. FOLK. 7. - Prez. ind.: descrucişez. - Pref. des- + [în]crucişa. DESCRUCIŞÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a descrucişa şi rezultatul ei. Nicola, uşurel, a ajuns cel dintâi în vârf, la rândunică, pentru descrucişarea vergelor. BART, E. 273, cf. DL, DEX. - PL: descrucişări. - V. descrucişa. DESCRUNT vb. I. 1. T r a n z. şi refl. (Rar) A(-şi) descreţi fruntea, a(-şi) îmblânzi privirea, expresia feţei. Deocamdată s-au des cruntat sprâncenele tatei. VLAHUŢĂ, ap. CADE. Surâse îndată prin somn unui vis şăgalnic care-i descruntă figura. C. PETRESCU, C. V. 7, cf. SCRIBAN, D., DL, DEX. 2. T r a n z. (Popular) A vindeca de încruntătură. Să mi-lscuturaţi de moarte... Să-i aduceţi sănătate lui... De ochi să mi-l descruntaţi. marian, D. 89. - Prez. ind.: descrunt. - Pref des- + [în]crunta. DESCUAM vb. I. R e f 1. (Despre epidermă) A se coji în urma unei boli de piele sau eruptive. Cf. scriban, D., DL, DN, DEX. -Prez. ind.: pers. 3 descuamează. - Din fr. descuamer, lat. desquamare. DESCU AMARE s. f. Faptul de a se descuama; fenomen patologic de cojire a epidermei. Cf. dl, dex. -PL: descuamări. - V. descuama. DESCU AMÂT1 s. n. Faptul de a (se) des-c u a m a; descuamare. Cf. MDA. - V. descuama. 4568 DESCUAMAT2 -600- DESCULŢ DESCUAMAT2, -Ă adj. (Despre piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. Cf. DEX2, NDU. -PI.: descuamaţi, -te. - V. descuama. DESCUAMÂŢ1E s. f. (Rar) Descuamare. Cf. scriban, d., dex2. + Scuamă. Cf. dex2. - PL: descuamaţii. - Şi: descuamaţiune s. f. scriban, d. - Din fr. desquamation. DESCUAMAŢIUNE s. f. v. descuamaţie. DESCUIA vb. I. 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică uşi, porţi etc.) A deschide (cu cheia). Bătând Ştefan- Vodă în uşa sihastrului, să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan- Vodă afară până ş-a istovi ruga. neculce, l. 10. Silind să descuie uşa să fugă (sfârşitul sec. xvm). let. m, 248/33. Cheile mele descuie orice broască. GANE, ap. cade. Eu nu pot, Ano, să-ţi descuL coşbuc, p. i, 66, cf. şăineanu, d. u., cade, scriban, D. Au venit străjerii ca să descuie şi să dea în laturi canaturile. sadoveanu, o. xv, 492, cf. dl, dex. Descuie uşa ei vineţie, încuie la loc... şi se aşeză pe patul nefăcut. cărtărescij, n. 288, cf. alr i 1 346/273,283, alr ii/i mn 120, 3 806, alr n/i h 248/872. (Refl. pas.) S-au rugat ...să li se descuie poarta, sbiera, p. 148. ^ (Complementul indică construcţii, lăzi etc.) Au descuiat săcriile. muşte, let. iii, 19/23. Dar domnul... Mică cheiţă că-mi scotea, Grajd de piatră discuia. şez. XIII, 128. ^ F i g. Cum au încuiat greşala lui Adam raiul, aşea şi botezul descuie-l VARLAAM, C. 410. (R e f 1.) Raiul era încuiat, De trei ori am genuncheat, Raiul mi s-a descuiat. MARIAN, SA. 10. 2. T r a n z. şi refl. (Popular) A (se) vindeca de constipaţie sau de retenţie urinară. Atâta vreme le lăsăm să stea acolo [în anusul calului] până când se descuie. calendariu (1814), 169/13, cf. cade, scriban, d. Zama de cocoş bătrân descuie pântecele, marian, o. n, 241. -Pronunţat: -cu-ia. - Prez. ind.: descui. - Şi: (regional) dăscuiâ (alr ii 6 260/53, 791, 899, alr ii/i mn 120, 3 806), discuia vb. I. - Pref. des- + [în]cuia. DESCUIARE s. f. v. descuiere. DESCUIAT1 s. n. (Popular) Faptul de a (se) descuia. 1. Cf. descuia (1). Descuiatul uşii. 2. Cf. d e s c u i a (2). Babele recomandă bolnavilor pentru descuiat cam aceleaşi leacuri şi buruieni. GRIGORIU-RIGO, m. p. 87. Pentru descuiatul vitelor cum şi al oamenilor ... întrebuinţează o buruiană ce o numesc pârul porcului. MAT. FOLK. 699. - V. descuia. DESCUIAT2, -Ă adj. 1. (Despre uşi, încăperi etc.) Deschis (cu cheia). Vai de mine! tată; cum să mă culc eu cu uşa descuiată. ISPIRESCU, L. 376, cf. DL, dex, hodoş, p. P. 70. □ A uitat casa descuiată. 2. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adaptează uşor la împrejurări; receptiv, deschis (III 2); deştept (2), ager. Cf. dex. - PL: descuiaţi, -te. - V. descuia. DESCUIB vb. I. T r a n z. (învechit) A scoate, a alunga din cuib. Cf. lb. F i g. lupiter ca un înţălept bune legi au dat. El lotrii din pădurile IUirii descuibă, din a Thesalii şi din a Machedonii îi stinsă. N. stoica, c. b. 70. De a-i dăscuiba din acele locuri unde să află şi ... astăzi şăzători (a. 1834). iorga, s. D. I, 322. -Prez. ind.: descuibez. - Şi: dăscuiba vb. I. - Pref. des- + [în]cuiba. DESCUIBARE s. f. Acţiunea de a descuiba şi rezultatul ei. Cf. da, mda. - PL: descuibări. - V. descuiba. DESCUIERE s. f. 1. Faptul de a (se) descuia. 1. Cf. d e s c u i a (1). Cf. ddrf, cade. 2. (Popular) Cf. d e s c u i a (2). La Salva, decoctul se lua pentru „descuierea udului BUTURĂ, EB. I, 217. - PL: descuieri. - Şi: descuiâre s. f. ddrf. - V. descuia. DESCUIET6R, -OÂRE s. n., s. f. 1. S. n., s. f. (în dicţionarele din trecut) Dispozitiv care serveşte la descuiat (1); cheie. Cf. lb, lm, şăineanu, d. u. 2. S. f. (Regional) Plantă nedefinită mai îndeaproape. Cf. şez. xv, 26. -PL: descuietori, -oare. - Descuia + suf. -tor. DESCUIETURA s. f. Descuiere (1) Cf. da, mda. - Descuia + suf. -tură. DESCULP vb. I v. disculpa. DESCULPÂRE s. f. v. disculpare. DESCULPÂT, -Ă adj. v. disculpat. DESCULŢ, -Ă adj. Care umblă fară încălţăminte; care şi-a scos sau căruia i s-a scos încălţămintea; descălţat2, (regional) desculţat. Şi [fericitul Grigorie] trăia numai cu o rasă, desculţ, şi dormiiapre o rogojină, mâncândpuţântea păine cu apă. dosoftei, V. s. ianuarie 579. După aceaea, va zice Domnul... cătră ceia ce ş-au cheltuit viaţa în fapte reale: „De multe ori am venit la casele voastre, în vreame de iarnă tare şi grea, şi-am fost gol şi desculţ şi nici a grăi nu puteam de greul frigului şi a gerului, iară voi m-aţi scos afară MĂRGĂRITARE, 329. Atunce [l-jau prins şi pe Ilie Catacozino... numai cu cămeşe şi desculţ. NECULCE, L. 183, cf. ANON. CAR. A fost prădat-o ...pe dumneaii... lăsând-o goală şi desculţă (a. 1711). URICARIUL, XI, 220. Dobitoacele să nasc îmbrăcate, oamenii goli, dobitoacele încălţate, oamenii desculţi, dobitoacele armate, oamenii neînarmaţi. MAIOR, s. 1,65, cf. lb. Un om bătrân cu vârsta trecea pe acolo...El umbla desculţ, răzămându-să într-un baston de abanos. buznea, P. v. 4/4. Desculţă şi despletită fuge. CONACHI, P. 86. Românul” concede că soldaţii au petrecut pe câmpul de război rupţi şi desculţi, dar cu toate acestea ei s-au purtat vitejeşte. EMINESCU, O. X, 35. Porneşte desculţă prin rouă de culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, P. 214. Desculţi şi călări pe deşelate, drăcoşii de surugii... băgau roibii... în năbădăi. MACEDONSKI, o. III, 18. Bătrână şi veştejită ..., cu un picior desculţ, ea 4584 DESCULŢA -601- DESCUMPĂRA părea ...o făptură a iadului. M. I. CARAGLALE, C. 25, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Apa îmi picura pe vârful piciorului desculţ. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 88. Era desculţ şi aproape gol sadoveanu, o. x, 208. Am umblat desculţă şi flămândă, id. o. XXI, 331, cf. scriban, d. Câţiva ţărani desculţi... se trudesc să ridice... un pian. CAMIL PETRESCU, B. 8. Vin dindărăt urmaşii mulţi, Setoşi, flămânzi, bolnavi, desculţi. BENIUC, v. 54. Iar ea, desculţa negresă, Se grăbea prin satul văruit, La o adresă. DIMOV, T. 107. Unui român îi plăcea să-şi poarte nevasta desculţă şi vara, şi iarna. SNOAVA, IV, 299. Nu se umblă cu un picior încălţat şi cu unu desculţ: ŞEZ. II, 196, cf. alr 1 1 857. Pe brumă desculţ şi pe rouă încălţat ZANNE, P. Iii, 143. Croitorul umblă rupt şi ciobotarul desculţ, id. ib. v, 215. ^ (Adverbial) Toţi lăcuitorii, până şi cel mai sărac, sunt îmbrăcaţi curat, cârpit sau desculţ, nu se vede. golescu, î. 145. + (Substantivat) Om sărac. Că praznicul amu grăiaşte-se: ... îndemnare neînşelătoare ... a face, ..., a încălţa desculţii. CORESI, EV. 123. Numai din buzunarul paltonului mai spânzură petecul roşu al republicei desculţilor. EMINESCU,0. XII, 361. Cine-i el?: Un desculţ şi jumătate, pamfile, J. I, 119, ap. scriban, d. Aţi dat de veste proprietarilor? să nu ne pomenim iar cu desculţii peste noi. CAMIL PETRESCU, B. 117. Desculţii aprind focul pe lângă care. stancu, D. 468, cf. dl, DEX. ^ Loc. adv. (Regional) Pe desculţe = cu picioarele goale; neîncălţat. Cf. UDRESCU, GL. Am luat-o pe desculţe prin mirişte şi am venit acasă cu picioarele juvinite. id. ib. + (Substantivat, n., regional) Boală de vite şi de oi care se manifestă prin dureri de picioare, căderea unghiilor, şchiopătare etc. Cf. şăineanu, d. u., cade, h iv 91,207, IX 56,189, XVI 56, chest. v 167/91. + (învechit; despre cai) Despotcovit. Cf. lb. - PL: desculţi, -e. - Şi: (învechit şi regional) dăsculţ, -ă, discuit, -ă adj. LM. - Lat. disculcius. DESCULŢA vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (învechit şi regional) A (se) descălţa. El [Domnul] zise [lui Moisi]: nu te apropiia, desculţă-ţi încălţămintele tale den picioarele tale, că locul în care stai sfânt pământ iaste. PO 185/23. Iară svăntul să deştinsă de brău şi să dezvăscu de veşmântul ce avea şi să desculţă de încâlţămente. varlaam, c. 433. Filisteanii vor sluji de m-or desculţa, dosoftei, PS. 196/8, cf. anon. car., LB. [Ieronim] se desculţă şi, sărind de pe-o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu. EMINESCU, O. vn, 130. Femeia ... să nu desculţe pe nime. marian, na. 11. De dragul tău să mă desculţ? Ei, iacă/ COŞBUC, P. I, 170. Seara, când Gherasim mă desculţa lângă vatră, încep eu, aşa pe departe. LUC. vil, 11, cf. cade. Când am ajuns ... ne-am desculţat VLASIU, A. P. 171. Să n-aluneci. Mai bine să te desculţi. TUDORAN, P. 147, cf. DL, DM. Bătrânul ... era lângă sobă şi se desculţa. LĂNCRĂNJAN, C. I, 28, cf. DEX, Z. MIHAIL, T. P. 153. Părăuţ cu apă rece ... desculţa-m-oi de-un picior Şi te-oi trece. JARNÎK -bârseanu, D. 141. îşi desculţă opinca, id. ib. 313. Când bătea ceasul la cinci Mă desculţam de opinci. RETEGANUL, TR. 58. Deci se desculţă şi plecă prin Dunăre, id. P. III, 5. Cizme roşii oi desculţa. DOINE, 16. De-o nojâţă să desculţa. PĂSCULESCU, L. P. 178. Voinicul fără drăguţă Seara-ndătă se desculţă. FOLC. TRANSILV. II, 39. -Prez. ind.: desculţ. - Şi: (regional) dăsculţâ (alr i 1856), disculţâ (alri 1 856) vb. I. - De la desculţ. DESCULŢ ARE s. f. Acţiunea de a (se) desculţa şi rezultatul ei. Cf. da, mda. - PL: desculţări. - V. desculţa. DESCULŢAT, -Ă adj. (Regional) Desculţ. Cf. anon. car., DEX. -PL: desculţaţi, -te. - V. desculţa. DESCUMPĂNÎ vb. IV. T r a n z. A face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc, a-i crea o stare de confuzie; a dezorienta, a dezechilibra, a zăpăci (1). Viaţa mea alături de Isabel..., totul începea să se depărteze, ... stăruind prea mult ca să nu-mi descumpănească sănătatea. M. ELIADE, o. I, 70. Tot ce văzuse şi auzise îl zăpăcise şi-l descumpănise, sadoveanu, o. xxi, 416, cf. dl, dex. -Prez. ind.: descumpănesc. - Pref. des- + cumpăni. DESCUMPANÎRE s. f. Faptul de a descumpăni; dezorientare, dezechilibrare. O lăbărţare, o descumpănire, o mitocănie, alas 21 1 1934, 3/2, cf. dl, dex. -PL: descumpăniri. - V. descumpăni. DESCUMPĂNÎT1 s. n. Faptul de a se descumpăni. Cf. da, mda. - V. descumpăni. DESCUMPĂNÎT2, -Ă adj. Care şi-a pierdut echilibrai sufletesc, care se află într-o stare de confuzie; dezorientat, dezechilibrat. Cf. dl, dex. O clipă am rămas descumpănită. CĂRTĂRESCU, N. 228. Multe dintre tablouri exercită o puternică atracţie asupra privitorilor care stau la început descumpăniţi. RL 2006, nr. 4 821. -PL: descumpăniţi,-te. - V. descumpăni. DESCUMPĂR vb. I. T r a n z. (învechit) A răscumpăra (1). Derept aceaia dzi feciorilor lu Israil aceasta: eu-s Domnul cine voiu aduce afară pre voi de supt robiia eghipteanilor şi vă voiu slobodzi den robiile voastre şi vă voiu descumpăra pre voi îm braţe întinse şi cu mari giudecăţi. PO 195/17. Naşterea asinului dentâniu pre o oaie schimbă, iară să nu-l vei schimba să se omoară: alor tăi ficiori naşterile dentâniu să o descumperi şi cu mâna goală înaintea mea să nu te iveşti, ib. 295/24. + (In limbajul bisericesc) A mântui (2), a izbăvi. însă mai vârtos Hristos viiaţa noastră, că ne-au înviat, slobodzit şi ne-au descumpărat din păcate şi din [moar]te. CORESI, T. EV. 33. Tu, Iesus Cristus, lumină dereaptă, viaţa noastră, veselie mare, cine den moarte cu sângele svântu noi descumpăraşi. TEXTE ROM. (XVI), 338. Să ştie tot creştinul cum Domnul nostru Isus Hristos iaste sol între noi şi între Dumnedzeu, de ne împacă cu Dumnedzeupărintele, pentru cinstit singele lui, cu carele ne-au descumpărat din blăstemul legei vechi ş-a strămoşilor, varlaam, O. 229. Şi Zaharia, tatăl lui, să împlu de Duhul Sfânt şi proroci, zicând: Blagoslovit Domnul Dumnezăul lui Izrail, că socoti şi descumpără oamenii săi. N. TEST. (1648), 67722. -Prez. ind.: descumpăr. - Pref des- + cumpăra. 4592 DESCUMPĂRARE -602- DESCURAJARE DESCUMPĂRARE s. f. (învechit) Acţiunea de a descumpara şi rezultatul ei; răscumpărare (1). Să nu o va voi domnu-său, nicesă o poată mărita [pe fata sa], iară pre descumpărare el o sloboadză ce a oameni striini să nu fie slobod a o vinde pentru ce că o au urât pre ea. PO 247/11.+ Mântuire (2), izbăvire. Dumnedzău cire dă descumpărare mie şi vinovăţi oamerii suptu menre, izbăvitoriulu mieu de vrăjimaşii miei cei mânioşi. PSALT. HUR.2 101. Svântul Pavel cătră râmleani ... dzice: „Indireaptă-să în har prin descumpărarea lui Hristos, pre carele l-au orânduit Dumnedzeu să hie curăţire pentru credinţă cu singele lui, la arătarea direptăţei lui, pentru păcatele cealea ce-au fost mainte”. VARLAAM, o. 216. Iară noao creştinilor, Evangheliia ni e veaste bună, care-au prorocii şi apostolii, despre descumpărarea neamului omenesc şi de întrămarea dereptăţii şi vieţiei de veac pren Hristos, au vestit lumii. N. TEST. (1648), lr/15. Pravoslavnicilor creştini, să ne păzim şi noi de trufie, căci că ..., pentru trufia şi pre omul l-au gonit den raiu, să ne păzim de păcate care strigă pururea descumpărare (păcatele care strigă de răscumpărare) înaintea lui Dumnezeu, cheia în. 71 r/l. -V. descumpăra. DESCUMPĂRÂT s. n. (învechit, rar) Mântuire (2); răscumpărare (1). Inţeleş că va face Domnul giudeţ measerilor şi descumpărat mişelr. PSALT. HUR.2 204, cf. dhlr, n, 295. - V. descumpăra. DESCUMPĂRĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Răscumpărare (1); descumpărare; mântuire (2), izbăvire. Un Dumnezeu şi un îmblătoriu între Dumnezeu şi între oameni omul Iisus Hristos, cine se deade descumpărăciunei derept toţi. CORESI, T. EV. 57. Bogatul încă să nu dea mai mult, measerul încă să nu dea mai mult de giumătate de siclus, care să dea Domnuluipintru descumpărăciunea sufletelor sale. po 281/26. -PL: descumpărăciuni. - Descumpăra + suf. -(ă)ciune. DESCUMPĂRĂT ORIU s. m. (învechit, rar) Mântuitor (2), izbăvitor; răscumpărător (1). Zi, derept aceaia, frate drag, spoveada cu mine depreună: Spoveduiescu-mă Ţie, Dumnezeul mieu dulce, că eşti Tu mie Domn, roditoriulşi facătoriul mieu şi descumpărătoriul mieu dulce. CORESI, T. EV. 199. ~ Descumpăra + suf. ~(ă)toriu. DESCUMPARATURA s. f. (învechit, rar) Răscumpărare (1). Să iai derept însă banii descumpărăturiei de la fiii lu Israil şi-i cheltuiaştepre slujba cortului adevarăturiei, cum să fie pre pomeana fiilor lu Israil înaintea Domnului şi cum milostiv să fie sufletelor voastre. PO 281/28. - Descumpăra + suf. -(ă)tură. DESCUNJURA vb. I. v. dezânconjura. DESCUNUN vb. I. T r a n z. (Popular) A despărţi (soţul de soţie). Cf. cade. Dar când m-ai des cununa, O sută d-arginţi ţi-aş da. RETEGANUL, CH. 152, cf. DOINE, 17. Cu popa să mă-ntâlnesc Două vorbe să-i vorbesc, Două vorbe trei cuvinte: Descunună-mă, părinte! HODOŞ, c. 75. Dăscunună-mă, părinte, Că dă mi-i dăscununa, Trei sute dă zloţi ţi-oi da! GR. s. v, 24. - Prez. ind.: descunun. - Şi: dăscununa vb. I. - Pref. des- + cununa. DESCUNUNARE s. f. Acţiunea de a se descunun a şi rezultatul ei. Cf. da, mda. - PL: descununări. - V. descununa. DESCUNUNĂT, -Ă adj. (Popular; despre soţi) Care a fost despărţit. Cf. da, mda. -PL: descununaţi, -te. - V. descununa. DESCURAGEA vb. I. v. descuraja. DESCURAGIÂRE s. f. v. descurajare. DESCURAJĂ vb. I. T r a n z şi r e f I. A face să-şi piardă sau a-şi pierde curajul, entuziasmul, interesul, speranţa etc.; a (se) demoraliza (2). Cf. valian, v. încale daca mi-ai spune să mă duc în lume ... Dar aşa! Neci nu mă-ncuragezi, neci nu mă descuragezi. EMINESCU, o. Vin, 330. Situaţia parlamentară e într-adevăr de natură a descuraja pe şeful cabinetului, id. ib. XI, 220. Când era de tot tânăr începuse să scrie versuri până ce într-o zi -trecător numai - se descurajă. DENSUSIANU, L. 274, cf. ŞĂINEANU, D. u., cade. în loc să descurajeze cu toată energia patima lui Zaharia Duhu, încă o dată o înteţea. C. PETRESCU, R.. DR. 229. Se descuraja prea repede, la orice dificultate. NEGULESCU, G. 107. [Un filosof] are trebuinţă apoi de o tenacitate puţin comună pentru ca să nu se descurajeze prea repede, id. ib. 210, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN, DEX. Aceste replici, ca să-l descurajeze pe un om ... mi se par incorecte şi imorale. RL 2005, nr. 4 636. (Prin lărgirea sensului) Un leu care se devalorizează încurajează exporturile şi descurajează importurile. RL 2004, nr. 4 469. - Prez. ind.: descurajez. - Şi: (învechit) descurageâ, (învechit şi regional) descorajâ (jipescu, ap. tdrg) vb. I. - Pref. des- + [în]curaja. DESCURAJĂNT, -Ă adj. (Rar) Descurajator. Cf. DEX2, MDA. - PL: descurajanţi, -te. - Descuraja + suf. -ant. DESCURAJARE s. f. Faptul de a (se) descuraja; starea celui care şi-a pierdut curajul, entuziasmul, interesul, speranţa etc.; demoralizare (2). Nălucirile şi descoragiarea [Titlu]. BREZOIANU, î. 37/10. Până când prepoziţii nu vor fi pătrunşi de seriozitate morală, de entuziasm pentru arte, ... până atuncea avântul artiştilor se va sfârşi totdeuna într-o obosire prefăcută la urmă în descuragiare. EMINESCU, O. XIV, 235. Să vorbim de aceia ...pe cari descurajarea nu i-a culcat încă la pământ. MACEDONSKI, O. IV, 11, cf. şăineanu, D. U., CADE. Indiferenţa zeilor faţă de valoarea etică a oamenilor, precum şi, mai ales, faţă de soarta lor ... a provocat mai întâi descurajarea. NEGULESCU, G. 159. [Tata] pleca cu un gest greu de descurajare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 21, cf SCRIBAN, D. Căderea de pe urma descurajării şi a epuizării îi poate fi fatală. STĂNILOAE, o. 89. După vreo două 4606 DESCURAJAT -603 - DESCURCA săptămâni te-a cuprins o descurajare, o silă de tot ce era în jurul tău. pas, z. I, 298, cf. DL, DM, dex. Am instituit patrule... care au ca scop descurajarea celor care ar avea de gând să comită infracţiuni pe spinarea sinistraţilor. RL 2005, nr. 4 668. ^ (Prin lărgirea sensului) Dezvoltăm un sistem de descurajare nucleară unic în lume. ib. 2006, nr. 4 835. Cea mai uzuală corecţie este cea din conturile externe pentru că acolo se concentrează ... efectele unei aprecieri forţate a monedei naţionale, care duce ... la descurajarea ... exporturilor, id. 2006, nr. 4 941. -PL: descurajări - Şi.: (învechit) descuragiâre, descoragiâre s. f. - V. descuraja. DESCURAJAT, -Ă adj., s. m. (Persoană) care şi-a pierdut curajul, entuziasmul, interesul, speranţa etc.; demoralizat (2); (despre manifestări ale oamenilor) care exprimă o astfel de stare. Poate că mi-o veţi ţine de rău că v-am făcut observaţiunea aceasta, dar am cumpănit respectul ce vUl datorez cu iubirea ce-o am pentru descurajatul meu amic. EMINESCU,0. XVI, 34. La urmă, obosit şi brusc descurajat, le-am judecat neroade şi m-am întors acasă. GALACTION, O. 98. Radu ... [e] iremediabil descurajat. CAMIL PETRESCU, T. II, 57. Bălănescu are un gest descurajat, id. ib. 104. Soldaţii noştri erau posomorâţi şi descurajaţi. BRĂESCU, v. 79. Răul luptă să-şi întărească existenţa fără Dumnezeu; indiferentul e un descurajat. STĂNILOAE, O. 291, cf. DL, DM, DEX. F i g. Totdeauna însă braţul îi cădea descurajat sadoveanu, O. x, 199. -PL: descurajaţi, -te. - V. descuraja. DESCURAJATOR, -OARE adj. Care te face să-ţi pierzi curajul, entuziasmul, interesul, speranţa; demoralizant, (rar) descurajant. Această... întâmplare produce o impresie descurajatoare în spirite, alecsandri, ap. CADE, cf. DL, DM, DN, DEX. - PL: descurajatori, -oare. - Descuraja + suf. -tor. DESCURCĂ vb. 1.1. T r an z. (Complementul indică fibre textile, păr etc. sau lucruri asemănătoare cu acestea) A face să nu mai fie încurcat, înnodat; a descâlci (1). Iubirea celor cugete cu dulceaţă împletite şi cu gânduri hitleane, ca o mreajă să le descurcăm. CORESI, EV. 212. Când aş fi, o Magdalină ! Mielul a căruia lână O descurcă mâna ta! NEGRUZZI, s. II, 90, cf. pontbriant, D. Uite păr! ... S-o vezi dimineaţa cum drăcuieşte că nu şi-l poate descurca. CARAGLALE, O. I, 195. Visa cu ochii deschişi, descurcându-şi alene podoaba pletelor castanii. LUC, n, 329, cf. TDRG. A descurcat toată viţa şi porodiţa Olăreştilor. AGÎRBICEANU, S. 26, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DEX. încotro cucul cânta, Ele leşuri descurca. PĂSCULESCU, L. P. 166. [Via] o discurcăm ş-o îngropăm. alr n 3 393/872, 876, 886, cf. ib. 5 903/157, 172, 182, 192, 537, 605, 682, 723, 728, 769, 791, 812, 872, 886, 899, 928, 987, 6 114/531. Macu şi cu trifoiu, L-a împlut cârtojelu, Las să-l umple cât de mult, L-om descurca la cosit. FOLC. OLT. - MUNT. II, 513. Firile când se încurcă, anevoie se descurcă. ZANNE, p. V, 291. Cine a încurcat pânza, trebuie să o descurce = cine a făcut un rău, trebuie să-l îndrepte, id. ib. ni, 269. ^ F i g. Mă miram spre care parte să merg calea să-mi descurc, pann, ş. I, 4/9. Aţi încurcat lumea şi n-o mai puteţi descurca. CARAGIALE, o. VII, 255. In loc să se mulţumească a trândăvi coconeşte cu ce descurcase din moştenirea părintească, se înhămase... la o muncă grea. M. I. CARAGIALE, C. 90. Noi treceam podişca, descurcam firul drumului. GALACTION, o. 38. Dar cine era să mai vie, să descurce firul soartei viteazului căţel! id. ib. 313. Săteanul nu ştie, în sumedenia de boale, să le descurce şi să le deosebească. VOICULESCU, L. 4. Le luă ochii această vale adâncă ...cu întortochierile pe care nu le mai puteau descurca. CAMIL PETRESCU, O. n, 193. ^ Refl. pas. După cules, via se descurcă, adică i se scot haragii. PAMFILE, I. C. 217. R e f 1. Numai eu ştiam să... arunc [ciulini] în părul fetelor, ca să nu se mai descurce. G. M. ZAMFIRESCU, m. d. 1,14. + T r a n z. şi r e f 1. A (se) desprinde, a (se) alege dintr-o încurcătură, dintr-o încâl-ceală, dintr-un amestec etc.; a (se) elibera. Leulneputându-se descurca (descâlci) au început a răcni cât putea. ŢICHINDEAL, F. 37/12. Nu putea izbuti să-i descurce, să-i descatarameze capu din guleru ardicatpăn la gât. CR (1839), 2332/l 6. Un mistreţ cât toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău tânăr la faţă şi se silea a-şi descurca colţii din arcul flăcăului, ISPIRESCU, L. 371. Preuteasa s-a descurcat din braţelepreasfînţitului. CONTEMPORANUL, IV, 528. Până să mă descurc din mulţime, ia-lpe amic de unde nu e. SĂM. I, 15. Până a ne descurca [mama] de colb, îşistupia sufletul. TDRG. Sluga se apropie ..., începu s-o descurce [pe doamnă] din ţoale, îi ajută să se coboare. AGÎRBICEANU, a. 466. De picioare-l descurcaţi. TEODORESCU, P. P. 383. ^ F i g. Intr-acesta chip mintea, de un sfat şi de altul atingându-să şi într-un chip subţiindu-să, ceale mai clinciuroase a lucrurilor noduri pătrund şi din încâlcitură le descurcă. CANTEMIR, I. I. I, 193. Fiind descurcaţi de nebunele patimi... singură înţelepciunea lucra la dânşii. MAIOR, T. 132/14. Stăi, uite-te: eu voiu să-mi înnec tot necazul în care m-ai adus şi să te ascult... Trebue mai nainte de a vedea pe soţia mea să mă descurc de amestecătura aceasta, heliade, amf. 33/22. Eu care doream din tot sufletul meu să mă descurc de una ca aceasta, o mai încredinţai cum ştiui mai bine că îi voi sluji cu toată osârdia la câte mi-a poruncit gorjan, H. IV, 107/24. Sufletul... descurcându-se de toate bucuriile şi de toate suferinţele cărnii... îşi închipuieşte ceva mai presus decât tot ce vede. NEGULICI, E. n, 179/29. în adevăr, marile puteri, simţindu-se în neputinţă de a se descurca din afacerea greco-turcească pe care-o luaseră asupră-şi, au găsit cu cale a oferi principelui de Bismarck arbitrajul cestiunii. EMINESCU, o. XII, 82. Dacă ne descurcăm mintea de prejudiţiile civilizate... vedem că toate popoarele pământului au avut ... obiceiuri asemănătoare. CONTEMPORANUL, V, 126. Bine c-a descurcat Dumnezeu pământul de el. VISSARION, î. 7. Se încurcase cu o domnişoară care ...nu mai vru să-l descurce. PAS, Z. rv, 35. 2. R e f 1. A ieşi dintr-o situaţie dificilă; a găsi mijloacele de a depăşi o situaţie încurcată, neaşteptată, nouă, grea; a se orienta (1). Pepelea ... ştie să se descurce. ALECSANDRI, POEZH, 422. Busuioc... n-avea el nevoie de... popa Furtună, ca să se descurce cu holera. SLAVICI, O. I, 244. De acu descurcă-se de-or putea, de nu, sănătate. CONTEMPORANUL, IV, 630. Treaba voastră cum vă descurcaţi, că eu sunt primar şi nu mă pot lua după vorbe. REBREANU, R. II, 176. Nu se va da în lături de la nimic ca să se descurce. EFTIMIU, N. 85 .La oraş sunt rânduielile 4609 DESCURCA -604- DESCURTAT scrise în nişte cărţi groase. Trebuiesc oameni anume învăţaţi să se descurce. SADOVEANU, O. XX, 129. Cu atât cât ştiam ungureşte, era de ajuns ca să ne descurcăm cu cumpărătorii unguri. MOROIANU, s. 21. Dascălul trebuia să înveţe, el întâi, materia de predat şi să se descurce pe cât putea mai cinstit. ARGHEZI, s. XI, 78. Vlăjganul... ştie să se descurce în orice împrejurare. CAMIL PETRESCU, O. n, 16. Mă refer la ... femeia modernă complet dezorientată, care, intrată în cultură, nu se poate descurca, deoarece afost prinsă într-un element eterogen. CIORAN, R. 84. Mi-a spus să mă descurc cum oi putea. STANCU, D. 80. Te descurci în probleme economice. BENIUC, M. C. i, 153. Nu se descurcă în treburile ministerului. TUDORAN, p. 235. Fetele... au să se descurce ele într-un fel. PREDA, M. 62. Cu proprietarul cum te-ai descurcat? BARBU, Ş. N. 16. Ei nu se prea descurcau în tainele alfabetului. G. barbu, a. v. 30. Mă descurc singur de minune, am învăţat topografia locului, s ianuarie 1970, 42. Se descurcă anevoie cu partitura pentru care a fost distribuit, v. ROM. august 1975,32. Nu văd cum m-aşputea descurca, invalid cum sunt. CONTEMP. 1975, nr. 1 513, 5/8, cf. DEX. Ştiam că totul este pierdut, că de-acum încolo va trebui să ne descurcăm fiecare cum va putea. CĂRTĂRESCU, N. 158. S-a întrebat... cum se descurcă cu educaţia părinţii care n-au banii şi timpul lui. ib. 2005, nr. 4 757. ^ (Prin analogie) S-ar putea înţelege din cele spuse până aici că trebuie lăsată limba să se descurce singură, ll 1972, nr. 2, 37. Bugetul a putut face faţă mai uşor finanţării cheltuielilor, fiind în măsură să se descurce cu un deficit extrem de mic, impus de FMI ca o măsură de echilibrare. RL 2004, nr. 4 494. ^Tranz. Lasă, mă, Mitreo, o să văz eu şi-o să te descurc. SADOVEANU, O. XVII, 223. 3. T r a n z. A lămuri, a limpezi, a clarifica. încă şi judecăţile ceale încurcate, şi greale, craiul lui le încre-dinţasă să le descurce. BERTOLDO, 36/19. împărătescu ministru ...fu îndătorat a descurca causa (pricina) noastră. MAIOR, T. 35/24. Cel mai mare talent al său era d-a descurca adevărul. CĂPĂŢINEANU, s. 28/5. îmi descurcai toate socotelile prăvăliei şi aflai că am capital de şase mii galbini. gorjan, H. I, 36/15, cf. VALIAN, v. Să cercetez fapta lor, aceasta era a descurca haosul. NEGULICI, E. II, 57/18. Să vedea şi nişte slove încărcate cu rugini, Care descurca în versuri curgerea aştii pricini. PANN, E. II, 31/18. Prietenul nostru... nu ştie să descurce două buchi la judecătorie, alecsandri, o. P. 193. Elevii sunt în stare să descurce o idee confuză şi contradictorie. MAIORESCU, L. 167. Să căutăm de grabă ce zice dl Levasseur ca să descurcăm încâlceala d-lui Mărescu. contemporanul, I, 289. El însă nu era poliţai care umblă să descurce lucrurile. slavici, O. I, 326. Zece înţelepţi nu pot să descurce ceea ce un nebun a încurcat, ap. ddrf. Cântăreţii şi diaconii vorfi descurcat... slova molitvelnicului. LUC. II, 76. încurcături pe care le... descurca prin viclenie. IORGA, C. 1.1, 25. Ana Zadu nu se va putea descurca în privinţa trecutului. CAMIL PETRESCU, T. III, 63. Trebuia să descurce şi gospodăria haotică a lui Pol C. PETRESCU, î. I, 11. îşi bătea capul să descurce această interesantă problemă. SADOVEANU, O. X, 9. Treaba era încurcată şi ei n-aveau cum s-o descurce. LĂNCRĂNJAN, c. 1,421. (R e f 1.) Iute se descurcă lucrurile în mintea omului. SLAVICI, O. I, 230. ^ E x p r. A descurca iţele v. i ţ ă. - Prez. ind.: descurc. - Şi (regional) dăscurcâ (alr II 3 393/876,886, ib. 5 903/182,192,723,769,791,886,889, 928), discurcâ (alr n 5 903/537,605, 987. - Pref. des- + [înjcurca. DESCURCARE s. f. (Rar) Acţiunea de a (s e) descurca şi rezultatul ei. 1. Operaţia de îndreptare, de punere în ordine a unui lucru încurcat, încâlcit, înnodat etc. Cf. d e s c u r c a (1). Cf RESMERIŢĂ, D., DDRF. ^ F i g. Câteva chemări prin radiotelefon pentru descurcarea circulaţiei. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 18. 2. Lămurire, limpezire, clarificare. Cf. descurca (3). Pilda... interpretaţiia, adecă descurcarea lângă acesta s-au lipit, mai mare învăţătură pentru aceasta arată. aşez. 253. La anul acesta Daniil Cornides aduce două hrisoave vrednice de a se tipări pentru descurcarea istoriei Ardealului. şincai, HR. I, 346/28, cf. valian, v. Am voit numai a însemna metoda prin care se poate ajunge la o descurcare a trecutului nostru. CONV. LIT. IV, 377, cf. PONTBRIANT, D., LM, EMINESCU, O. XI, 81, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - PL: descurcări. - V. descurca. DESCURCÂT1 s. n. Faptul de a (se) descurca (1). După cules urma descurcatul viţei de pe haragi sau spalier. C. GIURESCU, P. O. 109. Descurcatul viei. H XII 19. Pieptene dă dăscurcat. ALR II 3 393/182. - Şi: (regional) dăscurcat, -ă adj. - V. descurca. DESCURCÂT2, -Ă adj. (Rar) 1. Care este desfăcut dintr-o încâlceală, dintr-o încurcătură etc.; descâlcit2 (1). Cf. descurca (1). Fire descurcate. LM, cf. ddrf, RESMERIŢĂ, D. 2. Lămurit, limpezit, clar; descâlcit2 (2). Cf. descurc a (3). Cf. PONTBRIANT, d. Averi descurcate le încurcă, stări de drept sigure le primejduiesc, introduc dezordinea şi turburarea în toate clasele. EMINESCU, o. xi, 30. în ochii lui se oglindea lumea toată Aşa de limpede şi descurcată. VOICULESCU, poezii, 1,244. Ce să te descurci, că treaba e descurcată. SADOVEANU, O. XVII, 223. -PL: descurcaţi, -te. - V. descurca. DESCURCĂREŢ, -EÂŢĂ adj. Care ştie să se descurce (2), să se orienteze (cu abilitate). îşi măritase [fata] cu administratorul foarte descurcăreţ şi plin de viitor, c. PETRESCU, R. DR. 97. Văd câ-s tot mai discurcăreţ, ieu, macarcă-s provincial id. î. n, 199, cf. iordan, l, r. a. 167. Eşti descurcăreaţă, totdeauna te-ai priceput să te descurci. STANCU, M. I. 16, cf. DL. Ei, ce-nseamnă să ai şcoli! Eşti descurcăreţ. T. POPOVICI, S. 162. Domnul Aurică ăsta-i descurcăreţ. LĂNCRĂNJAN, C. n, 76. Era deştept şi descurcăreţ, id ib. 527, cf. L. ROM. 1973, 77. Un băiat tânăr şi descurcăreţ. FLACĂRA 1975, nr. 48, 17, cf. DEX. Muntean dârz, descurcăreţ e omul care ştie să facă bani. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 20,10/3. -PL: descurcăreţi, -e. - Şi: (regional) dăscurcăreţ, -eâţă. - Descurca + suf. -ăreţ DESCURS s. n. v. decurs. DESCURTÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre formele pronominale) Neaccentuat. In caşul dativ şi acusativ avem şipronumeni reciproace, cari în adevăr sânt totpersona- 4615 DESCUSĂTURĂ -605- DESECARE Iile descurtate, eacă-le: dativ: mi, ţi, şi; ni, vi, şi, acusativ: me, te, se; ne, ve, se. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 4/27. - PL: descurtaţi, -te. - De1 + scurtat. DESCUSĂTURĂ s. f. Faptul de a (se) descoase (1); locul în care s-a descusut o cusătură. Cf. costinescu, LM. In buzunar, nimic; dar în fund are o descusătură. CARAGIALE, O. I, 154, cf. BARCIANU, ALEXI, W. - PL: descusături. - Descoase + suf. -ăturâ. DESCUSUT1 s. n. Faptul de a (se) d e s c o a s e. Cf. mda. + F i g. cercetare, examinare minuţioasă a unei probleme, a unei situaţii etc.; iscodire. Ii luase la descusut şi astfel descoperise că băiatul acesta ... desprindea cu mare uşurinţă înţelesul cuvântului tipărit TUDORAN, P. 134. - V. descoase. DESCUSUT2, -Ă adj. 1. (Despre cusături) Desfăcut în locul în care a fost cusut; (despre obiecte cusute) a cărui cusătură este desfăcută. Hârtiile, pre care se scrie, trebuie să fie ... laolaltă cusute, iară nu descusute, petro viei, P. 17/25. Căptuşala estepuţân descusută. abeţedar, 822/8, cf. POLIZU, pontbrlant, D. Astăzi se plimbă în droşte... mâni îi vezi ...cu ciobote rupte, cu surtucul descusut. ALECSANDRI, O. P. 48, cf. LM. Ia câţiva figuranţi, ... îi îmbraci ... în fracuri cusute cu verde sau în fracuri descusute. MAIORESCU, CRITICE, 113, cf. DDRF, ALEXI, W., şăineanu2, RESMERJŢĂ, D., CADE. Mi-a încredinţat un caiet descusut, scris pe mai toate feţele. GALACTION, o. 563. Cureaua de la hăţ era descusută. VISSARION, î. 85, cf M. D. enc., dex. [Un animal incert] zăcea pe podea, descusut în mai multe locuri şi cu un ochi de sticlă rostogolit lângă el. CĂRTĂRESCU, N. 269. Şi-i caută de-amănuntul, Descusut-îi căputul. FOLC. transilv. n, 290. Croitorul umblă cu haina descusută, zanne, p. v, 215. 2. F i g. Fără şir, fară legătură logică. Planurile [romanelor] ei descusute însă înfăţişază un fel de interes de... melodramă. CR (1839), 152/7. Cetitorii vor avea bună vroinţă şi vor ierta că înşirarea este descusută cu sărituri. CONTEMPORANUL, Vll2,244. Stil descusut ŞĂINEANU, d. u. Echivalentul d-lui Maniu se numeşte Laforgue, născoci-torulpoeziei improvizate, de imagini descusute, familiare. LOVINESCU, S. I, 433. Imagini răzleţe, idei descusute îi străbăteau molcom mintea, cocea, s. n, 15. Iar acum, bilanţul acestor analize descusute. RALEA, s. T. I, 56. Mi-a dat câteva lămuriri descusute. VINEA, L. II, 81. îl rugase cu vorbe fierbinţi, descusute, să plece. DEMETRIUS, A. 332. ^ (Adverbial) O luă însă pejos, încet,... vorbind, vorbind numai ea descusut şi deslânat. M. I. caragiale, c. 137. -PL: descusuţi, -te. - V. descoase. DESCUTROPÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Prin Ban.) A (se) dezveli (1), a (se) descoperi (1). Cf. cade, mda, - Prez. ind.: descutrop. - Pref. des- + cutropi. DESCUVIINŢ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A dezaproba. Au început a se împotrivi ucazurilor ce ţarul slobozea fără a se sfătui mai înainte cu dânsul; discuviinţa poruncile ce i se adresuie. asachi, I. 198/8. Nu numai că purtarea-i nu-i discuviinţată. Dar chiar că nu e altă femee mai serbată. I. NEGRUZZI, s. II, 11. împăratul Alexandru descuviinţează întreprinderea grecilor. ARHIVA, II, 20. Rusia descuviinţa întreprinderea lui Ipsilanti. ib. 65, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. - Prez. ind.: descuviinţez. - Şi: discuviinţa vb. I. - Pref des- + [în] cuviinţa. DESCUVIINŢÂRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a descuviinţa şi rezultatul ei; dezaprobare. Cf. barcianu, alexi, w. -PL: descuviinţări. - V. descuviinţa. DESCUVIINŢĂTOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare; dezaprobator. Nu frecventează ... teatrul naţional şi se rostesc în mod descuviinţător asupra lui. l. NEGRUZZI, S. I, 231, cf. MDA. - PL: descuviinţători, -oare. - Descuviinţa + suf. -ător. DES-DE-DIMINEĂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DES-DIMINEĂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DESDIN vb. I v. dezbina. DESEARĂ adv. v. diseară. DESEATÎNĂ s. f. v. desetină1. DESEC vb. I. T r a n z. f a c t. 1. (Complementul indică terenuri acoperite de apă în exces sau bălţi, iazuri etc.) A elimina excesul de apă în vederea efectuării unor culturi, a unor construcţii sau din motive sanitar profilactice; (rar) a seca2 (1). Cf. costinescu, lm, ddrf, barcianu, ALEXI, W., DN. Pe măsura extinderii suprafeţei ...au fost desecate o parte din bălţi. G. barbu, a. v. 14, cf. M. D. ENC., DEX. + F i g. A secătui (1), a epuiza. Curg lacrem ’ de durere ... E desecat cu dorul ce-l sparge şi-l sfâşie. heliade, o. I, 393. Poetul dinastic ... n-ar putea nici în doăzeci de secuii să-i desece magazia de laure. id. ib. 471. Omul, după ce ş-a desecat toate mijloacele inteleginţei iese din nimicia sa. NEGULICI, E. II, 36/15. Acuma desecase şi paţienţa episcopului, bariţiu, P. A. 1,636. Cea mai înaltă expresiune aforţii unui stat, ştiinţa, este despreţuită. Cea mai preţioasă sorgintă a activităţii naţionale, laboarea, este desecată. EMINESCU, o. x, 366. + I n t r a n z. (învechit, rar) A seca2 (2). Râul nu deseacă, neastupând isvorul, Care-i subministră apă ne-ncetat. MUREŞANU, P. 134/9. 2. (Complementul indică apa) A elimina din diferite materiale. Cf. ltr, dn, m. d. enc., dex. - Prez. ind. : deséc. - Pref. de- + seca (după fr. dessécher). DESECARE s. f Acţiunea deadeseca şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s e c a (1). Cf. heliade, o. ii, 347, ddrf, enc. AGR. Secţiunea de amelioraţii agricole ... se ocupă cu probleme de îndiguire, desecare. AGROTEHNICA, I, 56. Dacă avem de-a face cu apă superficială de băltire, această apă trebuie scoasă prin canale de desecare, ib. 114. Canalul circular poate fi legat de canalul de desecare din valea Cara-Su. V. ROM. decembrie 1950, 51, cf. LTR. în anul 1959 s-a lărgit suprafaţa depăşunat... prin lucrări 4629 DESECAT -606- DESEMNA1 de desecări. scânteia, 1960, nr. 4 831, cf. DER. Se mai hotăra săparea a cinci canale mari pentru grăbirea desecării bălţilor. G. barbu, A. V. 122, cf. D. MED. Sunt multe de făcut - desecări, reparări de şosele. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 14. Sisteme de irigaţii sau de desecare. RL 2005, nr. 4 681. + F i g. Secare1 (1). Toată populaţiunea consistă din emigranţi şi din fii sau nepoţi de emigranţi. Strănepoţi nu sunt în a treia generaţie vine neapărata desecare şi pieire. EMINESCU, o. XV, 41. Imaginea şi metafora şi simbolul apără acea carne a poeziei de desecarea prin speculaţie. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 14, 20/2. 2. Cf. d e s e c a (2). Cf. ltr, dl, dm, der, dex. - PL: desecări. - V. deseca. DESECĂT, -Ă adj. (Despre terenuri umede) Care a fost supus desecării (1). Cf. pontbriant, d., ddrf. Lipsa cuprului s-a constatat mai ales pe solurile turboase, desecate. AGROTEHNICA, I, 210, cf. M. D. ENC., DEX. Dunărea se va răzbuna... prin favorizarea înmlăştinirii şi sărăturării terenurilor desecate, a fenomenelor de secetă şi deşertificare din Câmpia Română, a erodării solurilor agricole etc. RL 2006, nr. 4 909. - PL: desecaţi, -te. - V. deseca. DESECATÎV, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Care usucă (1); prin care se usucă. Ulei desecativ. negulici. Remediu desecativ. LM. - PI: desecativi, -e. - Desecat + suf. -iv. DESECÂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Desecare (1). Cf NEGULICI, COSTINESCU, PONTBRIANT, D. Lucrarea prevede executarea unui canal de desecaţie. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 843. - PL: desecaţii. - Şi: (învechit) desecaţiune (costinescu), desecăţiune (pontbriant, D.), desecăciune (costinescu) s. f - Deseca + suf. -aţie. DESECAŢIUNE s. f. v. desecaţie. DESECĂCIUNE s. f. v. desecaţie. DESECĂŢIUNE s. f. v. desecaţie. DESECRETIZ vb. I. T r a n z. (Complementul indică documente, informaţii etc.) A înlătura caracterul secret Nu se poate forma... o comisie mixtă CNSAS-MApN, care să decidă ce informaţii potfi descretizate. RL 2006, nr. 4 936. - Prez. ind.: desecretizez. - Pref. de- + secretiza. DESECRETIZĂRE s. f. Acţiunea de a desecretiza şi rezultatul ei. [Deputatul] a propus desecretizarea tuturor contractelor de privatizare încheiate de statul român, astfel încât oricine să le poată studia. RL 2006, nr. 4 925. - V. desecretiza. DESECRETIZÂT, -Ă adj. (Despre documente, informaţii etc.) Căruia i s-a înlăturat caracterul secret. Aceste dosare desecretizate includ o categorie largă de oameni politici, începând cu parlamentari şi terminând cu primari şi consilieri. RL 2006, nr. 4 983. -PL: desecretizaţi,-te. - V. desecretiza. DESEGREGĂRE s. f. Desegregaţie. Cf. dn3, mda. - PL: desegregări. - Pref. de- + segregare. DESEGREGĂŢIE s. f. Faptul de a înlătura segregaţia rasială; desegregare. Cf. dex2, mda. -PL: desegregaţii. - Din fr. desegregation. DESEIN s. n. v. desen. DESEMN1 s. n. (Rar) Desemnare1 (1). Fiecare spirit vine de la Dumnezeu cu un anumit desemn, stăniloae, o. 53. -PL: (rar) desemne. - Postverbal de la desemna1. DESEMN2 s. n. v. desen. DESEMNĂ1 vb. I. T r a n z. 1. A indica, a arăta cu precizie; a alege, a destina pentru un post, o misiune, a învesti, a numi într-o funcţie etc.; (învechit şi popular) a o r â n d u i (3). Sufletele unite, zic, le-am înregistrat anul trecut, cu ocazia restrângerii parohiilor, unindu-neforţele cu delegaţii laici, desemnaţi de către ilustrele cancelarii. maior, s. ii, 363. Un vot universal îl desemnă pe dânsul... ca cel mai întrepid. PÂCLEANU, I. n, 108/10. Pe d-voastră vă deseamnă opiniunea publică. NEGRUZZl, s‘. IV, 259. M. Sa era pus în. alternativă... de a da încrederea aceluia pe care l-a desemnat Senatul. MAIORESCU, D. III, 402. în raportul acesta dumneata eşti desemnat ca instigatorul tulburărilor de aici. REBREANU, I. 356. în detaşamentele desemnate pentru represiune să nu fie înglobaţi soldaţi din regiunea tulburată, id. R. n, 228. Voi intra în arsenale, să desemnez maşini de război cu care să înfruntăm uriaşa lui putere. VISSARION, B. 324. Vel aga şi vel spătarul... aveau totuşi latitudinea să desemneze pe... negustori. G. barbu, A. V. 108. Au fost desemnaţi finaliştii categoriilor muscă, pană, uşoară. SCÂNTELA, 1975, nr. 10 399. Trei sute de agenţi de poliţie din Chicago, desemnaţi de către superiorii lor. flacăra, 1975, nr. 45,22. Profesioniştii sunt tot timpul printre noi ... ei aliniază trupele şi desemnează comandanţii, ib. 1976, nr. 45,19. Primarul are dreptul de a desemna viceprimarul, din rândul membrilor Consiliului. RL 2005, nr. 4 561. Comisie specială de supraveghere desemnată de ministrul mediului, adevărul 2006, nr. 4 835. ^ (Prin analogie) Rămăsei uimit de osebirile ce înfăţişau aşeză-mintele desemnate supt acelaşi titlu; dar legislatorul a prevăzut aceste nuanţe. BREZOIANU, î. 67/4. [Poeziile] îi desemnează un loc deosebit în mica noastră literatură. MAIORESCU, critice, 505. [Slavici] e înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepţie; problemele psihologice pe cari le pune sunt desemnate cu toată fineţea unui cunoscător al naturii omeneşti. EMINESCU, O. XIII, 84. Textul nu desemnează ... ţările ce ar urma să beneficieze de pe urma acestei reforme. RL 2005, nr. 4 616. ^ (Prin lărgirea sensului) Aurora începuse a desemna orientul cu primele sale focuri. PÂCLEANU, I. II, 36/2. + A menţiona, a semnala (1). La ziua desemnată pentru înfăţişare, te duci cu advocat ...la tribunal ghica, c. E. in, 50. Cărămizi cu semne originale... a avut îngrijire a le desemna. ODOBESCU, S. ii, 416. Episcopul mi-a desemnat o parohie bună. 4644 DESEMNA2 -607- DESEN REBREANU, I. 87. Un medic anonim, desemnat în document ca „doftorul cel bătrân G. BARBU, A. V. 33. ^ R e f 1. pas. S-a hotărât ca nevoiaşii ... să primească gratuit doctorii... desemnându-se şi câte o farmacie de fiecare raion. G. BARBU, A. V. 239. + A destina (1), a sorti1 (11), a ursi1 (1). Soarta îi desemnează a servi în armata activă. ghica, C. E. II, 362. Adevăraţii patrioţi erau desemnaţi a fi victimele răzbunărei domneşti. CONV. ur. m, 58, cf. eminescu, O. XI, 87. (învechit, rar) A ordona (2). Ludovic al XIV putea să desemne fiecăruia locuitor mâncarea, băutura ... şi chiar meseria de care trebuie să se apuce. ghica, c. E. n, 542. + R e f 1. A se contura, a deveni evident. O veselie grotescă, urâtă, se desemna pe feţele amândorora. EMINESCU, P. L. 106. Cu cât pătrundeam mai în interior, cu atâta se desemna mai pronunţat caracterul acestui popor. SĂM. n, 420. Astfel se desemnează... antiteza la teoriile tradiţionaliste şi istorice. BRĂTTANU, T. 35. Se desemnează o culminaţie morfologică ce constituie cumpăna apelor între bazinul Dunării şi cel al Mării Negre. ONCESCU, G. 39. Un moment de criză se desemnează la Luxemburg în cadrul Pieţei Comune. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 41,2/1. 2. A semnifica (1), a însemna; a numi1 (1), a denumi (1). Uneori se pune „ u ” între două vocale, fără să desemneze un sunet, ci ca să nu se pronunţe altcumva acele vocale, maior, s. ii, 292. Vom desemna prin „t” partea anului, la care dobânda se face capete, păstrând celelalte semne din tabela precedentă. GHICA - STURDZA, a. 94. Trebue totdeauna a lua espresia cea mai cuviincioasă care deseamnă un lucru. BREZOIANU, î. 92/17. Cuvintele obişnuite, desemnând lucruri ce se pot transporta ...nu sunt atât de probante. NEGULESCU, G. 283. Ştiinţa, filosofia şi arta nu desemnează obiecte diverse, ci formează un mare şi acelaşi cămin cultural. D. GUŞTI, P. A. 210. Oamenii erau desemnaţi fie prin indicarea particularităţii fizice..., fie prin vreo întâmplare deosebită din viaţa lor. GRAUR, N. P. 17. Unele substantive ... desemnează funcţiuni, ranguri ş. a. VARLAAM - SADOVEANU, 81. Limba artificială nu are din principiu stiluri, căci raportul dintre semnele utilizate în ea şi ceea ce desemnează ele este biunivoc. COTEANU, S. F. I, 15. Mai târziu ... termenul de sfat ...a fost utilizat pentru a desemna sfatul restrâns al domnului. STOICESCU, S.D. 14. Termenul de divan... a mai desemnat ...şi camera ... unde se aduna sfatul domnului. id. ib. 17. Noţiunea ...nu este nouă, în limbă existând deja un cuvânt care o desemnează. CL 1973, 22. Luăm conceptul ca punct de plecare, studiind reţeaua elementelor care servesc să-l desemneze. LL 1973, nr. 4,792. Utilizăm termenul de „ obicei ” şi „datină’’pentru a desemna nişte fenomene foarte greu de explicat. FLACĂRA, 1977, nr. 1,1. Este evident că durata unei forme de costum nu coincide totdeauna cu cea a cuvântului care o desemnează. Z. MIHAIL, T. P. 11 .în limba vorbită, cuvântul „mitocan ” nu este niciodată întrebuinţat pentru a desemna pe epigonul netalentat PATAPIEVICI, C. L. 31. Dintre toate prostiile care se spun la televiziuni, enervantă este diminutivarea de prost-gust a unor cuvinte, în scopul de a marca grija pentru persoanele desemnate prin aceste cuvinte. RL 2005, nr. 4 507. - Prez. ind.: desemnez şi (învechit) desemn. - Din fr. désigner (după semn). DESEMNA2 vb. I v. desena. DESEMNARE1 s. f. Faptul de a (se) desemna1. 1. Indicare, alegere a cuiva pentru un post, o misiune; numire într-o funcţie; (rar) desemn1. Cf. d e s e m n a 1 (1). Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. El va decide statutul definitiv al Consiliului desemnarea în culise a candidaţilor. TITULESCU, D. 202. Apare ... drept o ratificare solemnă prin reprezentanţii calificaţi ai intereselor ţării, a desemnării moştenitorului. BRĂTIANU, T. 152. Aplauze puternice şi prelungite au salutat desemnarea în înalta funcţie. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 53. întreaga lume artistica primise desemnarea lui în postul de director ca ceva firesc. M 1974, nr. 7, 21. A declarat că va lua în considerare desemnarea unei personalităţi de culoare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 339. A trimis o telegramă de felicitare ... cu prilejul desemnării în această funcţie, ib., nr. 10 347. Ne permitem însă să punem în discuţie desemnarea specialiştilor despre care aminteam. FLACĂRA, 1975, nr. 41,14. Preşedintele... a anunţat ieri la Palatul Cotroceni că a semnat decretul de desemnare a noului premier, rl 2004, nr. 4 494. Desemnarea persoanelor pentru cele trei funcţii... va fi un proces extrem de dificil, ib. 2005, nr. 4 617. ^ (Prin analogie) Şi chiar acolo unde poetul, în desemnarea caracterelor sale, nu s-a îngrijit de-a da actorului puncte pentru o concepere ideală, chiar acolo e de dătoria actorului ca prinfantazia sa proprie să adaoge în cele date cele ce lipsesc. EMINESCU, o. XTV, 340. 2. (învechit) Denumire (1); semnificare (1), numire (1) (învechit, rar) desemnaţiune. Cf. desemna1 (2). Pentru desemnarea sunetelor neobişnuite ale vocalelor serveşte singură litera „t”. MAIOR, s. n, 265. -PL '.desemnări. - V. desemna1. DESEMNARE2 s. f. v. desenare. DESEMNAT1, -Ă adj. Care este indicat, arătat cu precizie. Cf. desemna1 (1). Dacă-i lipseşte însă ... [intuiţia], atunci el nu aude decât vorbe ..., pe cari el le compară anevoios apoi cu cele mai bune ce-a văzut, lucru prin care i se prezintă cele văzute şi probate de el, neciodată însă artistul desemnat eminescu, o. xiv, 243, cf. mda. - PL: desemnaţi, -te. - V. desemna . DESEMNÂT2, -Ă adj. v. desenat2. DESEMNATÎV, -Ă adj. (Rar) Care desemnează1 (2), care serveşte pentru a desemna1. Vorbe desemnative; termini desemnativi. lm. Silabele desemnative ale notelor cu diez. M 1975, nr. 1, 18. -Pl.: desemnativi, -e. - Din fr. désignatif (după desemna). DESEMNATÔR, -OARE s. m. şi f. v. desenator. DESEMNAŢIÎTNE s. f. (învechit, rar) Desemnare1 (2); denominaţie, denumire (1). Câtimile de căldură produse de combustibilile cele mai usitate. Desemnaţiunea măsurilor. Numirea combustibului. GHICA - STURDZA, A. 289. - PL: desemnaţiuni. - Din fr. désignation (după desemna). DESEMNĂTOR, -OARE s. m. şi f. v. desenator. DESÉN s. n. 1. Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafaţă prin linii, puncte, 4654 DESEN -608- DESEN simboluri etc.: p . e x t. lucrare, operă grafică realizată pe o suprafaţă; (învechit) tabel (2). Doi zugravi ...au adus mai multe deserturi. AR (1829), 1372/13, cf. heliade, paralelism, i, 77, i. golescu, c. Se vinde la mezat... cărţi, gravuri, deseniuri, tablouri. CR (1839), 216720. înminunarea mea se mărgineşte în frumuseţea liniilor, în curăţenia desemnului. NEGULICI, E. i, 239/25. Desenul este grosier şi coloritul slab. NEGRUZZI, s. I, 214, cf. POLIZU, PROT. - POP., N. D. Mă uitai la desemnul domnişoarei. CONV. LIT. II, 54. Stăncescu espune vo opt desemnuri şi pasteluri, ib. IV, 193, cf. COSTINESCU, LM. Făcea şi desenuri, căci şi pentru pictură avea talent. MAIORESCU, CRITICE, 505. Deschise cutia. Deasupra era un desemn. EMINESCU, P. L. 71. Rosamunda {intră cu o carte mare plină cu desemne de costume; costumul ei e fantastic) id. O. vm, 430. în icoanele maeştrilor mari nu se vede amestecul amănunţit de vopsele şi desemnul îngrijit linie cu linie. id. în PLR I, 325. O strachină smălţuită cu desenuri cari ne reamintesc motivele decorative celtice. CARAGIALE, O. m, 91. Erau şi o mulţime de cărţi, desenuri, glastre cu flori. id. ib. IV, 261, cf. DDRF. îşi adună lucrările de pictură, aquarelele şi desenurile ce le mai are. SĂM. I, 27, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Inscripţie slavonă - ceea ce arată vechimea desemnului. IORGA, c. I. m, 60, cf. TDRG. Loviţi vechi, înflorite cu desene şterse. AGÎRBICEANU, S. 19. El sărută ... crucea de lemn, pe care un desemn copilăresc închipuia „BotezulDomnului”, id. A. 435, cf. RESMERIŢĂ, D. Desene pentru uz didactic, cu text în limba română. NICA, L. vam. 78, cf. CADE. Mi-am spus, vorbind în gând ca un desen pe aceiaşi culoare, că... nu aş putea să cer lui D. un serviciu. CAMIL PETRESCU, P. 34. O serie de planşe cu desenuri microscopice. BRĂESCU, O. A. 1,259. Pentru executarea desemnelor inedite de mai jos am a mulţumi vechiului meu colaborator. PÂRVAN, g. 2. Două din aceste vechi hărţi, ce cuprind desenul coastei ... înseamnă numele Bulgariei la nord de Dunăre. BRĂTIANU, T. 44. Omul acesta ... m-a denunţat ...ca fiind autorul unor desene injurioase. VINEA, L. I, 405. Descrierea ... [instrumentelor muzicale] este întregită cu desene, fotografii. ALEXANDRU, I. M. 7. Desenul care reprezintă o balanţă cu braţe egale este imaginea grafică a unui obiect uzual, deci un semn. COTEANU, s. F. I, 22. în „ Condica frăţietăţii de la Colţea ” ...figurează un desen. G. barbu, A. v. 64. Vernisajul expoziţiei de desene ale preşcolarilor. scânteia, 1975, nr. 10 342. Desenele reclamelor ar fi capabile să sperie până şi copilul cu nervii cei mai tari. flacăra, 1975, nr. 41, 5. Să nu mai vorbim de tristeţea coloritului acestor desene, ib. nr. 46, 11. Expoziţia de desene de Victor Brauner. ib. 1976, nr. 20,10. Aceste prime mărci aveau ca desen capul de bour. magazin IST. 1975, nr. 7, 42. Desenele [din sec. XVII] reprezintă locuitori ai ţinutului, îmbrăcaţi în costume asemănătoare celor de azi. Z. MIHAIL, T. P. 16. De remarcabil interes sunt copiile după desenele principalelor specii din cel mai vechi manuscris. BUTURĂ, EB. I, 13. în palmele lui deschise disting... pastilele galbene şi crem de chewinggum învelite în celofan, având în pacheţele şi câte un mic desen în relief. CĂRTÂRESCU, N. 53. Desenele lui Sidney Poget, autorul imaginii lui Holmes. românia literară, 1999, nr. 23,22/1. Desene şi modele industriale. RL 2005, nr. 4 614. + Desen animat v. a n i m a t. Desen liber v. 1 i b e r. Desen liniar v. 1 i n i a r. Desen tehnic v. t e h n i c 2 (11). ^ (Prin lărgirea sensului) Tencuiala e dată jos, sub ea apare desenul de piatră brută şi cărămidă aparentă. CĂLINESCU, C. O. 247. Erau mii de crustacee de toate mărimile ... de colorile şi de desenurile cele mai surprinzătoare, sadoveanu, o. IX, 395. + Felul, stilul desenului (1). Zugrăvelile acelei biserici erau un adevărat scandal. Greşite ca desemn, imposibile ca colorit. eminescu, o. XII, 220. + Reprezentare grafică prin hieroglife; semn lingvistic. Ele [hieroglifele] ne-ar da ... un desemn pentru acţiunea atingerii, un desemn alăturea pentru a arăta pasivitatea persoanelor în chestie. MAIORESCU, critice, 254. Egipteanul exprimă prin şapte desemnuri deosebite ...o împreunare de şapte idei. id. ib. 255. + (Rar) Tăietură (4); croială. Preotul... şi-a schimbat comanacul cu pălăria, şi-a croit hainele după un desen simplificat, apropiat de cetăţean. ARGHEZI, B. 55. 2. Arta sau tehnica de a desena (1). Se învaţă până astăzi multe arte şi măestrii, desemnul sau pictura ... muzica şi sculptura. HELIADE, O. II, 39. La aflările vechi adăogară ... zugrăvia sau desemnul. F. AARON, I. L. 12/19, cf. COSTINESCU, LM. Cultiva... desenul şi pictura. CARAGIALE, o. IU, 104, cf şăineanu2. Mi se umple inima de bucurie când văd că Victor are atâta talent la desen. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 40, cf. cade. Punctul de greutate al picturii cade ...în desen. LOVINESCU, C. 1,45. Făcea schiţe proprii, căci învăţase admirabil desenul. CAMIL PETRESCU, P. 332, cf. der. încă din copilărie îl pasionase desenul. MAGAZIN IST. 1970, nr. 8, 43. Experimentul „lucrărilor colective” la desen. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Adierea de curaj de care scriam mai sus se simţea mai ales în desen, flacăra, 1978, nr. 52,16. + Disciplină de studiu în învăţământ; disciplină şcolară. Deseinu şi matematica... se învaţă în clasurile şcolii CR (1832), 2392/20. Zugrăvirea s-a lucrat de profesorul de desemn (a. 1852). IORGA, s. d. XV, 261. Nu poate deveni cineva bun meşter ...fără noţiuni de geometrie descriptivă ..., de desen, ghica, C. E. ni, 61. A înţeles ... necesitatea introducerii desemnului şi limbii franceze la gimnaziul nostru. CONV. LIT. I, 249. Toate catedrele de desemn şi caligrafie, ce erau ocupate în mare parte de străini fără cunoştinţă de ceea ce li se cerea a preda, sunt acum ocupate de tineri ieşiţi din Şcoala de belle-arte. eminescu, o. xni, 103. [D. Selăgeanu] este profesor de desen. CARAGIALE, O. IV, 220. în clasa a şasea profesorul de desemn i-a lăudat... talentul VLAHUŢĂ, S. A. îl, 172, cf. rebreanu, 1.140. Călătorise de asemeni foarte mult, ca profesor de desen. E. ionescu, E. 130. La examenul de desen profesorul ne-a pus pe masă un model de gips. VLASIU, A. P. 383, cf. preda, M. s. 31. Preda desenul şi chiar istoria artei. IST. LIT. ROM. n, 356. 3. Ornamentaţie, de obicei cu figuri simetrice, cusută, ţesută, imprimată etc. pe o ţesătură, pe o hârtie de tapet etc. Trebuincioasele spre deseniu şi la cusătură sânt în sarcina părinţilor. CR (1833), 256V2. Covorul de catifea ţesut cu desemnuri veneţiane de fir neted. ODOBESCU, s. I, 335, cf. şăineanu2. Câte o batistă cu rândunele sau alte desene. AGÎRBICEANU, s. 555. Adevăratele comori ale odăilor le alcătuiesc ... scoarţele de Jaipur, cu roz sălbatic şi galben stins, cu desenul incert. M. ELIADE, O. I, 85, cf. CADE, DL. Desenurile făcute în fir plat şi fir încreţit. BARBU, PRINC. 36, cf. DEX. 4. Reprezentare liniară, exactă şi precisă a formelor unei clădiri, ale unei maşini etc. în scop tehnic, ştiinţific, industrial etc. V. p 1 a n (1). Astăzi, uvrierii oraşelor celor mari ştiu să facă şi să citească un desemn şi un plan. GHICA, C. E. II, 402, cf ŞĂINEANU2, CADE, DEX. 4654 DESENA -609- DESENA 5. Contur liniar, formă, linie. Poîicandre de un desin foarte cu gust lumina întregul acestor objete rari. CR (1839), 2722/9. Ochi mari, deschişi ... şi de un desen accentuat. CONV. LIT. in, 101. Fusta smulsă ... dezvelise şoldurile în desen armonios. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 70. Se integrează perfid, în peisagiu, în pădurea aceasta, în orizontul cu desenuri moi şi între satele acestea primitive. SADOVEANU, O. XII, 517. în zare creştea desemnul vasului care se îndrepta spre gura Dunării. BART, E. 317. Gura palidă rămânea numai un desen precis. DEMETRIUS, A. 297. 6. Alcătuire a unei opere literare; structură (5). Din această operă ...se desfac două nuvele de război... viguroase prin desen şi concepţie. LOVINESCU, S. I, 361. Rădăcini este un roman remarcabil atât prin pregnanţa desenului epic, cât şi prin densitate. v. rom. octombrie 1975, 54. + (Muz.) Mic motiv, caracteristic prin ritmul său, care revine o dată sau de mai multe ori în formaţiunea unei fraze muzicale, dându-i prin aceasta o unitate ritmică; imitarea lucrurilor sau a fenomenelor din natură. Cf. tim. popovici, D. M., CERNE, D. M. Schonberg se întoarce la muzica de cameră, în care desenul deţine primatulfaţă de culoare. M 1974, nr. 12,13. ^ Desen melodic = dispunere generală a unei fraze muzicale. în muzica lui Matei Socor constituirea imaginii se întemeiază pe un mecanism geometric de variaţie a detaliilor, care asigură o mare mobilitate a desenului melodic, românia literară, 1979, nr. 5,18/2. -PI.: desene şi (învechit, astăzi rar) desenuri. - Şi: desemn, (învechit) deseniu, desein, desin s. n. - Din fr. dessin. - Desemn: prin apropiere de semn. DESENA vb. I. l.Tran z. (Folosit şi a b s o 1.) A executa un desen (1); (învechit, rar) a şerui1. Cf. i. golescu, C. Academie: numesc zugravii figurile desinate dupre natură. ASACffl, L. 672/5, cf NEGULICI, STAMATI, D., POLizu. Copilul... până la cincisprezeci ani învaţă a ceti, a seri, a calcula şi a desina. GHICA, c. E. I, 187. Poţi să admiri peisajuri demne de penelul... lui Poussin. Nu se poate vedea o grădină mai bine desemnată, id. ib. n, 320. Dasupra porţii orientale se vede desinat fondatorul FILIMON, O. U, 143, cf. PONTBRIANT, D., PROT. -POP.,N. D. Muma era ocupată cu lucru de mână şi domnişoara desemna, conv. LIT. n, 53, cf costinescu. Când egipteanul cel vechi voia să zică arbore, desemna ... de-a dreptul un arbore. MAIORESCU, critice, 249. Luă creionul şi desemnă pe părete o portocală, eminescu, p. l. 74. Teplof şi Alexandru Orlof se duseră la Petru care, pe jumătate dezbrăcat, şedea lângă o masă pe care desemna un plan de fortăreaţă, id. O. XII, 115. Desina fin şi mai ales zugrăvea cu succes flori şi păsărele, caragiale, o. III, 104. Desina un cavaler pe dosul unui program, vlahuţă, S.A. în, 15, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. în umbra fină şi străvezie fiecare linie răsărea clară ca şi cum ar fifost desemnată pe catifea neagră. PETICĂ, o. 329, cf. RESMERIŢĂ, D. O singură dată am auzit-o vorbind şi protestând, cu timiditate, când am desemnat o cruce. M. eliade, O. I, 23, cf. CADE. Se plimbă toată noaptea ascuţindu-şi cu briceagultibişirul de argint, ca să desineze cu vârful lui foi de leuştean pe sticla ferestrelor. ARGHEZI, S. VII, 239. Mobila, lămpile ..., totul e ales şi desenat de mine. VîNEA, L. I, 143. Cineva a desenat Copilul pur. labiş, P. 234. Funcţionarii i-au întins pe masă o hârtie pe care era desenat oraşul BARBU, G. 14. Citea, desena şi aştepta să fie întrebată de fete. CAMIL PETRESCU, P. 296. Ştii să desenezi harta Mediteranei? SEBASTIAN, J. 30. Stam de vorbă cu ţărani pe care îi desenam. VLASIU, A. P. 440, cf. DN2, DEX. Modelul vreau să-l desenez personal flacăra, 1978, nr. 43, 4. Nu multă lume ştie însă că Dostoievski însuşi desena, românia literară, 1979, nr. 11,23. în 1707—1708 marchizul de Ferriol în trecere prin Ţările Române a desenat după natură mai multe costume boiereşti de influenţă turco-orientală. z. MIHAIL, T. P. 17. Spatele bancnotei este desenat într-o manieră mult mai conservatoare. RL 2005, nr. 4 732, cf. ALR n 6 625/105, 365, 386, 848, ib. 6 682/414. De s-ar putea dorul scrie... Sau să îl poţi desemna ... Poate s-ar mai micşora, folc. TRANSILV. II, 62. (R e f 1. p a s.) Pe această peatră se deseamnă felurimi de figuri, barasch, i.-n. 39/15. Acest cadru, de vom ţine cont de timpul în care s-a desenat, înfăţişează un mare interes artistic, filimon, o. ii, 89. F i g. Soarele după furtună desemnă nuorii cu cele mai frumoase coloare. PÂCLEANU, i. i, 184/30. Cuvintele frumoase, dar comparaţiunea confuză, imposibilă, îndată ce încerci a-ţi desemna imaginile întrebuinţate. CONV. LTT. 1,18. Puncte mici ... se închegau şi desenau forme şi figuri. AGÎRBICEANU, s. 565. Spre răsărit se deschidea zare mai largă, ... desemnând o curbă uriaşă ...pe cer. id. A. 71. Rămurelele degerate de afară... desenau arabescuri negre pe geamurile tulburi. REBREANU, P. S. 115. Un negru nor... desemna pe cer o spadă de Toîedo. MINULESCU, VERS. 109. Plouă ... Pe trotuarul negru felinarul desenează O enormă violetă, id. ib. 154. Vezuviulfumegă leneş, desenează pe cer o abureală uşoară. COCEA, S. I, 94. ^ (Prin lărgirea sensului)Dogmele... desemnează un conturfoarte larg. STĂNILOAE, o. 62. Acele automatisme ale vorbirii care desenează ... structura obiectivă şi autonomă a limbajului, vianu, a. p. 138. Desinată după un model de reciprocităţi, societatea devine... o tortură. ARGHEZI, s. XI, 101. Vorbim prin acest act istoric, ne definim şi ne legitimăm prin el, desenând locul nostru inconfundabilpe harta geografică şi spirituală a lumii. FLACĂRA, 1975, nr. 48,4. Trebuie să luptăm împotriva limbajului ritualizat, pentru cuvântul care desenează obiectul ib. 1977, nr. 9, 9. 2. R e f I. A se contura, a se profila (1), a se proiecta (2). Mijloc şi late spete Şi umeri se deseamnă sub mantă purpurie. heliade, o. I, 231. Puneţi această tăbliţă în camera obscură în locul unde se deseamnă imaginea. BARASCH, M. în, 17/15. Prin aluniş sufla vântul, ... Nucii, bătrâni ca pământul D-a lungul se desina. ALEXANDRESCU, P. 101. Gura ei mică ...se desemna sub o zâmbire de bucurie. ALECSANDRI, O. P. 114. Se uita cu ochii mari la figura ce se desemna ca o fantomă în lumina lunei. GANE, N. 1,21. Departe înspre apus se desinează dealurile de pe Valea Prahovei. CARAGIALE, o. III, 170, cf ŞĂINEANU2. Singură biserica de lemn ...se înălţa mândră desemnându-se pe cerul leşiatec. REBREANU, N. 230, cf. CADE. Asprimea voluntară a feţei era îndulcită ...de buzele cărnoase, ... desenate voluptos. C. PETRESCU, î. 1,13. Formele puternice se desemnau sub îmbrăcămintea uşoară. SADOVEANU, o. I, 127. Coapsa zdravănă ...se desena dur, cum sta picior peste picior. MIHĂESCU, D. A. 103. La poalele unui lanţ de munţi care se desenează la orizont, începe să se zărească o aşezare omenească. RALEA, o. 36. [Norii] desenează pe cer hărţile unor continente necunoscute. BOGZA, C. o. 53. Gratiile ...se desenau pe toţi pereţii, beniuc, M. c. I, 26. Numai umerii şi capul i se desenau negre pe lumina palidă a nopţii, demetrius, A. 328. ^ (Prin lărgirea sensului) Tendinţele rupturii se desenează clar în 1924 pentru a 4655 DESENARE -610- DESENSIBILIZARE deveni apoi ireconciliabile. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 18, 13/3. ^ T r a n z. Un păr luciu şi fin, lucind îi deseamnă corpul [calului], heliade, o. I, 347. Sprincene orisontale ..., ochi adânci şi desinaţi cu desluşire, ... însemnează un caracter judicios. FIS. 39/6. îşi puse un frac care-i desina o talie cu adevărat elegantă. ALECSANDRI, O. P. 81. Nasul ... era ...fin şi sigur desenat ca şi buzele. CAMIL PETRESCU, U. N. 94. Avea picioare fin desinate. ARGHEZI, S. XI, 17. Varvara se supuse şi-i arătă ... două mâini ...cu degete albe,... minunat desenate. VINEA, L. I, 70. + T r a n z. F i g. A înfăţişa, a prezenta, a reda prin ceea ce are caracteristic, definitoriu etc. Scrierea ... va desemna portretele oamenilor mari. ALECSANDRI, S. 29. Teofil Vâlcu desenează sfârşitul în ticăloşie al lui Galilei. T ianuarie 1969,104. Vor intra în producţie... noi obiective, desenând noua zonă industrială a oraşului, flacăra, 1975, nr. 119,4. Patria este desenată pe epoletul grănicerului ca un simbol al acestei arme. ib. 1976, nr. 26,4. 3. T r a n z. F i g. A schiţa (2); a preciza. Chestiunea abia este desemnată; aceasta este primul ei cuvânt. ODOBESCU, S. III, 408. R e f 1. Perspectiva creşterii ...nu se desena încă. beniuc, M. c. 1,57. + (Neobişnuit) A imagina. Mi-am desenat o figură aproximativă de „ Americancă ” în tailleur cu carouri maron închis. E. IONESCU, E. 160. - Prez. ind.: desenez. - Şi: desemna (prez. ind. pers. 3 şi învechit: desemnă, deseamnă), (învechit şi regional) desina (regional) disemnâ (alr n 6 625/365, 386, ib. 6 682/717) vb. I. - Din fi*, dessiner. - Desemna: prin apropiere de semn. DESENARE s. f. Acţiunea de a desena (1) şi rezultatul ei. Cf. heliade, paralelism, i, 77, i. golescu, C., POLIZU, PONTBRIANT, D. Fiece figură este plină de înţeles şi de caracter în desemnare, plină de putere şi de îmbelşugare în colori, contemporanul, 1,400, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w., ltr2, DL, dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Fără îndoială că studiul, abilitatea şi o îngrijită observare a efectelor grimărei şi desemnărei la alţi actori contribuie foarte mult la claritatea caracteristicei. EMINESCU, O. XIV, 344. - PL: desenări. - Şi: (învechit) desemnare, designâre (I. GOLESCU, C.) S. f. - V. desena. DESENÂT1 s. n. Faptul de a desena (1). Cf. dex, MDA. - V. desena. DESENÂT2, -Ă adj. 1. Reprezentat grafic printr-un desen (1); cu desene. Cf. LM. Nervii optici îmi produc în creieri o impresie, prin care mi se pune în lucrare conştiinţa şi care îmi dă ideea cercului desemnat. MAIORESCU, L. 18, cf. DDRF. După felul cum... ne-au împachetat într-un surplus de hârtie desenată lucrurile... am înţeles că nu le fusesem antipatici. RALEA, O. 105, cf. M. D. ENC. 2. Conturat. Mă priveşte mirată, fără să încrunte sprân-cenile desenate, cu ochii mari, verzi. CAMIL PETRESCU, P. 87. - PL: desenaţi, -te. - Şi: desemnat, -ă adj. - V. desena. DESENATOR, -OÂRE subst. 1. S. m. şi f. Persoană care desenează (1), care are profesia de a desena; artist care practică arta desenului decorativ sau tehnic. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 77, I. GOLESCU, C. Un zugrav poate fi mare colorist, bun desemnator ..., dar cu toate acestea va fi tot mediocru. NEGULICI, E. I, 238/28, cf. POLIZU, BARCIANU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Le Sucur, unul din cei mai fini şi mai abili desemnatori avea în proporţiunepuţin ştiinţa pentru colorit. CONV. UT. 1,10, cf COSTINESCU, LM, ALEXI, W. Printre desemnători... putem cita ...un ilustrator român. LUC. vn, 212. Antim era un bun desemnator. IORGA, C. I. m, 58, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Iser e, în primul rând, desenatorul, pictorul înamorat de elocvenţa liniei. COCEA, S. II, 445. Jurcan era desenator la Clinica psihiatrică. VLASIU, D. 15. Desenatori care ... le-au explicat în linii schematice. sadoveanu, O. IX, 406. Desenatorul matricelor de turnat litere era un grec din Creta, oţetea, r. 232. Acelaşi lucru îl pat desinatorii. ARGHEZI, P. T. 72, cf. LTR2. Face o călătorie împreună cu... desenatorul Trenk. IST. LIT. ROM. II, 709, cf. DN2, DEX. Prea tânărul născocitor ... să fie deopotrivă ... reporterul, desenatorul, dactilograful. CONTEMP. 1975, nr. 1 505,1/2. Wanda Mihuleac este unul din cei mai bravi, mai mult dăruiţi desenatori... din câţi avem. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 14. ^ F i g. Excepţional desenator şi pictor, Ion Luca [Caragiale] ,prinjuxtapunere de crochiuri, ajunge să contureze un tip general, nou faţă de comedii. CONSTANTINESCU, S. II, 139. + Desenator tehnic=persoană care practică desenul tehnic v. tehnic1 (11). Cf. nom. PROF. 5. Tânărul desenator tehnic a căzut ca un erou. MAGAZIN, IST. 1974, nr. 8,29. S-a înscris la o şcoală de desenatori tehnici. FLACĂRA, 1976, nr. 35, 22. 2. S. n. (Regional) Compasul tâmplarului (Cristeşti -Botoşani), alr n 6 681/414. -PL: desenatori, -oare. - Şi: (învechit) desemnator, -oare, desemnător, -oare, desinator, -oare, desinător, -oare (i. golescu, c.) s. m. şi f. - Din fr. dessinateur. DESENATURĂ s. f. Proiectare şi creare de mostre şi desene noi pentru ţesătorie. Cf. ltr2, dn2, dex. -PL: desenaturi. - Desena + suf. -ătură. DESENSIBIL1Z vb. I. T r a n z. 1. A efectua o desensibilizare (1). Cf. DN2, dex2. 2. A micşora sensibilitatea unei emulsii fotografice prin tratarea acesteia cu un desensibilizator înainte de developare. Dacă substanţa firelor atacă sau desensibilizează emulsia ele pot fi uneori înlocuite prin capilare de sticlă cu pereţi foarte subţiri. SANIELEVICI, R. 218, cf. DN2, M. D. ENC., DEX2. -Prez. ind.: desensibilizez. - Din fr. desensibiliser. DESENSIBILIZÂNT, -Ă adj. Care produce o desensibilizare. Cf. DEX2, NDN. -PL: desensibilizanţi,-te. - Desensibiliza + suf. -ant. DESENSIBILIZÂRE s. f. Acţiunea dea desensibiliza şi rezultatul ei. 1. Tratament care previne, reduce sau înlătură reacţia sensibilă, alergică a organismului faţă de anumite substanţe, medicamente, seruri, vaccinuri etc. Metoda cunoscută sub numele de desensibilizare [în astm] ... nu este decât o metodă ... specifică, danielopolu, F. N. I, 164. Există un tratament local al leziunilor eczematoase şi un tratament general de desensibilizare a organismului. BELEA, P. A. 4663 DESENSIBILIZAT -611- DESERTIZARE 568? cf. der, D. MED., M. D. enc., DEX2. Tratamentul [pentru rinită alergică] este îndelungat şi complex, presupunând: ... desensibilizarea specifică sau nespecifică. RL 2005, nr. 4 599. 2. Micşorare a fotosensibilităţii emulsiei fotografice. Aceste substanţe, care oxidante, produc şi o anumită desensibilizare a emulsiilor. SANIELEVICI, R. 221, cf. LTR2, M. D. ENC. - PL: desensibilizări. - V. desensibiliza. Cf.fr.desensibilisation. DESENSIBILIZAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut sau căruia i s-a redus sau înlăturat sensibilitatea; lipsit de sensibilitate. Cf. dex2, mda. - PL: desensibilizaţi, -te. - V. desensibiliza. DESENSIBILIZATOR s. n. Substanţă folosită pentru micşorarea sensibilităţii la lumină a emulsiilor fotografice. Cf. LTR2, DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX2. -Pl.: desensibilizatoare. - Din fr. desensibilisateur. DESEORI adv. De multe ori, în repetate rânduri; des (II 2), adeseori, adesea; frecvent. Deaseori ... prin alţi priiateni m-am închinat dumitale. EUSTATIEVICI, I. 59/10. Auzind deseori aceleaşi cuvinte, le începe a spune de jumetate. IORGOVICI, O. 4/5. Am auzit deseori oameni comparând Carpaţii noştri cu munţii Şviterei. RUSSO, S. 99. Am fost deseori chemat când nu găseau pe dl. dr. Juliano acasă. CONTEMPORANUL, I, 900, cf. EMINESCU, o. Di, 148. Ţerani de peste Dunăre treceau deseori la noi. IORGA, C. 1.1,201. Ele merg deseori să privească lucrările. AGÎRBICEANU, A. 343. Flăcăul povesti cu de-amănuntul tot ce s-a întâmplat, întrerupt deseori de Zenobia. REBREANU, I. 130. Deseori nu avea putere să surâdă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,29. Există tipuri în toate straturile sociale care improvizează liber, pe o temă, balade şi poeme deseori de o lungime prodigioasă. sadoveanu, o. XX, 46. [Unii] interpretează istoria veche românească prea numai după documente şi din cabinet - din care pricină pierd deseori contactul cu realitatea. BRĂtianu, T. 94. Deseori era întrerupt. STANCU, R. A. I, 184. Deseori nisipurile sunt cimentate parţial în gresii. ONCESCU, G. 77. Foiletonistica lui Caragiale scoate deseori la iveală pe bunul burghez. CONSTANTDNfESCU, S. n, 62. Printre metodele de administrare a medicamentelor sunt folosite deseori injecţiile. BELEA, P. A. 72. Adevărul unei bucurii sau liniştea ... erau deseori puse la îndoială. PREDA, M. 441. A avut totuşi deseori prilejul să cunoască noţiuni şi obiecte. VARLAAM -sadoveanu, 74. Rămânea deseori şi nopţile în mină, lângă Altân şi ceilalţi. BĂNULESCU, 1.73. Deseori... [băile] erau şi lăcaşuri de desfătare. G. BARBU, A. V. 19. în revistele de popularizare de la sfârşitul sec. al XlX-lea apar deseori articole despre costumul popular. Z. MIHAIL, T. P. 21. O serie de motive reprezentate sunt asociate cu mituri străvechi al căror sens original s-a pierdut, elefiind azi, deseori, simple reprezentări plastice. PAVEL, s. E. 125. Direcţia economică şi cea de patrimoniu au fost deseori criticate. RL 2005, nr. 4 705. Proprietatea românească este deseori închiriată de către comunităţile de italieni, spanioli", brazilieni sau uruguayeni. adevărul, 2006, nr. 4 839. (Folosit la superlativ induce ideea de pleonasm) Ceea ce doreşte foarte deseori să pună în lumină Vasile Alecsandri este felul fantastic în care îi apar peisagiile. VIANU, A. P. 80. Foarte deseori întrebuinţăm asociat medicamente activante. DANIELOPOLU, F. N. I, 94. + (Precedat de „atât de” subliniază frecvenţa maximă) Cât se poate de des. Publicul e doritor de a vedea ziua renaşterii a literaturii naţionale, care atât de deseori a fost împiedicată şi oprită (a. 1852). plr i, 150. Atât de deseori am auzit exclamaţia asta, încât am impresia că ... pâinea e supremul scop al oricui. CAMIL PETRESCU, u. N. 70, cf. DL, DM, DEX. - Pronunţaţ: -se-ori. - Din dese (pl. fem. al lui deasă) + ori (pl. lui oară). DESER s. n. v. desert. DESEREDIT vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A dezmoşteni. Cf. prot- pop., n. d., lm, gheţie, r. M., BARCIANU, V., ALEXI, W. -Prez. ind.: desereditez. - Cf. it. d i s e r e d i t a r e, fr. d e s h e r i t e r. DESERT s. n. 1. Ultimul fel de mâncare al unei mese alcătuit din dulciuri, fructe, brânzeturi etc. Desertul la încheierea ospăţului se alcătuia din o mulţime de poame, de confeturi de zahar, de turte dulci de miere şi de altele. ASACHI, I. 226/24. Măncări ce se pun pe masă cu friptură şi înaintea deşertului poamelor. MAN. SĂNĂT. 37/27. Vinurile voastre de deşert să fie toate elisire aromatice. ib. 195/12, cf. PONTBRIANT, D. Aceştia nu pot să dejune fără a lua, ca desert, două litre de iarbă de puşcă. CONV. LIT. I, 151, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Pâinea rămase întreagă. Copiii cerură câte-o felie goală, la sfârşit - desert. C. PETRESCU, î. II, 164. Poate că era bine să fi luat la desert şi un pahar de vin. E. IONESCU, E. 208. Treizeci şi şapte de feluri de bucate şi desert. ARGHEZI, S. XI, 20, cf. DL, DM. Ca desert 1 pahar cu ceai. belea, P. A. 254. Poţi mânca un meniu de la aperitiv la desert, flacăra, 1957, nr. 42,5. La ... [bolnavii de diabet] este exclus desertul tradiţional. RL 2006, nr. 4 902. 2. Moment al mesei în care se serveşte desertul (1). Acest vin ci se be obişnuit la deser (mezelicuri) ... este gras, des, foarte spirituos şi ameţitor. AR (1832), 2682/18. Să n-ajungi la vin decât la apropierea deşertului. MAN. SĂNĂT. 195/12, cf. cade. Odată la masa unui restaurant, la desert... mi-a şi spus că se simte foarte bine cu mine. E. IONESCU, E. 55. Poate că-ţi aduci aminte pe urmă. La desert BARANGA, I. 176, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: deserturi. - Şi: (învechit, rar) deser, deşert s. n, - Din fr. dessert. DESERTIC, -Ă adj. v. deşertic. DESERTIZ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică pietre preţioase, perle etc.) A scoate dintr-o montură metalică. Cf. dn2, m. d. enc., dex2. 2. A desface elementele unui mecanism asamblate prin sertizare (2). Cf. m. d. enc., dex2. -Prez. ind.: desertizez. - Pref de- + sertiza. Cf. fr. d e s s e r t i r. DE SERTIZARE s. f. Acţiunea deadesertiza şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s e r t i z a (1). Cf dex2. 2. Cf desertiza (2). Cf ltr2, m. d. enc., dex2. 4672 DESERVA -612- DESETINĂ1 - PL: desertizări. - V. desertiza. DESERV vb. I v. deservi1. DESERVENT s. m. (Rar) Persoană care deserveşte1 (1). Cf. DEX2, NDN. - PL: deservenţi. - Din fr. desservant. DESERVÎ1 vb. IV. T r a n z. 1. A face anumite servicii unei colectivităţi, a presta un serviciu în folosul tuturor, a servi (6); s p e c. a asigura un serviciu de transport pentru un loc, o localitate. Compania vapoarelor deservează aceste 9 puncturi din România. I. IONESCU, M. 751. [Prin schimbarea anului bugetar] se dă o aparenţă de legitimare rentei anuale ce s-a ingajat d. Brătianu să deserveze d-lor deputaţi, plătind diurna nu trei luni pe an, precum o prevede Constituţiunea, ci câte şase şi şapte luni pe an. EMINESCU, O. xn, 50. Cantinele existente ... deservesc mai puţin de 2 000 de salariaţi. BO (1951), 1 094. Se îndreptară spre peretele din fund, pe care aveau harta ariei de lucru a staţiunii, cu comunele ce le deserveau. mihale, o. 132, cf. dl, DM, dn2, dex. [Pârtia este] de dificultate medie, cu o lungime de 900 metri, deservită de un teleschi, tot de 900 metri. RL 2005, nr. 4 780. 2. A îngriji, a supraveghea o maşină în timp ce funcţionează. Cf. DL, DM, DN2, DEX. Secuiul sau trăistuţa mică ... deservea aceeaşi funcţie utilitară, fiind necesară la transportul mâncării, pavel, s. E. 138. - Prez. ind.: deservesc. - Şi: (învechit) deservâ vb. I. - Din lat. deservire, fr. desservir. DESERVI2 vb. IV. T r a n z. (Complementul indică oameni sau manifestări ale lor) A face un rău serviciu, a nu servi cum trebuie; a vătăma (II), a prejudicia. Acum puteţi aprecia daca faptul d-lui Strat servă sau deservă creditul statului, daca acesta nu primeşte lovituri când vine să ne arate un deficit imens de 28 1/2 milioane în cheltuielile zilnice ale anului 1875 şi 1876. eminescu, O. XI, 186. Autorul nu reuşeşte să dea expresie potrivită intenţiilor sale şi adesea le deserveşte. CONTEMP. 1948, nr. 104,4/4, cf. dl, DM, DEX. Valori naţionale sunt şi modul în care statul serveşte sau deserveşte societatea civilă, patapievici, c. l. 254. ^ Intranz. Vedeam bine că prezenţa mea o incomoda pe Diana, îi deservea. E. IONESCU, E. 57. - Prez. ind.: deservesc şi (învechit) deserv. - Din fr. desservir. DESERVICIU s. n. Serviciu dezavantajos, neconvenabil, dăunător. Cf. dex2 NDN. Sfaturile lui... i-au dat mai multă putere preşedintelui pe termen scurt, dar pe termen lung au adus mari deservicii Americii. RL 2005, nr. 4 505. - PL: deservicii. - Pref. de- + serviciu. DESERVIRE1 s. f. Acţiunea de a d e s e r v i1 (1) şi rezultatul ei. Cf. codru-drăguşanu, r. 41. Primele se acordă pentru... deservirea corectă şi în bune condiţiuni a producătorilor şi consumatorilor. LEG. EC. PL. 320. Pe lângă fiecare instituţie ...va putea funcţiona o cantină pentru deservirea salariaţilor. BO (1950), 1 044, cf. dl, DM, DEX. Energy Holding ... şi-a creat un sistem complex dedicat deservirii clienţilor săi. RL 2005, nr. 4 732. -PL: deserviri. - V. deservi1. DESERVIRE2 s. f. Acţiunea de a deservi2 şi rezultatul ei. Cf. dex, mda. - PL: deserviri. - V. deservi2. DESERVIT1, -Ă adj. 1. Căruia i s-au făcut anumite servicii; spec. căruia i s-a asigurat un serviciu de transport pentru un loc, o localitate. Cf. mda. 2. (Despre maşini) Care a fost supravegheat în timp ce funcţiona. Cf. da, mda. - PL: deserviţi, -te. - V. deservi1. DESERVIT2, -Ă adj. (Despre oameni sau manifestări ale lor) Căruia i s-a făcut un rău serviciu, care nu a fost servit cum trebuie. Cf. mda. - PL: deserviţi, -te. - V. deservi2. DESESFĂRŞÎT, -Ă adj. v. desăvârşit. DESESIZ vb. I. R e f 1. (Jur.; despre autorităţi. în special despre instanţe) A se desărcina de rezolvarea unui litigiu. Cf. DL, DM, DEX, ndn. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a desesizat. RL 2005, nr. 4 644. + T r a n z. (Rar) A deposeda pe cineva de o sarcină. Cf. DL, DM, ndn. - Prez. ind.: desesizez. - Din fr. dessaisir. DESESIZÂRE s. f. (Jur.) Faptul de a (s e) d e s e s i z a; deposedare de o sarcină. Cf. DL, dm, dex, ndn. ~ PL: desesizărL - V. desesiza. DESET s. n, 1. (Regional) Loc acoperit cu tufe sau cu arbori apropiaţi, pădure deasă; desiş (1). Turma Tot o revarsă prin văi şi-o goneşte spre deset de codru. COŞBUC, AE. 15. în deset urma mi se pierde - Şi-ajung într-o dumbravă verde. IOSIF, T. 66, cf. DL, DM, DEX, coman, gl., alr n 6 323/279,334,343,346,349, alr sn ii h 586. 2. (Rar) Spaţiu restrâns în care sunt înghesuite o mulţime de fiinţe sau de lucruri; p. e x t. îmbulzeală, înghesuială. Da ... iama prin ianicerime, Şi prin deset năvălea, Desetul de mi-l rărea. COŞBUC, F. 114. Depărtează din larga-ncăpere Desetul marei mulţimi, poruncind să deschidă câmpia, id. ae. 96, cf. DL, DM, DEX. - Pl.: ? - Şi: (regional) desăt s. n. chest. iv 165/264. - Des + suf. -el DESETÎNĂ1 s. f. 1. (în sec. XV - XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din recoltă, z e c i u i a 1 ă (1), dijmă (1); spec. dare pentru stupii de albine. 200 stupi la cămul Tudor deseatină de la Vaslui (a. 1588). CUV. d. bătr. I, 212/5. Aşijderea şi voi c[liu]ceari carii vor îmbla acolo, să nu aveţi a învălui de deseatină, de curechi şi de sămânţă (a. 1629). I. BIANU, D. R. 167. Au mai adaos pre banii desetinei ceară şi miere. n. COSTIN, ap. cade. Şi [Grigorie-Vodă] au mai scădzut desetina 4686 DESETINĂ2 -613- DESFACE boierilor, să de de 10 un leu, şi au rădicat ţigănăritul şi morăritul şiprisăcăritul şi cârciumăritul, care le scornisă Mihai-Vodă. NECULCE, L. 304. Numai disetina pi boieri iarăşi au lăsat-o mai pi urmă să hie din dzeci un leu, precum era şi la Gligorie-Vodă. Aşijdere au jăcut testament mănăstirilor, preuţilor di ţară şi mazililor, di le-au rădicat dajdea, să nu dea nimică. id. ib. 325. Scos-au desătina de stupi îndoită (a. 1729). GCR n, 24/33. Arătând la hrisovul Mării[i] Sale că şi pe însuş Mărie Sa l-au păgubit Vas[i]lie Ceaurul de o somă de bani, den cumpărătura unei desetini de la Bacău (a. 1741 - 1742). IORGA, S. D. VI, 261. Mazilii şi mănăstirile... să-şi ieie ... desetină de stupi şi de mascuri (a. 1743). id. ib. 34. Au scos Mihai-Vodă desetină de stupi să dea toţi. MUŞTE, ap. HEM 847. La vreme desătinii să aibă a scuti două sute stupi (a. 1758). IORGA, S. D. XXI, 141. Hrisovul... pentru scutirea neamurilor boiereşti de desătină, goştină, vădrărit (a. 1783). CAT. MAN. I, 3 .Să aibă a scuti aceste bucate, adecă treizăci stupi sau sfini de desătină (a. 1793). URICARIUL, II, 175/9. Să aibă a scuti... una sută stupi i sfini de disătină (a. 1827). IORGA, s. D. XIX, 45, cf. ŞĂINEANU, D. U., DL, M. D. ENC., DEX. 2. (învechit) Măsură agrară rusească, folosită odinioară şi la noi, egală cu 1, 09 ha. Cf. cihac, ii, 94, jahresber. XXVI, 22, DL, DM, M. D. ENC. + (Regional) Porţiune de pământ de 60 de prăjini, coman, gl. -Accentuat şi: desetină. ~ Pl.: desetine. - Şi: (învechit) deseatină, desătină, disetină, disătină s. f. - Din (1) slavon, accathna, (2) rus. Aecenma. DESETÎNĂ2 s. f. (Prin sudul Munt.) Snopi de cereale (în număr de zece) aşezaţi pe câmp. cv 1949, nr. 9,34. -PL: desetine. - Din bg. fleceTima. DESETINÂR s. m. (învechit; rar) Desetnic. Cf. TDRG, MDA. - PL: desetinari. - Desetină + suf. -ar. DESETNIC s. m. (învechit) Slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei1 (1). Desetnicii de stupi (a. 1741). URICARIUL, rv, 400/12. Carte cătră... desetnici să nu facă năpăstuiri locuitorilor (di. 1742). CAT. MAN. 1,493. Şi carte aceasta să-s citiască în toate satele acelui ţănut, ... că să supără lăcuitorii cu multe năpăşti de cătră disetnici, năpăstuindu-i şi cu izvoadile de anul trecut (a. 1742). IORGA, s. D. vi, 227. Ioniţa Buliga... dascal. ToaderNegură, deputat. Ioniţă Cenuşe, desetnic (a. 1843). ştefanelli, D. C. 424. Poroncim Domnia Mea cămăraşilor de ocnă, slujbaşilor, desătnici, vădrari...săseurmeză,păzindu-să întocma, după hotărârea hrisovului (a. 1793). URICARIUL, îl, 175/24, cf. TDRG. -PL: desetnici. - Şi: desatnic, disetnic s. m. - De la desetină. DESEVĂRŞÎT, -Ă adj. v. desăvârşit. DESFACE vb. IIL 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică acţiuni efectuate în prealabil, adesea în legătură cu „a face”) A readuce la stadiul iniţial, prim, a face să revină la ceea ce a fost înainte; a înceta să mai existe într-o formă anterioară; p. e x t. a acţiona (după bunul plac). Pre cale i-au ieşit înainte... domnul muntenesc ...şi au dzis craiului: „ Craiule, cefaci? Turcii la vânat ies cu mai mare gloată. Intoarce-te înapoi ”. Iara ce ieste să să facă sfatul bun nu desface. M. COSTIN, O. 285. Acesta [Corbul] toate lucrurile în monarhiia păşirilor a face sau a desface în voia sa avea, nici glas sau cuvânt împotriva lui cineva a scorni, a îndrăzni putea. CANTEMIR, I. i. I, 54. împăraţii, patriarhii şi vlădicii fac şi desfac mai ca nişte Dumnezei (a. 1773). GCR n, 94/23. Cum voi mai desface, Oricâte acum voi hotărî de voie-mi a se face? RUSET, E. 54/12. Ce voi face eu nici dracu n-o desface! în PR. dram, 210. Omul singur ceea ce-şi face niminea nu i-l poate desface. PANN, P. v. m, 120/22. Un proverb românesc vechi... zice: „ Timpulface şi desface filimon, 0.1,253. A institui puteri în stat, a numi representanţi, a face şi a desface dinastii..., toate aceste nu rezolv încă problemul CONV. LIT. II, 40. Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. CREANGĂ, P. 46. Odinioară el credea că omul poate să facă şi să desfacă, slavici, o. 1,179. Gândul face totul şi-l desface, fără niciun material de construcţie. ARGHEZI, S. XX, 110. N-a plăcut domnului colonel Voinescu care, de zece ani, face şi desface totul în oştire. CAMIL PETRESCU, O. n, 531. Ce-şi face omul singur, nu-i pot desface o sută de prieteni. C. PETRESCU, A. R. 27. Vizionarul... care acum ceva vreme făcea şi desfăcea viitorul naţiei. RL 2005, nr. 4 716. Rău îmi pare-amu-i trecut După câte le-am făcut... Ce-am făcut, nu pot desfa(ce). BÎRLEA, c. P. 222. (Refl. p a s.) Ce s-a făcut nu să poate desface. PANN, E. V, 44/9. Cele jăcute tot nu se mai pot desface, slavici, O. I, 180. Ce-i făcut de oameni, de oameni se desface. DAVIDOGLU, o. 58. Că-i ordin ...să se facă şi să se desfacă! LĂNCRĂNJAN, c. n, 401. (R e fi.) întâmplarea iaste carea să face şi să desface. GRIGORIE, L. 60/10. 2. T r a n z. (Complementul indică legături, noduri (11), lanţuri etc.) A deznoda (I), a dezlega (11). Mâna lui disface Unealta de robie... Cumplitul lanţ. alecsandri, O. 220. îmi desfăcui opincile şi mă lungii cu faţa-n sus. HOGAŞ, DR. 1,81. Ea desfacefunda roză cu oarecare grijă. CAMIL PETRESCU, P. 93. Desfăcând o legătură, scoase din ea la iveală prune mari. BRĂESCU, O. A. II, 124. I-a desfăcut legătura de la mână, i-a făcut un bandaj curat. POPA, v. 246. Podarul desface lanţul, şi... corabia începe să plutească, bogza, c. O. 290. Se grăbi ...să desfacă şleaurile de la cai. PREDA, M. 68. Aceştia desfacură legătura şi-l lăsară să cadă. barbu, ş. n. 167. (Refl. p a s.) Se desface [săculeţul] şi se varsă dintr-însul roditoareapulbere. ÎNV. POM. 29/12. Fluerul întâi... Apoi numaidecât al doilea ... Frânele se desfac ... Trenul a pornit. CARAGIALE, o. 1,199. Verigile se sfarmă... lanţul se desface, se-aud parcă suspine. DENSUSIANU, L. A. 97. (Refl.) Asemenea lanţuri se desfac însă de la sine, prin deslânare. ARGHEZI, S. XI, 62. S-a desfăcut nodul [la corabie] şi a luat~o curentul TUDORAN, P. 150. Vezi. arape, dumneata, Că ţi s-a desfăcut chinga, pâsculescu, L. P. 254. Dacă se rupe o verigă tot lanţul se desface. ZANNE, P. III, 204. ^ R e f 1. Fi g. Nu cred că inimile pot aşa de lesne a se deznoda şi a se desface. CR (1830), 242/l. Face un progres de abstracţiune în privinţa cuprinsului aceleiaşi noţiuni, se desface legătura ce o unea cu reprezentările mai materiale. MAIORESCU, L. 27. Firele ce ne ţineau legaţi de dânsa [de tragediană] se vor desface, lăsându-ne în faţa realităţii. LOVINESCU, c. IV, 37. A deshăma (1). Desfa caii şi bagă-i în grajd, preda, m. 85. + F i g. A elibera, a descătuşa (1). Desfă din lanţurile-i ruginite Bătrânul ... vânt. AL. philippide, a. 87. Desfă-i din lanţurile nevăzute. 4691 DESFACE -614- DESFACE LOVINESCU, C. ii, 189. Un duh mi-aipus în sâmburulfiinţei ... Desfă-l, că stă sub lespede pecetluit. voiculescu, poezii, i, 93. (R e f 1.) După ce vă veţi desface de toate rămăşiţurile dăjdilor trecute aveţi să răspundeţi numai banii lefilor de doao luni şi o parte din banii mezil-hanelilor (a. 1817). iorga, s. D. vi, 515. + (Complementul indică nasturi, cheotori, închizători etc., obiecte de îmbrăcăminte prevăzute cu nasturi etc.) A descheia (4), a desprinde (1). îşi desfăcu şerparul de la brâu, plin de bani, şi-l deşertă pe masă. SLAVICI, O. I, 180. Cu cămaşa desfăcută la gât ...stă cu mâinile în buzunar, vlahuţă, s. a. n, 179. [Ajută] să desfac încheietorile ude ale hainelor. c. PETRESCU, S. 79. Zicând, îşi desfăcu sumanul în lături. MIRONESCU, S. 6. îşi desface de la spate centura, care se desprinde cu tot aparatul de panglici late şi elastice. CAMIL PETRESCU, P. 73. îngenunche lângă logofăt... şi-i desface haina lui boierească, la piept. STANCU, D. 154. Vom elibera gâtul şi mijlocul bolnavului desfăcând nasturii. BELEA, P. A. 25. Şi-a desfăcut pieptarul şi s-a descins de armă. labiş, P. 210. -v* R e f 1. M-am sculat, m-am desfăcut la piept... m-am dus la fereastră. SĂM. I, 153. Se desfăcură la sânuri şi pecetia sfârâi niţel şi fură înfieraţi. VISSARION, B. 71. La guler erau două cheoturi, adică două aţe albe de o parte şi de alta, legate ciot, canafi, ca să nu se desfacă, pavel, s. E. 40.+ (Complementul indică părul111 împletit, aranjat) A lăsa în voie, a despleti (1), a deranja (1). Cf. pontbriant, d. Mi-oi desface de-aur părul EMINESCU, o. I, 55. Şimţi cum îi desface de pe cap coadele. caragiale, o. h, 313. Se urcă ...pe vreun arbore şi-şi desfac părul de aur ca să şi-l pieptene. SĂM. n, 72. Şi-şi desfăcu de jale şi părul IORGA, C. I. I, 87. O apucă de păr, trase şi-i desfăcu cozile. LOVINESCU, C.2 I, 19. îşi desfăcuse părul încă negru. DEMETRIUS, A. 213. O văz că îşi desface părul şi începe să şi-l strângă iar peste cap. preda, î. 46. ^ Re f 1. Coadele lungi i s-au desfăcut, dar n-are vreme să şi le mai înnoade. vlahuţă, S. A. II, 180. + (învechit, rar; complementul indică părul) A da la o parte, a înlătura. Atunce [sfântul] veni cătră noi şi-ntindzând mânule spre ceri să rugă la Dumnădzău şi ne blagoslovi şi, desfăcând părul de pre obraz, voroviia cu noi. dosoftei, v. s. octombrie 81723. 3. T r a n z. (Complementul indică obiecte pliate, strânse etc.) A face să nu mai fie îndoit, strâns, înfăşurat, împăturit; a deschide (II2), a desfăşura (1). Atunce Teodul scoasă năframa şi o desfeace şi află cărbunii aprinşi şi nu să strânsără atâtea dzâle, o minune ieşită din fire, că nice leac n-au dogorit, nice au betejit năframa! DOSOFTEI, V. S. noiembrie 14674. Deci de vei vedea că spre umegiunes-au plecat, desfa antiminsul pre sffâfntul prestol. IACOV, SYN. 2872. Din sânul său scoate hatişeriful cel împărătesc, şi desfacându-l şi sărutându-l... îl dă în mâna lui Divan-Efendi. GHEORGACHI, LET. ID, 291/15. Seminaristul s-aplecă şi luă ghemotocul: era ceva înfăşurat înăuntru... Voi să-l desfacă. CARAGIALE, o. 1,23. îşi desfăcu cârpa şi strânse în ea şi partea ce mai luase din comoară. SLAVICI, O. I, 329. Directorul... desfăcu dis-de-dimineaţă numărul din urmă al ziarului. SĂM. I, 139. Umblau cu banii fără nicio sfială ..., desfăceau bilele de zece, de douăzeci AGÎRBICEANU, A. 88. Apostol desfăcu scrisoarea de la maică-sa şi o citi, încet, rar. REBREANU, P. S. 305. Am desfăcut mototolul [batista]. C. PETRESCU, S. 161. Olimpia desfăcu, de la poarta ogrăzii, o umbrelă albastră. SADOVEANU, O. IX, 131. Se repede... şi desface aţa până prinde prepeliţa. BĂCESCU, PĂS. 202. Desfăcu ziarele şi începu să le citească, preda, delir. 404, cf. dex. ^ (Prin analogie) Fluturi albi trompa-şi desfac. blaga, POEZII, 327. ^ F i g. Că cumu e judecătoriul, când înaintea nărodului şade, deci zăveasele desfac, şi celor ce stau înainte, tuturor, descoperit arată-se, aşa amu şi atunce şăzând judecătoriul la înfricoşata judecată, toţi avea-vor pre el a-l vedea. CORESI, EV. 536. Un stol de porumbei... desfăcu o ghirlandă albă-n senin, anghel - IOSIF, c. L. 9. Brăila-şi desfăcuse un plan în evantaliu, Cu boare dezefiruri în bura tristei toamne. PERPESSICIUS, s. 79. Noaptea ... şi-a desfăcut splendoarea, de la un capăt la altul al lumii. bogza, c. 0.416. ^Expr. (Regional) A desface patul = a pregăti patul pentru dormit. Cf. DL, DM, DEX. + S p e c . (Complementul indică pânzele de corabie) A întinde, a desfăşura (1). Marinerii... desfac pânzele, alecsandri, o. p. 312. Opriţi motoarele. Desfaceţipânzele/ SEBASTIAN, T. 138. (R e f 1. p a s.) Porunci să se ridice ancora, să se desfacă pânzele, chiriţescu, GR. 225. + R e f 1. A se înfăţişa vederii, a se desfăşură (2) înaintea ochilor; a se întinde. O câmpie albă ...se desfăcea înaintea ochilor mei. SĂM. I, 215. Moldova se desfăcu în aceiaşi întindere pe care o avusepănă atunci. IORGA, C. I. II, 99. Cărarea se desfăcea albă şi prăfuită. PETICĂ, o. 268. Priveliştea care se desfăcea în ceaţa alburie, mă furase. C. PETRESCU, S. 169. Pe malul dimpotrivă ...se desfăcea în lumină un plai înalt. GALACTION, 0.62. Valea Sălanelorse desface singură pe o lungime de câţiva kilometri. SADOVEANU, O. XIV, 537. Ce descântec curge-n mine? ... Se desfac Cunoscutele privelişti. PILLAT, P. 153. Dealurile se desfac indiferente, largi, superbe, demetrius, A. 43. (Cu pronumele în dativ) Cometa şi-a desfăcut... coada-i luminoasă. LOVINESCU, C. H, 59. (Prin lărgirea sensului) Frazele se desfăceau şerpuitoare. LOVINESCU, c. m, 63. 4. T r a n z. (Complementul indică braţele, palmele, pumnii cuiva) A face să nu mai fie împreunat, strâns; a deschide (III 4). Lăpuşneanu posomorându-se desfăcu braţele. NEGRUZZI, S. I, 146. Când îşi desfăcu braţele, copilul îi cătă în ochi nedumerit şi galeş. VLAHUŢĂ, s. A. II, 22. îşi desfăcu braţele în laturi, şi îndată începu să-şi dezbrace cojociţa. AGÎRBICEANU, S. 187. Desfăcându-şi mâna, Vulcan îşi arătă inelele. LOVINESCU, C.2 n, 170. Desfa palma, să-ţi pun ş-oleacă de sare ... îndemnă ea. SADOVEANU, O. X, 525. îşi desfăcu braţele încrucişate pe piept. C. PETRESCU, A. R. 125. Strigă ... desfăcându-şi braţele în lături, preda, M. 155. Stăpânul desfăcu pumnul şi zarurile căzură. BARBU, G. 54. (Prin analogie) Un crucifix de lemn îşi desface acolo braţele, ascuţind parcă şi mai mult peisajul BOGZA, c. o. 120. (R e f 1.) Cele două tendinţe ... desfăcându-se ca o foarfecă. BENIUC, M. C. I, 229. ^ E x p r. (Familiar) A-şi desface pieptul = a se înfoia, a se umfla. îşi desface pieptul gata de trântă. CHIRIŢESCU, GR. 44. Se ridică şi-şi desface pieptul. Am eu nişte feciori! sadoveanu, o. xni, 29. + (Complementul este gura) A îndepărta buzele şi fălcile una de alta (pentru a vorbi, a râde, a mânca); a deschide (III 4). Că cum iaste aceasta derept, ca de acela ce ară fi pentru împreunarea folosului şi a tocmealeei a ne durea şi în toate grijile a ne da şi toate nevoile a lăsa, iară noi nici usnele nu desfacem să ne rugăm pentru ei! CORESI, EV. 523. Desfăcu-se gura lui adia şi limba lui şi grăiia blagoslovi Dumnezeu şi fu la toţi frică cine viia împrejurul lor. id. tetr2. 102. Gură ne-au dat ca să o desfacem şi cu mare glas să lăudăm. NEAGOE, ÎNV. 3/6. îşi desfăcu gura într-un rânjet. CAMILAR, N. 1,143. + R e f 1. A se îndepărta, a se deschide (III 4). Pleoapele i se desfac larg. c. PETRESCU, Î. I, 158. 5. T r a n z. A îndepărta părţile împreunate ale unui obiect (uneori prin tăiere, rupere, dezlipire, despăturire) 4691 DESFACE -615- DESFACE pentru a ajunge la conţinut; a deschide (II1). Cf. anon. CAR. Scoase dintr-o mică îădiţă câteva plicuri pe care le puse pe mica sa mescioară şi începe a le desface pe rând. FILIMON, o. I, 242. Desfac un pachet de tutun, presar pe cearşaf CARAGIALE, O. I, 76. Desfăcând încet pachetul de ţigări, mă uitam la el şi mă gândeam. BRĂTESCU-voiNEŞTl, p. 20. Desfăcu pacheţelul şi examină cu mare atenţie fiece lucruşor. REBREANU, P. S. 29. Desfăcu şi el valiza şi scoase o altă cronică. EFTIMIU, N. II. Cu resemnarea zâmbitoare a unui artist silit să biseze, desfăcu geamandanul. TEODOREANU, M. 1,333. Penciulescu desface plicul febril. CAMIL PETRESCU, T. I, 194. I-a spus să desfacă toate pacheţelele, dând hârtia la o parte, moroianu, s. 170. Copiii l-au văzut de mai multe ori cum vine, cum deschide dulapul, cum desface borcanele şi cutiile, cum le goleşte şi cum fuge îndărăt. ARGHEZI, C. i. 220. îl auzea mergând prin odaia lui, desfăcând o valiză. DEMETRIUS, a. 53. A desfăcut portbagajul preda, i. 144. Mareş desfăcu plicul şi citi în tăcere. barbu, ş. N. 49. + (Complementul este un întreg) A descompune în părţile componente, a scoate din ceva în care a fost inclus; p. e x t. a detaşa (1). Şi ridicând sau desfăcând coşniţa, de va fi de scânduri, să-l aşăzi supt dânsa. MOLNAR, E. s. 108/14. Anatomia este măestria de a despărţi un trup şi a-l desface în părţile din care se alcătuieşte. CORNEA, E. I, 195/11. Şi iar strâmb văzându-l ... Se-apucă-ndată şi iar îl desface [coşul]. PANN, ş. îl, 24/18. Luopetra ... de o desveace. Într-însa află o carte (a. 1600). cuv. d. bătr. n, 43/19. Aruncă [căpăţâna] într-o scafa, apucă unelte, încep a o disface. CONV. LIT. I, 126. Ieşea sicriul prea scurt, şi aşa a trebuit să desfacă tot. AGÎRBICEANU, S. 104, cf. RESMERIŢĂ, D. Au desfăcut strada ca să repare canalul CAMIL PETRESCU, P. 305. Soldatul desfăcu arma, înşirând bucăţile metodic. BRĂESCU, O. A. I, 224. Capul de crap are să-ţi procure cea mai mare plăcere prin delicateţa lui, dacă ştii să-l desfaci. SADOVEANU, O. IX, 443. Desfaci o jucărie. BLAGA, poezii, 80. La şantier desfăceau baraca. TUDORAN, P. 143, cf. M. D. ENC. F i g. Aşa încât Traian, împăratul romanilor, urcân-du-sepe tron după Domitian, văzând acele părţi desfăcute de Roma, a adunat oaste împotriva lor [a dacilor], M. COSTIN, O. 203. (Refl. pas.) Cancerul mercurial se desface ... în bucăţi închiegate de sânge. MAN. SĂNĂT. 217/17. Clădirile şubrede ...se desfac ca nişte cutii de carton. anghel - IOSIF, C. L. 168. (R e f 1.) [Podul] s-au desfăcut din toate legăturile. DRĂGHICI, R. 248/1. (F i g.) întâmplarea ...să desface întru acestaş ipostas, precum, şăderea, culcarea, boala, sănătatea. GRIGORIE, L. 25/11. Fiinţa mea se desface şi se scurge sub sarcina bătrâneţilor. MARCO Viei, C. 90/18. Simţii creierii că mi se desfac. gane, N. m, 126. Ar fi vrut Duţu să se desfacă în două. slavici, O. I, 318. Simţeam că tot se desface în sufletul meu. I. negruzzi, în CONV. LIT. II, 158. Mi se părea că trupul mi se desface în valuri. VLASIU, D. 190. Simţi cum îţi moare trupul, se desface, putrezeşte, demetrius, a. 346. ^ E x p r. A (i) se desface capul cuiva = a avea mari dureri de cap. Cf. candrea, f. 218, ciauşanu, v. 157. + S p e c. A despărţi (6); p. e x t. a analiza, a rezolva (1). Dacă vrea să desfacă vorbele în părţile lor cu exactitate, trebuie să cerceteze... etimologia, antim, o. 403. Numerii ... trebuie desfăcuţi, aritm. (1806), 75/12. [Analiza] desface subiectul şi îl arată... cuprinzând în conţinutul său predicatul MAIORESCU, L. 154 .Aceste ample structuri sonore se pot, aşadar, cu uşurinţă desface în grupuri de silabe. VIANU, A. P. 116. (R e f 1. p a s.) Unimea aceasta se desface în unimile numirei ceii mai mici. ARITM. (1806), 48/18. + T r an z. şi r e f 1. S p e c. A (se) descompunem elementele din care este alcătuit; a (se) dizolva, a (se) distruge, a (se) putrezi (1). Alcătuind şi disfăcând apa din aceste două gazuri. ar (1832), 2882/17. Prafurile... desfac şi scot umorii cei iuţi sau sacri veisa, I. 39/4. Acest gunoi... desface pe acel ce se află în pământ. LITINSCHI, M. 23/11. Aburii acizi şi apoşi... disfac toate stâncele. COBÂLCESCU, G. 52/1. Picăturile de ploae desfac razele. CONTEMPORANUL, 1,209. Un compus chimic se desface în laboratorul chimistului, ib. III, 798. Trecerea curentului ar desface moleculele dizolvate, în fragmentele electrizate. sanielevici, R. 11. Moleculele încep să se desfacă. ist. lit. rom. m, 231. + Refl. (Chim.; învechit) A se dizolva. Arama ... de să disface în acrime să face verde. amfilohîE, G. F. 208715. [Plumbul] se desface prin oarecare acrime. i. NAT. 43, cf. lb. Acest mineral să desface în aţidul vitric. J. CIHAC, I. N. 447/2. Aceste bucate sânt uşor de mistuit, Care lesne se pot desface şi uni cu sucurile animale, albineţ, m. 118/1. + Refl. (Geol.; despre minerale, roci) A cliva. [Mica albă] se prezintă în foi elastice, care se desfac (clivează) ...în fluturi mici geologia, 14. + Tranz. şi refl. impers. A (se) desprinde, a (se) dezlipi de ceva sau de cineva. Se va desface piialea deasupra şi acolo se va freca, frăţilă, S. I, 35/9. Unde e coada oii goală ...se desface puţin pialea. ÎNVĂŢĂTURĂ, 60/5. Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rană nu-l poţi desface decât cu suferinţa de neîndurat. CAMIL PETRESCU, U. N. 18. în câteva minute va desface pansamentul. BELEA, P. a. 91. îi desface vălul de pe faţă. isac, o. 166. ^ (Complementul indică braţele, mâinile unei persoane) Ea îşi desfăcu mâna de a mea. IBRĂILEANU, A. 204. încearcă s-o convingă... desfăcându-i braţele [din jurul gâtului]. BRĂESCU, O. A. I, 104. încerca să-i desfacă mâinile de pe moartă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 72. Am cuprins-o... tocmai atunci a trebuit să-mi desfac braţul SADOVEANU, o. XII, 151. îşi înnodase braţele în jurul gâtului lui... le desfăcuse repede. DEMETRIUS, A. 332. ^ F i g. Pără cându, Doamne, ponoslui-va vrăjmaşul şi arde-va ca focul protivnicul numelui Tău pănră în sfârşitu? Prentru ce desface mânra Ta şi dereapta Ta den mijloc de sânrul Tău pănră în svârşit? PSALT. HUR.2 151. + R e f 1. (Popular; despre ţesături, blănuri) A se destrăma (11); a se rupe (7), a se sfâşia (2). Blana ei de lutră s-a desfăcut de-a lungul ARGHEZI, C. J. 204, cf. ALR I 1 297/26, 49, 61, 96, 174, 584, 720, 850, 887, 926, 954. + (învechit şi popular; complementul indică ştiuleţii de porumb) A depănuşa. Cf. şăineanu2, tdrg. Avea destul de sapă şifân de adunat... şi porumb de desfăcut. LUNGIANU, cl. 63, cf.ALRil 906, ALR II5 160/141, AXII749. (Re fl. pas.) După ce se desfac popuşoii de pene, se cară la coşer. I. IONESCU, c. 164/9. + (Popular; complementul indică boabele de porumb de fasole etc.) A desprinde de pe ştiulete, a scoate din păstaie etc. Cf. ALR I 850, ib. 1 907/ 166, 174, 180, 215, 360, 361, 370, 385, 392, 394, 396,558,618,667,798. + (Complementul indică anumite fructe) A descoji (şi a împărţi în felii). Desfăcea sensual o portocală. camil petrescu, u. N. 127. Am luat şi eu o portocală am desfăcut-o. CĂLINESCU, C. O. 80. + T r a n z. şi refl. (învechit; despre învelişuri dure) A (se) sparge (II 6). De-acii le-au venit glas, dzâcând; - „ Şerbii adevăratului Dumnedzău şi Mântuitoriul nostru 4691 DESFACE -616- DESFACE Isus Hristos, apropiaţî-vă la acea de voi aproape piatră Iară ei [svinţii], căutând, vădzurâ lumină într-însa [în piatra] şi să desfeace în doă părţi. Şi ieşi apă multă, din carea, luând svinţii şi săturându-să, şi de foame şi de seate. dosoftei, v. s. februarie 75726. Sâmburii cei de cireşe, de prune ... trebuie semănaţi, ca scoarţa lor cea vârtoasăpreste iarnă să se desfacă şi să încolţească. ÎNV. POM. 70/24. Zdrobeau scoicile ... le desfăceau în dinţi. TUDORAN, P. 564. 6. R e f 1. şi t r a n z. F i g. A ieşi la iveală sau a face să iasă la iveală din întregul în care se află; a (se) desprinde (8), a (se) contura, a (se) desluşi (1). Firea jiganiifi] ... pre lesne a desface şi a cunoaşte vom putea. CANTEMIR, I. 1.1, 110. Şi blânde, triste glasuri din vuiet se desfac. EMINESCU, O. I, 96. Din al oglindei luciu rece De apă-adâncă-se desface O linişte de dulcepace. MACEDONSKI, 0.1,187. Cum se desfac din noapte, icoane vechi şi sfinte! VLAHUŢĂ, s. A. I, 64. Din ce săvârşeşte ea, ... se desface numai o nestinsă patimă de a stăpâni. IORGA, C. 1.1,82. Şi, din tăcere-adâncă, se desface Un glas de înger, însoţit de liră. CERNA, P. 148. Umbra moartei necunoscute se desfăcu după aceea multă vreme din unghere. C. PETRESCU, s. 6. Dintre paginile cărţii se desface deodată şi imaginea unui tânăr. LOVINESCU, C. IV, 22. Din aburi de mătasă Cuvântul mi-l desfac. LESNEA, VERS. 95. [Bunicul] cu ochii vede, în alte vremuri, întâmplări ... şi le desface din noapte. SADOVEANU, O. I, 38. Dar cărările lumii se ridică spre creştete, Se desfac din paragini deşteptate popoare. DEŞLIU, G. 54. Din scrisori şi memorii se desface, ca o rază din neguri, chipul său de luptător neînfricat. IST. LIT. ROM. I, 555. + R e f 1. (Prin Olt. şi prin Munt.; despre oameni) A se dezmetici (II1). M-am desfăcut Ro din zăpacâla âRa. gl. olt. ^ E x p r. A se desface din somn - a se trezi din somn. Cf. udrescu, gl., gl. olt. + (Regional) A se descurca (2) (Prundeni - Drăgăşani). Cf. gl. OLT, Cum te-ai desfăcu tu acolo, ce i{p feméRe sîngură? ib. 7. T r a n z. (Complementul indică un contract, o învoială, o înţelegere, o căsătorie etc.) A face să nu mai fie valabil; a anula. A întoarce înapoi averile streine, a desface scandala venită din păcat, şincai, C. 127/4, De se va fi făcut căsătoria, o desfac şi românii... întocma ca grecii. MAIOR, I. B. 266/2. De-ai fost tu pedepsită ... Pentru câte jurăminte ai călcat şi-ai desfăcut OLLĂNESCU, H. O. 139, cf. resmeriţă, D. După un an,... a desfăcut contractul de închiriere. REBREANU, I. 83. Au desfăcut logodna. CAMIL PETRESCU, T. I, 48. E un alt mod de a extorca banii ahtiaţilor, dornici de a desface o căsătorie, ralea, 0.110. (Refl. pa s.) Pentru cele trecute danii, vânzări... ce s-au făcut până acum ... a se disface, este cu neputinţă (a. 1785). uricariul, iv, 39/17. Nicio căsătorie să nu se desfacă. MAIOR, I. b. 255/14. Să va desface căsătoria din pricină că muierea au cugetat rău. LEGIUIRE, 47/27. Se desfăcuseră legămintelepolitice. CONV. LIT. 1,116. Căsătoria se desface...prin moartea unuia din soţi. HAMANGIU, C. C. 59. Căsătoria se desfăcu, fără copii. IORGA, c. 1.1,74. Din pricina ... acestui flăcău, ... multe gospodării s-au desfăcut. MIRONESCU, S. 198. Nu există niciun motiv... ca o familie ca a noastră să se desfacă. PREDA, I. 257. Aici se desfăceau case, se înnodau iubiri. BARBU, G. 240. I s-a desfăcut contractul de muncă, flacăra, 1975, nr. 46, 4. Directorului ... i s-a desfăcut contractul de muncă. RL 2005, nr. 4 524. Arfi voit să desfacă frăţia cu Nea Bogdan, dar nu ştiau cum să se dezbere de el. snoava, III, 748.+ (Complementul este omul) A dezlega de un angajament, de o promisiune etc. Ştii tu de ce am venit azi întâi la tine? ... Ca să te desfac de cuvântul dat camil petrescu, t. ii, 54. Mă voi considera desfăcut de orice supunere. PREDA, I. 70. (R e f 1. r e c i p r.) Să ne desfacem defărtăţie. sbiera, P. 184. + (Popular, complementul este stâna de oi) A face să înceteze activitatea, tovărăşia proprietarilor de oi. Cf. chest. v 9/74, 99. (R e f 1. p a s .) La răscol stâna se desface şi fiecare proprietar îşi duce oile. PRECUP, P. 8. + (Popular; complementul indică oile) A face să revină la proprietarul respectiv, după încetarea activităţii stânei. Toamna, când începea să ningă, desfăceau oile. VUIA, PĂST. 28. 8.1 n t r a n z. (învechit şi popular; în practicile bazate pe superstiţii, adesea construit cu dativul persoanei) A dezlega de vrăji, de farmece, de practici băbeşti etc. Aleargă îndată la vreo babă să-i desfacă. JiPESCU, ap. hem 503. Sunt şi vrăjitoare care desfac de ursită. CONTEMPORANUL, IV, 535. Căutăm o babă meşteră şi-o punem să-ţi desfacă. sadoveanu, O. XI, 305. Se duce la vrăjitoare ... să-i şi desfacă. H II 155. Desfa (cutăruia) de orice rău. TEODORESCU, P. P. 365. Cine-o făcut c-o mână, Eu desfac cu două. marian, V. 139. Cine m-au făcut luni, îmi disfac marţi. POP., ap. GCR n, 137/5. Cheamă vro mătuşă să-i desfacă de ursită, defăcătură. ŞEZ. II, 132. Să cosesc pelin şi iarbă Să dau mândrii să-mi desfacă, ib. vn, 86. Babă, băbuţă, dă îndărăt puterile lui Tuliman şi-i desfa ce i-ai făcut. RĂDULESCU-CODIN, î. 93, cf. ALR 1 1 398/138. Unde baba face, Dracul nu desface, se spune pentru a arăta puterea vrăjilor. Cf. zanne, p. n, 3. ^ T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul este farmecul, descântecul, ursita, vraja)$z realele noastre şi păcatele noastre să desfacem. CORESI, ev. 213. Bătrâna ştia ierburile toate,... A drege făpturi ş-a desface date. BUDAI-deleanu, t. v. 133. Mătuşele cu bobii fac multe şi desfac. HELIADE, o. I, 187. Niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stârpiciu-nei lor. ISPIRESCU, L. 160, cf. DDRF, TDRG, CADE. Este acolo ...un drac de babă care ştie a face şi-a desface. MIRONESCU, S. 215. Am un cuc fermecat. Desface ursita omului, vlasiu, A. P. 93. Ştii că-i păcat mare să nu-i desfaci farmecul. SADOVEANU, O. IX, 463. Fermecă to res ele, Vrăjitorile, care fac Şi niciodată nu desfac, păsculescu, L. P. 117. Desfă mândră farmecele, De gândeşti să fie bine. BÎRLEA, c. p. 74. Desfa, mândro, ce-ai făcut, Că, de nu, eu sunt pierdut. FOLC. TRANSILV. n, 56. Cân Dunărea vo seca, leu atunsioi dzésfasea! FOLC. olt. - munt. i, 26. (R e f 1. i m p e r s.) în afară de descântece pentru boale, se mai descântă, se vrăjeşte sau se desface de argint-viu, de aruncătură, de dat, de dragoste, candrea, F. 327. + Tr an z. (Complementul este omul) A scoate de sub efectul unei vrăji, a unor farmece etc.; a dezlega (II1). Desfă-l pe (cutare) De nouăzeci şi nouă de apucături..., deochiaturi. TEODORESCU, p. p. 365. Mă rog... De fapt, de dat să mă disfaci. PĂSCULESCU, L. p. 144. 9. T r a n z. şi r e f 1. A (se) deschide (11) pentru a permite accesul. Micile uşi care, amândouă, se desfac brusc ca nişte aripi de lemn. CAMIL PETRESCU, P. 67. Se desface - care poartă? Se deschide - care uşă? blaga, poezii, 116. Văzu desfăcându-seporţile mari ale halelor în care stăteau vagoanele. BARBU, G. 166, Desfăcui uşa cu mâna Şi lacătul cu maşina Şi intrai la ea cu sila. FOLC. TRANSILV. II, 448. '❖'Fi g. A veşniciei poartă neagră în infinit s~a desfăcut ISAC, o. 112. Viitorul, Ce anevoie porţile-şi desface. VOICULESCU, POEZII, II, 58. + T r a n z. 4691 DESFACE -617- DESFACE (Complementul indică spaţii limitate, prevăzute cu uşi, ferestre etc.) A deschide pentru a lăsa liber accesul într-un anumit scop. Şi când avea Noe 6 sute şi 1 de ani, în luna dintâni, în zi dentâni, scăzură apele spre pământ, desfăcu Noe coperemântul corăbiei şi văzu că era uscat faţa pământului. PO 33, cf. ANON. CAR. El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. COŞBUC, P. I, 72. Putere lui îi trebuie ca să desfacă seraiul ...şi să scoată de la pedeapsă pe Nasta. SADOVEANU, O. XIH, 329. Se văd ... gropari, desfăcând morminte. CĂLINESCU, I. 119. ^ F i g. Las inima comoara să-şi desfacă. GOGA, P. 6. ^ (Prin lărgirea sensului) Că [bogatul] aştepta scumpeatea grâului şi pohtiia atunce să desfacă el jitniţa, şi atunce de nevoe mişeii să cumpere, ca să-ş înmulţească aurul. CORESI, EV. 401. -f Tranz. (Complementul indică tipărituri, cărţi etc.) A deschide la o anumită pagină. Şi [Domnul Isus] desfăcu cartea, află întru u loc, unde era scris: „Duhul Domnului pre Mine, derept aceaia M-au uns”. CORESI, EV. 456. Luă un tratat, îl desfăcu şi începu să citească. CĂLINESCU, E. O. I, 298. Sufletul în carte l-am închis, Să fii cu grijă, oricând să n-o desfaci. ISAC, o. 141. în lumina cenuşie din clasă desfăcusem pe bancă paginile cât un cearceaf şi citeam atent o traducere. CĂRTĂRESCU, N. 103. (Refl.) Judecătoriul şedea, şi cărţile desfăcea-se. CORESI, EV. 38. + Tranz. (Complementul este o încuietoare, un lacăt etc.) A descuia (1). (Refl. pa s.) Dacă s-ar desface sa-feurile băncilor ar ieşi la iveală miliarde. CAMIL PETRESCU, P. 242. (F i g.) Tăcerea Desface lacătele-ntunecate. voiculescu, poezii, i, 125. + T r a n z. A destupa (2), a desfunda (1). (Refl. pas.) După ceai se desfăcu şi câteva butelii de vin. MlHĂESCU, D. A. 74. 10. R e f 1. (Despre flori, frunze, muguri etc.) A se deschide (II 3), a se dezvolta. Trebuie aşteptat cu altuitu pănă când... mugurii ...se desfac. ÎNV. POM. 81/15. Tot în acest timp se desfac cotiledoanele. BARASCH, I. N. 102/8. Se desfăceau mugurii la vişini. ARGHEZI, C. J. 228. Au înflorit caişii... mai nainte ca frunzele să li se fi desfăcut. id. s. vin, 36. Asemeni nufărului ce din mâl se desfăcea..., gravura de pe calendar zâmbea. PERPESSICIUS, S. 24. Planta se punea în apă, şi după ce se desfăcea, se scotea. BUTURĂ, EB. I, 156. Trandafirul era mic, abia îmbobocit, dar câteva petale purpurii se şi desfacuseră. CĂRTĂRESCU, N. 273. S-a desfăcut muguru. ALR 1969/803. S-a desfăcut floarea. ALR II 6 254/192. ^ T r a n z. Un arbure tânăr ... creşte, desface tinerii săi muguri. MAIOR, T. 248/8. Vântul iute; vântul cald... Merge de desface... Muguraşii. alecsandri, poezii, 362. + P. a n a 1. (Prin Olt. şi prin Munt.; despre fiinţe, mai ales despre tineri) A se dezvolta, a creşte. Vai, ce repede s-a desfăcut fata asta! udrescu, GL. [Purcelul] înţărcăm ... până să dăsface Rel, să poată să mănânce orice. GL. olt. 11. R e f 1. (Despre elemente sau fenomene ale naturii) A se deschide (IV 3); a se despica (2), a se crăpa. Desfece-sepământul şi înghiţi Datana. psalt. hur2. 177. Şi cu duhul măniei Tale împărţi-se (să desfiace D) apa. psalt. 311 .Fu cându se botezară toţi oamenii şi Isus se boteză şi se rugă, desfeapse-se ceriul şi deştinse Duhul Sfânt trup în chip ca un porumb pri-nsul şi glas den ceri fu. CORESI, TETR2. 104. Au pentru aceasta căci [Dumnedzău] v-au scos din robiia cea amară a lui Faraon şi înaintea voastră marea au desfăcut, şi cu stâlp de foc noaptea v-au apărat,... şi ţara făgăduită vă deade şi limbile denaintea voastră le goni? VARLAAM, C. 227. Pământul s-au desfăcut ...şi l-au sorbit de viu. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 125v/13. După naşterea Domnului Hristos, rămâind batjocorit şi amăgit Irod împăratul de vrăjitori, s-au mâniat foarte ... şi, vrând ca să-l junghie şi pre el [pe loan], s-au desfăcut muntele din voia lui Dumnezeu şi au trecut de ceaia parte maică-sa cu dânsul, antim, 0.66. Au lovitprorocul Ilie cu cojocul său apa şi s-au desfăcut, de au trecut el... ca pre uscat. id. ib. 69. Piatra au căzut în mare..., iar marea s-au desfăcut ... şi s-au făcut o prăpastie (a. 1783). GCR II, 129/34. Iată se desfăcu marea într-o parte şi într-alta ca doi munţi. GORJAN, H. I, 9/13, cf. cp 157/1. E aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă şi să-l îngroape. VLAHUŢĂ, s. A. l, 49. N-am înţeles atuncea cum nu s-a cutremurat pământul şi nu s-a desfăcut cerul! sadoveanu, O. I, 35. (T r a n z.) Stâncile şi-au desfăcut temeliile, deşliu, G. 38. ^ F i g. Groapa pierzării se desface sub picioarele lor. TEODOROVICI, M. 30/3. 12. R e f 1. A-şi avea începutul, a se forma dintr-un anumit punct (oferind o cale de acces); a se deschide (TV 4); a pomi (11) în două sau mai multe direcţii. Preste veci să-ş arate Mila de bunătate. C-au desfăcut prin Mare, Prin cea Roşie, cărare, în veci ca să-ş ivască Mila dum-nezăiască, De-au trecut prin genune Izrail cu minune. DOSOFTEI, PS2. 244r/3. Din gangul principal se desfăceau, la stânga, două ganguri laterale. AGÎRBICEANU, A. 190. Din muntele Cindrelu ...se desface o culme centrală. păcală, M. R. 4. Cădea grăbit amurgul ...Şi căile, tăcute, se desfăceau cumplite, voiculescu, poezii, i, 70. La fiecare orizont o arteră mai subţire se desfăcea din ele. BOGZA, v. J. 28. Cele două braţe de râu ... se desfăceau. DEMETRIUS, A. 76. Piaţa de Flori, de unde s-au desfăcut principalele artere ale târgului. G. barbu, A. V. 11. Era acolo sus, unde se desfac crengile, încă o scorbură. CĂRTĂRESCU, N. 38. ^ T r a n z. şi r e f 1. (Prin analogie) Pe răsadniţe se pun spini care... desfac [apa] şi o fac de pică ca şi când ar ploa. I. IONESCU, c. 49/20. Are două dungi de fir la mijlocul hainei... alte două se desfac din nişte cercurele de aur ce cuprind umărul. IORGA, C. 1.1, 114. Astfel se desfac de sub coroană viţele întunecate ale lui Radu cel Mare, id. ib. 116. + (Despre izvoare, ploi etc.) A începe să se producă brusc şi cu putere, a se pomi (5), a se dezlănţui (II 1). Să desfăcură toate izvoarăle fără-fundului. biblia (1688), 52/10. Desfăcându-se toate izvoarăle apelor ...au plouat 40 de zile. ANTIM, 0.251. De s-ar desface toate furtunile ... încă n-ar smulge luminii cununile! deşliu, g. 56. ^ T r a n z. (Cu pronumele în dativ) Din ţară urâtă şi streină, Lui Dumnezău gătind la Iuda Să-ş încuscre cu Izrail ruda, Marea văzu şi fugi să sece, Iordanul apele-ş-desface. DOSOFTEI, PS2. 395/10. + (Despre nori, negură etc.) A se împrăştia, a se risipi (6). Şi preste puţânel să desfeace fumul şi să vădzură pârâşii aceia toţi cu obrazele neagre, unora de giumătate, altora de tot..., câtsă-nspăimară toţi de mare minune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 148728. Vălul cel întins de neguri se desfăcu în nenumărate pâlcuri. CONV. LIT. II, 93. De-atunci negura eternă se desface în făşii. EMINESCU, o. I, 132. Desfăcându-se negurile dimineţii, se văzu ... dinaintea unei căsuţe. GANE, N. 1,143. Când aceştia [norii] se desfac, schitul se zăreşte, hogaş, dr. i, 9. Fantasticul joc al norilor, ce se alungă, se desfac şi se întregesc în figuri de castele medievale, lovinescu, C.2 ii, 58. întunericul se desface din ce în ce mai mult. BART, S. M. 18. 4691 DESFACE -618- DESFACE 13. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit) A lămuri, a clarifica, a rezolva (1); a arăta, a dezvălui (2). Pleca-voi în prici ureachiia mea, deşchidzu ... (desfecu h) în psaltire măiestriile meale. PSALT. 93. Mira-se şi pururea ispitea să înţeleagă. /am Domnul desfăcu lor neştiinţa, răspunse şi zise: „Nice acesta au greşitCORESI, EV. 168. De văm afla vecinul flămând şi topit de seate, sau de greul boaleei de jumătate viu zăcând, să nu treacem ca şi preutul şi ca levitul să-l părăsim, ce ca Samareaninul milostiviia inimiei să desfacem lui milostenie, id. ib. 395. Insă, precum dzice dzicătoarea ..., într-acest chip smerit chipul jigăniuţii..., aşe cu prea supţire meşterşug toată învăluiala desfăcu şi Struţocamila cine şi ce ieste singură pre sine să să vădească îndemnă. CANTEMIR, i. I. I, 74. Aera nu face la vreo lucrare asupra trupurilor, că trage a le disface o a li dezlega. FIZIOGN. 14179. Noi nu putem desface pentru ce sistema nervoasă nu poate pururea lucra. ANTROP. 219/26. Poate să desfacă înţelesuri din Apocalips? SADOVEANU, O. Xffl, 39. 14. T r a n z. (Complementul indică produse alimentare, mărfuri, bunuri materiale etc.) A vinde (1), a plasa2 (1). [Abonamentele] le va desface în Bucureşti cât mai curând. ALECSANDRI, s. 137. Şi-a desfăcut coşurile la precupeţi cu ridicata, caragiale, o. II, 235. îşi desface ultima rămăşiţă din avere, vlahuţă, o. a. III, 72, cf. ŞĂINEANU". Ei desfăceau în acelaşi timp cu medicamentele ...şi vinuri străine. IORGA, c. I. II, 174. Acum trei zile să fi venit Niculăiţă cu lemnele astea la târg, numaidecât le desfăcea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 91. Vânzătorii de ziare îşi desfăceau teancurile din fugă. M. I. caragiale, c. 100, cf. CADE. Domnu Avrum ... desfăcea pe nerăsuflate covrigi, turtă-dulce, rahat şi limonadă. MIRONESCU, S. 377. Caşcavalul...îl desfăcea ...în Braşov şi Bucureşti. MOROIANU, S. 20. Avea să desfacă, în anul care venea, la han vinul cel nou. camil petrescu, O. n, 290. [Ciobanii] aveau obiceiul să stea cu turmele lor... unde îşi desfăceau produsele economiei lor păstoreşti. BRĂTIANU, T. 55. îşi desfăcea marfa cu mare rabat. TUDORAN, P. 504. O bună parte din tiraje şi le desfăcea singur pe la târguri. IST. LIT. ROM. n, 344. Un neguţător grec şi-a desfăcut marfa. H. daicoviciu, D. 46. Băcanii desfăceau ... tot soiul de substanţe. G. barbu, a. v. 235, cf. dex. (Subiectul este o unitate comercială) Bufetul desface numai trei produse. flacăra, 1975, nr. 40, 16. Ce să desfacă în plus noua hală? ib. nr. 47, 15. ^ R e f 1. p a s. Soiul acest de vite ...să poate desface fără nicio pagubă. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 12/19. O marfă nu se poate desface lesne decât pe un preţiu cuviinţios. GHICA, C. E. I, 254. Negustorul caută, din mii de pieţe existente, pe aceea unde productele naţionale se pot desface mai cu folos. EMINESCU, O. XI, 29. O carte bine scrisă ... se poate desface, într-un an, în trei mii de exemplare. SĂM. I, 213. Se desfăceau destule [vite] în Ardeal ... ei scoteau un câştig frumos. IORGA, c. I. m, 109. Cofele, hârdaiele, putinile, se desfăceau la târgul Moşilor. BUTURĂ, EG. 369. + T r a n z. şi refl. A (se) debarasa, a (se) degaja, a (se) da un bun material prin lichidare, concesionare etc. Şi într-acest chip m-am desfăcut de tot şi m-am lăsat de judecata aceasta (a. 1761). IORGA, s. D. XII, 74. Se desface de tot ce ea are ... zelojeşte succesiunea de la muma sa. CALENDARIU (1794), 35/10. Peste iarnă are când să se desfacă deproducturi. I. IONESCU, C. 67/17. S-o desface de căile ferate de comunicaţiune interioare, concedându-le streinilor. GHICA, C. E. II, 329. El va desface casa cu tot cuprinsul ei. vlahuţă, o. a. i, 97. îşi desfăcu gospodăria, vându tot ce se putea vinde. MILLE, V. p. 137. Desfăcu prăvălia. Vându tot. delavrancea, H. T. 29. Când s-a mutat ... şi-a desfăcut toată starea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 38. Am desfăcut tot, slugilor de prisos le-am dat drumul. M. I. Caragiale, C. 92. Fiul s-a desfăcut şi el de prăvălia lui. MOROIANU, S. 137. + A expune spre vânzare; a etala. Cumpărătorii spiculanţi... o trimet [lâna] peste graniţă în Austria, fără a o mai desface cuiva şi aici (a. 1841). doc. EC. 754. Negustorul desfăcu înaintea lor tot felul de colane, de inele, de diademe. D. zamfirescu, î. 97. Ca înlăuntrul unui bazar minunat, flecare îşi desface scumpeturile. ANGHEL, pr. 30. Desfăceau vrafuri întregi de stofe... înaintea femeilor şi fetelor din Văleni. AGÎRBICEANU, A. 88. Mangalagiul desface în juru-i sculele, aprindefocul, potriveşte foile. SADOVEANU, O. XX, 504. ^ F i g. Acea tainică simţire care doarme-n a ta harfă, în cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I, 137. înviorat, se ridică deodată în picioare, gata să înceapă a-şi desface teoriile lui favorite. bart, E. 179. + (învechit; complementul indică o poliţă, un cont etc.) A achita, a lichida. Cu această formulă dezlegăm problema: în câţi ani putem desface datoria Cj plătind o anuitate C. ghica - STURDZA, A. 95. Chemai pe patronul ospelului şi îi desfăcui contul, filimon, o. ii, 173. Debitorele ..., are dreptul a declara când plăteşte, care este datoria ce voeşte a desface. Hamangiu, c. c. 265, cf. şăineanu2. + (învechit; complementul este omul) A scuti (4) de o datorie. Zice jăluitorul... să-l dăsfacă de taleri 3 000 (a. 1826). doc. ec. 364. + Tranz. şi refl. (învechit şiregional) A (se) achita, a plăti (1). Să trimiţă pe numitul Rătescu la faţa locului la Telega, spre a să desface cu muncitorii (a. 1840). DOC. EC. 741. M-am disfăcut di ie [datorie], alr i 1 595/536. 15. Refl. (Despre grupuri organizate) A se împrăştia, luând direcţii diferite; a se risipi (3); a se diviza; p. e x t. a se desfiinţa; a se dizolva. Oastea la pradă acum invitată Să desface, rândurile rumpe. BUDAI-DELEANU, ţ. 265. Toată armia lui desfăcându-se, s-au aruncat pe cărările ducătoare cătră munţii cei mari. AR (1829), 29733. Tabăra s-a desfăcut, rezervele se întorc la vetrele lor. CR (1839), 179737. Cabinetul a hotărât ca Parlamentul să se desfacă. ib. 2722/25. Acel comitet s-a desfăcut apoi în atâtea subcomitete, câte erau resorturile ministeriale. BARIŢIU, P. A. m, 9. Pe la veacul al treilea ... imperiul celtic se desfăcu, contemporanul, l, 677. Oştile păgânilor se desfăceau după biruinţă. SADOVEANU, 0.1,184. Se desfac grupurile în toate părţile. DAVIDOGLU, M. 36. ^ T r a n z. Oastea regească a fost desfăcută şi măcinată. SADOVEANU, O. XII, 283. 16. R e f 1. (Despre oameni) A se despărţi, a se desprinde (dintr-o îmbrăţişare, dintr-o încleştare, luptă etc.). N-aibi frică, zise el zâmbind şi desfăcându-se din braţele ei. EMINESCU, P. L. 8. Lasă-mă în pace! se răsti ea supărată şi se desfăcu din braţele lui. slavici, o. I, 359. Ea, sărăcuţa, dă să se desfacă, dar braţele lui o strâng şi mai tare. VLAHUŢĂ, s. A. îl, 187. Nu putea să se desfacă de gâtul nepotului. MILLE, V. P. 141. Fata se desfăcu repede de braţul lui. AGÎRBICEANU, S. 48. Ea primi îmbrăţişarea ..., apoi se desfăcu uşor. REBREANU, R. 1,185. Mă ia de gât. Mă desfac încet. E. IONESCU, E. 83. Pierrotul gras, roşu şi vesel, fără a se desface [din îmbrăţişare] îi hohoti în faţă şi-l îndemnă să se spânzure, id. ib. 137. Se desfăcu încet 4691 DESFACE -619- DESFACERE din legănarea soţiei sale. VINEA, L. II, 314. (Refl. r e c i p r.) Amândoi încep a se desface încet, încet din această îmbrăţoşare involuntară. I. NEGRUZZI, în CONV. LIT. II, 136. (Tranz.) Pusei mâna să-i desfac, dar amândoi, mereu încleştaţi, se răsuciră. PREDA, I. 292. -y* F i g. Vijelioaseflăcări vor mistui palate... Iar, când se va desface de-a lor îmbrăţişare, Pământul ... va fi ca renăscut. CERNA, P. 87. + A ieşi dintr-un grup, mulţime, a se îndepărta. Luat la întrebări, el se desface din mijlocul lor, se urcă la tribună, luc. vn, 131. A F i g. Destinul individului în general nu se poate desface, practic şi concret, atât de uşor de straiul colectivităţii sociale. STĂNILOAE, 0.117. + (Despre oameni) A se înstrăina sufleteşte, a rupe legăturile, a se despărţi (4); p. e x t a se debarasa, a scăpa de cineva. Dacă vreo parte din voi va avea voia a se desface din partea cealaltă, să fie datoare să i-o vestească cu şase luni mai naintea şi partea ceialaltă nicio pretenţie să nu facă (a. 1800). IORGA, A. R. G. 158. Caută a se desface de dânsul cum va putea. CR (1838), 242/26. Cât am putut m-am străduit să mă desfac de tine. RUSET, E. 57/5. De bătrâni să ne desfacem, Să ne-ascundem cât putem. I. VĂCĂRESCUL, P. 260/1. Voind să se desfacă de dânsul mai curând, îi zise cu nepăsare. FILIMON, 0.1,250. De dânsul ne desfacem cu orişicare preţ. CONV. LIT. II, 255. Ne-am desfăcut ...de aceia care ... s-au arătat a fi numai un guvern fără principii, maiorescu, D. III, 439. Trebuie s-o crezi până ce eşti încă liber de a te desface de mine. EMINESCU, O. vil, 268. N-am putut să mă desfac de dânsa! SLAVICI, O. I, 195. Eu repede mă desfac de el şi de tot neamul lui! agîrbiceanu, A. 455. (R e f 1. r e c i p r.) Se desfăceau unul de altul, fiecare urmându-şi osânda intimă. SADOVEANU, O. IX, 159. (T r a n z.) Sfatuiră ...să desfacă pe fii-sa de nemernicul ce şi l-a ales ea de soţ. VISSARION, B. 38. ^ (Prin analogie) La Rucăr ne desfăcurăm de cai. PELIMON, I. 65/7. Se hotărî să se desfacă chiar aici de cotarlă ... dezlegându-i curaua. MIRONESCU, s. 187. ^ (Prin lărgirea sensului) Trebuie de tot să te desfaci de prieteşugul acestor prieteni. GOLESCU, P. 23/20. Pentru ca cineva să ajungă la adevăr ... să se desfacă de toate părerile ce ar fi dobândit. NEGULICI, E. I, 21/27. Lor le e milă a se desface de: i, u, o. BĂLĂŞESCU, GR. 6/23. Pe dată ce dorinţa ...se află împlinită... căutăm mijloace ca să ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. FILIMON, O. I, 114. Nobila copilă se desfăcu fără multă mâhnire de luxul princiar. ALECSANDRI, o. P. 148. Datoria noastră este acum ... să ne desfacem de elementele cele rele ale lor. MAIORESCU, CRITICE, 133. Nu era chip s-o desfaci de deprinderile ei urâte. SLAVICI, O. II, 8. îşi făcuse un fel de obişnuinţă de care cu greu s-ar fi desfăcut. MILLE, V. P. 137. M-am desfăcut pentru dânsa de universul întreg, am renunţat. I. NEGRUZZI, S. VI, 108. Ştia... cum s-a desfăcut de greu din amorţirea în care căzuse. AGÎRBICEANU, S. 389. Scriitorul s-a îndreptat spre o artă mai... realistă, fără a se fi desfăcut... de romantismul primelor încercări. LOVINESCU, C.21,12. Nu mi-am impus metodă şi am ţinut să mă desfac de tipic, sadoveanu, o. XX, 49. (T r a n z.) Vream să desfac cu lumea oricare legătură. HELIADE, o. I, 175. Transfigurarea artistică, desfăcută de accesoriile semice obişnuite. T ianuarie 1969, 99. 17. T r a n z. şi r e f 1. A(-şi) avea originea, obârşia; a se trage din... O societate care începea abia să se desfacă din masele poporului. IORGA, C. 1.1, 110. Omul... vine pe o altă linie, desfăcută cândva din pitecantrop. IBRĂILEANU, A. 178. -Prez. ind.: desfac; perf. s. pers. 3 şi (învechit) desfeapse. - Şi: (învechit şi regional) disface, dăsfâce, (învechit) desvâce, (regional) dişfâce (alr 1859/214,556, alr 1906/556, ib. 907/370, 558) vb. III. - Pref. des- + face. DESFACERE s. f. Acţiunea de a (se) desface şi rezultatul ei. 1. Revenire la un stadiu iniţial. Cf. d e s f a c e (1). Cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM. 2. întindere, desfăşurare a unor obiecte îndoite, strânse, înfăşurate, împăturite etc.; deschidere (II). Cf. d e s f a c e (3). Soţia împăratului chinez Hoang Tiu a descoperit modul desfacerei firilor de mătase din gogoaşa de gândaci. BARASCH, B. 289. Un vânt diafan ...ca o desfacere de dantele cu mărgăritare cuprinse în urzeli. ARGHEZI, P. T. 159. 3. Descompunere a unui întreg în părţile componente; scoatere din ceva în care a fost inclus, din care a făcut parte; detaşare (1). Cf. desface (5). Desfacerea unei maşini. PONTBRIANT, D., cf. COSTINESCU. După desfacerea codicelui penal de procedură penală, eu, din parte-mi sunt recunoscător guvernului că ne-a prezentat chestiunea reformelor penale. MAIORESCU, D. 1,206. Prin coeziune se înţelege proprietatea solului de a opune rezistenţă la acţiunile de fărâmiţare şi de desfacere. AGROTEHNICA, I, 409, cf DL, DM. + (învechit, rar) Golire rapidă, tranzitare precipitată. Din diarie vine lienterie (desfacerea maţelor). cornea, E. I, 42/32. + Descompunere în elementele din care este alcătuit; p. e x t. dizolvare, distrugere, putrezire. Focul... cu fireasca sa căldură... trebuincios însă la toate alcătuirile şi desfacerile trupurilor. GRECEANU, î. 149/1.0 formaţie nouă care s-a făcut prin desfacerea varului carbonat. J. CIHAC, I. N. 377/10. Stupitul şi sucul stomahului ... îndemânează ... desfacerea substanţiilor mâncate. ALBINEŢ, M. 176/15. Alambo-sare... se întrebuinţează, mai ales, la desfacerea metalurilor. asachi, l. 86V27. Un trist resultat... căderea unghiilor... desfacerea oaselor. MAN. SĂNĂT. 59/10. Gunoiul animal este productul desfacerei trupurilor organice prin putrezire. LITINSCHI, M. 18/21. + (învechit) Desprindere (8), alunecare. Disfacerea omăturilor tâmplată între munţi, asachi, s. L. ii, 18. + (învechit, rar) Separare (1). Spre mai deplină înţelegere a regulei despre introducerea septimeiprincipale şi despre normala desfacere a acordului dominant cu septima principală dăm aicea mai multe esâmple. VOROBCHIEVICI, A. M. 52. + S p e c. (învechit) Despărţire (1), analizare; p. e x t. rezolvare (1). Despre rezoluţie sau desfacerea numerelor. ŞINCAI, î. 49/5. împărţirea o zicem că iaste desfacerea unui tot adecă: a unui lucru întreg din părţile din care iaste încheiat. MICU, L. 71/16. Desfacerea sau resoluţia fracţiilor. ARITM. (1806), 58/1. Adeseori se întâmplă că o însemnare mai mare se schimbă în una mai mică ...se chiamă desfacerea (resolvirea) unei însemnări mai mari în una mai mică. ANDRIEVICI, A. 77/15, cf. LM. + Depănuşare. Cf. desfac e(5). Cucuruzul se rupe de pe tulei..., apoi se invităfeciori şifete la desfacereapănuşei. PRIBEAGUL, P. R. 74. 4. Anulare a unui contract, a unei învoieli, înţelegeri, a unei căsătorii etc. Cf. d e s f a c e (7). Dota şi donaţiunea antenuptias formau un patrimoniu ... destinat... copiilor, iar în al doilea rând garanta pe femeie pentru cazurile de desfacerea căsătoriei din culpa bărbatului, PRAV. COND. 4692 DESFACERE -620- DESFĂCA (1780), 214. Au luat şi el [Alexandru Neculce] scrisoare de disfacere a toate pricinile vechi dintre dânşii (a. 1813). bul. COM. ist. IV, 90. Nici un tovarăş nu poate să-şi tragă capitalul părţii sale din tovărăşie fără numai la desfacerea tovărăşiei. LEGIUIRE, 40/13. Asupra pricinii dejudecată... pentru tovărăşia ce au avut-o la marfă de cojocărie, cerând desfacere (a. 1826). DOC. EC. 370, cf. COSTINESCU, PONTBRIANT, D. N-are, fie mama ta, fie tatăl lui, să ceară desfacerea căsătoriei? SLAVICI, O. II, 160, cf DDRF. Nu poate trece în a doua căsătorie decât după ... desfacerea celei dintâi căsătorii, hamangiu, C. c. 59, cf. ŞĂINEANU2. Important este ca vina desfacerii logodnei să cadă asupra lui. REBREANU, P. s. 174. Muncitorii, funcţionarii... pot cere desfacerea contractului de muncă individual. BO (1951), 1130. Desfacerea ei [a căsătoriei] devine astfel un subiect comercial ralea, O. 110, cf. DL, DM. Odată cu desfacerea căsătoriei sale, a fost condamnat să împlinească zestrea fostei sale soţii. G. barbu, a. v. 112. Cere Vaticanului desfacerea căsătoriei sale. MAGAZIN IST. 1970, nr. 7, 63, cf. DEX. Angajaţii Autorităţi Tutelare au răspuns solicitării instanţelor de judecată în vederea încredinţării minorilor la desfacerea căsătoriilor. RL 2005, nr. 4 503. Ministrul Agriculturii...a decis ... desfacerea contractului de muncă al directorului instituţiei, ib. nr. 4 524. + (învechit, rar) Relaţie (II1), legătură. Când se batea două neamuri cu care ei n-avea nici alianţă, nici altă desfacere ..., numaidecât lua partea celui mai slab. CĂPĂŢINEANU, M. R. 64/17. [Romanii] ascultară jălbile tuturor acelora ce avea vro desfacere cu Filip. id. ib. 68/27. 5. (învechit şi popular; în superstiţii) Dezlegare a unor farmece, a unor vrăjitorii etc. (pentru a face pe cineva plăcut cuiva). Cf. d e s f a c e (8). Cf. ddrf, şăineanu2. Mai bune decât descântecele jupânesei Ilisafta şi desfacerile Chir ei ...au fost poruncile comisului Manole. SADOVEANU, O. XIII, 275. S-a constatat că au putut fi menţionate o serie de substantive ce denumesc practici magice, provenite din formele de supin sau infinitivale ale unor verbe:... desfacere, dezlegare, bălteanu, T. MAG. 98. Desfacerile nu se pot privi numai ca nişte simple depărtări ale răului, ci totodată şi ca vrăji. MARIAN, V. 14. Desfacerea de la mine, Leacul de la D[umne]zeu. id. ib. 216. 6. Deschidere, dezvoltare a frunzelor, a mugurilor etc.; înflorire. Cf. d e s f a c e (10). Se învârtea ...în aerul tonic al primăverii, care provoca desfacerea mugurilor întregului material lemnos din curtea blocului. CĂRTĂRESCU, N. 295. F i g. Poeziile de adolescentă ...au numai o valoare de comparaţie, ca să ne dăm seama mai bine de desfacerea surprinzătoare ce s-a produs. SADOVEANU, O. XX, 278. Rânduneaua cântă la desfacerea petalelor zilei. ARGHEZI, c. J. 207. Estetica lui Maiorescu corespunde momentului de desfacere a hegelianismului. VIANU, L. R. 176. 7. Prezentare şi vânzare (organizată) a unor bunuri materiale, a unor mărfuri. Cf. d e s f a c e (14). Logofeţia Ţării de Sus către Gr. Dim. Ghica... despre neînţelegerea dintre vameşi asupra drepturilor de vamă ce se cuvin fiecărtda ...la desfacerea mărfii în ţară (a. 1822). DOC. EC. 263. Din an în an se înmulţi desfacerea unor asemenea objete. FM (1843), 197V8. Pentru orice patriot austriecesc e o datorie de a deschide porţile Orientului pentru colonizarea prisosului copiilor săi şi desfacerea mărfurilor sale. EMINESCU, o. IX, 165. In complicatul magazin mixt, amestec de anticărie, desfacere de cărţi în ediţii rare. BARBU, 1.1, 20. Smulg din mâna nemţilor întreaga desfacere de articole nouă. iorga, c. i. i, 216, cf. resmeriţă, d. Bogdăneştii deveniră pieţe de desfacere pentru corăbii de mică capacitate. N. A. bogdan, c. M. 119, cf. cade. A născocit ... sistemul colaborării... în scopul de a asigura desfacerea cărţilor, călinescu, I. c. 238. Nu... se organizează desfacerea produselor ţărăneşti. SADOVEANU, O. XX, 140. Ne ducem la acel târg pentru desfacerea caşcavalului. MOROIANU, s. 20. Ortodoxia...nu spune nimic despre tehnica organizării în mare sau în mic a producţiei de orice fel şi a desfacerii, stăniloae, o. 70. O piaţă bună de desfacere. PREDA, M. 68. Serviciul actelor de liberă desfacere a băuturilor, barbu, g. 95, cf. DER. Piaţa de desfacere era restrânsă. H. DAICOVICIU, D. 52, cf. DEX. Ariile de desfacere a produselor s-au stabilit în timp. butură, eg. 184. Se prevenea concurenţa şi se uşura desfacerea produselor. id. ib. 358, cf. D. MAN. + Onorare a unei datorii, a unui drept bănesc, a unui cont; achitare; p. e x t. lichidare. Şi aşa să va urma rânduri-rânduri [plata]pana la desăvârşita desfacere (a. 1803). DOC. EC. 801. La desfacere me de heraru, am fost lăsat în vitele de pripas (a. 1808). IORGA, S. D. XXI, 188. Chibzuială ce s-a făcut... spre desfacerea şi precurmarea acelor datorii. CR (1833), 104Vl. Spre desfacerea jeluitorilor ...să trimiţă pe numitul Rătescu la faţa locului (a. 1840). DOC. EC. 741. Modul pentru desfacerea unei datorii, ghica, c. E. I, 146. îmi înfăţişează conturi şi îmi cer desfacerea lor. FILIMON, o. II, 327. Desfacerea totală a moştenitorilor, c. PETRESCU, î. îl, 122. 8. Desfiinţare, dezorganizare a unor grupuri compacte; împrăştiere, risipire (1). Cf. d e s f a c e (15). Se apropie desfacerea Parlamentului. CR (1830), 1702/9. Se aude neîncetat despre defacerea cortegelor. ib. (1839), 1792/26. La disfacerea Confederaţiei Anseatice tot comerţul l-avea legat cu al Angliei. SĂULESCU, HR. H, 332/25. Doamna Elena, la auzul desfacerii moldovenilor care vestiea robiea patriei, se înarmează, arhiva r. I, 111/15. Dispariţiunea ... a fost semnalul desfacerii oştirii. GHICA, S. 113. Imperiul Otoman nu se poate să nu cadă şi trebuie să fim pregătiţi ca să aducem şi noi contingentul nostru la această operă mare ca să avem dreptul să profităm de desfacerea lui. id. c. e. n, 638, cf. şăineanu, d. u., dl, dm, dex. - PL: desfaceri. - Şi: (învechit şi regional) disfâcere s. f. - V. desface. DESFÂTNIC subst. (Bot.; regional) Şerlai (Salvia aethiopis). borza, d. 154, cf. mda. -Cf. desfăcător1 (5). DESFAVOÂRE s. f. v. defavoare. DESFAVOR s. n. v. defavoare. DESFAVOR vb. I v. defavora. DESFAYORÂBIL, -Ă adj. v. defavorabil. DESFAVORÂRE s. f. v. defavorare. DESFAVORÎ vb. IV v. defavora. DESFAVORIZ vb. I v. defavoriza. DESFĂC vb. I. T r a n z. (învechit şi popular) A dezghioca (1); sp e c. a depănuşa. Cf. ddrf, tdrg. 4701 DESFĂCARE -621- DESFĂCUT1 Semincerii de păpuşoi, după ce i-ai desjăcat. GOROVEI, CR. 457, cf. DR. iv, 704, ib. XI, 124, cade. Oamenii din partea ceea a lumii, desfacă partea lor de păpuşoi, camilar, n. I, 311, cf. DM, DEX. Asară am desfăcat o mulţime depăpşoi. Com. marian, cf. şez. 1,191, com. din frata - sărmaşu. Desfăcăm cucurudz toamna. T. papahagi, m. 172, cf. alr i 850,906,907, alr sn i h 115, a i 12,17,22,35, v 15,19, 33, VI26, TEAHA, C. N. 220. ^ Re fl. p as. Porumbul... se desghioacă (se desfacă), damé, T. 62. + R e f L (Regional; despre ovăz) A se scutura (I 5) (Racşa - Seini). Cf. alr 1931/341. - Prez. ind.: desfâc şi pers. 3 desfâcă. - Şi: (popular) dăşfăcâ (alr I 850/278, 295, 302, 305, 315, 398, ib. 906/54,59,278,302,305,308,325, ib. 907/56), (regional) deşfăcâ (alr i 906/227), dişfăcâ (alr 1850/556,906/370, 375, 378, 907/214) vb. I. - Lat. * disfabricare. DESFĂCÂRE s. f. (învechit şi popular) Acţiunea de a desfăca şi rezultatul ei. Cf. ddrf, şăineanu2. -PL: desjăcări. - V. desfăca. DESFĂCÂT1 s. n. (învechit şi popular) Faptul de a desfăca; dezghiocat1, spec. depănuşat1. Totdeauna să te îngrijăşti a-ţi alege la disjacat din păpuşoii acii de frunte. MANOLACHE DRĂGfflCi, 1.8/12. Voiface câteva zile la desjăcat. CONTEMPORANUL, V, 294. M-am ascuns lângă locul de deşjăcat, lângă o tulpină. ARHIVA, ii, 476, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pe-acolo nu cântă nimeni la vremea desfăcatului şi nu s-aud chiote în câmp. CAMILAR, N. I, 311, cf. DL, DM. Toamna organizau clăci pentru desjăcat porumbul. PAVEL, S, E. 15 .Pe la desfăcatul păpuşoiului. Com. MARIAN şi din TĂRCĂIŢA - BEIUŞ. + (Regional) Culesul porumbului de pe câmp. Culesul păpuşoilor de pe câmp, care se mai numeşte şi... desjăcat. PAMFILE, A. R. 218. S-a sfârşit lucrul câmpului, adecă desfăcatul păpuşoilor, id. ib. 225. - Şi: (învechit) deşfăcat, disfăcât s. n.. - V. desfăca. DESFĂCÂT2, -Ă adj. (învechit şi regional) Dezghiocat2 (1), descojit; spec. depănuşat. Nici disjăcaţi de vor fi uzi, să nu sepue în coşerL MANOLACHE DRĂGHICI, 1.9/15. Nu-s desjăcaţi [ştiuleţii]... stau aici din anul trecut. GALAN, B. I, 76, com. marian. Moimă moimată Bubă spurcată în coajă de nucă desjăcată. ARH. FOLK. I, 205, cf. A126. -PL: desjăcaţi, -te. - Şi: (învechit) disfăcât, -ă adj. - V. desfăca. DESFĂCĂTOR1, -OARE adj., subst 1. Adj. (învechit, rar) Care distruge; distrugător (1), distructiv. Cf. heliade, PARALELISM, I, 66. Puterea ... desjăcătoare (destructivă). cornea, e. n, 56/26. 