DICŢIONARUL LIMBII ROMÂNE Copyright © Editura Academiei Române, 2006. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5 050711, Bucureşti, România Tel. 4021 - 318 81 D1 DA4 D s. m. invar. A şasea literă a alfabetului limbii române şi sunetul corespunzător (consoană oclusivă dentală sonoră). Sonora corespunzătoare lui t, adică d. IST. L. ROM. I, 25, cf. MDA. DA1 adv. (în opoziţie cu „nu”, uneori, popular, cu „ba”) 1. Exprimă o afirmaţie, un consimţământ legate de o acţiune, de o stare sau de o însuşire; desigur, fireşte, într-adevăr. Cf. anon. car., HELIADE, o. n, 344, VALIAN, v. Da, totul spânzură de voi. negulici, E. I, IV/16, cf. LM. Da, în lumea fericită a artei timpul nu mai are putere. MAIORESCU, CRITICE, 94. Da, câştigul fară muncă, iată singura pornire. EMINESCU, O. I, 151, cf. RESMERIŢĂ, D„ ŞĂINEANU, D. U., CADE. Da, de citit citesc cu oarecare uşurinţă ARGHEZI, S. XI, 83. Da ... Va veni şi ziua-n care vom obosi. MINULESCU, VERS. 11, cf. SCRIBAN, D. Da, negrii din dumbrava africană ce dragi îmi sunt ei. BLAGA, POEZII, 414. Da, peste mine Timpul trece. BENIUC, v. 22, cf. MIHĂILĂ, î. 215, GRAM. ROM.21,301, 308, M. D. ENC. Da, avem o flotă foarte modernă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348. Da, ai dreptate. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 5/9. Da, măriţi producţiile prin creşterea suprafeţelor, flacăra, 1975, nr. 43, 2, cf. DEX, ţiplea, p. p. ❖ Loc. adv. Aşa da, exprimă aprobarea, acordul în legătură cu modul de desfăşurare a unei acţiuni. Aşa da! Mai stăm de vorbă. DA I, 284. ❖ E x p r. A zice (sau a spune, a rosti etc.) da = a face o afirmaţie; p. e x t. a aproba, a confirma. Unii ziceau da, alţii ba. CONTEMPORANUL, I, 111. Nu le spuse nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. Budulea a răspuns că da. slavici, o. I, 85. Domiţian se mulţumea să zică da. BA3SARABESCU, V. 18, cf. CADE. Mişu nu spuse nici da, nici ba. REBREANU, R. I, 64. Pisko zise da de zece ori. ARGHEZI, S. XI, 122. Dragă-mi este dragostea care zice: nu şi da. BLAGA, POEZII, 294. Da, mi-a răspuns, trebuie să-i iubeşti. flacăra, 1975, nr. 44, 6, cf. DEX. ❖ (Accentuează cuvinte sau construcţii pe care le afirmă) Zadarnica nădejde de a afla aci fericirea ... da! ...fericirea. MARCO viei, C. 16/6. In artă da, spiritualizarea până la extrem e nobilă şi rodnică. LOVINESCU, C. IV, 27. O femeie, da, o femeie cunoscută ca făcând parte din bandele de hoţi care terorizează capitala ... l-a atacat. ARGHEZI, S. XI, 34. Şi altul are cap, da, Dar, ca al meu ba-ba-ba! ZANNE, P. n, 40. Era cumva victima ... vreunei sminteli stranii? Eu unul am crezut că da şi mă îndoiesc ca o altă tălmăcire să fi părut mai firească. M. I. CARAGIALE, C. 49. Vroia să ştie dacă venisem la el cu un scop. Dacă da, era bine să intru direct în subiect. PREDA, DELIR. 80. ♦ (Substantivat, n.) Afirmaţie, consimţământ. N-apucă să zică fatalul său da. HELIADE, O. I, 129. Spune un da. SION, POEZII, 164/1. Zi un da şi voi rămânea mulţumit. COSTINESCU. Zi o dată un da hotărât. CARAGIALE, O. vii, 267. 2. (De obicei în dialog, adesea cu valoare de propoziţie neanalizabilă) Exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare. Tu eşti Mircea? — Da-mpărate\ EMINESCU, O. I, 146. Ştii să mânuieşti sabia? - Dai zise el. id. P. L. 94. Ai înţeles ce ţi-am spus? - Da, mămucă. CREANGĂ, A. 6. Aşa a spus? - Da. SADOVEANU, O. IX, 173. Şi să vin şi eu cu tine, nu? - Da! - mărturisi Felix. CĂLINESCU, E. O. I, 222, cf. GRAM. ROM 2 II, 46, 65, M D. ENC., dex. ❖Loc. a d V . Ba da, exprimă un răspuns afirmativ la o întrebare (în formă) negativă. Cf. I. GOLESCU, C. Dumneavoastră nu ştiţi că biroul se deschide la şapte? - Ba da. CARAGIALE, O. II, 34. Nu te-am primit şi nu te-am ospătat supt acoperişul casei mele? - Ba da. SADOVEANU, O. xni, 201, Da’ domnu inginer a nostru nu pofteşte la masă? ... — Ba da, mătuşă Anghelină. id. ib. xvn, 374. Nu cred că locul din fabrică e pentru dumneata ... — Ba da, răspunse el pe româneşte. ARGHEZI, S. XI, 82. Nu eşti dumneata domnu * Dobre? - Ba da. barbu, ş. n. 65, cf. gram. rom.2 îi, 47. (Cu schimbarea construcţiei) Zise unul dintre ei către celălalt: Nici mai ba! - Ba cam da!... îi şopti fărtate-său. SBIERA, P. 269. ❖ (Repetat, întăreşte răspunsul afirmativ) Iară zmeul zice: Te jur pe marele proroc ca să te ţii de cuvânt; — Da, da, zice neguţetorul. GORJAN, H. I, 28/1. Da, da! Tocmai. Ian să vedem ce mai zice şi d-lui. CONTEMPORANUL, I, 68. Da, da! asta-i expresia! zise Francesco inspirat. EMINESCU, P. L. 85. Da, da ... e în cabinet! Poftiţi, intraţi. BRĂESCU, O. A. I, 10. Da, da, răspunse afectat inginerul. ARGHEZI, s. XI, 121. <> (Uneori cu repetarea propoziţiei sau a unei părţi din propoziţie) Da! Ţi-o voi da, cum nu! CONTEMPORANUL, I, 688. îi auzi, Hoancă, omule? -Da, Georgiană, îi aud. CAMILAR, N. n, 303. - Din bg. m DA2conj. v. dar1. DA3 prep. v. de1 DA4 vb. I. (Pornind de la valoarea semantică proprie fiecărui subsens, formează numeroase locuţiuni verbale şi expresii) I. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.) (Despre oameni; complementul indică, de obicei, obiecte, bunuri) A întinde sau a aduce, a pune în aproprierea, la îndemâna ori în mâna, braţele, gura etc. cuiva, a încredinţa, a înmâna, a preda (1), a remite (2), (învechit) a încrede, a paradosi (2), a tinde (15); p. r e s t r. a oferi (1), a servi de mâncat sau (şi) de băut Deaderă în loc de mâfnjcare mea fiare şi în seatea mea adăpară-me cu oţet. PSALT. HUR.2 145. Toate cătră tire aşteaptă, se dai mâncare loru în bură vreame. PSALT. SCH. 216/9. Dă-mi apă să beau. CORESI, EV. 151. Cine te va ucide în bucă, dă şi alaltă. id., ap. GCR1,19/32. Deade mie den lemn şi mâ[n]cai. PALIA (1581), 21/17. Luând pâine în svintele Sale şi preacurate şi fară prihană mâni, deaca mulţămi şi blagoslovi, deaca svinţi şi frânsă, dete svinţilor Săi ucenici şi apostoli, dosoftei, l. 78. Dediu paharul în mâna lui Farao. BIBLIA (1688), 30V50. L-au pus pe un cal îndărăpt, cu faţa spre coada calului şi didese coada în mâini, de ţinea în loc de frâu. NECULCE, L. 91, cf. ANON. CAR. Nu după multă vreme, veni la mine Naghiseghi şi-mi dede o protestaţie. ŞINCAI, HR. m, 201/17. Dă de mâncat gândacilor. ECONOMIA, 220/5. Iacă să ştiţi că de-acu bucate Nu voi da. budai-deleanu, ţ. 201. Să dăm băutură celor însetaţi. GRECEANU, Í. 12/18. Au înţeles a cui iaste punga, o dusă şi o deateră aceluia, ţichindeal, A. M. 15/1. Dimineaţa îmi dă maică-mea de mâncare meare, peare şi struguri. FTJLEA, B. 28/5. Beutură ...să dea întâi la nun Să vază câtu-i de bun. TOMICI, î. 89/1. Dă un scaun domnului, abeţedar, 302/20. Să li să deie să beie. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 16/13. Dând cartea în mânile împăratului. GORJAN, H. I, 53/14. Inchipuieşte-ţi... că-i dase supa fierbinte. NEGRUZZ3, S. I, 62. Dacă [copilul] este nărăvit a plânge pentru vreun lucru ce a cerut, muma ... să nu i-l dea. PENESCU, M. 7/4. Junele se apropie şi-i dete scrisoarea. FILIMON, O. l, 100. îmi încredinţă părechea de metanii, şi mă rugă ca să o dau ... lui Ab-dalah. ALECSANDRI, O. p. 280. Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I, 147. El îi dete o hârtie mâzgălită în Unii strâmbe, id. P. L. 96. îi dă paloşul să-l sărute. CREANGĂ, P. 207. Domnul din coridor dă discret biletul său. CARAGIALE, O. I, 201. Ia dă-mi toporul cela. SLAVICI, O. I, 66. Să-mi dea orzul fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 15. I-am dat fragi. COŞBUC, B. 9, cf. TDRG. Mi-a dat pălăria şi bastonul. IBRĂILEANU, A. 60. Sora pastorului, fată bătrână şi mioapă, mi-a cerut exact suma pe care o puteam da. M ELIADE, O. I, 10. Dă-mi degetele-ţi inelate să le sărut ca şi-altădată, MINULESCU, VERS. 65. Dă domnului magaziner biletul ăsta. ARGHEZI, S, XI, 116. Sătenii refuză să-şi izoleze păsările, ... fiindcă n-au ce să le dea să mănânce. ADEVĂRUL 2006, nr. 4 825. Şi-mi adă năsip în poală, Să dau la badea, să moară. JARNÍK -BÂRSEANU, D. 107. O masă aşezată gata, numai să dea bucatele. STĂNCESCU, B. 75. îi dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 50. Dă-mi fusul de jos. id. ib. 336. Carne de pe ea tăia Şi în gură că îi da. ALEXICI, L. P. 33. Eu nemică nu ţi-am dat: Fără pită şi cu sare. BÎRLEA, C. P. 74. Eu de cină nu ţi-oi da, Că de-asară, din scăpătat Tu casa nu o-ai cotat. FOLC. TRANSILV. I, 192. Am o vacă pricană, la tot satul dă hrană (Moara). SBIERA, P. 320. ❖Loc. vb.Ada (cuiva) gura sau (o) gură (ori guriţa sau buzele) sau a(-şi) da o sărutare (sau sărutări) == a (se) săruta (2).Cf. I. GOLESCU, C. Un flăcău şi-o fată mare, De tot snopul îşi dau gingaş o furişă sărutare. ALECSANDRI, 5 2 DA4 POEZII, 67. Ea... la copii dă sărutări, id. ib. 572. Ne-om da sărutări pe cale. EMINESCU, O. I, 55. Aş vrea să nu mai stai Pe gânduri totdeuna, Să râzi mai bine şi să-mi dai O gură, numai una. id. ib. 174. Spui vorbe dulci şi dai guriţă Unui pisoi. VLAHUŢĂ, s. A. I, 67. Femeia îi dădu gura cu ochii închişi. REBREANU, I. 105. Iubite, dă-mi gura. VOICULESCU, POEZII, n, 336. Ori me lasă-n calea mea, Ori dă-mi dulce guriţa, jarnîk- bârseanu, d. 45. Cereai... să-ţi dau păharul cu miere Şi io-ţi dam buzele mele. id. ib. 258. Dragul meu cel iubit, Pe care l-am părăsit... Părăsit şi nu prea tare, Că-i dau câte-o sărutare, id. ib. 402. Eu cumpăr mândrei mărgele, Ea-mi dă gura pentru ele! RETEGANUL, TR. 63. Lelişoară de pe plai Spune-mi gura cui o dai? şez. I, 270. De când s-o dus dumnealui, N-am dat gură nimărui. ib. ni, 159. L-aş da [dorul] cui îmi dă gură. HODOŞ, P. P. 35. Că-s tinără frumuşea, Şi-ţi dau gura cât îi vrea. LUC. II, 216. Zice badea să-i dau gură. FOLC. TRANSILV. I, 491. De dorul bădiţului N-am dat gură nimănui. FOLC. MOLD. I, 73. A da ţâţă v. ţâţă (II). A-i da (cuiva) să sugă v. s u g e (1). E x p r. A-i da (sau a i se da cuiva) papucii v. p a p u c 1 (I). A nu da hăţurile din mână v. mână1 (I 1). ♦ (Complementul indică mese, petreceri) A organiza, a pregăti şi a oferi (în cinstea cuiva sau a ceva). Deputaţii şi evgenistii dau astăzi un bal. AR (1829), 18Vl0. Dă un ospăţ mare La toţi soţii. HELIADE, O. I, 351. Ne găteam să dăm un bal bunului nostru guvernator. NEGRUZZI, S. I, 64. Mâne dau masă mare boierilor, id. ib. 147. Să poată ... reprezenta ţeara cu demnitate ... să dea prânzuri, să dea baluri, să se arate ... şi la espoziţii. GHICA, C. E. II, 346. Mesele şi seratele ce dădea fanariotul apropiau în splendoare ...pe ale lui Caragea. FILIMON, O. I, 114. îi plăcea să dea ceaiuri, mese, recepţii strălucite. EFTIMIU, N. 133. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II, 191. Acum să dăm o petrecere, la care ...să chemăm şi pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. în scopul acesta el a dat ... o masă. MOROIANU, S. 123, cf. DU DM, DEX. Tăiaţi junei cu carne grasă Să daţi ostaşilor masă. TEODORESCU, P. P. 172. (R e f 1. pas.) Balurile ...se dau de două ori pe săptămână. ALECSANDRI, o. p. 252. S-a dat ... „ Un mare bal filantropicCARAGIALE, O. I, 209. Pe iarnă câteva petreceri se dădură în casa coconului Costache. MILLE, V. P. 144. într-o săptămână, Ana cunoscu tot oraşul. Se deteră câteva serate anume pentru dânsa. BASSARABESCU, S. N. 155. Seratele ... se dădeau la Filatură, preda, I. 19. ^ (Cu dativul etic) îi dete un ospăţ de să se ducă pomina. ISPIRESCU, U. 32. (R e f 1. p a s.) A doua zi ... li se mai dă un mic ospăţ. GHICA, C. E. n, 430. ♦ (Familiar; complementul indică băuturi, alimente etc.) A oferi cuiva (plătind, de obicei, consumaţia la un local) pentru a sărbători ceva; a face o trataţie; a face cinste. Ţi-ai făcut casă nouă şi nu dai şi tu un pahar de vin? PREDA, D. 66. Sunt bun de cinste ... Dau o bere. BARBU, ş. N. 37. ♦ A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg; p. ext. a distribui; a repartiza (1). împarţ sau dau. mardarie, l. 223/16. Dând două, trei cărţi [de joc]. NEGRUZZI, S. I, 85. Care este mirele ... Să-şi ia postavurile. Cât Bogdan îl auzea... Apoi le desfăşura, Şi le da pe la nuntaşi. ALECSANDRI, P. p. 176. Taie pâinea-n două Şi ne dă şi nouă. TEODORESCU, P. P. 190. ^ (Glumeţ) Ori mori, neică, ori te scoală, Ori dă-mi şi mie din boală. HODOŞ, P. P. 76. E x p r. (T r a n z . şi r e f 1.; învechit şi popular) A (se) da (ceva) în două = a (se) împărţi (în mod egal). S-au găsit 45 odgoane... şi dându-se în două, s-au venit 22 pol odgoane pe partea de jos (a. 1766). URICARIUL, XIX, 36. Eşti mama lui Iorgovan, Mândrul nostru căpitan. Să ne fii mamă şi nouă, Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulţi ani. TEODORESCU, P. P. 559. (R e f 1. pas.) Prin poronca căpitanului s-au dat mâncare şi băutură acelor mântuiţi. DRÂGHICI, R. 23/17. Ştiu că s-a împărţit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? camilar, N. I, 161. ♦ (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredinţa cuiva îndeplinirea unei activităţi; a încredinţa cuiva ceva spre păstrare, întreţinere sau prelucrare. Eu, jupânul Hârjil Lucaciu ... dedu de le tipării [Evan- gheliile] în lauda Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt. CORESI, EV. 1. Dedu lui şi ucenicilor lui de să tipărească această carte. id. ib. 6. De va da neştine vreun dobitoc la vreun păstor boieresc să i-l pască, fără ştirea stăpănu-său, iară păstoriul va piiarde acel dobitoc... acesta să fie slobod. PRAV. 24. Când vor avea neşte soţii bani împreună şi-i vor da la unul de să li-i ţie. ib. 147. Să păziţi vistea-riul ce vă s-au dat pre mână. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 9r/26. Pomeneşte, Doamne, pre bunii credincioş ai noştri împăraţ, carii dedeş să-mpărăţască pre pământ, id. L. 139. Pământul cu bună roadă, să-i fie dat să-l lucreze (a. 1760). GCR n, 71/10. Planurile ... le-am dat spre cercare unor bărbaţi carii ştiu lipsele graniţii, fund. 4/6. Cumpăra toată lâna din sat, o da la femei de o torcea. GHICA, C. E. I, 263. De-atunci îi dedese [inelul] de-l suflase cu aur. id., ap. tdrg. îi porunci să dea careta la neamţ s-o dreagă. FILIMON, O. I, 234.1-a dat o misiune pe vară, să plece în Elveţia pentru a studia organizarea şcolilor rurale. VLAHUŢĂ, O. A. m, 59.1-a dat lui Pala Sarcina să faptuiască ce-ntâi mie mi-a propus. DAVILA, v. v. 148. Dau să-mi facă un surtuc. TDRG. Astea ies dintr-o singură concesiune, pe care o daţi să fie executată de alţii. ARGHEZ3, s. XI, 50. (Refl. pas.) Lucrători din mahalale, cărora li se dădea lucrul pe acasă. IORGA, C. I. III, 133. Asachi se impusese prin aptitudinile sale, aşa că, atunci când fu vorba de a se organiza seminarul de la Socola, lui i se dădu această însărcinare. densusianu, L. 137. ^ E x p r. A da (ceva) pe (sau în, învechit la) mâna (cuiva) = a încredinţa ceva (spre păstrare); a lăsa ceva la dispoziţia, la bunul plac, în voia cuiva. Eu, Şerban diiac, meşterul mare a tiparelor şi cu Marien diiac dându în mâna noastră ceaste cărţi (a. 1582). GCR I, 38/6. Dat-am scris ore mea la mâna ju-pfâjnului Gligorie (a. 1680). IORGA, S. D. xn, 3. Dă-mi mie puterea în mână şi ... ţi-oi îndoi producţiunea ţării. GHICA, C. E. I, 126. Boierii noştri ...se ţiu numai de zavistii (intrigi) ... crezând că cei noi, ce vor veni, îi vor pune în trebi mai mari sau le vor da ţara pe mână. FILIMON, o. 1,193. A-i da (cuiva) de lucru (sau de furcă) = a pricinui cuiva bătaie de cap; a pune pe cineva în încurcătură. Hai la treabă, cumătriţă, că lupul ţi-a dat de lucru! CREANGĂ, P. 29. Veştile astea ... dădeau grozav de lucru gurii lumii. BACALBAŞA, s. A. 195. O să ne dea încă de lucru până le vom vedea uscate. AGÎRBICEANU, S. 534. Nu uita cât ne va da de furcă duşmanul. BENIUC, M. C. I, 460. N-am să-ţi mai dau de lucru cu mine. vine A, L. n, 157, cf. DL. 2. A pune la dispoziţia cuiva ceva spre folosinţă sau pe cineva pentru ajutor; a face ca cineva să aibă, să beneficieze de ..., a acorda, a atribui. Şi deade pământul lor parte, partea lu Israil, oamenrilor săi. PSALT. HUR.2 200. Partea celuia ce samănă pre locul altuia ... sânt a lui 9 snopi, şi a celuia ce au dat pământul un snop. PRAV. 7. Şi-i deade cheltuiale şi-l trimisă cu corabie. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 156719. într-alte dzile n-au vrut frate-său să-i dea plugul. NECULCE, L. 11. Când se face de preoţi sfinţirea apei prin case, învăţătoriul va fi detoriu ... a le da prunci spre ajutoriu. INSTRUCŢIE, 6/18. Mă lăsară fi şi pe mine a şedea în casa dumneavoastră, dându-mi toate cele spre hrană. GORJAN, H. I, 101/31. Le dete un loc ca să se hrănească. F. AARON, i. L. 16/26. Cazimir ... a dat lui Ştefan o însămnătoare parte de armie. IST. M. 45/18. Pământul... Cele de folos dă lumei. CONACHI, P. 264. Toţi vecinii săi îi dau soldaţi. PÂCLEANU, I. n, 117/2. Trebuie acum să daţi... mijloace pentru întreţinerea acestor şcoli. MAIORESCU, D. I, 375. Francesco îi dădu barca lui. EMINESCU, P. L. 97. îi dară o cămară şi o lăsară singură. ISPIRESCU, L. 19. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit id. U. 13 . Petrolul îl dădeau fetele, iar lemnele ...le aduceau feciorii. AGÎRBICEANU, s. 20.1-a lăiat, i-a ghilit şi le-a dat primeneli. VOICULESCU, P. n, 320. Ne-am îngrijit de plecarea Cuvioşiei Sale şi-i dăm slujitori care să-l petreacă până la. Dunăre. SADOVEANU, O. X, 178. Serviciile meteorologice ne dau prognoze precise. BĂCESCU, PĂS. 391. Lor sălaş le-ai dat BIBICESCU, p. p. 241. (Refl. pas.) Ceaialaltă parte s-au dat, 5 3 frăţini-său, lui Filip. ANTIM, O. 318. Ni s-a dat un salon cu vedere pe piaţă. GHICA, C. E. n, 352. Chilia ce i se dedese era cu fereastra-nspre grădină. EMINESCU, P. L. 100. ❖ (Prin analogie) Unii dădeau prestigiul numelui, ceilalţi puterea aurului, eftimiu, N. 96. Familia aceasta ...a mai dat neamului şi un primar bun gospodar. moroianu, s. 45. ❖ (Complementul indică funcţii, ranguri, demnităţi sau însemnele acestora, ori drepturi, dovezi etc.) Da-i-va giudeţul puteare să să hrănească cu venitul ce va fi dentru acele bucate. prav. 180. Mergând la Ţarigrad ..., temându-să să nu-i smintească domnia ce-i didese. NECULCE, L. 51. Cu o zi mai înainte de moarte ... testamentu de moştenire îi didease. CANTEMIR, HR. 196. Impărăţi în locul lui în Antiohia şi deade preofiia lui Ioana-than. ANTIM, O. 314. Deaca nu iaste cavaleariu ... să dă tituluş care se cuvine ordinului lui. EUSTATIEVICI, I. 110/7. I se deade episcopului de la Ţarigrad cinstea aceaia. MAIOR, I. B. 181/7. Poate protopopul acesta să-i dea parohie şi fâră ştirea vlădichei. id. ib. 322/26. Carte de ertare din bir ce să dau la negustori. PONTURI, 5/12. Nici... monarhul cel ce dă vredniciile nu este nobil de nu va fi virtuos. MUMULEANU, C. 10/1. Adevăraţii creştini da drepturi egale femeilor. HELîADE, O. n, 49. Dau carte de slobozenie. I. GOLESCU, C. Dideseră supuşilor lor pravile drepte. MARCOVICI, C. 132/2. [Cuza-Vodă] legi mari la români dedea. SION, F. 14. Iţi dau timpul necesar ca să te gândeşti. ALECSANDRI, o. P. 174. Dă-mi un bilet să mă aleagă. MAIORESCU, d. v, 119. D[omnu]l Vedetot s-a abătut de la scopul revistei ce-i dăduse ospitalitate. CONTEMPORANUL, I, 406. Voieşte să dea femeilor aceleaşi mijloace de dezvoltare ca şi bărbaţilor, ib. IV, 832. Li dăduseră întinse drepturi de negoţ. IORGA, C. I. I, 198. Petru Şchiopu dădea o carte de trecere şi aşezare supuşilor englezi, id. ib. III, 111. Prefer postul de secretară ... dacă o vrea să mi-l dea. CAMIL PETRESCU, t. i, 502. Pentru recolta asta ne-au dat Steaua de Aur şi ne-au făcut eroi. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 14. Dau-ţi carte de la mine Că nu m-oi lăsa de tine! JARNÎK -BÂRSEANU, D. 380. Mă-nchin la-naltul împărat Cu slujba care mi-a dat. TEODORESCU, P. P. 107. (Ref 1. pas .) La ţărmuru mării să pot da părţi de pământ mici ...la cetăţenii din obştele de aproape. FUND. 10/5. S-au luat toiagul de la dânsul şi s-au dat la altul mai vrednic. OBLĂDUIREA, X/3. La Blaj nici nu se dă titlul de doctor în filosofie. MAIORESCU, D. I, 407. ❖(Prin analogie) Fiinţa funcţionarilor civili şi militari, toţi inmundiraţi, da acestei privelişti o pompă solemnă. NEGRUZZI, s. I, 36. O frunte naltă, ... ochii..., îi da arătarea unui înţelept din vechime. EMINESCU, P. L. 40. ❖ (Complementul indică idei, lămuriri, ajutoare, permisiuni, recompense etc.) Pomeneaşte cuvâ[n]tul Tău şerbului Tău de ce me-ai nedejde dat. PSALT, HUR2 189. Dă noao agiutoriu de grije. PSALT. SCH. 115/5. Sfeat dau ca miluit de la Domnul credincios să fiu. CORESI, L. 303/19. Vladul-Vodă ... dideasă ajutoriu turcilor. URECHE, L. 97. Nu-i vor fi dat agiutoriu la vreamea răpitului. PRAV. 181. Cela ce va sili fată sau vreo muiare ...să afuriseaşte şi i să dă canon. ib. 200. Dă-mi voie să grăiesc înaintea Ta. DOSOFTEI, ap. GCRI, 254/15. Iar duşmani nu-i mai da răzbun niceodată. NECULCE, L. 135. De nime neîntrebat tuturor dă sfat. CANTEMIR, 11. I, 45. Să ne lumineze mintea şi să ne dea ajutor. ANTIM, O. 194. Aicea dau sfat cumpărătorilor. MOLNAR, E. S. 98/2. Românii cei dincoace de Dunăre ... au dat ajutoriu românilor acelora de preste Dunăre. MAIOR, I. B. 45/5. Mulţimea pe el grămădită Nu-i dă răgaz nice într-o clipită. BUDAI-DELEANU, Ţ. 252. Să-i deie răsplată cuvinită, ... Pentru-atâte morţi ş-atâta ocară. id. ib. 422. Omul carele au avut o dată vărsat, mai mult în toată viaţa lui nu se bubează... tocma de i se va şi da prilegiu spre contagiu. FRĂŢILĂ, S. î. 13/13. Pururea la cel beteag de vărsat ... să dea ajutoriu. id. ib. 31/15. Era ... o obicinuinţă veche la romani d-a da ajutor oricui va cere. Căpăţineanu, M. R. 64/23. Puteai a-i da bune povăţuiri. DRĂGfflCl, R. 44/22. Dă-mi voie să-ţi zic şi eu două cuvinte. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 423. La cea întâi bătaie ce a urmat, polonii nu dădură nici un pardon prizonierilor moldoveni. ASACHl, S. L. II, 94. Să nu dea voie moaşa să mănânce acea femeie înaintea facerii bucate multe. MEŞT. MOŞ. 31/7. A venit la curtea Moldovei şi Urban Boti-ani, trimisul lui Ludovic ..., rugând pe Ştefan ca să-i deie ajutor. IST. m. 143/21. Această ochire ne va da înţelegerea revoluţiilor ei. BĂLCESCU, M. V. 6. A dat la câţiva pardon, opt însă au fost executaţi. bariţiu, P. A. n, 259. Trebuie să dăm mai întâi o lămurire despre acest rege. NEGRUZZI, s. I, 177. Pentru ce-mi dai aste sfatuiri? id. ib. ms 476. A lor umbră aievea-mi vine, îmi dă povaţa ce se cuvine. BOLLIAC, O. 157. Dă povăţuire Acelor cari umblă pe cale de pieire. ALEXANDRESCU, p. 83. Şi un an vine, trece, ş-alt an îl moşteneşte, Şi ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia. id. O. l, 85. Şi de dânşii [judecători ce pradă] dacă-i scrii Nu-ţi dau voie-a tipări. SION, POEZII, 9/3. [îjn treacăt îi dă povăţuiele. ALECSANDRI, POEZII, 287. Aceste exemple ar fi de ajuns pentru a da o idee despre personificările poetice. MAIORESCU, CR. I, 26. Nu va avea timp să se gândească la pedeapsa ce să-i dea. GANE, N. I, 23. Părinţii pusnici ... mi-au dat canon să mănânc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. Machiavelli... dedea ... poveţe asupra artei de a guverna. CARAGIALE, O. IV, 47. Mi-a dat voie să plec. SLAVICI, O. I, 83. Tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie. ISPIRESCU, L. 3. Cotoşmanul nu-i dedu răspas să se mai gândească, id. ib. 291. Foamea nu-i da răzbun, contemporanul, v, 389. Eu ţi-am dat coroana ţării, să te fac stăpân pe-o lume, Şi-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai? COŞBUC, P. I, 121. Uşor se găseşte cineva care să-ţi dea lămuriri. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 234. Avocatul nu-i dădu răgaz să continue. REBREANU, R. I, 35. Ti tu îi dădu ceva lămuriri, id. ib. n, 291. Au simţit nevoia ... să dea lămuriri. NEGULESCU, G. 77. Da sfaturi şi consultaţii în chestii de salvare, BART, E. 325. După atâta cernere de ape, credeam că, în sfârşit, ploile ne vor da puţin răgaz. SADOVEANU, O. VI, 556. Faptul că era amintit ... dădea loc îndoitei ipoteze că avem a face ori cu un voievod român, ori de un stăpânitor. BRĂTIANU, T. 180. De câte ori te doare ceva, ea dă un sfat. ARGHEZI, S. X, 139. Să-mi daţi voie să vă ofer o ţigare de Cuba. id. ib. XI, 33. Este necesar să dăm câteva lămuriri. DANIELOPOLU, f. N. I, 33. Nici nu mi-a dat răgaz să-mbuc ceva. VORNIC, P. 100. Asta e răsplata pe care i-o dai? PREDA, I. 70. Disperat, a năvălit peste mine spre a-i da un sfat. CONTEMP. 1969, nr. 1 183, 2/7. Studierea întregului câmp de denumiri pentru o anumită noţiune dă posibilitatea să se întrevadă cauzele schimbărilor. Z. MIHAIL, T. P. 35. M-a făcut maica fecior Să dau taichii ajutor. TEODORESCU, P. P. 292. Mai dă-mi, voinice, răgaz Până joi după Ispas, Să-mi las lucru rânduit. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 62. Dă sfat cui vrea. SBIERA, P. 231. Făr-a-i da răgaz în cale, De păr să-l apuci, Călare să-l aduci. MARIAN, D. 285. Ai să puşti pe oricine ar veni noaptea-n vie, nu-i iertat să dai la nime pardon; pricepu-tu-m-ai? RETEGANUL, P. I, 19. Tăţi o-mblat şi m-o-ntrebat, şi nădejde nu le-am dat. ŞEZ. v, 47. Cel ce iubeşte şi lasă, Dă-i, Doamne, pedeapsă-n casă. ib. xn, 79. îi dădea răspas trebile împărăţiei. STĂNCESCU, B. 153. (R e f 1. pas.) Amară pedeapsă în dar mi s-a dat. ALEXANDRESCU, O. I, 91. Mi s-a dat prilej să mă introduc ...în viaţa meseriaşului. I. apolzan, u. 3. ❖Loc. vb.Ada lecţii v. 1 e c ţ i e . A da creştere (sau educaţie) = a forma; a educa. Sânteţi învăţători carii aveţi a da pruncilor creaştere. PETROVICI, P. 9/1. Dădu fiiului seu o educaţie hună. ASACHl, L. 80V23. Vom putea da o mai bună educaţiune şi o învăţătură mai întinsă copiilor noştri. GHICA, C. E. I, 67. Dădură o creştere bună şi băieţilor, şi fetelor. IORGA, c. I. n, 121. (Popular) A da ocară = a ocărî (1). Te bate şi-ţi dă ocară. CULIANU, c. 25. A da ascultare v. ascultare. A da (un) impuls = a impulsiona. Scriirile a mai multor barbaţi şi mai cu samă a lui Petru Maior ...au dat un mare impuls naţionalităţei noastre, ist. M. XXX/2. A da (bună) învăţătură (sau învăţături, rar, învăţăminte) = a învăţa; a s&tui (1). Da învăţătură să nu să vânză alte bucate, varlaam, C. 43. Pravila dă învăţătură, cum greşeala, ce să va face cu mânie, să să cearte mai iuşur. PRAV. 254. La război mi-ai datu-mi bună-n văţătură. DOSOFTEI, PS. 54/3. A da 5 4 învăţătură unui om rău iaste ca cum ai da sabie în mâna unui nebun. PILDE, 104/15. Despre prăsirea leamnelor celor înalte vă voiu da învăţătură, fiindcă aceale nu poftesc măiestrie mare. înv. POM. 8/24. învăţături nu-ţi mai dau, căci e de prisos. EMINESCU, P. L. 42. Doftori îmbrăcaţi în haine albe, strânşi roată în jurul unuia mai bătrân, care le dădea învăţături cu glas domol. MIRONESCU, S. 10. Bunicul cumpăni şi petrecu printre degete vânatul ..., dându-mi învăţăminte. sadqveanu, o. IX, 372. <> E x p r. A da (destulă sau puţină ori puţintică, sau o deosebită ori o mediocră) atenţie ori îngrijire sau a nu da (nicio ori vreo) atenţie = a (nu) acorda (mare) interes, grijă, importanţă; a (nu) se ocupa de ... Ocărmuirea au dedat toată a sa îngrijire la acest obiect de mare cuviinţă [agricultura] (a. 1846). hurmuzaki - S, vi, 524. Vă rog să-mi daţi puţintică atenţie. GHICA, c. E. i, 212. Nu dă nicio atenţie desene re i animalelor CONTEMPORANUL, I, 158. Părul e o podoabă a capului. De aceea se dă o deosebită atenţie creşterii lui. C ANDREA, F. 34. N-am dat Adelei atenţia cuvenită, ebrăileanu, a. 24. Guvernanţii din vremea aceea nu dădeau lumii rurale decât o mediocră atenţie. SADOVEANU, O. XX, 124. Nimeni nu dădea vreo atenţie unor asemenea tactice. CĂLINESCU, C. o. 83. Informaţii cărora eu le-am dat destulă atenţie. beniuc, M. c. i, 170. (învechit şi popular) A da iertare = a) (şi în forma a da iertăciune) a ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greşeala cuiva; a ierta. Să dea ertare de greşale sufletelor noastre. MINEIUL (1776), 2r2/5. împăratul ca să nu piardă vremea altor mai trebuincioase biruinţe şi dobândiri, îi dete iertăciune. VĂCĂRESCUL, IST. 257. Cucoană, dă-mi iertare. PR. DRAM. 360. Cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea, Se-m-brăţişau în umbră iubirea şi uitarea. VOICULESCU, POEZII, I, 174. Părinte, zise boierul ...să vii să mă spovedeşti şi să-mi dai iertarea pentru necredinţile mele. SADOVEANU, O. I, 22; b) a scuza (3). Fraţilor; să daţi iertare, că am fost în turburare. TEODORESCU, p. P. 106. (Cu inversarea construcţiei) Iertare nu-i poate da. RETEGANUL, p. IV, 33. A(-şi) da întâlnire (sau rendez-vous) = a(-şi) fixa o întâlnire. Rendez-vous i-a dat în şură. EMINESCU, O. I, 48. Ne dăm întâlnire la nouă fară un sfert. CARAGIALE, O. IV, 223. Ne amintirăm buimaci că i-am dat întâlnire. BRĂESCU, O. A. n, 71. Cu o săptămână înainte dădusem întâlnire ... unui client foarte plicticos. MIHĂESCU, D. A. 167. A(-i) da legătura = a face legătura telefonică. Vreau să ştiu de unde vorbiţi, ca să pot să vă dau legătura. POPA, v. 197. E aici cineva care aşteaptă un telefon ... să-i dai legătura când o veni. SEBASTIAN, T. 54. Pune mâna pe telefon şi dă-mi legătura cu comandamentul diviziei C amil AR, N. n, 141. A da cuvântul v. cuvânt. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) v. liber, slobod (12). A da ocazie v. ocazie (1). A-i da cuiva revanşa v. revanşă. A da nas (cuiva) (sau, învechit) obraz v. nas1 (1), obraz (1). A da (cuiva) (bună) pace v. pace (4). A (nu) da (cuiva) pas v. p a s 2 (I 1). A-i da (cuiva) paşaportul v. p a ş a p o r t. A-i da (cuiva) răvaş v. răvaş (III 1). ♦ (Urmat de determinări ca „în arendă”, „în parte”, „în” sau „cu chirie”, rar, „în posesie” etc.) A încredinţa ceva spre folosinţă pe un timp limitat, în schimbul unei arende, al unei chirii etc. V. arendă, chirie, parte (14), posesiune (2). Acest loc stătătoriu a-l da în arândă... sau câte o parte a-l vinde nu e slobod. FUND. 15/9, cf. I. GOLESCU, C. Până acum le-a fost dat în parte [pământurile din ţarină], slavici, O. i. 65. Primăvara iar vin [boierii] la ţară... dacă nu şi-au dat moşiile în posesie. SP. POPESCU, M. G. 78. Că am, părinţele, pământ şi-l dau în parte să-l muncească. STĂNOIU, C. I. 65. Dau moşiile în arendă. C. PETRESCU, A. R. 40. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. Moşia era dată în parte. PREDA, M. 108. Măi bărbate, nu mă bate, Că eu nu-s ca celelalte Să-mi dau cânepa în parte, marian, SA. 140. (A b s o 1.) Dă în chirie. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. i, 212. (Refl. pas.) Locurile care până la vreame s-au dat în arândă trăbuie să le descopere domnul acelora. AŞEZ. 17/2. Obiceaiul de a să da în arândă dăjdile ... este obştesc. oblăduirea, 82/1. ♦ (Complementul indică vârsta cuiva) A aprecia cu aproximaţie. Eu de-abia ţi-aş fi dat şepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. (Eliptic) Ce vârstă aveţi, domnişoară? ... - Dumneata cât îmi dai? CĂLINESCU, E. O. II, 249. ♦ (Folosit şi absol.) (Complementul indică mai ales bani; urmat de determinări modale) A împrumuta. în toate dzile miluiaşte şi împrumut dă dereptul şi sămfâjnţa lui în blagoslovenie va fi. PSALT. HUR2 118. în toate zilele miluiaşte şi împrumut dă. PSALT. 69/10. Să nu dai în camătă fratelui tău. CORESI, EV. 344. Cine va lua niscare bani, de va da altuia împrumut, acela... ca un fur să se pedepsească. PRAV. 41. Când va da bărbatul bani în camată şi încă mai vrătos când va preaasupri cu camăta, atunce muiarea lui ... să nu aibă voie să se desparţă de dânsul, ib. 165. Dare împrumut. MARDARIE, L. 119/23. Argintul tău să nu-l dai lui pre camătă. BIBLIA (1688), 90744. Nu da un ban cu datorie nimărul NECULCE, L. 337. Nu da în datorie, pentru ca să trăieşti slobod PILDE, 10/1, cf. I. GOLESCU, C. Nu da împrumut, ca să nu-ţi faci duşmani. NEGRUZZI, S. I, 249. Omul da bani cu împrumut. CARAGIALE, O. m, 33. Să-l roage să-i dea cu împrumut o mie de franci. GALACTION, O. 176. Ne ia-napoi cu grabă, ... Ce-a dat cu împrumut. VOICULESCU, POEZII, II, 197. Cine-i gazdă şi avut, Toţi îi dau bani împrumut. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 415. Acul când îl dai împrumut, să-l înfigi în ceva. ŞEZ. I, 19. Mălai să nu dai împrumut, căci ai pagube, ib. ffl, 44. ♦ (învechit şi popular) A restitui (1). Ce da-voiu Domnului de toate ce deade (ce au datu H) mie? PSALT. 246. Cine va lua niscare bani, ...şi de nu-i va da, acela... ca un fur să se pedepsească. PRAV. 41, cf. DL, DM, DEX. Uite, maică, urâtul Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l dee, El zice c-o să mă iee. JARNlK - BÂRSEANU, D. 274. C-oi vini după-mprumut Şi nu fi l-oi da mai mult. MÂNDRESCU, L. P. 29. însuratu-i târg de ţară, Ce cumperi nu poţi da iară. RETEGANUL, TR. 175.❖Loc. vb.Ada înapoi v. î n a p o i. A da îndărăt v. îndărăt. 3. (Folosit şi a b s o 1.) A face cuiva un dar2 (11); a dărui (1), a oferi (1); (învechit şi regional) a prosfora2, (învechit) a pros-forisi. Mai bunru e bărbatulu ce miluiaşte şi dă. PSALT. HUR2 184. Că însuş dzise: mai ferice easte mai vârtos a da decâtu a lua. COD. VOR.2 251. Dea-ţi Domnul după înrema ta. PSALT. 32. Ceriul ceriului ... e pământul deade fiilor oamenilor PSALT. SCH. 244/15. Şi mie nici dinioară nu-mi dedeşi un ied. CORESI, EV. 31. Să nu-l as-cunz în pământ, ce să-l dau şi eu altor cui va fi lipsit (a. 1632). GCR I, 79/15. Un sat ce dedease Iacov lui Iosif fiiului său. VARLAAM, ap. GCR I, 107/34. Cine ceare de la tine, dă-i. N. TEST. (1648), 7v/24. Deade mie D[o]mnul după dereptatea mea. psalt. (1651), 4572. Ştefan-Vodă au luat plugul fratelui celui bogat şi l-au dat celui sărac, să fie a lui. NECULCE, L. 11 .Eu Lupa femeia lui Ştefan ...am dat un loc de prisacă (a. 1712). URICARIUL, XX, 87. De ai şi bucate multe, să dai şi săracilor. IACOV, SYN. 4575. De voieşti să câştigi raiul, trebuie să dai avuţiia ta săracilor PILDE, 21/10. Şi întru adevăr dărnicia cea adevărată iaste când dai până trăieşti. MAIOR, I. B. 244/21. VIad-Vodă locuri de moşie Le dedusă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 79. Datu-i-au bogăţii, i-au rădicat statuă. ţichindeal, a. m. 9/16. Greirile flămând au mers cătră dânsa şi o ruga să-i dea puţin grâu. CARCALECHI, C. 87/5. îi pare rău de orice da, să teme de păgubi. PLEŞOIANU, T. I, 125/5, cf. I. GOLESCU, C. Dete moşiile pămintenilor la soldaţi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 100/6. Scosei un sorcovăţ şi dedei bătrânului. SION, P. 372. Eu i-am dat de ziua ei o păpuşă. EMINESCU, P. L. 66. Stimate d-le doctor, de Heine am numai cele două volume ...pe care mi le-ai dat. CARAGIALE, O. vn, 93. Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. I-a arătat un inel frumos de aur, dar nu vroia să-i spuie cine i l-a dat. VLAHUŢĂ, S. A. m, 200. Dădu marea moşie Coţman mănăstirii din Rădăuţi IORGA, C. 1.1, 73. îi voi da totul, fară să-i cer nimic. IBRĂileanu, A. 176. Muierile-i dădeau ţigări. ARGHEZI, s. XI, 27. Creştinează şi botează, Dă de fin câte-un tretin Şi de fină O tretină. ALECSANDRI, P. p. 81. Spune-mi, bade, când te duci, Să-ţi dau două mere dulci JARNÎK -BÂRSEANU, D. 118. Dragostea-i la noroc, Ca şi cărţile de joc, Unul 5 5 DA4 dă, şi altul ia. şez. IV, 138. Să te opresc la portiţă Ca să-ţi dau o garoflţă. folc. TRANSILV. n, 39. Cu o mână dă, şi cu alta adună. I. GOLESCU, ap. ddrf. De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ţi deie. CREANGĂ, p. 191. Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu, id. ib. 300. Când îi dai, îi fată iapa; Când îi ceri, îi moare mânzul. CIAUŞANU, GL. Dai, n-ai. ROMÂNUL GLUMEŢ, 28. Cine dă, nu uită, iar cine ia, cam uită. ZANNE, P. v, 238. -O F i g. Dă-mi-i mie ochii negri, nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, 0.1,155. Dă-mi gândurile tale Să-mpodobească pe-ale mele. DENSUSIANU, L. A. 11. Dă-ne, Soare, suflet nou. AL. PHILIPPIDE, A. 5. Şi te-aş cerne prin sprâncene, Şi te-aş frământa-n inele, Şi te-aş da inimei mele. jarnîk - bârseanu, D. 8. ❖ (Cu determinări modale) Deacă nu va avea copii, ... să va da danie cuiva. pravila (1814), 80/6. Dau în dar, adică-i dăruiesc. I. GOLESCU, C. Mi-or da feciorii, după moarte, de pomană. CREANGĂ, O. 184. Că e săracă şi golană, De ce nu vine ca să-i dau pomană. COŞBUC, P. I, 127. Murise un flăcău în mahala şi-mi „dase mă-sa lui” pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 11. Are taica şase boi ..., Doi mi-i dă mie de zestre. RETEGANUL, tr. 98. îi dete în dar o gresie. STĂNCESCU, B. 171. (Refl. pas.) Am alcătuit o carte ... Să se dea de premium sholariului celui bun. TOMICI, î. VÍ/1. Lumea moştenire-ntâmplă-rilor s-a dat! ALEXANDRESCU, O. I, 87. 24 de „ ceşti de argint suflate cu aur” ... i se dăduseră de zestre. IORGA, C. LI, 71. (F i g. ) Toată bucuria ce-o ai agonisită Putea-vei, fără murmur; s-o dai durerii dar! VOICULESCU, POEZII, I, 177. ❖ Loc.vb. A da naştere v. naştere (III). A da frumuseţe = a înfrumuseţa. Raluca, domniţa bălaie, da ... frumuseţăpădurilor. SADOVEANU, 0.1,60. ❖ E x p r. A da viaţă (sau suflarea vieţii) = a procrea; (f i g.) a crea, a făuri; a face să fíe viu; (fig.) a înviora. Dumn[e]dzău vă deade viaţă şi dzile cu samă. COD. TOD. 226. Eu îţi voi fi în loc de tată pănă ce vei afla pre acela care îţi diede viiaţă. MAIOR, T. 109/11. Dai viaţă, pentru aceasta lumea te slăveaşte. abeţedar, 272/8. Suflarea sa dă viaţă lumei. BUZNEA, F. 1/17. Paingul... parcă dă viaţă la firul ce toarce. CONACHI, P. 269. Glob rubinos, nopţei dând mişcare şi viaţă. ALEXANDRESCU, O. I, 74. Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic ... Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare, alecsandri, O. 206. închipuirea ... dă viaţă întâmplărilor trecute, id. O. P. 244. Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Şi gândirilor dând viaţă suferinţele întuneci. EMINESCU, O. I, 130. Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii. id. ib. 202. Te îndură - din văpaia vieţii tale dă-i viaţă. VLAHUŢĂ, S. A. I, 26. Lipsea nu numai ea, dar şi acele obiecte care ... dau locuinţelor viaţă şi personalitate. IBRĂILEANU, A. 213. Doamna T. ar fi dat o viaţă neobicinuită rolurilor de femee adevărată. CAMIL PETRESCU, P. 7. Locomotiva se naşte sub ochii noştri..., noi îi dăm viaţă, sahia, n. 30. Splendoarea-ţi luându-mi ochii, da cântecului viaţă. VOICULESCU, poezu, n, 261. Ăst duşman al chlorozei Dă viaţă în câmpie şi viermilor, şi rozei. PERPESSICIUS, S. 144, cf. DL. Atâtea mii de stele ... Dau fermecată viaţă aceleiaşi tării. LABiş, p. 346. Tradiţionaliştii şi-l revendică [pe Blaga] prin puterea lui de a da viaţă miturilor vechi. SMON, S. R. n, 117. De te-aud de dimineaţă, îmi dai niţică viaţă. TEODORESCU, p. P. 347. El care nici la o muscă nu-i poate da viaţă. RETEGANUL, P. IV, 31. A(-şi) da (şi) cămaşa de pe el v. c ă m a ş ă. A-i da (cuiva) şi pe gură şi pe nas v. n a s 1 (1). A-şi da cuvântul v. cuvânt. A(-i) da (cuiva) apă la moară v. moară (1). A-şi da osteneală v. osteneală (2). A-şi da parola v. parolă (1). ♦ (Popular; în formule de salut) A spune (2); a ura2 (2). Femeile, ... luându-şi ziua bună de la lehuză, dau somn copilului. MARIAN, NA. 139. De întâlneşte un om îi dă bun ajunsul. SEVASTOS, N, 50 Au uitat să-i dea bună noapte. STANCU, R. A. I, 96. Seara a-nserat şi noi bună-vreme n-am dat. TEODORESCU, P. P. 168. Şi-i dădură „bună vremea”. RETEGANUL, P. III, 56. ❖ E x p r. A(-şi) da bună ziua (sau ziua bună) v. z i (II 2). A da bună seara v. s e a r ă (II). A da bineţe v. b i n e ţ e. A da bună dimineaţa v. dimineaţă. A da bun întâlnişul v. întâlniş. A da noroc v. n o r o c (1). ♦ (Cu determinarea „onorul”) A saluta autorităţile cu ocazia unor evenimente deosebite sau fapte de arme, prezentând arma sau sunând din goarnă. Gornistul de la corpul de gardă dă onorul cu sunete stridente şi prelungiri de alamă. i. botez, B. I, 169. ♦ (Construit cu substantive care indică însuşiri morale) A insufla, a inspira (forţă, fermitate, avânt etc.); a întări. îndemna pre ai săi dându-le inimă de vitejie. MUŞTE, LET. ni, 43/19. Numa îi îmbărbătează şi le dă inimă. BELDIMAN, n. P. i, 142/25. Aceasta mi-a dat un oareşcare curaj. DRĂGHICI, R. 116/9. Compozifiunea sa aduse ilaritatea pe faţa împăratului şi-i dete curagiu să asculte peste cinci sute de exametri. FILIMON, o. I, 207. Cine-mi dă curajul ... să dau piept cu recea moarte? CONTEMPORANUL, I, 88. Un zvon din sat în sat străbate Şi dă poporului curaj. IOSIF, V. 105. Zâmbetul lui de medic ... care vrea să dea curaj. DEMETRius, A. 347 . 4. (Folosit şi a b s o 1.) (Mai ales la forma pasivă; subiectul, exprimat sau subînţeles, este, de obicei, divinitatea sau o forţă supranaturală) A face sau a permite ca ceva să aibă loc, să se producă într-un anumit fel; a destina, a hărăzi, a hotărî, a predestina (1), a rândui1 (III 1), a sorti1 (I 1), a ursi (1), (livresc) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (învechit şi popular) a orândui (4), (popular) a noroci (1), a soroci (3), (învechit) a tocmi (II 3). Dumnezeu trufaşiloru protiveaşte-se e smeriţilor dă bunrătate. COD. VOR.2 356. Viaţă cerşutu-Ţi-au, şi datu-i-ai lungi zile. PSALT. SCH. 34/1. O, Doamne, dă slugilor Tale ... să nu hie leaneşi! VARLAAM, C. 249. Moarte rea dau păcătoşii. DOSOFTEI, ps. 113/11. Soarelui i-ai dat de răsare, id. ib. 247/6. Şi dând Dumnezeu să bată pe tătari ... el cu toată ţara i s-a închina lui. NECULCE, L, 139. Dete Dumnezeu ciuma de la Caragea din 1812. HELIADE, O. I, 259, cf. I. GOLESCU, C. Dă-mi o moarte grabnică ca să scap o dată de atâtea dureri. GORJAN, H. 1,66/28. Norocul lor cel rău le dete nişte bărbaţi cu mult mai răi decât cei dintâi, id. ib. 147/23. Să deie Dumnezeu să n-aibă nevoie a face ceea ce a făcut Mircea-Vodă. NEGRUZZI, s. I, 138. Abia dete Dumnezeu de adormi, că n-a închis ochii de trei nopţi. FILIMON, O. I, 265. Facă Domnul orce-a vrea! Deie-fi bine, deie-ţi rău ... Tu ascultă dorul tău. ALECSANDRI, O. 116. Mi-a fost dat Să mor fară de vreme. CONTEMPORNUL, I, 63. O, cere-mi, Doamne, orice preţ, Dar da-mi o altă soarte. EMINESCU, O. I, 177. A dat Dumnezeu de am ajuns în Humideşti. CREANGĂ, A. 15. Poftele cele curate sunt date omului ca să le astâmpere prin rodul muncii. SLAVICI, O. I, 58. Şi dând Dumnezeu un vânt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISIPIRESCU, L. 24. Se înduioşa la gândul că îi va fi dat să trăiască în linişte. MACEDONSKI, O, ni, 23. Să-mi văd, o, dare-ar Sfântul Cum cade iarba-n faţa mea Şi-mi bate-n plete vântul! COŞBUC, P. n, 59. Cât n-ar dori cei boieri să aibă aşa izvor pe la curţile lor, dar vezi, nu li-i dat. SĂM. n, 55. Se rugă inconştientă: Doamne, dă să moară! LUC. n, 330. Şi lovit de-o rază Ce i-e dat să vază Paşa Solimán? Vede pe Ştefan. IOSIF, v. 124. Furtunile şi moartea Tovarăşe să-mi fie. Mi-au fost de soartă date. DENSUSIANU, L. A. 46. O, dare-ar Dumnezeu să se sfârşească odată, că de atâta război ni s-a acrit sufletul şi ne-au secat lacrămile, REBREANU, P. S. 47. Să deie Dumnezeu noroc! IBRĂILEANU, A. 143. Metodele acestei colaboraţii..., chiar de le-aş fi cunoscut..., nu-mi era dat să vorbesc despre ele. LOVINESCU, C. vn, 9. Ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe. MINULESCU, VERS. 10 .Pe moşia noastră ... şedea un pui de româncă cum nu mi-a mai fost dat să văd. SADOVEANU, O. I, 169. îi fusese dat să îndure. TUDORAN, P. 113. Nu le mai era dat acestor eroi să continue. PREDA, I. 210. Ieşenii plătesc şi „taxa pe apa pluvială”, respectiv apa de ploaie, pe care Dumnezeu o dă pe pământ. RL 2005, nr. 4 716. De-i lua o sluţioară, Deie Dumnezeu să moară. ALECSANDRI, P. P. 329. Sa dea Domnul, ca un sfânt, Apă multă, să ne ude. TEODORESCU, P. P. 212. Să te duci la fata lui Ler împărat, că acolo ţi-e ţie dat. id. ib. 368. Dară Domnul Sfânt va da Şi dealul s-o surupa. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 5 6 115. Cine iubeşte şi lasă, Deie-i Dumnezeu pedeapsăl id. ib. 281. De-i gândi, bade, la mine Deie-ţi Dumnezeu tot bine. RETEGANUL, TR. 147. Cucul umblă că-i e dat, Dară eu sunt blestemat. SEVASTOS, C. 18. Hâju de babă, pân-amu o durmnit, ş-amu o da[t] dracu şi s-o trezit ŞEZ. IV, 202. Am fost blăstămat ... Să mor înstrăinat, Că cătanii aşa-i dat HODOŞ, p. P. 210. Fii tu, lume, cui eşti dată, Că de mine eşti lăsată. BIBICESCU, P. P. 60. La cătan’ aşa-i de dat; Să moară moarte-mpuşcat. BÎRLEA, B. 69. Cerule dumnezeiesc, Mai dă-mi zile să trăiesc. FOLC. MOLD. I, 119. Aşa ţ-a fost scris şi dat Să mori în luptă-mpuşcat. ib. n, 82. ❖ Loc. adj. şi adv. Cum (sau din ce) dă Dumnezeu = (în mod) sărăcăcios (3). Trăim din ce dă Dumnezeu. AGÎRBICEANU, A 50. Aveau prin casă doar un pat cum da Dumnezeu. CĂLINESCU, I. C. 166. L o c . v b . (învechit) A da morţii v. moarte (4). ❖ E x p r. (Popular) (Ş-apoi) dă, Doamne, (bine), se spune despre ceva (mai ales despre un ospăţ, un chef) extraordinar. După aceasta se începe nunta, ş-apoi dă, Doamne, bine! CREANGĂ, p. 279, cf. DL, DEX. Dă, Doamne, ce era acum în casa popii; bucuria, şi veselia, masa şi petrecerile ţinură o lună de zile. ŞEZ. IV, 189. (Regional) Cum (sau ce) a (sau o) da târgul şi norocul v. noroc (1). ♦ Refl. impers. (Astăzi rar; în forma negativă) A se pomeni (7). Ploaie streină ce nu s-a mai dat a vedea altă dată. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110719. Nu s-a dat pe faţa pământului o jupâneasă mai iscusită decât Angheluşa. ALECSANDRI, T. 13. Turbare de cap şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu s-au mai dat a vedea. CREANGĂ, A. 84. Nu este dat să le vadă oricine. BĂCESCU, PĂS. 299, cf. DL. Făcură o nuntă mare, cum nu s-a mai dat pe faţa pământului. FUNDESCU, L. P. I, 45. 5. (Folosit şi a b s o 1.) (învechit şi popular; complementul indică bunuri) A vinde (1). îmblă neguţătorindpre la casele mueri-lor, dece le dă tot mai eftin de cumu-i preţul PRAV. 172, cf. mardarie, L. 198/2. Trebuie prăsit poame de iarnă, pentru că aceaste se pot ţinea mult şi preste iarnă poate căpăta vreame să le dea cu preţ ÎNV. POM. 51/12. Cum sau cu cât dai pănura? LB. Vinul ce trimitem astăzi francezilor şi belgienilor îl dăm pe un preţ derizoriu. GHICA, C. E. ni, 71. Pe mine mă ţine şapte sute de lei, dar pentru prea cinstitul obraz al panevgheniei tale le dau tot cu acest preţ FILIMGN, O. I, 147. Dator nu-s, că nu-mi dă nimene pe datorie. CREANGĂ, A. 200. Am ceva bun de tot... - Cum îl dai? CARAGIALE, O. in, 155, cf. CADE. Ar mai fi cerut, dar ştia că Busuioc nu-i dă pe datorie. REBREANU, R. II, 57. Dau numai pe bani. CAMILAR, N. I, 166. Să-mi daţi, dacă vreţi, bomboane ... da să fie de alea bune. DEMETRIUS, A. 281, cf. DL, DEX. Mergem la Paţanghel, să vedem cum a dat porumbul PREDA, î. 74. Măi iaurgiu: ia stai! Cum dai cotul de iaurt? TEODORESCU, P. P. 120. De-ar fi târgul la Mica, Mi-aş mâna ibovnica, ... Şi o-aş da pe bani de lut, Numai să n-o văz mai mult! JARNÍK - BÂRSEANU, D. 453. La târg la Gârbovăţ, C-acolo le dai cu preţ FOLC. TRANSILV. II, 470. Laptele nu-l dă pe bani. fundescu, l. p. i, 74. ♦ (Folosit şi ab s o 1.) (Complementul indică mai ales bani) A achita o obligaţie materială; a oferi cuiva pentru a obţine ceva; a plăti (1, 2). Nădăiia-se că mită da-se-va lui de la Pavelu. COD. VOR.2 292. Ferice de cel ce dă ţie darea ta. PSALT. SCH. 286/9. Mi-au dat şi trei galbeni arăvonă. VARLAAM, c, 392. Dă mită pentru să poată călca mişeii. COD. TOD. 219. Vor fi dat cuiva mită şi-i vor lăuda. NEAGOE, ÎNV. 242/26. Frâncii da dajde lui loan Asean. DOSOFTEI, V. S. octombrie 65728. Le dă-n viaţă direaptă plată. id. ps. 48/8. Şi-l dusă la botniţă şi dede bolniceriului doi taleri (cca 1750). GCRn, 63/37. Lăcuitoriul are să dea zeciuială la stăpânul pământului PRAV. COND. (1780), 84. Eu, popa Pătru din Criştor, am dat 15 florinţi (a. 1786). IORGA, S. D. xiu, 83. Domnul fagăduiaşte mai sus zisului voinic, pentru bunele şi credincioasele slujbele lui, doao sute de florinţi pe tot anul a-i da. EU ST atievici, I. 6/25. Dajdie dă la Neapole, un leu pe tot anul AMFILOHIE, G. 128/6. Am dat 10 zloţi camătă (a. 1809). IORGA, S. D. XIII, 34. Să dea Valahia cu cuvânt de har aci pre an câte 10 mii de galbeni OBLĂDUIREA, 15/5. Compatrioţii noştri mai bucuros dau o sută de lei p-un mod nou să fie modist, decât zeace lei p-o carte să fie înţelept MUMULEANU, C. 39/1. Dau arvună, adică arvunez. i. GOLESCU, C. Dete dejmă sacară amestecată cu orz (a. 1828). IORGA, S. D. XXI, 425. Iustin ...nu voia ... simbrie (stipendium) avarilor a le da. T. AARON, S. A 36/17. Optsprezece lei am dat numai pe cărţi. HELIADE, O. I, 278. Dau dajdie, adică plătesc dajdie, bir. I. GOLESCU, C. îi porunci să dea pescarului un bacşiş însămnător. GORJAN, H. I, 60/3. Au doară nu eşti mulţumit cu plata ce ţi s-a dat id. ib. 88/22. Banii ce-i dăduse la suirea lui pe tron. IST. M. 170/26. De unde să tot dăm, că nu mai avem. GHICA, C. E. I, 163. Dă-mi o părăluţă că ţi-oi căuta în oglindă, alecsandri, o. p. 224. [Cererea de bani] plictiseşte unele guverne care nu vor să dea. maiorescu, D. v, 75. Am fost silit... să-i dau ca bir tot al zecelea din copiii supuşilor mei. EMINESCU, P. l. 6. Hai! cât să-ţi dau pe an ca să te tocmeşti la mine? CREANGĂ, P. 150. Comediile alea nemţeşti - nişte mofturi; dăm parale şi nu înţelegem nimica. CARAGIALE, o. VI, 6. E pagubă de banii pe care i-a dat pentru funda cea de panglică. SLAVICI, O. I, 92. Nu te mulţumeşti cu simbria ce-ţi dau? ISPIRESCU, L. 231. Pe la 1400, boierii cari luau pământ de la boieri... dădeau bani străini IORGA, C. I. m, 77. Dădu bacşişuri în dreapta şi în stânga. EFTIMIU, N. 21. Să dau ceva vreunui slujbaş să mă îndrumeze? KLOPŞTOCK, F. 33. Ce-mi dai, domnule magazioner, a întrebat într-o zi Ioniţă, să ţi-o pui pe picioare? ARGHEZI, S. XI, 105. Trebuie să-mi dea zilele astea arvuna ca să cumpăr materiale. PAS, Z. I, 101. Or să încerce să-ţi dea mită. GALAN, B. I, 43. Cât dă de o căruţă? - Cum cât dă? ... - Cât plăteşte? preda, î. 120. Toată vara l-am rugat Să-mi dea bani pe adunat. ALECSANDRI, P. P. 259. Cât a dat tata pe cojoc? TEODORESCU, P. P. 191. A avut vreo câţiva lei Şi i-o dat pe doi viţei JARNÎK - BÂRSEANU, D. 181. Unde a văzut el ca cineva să-i deie pe o sută de berbeci o sută de lei? SBIERA, P. 216. în oraş ... dai bani pe sălaş. MÂNDRESCU, L. P. 63. Tu, Măriucă, dă-mi două groşiţe pe faina asta. RETEGANUL, P. IV, 27. Să dea pe el o baniţă de galbeni. STĂNCESCU, B. 240, De s-ar afla cineva, Mie dorul să mi-l ia, I-aş da bani cu ghiutura. HODOŞ, P. P. 35. întrebă pe un negustor câte parale îi dă pe pielea lupului. ŞEZ. III, 113. Cât ai dat pe ruminele Ţi-ai putut lua viţele. FOLC. TRANSILV. I, 413. (R e f 1. pas.) Dacă s-a întâmplat a se da arvonă ... partea ce se va căi... dacă va fi vânzătoriul va plăti arvona îndoit PRAVILA (1814), 42/15. Banii ca o marfă...se dau cu dobândă. GHICA, C. E. I, 98. S-a fost dat arvună. hamangiu, c. c. 360. E x p r. A da bir cu fugiţii v. bir. ♦A oferi ca plată; a propune ca preţ. Să pot liţitălui, vinde cu doba, cărora ar da mai mult. FUND. 16/33. Oare vizirul şi capugi-başa vor fi găsit pre vreunul care dă mai mult pentru domnia acestei ţări? FILIMON, O. I, 171. Unul îi dă opt lei, altul zece, altul zece şi şase bani brătescu-voineşti, p. 91. 6. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „pe”, „pentru” etc.) A Înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeaşi natură, de aceeaşi valoare, necesar etc.), a ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeaşi natură, de aceeaşi valoare, necesar etc.), a schimba (11). Omul nu poate da nemică schimb derept sufletul lui. CORESI, EV. 74. Dumnezeu au dat schimb pentru spăsenia noastră cinstit şi curat sânge al Fiului Său unul născut id. ib. Ce-şi dă firea omenească Pre fire dobiiocească. DOSOFTEI, PS. 161/11. A dat o clipă de viaţă trecătoare Pe alta mai ferice. ALECSANDRI, POEZII, 330. Ce e drept, nu dau societatea noastră pe cea franceză. CARAGIALE,O. IV, 381, cf. DL,DEX. Murguleţ...pe mălai că mi te-oi da. TEODORESCU, P. P. 351. Vai, mândruţo, gura ta Pentru multe nu o-aş da. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 26. Lelea cu ochii cei mari. Dat-o boii pe pieptariu Şi-o junincă Pe-o oglindă. RETEGANUL, CH. 119. Aste buze răpitoare Nu le-aş da p-un soare mare. BIBICESCU, P. P. 34. Bătrâneţe, bătrâneţe, Cum te-aş da pe tinereţe. DOINE, 280. Am avut o chită de in; O aduc ş-o dau pe vin. ŞEZ. v, 14. Iar dacă m-oi însura Şi haiducia oi lăsa, Pe mălai că mi te-oi da. FOLC. MOLD. I, 152. Nu da vrabia din mână pe cioara din par. zanne, p. I, 700. 5 7 DA4 ❖ E x p r. A da cinstea pe ruşine v. c i n s t e . (R e f 1.) (Familiar) A nu se da pe cineva = a se preţui mai mult decât pe altul (sau pe alţii); a se considera superior cuiva. Să fi fost mai bine trăită, crede-mă că nu m-aş fi dat pe o copilă. PR. DRAM. 282. Nu m-aş da pe zece ca d-alde ăştia. ISPIRESCU, L. 15, cf. DL, DM, DEX. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orişicine! SBIERA, P. 178. (R e f 1.) (Rar) A nu se da pentru mult = a se preţui mult. Cf. dl, DEX. Toate ca toate, dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aş da pentru mult bota, P. 7. (Regional) A da toate pe una = a rămâne cu o singură alternativă. împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, p. 86, cf. dl. ♦ A renunţa la ceva de preţ; p. e x t. a sacrifica (2). Ar da toată starea, ca să aibă un minut... numai un minut de odihnă, marco viei, C. 19/5. Câinele acesta zece ani a dat din viaţa lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. Pentru-o palmă de pământ, Zilele mi-a dat în vânt. ALECSANDRI, p. P. 227. ❖ (însoţit de determinarea „viaţa”, exprimă ideea de sacrificiu din devotament) Oamenii carii ş-au dat viiaţa lor pentru numele Domnului. N. test. (1648), 15576. Sunt gata a-mi da viaţa pentru tine. ISPIRESCU, L. 12. Cu ce drag ţi-ai da viaţa dac-ar fi să te omoare. VLAHUŢĂ, S. A. I, 74. Pentru o cauză îmi dau bucuros şi viaţa! REBREANU, I. 274. Mi-aş da viaţa ca să te apăr. CAMIL PETRESCU* T. II, 23, cf. DL, DM, DEX. Omul ...ar vrea să ştie câte-un lucru pentru care şi-ar da chiar şi viaţa. RETEGANUL, P. m, 30. ❖ Loc. v b . A da jertfă = a jertfi. Au dat jărtvă. dosoftei, v. s. noiembrie 130v/36. (F i g.) A hotărât ca partea a doua a „Sufletelor moarte”, consacrată regenerării lui Cicikov să fie dată jertfa flăcărilor. SADOVEANU, O. XX, 565. II. 1. Tr anz., intr anz. şi re f 1. (învechit şi popular) A (se) aşeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziţie, într-un anumit mod). Mă dedeiu într-o rână, la umbra altui copaciu. GORJAN, H. I, 155/9. Se dete p-o pernă, răzimându-şi cotul PANN, P. V. I, 58/6. Apoi dete în genunchi la vizirul Soc oii, cerând mazilirea neamului domnesc din Ţeara Românească. ODOBESCU, S. I, 150. Spune-i că te prinzi să dai în girezi tot grâul cât îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. Se deteră spre odihnă. ISPIRESCU, L. 4. Gospodinele au şi întins mâncarea la pământ pe frunze mari de căptalan ... Şi s-au dat cu toţii roată, ..., şi au prins a sfâşia în mâini mădulare de miel MIRONESCU, S. 72. Murgule, ... te-oi da lângă perete. DOINE, 179. Jupânul... Puţintel s-a dat Cam la colţ de pat TEODORESCU, P. p. 25. ❖ L o c . v b . (Regional) A se da la culcare = a se culca. După cină, să dau la culcare. RETEGANUL, p. în, 83. A da credinţă v. credinţă. ♦ T r a n z. (Rar) A petrece (11). Un domn scurt şi gras, cu ochelari daţi după ureche. C. PETRESCU, î. I, 12, cf. DL. 2.1 n t r a n z. (Despre ferestre, uşi, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat, a avea vederea spre ..., a se deschide spre ..., a comunica cu ... Apartamentele nevestei lui ...da asupra grădinei. NEGRUZZI, S. I, 73. O tindă întunecoasă în care da... uşile deosebitelor încăperi. ODOBESCU, ap. TDRG. Intrarăm prin uşa de din dos a casei, ce da în grădină. EMINESCU, P. L. 140. Trei ferestre mari dând spre curte. CARAGIALE, O. IV, 122. îl vede pe fereastră, căci odaia ei da în grădină. ISPIRESCU, L. 151. Un iatac c-o feres-truie, ce dă în livadă. VLAHUŢĂ, SĂM. I, 290. Boierul... păşi... spre fereastra care da spre râmnic. SĂM. II, 604. Uşa ce da în tinda cea întredeschisă. AGÎRBICEANU, S. 189. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră şoapte, râsete înfundate, un suspin. M I. CARAGIALE, C. 119. Uşa ... dădea din micul atelier în camera unde Simona dormea. EFTIMTU, N. 115. Mai la dreapta, o uşă cu geam ...dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. O mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară. CĂLINESCU, I. C. 281. Camera lui, în fundul unei galerii izolate, da, de sus, cu ferestrele în grădina pământului. ARGHEZI, S. xi, 115. Camera de la hotel dă direct pe un splendid parc tropical. RALEA, S. T. I, 255. O uşă care dădea în pivniţă. BENIUC, M. C. I, 203. în faţa porţii care da pe trotuar s-a găsit, din nou, faţă-n faţă cu un asemenea soare, vinea, L. I, 5. Odaia ... dădea pe un coridor în care erau îngrămădite lemne. DEMETRIUS, A. 59, cf. DL. îşi urmă gazda într-o odaie cu un geam mare care dădea chiar spre câmpie. PREDA, R. 19, cf DM. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă, cu ferestre oarbe, dând spre o curte înghesuită. BARBU, G. 208, cf. DEX. Pridvor care da în grădina a frumoasă. STĂNCESCU, B. 335. Odaia ei da în grădină. FUNDESCU, L. p. I, 67. ♦ (Despre terenuri) A ajunge, a se întinde până la ... Făt-Frumos vede că şirul munţilor dă într-o mare verde şi întinsă, ce trăieşte într-o mie de valuri senine. EMINESCU, P. L. 11. Nimerise în grădini tăcute care dădeau în câmp. CAMILAR, N. 1,102. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcţie. Tainicele raze [ale lunii], dând pieziş pe o zidire. ALEXANDRESCU, O. I, 74. Baba ... s-a ghemuit ... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi CARAGIALE, O. II, 245. 3. T r a n z. (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A acoperi cu un strat de substanţă, de vopsea, de metal, a întinde pe deasupra; s p e c. a spoi (2), a vopsi (11). Şi puseră deasupra lui un clit de leamne şi-l aprinseră, dându-i cu untură de delfin. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 13078. îşi răsuceşte musteţele şi le dă cu cosmetic. CONTEMPORANUL, VII, 489. [Compoziţia] s-o dea pe păr aşa simplu? CARAGIALE, O. Vil, 5. Casa părintelui... e văruită până unde ajunge cerdacul, iar de acolo în jos e dată cu lut. I. NEGRUZZI, S. I, 12, cf TDRG. O clopotniţă hârbuită, dată cu humă galbenă. I. BOTEZ, B. I, 181. Lucu se pomenise într-o mansardă îngustă şi dată cu var. VINEA, L. I, 113. Catargele erau gata, netezite, date cu ulei. TUDORAN, P. 131. Vopsitorii dădeau cu roşu obloanele, id. ib. 518, cf. DL. Măscuite, date cu roşu, parfumate cu odicolon. BARBU, G. 369. Le spală, le parfumează, le dă cu odicolon, id. 1.1, 222. îşi dă barba cu calacan, o-nnegreşti el bini. ŞEZ. IX, 19. Casa ta-i dată cu var. sevastos,c. 138. ❖Loc. vb.Ada sare v. sare (1). A da piper = a pipera. Să le dai... şi puţin piper, înfigându-i binişor ... cu vârful cuţitului, moroianu, s. 76. A da perdaf v. perdaf (1 a). (învechit) A da cu suliman v. s u 1 i m a n (11). A da cu poleială = a polei4 (1). Cf. TDRG. A se da cu săpun = a se săpuni (1). Cf. alr sn iv h 1 224. ❖ Expr. (Intranz.; popular) A-i da (cuiva) cu ardei (sau cu chibritul, cu frunză de tutun, cu ceva) pe Ia nas v. n a s 1 (1). ❖Refl. Dacă fetele se dau cu salcie pe păr în ziua de Florii, le creşte părul. CANDREA, F. 35. Se dau cu pomadă lipindu-şi părul. TEODORE ANU, M. U. 270. ❖ Intranz. Lapte cu care dete pe la ochii împăratului. ISPIRESCU, L. 172. Este păcat a da cu ceară prin casă. GOROVEI, CR. 690. Să-mi dau cu apă de izvor pe faţă. D. BOTEZ, P. O. 16. Da cu spuză pe fereastră. ALECSANDRI, P. P. 346. Dau cu apă să mă sting, Şi mai tare mă aprind. SEVASTOS, C. 42, 4. Tranz. A schimba poziţia, locul etc.; p. ext. a împinge. Cocostârcii ... Dau gâtul peste aripi torcând din ciocul lor. ALECSANDRI, POEZII, 39. Ea se sculă, îşi netezi părul de pe frunte şi-l dete pe spate. EMINESCU, P. L. 10. Am băut prea mult! m-am gândit eu, dându-mi căciula mai spre ceafa. CARAGIALE, O. I, 144. Dând potcapul către ceafa. IOSIF, v. 49. îşi dădu c-o zmânci-tură căciula pe ceafa. AGÎRBICEANU, S. 172. Pe urmă, se mai scărpină în cap, mai dădu după ureche o viţă de păr. MIRONESCU, S. 18. îşi dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. vi, 359. Avea un fel al ei de a-şi da capul pe spate. bart, e. 48. Purta ...o căciulă foarte şic, dată uşor pe ceafa. PREDA, delir. 106. ❖ E x p r. A da cărţile pe faţă v. carte. A da uşa (sau poarta, fereastra etc.) de (sau Ia) perete v. p e r e t e (II). (Popular) A da dos sau dosul ori dosurile (Ia faţă) v. d o s. III. 1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A pune în anumite circumstanţe; a supune unei activităţi sau acţiuni (organizate), a încredinţa cuiva în vederea unui scop; a lăsa la dispoziţia cuiva; a preda (justiţiei) (v. d e n u n ţ a 1). Să nu fim daţi în munca 5 DA4 8 veacului. CORESI, ev. 62. Avea preotul un frate ... [îl] deaderă la boiarin. MOXA, ap. GCRI, 61/18. Cela ce-şi dă roabele şi slujnicele de să dezmiardă bărbaţii, prav. 171. Şi-i deaderă la ocne, la băi, să paţă rău. dosoftei, v. s. septembrie 21v/ll. D-aceia-ţi dedeiu băiatul ca să-l faci desăvârşit. PANN, P. v. n, 9/2. Te dau la şcoala domnească să înveţi carte grecească. FILIMON, o. I, 122. îl deteră pe la şcoli şi filozofi. ISPIRESCU, L. 2. Porneşte spre casă, urmat de câţiva ostaşi, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. Dete pe fiu-său acestor vânători ca să-l înveţe meşteşugul id. ib. 183. De nu l-or da la şcoala militară, îl dau la medicină. CĂLINESCU, E. O. II, 297, cf. DL, DEX. Roabă lui hanul m-a dai alecsandri, p. p. 106. Mă dă lupului, să mă mănânce. sbiera, p. 57. M-a dat la spânzurat. TEODORESCU, p. p. 509. Cine m-o dat dorului, Aibă casa cucului. reteganul, TR. 136. Şi m-au prins şi m-au legat Şi la temniţă m-au dat. SEVASTOS, c. 274. ❖ Refl. (învechit) în curvie se-au dat pre sine (a. 1580). CUV. D. bătr. n, 340/19. ❖ (învechit; cu complementul „război”, care precizează sensul acţiunii) Şi dând război, birui Ştefan-Vodă. URECHE, L. 74. Dând război leaşilor, nu-iputură dobândi (a. 1650). GCRI, 150/7. Mihai-Vodă ... ş-au ales locul de a dare războiu leşilor, pe apa Teleajinului. M. COSTIN, O. 52. Dându-le război, i-au înfrânt. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 12172. Bărbaţi ... oştesc ... dând război şi biruind, biblia (1688), [prefaţă] 8/33. Şi aşa dând război tare împăratul au poruncit viziriului şi altor paşi să treacă pă pod să să bată cu nemţii IST. Ţ. R. 90. Dând război de îmbe părţile cu multă vărsare de singe. N. COSTIN, L. 96. Şi dând război ..., au biruit perşii NECULCE, L. 378. S-au lovit cu vrăjmaşii, de au dat război (a. 1705). GCR I, 358/5. Să se ducă cu dânsul a da război asupra sclavilor. MAIOR, L B. 175/9. Asupra multor sute [de turci] Dete război BUDAl-DELEANU, Ţ. 183. Au hotărât ... să dea război cu vrăjmaşii GRECEANU, î. 31/12. Din nenorocirea noastră, hotărăsc răsboi a da. BELDIMAN, ap. GCR H, 243/25, cf. DRLU, LB. Nu se vede în istorii ca oştirile romaneşti ce da războaie într-atâtea clime să fie murit de boale. CĂPĂŢINEANU, M. R. 21/15. Ani îndelungi au luptat şi dat-au război cu potrivnici Mult mai puţini decât ei. murnu, i. 28. <> L o c. v b. A da faţă v. f a ţ ă. A da foc v. f o c. A da greş v. greş. (învechit) A-i da greş (cuiva) v. g r e ş . A da formă = a modela. (Refl. pas.) Se dă lemnului anumite forme, I. apolzan, u. 7. (învechit şi regional) A-şi da moarte sau a se da morţii = a se sinucide. O! de-aş fi volnică a-mi da moarte pentru ca să pun capet durerilor mele! MAIOR, T. 179/18. De iubita sa doreaşte, Morţii a să da voiaşte. BĂRAC, A. E. 29722. Se dede morţii de bună-voia ei pentru dânsul ISPIRESCU, u. 67. Dar şi-a dat singur moartea, răspunse Ana. VINEA, l. n, 134. (învechit) A da moarte cuiva = a omorî (1). Imvigătorii cei învinşi dau şi priimesc moarte. PÂCLEANU, I. I, 182/25. Braţul ce nu dă moarte când poate, multe poate, alecsandri, poezii, 230. (Refl.; învechit) A se da vinovat = a se învinovăţi. L-au dat vinovat să i se taie capul DOSOFTEI, V. S. decembrie 188711. Singur să dă vinovat cela ce sileaşte să se înderepteaze nepârându-l niminea. pilde, 39/13. A da de pagubă v. pagubă (1). A da răscoală v. răscoală1 (4). (Familiar) A da de cap = a soluţiona, a rezolva (1). Un lucru pe care ei nu-l pot rezolva cu argumente, un tânăr îi dă de cap, prin simpla lui prezenţă. preda, I. 106. ❖ Expr. A da de azi pe (sau până) mâine v. a z i. A da zi după zi sau rând zilelor = a amâna. Ea nu-l băga în seamă, ci tot da zi după zi cu fel de fel de vorbe, a se cununa, ispirescu, l. 29, cf. da. (Popular) A-i da de cap (cuiva) v. c a p. A (se) da platnic v. platnic (1). A se da rămas v. rămas2 (I 4). A da rămas pe cineva sau a da rămas din judecată v. r ă m a s 2 (14). A se da de ruşine v. r u ş i n e 1 (13). A da (pe cineva) în judecată v.judecată.Adape mâna justiţiei v. m â n ă1 (I 1). A da (pe cineva sau ceva) gata v. g a t a. A da pârjol v. p â r j o 1 (11). (Regional) A se da la pace v. p a c e (4). ♦ (Popular; de obicei construit cu prep. „după”, „la”, „pe” etc. sau cu determinări ca „în căsătorie”, „de soţie”, „de nevastă”, „de bărbat” etc.) A căsători. Atuncea deade Mihail o ibovnică a lui după Vasilie (a. 1620). GCRI, 61/33. Nu vru să-şi dea pre hiică-sa după împăratul. DOSOFTEI, v. s. octombrie 44728. Am zis cătră Oprea să nu o dea, că nu va face nimic cu ea, că fata plânge de moarte (a. 1803). IORGA, S. D. xn, 196. L-au însurat dându-i muiare pre Rebeca. GRECEANU, I. 22/25. Am aflat că vreau să te mărite, să te dea după un ţăran bătrân. PR. DRAM. 388. împăratul... a făcut sfat şi a găsit cu cale să deie fata după feciorul moşneagului CREANGĂ, P. 85. Eu aveam de gând ... să-ţi dau pe fata mea ...de nevastă. SLAVICI, O. I, 90. împăratul ... dete de bărbat fie-sei pe argat ISPIRESCU, L. 169. Adicătelea de ce nu mi-o dai de nevastă? VLAHUŢĂ, S. A. n, 13. Am şi eu numai o fată, ... Cui o dau voiesc să-mi fie Om o dată. COŞBUC, P. I, 103. Mă pomenesc într-o zi cu el, ca să-i dau fata asta lui ... Şi i-am dat-o ... Am făcut nuntă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 121. Pe Florica i-ar da-o vădana lui Maxim Oprea cu amândouă mâinile. REBREANU, I. 78. Un lucru visa coana Elenca: să-şi dea fata după unul de la gară. BASSARABESCU, s. n. 73. [Vădana] fusese dată fără voia ei după un grec. SADOVEANU, O. I, 169. „Moş Pavel, ce-ţi mai face, de-acum un an, Ileana?” „Boierule, am dat-o după un cârciumar”. PILLAT, P. 151, cf. DL, DEX. M-a dat maica pe mine La rău mare de la bine! JARNÍK -BÂRSEANU, D. 172. Dă-mă, maică, unde trag, Să trăiesc traiul cu drag. id. ib. 273. Cin' ţi-o plăcea Bărbat ţi l-oi da. TEODORESCU, p. p. 647. Să ne dea fetele în căsătorie, reteganul, p. m, 74. îmi dă pe fii-sa de nevastă? STĂNCESCU, b. 69. împăratul... i-a dat pe fata cea mai mare de soţie. ŞEZ. II, 55. A sosit timpul de a le da la casa lor. fundescu, L. p. i, 67. ♦ (învechit; cu determinarea „prin târg”; complementul indică răufăcători) A duce, a plimba cu forţa (sub pază) în semn de pedeapsă. I-au înfierat şi i-au dat pen târg şi i-au dus la ocnă. IST. ţ. R. 45. îl dă pân târg însemnează o pedeapsă a vinovaţilor când, după osânda lor, să punea pă măgar cu faţa spre coada şi-i trecea pân târg strigând. L GOLESCU, C. Pe borfaşi îi dă prin târg bătându-i la spate. GHICA, s. IX, cf. TDRG. <> (Refl. pas.) Câţi să vor vădi martori mincinoşi, să să dea prin târg bătându-se. LEGIUIRE, 85/26. Câţi din măcelari sau brutari se dovedeau că vând cu cântare strâmbe ...se dedeau prin târg şi se ţintuiau de urechi pe la răspântii FILIMON, o. I, 191. în acea zi era să se dea prin târg un falit fraudulos, id. ib. 298. ♦ (Popular; complementul indică vite, mai ales oi) A mâna1 (1). Drăguţule bace, Dă-ţi oile-ncoace. ALECSANDRI, P. P. 1. Dă oile la strungă spre a le mulge. H xn 261. Niciodată nu mi-i ciudă, Ca când dau vacile-n ciurdă. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 455. Au dat oile la păscut SBIERA, P. 37, cf. ŞEZ. iii, 189, v, 71. ♦ (învechit, rar) A trimite (1). (Refl. p a s .) Să deade tocma la un loc al Asiei. DOSOFTEI, v. S. septembrie 2878. ♦ (învechit) A impune. Iară acest lucru nu iaste nemărui dată cu vreo silă, cum să fie datoriu să facă acest agiutoriu. prav. 122. (Refl. pas.) Mearse la scaun unde i s-au dat dosoftei, v. s. noiembrie 132718. 2. R e f 1. (Popular) A ceda; a se supune (12); a se lăsa. De să va prileji vreun om domnesc să îmbie cu slujbă şi de să va lega de un dirept, vrând să-l vatâme, şi cela nu să va da, ce-l va lovi şi-i să va prileji moarte, acesta ... să nu aibă niceo certare. PRAV. 70. O strujiră preste trup cu frecături ascuţite ... şi tot nu s-au dat DOSOFTEI, v. s. octombrie 92723. Cu toate aceste, Sfântul... nu se da. NEGRUZZI, S. I, 225. Cum nu se dă scos ursul din bârlog ... aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti. CREANGĂ, A. 116. Mireasa nu se da vârâtă în casă. SEVASTOS, N. 259. Nu se dară mult poftiţi. MARIAN, O. II, 188. Laura nu se dădu bătută. C. PETRESCU, î. I, 9. N-a mai avut ce spune şi s-a dat bătut. SADOVEANU, O. XXI, 425. [Câinii] nu se da să li tai cozile, sbiera, p. 15. ❖ (Cu dativul etic) Frico sule ... nu mi te da, păcătosule, alecsandri, t. i, 117. ❖ E x p r. A nu se da cu una cu două = a nu ceda uşor. Chiriţa nu se dă cu una cu două. alecsandri, t. 70. Flăcăul era chitit la capul său şi nu se da cu una cu două. creangă, p. 142. A da pasul v. 5 9 pas2 (I 1). ♦ Tranz. (învechit, rar) A admite. Să dăm că este aşa, cum zic ei. MAIOR, IST. 97/12. ♦Tranz. şi refl. (învechit şi popular) A (se) preda (2). Tatăl-său de-l va prinde şi să-l dea giudeţului, giudeţul va mai micşura certarea lui PRAV. 294. Să le dea fârmăcătoril DOSOFTEI, v. S. septembrie 2976. Au gând să nu se dea, ce să se apere. LET. II, 159/14. Am încunjurat-o de toate părţile [cetatea] şi s-au dat, numai cetatea singură au remas, adecă am slobozit tatarii în pradă (a. 1716). URICARIUL, x, 83. Acestii, după puţin s-au dat robi şi cetăţuia s-au ars de franţezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Numai Timişoara mai este în mâna îm-protivnicului, dar întru atâta înconjurată că în puţintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306, cf. DL. Dă-te de voia ta, Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, p. P. 292. ♦ (Despre femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relaţii sexuale cu cineva; a se dărui (I 4). Ce cruzime poate fi mai mare decât aceea de a bănui cinstea unei femei ce ţi s-a dat cu cea mai mare dragoste? FILIMON, 0.1.153. Tu vezi că ea [Ana] nu se dă de bună voie: aşa sunt muierile. SLAVICI, 0.1,197. O femeie ... se dă unui amant. D3RĂILEANU, a. 97. Ţigăncile ... se dădeau acolo parlagiilor şi măţarilor pe o băncuţă. M. I. caragiale, c. 62. Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine ... Dar fiindcă azi mi te dai toată, Am să te iert. MINULESCU, VERS. 22. E nevoită de interes ... să se dea. CAMIL petrescu, p. 56. ♦ (Popular; despre animale) A se împreuna sexual. Câinele meu se vede că-i corciu de lup. De unde până unde, s-a dat, boala, c-o lupoaică/ CONTEMPORANUL, VH2, 2. 3. Refl. şi i n t r a n z. (Despre oameni; construit cu dativul sau cu prep. „la”, învechit „după”, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, a se lăsa în voia..., cuprins de..., copleşit de ...; p. r e s t r. a lua un obicei (rău), a se nărăvi (1). V. d e d a. Odihnii cu totul s-au dat. CANTEMIR, 1.1. I, 96. Turcii ascunşi în Iaşi pin pivniţi, ... daţi după băuturi şi jafuri (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 196/4. Era om ... dat la desmierdări şi plăceri. VĂCĂRESCUL, IST. 262. Domiţian ..., în Misia ..., se deade spre deprinsele sale desfatăciuni şi răsboiul îl încredinţă lui lulianus. MAIOR, IST. 3/7. Toţi cetăţenii sânt daţi spre negoţitorie. id. T. 71/26. De va înceape învăţătoriul a se strica întru purtarea sa cea moralnică şi a se da beţiei ... unul ca acela diştrictualnicului director să se arate. INSTRUCŢIE, 11/18. Să dau preste măsură la patima cea desfrânată a jocului de cărţi. oblăduirea, 90/8. îndată ce ne dăm noi cu totul la odihnă, cădem în somn. POTECĂ G. 7/11. Ea se dete fară sfială la toate nebuniile. Căpăţineanu, S. 84/21, cf. I. GOLESCU, C. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73/23. Tânărul princip se dedi la desfrânări. IST. M. 180/17. Petru-Vodă ...se dădu odihnei. ARHIVA, 1, 544. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I, 20. Midas împărat se dete la tot felul de desmierdări. ISPIRESCU, U. 107. Leneşa lor minte, dată pe gândiri uşoare, vlahuţă, p. 134. Se dăduse la băutură. mille, v. p. 160. Acolo se dă stricăciunii, cheltuieşte peste puterile lui, devine un Don Juan desfrânat. SĂM. n, 331. Dragul meu ... înyaţă-te a munci, nu te da lenii. HOGAŞ, DR. n, 47. A fost bătaia lui Dumnezeu, părinte, că se prea dăduse lumea la beţii. AGÎRBICEANU, S. 521. După ce toate erau puse în rânduială, ne mai dădeam şi noi la odihna. moroianu, S. 105. Mă voi da cu totul plăcerii. PERPESSICIUS, S. 142, cf. DL. Vai de mama lui cum mânca o pâine, că se dase la patima beţiei. BARBU, G. 219. + Refl. (învechit) A se consacra. Cu corpul şi cu mintea Se puseră-n travaliu, se deteră la arte. HELIADE, O. I, 378. Romanii, dându-se cu totul la războiu puseră toate sălinţele ...ca să-l desăvârşască. CĂPĂŢINEANU, M. R. 17/4. Grecii ...se dau la negoţu şi navigaţie. GENILIE, G. 13/21. Toată vremea mea era întrebuinţată în studii serioase asupra artei la care mă dasăm. DACIA LIT. 269/30. Tatăl meu ...se grăbeşte a părăsi cariera serviţiilor publice, spre a se da la agricultură. SION, P. 343. De se va da la un studiu serios, va reuşi desigur a se perfecţiona. FILIMON, O. II, 211. ♦ Refl. (învechit şi popular) A se deprinde (2). Ai să te dai cu parfumurile. i. CR. n, 179. Calul bătrân greu se dă la umblet. CONTEMPORANUL, V, 97. ❖ (Pleonastic) Se dedease de era deprins cu cărţile svinţilor proroci. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 123725. 4. R e f 1. şi (rar) i n t r a n z . (învechit şi popular) A trece în altă parte, în altă grupare, tabără etc. Aceştia fiind daţi la credinţa lui Dumnedzău. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 147726. Alexandru Mavrocordat ... era desăvârşit dat la enteresurile othomăneşti. VĂCĂRESCUL, IST. 271. S-au dat şi el dinpreună cu dânşii la o credinţă. AMFILOHIE, G. 102/8. Stă la chibzuiri, în care parte să se dea. ISPIRESCU, U. 28. Dacă s-a da cu ceilalţi, nu i se măreşte leafa. I. NEGRUZZI, S. I, 21, cf. DL, DM, DEX. Lasă legea creştinească Şi te dă-n legea turcească. ALECSANDRl, P. P. 211. ♦ (învechit şi popular; urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A se acomoda; a se adapta. Năroadele ...se deaderă după neşte obiceaie a neşte fărmăcători. DOSOFTEI, v. s. septembrie 29726. Eu gândesc că s-a da după mine şi s-a face şi ea bună, CREANGĂ, p. 164, cf. dl. ❖ E x p r. A (se) da pe (sau Ia) brazdă v. brazdă. (Popular) A se da după păr v. p ă r1 (I 1). ♦ T r a n z. (învechit) A traduce (11). Aceaste învăţături morale prin fabule, în limba românească a le da. ţichindeal, f. 2/15. IV. 1. Tranz. (De obicei în locuţiuni verbale; complementul indică, în special, ştiri, informaţii, explicaţii, dispoziţii, ordine etc.) A aduce la cunoştinţă; a face cunoscut; a anunţa, a arăta, a înştiinţa; a înfăţişa, a prezenta (2); (învechit) a răspunde de faptele sale. Ipac [= aşijdere] dau ştire Domnie Tale za lucrul turcilor (a. 1521). IORGA, S. D. X, 283. Toţi vor sta în pelifele sale, să dea răspuns de lucrurele sale. PSALT. SCH. 336/22. Domnul nostru, căci datu e numele Tău pre tot pământul. CORESI, ap. GCR. I, 11/17. Cu aceastea cuvente de demult au dat veaste prorocul Ierusalimului de ... Hristos. varlaam, C. 70. Daţi ştire ca să viiu şi eu să mă închin Lui. N. TEST. (1648), 4726. Că pildă dediu voao, ca cum facuiu Eu voao, şi voi să faceţi, ib. 124721. Cari se vor căsători, popa să dea ştire la besearică mai nainte cu o săptămână (a. 1675). GCR I, 217/26. Direpţii au dat veaste de venirea Domnului. DOSOFTEI, v. S. [predoslovie] 3725. Măria Ta care la un norod întreg dai cuvântul lui Dumnedzău. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/12. La această întrebare ... n-au putut da răspuns vizirului. NECULCE, L. 164. Acel agă turc împreună cu alalţi deaderă răspuns ... ca, fară zăbavă, să-şi rădice domn den ţară. anon. CANT AC,, CM I, 218. Pentru bunătatea Lui cea de margine să supune legii, cela ce au dat legia lui Moisi în muntele lui Horiv. antim, o. 31. Arătându-l armaşul Domnii[i] Meale ca să i să dea poruncă. PRAV. COND. (1780), 56. Au dat acest vreadnic de pomenire răspuns. CARCALECHI, C. 81/14. în timpul învăţării, nu da singur răspunsul până nu va veni rândul la tine. tomici, î. 13/4. Definiţii la toţi dau. MUMULEANU, ap. GCR îl, 251/10. Să dau ordiruri pentru slobozirea banilor. BULETIN, F. (1833), 63, 2/3. Leul fară prelungire demision ei au dat. DONICI, F. I, 56/14. Ne dau semne de prietenie din acea întunecoasă ţară. VASICI, M. n, 48/22. Cei ce vor da semne de duh mai înalt ... să se aşeze în şcoala naţională. REGUL. ORG. 355/8. N-ai să-ţi deschizi gura să-i dai vro poruncă Că-ndată asupra-ţi ura îşi aruncă. PANN, P. v. I, 55/25. Se înturnă la Iaşi şi îşi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I, 111. Dete ordin să introducă în camera sa pe mesagerul postelnicului. FILIMON, O. I, 131. Bărbatul ei începuse a da semne de gelozie. ALECSANDRl, O. P. 125. Căpitanul... da porunci ca să desbarce pasagerii, id. ib. 208. Pentru a da un exemplu din conversiunea simplă, ... nu am argumentat nimic, ci am exprimat numai aceeaşi idee prin alte cuvinte. MAIORESCU, L. 69. Dl Aron Florian ..., pentru cauză de sănătate, dă dimisiune din postul de profesor. CONTEMPORANUL, I, 770. Când oi veni eu, am să vă dau de ştire. CREANGĂ, O. 11. Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei Tale. EMINESCU, O. I, 146. Noi nu suntem puşi aci pentru ca să le dăm drumeţilor ştire despre cei ce vin şi cei ce trec. SLAVICI, O. I, 122. Răspunsul este foarte poetic, dar el nu ne dă ... definiţi-unea poeziei. MACEDONSKI, O. IV, 86. Tălmaciul îi cheamă sus, le dă 5 DA4 10 ordin să rămâie în spitalul de răniţi ca servitori. SĂM. n, 285. A doua zi mi-am dat dimisia din gazetărie. LUC. n, 398. Sluga singur dădea porunci. AGÎRBICEANU, S. 477. Dacă văz eu una ca asta dau de veste-n sat şi pornim o bătaie mare. LUNGIANU, CL. 55. Dădeam d-nei M*** câteva explicaţii asupra regimului pe care îl urmează. BRÂILEANU, A. 92. Dă ordine să-i adune gâşte. C. PETRESCU, S. 231. Abia aştept să mă întorc acasă şi dau divors din prima zi. MIRONESCU, S. 156. Acum cred că ai să-mi dai d[umnea]ta explicaţii mie. CAMIL PETRESCU, U. N. 130. Mă-sa didese ordin să fie întinsă masă mare. VISSARION, B. 318. Măria Sa se sculase şi dăduse poruncă slugilor să-l aşeze în jilţul lui. SADOVEANU, O. I, 23. Să-ţi dai demisia numaidecât, că, altfel, te destitui, nemernicule. ULIERU, C. 47. Capra neagră are, din instinct, teamă de el, dând semne de nelinişte. BĂCESCU, PĂS. 235. Explicaţia poate fi dată uşor printr-un examen elementar CĂLINESCU, I. 15. V-am chemat ca să vă dăm de ştire porunca stăpânirii. STANCU, D. 55. Se mulţumea cu răspunsurile pe care i le dădea mămuca. id. R. A 133, 209. Relaţia de mai sus dă deci definiţia generală. SANIELEVICI, R. 63. Pentru a preciza, să dăm următorul exemplu, id. ib. 64. Să terminăm cu gospodăria şi îmi dau dimisia. PREDA, D. 134. Aş da un exemplu din psihologie. ll 1972, nr. 2, 44. O sută de trâmbiţaşi erau în frunte, dând de veste poporului că trece padişahul. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. Rudele victimelor au dat citire numelor celor dispăruţi în tragedie. RL 2005, nr. 4 716. Trece-n jos, se duce-n sus, Nime nu-i dă un răspuns. ALECSANDRI, P. P. 240. împăratul ...a dat veste în toată împărăţia lui. ŞEZ. IV, 169. Ori şi câte-o întrebat, Niciun răspuns nu i-ai dat. FOLC. TRANSILV. I, 218. ❖ (Prin analogie) Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! COŞBUC, B. 80. ❖ Re f 1. pas. S-a dat veste lui Erotocrit, pe loc, ca să se-ntoarcă acasă. PANN, E. I, 83/14. Se dădu poruncă să fie aduşi şi toţi invalizii de război şi să fie aşezaţi în frunte. AGÎRBICEANU, S. P. 136. Se dă următoarea succesiune a răpitoarelor: vultur, hultan, gaie. BĂCESCU, Păs. 209. ❖ Loc. vb.Adala lumină = a) (rar; despre stări sufleteşti) a dezvălui. Nu-şi desprinsese privirea sticloasă de la el, urmărindu-l ... cape o foarte curioasă experienţă de laborator, menită să dea la lumină încă mai curioase fenomene. C. PETRESCU, C. V. 24; b) (despre scrieri) a publica (2); a tipări (1). Scurtă învăţătură ... dată a doao oară la lumină, mai avuţită. FRĂŢILĂ, S. î. 1/10. Ca să mă fac autor, trebuie să dau cărţi la lumină. HELIADE, O. I, 246. N-ar fi fost lucru de om cu minte ... d-a da la lumină această traducere. CĂPĂŢINEANU, M. R. 3/12. Am arătat cartea mea la mulţi profesori... şi ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. Gheorghie Şincai ... a mai îndreptat pre ceea a sus-lăudatului Samuil Klein, dând-o la lumină tot sub titlu: Elementa ... BĂLĂŞESCU, GR. XV/l9. îl sfătuim ca să nu dea la lumină decât opere de acele care nu-i vor fi în detrimentul numelui D[omniei] Sale de poet. contemporanul, i, 58. După ce dă la lumină o producere, umblă zi şi noapte să strângă sufrajele amatorilor. CARAGIALE. o. m, 79. Tipografiile din Iaşi şi Târgovişte dau la lumină ... câteva cărţi româneşti. IORGA, C. I. n, 126. Numai gândul de a da la lumină opera sa îl oprea [pe Şincai] să dorească apropierea clipei care să pună sfârşit zilelor lui chinuite. DENSUSIANU, L. 42. [Bălcescu] dădea la lumină cronici, documente, atâtea izvoare care şi astăzi pot fi folosite de cercetători, id. ib. 349. Intr-adevăr, dădusem chiar un fel de carte, cum se zice, la lumină. ARGHEZI, s. p. 51. (Ref 1. pas.) Minunată carte ... de a să da la lumină (a. 1794). GCR n, 151/5. Scrisoarea aceasta s-au dat la lumină într-o carte. MAIOR, I. B. 80/9. Trebuinţa de a să tălmăci româneşte această Codică şi a să da la lumină. COD. ŢIV. VI/8. ❖ E x p r. A(-şi) da (sau, rar, a se da) eu părerea v. p ă r e r e (3). (Familiar) A-şi da cu presupusul v. presupus1. A da dovadă v. dovadă. A da ia iveală v. iveală. A da în vileag v. v i 1 e a g (11). A da (o) replică v. r e p 1 i c ă (2). A (se) da pe faţă v. faţă. A (se) da de gol v. g o 1. A da rugă v. r u g ă1 (2). A da rugăciune v. rugăciune (2). A da (un) exemplu de ... = a se purta astfel, încât să constituie un model de urmat Trebuiai să dai exemplu de cinste şi de cuminţenie ... Prin purtarea ta vei necinsti numele ţării, mironescu, s. 7. A da avertisment = a atrage atenţia să nu repete o greşeală; a avertiza. Să le dăm avertismente ca la băieţii din şcoală? MAIORESCU, D. I, 365. Am să-ţi dau avertismentl brătescu-voineşti, p. 202. A da (cuiva) în cărţi (sau cu cărţile) în bobi (ori cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. = a prezice viitorul cu ajutorul cărţilor de joc, al bobilor etc.; a ghici, (învechit şi popular) a trage în cărţi, v. trage (II 1). Cf. I. golescu, c. Plămădea sulimanurile şi dresurile cele mai sublimate ..., da cu cărţile, arunca cu bobii. GHICA, C. e. ii, 596. Cucoanele ... vin la dânsa să le dea-n cărţi. CONTEMPORANUL, V2, 142. Să ne dai cu cărţile, să ne spui viitorul, i. NEGRUZZI, s. IV, 500. Face mereu pasienţe şi dă în cărţi. IBRĂILEANU, A 43. Safta da în cărţi şi ghicea în palmă şi cafea. G. M. zamfirescu, m. d. I, 32. Până să apuce să le dea în cărţi, o luă gura pe dinainte. BARBU, G. 375. Daţi-mi ceva, cât de puţin, să vă dau cu norocul, să văd unde vă sunt părinţii. RETEGANUL, P. II, 38. Ştia să dea în bobi. STĂNCESCU, B. 212. Avea o şişcă de fată, ce da în cărţi. ŞEZ. ix, 118. (Eliptic) Mi-am adus aminte că, punând mama o dată să-mi ghicească norocul, îmi dase că de toate fericirile am să am în viaţă parte, numai de dragoste nu. M. I. CARAGIALE, C. 85. Şi pornind trenul lin, ţiganca se mai ţinea cu ghiocul după fereastra care plecase, dându-i fetei de bine. arghezi, s. xi, 72. A(-i) da (cuiva) să înţeleagă (sau a înţelege, de înţeles) v. înţelege. A da semn v. semn (II I). A da (o) telegramă = a transmite un mesaj printr-o telegramă. Am dat de ieri telegramă să ne reţină camerile. C. PETRESCU, C. v. 11. Daţi-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce-i cu depozitul. CAMIL petrescu, u. N. 66, cf. dl, dex. A da (un) telefon v. t e 1 e f o n (1). A-şi da în petic v. petic (1). A da seamă (sau seama) v. seamă (12). A-şi da seama v. seamă (III). A da (un) semn (sau semne) de viaţă v. semn (II 1). A (se) da semnalul v. semn a 1 (2). A da sfoară în ţară v. s f o a r ă (1). A da parolă v. parolă (2). A da parola v. parolă (4). A da la tipar v. tipar (2). A da socoteala v. socoteală (3). A(-şi) da (cu) socoteală v. socoteală (5). A-şi da solia v. so 1 ie (2). A (se) da în stambă v. s t a m b ă (1). (învechit) A da în (sau la) stambă v. stambă (1). A da startul v. start (1). ♦ (Mai ales în limbajul bisericesc; cu complementele „laudă”, „mulţumire”, „mulţumită” etc.) A aduce; a mulţumi (3). Căzu jos ... laudă deade. CORESI, EV. 421. Nu se întoarseră să dea laudă lui Dumnezeu, id., ap. GCR I, 27/27. Li se cade ... a da acea cătră Dfumnejzeu mulţămită (a. 1757). URICARIUL, IV, 6/17. S-au bucurat ş-au dat laudă lui Dumnedzău. NECULCE, L. 64. Cu toţii ... dăm laudă lui Dumnezeu c-avem vreme bună. HELIADE, o. I, 273. Sunteţi datori a da laudă lui Dumnezeu. DRĂGHICI, R. 159/4. Dă mulţumită multă marelui proroc. GORJAN, H. I, 6/23. M-am bucurat că te afli sănătoasă, dând lauda Domnului (a. 1836). IORGA, s. D. XXL 225. Şi dau soartei mulţămire Că a făcut mijlocire A împlini dorul meu. PANN, E. II, 125/4. Dete laudă Domnului că-i ajutase asupra protivnicilor. ISPERESCU, L. 51. Dete mulţămită Celui de Sus. STĂNOIU, C. I. 22. Să ne învrednicim a gusta din toate - dând laudă unde se cuvine. SADOVEANU, O. IX, 447. Daţi laudă lui Dumnezeu. reteganul, P. I, 27. ❖ L o c. v b . A da (sau a face) mărire v. mărire (IV 5). ♦ (Complementul indică spectacole, concerte etc.) A interpreta, a prezenta în faţa publicului. Vreau să dau un concert. ALECSANDRI, O. P. 327. Spectacolele le da în aer liber SAHIA, n. 67. Dăduse un concert în sala de teatru, demetrius, A. 265. Piesa de teatru pe care şcoala o dădea la sfârşitul anului. PREDA, M. 149. Ansamblul ... a dat spectacole din ce în ce mai complexe. M 1974, nr. 7, 9. ❖ R e f 1. pas. Abia avui vreme a-mi schimba hainele ca să nu scap reprezentaţia de la teatru. Se da „Est-ce un reve”? NEGRUZZI, S. I, 67. Această frumoasă reprezen-taţiune se dă totdeauna când vine vaporul. GHICA, C. E. I, 40. în sala Ateneului se va da un frumos concert. SĂM. I, 30. Se dădură mai 5 11 DA4 multe reprezentaţii, aproape cu acelaşi repertoriu. DENSUSIANU, L. 196. A doua zi, seara, se dă pe bordul „Elisabetei” o serbare. BART, S. M. 25. Se dădeau câte trei premiere pe lună din lipsă de spectatori, barbu, i. I, 85. ❖ Expr. A se da în spectacol v. spectacol (1). ♦ Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „drept”) A vrea să fíe considerat, să treacă în loc de..., în calitate de a se prezenta ca ....Să deade a fi om de oaste, dosoftei, v. s. ianuarie 25731. Chiriţa: - Am să mă dau şi eu de baroană, cum oi trece graniţa. ALECSANDRI, t. 485. Nu sunt liberale partidele ce se dau de liberale. MAIORESCU, D. I, 154. [Agenţii] s-au ivit... la han la Brătulescu, dându-se drept negustori de covoare. POPA, v. 95. Se dă drept chimist şi maestru de dans. CĂLINESCU, I. 143, cf. DL. Unii dintre domni ...se dădeau drept fii ai unor domni. STOICESCU, S. D. 97. M-oi duce la curtea împăratului şi m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Se dădu drept fecior de împărat. stăncescu, B. 205. ❖ E x p r. A (-şi) da aer (sau aerul) v. aer. A-şi da (sau a-şi lua) aere v. aer. (Familiar) A (nu) da bine = a (nu) face impresie bună. O competiţie ... unde intrarea e liberă, ... nu dă bine. RL 2005, nr. 4 617. ♦ R e f 1. (Prin nord-estul Olt.) A se destăinui. Cf. ciauşanu, gl. 2. I n t r a n z. (Despre fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate, a apărea, a se ivi;a începe să se manifeste; ase declanşa, a iz bucni, a se porni (115). Deade de o parte vânt MOXA, 352/12. Oile trebuesc scoasă la câmp îndată ce a dat iarba. I. IONESCU, C. 68/4. O ploaie ce dase în zioa trecută făcea porumburile a creşte cu mare iuţeală. PELIMON, I. 6/3. Dar pe groapa lor cea sfântă, Cum dă vânt de primăveri, Două păsărele cântă. BOLINTINEANU, O. 59. în tabăra turcească Dat-au tusa măgărească. ALECSANDRI, POEZII, 457. N-a trecut mult şi a dat în ţara aceea o foamete grozavă. CONTEMPORANUL, I, 445. Apoi dete un îngheţ. CARAGIALE, O. IV, 29. în urma ei, în fapt de-amurg Dau zori de dimineaţă. COŞBUC, P. I, 108. Dăduse-ngheţul peste-un lac. SĂM. Il2, 426. Unde nu dădu peste noapte un ger, ... de-a îngheţat carele în noroi. LUC. VII, 528. A dat azi-noapte o bură de ploaie. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 74. A suflat vântul de primăvară, au încolţit mugurii, a dat frunza, au spuzit florile. DELAVRANCEA, O. II, 25. De când dă colţul ierbii plugarul vine ş-o priveşte cu dragoste. AGÎRBICEANU, A. 101. Dădu un ger cumplit, de pârâiau gardurile îngheţând. REBREANU, I. 339. Mugurii au dat pe ram. BACO VIA, O. 189. Ciobanii..., când plecau cu oile ..., nu-i mai vedeau fetele şi nevestele decât când da zăpada. GALACTION, o. 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V, 149. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. id. î. n, 63. Au dat frunzele şi s-au făcut mai mari. STĂNOiu, C. I. 124. Doi flăcăi ţigani, cărora le înfiera mustaţa şi le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I, 30. Moş Spânu .... cum dă îngheţu, intră undeva într-o ghizunie şi-şi suge labele ca ursu. id. ib. IX, 401. Dă iarba-n câmp. pillat, p. 263. Buhele cântă mai ales primăvara, când dau ghioceii. BĂCESCU, PĂS. 247. Dacă-i îngropăm aici... are să deie ciumă. CAMILAR, N. I, 127, cf. DL. „A dat ploaie” constată... cu un glas foarte deosebit. PREDA, M. 77. Flăcău tânăr s-a-nsurat, Nici mustaţa nu i-a dat TEODORESCU, P. P. 622. Dat-a frunza fagului, id. ib. 289. Badea meu, tânăr băiat, Nici mustaţa nu i-a dat JARNÍK — BÂRSEANU, D. 39. Cum dă cevaşi secetă, îndată seacă toate izvoarele. RETEGANUL, P. I, 25. Peste noapte, poate da un viscol, id. ib. m, 83. A dat frunza peste tot SEVASTOS, P. 307. Sugă-mi-te şerpele Când ţi-or da musteţele. HODOŞ, P. P. 133. Dete o ploaie cu vânt Şi le trânti la pământ PĂSCULESCU, L. P. I, 15. De-ar veni luna lui mai ...Să văd norii fulgerând, Ierbuliţa-n şesuri dând. ANT. LIT. POP. I, 72. Foaie verde micşunea, începu primăvara-a da, Ierbuliţa-a se sălta. balade, n, 156. Roua de pe livezi, Când dă soarele, n-o vezi. FOLC. transilv. ii, 21. ❖ E x p r. (Popular) A da peste cineva = a veni, a se abate pe neaşteptate asupra cuiva. De mult ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz. CREANGĂ, P. 111 .A răcit, a dat oftica peste ea. STANCU, d. 42. N-au mers mult şi iată c-au dat altă nevoie peste dânsa. SBIERA, P. 208. Deodată, dete peste ei o căldură, încât leşinau de sete. RETEGANUL, P. Iii, 75. Dădu o boală rea peste biata preoteasă. STĂNCESCU, B. 211. A dat răsfugu-n el v. r ă s fug (3)- ♦ (Despre sânge, lacrimi etc.) A începe să curgă, a pomi (II 6); a ţâşni (1). îmi dau lacrimile şi plâng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzaţie de durere fizică aşa de intensă, că-i da lacrimile în ochi. BART, E. 212. ♦ (Popular; despre vreme, fenomene în desi&şurare) A trece, a intra într-o fază nouă. Pin bătrân tot încă-i verde, Deşi-n iarnă a dat. ASACHI, S. L. I, 134. Aici dăm în primăvară: când frumos - când urât. CARAGIALE, O. vn, 461. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Când a ieşit din închisoare, da înspre toamnă. COCEA, S. I, 38. 3. R e f 1. (învechit şi popular; cu valoare de semiauxiliar, construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de ..., a începe să... Şi cu aceasta cuvânt grăi lui şi zise: această slugă jidov, carele ai adus, lăuntru întră la mine şi vrea să mă ruşineaze, ce când dediu a striga cu glas mare la mine-ş lăsă haina şi fugi afară. PO 136/9. Se dăduseră bivolii a-l linge. SBIERA, P. 123. Mama la mine a venit şi se dede a-ntreba: trăiesc io bine, ori ba ? HODOŞ, P. P. 139. El că la plug mergea, Ş-apoi dete a brăzda. BIBICESCU, P. P. 290. ❖ (Construit cu substantive în dativ sau introduse prin prep. „la”, „spre” sau „în”) Se deade postului, varlaam, c. 366. Lupul ... îndatăşi fugăi se deade. CANTEMIR, 1.1.1, 95. După această lecţie astâmpă-rându-se şi statornicindu-se, se dedi la lucrarea pământului. SĂULESCU, HR. I, 112/10. Satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure. CREANGĂ, P. 329. Ana îşi călcă pe inimă şi se dete la joc. SLAVICI, O. I, 136. Şi cum se făcu ceva jăratec, unde nu se dădură nevestele, cu mânecele suflecate ...la pregătit de-ale mâncării. MIRONESCU, S. 72, cf DL. Lasă boii, frăţioare, Şi te dă la vânătoare. ALECSANDRI, P. P. 44. La lucru s-au pornit Şi la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat TEODORESCU, P. P. 150. Ea ... s-a dat la dezmierdăciuni cu zmeul SBIERA, P. 27. Se dădu la mâncare, la băutură şi la joc. STĂNCESCU, B. 317. împăratu’ se dă la căutat; da geaba, că nu-l găsi. şez. IV, 204. ❖Loc. v b. A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. Cf. dl. (F i g.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Râul Mic a dat în clocot Şi spumegă de-a lungul văii. DEŞLIU, M. 35. A da în floare = a înflori. Muguri dau în floare. LUC. vn, 549. Cireşii au prins a da-n floare. MIRONESCU, S. 209. A da în mugur = a înmuguri. Copacii dau în mugur, vlahuţă, o. A. 342. A da (în) spic (ori a-i da, a-şi da) spic(uî) v. spic (1). ❖Expr. (învechit şi popular) A (se) da în vorbă cu cineva = a începe o discuţie; a intra în vorbă cu cineva. Dându-se în voroavă cu părinţii DOSOFTEI, v. s. noiembrie 110732, cf. dl, DEX. Numai cât în vorbă se da, Secerele şi gătea. TEODORESCU, P. P. 142. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. v, 14. A da în pârgă v. p â r g ă (1). A da în copt = a da în pârgă, v. p â r g ă (1). A da în pai v. p a i1 (1). A da în rod sau a se da pe rod v. rod1 (1). ♦ Intranz. (Cu valoare de semiauxiliar, construit cu verbe la conjunctiv) A fi pe punctul de a...; a fi aproape să...; a fi gata să ...; p. e xt. a încerca. Hatmanul şi cu o samă de cazaci au dat să treacă Nistrul şi mulţi s-au înecat. URECHE, LET. I, 128/37. Bătân-du-să, au dat să-l lovească şi n-au nemerit bine. PRAV. 124. Fără să-i vorbească Deteră să plece, pann, p. V. ffl, 76/6. Un car acoperit cu o rogojină, ... dete să iasă în uliţa mare. NEGRUZZI, S. I, 31. Dai s-o prinzi ...A scăpat. ALEXANDRESCU, A. 91. Doi brazi gingaşi de o samă, ... Ş-au crescut, ... pân-au dat să se lovească de fereastra împărătească. ALECSANDRI, P. n, 185. Am tot dat să mă ripedpân-la dumneata acasă. JIPESCU, O. 19. Dă el să descuie uşa, nu poate. CREANGĂ, P. 256. Cănuţă a dat să ridice coşul şi n-a putut CARAGIALE, O. I, 132. Mugeşte Bistriţa toată, năpustindu-şi valurile în năpraznicele ziduri şi dă să le spargă. VLAHUŢĂ, O. A. 415. Când s-apropie de biserică şi dau să intre cu mortul în curtea acesteia, atunci bocitoarele ... bocesc astfel. MARIAN, î. 283. Am dat să-l prind ca să nu cadă Şi-atunci căzui cu el grămadă. COŞBUC, P. n, 41. 5 DA4 12 îşi dezleagă de la iesle calul..., pune pe el cele târguite şi da să plece. LUC. n, 237. Dădu să se întoarcă la coasă, când un glas plăcut răsună la spatele lui. REBREANU, I. 54. A dat să urce scările. POPA, v. 25. Cei slabi de înger dau să fugă. VOICULESCU, POEZH, I, 4L Am dat să suim în sus, printr-o râpă. SADOVEANU, O. IX, 192. Dădea să-i scoată femeii fiirca din brâu. MOROIANU, S. 201. Dădeam să-l ocolesc, dar m-a zărit... M-a prins de braţ şi mi-a vorbit smerit. ARGHEZI, s. P. 51, cf. CĂLINESCU, C. O. 12. Lucu apropie scaunul de masă şi dădu să plece. VINEA, L. n, 59. Când dădu să iasă, se lovi nu ştiu cum cu cotul de clanţa uşii. PREDA, D. 122. încotro dau să mă-ntorc, Ochii mei de plâns se storc. ALECSANDRI, P. P. 386. Voinicul... dă să încalece. SBIERA, P. 41. Dă să se îmbrace, dar nu-şi găseşte pielea. RETEGANUL, P. II, 47. Când dă să o spintece, mreana îi scapă din mână. id. ib. v, 45. Bietul pui, cum da să zboare, cum pica; avea o aripă ruptă. UDRESCU, GL. ♦ Intranz. (Familiar; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acţiune; a nu se mai opri. Şi-i dă şi-i dă cât îi e glasul ... o ţine una şi bună, chiar ca un palamar cu ison la biserică. ALECSANDRI, T. 1,4. Ne-am abătut pe la o ţuică ...pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I, 119. îi curgea sângele şiroi şi el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I, 245. Căluşeri de pe Târnavă ... Daţi, măi, daţi, Nu vă lăsaţi! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 416. S-au luat amândoi pe urma cea de cenuşă îndărăpt, tot dă, dă, dă, tot dă, dă, dă, până ce au ajuns... acasă. SBIERA P. 170. Dă, dă, dă, pe drum să meargă. MÂNDRESCU, L. P. 221. Se pun dracii la lucru, şi dă-i şi dă-i pe întrecute. MERA, B. 219. ❖ Expr. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pân-s-a-mbătat. PANN, P. v. i, 118/6. A da cu busuiocul = a face aluzie la ceva. Cf. lexic reg. n, 95. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie) Hai(de)! Vania, prietene, dă să te sărut. CONTEMPORANUL, VI, 35. Dă-i să fugim, dă-i să mergem1 ţiplea, P. p. 108. 4. T r a n z. (Despre oameni sau colectivităţi; complementul indică bunuri materiale) A realiza prin muncă; p. r e s t r. a fabrica; a produce (III 1). Mânile mele deprinse cu munca îmi dau prea cu lesnire o hrană simplă. PLEŞOIANU, t. iii, 45/1. Din toate ţerile Braziliea dă mai multă cafea. CONTEMPORANUL, m, 279. Femeile care ţeseau, dădeau însă o stoß neplăcută la vedere. IORGA C. I. m, 160. Masele de ţărani şi lucrători ... cu sudoarea frunţii lor ne dau pânea de toate zilele. BENIUC, M. C. I, 12. Prin jaurirea vorbirii şi a uneltei, oamenii devin singurele fiinţe capabile să dea mai mult decât primesc, v. ROM. februarie 1975, 23. Tineri din secţia mecanică s-au angajat să dea, până la sfârşitul acestui an, o presă de 150 tone şi un compresor. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 4/7. <>Loc. vb.Ada găuri (sau o gaură) = a găuri. începu să ... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, î. II, 183, cf. DL, DEX. S-a pus şi a dat o gaură în fundul corăbiii ŞEZ. m, 107. (F i g.) Pe undeva un greier Cu sfredelu-i subţire Dă găuri în văzduhuri, lesne a, vers. 347. A da la lopată ~ a săpa (6). Au preferat să se uite la jandarmii care dădeau la lopată şi se înhămau la căruţe, rl 2005, nr. 4 732. A da cep v. c e p. ♦ (Despre bunuri; complementul indică venituri, câştiguri) A aduce prin tranzacţii; a produce (III 3), a realiza (2). Cu cât face mai puţine bucate acest pământ arătoriu, cu atâta mai mult câştig dă din pomi. ÎNV. POM. 35/1. De va alerga la vânzarea domeniilor, ele dau statului un venit. GHICA C. E. I, 133. întreprinderea dădea beneficii serioase. G. barbu, a. v. 171. ♦ A produce, a aduce în urma prelucrării. Strugurii carii, în Cile şi în alte ţinuturi, dau vin foarte ales. RUS, I. m, 273/13. Toate grâneţele dau tărâţe. I. IONESCU, C. 229/9. Numai călcat de soartă [ciorchinul de strugure] dă vinul şi puterea. VOICULESCU, POEzn, i, 176. ♦ (Despre oameni; complementul indică scrieri, idei, concepţii) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând); (complementul indică legi, documente etc.) a elabora şi a face cunoscut; a emite. Cine va zice că de silă şi cu înşălăciune au dat carte, trebuie să dovedească sila şi înşălăciunea. LEGIUIRE, 96/16. Logofeţii sânt cei mai dântâi diregători ai canţelarii; ei ţin condicele obşteşti, dau hrisoavele. OBLĂDUIREA, 78/10. Au dat un decret la 20 martie pentru aceea de istov alungare din America a tuturor lăcuitorilor spanioli. AR (1829), 7721. Sultanul da vestitul manifest prin care denunţa ...pe împăratul Rusiei de duşman jurat al Islamului GHICA S. 479. După aceea dede mai multe proclamaţiuni FILIMON, o. I, 281. Un judecător ... dă o ordonanţă de neurmărire. MAIORESCU, D. V, 36. Dăduse zapis în greceşte pentru furtul de care se făcuse vinovat IORGA, C. I. m, 139. Un tânăr autor trebuie să aibă norocul să-şi înceapă activitatea literară într-un timp când un critic remarcabil mai dă încă opinii asupra contemporanilor. CĂLINESCU, C. O. 198. Soddy ... a dat cheia clasificării izotopice a substanţelor SANIELEVICI, R. 20. latişev a dat o teorie riguroasă, id. ib. 71. Un hrisov dat de Vlad Ţepeş ... pomeneşte, pentru prima oară, de „ Cetatea BucureştiG. barbu, A V. 12. ♦ (Despre candidaţi, despre elevi etc.; complementul indică examene, concursuri, teze de licenţă, de doctorat etc.) A-şi prezenta cunoştinţele în cadru organizat pentru a obţine un titlu, o promovare etc.; a susţine (5). Au luat diplome de învăţătură în examenul cel după urmă ce au dat CR (1829), 10376. Am plecat să dau examen la Bucureşti BRĂESCU, O. A. II, 99. Nu şi-a dat licenţa. CĂLINESCU, C. O. 24. Nu mi-ar strica să-mi dau licenţa. BENIUC, M. C. I, 48. Urma să-şi dea, cu această montare, examenul de stat FLACĂRA, 1975, nr. 47, 12. ❖ F i g. Poporul nostru dă un examen de patriotism. CONTEMP. 1975, nr. 1 496, 2/6. ♦ A fi pricina, cauza, mobilul a ceva; a cauza, a ocaziona, a pricinui (1), a prilejui (2), a produce1 (II1), a provoca (3), (rar) a prileji (2), (învechit) a pricini (1). Munciiapre creştini... pentru să dea groază în creştini. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 141710. Dat-ai veselie în inima mea. SLOV. 1876. Lucrurile ceale noao dau mai multa supărare. PILDE, 26/3. Să ne ... dea toată satisfacţia ce avem dreptul de a-i cere. CR (1829), 7729. Curăţenia scoposului tău îţi va da o deosebită putere şi veselie. BUZNEA, C. 3/4. D-aţi vedea ranele mele Şi d-aţi şti ce dor dau ele, Mă veţi căi negreşit. PANN, E. n, 11/18. Vrei miros de lăcrămioare Ce dă visuri iubitoare? ALECSANDRI, O. 102. Ospătăm cu acea poftă de mâncare, ce dau călătoriile pe mare. id. O. P. 321. Doctorii nu mai dau nicio speranţă de scăpare. CARAGIALE, O. I, 251. îmi da friguri. MELLE, V. p. 162. Parfumul ei are să mă farmece, ruja ei îmi va da gânduri frumoase. SĂM. I, 234. Mărturisirea lui stângace şi teatrală ... îi dădea nişte fiori feciorelnici REBREANU, I. 105. Niciodată n-am simţit, ca astăzi ... emoţia pe care o dă o floare de câmp. IBRĂILEANU, A. 71. Conferinţa ţine foarte mult să dea satisfacţie României. TITULESCU, D. 163. Mă sileam s-arunc ... câte-o privire fugară la apa Tazlăului... alerga dându-mi fiori. MIRONESCU, S. 66. Sânt solitarul pustiilor pieţe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. BACO VIA O. 21. Avea ...o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat ameţeli calde şi reci. CAMIL PETRESCU, p. 8. Dădeau spaimă cu făclia într-o mână şi suliţa în alta. SADOVEANU, O. XX, 602. Ningea cu smocuri mari de lână, a căror cădere dădea o senzaţie de încetineală şi de pieirea orcărui om. CĂLINESCU, E. O. II, 273. Oasele acelea înşirate pe masă îmi dau greaţă. STANCU, D. 13. O durere abdominală intensă dată de o apendicită acută. belea p. a 11. Câte delicii îmi dădea, când eram copil, acest joc ... de a descoperi oraşul. BĂNULESCU, I. 144. Iţi da mare groază tot ar-năutul. TEODORESCU, P. P. 486. Multă grijă îi dase trebile împărăţiei. FUNDESCU, L. P. I, 66. A cu boala-n poală mă trânti, mă zdrobi, îmi dete greaţă la inimă. ALEXICI, L. P. 207. ❖Loc. v b. A da rod v. rod1 (1). A da satisfacţie v. satisfacţie (1). ❖ E x p r. A da loc v. 1 o c. A da rezultat v. rezultat. ♦ I n -tranz. (Popular) A vrăji (1); a dezlega de farmece. Fac pe prostime a crede ...că s-au deochet sau că-i este dat. DRĂGHICI, R. 182/28. Descântă într-o astfel de apă, pentru ca să dea cuiva de urât. ŞEZ.n, 102. 5 13 5. T r a n z. A scoate din sine, a produce printr-un anumit proces. Oile ... lână dau. CORESI, EV. 38. Şi albina iaste o gânganie proastă la vedeare, iar ... coşniţa ei dă miiare din destul PILDE, 52/19. Vacile dau mai mult lapte. I. IONESCU, C. 4/9. Pe lângă fructe ... arburii dau flori PÂCLEANU, I. n, 99/23. Astăzi sunt puţine pământurile care dau mai mult de o chilă de pogon. GHICA, C. E. în, 67. Mugurii dau frunză şi câmpii dau verdeaţă. ALECSANDRI, P. ni, 241. Pomii dăduseră rod bun. SLAVICI, 0. I, 109. Pământul întreg să-ţi dea roade din belşug. ISPIRESCU, u. 24. Socul n-a dat niciodată trandafiri delavrancea, a. 93. Flori de fragă ce nu dăduseră rod. BENIUC, M. C. I, 74. Şapte ani oile nu vor da lapte. ISAC, O. 94. Ogorul... grâu tot mai puţin ... dă. LABIŞ, P. 352. D-oi sta la cloşcă să le pui, Tot oul o să-mi dea pui POP. ap. GCRH, 360. Dădea salcia roadă, stăncescu, B. 153. ♦ (Mai ales despre oameni şi animale; complementul indică sunete sau zgomote) A face să se audă; a emite; a produce1 (II 1); a scoate (VI 4). Cu mulţiia sunretului apelor glas deaderă nuorii. psalt. hur.2 152. Şi tură din ceriu Domnul şi susul deade glasul Său. psalt. 26. Picăturile ploii din mori cu repegiune pre pământ cădzind, un huiet oarecare dau. CANTEMIR, 1.1.1, 41. Glasuri de vaiete şi plângere dau. ţichindeal, F. 2/15. Sare din tronul său şi dă un ţipăt tremurând. HELIADE, O. I, 31. Când la pradă se răpede Dă un gemet, lungi mugiri. id. ib. 292. Didei un ţipăt şi mă deşteptai BĂLCESCU, în PR. DRAM. 132. Dorobanţul meu dete podarilor un chiot PELIMON, I. 106/28. Vicleana amantă dete un chiot şi căzu jos leşinată. filimon, O. I, 120. Alpi... şi Pirinei dau o strigare. ALECSANDRI, O. P. 541. Paloşele ... dau aspre zingheniri id. POEzn, 227. Femeia dă un răcnet. CARAGIALE, O. IV, 117. Catindatul (punând repede mâna pe falcă, dă un ţipăt). id. ib. vi, 250. Adormise şi da nişte sforăieli, de părea ca mână porcii. ISPIRESCU, L. 369. El dete un ţipăt de durere, id. U. 100. O cucoană, în tribuna damelor, dădu un ţipăt de spaimă şi leşină. vlahuţă, s. A. m, 12. Să dai un chiot când vei ajunge. DELAVRANCEA, O. I, 110. Plopii parcă dau hohot să-mi spună în râs ce nemernică sunt. COŞBUC, B. 36. în vaduri ape repezi curg şi vuiet dau în cale. id. F. 5. Hăitaşii, dând chiot, s-adună. SĂM. I, 39. [Pasărea] dând glas sfâşietor, căzu moartă. ANGHEL - IOSIF, c. L. 129. Dând chiot, surugiul mână. IOSIF, V. 27. Lelea Ana dădu un ţipăt din uşa tinzii. AGÎRBICEANU, S. 542. Căprioara dă un zbierăt adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă. gârleanu, L. 26. [Moşul] dădu spre noi un strigăt fără înţeles. SADOVEANU, O. IX, 419. El dă glas şi bate cu băţul în poartă. id. ib. X, 592. Lumea oilor şi a berbecilor dete o behăire veselă. ARGHEZI, C. J. 12. Fauni vechi şi roşcovani Scâncet dau sub bolovani BLAGA, POEZU, 222. Unii ies în prag şi dau chiot lung, hoţesc. STANCU, D. 75. Staţi să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMJLAR, N. I, 309, cf. DL. Precupeţii dădeau chiot şi ieşeau cu ciomegele. BARBU, G. 254, cf. DEX. Atunci balaurul rănit de moarte, dădu un răcnet de se cutremurară munţii şi văile. CONV. LIT. XX, 953. Toţi ... dăm glas de mulţămire. TEODORESCU, P. P. 119. Morarul a dat numai un ţipăt SBIERA, P. 238. O zbierătură puternică dete taurul RETEGANUL, P. IV, 42. Două chiote să-mi dai, Să cunosc că eşti cioban. GEORGESCU-TISTU, B. 263. (Refl.) Oile s-o spăimântat, Mare răcnet că şi-o dat bibicescu, P. P. 252. <> L o c. v b . A(-şi) da duhul v. duh. A-şi da sufletul v. suflet (I 3). (învechit) A da cu blesteme = a blestema. Iară tu nu grăieşti numai aceastea întru mănia ta vecinului tău, ce cu blăstemele tale gheenei şi dracului dai (a. 1644). gcr I, 113/21. <> Expr. (Popular) A da dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori nişte vorbe), se spune pentru a arăta admiraţia faţă de înţelepciunea sau măiestria vorbitorului. Are un duh cât şapte şi dă dintr-însa nişte vorbe! ALECSANDRI, T. I, 129. Când da câte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142, cf. dl. ♦ P. anal. (Complementul indică mirosuri, căldură, lumină etc.) A trimite în spaţiul înconjurător; a degaja (1), a emana. Cărbuni ... s-aprind de dau raze. DOSOFTEI, PS. 50/12. Sălaşul în soare ...dă strălucoare. id. ib. 57/17. Florile ciale ce dau din sine mirazma. MtNEIUL (1776), 86rl/2. Să acopere de flori care dau mii de mirosuri nepreţuite. POTECA, C. P. 3/9. Ochii acestei fiară lucesc noaptea ca a mâţei şi mirosul ce dă din sine este mai pătrunzătoriu. AR (1829), 202/28. Floarea este iarăşi floare, Ce dă spirt, iar nu duhoare. HELIADE, O. I, 138. O candelă ... ardea neîncetat, dând o lumină slabă şi melancolică. FILIMON, O. I, 265. Priveşte-n lume măreţul soare ... El dă o rază învietoare De orice floare. ALECSANDRI, O. 125. In Olanda se găseşte prin multe case un miriapod ... care, când e zădărât, dă un miros foarte tare. CONTEMPORANUL, ffl, 280. Drugi de oţel dădeau o căldură de nesuferit ib. V, 268. Scântei verzi din ochi îi da. ALECSANDRI, P. P. 80. Salcea bună, când i se rupe vrejul, dă din ea un soi de fum. ŞEZ. IV, 182. Vestmintele tale Dau-şi raze ca din soare. BIBICESCU, P. P. 248. Ori mă sădeai floare-n strat Că-nfloream şi-ţi dam miros. folc. transilv. II, 21. ❖ L o c. v b. A da lumină v. lumină. ♦ Intranz. (învechit şi popular; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prep. „în”) A suna (4). Alexandru ieşi din pădure şi deateră în trâmbiţă şi în tâmpene şi-i loviră dindărăpt alexandria (1794), 59/12. Apoi dară în trâmbiţe şi în timpine şi se încăierară. ISPIRESCU, M. V. 23. Deteră în buciume şi în fanfare, ib. id. 41. Au poruncit vizirul de au făcut şinlăc, slobozind tunuri, puşti, dând în surle, în trimbiţe. ARHIVA r. n, 68/18. Oştile deteră în tâmpene şi în surle. FUNDESCU, l. p. I, 72. ❖ Tranz. Priimiţi cântec şi daţi tămpănă, psăltire frumoasă cu ceteri. psalt. 