2. Adj. (învechit; despre substanţe) Care dizolvă, care descompune (1). Spre vindecarea ...jolosesc a se lua dof toriile solvente (desjăcătoare). CORNEA, E, 1,160/35. Apele suljuroase se compun ...parte din sări neutrale care au o putere desjăcătoare. FĂTU, D. 97/23. 3. S. m. (Mat.; învechit, rar) Numitor (3). Numerul părţilor celor mai mici, carele, socotindu-se în sine, jace o parte mai mare, sau o întregime, se zice desjăcătoriu. ARITM. (1806), 38/12. Numitoriu sau desjăcătoriu. TEODORESCU, A. 6/19. 4. S. n. (Tehn.) Cilindru folosit în industria alimentară, cu ajutorul căruia se efectuează operaţia de curăţare finală a grişurilor. Cf. ltr2. + Maşină de lucru folosită în industria textilă la desfoierea, destrămarea şi curăţarea materialelor fibroase. Cf. der, m. d. enc. 5. S. f. (Bot.; Mold.) Şerlai (Salvia aethiopis). BORZA, D. 154, cf. BUTURĂ, EB. I, 87. Desjăcătoarea e bună de desjacut, celor ce-au călcat în fapt sau li este jăcut vrăji. ŞEZ. XV, 26. Desjăcătoarea samănă cu căpuşa sau ricinul, ib. leşijapt, Ieşi dat ...Că eu mi-oi desjace cu luminaş Şi cu desjăcătoare. PĂSCULESCU, L. P. 128. Să-mi dai leac Cu buruieni ... Buruiană, limba cucului şi desjăcătoare. id. ib. 129, com. furtună. ^Compus: desfaeătoarea-cea-mare = căl-dăruşa-popii (Nicandra physaloidis). Cf. BORZA, D. 116, BUTURĂ, EB. I, 87. - PL: desjăcători, -oare. - Şi: desfăcători« s. m. - Desface + suf. -tor. DESFĂCAT0R2, -OÂRE s. m. şi f. (Prin Bucov.) Persoană care desfacă porumbul. Azi am avut mai multe desjăcătoare la păpuşoi Com. marian. -PL: desjăcători, -oare. - Desfăca + suf. -tor. DESFĂCĂTORI!! s. m. v. desfăcător1. DESFĂCĂTORĂ s. f. (Popular; în superstiţii) Dezle- gare a unei vrăji, a unui farmec etc.; (concretizat) farmec, descântec (1). Diferite descântece şi desjăcături. MARIAN, î. 12, cf. DDRF. Descântătoarele ce descântă, ce desjac, nu dau desjăcătura pe pădure ori pe copaci PAMFILE, VĂZD. 17, cf. CADE, BUJOREAN, B. L. 91. Termeni ce denumesc practica magică benejică:... „desjăcătură”, „desjăcut”. BĂLTEANU, T. MAG. 126. -PL: desjăcături. - Desface + suf. -ătură. DESFĂCtJT1 s. n. Faptul de a desface. 1. îndepărtare a părţilor împreunate ale unui obiect (uneori prin tăiere, rupere, dezlipire, despăturire) pentru a ajunge la conţinut. Cf. desface (5). Cf. cade. Bagajele juseseră cum juseseră jăcute, desjăcutul era incomparabil mai dificil. ARGHEZI, S. x, 119, cf. DEX. + (învechit şi popular) Depănuşat1. La desjacut trebuie să se aleagă popuşoii, aruncând de o parte ciocălăii cei verzi I. IONESCU, C. 163/16. Păpuşoii uscaţi se odihnesc... vine vremea desjacutului sevastos, N. 3. Ajutară la cules ..., apoi la desjăcut. AGÎRBICEANU, S. 456. O auzii la desjăcut de cucuruz. RETEGANUL, P. I, 11. + Culesul ştiuleţi-lor de porumb de pe câmp. Culesulpopuşoilordepe câmp, care se mai numeşte şi desjacut, desjăcat, curăţit, deciocălat, dezghiocat. PAMFILE, A. R. 218. 2. (învechit şi popular; în practicile bazate pe superstiţii) Dezlegare a unor vrăji, a unor farmece, a unor practici băbeşti etc. Cf. d e s f a c e (8). Cf. ddrf. Ea se duce la o babă, c-o dor şelele..., ba că i-a jăcut careva de ursită, nu mai găteşte cu desjăcutul! CONTEMPORANUL, VII2, 7, cf. CADE, DL, DM, DEX. Pentru a denumi o serie de actanţi magici de tip „ descântătoare ”, „jacătoare ” se utilizează perijrazele „babă care ştie de desjăcut”, „babă 4709 DESFĂCUT2 -622- DESFĂLĂURA care ştie de făcut”. BĂLTEANU, T. MAG. 141. Alt descântec de desfăcut. MARIAN, î. 16. Inişorul de câmp, ce-i bun de desfăcut. şez. XV, 28, cf. II, 166. - V. desface. DESFĂCUT2, -Ă adj. 1. (Rar) Readus la stadiul iniţial. Cf. desface (1). Cf. resmeriţă, d., mda. 2. Care este deznodat, dezlegat. Cf. d e s f a c e (2). Cf. PONTBRIANT, D., LM. îşi încheie un şiret desfăcut la pantof. CAMIL PETRESCU, T. 1,538. Cu fularul desfăcut. DL, cf. DM, dex. + (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Care are nasturii, închizătorile descheiate; desprins (2). Piepturile goale ce le ieşeau din cămăşile desfăcute. MACEDONSKI, O. IU, 19, cf. resmeriţă, D. Sosea în goană: cu capul gol, cu haina desfăcută şi gâfâind. LOVINESCU, c. m, 193. Adina... îşi strânse din nou kimonoul desfăcut, teodoreanu, m. ii, 16. Cu cămaşa şi cingătoarea desfăcute, spre a nu opri respiraţia, belea, p. a. 10, cf. DM, dex. + (Despre piept (11) Care este dezgolit, neacoperit, care are îmbrăcămintea descheiată. Mumele lor, cu alţi prunci în braţe, cu pieptul desfăcut... se aflau alături cu sătencile. PELIMON, i. 211/6. Scărpinându-se violent pe pieptul desfăcut sub cămaşa unsuroasă, întreabă cu insistenţă. ARGHEZI, B. 29. Ţăranul când prăşeşte stă ... cu pieptul desfăcut şi scuipă-ntâi în palme. CĂLINESCU, I. c. 139. ^ E x p r. Cu pieptul desfăcut = în mod curajos, brav. zanne, p. ii, 421. + (Familiar; despre păr1 (I 1)) Care este lăsat în voie, despletit. Cf. polizu, pontbriant, d. Cu perul desfăcut, rătăceşte prin păduri. ODOBESCU, s. 1,213. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie. EMINESCU, O. IV, 107. Se vădfemeile ...cu părul desfăcut. LOVINESCU, C. vn, 188. Ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine. TOPÎRCEANU, B. 34. ^ F i g. Ies bătute, cu plete desfăcute ... cântecele de lăută. ISAC, o. 249. 3. Care este desfăşurat, despăturit, dezdoit, deschis. Cf. desface (3). înaintea lui se ducea desfăcute steagurile lui. F. aaron, I. îl, 272/23, cf. LM. Feciorii călări cutrierau lanul în toate părţile ...cu harapnicul desfăcut. CONTEMPORANUL, vn2, 199. Un porumbel cu aripile desfăcute. AGÎRBICEANU, S. 555. D-na Axon mă privea fâsticită, cu jurnalul desfăcut pe genunchi. M. ELIADE, o. I, 129. Găseşte biletul desfăcut pe masă. LOVINESCU, C. IV, 155. Corbul Ţării Româneşti, cu aripile desfăcute. BARBU, PRINC. 310. ^ F i g. Lin îşi roteşte-oraşul ochii lungi Ca nişte-aripi de umbră, desfăcute. JEBELEANU, s. H. 10, cf. M. D. enc. + (Despre pat1 (1)) Care are aşternutul pregătit pentru dormit; care are aşternutul deranjat. Cf. ddrf. N-ai dormit acasă ...Nu vezi aşternutul desfăcut? LOVINESCU, C. în, 128. Vagonul de dormit cu paturile desfăcute. C. petrescu, c. v. 37. A văzut patul desfăcut, popa, v. 115. Desluşi patul alb, desfăcut şi neatins. V3NEA, L. I, 213. + (Rar; despre cărţi de joc) întins, etalat. Privea ... ca o cărturăreasă în cărţile desfăcute. LOVINESCU, C. II, 80. 4. (Despre părţi ale corpului omenesc; mai ales despre membre) Care nu mai este împreunat, strâns2 (I 1); depărtat unul de altul, deschis2 (II1). Cf. desface (4). Miră-te de postu şi-l primeaşte pe dânsul cu braţele tale desfăcute. MĂRGĂRITARE, 297. Femeia să caută culcată pe spate în pat, cu genunchele ridicate în sus spre inimă şi desfăcute. MEŞT. moş. 17/5. Privea ...la buzele ei desfăcute ca şi caisa răscoaptă. SLAVICI, O. I, 199. îşi frecă vertical palmele desfăcute ca două talgere de fanfară. CAMIL PETRESCU, P. 188. Stereotipia gestului cu braţele desfăcute. CONTEMP. 1975, nr. 1 508,3/9. ^ (Prin analogie) Se găsesc ferăstrae ...cu dinţi... mai adunaţi ori mai desfăcuţi. I. APOLZAN, U. 29. 5. (Despre obiecte care formează un tot) Care este dezlipit, demontat, descompus în părţile componente; detaşat (1). Cf. d e s f a c e (5). Mai multe corăbii desfăcute în arsenaluri. RUS, I. ii, 129/22, cf. pontbriant, d., lm, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. în dreptul unei clădiri... trotuarul era desfăcut. CAMIL PETRESCU, P. 49. Bicicleta a stat o săptămână desfăcută. în DL, cf. DM, M. D. enc., DEX. + S p e c. (învechit) Descompus în elementele din care este alcătuit; dizolvat, distrus, putrezit. Bucatele desfăcute ... unindu-se cu pigmentul fierei, să scoate afară, albineţ, m. 178/1. ^ F i g. Radu ... priveşte după ea trist, desfăcut. camil petrescu, t. ii, 80. + Care este deplasat în alt loc; care este desprins, scos, rupt, separat etc. din locul în care se află fixat, prins. învelişul negru şi aspru, desfăcut, lunecă binişor pe marginea albiei lăsând drăguţul gol... E băieţaş! SĂM. I, 252. Tabla veche desfăcută zăngănea în bătaia vântului, anghel, PR. 11. Orice bucată desfăcută [era] o uşurare. BRĂESCU, O. A. I, 224, cf. dl, DM, DEX. + S p e c. (învechit; despre ştiuleţii de porumb) Care este curăţat de pănuşi sau de boabe; depănuşat. Cf. resmeriţă, d. + (Despre fructe) Cu învelişul desprins de miez; dez-ghiocat2 (1). Pe jos, numai solzi de fructe ... desfăcute. BĂCESCU, PĂS. 287. 6. (Despre convenţii, contracte, înţelegeri etc.) Care numai este valabil; anulat. Cf. d e s f a c e (7). Cf. pontbriant, D. S-au mai văzut căsătorii desfăcute. DEMETRIUS, A. 20. Tribunalul a declarat căsătoria desfăcută. în DL, Cf. DM, DEX. 7. (Despre încuietori, uşi etc.) Care este deschis, descuiat. Cf. d e s f a c e (9). Cf. anon car., dm, m. d. enc., dex. + F i g. (învechit, rar; despre persoane) Care este sincer, deschis. Cf. anon. car. + (Prin nord-estul Olt.; despre fiinţe) Care este bine dezvoltat fizic. Era o fată desfăcută. LEXIC REG. n, 24. 8. (Rar; despre bunuri materiale) Care este vândut (1), plasat2 (1). Cf. d e s f a c e (14). Marfă desfăcută. DL. + (Despre datorii, sume de bani) Care a fost achitat. Cf. RESMERIŢĂ, D. 9. (învechit; despre grupuri organizate, partide) Care este risipit, împrăştiat în diferite direcţii; desfiinţat. Cf. desface (15). Pe calul său comandă Ş-adună desfăcuta şi fugitiva oaste, heliade, O. I, 336, cf. LM, Cumanii ...roiau desfăcuţi prin ţară după pradă. EMINESCU, O. xn, 126. Vedem partidul guvernamental desfăcut în grupuri de ambiţioşi id. ib. XIV, 126, cf. DM, DEX. 10. (Rar; despre oameni) Care este înstrăinat sufleteşte, care a rupt legăturile cu cineva. Cf. d e s f a c e (16). Cf. RESMERIŢĂ, D. Elena desfăcută sufleteşte, absentă. CAMIL PETRESCU, T. I, 87. - PL: desfăcuţi, -te. - V. desface. DESFĂID vb. I v. desfăta. DESFĂIDÂT, -Ă adj. v. desfătat2. DESFĂIM vb. I v. defăima. DESFĂIMĂT, -Ă adj. defăimat. DESFĂLĂUR vb. I v. desfălura. 4715 DESFĂLURA -623- DESFĂŞURA DESFĂLURĂ vb. L R e f î. (Prin Olt.) A se descheia la haine; p. e x t. a se dezbrăca de haină, rămânând în cămaşă. Lafoc, vine şî-un unchiaş, se desfălăurează, s-aşează lângă foc. DUMITRAŞCU, STR. 13, Cf. LEXIC REG. 41. -Prez. ind.: desfălurez. - Şi: desfălăurâ (pronunţat: -lă-U- LEXIC REG. 41) vb. I. - Et. nec. DESFĂLURĂT, -Ă adj. (Prin Munt. şi prin Olt.; despre oameni) Care are hainele descheiate; care nn e încheiat (la nasturi). Cf. i. CR. vi, 152, HIX 92. - PL: desfăluraţi, -te. - Şi: desfăurât, -ă adj. I. CR. VI, 152. - V. desfălura. DESFĂRMĂC vb. I v. desfermeca. DESFĂŞÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică copilul înfăşat) A dezlega de faşă, sau, p. e x t, de scutece; (popular şi familiar) a desfofoli. Cf. lb, pouzu, pontbriant, d., LM. Luă copilul îl desfăşă, îl spălă şi-l primeni. ISPIRESCU, L. 135. Anica desfaşe copila. CONTEMPORANUL, IV, 392, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, M. D. ENC., DEX. Când te-am desfăşat, Tu te-ai bucurat. TEODORESCU, P. P. 19. Ia băetul din leagăn, îl disfaşă şi-l vâră-n apă. ŞEZ. vil, 134. ^ F i g. Viaţa nu mă desfăşase din scutecele umbrei şi luminii. VOICULESCU, POEZII, 1,248. Steagul nopţii, desfaşat cu stele, Adăpostea faptele mele. ARGHEZI, s. 1,24. + (învechit; complementul este o persoană încinsă cu o faşă, o legătură etc.) A dezlega (11); p. e x t. a dezbrăca. Zise altora să-l desfaşe, ca să spuie ei sânguri ciudesa. VARLAAM, C. 297. Sar la Hogea, îl desfaşe, îl las numai în cămaşe. PANN, H. 34/1. -Prez. ind.: desfăş, pers. 2 desfeşi. - Şi: (regional) disfăşâ vb. I. - Pref. des- + [în]făşa. DESFĂŞÂRE s. f. Acţiunea de a desfăşa şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, ddrf, DM, DEX. - PL: desfăşări. - V. desfăşa. DESFĂŞÂT, -Ă adj. (Despre copii înfăşaţi) Care are faşa sau scutecele desfăcute; p. e x t. lipsit de scutece, neînfaşat; (popular şi familiar) desfofolit. Cf. pontbriant, D., DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Pruncuşorul meu ...Tu cum l-ai lăsat în pat Desfaşat. TEODORESCU, P. P. 467. Trece-o tinerică-n lume, Cu copilu de trei zile; Cu copilu desfaşat, Oropsită de bărbat FOLC. mold. n, 130. - PL: desfăş aţi, -te. - V. desfăşa. DESFĂŞĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Dezlegare de o legătură cu care este încins cineva; p. e x t. dezbrăcare. Cf. polizu, da. -PL: desfăşături. - Desfăşa + suf. -tură. DESFĂŞEŢEL, -ICĂ adj. (Popular) Diminutiv al lui desfăşat Mititel, desfăşeţel, Cu scutec de bumbăcel POP., în UDRESCU, GL. - PL: desfăşeţei, -ele. - Pref. des- + [înjfăşeţel. DESFĂŞURA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte) A face să nu mai fie înfăşurat, ghemuit, strâns, a întinde (pe toată suprafaţa), a derula (1), a desface (3). Cf. LB, VALIAN, V. Să desfăşure cu cea mai mare referinţă steagul FM (1843), 294V21. Desfăşuraţi nenumăratele îndoituri ale creierilor. NEGULICI, E. I, 193/26, cf. PONTBRIANT, D. Părinţii de o parte, Costică de alta, desfăşuram hârtia. CONV. LIT. m, 79. Reprezintă ...un sul de hârtie desfăşurat în mână. ODOBESCU, S. 1,403. El deschide dulapul ... scoase un pergament vechi şi-l desfăşură dinaintea lui. EMINESCU, O. VII, 252. Steagul roş cu steagul negru e de mult desfăşurat. MILLE, v. P. 96. Scoate din traista lui un şal Grăbit îl desfuşoară. COŞBUC, P. n, 96. Lumânărica mai ardea, dar se apropia de colăcel şi el o lungi, desfăşurând-o. AGÎRBICEANU, S. 105, cf. CADE. M-am grăbit să-mi desfăşur şi să-mi arunc undiţele. SADOVEANU, o. IX, 412. Face pe toreadorul, desfăşurând marama roşie. BENIUC, M. C. I, 228, cf. DM. l-am desfăşurat lunga aripă ca pe-un evantai. PREDA, l. 283. Scoase câteva pergamente vechi şi le desfăşură cu mână sigură. BARBU, PRINC. 184, cf. DEX. Desfăşurând acum cărţile care ne-au mai rămas în mână (din jocul pe care, cu cititorul, îl joc) vedem următoarele [...]. PATAPIEVICI, C. L. 374. Defurcă mi-i lega ...Şi arcan desfăşura. TEODORESCU, P. p. 689. ^ R e f 1. p a s. Mătasea se desfăşură mai lesne dupe aceste gogoşi. POENARU, î. 171/6. ^ R e fl. Stindardul triumfând se desfăşură în aer. PÂCLEANU, I. n, 154/31. Iese-n noapte ... ş-a lui umbră lung-întins se desfăşoară. EMINESCU, O. I, 44. (Pisoiul) se juca aşa de frumuşel încât ghemul nici nu se desfăşura. ISPIRESCU, U. 286. Marea îşi schimba culorile, valurile desfăşurându-se ca nişte lungi panglici. TUDORAN, p. 337. ^ F i g. Ghemul cuvântării şi al judecăţii noastre numa începe a ni-l desfăşura. CR (1830), 1721/10. Desfăşură un drapel de corupţiune. MAIORESCU, D. V, 284. Nicăiri nu pot mai bine gândurile să-mi desfăşur. vlahuţă, s. a. i, 9. Calea Victoriei... îşi desfăşura asfaltul. ARDELEANU, U. D. 54. (R e f 1.) Scrisul... se desfăşura, cu cerneală verde pe mai multe pagini, vinea, L. I, 93. + Tranz. şi refl. (Despre unităţi militare) A face să se întindă sau a se întinde pe o suprafaţă mai mare de teren, a trece la o formaţie de luptă. Numeroasele lor escadroane se pot desfăşura într-un spaciu mai întins. PÂCLEANU, I. D, 188/27. Desfăşurând înfocatele sale trupe... înainta. PELIMON, I. 193/14. Oastea ... nici se putea desfăşura cum se cade, nici putea rezista inamicului. EMINESCU, O. XIV, 84. Grosul oştirii, se desfăşură, în destul de bună orânduială. IORGA, C. 1.1, 174, cf. RESMERIŢĂ, D. Mase de soldaţi desfăşuraţi în trăgători năvălesc. BENIUC, M. c. I, 325, cf. DM, DEX. -y* (Prin analogie; glumeţ) Bibilicele se desfăşurau în trăgători şi trebuiau să înainteze pe totfrontul MACEDONSKI, O. in, 60. 2. T r a n z. şi refl. (Despre privelişti, locuri) A (se) înfăţişa, a (se) arăta treptat (în toată amploarea), a (se) întinde, a (se) aşterne până departe. în câmp acum ieşisem Ce vesel înainte-mi era desfăşurat, conv. LIT. m, 89. Nu mă puteam sătura de priveliştea minunată ce se desfăşura în faţa mea. ALECSANDRI, o. P. 315. Printre aceste figuri... o parte a lumii reale ... ni se desfăşură astfel înaintea 4724 DESFĂŞURA -624- DESFĂŞURARE ochilor. MAIORESCU, CRITICE, 419. Mă bucur de o minunată privelişte, valea Prahovei desfăşurându-se în fugă. CARAGIALE, O. I, 293. El pluteşte-n unde grele de miroase-mbătătoare Peste văile cu râuri desfăşurate sub soare. EMINESCU, O. IV, 131. Pajiştile ... se desfăşoară peste râu. MACEDONSKI, o. III, 3. Drumul neted şi larg se desfăşura înaintea noastră. HOGAŞ, DR. II, 3. Contemplu priveliştea desfăşurată jos. C. PETRESCU, s. 217 .Drumul... se desfăşura de-a curmezişul unei câmpii. BRĂESCU, O. A. 1,89. Se desfăşoară la picioarele noastre satele Săcelelor. MOROIANU, s. 13. Malul european, ale cărui coline se desfăşurau parcă trase cu sfoara. TUDORAN, P. 203, cf. DEX. + A face cunoscut, a da la iveală, a prezenta (1) (verbal sau vizual); a expune, a relata. Mihaiu le desfăşură tot proiectul său. F. AARON, I. n, 256/25. Intrând în materie, voi desfăşura trei date mari din istoria contemporană. KOGĂLNICEANU, s. A. 192. Să desfaşur în ochii-ţi a mea copilărie. ALEXANDRESCU, O. I, 153. Am crezut de trebuinţă a desfăşura în fruntea cărticelei ideile generale din învăţătura musicală. VOROBCHIEVICI, A. M. 3X. A face istoria Munteniei din acea epocă este mai mult sau mai puţin a desfăşura analele Daciei Traiane. hasdeu, I. c. I, 34. Viaţa-ntreagă dinainte-mi îşi desfăşură tabloul. CONTEMPORANUL, I, 915. Domnul desfăşură o strălucită pompă. IORGA, C. 1.1, 174. Era expansiv şi-şi va fi desfa-şurat toată filosofia lui politică. CĂLINESCU, I. C. 185. Filmul pe care mi-l desfăşură înaintea ochilor, preda, I. 248, cf. DEX. ^ R e f 1. N-am închis ochii la cele ce mi se desfăşuram înaintea ochilor, codru-drăguşanu, C. 54. Viitorul se desfăşură în ochii lui şi gândirea lui. PÂCLEANU, 1.1,208/15. Intr-o clipă se desfăşură dinaintea ochilor sei tot adevărul CONV. LIT. I, 267. Cortegiul se desfăşura impunător, cocea, s. n, 52. 3. R e f 1. (Despre fapte, evenimente, acţiuni) A avea loc, a se petrece (II 5); a decurge (1), a evolua (în faze succesive). O bună prevestire a acestui lucru ...a fost liniştea deosebită ... în care s-a desfăşurat prezentarea mea la numita funcţie. MAIOR, S. n, 359. în om... cugetările înţelegerii se desfăşură trecând prin simţimintele sufletului. NEGULICI, E. 1,217/25. Formele, sub care se desfăşoară un conflict personal. MAIORESCU, D. V, 18. Istoria umană în veci se desfăşoară, eminescu, 0.1,62. Puterea domnească încălcase şi cucerise tot ce se desfăşurase în afară de dânsa, iorga, C. I. m, 132. Condiţiunile speciale în care s-a desfăşurat viaţa poporului nostru. DENSUSIANU, L. 299. Nu puteau vedea nimic din slujba ce se desfăşura înlăuntru. AGÎRBICEANU, A. 107. Existenţa ei [a lui Isabel] se desfăşura tot atât de plină chiar fară să mă fi cunoscut. M. ELIADE, 0.1.20. Chestiunea minorităţilor s-a desfăşurat în condiţiuni mult mai bune. TITULESCU, D. 310. Raporturile externe, ale fenomenelor ce se desfăşură în mediul lor ambiant. NEGULESCU, G. 140. Să-mi povestiţi din fir în păr cum s-au desfăşurat evenimentele. COCEA, s. 1,280. Nu este aici un dinamism intern, ci unul care se desfăşoară pe toată sfera exterioară a corpului. CIORAN, R. 36. în Ţara Românească ...se desfăşura de veacuri toată munca lor. MOROIANU, s. 156. A le uita nu însemnează numai a muri tu personal, ci a te ridica împotriva unor rânduieli fundamentale, puse de Dumnezeu ca legi după care se desfăşoară viaţa. STĂNILOAE, o. 152. Viaţa desfrânată de port... se desfăşoară nesupărată de nimeni. RALEA, O. 17. Bătălia cărbunelui se desfăşoară. BOGZA, V. J. 74. Niculae îmi povestise despre Maria acolo în satul ei pe o stănoagă de podişcă din faţa şcolii elementare unde se desfăşura votarea, preda, i. 157. Cum mesajul se desfăşoară linear, revenirile sunt obligatorii, ceea ce arată că limba are caracter redundant intrinsec. COTEANU, S. F. I, 18. în condiţiile poeziei... este de preferat calea de la subiect... către predicatele lui, pentru simplul motiv că enunţul se desfăşoară mai ales după această schemă, id. ib. n, 101. Activitatea lor nu s-a desfăşurat la Bucureşti G. barbu, a. v. 284. Spiritul de înţelegere şi prietenie în care s-au desfăşurat convorbirile. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 329. în prezent, complexul găzduieşte peste 80% din vânzătorii care-şi desfăşurau activitatea în zona IV din Piaţa Obor. RL 2004, nr. 4 479. iTranz. (Complementul indică acţiuni de durată) A înfăptui pe etape succesive şi pe un plan larg în vederea unui scop. Ministerele vor eşalona planul pe luni, îl vor desfăşura pe unităţi şi întreprinderi în subordine. LEG. EC. PL. 469, cf. DM, DEX. ^ F i g. Sufletul... ia ... cunoştinţă ...de bucuria ce cearcă, de ideea ce goneşte sau de activitatea ce desfăşură, mai mult decât acelea ce se petrece în trup. brezoianu, î. 108/8 + T r a n z. A da dovadă de ...; a depune1 (1), a susţine (2). împreună cu aceştia desfăşură mult zel pentru combaterea religiilor existente. SĂM. 1,44. Deşi îl vedem desfăşurând energie, Asachi începuse a pierde din ascendentul său. DENSUSIANU, L. 142. A desfăşurat o intensă activitate literară. MAGAZIN IST. 1968, nr. 5, 36. 4. T r a n z. (învechit, rar) A degaja (1). Mişcarea iute desfăşură căldură. FM (1843), 3252/22. + A dezvolta (5). Părinţi¡j]sau alţi nu trebuie să caute a desfăşura de timpuriu puterile înţelegătoare ale copiilor. PR. 30/12, cf. CADE. - Prez. ind.: desfăşor şi (învechit) desfaşur. -Pref. des- + [înjfăşura. DESFĂŞURÂBIL, -ă adj. (Mat.; rar, în sintagma) Suprafaţă desfăşurabilă = suprafaţă care se poate aşterne pe un plan fară a se rupe; care are acelaşi plan tangent de-a lungul fiecărei generatoare. Cf. cade, ltr2. - PL: desfăşurabili, -e. - Desfăşura + suf. -bil DESFĂŞURARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s f ă -şura şi rezultatul ei. 1. întindere, derulare (pe toată suprafaţa) a unui material; (învechit, rar) desfăşurat1, desfaşurământ. Cf. d e s f ă -şura (1). Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Păşi ... către un scaun pe care se afla desfăşurarea mătăsoasă de domino roşu. MACEDONSKI, O. m, 71, cf DDRF, PHILIPPIDE, P. 73, ALEXI, W., DM, DEX. ^ F i g. Numile Muntenia şi Transalpina trec din punt în punt prin aceiaşi desfăşurare analitică. HASDEU, I. C. I, 51. Viaţa sufletească înseamnă înnălţarea gândurilor şi desfăşurarea simţirilor în fiinţa omenească, iorga, C. I. n, 113. + (Tehn.) Operaţia de desfacere a unui fir, a unui cablu sau a unui lanţ de pe o bobină. Cf. ltr2. + (Mii.) Trecere a unei subunităţi, unităţi sau mari unităţi, de la dispozitivul de marş la dispozitivul premergător de luptă sau la dispozitivul de luptă. Cf. alexi, W., RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC. + (Geom.) întindere în plan a suprafeţei anumitor corpuri geometrice (cilindru, con etc.). Figura ... constituie însăşi carta acesteia în desvelire sau desfăşurare conică. CULIANU, C. 136, cf. LTR2, M. D. ENC., dex. + Spec. Prezentare organizată a unor cifre în tabele, scheme etc. La desfăşurarea cifrelor de control pe comune se va ţine seama de planul de cultură al acestora. 4726 DESFĂŞURAT1 -625- DESFĂTA BO (1951), 569. [Tabelul] va cuprinde desfăşurarea operaţiilor capitale pe anul 1951. ib. 790. 2. Prezentare succesivă a unei privelişti. Cf. des f ă -şura (2). Urmărea ... desfăşurarea priveliştii de pe scenă. CARAGIALE, O. ni, 189. Desfăşurarea dealurilor şi a văilor de la Comăneşti. D. ZAMFIRESCU, î. 77. Odaia dă în stradă, peste petecul de grădină cu pomii în desfăşurare. ARGHEZI, s. vm, 36. + Perindare, defilare. E o desfăşurare neobişnuită de forţă armată, adusă să încadreze parada. SADOVEANU, o. IX, 264. înnebuniră oraşul cu huruitul tancurilor ... Ce-o mai fi şi asta? se întrebau locuitorii oraşului, asistând la o asemenea desfăşurare de forţe. BENIUC, M. C. I, 227. 3. Derulare, evoluţie a evenimentelor, a acţiunilor, a faptelor; mers1 (5). Cf. desfăşura (3). Trebuie să vă dau o desfăşurare a întâmplărilor mele. EMINESCU, O. VIU, 570. Nenorocitul sfârşit al acestei povestiri, în care ea trăise ca-ntr-o desfăşurare aievea de întâmplări. VLAHUŢĂ, s. A. II, 18. începu să urmărească ...cu pasiune, desfăşurarea examenului. AGÎRBICEANU, A. 510. Am examinat mai sus... desfăşurarea artei aurului în Dacia. PÂRVAN, G. 446. în desfăşurarea logică a povestirii, acest pasagiu nu este indispensabil IBRĂILEANU, S. 18. Să vadă... toată desfăşurarea peripeţiilor. C. PETRESCU, S. 201. Clemens din Alexandria ... vedea în această credinţă o negare a providenţei divine, al căreia rol în desfăşurarea lucrurilor omeneşti înceta. NEGULESCU, G. 64. Ieşeam pe stradă, să privesc desfăşurarea stupidei cauzalităţi cotidiene. E. IONESCU, E. 47. Viaţa este o desfăşurare într-un plan imanent. CIORAN, R. 55. Acest ţârâit... l-am auzit... în toată desfăşurarea lui. BĂCESCU, PĂS. 312 .La Cameră, unde l-am găsit, ministrul ... era în plină desfăşurare verbală. ARGHEZI, S. X, 80. Existau ... istorici ... care însemnau evenimentele în desfăşurare. RALEA, S. t. ni, 39. Un loc important în desfăşurarea nunţii ocupă şi strigătura. IST. UT. ROM. 1,41. Desfăşurarea cursurilor ...fusese împiedicată. G. barbu, A. v. 192. Campania agricolă de toamnă fiind în plină desfăşurare, timpul nu este trecut, scânteia, 1977, nr. 10 903. Credinţe şi obiceiuri în legătură cu desfăşurarea muncilor agricole. BUTURĂ, EB. I, 13. Legea morală e, prin excelenţă, desfăşurarea pragmatică a unei ipoteze, pleşu, M. M. 33. în locuinţa tradiţională, ... camera de locuit a trebuit să însumeze toate funcţiile necesare desfăşurării activităţii zilnice, pavel, S. e. 24. Heidegger a dezvoltat concepţia potrivit căreia „ rătăcirea ” este locul de desfăşurare al erorii. PATAPIEVICI, C. L. 23. Desfăşurarea acţiunii = evoluţia, succesiunea diferitelor momente dintr-o operă literară sau o reprezentare scenică, în vederea deznodământului. în teatrul antic ... [corul] nu participa la desfăşurarea acţiunii. LOVINESCU, C. IV, 30. Nu-şi prea dă seama din desfăşurarea acţiunii. CONTEMP. 1953, nr. 5,4/5, cf. DM, dex. -PL: desfăşurări. -V. desfăşura. DESFĂŞURĂT1 s. n. (învechit, rar) Desfăşurare (1). Cf. ddrf, mda. - V. desfăşura. DESFĂŞURAT2, -Ă adj. (Despre obiecte înfăşurate, strânse, legate) Care este întins, desfăcut2 (3) pe toată suprafaţa. Spre priimirea lui fu orânduită o campanie de grenadiri cu steagul desfăşurat. CR (1839), 302V32, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 124/16, pontbriant, D. Cupânzele desfăşurate îi pluteşte vasul spre marea senină. MAIORESCU, CRITICE, 361, cf. DDRF. Ghinărarii ...se reîntorc lângă Napolion cu braţele-ncărcate de nenumărate steaguri desfăşurate. SĂM. II, 218. Serafimi cu cele şase aripi desfăşurate. IORGA, C. I. III, 26. Apoi, luând harta desfăşurată şi punându-i-o subt ochi, adăogă [...] REBREANU, P. S. 291. Văzu... cămaşa albă, desfăşurată ca un drapel prosternat. id. R. n, 265. Ştia... câtă vreme îi trebuie să citească ziarul desfăşurat cu foşnetul enervant al hârtiei, c. PETRESCU, C. v. 42, cf. DM, LTR2, DEX. ^ (Adverbial) Privesc cu toţii... oraşul stă desfăşurat - cu pereţii albi, cu acoperişurile colorate. BĂNULESCU, 1.144. ^ Plan desfăşurat = plan (de muncă, de activitate) defalcat pe perioade de timp. Cf. DEX. + (Despre oameni organizaţi în grup) Care este răsfirat, împrăştiat după o anumită ordine. Peste un ceas, desfăşuraţi, am luat Măgura în lung fără să întâlnim pe nimeni, camil PETRESCU, U. n. 282, cf. DM. îşi pregătiră armele şi se îndreptară desfăşuraţi spre intrarea gangului. BARBU, ş. N. ii, 264, cf. M. D. enc., DEX. ^ (Prin analogie) Văzu pe genunchii lui o tablă de şah, cu piesele desfăşurate. SADOVEANU, o. XI, 625. -f (Substantivat, f.; Geom.) Loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date; evolută. Cf. ltr2, der, m. d. enc. -PL: desfăşuraţi, -te. - V. desfăşura. DESFĂŞURĂMĂNT s. n. (învechit) Desfăşurare (1). Cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. -PL:? - Cf. d e s f ă ş u r a. DESFĂŞURĂTOÂRE s. f. (Mat.) Traiectorie ortogonală a tangentelor unei curbe plane; evolventă. Cf. LTR2, DER, n, 72, M. D. ENC. - PL: desfăşurători. - Desfăşurat + suf. -oare. DESFĂŞURĂTOR s. n. Planificare amănunţită a unei acţiuni, a unei ceremonii etc. Tot ce se cunoaşte ... este „ desfăşurătorul ”propriu~zis aljafului. RL 2005, nr. 4 550. -PL: desfăşurătoare. - Desfăşura + suf -tor. DESFĂŞURĂTURĂ s. f. (Rar) Desfăşurare (1). Cf. POLIZU, DA. - PL: desfăşurături. - Desfăşura + suf. -tură. DESFÂT s. n. (Rar) Desfătare. A purta grijă de muncile lanurilor ... ar însemna o odihnă şi-un desfăt. c. PETRESCU, A. R. 71. Suspendându-şipentru douăsprezece ore rumoarea afacerilor, alergă la desfăt id. C. v. 238, cf. DM, DEX. - PL: desfături. - Postverbal de la desfăta. DESFĂT vb. I. I. R e f 1. A-şi duce viaţa sau a-şi ocupa timpul în chip plăcut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se bucura, a se distra (2), a se delecta, a se 4734 DESFĂTA -626- DESFĂTARE înveseli, a petrece (II 3). Sufletul mieu bucură-se (des-făta-să-va D) în Domnul PSALT. 62. Unii să să dezmiarde şi să să desvăteadze. VARLAAM, C. 74. Să vor desfăta şi vor glumi unul cu alalt. PRAV. 242. Iară având acelaşi dar, ca fiilor grăiesc, desfătaţi-vă şi voi. N. TEST. (1648), 244729. în sălaş cu odihnă de ti-i desfăta-te. dosoftei, ps. 218/14. în tot feliul de dezmierdări desfătându-să. cantemir, i. i. I, 244. Şi precum când făcea aceste păcate să bucura, să desfăta şi râdea, aşa şi când să pocăiaşte să cuvine să suspine şi să plângă. ANTIM, O. 219. Desfătându-te cu vărsările de lumină ceale ce izvorăsc totdeauna din lumina cea neapusă. mineiul (1776), lr2/26. Prin ispitirea celor ce să desfătează cu albine s-au aşăzat acest adevăr. MOLNAR, E. s. 41/4. Glumitoarele tinereţe se desfată ierna săltând împrejurul focului. MAIOR, T. 44/28. Drepţii vor merge ... ca să să desfăteaze împreună cu Dfufmnezeu. GRECEANU, î. 52/9. Ne desfătăm noi cu jocul cel de luarea zeloagelor. fulea, b. 62/23. Se desfătează cu cei învăţaţi şi plini de ştiinţă. TEODOROVici, M. 55/15. Aceasta era stânca pe care să aduna familiile sara, şi să desfăta în tăcere cu aerul cel răcoros. BUZNEA, P.V. 51/9. Se desfătară ...cu jocuri şi cu cântările dervişilor. GORJAN, H. I, 97/29. Să se desfăteze cu fapta cea bună. teampe, O. s. 56/2. Ne desfătăm cu priveliştea serbărel dacia lit. 115/20. Călătoresc... ca să se desfăteze în frumuseţea şi minunile firii. RUS, 1.1, 231/7. Aici râu, colea vălcică, ... Dincoace supt pomi verdeaţă, Să te desfetezi de faţă. bărac, A. E. 471, cf. polizu. La umbra sălciilor pletoase se desfătau cu pelin. GHICA, C. E. îl, 321, cf. PONTBRIANT, d. Fiecare calătoriu doreşte ...ase reîntoarce ...şi a săluta patria unde sună scumpa şi dulcea limbă a maicei sale unde s-au născut, unde au iubit şi s-au desfătat. VOROBCHIEVICI, A. M. 75. Se desfăta venendferele selbatice. ODOBESCU, s. I, 64. A mâncat şi a băut şi s-a desfătat până la adânci bătrâneţe. CREANGĂ, o, 38. Se desfăta cu el, uitând de toată lumea. AGÎRBICEANU, s. 456. Mă desfătde multe ori povestindu-i [doamnei] legende din ţara mea. M. eliade, o. I, 10. Odată un filosof cinic găsise ...o varză. Bucuros că se putea desfăta ...cu o asemenea bunătate, s-a coborât s-o spele în apa unui părâu. NEGULESCU, G. 204. Se desfătau ca la lectura unor stihuri de Topîrceanu. TEODOREANU, M. n, 8. Ţăranii se desfătau la crâşmă. CĂLINESCU, I. C. 56. Veniţi deci să ne desfătăm. barbu, princ. 51. De m-a ajunge dorn M-oi desfăta cu codru. FOLC. TRANSILV. 1,392. F i g. Gura noastră-i deşchisă cătră voi, corinteani, inima noastră desfătată-i. N. TEST. (1648) 244726. Iadul nu va avea prilej a să desfăta de biruinţa sa. BELDIMAN, A. 69/1. (T r a n z.) Cu frumoase pomişoare... Sufletu îl des-făidau. FOLC. OLT. - MUNT. II, 93. + (învechit) A exercita, a îndeplini; p. e x t. a cugeta. Şi rădicaiu mârulemeale cătră porâncitele Tale ce iubiiu, şi glumiia-me (mă desfătăm întru D) în dereptaţile Tale. PSALT. 254. ❖ E x p r. (învechit, rar) A se desfăta în sine = a se complace. Cf. pontbriant, d. + Tr an z. (Folosit şi a b s o 1.) A provoca, a produce bucurie, plăcere, a distra; p. e x t. a încânta, a fermeca. Visuri drăgălaşe care ...să desfăteze simţirile tale cu vesele închipuiri. MAIOR, T. 89/3. Vru ca să desfete ... Cu cântece line sâmţitoare. budai-deleanu, ţ. 130. Alte lucruri care desfătează ochiul fulea, b. 20/15. Seara desfăta pe împăratul. CĂPĂŢINEANU, S. 34/18. Pă toată zioa [Ormoz] îi desfăta [pe împăraţi] cu câte un fel de petreceri. GORJAN, H. IV, 11/3. Danţul să desfăteze ceasurile cele fără de lucru ale unei fete. NEGULICI, E. I, 76/11. Şi cu glume de nimică Pot pe toţi a desfăta. SION, POEZII, 51/6. Un cântăreţ ce desfătează lumea fără plată. FILIMON, o. II, 13. îşi desfăta ochii cu privirea frumuseţei din jurul său. CONV. LIT. II, 158. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. n, 47. Mi-am pus toată inima ... ca să le cânt, să-i desfăt. eftimiu, n. 101 .Pe el îl desfătau munţii înalţi. C. PETRESCU, A. R. 73. Taraful ţigănesc ...îi desfăta. VINEA, L. 1,324. De-atunci vioreaua mea începu a miros a, Tot mereu mă desfăta. FOLC. TRANSILV. n, 361. II. T r a n z. (învechit) A extinde, a mări1 (I); p. e x t. a împodobi, a înfrumuseţa. Mihai- Vodă o au mărit [biserica] şi o au desfătat precum se vede (începutul sec. xvm). mag. ist. in, 75/29, cf. muşte, let. m, 34/17, cade. -Prez. ind.: desfăt şi (învechit) desfătez. - Şi: (învechit, rar) desvătâ, (regional) desfăidâ vb. I. - Pref. des- + fată. DESFĂTÂRE s. f. Faptul de a (se) desfăta (I); bucurie mare, plăcere (1), încântare, delectare; (rar) desfăt, desfătat1, (învechit) desfătăciune. Drepţii ...se vor duce... întru desfătare şi dezmierdăciune neîncetată (a. 1643). GCR I, 106/41. Că tot ce e în lume ... iaste şi desfătarea ochilor (a. 1685). ib. 275/3. Dă-mi câte munci ţi-i voia că pre cât mă vei munci mai cumplit pre-atâta mai multă bucurie şi desfătare îm[i] faci. dosoftei, v. s. noiembrie, 142714. în loc de desfătare, şi de cinste, şi de mărire, [David] primiia să petreacă rău şi nevoie, nu mai să izbăvească pre vrăjmaşul lui den vrajba ce avea asupra lui. MĂRGĂRITARE, 133. Nime mai bine şi mai pre scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprins ... decât... Ţiţero. N. COSTIN, L. 35. Nimic nu iaste de jale sau de întristă-ciune, ci toate de bucurie şi de desfătare. ANTIM, o. 12. Acolo mărirea, bogăţia ... şi desfătare vecinică (a. 1785). GCR n, 147/10. Desfătările ce dobândeşti într-această lume [sunt] ... numai înşelăciuni, pilde, 76/16. Meşterii ...fac lucruri care sunt spre uzul ...şi desfătarea lor şi a altora. D. SUP, 21/1. Au înflorit persecii cei roşii şi galbeni, desfătare era a-i vedea. ÎNV. POM. 37/17. Să facem tot feliuri de lucruri frumoase noao spre desfătare. PETROVICI, P. 227/11. Cea mai de căpetenie desfătare a norodului... este dănţuirea. OBLĂDUIREA, 47/17, cf. LB. Pentru desfătarea mulţimei adunate, sefăcusă scrânciobe. ar (1829), 172/10. Cultura ne învaţă ... mai cu mare desfătare să gustăm frumuseţele. BOJINCĂ, D. 4/16. Eu am pierdut protecţii, bogăţie, cinste, desfătare. BUZNEA, P. V. 133/23. Desfătarea lor era întru adăugirea aurului şi argintului. ASACHI, I. 27/22. Ispanii află mare desfătare în privirea la luptele cu taurii. RUS, 1.1, 121/4. Virtuţile şi desfătările vieţii selbatice. NEGULICI, E. II, 90/13, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Prin combinările lor [ale sunetelor] diferite puteau aduce pre muritori atât la cea mai straordinariă bucurie şi desfătare cât şi la cea mai tristă melancoliă. VOROBCHIEVICI, A. M. 37, cf. LM. Orice desfătare Neagră mi se pare Fără ea când sunt, Ea dacă lipseşte Nu mă mulţumeşte. EMINESCU, o. vi, 447, cf. DDRF, TDRG, ALEXI, W. Care desfătare lumească rămâne neîmpreunată cu grija? AGÎRBICEANU, s. 127, cf. RESMERIŢĂ, D. Din jocurile umezelii cu lumina, se isca pentru văzul uimit o nesfârşită desfătare. M. I. CARAGIALE, C. 40. Viaţa mea e desfătare sau chin inutil M. ELIADE, O. I, 120, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Fiţi buni... şi-n zile de necazuri şi de nevoi, ca şi în zile de bucurie şi de des- 4735 DESFĂTAT1 -627- DESFĂTĂCIUNE fătare. ViSSARîON, B. 375. Să vă joace ca pe nişte păpuşi în bâlciuri Spre hazul şi desfătarea gloatelor, VOICULESCU, POEZII, II, 229. Primeam ploaia care-mi şiroia de pe păr... aveam un fel de bucurie şi desfătare, sadoveanu, o. IX, 394. îşi tânguiau povestirile, în tăcerea poporului, adunat la desfătare. ARGHEZI, C. J. 51. Sabatul întreţinut pentru desfătarea oricui plăteşte ...se lăfăieşte. RALEA, O. 54. Clipele de rară desfătare spirituală create pe podiumul sălilor româneşti de concert. M 1974, nr. 12,6. în casă fete plângând; însă plâng de desfătare, Tocma ca la un harţ mare. TEODORESCU, P. P. 178. + Viaţă îndestulată, uşoară; petrecere (II 2); p. e x t. desfrâu, stricăciune (5). Mila Dumnezăului nostru o întorcea spre desfătare. N. test. (1648), 200v/20. în Veneţia toţi să zăbovesc în preumblări pre la ţeară şi dăsfătări (a. 1693). FN 13. Era om învăţat... şi desfătări, voroave de glume, nemic nu să făce înaintea lui. NECULCE, L. 196, cf. CANTEMIR, 1.1. II, 289. Cu desfătările trupului ... prinde pre oameni. ANTIM, o. 208. în multă hrană şi desfătare a dulceţilor şi a podoabelor aceştii vieţi petrecea. VARLAAM - IOASAF, 7720. Petrec în desfătări şi întru desmierdăciuni. MAIOR, P. 29/6. Omul este pornit spre desfătări. MUMULEANU, C. 2/8. Indeletnicindu-se numai la desfătările lui cele scâmave şi desfrânate... îi lăsa să trăiască de capul lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 163/19. Lene-virea ... naşte mii de pofte spre stricăcioase desfătări. BUZNEA, C. 72/7. Carnavalilepetrecute în haosul desfătărilor. FM (1843), 175Vl5. Nu-l poate îndupleca ... nici puterea, nici desfătarea trupească. NEGULICI, E. 1,211/27. Ş-a mâncat averea părintească în desfătări, ghica, C. E. n, 336. Desfătările unui trai de plăceri. ODOBESCU, s. 1,383. Călca-va pasul meu pribeag Făr-a privi la desfătări. MILLE, V. P. 113. S-a lăsat subjugat de farmecul desfătărilor trupeşti. COCEA, s. II, 339. Vesela societate ..., cu ale ei banchete, desfătări. VIANU, A. P. 43. Mesele-s întinse ...Şi totuşi, ziua asta nu-i numai desfătare, labiş, P. 197. [Averile] le-au risipit pe desfătări şi lucruri deşarte. MAGAZIN IST. 1968, nr. 2,2. [Băile] erau şi lăcaşuri de desfătare. G. BARBU, A. V. 19, cf. M. D. ENC., DEX. TreCU fumul petrecerilor şi al desfătărilor. POPESCU, B. III, 51. - PL: desfătări. - V. desfăta. DESFĂTĂT1 s. n. (Rar) Desfătare. Şi cu Stanca am plecat S-o aduc la desfătat, alecsandri, p. p. 154. -V. desfăta. DESFĂTĂT2, -Ă adj. (învechit şi popular; despre clădiri sau despre locuri, ţinuturi) Larg, mare1 (12), deschis2 (II4), întins; frumos, încântător. Noi toţi să o dobândim... împărăţia Ta ce desvătată. VARLAAM, C. 256. Păstorii... au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deş-chisi. URECHE, L. 63. Locuri desfătate ... cu ape curătoare. SIMION DASC., LET. 13, cf. ST. LEX. 173/2. Besearică mare şi desfătată. DOSOFTEI, v. s. octombrie 86728. Că, în ce chip adapă apa grădinile şi livezile şi le face desfătate şi frumoaset aşa şi sadul rugăciunii ...să află înaintea lui Dumnezeu. MĂRGĂRITARE, 312. Intorcându-să la ai săi, le-au spus de locuri frumoasă şi desfătate. N. COSTIN, L. 157. Lăcaş desfătat Preaînălţatului Iisus. ANTIM, O. 45. Ne-au dăruit ...loc cu totul desfătat unde să face bisearică şi scoală (a. 1780). IORGA, S. D. xn, 293. Romanii... era aşezaţi în Dachia, ţeară desfătată. ŞINCAI, ap. DENSUSIANU, L. 62. întru acea ţeară desfătată să aşeaze lăcuitori romani. MAIOR, IST. 10/22. E o grădină desfătată cu mulţime de canaluri. id. T. 28/13. Au zidit ş-au hotărât să fie Pentru călători o desfătată Lăcuinţă. budai-deleanu, ţ. 147. Un loc... împodobit cu o pădure foarte desfătată. MANOLACHE DRĂGHICI,1.101/2. Dealuri sădite cu desfătate grădini. RUS, I. I, 127/24. Sui la coastă ... pe cale largă şi desfătată. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 171. Desfătatele locuri ale acestei ţeri. IST. M. 33/24. Să li fie casele desfătate, Cu streşi-nele-n pământ băgate. EMINESCU, O. VI, 312. Un astfel de sat, aşezat într-un loc desfătat... nu e o minune din carte. VOICULESCU, L. 161, cf. DM, dex. + (învechit şi regional; despre oameni sau despre manifestările lor) Lipsit de griji, de greutăţi, înclinat spre plăceri (senzuale); iubit, vesel (î), bucuros; p. e x t. frumos. Că grăindfalie deşartă amagind pre,ei cu poftele trupeşti şi desfătate, carii cu de-adinsul fugise de vieţuitorii în rătăcitură. N. TEST. (1648) 188722. Domnii cei buni şi direpţi fărăgrijeşi desfătaţi stăpânesc. M. COSTIN, 0.99. Deşi nu atât de desfătaţi,... siginnii se distingeau totuşi de asemenea prin avuţia veştmântului. HASDEU, I. c. I, 196. Agatirşi... erau oamenii cei mai desfătaţi şi cei mai iubitori de podoabe de aur. ODOBESCU, S. n, 197, cf. DM, DEX. Astăzi este lumea desfătată. TEODORESCU, P. p. 100. Mândruţ, al tău sărutat Şi râsul tău desfătat Şi pe mine m-a-nşelat FOLC. TRANSILV. I, 369. Doar pe Golea mi-l lăsa. Că mi-enaltŞi desfăidat. FOLC. olt. - munt. II, 213. 'y” (Prin lărgirea sensului) Curtea desfătată a regelui Henric al II-lea de Valois. odobescu, s. ni, 56. + (învechit) Desfătător. A şasea zi feace ... raiul cu toate po-meatele şi cu ... dulceaţa desfătată. MOXA, ap. GCR i, 57/38, cf. MARDARIE, L. 219/7. Avem bişugmare în sânta Ta casă, Mâncări desfătate, băuturi pre masă. DOSOFTEI, PS. 245/20. Aceştia ...la mease desfătate multă osârdie pun. MĂRGĂRITARE, 369. Lucrurile lumeşti ...cu cât sunt mai deşarte, cu atâta să să pară mai desfătate. CANTEMIR, 1.1.1,158, cf. ANON. CAR. Aşpohti însă aceste cuvinte să le înting ca o masă desfătată. ANTIM, o. 194. Zefiri... ţinea în locul acesta o desfătată răcoare, maior, T. 7/20. Cunoştinţa deliniaţiei carea noao desfătată deprindere ne aduce. MAN. ÎNV. 30/3. Proroci norodului desfătata pitrecere (a. 1819). URICARIUL, Vil, 75. cf. lb. Această zi dintâi îi păru foarte desfătată, căpăţineanu, S. 31/16. în ianuarie se începe desfătata primăvară. RUS., I. I, 116/6, cf. pontbriant, d., alexi, w., cade, dex. + (Rar) Delectat, încântat. Cuvintele mele, rostite cu duioşie... îi întreţineau auzul desfătat, ca în zilele lui bune. ARGHEZI, s. vin, 102. ~ PL: desfătaţi, -te. - Şi: (învechit) desvătât, -ă, (regional) desfăidat, -ă adj. -V. desfăta. DESFĂTĂCIOS, -OÂSĂ adj. (învechit) Desfătător. Din ruga ei ies cele mai desfătăcioasă sunete. BUZNEA, F. 23/10. Pricinuieşte un răpaos atât de desfătăcios. id. ib. 33/2. Şesurile Târnăvilor şi a Murăşului au o faţă cu totul desfătăcioasă. GT (1839), 1092/11. Unele insule... înfrumuseţate cu toatefrumuseţelefirii, asemenea desfătăcioaselor grădini. RUS, I. m, 328/16. - PL: desfătăcioşi, -oase. - Desfăta + suf. -cios. DESFĂTĂCIUNE s. f. (învechit) Desfătare; p. e x t. desfrâu. Tocmelile la casile lor [sunt] cu mare desfatăciune traiului omenesc. M. COSTIN, O. 246. Se rădicară muntenii 4739 DESFĂTĂTOR -628- DESFECIORI1 pre domnul lor Leon-Vodă pentru mari desfătăciuni ce era într-acel domn. id. LET. I, 263/36. Adam ... de au şi jăcut puţină vreame în raiu... deaca dobândi desfătăciu-nea aceea, atâta s-au înălţat, cât vru să să facă Dumnezău. MĂRGĂRITARE, 215. Lăcaş... întru câştigarea dumnfefiă-ieştii desfătăciuni. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/55. întru ceale numite ale voastre sărbători, însemnată zi cu toată desfătăciunea faceţ. ib. 3612/1. Toate cele muer eşti cu mare desfătăciune păţind. CANTEMIR, HR. 206. Vei cunoaşte desfătăciunea limbii rumâneşti cât este şi ce feli este. eustatievici, GR. RUM. 7. Oamenii ... să se arate îmbunătăţiţi, fiind între desfătăciuni şi între răsfăţuri. PILDE, 79/20. Se deade spre deprinsele sale desfătăciuni şi răsboiul îl încredinţă lui lulianus. MAIOR, IST. 3/7. întru acesta chipu deşteptă pre păstori a cunoaşte desfătăciunea vieţii, id. T. 45/6, cf. LM. El [Lachanas] era zborşit şi nu intra deloc în voia nevestei care căuta a-l deprinde cu luxul şi desfătăciunea Curţii. EMINESCU, O. XIV, 140, cf. DDRF, TDRG, CADE. -PL: desfătăciuni. - Desfăta + suf. -ciune. DESFĂTĂTOR, -OARE adj. Care încântă, desfată, bucură (privirea, intelectul, simţurile); încântător, plăcut (1); (învechit) desfătat; desfătăcios. Să se deprinză şi alţi după temenrile... aceştii desfătătoare economie. MOLNAR, E. S. 16/6. Verdeaţa ulmilor i să părea prea desfătătoare. BERTOLDO, 34/2. Vedereapământului roditor... era asemenea unei grădini desfătătoare, pleşoianu, t. I, 85/21. în opt zile câştigă... uşurinţa şi veselia celor mai desfătători ani ai săi. CĂPĂŢINEANU, S. 90/16. Se bucură de desfătătoarea plăcere de a face bine. MARCOVICI, D. 143/28. Scrie cărţi foarte frumoase, precum ştiinţelnice, aşa şi desfătătoare şi poeticeşti. antrop. 211/5, cf. vallan, v. Hei! cărturar... nimic mai desfătător, nimic mai vrednic de iubit PR. DRAM. 125. Desfătătoare glasuri împreună răspundea. PANN, E. v, 53/24, cf. POLIZU. P-aceea ce acesta c-un ochi desfătător Privea şi de la dânsa gonea orice gândire Precum goneşte gândul p-un nor turburător în orice loc odoarea afrunzelor lucinde. MEITANI, C. 76. Munţii... subt bagheta sa magică se convertiră în parcuri desfătătoare. FILIMON, O. n, 142, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Un colţişor uitat... dar care nu e mai puţin desfătător. GANE, N. I, 33, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Aid au găsit locuri desfătătoare ...pe care ...le aleg de nouă patrie. BRĂTIANU, t. 129. Desfătătoarea seară... întinse, pe furişe, Mrejuitoarea plasă a stelelor. PERPESSICIUS, S. 146. Climatul ...pare dulce, e desfătător, ralea, o. 99, cf DM, M. D. ENC., DEX. Se întindea o grădină desfătătoare, în care florile se răsfăţa pe marginea drumului. POPESCU, B. I, 91. ^ (Substantivat) M-am aşezat acolo la o desfătătoare liberă. GHICA, C. E. III, 9. -PL: desfătători, -oare. - Desfăta + suf. -tor. DESFĂTÎ vb. IV. T r a n z. (Regional; cu sens neprecizat, într-o colindă) (Mireş - Sălaj). Unde-ai zăbovit, Nicoară? — Că mă desfătiţi, Că voi bine ştiţi, Bine şi cu mine, Că eu am tâlnit, Nouă corăbii.GT (1900), nr. 279, în DA. -Prez, ind.: desfătesc. -Et. nec. DESFĂTUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică omul) A sfătui (1), a povăţui să nu facă ceea ce intenţionează să facă, a descuraja să pună în aplicare un anumit lucru. Cf. valian, v., pontbriant, d. Răspunzând că tatăl său doreşte ca el să intre în magistratură, junele profesor îl disfătui de la aceasta. I. NEGRUZZI, S. m, 106, Cf DDRF, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Mulţi prieteni buni mă desfătuiau, punându-mi în vedere că îmi stric cariera. SBIERA, F. s. 166. Şi-l desfătuiau ca să nu arunce în pământuri sterpe nişte grăunţe atât de curate, id. ib. 322, cf. ŞĂINEANU2, tdrg, CADE, SCRIBAN, D., DM, DEX. Fărtaţii sei... îl desfătuiră să nu facă una ca aceasta. marian, T. 296. + (Rar; complementul indică un farmec, o vrajă) A dezlega, a desface, a face să-şi piardă efectul. Blăstămaţi să fie Finii şi cumnaţii Cumetrii şi fraţii, Că nu mă opriră, Nu-mi desfătuiră Vraful. coşbuc, p. n, 161. - Prez. ind.: desfătuiesc. - Şi: (învechit, rar) disfătui, desvătui (barcianu, v.) vb. IV. - Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller). DESFĂTUÎRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de adesfătui şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d., DDRF, RESMERIŢĂ, D. N-au mai căutat să-l oprească ... ştia ...că orice desfatuire arfi de prisos. SBIERA, P. 26. -PL: desfătuiri - Şi: (învechit, rar) desvătui re s. f. BARCIANU, V. - V. desfătui. DESFĂTUIT, -Ă adj. (învechit; despre oameni) Care a fost sfătuit să renunţe la ceea ce intenţiona să facă; descurajat să acţioneze într-un anumit fel. Cf. pontbriant, D., BARCIANU, V., DDRF. -PL: desfătuiţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desvătuit, -ă adj. BARCIANU, v. - V. desfătui. DESFĂŢ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică perne, plăpumi înfaţate) A scoate (III 4) feţele sau învelitorile. Cf. cade, dl, dm, dex. + P. e x t. (Complementul indică patul, aşternutul) A lăsa fară rufarie. Cf. dl. + R e f L P. a n a 1. A se da la o parte. Cu-ncetul a cerului nori se desfaţă încet se-ncreţescpeste văile adânci. EMINESCU, O. IV, 164, cf. DL. 2. (Regional) A expune (vederii). Negustorii dughenele au desfăţat sevastos, n. 130, cf. dl, dm, dex. -Prez. ind.: desfăţ. ~ Pref. des- + [în]făţa. DESFĂŢĂT, -Ă adj. 1. (Despre perne, plăpumi) Fără faţă sau învelitoare; neînfăţat Cf. dl, dm, dex. + P. e x t. (Despre pat, aşternut) Fără lenjerie. Cf. dl. 2. (Regional) Expus (vederii). [Casele] au început... a să împodobi ...cu balcoane desfăţate. ALECSANDRI, O. P. 179, Cf. DL, DM, DEX. -PL: desfaţaţi, -te. - V. desfăţa. DESFĂURAT, -Ă adj. v. desfălurat. DESFECIORÎ1 vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit; complementul indică părinţii) A lăsa fară copii 4748 DESFECIORI2 -629- DESFETI (prin ucidere, răpire etc.). Denafarâ va desfeciori sabie şi den cămărifrica. BIBLIA (1688), 151V5. Precum şi tupreminemă desficioreşti, aşe altul pre puii tăi va despărinţi. CANTEMIR, 1.1.1,254, Cf. POIiZU, DDRF, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. (R e f 1. p a s.)Aşa să va desfeciori den muieri maica ta şi au junghiat Samuilpre Agag. biblia (1688), 2062/37. -Prez. ind.: desfecioresc. - Pref. des- + fecior + suf. DESFECIORÎ2 vb. IV. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică fecioare) A deflora. Desfecioreşte fetele, jipescu, ap. tdrg, cf. cade, scriban, d. - Prez. ind.: desfecioresc. - Pref. des- + fecioară + suf. -i. DESFERBINŢ vb. I v. desfierbâuta. DESFERBINŢÂRE s. f.v. desflerbântare. DESFERBINŢÂT, -Ă adj. v. desfîerbântat. DESFERECA vb. I. 1. R e f 1. (La pers. 3; despre roţile carului; p. e x t. despre car) A-şi pierde şinele de fier. Cf. LM, BARCIANU, TDRG, DL, DM, DEX, COm. MARIAN. ^ R e f 1. p a s. Nu ne-am mai putut duce, Că carele ni s-au desferecat. TEODORESCU, P. P. 181. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface din lanţuri, din cătuşe sau din altă legătură metalică. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Şi pe Zeus din fiare Desferecat-ai chemând pe cel cu o sută de braţe. MURNU, I. 15, cf. TDRG, CADE. Cătuşele de oase slăbesc ... Şi mă desferic. voiculescu, POEzn, n, 232, cf scriban, d. Am desferecat moara şi-am scăpat-o pe apă. camilar, N. n, 269, cf. DL. Sunt legat în lanţuri şi nu pot să mă desferec. BENIUC, V. 109, Cf. DM, M. D. ENC., DEX. F i g. Nu-ţipoţi imagina ce uşor deschide uşile şi desferecă gurile... câteva recomandaţii, c. petrescu, C. V. 283. începi de traiu-ţi silnic şi strâmt să tedesferici. pillat, P. 72. [Haiducul] Va să desferece duhul pădurii Şi şipote negre, blaga, poezii, 156. A [u] început să gâlgâie ...Ca desferecate din stânci ... Izvoarele-n munţi. BRAD, 0.120. Un peisaj... desferecat parcă din coerenţa de eră a rocilor, flacăra, 1976, nr. 2, 18. (A b s o 1.) Faur... adecă luna faurilor de fer... Doue septemâni ferică, Iar doue desferică. MARIAN, s. R. 1,95. + (în legătură cu „a fereca”) A pune ceva la cale, a discuta multe şi de toate; a rezolva (1). Suratele se strângeau pe la câte una, ferecau şi desferecau cum se pricepeau ele mai bine. sandu-aldea, A. M. 13. Fără noi nu se fereca nici desfereca nimic. M. I. CARAGIALE, C. 54. 3. R e f 1. (La pers. 3; despre pietrele de moară) A-şi toci zimţii de pe feţele interioare. Cf. dl, dm, dex. + (învechit, rar; despre monede) A-şi toci zimţii. Cf. lm. - Prez. ind.: desferec. - Şi: (rar) desferică vb. I. - Pref. des- + fereca. DESFERECARE s. f. (Rar) Acţiunea de a (s e) desfereca şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., dex. - PL: desferecări. - V. desfereca. DESFERECAT, -Ă adj. 1. (Despre roţile carului; p. e x t. despre car) Care şi-a pierdut şinele de fier. Cf. lm, DL, DM, DEX. 2. Care este desfăcut, dezlegat din lanţuri, din cătuşe sau din alte legături metalice. Cf. pontbriant, d., dl, dm, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Sihastreporţi de mare cu stânci desferecate ... Aci se isprăveşte pământul. VOICULESCU, POEZII, I, 232. Dorinţele ... vin desferecate Şi spumegând şiroaie. PILLAT, P. 231. Feminitatea ei era parcă desferecată, expusă, preda, r. 193. 3. (Despre pietrele de moară) Care are zimţii tociţi. Cf. DM, DEX. - PL: desferecaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desfericât, -ă adj. lm. - V. desfereca. DESFERECĂTOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Persoană) care descifrează (3), dezleagă (II6), descătuşează (2). Desferecătorii de legi au preamărit „ dreptul de a fi mamă”. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 5/9. Desenasem ... bastonaşe magice, desferecătoare de lumi. ib. nr. 1 501,1/2. -PL: desferecători, -oare. - Desfereca + suf. -tor. DESFERICĂ vb. I v. desfereca. DESFERICĂT, -Ă adj. v. desferecat. DESFERMEC vb. I. T r a n z. (învechit şi regional; în practicile bazate pe superstiţii; complementul indică farmecul, vraja; p. e x t. persoana vrăjită) A dezlega (II1), a desface (8). Cf. pontbriant, d., costinescu, alexi, w. Rogu-te, nu te-ncerca, Maic-a mă desfărmăca; Far mă cat îs,fărmăcat. PAMFILE, c. Ţ. 211. ,y4 desfermeca ”... indică acţiuni de înlăturare a efectelor altei acţiuni magice, cu caracter malefic. BĂLTEANU, t. mag. 121, cf. ALR I 1 398/35. + F i g. (învechit, rar; complementul indică omul) A dezmetici (II1); a deziluziona. Cf. pontbriant, d., costinescu. -Prez. ind.: desfârmec. - Şi: (regional) desfărmăca vb. I. - Pref. des- + fermeca. DESFERMECÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a desfermeca şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., mda. -PL: desfermecări. - V. desfermeca. DESFERMECĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Care nu mai are putere de vrajă. Cf. pontbriant, d., mda. - PL: desfermecaţi, -te. - V. desfermeca. DESFERMECĂTORIU, -IE adj., s. m. şi f. (învechit, rar) (Persoană) care aduce la realitate pe cineva. Cf. pontbriant, d., mda. -PL: desfermecători. - Desfermeca + suf. -tor. DESFETÎ vb. IV. T r a n z. şi re f 1. (Prin Munt.; despre fete) A ieşi din rândul fetelor; a-şi pierde (I 4) sau a face să-şi piardă virginitatea; a (se) mărita (1). Cf. UDRESCU, GL., MDA. -Prez. ind.: desfetesc. - Pref. des- + feti. 4763 DESFETITĂ - 630- DESFIERE DESFETITĂ adj. (Prin Mnnt. şi prin nord-estul Olt.; despre fete) 1. Dezvirginată. Ofată desfetită i-a înveninat viaţa. ciauşanu, R. SCUT. 75. 0 găsi [pe mireasă] ... cu fetia luată, desfetită. id. GL. 3, cf. UDRESCU, GL. 2. Care este măritată2 (1). Cf ciauşanu, gl., udrescu, gl. - PL: desfetite. - V. desfeti. DESFI vb. I. T r a n z. A anula o înfiere, Cf. dex2, MDA. - Pronunţat: fi-a. - Prez. ind.: desflez. - Des- + [în] fia. £ r v DESFIAT, -A adj. (Despre minori) Căruia i s-a anulat înfierea. Cf. dex2, mda. - Pronunţat: fi-a. - PI.: desfiaţi, -te. - V. desfia. DESFIBRATOR s. n. v. defibrator. DESFÎD s. n. (învechit, rar) Sfidare (1), provocare (1). Cf. LM. Nu e altă decât o hulă, un desfid cătră provedinţa care ne pedepsia. NEGRUZZI, s. I, 292. Ca un desfid ce aruncapericulului, ea intonase un aer vesel dintr-o operă cunoscută. I. NEGRUZZI, în CONV. LIT. II, 133, cf DEX. - Postverbal de la desfide. DESFÎDE vb. III. T r a n z. 1. (Complementul indică oameni) A sfida (1), Şapte ani a pribegit prin păduri şi prin munţi, hrănindu-se cu came ...şi desfîdând potera. ghica, s. 288. Nu-l credeam ... în stare [pe ministrul de externe] a desfide în aşa grad opinia publică. EMINESCU, o. XI, 257. Să eşi cu zâmbetul pe buze, să desfizi lumea cinstită. SĂM. n, 695. + (Complementul indică manifestări ale oamenilor, ale unor fenomene şi procese naturale, primejdii etc.) A se opune plin de curaj, de temeritate, nesocotind consecinţele (grave); a brava, a sfida (2). Şi, desfîdând orbeşte neantul din sicriu, Bogată, caldă, vie, vieaţa izbucneşte. CERNA, P. 114, cf. TDRG, CADE. Prin această insuficienţă culturală... ne putem explica persistenţa unui mod de exprimare ce desfide nu numai pudoarea, ci şi bunul simţ. LOVînescu, C. iv, 59. Negurile vieţii putem să le desfidem. VOICULESCU, poezii, ii, 266, cf. dl, dm, dn2, DEX. Când se pot, totuşi, semnala, acestea sunt de o radi-calitate, de o evidenţă care desfide orice teoretizare. pleşu, m. m. 146. Revenirea [politicianului] la politica activă în România desfide şi logica şi bunul simţ. RL 2005, nr. 4 684. "y* F i g. Cleştarul apei limpezi... amurgul o desfide. pillat, P. 45. Stihia ... va încerca să mai izbucnească ... să desfidă zăgazuri. CONTEMP. 1975, nr. 1 496,2/7. 2. (învechit) A provoca la luptă, sau, p. e x t., la un joc sportiv. Este vorba anume de a ameninţa sau a desfide pe un duşman. HEM 1 558. El desfida pre toţi rivalii. LM, cf. barcianu. Dă-mi sabia, femeie!-în mâini cu o frigare Nu vezi că mă desfide Montechio? MACEDONSKI, o. II, 87, cf ŞĂINEANU2. 3. (Complementul indică oameni) A invita, a chema, a provoca să dovedească ceva despre care se ştie că nu va fi posibil. Desfidem pe oricine a ni arăta undeva un singur testuleţ cât de mic. hasdeu, i. c. 1,39. Desfidem pe oricine să ne esplice caracterul lui Răzvan. CONV. LIT. I, 248, cf. LM. Desfid pe oricine să găsească vreun vot al Senatului. MAIORESCU, D. I, 443. Desfidem pe profesorul... d-a mai distinge pe aceia. ODOBESCU, S. III, 474. Desfid a se pronunţa mai repede şi de câteva ori în şir. MACEDONSKI, O. iv, 38, cf. ddrf. Iată ...un astfel de recensent imparţial, despre care vă desfid să spuneţi ...că n-are haz. SĂM. I, 21, cf. ALEXi, w., ŞĂINEANU, D. U. Desfid pe oricine în această lume să mă vadă în starea în care se află Domniile Lor. sadoveanu, O. X, 55, cf. DM, DN2. Desfid oratorul care îşi imaginează că poate concura cu acele lapidare discursuri. CONTEMP. 1975, nr. 1491,5/9, cf. DEX. -y- R e f 1. Cu-acelaşi gând, noi totuşi ne desfidem. EMINESCU, o. iv, 373. + (Rar) A spune cuiva că nu este crezut. Cf. resmeriţă, d,, dn2, m. d. enc., dex. -Prez. ind.: desfid. - Din fi*, défier, lat. diffldere (după sfida). DESFÎDERE s. f. Faptul de a desfide(1); sfidare (1), provocare (1). O asemenea conduită nu însemnează decât... desfiderea ce i se aruncă [lui D. Sturdza] prin noua lui prezentare sub numele de nouă lege. EMINESCU, O. X, 205, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Desconsideraţiei generale ... îi răspunde cu o desfidere anticipată. LOVÎNESCU, S. I, 184, cf. DM, DEX. -PL: desfideri. - V. desfide. DESFIER vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A desfereca (2). Cf. costinescu. + S p e c. A despotcovi caii. Cf. lm. -Prez. ind.: desfierez. - Pref. des- + fier + suf. -a. DESFIERĂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a des fiera şi rezultatul ei. Cf. da. + S p e c. Despotcovire a cailor. Cf. da. - PL: desfierări. - V. desfiera. DESFIERBÂNT vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se) răci (1). Cf. pontbriant, d., gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W. ^ F i g. Strălucirile câie-am crezut că arăt încep, încet să se desfierbânte. v. ROM. ianuarie 1954,158. - Prez. ind. : desfierbânt. - Şi: desferbinţâ (pontbriant, d.) vb. I. - Pref. des- + [în]fierbânta. DESFÏERBÂNTARE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) desfierbânta şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., mda. - PL: desfierbântări. - Şi: desferbinţăre (pontbriant, d.) s. f. - V. desfierbânta. DESFIERBÂJNTÂT, -Ă adj. (învechit, rar) Răcit2 (1), răcorit (1). Cf pontbriant, d., mda. -PL: desfierbântaţi, -te. - Şi: desferbinţât, -ă (pontbriant, d.) adj. - V. desfierbânta. DESFIÉRE s. f. Acţiunea de a d e s f i a şi rezultatul ei. Cf. DEX2, mda. - Pronunţat: fi-e-. - PL: desfieri. - V. desfia. 4776 DESFIGURA - 631 - DESFIGURAT DESFIGURA vb. I. 1. T r a n z. şi ref 1. (Despre oameni sau despre faţa, forma, înfăţişarea firească a cuiva) A face să devină sau a deveni urât, a (se) schimba în rău, a face să devină sau a deveni dezagreabil, dezgustător din cauza unor anomalii, unor neregularităţi, unor deformări (ca rezultat al unor traumatisme, al unor boli sau ca urmare a unor stări sufleteşti); a (se) poci1 (1), a (se) schimonosi (1), a (se) sluţi (2). Vedea neştinep-această nenorocită a i se slăbi mădularele, a se desfigura ş-a se schimba. PLEŞOIANU, T. Iii, 116/24, cf. I. GOLESCU, C. Dar întristarea m-a défigurât. VOINESCU, n, 97/4. Mi se arăta palidă, desfigurată ...de durere. PÂCLEANU, 1.1,73/15. Frumosul Rable, a fost atât de scârbos desfigurat prin tractarea (căutarea) cu mercur. MAN. SĂNĂT. 51/25. Capetele... cele umflate sau cocoşate înapoi şi desfigurate (pocite) prin două guşe. fis. 187/6, cf. PONTBRIANT, D. Palidă şi desfigurată de groază. CARAGIALE, O. I, 1, cf. ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU, D. U. Flăcăul a fost desfigurat în bătae. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 144. Suprimându-le dimensiunea înălţimii şi contractându-i strict sub jobene, perspectiva i-a desfigurat. ARGHEZI, C. J. 265. Zbuciumul prin care trecuse... îl desfigurase. V. ROM. august, 1958, 77, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Ascundea... ravagiile unei tuberculoze a pielii care îl desfigura. CONTEMP. 1975, nr. 1 513, 5/10. ^P. re s t r. Gura sa ... se desfigurează (poceşte) prin nişte dinţi lungi şi rău rânduiţi. Fis. 45/11. ^ F i g. Cugetul de crimă... Tot desfigurează, ca trăsnet pârleşte. HELIADE, o. I, 195. Personajele din tabloul votiv nu pot fi identificate cu precizie, fiind desfigurate cu ocazia restaurării, magazin IST. 1968, nr. 2, 16. + (Despre forma, natura, aspectul iniţial al lucrurilor) A schimba în rău, a face de nerecunoscut, a urâţi (1), a poci1 (1). Cf. NEGUUCI. Şi privind a lor morminte, De Saturn desfigurate, îmi aduc ades aminte. NEGRUZZI, s. II, 16. Bombardarea de la 1849 îi desfigură cele mai măreţe palate, filimon, o. n, 36, cf. PROT. - POP., N. D. Nu s-a găsit niciun particular care să fi fost dispus a-şi desfigura salonul cu asemenea caricature. CARAGIALE, O. IV, 221, cf. şăineanu, d. U., cade. + Tranz. (Complementul indică limba, cuvintele, formele lexicale, ideile etc.) A abate (intenţionat) de la forma, înţelesul, natura normală; a deforma (2), a strica (10), a schimonosi (3). Asemenea învăţaţi conservară ... toate vorbele parazite şi străine ce desfigura şi degrada limba. HELIADE, O. II, 391. Cât despre aceea că Foaia ar fi desfigurat ortografia autorului, se esplică dintr-acea că Foaia, ca organul şi expansiunea unei sisteme limbistice oarecare, trebuia să-şi rămână ... cu principiul ce şi-l statuase. eminescu, o. IX, 81. Acesta să apucă să desbrace [limba] ... de toate ţorţoanile streine ce o desfigurau. NEGRUZZI, s. I, 338, cf. ŞĂINEANU2. Şi multe alte gânduri mă cutreierau, pe cari renunţ să le aştern aici, temându-mă că le voi desfigura. M. ELIADE, 0.1,94. Izolând un lucru, tindem să-l legăm cu legăturile lui de dincolo, care desfigurează sensurile obişnuite, superficiale. E. IONESCU, E. 187. Violenţa, posibilă în poezie, ... anulează arta, desfigurează poezia, v. ROM. ianuarie 1954, 167. Ce ne facem cu lecturile poticnite? ... unele desfigurează texte valoroase. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 5/9. (Refl. pa s.) Limba română ajunsese odinioară a se desfigura aşa de mult..., încât cu greu era de recunoscut BARONZI, L. 12. ^ (Prin lărgirea sensului) Vestea întâmplărilor din Iaşi, ar fi ajuns desfigurată în sânul munţilor. CONV. LIT. Iii, 58. [Muscalii] priiviţi ca inimici... ai naţionalităţii noastre ... să ne şi impunem datoria de a desfigura pe autorii lor, de câte ori binevoim a-i traduce. ODOBESCU, S. m, 21. Astfel d. C. A. Rosetti [a] desfigurat [proiectul] privitor la reforma tocmelilor agricole, eminescu, O. XII, 420. Refuzul ei [ordinii] desfigurează şi dizolvă individualitatea ca pe o iluzie oarecare. PLEŞU, M. M. 46. Imaginea capitalismului a fost amplu şi respingător desfigurată de istoriografia cu trecere în faţa opiniei publice, patapievici, c. L. 285. 2. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică notiţe, însemnări nefolositoare) A şterge din registru. Cf. resmeriţă, d. -Prez. ind.: desfigurez. - Şi: (învechit) défigura vb. I. - Din fr. défigurer (după modelul verbelor formate cu prefixul des1-). DESFIGURARE s. f. Acţiunea de a (s e) desfigura şi rezultatul ei; deformare (1), urâţire, pocire, schimonosire (1). Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, alexi, w., ddrf, RESMERIŢĂ, D. Ştiu că pentru delictul sau crima de barbarie nu există articol în codul penal Dar pentru desfigurare de persoană, există, bogza, a. î. 364, cf. D. MED., M. D. ENC., DEX. Intelectualii sunt prinşi pe stradă şi bătuţi până la desfigurare, rl 2005, nr. 4 636. ^ F i g. Istoria noastră suferi şi ea aceeaşi desfigurare din partea lor. CONV. LIT. vi, 154. Devii dăunător... introducând în viaţa altora un element de turburare: minciuni, sentimente false, idei absurde, senzualitate, desfigurare. C. PETRESCU, C. V. 151. Izolarea eului, desfigurarea relaţiei între mine şi tine, nu e un fapt primordial, ci păcatul venit ulterior. stăniloae, o. 345. + (Tehn.) Operaţia de înlăturare, prin polizare, a gravurii de pe matriţele uzate ale monedelor şi medaliilor. Cf. ltr2. + (învechit) Deformare (3), stricare a formei unor obiecte. Cf. prot. - pop. n. d., costinescu. + Deformare (2), alterare a elementelor unei limbi, a unui text etc. In realitate nu este decât o desfigurare fonetică a cuvântului, hasdeu, I. C. I, 44. -PL: desfigurări. - Şi: (învechit, rar) defigurâre s. f. ALEXI, W. - V. desfigura. DESFIGURAT, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau despre părţi ale corpului, mai ales despre faţă) Care a căpătat un aspect dezagreabil, deformat (1), pocit2 (1), sluţit2 (2) (în urma unei boli, a unui accident etc.). Betejiţi, obosiţi de foame şi disfiguraţi adecă ciuntiţi, au apucat a trece piste riul Memel ASACHI, I. 429/18. Luă masca unui bătrân palid şi desfigurat PÂCLEANU, 1.1,173/24, cf. PONTBRIANT, D. [Ienicerii] temându-se, poate, ca un al doilea cap să răsară cumva pe desfiguratul corp. HASDEU, I. V. 166. Morţii al căror obraz era desfigurat ...se acopereau cu hainele lor, spre a cruţa lumea de un aspect înspăimântător. EMINESCU, O. XII, 427. Desfigurat, cu trăsăturile lui frumoase strâmbate şi asimetrice, caragiale, o. IV, 213. Era galben şi desfigurat, ca un om care moare. vlahuţĂ, s. a. n, 100, cf. DDRF. Faţa ei, cu totul desfigurată, arăta şi groază şi dezgust AGÎRBICEANU, s. P. 44, cf. RESMERIŢĂ, D. Bucuria mea cea mare era să-l văd pe Tom concentrat sau desfigurat, întocmind exerciţii noi şi improvizând lupte pe covor. M. ELIADE, 0.1,35. Ascuns sub pansament, obrazul, 4779 DESFIGURATOR -632- DESFIINŢA pe care îl ştie pentru totdeauna desfigurat. C. PETRESCU, î. n, 59. îngrozit de vederea cadavrului desfigurat şi înţepenit, prinţul a cerut lămuriri NEGULESCU, G. 106. Aşteptam să~l văd pe tata adus pe targă, însângerat, desfigurat. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,15. Era aşa de slăbit şi desfigurat, încât şi-a acoperit obrazul sadoveanu, O. XX, 202. Aşa, desfigurat, învrăjbit, Anton Lupan porunci, tudoran, P. 437. Se aşeză pe pat...cu chipul desfigurat, preda, m. 507, cf. M. D. enc., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Contemplă-mă ca pe un ţap desfigurat, căci şi mie, mi-a pus dragostea oglinda ei în faţă. camil petrescu, t. ii, 308. ^ F i g. Vestea ... ar fi ajuns desfigurată. ALECSANDRI, O. P. 151. Să dai în noua formă un fond mutilat şi desfigurat, o caricatură respingătoare. LUC. Vii, 186. Nu aduce a oameni niciodată Desfiguratul fiim de cremator. labiş, p. 159. ^ (Substantivat, m.) Trecând prin mahala, lăsa după el câţiva desfiguraţi G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 148. + (Despre limbă şi limbaj) Denaturat (2), deformat (2). Limba ... nu-i aşa de săracă ... nici aşa de desfigurată precum o cred mulţi (a. 1862). plri, 188. 2. (învechit, rar; despre însemnări, notiţe) Şters din registru. Cf. resmeriţă, d. - PL: desfiguraţi, -te. - Şi: (învechit, rar) deflgurât, -ă (alexi, w.), disfigurât, -ă adj. - V. desfigura. DESFIGURATOR, -OARE adj. (învechit) Care deformează (1), urâţeşte (1), poceşte1 (1). Acea desfigu-rătoare căutare încrucişată, care după o îndelungată deprindere, cu greu se poate îndrepta. ALBINEŢ, M. 199/11, cf. LM. + Care alterează, deformează (2) cuvintele, limba. Limba latină ... barbarii o împlură de atâtea elemente parazite şi desfigurătoare. HELIADE, o. II, 392. -PL: desfigurători, -oare. - Desfigura + suf. -tor. DESFIINŢA vb. I. T r a n z. A face să nu mai fie, să nu mai existe (distrugând, lichidând), a reduce la nimic, la neant; a distruge (l),animici (1).V.strica (4). Dacia, pe care Traian a făcut-o provincie, dincolo de Dunăre, o desftinţă [Aurelian] (ca provincie) nemaispe-rând să o poată păstra. MAIOR, S. II, 11. Se vor pedepsi 1) acela care cu precugetare va desfiinţa condicile ce era dator a ţinea pentru trecerea venitului şi a cheltuielilor. CONDICA, O. 42/28. Aşa se jăfui şi partea cea mai mare a bisericilor noastre parohiale, din care pe unele... le-au necinstit şi desfiinţit în modul cel mai fără de lege. bariţiu, p. A. II, 658. Inundând holdele şi desfiinţând bucatele de pe câmpuri ...nu cruţa nimic. PELIMON, I. 17/25, cf. PONTBRIANT, D. O singură grindă... rămăşiţă a vreunui pod desfiinţat de vechime, unea cele două maluri HOGAŞ, DR. I, 124, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Eu aş desfiinţa toate podurile. BRĂESCU, O. A. I, 393. Matilda a desfiinţat gazometrul anacronic şi s-a rostit pentru progres, vinea, L. I, 204. Trebuise să poruncească feciorilor să desfiinţeze... ţeava de scurgere, preda, m. 448, cf. DM, DN2. Vodă însuşi trimisese vorbă ... să desfiinţeze balta. G. BARBU, a. v. 128, cf M. D. ENC. Să fie desfiinţată porţiunea de grilaj din faţa statuii. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 15, cf. DEX. (Refl. pa s.) Aceste mineralii arsenicale să desfiinţază prin ardere. J. CIHAC, I. N. 452/23. Să fie îngrijire a se lăsa să crească numai o singură vergea din fiecare rădăcină, desfiinţându-se din vreme mugurul poenaru, î. 27/22. ^ (Complementul indică abstracte) Acest comitet ...a desfiinţat felurimea abuzurilor. REG. ORG. 57/18. Asprimea pedepselor creşte răul, iar nu-l desfiinţează. MARCOVICI, D. 150/1. Vor unelti..., vor desfiinţa îndestularea. CONDICA O. 57/11. Moartea ...cu cruzimea sa, Legăturile iubirei n-au putut desfiinţa. CONACffl, p. 195. S-a făcut apărătorul unei credinţe pe care promisese a o disfiinţa. pâcleanu, 1.1, 134/13. Preţuia înjghebarea acestui diletantism care desfiinţa viitorul KLOPŞTOCK, F. 91. Este o formă posibilă a criticii literare, un fenomen pe care nu-l putem desfiinţa. LL 1972, nr. 3, 370. (Refl. p a s.) Rodurile izbânzilor lui au început a se disfiinţa. asachi, 1.401/3. Puterea regilor se înclină... mărirea lor se desfiinţează, negulici, E. 1,265/18. + (Folosit şi a b s o 1.) A face să dispară (prin violenţă) de pe faţa pământului, a face praf, a prăpădi (1), a omorî (2), a distruge (2). Certele civile Desfiinţează naţii heliade, o. 1,229. Revoltându-se de nou, negrii desfinţeră rigalitatea şi o prifăcu în dimocratie, supt un preazident. SĂULESCU, HR. H, 397/12. Desfiinţară cu totul tabăra năvălitorilor. FM (1843), 1962/19. Nişte simţuri ...a cărora lipsă ne-ar desfiinţa, ne-ar arunca iarăşi în nimicul din care am ieşit, negulici, E. I, 173/15. El va desfiinţa nedreptul lor imperiu. PÂCLEANU, I. I, 197/27. Menirea vieţii mele era de a desfiinţa pe a ta. GANE, N. iu, 125. Visful] devenit convicţiune, nu va desfiinţa pe-o cale pacifică şi nepătată de sânge numai capetele cu coroane tiranice, ci şi popoarele ce tiranizează asupra altora. EMINESCU, O. vil, 181. Se reculese însă repede şi-i răspunse ţanţoş ...că avea să-l desfiinţeze. M. I. CARAGIALE, c. 16. Nu atacă decât ca să desfiinţeze. RALEA, s. T. 1,22. Regatul macedonean fusese desfiinţat. H. DAICOVICIU, D. 8 5. Armata lui Ipsilanti a fost ... desfiinţată. G. BARBU, A. V. 147. Soliman ...a reuşit să desfiinţeze regatul maghiar. MAGAZIN IST. 1974,nr. 2,12. Viaţa nu l-a desfiinţat, flacăra, 1975, nr. 41, 7. (R e fi.) Răsuflarea nu-mi mai vine De tot mă desfiinţez, pann, E. m, 105/4. + (Complementul indică drepturi statornicite, legi, convenţii, asociaţii, instituţii etc.) A face să-şi înceteze activitatea, să nu mai fie în vigoare, valabil; a abroga, a revoca1 (2), a anula, a suprima (1). Au desfiinţat toate monopoliile. asachi, i. 286/16. Car ol a desfiinţat actul de vindere şi procedura întreagă. CR (1839), 130V23. Desfiinţează vămile nenorocitoare. NEGULICI, E. I, 2/12, cf. POLIZU. Să facem... nişte intreposite ale Europei şi ale Orientului, desfiinţând vămile pe mărfuri. GHICA, c. E. n, 444, cf PONTBRIANT, D. A desfiinţat ministrul postul meu de scriitor. CONV. LIT. III, 289. Alcătuieşte ... noua hotărâre, care să desfiinţeze pe cea dintâi MAJORESCU, D. V, 41. Tocmai acuma să desfiinţăm armata? CARAGIALE, o. I, 290, cf DDRF, ALEXI, W., TDRG. Această datină ... ar trebui cât mai iute desfiinţată. IORGA, C. I. II, 45, cf. ŞĂINEANU, D. u. Propun deci să desfiinţăm autocraţia. SADOVEANU, O. XX, 397. Drepturile lor ...au fost pe rând desfiinţate. MOROIANU, S. 155. Am desfiinţat rangurile boiereşti. CAMIL PETRESCU, O. II, 426. Vor trebui să desfiinţeze închisorile, preda, DELIR. 163. Papa ... desfiinţă ordinul iezuiţilor. IST. LIT. ROM. II, 34. Se creau sau desfiinţau slobozii STOICESCU, S. D. 110. Ruletistul a făcut primul gest de sfidare, care practic a desfiinţat ruleta. CĂRTĂRESCU, N. 17. Guvernul a desfiinţat Poliţia pieţelor, pe motiv că menţinerea ei nu se mai justifică. RL 2005, 4781 DESFIINŢARE -633- DESFIINŢĂTOR nr. 4 554. (Re fl.p as.) Atunci se desfiinţară guvernele monarhice. F. AARON, I. L. 20/15. Atunce tractaţia de la Aland s-au disfiinţat. ASACHI, I. 288/26. Se vor desfiinţa acele vămi. GHICA, c. E. ni, 32. Sub asemenea pretext...se poate desfiinţa orce instituţie? maiorescu, d. v, 164. Societatea literară se desfiinţă. DENSUSIANU, L. 254. S-au desfiinţat biletele de favoare. CAMIL PETRESCU, P. 305. Colegiile universitare se desfiinţează şi intră în lichidare. RL 2005, nr. 4 523. DGPA din cadrul Ministerului Justiţiei se va desfiinţa în termen de 90 de zile. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 839. ^ Refl. Văzând acum că aşăzământul ... merge din zi în zi spre scădere, amerinţându-se a se des[f]iinţa cu totul ... am rugat ... pe domnii M. Ivanovici şi C. Petrovici, să priimească ... eforia şi cârmuirea acestui Cazin[ouJ (a. 1837). DOC. EC. 649. ^ (Prin lărgirea sensului) A revenit la o propunere a sa mai veche, ca dentiştii... din slujba capitalei să fie desfiinţaţi G. BARBU, A. V. 229. -Pronunţat: -fi-in-. - Prez. ind.: desfiinţez. - Şi: (învechit) desfiinţi (scris şi: desfinţi) vb. IV, disfiinţâ vb. I. - Pref. des- + [în]fiinţa. DESFIINŢARE s. f. Acţiunea de a (s e) desfiinţa şi rezultatul ei; înlăturare, suprimare (1), distrugere (1), nimicire (1). Vornicul de poliţie [adevereşte] despre abuzurile pe care le fac vătaşii de pescari şi despre desfiinţarea unor taxe (a. 1822). DOC. EC. 248. „Des ”... însemnează lipsa ideei ce vrem să arătăm... cum: ...fiinţare, desfiinţare. HELIADE, PARALELISM, 1,58. Desfiinţarea averilor noastre... este iarăşi o facere de bine. MARCOVICI, D. 255/22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Deşi ţin la desfiinţarea acelor greşeli, totuşi nu văd în esistenţa lor deznaţionalizarea noastră şi corumperea poporului român. EMINESCU, o. IX, 82, cf. DDRF. Se dădeau dispoziţii pentru ... desfiinţarea zăgazurilor. G. barbu, a. v. 122. Se critica desfiinţarea nemotivată a morii din Floreşti flacăra, 1975, nr. 46, 8. Trebuie să asigure... desfiinţarea bazelor militare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Tariful se va percepe până la desfiinţarea construcţiei. RL 2005, nr. 4 637. ^ F i g. Desfiinţarea epidemiei vărsatului celui mare care pă tot anul ucidea. CONOFAU, v. 21/7. Nişte oameni a cărora singura cugetare este desfiinţarea simţurilor NEGULICI, E. I, 251/21. O înaintare în grad însemna ...o desfiinţare a fondatorului societăţii EFTIMIU, N. 168. Pedeapsa să nu echivaleze cu desfiinţarea individului. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 5/8, cf. dex. + Abrogare, anulare, revocare, suprimare (a unor legi, convenţii, organizaţii, instituţii etc.). Distrugerea viei în embatic din cauză de forţă majoră, cum este filoxera, nu atrage de drept desfiinţarea embaticului, ci judecata, după reclamaţia proprietarului. PRAV. COND. (1780), 211. Logofeţia Ţării de Sus către Gr. Dim. Ghica Vv., despre vătăşia de bucătari..., despre lipsa ei de folos şi propunerea de a fi desfiinţată (a. 1823). DOC. EC. 268. Desfiinţarea isnafuluipitarilor, care se jăcuse la Eşi monopoli ...au adus îmbelşugare (a. 1840). HURMUZAKI-S, VI, 182. Pretutindene sămăna ... ideile ţintitoare spre disfiinţarea dumnezăeştilor şi politiceştilor legi. ASACHI, I. 391/30, cf. VALIAN, V. Desfiinţarea negoţului de negri. NEGULICI, E. II, 231/20. A lucrat şi el mult... pentru des-fiinţirea iobagiei bariţiu, P. a. I, 598. Rândueala aceasta a scutinţei de dişmă a ţinut până la ştergerea cu desfiinţarea obăgiei (a. 1860). iorga a. r. g. 247. Cere ... desfiinţarea privilegiurilor. CONV. LIT. Ui, 58, cf. LM. Pune întâi semnătura sa... pe desfiinţarea acestui act. MAIORESCU, D. V, 187. Au opinat pentru desfiinţarea comitetelor. ODOBESCU, S. 1,498. Aceasta însamnă... desfiinţarea acestei miliß neregulate. EMINESCU, O. IX, 110. Desfiinţarea robiei n-a urmat ...din principiile religiei CONTEMPORANUL, V, 31. Desfiinţarea căsătoriei se poate cere şi dobândi. HAMANGIU, C. C. 60, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Se pune întrebarea: ce motive au determinat desfiinţarea acestei dregătorii BUL. COM. IST. V, 65, cf. ŞĂINEANU, D. U. Mitropolia hotăreşte desfiinţarea catiheţilor. CĂLINESCU, I. C. 58. S-a vorbit pe alocuri de posibilitatea desfiinţării Oficiului nostru. vinea, L. 1,38. Desfiinţarea seimenilor nu era făcută în favoarea ţăranilor IST. LIT. ROM. I, 421. Transferul are la bază... desfiinţarea postului respectiv. CONTEMP. 1975, nr. 1 505,5/8, cf. DEX. Până la desfiinţarea relaţiilorfeudale, ... muncile agricole de pe moşii le-au efectuat ţăranii dependenţi BUTURĂ, EG. 206. în epoca actuală, construirea aşezărilor rurale nu înseamnă desfiinţarea tradiţiei locale. PAVEL, s. E. 24. Desfiinţarea sau comasarea unor structuri funcţionale [ale Ministerului Culturii şi Cultelor]. RL 2005, nr. 4 559. S-ar putea propune şi desfiinţarea Comisiei de integrare, adevărul, 2006, nr. 4 834. -Pronunţat: fi-in-. - PL: desfiinţări - Şi: (învechit) disfiinţâre s. f. - V. desfiinţa. DESFIINŢAT1 s.n. Faptul de a desfiinţa. Cf. MDA. -V. desfiinţa. DESFIINŢAT2, -Ă adj. (Despre state, instituţii etc.) Care este suprimat, înlăturat; stricat (1), distrus (1), nimicit (1). Care jalba recomenduindu-să disfiinţatului Divan Giudecătoresc de cătră ace comisie (a. 1839). URICARIUL, V, 9/19, cf. PONTBRIANT, D., LM. Ca stoluri de lăcuste vechiul venin social al desfiinţatei Polonii trece din Rusia în Galiţia. EMINESCU, O. XI, 381. Pierde altceva un stat învins şi desfiinţat, decât legiuirile ce-l cârmuiesc şi pe Stăpânitorii lui? MACEDONSKI, O. m, 44, cf. DDRF, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., dm, dex. + (Despre legi, convenţii, contracte etc.) Anulat, abrogat, revocat. în caz când nu se va conforma acestei îndatoriri să declare contractul desfiinţat. PRAV. COND. (1780), 211, cf. LM, DDRF, alexi, W., RESMERIŢĂ, D., DM, DEX. -Pronunţat: -fi-in-. - PL: desfiinţaţi, -te. - Şi: (învechit) disfiinţat, -ă adj. - V. desfiinţa. DESFIINŢĂTOR, -OARE adj. Care desfiinţează, suprimă (1); nimicitor. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. F i g. Fără-ndoială că măsura mai naltă ...se pierde câteodată cu totul daca s-afundă epoce întregi într-un caos surd... desfiinţitor de orce viaţă. EMINESCU, O. XIV, 244. Din pricina femeilor superioare se suferă mult mai mult... şi sub forme care ţin de un desfiinţător sadism psihologic. CAMIL PETRESCU, p. 374. + (învechit, rar) Care anulează, revocă. Cf. pontbriant, d. -Pronunţat: fi-in-. - PL: desfiinţători, -oare. - Şi: (învechit) desfiinţitor, -oare adj. - Desfiinţa + suf. -tor. 4785 DESFIINŢI -634- DESFOIA DESFIINŢI vb. IV v. desfiinţa. DESFIINŢIT0R, -OARE adj. v. desfiinţător. DESFILUÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Mold., rar; complementul este cartea) A desprinde (1), a scoate filele. Cf. SCRIB AN, D., MDA. - Prez, ind.: desfiluiesc. - Pref. des- + filă + suf. -ui. DESFIRÁ vb. 1.1. T r a n z. (învechit; complementul indică ţesături sau grupuri de fire) A desface fir cu fir, a destrăma (I 1). Cf. lm, ddrf, gheţie, r. m., alexi, w., RESMERIŢĂ, D., CADE. -❖'Refl. F i g. Frâmseaţea ca floarea să veştezeaşte, şi ca visul să desflră. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 168728. -f Refl. pas. (învechit, rar; în forma disjira) A se ramifica. Şi începându-se agricultura, se înmulţi şi soiurile ocupaţiei, disftrându-se în mai multe ramuri economice. SĂULESCU, HR. I, 37/2. 2. Refl. (Rar; despre fire înfăşurate sau, p. e x t, despre obiecte pe care acestea sunt înfăşurate) A se desfăşura (1). Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desflră. COŞBUC, P. I, 192, cf. dl, dex. ^ F i g. Desflrându-se înaintea ochilor lui Bogdan tot şirul intrigilor... decisă... peţirea Elisabetei. asachi, s. l. n, 97. 3. Tr anz. (învechit) A deosebi (3). Nu ştie să desflre ... Virtuţile din viţiu, nici binele din reu. CONV., LIT. XIII, 320, cf. TDRG. + A lămuri; p. e x t. a trage (II1). Judecătorul nici din cuvinte nici din noima legii nu va putea desflră ... bine şi otarî după legi pricina cea de faţă (a 1880). ap. TDRG. Desfirăm învăţăminte din această întâmplare. SCRIBAN, D. - Prez, ind.: des fir. - Şi: (învechit, rar) disfirá vb. I. - Pref. des- + fir + suf. -a. DESFIRÁRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) d e s f i r a şi rezultatul ei. Cf. ddrf, barcianu, v., resmeriţă, d. - PL: desfirări - V. desfira. DESFIRAT, -Ă adj. (învechit) Destrămat (I 1). Cf. DDRF, BARCIANU, V. -PL: desfiraţi, -te. - V. desfira. DESFLORÁ vb. I v. deflora. DESFLORÂŢIE s. f. v. defîoraţie. DESFLORÍ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (învechit; despre plante) A-şi pierde florile; p. e x t. a se veşteji (11). Omul ca iarba, zilele lui ca florile fsatelor, aşa înflureaşte (va desflori DL PSALT. 212. Ca fumul treace de pre pământ şi ca o floare ce desfloare şi ca iarba ce arde. MOLITVENIC (sec. xvh), 310, cf. ds, scriban, d. ^ T r a n z. F i g. Erudiţia... este seacă, stilul său - o repetiţie desflorită de retorica ştiută. RUSSO, S. 162. O dată numai maiul vieţei înfloreşte - La mine-a desflorit; Şi zeul lin al păcei - o lume, mă jeleştel EMINESCU, O. IV, 14. 2. T r a n z. (învechit, rar; în forma deflori; complementul indică penele) A jumuli, a scoate (II1). Cf. LB. -Prez, ind.: desflórese şi (învechit, rar) pers. 3 şi: desfloare. - Şi: (învechit, rar) defiorí vb. IV. - Pref des- + [în]fiori. DESFLORÎT, -Ă adj. 1. (învechit) Lipsit de culoare; palid (3), ofilit (2). ^ F i g. El iubeşte-n ea ideea frumuseţei cei trecute, în matroana desflorită vede încă pe copilă. EMINESCU, O. IV, 229. Rătăcită-i e privirea Şi obrajii desfloriţi. COŞBUC, B. 220. 2. (Despre păsări; în forma deflorit) Cu penele smulse, lipsit de pene. Cf. lb. - PL: desfloriţi, -te. - Şi: deflorit, -ă adj. - V. desflori. DESFOFOLÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Popular şi familiar; despre persoane îmbrăcate cu multe haine groase) A (se) dezbrăca de hainele care prisosesc. Cf. UDRESCU, gl. + (Despre copii înfăşaţi) A (se) desfaşa. Cf. udrescu, GL. Pân ’ l-oi desfofoli eu, tu jă-i baia, să fie gata. id. ib. -Prez. ind.: desfofolesc. - Pref. des- + [în]fofoli. DESFOFOLÎT, -Ă adj. (Popular şi familiar; despre persoane înfofolite) Dezbrăcat de hainele groase. Cf. udrescu, gl. + (Despre copii) Desfăşat. Cf. udrescu, gl. -PL: desfofoliţi, -te. - V. desfofoli. DESFOIA vb. I. 1. R e f 1. (învechit, rar) A se dezumfla (1). Cf. lb, lm. 2. T r a n z. (Astăzi rar; complementul indică flori, petale) A desprinde (8), a smulge (1). Cf. lb, pontbriant, d. Vântul e copil zburdalnic ... şi desfoaie blânde flori. alecsandri, p. m, 145, cf. lm. Ea rumpe crini ... Dar desfoindu-L umple vântul. COŞBUC, B. 219, cf. ddrf, GHEŢIE, R. m; 115, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Strada albă, casele albe, grădinile albe, crengile desfoind albele fiori afânate ... erau toate ca în vacanţele de altădată, c. PETRESCU, o. P. ii, 32. Domniţa ciugulea un trandafir şi-l desfoia. sadoveanu, O. XI, 270. (R e f 1.) Dar când mă gândesc că această minune aibă [crinul] şi fără vină, deschisă în zorii zilei,..., seara se va desfoia, atunci farmecul meu intim se schimbă în suferinţă. galaction, O. 339. Măceşul s-a desfoiat ca o ninsoare moale, arghezi, c. j. 99, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ^ F i g. Când una după alta iubirile de tină Şi-or desfoia obrazul în somnul meu de veci, ... Sub lacătele morţii eu tot voi auzi Un freamăt lin de frunză, pillat, p. 167. 3. R e f 1. (Despre flori, muguri, boboci) A se deschide (II 3). Cf ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. O roză albă, desfoindu-se, cânta o sonatină. TEODOREANU, M. II, 274. Ciorchini de struguri de lemn aurit... aleargă ca nişte ghirlande de-a lungul grinzilor şi se desfoaie în frunze mari. camil petrescu, o. ii, 408, cf dl, dm, m. d. enc., DEX. ^ F i g. Pe gură-i se desfoaie Dulce roză îmbobocită. alecsandri, poezii, 365. Vă desfoiaţi, vă desfoiaţi în măreţia toamnei, Ultime visuri! BENIUC, V. 63. 4. T r a n z. Spec. (Text.) A desfira (1). Pentru ca pieptenele să desfoaie firele mai bine ..., în unele cazuri primeşte o mişcare repede ... în latul urzelii. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 158. 5. T r a n z. (Rar; complementul indică foile unei cărţi) A smulge (3). Cf. scriban, d. 6. R e f 1. (Regional; despre urdă) A se desface în mai multe bucăţi în timpul preparării (Dubova - Orşova). Cf PORŢILE DE FIER, 325. 4798 DESFOIAT1 -635- DESFRÂNARE - Prez. ind.: desfoi. - Pref. des- + [în]foia. DESFOIAT1 s. n. Desfoiere (2). Cf. da. - V. desfoia. DESFOIAT2, -Ă adj. 1. (Despre flori) Cu petalele desprinse, căzute. Cf. d e s f o i a (2). Cf. dex2, mda. 2. (Despre muguri, boboci de flori) Care începe să se deschidă. Cf. d e s f o i a (3). Cf. mda. - PL: desfoiaţi, -te. - V. desfoia. DESFOIERE s. f. Acţiunea de a (se) desfoia şi rezultatul ei. Cf. dex2, mda. - PL: desfoieri. - V. desfoia. DESFOLI vb. I v. defoHa. DESFOLIÂT, -Ă adj. v. defoliat. DESFORM, -Ă adj. v. diform. DESFORM vb. I v. deforma. DESFORMÂRE s. f. v. deformare. DESFORMAT, -Ă adj. v. deformat. DESFORMITÂTE s. f. v. diformitate. DESFORTUNÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre oameni) Lipsit de noroc. Să daţi un succesor desfortunatului Diudon. PÂCLEANU, 1.I, 83/6. Fuge desfortunata princesă mai iute decât fulgerul id. ib. 125/26. -PL: desfortunaţi, -te, - De la desfortună. DESFORTUNĂ s. f. (învechit, rar) Nenoroc, ghinion. Ea povesteşte o parte din desfortunele ei. PÂCLEANU, 1.1, 130/24. - PL: desfortune. - Pref. des- + fortuna. DESFRĂNĂRE s. f. v. desfrânare. DESFRĂNĂTOR, -OARE adj. v. desfrânător. DESFRĂŢÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f L (învechit şi regional) A (se) despărţi (1), a (se) separa (1). Capricornul coamele să-şi plece, Peştii fără apă să să îneace, Geamenii să să desfrăţască. cantemir, 1.I. n, 138. ^ (Prin analogie) Prin cardare fibrele sunt desfrăţitepână la individualizare. ionescu-muscel, fil. 123. -Prez. ind.: desfrăţesc. - Pref des- + [în]frăţi. DESFRÂNA vb. I. 1. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul este calul) A lărgi sau a scoate frâul; p. e x t. a lăsa liber. Cf. lb, lm, ddrf, şăineanu2, cade, scriban, d. 2. T r a n z. (Rar; complementul este frâna) A desface (2); a slăbi (4). Cf. lb, lm, resmeriţă, d. 3. T r a n z. şi refl. (Despre oameni) A duce sau a face să ducă o viaţă imorală, a (se) deda viciilor, destrăbălării, corupţiei. Timuş... s-au desfrânat la jacurile mănăstirilor. M. COSTIN, 0.159. S-au desfrânat în vieaţăfără de ruşine. N. COSTIN, let. i, a, 53/4. Viclenită, răutatea şi ne-buniia surori sint, răutatea înceape, vicleşug urmadză, iară nebuniia mai mult îl desfrâneadză [pe om],pănă unde una prinde, alta leagă, iară a triia grumadzii cu laţul îi vâneadză. CANTEMIR, 1.1.1, 154, cf. LB. Vedem iarăşi pre stăpâni că prin relele întrebuinţări stric şi desfrânează pe supuşifljlor. MUMULEANU, C. 19/8. S-au temut, oarecum, ca nu cumva şi Virghinia să se desfrâneze şi să-l uite. buznea, p. v. 118, cf. codru-drăguşanu, r. 45/31. Acea femee pe care el a veştezit-o, a desfrânat-o ... acum n-o mai voeşte. negulici, e. i, 88/21, cf. polizu, pontbriant, D., BARCIANU, V. Scârnăvia! Să-mi desfrâneze băiatul! MILLE, V. P. 128, Cf. ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DM, M. D. enc., dex. ^ (Prin lărgirea sensului) Nici mai pot sătura [boierii] nesaţiul Ducăi-Vodă, că i se desfrânase şi i se lărgise maţele spre luat. N. COSTIN, LET. II, 26/10. Eu prefer ... o pală ce te-nfrână Decât veninul dulce din cupă poleită Ce-mbată şi desfrână ş-omoară de tot statul. HELIADE, O. 1,227. Fiecare simte că mintea-i se desfrână, Având lâng-a sa gură o gură voluptuoasă. ALECSANDRI, P. III, 207. (Abso 1.) Amar zâmbeşte ... ghiara-i omorâtoare Sugrumă, desfrânează, doboară. HELIADE, O. I, 162. - Prez, ind.: desfrânez şi (învechit, rar) desfrân. - Pref. des- + [în] frâna. DESFRÂNÂRE s. f. Faptul de a (se) desfrâna. 1. (învechit) Slăbire (4); p. e x t. scoatere a frâului de pe cal. Cf. desfrâna (1). Cf. pontbriant, d., costinescu, lm. + (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei. Cf. resmeriţă, d. 2. Faptă care denotă stricăciune (5), depravare, destrăbălare, imoralitate; p . e x t. trai imoral, depravat; (învechit, rar) desfrânăciune, (neobişnuit) desfrânăteţe. Cf. desfrâna (3). Jigmunt craiul după aceia, pentru să înfrunteaze desfrânarea turcilor în margínele Crăiei Ungureşti, au făcut şi el oşti împrotiva oştilor lui sultan Baezit. M. COSTIN, O. 280. Puţină postire dupe atâta desfrânări (a. 1750). GCR II, 47/27. Acele păcate mai mari ce vătămasă pre Dumnezău, Svinta Scriptură le numără: desfrânarea, curvia. N. COSTIN, L. 58. Când ... să va cunoaşte cum că din desfrânare şi pizmă nu să odihneşte, unul ca acela iaste să să pedepsească de cătră Domniia Mea spre pilda şi a altora, prav. cond. (1780), 163. Lenevirea părinţilor ... să face de multe ori pricină a dăsfrânării şi a relelor năravuri la tineri, GRECEANU, î. 78/24. Desfrânarea obiceaiurilor ... la mare treaptă se înălţase. ŢICHINDEAL, A. M. 18/23. Greşeale mari precum sunt: omuciderea,... desfrânarea. PETROVO,P. 106/14, cf LB. Depărtează desfrănarea şi învăluirele ei. BUZNEA, F. 13/9. Aristocratul şi avutul se tăvălesc în desfrânare. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 138. Sfătuiţi pe slugi... Să n-auză, nici să vază de la dânşii desfrânări. PANN, Ş. I, 49/16, cf. POLIZU. A venit aci, la noi, cu toate desfrânările şi hoţiile din Fanarul lui. filimon, o. I, 107, cf. COSTINESCU. După 4815 DESFRÂNAT -636- DESFRÂNĂTOR ce izbuti a-şi aduna o avere destul de însemnată ..., se dedu desfrânărilor. GANE, N. 1,59. Şi-a prăpădit averea în risipă şi-n desfrânări. CARAGIALE, o. II, 240, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Un singur cuvânt, izvorât dintr-un joc, şuierat dintr-un capriciu, şi aş fi surprins în marea moartă a sufletului ei vârtejul desfrănării. M. ELIADE, o. 1,12, cf. CADE. Nu se tăvălise în desfrânările unui sobor de ţaţe. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 18. Nu m-au târât spre tine nici stearpa desfrânare, Nici viţiul VOICULESCU, poezii, II, 287. Am cheltuit ... în beţii şi desfrânări. sadoveanu, o. I, 86. Au făcut din Palatul cel mai înalt, leagănul desfrânărilor, BARBU, princ. 320. Şi-au umplut pungile... casă trăiască în desfrânare. MAGAZIN IST. 1969, nr. 5,96, cf. m. D. enc., dex. -PL: desfrânări. - Şi: (învechit, rar) desfrânare, dăsfrânâre, disfrânâre (săulescu, HR. I, 10bls/27) s. f. - V. desfrâna. DESFRÂNÂT, -Ă adj. 1. (învechit, rar; despre cai) Lipsit de frâu. Voia gloatelor şi a noroadelor proaste ieste ca îmbletul calului neînvăţat şi desfrânat. CANTEMIR, 1.1.1, 127, cf. costinescu, ddrf, ŞĂINEANU2. + (învechit, rar; despre vehicule prevăzute cu frână) Cu frâna liberă. Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. (Adesea substantivat) (Persoană) care încalcă, depăşeşte limitele bunei-cuviinţe, moralităţii; destrăbălat (1), depravat, imoral. Şi aşea ... au sosit la desfrânată şi făr de ruşine viaţă. M. COSTIN, o. 309. Şi la toate era desfrânat. NECULCE, L. 320. Luând sama desfămatelor fapte a împăraţilor..., au stătut pravile şi canoane a pune. CANTEMIR, HR. 270. Dumnezeau... nicesă-i sloboazăfrânul, să fie cu viaţă desfrânată, maior, I. B. 298/1. Şi va săli gloata desfrânată... legile săpăzască. BUDAI-DELEANU, ţ. 342. Desfrânaţii au de prieteni pre cei de o râvnă la patimile lor. GRECEANU, 1. 84/22. Să dau preste măsuri la patima cea desfrânată a jocului de cărţi. OBLĂDUIREA, 90/8, cf. LB. Pă când rămasă în sapă de lemn, se căi prea mult pentru faptele sale cele desfrânate. GORJAN, H. m, 33/18. Un nobil disfrânat carile ... căzu apoi în grea datorie, săulescu, HR. 1,58/23, cf. valian, v. Desfrânatul n-are destulă putere ca să fie bărbat bun. MAN. SĂNĂT. 3/2. Are un fiu ... desfrânat ca Don Juan. FILIMON, O. I, 103, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., LM. Desfrânaţilor, îndată ceasul vostru va suna. CONTEMPORANUL, I, 915. Ridică de acolo pe micul desfrânat CARAGIALE, o. I, 30. Sala începu să clocotească de strigătele nebune ale acestei mulţimi desfrânate. VLAHUŢĂ, s. A. n, 100, cf. DDRF, ALEXI, W. Dumitraşco Cantacuzino ... era un grec desfrânat şi fără inimă. IORGA, C. I. I, 50. îşi cheltuia viaţa ... în petreceri desfrânate. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 168, cf. ŞĂINEANU, D. U. Francisc I e prezentat ca un desfrânat. lovinescu, s. I, 95. E un zăpăcit şi un desfrânat CĂLINESCU, C. o. 176. Viaţa desfrânată de port sudic ...se desfăşoară nesupărată de nimeni ralea, o. 17. în ochii acestora, doamna Ulmu nu e decât o vampă ... şi o desfrânată. VINEA, L. II, 155. Desfrânaţii se mistuiesc în flăcări până la piept IST. LIT. ROM. I, 325. Provocase un scandal public ... prin viaţa desfrânată pe care o ducea. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 57. Ci aşa, tânăr, de 17 ani, muri, la zeace luni ale împărăţiei sale, Zeno Isauricu, din pământeaniproşti, urât, desfrânat, beţiu. N. STOICA, c. B. 99, cf. M. D. ENC., DEX. Un bun sfătuitor e cel care vorbeşte desfrânatului despre abstinenţă cu acelaşi tact cu care vorbeşte celui nesimţitor şi acru despre plăceri. PLEŞU, M. M. 82. Văzui alt cârd de bărbaţi, De beţivi şi desfrânaţi. POP., ap. GCRII, 323.Frate-meu, un desfrânat: Ia bastonul, pleacă-n sat, Calul meu tot nemâncat! FOLC. mold. 1,143. ^ F i g. Pe sânuri desfrânate traiul vostru înglodaţi. MILLE, V. P. 97. Am fost târât într-o înlănţuire care n-afost niciodată a mea, am fost scăldat de râul desfrânat al senzualităţii M. ELIADE, O. I, 100. V. Hugo este subjugat de tirania cuvintelor care trăiesc libere, desfrânate. E. IONESCU, E. 122. Aparatele de radio sunt mai puţin desfrânate în orgia lor sonoră, ralea, o. 118. Arbitrariul cel mai desfrânat ... a generat un soi de bovarism al profunzimii, care a declasat, prin prezumţie şi falsitate, întreaga noastră percepţie adecvată. PATAPIEVICI, C. L. 341. ^ Gură desfrânată - vorbărie multă şi fară rost. Gura desfrânată mai tare aleargă decât piatra din deal CANTEMIR, 1.1.1,102, cf. zanne, P. u, 169. ^ (Prin lărgirea sensului) Domniei lui Aron-Vodă cu cale i-au dzis că au fost cumplită, că aşea au fost, desfrânată domniia şi nedi-riaptă foarte. M. COSTIN, o. 43. ^ (Adverbial) Bietul om purcede desfrânat şi începe lucruri peste puterea sa. M. COSTIN. o. 48. O, cât cu multul mai fericit ieste acela carile în boală fără leac cade decât cela carile în răutate neuitată desfrânat se sloboade. CANTEMIR, I. I. I, 128. Aceala ce, cu făţărie de credincios, petreace desfrânat GRECEANU, î. 88/18. - PI.: desfrânaţi, -te. - Şi: (învechit) disfrânat, ~ă adj. - V. desfrâna. DESFRÂNĂCIUNE s. f. (învechit) Desfrânare (2). Să rădicasă muntenii pre domnul lor, Lion-Vodă, pentru mare desfrânăciunl M. COSTIN, o. 97. Petrecăniile ... să să hie prilejit, nu fără mare desfrânăciune. id. ib. 180. Beţia şi jocul... desfrânăciunea! Da, acestea-l înnebunesc pe om. EMINESCU, o. VIII, 150, cf. TDRG, CADE. -PL: desfrânăciunl - Desfrâna + suf. -dune. DESFRÂNĂTEŞTE adv. (Neobişnuit) în felul desfrânaţilor (2), ca desfrânaţii. Cf. PONTBRIANT, D. - Desfrânat + suf. -eşte. DESFRÂNĂTEŢE s. f. (Neobişnuit) Desfrânare (2). Cf. PONTBRIANT, D. - PL: desfrânăteţe. - Desfrânat + suf. -eţe. DESFRÂNĂTOR, -OARE adj. (învechit) Care îmbie la desfrânare (2). Nici într-o limbă nu s-au scris atâtea cărţi desfrănătoare. HELIADE, PARALELISM, 1,45/2. Popriţi, pe cât veţi putea, împrăştierea cărţilor celor desfrănătoare. MARCO viei, D. 400/17. Vinul, după obiceiul său, începu a îşi face lucrarea sa prea desfrănătoare. gorjan, h. III, 48/8, cf. PONTBRIANT, D. - PL: desfrânători, -oare. - Şi: (învechit) desfrănător, -oare adj. - Desfrâna + suf. -(ă)tor. 4820 DESFRÂNĂTORIE -637- DESFRUNZIT2 DESFRÂNĂTORÎE s. f. (învechit, rar) Loc de desfrânare (2). Desfrânătoriile oraşului. JIPESCU, ap. TDRG. - Pl.: desfrânâtorii. - Desfrânator + suf. -ie. DESFRÂNGE vb. III. Tranz. (învechit,. rar; construit cu dativul) A elibera. (F i g.) încă să cunoască de la ce feliu de om de nimic au subt acelea în Bănat, care dănsul la Pesta, desfrângăndu-şi genia sa, le-au mai înmulţit asupra românilor. MAIOR, S. H, 247. -Prez. ind.: desfrang. - Pref. des- + [în]frânge. DESFRÂU s. n. Purtare, atitudine care încalcă buna-cuviinţă, moralitatea; desfrânare (2), destrăbălare, depravare. Nu mai vorbesc decăt de libertate, pe care... o mărginesc într-un desfrâu şi nesupunere la legi. HELIADE, PARALELISM, I, 46/7. Tristă e societatea aceea în care mizeria impune desfrâul ca un mijloc de a căpăta pâinel MAN. SĂNĂT. 77/12, cf. PONTBRIANT, D. Ele îşi arată desfrâul şi ranele moralului, contemporanul, I, 24. Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte. EMINESCU, 0.1,150. Grozavă îi părea plăcerea desfrâului. slavici, O. I, 263. Stricăciunea şi desfrâul Unei lacome vieţi. vlahuţă, s. a. I, 98. Luxul şi desfrâul domneau cu răsfaţare. hogaş, dr. I, 17, cf. RESMERIŢĂ, D. Ridicase singur zăgazul şi se prăvălise în desfrâu adânc. M. I. caragiale, C. 51. încotro te întorci, numai îndemnuri la veselie şi desfrâu! REBREANU, R. I, 255. Deschideţi ochii, conteniţi desfrâul! VOICULESCU, POEZII, I, 23. Privesc vindicativmelancolic ori absent, desfrâul noilor stăpâni, ralea, o. 88. Răutatea lui vine din ... spectacolul încurajator al unei burghezii... pornită pe panta desfrâului. CONSTANTINESCU, S. n, 182, cf. M. D. ENC. Luxul, desfrâul ... erau un semn incontestabil de decadenţă. MAGAZIN IST. 1967, nr. 8,34, cf. DEX. Desfrâul e contrazicerea castităţii. PLEŞU, M. M. 71. + F i g. Exces; exagerare, abuz. Cf. şăineanu2, cade. Ingeniozitatea românilor născocea zilnic ...cu desfrâu de imaginaţie variante infinite pe aceeaşi temă. COCEA, S. n, 212. Intr-adevăr... aici e un fel de desfrâu de curăţenie. SADOVEANU, O. IX, 221. Am uzat aşa de mult de documentaţie, uneori punând chiar voluptate în a descoperi imposibilul..., împingând şi pe alţii ...la astfel de desfrâuri. CĂLINESCU, C. O. 217. Desfrâul de tinereţe ...ne proiecta într-o lume reconfî-gurată. T ianuarie 1969, 124. Excedată de asemenea desfrâuri publicitare ...poliţia din Detroitgoli chioşcurile de fasciculele cu titluri senzaţionale. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 22. Desfrâul imaginativ şi ... mimeţia inutilă, dar superbă a descrierilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 26, 9/1, cf. PATAPIEVICI, C. L. 361. - PL: desfrâuri. - Pref. des- + frâu. DESFRIZ vb. I v. defriza. DESFRIZÂRE s. f. v. defrizare. DESFR1ZÂT, -Ă adj. v. defrizat2. DESFRUMSEŢ vb. I v. desfrumuseţa. DESFRUMUSEŢ vb. I. T r a n z. (învechit, rar) A urâţi (1). Ramurile ceale de lăpădat şi nuielele ... carea desfrumseţează lemnul. ÎNV. pom. 119/8, cf. mda. -Prez. ind.: desfrumuseţez. - Şi: desfrumseţâ vb. L - Pref. des- + [în]frumuseţa. DESFRUMUSEŢÂT, - adj. (învechit, rar) Urâţit, sluţit2 (3). (F i g.) Ideia aceasta schimosită şi desfrumu-seţită o cunosc. RUSSO, S. 92, cf. mda. - PL: desfrumuseţaţi, -te. - Şi: desfrumuseţit, -ă adj. - V. desfrumuseţa. DESFRUMUSEŢÎT, -Ă adj. v. desfrumuseţa! DESFRUNZÂRE s. f. v. desfrunzire. DESFRUNZI vb. IV. R e f L (Despre copaci, arbuşti) A-şi pierde frunzele. Cf. barcianu, v., ddrf. Copacii se desfrunziseră (a. 1893). ap. tdrg, cf. resmeriţă, d., cade. Dincolo de fereastră, ...se desfrunzea un scoruş, clătinat încet de vânt. BENIUC, M. c. 1,41, cf. DM. Pomii se desfrunzeau la apăsarea ploii. BARBU, princ. 74, cf. M. D. ENC., DEX. -y* F i g. Mă desfrunzesc de ani ca o livadă. LESNEA, vers. 154. + Tranz. (Complementul indică arbuşti, arbori) A despuia de frunze, a rupe frunzele. Fugarii Ce zburdă pe-ntuneric şi desfrunzesc tuf arii. ALECSANDRI, P. III, 211, cf. DDRF. Omizile ... lacome la culme, copacii desfrunzesc (a. 1893). ap. tdrg, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, DM. Iernează dormind în crengile desfrunzite în gerul iernilor. VÂN. PESC., noiembrie 1964, 9, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Ai desfrunzit a visurilor vară, Şi totuşi eu în ceruri te ridic, eminescu, o. IV, 375. Luau în paşi troienele galbene şi ruginii ale anilor desfrunziţi adânc pe cărări. VINEA, L. U, 174. -Prez. ind.: desfrunzesc. - Pref. des- + [înjfrunzi. DESFRUNZÎRE s. f. Acţiunea de a (se) desfrunzi şi rezultatul ei. Cf. costinescu, ddrf, LESNEA, VERS. 175. Rândunelele... pleacă la desfrunzirea grădinii, în ţările calde, arghezi, S. vii, 219. Un apus de aur... poleia arborii în desfrunzire. BENIUC, M. C. I, 167. Poate că se va întoarce la plimbarea lui extatică pe sub castanii în desfrunzire. VINEA, L. I, 20. Eternă, banală, duioasă toamnă,... Eterna desfrunzire şi părăsire. ISAC, O. 80, cf. DM, M. D. ENC., DEX. - Pl.: desfrunziri. - Şi: (învechit, rar) desfrunzâre s. f. COSTINESCU. - V. desfrunzi. DESFRUNZIT1 s. n. Desfrunzire. Cf. mda. - V. desfrunzi. DESFRUNZÎT2, -Ă adj. (Despre crengile copacilor; p. e x t. despre copaci, pădure) Care este lipsit de frunze, care a rămas iară frunze. Cumplita vijelie Care suflă oţerit ... Peste codrul desfrunzit. ALECSANDRI, P. III, 260. Departe, la un capăt al câmpului, se zărea printre arbori desfrunziţi, în mijlocul unei grădini, o lumină. EMINESCU, O. VII, 189. Luna ... arunca umbrele împleticite ale copacilor desfrunziţi. SLAVICI, 0.1,165. Tristeţea codrului desfrunzit ... v-arfi vorbit d-voastră. VLAHUŢĂ, S. A. II, 485, cf. DDRF. 4835 DESFUNDA -638- DESFUNDA Pe luciul marmorii tremură obosită umbra delicată a crăcilor desfrunzite. SĂM. 1,231. Vântul suflă ajale printre crengile desfrunzite, PETICĂ, O. 289. Scoteau capetele ... vârfuri de pomi desfrunziţi. REBREANU, P. S. 12, cf. RESMERIŢĂ, D. Am intrat pe poarta ospiciului cu alee de salcâmi desfrunziţi. C. PETRESCU, S. 193. Ramurile copacilor desfrunziţi picurau. M. I. CARAGIALE, C. 9, cf. CADE. Porneşte-n zbor din plopul desfrunzit. MINULESCU, VERS. 188. Stau izolaţi pe câte o ramură a pomilor încă desfrunziţi. BĂCESCU, PĂS. 346, cf. DL, DM., M. D. ENC., DEX. Din castanii aproape cu totul desfrunziţi cădeau uneori fructele lucioase. CĂRTĂRESCU, N. 103. S-ar lua şi cei urâţi, Când sunt fagii desfrunziţi. FOLC, TRANSILV. 1,125. - PL: desfrunziţi, -te. - V. desfrunzi. DESFUNDA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică un recipient închis, de obicei un butoi) A deschide (11), scoţându-i capacul sau dând cep. Cf. lb, polizu, BĂLĂŞESCU, GR. 83/17. împăratul porunci să desfunde butoiul FILIMON, O. I, 412, Cf. PONTBRIANT, D. După sfă-tuirea acestuia, el desfundă una din balercl CONV. LIT. iv, 363, cf. BARCIANU, v. Butia fusese desfundată de argaţi. MACEDONSKI, O. HI, 9, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG. Pune cepurile la buţi, desfundă butoaiele! AGÎRBICEANU, A. 158, Cf. DM, M. D. ENC., DEX, COm. din STRAJA - VICOVU DE SUS. Fata cea mare, cum îi prâsnelul se repede, turnă o mămăliguţă ca un boţ de aur gătită înadins pentru peţitori, mă-sa desfundă o putină cu brânză de ol SNOAVA, m, 158. ^ (Complementul este lichidul din recipient) (F i g .) Stariţul apoi Desfundă dintr-un vechi butoi Al legii-celei-nouă sânge. COŞBUC, P. I, 115. ^ Refl. pas .Se desfundă... boloboace. CARAGIALE, o. ffl, 158. La odăile slujitorilor s-au desfundat poloboacele de vin. SADOVEANU, o. XI, 339. Sub corturi boltite ...se desfundau buţile. BLAGA, H. 83 .Au pus de s-au desfundat buţi cu vin pe la răspântii. CAMIL PETRESCU, o. H, 263. (R e fi.) Unul din butoaie se şi desfundă în acea cădere. odobescu, s. ni, 249. F i g. Sacul nelegalităţilor, abuzurilor, crimelor se desfundă mereu. EMINESCU, o. X, 258. Se desfunda acum trecutul şi, ca la lumina unei torţi - săltau speriate aducerile aminte. SĂM. 1,25. Se desfundau satele, câmpiile... pentru a duce ... toate bogăţiile. LOVÎNESCU, c. vi, 166. [Poporul] venise din zori că ... parcă se desfundaseră mahalalele. CAMIL petrescu, o. n, 353. + (Complementul indică sticle sau damigene înfundate) A scoate dopul, a destupa (2), Cf. lb, şăineanu2. Câţiva soldaţi spălau vase, ştergeau tacâmuri, desfundau sticle. REBREANU, P. S. 49, cf. RESMERIŢĂ, D., DM, M. D. ENC., DEX. 4* F i g. Jurnale şi cărţi care-mi desfundă mintea. PAS. L. 1,183. Cu hore noi vom desfunda înaltul Tăriilor, aprins ca un bujor. BENIUC, v. 45. ^ (Prin lărgirea sensului) Cetele haiducilor ...Să desfunde lăzile Să-şi împartă prăzile. IOSIF, V. 62. Din câteva lovituri de topor desfundă o gaură rotundă în gheaţa groasă. REBREANU, I. 191. Cerbii sar în lături, desfundând cu coarnele stufişul GALACTION, O. 49. R e f 1. (Despre surse de apă) A începe să se producă brusc şi cu putere; a izbucni, a se dezlănţui (II1); p. e x t. a se revărsa (11). S-au desfundat puhoaiele şi s-au astupat drumurile. SADOVEANU, O. X, 41, cf. DM, DEX. F i g. Izvoarele vieţii se desfundă; De pretutindeni bogăţii inundă, vlahuţă, o. A. I, 37. + R e f 1. (învechit, rar; despre materie purulentă) A începe să curgă dintr-un abces. Se desfundă poroiul. polizu. 2. (Complementul indică ţevi, canale, căi de acces etc.) A înlătura obstacolele, a curăţa, a goli de conţinut pentru a fi folosit. Este cu mult prea îngustă albia ... în dreapta şi în stânga trebuiesc desfundate alte şiroaie. MAIORESCU, CRITICE, 435. Nu desfundă decât cincizeci de metri din gangul principal agîrbiceanu, A. 209. Un plug de desfundat liniile abia se mişca în faţa peronului. C. PETRESCU, s. 149, cf. DM, M. D. ENC., dex. Apoi iar l-a-ntrebat Dacă cartuşe-a luat Şi puşcaşi-a desfundat. FOLC. MOLD. 1,187. (Refl.) Jgheaburile adâncului se desfundară. HOGAŞ, DR. i, 275. ^ (Prin lărgirea sensului) I-a îndopat şoşonii cu hârtie, de nu putea să-i mai desfunde. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 66. Facem o baie caldă, cu săpun, ca să desfundăm pielea. VOICULESCU, L. 52. Să facem o spălătură a urechii pentru a desfunda canalul, belea, P. a. 221 .Na, Ioane, dă bea reţică ...că asta te dăsfundă la burtă. GRAIUL, 1,144. A-i desfunda urechile, ap. zanne, p. ii, 463. (Refl.) Desfundaţi-vă urechile, lm. Mi se desfundă nasul ŞĂINEANU, D. U. 3. (Complementul indică pământul înţelenit, nelucrat) A ara adânc (sau a săpa) în vederea unei plantaţii (pomicole, legumicole sau viticole), a unor semănături etc. Cf. POLIZU. Munca a desfundat pământurile, a scos buturugile, a rupt ţelinile. I. IONESCU, p. 207, cf. pontbriant, d. Un fel de locuri sărate ...pe care nu creşte niciun soi de verdeaţă, oricât de mult ar căuta plugarul să le desfunde CU plugul. PAMFILE, a. R. 18, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DS. Tractoarele desfundă locul MIHALE, o. 89, cf. DM, M. D. enc., dex. Dăsfundăm [pământul] cu cazmaua, alr n 6 113/723, cf. alrm SNI h 20. 4. (Despre râuri, ploaie, lapoviţă; complementul indică drumuri, terenuri etc.) A face să devină impracticabil din cauza noroiului, a îmbiba cu apă, a muia (3), a strica (1). Cerul... vearsă şiroaie de ploaie şi de zloată, de desfundă pretutindeni pământul ODOBESCU, S. ni, 564. Ploile reci desfundă pământul. CONTEMPORANUL, VII2, 82. Drumul desfundat de ploi le păru fără sfârşit. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 189. Ploaia ... cădea necontenit ...de parc-ar fi stat să desfunde pământul LUC. VII, 20, cf. TDRG. Casele negre străjuiau sperioase uliţa largă ..., desfundată de miile de căruţe ce treceau necontenit. REBREANU, P. S. 27, cf. RESMERIŢĂ, D. Trăsura înainta greu pe drumul desfundat de ploi. BRĂESCU, O. A. I, 89, cf. DM, M. D. ENC., DEX. + Refl. Acest râu venise mare..., căci plouase de se desfundase munţii. ISPIRESCU, M. V. 52. Ploua aşa de tare..., că toate drumurile se desfundaseră. MILLE, V. P. 150. Departe d-aici? - Ca la două-trei zile de drum, de nu s-or fi desfundat drumurile, delavrancea, o. n, 239. + Refl. (învechit, rar; despre sol) A se dezgheţa. Este aşa de cald încât pământul, deşi tare îngheţat, s-a desfundat bine. ap. LM, Cf. ŞĂINEANU, D. U. 5. (Rar; complementul este o cale de acces) A deschide (IV 4) într-un loc încă neumblat. Pe-acolo trece noua cale ferată, care desfundă munţii şi răzbate... în Transilvania. VLAHUŢĂ, R. P. 110, Cf. LM, ŞĂINEANU2, CADE. ^ F i g. Suntem datori să le desfundăm calea noi, cari... am ieşit la luminiş. VLAHUŢĂ, S. A. II, 515. - Prez. ind.: desfund. - Şi: (regional) disfundâ (com. din straja - VICOVU de sus) vb. I. - Pref. des- + [în]funda. 4836 DESFUNDARE -639- DESHĂIMURA DESFUNDARE s. f. Faptul de a (se) desfunda. 1. Deschidere, destupare a unui recipient (butoaie, sticle înfundate etc.). Cf. desfunda (1). Cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ddrf. Nesocotirea acestei oprelişti se pedepsea cu... desfundarea buţilor, cu bătăi, închisoare. PĂCALĂ, M. R. 58. Vartolomeu Diaconu s-a îndeletnicit cu desfundarea sticlelor, c. PETRESCU, A. 292, Cf. DM, DEX. 2. Curăţare, destupare a unui orificiu, a unei ţevi, a unei căi de acces etc. spre a o reda folosinţei. Cf. desfunda (2). Spori cantitatea apei bună de băut ...prin desfundarea izvoarelor, i. IONESCU, P. 422, cf. LTR2, DL. A luat măsuri energice pentru desfundarea drumurilor. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348, cf. dex. 3. Brăzdare adâncă a unui teren cu plugul sau săparea acestuia în vederea cultivării; (rar) desfundat1. Cf. desfunda (3). Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. S-ar putea înlătura acest neajuns ... prin desfundarea şi primenirea artificială a pământului. PĂCALĂ, M. R. 279, cf. DS, LTR2, DER, DEX. 4. Stricare, deteriorare a terenurilor, drumurilor, din cauza intemperiilor. Cf. desfunda (4). Cf. DM, M. D. ENC., DEX. 5. (Rar) Deschidere de căi de acces în locuri încă neumblate. Cf. desfunda (5). Cf. cade. - PL: desfundări. - V. desfunda. DESFUNDAT1 s. n. (Rar) Desfundare (3). Cf. LTR2, MDA. - V. desfunda. DESFUNDAT2, -Ă adj. 1. (Despre butoaie, sticle sau alte recipiente astupate) Care are fundul, capacul sau dopul scos, care este deschis; destupat (2). Cf. LB. Erau trei poloboace desfundate, pline de vin. NEGRUZZI, s. I, 151. Butoaie desfundate. PONTBRIANT, D., cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, LM. Dar ce văzui, D-zeul meu! Casa plină cu oameni care de care mai beţi şi mai sălbateci cari şedeau râzând şi chiuind înaintea unei buţi de mărime mijlocie desfundată, eminescu, o. vil, 207, cf. ddrf, alexi, w. I-au prădat cincizeci de buţi de vin, dându-le, desfundate, pe coastă la vale. agîrbiceanu, S. 29. Două poloboace desfundate ...păreau anume puse acolo. COCEA, s. I, 226. Cutii de pudră numeroase, unele desfundate, ... erau aruncate în dezordine. CĂLINESCU, E. O. I, 31. Pocnetul sticlelor desfundate răsuna în toate părţile. BARBU, G. 120, cf. M. D. ENC., dex. (Prin lărgirea sensului) Opinca-i era spartă, căciula desfundată Dar fruntea lui de raze părea încoronată. ALECSANDRI, POEZII, 445. Eram în capul băncii întâi şi banca desfundată. VLAHUŢĂ, S. A. II, 271. S-a mulţumit s-arunce ...o privire plină de tâlc spre canapeaua cu telurile desfundate. COCEA, s. n, 240. L-am zărit ... cu o pălărie în cap desfundată. ARGHEZI, B. 78. In faţa clavirului desfundat, mai încerca încet un cântec vechi. demetrius, A. 12. + F i g. (învechit şi regional; despre fiinţe) Foarte lacom; nesătul (1). Cf. lb, alr i 782/255, 783/96, 270. 2. (Despre canale, ţevi sau despre drumuri) Curăţat, golit de impurităţile sau de obstacolele care îl obturează. Baston desfundat, puşcă, baronzi, L. 149. [Melancolia] e cu ploaie, cu lemne în stradă şi canale desfundate. CAMIL PETRESCU, P. 152, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. (Despre sol) Care este arat prima oară. Cf. ddrf, RESMERIŢĂ, D. Pământul nefiind desfundat, arat la cel puţin 5 cm, la prăşit se spune că „ băteau cu sapa de săreau scântei” şi apoi lua „batea” şi bătea sapa ca şi coasa la cosit. PAVEL, s. E. 15. 4. (Despre sol, terenuri sau drumuri) Noroios (2), impracticabil. Cf. barcianu, v., costinescu. Ieşi în ogradă, făcând paşi mari şi lunecând cu opincile lui prin hleiul desfundat, luc. vn, 335. Din aceste tărâmuri cu drumurile desfundate ...o mlădiţă din neamul domnului Hascăl îndrăzneşte să pornească în toată lumea pentru a birui viaţa. C. PETRESCU, S. 83. Măhălălile desfundate revarsă gloata, id. C. v. 80. Se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, uliţe desfundate. REBREANU, R. I, 13. Ca un vârtej străbate patriarhalele uliţi desfundate. COCEA, S. I, 233. Se auzeau roţile căruţelor alergând pe drumul desfundat al Griviţei. BARBU, G. 20. Drumurile desfundate, mocirloase, deveniseră impracticabile. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 14, cf. DEX. Podurile erau stricate, Drumurile desfundate. FOLC. transilv. i, 554. - PL: desfundaţi, -te. - V. desfunda. DESFUNDĂTOR, -OARE adj. (învechit, rar) Care desfundă (1). Cf. lm, mda. -PL: desfundători, -oare. - Desfunda + suf. -tor. DESFUNDĂTURA s. f. 1. (în dicţionarele din trecut) Spărtură, deschizătură a unui butoi. Cf. desfunda (1). Cf. POLIZU, BARCIANU, V., ALEXI, W. 2. Teren, loc desfundat2 (4), cu gropi; p. r e s t r. adâncitură, groapă pe un drum. Paşii lor se cunosc prin desfun-dăturile munţilor, vlahuţă, r. p. 10, cf. alexi, w., cade. 3. (Regional; în forma disfundătură) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în păşune (Furcenii Vechi - Tecuci), alr sn n h 593/605. -PL: desfundături. - Şi: (regional) disfundătură s. f. - Desfunda + suf. -tură. DESGENERESCENŢĂ s. f. v. degenerescenţă. DESGIUNGERE s. f. v. disjungere. DESHALOGEN vb. I. T r a n z. A elimina halogenul dintr-un compus. Cf. dc, dn3. -Prez. ind.: deshalogenez. - Pref. des- + halogen (după fr. dehalogener). DESHALOGENÂRE s. f. Acţiunea de a d e s h a - 1 o g e n a şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. - PL: deshalogenări. -V. deshalogena. DESHĂIMUR vb. I. R e f 1. (Prin nordul Munt.) A se dezbrăca de hainele groase (şi multe); (popular şi 4846 DESHĂIMURAT -640- DESHEDRATANT familiar) a se desfofoli. Deshăimurează-te mai iute şi hai la căldură, udrescu, gl. -Prez. ind.: deshăimurez. - Pref. des- + [în]hăimura. DESHĂIMURAT, -Ă adj. (Prin Munt.; despre oameni) Dezbrăcat de hainele groase (şi multe); (popular şi familiar) desfofolit. Abia-i văzui deshăimuraţi. UDRESCU, GL. -PI.: deshăimuraţi, -te. - V. deshăimura. DESHĂIMUREÂLĂ s. f. (Prin Munt.) Faptul de a se deshăimura. Cf. UDRESCU,GL. - PL: deshăimureli. - Deshăimura + suf. -eală. DESHĂM vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică animale înhămate, mai ales cai) A scoate din ham; a dezlega, a desprinde de vehiculul la care este înhămat. Cf. lb. Veni momentul ca Febu de la caru-i Cursierii să deshame. heliade, O. I, 306. Zice să deshame caii de la trăsură. CR (1839), 12V35, cf. valian, v., POLIZU. Verburi de aceste patru conjugări regulate sunt:... descalţ, desfund, desham. BĂLĂŞESCU, gr. 83/17. Unul dehămă şăuaşul şi pomi. ghica, ap. cade. Argatul pe murg va deshăma. CONV. LIT. IV, 103, cf. PONTBRIANT, D., COSTENESCU. Vizitiul deshămase caii şi-i dusese la grajd’ SLAVICI, o. 1,146, cf. DDRF. Să nu deshămaţi toţi caiil SĂM. n, 615, cf. ALEXI, W., şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Deshamă calul din dreapta... şi dă o fugă până în sat. COCEA, S. 1,271. Gheorghe deshamă caii. DEMETRIUS, A. 180, cf. DM, M. D. ENC., dex. Nici caii nu-i dehăma, Drept la Vlaicu că-mi pleca. PĂSCULESCU, L. p. 300, cf. A VI26. *❖* A b s o 1. Noi, fîindu cărăuşi,... am deshămat în ţarna noastră (cca 1830-1840). IORGA, S. D. XVI, 352. Paraschiv... lăsase pe alţii să deshame. preda, M. 7. ^ (P. a n a 1.) Au mers ... şi i-au dezlegat [pe împăraţii înhămaţi] din legătură şi i-au dezhămat (a. 1760). GCR n, 73/14. ^ F i g .în minuta când soarele îşi deshamă cursierii şi se afundă în ocean, ea ajunge pe ţărmurile Iordanului. pâcleanu, 1.1, 127/19. Deshamă caii vieţii, cu negură-i nutreşte, lesnea, vers. 75. + (Complementul este un vehicul tras de cai înhămaţi) A desprinde de cai. A trebuit să deshămăm căruţa, să reparăm roţile. C. PETRESCU, S. 160. 2. T r a n z. (Prin nord-estul Olt. şi prin Mold, în forma dehăma; complementul indică oameni) A istovi, a secătui de puteri. Desagii m-au dehămat. ciauşanu, GL., cf. a v 34. 3. T r a n z. şi refl. (Prin Munt. şi prin Mold, în forma dehăma; despre obiecte de îmbrăcăminte) A (se) zdrenţui, a (se) strica (1). Cf. coman, gl., a vi 26. - Scris şi: dezhăma. - Prez. ind: deshăm şi (regional) deshăm (tdrg). - Şi: (învechit şi regional) dehăma vb. I. - Pref. des- + [în]hăma. DESHĂM ARE s. f. Acţiunea de a deshăma şi rezultatul ei; (rar) deshămat1. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, BARCIANU, V., LM, DDRF, ALEXI, W., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: deshămări. - V. deshăma. DESHĂMĂT1 s. n. (Rar) Deshămare. Să ajute la deshămatul cailor. AGÎRBICEANU, s. 508, cf MDA. - V. deshăma. DESHĂMĂT2, -Ă adj. 1. (Despre cai) Fără ham, desfăcut de ham; (despre vehicule trase de cai) care are caii dezlegaţi sau fară cai. Cf. lb. Caii de poştă nu merg decât deshămaţi până în valea Petricicăi. NEGRUZZI, s. I, 308, cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. [Dibuiră] două trăsuri deshămate. C. petrescu, î. ii, 104. Lângă trăsura de ambulanţă deshămată, un medic... muş-truluia un soldat. BRĂESCU, V. 74. Priveau dricul spart şi fărâmat şi caii deshămaţi care o luaseră razna. BARBU, G. 266. Căruţe cu caii deshămaţi. MAGAZIN IST. 1968,nr. 12,76. 2. (învechit şi regional; despre oameni) Care are îmbrăcămintea în dezordine, neglijentă, ruptă (şi murdară). Cf. LB, PAMFILE, J. H, 141, A V 34, VI26, LEXIC REG. H, 50. Ce umbli aşa dehămat? udrescu, GL. + (Regional; despre case) Care arată sărăcăcios; p. e x t. ruinat (Maieru -Sângeorz-Băi). Cf. chest. ii 50/262. -Pl.: deshămaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dehămat, -ă, (regional) dehăimât, -ă (pamfile, j. n, 141) adj. - V. deshăma. DESHĂRĂCEÂLĂ s. f. (Regional) Operaţie de scoatere a aracilor (Viziru - însurăţei). H1381. ~PL: deshărăceli. - Deshărăci + suf. -eală. DESHĂRĂCÎ vb. IV. T r a n z. A scoate aracii de la vie. Cf. da. -Prez. ind.: deshărăcesc. - Pref. des- + hărăci. DESHĂRĂCIRE s. f. (Regional) Scoatere a aracilor de la vie; (regional) deshărăceală. Cf. da. - PL: deshărăciri. - Şi: desărăcire s. f. DA. - V. deshărăci. DESHĂRACÎT1 s. n. (Regional) Scoatere a aracilor de laviţa devie. Desărăcitul viei (BordeascaVeche-Focşani). H XII 169. - Şi: desărăcit s. n. - V. deshărăci. DESHĂRĂCÎT2, -Ă adj. (Regional; despre vie) Căreia i s-au scos aracii. Cf. da. - PL: deshărăciţi, -te. - Şi: desărăcit, -ă adj. DA - V. deshărăci. DESHĂULĂ vb. I v. dehăula. DESHIDRATĂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. A-şi elimina sau a face să-şi elimine apa pe care o conţin substanţele chimice, cristaline sau coloizii. Când se arde sulfatul acesta, atunci se deshidrată. marin, PR. n, 126/35, cf. DL, DM, DN2, M. D. enc., dex. + (Med.) A-şi pierde sau a face să-şi piardă anormal apa pe care o conţin ţesuturile organice. Micuţii... nu au consumat suficiente lichide şi s-au deshidratat. RL 2005, nr. 4 684. □ Căldura mare l-a deshidratat. - Prez. ind.: deshidratez; pers. 3 şi (învechit) deshidrâtă. ~ Din fr. déshydrater. DESfflDRATĂNT, -Ă s m., adj. (Substanţă, procedeu) care se foloseşte pentru a favoriza procesul de deshidratare. Cf. DC, DN3. -PL: deshidratanţi, -te. - Din fr. déshydratant. 4860 DESHIDRATARE -641- DESHUMARE DESHIDRATÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) deshidrata şi rezultatul ei; proces de eliminare a apei de constituţie dintr-o substanţă chimică sau a apei de cristalizare dintr-o substanţă cristalină ori a apei de solvare dintr-un coloid; (învechit, rar) deshidrataţie. Este... preferabil a-l obţine [acidul aconitic] prin deshidratarea acidului citric prin căldură. ENC. agr. 1,45. Manipulant la încălzire ...şi deshidratare. LEG. EC. PL. 302. Prin deshidratarea sării, intensitatea luminii revine la valoarea iniţială. SANIELEVICI, R. 233. Coloidele... sunt mai rezistente la deshidratare. AGROTEHNICA, I, 120, cf. LTR2, DL, DM. Când lichidul [eliminat] este apa, operaţia se numeşte deshidratare. DER II, 73, cf. DC, D. MED., DEX. ^ P. e x t. Deshidratarea fructelor şi legumelor [Titlu], RL 2005, nr. 4 631. + (Med.) Pierdere anormală a apei din ţesuturile organice (prin transpiraţie, vomă repetată, diaree). Contra deshidratării organismului [dăm] ser glucozat. BELEA, P. A. 162, cf. DL, DM, DER. în afara acestor semne există simptome de deshidratare acută. ABC SĂN. 358, cf. D. MED., M. D. ENC. Ştiau că îl pândea primejdia pieirii prin deshidratare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344, cf. DEX. Deshidratarea poate provoca slăbiciune. RL 2006, nr. 4 845. - PL: deshidratări. - V. deshidrata. DESHIDRATAT, -Ă adj. (Despre corpuri) Care şi-a pierdut, parţial sau total, apa pe care o conţine în mod normal; s p e c . (despre substanţe chimice) căruia i s-a eliminat apa de constituţie printr-un anumit proces. Acidul deshidratat nu mai pierde din greutatea sa printr-o topire. MARIN, PR. I, 171/31. ^ F i g. Dramele din operete deshidratate. CONTEMP. 1975, nr. 1 436,4/7. -PL: deshidrataţi, -te. - V. deshidrata. DESHIDRATAT OR s. n. Ventilator pentru uscarea fructelor şi a legumelor; deshidrator. Cf. dex2, mda. -PL: deshidratatoare. - Deshidrata + suf. -tor. DESHIDRATÂŢIE s. f. (învechit, rar) Deshidratare. Sulfatul de calce hidratatdupă deshidrataţiunea sa, devine pulberos şi farinos. MARIN, PR. II, 126/28, cf. MDA. -PL: deshidrataţii. - Şi: deshidrataţiune s. f. - Din fr. déshydratation. DESHIDRATATTÜNE s. f. v. deshidrataţie. DESHIDRATOR s. n. Aparat folosit pentru uscarea fructelor şi a legumelor; deshidratator. Cf. dl, dm, dex, dn3. - PL: deshidrata are. - Şi: dehidratôr s. n. DN3. - Din fr. déshydrateur. DESHIDROGEN vb. I v. dehidrogena. DESHIDROGENÂRE s. f. v. dehidrogenare. DESHIDROGENÂŢIE s. f. v. dehidrogenaţie. DESHOBÎ vb. IV v. dehobi. DESHOBOT vb. I. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică vălul unei mirese) A da la o parte. După ce au băgat pe mireasă cu danţul în odaie..., după ce au deshobotat-o şi au împărţit darurile aduc bucătă-riţele vreo câteva strachine goale şi le înşiră la mijlocul mesei. REV. CRIT. I, 195, cf. da. -Prez. ind.: deshobotez. - Pref. des- +[în]hobota. DESHOLB vb. I. 1. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică ochii holbaţi, cu privirea fixă) A face să revină la aspectul, la poziţia normală. Cf. scriban, d. Strigat-au ... De vederi orbiţi De ochii înholbaţi ... Vederea le-a dezorbit, Ochii că le-a desholbat. marian, v. 214, com. din straja - vicovu de sus. 2. R e f 1. (învechit; despre oameni) A-şi reveni în simţiri (în urma unui leşin), a se dezmetici (II 1). Iară omul deaca să dezholbăjeace, o fraţilor, ce iaste aceasta? dosoftei, v. s. decembrie 200735, cf. lb, tdrg. 3. T r a n z. şi r e f 1. (Regional) A (se) lumina la minte, a deveni mai priceput (Lisa - Victoria), lexic reg. -Scris şi: dezholba. - Prez. ind.: desholbez, şi (învechit) pers. 3 deshâlbă. - Şi: (învechit, rar) desvolbâ vb. I. (scris şi: dezvolba TDRG) LB. - Pref. des- + holba. DESHOLT, -OÂLTĂ adj. (Regional; despre oameni, mai ales ironic sau depreciativ) Isteţ, descurcăreţ (Sibiel -Sălişte). lexic reg. ii, 59. -PL: desholţi, -oalte. - Cf. d e s h o 1 b a. DESHOLTEÎ vb. I. R e f 1. (învechit, rar; complementul indică bărbaţi necăsătoriţi) A se însura. De-a fi văduvă ... o desvăduesc şi mă desholteesc totodată. alecsandri, t. 569, cf. da. -Prez. ind.: desholteiesc. - Pref. des- + holtei. DESHUMA vb. I. T r a n z. (Complementul indică osemintele sau trupul unui mort) A scoate din mormânt, a dezgropa (1); a exhuma. Să ordonaţi ca trupul fiicei mele să fie deshumat. STANCU, R. A. IV, 200, cf. DL, DM. Trupul a fost deshumat din cimitirul berlinez şi îngropat în Bucureşti. IST. LIT. ROM. III, 322, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: deshumez. - Pref. des- + [în]huma. DESHUMARE s. f. Acţiunea de a deshuma şi rezultatul ei. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Cere deshumarea părinţilor săi din cimitirul Ghencea. RL2005, nr. 4 566. - PL: deshumări. - V. deshuma. 4876 DESI -642- DESIGNA DESÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (învechit, rar) A deveni sau a face să devină mai des; a îndesi. Cf. costinescu. + Refl. (Regional) A se înghesui, a se îndesa. Cf. scriban, d. - Prez. ind.: des esc. - De la des. DESIC vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică corpuri) A face să elimine apa; p. e x t. a seca2 (1). Cf. NDN, MDA. - Prez. ind.: desic. ~ Din lat. dessicare, it. desiccare. DESICÂRE s. f. Acţiunea de a d e s i c a şi rezultatul ei; (rar) desicaţie. Desicarea lentă este utilizată pentru atenuarea unor inframicrobi. D. MED,, cf. DN3. - PL: desicări. - V. desica. DESICÂT, -Ă adj. (Rar; despre corpuri) Din care a fost eliminată apa; p. e x t. care a fost secat. Cf. mda. - PL: desicaţi, -te. - V. desica. DESICATÎV, -Ă adj., s. n. (Substanţă) care provoacă eliminarea apei dintr-un corp, care usucă repede; (rar) sicativ (1). [Subnitratul de bismut] aplicat la suprafaţa corpului, pe diferite plăgi şi pe mucoase, este absorbant, desicativ şi uşor antiseptic. enc. agr. i, 454. Rănile articulaţiilor erau tratate cu astringente şi desicative. G. BARBU, A. V. 40, cf. DN3. -PL: desicativi, -e. - Din fr. dessiecatif. DESICATOR s. n. (Rar) Exsicator. Cf. dn3, mda. -PL: desicatoare. - Din fr. dessiccateur. DESICAŢIE s. f. (Rar) Desicare. Cf. dn3, mda. - PL: desicaţii. - Din fr. dessiccation. DESIDEMON s. m. v. disidemon. DESIDEMONÎE s. f. v. disidemonie. DESIDEMONIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Superstiţios. Nişte duhuri dulci şi desidemonioase, ce nu putea să nască spre împlinirea unii mincinoase prorocii. ist. am. 42718. -PL: desidemonioşi, -oase. - Desidemonie + suf. -os. DESIDENT, -Ă s. m. şi f. v. disident. DESIDENŢĂ s. f. v. disidenţă. DESIDERATA s. n. (Livresc) Termen care indică publicaţiile absente dintr-o bibliotecă, propuse de cititori pentru achiziţionare. Cf. DN3, mda. - Pronunţat: deziderata. - Din lat. desiderata. DESIDIMONIC, -Ă adj. (învechit, rar) Superstiţios. Această... deprindere au agiuns a fi o deprindere atât de superstiţioasă sau desidimonică. AR (1829), 152/34. - PL: desidimonici, -ce. - Desidemon + suf. -ic. DESÎE s. f. (învechit, rar) Desime (1). O, prea frumoasă [pădure pustie], Primeşte-mă întru a ta desie (a. 1756-1762). cat. man. n, 629, cf. da. - PL: deşii. - Des + suf. -ie. DESIGILA vb. I. T r a n z. (Complementul indică un sigiliu, o pecete 2) A rupe (7), a scoate (III 2); p. e x t. (complementul indică obiecte sau încăperi sigilate) a rupe, a desprinde sigiliul (pentru a deschide); a despecetlui. Cf. CADE, SCRIBAN, d. De ce l-ai desigilat [plicul]?... Tocmai pentru ca să-l mai controlez o dată. baranga, i. 202, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: desigilez. - Pref. de- + sigila. DESIGILARE s. f. Acţiunea de a desigila şi rezultatul ei; despecetluire. Ajunseseră până la dessigilarea scrisorilor private. BARIŢIU, P. A. I, 594, cf. DN2, DEX. - Scris şi: dessigilare. - PL: desigilări. - V. desigila. DESIGILAT1 s. n. Faptul de a desigila; desigilare. Cf. mda. - V. desigila. DESIGILÂT2, -Ă adj. (Despre un sigiliu, o pecete 2 ) Care a fost rupt, care a fost scos; p. e x t. (despre obiecte sau încăperi sigilate) care a fost rupt, căruia i s-a desprins sigiliul (pentru a fi deschis); despecetluit2. Cf. mda. -PL: desigilaţi, -te. - V. desigila. DESIGN s. n. 1. Disciplină care urmăreşte ca obiectele create, amenajarea spaţiului etc. să aibă în acelaşi timp rol funcţional, estetic şi conform cu cerinţele unei producţii industriale. Lucrează în toate genurile, de la pictură la grafică de carte, de la măşti, costume şi ţesături populare la design. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 1/2. Sesizează şi iubesc influenţele designului. flacăra, 1975, nr. 44, 12, cf. DN3, DEX2, D. MAN. Alte capitole se referă la istorie, design, ziaristică. RL 2005, nr. 4 758. 2. Modalitate de prezentare (estetică) a unui lucru; aspect exterior deosebit al unui lucru. Cf. DEX2. Mobilierul din lemn a fost cunoscut întotdeauna pentru... eleganţă şi design. RL 2005, nr. 4 670. - Pronunţat: di-zăin. - Din engî. design. Cf. fr. d e s i g n. DESIGNA vb. I. T r a n z. (Franţuzism) 1. A desemna1 (I). Cf. prot. - pop., N. D. Şefii... va fi bine să fie designaţi prin alegere din partea institutorilor reşedinţei districtului. conv. lit. IV, 260, cf. barcianu, v. Era designat ...ca 4897 DESIGNARE -643- DESIGUR ministru rezident. MAIORESCU, D. II, 349. Principele Frédéric de Hohenzollern, fratele principelui Carol, ar fi designat ca prinţ ereditar. EMINESCU, O. XL 85, cf. ALEXI, W. I s-a dat logofeţia, prin care a fost designat apoi alegerii ca domn. IORGA, L. ii, 96. Gradul noua îl vor deţine trei cavaleri, şefi supremi, designaţi de consiliul celor nouă cavaleri de gradul opt. EFTIMIU, N. 159. Cinci deputaţi au fost designaţi din mai multe centre urbane. magazin ist. 1967, nr. 7,21, cf. dex, dn3. ^ (Prin lărgirea sensului) Era de ajuns să fie designat străinul ca străin. ARGHEZI, S. XI, 52. 2. A denumi (1); a indica, a arăta. Cf. prot. - pop. , n. d. De unde s-a şi luat această espresiune spre a designa partea de moşie cea mai amănunţită a unui rezăş. I. IONESCU, D. 204. Seria acelor peripeţii, luată la un loc şi designată c-o singură vorbă, am numi-o fenomenologia unui suflet bântuit de patimă. EMINESCU, O. XII, 463. Pentru alegătorii români era designat un birt mare ca loc de cortel. AGÎRBICEANU, L. T. 247. Cu un gest rotund, doctorul îi designă măsuţele scunde şi lustruite. VINEA, L. I, 317. Partea cea mai valoroasă a solmizaţiei lui Eitz [constă în] folosirea aceleiaşi vocale pentru silabele alăturate care designează aceste semitonuri. M 1975, nr. 1,18. - Prez. ind.: designez. - Şi: (rar) desinâ vb. I. dn3. - Din fr. désigner, lat. designare. DESIGNARE s. f. (Rar) Acţiuneadeadesigna şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s i g n a (1). Cf. prot. - pop., n. d. Ar fi periculos pentru statul nostru dacă, după îndeplinirea designării unui succesor, chestiunea ar mai putea fi controversată într-un chip oarecare. EMINESCU, O. XI, 325, cf. dex2. 2. Cf. d e s i g n a (2). Cf. prot. - POP., n. d., Ba chiar cultura în sens esclusiv, ca element unitar şi mică designare pentru gradul vieţii spirituale, cade la noi în partea femeilor, pentru că bărbaţii sunt ocupaţi cu ştiinţa şi praxa ştiinţifică mai ales. EMINESCU, O. XIV, 920. Designarea alfabetică flexionară este exhaustivă. M 1975, nr. 1,17, cf. DEX2. - Pl.: designări. - V. designa. DÉSIGNÂT, -Ă adj. (Rar) Desemnat (1). Bietul colonel Dabija era designatul succesor. MAIORESCU, D. II, 9, cf. MDA. -Pl.: designaţi, -te. - V. designa. DESIGNATÎV, -Ă adj. (Franţuzism) Care desemnează. Cf. PROT. - POP., N. D. -Pl.: designativi, -e. - Din fr. désignatif. DESIGNATÔR, -OÂRE adj. (Franţuzism) Care desemnează. Cf. prot. - pop., n. d., mda. -PL: designatori, -oare. - Din fr. désignateur. DESIGNÂŢIE s. f. (Franţuzism) 1. Desemnare1 (1). La diferitele alegeri de comisiuni ori nu s~a ales nimeni din minoritate sau, daca s-a ales, a fost în urma desig-naţiunii benevole a majorităţii. EMINESCU, O. X, 389. 2. Desemnare1 (2). Cf. PROT.-pop.,n. d. Unii numesc acest rău nervozitate, alţii pesimism, alţii scepticism. Dar, oricât numirile şi designaţiunea ar varia, ele acopăr totuşi unul şi acelaşi rău. EMINESCU, O. xm, 330. Astfel de asociaţii sunt... creaţii verbale, pe care le numim eufemisme, proverbe, cuvinte de argou, designaţii indirecte. VIANU, P. 142. - PL: designaţii. - Şi: designaţiune s. f. - Din fr. désignation. DESIGNAŢIUNE s. f. v. designaţie. DESIGNER s. m. Specialist în design. Nu cumva trebuie să încredinţăm concepţia mobilierului, în întregime, designerilor? FLACĂRA, 1975, nr. 40,18. Experienţa creatorilor danezi - arhitecţi, artişti, design-eri etc. este sugestiv cuprinsă în opiniile lui. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 3/11 .A lucrat ca designer de bijuterii. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 5, 23/1. Dizainer este, în acelaşi timp inginer, tehnolog, merceolog, economist, un specialist multilateral care acţionează asupra formelor. FLACĂRA, 1979, nr. 28, cf. D. MAN. Designerul Mihai Albu a făcut în numai o săptămână 141 de perechi de pantofi. RL 2004, nr. 4 449. [Expoziţia] a cuprins prezentări de colecţii atât ale designerilor români, cât şi... străini, ib. nr. 4 479. ~ Scris şi: design-er, dizainer. - Pronunţat: dizăinăr. — PL: designeri. - Din engl. designer. Cf. fr. d e s i g n e r. DESIGUR adv. 1. (Adesea urmat de conj. „că”; îndeplineşte funcţie predicativă) în mod hotărât, fără îndoială, cu siguranţă (1), negreşit (2). Dacă cele ce au urmat le judecăm cum trebuie, după adevăr, atunci desigur trebuie să tragem concluzia că el le-a primit ca pe nişte cărţi cumpărate şi deci proprii. MAIOR, S. II, 376, cf. 295.în îmbrăcămintea femeii Hagar, roşul, galbenul şi albastrul sunt desigur pre vii unul lângă altul. CONV. LIT. IV, 193. Fiecare cuvânt avea desigur cel puţin două înţelesuri. MAIORESCU, CRITICE, 307. Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. EMINESCU, o. I, 141. Ţi~ar veni greu la început, desigur. CARAGIALE, o. vn, 448. Desigur că, citindu-se acest titlu, oricine se va întreba dacă poezia comportă o logică deosebită de a prozei. MACEDONSKI, în PLRI, 340. Atunci, şi voi, desigur, aţi fi critici minunaţi! VLAHUŢĂ, s. A. I, 61. Prietenii desigur l-au uitat. MILLE, V. P. 149. Mânele lui pale ca fildeşul n-au ştiut desigur niciodată ... dezmierdările. ANGHEL, PR. 79. Toate acestea sunt desigur lucruri de mare preţ. HOGAŞ, DR. I, 52. Femeia asta măruntă, desigur că nu poate inspira capricii. IBRĂILEANU, A. 131. Te miri, desigur, că n-am mâini. LOVÎNESCU, C. n, 81. Desigur că ea le cunoaşte şi pe dinafară. CAMIL PETRESCU, P. 67. Această idee era desigur de origine religioasă. NEGULESCU, G. 62. Desigur că balada a circulat odinioară pretutindeni. SADOVEANU, o. XX, 46. Se pot detaşa, desigur, de la orice persoană anumite determinante. STĂNILOAE, O. 5. Primul scop al prinderii păsărilor a fost hrana, desigur. BĂCESCU, PĂS. 379. Domnul Pop examina valoarea, desigur estetică, a tablourilor. ARGHEZI, S. XI, 33. Alte accese ...se pot repetaceea ce desigur periclitează mult viaţa bolnavei, belea, p. a. 182, cf. SCL 1960, 684. Ar mai fi, desigur, şi alte fapte demne de menţionat, bunăoară prezenţa dominantă şi definitorie a grupurilor 4905 DESILAV - 644- DESIME nominale în poezie. COTE ANU, S. F. II, 169. Dar, desigur, în primul rând acest mesaj nu trebuie să lipsească. scânteia, 1975, nr. 10 344, cf. dex. Pe lângă cunoştinţele practice... s-au moştenit, desigur, o mulţime de obiceiuri. BUTURĂ, EB. 1,5. Putem afla deci că statuetele de la Câma şi din celelalte necropole ale aceleiaşi culturi... aparţin desigur unor populaţii prototracice. PAVEL, s. E. 148. Desigur, nu-mi amintescfilmul în sine. CĂRTĂRESCU, N. 76. Rusia mai are■ desigur; „influenţă în rândul vecinilorRL 2005, nr. 4 611, cf. alr sn vh 1 472/192. ^ (Adjectival) Ceea ce-i desigur este că abia de-acum înainte reformele şi progresul vor avea a da bătălii regulate în faţă cu corupţia (a. 1859). plri, 160. 2. (Ca formulă de aprobare) Sigur (II), da1 (1). Desigur, nici vorbă - răspunse repede locotenentul. REBREANU, P. S. 130. Trebuie să am număr de ochelari? - Desigur. arghezi, c. J. 179. Pot închide fereastra? - Desigur. DL, cf. M. D. ENC., DEX. - De1 + sigur. DESILAV, -Ă s. m., adj. v. disilab. DESILÎ vb. IV. R e f 1. (Regional; despre oameni) A se obişnui cu senzaţia de rece dată de apă la începutul scăldatului; p. e x t. a se băga cu capul în apă pentru a se obişnui cu temperatura acesteia (Peştişani - Tismana). Cf. L. ROM. 1961, nr. 1,22. - Prez. ind.: desilesc. - De la silă. DESILICIFIERE s. f. (Geol.) Proces de îndepărtare din sol şi de transportare a silicei în apa râurilor. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: -fl-e-. - Pl.: desilicifieri. - Pref. de- + silicifiere. DESÎME s. f. 1. Calitatea, însuşirea de a fi des (11); (concretizat, de obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) grup des de copaci, de tufe etc., rând; pădure deasă, desiş (1); p . r e s t r. partea cea mai deasă a unei păduri, mijlocul unei păduri. De-aciia-şi acoperiră ruşinea cu frunze şi se ascunseră supt desime de turteale. MOXA2, 101. Cf. MARDARIE, L. 290/7, ST. lex. 172v/l. Şi desimea de preste el tăiată, şi viţelul cel hrănit adus la ardere. BIBLIA (1688), 178722. îarLeon cercând întru acea desime apă şi nu află şi să măhni (a. 1692). GCR I, 299/20. Nişte copaci frundzoşi şi umbroşi era, atâta cât de desimea şi grosimea umbrelor ce avea, precum de tot soarele le lipseaşte. CANTEMIR, 1.1. n, 68. Iară el s-au aşezat cu oastea în desimea codrilor. ŞINCAI, HR. II, 41/25. Ţiind el a ei urmă se îndreaptă pe cale şi s-afundă-n desimea acei păduri vecine. HELIADE, o. I, 311. înfigându-se în întunecoasa desime a unei păduri, o petrece întru întristare şi cugetări. MARCOVICI, C. 13/16. Trebuinţa cere, prietine, ca să ne supunem în pădure, unde va fi mai mare desime. DRĂGHICI, R. 259/30. Ghinta ghermană lăcuia selbatic prin disimile codrilor. SĂULESCU, HR. I, 88/6. [Ierunchea] trăieşte singuratică la desime de aluni în Evropa mijlocie şi sudică. J. CIHAC, I. N. 102/26. Născute în clime umede, pin desimea codrilor, în mijlocul munţilor..., aceste popoare au fost pline de vărtute şi de putere. ASACHI, I. VIII/6. Dintr-o desime de copaci se slobozi o puşcă asupră-i. CR (1839), 953/4. O parte s-a tras pintre desimele codrilor şi a munţilor daco-carpatici. IST. M. IX/17. Nimic nu se opune marşii sale decât desimea pădurii. PÂCLEANU, I. îi, 55/3. în a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Pântre frunzele clătite, am zărit-o licurind. ALEXANDRESCU, O. I, 74. îşi îndreptă paşii către parcul cel plin de arbori seculari şi se pierdu în desimea lor FILIMON, o. 1,365. Şi-auzi ce nu s-aude în desimile din munţi. ALECSANDRI, POEZII, 654. Vântul şuiera fioros prin desimea codrului. GANE, N. I, 76. [Stuful] fierbea de forfotul călăreţilor nevăzuţi ce-şifăceau drum ascuns prin desime. SĂM. I, 36. Din desimea codrului de brad veneau şoaptele zefirului de primăvară. LUC„ II, 30. Vânătorul, cunoscând desimea lăstarului şi văzând că trăsese într-un pui, nu s-a luat după dânsul BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 228. Noaptea, retrasă în văi şi în desimea posomorâtă a brazilor, cernea munţii adormiţi şi visători. HOGAŞ, DR. I, 36, cf. CADE. Toate soiurile de raţe populau ochiurile libere şi desimile stuhului. SADOVEANU, O. x, 461, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. De răul cânilor, numai desimea tufelor l-a scăpat. ŞEZ. VI, 155, cf. ALR n 6 363/27,29,36, 76,228,235,250,463,537,574,646, ib. 6 365/833, alr sn ii h 586, a I 31, 35, n 1, 5, m 5, 16, 17. Pe-nălţimea munţilor, Prin desimea brazilor, Merge-un voinic tinerel FOLC. TRANSILV. ii, 283. + (Regional) Deasă (v. d e s 14). Cf. antipa, P. 514. + S p e c. Mărime a distanţei medii dintre axele indivizilor unei asociaţii vegetale (arboret, plantaţie, semănătură etc.) care se foloseşte la caracterizarea gradului de apropiere dintre aceşti indivizi. Noţiunea de desime e folosită în tehnica împăduririlor şi în dendrometrie. ltr2. + S p e c. Numărul de fire de urzeală sau de bătătură cuprinse într-un centimetru de ţesătură. Cf. der. 2. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Număr mare, aglomerare, îngrămădire, mulţime de obiecte, de fenomene, de fiinţe etc. de acelaşi fel. Cf. st. lex. 17172. L-au băgat pe ste-gariul fără voie lui în desimea turcilor. M. COSTIN, o. 80. în dzilile a lui Ştefan-Vodă, au fost lăcuste, însă pre une locuri şi nu ca aceaia desime, ca în ceala an, de care s-au scris. id. ib. 166, cf. ANON. car., i. GOLESCU, c„ Desimea vietăţilor atârnă mai cu samă de la rărimea lăcuitorilor RUS, 1.1, 95/23. Pe la porturi şi pe la târguri de negoţi... să găsăşte cea mai mare desâme. C. vârnav, h. 32/8. Iar în fund, peste desimea de pagode azurii, ...falnic, sprinten se ridică Un turn nalt ALECSANDRI, P. ffl, 87, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D. Semăna cu un trapez mănăstiresc, din pricina mesei lungi înconjurată de o desime de scaune, care o umplea dintr-un capăt în altul. TEODOREANU, M. U. 24. Spre a ne da seama de desimea lui, amintim că numai Dombrowski a comercializat peste 400 codalbi. BĂCESCU, PĂS. 231. Dacă ai intrat într-un cimitir, ţi se pare că a murit lumea toată, în desimea mormintelor albe. ARGHEZI, s. vn, 44, cf. şez. II, 228. 4* (Prin lărgirea sensului) într-o mare cetate, de lângă mare, să găndeaşte noao gătiri. în Ţeara Leşască, desime de adunări, au porănci de a să aduna (a. 1694). FN 42. 3. (învechit) Densitate (1). Pentru rârime se înţălege supţierea părticelelor materiei şi pentru desime a lor grosime prin prestarea la grămada trupului. AMFILOHIE, G. F. 7979, cf. LB. Să se ia dar apă distilată (strecurată) prin al său maximum de desime (prin cea mai mare sau mai strânsă desime), care este 4 grade centigrade mai sus decât ghiaţa topită, heliade, A. 127/21. După desimea aerului atmosfera să împarte în 3 părţi. GENILIE, G. 107/23. 4909 DESINA -645- DESIŞ Desimea... aerului mult aduce spre auzire. ANTROP. 187/7. Desimea materiei din care se alcătuiescfîeşcare din acele planete. CR (1839), 902/34, cf. VALIAN, v. Trebuie a deosebi masa şi volumul... Din comparaţia îmbelor răsare ideea despre desimea unui trup. STAMATI, F. 9/11, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. - Pl.: desimi. - Şi: (învechit) disime, (regional) deşime (alr ii 6 365/833, alrm sn i h 397/833) s. f. - Des + suf. -ime. DESIN vb. I v. designa. DESINCRONIZ vb. LTranz. şi refl. A face sa-şi piardă sau a-şi pierde sincronismul. Cf. dex2, mda. - Prez. ind.: desincronizez. - Pref. de- + sincroniza. DESINENŢĂ s. f. (Gram.) Morfem cu rol gramatical care se ataşează la rădăcina sau la tema unui cuvânt pentru a exprima numărul şi cazul la substantive, genul, numărul şi cazul la adjective, persoana (şi numărul) la verbe; p. e x t. terminaţie a unui cuvânt Cf. i. golescu, c., NEGULICI, PROT. - POP., N. D., BARCIANU, V., LM. Neputând da cuvintelor o formaţiune completă, le vom prevedea ... cu desinenţe sau terminaţiuni corespunzătoare. CONV. LIT. XX, 464, cf. ALEXi, W., ŞĂINEANU2. El le semnează [poeziile] Văcărescoglu, părându-i-se ca această desinenţă turcească îi împodobeşte strămoşescul nume. IORGA, L. n, 487, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Toată flexiunea nominală (declinarea) şi verbală (conjugarea) se face în mare parte cu ajutorul acestor dezinenţe. PUŞCARIU, L. R. 1,38. Dezinenţele verbale indică suficient de clar ce persoană este autorul acţiunii. IORDAN, stil. 275. Folosindu-se prepoziţiile în locul desinenţelor cazuale, rolul prepoziţiilor şi numărul lor creşte, graur, F. L. 181. Desinenţa este elementul afixal care marchează cazul (la adjective şi genul) sau persoana. SG n, 7. Desinenţa de plural a acestui substantiv este ,,-e”. SCL 1959, nr. 2,225. Sufixele, prefixele şi desinenţele sunt totdeauna alipite la un radical. COTEANU, s. F. n, 56, cf. der, DN2. Comparând realizarea fonemelor-desinenţă la toate clasele adjectivale, constatăm determinarea exclusiv fonologică a unei anumite realizări. LL 1972, nr. 3, 311, cf. M. D. ENC., DEX, DŞL. - Scris şi: dezinenţă. - PL: desinenţe. - Şi: (învechit) desinéntia (lm, sfc in, 134), desininţă (negulici, PONTBRIANT, D.) S. f. - Din fr. désinence. DESINÉNTIA s. f. v. desinenţă. DESINENŢIĂL, -Ă adj. Care se referă la desinenţă, privitor la desinenţă. Conjuncţia să ... a devenit în româneşte un semn distinctiv care înlocuieşte deosebirile dezinenţiale între indicativ şi conjunctiv. PUŞCARIU, L. R. I, 39. La neutre... o distincţie dezinenţială între nominativ şi acuzativ nu exista nici în latineşte, id. ib. 56. Un „ -a ” sufixai, respectiv desinenţial... are aceeaşi pronunţare. scl 1955, 31, cf. DN3. -Scris şi: dezinenţial - Pronunţat: -ţi-al - PL: desinenţiali, -e. - Din fr. désinentiel. DESINÎNŢĂ s. f. v. desinenţă. DÉSINIT s. n. Termen folosit pentru a indica cuvintele care încheie un text, un manuscris (în descrierea acestora, în fişe sau în cataloage de bibliotecă). Cf. der, m. d. enc., dex, dn3. - Din lat. desinit. DESINTTRlE s. f. v. dizenterie. DESIST vb. I. I n t r a n z . şi refl. (Jur.) A renunţa la o acţiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică; p . e x t. a (se) abţine, a (se) lăsa de ..., a nu se mai ocupa de .... Cf. pontbriant, d. Cercă să încuie, însă negăsind cheia se desistă de la aceasta. CONV. LIT. 1,191, cf. BARCIANU, V. El se desistă de pretenţiunile sale. LM. Wladislaw desistă de la luarea în posesiune a Ţării principale Ungureşti, renunţând la coroana Sfi Ştefan, atât în numele său, cât şi în acela al soţiei sale. eminescu, 0. XIV, 177. Ameninţasem cu darea în judecată, e prea adevărat; dar răposatul ne-a făcut a dezista de la aceasta, arătându-ne cu toată evidenţa bătaia de joc la care ne-am expune, id. ib. xn, 219, cf. ddrf, gheţie, r. m. Cel ce a format cererea în judecată ...se desistă de acea cerere. HAMANGIU, C. C. 473, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. Consiliul ...nu ar putea cere avizul cuiva, oricine arfi acesta, fără a se dezista. TITULESCU, D. 230. Procurorul poate să se dezisteze de la judecarea procesului penal. pr. drept, 970, cf. m. D. enc., dex, dn3. - Scris şi: dezista. - Prez. ind.: desistez şi (învechit) desist. - Din fr. désister. DESISTĂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s i s t a şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. Pentru că, în asemenea împrejurări, vâlvoarea răscoalei nu se putea înăbuşi prin pace, învoială sau desistare, ginerii împăratului şi marele comis ...plecară în campanie contra rebelului EMINESCU,O. XIV, 92, cf. ddrf, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, d. Uzucapiunea se mai poate justifica şi printr-o confirmare din partea legii a unei prezumţii de desistare trasă din dezinteresul constant al proprietarului faţă de bunul său. PR. DREPT, 256, cf. DER, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: dezistare. RESMERIŢĂ, D. - PL: desistări. - V. désista. DESIŞ s. n. 1. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) Grup des (de copaci); mulţime, aglomeraţie (de tufe, de ierburi, de frunze etc.); pădure tânără foarte deasă; loc acoperit cu copaci deşi, cu tufişuri, cu ierburi etc. (regional) deset (1). Cf. mardarie, L. 293/2. Foarte bune ţi-s casele, Iacove, corturile tale Israil ca nişte desişuri umbrind, şi ca nişte grădini lângă râuri, biblia (1688), 1142/3. Şi elpurceasă după dânsul, pân au agiuns într-un desuş [sic] de pădure (a. 1692). GCR 1, 291 HA. [Cain] aflându-să într-un desiş de pădure, fu omorât. ANTIM, O. 247, cf. POLIZU. Se găseau grupe stând pe iarbă sau rătăcind prin desişul arborilor. PELIMON, I. 156/14, cf. PONTBRIANT, D. O rază a soarelui străbătu printre toate desişele pănă la dânsa. CONV. LIT. V, 65, cf. COSTINESCU. Cu faţa-ţi argintie, tu, lună! scânteiezi Şi prin desiş, în crânguri, ca flăcări văpăiezi! ODOBESCU, S. I, 28. O luă ...în braţe şi o trecu peste şanţ, apoi îi făcu loc prin desiş. SLAVICI, O. I, 350. Nu căuta nici la floricelele ce se 4920 DESIŞ -646- DESKTOP ascundeau prin desişurile crângurilor. ISPIRESCU, L. 58. Ca-ntr-un vis plutind, ne-om pierde Prin desişuri amândoi. VLAHUŢĂ, s. A. I, 30. Prin vis, cum şedea pe pântece la pământ, aude o pârâitură lungă prin desiş, apoi ceva linişte şi după aceea o năvală de vulpi de gândeai că le aduce apa. snoava, m, 468, cf. ddrf. Ilinca face acum un vis barbar, un vis de dragoste aprinsă, o dragoste sălbatecă ... prin desişul trunchiurilor bătrâni. ADAM, R. 138. Castelele albe ... licăresc prin desişurile întunecate de brădet. sĂM. II, 436, cf. alexi, W., şăineanu2. [Ungurii] mai trăiesc încă pe dealul... care se zice Corni, după desişul de corni ce va fi fost înainte de colonizare, iorga, C. I. ni, 157. La noi de jale povestesc A codrilor desişuri. GOGA, POEZII, 8, cf. TDRG. Prin desiş de codri ... se adăposteşte o mare lume de fiinţe. PĂCALĂ, M. R. 27. Poteca se strâmta aşa de tare, încât de abia puteai străbate cu sufletul prin desişul întunecos al unei sihle de carpeni tineri, hogaş, dr. i, 16, cf. resmeriţă, D. Istoria celei dintâi dragoste ..., legănată de vântul răsfirat în asfinţit prin desişul papurei, îmi apărea de multe ori ridicolă, c. PETRESCU, s. 26. Zării căsuţa Procopoaiei, într-un desiş de pomi bătrâni. REBREANU, NUV. 92. Dintr-un desiş de molizi ...se năpustiră în întunericul pădurii un ofiţer şi-o doamnă. MIRONESCU, S. 160. Şi îmi pare rău ... că din scorburi şi din desişuri au fugit şăgalnicele divinităţi antice. GALACTION, O. 372. Prin ferestrele lipite de desişul crângului ...se revărsa domoală ... plânsoarea unui pian. KLOPŞTOCK, F. 138. Ici-colo, lungeturi nepătrunse şi desişuri necălcate. VOICULESCU, P. 1,68 .în soarelefierbinte... clipeau prin desişurile livezilor acoperişuri bombate de alamă. SADOVEANU, O. X, 294. în zborul de noapte în desişul pădurii, striga se călăuzeşte mai mult după ochi. BĂCESCU, PĂS. 269. Jocurile lor sunt vânătoarea de cerbi, prinşi cu coamele în desiş de pini. CĂLINESCU, 1.191. Şi rupem crengi, răzbatem prin desiş, Şi, roşu, ghimpele nu se dezminte, blaga, poezii, 380. Arendaşul, tot codindu-se şi ocolind răspunsul, măsură cu privirea desişul spicelor care se tălăzuiau în boarea dimineţii. CAMIL PETRESCU, O. II, 154. Fugi cu paşi mărunţi şi se pierdu sub pavăza frunzişului albăstrui al desişurilor. STANCU, R. A. n, 127. încolo, desiş, pădure, poteci, coline şi o grădină colosală. DEMETRIUS, A. 120. Din umbră şi desişuri o ciută naltă sare. ISANOS, P. 370. Condrat scoate barca din curenţi şi o împinge cu putere spre desişul copacilor înalţi din faţă. BĂNULESCU, 1.9, cf. M. D. ENC. S-a furişat spre desişul pădurii, dispărând jără urmă. MAGAZIN IST. 1974, nr. 5, 65. Era înfundat într-un desiş, lângă o prăpastie. RETEGANUL, P. I, 3. Verde foaie ş-o lalea Prin desiş Miu umbla. ŞEZ. IV, 130, cf. CHEST. IV 105/15, alr li 6 363/182,219,284,386,414,431,514,531, 551,605, 705,728,791, 872,876, 886, 899,928,987, ib. 6 365/105, 987, alr sn ii h 586, An 1, 6,11,14. ^ F i g. Să să înveţe tinerii cei de limbă iubitori a cerca şi cele mai rădicate şi mai ascunse desişuri ale Pamasului. BUDAI-DELEANU, Ţ. 64. Ascuns în desişul destinului meu, Ascut săgeţi, ciocnesc fier şi piatră. VOICULESCU, POEZII, I, 264. Tai brazdă prin desişuri de îndoieli şi-arunc Cu buzduganul vrerii hotar departe-n vreme. BENIUC, V. 60. ^ P. anal. Din desişul sprâncenelor luceau doi ochi galbeni, căprii. ghica, ap. cade. + S p e c. Stadiu de dezvoltare a unui arboret, între realizarea stării de masiv şi începerea stadiului numit nuieliş. Cf DS, ltr2. 2. F i g. Mulţime (3), îngrămădire, aglomeraţie; (regional) deset (2). Se împinge disperată o mulţime de lume ca într-un desiş de trupuri. CAMIL PETRESCU, T. II, 410, cf. DL, DM, DEX. 3. (Regional) Deasă (14). Cf. antipa, p. 779. - PL: desişuri şi (învechit) desişe. - Şi: (regional) deşiş (alr n 6 363/791,872,876,886,899,928, alr sn n h 586, a nil), (învechit, rar) desuş s. ri. - Des + suf. -iş. DESIŞOR, -OARĂ adj., adv. (Rar) Diminutiv al lui des; destul de des. 1. Adj. Cf. d e s (I 1). Cf. CADE. □ E desişoară pădurea! 2. Adv. Cf. d e s (II 2). A venit cam desişor în vara asta la horă la noi. vlahuţă, s. A. n, 184. -PL: desişori, -oare. - Des + suf. -işor. DESÎŞTE s. f. (Regional) Pădure deasă (11). în parcul Sibiului vezi adeseori o d-şoară şezând tăcută pe-o bancă din desiştea de brădui. SĂM. n, 232, cf. SFC in, 59, ALR n 6 365/2. - Des + suf. -işte. DESÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Care e aşezat aproape, care se găseşte unul lângă altul. Trebuie făcute cât se va putea mai desite brazdele prin care se scurge apa de pe lan. i. IONESCU, c. 191/19, cf. mda. - PL: desiţi, -te. - V. desi. DESITÂTE s. f. (învechit, rar) Densitate (1). Cf. PONTBRIANT, D., SFC VI, 64. -PL: desităţi. - Des + suf. -itate. DESÎMPREUN vb. I v. despreuna. DESÎMPREUNÂRE s. f. v. despreunare. DESÎMPREUNÂT, -Ă adj. v. despreunat. DESJUCĂ vb. I v. dejuca. DESJUGÂT. -Ă adj. v. dejugat2. DESJUN vb. I v. dejuna. DESJUNCTÎV, -Ă adj. v. disjunctiv. DESJUNCŢIUNE s. f. v. disjuncţie. DESJUNGE vb. III v. disjunge. DESKTOP s. n. Imagine care apare la deschiderea computerului şi pe care se pot vedea simbolurile programelor ce pot fi activate. Utilizatorul va dori să urmărească direct pe desktop o transmisie TV live. RL 2005, nr. 4 706. - PL: desktopuri. - Din engl. desktop. 4934 DESLOCA -647- DESLUŞI DESLOCÁ vb. I v. disloca. DESLOCÁRE s. f. v. dislocare. DESLOCÁT, -Ă adj. v. dislocat. DESLOCÂŢIE s. f. v. dislocaţie. DESLUCÍ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A străluci (1). (F i g.) Accentul etic deslucind adâncimile vieţei sufleteşti individuale, urmează că accentul logic şi cel simbolic îi sunt subordonate. EMINESCU, o. XIV, 360. - Prez, ind.: deslúcese. - Prez. des- + luci. DESLUCITÓR, -OÁRE adj. (învechit, rar) Strălucitor (1). Regúlele cele multe să lipsească, cele puţine să fie căt se poate mai deslucitoarie şi mai sănătoase. CODRU-DRĂGUŞANU, R. III/6. -PI.: deslucitori, -oare. - Desluci + suf. -tor. DESLUSTRÁ vb. I v. delustra. DESLUŞEÂLĂ s. f. (învechit) Desluşire. Cf. polizu, ALEXI, W. - PI.: desluşeli. - Desluşi + suf. -ea lă. DESLUŞÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică idei, probleme, noţiuni etc.) A desprinde dintr-un complex (de idei, de probleme etc.); a face să devină clar, explicit, limpede; a clarifica, a lămuri, a elucida. Pune-vom nevoinţă să dosluşim ...de unde s-au încăpătat de această aşea de grozavă minciună. CANTEMIR, HR. 136, cf. ANTIM, o. 409. Am dăsluşit la care nume să punu articolii. VĂCĂRESCUL, GR. 149/10. El trebuie să desluşească ceia ce înţeleage. LEGIUIRE, 96/8. Poate să nu fi putut dăsluşi stările oamenilor după a lor adevărată fiinţă (a. 1819). DOC. ec. 225. Iară megieşii dosloşindpricina ... s-au adunat mulţime. URICARIUL, Vil, 78. Tatăl desluşaşte fiului său minunele zidirei. MARCOVICI, D. 27/28. Am hotărât să întocmim o colecţie istorică, care să cuprindă numai scrisori şi acte vechi ce ar putea desluşi istoria românească. KOGĂLNICEANU, în PLRI, 94. Unii încă au vrut să desluşască mai bine acest soroc. MEŞT. moş. 28/19, cf. valían, v. [Chimia] ne-a înlesnit... de a desluşi funcţiile particulare ale deosebitelor organe ale plantelor. MARIN, PR. I, VI/6, cf. pontbriant, d. Viaţa sufletească a autorului ne era desluşită. MAIORESCU, CRITICE, 490, cf. DDRF, ŞĂINEANU2. Dar nu aceasta era schimbarea..., ci altceva. Şi nu desluşea ce! AGÎRBICEANU, S. 544. Ceea ce a urmat nu era nou pentru mine. Era viaţa celui ... căruia faptele i-au desluşit de nenumărate ori marginile libertăţii lui. M. ELIADE, o. I, 120, cf. CADE. Gândirii îi revine misiunea ...dea desluşi ceea ce poate să ia încă fiinţă. TITULESCU, D. 301. Gândurile îi erau desluşite în cap. VISSARION, B. 378. întreaga lume va desluşi uimită... a noastră poezie. VOICULESCU, POEZII, II, 258. A încercat să desluşească originea poporului român. IST. LIT. ROM. II, 39. încercăm să desluşim procedeele artei descriptive. varlaam - SADOVEANU, 459. O serioasă cercetare ... ne-ar desluşi mecanismul acestui proces. M 1975, nr. 1,1, cf. DEX. (Cu pronumele în dativ) El ne desluşi toate câte ştia. PLEŞOIANU, T. 1,180/2. Putea-vei ca să-mi desluşăşti o mică întrebare? RUSET, E. 56/2. Prezidentul ...va fi dator ... să-i desluşască că trebuie să puie bila albă în vasul cel aşezat pe masă. FM (1843), 22/36. Chemând pre împăratul în taină îi desluşesc Cum că acea a lui rană nu cred că o lecuiesc. PANN, E. V, 6/17. Nu se oprise să-şi desluşească în cugetu-i ce vede. VLAHUŢĂ, S. a. II, 17. De unde venise el singur, nu-şiputea desluşi în amintire, c. PETRESCU, s. 37. El îi mai desluşi că ... şcoala a fost aceea care a ridicat din întunerec la lumină ... oamenii de pe acele meleaguri depărtate. MOROIANU, S. 138. Am uitat să-ţi desluşesc...că închiriază numai grădina. ARGHEZI, c. J. 257. Refl. pas. în câte ţări sau provinţii să să fie fost înpărţit... foarte cu greu iaste a să dosluşi. CANTEMIR, HR. 66. Neputându-se numai printr-înşii trebile a se desluşi şi dăzvoalbe, trimis-au în urmă Şărban-Vodăprenepotu-său, acesta. R, GRECEANU, CM II, 13. Mărginirea foii nu ne-a iertat în numărul trecut 12 să se desluşască articolul CR (1830), 49 Vl 1. Ceea ce noi zisărăm mai sus, să va dosluşi ... prin o altă dovadă. VEISA, I. 135/5. A închinat ... prinţipatul său cu oarecare condiţii care mai târziu se desluşiră mai bine. F. aaron, i. ii, 222/16. Conceptul şi ideea patriei ...se desluşi mai cu grijă şi în limba noastră. FM (1843), 169VlO. Aşteaptă ca lucrul să se desluşească din mărturisirile celorlalţi bănuiţi, slavici, o. 1,175. Şorona-rii moldoveni ...au vreo legătură, ce nu se poate încă desluşi, cu aceştia, iorga, c. I. III, 172. Ortodoxismul se poate desluşi prin examinarea tradiţiilor, stăniloae, o. 58. Nu s-a putut desluşi prin ce anume este lecuitoare planta, belea, p. a. 296. ^ R e f 1. impers. Din ascunzişurile ceţoase ale minţii se desluşeşte o hotărâre turbure. C. petrescu, s. 56. + (Complementul indică omul) A face să înţeleagă, să priceapă, a lămuri. Se făţărnici... a~m[i] mulţămi că l-am desluşit mai bine. pleşoianu, t. iii, 30/1. Stăpână, dăsluşaşte-ne de cele întâmplate. RUSET, E. 119/9. Dar ce e revoluţia nu mă desluşise. MILLE, V. P. 157. Zadarnic încercă s-o desluşească pefată. AGÎRBICEANU, S. 42. Când am plecat, era numai atâta, mă desluşi Neculae. C. PETRESCU, S, 113. Pe roşul ţi-am dăruit, Dar nu mi te-am desluşit Că nu-l poate-ncălica. teodorescu, p. p. 530. ^Absol. întrebuinţează pe cât se poate vorbe mai puţine ...fie ca să desluşească, fie să înfrumuseţeze. heliade, o. II, 21. + R e f 1. A se lămuri, a se edifica (asupra unui lucru, a unui fapt etc.); a înţelege; a da lămuriri, a se explica. îmi place să aduc de esemplu tot pe greci, pentru că... mă desluşesc mai bine, fiind contimporani cu noi. HELLADE, PARALELISM, I, 43. Avea mare dorinţă a se desluşi despre aceastea toate. GORJAN, H. 1,97/26. După o scumpă cercetare desluşindu-se ... că nu a voit să primească protocolul. CR (1832), 315 Vl - îndrăznesc să mai mă rog, de va fi priimit, ca să mi să dea voie a mă dăsluşi personal Ecscelenţii Voastre (a. 1833). DOC. EC. 527. Venisem, Măria Ta, să aflu ... - Desluşeşte-te mai bine, că nu-mi aduc aminte. FILIMON, O. I, lll.Am s~o ieu [gramatica] şi eu din capăt, şi poate cu tine ... să mă pot desluşi. CREANGĂ, O. 227. Să ne desluşim: e încurcătură la mijloc. CARAGIALE, O. VI, 217. Să mergeţi la casa dregătorului, să vă desluşiţi. VISSARION, B. 287. Cu greu putea Şandru să se desluşească ce va fi fiind asta. SADOVEANU, O. XX, 129. încercând să se desluşească încă o dată în vechile lui obsesii..., a izbutit. ARGHEZI, S. XI, 89. ^ R e f 1. 4943 DESLUŞI -648- DESLUŞIRE r e c i p r. Mai bine este să se desluşască între dânşii cu cuvinte adevărate. MARCOVICI, D. 166/24. ^ (Prin lărgirea sensului) Nu se desluşia la nimic, nici tragere de inimă n-avea să se agaţe de ceva. SĂM. IV, 765. ^ Loc. adv. (învechit) Pe desluşite = în mod clar, explicit, limpede. Tălmăceşte-te, mă rog pe desluşite Şi nu te mai împodobi cu daruri siluite. RUSET, E. 61/21. + Tranz. şi r e f 1. A (se) desprinde (11), a reieşi (2). Desluşi parcă, în cuvintele huzarului, o provocare ascunsă. REBREANU, P. S. 119. „E ciudat”, murmură cu glas stins, „din bobi nu se desluşeşte decât un semn de moarte M. I. CARAGIALE, C. 153. Desluşeşte în vorba ei egală ura şi aşteptarea. IST. LIT. ROM. m, 338. ^ Refl. pas. Din documentele pe care le avem ...se pot desluşi şi unele aspecte. G. BARBU, A. V. 82. + A descifra (1), a citi. Epigrafica, care învaţă a desluşi inscripţiile. F. AARON, I. L. 6/24, cf. DL. Desluşi din greceşte cu vocea lui proaspătă. BARBU, PRINC. 158. 2. (Complementul este un sunet, un zgomot, o vorbă etc.) A distinge (2), a deosebi2 (3); a auzi. Poate desluşi semnele clopotelor. AGÎRBICEANU, S. 529. Desluşi un glas înăbuşit rostind vorbe străine. REBREANU, P. s. 268, cf. CADE. N-avusei timp să desluşesc bine răspunsul BRĂESCU, O. A. I, 72. Putea să stea ceasuri întregi nemişcat, cu ochii ţintă în ochii ei, fără să desluşească o vorbă. COCEA, s. n, 108. Şopârlele aud un zumzet..., pe care noi, oamenii, nu-l putem desluşi. ARGHEZI, c. J. 260. Ise păru că desluşeşte un gungurit ciudat. TUDORAN, p. 254. R e f 1. Zgomotele se desluşeau din ce în ce mai limpede. REBREANU, 1.68. Se desluşeşte bine acum fâşâitul apei. C. PETRESCU, s. 57. Frânturi de psalmi amarnici ce-n zbor se desluşeau. VOICULESCU, POEZII, I, 20. Se desluşea ... rumzetul de-albine. PILLAT, P. 102. Paşii... care abia se desluşesc sunt mult mai dulci decât cuvintele. PERPESSICIUS, S. 165. îndepărtat se desluşiră strigăte de copii. BARBU, ş. N. 117, cf DEX. F i g. Am desluşit prin noapte galopuri de balade. LABIŞ, P. 211. 3. A observa (3), a recunoaşte (1), a vedea (în semiîntuneric, într-un spaţiu slab luminat). Desluşea silueta locotenentului. REBREANU, P. s. 275. Ochii ...nu mai desluşeau nimic dincolo de ei. POPA, V. 350. Abia desluşi - prin tremurul de ploaie subţire al genelor - gleznele goale, sandalele mici. TEODOREANU, U. C. 28. Prin întunericul subţire din jurul lui desluşi că se află într-o odaie strâmtă. STANCU, R. A. III, 66. Desluşi patul alb, desfăcut şi neatins. VINEA, L. I, 213. Stere i-a desluşit prin pânza cenuşie ... chipul lunguieţ. BARBU, G. 90, cf. DEX. Şi venea, venea, Şi mi-o desluşea: Soţioara lui, Nevestica lui, Floarea câmpului. PAMFILE, C. Ţ. 21, cf BALADE, ni, 52. ^ A b s o 1. Privise o clipă până desluşise limpede. DEMETRIUS, A. 19. ^ R e f 1. Această lucrare [eclipsa] se desluşaşte de sineş prin mijlocirea rotirei soarelui şi a ipotezului ce am făcut. MISSAIL, A. 25/6. Puţin câte puţin, se desluşeşte şi se ridică peste câmpie un drum drept. SĂM. I, 113. Gândaci de toate felurile se desluşeau printre firele de iarbă. SANDU-ALDEA, U. P. 164. Oricine a văzut acele zugrăveli care se desluşesc însă destul de bine. IORGA, c. I. III, 22. în zare, se desluşeşte, uşoară, dunga de lumină a zorilor. GÂRLEANU, L. 67. Casa groparului de-abia se desluşea. REBREANU, P. S. 264. Femeile se desluşeau anevoie din umbră. VLASIU, A. p. 296. Toată strada ...se împânzea într-o lumină în care nu se mai desluşea nimic. BARBU, G. 333.Pe străzile înguste ...se desluşea silueta zveltă a unui om. magazin IST. 1968, nr. 1, 25. ^ R e f 1. r e c i p r. în holul casei ei, în întunericul în care abia ne puteam desluşi conturul feţelor, gesturile noastre de dragoste deveneau din ce în ce mai dezinhibate. CĂRTĂRESCU, N. 109. + (Subiectul este o sursă de lumină) A face să apară conturul; a contura. Focul... lumina omul’ desluşea amănunţimile. CONTEMPORANUL, V, 194. Lumina lină a cornului lunii ne desluşea calea. LOVINESCU, C. IV, 46, cf. dl, dm, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: desluşesc. - Şi: (învechit) dosluşi, (regional) descluşi (vîrcol, v.), (învechit, rar) dosloşi vb. IV. - Din bg. #ocjiyuiaM. DESLUŞIRE s. f. Acţiunea de a (se)desluşi şi rezultatul ei; explicaţie, lămurire, elucidare, (învechit) desluşeală. Gherundii urmeaze să fie legaţi cu graiu, pentru mai buna lor dăsluşire. VĂCĂRESCUL, GR. 147/14. Alcătuirea aceaştii pravili este o desluşire a pravililor împărăteaşti. LEGIUIRE, 105/7. Prin dosloşire adivărului... să fie depărtat (a. 1827). iorga, S. d. V, 276. Ca să înlesnim pe cetitor la înţelesul fieşicăriia vorbe, aducem desluşirile următoare, heliade, PARALELISM, 1,57/4. îi dă şi desluşirile trebuincioase asupra atâtor monumente. F. AARON, I. L. 8/29, cf. VALIAN, v. Multe încercări o dovedesc de dreaptă, şi numai aceasta [ipoteza] dă o desluşire doveditoare despre petele negre ce se zăresc pă suprafaţa soarelui. MISSAIL, A. 23/25. Voi arăta mai multe desluşiri asupra educaţiei morale a junimii care va fi încredinţată îngrijiilor tale. BREZOIANU, î. 125/13. Trebue să dau oareşcare desluşiri asupra limbei ce am întrebuinţat negulici, e. i, 198/25, cf. polizu, pontbriant, d. îmi cer voie să vă dau următoarele desluşiri. MAIORESCU, D. V, 289. Citi versurile, tălmăcindu-le mereu şi dându-ifelurite desluşiri, vlahuţă, s. A. II, 89, cf. DDRF. Pentru mai ample comentarii cereţi desluşiri de la prietenul meu. anghel, pr. 165. Feciorul nu-i dădea maică-sii nicio desluşire. AGÎRBICEANU, S. 602. îi dădu toate desluşirile, rece, scurt. REBREANU, P. S. 60, cf. resmeriţă, D. La întrebările noastre ne-a dat şi desluşiri, c. PETRESCU, s. 124, cf. cade. Am dat toate desluşirile de natură a linişti pe Stresemann. TITULESCU, D. 256. Desluşirile... le-a dat răposatul notar. MOROIANU, S. 179. Cercetarea trecutului îşi aduce ... contribuţia la desluşirea prezentului. BRĂTIANU, T. 7. Vom încerca... desluşirea unor trăsături principale şi definitorii. M 1974, nr. 9, 18, cf. DEX. Judecătorul o întrebă, că ce slujbă are, unul din ascultători se grăbeşte a da desluşire, că e fată în casă. snoava, iii, 108. ^ (învechit) Loc. adv. Cu desluşire=în mod clar, explicit, limpede. Tâlmă-ceaşte-ne mai cu desluşire feliurimea metalurilor GRECEANU, î. 129/18. Pentru toate, cu desluşire, să înştiinţeze Mării[i] Tale, ca să dea luminată poruncă de urmare (a. 1825). DOC. EC. 343. [Loghica] dă reagule cu desluşire ... de a judeca dreapt GRIGORIE, L. 13/2. Spune-mp]cu desluşire unde se-află acea fermecătoare? GORJAN, H. 1,15121. Ochi adâncaţi şi desinaţi cu desluşire... însemnează un caracter judicios. FIS. 39/6. Actul de naştere va arăta cu desluşire ziua, ora, locul naşterii. HAMANGIU, C. C. 25. - PL: desluşiri. - Şi: (învechit, rar) dosloşire, dosluşire (CANTEMIR, HR. 871) S. f. - V. desluşi. 4944 DESLUŞIT -649- DESMOTOMIE DESLUŞÎT, -Ă adj. 1. Care este explicit, clar, precis (1). Să arate... cu adevărată şi dăsluşită înştiinţare (a. 1811). DOC. EC. 93. Zicerea solstiţu trebue desluşită. MISSAIL, A. 28/14-15. Pentru nişte asemenea ziceri, am dat tălmăciri cât s-a putut mai desluşite. NEGULICI, E. I, IX/33. Mă apucai mai întâi să mă deprinz la o citire rară şi desluşită, sârguindu-mă de a înţelege bine când citiam şi a fi priceput de alţii, brezoianu, î. 18/27. „Bulucai, bulucaie ” n-are nici el o întrebuinţare desluşită. ODOBESCU, s. 1,215.(9 dăsluşită lămurire... să cuvine a să face (a. 1819). doc. ec. 232, cf. şăineanu, d. u., Cade. A ieşit din casă fără niciun gând desluşit. ARGHEZI, C. J. 10. Omul făcu un semn desluşit cu mâna: înainte! preda, DELIR. 59. Premisele ... sunt prezente într-o stare nu totdeauna deplin desluşită, s ianuarie 1970, 65, cf. M. D. ENC., DEX. Măi ciobane, dumneata, Te văd că eşti priceput Şi la cuvânt desluşit. MAT. FOLK. 212. N-aştepta dă la gângav vorbă dăsluşită. zanne, P. II, 575. ^ (Adverbial) Să va ului şi nu va putea spune desluşit. NEAGOE, ap. GCR1,169/39. Desluşit ne dovedeşte Fabula ce am văzut, Că-nţeleptul se fereşte De orice necunoscut. HELIADE, o. II, 119. Condica politicească, ce vorbeşte desluşit pentru muierile care îşi lasă bărbaţii. PR. DRAM. 165. Autoriul arată desluşit... rezultatele la cari a ajuns. CONTEMPORANUL, IV, 470.1-a spus desluşit aseară să vie cât de devreme... Când colo, poftim! Cinci şi jumătate şi el nu vine - şase şi el tot nu vine. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 59. A simţit asta desluşit la întâia şezătoare. AGÎRBICEANU, s. 50. Ştia desluşit că a purtat-o în suflet toată viaţa. REBREANU, P. s. 189. Răspunse desluşit, sigur şi cu importanţă. BRĂESCU, o. A. I, 141. Popa, bun de inimă, se învoi ...şi îndată începu a rosti rar şi desluşit rugăciunea, pe care ţiganul nostru voia s-o înveţe. SNOAVA, III, 514. 2. (Despre sunete, zgomote) Care se aude clar, cu limpezime; precis (1). O figură de metal având chip omenesc şi a căreia gură scotea cuvinte desluşite. CR (1839), 482V11. S-a mai auzit o fluierătură, dar acuma mai desluşită, mai puternică. CONTEMPORANUL, IV, 44. Le strigă cu o voce desluşită şi-apăsată. SĂM. 1,60. începură să se auză tot mai desluşite zgomotele deşteptării satului. LUC. VII, 99. Auzi foarte desluşit ... glasul sergentului. REBREANU, P. s. 225, cf. CADE. Răsună-n orologiu scandat şi desluşit Un zgomot, pillat, p. 25. (Adverbial) Strigătele răsunau desluşit şi puternic. VORNIC, P. 214. Cuvintele se auzeau desluşit, barbu, ş. N. 185, cf. DEX. 3. Care se vede, se conturează cu claritate; limpede. Lucrurile ce se apropie prea mult de vedere, în loc să se arate mai desluşite, o întunecă. MARCOVICI, C. 84/9. Umbra creştea în forme din ce în ce mai desluşite. BART, E. 185. ‘v' F i g. îşi vedea tot mai desluşit rostul vieţii. AGÎRBICEANU, s. 511. în sfaturile pământenilor se înfiripa tot mai desluşit imaginea lui. SADOVEANU, o. I, 185, cf. DM, DEX. (Adverbial) E o lume vie, pe care poetul o vede desluşit. VLAHUŢĂ, s. A. II, 367. Tresar ... şi văd, desluşit, Un Zmeu şi-un voinic încleştaţi, voiculescu, POEZII, I, 181. - PL: desluşiţi, -te. - V. desluşi. DESLUŞITOR, -OARE adj. (învechit) Care explică, clarifică, lămureşte. Această cărticică va putea fi îndestul desluşitoare. POENARU, î. VIII/8. Nu se putură strecura până la noi niscaiva documenturi desluşitoare de starea lor de atunci. F. AARON, I. I, 25/18, cf. VALIAN, v. Care bani, îi vei trimite la Depertament cu raport desluşitor din parte-ţi, priveghind ... a fi pomenitele vite pentru prăsită aduse, iar nu pentru spiculaţie (a. 1846). DOC. EC. 885. Scrierea o am făcut numai cu cuvinte cunoscute de săteni şi într-un chip căts-a putut mai dosloşitor. I. IONESCU, C. V/27, cf. PONTBRIANT, D. A ştiut să culeagă ... faptele desluşitoare ale acelor enigme. ODOBESCU, s. m, 313, cf. DDRF. Indiciile desluşitoare le regăsim în însăşi Scripta Consistorului. LUC. n, 25, cf. DM, dex. - PL: desluşitori, -oare. - Şi: (învechit, rar) dosloşitor, -oâre adj. - Desluşi + suf. -tor. DESMÁN s. m. Mamifer acvatic insectivor, lung de circa 20 cm, acoperit cu blană mătăsoasă, de culoare brun-închis; şobolan-moscat (Desmana moschata); p. r e s t r. blana preţioasă a acestui animal. Cf. der, m. d. ENC., DEX. - PL: desmani. - Din fr. desmán. DESMÍN s. n. (Geol.) Aluminosilicathidratatde sodiu şi calciu, care se găseşte în unele roci bazice şi în filoanele termale. Cf. M. D. enc., dn3, dex2, d. geol. - Din fr. desmine. DESMÎTĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a unui ligament. Cf. d. med., dn3. - PL: desmite. - Din fr. desmite. DESMODRÓM, -Ă adj. (Despre un mecanism) La care legăturile dintre elemente asigură o mişcare univoc determinată a oricărui element condus, indiferent de numărul de elemente conducătoare şi de viteza de mişcare a elementului considerat.Cf M. D. enc., dn3. -PL: desmodromi, -e. - Din fr. desmodrome. DESMOGRAFÍE s. f. (Anat.) Descriere a ligamentelor. Cf. NDN, MDA. - PL: desmografli. - Din fr. desmographie. DESMOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor (articulare). Cf. I. golescu, c., DN2, D. MED. - Scris şi: dezmologie. - Din fr. desmologie. Cf. ngr. 5 é a [i o 1 o. DESMOPATÍE s. f. (Med.) Boală a ligamentelor. Cf. D. MED., NDN. -PL: desmopatii. - Din fr. desmopathie. DESMOTOMÍE s. f. (Med.) Secţionare chirurgicală a unui ligament. Cf. dn3, mda. 4954 DESMOTROP - 650 - DESOŢENIE - PL: desmotomii. - Din fr. desmotomie. DESMOTROP, -Ă adj. (Despre compuşi) Care prezintă desmotropie. Cf. dn3, mda. - PL: desmotropi, -e. - Din fr. desmotrope. DESMOTRÔPIC, -Ă adj. Care rezultă din desmotropie. Cf. DN3, MDA. - Pl.: desmotropici, -ce. - Din fr. desmotropique. DESMOTROPÎE s. f. (Biol.; Chim.) Izometrie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate şi puse în evidenţă ca substanţe chimice. Cf. m. d. enc., dn3. - Din fr. desmotropie. DESOFISTIC vb. I. T r a n z. (Livresc) A elimina ceea ce este sofisticat sau introdus în mod artificial; a simplifica. Cf. ndn. -Prez. ind.: desofistichez. - Pref. de- + sofistica. DESOFISTICÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a desofistica şi rezultatul ei. Cf. dex2, ndn. - V. desofistica. DESOLIDARIZA. vb. I. R e f 1. A se despărţi, a se rupe de concepţiile, atitudinea, acţiunile unei persoane, ale unui grup de persoane sau de o idee, a nu mai fi solidar cu... Deputatul a început să facă exces de zel în dragoste, ca să-i arate fratelui mai bătrân că se desolidarizează de o atitudine atât de obraznică. CAMIL petrescu, U. n. 31, cf. DM, DN2. Pământul capătă astfel statutul unui tabu, de care lumea însufleţită se desolidarizează. LL 1972, nr. 3, 448, cf. M. D. ENC., DEX. Tr an z. A încercat de a desolidariza Marea Britanie de Franţa. titulescu, D. 622. Paşa a cerut boierilor să dovedească sentimentele lor de credinţă prin acte care să desolidarizeze întregul popor de mişcarea eteristă. OŢETEA, T. V. 192. -Prez. ind.: desolidarizez. - Din fr. désolidariser. DESOLIDARIZARE s. f. Acţiunea de a (se) desolidariza şi rezultatul ei. In desolidarizarea cu trecutul dusă până la discontinuitate, ... Radu Cosmin sta înfipt ferm. LOVINESCU, C. V, 110. Puse distanţă de un pas între amândoi, cu o instinctivă desolidarizare. C. PETRESCU, C. V. 181. Cinismul e primejdios, e o desolidarizare, e un denunţ. VINEA, L. II, 203, cf. DM, DN2. Cum trebuie interpretată atunci atitudinea de desolidarizare faţă de pământ, pe care autorul o adoptă. LL 1972, nr. 3, 449, cf. dex. Oamenii par a se salva, în secol, mai degrabă prin raţiune decât prin sentiment,... mai degrabă prin critică şi desolidarizare decât prin entuziasm şi euforie gregară. patapievici, c. l. 322. - PL: desolidarizări. - V. desolidariza. DESOLIDIFICÁ vb. I. R e f 1. (Despre lichide solidificate) A-şi pierde consistenţa, a redeveni lichid. Cf. dn3, MDA. -Prez, ind.: desolidific. - Pref. de- + solidifica. DESOLIDIFICÁRE s. f. Acţiunea de a se d e -solidifica. Cf. DN3, MDA. - PL: desolidificări. - V. desolidifica. DESOLIJŢIE s. f. v. disoluţie. DESOLVATÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică substanţe chimice) A elimina lichidul reţinut prin îmbibare. Cf. M. D. ENC., DEX, DN3. -Prez, ind.: desolvatez. - Din fr. désolvater. DESOLVATÁRE s. f. (Chim.) Acţiunea de a desolvata şi rezultatul ei. Cf. ltr2, der, dc, d. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: desolvatări. - V. desolvata. DESOLZÍ vb. IV Tranz. (Rar; complementul indică peşti) A curăţa de solzi. Cf. costinescu, da. - Prez, ind.: desolzesc. - Pref. des- + solzi. DESONORIZÁNT, -Ă adj. Care înlătură sau atenuează Zgomotul. Cf. DEX2, MDA. -PL: desonorizanţi, -te. - Desonoriza + suf -ant. DESORBŢIE s. f. (Chim.) îndepărtare a unei substanţe absorbite de pe suprafaţa unui adsorbant. Cf. ltr2. Desorbţia se produce mai uşor la temperaturi înalte sau la presiuni foarte scăzute. DER, DC, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: desorbţii. - Din fr. désorption, germ. Desorption. DESORÍ vb. IV. R e f 1. (Prin vestul Transilv.; în descântece) A se deranja la stomac. Cf. frâncu -CANDREA, M. 99. De s-o desorit din apă, Din apă să-i treacă. ARH. FOLK. V, 156, cf. 171. -Prez, ind.: desoresc. - Et nec. DESOSÍ vb. IV v. dejosi. DESOŞÎ vb. IV v. dejosi. DESOJÉNIE s. f. (învechit, rar) (Act de) divorţ. Sânt cu mii de ori mai bucuroasă să îmi dai desoţenie, decât să te mai văz şi cu alta lângă tine. GORJAN, H. III, 117/10. - PL : desoţenii. - Pref. de- + soţenie. 4973 DESOVIETIZA -651 - DESPĂDURI DESOVIETIZA vb. I. T r a n z . (Complementul indică state, structuri de conducere, instituţii etc.) A scoate de sub influenţa puterii şi a ideologiei sovietice. Cf. doom2. - Prez. ind.: desovietizez. - Pref. de- + sovietiza. DESOVIETIZÂRE s. f. Proces de desprindere din structura politică şi ideologică sovietică. Instituţiile statului au fost supuse desovietizăril - V. desovietiza. DESPACHET vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică ambalaje, pachete (1) etc.) A deschide (II 1), a dezlega (I 2), a desface (5), pentru a scoate obiectele din interior; (complementul este obiectul împachetat, ambalat) a scoate din ambalajul, din pachetul în care se află. Cf. barcianu, v., costinescu, ddrf, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Tata] ar despacheta darul meu. sahia, N. 23. [Necunoscuta]... o despachetează [cartea], sebastian, t. 267. O găsisem aşteptându-mă ca să mă întrebe dacă să-şi despacheteze. preda, I. 65, cf. DM. Slugile despachetau, se cărau cuferele grele, barbu, princ. 31, cf. M. d. enc. S-a lămurit când a fost să despacheteze geamantanul, flacăra, 1975, nr. 45, 23, cf. DEX. ^ (Prin lărgirea sensului) Mânile mici... îi despachetară capul dintre perinele în care se afundase. ARDELEANU, U. D. 186. (R e f 1.) Intra grăbit, saluta, se despacheta (din paltoane, fularuri, cortele, şoşoni) şi rămânea în picioare. TEODOREANU, M. U. 31. - Prez. ind.: despachetez. - Pref. des- + [îm]pacheta. Cf. fr. depaqueter. DESPACHETARE s. f. Acţiunea de a (se) despacheta şi rezultatul ei; (rar) despachetat1. Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. De abia aştepta să vie ziua despachetării [tablourilor], ca să le vază. bassarabescu, S. N. 178. Ar fi fost nevoie ...de doi inşi... prevăzuţi cu toate mijloacele de despachetare şi împachetare. PREDA, I. 245, cf. DM, DEX. -PL: despachetări. ~ V. despacheta. DESPACHETAT1 s. n. (Rar) Despachetare. Cf. RESMERIŢĂ, D., MDA. - V. despacheta. DESPACHETAT2, -Ă adj. (Despre pachete sau despre ambalaje) Dezlegat, desfăcut, deschis2 (I 6); p. e x t. (despre obiecte ambalate sau împachetate) scos din ambalaj. Cf. RESMERIŢĂ, d. □ Cadourile despachetate erau risipite pe masă. -PL: despachetaţi, -te. - V. despacheta. DESPAINJENÎ vb. IV v. despăienjeni. DESPAINJINÎT, -Ă adj. v. despăienjenit2. DESPARDOSÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; complementul indică străzi sau. drumuri pietruite) A scoate pietrele din caldarâm. Au poruncit a tuna asupra revoltaţilor ... aceştia au dispardosit de pietre uliţele şi au făcut baricade de bârne. AR (1831), 234737, cf. pontbriant, d. - Prez. ind.: despardosesc. - Şi: dispardosi vb. IV. - Pref. des- + pardosi. DESPARDOSÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a despardosi şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., MDA. -PL: despardosiri. - V. despardosi. DESPARDOSÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre străzi, drumuri pietruite) De pe care au fost scoase pietrele. Cf. PONTBRIANT, D., MDA. - PL: despardosiţi, -te. - V. despardosi. DES PARITATE s. f. v. disparitate. DESPARTÂRE s. f. v. despărţire. DESPÂRTE vb. III v. despărţi. DESPĂDUCHE vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) curăţa de păduchi. Păsările pot fi despăducheate cu ajutorul unui aparat special ENC. AGR. IV, 375, cf. IORDAN, L. R. A. 198. Copii[i] trebuiesc scoşi de-acolo, trebuiesc spălaţi, despăducheaţi, daţi în seama unor oameni în stare să-i îngrijească, v. rom. martie 1954, 57, cf. DM, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: despăduchez. - Pref. des- + păduche. DESPĂDUCHEÂT1 s. n. Faptul de a (se) des-păduchea; despăduchere. Cf. mda. - V. despăduchea. DESPĂDUCHEÂT2, -Ă adj. Care s-a curăţat de păduchi. Cf. mda. - PL : despăducheaţi, -te. - V. despăduchea. DESPĂDUCHEREs.f.Acţiuneadea(se) despăduchea şi rezultatul ei. Cf. resmeriţă, d., d. med., M. D. ENC., DEX. Robin Dunbar face observaţia că mecanismul care cimentează relaţiile dintre maimuţe este des-păducherea mutuală, patapievici, c. l. 27. - PL: despăducheri. - V. despăduchea. DESPĂDURI vb. IV. T r a n z. (Complementul indică păduri) A tăia (în mod haotic, neraţional, fară a lăsa posibilitate de regenerare); p. e x t. a defrişa. Cf. barcianu, V., ALEXI, W. TDRG. Porţiuni din codri au fost despădurite şi în chipul acesta s-au născut curăturile, poieni desţelenite. PAMFILE, A. R. 2, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Se apropiau acum de un sat care 4992 DESPĂDURIRE -652- DESPĂGUBIRE izbutise să despădurească o mare întindere din codru şi-şi întinsese binişor hotarul CAMIL PETRESCU, O. n, 154, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Munţii Neamţului sunt despăduriţi cu acordul primarului. RL 2005, nr. 4 683. - Prez. ind.: despăduresc. - Pref. des- + [înjpăduri. DESPĂDURÎRE s. f. Acţiunea de adespăduri şi rezultatul ei. Se văd mai bine relele consecinţe ce decurg din despădurirea munţilor. PĂCALĂ, M. R. 283, cf. resmeriţă, D. Să le-arătăm ... primejdia despăduririlor fără socoteală. COCEA, S. I, 23. Secetele s-au agravat din cauza despăduririi. AGROTEHNICA, I, 28, cf. der, M. D. ENC. Despăduririle şi exploatarea neraţională a solului au compromis resursele naturale. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,2/5, cf. DEX. Posibilităţi mai largi de extindere ... prin despăduriri au avut ... numai unele sate. butură, EG. 134. în zonele rurale inundaţiile pot fi puse pe seama despăduririlor, rl 2005, nr. 4 686. -PL: despăduriri. - V. despăduri. DESPĂDURÎT1 s. n. Faptul de adespăduri; despădurire. Cf. da, mda. ~ PL : despăduriri. - V. despăduri. DESPĂDURÎT2, -Ă adj. (Despre locuri, terenuri pe care au fost păduri) De pe care s-au tăiat pădurile (în mod neraţional,haotic şi fără posibilitate de regenerare); care este lipsit de păduri. Rar vezi în Turcia pământ mai despă-durit. SĂM. II, 394, cf. RESMERIŢĂ, D. Pe locurile acestea despădurite... se întindeau altădată codrii LOVINESCU, C. vi, 141. Pantele despădurite nu pot reţine deloc apa de precipitaţii, agrotehnica, l, 249. Astfel de poame sălbatice se aflau ...pe locurile despădurite. BENIUC, M. C. 1,73. Terenurile despădurite erau numite de localnici bufă. CL 1957,307, cf. DM. Se vor executa lucrări de împădurire... în zonele despădurite. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 837, cf. M. D. enc., dex. - PL: despăduriţi, -te. - V. despăduri. DESPĂGUBI vb. IV. T r a n z. A plăti (în bani sau în natură) pentru o pagubă făcută sau suferită, pentru o stricăciune etc. Pentru robire să despăgubească pre stăpânul părţii aceia cu bani. LEGIUIRE, 37/14. Să despăgubească pe vechii moşinaşl AR (1829), 44V39. Fui despăgubit cu dobândă. CĂPĂŢINEANU, s. 70/25. [Olanda] să despăgubească pe Belgia pentru cheltuielile câte ea este silită să facă. CR (1832), 315V23, cf. valian, v., polizu. [Un impozit] se pune pe punga consumatorului ...ca să despăgubească pe toţi acei care l-a plătit fiscului. GHICA, C. E. I, 76. Voi trămite oameni domneşti să cerceteze şi să despăgubească pe săracii jăfuiţi de dânsul FILIMON, o. I, 113, cf. PONTBRIANT, D. Pentru a-l despăgubi întru câtva de prigonirea episcopatului, i s-arfi făcut prin subscriere publică o mică donaţiune. caragiale, o. IV, 147, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Acei îndrăzneţi negustori de vite făcură să fie despăgubiţi. IORGA, C. i. in, 140. Cine trece de la meşteşugul cizmăriei la negustoria cizmelor despă- gubeşte şi el breasla, id. ib. 178, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Oamenii s-au oferit ... să despăgubească pe arendaş. REBREANU, R. 1,117. Trebuie să mă despăgubeşti! vorbi zgârcitul. VISSARION, B. 84, cf. SCRIBAN, D. Sper că o să te despăgubească armeanul dumitale! TUDORAN, p. 326. O să te despăgubească şi o să te lase cu buza umflată. BARBU, PRINC. 122. îi putea despăgubi din vânzarea moşiilor. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 64, cf. M. D. ENC., DEX. Persoana ... a solicitat ca unitatea să o despăgubească cu retribuţia de care a fost lipsită. CONTEMP. 1975,nr. 1 513,5/8. Magistratul... a despăgubit rudele victimei accidentului rutier. RL 2005, nr. 4 687, cf. ALR I 1 451, FOLC. OLT. - MUNT, i, 92. ^ R e f 1. p a s. întorc înapoi lucrul cel de furatu şi s-au despăgubitu păgubaşul, pravila (1788), 84/1. Să n-aştepte ... dezinfectarea de la locuitori, ci să se facă şi pe urmă să caute a se despăgubi. CONTEMPORANUL, v1? 366. -❖* F i g. Alege-ţi, dar tu singură trofeul Ce te-ar putea despăgubi de morţii Căzuţi în faţa porţii. MINULESCU, vers. 216. S-o despăgubească de meschinăria bărbatului său. BRĂESCU, O. A. 1,7. (R e f 1.) Nu-iputeam spune că mă despăgubesc dejertfa făcută ochilor ei frumoşi. IBRĂILEANU, A. 119.^ R e f 1. Cu chipul acesta socotea Mihnea a strânge bani, a se despăgubi de cheltuielile ce le-a făcut spre a se face prinţ. F. AARON, I. n, 90/21. Daca de la aceştia casa oştirii nu se va putea despăgubi, atunci se va împlini de la şefii carii se vor dovedi abătuţi. CONDICA O. 45/7, cf. pontbriant, D. Umblă să te despăgubeşti de la ea, grăi medicul SLAVICI, O. I, 385, cf. ddrf. Mă despăgubesc eu la nunta lui Gheorghe. AGÎRBICEANU, s. 275. M-am hotărât să mă despăgubesc pe altă cale. HOGAŞ, DR. n, 156, cf. CADE. Foştii cow-boyse despăgubeau ...prădând diligenţele. RALEA, O. 88. -Prez. ind.: despăgubesc şi (regional) despăgubez (alr i 1 451). - Şi: dăspăgubf (alr i 1 451): dispăgubi (ib.) vb. IV. - Pref. des- + păgubi. DESPĂGUBIRE 's. f. Acţiunea de a se despăgubi şi rezultatul ei; sumă de bani care se plăteşte sau bunuri care se acordă unei persoane, unei colectivităţi etc. pentru repararea unui prejudiciu; daună (2), (învechit, astăzi rar) dezdăunare, compensaţie. Va avea ... dreptul de a ceare întreagă despăgubire de la cel ce au rămas în viaţă. PRAVILA (1788), 56/16. Despăgubire la cheltuielile lor, nu are să li se dea (a. 1811). DOC. EC. 107. Să să cerceteze pricina şi să să facă jeluitorului îndăstulare cu despăgubire {di. 1817). ib. 179. Au fost a cere să i să sloboadă răpită corabie... cu marfa şi despăgubirea ei. AR (1829), 50V20, cf. heliade, o. ii, 345. Despăgubirea ce era datoare negoţului nostru s-a făcut la soroacele cele stipulate. CR (1833), 5 Vl 5. Poarta din toată soma dispăgubirei de 10 000 000 galbini, a mijlocit a i se erta 3 milioane. ASACHI, L. 51V24, cf. valian, V. Fiecare martor va fi în cădere a cere de la vinovat despăgubire, pentru cheltuielile drumului. condica o. 87/12. Această cetate ... i s-ar cuveni să o stăpânească ca o despăgubire pentru cheltuelele resboiului. ist. M. 147/2. Obligaţiile dispăgubirei vor fi nominative. RUSSO, s. 158, cf. POLIZU. Pe lângă globirea de stricăciunea vitelor, mai urmară şi cereri de despăgubire. PELIMON, I. 163/17. De ce vătămaţii şi păgubaşii nu reclam şi nu cer îndreptare şi despăgubiri? GHICA, C. E. III, 41, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. 4997 DESPĂGUBIT -653- DESPĂNA Secularizând ... mănăstirile greceşti, le-aţi oferit o despăgubire în bani. maiorescu, D. v, 294. Statul a plătit despăgubire. CARAGIALE, O. VII, 119. Ai să intri în temniţă, ... şi să-ţi ieie toată averea drept despăgubire pentru partea pe care ai prăpădit-o. SLAVICI, 0.1,366. Vinovatul e datoriu să plătească o despăgubire. CONTEMPORANUL, III, 99, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Ar dori de asemeni ca eliberarea să se facă fără nicio despăgubire, în mod automat. CAMIL PETRESCU, O. II, 420. Dacă îi cer despăgubiri îmi dă foc la casă. stancu, M. 1.196. Să-i dăm o despăgubire măcar tot atât de mare. TUDORAN, P. 165, cf. DER. în scrisoare erau date unele indicaţii ... asupra despăgubirilor ce urmau să fie plătite. G. BARBU, a. V. 56, cf. M. D. ENC. Au renunţat la toate drepturile în schimbul unei despăgubiri de şase milioane franci aur. magazin ist. 1974, nr. 1,37. Să nu credeţi că erau despăgubiri materiale. flacăra, 1975, nr. 40, 7. A atacat decizia în instanţă, a câştigat procesul şi a obţinut şi despăgubiri materiale importante. rl 2005, nr. 4 505. Am acordat despăgubiri de aproximativ 30 miliarde de lei vechi pentru păsările sacrificate. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834, cf. alr i 1451/45,109,725,860, 874. ^ F i g. Iată întâia zi când tristele mele amintiri îmi dau o dulce despăgubire, galaction, o. 642. ^ Despăgubire civilă = sumă de bani care se acordă într-un proces penal, pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-o infracţiune. Cf. M. D. enc. (Adesea la pl.) Despăgubiri (sau reparaţii) de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănţuirea unui război de agresiune este obligat să o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. Turcia adusă în desăvârşită atâr-nare de Rusia,... prin o despăgubire de război pe care nu e în stare să o plătească. CONTEMPORANUL, VII2, 64, cf. DER, M. D. ENC., DEX. -Pl.: despăgubiri. - Şi: (învechit) dispăgubire s. f. - V. despăgubi. DESPĂGUBÎT, -Ă adj. Care a primit o despăgubire (în bani sau în natură) pentru o pagubă suferită, pentru o stricăciune etc. Cf. pontbriant, d., ddrf, alexi, w., resmeriţă, d., m. d. enc., dex2. -Pl.: despăgubiţi, -te. - V. despăgubi. DESPĂGUBIT OR, -OĂRE adj. (Rar) Care aduce o compensaţie (materială sau morală). Totuşi,... câtă despă-gubitoare ironie să admiţi că trista noastră lume, văzută de la depărtarea acestor stele, se preface şi ea în astru atotferice! galaction, 0.614. - PL: despăgubitori, -oare. - Despăgubi + suf. -tor. DESPĂIENJENÎ vb. IV. R e f 1. 1. (Despre ochi sau despre privire) A căpăta o vedere clară; a se limpezi. Deodată mi s-au dispainjinit ochii şi am văzut limpede. I. NEGRUZZI, S. III, 262. Ochii i s-a despăienjenit, pentru a vedea lunecând înainte-i neatârnarea acestei ţări. EMINESCU, O. XIII, 255, Cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Ochii ţî s-or dispaingăni, spetele ţî s-or discorda. şez. V, 147. (T r a n z.) Urechile ţi-oi destupa, Ochii ţi-oi despaijeni. sevastos, N. 13. Ochii ţi i-oi despăinjini TDRG. Mânuli ţi li-oi dizlega, Ochii ţi i-oi dispainjini. GRAIUL, I, 302. Duceţi-vă la (cutare) Şi mânile şi picioarele, Desângetaţi, Carnea i-o desmâncaţi, Ochi-i despain-jeniţi, Pieptu-i discordaţi. şez. XXIII, 24. ^ (Prin lărgirea sensului) Când explică el, parcă ţi se despăinjinează mintea. UDRESCU, GL, 2. (Prin nord-vestul Munt.; despre cer) A se însenina. S-a despăinjinit cerul UDRESCU, GL. - Pronunţat: -pă-ien-. - Prez. ind.: despăienjenesc. -Şi: (regional), despainjeni, despăinjini, dispaingăni, dispainjini vb. IV. - Pref. des- + [îm]păienjeni. DESPĂIENJENIRE s. f. Acţiunea de a (se) despăienjeni şi rezultatul ei; clarificare a vederii cuiva. Cf. despăienjeni (1). Cf. da. - PL: despăienjeniri. -V. despăienjeni. DESPĂIENJENIT1 s. n. Faptul dea(se) despăienjeni. Cf. despăienjeni (1). Cf. DA. - V. despăienjeni. DESPĂIENJENÎT2, -Ă adj. 1. (Despre ochi) Cu privirea limpede, clară, curată. Ochii tăi despainjiniţi. folc. mold. I, 222. ^ (Prin lărgirea sensului) Abia acum mi-i capul despăienjenit după cheful de alatăieri. UDRESCU, GL. 2. (Prin nord-vestul Munt; despre cer) Senin1 (2). Despăienjenit, cerul e ca sticla de curat. UDRESCU, GL. -PL: despăienjeniţi, -te. - Şi: (regional) despăinjinit, -ă adj. - V. despăienjeni. DESPĂINJINÎ vb. IV v. despăienjeni. DESPĂIVĂNĂ vb. I v. despăivăni. DESPĂIVĂNÂT, -Ă adj. (Regional; despre cai) Despriponit2. Că [murgu] mi-e despăivănat, Fuge cu şaua pin sat. pop., ap. şio I, 84. -PL: despăivănaţi, -te. - V. despăivăna. DESPĂIVĂNÎ vb. I. T r a n z. (Prin Ban. şi prin Olt.; cu complementul „cai”) A despriponi. Cf. şio i, 84, SCRIBAN, D. -Prez. ind.: despăivănesc. - Şi: despăivăna vb. I. SCRIBAN, D. - Pref. des- + păivăni. DESPĂLĂT subst. (învechit, rar; cu sens colectiv) Rufe spălate (de spălătorese). Să ne laşi acuma ca să ne ducem despălatu pe la muşterei. GORJAN, H. IV, 175/34. - De1 + spălat. DESPĂNĂ vb. I. 1. T r a n z. (Prin nordul Munt.; complementul indică pene1 (I 1), cârpe etc.) A scoate din ceva. Se duce de-a dreptul la scorbură, de rupe, despănează şi destupă tot ce era împănat în copac. RĂDULESCU-CODIN, î. 35. 2. T r a n z. F i g. (Prin nordul Munt.; complementul indică oameni) A deposeda prin furtişaguri repetate. M-a despănat. RĂDULESCU-CODIN, î. 340. 5009 DESPĂNAT -654- DESPĂRŢENIE 3. R e f 1. (Prin nord-estul Olt.; despre pene de lemn) A ieşi de la mânerul, de la eoada unor instrumente. Cf. cade, CIAUŞANU, V. 157. 4. R e f 1. (Prin nord-estul Olt.; despre îmbrăcăminte) A se descoase (1). Cf. ciauşanu, v. 157. - Prez. ind.: despănez. - Pref. des- + [îm]păna. DESPĂNAT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt.; despre îmbrăcăminte) Descusut2 (1). Cf. ciauşanu, v. 157. -PL: despănaţi, -te, - V. despăna. DESPARAT, -Ă adj. v. disperat. DESPĂRĂGINI vb. IV. Tranz. (Rar; complementul indică terenuri care pot fi cultivate) A scoate din starea de paragină1 (1). (A b s o 1. ) Acest colţ în care, pentru a despărăgini..., trebuie perspective de viitor sigure. SĂM. IV, 45. - Prez. ind.: despărăginesc. - Pref. des- + părăgini. DESPARAGINIRE s. f. Acţiunea de a despărăgini şi rezultatul ei. Cf. mda. - PL: despărăginiri. - V. despărăgini. DESPĂRE vb. II v. dispărea. DESPĂRINŢÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică copii) A lipsi de părinţi; a lăsa orfan. Şi precum şi tu pre mine mă desficioreşti, aşe altul pre puii tăi va despărinţi. cantemir, 1.1.1, 254, cf. DDRF. - Prez. ind.: despărinţesc. - Pref. des- + părinţi (pl. lui părinte). DESPĂRŢÂLĂ s. f v. despărţeală. DESPĂRŢĂRE s. f. v. despărţire. DESPĂRŢÂNIE s. f. v. despărţenie. DESPĂRŢĂRE s. f. v. despărţire. DESPĂRŢĂCIUNE s. f. v. despărtăciune. DESPĂRŢĂMÂNT s. n. 1. (învechit) Unitate administrativă; diviziune a unei societăţi, a unei asociaţii; filială. Se află în Francia despărţăminte... în care ceteşte singur preotul. RUS, l.1, 197/15. îndemnurile comitetului central... de a se ţinea conferinţe şi pentru pătura cultă din despărţăminte, se pare că încep să fie ascultate. LUC. vn, 81, cf. tdrg, scriban, d. 2. (învechit) Grup, detaşament militar. Procurorul regesc... însoţit de un despărţământ militar călcă locuinţa lui. BARIŢIU, P. A. I, 595. Lăsară în Tracia pe urma lor pe Teodor Wranas, comandatpeste-un despărţământ de trupe, şi se-ntoarseră la Constantinopol. EMINESCU, O. XIV, 107. 3. (In dicţionare) Diviziune a regnului vegetal sau animal. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., tdrg, cade. 4. (Rar) Parte (I 2). Noţiunea ... aparţine acelui despărţământ al studiului nostru care cercetează formarea tonului ca un instrument a declamaţiunii dramatice. EMINESCU, O. XIV, 297. Volumul cuprinde patru despărţăminte: istorie, arheologie, limbă şi folclor. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 5/1. 5. (învechit, astăzi rar) Despărţitură (1). Cf. şăineanu2, CADE. Aşa-zise băile reci în lac, au despărţăminte pentru dezbrăcat, deosebite pentru bărbaţi şi femei, camil PETRESCU, P. 360. Străbătu săgeată întâiuldespărţimânt... năvălind buzna spre a doua uşă din fund. C. PETRESCU, A. R. 64, cf. DL, DM. Este o mică moară, prin care apa este adusă la cele două despărţăminte. G. barbu, a. v. 21, cf. DEX. 6. (Regional) Zgârciul nasului (Săcele). alr ii/i mn 5, 6 839/182, ALRMll/ih 17/182. -PL: despărţăminte. - Şi: (rar) despărţimânt s. n. - Despărţi + suf. -ământ (după fr. département). DESPĂRŢEÂLĂ s. f. (învechit) 1. Despărţire (2). Să nu fie despărţeală întru trup, ca toate nodurile o grife să poarte. CORESI, EV. 342. 2. Despărţire (3). Sărutară mânule lui lăcrămând de despărţala lui. dosoftei, v. s. noiembrie 15972, cf. cade. 3. Despărţire (4). Să cade să fie despărţeala cu leage. PRAV. 159. Au aflat întru un lucru grozav şi va scrie ei carte de despărţeală şi va da în mâinile ei şi o va goni den casa lui BIBLIA (1688), 143V58. De va fi de despărţit să să trimiţă aici la scaun, pentru ca să să facă despărţeala pe pravilă. ANTIM, 0. 379, cf. CADE. 4. Despărţire (6). Elu le-au dat mintete întru despărţeală şi al binelui şi a al răului. CORESI, L. 546/9. Cununa cea împărăteasca aî'e despărţeală de mitra cea arhierească. ANTIM, O. 86, cf. TDRG, CADE, - PL: despărţeli. — Şi: despărţâlă s.f. - Despărţi + suf. -eală. DESPĂRŢÎNIE s. f. (învechit şi regional) 1. Despărţire (3). Cf. LB. Ceea ce scrie dum[nea]lui în pontul dispărţăniei, aceea rămâne numai cătră mitropolit să scrie dumfnea]lui (a. 1836). iorga, s. d. xxi, 233, cf. polizu. 2. Despărţire (4). Purtatu-s-au bine [protopopii] în deregătorie ... şi... cu lucrul despărţăniilor ... ce iaste a beserecilor? (a. 1675). GCR 1,218/7. [Femeia]... arată că a trăit foarte rău... [şi] cere despărţenie (a. 1803). iorga, s. D. xn, 148. Lucru despărţaniei căsătoriei în doauo deosebite săboare ... să se judece. MAIOR, I. B. 255/24. Pricinile pentru care să poate face despărţanie sunt acestea: când un bărbat sau o femeaie s-ar căsători trăind soţul sau soţia dintâi, pravila (1814), 102/25. Despărţaniia de să va întâmpla a fi din greşalile femeaii şi de va avea bună dreptate bărbatul a să despărţi, după pravilă, femeaia nu are voie a să mărita până la cinci ani. MAN. JUR. (1814), 99. Orice prigonire de tocmeală şi de daruri, afară numai de despărţeniia căsătoriei ...să poate judeca pre eretocrisie. LEGIUIRE, 50/20. Despărţania ieste de doao feliuri: ieste despărţanie care să face de tot ..., altă ... care să face numai de pat şi de masă. AARON, în contribuţii, m, 112, cf. LB. N-oi putea avea dovezi ca să cer carte de dispăr-ţănie. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 438, cf. POLIZU. Ni s-a luat păn şi despărţeniile de la cinstita decasterie. CONV. LIT. V, 134, cf. costinescu. Bărbatul află şi nu vroieşte a servi de manta şi cere despărţenie sau se învoieşte cu 5023 DESPĂRŢI -655- DESPĂRŢI femeia. CONTEMPORANUL, I, 628. Trebuie să-l laşi, să te disparţi, ... /a dispărţanie batjocură, scandal, vorbi proasti! ib. Vll2, 395, cf. ddrf. Cererea de despărţenie se va stinge prin împăcarea soţilor, hamangiu, C. c. 69. în învălmăşeala şi bocetele despărţeniei, faţa ei se însăni-nează din când în când. N. REV. R. 1,31. îi trecuse prin cap ideea despărţeniei, însă groaza de scandal o făcuse să dea înapoi înfricoşată. D. ZAMFIRESCU, T. S. 93, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. A oprit despărţeniile dese,...a interzis chiro-tonisirea lor pe bani. IORGA, L. II, 380, cf. TDRG. Au fost azi nănaşii după ea, s-o ducă la bărbat. N-au putut-o scoate din casă. ... Stăruie pentru despărţenie şi acum. AGÎRBICEANU, S. 471. Ana a cerut despărţenia şi s-a mutat la tatăl ei, cu copil cu tot. REBREANU, I. 334, cf. RESMERIŢĂ, D. Ca să-şi înduplece soţul părăsit să consimtă la despărţenie, îi dăruise două moşii. M. I. CARAGIALE, C. 129, cf. CADE, DL, DM. Căsătoria era socotită tot taină, iar despărţenia „ treabă bisericească ”. MAGAZIN ist. 1969, nr. 6, 70, cf. DEX. Roagî-ti la sfântul Soari, ... îi dzî di dis-parţani(e). VASILIU, C. 194. 3. Diferenţă (6). Cf. LB. îmi plăcea şi mă atrăgea, totuşi, în ciuda despărţaniei care exista între noi, felul cum înţelegea el lucrurile. LĂNCRĂNJAN, C. H, 488. -PL: despărţenii. - Şi: (învechit şi regional) despăr-ţânie, dispărţănie, (regional) dispărţanie, disparţânie s. f. - Despărţi + suf. -enie. DESPĂRŢI vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică un tot, un întreg, o colectivitate etc.) A face să-şi piardă coeziunea; (complementul indică elemente componente) a face să nu mai fie împreună; a îndepărta între ele; a descompune (1), a divide, a împărţi, a separa (1), (învechit) a despreuna (1). Deşchise (despărţi H, spart-auD) marea şi trecu ei. PSALT. 156. Limba întru carea grăiia toţi mainte li-o despărţi întru multe limbi, psalt. (1651), IIV/19. în sad au îngrădit nişte coştiugi cu funduri de scânduri ... pre dinlăuntru o desparte în doao părţi. MOLNAR, E. s. 55/12. Acuma iau eu 1 grămadă şi o despart în 2/2 (doao jumătăţi). PETROVICI, P. 198/22. Dachia ...au fost despărţită... asupra malurilor Dunării. OBLĂDUIREA, 21/25. Că a despărţi pre ceale doauo [unimi] în una deosebi, aceasta iaste despărţire. GRIGORIE, L. 123/3. Ierusalimul au fost despărţit în cel de sus pre muntele Sion şi cel de jos. TEODOROVICI, I. 11/1. Dachia veache nu aşa au fost despărţită de cealelalte provinţii romaneşti peste Dunăre cât romanii ... să nu poată avea laolaltă niceo împreunare. T. aaron, S. A. 49/7. Dacia [literară] ... va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, vafi despărţită în patru părţi. DACIA LIT. XII/8, cf. VALIAN, V. Filozoful... să tot despartă lucruri ce sunt unite din fire. CONACHI, p. 277. Anatomia este măestria de a despărţi un trup şi a-l desface în părţile din care se alcătuieşte, cornea, E. I, 195/10. Budgetul e despărţit în două. MAIORESCU, D. I, 347. Principiile neologismelor le putem despărţi în patru regule. id. CRITICE, 335. Protoplasma... se nutrea, creştea... fără să fie despărţită în părţi, contemporanul, 1,186. în două tabere era despărţită ceata copiilor. GANE, N. iii, 3. Pentru ca un vers să fie bun, el trebuieşte ... cezura să-l despartă în două emistihuri egale. MACEDONSKI, o. IV, 42. întâmplarea ne despărţise în două tabere. C. PETRESCU, S. 102. Călugărul..., despărţindu-şi barba-n două, întrebă aspru. BRĂESCU, o. A. I, 414. Adăugă rar, răspicat, despărţind şi accentuând fiecare silabă. COCEA, s. I, 378. [în ogradă] fură închise şi despărţite toate jigăniile pe neamuri. VISSARION, B. 66. Genitivul este frecvent despărţit de substantivul pe care-l determină. COTEANU, s. F. n, 81. Psihologia industrială desparte pe conducători în mai multe categorii, flacăra, 1975, nr. 17-18, 19. Să despartă în silabe „Cordovanii” şi apoi să compună cuvintele la un loc. ib. 1977, nr. 1, 15. (A b s o 1.) Ei nu vor să disparţă să facă doao ţări. URECHE, L. 60. ^ Re fi. pas. Lucrul carele într-alt chip sau parte nu să mai poate despărţi, despica. CANTEMIR,1.1.1,10. Veniafecioare... cu brâie prea strălucite şi de mult preţu şi foarte împodobite cu cosiţe despletite, să despărţea în doao ceate (a. 1773). GCR n, 89/2. Aşa se despărţescflorinţii în creiţari, măjile în funţi, stânjenii în suhuri. aritm. (1806), 37/8. Rudeniia se despărţeaşte în neamurile ceale din sus, în neamurile cele din jos. pravila (1814), 108/11. în câte să desparte aritmiticapractică. MAN. ÎNV. 4V/12. Shola, în careapreste măsură prea mulţi prunci sân t, în multe clase să se poată despărţi, ib. 45/15. S-au găsit cu cale ca tot judeţu să să dăspărţească în trei stări (a. 1819). DOC. EC. 224. Oile Spaniei se despărţăsc în trii soiuri. AR (1829), 561/26. Ministeria statului se va dispărţi în 9 departamenturi. ib. (1830), 2551/22. Diftongii nu se despart, căci eifac o silabă. GR. R. (1835), 82/3. în cabineturile de San-Petersburg, de Viena şi de Berlin s-au hotărit... a să dispărţi de Polonia vro câteva provinţii, asachi, I. 354/26. Tonurile întregi... pentru aducerea a mai multă schimbare în melodie, se despart în jumătăţi de tonuri, vahmann, M. 5/8. Etimolo-ghia sau învăţătura despre formarea cuvintelor se poate despărţi în doaue părţi. BĂLĂŞESCU, GR. 136/16. Ceea ce este decisiv în discuţia de faţă e acceptarea ideii că ... enunţul se desparte cu folos în grupuri constitutive. COTEANU, s.F. n, 97. Se croieşte gura sumanului la mijlocul stofei şi se despart stanii din faţă în două. pavel, S. e. 115. ^ R e f 1. Vieţuitoriul să desparte în cuvântătoriu şi în necuvântătoriu. GRIGORIE, L. 26/15. [Achefalii] se despărţiră în trii deosebite secte. ASACHI, L. 73738. El zice şi ordonă valurilor a se despărţi. PÂCLEANU, I. II, 71/16. O bandă ca de cincizeci de soldaţi se desparte şi se suie pe scară. SION, P. 225. O celulă se despărţea în două şi din fiecare jumătate se forma cu timpul ..., o celulă. CONTEMPORANUL, I, 187. F i g. Cându-şi desparte cinevaş sufletul den trup. CORESI, EV. 72. Fiul lui Dfumnefzeu ... den hitlenie despărţea-i şi cătră a lui credinţă trăgea pre ei. id. ib. 406. Şi despărţea ziua şi noaptea, palia (1582), ap. GCR 1,34/21 .Domnul, stăpân a toate, ce au despărţit cu glasul lumina zilei de noapte. CONACHI, P. 283. (R e f 1.) Sfântul Duh,... într-una fiind... în multe chipure se desparte. CORESI, EV. 192. Cât e de mică inimioara lui, s-a despărţit acum în două ...jumătate îl îmbrânceşte înainte ..., iar cealaltă îl trage înapoi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 27. Când talentul se desparte de cunoaştere, arta alunecă în artizanat. PLEŞU, M. M. 88. ^ Refl. recipr. După numeroase clipe, doamna şi domnul Martin se despart din îmbrăţişare. E. IONESCU, E. 217. + Spec. A clasifica, a clasa. Istoria naturală începe a despărţi obiectele naturei în mici divizi numite clase. BARASCH, l. n. 5/1. + R e f 1. (Despre căi de acces, râuri etc.) A se desface, a pomi în două sau în mai multe direcţii; a se desprinde (8). V. bifurca. în partea aceea, şeţul se cam adânceşte şi se desparte în doi craci. NEGULICI, E. I, 9/40. Aici dealurile Răpidei şi a Socolii se dispart. ALECSANDRI, O. P. 182. Unde se despart drumurile, 5024 DESPĂRŢI -656- DESPĂRŢI este un stâlp cu două braţe. SLAVICI, O. I, 68. Aici se despărţea drumul pe care venea procesiunea. AGÎRBICEANU, S. 541. Merse pe şoseaua răvenită de rouă până unde se desparte drumul cel vechi. REBREANU, I. 47. în creştetul dealului, şoseaua se desparte. C. PETRESCU, S. 197. (F i g.) Căile noastre s-au despărţit şi nu se mai pot întâlni. slavici, o. 1,281. Amurgul toamnei mohorâte ne-a despărţit atunci cărarea. goga, POEzn, 144. O duseră tot într-o poveste, până li se despărţiră cărările. AGÎRBICEANU, S. 299. ^ (Prin analogie) Şcoalele primare sunt poarta prin care trebuie să treacă orice om care nu voieşte să fie numai o putere muschiulară, dar de acolo tinerii se pot despărţi pe două căi deosebite. GHICA, c. E. II, 405. Se ivesc ... o puzderie de vulcani mărunţi... Sunt câţiva legaţi între ei despărţindu-se numai la vârf bogza, C. o. 175. + (învechit; complementul indică părţi simetrice ale unui ansamblu) A îndepărta (temporar) unul de altul. Omul prin puterea ...dea lipi şi despărţi buzele, poate produce până la 36 de sonuri. HELIADE, O. n, 371. ■+ F i g. (învechit) A dezbina (1), a învrăjbi. Ceia ce despartu fraţi de fraţi (a. 1580). CUV. D. BĂTR. n, 332/13. Un Dumnezău împotrivitoriu i-au despărţât pre greci (a. 1780). GCR II, 83/22. Nesăturarea şi lăcomia ... desparte pre fraţii cei dintr-un trup. ŢICHINDEAL, ap. GCR n, 212/25. Aceste doauă surori... au dat peste barbaţi răi şi blestemaţi, carii ... găsiră pricini mincinoase ca nişte şireţi, şi le despărţiră. GORJAN, H. 1,147/2. Mai târziu, uitând neînţelegerile ce-i despărţeau de Belciug, se coborâră cu toţii să-i facă o surpriză cu o colindă bătrânească. REBREANU, I. 170. ^Ref l.Se mai despărţiră la vreo împărţeală. BARBU, G. 384. + (Mat; învechit, rar) A împărţi. A despărţi atâta înseamnă, cât a aduce o întregime, sau o parte, carea e de mai mare numire prin desfăcătoriul lor la altă numire mai mică. aritm. (1806), 38/15. ^ R e f 1. p a s. Să să despartă 694 cu 2. ib. (1805), 38/5. + A despica (1). îşi scoase jungherul şi despărţi pulpana hainei de dedesubt într-o cusătură. SADOVEANU, O. X, 239. 2. T r a n z. (Complementul indică unul sau mai multe elemente de aceeaşi natură) A desprinde (8), a desface (5), a rupe (1), a izola dintr-un tot; (complementul indică elemente de aceeaşi natură sau diferite) a separa (unul de altul), a da deoparte. Dfumnejzeu ... despărţi o zi den săptămână. CORESI, EV. 408. Va despărţi ei unii dentr-alţii. id. ib. 38. Să ştiţi cu câtă minune desparte Domnul eghipteanii de cătră izraiteani. PO 213/22. Ştefan-Vodă... au pus pre ai sei boieri şi oameni de cinste de au vorovit şi au tocmit de au despărţit din Milcovul cel mare o parte (a. 1625). GCR I, 72/26. Acest ostrov odată era lipit de pământul cel stătătoriu, dar bătând valurile, l-au despărţit. AMFILOHIE, G. F. 19720. Particeli apoase care căldura soarelui le despărţeşte şi le trage în sus. id. ib. 151710. Tot numărul de şasă sau mai multe ţifre de cătră partea cea dreaptă, cătră cea stângă în clasuri a despărţi să cade. ARITM. (1805), 18/5. în zioa a treia au despărţit uscatul din ape. GRECEANU, î. 15/17. Preste iarnă încep a încolţi în năsip şi, zăcând unii preste alţii, se acaţe unii de alţii şi, când vreai să-i despărţeşti, se rump. ÎNV. POM. 71/12. Nu e de lipsă dară la altuirea vărsatului celui mântuitoriu să ducem pruncii în grădini ... şi să-i despărţim de însoţirea omenească. FRĂŢILĂ, s. î. 35/14. Mai bine putem să despărţim sau să dezlipim cleiul cânepei. CULT. C. 27/17. Despărţind rădăcina verbului de finalul infinitivului, îi putem face toţi timpii. HELIADE, PARALELISM, II, 89. Legumele cu miros... să le despărţim de cele fără miros. PENESCU, M. 31. Desparte fierul De tot pământul sterp din minereu, labiş, P. 379. ^ Refl. pas.Mi se desparte statul boieresc şi nemeşesc de statul ţărănesc (a. 1712). URICARIUL, v, 248/16. Toate aceaste cvaliteturi de cânepă să se despartă şi de chilin să se lege. CULT. C. 34/14. Cu călcatul cailor să despart seminţele de păstăi. I. IONESCU, C. 122/10. Productele unei reacţii se despart prin semnul „ = ” de corpi ce s-au pus în presenţie. MARIN, PR. I, XXXV/l 9. Oilefătate se deosebesc (despart) de cârlani, când aceştia au crescut îndeajuns şi se pot hrăni singuri pamfile, I. C. 31. Corăbiile... se năruiesc în valuri. Orice metal din ele se smulge, se desparte. VOICULESCU, POEzn, n, 276. ^ R e f 1. [împăraţii] îş petrecea cea mai multă vreme închişi în palaturile lor şi se despărţa cu totul de supuşii lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 170/17. ^ (Prin analogie) Deschise ochii mei a despărţi binele de în rău (a. 1648). GCR 1,132/7. Daca mă ai cum zici d-atâta preţuire, Desparte darurile lui d-a ta nelegiuire. RUSET, E. 14/14. Şi lumina de-ntunerec cu-al lor cursu a despărţi. SION, POEZII, 141/18. Ştia să despartă dragostea de interes. EFTIMIU, N. 71. Caut leagănul copilăriei mele de care m-a despărţit... cunoştinţa binelui şi a răului. BRĂESCU, A. 12. F i g. [împăratul] era foarte vestit şi milosârd, despărţit de înţelepciune. C. POP.2 n, 11. (R e f 1.) Şi doao fealiuri de oameni despărţi-se-vor din trupul tău. PO 84/6. Când iaste să se desparţă sufletul de trup, ce să foloseaşte omul de va muri pre scaun împărătesc, sau pre pământ. PILDE, 7/6. La moarte sufletul i s-au despărţit de trup. ŞINCAI, C. 25/27. După ce să desparte sufletul după moarte, ce să face trupul? GRECEANU, î. 57/11. Sufletul de patimi neputând a se desparte se schimbă. CONACHI, P. 285. Fiinţa spirituală se desparte defiinţa materială. NEGULICI, E. 1,269/4. Nevoind să se despartă de putere, dă situaţiei o ultimă agravare. MAIORESCU, D. v, 100. Nici nu ascundea tatălui ei iubirea ce-o cuprinsese şi de care nu putea să se despartă nici moartă. REBREANU, I. 117. 3. R e f 1. A înceta de a (mai) fi împreună (cu cineva sau cu ceva), plecând în altă parte (vremelnic sau definitiv); a se separa (1), a se izola. Acolo s-au despărţit de obuzul cel mare. NECULCE, L. 254. IarăDumitraşco-Vodă,... după ce s-au despărţit de Şeremet, au purcesu dreptu la Chiov. id. ib. 255. Le-au lăsat cu limbă de moarte ca să nu se despărţească cu lăcaşul de laolaltă, şincai, HR. 1,126/39. Nu putea să se desparţă d-acest om în care lăcuia înţelepciunea. CĂPĂŢINEANU, s. 58/3. Despărţindu-se iar de nevastă-sa, prin Moldavia se duse în Polonia. F. aaron, I. II, 244/19. Se despărţiră de dânsul. FM (1843), 1182/13. Deaca laptele nu vine,... nevoia obligă pe mumă a se despărţi de progenitura sa. MAN. SĂNĂT. 264/26. Scumpul meu părinte, cât mă doare să mă despart de dfumneaJta. ALECSANDRI, T. I, 410. Sosi şi Lică dimpreună cu Buză-Ruptă, ... omul de care arareori se despărţea. SLAVICI, o. 1,135. Nu m-am despărţit în nicio clipă de tine. MACEDONSKI, o. II, 296. Se înălţase fecior aş, şi tată-său nu se mai despărţea de el. AGÎRBICEANU, S. 625. Ion însă nu s-a despărţit de tot nici de ele. REBREANU, I. 53. De d. EUiotmă despărţisem cinci ani înainte. M. ELIADE, 0.1,68. Părintele abate se desparte acolo şi de drăgani, şi de căpitanul lor. SADOVEANU, O. X, 196. De Clara m-am despărţit fără să-i văd decât mâna mică. GALACTION, O. 105. Acel ce-ţi strânge mâna şi pleacă se desparte. 5024 DESPĂRŢI -657- DESPĂRŢI VOICULESCU, poezii, II, 282. N-ar fi vrut ca odorul ei să se despartă de ea nici pentru timpul armatei. BUJOREAN, B. L. 362. Mă despărţesc de nişte zburătoare cu care am trăit laolaltă. ARGHEZI, s. vn, 263. Când se despărţi de flăcăul negriciosîi spuse în taină. CAMIL petrescu, o. ii, 213. înainte de a ne despărţi de el, trebuie să amintim despre activitatea sa publicistică. G. barbu, A. V. 251. Neagu s-a despărţit de oaspeţii săi ca de nişte prieteni, flacăra, 1976, nr. 12, 22. (Refl. pa s.) Ei să nu se desparţă de acii, ce se lăcuiască. PRAV. LUCACl. 22274. Feciorul ce-l va vătăma tată-său preaspre samă ..., poate să facă pre tată-său... să-i dea ce-i va fi partea şi să să usebască (să se desparţă MUNT.) de dâns. prav. 225. Să se facă case desclinite pentru cei ce zac de vărsat... despărţându-se pruncii de părinţii lor. FRĂŢILĂ, S. î. 14/14. (Refl. r e c i p r.) Veniţi, că iată ne despărţim (a. 1669) GCR l, 185/9. Şi mergând în Ţarigrad, s-au despărţit unul de altul, să-şi caute stăpâni. NECULCE, L. 24. Ne despărţi de cătră olaltă şi... nu mai putui şti ce s-au întâmplat lui Mentor. MAIOR, T. 36/5. Despărţindu-vă veţi fi foarte neputincioşi şi căiţi. GOLESCU, P. 73/3. De multe ori prietenii să dispărţăsc de prietini. DRĂGHICI, R. 204/9. Se despărţiră unul de altul şi plecară fiecare în călătoria sa. GORJAN, H. 1,40/6. Amândoi vecinii se despărţiră despre o parte cu ameninţări şi despre alta şfăzi ocarâtoare. CR (1839), 1122/35. Aici avem să ne despărţim. CONV. LIT. n, 126. Trebuie să ne despărţim pentru totdeauna. EMINESCU, p. L. 54. Sărutând mâna tatălui său, se despărţiră. ISPIRESCU, L. 19. Vin cu tine la colibă. - Ba nu veni. Şi se despărţeau. AGÎRBICEANU, S. P. 22. Când ne-am despărţit, mâna îi era fierbinte. IBRĂILEANU, A. 164. Nu se mai despart toată ziua. CAMIL PETRESCU, T. III, 242. Ne-am despărţit ... făgăduindu-ne să ne mai întâlnim. SADOVEANU, O. XX, 33. Se despart pe culoar. DEMETRius, A. 40. Se despărţiră în gangul hotelului. BARBU, ş. N. 71. După ce ne despărţeam o luam pe jos câteva staţii de tramvai CĂRTĂRESCU, n. 110. -❖* (Prin lărgirea sensului) încredinţă fidelităţii mele tristul şi scumpul depozit de care era silită a se despărţi PÂCLEANU, I. H, 28/17. Nevoind să se despartă de putere, dă situaţiei o ultimă agravare. MAIORESCU, D. v, 100. Le venea greu a se despărţi de cerul lui Dumnezeu, slavici, O. I, 58. Nu se-ndură să se despartă De-atâtea visuri VLAHUŢĂ, S. A. I, 50. A te despărţi de ocupaţiunea care... ţ-a oferit atâtea momente plăcute. PLR I, 215. Tata n-ar consimţi niciodată să se despartă de moşia de care-l leagă un trecut ...de mândrie. REBREANU, R. 1,35. Păstrez dureri de care nu pot să mă despart. VOICULESCU, POEZII, II, 259. Ni se întâmplă ... să ne despărţim de luntre într-un chip brutal SADOVEANU, O. XX, 229. Vizitatorii... se despart în larmă de sindrofii nipone. PERPESSICIUS, S. 63. Numai de işlic s-a despărţit pentru totdeauna, c. PETRESCU, A. R. 105. Toţi au ...pe umăr o secure ...de care nu se despart niciodată. BOGZA, V. J. 96. Nu se despărţea de cartea de rugăciuni BENIUC, M. c. I, 79. Trandafirii, de care ne-am despărţit ... sunt acum înfloriţi iarăşi TUDORAN, O. 7. Poetul nu se poate despărţi mai ales de cuvinte şi de cărţile sale. FLACĂRA, 1977, nr. 43, 17. ^ E x p r. (învechit) A se despărţi (de cineva) dintr-această viaţă (sau din lumea aceasta) = a muri1 (1). Să desparte de noi dintr-această viaţă. ANTIM, O. 225. Când vă veţi despărţi din lumea aceasta, aduceţi-vă aminte că rudenia ce vă leagă cere dragoste. BUZNEA, F. 29/1. + T r a n z. (Complementul indică fiinţe sau grupuri de fiinţe) A desprinde dintr-o încăierare, dintr-o încleştare, dintr-o luptă etc.; (învechit) a despreuna (3). Pre cela ce au întrat la mijloc să-i desparţă. PRAV. 91. Norodul alergând la tocănitul fierului se sili a despărţi pe luptătoare. CR (1833), 172/36. Mă duc să-i despart, să nu se facă vro cârcotă tocmai astă-seară. PR. DRAM. 237. Se apropie câte un eroi ca să desparţă pe resbelnici. PÂCLEANU, I. I, 113/17. Ca să-i desparţă între ei intrase: Carii ca nebunii se încăerase. PANN, ş. n, 27/21. Săriră toţi, din toate părţile, ca să-i despartă, slavici, o. I, 303. Trăsesem spada Să cat să-i despărţesc. MACEDONSKI, O. II, 86. S-au încăierat... încât au trebuit să sară vecinii să-i despartă. AGÎRBICEANU, S. 471. Se năpusti la dânşii ... nu ca să-i despartă, ci silindu-se... să-i împingă spre uşa de la uliţă. REBREANU, I. 39. De nu săreau ceilalţi să-i despartă se făcea moarte de om. MIRONESCU, S. 30. Harţa se potoli, vătaful prinse curaj şi pocni cu harapnicul în ei, despărţindu-i. VOICULESCU, P. II, 82. lluzioniştii fură despărţiţi dintr-o încăierare pe parchet. ARGHEZI, C. J. 91. Cei doi se băteau ..., mă apropiaisă-i despart, preda, 1.291. Se şi băteau,... abia-i despărţeau ăi mari. BARBU, G. 134. 4. R e f 1. (Despre persoane de sex opus) A înceta de a (mai) fi împreună, de a (mai) trăi împreună cu... sau de a (mai) convieţui; s p e c. (despre soţi) a divorţa; (rar) a se separa (2). V. despreuna (2). Bărbatul ei nu va putea să să desparţă să o lase. prav. 142. Să făcusă şi cumplit tiran şi neîmblânzit şi asupra celora ce să despărţita de muiare şi lua alta. N. COSTIN, let. 460. Desparţă-te de muerea ta. antim, P. XXVII/l 5. Declărând ei că el ar suferi tot în lume mai curând decât a se desperţi de ea. CALENDARIU (1794), 28/8. Dacă te vei fi despărţit cu totul de bărbatul tău (a. 1805). IORGA, s. D. XII, 158. Nu e slobod neştine cu putearea sa fără dejudecata Săborului să se despartă de muiarea sa şi să ia alta. MAIOR, I. B. 269/4. Fata protostratorului... era despărţită de bărbat. id. IST. 223/6. După câtăva vreme fu silit să se desparţă de Azora care se făcuse foarte sucită. CĂPĂŢINEANU, S. 10/2. Voi să se desparţă de nevastă-sa şi să îmbrăţişeze statul bisericesc. F. AARON, I. II, 231/1. Mitropolitul nu-ţi dă voie să te desparţi de soţie. NEGRUZZI, s. I, 242. Să mă despart ...de Dragomir? caragiale, O. VI, 260. Fata se măritase rău. Se despărţise. MILLE, V. P. 131. Desparte-te de Dumitru şi mă însor numaidecât cu tine. AGÎRBICEANU, S. 579. S-a despărţit, imediat după căsătorie. IBRĂILEANU, A. 33. Era aşa de lesne de-a se despărţi cineva, încât nu se poate pricepe cum a trăit Viorescu şase ani într-un asemenea iad. CONV. lit. XXI, 100. Cuconiţa se desparte de cuconul Grigoriţă. REBREANU, R. I, 237. S-a despărţit după un an, şi acum nu s-ar mai mărita, s-o pici cu lumânarea! mtronescu, s. 15/6. Din puţinii filosofi căsătoriţi... unii s-au despărţit. NEGULESCU, G. 96. Nu poţi să te desparţi de nevastă cu uşurinţa cu care dezbraci un surtuc rupt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 140. Trăia cu speranţa ascunsă că n-o să se despartă de el niciodată. COCEA, s. II, 24. După opt ani de căsnicie, să te despărţeşti aşa ... SADOVEANU, O. IX, 493. Fusese căsătorit... cu o femeie de care se despărţise. CĂLINESCU, E. o. I, 84. Va trebui să se despartă de Tudor. DEMETRIUS, A. 20. Pictoriţa se despărţise de el cu un an înainte. PREDA, M. S. 29. Se despărţise de soţ. IST. LIT. ROM. II, 192. Se puneau 2 fire pentru 2 tineri îndrăgostiţi... iar dacă se îndepărtau, se spunea că se vor despărţi. BUTURĂ, EB. I, 90. Cu badiu să mă-ntâlnesc, Două vorbe să-i vorbesc, Ş-apoi să mă 5024 DESPĂRŢI -658- DESPĂRŢI despărţesc. FOLC. TRANSILV. II, 69. Eu de tine nu mă las! De-aş trage necaz de moarte, De tine nu m-oi desparte! FOLC. mold. I, 100. R e f 1. recipr .Eu simţ că nu ne vom mai despărţi. SLĂTINEANU, A. 117/11. Dorinţa ei, precum şi a mea, este de a ne despărţi pentru totdeauna. CR (1832), 1232/3. Se despărţiră şi după legea bisericească. FM (1843), 130V3. Aş putea convinge pe soţia şi pe socrul dumitale să vă despărţiţi de bunăvoie. CARAGIALE, O. n, 89. Numai sapa şi lopata Gândeam să ne despărţească. c. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 450. Trebuie să ne despărţim. ibrăileanu, A. 52. Şi-n seara cândne-om despărţi,... Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de-argint. MlNULESCU, VERS. 86. Ne-am despărţit foarte cordial. camil PETRESCU, P. 47. Acum, că ne despărţim şi nu mai avem ce să ne ascundem, poţi să vorbeşti limpede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. îl, 103. Se despart în înţelesul cel mai adânc şi mai definitiv al acestui cuvânt. TUDORAN, P. 94. Că de când ne-am despărţit, Zile bune n-am avut. FOLC. TRANSILV. n, 364. Doi iubiţi când se desparte, Parcă bei pahar de moarte. FOLC. OLT. - MUNT. II, 602. + T r a n z. fact. (Complementul indică persoane căsătorite) A face să nu mai convieţuiască, să nu (mai) trăiască împreună, să divorţeze; s p e c. (complementul indică legături matrimoniale) a desface (7), a anula Când va face bărbatul preacurvie, atunci îl va despărţi muiarea. prav. 136. Ce au împreunat Dumnezău, omul să nu desparţă. N. TEST. (1648), 54718. Vrând Vasilie-Vodă la Suceavă să-ş desparţă fata de domnu-său, Ragivil. M. costin, o. 123. Te-oi despărţi eu de mojicul cela. pr. dram. 342. Despărţi de nevastă pe favoritul său Bogdan Vornicul. IORGA, C. 1.1,69.0 despărţise aşa, pe neaşteptate şi brutal, de Ion Corbu. agîrbiceanu, S. 80. îi umblă prin minte s-o despartă de soţul ei. rebreanu, I. 186. încercau să ne despartă ...părinţii şi fraţii, neamurile. LĂNCRĂNJAN, C. 1,7. Reuşeşte... să-şi despartă fiul de Safta. MAGAZIN IST. 1969, nr. 12, 55. Cine despărţeşte dragi, Trage-i corbii carnea-n fagi. reteganul, tr. 18. Cine ni-o despărţit, Fie-i moartea de cuţit bîrlea, C. P. 76. Fostu-ne-am, bădiţă, dragi Şi cine ne-o despărţit N-ar avea loc în pământ FOLC. TRANSILV. 1,190. ^ Ab sol. Unde Dumnezeu au împreunat... omul să nu desparţă. antim, 0.379. Refl. pas. Nuntele, ce să vor face dentru sânge amestecat... aceastea nunte să vor despărţi. PRAV. 218. Acei ... cumnaţi după sf[îJntele canoane ...ca nişte nelegiuiţi să vor despărţi, maior, I. B. 273/6. Care slobod să va cununa cu ţigancă, fără ştirea stăpânului lor, să să desparţă. LEGIUIRE, 5/3. Să desparte căsătoriia ... când să va face împotriva legii. ib. 42/30. (Prin lărgirea sensului) Luase amantul unei prietene prin intrigi... care îl despărţiseră de iubita lui. camil PETRESCU, p. 80. Arde-te-ar focul de-armată. Că mă despărţeşti de-amantă. FOLC. MOLD. 1, 115. Fără ştirea teologului nici să afurisească şi cu atât mai puţin să desparţă căsătorii, bariţiu, P. A. I, 217. + A se lipsi de ..., a renunţa la ... Nu se despărţiră însă de o lege pe care ai noştri o numeau cu despreţ schisma lui Arie. IORGA, C. I. I, 200. Nu-şi putea închipui să se despartă de locuinţa lui princiară. AGÎRBICEANU, A. 456. Numai popa ...nu se îndură să se despartă de sticla lui de vin roşu. REBREANU, I. 153. M-am despărţit de [şal]. IBRĂILEANU, A. 161. Nu mă pot despărţi de maşină. FLACĂRA, 1975, nr. 40,22. 5. T r a n z . (Complementul indică, de obicei, spaţii, suprafeţe) A împărţi prin interpunerea a ceva; a servi ca linie de demarcaţie, de hotar etc.; (complementul indică fiinţe) a împiedica să (mai) fie împreună, să poată comunica sau să ia contact nemijlocit, prin ceva care se interpune. în drum de cară care desparte această şi pe cea dintâi a locului seacţie ...nu s-au măsurat AŞEZ. 40/18. Rupsă stavila ce despărţea odată ţara Traciii de Africa. PLEŞOIANU, T. II, 64/1. [Dunărea] aproape de Dachia, pre varvarii carii lăcuesc de stânga Dunării îi desparte de romanii carii şed de dreapta. T. aaron, s. a. 68/7. Munţi ne dăsparte, zilele trec Şi n-au nici pace, nici mângâiere. HELIADE, o. 1,147. Paşalâcul Hotinului este despărţit de Moldova cu Prutul. OBLĂDUIREA, 73/12. A aflat un istm care desparte mare de răsărit de cea de către apus. CR (1833), 2552/26. Găsea o pustietate grozavă care despărţea cele două împărăţii. CĂPĂŢINEANU, M. R. 151/7. Pute să privască dipărtarea ce dispărţepădurea, care o răsădisă drept apărare. DRĂGHICI, R. 173/4. Catapiteasma care despărţeşte altarul de stranele obştiei este împodobit. DACIA LIT. 129/22. Oceanul Atlantic ... desparte Europa de Africa. RUS, I. I, 141/3. Nu iaste departe, Numai un câmp ne desparte. BĂRAC, a. E. 20722. Prejudecăţile naţionale care ne despart de Englitera. NEGULICI, E. II, 134/17. O vale le desparte şi împarte cetatea care de trei părţi are un acces greu. PÂCLEANU, I. I, 56/4. Toată viaţa e concentrată pe nişte scânduri plutitoare, şi numai prin ele este despărţită de prăpastia ... mării. ALECSANDRI, o. p. 311. Butoiul singur ne despărţea de [fiară], odobescu, S. m, 253. Odaia de culcare a ministrului e despărţită printr-o uşe de a lui Vodă. CARAGIALE, O. ffl, 44. Era aproape de Moara cu Noroc: nu-i despărţea decât un deal SLAVICI, O. I, 160. Vâlceaua despărţeaprunăria în două. MACEDONSKI, O. m, 6. Stâlpii... despart tinda femeilor de biserica însăşi. IORGA, c. I. HI, 61. De la pământ la stele Atâta cale ne desparte, densusianu, L. 13. [Râul] desparte mai multe lanţuri de munţi. PĂCALĂ, M. R. 6. Prin zidul care ne desparte audfoşnetul hârtiilor. COCEA, S. I, 148. Casa şi baratca fierarului nu sunt despărţite prin zaplaz. SADOVEANU, o. 1, 115. Treizeci şi cinci de kilometri... despărţeau Săcelele noastre de aceste părţi de loc. moroianu, S. 17. Alături însă, despărţit de un gard, se afla spitalul. CĂLINESCU, I. C. 91. Gardul viu ...ne desparte. PERPESSICIUS, S. 75. Douăsprezece mii de kilometri ...mă despart de patrie. RALEA, o. 139. Un gard de uluci... desparte aria noastră de aria unchiului Voicu. STANCU, M. 1.28. Un parapet de iarbă încoronat de gardul viu o desparte de şoseaua judeţeană. VINEA, L. 1,96. Nu le desparte decât un canal de 50-60 de mile. TUDORAN, P. 412. Lemnul balustradei ce-i despărţea de restul sălii lucea. BARBU, ş. N. 190. Linia din faţă a cerului ... despărţea cu dunga ei violetă câmpia de norii albi. BĂNULESCU, 1.121. Drum lung despărţea de oraş... marele spital G. BARBU, A. V. 139. De peninsula iberică nu te despart decât 12 mile de apă. FLACĂRA, 1976, nr. 24,22. Un mal înalt de zece metri despărţea pădurea de luncă. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 18,15/2. Acesta era terenul nostru de joacă, despărţit de curtea morii printr-un gard de beton. CĂRTĂRESCU, N. 35. Două dealuri ne despart. RETEGANUL, TR. 106. ^ (Prin analogie) în porele (gurile) plin de aeru care despărţesc materia buretelui. BARASCH, M. n, 4/9. ^ F i g. Abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc. MAIORESCU, critice, 81.0 mare de ură le desparte. MILLE, V. P. 161. Principiul în 5024 DESPĂRŢI -659- DESPĂRŢIRE chestie ondulează printre barierele ce despart partidele politice. în PLR li, 167. Cearta făţişă i-ar despărţi ca un zid. REBREANU, I. 73. Viscole mă despărţeau de restul lumii. c. PETRESCU, S. 110. Credinţele noastre intime ..., peripeţiile şi durerile prin care era să trecem fiecare ...ne despărţeau, galaction, O. 19. De sărbătoarea ţării fericite Atâtea lacrimi încă îi desparte. VOICULESCU, POEZII, I, 130. Trecerea lor dintr-o lume într-alta, despărţită de bărăgane de valuri, nu o ştie nimeni şi nimeni nu o poate povesti, arghezi, c. J. 206. "v* R e f 1. pas. Cei ce să desparte de păduri şi de munţi să socotesc vecini. BUZNEA, P. v. 9/24. Se desparte toată inima în lung prin pareatele inimei. antrop. 80/6. "❖'Refl. Golful de Sueţ ... să desparte de marea Mediterană cu o strâmtoare de pământ. ar (1829), 1362/34. Prin cursul Dunărei de la nord spre sud se dispart una de alta. SĂULESCU, HR. I, 231/18. + (Complementul indică oameni) A îndepărta printr-un interval de timp de momentul de referinţă, de un eveniment; a servi ca linie de demarcaţie în timp. Timpul ne desparte: Tu vii, când eu sunt spre plecare, alecsandri, POEZII, 579. Numai câteva ceasuri mă mai despărţeau de conferinţa filologului. MIRONESCU, S. 157. De toamna aceea mă desparte... o tinereţă întreagă. SADOVEANU, O. DC, 547. Puţine luni ... ne mai despart de cotropirea armatelor trimise de despoţi. CAMIL PETRESCU, B. 138. Anii care te despart de acele timpuri au pus între ochii tăi şi trecut o pânză cenuşie. STANCU, D. 24. Numai câteva zile îi mai despărţea de duminica hotărâtă. VINEA, L. I, 199. Distanţa de aproape 50 de ani care ne despărţea. DEMETRIUS, A. 202. Ne despart cinci ani. TUDORAN, o. 124. 5 săptămâni ne mai despart de sfârşitul anului. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Numai trei zile ne mai despart de startul noii ediţii a campionatului republican. FLACĂRA, 1976, nr. 33,21. ^ (Prin lărgirea sensului) Milioane de ani despart aceste lumi de existenţa noastră. BOGZA, v. j. 33. + (învechit) A ţine departe, la distanţă. Desparte oştile pânră în svârşitulu pământului. PSALT. HUR. 39v/8. Tu Doamne, nu despărţi ajutoriul Tău de mine. CORESI, PS. 53/3. Nice o putură despărţi de la credinţa Domnului HfristoJs. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 111713. Pre oaspele acela carele îţi dă cauză vătămătoare, încet-încet, desparţi-l de tine. tomici, î. 42/19. (T r a n z. f a c t.) Ai pătimit ca şi mine vro nemulţămire care te desparte de patria noastră. PLEŞOIANU, T. m, 43/30. + R e f 1. A se îndepărta de cineva sau de ceva; a pleca din apropierea cuiva sau a ceva; a merge în altă parte. Despărţiţi-vă de la menre toţi lucrătorii fărădelegei. PSALT. HUR. 472. Din Ierusalim să nu vă despărţiţi (a. 1683). GCR 1,261/27. Şi de ţărmi ce se răsfaţă, Când corăbii se despart, Flori de lună se agaţă. MACEDONSKl, o. 1,200. Câteva bile de fildeş... se ciocnesc şi se despart ca iarăşi să se adune. ANGHEL, PR. 29. De la casa mamei mele, Azi mă despărţesc cu jăle. FOLC. TRANSILV. I, 437. 6. T r a n z. şi r e f 1. A (se) distinge (1), a (se) diferenţia (de cineva sau de ceva); a (se) constitui (ca) o separaţie (1), o delimitare (2), o diferenţă; a (se) separa (1). Sânt creştini, dar se despart puţintel de la Biserica veche a Reseritului. iorgovici, o. 90/3. Hfristo]s nemica nu se desparte de noi, ce tocma asemene nouă (a. 1652). GCR I, 163/24. Viaţa oamenilor puţin s-ar despărţi de dobitocul cel mut. N. COSTIN, L. 39. Poate şi pre arhiepiscopii cei mari la săbor mare a judeca, a-i certa şi a-i despărţi şi a-i afurisi că aşa au zis Stăpânul Besearicii, Hristos. CHEIA ÎN. 2778. Osebire să numeaşte acea parte înfiinţată prin carea să osebeaşte şi să desparte un lucru de altul. MOLNAR, RET. 11/22. Creaşterea se despărţeaşte de învăţătură. MAN. ÎNV. 95/19. Când s-au pogorât limbile amestecând, despărţit-au neamurile Cel prea înalt. TOMICI, î. 62/3. întâmplările ... despart pre fieştecare ipostas de ipostasurile ceale de un fealiu. GRIGORIE, L. 110/6. Facultăţile înţelegerii şi facultăţile sufletului trebuiesc a fi dezvoltate tot într-o vreme: despărţindu-le, stricăm omul NEGULICI, E. 1,258/9. Nu este destul de înalt Balconul care ne desparte de barbaria Orientului. MAIORESCU, D. v, 182. Deosebirea cea mare, ce desparte Logica de Retorică, nu a putut să rămână ascunsă, id. L. 8. Ei se bucură de toată încrederea publicului..., care ştie să-i despartă bine de toţi îngânătorii de stiluri străine. IORGA, în plr n, 151. Unde mă despart de dânsul este în discuţia principală, care elimină experienţa mistică din cadrul culturii. CIORAN, R. 118. Genitivul ..., desparte informatorii după formele pe care ei le consideră ca literare. CL1973,59. Trecutul se amestecă atât de mult cu prezentul şi viitorul, încât e greu să despărţim aceste planuri. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 11,4. Prin această precizare mă despart de cei care, admirând peste măsură sinceritatea, ajung să deducă validitatea adevărului din capacitatea acesteia de a ne influenţa şi convinge. patapievici, c. L. 332. + (Rar) A desluşi (3), a distinge (2). Toate nebuloasele se compun din stele şi ... numai telescoapele noastre sunt prea slabe pentru a le putea despărţi CONTEMPORANUL, 1,19. -Prez, ind.: despărt şi (învechit şi popular) despărţ, (învechit şi regional) despărţesc; conj. prez.: sa despărt şi (învechit şi popular) să despărţ. - Şi: (învechit şi regional) dispărţi, (regional) despárte vb. III, (învechit, rar) desperţi vb. IV.’ - Lat. dispartire. DESPĂRŢÎBIL, -Ă adj. (învechit) Divizibil, separabil. Tacturi drepte în care se coprind toate tactele care sânt despărţibile. VAHMANN, M. 19/12. Prepusăciunile se împart în doaue clase adecă: în despărţibile ...şi nedespărţibile. BĂLĂŞESCU, GR. 116/5, cf. PONTBRIANT, D. -PL: despărţibili, -e. - Despărţi + suf. -bil DESPĂRŢICIÎINE s. f. (învechit, rar) Despărţire (3). Cinstitul Leon singur rămâind şi despărţăciunea mucenicului gândind, suspina şi se olecăia. DOSOFTEI, v. S. februarie 72722. -PL: despărţiciuni. - Şi: despărţăcmne s. f. - Despărţi + suf. -dune. DESPĂRŢÎME s. f. (învechit, rar) Despărţire (3). Este tare şi puternic pretutindene anume, In tot locul se întinde făr-a ave întinzime, Şi este vârât în toate făr-a ave despărţime. CONACHI, p. 272. - Despărţi + suf. -ime. DESPĂRŢIMÂNT s. n. v. despărţământ. DESPĂRŢÎRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s p ă r ţ i şi rezultatul ei. 1. Pierdere a coeziunii unui tot, a unui întreg, a unei colectivităţi; separare a unor elemente componente; înde- 5029 DESPĂRŢIRE -660- DESPĂRŢIRE părtare între ele; descompunere (1), divizare, diviziune, împărţire, separare (1). Cf. d e s p ă r ţ i (1). Această ... despărţire în patru părţi a Noului Testament fieştecare parte n-au avutosibirea capetelor după rânduiala grecescului tipic (a. 1683). GCR I, 260/17. Dintru această clipită spargerea întră Gallia şi Roşia au fost aşa ca despărţire. MANIFEST (1813), 8/24. Despărţirea Ardealului de Ţara Ungurească. CALENDARIU (1814), 4/19. Silabele care să pun înainte fac de sine o silabă şi slovele acelora la despărţirea cuvintelor rămân laolaltă. FULEA, B. 100/3. Despărţirea sholarilor în mai multe clase iaste multor greotăţi supusă. MAN. ÎNV. 74/10. Politiceasca despărţire a Valahiei stă în 17 ocoale sau judeaţe. OBLĂDUIREA, 30/18. Limbile s-au făcut dupe despărţirea noroadelor. HELIADE, PARALELISM, I, 51/29. Vrea să întărească despărţirea neamului în două, în nobili şi în cetăţeni de rând. CĂPĂŢINEANU, M. R. 186/4. Au înfăţoşat, în comitet secret cursul de tractarisirea conferenţii de Londra despre dispărţirea Belgii de Olanda. AR ( 1831 ), 224V5. Să se întărească tractatul cel pentru despărţirea Belgiei de Olanda. CR (1832), 3142/33. Despărţirea împărăţiei Răsăritului de Apus, adecă a Scaunului Romei şi Constantinopolului. ib. (1839), 232Vil. Istoria pentru începutul românilor în Dachia ...nu este de ajuns pentru a întemeia dispărţirea noastră de latini. RUSSO, S. 59. Toate cuvintele dintr-însa s-ar scria grămădite unul peste altul fară de nicio despărţire şi diferenţă. BĂLĂŞESCU, GR. 202/14. Prin această despărţire luară început fiinţele organice cele mai vechi şi mai înjosite. CONTEMPORANUL, I, 186. Veacurile de despărţire nu ne-au surpai limba şi simţirea. PLRII, 258. Timpurile moderne şi contemporane în care s-a desăvârşit despărţirea ştiinţei de filosofic. NEGULESCU, G. 82. Despărţirea silabelor. IORDAN, G. 71. Despărţirea poporului românesc în mai multe ramuri. varlaam - sadoveanu, 66. în ce priveşte despărţirea în silabe, gramaticii latini urmau uzul ortografiei greceşti. ist. L. rom. I, 25. „Camisia” face parte dintre cuvintele latine care au ajuns din vest în est înainte de despărţirea definitivă a celor două imperii romane. Z. MIHAIL, T. P. 49. în ciuda despărţirii teritoriale, ... limba română s-a menţinut, încă din veacul formării ei, ca o limbă complet lipsită de dialecte, patapievici, c. L. 121. ^ (învechit, rar) Semnele despărţirii = semnele care notează punctul, virgula, punctul şi virgula. Bine ar fi, şi nu mică deprindere s-ar câştiga, când s-ar scrie pre tablă altă oarecare bucată fără de semnele despărţirei. PETROVICI, P. 184/4. + (învechit) Categorie, clasă; clasare. Despărţirea iaste cea întâia tăiare a lucrului, precum vieţuitoriul să desparte în cuvântătoriu şi în necuvântatoriu. GRIGORIE, L. 26/13, Linné ...a deosebit trei mari despărţiri de animale: cele cu sânge roşu şi cald, cele cu sânge roşu şi rece, cele cu sânge alb şi rece. maiorescu, L. 118. + (învechit) Circumscripţie (poliţienească sau administrativă); p. e x t localul unde erau instalate birourile acestei circumscripţii. Aicea aveţi voi ... povăţuirea cătră temeiurile diviziei, adecă ale despărţirei. PETROVICI, P. 200/14. S-au hotărât ca Canţelaria Divanului să se împarţă în trei despărţiri. CR (1829), 63 V20. Ipocomisaru despărţirii a3-lea ...face cunoscut Comisii[i] (a. 1831). doc. EC. 478. Şapte dohtori... să vor orândui înlăuntru în ţară, pe la locurile de căpetenie a fieşicăruia despărţiri rânduite pentru îngrijirea sănătăţii. REG. ORG. 146/4-5. Arătatele fabrici sunt toate în despărţirea plaiuluiRâmnicu (a. 1850). DOC: EC. 982. Despărţirile comisăreşti îi erau cunoscute. MACEDONSKI, O. ni, 61. Ei erau obligaţi să locuiască în „ despărţirea ” unde îşi avea serviciul. G. barbu, A. v. 221, cf. DEX. + (învechit) Grupă militară. Plutonii [avea] şese despărţiri (secţii) (a. 1830). URICARIUL XXII, 439. Trimite-o despărţire din bravii tăi bellatori, Trimite-i să observe armata lui Swaran. HELIADE, O. 1,355. Chanski... era pus dePotocki cu despărţirea lui în garnizoană la Suceava. BĂLCESCU, M. v. 218. Trămise despărţiri mici de amăuţi ca să coprinză strâmtorile munţilor. FILIMON, 0.1,282. Diferite despărţiri (distacamenti) militare păzeau intrările palatului, ca să gonească pe oamenii suspecţi, id. ib. II, 118. 2. Desprindere (1), desfacere (3), rupere (1), izolare a unuia sau a mai multor elemente de aceeaşi natură dintr-un tot; separare a unor elemente de aceeaşi natură sau diferite, îndepărtare a unuia de altul; izolare, despărţit1 (2), (învechit) despărţeală (1). Cf. d e s p ă r ţ i (2). Nu iaste amupre-tutindinea împreunarea bună ce va fi aorea şi despărţirea bună. CORESI, EV. 205. Voiu arăta folosul aceştii despărţiri al roilor. MOLNAR, E. S. 149/10. Prieteşugul iaste ca cum ar fi împreunat un suflet cu altul şi sânt supuse despărţirii. GRECEANU, î. 84/14. în împărăţiia Răsăritului şi a Apusului despărţirea monarhiei au stat întâia pricină a stricării ei. abeţedar, 932/25. Obiectul a murării cânepei iaste despărţirea sau dezghinarea cleiului prin care sânt vânele sau scoarţa cânepei. CULT. c. 27/3, cf. LB. Despărţirea atribuţiilor judecătoreşti de către partea administrativă nu încetează a aduce sfârşiturifericite. AR (1832), 302V6. în Franţa,... se realizează despărţirea Bisericii de stat. PLR II, 114. + (învechit)Despărţitură(l). Odaie..., încăpere, despărţire, cameră. HELIADE, o. n, 353. Amândoi aceşti osândiţi era închişi într-aceeaşi temniţă, însă fieştecare în câte o despărţire sau boltă deosebită. CR (1833), 1902/26. Era o foarte mare păsărărie împărţită într-un mare număr de despărţiri nepotrivite, ib. (1839), 113731. Vita are 4 despărţiri la stomah. LUCACI, M. 14/18. Pentru clocitul lor să sefacă... nişte despărţiri mici de scânduri. PENESCU, M. 70. Pe o despărţirefăcută într-adins [în dulap], se vedeau o mulţime defeligene. FILIMON, 0.1,102. în a JV-a despărţire vorfigura frumoase costume naţionale. ODOBESCU, S. n, 115. O baie ... avea două „despărţiri” de băi reci, pentru femei şi bărbaţi. G. barbu, A. V. 174. + (învechit) Parte (I 2). Agricultura are 6despărţiri. I. IONESCU, V. 2/22. Ceardaşul... să compune din două despărţiri, una gimnastică şi cealaltă atletică. FILIMON, o. n,43. A doua parte, [a metafizicii] adică învăţul naturei raţiuneipure, conţine două despărţiri: physica rationalis şi phychologia rationalis. EMINESCU, o. XIV, 440. + (învechit, rar) Subdiviziune. E obicinuit lucru ca despărţirele unei întregimi să se socotească şi numească ca nişte unimi. ARITM. (1806), 37/14. + (învechit) Capitol. Despre tâlcuri voi cuvânta ... într-o altă despărţire. PETROVICI, P. 33/26. în cea dintâi despărţire se coprindstilele: cel strâns şi cel întins. HELIADE, O. n, 20. Aici se opreşte despărţirea întâia a poemei. MACEDONSKI, O. IV, 60. 3, Faptul de a nu mai fi împreună (cu cineva sau cu ceva) prin plecarea în altă parte (vremelnic sau definitv); separare (1), izolare; spec. moarte (2); p. e x t. momentul când cineva se desparte de cineva sau de ceva; (învechit) despărţeală (2), (învechit şi regional) despărţenie (1), (regional) despărţit1 (3), (învechit, rar) desparţiciune, despărţime, despărţitură (2). Tot această purtare de grijă să aibi pentru mine pân la ceasul 5029 DESPĂRŢIRE - 661 - DESPĂRŢIRE despărţirii noastre. MÂNCĂRILE, 49/13. O despărţire ca aceasta fu pentru mine o lovitură cumplită. MAIOR, T. 36/7. Veacinica despărţire de cătră iubitul ei Abdala mai amară şi mai grea decât moartea îi era. ŢICHINDEAL, A. M. 55/25. Astă despărţire fu o lovire de trăsnet pentru mine. PLEŞOIANU, T. I, 94/20. Drumuri ghimpoase ni se gătesc, Ceasuri amare de despărţire, heuade, o. 1,147. Moartea pământească nu este o vecinică despărţire pentru cei ce să iubesc. MARCOVICI, D. 289/3. Trecură trei ani la mijloc de la despărţirea acestor doi fraţi, gorjan, H. I, 2/17. Despărţirea cea vremelnică a VirghinieidePavel BUZNEA, P. v. 93/18. Vremea despărţirii o să treacă şi cu înmulţite bucurii ne vom revedea. FM (1843), 542/19. îmi fac închipuire De durerea şi necazul care vin din despărţire? CONACHI, P. 104. Astfel este despărţirea amară foarte şi grea. pann, E. in, 46/11. Ferice de acei ce... nu au simţit durerea ...dea vedea cum se şterge... plânsul despărţirii. RUSSO, S. 105. [Amorul] mă făcea a cerca toate chinurile despărţirii. NEGRUZZI, s. 1,61. Sura se apropie de dânşii şi le spuse că oara despărţirii sunase. CONV. lit. ii, 288. Va ajunge ...în grozavul pericol de a alege despărţirea d-sale de d. Brătianu. MAIORESCU, D. in, 403, cf. LM. Despărţirea ar fi fost prea crudă. ODOBESCU, S. I, 10. Dureroasă fu despărţirea ei de maică-sa. GANE, N. i, 23. Bătrâna îşi sărută la despărţire copila, slavici, 0.1,194. Despărţirea noastră în ziua aceea a fost mai mută şi mai tristă decât altă dată. VLAHUŢĂ, s. a. n, 32. N-aveţi cauze de despărţire. AGÎRBICEANU, A. 275. Ce-ai zice dacă te-ai pomeni ...cu mine în casă? întreabă dânsul la despărţire. REBREANU, I. 106. La despărţire,... mi-a spus cu simplitate ... sunt vinovată. IBRĂILEANU, A. 189. La despărţire, cucerită, prinţesa ... făgădui solemn Eincăi că avea s-o înfieze. M. I. CARAGIALE, C. 151. Despărţirile în iubire trebuie să fiefără traumatisme. CAMIL PETRESCU, T. iu, 46. Foarte emoţionat, grăbi despărţirea luându-şi rămas bun. BRĂESCU, M. B. 66. Rămânem singuri după fiecare despărţire şi murim cu fiecare plecare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 58. Era desigur pusă în curent cu scena din seara despărţirii. E. IONESCU, E. 66. Şi-acum, la despărţire, vroiesc să iau un semn. lesnea, VERS. 54. în clipa despărţirii gemu o turturică. VOICULESCU, POEZII, l, 174. Acum, din mine, ceasul tăcut al despărţirii Şi-întinde umbra sură stăpânitor pe văi. PELLAT, P. 82. Am auzit acolo ... dramaticele despărţiri ale mamelor de copii. ARGHEZI, B. 109. Despărţirea era provizorie. CĂLINESCU, E. I, 86. în poartă, la despărţire, mi-a dat mâna. STANCU, D. 87. Ştia că fii-său ţinea la Moromete şi n-ar fi vrut să-l supere acum, la despărţire. PREDA, DELIR. 130. Către şcoală, la târg, voi pomi în curând ... Mângâiam copacii pentru despărţire. LABIŞ, P. 348. Despărţirea de cel mort nu se face... numai prin aceste cântece de ceremonial, ci şi prin bocete. IST. LIT. ROM. I, 53. Aş fi vrut să-ţi spun ceva vesel la despărţire. BĂNULESCU, I. 69. A sărutat-o la despărţire. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 23. După despărţirea de Gina, ... nu am mai vorbit cel puţin trei săptămâni. CĂRTĂRESCU, N. 141. A ajutat-o să devină vedetă şi ... la despărţire, i-a lăsat o situaţie materială de invidiat. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. Cântă cucu ş-o mierliţă, ...La a noastră despărţire. bÎrlea, c. P. 205. Şi-a-nflorit, mândruţa mea, Şi un pom alăturea Ce ne-ndeamnă la iubire, Nu, mândro, la despărţire. folc. transilv. II, 227. -v' (Prin lărgirea sensului) Moartea trupului [iaste] o despărţire vremealnică a sufletului de trup. GRECEANU, î. 110/14. Pentru despărţirea vecinică, să binevoeşti, ca în loc de paşnic la mormântul meu, să nu orândueşti pe alt nimenea, ci numai pe Calecara. GORJAN, H. m, 182/22. Prin mişcarea Pământului ...se produce despărţirea timpului în zi şi noapte, barasch, M. I, 50/4, cf. LM. Emoţia neştiutei despărţiri de copilărie se fixează într-o suită de remarcabile tablouri, românia literară, 1979, nr. 11, 17. + (învechit) Dezbinare (3), învrăjbire. în loc de împreunare, mai mare vrajbă şi zarvă şi dispărţire s-au făcută. URECHE, L. 72. Dihonia şi despărţirea fraţilor pricinueaşte multe întâmplări păgubitoare. GRECEANU, î. 99/1 .Nesătura-rea şi lăcomia ... aduce asupra oamenilor... pretutindenea despărţire, ţichindeal, ap. gcr n, 212/24. 4. Desfacere a legăturii matrimoniale; divorţ; (învechit) despărţeală (3), (învechit şi popular) despărţenie (2). Cf. despărţi (4). Despărţirele sânt întărite la canadieni. IST. AM. 92r/4. Aşa au vrut să lucre şi cu boierii, pentru despărţirile cele fără de cale de căsătorie, şincai, HR. ii, 215/10. La papistaşi lucrul despărţirei căsătoriei se judecă întâiu în consistoriului episcopesc. MAIOR, I. b. 27. După despărţirea căsătoriei să fie datoriu tatăl să poarte de grijă pentru hrana copiilor. LEGIUIRE, 43/27. S-a decretat despărţirea lui Lotar şi voia a se însoţi cu alta. asachi, l. 5724. Dacă se-ntâmpla că se făcea despărţire (divorţ) din vina bărbatului, acesta trebuia să reîntoarcă toată zestrea, marian, nu. 149. A chemat pe avocatul Olimp Stavrat şi l-a rugat să introducă neîntârziat cererea de despărţire. REBREANU, R. I, 250. 5. (învechit) împărţire a unui spaţiu, a unei incinte prin interpunerea a ceva; (concretizat) linie de demarcaţie, hotar; împiedicarea unor fiinţe să (mai) fie împreună, să poată comunica sau lua contact nemijlocit, prin ceva care se interpune. Cf. d e s p ă r ţ i (5). Arătându-ne şi locul pe unde au fost despărţirea moşiilor acestora una de cătră alta (a. 1792). URICARIUL, XIX, 101. Poate oare să le calce hotărând o linie de despărţire între Peloponez şi cealalt continental pământ. AR (1829), 912/41. Dormi într-un pat de scânduri, fără mindir, fără saltea şifără despărţiri unul de altul. GHICA, C. E. n, 387. Margina de despărţire între dunga luminoasă şi spaţiul întunecat alăturat, nu se poate fixa. CONTEMPORANUL, I, 179. Şura este aşezată ... în partea a doua a curţii, având unul dintre pereţi pe linia de despărţire. BUTURĂ, EG. 73. 6. Distingere, diferenţiere (de cineva sau de ceva); constituire (ca) o separaţie (1), ca o delimitare (2), ca o diferenţă; separare (1), (învechit şi regional) despărţenie (3), (învechit) despărţeală (4). Cf. d e s p ă r ţ i (6). Perşii, carii au puţină despărţire de legea lui Mehmet. N. COSTIN, L. 73. Copiii să n-aibă despărţâre la moştenire. VĂCĂRESCUL, IST. 249. La noi ... dispărţirea între foi ştiinţifice şi foi literare nu poate exista încă. I. NEGRUZZI, în PLR I, 238. Câtă dispărţire între Titşi între Nero. ARHIVA R. I, 166/9. S-a făcut însă despărţirea între veniturile domnului şi ale ţării IORGA, C. I. II, 150. Dincolo de despărţirile artificiale şi pe deasupra ideologiilor politice de partid, misiunea tineretului rămâne una singură. PLR II, 639. Există o anume probabilitate ca particula ...să străbată graniţa de despărţire între regiunile I şi II. SANIELEVICI, R. 95. — Pl.: despărţiri şi (învechit) despărţire. - Gen. -dat. (învechit) despărţirei. - Şi: (rar) despărţâre (SFCIV, 285), (învechit) desperţire (iorgovici, o. 57/7), dispărţire, (regional) despărţâre (marian, î. 283) s. f. - V. despărţi. 5029 DESPĂRŢIT1 -662- DESPĂRŢITOR DESPĂRŢÎT1 s. n. 1. (Mat.; învechit, rar) Deîmpărţit. Cf. PONTBRIANT, D. 2. Desprindere (1), izolare a unuia sau a mai multor elemente de aceeaşi natură dintr-un tot; separare a unor elemente de aceeaşi natură sau diferite, îndepărtare a unuia de altul; despărţire (2). Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. Despărţitul oilor=desfacerea tovărăşiei de stână, toamna, când se împart proprietarilor oile şi produsele lor. Poate eu n-oi fi faţă la toamnă, nici la despărţitul oilor, nici nicăieri pe faţa pământului CAMILAR, N. I, 253, cf. dex. 3. (Prin Transilv.) Despărţire (3). Dorul o avea sfârşit Şi dragostea despărţit? MAT. FOLK. 251. - V. despărţi. DESPĂRŢÎT2, -Ă adj. 1. (Despre un tot unitar, un întreg, o colectivitate etc.) Care şi-a pierdut coeziunea; (despre elemente componente) care nu mai este împreună; care s-a îndepărtat de altul; descompus (1), divizat, împărţit, separat, (învechit) despreunat (1). Celi cu patru picioare carile au piciorul despărţit în cinci părţi cu unghii mari ca degitile omului. AMFILOHIE, G. F. 284v/17. Nu iubesc să fie românii laolaltă nici uniţi, ci îi voesc despărţiţi, ca cum arfi doau neamuri MAIOR, I. B. 113/27. Aşa Vlad urmând oştii cei mare Turceşti, ordiilor despărţite Neaşteptat înainte le sare. BUDAI-DELEANU, ţ. 175. Deci caută să facem doauo rânduri despărţite, unul pentru groşiţe, iară altul pentru bănuţi PETROVICI, P. 151/21. în vremile acelea părea că sânt două lumi despărţite; într-una se bătea carataghenezii cu romanii; ceailaltă era tulburată de gâlcevile ce se aţiţaseră după moartea lui Alecsandru. CĂPĂŢINEANU, M. R. 44/17. Adverbiul negativ ne se scrie însoţit cu zicerile, iar nu despărţit, precum: nefacut, negreşit, bălăşescu, GR. 129/12. Când şi-a reluat activitatea regimentul, despărţit ca mai înainte, lucra după aceleaşi formule, brăescu, V. 67, cf. M. D. ENC. 279, DEX. Cheptarul lung, fără mâneci, cu poale şi creţi la brâu, se cosea cu flori puţine, câte una pe piept, despărţite, denumite „ trandaciri pavel, S. e. 44. ^ F i g. De nu voiu da pre fiiiul tău într-atâta vreame filozof ales la împărăţia ta, despărţită să fie viaţa mea, şi toată avuţia mea să fie a împărăţii[i] tale (a. 1802). GCR n, 188/30. + (Despre râuri) Care se bifurcă pornind în două sau în mai multe direcţii. Cele două braţe de râu...se desfăceau, se rupeau una din alta, ca să curgă iar despărţite pentru totdeauna, demetrius, A. 76. + (învechit) Care este dezbinat, învrăjbit. Grecii s-au rădicat cu toţii, cu mare tulburare şi strigări înspăimântătoare, fiind despărţiţi între ei (a. 1750-1780). GCR II, 84/2, Eghiptenii mi se părură despărţiţi între dânşii PLEŞOIANU, T. I, 113/17. 2. Care este desprins, desfăcut, rupt, izolat dintr-un întreg; care este separat de altul, dat deoparte ca element independent. Cf. despărţi (2). Nu.se mai văzură decât de departe ca două stânci despărţite. CR (1830), 24!/7. 3. (Despre oameni) Care a încetat de a (mai) fi împreună (cu cineva sau cu ceva), plecând în altă parte (vremelnic sau definitiv); separat, izolat. Cf. d e s p ă r ţ i (3). Despărţiţi pentru câtva timp - ... cei doi prieteni se regăsesc la Bucureşti DENSUSIANU, L. 393. Sânziană, lană, - a mea copilă Despărţiţi să fiţi, Voi să vă goniţi Să nu vă-ntâlniţl folc. OLT. - munt. ii, 87. 4. (Despre persoane căsătorite) Care nu mai convieţuieşte cu altul, care nu mai trăieşte împreună cu altul; s p e c. care a divorţat Cf. d e s p ă r ţ i (4). Numitul Andrei Vasile, dimpreună cu Rahira ... dând mânile înaintea noastră, cum că vor rămânea despărţiţi unul de altul (a. 1773). iorga, S. D. XII, 88. Să nu păşască la altă căsătorie carii sânt despărţiţi pentru alte pricini MAIOR, I. B. 387/8. Femeiele despărţite de bărbaţi fără a fi deplin închise ca la turci, dacia LIT. 106/16. Cel dintâi revelion pe care nu-lfăceam împreună ne găsea certaţi, despărţiţi de mai mult de patru luni CAMIL PETRESCU, P. 284. Cum să ne vedem? că suntem acuma despărţiţi SADOVEANU, O. XXI, 327. Tinerii de pe platou suferă, prin somn, că sunt despărţiţi DEMETRIUS, A. 35. Cefei de căsătorie mai e şi asta, cum să stea despărţiţi? preda, I. 181. Nu-i mai vorbea ca o soţie, păreau despărţiţi de o mare. BARBU, PRINC. 308. Sunteţi despărţită de soţ de cel puţin 5 ani. flacăra, 1975, nr. 22, 5. 5. Care se distinge, se diferenţiază (de cineva sau de ceva). Cf. despărţi (6). După moartea lui Ştefan-Vodă ... au stătut domnu fiiu-său Bogdan-Vodă puţin despărţitu defirea tătâne-său. URECHE, L. 126. Deşi despărţiţe, lucrurile au unire, conachi, P. 260. -Pl.: despărţiţi, -te. - Şi: (învechit) dăspărţit, -ă adj. L. rom. 1974,43. - V. despărţi. DESPĂRŢITÎV adj. (învechit; în sintagmele) Numeral despărţitiv = numeral fracţionar. SFC rv, 91. Semn despărţitiv = semn de punctuaţie, ib. -PL: despărţitive. - Despărţit + suf. -iv. DESPĂRŢITOR, -OÂRE adj., s. f. 1. Adj. Care împarte un tot unitar, un întreg, o colectivitate etc. în elementele componente, separate unele de altele. Sabiia dintr-îmbe părţile ascuţită, între trup şi între capu-i despărţitoare, de grabnică şi ocărâtă moarte aducătoare. CANTEMIR, 1.1.1,240, cf. DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade, dl, DM, DEX. ^ (învechit) Semne despărţitoare = semne de punctuaţie. împiedecarea este semn despărţitori... Împiedecarea să pune între cuvintele cele ce întru sine una de alta sunt despărţite, eustateevici, gr. rum2. 24. învăţătoriul e datoriu ...a întreba ce va să zică fieştecarea bucată carea se află între doao semne despărţitoare. PETROVICI, P. 184/20. Mai vârtos despre punerea semnelor despărţitoare. BĂLĂŞESCU, GR. IV/l2. + (Gram.; învechit rar; despre vocale) Care se poate despărţi, separa. Dacă stau douo despărţitoare litere neglasnice întră douo glasnice, una să i să ia la silaba dintâiu, ceaialaltă la silaba următoare, fulea, B. 94/24. + (Substantivat, m.; Mat.; învechit) Divizor. Cf. valian, v., pontbriant, d. *y” (Adjectival)Fracţiile resarprin despărţirea numerilor celor otărâţi, deacă unele părţi ale lor prin despărţitoriul numer nu se pot în asemenea cu ceale mai dinnainte părţi despărţi aritm. (1806), 53/7. + (Substantivat, n.; şi în sintagmele) Despărţitor de strate - dispozitiv cu ajutorul căruia, prin aceeaşi sondă, pot fi exploatate simultan două strate productive de hidrocarburi sau se poate injecta simultan apă sau gaze. Despărţitorul e construit din fontă, deci poate fi înlăturat din sondă prin frezare. LTR2. Despărţitor sau separator deian = organ al maşinilor agricole de recoltat, destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. Cf. der, m. d. enc., dex. 5033 DESPĂRŢITURĂ -663- DESPĂŞI 2. Adj. Care desparte, care separă o suprafaţă, de obicei un spaţiu. Locul pe carele are a se zidi această şcoală... are o uliţă despărţitoare. DACIA LIT. 221/37. în zadar cearcă ei să ridice Un zidpeMilcov, despărţitor. ALECSANDRI, 0.146. Cordoanele despărţitoare şi carantinele s-au întrebuinţat de atâtea ori..., dar fără folos, contemporanul, m, 146, cf. DDRF, ALEXI, W. Tot acolo se dă şi inscripţia de pe păretele despărţitor dintre pronaos şi naos. IORGA, S. D. XV, 146. Peretele despărţitor dintre cabina echipajului şi magazie. TUDORAN, P. 178. Inima este separată de un perete despărţitor. belea, P. A. 387. „Dunărea ... era mai vârtos mijlocul de legătură ”... decât un zid despărţitor. CL1973, nr. 1,13.^4 fost mutat în colţul dinspre peretele despărţitor al tindei sau cămării. BUTURĂ, EG. 107. ^ F i g. Peste acestfluviu despărţitor al neîncrederii trebuie să clădim ...o punte durabilă. SADOVEANU, O. XX, 131. Caracteristica fundamentală a creştinismului... constă în surparea zidului despărţitor între Dumnezeu şi oameni, stăniloae, o. 140. 3. Adj. (învechit, rar) Care deosebeşte, diferenţiază. Aceastea sânt osebirile şi fealurimile ceale flinţeşti şi fireşti, care să zic despărţitoare şi întemeietoare. GRIGORIE, L. 55/2. 4. S. f. (Regional) Grindă care se pune de-a curmezişul pe temelia unei construcţii (Acmariu - Geoagiu). chest. n, 100/52. 5. S. f. (în dicţionarele din trecut) Despărţitură (1). Cf. pontbriant, d., ddrf. -Pl.: despărţitori, -oare. - Despărţi + suf. -tor. DESPĂRŢITURĂ s. f. 1. Parte despărţită dintr-o încăpere, dintr-un dulap, dintr-o ladă, dintr-un recipient etc.; încăpere mică despărţită din una mai mare; compartiment; (învechit) despărţitoare, v. despărţitor (5). Caută de pune bine în mintea ta şi oglindeaşte despărţitură corturilor şi-mi spune ce să veade. dosoftei, v. s. decembrie 236v/10. Mă leg ... să fac două odăi, toate de zid iar despărţiturile într-o cărămidă (a. 1797). IORGA, s. D. XVI, 79. Scândureale supţiri ca să poată lua mierea dintru o despărţitură. MOLNAR, E. S. 55/15. Se face o beşicuţă albă rotundă, carea nu e de la mişloc cătră margini împărţită cu mai multe despărţituri, ci stă dintr-o găvănitură. FRĂŢILĂ, s. î. 45/6. Robinson ...au început a-ş împodobi grădina, întâi aufăcut despărţituri pe linie, drumuri drepte, apoi au răsădit copaci mici. DRĂGHICI, R. 217/22. Stomahul ... [rumegătoarelor] este cu patru despărţituri. J. CfflAC, i. n. 46/12. Văzui o zidire ...foarte frumoasă şi împodobită, cu felurimi de cămări şi despărţituri. GORJAN, H. I, 105/6. Trebuia la fieştecare din ele o despărţitură osebită. BUZNEA, P. V. 11/23. Toate pasările ce era în aceeaşi despărţitură a coliviei îşi luară zborul. CR (1839), 114Vl2, cf. VALIAN, V. Se pot pune pănă la 20 de vite în o despărţitură. I. IONESCU, V. 69/2. Ţeava este atunci despărţită prin acest diafragm în două despărţiture, una mai lungă şi mai largă decât cealaltă, man. sănăt. 109/15. Corpul fiecăruia paianjen ... este despărţit în patru despărţituri care sânt îngăurite d-o mulţime de găuri abia văzute. barasch, M. I, 37/28, cf. POLIZU. în cellalt unghi era aşezat un dulap ... iar mai sus pe o despărţitură făcută într-adins, se vedeau o mulţime de feligene pentru cafea. FILIMON, O. I, 102, Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2. [Porcii] când se propteau cu râturile în peretele despărţiturii, când alergau prin spaţiul strâmt. AGÎRBICEANU, S, 164, cf RESMERIŢĂ, D., CADE. Acolo sculă pe toţi şi intră în despăr-ţitura maşinelor secrete. VISSARION, B. 312, cf. SCRIBAN, D. Bătrânul vraci şi-a deschis lada cu ... despărţituri şi legături înnodate, mirodenii. ARGHEZI, B. 106. Scena apare împărţită în trei părţi... Decoratorul va trebui să sugereze că aceste trei despărţituri au şi o valoare simbolică. CAMIL PETRESCU, B. 91. Portiţa de fier se deschidea de-a dreptul pe trotuar, în despărţitură zidului de granit care susţinea malul. VINEA, L. 1,51. Un dulap mare, cu şase despărţituri. TUDORAN, P. 129. Scoase o hârtie dintr-o despărţitură a brâului, o puse pe masă. PREDA, D. 40. îşi făcură loc printre despărţiturile de ciment înalte cât omul BARBU, G. 186. [Masa] avea în interior două despărţituri: în una din ele se puneau vasele. BUTURĂ, EG. 112. într-o despărţitură ...am dat peste un pacheţel de ziar. CĂRTĂRESCU, N. 11. Ultimele două trei sticluţe de colonie şi jumătatea de litru de spirt albastru, medicinal, pe care o găsise într-o despărţitură, ...nu le mai sparse, id. ib. 161.+ (Regional) Grămadă. Apoi face cruce de trei ori cu mâna asupra bobilor, îi face trei dăspărţâturi. ŞEZ. III, 233. 2. (învechit, rar) Despărţire (3). Eu feci amu despărţitură cu el şi mă duş den Machedoniia. CORESI, L. 349/20. 3. Ceea ce desparte, delimitează, servind ca hotar, ca linie de demarcaţie etc. Apoi repede înfipse plugul dincolo de hat, în petecul vecinului şi porni să curme o nouă despărţitură. REBREANU, I. 93, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. O plută de argint îşi fulgera podoaba, pe despărţitură bătăturilor, klopştock, F. 80. + Construcţie de obicei improvizată, făcută cu scopul de a separa ceva, de a face o delimitare. 20 colibi de scânduri bine lipite cu două dispărţituri ...la vremea băelor să se găsască gata câte un feredeu nou cu două ciubere pentru îndemânare celor ce vor face feredee. FĂTU, D. 164/4, cf. DDRF. îşi mutase pânda în jurul despărţiturilor de scânduri din curtea gării. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 157. Găsesc două despărţituri de scânduri şi două ghişeuri tăiate cu fierăstrăul. SADOVEANU, O. IX, 507, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 4. (învechit) Grup, detaşament militar, ceată izolată. Despărţitură lui Osman ... priimind câteva ajutoare luă poruncă ca să se apropie cât se va putea de mult de coasta cea dreaptă a taberii noastre. CR (1829), 1392/10. Pe de altă parte despărţituri de oşteni moldoveni îi strâmtora pe de laturi, arhiva R. I, 108/15, cf. DL, dex. 5. (Prin Mold. şi prin Dobr.) Zgârciul nasului, alr ii/i mn 5,6 839/520, 531, 987, alrm ii/i h 17. -Pl.: despărţituri şi (învechit, rar) despărţiture. -Şi: (învechit) dispărţitură, (regional) dăspărţâtură s. f. - Despărţi + suf. -itură. DESPĂŞÎ vb. IV. T r a n z. (Transilv.; în superstiţii; complementul indică copii culcaţi) A păşi (4) înapoi (după ce a păşit). Copilul, preste care ai păşit cumva cu inten-ţiune nu mai creşte deloc, până când nu-l despăşeşti. MARIAN, NA. 337. Dacă însă s-a întâmplat să treacă cineva peste picioarele unui copil, trebuie neapărat „să-l despă-şească CANDREA, F. 16, cf. TDRG, CADE. Dacă cineva trece preste unul, care-i culcat jos, acesta nu mai creşte, de nu-l despăşeşte. VICIU, GL. -Prez. ind.: despăşesc. - Pref. des- + păşi. 5035 DESPĂTURĂ -664- DESPECETLUIT2 DESPĂTURĂ vb. I v. despături. DESPĂTURĂRE s. f. v. despăturire. DESPĂTURĂT, -Ă adj. v. despăturit. DESPĂTURI vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică hârtie, pânză etc.) A desface după ce a fost împăturit, strâns sau îndoit. Cf. budai-deleanu, lex., lb, PONTBRIANT, D., alexi, w. Despătur o epistolă din mulţimea care-mi zace înainte. LUC. n, 352. Despăturind coala de hârtie, îi zise bădicului. AGÎRBICEANU, A. 462, cf. cade. Ladima, care citea ziarele de seară, şi-a aruncat ochii pe caricatura dintr-unul, pe care abia îl despăturise. CAMIL PETRESCU, P. 240. A despăturit o basma verde cât un cearceaf. C. PETRESCU, A. R. 137. Faimosul Vili, cel cu harta despăturită în faţa oricui ... a ieşit radios de la Porceanu. BENIUC, M. C. I, 443. Costan crescu lumina lămpii, despături hârtia - şi multă vreme cele două femei îl auziră oftând. CAMILAR, N. II, 359. Scoase încet de tot o hârtie din buzunar, o despături tacticos. T. POPOVICI, SE. 462. l-am pus şi timbru fiscal! a mai spus el în vreme ce despăturea cererea. LĂNCRĂNJAN, C. în, 278, cf. M. D. ENC. O româncă, care tocmai atunci mergea cu un val împăturit de pânză pe cap... despături degrabă pânza, înfăşă copilul într-însa şi astfeliu îl duse şi-l anină de cetina unui brad. marian, T. 20. ^ (Prin lărgirea sensului) Bătrâna atunci se oţărea, îşi despătură buzele bătrâne şi era gata să le spună o căzanie întreagă. LUC. vn, 367. ^ F i g. Trebuie despăturat sufletul tânăr de ceaţa nelucrărei, care moleşeşte firea. ib. n, 332. Despăturăm, în amintire, timp şi trai. Suntem pierduţi şi azi în nesfârşitul mai. BLAGA, POEZII, 301. 2. (Prin Transilv.; complementul indică paie) A desface din snop. Mânile lui se purtau neobosite; despătură, jucându-se, paiele din snop, le da spre gura maşinei, curăţa într-o clipă masa. agîrbiceanu, p. M. 194. - Prez. ind.: despătur. - Şi: (învechit) despătură vb. L - Pref. des- + [îm]pături. DESPĂTURIRE s. f. Acţiunea de a despături şi rezultatul ei. Cf. lb, pontbriant, d., lm, dl, dm, m. d. ENC., 279, DEX. - PL: despăturiri. - Şi: (învechit) despăturâre s. f. lb, PONTBRIANT, D., LM, DL, DM, DEX. - V. despături. DESPĂTURIT1 s. n. Faptul deadespături; despăturire. Cf. da, mda. - V. despături. DESPĂTURIT2, -Ă adj. (Despre hârtie, pânza etc.) Desfăcut după ce a fost împăturit, strâns sau îndoit. Cf. lb, PONTBRIANT, D,, LM. Foaia despăturată o ţine departe cu amândouă mânile întinse. LUC. vn, 171. Domnul din faţă aţipi cu ziarul despăturit pe genunchi. C. PETRESCU, C. V. 7. - PL: despăturiţi, -te. - Şi: (învechit) despăturat, -ă adj. - V. despături. DESPÂNTEC vb. I v. despinteca. DESPÂNTECÂRE s. f. v. despintecare. DESPÂNTECÂT, -Ă adj. v. despintecat. DESPECETLUI vb. IV. T r a n z. (Complementul indică acte, documente, scrisori etc. pecetluite) A rupe (6), a scoate pecetea (2) (pentru a desface, a deschide); p. e x t. (complementul indică uşi, case etc.) a deschide, înlăturând sigiliul (2); a desigila. Numai, păn-a-l triimite, au dispe-cetluit banii Jora ş-au luat câţiva galbeni ş-au dat samă cătră Dabije-Vodă că aşe ... i-au găsit NECULCE, L. 34. Duca-Vodă ave un grec din Ţara Frâncească, anume Neculaiu Deport, pe lângă dânsul, om învăţat şi tălpiz, de ştie despecetlui cărţile, id. ib. 124. Cărţile crăieşti cătră împăratul turcesc trimise le-au prins, le-au despecetluit şi ... le-au trimis înapoi. ŞINCAI, HR. II, 236/4. Nici ei n-au tăgăduit, ci au arătat adevărul, că au întrat unul dintr-înşii pe fereastră, dar numai cât au despecetluit nişte secrie (a. 1793). URICARIUL, xvi, 329. Jos-iscălitu pohteşte pă cinstita K. K. aghenţie să binevoiască să trimeaţă a despecetlui prăvălia (a. 1819). DOC. EC. 195, cf. LB. Am despecetluit răvaşul meu şi ţi-am scris. KOGĂLNICEANU, S. 72, cf. valian, V. Despecetluind-o [scrisoarea] însă şi cele scrise citind, S-a mâhnit până la suflet PANN, e. iv, 46/9. Despecetluieşte cu grabă scrisoarea şi citeşte. NEGRUZZI, S. ni, 443, cf. POLIZU. Despecetlui plicul cu grabă, îl citi şi văzui că i se înveseli obrazul. GHICA, S. 8, cf PONTBRIANT, D. Tremurând ca frunza o despecetlui şi-ce cetii, mă împlu de o bănuială groaznică. CONV. LIT. in, 115. Şi-i dă apoi o scrisoare, luându-i cuvântul că o va despecetlui numai atunci când va cădea în cea mai mare deznădăjduire. GHEREA, ST. CR. I, 270, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. ■$* R e f 1. p a s. Toate scrisorile se despecetluiesc întâiu la Lisabona înainte de a se împărţi. AR (1829), 39 V4. - Prez. ind.: despecetluiesc. - Şi: (învechit şi regional) dispecetlui vb. IV. - Pref. des- + pecetlui. DESPECETLUI RE s. f. Acţiunea de a despecetlui şi rezultatul ei. Cf. lb, heliade, o. ii, 345, polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Aice e vorbă de despecetluirea scrisorilor. CONTEMPORANUL, IV, 278, cf. DDRF. Dacă aprobă prigonirea boierinaşilor... el ni arată pe domn rău sfătuit, epitropisit de socrul său Brâncoveanu,... adus astfel a comitefapte criminale chiar, ...fără a mai vorbi de despecetluirea scrisorilor ce treceau prin Moldova. IORGA, L. I, 259, Cf. RESMERIŢĂ, D., DM, M. D. ENC. 279, DEX. -PL: despecetluiri. - V. despecetlui. DESPECETLUÎT1 s. n. Despecetluire. (F i g.) De când am prins a dezlega buchile nu mai beau tabac, nici holercă ... Stau întins în iesle ... vitele-mi rumegă deasupra ... Eu, sub cojoc încep cu dispecetluitul cărţii. CAMILAR, N. n, 369. - Şi: (regional) dispecetluit s. n. - V. despecetlui. DESPECETLUÎT2, -Ă adj. (Despre acte, documente, scrisori etc. pecetluite) Căruia i s-a scos pecetea (2) pentru a desface, a deschide. Cărţile crăieşti cătră împăratul turcesc trimise le-au prins, le-au despecetluit şi despecetluite le-au trimis înapoi. ŞINCAI, HR. II, 236/5. După aceasta 5049 DESPECIALÏZARE -665- DESPETA Dima Mihai au venit şi au adus tistamentu din mâna lui Velicu Obrescu, despecetluit [cca 1800]. iorga, a. r. g. 150, Cf. LB, PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC. - PL: despecetluiţi, -te. - V. despecetlui. DESPECIALIZÂRE s. f. Pierdere a specializării. Cf. DEX2, MDA. - Pronunţat: -ci-a-. - PL: despecializări. - Din fr. despecialisation. DESPEDEC vb. I v. despiedica. DESPEDIC vb. I v. despiedica. DESPEDICÂRE s. f. v. despiedicare. DESPEDICÂT, -Ă adj. v. despiedicat. DESPENSÂRXU s. n. v. dispensar. DESPERĂ vb. I v. dispera. DESPERÂNT, -Ă adj. v. disperant. DESPERANŢĂ s. f. v. disperanţă. DESPERĂRE s. f. v. disperare. DESPERĂT1 s. n. v. disperat1. DESPERÂT2, -Ă adj. v. disperat2. DESPERĂŢIE s. f. v. disperaţie. DESPERĂTOR, -OĂRE adj. v. disperător. DESPERECHEĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică două fiinţe sau două obiecte de acelaşi fel, care formează o pereche) A face să nu mai fie împreună, să nu mai formeze pereche; a despărţi (1). Cf. pontbriant, d., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (Complementul indică lucruri care alcătuiesc o serie, un ansamblu) A face să rămână descompletat. Cf. alexi, W. înadins nu şi-a desperecheat cele patru mii de lei, neatinse în buzunar, c. PETRESCU, C. V. 29, cf DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind: desperechez. - Pref. des- + [îm]perechea. DESPERECHEÂT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte, fiinţe etc. care formează o pereche) Care este detaşat de perechea lui. Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, W., CADE. Berzele desperecheate Se-mpreună-n zbor şi ele. MINULESCU, VERS. 311. Mănuşa asta desperechiată? ... -Asta-i mănuşa mea. CAMIL PETRESCU, T. I, 554. Ei par nişte târligi despă-rechiaţi, rămaşi prea mici în leagănul unui prunc. ARGHEZI, c. J. 169, cf. M. D. ENC. 279, DEX. + (învechit, rar; despre păreri) Contradictoriu; deosebit (I 2). Având ei înde eişi gândurile osăbit despărecheate şi voile-mprotivă şi-mpizmiţ către alalţi, pentru aceaea să arată vederat că-ş sânt şi stricători unii într-alalţi. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 181732. 2. Care nu (mai) face parte dintr-un ansamblu, dintr-un întreg sau dintr-o serie; izolat, stingher. Un vraf de cărţi vechi, toate desperechiate şi hărtănite. CARAGIALE, O. IV, 139, cf. resmeriţă, D. [Mobilierul] ce se vedea acolo ...nu numai că era urât şi de soiul cel mai prost, dar... şchiop sau schilod, ciobit, rupt sau desperechiat M. I. caragîale, c. 134. Catherine... adunase o sumă de partituri desperecheate, alcătuind un corpus grotesc şi vulgar. M. ELIADE, o. I, 108. Vasile Mogrea desfundă sticla, turnă în pahare desperechiate, cum erau toate lucrurile în casa lor. C. PETRESCU, î. II, 155. Masa era aşezată în cerdacul larg, cu faţă foarte curată, însă cu tacâmuri despărechiate. SADOVEANU, O. IX, 109. Pe masa de brad acoperită cu hârtie albă se aflau pahare desperechiate şi o sticlă de rom începută. V. rom. septembrie 1955, 93. O masă cu nişte scaune desperechiate împrejur. BENIUC, M. C. I, 41. Serviciul de cristal e iarăşi desperecheat. T. POPOVICI, s. 68. Uneltele şi vitele... erau desperecheate şi neîngrijite. LĂNCRĂNJAN, C. m, 6. ^ F i g. Rămăşiţe despărechiate din răsfrângerile vieţii trecute. MULE, V. P. 161. ^ (Prin lărgirea sensului) Strofe despărechiate. alecsandri, POEZII, 184. Artea dramatică împreunând contrastele cele mai disparate (Expr.(Regional) A se despica de ziuă = a se ivi zorile, a se face ziuă, a începe să se lumineze. Cf. iovescu, N. 59. 3. T r a n z. (învechit; specific textelor biblice; complementul indică o masă de apă) A face să se despartă în două, lăsând în mijloc un spaţiu gol, de uscat (pentru trecere). Doar Dumnedzău di a faci milă, precum au jăcut cu izrailitenii... de-au dispicatMarea Roşie. NECULCE, L. 325. 4. T r a n z. (Rar; complementul indică două sau mai multe părţi simetrice ale unui tot) A desface (prin deplasarea elementelor componente). Puii... îşi despică micuţul plisc, perpessicius, s. 65. 5. R e f 1. (Popular; despre muguri, boboci, frunze etc.) A se deschide (3), a se desface (10), a plesni (II 1). Frunza-n luncă se despică. ALECSANDRI, POEZII, 400. Mugurul liliacului se despică şi-nverzeşte subt aburoasele sărutări ale soarelui de aprilie. ODOBESCU, s. Iii, 77. De se despica frunza, Aşa mândru ce cânta. POP., în DR. V, 527. 6. T r a n z. (învechit; complementul indică suprafeţe de teren) A împărţi, a delimita în loturi. Am despicat moşiia în lung, după obiceai, şi am ales partea dumnealui de dat (a. 1703). bul. COM. IST. v, 227. ^ R e f 1. pas. Şi s-a pus şi peatră de s-a despicat câmpul şi s-a făcut şi bour într-un stejar în marginea pădurei (a. 1766). URICARIUL XIX, 36. 7. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică atomi, în formă negativă) A descompune (în particule mai mici). (Refl. pas.) Atomuri... lucrul carele ... nu să mai poate despărţi, despica, tăia. CANTEMIR, 1.1.1,10. 8. R e f 1. (învechit) A se ramifica. Aceste ramuri, o dată ce ajung lângă intestinul cel gros, se despică în alte ramuri. KRETZULESCU, A. 368/3. Drumul ...se despică-n două. SLAVICI, o. 1,214. R e f 1. p a s. Cu osuţul cel din plăseale dezlipiţi scoarţa acolo unde tăietura cea crucişă se despică în două părţi. ÎNV. POM. 108/14. 9. T r a n z. (Complementul indică o masă de apă sau de aer) A anihila sau a reduce rezistenţa întâmpinată şi a se deplasa, a înainta (rapid). Aripile ...cu mare vâjituri aerul despica. CANTEMIR, 1.1.1,247. Corabia lui Ulise despicând undele, se făcuse nevăzută. PLEŞOIANU, T. I, 59/5. Se nevoiaşte a despica spumoasele valuri, marcovici, c. 13/23. De ce zbori ca o săgeată Care aerul despică D-unde vii tu mânecată, Şi-ncotro, albina mică? ASACHI, P. 48/18. Cu o mână despic undele cu cealaltă te subţiu. PÂCLEANU, I. n, 30/28. Vaporul începu mai întâi a geme ca un taur..., apoi a despica undele cu repeziciune. FILIMON, O. II, 16. O luntricică ce-nainta, despicând valurile. ODOBESCU, S. I, 140. Visez că sunt Hercule şi iar despic oceanul. VOICULESCU, POEZII, II, 297. Şoimul pleca în zbor, despicând aerul ca o săgeată. BART, s. M. 65. Turmele de păsări... despică aerul. BĂCESCU, PĂS. 398. Partea din faţă a corăbiei despică valul foşnind. TUDORAN, P. 105. ^ F i g. Şi valurile lumii, amândoi, Le despicam, neştiutori de ele. CERNA, P. 72. Despicând valurile mulţimii..., înainta, uscat şi negru, ca o ţigară de foi BRĂESCU, O. A. I, 324. Aflăm de la acest autor că, în Anglia, apariţia industriei a despicat în două modul de viaţă al muncitorilor. PATAPIEVICI, C. L. 282. 10. T r a n z. F i g. A pătrunde cu mintea dincolo de aparenţe, la esenţe; a analiza cu atenţie şi sub toate aspectele. Pentru aceasta trebuie însă ca să se agaţe cineva de oarecare personaje...şi să despice puţin ori ce ele înfăţişează mai folositor. BREZOIANU, î. 210/14. începură să-şi despice păţaniile şi să le cântărească. REBREANU, R. I, 273. Autodidact, Lică Păun se impusese... printr-un simţ nativ şi precis al fenomenului social de la noi şi de atunci, prin uşurinţa cu care despica firul unei probleme de tactică socialistă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,31. Eu am obicei să judec şi să despic lucrurile. SADOVEANU, O. IX, 453. Bisturiul analitic despică ...şi ţesuturile psihice ale celorlalte personaje, contemp. 1975, nr. 1 509, 2/10. A b s o 1. Eu ştiu numai să gândesc, să despic, să analizez. E. IONESCU, E. 74. - Prez. ind.: despic. - Şi: (învechit şi regional) dispieâ, (regional) deşpicâ (alr i 984/677,986, ib. 986/131,140, 512, 536, 538, 556, 590, 596, 600, 610, 677, 679, 704, 980, 986) vb. I. - Lat. despicare. DESPICARE s. f. Acţiunea de a despica şi rezultatul ei. 1. Desfacere a unor corpuri dure (de-a lungul, rar, de-a latul) în două sau mai multe bucăţi, cu ajutorul unui obiect ascuţit, dur etc.; crăpare, spargere (II 1), zdrobire (I 1), (astăzi rar) despicătură (1). V. t ă i e r e (1). Cf. d e s -pica (1). Fărmătoriu să numeaşte un mineral când la despicare să farmă în mai multe bucăţi. J. CIHAC, I. N. 342/11, Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Despicarea manuală a lemnului se practică în special spre a obţine lemne de foc, lemn pentru doage, şindrilă etc. şi se execută în general cu toporul LTR2, cf. DL, DM, DEX. 4- F i g. Caută-ne în bunătatea Ta, Doamne ... opreşte despicările besericilor ..., a ereselor sculări de sârg răsâpeşte-le, cu puterea Svântului Tău Duh. dosoftei, l. 144/17. Printre efectele negative ale unirii [Bisericii Ortodoxe] urmează să socotim bunăoară despicarea ţărănimii române în două grupuri, blaga, g. 37. 2. (învechit) înaintare, deplasare într-o masă de apă prin anihilarea rezistenţei acesteia. Cf. d e s p i c a (4). Urma păsărilor în aer şi despicarea valurilor mării nu se şterg mai curând decât cugetarea morţii. MARCOVICI, C. 32/7. 3. F i g. Analiză, interpretare cu perspicacitate a unui lucru complex. Domnul D. G. n-a jăcut despicarea cuvenită, domnul D. G. a vătămat logica. RUSSO, S. 5. Cea dintâi operaţie intelectuală, în care am jăcut progrese, a fost despicarea unui argument rău şi căutarea locidui erorii. MAIORESCU, L. 167. Renunţând ...la despicarea complexelor sufleteşti, Caragiale nu joloseşte ... portretul fizic. VTANU, A. P. 128. Mai interesante sunt cazurile când despicarea semantică se realizează la poeţi dijeriţi, învederând perspective poetice proprii, direcţii asociative originale. ll 1973, nr. 4, 738. 4 E x p r. Despicare a firului în patru = cercetare cu minuţiozitate exagerată. Analist redutabil' romancierul şi-a înzestrat personajele cu puteri de observaţie şi despicare a firului în patru ieşite din comun. contemp. 1975, nr. 1 509, 1/10. 4. (Ind.) Şpăltuire. Cf. der, m. d. enc., dex. - PL: despicări. - V. despica. 5077 DESPICAT1 -668- DESPICĂTURĂ DESPICAT1 s. n. Faptul de a despica (1). Toporul slujeşte la despicatul lemnelor şi cioplirea lor, pentru a le da forma generală. PAMFILE, I. c. 125. - V. despica. DESPICAT2, -Ă adj. 1. Care este tăiat, spintecat în mai multe bucăţi. Cf. d e s p i c a (1). Iară când să plecă gios de căotă, ... vădzupământul casii despicat cu o căs-cătură groznică şi-ntunecată. DOSOFTEI, V. S. octombrie 41v/15. Gardul este stricat, iar parii dăspicaţi cei vechi sunt, şi lipsesc ca a patra parte dă pari (a. 1802). DOC. EC. 71. Numai atunci să altuiască când nu suflă vânturi răci şi uscate, care ceale ce sânt de altuit sau de înmugurit cu lemnul cel despicat ÎNV. pom. 85/5. Cartofe despicate şi ferbinţi. negulici, E. n, 122/2, cf. pontbriant, d. Acest val se aşaze într-un proţap despicat ca o foarfică. litinschi, m. 28/21, cf. lm, DDRF, RESMERIŢĂ, D. [Argatul] i-a şuierat în ureche, ca din limbă despicată, popa, v. 299. în bălţile Dunării pescarii aşază bucăţile de came în capetele despicate ale unor vergi. SADOVEANU, O. DC, 406. Dar un măceş în piatra despicată Cu rădăcina-n moarte a-nflorit. pillat, P. 205. Pe tarabele joase zăceau pepenii despicaţi. barbu, PRINC. 123. Semnul, fie chiar numai despicat, asigura o mai bună protecţie tuturor tipurilor de construcţii. BUTURĂ, EG. 363. Laiţa pe doi pereţi, lată de cca 63-70 cm, se făcea dintr-un butuc cioplit şi despicat, din lemn de brad sau de tei. PAVEL, S. E. 35. Cu aracii despicaţi, Cu strugurii atârnaţi, păsculescu, l. p. 303. + (Despre degete, unghii, cozi etc.) Care este format din două sau mai multe părţi, segmente. însă dentra-aceastea [dobitoace] nu veţ mânca den ceale ce nu aduc rumă-gătură şi den ceale ce nu-s despicate la copite, biblia (1688), 72V5. Talpa îi este ... cu copită împreunată, iară nu cu unghi[i] şi cu degete despicată, cantemir, I. I. I, 113. îndrăzneşte a crede că iepurii sânt cu unghiile despicate şi nu sânt spurcaţi. CĂPĂŢINEANU, s. 17/7. [Porcul] are dar după structura sa anatomică la picioarele mijlocii două copite, şi nu una despicată. MAIORESCU, L. 179. Poporul nu... confundă niciodată [caia] cuMilvus, pe care îl ştie cu coada despicată. BĂCESCU, PĂS. 221. + (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Care este prevăzut din croială cu o tăietură. Aplauze furtunoase marcară intrarea unei femei ... îmbrăcată într-o rochie neagră, foarte decoltată, despicată în faţă. barbu, I. I, 224. Este specifică numai ... românilor cămaşa bărbătească despicată în părţi. z. MIHAIL, T. P. 25. + (Despre animale) Care este spintecat sau înjunghiat. [Toma] scotea ... din porcul despicat: măruntaiele de totfelul. AGÎRBICEANU, S. 172. (F i g.) De bine mă cutremur şi-mi amintesc un an Cu lumea despicată, zâmbind din măruntaie. DIMOV, T. 33. 2. Despărţit în ramuri; ramificat. Cf. d e s p i c a (8). Vreau să-mi faci şi altfel de copaci decât cei cu ramurile despicate şi chinuite. ARGHEZI, C. J. 44. Cu ramurile despicate se cercuiau vasele de lemn. BUTURĂ, EB. I, 27. 3. (Regional; în forma dispicat; despre păr1) înspicat (Paltin - Odobeşti). Cf. H XI 503. 4. (Regional; despre vorbire) Răspicat (2) (Brăila). Şi fata de unde-o ia? ... Din oraşul Hârşova ...Pe fata hainului, Savai, Letinul bogat Şi de lege Lepădat, La cuvinte Despicat Şi la zestre Cam ciudat. TEODORESCU, P. P. 653. - PL: despicaţi, -te. - Şi: (regional) dispicat, -ă adj. - V. despica. DESPICĂTOR, -OĂRE adj., subst. 1. Adj., s. m. şi f. (învechit) (Persoană) care despică (1) lemne, pietre etc. Cf. CANTEMIR, I. I. II, 289, VALIAN, V., COSTINESCU, LM, PONTBRIANT, D. ^ F i g. E Cantemir, acest om aşa de bine informat, un spirit critic, un despicător al negurilor ce întunecă adevărul? IORGA, L. I, 284. 2. S. f. (Tehn.) Pană1 (II1). Cf. polizu, costinescu, DDRF, LTR2. 3. S. n. Instrument care serveşte la despicarea portal-toaielor groase şi la introducerea cu mai multă uşurinţă a altoiului în despicătură. Cf. ltr2. 