167. V. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mişcare (repetată, ritmică) conştientă sau reflexă (cu diverse părţi ale corpului). Cf. I. golescu, c. Năvăleşte asupră-i şi îl împunge cu coarnele şi dă din picioare, GORJAN, H. I, 16/24. [Măgarii] da numai din urechi. ALECSANDRI, O. P. 295. Doctorul ... da din cap. EMINESCU, P. L. 59. Dădeau din umere, neştiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. Dete din cap, c-un zâmbet şiret VLAHUŢĂ, S. A m, 13. Dă din cap, face gesturi de plictiseală. MILLE, v. P. 193. Ana-ngălbenea Şi din cap dădea. COŞBUC, P. n, 153. Dădu de mai multe ori din cap. AGÎRBICEANU, S. 263. Porni în goana mare, ... dând din mâini, ca o disperată. REBREANU, I. 128. Dete din mâini şi lepădă ţigarea. M. I. CARAGIALE, C. 87. Cântând, dădea din mâini c. PETRESCU, C. V. 53. Dădeau din mâini, vorbind destul de tare. MOROIANU, S. 169. Nici nu dă din pleoape. ARGHEZI, C. J. 189. Marin da din umeri şi mângâia copiii id. S. XI, 15. Dă din cap afirmativ, într-un gest contradictoriu, căci nu mai e stăpân pe el însuşi CAMIL PETRESCU, O. n, 454. Dădu din cap în semn că a înţeles. PREDA, M. 189. Fumează ţigară după ţigară, horcăie, râcâie, scuipă, răcneşte, dă din mâini VINEA, L. I, 330. Caii noştri să bea Şi din capete să nu dea. TEODORESCU, P. P. 176. A început ... calul să se încordeze, să deie din picioare. SBIERA, P. 93, cf. STĂNCESCU, B. 52. Calul că-mi păştea, Din picior că da. păsculescu, L. P. 153. O Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau genele ori pleoapele) tn gene v. geană. A da din coadă v. coadă. A da din gură v. g u r ă. A da din (sau în) buze (sau buză) v. b u z ă. A da din mâini şi din picioare v. m â n ă1 (11). A (-şi) da ochii peste cap v. o c h i1 (11). A da ocol cu ochii v. ocol (II 1). A da rasol v. rasol (2). * Refl. (Popular; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob” etc.) A se legăna. Lumea piere şi vecina se dă în leagăn. BARONZI, L. 50. în scrânciobul din culme se dau flăcăi ALECSANDRI, POEZn, 143. Femeile ...se dădeau în scrânciob. CONTEMPORANUL, ni, 203. Parcă mă dam în leagăn şi vedeam ... satul întreg. STANCU, M. I. 233. Acesta nu se dăduse în lanţuri. BARBU, G. 275. (F i g .) Ere ţii ...se dădeau în scrânciobul aripelor câteva clipite şi cădeau. GALACTION, O. A. I, 49. ♦ T r a n z. (Complementul indică mai ales băuturi alcoolice; urmat de determinările „pe gât”, „de duşcă”, „peste cap”) A bea lacom, dintr-o dată, în cantităţi mari. „Mă închin, băieţi, la faţa voastră cu sănătate” ...Şi dă paharul de duşcă. CREANGĂ, A. 95. Negoiţă a dat 5 DA4 14 ţoiul repede pe gât CARAGIALE, O. n, 236. Mă duc să dau de duşcâ câteva palice pline. CONTEMPORANUL, III, 454. Ca să nu ne strice hatârul, dă de duşcă ş-al treilea stacan de ţuică. VLAHUŢĂ, O. A. 390. paharul] îl dă de duşcă. marian, na 247. Baba dădu rachiul pe gât şi se luă după fată. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Dă-l de duşcă, prietene. AGÎRBICEANU, S. 484. Dădu restul de ceai călduţ pe gât. C. PETRESCU, C. V, 130. Aici boierul Dumitraşcu se opri, mai dădu de duşcă un palici de vin. SADOVEANU, O. I, 100. Popa Bulbuc dă cinzeaca pe gât dintr-o dată. STANCU, D. 123. Dădu pe gât ce mai rămăsese în paharul de coniac, vine A, L. I, 166, cf. DL. Ţinea liniştit ceaşca sub bărbie, gata s-o dea pe gât PREDA, D. 167. Acesta dăduse de duşcă votca. BARBU, I. I., 27. Parasca ... a dus apoi paharul la gură şi l-a dat peste cap, bărbăteşte. LĂNCRĂNJAN, C. I, 23, cf. m. d. enc., DEX. Turcul... [paharul] peste cap o dată-l da. TEODORESCU, P. P. 665, cf. GRAIUL, I, 315. 2. T r a n z. (Complementul indică lovituri, bătăi etc. ori ameninţarea pentru acestea sau instrumentul cu care se face acţiunea) A aplica (cu putere); a bate, a lovi, a izbi, a trage (IV 4). Un om de va fi încins cu arme şi de va da cuiva o palmă numai, ucide-l-va de tot cela cu palma şi nu să va certa. PRAV. 114. Şi-i deaderă palme preste obraz. N. TEST. (1648), 36727. Le-ai dat bătaia-n grabă a pizmaşi. DOSOFTEI, ps. 17/11.1-au dat palme supt cortul craiului. NECULCE, L. 140. Au dat bici calului, şi au purces cătră Ţara Leşească. AMIRAS, LET. în, 88/36. Cine au dat palmă lui Hristos în vreme patimilor lui (a. 1750). GCRII, 63/1, cf. I. GOLESCU, C. în toate dimineţile vine la mine şi îmi dă acea bătaie sângeroasă. GORJAN, h. I, 76/3, Femeia mea se răpezi la dânsa [biata copilă] şi-i dete o palmă. CR (1848), 273/76. Moş Nichifor ...dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Căci nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. id. ib. 268. Se repezi furios, îi dete două palme şi ieşi trântind uşa. VLAHUŢĂ, O. A. II, 66. Atunci dete bice cailor, cari mergea repede ca vântul şi lin ca gândul ISPIRESCU, L. 225. îi dă vro două lovituri bune în cap. id. ib. 371. Sima ... dădu bici cailor. SANDU-ALDEA, U. P. 35. Ierotei le dădu zadarnic bici cailor. AGÎRBICEANU, A. 70. Dădu calului o palmă şi surul îşi luă vânt spre herghelie. GÂRLEANU, N. 16. Să-i daţi bătaie, să mi-l întrebaţi, de aia i-a dat medalii patria recunoscătoare, ca să iasă la drumul mare în fruntea răilor. MIRONESCU, S. 5. Moş Gavril... dădu bici cailor, id. ib. 103. A dat bice cailor. POPA, v. 270. Surâde şi-i dă o uşoară palmă peste obraz. SEBASTIAN, T. 164. Surugiul îşi îndesă căciula bine pe cap, dădu fugarilor câteva bice. SADOVEANU, O. n, 636. Dă bici mai bine [telegarilor] şi drumului îi lasă. pillat, p. 83, cf. PUŞCARIU, L. R. I, 149. Apoi a dat bici calului şi-a plecat însoţit de argaţi. STANCU, D. 22. Când ţi-oi da o palmă după ceafa ameninţă omul. PREDA, M. 11. Dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej. BARBU, G. 386. O palmă să-i daţi. ALECSANDRI, P. P. 65. Taica palmă că mi-a dat. TEODORESCU, P. P. 281. Voia să-l prindă şi să-i dea o sfântă de bătaie. SBIERA, P. 195. De când m-am măritat, Nici o palmă nu mi-o dat. MÂNDRESCU, L. P. 106. Dau bici la boi să ajungă curând acasă. RETEGANUL, p. v, 47. Urcând-o în căruţă, a dat bice, şi a intrat în goana cailor cu ea în curtea palatului împărătesc. STĂNCESCU, B. 48. Şi tu palme tot mi-ai dat, De nu le-am mai numărat! FOLC. MOLD. I, 147, cf. zanne, P. I, 564. ❖ Loc. v b. A da brânci = a îmbrânci. Pândia vreame, ca să-i dea brânci sffijntei undeva să o surpe jos. MINEIUL (1776), 181vl/24. îi dete brânci din curte afară. FILIMON, O. I, 235. Nu da brânci, domnule! CARAGIALE, o. VI, 236. Stai, dobitocule!... răcni un domn bine îmbrăcat şi-i dete brânci SLAVICI, O. I, 327. Dete brânci fiului acestui împărat din vârful turnului. ISPIRESCU, U. 70. Sus pe mal îl aşeza, Brânci în Dunăre că-i da. TEODORESCU, P. P. 555. (învechit) A da în palme = a aplauda. începură să dea-n palme. PANN, E. II, 144/7. O E x p r. (Familiar) A da lovitura v. lovitură. A(-şi) da coate (sau cu coatele) v. cot. A-i da (cuiva) peste nas sau (ceva) pe la nas v. n a s 1 (1). A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. picior (II). A-i da (cuiva) inima brânci v. brâncă. A da pinteni v. pinten (I). (Regional) A da cu şoldul v. ş o 1 d1 (1). ❖ Intranz. Cela ce va sprijini pre doi vrăjmaşi pentru să-i împarţă, cându să vor bate amândoi şi va da de-l va răni unul dentr-înşi... acesta nu va avea niceo certare. PRAV. 117. La dat pân s-a săturat, Ş-atunci l-a făcut scăpat. PANN, P. V. m, 24/16. Nu da, păgânule, că-i copilul meu! alecsandri, t. n, 14. Valeu! Nu da! Nu mă bate. CONTEMPORANUL, I, 235. Mi-ai dat cu frâul în cap, să mă prăpădeşti. CREANGĂ, P. 196. Dragul tatei, nu da, că eu sunt. id. ib. 198. Să nu dai, că fac scandal CARAGIALE, O. vi, 217. Tu să dai? Să dai în mine? CONTEMPORANUL, vii, 35. Moise ... cu toiagu-n mare a dat. SEVASTOS, N. 171, cf. DDRF. Să nu te mişti, că dau. DELAVRANCEA, O. n, 175. Atunci l-am pleznit, şi i-am dat ca să se sature, şi cred că s-a săturat. ARGHEZl, s. XI, 27. Stăi, jupâne, nu mai da, că ţi-oi spune tot ce ştiu. ALECSANDRI, P. p. 130. Măi bădiţă, pentru tine Multe dau cu lemnu-n mine. JARNÎK - bârseanu, D. 69. Stăi, soacră, şi nu mai da, Că eu nu sunt hiica ta. id. ib. 178. Oare n-ar fi mai bine ... să-i dau cu ceva-n cap? SBIERA, P. 73. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea. RETEGANUL, P. ni, 80. Cu pumnu-n masă a dat. şez. IV, 9. Să-mi dai de trei ori cu pintenii. fundescu, L. P. I, 40. ♦ Intranz. (Urmat de nume de instrumente introduse prin prep. „cu”, rar „din”, indică diverse procese de muncă) A lucra, a executa ceva cu mişcări repetate, ritmice. V. trage (IV 1). Dând din sapă, doinea de parcă ţi se rupea inima. LUC. II, 42. Da cu sapa. pamfile, A 73. Unde dă cu maiul Să crească mălaiul, Unde dă cu sapa Să curgă apa. TEODORESCU, P. P. 210. Mărita-m-aş, mărita ... Cu suveica nu ştiu da. JARNÎK -Bârseanu, D. 427. De jucat, aş şti juca, Da cu coasa nu ştiu da. doine, 82. ❖ L o c. v b. A da la piatră (sau pe amnar) = a ascuţi. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amânar. CREANGĂ, P. 125. Iordache (şade pe un scaun şi dă un brici la piatră, fredonând). CARAGIALE, O. VI, 175, cf. DL. Paloşul scotea, Pe amnar îl da, De şi-l ascuţea. TEODORESCU, P. P. 450. Cât ai da în amnar v. amnar. A da din vâsle = a vâsli (1). Tot au dat din vâsle, au dat, Şi corabia la mal au scos. SEVASTOS, N. 127. A da cu mătura v. mătură (1). A da (sau a trage ceva) la rindea v. rindea (1), A da la (sau în) darac = a dărăci, ❖ E x p r. A da (pe cineva) la rindea v. rindea (1). A nu fi dat la rindea v. rindea (I). ♦ Intranz. A veni în contact; a se lovi, a se atinge de ... Calul fugea de da cu burta de pământ. ISPIRESCU, L. 129. Ajunsese la un munte mare ...al cărui vârf da la nori. id. ib. 216. A dat cu fruntea şi cu nasul de parchet, arghezi, c. j. 17, cf. dl. Găinuşă ciuşă, Dă cu nasul prin cenuşă (Luleaua). TEODORESCU, P. P. 506. ❖ E x p r. A se da cu capul de pereţi (sau de toţi pereţii) v. p e r e t e (II). ♦ T r a n z. A freca (izbind). Răspunse ... dând chibritul de perete şi aprinzând un capăt de lumânare. CONTEMPORANUL, VI h 43. 3. Intranz. şi refl. (Urmat de determinări care indică direcţia, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul, a merge (I 1); a se pune în mişcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva, a se duce, a merge (12), a p 1 e c a (B 1), a porni (11); a se îndrepta, a o lua (spre ...); a se îndepărta, a se retrage (3). îl sfătuia boierii să se dee la loc strimt. URECHE, LET. I, 130/11. Să-l pripască să dea pre pod. DOSOFTEI, V. S, septembrie 17v/9. Dându-se spre apusul soarelui în părţile nemţeşti, au descălecat. N. COSTIN, LET. I, 88/34. Au sărit femei şi copii din cară şi au dat în pădure şi au scăpat numai cu sufletel[e] (a. 1731). IORGA, S. D. vn, 114. Mă dedei şi eu pe lângă dânşii şi luai o hârtie ca să scriu. GORJAN, H. I, 122/22. Se trudea să se deie jos de pe vatră. NEGRUZZI, S. I, 91. Moţule, Măi hoţule, Sai din munte, dă-te-n vale. ALECSANDRI, P. II, 24. Dă-te într-o parte, ţopârlanule! id. T. 187. El se da tot mai aproape. EMINESCU, O. I, 101. [Iedul] se dă după uşă. CREANGĂ, P. 23. Să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca cu cal cu tot. id. ib. 237. Să ne refuze? Se poate? zice diplomata noastră, dându-se cu scaunul foarte aproape de mine, CARAGIALE, O. II, 94. Tată-său dete pe de altă parte şi-i ieşi 5 15 înainte. ISPIRESCU, L. 16. Daţi-vă mai încoace, ca să ne înţelegem mai bine. id. U. 2. Ian, măi oameni, daţi-vă ia o parte. CAMILAR, n. I, 208, cf. DL, DM, DEX. Oştile purcesu-mi-au, Dar pe unde da-ţu-mi-au? TEODORESCU, P. P. 52. Pe lângă mă-sa se da, Mâ-na-n brâu îi înfigea. id. ib. 531. Dădu dintr-o cămară într-alta. SBIERA, P. 55. După ce ieşi din sat, dete către casă prin o pădure. RETEGANUL, p. n, 13. Scoală mă, beţivule, de acolo că e calea strâmtă şi n-am pe unde da. STĂNCESCU, B. 302. Naiba se dăduse în dosu lui Dumnezeu, şez. iii, 6. Băiatul... se dete tocmai la urechea lui şi-i zise. ib. 96. El, mergând, dădea de-a dreptul peste ape, peste râpe. ib. V, 148. ❖ (Prin analogie) Dă soarele după deal şi noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. Soarele dă în asfinţit. ISPIRESCU, L. 34. Când soarele dădea-n apus, Veneau cadânele să plângă. lesnea, vers. 223. ❖ Tranz. (Construit cu pronumele „o” cu valoare neutră) Caii, obosiţi şi ei, simţind că li se slobod frânele, o deteră în pas domol, slavici, o. 1,215.❖Loc. vb.Ada perghel v. perghel (2). A da ocol v. o c o 1 (II 1). (învechit) A da (cuiva) goană = a goni; a prigoni (1). A-i acorda un azil ca să scape de goana ce-i da Mihai. BĂLCESCU, m. V. 404. ❖ E x p r. A se da în lături v. 1 a t u r ă. A (se) da îndărăt v. î n d ă r ă t. A se da înapoi v. înapoi. A se da la o (sau într-o, de-o) parte v. parte (II 2). A da din colţ în colţ v. c o 1 ţ. A se da jos v. j o s . A (se) da de-a dura v. d u r a. A se da de-a berbeleacul v. b e r -b e 1 e a c. A se da peste cap v. c a p . A se da afund v. afund. A se da Ia fund v. fund. (Popular) A da pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau Ia deal, la vale) = a căuta o rezolvare; a se frământa pentru a găsi soluţia; a încerca mai multe alternative. Baba ... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut şi pace bună. CREANGĂ, p. 8. Iese afară spăriată, dă încolo, dă pe dincolo şi, când intră în bordei, ce să vadă? id. ib. 11. Dă pe ici, ba dă pe colo, cată. CONTEMPORANUL, in, 886. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chipzui. sbiera, p. 67. (Regional) A nu şti încotro să dea, exprimă o situaţie neclară, confuză Nevasta n-au ştiut încotro să deie de bucurie, sbiera, P. 229. în ce ape se dă = în ce ape se scaldă, v. scălda (2). Administratorul chibzui să ispitească pe preot, să vadă cam în ce ape se da. stănoiu, c. I. 34. (T r a n z.) A da (o) roată v. r o a t ă (6). A da rotocol (sau rotocoale) v. r o t o c o 1 (2). A da târcoale v. târcol (1). (Popular) A da inima (sau duhul) din cineva = a nu mai rezista efortului. începe a striga, de da duhul dintr-însa: „Ioane, Ioane, Ioane!” şi Ion - pace! CREANGĂ, a. 64. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ş-o trec ameţeli, vlahuţă, o. a. 369. ❖Tranz. (Construit cu determinări ca „raită”, „goană” etc., indică durata relativ scurtă a unei deplasări) Băieţi, mai daţi o goană! I. VĂCĂRESCUL, p. 338/21. Chiajna ... hotărî să dea însăşi o raită prin oraşele olteneşti. ODOBESCU, S. I, 160. Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului să vadă ce lipseşte. CREANGĂ, P. 147. Să poată da o raită pe la vecine. SLAVICI, N. I, 294. Voinicul... mergea la vânătoare, şi da şi câte o raită pe la zâna. ISPIRESCU, L. 128. Mă folosesc de vremea bună de azi şi dau o raită prin împrejurimi. VLAHUŢĂ, S. A. n, 141. Căţeluşa dete degrabă o raită printre cai. MARIAN, O. II, 102. A dat o raită pe la şcoală, unde avea să fie banchetul. REBREANU, I. 477. Anton îşi strânse sabia sub braţ şi porni să dea o raită pe la sentinele. SADOVEANU, O. II, 431. Voi să mai dea o ultimă raită pe locul unde trăise câtăva vreme. CĂLINESCU, S. 787. Să dea o raită prin lume. STĂNCESCU, B. 189. (Intranz.) Să dea-n goană după mine. DOSOFTEI, ps. 231/7. ❖Loc. vb. A da o fugă (sau fuga) v. f u g ă. A da (un) ropot (sau o ropotă) v. r o p o t (1). A da pas v. p a s 2 (I 1). A(-i) da zor v. zor1 (2). ♦Refl. (învechit şi popular; cu determinări introduse prin prep. „pe lângă”) A se apropia de cineva; a fi mereu în preajma cuiva; a căuta compania cuiva (pentru a-i câştiga încrederea, bunăvoinţa, dragostea etc.). Tilu ... s-a dat pre lângă dânsul cu lingări. BĂRAC, T. 44/14. Dacă ... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lângă mine Atunci cu voie bună I-aş da su-fietu-n dar. ALECSANDRi, T. 156. Slutul se dete pe lângă fată şi începu s-o linguşească. ISPIRESCU, L. 47, cf. DL, DM. De ce nu te-ai dat o ţâră pe lângă hoheru ăla? LĂNCRĂNJAN, C. I, 257, cf. DEX. S-a dat Pepelea pe lângă mireasă. SBIERA, P. 20. Se dădu pe lângă ea şi o momi. STĂNCESCU, B. 197. Pe lângă turc că se da, Cu cuvântu-l mângâia, Pân-de fire îl muia. PĂSCULESCU, L. P. 262. ♦ Refl. A se deplasa prin alunecare. Nu mă dau pre gheaţă. FULEA, B. 68/17. Copiii... cei mai mari tot se mai duc pe uliţă, de se dă cu sania. CONV. LIT. XXXVII, 724. Pe coada lacului copiii voioşi se dau nepăsători pe gheaţă. LUC. n, 381. Copilul care s-a dat cu săniuţa. TEODOREANU, M. II, 105. [Copiii] se dădeau cu săniuţele. moroianu, S. 25. ♦ I ntr an z. (învechit; despre ape curgătoare; cu determinări introduse prin prep. „în”) A se vărsa (5). Au despărţit din Milcovul cel mare o parte de pârâu ce vine pe lângă Odobeşti şi trece de dă în apa Putnii. URECHE, LET. I, 128/13. Vad de moară unde dă apa Vasluiului în apa Bârladului (a. 1668). IORGA, S. D. vn, 76. Unde dă Tisa în Dunăre. CANTEMIR, HR. 64. [Pârâul] dă în apa Zăbala (a. 1792). URICARIUL, IV, 270/20. Râul Tamisa ... dă în marea despre miazănoapte. DRĂGHICI, R. 18/13. Sosi cătră seară pe malul Sucevei, la locul unde dă în Şiret. ASACffl, S. L. n, 18. ♦ Intranz. (învechit, rar; despre ape curgătoare) A curge. Pârâul ce dă cătră Sangar. DOSOFTEI, v. s. decembrie 208v/15. 4. Refl. (Popular; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se repezi, a năvăli, a se năpusti asupra cuiva. Leul se dete la dânsa să o sfâşie. GORJAN, H. I, 127/16. Ţine-l să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. H, 96. Când se da armăsarul la Galben-de-Soare, muşca din pieile de bivol, iară când se da acesta la armăsar, muşca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Pisoiul... nici nu se gândea să se dea la [pui]. DDRF, cf. TDRG. Un spân îmbătrânit, cu o căutătură piezişe de câine ce se dă pe furiş. CHIRIŢESCU, GR. 142. [Peştii] se dau, umblă nebuni şi lacomi după hrană. ATILA, P. 52. Să sară asupra duşmanului, să nu se dea la noi. BRĂESCU, O. A. I, 304. Se dădură câinii ce se dădură şi apoi tăcură, vissarion, î. 79. Câini... turbaţi de urgia vremii se dădeau acum la stăpânii lor. MOROIANU, S. 109. încerca prostovolul ...la care peştele se dădea nebun. id. ib. 145. De când s-a însănătoşit [câinele], nu se mai dă la cerşetori. ARGHEZI, s. XX, 20. Umblam, adesea prin sat... şi, când întâlneam vreunul care n-avea nici un chef să se dea la mine, mă dădeam eu la el PREDA, I. 89. lezişorii îi descuia uşa şi se da la ţâţe, la frunze. SBIERaC p. 202. Cânii ...au început... să se dea la ea. STĂNCESCU, B. 181. (Intranz.) De va ucide neştine dulău păstoresc ... şi de se va prileji să dea lupii în oi ... cela ce au ucis dulăul ... să plătească şi preţul dulăului. PRAV. 33. Au dat toţi ca oile de la şanţuri la podul cetăţii. M. COSTIN, O. 163. Cazacii au şi dat la vale în lunca Prutului. NECULCE, L. 189. Doar nu dau tătarii. ALECSANDRI, T. 288. Lupii ... îndrăznesc să deie şi la urşi. CONTEMPORANUL, III, 701. V-aştept, ca să nu dea la voi cânele. SADOVEANU, O. XXI, 464. Zâna ...dă deodată la dânsul să-i scoată ochii, sbiera, P. 38. Lupul dă după mine. reteganul, P. in, 33. Cânele ce e bolnav ... e trist..., doarme, nu dă la nimene. şez. IV, 126. ❖Loc. vb.Ada buzna v. buzna.❖Expr.A se da în vânt (ca) să ... (sau după ceva ori cineva) v. v â n t (II). ♦ Tranz. (Construit cu determinări ca „atac”, „asalt”, „năvală”, care indică sensul) Şi aşe da năvală în toate dzâlele moscalilor. NECULCE, L. 341. Să fie deşchis porţile şi fără veaste să fie dat năvală tătarilor. CANTEMIR, ap. GCR I, 361/35. Dedease năvală asupra cetăţii. MINEIUL (1776), 161vl/32. Boierii ce erau cu dânsul ...au tăiat frânghiile cortului sub carele el şedea şi, dând năvală, l-au ucis. NEGRUZZI, s. I, 144. Ce să fac? ... Ce să fac ? Să stric uşa şi să dau năvală în odaie ca să-mi răsbun ? ALECSANDRI, T. 334. O sumedenie de călugări... deteră năvală în chilie. ODOBESCU, S. I, 89. Calul atunci dă năvală asupra ursului. CREANGĂ, P. 198. Răpitorii ... deteră năvală asupra lor. ISPIRESCU, U. 64. Le dădură voie să dea asalt. CONTEMPORANUL, V, 411. Din nou am dat asalt erou, Dar 5 16 ne~am întors bătuţi din nou. COŞBUC, P. n, 119. Şi cum starea oştii noastre o ştia, fară-ndoială, Mikloş, chiar în acea noapte, peste noi dădu năvală, DAVILA, V. V. 34. Bătrâna ... e îmbrâncită până la uşă de lumea care dă năvală să iasă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 218. Transfigurez o fiară visătoare Să dăm asalt Gomorei. VOICULESCU, POEzn, rt, 124. Când e rănit sau strâmt orai de câni, [cerbul] se împotriveşte cânilor şi dă năvală chiar asupra omului. STOICA, VÂN. 84. Până-n seară trebuie să dăm atacul. BENIUC, V. 52. Haideţi, mă, să dăm atacul LĂNCRĂNJAN, c. n, 408. Turcii toţi năvală da. ALECSANDRI, P. P. 146. Slugi la el năvală da. TEODORESCU, P. p. 523. Ogarii dau năvală asupra cerbului. RETEGANUL, P. 46. Au dat năvală în palat. STĂNCESCU, B. 88. „Ho haram!” ... pentru a opri şi a alunga vitele când dau năvală. ŞEZ. m, 189. (Fig.) P-a mea copilărie grijile dau năvală. HELIADE, O. I, 166. In fine, greaca hotărî să dea asaltul. FILIMON, O. I, 132. Cabotini ei înşişi, sunt fericiţi când le dau asalt simpaticonii mai mult sau mai puţin fără voci. LUC. VII, 289. Din când în când îşi ştergea ochii de lacrimile ce dau năvală, bassarabescu, S. n. 151. ♦ Tranz. (învechit şi popular) A arunca. Cei ce aruncă, cei ce dau. mardarie, l. 121/22. Luară vasele besearicii... şi le deaderă în pământ. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 105717. Să iei pielea cea de porc şi în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea. id. O. 21. Aleodor o ascultă şi o dete în apă. ISPIRESCU, L. 43. Când o prind pe punte-odată O iau sus şi-o dau în râu! COŞBUC, P. I, 107, cf. DL, DEX. Alelei, tâlhari păgâni, Cum o să vă dau la câni! ALECSANDRI, p. P. 88. Mai curând... La aria cu-mblătitori O duceţi, La-mblătitori în grabă Mii şi fărâme s-o facă, Peste gardul ţearinei s-o deaie. teodorescu, p. p. 362. Sângur mi-ai poroncit să-ţi ajut a da pe preuteasa în apă. SBIERA, P. 19. A luat ochiul cel de foc şi l-a dat în cel de apă şi s-a stâns. ŞEZ. I, 82. Să ne tundă ca pe oi, Să ne dea păru-n gunoi. SEVASTOS, C. 272. Sărăcii di voi, măi perilor, cum v-a tăe mâni şi v-a da cenuşa-n vânt. ŞEZ. IV, 204. De l-oi găsi la masă, Să-l dai sub masă. PĂSCULESCU, l. p. 141, (F i g .) Această scânteie, după ce a ars Varşavul, ... s-au risipit şi s-au dădat de către francezi peste toată Lehia. DUMITRACHE, 363. ❖ Expr. (I n t r a n z.) A da afară v. afară. Ada (pe cineva sau ceva) dracului (sau la draci, la dracul, Ia toţi dracii) v. d r a c . A da pe gârlă v. g â r 1 ă, A da (palancă) la pământ v. p a 1 a n c ă1 (1). A da de râpă v. r â p ă1 (1). A da (ceva) după spate v. s p a t e (II). A da la peşte v. peşte2 (1). A da uitării v. ui tare (I 2). (Tranz.) A da vina (pe cineva) v. vină (3). ♦ Intranz. (Popular; despre oameni, cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „din”; instrumentul este o armă) A trage (IV 5). Şi apoi au dat den tunuri. NECULCE, l. 372. Dă cu puşca, adică împuşcă. I. GOLESCU, C. Nuntaşii ... dau din pistoale tot drumul. DACIA lit. 41/20. îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, s. I, 153. Eram băiat de vreo treisprezece ani când am învăţat să dau cu puşca. ODOBESCU, S. ni, 21. Ne-au zărit duşmanii şi dau în noi cu tunul. REBREANU, N. 116, cf. DL, DEX. Voi, vitejilor, .../ daţi cu flintele. ALECSANDRI, p. p. 65. C-aşa dau cu tunurile De se clăteau dealurile. RETEGANUL, TR. 68, cf. zanne, p. II, 755. ❖ Refl. i m p e r s. Se dă cu puşca la casa logodnicului. SEVASTOS, N. 63. ❖ (Despre obiecte, arme) Nu dederă neci puşceli, nice dziseră surleli. NECULCE, L. 129. Tunurile au dat ca la o jumătate de ceas. DIONISIE, c. 209. ❖ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. 5.1 n t r a n z. (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prep. „pe”, „pe la”) A se abate pe undeva sau pe la cineva; a face o vizită (scurtă) cuiva; a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial); a trece (I 7). Părintele mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. Dete prin satele turceşti şi bulgăreşti. ISPIRESCU, M. V. 17. Părăsise cu totul gândul de a mai da pe la universitate, vlahuţă, O. A. 257, cf. ddrf. Tata nu mai dase pe acasă de trei săptămâni. SĂM. I, 182. Vreme de câteva luni n-a mai dat logofătul pe la han. LUC. vn, 6. Intr-un târziu, îi veni în minte că azi n-a dat pe la cancelarie. AGÎRBICEANU, L. T. 337. Ne ducem să vedem de boi şi de sanie şi-om da pe la tine ... negreşit. MIRONESCU, S. 11. Mai făcea ce mai făcea, mai da pe la grădină să vază ce mai e cu seminţele. STĂNOIU, C. I. 123. La conacul din vie li se pregătise şi o odaie de dormit cu sofale, căci era de la sine înţeles că nu vor mai da pe acasă, până când nu se va alege într-un fel CAMIL PETRESCU, O. n, 103. Domnul consilier n-a mai dat demult pe la noi. VINEA, L. I, 34, cf. DL. Nu mai dădu pe acasă toată ziua. PREDA, M. 485, cf. DEX. Vasile jupânu, De bine ce-i părea, Pe-acasă nu dedea. TEODORESCU, P. P. 154. Şi pe la tine am dat. PĂSCULESCU, L. P. 296. Că mă duc la Bucureşti Să-ţi cumpăr cimbiri şi fes, Şi dau pe la „Hanul mare” Să-ţi iau rochii şi paftale, balade, n, 152. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva; a găsi, a descoperi ceva căutând sau din întâmplare; a ajunge la ...; p. e x t. a ajunge într-o anumită situaţie, a avea parte de ... Deade la una [curte], dosoftei, v. s. noiembrie 120726. Şi dând de multe greutăţi ... cu darul Domnului H[risto]s le biruia toate. id. ib. 180730. Până mai pre urmă am dat peste un hronic bulgăresc. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/17. Să nu deie peste vreo primejdie. CANTA, LET. III, 201/28. Să nu dea preste prăpăstii şi adâncături PRAV. COND. (1780), 42. Pururea ... bine te îndestulează, ca să nu dai de nevoe (a. 1812). GCR II, 208/13, cf. i. GOLESCU, C. Bietele dobitoace, neştiind cursa piste care era să dee, trecea fară grijă pe lângă acel copaciu. DRĂGHICI, R. 65/22. Acolo însă dete peste o armie de 30 000 turci. F. AARON, I. n, 170/17. Aceste doauă surori ... au dat păste bărbaţi răi şi blestemaţi. GORJAN, H. I, 146/31. Când, după slobozirea apii, vom căuta pă acea femeie, dăm numaidecât de picerile copilului, meşt. moş. 106/14. Unii de necaz când dau, Pierd şi mintea ce o au. PANN, P. V. în, 14/13” /« fundul şanţului vom da de lut. I. IONESCU, C. 236/4. Făt-Frumos ... dete peste un om care bea apă de la nouă scocuri de mori. FILIMON, O. I, 462. Dau peste un biet cioban care îmi spune că ... au trecut prin sat o mână de turci. ALECSANDRI, O. P. 219. Colonelul Cerchez, însoţit de coloneii Arion şi Berendeidau de Osman. MAIORESCU, D. n, 107. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă şi verde. EMINESCU, O. IV, 179. De ce mergi înainte, numai peste pustietăţi dai. CREANGĂ, P. 201. Se rătăciseră şi, tocmai după prânz, dăduseră de prăvălia lui. CARAGIALE, O. IU, 129. Tu auzi cum latră cânii; au dat de vreo urmă. SLAVICI, O. I, 128. în cele mai de pe urmă, dete şi peste calul tatălui său. ISPIRESCU, L. 15. Pe-acolo Doamna se plimba Şi-a dat de Ana-n cale. COŞBUC, P. I, 67. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpân milos. IOSIF, v. 51. Puiul de lup, când dă de sânge, lasă ţâţa lupoaicei şi e lup! DELAVRANCEA, O. n, 116. Nicuşor ... se uită şi el din grădina prefecturii pe crăpăturile ulucilor; şi tot încercând crăpăturile, a dat peste câteva prin care se poate vedea tot raiul din curţile boierului. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 25. [Oamenii] n-au săpat mult şi dădură de-o lădiţă vopsită. AGÎRBICEANU, S. P. 26. Scotocind prin lăzile din antreu, a dat peste un roman. REBREANU, R. I, 61. Prin crângurile ... de sub dealul Ulmului, numaidecât trebuie să dăm peste lupii care ne cearcă stânile. SADOVEANU, O. I, 155. Cum colindam cu paşi de plumb, într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn. BLAGA, POEZII, 52. Nu le fusese greu să dea de bordeiul lui Gligore Hergă. CAMIL PETRESCU, O. n, 194. Aşa a dat el de Matilda Feraru. VINEA, L. I, 58. Dădu peste un mic sipet. TUDORAN, P. 64, cf. DL, DM. Bagă tu un lat de cazma în pământul din curte şi dai de apă. BĂNULESCU, I. 18, cf. DEX. Umblu după dragoste Şi dau peste pacoste. TEODORESCU, P. P. 273. N-aş vrea să merg la stână, Să nu dau de vreo pricină, id. ib, 596. Călătorind mai departe au dat peste un alt om, SBIERA, P. 2. Se temeau ca nu cumva să deie peste vreun neam rău de oameni. RETEGANUL, P. IV, 35. Fluiera şi asculta. Doar de soţi el va mai da. id. TR. 48. Dăduse de trai bun. 5 17 DABILĂ1 STĂNCESCU, B. 294. Tândală săpând, dă de un poloboc pe jumătate cu galbeni şez. ni, 131. Merg ei cât merg şi deodată dau de comoară. ib. IV, 2. Tu, cu nărăvia ta> O să dai, mări, de belea. păsculescu, L. P. 259. ❖ E x p r. A da cu ochii de cineva (sau de ceva) v. o c h i1 (A 12). A da ochii (sau ochi) cu cineva v. o c h i1 (A 12). A da nasul cu cineva v. n a s 1 (1). A da faţa cu cineva v. faţă. A-şi da sfârşitul v. sfârşit1 (2). A-şi da obştescul sfârşit v. obştesc (1). (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla şi a se revărsa afară din vas. Să nu cumva să dea ciorba în foc. MACEDONSKI, O. m, 7. îi dădea mereu cafeaua în foc, încât rămânea fără spumă. CĂUNESCU, I. C. 141. S-a întâmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. r. 38. Să iei sama când fierbi laptele să nu dea în foc. şez. m, 48. (Prin metonimie) Oalele îi dădeau deseori în foc, umplând toată casa cu aburi şi miros de rântaş ars. REBREANU, I. 428. A da de fund = a ajunge până la fund; p. e x t. a ajunge la greutăţi, necazuri. Cercaţi voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, curn i-ţi da de fund? CREANGĂ, p. 260. Cum dam de fund, nenea Scarlat ... îmi făcea numaidecât rost de împrumut cu dobânzi sălbatice. M. i. CARAGIALE, C. 88, cf. DL. Iar Vulcan se cufunda, Până ce de fund el da. ALECSANDRI, p. p. 136, cf. ZANNE, p. ni, 153. A-i da (cuiva) de fund v. f u n d. A da de dracul v. d r a c . A da de urma (cuiva sau a ceva) v. urmă (1). A se da de ceasul morţii v. ceas. A da faliment v. faliment. (învechit şi regional) A da de cineva sau de ceva că ... = a băga de seamă, a constata, a observa despre cineva sau ceva că ... Deade şi de dânsă că-i mai vârtoasă decât piatra. DOSOFTEI, v. S. octombrie 95713. Tătarii peste noapte n-au dat că fuge oastea. N. COSTIN, LET. n, 33/30. Când a dat de copilă că nu-i, a început a-şi smulge părul din cap. CREANGĂ, P. 20. Când îl scoţi pe uşă, îţi intră prin gard; când astupi gardul, dai că sare peste gard. SLAVICI, N. I, 13, cf. DL. Băgând sacii în moară, au dat că într-înşii nu-i grâu. SBIERA, P. 16. N-a şti nime un ’ m-am dus, Făr-or da de min * că nu-s. MÂNDRESCU, L. P. 47. Ciobanul dă că-i lipsesc oile. MARIAN, T. 60. A da de păcat v. p ă c a t2 (1). A da piept cu cineva (sau cu ceva) v. p i e p t (I 1). A da de rost v. rost1 (III 3). ♦ A nimeri în ...; a cădea în ... Pasărea vicleană dă singură în laţ. NECULCE, L. 129. Un bou ...au fost dat într-o fântână (a. 1731). URICARIUL, XXII, 343. Cine sapă groapa altuia, dă el singur într-însa. pamfile, j. i, 122. S-azvârlea, nu s-azvârlea, Drept în paloşe că da. TEODORESCU, P. P. 443. Fuge de ploaie Şi dă în noroaie. ROMÂNUL GLUMEŢ, 5. ❖ E x p r. A da în gropi v. g r o a p ă. A da din lac în puţ = a sări din lac în puţ, v. sări2 (2). A da peste cineva (cu caii, cu droşca etc.) = a lovi sau a răsturna din mers pe cineva. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droşca ? negruzzi, S. I, 238. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ispirescu, u. 52, cf dl. ♦ (învechit şi popular; despre obiecte ascuţite, lichide etc.) A intra, a pătrunde în diverse părţi ale corpului producând durere, inconfort etc. Deade o picătură de sânge a svântului în ochiul muierii. DOSOFTEI, V, s. octombrie 97712. Când mă pun pe cositură, îmi dau miriştele-n gură. RETEGANUL, CH. 167. Un ghimpe ce mi-a dat în picior. FUNDESCU, L. P. I, 134. (E x p r. A-i da cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar prin cuget) ori a-şi da cu gândul ori cu mintea = a se gândi, a-i veni în minte o idee, un gând neaşteptat. Dete romanilor în gând d-a duce războiul în Africa. CĂPĂŢINEANU, M. R. 43/19. Când şi când Află ce nu-i dă prin gând. PANN, p. V. I, 171/12. De unde să-i dea în gând ... că mucavaua poate înlocui cu avantagiu talpa şi tocurile de cizme? GHICA, C. E. n, 448. Cum sta baba împietrită, dracul îi şi dă în gând una. CREANGĂ, P. 174. N-avusese pân-acuma obicei nici vreme să numere ce avea-n ladă; acu i-a dat în cap să facă şi asta, şi nu i-a trebuit multă răbdare. CARAGIALE, O. n, 230. Mă mir cum ţi-a dat în gând una ca aceasta. ispirescu, L. 50. Şi dacă lui nu-i dă prin gând, Ea blăstamă de nu-şi dă rând. COŞBUC, p. I, 129. Trecătorii se opreau, măsurau din ochi grămada şi-şi dau cu gândul, ... cam câte căruţe de porumb să fi făcut «iestimp» Ion al Radului. SĂM. IV, 75. Cum de nu mi-a dat prin cap? AGÎRBICEANU, A. 49. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. Maică-sa îşi dedea cu mintea că totuşi se întâmplase ceva. COCEA, S. I, 395. Nimănui nu-i dădea prin minte să-i încredinţeze vreo treabă. TUDORAN, P. 337, cf. dl. Dacă nu-i dă în gând ... să se răzgândească ..., este pierdut. BARBU, 1.1, 44. Bine, Fenio, că ţi-a dat prin gând să treci pe la noi. BĂNULESCU, I. 18, cf. DEX. îndată i-a dat prin cuget că cineva i-a furat-o. SBIERA, p. 55. Acuma nu ştiu ce i-a mai dat în cap, că m-a trimes să chem pe însuşi Dumnezeu, id. ib. 162. Nu ţi-o da-n gând acu să te duci. STĂNCESCU, B. 110. Când îmi dă de mândra-n gând, Trei zile nu mi-s flămând. HODOŞ, P. P. 60. îşi dădeasă cu gândul că... trebuia să facă o ispravă. plopşor, C. 13. îmi dă-n gând mie că-m trese. O. BÎRLEA, a. P. I, 123. Ce-i trebuie îi trimite când nici nu-i dă lui prin gând. ROMÂNUL GLUMEŢ, 14. - Prez. ind.: dau, pers. 4 şi (regional) darem (ARH. FOLK. I, 196); imperf.: dădeam şi dam, (popular) dedeam; perf. s.: pers. 1 dădui, (învechit şi regional) dedei, şi (învechit) dediu, dedu, (regional) detei, didei, pers. 2 şi (învechit şi regional) dedeşi, pers. 3 şi (învechit şi regional) dede, dete, (învechit) deade, dedi, diede, pers. 4 şi (regional) deterăm, pers. 6 şi (învechit şi regional) deteră, (învechit) deaderă, deateră, dediră, (regional) dară; m. m. c. perf.: pers. 1 dădusem şi dasem, (regional) şi dedesem, detesem, pers. 3 dăduse şi dase, şi (învechit) dădeasă, dedease, didease, didese, (regional) dedese, detese, pers. 4 şi dăduserăm, pers. 6 şi (învechit) dideseră; prez. conjunct.: pers. 3 şi (regional) să deie. - Şi: (învechit, rar), dedă vb. I. - Lat. dare. DAB s. n. (Prin Transilv.) Oală pentru turnat. Cf. ltr2, MDA. -PI.:? - Et. nec. DABÂ interj. (Regional) Exclamaţie care exprimă mirare amestecată cu îndoială. Daba, Moş Crăciune, Şi tu, Moş Adame, Şi tu, Mamă Eva, Voi aţi mai văzut Voi aţi auzit Să iea sor pe frate, să facă păcate? PAMFILE, CER. 130, cf. DA. - Da2 + aba. DABALAZÂ vb. I. v. dăbălăza. DÂBĂLĂ s. f. v. dabilă1. DABILÂR s. m. v. dăbilar, DABILĂ1 s. f. 1. (învechit) Impozit; bir. (Atestat prima dată în 1595, cf. DERS). Să aibă a ne plăti de toate dabilele câte vor hi peste an (a. 1617). PANAITESCU, O. Ţ. 254. Sânto răotăţe în ţeară, de dabilă forte rea şe fomente (cca 1620). IORGA, D. B. I, 37. Din pricina luăturilor (dabilelor) toţi negustorii care erau cu putere şi cu avere au fugit (a. 1631). N. A. BOGDAN, C. M. 42. Aşijderea dabilile cu carile îngreuiasă ţara. URECHE, L. 206. întâi cu voia lui, turcii strângea dabilele cu dăbilarii, mai apoi nu-i putea opri. SMON DASC., LET. 269. Plătise nişte „ dabile călărăşeşti” (a. 1652). IORGA, S. D. V, 31. Au întors banii lui Sâmion pentru acele dabile (a. 1668). BUL. COM. IST. IV, 186. Ştefan-Vodă, aicea întru nenorocita ţară multe şi grele dabile strângea de la biiaţii lăcuitori. N. COSTIN, L. 373. Mulţi, de răutăţi şi de dabile ce era, nici de hrană nu avea boi. şincai, hr. II, 244/26. O poruncă merge după alaltă Pentru angării, dabile, împlinele. budai-deleanU, ţ. 362. Au iertat feliuritele rămăşiţe de dabile (biruri) ce rămăsăse. AR (1829), 13Vil. împilând poporul cu dabile grele ... zece seminţii se revoltară. SÂULESCU, HR. I, 18bl7l5. Ţiganii aurari scotea ...o mare 11 DABILĂ2 18 DACAPO câtime de fire de aur, ce era obiectul comerţului lor şi cu care îi îndestula dabila (dajdia) lor. ASACHI, S. L. H, 17. împilaţi cu feliuri. de angării şi dabile până la sapa de lemn. ist. M. XXVIII/l 7, cf STAMATI, D., CONV. LIT. IV, 376, BARONZI, L. 106. LM, DDRF, BARCIANU, TDRG, şăineanu, D. U., CADE. Satele să prindă şi să deie în mâna oştenilor Măriei Sale pe slujitorii păgâni care vor fi umblând în ţară după dabile, peşcheşuri şi plocoane. SADOVEANU, o. xvm, 382, cf. scrib an, d., dm, dex. ♦ Monedă (1). Să-i cruţe de dajde şi de zloţi şi de lei şi de taleri şi de orţi şi de alte dabile (a. 1645). IORGA, s. D. v, 219. Dabila iaste o monetă ci are număr de trei talere. URECHE, ap. IORGA, S. D. m, 11. 2. F i g. (Prin nord-estul Olt. şi prin nord-vestul Transilv.) Supărare (4). Cf. cade, scrib an, D. Pentru aceasta dabligă numai d-tale am de a-ţi fi mulţămitor! BUGNARIU, N. 52/420, cf. CIAUŞANU, v. 156. ♦ (Prin nord-vestul Munt.) Păţanie. Cf. udrescu, gl. ♦ (Regional) Nebunie (4) (Scărişoara - Câmpeni). Cf. alr ii/i mn 55, 4 176/95. O păţit dăbilă. ib. 3. (învechit şi regional) Animal de povară foarte slab, schelet (1), mârţoagă. Nişti vitî a lui Tiron ce au perit diript mine, de dabile (a. 1620). iorga, s. D. XI, 90, cf lb, valian, v, polizu, pontbriant, d., cihac, n, 89, barcianu, alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d., dr. iv, 880, viciu, gl. ♦ P. anal. Persoană slabă. Cf. lb, polizu, barcianu, v., ddrf, scriban, d. 4. (învechit) Stârv. Cf. pontbriant, d, gheţie, r. m. - PL: dabile. - Şi: dâbălă (dr. iv, 880, scriban, d.), deâbilă (lb, cihac, n, 89) s. f. - Et. nec. DABILĂ2 s. f. (Prin Transilv. şi prin nordul Mold.) Femeie mare, grasă, leneşă şi lipsită de inteligenţă. Cf. DM, şez. xxm, 44, ib. XXX, 168, PAŞCA, GL., COMAN, GL. Mare cât o dabgilă. Com. din TOPLIŢA, cf. LEXIC REG. li, 78. ♦ Casă urâtă (Bonţ - Gherla). CHEST. n 49/345. - PL: dabile. - Şi: (regional) dâbulă (şez. xxm, 44, (Regional) ib. xxx, 168), doâbilă (coman, gl.), dobilă (şez. xxm, 44) s. f. - Din magh. debella. Cf. tc. d a v u 1 „tobă”. DÂBULĂ s. f. v. dabilă2. DAC1, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de bază a Daciei sau care era originară de acolo; (la m. pi.) popor care locuia în Dacia; (învechit) dacian1 (1). Traian întâi, împăratul, supuind pre dahii. M. COSTIN, O. 42, cf. 255. Iară dachii cu craiul său Decheval ... dând războiu de îmbe părţile, cu multă vărsare de singe, rămas-au izbânda la daţi şi luară toată tabăra râmlenilor. N. COSTIN, L. 96. Dachii, gheţilor rudă sunt, de vreame ce şi unii şi alţii aceiaşi limbă au.C. CANTACUZTNO, CM I, 9. Fură duşi robi dintră dachi la Roma. MAIOR, IST. 2/12. Această poveste la neamul nostru au rămas de bună samă de la daţi. BUDAI-DELEANU, ţ. 78. Dachii era cei mai războitori dintră oameni. OBLĂDUIREA, 41/11. Unii pe rumâni îi fac strenepoţi ai dacilor. HELIADE, O. n, 203. Cei dântâi lăcuitori fireşti ai aceştii ţâri s-au numit dachi. TÂMPEANUL, G. 17/5, cf. valian, V. Se arată răsboiul numitului împărat în contra dacilor. RUS, 1.1, 281/3. Cea mai mare parte a dacilor ce era aice s-au ucis singuri, IST. M. 7/2. în vreamea de demult stăpânea Ardealul un neam puternic, anume dachi. BĂRAC, A E. 2/8. Citeam ... despre puterea credinţei dacilor în nemurirea sufletului. GMCA, c. E. I, 45. Zamolsc era zeul suprem al dacilor, filimon, O. n, 30. S-a auzit de veste de un viteaz mare de viţă de dac. CONV. LIT. m, l, cf COSTINESCU. Dacii, vechii locuitori ai provinciei romane Dacia. CONTEMPORANUL, I, 564. Unii îşi închipuiesc că dacii au fost o seminţie celtică. ODOBESCU, S. n, 276. Maior susţine ... că dacii au fost cu totul exterminaţi de romani MAIORESCU, CRITICE, 79, cf. DDRF. Aproape stinşi sunt dacii săi coşbuc, P. n, 303, cf. barcianu, şăineanu2 Dacii au fost ... tot împinşi de aici spre Tisa. PĂRVAN, G. 226, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, d., DL, DM. Povesteşte ... războaiele romanilor cu dacii IST. lit. ROM. I, 408, cf. DER. încă la daci, obştile apar sub forma comunităţilor vicinale teritorializate. PANAITESCU, O. Ţ. 10. Dacii cunoşteau scrierea. H. DAICOVICIU, D. 5. Influenţa limbii dacilor nu s-ar fi exercitat asupra limbii romanilor. CL 1973, 8. Au avut drept scop descoperirea şi cunoaşterea cât mai adâncită a civilizaţiei dacilor. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 3, cf. dex. Piesa purtată de daci, reprezentată pe monumentul de la Adamclisi şi pe Columna lui Traian, cămaşa b[ărbătească] despicată în părţi, nu se mai întâlneşte pe alte monumente antice. Z. MIHAIL, T. P. 46. Chiar bărbaţii la daci ... utilizau astfel de tincturi, „corpora sua inscribunt>>. BUTURĂ, EB. I, 13. [La Homorod] s-au găsit vestigii datând din vremea dacilor. RL 2005, nr. 4 717. 2. Adj. Care aparţine Daciei sau dacilor1 (1), privitor la Dacia sau la daci1, originar din Dacia; dacic, (învechit, rar) dacian1 (2), dacicesc, dăcesc. în privinţa numelor pe cari le presupune ...a fi dace, ne mirăm foarte tare. CONTEMPORANUL, IV, 257. Trăia în acest bătrân ... nu mândria romană, cum i-ar fi plăcut lui, ci o neînvinsă încăpăţânare dacă. IORGA P. A. n, 38. Amestecul cu autohtonii nu prea s-a putut întâmpla, îşi zicea Petru Maior, nici prin căsătorii între coloniştii romani şi femeile dace, pentru că mândria de rasă era una din însuşirile strămoşilor noştri DENSUSIANU, L. 61. Nu îndrăzneşte a atăca massa cea mare a naţiunii dace. PĂRVAN, G. 93, cf. CADE. Cu mâinile pe bâte, dorm duşi ciobanii daci. lesnea, vers. 9. Trecea furiş prin noapte spătosul rege dac. VOICULESCU, POEZII, I, 186. Din vârf în vârf se-alungă ecoul până tace înmormântând chemarea din vremurile dace. PILLAT, P. 101, cf. SCRIBAN, D. Plecară iarăşi voievozii daci Spre miazănoapte, blaga, POEZII, 171. Ciudat este acest ţinut istoric al Hunedoarei, plin de munţi de la o margine la alta, în mijlocul cărora regii daci şi-au întemeiat vestita cetate. BOGZA, V. J. 35, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. în perioada de înflorire a satului dac, dezvoltarea pomiculturii este atestată ...în toate aşezările. BUTURĂ, EB. I, 11. Cultul soarelui este cunoscut de străbunii traci şi daci cu circa 1 000 de ani î.e.n., din epoca bronzului. PAVEL, S. e. 59. ❖ Limba dacă (şi substantivat, f.) = limbă indo-europeană vorbită de daci (1). Nu se înţelegeau de ajuns oamenii în dacă, slavonă şi latină? ARGHEZI, B. 124. Elementele de limbă dacă păstrate sunt puţine şi adesea nesigure sub raportul formei şi valorii lor. IST. L. ROM. n, 314. Româna a păstrat... cuvinte din limba dacă. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 4/4. 3. S. m. (Prin Bucov.) Epitet dat unui tânăr nemanierat, grosolan. Unele femei şi fete ziceau flăcăilor care nu erau de treabă: Aista parcă-i un dac. şez. vn, 108. Am auzit pe unii flăcăi zicându-şi în batjocură „ măi dacule ib., cf. MDA -PL: daci, -ce. - Şi: (învechit) dah s. m., dachi, daţi s. m. pi. - Din lat. Dacus, -a, -um. DAC2 s. n. v. dah2. DÂCA1 s. f. (Rar) Armă caracteristică la daci, care avea forma unui paloş curbat. Cf. der, mda -PL:? - Et. nec. DÂCA2 conj. v. dacă. DÂCA-NÂŞA s. f. (în limbajul copiilor) Dădacă. Cf SCURTU, T. 246, FORM. CUV. I, 46. ~P1.:? - Din [dă]daca-naşa. DA CÂPO loc. adv. (Indică repetarea unui fragment din-tr-o operă muzicală sau, p. ext., a unei acţiuni, operaţii din alte 19 dacă 19 DACĂ domenii) De la început; din nou; încă o dată. în mai multe rânduri s-au aflat la cel mai înalt grad a culturii şi, prin revoluţiile pământului, au căzut iar în adâncimea neştiinţei spre a începe dacapo (de la capăt) lucrul ostinitori a îmbunătăţirei sale. AR (1838), 393V5. Nu-ţiplace să auzi d-a capo compunerile dumitale. VOINESCU II, M. 131/2, cf. NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU. O altă opoziţiune se formează cu alte făgăduieli şi danţul se învârteşte de atâţia ani, reîncepând totdeauna d-a capo, joc vătămător şi periculos. GHICA, S. 199, cf. COSTINESCU. Când se văzu în picioare şi dete iar cu ochii de noi, se zbârli din nou gata să reia deacapul prietenoasa-i întâmpinare. M. I. CARAGIALE, C. 26, cf CADE. Un-chiu-meu fusese ales deputat, fară opunerea administraţiei, deşi, după cât ştim, avea deacapul simpatii junimiste ca mai toţi intelectualii desinteresaţi. CONV. lit. LXVin, 283. Ţi-aduci aminte ... când am ars toate notele? - Şi a doua zi am luat-o dacapo. BARANGA, I. 171, cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. ( Da capo al fine = indicaţie care reclamă repetarea unei lucrări muzicale, sau p. e x t şi a altor acţiuni, de la început până la sfârşit. Cf. ivela, d. m., m d. ENC., DEX. - Scris şi: d-a capo, dacapo. - Şi: (prin apropiere de cap) de-a capul (scris şi: deacapul) loc. adv. - Loc. it. da capo. DACĂ conj. (Semnifică ideea de condiţionare dintre două elemente). 1. (Exprimă condiţionarea încadrării unei acţiuni, a unui fapt etc. în funcţie de o circumstanţă temporală sau de o împrejurare care a avut sau are loc) Şi deca dzise ace astea, sculă-se împăratu. COD. VOR2 310. Deca muri Irod, iată îngerul Domnului în somn ivindu-se lu Iosif TETRAEV. (1574), 203. Şi Domnul dusese, deaca svârşi beseada cu Avraam. PO 59/20. In toate dzilele, daca apune soarele, toţi îngerii oamenilor... merg la Domnul să se închine. COD. TOD. 209. Iară deaca să întoarsără ei, iaca îngerul Domnului să arătă în somn lui Iosif N. TEST. (1648), 4v/3. Ce leavul, sumeţ şi fără crieri, n-au vrut să purcează mai devreme; ce atunce dacă se apropiesă oştile. M. COSTIN, LET. I, 234/12. Iară dacă s-au întorsu solul de la Poartă, cel leşescu ...au ales loc Cameniţâi ş-au hotărât toată Podolia să fie olat Cameniţâi. NECULCE, L. 67. Şi dacă s-au suit sus, La capegi-başa s-au dus (a. 1777). GCR n, 115/17. Deaca au venit, au aflat uşele încuiate. VARLAAM — IOASAF, 3876. Şi deaca mearsă acolo, învârti de doao ori roata. ALEXANDRIA (1794), 28/3. Dar dacă deşchise scrinul, nicăiri nu l-a găsit. PANN, E. 101/21. Acolo daca ajunse, bătu în poartă. ISPIRESCU, L. 100. Dacă are actele în regulă, să se ducă la subdirectorul Stănescu. CAMIL PETRESCU, P. 261. Nu durmi toată noaptea bietul om, iar dacă se făcu ziuă-şi luă iar copilaşii şi merse-n pădure. RETEGANUL, p. 1, 45. Acolo, dacă s-a aşezat, n-a stat mult şi iacă s-a pomenit c-un vânător că întinde puşca să-l împuşte, stăncescu, b. 22. (în corelaţie cu iară) Iar deaca se apropie lumina spăseniei noastre, iară noi cu bucurie ...să întrăm întru întâia deşchidere a ţineri[i] ei. CORESI, ap. GCR I, 29/15. A da pruncilor întâi bocovna cea mică, după ace aia cea mai mare, iaste lucru afară din socoteală, după aciasta ca deaca una nu va fi destul, iar ceialaltă tot atât va folosi (sec. XVffl). CAT. man. I, 626. ♦ (încadrarea unei acţiuni depinde de eventualitatea producerii altei acţiuni) Iară deaca să va lăsa sfânta letorghie, de ciia să meargă acasă şi să se odihnească până luni dimineaţa (a. 1640). GCR I, 89/35. Daca va veni vreamea, poate şi sângur, fară giudeţ, să-ş ia aceale bucate, prav. 60. înţelepciunea şi inima mare nu plătesc nimica, deaca norocul ne va părăsi, pilde, 110/24. Iară varecarele nu va face porânca aceasta, dacă i să va tâmpla unuia ca aceluia moarte, preotul nice să-l provodească, nice să-l îngroape în ţintirim. MAIOR, I. B. 381/18. Dacă se rumpe vro nuia de altuit în proaspăt din oarecare pom, e bine timpuriu să se altuiască aceaia. ÎNV. POM. 81/18. Dacă o nenorocire neaşteptată ... ţi să înfăţişază, cu cât mai puţin o puteai prevedea, cu atâta mai vioaie va fi bucuria ta. MARCOVICI, D. 12/19. Lama ... dacă agiunge mai înainte la portiţă, îl aştepta până vine el să o discarce. DRĂGHICI, R. 102/28. Deaca vom scăpa lumea de dânsul, ne vom întoarce urgia în contra complicilor săi. F (1870), 162. Dacă Domnul va să cineze, îmi zise el, i-am gătit un hulodnoi minunat. NEGRUZZI, S. 1, 58. Darnic când nu vreai niciuna Şi zgârcit dacă le ceri. EMINESCU, 0.1, 108. Dacă ne mai vedem vreodată, am să-ţi spun o aventură a mea. CARAGIALE, O. VII, 450. Dacă, însă, moartea crudă Ca să-mi iasă-n drum ar vrea, Facă-şi pofta cât îi place, Voi muri în ţara mea/ MACEDONSKI, o. I, 8. La aceste comori săpăm şi, dacă avem aur, el nu vine de aiurea. IORGA, în PLR n, 77. Răspund eu dacă n-are să fie bine. AGÎRBICEANU, S. 477. Dacă vrun nefericit s-ar fi rătăcit pe aci „să vadă” întăriturile noastre, ar fi fost arestat. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Dacă damblaua e uşoară, atunci se freacă bolnavul pe mâini cu spirt. BUJOREAN, B. L. 86. Dacă ai să te însori, ... să-ţi iei o nevastă care ştie tunde şi rade. VINE A, L. 11, 310. Dacă este vorba de un şanţ, se aşază targa cu o treime peste el. BELEA, P. A. 64. Iar dacă-i zări, Dacă-i întâlni, Dacă-i auzi, Măicuţă bătrână ...De toţi întrebând..., Tu de maica mea Nu te îndura. ALECSANDRI, P. P. 9. Acolo dac-om sosi, Ea frumos ne-a omeni. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 24. Să spuneţi lui Parsion dacă s-a scula că, de vrea să mă mai vadă, să mă caute la cetatea cea nevăzută. RETEGANUL, P. V, 63. Ci nu vii să mă mai vezi Cât îs păpuşoii verzi, Că dacî or îngălbini Nici atâta nu-i vini! MAT. FOLK. 1 427. ♦ (încadrarea unei acţiuni este determinată sau motivată de declanşarea altei acţiuni) Deaci deca vădzură varvarii spăndzurându şarpele de mânra lui, grăiia urulu cătră alaltu. COD. VOR2 324. Isus ... deca vădzu narod, sui-se într-un deal şî şedzu. EV. SL-ROM. 4r/13. Şi deca auzi acel împărat, el mânie-să spre ea (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 147/4. Deaca vădzură că zăbăveşte, tremiseră la gazda lui să-l caote. VARLAAM, C. 139. Daca au gonit Ştefan-Vodă pre Iliaş-Vodă din ţară, s-au dus Iliaş la craiul leşescu. URECHE, L. 75. De va fura neştine vreun lucru ..., daca vor treace o dzi dooă şi va da atunce înapoi ..., să va certa ca un fur. PRAV. 37. Iară deaca văzură steaoa, să bucurară cu bucurie mare foarte. N. TEST. (1648), 4730. Vecinii deca simţiră glasul, se sculară (a. 1675). GCR I, 224/38. Aşijdere şi slujitorii, dac-au audzit, au şi început o vini toţi de toate părţile. NECULCE, L. 222. Dacă au venit această veste ..., mult s-au amărât Nicolai-Vodă. AXINTE URICARIUL, LET. II, 175/28. Dumnezeu iaste milostiv şi, deaca va vedea întoarcerea noastră şi pocăinţa cea bună, ne va ierta. ANTIM, o. 27. Deacă să va vedea cu dânsul, cu dragoste să va împăca. IACOV, SYN. 12722. Şi deacă vei şti cumva odinioară De fârşitul mieu ..., varsă-mi lăcrămioară. BUDAI-DELEANU, Ţ. 138. împărăteasa, dacă au luat această înştiinţare, s-au ridicat din Crâm. DIONISIE, C. 170. Dacă puterile tale să vor sfârşi, Dumnezeu va veni întru ajutor şi te va mântui. MARCO Viei, D. 17/1. Să zic slujnicei să mă cheme, dac-ar veni Costachi. KOGÂLNICEANU, în PR. DRAM. 427. Daca crima sau vina va fi însemnătoare, atunci se va raporta domnului de către şeful oştirei. CONDICA O. 74/5. Şi deacă se apropie [Alexandru] de Efrat, Darie auzi şi scrise oştile. ALEXANDRIA, 57/8. Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită, Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormânt,... Voi părăsi locaşul unde-am nădejduit. ALEXANDRESCU, O. I, 88. Peliţa caldă ... care lăsa urme dac-o atingeai. EMINESCU, P. L. 100. Dacă nimeni nu putu, împăratul porunci iarăşi fetei... să le mulgă [iepele]. ISPIRESCU, L. 28. Dacă eşti cinstit, n-ai teamă de duşman. COŞBUC, P. I, 156. [Ghiveciul] dacă-l pui pe un foc prea iute, s-a isprăvit, iese fiertură. CAMIL PETRESCU, P. 69. Dacă o modă s-a lansat, americanul nu mai poate rezista. RALEA, O. 111. Dacă bolnavul devine palid sau simte că va leşina în curând, vom administra analeptice. BELEA, p. A. 10. Nu vă miraţi dacă vor curge lacrămi de bucurie. ISAC, O. 210. Dacă videa şi videa, Biciu de sârmă el scotea Şi pe negrul opintia. ALECSANDRI, p. P. 107. Al nostru tânăr împarat De acest sfat dac-a aflat, ...Pe cal a încălicat. 20 DACĂ 20 DACĂ ŞEZ. in, 41. Dac-o apuci a săruta, Nu te mai poţi sătura. FOLC. transilv. i, 139. ( (Existenţa unui element se manifestă în eventualitatea nonexistenţei altui element) Crăiasă dacă nu mai eşti, vei fi împărăteasă! COŞBUC, P. i, 71. Dacă n-ar fi fost ea, s-ar fi găsit alta, tot atât de melancolică şi de visătoare, rebreanu, i. 143. ❖ (Manifestarea unei opţiuni se produce în eventualitatea unei alternative, implicite sau explicite) Eu ţi-am spus curatul adevăr, şi, daca vrei luptă, alege-ţi: în săbii să ne tăiem, ... ori în luptă să ne luptăm, ispirescu, L. 42. Dacă nu le place, facă ce-or şti; ducă-se de unde au venit. SADOVEANU, O. XXI, 292. Aveau să plece amândoi în lume, s-au mai văzut căsătorii desfăcute, şi, dacă nu, aveau să plece şi aşa, să fugă. DEMETRIUS, A. 20. 