4. S. m. (învechit, rar) Anatomist. Cf. cantemir, i. i. ii, 289, DDRF. - PL: despicători, -oare. - Despica + suf. -ător. DESPICĂTURĂ s. f. 1. (Astăzi rar) Despicare (1); (sens curent; concretizat) gaură, tăietură (11), crăpătură în lung. Despicând un bolovan mare îl băgară în despicătură şi trântiră piatra la loc. DOSOFTEI, v. s. octombrie 74r/27, cf. ANON. CAR. Mugurul cu vârful cel din jos întâiu se vâreşte în despicătură lemnului celui sălbatec. ÎNV. POM. 109/26, cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. După un pătrar de o oră, se făcu la stânga noastră o despicătură verticală în păretele zidului de stâncă, ce ne însoţise neîntrerupt până atunci, hogaş, DR. 1, 19. Aţi văzut desigur pereţii unui munte, ..., lăsând să se deschidă între ei despicătură adâncă a unei prăpăstii, bogza, V. J. 146. + Parte despicată (1) a copitei, a cozii etc. unui animal. Le-am putut urmări conturele, liniile aripii, despicătură elegantă a cozii cu egreta fină. ARGHEZI, S. Vin, 23. + Bucata desprinsă dintr-un material (lemnos) prin despicare (1); s p e c. aşchie, surcea. Pentru că iaste trestiia în doauo despicată şi fieştecare despicătură să face Iuntrişoară. aethiopica, 67r/6. Cel ce cugetă poami de multeplease şi soiuri să crească, acelu acolo unde e capetul celor de o pleasă, să împlânte câte o despicătură de lemn. ÎNV. POM. 124/15. După ce mă făcură numai răni cu despicături de trestie ...mă dărui babei. GORJAN, H. I, 160/8. Am fost să cumpăr un car de lemne, dar mi-o cerut cât dracu pe tată-său, şi n-am luat nici o despicătură, ca să-i viu de hac celui cu lemnu. ALECSANDRI, T. 1,317, cf. COSTINESCU, LM. Sara merse la beserecă, îşi luă un ulcior de vin şi o despicătură zdravănă de lemn. CONTEMPORANUL, III, 196, cf. DDRF, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. Şi ele au pus un mare vas pe vatră, Turnară apă-n el şi grămădiră Şi-aprinseră despicături sub dânsul MURNU, 0.135. Noul argat adusese de cu vreme braţe de despicături în casă. AGÎRBICEANU, s. 245, cf. resmeriţă, D., cade. [Domniţa] se trase lângă soba lungă. înăuntru ardeau despicături mari de lemn. sadoveanu, o. x, 274, cf. scriban, d. Gardurile [caselor] sunt din despicături de brad înfipte la rând în pământ, din acelea care rămân după scoaterea blănilor la ferăstraie. CĂLINESCU, 1. c. 45, cf. M. D. ENC., DEX. Surla era o construcţie în formă conică, din despicături de lemn. BUTURĂ, EG. 210. ^ (Glumeţ) [Pe femeie] bărbatu la cap o leagă, Cu-o despicătură-ntreagă. bârlea, C. p. 269. + S p e c. Crăpătură, tăietură făcută în lungime la obiectele de îmbrăcăminte, cu scop utilitar sau decorativ; decolteu; p. e x t prohab (I). I se vedeau ţâţele tari prin despicătură rochiei. BARBU, G. 243. Fredy al dumitale ... acum vreo treizeci-treizeci şi cinci de anis umbla desculţ şi cu cămaşa 5081 DESPICĂŢEL - 669 - DESPIERDE de cit ieşită prin despicătura pantalonilor, c. PETRESCU, c. v. 69, cf. alr sn rv h 1 179/537. 2. Tăietură lungă şi adâncă făcută în corpul sau în părţi ale corpului unor fiinţe; loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; spintecătură (1). Şi le luă toate [animalele] şi le împărţi pren mijloc ... şi să pogorâră pasările pre trupurile despicăturile lor, şi şezu cu dânsele împreună Avram. BIBLIA (1688), 10V28. Despintecăm pântecele ei ca să scoatem copilul dintr-însa, care despicătură este ceva mai lesne de jăcut. MEŞT. moş. 110/28. Despicătura traheei artire în bronhe corespunde tocmai la această jaţă. KRETZULESCU, a. 353/6. Nevastă-mea luă atunci un cuţit de bucătărie, îl înfipse... în abdomenul peştelui,făcându-i o despicătură mare. CĂLINESCU, C. O. 11. O despicătură mortală în măruntaiele unui trup viu. BENIUC, M. C. I, 93. La victime s-au găsit despicături în cap, semn căjuseseră folosite, pe lângă pistoale, şi topoarele. PREDA, DELIR. 144, cf. D. med., M. D. enc., dex. + S p e c. (învechit, rar) Bucată desprinsă din corpul unor fiinţe. Şi pre berbeace îl vei spinteca în două şi părţile, şi vei spăla maţele şi picioarele cu apă, şi vei pune deasupra despicăturilor împreună cu capul, biblia (1688), 60V53. + Tăietură lungă, făcută ca semn distinctiv la urechea unor animale spre a fi mai uşor identificate de posesor. Tot în această categorie intră şi despicătură „semn în urechea oilor”. scl 1955,122, cf. chest. v 156/53. - PL: despicături - Despica + suf. -ătură. DESPICĂŢEL, -E adj. (Prin vestul Transilv.) Diminutiv al lui d e s p i c a t2 (3). Un cerbuţ cam surior Şi la păr despicăţel ALEXICI, L. P. 155. - PL: despicăţei, -ele. - Despicat + suf. -el DESPIEDECĂ vb. I v. despiedica. DESPIEDECĂRE s. f. v. despiedicare. DESPIEDECĂT, -Ă adj. v. despiedicat. DESPIEDICĂ vb. I. T r a n z. î. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică animale, în special cai sau, p. e x t., oameni) A scoate piedica (2), a lăsa liber. Cf. lb, valian, V., POLIZU, DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade, SCRIBAN, D., DL. Despedicarăm caii, îi legarăm, încălicarăm pe ei şi o luarăm la goană. PREDA, M. s. 158, cf. DM, M. D. ENC., DEX. Nu te căina, Nu te văira! Că eu de mâna dreaptă te-oi lua, De picioare te-oi despiedica, De mânuri te-oi deslega. MARIAN, î. 16. Din cap i-am turnat, De scai voiniceşti l-am măturat, Chicioarele i-am deşchedecat Mâinile i-am descurcat, mat. FOLK. 1 537. Eu sunt aia, care jac Şi nu dăsjac. împiedec Şi niciodată nu dăspiedec. Leg şi niciodată nu dăsleg. PĂSCULESCU, L. P. 118. 2. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică picioarele unui animal sau roţile unui vehicul) A scoate piedica (4 a). Adăpându-i [pe boi], dăspiedică, trec gârla şi o iau la sănătoasa-nainte. jipescu, 0.152, cf. PONTBRIANT, D., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. împiedică la deal şi despiedică la vale, se spune despre omul prost, care face totul pe dos. Cf. zanne, p. i, 154. ^ E x p r. (Regional) A despiedica caii = a) a da frâu liber cuiva, a lăsa în voia lui. udrescu, gl.; b) a pleca în altă parte. id. ib. 3. (Complementul indică arme de foc) A ridica piedica (4 c). Două! numără Bandatşi despiedică arma. VINEA, L. II, 292, cf. M. D. ENC., DEX. -Prez. ind: despiedic. - Şi: despiedecâ (alexi, w., TDRG, CADE, scriban, D., DM, dex), despedicâ, (învechit) despedeeâ (lb, alexi, w., scriban, d.) vb. I. - Pref. des- + [îm]piedica. DESPIEDICÂRE s. f. Acţiunea de adespiedica şi rezultatul ei. Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., costinescu, lm, m. d. enc. 279, dex. -PL: despiedicări. - Şi: (învechit, rar) despiedecâre (costinescu), despedicâre (lm) s. f. -V. despiedica. DESPIEDICĂT, -Ă adj. 1. (Despre animale, în special despre cai sau, p. e x t, despre oameni) Căruia i s-a scos piedica (2), care e lăsat liber. Cf. despiedica (1). Cf. PONTBRIANT, D., LM, RESMERIŢĂ, D. Femelajără bărbat e ca şi un cal despiedicat. VISSARION, B. 108. Ţara jără-mpărat Ca calul despedicat. mat. FOLK. 214. -y* F i g. Ce încă văzându-se ca dintr-o piadecă a învăţăturilor tătâne-său slobod şi despiedecat. CANTEMIR, HR. 211. 2. (Despre vehicule) Căruia i s-a scos piedica (4 a). Cf. despiedica (2). Să nu laşi căruţa despiedicată. UDRESCU, GL. 3. (Despre arme de foc) Căruia i s-a ridicat piedica (4 c). Cf. d e s p i e d i c a (3). Am uitat puşca despiedicată. UDRESCU, GL. -PL: despiedicaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) despedicat, -ă, (învechit) despiedecat, -ă adj. - V. despiedica. DESPIELĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Fără piele; jupuit. Socotind că e vreun stârv, sau vreo vită despielată ..., se pogorî din aer cu iuţeală ca de fulger, îl răpi în ghiară, şi iar se înalţă cu dânsul GORJAN, H. IV, 103/34. -PL: despielaţi, -te. - Pref. des- + piele + suf. -at. DESPIEPTĂNÂT, -Ă adj. (Rar) Cu pieptănătura desfăcută, cu părul în dezordine. Era despieptănată şi avea o claie de păr vopsit roşu şi ondulată permanent, ceea ce acum o jacea şi mai zbârlită, v. rom. decembrie 1950, III. Avea şi mătuşa o jată despieptănată. ARGHEZI, S. I, 201, cf. DL. - PL: despieptănaţi, -te. - Pref. des- + pieptănat. DESPIERDE vb. III. Refl. (învechit) A se pierde (1), a se prăpădi (1), a dispărea; a pieri (3). Şipotrebiră-se (cumpliră-se Hpeiră V despierdură-se D) în Indoru şi fură ca gunoiul pământului psalt. 171. ^ T r a n z. F i g. Despierde-vei, Doamne, buze-nşelătoare, a limbă sămaţă, de rău grăitoare. DOSOFTEI, PS. 85/9. - Prez. ind.: despierd. - Pref des- + pierde. 5091 DESPIERI -670- DESPLECTIT DESPIERI vb. IV. 1. T r a n z. (învechit, rar) A pieri (2). Fum cu stereveie faţă să le arză, Şi ca de foc ceară, răstopiţ să cază, Şi toţ pizmătarii de-a Lui faţă svântă Aşe să despieie şi să cază-n smântă. dosoftei, PS. 440/8. 2.1 n t r a n z. (Rar) A reînvia. Cf. da. - Prez. ind.: despiei. - Pref. des- + pieri. DESPIETRI vb. IV. T r a n z. (în basme; complementul indică fiinţe împietrite) A reda viaţă, a scoate din starea de împietrire. Cf. T. papahagi, c. l. Ce pofteşti, stăpână? Să mă despietreşti. Apoi îi zise: cari sunt fraţii mei? Ea-i arătă două pietre şi-i zise: aceştia sunt. fundescu, l. p. i, 171. - Prez. ind.: despietresc. - Pref. des- + [îm]pietri. DESPIETRIFIC vb. LRe f 1. (Rar; despre fiinţe) A reveni din starea de stană de piatră la cea normală. S-au despetriflcat toate cătanele şi începură a-şiface exerciţiile chiar ca şi în minutul când sepetrificaseră. reteganul, p. iv, 12. - Prez. ind.: despietrific. - Şi: despetrificâ vb. I. - Pref. des- + pietrifica. DESPIETRÎRE s. f. Acţiunea de a despietri şi rezultatul ei. Cf. mda. - PL: depietriri. - V. despietri. DESPIETRÎT, -Ă adj. (în basme; despre fiinţe împietrite) Care a fost readus la viaţă, care a fost scos din starea de împietrire. Cf. mda. - PL: despietriţi, -te. - V. despietri. DESPÎNĂ s. f (învechit) Stăpână (2); soţie a unui despot (1). După ce o au luat şi au avut prunci cu dânsa, mai târziu despină încă o au făcut, căci el mai de demult era despot ŞINCAI, HR. 1,291/7, cf. ARISTIA, PLUT. Slăvită despină se arătă în catisma. SADOVEANU, O. XII, 41. - PL: despine. - Din slavon, asciihna. Cf. ngr. Sso^oiva. DESPINTECÂvb. I. T r a n z. 1. (învechit şi popular; complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A spinteca (1). Despintecăm pântecele ei ca să scoatem copilul dintr-însa. MEŞT. MOŞ. 110/27, cf. valian, v., POLIZU, PONTBRIANT, D. Pe muchea cadrului se vede cum mistreţii ucişi sunt transportaţi pe spinarea elefanţilor şi apoi cum slujitorii îi înjunghie şi-i despintecă. ODOBESCU, S. m, 110. Se repede spre Niţă cu sabia ridicată să-i des-pintece capul CARAGIALE, ap. CADE, cf. TDRG, PAMFILE, DUŞM. 206. Au despintecat-o, i-au scos inima, din care curgea sânge curat. DUMITRAŞCU, STR. 6, cf DL, DM, DEX. [Ionică] scoase paluşul de la brâu, despintecă smăul, îi scoase inima. şez. vn, 13. li despintic urechea în duau. alr 1 1 800/614. 2. (Regional) A spinteca (3). (R e f 1. p a s.) Vara şi toamna, când castraveţii sunt copţi, se despintecă şi li se stoarce zeama. PAMFILE - LUPESCU, CROM. 200. - Prez. ind.: despintec. - Şi: (învechit) despântecâ vb. I PONTBRIANT, D. - Pref. des- + spinteca. - Despântecâ: prin apropiere de pântece. DESPINTECÁRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Spintecare (3). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., lm. - PL: despintecări. - Şi: (învechit, rar) despântecâre s. f. pontbriant, d. - V. despintecă. DESPINTECÁT, -Ă adj. (învechit) Care este spintecat2 (1). Arată pieliţa vinelor despintecată. MEŞT. MOŞ. 115/19, cf. PONTBRIANT, D., LM. Ioan... găseşte pe Dumitru mort cu gâtul tăiat şi pântecele despintecat ARHIVA, I, 605. - PL: despintecaţi, -te. - Şi: (învechit) despântecât, -ă adj. PONTBRIANT, D. -V. despintecă. DESPINTECĂTOR, -OÁRE adj. (învechit, rar) Care spintecă (1). Cf. valían, v. -PL: despintecători, -oare. - Despintecă + suf. -tor. DESPINTECĂTIJRĂ s. f. (Prin Mold.) Spintecătură (3). în această despintecătură (spintecătură) se pune alt beţişor, care face cu sulul un fel de cruce, pamfile, j. n, 90. -PL: despintecături. - Despintecă + suf. -ătură. DESPIRONÍ vb. IV. R e f 1. şi t r a n z. (Rar) A (se) desprinde din piroane. Cf. dex2, mda. -Prez, ind.: despironesc. - Pref. des- + pironi. DESPIRONÍT, -Ă adj. (Rar) Care s-a desprins din piroane. Cf. mda. -PL: despironiţi, -te. - V. despironi. DESPLÁCE vb. III v. displăcea. DESPLANTÁ vb. I v. deplanta. DESPLANTÁRE s. f. deplantare. DESPLANTÁT, -Ă adj. v. deplantat. DESPLÁCÉRE s. f v. displăcere. DESPLÁCÚT, -Ă adj. v. displăcut. DESPLÂNT vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică talpa piciorului) A smulge (2). î-au desplântat talpele de la picioare. DOSOFTEI, v. s. septembrie 4v/26. - Prez, ind.: ? - Pref. des- + plântă1. DESPLECTÍ vb. IV v. despleti. DESPLECTÍT, -Ă adj. v. despletit. 5113 DESPLETI -671- DESPLETIT DESPLETI vb. IV. T r a n z. (Complementul indică părul1 I 1 împletit, aranjat; de obicei cu pronumele în dativ) A desface din împletitură, din strânsoare, a lăsa în voie; p. e x t. a răsfira (1). Cf. lb, valian, v. Părul despletindu-mi, mă voi ducesă mă-nec? PR. DRAM. 360, cf. POLIZU, pontbriant, D., LM. Părul moale despletindu-şi, Faţa-n apa mea privindu-şi, Să m-atingă visătoare Cu piciorul? EMINESCU, 0.1,122. Simina... începu să plângă şi urcă scările casei despletindu-şi părul slavici, O. I, 272. Mâne blonda păstoriţă Despletind a ei cosiţă Toată ziua la izvor, Va privi cu drag la plete. COŞBUC, P. I, 157, Cf DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. De frumuseţea ei mersese vestea; s-o fi văzut despletindu-şi bogatul păr ca mierea arsă. M. I. caragiale, c. 73, cf. SCRIBAN, D. Şi-i despletea cozile, teodoreanu, m. n, 51. Fata îşi despletise cozile şi cânta ceva îngânat, barbu, G. 227, cf. dl, DM. Se apucă speriată să-şi despletească cozile negre. BĂNULESCU, I. 33, cf. DEX. Dacă tu, bade-i pomi Părul mi l-oi despleti Şi pre tine te-oi jeli! JARNÎK-BÂRSEANU, D. 110. Şi nu-l lasă soru-sa Despleti-ş-ar cosiţa. RETEGANUL, TR. 158. Ia-mă, măi mândruţ, cu tine, Că-i vedea c-om trăi bine. C-am coadă-mpletită-n şasă, Şi coada oi despleti. BÎRLEA, l. P. M. I, 69. Despleteşte-ţi coadele, închide ferestrele. FOLC. OLT. - MUNT. n, 448. ^ F i g. Câteva discursuri îşi despletiră spiralele. ANGHEL,PR. 40. Mi-am despletit privirile pe vânt. al. philippide, a. 28. Noaptea îşi despletea şuviţele de neguri până ce luna plină, portocalie îşi arăta faţa prin zdrenţele norilor poleiţi, bart, E. 316. [Un băietan] venea să despletească străvechile eresuri, labiş, P. 78. ^ Refl. pas. Printr-un fel de magie imitativă, se deznoadă cozile şi se despleteşte părul femeilor care se trudesc să nască, candrea, F. 39. (Prin analogie) Un capăt al tierei se introducea în sul, apoi teara se despletea şi se întindea. BUTURĂ, EG. 293. ^ R e f 1. Părul i se despleti somptuos pe umeri, pe spate. VINEA, L. I, 249, cf. M. D. ENC., DEX. (F i g.) învăţarea privată ... prin dobânda cea sufletească nu se poate cu totul despleti. MAN. înv. 3/28. S-au despletit pădurile, Şi plâng cu tine stâncele. HELIADE, o. i, 350. Vezi colo unde râul suspină trecător, Subt salcia jălindă ce trist se despleteşte. CR (1839), 3Vl5. Zări... cum se despletisără cele două braţe albe, ca două aripi. CONV. LIT. v, 66. Nenumăratele pâraie se despletesc, în cărări de argint, peste întinsele şesuri. vlahuţă, ap. cade. Para focului, înaltă, se despletea, în plete roşii. CAMILAR, N. I, 91. Câteodată iese în faţa casei şi se uită lung la norii albi care se despletesc cu graţie peste vârfurile munţilor. contemp. 1954, nr. 408, 4/4. + (Complementul indică oameni, mai ales femei) A-i desface, a-i răvăşi părul1 (11) prins sau strâns într-o împletitură. Vântul ... merge la copile ... Şi râzând le despleteşte. ALECSANDRI, POEZII, 154. ^ R e f 1. Fata a rămas pe malul lacului, plângând pe Făt-Fmmos şi despletindu-se de deznădejde. GALACTION, O. 325. - Prez. ind.: despletesc. - Şi: (învechit, rar) desplecti vb. IV. LM. - Pref. des- + [îm]pleti. DESPLETIRE s. f. Acţiunea de a (se) despleti şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu, DDRF. Despletirea părului... îmi cădea pe faţă şi pe mâni. IBRĂILEANU, A. 51, cf. M. D. ENC. 279, DEX. ^ F i g. Să torc un alb fuior De moi miresme-n albă displetire. AL. PHILIPPIDE, A. 23. Poţi să sfărâmi viaţa în pumn, ca pe un bulgăr şi să arunci ţărâna spre cele patru despletiri de zare. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,13. Şi pe albastrele despletiri ale Mării Egee, La ţărmuri vechi oprită-ncremenise Corabia vicleanului Ulisse. BOUREANU, s. p. 3. Aspectul sălbatic al văilor în zona muntoasă se modifică în câmpie, cursurile având numeroase despletiri şi meandrărl JUD. ROM. soc. 99. - PL: despletiri - Şi: (rar) displetire s. f. - V. despleti. DESPLETÎT, -Ă adj. (Despre părul1 împletit, aranjat) Care este desfăcut din împletitură, din strânsoare, lăsat în voie; neîmpletit; răsfirat2 (1). Cosiţile nici cu totul împletite, nici despletite (a. 1773). GCR II, 91/34. Şi aşa cu capul gol şi cu cosiţele despletite să le poarte prin cetate de ocară. MINEIUL (1776), 144v2/24. Fluşturând cu părul despletit ca nişte următoare a lui Bacus. MAIOR, T. 195/18. Părul ei despletit este în jocul zefirilor. PÂCLEANU, I. n, 101/4. Dânsa, cu părul despletit ..., scotea nişte urlete întocmai ca un tigru, pelimon, I. 9/4, cf. pontbriant, D., LM. Hainele îi erau în neorânduială şi cu părul despletit. contemporanul, 1,147. Cine-o vedea cu părul galben şi lung, despletit... ar fi gândit că-i o înmărmurită zână a undelor. EMINESCU, P. L. 22. Şi ca o vrăjitoare... Cu părul despletit, Ea-l urmări nebună întruna pân-la ziuă. MACEDONSKI, O. I, 386. Femei cu părul despletit, nebune. VLAHUŢĂ, S. A. I, 182, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Din Antichitate şi până în ziua de astăzi, la toate popoarele civilizate, părul despletit, la femei, e semn de jale. CANDREA, F. 38, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. îîl şanţul viilor, o femeie ... aproape leşinată ... Părul despletit, amestecat cu mâzgă. STANCU, D. 156. Uscă-mi tălpile în despletitul tău păr. vulpescu, P. 104. în Vălenii Rugineşti, la horă fetele făceau şi coc despletit cu „cârlionţi” împodobit cu piepteni şi flori. PAVEL, S. E. 94. C-un păr galben despletit, Jos pe braţe sclobozit. FOLC. TRANSILV. I, 83. ^ (Prin analogie) Bici galben despletit. PĂSCULESCU, L. P. 46. ^ F i g. Hora... îşi întindea jocul în sus... până în malul apărat de sălcile desfrunzite, care-şi plângeau crăngile despletite până la pământ. LUC. vn, 18. Lumina niciunei forţe nu-şi jucase încă despletitele văpăi. ANGHEL, PR. 125. Sălciile ... îşi încolătăceau ... vergile fragede şi despletite până în oglinda încreţită a apei. C. PETRESCU, S. 28. Era vrăjit de frumuseţea drumului, care trecea acum pe subt o luncă deasă de sălcii bătrâne, prin care răzbătea strălucirea despletită a soarelui. MIRONESCU, S. 105. M-am atins de părul ei ca de-un viitor despletit. VOICULESCU, POEZII, 1,267. A fost şi cutremurul; mai este şi ploaia asta cu neguri despletite. SADOVEANU, O. xm, 427. Fără a folosi tehnica muzicală a simboliştilor, nu recurge nici la deznădejdile despletite ale romanticilor, ca să facă un spectacol patetic de suferinţă. CONSTANTINESCU, S. I, 36. Am iubit ... Despletitele răchite, labiş, P. 165. ^ (Adverbial) ,4 sclavei părul negru ascunde displetit C-o mantă de matasă pe scumpul ei Jezid. CONV. lit. H, 266. Părul ei curgea pe umeri displetit şi încâlcit. ALECSANDRI, O. p. 73. + (Despre oameni, mai ales despre femei) Cu părul răvăşit, nepieptănat, în dezordine, în neorânduială. Şi ieşiră muierile lor despletite, şi zgâriate pre obraz, şi cu featele 5116 DESPODOBI -672- DESPOPI şi cu coconii. ALEXANDRIA (1794), 60/11. Plângi fără încetare .... precum plâng şi fălesc femeile displetite pe secriul mut a soţilor. RUSSO, s. 145. Dimineaţa şi seara merg dese răsfaţă câteva ...fete mari... despletite. GHICA, C. E. II, 319. Copii mărunţi şi mama şi fete displetite. ALECSANDRI, 0.214. Baba muri chiar în acea zi şi nurorile despletite, o boceau de vuia tot satul CREANGĂ, o. 10. în faţa noastră o femeie despletită ... cu ochi înfioraţi de spaimă ţine un copil în braţe, contemporanul, Vî, 93. Femei despletite, cu câte-un ţol în spate căutau să-i mângâie. SĂM. II, 664. Plâng la răspântii mame despletite! IOSIF, v. 69. Fusese găsită rătăcind despletită şi despoiată ...pe malul lacului, m. I. caragiale, C. 130. Madam Merişor, pe jumătate îmbrăcată, despletită şi desperată, striga, brăescu, O. A. I, 44. A găsit toată strada plină de militari, de neveste despletite şi zăpăcite de spaimă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 365. O ţigancă tânără, despletită, cu ţigarea în gură, îşi oferea albăstrelele de-a lungul peronului. ARGHEZI, S. XI, 72. Mamele mergeau sinistre şi despletite. CĂLINESCU, c. o. 45. Fecioare despletite, cu părul curs pe spate Spălau, în apă, valuri de in imaculate. PERPESSICIUS, S. 7. Iar la clavir o brună despletită, Cânta purtând o mantie cernită, bacovia, p. 90. La fântâna cu răchită, Şade-o fată despletită. FOLC. mold. I, 399. ^ F i-g. Luna se ivi printre nori, searbădă şi despletită. GANE, N. I, 26. Prin noapte, toamna despletită, în mii de fluiere cântă. BACOVIA, o. 70. Lungi, sub despletita şatră, Dorm ţiganii. PARASCfflVESCU, C. Ţ. 144. Zăpada fugea despletită pe uliţele oraşului. BENIUC, M. C. I, 347. (în contexte cărora le conferă ideea de intensitate maximă a durerii, a disperării, a acţiunii etc.) Am văzut pe el durerea despletită alergând. VLAHUŢĂ, S. A. 1,246. Prin bolţile surpate şuierau şi miorlăiau ca furii despletite vânturile iernii. COCEA, S. I, 322. Pe câmpiile vaste trece vântul despletit DEMETRIUS, A. 44. (Adverbial) Vântul care se ridicase în seara aceea bătuse, despletit, două zile şi două nopţi. DEMETRIUS, A. 149. ^ (Substantivat) Mori muiere, mai ciupoasă ... Să-mi iau alta, mai hireşă, Nu ca tine-o despletită, bîrlea, c. P. 270. + (Substantivat, f. art.; prin sudul Olt.) Termen eufemistic pentru moarte. însăşi Moartea, personificată, nu trebuie pomenită, ci e numită la noi Despletita. CANDREA, f. 260. -Pl.: despletiţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) displetit, -ă, (învechit, rar) desplectit, -ă adj. lm. - V. despleti. DESPODOBÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. A(-şi) scoate podoabele (I 1). îndată ce-l despodobesc, rămâne o gloabă. C. STAMATI, ap. CADE, cf. PONTBRIANT, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Albii cavaleri, Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce-au fost de-apururi: caişii, zarzării şi prunii. ANGHEL, P. 18. ^Tranz. Fig. Adunarea deci, votând împământenirea unui individ, care n-ar fi în condiţiile prescrise de Constituţie, dă un vot nul, adecă neconstituţional, iar noul cetăţean trecut prin biroul de împământenire arfi cu toate acestea despodobit de drepturile sale de către orice sentinţă de tribunal EMINESCU, O. X, 335. 4 Tranz. Fig. A urâţi (1). Acea linie monotonă ce-şi destinde aşternutul său gronţuros pe pietriş gălbui..., îmi pare un ce anormal, ... care despodobeşte natura, fără d-a face onoare imaginaţiunii, bunului gust. ODOBESCU, s. I, 376. Era devorat de o ambiţie care-l despodobea, îl făcea urât. BARBU, PRINC. 47. - Prez. ind.: despodobesc. - Pref. des- + [îm]podobi. DESPODOBÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a (se) despodobi. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - PL: despodobiri. - V. despodobi. DESPODOBÎT, -Ă adj. (Rar) Care este lipsit de podoabe (I 1), de pe care s-au scos podoabele. Cf. PONTBRIANT, D. (Prin analogie) Dar ochii ei căzură pe luminişul pe care anii i-l lărgiseră pe creştetul lui despodobit. VINEA, L. n, 128. -PL: despodobiţi, -te. - V. despodobi. DESPOFILÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Prin nord-vestul Munt; despre cai, boi, vaci, capre) A desface povila1 de la picior, a scoate din povilă1, a (se) dezlega. UDRESCU, GL. Despofilează caii, lasă-i slobozi, nu mai fug ei d-aci. id. ib. S-a despofilat calul. id. ib. - Prez. ind. despofilez. - Şi: despomilâ vb. I. UDRESCU, gl. - Pref. des- + pofilă. DESPQIÂ vb. I v. despuia. DESPOIÂRE s. f. v. despuiere. DESPOIAT, -Ă adj. v. despuiat. DESPOIERE s. f. v. despuiere. DESPOIETOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. v. despuitor. DESPOIETURA s. f. v. despuitură. despoit6r\ -oare s. m. şi f. v. despuietor. DESPOITOR2, -OÂRE s. m. şi f. v. despuitor. DESPOLIÂT, -Ă adj. v. despuiat. DESPOLIATORIU, -IE adj., s. m. şi f. v. despuitor. DESPOMILÂ vb. I v. despofîla. DESPONE vb. III v. dispune. DESPONÎBIL, -Â adj. v. disponibil. DESPOPÎ vb. IV. T r a n z. (învechit) A răspopi. El a popit pe Grigorie Vodă şi iarăşi el îl va despopi. AMIRAS, LET. III, 138/12. Vestea... ajunse până la Mihai, care puse pe mitropolit de-l despopi. BĂLCESCU, M. V. 185, cf. PONTBRIANT, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. ^ R e f 1. Despopeşte-te repede! Popa, tremurând, îşi tunse părul, 5134 DESPOPIRE -673- DESPOT îşi tăie barba, şi-o rase, apoi lepădă hainele popeşti, VISSARION, B. 374. - Prez. ind.: despopesc. - Pref. des- + popi. DESPOPÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a des-p o p i şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., ddrf, RESMERIŢĂ, D. -PL: despopiri. -V. despopi. DESPOPÎT adj. (învechit) Răspopit. Cf. pontbriant, D., LM, DDRF, RESMERIŢĂ, D. - Pl.: despopiţi. - V. despopi. DESPOPORÂ vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică oraşe, regiuni etc.) A depopula. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Buenos Aires a fost... din nou despoporat la 1539. ARHIVA, I, 488, cf. DDRF, ALEXI, W.^Re fl . pas. Bogaţii locuind însă, după obiceiul roman, mai ales prin oraşe, înţelegem uşor cum aceste trebuiră să se despoporeze mai curând. XENOPOL, I. R. i, 222. -Prez. ind.: despoporez. - Pref. des- + popora. DESPOPORARE s. f. (învechit) Depopulare. Cf valian, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Din pricina despo-porării ţării, tributul n-ar putea fi respins. ARHIVA, n, 584, cf. DDRF. - PL: despoporări. - V. despopora. DESPOPORAT, -Ă adj. (învechit; despre oraşe, regiuni etc.) Depopulat. Ţara dispoporatăprin învingerea ce au suferit Decebal ...au trebuit din nou a se coloniza. FM (1843), 1142/9, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. - PL: despoporaţi, -te. - Şi: dispoporât, -ă adj. - V. despopora. DESPOPULÂ vb. I v. depopula. DESPOPULÂRE s. f. v. depopulare. DESPOPULARIZÂ vb. I v. depopulariza. DESPOPULĂT, -Ă adj. v. depopulat. DESPOSEDÂ vb. I v. deposeda. DESPOSEDÂRE s. f. v. deposedare. DESPOT, -Ă s. m. şi (rar) f. 1. (în Antichitate şi în Evul Mediu) Conducător cu puteri discreţionare; tiran (11). Mizet paşa ... după ce au înfrânt pre Gheorghie despotul sârbesc, strângând oaste, au întrat fără veste în Ardeal. M. COSTIN, O. 281. Cu numele de dispot şi de crai Stăpâniia. CANTEMIR, HR. 397, cf. LEON ASACHI, B. 85/9. Despotul d-altă lege, Ce nu prea ştie multe, încai te-nvaţă minte Săpoţifi om o dată. HELIADE, O. 1,225. Pentru buna ospeţire ce i se făcu, hărăzi domnului Alexandru titlu de despot SĂULESCU, HR. I, 119/24. Născut din despopi Serbiei, prin evlavia lui şi învăţătură agiunse mai pe urmă la astă treaptă înaltă. ASACHI, S. L. II, 96. N-am putere a porunci ca un despot. CR (1839), 1313/36, cf. valian, v. Un asemenea monarh se numeşte despot. RUS, 1.1, 73/4. Acea mână de oameni, imagină şi întemeie libertatea, de faţă cu acele naţii şi cu acei despoţi carii o striveau. NEGULICI, E. II, 162/12, cf. stamati, D., polizu. Oamenii cu gândiri sincere ... când cugetările lor nu sunt întemeiate pe raţiune şi pe ştiinţă, fac mai mult rău şi aduc ţării lor mai multă vătămare decât despoţii cei mai aprigi. GHICA, C. E. Iii, 59. Aş vrea ...Să pierz ideea tristă ...Că lumea moştenire despoţilor s-a dat ALEXANDRESCU, P. 80, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., DDRF. Despotul Gheorghe al Serbiei...pune după înfrângerea luiHuniade mâna pe el. xenopol, I. R. IV, 48, cf. alexi, w. Se zicea despot de Naxos şi de Păros, iorga, C. I. I, 40. în locul unei ceacâre fete de crai, ai o frumuseţe de doamnă din Basarabii descălecători ai Munteniei şi din cea mai veche spiţă de despoţi ai Serbiei. DELAVRANCEA, o. ii, 92, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, CAMIL PETRESCU, B. 45, DL, DM. [Gheorghe] este urmaş al despoţilor Serbiei. IST. lit. ROM. I, 433. Analele acelor vremuri consemnează numeroase bătălii... şi preocuparea despoţilor chinezi de a avea ... armate puternice, magazin ist. 1968, nr. 10,79, cf. dex. ^ F i g. Ei [graurii] poeţi sunt ai câmpiei, Şoimul este-al lor despot coşbuc, P. I, 264. + (Prin lărgirea sensului) Persoană excesiv de autoritară, care, în acţiunile sale, nu ţine seama de alţii, care vrea să-şi impună cu orice preţ voinţa. Care ajunge la întieţime Despot şi tiran fără milă Să face. BUDAI-DELEANU, Ţ. 368. Musele nice pot avea plăcere a se aşeza acolo unde mâna de fer a despotului voeşte a se învârti numai prin întunerec. RUS, I. II, 267/22. Neînvăţătura, care face puterea despoţilor, îi răstoarnă după ce îi slujeşte. NEGULICI, E. 1,63/13. Iată, mă dezbrac de aceste vestimente ..., de aceste curse în care despoţii mei m-au ţinut prins. LĂZĂRESCU, S. 148/8. Sunt domn, stăpân şi despot al acestui oraş. NEGRUZZI, S. in, 405. Această femeie este o despotă. COSTINESCU. Radicalii, când ajung în funcţii de ale statului, devin uşor despoţi. MAIORESCU, D. V, 87. Cine nu se cutremură, când gândeşte că gustul unui despot ajunge, pentru a osândi tinerimea plină de putere a unui popor, contemporanul, I, 399, cf. şăineanu2. Am fost eu despotă? - Oho! răspunseră toţi în cor, spre mirarea ei. CAMIL PETRESCU, O. III, 28, cf. DL, DM. Este un despot cu înfăţişare de preot catolic, de iezuit. românia literară 1972, nr. 6,17/3, cf dex. De altfel în orice despot există această invaliditate, această neputinţă de a transforma fiinţa comunităţii care-l cuprinde în mediul său intern. LllCEANU, J. 127. ^ (Adjectival) O icoană a stăpânei despote ce domneşte brutal peste cei fără drept şi ... manifestă dispreţ pentru demnitatea umană. EMINESCU, O. XIV, 273. 2. (în Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ţinut. Dă acestui demnitar rangul al patrulea, după despot, sevastocrator şi cezar. BUL. COM. IST. V, 75, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Accentuat şi: despot. - PL: despoţi, -te. - Şi: (învechit) dispot s. m. - Din slavon. AecnoTk. Cf. ngr. 5 s a iz o x i ţ . 5146 DESPOTAT - 674 - DESPOTICESC DESPOTĂT s. n. 1. Teritoriu guvernat de un despot. Arătat-am la anul trecut că Sigismund Batori a primit despoiatul sârbilor (a. 1596). şincai, HR. II, 252/33. Se face stăpân pe despoiatul Epirului. MAGAZIN IST. 1970, nr. 4, 59, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Demnitatea de despot (2); (învechit) despotăţie. Cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: despoiate. - Despot + suf. -at. DESPOTĂŢÎE s. f (învechit) Despoiat (1). Aşijderea mai iaste într-această carte scrisă şi despotaţiia svântului Selivestru Papă de Răm (sec. XVII). CAT. man. 1,182. - PL: despotăţii. - Despot + suf. -ăţie. DESPOTCOVÎ vb. IV. R e f 1. (Mai ales despre cai) A-şi pierde potcoavele, a rămâne fără potcoave. Cf. POLIZU, ALEXI, w., CADE, DL, DM, M. D. ENC. Tot trecând la mândra dealul, Mi s-a despotcovit calul hodoş, P. P. 47. Dialu ghini n-am suit, Calu \ s-o dispotcogit. MAT. FOLK. 1 351, cf. folc. olt.-munt.i, 174. + T r a n z. (Complementul indică mai ales cai) A scoate potcoavele. Cf. VALIAN, V., PONTBRIANT, D., M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: despotcovesc. - Pref des- + potcovi. DESPOTCOVÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (s e ) despotco vi şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, D., COSTINESCU, LM. -PL: despotcoviri. - V. despotcovi. DESPOTCOVÎT1 s. n. Faptul de a (s e) despotcovi; despotcovire. Cf. da, mda. - V. despotcovi. DESPOTCOVÎT2, -Ă adj. (Mai ales despre cai) Căruia i-au căzut sau i-au fost scoase potcoavele; fără potcoave. Aflu că un cal e despotcovit! alecsandri, t. I, 385, cf. cade, dl, dm, dex. -PL: despotcoviţi, -te. - V. despotcovi. DESPOTEŞTE adv. (învechit, rar) Ca un despot (1). Cf LM. - Despot -f suf. -eşte. DESPOTIC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care procedează după bunul său plac; absolut, arbitrar; (învechit, rar) despoticesc; (despre manifestări ale oamenilor) care denotă voinţa unui despot (1), adesea nerespectând şi încălcând voinţa şi drepturile altora. [Nicolae Mavrocordat] lua veniturile ca nişte proprietari despotici (a. 1716). ŞINCAI, HR. III, 246/18. Purtarea această despotică a luiAlecsandm a adus la deznădăjduire pe mulţi. F. AARON, I. n, 105/10. El prin uneltiri şi mijloace despotice caută a-şi întinde puternicia casei sale regale, săulescu, HR. I, 202/11. A dobândit asupra inimii o putere despotică. PÂCLEANU, I. II, 176/16. O mulţime de episcopi ... îşi făceau de cap cu măsurile lor despotice. BARIŢIU,P. A. Iii, 4. Cât sânge, câte chinuri şi câtă grozăvie Pentr-un monarc despotic şi oarba sa trufie. ALECSANDRI, O. 139. Totul este să nu fie procedura despotică. MAIORESCU, D. I, 175. Mi-a luat braţul cu un gest... despotic, ibrăileanu, a. 107. Alexei face cunoştinţă cu bunicul, om mărunţel aprig şi despotic. sadoveanu, E. 259. Din poveştile mamei sale, Andrei încerca să şi-o închipuie pe bunica tânără, o femeie neobosită, despotică, hotărând nestrămutată vieţile copiilor. T. POPOVICI, S. 138, Cf. DEX, LIICEANU, J. 127. (Adverbial) Nu se poate închipui efect mai rău decât acel pricinuit asupra unui tânăr cârmuit despotic. CONTEMPORANUL, I, 763. 2. (Despre legi, fapte, orânduiri, regimuri politice etc.) De despot (1), caracteristic despoţilor (1); tiranic, dictatorial. Cf. LM. în toate guvernele despotice, sapienţii moralişti au fost nevoiţi a moraliza pe oameni prin fabule. HELIADE, O. n, 74. Unii scriitori din cei mai vestiţi gândesc că oblăduirea cea mai despotică şi fără de hotar să face legiuită, dacă supuşii o priimesc şi o sufere. CR (1829), 1542/19, cf. VALIAN, V. Monarhiile despotice sunt acelea unde domnitorul are drept a despune nu numai despre toate trebile publice a statului; dară şi despre viaţa ...şi averile poporului. RUS, I. I, 72/32. Guvernul local nu e republican ... dar nici despotic ca la musulmani, ci un blând şi părintesc absolutism. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 156. Puterea acea despotică asupra nobililor. IST. M. 147/17. Atunci se da educaţiei toate formele guvernelor despotice. NEGULICI, E. 1,117/7, cf. STAMATI, D. Adevăraţii oameni ai poporului au grăit şi cu umărul popomlui au răsturnat o lege despotică, un rege, o instituţie nedreaptă. RUSSO, S. 181. Statele militare au fost totdeauna despotice. GHICA, c. E. n, 381, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. La guver-nuri despotice se produc asemene consilie de stat compuse din oaminii intimi ai Curţii, conv. LIT. I, 317, cf. COSTINESCU. Astfel nefericita ţară, a trecut deodată ... de la un regim despotic la cea mai liberală Constituţiune. MAIORESCU, D. I, 28, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DN2. îndura o stăpânire străină, aristocratică şi despotică, magazin ist. 1968, nr. 5,2, cf. M. D. ENC., DEX. ^ (Adverbial) înturnându-să în capitala Sucevei, începu a ocârmui statul într-un chip cu totul despotic. IST. M. 154/7. Ele ar fi venit pe aripa iute a vântului modei, arfi stăpânit despotic. IORGA, L. II, 74. 4-(Substantivat) După dărăpănarea despoticului, toiagul oblânduirii căzând în mâinile norodului. CR (1829), 171 Vl 6. -PL: despotici, -ce. - Din fr. despotique. DESPOTICAMENTE adv. (Franţuzism, rar) în felul despotului, ca un despot. Cf. costinescu, mda. - Din fr. despotiquement. DESPOTICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Despotic (1). Unelti cruda aceasta; o râvnă fanaticească Se-ntinse cu gudăria supt vălfa despoticească. CONACHI, P. 303, cf. POLIZU. - PL: despoticeşti. - Despot + suf -icesc. 5156 DESPOTICEŞTE -675- DESPOTOLI DESPOTICEŞTE adv. (în dicţionarele din trecut) în mod despotic (1). Cf. polizu, pontbriant, d. - Despot + suf. -iceşte. DESPOTÎE s. f. v. despoţie. DESPOTÎSM s. n. Formă de guvernare a unei ţări (sau provincii), în care toate puterile sunt reunite în mâinile unei singure persoane; conducere arbitrară, neîngrădită de legi sau care nu ţine seamă de legi; absolutism, tiranie (2); (învechit) despoţie (1). Toată gândirea cea de nobilitate, tot semnul de vrednicii,fus eră şterse din ţinearea în minte a lăcuitorilorprin depotrivirea stârnirii noului despotism. oblăduirea, 3/13. în învoirea despotismului asiaticesc, adică a oricăria cârmuiri necumpătate, totdeauna este o adevărată desghinare. CĂPĂŢINEANU, m. r. 92/14, cf. I. GOLESCU, C. Dete peste o pădure de ţepi în care era înfipţi aţâţi nefericiţi, jertve ale despotismului lui Ţepeş. F. AARON, I. I, 123/15. Despotism, putere neatâmată, adecă a face cineva aceea ce-i place, fără a se îndrepta după legi sau regule. albineţ, M. 221/19. El prin despotismul şi ameninţarea puterniciei sale aţiţe rivalitateaprinţipilor Evropei. SĂULESCU, HR. n, 319/6, cf. VALIAN, V. în Turcia ... despotismul au înăduşit toată mişcarea slobodă. RUS, I. n, 267/13. Mi-arfi făcut însă mai bună impresie când acei pui de republicani ar fi apărat cama libertăţii, nu a despotismului, cu atâta fidelitate. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 180. Monarhie, împărăţie, republică, priimeşte totul afară de despotism şi anarhie. NEGULICI, E. I, 2/25. Nu canoanele, nu aşezămintele bisericeşti sunt în contra ţinerii sinoadelor, ci piedicile se pun de cătră despotismul acelor sisteme politice, care nu suferă biserici cu caracter naţional. BARIŢIU, P. A. III, 308, cf. stamati, D. [Poporul] geme subt împilarea despotismului şi a aristocraţiei! NEGRUZZI, S. I, 274, cf. POLIZU. Numai despotismul e bine întărit. ALEXANDRESCU, O. I, 87, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Despotismul este puterea unui singur om, putere absolută şi fără control, bazată pe dreptul divin, abuz de putere. BOLINTINEANU, O. 258. Lumea gemea cu grumajii striviţi sub călcâiul despotismului caragiale, o. I, 246. Toţi oamenii sunt egali, şi despotismul s-a dus din ţara noastră. VLAHUŢĂ, S. A. n, 10. Despotismul acum se stinge. MILLE, V. P. 96, Cf. DDRF, cf. XENOPOL, I. R. III, 161, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Hobbes trăgea din filosofia sa concluzii în favoarea despotismului NEGULESCU, G. 184, cf. DER, M. D. enc. Multe fapte ale lui Caracalla i-au confirmat faima de asprime, cruzime, despotism, magazin, ist. 1974, nr. 2, 66, cf. dex, liiceanu, J. 127. + P. e x t. Comportare sau atitudine după bunul plac, nesocotind legile şi încălcând drepturile cetăţenilor; atitudine abuzivă, act samavolnic. Omul nu ar sta supt despotismul organizaţiei sale ca supt oarecare lanţuri de fier. ALBINEŢ, M. 24/6. Despotismurile cele mai împrotivă, despotismul religios şi despotismul filozofic, au tot acelaş început, negulici, E. I, 252/32, cf. PROT. -pop., N. D. Mă întristez, gândindu-mă că ele vor rămânea ca acte ale despotismului bărbătesc. CONTEMPORANUL, I, 83, cf. şăineanu2, CADE. Teroarea religioasă e primul fel de despotism, ralea, s. t. iii, 146. Numai înfrângând de la început, dintr-o dată, despotismul printr-o acţiune îndrăzneaţă şi energică, vom crea condiţiile unei culturi înfloritoare. CAMIL PETRESCU, O. I, 305, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: (învechit) despotisme (valian, v.) şi despotismuri. - Din fr. despotisme. DESPOTMOLÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică mijloace de transport, nave, animale de tracţiune etc.) A scoate sau a ieşi din nămol (pentru a putea merge mai departe). Joi s-a înămolit... pir os caful „Hungaria ”... E slabă nădejde că va putea fi despotmolit. ap. TDRG, cf. cade. Despotmoli iapa, încălică pe ea şi plecă acasă. VISSARION, B. 46. Adunau oamenii... băgându-i în noroi până la brâu, ca să despotmolească rădvaneleşi căruţele. CAMIL PETRESCU, O. I, 277, Aproape goi ne-au scos dorobanţii să despotmolim trenul. STANCU, D. 98, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Unii din ei se pripesc să-şi vopsească ... unghiile de-abia despotmolite din pieliţele natale. VINEA, L. I, 386. Alerga deznădăjduit şi tot mai greoi, despotmolindu-şi paşii ca din valurile cleioase ale unui mormânt, id. ib. n, 193. (Re f 1.) I se părea că vorbise prea mult, că glasul i se despotmolise anevoie din răguşeala unei emoţii rău ascunse. VINEA, L. I, 353. 2. (Complementul indică şanţuri, bazine etc.) A curăţa de nămol. Cf. dl, DM. Cu silinţă am despotmolit ierecurile şi gârlele, să împrospătăm ghiolul, davidoglu, o. 30, cf. M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: despotmolesc. - Pref. des- + [îm]potmoli. DESPOTMOLÎRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s -p o t m o 1 i. 1. Scoatere sau ieşire din nămol a navelor, a vehiculelor, a animalelor de tracţiune etc. Cf d e s p o t m o 1 i (1). Cf. DEX. 2. Curăţare de nămol a cursurilor de apă, a canalelor, a şanţurilor, a bazinelor etc. Cf. despotmoli (2). în cazul apelor mici, despotmolirea se face cu instrumente de mână, toamna. ENC. AGR. Despotmolirea cursurilor de apă şi a canalelor mari ...se face cu ajutorul aparatelor mecanice de curăţire. LTR2, cf. DEX. 4- F i g. Acest lucru a derivat ...şi dintr-o despotmolire a canalelor de comunicare dintre conducerea partidului şi obştea scriitoricească. flacăra, 1977, nr. 9, 9. - PL: despotmoliri. - V. despotmoli. DESPOTMOLIT1 s. n. Faptul de a se des -potmoli.Cf. despotmoli (1). Cf. da. - V. despotmoli. DESPOTMOLÎT2, -Ă adj. (Rar; despre vehicule, animale de tracţiune etc.) Care a fost scos sau care a ieşit din nămol. Cf. da. -PL: despotmoliţi, -te. - V. despotmoli. DESPOTOLÎ vb. IV. T r a n z. ş i refl. (Regional; complementul indică focul) A (se) aprinde din nou după ce fusese potolit (prin învelirea cu cenuşă). Cf. da. Eujocule, te-nvelesc, Te-nvelesc, te potolesc. Dar tu mi te desveleşte Şi mi te despotoleşte. marian, v. 29. -Prez. ind.: despotolesc. - Pref. des- + potoli. 5164 DESPOTRTVIT -676- DESPRĂFUIT DESPOTRIVÎT, -Ă adj. (învechit; despre păduri) Care cuprinde arbori din specii diferite. La păduri mari şi despotrivite. COD. SILV. 11, cf. DA. -PL: despotriviţi, -te. - Pref. des- + potrivit. DESPOŢÎE s. f. 1. (învechit) Despotism. Din monarhia cea mai deplină Despoţîa în urmă fu născută. BUDAI-DELEANU, Ţ. 357. în acest ziar se face cabala tuturor naţiunilor înconjurătoare. Rusia - eretica despo-ţiei. Austria să ajungă la Constantinopole. EMINESCU, O. XV, 386, cf. dl, DM, dex. 4- (Prin lărgirea sensului) Căci fiind nestrămutaţi [meşteşugarii], cu îndelungarea vremii dobândesc despotie asupra isnafului şi dintr-aceasta să îndeamnă a să abate la jafuri şi nedreptăţi (a. 1824). DOC. EC. 328. 2. Ţară condusă de un despot (1). Cf. dex. - PL: despoţii. - Şi: despotie s. f. - Despot + suf. -ie. DESPOVĂRA vb. I. T r a n z. A elibera sau a uşura de o povară (1). Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Căluţul, despovărat de greutatea trupului meu, îmi mulţumi, nechezând. STANCU, R. A. I, 251, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Te-am despovărat astfel ...de truda de a-mi inventa noi şi noi ţesături de imagini. MIHĂESCU, D. A. 188. O despovără vizibil, de neliniştea ei. PREDA, M. S. 175. (R e f 1.) Maxim fu norocit ca să se despovăreze cu laudă de sarcina Ce i se pusese asupră. F. AARON, i. I, 172/16. > R e f 1. pas. (Prin lărgirea sensului) Se despovăra catargul fără întârziere. TUDORAN, P. 451. Zecile de ogoare... s-au despovărat de recolta acestui an. FLACĂRA, 1975, nr. 41,17. - Prez. ind.: despovărez. - Şi: (învechit, rar) despovări vb. IV. PONTBRIANT, D. - Pref. des- + [îm]povăra. DESPOVĂRARE s. f. Acţiunea de a (s e) despovăra şi rezultatul ei. Cf. valian, v., polizu, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. ^ F i g. îndulcirea, despovărarea, împuţinarea dărilor, jipescu, o. 11. -PL: despovărări. - V. despovăra. DESPOVĂRAT1 s. n. Faptul de a (s e) despovăra; despovărare. Cf. MDA. - V. despovărat. DESPOVĂRĂT2, -Ă adj. Care este eliberat de o povară (1). Cf. pontbriant, d., ddrf. ^ F i g. Nu va mai fi apoi eroul din poveste, ci un om ca toţi oamenii, despovărat şi odihnit, vinea, L. II, 78. - PL: despovăraţi, -te. - V. despovăra. DESPOVĂRĂT OR, -OARE adj. Care eliberează pe cineva de o povară (1). Cf despovăra. (Fi g.) A-l pune acum pe mitropolitul Nicolae în acelaşi plan cu ierarhi care au greşit, înseamnă a nega pur şi simplu şansa despovărătoare pe care creştinismul o dăruieşte fiecărui păcătos ... de a se vindeca definitiv prin mărturisire, pocăinţă şi iertare. RL 2005, nr. 4 506. - PL: despovărători, -oare. - Despovăra + suf -tor. DESPOVĂRÎ vb. IV v. despovăra. DESPOVĂŢUI vb. IV. T r a n z. (în dicţionare) A sfătui să nu facă ceea ce intenţionează, a povăţui să nu facă un anumit lucru. Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. -Prez. ind.: despovăţuiesc. - Pref. des- + povăţui. DESPOVĂŢUÎRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a despovăţui şi rezultatul ei. Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. -PL: despovăţuiri. - V. despovăţui. DESPOVĂŢUÎT, -Ă adj. (Rar) Care este sfătuit (de cineva) să nu facă un anumit lucru (pe care intenţiona să îl facă). Cf. DA, MDA. - PL: despovăţuiţi, -te. - V. despovăţui. DESPOVĂŢUITOR, -OÂRE adj. (în dicţionarele din trecut) Care sfătuieşte sau care determină pe cineva să(-şi) schimbe hotărârea. Cf. valian, v., pontbriant, d. -PL: despqvăţuitori, -oare. - Despovăţui + suf. -tor. DESPOZARISÎ vb. IV v. dispozarisi. DESPOZEŢIE s. f. v. dispoziţie. DESPOZITOR, -OARE adj., s. m. şi f. v. dispozitor. DESPOZITURĂ s. f. v. dispozitură. DESPOZIŢIE s. f. v. dispoziţie. DESPOZIŢIUNE s. f. v. dispoziţie. DESPRĂFUI vb. IV. T r a n z. A executa operaţia de separare şi de eliminare a particulelor solide dintr-un curent de aer sau de gaz care e încărcat cu praf, cu fum etc., în scopul curăţării acestora sau al recuperării particulelor solide valoroase. Cf. dex. -Prez. ind.: desprăfuiesc. - Pref. des- + prăfui. DESPRĂFUÎRE s. f. Acţiunea deadesprăfui. Desprăfuirea se poate efectua: pe cale mecanică, prin filtrare, pe cale umedă, prin centrifugare sau prin inerţie. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: desprăfuiri. - V. desprăfui. DESPRĂFUÎT, -Ă adj. (Despre un curent de aer sau de gaz încărcat cu praf sau fum) Din care s-au eliminat 5185 DESPRĂFUITOR -677- DESPRE particulele solide în scopul curăţirii acestora sau al recuperării particulelor valoroase. Cf. mda. - PL: desprăfuiţi, -te. - V. desprăfui. DESPRĂFUITOR s. n. Instalaţie folosită la despră-fuire. Cf. nom. min. I, 55. [Filtrele electrice] sunt însă costisitoare şi reclamă spaţii mai mari decât desprăfuitoa-rele mecanice şi decât cele umede. LTRZ VI, 245, cf. DER, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -fu-i-. - PL: desprăfuitoare. - Desprăfui + suf. -tor. DESPRĂVĂLÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A preschimba, a transforma din nou aducând la forma iniţială. V. p r ă v ă 1 i (4). Şi şarpe prăvăli, de-l feace aur; şi deacă plăti nevoia unui căzut în greale datorii, iarăşi au desprăvălit aurul în şarpe, dosoftei, v. s. decembrie 21371. - Prez. ind.: desprăvălesc. - Pref. des- + prăvăli. DESPRE prep. Semnifică ideea de direcţionare a unui element în raport cu altul. I. (Exprimă ideea de direcţionare în plan spaţial) 1. (învechit, exprimă situarea prin suprapunere din sau în direcţia unui reper) Rrugămu-nă noi şi ceia despre locu se nu iasă întru Ierusalim. COD. VOR2. 255. Şi înţălegiţi cu cuvântul Omul dispre tot pământul (a. 1784). GCR U, 143/20. Tunurile şi puştile din insula cea mare vătămară pe ungurii ce se aflau despre acea parte. BĂLCESCU, M. v. 175. 2. (învechit şi popular, exprimă deplasarea, străbaterea etc. din sau în direcţia unui reper) Şi când negura sus se înălţa despre cort, atunci purcedea fiii lu Israil în toate îmblările lor. PO 317/19. Şi va ieşi despre laturea mugurei... un om sălbatec (1600-1625). GCR I, 65/31. Iară de va fi cutremur noaptea... multe oraşi vor cădea şi despre apus mari besearici vor pustii. PARACLIS (1639), 254. Şi veni Iacov la Salim, cetatea Sichimon, care iaste în pământul lui Hanaan, când s-au întorsu de la Mesopotamiia Asiriii şi să tăbărî despre faţa cetăţii, biblia (1688), 25V37. Eşia tălhari de jăcuia mănăstirile, şi alţi tâlhari despre Bugeac. NECULCE, L. 256. Pornia oastea despre altă parte şi Idasp. aethiopica, 5775. Iată pă la începutu lui octombrie, să ivi dăspre Focşani un Ilie Lepuşneanul (a. 1782). GCR n, 126/27. Răsăreau de cu sară la un ceas din noapte despre răsărit. DIONISIE, C. 163. Corabia noastră ... ne-a dus despre partea Bretaniei. BELDIMAN, N. POMP. n, 102/2. Vânturile ... suflă despre mare. PLEŞOIANU, T. I, 131/19. I-au pornit, cu şese corăbii, vrând a tăia drumul duşmanului despre Bosfor. AR (1829), 52/10. Se sculară [la război] din toate părţile despre Marea Ionicească. CĂPĂŢINEANU, M. R. 89/14. Hunii despre China ... Năvălind din toate părţile stricară împărăţia Romană. GENILIE, G. 16/13. Niciun nor nu venea despre marea. BUZNEA, P. v. 78/12. Doi oameni, despre altă parte, se scoborau de pe dealuri în jos. PELIMON, I. 49/23. Când eram student la Paris, pe la miezul nopţii, porneam pe jos d-acasă, de lângă poarta Luxemburgului, despre Şcoala de Mine şi mă duceam până la Tortoni. ghica, S. 146. Un june călare pe un cal alb venea despre barieră. FILIMON, O. 1,399. Vom merge despre munţi. PONTBRIANT, D. Sosind la colţ, ea îl zări în depărtare viind despre stânga, pe uliţa Morarilor. SLAVICI, O. u, 60. lat-ol Plină despre munte, Iese luna din brădetl COŞBUC, P. I, 48. Mâni, în zori, să vă aflaţi Toţi călări şi înarmaţi... Casă mergem despre soare Să facem o vânătoare. ALECSANDRI, P. P. 207. S-a stârnit... Un vânt despre răsărit. TEODORESCU, P. P. 164. ^ (învechit, indică desprinderea, separarea, parvenirea etc. din direcţia unui reper spaţial) Nu e aşea, necuraţii, nu e aşea, că e ca prahul cela ce-l mătură vântul despre faţa pământului. PSALT. HUR.2 87. Rrădicară glasul său grăindu: Ja despre pământ cel ca acela, că nu i se cade a vie”. COD. vor2. 271. Domnul împărat în veacu şi <în veacul> veacului; peri-veţi păgânrii de (despre H) pământul Lui. psalt. 15. îngerul Domnului deştinse depreură cu Azaria feciorii în cuptoriu, şi luo văpaia despre cuptoriu. ib. 329. Cine va răsturna noao piatra despre uşa mormântului. CORESI, EV. 135. Deştinseră-l despre leamne, puseră-l în mormânt, id. L. 61/12. Deaderă... şi cerceii despre urechile sale şi le îngrupă acealea Iacov supt un lemn. PO 119/28. Descuia-voiu patru vânture despre răsărit şi vor sufla. COD. TOD. 144. Ai născut pre Cela ce ia toată lacrăma despre toată faţa. paraclis (1639), 248. Cazacii ...fura hrană de cai şi apă despre apa Suceavei. M. COSTIN, o. 162. Veşti bune, despre uscat, şi să nădăjduescu mai bune despre mare (a. 1694). FN 40. Văzând o cracă bună s-a pus ...pe ea Ş-începu despre tulpină cu securea a tăia. PANN, H. 40/8. Din nişte colţi de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche. EMINESCU, P. L. 72. 4* (învechit, indică protejarea, ferirea etc. împotriva a ceva de natură concretă) Copereminturile sunt late şi netede şi au numai grosimea trebuincioasă pentru a apăra zidirea despre vânturile nordului. IST. AM. 5712. Aveţi... leamne defoc ca să uscaţi straile voastre şi să vă fie pază despre tigri. LEON ASACHI, B. 39/23. Nu pot afla nice un loc de scăpare despre focurile ce se aruncă, ar (1829), 182/40. Au năvălit asupra redutului muntelui ce apără oraşu despre uscat. CR (1829), 10V3. (Deplasarea, străbaterea, desprinderea, parvenirea, etc. din sau în direcţia unui reper se face prin intermediul simţurilor) Au văzut despre o parte ridicându-se un fum foarte mare şi gros. DRĂGHICI, R. 165/9. Auziră fără veste un urlet foarte grozav ca d-o vijălie mare viind despre mare. GORJAN, H. I, 9/12. Strigări funeste care vin despre partea cetăţii. PÂCLEANU, I. 181/5. Se aud în miez de noapte Despre munţi, duioase şoapte. ALECSANDRI, o. 120. (învechit, în corelaţie cu „către”, „în”, „pe”, „(până) spre” sau „spre”; raportează punctul final al unei deplasări, al unei străbateri, al unei mişcări etc. la cel iniţial pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Prinse mâna tătâni-său, cum să o pune despre capul lu Efrem pre capul lu Manasei. PALIA (1581), 204/7. Despre acesta pământ va duce pre voi pre acela pământ, ib. 213/4. Den partea de cătră răsărit... spre partea despre amiazăzi mergea în Ierusalim, iară nicio stea ... despre miazănoapte nu mergea spre amiazăzi. CORESI, EV. 501. Pasă despre răsărituri de cătră curtea-mpăratului. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 13076. Au întrat franţozii despre ceaialaltă parte în oraş. ÎNTÂMPL. 59/10. Bulgarii ... ghinte despre amează noapte... înnăvăliseră la Dunăre în ţinuturile romanilor. T. AARON, s. A. 78/7. De acestfeliu sânt înălţăturile din partea despre apusul Uralilor până spre Moscva. AR (1830), 32/30. Tirănia romanilor silise pe lăcuitorii despre miazăzi a se trage către miazănoapte. CĂPĂŢINEANU, M. R. 166/23. 5188 DESPRE -678- DESPRE 3. (învechit, exprimă orientarea unei localizări, a unei poziţionări etc. a cuiva sau a ceva din sau în direcţia unui reper spaţial sau punct geografic) Adapă codrii despre susul său, CORESI, PS. 284/1. O parte de selişte despre Malu Roşu (a. 1608). cuv. D. bătr. i, 160/7. Un împărat despre apus va muri. paraclis (1639), 28. Ioan mearse în Asiia} partea lumii despre răsărit, dosoftei, v. S. septembrie 28v/4. Indiia cea mare iaste despre răsărit; iar cea mică despre apus. POV. ŢĂR. 55v/19. Corturi care era întinse despre Prut aproape de târg. axinte URICARIUL, LET. II, 176/23. Cum s-au luat omătul de curţile celelalte, ce sânt despre apus (a. 1729). GCR n, 24/20. Să vede încă şi acum într-o movilă despre miazănoapte a cetăţii răsipirele unii cetăţui. IST. AM. 1 lr/15. Hotarăle Moldovii să încep din vârvul munţilor despre apus. AMFILOHIE, G. 13/2. Pentru căfiara fiind despre soare, I să părea că-i de trei ori mai mare. BUDAI-DELEANU, T. v. 60. Fanariul este o măhala a Ţarigradului... carea este despre partea limanului. oblăduirea, 25/30. Portugalia este cel mai despre apus loc alEuropii. CR (1829), 1512/8. O apă marea, care să numeşte marea despre meazănoapte. DRĂGHICI, R. 5/29. Fiind ibovnicul în partea despre mine, îl izbii o dată cu sabiapăste gât. GORJAN, H. I, 71/11. Ursul alb ... trăieşte la Marea îngheţată despre Sibiria. J. cihac, I. N. 29/5. Copilul şade în mitră în lunele cele dintâi cu capul sus despre fundul mitrii. meşt. moş. 15/13. Are cetatea aceasta acole despre marea trei porţi, arhiva r. ii, 103/20. Nodul snopului de la capătul despre rădăcina legătoarei este... ţapănşi... trainic. I. IONESCU, c. 126/14. îngrijisă un număr însămnat de oameni, din părţile Evropei despre răsărit. C. VÂRNAV, h. 14/9. Un blăstăm groaznic s-a auzit despre apus. BĂLCESCU, M. v. 581. Trebuie să începem atacul din partea despre amiaz. PÂCLEANU, I. n, 145/27. Legarăm frânghia de un p'at de fier solid ce era despre fereastră. SION, p. 288. în partea despre Momolo era un şir de odăi în formă de chilii călugăreşti. FILIMON, O. I, 108. în balconul despre mare Rita gingaş adormind... Vede luna resărind. CONV. LIT. 1,193. Ele [păsărelele numite grives] trăiesc în ţările despre nord. odobescu, s. I, 27. S-o trăzneşti cu capul de păretele cel despre răsărit, cât îi putea. CREANGĂ, P. 13. ^ (Rar, urmat de o determinare introdusă prin „de”, localizarea este precizată în funcţie de un alt reper) [Sfântul Nichita] născut şi crescut în ţara varvarilor ce-i chiamă goti despre miadză-noapte de Dunăre, dosoftei, v. s. septembrie 18718. Acesta era din cetatea Persana despe apus de apa Efratului. id. ib. februarie 71728. ^ (Indică plasarea în spaţiu a unui element sau orientarea unei acţiuni în direcţia unui ori în funcţie de un reper) Deştinsă arhaghele Mihail cu patru sutia de îngeri cu elu: o sută despre răsăritu, altă sută despre apusu, altă sută despre amiazăzi... altă sută despre meadzănoapte (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 312/20-24. Dat-am cartea Domnie Meale, egumenului şi a totsăborul de la svănta mănăsteri Secul, spre-acia ca să fie tari şi puternici, cu cartia Domnie Mele, a ţinea şi apăra hotarul satului Petricanilordespri toate părţile (a. 1620). dir 502. Ştefan-Vodă tocmise puţinei oameni despre lunca Bârladului (a. 1625). GCR I, 71/17. Au poroncit împăratul de i-au pus de vii în cârlige, despre Galata. N. COSTIN, L. 473. împotriva răsăritului să va purta grija bine, şi nici cătră cea despre apus nu va fi scădeare (a. 1694). FN 26. Să pui o leaspede ...la marginea antiminsului, despre partea ta cea dreaptă. LACOV, SYN. 29720. Despre marginea cetăţii era zidite curţi minunate. MINEIUL (1776), 29r2/12. Coada ochiului drept despre nas de se va clăti cuconu va naşti (a. 1779). GCR n, 123/31. Să chibzuiască ...de a-şi face satele ţarina şi fânaţul, cum şi imaşul unul despre altul, adecă imaşul unui sat despre imaşul altui sat, cum şi ţarina şi fânaţul unuia despre ţarina şi fânaţul altuia (a. 1794). URICARIUL, IV, 51/26. Pe dinafara ogrăzii să facă un hindichiu adânc şi larg şi despre partea lăcuinţii să înfigă pari. DRĂGHICI, R. 191/15. Mihai cu Bathori se aşezase despre munţi şi râul Ialomiţa, la o mănăstire. BĂLCESCU, M. V. 189. Ocolesc întăririle despre partea podului. PÂCLEANU, I. I, 103/5. Curtea ... despre faţada uliţei avea parmalâcuri cioplite. FILIMON, O. I, 264. Puse iute despre soare cu palma-i diafană o mică perdea trandafirie privirii. HOGAŞ, M. N. 15. Mă dusei şi mă culcai în porumb despre Sandu, vissarion, î. 79. + (Delimitează geografic un teritoriu prin raportare orientativă la un reper sau la un punct geografic) Că spre miiazănoapte şi spre apus, sânt aceaste ţinuture în Ardeal despre Ţara Ungurească; parte iar, despre răsărit şi despre amiiazăzi, despre Moldova şi despre Ţara Rumânescă (1660-1680). GCRI, 177/15-16. Dachia veache, despre meazănoapte să mărginea cu o parte a Sarmaţiei. T. AARON, S. A. 15/2. Această ţară în capul de jos despre miazănoapte, să hotărăşte cu Moldova. TÂMPEANUL, G. 1/7. în fund [stă] Bogdan cu trei mii [de călăreţi], pitulat într-un zăvoi care închid valea despre răsărit. delavrancea, o. ii, 29. "v* (învechit, rar, delimitează o distanţă prin raportare orientativă la un reper) Au stătut în depărtare 8 verste despre Slivna. AR (1829), 942/6. (Localizarea din sau în direcţia unui reper se face cu ajutorul privirii) S-au văzut oştile despre îmbe părţile căteva ceasuri, ameras, let. în, 106/35. Spălându-mă, curăţându-mă, căutai dispre răsărit, văzui punte de argint (a. 1784). GCR n, 137/18. Despre o parte să vede dumbrava. SLĂTINEANU, A. 1/9. O întunerecime ...se zereşte despre răsărit. RUSSO, S. 136. La han, despre partea băieţilor, putea să se uite fără să intre în horă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 88. 4. (învechit, rar, exprimă poziţionarea a ceva în conformitate cu o anumită dispunere spaţială) Direcţia unui os este verticală, orizontală sau oblică despre deosebitele planuri ale scheletului. KRETZULESCU, A. 17/20. II. (Exprimă ideea de direcţionare în plan temporal) 1. (învechit şi popular, exprimă încadrarea unei acţiuni în proximitatea unei perioade sau a unei circumstanţe temporale) Iară de va tuna despre amiazăzi mideanii şi alamiteanii vor face război. PARACLIS (1639), 257. Eară despre toamnă s-au pornit ploi. URECHE, LET. I, 203/29. Despre toamnă, au făcut gătire de nunta fii-sa Stancăi. IST. Ţ. R. 34. Fiind vremea acum despre iarnă, s-au dus craiul la ţara lui. MUŞTE, LET. III, 27/30. Cănd au fost despre primăvară lui Constantin II Vodă, i-au venit poruncă. ŞINCAI, HR. III, 150/2. M-am apropiat despre seară cătră bateriile duşmanului. AR (1829), 992/41. Să mă deştepţi despre zori. GORJAN, H. I, 22/34. Leşii au venit despre toamnă. FM (1843), 18273. Pepatu-mi de trudă dormeam obosit; Era despre ziuă: soţia-mi iubită Şedea lângă mine. ALEXANDRESCU, O. I, 90. Iar în urmă despre zori, La glas viu de cântători, Mărioara se trezia. ALECSANDRI, o. 111. 5188 DESPRE -679- DESPRE Despre ziuă, somnul o doborî şi adormi şi ea. CREANGĂ, P. 6. Preotul aţipise despre ziuă îmbrăcat. CARAGIALE, O. I, 34. Când, despre zori, unde venia, măre, şi tat-al smeilor ca un tartor. ISPIRESCU, L. 222. Când fu despre cântători Pân-a nu răsări zori. ALECSANDRI, P. P. 130. Frunză verde de secară Colea despre primăvară Când se-mbracă codrii iară A ieşit Pintea afară. RETEGANUL, TR. 45. Despre seară s-au întors flăcăii acasă flămânzi, bieţii, de abia vedeau calea înaintea ochilor. MERA, L. B. 86. (Precedat de „cam” sau „abia”; cu nuanţă de aproximare) Vineri fiind cam dăspre zioă ...ne pomenim cu uramăt de stupai (a. 1782). GCRn, 127/12. Toana cam despre ziuă deşteptându-se tuşi. PANN, ş. n, 5/1L Abia despre ziuo, s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus la Humuleşti. CREANGĂ, A. 15. S-a sculat peste noapte cam despre zioă. ISPIRESCU, L. 20. 2. (Popular, indică încadrarea unei acţiuni prin raportare de coincidenţă la o anumită circumstanţă) Dar când fu despre beţie Despre dalbă veselie, Iată, mări că sosea. ALECSANDRI, P. P. 196. Când fu despre veselie, ... Mare prinsoare făcea. PĂSCULESCU, L. P. 267. Când era despre beţie, Despre dalba-i veselie Corbea din gură grăia. FOLC. olt. - munt. n, 185. III. (Exprimă ideea de direcţionare în plan conceptual) 1. (învechit, rar, exprimă direcţionarea unei descendenţe) întâiu pentru neam, pentru că cel părintesc să trage despre diregătorie de patrichii şi de sfeatnici împărăţiii Greceşti. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/1. Beşcherec Iştoc purcedea din viţă, Despre ai săi strămoş, tocma, ţigănească. BUDAI-DELEANU, T. V, 30. 2. (învechit, exprimă renunţarea, separarea etc. în privinţa cuiva sau a ceva) Să nu se cumva leapede despre dânsul URECHE, ap. gîdei, 221. [Dacă] bărbatul s-au întors despre acea greşală, atunce bărbatul are putere... să o ia [muiarea] şi fără de voe ei. PRAV. 166. Şi desprea [hotărârea] aceea nu mă voiu întoarce (a. 1650). GCR I, 142/5. întoarce-te despre rău şi fa bine. PSALT. (1651), 57r/3. Curând să va întoarce iar despre învăţătura acelui înşălătoriu. VARLAAM - IOASAF, 105r/7. în astă scăpătare şi lipsă despre toate Născu lui Adam Eva pe-ntâiul filiu Cain cu gemenea Azruna. heliade, o. I, 388. Lipsa celor despre hrană şi toamna înaintată îl siliră a se trage înapoi. CR (1838), 342/12. Ia-ţi nădejdea despre comoară. GORJAN, H. II, 156/18. Pune-ţi pofta-n cui despre cuscrie cu mine. ALECSANDRI, T. 347. Să te ştergi pe bot despre dânsul, creangă, P. 57. + (Rar, în corelaţie cu „în”, indică limba din care se traduce ceva) Aci voi întuma despre tălienie în românie care le scrie Foresti. ŞINCAI, HR. i, 322/35. ^ (Indică ocrotirea, ferirea, evitarea etc. în raport cu un element de natură abstractă) Mila Ta cea sfântă mi-i de bunătate Mi-i nedeajde şi razăm despre greutate. DOSOFTEI, PS. 39/16. Irimiia-Vodă domniia cu pace ...şi păziia şi datoriia despre împărăţie. N. COSTIN, L. 589. Grecii începură a s-ascunde în casă despre doamna. NECULCE, L. 204. Au lăsat pre Menjic fercumarşalâc, să păzască despre şfedzii din gios. id. ib. 260. A să apăra despre Costăn (a. 1737). ŞTEFANELLI, D. C. 35. Scanderberg o apără [cetatea] despre turci şi-i făcu de au fugit. AMFILOHIE, G. 18/1. Săvârşind aceste toate au socotit a fi destul siguripsit [sici] despre vrăjmaşi. DRĂGHICI, R. 165/5. întruni puterile nordului ... într-o neutralitate înărmată pentru a-şi apăra plutirea vaselor respective despre despoţia tractatului de comerţ al anglilor. SĂULESCU, HR. II, 394/3. Pentru a fi liniştit despre Tomşa, făptui prin mijlocirea sultanului de a se omorî de cătră însuşi Sigismund. IST. M. 177/25. A rupe legăturile de amor...cu calemgiul [era] singurul mijloc de a se pune în siguranţă despre spionagiul lui Păturică. FILIMON, o. 1,133. Te pun la adăpost despre orice neajunsuri. ODOBESCU, S. I, 11. “y* (învechit, rar, indică diferenţierea) Unul despre altul, cu totul se osibesc. pann, e. I, 95/14. 3. (Exprimă dirijarea conţinutului unei acţiuni cu caracter informativ, enunţiativ etc. în direcţia unui anumit subiect) Acela om cu grije întrebă pre Noe şi despre sămânţa noastră, palia (1581), 179/5. Domnedzeu audzi gemutul lor şi se pomeni despre legătura ce au făcut cu Avraam şi cu Isac şi cu Iacov. PO 185/7. Ştiind că-s scrise despre el le aduse înaintea popilor. PSALT. (1651), VIIIr/21. însemnare despre banii care i-a lăsat Ardeleanu (a. 1724). IORGA, S. D. xvn, 202. Carol Feiervari încă acest hrisov aduce despre prea luminata familia Comiţilor Vaş de Ţeaga. ŞINCAI, HR. II, 80/24. Rog ...ca această a mea după urmă rânduială despre toată clătirea să o apere şi în lucrare să o ducă. eustatievici, î. 31/23. A grăi cu mine despre sporiul învăţăturei meale. MOLNAR, E. s. 6/3. Pre toţi iubitorii de naţie invit şi comunicând cu toţi cugetele mele despre înfrumuseţarea limbii, iorgovici, o. XIV/8. Neavând încă cărţi tipărite despre aceaia [socoată] din scrisori ...foarte greu şi chitinel am lucrat, aritm. (1805), 10/13. Mă tem să nu fie o bârfeală despre autoriu. budai-deleanu, Ţ. 162. Gheneral inşpectorii ... să-şi adune îndestulată cunoştinţă despre starea [graniţelor]. FUND. 3/18. Despre călătoria lui în Eghipet nemic nu pomenesc. ÎNTÂMPL. 2/10. Să cuvântăm acum despre măestriia altuirei şi a înmugurirel ÎNV. pom. 93/23. Voi fi înştiinţat despre vrerea românilor în treaba aceasta (a. 1814). PLR I, 8. Puţin am scris despre mine dumneavoastră vedeţi bine (a. 1818). GCR n, 226/27. Jupânul dascal au făgăduit că încă mai multe ne va spune despre aceastea. fulea, B. 30/16. Se va arăta ce şi cât despre creşterea tinerilor în sholi se pote lucra. man. ÎNV. 6/9. Voiu să cuvântez despre om şi despre întocmirile lui. CARCALECHI, c. 56/19. Cinstesc mai mult... Istoriia lui Petru Maer despre începutul românilor. ABEŢEDAR, 542/18. Nu au scris nicio minciună despre lucrările şi năravurile ceale ce să obicinuiesc în Ţeara Românească. OBLĂDUIREA, 111/12. în capul 34 mare număr aduce el aminte despre cetăţi şi oraşe. TEODOROVICI, I. 3/2. Scrie Milot despre iconomia lui Csenofont. MUMULEANU, C. 7/15. Aceasta scrisoare cuprinde în sine cercarea despre începutul şi naşterea gintei româneşti. T. AARON, S. a. 9/7. Ei urmară a vorbi despre începutul zeilor. PLEŞOIANU, T. I, 176/8. Ce dialect au imitat galii? spuie cine se va fi ocupat despre aceasta. HELIADE, PARALELISM, I, 4/4. Pruncii nimic ştiu despre naşterea sa. BOJINCĂ, D. 20/8. Trebuie să pomenesc aicea ceia ce spun scriitorii despre educaţia soldaţilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 18/28. Se vorbeşte despre schimbarea ministerului. CR (1833), 2552/ll. Şezu lângă dânsul vorbind cu el despre aceste lucruri. GORJAN, H. I, 29/26. Am citit deosebite cărţi care tratează despre cultura duzilor. POENARU, î. VII/5. Nu află altă plăcere decât a auzi toată lumea vorbind de dânsul... şi el însuş despre sine. buznea, F. 5/11. Partea a patra, numită „ Telegraful Daciei ”, ne va da... ştiri despre literatorii noştri. KOGĂLNICEANU, în 5188 DESPRE -680- DESPRE PLR i, 84. încă nu s-au putut nimic afla desprefirea acestei amfibii. CR (1839), 246V27. Ar fi greu de a da o idee despre acest iarmaroc. DACIA LIT. 117/26. întrebă pe favorită despre plecarea vezirului. FM (1843), 3032/23. Despre stelele stătătoare avem cunoştinţe foarte puţine. RUS, 1.I, 6/29. Se va pedepsi ofiţerul care ... n-a raportat îndată şefului său despre săvârşită faptă. CONDICA, o. 31/6. S-a tratat despre o ecspediţie asupra turcilor, IST. M. 138/19. Tablou despre istoria românilor de la început până acum, BĂLCESCU, M. v. 1. Sileşte-te a dobândi o lege despre educaţia publică, NEGULICI, E. i, 2/8. N-are a mulţămi pentru aceasta învăţăturei acestei medicini despre sănătate. C. vârnav, H. 64/10. Chipul cum trebui[e] economul să lucreze şi să sădească pământul este adevărata ştiinţă despre pământ. LITINSCHI, M. 5/7. El îi vorbeşte despre tine. PÂCLEANU, 1.1,155/3. Şi orce fel de mişcare voi putea descoperi Vin fără nicio zăbavă despre toate a-ţi vesti. PANN, E. 1,107/5. Aţi făcut nişte frumoase portreturi despre soţiile dv. NEGRUZZI, S. I, 77. Despre profesie, ce să mai zicem; cunoaşteţi care profesie e a despoierii, a năpăstuirii. PELIMON, I. 175/18. Dar unele, precum despre verb, despre derivarea şi compunerea lui... s-au descris mai pe larg. BĂLĂŞESCU, GR. III/19. Spune-mi dragă vrăjitoare, Ceva despre viitoriu. SION, POEZII, 57/8. Cea întâi întrebare... a fost despre Cecilia, alecsandri, 0. P. 22. Teoria despre o datorie naţională ... e acum solemn desminţită. MAIORESCU, D. V, 10. Pornindu-mă a-ţi vorbi despre vânătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturei. ODOBESCU, S. I, 12. Despre Ieronim nu mai auzise nimic, eminescu, O. i, 100. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeialalte despre ochiul soacră-sa cel a toate văzătoriu. CREANGĂ, P. 7. Aici se zvonise cu multă larmă despre câteva cazuri de choleră. caragiale, O. vn, 176. Să nu scoţi nicio vorbă despre primblarea noastră. ISPIRESCU, L. 239. [Ne adresăm] către publicul cetitor ... pentru a face o mică dare de seamă despre scrierile apărute. I. NEGRUZZI, în plri, 236. El a scris în latineşte o carte despre vaccină, iorga, c. i. II, 177. Spun poveşti minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul, iosif, P. 70. Vorbeam despre multe de toate, agîrbiceanu, s. 463. în 1902 am publicat un studiu plin de entuziasm stăpânit despre primul volum... ald-lui Brătescu- Voineşti (a. 1920). PLRn, 299. El era nevoit să petreacă toate serile ascultând palavrele lui Vasile despre războiul din Bosnia. REBREANU, 1. 116. Azi am recetitpaginile lui Diogen Laerţiul despre Epicur. IBRĂILEANU, A. 9. V-am povestit şi despre domnu Preda. C. PETRESCU, S. 70. într-o zi au să apară lucrările mele despre structura ştiinţei. CAMIL PETRESCU, T. III, 181. Ziceau atenienii vechi despre Cleon demagogul că era „fără de ruşineNEGULESCU, G. 91. Despre ministru se spune că se ramoleşte din zi în zi. BRĂESCU, O. A. I, 8. Tino nu suflase nimănui un cuvânt despre cele întâmplate. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 185. Şi-a întocmit Pavel din Alep notele despre strălucirea curţii lui Vasile-VodăLupu. SADOVEANU, o. XX, 273. îşi vede şi îşi aude eroii, ...nu poate să scrie despre ei decâtprivindu-i. VIANU, A. P. 134. Despre examen nu avea nicio noţiune, arghezi, S. XI, 78. Felul cum se dă lovitura instrueşte despre stilul întregului roman. CĂLINESCU, I. 122. Explicaţii fantastice şi inexacte despre operele de artă. RALEA, 0.20. Q... trecere în revistă a principalelor cunoştinţe despre nucleu e necesară. SANIELEVICI, R. 31. Vorbeau cu voce tare şi veselă ori cu voce scăzută, îngândurată, despre împrejurarea care-i adusese acolo. PAS, L. 143. Blonder istorisea despre traiul lui din târguşorul Herţei. CAMILAR, N. I, 26. Era totuşi în căutare de ştiri despre Ana. VINEA, L. U, 264. Şi ea, ... putea numai să spună,... cuvinte de ură despre el şi despre Ilinca, fata ei. demetrius, a. 215. Despre geniul critic al lui Eminescu şi Caragiale... s-ar putea face o largă paralelă. CONSTANTINESCU, S. n, 61. Despre asta să vă spună corăbierii. TUDORAN, P. 358. Legile care ni se predau despre electricitate. PREDA, I. 82. Astăzi cântăm despre om, despre faptă. DEŞLIU, G. 19. Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc; Florile calea-mi aţin şi mă opresc. Despre toate-am început o cântare De laudă şi naivă mirare. ISANOS, V. 226. îţi scriu acum despre tine, despre mine. VINTILĂ, O. 34. Pe la sute de fereşti Despre mine glăsu-ieşti. LABIŞ, P. 221. [Oaspetele] s-a interesat despre munca de pregătire în ţara noastră a viitorilor ingineri. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 836. Scriitorii... exprimă concepţiile lor despre limbă. VARLAAM - SADOVEANU, 5. în celebra scriere hipocratică ,JDespre aer, ape şi locuri ” este vorba de temperamentul ... sciţilor. G. barbu, A. v. 7. O nouă concepţie despre om. CL 1973, 315. însemnarea entuziastă despre Herbart o face la 11 martie 1859. v. ROM. iulie 1975, 28. Concert despre simfonismul clasic. M 1975, nr. 1, 15. în revistele de popularizare de la sfârşitul sec. al XlX-lea apar deseori articole despre costumul popular. Z. mihail, T. p. 21. Despre vechimea acestui mobilier găsim date în studiile arheologice. PAVEL, S. E. 25. Informaţii despre apa potabilă vor fi afişate în sediile a peste 300 de farmacii din capitală. XL 2005, nr. 4 777. Stai de-mi spune mie despre trei surori. ALECSANDRI, P. P. 14. Grăi Moş Crăciun despre-a mea mărire... Despre bătrâneţe grăi Sfântul Ion. TEODORESCU, P. P. 24, Prind cocoşii a cânta ... Despre-a noastră despărţire. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 163. Au prins... de veste despre toate acestea. SBIERA, P. 64. (învechit, în titluri) Despre theoria stupilor şi învăţătură ce iaste de lipsă să ştie stupariul. MOLNAR, E. S. 19/4. Carte de învăţături creştineşti despre deşertăciunea lumii (a. 1806). IORGA, s. D. xni, 149. Despre episcopii carii au fost supuşi mitropolitului de la Bălgrad. MAIOR, I. B. 161/25. Despre aleagerea pământului pentru pomet. ÎNV. POM. 34/10. Comune observaţii despre cultivirea învăţătoriului. MAN. ÎNV. 1/2. învăţături despre buna ... purtare a sholarilor. TOMICI, î. 1/2. Classificaţia sau compăna despre sporiul şi dignitatea tinerimei sholastice întru învăţeturi şi în portarea cea bonă. TIN. ROM. 2v/3. Despre numele acresci-tive şi diminutive. HELIADE, PARALELISM, n, 63. Despre cele mai vechi întâmplări ale Daciei. IST. M. 1/7. început despre războiul lui Por împărat. ALEXANDRIA, 116/18. Ştiinţa despi'e noi înşine. NEGULICI, E. 1,97/7. Despre timp şi despre tact PANN, G. M. 16/2. Despre înţelesul logicei. MAIORESCU, L. 7. învăţătură despre a lumei orânduială dumnezeiască, eminescu, P. L. 35. ^ (Indică dirijarea conţinutului unei acţiuni cu caracter raţional, emoţional, decizional etc. în direcţia a ceva sau a cuiva) Trebuiaştesă ştiţi şi să înţeleageţi despre ceaste lucruri carele sânt scrise (a. 1648). GCR I, 125/21. Şi cu vicleşug despre Alexandru-Vodă, au apucat scaunul ţării. N. COSTIN, LET. I, 116/25. Domnul au rămas în pace şi cu mare credinţă despre turci. IST. Ţ. R. 29. Dabija-Vodă s-au întorsu şi ş-au tocmit lucrul despre viziriul. NECULCE, L. 34. Şi aşa s-au aşezat trebile despre tătari (începutul sed. XVIII), mag. 5188 DESPRE -681- DESPRE IST. I, 295/7. întriagâ nădeajde avem despre aceaia că fieştecare poşeşor cu toată vârtutea sa să va sili. aşez. 3/25. Ii era mai mult să auză hotărârea judecăţii despre oglindă, decât de mâncare. bertoldo, 8/16. Ea nu ştia ce să judece despre gândurile sale cele încurcate. MAIOR, T. 16/15. Armă ...la nimenea nu vezi ... căci... Merg fără grijă despre tâlhari. CfflRlAC, 98. Prin aşezarea temeiurilor despre răscumpărarea lucrului, am uşurat noi sârguin-ţa nevoinţei de a-ş câştiga şie ceva de folos. FUND. 5/1. Despre pământul pomilor amuş vom cerca mai jos. ÎNV. POM. 8/13. Nicio îndoială nu mai avem despre războiu. MANIFEST (1813), 9/16. Lucrurile acealea care le-am cetit noi ... vom auzi ce au judecat şi alţi despre dânsele. ţichindeal, A. M. 79/6. încredinţându~mă eu despre acest cumplitu adevăr... am auzitu înainte de şeaptesprezeace ani cursul doftoriei. FRĂŢILĂ, s. î. 3/7. Ca să dau mai bună înţelegere despre facerea ei [a stupinei] am adeogat... o formă de stupină de lemn. TOMICI, C. B. 36/2. Dintre toate plantele ... mai mare luare aminte se cuvine despre cânepă. CULT. C. 3/7. Năluca fugea de dinaintea lui şi el nu ştia ce să crează despre depărtarea ei. pleşoianu, T. II, 85/8. Despre aceasta Apolo prea bine încredinţându-se iată că vine. SUCIU, S. 6/25. Marşul nostru de la Silistra i-au fost atât de bine ascuns, încât el despre aceasta nu avea cel mai mic prepus. AR (1829), 27728. Când se îndeletnicea despre un războiu mare, Senatul se prefăcea că trece cu vederea orice necinste, şi aştepta în tăcere până va veni vremea pedepsirii. CĂPĂŢINEANU, M. R. 58/26. Să nu ne mai îndoim despre o faptă mai presus de înţelegerea noastră? marcovici, d. 306/17. Fraţii mei văzân-du-mă norocit atât despre nevastă, cât şi despre câştigul ce facusăm, mă pismuiră. GORJAN, H. I, 37/12. Nice a dispune despre veniturile statului nu are drept. RUS, I. I, 199/20. îndată ce împăratul înţelese despre pregătirile ce turcii făceau ... trămise soli. BĂLCESCU, M. V. 237. Dacă d-ta ai trebuinţă de bani şi despre ispravă puţin îţi pasă, cată-ţi un alt regizor. PR. DRAM. 193. June încă pe atunci şi neîndoindu-mă despre nimic, mă pusei la lucru, negulici, E. I, 8/20. Risipeşte temerile despre moartea lui Renaud. PÂCLEANU, 1.1,209/13. Să se înţeleagă cu Ipsilanti despre planul de campanie, ghica, ap. tdrg. Ne vom convinge despre tristul rezultat ce avu mişcarea grecilor în Principate. filimon, o. I, 281. Un violent atac de paralizie ... răpi orice speranţă despre îmbunătăţirea sănătăţii sale. id. ib. 311. Mă duc acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal. ALECSANDRI, T. 419. Oamenii judecau despre valoarea unei argumentări şi înainte de a fi devenit topica o ştiinţă, maiorescu, L. 13. El intră în casa lui, deplin conştiu despre îndelungatele lui vise. EMINESCU, P. L. 60. Despre asta n-ai grijă, tată, că eşti cu mine. CREANGĂ, P. 79. îşi da seama cu limpezime despre ce arfi soarta ei. MACEDONSKI, O. m, 22. Despre Zoiţa, ar fi jurat... că-i fată cinstită. MILLE, V. P. 124. Ce trebuie să cred despre tine? EFTIMIU, N. 69. Lui nu i-a intrat încă în cap convingerea despre o pace adevărată, sahia, n. 25. Nu vor fi mai prejos de părerea pe care ei înşişi o au despre dânşii. COCEA, s. I, 30. A umblat mut, fără să încerce vreo împotrivire, cufundat cu totul în gândurile lui despre legile cele multe şi încurcate ale oamenilor. GALAN, Z. R. 47. E singura mea viclenie, pentru o viaţă întreagă. Să nu crezi rău despre mine. DEMETRIUS, A. 82. Critica noastră, cu mici excepţii, a insistat asupra acestui localism, cu rezerve, cu temeri despre viabilitatea comediilor. CONSTANTINESCU, s. II, 119. ^ (Indică dirijarea înspre un anumit domeniu de referinţă) Mulţi sânt mari despre buna credinţă, biblia (1688), [prefaţă] 6/39. A început.a4pâri la turci că este hain despre împărăţie (începutul sec. XVIII) MAG. IST. I, 315/7. împărăţea peste un ţinut foarte îmbilşugat despre toate fericirile. GORJAN, H. I, 103/26. Trecui apa Jiului, care îmi păru mică despre frumuseţea cursului ei. PELIMON, 1.219/2. Chiar dinioară v-am dat cea mai vie dovadă despre aceasta. CONV. LIT. I, 152. Gogul mamei cel isteţ... despre carte e cam prost. ALECSANDRI, T. 104. Avem probe despre scrierea latină în deosebite timpuri. MAIORESCU, CRITICE, 208. Mulţimea bisericilor vechi dă mărturie despre o viaţă românescă intensă. MEHEDINŢI, în PLR n, 375. Sunt atâţia ani de când voiam să merg la ei [la mineri] acasă ... pentru a-i cunoaşte şi a aduce, despre viaţa lor, o mărturie. BOGZA, v. j. 16. Scriind despre naşterea „fiinţei româneşti ”, [Noica] n-a scăpat prilejul să atragă atenţia asupra demoniei maşinii. simion, s. R. n, 403. ^ (Individualizează un punct de vedere prin referire la o anumită persoană sau situaţie) Poate stăpânul robului despre chipul lui să facă pâră la giudeţ. PRAV. 237. Şi et[ă] că mai şi eu pre es[t] copil al meu cu cinci cai pentru păn[e] şe despră răndol veştelor, ştiindu cuvântul Măriilor Vostre (a. 1684). HURMUZAKl, XV, 1 399. Despre partea maicii Măriei Tale într-acestaş chip au fost şi iaste. biblia (1688), [prefaţă] 7/22. Deci şi Dumitraşco-Vodă, despre partea lui, au ales boieri de cinste şi de frunte. NECULCE, L. 88. Nouă ani au trecut despre parte noastră (1750-1800). GCR îl, 83/5. Iară în câtu-i despre partea locurilor celor nemeşeşti, dacă ar fi de lipsă să fie o sculare, sau alt ajutoriu să se deae. aşez. 8/21. Noi, dăsprepartea noastră, vom păzia acele condiţii (a. 1811). DOC. EC. 110. Cât despre mume, natura a îngrijit ca laptele lor... să aducă fireşte această lucrare copiilor. PR. 13/19. înştiinţând şi pe împăratul de la Constantinopol ca şi el despre partea sa să facă ce poate, îşi făgăduia din proiectul acesta surghiunirea turcilor din Europa. F. AARON, 1.1, 61/13. Un econom va un cheltuitor, şi despre asta ai găsit tocmai bine pe cumnată-meu. voinescu li, M. 38/16. Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi. EMINESCU, o. 1,146. Cât despre inima mea, Dumnezeu s-o dea oricui. CREANGĂ, P. 200. Cât despre iniţiativa privată... n-o mai vedem manifestându-se. MACEDONSKI, o. IV, 6. Cât despre unchiul Ionică, nu i se întâmplase nimic. MILLE, V. P. 158. Cât despre Ştefan, el zace în vreo biserică din Constantinopol. iorga, c. i. I, 52. Despre mine poate să sece rachiul, zise fata mai potolită. REBREANU, I. 19. Cât despre nevinovata Octavia, nevasta lui Neron, legată, i se deschid vinele. LOVINESCU, C. IV, 71. Cât despre automobil, el a fost descompus. EFTIMIU, N. 121. Cât despre plată, el se lăuda. VLASIU, D. 32. Despre unt, el era făcut tot în bătătură, din laptele vacilor noastre. ARGHEZI, C. J. 230. Cât despre aceea că am găsit această spadă, Poate săfie a vreunui Servitor. CĂLINESCU, I. 63. Cât despre minele marine, ele erau azvârlite din loc în loc la mal. BOGZA, V. J. 7. Cât despre mine, ce să vă spui? BENIUC, V. 29. Cât despre hoteluri, am oroare. VENEA, L. 1,62. Eu văz, Doamne, despre mine, Că nu mă iubeşte nime. FOLC. transilv. n, 307. 4. (învechit, exprimă proximitatea unui sfârşit) ,4« sens la bărbatul său că-i despre moarte. M. COSTIN, ap. DDRF. Căzu în boală grea despre moarte. DOSOFTEI, V. s. octombrie 5188 DESPRE -682- DESPRE 86724. -<► (învechit, indică proiectarea unei acţiuni, favorabile sau defavorabile, în direcţia unei persoane) Ştefan-Vodă vrând să-şi întoarcă despre ieşi strămbătatea sa strins-au ţeara. URECHE, LET. I, 140/29. Să vor omorî fraţâi înde ei-ş şi va fi despre mine vina. dosoftei, v. s. noiembrie 152730. [Gelimer] încungiuratfiinddeFara... în anul acesta i-au căutat să şedea prins; pre carele Belisarie l-au dus în Ţarigrad şi formos triumf au ţinut despre el şincai, HR. 1,100/37. Biruinţa ce... o repurtă despre turci şi despre Radul prinţul Ţării Rumâneşti aliatul lor, se părea că l-a adus la sfârşitul planului său. F. aaron, i. I, 137/13. A venit vremea ca [Basta] să dobândească Ardealul pe seama împăratului, să-şi isbăndească despre Mihaiu şi ... pe dânşii să-i mântuiască de tirania acestui om. BĂLCESCU, M. V. 471. Această generozitate este numai un mijloc ca să-şi răzbune şi mai teribil despre dânsul. filimon, o. ii, 262. (învechit, indică persoana căreia îi sunt destinate atribuţiile unei dregătorii) IlieAbăza, vornic despre doamna. NECULCE, L. 253. Căpitanul despre doamna. GHEORGACHl, LET* in, 293/26. 5. (învechit, exprimă direcţionarea unei acţiuni prin indicarea autorului de care este săvârşită) Un sat întreg ce să chiamă Cerţeştii, ...ce este dzestre dispre soacră-me Aniţa (cca 1670). bul. com. ist. iv, 24. Cu multă jale şi plângere despre toţi. URECHE, ap. GÎDEI, 205. Că-i este nepriietin şi-i este stricată domnia despre acel turcu. NECULCE, L. 18. Şi să fie lepădat dispre Mihai-Vodă. id. ib. 175. îndată despre partea păşirilor, într-o inimă şi într-o gură, cu toatele aleagereafăcură. CANTEMIR, 1.1.1,46. Să se ştie locul dumisale paharnicului, ales despre călugări (a. 1704). URICARIUL, XVI, 220. Fiind Aron-Vodă despre leaşipus domn (începutul sec. XVIII), mag. ist. i, 232/8. L-a dus de l-a dăruit paşii despre dânsul ib. 325/19. Despre altă parte, să vor trimite porunci gubernafn Jţilor de la cetăţi (a. 1701). FN 94. Diiata să cuvine să se facă... şi despre partea celui ce o scrie. ANTIM, O. 391. Şi aşa încetă pricea despre amândoao părţile. MINEIUL (1776), 52^/31. Să dă poruncă dăsprepartea Aghenţii[i] Chesariceşti la toţi neguţătorii sudiţi chesariceşti (a. 1803). DOC. EC. 73. Atât mănăstirea, cât şi lăcuitorii târgoveţi, ...au făcut adastă aşăzare cu primirea dispre amândouă părţile (a. 1806). URICARIUL, X, 216. Despre partea austricescului gabinet însemnătoare păşiri s-au făcut MANIFEST (1813), 12/20. împreună plăcerea despre amândouă părţile. PRAVILA (1814), 36/15. Numa îl roagă despre partea Marsienilor. BELDIMAN, n. p. I, 154/3. Urmându-se cu nevătămare despre îmbelepărţi. AR (1829), 50V2. Despre partea Ungariei îşi agonisea bunăvoinţă şi sprijinire. F. AARON, I. I, 150/5. Despre-a ta zână d-oi fi dorită, Ţ-a spune ea că pârga din flori Când o culege-n zi fericită, O lăcrămioară-urmează deseori. ASACHI, S. L. 1,116. Să vede c-o început a fi belşug în ţară despre tagma patrioţilor. alecsandri, T. 571. (Cu nuanţă cauzală) Şi pe Naban ce feace rău lui David îl certă [Dumnezeu] aşa, cât mulţumi David lui D[umne]zeu zicând: blagoslovit să hie acela, carele au judecat răutatea mea despre Naban (a. 1643). GCR I, 105/132. Când se va afla că cel rănit n-au vrut să cheame vraci, ... atunce sminteala morţii va fi despre cel rănit PRAV. 128. Desparte pravila pre căsaşi pentru frica ce are muiarea despre bărbat ib. 155. Era zavistie mai mare despre Cupăreşti, împungându-să cu horba mai denainte vremi. NECULCE, L. 110. Aş ea dzâc că mai mult dispre Costantin-Vodă să-i fifostu pâra, având pizmă pre dânsul id. ib. 351. Pagubile ce a arătat... că a suferit dispre Ciaur (a. 1711). URICARIUL, XI, 220/7. Şi vreme au avut mai pe voie, nu cu atâte supărări despre turci. MUŞTE, ap. GCR II, 24/27. Şi plecând întru acea cale avea groaze şi despre oameni şi despre hiară. MINEIUL (1766), 137rl/18. Şi iarăşi cela ...deva socoti a nu mai fi mai mult mişcat despre păcat (a. 1775). GCR n, 108/33. Avea cugetul său clătinat despre doauo părţi. VARLAAM - IOASAF, 13676. Au pătimit mult despre un neam cumplit şi războinic. IST. am. 74721. Se deznădăjduiră despre bunătatea lui Dumnezeu. MAIOR, P. 132/27. Nu să cade să te temi de cătră partea ce te fereşti, ci mai vârtos despre partea ce socoteşti că vei fi întărit PILDE, 61/4. Bărbatul va câştiga zestrea nefiind pricina despre dânsul pravila (1814), 104/19. Ce au pătimit această ţară despre alte neamuri. ZlLOT, CRON. 333. Toţi s-au mirat despre o asemenea urmare, dar îndată s-au lămurit. ASACHI, 1.420/6. De n-ar fi mila Măriei Tale asupra sfintei mănăstiri... niciodată mănăstirea n-ar fi odihnită despre aceşti oameni (a. 1848). URICARIUL, X, 200. Sufere necontenit, despre ai săi, despre străini. I. VĂCĂRESCUL, P. 269/119. Despre zestre nu vă temeţi, eu banii dispreţuiesc, pr. dram. 365. Inima mea fu strivită despre soartea nenorocitului ţeran! PELIMON, I. 36/22. Despre aceasta nu mă plâng eu. creangă, o. 83.^4 ieşit la toţi craii spaimă despre acest Ştefan-Vodă. SADOVEANU, O. xm, 11. Se asupreşte patria noastră despre vrăjmaşi, arh. folk. I, 154. (Cu nuanţă justificativă) Căpitanii aceştia vor avea putere de a face dreptate oamenilor voevodului Ştefan din Moldova despre fieştecare supus al nostru, şincai, HR. II, 142/15. Voi veţi da răspuns ... despre păşirea şi purtarea voastră. PETROVICI, P. 1/13. Mă silii cu toate mijloacele a mulţumi toată obştea despre cârmuirea mea. GORJAN, H. rv, 35/24. Să vezi, ce pot babele şi cât îi de credincioasă femeea. - Să ... ra! măi Chirică, ce spui tu?parcă despre asta mi-aşpune capul la mijloc, creangă, P. 170. ^ (Indică provenienţa unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc.) Omul ...de scărbe multe iaste cuprins, nu numai despre partea boalelor..., ce şi de altă parte, varlaam, C. 250. De ar veni vreo primejdie Domnii[i] Mele, despre vreo parte, să staţi cu mine toţi. IST. Ţ. R. 7. Ochiul stâng şi sprânceana stângă de se vor clăti, ...o mânie despre o parti veni-ţi-va (a. 1779). GCR II, 123/28. Am socotit Domniia Mea că bărbatul de nu va avea despre o parte mângâierea împărtăşirii rodului ...poate să se lenevească. PRAV. COND. (1780), 98. Ceale ce vor veni fiiului despre mumă, sau despre fraţi sau despre surori... acealea ale fiiului sânt. pravila (1814), 141/24-25. 6. (învechit, exprimă direcţionarea unei conformităţi) Blagoslovească pre aceşti feciori cum să se chiiame despre numele mieu. PO 172/7. Lunile care le numise despre sine să le numească ca şi mai nainte. ŞINCAI, HR. I, 14/15. (învechit şi popular, conformitatea priveşte o anumită modalitate de înrudire) Vătămătură [co] poate să osăbască [pe fecior] despre tată-său. prav. 98. Urmândstremoşilor noştri; despre tată, marilor Cantacuzineşti .../ despre mumă celor ce ...să numescu Băsarăbeşti (a. 1683). GCR I, 260/30-31. Constantin-Voivod cel despre mumă unchiul Măriei Tale. biblia (1688), [prefaţă] 7/36. Neamul şi despre tată şi despre mumă să trage de multe împărăţii, ib. 7/38. Despre tată, neamul dintr-un ostrov să trăgea. CANTEMIR, 1.1. II, 224. Era rudenie cu Cantacuzenii despre mumă. 5188 DESPREA -683- DESPRESURA ŞINCAI, HR. III, 219/12. Copilul... moşteneaşte jară diiată pre mumă-sa şi pre unchi despre mumâ-sa. LEGIUIRE, 73/21. Aceste doauă tinere ... îmi sânt iarăşi surori bune despre tată, iară despre mumă vitrege. GORJAN, H. i, 146/20. Bunică-sa despre tată. TDRG. E soacră despre fecior, pann, ş. I, 32/6. + (Conformitatea priveşte raportarea prin reciprocitate la două puncte de vedere, două situaţii, două persoane etc. opuse) Despre o parte puind dăscăli ştiuţi... şi despre altă parte ai noştri oameni ai locului, biblia (1688), [prefaţă] 4/43. Iar ungurii... despre o parte jura lui Mihai-Vodă, despre altă parte trimitea să vie Bator (începutul sec. XVIII). MAG. ist. 238/4. Bătaia aceasta a remas îndoită ...că atăţa a căzut despre una, căţi despre alta. ŞINCAI, HR. m, 172/35. între cumpărătoriu despre o parte şi întrejupanul H. despre altă parte... acest următoriu contract s-au hotărât. EUSTATIEVICI, 1.1/7-8. Preoţii să dea dajdeprotopopilor săi: carea despre o parte cu bani, despre alta cu ovăs şi cu alte să plătea. MAIOR, I. B. 326/7. Unii pătimesc pentru reotatea ...lor despre o parte, iară despre alta pentru neştiinţa... lor. ŢICHINDEAL, F. 4/1-2. Despre o parte ar fi vrut să vează, oare mers-au Mentor cu lucru înainte, despre alta nu se îndura să lase vânatul. MAIOR, T. 181/20-21. Să-şi întrebuinţeze mâinile slobod negreşit ar fi fost foarte de folos, despre o parte pentru prinderea coralului ...şi despre alta pentru feluri de lucrări în port. CR (1832), 2992/13. Noi despre o parte căutăm, şi de ceealaltă fugim de moarte, marcovici, c. 59/19. - Şi: (învechit) desprea, daspre, dispre, (învechit, rar) despe prep. - De1 + spre. DESPREA prep. v. despre. DE SPRE CIU s. n. v. dispreţ. DESPRECIUÎ vb. IV v. dispreţui. DESPRECIUÎRE s. f. v. dispreţuire. DESPRECIUITOR, -OARE adj. v. dispreţuitor. DESPREDECALÎ vb. IV. T r a n z . (Rar) A desface (2), a dezlega. Cf. da. Despredecăli pe-ndelete laţul dimprejurul pociumbului. BĂNUŢ, T. P. 174. -Prez. ind.: ? - Et. nec. DESPREJMUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică terenuri) A scoate, a desfiinţa împrejmuirea. Cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. 2. R e f 1. (Neobişnuit) A se împrăştia, a se risipi (3). Vă-nchinaţi, creştini, cu spaimă, căci pe-acest nebun ştiu eu, Nu fi sperie nici crucea, nici icoana ... Toată ceata proletară se desprejmui cu frică Unii se-nchinau, în alţii focul urii se stârni. DEMETRESCU, O. 39. - Prez. ind.: desprejmuiesc. - Pref. des- + [îm]prejmui. DESPREJMUÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (s e) desprejmui şi rezultatul ei. Cf. dex. -PL: desprejmuiri. - V. desprejmui DESPREJMUIT1 s. n. Faptul de a (s e) d e s -prejmui; desprejumuire. Cf. mda. -V. desprejmui. DESPREJMUÎT2, -Ă adj. (Despre terenuri) Căruia i s-a scos împrejmuirea. Cf. mda. -PL: desprejmuiţi, -te. -V. desprejmui. DESPREJURA vb. I. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte care se leagă împrejurul taliei) A desface (2), a dezlega (4). Cf. tdrg, dl, DM. - Prez. ind.: desprejurez. - Pref. des- + [îm]prejura. DESPREJURÂT, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre oameni) Descins de brâu, de cingătoare, de catrinţă etc. Cf. dl, DM. S-a întâmplat odată că au venit oameni la dânsa în peţite şi au aflat-o desprejurată. SBIERA, p. 220, cf z. MIHAIL, T. p. 83. -PL: desprejuraţi, -te. -V. desprejura. DESPREMENÎ vb. IV. R e f 1. (Prin nord-vestul Munt.) A-şi scoate hainele bune, schimbându-le cu cele de lucru. Cf. UDRESCU, GL. - Prez. ind.: despremenesc. - Pref. des- + premeni. DESPREMENÎT, -Ă adj. (Prin nord-destul Munt.) Care şi-a schimbat hainele bune cu cele de lucru. Cf. UDRESCU, GL. Să vii despremenită, când îi veni la prune (— la cules), id. ib. -PL: despremeniţi, -te. - V. despremeni. DESPREOŢÎ vb. IV. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A răspopi. Cf. costinescu, alexi, w. -Prez. ind.: despreoţesc. - Pref. des- + preoţi. DESPREOŢÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a despreoţi şi rezultatul ei. începură adecă cu legături, cu teamniţe, şi cu batjocurite despreoţiri, ba şi cu moarte pe preoţi, maior, i. B. 79/19, cf costinescu. -PL: despreoţiri. - V. despreoţi. DESPREOŢÎT, -Ă adj. Care a fost răspopit. Cf. mda. - PL: despreoţiţi, -te. - V. despreoţi. DESPRESORÂ vb. I v. despresura. DESPRESURA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică localităţi sau unităţi militare împresurate, cetăţi asediate etc.) A scoate din încercuirea făcută de inamic, a elibera din împresurare (prin îndepărtarea armatei asediatoare). Cf. alexi, w., şăineanu2. A patra oară [fusese] cu Gheorghe Duca, în 1683, când domnul îl însărcină cu o misiune, ... la Sobieski, ce venea să despresure Viena. IORGA, L. II, 590. Detaşamentul internaţional a despresurat 5207 DESPRESURARE -684- DESPRIMĂVĂRA pe amiralul Seymour în noaptea de 13 iunie. ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ginerii împăratului plănuiseră...să izbească duşmanii cu toată puterea,... să-i bată pe coaste şi să despresoare ţara. vissarion, B. 43, cf. scriban, d. Magheru însă şi-a împărţit oamenii în două părţi. O parte a trimis-o să ocupe biserica din sat, iar cu o parte a dat năvală şi a despresurat pe căpitanul sârb şi oamenii lui. CAMIL PETRESCU, o. I, 165. Trebuie să facă faţă ofensivei regelui Ungariei, împins acum la acţiune de Sf Scaun, pentru a despresura din „ încercuire" Imperiul Latin. brătianu, t. 81. Veni de la Bucureşti un batalion de vânători în frunte cu un maior care despresură cazarma. pas, l. I, 241, cf. DL. Unde-i cetatea s-o despresuraţi? ISANOS, Ţ. L. 35, cf. DM, M. D. ENC. Unităţile credincioase regelui au despresurat Radiodifuziunea. CONTEMP. 1971, nr. 1 288, 11/6, cf. dex. ^ F i g. Cerescul Mire, ca să vindece şi să despresoare de ispitele şi de durerile acestei lumi sufletul şi trupul miresei sale, îngăduise să se zămislească ... aceia ce... era să se petreacă adesea şi aevea -peste o sută de ani. GALACTION, 0.323. Norii despresoară Cerescul pântec. VOICULESCU, POEZD, II, 24. Trăsnetele plesneau şi mai dese; fulgerele se încrucişau, iar tunetele despresurau adunătura norilor, spărgându-i în şuvoaie mari de apă. MIHALE, O. 510. 2. (Complementul indică nave 1) A degaja (3), a scoate din nisip, din gheaţă etc. [Corabia] o despresuraseră cu totul din nisip. TUDORAN, P. 84. ^ R e f 1. pas. Vasul izbuti să se despresoare din gheţuri, flacăra, 1976, nr. 28,19. - Prez. ind.: despresor şi (regional) despresur (scriban, d.). - Şi: (învechit) despresorâ vb. I. alexi, w. - Pref. des- + [îm]presura. DESPRESURARE s. f. Acţiunea de a despresura şi rezultatul ei. Cf. d e s p r e s u r a (1). Despresurarea Vienei în 12 septembre 1683...a devalvat mult credinţa lui Apafi şi a consiliarilor săi în atotputinţa turcească. BARIŢIU, p. a. I, 2. In cronică, arătându-se luptele dintre turci şi nemţi, după despresurarea Vienei, se spune că ele au continuat BUL. COM. IST. 1,190, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., dex. ^ F i g. Se ruga pentru despresurarea inimii şi izbăvirea ei de către Domnul. GALACTION, O. 196. -PI.: despresurări. - V. despresura. DESPRESURÂT, -Ă adj. Care este eliberat din împresurare (prin îndepărtarea armatei asediatoare). în aceeaşi zi împăratul intră în despresurata cetate Melenik, dând laudă garnizoanei, care şi ea la rându-i lăudă pe împăratul ca pe îngerul ei mântuitor. EMINESCU, O. XIV, 215. - PL: despresuraţi, -te. - V. despresura. DESPREŢ s. n. v. dispreţ. DESPREŢÂ vb. I v. dispreţa. DESPREŢUÎ vb. IV v. dispreţui. DESPREŢUÎRE s. f. v. dispreţuire. DESPREŢUÎT, -Ă adj. v. dispreţuit. DESPREŢUITOR, -OARE adj. v. dispreţuitor. DESPREUNÂ vb. I. T r a n z. 1. (învechit, astăzi rar; complementul indică un tot unitar, un întreg, o colectivitate, elemente componente etc.) A despărţi (1), a separa (1). Cf. LB* POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL. îşi despreună mâinile şi îi puse sarmale în farfurie. preda, delir. 142, cf. DEX. ^ R e f 1. pas. Patentul împăratului ... prin care s-a despreunat Bucovina de Galiţia. sbiera, F. s. 216. R e f 1. r e c i p r. Cu Niderlanda nordică se uneşte şi cea sudică şi apoi iară să dispreună. SĂULESCU, HR. II, 421/12. 2. (învechit şi regional; complementul indică oameni, mai ales de sex opus) A îndepărta unul de altul, a nu lăsa împreună; s p e c . a divorţa. V.despărţi (4). După cum au poruncit domnul au făcut, că i-au împreunat şi i-au despreunat iarăşi. IST. Ţ. R. 49, cf. LM, POLIZU, alexi, W., DL, dm, DEX. lată omul s-a aflat, Pe noi ne-a despreunat. JARNÎK—bârseanu, D. 255. Ştii, mândrule, ce ziceai... Că nu este om în lume, Pe noi să ne despreune. bîrlea, l. p. m. 1,229. Mândro, de dragostea noastră Răsărit-a pomi în coastă. Duşmanii de ei au dat, Mărul, părul i-au tăiat, Pe noi ne-au despreunat FOLC. TRANSILV. n, 229. (A b s o 1.) Despreunăm de tot şi o despărţim pe această fămeie cutare de bărbatul ei (a. 1652). ap. cade. 3. (învechit, rar; complementul indică fiinţe aflate într-o încăierare, într-o luptă) A despărţi (3). A despreună pre doi cocoşi cari se bat LM. -Pronunţat: -pre-u-. - Prez. ind.: despreunez şi (învechit) despreun (lb, tdrg). - Şi: (învechit) desîmpreunâ (PONTBRIANT, d.), dispreună vb. I. - Pref. des- + [îmjpreuna. DESPREUNÂRE s. f. (în dicţionare) Acţiunea de a despreună şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. -PL: despreunări. - Şi: desîmpreunâre s. f. PONTBRIANT, D. - V. despreună. DESPREUNAT, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Despărţit2 (1). Cf. pontbriant, d., lm, ddrf. -PL: despreunaţi, -te. - Şi: desîmpreunât, -ă adj. pontbriant, d. - V. despreună. DESPRIMĂVĂRA vb. 1.1. R e f 1. i m p e r s. A veni primăvara, a se face primăvară; a se împrimăvăra. Cu mulţime de turci şi de tătari, cât s-a desprimăvărat, a intrat în Ardeal, şincai, HR. n, 296/32. în anul 1807 în Austriia devreame s-au desprimăvărat ÎNV. POM. 37/14. Lăsară în urma lor ameninţări că cum se va desprimăvăra, vor trece a doua oară în Transilvania. F. AARON, I. I, 198/13. Se desprimăvărează. Copacii dau în mugur. VLAHUŢĂ, S. A. II, 163. După ce purta o pereche de cizme toată iarna, când se desprimăvăra, le tăia carâmbul jos. SĂM. I, 120, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Păduri şi câmpuri se-nvesmântă Cu flori,- s-a desprimăvărat. IOSIF, T. 108, cf. TDRG. Cei mai mulţi, îndată ce se desprimăvăra, ieşeau la munte CU tot avutul. AGÎRBICEANU, A. 73, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Boierii stau aici de cum se desprimăvărează până toamna târziu. REBREANU, R. I, 74. După ce se 5219 DESPRIMĂVĂRARE -685- DESPRINDE desprimăvăra, curăţa pomii şi frunzele uscate. MOROIANU, S. 144, cf. BĂCESCU, PĂS. 343, DL. Când se desprimăvărează iese cu plugul PREDA, M. 129. Se desprimăvăra şi zăpada topită era murdară şi cafenie. T. POPOVICI, S. 87. Colectiviştii s-au despărţit într-un fel de sat, îndată ce s-a desprimăvărat. LĂNCRĂNJAN, c. m, 20, cf. M. D. ENC., DEX. De cum se desprimăvăra oile treceau în staulele mutătoare. BUTURĂ, EG. 67. Sasul aştepta acum să se desprimăvăreze, dar trecură săptămâni după săptămâni, şi nici poveste de primăvară, snoava, IV, 229. Să disprimăvărase; femeia trimite pe băiet cu vitele la câmp. ŞEZ. vn, 137. 2. R e f 1. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară (timpurie). S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viaţă-n orice zvon. EMINESCU, O. i, 228, cf. DL, DM, DEX. ^ I n t r a n z. F ig. Deschidfereastra la odaie, Viaţa-a desprimăvărat LUC. H, 154. 3. R e f 1. i m p e r s. (Regional) A trece primăvara, a veni vara (Căzăneşti - Slobozia), alr sn in mn h 781/723. - Prez. ind. pers. 3: se desprimăvărează. - Şi: (regional) desprimeverâ (alr sn m h 781/219), dăsprimăvărâ (alr sn iu h 781/47, 53,76,182,310,723,762,769,784, 791, 886, 889, 928), disprimăvărâ vb. I, disprimăvări (alr sn hi h 781/105) vb. IV, disprimeverâ (ib, h 781/551), disprimovărâ (ib. h 781/833) vb. I. -Cf primăvară. DESPRIMĂVĂRARE s. f. Faptul de a s e d e s -primăvăr a. Cf. desprimăvăra (1). în goana [fulgilor] ... se strecoară totuşi, un parfum straniu de desprimăvărare zorită. KLOPŞTOCK, F. 239. Odesprimăvă-rare năvalnică îmi deschidea zări alintătoare sporului de vitalitate, după o hibernare aplecată asupra cărţilor. BLAGA, H. 97. Evenimentul desprimăvărării, când pornesc să se topească zăpezile. BOGZA, A. î. 593. Când codobaturile vin înainte de Alexii..., venirea lor prevesteşte desprimăvărare lungă, cu zloată şi însămânţări târzii. galan, b. II, 8, cf. DL, DM. Toate întâlnirile şi toate despărţirile noastre s-au petrecut sub semnul acestei despri-măvărărl lăncrănjan, c. m, 457, cf. M. D. enc., dex. + (Rar) Perioadă de timp în care se face trecerea de la iarnă la primăvară. Ieşi liniştit, trase adânc în plămâni aerul înviorător al desprimăvărării. CAMILAR, în DL, cf DEX. -Pl.: desprimăvărări. - V. desprimăvăra. DESPRIMĂVĂRAT1 s. n. (Rar) 1. Perioadă de trecere spre primăvară. Caierul, din alb, se face deodată negru ca pământul în desprimăvărat. VLAHUŢĂ, R. P. 53, Cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Sfârşit de primăvară. Cf. şăineanu, d. u. - V. desprimăvăra. DESPRIMĂVĂRÂT2, -Ă adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). Cf. DL, DM, DEX. - PL: desprimăvăraţi, -te. - V. desprimăvăra. DESPRIMEVERÂ vb. I v. desprimăvăra. DESPRINDE vb. III. 1. T r a n z. şi r e f 1. A (se) desface dintr-o strânsoare, dintr-o legătură. Desprinde casca şi descopere faţa necunoscutului resbelnic. PÂCLEANU, I. II, 37/30. Trana a Stanchei ... se desprinsese din joc. MACEDONSKI, O. III, 12. Ilinca se desprindea din joc. VLAHUŢĂ, S. A. H, 183. Dar eu din braţe-i m-am desprins Şi l-am certat şi l-am împins. COŞBUC, B. 75. Dar fugind i se desprinde Şorţul alb din brâu. id. P. I, 98. O albă mână Desprinde-un văl depurpur de pe-un obraz bălai, anghel, P. 27. Se desprinse din joc. AGÎRBICEANU, s. 399. Roza însă... se desprinse uşor din înlănţuirea lui pătimaşă. REBREANU, I. 105. O salcie se desprinde cu ţărână cu tot C. PETRESCU, s. 55. Femeia ... îşi desface de la spate centura, care se desprinde cu tot aparatul de panglici late şi elastice. CAMIL PETRESCU, P. 73. Văzându-se uitat o clipă, Mir el Pascu s-a desprins încet din strânsura mâinii meşterului Lupu. GALAN, Z. R. 23. Laura se desprinse încet din braţele lui. VINEA, L. 1,253. Ştiam că liliecii se agaţă în păr şi nu-i mai poţi desprinde. CĂRTĂRESCU, N. 270. Ajungând la târg, desprinse şi coborî oalele. SNOAVA, IV, 67. (F i g.) Pentru că trebuie să mă desprind din sânge, din răni, din viciu. E. IONESCU, E. 39. Decadenţa omului poate să fie o întoarcere înspre iraţionalitatea vieţii din care el s-a desprins. CIORAN, R. 60. Această forma, în care gândurile nu se pot încă desprinde de pasiuni, ... este deopotrivă fecundă şi periculoasă, liiceanu, J. 7. ^ R e f L r e c i p r. Trei paşi la stânga linişor Şi alţi trei paşi la dreapta lor; Se prind de mâni şi se desprind, S-adună cerc şi iar se-ntind. coşbuc, B. 21. + T ranz. (Complementul indică părul) A desface dintr-o anumită pieptănătură, dintr-un nod, dintr-un pieptene etc. Ea îşi desprinde părul pe care un nod îl ţinea legat PÂCLEANU, I. II, 94/19. Desprinde-ţi din pieptenul de fildeş, părul MINULESCU, V. 49. ^ R e f 1. Ea şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I, 142. 2. T r a n z. (Complementul indică mâinile, braţele etc.) A desface, a descleşta de pe un obiect strâns cu putere. Vrui să-i desprind mânele, ţi-ai găsit! se agăţa de straiele mele ca o mâţă. CONTEMPORANUL, IV, 781. Se agăţa mai puternic de gâtul meu ... deşi Ghenovicescu căuta să-i desprindă braţul CAMIL PETRESCU, P. 120. Disperat Mardare şi-a desprins la iuţeală mâinile de pe frâu şi, împingân-du-se, a sărit, românia LITERARĂ, 1979, nr. 18, 15/3. > Fig. (Complementul indică ochii, privirea) A înceta să mai aţintească un anumit obiectiv. Privirea desprinsă de la spectacolul de jos. c. petrescu, s. 218. Iar ochii mei de cruce nu pot să-i mai desprind. PILLAT, P. 28. Lucu îşi desprinse privirile de Laura. VINEA, L. 1,195. Aceiaşi mici telespectatori nu-şi desprind o clipă ochii... de pe micul ecran când apare Donald. flacăra, 1975, nr. 45, 13. ^ R e f 1. Ochii bărbatului nu se puteau desprinde de la mâinile arse de acizi. C. PETRESCU, C. v. 20. în sfârşit, privirile i se desprinseră de ale Margaretei. VINEA, L. 1,90. 3. T r a n z. (Complementul indică animale de tracţiune) A scoate din ham; a dezlega de la vehiculul la care este înhămat, a deshăma (1); (complementul indică boi) a scoate din jug, a dejuga (1). Cf BUDAI-DELEANU, LEX., LB. O împiedică fără a desprinde caii, trăgând împiedecat. AR (1829), 135V41, cf. POLIZU. El sări din căruţă, desprinse caii ...şi plecă spre mulţime. SLAVICI, o. 1,215. Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său. ISPIRESCU, L. 226. Păcală a desprins caii, s-a suit călare, fugind ca vântul spre Obârşie. VLASIU, A. P. 93. Am desprins iapa de la hulube ş-am dat-o 5224 DESPRINDE -686- DESPRINDE să pască. SADOVEANU, o. IX, 35. Boieriul a cerut ca să i se potcovească caii repede şi fără să-i mai desprinză de la rădvan. SBIERA, P. 248, cf. A n 8, 12, iii 12. El acasă când soseşte, Nu ştii: boii desprinde-i-ar, Ori la popa duce-s-ar. FOLC. transilv. II, 390. ^ Refl. Calul se desprinsese din ulube şi nu se mai vedea. CARAGIALE, 0.1,239. ^ R e f 1. pas. Şi caii cum se desprind Mândrele cum se cuprind. BÎRLEA, L. P. M. I, 87. 4. T r a n z. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A lua din cui, de pe perete, din locul unde se afla fixat, legat, atârnat. Bătrânul Dan desprinde un paloş vechi din cui. alecsandri, o. 208. Uite! acuma o desprinde din părete şi-o dă lui Ruben în mână. EMINESCU, P. L. 62. Comandă Moş Vasile de la cârmă şi Toader, desprinzând gânjul din pociumb, sprinten se aruncă pe plută, vlahuţă, o. A. II, 164. Apoi desprinse sumanul din cui, ostraiţă, căciula de oi peste urechi, toiagul SĂM. 1,285. Bătrânul... desprinsese o iconiţă din perete şi o pusese pe pieptul soră-sei. D. ZAMFIRESCU, v. ţ. 50. Slujitorul lui Dumnezeu ...f se întoarse în casă, desprinse puşca din cui şi ocolind printre grădini, apăru ca o nălucă. ANGHEL -IOSIF, C. L. 184. Călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă ...un smoc de chei. hogaş, dr. ii, 5. Podarul îşi desprinde felinarul din cui. bogza, C. O. 288. (F i g.) Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise, Sanctifîcându-şi crucea rămasă pe Calvar! MINULESCU, VERS. 40. 5. R e f 1. (Despre obiecte prinse în balamale, nasturi, copci, şireturi etc.) A se desface din locul în care este prins, fixat. Cf. LB. S-a desprins din ţâţâne uşa de la acea biserică. ODOBESCU, s. I, 400. O sculă grea, de aur, bătută-n nestemate ... zânele au pierdut-o din pletele inelate Sau s-a desprins din descopciatele lor rochii? voiCULESCU, POEZII, I, 250. Ici şi colo a ei haină s-a desprins din sponci. EMINESCU, O. I, 79. Brâul tău din copci s-a desprins. LABIŞ, p. 299. Un bloc de beton de 750 de kilograme greutate s-a desprins de elicopterul transportator. RL 2005, nr. 4 712. ^ T r a n z. Desprinsă din bolta cea profundă O stea albastră cade. alecsandri, POEZII, 78. împărăteasa... visă în vis că Maica Domnului desprinsese din cer două... stele. EMINESCU, P. L. 23. Şi dă el să descuie uşa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atâta. CREANGĂ, O. 116. Foşnind, hainele desprinse de pe tine curg grămadă. VLAHUŢĂ, s. A. I, 73. Patru băieşi bătrâni desprinseră praporii din scoabele defier. AGÎRBICEANU, a. 83. Mă chinuiam să desprind copcile rebele. C. PETRESCU, S. 73. Desprins din legătura rudimentară de sfori şi curele, piciorul de lemn se da rostogol G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 38, cf. ARGHEZI, C. J. 188. Să se caţere doi-trei oameni pentru a desprinde cârligele şi a ancora cadrul FLACĂRA, 1975, nr. 46, 11. 6. R e f 1. (Despre ambarcaţiuni) A se desface, a se elibera din locul de acostare. După o muncă de o jumătate de oară, pluta se desprinse de stânca ce o oprise. CONV. LIT. I, 344. O barcă se desprinde de lângă crucişător şi s-apropie de noi. BART, s. M. 20. O lotcă se desprinde-ncet. PILLAT, P. 43. Se desprinsese de ponton, aruncând valuri de fum. TUDORAN, P. 47. ^ T r a n z. [Ieronim] desprinse barca de ţărm, se sui şi pluti în josul râului. EMINESCU, P. L. 97. Şlepurile toate, desprinse de pontoane, La Chei, tot mai ezită. perpessicius, s. 3. ^F i g. Nu ne-am desprins încă de ţărm. FLACĂRA, 1976, nr. 26,1. 7. T r a n z. (Complementul indică lucruri lipite, sudate etc.) A face să nu mai fie lipit; a desface (5), a dezlipi (1). [Femeia] începu să-i desprindă cu grijă petecul umezit. BARBU, ş. N. 218. F i g. Parcă mi-a desprins cineva pojghiţa de pe rana inimii. CAMIL PETRESCU, T. îl, 255. 8. T r a n z. (Complementul indică elemente care alcătuiesc un tot) A rupe (din întregul din care face parte); a separa, a detaşa (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). Precum soarele desprinde şi oboară sloiuri mari de gheaţă din vârful Apeninilor, asemenea căzu şi scârba cea năvălitoare a acestui tânăr auzind glasul prea iubitei sale. BUZNEA, P. v. 109/11. Stânci disprinse din munţi căzuse în Bistriţa. CONV. LIT. I, 327. Un corp coprins de spiritul străin e asemenea unei pietre desprinse din Zid. EMINESCU, 0. IX, 447. Fiecare [fată] desprindea mânile a doi flecăi, unde-i venea la socoteală, spunea bună ziua! şi urma jocul înainte. CREANGĂ, a. 105. Codrii spun că-n veci pe-aicea n-a desprins o frunză vântul vlahuţă, s. A. 1,38. Zaharia Duhu desprinse o foaie de cec şi scrise o cifră. C. PETRESCU, A. 326. Desprind la întâmplare... următorul pasagiu. VIANU, A. P. 19. îl vedea pe Haralamb desprinzând aşchii groase. TUDORAN, p. 131. Capitolul din care scriitorul nostru a desprins fragmentul V ARLA AM -SADOVEANU, 210. ^ F i g. Trebuie ...să ne ferim de ispita de a trata legenda ca un amestec de fapte exacte şi de erori... din care ai putea prin analiză desprinde „fărâme ” de adevăr istoric. BRĂTIANU, T. 13. Să încheiem un bilanţ de caracterizare, din care vom putea desprinde apoi direcţii şi perspective în latenţă. ralea, s. t. iii, 7. Nenumăraţi cercetători uită pur şi simplu că televiziunea, filmul şi cultura în general nu sunt desprinse de o anumită societate ci, în ansamblu, o reflectă. CONTEMP. 1979, nr. 1 699, 4/2. ^ R e f 1. Unghiile ...se desprind de copită. litinschi, M. 163/5. Toate articulaţiunile i se-nmoaie, până i se desprind de tot. CARAGIALE, o. vn, 45. Hristos binecuvintează pe cea dintăi femeie care se desprinde din laturea bărbatului adormit. IORGA, C. I. m, 60. Câte un fulg mare de zăpadă se desprindea din văzduh. CHIRIŢESCU, GR. 34. Dumitru ... îi încleştă gura cu putere şi nu mai voia parcă să se desprindă de ea. AGÎRBICEANU, s. 438. Dacă ar afla adevărul, s-ar desprinde carnea de pe el CAMIL PETRESCU, T. I, 212. Din când în când frunze pălite se desprindeau şi zburau obosite prin licăririle amurgului. SADOVEANU, o. 1,101. Pruncul nu izbutea să se desprindă din trupul mamei. STANCU, M. i. 35. Pe pământ a-nceput Descompunerea lentă; Poame târzii cu carnea transparentă S-au desprins şi-au căzut. ISANOS, V. 199. Cesimţiti când vă desprindeţi de fiecare dată de pământ? FLACĂRA, 1976, nr. 2, 21. Oraşul se desprinde din vechile sale centuri, de vechile sale mahalale, ib. 1977, nr. 9, 11. Fructul la maturitate se desprinde depeduncul BUTURĂ, EB. 1, 188. (F i g.) După ce limba cultă s-a desprins însă de trunchiul comun, îşi urmează propriul drum. EMINESCU, O. XIII, 566. începutul acesta [al şedinţei] mi se părea desprins din alte vremi, cetit în cărţi sau auzit de la oameni. M. eliade, o. I, 102. Psihologia era influenţată încă de teologia, din care se desprinsese, ralea, S. T. II, 10. Nici opera prin excelenţă romantică a lui Bolintineanu nu se poate desprinde total de influenţele culturii clasice în care 5224 DESPRINDE -687- DESPRINDE se formase scriitorul. LL 1974, nr. 1, 200. Alţi eroi participanţi la joc sunt irozii, personaje desprinse din Vicleimul moldovenesc. PA VEL, S. E. 193. Modul în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii într-o zi normală de lucru pare desprins dintr-un film. RL 2006, nr. 4 907. + Refl. (Despre căi de acces) A se desface (12), a pomi în două sau în mai multe direcţii; a se despărţi (1). La vreo cinci sute de metri însă se desprinde alt drum, spre sectoarele infanteriei, pe care trebuie să-l urmeze dânsul. REBREANU, p. S. 267. Se desprindea o potecă arcuită ca o potcoavă. DEMETRIUS, A. 121. 9. T r a n z. şi refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „din”) A (se) îndepărta, a (se) despărţi de o fiinţă, de un grup de fiinţe sau de un lucru foarte apropiat, a (se) deplasa, a pleca dintr-un anumit loc, a (se) dezlipi (2). Soldatul se desprinse în silă de lângă zidul de care se răzima şi, mormăind ceva neînţeles, pomi târându-şi un picior, către poartă. AGÎRBICEANU, S. P. 40. îmi desprindeam coatele amorţite de la fereastra voastră şi-mi găseam odihnă ochilor, dincolo de celălalt pervaz. C. PETRESCU, s. 7. Desprinsă din familia ei natală, adoptată de aristocraţia bucureşteană... se simţea tot mai nobilă. EFTIMIU, N. 137. Un fluture ...se desprinse nu ştiu de unde şi, fâlfâind fără zgomot, se aşeză pe perdea. BRĂESCU, O. A. I, 270. M-am desprins greu de stânci, de brazii drepţi, dintre urşii moşneni. VOICULESCU, POEZII, 1,264. Câte-o raţă se desprindea brusc din cârd şi cădea greoi pe luciu. SADOVEANU, 0.1,129. Odobescu ...se desprinse încruntat din grupul celor patru. CAMIL PETRESCU, O. n, 696. Gingăşiile şi oftaturile, toanele şi bucuriile unui târgoveţ abia desprins de zarea satului,... se-ntâlneau şi-n primul său volum. CONSTANTINESCU, s. II, 360. Din mulţimea care forfotea pe chei se desprinse un străin. TUDORAN, P. 206. Cum era o fată veselă, nu m-am mai întors în satul meu, să n-o desprind de locuri şi să nu se amărască. BÂNULESCU, I. 59. Trebuie să cumpăr un loz, ca să plec onorabil, să mă pot desprinde firesc din faţa acestei gherete. FLACĂRA, 1975, nr. 41,23. F i g. Cu încetul însă omul perfectibil se desprinde din totalitatea organizaţiei naturale şi-şi lărgeşte din ce în ce cercul său de activitate individuală. EMINESCU, O. X, 147. Trecea palid şi enigmatic, abstract ca un arhanghel desprins de contigenţele pământeşti. EFTIMIU, N. 131. îl privi pe deasupra capului, ca o fiinţă desprinsă de orice realitate. VINEA, L. I, 341. [Mareş] urmase apoi osteneala de a se desprinde de aceleaşi amintiri. BARBU, ş. N. 136. Un comunist cu faţă umană, ... incapabil să se desprindă din chingile... comunismului moscovit, RL 2005, nr. 4 684. 10. R e f 1. A ieşi în evidenţă (din masa altor elemente sau prin contrast, detaşare etc.); a apărea, a se ivi. Cele două faruri ... şi turla unei biserici se desprindeau în conture puternice. MACEDONSKI, O. III, 65. Din zare se desprinde un cap cunoscut LUC. II, 219. De primprejur şi din depărtări nehotărâte, umbre negrese desprindeau din noapte în răstimpuri. HOGAŞ, M. N. 135. Azurul se desprinde de pe cer. AL. PHILIPPIDE, A. 17. Din vălmăşagul norilor se desprindeau forme noi, neprevăzute. COCEA, s. II, 135. Se desprinde mai ales printre alte stele mici, Ursa Mare, cuprinsă toată în cadrul ferestrei. SEBASTIAN, T. 311. Câteva umbre negre se desprind din depărtare. BART, S. M. 14. El notează ... furnicarul străzilor din care se desprind scenele unui pitoresc barbar. VIANU, A. P. 77. Câte un bec se desprinde din ceaţă, deasupra capetelor, urmat de spaţii mari de întuneric. BOGZA, V. J. 45. Palatul Prefecturii, cufundat în întuneric, se desprindea ca o masă de umbră neagră pe fondul albastru al cerului. T. popovici, s. 313. (Prin lărgirea sensului) Matei avu percepţiunea limpede a singurătăţii ...ce se desprindea de întinderea câmpului. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 197. Şi-arar o lacrimă de ploaie ... Se desprindea, vuind cu zgomot ANGHEL, î. G. 29. în depărtare Din pajişti se desprinde un cântec de păstor. PETICĂ, O. 102. O neînţeleasă vrajă e copilăria ... [Isabelei]; amintirile se desprind din lumină şi rămân aburii, informe, asemenea unor amintiri filtrate în suflet strein. M. eliade, o. i, 24. Dintre toate însă se desprinse tocmai glasul cârciumarului. REBREANU, R. n, 43. Albe stane, ca sloi năprasnici de gheaţă,... Se desprindeau aeriene peste genunile lumii noastre. VOICULESCU, POEZII, I, 260. Şi falnic semizeul, mai alb ca spuma mării De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri, pillat, P. 16, Din făptura ei zdravănă se desprindea ceva proaspăt şi curat. VINEA, L. I, 67. Ilie simţi cum se desprinde din liniştea sa mare un firişor rece de mânie. PREDA, D. 80. Glasuri subţirele din vânturi se desprind, labiş, P. 198. Stăruie asupra demonstraţiei că din colonizarea romană în Dacia s-a desprins o pătură nobiliară. IST. UT. ROM. I, 636. Spiţele roß îmi pâlpâiau în faţa ochilor... desprinzându-se din vârtej. LĂNCRĂNJAN, C. I, 8. Totul era perceput... ca o trăsătură proprie artei sale, artă care se desprindea, în primul rând, din cuceritoarea şi sincera interpretare a lucrărilor autorilor clasici şi contemporani. M 1974, nr. 12, 8. Fiecare personaj ...se desprinde din negurile istoriei îndepărtate prin invocaţia poem a scriitorului. contemp. 1979, nr. 1 699,12/3. + (Rar) A întrece, a depăşi (pe alţii) prin însuşiri. Din elevul docil ...se desprinde, progresiv, un tânăr ahtiat de lecturi străine. GALACTION, o. 20. S-a desprins, s-a înălţat peste ceilalţi, de când a venit la curte Mihai. DEMETRIUS, A. 25. + (Sport) A o lua (net) înaintea celorlalţi sau a partenerului de întrecere; a se detaşa. Bucureştenii s-au desprins repede în câştigători, marcând în numai 21 de minute cele două goluri ale partidei, flacăra, 1976, nr. 36,24. 11.Refl. Fig. A apărea drept consecinţă firească, logică; a rezulta, a se înţelege din... Ceea ce e din naştere la adevăratul poet e ... nemărginita iubire a tot ce este cugetare şi simţire omenească, pentru ca din perceperea lor acumulată să se desprindă ideea emoţională. MAIORESCU, CRITICE, 466. Linia noastră de conduită se desprinde clar. MURNU, în PLR n, 443. România consideră că numai prin reexaminarea de ansamblu a situaţiei sale se va ajunge la stabilirea unui bilanţ activ aşa cum se desprinde din spiritul tratatelor. TITULESCU, D. 166. Iar din ce spunea... se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. M. I. CARAGIALE, C. 11. Stilul lui Rafael se desprinde clar din aceste două compoziţii. OŢETEA, R. 295. Ştiri... din care se desprind şi informaţii asupra medicinei timpului ni s-au păstrat G. BARBU, A. V. 42, cf. LL 1973, nr. 4,728. întâmplări dramatice, întunecate, din care se desprinde licărirea dureroasă a unei lucidităţi, v. ROM. februarie 1974,98. Se desprinde, în final, ideea că singura salvare ... pentru folkiştii fără talent ar fi ...folclorul, flacăra, 1975, nr. 41, 13. *$■ T ranz. Din situaţia de stăpâni ai destinului nostru nu desprindem nici o obligaţie? în PLR II, 554. Desprindem din acest pasaj marea autoritate morală a lui 5224 DESPRINDERE - 688 - DESPRIPONIRE Deceneu. magazin ist. 1970, nr. 6, 62. Studiind evolutiv ornamentica pe cojoace, desprindem tipuri diferite. PAVEL, S.E. 119. 12. T r a n z. F i g. A înţelege, a intui, a sesiza (2). El desprinse în curând câteva vorbe franţuzeşti, pe care le mestecă cu multă predilecţie în conversaţia sa. EMINESCU, o. IX, 195. Umaniştii au fost împinşi să pătrundă în fondul operei, să-i desprindă spiritul. OŢETEA, R. 215. Vom încerca să desprindem, în însăşi această varietate, anume trăsături fundamentale. CONSTANTINESCU, S. n, 62. Băiatul acesta... desprindea cu mare uşurinţă înţelesul cuvântului tipărit TUDORAN, P. 134. Când... îmi spuneau că sunt fii ai comunelor în care-i cunoscusem, desprindeam din cuvintele lor simţământul mândriei. SCÂNTEIA, 1965, nr. 6 589. Cu greu am putut desprinde, din răspunsurile unor tineri, mai multe nume de scriitori afirmaţi în ultima perioadă. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 4/8. Vecina a avut impresia că desprinde o undă de ironie în întrebarea maiorului, flacăra, 1977, nr. 1, 26. ^ R e f 1. p a s. Se poate desprinde uşor sensul local al cuvântului. BĂCESCU, PĂS. 282. Sensul... [cuvintelor] se poate uşor desprinde din context, varlaam - sadoveanu, 296. + A cuprinde cu privirea; a vedea, a observa. Lumea căuta să desprindă direcţia ochilor lui. popa, v. 215. 13. R e f 1. (Tehn.; despre maşini electrice, oscilatoare electronice etc.) A trece într-un regim de funcţionare instabilă, ca urmare a depăşirii unor valori critice ale parametrilor; a se decroşa (2). Cf. ltr2, der., m. d. enc. - Prez. ind.: desprind şi (regional) despring(Ail%, 12); perf. s.: pers. 1 desprinsei, pers. 4 desprinserăm; prez. conjunct.: pers. 3 şi 6 sa desprindă şi (regional) să desprînză. - Pref. des- + prinde. DESPRINDERE s. f. Acţiunea de a (se) desprinde şi rezultatul ei. 1. Cf. d e s p r i n d e (8). Salvarea lor a fost posibilă numai prin desprinderea blocului de planşeul mineralizat contemp. 1975, nr. 1 500,3/5. Problemă constatată după mutarea Senatului în noul sediu: desprinderea placajelor de granit de pe faţadă. RL 2005, nr. 4 724. ^ F i g. Flaubert ... nu recomandă desprinderea artistului de universul concret, călinescu, c. o. 156. Desprinderea de ţărănime nu se făcu însă dintr-o dată. PREDA, R. 247. A acţionat pentru o mai mare desprindere a şcolii de biserică. IST. LIT. rom. n, 48. Mihai... crede ... în calitatea ludică a teatrului, subliniind desprinderea acestuia din ordinea naturii. T. ianuarie 1969,107. Desprinderea artei de magie se face treptat s. ianuarie 1970, 56. Păsările sunt fiinţe ale văzduhului, desprinderea de mediul teluric este şi mai evidentă. LL 1972, nr. 3,434. Desprinderea din acest mediu sufocant înseamnă, pentru Filip, calea spre adevăr. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 2/9. ^ (Prin lărgirea sensului) [în secolele al XVII-lea şi al XVUI-lea] se constată o desprindere treptată a limbii literare de influenţa limbii textelor bisericeşti şi o apropiere de limba vie a poporului L. rom. 1953, nr. 4, 50. Gusta uitarea dureroasă de lume, desprinderea de viaţă. VINEA, L. II, 302. Cântase ... un splendid cântec de dragoste de ţară, cu disperarea desprinderii şi alunecării treptate într-o aventură tulbure. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 3. Cel de-al doilea ciclu al volumului recent scos la Editura Cartea Românească dezvoltă obsesia desprinderii din ceremonialul vieţii tradiţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 20, 10/3. Camera polifuncţională a evoluat prin desprinderea funcţiilor în locuinţa cu două camere şi cu tindă. PAVEL, S. E. 18. ^ Desprindere de retină = afecţiune oculară care constă în detaşarea retinei de pe membrana coroidiană, provocând deseori pierderea vederii; dezlipire de retină. ABC săn. 123. 2. Cf. d e s p r i n d e (9). Cf. heliade, paralelism, i, 76. ^ F i g. A început să trăiască din ziua aceea cu teama desprinderii de pământ FLACĂRA, 1976, nr. 2, 3. Uneori mi-e puţin ruşine de această tutelă prelungită ..., dar în acelaşi timp simt că nu a venit momentul desprinderii. LIICEANU, J. 57. 3. (Sport) Detaşare de ceilalţi parteneri de întrecere. Desprinderea echipei locale de plutonul codaşelor. flacăra, 1975, nr. 40,20. 4. Cf. d e s p r i n d e (12). Cf. resmeriţă, d. [Filosoful] are trebuinţă ... şi de o mare doză de pătrundere critică în desprinderea concluziilor la care duc datele lui. NEGULESCU, G. 210. Analiza ... serveşte la desprinderea principalelor tipuri de invariante. CL 1973, 121. Desprinderea următoarelor caracteristici esenţiale. M 1974, nr. 12,3. Reportajul nostru... urmăreşte... desprinderea spiritului dominant ce declanşează resorturile sufleteşti. flacăra, 1975, nr. 47, 9. -Pl.: desprinderi. - V. desprinde. DESPRÎNS1 s. n. Faptul de a (se) desprinde. Maistre..., strigă el, dracii tăi sunt meşteri în desprinsul umbrelor din părete. EMINESCU, o. VII, 111. - V. desprinde. DESPRÎNS2, -Ă adj. 1. (Despre păr) Care este desfăcut dintr-o pieptănătură, despletit. O femeie ...cu picioarele goale, cu părul desprins. CARAGIALE, O. I, 78. Părul ei, desprins, se împrăştiasepe perna moale. REBREANU, I. 158. 2. Care este desfăcut, despărţit, dezlipit, separat (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). Cf. RESMERIŢĂ, d. Petalele desprinse cad molcom, fluturând. LESNEA, VERS. 87. ^ F i g. Destinul tragic al omului desprins de viaţă şi întors înspre ea ... îl va înţelege. CIORAN, R. 61 .Mi s-a părut că luna desprinsă se lasă Ca un trăsnet rotund peste văi. LABIŞ, P. 342. O „pia fraus ” asistă mereu la întemeierile noastre, solidară cu tăcerea din care nu suntem nici azi în întregime desprinşi. PATAPIEVICI, C. L. 109. -PL: desprinşi, -se. - V. desprinde. DESPRIPONÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică animale, în special cai) A dezlega de la priponul de care a fost legat; (regional) a despăivăni. Du-te şi despriponeşte caii omeneşti, că eu pui şeile pe ai noştri. SANDU-aldea, U. P. 71, cf. CADE, DL, DM, DEX, UDRESCU, GL. - Prez. ind.: despriponesc. - Pref. des- + priponi. DESPRIPONIRE s. f. Acţiunea de a despriponi şi rezultatul ei. Cf. DEX. - PL: despriponiri, - V. despriponi. 5229 DESPRIPONIT1 -689- DESPUIA DESPRIPONÎT1 s. n. Faptul deadespriponi; despriponire. Cf. mda. - V. despriponi. DESPRIPONÎT2, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.; mai ales despre cai). Care nu e legat în pripon. Am găsit calul despriponit. Iapa s-o laşi despriponită, că nu se duce nicăieri. UDRESCU, GL. - PI.: despriponiţi, -te. - V. despriponi. DESPROPORCIUNE s. f. v. disproporţie. DESPROPORŢIE s. f. v. disproporţie. DESPROPORŢIONÂT, -Ă adj. v. disproporţionat. DESPROPRIETĂRÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A lua dreptul de proprietate; a expropria. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DEX. Numărul persoanelor desproprietărite de comunism şi poliţia sa politică au depăşit o treime din populaţia globului. RL 2005, nr. 4 785. -Pronunţat: -pri-e-. — Prez. ind.: desproprietăresc. - Pref. des- + [îm]proprietări. DE SPROPRIETĂRÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a desproprietări şi rezultatul ei. Cf. resmeriţă, D., DEX. - Pronunţat: -pri-e-. - PL: desproprietăriri. - V. desproprietări. DESPROPRIETĂRÎT1 s. n. Faptul de a desproprietări; desproprietărire. Cf mda. - V. desproprietări. DESPROPRIETĂRÎT2, -Ă adj. (Rar) Căruia i-a fost luat dreptul de proprietate; care a fost expropriat. Cf. mda. - PL: desproprietăriţi, -te. - V. desproprietări. DESPROSTÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. (Prin nord-vestul Munt.) A-şi veni în minţi, a (se) deştepta (3), a (se) lumina. Cf udrescu, gl. - Prez. ind.: desprostesc. - Pref. des- + prosti. DESPUIA vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A deposeda de bunuri (de obicei prin mijloace violente), a fura;p. ext. a ruina (2), a sărăci prin acte silnice, prin biruri, prin amenzi etc. excesive, copleşitoare; a prăda (2). Păţim foame şi seate şi despuiaţi şi sem bătuţi şi niciun loc avăm adevărat coresi, T. EV. 155. Blăstemate fie amu toate vremile cialea ce noi întru iale amu visu de[pre]unî că ai fos[t] să nu agodeşti mie tu ce ai fos[t] să mă despui ca u[n] domnu şerbul său. COD. tod. 225. După ce l-au despuiat volintirii, s-au rugat de părintele Argeş anul ca cu oamenii Sfinţiei Sale să margă pănă acasă (a. 1775). iorga, s. d. vii, 41. O sută de tâlhari nu pot despuia pre un sărac gol pilde, 99/11. Tâlharii... înarmaţi ies înaintea oamenilor, sau îi pândesc la drumuri... şi-i despoaie. LEGIUIRE, 83/6. Domnii... era siliţi să despoaie noroadele, să confischeze avuturile celor mai bogaţi oroşani. CĂPĂŢ1NEANU, M. R. 70/17. Pe vremea aceea, se găseau boieri pământeni rătăciţi cari serveau de instrumente prin cari străinii despuiau şi apăsau pe români. EMINESCU, O. xm, 123. Alah ... Va judeca ce-i între noi, Că mă răpeşti şi mă despoi, M-arunci pe drum să pier. COŞBUC, P. I, 113. Se îmbătau, despuiau pe bogasieri, barbu, princ. 294. ^ (Prin lărgirea sensului) Despoaie lumea cu preţurile cele prea de speriat pelimon, I. 165/5. (Refl. r e c i p r.) Vânzătorii, cumpărătorii şi comunele se fură, se despoaie între dânşii. contemporanul, vii2, 521. 'v' (Cu determinări introduse prin prep. „de” care arată obiectul furtului) îl osândi, ca să fie la prinsoare pănă la moarte, despoindu-l de toate averile, maior, T. 48/27. Puind el tot dreptul în putere Face pe cel mai slab să-i slujască, Despoindu-l cu sâla de avere. BUDAI-DELEANU, ţ. 368. Călugării... arătând norodului besericile despoiate de icoane şi de toate câte-i pricinuia evlavie. CĂPĂŢINEANU, M. R. 221/3. Ca să se sece influinţa boierilor ..., îi despoia de averi sub feluri de pretexte. NEGRUZZI, S. 1,143. Se vedea despoiat de ceasornicul de la brâu, de jeletca albă, de îmbrăcămintea sprintenă a fracului. CONV. LIT. IV, 61. El arăta plângerile acelor oameni ..., că erau despoiaţi fără de lege de avutul lor imobiliar. MAIORESCU, D. II, 487. Când l-au închis după zăbrele Şi paznicii l-au petrecut, L-au despuiat de toate cele, De tot sărmanul lui avut GOGA, POEZII, 211. Părinţii mamei mele au fost ţărani..., urmaşi de răzăşi despoiaţi de ocină. SADOVEANU, o. XX, 98. Măre, c-am să te despoi De pungocii strânşi purcoi. VULPESCU, P. 45. Despuiat până şi de haina care-i acoperise trupul ostenit, fostul domn ...fu aruncat împreună cu fiii şi ginerii săi în cea mai întunecoasă celulă a temniţei, magazin ist. 1968, nr. 1, 29. Lumea-mi zicea pui de lotru, Că ţin calea strâmtă-n codru Şi despoi pe călători De averi şi bănişori. FOLC. mold. n, 667. + (Complementul indică bunuri, obiecte posedate de cineva) A lua cu forţa, prin violenţă, pe furiş pentru a-şi însuşi. împăratul Constantin, carele, de când îi venise gustul de a-şi face din Bizanţ o nouă capitală, se deprinsese straşnic a despuia fără ruşine capetele de operă ale lumei, ca să-şi împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III, 72. F i g. Prunul de-abia rodeşte la doi sau trei ani îndestul, ca să poată da proprietarului un însemnător folos din productul său ... După cum mai zisei, productul prunului despoaie pe om şi-l demoralizează. POENARU, î. III/8. A văzut că obositoarele lucrări ale câmpului slăbeau cugetarea şi despoiau pe oameni la petreceri materiale. BREZOIANU, î. 23/30. Prin precaritatea substanţei sale tradiţionale, singura care, până acum, era cu adevărat substanţială, omul european este din ce în ce mai despuiat de atributele umanităţii integrale de odinioară. PATAPIEVICI, C. L. 375. 2. T r a n z. (Complementul indică ţări, ţinuturi, localităţi, clădiri etc.) A jefui (mai ales în timp de război) de obicei devastând, distrugând etc.; a prăda (1). Iesuviţii vreau să ...prădeze [biserica], să o robească şi de rodurile fundaţionale să o despoae. MAIOR, S. II, 147. Politia se află în mânile rebelilor cari dispoiese şi prădase multe case. AR (1831), 2262/14. Fanariotul..., unindu-se cu hoţii şi tâlharii de drumuri, despuie ţara. FILIMON, 0.1,103. Ei vor ranguri, avuţie şi, semeaţă ori smerită, Mâna lor despoaie ţara ca pe-o ţară cucerită. SĂM. I, 207. Păgânii ... despuiau şi beleau ţara. STANCU, D. 8. > (învechit şi 5240 DESPUIA -690- DESPUIA regional; complementul indică {ari, localităţi etc.; cu determinări introduse prin prep. „de”) A lăsa fară populaţie (prin violenţă), a depopula. Aşea despoind Dacia de lăcuitorii cei vechi, nemărginită mulţime de romani ...au adus în Dacia. maior, IST. 266/20. Eu Vidinul l-am tăiat Şi de turci l-am despuiatî BALADE, n, 210. 3. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică fiinţe sau părţi ale corpului lor) A jupui de piele; p. e x t. (complementul indică pielea unor fiinţe sau a unor părţi din corpul lor) a desprinde (8), a jupui de pe corp. Le va ucide şi le va despoia în pădure, prav. 23. Şi-i despoiară pialea de pre spinare, dosoftei, v. s. octombrie 73730. înce-putu-s-au atunceşi omor în vite, cât nu mai biruie oamenii să le despoaie, neculce, l. 206. I-au tăiet capul şi despoindu-l l-au trimes cu olac la Ţarigrad (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 199/38. Agiungând acasă, cel întâi lucru au fost ca să despoaie pe lama cu o piatră ascuţită, a căria piele au pus-o la soare ca să se usuce. DRĂGHICI, R. 67/15. Optzeci de oi despoaie, Şi prin frigări le pun. NEGRUZZI, s. H, 24. S-au aflat în sat doi ţigani care să-l despoaie de piele. AGÎRBICEANU, S. P. 30. M-au despuiat de piele de sus şi până jos Şi mi-aruncară pielea La fel ca pe o plasă. CONTEMP. 1971, nr. 128,1/1. De te-aşprinde la zevoi, Se-ţi dau măciuci, să te moi, Depele să te despot ALECSANDRI, p. P. 250. Să prinzi un liliac, să-l despoi de piele, pe care să o prăjeşti, să o faci praf GOROVEI, CR. 164. Iar de-oi întâlni ciocoi, De piele să mi-l despoi Şi să fac din ea cimpoi! BALADE, H, 393. Să-l despoi ca pe-un şerpoi; Şi cu pielea de pe cap Să îmi fac din ea desag. FOLC. mold. i, 362. ^ A b s o 1. Trunchiu de meserniţă şi prăvălie de carne deşchisese, în toate părţile giunghind, zugrumând, tăind, despoind, aruncând. CANTEMIR, I. L1,233. -$■ Ref 1. pas .Se despoaie o vulpe de blană. I. CR. n, 217. + Re f 1. (Prin Transilv.; despre blana jupuită a unor animale) A se desprinde de pe piele. Mi-a cere piei de zmeu Să-ncalfe piciorul său, Că de capră, lesne crapă Şi de oaie, se despoaie. pop., ap. GCR n, 309. + Refl. (Regional; despre tencuiala sau varul de pe pereţi) A se scoroji (2) (şi a cădea) (Bârca - Băileşti). Cf. chest. n 388/28. 4. T r a n z. şi refl. A(-şi) scoate total îmbrăcămintea, a (se) lăsa în pielea goală sau într-o ţinută vestimentară excesiv de sumară; p. e x t. a (se) dezbrăca (1). Să-fi] rădici mâna Ta cea svântă Pre pizmaşi ce vin de fac smântă Cu vicleşug în svânta Ta casă, Să-i despoaie veşmânt de mătasă. DOSOFTEI, PS. 506/10. [Noe] răsădi vie. Şi bău den vin şi s-au îmbătat şi s-au despuiat întru casa lui. BIBLIA (1688), 62/59. Să facă slugile afară joc mare şi să despoaie jupâneasa şi să o bage în foc să o arză (cca 1705). gcr I, 352/29. Mă despoiai de vestmintele mele. MAIOR, T. 121 ¡21. Ne întâlnirăm c~o vrăjitoare ...Se despuiese, se despletise, De trei ori casa îi ocolise. I. VĂCĂRESCUL, P. 330/19. Şi de bucurie mare Pierzân-du-şi cumpătul, sare Numaidecât se despoaie De treanţa ei cea cu soaie, pantn, P. V. i, 158/23. Groază... l-a despuiat cu răpăziciune de uniformă, s-a îmbrăcat într-însa şi astfel travestit reuşeşte a ieşi din salină. RUSSO, s. 317. Apoi îl despuie în pielea goală, îl unse cu păcură. FILIMON, O. I, 235. Cei ce mor şi cei răniţi sunt chinuiţi şi prădaţi, se vede cum îi despoaie învingătorii de straie, de cămeşi chiar. CONTEMPOR ANUL, I, 400. Femei în fuste scurte şi despoiate într-un chip neruşinat. CARAGIALE, o. iii, 117. Când vin ursari vara, în timp de secetă, despoaie oamenii o ţigăncuşă ... îi leagă de trup două-trei rânduri de boji. pamfile, vătd. 137. M-a poftit la ea în odaie, unde, ca şi cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoiă de tot puţinul ce avea pe dânsa. M. I. caragiale, c. 136. Licsandru se despuie îndată, zorit să se răcorească, camil PETRESCU, O. IL 585. Să nu-i vezi, când o despoi, Coapsa dulce, sânii goi. PARASCfflVESCU, C. Ţ. 28. Nu-şi dă seama dacă acesta a fost argumentul care l-a hotărât să se despoaie în dormitor şi să zacă în faţa borcanelor cu vaselină şi cu talc ale Varvarei. vinea, L. I, 71. De Anul Nou învăţa codanele să se despoaie în faţa oglinzilor când cântau cocoşii a doua oară. BARBU, G. 374. Plecaseră doi ţigani la drum; unul era despuiat de tot; iar celălalt cu o funie de tei pe la mijloc. SNOAVA, m, 371. ^ F i g. Se despoaie pre sine de binele sudorilor sale. BOJINCĂ, D. 25/27. Ţi-arpărea ... nişte fluturi despoiaţi de falşa pudră aurie. LUC. n, 47. M-am despoiat de taină, de-nalta-nvestitură, Ca să-ţi îmbrac unica şigoala-ţi frumuseţe. VOICULESCU, POEZII, II, 286. O toamnă va veni şi-o să-ţi despoaie De primăvară trupul, fruntea, nopţile şi dorul BLAGA, POEZII, 40. De-abia îl mai încerca o ciudă postumă, despuiată de încriminări şi îndulcită prin resemnare, vinea, L. I, 239. Termenul „înţelegere” vreau să fie luat în sensul său cel mai strict, despuiat de orice interpretare, v. ROM. aprilie 1958, 117. Să scape de uitătura aceea ce-l despuia pe dinăuntru, barbu, princ. 49. ^ L o c. a d v. (învechit; la jocurile de noroc) Pe despuiate = până la ultimul ban. Jucau ... stos pe despuiate. FILIMON, O. I, 109. ^ (Prin lărgirea sensului) Moromete trase de opritori şi despuie caii de hamurile lor grele, preda, DELIR. 61. Lighioaia aceea se dă de trei ori peste cap, şi aşa se despoaie de pielea ei cu păr mărunt şi se face o fată şi mai frumoasă ca înainte. RĂDULESCU-CODIN, î. 257. 5. T r a n z. P. a n a 1. (Rar; complementul indică legume, fructe, arbori sau părţi ale lor) A descoji (1). Dimineaţa-ntrebă Hogea pe un prieten al său, Cum ar sădi usturoiul să nu puţă aşa rău? ... - întâi să-l despoi de coaje ş-apoi asfel să-l sădeşti. PANN, H. 26/11. Tăiam foarte elegant mărul în patru felii şi încă şi mai elegant despoiam feliile de coajă, hogaş, dr. I, 195. ^ Refl. Coaja arborului este netedă, lucitoare, cenuşie şi se despoaie lesne ca o pele. barasch, B. 155. Platanii, uriaşii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină. anghel - IOSIF, C. M. 1,63. + (Prin Ban. şi prin sud-vestul Transilv.; în forma despoia; complementul indică boabe de porumb) A desprinde de pe ştiulete. Cf. gregorian, cl. 57, alr sn i h 115, alrm sn i h 83. + (Regional; în forma despoia; complementul indică ştiuleţii de porumb) A curăţa de foi (Turcineşti - Târgu Jiu). Cf. gl. olt. 6. R e f 1. şi t r a n z. F i g. A (se) desfrunzi; p. e x t. a rămâne sau a face să rămână fără verdeaţă, fără vegetaţie. Iarna, când arborii sunt despuiaţi de frunze, ... putem se distingem între mugurii purtători de flori şi între mugurii purtători de ramuri. BARASCH, B. 21. Un vânt de toamnă un arbure despoaie. PELIMON, S. 37/27. Vântul de miazănoapte începuse din vreme a sufla cu tărie acea răceală care amorţeşte natura, despoaie arborii. FILIMON, o. 1,175. Iar cât munţii o zărea Cu străinu-alăturea, De verziş se despoiau, Frunzele-şi îngălbineau. ALECSANDRI, o. 114. Lunca se despoiase în câteva nopţi, iar copacii întindeau acum braţe înfrigurate în ceaţă. c. PETRESCU. s. 169. Preferă să se lase angajat... la munca societăţilorforestiere 5240 DESPUIARE -691- DESPUIERE care despoaie munţii de păduri, diaconu, p. 40. Unii despuiau crengile trase din carul încărcat. BRĂESCU, A. 120. Codrul tot mai zdrenţăros se despuia domol VOICULESCU, POEZII, 1,252. Suflă, Doamne,-un vânt, Suflă-lpe pământ, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie, balade, in, 11. Cine, maică, te-a-mbrăca? — Codrul, când s-a dispoia. FOLC. mold. I, 359. Brazii nevânduţi au fost despuiaţi de crengi şi transformaţi în araci. RL 2006, nr. 4 806. ^ R e f 1. pas. Bine este ca acei duzi din care va fi să se culeagă sămânţa să nu se despoa[i]e de frunza lor într-acel an. POENARU, î. 11/7. 7. T r a n z. (De obicei cu determinări introduse prin prep. „de”) A anula, a suspenda o împuternicire, o calitate, un drept etc.; a lipsi de ceva. Vlădica Ioann Bob ... s-au ispitit să despoaie pe protopopi şi Săboarele lor de puteare care o au de a pedepsi, maior, i. b. 305/5. O civilizaţie mai înaintată despuie pe părinte de aceste trei puteri şi le dete legii. NEGULICI, E. I, 121/4. Despuiat de aceste calităţi, vorbirea ta ... nu va fi niciodată nici plăcută, nici drăgăstoasă. BREZOIANU, î. 92/25. De drepturi ne despoaie, prin legi neauzite. CONV. LIT. n, 217. Sătenii se împotriviră încercării de a-i despoia de dreptul ce li se cuvenea. PĂCALĂ, M. R. 58. F i g. Despuindu-te de ajutoriul şi darul cel de sus (a. 1691). GCR I, 291/32. Deciziona aceasta judecoasă este aceia care mă despoie de numele mieu cel bun. CALENDARIU (1794), 31/29. An de an, şcolile despoaie ţărănimea de câteva mentalităţi. PLR H, 45. IosifRodean...pe toţi ...îi despoia de orice calitate bună. AGÎRBICEANU, A. 432. Despoiaţi-l de italienismele sale, de românismele sale, românisme în fraze, în pagini întregi şi Heliade nu mai este Heliade. LL 1972, nr. 2, 11. într-o atmosferă de ceremonie despuiată de fard şi fast,... Romulus cel Mare aşteaptă năvălitorii încercând să-şi păstreze surâsul şi bunul simţ. FLACĂRA, 1977, nr. 43,16. > Re fl. F i g. Se întreabă, confruntă şi caută a se despuia de o animalitate uricioasă. NEGULICI, E. 1,172/14. 8. T r a n z. (Complementul indică opere scrise, izvoare, documente, publicaţii etc.) A scoate, a extrage tot ceea ce prezintă interes în vederea alcătuirii unei analize, a unui studiu, a unei lucrări; a excerpta. Grafia ... ar fi un caz de hipercorectitudine în textele scrise din sec. al XVl-lea, întâlnit de cercetătorii care au despuiat toate textele o singură dată. z. mihail, T. p. 65. ^ R e f 1. p a s. Astăzi numai acea ediţie inspiră încredere pentru care s-au despuiat toate m[anuscrisele]. BUL. COM. IST. I, 41. ^ E x p r. A despuia scrutinul = a scoate din urnă şi a număra voturile obţinute de către candidaţi într-o alegere. Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2, DEX. - Prez. ind.: despoi ~ Şi: (învechit şi regional) despoia vb. I. - Lat. despoliare. Cf fr. d e p o u i 1 1 e r . DESPUIÂRE s. f. v. despuiere. DESPUIAT, -Ă adj. 1. (Despre aşezări, locuri etc.) Care a fost jefuit, devastat; (despre oameni) care a fost deposedat de bunuri (prin acte silnice, violente etc.); prădat2 (1). Cf. d e ş p u i a (1, 2). Măcar şi o sută de hoţi fie, pe săracul despoiat, nu pot a-l mai despoia. GOLESCU, P. 33/20. Multe avuţii s-au făcut trofeul biruitorilor ... Dispoieţi, obosiţi de foame, cuprinşi de boaleşi de geruri, duşmanii piere cu miile. ASACHI, 1.428/29, cf. ŞĂINEANU2. Mănăstire care a fost deseori despoiată. IORGA, C. I, in, 26, cf. RESMERIŢĂ, D. Căruţe sfărâmate, automobile despuiate... îţi umpleau inima de jale. BRĂESCU, v. 45, cf. M. D. ENC., DEX. 2. (Regional; despre suprafeţe tencuite, vosite etc.) Scorojit (2). Păreţii despoiaţi, mohorâţi şi plini de găurele făceau o impresie sinistră. SĂM. 1,41. 3. (Popular) Care şi-a scos total îmbrăcămintea, care este dezbrăcat până la piele, complet gol; care are o ţinută vestimentară excesiv de sumară, indecentă; p. e x t. dezbrăcat (1). Cf. d e s p u i a (4). Cf. prav. 369. Era amândoi despuiaţi, şi Adam şi muiarea lui, şi nu să ruşina. BIBLIA (1688), 22/34. Au poruncit stăpânul lor să-i bată despoiaţi (cca 1705). gcr i, 352/1, cf. heliade, paralelism, I, 25. Văzui pe acea fată de împărat lungită pă pământ, despoiată, făcută ciur de rane. GORJAN, h. 1,119/13. Acea frumoasă pavăză pe care era zugrăvit un copil despuiat ieşind din gura unui şarpe, pâcleanu, i. 1,14/21. Maiorul se ţinea în picioare în apropierea unei mese pe care îşi sprijine o mână lungă şi dispoetă. RUSSO, s. 28, cf. POLIZU. într-o vălcea, se aflau vreo trei familii de ţigani,..., şi copiii lor cei despuieţi. PELIMON, I. 210/30, cf. PONTBRIANT, D., lm. îi făcea să pornească... desculţi şi despuiaţi. ODOBESCU, s. 1,92. Ţărani despoiaţi, cu pieptul uscat şi păros, cu braţele negre, ... mişună, ca într-un infern, în norul de praf. VLAHUŢĂ, s. A. II, 179, Cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, resmeriţă, D. Intr-o dimineaţă de toamnă din 1857, fusese găsită rătăcind despletită şi despoiată la Herăstrău pe malul lacului. M. I. CARAGIALE, c. 130, cf. CADE. Ca o zvârlugă m-am zvârlit despuiat de pe şlep în apă. STANCU, R. A. I, 12. Se aşezase pe prag, despuiat până la brâu şi aştepta să-i coasă muierea cămaşa. PREDA, D. 8, cf. M. D. ENC., DEX. ^ (Substantivat) în vreame de iarnă au întrebat împăratul Schithilor, pe un despoiat, de-i este frig. GOLESCU, P. 171/6. Despuiata cum aude, întreabă-ndatăpe rude. pann, P. V. 1,159/13, cf. LM. Mă închin cu sănătate, de la golătate; despoieţii din urmă. creangă, a. 102. 4. (Despre copaci, ramuri etc.) Care a rămas fără frunze; p. e x t. fară vegetaţie, fară verdeaţă etc. Cf. d e s p u i a (6). Locuri sălbatice şi despuiete. ODOBESCU, S. i, 149. Veţi zări printre crăcile despuiate ale arborilor din Cişmegiu, turnul bisericei St. Ilie. id. ib. II, 268. Văzui troienele albe de zăpadă şi arborii negri despuiaţi de frunze. PREDA, DELIR. 201. Se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. BARBU, G. 201, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Mesteacănul ne părăsise şi bradul saufagul, cu frunţi despoiete de bătrâneţe sau de vânturile, care veşnic suflă în părţile de sus ale aerului, spintecau văzduhul HOGAŞ, DR. I, 16. 5. (Despre opere scrise, izvoare, documente, publicaţii etc.) Din care s-a scos, s-a extras tot ceea ce reprezintă interes în vederea alcătuirii unei analize, a unui studiu, a unei lucrări; excerptat. Cf. d e s p u i a (8). Cf. resmeriţă, d., DL, DM, DEX. -PL: despuiaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) despoiat, -a, dispoiet, -ă, (învechit) despoliât, -ă (lm) adj. - V. despuia. DESPUIERE s. f. Acţiunea de a (se) despuia şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. d e s p u i a (1, 2). Despoiare ... alegoriceaşte însemnează preada unui oraş, a unii ţări. LEON ASACHI, B. 85/24. Se-apucă de răpiri, jafuri şi 5243 DESPUIERE -692- DESPUIETURĂ despoieri, născocind feluri de mijloace ca să-şi sature nesaţiul său de bani. F. AAR0N, I. II, 42/9. Dăspuierile lor vor începe a ne îmbogăţi. CR (1839), 252V3. Ispitele sunt strâmbătatea judecătorilor ... despuierea văduvei şi a sărmanului. BĂLCESCU, M. v. 578. [Funcţionarii] se susţineau din despoiereapopoarelor de orice naţionalitate. BARIŢIU, P. A. n, 3. Despre profesie, ce să mai zicem; cunoaşteţi care profesie e a despoierii, a năpăstuirifi/, a împilării, pelimon, I. 175/19. Din specule şi încărcături, din hrăpiri şi despuiere, adunase ceva. id. ib. 177/15. Neagu Rupe-Piele, vestitul mumbaşirprin care ciocoiul îşi săvârşea toate despoierile şi cruzimile sale,... scăpase de urgia domnească. FILIMON, o. I, 294, cf. COSTINESCU, eminescu, o. xin, 181. + (Concretizat) Obiecte obţinute din jaf (mai ales în timp de război); pradă de război. Orice despuiere se va lua înapoi, orice jaf va fi risipit, toţi biruitorii vor fi biruiţi. CR (1838), 202/20. Tătarii s-au dat la pradă, şi împovăraţi cu dispoieri s-au înturnat la şatrile lor. ASACHI, 1.163/14. Stau rânduite, peste un zăblău vărgat, arme de totfelul, coifuri, zale defier, ...şi dispuieri luate de pe la duşmanii învinşi ODOBESCU, S. 1,66. 2. (învechit) Cf. d e s p u i a (3). Cu feara venUn luptă, şi vingător adesea, Intreaga-i despuiere îi atestă valoarea Şi-l revesti ca mantă, emblemă de victorie, Trofeu al luptei sale. HELIADE, O. I, 386, Cf VALIAN, V., PONTBRIANT, D., ddrf. + (Concretizat) Piele sau blană obţinute prin jupuirea animalelor. Despoiare - piiale jupuită de pe un dobitoc, părul sau lâna sa. LEON ASACHI, B. 85/24. îmbrace-se cu despuierile dobitoacelor şi cu fibrele buruenelor. mGVUCl, E. II, 67/8. 3. (învechit) Cf. d e s p u i a (4). Văzu Ham, tatăl lui Hanaan, despuiarea tătâni-său. BIBLIA (1688), 71/!. Să îndrăznească vitejeaşte la caznele ceale de multe fealiuri şi la legături ... şi la despuiarea trupurilor. MINEIUL (1776), 7vl/35. ^ F i g. Dar dincolo d-aceste înflăcărate sfere,... Cândmi-aş lăsa aicea lutoasa despuere, Acolo-mi va fi faţă ce-atâta am visat! HELIADE, O. I, 76. Dintre multele lovituri de la puternicele elemente streine, cu care sântem încunjuraţi, niciuna n-a adus mai mare stricare românilor decât care au ţintat la despoierea de limbă. FM (1843), 1942/1. Ea singură ... poate să arunce un văl de poezie asupra acelor plăceri mincinoase, care duc ...la veştejire, la despoiare. FILIMON, O. I, 114. Despuierea omului de încrederea în sine, în viitor ...nu poate face decât un deserviciu, stârnind confuzie, neîncredere, pesimism. contemp. 1975, nr. 1 494,4/9. 4. Cf. d e s p u i a (8). D-l Petrescu ...s-a ocupat cu despoierea tabelelor statistice din anul 1866. ghica, c. e. n, 501. Despuierea monumentelor literare duce la o recoltă de fapte lingvistice care trebuie orânduite în funcţie de criteriul istoric, pentru a se constata apariţia, progresul, regresul şi dispariţia lor. SCL 1957, 209, cf. D. MED. Această despuiere de un fel deosebit a tuturor vechilor registre n-a fost deloc uşoară, flacăra, 1975, nr. 40,16. Ii vorbesc despre un proiect mai vechi, abandonat, de a lucra împreună cu Petru un „Lexicon al filozofiei eline”, făcut prin despuierea tuturor textelor de la presocratici la Plotin, nerealizat încă nicăieri în lume. LIICEANU, J. 100. Despuierea scrutinului = operaţie de scoatere din urnă şi de numărare a voturilor obţinute de candidaţi într-o alegere. Ce sigur era de izbândă şi cu ce palpitaţii aştepta despoierea scrutinului. VLAHUŢĂ, O. A. 222. Am fost numit membm al unei subcomisii de supravegherea şi despuierea scrutinului. PREDA, I. 105, cf. M. D. ENC., DEX. 5. F i g. (învechit, rar; concretizat) Rămăşiţe pământeşti. V. rămăşiţă1 (1). Muritoarele despuieri ale Domniţei Ancuţa. ODOBESCU, ap. TDRG, cf. alexi, w., ŞĂINEANU, D. U. CONTRIBUŢII, I, 120. - PL: despuieri. - Şi: (învechit) despuiáre, despoiáre, despoiére, dispoiére, dispuiére s. f. - V. despuia. DESPUIETÓR, -OÁRE s. m. şi f. (învechit) Stăpân (2); s p e c. domn. Şerrbii supuindu-se întru toată frica despuietorilor, nu numai bunriloru şi blândzilor, ce şi clăţănogiloru. COD. VOR.2 337. Dă-mi bucuria spăsenia ta, şi cu duhul vlădicescu (despuitoriului C2, stăpânitor B 1938). psalt. 99. Auzi Irod al patrul despunetoriu auzitul lui l[su]s. TETRAEV. 5. Atunce era despuitoriu în toată Ţara Rumânească bunul creştin şi dulce Mihnea-Voivod. CORESI, EV. I. Că acolo vor sta toţi aseamenea, robii şi despuitorii (a. 1669). GCR 1,185/27. Mircea [î]şi zice lui-şi: „Mare voievod şi autocrat peste toată Ţara Ungro-Vlahică, transcarpatină şi tătărească, ... singur despuitor peste ambii ţărmi ai întregei Dunări. ” EMINESCU, o. XIV, 186, Cf. DDRF, TDRG, PASCU, S. 128, CADE, SCRIBAN, D., ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 100. Să trăiască „ despuitoriul”. varlaam - SADOVEANU, 45. + Epitet dat lui Dumnezeu. Acmu lasă robul său, despuitoriule, după cuvântul tău cu pace. CORESI, EV. 517. Milueşte, Doamne despuitoare^creştinii (a. 1580). CUV. D. BĂTR. II, 356/1. Doamne despuitoriul, părintele a tot ţinotul (ante 1600). ib. 155/7. Iubitor de oameni iaste şi bun şi dulce despoitorul Dumnedzeu. COD. TOD. 192. Unul D[ujmnezău despuitoriul şi Domnul nostru (ante 1618). GCR 1,49/17. [Dumnezeu] iaste despuitoriul (a. 1661). id. ib. 181/4. Despuitoriul Dumnedzău. DOSOFTEI, V. S. octombrie 80726. Ce veni despuitoriul şi oborî şarpele. MOLITVENIC (sec. XVII), 305. + Epitet dat lui Isus Hristos. Unul născut Fiiu a lu Dumnezeu iaste Hristos, şi ca un jăcătoriu şi despuitoriu, ca Domn tuturora. CORESI, EV. 195. Eşti Domn şi despuitoriu a toate faptele. VARLAAM, C. 261. Despuitoriul şi Domnul Hfristo]s. DOSOFTEI, v. s. octombrie 52730. Au căzut la pământ şi s-au închinat la trupul despuitoriului (a. 1692). gcr I, 300/35. + Epitet dat Fecioarei María. învăţătură la naşterea Preasventei şi Preablagoslovitei despuitoarei noastre, Preacuratei Fecioare Măriei. varlaam, C. 356. Pentru rugăciunea a Preacinstitei despuitoarei noastre născătoarei lui D[u]m[ne]zeu (a. 1669). GCR I, 183/16. Despuitoare şi Doamnă preste lume. dosoftei, v. s. decembrie 22371. ^ (Adjectival) Despuitoare Fecioară roditoare Domnului primeşte ruga robilor. MOLITVENIC (sec. XVII), 312. -PL: despuietori, -oare. - Şi: despuitoriu, -ie, despunetoriu, -ie, despoitór, -oâre s. m. şi f - Despui (prez. ind. pers. 1 de la despune1) + suf. -tor. DESPUIETURĂ s. f. sg. (învechit, rar) Termen de adresare pentru o autoritate absolută; atotputernicie. încă nu-s striin sau a altuia, ce a dumnezeiei Tale şi a despueturiei Tale. coresi, în sfc I, 250. - Despuietor + suf -tură. 5245 DESPUITOR -693- DESŞUMENI DESPUITOR, -OARE adj., s. m. şi l (învechit) 1. s. m. şi f. (Rar la f.) Persoană care îşi însuşeşte prin forţă, prin exploatare, prin abuz unele bunuri. Sărmanul om, văzându-se furat în toate modurile, oftă din adâncul înimei, dar nu luă nici o măsură contra despoiătorilor săi. FILIMON, O. I, 244, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Ai pedepsit pe asupritori şi pe despoitori? bolintineanu, o. 440, cf. DDRF, ALEXI, W. 2. Adj. (Despre jocuri de noroc) Care provoacă pierderi mari, care lasă fară niciun ban. Jocurile la noroc cele mai despuitoare... erau adunate în casa lui Păturică. FILIMON, O. I, 254. 3. Adj. Care lipseşte, care privează de un drept, de un bun etc. Legea nouă ar fi fost despoitoare sătenilor; căci aceştia ar fi pierdut dreptul ce-l au pentru a îndestula pre copiii lor. I. IONESCU, M. 178, cf. LM. -PI: despuitori, -oare. - Şi: despoietor, -oare (săm. m, 317), despoitor, -oare, despoliatoriu, -ie (lm) adj., s. m. şi f. - Despuia + suf. -tor. DESPUIT6RIU, -ie s. m. şi f. v. despuietor. DESPUITORESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Care ţine, care se referă la Dumnezeu. Făcându-se şi sărbătoare şi despuitorească dzî pentru D[o]mn[u]l ce ne-au cinstit priimindu-o. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 1710. -PI.: despuitoreşti. - Despuitor + suf. -esc. DESPUITÎIRĂ s. f. (învechit, rar) 1. (în forma despoietură) Deposedare de bunuri materiale prin înşelăciune sau violenţă. Cf. costinescu, 334. 2. Descuamare. Aceste fenomene de coloraţiune şi de despuitură a suprafeţelor nu sânt niciodată însoţite de alţi accidenţi consecutivi. MAN, SĂNĂT. 158/14. 3. Goliciune a trupului. Văzând despoietură tătâni-său, spuse afară celor doi fraţi. PO 37/8. -PL: despuituri. - Şi: despoietură s. f. - Despuia + suf -tură. DESPUNE1 vb. III. T r a n z. (învechit) A exercita puterea asupra cuiva sau a ceva; a stăpâni, a conduce, a domni. Ai fos[t] să mă despui ca u[n] domn şerbului său. COD. tod. 225. Au fost să mă despui, cumu-şi despune o doamnă roaba sa (cca 1600). cuv. D. bătr. ii, 229/13. Cu d[u]mnezăiască începută puteare şi morţii despui. MOLITVENIC (sec. XVII), 305, cf. dhlrii, 495. 4- R e f 1. F i g. Limba despuindu-se întru mădularele noastre, spurcă tot trupul CORESI, ap. DHLRII, 495. - Prez. ind.: despui. - Lat disponere. DESPUNE2 vb. III v. dispune. DESPUNERE s. f. v. dispunere. DESPUNETORIU, -IE s. m. şi f. v. despuietor. DESPUS s. n. (învechit) 1. Putere (II 1), împuternicire; autoritate. Eu te voiu tremite se deşchidzi ocii loru, cum se întoarrcă-se... dintru despusulnepreitoriului cătră Dumnedzeu. COD. VOR2.306. Dede lor despus spre duhure necurate ca să le gonească ei şi să vendece toate lângorele. CORESI, tetr., ap. DHLR n, 295. Amu învăţa ei ca despus aibând, şi nu ca cărtularii şi fariseii, id. ib. + Putere (DI 2); toi3 (4). Cel ce feace ... soarele în despusul dzileei ... luna şi stealele în despusul nopţiei. PSALT. SCH. 442/13, cf. DHLR U, 295. 2. Veneraţie (1), cult. Carele iaste omulu cela ce nu şti cetatea efeseiască, spre despusu fiindu măriei Artemide? COD. VOR2, 240, cf. DHLR II, 295. 3. Demnitate (1); însărcinare. Fistu amu preemi despusu. cod. vor2. 292, cf dhlr n, 295. 4. Provincie (1), ţinut1 (2), loc. Numără ghiemonu carrtea şi întreabă dintru care despus iaste. COD. VOR2. 284, cf dhlr n, 295. 5. Pedeapsă (2); răzbunare (1). înră[l]ţareaD[umne]ză-ului în gruadzul lui şi speatele de îmbe laturi ascuţite în mânrule lor, a face despus în limbi şi arătare în oamenri. PSALT. HUR.2 211, Cf. DHLR II, 295. - Pentru sensurile 1,2,3, cf. d e s p u n e1; 4,5, calc după V. Si. OBAACTh. DESPtJS2, -Ă adj. v. dispus. DESPUSĂCIUNE s. f. v. dispoziţie. DESPUTÂ vb. I v. disputa. DESPUTÂBIL, -Ă adj. v. disputabil. DESPUTÂRE s. f. v. disputare. DESPUTÂT, -Ă adj. v. disputat. DESPUTÂŢIE s. f. v. disputaţie. DESPUTAŢIUNE s. f. v. disputaţie. DESPUTĂ s. f. v. dispută. DESPUTĂTOR, -OARE adj. v. disputător. DESPUTERNICÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică acte domneşti) A lipsi de autoritate; a anula. Această întocmire a mai sus-zisului hrisov ...o desputernicim (a. 1823). DOC. ec. 296. -Prez. ind.: desputernicesc. - Pref. des- + [îm] puternici. DESSĂLÂRE s. f. v. deşelare. DESŞELÂ1 vb. I v. deşela1. DESŞELÂ2 vb. I v. deşeua. DESŞELÂRE s. f. v. deşelare. DESŞELÂT, -Ă adj. v. deşelat. DESŞÎNGE vb. III v. descinde. DESŞUMENÎ vb. IV. R e fi. (Prin nord-vestul Munt.) A-şi veni în fire, a se dumiri, a se lămuri, udrescu, gl. Abia acum se desşumeni băiatul id. ib. -Prez. ind.: desşumenesc. ~ Şi: deşumeni vb. IV. UDRESCU, GL. - Pref. des- + şumeni. 5272 DESŞURUBA -694- DESTĂINUI DESŞURUBA vb. I v. deşuruba. DESŞURUPÂ vb. I v. deşuruba. DESŞURUPÂRE s. f. v. deşurubare. DESŞURUPÂT, -Ă adj. v. deşurubat2. DESTABILIZA vb. L T r a n z. şi r e f 1. A face sa-şi piardă sau a-şi pierde caracterul stabil, echilibrul politic, economic, psihologic etc. Cf. DEX2. Informaţii... care nu fac decât să destabilizeze jucătorii aflaţi deja la Chelsea. RL 2005, nr. 4 677. Legea ... conţine câteva precizări aberante care destabilizează accesul populaţiei la îngrijirea medicală, adevărul, 2006, nr. 4 835. -Prez. ind.: destabilizez. - Pref. de- + stabiliza. Cf. fr. d é s t a b i 1 i s e r. DESTABILIZÂNT, -Ă adj. Care provoacă pierderea caracterului stabil, a echilibrului. O tendinţă destabilizantă, extrem de nocivă, se manifestă în România: parafiscalitatea! rl 2006, nr. 4 883. - PL: destabilizanţi, -te. - Din fr. déstabilisant. DESTABILIZAREs. f. Acţiuneadea(se)desta-b i 1 i z a şi rezultatul ei. Cf. dex2. Senator ... acuzat că încearcă destabilizarea organizaţiei. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 834. Responsabili din serviciile de informaţii siriene au contribuit la destabilizarea situaţiei din Liban. RL 2006, nr. 5 002. -PL: destabilizări. - V. destabiliza. DESTABILIZAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut sau a fost făcut să-şi piardă caracterul stabil, echilibrul politic, economic, psihologic etc. Cf. dex2, mda. -PL: destabilizaţi -te. - V. destabiliza. DESTABILIZATOR, -OARE adj. Care destabilizează. Cf. DEX2. Economia scapă ... de sub povara destabilizatoare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. RL 2004, nr. 4 475. -PL: destabilizatori, -oare. - Destabiliza + suf. -tor. DESTALÏNIZÂ vb. I. T r a n z. A aplica măsurile de destalinizare. Cf. mdn. -Prez. ind.: destalinizez. - Din fr. déstaliniser. DE STA L INI ZÂRE s. f. Totalitatea măsurilor de înlăturare a aspectelor autoritare şi a cultului personalităţii, proprii regimurilor de tip stalinist din fosta U. R. S. S. şi fostele ţări satelite. A apărut volumul „A doua destalinizare ” de Dan Cătănuş, o analiză bogat documentată a plenarei CC al PCR. RL 2006, nr. 4 866. - V. destaliniza. DESTÂNŢĂ s. f v. distanţă. DESTĂINUÎ vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică lucruri necunoscute, nedescoperite, neînţelese sau informaţii, taine etc.) A nu mai ţine ascuns; a face să fie cunoscut, înţeles, pătruns de mintea omenească; a dezvălui (2), a divulga, a împărtăşi, a încredinţa, a mărturisi (7), a releva (1). Nu voi arăta nimănui lucrurile ce vei să-mi destăinueşti. PLEŞOIANU, T. I, 120/3. Află taina în sfârşit, Ce la nimeni pân-acum eu nu am destăinuit. HELIADE, M. 33/3. Avea o roabă foarte credincioasă, căreia îi destăinui ceea ce avea de gând să facă. GORJAN, H. IV, 75/33. Ai spus o taină la doi inşi ...la unul de sânt patru ani, o ai destăinuit-o. RUSET, E. 88/10. Aceasta e o fatală istorie ce trebuesă ţi-o destăinuesc. CR (1839), 1476. Chemându-mă în casă m-au întrebat de îi sunt prieten adevărat, că are a-mi destăinui ceva (a. 1839). HURMUZAKl-s, VI, 133, cf. VALIAN, V., POLIZU. Destăinuind în lume a lui secreturi toate... Cu-aceasta îi aduse acel mai mare rău. NEGRUZZI, S. n, 239, cf. PONTBRIANT, D. Linescu începu a distăinui că este logodit în Galaţi. CONTEMPORANUL, I, 105. Un prizonier dac destăinui lui Traian secretul. ODOBESCU, S. II, 284. Deşi târziu, dar totuşi vii a-mi destăinui lucruri pe care din cine ştie ce cauze mi le-ai negat înainte? EMINESCU, O. XVI, 624. Domniţa Ruxandra ... purta în inima ei o taină ...pe care n-ar fi destăinuit-o oamenilor. GANE, N. I, 17. Nu mi s-a dat această osândă fiindcă am destăinuit numele? macedonski, o. ii, 304, cf. ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Aurel, ca „ aranjor ”, le destăinui toate amănuntele programului, pe care fetele le găsiră minunate, rebreanu, i. 100. Nu i s-a schimbat... nici glasul încet şi voalat, cu care parcă destăinuieşte secrete, ibrăileanu, a. 35, cf. resmeriţă, d. îmi destăinui că-l pasionează numai sportul, c. PETRESCU, s. 164, cf cade. Mă jur că taina asta eu n-o voi destăinui! eftimiu, î. 89, cf. SCRIBAN, D. Craiul VJadislav le destăinuieşte sfatul viclean al „râmlenilor noi”. BRĂTIANU, T. 157. Un conferenţiar ... destăinuia unui public uimit cuceririle chimiei sintetice. ARGHEZI, S. X, 9. Aceştia doi trebuie să destăinu-iască tot ce ştiu. STANCU, R. A. I, 212. Nu ştiam dacă ... meriţi cu adevărat să-ţi destăinuiesc această grea taină. TUDORAN, P. 615, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. (Abso 1.) [Domnişoara Roth] râde mult şi ştie multe, dar se fereşte să destăinuie. M. ELIADE, 0.1,5. ^ (Prin analogie) Studia-rea câtorva condice a sămilor vistieriei ne-au destăinuit mizeriile financiare ale acestui răstimp. CONV. LIT. XX, 1 058. Să văd ce destăinuieştefrasul cel îndătinat. COŞBUC, P. II, 135. îi recunoşteam pe toţi; mi-i destăinuia o ştiinţă superioară şi negreşită. GALACTION, o. 243. Moneda veche... începea să-i destăinuie şoptite ştiri. C. PETRESCU, R. DR. 35. Destăinuie oglinda-mi fărâme de mister. VOICULESCU, POEZII, II, 138. ^ R e f 1. in multe forme apare a vieţii taină, Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină. eminescu, O. I, 64. ^ (Prin lărgirea sensului) Singurul prietin căruia ... ai putea să-i destăinuieşti scrisoarea mea ... e acela. CARAGIALE, O. vil, 249. Toma, pădurarul, ... îmi destăinuise tăpşanurile cu fragi. C. PETRESCU, s. 143. 2. R e f 1. A-şi da pe faţă (toate) gândurile sau sentimentele, spunând deschis, fară ocol, (tot) ce are pe suflet; a se confesa, a declara (4), a se spovedi (2). Eu mâna plin de sfială Destăinuindu-mă o întinz. HELIADE, O. I, 147. Jură-i dragoste şi unire până la moarte, ... destăinuieşte-te către dânsul fără sfială, şi cere povaţă. marcovici, C. 43/12. Lui dar destăinuindu-se i-a dat astă scrisoare, Ce astăz o arăt întâi aici în adunare. RUSET, E. 40/11. Se destăinui la mumă-sa despre gândurile sale de însurătoare. CR (1839), 16478. Trebuie să mă destăinuiesc şi nevestii. pr. dram. 217, cf PONTBRIANT, D. Dacă nu eşti în stare s-o iubeşti..., pentru ce nu te destăinuieşti ei? NEGRUZZI, S. 1,48. 5285 DESTĂINUIRE -695- DESTĂRNIŢA îi părea un lucru nedrept să fie silit a se destăinui. SLAVICI, 0.1,154. Un medic... i se destăinui. EFTIMIU, N. 121 .Am să mă destăinuiesc ei numaidecât. CAMIL PETRESCU, T. m, 472. Un coleg... mi se destăinuia că trebuie neapărat să se ducă la gară. brăescu, a. 196. Neagu... nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. Trebuia să-l ia cu încetişorul..., se destăinuise el doamnei. vinea, L. II, 302. Am venit să mă destăinuiesc ţie. TUDORAN, P. 567, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Un scriitor liber se destăinuie în faţa lumii cu îndrăzneală. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 972. [Femeia] spunea că e foarte bine să te destăinui duhovnicului. RL 2005, nr. 4 695. ^ (Prin analogie) Coceni pentru gura lui bătrână, care nu poate nici să strige, nici să blesteme, nici să se destăinuiască. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 38. Tranz. Să-şi destăinuiască focul în inimă ce-l avea. PANN, E. n, 151/16. Trei zile de-a rândul am voit să destăinuiesc tatei dragostea mea. CONV. LIT. 1,32. S-a dus la şeful muzicii militare şi şi-a destăinuit dorul, vlahuţă, s. A. II, 333. Ar fi vrut să-şi destăinuiască cuiva ... ceea ce avea pe suflet. COCEA, s. n, 150. Pe ea o căuta pentru a-i destăinui dilemele şi aspiraţiile tainice, v. ROM. iunie 1975,60. Au şi ştiut toate câte au pus ei la cale şi, sara, au şi destăinuit preutului toate cugetele lor. SBIERA, P. 242. (A b s o 1.) Iertaţi exaltarea ce m-a cuprins ..., dar când ai vedea ce se petrece-n inima mea..., când aş avea îndrăzneală a vă destăinui..., a vorbi. ALECSANDRI, T. 1 368. (F i g.) Adierile călătoare ale dimineţii îşi des-tăinuesc frunzelor adormite... eterna lor dragoste. HOGAŞ, M. N. 91. + F i g . (Despre gânduri sau sentimente) A ieşi la iveală (brusc şi cu intensitate). El se duse să facă vizită ... tatălui fetei, şi i se destăinui simţirea sa cu atâta foc, încât îngrozi pe doctor. CR (1833), 263V37. Primesc ..., replică copila, lăsând fără voe a se destăinui prin ochii ei simţirile. ALECSANDRI, o. P. 104. *$• Refl. recipr. Simţeam nevoie să ne îmbrăţişăm, să ne destăinuim unul altuia. E. IONESCU, E. 69. + T r a n z. şi r e f 1. F i g. A (se) face vizibil, a (se) arăta; a (se) pune în evidenţă. Ridinger sub a cărui mână de meşter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip aşa de măreţ. ODOBESCU, s. ffl, 143. Sulina ... i se destăinui în deplinătatea frumuseţei. MACEDONSKI, O m, 65, cf. DDRF. Expoziţia ... a destăinuit talente netăgăduite, petică, o. 401. Atâta trufie aprigă şi haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturilefeţei sale veştede. M, i. caragiale, c. 11, Soarele pieziş de iarnă destăinueşte brădetul viu din lac. GALACTION, O. A. I, 307. Frontoanele aninate Destăinuiesc azurul din care-au fost tăiate. VOICULESCU, POEZD, n, 157. Din micul ştiutor de carte pe care-l destăinuie aceste potriveli lipsite de nobleţă expresiei, va ieşi un mare prozator. CĂLINESCU, L C. 151. Contemplarea propriului trecut, care îşi destăinu-ieşte deodată firea lui iluzorie, este o altă atitudine a poeziei eminesciene. VIANU, L. R. 247. Culori luminate, doar ele destăinuie trepte şi har. blaga, POEZII, 229, cf DL, DM, DEX. Comuna ... îşi destăinuie de la început personalitatea, CONTEMP. 1975, nr. 1 477,1/8. Revelări de frumuseţe ce se destăinuie ... celor mistuiţi de patima folclorului. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 4. -Prez. ind : destăinui şi destăinuiesc. - Şi: (învechit) distăinâ (prez. ind. distăirî) vb. I, distăinui vb. IV. - Pref. des- + tăinui. DESTĂINUIRE s. f. Acţiunea de a (se) destăinui şi rezultatul ei. 1. Dare la iveală a unor lucruri necunoscute, nedescoperite, neînţelese, greu de pătruns de mintea omenească sau a unor informaţii; dezvăluire (3), divulgare, împărtăşire, încredinţare; mărturisire (7). Cf. destăinui (1). Conducându-ne de destăinuirile acestui ziar, am găsit ... cauzele pentru cari d. Brătianu s-a retras. EMINESCU, O. xn, 140, cf. DL, DM. Toata naraţiunea se reduce la cadrul iniţial, hotărârea de omor, destăinuirea complotului - niciuna nu capătă specificare. LL 1972, nr. 3,431, cf. M. D. enc., dex. 2. Dare pe faţă, fără ocol, a (tuturor) gândurilor şi sentimentelor cuiva, a (tot) ce are pe suflet cineva; con-fesare, confesiune, declarare (4), declaraţie (4), spovedanie (2), spovedire. Cf. destăinui (2). Cf. heliade, o. n, 345. Nu ştiu de voi fi în stare ca să-i fac această destăinuire. RUSET, Z. 9/9. Intr-o asemenea întâmplare nu mi-ar părea bine că destăinuirea mea s-a făcut publică. CR (1839), 166V2, cf. valian, v. Dintru-ntâi juna femee se ruşinează de aceste streine destăinuiri. NEGULICI, E. 1,87/17, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D .Tu... ai primit cu blândeţă acele destăinuiri, alecsandri, o. P. 32, cf. costinescu, lm. Deputatul capitalei ... face şi nişte destăinuiri mai intime. MAIORESCU, CRITICE, 548. începu şi el a face diferite mărturisiri şi destăinuiri lui Linescu. CONTEMPORANUL, 1,105. Cu toate că se căia pentru această destăinuire, dar nu îndrăsni a se împotrivi stăpânului său. gorjan, H. iii, 45/26. Socoti că minutul cel mai priincios spre a face Ancuţei destăinuirea sa, va fi acela. odobescu, s. I, 128, cf. DDRF. Ultima scrisoare a Saşei cuprindea o destăinuire din cele mai mişcătoare; ea surprinse amorul băiatului pentru Tincuţa. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ. 156, cf. alexi, w. Oaspeţii îl ascultau cu evlavie, ca şi când ar auzi o destăinuire sfântă. AGÎRBICEANU, a. 127. Ea a făcut tot ce se putea ca să-mi provoace destăinuirea. IBRĂILEANU, A. 208, cf. RESMERIŢĂ, D. îl pândeam discret, ştiind că în asemenea clipe uşurare se află în destăinuire. M. I. caragiale, c. 69, cf. CADE. Aşteptam ...cu sufletul pe buze destăinuirile boierului. COCEA, S. I, 231. Un jurnal de călătorie preţuieşte mai ales prin destăinuirea directă. VIANU, A. P. 87. Fără scrupul s-a folosit de destăinuirile lui de om slab. VINEA, L. I, 188, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Afla-vei tu vrodată Cumplita vremilor destăinuire? VLAHUŢĂ, O. A. I, 39. - Pl.: destăinuiri. - V. destăinui. DESTĂINUÎT, -Ă adj. Care a fost dezvăluit. Cf. destăinui (1). Pentru ce dar să nu urmezi tot aceasta ..., ascunzându-ţi tainele tale şi, poate, de multe ori, destăinuite ascunsuri? BUZNEA, C. 7/5, cf. MDA. - Pl.: destăinuiţi, -te. - V. destăinui. DESTĂINUITOR, -OĂRE adj. (învechit) Care se destăinuie (2). Cf. resmeriţă, d. (Prin analogie) Da, răspunse necunoscuta cu glas dureros şi destăinuitoriu de grele suferinţi. CONTEMPORANUL, HI, 875. - PL: destăinuitori, -oare. - Şi: destăinuitoriu, -ie adj. - Destăinui + suf. -tor. DESTĂINUITORIU, -IE adj. v. destăinuitor. DESTĂRNIŢĂ vb. I. T r a n z. (Prin Bucov.; complementul indică măgarul, calul etc.) A scoate tamiţa (1). L-au destărniţat şi i-au întins poclăzile şi tarniţa la soare. SBIERA, ap. cade, cf. DL, DM, DEX, A V 15. 5290 DESTÂMFLA -696- DESTIN -Prez. iad.: destămiţez. - Pref. des- + [în]tărniţa. DESTÂMFLÂ vb. I v. dezumfla. DESTÂRNÂ vb. I. T r a n z. (Prin sudul Olt.) A dezlega. Cf. lexic reg. 35. - Prez, ind.: destârn. - Pref. des- + [a]târna. DESTECÁ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică săbii) A scoate din teacă (1). Aceasta zicând îşi destecă sabia, şi se duse de intră în acel palat al fermecătoarei. GORJAN, H. in, 10/29. -Prez, ind.: destéc. ~ Pref. des- + teacă. DESTECÁT, -Ă adj. (învechit, rar; despre săbii) Care este scos din teacă (1). împăratul eşi din iatacul Şirinei foarte turburat, şi mă caută cu sabia destecată prin toate colţulefele palatului. GORJAN, H. ni, 246/34. -PL: destecaţi, -te. - V. desteca. DESTILÁ vb. I v. distila. DESTILARE s. f. v. distilare. DESTILÁT, -Ă adj. v. distilat. DESTILATÓR s. m. v. distilator. DESTILÁTTE s. f. v. distilaţie. DESTILAŢITJNE s. f. v. distilaţie. DESTILĂCILJNE s. f. v. distilaţie. DESTILAME s. f. v. distilerie. DESTILĂTOR, -OARE adj. v. distilator. DESTÍMPT, -Ă adj. v. distinct. DESTÍN s. n. Forţă sau voinţă supranaturală care ar hotărî, în mod fatal şi implacabil, tot ce se petrece în viaţa omului, fatalitate; ceea ce se crede că ar fi sortit cuiva (în bine sau în rău), menire (3), noroc (1), predestinare (1), ursită (3), zodie (2), (rar) predestinaţie (2), (învechit şi popular) strişte (1), (popular) dată2 (III 1), făcut, noroceală (1), norocire (1), or an dă1 (1), parte (15), r â n d u i a 1 ă (III 2), scrisă2 (v. scris2 II 1), soroc (5),stea (II), (învechitşiregional)s oro c i re (3),(învechit)preursire,preursită (v.preursit 1), ursitoare (v. ursitor 3), (grecism învechit) proorismos, (regional) ursă2 (1), u r s e a 1 ă (2), (învechit, rar) p r o d a t ă ; (sensuri curente) împrejurare, condiţie de viaţă etc. sau concurs de împrejurări în care se află sau se va afla o persoană sau o comunitate la un moment dat, situaţie, stare; curs al evenimentelor (importante) din viaţa (sau dintr-o parte a vieţii) unei persoane; soartă1 (1), sortire, (învechit) destinată, destinaţie (1). Oare este destine mai înfricoasă decât ceaia a mea? CALENDARÎU (1794), 31/26, cf. heliade, o. II, 361. Frate tău ... favorat fiind mai mult decât tine de destin (noroc sau ursitoare) va putea trăi în societate. FM (1843), 276727. Mă aşezai aici şi mă adâncii cu totul în cugetarea despre destinul omului. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 172, cf. NEGULICI. Sufletul... pune în mişcare fiinţele viezătoare şi le conduce cătră scopul seau destinul lor. CORNEA, E. I, 182/4. Eu nu murmur contra destinei mele; pe mare sau pe eşafod, trebuia a muri odată. LĂZĂRESCU, S. 132/30. Mulţumesc destinului care te aduce. PÂCLEANU, I. I, 100/18, cf. STAMATI, D. Destin fatal pentru o nenorocită naţiune care suferi aşa de greu. PELIMON, I. 77/17. Dar astădzi şi mai tristă, mai vrednică de jale E viaţa ce-mi reservă destinul pierdzător. MEITANI, C. 13. Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-aşteaptă. alexandrescu, o. 260. Tot omul îşi are destinul său, de care nu poate fugi. FILIMON, O. I, 312, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., canella, v. 110, costinescu, lm. [Şeful partidului liberal] conduce destinele ţării ...el însuşi. MAIORESCU, D. IV, 622. Scopul şi destinele Asociaţiunii erau foarte puţin cunoscute în Principate. ODOBESCU, S. 1,496. Dar-aşa ni e destinul, Vitreg prea adeseori, Unu-i lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de plânsori. EMINESCU, 0.1,14. Mureşan... Brazilor destinul spune. icL ib. 32. Crezu că aude în urechea ei glasul înfricoşat al destinului. GANE, n. I, 7. Se uită ... mizerabilul destin. MACEDONSKI, o. 1,29. Voiesc cu tine destinul să-l împart. id. ib. II, 243. Destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele. VLAHUŢĂ,s. A.1,258.Lupta... contraputereiascunse şi neînvinsă a destinului. CONV. LIT. XX, 507. Calicul ştie chinul destinului duşman. MILLE, V. P. 95, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. îmblânzitor de oameni prin iubire, Tu ţi-ai ales destinul cel mai greu! CERNA, p. 9, cf. TDRG, resmeriţă, D. Chiar regăsirea noastră, în aceleaşi împrejurări, părea menită, potrivită de destin. M. eliade, o. I, 37, cf CADE. Are el dreptul să-i zdrobească viaţa legând-o de destinul lui atât de puţin asigurat din toate punctele de vedere? REBREANU, R. I, 248. Cât de nebulos apare Destinul tău. topîrceanu, o. A. I, 97. Mă apropii, întrebându-mă cu teamă, Dacă destinul îmi va zâmbi. CAMIL PETRESCU, T. în, 395. Oamenii au avut totdeauna dorinţa ...de a-şi cunoaşte „destinul”. NEGULESCU, G. 62. Drăgoi prezida la destinele regimentului BRĂESCU, O. A. I, 96. Loviturile unui destin pe care nu ştia cum să-l înduplece. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 19. înmărmurim la gândul măreţiei destinului nostru. E. IONESCU, E. 72. Ci-arată-mi, vrăjitoare, cum să-mi cetesc destinul. LESNEA, VERS. 40. Mirosul acid al cernelii stăpânea ... ca prezenţa unui destin. TEODOREANU, m. n, 7. Destinul călare în frunte trecând, Cu lancea ne cearcă grosimea durerii. VOICULESCU, POEZH, n, 103. Individualitatea este o fatalitate; este destin, destin închis în sâmburele vieţii CIORAN, R. 35. Destinul lui a fost să fie un desrădăcinat. SADOVEANU, O. XX, 52. La Antipod ne-a rânduit destinul: De-mbătrânesc, întinereşti în schimb. PILLAT, P. 260. Calitatea naţională a eului omenesc nu e ceva accidental, ...ci face parte din destinul exemplar al lui. STĂNILOAE, O. 10. Stelele descriu cu linii de aur destinele umane. CĂLINESCU, N. 261. Mai presus de toate-i un destin. BENIUC, C. P. 110. Simţim viaţa activă, plină de farmec şi de peripeţii a portului, după cum intuim destinul marinarului. CONSTANTINESCU, S. I, 189. N-are putere să se împotrivească destinului, preda, M. 414, cf. 5305 DESTINA -697- DESTINA dl, DM. [C. A Rosetti] părăseşte şcoala în căutarea unui alt destin. IST. LIT. ROM. II, 527, cf. DER, DN2. Nu e cazul să-mi dai lecţii despre destinul femeii. S ianuarie, 1970,41, cf. M. D. ENC., DEX. Moartea lui apare ca o pedeapsă nu a destinului orb, ci a istoriei clarvăzătoare. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 3/11. Se pierd cu propriile noastre drame şi destine în ordinea infinită a destinului paleologu, t. 32. Politica, respectiv activitatea prin care participi la destinul unei colectivităţi,... este... monopolul unei infime minorităţi. liiceanu, j. 6. Legea morală e culoarea pe care 0 capătă absolutul în mediul unui destin individual anumit. PLEŞU, m. M. 27. Eroul acestei cronici ...a marcat pentru totdeauna... destinul tuturor copiilor. CĂRTĂRESCU, N. 35. în fond totul revine la a înţelege că soarta ştiinţei modeme face parte din destinul creştinismului PATAPIEVICI, C. L. 367. Destinul special al lui Panait Istratl RL 2005, nr. 4 612. Pentru Blaga, destinul omului ca om este legat de cultură, adevărul, 2006, nr. 4 822. ^ (Prin lărgirea sensului) E... semnul sub care stă destinul versurilor mele. CAMIL PETRESCU, P. 325. Vibra parcă Roma ... reînviată din toropeala ruinelor romane spre o nouă viaţă şi spre alte destinuri. COCEA, s. 1,130. + Viitor (III 1). Originea, condiţia socială, formarea intelectuală şi morală a lui Tudor Vladimirescu ...au exercitat o influenţă decisivă asupra destinului lui revoluţionar, oţetea, t. v. 71. Discuţia ...se purta asupra destinului teatrului românesc. varlaam - SADOVEANU, 220. Cărţile de excepţie, deşi influenţează enorm, au totuşi destinul lor particular. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 173, 5/1. O întreprindere reconsideră destinul unui oraş, izbăvindu-l de mediocritate. flacăra, 1975, nr. 40,4. + Viaţă (II1). Destinul meu începe mizer, într-o mahala. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. i, 11. ^ (Prin analogie) Se poate urmări, de la un carton la altul, destinul câte unei culori. CONTEMP. 1971, nr. 1 302,712. + Persoană care are un anumit destin. Se vede însă că e un trist făcut ca pe pământ destinele plămădite din prea multă poezie să fie fragile ..„fără folos în viaţă, fără menire practică, galaction, o. 111. - Pl.: destine şi (învechit) destinuri. - Şi: (învechit, rar) destine s. f - Din fr. destin. DESTINA vb. 1.1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Mai ales în formă pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînţeles, este, de obicei, divinitatea sau o forţă supranaturală; complementul indică oamenii sau viaţa, stările, sentimentele etc. lor) A hotărî dinainte destinul, însuşirile etc. unei fiinţe sau ale unui lucru; a predestina (1), a rândui1 (III 1), a sorti1 (11), a ursi1 (1), a preursi, (popular) a noroci (1), a soroci (3), a pune deoparte (v. pune AI 4), (învechit) a tocmi (II 3). Cf. i. golescu, C., NEGULICI. Providenţa... destină pe acest erou ca să fie ministrul planurilor tale. PÂCLEANU, I. II, 66/27, cf. STAMATI, D. E lumea destinată mereu să se consume, Să piară fărf s-ajungă frumoasele-i ţintiri? R. IONESCU, C. 139/19. Franţezii nu mai cată să cuprinz-acest climat Care cerul pentru dânşii nicidecum l-au destinat. SION, c. 28/8, cf PROT. - POP., N. D. Tu râzi, copilă dragă, de-a mele bune sfaturi, Căci soarta te destină în lume să iubeşti. CONV. LIT. I, 147. Ceriul au destinat această ţeară a fi bulvardul civilizaţiei, alecsandri, S. L. 305. Un popol ce nu crede în mândrul viitor E destinat să piară necunoscut în dor. BOLINTINEANU, 0.154. Ah!pân' te vei întoarce, crezi tu c-o să-mi ajungă Viaţa ce-mi destină Alah p-acest pământ? MACEDONSKI, O. IV, 19, cf. DDRF, TDRG. Individul... e servitorul elementului etern, e destinat să-l păstreze. IBRĂILEANU, A. 170. Viaţa ta e destinată binelui. SADOVEANU, O. XX, 343, cf. SCRIBAN, D. Omul era cu totul deschis acţiunii dumnezeeşti, fiind destinat la deplina realizare a îndumnezeirii sale. STĂNILOAE, O. 16. Sunt oameni destinaţi să nu trăiască decât partea urâtă a vieţii. CĂLINESCU, c. o. 23, cf. DL, DM. Sunt destinat lui. Şi el mie. BARBU, PRINC. 47, cf. dn2, M. D. enc., dex. + (Sens curent; subiectul gramatical sau logic este omul sau o anumită cauză obiectivă; complementul indică de obicei oameni sau manifestări, acţiuni, creaţii, produse ale lor) A stabili rolul, destinaţia etc. cuiva sau a ceva; a hărăzi, a hotărî, a meni (4), a rezerva, a rândui (DI 1), a sorti (11), (învechit şi popular) a orândui (3), (popular) a noroci (1), a soroci (3). V. p r e v e d e a (11). învită ... pre doi din companionii săi la o feste mică destinată a preznui ziua, în care ... ieşise din mănăstire. CALENDARIU (1794), 27/7. Maga-zierii, carii vor slobozi proviant destinat pentru alte părţi de oştire, ..., se vor pedepsi. CONDICA, O. 44/10, cf. NEGULICI. Duce pe oaspeţii săi în apartamentul ce le este destinat. PÂCLEANU, I. n, 81/5. Sărmanul pescar a priimit lovirea ce-ţi destinasem. LĂZĂRESCU, S. 49/16. Cartea ce publicăm este destinată ...persoanelor ce ar voi să câştige cele dântâi noţii de himie. MARIN, pr. i, 1/2. Studenţii începură să se adune ...la colegiul calvinilor, pe care-l destinaseră de centru al demonstraţiunii lor. BARIŢIU, P. A. n, 38. Cioplirea sării epretutindeni netedă... conservând ... boltiturile şi coloanele destinate în plan. PELIMON, i. 134/8. Fondul ce destinează ... şi celelalte de care se va vorbi, le potfi prea de ajuns, dâmboviţa (1858), 71/68, cf. PROT. - pop., N. D. Cui ai destinat punga la care lucrezi? CONV. lit. I, 230, cf. COSTINESCU. Afară de caii postelnicului, destinaţi pentru aceste cavalcade, se aduse încă şase. BOLINTINEANU, O. 425, cf. LM. Unele persoane ... sunt predispuse a crede că un dicţionar... este o operă destinată mai cu seamă erudiţiunii. odobescu, s. II, 395. Familia mea m-a destinat să vă fiu soţie. EMINESCU, P. L. 227. Toate însuşirile ei făcură pe Pascaly să destineze pe Tudoriţa pentru „travesti**. CARAGIALE, O. HI, 298. Unii propuneau ca foiletonul să fie destinat exclusiv literaturel I. NEGRUZZI, în PLR I, 256, cf. DDRF. Muri mazilit la Constantinopole, fără a avea parte să fie pus în locaşul vecinic pe care şi-l destinase. CONV. LIT. XX, 973, cf. ALEXI, W. Peşcheşul destinat domnului fu o sută cincizeci de galbeni. IORGA, C. I. II, 217. Mi-am luat în primire patul ce mi-era destinat..., lângă o fereastră. ANGHEL - IOSIF, C. L. 198, cf TDRG. Cele două clădiri... sunt destinate a fi locuinţele Eugeniei şi a Octaviei. AGÎRBICEANU, A. 343, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. D. Mehedinţi ...nu aparţine ştiinţii prin manualele sale didactice destinate şcolilor. LOVINESCU, C. V, 9. Valoarea rentei de stat este destinată să crească în funcţie de dezvoltarea economică. TITULESCU, D. 109. Posesorii de azi ai averilor... să sporească... renta destinată domnişoarei contese. EFTIMIU, N. 9. întrebările acestea ... nu sunt destinate să satisfacă nicio nevoie biologică a organismului lor. NEGULESCU, G. 81, cf SCRIBAN,'^ 5306 DESTIN AL -698- DESTINATĂ Lucrau la un pupitru, ce fusese destinat cândva rugăciunii. VINEA, L. I, 108, cf. DL, DM. Aceste şcoli... erau destinate fiilor de boieri. IST. LIT. ROM. 1,521. Se prescrie bolnavului o anumită cantitate de lichid pe zi, ... ţinând cont şi de lichidele conţinute în supe, compot... destinate bolnavului. BELEA, P. A. 214. Când însă gerunziile sunt plasate cu intenţie în poziţii destinate să creeze ambiguitate poetică, stabilirea relaţiilor dintre ele şi restul comunicării imediate devine dificilă. COTEANU, S. F. II, 74, cf. DN2. Numeroase erau ... localurile destinate celor care veneau. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 36. Atenţia acordată muzicii româneşti [are] ca urmare o înviorare netă a creaţiei muzicale destinată amatorilor, M1974, nr. 9,30, cf. M. D. ENC., DEX. în jurul satului se întindea câmpul, împărţit în sectoare sau tarlale destinate culturilor, BUTURĂ, EG. 60. Fagul destinat confecţionării sicriului se tăia şi se pregătea pentru îngropare după un anumit ritual tradiţional id. EB. i, 95. Majoritatea produselor create în sistemul de fabrică erau destinate pieţei veniturilor medii şi mici. PATAPIEVICI, C. L. 284. Federaţia Internaţională a Crucii Roşii... pregătea creşterea ajutorului destinat victimelor. RL 2004, nr. 4 497. ^ Refl. pas. Ne culcarăm în camera ce ni se destinase. SION, P. 251. După moartea principelui, [palatul] a devenit proprietate naţională şi s-a destinat a servi ca depozit al celor mai remarcabile opere de pictură. FILIMON, o. n, 76. S-a luat vechiul material şi s-a destinat la clădirea oraşelor mai nouă. MAIORESCU, CRITICE, 288. Locul ce s-a destinat... pentru această sărbătoare.., este o mare piaţă pătrată. ODOBESCU, S. n, 112. 2. R e f 1. şi t r a n z. A (se) îndrepta spre o anumită activitate, îndeletnicire etc.; a (se) consacra, a (se) dedica (2). V. o p t a. Ateliere în care copiii să înveţe meseria la care se destină. GfflCA, ap. CADE, cf PROT. - POP., N. D. El m-a destinat pentru magistratură. CONV. LIT. 1,149. Liceele ...să fie rezervate numai pentru aceia care vor să se destine la acea înaltă cultură clasică. MAIORESCU, D. I, 466, cf. ALEXI, W., resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Orice cetăţean roman ...se destina carierii publice, lovinescu, C. iv, 89. Copilul e apt pentru cariera căreia se destinează. CĂLINESCU, C. 0.106. ^ (Prin lărgirea sensului) Viaţa ta era destinată binelui, milei, înţelegerii, sadoveanu, o. XX, 343. -Prez. ind.: destinez şi (rar) destin. - Din fr. destiner, lat. destinare. DESTIN AL, -Ă adj. (Livresc) Care se raportează la destin; care caracterizează sau implică destinul. A avut loc o întâlnire pe care o consider „ destinată ” pentru soarta Heideggerului românesc: l-am cunoscut pe Thomas Kleininger. LUCEANU, J. 141. Numai într-un context destinai resimţit cu precizie, îndrăzneala şi rezerva îşi află sensul şi justificarea. PLEŞU, M. M. 115. - PI.: destinali, -e. - Din fr. destinai. DESTINARE s. f. (învechit) Acţiunea de a ( s e ) destina şi rezultatul ei. 1. Destin. Cf d e s t i n a (1). Cf. heliade, o. ii, 361. Femeia atâta are: Să mângâie durerea ... Aceasta-i destinarea ce-Alah i-a dat în lume. PELIMON, S. 38/26, cf pontbriant, D. Scrieri teologice, între altele asupra destinării. BARONZI, I. C. III, 201/21, cf. LM, DDRF, DEX. 2. Destinaţie (2). Cf. d e s t i n a (2). Cf. prot. - pop., n. D., PONTBRIANT, D. Banii reintraţi au destinarea de a servi la alte publicaţiuni. CONV. LIT. 1,15, cf. LM. Eu am propus aceasta, [desfiinţarea unei catedre] nu... pentru a desfiinţa o alocaţiune bugetară, [ci]... spre a~i da o altă destinare, MAIORESCU, D. I, 445, cf. RESMERIŢĂ, D., DEX. 3. Destinaţie (3). Scrisoarea ajunse la destinarea sa. FILIMON, O. II, 248. -PL: destinări. - V. destina. DESTINÂT, -Ă adj. (Rar) Care este sortit (1). Soarta cerând sfârşitul destinat şi deja apropiat ...a adăugat trupelor regale patru mii de călăreţi. MAIOR, S. II, 37, cf. dex. + Al cărui rol a fost stabilit anterior. Despre întrebuinţarea timpului, cât şi a somelor destinate, arătăm. ASACHI, î. 11/7, cf. DEX. -PL: destinaţi, -te. - V. destina. DESTINATAR, -Ă s. m. şi f. Persoană căreia i se trimite, i se adresează, i se încredinţează ceva (sosit din altă parte, de obicei prin poştă, prin serviciul de mesagerii); adresant. Cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG. Se povestesc pe larg diferite evenimente şi care într-adevăr s-au scris ca să se trimeată destinatarilor. BUL. COM. ist. ii, 4, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. întâlneam... cărţi poştale, ilustrate şi fotografii, pe care multă vreme le-am crezut... răpite destinatarilor, camil PETRESCU, P. 85, cf. SCRIB AN,, D. Aceste scrisori puneau pe Stroganof în faţa alternativei de a primejdui pe destinatari predându-le scrisorile sau de a-i lăsa fără avertisment reţinându4e. oţetea, T. v. 198. Te rog expediază-le [flacoanele cu parfum] de urgenţă adevăratei destinatare, vinea, L. I, 305, cf. DL, DM. Chestiunea este însă ceva mai complicată din punctul de vedere al destinatarului. COTEANU, S. F. îl, 118, cf. DN2, M. D. ENC. Caracterul fix al acestor formule reiese şi din faptul că ele pot avea ca destinatar persoane care nu corespund apelativului. LL 1974, nr. 1,44, cf. DEX, D. man. "‘y* (Prin analogie) O bună parte a muzicii noastre uşoare nu este receptată de către principalul ei destinatar tineretul flacăra, 1975, nr. 45, 15. Mutaţia valorilor privind în adevăr pe destinatar e un fel de limită a expresivităţii involuntare. ROMÂNIA LITERARĂ, 1977, nr. 26, 9/2. -PL: destinatari, -e. - Din fr. destinataire. DESTINATĂ s. f. (învechit) Destin. Cf heliade, o. II, 361. In viaţa noastră însă aceeaşi destinată! Şi anul nou în sfera-i nimica nu ne-arată. R. IONESCU, c. 20/4. Destinata umanităţii este de a realiza progresiv în societate, în familie, în individ, libertatea. CONV. LIT. II, 39, cf. COSTINESCU. Românie,... condu-ţi destinatele tale politice cum ştii MAIORESCU, D. in, 318. Momentele de linişte ... prin cari trecem astăzi, după atâtea veacuri grele, nu sunt decât un scurt popas pe calea destinatelor noastre. CARAGIALE, O. III, 172. - PL: destinate. - După fr. destinée. 5311 DESTINATIV -699- DESTINDE DESTINATÎV adj. (Rar) (Gram.; despre caz) Care exprimă scopul2. în limba bască există ...un caz destinativ prin care se exprimă complementul de scop. GRAUR, I. L. 150. - Cf. d e s t i n a. DESTINAT6RIU, -IE adj. (Jur.) Care fixează o destinaţie. Cf dex, ndn. -PL: destinatorii. - Din fr. destinatoire. DESTINAŢIE s. f. 1. (învechit) Menire (4). Cf. heliade, o. II, 361. Daca femeia e născută a iubi, apoi de ce să nu-mi fie permis a urma destinaţiei sexului meu? FM (1847), 1442/5. Destulfui în ghiara ta, Neputând un pas aface După destinaţia mea. aricescu, a. r. 33/17, cf. stamati, d. Ca omul carile are a sa proprie destinaţie pre pământ, şi monumentele publice sacre au profane au a lor menire. calendar (1835), 71/3. Cine nu vede aici un simbol misterios de teoria şi de credinţa despre nemortalitatea sufletelor noastre şi de destinaţiunea ... noastră înaltă în ceealaltă lume? barasch, M. I, 103/27, cf. lm, cade. Ortodoxia, deşi universală în destinaţia ei ... n-a putut rămânea atârnată în văzduhul ce pluteşte pe deasupra neamului nostru. STĂNILOAE, o. 97. + Scop2. Supuşii şi cetăţenii fiecăruia stat... din istorie învaţă a-şi cunoaşte şi a-şi iubi patria, văzând destinaţiile sale, începutul constituţiei sale de acum, legile. F. aaron, I. L. 8/12. 2. întrebuinţare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva, într-un anumit scop. Obiceiul a dat fiecăria deosebită destinaţie. GTN (1836), 1012/10. Care este cea mai bună dispoziţie dinnăuntru a fiecăria din aceste camere de pe destinaţia lor? brezoianu, R. 16/25, cf. NEGULICI. Există în ţară un fond imens, a căria proprie şi precisă destinaţie ... este susţinerea religiii. DÂMBOVIŢA (1858), 32/9, cf. PROT. - POP., N. D. Fondurile cu destinaţiune specială se vor întrebuinţa mai „ întâi după voia expresă a donătorilor,\ CONV. LIT. I, 199, cf. costinescu, ALEXI, w., şăineanu2. Tânărul ... avea o coajă de pâine căreia îi dăduse o destinaţie pentru masa de seară. ANGHEL - IOSIF, C. L. 145, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, d., CADE, scriban, D. Atunci haina capătă galba ei, unică, aşa cum îi e destinaţia. CAMIL PETRESCU, P. 277. Un material care şi-a schimbat destinaţia era pe vremuri coaja. arghezi, B. 41. Orânduirea sclavagistă a cunoscut o mulţime de fluiere, botezate după destinaţia ce le era hărăzită (de nuntă, de înmormântare), alexandru, i. m. 47, cf. DL, DM, DN2. Templele aveau forma unei piramide, ca şi momintele şi alte edificii cu destinaţie rituală. MAGAZIN IST. 1968, nr. 6,75. Aşezământul de la Dudeşti a căpătat şi el o atare destinaţie. G. BARBU, A. V. 156, cf M. D. ENC., DEX. Există cunoscuta Piaţă a halelor,... căreia i s-a fixat acum o altă destinaţie, flacăra, 1975, nr. 47,15. Prin destinaţia sa piesa este mai apropiată de „ încălţăminte” decât de „pantaloni”. Z. MIHAIL, T. P. 67. Palatul administrativ s-a transformat în Palat cultural, cu destinaţie precisă, pentru adăpostirea muzeelor ieşene. PAVEL, S. E. 218. Uzul greşit şi destinaţia improprie reprezintă justificarea armăturii filozofice a romanului. PATAPIEVICI, C, L. 281. Cea mai mare parte din sumă, ..., are ca destinaţie recuperarea de către România a decalajelorfaţă de statele membre. RL 2005, nr. 4 643. ^ (Prin lărgirea sensului) In funcţie de tipul şi destinaţia mesajului... unele conotaţii se neutralizează. LL 1972, nr. 3, 308. 3. Loc, ţintă, obiectiv (II2) sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva. Corăbiile ce porniseră priimiseră o nouă destinaţie. CR (1833), 1212/32, cf. NEGULICI. Cavalerul... a plecat luni în 24 ale acestei lune la destinaţiunea cea către Viena. TELEGRAFUL (1854), 1622/50, cf. PROT.-POP.,N.D., COSTINESCU, LM. Cu acest material sosit intact la destinaţie ... întregul corp VIII al armatei... începe să treacă Dunărea. MAIORESCU, D. n, 81. Dă la destinaţie alăturata fotografie. CARAGIALE, o. vil, 180. Pentru ca să ajungă la destinaţie acea hârtie ...un om aleargă noaptea în bătaia vântului. SĂM. IV, 2, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Ar fi fost arestat şi îmbarcat pentru o destinaţie sigură. BRĂTIANU, T. 31. între timp ajunsesem la destinaţie şi ne dădurăm jos. preda, DELIR. 78, cf. DM., M. D. ENC. O aeronavă Airbus ...a decolat de pe aeroportul Băneasa cu destinaţia Veneţia. RL 2005, nr. 4 594. ^ (învechit) Locul destinaţiei = locul spre care s-a hotărât să se îndrepte cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva. Petrecurăm încă patru zile lungi ...pănă ajunserăm la locul destinaţiei. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 150. Se vor pedepsi şi ofiţerii ... orânduiţi fiind cu priimirea şi ducerea recruţilor la locul destinaţiei lor. CONDICA, O. 35/16. -Pronunţat: -ţi-e. - PL: destinaţii - Şi: (învechit) destinaţiune s. f. - Din fr. destination. DESTINAŢltlNE s. f. v. destinaţie. DESTÎNCT, -Ă adj. v. distinct. DESTINCTÎV, -Ă adj. v. distinctiv. DESTÎNCŢIE s. f. v. distincţie. DESTÎNDE vb. III. 1.1. T r a n z. şi r e f 1. (învechit) A (se) întinde pe o suprafaţă vastă; a se desfăşura (1). Şi rânduri trecea, trecea oştirea-i, Se destindea-mprejuru-i ca norii vijăliei HELIADE, O. I, 338. începu a se destinde înaintea ochilor mei cea mai delicioasă ... panoramă. FILIMON, o. II, 16, cf. LM. La poalele munţilor Vosgii, se destinde provincia Lorenei. odobescu, s. I, 5. Cerul cu întunecatul lui azur ... se destindea asupra oraşului. EMINESCU, P. L. 222, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM. F i g. Acest şir de artişti ...se destinde peste un spaţiu de trei sute de ani odobescu, s. în, 131. + T r a n z. (învechit) A extinde. Destinzând lucrarea pământului şi semănându-să precum arată, să poate nădăjdui îmbunătăţirea acestui product (a. 1846). doc. ec. 906. 2. T r a n z. A desfăşură deschizând, întinzând, răsfirând etc. Fiinţa ta deşteaptă a noastră tinerime..., Pe ea vechile steaguri destinde cu mărime. HELIADE, O. I, 163. Păsări îmblânzite-n cuiburi distindpenele alese. EMINESCU, o. 1,43, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. îşi destinse aripile puţin, să se odihnească. GÂRLEANU, L. 31, cf. CADE. Destinse cu un gest de scamator clacul ...pe care-l ţinea în mână şi se acoperi. VINEA, L. II, 273. ^ F i g. Somnul îşi destinde aripa. ALECSANDRI, POEZn, 314. Sufletul meu îşi destinse aripile. HOGAŞ, DR. I, 220. Când soarele-n cruce deasupra-le-ajunse, Cumpăna-i de-aur destinse cu mâna-i olimpicul tată. MURNU, I. 155. DESTINDE -700- DESTINDERE 3. T r a n z. şi refl. (învechit) A-şi mări volumul. Ceea ce ajută mai mult a se destinde acest organ, este aerul. PR. 20/9. Mădularul amorţeşte, pelea care acoperă şezui se destinde şi se ridică... când puroiul îşi ia drumul către acest punt MAN. SĂNĂT. 200/23. 4. T r a n z. şi r e f 1. A face să iasă sau a ieşi dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie incomodă, ghemuită; a (se) întinde, a (se) îndrepta, a (se) relaxa (1). Cf PONTBRIANT, D. Coatele pe braţul crucii le distinde. eminescu, O. i, 50. Braţul său în care muşchii stau ca funii încordate E destins pe jumătate. MACEDONSKJ, o. I, 215. Buzele lui strânse se destind. SĂM. IV, 269. Muşchii se destinseseră, voinţa se încordase. D. ZAMFIRESCU, R. 262. Cu cât bea, i se destindeau liniile de pe obraz. AGÎRBICEANU, S. 248. Epuraşul se destinse... şi o zbughi la goană. GÂRLEANU, L. 93, cf. RESMERIŢĂ, D. Alungat ca de furtună, Cu picioare de lăcustă, Se destinde şi s-adună Peste-o mirişte îngustă. TOPÎRCEANU, P. I. 213. Gura i se arcuia în jos, obrajii i se destindeau. camil petrescu, p. 225. O privi îndepărtând şi apropiind braţul dezvelit, destinzând şi închizând pumnul mic. c. PETRESCU, R. DR. 65. Am făcut apologia râsului sănătos, ... care ... încordează şi destinde muşchii obrazului. COCEA, S. I,203. Din alt tufiş apărea un braţ alb de femeie, destinzându-se cu o lentă coborâre. E. IONESCU, E. 137. Ghem palmele se strâng, Dar iarăşi se ridică şi se destind. LESNEA, VERS. 87. îmi destind braţele şi picioarele, sadoveanu, O. IX, 410. Mâinile se destind. demetrius, a. 96. La al treilea pahar faţa aspră i se mai destinse, preda, M. 385, cf. DL, DM, M. D. ENC. îşi destinde pumnii strânşi. FLACĂRA, 1975, nr. 43,14, cf. dex. 5. T r a n z. şi refl. F i g. A face să înceteze sau a înceta o stare de tensiune nervoasă, de surescitare, a (se) calma, a (se) linişti, a (se) relaxa(l); p.ext.a ieşi sau a face sa iasă din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil), a se o d i h,n i (1), a (s e) recrea1, a (se) repauza (1); a (se) deconecta (3). Cf pontbriant, d. Omul mai are nevoie să-şi destindă nervii. CONTEMPORANUL, V, 489. Ceea ce s-a auzit ...a fost destul ca să destindă nervii încordaţi. COCEA, S. I, 302. Nea Vasile se destinde de munca profesională ..., mâncând mâncările rituale. CĂLINESCU, C. 0.68. Oamenii se destinseră din încordare. PREDA, M. 313, cf. DM, DN2. Cum vă destindeţi după zile şi nopţi de epuizantă muncă de creaţie artistică? CONTEMP. 1971, nr. 1 292,4/10, cf M. D. ENC. E cam obosit, ... trebuie să se destindă un pic. flacăra, 1975, nr. 48, 19, cf. DEX. (Prin lărgirea sensului) Inimile celor de pe cheiuri ...se destindeau pline de speranţă. LOVINESCU, C. IV, 185. Spiritul... e fericit să se destindă. DEMETRIUS, A. 99. Atmosfera se destinde şi omul se vede nevoit să recunoască un fel de greşeală. FLACĂRA, 1975, nr. 45,7. Sadoveanu se destindea scriind şi câte una mai uşoară. PALEOLOGU, T. 183. Climatul economic din România s-a destins foarte mult RL 2005, nr. 4 712. 6. R e f 1. (Despre coarde, arcuri aflate în stare de în-cordare) A se lărgi, a slăbi (4). Cf polizu, pontbriant, d. Arcul cu coardă mlădioasă ... se destinde de roua umezoasă. macedonski, o. I, 254, cf barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC. i T r a n z, Apollon arcul destinzând, ades cu lira sa îndeamnă Muzele-a cântal OLLĂNESCU, H. o. 145. II. I n t r a n z. (Prin nordul Munt. ; despre oameni) A fi mereu prezent într-un anumit loc şi a nu mai pleca (B 1). Cf. cade. Tândală nu mai destindea de la Păcală. RĂDULESCU-CODIN, î. 245. - Prez. ind.: destind. - Şi: (rar) distinde vb. III. - Pref. des- + [înjtinde (după fr. détendre). DESTÎNDERE s. f. Faptul de a (se) destinde. 1. întindere de pământ. Cf. destinde (1). Cf. d e s t i n d e (4). Cf. pontbriant, d., ddrf, barcianu, ALEXI, W. Mirişti cutreier, destinderi mă-ntâmpină în fum de arsură. BLAGA, POEZII, 327. 2. (în dicţionarele din trecut) Desfăşurare prin deschidere, întindere, răsfirare etc. Cf. d e s t i n d e (2). Cf. COSTINESCU, ALEXI, W. 3. Ieşire dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie ghemuită; întindere, îndreptare, relaxare (1). Cf. destinde (4). Cf. DDRF, ALEXI, W. O destindere forţată a auriculului tinde să provoace o oprire ... a ventriculului. DANIELOPOLU, F. N. H, 32, Cf. DL, DM, DEX. 4. F i g. încetare a unei stări de tensiune nervoasă, de surescitare,calm, calmare, liniştire, relaxare (1); p. e x t. ieşire din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil), odihnă (1); pace (4),recreare1, relaxare (l),repaus (2), tihnă (1),deconectare. Cf. destinde (5). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Aveam de făcut cumpărături şi simţeam nevoia să schimb oboseala, în joc şi destindere. CAMIL PETRESCU, U. N. 75. Plimbarea aduse o destindere nervilor... îndureraţi. BRĂESCU, O. A. I, 6. Erau necesare mai dese destinderi de nervi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,50. Rasul, ferchezuitul ne-a umplut cu zorul şi dârdora lor câteva ceasuri de părelnică destindere. VOICULESCU, P. I, 307. Ceea ce e „ tare ” în literatura lui [M. Eliade] este mai mult fructul unei destinderi sau aflj unei compensaţii. CIORAN, R. 170. Şoimaru avu o clipă de destindere din încordarea şi durerea lui SADOVEANU, O. V, 569. Şi-n calmul destinderii depline întrezării deodată cum pierdem aurora. PERPESSICIUS, S. 8. Un loc de destindere şi de întremare... în care totul e ales şi desenat de mine. VINEA, L. I, 143. Nu trăiseră niciodată asemenea destindere. DEMETRIUS, A. 100, cf. dl, DM. Orele acelea, când jucam amândoi tenis... constituie o plăcută destindere după orele de încordare din laborator. BARBU, 1.1, 186. Coşbuc ... îşi crea momente de destindere, citind aventurile lui Ulyse. IST. LIT. ROM. III, 762, cf. DN2. Vacanţele nu înseamnă numai schimbare de decor, numai odihnă şi destindere. CONTEMP. 1971, nr. 1 292, 7/5, cf. DEX. Destinderea a fost atât de puternică, încât o clipă m-am simţit imaterial. CĂRTĂRESCU, N. 114. + S p e c. Slăbire a încordării relaţiilor dintre state sau a relaţiilor internaţionale. Oare miliardul francez - cu toată destinderea, pretextată poate, pentru lucrări publice - să nu fi având tot menirea ce-o are aurul? EMINESCU, O. XII, 87. Braţul său în care muşchii stau ca funii încordate E destins pe jumătate. MACEDONSCHI, 0.1,215. Ţările din Orient vor beneficia ...de marea destindere pe care o va aduce lumii noul statut al păcii asupra frontierelor occidentale. TITULESCU, D. 189. Să ne gândim numai la ce înseamnă elanul spiritului în perioadele de înmugurire istorică şi în destinderile clasice. CIORAN, R. 157. Ţarul se temea ca Austria şi Anglia să nu încheie o alianţă împotriva Rusiei, de aceea s-a grăbit să ia unele măsuri menite să producă o destindere. OŢETEA, T. V. 341, cf. DN2. Nu poate exista destindere în condiţiile menţinerii stării de 5320 DESTINE -701- DESTITUIBIL subdezvoltare, contemp. 1975, nr. 1 510, 12/4. Se menţionează lupta pentru adâncirea destinderii internaţionale. rl 1977, nr. 10 258. 5. (Fiz.) Creştere a volumului specific al unui fluid, însoţită de scăderea presiunii; detentă (2), expansiune. Destinderea adiabatică a unui volum de aer saturat ... provoacă condensarea excesului de vapori, sanielevici, R. 73, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: destinderi. - V. destinde. DESTÎNE s. f. v. destin. DESTINGE1 vb. III v. descinge. DESTÎNGE2 vb. III v. distinge. DESTINS1 s. n. (Rar) Faptul de a d e s t i n d e . Cf. destinde (I 6). în loc să-şi mai bată capul ... cu ridicatul şi scoboritul moarei, cu întinsul şi destinsul curelei, se-apucă să studieze iazul contemporanul, vn2, 205, cf. MDA. - V. destinde. DESTÎNS2, -Ă adj. 1. (Despre ţinuturi) Care se întinde pe o suprafaţă vastă. Cf. LM. Lată e câmpia ce se-ntinde la poalele munţilor Carpaţi; faţa ei netedă şi destinsă se pierde în depărtare pe malul măreţei Dunărl ODOBESCU, s. i, 23, cf. resmeriţă, d., dl, dm, dn2. 2. (Despre pânze, steaguri etc. înfăşurate, strânse) Care este desfăşurat, desfăcut, întins. Steagurile destinse slobode fâlfâiesc. HELIADE, O. 1,181. Sus pe baricadă stă flamura destinsă. MILLE, V. P. 74, cf. RESMERIŢĂ, D. 3. (Despre muşchi; p. e x t. despre membrele fiinţelor) Care a ieşit dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie incomodă, ghemuită; îndreptat, întins, relaxat. Cf PONTBRIANT, D. încreţiturile de pe obraz erau mai destinse. agîrbiceanu, s. 64. Ceva se întâmplase cu el judecând după expresia destinsă care nu părăsea trăsăturile chipului său. PREDA, M. s. 89. 4. F i g. (Despre oameni) Care a ieşit dintr-o stare de încordare nervoasă sau morală; calmat, liniştit, relaxat. Dat fiind că mintea îi era destinsă şi slobodă de grija proceselor..., s-a întreţinut (cu mine)pe larg. MAIOR, s. II, 13. După iubire avea să aibă aceleaşi senzaţii că e al ei, slab, destins, potolit. DEMETRIUS, A. 307, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Maradona ...a asistat, surâzător şi destins, la antrenamentul de peste o oră al echipei engleze. RL 2005, nr. 4 623. 5. (Despre coarde, arcuri strânse, încordate, întinse) Care este mai puţin strâns sau mai puţin încordat; lărgit, relaxat, slăbit (4). Destins îi este arcul HELIADE, O. 1,350. Slobozenia, copilă bălăioară... segiuca cu un arc destins. RUSSO, s. 128, cf PONTBRIANT, D. [Zeiţa Diana] la umăr şi la mână ţine un arc destins. ODOBESCU, S. III, 57, cf ddrf. Linia de jos a maxilarului... este de o desăvârşire uşoară de arc destins. CAMIL PETRESCU, P. 419. + Care are forma unui arc întins. Aci în faţa castelului pe iarbă, ... puntea curbă destinsă se aşează. HELIADE, O. I, 313. - PL: destinşi, -se. - V. destinde. DESTÎNS3, -Ă adj. v. distins. DESTINZĂTOR, -OARE adj. (Neobişnuit) Care destinde (I 2). O! soare! ... Destinzător feeric de aripi zburătoare,... Ador a ta lumină, alecsandri, poezii, 641, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, DM, DEX. - PL: destinzători, -oare. - Destinde + suf. -(ă)tor. DESTINZĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Destindere. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 80, cf. MDA. - PL: destinzături. - Destinde + suf. -(ă)tură. DESTITÜÁ vb. I v. destitui. DESTITUÁBIL, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Destituibil. Cf. NEGULICI, PROT. - pop., N. D. - PL: destituabili, -e. - Din fi*, destituable, DESTITUÍ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică oameni) A îndepărta disciplinar dintr-un post, dintr-o funcţie, din exercitarea unui drept, a concedia, a demite (2); p. e x t. a mazili (1). Cf. negulici, stamati, d. [Vreun] avocat din capitală bine văzut de guvern ... îi poate permuta, şi chiar destitui [pe judecători] dintr-o încruntătură de sprinceană. GHICA, C. E. II, 585. El nu se va dezbrăca de uniforma rangului său, decât numai atunci când va fi destituit filimon, o. ii, 323, cf. prot. - pop., n. D., PONTBRIANT, D. Din ce cauză să fi destituit şi supliciat Ion-Vodă pe un aristocrat atât de puternic? HASDEU, I. v. 251. Noul minister găsise urgent de a destitui ...o mare parte din impiegaţi. ALECSANDRI, T. 114. Poţi să fii deputat şi profesor, dar dacă vii ca deputat, te destitui MAIORESCU, D. I, 120. Eu am fost destituit în contra constituţiei şi a legei instrucţiunei. CONTEMPORANUL, 1,339. Mă destituie, nu se poate să lipsesc. CARAGIALE, o. VI, 239, cf. ddrf. [Acel] vericare va fi esclus sau destituit din o tutelă nu mai poate fi niciodată membru la vreun consiliu de familie. HAMANGIU, C. C. 99, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Veniră doi slujbaşi superiori, descoperiră lipsa, îl destituirá pe Comean. AGÎRBICEANU, A. 489, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. Fu destituit şi din direcţie, şi de la catedră. CĂLINESCU, C. O. 229, cf. DL, Tu nu ştii că eu nu mai sunt în comitet? Am fost destituit. PREDA, M. 305, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Directorii şi şefii serviciilor descentralizate care vor fi înlocuiţi din funcţii de actuala putere ar trebui să atace în instanţă deciziile prin care sunt destituiţi. RL 2005, nr. 4 505. ^R e fi. p a s. N-ar fi oare bine să se distituie acest profesor zurbagiu? CONTEMPORANUL, IV, 713. -Prez, ind.: destitui. — Şi: (învechit) destituâ (negulici) vb. I, distitui vb. IV. - Din fr. destituer, lat. destituere. DESTITUIBIL, -Ă adj. Care poate fi destituit; (învechit) destituabil. Cf. COSTINESCU. Sunt asemenea opriţi a fi tutori şi destituibili: 1. Persoanele cu purtarea rea, îndeobşte cunoscută. HAMANGIU, C. C. 98. -PL: destituibili, -e. - Destitui + suf. -bil 5332 DESTITUIRE -702- DESTOCMIT DESTITUÎRE s. f. Acţiunea de a destitui şi rezultatul ei; îndepărtare disciplinară dintr-un post, dintr-o funcţie, din exercitarea unui drept, concediere, demitere, (rar) destituţiune; p. e x t. mazilire. Cf. stamati, d. O bună chibzuire ne-ar arăta că... destituirile şi punerile în disponibilitate nemulţumesc. ghica, C. E. n, 620, cf. prot-POP., N. D., pontbriant, D. Franţa începu a neguţa în taină destituirea lui Ion-Vodă. HASDEU, I. V. 51, cf COSTINESCU. După acea pretinsă destituire ... eu am funcţionat ani întregi ca profesor. MAIORESCU, D. n, 449. Şeful... face raport de destituire. CARAGIALE,0.1,159. Dl director... a fost osândit la destituire, de vreme ce îşi compromisese demnitatea de profesor. CONTEMPORANUL, IV, 955, cf DDRF. Destituirea tutorelui se va face de către consiliul de familie. HAMANGIU, C. C. 99, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Ordinul de destituire căzu asupra lui Creangă ca un trăznet. CĂLINESCU, I. c. 123. Ulterior destituirii s-a dovedit că ... se îndeletnicea cu spionajul STANCU, R. A. ni, 353, cf DL. Marele public nu ştia... care a fost cauza destituirii [mareşalului Antonescu]. PREDA, delir. 135, cf DM, DN2, DEX. Nu voi ezita să fac destituiri din funcţii. RL 2005, nr. 4 614. Destituirea şefilor de la SPP şi STS afost anunţată chiar de preşedinte. ADEVĂRUL, 2005, nr. 4 801. -PI.: destituiri. - V. destitui. DESTITUIT, -Ă adj. (Despre oameni) Care a fost scos, îndepărtat disciplinar dintr-un post, dintr-o funcţie, din exercitarea unui drept; lipsit de post. Cf. prot. - pop., n. D., pontbriant, d., ddrf. Parcă-l şi vedea destituit, de nu şi întemniţat, rebreanu, i. 189, cf. resmeriţă, d. La data aceea era destituită. BARANGA, i. 205, cf. M. d. ENC. (Substantivat) [N. Ionescu] atacă chestia ... întemein-du-se ...peo broşură a destituituluiN. Calimachi-Catargi. MAIORESCU, D. III, 29. -PI.: destituiţi, -te. - V. destitui. DESTITUTOR, -OARE adj. (în dicţionarele din trecut) Care destituie. Cf pontbriant, d., lm. -PI.: destitutori. - Şi: destitutoriu, -ie adj. LM. - Destitui + suf. -tor. DESTITUTORIU, -IE adj. v. destitutor. DESTITUŢIE s. f v. destituţiune. DESTITUŢIUNE s. f. Destituire. Cf negulici, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Destituţiunea nu era oare de ajuns? de ce mai trebuia decapitarea? HASDEU, I. V. 252, cf COSTINESCU, LM. Când veni un al doilea capugi-başă cu firmanul de destituţie, nu mai era nimic de făcut. IORGA, L. n, 595, cf. SCRIBAN, D., DN2. - Pronunţat: -ţi-u- PL: destituţiuni. - Şi: destituţie s. f. - Din fr. destitution, lat. destitutio, -onis. DESTIYI vb. IV. T r a n z. (Popular; complementul indică tivul) A descoase (1). Cf. pontbriant, d., alrm sn III h 1 053. + R e f 1. (Despre pânză) A se destrăma (11). Cf. alr 1 1 297/5, 9, 24, 45, 825. -Prez. ind.: destivesc. - Şi: (regional) (alr ii 5 771/310,723), destivi (alr ii 5 771/27,29,279), dăstivi (alr i 1 297/5,24,45) vb. IV. - Pref. des- + tivi. DESTIVIRE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a destivi şi rezultatul ei; descoasere. Cf pontbriant, D., COSTINESCU. -PI.: destiviri. - V. destivi. DESTIVIT, -Ă adj. (Popular; despre obiecte tivite) Cu tivul descusut2 (1). Cf. PONTBRIANT, d. Năframa de-i căta Pă mijloc de-a hi poposită Şi pă margini destiită Şti-i bine că-s murită. ŢIPLEA, P. P. 19. -PI.\ destiviţi,-te. - V. destivi. DESTOÂRCE1 vb. III. T r a n z. (Rar) 1. (Cu pronumele în dativ) A compensa, a recupera (1). Cf. lb, polizu. [Abu-Hasan] a hotărât să se pună pe petreceri, încailea să-şi destoarcă răbdările suferite sub străşnicia în care-l ţinuse tată-său. CARAGIALE, o. n, 254, cf cade, dl, DM. 2. A face să-şi schimbe direcţia iniţială. Cf. ddrf. - Prez. ind.: destârc. - Pref. des- + [în]toaree. DESTOÂRCE2 vb. III. T r a n z. şi r e f 1. (Popular) A (se) dezrăsuci. Cf. valian, v., polizu, pontbriant, d., ddrf, barcianu, cade. Şi-ţi voi da eu ţie... Şi-un fuior de aur Cu ochi de balaur, Singur se va toarce, Singur s-a destoarcel MARIAN, INS. 343. - Prez. ind.: destorc. - Pref. des- + toarce. DESTOÂRCE3 vb. III. T r a n z. (învechit, rar) A stoarce, a tescui. Cf gheţie, r. m., mda. - Prez. ind.: destorc. - Pref. de- + stoarce. DESTOÂRCE4 vb. III v. distoarce. DESTOÂRCERE s. f. (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a (se) d e s t o a r c e2 şi rezultatul ei; dezrăsucire. Cf. valian, v., pontbriant, d. - PL: destoarceri. - V. destoarce2. DESTOCMI vb. IV. T r a n z. 1. (învechit şi regional; complementul indică o convenţie încheiată sau p. e x t. intenţiile, scopurile cuiva) A schimba sau a anula. Sfârşitul cel rău al războiului au destocmit gândirile ceale cu iubire de slavă ale monarhului rosesc. OBLĂDUIREA, 96/18, cf. cade, rădulescu-codin. 2. (Prin nord-vestul Munt.; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A dezdoi (1), a desface (3), a despături (1). Cf. udrescu, gl. - Prez. ind.: destocmesc. - Pref. des- + tocmi. DESTOCMÎT, -Ă adj. (Prinnord-vestul Munt.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Dezdoit, despăturit2, întins. Mai 5348 DESTOI - 703 - DESTOINIC scoate hainele şi lasă-îe destocmite pe culme afară, să se mai aerisească. UDRESCU, GL. -PI.: des tocmiţi, -te. - V. destocmi. DESTOÎ vb. IV v. destoia. DESTOIA vb. I. T r a n z. (Moîd.; cu pronumele în dativ) A-şi uşura inima, a-şi vărsa necazul, supărarea, a se descărca (3); p . e x t. a se răzbuna (11). Ar fi mers la părinţi să-şi destoaie inima. CONTEMPORANUL, ll2,103, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Mi-am distoiet inima. conv. LIT. xliv2, 132, cade. Am să vă povestesc ceva; ştii, câteodată, ai nevoie să-ţi mai destoi inima, sadoveanu, o. i, 95, cf. scriban, d., dl, dm, dex. După ce şi-au mai desfoiat ei inima şi s-au întrebat de sănătateau întrebatfrăţiorul pe soră-sa. SBIERA, P. 54, cf. şez. v, 71, corn. din straja - vicovu de sus, alr i 1 437/394. A b s o 1. Boierul se gândea Vrun prilej asupra popei să-şi destoae de-ar găsi. CONTEMPORANUL, n, 10. Mi-a venit şi mie timpul, ca să-mi destoi, să-mi arăt toată dreptateaî I. CR. ni, 175. ^ F i g. Iată că văd pajura zburând scârbită cătră cuib ca să vadă măcar urmă de puii săi morţi şi să-şi destoaie inima, bocindu-i. SBIERA, P. 54. -v* R e f 1. Copacul, cu rădăcina cât de groasă, îl scoate din pământ şi-l răstoarnă cu vârful în jos. Pe acela se destoeşte [necuratul], pamfile, văzd. 46. E x p r. A-şi destoia foamea = a-şi potoli foamea. Amu îşi destoaie ei [lupii] foamea de astă-vară. CONTEMPORANUL, VH2, 1, cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. ^ (Prin lărgirea sensului) Pe urmă îşi destoaie [muşchii] pentru bătăile suferite, pe alţi Spiridoni. GHEREA, ST. CR. I, 335. - Prez. ind.: destoi şi destoiesc. - Şi: (învechit) distoiâ vb. I, (regional) destoi vb. IV. - Cf. o s t o i. DESTOINEC, -Ă adj. v. destoinic. DESTOINIC, -Ă adj. 1. (învechit) Care este demn, vrednic (de ceva), căruia i se cuvine, care merită ceva; p. e x t. curat, nepătat. Suflete! Cunoşti-ţi trupul tău de ai eşit. Dostoinic eşti. Şi iară te veri întoarce în trupul tău la zua de înviere (cca 1550). gcr i, 2/38. Cela ce nici a zeace den avuţiia lui nu dă, cu ce va fi destoinic să se preaînalţe şi să se mărească? CORESI, EV. 17/6. Noi vrem veni cătră sfânta dzua învieriei oameni noi, curaţi, destoinici sfinteei cumenecături. PRAV. LUCACI, 172. O, amar preutul cela ce nu e destoinic şi cântă leturghie. COD. tod. 219. Dostoinicu-i ...de slavă ce-i gătită de Domnezeu celor ce l-au iubit el (a. 1619). GCR I, 56/4. Sămt ... destoinici a fi goniţi din besearecă şi din ceriu ceia ce dzac într-acelea păcate. VARLAAM, c. 330. [Sfanţul Mucenic Mamant] era destoinic să să puie în cinul cliricilor. dosoftei, v. s. septembrie 378. Fu sfinţit Anastasie, om destoinic a umplea slujba păstoriei sale. URECHE, L. 161. Când va lua muiarea al doile bărbat, socotind, cum cel dentăi iaste mort, de va putea arăta înaintea giudeţului cu mărturii ca aceale, destoinici de-a sâ creaderea, nu să va certa. prav. 133. Doamne, nu sânt destoinic să întri în casa mea. N. TEST. (1648), 10725. Şi pentru aceea s-au spodobit de au fost destoinici a ospăta şi pre îngeri, ca pre nişte oaspeţi întru casele lor (a. 1678). GCR 1,237/34. Carele nu va lua crucea sa şi să vie în urma mea nu iaste destoinic de mine. CHEIA ÎN. 5079. Să ne curăţim cum se cuvine, să fim destoinici a ne împreuna trupului şi singelui Domnului (a. 1689). GCR 1,284/29, cf. anon. CAR. De te voi numi închipuirea lui Dumnezeu, destoinică eşti. ANTIM, 0.132. Ienache povamagiu n-a fost nici vrednic, nici destoinic pentru rudenia dumitale (a. 1816). iorga, S. D. XH, 171. Rădicăm... bărbat potrivit şi în tot feliul destoinic, unei aşa epitropii ca epitrop (a. 1827). uricariul, vn, 92. Astă cumnată nu va fi destoinică de doamna contesă? VOINESCUII, M. 91/4. Vor şterge pata urmărilor sale celor necredincioase şi-l vor face destoinic de a intra iar în mila şi favorul lui. F. AARON, I. I, 112/8. Ştefan Cantacuzino ... se făţărnicia zicând, că ...nu este destoinic să priimească o aşa facere de bine de la sultanul. ARHIVA R. n, 314/12. Nu sunt... destoinic a o merita pe deplin, dar mă voi sili a mă face. pr. dram. 240. Având în privire desăvârşirile ce el cere de la dânsul, apoi întreb, cine va fi destoinic de o aşa de înaltă slujbă? NEGULICI, E. i, 33/33. în zadar sunt toate, când cel ce le pretinde Nu se va face însuş la merite străbune Destoinic cum se cade, prin osteneala sa. NEGRUZZI, S. n, 187, cf. TDRG, CADE SCRIBAN, D., DM, DEX. (Prin metonimie) De va fi casa destoinică, vie pacea voastră spre ea (cca 1650-1675). GCR 1,194/29. ^ F i g . O, minunat ospăţ şi a toată dulceaţa şi pohta şi veselia destoinic! VARLAAM, c. 318. Să agonisim poame destoinice pocăinţei (di. 1689). GCR 1,285/5. ^ (Substantivat) Laudă-i aleşii şi destoinicii că e gătită lor împărăţia. CORESI, EV. 39. Iară svânta ca o destoinică şi-nţăleaptă cunoscu gândul lui şi hâtriile. dosoftei, v. s. noiembrie 166727. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Care este înzestrat cu posibilităţi intelectuale (remarcabile), care pătrunde cu mintea, înţelege, pricepe ceva, priceput (1), apt, capabil, competent, (învechit) pricepător (1); care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu sau care îşi cunoaşte bine meseria, iscusit, îndemânatic, priceput (3), (astăzi rar) pricepător (2), (învechit) practicos, practicist.Iacov, fiul lui Şimon Henrich ... nu e destoinic de meşteşug (a. 1510). IORGA, S. N. 5. Pasă, sfântă maica me, în bucuria Domnului tău, şi cu ... destoinicii luminaţii feciorii tăi (cca 1520). CUV. D. BĂTR. E, 330/36. Iacov era bărbat destoinic şi lăcuiia în corture. prav. 164. împărat bun şi destoinic, sultan Murat (a. 1651). gcr i, 150/23, cf. mardarie, l. 103/18. îl cunoştea toţi [pe Petru-Vodă] că-i harnic şi destoinic să domnească ţara. SIMION DASC., LET. 162. Acest părinte dintru fraţii noştri... va fi destoinic şi învăţat întru toată leagea creştinească (a. 1661). BUL. COM. IST. îl, 264. El află c-au fost ... destoinic la cuvinte şi putearnic. dosoftei, v. s. septembrie 10714. Propovedania ... când moare omul vestit sau destoinic cu nume bun (a. 1683). GCR I, 271/2. Au dăruit domnii destoinicilor şi bunilor slugi ocine. C. CANTACUZINO, CM I, 6. Toată acea avere să sepreţuiască de oameni vrednici de credinţă şi deastoinici de a cunoaşte. PRAV. COND. (1780), 104. Nu era destoinicu de a-ş pazi lucrurile sale. PRAVILA (1788), 86/3. Noi nu vom fi destoinici a împlini ceririle (a. 1812). URICARIUL, IV, 356/3. Caimacami au rânduit, Pe câţi au crezut dis- 5352 DESTOINIC -704- DESTOINICI toinici. BELDIMAN, E. 117/27. De nu va fi destoinic însuşi acela a-i cunoaşte cei buni din cei calpi sa întrebe pă altul (a. 1825). doc. ec. 344, cf. lb, heliade, o. n, 345. Astfel de oameni nu era destoinici pentru războiu, căci era trândavi şi stricaţi de luxul orăşănesc. CĂPĂŢINEANU, M. R. 26/5. Inima lui ...să sâmţă distoinică a răspunde pentru împlinirea unor aşa încuviinţate datorii. DRĂGHICI, R. 152/29. Rumânii cu armele în mână dezvoltară o putere destoinică de a supune pe vrăjmaşi. F. aaron, I. II, 319/15. [Omul trândav] iubeşte prea mult ştiinţa, dar nu este destoinic de cea mai mică aplicaţie, buznea, F. 6/22. Uşurează-mă de această întrebare, căci nu sânt destoinic să-ţi împlinesc voia. GORJAN, H. i, 6/12, cf. valian, v. Aceasta nici că poate fi voinţa unui doftor destoinic. DESCR. AŞEZ. 102/25. Comandirul, care prin abuz va da pe soldaţii cei buni de front între cei nedestoinici sau jumătate destoinici, se va degrada, condica, o. 35/20, cf POLIZU. Găinile proaste... doreau să găsească Pe cineva destoinic ... să le păzească, alexandrescu, O. 238, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 95, LM. Care ...se simte destoinic a împărăţipeste o ţară aşa de mareare voie din partea mea să se ducă. CREANGĂ, 0.78, cf. DDRF. Cine-i destoinic lovirii cu pumnul legat în curele. COŞBUC, AE. 88, cf. BARCIANU. Importantă este deciziunea de-a publica... lucrarea voluminoasă a destoinicului folclorist S. FI. Marian, săm. II, 224, cf alexi, w., şăineanu2. [Pământul] ajunge astfel în mâini mai destoinice. IORGA, c. 1.1,194, cf. tdrg, resmeriţă, D., cade. Se credea cel mai destoinic prefect. REBREANU, r. ii, 84. Colonelul comandant destoinic şi blajin, n-apucase a ... ceti bine. BRĂESCU, o. A. l, 227. Pescăriţa mea era de o armonie şi o frumuseţe care ar fi făcut gloria unui sculptor destoinic s-o dăltuiască în marmoră. VOICULESCU, P. I, 15. Danemarca ... posedă cea mai destoinică şi mai cultă ţărănime din lume. D. guşti, p. A. 262. Simbria ciobanilor celor mai destoinici ...nu trecea de şapte sau opt oi anual. MOROIANU, S. 107, cf. SCRIBAN, D. Oamenii care dormeau tihniţi, ... slujbaşi destoinici, negustori cumpăniţi, n-ar fi înţeles acest zbucium. TUDORAN, p. 65, cf. DL, DM. Roma mai avea ... generali destoinici. H. DAICOVICIU, D. 203. Bărbierii au dat examen;... numele celor „destoinici” a apărut în „Buletin”. G. BARBU, A. V. 193, cf. M. D. ENC. Foarte mulţi lucrători destoinici. FLACĂRA, 1975, nr. 44,9, cf. DEX. Mecanizatorii lor sunt mai destoinici. FLACĂRA, 1978, nr. 44,4. ^ F i g. Să înţeleagă toţi cetitorii creştini, câtu-i de destoinică Psaltirea (a. 1651). GCR I, 153/1. Căruţele ce au nu pot fi dăstoinice să ridice de la ocnă nici până la 400 ocă (a. 1815). doc. ec. 172. [Arendaşii] pot să întrebuinţeaze toate mijloacele, care vor judeca destoinice, încă şi înşelătura şi silniciia ca să jefuiască. OBLĂDUIREA, 82/9. Mijloace de apărare destoinice de a face rană. CR (1829), 52Vl 1. Alegem ca albina florile cele de miere, în pilduirile cele trebuincioase şi destoinice sfatului nostru de podoabă şi de folos. PISCUPESCU, O. 168/15. Am vrut să văz pe cât se mlădie limba şi pe cât este destoinică să exprime acele idei. HELIADE, în PLR I, 41. O cârmuire slobodă, adică to-dauna turburată, n-ar putea să se ţie fără să aibă prăvilile sale destoinice de îndreptare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 86/22. Nici cuvintele cele destoinice ce li s-au pus înainte ...nu i-au putut aduce la înduplecare (a. 1833). URICARIUL, V, 344. Nişte bune ofiţuri nu ar fi fost destoinice a depărta primejdia. CR (1833), 672. Socotesc că ş-au făcut ...o comoară ... destoinică de a le uşura chinurile. MARCOVICI, c. 94/12. Pilda ce îmi povestişi nu este destoinică a mă face să mă las din ceea ce am hotărât. GORJAN, H. 1,17/23. Condeie mai destoinice se vor îndrepta către duhul lor. PR. 3/14. Un bun minut destoinice să le prefacă toate. I. văcărescul, P. 321/9. Să facem dar o recapitulare de lucrările cele mai importante ... Construirea, în beciuri, a unui calorifer destoinic de a încălzi sala. ALECSANDRI, S. 18. Limba curat românească n-ar fi fost destoinică să exprime concepţiile oratorului. MAIORESCU, CRITICE, 521. Uitând iataganul destoinic, Spre dragoste mâna s-a-ntins. lesnea, VERS. 226. (Adverbial) Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii: Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus. labiş, P. 323. ^ (Substantivat) Şi-n toate aceastea munci [muceniţa] au biruit ca o destoinică. dosoftei, v. s. octombrie 92727. ^ (Prin lărgirea sensului) Să să cumpere [boi] din cei ce vor fi mai buni şi dăstoinici întru căratu zaherelilor (a. 1809). DOC. EC. 78. Caii cei de ham sânt mici, dar iuţi şi destoinici să dăinuiască la osteneală, oblăduirea, 37/19. + (învechit) Care este în stare de o anumită acţiune. Mâna lor nu e destoinică să ţie nici măcar un fus. MARCOVICI, C. 60/7. O femee care o dată a avut îndrăzneala a necinsti casa bărbatului său e destoinică să o facă şi pentru a doa oară. VOINESCU n, M. 151/1. 3. (învechit) Care se sprijină pe argumente solide; întemeiat, sigur (11). Sefacu mutarea Scaunului ...la Roman nu cu destoinic temei, zilot, CRON. 74. Niciun cinovnic nu să va scoate din treaba sa de nu vor fi cuvinte destoinice, care să vor dovedi... de mădularile comitetului. REG. ORG. 121/14. Va avea orânduit şi câte un om de credinţă prin chezăşie destoinică ca să poarte grija de bani şi alte amaneturi. CR (1833), 99718. Când asupra pârâtului vor fi dovezi destoinice ...seva aduce la cercetare. CONDICA, O. 80/23. Socotind Domnia Mea drept destoinică dovadă de acel cuvenit respect îndeplinirea datoriilor din partea fieştecăruia ... noi desfiinţăm... acel obicei al sărutării de mână. FILIMON, O. I, 246. ^ F i g. Da-voi voauo ploae în vreame destoinică (a. 1560). GCR I, 3/32. + (Adverbial; rar) Destul (II). Care n-ar vre să facă după porunca noastră şi s-a întâmpla lui moarte, unul ca acela ... să se îngroape afară de besearica, nicepopă să nu-i slujească, că nu-i destoinic de vrenic. MAIOR, I. B. 374/10. -PL: destoinici, -ce. - Şi: (învechit) destoinec, -ă (buznea, c. 27/2), dăstoinic, -ă, distoinic, -ă, dostoinic, -ă adj. - Din slavon, aoctohnt*. DESTOINICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod cuvenit. Pohtim a priimi destoiniceştepre Domnul, cel ce vine spre mântuirea noastră, antim, o. 188, cf. ROSETTI -CAZACU, I. L. R. 168, SFC II, 142. - Destoinic + suf. -eşte. DESTOINICI vb. IV. (învechit) 1. T r a n z. şi r e f 1. A face să devină sau a deveni destoinic (1). Constantin zise către dânşii cu glas blândicel...: acum v-aţi destoinicii vieţii cei de veci. NEAGOE, ÎNV. 92/9. Dă mărire Lui... care te-au destoinicii unii videari minunată ca aceasta (a. 1692). gcr i, 298/16, cf. tdrg, cade, scriban, d. 5354 DESTOINICIE -705- DESTOINICIE 2. R e f 1. F i g. A deveni destoinic (2). Dinţii ...se destoinecesc numai la lucrarea pentru care sânt hotărâţi. PR 32/11. - Prez. ind.: destoinicesc. - De la destoinic. DESTOINICIE s. f. 1. (învechit) însuşirea de a fi destoinic (1); vrednicie (3), demnitate (2), cinste, smerenie (3), merit. încă iară să se leapede cine va fi viat în ceastă lume viaţa lui, mainte rău, întru păcate, cu pocaanie şi cu destoinicie să se întoarcă şi să se derepteaze...şi cine-au fost mainte nederept şi se leapădă den nedereptate, de face dereptate. CORESI, EV. 69. Noi ce vrem da lui D[uJmnedzeu de toate de aceastea ce-au dat el noao? Ce văm da noi cu destoinicie frămseţiei lu D[u]mnedzeu? COD. TOD. 192. Ceia ce-au luat cinci talanţi sămt patriarşii, vlădicii, preuţii, că aceştea au destoinicie mai mare decât împăraţii şi decât domnii şi boiarii lumiei aceştia. VARLAAM, C. 246. Cu carea Scriptură ...ne ajutorăm, ca să putem ajunge într-acea destoinicie dentâiu, carea o au avut omul acel dentâiu în raiu (a. 1644). GCR I, 110/26. Dzeastrele ... trebuie să fie după destoiniciia featei. prav. 203. Cela ce iaste giudecător... să nu să înalţe pentru destoinicia lui, pentru ca să nu cadză şi să să scape de fericirea smereaniii cea cu înţelepciune. EUSTRATIE, PRAV. 10/12. Acest lucru bun şi sfânt ...să cuvine să iasă supt numele... şi supt destoinicia Măriei Tale. N. TEST. (1648), ap. GCR I, 125/10, cf. M ARD ARIE, L. 230/12. înmulţit-ai spre mine destoiniciia mea şi te-ai întorsu de m-ai mângâiat. PSALT. (1651), 131v/2, cf. ANON. CAR. Atotpreaînalta persoană cinstea, dignitatea (dostoiniciia) ... cu toată puterea noastră ...a păzi şi a pricinui să ne ostenim. OBRADOVici, D. 27/3, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D. ^ F i g. Obrazul cel călugărit de va fi stând pre vreo stepenă ca aceaia, ce sâmt dentru destoiniciia besearicii ..., atunce nu va mai putea să leapede călugăriia. prav. 152. Câtă încurgere au îngrijirile îndemânaticei dragoste a mumelor asupra dăinirei şi destoiniciei vieţii cei fireşti. pr. 2/27. ^ L o c. a d v. Cu destoinicie = pe drept, pe merit Ei iară dziseră unul cătră alalt: cu destoinicie păţim aceasta. PO 148/4. + Moştenire (1). Răsădişi ei în codru dofstofinicia ta (moştenirii tale B 1938). PSALT. SCH. 487/8. Domnul parte destoiniciia mea şi păharul mieu. CORESI, PS. 31/9. 2. Facultate intelectuală a cuiva de a izbuti să cunoască, să afle, să înţeleagă, de a-şi da seama, de a-şi face o idee în legătură cu anumite lucruri; înţelegere, pătrundere (4), pricepere (2), (învechit) pricepătură (1), (învechit, rar) preceput1, (regional) p a m e t; pregătire, cunoaştere temeinică într-un domeniu; iscusinţă, îndemânare, abilitate într-o activitate, într-o acţiune, într-o meserie; pricepere (2), (învechit) nimereală, n i m e r i e, (învechit, rar) p e r i 1 i p t i s (1), p i o -timie, precepătura(v.pricepătură 2), (regional) pricepuţie. Să căutăm unde iaste Hristos, de şade de-a dereapta lu Dumnezeu, ca să-i fie cu destoinicie a zice şi de noi: „ Voi nu sânteţi den lumea aceasta, că a voastră viaţă la ceriu iaste”. CORESI, EV. 482. Cumu-i neasămănată şi depărtată desto[i]nicia lui Dumnedzău de neputinţa omenească aşa iaste neasămănată plata tvoreţului. VARLAAM, C. 212. [Prorocul] era... luminând cu apostolească destoinicie. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 12274. Giudeţul să îndeamnă să mai micşureadze certarea celui vinovat pentru iscusirea şi destoinicia lui. Cum s-are dzice, de vreame ce neştine va şti vreun meşterşug ca acela, frumos şi scump,... atunce acesta, de va face vreo greşală, mai puţin să va certa. PRAV. 290, cf. LB. Adeseori sunt duhuri ce de mult ce se iubesc Nu-şi cunosc destoinicia şi-nsăle se amăgesc. HELIADE, O. 1,118. Nu i-a lipsit nici destoinicia, nici înlesnirile de a putea dobândi toate documenturile. CR (1833), 264V24. Dragostea şi bunăvoinţă cu care slugile o ascultă, dovedesc destoinicia ei şi bunătatea sufletului, marco viei, D. 108/21. Aşa să stăpânea mai înainte oamenii, ori numai de cătră un sângur stăpânitoriu, sau de cătră mai mulţi bărbaţi cu destoinicie. drăghici, R. 176/14. Mihnea sau Mihail nu era om fără talente şi Jară destoinicie de a stăpâni prinţipatul. F. AARON, 1.1,171/2, cf. VALIAN, v. Oamenii cu destoinicii de mijloc, ambiţioşii Jară talent... turba văzând a înainta ... acest bărbat. CR (1839), 942/18. Care ştie să întrebuinţeze cura cu apă mai cu destoinicie ... întreprinde a tămădui cu dânsa toate boalele. descr. aşez. XIV/2, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Nimeni nu putea prevedea lipsa de destoinicie parlamentară, pe care noul ministru a dovedit-o. MAIORESCU, D. V, 7. O calfă ... trebuie să-şi arate destoinicia, slavici, O. n, 85, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Mulţi din marinarii Moldovei fură chemaţi şi angajaţi... pentru destoinicia în construirea vaselor plutitoare. N. A. BOGDAN, c. M. 11, cf. CADE. Ceea ce te izbeşte ...în activitatea de funcţionar public a lui Eminescu este imensa lui bună credinţă şi destoinicie administrativă. CĂUNESCU, E. 261, cf. SCRIBAN, D. Vrea... să facă un lucru propriu, pentru a se vedea destoinicia şi vrednicia. STĂNILOAE, o. 79. Societatea consideră îmbogăţirea prin orice mijloc, chiar dezonorant, ca o dovadă de destoinicie şi talent, oţetea, T. V. 60. Femeile au şi destoinicie şi pricepere ca orice bărbat, sadoveanu, e. 25, cf. dl, dm. „ Cinstea ” acordată de domn dregătorilor ... trebuia să fie proporţională cu destoinicia arătată de aceştia. STOICESCU, s. D. 96. La conducerea Muzeului ...a arătat o neîntrecută destoinicie ca organizator, magazin IST. 1967, nr. 3, 75. Datorită destoiniciei lor [a unor medici], unele secrete se dezlegau. G. BARBU, A. V. 35, cf. m. D. ENC., DEX. Vig. Să înţeleagă toţi cetitorii creştini, câtu-i de destoinică Psaltirea şi de treabă, întâi de destoinicia şi lauda Psaltirii (a. 1651). GCR 1,153/2. Fieşcare din lucrătorii acestui meşteşug are des-toiniciie şi de capital şi de ştiinţă pă deplin, încât să poată întocmi şi oameni şi toate uneltile ... trebuincioase (a. 1823). DOC. EC. 294. O limbăpolisilabă mă socotesc că nu poate să aibă acea destoinicie şi putere ca una ale căreia ziceri sunt foarte scurte. HELIADE, în PLR1,39. Destoinicia unei limbi pentru a zugrăvi imaginile. CONV. LIT. VII, 333. Auzul ei, cu mult mai mare destoinicie decât al meu, prindea din depărtări nemăsurate, felurite glasuri. HOGAŞ, M. N. 90. + Faptă, îndeletnicire care denotă destoinicie (2). De nu jn-am cunoscut în deprinderea altor destoinicii, dar în trudirea cărţilor limbii patriei cu saţiu am petrecut. GRIGORIE, L. 5/18. De-orice destoinicii mă simt în stare. De-aci nainte somnul meu înţarcu-l Şi-aş doborî şi stelele cu arcul ARGHEZI, s. III, 290. (Ironic) E un bărbat care preţuieşte foarte mult vinul şi petrecerile. —Mă îndoiam că necredincioşii pot avea asemenea destoinicie. SADOVEANU, O. X, 81. - PL: destoinicii. - Şi: (învechit) dostoinicie s. f. - Destoinic + suf. -ie. 5355 DESTONA -706- DESTRĂBĂLAT DESTONÁ vb. I v. distona. DESTÓRS s. n. (Popular) Dezrăsucit. Cf. pontbriant, D., DDRF. Discântecpentru şarpi, di distors. POP., ap. GCR n, 138/9. - Şi: distórs s. n. - V. destoar ce2. DESTRÁCT, -Ă adj. v. distrat DESTRÁGERE s. f. v. distragere. DESTRAURl vb. IV. T r a n z. (Prin Transilv.) A face să nu mai fíe aurit. Degetul îi rămase întraurit... Tot cearcă să-şi destraurească degetul, dar nu poate. RETEGANUL, P. V, 16, cf. PAPAHAGI, C. L. 19. - Prez, ind.: destrámese. - Cf. a u r i. DESTRĂBĂLÂ vb. I. Refl. A-şi pierde moralitatea, corectitudinea, a decădea (1), a se deprava (1), a se desfrâna (3), a se dezmăţa (2), a se perverti, a se strica (2),a se vicia (2), (familiar şi popular) a se sminti (2); (mai ales despre femei) a duce o viaţă de desfrâu dominată de patimi (4) (v. curvi, preacurvi). Cf. polizu, ddrf, alexi, w., tdrg, resmeriţă, d., cade. Am păcătuit destrăbălân-du-mă în furtişag şi sânge, sadoveanu, o. xiíí, 632, cf. SCRIBAN,' D. După ce se adunau banii, îşi cumpărau limuzine, toalete pompoase, destrăbălându-se cu ofiţerii nemţi. CAMILAR, N. I, 133, cf DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Prez, ind.: destrăbălez. - Et. nec. DESTRĂBĂLÂRE s. f. Faptul de a se destrăbăla; pierdere a moralităţii, a corectitudinii, stricare (10), stricăciune; stare de decădere morală a cuiva, decadenţă (3), desfrâu, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, pierzare(3), viciu (1), (regional) destrăbălăciune, destrăbălă-t u r ă (1); decădere (1), depravare, desfrânare (2), pervertire, viciere (2). Cf. baronzi, l. 126, lm. Să izbim destrăbălarea sufletelor înjosite. CONTEMPORANUL, 1,89, cf. DDRF. Femei stricate, bărbaţi stricaţi, copii stricaţi, o destrăbălare nemaipomenită. VLAHUŢĂ, s. A. II, 529. Amestecul turcilor în numirea domnilor români trebuia să aibă de rezultat destrăbălarea totală a domniei. ARHIVA, I, 654, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Două zile s-au văitat bătrânii, au închis uşile dughenii să nu mai dea ochii cu această lume a tuturor destrăbălărilor. C. PETRESCU, S. 92. Deosebit de cutreierătorul culcuşurilor de noapte ale destrăbălării bucureştene, în Paşadia eu am cunoscut un alt om. M. I. CARAGIALE, C. 14. Astfel, asistând la destrăbălarea profesoarei, ...am descifrat o tulburare crescândă în Edna. M. eliade, o. I, 101, cf. cade. Nu ştiu cum aş putea descrie ... destrăbălarea mea haotică de-atunci. E. IONESCU, E. 46. Semenul meu continuă să se mire şi să se indigneze de crimele, destrăbălările şi jafurile guvernanţilor, sadoveanu, o. XX, 176, cf. SCRIBAN, D. Antecedentele... ilustrează toată epoca de destrăbălare a clasei suprapuse. ARGHEZI, B. 135. Cu... destrăbălările la care se deda nu mai putea s-o ducă mult. STANCU, R. A. I, 165. Mi-a fost dat să văd... destrăbălarea, dezmăţul. PREDA, DELIR. 247, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Din poartă, uliţa înviată se da devale printre destrăbălările gardurilor ei. MACEDONSKI, O. m, 50. Mecanisme dezlânate ... concurau într-o dezordine şi o destrăbălare a formei fantezistă, să dea osemintelor dezarticulate un corp. arghezi, s. XI, 105. + Petrecere destrăbălată (2). Voia lăutari şi târfe, cântece şi destrăbălări, barbu, PRINC. 243. -PL: destrăbălări. - Şi: (învechit) destrebăîâre s. f. BARONZI, L. 126. - V. destrăbăla. DESTRĂBĂLÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care şi-a pierdut moralitatea, corectitudinea, care are o comportare ieşită din limitele bunului-simţ, corupt, decăzut (1), pervertit, vicios (1), (livresc) 1 ibertin, (rar) d e ş ă n ţ a t (11), (popular) deşucheat (2), (învechit şi regional) ruşinat (3), (învechit) demoralizat (1), spurcat2 (4), t e ş n i t (2); (mai ales despre femei) care duce o viaţă desfrânată, dominată de patimi (4), depravat, desfrânat (2), imoral, pierdut (2), stricat (2), (popular) parşiv (2). Cf. destrăbăla. Cf lm. Este un mititel măscărici foarte destrăbălat. CARAGIALE, O. I, 29. Toţi oamenii sunt pitici puşi ca să admire aceste mutre destrăbălate. VLAHUŢĂ, S. A. II, 335, cf DDRF. [Oamenii] sunt... morali şi destrăbălaţi, schimbători şi statornici. CONTEMPORANUL, VII2, 316, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Vama n-o mai pierdeam noi,... ci acei stăpâni destrăbălaţi şi fără de credinţă, iorga, C. I. III, 102, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Avea ... o slăbiciune pronunţată pentru ofiţerii destrăbălaţi în cheltuieli. BRĂESCU, o. A. I, 97, cf. SCRIBAN, D. Nu era nici zurbagiu, nici spiritual, nici măcar destrăbălat, vinea, l. I, 27, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. ^ (Substantivat) Asemenea destrăbălaţi trebuiesc daţi pe mâna jandarmilor, rebreanu, i. 29. Una [este] o destrăbălată, iubitoare de plăceri şi lux. CAMIL PETRESCU, T. III, 146. Ana. O destrăbălată sau o curtezană. VINEA, L. I, 302. [Haricleia] nu fusese niciodată ... o destrăbălată. barbu, princ. 109. -y* (Prin lărgirea sensului) Administraţia ... atât de destrăbălată l-a dezgustat adânc [pe Platon]. negulescu, g. 99. 2. (Despre manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de bun simţ, de decenţă; corupt, decăzut (1), pervertit, vicios, (livresc) libertin, (rar) deşănţat (I I), (popular) deocheat (2), deşucheat (2),(învechit şi regional) ruşina t(3), (învechit) spurcat2(4), t e ş n i t(2). Vechile... state greceşti deveniseră cuiburi de bandiţi în prada unei destrăbălate demagogii. EMINESCU, O. XI, 52. La Moara cu Noroc începuse veselia destrăbălată şi fără frâu. SLAVICI, 0.1,196. Hohote destrăbălate şi glume nesărate s-aruncau în gura mare peste bănci. VLAHUŢĂ, S. A. II, 124, cf. barcianu, alexi, w. El ducea fără ruşine viaţa lui destrăbălată. IORGA, L. II, 76. Larma destrăbălată de glasuri şi cântece ... îi îmboldi paşii. ANGHEL - IOSIF, c. L. 103. [Oamenii] au început iar viaţa destrăbălată. VISSARION, B. 371. După o viaţă aşa de destrăbălată, nu e nicio mirare. SADOVEANU, o. I, 82. Vestmintele erau murdare de noroiul uliţelor bătute în destrăbălată lui petrecere. BARBU, PRINC. 314, cf. M. D. ENC., DEX. 5363 DESTRĂBĂLĂCIUNE - 707 - DESTRĂMA 3. (Prin Transilv.; despre obiecte de îmbrăcăminte) Descheiat (3); rupt2 (4). îmbrăcămintea lui constă din cămeşa, pururea destrăbălată, din cioareci de pânză. CODRU-DRĂGUşANU, c. 159. Nu umbla cu cămaşa destrăbălată la gât paşca, GL. Moşneagul are gheb în spate, făcut din paie, şi pe deasupra poartă un suman „ destrăbălat” (rupt). PAVEL, S. E. 194. - PL: destrăbălaţi, -te. - V. destrăbăla. DESTRĂBĂLĂCIUNE s. f. (Prin nord-vestul Munt) Destrăbălare. Mare destrăbălăciune s-a făcut în casa aia. UDRESCU, GL. -PL: destrăbălăciuni. - Destrăbăla + suf. -dune. DESTRĂBĂLĂTURĂ s. f. (Regional) 1. Destrăbălare (Piteşti). UDRESCU, GL. Destrăbălătura asta nu-i bună. id. ib. 2. Persoană destrăbălată (1) (Piteşti), udrescu, gl. A ajuns o destrăbălătură. id. ib. - PL: destrăbălături. - Destrăbăla + suf. -(ă)tură. DESTRĂMĂ vb. 1.1.1. R e f 1. şi t r a n z. (Despre materiale textile, ţesături, obiecte ţesute ori confecţionate din fire împletite) A-şi pierde sau a face să-şi piardă rezistenţa prin rărirea, desfacerea neregulată şi ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare); a (se) deşira (1), a (se) zdrenţui, (rar) a se dezlâna, (învechit) a (se) desţese, a (se) rânji (13), (regional) a (se) desfira (1), a (se) siti (2). V. s t r i c a. Şi sus în partea desupra [a veşmântului] să fie o gură într-însu şi pregiur gură într-una să fie beartă tivită, cum să nu se destrame. PO 273/18, cf. LB, VALIAN, V., POLIZU. Capetele batelei se sumet la marginea rogojinei ca să nu se distrame. IONESCU, M. 705, cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 131, LM. Perdeaua începu a se destrăma cu un foşnet ascuţit SLAVICI, O. I, 202, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Borangicurile s-au destrămat, trâmbele de pânză au căzut fâşii şi zdrenţe, arghezi, C. J. 156. Cum voi putea... Să răzbun ... hainele roase pe care anotimpul Cu sceptre de apă şi plete de jale Le destrăma? JEBELEANU, c. 13, cf. DL. Ce trist foşneşte crinolina de mătase, Volanele i se destramă şi se taie. isanos, v. 287, cf. dm, m. d. enc., dex, cf. alr i 1 297. ^ (Prin lărgirea sensului) Cine ţese pod pe ape? Cine crăngile distramă? EFTIMIU, î. 104. Grăunciorii stabili ai solului nu sunt destrămaţi de apă. AGROTEHNICA, 1,142. Să d’ăstramăpfqlea. ALRI1 182/800. ^ F i g. Când le-a hi vremea sosâtă, li s-a destrăma făptura Din hire, ca vechitura. DOSOFTEI, PS2.131, Ca haina vicleşugului când se vecheşte şi în toate părţile destrămându-se, ruşinea i se dezgoleşte. CANTEMIR, ap. TDRG. Astfel se ţesu limba noastră. Pentru a scoate acum acele lătunoioase fire trebui a destrăma toată pânza. NEGRUZZI, S. I, 267. Mi se destramă inima ca o pânză fără urzală. ADAM, R. 104. Scrisoarea ta mi-a destrămat A visului beteală. GOGA, POEZII, 208. Şi-un giulgiu străveziu, Din vechi sicrie, încet ... în jurul nostru se destramă. DENSUSIANU, L. A. 56. Mătasa unui nimb s-a distrămat. AL. PHILIPPIDE, A. 57. întunericul se destramă, Material, ca ţesăturile de scamă, camilpetrescu, V. 38. Razele piezişe ... destrămau tortul brumelor în toate feţele curcubeului. M. i. CARAGIALE, c. 40. E destul s-auzi cuvântul ăsta ca să simţi cum ţi se destramă sufletul, cum se rupe ceva dintr-însul. COCEA, S. I, 100. Pământul ca un strai se va destrăma. SADOVEANU, O. XV, 504. Acest conflict [ruso-turc] ameninţa să destrame opera cu atâta abilitate şi trudă înjghebată, oţetea, t. v. 348. Nu vreau s-o ţes la infinit, nici să destram noaptea ce lucrez ziua. CĂRTĂRESCU, N. 141. Cine ţi-o mai lua basma, Să se destrame ca ea. folc. OLT. - MUNT. n, 578. + T r a n z. A deşira2 (1). Am eu o flanea veche, rămasă de la răposatid tată-tău ...O destram, v. ROM. martie 1954,115, cf. DL, DM, DEX. ^Tranz. şi refl. Fig. Fieştecare din noi îşi dă seamă Că-n urma trăsurii ceva se distramă Şi-aceea nu-i drumul, ci-i biata viaţă, anghel, P. 29. Curg zilele spre cimitir ... Şi destrămând al vieţii fir Se duc pe totdeauna. BACOVIA, o. 180. în poiana de aramă Firul vorbei se destramă Pe nebăgate de seamă. DEŞLIU, M. 61. 2. R e f 1. (Despre nori, ceaţă, fum etc.) A deveni mai puţin compact prin răspândire în toate părţile; a se deşira (1), a se împrăştia, a se risipi (6), a se spulbera (1). Nişte nouraşi albi se destrămară în aer. galaction, o. 160. Negura întârzia destrămându-se prin crengile înmugurite. BRĂESCU, A. 72. Vorbind, Fane privea cum se ridică fumul de ţigare, cum se adună în cercuri şi cum se distramă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,115. Lăsând rotocoalele de fum ... să se încovoaie şi să se destrame în volbure cu margini dantelate ... aşteptam cu nerăbdare. COCEA, s. I, 231. Nourii de deasupra se destrămau. SADOVEANU, o. 1,298.0 ceaţă se destramă ca o veste, blaga, POEZII, 380. Norii s-au destrămat, s-au topit, au pierit. STANCU, M. i. 143. Volutele de fum parfumate se destrămau azurii. VENEA, L. I, 243. S-a destrămat şi ceaţa, se limpeziră norii. V. ROM. aprilie 1956,167, cf. DL, DM, DEX. ^ F i g. Destrame-se a gândurilor ceaţă, în orice colţ zâmbească veselia! CERN A, P. 52. Destramă-te mai repede, o, noapte, In drumul veciniciei! id. ib. 28. Vedenia se destrămă şi mai mult AGÎRBICEANU, S. 566. Pe-aicea vremea se distramă-n vânt Al. PHILIPPIDE, A. 66. Rostogolim un suflet ce-n aburi se destramă, voiculescu, poezii, n, 197. Noaptea se destrăma, felinarele păleau, vinea, L. I, 213. (T r a n z.) Un zeu de cântă ...El îşi destramă-n vânt fiinţa toată. BLAGA, POEZII, 415. 3. R e f 1. şi t r a n z. A-şi pierde sau a face să-şi piardă puterea, rezistenţa, a (se) descompune (1); a(-şi) pierde coeziunea, a (se) desface în părţile componente, a (se) dezmembra, a (se)nimici (1), a (s e) distruge (2). [Fură] frântă oasele cu leamne şi destrămată încheieturile din ciolane. DOSOFTEI, V. s. octombrie 61 v/14. Hunii Thrachia au prădat şi împărăţiia tare au destrămat. CANTEMIR, HR. 293. Aş ea ticălos şi mişelos Liliacul în toată partea destrămat şi în tot chipul vreadnic de văieratfiind... la mare mila marilor împăraţi aleargă, id. 1.1.1,196. Când aud că se amestecă în graiul lor ceva din alt dialect... vociferează că se destramă limba română. MAIOR, s. II, 274, cf. DL, DM. Marele stat... care era lipsit de o adevărată unitate economică, se destramă. H. DAICOVICIU, D. 99. Imperiul Roman s-a destrămat şi, începând din secolul al V4ea, ...a căzut sub stăpânirea năvălitorilor, magazin ist. 1968, nr. 10,54, cf. dex. -y- Fig. Measeru-s eu şi muncit de tirereaţele meale, rădicaiu-me şi smeriiu-me şi nu putuiu (m-am destrămat D). PSALT. 181. 5366 DESTRĂMA -708- DESTRĂMARE Căzând îndată ceriul, destrămându-se s-ar sparge. CONACHI, P. 271. Bătrânul preot... furtunelor dă zborul, pământul de-l distramă. EMINESCU, 0.1,98. Trebue să mă scot la aer ca un covor bătrân îmbâcsit de molii; aminteri simt că mă destram. CARAGIALE, O. vn, 41. Capu-mi, sărmanul, Se pierde-aiurând, Mi se distramă Mintea-alergând. GORUN, F, 153. Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă, Trei flăcări parcă se destramă în fire lungi de foc. MINULESCU, VERS. 37. O singură clipire a ochilor ... dezvoltă o atmosferă de ondulaţie imprecisă, ... destrămând dorinţa în nostalgii. CIORAN, R. 124.0 poetică „ neromânească ”, cu tendinţe de a destrăma specificul românesc. STĂNILOAE, o. 99. O, inima1 Mărturisiri afunde ard în ea. Uimit eu mintea mi-o ascut Şi-n înţelesuri mari Zvâcnirea i-o destram. BLAGA, POEZII, 29. Creierul tău ţi-l destramă şampania şi grogul. ISAC. o, 20. Iubire! - Rădăcină-a unei flori Ce s-a destrămat subţire în petale şi vapori. LABIŞ, P. 259. + T r a n z. (Rar) A face să slăbească (2). Dormitul prin grajduri, ... mâncarea de căpătat de pe la seminar îl destrămară şi-l slăbiră. IST. LIT. rom. în, 162. + Re f 1. (Despre fiinţe aflate într-un grup, care formează o colectivitate sau despre grupuri, colectivităţi) A pomi în direcţii diferite, a se răspândi în toate părţile; a se împrăştia, a se răsfira (2), a se răzleţi (2), a se risipi (3). Vechile tovărăşii, închegate prin cultul ideii, s-au destrămat PLRn, 583.De la o vreme coloanele nu au mai păstrat distanţa prevăzută. S-au destrămat pas, Z. ni, 54. Mulţimea se destramă. BARBU, G. 267. Apoi, a mai fost o familie în sat la noi care s-a destrămat FLACĂRA, 1979, nr. 2,18. T r a n z. Armă ce destramă Oaste vitejească. DOSOFTEI, ap. TDRG. Revoltător fariseism să destrami o căsnicie prin abandon şi să urli că ai rămas singur, flacăra, 1977, nr. 43, 14. 4. R e f 1. (Mai ales despre abstracte) A deveni mai puţin intens, mai puţin viu, mai puţin concentrat etc. sau a deveni mai slab (8), a se atenua, a descreşte (4), a se diminua (3), ase împuţina, a se micşora (IV), a se reduce (II1), a scădea (5), a slăbi (3), a se tempera2 (1), (învechit)a se mici1 (IV),(învechit,rar)a se scur-t a (IV), ase s 1 e i2 (8); a lua sfârşit, a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă, adispărea (2), a p i e r i (4). Disţiplina militară se distramă prin amestecarea varvarilor cete ca mercenari (năimiţi). SĂULESCU, HR. 1,149/18. Disciplina ... se destramă. MAIORESCU, D. V, 15. întrebarea preotului ...se destrămă într-o tăcere prelungă. REBREANU, p. s. 229. Să sâmt... Cum se distramă albul tău fior. AL. PfflLIPPlDE, A. 23. Când [Lucy] fumează însă, ... frigiditatea ei şi aparenta-i masculinitate se distramă. M. ELIADE, o. I, 79. Totul căzuse undeva, se destrămase, se pierduse. E. IONESCU, E. 48. Pe pământ... se destramă crăiasa de imagini. VOICULESCU, POEZn, I, 208. Scriitorul de povestiri urmează pilda Fetei cu pielea cenuşie, care s-a destrămat de-acum câteva mii de ani şi s-a topit... în lutul moale. ARGHEZI, c. j. 7. Se destramă în întuneric numai o amiază luminoasă de primăvară, c. PETRESCU, A. R. 72. Cade o stea. Lasă în urmă o coadă luminoasă ... Piere steaua. Se destramă, se topeşte. STANCU, D. 187. Entuziasmul se destrăma, risipindu-se. BENIUC, M. c. I, 20. Prieteniile ... se destramă, id. ib. 186. Această pace de o clipă se destramă. PREDA, M. 251. Liniştea aceea nefirească nu se destrăma deloc. LĂNCRĂNJAN, C. II, 396. Se destramă mituri, pier fantomele neliniştii, contemp. 1975, nr. 1 478, 2/4. Calea şi ţinta sunt coextensivefără ca, prin aceasta, calea să se destrame în cuprinsul ţintei. PLEŞU, M. M. 22. Totul se destrămase şi ne găseam acum, la miezul nopţii, într-o clădire ruinată. CĂRTĂRESCU, N. 272. Odată ajunsă acasă, vraja s-a destrămat id. ib. 287. Dar aplicate la [realităţile] cele noi, înţelesurile se destramă din nou. PATAPIEVICI c. L. 309. R e f 1. p a s. De s-au înodurit scoarţa lemnului vechiu trăbuie aceaste noduri să se destrame ... fiindcă supt aceale mulţi viermi se încuibează. ÎNV. pom. 147/16. ^ T r a n z. Patru ani iubirea lui a îndurat toate durerile până ce şi-a destrămat speranţele. REBREANU, R. I, 51. Numele ei îl destramă colbul pornit de pe drum. LESNEA, vers. 181. Nu poţi să clinteşti ... niciun cuvânt, fără a destrăma farmecul inegalabil al ritmului şi sonorităţii. VARLAAM - SADOVEANU, 249. II. R e f 1. (învechit; despre oameni) A se destrăbăla. Cf. LM. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. -Prez, ind.: destrâm şi (regional) destrămez (alr i 1 297/298,418,865,890), destrăm (tdrg). - Şi: (popular) distrămâ, (regional) destremâ (au 1,2, 3, 6,16, 17, 18, 19, IV 1, alri 1297/831, 839), dăstrămâ vb. I. - Pref. des- + tramă. DESTRĂMĂRE s. f. Acţiunea de a (se) destrăma şi rezultatul ei. 1.1. Pierdere a rezistenţei unor materiale textile, ţesături sau obiecte ţesute ori confecţionate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată şi ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizării necorespunzătoare); deşirare, rărire (1), zdrenţuire, (rar) dezlânare, (regional) desfirare. Cf. d e s t r ă m a (I 1). Cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, DDRF, RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ (Prin lărgirea sensului) Era o beţie de lumini şi culori în această destrămare a bătrânilor codri. BENIUC, M. C. I, 122. ^ F i g. Voi avea o noapte de crudă destrămare nervoasă. MIRONESCU, S. 157. îl duruse ... până la muţenie şi distrămare sufletească, mascarada la care asistasem. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 255. în destrămarea sufletească a ceasului aceluia ... mă gândeam la artă ca la un refugiu. COCEA, S. 1,92. Din destrămări şi negură m-adun. BLAGA, POEZn, 319. în destrămarea vieţii sale, nimic nou nu i se mai părea cu însemnătate. VINEA, L. II, 303. 2. Răspândire în toate părţile a norilor, a ceţei, a fumului etc.;împrăştiere, spulberare (1). Cf. destrăma (12). Dionisie ... priveşte nemulţumit spre norii în destrămare. FLACĂRA, 1977, nr. 24,12. 3. Slăbire sau pierdere a puterii, a rezistenţei, descompunere(l); pierdere a coeziunii, desfacere în părţi componente, dezmembrare. Cf. destrăma (I 3). [Bătrânul] socotea planul lui drept începutul destrămării. REBREANU, R. 1,48, cf. RESMERIŢĂ D. Procesul de prefacere s-a declarat odată cu destrămarea romantismului. BLAGA, Z. 95, cf DL, DM. Anii între care trăieşte Costache Conachi corespund pe plan istoric etapei de destrămare a feudalismului în Ţările Române. IST. LIT. ROM. n, 184. Vechimea apariţiei formulei în acte este de pus în legătură cu începutul destrămării obştii. PANAITESCU, O. Ţ. 104. A ştiut ...să se folosească de contradicţiile apărute în urma destrămării Imperiului Bizantin. MAGAZIN IST. 1969, nr. 10,13. Odată cu destrămarea feudalismului..., unitatea naţională a devenit o necesitate imperioasă. 5367 DESTRĂMAT -709- DESTRĂMAT s ianuarie 1970, 67. Ideea de unitate ... s-a impus ... ca o cheie de boltă a viitorului naţiunii în condiţiile destrămării feudalismului. CONTEMP. 1975, nr. 1 491,2/2. Agricultura montană a determinat, în primul rând, destrămarea aşezărilor. BUTURĂ, £G. 56. ^ F i g. Dezagregarea şi destrămarea sunt fatale. CIORAN, R. 47. Având senzaţia de destrămare a lumii, ... saxofonistul se prăbuşi pe iarbă, lângă portieră. CĂRTĂRESCU, N. 314. II. (învechit) Destrăbălare; (concretizat) vorbe, fapte destrăbălate (2). Cf. d e s t r ă b ă 1 a. în care prilej au stătut şi el la scară, cu un ciomag în mână, însă n-au lovit pe nime ... Iar apoi, pentru acei ci i-au văzut făcând destrămări, au mărturisit... precum să arată la doprosulsupt No. 4 (a. 1833). IORGA, s. D. XXI, 380. El doreşte să găsească acea jumătate din el însuşi: dar cum, din sinul destrămărilor lui, îndrăzneşte el a rădica ochii către cer? NEGULICI, E. I, 272/14. Caraghiozul turcesc, deşi spune multe distrămări, nu scandalizează turcii, ap. TDRG. Şi Alexandru se scutura oţerit, închipuindu-şi la ce jertfa de destrămare era mânată iubita pe care visase s-o aşeze lângă dânsul, la vatra cea credincioasă a căsniciei. OLLĂNESCU, ap. TDRG. Lăsa oricare patimi ş-oricare destrămări Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKl, o. i, 267, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU,D. U., CADE, DL. - PL: destrămări. - Şi: (popular) distrămâre s. f. - V. destrăma. DESTRĂMĂT, -Ă adj. 1.1. (Despre materiale textile, ţesături sau obiecte ţesute ori confecţionate din fire împletite) Care şi-a pierdut rezistenţa prin rărirea, desfacerea neregulată şi ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare); deşirat (I 1), rărit2 (2), zdrenţuit (1), (rar) dezlânat (1), (învechit) rânjit2 (1), (regional) desfirat. Cf. d e s t r ă m a (I 1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, BARCIANU. Sumanul rupt şi destrămat şi-l adună împrejurul trupului uscat. SĂM. n, 38, cf. ALEXI, W. Patru cai slabi sunt legaţi de căruţă cu nişte ştreanguri destrămate. CONV. LIT. XXI, 262. Poalele lungi... acopereau bine cioarecii de pânză, destrămaţi de la genunchi în sus. AGÎRBICEANU, S. 397, cf. RESMERIŢĂ, D. De subt comanacul destrămat ... plete cânipii îi atârnau pe umeri. MIRONESCU, s. 202. Zâmbi amar, ascunzându-şi sub mânecă manşeta destrămată. C. PETRESCU, A. 348. Am intrat în odaia văruită aşternută cu un petec de covor destrămat BRĂESCU, A. 86. Mircea rămase ... singur cu tunica destrămată în coate. teodoreanu, M. II, 133. A trăit în haine destrămate. CĂLINESCU, E. 432. în jocul valurilor săreau stropii de apă ca nişte perle aruncate în spuma sfâşiată ca o dantelă destrămată. BART, E. 316, cf. SCRIBAN, D. Pătura ... i se păru subţire şi destrămată. VINEA, L. II, 315, cf. DL, DM. Erau nişte şireturi roase, subţiri, destrămate. BARBU, ş. N. 193, cf. DEX. Cu cât culoarul devenea mai întunecat, cu atât aceste reziduri se înmulţeau: corzi de chitară ruginite şi destrămate. CĂRTĂRESCU, N. 146. Scos-au un steag mohorât, Că mireasa li-a murit; Tot un steguţ destrămat, Că mireasa s-a-necat. BUD. P. P. 10. ^ F i g. Slută şi grozavă s-au făcut faţa împărăţiii romanilor şi ruptă şi destrămată haina cinstei şi mărimei ei au rămas. CANTEMIR, HR. 277. Luna ... ţesea aburii care se târaupe câmpie, în pânze destrămate. IBRĂILEANU, A. 201. Cetele de nouri plumburii se răzleţiră ... Printr-o crăpătură destrămată, soarele de iarnă îşi vârî obrajii. REBREANU, NUV. 47. Sunt destrămat sufleteşte. CAMIL PETRESCU, P. 110. Pe câmpul destrămat şi ud Ne pasc cirezile de ceaţă. LESNEA, VERS. 206. Păşeau încet, alături. Rotaru, destrămat, ar fi vrut să înceapă vorba, dar nu ştia cum. V. ROM. mai 1953, 110. Inima mea ascultă destrămată: Cei ce s-au dus nimica nu mai vor. jebeleanu, c. 34. Trupul spulberat nu mai există: L-a şi cernut urzeala-mi destrămată. vulpescu, P. 68. + (Regional) Răsfirat2 (1). Vâlcănaş şedea întins Şi cu greu de somn cuprins ...Cu hangerul Căpătâi, Cu mustaţa Răsfirată Şi cu barba Destrămată. TEODORESCU, P. P. 553. 2. (Despre nori, ceaţă, fum etc.) Care s-a răspândit în toate părţile, devenind mai puţin compact, rărit prin împrăştiere. Cf. d e s t r ă m a (12). Nori destrămaţi, fumurii, fugeau. BRĂESCU, O. A. I, 89. Nu se vedeau decât uneori neguri destrămate. TUDORAN, P. 462, cf. DL, DM, DEX. + (Despre buze) Răsfrânt (1). Dacă dar poţi chipul face din urât plăcut ... Poţi buze largi, destrămate să schimbi PANN, P. V. i, 172/9, cf. SCRIBAN, D. 3. (Despre grupuri, colectivităţi) Care şi-a pierdut coeziunea, care nu mai reprezintă o unitate; descompus (1), dezmembrat. El visase... evadări din realităţile penibile ale unei familii destrămate. ARGHEZI, S. XI, 86, cf. DL, DM. Aifi pe cale să-ţi vezi familia destrămată, flacăra, 1975, nr. 48, 5. "'v" (Prin lărgirea sensului) Videoclipul are ca temă singurătatea şi suferinţa apărute după o relaţie destrămată. RL 2006, nr. 4 821. II. (învechit şi regional) 1. Destrăbălat (1). Cf. destrăma (II). Neam strâmb şi destrămat. BIBLIA (1688), 1502/8. înteţirea spiritului său o sporea încă auzirea multorfapte şi crimine plinite sub domnia junelui şi distrămatului Ştefăniţă. asachi, s. l. n, 118. Iacă-l că-i povesteşte izbânzile lui ...şi întâmplărilefemeilor destrămate. NEGULICI, E. I, 87/10, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Femeia cea cu zestre nu-i stăpână pe bărbat, Nici şi-mperechează traiul cu vreun tânăr destrămat. OLLĂNESCU, H. 0.251, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. S-o ivit O femeie destrămată Dintr-o casă blestemată, marian, D. 137, cf. udrescu, gl. ^ (Substantivat) Mare destrămat seamănă a fi! Joacă câte un icosar o dată. ALECSANDRI, T. 786. Toţi destrămaţii, toţi cartoforii ...se grămădesc ... să se însoare cu fete oneste şi tinere. contemporanul I, 69. ^ (Prin lărgirea sensului) Prin aseminea distrămată educaţie crescu în sufletul lui ...o mestecătură de îndărătnicie şi de chiteală, de înfrânare şi desfrânare. SĂULESCU, HR. I, 105/22. Nici clasa mijlocie sau - aşa numita burghezime - ... nu mai voia să sufere o administraţiune destrămată, bariţiu, p. a. ii, 1. 2. Destrăbălat (2). Destrămata viaţă ce petrecea o făcuse să alerge foarte de timpuriu la ajutorul graţiilor împrumutate! FILIMON, 0.1,131, cf. COSTINESCU. Cu toate aceste aplecări fastuoase şi uneori chiar destrămate, coarda celei mai delicate simţiciuni nu lipsi din inima sa poetică. ODOBESCU, S. 1,293. Bachanalia cari se săvârşau în mijlocul celor mai destrămate excesuri. OLLĂNESCU, ap. TDRG, cf. şăineanu2. Drumul către a deveni alcoolic este foarte scurt şi consecinţele sunt dintre cele mai dramatice - viaţă ... dezordonată, chiar destrămată, certuri, bătăi. rl 2006, nr. 4 921. ^ F i g. Iată echilibrul răsturnat 5368 DESTRĂMĂTOR -710- DESTRUCTIBIL Tereziile îşi încep dansul cel destrămat, care în sus, care în jos. ODOBESCU, s. ni, 335. ^ (Adverbial) Ştiu că pre urma mea se vor scula eretici de vor grăi destrămat şi hulenie. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 158721. -PL: destrămaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) distrămât, -ă adj. - V. destrăma. DESTRĂMĂTOR, -OĂRE adj., s. n. 1. Adj. Care destramă (12). (F i g.) Omul de ştiinţă... acceptă înstrăinarea ... gândirii cercetătoare şi creatoare, de rosturile mari, destrămătoare de ceaţă. T ianuarie 1969,102. 2. Adj. (învechit) Care destramă (13). Cf. barcianu. Vechea educaţiune chiar din capul locului... dezvoltă ... egoismul destrămătoriu. SBIERA, F. S. 310. 3. S. n. Maşină folosită pentru destrămarea (11) progresivă a materiei prime şi pentru curăţarea de impurităţi, amestecarea şi pregătirea materialului fibros pentru filare în filaturi. Cf. ltr2, dl, dm, m. d. enc., dex. 4. S. n. Maşină utilizată în industria hârtiei pentru mărunţirea celulozei, a lemnului, a maculaturii etc. Cf der, m. d. enc. 5. Adj. (în sintagma) Lupul destrămător=amestecător în filatura de lână şi vigonie. Cf. der. -PL: destrămători, -oare. - Şi: (învechit, rar) destrămătoriu, -ie adj. - Destrăma + suf. -(ă)tor. DESTRĂMĂTORIU, -ÎE adj. v. destrămător. DESTRĂMĂTURĂ s. f. 1.1. Ţesătură destrămată (1); p. r e s t r . fir, smoc (de lână), scamă, desfăcute dintr-o ţesătură; zdreanţă (1), (regional) strămătură (2). Să sßjştie că i-am trimis dumnealui lână, ...postav-şidestrămături (a. 1726). iorga, s. D. xn, 31, cf. polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF. Cât coasă, dă-i purtătorului să ţină în gură câteva fire de destrămătură. GOROVEI, CR. 45, cf RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, A I 21, FOLC. OLT. - MUNT. I, 411. + Ruptură (1), răritură (3). Cf. M. D. enc., dex. 2. (învechit; şi în sintagma destrămătură de pânză) Scamă (3). Cf. pontbriant, d., costinescu. II. (în dicţionarele din trecut) Destrăbălare. Cf. BARCIANU, ALEXI, W. -PL: destrămături. - Destrăma + suf. -tură. DESTRÂMBĂ vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică un obiect îndoit sau strâmb) A face să devină drept. Cf. alr 1 1 329/30, 295. ^ (Prin analogie) Mâinile şi picioareleDesângeraţi... Gâtu-idestrâmbaţi. ŞEZ. XXIH,24. - Prez. ind.: destrâmb. - Şi: dăstrâmbâ (ib. 1 329/30, 295) vb. I. - Pref. de- + strâmba. DESTRÂNGE vb. III. T r a n z. şi r e f 1. (învechit şi regional) A (se) desface (din strânsoare). Pentru a-i învăţa să vorbească bine, trebuie a-i învăţa să deschiză bine gura, să destrângă bine dinţii. brezoianu, î. 174/18, cf PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALR II 5 298/537. - Prez. ind.: destrâng. Şi: (regional) distrânge vb. III. ALR II5 298/537. - Pref de- + strânge. DESTRÂNGERE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se)destrânge şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. -PL: destrângeri. - V. destrânge. DESTRÂNS, -Ă adj. (învechit) Care s-a desfăcut din strânsoare. Cf. d e s t r â n g e. Cf. pontbriant, d. + (Regional; despre butoaie) Care s-a desfăcut din cercuri (Pecinişca* - Băile Herculane). alrm ii/imn 143,3 915/2. Butoiul sună a spart, că-i distrâns ib. - PL: destrânşi, -se. - Şi: (regional) distrâns, -ă adj. - V. destrânge. DESTREBĂLĂRE s. f. v. destrăbălare. DESTREMÂ vb. I v. destrăma. DESTREZÎ vb. IV. R e fi. (Rar; despre oameni) A-şi reveni din starea de beţie; a se trezi (2). Aşa avea obiceiul: se destrezea bând întruna. BARBU, PRINC. 142. - Prez. ind.: destrezesc. - Pref. des- + trezi. DESTRIBUÎRE s. f. v. distribuire. DESTRIBÎIŢIE s. f. v. distribuţie. DESTROIENÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică drumuri, vehicule sau locuri înzăpezite) A curăţa de troiene, de zăpadă; a deszăpezi. Linia spre capitală fusese destroienită, un expres aştepta gata. C. PETRESCU, s. 150, Cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Pronunţat: -tro-ie-. -Prez. ind.: destroienesc. - Pref. des- + troieni. DESTROIENÎRE s. f Acţiunea de a destroieni şi rezultatul ei; deszăpezire. Cf. DM, M. D. enc., dex. -Pronunţat: -tro-ie-. - PL: destroieniri. - V. destroieni. DESTROIENIT, -Ă adj. Care a fost curăţat de troiene, de zăpadă; deszăpezit. Cf d e s t r o i e n i. Cf DM, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -tro-ie-. - PL: des troieniţi, -te. - V. destroieni. DESTRONÂ vb. I v. detrona. DESTRONĂRE s. f. v. detronare. DESTRONÂT, -Ă adj. v. detronat. DESTRUCÂ vb. I. T r a n z. (Prin Ban. şi prin Olt.) A da la o parte. Cf cade, scriban, d. Păcală azunsă la blăn şi d ’estruca blăhile şi scoasă afară pă Tândala. ALEXICI, L. p. 247, cf şez. xix, 82. - Prez. ind.: des truc. - Pref de- 4- [ajstruca. DESTRUCTÎBIL, -Ă adj. Care poate fi distrus. Cf. negulici, pontbriant, d., dn2. Ceea ce combate Engels este... concluzia pur speculativă că mişcarea universală-arfidestructibilă. contemp. 1975, nr. 1 509,2/5, cf dex2. 5388 DESTRUCTIBILITATE — 711 - DESTRUNARE -PL: destructïbili, -e. - Şi: (rar) distructibil, -ă adj. dn2. - Din fr. destructible. DESTRUCTIBILITATE s. f. (în dicţionarele din trecut) Proprietatea de a fi destructibil. Cf. negulici, prot. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. - Din fr. destructibilité. DESTRUCTÎV, -Ă adj. v. distructiv. DESTRUCTOR, -OARE adj., s. m. şi f. (Persoană) care distruge; devastator. Nemiculne-mpresoară, Cavalurile vine, ca unda destructoare. HELIADE, O. i, 340. Phedru ca fabulist de speţialitate sau de profesie, apare ...în timpii lui August, primul destructor al republicei. id. ib. li, 79, cf. NEGULICI. Tot conspiră ca să grăbească instrumintele destructoare ale Solimei. PÂCLEANU, 1.1,6\J2>. Aceste arme sânt ale tâlharului francez, ale destructorului Orientului. id. ib. II, 169/32, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, d. Să presupunem ...o societate cuprinsă de spiritul militar destructoriu. CONTEMPORANUL, V, 47. Un exemplu clasic de specii destructoare. LTR2, cf. DL, DM, DEX, DN3. ^ F i g. Timpul p-a lui valuri înalţă şi coboară ... în al uitării negru şi destructor abis. HELIADE, o. I, 113. Secolii trecând, lasară în urma lor destructoarea-le impresiune peste aceste edificiuri măreţe şi solide. PELIMON, I. 76/2. [Noica] este un destructor obnubilat şi sterilizat de Bine. LIICEANU, J. 163. -PL: destructori, -oare. - Şi: (rar) destructoriu, -ie adj. - Din fr. destructeur. DESTRUCTORIU, -IE adj. v. destructor. DESTRUCTURA vb. I. T r a n z. (Complementul indică ansambluri structurate) A dezorganiza. Cf DEX2, NDN. Statul, déstructurât de comunism, a fost capturat de grupuri de interese oculte. RL 2005, nr. 4 808. - Prez. ind.: déstructurez. - Pref. de- + structura. Cf.fr. déstructurer. DESTRUCTURÂRE s. f. Acţiunea de a des truc -t u r a şi rezultatul ei. Cf. DEX2, ndn. - PL: destructurări. - V. déstructura. Cf. fr. déstructuration. DESTRUCTURAT, -Ă adj. Care a suferit o destructu-rare. Cf. dex2. - PL: destructuraţi, -te. - V. déstructura. DESTRUCŢIE s. f. Distrugere (1). Despre destrucţia şi reînoirea fiinţelor vii pe pământ. HELIADE, O. II, 57. Legarea naturel, pentru om, este o lege de amor, iar nu o lege de destrucţie. NEGULICI, E. II, 210/1. Grinzi armate cu fier aduc asupra întăririlor destrucţia şi moartea. PÂCLEANU, I. n, 148/23. Cercetează şi caută mijloacele cele mai sigure şi mai repezi de destrucţiune. GHICA, C. E. I, 31. Oraşul suferi cvasi o totală distrucţiune. FILIMON, O. II, 65, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. De o parte o aversiune oarbă contra îmbunătăţirilor; de alta, strigăte nesocotite de destrucţiune. caragiale, o. III, 282, cf. DDRF. Distrucţia şi moartea între ele, Ca pradă dreaptă, lumea vor împarte. NECULUŢĂ, Ţ. D. 9, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Am rupt un manuscris ... Totuşi, intenţionat, am redactat după actul distrucţiei acest paragraf CĂLINESCU, C. o. 76. Acestei destrucţiuni îi urmează o nouă reconstrucţiune. PARHON, B. 127. Cu şocul provocat de... traumatisme cu destrucţie de ţesut,... şocul este pur histaminic. danielopolu, F. N. I, 179. Procesul caracteristic pentru fenomenul de podzolire este „destrucţia argileiAGROTEHNICA, I, 364. Ameninţarea neagră a destrucţiei a cuprins însă şi alte elemente ale mediului înconjurător. CONTEMP. 1971, nr. 1 297, 10/2. După o opinie recentă utilizarea incompletă a energiei înseamnă ... distrucţia mediului ambiant prin noxe. FLACĂRA, 1978, nr. 43,10. + Lichidare, exterminare, distrugere (1). Legea naturei pentru om este o lege de amor, iar nu o lege de destrucţie. NEGULICI, E. II, 210/1. Arsenicul se întrebuinţează spre destrucţia insectelor: se reduce în praf mărunt. MARIN, PR. I, 38/31. Tot ce poate să atingă simţurile noastre sunt agenţii distrucţiei ce se luptă neîncetat să nu ucidă. BOLINTINEANU, O. 460. Numai uneori plăcerea iubirii devine lâncezeală ...jară să cunoască însă frenezia expansiunii până la distrucţie. LOVINESCU, C. V, 174. -PL: destrucţii. - Şi: (învechit) destrucţiune, distrucţie, distrucţiune s. f. - Din fr. destruction. DESTRUCŢIUNE s. f. v. destrucţie. DESTRUGE vb. III v. distruge. DESTRUGERE s. f. v. distrugere. DESTRUi vb. IV v. distruge. DESTRUÎRE s. f. v. distrugere. DESTRUNÂ1 vb. I. T r a n z. (învechit, astăzi rar; complementul indică coarde de arcuri aflate în stare de încordare; în opoziţie cu înstrun a, încorda, strânge) A destinde (6), a slăbi (4). Feciorul de împărat destrună arcul ODOBESCU, S. m, 180, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, CADE. ^ F i g. Elejterescu era destrunat de oboseală. popa, v. 231. -Prez. ind.: destrunez. - Pref. de- + [în]struna. DESTRUNÂ2 vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică frâul calului) A scoate struna (5). Cf RESMERIŢĂ, D. -Prez. ind.: destrunez. - Pref. de- + strună. DESTRUNÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a destru-n a1 şi rezultatul ei. Cf. DEX. - PL: destrunări. - V. destrună1. 5404 DESTRUNCHIA -712- DESTUL DESTRUNCHIA vb. I. T r a n z. (învechit) A decapita. Cf. mda. - Prez. ind.: destrunchiez. ~ Pref. des- + trunchia. DESTRUNCHIÂT, -Ă adj. (învechit; despre cap) Care a fost separat de trunchi prin decapitare. Unul din oamenii guvernului, voind a arăta că totul e sfârşit, rădică de trei ori în sus, în spectacol, destrunchiatul cap al eroului, HASDEU, I. v. 205. -Pronunţat: -chi-at - PI.: destrunchiaţi, -te. - V. destrunehia. DESTRUNCHIERE s. f. (învechit, rar) Decapitare. Cf. heliade, paralelism, i, 81. - Pronunţat: -chi-a- - PL: destrunchieri. - V. destrunehia. DESTRUNOCÂ vb. I. T r a n z. (Prin Maram.) A despărţi (4); a învrăjbi. Cine ne-o d’esparţât, D’aivă moart’e d’e cuţât Şi moară nespoved’it. Cine ne-o d’estrunocat, Aivă moart’e d’e-necat, Moară necuminecat. ţiplea, p. p. 59. - Prez. ind.: destrunoc (accentul necunoscut). - Pref. des- + [înjtruloca. DESTRUPÂ vb. I. T r a n z. (Rar; în opoziţie cu întrupa; despre suflet) A lăsa, a rămâne fară trup. Aveţi un spirit întrupat într-un om ce se numeşte tâlharul Roşu... Spuneţi-mi... când va fi destrupat? VISSARION, B. 256. -Prez. ind.: destrupez. - Pref. des- + [în]trupa. DESTRUPÂT, -Ă adj. (Rar; despre suflet) Fără trup, eliberat de trup. în ziua când se va pomeni destrupat, dezbrăcat de haina trupidui, ...va fugi. VISSARION, B. 261. ^ F i g. Buzele uscate au mai pâlpâit singure câtăva vreme, vrând parcă să spuie vorbe care ieşeau schiloade, destrupate - numai suflet de vorbe, popa, v. 158. -PL: destrupaţi, -te. - V. destrupa. DESTRUS, -Ă adj. v. distrus. DESTLFIZĂRE s. f. (Rar) îndepărtare a stufului de pe o porţiune de teren. Destuflzarea parţială, transformarea pădurilor de sălcii în ogoare ... duc la schimbări fundamentale ale mediului şi deci şi a faunei. VÂN. PESC. octombrie 1964,11. - PL: destufizări. - Cf. s t u f. DESTUL, -Ă adj., adv., s. n. 1.1. Adj. Care se află sau trebuie să fie în cantitate sau în număr îndestulător; atât cât este necesar, cât se cuvine pentru a corespunde sau a satisface o cerinţă, anumite norme etc.; îndestulător, satisfăcător (1), suficient (1). V. îndeajuns, bungăd. Sădesc vii, carele rodesc rod destul psalt. (1651), 209712. Va fi apa destulă a să face şi moară. prav. cond. (1780), 150. De are destulă umezeală lemnul cel de altuit sau de înmugurit, de acolo se cunoaşte, dacă tăindu-i scoarţa puţin, e umedoasă. ÎNV. POM. 82/61. Singură căldura nu este destulă să facă pre cele sădite să crească. POTECA, G. 116/1. Două sute de păzitori sânt destui pentru siguranţa vieţii unui prinţu. CĂPĂŢINEANU, M. R. 154/19. Tatăl lor nu le trimitea bani destui. FM (1843), 1182/10. Singuri ei vor fi destui ca să mă restabile pe un tron. PÂCLEANU, 1.1, 76/32. Aste sânt destule semne să se poată-ncredinţa. PANN, E. I, 66/1. Un singur jurnal şi un registru ... sânt destule pentru lămurirea socotelilor... casei. PENESCU, M. 75/20. Poliţia n-are destule mijloace. GHICA, c. E. n, 324. Alfabetul latin aplicat la scrierea română ...nu are litere destule. MAIORESCU, critice. 228. Poeţii lor nu găseau ... destule metafore şi comparaţiunipentru apoteoza eroilor. EMINESCU, P. L. 50. Au mâncare n-ai destulă? ISPIRESCU, L. 231. Ambiţiosul... ia calea mai scurtă şi mai uşoară, a acţiunii politice, care îi permite să facă în jurul lui zgomot destul NEGULESCU, G. 86. Această lucrare se face cu destule neplăceri. STĂNILOAE, o. 69. Codrii erau încă foarte întinşi, iar locurile pustii se întâlnesc destule. BRĂTIANU, T. 140. N-a adunat încă destui bani să poată deschide prăvălie la târg. STANCU, D. 16. N-am eu cetaşi destui Să-ipăzesc pe cei sătui. paraschtvescu, c. ţ. 169. Trebuie să dea lecţii, să muncească mult, ca să aibă destui bani pentru studiu. DEMETRIUS, A. 299. Avem, oare, lauri destui Pentru colinele lui? ISANOS, v. 106. O analiză, chiar neaprofundată, pune în evidenţă cu destulă uşurinţă modelul lexical al cuvintelor inventate. COTEANU, s. F. II, 153. îmi spune că au apă destulă, flacăra, 1975, nr. 40,16. în enumerare termenii care denumesc piese cu aceeaşi destinaţie sunt grupaţi, încât după locul din înşiruire se poate deduce cu destulă precizie sensul z. MMAIL, T. P. 27. Avem destule probe ale moştenirii păgâne, adică geto-dacice şi daco-romane la români. PAVEL, S. e. 209. Am scris destulă literatură. CĂRTĂRESCU, N. 7. ^ Fi g. Au doară mâna D[oJmnului nu va fi destulă? BIBLIA (1688), 104V4. (Substantivat) Iaca doao arme acicea: iară El zise lor: Destule-s. N. TEST. (1648), 10074. Pentru astăzi socotesc destule câte v-am spus. drăghici, r. 96/5. Are Francia multe vite cu coarne, totuşi nu destule. RUS. 1. 1,188/11. Să fie destule pentru fragmentara scriere defaţă aceste patru observări? MAIORESCU, CRITICE, 381. Zi înainte, că n-ai zis destule. CARAGIALE, o. VI, 25. Caut să descifrez broşurile care stau strâmb într-o rână, din cauză că nu sunt destule ca să umple rafturile. CAMIL PETRESCU, P. 83. Renunţăm la mărturia lui; avem destule. ARGHEZI, S. XI, 31. 2. Adv. (Şi, învechit şi regional, în construcţiile de, den sau din destul) Atât cât trebuie; în măsură corespunzătoare unei anumite cerinţe; de ajuns; satisfăcător (1), suficient (1). V. îndeajuns, bungăd. întrebaţi acelea de pacele Ierusalimului şi destul e ce Te iubesc. PSALT. HUR.2 195. Nu iaste de destul credinţa mea ... Tu o împle, dulce Doamne! CORESI, ev. 81. Destulu-mi iaste un cuvânt al Tău, Doamne, id. ib. 227. Nu lipseaşte, destulu-i să am aflat milă la Domnul mieu. PO 115/4. Doamne, nu sămt destoinic să întri în casa mea ... Ce numai ce dzi cu cuvântul, că mi-i destul. VARLAAM, C. 167. De-şi va lua muiarea călugăriţă, aceaia nuntă nu e destul, că iaste de râs. PRAV. 197. Celuiputeamic..., nu-i iastedăstul o oaste mică, ce cearcă mai mari (a. 1699). FN 81, cf. ANON. car. Să cunoaşte că n-a spus destul ..., ci numai ce a vrut (a. 1737). IORGA, S. D. XII, 37. Aicea nu sânt cuvinte den dăstul pentru ca să o scriem (a. 1742). GCR II, 31/30. Destul eraprorocului Elisseiplecarea cea multă, şi odată a insuflaft] viaţă fiiului celui ce zăcea. MINEIUL (1776), 66k/7. Destul este dacă pe lângă o brazdă ... mergând lungul înainte ... să va măsura. AŞEZ. 87/4. A lui [a învăţătorului] rugăciune întăresc următoarele temeuri: ... 5413 DESTUL - 713 — DESTUL Râvna întru învăţătura tinerilor şcoalii, pre care râvnă destul poate dovedi sporiul EUSTATIEVICI, 1.39/4. Turturelele sânt din destul bune, dar carnea de mascur are cea mai mare trecere. IST. AM. 9V/18. Judecata care ai hotărât mi să pare a nu fi destui cernută înainte de hotărâre. bertoldo, 9/12. Destid e spre mântuire ca pravoslavnicul creştin numai cu inima se crează. şincai, C. 3/7. Nu e destul ca dezeartorii carii au scăpatfără primeşdie numai să se căiască pentru călcarea jurământului lor. D. SUP. 53/1. Nu e cugetul mieu de a te înfruntare pentru greşeala jăcută; destul e să o cunoşti, maior, t. 17/26, cf. budai-deleanu, LEX. Niciun grăniţeariu nu vrea a da din destul plată. FUND. 11/2. Care nu e destul deprins la altuire... numai atunci să altuiască când nu suflă vânturi răci. ÎNV. POM. 85/1. Plinius nomit cel Bătrân ... neavând din destul vreame de cetanie, totdeauna la prânz şi la cină avea pre unul care îi cetea. ŢICHINDEAL, A. M. 6/6. Nu îmbiia de multe ori pre cei ce şăd la masă...; o dată sau de doao ori destul iaste. TOMici, î. 35/17. Dăstul este pă unul numai să-l mus trezi. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 62. Tinerimea aceasta crudă ... nu din destul au făcut. TIN. ROM. 4712. Totuşi nu e desătul ca pământul să aibă trebuincioasa însuşire şi să fie bine lucrat, ci... de lipsă iaste ca să samene bună şi sănătoasă seminţă. CULT. c. 19/20. Noauă ne este destul cum că lângă Dunăre... să află lăcuitori romanii. T. aaron, s. a. 22/19. Felinarele de la carâtă nu era destul ca să lumineze uliţa. CR (1833), 1072/40. Zavisnicul şi nevasta lui cârtiră că cuvântul său n-are figuri din destul, căpăţineanu, S. 33/12. Dacă acestea nu vorfi din destul, apoi atunci să să cheme un dohtor mamoş. MEŞT. moş. 36/8, cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEĂNU2, TDRG. Nu e destul să am dreptate ... mai îmi trebuie şi altceva. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 198, cf. RESMERIŢĂ, D. Şi aş putea câştiga destul pentru o familie? M. EUADE, o. 1,16, cf. cade. Nu-i destul că l-am plătit, popa, v, 26. [Faptele] nu potfi neglijate pentru a satisface un idealism ale cărui insuficienţe lumea modernă le-a experimentat destul CIORAN, R. 61. Nu i-am putut niciodată mulţămi destul, sadoveanu, o. XX, 235. Şi umbra umbrei mele s-o am, mUar fi destul PILLAT, P. 13, cf. scriban, D. Nu-i destul să ai numai cămăşile curate, beniuc, M. C. 1,39, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. Aşa de iute îi umbla pristenul, încât mama lui ... n-avea timp să se mire în destul reteganul, P. II, 46. Să nu-mi porţi gândul meu, Că-i destul că ţi-lporteu. folc. TRANSILV. II, 121. ^ (învechit; construit cu verbul „a face”, insistă asupra mulţumirii cuiva) Pilat vrând să facă destul pre voia mulţimei, slobozi lor pe Varawa. N. test. (1648), 6273. Domnii au forte grijă mare a vă face destul (a. 1751). iorga, s. d. xii, 236. Vom trimite pe credinciosul nostru... ca să vă facă destul pentru toate pagubele şi dosădzile ce vi s-au făcut, şincai, HR. II, 85/35. Mă aplec a face destul dorirei tale. MAIOR, IST. 262/21. Bunul acesta părinte Cât prinsă cârma fierbinte, Vrând destul pe dreapta cale A face chiemării sale, Călători prin Banat. MONTAN, S. 20/1. în tot chipul m-am socotit cum aş putea eu acestii a meale doriri destul a face. antrop. V/6. ^ E x p r. A face destul = a pune capăt. Au trăbuit să fie oarece cauză grea foarte, carea îl împiedeca pre Adrian de a face destul deodată şi pismei. maior, ist. 28/30. (Cu valoare de interjecţie) Acest au zis: destul! De această masă eu-s sătul. AR (1829), 20l/27. Destul, te cunosc, Omar. HELIADE, M. 13/23. Destul, doamnelor, de când grăim de literatură, muzica vă aşteaptă. HRISOVERGHI, A. 86/28. Destul, boieri! DACIA LIT. 5/3. Destul atâta cercare, Că luptându-vă cu mine, v-aţi aprins focul mai tare! CONACHI, P. 87. Destul acum, ajungă-ţi! ALECSANDRI, T. II, 94. Destul, boieri! întoarceţi-vă şi spuneţi celui ce v-au trimis ca să se ferească, negruzzi, s. I, 140. Destul acum, că ne-aifăcut capul călindar. creangă, p. 252. Destul, omule! ... N-auzi? rebreanu, I. 198. Destul! Păienjenirea privirilor profane întoarceţi-o din drumul supremelor arcane. VOICULESCU, POEZII, II, 143. Vreau să ... - Destul! întrerupse Lucu. VINEA, L. I, 133. Destul cu răul, el a fost Diavolul BARBU, PRJNC. 322. 3. Adj. (Despre timp sau alte noţiuni temporale) Care durează atât cât este necesar pentru îndeplinirea unei acţiuni, pentru satisfacerea unei cerinţe. Să-i dea soroc, după locul unde se află cel împrumutat, ca să fie dăstul acel soroc. PRAV. COND. (1780), 116. Zece minute îs destule ca să-i arăţi uşa. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 436. Aide, măi baete! scoală, nu dormi; Noapte-a fost destulă spre-a te odihni. SION, F. 4. Niciodată nu am avea destul timp ... de a observa toate ideile. MAIORESCU, critice, 373. Vei avea destul timp să mă chinuieşti. EMINESCU, P, L. 75. Din cauza ocupaţiunilor mele, n-am destulă vreme să-ţi îndeplinesc dorinţa, caragiale, O. vu, 417. Dacă n-ai destulă vreme să mă cunoşti, ruşine să-ţi fie. slavici, O. I, 158. Ai timp destul să plângi, pe urmă. Al. PHILIPPIDE, a. 112. îmi rămânea destul timp să mă bucur. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 128. 4. Adj. (Mai ales despre abstracte) Care are sau dovedeşte un grad corespunzător de calitate, de intensitate etc. pentru a satisface o cerere, o existenţă, pentru a permite, a determina o acţiune. Vedeţi, iubiţii Meifraţi, cum nupăţisă destul rău acest bolnav, când dzăcusă 38 de ai. varlaam, C. 110. Să nu meargă pedeapsa şi la moştenitorii lui, căci destulă iaste la stăpân răsplătirea schimbului, prav. COND. (1780), 146. Fiind şi noi de faţă, giudecându-se, se va face destulă direptatefieştecăruia. ŞINCAI, HR. n, 34/38. Au poruncit papa ca toţi preoţii şi arhereii cei mai nainte după leagea grecească sfinţiţi să se ungă acum după leagea lătinească, ca când hirotonirea cea după leagea grecească nu ar fi destulă. MAIOR, I. B. 43/4. Folosurile vărsatului mântuitoriu ceale pănă aci numărate nu ar fi destul îndemn spre altuirea lui. FRĂŢILĂ, S. î. 36/4. Acea cunoştinţă e de multe ori destulă. PETROVICI, P. 33/16. Numai limba Patriei iaste destulă a învita pre cei ce doresc a le şti, spre a le învăţa [ştiinţele]. GRIGORIE, L. 6/15. Dar de toate sistemele filosofilor, celor vechi şi celor noi..., se va vorbi pre larg, învăţând istoria filozoficească încât să fie destulă metafizică. POTECA, C. P. 33/16. Nu ai destulă îndrăzneală. MARCOVICI, D. 10/22. Ai destulă putere pentru aşa meserie. GORJAN, H. I, 114/16. Copilul va avea destulă putere, ca să sufere furia dinţilor. PR. 24/4. E destulă dovadă că de tocmă n-ar fi nici o împiedecare. FM (1843), 71722. Nici guvernele nu au destulă chibzuinţă. MAIORESCU, D. V, 15. Găsi în slabele-i mâni destulă putere ca să sfărâme zăbrelele de lemn. ODOBESCU, S. I, 140. [Castelmare] nu avea destul spirit. EMINESCU, P. L. 91. Maiorescu a avut... destulă autoritate pentru a da în lături pe aceşti îndrăzneţi. GHEREA, în PLR1,353. Am ajuns ...la destulă maturitate, spre a înţelege că literatura şi politica sunt două sfere de activitate deosebită. în PLR 1,246. Erau multe lucruri în destulă rânduială. IORGA, în PLRii, 16. O iarnă urâcioasă se zbătea să coboare pe pământ, dar parcă nu avea încă destulă putere, rebreanu, I. 162. 5413 DESTUL -714- DESTUL Minte n-avem destulă ca să ne mulţumim cu propriile noastre gânduri. COCEA, S. I, 365. Anume opinii de ordin strict filologic sunt azi perimate ..., nu fără a denota destulă intuiţie la un nespecialist. CĂLINESCU, I. 357. Linişte este destulă. BLAGA, POEZII, 86. Soarele scăpătase, în porumbişti era destulă umbră. BĂNULESCU i. 202. N-o afirmă direct, dar cu destulă transparenţă totuşi ca s-o înţelegi, flacăra, 1975, nr. 40, 14. Am dat destule declaraţii, ar trebui să fie făcut dosarul şi să-l trimitem în instanţă. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 841. Cuculeţ, ai vreo durere, N-ai destulă mângâiere? FOLC. TRANSILV. îl, 215. II. Adv. (Ca determinant al unui adjectiv sau adverb de care se leagă adesea prin prep. „de”; indică aproximaţia, diminuarea calităţii exprimate de adjectivul sau de adverbul respectiv) Aproape cât este necesar pentru a corespunde unor nevoi, unor cerinţe, unor norme etc. însuşi Leo 9 destul de chiar mărturiseaşte în cărţile ceale cătră Cherularie. MAIOR, I. B. 47/18. într-altele îndrăgisăpe o ţigană, Destul chipeşă, naltă şi sumeaţă. budai-deleanu, t. v. 126. O descoperire carea destul de luminat arată cum că nicio mijlocire necercată nu va trăbui să rămână. MANIFEST (1813), 17/9. Noi nu ne suim destul înalt cu mintea. TEODOROVICI, M. 108/19. Să fii destul de înţelept ca să nu vorbeşti niciodată în deşert. PLEŞOIANU, T. I, 154/18. Ouăle ni dau o hrană destul de bună. albineţ, M. 123/24. Cuibul mumii nu mai este destul de larg, puii zbor din el NEGULICI, E. I, 109/1, cf. POLIZU- Nu-s destul de legate dulceţile. ALECSANDRI, T. 323, cf. LM. Mă întreabă ... amicabil, însă destul de rece. EMINESCU, P. L. 88.0 răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei ... alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. Povestea ei era destul de tristă. CARAGIALE, o. I, 27. Vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. ispirescu, L. 18. O să fii destul de tare Tot potopul să-l abaţi? COŞBUC, P. II, 108. Rezultatele sunt destul de impunătoare. în plr n, 11. Mi-a reuşit să adun o parte destul de însemnată, uneltele cele mai răspândite. I. apolzan, U. 4. Viile boiereşti erau multe, cu toate că rodul lor nu era destul de preţuit. IORGA, C. I. III, 108. Viaţa e destul de tristă şi-aşa cum este. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 52. Acum, era zăpadă... destul de moale, căci n-o asprise gerul, agîrbiceanu, S. 12. Satul lor trecea de o aşezare destul de ocrotită. PĂCALĂ, M. R. 53. Buzele ei, deşi vestejite, dar ... destul de cărnoase, făceau să te gândeşti fără de voie la păcătoasa biblică. HOGAŞ, DR. I, 6. Nu-s eu destul de cătrănit, mă mai amărăşti şi dumneata? rebreanu, I. 91. E destul de proaspăt încă. AL. PHILIPPIDE, A. 114. Cred că ajunsesem destul de bogat. M. ELIADE, 0.1,67. Intră, se auzi vocea ei, destul de tare. BACOVIA, O. 223. [Grecii] au avut aşa-numi-tele „oracole”, care au jucat un rol destul de însemnat în viaţa lor. NEGULESCU, G. 63. Era destul de târziu şi mesele se goleau, rând pe rând. CAMIL PETRESCU, N. 5 A. Magherniţele erau şi ele destul de bune. EFTIMIU, N. 75. Pentru el toţi erau o apă, destul de murdară. COCEA, S. I, 308. Nu-s eu destul de severă cu el? TEODOREANU, M. I, 218. Nu sunt destul de rece şi-mpăcat, Ciudoasa râvnă încă mă mai ţine. VOICULESCU, POEZII, I, 85. Eclectismul încearcă o îmbinare între diversele sisteme de valori, îmbinare destul de artificială. CIORAN, R. 65. [Brătescu-Voineşti şi Istrati] se duc destul de des la lacul Snagov. SADOVEANU, O. IX, 349. [Ordinul Striges] este un grup de păsări... destul de omogen. BĂCESCU, PĂS. 243. Directorul a intrat în domeniul artelor,... dar destul defragmentar, ca să poată să-i fie întreruptă orişicând dezvoltarea. ARGHEZI, S. XI, 33. Un Hermes de ipsos destul de graţios... ţinea în locul caduceului o lampă de petrol. CĂLINESCU, E. O. I, 10. Oraşul păstrează destul de autentic atmosfera veche franceză, ralea, o. 14. Mă duceam destul de rar pe ia Omida. STANCU, M. I. 6. [Măsălariţa] este o plantă destul de otrăvitoare. BELEA, P. A. 322, cf. DL. Şi aşa îs destul de posacii LABIŞ, P. 341, cf. DM. Nici termenul de limbaj nu este - credem - destul de riguros utilizat. COTEANU, S. F. n, 31. Numărul medicilor ... a rămas destul de redus. G. BARBU, A. V. 32, cf. DEX. Hainele din piele de animale ale băştinaşilor traco-daci apar reprezentate... sub forma unui cojoc lung... destul de strâns pe corp. z. MIHAIL, T. p. 99. La acea dată materialul pentru sumane se confecţiona în cantitate destul de mare. PA VEL, S. E. 113. Pagubele produse de inundaţii au o valoare destul de mare. RL 2005, nr. 4 728. în România se recurge destul de puţin la anti-biograme pentru alegerea corectă a medicamentului, ib. nr. 4 782. Că eu cânt, zău, tot mereu Ş-o petrec destul de răul JARNÎK - BÂRSEANU, D. 217. Ai ghicit destul de bine. SNOAVA, IV, 26. III. 1. Adj., adv. (Şi, învechit, în construcţiile de, din cu destul) (Care este) în cantitate mare. V. m u 11 (2). Dumnezeu lui de destul bunătate dărui-i-va. CORESI, EV. 29. Mai multă fi-i-va bunătatea şi mai cu destul id. ib. 320. Să iaste cineva lipsit de înţelepciune să o ceară de la Dumnezău, carele o dă tuturora den destul. N. TEST. (1648), 176716, cf. MARDARIE, l. 133/5. Aceasta am făcut la tălmăcirea aceştii Sfl[n]te Scripturi, făcând multă nevoinţă şi destulă cheltuială. BIBLIA (1688), ap. GCR I, 280/2. Cu toate cele trebuincioase a se oşti ...cu puşti, praf gloanţe şi altele... ca să aibă din destul când va face oaste. N. COSTIN, LET. II, 65/9. Dându-i oaste din destul, a venit la Ţarigrad (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 89/16. Cu veselie din destul să prăznuim. ANTIM, o. 108. Pentru umblarea cu pază, fîeştecare va lua din destul dar şi milă de la Hfristojs Dumnezeu. IACOV, SYN. 32712. împărţind tuturor celor ce avea trebuinţă de daruri, din destul MINEIUL (1776), 1252v/12. Avea... oaste din destul în cetate. VĂCĂRESCUL, IST. 250/45. Scrisorile mele ce am scris în judeţele Ţerii Rumâneşti au fost din destule la înduplecarea şi credinţa... către prea puternica Poartă, id. ib. 299/37. Luăm mieri şi finice, cât fu oştilor într-un an din destul (a. 1784). GCR îl, 133/4. Şi albina iaste o gânganieproastă la vedeare, iar ... coşniţa ei dă miiare din destul. PILDE, 52/19. Lăsă prin diată o dăstulă sumă ocinicului său celui iubit, slătineanu, a. 102/2. Scolasticul au dobândit cu temeiu şi din destul sciinţă a limbilor. ŢICHINDEAL, A. M. 76/21. Ostrovenii au prădat lăcuitorii..., de au luat grâu, orz, miere, unt şi vite den destul DIONISIE, C. 233. Când nu putură să le mai plătească bir din destul ca să se ţie, fură siliţi d-a se aşăza. CĂPĂŢINEANU, M. R. 192/13. Hotării să nu mă mai mărit de aci înainte, fiindcă aveam destulă bogăţie. GORJAN, H. I, 157/7. Se mulţumi că le-a făcut destulă pagubă. F. AARON, I. I, 122/25. O femeie trebuie să fie sănătoasă şi să aibă putere din destul MEŞT. MOŞ. 79/9. Bolovanul ...să bea apă din destul, descr. aşez. 97/22. Unt proaspăt ca un munticel la dejun, opt mâncări la prânz ... şi cină din destul. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 34. Au învăţat carte den destul (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 281/7. Ce grăieşti 5413 DESTUL — 715 — DESTUL că nu au milă? Că destul ţ-am făcut sâlă. BĂRAC, A. E. 29714. Să-şi loţiune adesea trupul cu oţet camforat stins cu apă din destul MAN. SĂNĂT. 318/5. Hotărî să fure ceapă de la un al său vecin Ce avea destulă-n casă. PANN, H. 27/6. O disciplină severă în esecutare se simte destul filimon, o. n, 191. Dânsa porunci să se mai aducă [bucate la masă], ca să fie din destul ISPIRESCU, L. 216. Ştiau destulă carte. MILLE, V. P. 135. Prin acele locuri de păduri [dogarii] găseau destul material de lucru. iorga, C. I. ni, 175, cf. TDRG. Era zăpadă destulă. AGÎRBICEANU, S. 12 .Apoi ne-au omorât destul jandarmii astă-toamnă. REBREANU, R. I, 234. Bani avea acum din destul vissarion, B. 154, cf. SCRIBAN, D. Era un plop şi destulă răchită. CAMIL PETRESCU, o. n, 23. Este, destul pământ, la noi acasă. CAMILAR, N. I, 84, cf. M. D. ENC. Sănătate bună, mamă, Ţi-am lucrat destul pomană. FOLC. TRANSILV. I, 560. 2. Adj. (Despre distanţe) Care are o lungime mare; care se întinde pe o lungime mare, care se parcurge în mult timp. V. 1 u n g. Şi-ipărea rău că seara nu mai dăduse o fugă pe la ei, deşi, mai cu seamă până la Haidar-paşa, era drum destul TUDORAN, p. 230. E drum destul până la Bucureştii-Noi. BARBU, ş. N. 94. ^ F i g. De la gând până la practică este destulă cale. MIHĂESCU, D. A. 181. 3. S. n. (învechit) Belşug; bogăţie. Fie pace în putearea ta şi destul în stâlpul păreţilor tăi. PSALT. HUR. 110713. Pururea darurile-i şi darea-i şi destulu nu scade. CORESI, EV. 264. Destulul vostru să împle lipsa acelora. N. TEST. (1648), 245723, cf. mardarie, l. 133/8. Va piiarde foametea ţara şi nu va şti destulul pământului; pentru foametea care va fi după aceasta, că va fi mare foarte. CHEIA în. 1772, cf. SCRIBAN, d. + Mulţumire (3). Eu dziş în desătulul mieu. PSALT. SCH. 50/7. Eu zişu în destulul mieu: nu mă voiu rădica în veac. CORESI, PS. 71/6. 4. Adj. Mult (1), numeros. Iară să văm vedea şi destui oameni răi îmbogăţindu-se. CORESI, EV. 149. Şi se adauseră nărodure destule Domnului, id. L. 53/2. Dup-acea, pentru destule neputinţe i să va tâmpla moarte, prav. 126. Şi când au fost cu Petriceico- Vodă, iar destule sfădzi au fost şi atuncea între domn şi între boieri. NECULCE, L. 258. La noi vin destui streini Turci, tătari, muscali, elini, montan, S. 5/12. Cu dăstule povăţuiri ţi să arată ...că şi toate stările judeţului să vor îndrepta (a. 1819). DOC. EC. 219. Pătimii multă vreme destule necazuri. PLEŞOIANU, T. I, 118/30. Acest... cultivator al limbii... are asemenea şi destule şi mult preţuite poezii. HELIADE, O. II, 201. Eu având destui dascăli, ...am ajuns foarte iscusit la toate ştiinţile. GORJAN, H. I, 111/1. După destule vorbiri şi multe osteneli se încheie ... învoirea la 20 maiu. F. AARON, I. II, 179/11. Istoria noastră are destule fapte eroice. KOGĂLNICEANU, în PLR I, 84. Destule suflete şi inimi generoase lucrează cu sudori şi cu neadormire pentru principiul şi ideea aceasta. SION, în PLRI, 180. Spun poveşti minuni destule Despre Pintea Năzdrăvanul IOSIF, V. 85, cf. CADE. Destui compatrioţi ai noştri acopăr cu sunete şi forme interese puţin vrednice de laudă. SADOVEANU, O. XX, 87. Auzise ... destule zvonuri. DEMETRIUS, A. 246, cf. DL. Se găseau destui ambiţioşi care încercau să le ţină locul PREDA, M. 118, cf. DM. Am găsit destule resturi de scânduri. BĂNULESCU, I. 210, Greşeli [sunt] destule în orchestră. M1974, nr. 12,20. Sunt destui irakieni în România. RL 2005, nr. 4 699, cf. DEX. 4* (Determină substantive la sg. cu valoare colectivă) Tânăr încă era svântul când muri tată-său şi îmă-sa, şi-avuţie destulă rămase în mâna lui. VARLAAM, C. 387. Dacă averea ce am nu ţi-e destulă, eu mă voi împrumuta. în PR. DRAM. 214. N-am eu destulă avere să cumpăr Dorna întreagă? GANE, N. I, 68. E lume destulă şi-n berărie. CARAGIALE, 0.1,242. Perinele... arătau că... destulă lume se mai trântise pe acest divan. CAMIL PETRESCU, P. 59. *$■ (Substantivat) Destui de ceia ce făcea farrmăce. COD. VOR2. 234. Destui mai credincioşi sânt. CORESI, Ev. 343. Pentru acestea dăstule au scris Dioscorid ellinul şi Lineu italianul GRECEANU, î. 127/8. Despre aceastea le puteţi lor destule spune. PETROVICI, P. 105/2. Destule ţi-am vorbit acum, pricepe din puţine. RUSET, E. 20/18. îmi mai minţii niţel foamea cu poamele ce găseam destule prântr-însul GORJAN, H. I, 133/30. Păstorul... Va fi tot ca păstorii, de care-avem destui. ALEXANDRESCU, P. 6. Destule a făcut. NEGRUZZI, S. 1,162. Destule am eu pe capul meu. SLAVICI, O. I, 164. Nai văzut dăstule? DELAVRANCEA, O. II, 18. Las-c-a înşelat şi el pe destui. AGÎRBICEANU, A. 327. Eram destui şi ne înţelegeam de minune. VLASIU, A. P. 18. E un fermier mijlociu, cum sunt destui în Olanda, sadoveanu, o. IX, 330. Cei trei [erau]... înarmaţi cu puşti şi pistoale, din care această locuinţă a lui Magheru avea destule. CAMIL PETRESCU, o, II, 443. Destui veniseră prin noroiul rece desculţi, stancu, R. A. 1,100.1 se întâmplaseră şi lui destule! TUDORAN, P. 252. Se găsiseră destui care să râdă de el. preda, M. 221. Dacă şedeai să-l asculţi [pe Tilică], aflai destule. BARBU, G. 111. Destule din produsele expuse se pot constitui într-un frumos cadou de sărbători. RL 2005, nr. 4 772 + (Adverbial; învechit şi regional; şi în construcţia destule ori) Adesea. Sigismund încă destule ori au trimis pe Şpanul de Cămară...la dânşii ca să se plece. şincai, HR. n, 292/16. Când eram la mama fată, Mă culcam destul pe vatră. JARNÎK—BÂRSEANU, d. 443, cf. DL. 5. Adj. (Despre timp sau alte noţiuni temporale) Care ţine (relativ) mult, de durată (relativ) îndelungată. Ca să adune cineva lucruri antice şi alte lucruri care sânt rare... trebuie să aibă destulă vreme. BUZNEA, C. 64/16. Trecu destulă vreme din noapte pî la mezul nopţii auzii un glas. GORJAN, H. 1,150/31. Mâine ai destulă vreme să-mi impui urechile. pr. dram. 129. Am timp destul pentru a înainta la aceste posturi. CONV. lit. m, 79. în liniştea nopţilor... avu răgaz destul să-şijudece... credinţa cea nouă. REBREANU, P. S. 71. Bazându-mă apoi pe faptul că-l cunosc de destul timp, i-am cerut să-mi spună în mod deschis motivele ce ar putea explica ostilitatea actuală. TITULESCU, D, 78. Am destulă vreme să dau dispoziţiile necesare pentru bunul mers al ziarului, cocea, s. I, 137. + (Adverbial) (De) multă vreme. V. m u 11 (2). Destulu e noao ceia ce au trecut anii viiaţiei voia păgânrilor a face. COD. VOR2. 385. Destul am dormit, vremea este să ne deşteptăm/ mumuleanu, c. 46/5. Destul a trăit tatăl negruzzi, s. I, 162. O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi EMINESCU, 0.1,61. Destul ţi-ai făcut mendrele până acum. CREANGĂ, P. 242. Poate n-ai stat destul. CONTEMPORANUL, vn2, 8. Până ne vedem puşi în slujbă, trebuie să alergăm destul AGÎRBICEANU, A. 304. Destul am răbdat şi nu ne-ai crezut la lipsuri. LUNGIANU, C. 80. Poporul a aşteptat destul CAMIL PETRESCU, T, II, 502. A rezistat destul ispitei. BRĂESCU, O. A. 1,311. Destul slăvirăţi numai trandafirii,... E timp de-acum să cântaţi şi spinii. voiCULESCU, poezii, p. 1,18. Destul te-am ţinut eu pe tine. ARGHEZl, c. J. 9. Stătui 5413 DESTUL - 716 - DESTULĂTATE destul pă la grajduri. C. PETRESCU, A. R. 182. Luna am văzut-o destul acum treizeci de ani. DEMETRIUS, A. 38. Destul aţi aşteptat rebegiţi de frig. isac, o. 137. Să mă mai bucur şi eu, C-am tras destul ia rău. BÎRLEA, L. P. M. II, 120. Hai, băieţi, să ne culcăm, Că-i destul de când jucăm. FOLC. MOLD. I, 166. 6. Adj. (Mai ales despre abstracte) Care are sau denotă un grad sporit de intensitate, de calitate, rezultat dintr-o acumulare cantitativă. V. m a r e1 (TV), mult (2). Părinţii au făcut hotriia ... pentru destulă sărăcie. PRAV. 177. Feace rugă destulă. dosoftei, v. s. noiembrie 133722. Ar fi fost destulă şi încă de prisosală gâlceava pentru alegerea aceii pasiri. CANTEMIR, I. I. I, 42. Cu dăstulă stenohorie şi cu împrumutări s-au nevoit Divanu dă au făcut împlinire (a. 1809). doc. EC. 83. Cineva să să facă... desăvârşit trebuie să ia destulă învăţătură, să aibă iscusinţă. GOLESCU P. 313/20. Vorbea acestea c-o destulă statornicie, pleşoianu, t. ni, 46/15. Destul este răul moştenit, nu mai trebuie înmulţit. MARCOVICI, D. XIII/17. Destulă ticăloşie pentru dânşii sărmanii că n-au avut vreo creştire şi petrec în sălbăticime. DRĂGHICI, R. 39/15. Mihaiu cu destulă părere de rău se lăsă de astă dată de proiectul său. F. AARON, I. n, 230/15. A doa noapte măsei într-o peşteră cu destulă frică. GORJAN, H. 1,112/35. îlscoţ şi-l pui în mâna lui cu destul-a mea jale. pann, e. v, 61/4. Nu e destulă mizeria în care am trăit. EMINESCU, P. L. 55. Bătrâna cu destulă mirare a primit darul. CARAGIALE, o. II, 267. Revista ...a lăsat-o cu destulă nepăsare netăiată pe masă. I. NEGRUZZI, în plr i, 255. Aceasta avu iarăşi zbucium şi durere destulă cu bărbatul ei. iorga, C. 1.1,97. Sărăcie este destulă. AGÎRBICEANU, s. 318. O rochie neagră din care apar ...cu destulă zgârcenie, mâinile, gâtul şi vârful botinelor. IBRĂILEANU, A. 130. îi ia mâna cu destulă căldură într-ale ei. camil petrescu, T. III, 425. Cu destulă trudă am devenit campion, id. P. 41. Jderul cel mititel s-a putut apropia, cu destulă sfială, de domn. SADOVEANU, O. XIII, 36. Reputaţia lui... s-a impus, şi ea, cu destulă greutate, vianu, L. R. 22. Rău destul! Ar trebui să-nţelegi lăncrănjan, c. I, 73. 7. Adv. (Şi, învechit, în construcţia din destul) în grad înalt; în mod intens; în mare măsură; în mod stăruitor. V. mult (2). Dară putem face din destul dintru noiş pentru păcatele noastre? VARLAAM, o. 200. Ploaia, carea de prisosit se varsă ... împiedecă din destul roadele. CALENDARIU (1814), 89/23. Râmleanul cel bogat... au întocmit o carte cum se poate din destul deschide şi dobândi apetitul mâncării. ŢICHINDEAL, A. M. 24/2. Noi le spusărăm destul cum că suntem soli. GORJAN, H. I, 112/4. Nu putem din destul comemora laudele, ce merită scoalele cele adevărat didactice. BĂLĂŞESCU, GR. XXII/28. Toate câte vin după afacerea asta şi pe care le înţelegeţi voi destul, - le las la o parte. PREDA, î. 25. Destul m-am supărat Şi nimic n-am căpătat. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 215. IV. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. V. e x c e s i v. Destulu-ţi iaste cât ai petrecut în răutăţi. VARLAAM, c. 19. Ai destul de-ţi prisosiaşte. DOSOFTEI, PS. 43/12. Prietinii miei! agiungă-vă, destul sânge am vărsat! DRĂGHICI, R. 264/16. Ah! vină dragă steluţă lină,... Destule zile de despărţire! ALECSANDRI, P. 152, cf. LM. [Cezara] văzuse destul pentru a nu spera nimic. EMINESCU, p. L. 88. Bătrânii însă repetau mereu că ... şi aşa sunt destule cheltuieli cu logodna şi cu nunta. REBREANU, 1.171. Te-ai obosit destul, ai câştigat milioane. ARGHEZI, s. XI, 67. Destul îl umilise ... Dârdâise de spaimă, fusese o jucărie în bătaia ordinelor şi-a gloanţelor. CAMILAR, N. I, 303, cf. DL, DM, De-aş muri să fie pace> Că pân-am fost sănătos, Destulă mânie-a fost. FOLC. TRANSILV. II, 47. -PL: destui, -le. - Şi: (învechit şi popular) dăstul, (învechit, rar) desătul adj. - De1 + sătul. DESTULĂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (învechit şi regional) A fi sau a face să fie mulţumit (I). Prea puteamicu e Dumnezău a face toată mila să fie spornică întru voi, că întru toate pururea toate de îndestul având, destuliţi-vă în tot faptul bun. N. TEST. (1648), 246v/10. Nu s-au destulitMihai-Vodă cu atâta, ce îndatăfără nimic zăbavă au tras oştile sale asupra Ieremiei-Vodă. M. costin, LET. I, 222/1. Nu să des tuliră întru amărăciunea robiei noastre, ce au pus mânile lor pre mânile idolilor lor, să rădice porunca rostului tău. BIBLIA (1688), 3582/42, cf. KLEIN, D., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, TDRG., cf. ALR SN V h 1452/279. ^ (Prin lărgirea sensului) Cu care ieşirea nemţilor din ţară de se făcea, se destulea împărăţia şi nicio oaste nici turcească, nici tatărască nu mai băga într-însa (începutul sec. XIII). MAG. IST. n, 149/10. Ţarina şi turma îmi dă cu prisos toate Şi-mi destulează casa şi masa-mi cumpătată, heliade, o. I, 308. + A (se) sătura (cu de-ale mâncării). L-au destulat pre el [pe poporul lui Iacob] întru pustie întru seţeciunea arderii, întru fără de apă. BIBLIA (1688), 1502/20, cf. codru-drăguşanu, r. 45. [Am mâncat atâta came] de m-am d ’estulit. alr SN v h 1479/279. Io mă d ’estulesc şi cu mâncare asta. TEAHA, c. N. 220. - Prez. ind.: destulez. - Şi: destuii vb. IV. - De la destul. DESTULÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e ) destula şi rezultatul ei; îndestulare, belşug, abundenţă. Cf. d e s t u 1 a . întru sănătate şi întru destulare trăiesc. EUSTATIEVICI, l. 62/4. F i g. Până nu-l vei face tu cu cântarea ta, să lasă fluera, să vie la tine şi cu destulare şi dulceaţă îndelung să asculte la tine ..., nu spune nimănui că e cântarea ta formoasă. ŢICHINDEAL, F. 368/8, cf. LB, COSTINESCU, DDRF. - Şi: destulire s. f. LB, ddrf. - V. destula. DESTULĂT, -Ă adj., adv. 1. Adj. (învechit şi regional; despre oameni) Mulţumit (I). Să fii destulat că lumea nu ştie Cum că cârpitoriu fu de dure sparte Moşu-tău! BUDAI-DELEANU, T. V. 32, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, TEAHA, C. N. 220. 2. Adv. (Regional) Suficient (1); din belşug. Cî noi bani am capatat, Averi-avem distulat. vasiliu, C. 164. Am d’e tăie d’estulit. ALR SN V h 1 358/284. -PL: destulaţi, -te. - Şi: (regional) destulit, -ă adj., adv., distulat adv. - V. destula. DESTULĂTĂTE s. f (în dicţionarele din trecut) îndestulare. Cf. LB, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SFC. VI, 59. 5417 DESTULĂTOR -717 — DESTUP ARE - PL: destuiătăţi. - Destul + suf. -(ă)tate. DESTULĂTOR, -OĂRE adj. (în dicţionarele din trecut) Care îndestulează. Cf. costinescu, gheţie, r. m. -PL: destulători, -oare - Şi: destulătdriu, -ie (costinescu), destulitor, -oare (gheţie, r. m.) adj. - Destula + suf. -(â)tor. DESTULĂTORIU, -IE adj. v. destuiător. DESTULBURÂ vb. I. T r a n z. (într-un descântec; complementul indică oameni) A scoate din starea de tulburare. Pieptul cu spatele-i descleşta, Capul i-l desturbura, Trupul îl uşura De apucături, De încleştături. MAT. folk. 571. -Prez. ind.: destulbur.- Şi: desturbura vb. I. - Pref. des- + tulbura. DESTULÎ vb. IV v. destula. DESTULÎE s. f. (învechit, rar) Belşug. Fie pace între zidul tău şi destulie înpolăţile tale. PSALT (1651), 141v/15. - Destul + suf. -ie. DESTULÎRE s. f. v. destulare. DESTULÎT, -Ă adj. v. destulat. DESTULITOR, -OĂRE adj. v. destuiător. DESTUPĂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică găuri, deschizături, p. e x t, obiecte acoperite; în opoziţie cu acoperi, astup a) A face să iasă la lumină, la vedere, dând la o parte, îndepărtând ceea ce se află deasupra sau în jur; a descoperi (1), a desfunda (2), a dezveli. V. degaja (3), elibera.^/ deaca dzise „ amin ”, fu un tun mare, cât să spăriiară toţi, şi de năprasnă să destupă groapa şi învise mortul, varlaam, c. 447. Şi cum destupară cuptoriul, ieşi foc de arsă de umori pre amândoi popii idoleşti. dosoftei, v. s. septembrie 2177. Pedestrimea începură a destupa încuietorile porţii, ce era astupate cu pământu şi cu piiatrii. N. COSTIN, L. 476. Nici vrea să lase pre nimeni să se apropie să destupe mormântul svântului (sfârşitul sec. xvn). mag. ist. iv, 252, cf. anon. car,, lb. Au pus... lama cejunghietă, o au învălit... cu frunză verzi şi cu celelante lespezi de piiatră..., iar după puţină vreme destupând-o au scos lama friptă. DRĂghici, R. 220/18, cf. VALLAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 268, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. Iei o distupat izvoarâli. ŞEZ. III, 1. Eu la maica m-oi(u) ruga, Feriasta mni-a destupa Şî la tini m-oi(u) uita. VASILIU, C. 110. Ferestrele le-a găsit astupate, Şi le-a destupat, Şi răul de la cutare l-a luat FOLC. MOLD. I, 224. ^ F i g. Ochii îmi destupă a înţelege Minunile din sfânta Ta lege. DOSOFTEI, ap. TDRG. Să destupe vrana blăstămului din inima lor. POPA, V. 337. Du-te, dor, Pe cel izvor, ... Nu-mi destupa suspinul. FOLC. MOLD. I, 466. (R e f 1.) Oton se depărtează, se destupă şi dă învingătorului său o lovire în coastă. PÂCLEANU, I. I, 110/11. Sudalme din guri se destupă, Biciuştile-mpuşcă şi ard Pe cel ce s-abate, lesnea, VERS, 152. 2. (Complementul indică sticle, butoaie etc.; în opoziţie cu înfund a) A scoate fundul, dopul sau ceea ce astupă; a desfunda (1). Cf. valian, v., polizu, pgntbriant, d. Şese buţi cu vin fură destupate pentru scumpii ospeţi. HASDEU, i. V. 73, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 268, LM. Cei doi ţigani se apucă să destupe ... unul dintre butoaie. CARAGIALE, O, III, 129, cf. DDRF, BARCIANU. Beaughinararii pe-ntrecute vinuri furate tot de cele scumpe care când distupi gărăfile, pocneau ca pistoalele. SĂM. II, 215, cf. ALEXI, W., TDRG. Baciul a luat dintr-un cui o botiţă de lemn, a destupat-o, a turnat din ea cheag într-o lingură mare. LUNG3ANU, CL. 104, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Gheorghiţă ... destupase o sticlă de şampanie, după canoane. TEODOREANU, M. n, 23. Culai... lăsa domol lafund ulciorul cu frânghioara, trăgea sfoara ca să-l destupe, sadoveanu, O. IX, 393, cf. SCRIBAN, D. A fost prins ... tocmai când destupa sticla de cerneală ca să încerce cum curge pe postav, arghezi, c. j. 19. Destupăm butoiul şi adăpăm, cu căldarea, boii căzuţi pe brânci. STANCU, D. 195, cf. DL. [Niculae] se întoarse cu ... prăjituri şi două sticle de vin, pe care avusese grijă să le destupe acolo. PREDA, M. S. 132, cf. DM. Cei trei flăcăi au destupat Hulita ploscă. LABIŞ, P. 109. [Aglaia] căută sticlele ... Destupă una şi umplu trei ceşti. BARBU, G. 50. Proaspătul tată regretă că nu poate ...să destupe câteva sticle de şampanie. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 13, cf. M. D. ENC., DEX. Pe urmă au destupat pe cea cu vin şi, plecând-o într-o parte, au văzut că curge din ea ceva. SBIERA, P. 69. ^ A b s o 1. Ce, şi şampanie? ... Nu destupa, mă! BRĂESCU, O. A. 1,326. '❖•RefL pas. Vinuri spumătoare sânt acele, a cărora fierbere s-a împiedecat, care însă iarăş începe, când se destupă, albineţ, m. 141/22. Se mai destupă răsuflătorile. marin, PR. I, 47/10. Se ţin discursuri, se destupă sticle. ANGHEL - IOSIF, C. M. 1,102. Se destupară sticle de şampanie. AGÎRBICEANU, A. 355. Se mai destupa o sticlă de untdelemn. ARGHEZI, S. XI, 86. C-un pocnet sticla se destupă Şi vinul spumegă încet V. ROM. ianuarie 1954,40. Se destupară sticle de şampanie şi se stinse lumina electrică. PREDA, DELIR. 178. ^ (Prin analogie) Poate pricepe cineva ... cât foloseşte ... a destupa porii pieli¡j] de materii streine. PR. 22/1. Gargarismii cu apă sărată ... destupă gâlcele ... şi înlesneşte jocul resuflării. MAN. SĂNĂT. 152/13. Urechea-mi destup. VOICULESCU, POEZII, I, 181. ^ Refl. Urechile i se destupară, pe neaşteptate, cu un pocnet, v. ROM. ianuarie 1955, 95.„ ^ F i g. El n-avea ce-i face nevestei, dar poate naşă-sa i-o destupa capul. SĂM. IV, 765. Tot astfel şi [chefliii] ... îşi destupă micele lor istorioare, captatele lor svonuri, fermentatele lor ştiri. ANGHEL, PR. 32. 3. (învechit) A desţeleni (1). Să fie volnici cu carte Domniei Mele a-şi ţinea ale sale drepte ocini şi moşii, a le destupa din codru şi a le opri de cătră toţi răzeşii (a. 1718). SAVA, DOC. I, 64. Livezile ce li vor fi făcut răzăşii, de vor fi destupat din pădure cu toporul, acela să o stăpânească, carele au făcut-o (a. 1766). URICARIUL, XIX, 37. La împroprietărire s-au schimbat clăcaşii din locurile lor cele bune şi destupate de pădure şi li s-au dat altele rele şi coperite cu pădure. I. IONESCU, M. 510. Eu dăstupţelină nouă. TDRG, DL, DM. F i g. Dumnezeu... a arătat drumul care duce la slavă, cinste şi fericire celor mai înţelepţi şi înfocaţi din naţia noastră; ei l-au destupat cu mare muncă şi osteneală. HELIADE, o. II, 196. -Prez. ind.: destup. - Şi: (regional) distupâ vb. I. - Pref. de- + [a]stupa. DESTUPÂRE s. f. Acţiunea de a (s e) d e s t u p a şi rezultatul ei. 5427 DESTUPAT -718- DESŢĂRARE 1. Faptul de a scoate la lumină, la vedere, dând la o parte, îndepărtând ceea ce se afla deasupra sau în jurul unei găuri, al unei deschizături, al unui obiect; descoperire (1), desfundare (1), dezvelire (1). V. degajare (3), eliberare. Cf. destupa (1). Este trebuinţă dă o multă cheltuială ... la destuparea drumului apelor (a. 1811). DOC. EC. 111, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Scoatere a fondului, a dopului sau a ceea ce astupă sticle, butoaie etc.; desfundare (1). Cf. d e s t u p a (2). Cf CIHAC, I, 268, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: destupări. - V. destupa. DESTUPÂT, -Ă adj. 1. (Despre găuri, deschideri, p. e x t., obiecte acoperite) De pe care s-a îndepărtat ceea ce îl acoperea; descoperit (1), desfundat (1), dezvelit (1), deschis (I 3). V. d e g a j a t (3), eliberat Cf destupa (1). Zavistnicului ieste acesta norocul, Gâtlanul lor, mormântul destupat cum cască. M. COSTIN, o. 324, cf ddrf. în fiugă-ifără veste căzu-ntr-o groapă cu grâu ... O lăsase destupată, având încă a căra. pann, h. 41/12, cf PONTBRIANT, D., LM. Strigoaica a găsit Uşa casei deschisă, Fereastra destupată, Focul stins. TEODORESCU, p. P. 364. 2. (Despre sticle, butoaie, recipiente) Fără dop, fară capac. Să pui stecla în năsâp fierbinte destupată. manolache DRÂGfflCl, I. 105/7. Sămânţa ...seva pune în vreo ulcea sau în borcănaşe de sticlă, care se vor ţinea destupate. POENARU, î. 172/17, cf PONTBRIANT, D., DDRF, RESMERIŢĂ, D. Duse la nări un flacon destupat. C. PETRESCU, î. n, 43. O sticlă de bere destupată. TEODOREANU, M. II, 203. Flacoane ... destupate erau aruncate în dezordine pe masa de toaletă. CĂLINESCU, E. O. I, 32. Un flacon de trandafiri de Rumelia era şi el destupat şi redus, vinea, L. I, 75. + F i g. (Regional; despre fiinţe) Foarte lacom; nesătul; mâncăcios (Vima-Mare - Târgu Lăpuş). Cf. alr I 783/270. - PL: destupaţi, -te. - V. destupa. DESTUPĂTOR, -OARE adj., subst. 1. Adj. (în dicţionarele din trecut) Care destupă (1). Cf. valian, v., PONTBRIANT, D., CIHAC, I, 268, LM. 2. S. n., s. f (învechit) Unealtă cu care se destupă ceva; p. r e s t r . tirbuşon. Cf. valian, v., poiizu, ponibriant, D., BARONZI, L. 98., COSTINESCU, CIHAC, I, 268, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. 3. S. f (în dicţionarele din trecut) Canal prin care se scurge apa de prisos adunată într-un loc. Cf. costinescu. + Loc unde se destupă (1). Cf resmeriţă, D. -PL: destupători, -oare. - Destupa + suf. -(ă)tor. DESTUPĂTURĂ s. f. 1. (învechit) Destupare (1). Şi prăvind minunele ce să făcea la Domnul Hristos: cutremurul, premeneala soarelui, destupătura mormânturilor şi ieşitul morţilor, pietrile despicându-să, strigă tareşidzisă. dosoftei, v. s. octombrie 6872, cf. klein, d., costinescu, CIHAC, I, 268, BARCIANU, ALEXI, W. 2. (Regional) Locul unde o vale iese dintre munţi (Cârţişoara - Victoria), chest. iv 38/170. - PL: destupături. - Destupa + suf. -fă)tură. DESTURBURĂ vb. I. v. destulbura. DESTURLĂCÎ vb. IV. R e fi. (Regional) A se trezi, a se dezmetici din băutură. Se puse iarăşi pe băutură ca să se desturlăcească. ISPIRESCU, ap. ŞIO ll1? 370. - Prez. ind.: desturlăcesc. - Pref. des- + turlăci. DESTURNÂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (învechit şi regional) A (se) întoarce. Se lepădară ca părinţii lor, Desturnară-se în arc răzvrătit, coresi, PS. 215/12, cf. TDRG, SCRIBAN, D. Cel mai mare Pi cel nic Tăt îl mână şî-l adună Oile să le destoarne. arh. FOLC. 1,174, cf. paşca, gl. + (Prin sudul Transilv.) A-şi vărsa mânia pe cineva; a (se) descărca (3). M-am repezit la Parasca, destumân-du-mă pe ea. LĂNCRĂNJAN, c. i, 169. Strânsese prea multă mânie în el şi-acum şi-o des turna cam la întâmplare, id ib. 207. - Prez. ind.: destorn. - Pref. des- + [în] turna. DESTURTÎ vb. IV. R e f 1. (Rar; despre corpuri turtite) A-şi reveni la forma iniţială. Văzu iedul cel mort, că s-a desturtit şi că acum şedea în picioare, vissarion, B. 83. -Prez. ind.: desturtesc. - Pref. des- + turti. DESŢĂRA vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (Astăzi rar) A părăsi sau a face să părăsească propria ţară (2), a (s e) înstrăina; a (se) exila. Fostul crai Car ol al X-lea, a sa familie şi urmaşii săi să fie pe totdeauna desţăraţi din Franţa. CR (1831), 832/8. Când ai voi numai a te disţera apoi să alegi planeta Vinerea, ib. (1839), 912/2. Cea mai mare parte de daci s-a stârnit, o parte s-a disţerat..., alta s-a ascuns prin munţi. IST. M. 7/12, cf. STAMATI, d. Mă voi desţăra pentru totdeauna. ALECSANDRI, s. 113, cf. ddrf. Pe când poporaţia cea bogată fuge în depărtare şi se desţărează, cea săracă caută adăpostire ... în locurile învecinate. XENOPOL, I. R. II, 31, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Cea mai mare parte din junime, fiind silită a se desţăra, cu dânsa emigrase şi toată viaţa intelectuală, ibrăileanu, SP. CR. 18, cf. resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D. -Prez. ind.: desţărez. - Şi: (învechit) desţerâ (ALECSANDRI, o. P. 149), disţărâ (contribuţii, n, 82), disţera vb. I. - Pref. des- + ţară (după fr. dépayser). DESŢĂRÂRE s. f. (Astăzi rar) Acţiunea de a (s e) desţăra şi rezultatul ei; expatriere, strămutare (1), emigrare, înstrăinare; exil. Disţărarea lăcuitorilor greci, carea au fost urmat, nu numai că au încetat, ce încă multe famelii se întoarseră în patria lor. AR (1831), 272/44. Mulţi din cii rămaşi în viaţă scăpând din închisoare, din disţărare şi de pedeapsă cu spaimă fugea piste marginile ţării, asachi, i. 336/18. Tot de aicea se explică şi desţărările oamenilor din Muntenia şi Moldova, arhiva, i, 149, cf. ddrf. Care a fost însă cauza acestei desţărări a românilor transilvăneni, care-şi 5436 DESŢĂRAT -719- DESŢELINI lăsau căminuri şi averi pentru a căuta în depărtare adăpostul traiului? XENOPOL, I. R. III, 31. întregul ciclu este remarcabil, prin densitatea stării de desfărare, prin nostalgia copleşitoare. CONSTANTINESCU, S. m, 71. -PL: desţărări. - Şi: (învechit) disţărâre s. f. - V. desţăra. DESŢARÂT, -Ă adj. (Astăzi rar) Care şi-a părăsit sau a fost nevoit să-şi părăsească ţara (2), emigrant, expatriat, înstrăinat;exilat.Disţăraţiinoştri concetăţeni au aflat ... iertare şi slobozenie a să putea întuma în sinul întristatelor lorfamilii. AR (1831), 222732. Tatăl meu ... care a fost foarte vinovat, dar care trebuie să-şi fi răsplătit cu amar greşealele. Cincisprezece ani de când îi desţărat, pătimind, în ticăloşie, negruzzi, s. în, 212. Eşti dintr-o veche familie ce a domnit la Padova şi care este desţerată de două sute ani. id. ib. 414, cf DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. „Cartea facerii” este romanul convertirii etnice a boierului oarecum desţărat, locotenentul Andrei Retezeanu. PERPESSICIUS, M. C. IV, 66. ^ (Substantivat) Ca un desţerat, nici nu puteai gândi la mâna ei. NEGRUZZI, S. m, 414. A dat cea mai poetică expresie chinuitorului sentiment al desţăratului: un omagiu adus Ardealului şi un semn al legăturii cu sensibilitatea etnică. CONSTANTINESCU, S. HI, 72. -PL: desţăraţi, -te. - Şi: (învechit) desţerat, -ă, disţărât, -ă adj. - V. desţăra. DESŢĂRĂNÎRE s. f. (Neobişnuit) Ieşire din starea de ţăran (3). Să vedeţi ce-o să fie de-acuma-ncolo!... Când s-or face deschiaburirile şi desţărănirile. LĂNCRĂNJAN, C. n, 247. - PL: desţărăniri. - Pref. des- + ţărani. DESŢELENÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică terenuri necultivate sau cultivate cu plante perene) A ara adânc în scopul pregătirii pentru însămânţare, plantare; (învechit) a destupa (3); p. e x t. a smulge buruienile în vederea aratului; (rar) a desţeliniza. Ar putea zice cineva că aceştia sânt un neam inferior pus acolo ... spre a desţelinapământul NEGUliCl, E. n, 123/16, cf PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Curăţirea terenului defrişat sau desţelenit de rădăcini şi de pietre. NEGULESCU, G. 268. Dacă satul are vite, boierului nu i-i îngăduit să desţelenească imaşul Galan, z. R. 179, cf DL, DM. Aceste parcele au început a fi socotite proprietate privată a celor cele... desţeleniseră. H, daicoviciu,d. 33,cf M.D.enc.,dex. ^F i g.Seporni un vânt aspru, cu şuierături sinistre, mai desţelenind puţin întunericul REBREANU, P. S. 84. O întinerire faustiană ne desţeleneşte mădulările, forţe prospete ne gâlgâie în piepturile răscolite! lovinescu, c. v, 45. Am fost..., acel ce vrând să ştie ... Desţeleni cu trudă al gândului ogor. PILLAT, P. 16. Se apucase să-şi desţelenească viaţa de mic. ARGHEZI, s. XI, 77. „Dacia literară” desţelenise drumul inspiraţiei naţionale. LL 1972, nr. 2, 82. Pe urmă, desţeleneşte şi pe împărăteasă şi pe roabele ei. RĂDULESCU-CODIN, î. 30. (A b s o 1.) Mai avem încă ...de desţelenit pentru a realiza acea puternică istorie a literaturii române. V. ROM. aprilie 1960, 51. Terenurile în pante pronunţate s-au lucrat cu sapa de desţelenit sau târşiţa. BUTURĂ, EG. 144. ^ (Prin lărgirea sensului) Amândouă ancorele se prinseseră adânc, statornic, fiindcă nu se mai auzea hâşâitulnisipului răscolit... Desţelenirăm fundul, măi, vere! TUDORAN, P. 571. 2. A face să iasă sau a ieşi din pământ. Au desţelenit cu unghiile şi cu hârleţul rădăcini crescute din veac; ...au săltat sălcii bătrâne de pe locul lor vechi şi le-au mutat. GALAN, Z. R. 39, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. R e f 1. pas .Au fost sloiuri, s-au desţelenit parte din sălcii, s-au surpat maluri, au trecut viituri de toamnă şi de primăvară. GALAN, Z. R. 40. -Prez. ind.: desţelenesc. - Şi: (învechit şi regional) desţelini (şăineanu, d. u., a iv 5) vb. IV, (învechit) desţelina vb. I. - Pref. des- + [înjţeleni. DESŢELENIRE s. f. Acţiunea de a desţeleni şi rezultatul ei. Cf. d e s ţ e 1 e n i (1). Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, ddrf, resmeriţă, d. Defrişarea sau desţelenirea. NEGULESCU, G. 268, cf. ENC. AGR. Secetele s-au agravat din cauza... desţelenirii exagerate. AGROTEHNICA, I, 28, cf. LTR2, DL, DM. Imediat după desţelenirea unei pajişti se cultivă de obicei pepeni verzi. DER. Aruncarea securii reprezintă luarea în posesiune individuală a unui petec de pământ..., din vremea primelor aşezări în codru, prin desţelenire cu toporul. PANAITESCU, O. Ţ. 119. [Prăşitoarea] putea fifolosită ...la zdrobirea bulgărilor de pământ după defrişare şi chiar la desţelenire. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 32, cf M. D. enc., dex. Apare ... ca un rezultat al unui îndelungat proces de extindere a terenurilor arabile prin desţeleniri. BUTURĂ, EG. 268. -PL: desţeleniri. - Şi: (învechit) desţelinâre (costinescu), desţelinire (pontbriant, d.) s. f. - V. desţeleni. DESŢELENÎT, -Ă adj. (Despre terenuri necultivate sau cultivate cu plante perene) Care a fost arat adânc în vederea cultivării; p. e x t. defrişat2. Cf. d e s ţ e 1 e n i (1). Cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Porţiuni din codri au fost despădurite şi în chipul acesta s-au născut curăturile, poieni desţelenite. PAMFILE, A. R. 2, cf. RESMERIŢĂ, D. Atâtea milioane de tineri mişcă pământul desţelenit în splendorile primăverii. LOVINESCU, C. V, 188. Lăsase vitele în ogorul desţelenit. BARBU, PRINC. 68. Curăturile, pământul desţelenit din pădure. PANAITESCU, O. Ţ. 107, cf. DEX. F i g. Ce facem? răspunseră alte glasuri desţelenite. REBREANU, R. I, 320. - PL: desţeleniţi, -te. - V. desţeleni. DESŢELINA vb. I v. desţeleni. DESŢELINÂRE s. f. v. desţelenire. DESŢELINĂTOR s. m. Persoană care desţeleneşte (1). Cf desţelina (1). (F i g.) Negruzzi şi Alecsandri ... erau desţelinătorii ogorului literar. IBRĂILEANU, SP. CR. 109. Pentru a arăta importanţa lui Negruzzi, ca desţelinător şi precursor, Alecsandri face... un larg tablou al ţării de acum un secol sadoveanu, e. 57. - PL: desţelinători. - Desţelina + suf. -tor. DESŢELINI vb. IV v. desţeleni. 5445 DESŢELINIRE -720- DESUCIRE DESŢELINÎRE s. f. v. desţelenire. DESŢELINIZĂ vb. I. T r a n z. (Rar) A desţeleni (1). (F i g.) Scuza că desţeîinizează drumuri noi nu nî se pare prea serioasă. MURNU, în PLR n, 442. - Prez, ind.: desţelinizez. - Desţelini + suf. -iza. DESŢEPENÎ vb. IV. T r a n z. şi r e f 1. A ieşi sau a face să iasă dintr-o poziţie neclintită (1), rigidă (1), ţeapănă (1). Cf. LB, BARCIANU, ALEXI, w. începură... să-şidesţepe-nească oasele, întinzând braţele. AGÎRBICEANU, S. 116, cf. CADE. Venea Ciurel în fiecare zi şi mă ungea, ca să mi se desţepenească încheietura. VLASIU, A. P. 51. Bătrânii se ridicară de la locurile lor şi-şi întinseră prelung braţele în lături, desţepenindu-şi oasele. SADOVEANU, o. IX, 388, cf. DL, DM, M. D. ENC. - Prez, ind.: desţepenesc. - Pref. des- + [în]ţepeni. DESŢERÂ vb. I v. desţăra. DESŢERÂT, -Ă adj. v. desţărat. DESJÉSE vb. ELTranz. şirefl. (în dicţionarele din trecut) A (se) destrăma (1). Cf. costinescu, lm. - Prez, ind.: desţâs. - Pref des- + ţese. DESŢESUT, -Ă adj. (Despre o cusătură; p. e x t. despre un lucru cusut) Care s-a destrămat în locul unde a fost cusut; descusut2 (1). Cf LM. Purta mereu o căciulă ieşită, roasă, desţesută. SĂM. III, 457. - PL: desţesuţi, -te. ~ V. desţese. DESŢIFRÂ vb. I v. descifra. DESŢINTUI vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică obiecte fixate în ţinte) A desprinde din ţinte. Cf. ddrf. - Prez, ind.: desţintuiesc. - Pref. des- + ţintui. DESŢINTUÎRE s. £ (învechit, rar) Acţiunea de a desţintui şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - PL: desţintuiri. - V. desţintui. DESŢINTUÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Desprins din ţinte. Cf ddrf. -PL: desţintuiţi, -te. - V. desţintui. DESŢIPLÎNĂ s. f. v. disciplină. DESŢOLÎ vb. IV. T r a n z . (în opoziţie cu î n ţ o 1 i) A lăsa fară haine; a dezbrăca (1). Mama ei ... îi croise toată garderoba şi o înţolea şi desţolea exact ca pe o păpuşă. CĂRTĂRESCU, N. 196. -Prez. ind.: desţolesc. - Pref des- + [în] toii. DESU s. n. (Mai ales la pi.) Lenjerie de corp, intimă. Cf. DN3. Nu au fost uitate nici desuurile pentru doamne şi domnişoare. RL 2006, nr. 4 839. - Scris şi: dessous. dn3. - PL: desuuri. - Din fr. dessous. DESUBLIMA vb. I. I n t r a n z. şi t r a n z. (Fiz.; despre substanţe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. Cf DN3, dex2. -Prez. ind.: desublimez. - Din fr. dessublimer. DE SUBLIMARE s. f. (Fiz.) Acţiunea de a desublima şi rezultatul ei. Cf der. - PL: desublimări. - V. desublima. DESUBLIMÂT, -Ă adj. Care a fost supus desubli-mării. Cf dn3, dex2. - PL: desublimaţi, -te. - V. desublima. DESUBSTANŢIALIZĂ vb. I. T r a n z. şi refl. (Rar) A face să piardă sau a-şi pierde substanţa, consistenţa etc. Cf. MDA. - Pronunţat: -ţi-a - Prez. ind.: desubstanţializez. -Cf s ubstanţă. DESUBSTANŢIALIZÂRE s. fi (Rar) Pierdere a substanţei; trecere de la substanţial la altă formă de existenţă. Explicaţiunea desubstanţializării...stă în faptul că vibraţiunile... sunt din ce în ce mai constrânse în aceeaşi direcţiune. MACEDONSKI, o. IV, 154. -Pronunţat: -ţi-a-. - PL: desubstanţializări. - V. desubstanţializa. DESUBSTANŢIALIZÂT, -Ă adj. (Rar) Care este lipsit de substanţă, de consistenţă. Muzica lui Debussy e de fapt desubstanţializată. blaga, Z. 127. -Pronunţat: -ţi-a-. - PL: desubstanţializaţi, -te. - V. desubstanţializa. DESUCÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (în opoziţie cu r ă s u c i) A face să nu mai fie sau a nu fi răsucit; a (se) dezrăsuci. Cf lb, valian, v., polizu, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. îşi scoase legătura cu tutun din sân, o dezleagă cu băgare de seamă, desucind dintr-un mototol de hârtie o foiţă de ţigară. mironescu, s. 77. ^ A b s o 1. Sucea şi desucea [sucitu-rile de paie] şi iar începea, câtă vreme bădiţa Irimie lucra pe sigur, şi cât răsucea era bun răsucit! AGÎRBICEANU, s. 317. - Scris şi: dessuci. pontbriant, d. - Prez. ind.: desucesc vb. IV. - Pref. de- + suci. DESUCÎRE s. f (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a (s e ) d e s u c i şi rezultatul ei; dezrăsucire. Cf POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. -PL: desuciri. - V. desuci. 5467 DESUCIT -721- DESUFLECA DESUCÎT, -Ă adj. 1. (în dicţionarele din trecut) Dezrăsucit. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF. 2. (Prin nord-vestul Munt) Dezdoit, despăturit2. Cf. UDRESCU, GL. Am găsit foaia desucită, de unde o îndoisem eu ca semn. id. ib. 3. (Prin nord-vestul Munt.) Deşirat (2). Cf. udrescu, GL. Am găsit ghemele desucite şi încurcălite. id. ib. -PIdesuciţi,-te. -V. desuci. DESUCITÛRA s. f (Prin nord-vestul Munt) Amestecătură de fire deşirate. Cf. udrescu, GL. Ia şi clucuieşte desuciturile alea! id. ib. - PL: desucituri. - Desuci + suf. -itură. DESUDÂ vb. 1.1 n t r a n z. (în dicţionarele din trecut) A asuda, depunând mari eforturi. Cf. gheţie, r. m., BARCIANU, ALEXI, W. - Prez. ind.: desud. - Pref. de- + [ajsuda. DESUDÂŢIE s. f. (Med.) Erupţie pe pielea copiilor (neîngrijiţi). Cf. DN2. - Pronunţat: -fi-e. - Pl.: desudaţii. - Din fr. désudation. DESUÉT -Ă adj. Care nu mai corespunde spiritului vremii, care nu se mai obişnuieşte, care este ieşit din uz; depăşit (2), demodat (2), (învechit) perimat (2). V. v e t u s t (2). Un cap de muzicant din jurul lui 1900, ceva romantic, desuet, înduioşător. EFTTMIU, N. 88. Aceeaşi monumentală amforă de cristal plină ...cu dragele în aceleaşi culori desuete ale cutiilor. C. PETRESCU, O. P. i, 145. Descopereai în el, ca tufe mari de liliac înflorit într-un oraş de provincie, un romantism încântător de desuet, teodoreanu, m. U. 30. Alcătuiau împreună un tablou şters şi desuet, ca în ilustraţiile sentimentale şi naive care însoţeau romanele tipărite spre sfârşitul veacului trecut. VINEA, L. i, 225, cf. dl. Avocatul ...le debită complimente desuete. T. popovici, s. 60, cf. DM. Ce gesturi desuete! vulpescu, p. 35, cf DN2. Spectacolul ... a păcătuit printr-un patetism desuet. T februarie 1969, 76. A încerca azi să reînviem desuetul suprarealism ar fi un anacronism. CONTEMP. 1971, nr. 1 291,3/3. Dorea să asigure pe căi diplomatice desuete... o ieşire din război. ROMÂNIA literară, 1971, nr. 133, 17/1, cf. M. d. ENC., dex. Surprinde plăcut tonul degajat fără pornire polemică agresivă (acum desuetă, orice s-ar zice). FLACĂRA, 1976, nr. 2,17. Grupul editorial... continuă să publice romane clasice, desuete într-o anumită măsură. RL 2005, nr. 4 614. ^ (Adverbial) Trahanache ... dă o formă desuet franţuzită unor neologisme. CONSTANTINESCU, S. II, 147. ^ (Substantivat) Unele accente inedite străbat şi depăşesc desuetul. IST. LIT. ROM. II, 190. - Pronunţat: -su-et. - Pl.: desueţi, -te. - Din fr. désuet, lat. desuetus, -a, -um. DESUETUDĂ s. f. v. desuetudine. DESUETUDINE s. f. 1. Stare sau atitudine contrară spiritului vremii; statornicie într-o modă depăşită; demodare (2), învechire, perimare (2). Acele zile pe care le-a marcat desuetudinea trebuie lăsate să doarmă în pace. T septembrie 1966, 2. Niciodată lectura lui Ibrăileanu nu mi-a lăsat impresia desuetudinii. CONTEMP. 1971, nr. 1 280, 3/2. ^ E x p r. A cădea (sau, rar, a intra) în desuetudine = a ieşi din uz; a se demoda (2), a se perima (2). Numele pecenegilor a căzut în desuetudine, maior, s. II, 62. Nu au lăsat ca drepturile lor să cadă în disuetudine. GHICA, c. E. II, 458, cf. COSTINESCU. Numele de Muntenia era tot atât de comun pe malurile Oltului ca şi acela de Ţara Românească, căzând treptat în desuetudine..., abia după 1700. HASDEU, I. C. I, 52. Căzut în desuetudine în vremea fanarioţilor [dreptul românilor], reînvierea lui din cenuşă va fi un titlu de recunoştinţă pentru generaţia actuală, dacă va şti să fie la înălţimea chemării sale istorice. EMINESCU, O. DC, 276. Arturisire, areci ...au căzut aproape în desuetudine totală. CONV. lit. IV, 361, cf. LM. Cuvântul se dezvoltă...şi în fine cade în desuetudine, încetează de a mai fi uzitat ARHIVA, I, 732, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Elementele de care are nevoie ... le poate căuta în comoara vechilor cuvinte căzute în desuetudine, iorga, l. 11, 514, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Am auzit teoria unei permanenţe atenuate de desuetudinea în care ar cădea dreptul pozitiv al minorităţilor. TíTULESCU, D. 278. Aceste forme ale „divinităţii ” au căzut în desuetudine la sfârşitul Antichităţii. NEGULESCU, G. 64. Discuţii şi dări de seamă nu se mai fac şi, dacă nu au intrat în desuetudine, sunt neglijate. D. GUŞTI, P. A. 200. Crucifixe, căzute în desuetudine. PERPESSICIUS, S. 110. De pe acum vechile forme ale civilizaţiei... cad în desuetudine. BOGZA, V. J. 12. [Clasa cavalerilor] cade singură în desuetudine prin anacronismul său. LL i, 124, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Rostirea ...nu cade în desuetudine şi sentimentalism. V. ROM. iulie 1975,55. Respectivele bucăţi... pun frecvent la contribuţie unelte ale unor specii poetice căzute în desuetudine (satira, apologia, oraţia). CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 1/10. Sensul „postav” [al termenului „bobou”] a căzut în desuetudine ca atâtea alte denumiri de stofe din perioada medievală. Z. mihail, T. P. 112. 2. (în dicţionare) încetare a respectării sau a exercitării unei legi. Cf. negulici, şăineanu2, resmeriţă, d. - Pronunţat: -su-e-, - Şi: (învechit) desuetúda, disuetudine s. f. negulici, costinescu. - Din fr. désuétude, lat. desuetudo, -inis. DESUEIXÁRE s. f. (Lingv.) Pierdere a sufixului. Prezintă verbul... drept derivat românesc ... prin desufi-xarea radicalului nominal, urmată de adăugarea sufixului verbal, scl 1956, 139. - Pref. de- + sufixare. DESUFLÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Fără suflare; mort (I 1). Văzurăm pe chit răsturnat cu burta în sus pă dasupra apei şi atunci făcurăm socoteală că arfi desuflat GORJAN, h. n, 13/2. - PL: desuflaţi, -te. - Pref. de- + suflat1. DESUFLECÁ vb. I. T r a n z. (Prin Mold.) A face să nu mai fie suflecat; (regional) a desumeca, a desumete. Peste o dimerlie de fasole i-au curs atunci din turetce, pe care de obicei le purta suflecate, iar atunci le desuflecase anume pentru trebuşoara asta. CREANGĂ, O. 243, cf. CADE, DL. - Prez, ind.: desúflec. - Pref. de- + sufleca. 5477 DESUFLEŢA -722- DESUPUNE DESUFLEŢA vb. I v. desufleţi. DESUFLEŢÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A omorî (1). O lovitură puternică şi bine ţintită desufleţi pre păgân. F (1868), 38. + F i g. (în forma desufleţă) A dezumaniza. Metalurile ..., mai ales aurul şi argintuldesufleţează oamenii. ALECSANDRI, O. P. 40. -Prez. ind.: desufleţesc. - Şi: desufleţă vb. I. - Pref. de- + [în]sufleţi. DESUFLEŢIT, -Ă adj. (învechit, rar) Fără suflet; care este zdrobit sufleteşte. Sora noastră ... era prea greu detunată de prea amara cădere a bărbatului său, şi mai dessufleţită. şincai, hr. ii, 188/36. ~ Scris şi: dessufleţit. -PI.: desufleţiţi, -te. -V. desufleţi. DESUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Prin Transilv.) A coborî. Desuie, măi, din carl mat. dialect. 1,21. + A descăleca (1). Cf. ARH. FOLK. V, 125. - Prez. ind.: desul - Pref. de- + sui. DESULFATARE s. f. Reducere a sulfaţilor solubili sub acţiunea microflorei existente în apele stătătoare şi adânci şi în unele ape minerale. Cf. ltr2. - PL: desulfatări. - Pref. de- + sulfatare. DESULFITÂ vb. I. T r a n z. (Complementul este mustul sau vinul) A efectua operaţia de desulfitare. Cf. DN3, DEX2. - Prez. ind.: desulfltez. - Pref. de- + sulfita. DESULFITARE s. f. îndepărtare din must sau din vin a bioxidului de sulf rezultat în timpul prelucrării. Cf. ltr2. Desulfltarea se efectuează prin aerisiri sau prin încălzire. DER, cf. SFC IV, 312, M. D. ENC. - PL: desulfitări. - V. desulfita. DESULFITÂT, -Ă adj. Care a fost supus desulfitării. Cf. DN3, dex2. - PL: desulfltaţi, -te. - V. desulfita. DESULFONÂRE s. f. Eliminare a grupărilor sulfonice din derivaţii sulfonici. Constanta vitezei reacţiei desulfonare depinde de concentraţia acidului sulfonic şi a acidului care produce desulfonarea. LTR2, cf. DER, M. D. ENC. - PL: desulfonări. - Pref. de- + sulfonare. DESULFURÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică sulful) A face o desulfurare. Cf. dn2, m. d. enc., dex2. - Prez. ind.: desul/urez. - Din fr. desulfurer. DESULFURARE s. f. îndepărtare a sulfurilor din gaze, din topituri metalice sau din alte materiale, pentru purificarea lor sau pentru recuperarea sulfului. Cf. lm. Desulfurarea fontei se face tocmai datorită acţiunii zgurii. IOANOVici, TEHN. 39. Urmează trecerea materialului în formă de sculuri, desulfurarea, spălarea albirea şi uscarea. IONESCU-MUSCEL, FIL. 504. Desulfurarea e necesară deoarece sulfura de fler ...formată ...se separă de graniţele cristalelor, dând suprafeţe de discontinuitate în structură şi producând fragilitatea la roşu. LTR2, cf. DER, DC, M. D. ENC., DN3, DEX2. - PL: desulfurări. - V. desulfura. DESULFURAT, -Ă adj. Din care s-a eliminat sulful şi compuşii lui. Cf DEX2. - PL: desulfuraţi, -te. - V. desulfura. DESULFURATOR s. n. Aparat pentru desulfurare. Cf. DN3. - PL: desulfuratoare. - Desulfura + suf -tor. DESULFURIZARE s. f. (Chim.; Biol.) Transformare biochimică a compuşilor organici cu sulf, în prezenţa unor fermenţi specifici. Cf ltr2, dc. - PL: desulfurizări. -Cf. desulfurare. DESUMECÂ vb. I. T r a n z. (Regional) A face să nu mai fie suflecat; (regional) a desufleca. Se turbură el şi-şi desumecă mânecile de la cămaşă. SLAVICI, O. n, 194. Flăcăii... îşi desumecau mânecile. MACEDONSKI, o. ni, 8. - Prez. ind.: desumec. - Pref. de- + sumeca. DESUMETE vb. III. T r a n z. (Prin nordul Munt.) A desufleca. Cf. rădulescu-codin. - Prez. ind.: desumet. - Pref. de- + sumete. DESUNÂNT, -Ă adj. v. disonant. DESUNÂNŢĂ s. f. v. disonanţă. DESUPĂRÂ vb. I. R e f 1. (Prin estul şi prin nord-vestul Munt.) A-i trece cuiva supărarea. Cf. PONTBRIANT, D. Se cam supărară ei sfinţii; dar în urmă... tot ei se dessupărară. MUSCEL, 22. Voinic auzea, Să desupăra, Să desmânia. PĂSCULESCU, L. P. 154. Iă lasaţi-o-npace, că se desupăra ea! UDRESCU, GL. în care cămaşă te-ai supărat, în aceea să te desuperi. ZANNE, P. III, 55. - Scris şi: dessupăra. - Prez. ind.: desupăr. - Pref. de- + supăra. DESUPRA adv., prep. v. deasupra. DESUPUNE vb. III. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică teritorii) A elibera de sub o ocupaţie străină. Carol al cincilea, carele au desupus aceste cinci judeaţe de dencoace de Olt de sub jugul şi tirănia turcilor (a. 1776). uricariul, vii, 20. 5498 DESURA -723- DEŞABLONIZA - Prez, ind.: desupún. - Pref. de- + supune. DESURÁ vb. I. R e f 1. (învechit şi regional; despre bărbaţi) A divorţa (1). Lesne e a se-nsura Şi greu a se dessura. pann, p. v. n, 110/5. S-a desurat băiatul; acum trăieşte singur. UDRESCU, GL. - Scris şi: dessurá. - Prez, ind.: desór. - Pref de- + [în]sura. DESURAT adj. (Regional; despre bărbaţi) Divorţat (Săpata - Costeşti). UDRESCU, GL. E mai bine desurat, mă? id. ib. - PL: desuraţi. - V. desurâ. DESURZÍ vb. IV. T r a n z. (Prin nord-estul Transilv. şi prin Bucov., mai ales în descântece; complementul indică oameni) A face să audă, să nu mai fie surd. Cf. PONTBRIANT, D. De mâna dreapta te-oi lua..., De nas te-oi descârni, De urechi te-oi desurzi. MARIAN, î. 16. De mâ-nuri deslega-te-oi, De gură dezmuţi-te-oi, ...De urechi desurzi-te-oi, Părul lungi-ţi-l-oi. id. v. 125. De văz a dezrobit-o, De urechi a desurzit-o. PĂSCULESCU, L. p. 116. - Scris şi: dessurzi. potbriant, d - Prez, ind.: de-surzesc. - Pref de- + surzi. DESÎJŞ s. n. v. desiş. DESÎJŢ, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Destul de des, relativ des. Cf. ddrf, alexi, w. - PL: desuţi, -ţe. - Des + suf. ~uţ. DESVĂTÂ vb. I v. desfăta. DESVÁTÁT, -Ă adj. v. desfătat2. DESVĂTUI vb. IV v. desfătui. DESVĂTUÎRE s. f. v. desfătuire. DESVĂTUÎT, -Ă adj. v. desfătuit. DESVOLBÁ vb. I v. desholba. DESZĂBĂLĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DESZĂGĂZUÎ vb. IV. T r a n z. (Rar) A elibera. (F i g . )Omui... îşi însuşeşte şi preface în sens umanist şi umanizează teritoriul lăuntric al fiinţei, deszăgăzuind energii înăbuşite. CONTEMP. 1975, nr. 1 494,4/4. - Prez, ind.: deszăgăzuiesc. - Pref des- + zăgăzui. DESZALOGÍ vb. IV v. dezălogi. DESZĂLOGIRE s. f. v. dezălogire. DESZĂLOGÎT, -Ă adj. v. dezălogit. DESZĂPEZÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică drumuri, linii de tramvai, de cale ferată etc.; în opoziţie cu înzăpezi) A curăţa, a elibera de (sau din) zăpada depusă în cantitate mare; a destroieni. Cf. dl, dm. Arghirescu jucă pocher... înjurând mărunt capriciile vremii şi neputinţa feroviarilor ... de a dezăpezi mai repede linia ferată. BARBU, i. 117, cf. M. d. enc., DEX. Edilii au trimis pe traseu 300 de utilaje pentru a deszăpezi străzile principale în noaptea de luni spre marţi. RL 2006, nr. 4 871. - Prez. ind.: deszăpezesc. - Şi: dezăpezi vb. IV. - Pref. des- + [în]zăpezi. DESZĂPEZIRE s. f. Acţiunea de a deszăpezi şi rezultatul ei; destroienire. Cf. d e s z ă p e z i. Echipă pentru deszăpezirea liniilorferate. Cf. DL, DM. Se lucra la dezăpezirea liniei. BARBU, 1.1, 117, cf. M. D. ENC., DEX. Se acţionează în continuare, cu toate mijloacele mecanizate de deszăpezire aflate în dotare. RL 1979, nr. 10 650. Am ieşit în stradă şi ... am mers pe jos până acasă, prin zăpada apocaliptică, cu greu împinsă în troiene de insectele metalice ale maşinilor de deszăpezire. CĂRTĂRESCU, N. 121. Peste 5 000 de utilaje de deszăpezire sunt pregătite pentru intervenţie. RL 2004, nr. 4 463. - PL: deszăpeziri. - Şi: dezăpezire s. f. - V. deszăpezi. DESZĂPEZIT, -Ă adj. (Despre drumuri, linii de tramvai, de cale ferată etc.) Care este curăţat de zăpada depusă în cantitate mare; destroienit. Cf. d e s z ă p e z i. Vânturi molcome aduceau miros de pământ deszăpezit VLASIU, D. 162, cf DM, M. D. ENC., DEX. -PL: deszăpeziţi, -te. - V. deszăpezi. DESZĂV ORARE s. f Acţiunea deadeszăvorî; deblocare (1). Deszăvorârea esuprimarea unei restricţiuni de mobilitate impuse intenţionat prin înzăvorâre. Cf. LTR2, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: deszăvorâri. - V. deszăvorî. DESZĂVORÎ vb. IV. T r a n z. (Complementul indică o uşă, o poartă) A deschide prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. Cf. dl, dm, dex, m. d. enc. + (Complementul indică un zăvor) A trage (I 1). Cf COSTINESCU, CADE. - Prez. ind.: deszăvorăsc. - Pref. des- + zăvorî. DESZÎCE vb. III v. dezice1. DESZÎCERE s. f. v. dezicere. DESZÎS, -Ă adj. v. dezis. DEŞABLONIZÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică clişee, şabloane12) A înlătura, a desfiinţa. Cf DN3, dex2. - Prez. ind.: deşabIonizez. - Pref de- + şabloniza. 5523 DEŞANŢAT -724- DEŞĂNŢAT DEŞANŢAT, -Ă adj. v. deşănţat. DEŞARJÂ vb. L Tran z. (Complementul indică muchiile burghielor, ale frezelor etc.) A efectua operaţia de deşaijare. Cf. mda. - Prez. ind.: deşarjez. - De la şarjă1. DEŞARJÂRE s. f. îndepărtare a unui strat de material de pe muchiile burghielor, ale frezelor etc. pentru a se obţine înclinarea dorită a dinţilor. Tot în vederea deşarjării, burghiile se şlefuiesc uşor conic înspre coadă. ORBONAŞ, MEC. 236. O deşarjare apreciabilă a muchiilor se obţine fracţionând lăţimea aşchiilor prin nute transversale limitative, id. ib. 319. -PL: deşarjări. - V. deşarja. DEŞÂRJĂ s. f. 1. (învechit) Descărcare de focuri de armă. Din 20 feciori de la garda municipală carii i-au întâmpinat pe dânşii, după o deşarjă căzură cinci morţi. GT (1839), 832/52. Cavaleria ...prin o deşarjă înfricoşată se aruncă asupra escadroanelor de husari. bariţiu, p. a. n, 440. 2. (Franţuzism) Descărcare (3). Cf. dn2. + F i g. Uşurare (3). Cf. dn2. - PL: deşarje. - Din fr. décharge. DE ŞARTĂCITJNE s. f. v. deşertăciune. DEŞĂLĂ1 vb. I v. deşela. DEŞĂLÂ2 vb. I v. deşeua. DEŞĂLÂRE s. f. v. deşelare. DEŞĂLÂT1 s. n. v. deşelat1. DEŞĂLÂT2, -Ă adj. v. deşelat2. DEŞĂLÂT3, -Ă adj. v. deşeuat. DEŞĂNŢÂ vb. I. R e f L 1. (învechit) A se destrăbăla (1). Cf. RESMERIŢĂ, D., DEX. 2. (învechit, rar) A i se părea curios, ciudat; a se mira (1). De unde apoi izgoneşte tot răul boalii până la rădăcină, să nu să minuneză, nici să să dişănţăze cineva la aceasta. VEISA, i. 124/2. - Prez. ind.: deşănţez. - Şi: (învechit, rar) dişănţâ vb. I. - De la deşănţat. DEŞĂNŢÂRE s. £ Faptul de a se deşănţa; destrăbălare, dezmăţ (1). Cf. resmeriţă, d. ^ F i g. Acel auster Mérimée ...a ştiut totdeauna să înfrâneze deşănţarea şi luxura cuvintelor. E. IONESCU, E. 100, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -PL '.deşănţări. - V. deşănţa. DEŞĂNŢÂT, -Ă adj. 1.1. (Despre oameni şi manifestările lor) Care e lipsit de bună-cuviinţă, de corectitudine, de moralitate, de bun simţ; depravat, desfrânat (2), destrăbălat (1), deşucheat (2), dezmăţat (2), imoral, stricat (2), (popular) parşiv (2). Le ameninţează cu un proţes, poves-tindu-le cele mai dişenţate întâmplări şi certe. CR (1839), 9976. Ferice de ţara al cărei guvern luminat produce asemenea deşănţate întâlniri! RUSSO, S. 200. Deşănţată pretenţiel zicea coconaşul. NEGRUZZI, s. 1,20. Mişcările lor dişănţate ...produc o impresie respingătoare, alecsandri, o. P. 319. Sentimentele cele mai josnice ... sunt puse în versurile cele mai deşanţate. CONTEMPORANUL, I, 553, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Bălmăji pe nas popeşte ...un deşănţat amestec de cântări bisericeşti şi de cântece de lume. m. i. caragiale, c. 117, cf. scriban, d., DL, DM. Ascultă, deşănţat judecător, Găseşte-ţi altă victimă! LABIŞ, P. 234. Două fetiţe... se spurcau una pe alta cu ocări deşănţate. PREDA, M. 56. Domnitorul desluşi voci omeneşti deşănţate. BARBU, PRINC. 244, cf. M. D. ENC., DEX, ŞEZ. XXffl, 46. ^ (Substantivat) Tristul, teribilul, dişănţatul, până şi urâtul intră în artă cu acelaşi drept. CONTEMPORANUL, vn, 307. Ia daţi-mipace, deşănţatelor! LUNGIANU, CL. 25. Sultana a început să-şi facă de cap ...ca o deşănţată ce se făcuse. CAMIL PETRESCU, O. II, 203. (Adverbial) Se pitula lângă sobă, parodiind în toate aceste mişcări, instrucţia de luptă a soldatului; în fine, mergând deşanţat şi cântând dorobănţeşte, se îndreptă spre ieşire. BRĂESCU, M. B. 128. Când cineva descrie natura prea deşănţat în ceea ce are ea mai odios,... mai patologic se zice că avem de-a face cu metoda naturalistă. CĂLINESCU, C. O. 143. ^ (Prin lărgirea sensului) Ceva particular ... este prea dişănţatul iarmaroc de fete de măritat. CONTEMPORANUL, vn, 22. Catarina ...se revoltă împotriva mercantilismului deşănţat care stă la baza instituţiei ce se numeşte căsătorie. flacăra, 1975, nr. 45,12. Aceşti banifînanţează importurile deşănţate ale celor care devalizează sistematic banul public, rl 2005, nr. 4 522. + (învechit; despre îmbrăcăminte) în neorânduială, dezordonat (1), neglijent (1), dezmăţat (1). Un oarecine ..., cu îmbrăcămintea cam deşănţată pe dânsul şi cu părul vâlvoi, mă împinse. PELIMON, I. 147/22. 2. (Mai ales despre vorbele oamenilor) Care este nelalocul lui; care nu se justifică (într-o împrejurare); deplasat, nepotrivit (2). Scunducel de stat, iubitoriu de glume, Foarte deşenţat la port şi la cuvinte, Iar de sama lui - nu deşert de minte. BUDAI-DELEANU, T. V. 42. Precum a lui Solariei zisă ţie se vede deşănţată, aşea şi a ta vorbă e goală, cu nicio dovadă proptită, maior, IST. 276/6. Contele... declama... cuvinte deşănţate, alecsandri, o. p. 213. Prin adunarea la un loc a tuturor deşănţatelor lor cuvinte şi ziceri, ridiculul a ieşit la lumină. I. NEGRUZZI, S. 1,420. Noua putere instalată avea însă nevoie nu numai de slogane politice deşănţate ..., ci în special de o bază financiară solidă. RL 2005, nr. 4 726. 3. Care iese din comun, depăşind proporţiile realităţii; exagerat, extravagant; care şochează prin aspect, manifestare, evoluţie; ciudat, curios, (livresc) bizar, straniu. I-a venit în gând această idee deşănţată, că limba seamănă cu fata de la ţară. HELIADE, O. n, 130. Aceste provizii ne părură cam dişănţate 5537 DEŞĂRAT -725 - DEŞELA1 pentru o primblare de două ceasuri. ALECSANDRI, o. P. 213. Partidul Conservator a avut onoarea de a combate... tendenţele deşenţate ale „RomânuluiEMINESCU, O. XI, 49. Dar, lucru deşănţat... Iarba ..., ciocârliile..., soarele .... îr loc să-l mângâie, îl întărâtau. GANE, N. iii, 160. Deşanţată îmbrăcăminte mai au negustorii pe aici. Uite, toţi poartă părul peste urechi, au /za/ne lungi. XENOPOL, în CONV. LIT. XIII, 349, cf. BARCIANU, alexi, w. Dormiipuţin şi visuri deşanţate îmi turburară închipuirea neadormită. hogaş, DR. II, 17, cf cade. Toate astea sunt efectele demagogiei deşănţate ce se face la oraşe. REBREANU, R. I, 224. Asta e o tehnică negustorească, mult ?nai fină şi mai abilă, decât lauda deşănţată şi puerilă a mărfii. CAMIL PETRESCU, P. 333. Zvonul se iuţi şi se aprinse; era însă aşa de deşănţat, încât niciun cap cuminte nu voia să-i deie crezare, sadoveanu, o. x, 360, cf scriban, d., dl, dm, DEX. ^ (Prin analogie) Şi de-am şi vede a muscăi deşănţata plăzmuire, Darne-ar lipsi din pravilă a ceriului dezvălire. conachi, P. 268. ^ (Substantivat, m., în e x p r.) A-i veni cuiva cu deşănţat = a-i părea curios, ciudat. Cf. TDRG, FRÂNCU - Candrea, M. 101. ^ (Adverbial) îmi pare deşanţat că dumneata ai luat un capriţ drept amor. NEGRUZZI, S. I, 25. -v* (Prin lărgirea sensului) începu a întinde în buchi cu bârligături dişănţate câteva rânduri potrivite de dânsul. MIRONESCU, S. 35, II. (Transilv.; despre oameni) Trist (1). Cf resmeriţă, d., şăineanu, d. u., scriban, d. îi deşănţat copilul, viciu, gl. ’ (Adverbial, în e x p r.) A-i fi cuiva deşănţat = a) a se simţi trist. Cf. viciu, gl.; b) a manifesta milă, compătimire faţă de cineva. Cf todoran, gl. III. (învechit şi regional; despre oameni) Glumeţ; poznaş (2). Cf. barcianu, alexi, w., lungianu, cl. 223. -PL: deşănţaţi, -te. - Şi: (învechit!) deşanţat, -ă, deşenţât, -ă, dişenţât, -ă, , dişănţât, -ă, (regional) deşanţat, -ă (dr iii, 1 088) adj. - Et. nec. Cf. ş a n ţ2. DEŞĂRAT, -Ă adj. v. deşirat2. DEŞART1, -Ă adj., s. n. v. deşert1. DEŞART2, -Ă s.n., adj. v. deşert2. DEŞĂRTĂ vb. I v. deşerta1. DEŞĂRTĂRE s. f. v. deşertare. DEŞĂRTÂT s. n. v. deşertat1. DEŞĂRTĂCIUNE s. f. v. deşertăciune. DEŞÂNŢÂT, -Ă adj. v. deşănţat. DEŞCĂ s. m. (Familiar) Termen cu care un soldat se adresează altui soldat mai vechi în serviciu sau, p. g e n e r., care denumeşte un ostaş mai în vârstă, cu experienţă. Freacă apăsat, deşcă, nu moşmoli, că nu-i scândura lu tat’tu! bacalbaşa,. s. a. i, 63, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., cade. Miliţie-i asta? Unde-i vremea aia când mă uitam eu aşa mai înţânat la o deşcă? ... O săptămână îl scuturau frigurile. MIRONESCU, s. 34, cf. SCRIBAN, D. Râde sergentul, o deşcă veche, care a îmbătrânit în regiment. STANCU, M. I. 79. Ce zici, deşcă? —Aşa e cum spuneţi dumneavoastră, domnuleplotonier major. SADOVEANU, O. XVII, 217. Ce-ai zice dacă te-aş chema să faci cunoştinţă cu un ofiţer şi ţi-aş prezenta o deşcă în uniforme numai petece. BENIUC, M. c. 1,39, cf DL, DM, DEX. + (Prin nord-vestul Munt.) Termen depreciativ pentru un tânăr lipsit de experienţă, nepriceput (2). Elică, deşcă, degeaba ne candosim; nu mai facem noi brânză din lapte de cuc. udrescu, gl. - PL: deşti şi deşce. - Din bg. #enico. DEŞCHEIĂ vb. I v. descheia. DEŞCHEIĂT, -Ă adj. v. descheiat. DEŞCHEREÂ s. f. v. teşcherea1. DEŞCHIĂ vb. I v. descheia. DEŞCHÎDE vb. III v. deschide. DEŞCHÎDERE s. f. v. deschidere. DEŞCHÎNGE vb. III v. descinge. DEŞCHIQLĂ vb. I. v. desciocăla. DEŞCHIOLÂT, -Ă adj. v. desciocălat. DEŞCHIOTORĂ vb. I. v. deschiotora. DEŞCHlS, -Ă adj. v. deschis. DEŞEGUBEŢ s. m. = şugubăţ (1). Cf. dhlr ii, 507. DEŞELĂ1 vb. I. T r a n z. (Complementul indică mai ales animale de tracţiune sau, p. e x t., oameni) A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea cu poveri sau prin eforturi prea mari ori cu lovituri puternice. Cf LB. Te dăşăl d’ei mai crâcnil RUSET, Z. 20/4, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Să ştii de la mine Că înşelătorii des sunt înşelaţi... Ba, zău, câteodată chiar şi dişelaţi. ALECSANDRI, T. 209..Cum te-apuci, lua-te-ar dracul, mânzul crud să mi-l deşeli? CONTEMPORANUL, III, 127, cf. DDRF. El apuc-un drug şi-ncepe a dişela măgarul SĂM. I, 351, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Dă piesa C-aid te zdrobesc .../ Dă-o-ncoace! Ş-acu du-te, ... şi-ţi vezi de treabă că te deşel, te schilodesc. REBREANU, NUV. 8. Ce rost şi-ar fi avut o burtă îmbuibată peste măsură, între hamalii ăştia deşălaţi de muncă? sahia, n. 43. A pornit-o în goană... Deşălase căluţul mic şi îl făcuse numai spumă. POPA, V. 324, cf. SCRIBAN, D. Marele nostru domnitor deşelase sumedenii de cai. arghezi, s. XI, 11. Deşelat de oboseală, el trebuia să renunţe, ib. C. J. 85, cf. DL, DM. Ţigăncile deşelate de corvoadă aprindeau focuri. BARBU, G.171. Dau drumu la douăzeci de trenuri pe zi, m-a deşelat acu. id. ib. 232, cf M. D. ENC., DEX. Apucă un par şi deşală vaca. SBIERA, P. 292. Că m-oiface c-o săcure, Şi-oi da de 5559 DEŞELA2 -726- DEŞERT1 te-oi dişăla. ŞEZ. IX, 163. El apuc-un drug şi-ncepe a dişela măgarul. I. CR. II, 172, com. din straja-vicovu de SUS, cf. CIAUŞANU, GL. ^ Ref 1. în spinare?... Poloboace de câte 60 vedre unul? Să ne deşelăm? ALECSANDRI, T. 441. ^ F i g. Cursă gătiră picioarelor mele, deşelară sufletul mieu (duşmanii). PSALT. HUR. 47v/25. - Prez. ind.: deşii. - Şi: (învechit) desşelâ (lb, PONTBRIANT, D.), (învechit şi regional) dăşălă, dişela, (regional) deşălâ, dişăla vb. I. - Pref. de- + şale. DEŞELA2 vb. I v. deşeua. DEŞELĂRE s.f Acţiunea de a (s e) d e ş e 1 a1 şi rezultatul ei; stare de oboseală generală cauzată de eforturi prea mari, extenuare, (învechit, rar) deşelătură (1); vătămare produsă prin lovituri puternice şi repetate. Aduna-voiu la ei reale şi săgeţile Meale le voiu săvârşi la ei... cu foame şi cu mâncare de pasări şi deşălare denapoi nevindecată. BIBLIA (1688), 15172, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ddrf. Printre boalele de care zace calul vom cita ... buba mânzului ... deşelare (când e beteag de şale). DAMÉ, T. 52, cf. bianu, d. s., resmeriţă, D. Deşelare [Titlu]. BUJOREAN, B. l. 91. -Pl.: deşelări. - Şi: (învechit) deşălare, desşelâre (PONTBRIANT, D.), desşălăre (costinescu) s. f. - V. deşela1. DEŞELAT1 s. n. Faptul de a (se) deşela1. Cf. costinescu, dl, m. d. enc. ^ L o c. a d v. Pe deşelate, pe deşelatele sau pe deşelatelea = fără şa, fară frâu. Aceşti doi ticăloşi, din butcă, din odihnă, Din aşternut cu puf... S-ajungă-o ce foc! călări pe deşelate. ZILOT, ap. hem, 633. Chiar împăratul umbla călări pă cai pă dăşelate, adică Jară şăi, Jară frâu şi Jară scări. GORJAN, H. II, 46/34, cf. costinescu. Cursele de cai pe deşelate. CARAGIALE, o. i, 261. Au văzut un băieţandru călare pe deşelate pe un căluşel. ISPIRESCU, U. 161. într-o goană nebună, pe deşelate bătând gonacii cu iataganele, un polc de călăreţi s-arată. DELAVRANCEA, S. 201. Măcelarii se întreceau cu orzarii pe căluşeii lor în buestru, geambaşii cu foştii militari în fuga mare şi cu zurbagiii pe deşelate. MARIAN, S. R. II, 82, cf. DDRF. Şaua-i de vină, boierule! ... Noi nu mai cădem de pe cal, căci călărim pe deşelatel SANDU-ALDEA, în SĂM. V, 11, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, resmeriţă, D., cade. Sărea în spinarea cailor şi-i călărea pe deşălatele. COCEA, S. I, 240. S-a dus la deal pe iapa lui pântecoasă, călărind pe deşelate, numai pe-o cergă miţoasă. SADOVEANU, O. X, 603. Toţi călăreţii gloată, sărind pe deşelate, S-au aruncat în urma-i cu bocete turbate. PILLAT, P. 22, cf. SCRIBAN, D. Am încălecat fiecare pe câte un cal, pe deşelate. STANCU, R. A. n, 62, cf. DL, DM, M. D. ENC. Unul din muscali a încălecat pe un cal pe deşelate. RĂDULESCU-CODIN, î. 301. - Şi: (învechit) deşălât, dăşelât s. n. - V. deşela1. DEŞELAT2, -Ă adj. (Despre animale, p. e x t., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; p. e x t. foarte obosit. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. în acel loc aduse un car greu încărcat Tras de un asin sarbăd şi şchiop şi deşălât CONV. LIT. III, 374. Măgarul ...a scăpat abia cu zile deşelat şi schilodit CONTEMPORANUL, 1,688, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. O cotigă, la care erau înhămate două gloabe deşălate, s-a oprit în mijlocul drumului. COCEA, s. 1,268, cf scriban, d. Seara cădeau frânţi, deşelaţi. TUDORAN, P. 53, cf DL, DM., DEX. ^ F i g. Nişte versuri ... seamănă a proză stricată, dezmăţată şi deşălată. HELIADE, o. I, 478. Tata Noe în luntrea-i deşălată, Plutea pe universul subt unde înecat. ALEXANDRESCU, 0.1,269. Pe două paturi vechi, deşelate, se vedeau... marginile cearceafurilor groase. V. rom. iulie 1953, 100. + (Despre spinarea oamenilor) Care este îndoit, vătămat, frânt din cauza unor eforturi prea mari sau a unor lovituri. S-a apucat de harţă cu poliţaii, până ce s-au pomenit vro câţiva cu capetele sparte şi cu spetele deşelate. LUC. II, 139. + (Despre oameni) Schilod (I), cocoşat. Cf LM, ALEXI, w., resmeriţă, D. O urma un fel de ţingău adus din spate şi cam deşelat, ...cu obrajii aprinşi de o roşeaţă nesănătoasă. M. I. caragiale, c. 20. A (Substantivat) L-a băgat acum la „ comperativă ”, parcă n-ar fi tot deşălatul ăla, zise femeia, preda, R. 205. Altul mi-am căpătat Mai voinic şi mai legat, Nu ca tine-un deşelat JARNÎK - BÂRSEANU, D. 235. ^ (Prin lărgirea sensului) Se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deşelat HOGAŞ, DR. I, 173. + (Despre oameni; p. e x t. despre animale) Care se leagănă când merge din cauza unei luxaţii, a coloanei vertebrale. Cf COSTINESCU. Raţă deşelată. zanne, p. i, 634. Omul deşelat merge strâmb şi greu se poate purta. BUJOREAN, B. L. 91. Aşa îmblă ca şi când ar fi deşelat Com. MARIAN. - PL: deşelaţi, -te. - Şi: desşelât, -ă (pontbriant, d.), deşălât, -ă adj. - V. deşela1. DEŞELÂT3, -Ă adj. v. deşeuat. DEŞELĂTURĂ s. f. 1. (învechit, rar) Deşelare. Cf. COSTINESCU. 2. (Regional) Cal bătrân, slab, neputincios; mârţoagă. Cf. DR. v, 104, SFC iv, 190. 3. (Regional) Casă ruinată, sărăcăcioasă (Bonţ -Gherla). Cf chest. n 50/345. - Pl.: deşelături. - Deşela1 + suf. -(ă)tură. DEŞENŢĂT, -Ă adj. v. deşănţat. DEŞERT1, -ŞĂRTĂ adj., s. n. 1.1. Adj. (Despre recipiente, încăperi, spaţii închise ete.; în opoziţie cu plin) Care e lipsit de conţinut, din care a fost scos conţinutul, care nu are nimic înăuntru; gol, deşertat2 (1). Apucându-l, pre el aruncară într-o fântână veache, carea era deşartă şi Jără apă. PALIA (1581), 153/3. Vrut-au atunce o samă de mazili să-i facă gâlceavă, să lege ştubeie deşerte. NECULCE, L. 302. Atât de tare în pământ au buşit, cât ...de foame, deşert coşul Lupului cu sunet au zăngănit CANTEMIR, 1.1. I, 98, cf. ANON. CAR. Şi-l bagă într-un buriu, lăsându-l deşărtu. MÂNCĂRILE, 107/10. Ţe-am trimis doauă racle deşarte să le umpli de haraciu. ALEXANDRIA (1794), 47/18. Săracii au pururea mâinile deşarte şi cu anevoie dobân- 5567 DEŞERT1 -727- DEŞERT1 dese ceaia ce poftesc, pilde, 80/11. Abia putea trage caii trăsurile deşarte. CHIRI AC, 38/8, cf. LB. Vaca nu pofteaşte, ba încă ureaşte mâncarea, măcar că-i iaste gura deşeartă. FRĂŢILĂ, s. î. 18/15. Aflară mormântul deşărt. MARCO VICI, D. 303/2. Stomahul lui cel de multă vreme deşărt începură a-l supăra. DRĂGHICI, R. 12/27. Stomahul să nu fie nici pre încărcat, darnici deşert ALBINEŢ, M. 165/6. Cu mătăciuna să se frece ştiuiul deşert MANOLACHE DRĂGHICI, I. 56/10. Să caute ... poloboace deşerte, buznea, p. V. 173/23. Nu vom ieşi de acasă cu stomahul dişărt. c. VÂRNAV, h. 96/1, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Se jacea nu departe de poştă o vale lungă şi răpede de nu putea nici carul deşert să coboare fără piedică. CONV. UT. I, 330. Privirea se îndestulează, dar stomahul rămâne deşert, alecsandri, o. P. 269. O supă de linte şi un loc de dormit între nişte ziduri deşerte şi umede. BOLINTINEANU, o. 297. Ulciorul răsturnat stă deşert EMINESCU, S. P. 318. Se întoarce Mara cu coşurile deşerte la casa ei. slavici, O. n, 4, cf. tdrg. O vistierie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. REBREANU, P. S. 98, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Eu vin ... Din lumea cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă. MINULESCU, VERS. 7. Servitorul aştepta ... ţinând paharul deşert pe tavă. C. PETRESCU, C. v. 129. Lăpta o stârpitură ce sugea ...un sân deşert. BRĂESCU, O. A. 1,243, cf. SCRIBAN, D. Un sarcofag antic ... e mult mai plin De tâlcuri, de istorie, când e deşert, blaga, poezii, 261, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ (Substantivat) Tot pe astă lume, tot, a deşert, răsună. CONTEMPORANUL, I, 35. (E x p r.) (Regional; în superstiţii) A ieşi (cuiva) cu deşert (sau cu deşertul) = a ieşi înaintea cuiva în mod accidental cu un vas gol, ceea ce constituie un semn neprielnic. De-ntâlneşte cu deşertul, i se face gol în inimă, de vede iepure îi rău. SEVASTOS, N. 50. Iaca vezi, de când sunt n-am crezut într-acestea: de mi-a ieşit cu plin ori cu deşert, ... n-am băgat în seamă. ap. DDRF, cf. TDRG. De-ţi iese înainte cu deşertul, îţi merge rău. GOROVEI, CR. 13, cf. DL. ^ F i g. înrima loru deşarta e. PSALT. HUR. 3v/22. Săturat-au suflet deşert Şi sufletul flămând împlu de dulceaţă. CORESI, PS. 302/6. S-au dus curcubeul şi încungiurândpământul, au venit deşert înapoi. ŢICHINDEAL, F. 436/15. Ş-auzi opera urlându-ţi în craniul deşert EMINESCU, S. P. 287. Era un suflet lacom de a se umplea şi se simţea totdeauna deşert. VLAHUŢĂ, S. A. n, 51. Mi l-a ucis! ... Oh! deşert va fi de-acuma sufletul ce-n mine port! DA VILA, V. V. 187. Era singur cuc, cu inima deşartă şi fără nicio nădejde. REBREANU, NUV. 107. Mă întorceam spre casă ... cu desagii înţelepciunii deşerţi pe umeri. COCEA, s. I, 221. V-aţi vândut darul ... Golind de taina mea pungile inimilor noastre deşarte. VOICULESCU, POEZII, II, 229. + (învechit; despre copaci) Scorburos (1). Trăiesc în soţietate pin copaci deşerţi sau borţoşi. J. CIHAC, I. N. 197/19. Un copac deşert văzuse şi din scorbură-i zburând gărgăuni. CONTEMPORANUL, 1,803, cf. DL, DM. + Care este gol în structura interioară. Coarnele ... sânt deşerte, colţurate ...şi întoarse în multe feliuri. j. CIHAC, I. N. 48/6. + (învechit) Vacant (1). Văzând că scaunul Moldovei e deşert, au adus pre un Petru ... şi l-au aşezat în scaun. ŞINCAI, HR. II, 247/27. De va fi deşert scaonul treace putearea la Capitulum al besearicei mitropoleşti cu aceaiaşi deatorie ca să pună vicariu. MAIOR, I. B. 254/7. 2. Adj. (Urmat de determinări introduse prin prep „de”) Care este lipsit decare este fără... O domnie deşartă de stăpâni. URECHE, L. 173. Niciunul nu se întorcea deşert de dorita mângâiere. ANTIM, p. 192. Cei ce vor să se dispu-teadze trebuie să fie deşerţi de toate turburările şi patimile. MICU, L. 201/14. Meşcioara acestora deşartă de toată desfătarea nici hrană nu are. MOLNAR, RET. 62/6. Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi? EMINESCU, 0.1,127. Cât timp nu vezi aieve tot ce seameni Şi ochii toţi de plâns n-or fi deşerţi. CERNA, P. 9. L-a primit cu ochii deşerţi de orice înţelegere. C. PETRESCU, A. 318. Câte-a pătimit el... căci îl vezi uscat ca o coamă şi deşert de putere. SADOVEANU, o. DC, 421. Cerul, ...ca şi nemărginirea, e deşert de sugestii practice. id. ib. 465. (Substantivat) O, nebunule şi deşertule de minte. Cantemir, ap. gcr I, 324/21. + (învechit; despre flori) Care este lipsit de posibilitatea de a fructifica, de a se înmulţi. Ceale bărbătuşe le numesc flori deşearte. ÎNV. POM. 33/8. (F i g.) Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus. EMINESCU, o. I, 221. Supt acel regim sobru florile deşerte ale tinerei şi neîncercatei Asociaţiuni ar fi făcut loc altorflori care să producă sâmburi de propăşire. id. G. P. 315. + F i g. (învechit, rar) Care este fără vină. Cantemir neuitându-se la blestemăţiile lor, i-au iertat, şi Brâncoveanul a rămas deşert ŞINCAI, HR. ni, 163/29. + F i g. (Rar; despre fizionomia oamenilor) Inexpresiv. îi întinse ... pruncul... cu faţa spintecată de zâmbetul lui deşert şi întunecat vinea, L. II, 154. Unii te voiau ca să se laude că tu ... Ai fi fotografia Chipului lor deşert flacăra, 1975, nr. 42,1. -f (învechit; despre arme de foc) Descărcat2 (2). Vineri ...au încărcat puştele cele deşerte. DRĂGHICI, r. 263/15. Pistoalele le aruncase în lături deşarte. pelimon, I. 229/21. + (învechit; despre oameni) Care este lipsit de bunuri materiale, lipsit de daruri, fără nimic; p. e x t. gol, sărac (3). Flămânzii împlu-i de dulceaţă şi bogaţii lasă-i deşerţi. CORESI, PS. 440/12. Gurile mişeilor m-au lăudat şi niciun sărac deşert n-au ieşit din casa mea. VARLAAM, C. 221. Nu poate nime să ucigăfurul când va fugi ...şi să va duce deşert PRAV. 121. Iară ei prinzând pre el bătură-l şi-l sloboziră deşărt N. TEST. (1648), 57r/3. De la mine să nu trimiţi pre el deşert, cu belşug să-l belşuguieşti pre el den oile toate. BIBLIA (1688), 1372/43.1-au întors îndărăt, la împăratul, deşerţi şi înfruntaţi. ANTIM, O. 296. Nu întoarce pre robii tăi deşărţi. MINEIUL (1776), 2072v/14. Ol lume... înşelătoare, cum înalţi pe om la slavă şi apoi-l laşi deşert. DIONISIE, C. 207. + (învechit, rar) Fără rezultat. Solia aceea s-au întors deşartă, şincai,hr.1,86/27. ^Loc. adv.(învechit)Cu deşert = fără reuşită. Şi aşea, cu deşert s-au întors la Suceavă. N. COSTIN, L. 427. Străbătu cele patru părţi ...şi se întoarse cu deşert. ISPIRESCU, L. 89. 3. S. n. F i g. Stare de tristeţe apăsătoare, de durere sufletească copleşitoare (adesea însoţită de sentimentul de însingurare). îmi voi cătaprin alta să împlinesc deşertul ce va lăsa ea în inima mea. PR. DRAM. 288. La sfârşitul tutulor acestora, vine deşertul ce-l simte în suflet... cel mai grozav şi cel mai desăvârşit. NEGULICI, E. I, 88/1. Vei simţi... mare deşert în suflet, căci amicul tău... îţi va lipsi. RUSSO, S. 199. Aducerea aminte a faptelor tale va fi pururea vie în sânurile noastre cele împlintate în durere sinceră pentru deşertul ce ni lasă a ta pierdere (a. 1858). 5567 DEŞERT1 -728- DEŞERT1 IORGA, s. D. XVIII, 29. Ai lăsat în mine deşertul cel mai profund. ALECSANDRI, POEZII, 392. Este totdeauna o simţire, nu de compătimire, dar de deşert sufletesc ... din faţa unui cadavru. EMINESCU, P. L. 224. 4. Adj. F i g. (Mai ales despre cuvinte, gânduri, manifestări omeneşti etc.) Care este lipsit de conţinut, de fond, de profunzime, de importanţă, iluzoriu, înşelător; care este lipsit de adevăr, de temei, neîntemeiat; care denotă lipsă de siguranţă, de statornicie (fiind supus vremelniciei), efemer, pieritor (4), trecător (III 2). Domnulu şti-va gândurile omerişti că-su deşerte. PSALT. HUR. S02/18. Aceluia iaste deşarrtă credinţa. COD. vor2. 343. Domnul şti cugetele oamerilor că sânt deşarte. PSALT. 196. Nu carea cumva să fiţi ispitiţi de ispititoriul ca lucrul nostru să fie deşert. CORESI, L. 477/1. Să ne depărtăm de clevete, de menciuni, de cuvente deşearte, de ocară. PRAV. LUCACI, 172. Această viaţă deşartă (a. 1610). GCR I, 44/11. Cuvente de pâră şi clevete să nu creadză, lucrure deşearte să nu asculte. EUSTRATIE, prav. 8. Tot cuvântul deşărt carele vor grăi oamenii da-vor de el samă. N. TEST. (1648), 16713. îmblă după minciuni deşarte (a. 1651). GCR 1,156/17. Am vădzut că... este o glogozală deşartă. M. COSTIN, O. 188. Deşertarea deşărtărilor şi toate sânt deşarte, id. ib. 319. Dzâse întru sine cel fără de minte într-a sa nebunie deşarte cuvinte. DOSOFTEI, PS. 40/4. Nu mă aflu scriitor de cuvinte deşarte, ce de drepte. N. COSTIN, LET. II, 94/20. Adevăr deşertu-i tot de pre pământ ... ca fumul trece de pre pământ. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. Multe cuvinte deşerte şi jară treabă grăie împotriva lui Antiohi-Vodă. NECULCE, L. 180. Toate ale lumii sânt deşerte şi bogăţiile, şi slavă. AX3NTE uricariul LET. n, 180/19. Aşteptarea cei curţi, vine înşălată de un dăşărt glas (a. 1694). FN 40. Să nu şezi să faci vorbe deşarte şi să grăieşti cuvinte proaste, iacov. SYN. 45712. Mii de dezmierdări deşarte (a. 1750). GCR n, 47/30. Amândoauă cererile sânt deşarte (a. 1785). IORGA, S. D. vn, 7. Atuncea înţălăsăi acum şi văzu că toate aceaste de aici pustii şi deşarte sânt varlaam - ioasaf, 10726. Nici au fost deşerte cuvintele craiului că... i-au bătut şi i-au strâns cu oştile. ŞINCAI, HR. I, 2/4. Va fi numai sunet deşert deaca acela cu carele vorbeşti nu înţeleage ce însemnează cuvântul MICU, L. 51/13. Vorbele ceale deşarte necinstesc înţelepciunea. PILDE, 26/10. Socotesc a fi ... sfintele învăţături ca neşte vorbe deşarte ale poeticilor. MOLNAR, RET. 57/2. Nu cumva prin veşti deşearte se întristează inima şi se înmicşorează coragia ostaşilor. D. SUP. 40/13. Botezul... ce se Jăcea ...cu turnarea apei pre capul celui ce se botează ... niciodată nu l-au lăpădat sf[â]nta besearică... deşert şiJară deputeare. MAIOR, I. B. 287/25. Indelungarea armistiţiului cu deşearte gândiri ... sau văzute inconvenienţii pentru ei era înnodate. MANIFEST (1813), 20/2. Prin fizică poate el ... din sholarii săi dezrădăcina şi surpa credinţa cea deşartă. MAN. ÎNV. 25/12. Pricinile ce fac sunt deşarte (a. 1820). DOC. EC. 374. El de deşearta sa nălucire se umflă şi foarte se bucură. teodorovici, M. 12/25. Să rămâie greşită şi deşartă părerea acelora şi să se arate ... că toate limbile sunt îndămânatece la toate ştiinţele, grigorie, L. 6/9, cf. LB. Vezi cât este de dăşartă şi crudă gonirea ta. HELIADE, o. I, 410. Ca să împrăştie mai mult o asemenea rătăcire, o însoţesc vicleneşte cu propuneri deşarte. MARCOVICI, D. 217/2. Asămine închipuiri fiind deşărte au trebuit... să se apuce de scos din corabie lucrurile cele mai trebuincioasă. drăghici, R. 231/22. A început a zice că fisiogno-mica ar fi o învăţătură deşartă. ALBINEŢ, M. 25/19. O nădejde deşartă veseleşte inima nebunului. BUZNEA, F. 16/26. Patriotismul nu este un cuvânt deşert (a. 1848). PLR I, 117. înţeleptul nu se ia niciodată după deşartelepăreri ale oamenilor I. POP. L. 181/7. Toate sânt deşarte Ale lumei... Câte timpul le împarte Unui ş-altui pre pământ PANN, P. v. ni, 152/21. Deşert e tot ce vede semeţul ochi supt soare, Şi nu e fericire deplină pre pământ MUREŞANU, P. 50/3. Sunt în această lume deşartă nenorociri care doboară pe omul cel mai tare. FILIMON, O. I, 204, cf COSTINESCU, LM. Această fericire o vedea ea că a fost deşartă, mille, V. P. 130, cf ddrf. El nu-şi bate capul cu frazele deşarte. SĂM. I, 122, cf ALEXI, W., ŞĂINEANU2. în ele împletit-au străbunii cucernici Credinţa visării deşarte. GOGA, POEZH, 44. Credinţele deşarte au Jăcut pe jucător să păstreze asupra lui cine ştie ce monedă găurită. ANGHEL - IOSIF, C. L. 44, cf TDRG, resmeriţă, D. Teama ...fu tot aşa deşartă ca nădejdea de a mă întoarce devreme acasă. M. I. caragiale, c. 97, cf. CADE. Aici... au cerutfiecărei nopţi ... cupa dezmierdărilor deşarte şi nesfârşit de scump plătite. GALACTION, o. 139. Eu sunt mai simplu şi mai puţin sclav al acestor forme deşarte. C. PETRESCU, C. V. 188. Câte practicăm noi întru această deşartă viaţă. SADOVEANU, O. XX, 211. Esenţialul este a munci ...şi a nu te lăsa îmbolnăvit de iluzii deşarte. CĂLINESCU, C. 0.135, cf DL, DM. Şi-mi strigaţi să las deoparte Reveriile deşarte. LABIŞ, P. 221. Averile... le-au risipit pe desjătări şi lucruri deşarte. magazin ist. 1968, nr. 2, 2, cf M. D. enc., DEX. Suntem sortiţi cooperării în acest spaţiu al Europei şi acest lucru poate să întărească joarte mult România şi Ungaria ..., în timp ce o confruntare deşartă ne-ar slăbi. RL 2005, nr. 4 778. ^ (Substantivat) Omul a deşertu asămănră-se. PSALT. HUR. 121713. Omul deşertului podobi-se. CORESI, PS. 389/11. Căce iubiţi deşarte Dumnedzău va să vă cearte. DOSOFTEI, PS. 18/11. Ai dezlegat din necuvântare pre cei ce cugeta ceale deşarte. MINEIUL (1776), 127vl/25. Obicinuitele lor codituri, bune cel mult numai pentru a umplea deşertul unor dezbateri parlamentare. NEGULICI, E. I, 125/2. Plini de indignare cu-a satirei oglindă Vor arăta deşertul sub masca lui râzindă? CONTEMPORANUL, 1,271. De mormânt se apropie, nemaiîngrijindu-se de cele deşarte, agîrbiceanu, s. 127. ^ (Adverbial) ,4 lor rost grăiia deşert PSALT. HUR. 121723. Deşert grăi cireş cătră soţul său. PSALT. 17. Deşert grăi... cătră soţul său. CORESI, PS. 25/11. Deşert cătr-aproape tot omul grăiaşte Şi cu-nşelăciune va de-l păgubeaşte. dosoftei, PS. 37/9. (Prin lărgirea sensului) Aşa-i deşert omul, ca o haină slabă Stricată de molii şi Jară de treabă. DOSOFTEI, ap. GCR I, 212/15. Somnul cel greu al trupului acestui deşărt. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/37. Deşert este Eder, când iară şi iarăpoftoreaşte... că românii aşa lesne fură învinşi. MAIOR, IST. 79/4. E x p r. A lua (sau, rar, a ţine) în (sau, învechit, rar pre) deşert = a nesocoti, a dispreţui, a batjocori. Numele Domnului Domnezeului tău în deşert să nu iai. PO 244/16. Ia numele Lui pre deşărt. biblia (1688), 1292/14. Să nu luom numele Domnului în deşărt. ANTIM, o. 33. Să nu iai numele D[oJmnului D[u Jmnezăului tău în deşărt. SLOV. 23727. Ne batem joc de credinţa strămoşilor, luăm în deşert instituţiunile ţării şi aşezămintele el SĂM. 1,18. Să nu luăm în deşert numele lui 5567 DEŞERT1 -729- DEŞERT1 Dumnezeu. SADOVEANU, o. XX, 11. Dacă trebuie luată onoarea totdeauna în deşert, excelenţă, făgăduiesc. ARGHEZI, S. XI, 56. M-ai auzit pe mine vreodată hulind, luând numele Domnului în deşert? călinescu, E. o. n, 239, cf. DL, DM. î-au luat pe toţi, spunând cei de la agie că îţi ţin numele în deşert barbu, princ. 265, cf. DEX. 5. Adj. Care este iară folos, fără (niciun) rost; inutil, zadarnic2 (1), (livresc) superfluu. Hotărârile lui DfuJmnezeu fac deşarte toate ceale mai frumoase meşteşuguri ale lumii. pilde, 12/1. Unde niciun lemn de ceale înalte nu mai creaşte, acolo prăsirea pomilor ar fi osteneală deşeartă. ÎNV. POM. 39/10. Toate pedeapsele care le punea pre dânşii era veache, osteneala lucratoriului ar fi deşartă. CULT. C. 20/18. Deşartă rugă! Minutele trec..., Vremea-mi scapă, s-a pierdut. HELIADE, o. I, 282. încercările depu-taţiunii ... de a mijloci celebrarea unui congres politic general au fost cu totul deşerte. BARIŢIU, P. A. m, 121. Deşeartă trudă! Nime n-a voitsă-i asculte, ca şi când n-ar fi zis dumnealor nimic. NEGRUZZI, s. 1,261. îndarn îmi este ruga, deşert al mieu suspini MUREŞANU, p. 40/7, cf. LM. Gândiri amare din pragul cu deşarte regrete al bătrâneţii. Caragiale, O. II, 161. Să sperăm însă că uneltirile lor deşerte vor fi! SBIERA, F. s. 418. Nime nu se gândea la deşerte elaborări de formule. IORGA, în plr li, 435. Griji amărâte, zbuciumări deşarte Vă las acum! IOSIF, v. 95. Vremea de încercări deşarte va ţinea mulţi ani. AGÎRBICEANU, a. 428. Ca o flacără stinsă de cenuşa rece a focului din noapte, m-am simţit sărman, alungat, deşart şi pustiit. M. eliade, o. I, 102. Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom, Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare, lesnea, vers. 38. îţi scriu sonete ... râvnă pitică şi deşartă. Când tu eşti întruparea celui mai pur sonet VOICULESCU, POEZII, II, 316. Trec nori după nori în veci călători Pe-ntinsele şesuri în zboruri deşarte. PILLAT, P. 8, cf. SCRIBAN, D. Orice încumetare nu rămâne deşartă, c. PETRESCU, A. R. 83, cf. dl, DM, M. D. ENC., DEX. ^ (Adverbial) Deşert ascunseră mie pagubă curseei sale. CORESI, PS. 86/8. Toate zilele vieţii meale am petrecut deşărt ... lucru sufletesc nice dinioară n-am jăcut (a. 1633). GCRI, 80/28. (Substantivat) Vei rămânea uimit de deşertul ce au asupra înţelesului vorbei „ a califica ” pe care o întrebuinţează necontenit brezoianu, 1.194/1. -O* L o c . a d v . în (sau, învechit, rar, întru) deşert = în mod inutil, zadarnic2 (2), degeaba (1); p. e x t. neîntemeiat, fără motiv. în deşert trudiră-se dziditorii. PSALT. HUR. 11274. Au pare-vă că în deşertu scriptură grăiaşte. COD. VOR. 128/3. în deşert am muncit CORESI, L. 443/15. De vom petrece viaţa noastră făcând celea ce nu iubeşte Dumnedzău, întru deşert ne trudim. VARLAAM, C. 376. De-i va fi dzis întru deşert acest cuvânt şi să va afla că iaste el vinovat ... să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 239. Bătrânii ...să vorovească cu sfaturi în deşert din toate laturi. DOSOFTEI, PS. 13/12. Ceia ce vorbesc cuvinte în deşert (a. 1691). GCR I, 293/19. în dăşărt lucrează chipul de oastea, turcul, măcar că tot fealiul de gătiri face (a. 1693). FN 19 .In deşărt a vărsa sânge este păcat IST. Ţ. R. 99. Firea ceva în zădar şi în deşert nu face. CANTEMIR, I. L I, 114. Puţină minte au arătat acel comendant: în deşert vor fi lucrările sale (a. 1703). FN 142. De nu va păzi Domnul cetatea, în deşert o păzesc păzitoriiANTIM, O. 161. Tot omul carele să mânie pre fratele lui în deşărt, vinovat iaste judecăţii. VARLAAM - IOASAF, 45v/19. în zadar (în deşărt) caut mângâiare afară de mine sau întru mine. EUSTATIEVICI, I. 54/9. Aceia păcătuiesc... carii... vorbesc rău şi în deşert. D. SUP. 29/23. In deşărt nu arată învăţătura sa. ŢICHINDEAL, A. M. 40/10. Aduce pre lucrătoriul de pământ, carele în deşert au lucrat... întru deznădăjduire. CULT. c. 5/5, cf. LB. Să fii destul de înţelept ca să nu vorbeşti niciodată în deşert pleşoianu, T. 1,154/20. Năzui pă la prieteni[i] săi ca să îl ajute, şi în deşert îi fu osteneala, cu toate că le făcuse destule bunătăţi. GORJAN, H. rv, 66/27. întrebuinţase mai multe mijloace împotriva lor, dar însă pururea în deşărt factor, m. 19/10, cf. valian, v., POLIZU. In deşert se învârtea în patul durerii. NEGRUZZI, s. I, 159. Răutăţile în lume Au mult încă a domni; în deşert cu-a tale glume Tu te cerci a le stârpi. SION, POEzn, 56/17, cf. pontbriant, D. S-a calculat că în fiecare bătălie ...se pierde în deşert aproape 1 500 de gloanţe. HASDEU, I. V. 76. Iată o întrebare la care cei mai mulţi erudiţi s-au încercat în deşert a răspunde, baronzi, L. 90. Eşti un om care nu întrebuinţează cuvintele în deşert. CARAGIALE, O. IU, 105. Am avut mai multe asemenea ocaziuni de a constata că n-am predicat în deşert MACEDONSKI, o. iv, 47, cf. ddrf, BARCIANU. Pentru ce... atâta sânge vărsat în deşert? SĂM. V, 221, cf. ALEXI, W. Şi flutură-n deşert în aer..., o nalbă ruptă. ANGHEL, î. G. 20, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Ana ... striga în deşert băiatul. moroianu, s. 101, cf. SCRIBAN, D. Cu ce te-ai ales? Cu mâhnirea că l-ai ucis în deşert ARGHEZI, s. vm, 34. Ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată? Ce lumină n-a fost în zadar cântată? BLAGA, POEZII, 127, cf. DL, DM. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deşert LABIŞ, P. 237, cf. M. D. ENC., DEX. în deşert se cercară ei să se strecoare, căci nu fu chip de mântuire. POPESCU, B. I, 89. 6. Adj. (Despre oameni şi despre manifestările lor) Care este înclinat spre deşertăciune (2); frivol, neserios, nestatornic (1), superficial (2); p. e x t. orgolios, înfumurat, vanitos. Ome deşarrte! COD. vor.2 348. E însă deşerţii fiii oamenilor, psalt. 117. Unii den soluneani deşerţi şi fără cinste îmbla răpind fraţii. CORESI, L. 484/9. Că acel ispolin al ceriului să aprinde cu dragoste cătră tine, deşarte oame! VARLAAM, ap. GCR I, 102/1. Cu argint sau cu aur v-aţi răscumpărat din cea deşartă viiaţă a noastră. ANTIM, 0.7. Mă izbăveaşte, Dfoapine, de gândurile ceale deşarte care mă spurcă. SLOV. 21v/3. Au mai fost alţi oameni în sat, ci nu i-au poftit, ştiindu-să deşerţi (a. 1817). IORGA, S. D. xn, 205. Cel dintâi care ieşi era un om bogat ...foarte deşărt, cu prea puţin curaj, neîndemânatec şi fără duh. CĂPĂŢINEANU, S. 94/2. El era ... deşert, fanatic şi neparolist. SĂULESCU, HR. I, 161/9. Nu trebuie să crezi cuvintele cele dulci ale prietenului celui deşărt la minte. BUZNEA, C. 56/4. Un duh deşărt este deschis la toate îndemnările, precum un munte gol răsună la orice zgomot CR (1836), 300Vl. Metislav mai mult deşert decât ambiţios, curând s-au împăcat cu Iaroslav. ASACHI, I. 20/1. El era imos..., flecar, deşert BREZOIANU, î. 39/24. Sefălea deşertul ungur, negruzzi, s. I, 117. Nu avem nici un motiv să credem că junii români să fie mai... deşerţi decât junii altor popoare. MAIORESCU, CRITICE, 104. S-a dat la lucruri deşerte şi s-a ales rea. MARIN, NU. 148. Sunt deşert, dar de deşertăciune niciodată n-am fost plin. DELAVRANCEA, O. n, 67. Sătul de a privi acea lume anostă şi deşartă mă hotărâsem tocmai să-mi aplec nasul în taler. M. I. caragiale, c. 45, cf. DL, DM. 5567 DEŞERT2 -730- DEŞERT2 H. 1. S. n. (învechit şi popular) Partea scobită a corpului (la om şi Ia animale), cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului. Şi-l lovi pre el... dennapoia suliţii lui în deşărt. BIBLIA (1688), 221V41. Era cu o fealegă de păr spartă şi foarte aspru înfăşurat de la deşărt pănă la genunchi. varlaam - ioasaf, 77712. Totdeauna mă apuc¡ă] în partea din stânga, în deşărt, aproape de spinări; pesemne la rărunchi (a. 1790). iorga, s. D. vm, 17. Leo poticnindu-se de lovirea cea în deşert... cade. BELDIMAN, N. P. I, 153. Când calul nu are poftă la mâncare şi are deşertul umflat ... să se facă doftorie. manolache DRĂGHICI, I. 44/19, cf. VALIAN, V. Semnele după care cunoaştem că copilul vine cu deşărtul sânt următoarele. MEŞT. MOŞ. 99/16. Daca deşertul este mai mult umflat, pufăit sau foarte scăzut şi supt, nu mai e nicio îndoială că sânt foarte bolnave. HUBOGI, î. 58/24, cf. POL3ZU, COSTINESCU, DDRF, DAMÉ, T. 32. Vătămătura se mai tămăduieşte puindu-şi omul paharul într-un deşert (sub coaste). N. LEON, MED. 152. înfigându-şi pintenii-n de-şerturile calului, iscoada piere-n întunerec. SĂM. II, 20. Căluţul sta afară în viscol. Din pricina deşerturilor goale, şoldurile păreau ieşite afară, ascuţite, sandu-aldea, U. p. 62, cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade. întorcând baltagul, omul s-a opintit cu el în deşertul calului, împingându-l în râpă. sadoveanu, o. x, 657, cf. scriban, d., dl, dm, dex, şez. m, 203. Şoldurâle [vacilor] sunt ieşite afară şi deşerturile adâncite înlauntru pop., ap. TDRG, com. din ZAGRA - NĂSĂUD. Rău mă doare capu-n piept, Şi inima-ntr-on deşert, bîrlea, L. P. M. n, 128. l-a dat una în dişărt de a căzut jos. CV 1950, nr. 4, 43, cf. alr i 1 085, alr n/i h 61, a 117,22,23,24,26, 35, v 14,15, vi 16,22. + (învechit) Cavitate. înlăuntru în pământ să află multe deşerturi largi tocmai ca nişte hrube. DRĂGHICI, R. 113/6. în deşertul crierilor să află crierii, formându-să din măduva spinărei. J. CIHAC, I. N. 7/13. Vrednice de însămnat pentru zburat sânt deşerturile dinlăuntru, în care să strânge aer. id. ib. 70/4. 2. S. n. pl. (Regional; în forma deşărturî) Măruntaie (11). Mă taie cu cuţitele în deşărturî AGÎRBICEANU, S. 516. -PL: deşerţi, -şarte şi (învechit şi regional, n.) deşerturi, (regional, n.) deşerte (alri 1 085/280,283,590, 954). - Şi: (învechit şi regional) dişărt, -ă, (învechit) deşărt, -ă adj., s. n., (învechit) dăşart, -ă, dăşârt, -ă adj. - Lat. desertus, -a, -iun. DEŞERT2, -ŞÂRTĂ s. n., adj. 1. S. n. Regiune sălbatică (lipsită de vegetaţie şi) nepopulată de oameni; s p e c . întindere vastă şi plană de teren, lipsită de vegetaţie şi de populaţie, acoperită cu nisip; pustiu (11), pustietate (1), (rar) pustiire (2), (învechit) pustiiciune (2), (regional) puestişag (1). Cf. lm. Trecând prin deşerturile Cârgâjilor, dincolo de munţii Ural. AR (1829), 167Vl. Doma lui San-Petru, o săgeată gotică, Piramidele în deşert ne răpesc sufletul. HELIADE, O. n, 141. Acesta cu ale sale oarde se întinse preste dişertul cel mare între sânul Persic şi Marea Roşie. SĂUUESCU, hr. n, 360/24. Unele ţeri pătimesc prin intrarea din timp în timp a vânturilor vătămătoare; aşa... deşertele arabice şi siriceprin samun. FABIAN-BOB, 35/8. Deşerturile sau pustiile cu pământ neroditoriu, petros, arinosşi lipsite de apă. RUS, 1.1,41/22. Picioarele ... cămilei sânt potrivite cu firea ei a trăi şi a umbla pe pământul nisipos al deşerturilor (pustiiurilor). BARASCH, M. I, 54/16. Persecuţiunele ... îndeamnă pe mulţi din cristiani a căuta azil în dezertele arzătoare ale Libiei FELIMON, o. n, 122, cf. COSTINESCU. Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine. EMINESCU, O. I, 45. Această apariţie era ca steaua ce răsare rătăcitului într-un deşert. SĂM. n, 254, cf. SCRIBAN, D. Vânturile săci şi fierbinţi ... în iuliu ... părăsesc stepele şi deşerturile. hogaş, DR. I, 30, cf. resmeriţă, D. Leii marelui deşert. VOICULESCU POEZII, II, 92. Regiuni întregi ...să devie deşerturi dezolate, sadoveanu, o. xx, 221, cf. scriban, d. Au pătruns peste Munţii Stâncoşi şi deşerturile Arizonei. ralea, 0.75. Loessul este o rocă eoliană, formată din pulberea deşerturilor. AGROTEHNICA, I, 287. Piramidele deşertului. BENIUC, M. C. I, 322. Un chip întunecat, ca şi cum ar fi fost ars de suflul deşerturilor. VINEA, L. I, 100. Au răbdat de sete ca nişte cămile în deşert. TUDORAN, P. 550, cf. DL, DM. Atâţia ani legaţi în şir - cămile Mânate, prin deşerturi, către oază,... M-au dus între cocoaşe. BRAD, o. 152, cf. DER, dn2, M. D. enc., dex. S-a conturat o pată care reproducea precis conturul Africii, cu deşerturile şi fluviile principale. CĂRTĂRESCU, N. 35. ^ F i g. Viaţa amărâtă un deşert e plin de nori (a. 1842). iorga, c. i. i, 61. Fără tine lumea ar fi un dezert pentru mine. filimon, O. I, 344. Culturile germane, care se desfăşoară într-o devenire naivă, sunt anulate de o vastitate, care nu e decât un deşert al spiritului, căci ştiinţă, artă, religie se amestecă în excesul unei sinteze artificiale, cioran, r. 158. Pretindea să înfăţişeze pe poet cu ochii plecaţi, cu mâna stângă la frunte şi cu dreapta întinsă în acel deşert al amărăciunii. sadoveanu, O. XX, 276. E vorba ...de deşertul Kades în care poporul ales a poposit în timpul pribegiei. BRĂTIANU, T. 21. O oaza de catifea, de cristal şi de palisandru în deşertul de asfalt al Bucureştilor. VINEA, L. 1,143. Micene este un deşert de piatră, ars de soare. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3,93. Ştiinţa este o parte decisivă din istoria uitării fiinţei şi, în fond, noi rătăcim în miezul chestiunii privitoare la creşterea nemăsurată a deşertului. PATAPIEVICI, C. L. 372. Aşezate în plin deşert, sunt ţinta predilectă pentru bulgari. rl 2005, nr. 4 539. 2. Adj. (Despre locuri, ţinuturi) Care se află în stare sălbatică, (fără vegetaţie) şi nepopulat; s p e c. care formează un deşert2 (1); pustiu (12). O părticică de pământ deşert (sec, gol) au fost plata sârguinţelor a heroilor celor ostăşeşti CULT. C. 9/16. Fatala navă se apropie de un ţărm dezert. pâcleanu, I. n, 57/29, cf. pontbriant, d. Pământurile ... dentru-ntâi le-au fost acordate ... din partea domniei ca locuri deşarte şi fără valoare, pentru a le coloniza cu oameni şi a le da astfel o utilitate. HASDEU, I. V. 42. In lung şi în lat e o pustie deşartă, închisă din toate părţile între valuri de apă. SLAVICI, O. I, 268. Misterios şi înfiorător este acest abis deşert şi rece, cu gura lui căscată de 50 metri. CONV. LIT. XX, 834, cf. CADE. Dealurile-au împietrit deşarte ca nişte păsări cenuşii şi moarte căzute-ntr-o celestă vânătoare. BOTEZ, P. 0.36, cf. DL, DM, M. D. enc., dex. ^Loc. adj. (învechit, rar) în deşert = pustiu (11). E pământul era pustiiu şi în deşert. PO 12/8. 3. Adj. (Despre aşezări omeneşti, despre locuinţe etc. sau despre locuri, de obicei, populate; adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) în care nu (mai) sunt oameni (sau alte fiinţe); nelocuit, nepopulat; care este foarte puţin locuit; p . e x t. lipsit de zgomot, de agitaţie, de viaţă; pustiu (14); (învechit) deşertat (2). Au trimis pre neştine ...să cerceteze întărit este Bălgradul cu ostaşi au 5568 DEŞERT2 -731- DEŞERTA nu? Carele întumându-se i-au spus că este deşert, şincai, HR. II, 275/32. Fug... la Moldova, la Ţeara Muntenească şi aşa rămânând moşiile ceale domneşti deşearte. MAIOR, I. B. 272/2. Se vădeaşte fără fundament şi de minciună a fi acelora păreare, carii zic cum că ... Dachia de tot au ramas deşartă de romani T. AARON, s. A. 38/15. Desfătatele locuri ale acestei ţeri rămânând acum mai cu totul deşerte de locuitori, românii...au început a ieşi iarăşi la şesuri. IST. M. 33/26. Bathori şi soţii săi... aflară oraşul deşert de locuitori. BĂLCESCU, M. v. 182, cf. POLIZU. Nu că e deşărt pământul de tot de locuitori. ALEXANDRESCU, O. I, 188. Deşarta casă Dintr-odată-mi pare plină. EMINESCU, O. i, 9. Acum şcoala este iar deşartă, caragiale, o. 1,25. Peronul era însă deşert. MILLE, V. P. 139, cf. ALEXI, W., şăineanu2 Aceeaşi spaimăintrând în odăile deşarte, îi făcu inima să bată pripit. ANGHEL - iosif, c. L. 16. Piaţa era aproape deşartă. agîRBICEANU, a. 93. Să-mi spui în lume cine a murit ... De au rămas pădurile deşarte. BOTEZ, P. O. 40. E atâta de trist ...Pe cerdacul deşert. voiculescu, poezii, i, 117. Din internatul deşert... Trestie a fost alungat. ARGHEZI, s. XI, 92. Suiau acum pe lângă zidul vechiului Arsenal, treceau pe lângă gheretele lui deşerte. VINEA, L. II, 162, cf. DL, DM. Limonţeriile erau deşerte şi în geamuri juca musca. BARBU, PRINC. 123, cf. M. D. ENC., DEX. Au rămas toată casa deşartă de oaspeţi. SBIERA, P. 202. > (Prin lărgirea sensului) Gazeta ... împlineşte un loc ... ce trebuia să urmeze în acel spaţiu atât de mare şi deşert ce era între învăţaţi şi lumea cealaltă. HELIADE, în PLR1,42. Credem că putem încerca să obţinem un loc care este deşert între cei ce au lucrat... în via României (a. 1861). PLRI, 193. Ochiul nostru înota în văzduhul deşert de sub picioarele noastre, hogaş, DR. I, 21. Aceste clopote... dau... sentimentul întinderii deşerte şi melancolia depărtărilor. IBRĂILEANU, S. 22. Ii înşiră impresii din drumul lui în munţi, ... între piscuri şi culmi de brădet, ... lipsite de măreţia sălbăticiilor deşerte. SADOVEANU, O. DC, 141. ^ F i g. Institutele noastre de cultură ...se ridică ... pre locurile mai nainte deşerte (a. 1868). PLRI, 287. Fără tine, viaţa mi-i Deşartă ca un ţărm de mare. IOSIF, V. 153. Măreţele-ncăperi ... stau deşarte-n mine. VOICULESCU, POEZII, II, 269. Pentru mine nu există în lumea asta deşartă decât un om. DEMETRIUS, A. 303. + (Despre străzi, drumuri etc.) Care este fară trecători; necirculat. în acest timp se văd uliţele mai deşerte. RUS. I. I, 150/1. Stradele cele strâmte erau mai deşerte. EMINESCU, P. L. 222. îmbiau fără ţel pe uliţele deşerte. CONTEMPORANUL, V, 265. Mai rătăcesc ... pe-aleele deşarte. ANGHEL, î. G. 26. Lunga tovărăşie din ziua asta, singuri pe... drumurile deşarte. IBRĂILEANU, A. 84. Străzile-s deşarte. BACOVIA, O. 29. Uliţa nefiresc de deşartă ca într-un vis rău. C. PETRESCU, A. R. 62. 4. S. n. (Astăzi rar) Spaţiu liber, neocupat de cineva sau de ceva. Ai mei ochi pretutindeni deşărtul ar privi. HELIADE, O. 1,76. în urmare aţi cerut un agiutoriu de recruţi spre a împlini deşerturile acelea mari pricinuite în armia ungurească. AR (1830), 4251/41. Cu cine se înlocuia deşertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? negruzzi, s. 1,345. Ţipirigul natural ...să găseşte ... prin deşerturile lavei lângă Etna şi Vezuv. J. CIHAC, I. N. 390/11. Au favorizat aşezarea Unor colonii germane... chemându-le în deşertul de la Sibiiu. FM (1843), 58 Vi. Toată firea... lucrează zi şi noapte sporind cătră înmulţire Că deşertul nu se vede de atâta îndesire. CONACHI, P. 270. Ce netedă câmpiei Cum ochiul se uimeşte! Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti! ALEXANDRESCU, o. I, 117. Ambiţia ... Ni-arat-acum în mână deşerturi mari de loc. ALECSANDRI, POEZII, 387, cf. PONTBRIANT, D. începu să deie în dreapta şi în stânga lovituri groaznice, întovărăşite de moarte şi care făceau deşert împrejurul lui. G ANE, N. I, 210. La şuierul celei dintăi săgeţi, toţi cerbii îşi întumară capetele. Se făcură deşerturi în grămadă. CONTEMPORANUL, VII2, 144. Mi se părea că pământul se scurge în haos şi că un nemărginit deşert se deschide sub mine. hogaş, dr. I, 61, cf. DL, DM, M. D. enc., DEX. ^Loc. a d v. în deşert = a) în gol, fară a vedea nimic. Se uita în deşert lung şi pierdut. G ANE, N. III, 42. Sta ... la fereastră, cu ochii pierduţi şi adânciţi în deşert VLAHUŢĂ, O. A. ffl, 79. Ochii ...nu mai priveau nimic, se pierdeau în deşert MILLE, V. P. 132. Cu ochii umezi şi pierduţi în deşert... avu o clipă de încremenire. HOGAŞ, M. N. 26, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex; b) fără a nimeri ţinta, în gol. îmi părea rău de câte ori plumbul meu mergea în deşert G ANE, N. n, 104. Loviturile lui mergeau foarte rar în deşert sadoveanu, o. XX, 212; c) zadarnic2 (2). In deşărt merg nişte tocmeale, care părea a fi aşăzate (a. 1701). fn 97. -PL: deşerturi şi (învechit) deşerte. - Şi: (învechit) deşart, -ă s. n., adj., dezért, -ă s. n., adj., (învechit, rar) dişărt s. n. - Din lat. desertum, fr. désert. DEŞÉRT3 s. n. v. desert1. DEŞERTA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică recipiente, saci etc.) A face să rămână deşert (11); a lăsa gol prin scoaterea totală sau parţială a conţinutului (de obicei prin răsturnare); a goli. Când iară sacii-şi deşertară, toţi aflară cineş cu legăturile lor de bani în sacii săi. PO 150/3. Dumnealui ...au spus că nu poate să dea poruncă ca să dăşarte sacii cu făină (a. 1809). doc. ec. 80, cf. LB, VALIAN, V. După ce luară lagumurile, să puseră turcii într-acea zi de le deşertară. ARHIVA R. II, 125/12. La bulucuri deşertăm deodată paharul, pentru ca să nu se răsufle apa. FĂTU, D. 122, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. le-ţi un poloboc... N-am găsit deşerte şi... vă rog să deşertaţi vreumd pentru mine. CONTEMPORANUL, I, 111. Lică desfăcu şerparul de la brâu, plin de bani şi-l deşertă pe masă. SLAVICI, 0.1,180. Punga şi-o deşartă în slabele lor mâni. MILLE, V. P. 94, cf. DDRF, TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Deşartă blidul goni cânii să nu mănânce porţia galiţelor. REBREANU, R. I, 152. Văzu un sac de pânză albă plin cu lână. II deşertă. VISSARION, B. 148. Se bucură că au uşurat portmoneul vecinilor ori se umplu de venin că şi l-au deşertat pe al lor. SADOVEANU, o. IX, 352, cf. SCRIBAN, D. Deşerta în calea lor tolba cu vânat, bucată cu bucată. VINEA, L. II, 80, cf. DL. Deşertă sacul cu faină în hambar. PREDA, M. 381, cf. DM. Sosi şi Oacă cu un bidon plin, deşertându-l în ceaun. BARBU, G. 56, cf. M. D. ENC., DEX. Disagii... i-au deşertat pe masă. SBIERA, P. 32. Pe mocan de-l întâlneam, Mâna-n chimir că-i băgăm, Jumatate-l deşărtam. balade, II, 428. -y- R e f L p a s. Lipsească masa ta, deşarte-ţi-se punga şi atunci nu te vor cunoaşte. BUZNEA, c. 37/8. Se opriră din ţopăit ca să se mai deşerte câteva coşuri de struguri. CAMIL PETRESCU, O. II, 295. ^ R e f 1. Un zvon de ape 5570 DEŞERTA -732- DEŞERTA curgătoare, în apartament, departe. Se deşerta cu vuiet o baie. vinea, L. i, 295. ^ T r a n z. şi refl. (Prin analogie) Maţile deşartă singele. veisa, i. 24/17. Stomahuî său deşărtându-să, l-am îndemnat a merge iarăşi ...să caute stridii. DRĂGHICI, R. 49/24. Să puie mâna ei pă pântecile femei¡j] ca să caute de s-au deşărtat bine pântecile. meşt. moş. 39/21. Să puie pe femeie des să deşarte udul. id. ib. 60/17. Nu va trece 24 de ceasuri şi udma se va sparge şi se va deşerta de puroi. BUJOREAN, B. L. 279. ^ (Prin lărgirea sensului) Te poftim pe dumfneata] ca să le deşărţi [casele] de calabalâc ce va fi într-însele (a. 1787). IORGA, S. D. XII, 111. Odaia cea verde este plină de mere ... Nu este trebuinţă să o deşărţi. KOTZEBUE, N. 14r/28. Aceia au deşărtat bisericile de cele sfinte ca să jărtfească demonilor într-însele. CĂPĂŢINEANU, m. r. 221/6. Inşii meşteri strâng roze..., le deşartă De tot ce au în ele. voiculescu, poezii, ii, 273. (Refl.) De se deşeartă oarecarea parte a lemnului de umezeale, e sămn că iaste în pieire. ÎNV. POM. 26/16. Jgheaburile mici cu apă din cutele basmalei se deşeartă. BĂNULESCU, I. 14. ^ Tranz. şi r e f 1. F i g. Ca să-şi deşerte inima...prinse a-i istorisi la nimereală, fel de fel de amănunte din viaţa ei. rebreanu, P. s. 162.Apoi, ca şi cum, într-o fracţiune de clipă s-arfi frânt şi desfăcut, se deşertă de toată mânia şi căzu slab în iarbă. SADOVEANU, O. IX, 148. Deşertat... [de iluzii] având conştiinţa zădărniciei, individul trebide ...să se spânzure, id. ib. xx, 51.^Expr. A deşerta sacul = a spune tot ce ştii. Deşertaţi-vă sacul cu veşti şi poveşti până ce mă-ntorc eu. sadoveanu, o. xvn, 276, cf. dl, dm. Şi-a deşertat mai departe sacul cu noutăţi. LĂNCRĂNJAN, c. II, 57. Pavel simţind că avea cui să-i deşerte sacul în seara aceea, făcuse un semn şefului de sală şi mai comandase un şvarţ. BARBU, I. 306, cf. M. D. ENC., DEX. + (Complementul indică vehicule de transport) A da jos încărcătura; a descărca (1). Cf. polizu. Umbrele oamenilor, ale minerilor care deşartă la gura tunelului vagoneţii încărcaţi cu minereu, flacăra, 1975, nr. 12, 7. ^ R e fi. pas. Trei camioane s-au deşertat la rampă. BARBU, G. 272. + T r a n z. şi r e f 1. A (se) declanşa (2). După ce ş-au deşărtat armile ...au luat de goană pe o mulţime de fugari. DRĂGHICI, R. 263/22. Deşertară mai multe salve de artilerie spre semn de bucurie. BĂLCESCU, M. v. 405. ^ R e f 1. p a s. Cum s-au deşertatsâneţele... s-au întors o samă de căpetenii. M. COSTIN, o. 200. + Refl. (învechit) A se lepăda de ..., a se dezbăra (de un obicei urât), a renunţa la ceva rău. Deşertaţi-vă şi vă preceapeţi că eu-s Dumnezeul lui Iacov. psalt. hur. 39v/12. Toţi dentr-aceale vreri reale să ne deşertăm ...şi să ne împlem de toate cugetele cealea bunele. CORESI, EV. 123. Deşertaţi-vă şi înţeleageţi că eu sânt Dumnezeu, id. PS. 122/10. +■ R e f L (Rar) A mărturisi (5). Un autor câteodată, plin d-un plan ce şi-a făcut, Până când nu se deşartă, nu vedem că a tăcut, heliade, o. i, 119. + (Regional) A deretica (Petrila). Cf. a iii 17. + A b s o 1. (învechit; rar) A dărâma (2). Pomeneaşte, Doamne, fiii Edomului în zioa Ierusalimului, ce ziseră: deşertaţi până la urziturile ei. CORESI, PS. 375/10. 2. (Complementul indică lichide, p. ext, materii granulare, pulverulente etc.) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc.; a scoate de acolo unde se află; a trece dintr-un recipient în altul. Un sac de ordzu da pe dzi unui cal, şi cât nu pute să mănânce un cal într-o dzi îl deşerta din traişte. NECULCE, L. 57. Am mai deşărtat noi vinul din fedeleş. SĂM. II, 455. Deşertă laptele în oalele de prins. SANDU-ALDEA, D. N. 224. Stătea cu capul gol ca un vas din care ai deşertat apa. AGÎRBICEANU, s. 304. A deşertat în căldare zerul. LUNGIANU, CL. 106, cf. RESMERIŢĂ, D. Să deşerţi acolo grâul şi să te întorci la car cu sacul gol. STANCU, M. I. 237. O sticlă de-o jumătate de litru, din care femeia deşertă rachiu în două păhăruţe, v. rom. martie 1956,128, cf. dl, dm, m. d. enc., dex., alrsn v h 1 325. ^ Ab sol. Pune un tacâm încă şi du-te să spui bucătăresei să deşarte, abeţedar, 762/7. ^ R e f 1. pas. Divanului alt mijloc nu-i mai rămâne şi nici poate a fi dăstoinic ...a să dăşărta făina din saci (a. 1809). DOC. EC. 80. Apa caldă se deşartă şi se pune în locul ei apă rece. marin, PR. I, 32/30. Laptele muls ... se deşartă în o putină de brad. păcală, M. R. 296. Se deşartă [apa] şi se storc bine florile, voiculescu, L. 265. ^ (Prin lărgirea sensului) Vagoanele începură să deşerteze pe uşile deschise lumea grăbită. AGÎRBICEANU, L. t. 88. Deşertă unul câte unul ... pachetele din braţul băiatului. C. PETRESCU, î. n, 170. (Refl. pas.) Câţi bani s-au deşertat din lăzile bogaţilor (a. 1819). URICARIUL, vn, 76. Proviantul cetăţii repede se dişertă. FM (1843), 3322/18. -y* F i g. Gândul despre Dumnezeu fără simţire, se cheamă a deşerta numele Domnului. PETROVICI, P. 164/4. Acum voia asupra-i c-o ploaie de cuvinte Să deşerteze aprig furtuna ei din minte. CONV. LIT. IV, 105. Mult venin am adunat eu..., dar tot numai în mine l-am deşertat. SLAVICI, O. I, 179. Cercaţi să deşărtaţi în proză cuprinsul versurilor. SĂM. I, 32. Norodul se răstoarnă crunt peste noi şi vine Noianul de omături pe inimi să-şi deşarte. VOICULESCU, poezh, n, 334. (Refl.) Simţi că din suflet i s-au deşertat brusc împăcarea şi liniştea, rebreanu, p. S. 207. + (Complementul indică conţinutul lichid al unui pahar, al unei sticle etc.) A bea (până la ultima picătură); a da pe gât, a da peste cap. Cup-a deşertat-o singur c~otrava ce i-am gătit. HELIADE, O. I, 457, cf. POLIZU. Urmând sfatului dat, deşertă plosca. NEGRUZZI, S. I, 245. Cupa de aur ce strebunii acestora o deşărta în veselia lor că au gonit pe inemic... aci era prefăcută într-o simplă cană de pământ. PEliMON, I. 103/11, cf. pontbriant, d. Leonardo ciocni şi deşertă paharul deodată. CONV. LIT. I, 171. El... deşerţa câte o cupă de vin ...în onorul fiecărui fulger. ALECSANDRI, O. P. 300. Gustară, găsiră vinul delicios şi cu încetul deşertară paharele. BOLINTINEANU, O. 436. Deşertarăm veseli butelca de vin. ODOBESCU, s. III, 252. Bărdaca asta ...s-o deşerţi în cinstea... mea. CARAGIALE, O. n, 261. în sănătatea voastră ... astă cupă deşert. MACEDONSKI, O. IV, 20. Animaţia creştea, cu cât deşertau mai mult păhărele. AGÎRBICEANU, L. T. 63. Deşeartă pe rând câte o înghiţitură din sticla cu spirt C. PETRESCU, S. 199. Cinstiţilor fraţi, să deşărtaţi încă o cupă de vin italienesc. SADOVEANU, O. XI, 18. Mai nu se atingea de bucate şi deşerta cupă după cupă. VINEA, L. I, 30. Tot deşertând stacane cu vin, nici nu băgară de seamă ... căderea amurgului. TUDORAN, P. 32, cf. DM, DEX. ^ A b s o 1. Ciocni, deşertă şi bătu în retragere. VINEA, L. II, 254. ^ R e f 1. pas. Vinul începu a se deşerta de prin pahare, gane, N. 1,67. Sticlele de vin se deşertară în două rânduri. AGÎRBICEANU, A. 354. Paharele se umpleau şi se deşertau cu o iuţeală de necrezut HOGAŞ, DR. n, 32. *£■ F i g. Visuri îmi părură toate, cup-amară am deşertat 5570 DEŞERTA -733- DEŞERTARE PELIMON, S. 3/4. Ea... venea dintr-o ţară în carefemeia nu a deşertat până la drojdii cupa desfrânării FILIMON, o. I, 385, Voi să caut nemurirea Deşertând cupa d-amor. CONV. lit. 1,102. (R e f 1. pa s.) Pahand cel dulce al amăgirilor s-a deşărtat pentru voi. marcovici, C. 23/8. + R e f 1. (învechit; despre râuri, fluvii etc.) A se vărsa (5). Aceste râuri toate să deşartă în Po. AMFILOHIE, G. 129/14. Râuri nenumărate, care se pogoară din munţii Carpathului să deşartă în Dunăre. OBLĂDUIRE, 29/1. Ebru,... una dintre apele Ispaniei mai mari ...se deşartă în mare. RUS. I. I, 141/23. ^ (Prin analogie) Din 4 vine se deşartă sângele din pulmoni în inima cea stângă. CARCALECHI, 68/23. + (învechit) A pune la dispoziţie. Toată avuţia o aţi deşertat săracilor. MINEIUL(1776), 129rl/8. Ce-aţifăcut cu ceea ce v-am deşertat din cămările doamnei? sadoveanu, o. X, 358. + A face să nu mai existe. Curăţenia spală, şi curăţă, şi deşartă balile, veninul, piscupescu, o. x, 358. (Refl. pa s.) în locul de unde porneşte s-au întreprins lucrări, se secătuiesc bălţi, se deşartă noroaie, sadoveanu, O. DC, 301. 3. (învechit; complementul indică aşezări omeneşti, locuinţe, artere de circulaţie, locuri de obicei populate) A părăsi (2). Cuvioase igumene, ...să dăşărţi hanul mănăstirii, unde să află lucrând meşterii (a. 1818). DOC. EC. 407. înspăimântaţi cu apropierea armiei, ar hotărî ... să-şi părăsească lăcuinţele, deşertând satele şi oraşele. AR (1829), 74/14. Vor urma şi grecii pildei date de cătră Poartă ca în pripă se deşerte locurile cuprinse peste însemnatele lor hotară. ib. (1830), 136742. Trupele sale vor deşărta partea împărăţiei Otomane care trebuie a se întoarce sultanului la încheierea păcii. id. (1833), 182/7. Abia deşertară turcii prinţipatul şi era aproape a-şi pierde scaunul. F. AARON, i. II, 25/17. Oştirile noastre au deşărtat Ancona. CR (1838), 402/17, cf. valian, v. Mulţimea resboaelor ce au purtat până acum... i-a nevoit a se trage cea mai mare parte spre Nistru şi Don ... deşărtândpământul Moldavei. IST. M. 33/23. Comandanţii somau pe popor ca să deşerte stradele, căci în caz de neascultare vor fi siliţi a comanda foc. bariţiu, P. A. II, 13, cf. POLIZU. Arnăuţii deşertau lagărul şi se formau în bande de tâlhari. GHICA, s. 105. Logofătul... ruga pe mulţime cu lacrimi ca să deşerte casa. SION, P. 220, cf. PONTBRIANT, D. Anul viitor va trebui să fie deşertată ţara. MAIORESCU, D. II, 192, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D. Fără îndoială, niciodată românii n-au deşertat Dacia, sadoveanu, o. XX, 383, cf. DL, DM. Deşertară resturile oraşului. BARBU, G. 59, cf. DEX. + (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A curăţa, a goli. Au purces spre Ţara Leşască cu toată oastea lui, ...la cetatea Polono de au deşertat-o de oastea moschicească. NECULCE, L. 255. Să meargă să deşerte cetatea Cameniţei de toate câte se vor afla acolo a turcilor, puşce şi alte. MUŞTE, LET2. m, 27. Numai de bărbaţi fu deşertată Dachia prin răsboiu ce a avut Decheval cu romanii MAIOR, S. I, 107. Deşertară Dacia de lăcuitori. F. AARON, i. I, 7/26. Sânt acelea înfloritoare ţinuturi mai cu totul deşărtate de oameni. FM (1843), 2122/28. Pământul Daciei deşărtat de lăcuitori cu prilejul resboiului IST. M. 7/22. Dacia în vremea luiAurelian a fost cu totul deşertată de populaţie romană. EMINESCU, o. IX, 244. Refl. pas. Poţi înţelege cum s-au deşertat Dachia cea nouă şi Mesia de Gios de ostrogoţi. ŞINCAI, HR. i; 93/25. Deşertându-se... Dachia... din toată lumea romană nemărginită mulţime de oameni au adus acolo. MAIOR, IST. 11/1 .A înduplecat să se deşarte Moreea de oştirile eghiptene. CR(1830), 1061¡30. Franţia, ocupată prin trii ani de armia puterilor Evropei, ar trebui să se deşerte. ASACHI, L. 573. Peninsula italiană, deşi se deşertase de trupele străine..., poporul italian nu putu să devie fericit, fhjmon, o. n, 60. '-❖■Refl. Salonul, departe de a se deşerta, se umplea încă mai mult de vizitatori. ALECSANDRI, o. P. 110. Piaţa se deşertează şi dughenele se închid, slavici, O. n, 29. Uliţele se deşertară din nou. AGÎRBICEANU, a. 109. Localul se deşertase. Ieşirăm şi noi M. I. caragiale, C. 94. Se mai deşertară Bucurescii, ce iute se umplură în câteva luni barbu, princ. 242. + (Complementul indică intestinul) A evacua de materii fecale. La această boală se va unge mâna cu oloi sau untdelemn vâirând-o în maţul dosului (canalul băligării) spre a deşerta canalul LOTNSKI, M. 144/5. + R e f 1. (Rar; despre oameni) A pleca (B. 1). Se deşertase lumea, rămâneau băncile goale. BARBU, G. 144. - Prez. ind.: deşert şi (învechit şi regional) deşertez. -Şi: (popular) deşărta, (învechit) dăşărtâ, dăşertâ, deşerţâ, dişertâ vb. I. - De la deşert1. DEŞERTARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e ş e r t a şi rezultatul ei. 1.1. Scoatere totală sau parţială a conţinutului dintr-un recipient, sac etc. (de obicei prin răsturnare); golire. Cf. deşerta1 (1). Cf. lb. Nişte bătăi pierdute, împuţinarea norodului, deşărtarea visteriii obşteşti ...putea să facă pe cartaghenezi a primi o pace cu cele mai aspre condiţii CĂPĂŢINEANU, M. R. 32/11, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., dex. *❖* (Prin analogie) Slujba firească ... a maţilor este deşărtarea materiilor. VEISA, I. 18/11. Vasul pentru deşertarea udului descr. aşez. 87/16. Emoptisia este o varsare seau deşertare a sângelui, care se face pe gură. CORNEA, E. I, 13/4. Luatul sângelui este deşărtarea sângelui din vâna cea groasă de la gât. LITINSCHI, M. 141/7. ^ (Prin lărgirea sensului) înalt comitet al precurmării mo-limii voieşte a se dezgoli de toate aceste lucruri şi a curăţi spitalul cu deşărtarea. CR (1830), 5272/10. + (învechit; concretizat) Ceea ce se deşartă (11). Frigurile tifoide se declară, uneori fără veste ... prin nişte deşărtări din pântece negricioase şi puturoase, man. SĂNĂT. 215/13. + (învechit) Descărcare a unei arme de foc. în 8 iunie dimineaţa la 4 ore anunţară 21 deşertări de tunuri zioa încoronării bariţiu, P. A. m, 448. + (Tipogr.) Scoatere a rândurilor culese din culegar şi transportare a lor pe galion. Cf. V. MOLIN, V. T., LTR2. 2. Răsturnare a unui lichid sau a unor materii granulare, pulverulente dintr-un recipient, a unui sac etc.; trecere dintr-un recipient în altul. Cf. d e ş e r t a1 (2). Cf. lb, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Cornelie Agrippa, Cartea pentru deşirtarea ştiinţălor. CANTEMIR, IST. 139. Ancuţe nevăzute cu ochi moldoveneşti îmi vând, pe datorie, cu deşertări pripite Din polobocul lunii v. ROM. ianuarie 1975, 27. + Faptul de a bea (până la ultima picătură) conţinutul lichid al unui pahar, al unei sticle etc. Cf. POLIZU. Vinul asemenea curgea jără încetare 5571 DEŞERTAT1 -734- DEŞERT ĂCIUNE din pahare şi alunecarea pe gâtul ciocoilor cari, la fiecare deşertare de pahar; strigau: ,,Să trăiască FILIMON, O. I, 187, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., DEX. 3. (învechit) Evacuare, golire, părăsire (în mod forţat) a unor aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate. Cf d e ş e r t a 1 (3). Au venitporonci...pentru deşertarea Cameniţii. N. COSTIN, LET. n, 49/20. Au dat şi leşii agiutor ...pentru mai degrab deşertarea şi... i-au dăruit două mii de galbini, leşii să iasă mai degrab din Cameniţă. NECULCE, let. n, 292/4. Curtea împărătească de Rossia va purcede cu deşertarea pământului Imperiei Otomane. AR (1829), 2132/42. Această dişertare şi dare să va face în chip a să pote săvârşi în curs de 15 zile sau şi mai nainte, de este cu putinţă, ib. (1831), 207V11. S-au sărbat... un Te Deum pentru fericita dişartare urmată în asemenea zi la anul 1812 a împărăţiei despre armele franţeze. ib. (1832), 92/19. Deşertarea Ţării Rumâneşti şi curăţirea ei... a fost mai mult un rezultat al războaielor. F. aaron, i. I, 32/19. Lăcuitorii... nevoiţi a-şi lăsa ţeara şi a emigra în Sicilia împoporând aicea staturi streine cu dişărtareapământului Greciei. SĂULESCU, HR. II, 22/12. în tot decursul epocei fanariote, populaţia mai curând s-a micşorat decât a sporit, fiind date numeroasele deşertări cărora se supuseră locuitorii. ARHIVA, 1,137, cf. VALIAN, V. Care război abia puteau toţi creştinii împreună să-l susţină şi a făcut atâta deşertare a provinciilor sale prin necurmatele-i războaie, încât abia au rămas oameni ca să lucreze câmpurile. BĂLCESCU, M. V. 611, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Guvernul rus solicită ... de la cel român subscrierea unei convenţii care să acorde trupelor ruseşti dreptul de-a trece prin teritoriul României pentru doi ani minimum de la espirarea termenului stipulat prin Tratatul de Berlin pentru deşertarea ţării de trupe ruseşti. EMINESCU, O. X, 130, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., DL. II. (învechit) 1. Deşertăciune (1). Şi tu, creştine, când să te sui spre înălţimea bunătăţiei şi a zidi casă sufletească fără osteneală şi deşertare întru carea în veaci poţi să lăcuieşti (a. 1644). GCR I, 112/20. Din toate stihurile să înţeleg deşărtările şi nestătătoare lucrurile lumii şi viiaţa omenească scurtă. M. COSTIN, O. 323. Toate-s deşertare. biblia (1688), [prefaţă] 3/22. Petreacerea ta cu oamenii şi oamenii cu tine deşertare şi amăgeală iaste. CANTEMIR, ap. GCR 1,324/15. Bogăţiile, slavele şi veseliile ce se văd aici, toate sânt deşertare. ANTIM, ap. TDRG. Vă dezlipiţi de dişărtarea aceştii lumi. varlaam - ioasaf, 6275, cf ddrf. + Sentiment al deşertăciunii (1). Deşărtarea şi groazele naturii cei slabei Fiorile şi cutremurul sufletului la marginea unui abis... necunoscut, marco viei, C. 47/10. De mult eu simt în tine o rece deşărtare. VOICULESCU, poezii, H, 334. 2. Deşertăciune (2). Acela nu va să se vază bătrân carele la tinereaţă întru deşertări trăiaşte (începutul sec. xviii). mag. ist. m, 33/12, cf pontbriant, d. Dorul de oraş, de o altă îndeletnicire, mai ispititoare, îi va duce pe cei mai mulţi spre drumul deşertărei. SĂM. II, 391. -PL: deşertări. - Şi: (învechit) deşărtare, deşirtâre, dişartare, dişărtâre, dişertare s. f. - V. deşerta. DEŞERTAT1 s. n. Faptul de a ’ d e ş e r t a. 1. Cf d e ş e r t a (1). Cf ddrf, dl, dm, dex. + (învechit, rar). Descărcare a unei arme de foc. Zgomotul deşărtatului armelor cu foc au turburat odihna lăcuitorilor. cr (1838), 42V17. 2. Cf. d e ş e r t a (2). Crâşmarul năcăjea cu umplutul oalelor şi lumea cu deşertatul. contemporanul, iii, 203. - Şi: (învechit, rar) deşărtat s. n. - V. deşerta. DEŞERTAT2, -Ă adj. 1. (Despre recipiente, saci etc.) Care nu conţine nimic în interior; deşert1 (11), gol. Ş-au dezlegat şi seacetă, cu ruga. Şi împlu şi un undelemnari deşertat, cu ruga. DOSOFTEI, V. s. februarie 75r/ll, cf PONTBRIANT, D., DDRF, DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Că nu e în deşert sau deşertată tocmeala Domnului nostru, lu Isus Hristos, ce înşine noao arătat-au. CORESI, EV. 122. (Substantivat; în loc. a d v.) Cu deşertatul = fără încărcătură în vehicul. Gonesc bieţii cai, cu căruţa încărcată ... Dar ascultând hurducăiala butoiului, s-a întors: Poate c-or fi mergând cu deşertatul. POPA, v. 111, cf. DL, DM. + Golit. Dinlăuntru se simţea duhoarea maţelor deşertate, barbu, G. 185. + (Despre vehicule de transport) Descărcat (1). Camioanele deşertate. BARBU, G. 321. 2. (învechit; despre aşezări omeneşti, locuinţe, locuri de obicei populate) Deşert2 (3). Ajunse la Bucureşti, îl găsi deşertat de cea mai mare parte din lăcuitori. F. AARON, 1. H, 195/4, cf PONTBRIANT, D., LM, ddrf. Trecătorii goneau împuţinaţi pe străzile deşertate, c. PETRESCU, c. V. 137. -PL: deşertaţi, -te. - V. deşerta. DEŞERTATE s. f. (învechit, rar) Deşertăciune (1). Nu şezui cu zborul în deşert (deşerţilor CH, desertăţâi D). PSALT. 44, Cf TDRG, SCRIBAN, D., SFC VI, 57, 65, 66. - PL: deşertăţi. - Deşert2 + suf -ate. DEŞERTAŢIUNE s.f v. deşertăciune. DEŞERTĂCIUNE s. f. 1. Lipsă de conţinut, de fond, de profunzime, de valoare, de importanţă a ceva; inutilitate, zădărnicie (1), nimic (III), nimicnicie (2); (concretizat) ceea ce este lipsit de conţinut, de fond, de profunzime, de valoare, de importanţă; amăgire, iluzie; lipsă de siguranţă, de durabilitate, de statornicie a ceva; caracter nestatornic (1), trecător (IU 2), efemer, pieritor (4) al ceva; (concretizat, mai ales la pl.) ceea ce este nestatornic (1), trecător (III 2), efemer, pieritor (4), (învechit) deşertare (II1), deşerţie (1), (învechit, rar) deşertate, deşertătură. Şi păcatele meale ceale fără de număr le piarde la cel ceas mai de apoi al ceştii zile dentru deşertăciune deşteaptă (a. 1633). GCR I, 80/22. Sufletul iaste de o pierire. Atâta deşertăciune are, câtă niceun cuvânt nu poate pune înainte (a. 1640). id. ib. 89/2. Deşertăciune eşti, omel şi în deşert te învăluieşti (a. 1669). id. ib. 184/31. Aşa zic unii dintru înţelepţi că unde este nădejde multă acolo este şi deşărtăciune. ANON. BRÂNC., CM II, 325. Cunoscând că sânt toate ale acestei lumi deşertăciuni şi ca fumul trecătoare ..., am socotit pâră sântu în starea minţei să-mi fac rânduiala mea (a. 1767). URICARIUL, XVII, 54. Să ne aducem aminte de moarte, să socotim deşertăciunea vieţei aceştiia, să ne plângem păcatele, maior, i. b. 302/22, 5576 DEŞERTĂCIUNE -735- DEŞERTĂCIUNE cf. LB. Anii învaţă pe om, îmbătrânind, cunoaşte deşărtă-ciunea lumii MARCOVICI, C. 87/8. De va ... muri cineva... scapă de dişărtăciunile lumii. DRĂGHICI, R. I, 72/18. Nevasta sa abia putu scăpa cu alt copil de se duse la Sf Gora unde se călugăriră plângând deşărtăciunile lumii aceştia. F. AARON, I. n, 101/13. Cunoaşte prea bine că toate sânt deşărtăciune. FM (1843), 78V9. Toate cele lumeşti Sunt umbră, ţărână şi lut... în praf de deşertăciune! conachi, P. 58. De poate fi ceva mai presus de deşertăciunea şcoa-lelor lor, este numai deşertăciunea dascălilor şi a părinţilor. NEGULICI, E. I, 81/22. Deşertăciunea subt cuvinte sturlubatice ... îi cangrena noastră. RUSSO, S. 90. Să cunoască toată deşărtăciunea şi mârşăvia acestor urâte clevetiri. NEGRUZZI, S. I, 232, cf. POLIZU. Când visăm, multe credem,... după ce ne deşteptăm, râdem ca de nişte deşertăciuni BĂLĂŞESCU, GR. 113/18, cf. PONTBRIANT, D. Sunt convins că în lume totul este deşărtăciune. CONV. UT. IV, 297. Ne întoarserăm...făcând o mie de meditări asupra deşărtăciunei omeneşti alecsandri, o. p. 242, cf. LM. Toate sunt deşertăciuni Chiar şi dulcile plăceri. MACEDONSKI, o. II, 214, cf. ALEXI, W., şăineanu2. Deşertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi GOGA, poezii, 9. Iubire, ranguri, nume: deşertăciuni şirag - Nu ele mă făcură să blestem a mea soartă. CERNA, p. 69. A trecut de la deşertăciune la viaţă veşnică. AGÎRBICEANU, S. 111, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Când va trece vremea... vei înţelege deşertăciunea vieţii şi vei râvni la viaţa călugărească. GALACTION, 0.88. Eu mă feresc ... silindu-mă să-mi ascund amărăciunea îndărătul zâmbetului sceptic că toate sunt deşertăciuni. COCEA, s. I, 3. De fapt geniul nu este decât... o voinţă fără întoarceri, fară regrete, fără sentimentul deşertăciunii E. IONESCU, E. 96. O crudă ironie a întâmplării îl aruncă, bolnav şi maniac în sala triştilor nebuni cu care ades discutase despre deşertăciunea deşertăciunilor, sadoveanu, o. IX, 527, cf. SCRIBAN, D. Ea e departe de a se mândri cu asemenea deşertăciuni VINEA, L. II, 102. Toate sunt numai deşertăciune. BARBU, PRINC. 266. Contradicţia este flagrantă între deşertăciunea acţiunilor şi trăinicia pe care Eminescu o recunoaşte lucrărilorfăcute cu inteligenţă. LL 1972, nr. 2,156. ^ F i g. Pre cei ce dormiia în mormâin-turile deşertăciunii i-ai deşteptat mineiul (1776), 1710. Eu, mulţămită naturei, m-am dezbrăcat de haina deşertă-ciunei. eminescu, P. L. 82. L o c. a d v. în deşertăciune = în zadar. Ai urât cei cu-nşelăciune, Ce să păzesc în deşertăciune, dosoftei, PS. 101/8. + Sentiment al deşertăciunii (1). Un fel de deşertăciune se făcea uneori stăpână pe el AGÎRBICEANU, S. P. 129. (F i g.) Deşertăciunea tristă în vocea mea răsuflă. MACEDONSKI, o. II, 225. 2. Preocupare pentru lucruri, acţiuni nefolositoare, inutile, lipsite de seriozitate; p. e x t. înclinare spre o viaţă uşoară, frivolă, imorală; (concretizat; lapl.) lucruri, fapte, purtări neserioase, uşuratice, frivolităţi, (învechit) deşertare (II 2). Featele Sionului adecă sufletele ceale bune şi direapte dentru deşertăciunele lumii. CHEIA ÎN. 94r/31. De dăşărtăciunile omeneştfljşi lumeşti să se mire şi să râză, înţeleptul şi adevăratul creştin! (a. 1693). FN 5. Fiind orbit de deşertăciunile ceale lumeşti, nu ne bucuram la altceva. ANTIM, o. 26. Cine îşi lasă creştinătatea sa pentru deşărtăciunile lumii, nebuneaşte să înşală. id., ap. GCR II, 5/3. S-au departat departe de la mine şi au umblat după deşărtăciuni. MINEIUL (1776), 154rl/2. Cei ce până aci fusease supt stăpânirea calvinilor se alunecase pre urmă la unele deşărtăciuni cu nebăgarea de seamă a legei cei pravoslavnice. MAIOR, I. B. 372/2. Luxul, dăşărtăciunea, moliciunea care în niciun veac n-au părăsit curţile Asiei, împărăţa mai cu samă într-aceasta. CĂPĂŢINEANU, M. R. 53/4. Vei vedea numai deşertăciune, vicleşuguri şi făţărnicii. MARCOVICI, D. 40/26. Eu compărezpe oamenii ce am văzut luptându-să cu atâta nebunie pentru acestfeliu de deşărtăciuni. BUZNEA, P. V. 134/2. După ce ajung pruncii la vârstă mare, trebuie părinţii să nu-i înveţe pre ei de acelea, cu care deşărtăciunea lor să să întărească. TEAMPE, o. s. 52/20. Scăderi care mai cu samă sânt următoarele: plecarea spre desmerdări trupeşti şi spre deşertăciuni RUS, I. I, 256/6. îmbătaţi de amăgitoarele deşărtăciuni, îmblă rătăcin-du-să pe schimbătoarele şene ale ei. FM (1843), 2752/37. Acestea erau socotite ca lucruri netrebuincioase pentru dânsele ca lucruri ce ar putea să le dea pricină de deşertăciuni. NEGULICI, E. I, 65/4. Averile adunate ... le-ar fi cheltuit în deşertăciuni şi în petreceri ghica, c. E. 1,75. Şi la nuntă şi la moarte e totuna, orice-aţi spune, Un amestec e de lacrimi, de vis şi deşertăciune, eminescu, o. vm, 218. Un om căruia i se urâse cu deşertăciunile cetăţilor şi se făcuse sihastru, ispirescu, l. 189. Dezbracă-te degrabă de-orice deşertăciuni MACEDONSKI, o. 1,167. A fost un om care niciodată n-a alergat după deşărtăciuni lumeşti. LUC. II, 82, cf. tdrg. Şi ea e tot aşa iubitoare de deşertăciunile măririi lumeşti ca şi surorile sale. AGÎRBICEANU, A. 80. Se închegă acolo o linişte... destul de deasă spre a cerne şi a arunca la o parte toate ispitele şi deşertăciunile lumeşti. REBREANU, P. S. 317. Gusturile subţiri şi deşertăciunile mărunte ... ne vin de pe partea românească. M. I. CARAGIALE, C. 79. Niciun om ... nu trăise mai izolat de lume, de deşertăciunile şi de prostia ei ca monahul COCEA, S. I, 213. Ce geniu ne-ndurat s-a-nvierşunat să te aşeze ... Pe tărâmuri curăţate de orice deşertăciuni? VOICULESCU, POEZII, II, 204. Dacă mi-ar ji profetizat cineva că la locul unde şi-a luat viaţa cel mai ciudat dintre toţi regii, un zâmbet de femeie mi-ar converti vibraţia internă înspre plăcute deşertăciuni CIORAN, R. 126. Zâmbesc deşertăciunilor şi le accept sadoveanu, o. XX, 316. Renunţase la aceste deşertăciuni; nu mai ţinea nici monoclul sub sprânceană, v. rom. martie 1955, 120, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 3. Dorinţă puternică de a face impresie, ambiţie nejustificată, înfumurare, orgoliu, trufie (2), vanitate (2); mulţumire de sine exagerată, suficienţă (2); (rar; la pl.) fapte care denotă o ambiţie, o dorinţă nejustificată de putere. Unde este nădejde multă, acolo este şi deşărtăciune. IST. Ţ. R. 87. Fiindu-le capetele pline de fumurile deşărtăciunii (începutul sec. xvffl). MAG. ist. IV, 60/29. Trei lucruri strică pre om, deşărtăciunea, scumpeatea şi pofta. PILDE, 16/8. Cutează a supune naţioanele nebunei sale deşertăciune. MAIOR, T. 120/5. Să se păzască învăţătoriul ca să nu le laude [pe fete] înaintea altora sau să le dăruiască, că aceasta hrăneaşte deşertăciunea neamuluifameiesc. MAN. ÎNV. 93/16. Deşărtăciunea trufiei îţi va agonisi ruşine. teodorovici, M. 62/18, cf. LB. Nu fi deşert pentru că deşertăciunea este semn de puţină minte. BUZNEA, C. 110/5. Nenorocirile pentru care tu te plângi nu au alte începuturi decât însuşi nebunia, deşertăciunea şi fondasiile tale. id. F 12/4. Omul vorbeşte foarte puţin când nu-lfacea vorbi deşărtăciunea. CR (1839), 4042/l 6, cf. valian, v. Au 5576 DEŞERTĂTOR -736- DEŞEU deşărtăciunea a tipări atâtea găcituri în vânt. FM (1843), 60 V5. Deşărtăciunea face pre oameni să-şi sape nerozia în piatră. NEGRUZZI, S. I, 315, cf. POLIZU. Eu rabd de deşertăciunea Ce pe oameni a turbat. SION, POEZII, 47/9, cf. PONTBRIANT, D. Această vasalitate nu era numai o deşartă formalitate prin care regii poloni îşi mulţămeau deşertăciunea, conv. LIT. vi, 270, cf. COSTINESCU. Mare-ţi este deşertăciunea, dacă te crezi învingător. ALECSANDRI, T. n, 18, cf. LM. Nu deşertăciunea de a te vedea trecut printre autori; nu ambiţiunea îţi dau dreptul de intrare în literatură. MAIORESCU, CRITICE, 356. Toţi avem în căleala firii noastre o picătură cât de mică de deşertăciune. CARAGIALE, O. ni, 47. Toţi oamenii sunt pitici puşi ca să admire aceste mutre destrăbălate, pline de tot fumul deşertăciunii lor. vlahuţă, S. A. II, 335. Legătura aceasta îi gâdilea deşertăciunea, îi îndestula sentimentele dobitoceşti şi lăudăroşia. CONTEMPORANUL, V, 338, cf. DDRF, ALEXI, W. Cum a putut el, o dărâmătură, să se umple de deşărtă-ciune, când îşi povestea isprăvile sătenilor? AGÎRBICEANU, s. P. 132, cf. resmeriţă, D. Nu absenţa lui Tom mă irita, ci deşertăciunea ispitirii mele. M. eliade, O. I, 122, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. împăraţii ceilalţi vor fi miniştri ai tatălui meu! ... iar eu, fiica lui, voi fi cea mai mândră dintre principese! ... Deşertăciunea asta îl supără. VISSARION, B. 345. Sărac şi împovărat de o familie grea (şapte copii) e cu toate astea înzestrat c-o deşertăciune atât de mare, încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu. CĂLINESCU, E. 25. Ce-s războaiele? ... Deşertăciuni sunt. SADOVEANU, O. XIII, 45, cf. SCRIBAN, D. Nicăieri luxul potenţaţilor ...nu se desfăşoară mai insolent, într-o naivă deşertăciune. RALEA, 0.47. ^ (Personificat) Numai deşertăciunii i place să tot zâmbească. FIS. 40. Am văzut deşertăciunea în trăsuri cu patru cai. SION, POEZII, 34/17. Mortul fu silit să aştepte, până va trece deşertăciunea. NEGRUZZI, s. I, 31. Am văzut deşertăciunea, uriaşă-mpodobită, A nimicului regină de mărire ameţită, Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri. VLAHUŢĂ, S. A. I, 247. - PL: deşertăciuni şi (învechit) deşertăciune. - Gen. -dat. şi: (învechit) deşertăciunei. - Şi: (învechit) deşărtăciune, deşertăciune (costinescu), deşertaţiune (maiorescu, critice, 106), deşărtăciune (maior, t. 10/4), dăşărtă-ciune, dişărtăciune s. f. - Deşerta + suf. -dune. DEŞERTĂTOR, -OĂRE adj. (învechit) Purgativ (1). Hotărât şi sigur este că această boală nu sufere leacuri deşertătoare, (purgative) sau cu fier amestecate. APA. MINER. 23/10, cf. PONTBRIANT, D. -PL: deşertători, -oare. - Şi: (învechit, rar) deşertă-toriu, -ie adj. pontbriant, d. - Deşerta + suf. -(ă)tor. DEŞERTĂTORIU, -IE adj. v. deşertător. DEŞERTĂTURA s. f. (învechit, rar) Deşertăciune (1). Aceastea toate nu socoti derept a lu HfristoJs deşertătură. CORESI, L. 436/8, cf. POLIZU. - PL: deşertături. - Deşerta + suf. -(ă)tură. DEŞERTĂCIUNE s. f. v. deşertăciune. DEŞÉRTIC, -Ă adj. (Despre ţinuturi, vegetaţii etc.) Care se află în regiunea deşerturilor2 (1), specific deşerturilor2 (1). Platoul desertic al Castiliei-Nouă. C. PETRESCU, O. P. H, 67. Distingem: ¿/[une] deşertice sau continentale, formate în interiorul uscatului, în ţinuturi aride. ENC. AGR. n, 368. Regiunile deşertice suntfoarte răspândite în zonele tropicale. DER n, 76. Luna este aridă, deşertică, dezolantă, cu craterele şi mările. RL 1968, nr. 7 521. Tulpinile chircite ale unei vegetaţii deşertice. ROMÂNIA LITERARĂ 2005, nr. 33, 24. - PL: deşertici, -ce. - Şi: desértic, -ă adj. - Deşert2 + suf. -ic (după fir. désertique). DEŞERTIFICÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. (Complementul indică spaţii geografice, regiuni) A (se) transforma în deşert2 (1). Cf. DOOM2. - Prez. ind.: deşertîfic. - Deşert2 + suf. -ifica. Cf. fr. d é s e r t i f i e r. DEŞERTIFICÂRE s. f. Acţiunea de a se deşertifica şi rezultatul ei. „Deşertificare” - un fenomen de ample proporţii. în DCR. încălzirea globală, deşertificarea şi alte probleme legate de mediu fac din ce în ce mai multe zone să ajungă de nelocuit. RL 2005, nr. 4 514. - PL: deşertificări. - V. deşertifica. DEŞERŢÂ vb. I v. deşerta. DEŞERŢJE s. f. 1. (învechit) Deşertăciune (1). Cu adevăr tot omul deşerţie iaste. psalt. (1651), 7077. 2. (învechit, rar) Pagubă (1). Bărbaţi vădzu cum cu împutare şi cu multă deşerrţie, nu numai tarrului şi cora-bieei, ce şi sufleteloru noastre va se fie nutarea. COD. vor.2 313. - PL: deşerţii. - Deşert2 + suf. -ie. DEŞÉU s. n. 1. (Mai ales la pl.) Parte dintr-o materie primă sau dintr-un material care rămâne în urma procesului tehnologic de realizare a unui anumit produs şi nu mai poate fi utilizată direct pentru realizarea produsului respectiv; rest (3). Deşeuri de aluminium, de bumbac -provenite de la torcătorii - de hârtie - în petice mărunte sau în foi perforate de zinc. NICA, L. vam. 78. Deşeuri de lemne la exploatarea unei păduri. DS. Firele din deşeurile de mătase ...se numerotează adesea după sistemele metric... aplicat la bumbac. IONESCU-MUSCEL, FIL. 48. Este interzisă depozitarea deşeurilor. PREV.ACCID. 16. Deşeuri, rebuturi şi piese vechi declasate din oţel nealiat. nom. prof, i, 74. Inginerul şef... urmăreşte ... utilizarea şi valorificarea deşeurilor. LEG. EC. PL. 201. Câţiva negri înfometaţi, în luptă cu câinii cartierului pentru bucăţile de came rămase printre deşeuri. RALEA, o. 19. Deşeuri sunt considerate şi resturile rezultate din unele procese chimice sau metalurgice. LTR2 VI, 253, cf. DL, DM. Deşeurile se valorifică în parte prin întrebuinţarea lor în diferite domenii de producţie. DER n, 76, cf. DN2. Deşeuri radioactive. DC, cf. M. D. ENC., dex. Se consideră deosebit de grave absenţa unei soluţii pentru depozitarea deşeurilor radioactive şi pericolele militare. CONTEMP. 1975, nr. 1 511,5/5. Elevele învaţă să transforme deşeurile care altădată se aruncau, în piese 5586 DEŞEUA -737- DEŞI decorative. RL 1977, nr. 10 282, AIEA caută un amplasament pentru amenajarea unui depozit regional de deşeuri radioactive. ib. 2006, nr. 4 793 + (Şi în sintagma deşeuri menajere) Resturi menajere, gunoi. □ Procesul de colectare selectivă a deşeurilor a fost extins. 2. Produs care nu corespunde normelor calitative stabilite prin standarde şi care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat; rebut Nu toate piesele ce prezintă defecte urmează a fi considerate ca deşeuri. IOANOVICI, TEHN. 102. - PL: deşeuri. - Din fr. déchet. DEŞEUÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică animale de călărie, mai ales cai) A lăsa fără şa, a-i scoate şaua. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB, VALIAN, V., POLIZU, pontbriant, d., alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Deşeuat-ai calul? Com. marian. - Pronunţat: şe-ua. - Prez. ind.: deşeuez. - Şi: deşelâ (BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, ALEXI, W.), desşelâ (LB, pontbriant, d.), deşălâ (cade) vb. I. - Pref. de- + [în]şeua. DEŞEUÂT, -Ă adj. (Despre animale de călărie, mai ales despre cai) Care este fără şa; căruia i s-a luat şaua. Cf. COSTINESCU, resmeriţă, d., SCRIBAN, d., DM, 'M. d. ENC. Deşeuat l-incalecă. POP., ap. DDRF. Unii Pe cai înşelaţi, Alţii Pe cai deşelaţi, Care bine-nţoliţi, Care rupţi şi jerpeliţi. TEODORESCU, P. P. 587. Daţi caii deşeuaţi la o parte, iar cei înşeuaţi să steie aice. Com. marian. Să-mi daţi pe murgul din grajd, Deşălat. PĂSCULESCU, L. P. 55. Pe Negru că mi-lscotea Deşălat... Punea şaua cu tunuri. FOLC. OLT. - munt. n, 195. - Pronunţat: -şe-uat. - Pl.: deşeuaţi, -te. - Şi: (popular) deşelât, -ă, deşălat, -ă adj. - V. deşeua. DEŞFĂCÂ vb. I v. desfăca. DEŞFĂCÂT s. n. v. desfăcat1. DEŞGHEŢÂ vb. I v. dezgheţa. DEŞGHIOCÂ, vb. I v. dezghioca. DEŞGHIOCÂT, -Ă adj. v. dezghiocat. DEŞGHIORA vb. I v. dezgheura. DEŞÎ conj. (Exprimă săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc. în ciuda existenţei unui element care ar putea împiedica, contracara, anula, diminua etc. săvârşirea sau manifestarea acestora; în corelaţie cu „tot”, „totuşi”, „cu toate acestea” şi, învechit, „dar”, „însă”, „măcar”, accentuează caracterul concesiv) Deşi sămt omului de treabă într-această lume, cu lăcomie tot să nu strângă, ce numai câtsă-i sosască hrană şi îmbrăcămente. varlaam, C. 289. Iară cela ce să îndoiaşte, deşi mănâncă s-au osândii, că nu e den credinţă; că tot ce nu e den credinţă păcat iaste. N. TEST. (1648), 219728. Gaşpar-Vodă, deşi ştiia din iscoadele sale de mulţimea oştilor turceşti, iara nu spunea toate leşilor, sa nu le strice inimile. M. COSTIN, O. 69. învăţătura grammatichiei ... deşi nu foarte iaste mare adâncame a preaînţelepciunii, ce fără de tălcuire neînţeleasă iaste. ST. LEX. 217717. Deşi pat nevoae şi scârbă, De sârg le iai tot greul. DOSOFTEI, PS. 43/15. Ce multe minţind ei asupra mea, că deşi era grăite de mine într-alt chip..., iar ei le aducea la mijloc, cum ar fi grăite cu nărav de osândire (a. 1692). GCR1,302/1. Şipre urmă, deşi vedea că au greşit, nu întorcea. NECULCE, L. 320. Deşi ieste soarele mai frumos, însă eclipsis îl întunecadză. CANTEMIR, 1.1. II, 82. Deşi iaste şi D[u fmnezău şi om, însă nu doi, ci unul iaste. SLOV. 2977. Deşi nu se pofteşte la învăţătoriul poporalnic şi naţionalnic foarte bine şi drept să ştie grăi, totuşi atâta să ceare ca să poată înţeleage pe uşor cărţile cele nemţeşti. MAN. ÎNV. 18/13. Deşi ştie pruncul senzaţiile ceale maiformoase a le spune..., totuşi nu le ştie întrebuinţa. PETROVICI, P. 130/15. Că deşi să zice o fire a oamenilor, dar nu să zice şi fieştecarele om că iaste de o fire. GRIGORIE, L. 107/20. Deşi sânt cărările stărei tale neaseamene şi glimpuroase, tot nu sânt toate nesuferite, teodorovici, m. 81/15. îl vedea gras şi voi-nicos, deşi era bătrân, pleşoianu, T. m, 46/29. Aceste operaţii, deşi prea mult împedecate ... totuş era să se apropie de scopusul lor. AR (1829), 57720. Prin gazetă află cineva ce se lucrează într-altepărţi mai înaintate... se familiarizează încetul cu încetul, deşifără metod, cu ideile veacului. HELIADE, în PLR I, 42. Deşi din plata aceasta tribuia să dea pentru haine, pentru grâu şi pentru facerea armelor, tot le ajungea. CĂPĂŢINEANU, M. r. 161/3. Deşi însemnez cel mai mic punt între toţi fraţii, dar ... n-am putut tăcea. CR (1830), 329i/13. Nu îndrăznesc a o mărturisi, deşi văz că toată a mea fericire spânzură de la dânsa. MARCOVICI, D. 6/22. Deşi el l-au pilduit prin ... atâtea... dovezi..., dar cu toate acestea nu este cu cale a-l defăima. DRĂGHICI, R. 115/6. Deşi slăbi prinţipatul mai pe urmă, încât i se trimise prinţi streini, dar şi aceştia fură creştini. F. aaron, 1.1, 209/3. Auzirăţi în această istorie, deşi arăbească, însă foarte potrivită cu Sffântaj Scriptură. GORJAN, H. 1,156/37. Dişi puterile statului Danimarcăi era stoarse de războaile ce avuse cu rivalii sei sfezii, Frideric provocă din nou la arme pe Danimarca. SĂULESCU, hr. h, 436/5. Scrierile însă care vorbesc de noi, de istoria noastră, de obiceiurile noastre, deşi compuse în alte limbi, se cuvin cu dreptate „ Daciei Literare 7 KOGĂLNICEANU, în PLR I, 85. De la dânsul au înţeles măcar, deşi târziu, că norocitele sporiri ale războiului nu răsar numai din singurele arme. ASACHI, I. 278/9. Gheorghie Şincai, deşi mai norocit în lucrările sale ... şi a lui scrieri se află împrăştiete. IST. M. XVIII/19. O lume... unde, deşi despărţite, lucrurile au unire. CONACHI, P. 260. Nu m-am putut stăpâni, ... a nu alerga după multa mea datorie, măcar deşi nepoftit, spre a aduce dumitale jertfa mea de binecuvântare. PR. DRAM. 152. Deşi vorbele sânt aspre, dar ştiinţa este dumnezeească. NEGULiCl, E. 1,159/16. Deşi eşti diavol, dar ţ-e tigva goală, pann, ap. GCR n, 361. Nu era acum Olga aceea pe care... o văzusem atât de frumoasă, deşi palidă la grădină. NEGRUZZI, s. I, 50. Precum se vede întocmită [gramatica] de a fi manual pentru şcoalele române, deşi din nenorocire nu fu introdusă. BĂLĂŞESCU, GR. XV/l2. îţi recomand pe aducătorul, om de ispravă care moare de foame, deşi ştie să facă cea mai bună pâne. GHICA, C. E. III, 5. Deşi într-această clasă [a boierilor] s-au strecurat mulţi venetici corupţi ... tot se găsesc pintre 55 95 DEŞI -738- DEŞIRA1 dânşii bărbaţi cu simţiminte nobile. FILIMON, O. I, 93. Păstrat-am ... buzduganul teafăr, deşi pe mulţi duşmani I-au doborât ALECSANDRI, P. III, 22. Lucrările d-lui Bodnărăscu sunt demne de studiat, deşi stiluld-sale... este prea greoi. MAIORESCU, critice, 95. Recunosc, iubite autorule, că, deşi tu n-ai avut de gând, ...să arăţi poeţilor din viitorime poteca cea bună, însă tot ai ştiut ...să urmezi părinteştile lui poveţe. ODOBESCU, s. I, 11. Ea răsuflă adânc, deşi încet EMINESCU, P. L. 84. Căruţa lui, deşi era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruţă bună. CREANGĂ, P. 106. O farsă ... foarte comică, deşi prea copilărească. CARAGIALE, o. I, 6. Nu s-a supărat, deşi era mai mare decât mine. slavici, o. i, 71. Nici dânsul, deşi era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. ISPIRESCU, L. 38. Copacii a căror frunză era încă deasă, deşi în parte roşcată, urcau spre şosea, din fundul unei văi. MACEDONSKI, O. ni, 21. Tot mai citesc măiastra-ţi carte, Deşi ţi-o ştiu pe dinafară. VLAHUŢĂ, S. A. I, 31. Mă jur pe cerescul soare Că deşi sunteţi voi sfetnici, vă pun la spânzurătoare. COŞBUC, P. II, 129. Deşi fiul lui Alexandru Iliaş se numeşte Radu, mamă-sa Elena trebuie să fifost tot greacă. IORGA, c. 1.1,92. Deşi slăvit de obicei numai ca om politic, [Kogălniceanu] a dat mult din gândurile lui şi literaturii DENSUSIANU, L. 329. Trupul lui era vânjos şi puternic, deşi parcă prea subţire pentru vârsta lui AGÎRBICEANU, S. 25. Oprea şi Titu, deşi prieteni, se vrăjmăşeau în ascuns. REBREANU, I. 142. Nimic frumos în figura ei, nici măcar ochii, deşi neînchipuit de vii. ibrăileanu, a. 130. Deşi nu plouase, tot era ud. M. I. CARAGIALE, C. 9. Deşi nu-i zeiţa închipuirii tale, e totuşi femeie. LOVINESCU, c. II, 12. Locurile, deşi cu preţurifabuloase, se reţinuseră. REBREANU, R. I, 253. Dar, deşi departe de voi, am urmărit eu însumi chestiunea de aproape. TITULESCU, D. 237. îmi părea că autorul, deşi legendar, şedea pe gânduri. BACOVIA, O. 212. Deşi, între colegii mei, eu eram fecior de om bogat, nu mă bizuiam decât pe sârguinţa mea. GALACTION, O. 11. Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret, Nu te-am putut prevede în buget. TOPÎRCEANU o. A. i, 241. Deşi ameţiţi, băieţii alarmaţi, au început să protesteze. CAMIL PETRESCU, P. 119. Locurile la masă erau aceleaşi, deşi gospodăria fusese strămutată de la patru sute de chilometri c. PETRESCU, C. V. 90. Augustin a dus contra astrologilor o adevărată campanie, deşi fusese la început,..., un adept al lor NEGULESCU, G. 64. Oamenii... nu se puteau hrăni, deşi pofta de mâncare li era mai mare ca oricând. BRĂESCU, V. 67. Deşi au trecut câteva zile, nu ne-am învrednicit niciunul să mergem până la [Serdici]. SAHIA, N. 115. Deşi îi curgea sânge din obrajii înţepaţi de mărăcini, [Ber Căciulă] sta pe loc. vissarion, b. 15. Deşi în halat, poartă guler tare de cauciuc. SEBASTIAN, T. 10. Dar şoaptele vechi de iubire Şi-al inimii tânăr tumult, Deşi s-au făcut amintire, Răsună-n văzduh, de demult. LESNEA, vers. 228. Mă scăldam în fiecare zi, deşi apa se răcise. vlasiu, D. 214. Noi pescarii, deşi ne pricepem, nu prea avem plăcere să sămănăm şi să prăşim. SADOVEANU, O. IX, 402. Deşi mic de statură, era vârtos, moroianu, s. 112. Şi moartea, şi păcatul, deşi posibile în om în virtutea caracterului său creat, au fost pentru el nenormale şi contrafirii sale. STĂNILOAE, 0.16. în toate cuvintele lui, deşi multe, se aşeza ceva ca nisipul care încetinează avântul cântător al undelor. ARGHEZI, T. C. 24. Deşi era târziu şi multă lume trecuse ... nimeni nu s-a gândit să dea la o parte zăpada din faţa casei lui călinescu, c. o. 13. E franceză de origine, deşi şi-a uitat limba ancestrală. RALEA, O. 26. Picioarele noastre, deşi au talpa groasă, crăpată, îngheaţă. STANCU, D. 61.1 se părea că îl strânge mantaua, deşi era destul de largă. BENIUC, M. C. I, 337. Nici chiar lui Filip n-are să-i spună că a fost concediat de la Forul Cultural, deşi e un rar dătător de sfaturi. VINEA, L. n, 214.0 băgaseră cu sila în casă, deşi seara era caldă, demetrius, a. 159. Agonia interioară, până la final, deşifragmentat prezentată, oferă pagini de o personală analiză, constantinescu, s. i, 3. îl ascultară răbdători, deşi plini de nedumerire. TUDORAN, P. 554. Nu scoase o vorbă tot timpul, deşi ştia că acolo sunt lucrările prietenului său. PREDA, M. S. 8. Şi-s prea puţine bucuriile în satul bărbatului meu, Deşi-i aşa demult soare şi cântec acolo. ISANOS, v. 159. Formulele de adresare ale eroilor lui Sadoveanu, deşi uneori stilizate, conferă stilului oralitate. LL1974, nr. 1,46. Măsuri nu se iau de niciun fel, deşi sunt multe de făcut, flacăra, 1975, nr. 45, 19. Deşi uneori în decadenţă, simbolismul artei populare rămâne totuşi un caracter de seamă al ei, pentru faptul mai ales că oglindeşte o mentalitate arhaică. PAVEL, S. E. 142. Deşi stratul de zăpadă nu este foarte bun pentru schi, împătimiţii acestui sport de iarnă nu ţin cont de aceasta. RL 2004, nr. 4 477. Că deşi îl iubesc mult, Nu pot să-l aştept atât folc. transilv. ii, 115. (învechit, rar; cu nuanţă condiţională) Noi nupohtim să avem nicio scârbă, iar deşi avem vreo scârbă, o avem pentru căci nu ni să împlineaşte. antim, o. 80. - Şi: dişi conj. - De1 + si. DEŞIDERa vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit, rar) A dori. Deşideră şi umple-se sufletul meu în curţile Domnului. PSALT. 173. Adecă deşideraiu (v r u i u C, c-am dorit D) porăncitele Tale, cu derepta-tea Ta învie-me. ib. 253, cf. tdrg, CADE, PUŞCARIU, L. R. I, 200. -Prez. ind.: deşider. - Lat. desiderare. DEŞIDERÂT1 s. n. (învechit, rar) Dorinţă. Deşide-ratul (jelania CC2, pohta H, dorirea D) mişeilor auzit-ai, Doamne. PSALT. 6. Ferice de cel ce împle deşideratul(pohtitulC,pohta H, dorul D) său dinşi. ib. 274, cf. scriban, d., cade. - PI.: deşiderate. -V. deşideră. DEŞIDERÂT2, -Ă adj. (învechit, rar) Dorit. Mai deşiderate (pohtite C, dorite D) de aurul şi de pietri curate multe. PSALT. 31 .Şi ocarâră ţara deşiderată, nu crezură cuventele lui. ib. 225. -PI.: deşideraţi, -te. - V. deşideră. DEŞÎME s. f. v. desime. DEŞIRA1 vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit, rar) A dori. în ce chip deşiră (pohteaşte H, doreaşte D) cerbul la izvoarele apelor, aşa jeluiaşte sufletul mieu cătră tine, zeu. PSALT. 80, cf. CIHAC, i, 275, PUŞCARIU, ET. WB., GRAUR, E. 147. - Prez. ind.: deşir. - Cf. d e ş i d e r a. 5600 DEŞIRA2 -739- DEŞIRARE DEŞIRA2 vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică împletituri; p. e x t. obiecte tricotate, croşetate) A desface din împletitură (pentru a obţine firul în toată lungimea lui). Cf. LB, VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ALEXI, w., şăineanu, D. u., cade. Viaţa nu-i un tricotaj, dacă ai greşit, să deşiri totul şi s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. i, 168, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Ceea ce croşetează în timpul unei zile, deşiră a doua zi dimineaţă. bănulescu, I. 135, cf. M. D. enc., dex. + R e f 1. (Regional; despre pânză, fire etc.) A se destrăma (11). Cf. alr I 1 297, 30, 45, 270, 355, 690, 695, 720, 725, 727, 896, 900,922,926,932,934,940,960,980, avi 22. + Re f 1. F i g. (Despre nori, ceaţă, fum etc.) A se răspândi în toate părţile; a se destrăma (I 2), a se împrăştia, a se risipi (3). Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecând pe deasupra stânii şi se deşirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munţilor. HOGAŞ, M. N. 203. Se deşiră în văzduh un norişor. GALACTION, O. 439. Păclele lungi se deşiră încet în văzduh, labiş, p. 256. + R e f L (Despre grupuri) A se împrăştia. Grupele se deşiră, duşmăniile se uită şi toţi, în sfârşit, se depărtează de la fântână cu păsuri răpizi. ALECSANDRI, O. P. 249. + (învechit) A rupe (3); a sfărâmă (1); a sfâşia (1). Şi ascuţi colţii Dulăului îndată toate oscioarele îi zdrumicară şi toate măţişoarele îi deşirară. CANTEMIR, IST. 195. ^ R e f 1. Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deşir Lida vede-icoana mării Şi pe faţă-iplâng gândiri. EMINESCU, O. iv, 6. înăuntru stătea ceva să se rupă, să se sfâşie. DEMETRIUS, A. 244. ^ R e f 1. r e c i p r. Să se deşire şi să se sfâşie între dânşii. PÂCLEANU, 1.1,65/19. ^ F i g. Mai avea şi-o guşă mare, Şi la ceartă-ncăierare, Hârâia şi spumega, Limba singură-şi muşca, Toată vorba deşira. HELIADE, O. 1,235. (R e f 1.) El însuşi se deşiră prin chiar muşcăturile sale. pâcleanu, 1.1,61/7. + R e f 1. (Regional; despre butoaie) A se desface (prin uscare) (1) (Secăşeni - Oraviţa). Cf. ALR n/i mn 130, 3 914/29, alrm n/i h 390/29. 2. T r a n z. şi r e f 1. (în opoziţie cu î n ş i r a) A (se) desprinde dintr-un şirag (căzând şi risipindu-se). Cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D. Le deşiră când şi când Şi le-nşiră iar cântând, alecsandri, p. n, 193, cf. ddrf, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. R e f 1. p a s. Metaniile de chihlim- bar se deşiră şi se înşiră, şi noaptea pare locuită şi colindată de călugări mici. ARGHEZI, s. VIII, 207. ^ F i g. Sunetele lor se deşirau de pe cordea de aur şi cădeau unele după altele ca nişte mărgaritare. MACEDONSKI, O. II, 317. Ca nişte stele strălucite, Durerile se deşirau, Iar Muzele stau fericite Şi rând pe rând mă sărutau, voiculescu, poezii, I, 47. Mătăniile de oi coborâtoare Se deşirau în drumul de la stâni. PILLAT, P. 132. 3. T r a n z. (Complementul indică fire înfăşurate pe obiecte; în opoziţie cu î n ş i r a) A desfăşura sau a întinde pe toată lungimea într-un fir lung, continuu. Cf valian, V., PONTBRIANT, D., TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Lua firul în mână să-l deşire şi, ...să înşire ghemul al doilea cu mătasea ghemului dintâi. ARGHEZI, C. J. 121, cf DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Cea de-a doua [nălucă] tot noroasă, ... Deşirând în a ei cale Ghemul zilelor fatale Zice: „Sunt prezentul tău”. MACEDONSKI, O. I, 133. Ce visuri şăgalnice deşira acul în mersul lui pripit, de-mi făcea să mă înfior de fericire. SĂM. II, 30. Ridică mâna dreaptă ... şi începu ...să deşire înapoi, de pe mosorul vrăjilor, somnului drăcescl GALACTION, 0.273. Tu mi-eşti Ariadna şi-mi dăruieşti un fir Din pletele-ţi de beznă ...Şi eu să scap din cursă îl ţin şi îl deşir. VOICULESCU, POEZII, II, 263. (R e fi.) Dintr-un ghem ascuns, de fum, Se deşiră şi-şi ia drum Şi de stele se agaţă Un subţire fir de aţă. arghezi, s. P. 122. ^ R e f 1. (Prin lărgirea sensului) Ne abăteam ...să secăm un părăiaş ce se deşira limpede. brăescu, A. 228. + F i g. A povesti urmând un anumit şir de idei, de fapte etc. Şi îm * deşiră dânsu toate, şi apăi ţi le-oi seri pe răboj pân ’la una pă şartu lor. JIPESCU, 0.152. Iar amintirea prinde să deşire O tânără poveste de iubire. CERNA, P. 26. Eu îi deşirai vicleşugul lucrului, cum e spre folosul lui şi-al ţării, delavrancea, o. II, 102. Tu eşti departe de mine ...; atunci gândesc la tine, şi-ţi deşir gândul meu. VISSARION, B. 279. + R e f 1. F i g. (Despre timp sau unităţi de timp; p. e x t. despre viaţă, existenţă, întâmplări etc.) A trece sau a veni unul după altul, a se perinda (1), a se succeda (1). întâmplările urmau să se deşire cum erau scrise, sadoveanu, o. XHI, 464. Mi se deşiră în minte viaţa lui. ULIERU, C. 62. Timpul se deşira atât de încet. DEMETRIUS, A. 100. Tempoul se deşiră penibil. M 1974, nr. 12, 23. + R e f 1. F i g. (Despre privelişti din natură) A se desfăşura în faţa ochilor (pe un orizont larg). Nijninovgorodul... se deşiră pe coline, la malurile Volgii. SAHIA, n.83. Câmpul verde se deşira fără sfârşit, id ib. 86, Cf DL, DEX. 4. R e f L (Despre oameni sau despre animale; p. e x t. despre corpul lor, ori despre părţi ale acestuia) A se întinde în toată lungimea lui. Cf. pontbriant, d. Altă dată aşa se deşira şi se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună. CREANGĂ, P. 245, cf ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. S-a dezlipit din bancă şi, deşirăndu-se în aer..., i-a îmboldit glumeţ. COCEA, s. 1,304, cf SCRIBAN, D. Se deşirase din nou cu capu-n slăvi, preînălţatdepropriile-ifumuri. C. PETRESCU, A. R. 28, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^Tranz. F i g. Fantastic deşirându-şi lung umbra din perete, Se înalţa din perne şi boală Don Quichotte. PILLAT, p. 246. 5. R e f 1. (Familiar) A creşte înalt şi slab; a se lungi. Trupul începu să i se deşire. AGÎRBICEANU, L. t. 44, cf RESMERIŢĂ, D. După doi ani..., am văzut toţi cu mirare că din prostul internatului începe să se deşire o dihanie nouă. GALACTION, 0.14. Până mai an Evanghelina era bondoacă. Cincisprezece ani a împlinit în astă-toamnă şi dintr-odată s-a lungit şi s-a deşirat. STANCU, D. 168. Rămăsese tot mic, nu se deşirase ca văru-său. preda, delir. 22. -Prez. ind.: deşir. - Şi: desşirâ vb. I LB, alr i 1 297/30,926). -Pref. de- + [în] şira. DEŞIRABIL, -Ă adj. (Despre împletituri, p. e x t. despre obiecte tricotate, croşetate) Care se deşiră2 (1) uşor, care se poate deşira2 (1). Tricotul simplu e deşirabil. ltr2 vi, 254. - PI.: deşir abili, -e. - Deşira2 + suf. -bil DEŞIRABILITÂTE s. f. însuşirea de a fi deşirabil; proprietate dezavantajoasă a tricotului de a se deşira2 (1) uşor, când se rupe un ochi din împletitură. Cf. ltr2. - Deşirabil + suf -itate. DEŞIRARE s. f. Acţiunea de a (se) deşira2 şi rezultatul ei; deşirat1. (F i g.) Eşti în stare să rememorezi acea deşirare de halucinaţii. STĂNILOAE, o. 206, cf. dex2. 5604 DEŞIRAT1 -740- DEŞLAMARE - PL: deşirări. - V. deşira2. DEŞIRAT1 s. n. Faptul de a (s e) d e ş i r a2; deşirare. Cf. mda. - V. deşira2. DEŞIRAT2, -Ă adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre împletituri, p. e x t., despre obiecte tricotate sau croşetate) Care s-a rărit sau s-a zdrenţuit prin desfacerea neregulată şi ruperea firelor; destrămat (11). Cf. lb. Ciorapii dumneaei adesea se întâmplă unde şi unde a fi cam deşiraţi. HELIADE, o. l, 483, cf. pontbriant, D., LM. Hainele de pe dânsa erau sfâşiate şi deşirate, ispirescu, U. 5, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Doi cai slabi şi uscaţi, pe care atârnau nişte trenţe negre pătate şi rupte şi cu franjurile deşirate drept găteală, se opinteau să tragă dricul ardeleanu, d. 276, cf. cade, scriban, d., dl, dm, m. d. ENC., DEX. ^ F i g. Erau de patimi şi de intrigi dinnăuntru deşiraţi. ASACHI, s. L. II, 107. Sufletul mi-e... deşirat ca o cortină de-o gheară. MIHĂESCU, D. A. 64. + F i g. (învechit) Dărăpănat (2); părăginit (1). Oraşul acum deşirat nu mai închipuia totul acela ca mai înainte. CĂPĂŢINEANU, M. R. 90/19. Se opri să-şi odihnească caii dinaintea unei case dişărate şi scârnave, ce era în drum. ALECSANDRI, în dacia lit. 286/17. + F i g. (învechit) Zdrobit (IV). Avangardia turcească... s-au întors deşirată la Lidos. ar (1829), 74V38. + (Despre manifestări ale gândirii) Fără şir, dezordonat (1), dezlânat (2). Părea că ea-i răspunde în cugetări deşirate. EMINESCU, N. 58. Nu se putea lăsa pe mărturisirile deşirate ale lui Lae. slavici, O. 1,152. Tot astfel ...să credeţi că va fi Şi cartea-n care s-ar afla imagini deşirate Ca visele de om bolnav, lipsind de unitate Dintr-un începutpână-n sfârşit. OLLĂNESCU, H. A. P. 2, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre obiecte înşirate pe aţă, în special despre mărgele) Care a ieşit de pe aţa pe care au fost înşirate (şi a căzut, risipindu-se). Cuvintele coboară unul câte unul, ca mărgelele deşirate. CAMIL PETRESCU, T. II, 54, cf. DEX. Marita-tse, fată marfe, Nu sadzea n’emaritată, Ca mar-zeaua dzesirată. FOLC. olt. - MUNT. I, 22. + F i g. (învechit, rar; despre oameni) Care nu-şi ţine cuvântul. Domnul pururea să fie iubitor adevărului şi să se ferească la voroave, să nu fie deşirat, că domnul la cuvânt nestătător... prietenii îl vor uri şi-l vor părăsi. MUŞTE, LET. m, 36/33. 3. (Despre aţă, fire înfăşurate pe obiecte, p. e x t, despre gheme) Care s-a desfăşurat într-un fir lung, continuu. Cf. PONTBRIANT, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Fulgerele scăpărau neîntrerupt ...în văzduh apăreau scurte şi repezi, gheme deşirate de lumină albastră, v. ROM. decembrie 1951, 205. 4. (Despre oameni sau despre animale; p. e x t. despre corpul lor ori despre părţi ale acestuia) Care este (prea) înalt, (prea) lung şi (prea) slab. Despotul în putere nu e fatal atâta Ca deşirata iasmă de un tiran molatic. HELIADE, O. I, 222. Aici era şi Trică, tot lung şi deşirat, dar mai altfel SLAVICI, O. II, 41. Cei ce sunt de stat mai mici Sunt cuminţi şi voinici; Iar cei mai nalţi şi deşiraţi Sunt nebuni şi zvânturaţi. CONTEMPORANUL, IV, 60. Dege-tele-i deşirate calcă clapele sonore. MACEDONSKI, o. 1,86. Un om înalt, deşirat, puţin adus din spate. SĂM. I, 101, cf. ŞĂINEANU2. Monedele cu pasărea deşirată ar putea veni de la alt Radu. IORGA, c. I. in, 15. Peste drum s-a oprit o saca, la care era înhămat un cal înalt, deşirat, beteag de un ochi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 38. Grumazul uscat şi deşirat. agîrbiceanu, s. 552. Avea douăzeci şi trei de ani şi era înalt, cam deşirat, cu o faţă lătăreaţâ. REBREANU, I. 61, cf. RESMERIŢĂ, D. Semăna uimitor cu acea mică, dar deşirată prinţesă de Prusia. M. I. CARAGIALE, C. 135, cf. CADE. Sosise ceasul să-şi verse veninul din inima-i înveninată ... de chipurile acestea deşirate, gălbejite, trase, mironescu, S. 3. Opresc o trăsură cu cai deşiraţi şi osoşi. CAMIL PETRESCU, P. 52. Un furier deşirat, ale cărui mâni tremurau vizibil, punea tamponul după fiecare semnătură. SAMA, n. 71, cf. scriban, D. Era un schelet deşirat, inconsistent arghezi, s. XI, 22. Era înalt, deşirat, uscat scoabă. STANCU, R. A. I, 96. Cu spinarea deşirată şi niţel adusă, părea trecut de cincizeci şi cinci de ani. VINEA, L. I, 148, cf. DL, DM. în sfârşit, s-a desprins dintre ei un om, subţiratic, deşirat, cu căciulă albă. BĂNULESCU, I. 87, cf. DEX, alr n/l h 83. ^ (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Deşirata de babă intră. RETEGANUL, P. I, 55. ^ F i g. [O lac!] Subt coastele-ţi deşirate Unda-ţi plesnind se vărsa. HELIADE, O. 1,281. Deşirate în lumina lunii, Vedenii infernale ne apar. labiş, p. 266. ^ (Prin lărgirea sensului) Ştiu însă că e destul să zici „ Hălăuca ” spre a-ţi trece prin minte ceva deşirat şi colosal hogaş, DR. 1,50. Unui vechi trup de clădire... îi se înnădise mai târziu în dos, pieziş, o coadă deşirată şi îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, c. 127. + (Adverbial) Prelung (1). Cf. şăineanu2. De ce, tată, aşa tare şi desşirat ai oftat? PANN, P. v. n, 103/10, cf. DDRF, scriban, D. ^ E x p r. A se uita lung şi deşirat = a privi insistent şi cu mirare. Cf. udrescu, gl. II. S. f. (Regional) Varietate de strugure (Boldeşti-Scăeni). Cf. H XI400. - PL: deşiraţi, -te. - Şi: (învechit) desşirat, -ă, dişărât, -ă, (regional) deşărat, -ă (alr n/l h 83/406), dăşirât, -ă (bul. fil. x, 88, alr ii/i h 83) adj. - V. deşira2. DEŞIRĂTOR, -OARE adj. (învechit, rar; despre stări sufleteşti) Sfâşietor (2). Au este durerea mai deşiretoare pentru o inimă care iubeşte. CALENDARIU (1794), 31/33. - PL: deşirători, -oare. — Şi: deşiretor, -oare adj. - Deşira2 + suf. -tor. DEŞIRĂTURA s. f. (Rar) Nume depreciativ dat unui cal bătrân, slab şi neputincios. Cf. sfc iv, 190. - PL: deşirături. - Deşirat1 + suf. -ură. DEŞIRETOR, -OARE adj. v. deşirător. DEŞERTARE s. f. v. deşertare. DEŞISTÂRE s. f. Operaţia de îndepărtare a sterilului din substanţa minieră. - PL: deşistări. - Cf. ş i s t. DEŞÎŞ s. n. v. desiş. DEŞLAMÂRE s. fi Operaţia de eliminare a şlamului din minereuri sau din cărbunele preparat pe cale umedă. Cf. LTR2, SFC iv, 312. - Cf. ş 1 a m. 5613 DEŞLAMOR -741- DEŞTEPT DEŞLAMOR s. n. Instalaţie utilizată la deşlamare. Cf. ltr2. - PL: deşlamoare. - De la deşlamare. DEŞLÎU adj. (Turcism învechit) Mustăcios (1). Cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 76. - Pl.: deşlii. - Din tc. disli. DÉŞMĂ s. f. v. dijmă. DEŞNÎŢĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Femeie stricată (8). Cf. BUL. fil. xi-xh, 489. -PL: deşniţe. - Şi: dişniţă (bul. fil. xi-xn, 489), vişniţă (ib. 497) s. f. - Cf. b e ş n i ţ ă. DEŞOCÂ vb. I. T r a n z. (Med.) A scoate pe cineva din starea de şoc1 (2). Cf. dex2. - Prez. ind.: deşochez. - Pref. de- + şoca. DEŞOCÂRE s. f. Tratament aplicat în vederea scoaterii unui bolnav din starea de şoc1 (2). Cf. D. med. - V. deşoca. DEŞOCÂNT, -Ă adj. Care deşochează. Cf. dex2 - PL: deşocanţi, -te. - Deşoca + suf. -ant. DEŞOSA vb. I. T r a n z. şi refl. 1. (Med.) A suferi sau a face să sufere o deşosare (1). Cf. dn3, dex2. 2. A suferi sau a face să sufere o deşosare (2). Cf. dn3, DEX2. -Prez. ind. pers. 3: deşosează. - Din fi*, déchausser. DEŞOSARE s. f. Acţiunea de a deşosaşi rezultatul ei. 1. (Med.) Dezvelirea rădăcinii dintelui prin depărtarea ţesutului gingival. Cf. D. med. 2. (Agron.) Fenomen dăunător care apare la semănăturile de toamnă, la puieţi etc. şi care constă în ridicarea acestora din locul implantării şi întreruperea alimentării din sol, în condiţii bune; descălţare (2). Cf. ltr2. - V. deşosa. DEŞOSÂT, -Ă adj. 1. Care (se) deşosează (1). Cf. dn3, dex2. 2. Care (se) deşosează (2). Cf. DN3, dex2. -PL: deşosaţi, -te. - V. deşosa. DEŞPICÂ vb. I v. despica. DEŞT s. n. v. deget. DEŞTEPT, -EÂPTĂ adj. 1. Care nu (mai) doarme; care s-a trezit din somn; sculat2 (1), neadormit, treaz (1), (învechit şi popular) deşteptat2 (1), (învechit) vegheat2 (4). Doarme încă. -Ba nu, Domnul iaste deştept abeţedar, 332/19. Era încă silit d-a crede că nu e deştept, ci în amăgirile unui somn. PLEŞOIANU, T. n, 85/30. Lumea ... Visează câte-aevea deşteaptă n-a visat HELIADE, O. I, 188. Noi vrem în veci să doarmă, ... Când sunt deştepţi, e moarte. PR. dram. 96. Când [somnul] ... supune subt dulcea sa putere trupul cel amorţit, sufletul, apururea deştept, se înalţă în zbor. MARCOVICI, c. 13/11. [Copiii] nu-i lăsaţi să stea în aşternut deştepţi. PR. 30/4. Pricepui îndată că îmi pusese somnişoara, ca să mă adoarmă greu, însă, ca unul ce eram deştept, nu făcui nimic, gorjan, h. i, 69/29, cf. VALIAN, V. Toată feara e deşteaptă. BĂRAC, ap. GCR II, 239/35. Nu numai deşteaptă d-acel cântăreţ doresc, Ci şi când sânt adormită la cântarea lui gândesc, pann, E. I, 58/3. Pasat-a miezul nopţei şi eu deştept sânt încă. R. IONESCU, C. 163/2. Feciorul de împărat adormise, iar feciorul bucătăresei rămăsese deştept şi auzise tot FILIMON, O. I, 415, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, I, 77. Noaptea şi zioa ea veghea deşteaptă spre a-şi păstra cinstea, odobescu, S. i, 18. Şi ochii tăi... privesc atât de adânc...în noaptea sufletului meu, cât te visez, veghind, şi de dorm, la imaginea luminei lor, sunt deştept. EMINESCU, p. L. 55. Mâine dimineaţă când ăi pleca, dacă n-oi fi eu deştept, să nu laşi uşa de la drum deschisă. CARAGIALE, O. n, 261. Sâmbătă seara au stat până spre miezul nopţii deştepte şi au vorbit despre toate, slavici, o. 1,79. Locuitorii râdea de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept ISPIRESCU, L. 9, cf. ddrf. E deştept şi visează. DELAVRANCEA, H. T. 25. Niciun suflet de om nu era încă deştept; numai câţiva câni... îşi făceau datoria bătând la noi. hogaş, DR. I, 2, cf. RESMERIŢĂ, D., GR. S. II, 8. Dimineaţa, fraţii lui alergară ca de obicei, să vadă dacă nu cumva găsesc pe Ber-Căciulă tot deştept şi merele tot frumoase în măr. vissarion, B. 17. Ai adormit spre ziuă -eu am rămas deştept PILLAT, P. 35. ^ Expr. A sta deştept = a veghea (II1). Moş Lăcustă se deprinse din copilărie a sta deştept, pe când ceilalţi dormeau, snoava, IV, 20. F i g. Căci vrajba la ivală fiind, paza şi strajea despre vrăjmaşi mai trează şi mai deşteaptă stă. CANTEMIR, 1.1. n, 164. Literatura singură afirmă existenţa cea deşteaptă a unei noţiuni. F (1872), 228. Era atâta tihnă surâzătoare pe chipul ei şi pe trupul gol, încât merele de la căpătâi păreau singurele gânduri deştepte, rotund întrupate din frăgezimea somnului, teodoreanu, u. c. 29 + Care se află în stare de veghe; p. e x t. vigilent; (învechit) deşteptat2 (1). Iar Robson, pe care nenorocirile îl făcuseră deştept pentru orice întâmplare, au luat sama că vântul acum era foarte potrivit pentru dânşii. DRĂGHICI, R. 210/30. Bolnavul adeseori se ispiteşte a amăgi şi pe cei mai deştepţi păzitori. albineţ, M. 15/5. El... puse sentinele deştepte împrejurul schitului, alecsandri, o. P. 156. ^ (Prin lărgirea sensului) Turma lui paşte lângă dânsul, urechea lui este deşteaptă la cântările a trei juni păstori ce-l încongiură. PÂCLEANU, 1.1, 128/16. Vânătorul, împrospătat prin somnul, prin mâncarea şi prin glumele de la conac, se aprinde din nou de ispita norocului; ... cu gândul zboară poate către alte doruri; dar simţirile-i sunt în veci deştepte. ODOBESCU, S. III, 17. Tu ştii ce farmec dulce-i să-ţi lipeşti pruncul de piept, Aţintit să-ţi steie-asupră-i, şi prin somn, ochiul deştept 5626 DEŞTEPT -742- DEŞTEPTA VLAHUŢĂ, s. A. I, 26. Ei m-a privit lin, drept, C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept voiculescu, poezii, ii, 238. + Care revine la realitate dintr-o stare de absenţă psihică. Iar bietul om sta tot acolo Ca mort, precum s-a pus. Treceau bărbaţi, treceau femei, Şi uruiau trăsuri pe stradă, Soldaţi treceau făcând paradă, - Şi-atunci deştept privi la ei. COŞBUC, p. I, 102. 2. Care are capacitatea de a înţelege şi de a asimila cu uşurinţă ceva, isteţ, inteligent, (popular) mintos (1); care este înzestrat cu agerime a minţii, ager, perspicace, (figurat) dezgheţat (2), sprinten (2); care judecă cu luciditate, lucid; evoluat din punct de vedere spiritual (5), instruit, cultivat; p. e x t. descurcăreţ, şmecher (1). Hamalul, cu toate că meseria îi erea proastă, însă erea om prea deştept şi glumeţ. GORJAN, H. 1,86/11. Duhul lui ceva mai deştept mă făcea să vorbesc cu dânsul mai bucuroasă. CR (1833), 1441/49. Viţălariul ... să fie om sprintin şi deştept MANOLACHE DRĂGHICI, 1.14/26. Rumânii sântfăcuţi bine, dăştepţi, cu duh, şi îndemânateci la orice meşteşug. TÂMPEANUL, G. 9/20. E foarte deştept din fire şi imitează minunat, codru-drăguşanu, c. 86. Ştefan îndată după aceasta se făcu mai deştept, şi când riga cu armia sa apucă drumul spre hotarele ţării, a trimes pe logofătul Tăutu şi pe Ioan visternicul ca să-l întrebe. IST. M. 117/20. Ce mai copilă vrednică şi deşteaptă. PR. dram. 126. Deşi să pare mulţi tineri a fila minte deştepţi, Nu pot însă să şi fie ca bătrânii înţelepţi pann, ş. i, 51/1, cf. POLIZU, pontbriant, d. De mic încă se arăta mai deştept şi mai cu inimă decât alţi copii. CONV. lit. I, 346. Era deştept băiatul iscusit şi numai spirit ISPIRESCU, L. 192. Ai nenorocirea de a fi mai deştept, mai cinstit şi mai simţitor decât alţii, vlahuţă, o. a. i, 93. Fetele care de care se silesc a arăta că sunt mai deştepte şi mai erudite. CONTEMPORANUL, V, 470. După credinţa poporului, oamenii cu fruntea lată, înaltă, suntfoarte deştepţi. C ANDREA, F. 41. Şi ai fraţi mici ...Tu eşti mai mare, mai deştept IOSIF, v. 51. Lina vrea să dovedească domnului că e fată deşteaptă. brătescu-voineşti, p. 71. Tu eşti copil deştept, nu te ştiam aşa de greu de cap! agirbiceanu, S. 10. Cu nimeni nu se înţelesese încă atât de bine ... cum se înţelegea cu învăţătoarea aceasta deşteaptă şi încântătoare. REBREANU, I. 352. Intre aceste personaje sunt şi oameni deştepţi, ca Tipătescu. ibrăileanu, SP. CR. 232. Papa ţine la dânsul, având convingerea că-i un om deştept şi foarte de ispravă. MIRONESCU, S. 151. Răul cel mai mare este Că am devenit mult mai deştept decât pot fi. E. IONESCU, E. 168. Trimise la oraş pe cel mai deştept slujitor al lui. VISSARON, B. 202. E cel mai mare, mai deştept şi mai viteaz popor dintre toate popoarele. SADOVEANU, O. XX, 411. Om foarte deştept şi mândru, dar tare iute din fire. MOROIANU, s. 134. Toate fetele sunt mai deştepte decât băieţii, până la 16 ani. arghezi, c. J. 48. E drept că pe acest boier fălos şi lacom, care se crede foarte deştept, îl plictisesc poeţii. CAMIL PETRESCU, O. II, 127. El e mai deştept, mai socotit decât ea. DEMETRIUS, A. 15. Tu, care eşti copilul meu, eşti mai deştept? PREDA, I. 70. Vorbeam şi despre cărţi şi filme, şi mă miram cât poate fi de deşteaptă. CĂRTĂRESCU, N. 267. Prea deştept e personajul principal, ... prea le ştie pe toate. RL 2005, nr. 4 723. ^ (Prin lărgirea sensului) Cu frica lui Dumnezeu cu dragoste şi cu minte deşteaptă îl lăsăm în judecata lui Dumnezeu. ANTIM, O. 394. Cât timp va fi în om mintea lui deşteaptă şi luminată, ei în zădar s-or cerca a stârni scorturipintre oameni, sbiera, P. 305. Pe cât ea are o naştere de joasă, pe atât mintea-i este peste fire de deşteaptă şi de înaltă. ŞEZ. I, 103. (Adverbial) In strachină, nătâng, împlântam piciorul stâng şi nu călcam deştept nici cu piciorul drept E. ionescu, E. 22. + E x p r. A face pe deşteptul = a încerca cu orice preţ şi fără temei să dea impresia că e atotştiutor; a se grozăvi, a se lăuda. Să-mi spuneţi voi care faceţi pe deştepţii ...ce credeţi c-a păţit Stelică? BRĂESCU, O. A. I, 200. Totdeauna face el pe deşteptul! BENIUC, M. C. I, 422. Ce tot faci pe deşteptu? barbu, G. 306. ^ (Substantivat) Deşteptul e un intuitiv. CĂLINESCU, C. O. 59. Proştii să moară. Deştepţii să vie din urmă să iee fruptul CAMILAR, N. 1,216. ^ F i g. Pomul cu păpuşi e un pom deştept ARGHEZI, C. J. 25. ^ (Ironic) Ei, bată-te, că diştept te-ai mai ales. vlahuţă, s. a. n, 166. Dăştept mai eşti, era să-i spun, ai făcut ceafa groasă. preda, î. 82. ^ (Substantivat) Unde este bătrânul acela, care poate ca şi Socrat să se pogoare cu atâta blândeţe în ideile şi în purtările deştepţilor tineri? BUZNEA, C. 22/9. Iar eu, deşteptul, încep să strig. REBREANU, R. n, 180. în urmă cu vreo două luni sau mai mult, ... deştepţii ăia de la colonie l-au angajat pe unul, Samoilă. BARBU, 1.1, 288. îl satur eu de bine pe deşteptul ăla! LĂNCRĂNJAN, c. n, 499. Da, deşteptule, ca să nu împungă pe mă-ta! snoava, IV, 71. (Repetat, cu valoare de superlativ, întăreşte ideea de ironie) Deşteptul deştepţilor, iordan, stil. 257. *❖* (Adverbial) Un împărat bun şi drept, Care-n a sa stăpânire se purta foarte deştept pann, e. i, 1/14. + Care exprimă, denota deşteptăciune, vioiciune, agerime, luciditate. Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută! Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti. EMINESCU, 0.1,61. Propunerile lui nu veneau din chibzuirea cât de deşteaptă a unei situaţii de fapt, ci din tezaurele nepreţuite ale unei ideologii la care ajunsese prin gândirea unei vieţi întregi, iorga, p. a. n, 66. Firicel... privea cu ochi deştepţi mişcările nervoase. popa, v. 109. [Câinele] privea la stăpâni cu doi ochi aşa de deştepţi, parcă numai glasul îi lipsea, sadoveanu, o. ii, 148. Coboară banul mare, pe cap cu nalt calpac, Cu faţa sa prelungă, cu ochiul lui deştept, pillat, p. 95. Ochii negri, calzi, mari şi deştepţi. DEMETRIUS, A. 94. - PL: deştepţi, -te. - Şi: (învechit şi popular) dăştept, -eâptă, (învechit) diştept, -eâptă adj. - De la deştepta. DEŞTEPTA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. 1. A face să treacă sau a trece de la starea de somn la stare de veghe; a(-şi) întrerupe somnul; a ieşi din starea de somn; a (se) trezi (1); p. e x t a (se) scula (11) Derept aceaia şi noi să ne deşteptăm şi să ne nevoim, ca să nu ne afle pre noi mirele adurmiţi. CORESI, EV. 88. Şi mă deşteptaiu. Şi iar adurmind vădzuiu vis. PO 141/16. Văzu un om ... durmind pre pământul gol... Atunce mearse de-l deşteptă şi-l duse în casă. MOXA, ap. GCRI, 61/15. Şi daca l-au deşteptat, au şăzut în leagăn, numai cu aprodul URECHE, L. 145. Ea, dacă să va deştepta, va striga, acesta să să cearte ca un răpitoriu. PRAV. 210. Şi era el în fundul corăbiei, dormind pre un căpătâiu; atunce-l deşteptară. N. TEST. (1648), ap. GCR 1,128/29. Adormi pre coşciugul cu smochinele ... Iară deaca s-au deşteptat, zise [...] DOSOFTEI, ap. GCRI, 255/14. Craiul de Spania, o furtună îl dăşteaptă câte ceva, dar iar 5627 DEŞTEPTA -743- DEŞTEPTA să întoarce a dormi (a. 1693). FN 13. Deşteptându-să din somn dimineaţa, au spus visul argaţilor săi. NECULCE, l. 13 .De doarme Dumnezeu, adecă de să face ca acela ce doarme şi nu va vrea să ne asculte, tu ai multă îndrăzneală, ce-L deşteaptă şi te roagă Lui tu, cel vreadnic. pentru noi. ANTIM, O. 182. Feciorul dormea pe lespezi... Atunci l-au îmboldit cu toiagul de l-au deşteptat (a. 1747). GCR II, 41/20. Mergea noaptea la tatăl copilii, îl deşteaptă. IST. AM. 902/10. Deşteptându-se din somn, şi el înfricoşat întinsă fuga. MAIOR, IST. 222/12. Au aşezat în capitalul fieştecărui prinţipat obiceaiul de a petrece dimineţa ea să meargă la curte când să deşteaptăprinţipul. OBLĂDUIREA, 61/4, cf. LB. îndată ce ne deşteptăm, începem iarăşi a întrebuinţa slobod pre simţirile noastre ceale din afară. POTECA, G. 7/22. Noaptea ne deşteptăm foarte des, pentru că tinerilor noştri soldaţi nu le este milă de praf şi slobod puştele. CR (1830), 1511/30. Eu de plezir adormisem şi târziu m-am deşteptat. PR. DRAM. 115. M-am deşteptat de sunetul cel pătrunzător al clopotului, marcovici, c. 16/7. Să mă deştepţi despre zori cu un ceas şi jumătate până a nu se face zioă. GORJAN, H. 1,22/34. Copiii... dorm mereu încât trebuie cinevaşi să-i deştepte cu silă ca să-i puie să sugă. MEŞT. MOŞ. 29/19. Deşteptându-mă din somn ..., simţii o hârtioară micuţă între degete, pe care erau scrise cele două strofe din capul scrisorii. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 88. Să vii să mă deştepţi, dacă oi fi dormind. PR. DRAM. 130. Bolnavul adoarme îndată, din care somn liniştit să dişteaptă nu numai asudat dar şi uşurat. C. VÂRNAV, H. 126/14. Tocma cam despre zioă, deşteptându-se, tuşi. PANN, ş. n, 5/11.0poamă căzându-ipe cap l-a deşteptat. BARASCH, M. 1,39/13. în toată dimineaţa copiliţa noastră vine de ne deşteaptă. NEGRUZZI, s. 1,75. Maiorul şi juna sa soţie, care asemenea se găsea la moşie, Jură îndată deşteptaţi. pelimon, I. 13/11. Când visăm multe credem, de care, după ce ne deşteptăm, râdem ca de nişte deşertăciuni. BĂLĂŞESCU, GR. 113/17. într-o noapte întunecoasă, toţi acei ce locuiau în vecinătatea valii, unde astăzi se află monăstirea, jură deşteptaţi din somn. CONV. UT. I, 310. Noaptea buciumele răsunau Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau, alecsandri, poezii, 31. Zgomotele alaiului domnesc deşteptase bufniţele şi liliecii. ODOBESCU, s. I, 162. A doua zi când m-am deşteptat eram singur. CONTEMPORANUL, I, 25. Se cutremură Sultanul ..., se deşteaptă şi pe cer Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer. EMINESCU, O. I, 194. Sfânta Duminecă ..., deşteptând pe Harap Alb chiar în miezul nopţei, îi zice [...] creangă, P. 215. Mâine dimineaţă eu am să plec până nu te deştepţi dumneata. CARAGIALE, O. D, 259. Deşteptându-se din somn, Ghiţă era neliniştit, slavici, o. i, 186. Copilul deşteptase pe mama sa. MACEDONSKI, O. III, 20. Veşnicele sfezi în larma cărora se deştepta noaptea din somn când tatăl ei se întorcea mofluz şi îndrăcit de la cărţi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 18. Copilul ...se deşteptase în hopurile uliţelor şi plângea. MILLE, V. P. 141. Mi-era milă s-o strâng şi teamă să n-o deştept. SĂM. 1,150. Dacă se uită cineva pe fereastră, dimineaţa, când se deşteaptă, uită cele visate peste noapte. CANDREA, F. 44. Mă gândeam ce surprinşi or să rămâie vecinii a doua zi, când s-or deştepta şi vor vedea toate acestea. ANGHEL, PR. 10. Visează şi acum, de multe ori, întâmplări din anii aceia şi se deşteaptă înspăimântat şi plin de sudoare. AGÎRBICEANU, S. 14. Când m-am deşteptat în gemete surde, era ziua mare. LUNGIANU, CL. 110. Astfel nu mai deştepta din somn pe bătrâni, când venea el noaptea de pe uliţe. REBREANU, I. 45. La şapte, am fost chemat la Adela, care se deşteptase. IBRĂILEANU, A. 182. Cei doi tovarăşi de vânătoare sjătuiau pe şoptite, deşteptaţi prea de timpuriu. C. PETRESCU, S. 213. în somn, mă deşteptam şi îl priveam [pe Tom]. M. eliade, o. 1,54. Ion se deşteptase acum de-al binelea. MIRONESCU, s. 13. Mateloţii se deşteptară pe bord. MINULESCU, VERS. 14. Fără veste, Pe la porţi răsar neveste, Satul se deşteapt-acum. topîrceanu, o. A. 1,92. Am rugat-o să nu te deştepte, căci e un somn bine meritat. CAMIL PETRESCU, P. 153. Un călător grăbit însă l-a deşteptat ca să-l întrebe cât mai avea de jăcut până la oraşul învecinat. NEGULESCU, G. 214. Cum mă deşteptam, dădaca mă îmbrăca în odaia abia luminată de zorile sărace. BRĂESCU, O. A. n, 12. Se deşteptase, în zori, surprins şi jericit că scăpase de bardă, că mai avea cel puţin câteva ore de viaţă. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. II, 124. Deşi ne strecuram pe lângă ziduri, ca două umbre, ni se părea că paşii noştri aveau să deştepte pe toţi paznicii cetăţii. COCEA, S. I, 98. Ber Căciulă se deşteptă, se scărpină la ceajă, căscă şi întrebă ca zăpăcit, că unde se află. VISSARION, B. 17. Pintenii de fier care sunară apoi pe scările de piatră deşteptară îndată pe oamenii curţii. SADOVEANU, O. I, 10. Părea că se cutremură pământul, deşteptând din somn pe toţi cei de la căşerie. MOROIANU, s. 65. M-am deşteptat din somn dinaintea ferestrei, acoperit pe de-a-ntregul de soare. ARGHEZI, C. J. 20. Bombele nu l-au deşteptat din somn. BENIUC, M. C. I, 260. Intre timp toată lumea se deşteptase, preda, m. 490. Mă deşteptasem şi-atunci am pornit Prin euritmiapădurii în goană. LABIŞ, P. 247. Stanislav dacă cădea, Greu trei zile că dormea ... A treia zi când sosea, Stanislav se deştepta. TEODORESCU, P. P. 568. Şi de vis s-a spăimântat, Câtfu-ndată deşteptat reteganul, TR. 48. Pietricele-a aruncat, Pietricele-a răsunat, Boieri mari s-a deşteptat, păsculescu, l. p. 58. Şi-acum doarme într-un pat, Pe trei perne Răsturnat... Şi cu paloş gol pe piept, De mi-e jrică să-l deştept! balade, ii, 107. Badea când îmi vine-n gând, Mă deştept din somn plângând. FOLC. transilv. h, 217. ^ F i g . Iată păcatele a toată lumea le-ai luat ...La cel ceas mai de apoi al ceştii zile dentru deşertăciune deşteaptă (a. 1633). GCR I, 80/22. Să ne deşteptăm sufletele den somnul cel greu. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/36. Viaţa iaste un somn, dintru carele nu ne putem deştepta, jără numai la ceasul morţii. ANTIM, ap. GCR II, 5/12. Supărările ...mă deşteaptă din somnul păcatelor meale (a. 1750). GCR n, 49/7. Viaţa iaste un somn şi moartea iaste vreamea întru carea ne deşteptăm. PILDE, 95/18. Şi inima-mi adormită, repede se deştepta. HELIADE, O. 1,428. începură unele să cânte cu jelurimi de istrumenturi muziceşti... încât se deştepta şipietrile ca să le asculte. GORJAN, H. 1,141/4. Noi n-om cruţa a zice cătră omeneasca fire, Ca s-o deşteptăm aeve dintru a sa adormire. CONACHI, P. 278. Dintre toate neputinţele omeneşti cel mai de tânguit este somnul sufletului. Ce de oameni trec pe pământjără a se deştepta niciodată. NEGULICI, E. I, 259/24. Te salut... frumos soare al munţilor ... ca pre acela ce naşti păsărilor cântarea, natura o faci a se deştepta ca din somn şi a surâde de strălucire. PELIMON, I. 45/22. Ieri a suflat întâiul vânt de toamnă Ş-a doborât pălitele foi, ... Cădeau mereu cu freamăte de jale Şi deşteptau din ramuri căzând A presimţirii vrajă fioroasă. MACEDONSKI, O. I, 12. Deşteaptă-te, tu vânt de sud, Ridi- 5621 DEŞTEPTA -744- DEŞTEPTA că-te, tu crivăţ! COŞBUC, P. II, 219. Cum se deşteaptă firea-nveselită, Şi râde soarele a sărbătoarel CERNA, p. 160. Singura dată când regele a deşteptat din somn limba tăcutului clopot..., a fost atunci când a murit. ANGHEL, PR. 77. Totul începuse a se deştepta sub întâile raze ale zilei. hogaş, DR. 1,3. Taci să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate în sicriurile-albastre ale zilelor de ieri/ MINULESCU, vers. 26. Şi-n vâlvora rodirii, cu scrâşnete de dinţi Năprasnicele gheţuri se deşteptau fierbinţi. VOICULESCU, POEZII, II, 161. Morarul Onisifor veni după el şi deşteptă focul din mijlocul încăperii, cu gâteje. SADOVEANU, o. XIII, 575. ^ (Prin lărgirea sensului) Plăntele se curăţă de buruieană, se deşteaptă la vegibilitate (vietate) mai activă, şi se înfrăţăsc. LITINSCHI, M. 33/9. Acolo rămânu larvele toată earna într-o amorţire somnoroasă; primăveara viitoare eară se deşteaptă. BARASCH, B. 284. > A face să-şi revină sau a-şi reveni dintr-o stare de ameţeală, de leşin, de inconştienţă; (regional) a (se) întrema; a (se) trezi (2). îndată să rădică furtună mare şi-i apucă prespe voia lor de-i duse. Şi când să deşteptară, să aflară la moşia svântului. VARLAAM, C. 390. Fieşcare sunet de muzică deştepta pe bolnavul din a sa amorţire. CR (1839), 3152/7. Simţindpicioarele-mi slăbind, am închis ochii... Nu ştiu cât ţinu astă fantasmagorie. Căci când m-am deşteptat, eram singură în biserică. NEGRUZZI, s. 1,54. îndatăpurcesei ca un duh de spaimă îmboldit de ferbinţeala frigurilor, şi când mă deşteptai din ameţeala mea, văzid calul numai spumă. id. ib. 67. Cocoana s-a deşteptat din leşin. CARAGIALE, o. II, 100. Sângele se iveşte la suprafaţă, apoi ţâşneşte, şi Vasile se deşteaptă, bacalbaşa, S. a. 1,29. Şi cum deştepţi din leşin pe om, când l-a izbit Puternic de~un părete, aşa era! COŞBUC, P. I, 142. Cucoanei i se făcu rău. Strigară pe stăpân, îi dădură cu oţet şi abia o deşteptară. agÎrbiceanu, S. P. 44. Nu, m-am deşteptat, aceasta a fost; m-am deşteptat. Un om de bine m-a stropit cu apa vie a vieţii. M. ELIADE, o. I, 5. Când s-a deşteptat, era întins pe spate, jos, pe ţărna tare. POPA, v. 12. Dochia sta ca moartă în leşinul ei ... [Ea] se deşteptă galbenă şi slăbită. sadoveanu, o. 1,26. Trepanăm un câine sau o pisică sub anestezie... şi-l lăsăm să se deştepte parţial danielopolu, F. N. 1,144. în pomi nimfele fluturilor...se deşteptau la căldura focurilor. BARBU, PRINC. 21. De ochi să mi-l descruntaţi De cap să mi-l deşteptaţi Depicioare-l descurcaţi TEODORESCU, p. P. 383, cf. ALRi/ih 138/12, ALRMi/ih 196/12,, alri/ih 144, ALRM l/lh 203. ^ F i g. Lumea din premeneală nu să mai deşteaptă. Orice iaste muritoriu, cu vremea să petreace. M. costin, ap. GCR 1,205/15. Tunul încetase d-a răsuna în Europa; el îşi produsese efectul: deşteptase naţionalităţile, una câte una, din amorţeala în care erau căzute de secoli. ghica, s. IV. + A face să-şi revină sau a-şi reveni dintr-o stare de rătăcire sufletească, din visare, din reverie etc. Omule, nu-ţi fie frică, nici te teme, ci te trezveşte şi te deşteaptă şi-mi spune jalba ta. NEAGOE, ap. GCR I, 170/1. Deşteptându-se din mirarea aceaia ..., începu din partea sa a lăuda pre marele Joe. MAIOR, T. 259/5. înduplecările gheneralului ...au dipărtatposomoritele sale idei, ghenia (duhul) lui Petru iarăşi s-au deşteptat şi au începută energhisi întru toată a sa vărtute. asachi, I. 290/19. Batea noao ceasuri pe când mă deşteptai din adânca şi trista mea cugetare. FM (1843), 8V28. Mă deşteptai din letargie, mă ridicai îndată ... şi mă coborâi devale. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 3. In sfârşit se deşteptă şi iese din gândurile ce-l absorbeau. PÂCLEANU, I. I, 109/20. Vali se deşteptă din visu-i şi se apropie de grupele damelor. CONV. LIT. III, 60. Când se deşteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă. EMINESCU, P. L. 37. Când se deşteptă văzu între ele şi juna fată un întreg abis, toată nemărginirea unui amor dat altuia decât lui. gane, N. 1,37. Craiul, deşteptat Din gânduri, - atent la toate a privit şi-a ascultai COŞBUC, P. H, 126. O muzică auzită ... Atât de dulce o topeşte toată în lumi aeriene Că n-ai mai vrea să te deştepţi vreodată. CERNA, P. 147. Ordinul maiorului îl deşteptă brusc din toropeală. REBREANU, R. II, 280. M-am frecat la ochi nu ca să mă deştept, dar ca să recad în visul opac al realităţii GALACTION, 0.109. Parcă m-arfi stropit cineva cu o cană de apă ca să mă deştepte dintr-o reverie stupefiantă. CAMIL PETRESCU, P. 227. Călătorul tresări deşteptat din gândurile lui depărtate. C. PETRESCU, A. 287. Nechezatul calului ... deşteptă din gânduri pe fată. VISSARION, B. 26. Jupânesele încremeniseră în lumină şi se deşteptară cu oftări grele, când melodia conteni SADOVEANU, o. 1,54. îl deşteptă din toropeală o mână subţire care-i ridica bărbia în sus. CĂLINESCU, E. O. I, 167. 2. A face să-şi revină sau a reveni la viaţă; a învia. Preîn I[su]s Hfristojs Domnul Părinte cela ce el deşteptă deîn moarte. CORESI, L. 389/2. Când va purceade glasul lui Dfu]m[neJzău în bucinul acel îngeresc carele va bucina de va deştepta morţii şi-i va chema la giudeţ. VARLAAM, ap. GCR 1,106/1. Lazarpriiatenul nostru doarme, ce voiu mearge să-l deştept pre el N. TEST. (1648), 120v/22. Pre cei ce dormia în mormânturile deşertăciunii i-ai deşteptat. MINEIUL (1776), V2! 10. Fericiţi cei ce nu se mai deşteaptă, dacă însă visurile spăimântătoare nu turbură şi ţărâna mor-mânturilor. marcovici, c. 7/4, cf. polizu. Gândul meu ... întrevede legioane deşteptate din mormânt, Călcând val de năvălire, peste valul de pământ, alecsandri, poezii, 93, cf. TDRG. La glasul tău de jale, Să se deştepte morţi de mii de vremi. CERNA, P. 6, cf. DHLR n, 433. Ici doarme cu mâni la piept Ce să fac ca să-l deştept? MARIAN, SA. 22. Scoală-te, Adam. Iar Adam se deşteptă. FOLC. MOLD. 1,273. 3. F i g. A scoate sau a ieşi dintr-o stare de inerţie, de indiferenţă, a face să treacă sau a trece la acţiune (după o lungă inactivitate), a (se) pune în mişcare, v. m i ş c a (3), a (s e) a g i t a; p. e x t. a face să devină sau a deveni conştient, a face să ajungă sau a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realitate, de adevăr; a (s e) t r e z i (4). De se va deştepta cela ce-au fost lenivos până acmu ...şi va lăsa leanea ..., putearnic iaste Dumnezeu a întări pre el CORESI, EV. 93. Cu a Ta milă mă deşteaptă, Să le plătesc pentru a lor faptă. DOSOFTEI, PS2. 283. Fruniol zice: De iznoavă să deşteaptă rocoşituri, într-acea crăie. Porunci a meargere de ostaş, a întări acea tabără slabă. FN 130. Istoriia deştiaptă şi pre cei leneşi şi neştiuţi spre mare lucruri. N. COSTIN, L. 38. Cu lucrarea bunei vorbiri şi cu sunetul glasului îndemnează pre fieştecare la luptă, deşteaptă pre orice leaneş la războiu. MOLNAR, RET. 7/20. Ca să-l deşteapte a face mai multe bunătăţi dintru acea sumă cumplită de bani ce adunase, milostiveaşte l-au dăruit cu titidă de sfeatnic. MAIOR, I. B. 236/1. Şi românii nu se mai deşteaptă din lângoare! id. S. I, 320. Adunarea noastră pre-nălţată De atâta zarvă cu rebelie Abia-n urmă şi ea să deşteaptă... Apucă fuga cea sănătoasă. BUDAI-DELEANU, ţ. 196. Parohii să fie laolaltă cu învăţătorul la aşa veselie, apoi să facă cercarea şi sărbătoarea de bucurie şi să 5621 DEŞTEPTA -745- DEŞTEPTA deştepte cu faţa sa pre toţi, hucurându-se. PETROVICI, P. 46/11. Vremea este a ne deştepta. GOLESCU, î. 3. Prin acest început poate voi deştepta pre acii ce ar şti mai bine sau ar avea mai multe izvoare ca să scrie. IST. M. XVI/20. Merse ca să deştepte duhurile în insula Schio, aprinse revuluţia în Samos. CR (1830), 3262/l 9. Norodul pe care o astfel de faptă îl deşteaptă ca să-şi simţă robia lui, hotărăşte toate în cele din urmă. CĂPĂŢINEANU, M. R. 8/9. Le-au suflatIosif viaţă, Inimă mai îndrăzneaţă, Deşteptându-i mult la vână Le-au dat armele în mână. bărac, ap. GCR H, 239. Blestemul înfricoşat s-au auzit despre apus-şi toate popoarele s-au deşteptat RUSSO, s. 148. Durerea ce te arde din peptu-ţi va goni Deşteaptă al tău suflet şipeară-i letargia. R. IONESCU, C. 40/9. Zăcând trândavi aşa îndelung Jără să ne deşteptăm, lăsăm să între alţii streini în ţarina noastră. BĂLĂŞESCU, GR. XXIX/l 8. Muză, muză, nu-nceta Pe români a-i deştepta! SION, POEZII, 104/2. Răul era să ajungă mai departedacă românii nu se deşteptau la timp prin reformatorul limbei lor, D. Ion Eliade Rădulescu. baronzi, L. 154. Deşteptată poate prin direcţia critică a Convorbirilor literare, ... tinerimea română de peste Carpaţi se înfăţişează deodată cu deplina aptitudine de a simţi şi de a întrupa frumosul în forme literare. MAIORESCU, CRITICE, 502. Atunci, vodă, care nu iubea minciuna şi era mare duşman alfaimei celei neîntemeiate, se hotărî să deştepte satul din înşelăciune. CONV. LIT. XX, 572. Tu, mulţime flămânzită, ...Te deşteaptă. MILLE, v. P. 91. După realizare, s-ar putea deştepta şi inconştient mi-ai reproşa mie iluzionarea şi decepţia ei. IBRĂILEANU, A. 173. O veste Julgerătoare deşteptă tranşeea: a murit căpitanulî BRĂESCU, o. A. 1,149. Copiii cântau uşurel cântece patriotice „Deşteaptă-te, române” ... era îndeosebi cântarea predilectă. ISAC, 0.269. Fetele,feciori aşteaptă, Dar până ei se deşteaptă, Vine, vine câmeleagă. BÎRLEA, C. P. 275. Deşteptaţi-vă, feciori, Nu şedeţi ca-n şezători, Ci vă luaţi vase-n mână Să vă duceţi la fântână. FOLC. transilv. I, 545. ^ (Prin lărgirea sensului) Negoţul intern a fost deşteptat şi întărit numai prin alcătuirea unei bogate clase de boieri, iorga, c. I. în, 77. + (învechit; rar) A atrage atenţia. Asupra scopului serbării ... noi cei întâi am deşteptat publicul român prin un articul ce am publicat CONV. LIT. xi, 34. 4. F i g. A face să se manifeste sau a se manifesta ceea ce este latent, virtual într-o fiinţă; p. e x t. a face să apară, să ia fiinţă sau a apărea, a lua fiinţă; a (se) trezi (5). Cu aceia voroavă a lui...au deşteptat viaţa oamenilor cătră giudecăţile istoriei a le tixi. N. COSTIN, L. 35. De iznoavă să deşteaptă rocoşituri într-acea crăie (a. 1703). FN 130. Cele ce se văd, mai tare deşteaptă şi pleacă simţirea, decât cele ce numai se aud. MAIOR, S. I, 39. Voiu să vă cumând voao rugăciunea prin carea veţi deştepta temerea de Dumnezeu în inimile pruncilor, petrovici, P. 205/26. Se deşteaptă în sufletul lui cel mare acel cuget spre fericirea a tot neamul omenesc prea folositoriu cum că, în locul altuirei cu vărsat de rând, s-ar putea face altuirea cu vărsat de vacă. FRĂŢILĂ, s. î. 21/7. De ce mă opresc în neşte năluciri care îm[i] deştaptă durerea cea alinată. BELDIMAN, A. 51/12. S-au început cu poezie, pentru că aceasta este fiica simţirei ce în inima omului mai timpuriu să deşteaptă decâtu-i giudecata mintei sale. AR (1829), 192/15. Oricine pronunţă astăzi vorba libertate, simte a se deştepta în inima lui nişte simtimente regeneratoare. HELIADE, o. n, 327. Ne- mişcare noastră a deşteptat nădejdile vrăjmaşului CR (1830), 1512/8. //? aseminea împregiurări gustul maiestriilor şi al ştiinţelor, carele ... se înapoiese cu totul, iară se dişteptă. SĂULESCU, HR. 1,104/11. Romantismul... deştepta în el o simţiciune mai adâncă şi mai vie către amor şi prieteşug. HRISOVERGHI, A. 2/16. Şoptirile unora ... deştepta lua-rea-aminte a bătrânului Fulbert, însă acum era prea târziu. ASACHI, L. 11 Vil. O nenorocirea de astăzi deşteaptă în noi şi cele trecute (a. 1839). hurmuzaki-s, vi, 143. El îi zugrăvi această Jărădelege cu cele mai vioane coloare, ca doară va deştepta în peptul ei căinţă. FM (1843), 213 V5. Ştefan ... pentru a deştepta curajul supuşilor săi, a răsplătit pe toţi aceia ce s-au purtat bărbăteşte în acest război. IST. M. 140/21. Cineva nu învaţă facultăţile sufletului, ci numai le deşteaptă, negulici, E. I, 218/1. [Epidemia] au agiuns păn la Antiohia, deşteptând cu grozăviile sale încă pe atuncea ... luarea-aminte a doctorilor. c. VÂRNAV, h. 7/7. Ura lor, sălbăticia sa, îngheţată de frigul anilor, se deşteaptă mai teribilă şi mai crudă. PÂCLEANU, 1.1,20/23. Datoriile stăpânei de casă de către slugile sale sânt ... a le deştepta respectul religiei. PENESCU, M. 8/9. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deştepta; Unu, -a cerului credinţă, altu-a patriei iubire, alexandrescu, o. i, 75. Când visuri de iubire s-ar deştepta în tine, Şi-i vrea ca să-ţi pleci capul p-un pept suspinătoriu Portretul meu priveşte şi cugetă la mine. sion, poezii, 189/5. Am aflat prea cu cale a deştepta toată atenţiunea şi mintea tuturor credincioşilor noştri fii spre ziua cea mare şi memorabilă a alegerei deputaţilor la dietă (a. 1863). ap. BARIŢIU, P. A. m, 174. în mine deşteptase amintiri pe care timpul de mult le ştersese. CONV. LIT. I, 348. Aş deştepta în tine dorul Cu-a mea cântare înjocată. ALECSANDRI, POEZII, 610. [Asta] trebuie să ... deştepte o emoţiune dezinteresată. MAIORESCU, CRITICE, 577. Va căuta să deştepte în copii curiozitatea, să-i facă să caute ei singuri a-şi face idei despre cele privite. CONTEMPORANUL, I, 206. Tânărul Socol, în sufletul căruia se deştepta acum, una dupe alta, toate nenorocirile vieţei sale trecute, tresări ca d-un fior. ODOBESCU, S. 1,154. Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal El deşteaptă-n sânul noastru dorul ţării cei străbune, EMINESCU, 0.1,35. Tot alte gânduri îmi zburau prin cap şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet. CREANGĂ, A. 36. Era cernită... şi-mi deşteptă în inimă un simţimânt, amestec de respect, de interes şi de mirare. CARAGIALE, o. IV, 261. Voi căuta Ca să-l privesc, privirea de poate deştepta Amorul MACEDONSKI, O. II, 108. Dorinţa de a te strânge La piept, mai caldă, mai pasională îmi deştepta o grijă-ntunecată. VLAHUŢĂ, S. A. i, 144. La început omorul nu deşteaptă decât o răzbunare neîmpăcată din partea Jamiliei victimei. CONV. LIT. XX, 685. Generalul temerar, ce pornise întru cucerirea lumei ca un alt Alexandru, se deştepta din nou în el ANGHEL - IOSIF, C. L. 11. Petru Maior ...a deşteptat duhul naţional. DENSUSIANU, L. 335. La fiecare pas voiau să deştepte admiraţia şi invidia în publicul din oraş. AGÎRBICEANU, A. 453. Doamna Lang de altfel se simţea măgulită că a deşteptat o iubire atât de puternică în inima tânărului. REBREANU, I. 186. Deşteptasem simţimântul adânc omenesc că e mai puţin dureros să nu ai ceva decât să-l aibă altul M. I. CARAGIALE, c. 147. Ca o tigroaică ... în care se deşteaptă pornirea atavică ... tot aşa aveam impresia că întâmplarea cu moştenirea trezise în femeia 5627 DEŞTEPTA -746- DEŞTEPTARE mea porniri care dormitau latent. CAMIL PETRESCU, U. N. 44. Se deşteptase în el ibovnicul G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 193. Pas cu pas, trecutul mort se deştepta. SADOVEANU, O. I, 64. Presupunem că s-a deşteptat cu prilejul războaielor ... un sentiment de mândrie ostăşească. BRĂTIANU, T. 64. Tabloul naturalist al vieţii deşteaptă în suflet tristeţe şi apatie. CÂLINESCU, C. O. 147. Iubeşti -când simţiri se deşteaptă Că-n lume doar inima este. BLAGA, POEZII, 268. Se deşteptau vechile duşmănii iscate de suferinţele vechi. V. rom. martie 1956,153. Deşteptase în el o dorinţă nouă de mişcare, de colind. DEMETRIUS, A. 57. începutul văzut ca prăpastie deşteaptă imagini terestre, munţi fără floră, povârnişuri ameţitoare. IST. LIT. ROM. II, 209. Sunt unele cerinţe vechi care deşteaptă în sufletul nostru rezonanţe atavice. LL 1974, nr. 1,94. 5. (învechit) A face să devină sau a deveni receptiv; a face să înveţe sau a învăţa; p. e x t. a (se) orienta (2), a (se) călăuzi. Şi cu aceasta învaţă, deşteaptă pre apostoli şi pre toţi creştinii să prevegheaze pre venitul lui de judecată, CORESI, T. EV. 140. Ifsu]s Hfristo js deşteaptă pre om întru viaţa fără de moarte (a. 1645). GCR 1,114/20. Iată iubiţilor aceasta a doauo carte scriu voao pentru care deşteptu cu dojană înţeleaptă mintea voastră. N. test. (1648), 18979. Au luat cai de olac, ca un om deşteptat tot în bine, şi de toată primejdiea neştiutoriu. M. COSTIN, LET. I, 300/21. într-un glas slăviţi toţi pre Dumnădzău şi pre Fiiul Său ce ne deşteaptă, Isus Hristos, lumina a tuturor veacurilor. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 10777. Uite-să toţi ostaşii cu căpeteniile lor la istorii şi să-şi aducă aminte de acei vestiţi oarecând hatmani şi oşteni, să să deştepte cu oarecare nevoinţă a laudelor celor trecuţi. N. COSTIN, L. 37. Maică Fecioară, deşteaptă-mă cătra priveghearea pocăinţii. MINEIUL (1776), 100vl/ll. Dragostea cea fiiască ...mă deşteaptă, ca la întrarea anului acesta nou, cu graiulaţiia mea să cercetez pre dumneavoastră. EUSTATIEVICI, 1.96/18. Ceteaşte fîeştece învăţătură adeseori ca să o pricepi şi ca să poţi deştepta şi pre alţii. MOLNAR, E. s. 15/9. Să fie deşteptat totdeauna spre lucruri bune. BERTOLDO, 39/1. Săm (sânt) încredinţat cum limba română nu e stricată din limba latină. Totuşi doresc să cuvinţi mai încolo în lucrul acestu, ca să mă deştept întru aceia, cum doaă limbi au fost la romanii cei vechi: una gramaticească, sau a învăţaţilor, şi alta a poporului. MAIOR, IST. 264/10. Jupânul dascal ...mă deşteaptă de multe ori să am grijă de sănătate. FULEA, B. 70/24. îi voi putea deştepta spre întrebuinţarea altuirei [vărsatului], frăţilă, s. î. 6/11. Mai ales îi deştepta la lucrarea pământului (a. 1820). uricariul, rv, 218/2. Astfel de pretenţii obraznice şi dobitoceşti ce făcea stăpânitorilor, deşteptară pe împăraţi ca să gonească ... prepatriarşi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 226/4. El s-au deşteptat a cunoaşte că aceasta au fost chiar o iconomie a sfintei pronii, nu spre pedeapsă ci mai vârtos pentru binele lui. DRĂGHICI, R. 116/30. Amândoi veniţi cu grabă cătră curata lumină, Ca să cunoaştem cărarea pe care firea ne mână. încât deşteptat aeve întru cele-adevărate ... Să se ruşineze omul de-a lui voinţi ne-nfrânate. CONACHI, P. 259. Ceea ce a deşteptat mai mult spiritele în privinţa sistemului vamal... au fost mai întâi unitatea vamală. GHICA, c. E. III, 27. Puterea acestor trei veliţi vafî tare, dar cele mai multe a sale urmări se vor face pe taină, fiind de multe ori fapte ce se pot îndrepta şi deşteptând ochii greşitului, căci cugetul său îl va bate (sec. XIX). URICARIUL, IV, 285/21. 6. A face să evolueze sau a evolua din punct de vedere spiritual, a(-şi) dezvolta inteligenţa, priceperea, cunoştinţele etc.; p. e x t. a (se) cultiva, a (se) stila, a (se) instrui. De multe ori stăpânitorii au stricat şi acele mici şcoale, dinadins, ca să nu să deştepte norodul GOLESCU, î. 14. Daca vreţi să-i daţi idei [săteanului], deşteptaţi-l, regeneraşi, nu-l lăsaţi fără carte. HELIADE, O. II, 333. Lumina filosofiei... deşteaptă inimile şi le întinerează, înfierbântă simţirile. CR (1832), 29978. Norodul se deşteaptă, învăţând şi îşi întinde cunoştinţele, ib. (1838), 6732. Pământul e roditoriu, clima sănătoasă, puterea trupurilor întreagă, mai cu samă între ţăreni, carii fac aici inima poporului; duhul au pornit a se deştepta, ceva libertate încă nu lipseşte. RUS, I. n, 296/4, cf. PONTBRIANT, D. Primească dar copilul ca estern în colegii acea învăţătură scolastică caria i se dă un aşa mare preţ...; deştepte-i-se acolo înţelegerea, îmbogăţească-i-se memoria, sufletul îi va fi în siguranţie. negulici, E. I, 136/1. Păcală ... când vru să se-nsoare Ş-a ales o fată dintre prostişoare, Ştiind el prea bine că o mai deşteaptă, pann, ş. n, 47/8, cf ddrf. De la şcoală ni deşteaptă bine băieţii, n-am ce zice. CONV. LIT. XLIV, 654, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Apoi ţăranul, dacă s-a deşteptat, numai pământ vrea şi iar pământ REBREANU, R. I, 87. Şcoala şi cultura laică lipsesc, ca nu cumva să deştepte pe aceşti sărmani somnambuli care practică riturile magiei negre. RALEA, O. 31. Copiii săraci s-au deşteptat Acum în zadar le veţi spune poveşti Cu îngeri, cu sfinţi. ISAC, O. 137. Iarna, vara era cu ciobanii, la ei să deştepta, pe ei începu a-i cunoaşte. RETEGANUL, P. 1,14, cf. şez. n, 74. - Prez. mă.v deştept. - Şi: (învechit) dişteptâ vb. I. - Lat. dispectare. DEŞTEPTARE s. f. Acţiunea de a (se) deştepta şi rezultatul ei. 1. Trecere de la starea de somn la cea de veghe, trezire (1); moment în care are loc această trecere, deşteptat1 (1). Cf. deştepta (1). Pândiţi minutul deşteptării lor şi nu-i lăsaţi să stea în aşternut deştepţi. PR. 30/3, cf. VALIAN, V. Dormiam; deşteptarea însă şi întrebarea dacă aş fi eu Iacob Casanova? se făcu mai tot într-o clipită. FM (1843), 6738. Arghir dormind ... cu a sa deşteptare, oblu în picioare sare. bărac, A. E. 1377, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Simţeam un fior analog cu acel pe care ni-l dă deşteptarea dintr-un vis urât VLAHUŢĂ, O. A. in, 63, cf. DDRF, ALEXI, W. La deşteptare mă trezii cu sfântul soare acăţat de vârful plopului. HOGAŞ, DR. 1,160. Era ca amintirea, la deşteptare, a unui vis în vis. IBRĂILEANU, A. 204. îl găseam lângă noi la deşteptare şi pleca după ce adormeam toţi. BRĂESCU, A. 115, El dormea bucăţi mari de somn adânc tăiate de glasul ceasornicelor din cetate, de deşteptări scurte. DEMETRIUS, A. 61. Domnu' Sorin, deşteptarea! Am sosit! BARBU, 1.1,120, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. România-n deşteptare din somn parcă s-a sculat. SION, POEZII, 108/21. E un spectacol foarte curios pentru un călător de a asista la deşteptarea umu oraş. alecsandri, O. p. 284. începură să se auză tot mai desluşite zgomotele deşteptării satului. LUC. VII, 99. Deşteptarea primăverii parcă-l întinerise. REBREANU, R. I, 315. începuturile primei tinereţi se pot asemăna cu primăvara. Câteflori, câte vânturi şi câte ploi cu grindină, în acest timp de deşteptare al pământului. 5628 DEŞTEPTARE -747- DEŞTEPTAT2 VISSARION, B. 346. în primăvara a doua a căsniciei lor, în sărbătorile Paştilor, veni un prietin din copilărie,... veni să petreacă sărbătorile primăverii acolo, în înflorirea aceea a grădinilor, în deşteptarea pământului. SADOVEANU, O. II, 601. + Semnal (din goarnă, din trompetă etc.) care anunţă deşteptarea (1) îh cazărmi, internate etc. în cazărmi, internate etc. Numa te pomeneai cu goarna Că da deşteptarea, petică, o. 204, cf. resmeriţă, D., cade. O trâmbiţă suna deşteptarea departe. C. PETRESCU, A. R. 198. Nu-şi aducea aminte ca cel puţin într-o singură dimineaţă să se fi simţit atât de rău din cauza goarnei care suna deşteptarea, cum se simţea acasă când tatăl său trezea pe toată lumea. preda, M. 492, cf. M. D. ENC., dex. + (în dicţionarele din trecut) Stare de trezie, de nesomn, de veghe. Cf. polizu, costinescu. + Revenire dintr-o stare de absenţă psihică, de reverie etc. Aprins de mânie pentru brusca mea deşteptare din acele frumoase visări, nu mă putui opri de a da tuturor răilor pe ţigani. FILIMON, O. n, 9. Ce descepţie crudă! Ce deşteptarefioroasă! alecsandri, T. 1015. Viseze că norocul va ţine-o veşnicie Ci eu atât aş vrea: Să n-aibă-o deşteptare asemeni cu a mea. cerna, P. 70. Frumoasă fată... Cânta de dor şi chin ... De zilnice-amăgiri, Şi hohote de plâns la deşteptare. IOSIF, V. 100. Sfârşi-se-va cu mine! Nici vis, nici deşteptare Nu-mi va fi dat să umblu prin stelele frumoase. PERPESSICIUS, S. 149. 2. Revenire la viaţă; înviere. Cf. deştepta (2). Dai tuturor deşteptare. MINEIUL (1776), 205rl/34. Din mormântul groapei tale Răsărit-a floarea albă a doritei deşteptări Ce înlătură buruiana, spinii care stau în cale. MELLE, v. P. 107. 3. F i g. Scoatere sau ieşire dintr-o stare de inerţie, de indiferenţă, trecere la acţiune (după o lungă inactivitate), punere în mişcare, agitare; p. e x t. înţelegere a unei valori, însemnătăţi. Cf. deştepta (3). în Lizbona, deşteptare (a. 1694). FN 32. Singuri ei din bunăvoia lor pun piadecă deşteptărei neamului. MAIOR, I. B. 183/3. Spre deşteptarea şi luminarea ta [naţiune], nici sudorile, nici averile nu-şi cruţă. T. AARON, S. A. 7/9. Duhul său profetic ce se vede la toate naţiile când încep a se dezmorţi şi a mişca Către deşteptare. CR (1839), 34Vl6. Greşalele lor nu pot niciodată să se lungescă, căci prin deşteptarea cefac norodului cu ele, de multe ori sunt folositoare. Căpăţineanu, m. R. 86/17. Au lucrat relative foarte mult pentru înavuţirea limbei, propagarea de idei sănătoase ... şi deşteptarea conştiinţei naţionale, bariţiu, p. a. 1,609, cf. polizu. Visul său, în urma evenimentelor din capitală, nu ţintea la mai puţin decât la deşteptarea poporimei muntene. CONV. LIT. m, 57. Tocmai spre deşteptarea publicului român din nepăsare lui trebuie prezentate numai formele estetice cele mai curate, şi în mijlocul agitărilorpolitice şi sociale arta este anume chemată a ne da un liman de adăpost MAIORESCU, CRITICE, 93. Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită... Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet. EMINESCU, O. I, 32. Voieşte să ne spună şi cine este autorul acestei traduceri sau cine sunt îndeobşte autorii deşteptării noastre naţionale. CONV. LIT. XX, 82. Spune tu, vioară, sfântul glas al deşteptării. MILLE, V. P. 57. Simţind că moartea timpurie-l darmă, Aruncă-n zorii deşteptării noastre întâiul glas de trâmbiţă de-alarmă. IOSIF, V. 128. Democraţiile de azi sunt... favorabile deşteptării spiritului naţional LOVlNESCU,C. VI, 84. 4. F i g. Manifestare a ceea ce este latent, virtual; p. e x t. scoatere la iveală. Cf. d e ş t e p t a (4). Sonul literelor... [e] ca un vehicul pentru a deştepta imaginile şi noţiunile corespunzătoare cuvintelor, şi unde această deşteptare lipseşte, lipseşte posibilitatea percepţiunei unei poezii. CONV. LIT. I, 2. Hinezi, persiani şi aravi frunzele [cânepii]... le întrebuinţează pentru deşteptarea desfătării şi a bucuriei. CULT. c. 14/14. Fac ei... ceea ce a făcut... Bălcescu şi boierii cei vechi pentru deşteptarea simţului naţional! GHICA, c. E. n, 412. Litera fiind numai semnul văzut al semnului auzit, şi amândouă având... menirea de a provoca cea mai grabnică deşteptare a înţelesului, chestiunea se ţine mai ales de teoria asociaţiunii ideilor. MAIORESCU, CRITICE, 329. Orice gen literar are de obiect deşteptarea de imagini numai şi numai prin cuvinte exprimând gândiri. CARAGIALE, o. ffl, 296. + (învechit, rar) Descoperire (4). De la aflarea grădinilor şi a viilor şi deşteptarea de a fiarbe şi a frige 3 998 ani. CALENDARIU (1814), 3/7. 5. Stimulare a inteligenţei, a spiritului; dezvoltare a inteligenţei, a priceperilor, a cunoştinţelor etc.; p. e x t. cultivare, instruire, stilare. Cf. deştepta (6). Curăţenia păstrează răsuflarea şi tragerea porilor trupului slobodă ... pricinuiaşte deşteptarea minţii şi simţurilor. GRECEANU, L 96/21. Bucuroşi şi cu dragoste veţi lucra, dacă veţi vedea shoala voastră vie şi veselă; însă deşteptarea nu trebuie să se schimbe în neorânduială. PETROVICI, P. 73/19. Duhul timpurilor adică sporirea deşteptării minţii omeneşti întăre în Evropa sistema cea mercantilă. ASACHI, 1.332/5, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Basiu iera un om măi bătrân şî c-o dişteptari măi mari. diaconu, VR. 135. - PL: deşteptări. - Gen.-dat. şi: (învechit) deşteptărei. - Şi: (regional) dişteptâre s. f. -V. deştepta. DEŞTEPTÂT1 s. n. Faptul de a (se) deştepta (1); moment în care se deşteaptă cineva; deşteptare (1), trezire (1), sculat1 (1). Lucram cu stăruinţă ...Ce activitate! Cam pe la deşteptatul rânduricilor—ţal!... Aperitive... şampanii. CARAGIALE, S. N. 205. Păsările... i-au ţinut loc şi de ceasornic pentru lucrul câmpului, pentru ora deştep-tatului. băcescu, păs. 389, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - V. deştepta. DEŞTEPTÂT2 -Â adj. 1. (învechit şi popular) Deştept (1). Cf. deştepta (1). Priiatenii îl deştepta şi-l întorcea deşteptat la casa lui, din carea ieşise dormind. PRAV. 283. Sunt ca somnul omului deşteptat (sculatului psalt.), D[oafmne, cându-i vei scula (pre morţi). PSALT. (1651), 13672. Nădejdea e visul omului deşteptat. ŢICHINDEAL, A. M. 10/22, cf. LB, PONTBRIANT, D., LM. A doua zi deşteptată, ea vede. EMINESCU, P. L. 23. în miezul nopţei negru, mut, Când deşteptat asculţi temut Grozava linişte. SĂM. n, 427, cf. RESMERIŢĂ, D. Săruta-o-aş adormită, S-a ţinea încetinită. Săruta-o-aş deşteptată, S-a ţinea încredinţată. RETEGANUL, TR. 112. De li-i găsi adormit, Spune-i că eu am murit De li-i găsi deşteptat, Spune-i că m-am măritat FOLC. TRANSILV. I, 53. ^ F i g. Oraşul deşteptat începea să lucească în lumină. DUNĂREANU, CH. 210. + (învechit; despre oameni, despre atribute sau manifestări ale lor) în stare de veghe; p. e x t. vigilent. Cine se posteaşte, iuşor iaste şi deşteptat. CORESI, EV. 85. Că cu privegherea deşteptată vei dobândi pacea cea b[l]a[go]s[lofvită ... a cunoştinţei sufletului (a. 1685). GCR I, 275/18, cf. CANTEMIR, I. I. II, 290. Oştile nu dorm, de vreame ce au 5630 DEŞTEPTĂCIUNE -748- DEŞTEPTĂTOR supt coadă un putearnic vrăjmaş carele îi ţine dăşteptaţi (a. 1694). fn 38. Egumenul... să se uite cu ochi deşteptaţi la folosul şi sporul [mănăstirii], antim, o. 328. Se cade singur acel puternic să-şi fie stăpân voiei sale şi deşteptat la toate trebile sale ca să nu se supere norodul cu strâmbătate. MUŞTE, LET. ni, 40/15. Jupânul...la tâlcuialele meale ceale de obşte ...cu deşteptată isteţie totdeauna au fost faţă. eustatievici, I. 26/5. Fiţi dară, rogu-vă deşteptaţi, sârguitori şi veaseli la predarea învăţăturei. petrovici, P. 38/4. Să se aleagă ... spre învăţătură ceasurile ceale de dimineaţă, pentru că duhul în acest timp iaste mai lucrătorul, mai deşteptat şi spre învăţătură mai bine întremit. man. ÎNV. 43/9. Tot omul înţelept, cel ce au părtinit judecata întreagă şi minte sănătoasă de la mama natură totdeauna ca un ostaş deşteptat privighează să-şi ajungă scopul său. BOJINCĂ, D. 25/9. + (învechit) Plin de viaţă; vioi (1), viu (IV1). Iată acel ticălos om cu puţin mai nainte veaget, cu vârtute, deşteptat şi veasel' iată fără veaste de boală împresurat zace. MAIOR, P. 103/21. Osteniţi-vă casă predaţi pruncilor învăţături priimite şi cuvintele voastre să fie deşteptate. PETROVICI, P. 73/24. Diregătoria învăţătoriului pofteşte o necurmată luare de samă şi deşteptat duh cu inimă veselă şi voitoare de bine încopciat. MAN. ÎNV. 14/12. 2. (învechit; rar) Readus la viaţă, înviat. Cf. d e ş t e p -t a (2). Cf. lm. 3. Scos dintr-o stare de inerţie, de indiferenţă, de înapoiere; p. e x t. care a dobândit conştiinţă. Cf. deştepta (3). Cine e omul cel mare Şi aşa vestit prin care Zisăşi că ar fi făcute Numitele inştitute Şi alte shoale prin sate Aşa bine deşteptate? MONTAN, S. 17/13. Se desfac din paragini deşteptate popoare: Limpeziţi-vă cânturi. Răsărit, limpezeşte-tel deşliu, G. 54. 4. F i g. Scos la iveală dintr-o stare latentă. Cf deştepta (4). Firul emoţiei... ne răscoleşte apele sufletului şi trezeşte zvonul simţurilor deşteptate. LOVINESCU, c. iv, 21. 5. (învechit) Deştept (2). Ţiţeron ... scrie... precum... de la un Antioh marele filozof învăţătura să fie luat cu a cui dăscălie nu numai mai deşteptat ...ce ... mai de tot... mutat să fie fost din cele ce fusese, cantemir, HR. 87. Părinţii voştri... de la inimă se bucură, văzându-văpre voi sănătoşi, mândri, deşteptaţi şi când trăiţi cu alţii în dragoste şi vă purtaţi bine. PETROVICI, P. 166/25. Iar aceia care sunt mai deşteptaţi, neleneşi şi vrednici au şi stare de avere bună, cum starea unui cărbunar lăcuitor la Baden. golescu, î. 57, cf. LB. [Păsările] fac feliurit formate cuiburi, care adeseori vădesc cea mai deşteptată simţire de măiestrie. J. CHIAC, I. N. 70/30. Da bine, de păstori, tu nu-mi spui ce-ai aflat? Păstoriul precum spun e deşteptat şi bun. DONICI, F. 1,20/19, cf. DDRF, ALEXI, w. Copilul care de mic e deşteptat, va muri. gorovei, CR. 78. (Substantivat) Povestea cea despre Cuvrat şi despre despărţirea fiilor lui deş-teptaţii o socotesc întră fabule. MAIOR, IST. 59/2. ^ F i g. (Regional) Golinu cel bogat După cini fata ş-o dat Nici n-ari faţî curatî Da nici guri dişteptatî. VASILIU, C. 45. - PL: deşteptaţi, -te. - Şi: (regional) dişteptât, -ă adj. - V. deştepta. DEŞTEPTĂCIUNE s. f 1. (învechit şi regional) Starea de a fi deştept (1). Cf. costinescu. Omul bătrân nu poate porunci aşa de lesne somnului, cum porunceşte deşteptăciunii. POPA, V. 181. 2. însuşirea de a fi deştept (2); isteţime, inteligenţă; perspicacitate; (f i g.) sprinteneală; luciditate; p. e x t. abilitate, şmecherie (1). Avea ...o iscusinţă de minte, o deşteptăciune şi o ţinere de minte foarte de mirare. GORJAN, H. 1,13/23. Rachiul otrăvitor şi vătămător minţii şi deşteptăciunii omeneşti ...se înmulţeşte prin numărulfabricilor. pelimon, i. 274/26. Parveniţii şi demagogii nu trăiesc şi nu înaintează decât tocmai prin deşteptăciunea în care ţin acest odios instinct [al esclusivităţii individuale]. EMINESCU, o. XI, 135 .Această din urmă dovadă de deşteptăciune şi de mărinimie ... i-au câştigat întreagă dragostea califului. CARAGIALE, O. II, 282. Degeaba/ - mare lucru deşteptăciuneaî SLAVICI, O. I, 328. Chinui Joepe bietul Prometeu pentru deşteptăciunea şi ascuţimea lui de minte. ISPIRESCU, U. 88 .De la un om jăfuit şi speriat de hoţi ...să nu pretinzi numaidecât mare deşteptăciune. VLAHUŢĂ, S. A. n, 120. Văzând înălţimea ideii, îşi închipuie că oamenii aceia sunt cine ştie ce îngeri de bunătate, de deşteptăciune, de abnegaţie. CONTEMPORANUL, V, 388, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Statul sau boiul omului epus adesea în legătură cu gradul lui de deşteptăciune. CANDREA, F. 16, cf. tdrg. Şi tocmai din astea care sunt fără prea multă deşteptăciune, ies slugile cele mai bune şi mai credincioase. brătescu-voineşti, p. 79, cf. PASCU, s. 22. Subt ochii căprui juca deşteptăciune şi şiretenie. REBREANU, P. S. 134, cf RESMERIŢĂ, d. Ascuţiseră totdeodată şi deşteptăciunea celor născuţi dintr-însul M. I. CARAGIALE, c. 51, cf. CADE. Sunt prost când mai cred că deşteptăciunea e bună la ceva. E. IONESCU, E. 145. Am auzit eu că ai făcut minuni cu deşteptăciunea ta la curtea lui Soare-împărat. VISSARION, B. 236. Niciodată nu m-a mişcat mai mult decât atunci deşteptăciunea şi simţul de pază al acestui plăcut şi minunat tovarăş al omului. MOROIANU, s. 46. Devenind substantiv, deştept, să zicem, exprimă noţiunea „ deşteptăciunii ” întrupată într-ofiinţă vie, care, prin ea însăşi, e mai concretă decât reprezentarea pur ideală a acestei noţiuni. IORDAN, STIL. 120. Deşteptăciunea ei o să vă fie povestită de tătuţu, într-o sumedenie de isprăvi. ARGHEZI, C. J. 86. Deşteptăciunea e un proces imediat şi cine nu „prinde ” repede nu-i deştept. CĂLINESCU, C. o. 59. Şi aşteptarea asta a lor era ...un fel de încredere de nezdruncinat în tăria lor şi în deşteptăciunea lor. LĂNCRĂNJAN, C. n, 182, cf. M. D. ENC., DEX. Unul se mira de deşteptăciunea unui copil de 7 ani. snoava, rv, 46. + (Ironic) Faptă sau vorbă de om deştept (2). Cf. dl. Ai umplut pământul cu deşteptăciunea ta! preda, M. 207, cf. DM, M. D. ENC., DEX. - Deştepta + suf. (-ăjciune. DEŞTEPTĂTOR, -OĂRE adj., s. m. 1. Adj. Care deşteaptă (1) din somn. Cf. polizu, pontbriant, d., alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Acolo unde îl cheamă deşteptătoarea trâmbiţă să meargă, ...al tău bărbat întoarcă-să iarăşi la tine, dar împodobit cu biruinţă. SLĂTINEANU, A. 95/6. *❖* Ceas (sau ceasornic) deşteptător (şi substantivat, n.) = ceas prevăzut cu un dispozitiv având o sonerie fixată care sună automat pentru a deştepta pe cineva din somn la momentul dorit. Cf. pontbriant, d., baronzi, l. i, 98, COSTINESCU. Deşteptătorul meu [Titlu]. LUC. II, 119, cf. ŞĂINEANU2. Drept ceas deşteptător îmi cânt-un cuc, Iar patul meu e un splendid hamac! ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 5632 DEŞTEPTĂTORIU -749- DEŞTINDE 125, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Totuşi, cu gândul la birou, am potrivit deşteptătorul, ca de obicei, să mă scoale la şapte. REBREANU, N. 178. Obiectele disparate puse pe scaune, pe dulap, sub pat... un samovar, câţiva papuci, un şal... , un ceasornic deşteptător. EFTIMIU, N. 45. A fost bucuroasă când a sunat deşteptătorul şi l-a auzit pe Elefterescu mormăind. POPA, v. 231. E mai acceptabil chiar implacabilul zornăit al deşteptătorului - aranjat de cu seară să sune la oră fixă - decât faimosul „cucurigu” al cocoşilor. TEODOREANU, M. II, 440, cf. SCRIBAN, D. Ai uitat când stai în gazdă la Săftica de te aştepta nebuna cu ceasul ăla deşteptător în mână? P. CONSTANT, R. 92. Nenea Ghiţă Bâlcu dă un ceas deşteptător care cântă Valsul dimineţii. BARBU, G. 44. Să verifice dacă ceasul deşteptător a fost bine potrivit. FLACĂRA, 1975, nr. 40,23. începu să se gândească la tot soiul de claxoane, de la cele cu arc ale bicicletelor, scoţând un sunet ca de deşteptător, la cele cu băşică de cauciuc. CĂRTĂRESCU, N. 297. 2. S. m. (Astron;regional; art.)Porcarul, v.porcar1 (2). [Stelei Aldebaran] prin unele părţi i se zice deşteptătorul, la a cărui răsărire cocoşii încep să cânte. PAMFILE, CER. 170. Pe steaua Aldebaran ţăranii o consideră ca luceafăr, numindu-l luceafărul porcesc ... îi mai zic şi deşteptătorul, căci când răsare el, cocoşii încep să cânte de ziuă. otescu, CR. 21. 3. Adj. Care face să se manifeste, să se nască, să apară, să se ivească ceva. Svătuindu-să cu alţii, s-au apucat că va fi el cel întâi pricinitoriu şi deşteptătoriu acestui lucru. N. COSTIN, L. 462. De-aici va răsuna trivoga Deşteptătoarelor cuvinte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 126. Imaginea mesei şi a foamei mulţămite e aşa de puternică încât uităm de cauza deşteptătoare. CONTEMPORANUL, vn2,314. Printre ei nu mai sunt oameni ca Dosoftei şi Hrisant Notara, deşteptători de cultură. IORGA, L. I, 439. 4. Adj. (învechit; rar) Care face să evolueze din punct de vedere spiritual. De marifăgăduieli pentru viitorime este învăţarea gramaticei... Această măiestrie deşteptătoare de minte a făcut den arătatele părţi de se află români, bărbaţi aşa de harnici, învăţaţi şi patrioţi înfocaţi carii se pot amăsura cu bărbaţii cei mai mari ai ţărilor luminate. bălăşescu, GR. XXH/23. "0* (Substantivat) Dintr-aceastea cuvinte învăţăm la ce-au vinitloan: vinit-au săfie mărturisi-toriu, deşteptătoriu, învăţătoriu. CORESI, T. EV. 35. -PI.: deşteptători, -oare. - Şi: (învechit) deşteptătoriu, -ie adj. - Deştepta + suf. -(ă)tor. DEŞTEPTĂTORIU, -IE adj. v. deşteptător. DEŞTEPTICĂ s. £ (învechit; rar) Plantă nedefinită mai îndeaproape, care înlătură somnul şi starea de leşin prin mirosul ei. îmi punea la nas deşteptică, al cării miros mă deştepta din acel somn adânc. GORJAN, H. I, 69/16, cf. MDA. - PI.: deşteptici. - Deştepta + suf. -ică. DEŞTERNE vb. III. (învechit şi regional) 1. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică aşternutul de pat sau faţa de masă împreună cu obiectele orânduite pe ea) A strânge (15), a aduna. Cf. resmeriţă, d. Mie mi s-a urât aşternând şi deşternând. SCRIBAN, D., c£, DL, DM, DEX. Maică, măiculiţa mea, Ia masa că nu mănânc, Deşterne-mi că nu mă adc, Gată murgul să mă duc. ŞEZ. VII, 112. ^Refl.pas. Ca-n basme masa mi s-ar pune Şi s-ar deşteme tot ca-n basme. MACEDONSK3, o. I, 66. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) întinde, a (se) desfăşura (2), a (se) înfăţişa (pe dinaintea ochilor). Cf. LM. Priveliştile sclipitoare, Ce-n repezi şiruri se diştern, Repaosă nestrămutată Sub raza gândului etern, eminescu, 0.1,205. După un crâng de aluniş, Şotânga îşi dişteme livezile de pruni. VLAHUŢĂ, S. A. ni, 283. De la zorile voioasepăn la nopţile eterne, Sub un cerfără lumină marea-n valuri se deşteme. BELDICEANU, P. 122, cf. ŞĂINEANU2, CADE, DL, DM, DEX. ^ F i g . în nimicuri zilele-şi dişteme. EMINESCU, o. vi, 61. La gura sobei ...să ne dişteamă Poveşti în misterioase cuvinte. CONTEMPORANUL, vn2, 420. Valul păcii se dişteme Din albastrul depărtării. SĂM. I, 214. - Prez. ind.: deştern. - Şi: (învechit) dişterne vb. III. - Pref. des- + [ajşterne. DEŞTÎNDE vb. III. I n t r a n z. (învechit) 1. A coborî (din înălţime). Să se ruşinedze necuraţii şi să deştingă în fifad. psalt. HUR. 252/9. Acela ... cădzu ... dinr-al treile podu giosu. Deaci luară elu mortu. Deştinse Pavelu şi cădzu spr-insu de lu cupriense şi dzise: nu vorovireţi că sufletul lui întru elu iaste. COD. VOR.2 244. Nu morţii laudă-Te, D[oam]ne, nici toţi ce deştindu în iadu. psalt. SCH. 383/8. întru glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa Domnului deştinge-va den ceri. CORESI, L. 480/19. Şi era acolo ceas deştinsă arhanghele Mihail cu patru sute de îngeri (a. 1580). CUV. D. BĂTR. h, 312/17. în a treia dzi Domnul pre vedearea în toată dihaniei gios va deştinge pre muntele Sinaei. po 242/6. Deştinse arhanghel suptu codru (cca 1600). CUV. D. BĂTR. n, 189/8. Ce folos mi-a face sângele cel mare De vreame ce-aş deştinge să merg în pierdzare. DOSOFTEI, PS. 99/12, cf. STAMATI, D. tdrg, IORGA, L. R. 31, CADE, SCRIBAN, D. ^ F i g. întoarse-se durearea lui spre capul lui şi spre creaştetul lui nederep-tatea lui deştinse. CORESI, PS. 15/11 Asemene act şi pradă ... îndemnă pre Bogdan a li vedera că bravura moldovenilor nu s-au deştins în mormânt cu părintele său. ASACHI, S. L. II, 95. ^ R e f 1. Fiiul lu Dumnezeu... derept greşala lui Adam, înpropăstii deştinse-se. CORESI, EV. 209. + A se da jos. Mergând, obliceşte lângă cale O fântână. Frânt fiind de sete Deştinde şi gios pe iarba moale... Beu de saţ şi mâncă. budAl-DELEANU, Ţ. 251. + T r a n z. A lua jos. Şi luo trupul Iosifi cumpără pânză şi-l deştinse el den cruce. CORESI, EV. 137. 2. A merge (1); a intra. Că adecă împăraţii ... deştifnjseră depreunră. psalt. HUR2. 127. De elu şi celora ce era în temniţă, cu duhul deştinse, spuse deaci celora ce se protiviră de altă oară. COD. VOR.2 384. Deştinse acesta dereptu în casa lui, mai vârtos de alaltu. CORESI, EV. 11. Dzise voinicilor se deştingă şi se-lu rapă elu din mijlocul lor şi se-lu ducă în pâlcu (a. 1570-1600). GCRI, 4*/26. 3. A sosi (11). Deaci deştinsemu întru Miri ...şi acie află sutaşul corabie. COD. VOR.2 312. Timpină stricatul pre el, deştingând el den codru. CORESI, EV. 225. După a cincea dzi deştinseră arhiereii Anania şi cu bătrânii şi cu viteazul Tartilu oarecarele (a. 1570-1600). GCR I, 5636 DEŞTINGĂTOR -750- DEŞUGUBINAR 675. -<>• R e f 1. Agripa împăratu şi Verrnichie deş-tinsăre-se întru Chiesariia. COD. VOR.2 296. - Prez. ind,: deştind. - Şi: (învechit) deştlnge vb. III. - Lat descendere. DEŞTINGĂTOR, -OÁRE adj. (învechit) Care vine de sus până jos, care coboară. Cf. deştinde (1). (F i g.) Nu-s acealeapreamândrii de sus deştingătoare, cepămen-teşti. cod. VOR.2 354. -PL: deştingători, -oare. - Deştinge + suf. -ător. DEŞTÎNGE vb. III. v. deştinde. DEŞTÎNGERE s. f. (învechit) Acţiunea de a (s e) deştinde şi rezultatul ei; coborâre. Cf. deştinde (1). Aceastea toate de munca Domnului şi de deştingerea lui întru iadzise-au fost. CORESI, EV. 175, cf. DHLR ii, 303. F i g. Ca să-ş arate a sa bărbăţie şi puteare Domnul, şi nespusa a lui ce e cătră noi deştingere şi milă. CORESI, EV. 128. -V. deştinde. DEŞTIIJŢ s. n. v. degetuţ. DEŞTIJŢ s. n. v. degetuţ. DEŞUCHEĂLĂ s. f. (Familiar) Faptul de a fi deşucheat (2). Le cântase deodată înviorat de un demon al deşuchelii. preda, delir. 103, cf. mda. - Deşuehea + suf. -eală. DEŞUCHEĂT, -Ă adj. (Popular şi familiar) I. Smintit2 (1), aiurit, p. e x t. neastâmpărat (2). Cf. culac, II, 395. Un individ deşucheat în toiul târgului trage o palmă unui om pacinic. CARAGIALE, O. V, 216. Cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi. ISPIRESCU, L. 22, cf. DDRF, barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Afost tras niţel de urechi un copil cunoscut de toţi ca cel mai deşucheat din sat REBREANU, R. II, 40, cf. dl, DM, DEX. (Substantivat) Nu vezi că calicul ăsta este un deşucheat, care a venit să ne amăgească? ISPIRESCU, L. 203. Dar, vezi, măi deşucheatule, să nu te lipeşti şi tu pe-acolo că te-auz urlând, apoi. ŞEZ. IX, 68. Veveriţa pleacă creangă lângă creangă şi hoinăreşte, ca o deşucheată, pădurea întreagă. GÂRLEANU, L. 18. De la deşucheaţii, de la descreieraţii ăştia de pe front te poţi aştepta la oricet COCEA, s. II, 206. 2. (Despre oameni) Destrăbălat (1), decăzut, imoral; (despre manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor) care exprimă, care denotă necuviinţă, indecenţă, imoralitate. Acel om corupt şi deşucheat denunţă împăratului pe români ca pe un popor foarte aplicat la rebeliuni. BARIŢIU, P. A. I, 221. Mişcările şi gesturile sunt şi mai deşucheate. CARAGIALE, 0. I, 29. Şi o horă deşucheată-ntind Şi cântă împreună. SĂM. 1,375. Din urmă ...se alegea un vălmăşag de glasuri, un râset ce ieşea ca dintr-un singur piept, din spasmul deşucheat al uliţei. LUC. va, 482. Băutura şi viaţa lui deşucheată îlfăcuseră neom, la treizeci de ani. GALACTION, O. A. 1, 308. De aci nevoia ... de a striga ... vorbe deşuchiate. CAMIL PETRESCU, U. N. 165. Fratele deşucheat care şi-a vârât ghearele în secretele mortului de bună seamă că a dat de ceva foarte important. MIHĂESCU, D. A. 100. Văzu o mulţime de fete vopsite care se legau de bărbaţii care treceau aruncându-le vorbe deşucheate. STANCU, R. A. V, 137, cf. DL. Le ieşeau din gură cuvinte atât de deşucheate. PREDA, M. S. 56, cf. DM. în trăsuri închiriate, soseau ... scribii... nemâncaţii, ... cu ochii în patru, ca să aibă ce rumega o lună şi să umple cafenelele cu glume deşucheate. BARBU, PRINC. 140. Creştea păsări şi în mania lui se strecura o sugestie deşucheată, gândul însoţirii cu neamul păsăresc şi transformării lui în fiinţă cu pene şi fulgi. IST. LIT. ROM. in, 486. Procurorul... spunea câte-o vorbă mai deşucheată. LĂNCRĂNJAN, c. n, 321. Clerul ortodox a interzis „ diavolicesculjoc”punându-lîn aceeaşi categorie de păcate cu beţia şi cântecele deşucheate. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2, 58, cf. dex, rădulescu-codin. > F i g . Există ... vremuri deşuchiate, „când anotimpurile îşi schimbă jîrea”. PLEŞU, M. M. 53. ^ (Adverbial) Lui... nu-i place să audă vorbindu-se deşucheat, preda, M. 259. Recuzita preferată a autoarei se compune din ... ţigănci vorbind deşucheat, cartofori, stilete ascunse în mânecă. contemp. 1975, nr. 1 477, 4/11. ^ (Substantivat) Ştii, tu deşucheatule, în beţia ta, ce va să zică o slugă care obrăzniceşte a se atinge de stăpânul său? heliade, amf. 74/24. + (Substantivat) Vagabond (2), haimana, derbedeu. Adunătură de aventurieri, deşucheaţi sau inspiraţi, sceleraţi ori naivi, toţi inimoşi şi bravi. CARAGIALE, o. IV, 94. N-ai umblat tu toată noaptea cu el şi cu deşucheaţii ăilalţi de aţi prădat satu? PETICĂ, o. 236. Casa lor... era locul de întâlnire a lumii deocheaţilor şi deşucheaţilor timpului. M. I. CARAGIALE, c. 133. N-are niciun interes să-şi strice gura pentru deşucheate. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n, 23. Predispoziţia spre lăudăroşenie şi emfază a acestui deşucheat, care-mi păruse atât de ermetic la început, alungase orice simţimânt cumpănitor. MIHĂESCU, D. a. 214. Ochii milogilor..., ciungilor şi deşucheaţilor ardeau cu nerăbdarea de a jefui toate aceste case. barbu, PRINC. 23. 3. îmbrăcat neglijent, dezordonat (1). Cf polizu. Nespălat, neras să umbli, Şi rufos şi deşuchet - Toate-acestea împreună Te arat-a fi poet EMINESCU, O. IV, 509, cf. dr. i, 244. O domnişoară bătrână, niţeluş deşucheată, cam trecută. STANCU, R. A. 1,220. 4* F i g. Ieşind în curte, putui să constat că la Arnoteni până şi casa unde stăteau părea deşucheată. M. I. CARAGIALE, C. 127. -PL: deşucheaţi, -te. - Pref. de- + şucheat. DEŞUCHETÎJRA s. f. (Familiar) Fapta unei persoane deşucheate (2). Deşucheturile lui, oricari ar fi fost, ajunseseră să pară la dânsul aşa fireşti că, în Jarcaleţi, unde sta cu părinţii, pe mahalagii vecinaşi nu-i mai cuprinde mirarea. M. I. CARAGIALE, C. 62. + (Regional) Epitet dat unui tânăr neserios, imoral, decăzut. O deşuchetură ca el, un dezmăţat... să mă vorbească elpă minei UDRESCU, GL. - PL: deşucheturi. - Deşucheat + suf. -ură. DEŞUGUBINÂR s. m. v. şugubinar. 5645 DEŞUGUBINĂ -751- DETALIAT DEŞUGUBINĂ s. f. v. şugubină. DEŞUMENÎ vb. IV v. desşumeni. DEŞURUBÂ vb. I. T r a n z. A desface, a desprinde, a demonta dintr-o înşurubare; p. e x t. a scoate şuruburile dintr-o asamblare de piese. Cf. pontbriant, D. Scoate un şipuşor elegant; deşurupează dopul şi oferă negustorului. CARAGIALE, o. I, 201. Dacă zici tu că aici e locul bun de iarmaroc, atunci deshamă caii, deşurubează trăsura. I. CR. II, 221. Trei ceasuri am stat azi-noapte de-am înşurupat şi desşurupat la [radio]. SEBASTIAN, t. 12, cf scriban, d. Profesorul... deşurubase, cu o cheie tubulară, buloanele. BARBU, 1.1,206. Scoase din buzunar o sticlă lătăreaţă, îi deşurubă dopul de metal galben, tudoran, P. 386, cf DL, DM, DEX. Deşurubă capacul înalt şi dungat şi scoase mica pensulă. CĂRTĂRESCU, N. 71. ^ F i g. Pretenţii ...de om, care vrea să-şi desşurubeze creierul de corp, să-l pună deasupra vieţii, ibrăileanu, a. 176. Deşurubat de la încheieturi, cu şalele frânte, mi se părea că ajunsesem în starea de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8. -Prez. ind.: deşurubez. - Şi (rar) deşurupâ, desşurubâ, desşurupâ vb. I. - Pref. de- + [în]şuruba. DEŞURUBÂRE s. f. Acţiunea de a deşurubă şi rezultatul ei. Cf PONTBRIANT, d. După mai multe înşurubări şi dezşurubări,filetul începe să se deterioreze. SOARE, maş. 26, cf DM. Se auzi deşurubarea unui dop. BARBU, Ş. N. 197, Cf M. D. ENC., DEX. -PI.: deşurubări. - Şi: (rar) desşurupâre (scris şi dezşurubare) s. f. PONTBRIANT, D. - V. deşurubă. DEŞURUBÂT1 s. n. Faptul de a deşurubă; deşurubare. Cf. MDA. - V. deşurubă. DEŞURUBÂT2, -Ă adj. (Despre şuruburi sau despre obiecte prinse în şuruburi) Desfăcut, desprins, demontat dintr-o înşurubare. Cf d e ş u r u b a. Cf pontbriant, d., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PI.: deşurubaţi, -te. - Şi: (învechit, rar), desşurupat, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. deşurubă. DEŞURUPÂ vb. I v. deşurubă. DETAI1 adj. invar., interj, v. ditai. DETÂI2 s. n. v. detaliu. DETAIÂ vb. I v. detalia. DETAIÂT, -Ă adj. v. detaliat. DETÂIL s. n. v. detaliu. DETAILÂ vb. I v. detalia. DETAILÂT, -Ă adj., adv., v. detaliat. DETAILLANT s. m. (învechit; rar) Detailist. Detai-lianţii, neputând cumpăra deodată asemeni cantităţi, sunt siliţi a cumpăra de la antreprenori. I. IONESCU, P. 149, cf. sfc n, 112. -Pronunţat: -li-ant. — Pl.: detailianţi. - Din fr. détaillant. DETAILÎST, -Ă s. m. şi f. (Ieşit din uz) Persoană care vinde cu amănuntul, cu bucata, în detaliu; (învechit; rar) détaillant. Cf. BARCIANU, alexi, W. O bonificaţie ... ce o acordă fabricanţii angrosiştilor şi aceştia detaliştilor. I. PANŢU, PR. 5, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ (Adjectival) Cumpăra mai nainte acele obiecte de la băcanul detailist. GfflCA, ap. CADE. - Pl.: detailişti, -ste. - Şi: (rar) detalist, -ă s. m. şi f. - Din germ. Detaillist. DETAJEMÉNT s. n. v. detaşament. DETALIÂ vb. I. T r a n z. 1. A analiza sau a expune, a relata, a desena, a arata cu amănunte, în mod amănunţit. A răspândit vestea că ... sunt în marşe şi că nimic nu-i opreşte. El detailă puterea lor, numeşte pe resbelnicii cei mai destincţi, povesteşte isprăvile lor. PÂCLEANU, I. I, 19/27. Nu vă pot detalia toate câte s-au petrecut cu noi în aceşti zece ani de suferinţă. LM. Răspund la circulara telegrafică a dvs. n-o 6055 ca în dosarul corespondenţei anului 1871 nu găsesc ordinul circular n-o 6731. Rog deci a-mi detalia dispoziţiile acelui ordin. EMINESCU, O. XVI, 98, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Nu se sfieşte de realetate şi de aceea nici nu se satură detaliind-o. LUC. vu, 212. Cu aere de psiholog, dezinteresat îi detaliam calităţile, stăruind mai cu seamă asupra inteligenţei. IBRĂILEANU, A. 84, cf. CADE. Eşti sadic... vrei să-ţi detaliez nenorocirea. CAMIL PETRESCU, T. III, 302. Simioana trecea în fiecare zi prin feredeul boieresc... Ca o bună cunoscătoare, domnişoara o detalia şi o preţuia în acea clipă de recunoaştere. SADOVEANU, O. XIV, 104, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2. A detaliat cu migală zbuciumul unei Vete lucide. T martie 1967,84. Interlocutorul nostru detaliază câteva din aspectele aportului Europei la dezvoltarea civilizaţiei umane. CONIEMP. 1971, nr. 1 274, 9/2, cf. m. D. enc., dex. Directoarea ... a detaliat proiectele şi intenţiile teatrului pentru această nouă stagiune, rl 2005, nr. 4 732. + R e f 1. (Rar) A se contura, a se evidenţia în amănunte. Pete de altă culoare decât a bradului ...se detaliau în transparenţa desăvârşită a aerului. IBRĂILEANU, A. 125, cf. DL, DM, DEX. 2. (învechit; rar) A vinde cu bucata, în detaliu (1). Cf RESMERIŢĂ, D. - Pronunţat: -li-a. - Prez. ind.: detaliez. - Şi: detaila, (rar) detaiâ (scl 1960, 250) vb. I. - Din it. dettagliare. - Detaila, detaia < fr. détailler. DETALIÂRE s. f. v. detaliere. DETALIÂT, -Ă adj., adv. 1. Adj. Care cuprinde multe detalii (2); amănunţit. Câteodată revistele noastre sunt mai detailate decât ale lor. FILIMON, O. II, 279. Epistolă foarte detaliată. LM. Geografia detaliată a Ţărilor Române. ODOBESCU, s. II, 73. Aflăm că în curând se va publica în broşură o dare de samă detailată despre această interesantă sărbare, cea întâi (după cât ştim), de felul acesta care se face în ţara noastră. EMINESCU, O. IX, 204. Xenopol 5665 DETALIERE -752- DETALIU a publicat asupra jucătorilor un studiu detailat şi temeinic. CONV. LIT. XX, 666, cf. barcianu, alexi, W. Marginile gândirii îmi erau prea înguste pentru imaginea, schimbător detailată şi totuşi mereu aceeaşi, a Adelei. IBRĂILEANU, A. 110. Hrisoavele de lefuri ne dau ştiri detaliate şi precise. BUL. COM. IST. V, 17. îi asigură că vor fi despăgubiţi şi-i invită să depună cererile respective cu specificarea detaliată a stricăciunilor suferite. REBREANU, R. n, 229. Procedura detaliată nu este fixată prin tratate, ci prin rezoluţiuni. TITULESCU, D. 226. în biroul inginerului şef al sectorului trei, pereţii sunt plini ...cu planuri detaliate ale minei. BOGZA, V. J. 163, cf. dl, DM. Hasdeu se foloseşte de reia-tarea detaliată a unui martor ocular ... pentru a arăta magistrala cuvântare ţinută de voievod înainte de a-i cădea capul. IST. LIT. ROM. II, 691. Dacă admitem acest punct de vedere privitor la text atunci avem într-însul detaliată regula admiterii în genere în obşte în Ţara Românescă. PANAITESCU, O. Ţ. 184, cf DN2, M. D. ENC. 280. Detailata zugrăvire a unor întâmplări. M 1974, nr. 5,17, cf DEX. între cercetările socotite ca necesare, comitetul indică întocmirea de hărţi detaliate ale zonelor de deşert RL1977, nr. 10 225. Investitorii...au văzut imagini detaliate din satelit ale Bucureştiului. ib. 2005, nr. 4 684. (Prin lărgirea sensului) Dar a prevedea, ca în proiectul d-lui Conta, şcoli reale deosebite (deşi fără nicio organizare mai detaiată) ... şi a scoate totuşi... partea principală a învăţământului clasic... - această stranie concepţiunenu există până acum în nicio singură organizare de şcoală. EMINESCU, O. XII, 67. 2. Adv. în mod amănunţit. Daca-iputea să mi-l descrii foarte detaliat-fără a-i cita numele, căci nu-mi trebuie -numai pentru a şti dacă există sau nu vise fătidici, precum se zice. EMINESCU, O. XVT, 193. Să vă răspundem „ detaliat”? SĂM. II, 240.1-am expus detaliat punctul nostru de vedere. TITULESCU, D. 321. Pentru ideea exprimată de neologismul „ detailat ” poporul nostru întrebuinţează locuţiunea d-afir a păr. PUŞCARIU, L. R. I, 378, cf. SCRIBAN, D. Zăpada este industria în mare a fabricantului microscopic, pentru care lucrează detaliat o mie de uzini de acelaşi tip şi format. ARGHEZI, c. J. 155. Relaţiile obiective... sunt detaliat expuse. CL1973,186. Am primit... o adresă în care se explică detailat că aici nu este vorba de o risipă. FLACĂRA, 1975, nr. 46,8. - Pronunţat: -li-at - PL: detaliaţi, -te. - Şi: detailat, -ă adj., adv., (rar) detaiât, -ă adj. - V. detalia. DETALIERE s. f. Acţiunea de a (s e) d e t a 1 i a (1) şi rezultatul ei. Detaliarea corpului femeiesc în romane poate să aţâţe pe cetitor, dar nu contribuie la acel început de înamorare a lui. IBRĂILEANU, S. L. 29. A stabilit următoarele principii... rolul şi gradul de detaliere constructivă pentru diferitele categorii de norme şi standardizări. IOANOVICI, TEHN. 237. Se propune detalierea sistematizării unei suprafeţe de 70 ha pentru un oraş municipiu. LEG. EC. PL. 501. Pe urmă se trecuse la detalierea actului de acuzare. BARBU, I. I, 241, cf. DN2. Clasificarea propusă de autori, completă de altfel şi exactă, lasă oricum impresia de fărâmiţare, de detaliere excesivă. LL 1974, nr. 1,194, cf. DEX. -PL: detalieri. - Şi: (rar) detaliâre s. f. - V. detalia. DETALIST, -Â s. m. şi f, v. detailist. DETALIU s. n. 1. Parte (mică) dintr-un întreg, dintr-un ansamblu, fragment, bucată; p. ext. aspect particular, element secundar, neesenţial al unui obiect, amănunt; spec. parte studiată sau reprodusă izolat a unui desen sau a unei opere de artă (executată la scară mare). Toată arta a hotărî forma moşiilor este de împărţit în următoarele operaţii, adecă: ...A hotărî perimetrul (contumul) adică toate marginile moşiei şi totodată prin agiutorul triunghiurilor, a hotărî toate detailurile. D. ASACHI, T. 20/19, cf. GHICA- STURZA, A. 213. Devizul este făcut şi oricine ar dori să-l vază împreună cu toate deta-liele îl poate găsi la minister. MAIORESCU, D. I, 278. Nuanţele liberale unite pot să-şi conserve individualităţile lor, caracterizate numai prin principii de detail, pe cari pot să le susţieprin organele lor respective. EMINESCU, o. XI, 417. Detaliile de fizionomie fac din „Capul de bavarez” o bucată rară, cu adevărat preţioasă. SĂM. 1,13. Lasă insuficient caracterizate atât formele cât şi detaliile de ornamentare. PÂRVAN, G. 12. Ochii ei albaştri... culoarea cerului pentru un detaliu organic. IBRĂILEANU, A. 125. îi explică detalii de croială, de stofe şi de garnituri. REBREANU, R. I, 188. Detalii sau aspecte particulare menţin, dacă nu în structura lor intimă, cel puţin formal, urmele acelor concepţii antecedente, cioran, R. 43. Veneau din Tirol, din Italia ..., marcaţi cu câte un detaliu al costumului, care-i clasa „turişti”. ARGHEZI, S. XI, 73. Palatul istoric de la Mogoşoaia în stil brâncovenesc încântă ... prin fantazia fabuloasă şi orientală a detaliilor. CĂLINESCU, C. O. 191. Brăila-şi desfăcuse un plan în evantaliu, ... Şi palpita de viaţă şi cel mai mic detaliu. PERPESSICIUS, s. 79. Un tors, un detaliu păstrat într-o frescă. VIANU, P. 153. Artiştii creează simboluri în piatră de o mare bogăţie a detaliilor. BLAGA, Z. 11. Ziduri înalte... înconjură [moscheea] şi... e lipsită de perspectivă. Nu se pot aprecia detalii separate, fără raporturi între ele. RALEA, S. T. I, 345. Prima felucă ajunsese atât de aproape, încât i se vedeau cele mai mici detalii: cusăturile pânzei, şcotele,funga. TUDORAN. p. 415. Detaliile de arhitectură se întocmesc, în general, pentru elementele cari comportă o prelucrare specială. LTR2, cf DL, DM. Absenţa ei este însă un detaliu în cadrul tipului pe care-l analizăm, esenţialul fiind prezenţa cuvântului care exprimă însuşirea de la baza comparaţiei. COTEANU, S. F. I, 130. Acest detaliu, în aparenţă secundar, are mare importanţă pentru delimitarea GN pe prima treaptă a analizei, id. ib. II, 60. Organizându-şi expoziţia ...ne prezintă studii, variante, detalii de decor. T ianuarie 1969, 109. Sunt readuse în spaţiul pictural semne, fragmente de peisaj, detalii de arhitectură, flacăra, 1975, nr. 22, 24, cf. DEX. Să ne oprim puţin asupra unui detaliu mai puţin neglijabil. PALEOLOGU, T. 72. In lucrarea de faţă am analizat numai numele pieselor principale de costum, urmând ca de numele accesoriilor şi al unor detalii să ne ocupăm într-o lucrare viitoare. Z. MIHAIL, T. P. 31. Cele vechi ... prezintă detalii variate în construcţie. BUTURĂ, EG. 108. Răul... e hipostazierea arbitrară a detaliului pe socoteala întregului. PLEŞU, M. M. 43. Mi-l amintesc în cele mai neînsemnate detalii. CĂRTĂRESCU, N. 281. Administraţia de la Bucureşti tinde să micromanagerizezepână la detaliu afacerile locale. RL 2005, nr. 4 687. Bucureştenii vor putea afla detalii despre calitatea apei potabile de la robinet, ib. nr. 4 777. "❖Loc. adv. în detaliu (sau 5668 DETALIU -753- DETARTRA învechit, în (toate) detaliile) = a) în mici cantităţi, cu amănuntul Cf. costinescu, LM, cade, m. d. enc.; b) în toate părţile componente, în toate particularităţile, în amănunt. Ci explicând în detaliu dintre cine să se aleagă recruţii, adică dintre bulgari şi cei care duc o viaţă nomadă (dialectul comun îi cheamă vlahi) şi toţi câţi vor urma să intre în cavalerie şi infanterie, din indiferent ce locuri etc. maior, S. n, 63. Un profesor propune zoologia agricolă şi industrială trătând în detail despre animalile folositoare omului I. IONESCU, F. 14/31. Să vorbim acum în detailuri despre acestea. BARASCH,B. 140. întru realizarea principiului său, omul ce-l personifica a întrebuinţat mijloace cari în detaliu d-tale nu-ţiplac, pe cari le găseşti, ca tot ce-i omenesc: necomplecte, defectuoase, să zicem chiar rele. EMINESCU, O. IX, 82. Nu pot spune de ce, dar îl urăsc în detaliu, în linia aceea de moralitate grosolană. D. ZAMFIRESCU, R. 43. Ortodoxia ar descrie în detalii tot modul de cugetare şi de viaţă al omului. STĂNILOAE, O. 62. Vom examina mai în detaliu aceste două principii. DANIELOPOLU, F. N. I, 16. Jurasicul superior din valea Casimcea nu este cunoscut în detaliu. ONCESCU, G. 69. Oprindu-ne mai în detaliu la structura şi conţinutul capitolelor de prezentare a celor şapte scriitori, trebuie să spunem de la început că autorul are virtuozitatea alcătuirii unor astfel de studii de sinteză. LL 1974, nr. 1, 200. ANRGN... au analizat în detaliu toate măsurile legate de încheierea noilor contracte. RL 2005, nr. 4 619. ^ (Mii.) Registru de detaliu = registru de administraţie care consemnează efectivele militare ale unei unităţi de acest gen. Registrul de detaliu se împarte în; controlul efectivului, capitolul micului echipament, al îmbrăcăminţii, al armăturii şi al diverselor. BRĂESCU, O. A. II, 152. 2. Circumstanţă, particularitate a unui eveniment, a unui fenomen, a unei situaţii etc.; p. e x t. atenţie exclusivă sau excesivă pentru lucruri nesemnificative. Englezul nostru îndată să amestecă între popor şi în a sa curiozitate cu grăbire întreba pe unii şi pe alţi despre detailurile osânditului. GM (1852), 57Vl3. Nu mai avem trebidnţă de alte detailuri din acea mică revoluţiune din Viena. bariţiu, p. A. n, 14. Presa din Paris anunţă chiar izbucnirea unei insurecţiuni în Calabria; ea adaugă însă că nu este încă bine asigurată despre adevărul precum şi despre detaliile (amăruntele) acestui eveniment vocea oltului, 82/47. înştiinţează-mi şi câte ceva politic, mai cu seamă detailuri lămurite asupra alegerii domnitorului (a. 1857). iorga, s. D. xvm, 10. Această mitologie... coprindea o mulţime de detalie relative la naşterea şi întinderea religiuneigermanilor antici FTLIMON, O. fl, 184. Poetul foarte sobru generalmente în detaiuri agricole nu avusese ocaziunea de a-i menţiona în Tristele sau Ponticele sale. HASDEU, I. C. 239. Acea epistolă cuprinde detaiuri foarte interesante asupra familiei Canta-cuzineştilor. ALECSANDRI, s. 145. Să mă cobor în discuţiunea detaiurilor biografice ale persoanei mele? MAIORESCU, D. I, 383. Ieri am avut şase... la masă. Detalii când ne-om vedea. CARAGIALE, O. vn, 38. Ar fi mai bine să copiez acest document destul de curios şi să-l dau publicităţii ca istoricii noştri să puie acest detaliu necunoscut până acum la locul ce i se cuvine. CONTEMPORANUL, V, 141. Propun ... să arăt cu toate detailele necesare preparaţia glicolului. ARHIVA, n, 146. Intră în detaliuri de preţuri, invocă interesul oraşului, pleda ca un avocat. D. ZAMFIRESCU, T. s. 44, cf. ALEXI, W. Te-am dus prin fel de fel de saturnalii Prin locuri zise de bonton ... Dar mi-e ruşine să mai dau detalii. ANGHEL — IOSIF, C. M. 1,139, cf. TDRG. Povestitorul meu nefiind de meserie, nu mi-a putut da niciun detaliu caracteristic. PÂRVAN, G. 20, cf. RESMERIŢĂ, D. La Londra s-au pus la punct detalii, dar schimbarea directivei datează din aprilie. TITULESCU, D. 153. Partea năzdrăvană era că, deşi în linii generale nu înţelegea nimic, desigur, după curs punea surprinzătoare întrebări despre unele detalii. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. Pentru detalii se va adresa domnului colonel ajutor. BRĂESCU, O. A. I, 39. Ghica ... transformă detaliul în episod. VIANU, A. P. 69. Cată să salvăm aparenţele măcar prin detaliu. VINEA, L. I, 110. Arta detaliului oferă surprinzătoare formulări, când poetice, când critice. CONSTANTINESCU, S. I, 11. Detaliile numirii şi ale înscăunării le-a transmis cronica logofătului Radu Greceanu, IST. LIT. rom. I, 534. S-a străduit efectiv să se supună unei alte discipline de lucru, care are ca unitate de măsură fragmentul, detaliul. V. ROM. august 1975, 29. [Sirianul] a stabilit toate detaliile planului de răpire. RL 2005, nr. 4 701. + Lucru de mică importanţă; fleac. Marat se ridică să plece, pe urmă firesc de tot, spune ca un detaliu. CAMIL PETRESCU, T. II, 428, cf. SCRIBAN, D. Epocile de aur ale vieţii religioase pleacă de la ideea că omul e un amănunt al creaţiunii între atâtea altele ...un detaliu zvârlit aici de bunăvoinţa providenţei. RALEA, S. T. III, 27, cf. DL, DM, DN2, DEX. - PI: detalii şi (învechit) detaliuri, detalie. - Şi: (învechit) detâi, détail (pl. detaile şi detailuri) s. n. - Din it. dettaglio. - Detai, detail < fr. détail. DETALONÂ vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de detalonare. - Prez. ind.: detalonez. - Din fr. détalloner. DETALONARE s. f. (Tehn.) Prelucrare fară o spirală a suprafeţei de aşezare a dinţilor unei freze, în scopul menţinerii profilului acestora după reascuţire. în procesul de execuţie a unei freze, operaţiunea cea mai delicată este detalonarea dinţilor, adică îndepărtarea materialului cuprins între cercul exterior al frezei şi arcul de spirală logaritmică. ioanovici, tehn. 306. Burghiile ascuţite cu mâna pot avea următoarele efecte: detalonare prea mare, detalonare prea mică. orbonaş, mec. 251, cf mdt, ltr2, DER, M. D. ENC. - V. detalona. DETALONÂT, -Ă adj. (Tehn.) Care a suferit operaţia de detalonare. Condiţia care i se cere unei freze detalonate este ca prin şlefuire să nu-şi modifice profilul ORBONAŞ, MEC. 297, cf. MDA. - Pl.: detalonaţi, -te. - V. detalona. DÉTAMAI adj. invar. v. ditamai. DETARTRA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică recipiente) A înlătura tartrul. Cf. DN2, mda. 2. A înlătura tartrul dentar. Cf. dn2, mda. - Prez. ind.: detartrez, - Din fr. détartrer. 5673 DETARTRAI -754- DETAŞABIL DETARTRA J s. n. Detartrare, detartrizare. Cf. DN3, dex2. - Pl.: detartraje. - Din fr. détartrage. DETARTRANT, -Ă, adj. (Adesea substantivat, n.) (Substanţă) care detartrează. Cf dex2, ndn. -Pl.: detartranţi, -te. - Din fi*, détartrant. DETARTRARE s. f. Acţiunea de a détartra şi rezultatul ei; detartraj. Cf. DN3, dex2. - PL: detarîrări. - V. détartra. DETARTRIZA vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de detartrizare. -Prez. ind.: detartrizez. -Cf. détartra. DETARTRIZARE s. f. Acţiunea de a d e t a r t r a şi rezultatul ei; detartrare, detartraj. 1. Cf. d e t a r t r a (1). Cf. ltr2, sfc rv, 312. 2. Cf. d e t a r t r a (2). Cf. sfc iv, 312. - PL : detartrizări. - V. detartriza. DETAŞĂ vb. I. 1. T r a n z. şi refl. A face să înceteze de a mai fi împreună (cu ceva sau cu cineva) sau a ieşi dintr-o unitate, dintr-un tot cu care face corp comun, dintr-un grup, dintr-un ansamblu; a (se) desface (2), a (se) desprinde (7), a (se) despărţi (1), a (se) izola, a (se) separa (1). Epiderma se detaşează [la vacile bolnave]pe regiunile pelei unde erau răspândite. L IONESCU, D. 481, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade, SCRIBAN, d., DL, DM. Cuţitul... înaintează automat, progresiv în buştean, detaşând de pe acesta o foaie continuă de furnir, der n, 67, cf. M. D. ENC. [Numele] constau dintr-un radical... detaşat, de obicei, din numele întregi ... + un sufix. CL 1973, 77. Aceste voci, ce se detaşează pe rând din masa compactă a ansamblului..., conturează un fel de moment melodic. M 1974, nr. 9, 33, cf. DEX. Sora detaşă repede acul de seringă. CĂRTĂRESCU, N. 140. O pictură în ulei... înfăţişează un cap detaşat de corp. RL 2005, nr. 4 704. ^ R e f 1 . p a s . Deşi pare bloc cu patul, [dulapul] se detaşează însă ca să se poată curăţa uşor CAMIL PETRESCU, P. 338. ^ F i g. O graţie incontestabilă îi calmează tristeţea şi o viziune bucolică se detaşează din ce-i aparţine mai consistent. CONSTANTI-NESCU, S. I, 365. Forma generală, obiectivă şi oarecum detaşată de conţinutul lucrurilor pe care le exprimă, este aceea pe care şi-o reprezintă prozodia. VIANU, L. R. 284. O iubire ... de oameni maturi, plini de spirit, detaşaţi de convenţii. DEMETRIUS, A. 309. Budai-Deleanu nu se situează în afara evenimentelor, nu se detaşează de acţiune şi de eroi. VARLAAM - SADOVEANU, 146. Nu cred că te poţi detaşa de propria ta existenţă în aşa măsură încât să accepţi deliberat situaţia de victimă, românia literară, 1971, nr. 133, 5/2. [Silvia] detaşează treptat puritatea personajului de aparenţa frivolă. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 13. + R e f 1. (Sport) A se depărta, a se distanţa de adversar (în timpul concursului); a obţine un loc de frunte într-un clasament. Steaua ... şi Dinamo ... s-au detaşat cu un punct de imediat următoarea clasată. scânteia, 1975, nr. 10 346, cf. dex. (T r a n z.) (Prin lărgirea sensului) Două goluri marcate de Dudu Georgescu, detaşat în clasamentul golgeterilor. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 20. + R e f 1. A se proiecta (5), a se reliefa (2). Fudulă de locul înalt pe care şi l-a ales în trăsură se detaşa roză pe albastrul mat al cerului de dimineaţă, IBRĂILEANU, A. 146. ^ F i g . Grădina, camionul, ... făceau ca acele zile să se detaşeze pe fundalul vieţii mele ca nişte perle răzleţe. CĂRTĂRESCU, N. 200. + R e f 1. A ieşi în evidenţă; a se evidenţia. Se pot detaşa, desigur, de la orice persoană anumite determinante, STĂNILOAE, o. 5 Printre ceilalţi povestitori populari, el se detaşează şi ca un deschizător de drumuri. ist. LIT. ROM. n, 353. La fel de reprezentative din unghiul tematicii, s-au detaşat şi de această dată lucrările axate pe subiecte desprinse din realitatea actuală, românia LITERARĂ, 1977, nr. 26,18/3. Specificul costumului dintr-o anumită zonă se detaşează datorită alegerii subiective a unui anumit model, considerat cel mai reuşit. Z. MIHAIL, T. P. 22. Dintre acestea se detaşează, ca realizare artistică şi ca număr, scoarţe provenite din zona Moldovei extracarpatice. PAVEL, S. E. 49. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni) A deplasa în mod temporar şi în interes de serviciu, de la o unitate la alta, sau în cadrul aceleiaşi unităţi, dintr-o localitate în alta. Aşa aşteptam să se apropie ziua de examen când eram mic, sau inspecţia însărcinatului de afaceri când eram detaşat. CAMIL PETRESCU, P. 46. Sunt... detaşat la Batalionul de marş. BENIUC, M. c. I, 377, cf. DL. Era posibil să fie într-adevăr detaşată de la şcoala elementară ciclul doi la o şcoală medie, preda, r. 79, cf. DM. Pentru că a dovedit o deosebită pricepere, a fost detaşat la Bucureşti. G. barbu, A. v. 283. Detaşat, ca apoi angajat, trece la Centrul de îndrumare a artei populare. flacăra, 1975, nr. 46,4, cf. dex. Cu câtva timp în urmă am fost detaşat într-o uzină care nu merge bine. RL 1977, nr. 10 276. Turturică nu a fost înlocuit, ci detaşat, ib. 2004, nr. 4 500. Magistraţii ... detaşaţi de funcţii de conducere... beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute, ib. nr. 4 723. + (Mil.; complementul indică unităţi sau cadre militare) A transfera dintr-un loc în altul pentru a îndeplini o misiune specială. Ofiţerul ...a detaşat... numai un ploton ... şi a curăţat cu el... păduricea. CAMIL PETRESCU, U. N. 348, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. - Prez. ind.: detaşez. ~ Din fr. détacher. DETAŞĂBIL, -Ă adj. (Despre obiecte, materiale etc.) Care poate fi detaşat (1) cu uşurinţă de complexul din care face parte. Pentru diametre mai mari se întrebuinţează alezoare detaşabile. ORBONAŞ, MEC. 253. Uneltele de instrumentaţie folosite în industria petrolieră sunt detaşabile, ele putându-se desprinde, prin manevre adecvate, de piesa de pe care s-a instrumentat. LTR", cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. -PL: detaşabili,-e. - Detaşa + suf. -(a)bil. Cf. fr. d é t a c h a b 1 e . 5680 DETAŞAMENT -755- DETAŞAT DETAŞAMENT s. n. Grup de soldaţi eu o comandă unică detaşat de masa trupelor în vedera îndeplinirii unei misiuni speciale. Neîncetat oastea îi turbura şi prin luarea transporturilor, prinderea curirilor, împiedecarea hranei şi rădicarea tuturor detaşamenturilor celor mici... mare scădere îi făcea. ÎNTÂMPL. 37/2. Graf Păţi cu un detajăment: (o bună trupă) luo Logoju, vrând a cerca şi Caransebeşu, ci toamna plooasă îl împiedică. N. stoica, C. B. 152. Apoi, după câteva zile, adună Eughen toate detajementele sale îndărăt, numai puţini de-a apăra liniile rămasără. id. ib. 168. A cincea divizie ...şi detaşamentul gheneralului maior Şeremetovici, acestora s-au poruncit a se apropia cătră Slivna în ziua atacului, ar (1829), 54V40. într-acea vreme nişte detaşamenturi din trupele poloneze, câştigate de conjuraţi ieşiseră din cazernele lor pentru a se duce la punturile care li s-au fost însemnat mai dinainte. CR (1831), 302/3. Moldovenii ... trimis eră un detaşament de darabani, ca la opt sute de oameni, spre recunoaştere. ARHIVA R. II, 204/7. Trădător se vor socoti: ... comandirul vreunui detaşement care cu cuget viclean va tăinui trebuincioasele ştiinţe şi auziri. CONDICA o. 50/30. în noaptea aceea târziu beizade Grigorie ... cu un detaşament militar pe de o parte, şeful pompierilor pe de alta, încep noctumalele lor strategii (a. 1848). URICAR1UL, X, 15, cf. STAMATI, D. Dumbravă comenda nu un detaşement, nu neşte avanposturi, ci toată armata Ţării de Jos. HASDEU, I. v. 244, cf. COSTINESCU. Se formează sub conducerea lui ...un mare detaşament MAIORESCU, D. n, 101 .El a făcut călătoria far-a fi însoţit de nimenea, printre detaşamentele roitoare ale armatei turceşti. EMINESCU, O. XII, 351, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Voia săi-i ceară un detaşament de soldaţi, dacă se poate şi tunuri. REBREANU, R. n, 225. Urma să plec cu cel dintâi detaşament BRĂESCU, A. 224, cf. SCRIBAN, D. Ipsilanti s-a întors în scaun împreună cu primele detaşamente ale armatei ruseşti care ocupaseră Ţările Româneşti, oţetea, T. V. 96. Un detaşament de jandarmi cu o ladă de gloanţe e gata calificat ARGHEZI, B. 142. Avea ...un detaşament de poliţie militară. TUDORAN, P. 539, cf. DL. Dosarul l-a întocmit detaşamentul colonelului ...în subzistenţa cui se afla dezertorul. PREDA, I. 137, cf. DM, DER. Dacă a văzut că nu-i modru nicicum a lăsat detaşament şi toi şi-a plecat. LĂNCRĂNJAN, c. 1,248. După prinderea lui Nicolae Mavrocordat... de către un detaşament ostăşesc austriac, fraţii Crisoscolei izbutiră să scape din mâna cătanelor. G. BARBU, a. V. 92, cf. M. D. enc. Voievodul ...a supravegheat desfăşurarea luptei de pe o înălţime, iar pe dealurile opuse a dispus un detaşament. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1,9. Membrii unui detaşament de paraşutişti au deschis focul. RL 2005, nr. 4 644. Detaşamentul românesc de elicoptere Bravo a revenit în ţară. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 822. + Unitate (7), echipă, grup. Lucrez cu un mic detaşament, la amenajarea depozitului. REBREANU, P. S. 208. Detaşamentul scriitorilor revoluţionari .... creşte şi se va mări. SAHIA, U. R. S. S. 160, cf. DL, DM, DN2. Echipa de dansuri a detaşamentului de pionieri. M 1974, nr. 9, 39. Mi se povesteşte, apropo de unul din detaşamentele pensionarilor, cazul unui bătrân. FLACĂRA, 1975, nr. 43,7. Eram împărţiţi pe detaşamente, după vârstă, de-o parte băieţii, de alta fetele. CĂRTĂRESCU, N. 80. — Pl.: detaşamente şi (învechit) detaşamenturi. - Şi: (învechit) detaçemént, detajemént s. n. - Din fr. détachement. DETAŞÂRE s. f. Acţiunea de a se detaşa şi rezultatul ei. 1. Desprindere (1), separare (1) dintr-un tot. Nu există niciun indiciu conform căruia detaşarea craniilor de trupuri ar fi survenit chirurgical, şi nu amatoricesc. RL 2006, nr. 4 891. 2. Stare de reţinere, ori de distanţare, de izolare sau de indiferenţă, de dezinteres faţă de o persoană, faţă de o situaţie etc. Cf. d e t a ş a (1). Cf. ALEXI, W. Ca atare, natura nu este mai mult de un stadiu al detaşării noastre de lume. CIORAN, R.162. Detaşarea unei imagini defuncţia imaginaţiei ...nu poate fi înţeleasă decât în două feluri. STĂNILOAE, O. 215. Sadoveanu priveşte cu o oarecare detaşare primele sale povestiri. VIANU, A. ?. 222. Un debut cu totul remarcabil: observaţie lucidă şi directă a mediului ţărănesc, suficientă detaşare faţă de subiect CONSTANTINESCU, S. II, 5. în glasul lui Soleiman pâlpâia uşor un soi de detaşare indiferentă. CAMIL PETRESCU, O. m, 89. [Alte comentarii] tind, dimpotrivă, să sublinieze detaşarea ... [povestitorului] de acţiune, varlaam - sadoveanu, 288. Deşi poeţii înşişi nu suntfoarte buni martori..., totuşi cei capabili de detaşare ajutată de aprofundarea filozofică a propriei lor creaţii fac excepţie onorabilă şi sunt ghizi de încredere. COTEANU, S. F. n, 84. Personajele sunt interpretate... cu o discretă detaşare ironică. T februarie 1969, 89. Cel mai adesea, detaşarea povestitorului de propria-i naraţiune este exprimată în termenii basmului prin expresii deja consacrate. LL 1973, nr. 4, 786. Detaşarea a ceea ce este complet nou de ceea ce poate însemna o revenire la unele forme anterioare revine etnologilor. Z. MIHAIL, T. P. 14. Detaşarea bună nu e niciodată distanţă şi dispreţ. LIICEANU, J. 17. Apetitul şi detaşarea, cele două dimensiuni pe care doar apostolii au ştiut să le unifice în făptura lor. RL 2005, nr. 4 726. 3. Deplasare temporară a unui angajat, în interes de serviciu, de la o unitate la alta sau, în cadrul aceleiaşi unităţi, dintr-o localitate în alta; perioadă de timp în care cineva este detaşat (2). Cf. d e t a ş a (2). Cf. resmeriţă, d. Până la Ploieşti... îşi mai trudesc oasele şi alţi dascăli ori dăscăliţe oropsite care n-au avut norocul să se aciueze cu catedra la metropolă, fie şi cu o detaşare vremelnică. I. BOTEZ, B. 1,195. A doua zi primesc ordinul telegrafic... că-mi încetează detaşarea mea la oraşul C. ULIERU, C. 98, cf. DL, DM. Detaşarea constă în trimiterea unui angajat pentru a îndeplini o muncă la o altă unitate din aceeaşi sau din altă localitate. PR. DREPT, 502, cf. DER, DN2, M. D. ENC. 280, dex. Aproape 500 000 000 mii lei au ca destinaţie deplasările, detaşările şi transferările în ţară şi străinătate. RL 2005, nr. 4 550. -PI.: detaşări - V. detaşa. DETAŞÂT, -Ă adj. 1. Care nu mai este împreună (cu ceva sau cu cineva) sau care a ieşit dintr-o unitate, dintr-un tot cu care face corp comun, dintr-un grup, dintr-un ansamblu, dintr-o situaţie, desprins2 (1), izolat, îndepărtat. Lipsindu-se astfel cu îndărătnicie de paşii duşmanului ...se aruncă cu izbândă asupra oricărui corp detaşat care se dezlipea de oştirea de căpetenie spre a îmbla după pradă ori merinde. EMINESCU, o. XIV, 177. în cursul timpului... unele piese [de port popular] detaşate au fost 5683 DETAŞEMENT -756- DETECTARE transformate după modele noi Z. MIHAIL, T.P. 14. F i g. Inteligenţa, adaptată mai ales nevoilor acţiunii, nu poate prinde pulsul acesta de veşnice treansformări ale realităţii decât trăind din ea porţii detaşate pe care le studiază izolat RALEA, S. T. IU, 42. 2. P. e x t. Indiferent, dezinteresat, nepăsător. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. [Epicur] neînţeles de proşti şi de porci care traduc „plăcerea ” lui subtilă şi detaşată, în plăcerea lui trivială. IBRĂILEANU, A. 10. M-a întrebat întâi cu un aer indiferent, detaşat, cum am petrecut la un „ceai” dat de una dintre tinerele angajate ale Teatrului Naţional CAMIL PETRESCU, P. 180. Sculptura păstrează o notă de impersonalitate ..., fiindcă este în natura ei de a reprezenta un aspect, uman sau natural, independent şi detaşat de un fond în care acel aspect s-ar integra organic. CIORAN, R. 33, cf. SCRIBAN, D. Ironia lui Caragiale nu-şi putea găsi un mijloc mai verosimil, mai detaşat de a se exprima decât parodia de satisfacţie a lui Caţavencu. CONSTANTINESCU, S. n, 29. Urmăream furnicarul oraşului detaşaţi, nepăsători, fericiţi s. ianuarie 1970, 38. Ne propunem să medităm şi asupra câtorva procedee specifice: ... fantasticul simbolic, narat din perspectiva persoanei...; raportul dintre tonul detaşat, minuţia povestirii şi marile ei tensiuni interioare. V. ROM. februarie 1975,50. Cultura a început prin a fi un mod al cunoaşterii detaşate, neutre, a lumii şi a naturii. PLEŞU, M. M. 105. (Adverbial) Acel act de voinţă nu se prezintă suspendat, detaşat de persoana dumnezeească, ci însăşi persoana dumnezeească se arată. STĂNILOAE, O. 191 .De la un timp începu să se gândească detaşat: „Şi dacă m-au eliminat? ” T. popovici, s. 30. + Care s-a îndepărtat de ceilalţi concurenţi (în timpul unui concurs sportiv); care a obţinut un loc de frunte într-un clasament. A reuşit de această dată să aducă echipa craioveană în postura unui câştigător detaşat flacăra, 1975, nr. 43, 20. + (Adverbial) în mod evident, categoric. Oltenii au condus detaşat ib. nr. 41,23, cf. dex. Campionii naţionali ...au câştigat detaşat prima întâlnire. RL 2005, nr. 4 614 .La categoria videoclipuri, starleta ... conduce detaşat în topul realizat de această companie de lenjerie intimă, ib. 2006, nr. 4 908. - PL: detaşaţi, -te. - V. detaşa. DETAŞEMENT s. n. v. detaşament. DETAŞATOR adj. (în sintagma) Cilindru deta-şator = cilindru la maşinile de pieptănat rectilinii, care asigură legătura dintre porţiunea de fibre extrasă şi voalul rezultat prin pieptănare la ciclul anterior. Cf. ltr2, mda. -PL: detaşatoare. - Detaşa + suf. -tor (după fr. detacheur). DETAŞOR s. n. Maşină pentru sfărâmarea solzişorilor de faină rezultaţi din măcinarea grâului. Cf. ltr2, dm. -PL: detaşoare. - Din fr. detacheur. DETECTÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică elemente, corpuri, fenomene etc.) A descoperi (3), a identifica, a determina existenţa (ascunsă vederii, necunoscută). Curentul detectat prin receptor reproduce această modulaţie şi poate acţiona un sistem oscilant pe frecvenţa modulaţiei. ENC. TEHN. 1,179. Particula nu ionizează substanţele străbătute, deci existenţa ei nu poate fi detectată, nici energia ei măsurată prin metodele experimentale cunoscute. SANIELEVICI, R. 110. Prea multe ştiri politice nu detectau civilii, şi mai puţine militarii. BENIUC, M. C. 1,372, cf. DL, DM. Detectând acest fond general de latinitate ... Cipariu realizează o adevărată sinteză istorică a limbii române. IST. LIT. ROM. n, 627. Cum se realizează concentrarea, cât e ea de intensă, cum o putem detecta şi folosi apoi. COTEANU, s. F. ii, 116, cf. DN2, M. D. ENC. Ceea ce noi detectăm şi exprimăm cu o conştiinţă logică, artistul a mânuit cu o conştiinţa de alt tip, cu o conştiinţă intuitivă. LL 1974, nr. 1,89 .A anunţat... construirea unui aparat care, instalat în centrul unei camere, va putea detecta orice fel de microfon sau magnetofon aflate în încăpere. CONTEMP. 1975, nr. 1 507,5/5, cf. DEX. Noica i-a detectat deci pe tineri în agora, din zvon public, şi a instituit cu ei o relaţie în care esenţial era contactul diferenţiat cu spiritulfiecărui elev. ldceanu, J. 235. Elicopterul nu a fost detectat de radare, pentru că a zburat la joasă înălţime. RL 2006, nr. 4 940. - Prez, ind.: detectez. - Din fr. détecter. DETECTÁBIL, -Ă adj. Care poate fi (uşor) detectat. Diferenţele de energie iau o formă care nu este detectabilă prin efectul ionizant sau prin efectul termic al absorbţiei radiaţiei în substanţe. SANIELEVICI, r. 109. Ca în toate modalităţile de exprimare artistică, şi în muzica uşoară atentatul imposturii este detectabil CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 1/7, cf; DEX2, LDCEANU, J. 82. - PL: detectabili, -e. - Detecta + suf. -abil DETECTABILITÁTE s. f. însuşirea de a fi detectabil. Cf. DN3, MDA. - PL: detectabilităţi. - Detectabil + suf. -itate. Cffr. detectabilii é. DETECTARE s. f. Acţiunea de a detecta şi rezultatul ei; determinare (1) a existenţei cuiva sau a ceva (ascuns simţurilor, necunoscut); detecţie. Profesorul, prin diferite exerciţii de interpretare... aplicate după capacitatea studentului, urmăreşte detectarea şi rezolvarea tuturor însuşirilor psihice şi fizice, contemp. 1949, nr. 126,10/1. întrucât proprietăţile neutrinului au deocamdată un caracter negativ, detectarea acestei particule constituie a priori o problemă foarte spinoasă. SANIELEVICI, R. 110. Pentru detectarea gazelor se folosesc dispozitive care se bazează pe anumite proprietăţi fizicochimice ale acestora. LTR2, cf. DL, DM. Detectarea izvoarelor, stabilirea filiaţiei textelor ... sunt rezultate de preţ. IST. LIT. ROM. II, 21, cf. DER. Sesizezi, ca specialist în detectarea valorilor literaturii, o anumită dificultate a publicului în diferenţierea lucrărilor cinematografice. CINEMA, 1968, nr. 7,5. Noutatea semnalată de Densusianu nu a fost fructificată în cercetări mai ample spre a se ajunge la o calificare a cazurilor existente, în vederea unei detectări mai amănunţite a resorturilor care generează aceste figuri etimologice. LL 1973, nr. 4, 724, cf. DEX. Detectarea dipolilor magnetici, ce au valori extrem de reduse, se poate face prin intermediul unor metode de rezonanţă. CONTEMP. 1977, nr. 1 616,5/1. Din fericire, vorba lui Valéry nu e concludentă ..., iar alţi mari 5690 DETECTAT -757- DETECŢIE performeri culturali ne-au spus lucruri mai încurajatoare pentru detectarea şi valorificarea tinerilor de excepţie. LIICEANU, J. 174. O specie de viespi, ... poate fi antrenată pentru detectarea anumitor mirosuri. RL 2005, nr. 4 789. - PL: detectări. - V. detecta. DETECTÂT, -Ă adj. Descoperit2 (2), identificat. Electronii detectaţi provin din dezintegrarea neutronilor. SANIELEVICI, R. 107. Curentul detectat fiind de joasă frecvenţă, poate acţiona un receptor cu inerţie, ltr2 vi, 260. - PL: detectaţi, -te. - V. detecta. DETECTÎV, -Ă s. m., adj. 1. S. m. Agent secret aflat în serviciul poliţiei sau al unei persoane particulare, însărcinat mai ales să urmărească şi să rezolve cazurile mai complicate sau să descopere piste care duc la rezolvarea acestora. De astă dată trebuie să te prinz! am zis în gândul meu Şi imediat mă luai pe urmele lui mai discret decât un bătrân detectiv, caragiale, o. n, 26, cf. barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade. Excelentpropagandist - dovadă că înaintase până la maximum-nu-şi neglija profesiunea de detectiv. EFTIMIU, N. 166. Detectivii îi urmăriseră tot firul trecutului, îi scrutaseră viaţa. CAMIL PETRESCU, P. 210. Urmăreau amândoi cu emoţie goana unui spion urmărit de detectivi, c. PETRESCU, A. 461, cf. NOM. PROF. 79. Colegii noştri, oameni de rând ...fumează, fac pe detectivii. E. IONESCU, E. 72. Cu precauţiuni de detectiv... trecu prin toate odăile. TEODOREANU, M. n, 170, cf. SCRIBAN, D. După cum există detectivi privaţi ...se găsesc şi agenţi care au ca obiectiv spargerea grevelor. RALEA, o. 142. Un post ideal pentru detectivi. VINEA, L. I, 154, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Nu-i împiedică pe detectivi ca în aceeaşi zi să încerce a patra arestare a lui Capone. flacăra, 1975, nr. 47, 22, cf. dex. Intenţia ... de a introduce domeniul interpretativ al grafologiei în practica curentă a detectivilor particulari. RL 2005, nr. 4 747. F i g. (La f.) [Patroana]: defectivă sentimentală; Ai văzut cum ne-a privit? ... Trebuie să fie de o gelozie ... CAMIL PETRESCU, T. I, 545. 2. Adj. Care aparţine unui detectiv (1), privitor la un detectiv; propriu, specific unui detectiv; (despre romane, filme) care înfăţişează acţiuni ale detectivilor; (neobişnuit) detectivesc. Am verificat încă o dată profunda şi strigă-toarea la cer incultură a tineretului, acelaşi peste toată faţa pământului, ameţit de izbânzile sportive ale colegiului şi interesat numai de colecţia de romane detective. M. ELIADE, 0.1,104. îşi apără filmele, eroii şi artiştii săi preferaţi: filme detective, cu peripeţii cumplite. C. PETRESCU, A. 316. Provizorul internatului... inspecta pefaţă şi în secret tainele sufletului şi cuferele încuiate ale elevilor, cu un instinct detectiv pervers. ARGHEZI, S. XI, 88. Au sporit enorm producţia [cinematografică] şi au epuizat toate romanele detective aflate în colecţii populare pe piaţă RALEA, O. 93. Aşteptând răspunsul, Lucu era mulţumit în sinea lui de acest model de descriere detectivă. VINEA, L. I, 215. - PL: detectivi, -e. - Din engl. detective, fr. détective. DETECTIVÂJ s. n. (Neobişnuit) Detectivism. Studiile sale aşa de precise în silogistica lor de detectivaj literar relativ la soarta poeziilor lui Eminescu. RALEA, s. T. 1, 36, cf. MDA. - Detectiv + suf. -aj. DETECTIVESC, -EÂSCĂ adj. (Neobişnuit) Detectiv (2). Dar, de îndată ce Lucu se îndepărtă, îl urmări pe după scutul lui de hârtie, în felul detectivesc în care-şi supraveghea chelnerii şi clienţii. VINEA, L. II, 215, cf MDA. - PL: detectiveşti. - Detectiv + suf -esc. DETECTIVISM s. n. însuşire proprie unui detectiv (1); (neobişnuit) detectivaj. Detectivismulcaracterologic îl face pe autor să reconstituie ...o întreagă biografie din amintiri, contemp. 1975, nr. 1 512, 1/10, cf. dex2. - Detectiv + suf -ism, DETECTIVÎST, -Ă adj. (Rar) Detectivistic. Cf. DN3, DEX2. -PL: detectivişti, -ste. - Detectiv + suf. -ist. DETECTIVÎSTIC, -Ă adj. Caracteristic detectivului (1), de detectiv (1); (rar) detectivist. Cf. DN3, dex2. Un vecin ...se oferă să-l ajute şi-l împinge cu de-a sila într-o călătorie detectivistică prin America. RL 2006, nr. 4 861. (Adverbial) Să ştii - îşi zise Stănică detectivistic - că l-am prins pe moş. îi are în casă banii. CĂLINESCU, E. O. n, 37. -PL: detectivistici, -ce. - Detectiv + suf. -istic. DETECTOR s. n. Aparat, dispozitiv, substanţă etc. folosită în operaţiile de detectare. Cf. cade. Detectorul este un redresor. CIŞMAN, FIZ. II, 544. Detectorul de mine e format dintr-un aparat generator de înaltă frecvenţă. LTR2, cf. DL. Echipe de soldaţi umblau cu detectoarele după bombe rămase neexplodate. T. POPOVICI, S. 30, cf. DM, DER, DN2. Detectoarele portabile ...au un gabarit redus şi potfi uşor mânuite de către nespecialişti. MAGAZIN, IST. 1968, nr. 3,83, cf. M. D. ENC., D. MED., DEX. Specialiştii vor folosi detectoare de metal. RL 2006, nr. 4 817. ^ Detector de minciuni = aparat care serveşte la dovedirea caracterului adevărat sau fals al afirmaţiilor cuiva. în Anglia s-a introdus un nou tip de detector de minciuni. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/5. Organele de anchetă au ajuns să utilizeze chiar şi detectorul de minciuni pentru a vedea cine a „ciripit”. RL 2006, nr. 4 907. - PL: detectoare. - Din fr. détecteur. DETÉCTIE s. f. Determinare a existenţei (ascunse vederii, necunoscute) unor corpuri, a unor elemente, a unor fenomene etc.; detectare. Metodele de detecţie prin efectul ionizant, inclusiv camera de ceaţă, nu pot da ... rezultate probante. SANIELEVICI, R. 110. Detecţia transformă semnalul Morse. CIŞMAN, FIZ. H, 543. Detecţia lineară e lipsită de distorsiuni, cu excepţia semnalelor cu o singură bandă laterală. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC. Metodologia de detecţie a noxelor de depoluare a laboratoarelor de sinteză. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8. Efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situri arheologice. RL 2005, nr. 4 631. 5699 DETECŢIUNE -758- DETENŢIE - Pronunţat: -ţi-e. - PL: detecţii. - Şi (rar) detecţiune S. f. DN3. - Din fi*, détection. DETECŢIUNE s. f. v. detecţie. DETENSIONÂ vb.LTran z. 1. (Complementul indică diferite tensiuni ale materialelor) A elimina sau a reduce. Cf. dex, dn3. 2. (Complementul indică stări conflictuale) A rezolva sau a diminua. Prin vizita sa, oficialul turc şi-a propus să detensioneze relaţiile dintre Israel şi Turcia. RL 2005, nr. 4 503. -Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: detensionez. - Pref. de- + tensiona. DETENSIONARE s. f. Acţiunea de a se deten-s i o n a şi rezultatul ei. 1. Eliminare, parţială sau totală, prin diferite procedee, a tensiunilor proprii dintr-o piesă metalică turnată, sudată, dintr-un obiect de mobilier etc. Cf. ltr2. Prin aplicarea metodei de detensionare a lingotierelor ... consumul specific al utilajului de turnare pe tona de oţel a scăzut. scânteia, 1960, nr. 4 854, cf. der, sfc iv, 319. M. d. enc., dex2. Opţiunea de a face acest mobilier să pară vechi ...se realizează prin aplicarea asupra mobilierului a unui tratament special de detensionare. RL 2005, nr. 4 670. 2. Rezolvare sau diminuare a unei realităţi, a unei stări conflictuale etc. în Belgia încă nu se întrevede detensio-narea acestei societăţi multiculturale. RL 2004, nr. 4 469. Summitul ...a fost şi un prilej de detensionare a relaţiilor dintre Israel, Egipt şi Iordania, ib. nr. 4 533. ^ (Prin lărgirea sensului) Există nu numai laturi pozitive în munca românilor în străinătate (de la detensionareapieţei interne a forţei de muncă ... până la contribuţia la susţinerea balanţei de plăţi a ţării), ib. 2005, nr. 4 522. - Pronunţat: -si-o-. - PI. : detensionări. - V. detensiona. DETENSIONÂT, -Ă adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. Cf. dex2, mda. -Pronunţat: -si-o-. - Pl.: detensionaţi, -te. - V. detensiona. DETÉNTÀ s. f. 1. (Livresc) Destindere (4). Dorim ca detenta ce se urmăreşte prin acordul cu Germania să-şi producă efectele nu numai în Apus. TITULESCU, D. 250. N-avem niciun motiv să punem sub semnul îndoielii acele statistici care susţin că şi astăzi, adică într-un moment de reală detentă a ştiinţelor medicale, mai bine de jumătate din populaţia adultă suferă de maladii ale parodontului. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 1. ^ F i g. O teribilă detentă nervoasă, spontană ca o hotărâre irevocabilă, face din el un om în luptă, copleşitor, camil petrescu, t. n, 174. 2. (Fiz.) Expansiune a unui gaz (supusă în prealabil unei presiuni); destindere (5). Principiul distribuţiunei aburului: puţin până a nu se introduce aburul, cea mai mare detentă posibilă, şi puţin înaintea eşirei; foarte puţină compresiune la finele cursei ca să se umple spaţiurile nuisibile. GHICA — STURDZA, A. 294, cf SCRIBAN, d. Ceaţa formată în primul caz cade antrenând impurităţile solide în suspensie, astfel că prin repetarea detentei atmosfera poate fi perfect purificată. SANIELEVICI, R., cf LTR2, dn2, M. D. ENC. , DEX. 3. (Sport) Declanşare bruscă a energiei fizice necesară unui sportiv (de performanţă) pentru executarea unor sărituri în înălţime, în lungime etc. Cf der, dn2, m. d. ENC., DEX. - Pl.: detente. - Şi: (rar) deténjà s. fi camil PETRESCU, T. I, 320. - Din fr. détente. DETENTOR, -OÁRE s. m. şi f. (Juridic) Deţinător (1). Care să fie poziţiunea detentorilor de rente? GHICA, C. E. I, 144, cf. lm. în loc de-a le plăti însă peşin el emite pentru 26 260 000 bilete ipotecare, deci el a luat de la fiece detentor al unei asemenea hârtii echivalentul în numerar. EMINESCU, O. XI, 100. Când detentond nu îndeplineşte una din aceste obligaţiuni pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat pentru creanţa sa. HAMANGIU, C. C. 452, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE, SCRIBAN, D. Uzufructuarul este, însă, detentor faţă de proprietar în temeiul raportului de obligaţie ce îl leagă de acesta din urmă, numai întrucât excede limitele stăpânirii de fapt corespunzând dreptului său real. PR. DREPT, 234, cf M. D. ENC., DEX2. - Pl.: detentori, -oare. - Din fi*, détenteur. DETÉNTÀ s. f. v. detentă. DETÉNTEE s. f. 1. Reţinere a cuiva, în stare de arest, inculpat de un delict; p. e x t. închisoare. Arestat la Mohaci de austrieci, după trei ani de detenţiune şi de boală, l-a ajuns moartea. GHICA, s. 116, cf. COSTINESCU, LM. Pedeapsa însă nu va putea fi mai mare decât detenţiunea fără prejudiciul cazurilor anume prevăzute de legile penale. HAMANGIU, C. C. XXXII, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. E arestat în 27 noiembrie, ţinut două luni la agie... judecat în patru şedinţe şi osândit la detenţiune pe timp nehotărât. CĂLINESCU, s. C. L. 87. Tărăgănindu-se detenţiunea şi hotelierul dorind să reintre în profesiunea întreruptă, deţinuţii au fost mutaţi într-o bună zi la penitenciar. CONTEMP. 1955, nr. 460, 3/4. Fusese şi ea arestată şi eliberată după un an şi jumătate de detenţie. BARBU, 1.1, 243. în vremea detenţiunii ...nu pierduse nădejdea că într-o zi va ajunge despot efectiv al slavilor de sud. IST. LIT. ROM. 1,435. A reuşit să scape din detenţie. MAGAZIN IST. 1968, nr. 3, 20. în cursul celor şase luni care au precedat revenirea lui Capone din prima detenţiune... brigada lui Ness spărsese porţile la 6-7 fabrici de bere. FLACĂRA, 1975, nr. 44,22. Spre acest colectiv au fost îndreptaţi paşii unor oameni eliberaţi din detenţie prin actul de graţiere. RL 1977, nr. 10 248. Administraţia americană pregăteşte planuri pentru menţinerea în detenţie pe termen nelimitat a persoanelor suspectate de terorism, ib. 2005, nr. 4 502. -V- (Prin analogie) Onufri care închisese pe deţinut în clasă, i-aduce covrigi şi petrece cu el ora de detenţiune. călinescu, E. 74. 4- (Prin lărgirea sensului) Simplul fapt de a trăi e resimţit, în acest caz,... drept o stare de detenţie. pleşu, M. M. 44. + Pedeapsă penală care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată. Cf. şăineanu2. Curtea condamnă la zece ani detenţiune pe acuzatul Adrian. ardeleanu, U. d. 247. Pedeapsa pentru delicte în materie 5707 DETENŢIUNE -759- DETERIORARE politică: detenţiunea simplă de la o lună la ... ani. COD. PEN. R. P. R. 42. Clientul nostrudupă câte suntem informaţi, îndură greu detenţiunea. STANCU, R. A. V, 14, cf DN2, M. D. ENC. DEX. Marsh a pledat vinovat în speranţa că va reuşi ... să fie condamnat la 12 ani de închisoare, nu detenţie pe viaţă, rl 2004, nr. 4 467. 2. Faptul de a poseda un lucru, de a~l avea la dispoziţie; s p e c . deţinere a unui bun iară a fi proprietarul, posesorul lui. Cf. COSTINESCU, LM. în timpul pe cândfurtul era admis, dreptul de proprietate nu era (afară de cel ce era garantat prin protecţiunea musculară efectivă a proprietarului: dreptul rudimentar de,.detenţiune”). CONTEMPORANUL, IV, 482, cf. RESMERIŢĂ, D., scriban, D. Bunul dat în gaj ... trecuse în detenţiunea creditorului. COD. PEN. R. p. R. 568, cf. M. D. ENC., DEX. - Pl.: detenţii. - Şi: detenţiune s. f. - Din fi*, détention. DETENŢIUNE s. f. v. detenţie. DETÉRGE vb. III. T r a n z. (Livresc) A curăţa, a şterge (I 1) (cu ajutorul unor agenţi chimici). Cf. lm, SCRIBAN, D. -Prez. inddetérg. ~ Din lat. detergere. DETERGÉNT adj., s. m. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de curăţare, de spălare, de degresare, de umectare sau de emulsionare; detersiv. Cf. scriban, d. Detergenţii întrebuinţaţi în industria alimentară nu trebuie să fie toxici sau dăunători. LTR2. Cauciucul sintetic şi detergenţii ... au o deosebită importanţă economică. v. rom. iunie 1960, 50. Detergenţii se obţin în cea mai mare parte pe cale petrochimică. DER, cf. DN2, DC. Se descriu detergenţii anionici (săpunuri, compuşi sulfataţi şi sulfonaţi). D. MED., cf. M. D. ENC., DEX. Nivelul vânzărilor de detergenţi... a fost de-a dreptul impresionant, rl 2006, nr. 4 816. - PI. : detergenţi. - Din fr. détergent. DETERIORA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să-şi piardă sau a-şi pierde, total sau parţial, calităţile, funcţionalitatea etc. devenind necorespunzător sau neutilizabil prin uzare sau în urma unei acţiuni violente, asedegrada (3). V. hrentui, paradi1 (1), ponosi1 (2), rablagi (1), rupe (5), u z a (2) prin nerespectarea cerinţelor de executare, de exploatare etc; a face să nu mai funcţioneze sau a nu mai funcţiona normal un sistem tehnic, a (se) defecta, a (se) deranja (2), a (se) deregla; a (s e) s t r i c a (I 1). V. a v a r i a. Ne făcu atenţi să cercetăm aici din nou catedrala şi mai ales orologiul astronomic care numai în toamna anului trecut s-a restaurat, după ce demult se deteriorase. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 211, cf. stamati, d., pontbriant, d. Naţiile agricole ... importă obiecte industriale menite a se consuma şi deteriora, fără a lăsa nicio urmă din aptitudinile naţionale, fără a spori puterea de producţiune a poporului. EMINESCU, o. XIII, 228, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Proprietarul... [inspecta] măcar o dată pe săptămână odăile, să constate dacă nimeni n-a deteriorat paturile, n-a şchiopătat scaunele. C. PETRESCU, C. V. 50. [Sforile] să le prepari c-un fel de uleiuri fierte şi c-un fel de ceară ... căci altfel apa ţi le deteriorează şi ţi le putrezeşte. SADOVEANU, O. IX, 355, cf. SCRIBAN, D. După mai multe înşurubări şi dezşurubări, filetul începe să se deterioreze. SOARE, MAŞ. 26. Deteriora mobila, preda, M. s. 29, cf. DN2. Castelul şi biserica ...au fost grav deteriorate din pricina războiului. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 15, cf. M. D. ENC. Nu au suficientă grijă faţă de avutul obştesc: deteriorează mobilierul, instalaţiile de iluminat şi sanitare, sparg geamurile. FLACĂRA, 1975, nr. 46,6. Focarul unui cuptor de uscare a şarjei s-a deteriorat RL 1977, nr. 10 318./« timp, vertebra se deteriora, fie prin ruptura vasului, fie printr-o creştere a artrozei pe posterior. RL 2005, nr. 4 529. Viscolul a smuls sau deteriorat numeroase acoperişuri. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. ^ Re fi. (Glumeţ) Bagă de seamă să nu-l deteriorezi, că are rude în Olimp. arghezi, S. vin, 253. + R e f 1 .A se înrăutăţi. Starea sa de sănătate se deteriorase în mod constant RL 2005, nr. 4 681. ^ F i g. Naţiunea lor amăgită şi exaltată de sublima mărime a unui bărbat din sânul său a deteriorat administraţiunea, afacerile sale au venit în disordine mare. BARIŢIU, P. A. 1,504. Sănătatea şubredă i-a deteriorat capacitatea de muncă, magazin IST. 1974, nr. 5, 58. Noi am deteriorat sensul cuvântului proză şi prin poezie continuăm să înţelegem versurile. CONTEMP. 1975, nr. 1 506,3/10. Cincisprezece ani, cu mici întreruperi, au condus ţara. Este oare posibil ca totul să se fi deteriorat doar în patru luni? RL 2005, nr. 461L^Refl. pas. Nu puţine au fost spectacolele care ... s-au deteriorat tocmai în finală datorită supralicitării interpreţilor. T februarie 1969,76. ^ (Prin lărgirea sensului) Aici se vede în şes o lucrare de îmbunătăţire, singura ce este în tot judeţul, a pământului prin zbicirea şi scurgerea apelor ce-l deteriorează. I. ionescu, D. 171. Omul ... prin aplicarea unor măsuri greşite poate să deterioreze fertilitatea şi uneori să declanşeze ruinarea solului. AGROTEHNICA, I, 298. -Pronunţat: -ri-o-, - Prez. ind.: deteriorez. - Din lat. deteriorare, fr. détériorer. DETERIORARE s. f. Acţiunea de ase deteriora şi rezultatul ei; pierdere, totală sau parţială, a calităţii, a funcţionalităţii etc. unor obiecte, care devin necorespunzătoare sau neutilizabile, prin uzare sau prin acţiuni violente, degradare (3), (învechit) deterioraţie (v. hrentuire, ponoseai ă, ponosire, uzare (2)); faptul de a face să nu (mai) funcţioneze normal unele aparate, instalaţii tehnice etc.; defectare, deranj are (2), stricare (1). V. a v a r i e r e. Cf. pontbriant, D., LM. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează, în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult. EMINESCU, O. XI, 27, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC. 281, DEX. Deteriorarea firelor care într-un mediu uscat s-ar rupe atât de des. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 14. Pentru a se preveni deteriorarea tablourilor, 5712 DETERIORAT - 760 - DETERMINA restauratorii au recurs la antibiotice. SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 991. Podul Grant a suferit deteriorări importante din cauza infiltraţiilor. RL 2005, nr. 4 716. ^ F i g. Ţigările să dispară rapid şi fără urmă din chioşcul în care copiii să găsească un corn, un pachet de ciocolată, un iaurt sau alte asemenea lucruri care n-au nimic de-a face cu deteriorarea lor morală, flacăra, 1975, nr. 40,9. Se constată o deteriorare a pieţei pentru produsele siderurgice vest-europene. SCÂNTEIA, 1977, nr. 11 006. Perspectiva intrărilor ...de fonduri din privatizările anului... oferă asigurări suplimentare pentru finanţarea deficitului, chiar în cazul deteriorării acestuia. RL 2004, nr. 4 469. -Pronunţat: -ri-o~. - PL: deteriorări. - V. deteriora. DETERIORAT, -Ă adj. Care şi-a pierdut total sau parţial calităţile, funcţionalitatea etc., devenind necorespunzător sau neutilizabil, prin uzare sau printr-o acţiune violentă,degradat (3), (v.hrentuit, paradit (1), ponosit (2), rablagit (1), rupt2 (4), uzat (2)); (despre sisteme tehnice) care nu (mai) funcţionează normal, defect (II), defectat, deranj at (2), dereglat; stricat2 (1). V. a v a r i a t. Cf. pontbriant, d., lm. în fine, de multe ori, textul unui mfanuscri]s este deteriorat fie prin viermi, fie prin foc, fie prin umezeală. BUL. COM. IST. I, 31, cf. resmeriţă, D., CADE. Problema refacerii conductelor de apă deteriorate a redevenit actuală. G. BARBU, a. V. 132, cf. M. D. ENC. 281. Li s-a adus un alt cazan pentru baie, în locul celui vechi, deteriorat. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 14. Biata alee şi-a văzut astfel pavajul deteriorat, crengile copacilor rupte, băncile distruse. RL 1977, nr. 10 225. F i g. Avea un vocabular cam redus şi cam deteriorat BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 146. Faţă de natura deteriorată, se distinge limpede coborârea puterii de sus, de la Dumnezeu. STĂNILOAE, O. 22, cf. LIICEANU, J. 6. -Pronunţat: -ri-o-. - PL: deterioraţi, -te. - V. deteriora. DETERIORÂŢIE s. f. (învechit, astăzi rar) Deteriorare. Cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Acest pământ este într-o deplorabilă stare de deterioraţiune. COSTINESCU, cf. LM. Statuiele sunt imobile când ele s-ar putea scoate fără fractură sau deterioraţiune. HAMANGIU, C. C. 119, cf. SCRIBAN, D. - Pronunţat: -ri-o-ra-ţi-e. - PL: deterioraţii. - Şi: deterioraţiune, (învechit, rar) deteriorăţiune (pontbriant, D.) S. f. - Din fr. détérioration, lat. deterioratio, -onis. DETERIORAŢIUNE s. f. v. deterioraţie. DETERIORĂŢIÎJNE s. f. v. deterioraţie. DETERMINA vb. I. T r a n z. 1. A arăta în mod precis, limpede, categoric şi exact, a defini (2), a delimita (1), a preciza; a ajunge (de comun acord) la soluţia definitivă, în legătură cu ceea ce trebuie să se întreprindă, să se îndeplinească etc., a decide (2), a dispune (3), a fixa, a hotărî; a stabili (2), a statornici (2). Tratatul de la Carloviţ au determinat hotarele Transilvaniei, a Moldovei şi a Ţării Româneşti. FM (1840), 402 V30. Apele de sine aruncă adeseori din lac un feliu de spumă împietrită, nişte pietricele rătunde şi oase, încât din pricina stărei complete a schimbărei lor ne-au fost cu neputinţă a le determina (hotărî) feliul. SPIC. I, 35/7. în numenile propie se văd diverse terminăciuni; toate remân nescămbate, deoarece numai articlul şi prepusăciunile le determină caşul. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 25/11, cf. STAMATI, D. Domnul justiţiei este obligat să comunice acea petiţie; tot d-odată determină şi ziua înfăţişării pricinei. GHICA, S. 587, cf. COSTINESCU. Cursurile ştiinţelor sunt determinate prin lege. MAIORESCU, d. 1,444. [Cometa] nu prea o văzuse nimeni..., afară de directorul observatorului meteorologic care, de cum sosise zvonul, nu numai că o văzuse, dar îi şi determinase direcţiunea. MACEDONSKI, O. DI, 89. Judecătorul va ordona prin procesul verbal ca părţile să se înfăţişeze înaintea sa la ziua şi ora ce va determina. HAMANGIU, C. C. 61, cf. TDRG. Nu e atât vorba de dreptul de proprietate asupra unei moşii, cât de hotarele acestora, despre cari nu se ştie cât de vag erau determinate prin vechile documente. BUL. COM. IST. 1,105. Sinodul se începe cu serviciul dumnezeesc ...la ora determinată în convocator, ap. PUŞCARIU, L. R. I, 415, cf. RESMERIŢĂ, D. Natura sancţiunilor nu va putea fi determinată decât în împrejurările în care se vor produce ulterior călcările Germaniei. TITULESCU, D. 143. Cât despre vreo asemănare a noastră, al cărui sens Mereuţă nu-l determina cu epistola lui mohorâtă, ... fără îndoială nu putea fi vorba. KLOPŞTOCK, F. 260. Fiecare om vine cu o schemă originală apriorică, determinată numai în parte de trecut. STĂNILOAE, o. 9. Suntem, în tot cazul, înainte de alipirea Bucovinei la regat, într-un timp determinat totuşi istoriceşte, faptele petrecându-se sub luminatul împărat Francisc. CONSTANTINESCU, S. n, 8. Putem să aflăm, de pildă, ... strada în care locuia artistul, să-i determinăm casa şi să o evocăm. CĂLINESCU, C. O. 218. Se impune să determinăm dacă forma derivată provine cu adevărat dintr-o presupusă imagine primă. COTEANU, S. F. II, 165. în Ţara Românească obştile săteşti nu sunt determinate în privilegii decât prin numele lor, căci hotarul este un lucru străvechi imobil şi necunoscut. Panaitescu, O. Ţ. 99. [Judecătorul] se străduieşte acum să determine cu grijă sursele de încălcare a legii, flacăra, 1975, nr. 41, 11. Aceste creaţii s-au dezvoltat, determinate fiind de anumite condiţii geografice, economice, sociale şi istorice. PA VEL, S. E. 55. La fel face spiritul, când determină lumea ca separare a sa de rest PATAPIEVICI, C. L. 14. R e f 1. pas. Naţionalitatea cuvenită se va determina prin o lege specială. DÂMBOVIŢA (1859), 16V38. Acelea aşa se determină ca printr-însele să se înţeleagă toate zilele. BĂLĂŞESCU, GR. 174/17. Etimologismulscrierii române s-a determinat cu toată precizia ştiinţifică. MAIORESCU, critice, 286. în decursul procesului urbarial de mai târziu se determină o graniţă între cele două teritorii. PĂCALĂ, M. R. 51. Omul nu se mai poate determina pentru un sistem de valori, pentru ca să trăiască în cultivarea lor. CIORAN, R. 74. S-a determinat apoi mai lămurit genul căruia aparţine povestirea Notarului. BRĂTIANU, T. 194. In aceeaşi noapte un incendiu a izbucnit în cartierul Podul Roşu, fără să i se fi putut determina cauza, oţetea, T. v. 180. + (Despre cuvinte sau propoziţii) A preciza, a explica sensul unui cuvânt sau al unei propoziţii. în exemplul dintâi zicerile 5717 DETERMINA -761- DETERMINA „pour la gloire ” determinează scopul PLEŞOIANU, GRAM. 141/7. Complinim subgetul conştiinţă prin adiectivul determinativ întinată. Compărind dară aceste două sub-geturi după urmă cu cele dintâiu vedem dară că aceste au oarecare complinire care determinează au le explică şi acele nu. HELIADE, GRAM. 25 v/6. Adjectivul hotărâtoriu se diosăbeşte de articul în acea că cest de pe urmă se mărgineşte a arăta că substantivul comun este luat în un înţăles hotărăi când adjectivul hotărâtoriu îl determinează prin sine însuşi. CODRESCU, GR. FR. 33/25. [Propoziţia] incidfentă] determinativă pentru că ea determinează modul cu care ezistă subiectul CÂMPEANU, GR. ROM. 148/5. Articolii şi adjectivii determinativi ...nu dau o cualitate ca cei cuali-tătivi, ci numai determinez întinderea însemnării substan-tivilor cum acest om, omul meu s. c. 11. POP, L. 10/4. Când supunem însă pegenetivul cel determinat la un substantiv fără articol, atunci ca să păzim regula de mai sus ne slujim de unul din articolele al, ai, a, ale care pus îndată după acel substantiv ... îi determină oarecum şi a lui însemnare. GR. R. (1853), 51/7, cf. PROT - POP., N. D. Nu credem că în asemenea cazuri atributiva determină subiectul regentei. SCL 1956,129. Originalitatea constă însă în raportul dintre epitet şi termenul determinat de el VARLAAM - sadoveanu, 159. Complementul este partea de propoziţie care determină de obicei un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecţie. GRAM. ROM.2 II, 75. Refl. pas .Pe gradul al treilea concepturile se determină şi se hotăresc mai luminat şi mai ager prin adaojerea silabelor sufipse (suffixae), adecă sunt cuvinte ce se formează mai vârtos de la trunchiuri prin silabe derivative. BĂLĂŞESCU, GR. 134/24. + A descrie însuşirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen din punct de vedere calitativ, cantitativ etc. (în vederea identificării sau repartizării pe categorii); p. e x t. a cunoaşte. Agricultura a făcut păsuri mari de când himia i-a determinat natura solului bun pentru cutare sau cutare plantă. MARIN, PR. I, IV/10. Pentru a determina însuşirea unei ape trebuie să se facă mai întâi analis hemic şi pe urmă cercări dietetice. FĂTU, D. 3/10, cf PONTBRIANT, D. Cerinţa neapărată este în orice caz de a determina cu preciziune conţinutul noţiunii date în mijlocul celalalte de acelaşi gen. maiorescu, L. 127. Se sileşte şi dânsul a determina regulile confuze ce cârmuiesc această limbă încă în pruncia sa. ODOBESCU, s. i, 303. Să alcătuim un tablou sinoptic deplin al tipurilor psihologice ca să le putem determina individualizarea, în cuprinsul tipologiei, simple sau mixte, constantinescu, s. n, 131. Caracterul familiei dinspre tată poate fi determinat în linii generale. CĂLINESCU, i. c. 18. în sensul cel mai larg, umanismul înseamnă orice preocupare de a determina sau de a explica naiv ori cultivat fiinţa sau natura omului. RALEA, S. T. in, 26. Stark consideră că electronii ar fi dispuşi la suprafaţa atomului, determinând însuşirile lui fizice şi chimice, sanielevici,r. 32. -❖* Ref 1. pas.Niciun ostaş nu va putea fi supus pedepsei fără a i se descoperi crima sau vina, prin cercetare şi fără a se determina gradul ei. CONDICA, 0.67/9. Există aparate cu care se pot determina cu precizie durităţile corpurilor solide. MACAROVICI, CH. 18. 2. A face să ia o anumită hotărâre, să adopte o atitudine, să facă o alegere etc.; a convinge, a îndupleca. Noi avem trebuinţă în rătăcirile noastre nu de un filozof care discută, ci de un Dumnezeu care să ne determine a căuta adevărul NEGULICI, E. II, 78/10. între cauzele numeroase, ce determină aristocraţia romană a face rezbel, este una ce nu s-au însemnat îndestul: aceasta este că poporul purta toate cheltuielile. ROM. LIT. 722/6. Eram prin urmare determinat a pleca de la Severin cu suszisul bastiment ce mergea la vale. PELIMON, I. 258/3. A determinat-o a funda „Revista Dunării”, foaie literară, ştiinţifică şi politică (a. 1865). plri, 218, cf. lm. Credea că ea singură putea să-l determine să se însoare cât mai în grabă. agîrbiceanu, S. 578. Această înlăturare îl va fi determinat să se alăture şi el la acţiunea lui Miron Costin. bul. com. IST. I, 185. A reuşit cu greu să determine pe doamna să vină în odaia de primire. IBRĂILEANU, A. 130. Iată necesităţile sociale care au determinat pe rom âni s-o facă ei înşişi pe un teritoriu unde nu există minorităţi. TITULESCU, D. 175. Pentru soră-mea am găsit la un magazin o lampă minunată, făcută din cuburi, ca s-o determin să adopte mobila modernă, camil PETRESCU, P. 283. Am văzut care sunt... factorii ce determină orientarea oamenilor înspre filosofie. NEGULESCU, G. 124. Am avut nevoie de abilităţi sau de cine ştie ce strategie, ca să-l determin să vorbească. COCEA, s. I, 184. Succesul cel mare al spectacolelor determină pe Pascali să mai rămână în Lugoj. CĂLINESCU, E. 136. L-am determinat să nu mai tragă la ţinte moarte pe câmp. sadoveanu, O. XX, 213. Dar asta nu mă determină câtuşi de puţin să încetez hoinăreala serală. MIHĂESCU, D. A. 68. Scopul proclamaţiei este deci să determine populaţia bucureşteană a trece de partea lui Tudor. oţetea, t. v. 222. Neaşteptatul orator a determinat patronii să urce preţurile la cafele. ARGHEZI, s. XI, 97. Rezultatele noastre... ne-au determinat... să emitem ipoteza că multe medicamente acţionează influenţândfactorii naturali. DANIELOPOLU, f. N. I, 11. Asta n-ar face decât să-i determine la prudenţă. preda, DELIR. 80. Arată motivele principale care l-au determinat să redacteze şi să publice cartea. VARLAAM -SADOVEANU, 39. Cumplitele epidemii... l-au determinat pe Grigore-Vodă ...să ridice noi spitale în vecinătatea capitalei. G. BARBU, A. V. 66. Pasiunea lui pentru această îmbrăcăminte l-a determinat să o distribuie gratuit şi plebei din Roma. magazin IST. 1974, nr. 2,63. Recentele inundaţii... i-au determinat pe specialiştii Siriului să revadă soluţia galeriei subterane. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 19. Interesul pentru utilizarea plantelor a determinat instituirea concursului. BUTURĂ, EB. I, 6. Iar a-l face atent înseamnă a-l determina să judece propria-ţi cauză, alta decât a lui, una de natură spirituală. LnCEANU, J. 80. încercarea de a determina sindicatul să renunţe la pretenţiile de majorare a salariilor. RL 2005, nr. 4 747. ^ R e f 1. Ea se determină pentru pfaftria sa. CALENDARIU (1794), 38/29. Ea se determină a se opri în această solitudină. PÂCLEANU, 1.1, 130. Puterile garante, împreună cu Curtea suzerană, se vor determina a face din România ţara progresului şi a luminilor (a. 1857). PLR I, 164. Trebuie să se cunoască cineva, până a nu se determina a-şi lega soarta. NEGRUZZt, S. III, 59. Cu toată teroarea ..., vreo douăzeci de tineri se determinară a sta pe loc. SION, P. 223. Donizetti ...se determină ca să-şi modifice stilul FILIMON, O. II, 308. Mă deteiminai a mă prinde la preferanţ în care excelam mai bine decât în alte jocuri. BOLINTINEANU, O. 367. îmi scrii că te-ai determinat pentru drept. LUC. n, 222. 3. (Complementul indică fapte, fenomene, situaţii etc.) A acţiona în mod necesar, a servi drept cauză, a cauza, 5717 DETERMINA -762- DETERMINANT a genera, a produce (II1), a provoca (3); p. ex ta avea ca urmare, ca rezultat, ca efect. Fiecare fază în ezis tenta limbilor ...a produs o operă ce a determinat faza următoare. RUSSO, S. 83. Părţi dinAlpii occidentali rădică o mare parte a Europei şi determină comunicarea între Mediterana şi Oceanul Atlantic. COBÂLCESCU, G. 114/17, cf. PROT. - POP., N. D. Delirul, spre exemplu, este o deranjare a inteligenţei şi a instinctului, determinată prin cauze care produc o iritafiune cerebrală. CONV. LIT. II, 57. Paralel cu formarea... [elocvenţei poîitice] merge schimbarea judecăţii publicului, căci una determină întrucîtva pe cealaltă. MAIORESCU, CRITICE, 538. E mai presus de orice îndoială că tradiţia latină e ceea ce a determinat nu numai existenţa, dar şi direcţia limbilor romanice. CONV. LIT. XX, 599. Confuziunea copistului de la care a pornit această falsă atribuire ... a fost determinată de faptul că, în izvodul după care reproduce el această versiune, iscălitura lui Nicolae Costin de la sfârşitul predosloviei lipsind ..., el a crezut că şi scrierea anonimă care urma trebuie să fi fost opera lui. BUL. COM. IST. I, 206. Precipitaţiunile atmosferice sunt al doilea element care vine să determine clima localităţii. PĂCALĂ, M. R. 11. Viaţa ei lăuntrică era determinată în aceste momente de existenţa mea. 1BRĂ1LEANU, A. 207. De medicină, nici nu mai vorbim. Indicaţiile ei se bat în cap şi determină mode. CAMIL petrescu, U. N. 80. Credinţa că anumite cuvinte, anumite gesturi, anumite acţiuni posedau puterea misterioasă de a determina, după voinţa celor ce se slujeau de ele, cursul fenomenelor naturii. NEGULESCU, G. 62. Creierul... a ajuns a fi socotit, nu numai ca influenţând, într-o măsură considerabilă, funcţiunilefiziologice ale corpului omenesc, dar şi ca determinând ...formele vieţii sufleteşti, id. ib. 71. Asemănarea nu arfi fost exclusă şi în privinţa „sexului”, ceea ce determina vădita întârziere a ivirii puilor. KLOPŞTOCK, F. 63. Cunoaştem ce am trăit ...cu ochelarii pe care ni i-a pus pe nas eroarea, pe care ni i-a determinat eroarea. E. IONESCU, E. 165. Ambele au fost determinate iniţial de o putere mai presus de cauzalitatea naturală. STĂNILOAE, o. 8. Lipsa de acces în casele burgheziei determină atitudinea scriitorului: această societate se ferea, „cu dreptate”, de orice străin. VIANU, A. P. 154. Un plan de emancipare a ţării de sub stăpânirea turcească în cadrul mişcării eteriste, bazate pe ajutorul Rusiei, iată ceea ce a putut determina hotărârea lui Tudor. OŢETEA, T. V. 137. Sunt factori ce influenţează adânc păsările ... determinându-le un anumit tip de zbor. BĂCESCU, PĂS. 247. Termenii ecuaţiei inversate determină modul de a rupe farmecul magnetic şi de a separa doi atomi sau două molecule. ARGHEZI, c. J. 267. Gelozia şi calculul politic au şi determinat o hotărâre imperceptibilă. CĂLINESCU, I. 67. Omul era ... repus în cadrul ordinii naturale, având un oarecare rang în ierarhie, dar fiind determinat în toate atributele sale de aceleaşi legi ca ale întregii lumi zoologice. RALEA, S. t. ni, 30. Viaţa nouă ce se făureşte pretutindeni în patria noastă a determinat crearea unor noi cântece şi jocuri. CONTEMP. 1953, nr. 373, 2/1. Acţiunea câmpului nuclear ... determină o mişcare hiperbolică a electronului de câmp. SANIELEVICI, R. 122. Credeam efectiv că prin demonstraţia cu prilejul dictatului de la Viena vom determina rezistenţa armatei. BENIUC, M. C. I, 355. Răspândirea rocilor nu este întâmplătoare, ci determinată de acţiunea unor cauze ca: vulcanismul, vântul, apa, organismele etc. GEOLOGIA, 3. Departamentul vistieriei i-a retras subvenţia sa, ceea ce a determinat reducerea numărului de paturi de la 80 la 50. G. BARBU, A. V. 165. Atmosfera şi idealurile acestei perioade vor determina categoric şi definitiv la M. Dragomirescu o admiraţie fanatică faţă de ele şi de cel care le-a vehiculat. LL 1973, nr. 3, 415. Lecturile lui erau determinate de o curiozitate şi o pasiune de erudit. CL 1973, 5. Introducerea în piesele de port a materialului de culoare închisă a determinat o diversificare a denumirilor. Z. MIHAIL, T. p. 73. în opera de artă el [artistul popular] exprimă concepţiile şi gusturile comunităţii săteşti din care face parte, determinând circulaţia intensă a aceloraşi motive şi tipuri de motive. PAVEL, s. E. 75. Există şi enigmatice repere psihice, şi cred că de fapt ele sunt cele mai puternice, pentru că ele determină pasiunile. CĂRTĂRESCU, N. 98. Apele sulfuroase ... determină şi o creştere a funcţiei coleretice, adică „golesc ” vezicula biliară. RL 2005, nr. 4 571. + (Rar) A predestina (1). El era orfan ..., fără de speranţă şi afară de aceea determinat prin naştere la neopozitivism. EMINESCU, N. 35. + Spec. A calcula, a deduce pe baza anumitor date. Ajunge ... două punturi pentru a determina o linie dreaptă. POENARU, G. 51/20. Un punct este desăvârşit determinat când proiecţiile lui la amândouă planele ce se tae sunt cunoscute. ORESCU, T. 54/14. Numărul atomic poate fi determinat prin studiul difuziei particulelor x. SANIELEVICI, R. 33, cf. DM, DN, M. D. ENC., DEX,. ^ R e f 1. pas .Ca dreapta să se poată determina desăvârşit, trebuie a se mai da cunoscut şi o a treia proiecţie. ORESCU, T. 57/1. Mai lesne se poate determina cătimea ploaei şi a omătului ce cade pe pământ în curgerea unui an. FĂTU, D. IÏI/2. Se determină cantitatea de hemoglobină. BELEA, P. A. 80. - Prez. ind.: detérmin şi (învechit) determinez. - Din fr. déterminer, lat. determinare. DETERMINABIL, -A adj. 1. Care poate fi determinat (1). Cf. LM. Căci cu cât e mai puţin determinată espre-siunea individuală a actorului cu-atât mai determinabilă este ea în diferitele formaţiuni de caractere. EMINESCU, O. XIV, 343. Punctuaţia exprimă grafic ritmul gândirii şi simţirii noastre. Acest ritm variază, în proporţii determinabile, de la un individ la altul. IORDAN, G. 54, cf. SCRIBAN, D. în ştiinţă accentul teoretic zace pe aceste raporturi abstract determinabile. BLAGA, Z. 223, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Ocazia, în special nu este „apriori” determinabilă (fireşte, orice profeţie,, în conţinut” este dinainte sortită, pentru noi cel puţin, eşecului). PATAPlEVici, C. L. 251. 2. Care poate fi determinat (3). A intrat în criză nu lumea, ci o anume viziune asupra ei - aceea a unui cosmos univoc determinabil, antropocentric, previzibil. LL 1974, nr. 1, 81, cf. dex. - PI. : determinabili, -e. - Din fr. déterminable, lat. determinabilis, -e. DETERMINANT, -Ă adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care condiţionează în mod necesar, care influenţează un anumit fenomen, un anumit lucru etc., (învechit) determina-t o r (1); p. e x t. care are ca urmare, ca rezultat, ca efect; hotărâtor, decisiv (1). Cf. negulici, costinescu, lm. Cauza determinantă ce a adus pe Heliade către neolatinism, a fost imposibilitatea în care se afla ...dea face abstracţiune, 5719 DETERMINANT -763- DETERMINARE ca Bămuţiu, latinizat de fond şi ca alţii, tot latinizaţi, de epoca şi de mediul în care trăiau. MACEDONSKI, o. IV, 121. Prima faţă, ce se naşte printr-o trunchietură oarecare, pe un element al formei primitive luat ca punct de plecare, se numeşte faţă determinantă; pentru că ea aplicată la toate elementele identice determină forma derivată. MURGOCI-LUDWIG, M. 19. Din alţi cronicari nu întrevedem măcar înfăţişarea fizică, apucăturile determinante ale domnilor. IORGA, L. 1,255.Era datoare să rămână factor determinant şi să impună ...o limpezire a misterului din casa cu scandal G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 165, cf. ENC. AGR. Materialismul istoric ne indică factorii economici ca determinanţi exclusiv ai evoluţiei sociale. RALEA, s. T. in, 158. Factorul determinant pentru formarea imaginii latente este pierderea de energie prin ionizarea cristalelor de halogenură. SANIELEVICI, R. 216. în unele cazuri, natura morţii are un rol determinant. IST. LIT. ROM. I, 43. Teoria newtoniană asupra luminii şi culorilor a jucat un rol determinant în progresul ştiinţific al oculisticii. G. barbu, a. v. 226. Această operaţie care rămâne la planul sintagmatic este necesară pentrufixarea cerinţelor determinante în realizarea unor trăsături semantice specifice. LL 1972, nr. 3,483. Pentru Blaga, dogma are un sens metodologic determinant, în stare să ne contamineze gândirea potrivit paradigmei săpate în ea. patapievici, C. l. 366. ^ (Adverbial) Ceea ce însă a contat determinant în acordarea statutului de economie de piaţă funcţională este privatizarea către companii vest-europene de renume. RL 2004, nr. 4 494. ^ (Substantivat) Fiecare idă (id) conţine la rândul ei un oarecare număr de determinante, care determină cum trebuie să se dezvolte o parte oarecare a corpului. SANDU-ALDEA, s. 132. Factorii subiectivi şi afectivi, pe care Herzberg îi consideră ca fiind singurii determinanţi. NEGULESCU, G. 127. Conştiinţa, care individual a rezultat din durere, a devenit ea însăşi un determinant al durerii. CIORAN, R. 59. Persoanele omeneşti nu sunt unităţi abstracte, desbrăcate de orice determinante. STĂNILOAE, 0.5. Renaşterea constituie un determinant cultural în toată Europa, dar ea găseşte terenul cel mai favorabil mai ales la popoarele romanice. OPRESCU, S. 202. Istoricii de meserie ... s-au dezinteresat de determinantele mai adânci ale procesului [evoluţiei ideii naţionale], blaga, g. 88. 2. S. n., adj. (Cuvânt, parte de propoziţie sau propoziţie) care precizează sensul altui cuvânt, al altei părţi de propoziţie sau al altei propoziţii cu care este în legătură şi căreia îi este subordonată; determinativ (1), (învechit) de-terminator (2). în termeni generali, putem afirma că ordinea cuvintelor se supune unei singure reguli: elementul cunoscut este urmat de cel necunoscut, aşadar determinatul precede determinantul (sau determinativul). IORDAN, STIL. 231, cf. DL. Adjectivul îndeplineşte o dublă funcţiune sintactică: de determinant atât al substantivului cât şi al verbului. SG n, 122. Atributul adjectival îl ajută adesea pe Budai-Deleanu în realizarea comicului. Efectul eprovocat de contradicţia între determinant şi termenul determinat VARLAAM - SADOVEANU, 161. Un GN (grup nominal) se formează dintr-un substantiv şi un număr de determinanţi secundari. COTEANU, s. F. II, 61, cf. DER. într-un raport atributiv, ca cel din îmbinarea casă mare, de exemplu, atributul adjectival mare este determinantul substantivului casă. GRAM. ROM2. II, 78. Există însă o întrebuinţare a dativului, din ce în ce mai frecventă în anumite stiluri ale limbii contemporane... Este vorba de dativul determinant al unor substantive de origine verbală. L. ROM. 1965,415, cf. M. D. ENC. Autorii ediţiei au împrumutat determinantul „istorico-filologice” dintr-un articol CL 1973,6, cf. DEX. Răspunsurile... arată că vorbitorii fac deosebirea pentru această noţiune [„haine noi”] numai cu ajutorul determinantului „nou, nouă ”,fără să folosească termeni speciali Z. MIHAIL, T. P. 45. 3. S. m. (Mat.) Expresie matematică ale cărei elemente sunt aşezate sub forma unui tabel şi care serveşte la rezolvarea sistemelor de ecuaţii. Cf. cade, ltr2, dl, der, dn2, M. D. ENC., DEX. - PI. : determinanţi, -te. - Din fr. déterminant, lat. determinans, -ntis. DETERMINARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e t e r-mina şi rezultatul ei. 1. Arătare precisă, limpede, categorică şi exactă a ceva, definire, delimitare (2), precizare; ajungere (de comun acord) la soluţia definitivă în legătură cu ceea ce trebuie să se întreprindă, să se îndeplinească etc., decidere, dispunere, fixare, hotărâre; stabilire (2), statornicire (2); (învechit, astăzi rar), determinaţie (2), (învechit, rar) determinăciune (1). Toate limbile evropiene ş-au împrumutat articurile de la pronumele ce precum şi articurile se întrebuiesc numai spre arătarea şi determinarea unei fiinţe a tria personale. SĂULESCU, GRAM. ROM. 1,27/5, cf. ALEXI, W. Scop: ridicarea culturală şi economică a ţăranilor din regiune, dublată de o experienţă social-pedagogicăpentru determinarea metodelor de activare la sate. sadoveanu, O. XX, 37. Modificările în statutul personal al victimei nu pot influenţa determinarea caracterului unei infracţiuni COD. PEN. R. P. R. 590. Un plan alcătuit dintr-o serie de planşe... [reprezintă] grafic: a) Determinarea aşezării, întinderii şi dispoziţiunea străzilor. LEG. EC. PL. 486. Creangă se arăta oricum nehotărât în determinarea viitorului. CĂLINESCU,I. C. 77. Determinarea nevoilor concrete de utilaj ale ţării pe ramuri ale industriei face parte din sistemul de activitate planificată. CONTEMP. 1953, nr. 367, 5/1. S-a observat însă că metoda logică de determinare a cuvintelor uzuale presupune o oarecare doză de subiectivism. L. ROM. 1960, nr. 3,19. Mai există şi o altă poziţie în determinarea raportului dintre lingvistică şi stilistica literară. VARLAAM - SADOVEANU, 20. Rezultă că, în determinarea normelor limbii, e necesar să se ţină seama şi de mediul social în care este folosită limba. LL 1972, nr. 3,296, cf. D. MED. Factorul esenţial, hotărâtor în determinarea acestui curs atât de îmbucurător, îl constituie raporturile de solidaritate şi colaborare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. + (Logică; în opoziţie cu genera- li z a r e ) Operaţie prin care se trece de la noţiuni mai generale la noţiuni mai puţin generale cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conţinut mai bogat; (rar) determinaţie (2). Operaţia gândirii de a se înălţa de la noţiuni cu conţinuturi mai mari şi sfere mai mici la noţiuni cu conţinuturi tot mai mici şi sfere tot mai mari, se numeşte abstracţiune, operaţia inversă, determinare. MAIORESCU, L. 39. Condiţia concretitudinei este semnul genialităţii creatoare, nu prin ea însăşi, ci fiindcă ea este dovada activităţii sub condiţia individuaţiei ... E o realizare subordonată limitării prin determinare. camil petrescu, t. iii, 509, cf. der, m. d. enc. 236. + Precizare, specificare a conţinutului unui 5720 DETERMINARE - 764 - DETERMINARE cuvânt sau al unei propoziţii cu ajutorul unui determinant (2); s p e c. subordonare (2). Dupăprecizăciunile a, de, în, din...se pune rar articlul, de cumva va fi trebuinţă de vreo determinare mai luminată. BĂLĂŞESCU, GR. 174/29. Cele două articole se vede a fi fost la început întrebuinţate pentru determinarea tuturor numelor fără deosebire. CONV. LIT. XX, 782. Tendinţa către determinarea minuţioasă în descrieri ca şi în naraţie este una din caracteristicile stilului naturalist. CONTRIBUŢII, i, 233. Pentru a necesita întrebuinţarea prepoziţiei, sensului personal trebuie să ise alăture determinarea strictă, limitativă la o persoană cunoscută, anumită, a substantivului obiect direct. SCL 1959,188. Determinarea nu a fost înfăţişată până acum... ca o valoare cu un corespondent morfologic, ib. 1961, 164, cf. DER. Raporturi tipice de subordonare sau de determinare sunt cele exprimate de părţile secundare de propoziţie. GRAM. ROM.2 II, 78. în alte cazuri determinarea definită a obiectului denumit de substantiv se face prin mijloace lexicale. LL 1972, nr. 2,219, cf dşl. + Cuvânt, parte de propoziţie sau propoziţie care precizează sensul altui cuvânt, al altei părţi de propoziţie sau al altei propoziţii cu care este în legătură şi căreia îi este subordonată; (învechit, rar) determinăciune (2). Propus ăciunea mai poate coprinde următoarele părţi, ce se cheamă determinări, adecă: atributul..., complementul... cercumstanţa. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 94/28. Unul din câştigurile cele mai însemnate ale artei scriitoriceşti a lui Odobescu a fost consolidarea perioadei bogate, cu numeroase determinări pe trunchiul a două sau trei propoziţii principale. VIANU, M. 183. Ampla construcţie sintactică pe care o întâlnim la tot pasul în scrierile lui [Bălcescu] alcătuieşte o structură de determinări ale propoziţiei principale. L. ROM. 1953, nr. 1, 43. întâlnim astfel la Galaction exclamaţii, acumulări de epitete şi determinări, varlaam - SADOVEANU, 439. Distanţa semantică dintre determinări şi substantivele determinate devine de-aici înainte o preocupare. COTEANU, S. f. n, 116, cf DER. Includerea determinărilor substantivelor verbale între determinările nominale nu este în gramatica limbii române o soluţie pur convenţională, care ţine numai de tradiţie. L. rom. 1965, 416, cf dex. + Descriere a caracterelor, însuşirilor unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen din punct de vedere calitativ, cantitativ etc. (în vederea identificării sau repartizării pe categorii). Dacă e vorba să comparăm tot cu flori, să ne luăm mai bine de esemplu poeziile populare... cari toate au cel puţin originalitate în determinarea florilor. CONV. LIT. i, 17. Telefonul se mai întrebuinţează şi la determinarea meridianului magnetic. CONTEMPORANUL, I, 503. Determinarea unei bune metode teoretice este piatra unghiulară a oricărei încercări de sociologie întemeiată pe statistică. PETICĂ, O. în determinarea climei Răşinariului nu ne putem întemeia pe observaţiuni continue şi sistematice, singurele cari ar putea preciza, în ce priveşte timpul şi relieful, mersul elementelor meteorologice. PĂCALĂ, M. R. 9. Klages ... a recurs la determinări cantitative, folosindu-se de formule matematice. NEGULESCU, G. 73. De fapt, judecând o valoare ...judecăm momentul istoric, determinarea valoarei, şi nu valoarea însăşi E. IONESCU, E. 98. Pentru determinarea torsiunii firelor, se aplică... metoda Marschik. IONESCU-MUSCEL, FTL. 58. 465. Faceţi o analiză pentru constatarea glicozuriei şi alta pentru determinarea glicemiei. CĂLINESCU, E. O. I, 254. Deosebită ca grad, natura subconştientului e aceeaşi cu a inconştientului... Determinarea gt'adelorde conştiinţă a fostfăcută şi experimental. RALEA, s. T. n, 29. Determinarea mecanismului de transformare a semnului lingvistic în simbol interesează însă stilistica sau poetica. COTEANU, S. F. I, 23, cf DER. Cartea ... este un demers de raportare şi determinare a omului Ion Barbu. v. ROM. iunie 1975,49. Utilizarea laserului în determinarea gradului de poluare atmosferică. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8. Etnografia urmăreşte determinarea tipului morfologic de costum pentru fiecare zonă în parte. Z. MIHAIL, T. P. 9. Determinarea lor este facilitată de indexul alfabetic al numirilor ştiinţifice. BUTURĂ, eb. I, 10. Lumea modernă ... e marcată ... de un fel de panică vanitoasă dinaintea unui eventual exces al determinării. PLEŞU, M. M. 44. 2. îndemn, convingere la o anumită atitudine, hotărâre, acţiune etc. Cf. determina (2). Determinare la prostituţie sau corupţie sexuală. COD. PEN. R. P. R. 463, cf DL. In termenii lui F. A. Hazek „piaţa şi determinarea prin competiţie a preţurilor furnizează un procedeu,f prin care este posibil să se comunicefiecărui producător individual maximum de informaţie posibilă. PATAPIEVICI, c. l. 272. + Act al voinţei care hotărăşte un anumit lucru; decizie (luată după o reflecţie prealabilă); (învechit) determinaţie (1). Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU, D. U. Beţia, bătaia, adulterul, dramele sufleteşti rezolvate prin violente descărcări fizice, fac fondul acestei literaturi materialiste şi pesimiste, prin lipsa liberei determinări şi a intelectualităţii LOVINESCU, S. 1, 31. Această declaraţie constituie prima afirmare a principiului de liberă determinare a popoarelor. OŢETEA, R. 167. în tipurile de societate autocratice, corporative omul capătă o existenţă secundară, accesorie. El e înglobat mediului şi nu poate căpăta o determinare autonomă. RALEA, s. T. III, 28. Compromisurile, ca abatere de la instaurarea unei reale economii de piaţă, nu depind însă de perioadă, ci de absenţa determinării politice de a face lucrurile cum trebuie şi la timp. RL 2005, nr. 4 515. 3. Condiţionare în mod necesar, cauză; p. e x t. efect, rezultat; (rar) determinaţie (4). Cf. d e t e r m i n a (3). Corpul omenesc joacă ...un rol însemnat în determinarea formelor vieţii sufleteşti. NEGULESCU, G. 72. Gândul îşi cristalizează un conţinut care nu-şi poate depăşi limitele, acceptând fatal determinarea, iar revolta este comprimată în forme. CIORAN, R. 39. Trebuie să mai stabilim şi răspândirea acestei pronunţii, câţi anume dintre săteni o au. Numai aşa ne dăm seama de valoarea unei forme dialectale şi numai aşa înţelegem determinările şi funcţia ei socială. D. GUŞTI, P. A. 144. Dacă toate determinările cari deosebesc atât de mult o persoană de alta ar proveni numai din influenţele externe. STĂNILOAE, O. 6. Macedonski recunoaşte, din ce în ce mai deschis, importanţa determinărilor de ordin istoric în limbă. L. ROM. 1965, 389, cf DN2. O funcţie fără precedent a avut concursul în determinarea unui puternic reviriment al creaţiei corale. M 1974, nr. 9, 4. Orice acţiune are determinări sigure şifinalităţi exacte. V. ROM. mai 1975, 51. Sunt doar câteva determinări de ordin politic şi organizatoric ale autoconducerii SCÂNTEIA, 1977, nr. 10 941. + S p e c. Calculare, calcul, deducere pe baza anumitor date; (învechit) determinaţie (4). Determinarea greutăţilor moleculare. MACAROVICI, CH. 76. Primele determinări (1900-1906) nu au dat rezultate deplin concordante, ele lăsau totuşi să se întrevadă identitatea 5720 DETERMINAT -765- DETERMINATIV sarcinilor specifice ale particulelor a. SANIELEVICI, R. 23, cf. DL. Se realizează aici un proces de reciprocitate aproape matematică, de determinare algebrică. LL 1973,155. - PL: determinări. - V. determina. DETERMINAT, -Ă adj. 1. Care a fost arătat în mod precis, limpede, categoric, exact, definit (1), delimitat, precizat; care a constituit soluţia definitivă în legătură cu ceea ce trebuie să se întreprindă, să se îndeplinească etc., fixat, hotărât, stabilit2 (2), statornicit(2). Cf determina(1). Versurilesafîce sunt asemenea tot de unsprezece silabe, cu diferenţa că acestea au o cesură determinată; un emistih e de şase şi altul de cinci silabe. HELIADE, o. n, 159. Prin această îndoită funcţie a absorbirei şi a aborirei, fiecare organ şi prin urmare întregul trup să ţiie şi creşte supt o formă determinată, însă strângând şi înnoind fără încetare elementele substanţei sale. caiet, 6677. Birjă se cheamă o trăsură publică, cu care te serveşti după curs sau pe oară, cu taxă determinată. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 193. Soarele are în sine o putere atractivă... care nu lasă pământul să se mişte drept înainte, ci-l constrânge să se revoală împregiurul soarelui şi să se întoarcă iarăşi la locul de unde au purces după un timp determinat. LAURI AN, M. iv, 182/5, cf. NEGULICI. A se admite intrarea liberă a unor materii pe un timp determinat. GHICA, C. E. ni, 35. Rezultară ... o serie foarte determinată de probleme, drepturi şi datorii. CONV. UT. l, 131. Or ce tranziţie de la o gândire la alta are o cauză determinată. MAIORESCU, CRITICE, 305. Şcoale reale, fără număr determinat. ODOBESCU, S. n, 57. Oricare ar fi natura faptelor sau a delictelor, cari ar provoca cererea de despărţenie pentru cauză determinată, o asemenea cerere nu se poate face decât numai la tribunalul civil al districtului. HAMANGIU, C. C. 60, cf resmeriţă, D. Ce cântă anume [poetul]? Nimic determinat nu te fixează, în afară de melancolia irosirii tinereţii. LOVINESCU, C. IV, 17. Astronomul, istoricul, chimistul nu se simt nicidecum stânjeniţi în activitatea lor de lipsa unei soluţii determinate a acestei probleme. NEGULESCU, G. 84. Bela, însă, se mândrea că e lucrător, aşadar un om cu o profesiune determinată. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 259. Cum însă o dezvoltare treptată îi ascunde această relaţie aprioric determinată, el se simte într-un raport de imanenţă cu aceste forme. CIORAN, R. 71. Materia este în stare solidă atunci când la temperatura ordinară se caracterizează prin: formă proprie şi volum determinat. MACAROVICI, CH. 17. M-a adus la dumneavoastră şi un scop determinat, arghezi, s. XI, 63. Se supune elementul studiat unei reacţii nucleare determinate. SANIELEVICI, R. 143. O proporţie determinată de oxigen şi de bioxid de carbon, asigură... dezvoltarea plantelor. AGROTEHNICA, I, 102. Prima constatare care se impune cerecetătorului acestui fenomen sintactic romanic este legătura dintre prezenţa prepoziţiei şi caracterul determinat al obiectului direct. SCL 1959,188./n general, GN(grupurile nominale) fiind elastice ... volumul lor nu este în prealabil determinat COTEANU, s. F. II, 60. Prin mineral se înţelege un corp omogen, format în mod natural, cu proprietăţi fizico-chimice determinate şi care ia parte la formarea rocilor. GEOLOGIA, 11. Activitatea în grădiniţe ... se desfăşoară pe bază de programă, cu un conţinut determinat, flacăra, 1975, nr. 44. 6. ^ F i g. Mă simt complet determinat Patruzeci de ani. IBRĂILEANU, A. 36. + Justificat, argumentat. îşi avea motivele lui bine determinate pentru cari „nu pleca nicăiriVLAHUŢĂ, s. A. II, 173. + (Logică; despre noţiuni; în opoziţie cu abstract) Care are mai multe note în sine şi mai puţine note sub sine. Nicio noţiune, fie chiar cea mai determinată, nu există în natura reală; natura reală ne dă numai sensaţiuni de indivizi. MAIORESCU, L. 122, cf 112. 2. (Adesea substantivat) (Termen al unui raport sintactic) care este regentul unui determinant (2). în termeni generali, putem afirma că ordinea cuvintelor se supune unei singure reguli: elementul cunoscut este urmat de cel necunoscut, aşadar determinatul precede determinantul. iordan, stil. 231. în limbajul afectiv, atributul prepoziţional apare înaintea substantivului determinat în construcţii exclamative în care are valoarea unui atribut adjectival. SCL 1954,114.în cuvintele compuse intră un cuvânt determinat şi unul sau mai multe determinante, de cele mai multe ori cu rol de atribut GRAUR, I. L. 135. Raportul dintre determinat şi determinant este de subordonare. SG n, 122. Distanţa semantică dintre determinări şi substantivele determinate devine de-aici înainte o preocupare. COTEANU, s. F. n, 116. Raritarea apoziţiilor aşezate înaintea determinatului e un fapt care merită să ne reţină o clipă atenţia, căci, în poezie, celelalte calificări, în primul rând adjectivele ... apar mult mai frecvent pe primul loc. id. ib. 139, cf. DER, M. D. ENC. 3. Ferm, decis (1); p. e x t. îndrăzneţ. Cf. aristia, PLUT. Cu un aer mândru şi determinat ea se pare că ameninţă. PÂCLEANU, I. n, 122/22. Răspunsul dat rebelilor a fost negativ şi determinat. BARIŢIU, P. A. I, 306. Soldat determinat COSTINESCU. Om determinat la toatepericlele. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. Există însă în viaţa spiritului o primejdie a voinţei determinate, liiceanu, j. 117. + (învechit; rar) Pasionat (3), invetera! Vânător, jucător, băutor determinat COSTINESCU. - PL: determinaţi, -te. - V. determina. DETERMINATIV, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat, n.) (Cuvânt, parte de propoziţie sau propoziţie) care precizează sensul unui alt cuvânt, al altei părţi de propoziţie sau al altei propoziţii cu care este în legătură şi căruia îi este subordonat; determinant (2). în cel de-al doilea [exemplu] zicerile... sunt un determinativ de loc. PLEŞOIANU, GRAM. 141/9. Propusăciunea mai poate coprinde următoariele părţi cesechiamădeterminări, adecă; 1) atributul(atribuciunea) 2) complementul (regimele); 3) cercustanţa (determinătiv în sens strâmt). CODRU-DRĂGUŞANU, R. 94/31. Aci subjetul se înfăţişează cu adjectivul determinativ acesta. I. POP, L. 6/13. Adiectivele mai de obşte nu primesc nicio schimbare în cazuri afară de cele determinative care se schimbă. GR. r. (1853), 25/6, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., COSTINESCU. întreaga clasă a cuvintelor determinative şi pronominale, conservându-şi aproape neschimbată vechea flesiune cu forme de cazuri, au în româneşte o altă declinare decât numele propriu-zise. CONV. LIT. XX, 779, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Un însemnat număr de toponimice româneşti constau dintr-un nume propriu zis şi un determinativ, care fixează oarecum aşezarea topografică a 5722 DETERMINATOR -766- DETERMINAŢIE locului. IORDAN, N. L. I, 107, cf. SCRIBAN, D. Simetria construcţiei analizate provine din faptul că ... elementele determinative, în a doua fază a coordonării, se întâmpină în grupuri de aceeaşi mărime. VIANU, M. 186. în general atributul genitival şi cel prepoziţional sunt determinative şi de aceea în scris nu se despart prin virgulă de substantivul la care se referă. SCL 1954, 104. Imaginile şi metaforele îndeplinesc de obicei funcţiunea unor determinative şi ocupă prin urmare locul unui atribut adjectival sau substantival sau al unui complement L. ROM. 1959, nr. 3, 29. Iar articolul, indiferent dacă este hotărât, nehotărât, adjectival ori posesiv, reprezintă pentru uz un determinativ primar, coteanu, S. F. H, 61, cf. DN2. Din punctul de vedere al congruenţei sintactice, clasa morfologică a cuvintelor declinabile se împarte în cuvinte determinate... şi cuvinte determinative (adjectivele, formele participiale şi numeralele). CL 1973, 185, cf M. D. ENC., DEX. ^ Propoziţie determinativă = propoziţie atributivă neizolată strâns legată de substantivul la care se referă şi indispensabilă pentru înţelesul întregii fraze. Ca să dejudicăm propoziţiile explicative, din cele determinative, aducem aceste exempluri. fieliade, gr. ROM. 136/2. Propoziţia incidenţă determinativă adaoge la ideea cuvântului cătră carele ea este aninată, o idee particulară prin care se îngrădeşte înţelesul acelui cuvânt, platon, M. 83/24. Propfoziţia] incidenţă determinativă într-un fraz se numeşte aceea carea determinează modul, cu care esistă subiectul propoziţiei principale în privirea obiectelor ce sunt cu dânsul de o natură. CÂMPEANU, GR. ROM. 147/22. Sunt două feluri de incidente, determinativa şi explicativa. I. pop, T. 12/19. Legătura strânsă a atributivei determinative cu regenta ei se vede clar în cazurile când atributiva se referă la un substantiv cu prepoziţie şi totuşi articulat. SG I, 138. Nefiind despărţită prin virgulă de regenta ei, atri-buîiva menţionată trebuie considerată determinativă. SCL 959, 348. Intervine o propoziţie atribuivă determinativă care se intercalează şi care face simetrie locală cu complemente circumstanţiale de loc. VARLAAM - SADOVEANU, 251. Propoziţiile atributive izolate sunt numite şi explicative, iar cele neizolate, determinative. GRAM. rom2, n, 211. ^ Articol determinativ = articol adjectival. Cf. lm. Articolul determinativ sau adjectival se pune înaintea unui adjectiv care urmează după un substantiv comun ori serveşte ca atribut al unui nume de personaj istoric. IORDAN, G. 112. 2. Care are rol hotărâtor (într-o anumită siţuaţie, într-o clasificare etc.); decisiv (1). Modul infinitiv se socoteşte totdeauna de formă determinativă a verburilor; deşi nu este primitivă, de la a căruia final se cunoaşte fîeştece verb de care conjugare se ţine. BĂLĂŞESCU, GR. 99/25, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Socotim chiar că atitudinea psihologică a naratorului faţă de faptul povestit este determinativă doar în momentul iniţial al creaţiei unei legende, snoave, povestiri etc. LL 1973, nr. 4, 785. - PI.: determinativi, -e. - Şi: determinătiv, -ă adj. - Din lat. determinativus, -a, -um, fr. determinatif. DETERMINATOR, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. (învechit, adesea substantivat) Determinant (1). Cf. prot - pop., n. d., PONTBRIANT, D., LM. Cauza determinatoare a erupţiunii fusese o emoţiuneputernică. F (1884), 214. 2. S. n. (învechit) Determinant (2). Avem două feluri de declinări: a) o declinare perifrastică ...b) o declinare mai determinată cu forme de caz distincte şi în care articolul aton ca enclitic ţine locul de determinator şi încâtva de formă flesionară. CONV. LIT. XX, 779. 3. S. n. (Biol.) Lucrare folosită pentru identificarea organismelor vegetale sau animale din diferite categorii sistematice. Au apărut şi unele determinatoare generale... sau broşuri speciale. BĂCESCU, PĂS. 189, cf der, M. D. ENC., DEX. Nu vom insista asupra caracteristicilor speciilor, ele fiind prezentate în determinatoare, în tratatele de etnobotanică. BUTURĂ, EB. I, 7. - PI.: determinatori, -oare. - Determina + suf. -tor. DETERMINÂŢIE s. f. 1. (învechit) Determinare (2); motivaţie. Iară dacă ceva va prisosi sau va rămânea acelea prin ceată făcând de ştire localnicei iurisdicţii după a caria determinaţie sau la besearica instituturilor publice, sau spre ajutoriul celor săraci să se dea. ŞT. 46/8. Deter-minaţia: hotărâre ce ia cineva ce s-au cumpănit în două părţi VÂRNAV, L. 13375. Să nu ne ruşinăm a recunoaşte că ne-am rătăcit însărcinându-ne cu o profesie pentru care nu avem nicio vocaţie, să regenerăm societatea de la bază şi în loc de a ne căi putem fi încredinţaţi că ne vom aplauda de această dreaptă determinaţie. calendar (1854), 21/28, cf. NEGULICI, PROT. - POP.,N. D., PONTBRIANT, D. Luat-ai în fine o determinaţiune? COSTINESCU, cf. LM, ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. 2. Arătare precisă, limpede, categorică şi exactă a ceva, defini r e> d e 1 i m i t a r e (2), precizare; ajungere (de comun acord) la soluţia definitivă în legătură cu ceea ce trebuie să se întreprindă, să se îndeplinească etc., decidere, dispunere (3), fixare, hotărâre; stabilire (2), statornicire (2), determinare (1). Atributul e orice determinăciune mai de aproape a unui lucru. CODRU-DRĂGUşANU, R. 94/33. Cugetul e ca un fundament, iară vorba ca un edificiu... Ferice de naţia ce onorează fundamentul acest divin... dacă rădică deasupra aceluia un asemenea edificiu naţional, plin de determinaţie, de simetrie şi de gust estetic. CÂMPEANU, GR. ROM. VI/23, Cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D. Oster remarcă lipsa determinaţiunilor exacte. CĂLINESCU, s. 616. Poetul îşi poate închipui un timp stagnant, fără determinaţiuni interioare, un timp îmbătrânit, egal în toate părţile sale. IST. LIT. ROM. ni, 196. + (Logică) Operaţie prin care se trece de la noţiuni mai generale la noţiuni mai puţin generale, cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conţinut mai bogat; determinare (1). întrucât genul, ca atare, e însăşi esenţa gândirii, există în însăşi esenţa gândirii posibilitatea iluziei prin gândire şi prin ea însăşi a determinaţiei, a particularităţii, prin urmare a realităţii, a concretului CF 1963, 1 319. Ne vorbeşte apoi despre logica pe care urmează să o scrie-întru desăvârşirea sistemului propriu - o logică născută nu în jurul individualului şi generalului, ci a „ elementului”, a determinaţiilor. LIICEANU, J. 25. + Notă care se adaugă la notele unei noţiuni în cursul determinării (1). Determinarea se realizează prin adăugarea de noi note la notele noţiunii iniţiale; acestea se numesc determinaţii. DER II, 77. + Ordine inerentă lucrurilor. Timpul nu este ceva ce~ar subsista de sine sau ar adera lucrurilor ca o determinaţie 5724 DETERMINAŢIUNE - 767 — DETERSIUNE obiectivă a lor, care ar rămâne prin urmare chiar dac-am face abstracţie de la condiţiile subiective ale intuiţiunei lui. eminescu, o. XIV, 382. 3. (Filos.; învechit) Operaţie prin care un lucru primeşte o anumită calitate, deşi este susceptibil în egală măsură de a primi altă calitate în locul celeilalte. Cf. VÂRNAV, L. 13375, PROT. — POP., N. D., COSTINESCU. 4. (Astăzi rar) Determinare (3). Exemplul moral care de demult timp adormitasă într-însul s-au trezit ceva în Legre prin relaţiile lui cu Toma, dară s-au deşteptat numai pentru ca să fie respins de o nătângă determinaţie. CODRESCU, C. ii, 314, cf. scriban, d. Adevărata critică de valoare conţine implicit o determinaţiune istorică. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. Nimeni nu ajunge la capătul drumului cu alt set de determinaţii decât cel cu care a pornit. PLEŞU, M. M. 24. + S p e c. (învechit) Determinare (3). Determinaţiunea acidului carbonic coprins în aer. MARIN, pr. I, 62/3. Determinaţiunea unei cantităţi necunoscute. LM. -PL: determinaţii. - Şi: (învechit) determinaţiune, (învechit, rar) determinăciune s. f. - Din lat. determinatio, -onis, fr. détermination. DETERMINAŢIUNE s. f. v. determinaţie. DETERMINĂCIUNE s. f. v. determinaţie. DETERMINĂTÎV, -Ă adj. v. determinativ. DETERMINÎSM s. n. Condiţionare a producerii cu necesitate a unui fenomen de existenţa prealabilă a unor cauze obiective sau subiective; p. e x t. determinare (3). A experimenta însemnează a reproduce după voinţă fenomenele naturale, ca să putem constata cu siguranţă şi preciziune legile lor şi cauzele care le determină şi de unde vine vorba determinism. CONV. LIT. XX, 530. De altfel toţi ceasornicarii sunt mai mult sau mai puţin filozofi... Ceasornicul, angrenaj de forţe, „ lecţie ” de determinism... e un univers în miniatură. IBRĂILEANU, A. 38. Supusă doar determinismului interior, creaţia trebuie să aibă aparenţa unei existenţe deosebite de cea a creatorului. LOVINESCU, S. 1,314. Este uimitor cât de mult seamănă în reacţiile simţirii lor, doi oameni cari iubesc... Determinismulpsicholo-gic e atât de mare încât, cu toată iluzia deosebirilor de structură, sunt incidente de asemănare, amănunte, carete îngheaţă. CAMIL PETRESCU, P. 329. Determinismul cugetării filosofice. NEGULESCU, G. 185. Individul are pregnant caracterul de existenţă, vie şi detaşată de un determinism transcendent. CIORAN, R. 34. Cadrul istoric [al muncitorului] : 1) Genealogia familiei. 2) Originea ei socială. 3) Determinismul social de deplasare a ei. D. GUŞTI, P. A. 166. Fatalismul este însă un determinism finalist şi metafizic. VIANU, L. U. 521. Experimentarea în cadrul realităţilor sufleteşti, acestea nesupunându-se unui determinism matematic, e mult mai dificilă. BLAGA, Z. 40. Nenumărate transformări fizice dau omului achiziţii psihice şi nervoase, complicate, în care determinismul natural nu mai poate juca simplu şi rectiliniu. RALEA, S. T. III, 37. Determinismul aplicat artei prin „ mijlocul natural şi cel social” nu e prea exact. s. C. şt. (iaşi), 1958, nr. 1-2, 85. în „Bietul Ioanide” pierderea copiilor este ...un act de penalizare din partea istoriei, consecinţa unui determinism. SIMION, S. R. II, 223. Pe aceste baze se poate trece la ceea ce s-a denumit „tehnicile de sinteză” în ştiinţele sociale, determinând la specificul sociologiei muzicii, jocul metodei comparative..., categoria de tipologie şi de legitate (cu contingenţele pe care le cunoaşte în problema determinismului social, al cauzalităţii). M 1974, nr. 9,27. ^ Determinism geografic = orientare în sociologie şi în geografie, care consideră mediul geografic factorul determinant al dezvoltării sociale. Acest determinism geografic ... este totuşi exagerat, fiind mai probabil că influenţa mediuluifizic scade pe măsură ce creşte influenţa mediului economic. ENC. AGR. IV, 138. în aceste lucrări a fost concentrat mult material faptic, privit însă prin prisma determinismului geografic. MG I, 21. Determinismul geografic este cunoscut şi sub denumirea de orientare geografică în sociologie. der, cf. D. fil. + Concepţie filosofică potrivit căreia toate fenomenele din univers sunt explicate prin recurgere la principiul cauzalităţii (sau ca efect al unor înlănţuiri necesare de cauze). Cf. barcianu, şăineanu2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Ştiinţa nu poate să prevadă, pentru că o cauză are multe efecte posibile. Determinismul a căzut. E. IONESCU, E. 184. Interpreta, în felul lui, doctrina determinismului sau materialismului istoric. COCEA, S. I, 261. Acum intervine, pe lângă latura ştiinţifică şi tehnică de laborator, pe lângă latura filozofică a determinismului, şi latura militar-tehnică, latură propriu-zis social-culturală a problemei atomice. D. GUŞTI, P. A. 362, cf. SCRIBAN, D. Potrivit determinismului, orice fenomen are o cauză naturală, der, cf. dn2, M. D. ENC, D. FIL. " Determinism mecanicist (sau, rar, mecanist) = concepţie filosofică neştiinţifică potrivit căreia se identifică cauzalitatea cu necesitatea, excluzând întâmplarea din natură şi societate, precum şi intervenţia omului; p. e x t. fatalism. De la Descartes până la A. Comte şi de la acesta până la Taine ori Spencer, determinismul mecanist domina filozofia cu pretenţii de ştiinţă. RALEA, S. T. n, 10. Determinismul mecanicist şi-a găsit formularea clasică la matematicianul şi astronomul francez P. Laplace. D. FIL. - Din fr. déterminisme. DETERMINÎST, -Ă adj., s. m. şi f. I. Adj. care aparţine determinismului, privitor la determinism. Concepţia deterministă... [susţine James] ucide încrederea în eficacitatea luptei pentru mai bine. IBRĂILEANU, S. 234. Fără retorică şi artificii, Rebreanu ne prezintă procesul determinist al fierberii revoluţionare. D. GUŞTI, P. A. 98. După asemenea expuneri, în care intră atât de viguros ştiinţa fizică a timpului, ne-am aştepta la o dezvoltare „ deterministă ” a cosmologiei. BLAGA, G. 162. Problema vieţii sufleteşti subconştiente era redusă la neputinţă în mod egal şi de psihologia spiritual-teologică, şi de cea determinist-mecanistă. RALEA, S. T. II, 10, cf. DL, DM, SFCI, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. S. m. şi f. Adept al determinismului. Cf. tdrg, cade, SCRIBAN, D., DL. De când l-au ales pe Cosma în birou..., a devenit un determinist agasant. PREDA, R.153, cf. DM, SFC I, 125, DN2, M. D. ENC., DEX. - PI. : determinişti, -ste. - Din fir. déterministe. DETÉRSIE s. f. v. detersiune. DETERSIUNE s. f. (Rar) 1. Curăţare, spălare (a grăsimilor, a unei răni etc.). Cf. DN3. + S p e c. Dezlipire 5731 DETERSIV -768- DETESTAŢIE a peliculei de material străin de pe suprafaţa unui material Cf. LTR2, DN3. 2. Eroziune a scoarţei terestre de către gheţari. Cf. DN3, MDA. - Pronunţat: -si-u-. - Şi: detérsie s. f DN3. - Din fr. détersion. DETERSÎV, -Ă adj. (Rar) Detergent. Cf. scrib an, d. Se mai foloseau, la nevoie; mierea, ... aloesul şi alte substanţe detersive şi antiputride. G. barbu, a. v. 40, cf. D. MED., DN3. - PL: detersivi, -e. - Din fr. détersif. DETESTA vb, I. T r a n z. A avea sau a manifesta dispreţ, antipatie, dezgust, repulsie; a dispreţui. Cf. NEGULICI, V., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Românul de aici îl detestează pentru sufletul lui câinesc, săm. ni, 237, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Am imaginat o clipă ce s-arfi ales din sărmanul articol căzut, de-o pildă, pe mâna unuia din acea speţă teribilă de pamfletari, pe care d-ta, cu bun motiv, o deteşti. LOVINESCU, C. v, 167. Are să te surprindă însă, când ţi-oi spune că detest politica. C. PETRESCU, C. V. 108. Fiecare ţine să fie altfel... decât vecinii ...pe care, poate îi detestă. NEGULESCU, G. 405. Dumneata eşti tot ce am detestat mai mult în viaţă. SEBASTIAN, T. 63. în monstru admiri forţa şi unele trăsături ce amintesc anumite armonii, dar deteşti îngrămădirea inestetică a forţei. STĂNILOAE, 0.288, cf. SCRIBAN, D. Nu desigur din acest motiv Tudor începu să deteste pe cel care-şi bătea joc de un nume şi de-o moştenire sfântă. MIHĂESCU, D. A. 33. Nu mai puţin detestate erau jurisdicţiile ecleziastice. OŢETEA, R. 313. Lucru curios, oamenii care nu dau nimic nimănui sunt foarte bine priviţi, iar cei darnici, detestaţi. CĂLINESCU, C. o. 169. Dacă o persoană ne e antipatică suntem înclinaţi să detestăm toate persoanele care o înconjoară, adesea şi obiectele de care se serveşte. RALEA, S. T. II, 17. Amintirea înfăţişării lui de atunci m-a împiedicat să-l detest vreodată, preda, r. 52. Azi detest Chinuitoarea nostră conştiinţă. LABIŞ, P. 119. Brătienii îl detestau peHeliade, socotindu-l fricos, vanitos, neîncrezător, ist. LIT. ROM. n, 269, cf. DN2. Detesta indolenţa acelora dintre colegii lui care nu-şi făureau ţeluri înalte. MAGAZIN IST. 1969, nr. 50, cf. M. D. ENC. Romancierul detestă sau, mai exact, îi dispreţuieşte pe „făcătorii de cuvinte ”. v. ROM. februarie 1974, 93. Altfel spus, mitocanul nostru caută să reducă lumea la el, pentru a suspenda dependenţa sa de centrul de care nu s-a dovedit demn şi pe care îl detestă. PATAPIEVICI, C. L. 33. Nu a fost propriu-zis o „revoluţie”, ci o lovitură de stat, termen pe care ...îl detestă. RL 2005, nr. 4 611. ^ F i g. Eşti o capitală care detestezi toate excesele, şi în cutezanţă, şi în răutate, şi în revendicare, şi în bunătate. ARGHEZI, B. 21. ^ R e f 1. Se detesta, că a fost şi a rămas un prost revoluţionar, nepregătit să întâmpine cu stoicism loviturile. G. M. zamfirescu, M. D. II, 76, R e f L r e c i p r. Aflai în urmă că mătuşă-mea şi cu ducesa se detestau. BARONZI, M. 164/32. Se înmdeau, deci se detestau. EFTIMIU, N. 57. Două duşmance de o viaţă care s-au detestat tot timpul... au fost... ucise de aceeaşi hotărâre a destinului. CONTEMP. 1975, nr. 1 500,4/10. + A avea o stare de intoleranţă, a nu suporta (6), a nu suferi (3). Detest afacerile băneşti! EFTIMIU, N. 59. Detest aşa-zisele baluri. CAMIL PETRESCU, T. I, 70. Detesta gravitatea ca fiind pricină de intoleranţă şi visa chiar o religie „veselă”. CĂLINESCU, C. O. 101. Detesta ... historismul BLAGA, Z. 240. Detest războiul. BENIUC, M. C. I, 323. Detest să pierd o oră la bărbier cu tunsul VINEA, L. n, 310. Detest ca nevasta unui medic ...să vorbească ca o babă din sat. DEMETRIUS, A. 138. -Prez. ind.: detest şi (rar) detestez. - Din fr. détester. DETESTABIL, -Ă adj. Care produce o senzaţie dezagreabilă, care este foarte urât sau foarte rău. Dumnezeu a dotat pe păun cu penefrumoase, pe miel cu blândeţe, pe guşter cu o coloare verde detestabilă. HELIADE, v. 452/14, cf. NEGULICI, STAMATI, D. Celebrul şi totdeodată detestabilul rondo vine ... ca să ne arate trista stare în care se află muzica în ţara noastră. FILIMON, O. n, 209, cf. COSTINESCU, ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. Câteodată ... nemişcarea asta detestabilă ...nu mi se pare atât de rea. VINEA, L. I, 225. Are, cu toată detestabila lui filologie, mijloacele verbale pentru marele vers romantic. IST. LIT. rom. II, 285, cf. dex. + Care inspiră dispreţ, antipatie, dezgust, repulsie; vrednic de ură. Cf. negulici, aristia PLUT. Fructul acestor detestabile relaţiuni fu jocul de cărţi. FILIMON, O. II, 318, Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Poate să fie un detestabil ministru. MAIORESCU, D. m, 283. Părerile pe cari un autor le emite... pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile. Caragiale, O. in, 101. Ce speţă de pungaş detestabil. VLAHUŢĂ, o. A. III, 105. Vă impuneţi să găsiţi urâte şi detestabile mele lucrurifrumoase, cari au marele cusur de a fi făcute de alţii, id s. a. ii, 422, cf. barcianu, alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U. Unde e deci noutatea „detestabilă” pe care unii au înfierat-o şi alţii au exaltat-o? LOVINESCU, S. I, 269. Era o lume plină de freamăt, fermecătoare şi detestabilă. EFTIMIU, N. 86, cf. SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: detestabili, -e. - Din lat. detestabilis, -e, fr. détestable. DETESTARE s. f. (în dicţionare) Acţiunea de a detesta şi rezultatul ei; (învechit) detestaţie. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., DEX. - V. detesta. DETESTÂT, -Ă adj. Care este detestat, dispreţuit Din rezervorul potenţialităţilor modului de a fi în lume creştin a rezultat atât spiritul ştiinţific modern, cât şi detestata lume modernă, patapievici, c. l. 347. -PL: detestaţi, -te. -V. detesta. DETESTATÔR, -OARE adj. (Rar) Care detestă, care dispreţuieşte ceva. Cf. LM. ^ (Substantivat) Acum Aglae, până mai ieri detestatoare a mâzgălelilor lui Simion, se mărturisea o admiratoare aprinsă a artelor. CĂLINESCU, E. O. I, 138. - PL: detestatori, -oare. - Detesta + suf. -tor. DETESTÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Detestare. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. DETESTAŢIUNE -769- DETONAŢIE - Şi: detestaţiune s. f. costinescu, lm. - Din fr. détestation. DETESTAŢIUNE s. f. v. detestaţie. DETÏMBRÂ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul indică vocea) A-şi modifica timbrul (II2). Pentru a corespunde cerinţelor partiturii, Salvatore Puma, fiind tenor liric, îşi îngroaşe vocea în grav şi în mediu, detimbrând-o şi emiţând sunete lipsite de consistenţă. M 1965, nr. 1, 48/1, cf. MDA. - Prez. ind.: detimbrez. - Pref. de- + timbra. DETIMBRÂRE s. f. (Tehn.) Modificare a caracteristicii de frecvenţă a unui canal de transmisie fonică, efectuată în timpul transmisiunii pentru a mări inteligibilitatea dialogului, pentru a compensa pierderile care apar la capetele benzii de frecvenţă ale canalului sau pentru a obţine efecte speciale. Prin detimbrare se acţionează (accentuând sau atenuând) asupra frecvenţelor joase, medii sau înalte în domeniul audiofrecvenţelor. LTR2, cf. DER, SFC IV, 312, M. D. ENC., DN3. - V. detimhra. DÉTINÂ s. f. v. datină. DÉTO adv. v. dito. DETOÂRCE vb. III. T r a n z. (în dicţionarele din trecut) A abate de la un scop; p. e x t. a deconsilia. Cf. COSTINESCU, LM. -Prez. ind.: detôrc. ~ Din lat. detorquere. Cf. î n t o a r c e. DETOLITÂRE s. f. (Tehn.) Operaţia de purificare a amestecurilor sulfonitrice uzate. Detolitarea amestecurilor acide rezultate de la dinitrarea toluenului se execută prin agitare cu mononitrotoluen. LTR2, cf. SFC IV, 312, DN3. - Cf. t o 1 i t. DETONÂ1 vb. I. T r a n z. A exploda cu zgomot mare (prin combustie rapidă, prin reacţie chimică violentă, prin detenta unui gaz etc.). Cf. dn2, dex. + T r a n z. A declanşa o explozie. [Premierul] i-a cerut directorului ... să detoneze podurile de gheaţă, adevărul, 2006, nr. 4 822. Pirotehnicienii au detonat o porţiune a unui dig. RL 2006, nr. 4 900. F i g. Nime însă nu detona atât de logic, nu argumenta contra lor atât de bărbăteşte. LUC. n, 24. -Prez. ind.: detonez, - Din fr. détoner. DETONA2 vb. I. I n t r a n z. (în dicţionare) A se depărta de intonaţia corectă, a cânta fals. Cf. I. golescu, C., COSTINESCU, ALEXI, W. -Prez. ind.: detonez. - Din fr. détonner. DETONÂBIL, -Ă adj. (Rar) Détonant. Cf. M. d. enc., mda. - PL: detonabili, -e. - Detona1 + suf. -bil. DETONÂNT, -Ă adj. Care poate exploda producând o detonaţie; exploziv, (rar) detonabil. Fiindcă hidrogenul fosforat ce se produce este inflamabil de sine, trebuie să se lase în balon cât se va putea mai puţin aer, spre a nu se putea forma o amestecătură detunantă. MARIN, PR. 1,186/5. Un amestec détonant de 2 voi. hidrogen şi 1 voi. oxigen se obţine prin electroliza apei acidulate. MACAROVICI, CH. 240, cf. M. D. ENC., dex, dn3. + Care poate declanşa o detonaţie. Detonatond transmite încărcăturii explozive şocul de iniţiere al capsei detonante mărit de 10... 100 de ori. LTR2 VI, 269. [Detonatorul] având rolul de a amplifica impulsia dată de capsa detonantă. DER II, 79, cf. M. D. ENC., DN3. - PL: detonanţi, -te. - Şi: (învechit) detunânt, -ă adj. - Din fr. détonant. DETONARE s. f. Acţiunea de a detona1 şi rezultatul ei; explodare cu zgomot (prin combinaţie rapidă, prin reacţie violentă, prin detenta unui gaz etc.); explozie, detonaţie. Detunarea armilorflăcărătoare. SĂULESCU, BR- II, 389/6, cf. VALIAN, v. Atunci împreunându-se amândouă electricităţile va ieşi o schinteie electrică mare însoţită cu o detunare (zbugnitură) foarte tare. barasch, M. iii, 75/9, cf. PROT. - POP., N. D. Ofiţeri de geniu şi maiştrii specializaţi în detonări şi montaje de piese de artilerie lucrau în trei schimburi. BARBU, 1.1,140. încercaţi să vă imaginaţi ce aţi auzi la detonarea unei bombe atomice. flacăra, 1975, nr. 46,14. Pentru români, bucuria sărbătorilor de iarnă tinde să fie anihilată de groaznicul coşmar al detonării petardelor şi rachetelor de mare putere. RL 2005, nr. 4 501. Circulaţia rutieră şiferoviară pe Defileul Jiului a fost închisă ...pentru câteva ore, pentru detonarea unor bucăţi de stâncă ce ameninţau să se prăvălească de pe versanţi. ib. nr. 4 917. - PL: detonări. - Şi: (învechit) detunare s. f. - V. detona1. DÉTONÂT1, -Ă adj. Care a suferit un proces de detonare. Extragerea manuală a tecilor detonate. LEG. EC. PL. 287, cf. MDA. - Pl.: detonaţi, -te. - V. detona1. DÉTONÂT2, -Ă adj. v. detunat2. DETONATOR s. n. Agent mecanic sau chimic care produce detonaţia unei încărcături explozive. Detonatorul transmite încărcăturii explozive şocul de iniţiere al capsei detonante mărit de 10... 100 de ori. LTR2, cf. DL, DER, DN2. Detonator pentru proiectile, încărcat cufulminât de mercur sau azotură de plumb şi trotil. DC, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: detonatoare. - Şi: (rar) detunător s. n. cade. - Din fr. détonateur. DETONÂŢIE s. f. Explozie (rezultată din combustie rapidă, prin reacţie chimică violentă, prin detenta (2) unui gaz etc.) însoţită de un zgomot puternic. Cf. negulici, STAMATI, D. Detunaţia se pricinuieşte prin condensaţia cea dodată a aburului de apă în contact cu aerul cel rece. MARIN, PR. I, 7/29. Când se aprinde acest gaz, face o detu-naţie (zbucnire). BARASCH, I. N. 30/7. Deodată o detona- 5754 DETONAŢIUNE -770- DETRACAT ţiune teribilă se auzi deasupra capului său. CONV, LIT. II, 94, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM. Când şi când găsim forme duble, cum rezultă chiar din lista dată în text De pildă: destinaţie-destinare, determinaţie-determinare, detunaţie-detunare. SCL 1950, nr. 1, 69. Când se produce detonaţia, fiecare dintre straturile succesive de amestec exploziv e aprins prin compresiune. LTR2. Detonaţia se datoreşte unei unde de şoc care străbate mediul exploziv şi provoacă ridicarea bruscă a temperaturii DER, cf. DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - PL: detonaţii - Şi: detonaţiiine, detunâţie, detu-naţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din fi*, détonation. DETONAŢIUNE s. f. v. detonaţie. DETONÎT s. n. v. detunet. DETÔR, -OARE adj., subst v. dator. DETORÂŞ s. m. v. datoraş. DETORIÂŞ s. m. v. datoraş. DETORÎE s. f. v. datorie. DETORÎNŢĂ s. f. v. datorinţă. DETORÎŞ s. m. v. datoriş. DETORNÎ vb. IV. 1. R e f 1. (învechit) A se întoarce din drum; a se abate. Când să pornesc răii ce sânt fără treabă, Atuncea-i de dânşii o nădejde slabă, Când nu-i pănă-ntr-unul spre bine să margă, Când să detomiră-n volnicie largă. DOSOFTEI, PS. 40/16, cf. ANON. CAR, cf. CIAUŞANU, gl. 2. T r a n z. (Prin nord-estul Olt.) A alunga, a îndepărta, a izgoni. Cf. clauşanu, v. 157, lexic reg. 43, cf. II, 13. + R e f 1. (Prin nord-estul Olt.) A se sălbătici (7), a deveni hoinar, mat. dialect, i, 227. + R e f 1. (Regional; despre lupi) A se năpusti (2) (Ciubăncuţa - Gherla), coman, gl. -Prez. ind. : detornesc. - Şi: (regional) dăturnâ (lexic reg. 43) vb. I, dăturni (ib. ii, 13), dotârni (CIAUŞANU, GL.), dotărn (coman, gl.) vb. IV. - Cf. î n t u r n a. DETÔRNIC, -Ă s. m. şi f., adj. v. datornic. DETORSIONÂ vb. I. T r a n z. 1. (Med.; complementul indică organe, ţesuturi care au suferit o torsiune 2) A repune în poziţia normală. Cf. DN3. 2. (Tehn.) A înlătura o torsiune (1); a dezrăsuci. Cf. dex. -Pronunţat: -si-o-. - Prez. ind.: detorsionez. - Pref. de- + torsiona. DETORSIONARE s. f. Acţiunea de a detor-s i o n a şi rezultatul ei. 1. Cf. d e t o r s i o n a (1). Cf. D. med., dn3. 2. Cf. d e t o r s i o n a (2). Cf. dex. - Pronunţat: -si-o-. - PL: detorsionări. - V. detorsiona. DETORSIONÂT, -Ă adj. Care nu mai este răsucit. Cf. dex, mda. - Pronunţat: -si-o-. - PL: detorsionaţi, -te. - V. detorsiona. DETORSIUNE s. f. Acţiunea de a detorsiona (2) şi rezultatul ei; detorsionare (2), dezrăsucire. Cf. dex, mda. - Pronunţat: -si-o-. - PL : detorsiuni - Din fr. détorsion. DETOXIFIÂ vb. I v. detoxifica. DETOXIFICÂ vb. I. T r a n z şi r e f 1. A produce sau a suferi fenomenul de detoxificare. Cf. dn3, dex2. - Prez. ind.: detoxific. - Şi: detoxifiâ vb. I. - Din fr. détoxifier. DETOXIFICARE s. f. Acţiune metabolică prin care un produs toxic este neutralizat sau transformat într-un produs cu toxicitate redusă; (rar) detoxificaţie. O formă de detoxifiere e transformarea în esteri ai acidului sulfuric a produselor ciclice. LTR2, cf. SFC IV, 312. Detoxificarea efectuată în anumite condiţii poate păstra intactă proprietatea antigenică a toxinelor care pot fi folosite astfel în imunizarea antitoxică. D. MED., cf. DEX2. - Pl.: detoxificări. - Şi: detoxifiére s. f. - V. detoxifica. Cf. engl. détoxification. DETOXIFICÂT, -Ă adj. Care a fost supus detoxifi-cării. Cf. DEX2, MDA. -PL: detoxificaţi, -te. - V. detoxifica. DETOXIFICAŢIE s. f. (Rar) Detoxificare. Cf. ndn, MDA. - PL: detoxificaţii. - Din fr. détoxification. DETOXIFIERE s. f. v. detoxificare. DETRACÂ vb. I. R e f 1.1. (Rar; despre maşini) A se defecta. Cf. M. D. ENC., dn3. ^ F i g. Ceasul minţii mele s-a detracat, merge anapoda. CAMIL PETRESCU, T. I, 356. încă de atunci sănătatea ei începu să se detracheze. CINEMA, 1970, nr. 10, 30. 2. (Livresc) A se dezechilibra psihic sau mintal; a se ţicni (2), a se sminti (1); p. e x t. a decădea din punct de vedere moral. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - Prez. ind.: detrachez. - Din fr. détraquer. DETRACÂRE s. f. Faptul de a se detraca. 1. Cf. d e t r a c a (1). Cf. M. d. enc., dn3. 2. Cf. d e t r a c a (2). [Tolstoi]... ne-a zugrăvit... un pesimist detracat şi n-a arătat drumul cum omul a ajuns la această detracare nervoasă. GHEREA, ST. CR. II, 336, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: detracări. - V. detraca. DETRACAT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Rar; despre maşini, mecanisme) Stricat2(I), defectat. [Se răsfăţa] ca un DETRACTA - 771 - DETRAGE aparat detracat. CAMIL PETRESCU, T. I, 253. Râsul dură aşa, mut şi atroce, s-arfi spus în aşteptarea paznicului de panoptic care să vină cu cheiţa şi să restabilească resorturile mecanismului detracat. C. PETRESCU, O. P. I, 243. F i g. Cu aparatul mestecării foarte tare dezvoltat, cu dicţiunea detracată şi cu mersul greoi. CONV. LIT. IV, 298. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) dezechilibrată psihic sau mintal; p. e x i (persoană) decăzută din punct de vedere moral. [Tolstoi] ne-a zugrăvit un mistic, un pesimist detracat, gherea, st. cr. n, 336, cf. cade, scriban, d., DL, DM, DN2, M. D. ENC. 281. Eroul cărţii... îşi povesteşte viaţa la Oakland, periferia săracă din San Francisco, într-o lume a discriminării rasiale, a detracaţilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 478,1/12, cf. dex. - PL: detracaţi, -te. - V. detraca. Cf. fr. d e t r a q u e. DETRACTÂ vb. I. T r a n z. (Livresc) A căuta să diminueze tendenţios valoarea, meritele cuiva; a defăima (2), a ponegri (2). Cf. prot. - pop., N. d., pontbriant, d., COSTINESCU. A detrecta e semn de invidie. LM, cf. BARCIANU, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: detractez. - Şi: (învechit, rar) detrecta vb. I. - Din fr. detracter, lat. detrectare. DETRACTÂRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a detracta şi rezultatul ei; (învechit) detractaţie, detracţiune. Cf. pontbriant, d., costinescu. Domnia regelui Gheorghe I corespunde tocmai acestei faze de liniştire, departe de entuziasm şi de detractare sistematică. lovinescu, c. n, 148, cf. m. d. enc., dex2. - PL: detractări. - V. detracta. DETRACTÂT, -Ă adj. (Livresc) Defăimat (1). Cf. pontbriant, d., lm. -PL: detractaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) detrectât, -ă adj. LM. - V. detracta. DETRACTATOR, -OARE s. m. şi £, adj. (în dicţionarele din trecut) Detractor. Cf. pontbriant, d.? costinescu, lm. -PL: detractatori, -oare. - Şi: (învechit, rar) detrectator, -oare s. m. şi £, adj. lm. - Din lat. detrectator. DETRACTÂŢIE s. f. (învechit) Faptul de a d e t r a c t a . Cf. costinescu, lm. - PL: detractaţii. - Şi: (învechit, rar) detractaţiune (costinescu, lm), detrectaţiune (lm) s. f. - Din lat. detrectatio, -onis. DETRACTAŢIUNE s. f. v. detractaţie. DETRACTOR, -OARE s. m. şi f. (Persoană) care diminuează tendenţios valoarea, meritele cuiva; defăimător (2),ponegritor. Detractorii libertăţii industriale... inimicii liberului schimb, strigă că concurenţa nu profită decât consumatorului. GHICA, c. E. I, 292, cf. PROT. - POP., N. D. Lope dar, ca şi Plaut, vorbea în glumă, şi numai pentru a închide gura numeroşilor detractori. CONV. LIT. m, 68, cf. COSTINESCU, 517, LM. Aceia sunt detractorii sau cel puţin nepăsătorii artelor, oameni cărora le lipseşte una din cele mai sublime şi mai fecunde însuşiri ale firii omeneşti; puterea imaginaţiunii şi palpitul inimei! ODOBESCU, S. n, 241. Sturdza se făcuse apărătorul înflăcărat al constituţionalismului şi în acelaşi timp detractorul aprig al monopolului de tutunuri. EMINESCU, O. X, 205, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Teoria geografiei de îosif Moesiodax a fost înfăţişată în acelaşi timp lui şi colegului său Alexandru Ipsilanti dascăli şi erudiţi greci, pe cari trebuie să-i credem măcar cât şi pe detractorul domnului, Sulzer. IORGA, L. n, 22, cf. TDRG. Toţi analiştii mari... sunt mai mult sau mai puţin detractori ai omului. IBRĂILEANU, S. 221, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu se putea spune că Luca Ion era detractorul lui Ion Luca, literatura tatălui întâmpina rezerva fiului. LOVINESCU, s. I, 238, cf. SCRIBAN, D. Puţine [sisteme] au avut adepţi mai fervenţi şi detractori mai înverşunaţi. RALEA, S. T. II, 280. Asta nu dovedeşte din partea detractorilor decât o regretabilă uşurinţă. VINEA, L. I, 383. Impresia că poezia argheziană este rezultatul unei mari, unei nesecate invenţii verbale au răspândit-o, deopotrivă, admiratorii şi detractorii scriitorului. CONSTANTINESCU, S. 1,134. Al Macedonski ...se înscrie printre detractorii lui Eminescu. varlaam - sadoveanu, 320. Punctul de vedere al detractorilor e fals. IST. lit. rom. m, 209, cf. DN2. Detractorii au fost în permanenţă tentaţi să-l ridiculizeze. s februarie 1970,85. Detractorii timpurii nu s-au lăsat convinşi de primele cărţi. v. ROM. iulie 1975,53, cf. M. D. ENC., DEX. Rătăcirea e cu atât mai stranie cu cât oamenii de valoare, şi care nu au fost detractori ai capitalismului, precum Ştefan Zeletin..., au reluat în nume propriu inepţia curentă, potrivit căreia capitalul este în mod intrinsec îmbibat de sânge şi murdărie. PATAPIEVICI, C. l. 276. Ambii politicieni joacă mai abil jocul democraţiei decât îşi dau seama detractorii lor. RL 2005, nr. 4 570. -PL: detractori, -oare. - Din fr. détracteur, lat. detractor. DETRÂCŢIE s. f. v. detracţiune. DETRACŢIUNE s. f. (învechit) Detractare. Cf. prot. - POP., N. D., LM. Publicul, citind această analiză, va începe să deosebescă şi mai deplin între critica adevărată şi detracţiune. MACEDONSKI, O. IV, 50. - PL: detracţiuni. - Şi: (învechit, rar) detrâcţie s. f. PROT.-POP.,N. D. - Din lat. detractio, -onis, fr. détraction. DETRÂGE vb. III. T r a n z. 1. (învechit) A scoate (III 3); a trage în jos, a smulge (3). Cf. costinescu. A detrage pe cineva de pe cal. LM. A detrage cuiva inelul din deget. id. ^ F i g. Vai ţie, când ea odată va detrage mantaua de cinste de pe faptele tale cu carefăţărindu-te îţi acoperi sălbatica flacără a plăcerilor ascunse. FM (1840), 3431/6. Ştefan cel Mare fusese detras prin acest atac al polonilor de la marea preocupare a vieţii sale, lupta sa cu păgânii, xenopol, I. R. IV, 105. + A deduce (prin analiza părţilor componente); p. e x t. a extrage. Cf. stamati, D., COSTINESCU. Găsind... cuvântul afinitate, a început a striga că schimonosim limba. Atunci eu am răspuns... probându-i 5787 DETRAGERE -772- DETRITUS că cuvântul afinitate este curat românesc, dându-i toate explicările detrase de la cuvântulfin, fină. arhiva, n, 343, cf. BARCiANU. "y- Refl. Din aceste izvoare numeroase curge pururea acid carbonic în aer sau în mare şi se restituie în locul acelora cari, zilnic, se detrag aerului şi se îngroapă în coaja solidă a pământului. EMINESCU, o. XIV, 967. 2. (învechit şi regional) A scădea (3). A detrage ceva din sumă. LM, ef. GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. Este discutabil dacă [timpul de ţinere sub pază] se poate detrage din pedeapsa finală, cod. pen. R. p. r. 183. De are rost consolidator şi emfatic şi ardelenii îndeosebi fac uz de el: a detrage o sumă. CV 1949, nr. 4, 22. ^ F i g. A b s o 1. Prea dease zimbire uneori detrage frumuseţei femeilor, precum şipre multă vorbire. FM (1844), 79Vl6. + (învechit) A denigra, a calomnia. N-am spus... cine este autorul acelora [versuri] ca să nu-l fac de ruşine, să nu-l detrag înaintea întregului public românesc. FM (1844), 3642/7, cf. LM. - Prez. ind. detrag. - Din lat. detrahere. Cf. t r a g e. DETRAGERE s. f. (învechit) Acţiunea de a detrage şi rezultatul ei. Cf. stamati, d., lm, gheţie, R. M., BARCIANU. - V. detrage. DETRECTÂ vb. I v. detracta. DETRECTÂT, -Ă adj. v. detraetat. DETRECTATÔR, -OARE s. m. şi f., adj. v. detractator. DETRECTAŢrtJNE s. f. v. detractaţie. DETRÉSÀ s. f. (Franţuzism învechit) Disperare. Junimea ... al căreia piept este ecoul cel mai fidel al strigătelor de detresă sau de bucurie ce izbucnesc pe malul Dunărei (a. 1857). plri, 170, cf. mda. - Din fi*, détresse. DETRIMÉNT s. n. (în loc. prep.) în (sau, învechit, spre ori cu) detrimentul (cuiva sau a ceva) = ştirbind calitatea, prestigiul, autoritatea (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu (2), în dauna, în paguba ... Scot din aceste izvoare foloase imense, pe care ...le întrebuinţează spre detrimentul patriei. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 60. Nu mai pot conta decât pe cavalerii bâtei recrutaţi din mahalale în sarcina bugetului şi în detrimentul siguranţei publice. GHICA, C. E. H, 335. Rezultatul n-a întârziat a se produce în detrimentul chiar acelor ce s-au fost asociat şi întrunit în comune. I. IONESCU, M. 101. Metoda pentru aceasta este în state civilizate exaltarea fantaziei spre detrimentul raţiunii. CONV. LIT. IV, 38. Bogăţiile adesea se adun cu detrimentul onoarei. COSTINESCU. Era vorba de a face economii în detrimentul şcoalelorprin aceste măsuri? MAIORESCU, D. I, 448. II sfătuim ca să nu dee la lumină decât opere de acelea care nu-i vor ji în detrimentul numelui d-sale de poet. CONTEMPORANUL, I, 58. Puteri ce în tot timpul au susţinut pe turci în detrimentul nostru. ODOBESCU, S. III, 439. Lumea e dezgustată de această comedie organizată în detrimentul ţărei. EMINESCU, o. X, 455. Un patriotism calp... e în detrimentul poporului. LUC. II, 243, cf. BARCIANU, TDRG. Strălucirile stilistice, cel puţin în opere de creţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă. REBREANU, în ll 1972, nr. 3,457. Potasiul se înmagazinează în detrimentul altor elemente trebuincioase pentru plante. AGROTEHNICA, 1,193. cf. DL. Proporţiile... încep să se răstoarne în favoarea cuvintelor-mesaj şi în detrimentul cuvintelor-imagine. CL 1973, 156, cf. M. D. ENC. Arta şi morala se interferează şi se completează în opera de artă, fără a căuta nici să se devanseze, nici să se afirme una în detrimentul celeilalte, contemp. 1975, nr. 1 494,2/2, cf. DEX, DN3. Această operaţiune de manipulare se jacea în detrimentul... informării corecte şi echidistante politic. RL 2005, nr. 4 514. + (în dicţionare) Stricăciune (2), pagubă (1), daună (1). Cf. neguuci, pontbriant, d., LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, SEVERIN, S. 149, SCRIB AN, D., CADE, DN2. Comisia de subvenţii a acordat mai multefonduri pentru titluri din literatura românească contemporană, aceasta în detrimentul traducerilor. RL 2005, nr. 4 757. - Din fr. détriment, lat. detrimentum. DETRÍTIC, -Ă adj. (Despre roci, despre depozite sedimentare etc.) Care este constituit din fragmente de minerale sau de roci provenite din dezagregarea, alterarea şi acumularea materialelor altor roci preexistente sau din scheletele unor organisme sub acţiunea unor agenţi externi; elastic. Separarea de către valuri a materialului detritic, rezultat din sfărâmarea ţărmurilor. ENC. AGR. I, 14, cf. CANTUNIARI, L. M. 170. Această mare a dat naştere unor depozite ... detritice, subţiri. ONCESCU, G. 60. Depozitele detritice sunt constituite din elemente libere. LTR2, cf. DL. în marea eocenă a flişului s-au mai depus materiale detritice. MG I, 126. Rocile sedimentare detritice se pot grupa în două categorii principale. GEOLOGIA, 26, cf. DN2, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. - PI.: detritici, -ce. - Din fr. détritique. DETRITOGÉN, ~Ă adj. (Despre depuneri geologice marine) Care este de natură detritică. Depunerile au loc în toate zonele [mărilor] şi sunt de trei tipuri: detritogene, biogeneşi de concentrare chimică, geologia, 52, cf. mda. - PL: detritogeni, -e. - Cf. detritic. DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fragmente de minerale sau de roci provenite din dezagregarea rocilor litosferei sau din substanţe organice sub acţiunea agenţilor modificatori externi; p. e x t. reziduu. Pretinsul izvor mineral nu era decât scârba detrituselor de la turnătoria Lemaître. macedonski, o. iv, 109. Cele mai multe [specii] se hrănesc cu crustacee ... buruieni sau detritusuri organice. ANTIPA, P. 225. In acelaşi timp rezultă şi o depărtare a acestui detritus de la locul de unde a provenit. ENC. AGR. i, 15. Detritusul mineral rezultă din alterarea fizică (dezagregare) sau chimică (descompunere) a rocilor preexistente. LTR2, cf. DL, DN2, M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Vrea să scoată poezie din detritusuri verbale. LOVíNESCU, s. 1,457. 2. Material granular mărunt rezultat din uzura unei artere rutiere pietruite, sub acţiunea circulaţiei. Cf. dl. Detritusul poate fi folosit la refacerea unei împietruiri. DER, cf. M. D. ENC., DEX. 5797 DETRONA -773- DETRONAT 3. (Rar) Tartra dentar. Cf. der, m. d. enc., dex. - PL: detritusuri şi (învechit, rar) detrituse. - Din lat. detritus, fr. détritus. DETRONA vb. I. T r a n z. (Complementul indică monarhi) A înlătura de la domnie, a alunga de pe tron. Cf. I. GOLESCU, C. Pentru că fu bătut de arabi şi pentru cruzimile sale fu detronit SĂULESCU, HR. I, 156/9. O parte trecu repede în Tracia spre a detrona pe Baiazet. F. aaron, 1.1? 179/11. Mai nainte de a trece în altă lume, îi descopere că în ţară se află un om menit de ursită a-l destrona şi a-i răpi viaţa, asachî, s. L. n, 120. Au voit să destroneze pe acel craiu. CR (1839), 2922/25. Ceialaltă [parte] împreună cu Selim şi Harcic a trecut în Tracia spre a detrona pe Baezet. IST. M. 136/11. [Biserica] zice numai atâta: „ este legiuit papei de a destrona pe regi, dacă Samuil a destronat pe Saúl”. NEGULICI, E. n, 24/28, cf. STAMATI, D. A încunoştiinţat pe imperatorul că va face o expediţie în Moldova spre a distrona pe Ieremia Movilă carile dăduse adăpost familiei lui Batori. CALENDAR (1856), 93/24. Vino... să detronăm pe regi şi să ne suim pe tronurile lor. FILIMON, O. I, 313, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. înainte de-a putea sosi un ... ajutor, el [Ştefan] era deja detronat şi aruncat în temniţă. EMINESCU, O. XIV, 196, cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. Am făcut eu vreodată un secret din faptul că vreau să detronez pe Ludovic Capet? CAMIL PETRESCU, T. n, 344, Cf. SCRIBAN, D., SCL 1950, 70, DN2, m. d. enc., dex. ^ Re f L pas. Un rigă maur din Africa în suta a XII, s-a detronat de către un strein. ASACHI, L, 16 Vl 3. Principii arabi din Bagdat se detronară de tătari. BOLINTINEANU, c. 14/6. S-a detronat domnul Moldovei (a. 1889). URICARIUL, XIV, 242. ^ F i g. Pentru omul care a detronat dintr-însul pe Dumnezeu, lumea nevăzibilă este prea în adivăr după cum o zice poetul evreic: „regia întunecimei şi umbra morţei”. CODRESCU, c. n, 314/15. [Bucureştiul]/?ela 1550 nu detronase de tot Târgoviştea, dar domnii îşi aveau aci reşedinţa lor de iarnă. GHICA, C. E. n, 556. Omul conştient de puterea creatore a minţii sale detronează pe Dumnezeu. VIANU, L. R. 218. + A înlătura dintr-o demnitate, dintr-o funcţie înaltă; p. e x t. a alunga, a îndepărta (luându-i locul). Precista Maria pretutindeni a detronat pe lunona, Vesta şi Minerva. CODRU-DRĂGUŞANU, c. 37. Dacă omul are tirani, trebuie să-i detroneze. VIANU, L. U. 209. Te duşmănea însă Mircea, ucenicul pe care Borţosul îl detronase din funcţia pe care o aveai tu acum. PAS, Z. I, 270. Dar Adam când o greşât Domnul din rai l-a ditronit. folc. mold. n, 24. (R e f 1. p a s.) [Sfântul Chirii] prin intrigile Nestorianilor s-au detronat şi apoi iară s-au rechemat la staulul păstoriei în anii 431. CALENDAR (1852), XEX/15. ^ F i g. Dumnezeu care smereşte şi detronează pe trufaşii judecători ai pământului... astăzi se preaslăveşte. CR (1829), 3151/21. Trasul camforului pe nas ... va destrona trasul tabacului. MAN. sănăt. 113/21. Filozofii veacului al 18-lea detronează explicările religioase ale chemărei omului. CONTEMPORANUL, IV, 380. A face critică literară ... nu înseamnă a institui formule, înseamnă exact contrariul, a le detrona. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 17. Basmul ... a spart convenţii, ... a detronat conformismul de pe scenele britanice. RL 2005, nr. 4 614. - Prez. ind.: detronez. - Şi: (învechit şi regional) detroni, ditroni vb. IV, (învechit) destronâ, distrona vb. I. - Din fr. détrôner. DETRONARE s. f. Acţiunea de a detrona şi rezultatul ei; înlăturare a unor monarhi de ia domnie, alungare de pe tron. Cf. d e t r o n a . în Madrit s-au dat afară o legiune de amnistie pentru toate greşalele politi-ceşti şi nu se coprind în această amnistie numai aceia ce au declarat în Sevila destronarea righii. CR (1832), 314 V28. Urzitorul cel mai de căpetenie al distronării ...au fost Procopie. ASACHI, 1.168/1. Neîmplinirea unor asemenea condiţii din partea lui Roman, trase după sine detronarea lui. IST. M. 54/25. Cu prilejul maziliei (detronării) domnului Alexandru Mavrocordat, mergând Veniamin împreună cu episcopul la Iaşi s-au însărcinat de mitropolitul Leon cu arhidiaconia mitropoliei. FM (1847), 87/13, cf. STAMATI, D. Influenţa care începuse să întindă mrejă pe lângă curtea suzerană, aduse distronarea lui şi reîntoarcerea lui Alexandru Iliaş. ROM. LIT. 1152/9, cf. POLIZU, PROT. ~ POP., N. D., COSTINESCU, LM. Act politic... mai anarhic decât detronarea lui Cuza-Vodă? maiorescu, critice, 543. Domnul ales nu putea să se privească ca unul cu mult mai pe sus de boieri şi trebuia să se aştepte la destronare ori la omor, dacă nu le-ar fi intrat în voie. CONTEMPORANUL, I, 784. Fericită idee a avut d-l Candiano de a proclama, acum şapte ani, detronarea suveranului său! EMINESCU, o. X, 37. De destronarea lui Ludovic al XVI-lea ... geograful nostru nu era deloc sigur. ARHIVA, 1,577. El vrea detronarea împăratului prin orice mijloace. SĂM. n, 86, cf. BARCIANU, alexi, W. Au votat o moţiune prin care se cerea detronarea regelui. CAMIL PETRESCU, T. n, 345. Consiliul comunei va vota detronarea, id. ib. 376. Detronarea lui Alexandru-Vodă-Cuza. KLOPŞTOCK, F. 87. După detronarea lui Cuza ritmul [dezvoltării culturii] se accelerează, varlaam -SADOVEANU, 364. Ruşinoasele uneltiri care duc la detronarea lui Cuza îl dezgustă. IST. LIT. ROM. n, 448, cf. DN2. Trecuseră cinci ani de la detronarea lui Cuza şi de la aducerea în ţară a unui prinţ străin. MAGAZIN IST. 1967, nr. 2,63. ^ (Prin lărgirea sensului) Detronarea directorilor de spital. RL 2005, nr. 4 806. -PL: detronări. - Şi: (învechit) destronare, distronâre s. f. - V. detrona. DÉTRÔNÂT, -Ă adj. (Despre monarhi) Care a fost alungat de pe tron, care nu mai guvernează; înlăturat de la domnie. Un craiu mare ce-a domnit în zilele noastre ... văzu pe unul din vecinii săi destronat. CĂPĂŢINEANU, M. R. 66/5. L-au lipsit de dreptul ce el credea că are asupra domniei Ţărei Române, ca nepot al Radului distronat. ASACHI, S. L. II, 88, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. O scrisoare ... adresată detronatului domnitor Cuza la Florenţa, cuprinde următoarele rânduri: „aici am găsit o colonie de rumâni”. MAIORESCU, D. I, 9. Lipseşte dinastia detronată, lipseşte amintirea chiar a instituţiilor feudale, a lipsit totdeauna aristocraţia prin naştere, lipseşte inegalitatea de drept, c-un cuvânt lipseşte totul pentru ca o reacţiune să fie cu putinţă măcar. EMINESCU, O. XI, 247. Vorbea, în perfectă cunoştinţă de cauză şi cu egală competenţă, despre greva sindicalistă din Franţa ... despre situaţia incomodă a sultanului 5800 DETRONI -774- DETUNA detronat CARAGIALE, O. II, 206. După faţă pari mai mult ca o regină Detronată. MACEDONSKI, O. n, 433. Ne jăcea să ne gândim la regi detronaţi, la domniţe exilate, săm. I, 144. Se întâlnesc ... regii detronaţi, monseniorii în exil EFTIMIU, N. 106. Franţa apare ca un fost stăpân patriarhal detronat RALEA, O. 32. Regina detronată a Ungariei a devenit o admiratoare şi o protectoare a renumitului învăţat magazin IST. 1967, nr. 4,28, cf. M. D. enc., dex. ^ (Substantivat; ironic) Cruzimea noului suveran îi face solidari şi e destul ca detronatul să-i convoace pentru a-i câştiga cu totul de partea sa şi a-i aţâţa împotriva uzurpatorului. SĂM. II, 87. - PI.: detronaţi, -te. - Şi: (învechit) destronât, -ă, distronât, -ă adj. - V. detrona. DETRONI vb. IV v. detrona. DETUBĂRE s. f. Ansamblul operaţiilor care se execută la sondele de ţiţei, de gaze etc. cu scopul extragerii şi al recuperării unei coloane de burlane. Prin detubare se creează condiţii noi de lucru pentru reparaţia unei sonde. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DN3. - PI.: detubări. - Cf. fr. d e t u b a g e. DETUMESCENŢĂ s. f. Dezumflare treptată a unei părţi tumefiate, a unei tumori. Cf. DN2, mda. - PL: detumescenţe. - Din fr. detumescence. DETUNA vb. 1.1.1. T r a n z. (învechit şi popular) A lovi fulgerul, a trăsni (1) (cu zgomot asurzitor). Şi pre un şleahtici l-au dătunatu suptu cortu şi doisprăzeace cai ai lui. ureche, L. 103. Şi chedrii din livanul Domnului îi detună De-i frânge cu trupină, cu crengi împreună. DOSOFTEI, PS. 87/9. Beserica sau capiştea păgânească ..., ce să chema Pantheon, care era cea mai de frunte ...fu detunată şi arsă. N. COSTIN, L. 145. Multe semne ... s-au arătat, întâiaşi dată a detunat un galion mare împărătesc ... şi aprinzându-se de ardea cu mare pară (sfârşitul sec. xvm). LET. în, 285/28. Pe acest tirian şi păgân, cu trăsnet să-l detuni (a. 1800). GCRll, 180/30. Sânt-Ilie... are Asupra lui pază foarte bună Ş-unde-l zăreşte, acolea-l detună. budai-deleanu, Ţ. 77. Auzind tresnetele ...se tem ...că Dumnezeu întru acel ceas în mânia sa îi va detuna. PETROVICI, P. 168/21, cf. PONTBRIANT, D. Munte cu capul de piatră de furtune detunată. EMINESCU, O. I, 31. Iar tu [Jupiter] trecând vei detuna Olimpul cel de sus Cu-ngrozitoru-ţi car, trăsnind cu fulgere-ndoite Pădurile ce-spângărite. OLLĂNESCU, H. o. 55, cf. TDRG. Şi Sf Ilie, unde vedea câte o clacă de drăcuşori, punea tunetul şi fulgerul şi-i detuna. PAMFILE, VĂZD. 84. Din nour s-a descărcat fulgerul detunând în cort pe un şleahtic cu doisprezece cai. SADOVEANU, o. xn, 373. Un trăsnet îngrozitor detună stejarul şi numai ţanduri sări din trupina lui. şez. in, 235. (F i g.)Aşa făcu cu Toma cel necredincios, c-au vrut putea piiarde şi detuna pre el cu derept CORESI, T. ev. 41. Pre acela [împărat] care au detunat lumea cu braţul lui... slugile lui l-au omorât (cca 1740). arhiva r. 1,142/2. Sora noastră care era prea greu detunată de prea amara cădere a bărbatului său. ŞINCAI, HR. II, 188/35. Custodiile tătarilor nici au simţit apropierea fortunei înfricoşate ce avea să-i detune. ASACHI, S. L. II, 69. Acesta, după ce detună pre toţi vrăjmaşii săi într-un cuvânt potrivit cu împrejurările, se înturna biruitor acasă. NEGRUZZI, S. I, 227. "v* R e f 1. p a s. întâmplându-se de s-au detunat casa acelui Enache Huruianul, la carele era ei în gazdă şi, arzind casa... li-au arsu şi scrisorile (a. 1775). BUL. COM. IST. IV, 177. [Turcii] au geamie alăturea, pentru care s-au scris că s-au detunat. CHIRIAC, 23. Şi tot scapără şi tună, Cerul pare mănios; Ici un arbor se detună. CONV. UT. IV, 82. I n t r a n z. Fulgerul aşa iute nu detună Din nouri încărcaţi. BUDAI-DELEANU, Ţ. 141. Uneori, de pe vârful unui munte, se vede fulgerul şi trăsnetul detunând mai jos de picioarele tale. peumon, I. 53/17. Zadarnic zboară norii şi fulgerii detună. ALECSANDRI, ap. DDRF. Să pui roata căruţiipe casă „să nu detune”. PAMFILE, VĂZD. 79. Fulgerile şi trăsnetele urlau şi detunau de parcă voiau să facă pământul ţăndări. VISSARION, B. 240. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolţii şi catapeteasma cerului era crăpată de fulger. ARGHEZI, P. T. 160. Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună. LABIŞ, P. 161, cf. GR. S. VI, 236. (F i g.) Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună. HELIADE, o. 1,302. -‘v> (în imprecaţii) Bate-o, Doamne, ş-o detună De nimic nu este bună. ŞEZ. VII, 111. Să te detune Dumnezeu! Com. din sighişoara. ^ (Regional) Detuna-l-ar = unul din numele date dracului. Atunci Detuna-l-ar a venit şi a aruncat prin sămănături seminţuri de-ale lui: măzăriche, neghină, oset. PAMFILE, A. R. 94. + I n t r a n z. A tuna (1). Cf. costinescu, lm. Al tunetului cântec printre nouri lung detună Dus pefulgerul aprins. MILLE,-V. P. 45, cf. ŞĂINEANU. Când nourii au să detune Eu suferinţa mea ţi-oi spune. CERNA, P. 121. 2. T r a n z. şi refl. (învechit şi regional) A (se) dărâma (2). Cf. costinescu. Fiecare lovitură [de tun] spărgea, brăzda, detuna păreţii de pământ ai duşmanului. GANE, ap. tdrg, cf. CADE, com. MARIAN. Se detună pă-retele. Com. din zagra - năsăud. «❖* (Prin exagerare) înhăţă căciula de pe laiţă şi o răpezi în grindă de sări colbul din pod, şi-apoi, prinzând-o în mâni, o buhni în bătătură de se detunară păreţii. MIRONESCU, s. 22. Aşa di tari-o şuerat, cî munţâi s-o detunat, văili s-o răsturnat pcetrili s-o cufundat. ŞEZ. IV, 195. + T r a n z. F i g. (învechit şi regional) A zăpăci (1). Am voi să fi fost omul prieten cu fapta bună Şi nebântuit de răul care mintea îi detună, conachi, p. 266. Ajuns-am să cred astăzi ce nu credeam de loc: Că vrajele Sabine turbarea-n inimi pune Şi bocetele Marse fac capul să detune. OLLĂNESCU, H. O. 386. Să nu vă duceţi la (cutare) Creierii să-i detunaţi, Pe (cutare) să-l săgetaţi Să-l jungheaţi. MAT. FOLK. 620. 3. T r a n z. (învechit şi popular) A descărca o armă de foc (cu scopul de aucide), a împuşca; a bombarda; p. e x t. a doborî. După fulger, tunul Rău îi va detuna, din mulţi păn3 la unul. CANTEMIR, 1.1. II, 96. Turcii îndreptară bateriile asupra acestei tării şi o ditunără foarte câteva zile. AR (1829), 26V5. La un semnal dat vor începe salvile, detunând la fieşcare minută câte o lovitură (a. 1834). URICARIUL, vin, 189. Trei moldoveni miliani... detunau asupră-i lovituri mortale. ASACHI, S. L. II, 93. Dacă nu răspunzi, te detun. SADOVEANU, O. XII, 565, cf. SCRIBAN, D. Vai că rău m-am blestemat Că din oaste n-am scăpat Să mor de puşcă-mpuşcat ...Şi de tunuri detunat, sevastos, C. 269. Dumnezeu tunuri a dat, Pe toţi dracii i-a detunat, DETUNA -775- DETUNAT1 Iar pe mine în vestitul rai m-a băgat FOLC. MOLD. I, 310. ^ R e f 1. recipr. Acei cocori vin de pe unde se bat încă oamenii şi se detună unii pe alţii omorându-se. SADOVEANU, o. XVII, 311.^Intranz. Scoase cu linişte un pistol de la brâu şi detună între cei doi cărbuni aprinşi. GANE, N. 1,11. + (învechit) A izbi, a lovi. Apucând lancea cu amândouă mâinile o detună cu putere în capul catâra-rului. CR (1829), 247V6. + F i g. A zdrobi (1), a nimici (1); p. e x t. a birui. A bătut Măria Sa război cu craiul unguresc. După ce l-a detunat Măria Sa, precum se ştie, pe craiul unguresc, iarăşi a fost înfăţişare. SADOVEANU, O. XIII, 22.1-ai detunat cu cântece pe zei Şi-ai copt cuvinte pentru cina noastră. LESNEA, VERS. 282, cf. DL, DEX. + I n t r a n z. (Regional) A plesni (I 4). Boabele de grindină detună când străbat în atmosferă. TDRG. 4.1 n t r a n z. (Despre arme de foc sau despre alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat şi puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale regulate; a bubui, a exploda. Cf. VALIAN, V. Când resvrătire de nori cu vântul, Neguri revarsă pe tot pământul Urlări detună, resto-goleşte, Zgomot de groază rău sforăeşte. I. VĂCĂRESCUL, P. 332/9, cf. NEGULICI. Mâna providenţei conduse plumbul arzător al unei arme ce detună dintr-o distanţă de pe spatele unchiaşului. PELMON, I. 230/3, cf. PROT. - POP., N. D„ Umbra e ţesută de fulgeri trăsnitori Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtune Dar fulger mii de tunuri ce-n zare crunt detună. ALECSANDRI, POEZII, 450.0formidabilă explozie detună în locul unde era mina. SĂM. n, 380. Pocneau puştile, detunau tunurile, tot mai des, tot mai cu furie. AGÎRBICEANU, A. 106. Toba detuna cutremurând geamurile. C. PETRESCU, c. V. 198. Pocnet de harapnic scurt a detunat VOICULESCU, POEZII, 1,237. Volbura puhoiului crescut detună; stivele se năruie. SADOVEANU, o. XX, 595. Au detunat bateriile de după dealuri, au împuşcat în salve dorobanţii. GALAN, z. R. 68. Când valurile detunau surd, un curemur scurt se simţea din temelii. V. ROM. februarie 1956, 40. Ciocane, dinamite şi piloni sună şi detună în culorile roşii şi negre. FLACĂRA, 1976, nr. 37,7. ^ T r a n z. F i g. Ptiul făcu Moromete spre pământ, detunând aerul cu glasul, preda, M. 454. *$• T r a n z. fact. (Prin exagerare) A lovit aproape un obuz care-a detunat urechile. C. PETRESCU, î. II, 35. + A răsuna (2). Cămara nu-l încape şi largii paşi detună, heliade, o. I, 214. Peste câteva minute începu să detune casa de sforăiturile lui ca tunetul, popescu, b. ii, 97. + (învechit) A răsuna (3). Neîncetat îi detunau în urechi; ucigaşule, hoţule! CONTEMPORANUL, ni, 704. + A vorbi tare, cu rezonanţă; (despre voce, cuvinte) a răsuna (1) puternic. Tunară, detunară, plesniră, răcniră, piuiră şi din toate părţile cu mare urgie marile aceaste jiganii asupra mic-şoarelor musculiţe se repeziră. CANTEMIR, IST. ISl.Lăiţă, măi Lăiţă, detună apoi dintr-o cameră mai apropiată. AGÎRBICEANU, A. 117. Specia oratoriei lui Faguet se poate spune că detuna, prin lipsa de solemnitate, de fluenţă şi de eleganţă. LOVINESCU, s. n, 88. Din două în două minute dirijorii aceştia ai entuziasmului înalţă braţele, agită fanioanele şi urletele mulţimii detună ritmic şi disciplinat SADOVEANU, o. X, 453. La glasul lui se alăturaseră treptat celelalte glasuri, detunând în vizunia sumbră. C. PETRESCU, A. R. 56. Ce vreţi? - detună vocea comandantului patrulei. VORNIC, P. 11. Strigătul lor, prăvălit colţuros... A detunat, izbind vârtos. DEŞLIU, G. 23. F i g. Pe sub mesele banchetului întârziat detunase vocea revoluţiei în erupţie subită, din străfunduri. ARGHEZI, B. 138. Fii brav! Va detuna din unghi Un logos palid, fără veste, dmov, T. 180. II. R e f 1. (Prin nord-estul Olt.) A se lupta să ducă o greutate, mat. dialect, i, 227. - Prez. ind.: detun. - Lat. detonare. Pentru sensul 4, cf. fr. d e t o n n e r. DETUNÂNT, -Ă adj. v. detonant. DETUN ARE1 s. f. Acţiunea de a detuna şi rezultatul ei. 1. (învechit) Trăsnet (1) Cf. d e t u n a (I 1). Cf. polizu. îndată nişte tunete se succedară, prin o detunare nemărginită, şi fulgerul ce lumină cu lumina sa electrică toată valea ... sparse pentru un moment întunericimea nuorilor. PELIMON, I. 99/30, cf. DDRF. 2. Declanşare a unor arme de foc (cu scopul de a ucide);împuşcătură,bombardament, detunătură (4), (învechit, rar) detunat1 (2), d e t u n e t (2); p. e x t. încărcătură a unei arme de foc. Cf. d e t u n a (3). De coifuri şi de scuturi, de lănci ce se sfărâmă în prima detunare un mare zgomot zboară. HELIADE, O. I, 332. După sfătuirea lui Poneatovschi au poroncit a se începe asupra armiei rosiene detunarea de artilerie. ASACHI, i. 279/3. Această ţevmanie... a fost vestită prin detunări de artilerie. CR (1839), 4792/13. Cu două baterii de câte zece tunurifiecare începură din aceste două părţi prin detunări neîntrerupte, a împroşca puternic zidurile. BĂLCESCU, M. V. 151. Dar tunurile-ascunse în lagăr, după care S-aprind scoţând pe gură mortală detunare, Şi mulţi... Cad morţi. ALECSANDRI, POEZII, 221. O detunare din nou a artileriei din port şi sunetul tuturor clopotelor vestiră cetăţii că minunea s-a împlinit. EMINESCU, o. vin, 580. La deturnarea puscii, trestiile începură să sfârâie şi să trosnească. CHIRIŢESCU, GR. 113. ^ F i g. Bucuria unui animal, când îşi găseşte stăpânul, capătă uneori o sălbătăcie care te înfi-oară, întocmai ca o detunare de nebunie, popa, v. 255. 3. Zgomot înfundat şi puternic produs de declanşarea unor arme de foc, de o explozie sau de alte surse de zgomot etc.; bubuit, detunat1 (3), detunătură (5), detunet (3). Cf. d e t u n a (14). Zăpada acopere vârful lui Vezuv... şi în aceasta vreme detunările au încetat CR (1830), 26729. Muzica suna necontenit şi se auzea detunarea artileriei. ASACHI, 1.152/24. Se aude de departe o detunare de tun. NEGRUZZI, S. m, 390. Câteva detunături de arme făcu a resuna stâncile şi văile. PELIMON, I. 43/16, cf. PONTBRIANT, D. Două detunături treziră ecourile munţilor. CONV. LIT. I, 190. O cruntă detunare anunţă catastrofa. ALECSANDRI, POEzn, 136. Detunări teribili Din ţeve fulminante, răsună în ecouri. ODOBESCU, s. III, 92. Deodată zbucni în tăcerea nopţii detunarea unei arme. VLAHUŢĂ, s. A. II, 33, cf. ŞĂINEANU2. îmi fu cu neputinţă să-mi închipui ... sfarâmându-se cu detunări obuze. c. PETRESCU, S. 222. Butoaie mari plesnesc cu detunare, Butoaiele cu vinul de Cotnari, labiş, P. 82. - PL: detunări. - V. detuna, DETUNARE2 s. f. v. detonare. DETUNÂT1 s. n. Faptul de a detuna. 5808 DETUNAT2 -776- DETUNĂTURĂ 1. (învechit) Trăsnet (1). După credinţa lor, tunetul, fulgerile şi detunatul era săvârşitorii dreptăţii soarelui. IST. AM. 43712. 2. (învechit, rar) Detunare (2). Viziriul nu contenea cu detunatul cel cumplit în numita tărie de la Pravodi. AR (1829), 262/6. 3. Zgomot înfundat şi puternic produs de declanşarea unei arme de foc, de o explozie sau de altă sursă de zgomot; bubuitură, detunare (3), detunătură (5), detunet (3). Detunatul unei puşti taie golul văgăunilor. SĂM. I, 280. - Şi: (neobişnuit) detunată s. f. beniuc, m. c. i, 89. - V. detuna. DETUNAT2, -Ă adj. 1.1. (învechit şi popular) Trăsnit3 (1); p. e x t. crăpat. Cf. PONTBRIANT, d. Cămodulăciunise află şi în cânticile poporale româneşti, ne putem încredinţa din frumoasa baladă „într-o peatra detunată VOROBCHIEVICI, A. M. 131, cf. LM. Un brad se înalţă singur şi detunat de pe un vârf de munte. EMINESCU, P. L. 38, cf. DDRF. Păduri... se caţără până sub piscurile detunate. GALACTION, O. 344. O piatră detunată n-ar fi căzut mai grea. VOICULESCU, poezii, I, 139. Pe cerul nalt ereţii Cunună torc din zborul nemişcat Poienii ce atârnă pe pereţi De stânci tăiate-npiscul detunat. PILLAT, p. 116, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Pe fmntea lui detunată şi lividă, strălucea, în sânge închegat, un Gloria Constantini. GALACTION, O. 153. 2. (Popular; adesea substantivat) Zăpăcit (1); p. e x t. ameţit de băutură. Cf. cade. De multe ori, le cam da boacăne, că-ţi făcea impresia unei detunate. IOVESCU, N. 103, cf. SCRIBAN, D. Unde mergeţi acolo vă uitaţi, Aşa sunteţi de detunaţi. Aţi uitat de ce aţi venit. SEVASTOS, n. 371. Un om detunat. Com. din marginea - rădăuţi. 3. (Rar; despre voce) Puternic (III b). Bătrânul pirat hohoteşte cu glas detunat. C. PETRESCU, î. îl, 192. ^ P. e x t. (Adverbial) Pârvu trântise detunat uşa, în urmă-i. c. PETRESCU, A. R. 186. II. (Prin nord-estul Olt.) Foarte obosit, mat. dialect, i, 227. -PI.: detunaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) detonat, -ă adj. LM. - V. detuna. DETUNATĂ s. f. v. detunat1. DETUNÂŢIE s. f. v. detonaţie. DETUNAŢIUNE s. f. v. detonaţie. DETUNĂTOR1 s. n. v. detonator. DETUNĂTOR2, -OĂRE adj., s. n. 1. Adj. (învechit, rar) Care trăsneşte (1). Cf. pontbriant, d. ^ F i g. Cât de caldă şi vie, cât de detunătoare ar fi fost filipica sa în contra acelei zile? EMINESCU, O. XIII, 64. Această decretare neaşteptată şi necrezută avu... un efect detunătoriu. SBIERA, F. s. 161. + (în dicţionarele din trecut) Care tună (1). Cf. PONTBRIANT, D., ŞĂINEANU2. 2. Adj. (învechit, rar) Care împuşcă, bombardează. Au atacat... din toate părţile. Petru au îndreptat asupra lor colonile sale cele detunitoare. ASACHI, I. 211 IZ. 3. S. n. Partea dindărăt a ţevii unei arme de foc de infanterie în care intră explozivul. Cf. der, m. d. enc., dex. 4. Adj. (Despre arme de foc, despre explozii sau despre alte surse de zgomot) Care produce un zgomot înfundat şi puternic. Câteva descărcături de puşti ...făcea efectele unor detunătoare fulgere într-o noapte foarte vijelioasă. PELIMON, I. 51/14, cf. barcianu, alexi, w., cade. ^ (Adverbial) Trăznetele cad detunător de parcă s-ar prăbuşi cerul peste pământ. SĂM. n, 587. + (Despre voce) Care are o rezonanţă deosebită; puternic (1), răsunător (1). Cu un glas detunătoriu de care au amuţit sunetul săbiilor, chemă în agiutoriu pe fratele său. ASACHI, S. L. n, 93. Urcându-se pe tribună apostrofa pe membrii Dietei cu voce detunătoare. BARIŢIU, p. A. ii, 20. Advocatul, surprins de vocea detunătoare a directorului, se uită la el. AGÎRBICEANU, a. 253. Glasurile profeţilor cari prevesteau ruina societăţii izbucneau detunătoare, dominând şoaptele consumatorilor paşnici. C. PETRESCU, s. 242. Boierul, îndemnat la fala lui obişnuită, îşi scutura barba şi umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, o. V, 552. - PL: detunători, -oare. - Şi: (învechit, rar) detunitor, -oare, detunătoriu, -ie adj. - Detuna + suf -tor. DETUNĂTORIU, -IE adj. v. detunător2. DETUNĂTURĂ s. f. 1. (în dicţionare) Trăsnet (1). Cf. ANON. CAR., COSTINESCU, TDRG, CADE. ^ F i g. Unde aruncaţi detunăturile săbiilor voastre? (a. 1802). GCR n, 197/16. + (învechit, rar) Tunet (1). Cf. polizu. 2. (învechit şi regional) Dărâmătură (2), surpătură, prăbuşituri Cf. costinescu, cade, scriban, d. ^ (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep „de”) Ne aşezăm într-o detunătură de mal. sadoveanu, ap. CADE. 3. (învechit şi popular) Explozie. Cf. valian, v. O amestecătură de hidrogen şi de oxigen, închisă într-un flacon ce s-apropie de flacăra unei lumânări, produce o detunătură mare şi dă naştere apei. MARIN, PR. 1,7/27, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU. Când căpitanul, CU ţigara în gură, se aşezase jos să-şi încalţe ghetele, izbucni deodată o detunătură groaznică. BART, S. M. 73. S-ar părea că numai cu o clipă înainte cerul s-a liniştit de vibraţiile puternicei detunături. BOGZA, A. î. 29. 4. Declanşare a unei arme de foc (cu scopul de a ucide), împuşcătură, bombardament, detunare (2), (învechit; rar) detunat1 (2), detunet (2). Cf. alexi, w. La detunăturapuşcii, trestiile începură să sfârie şi să troznească. CHIRIŢESCU, GR. 112. Se mai zări o dată chipul... lui Furtună veteranul, şi-n detunătura puştilor căzu trăsnit, grămadă, comistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunând vrăjmaş atacul ...la şeptezeci şi şepte! MIRONESCU, S. 8.1 se păru că are năluciri ale auzului şi îşi spuse că efără îndoială din pricina detunăturii pistoalelor. CAMIL PETRESCU, O, n, 696. La zgomotul detunăturii, doamna Silion se va trezi. VINEA, L. II, 163. 5. Zgomot înfundat şi puternic produs de declanşarea unor arme de foc, de o explozie sau de alte surse de zgomot; bubuit, detunare (3), detunat1 (3), detunet (3). Cf. COSTINESCU. In departamentul Orne, câteva minute după apariţiunea unei bolide foarte mari, avu loc o esplozie DETUNET -777- DETURNARE grozavă urmată de detunături, pornite din un nour negru, izolat pe cerul senin. CONTEMPORANUL, i, 91. Speriindu-se în întuneric de primele detunături îşi rupsese căpestrele şi sosesc în fuga mare până la bivuacul românesc, odobescu, S. ni, 600. Mai multe detunături de puşcă făcură să tresară ecourile grădinii. GANE, N. I, 23. Se aud în depărtare chiote, strigăte şi detunături, caragiale, O. vi, 67. Versul precedent... trebuia în adevăr să fie pus înaintea detunăturii, deoarece întâi se vede focul şi la urmă se aude zgomotul produs prin descărcare. MACEDONSKI, o. rv, 70. Detunăturile puştilor se amestecară în valma vaietelor. vlahuţă, s. A. n, 103. Se zguduie biserica de-o detunătură, urmată de un ţipet sfâşietor. SĂM. I, 27. O detunătură de puşcă o făcu să tresară. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 140, cf. şăineanu2. Ridică puşcaşi trase. Detunătura vui prelung-purtată din deal în deal. ANGHEL - IOSIF, c. L. 184. Ridică pistolul ... şi ochi din fugă ... O ... detunătură surdă şi, umbra fu ţinută locului, chiriţescu, GR. 36. Peste câteva minute o detunătură puternică făcu să zbârnâie geamurile cofetăriei. Ofiţerul... împuşcasecalul BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 39. Detunături înfundate se auzeau ... din măruntaiele munţilor. AGÎRBICEANU, A. 72. S-a înfiorat o dată valea de detunătura puternică şi de un urlet sălbatic, lungianu, C. 51. Apoi răbufni o detunătură din fundul grădinii, scurtă, înnăbuşită, fără ecou, REBREANU, R. n, 276. Jean, Elena, Stanca au apărut speriaţi... auzind şi detunătura. CAMIL PETRESCU, T. 1,174. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stânci prăvălită din înălţimi... tulburau tihna locului. PAS, L. îl, 157. Auzise dinăuntrul „odăii Măriei” două detunături. DEMETRIUS, A. 21. [Detonaţia] se caracterizează ... printr-un efect acustic specific (detunătură). DER n 79. Detunăturile şifulgerele născute parcă din crater se înteţiră, autorităţile îşi păstrară „calmul ” MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 81, cf. M. D. ENC. De la subsol s-au auzit câteva detunături înfundate. FLACĂRA, 1975, nr. 40,22. ^ (Prin exagerare) Publicul din sală izbucneşte ... într-o detunătură de aplauze. CAMIL PETRESCU, B. 156. -PL: detunături. - Detuna 4- suf. -(ă)tură. DETUNET s. n. 1. (învechit) Trăsnet (1). Să rugă ... să le taie viaţa amândurora deodată fără milă cu detunetul cu săgeata fulgerului, dosoftei, v. s. octombrie 41v/5. Detonitul a prefăcut în cenuşă două case. LM. 2. (învechit, rar) Detunătură (4). Ploaia domolind praful şi împrăştiând fumul ce s-au fost rădicat de sub picioarele luptătorilor, cai şi oameni, şi din detunetele artileriei; turcii se încredinţară ...de toată puţinătatea armatei lui Ion-Vodă. HASDEU, LV. 155. 3. Zgomot înfundat şi puternic produs de declanşarea unei arme de foc, de o explozie sau de altă sursă de zgomot; bubuitură, detunare (3), detunat1 (3), detunătură (5). L-al armelor detunet ameninţări de spaimă unind, şi lângă damnă adaogă şi frica. HELIADE, O. I, 315. Nourii cei albi se aprinseră ca o mare de foc şi un detunet ce zgudui toţi şoimii, asurzi pe toată lumea! VISSARION, B. 353. Va fi un fum, un vaier şi-o lumină Detunetul la ceruri va urca. VOICULESCU, POEZII, I, 77. Al doilea val al cutremurului scutură pământul..., cu aceleaşi detunete subpământene. SADOVEANU, O. XIII, 355. - PL: detunete. - Şi: detonit s. n. - Detuna + suf -et. Cf t u n e t. DETUNITÔR, -OARE adj., v. detunător. DETÛR s. n. (Livresc) Meandru (2), sinuozitate (1); ocol (II3). Ca să-şi asigure mai bine fuga, ei se înfundă în vale şi urmează oblicelor ei de tururi. PÂCLEANU, I. I, 123/1, cf COSTINESCU, ALEXI, W. După un lung detur, Armand ajunse în faţa Gevei. barbu, 1.1, 93. -PL: detururi. - Din fr. détour. DETURNA vb. I. T r a n z. 1. A îndepărta de la cursul normal, a schimba destinaţia firească; a abate, a devia (2). Mai târziu romanii ştiură a deturna încă şi învăţătura creştină în folosul lor. bariţiu, p. a. ii, 622, cf. costinescu. A lucrat mai mult în interesul proprietarilor celor mari cu intenţiunea de a deturna tendenţele plebeilor săraci. MAIORESCU, CR. III, 135. În loc de-a încuraja inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii. GHICA, s. 271, cf. ALEXI, W. Puse stăpânire de îndată pe cenaclu, pe care îl deturnă rapid de la naivele lui îndeletniciri literare şi îl abătu spre ocultism, preda, DELIR. 183, cf. M. D. enc. Omul cu microfonul nu reuşeşte să pună pe un ton firesc acele întrebări simple, esenţiale, vivace care să deturneze cât de cât stilul ex cathedra. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 5/9. Când unii dintre noi nu vor avea subiecte majore vor căuta subiecte facile pentru a deturna atenţia. RL 2005, nr. 4 704. ^ R e f 1. pas. Este timpul ca să se pună în regulă şi conform cu legea aceste zile ce s-au deturnat până acum de la scopul lor. i. IONESCU, M. 274, cf. alexi, w. + S p e c. (Complementul indică avioane sau, rar, alte mijloace de transport) A obliga pilotul sau şoferul, prin constrângere, să schimbe ruta. Cf dex, dn3. Mai mulţi indivizi ...au reuşit să deturneze un vehicul blindat folosit la transportul unor obiecte de mare valoare. RL 2005, nr. 4 550. + (învechit) A modifica (1). Numele dar a fost Flumen or Flumin, de la români l-au luat slavii şi pe urmă italienii l-au mai deturnat în Fianona. CONV. LIT. VI, 184. 2. (Complementul indică fonduri băneşti sau alte bunuri) A întrebuinţa cu altă destinaţie decât cea legal prevăzută. Cf. dl, dm, dn2, dex. + S p e c. (Complementul indică bani sau alte bunuri) A sustrage, a fura din contul statului; a delapida. Acuzatul a deturnat în folosul său personalfondurile ministerului. CAMIL PETRESCU, T. n, 597, cf. scriban, d. Asta înseamnă închisoare pentru el şi confiscarea averii, ca plată pentru tot ce a deturnat până acum. DEMETRIUS, c. 62, cf. DL, DM, dn2, dex. De la bugetul Autorităţii Palestiniene a fost deturnată suma de 900 de milioane de dolari. RL 2004, nr. 4 490. Nu este vorba ...de vreun transport de aur ... deturnat de haiduci, ib. 2005, nr. 4 753. -Prez. ind.: deturnez. - Din fr. détourner. DETURNÂRE s. f Acţiunea de a deturna şi rezultatul ei. 1. Deviere (2), abatere. Cf. M. D. enc. Deturnări de la sensurile textului literar pot interveni. CONTEMP. 1975,nr. 1 499,2/7. Dimpotrivă, ocupaţiile şi distrugerile din interior sunt provocări cu efect cel mai adesea negativ, căci conduc, chiar şi pe termen scurt, la amputări de vitalitate, la amnezii istorice şi deturnări de spiritualitate, patapievici, c. 5821 DETURNAT1 -778- DEŢINĂTOR L. 108, + S p e c. Schimbare a rutei unui avion sau, rar, a altui mijloc de transport. Cf. DEX, dn3. Teroriştii au în vedere deturnarea unui avion canadian. RL 2005, nr. 4 636. 2. (Adesea urmat de determinarea „de fonduri”) întrebuinţare cu altă destinaţie decât cea legal prevăzută a unor bani, a unor bunuri. Deturnarea biletelor ipotecare de la adevăratul lor scop... poate avea drept rezultat un adevărat dezastru financiar. EMINESCU, O. XI, 102. Funcţionarul... dacă aprobă sau execută plăţi cu rea-credinţă, de la un articol bugetar la altul, fără respecatarea dispoziţiunilor legale, comite delictul de deturnare de fonduri. COD. PEN. R. P. R. 305. Conducătorii serviciilor de contabilitate sunt obligaţi să asigure: ... luarea măsurilor necesare în vederea prevenirii lipsurilor, fraudelor şi întrebuinţării ilegale sau deturnarea mijloacelor băneşti, leg. EC. pl. 338, cf. DER. Mitru fusese judecat şi condamnat... pentru deturnare de fonduri, lăncrănjan, c. n, 222, cf. DN, DEX. Grupul protestatarilor ... consideră că există mari suspiciuni privind posibile operaţiuni de deturnare de fonduri publice. RL 2005, nr. 4514. f Spec. Sustragere frauduloasă de bani sau de alte bunuri din avutul statului; delapidare. în materie de delapidare...prescripţia faptului începe din ziua când a avut loc ultima deturnare. COD. PEN. R. P. R. 223, cf. DL. - PL: deturnări. - V. deturna. DETURNAT1 s. n. Faptul de a deturna; deturnare. Cf. MDA. - V. deturna. DETURNAT2, -Ă adj. (învechit) Care se îndepărtează de la drumul direct, obişnuit; ocolit2 (3), îndepărtat; deformat2 (1). Cf. LM. ^ F i g. Nu se poate, prin o lege deturnată, prin o falsă interpretare a pricipiilor constituţionale ... să procedăm în asemenea mod contra oamenilor. MAIORESCU, D. I, 122. După căderea luiAdam care ne-a modificat ontologia, urmează căderea gnoseologică, prin care ne trezim cu instincte de cunoaştere deturnate, patapievici, c. L. 338. + S p e c. (Despre avioane sau, rar, despre alte mijloace de transport) A cărui rută a fost schimbată prin constrângere. Primul dintre cele patru avioane deturnate a lovit turnul de nord delaWTCxLlWS, nr. 4 716. - PL: deturnaţi, -te. - V. deturna. DETURNĂTOR, -OARE s. m. şi f. (Rar) Persoană care deturnează bani sau alte bunuri. Sub umbra steagului încărcat de glorie, să se poată lustrui, pieptăna şi decora d-lor, fraţii liberali, această sectă de deturnători de bani publici şi de incapabili. EMINESCU, O. X, 159. Tâlhari mai mărunţei, modeşti deturnători de bani publici... îmi povesteau bietele lor isprăvi. COCEA, s. I, 145. - PL: deturnători, -oare. - Deturna + suf. -tor. DETURPÂ vb. I. T r a n z. (Regional) A desfigura (1); a urâţi (1). Cf. LM. Dumnezeu te-a onorat cu ungerea spirituală, şi tu deturpezi pe fiul (tău) cu lut? MARIAN, NA. 95. -Prez. ind.: deturpez. - Din lat. deturpare. DEŢ subst. (Regional, mai ales în Transilv.) 1. Sticluţă care are o capacitate de 1 decilitru; p. e x t. ţoi2 (1). Sugea vinarsul din deţ, cu lăcomie. LĂNCRĂNJAN, c. n, 348, cf. CV 1950, nr. 4, 36, CHEST. v 6/62. Cât se s-o muls, ala s-o măsurat cu cupa, cu feVa şî deţu. alrt ii 112, cf. 330, LEXIC REG. 79, MAT. DIALECT. I, 66. 2. Conţinutul unui deţ (1). Beau zilnic 2 deţi de vinars. cv 1950, nr. 4,33. Ui-baci te cinsteşte cu un deţ la „ Vulturul negru ” şi tu să-i răspunzi. DAVIDOGLU, M. 51. Du-te până la cooperativă şi-i bea un deţ, poate ţi s-o fi aplecat de la găluştele alea. V. ROM. aprilie 1960, 81. Veneau nevestele şi-şi căutau şi-şi chemau bărbaţii acasă, zăbovind şi ele la câte un deţ. LĂNCRĂNJAN, C. i, 263. C-am băut un deţ ş-o litră, Amu-s gata, prăpădită? LEXIC REG. 113. Un deţ de vinars. MAT. DIALECT. I, 66. - PL: (n.) deţuri şi deţe, (m.) deţi. - Din magh. deci. DEŢĂRMÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Legat, fixat la ţărm. Când mă deşteptai, rămăsei încremenit văzând o câmpie cu totul întinsă, şi podişca mea deţărmită lângă râu. GORJAN, H. II, 74/14, cf. MDA. - PL: deţărmiţi, -te. - Cf. ţ ă r m. DEŢENŢIE s. f. v. decenţă. DEŢIFRÂ vb. I v. descifra. DEŢHTOR, -OARE s. m. şi f. v. deţinător. DEŢIMÂL, -Ă adj. v. decimal. DEŢINĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. 1. Persoană care deţine (3), care are în păstrare bunuri materiale, bani, animale etc.; posesor, (livresc) detentor. Cf. resmeriţă,d. Pe încetul, tihnitul Badea liberase moşioara părintească de cotropirea şi de pretenţiile deţinătorilor. GALACHON, O. 118. Vânătorii şi deţinătorii de terenuri de capre negre s-au întrunit în congres la Sibiu. SADOVEANU, o. xx, 222, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., dex. Se atrage atenţia deţinătorilor de autovehicule... să nu se deplaseze... în cadrul zonelor afectate de intemperii. SCÂNTEIA, 1975,nr. 10346. Văzând leul în creştere, deţinătorii îndeosebi de dolari, dar şi de euro, au perseverat în schimbarea posesiilor lor. RL 2004, nr. 4 487. Deţinătorii de câini vor avea voie să-şi plimbe animalele pe domeniul public, ib. 2005, nr. 4 750. " (Prin lărgirea sensului) Autorii Mioriţei, sau ai Meşterului Manole, deţinători ai unei înţelepciuni milenare. BENIUC, M. C. 1,189. Presa va fi deţinător unic al dreptului de reclamă şi difuzare. RL 2005, nr. 4 523. + Persoană care dispune, care are la dispoziţie anumite informaţii, secrete (pentru a le folosi la nevoie). Accentul vinovăţiei nu trebuia pus pe mijlocul graţie căruia o persoană devenise deţinătorul secretelor altuia. MIHĂESCU, D. A. 181. Cu părul lui alb, părea mai curând un profesor de educaţie fizică decât temutul deţinător al atâtor secrete. BARBU, ş. N. II, 39. Dramaturgii autentici ...au curajul să priceapă că nu sunt deţinători infailibili ai adevărului. CONTEMP. 1975, nr, 1 506,4/7. ^ (Adjectival) Elementul de referinţă este valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare. RL 2005, nr. 4 721. DEŢINE -779- DEŢINE 2. Persoană care deţine (4) o funcţie, un grad. Puterea politică n-a jăcut decât să-şi schimbe deţiitorul, fără a-şi schimba direcţiunea, eminescu, o. xill, 333. Prima amintire documentară a unui deţinător de autoritate publică din Maramureş se face abia în 1299. BRĂTIANU, T. 135. Vechile dregătorii ale ţării decad, iar deţinătorii lor sunt citaţi tot mai rar ca membrii ai Sfatului domnesc. STOICESCU, s. D. 55. + Persoană care a obţinut un titlu, un premiu etc. El avea despre licenţă o idee sublimă şi socotea pe toţi colegii lui, care şi-o dădeau cum puteau, ca pe nişte superficiali deţinători ai unui titlu nul şi neavenit. CĂUNESCU, C. 0.24, cf. DL. Deţinător al unui premiu specialpentru cea mai bună interpretare a unei piese de Ciprian Porumbescu ...a cântat la violă renumita Baladă. M 1974, nr. 9,39, cf. DN3. ^ (Prin lărgirea sensului) Dinamo, deţinătoarea trofeului, eliminată din Cupa României! RL 2005, nr. 4 755. - PL: deţinători, -oare. - Şi: (învechit) deţiitor, -oare s. m. şi f. - Deţine + suf. -ător. DEŢINE vb. III. T r a n z. 1. (învechit, astăzi rar) A reţine, a opri (cu sila). Cf. costinescu, lm, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE. (Refl. pa s.) Boii şi caii să se deţină, adecă să se oprească acasă. ÎNVĂŢĂTURĂ, 66/5. 2. A aresta pentru cercetări; p. e x t. a ţine la închisoare. A fost deţinut mai mulţi ani la Zindan. GHICA, S. V, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., DN2. într-un lagăr de concentrare ...au fost deţinuţi şi supuşi la tratamente inumane 40.000 de soldaţi. CONTEMP. 1975, nr. 1 490,4/12. + A sechestra (2). Gruparea care îi deţine pe cei trei cetăţeni români. RL 2005, nr. 4 600. 3. (Complementul indică bunuri materiale, drepturi etc.) A avea în proprietate sau în stăpânire, a-i aparţine; a poseda (1), a stăpâni (1), a avea. Voi găsi loc să reproduc în întregul ei acea scrisoare, arătând că tu o deţii. CARAGIALE, O. vil, 543. Dacă persoana a treia, care deţine imobilul, nu îndeplineşte formalităţile mai jos stabilite, pentru a purga proprietatea sa, ea rămâne îndatorată. HAMANGIU, C. C. 451, cf. TDRG. Burghezia deţinând bogăţiile societăţii are în acelaşi timp monopolul ştiinţei. în PLRII, 448. Locuitorii cetăţii Panope din Focida credeau că deţin resturi din lutul cu care Prometeu a plăsmuit pe întâiul om. CĂLINESCU, I. 377. Deţinea fără niciun drept optsprezece moşii ale mănăstirii. IST. LIT. ROM. n, 430. Deţine în mod ilegal un apartament, scânteia, 1975,nr. 10 334. Filatelistulbucu-reştean deţine două timbre deosebit de valoroase. FLACĂRA, 1977, nr. 1, 18. Departamentul Securităţii Statului nu deţinea fonduri uriaşe, ci încredibil de uriaşe. RL 2005, nr. 4 726. + A cuprinde, a ocupa (4). Fâneţele şi păşunile deţineau suprafeţe întinse, butură, EG. 205. + A avea asupra sa. Pasager... care afirmase că deţine o bombă în bagajul de mână. adevărul, 2005, nr. 4 801. ^ (Prin lărgirea sensului; complementul indică însuşiri, bunuri morale, valori spirituale, caracteristici etc.) Forţa brutală, ce o deţii prin laşitatea acelora cari rabdă ofensa şi provocarea ta. CARAGIALE, O. vii, 256. Ne pomenim că un prieten sau o femeie deţin, furate sau primite cadou, iluzii pe care ne credeam stăpâni. PREDA, R. 36. în piesa lui Illyes împăratul [Valentinian]... deţine farmecul personal al omului de lume. T ianuarie 1969,108. Arta deţine tocmai puterea rară de a crea în noi anumite facultăţi. CONTEMP. 1971, nr. 1 303, 7/2. Elevul... nu deţine un prea bogat depozit de amintiri V. ROM. august 1975, 47. în ciuda atuurilor pe care le deţiner Iolanda Balaş are însă toate motivele să-şi simtă poziţia ameninţată. RL 2005, nr. 4 611. + A dispune de..., a avea la dispoziţie (pentru a folosi la nevoie); a fi în posesia... Cel mai obscur ucenic e astăzi de un folos, dacă deţine o minusculă parte măcar de adevăr. C. PETRESCU, î. n, 267. Se găsesc şi filozofi care să demonstreze că adevărul îl deţineau zeii urii ...şi că blândeţea e un element factice. SADOVEANU, O. XX, 256. Eram apoi eu: teama de mine, de strigătul meu ameninţător, de pedeapsa pe care eram în drept să le-o aplic, în virtutea tainei pe care o deţineam. PREDA, I. 286. Primele ştiri despre folclorul copiilor la români le deţinem din sec. alXVIII-lea. IST. UT. ROM. 1,180. Primele informaţii le deţinem tocmai de la un logograf din Milet. H. DAICOVICIU, D. 12. Relatări interesante despre medicina populară ... deţinem de la italianul Marco Bandinus. G. barbu, a. v. 43. întrucât deţinem unele informaţii noi, revenim, acum, asupra acestei chestiuni prin luarea în discuţie a variantelor topice ale compusului şi a semnificaţiei acestuia. LL1973, nr. 4,693. Din ştirile ce le deţinem, de data aceasta nu s-a mai cântat Gornistul. M 1974, nr. 7, 9. Refuzăm ... postura ştiutorului care deţine reţete de viaţă. PLEŞU, M. M. 9, Toate s-au regăsit însă alături de noi, înfiorate şi tremurând încă de parcă arfi deţinut ceva incomunicabil CĂRTĂRESCU, n. 233. 4. (Complementul indică funcţii, grade) A ocupa într-o ierarhie. Pe când zăboveau acolo mai multă vreme, atunci Tuhutum, tatăl lui Horea, fiindcă începuse să audă de la băştinaşi despre bunătatea pământului de dincolo de pădure, unde deţinea domnia un oarecare blac, pe nume Gelou a început să jinduiască la aceasta. MAIOR, s. II, 27. Locul pe care îl deţin în prezent însă... îmi impune - poate o singură dată - anume clarificare. SADOVEANU, O. XX, 235. Cum, eu nu mai am voie, pentru că deţin un portofoliu, săfiu stăpân pe viaţa mea? arghezi, S. XI, 58. Funcţia de rector nu o deţine decât până în 1669. IST. lit. rom. i, 474. Cei şase boieri fără dregătorii, care deţin primele locuri în sfat sunt precedaţi de titlul de jupan. STOICESCU, S. D. 27. Doctorul Atanasie loannides a fost în slujba politiei din 1804 într-un post pe care l-a deţinut vreme de şase ani G. barbu, a. v. 206. A deţinut ...funcţia de ministru plenipotenţiar. MAGAZIN. IST. 1970, nr. 7, 92. Funcţia pe care o deţine în conformitate cu rezultatele alegerilor generale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 335. ^ (Prin lărgirea sensului) Substantivul în genitiv deţine rar primul loc dintr-un GN. coteanu, S. F. ii, 66. Schonberg se întoarce la muzica de cameră, în care desenul deţine primatul faţă de culoare. M 1974, nr. 12,13. Poezia lui Ion Barbu deţine un loc paradoxal în viaţa poetului V. ROM. iunie 1975, 49. Ce loc deţine, în acest ecuator de Unii şi de culori ceramica românească? FLACĂRA, 1976, nr. 26, 19. îmbrăcăminte de tipul sumanelor ...se întâlneşte şi în compoziţia altor costume populare româneşti: în Banat, Transilvania, Oltenia şi Muntenia, dar nu deţine decât un rol secundar în costumul popular regional pavel, s. e. 113. + (Complementul indică demnităţi, titluri) A primi şi a păstra; a dobândi. Dămescu fusese adevăratul patron, cu toate că nu deţinea decât titlul de director. T. POPOVICI, S. 321, cf. M. D. ENC. Actualmente deţine titlul ştiinţific de doctor docent, flacăra, 1976, nr. 26, 14. - Prez. ind.: deţin. - Şi: deţinea vb. II. tdrg, scriban, d. - Din fr. détenir. Cf. ţ i n e. 5833 DEŢINEA -780- DEŢINERE DEŢINEÂ vb. n v. deţine. DEŢINERE s. f. Acţiunea deadeţineşi rezultatul ei. 1. Reţinere (cu sila). Cf. d e ţ i n e (1). Fotografii, scrisori, necontestabila deţinere la casa de nebuni a autorului acelei calomnii ne-a dispensat de la orice urmare a cărei necuviinţă ar fi purtat-o nebunul, ci cel ce s-ar fi pus cu nebunul, eminescu, O. xn, 219. 2. (Rar) Detenţie (2). Cf. alexi, w., dl, dm, dex. + Arestare preventivă. Vezi asupra atribuţiilor vel-spă-tarului în ce priveşte deţinerea infractorilor trimişi de ispravnici în judecata departamentului criminalicesc. prav. cond. (1780), 195. Consultantulfrancez către Divan, despre deţinerea ilegală a lui G. Masso, supus francez, pentru complicitate la falsificare de monedă turcească (a. 1829) [Titlu], doc. ec. 432, cf. der. 3. Păstrare (1), posesiune (1), stăpânire (1). Cf. resmeriţă, d., dl, dm, der, dn2. S-a interzis... deţinerea de arme. MAGAZIN ist. 1971, nr. 1,79. Este judecat pentru introducerea şi deţinerea ilegală a unei arme de vânătoare, rl 2005, nr. 4 524. + Faptul de a avea la dispoziţie, de a dispune de... Cunoaşte valoarea informaţiilor ... şi a posibilităţilor pe care le lasă deţinerea de secrete personale despre unii oameni. BARBU, I. I, 317. Făcând parte din categoria stupefiantelor, producerea, deţinerea şi folosirea opium-ului sunt riguros reglementate la noi prin lege. BUTURĂ, EB. I, 142. Ridicarea pragului maxim de deţinere de la 0,1% la 1% din capitalul social. RL 2005, nr. 4 694. Tranzacţiile imobiliare au fost impozitate pentru prima dată anul trecut, începând cu luna iunie, diferenţiat în funcţie de perioada de deţinere a imobilului, ib. 2006, nr. 4 921. F i g. Nu e vorba deci de o simplă tehnică, ci de o „ competenţă ” care merge până la deţinerea capacităţii de răsturnare a materiei, de depăşire a precarităţii ei. LIICEANU, J. 148. - PI.: deţineri. - V. deţine. 5840