2. (Exprimă virtualitatea săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări, a existenţei unui fapt etc. în funcţie de un element condiţional, real sau ipotetic) Cela ce va cumpăra lucru de furat, şi, daca va şti, îl va întoarce înapoi. PRAV. 67. [Preoţii] încă au pu-teare a lega şi a dezlega, iară deaca vor lua şi ei puteare de la vlădicii lor, atunce vor face după cum vor fi datori. EUSTRATIE, PRAV. 37/21. Nu te teme de nimic, dacă ai îndestulă tărie de suflet ca să nu te temi de tine însuţi. MARCOVICI, D. 16/20. Să meargă la ţărmuri să facă o gustare cu stridii, dacă ar găsi. DRĂGHICI, R. 51/8. Dacă împăratul îmi va dărui viaţa numai până mâine, îţi voi povesti şi pe cealaltă [povestire]. GORJAN, H. I, 26/22. Ş-apoi ia zi ceva, dacă poţi, că-ţi sar în cap muma şi fata. PR. DRAM. 208. Cul-tive-şi limba lor spre acelaşi scop, dacă o află cultivabilă. bariţiu, P. A. n, 32. Niciunele nu sânt rele, dacă te deprinzi cu ele. PANN, H. 6/10. Octavian August, imperatorul, o petrecea sara pân-acasă, dacă-l iertau ocupaţiunile statului roman. EMINESCU, P. L. 67. Dacă te prinzi aşa, apoi mergi de-ţi adă feciorul încoace. CREANGĂ, P. 81. Slujba ... o voi împlini-o, dacă-mi vei da douăzeci de corăbii. ISPIRESCU, L, 24. Cum, Mişu nu e om bun? Ba e bun ... Dacă i-ar ieşi înainte şi l-ar ruga să-i arate şi lui pomul de Crăciun, - numai niţel. BRĂTESCU-VOINEŞTT, p. 27. Dacă aş scrie pentru alţii, m-aş desfata zugrăvind ceea ce nu simt nevoia să descriu pentru mine. M. ELIADE, o. I, 10. Dacă eram jurat, şi eu îl achitam. CAMIL PETRESCU, U. N. 9. Dac-aş avea, aş plăti. VLASIU, D. 32. Dacă veniţi cu noi până la comună, o iai [scrisoarea]. SADOVEANU, O. XXI, 309. Dacă aţi fi un bun instrumentist şi nu un scârţâitor, v-aş recomanda ceva mult mai fin. CĂLINESCU, C. O. 43. Stăpâne, ia-mi vederea, Ori, dacă-ţi stă-n putinţă, împăienjeneşte-mi ochii C-un giulgiu, Să nu mai văd. BLAGA, POEzn, 14. Generaţia noastră, dacă îşi simte vreo chemare, va trebui să dea lupta pe terenul etic. RALEA, în PLRII, 336. Anul ăsta, dacă scăpăm de grindină, o s-avem două mii de deca şi mai bine. VINE A, L. II, 199. Poate mai scapă, dacă vine doctorul repede. DEMETRIUS, A. 186. Ceea ce înseamnă că fenomenul metamorfozei îşi justifică marea lui frecvenţă în basmul fantastic, dacă-l privim mai des funcţional. LL 1974, nr. 1, 102. Dacă ne daţi ce vrem, vă dăm ce vreţi. RL 2004, nr. 4 440. ❖ (Elementul condiţional reprezintă totodată şi circumstanţa temporală în funcţie de care se încadrează o acţiune, o stare etc.) Numai daca va arăta furtuşagul sângur furul ... atunce să dă giurământ celuia ce ş-au pierdut lucrul. PRAV. 64. Daca nedreptatea oamenilor te-a adăpat cu amărăciuni, ardică-ţi ochii către cer. MARCOVICI, D. 15/10. Şi daca ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dânsa, apoi suntem voinici ISPIRESCU, L. 6. ♦ (în construcţii negative, elementul condiţional reprezintă factorul indispensabil fără de care nu ar fi posibile săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.) Că mulţi scripturile le cetesc şi le văd, ci nu toţi înţeleg, deaca nu-i va îndirepta pre dânşii cineva sau să le arate lor. ST. LEX. 217v/8. Eu nu aş fi sporit talantul deacă nu aş fi aflat pre Preaosflnţiia Voastră doritoriu binelui PRAVILA (1814), 1/13. Nu iaste bun dacă nu iaste drept. CARCALECHI, c. 82/10. Premisa dintâi nu poate să fie adevărată, dacă nu era de mai nainte ştiut că şi concluzia este adevărată. MAIQRESCU, L. 71. Dacă nu-l ai în tine [pe Dumnezeu], nu există pentru tine şi în zadar îl cauţi EMINESCU, P. L. 53. Şi dacă n-ar fi stat mai încolo să-şi aştepte boierii şi carăle cu merinde, acestea s-ar fi pierdut. ISPIRESCU, L. 13. Dacă nu te dăruieşti întreg artei în clipa creaţiei, nu vei zămisli decât monştri fără viaţă (a. 1926). PLR n, 286. Nu ştii, dacă nu-i apeşi genunchiul pe gât, nu ştii unde-i e capul CAMIL PETRESCU, P. 48. Palatele şi statuile, zugrăvelile şi manuscrisele ar fi fost de mult sfărâmate şi sfâşiate, dacă oamenii nu le-ar fi privit cu slavă. CĂLINESCU, C. O. 152. ❖ (Elementul condiţional reprezintă factorul suficient minimal pentru satisfacerea unei necesităţi, a unei dorinţe etc.) Ea, dacă are brânză, nu-i mai trebuie nimic. BRĂESCU, O. A. I, 52. ❖ (în construcţii negative, elementul condiţional reprezintă impedimentul, interior sau exterior, real ori posibil, care diminuează, anulează săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări, a unei calităţi) Fericiţi cei ce nu se mai deşteaptă, dacă însă visurile spăi-mântătoare nu turbură şi ţărâna mormânturilor. MARCOVICI, C. 7/5. Era gata de a lăsa şi Dacia subt încurgerea varvarilor, dacă nu l-ar fi abătut de la un asemine plan prietinii lui şi ai poporului Romei IST. M. 9/18. Prostimea ... şede împrăştiată pe câmp sau înşirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijinită de jandarmii poliţiei! NEGRUZZI, S. I, 35. Grozav e Dincă Sârbu, şi ar fi şi mai grozav, dacă nu ar deveni ridicol în această descriere. MAIORESCU, CRITICE, 156. Pare că te-aş săruta dacă nu m-aş teme că mi-ai da sărutarea înapoi EMINESCU, P. L. 89. Dacă n-ar fi trăsurile cari se-nvârtesc mereu pe dinaintea otelului, aş auzi tot. CARAGIALE, O. I, 76. Aici stă singur resignat bătrânul Şi-ar plânge, dacă n-ar avea dispreţul De lacrimi DENSUSIANU, L. A. 61. Şi multe încă aş mai fi văzut, dacă foamea nu mi-ar fi dat pinteni şi nu m-ar fi silit să sui scările lustruite ale arhondaricului. HOGAŞ, DR. I, 12. M-aş duce să o strâng de gât, dacă nu mi-ar fi ruşine. ARGHEZI, S. XI, 37. Dacă nu murea pe neaşteptate mama, ar fi fost altfel. CĂLINESCU, E. O. I, 61. Metafora ar rămâne o simplă speculaţie formală, dacă ea n-ar aduce, finalmente, în structura poeziei, o totală răsturnare de valori, ll 1972, nr. 2, 141. ❖ (Precedat de „afară numai”, impedimentul reprezintă factorul de excepţie care ar putea împiedica producerea unui fapt) Implineala să va lua de cătră oricare zapciu ..., afară numai deaca datornicul ... nu va vrea să plătească. ponturi, 15/14. ♦ (Elementul condiţional priveşte factorul mediator sau remediul real ori potenţial, prin intermediul căruia se poate obţine un anumit rezultat, un anumit efect etc.) Deaca mă iubiţi pre Mine, poruncile Meale ţineţi. N. TEST. (1648), 12574. Toate pre amănuntul dacă întrebă şi toate pricinele vrăjbilor dacă înţăleasă, nesăvârşită pizma Corbului, şi neînduplecată firea Inorogului cunoscu. CANTEMLR, i. I. n, 225. Deci, dacă ... în fieştecare om, carele încă n-au avut vărsat, vom altui acest vărsat, la toţi oamenii aceştia vom stinge plecarea cea spre primeşdioasa bubare de vărsatul cel de rând. frăţilă, S. I, 37/9. Mai poftim şi alte cherţi, Unde dache mult înveţi, Te faci foarte procopsit. ALECSANDRI, T. 21. Şi tot astfel, dacă închid un ochi, văd mâna mea mai mică decât cu amândoi EMINESCU, p. L. 24. Eu te voi lua, dacă tu mă alegi ISPIRESCU, L. 31. Roţile sfârâiau cu o aşa repeziciune, încât - dacă ar fi fost ziuă -nuli s-ar fi văzut spiţele. MACEDONSKI, O. m, 19. Ei, dacă ai merge în case, în familii, s-ar schimba treaba, ai vedea câte subiecte ai găsi, ce tipuri! M. I. caragiale, c. 114. Dacă la Londra se discută întreaga problematică a reparaţiilor, ... soluţiunea este simplă. TITULESCU, D. 139. îmi scria că socoate că-mi va fi călătoria mai plăcută, dacă voi avea dinainte grămada de flori. CAMIL PETRESCU, P. 37. Dacă ai mai multe undiţi, poţi prinde mai mult peşte. SADOVEANU, O. IX, 355. Că omul, dacă munceşte, De greşală se plăteşte! DEŞLIU, M. 47. Dacă ei ar aduce sacrificii ..., ar dobândi mântuirea. BARBU, PRINC. 161. Dă-mi peana din pălărie, Să-mi fac un pic de leşie, Că, dacă m-oi leşia Cu frumoasa peana ta, Părul meu n-o mai cădea! jarnÎk — BÂRSEANU, D. 88. Dacă grinda o tăia, Necazul îi mai trecea. PĂSCULESCU, l. p. 268. ❖ (Factorul mediator reprezintă echivalentul, dorit sau 20 dacă 21 DACĂ intenţionat, în cadrul unui schimb) O iau, dacă-mi dai vaca! CÂLINESCU, C. o. 16. ❖(Factorul mediator reprezintă modalitatea care ar fi putut împiedica producerea unei anumite stări de fapt negative) Căci, dac-ar fi fost întrebate noroadele, n-ar fi fost atâtea războaie. SADOVEANU, O. XXI, 403. Dacă Iorgu ar fi fost mai aspru şi măi treaz, ... nu s-ar fi petrecut cele ce se petrecuseră. DEMETRIUS, a. 9. Dacă centrala intervenea din vreme, întreprinderea amintită nu se afla într-o atare situaţie. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. ( (Factorul mediator reprezintă mijlocul de atestare care poate confirma sau infirma exactitatea, justeţea etc. unei afirmaţii) Iar, dac-ar fi adevărat ce zice lumea..., poate c-ar fi trăind şi astăzi. EMINESCU, P. L. 23. Numai în grădina ursului, da-că-i fi auzit de dânsa, se află sălăţi de aceste. CREANGĂ, p. 211. Dacă nu mă-nşel, domnul şi-a adus copila spre a o „plasa” într-un „pansion”. vlahuţă, S. a. in, 14. Mai fără milă au fost ai noştri, dacă-î să vorbim cu dreptate. REBREANU, P. S. 135. Tovarăşii mei de primă tinereţă ... au eşuat, dacă stai să te gândeşti, lamentabil CÂLINESCU, C. O. 6. Dar e vorba de miel nu de viţel, dacă-mi dai voie. VINEA, L. II, 305. Dacă am fi dat crezare unor asemenea expuneri, astăzi ar fi trebuit să ne aflăm la cel mai înalt nivel de organizare a vieţii muzicale. M 1974, nr. 7, 3. 3. (Exprimă justificarea prezumtivă a unui mod de acţionare, de manifestare, de existenţă etc. pe baza sau ca urmare a unei motivaţii, interioare sau exterioare) Aşa sântem noi acmu, deaca ne dă Dumnezeu avuţie. CORESI, ap. GCRI, 27/28. Deaca vom cunoaşte voia lui Dumnedzeu, noi să-l cinstim. PALIA (1581), 11/1. Să va certa boiarinul şi muiarea, daca vor face ucidere. PRAV. 86. Deaca sânt oameni de rea viiaţă, lesne poate să-i arate mincinoşi. MOLNAR, RET. 106/1. Bolnavului i să cade a arăta patima lui la doftor, deaca voiaşte să se tămăduiască. PILDE, 19/25. Dacă preoţii şi arhiereii românilor acelora nu ştiia limba lătinească..., missa şi tainele nu au putut să le slujească în limba lătinească. MAIOR, I. B. 35/25. Deacă ne-au ajuns treaba păn-la atâta, Fă întâi ca nunta să ne fie mâne. BUDAI-DELEANU, T. v. 46. împăratul simte cum că Austria lipseaşte să se gate de războiu, dacă ale sale mijlociri spre a face pace nu de tot neputincioasă vor fi. MANIFEST (1813), 14/25. Să nu-şi chieltuiască aici vreamea în zadar, că o zi nu putem să întoarcem înapoi, deaca va treace fară de o face vreo faptă bună. GRECEANU, î. 62/5. E datoriu a da pământul său ..., dacă e de lipsă pentru facerea unui drum. FUND. 11/19. Dacă îi sânt vestmintele rumpte, să-i poruncească ca după shoală să le împeatece. PETROVICI, P. 25/24. Deacă înveţi la shoală, grijeşte-ţi cărţile şi scrisorile ce ai de a învăţa întru acea zi. TOMICI, î. 7/11. Părul, deacă se fearbe în apă fierbinte, pearde mult din putearea sa. CARCALECHI, C. 61/24. Mi să pare că am petrecut rău zioa, dacă n-am cetit niciun cap al vreunei bune cărţi. ABEŢEDAR, 562/21. Negreşit se vede că are dreptate, daca judecă omul bine toate întâmplările vremii de atunci CĂPĂŢINEANU, M. R. 49/20. Daca cerul să acoperă cu nori..., nu te desnădăjdui. MARCOVICI, D. 14/20. Toată lumea să bucură, dacă să va înşăla. BUZNEA, C. 40/1. Dacă ne-am râzăma numai pe slabele noastre mijloace, puţine am putea ţinea din cele făgăduite. KOGĂLNICEANU, în PLRI, 158. Daca ostaşul, prin crima sau vina sa, va aduce şi pagubă statului ori vreunei feţe particulare, vinovatul, afară de pedeapsă, va fi supus şi la despăgubire. CONDICA, O. 11/13. Deacă fiecare naţie are o misie evangelică de împlinit pe pământ, să cercetăm şi să întrebăm şi pe această naţie română ..., ce a făcut. BĂLCESCU, M. V. 5. Copil daca dobândeşte, Şi o doică-i trebuieşte. PANN, P. V. II, 155/25. Daca ambii rerunchi sânt aprinşi, atunci vasele creerilor sânt înecate de sânge. LUCACI, M. 14/8. Fă-te-n laturi, măi creştine, Dacă vrei să mergi cu bine, Să rămâi cu viaţă-n tine! ALECSANDRI, O. 65. Deacă critica mea va fi ... nedemnă şi nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, ruşinea va rămânea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. in, 10. Dacă ai muri tu, eu aş nebuni. EMINESCU, P. L. 8. Dacă până mâne demineaţă n-a fi podul gata, moşnege, are să-ţi steie capul unde-ţi stau tălpele. CREANGĂ, P. 83. Ne făgăduim chiar a ne jertfi, deacă aceasta va putea să-ţi aline oarecum mâhnirile. ISPIRESCU, L. 12. Dacă moartea mea ţi-ajută, vino, strânge-mă de gât. COŞBUC, P. I, 121. Dacă mă ascultai pe mine, azi erai departe şi nu duceai jindul după fericiri atât de ieftine. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. N-ai să te superi dacă o să-ţi curm pentru câteva minute plăcerea de a sta de vorbă cu d-l Vrânceanu. HOGAŞ, DR. n, 135. Dacă izbuteşte, îi surâde fericirea. REBREANU, I. 151. Dacă plec fară plata cupoanelor la care cei de aici se aşteaptă, creditul general se va resimţi şi scăderea se va menţine. TITULESCU, D. 70. Dacă era o puşlama, îl dădeam afară pân-acum. eftimiu, N. 81. Dacă nu mi-o da un rol îi las şi plec. CAMIL petrescu, p. 57. Du-te, te rog ..., dacă ţii la mine. BRĂESCU, O. A. I, 249. Să mi-l aduceţi la Nămoloasa! Iar dacă scapă, vă împuşc. POPA, v. 186. Dacă mai ţine mult aşa, ne tâmpim cu toţii. sebastian, t. 15. Dacă ridicam capul aşa, într-o doară, mi se părea că se răstoarnă casa pe mine. VLASIU, A. P. 9. Boieraşul nostru... e iute şi putea să-l omoare, dacă zicea o vorbă de împotrivire. SADOVEANU, O. I, 32. Dacă va tăcea, stăpânul o să se supere, arghezi, C. J. 6. Nu mai e a mea, dacă a rămas în părăsire. TUDORAN, P. 74. Dacă ţineţi neapărat să încep cu secţia mea, voi spune, flacăra, 1975, nr. 46, 4. [Eşti mulţumit aşadar] dacî ţ-ai plătit datoria. ALR SN vi h 1 849/365. ❖ (Indică circumstanţa care constituie argumentul pe baza căruia se pot deduce o acţiune, o stare etc.) Aşadară ţeara voastră E departe de a noastră, Dacă de opt luni pornişi. MONTAN, S. 6/21. Şi dacă ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să te apropii. EMINESCU, o. I, 193. Şi dacă mă vezi aşa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el ISPIRESCU, L. 15. Şi dac-a fost peţită des, E lucru tare cu-nţeles. COŞBUC, B. 16. Dacă nu-i poate lămuri nimic, e clar: e prost. ARGHEZI, C. J. 15. Dacă mi-amintesc, totuşi de ei în oarecare ordine, e pentru că în realitate nu eram chiar vesel preda, I. 89. ❖ (Deducerea unei concluzii este posibilă numai în cazul admiterii unei anumite premise) Deaca sânt fii, sânt şi moşneani. DOSOFTEI, v. s. 1721. Deaca în gura a doi sau trei stă şi să află adevărul cu cât mai mult, când cu mii de guri îl strigă lumea. MOLNAR, RET. 100/7. Adesăori au picioarile, în loc de gheare la vârf, o parte cornoasă, care, deacă este nedespicată, să numeşte copită. J. CIHAC, I. N. 14/27. Dacă istoria în general este pentru omenire atât de interesantă în rezultatele sale, cu cât mai vârtos trebuie să fie istoria patriei. IST. M. 1/15. Dacă ...un neam ar fi dator, Când au greşit despoţii, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea oraşul osândit Şi numele-i din lume de mult ar fi pierit. ALEXANDRESCU, O. I, 68. Dacă două unghiuri dintr-un triunghiu sunt egale, atunci sunt egale şi laturile opuse acelor unghiuri. MAIORESCU, L. 139. Dacă un actor bun i-ar fi auzit paşii severi..., ar fi ştiut... să-şi imagineze aproape caracterul omului. EMINESCU, P. L. 91. Dacă a fost pe vremea aceea cu putinţă o deşteptare a spiritului public, cu atât mai uşor s-ar putea acum (a. 1902). PLR n, 36. Dacă am admite părerea că păstrarea lui „e” din „deca” trebuie atribuită faptului că acesta ar fi fost întrebuinţat aton în frază ..., atunci n-am putea explica formele ulterioare „deaca”, „daca”, „deacă”, „dacă”, care presupun accentuarea. DR, ni, 278. ❖ (Justificarea prezumtivă reprezintă factorul delimitator la care se restrânge săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.) Dar mie prea puţin îmi pasă dacă stăpânul nostru este fermecat. GORJAN, H. I, 21/3. Capul logic din contra vrea să convingă mintea rece în mod statornic, indiferent dacă pune în joc emoţiunea trecătoare a simţimintelor şi plăcerea estetică. MAIORESCU, L. 8. Mama zice că-i destul dacă mergem la colindat! AGÎRBICEANU, S. 176. Să mă ierţi ... dacă ţi-am stricat tabietul TUDORAN, P. 15. Părinte, Sfinţia Ta, Nu-mi cet-mie pravila, Că nu e mare greşea Dacă îmi sărut draga, pamfile, c. ţ. 109. ❖ (Factorul delimitator reprezintă amendamentul formulat în legătură cu o afirmaţie) Produsul combustiunii trebuia să fie mai uşor decât înainte de ardere sau, cel puţin, tot aşa de greu, dacă acel phlogiston se 20 DACĂ 22 DACĂ admitea ca imponderabil MAIORESCU, L. 13. Vroiu să vă dau şi eu o veste bună, dacă nu bună, cel puţin plăcută: am găsit mătase pentru haină. CARAGIALE, O. VII, 396. Nu era zi în care să nu fi jucat, dacă nu altceva, cel puţin şase-şapte partide de pichet. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 37. Totdeauna mă consider cel puţin egalul celor cu care vorbesc, dacă nu, în orice caz, din aceeaşi lume cu el CAMIL PETRESCU, P. 48. L-o ţinea cum o putea, numai să înveţe, dacă nu opt „glasă”, barem patru. BENIUC, M. C. I, 79. Iarna, pe sub suman purtau cheptare cu poale fără mâneci, dacă nu benzi din piele de oaie. pavel, s. E. 43. ❖ (Justificarea prezumtivă priveşte factorul de conformare la o anumită modalitate de săvârşire a unei acţiuni, de manifestare a unei stări etc.) Dacă este aşa, apoi linişteşte-te: boala nu e grea; va fl destul să-ţi dai puţintel repaos şi să răsufli aerul câmpului. NEGULICI, E. I, 9/34. Să furăm dar, drăguliţă, Dacă moda e aşa. SION, POEZII, 26/12. L-ar fl sărutat de o mie de ori -... dacă s-ar fi căzut EMINESCU, P. L. 68. Dacă este că a lăsat Dumnezeu să fim mai mari peste alţii, ar trebui să avem milă de dânşii, că şi ei, sărmanii, sunt oamenii CREANGĂ, p. 209. Dacă-i aşa, urmă tot el, atunci să-i dăm pedeapsa care i se cuvine. MIRONESCU, S. 5. Noaptea asta aş sta la pândă ... - Bine; îi sta, dacă ţi-i voia. SADOVEANU, O. I, 126. Omoară-ne atunci, dacă este pe omorâte. CAMIL PETRESCU, B. 10. Stai acolo, dacă aşa îţi place. PREDA, I. 212. Izbândă să dea Dumnezeu, dac-aşa zise ciocârlanu. STĂNCESCU, B. 62. Dacă este vorba aşa, Na calul cu armele Ş-arată-mi potecele. PĂSCULESCU, L. P. 227. ❖ (Justificarea prezumtivă reprezintă intenţia, scopul etc. avute în vedere) Moşneagul a rămas pleşuv şi spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva dacă-i copt mal aiul. CREANGĂ, p. 294. îşi controla arma dacă-i încărcată. CAMILAR, N. I, 98. ❖ (Justificarea prezumtivă reprezintă o anumită modalitate de consolare, de compensare sau de recompensare) Daca până acum nu te-ai bucurat de o desăvârşită fericire, gândeşte că toate sânt trecătoare într-această lume. MARCO vici,D. 14/13. Dacă cineva i le păzeşte bine [iepele], ea-l pune să-şi aleagă drept răsplată un mânz. EMINESCU, P. L. 15. Dacă l-oi găsi, al mieu să fie. CREANGĂ, p. 194. Dacă l-ai prăpădit [pe feciorul tău] în lumea aceasta, Dumnezeu ţi-l va da în cealaltă. SADOVEANU, O. I, 20. Dacă nu e colac, e bună şi pâinea. ZANNE, P. IV, 43. 4. (Exprimă incertitudinea referitoare la săvârşirea unei acţiuni, la manifestarea unei stări, îa existenţa unui fapt, la luarea unei decizii etc.) Vă veţi putea încredinţa dacă fondurile mele sunt sigure sau nu. HELIADE, în PLRI, 23. Să-mi spui dacă mă iubeşti. PR. DRAM. 100. Să vadă ... dacă acele poame era de mâncare sau ba. DRĂGHici, R. 51/13. Vorba este de a şti ce a fost făgăduit şi ce a fost dat, dacă darurile sânt deopotrivă cu trebuinţele. NEGULICI, E. I, 232/16, Numai aşa putem vedea dacă ea a fost şi este un capriciu sau o intrigă. GHICA, C. E. I, 25. Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat. ALEXANDRESCU, O. I, 73. Istoria nu adaoge mai departe deacă păgubaşele s-au mulţumit numai cu această armonioasă desdăunare. ODOBESCU, S. III, 10. Cine ştie dacă n-a şi murit. EMINESCU, P. L. 59. Ia să te vedem dacă mi-i gâci tu cimilitura aceasta. CREANGĂ, p. 150. Nu mai simţea daca este ori nu mai este. ISPIRESCU, L. 34. Să văz dacă nu sunt căutat MILLE, v. P. 207. Nu se poate spune sigur dacă trupul său a fost adus din oraşul de pieire. IORGA, c. 1.1, 47. Băiatul care-mi adusese ţigările mă întrebă ... dacă mai doresc ceva. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20. De două zile ninsoarea încetase şi încă nu era hotărât dacă va începe din nou. AGÎRBICEANU, S. 7. Discutam ... dacă femeia va fi fost ori nu vinovată. c. PETRESCU, s. 102. Nici măcar nu suntem lămuriţi dacă moşia e de vânzare. REBREANU, R. I, 133. Andrei rămâne încă în picioare, neştiind dacă să se aşeze sau nu. CAMIL PETRESCU, T. I, 12. E de văzut dacă viaţa mai iartă o nouă şi mai îndelungată casnă dorită, arghezi, B. 14. Stăteam în cumpănă dacă s-o mănânc sau nu. STANCU, M. I, 230. Nu ne interesează dacă demagogul Caţavencu a fost liberal sau conservator. CONSTANTINESCU, S. n, 21. Dacă aş pleca mâine, în zori, în loc să plec în noaptea asta? DEMETRIUS, A. 77. Nu-şi dădea seama dacă e mult sau puţin. TUDORAN, P. 228. Nu ştiu dacă o să te repartizeze! PREDA, I. 85. A ieşit să vadă Dacă nu cumva mă întorn. ISANOS, V. 119. Dac-am avut zile bune, Numai dorul poate spune. FOLC. transilv. n, 126. ❖ (Incertitudinea aparentă priveşte emiterea unei judecăţi de valoare, a unei aprecieri etc.) Şi cine altul, deaca nu El [Dumnezeu], poate lucra prefacerea şi îndreptarea chiar şi a acelui mai mare păcătos. MARCOVICI, D. XV/11. Revoluţiunea de la 1821 ce este ea oare dacă nu vocea disperării rădicată în contra apăsării? filimon, o. I, 285. ❖ (Indică o stare de incertitudine, o atitudine de indiferenţă rezultate în eventualitatea producerii unei circumstanţe, a apariţiei unui impediment; cu valoare retorică) Unde aşază matca sămânţa, dacă nu găseaşte găoci goale? MOLNAR, e. S. 34/18. Ce s-ar întâmpla întră oameni, deacă nu ar fi stăpânire? OBRADOVICI, D. 10/14. Deca voi goni şi pe acesta [câine], cine mă va mai iubi? KOTZEBUE, U. 11712. Şi daca întâmplarea a putut întocmi aceste lucruri, cum nu se ivesc şi în zioa de astăzi asemenea întâmplări? MARCO VICI, C. 12/27. Ce-mi foloseşte mie acum viaţa, dacă am pierdut pe maică-mea! DRĂGHICI, R. 27/26. Ce ar fi ajuns patria astăzi, deacă strămoşii noştri ar fl dormitat şi ei! BĂLCESCU, M. V. 580. Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Dac-oi fl eu sau altul? EMINESCU, O. I, 181. Ei, Har ap-Alb, zise atunci O chilă, Dacă nu eram eu şi cu Păsărilă, ce făceaţi voi acum? CREANGĂ, P. 269. Apoi, dacă nu-l cunoşti, de unde ştii că-i bagabont? CARAGIALE, o. VI, 4. Ce să mai aştepte în viaţă, dacă ce i-e drag o părăseşte? REBREANU, I. 117. Dacă răstorni pe Ludovic, pe cine pui în locul lui? CAMIL PETRESCU, T. n, 355. Pentru ce s-ar fi temut, dacă nu ar avea o vină? POPA, v. 333. Cum să intru să-i număr, dacă încă-s vii? CAMILAR, N. i, 444. Dacă s-ar fi supărat, ţi-ar fi plăcut? PREDA, I. 70. Şi dacă nu va fi al tău? ... Atunci ce-ai să faci? ISAC, O. 163. Dar dacă va fi un război Şi noi nu vom face destul Să nu fie, ...Ce nopţi vom avea noi apoi? LABIŞ, p. 53. Ce folos va fi, Dacă voi peri? păsculescu, L. p. 289. <> (Precedat de „ce”, în construcţii cu valoare retorică) Ce dacă s-au aşezat Oprea la odăile dărăbanilor? (cca 1625). GCR I, 73/15. Ei, şi ce dacă ai avut [o tocmeală]? SADOVEANU, O. XXI, 316. Ce dacă sunt mincinos? PREDA, I. 20. ❖ (Incertitudinea priveşte enunţarea unei ipoteze, a unei supoziţii, a unei bănuieli etc.; cu valoare adverbială) Dar deaca va minţi? KOTZEBUE, U. 6717. Abiea deaca se aude, din timp în timp, câte un glas duios, cântând o doină tristă şi melancolică. ODOBESCU, S. I, 23. Şi azi abia dacă mai află de la străini de tine-o ştire. ANGHEL, î. G. 31. Ea [jupâneasa] lâncezeşte în umbra iatacului... şi rar dacă o duc paşii sfioşi, în lipsa stăpânului, pe potecile străjuite de lilieci şi tei. SADOVEANU, O. I, 39. Azi abia dacă mai sunt vreo douăzeci-treizeci [firme]. MOROIANU, S. 172. Dada Măndica: înaltă, smeadă, cu ochii cenuşii Dacă are douăzeci de ani! STANCU, D. 30. Şi dacă ... iubito ... şi dacă ne mai rămâne una [o zi]? DEMETRIUS, A. 85. Din 10 autobuze ..., dacă circulă 5-7. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 329. Tare-or fi îmbătrânit Şi tare or fi slăbit, Deacă n-or fi şi murit! JARNÎK - BÂRSEANU, D, 310. □ Unul din cei mai buni, dacă nu cel mai bun. (Enunţarea unei dorinţe, a unei atitudini etc. poate avea consecinţe previzibile, explicite sau implicite) Aceşti ochi! ... O, dacă i-ai fi văzut tu aceşti ochi vr-odată în viaţa ta, ţi s-ar fi părut că-i revezi în fiecare vânătă stea a dimineţei. EMINESCU, p. L. 31. Dacă ai şti cât mi-e de dragă! SADOVEANU, O. I, 144. Dacă nu te omor! scrâşni el. preda, M. 12.<0> (Indică ipoteza în virtutea căreia ar fi posibilă săvârşirea unei acţiuni) Dacă lumea este un vis - de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi? eminescu, P. L. 25. ❖ (Adesea precedat de „chiar”, indică factorul concesiv ipotetic avut în vedere, în ciuda căruia au loc săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.) Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul. NEGRUZZI, s. I, 139. Chiar însă dacă păzeşte cineva bine iepele, totuşi ea-l vicleneşte pe om. EMINESCU, P. L. 15. Dacă tot se va afla o gură goală să trăncănească, vor fl ceilalţi care să adeverească cum a fost. AGÎRBICEANU S. 46. Şi dacă-am să cad pe covoare în tristul, tăcutul salon, - Tu cântă-nainte, iubito, baco via, O. 42. Pescuitul ar fi o plăcere chiar dacă n-ar exista peşte pe lume. SADOVEANU, O. IX, 367. Şi, dacă 20 dachic 23 DACICESC povestea miroase a minciună şi minciuna este ticluită bine, povestea şi atunci le place mult arghezi, c. J. 8. Dacă masacrul n-avu loc în asemenea proporţii, căzu, totuşi, un număr important de victime. CĂLINESCU, S. 462. Chiar dacă o fi să pierdem totul, mamă, noi nu ne mai despărţim. VINEA, L. II, 237. Chiar dacă, la început, avea sa ie împotrivească, f/ /«¿ea prea /««//, ca ia ra/ se înduplece. DEMETRIUS, a. 20. Se putea să fi şi murit, chiar dacă era băiat tânăr! PREDA, M. S. 7. Chiar dacă nu ne introduce în focul câmpului de luptă, atmosfera este tot apăsătoare. V. ROM. mai 1975, 47. Sfântul soare, dacă-i soare, Şi tot după tine moare. jarnîk - bârseanu, D. 15. ❖ (Precizează o anumită diferenţă, un anumit contrast, uneori cu caracter compensator, dintre două elemente, în cadrul unei comparaţii ipotetice) Daca, la numele a mai multor serbători, se văd oarecare schimbări, deosebirea este în fras, iar nu în materie, heliade, paralelism, i, 53/2. Dacă ştiinţa ne arată adevărul curat şi fară văl arta ni-l înfăţişează prin imagini frumoase (a. 1861). PLRI, 187. Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură. EMINESCU, O. I, 141. Părul meu brumat ... dacă atunci era un paradox şi o cochetărie involuntară, acuma începe sa capete justificarea cronologică. IBRĂILEANU, A. 43. Dacă obiecţiile celui dintâi [Aristotel] erau de natură metafizică ... ale celui din urmă [Cicerone] erau mai mult de bun simţ. NEGULESCU, G. 63. Dacă nu e uniformistă, populaţia capitalei este, în schimb, dintre cele mai luxoase din Europa. ARGHEZL B. 54. Dacă Titi era afabil, dar reţinut, Aurica, dimpotrivă, arăta faţă de Felix din ce în ce mai multă familiaritate. CĂLINESCU, E. o. I, 69. Dacă popoarele latine şi anglo-saxone au excelat în comportări de libertate şi individualitate, popoarele slave şi germanice s-au menţinut în forme de solidaritate colectivă, de comunitate organică. RALEA, S. T. in, 8. <> (Particularizează o afirmaţie ipotetică cu caracter general la o anumită situaţie, la o anumită persoană etc.) Mie unuia, deaca cumva mi-a plăcut vreo vânătoare, apoi a fost tocmai din acelea în care picioarele şi mânele au mai puţin de lucrat. ODOBESCU, S. in, 15. Dacă Cristina se mai putea gândi cu îmbătare la ceva, acel lucru era binevenit DEMETRIUS, A. 165. ~ Şi: (învechif) daca, deâca, deâcă, d6ca, (regional) dăcă (ARH. folk. HI, 143), dacă (arh. folk. hi, 37, 45), dică (alr sn v h 1 379/574) conj. -De' + că. DÂCHIC, -Ă adj. v. dacic. DACHICESC, -EÂSCĂ adj. v. dacicesc. DACHIU, -IE adj. v. dahiu. DACIÂDĂ s. f. (Ieşit din uz) Competiţie sportivă românească cu caracter de masă care se organiza din doi în doi ani, cu etape finale pe ţară. Cf. DEX, mda. -Pronunţat: -ci-a-. -PL: daciade. - Dacia (n. pr.) + suf. -adă. DACIAN1, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit, rar) 1. S. m. şi f. Dac1 (1). Românii cari locuiesc în vechea Dacie sunt daciani. LM, Cf. MDA. 2. Adj. Dac1 (2). Memoratoriul dacian va coprinde documente istorice despre Dacia (a. 1845). PLR I, 105, cf. BARCIANU, RESMERIŢĂ, D. -Pronunţat:-c/-an.-PL: dacieni, -e şi (învechit) daciani,-e. - Dacia (n. pr.) + suf -an. DACIAN2, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care aparţine celui de-al . treilea etaj al plioceniilui din sud-estul Europei; caracteristic acestuia. Zăcămintele de hidrocarburi se găsesc în formaţiuni de vârstă oligocenă, miocenă, meoţiană şi daciană. ONCESCU, G. 219. Formaţiunile daciene din regiunea Baraolt. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX. 2. S. n. Al treilea etaj ai pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode şi mamifere şi printr-un complex de nisipuri, argile, gresii etc. bogate în zăcăminte de petrol şi de lignit. Dacianul se întinde circa 1-2 km peste limita sudică a Ponţianului. ONCESCU, G. 86. în straiele de nisipuri ale dacianului se găsesc, de asemenea, bogate zăcăminte de ţiţei şi de gaze. id. ib. 220. în dacian s-au produs erupţii de lave acide. LTR2, Cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX, D. GEOL. -Pronunţat: -ci-an. - PL: dacieni, -e. - Din fr. dacien. DACIC, -Ă adj. Care aparţine Daciei sau dacilor1 (1), privitor la Dacia sau la daci1, originar din Dacia; dac1 (2), (învechit) dacicesc. După ce s-au întărit pacea, numiţii soli... şi împăratul Traian au ţinut foarte frumos triumf de dachi, poreclindu-se şi dachic. ŞINCAI, HR., în CALENDAR (1808), 14/5. Traian îl iartă, face pace şi vine în Roma triumfândnumindu-se dacic. GENILIE, G. 211/37, cf NEGULICI, STAMATI, D. Aci undeva în apropiare se afla, într-o vreme, un oraş dacic. HASDEU, I. V. 138, cf LM. D. Tocilescu face critica părerilor d-lor Hasdeu şi Bolliac asupra alfabetului dacic. MAIORESCU, CRITICE, 405. Colonadele şi frontoanele de stil roman ce decoră unele cetăţi dacice. ODOBESCU, s. H, 280, cf. ŞĂINEANU2. Stâna trebuie să fie aceeaşi astăzi ca şi pe timpul păstoriei dacice. HOGAŞ, DR. I, 57. Elementul dacic era ... adânc împlântat aici ... se reflectă ... în nepotrivirile fonetice dintre unele cuvinte dacoromâne şi albaneze. PÂRVAN, G. 38, cf. 133, RESMERIŢĂ, D., CADE. Deosebirile dialectale care existau între graiurile trace, getice şi dacice. PUŞCARIU, L. R. I, 272, cf. SCRIBAN, D., BRĂTIANU, T. 207. El susţinea că acest cuvânt e de origine dacică. BENIUC, M. C. I, 34. In „Istoria critică” încearcă o punte de legătură cu vatra dacică. IST. LIT. ROM. n, 672. Orânduire care se arătase în forme începătoare şi la sfârşitul vieţii independente a regatului dacic. PANAITESCU, O. Ţ. 18, cf M. D. ENC. Curând aveau să descopere cea mai mare necropolă dacică din ţară. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/2. Ciobani îmbrăcaţi în sarici miţoase cu iţari strâmţi, cu cuşme dacice. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 5. Prezenţa denumirilor dacice [de plante] nu este, desigur, întâmplătoare. BUTURĂ, EB. I, 13. Costumul moldovenesc păstrează elemente de tip general românesc, ca de exemplu cămaşa dacică încreţită la gât, cingători, sumane, cojoace, opinci. PAVEL, S. E., 74. Intre stilul „ naţional” şi autentica ţărănie era cam aceeaşi legătură ca şi între mitologia dacică propusă de Asachi şi adevărată religiozitate geto-dacică. PATAPIEVICI, C. L. 31, cf. D. GEOL. în anul 245 d. H acest limes s-a prăbuşit sub atacurile carpilor, puternic şi războinic neam dacic din estul Carpaţilor. RL 2005, nr. 4 624. <> Climat dacic = climat danubian, v. d a n u b i a n (2). Tipul acesta de climat continental ... a fost denumit climat danubian sau climat dacic. AGROTEHNICA, I, 276. - PL: dacici -ce. - Şi: (învechit) dachic, -ă adj. - Dac1 + suf -ic. DACICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) Dac1 (2), dacic. S-au gonit noroadele dachiceşti din Dachia şi ţara s-au făcut ţinut romanesc. CANTEMIR, S. M. 231/18. Cinstesc prin stihuri şi cântări nişte dumnezeiri necunoscute şi duhluitoare a idoli dachiceşti. id. ib. 314/16. S-au început tălmăcirea tomului întâi în anul 1822 ... şi s-au sfârşit ... în zilele certării neamului romano-dachicesc în ţinutul Hotinului. BV m, 438. înaintând apoi Traian înlăuntrul statului dacicesc, supuind cetăţui şi tot ce întâmpina. GENILIE, G. 211/31, cfSFC 1,111. - PL: daciceşti. - Şi: (învechit) dachicesc, -eâscă adj. - Dacic +suf. -esc. 28 DACISM 24 DACOROMANIST DACÎSM s. n. 1. Sentiment de admiraţie pentru daci1 (1), de legătură, de comuniune cu dacii1. La explicarea dacismului lui, atât de excepţional în literatura noastră, trebuie să adăugăm, la motivul de ordin naţional, şi iubirea lui pentru trecutul legendar şi romantic. IBRĂILEANU, S. L. 218. în rândurile ţărănimii ortodoxe pare însă a-şi face drum ideea continuităţii şi a dacismului. BLAGA, G. 102. 2. Element lexical din limba dacă, v. dac1 (2). Cf. dex2, mda. - PL: (2) dacisme. - Dac1 + suf. -ism. DACÎT s. n. Rocă vulcanică formată din cuarţ, andezit, biotit, feldspat etc., de culoare variată, mai frecvent cenuşie, utilizată ca rocă pentru pavaje şi, rar, ca piatră de construcţie. Cf. CANTUNIARI, L. M. Dacitul se întâlneşte în munţii Apuseni, în regiunea vulcanică Baia Mare. LTR2 Dacitul ... are o structură de cristale mici GEOLOGIA, 20, cf. DER, DN2, M. D. ENC, DEX, D. GEOL. - Din fr. dacite. DACÎTA s. f. Exploziv din grupul dinamitelor de siguranţă, folosit în minele de cărbuni negrizutoase sau în cariere. Explozivi pulverulenţi şi gelatinoşi ..., dacită. NOM. MIN, I, 216. Dacită ...nu se mai foloseşte în minele grizutoase, ci numai în cele fară emanaţii sau în cariere. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - Din fr. dacite. DACÎTIC, -Ă adj. Care conţine dacit; care se referă la dacit. In acest complex ... se intercalează pachete de gipsuri ... precum şi bancuri de tufuri dacitice, care obişnuit nu depăşesc 2-5 m grosime. ONCESCU, G. 185. Se constată şi porţiuni de ziduri realizate din mari blocuri de tuf dacitic. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 3. -PL: dacitici, -ce. - Dacit + suf. -ic. DACIZÂ vb. I. T r a n z. (învechit, astăzi rar) A coloniza cu populaţie dacă, v. dac1 (2). împăratul Aurelian au dacizat îmbele Mesii. FM (1843), 115729, cf. MDA. -Prez. ind.: dacizez. - Dac1 + suf. -iza. DACIZÂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a d a c i z a şi rezultatul ei. [Ţăranul] ar fi avut nevoie de o orânduire politică proprie, constând fie din „dacizarea tuturor instituţiilor ţării” ..., fie din revenirea la „ democraţia ţărănească de la 1300”. PATAPIEVICI, C. L. 102. - V. daciza. DACNOMANÎE s. f. Tendinţă patologică de a ucide sau de a muşca. Cf. dn2 d. med., dex. - PL: dacnomanii. - Din fr. dacnomanie. DÂCO-GET, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care făcea parte din triburile dacice care au populat în Antichitate spaţiul carpato-danubian; (la pi.) populaţia daco-getă din Dacia; geto-dac. Nu putem şti câtă vreme şi în ce măsură a mai reuşit să se menţină limba daco-geţilor în faţa ... limbii latine. RUSSU, L. T. 112. Vom folosi fară discernământ denumirile de daci, geţi, daco-geţi şi geto-daci ca însemnând unul şi acelaşi lucru. H. DAICOVICIU, D. 15. 2. Adj. Care aparţine daco-geţilor (1); privitor la daco-geţi; daco-getic. Citindu-l [pe Iordanes] rămâi cu impresia că ... so- cietatea daco-getă era compusă numai din războinici savanţi. H. DAICO VICIU, D. 184. Biserica ortodoxă română nu este nici prea mistică, asemenea celei ruseşti, nici prea raţionalistă, asemenea celei apusene. Este o sinteză, asemenea poporului român, care este sinteza spiritualităţii daco-gete şi a forţei civilizatoare române. RL 2004, nr. 4 352. -PL: daco-geţi, -te. - Dac1 + get. DÂCO-GETIC, -Ă adj. Daco-get (2). Am pornit cercetările pe teren privitoare la protoistoria daco-getică. PÂRVAN, G. 2, cf. 101. Numele diferit pe care-l întâlnim în izvoarele antice se datoreşte faptului că înainte ca neamul daco-getic să se fi grupat şi politiceşte într-o unitate, el era împărţit în numeroase triburi. H. DAICO viciu, D. 15. Ceramica daco-getică din secolele V-LV î.e.n. pavel, S. e. 59. -PL: daco-getici, -ce. - Dac1 + getic. DÂCO-ILÎR, -Ă adj. Comun dacilor şi ilirilor. Asemănarea între costumul dacic, iliric şi cel românesc constituie dovada că geneza portului românesc este daco-iliră. PAVEL, S. E. 74. -PL: daco-iliri, -e. - Dac1 + ilir. DÂCO-ROMÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de limbă latină care s-a format pe teritoriul Daciei în timpul stăpânirii romane prin amestecul dacilor1 (1) cu coloniştii romani. Cf. şăineanu, d. u., CADE. Penetraţiile paşnice ale vechilor slavi au mişcat grupele dacoromânilor în măsura în care viaţa lor ordonată şi civilizată decădea. SADOVEANU, O. XX, 382, cf. DER, M. D. ENC. [Romulus Vulcănescu] susţine că la daco-romani a existat un cult al mărului. PAVEL, S. E. 59. 2, Adj. Care aparţine daco-romanilor (1), privitor la daco-romani. cf. DDRF, şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, d. Satele nearmate ... reprezintă continuarea satelor autohtone dacoromâne, sub forma organizaţiilor de obşti libere. PANAITESCU, O. ţ. 23. Avem destule probe ale moştenirii păgâne, adică geto-dacice şi daco-romane la români. PAVEL, S. E. 209. - Scris şi: dacoroman. - PL: daco-romani, -e. - Dac1 + roman. DACOROMANÎSM s. n. (învechit, rar) Curent istori-co-politic iniţiat în perioada prepaşoptistă de tinerii ardeleni care studiau la Roma şi Viena, şi care preconiza unirea tuturor românilor de pe teritoriul pe care se întindea vechea Dacie. Ideea dac or o-manismului se strecurase pe încetul chiar şi în creierii unor familii patriciene. BARIŢIU, P. A. n, 579. Dacoromanismul ... i-a atras în Viena. SĂM. v, 344. - Dacoroman + suf. -ism. DACOROMANÎST, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit, rar) 1. S. m. şi f. Adept al dacoromanismului. I se scornise lui Şuluţiu că era dacoromanist înfocat, pentru că se provoca des la Roma. BARIŢIU, P. A. n, 725, cf. MDA 2. Adj. Care aparţine dacoromanismului, privitor la dacoromanism. Nu-mi vorbi despre vreun plan dacoromanist. BARIŢIU, P. A. n, 580, Cf. MDA. -PL: dacoromanişti, -ste. 41 dacoromân 25 DACTÍLICESC - Dacoroman + suf. -ist. DACOROMÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Român din nordul Dunării. Dacoromânii pribegi se întorceau la baştină. SADOVEANU, O. XX, 613. Studiul comparativ al celor patru dialecte româneşti l-a dus pe Philippide la concluzia că strămoşii dacoromânilor au venit... din sudul Dunării. L. rom. 1959, nr. 3, 12, cf. DER, M. D. ENC., dex. Dacoromânii îşi numesc limba lor „limba românească“ sau> dialectal, „rumânească”, „rumânască”, iar în limba cultă şi „română”. IVĂNESCU, I. L. R. 30. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte etc.) Care aparţine dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni; (rar) dacoromânesc. Mâtigâie-mă} rogu-te cu câteva cuvinte dacoromâne, în singurătatea mea de aici. CARAGIALE, O. vn, 11. Suntem de aceeaşi limbă ..., vorbim şi acelaşi dialect (dacoromân, în opoziţie cu cel aromân). LUC. II, 124. Toţi adversarii continuităţii dacoromâne au rostit aceeaşi sentinţă nefavorabilă, brătianu, T. 192, cf. DL, DM. Studierea atentă a dialectului dacoromân l-a ajutat să stabilească o serie de corespondenţe. L. ROM. 1959, nr. 3, 12. Inovaţia s-a putut generaliza exact în aceleaşi condiţii în toate patru dialectele dacoromâne. CL 1973, 209, cf. dex. Este necesar să se păşească la identificarea şi delimitarea, pe cât va fi posibil,... a tuturor graiurilor dacoromâne, şi la clasificarea lor în dialecte şi subdialecte. ivănescu, I. L. R. 46. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), cel mai răspândit şi mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. Uzul s-a fixat la forma feminină: franceza, germana ... etc. Căci se subînţelege subst. limbă. Tot aşa când e vorba de graiurile provinciale ... dacoromâna, meglenita etc. IORDAN, L. R. A. 104, cf. DL, DM. în dacoromână apar, regional, forme ca „averuri” (averi), „basmuriLL 1955, 107. Articolul feminin proclitic este o inovaţie a dacoromânei. SCL 1956, nr. 1, 59. încercarea s-a făcut cu dacoromâna, cu aromâna, meglenoromâna şi istroromâna. L. ROM. 1959, nr. 1, 8. [Gr. Silaşi] consideră un avantaj al aromânei faţă de dacoromână folosirea timpurilor verbale simple. CL 1973, 15, cf. dex. -PI.: dacoromâni, -e. - Dac1 + român. DACOROMÂNESC, -EÂSCĂ adj. (Rar) Dacoromân (2). Sufixele ,,-ez”, resp. „-esc” [la verbe] nu apar în toate graiurile dacoromâneşti subt acest aspect. IORDAN, STIL. 167, cf. MDA. -PI.: dacoromâneşti. - Dacoromân + suf. -esc. DACRIOADENITĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a glandei lacrimale. Cf. DN2, D. med. -Pronunţat: -cri-o-a-. - PI.: dacrioadenite. - Din fr. dacryoad£nite. DACRIOCISTECTOMIE s. f. (Med.) Ablaţiune a sacului lacrimal. Cf. DN2, mda. - Pronunţat: -cri-o-. - PI.: dacriocistectomii. - Din fr. dacryocystectomie. DACRIOCISTITĂ s. f. (Med.) Inflamaţie a canalului şi a sacului lacrimal. Cf. bianu, d. s„ dn2, d. med., m. d. enc., der, dex. -Pronunţat: -cri-o-. -PL: dacriocistite. - Din fr. dacryocystite. DACRIOLÎT s. n. Calcul lacrimal. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: -cri-o-. - PL: dacriolite. - Din fr. dacryolithe. DACRÎOPS s. n. Chist al glandei lacrimale. Cf. d. med., dn3. -Pronunţat: -cri-o-. - PL: dacriopse. - Din fr. dacryops. DACRIORÉE s. f. (Med.) Lăcrimare abundentă. Cf. dn2, dex. - Pronunţat: -cri-o-. - Din fr. dacryorrhée. DACRÓN s. n. (Text) Fibră obţinută din polimeri sintetici poliesterici; terilenă. Cf. ltr2, dn2, dc, cl 1973,25, dex. - Din engl. dacron, fr. dacron. DACTÍL s. m. 1. Picior de vers format, în metrica modernă, dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (învechit) deget (2). Dactilul, adecă deagetul, să alcătuiaşte dintr-o slovnire lungă şi din doao slovniri scurte. MAC ARIE1, GRAM. 134720. Dáctilos dintr-o slovnire lungă şi doauo scurte. VĂCĂRESCUL, GR. 141/4. Să cuprinde dintru şase păsuri a cărora patru sânt dactilii sau spondeii. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 118717. Cu cât se înmulţesc dactilii în exametru, cu atâta versul devine mai răpede. HELIADE, O. II, 164, cf. 165. [Versul] având pe-ntâia silabă lungă şi următoarele două scurte ..., numit dactil seau deget SĂULESCU, GRAM. ROM. III, 16/26. Cu dactili se formează mai cu seamă exametru ... şi pentametru. HILL, GRAM. lat. 138/7, cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile. eminescu, O. I, 141. în vers e mântuirea când n-ai nimic de spus, Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus. VLAHUŢĂ, S. A. i, 190, cf. DDRF. Eu cred că fac acum Mai buni dactilii. coşbuc, p. i, 86, cf. alexi, w., şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. în dactilele aedului anonim se recunosc şi acum o rasă şi un mileniu. LOVINESCU, C. vn, 123, cf. SCRIB AN, D., DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC. ❖ F i g. Pitpelacele, prin gránele verzi, îşi spuneau din guşe dactilii. AGÎRBICEANU, L. T. 311. îşi vedea iubita-n veacuri Pe dactile legănată. LABIŞ, P. 405. ❖ (Adjectival) S-a putut observa că versurile sau emistihurile, de sunt terminate în vorbe sdruciule sau pede dactile, sunt isotone cu cele terminate în vorbe plane. HELIADE, O. n, 165. Măsura de trei timpi este sau dactilă ..., sau anapestă. id. ib. 168. ♦ (în metrica antică) Picior de trei silabe, prima lungă şi celelalte două scurte. Cf. resmeriţă, d., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. 2. (învechit, rar) Deget (1). Cf. LM. ♦ S p e c. (învechit, rar) Unitate de măsură echivalentă cu lungimea unui deget (2). Pricina cea mai de aproape a holerii stă ... în oprirea deosebirei veninului prin holedoh în al doisprăzecilea dactil AR (1830), 433 748, cf hol. 52/26. - PL: dactili şi (învechit, n.) dactile. - Şi: (învechit, rar) dáctilos s. m. - Din ngr. dâKTuXoţ, lat dactylus. DACTÍLIC, -Ă adj. (Despre versuri) Alcătuit din dactili (1); (învechit, rar) dactilicesc. Cf. săulescu, gram. rom. m, 38/3. Versuri dactilice. LM. [Oda în metru antic] e scrisă în strofe de patru versuri trocheo-dactilice. MAIORESCU, CRITICE, 560. Săltăreţele versuri dactilice. SCRIBAN, D., cf DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: dactilici, -ce. - Din fr. dactylique. DACTILICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dactilic. Pentru stihirile dactiliceşti [Titlu]. VĂCĂRESCUL, GR. 141/7, cf. MDA -P1. \ dactilice şti. - Dactil + suf. -icesc. 53 / DACTILIOGLIF 26 DACTILOGRAMĂ DACTILIOGLlF s. m. (în dicţionarele din trecut) Persoană care se ocupa cu gravarea de sigilii în metal sau în piatră. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. -Pronunţat: -li-o-. - PI.: dactilioglifi. - Din fr. dactylioglyphe. DACTILIOLOGÎE s. f. Ramură a arheologiei care se ocupă cu studiul inelelor şi al pietrelor preţioase gravate. Cf. dn2, MDA. - Pronunţat: Ai-o-. - Din fr. dactyliologie. DACTILIOMANŢÎE s. f. Ghicire a viitorului cu ajutorul unui inel. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, DN2. - Pronunţat: -li-o-. - PL: dactiliomanţii. - Şi: dactilo-manţfe s. f. DN2. - Din fr. dactyliomancie. DACTILXOTÉCA s. f. (Rar) Colecţie de inele sau de pietre preţioase. Cf. prot. - pop, n. d., costinescu, dn2, dex. ♦ Casetă, sipet pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor preţioase. Cf. COSTINESCU, dn2, dex. -Pronunţat: -li-o-, - PL: dactilioteci. - Din germ. Daktyliothek. DACTILITĂ s. f. (Med.) Inflamaţie infecţioasă a (unghiei) unui deget; panariţiu. Cf. lm, d. med, dn3. - Din fr. dactylite. DACTÍLO s. f., adj. 1. S. f. (Rar) Dactilografă (1). Secretarul şi şeful de cabinet în dragoste cu o vulgară şi frumoasă Elviră, fostă dáctilo. ALAS 844 XVII, 1937, 17/4. O creatură de o rară frumuseţe, ... o dáctilo ... aşteaptă să fie luată în căsătorie de patronul său. ib. 925 xvm, 1938, 11/1. 2. Adj. invar. (Ieşit din uz) Dactilografiat2. Textul avea 5 pagini dáctilo. -PL: (1)dactile - Din fr. dactylo. DACTILOFAZÍE s. f. Dactilologie. Cf. dn2, d. med. - Din fr. dactylophasie. DACTILOGÍE s. f. v. dactilologie. DACTILOGRAF, -Ă subst. 1. S. m. şi f. (Rar la m.) Persoană care profesează dactilografía; (rar) dáctilo (1). Cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U, CADE. Nu lipsesc nici unele scene ... între ministru şi nenorocitele dactilografe. ALAS 844, 1937, 17/4. Pe vremea aceea, a încercat să intre dactilografa la birourile din capitală ale fabricii noastre. CAMIL PETRESCU, p. 331, cf. NOM. PROF. 4. L-a găsit ... cu cafeluţa dinainte şi cu o dactilografa lângă dânsul COCEA, s. I, 284, cf. IORDAN, L. R. A 228, SCRIBAN, D. între timp, dactilografa de la secretariat se apropie de ele. v. ROM. septembrie 1955, 108. Se plimba nervos ... printre dactilografele ce mitraliau la maşinile de scris. BENIUC, M. C. I, 244. N-am. să te fac dactilografă. VINEA L. n, 93, cf. DL, DM, DN2. Dactilografele bat la maşină şi acte. HRISTEA, P. E. 213, cf. M. D. ENC. Am instalat-o acolo pe dactilografă. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 21. Dactilografele care lucrează în încăperile zgomotoase ... dau randament mult mai slab. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 3/12, cf. DEX. Dactilografele au dispărut aproape pe nevăzute din peisajul meseriilor din România. RL 2006, nr. 4 860. 2. S. n. (Rar) Maşină de scris. Cf. resmeriţă, d. Arta de a scrie cu dactilograful şăineanu, d. u. -PL: dactilografi, -e. - Şi: (rar) dictalogrâfă s. f. HRISTEA, P. E. 213. - Din fr. daetylographe. DACTILOGRAFIA vb. I. T r a n z. A scrie la maşina de scris; a bate la maşină. Cf. cade, bul. fil. m, 259. Alteori punea întrebări în legătură cu acţiunea pe care o dactilografía, chiar de faţă cu maestrul MIHĂESCU, D. A 53, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. Femeia susţine că nu a citit cu prea mare atenţie declaraţia dactilografiată de anchetatori RL 2005, nr. 4 694. ❖Refl. pas. între 3 şi 19 aprilie se dactilografiază, la redacţia „ Contemporanului”, volumul de poezii flacăra, 1976, nr. 37, 10. -Pronunţat: -fi-a. - Prez, ind.: dactilografiez. - Din fr. dactylographier. DACTILOGRAFIÁT1 s. n. Acţiunea de a dactilografía; dactilografiere. După ce s-a scris dosarul de mână, s-a trecut la dactilografiat, baranga, i. 205, cf. dl, dm, m. d. enc, dex. - Pronunţat: -fl-at. - V. dactilografía. DACTILOGRAFIÁT2, -Ă adj. Care a fost scris la maşina de scris; bătut la maşina de scris; (ieşit din uz) dáctilo (2). Omul care citea nişte pagini dactilografiate o priveşte cu interes. CAMIL PETRESCU, T. ni, 245. Pe masă se aflau mai multe foi dactilografiate şi o broşură cu scoarţele roşii. C. PETRESCU, A. 352. Lucu se opri, rupse plicul şi-şi aruncă ochii peste rândurile dactilografiate. vinea, L. i, 319, cf DL, DM. [Gazeta] circula din mână în mână, în original sau în copii dactilografiate. MAGAZIN IST. 1968, nr. 1, 8, cf. M. D. ENC, DEX, Ziariştii introduc paginile manuscriselor dactilografiate într-un mic aparat, flacăra, 1977, nr. 43, 20. -Pronunţat: -fi-at. - PL: dactilografiaţi, -te. - V. dactilografía. DACTILOGRÁFIC, -Ă adj. Care se referă la dactilografíe; care se obţine prin dactilografiere. Cf. cade, scriban, d, DN2, DEX. - PL: dáctilo grafici, -ce. - Din fr. dactylographique. DACTILOGRAFÍE s. f. 1. Tehnica de a scrie la maşina de scris; meseria, îndeletnicirea dactilografei. Cf. şăineanu, d. u, CADE, scriban, D, DN2, M. D. ENC. în cele mai multe dintre fostele birouri de dactilografié au apărut afaceri cu copiatoare. RL 2006, nr. 4 860. 2. (Rar) Dactilografiere. Maşina de dactilografié era, până de curând, singura unealtă modernă care înlocuia, ocazionai creionul şi tocul în procesul de redactare a dicţionarelor. L. ROM. 1965, 527, cf. mda - Din fr. dactylographie. DACTILOGRAFIÉRE s. f. Acţiunea de a dactilograf ia şi rezultatul ei; dactilografiat1, (rar) dactilografíe (2). Dactilografierea se face în contul editurii ... care a comandat lucrarea. BO (1951), 475, cf. DL, dm, dn2, M d. enc, dex. -Pronunţat: -fi-e-. - PL: dactilografieri. - V. dactilografía. DACTILOGRÂMĂ s. f. 1. Amprentă digitală folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. Cf. cade, dn2, form. cuv. i, 140, d. med, dex. 2. Text dactilografiat2. Ridicând vorbele nu de pe dactilogramă, ci de undeva din adânc ... e o artă să ştii să faci să vorbească tăcerea. CONTEMP. 1975, nr. 1 498, 5/9. Am adus cu mine dactilograma textului „Despărţirea de Noica”. LUCEANU, J. 107. -PL: dactilograme. - Din fr. dactylogramme. 69 DACTILOID 27 DADĂ1 DACTILOÍD, -Ă adj. (Rar) în formă de deget. Cf. dn2, MDA. -PI.: dactiloizi, -de. - Din fr. dactyloi'de. DACTILOLÓGIC, -Ă adj. (Rar) Care aparţine, care se referă la dactilologie. Cf. dn3, mda. - PI.: dacîilologici, -ce. - Din fr. dactylologique. DACTILOLOGÍE s. f. Sistem de comunicare prin semne convenţionale făcute cu degetele, folosit de surdomuţi; dactilofazie. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, ALEXI, W., BARCIANU, DL, DM, DN2, D.MED.,M.D.ENC. - Şi: dactilogíe s. f d. med. - Din fr. dactylologie. DACTILOMANŢÎE s. f. v. dactiliomanţie. DACTILOMEGALÍE s. f. Hipertrofie a degetelor de la mâini sau de la picioare. Cf. d. med., dex^ dn3. -PI.: dactilomegalii. - Din fr. dactylomégalie. DACTILONOMÍE s. f. (în dicţionarele din trecut) Fel de a socoti prin folosirea degetelor. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., COSTINESCU. Termeni technici precum: ... dactylonomia. LM, I, 1010. - Scris şi: dactylonomie. - Din fi*, dactylonomie. DACTILOPTÉR s. n. (La pl.) Gen de peşti care au aripile pectorale foarte mari; (şi la sg.) peşte care face parte din acest gen. Termeni tehnici precum: ... dactilonomia, dactilopteru. LM, I, 1 010, cf. CADE, DN2. -PL: dactiloptere şi (rar, m.) dactilopteri. - Din fr. dactyloptére. DACTÍLOS s. m. v. dactil. DACTILOSCÓPIC, -Ă adj. Care se referă la dactilosco-pie, privitor la dactiloscopie. Cf. CADE. Indiciul... apăruse împotriva lui, rezultat din expertiza dactiloscopică. preda, M. S. 259, cf. DN2, DEX. -PL: dactiloscopici, -ce. - Din fr. dactyloscopique. DACTILOSCOPIE s. f. Procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale, folosit în antropometrie şi în medicina judiciară. Cf. cade, dl, dm, der, dn2 d. med., m. d. ENC. -PL: dactiloscopii. - Din fr. dactyloscopie. DACTILOTÉCA s. f. Gen de ferigă fosilă din carbonifer şi cambrian, care are sporangii în formă de degete. Cf. ltr2, der. - Scris şi: dactylotheca. LTR2. - Din lat. dactylotheca. DACUÍ vb. IV. T r a n z. (Prin Bucov.) A acoperi casa cu şindrilă, olane etc.; a pune acoperiş. Cf. lexic reg. 101, sfciv, 140. -Prez, ind.: dacuiesc. - Dac2 + suf. -ui DADĂ s. n. Dadaism. Cf. dn2, m. d. enc.5 dex. ❖ (Adjecti-' val) Secretarul asociaţiei pentru studierea mişcării dada a relevat contribuţia celor ce au format nucleul dadaismului. CONTEMP. 1966, nr. 1 022, 10/2. - Din fr. [l’école] dada. DADÁIE s. f. (Mold.) Dădacă. Cf. tdrg, pascu, s. 204, CADE. -PL:? -Dadă1 + suf. -aie. DADAÍSM s. n. Curent apărut în literatură şi în artă, denumit astfel în 1916, care se caracteriza prin negarea oricărei legături dintre gândire şi expresie şi prin folosirea arbitrară a cuvintelor; dada. Europa apuseană este zguduită de teoriile ... dadaismului. OPRESCU, A. M. 33. Desfacându-se de viaţă, adevăr şi sinceritate, artiştii europeni au trecut prin naturism, futurism, paroxism, dadaism. CONTEMP. 1948, nr. 107, 9/3, cf. DL, DM, der. Secretarul asociaţiei pentru studierea mişcării dada a relevat contribuţia celor ce au format nucleul dadaismului. CONTEMP. 1966, nr. 1 022, 10/2, cf. DN2, M. D. ENC. Ilarie Voronca a şi făcut dadaismului numeroase observaţii ..., decretându-l anacronic. CL 1973, 155, cf. DEX. - Din fr. dadaïsme. DADAIST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al dadaismului. Cf. CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. Care aparţine dadaismului, care este caracteristic dadaismului, conform cu principiile dadaismului. Realizările de artă suprarealiste se reduc la o neschimbată repetare a cercetărilor dadaiste. în plr n, 421, cf. DL, DM, DN2. Poetul evită expresia total arbitrară de tip dadaist. CL 1973, 155, cf. M. D. ENC. Te poţi trezi peste trei ani, din cauza evoluţiei sculptorului, cu un metro dadaist: CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 5/11, cf. DEX. - PL: dadaişti, -ste. - Din fr. dadaiste. DADALÉJ s. m. (Regional) Amant (Independenţa -Galaţi). Cf. GRAIUL, I, 327. Dipi si pleacî bărbat-su la moarî, ea s-apucî şî bagî un dadaleţ în casî şî numa iacî şî bărbat-su. ib., cf. MDA. - PL: dadaleţi. - Dadă1 + suf. -aleţ. DĂDĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional; adesea însoţit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai în vârstă, o mătuşă, o verişoară ori cu care o persoană (tânără) se adresează unei femei mai în vârstă sau vorbeşte despre aceasta; (regional) lele, nană1, ţaţă (1), daică1 (1), (învechit, rar) dadină. Cf. ANON. CAR., COSTINESCU, LM. Zise fratelui său celui mai mic: — Taci cu dada, băieţelul dadei. ISPIRESCU, L. 335, cf. 65. Dadă Irină, să faci şi mamei foc că mult e bine la căldură. DELAVRANCEA, S. 189. Am ţesut bine, dadă Reveca. id. A. 4. Lasă, dado! nu mi-fi toarce, că s-a pus Sân-Todor. marian, S. r. n, 46, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂÎNEANU2 TDRG, RESMERIŢĂ, D. Doda Sevastifa, mătuşa mea, a venit călare, aducând desagi încărcaţi cu mere. AL LUPULUI, P. G. 16, cf. CADE, BUL. FIL. I, 137. Nici ăla, doda Vleaşco! - se opuse unul mai tânăr. lOVESCU,N. 140, cf. SCRIBAN, D. Două cuvinte destul de răspândite în Banat: uină şi dodă, amândouă având sensul de „lele”. SCL 1957, nr. 2, 240. Dumnezeu să-i primească, dodă. STANCU, M. I. 176. El o respecta spunându-i didă, învăţat de mic de părinţi. PREDA, M. 368. Aş pleca, dadă Fenia. BĂNULESCU, I. 28. Doi dintre băieţii dadei Priţa sunt doctori. flacăra, 1975, nr. 40, 21, cf. h n 256, 301, v 129, ix 82, 124, xn 262, xiv 378, 400, L. costin, gr. băn. ii, 86, alr mi h 156/839, ib. h 164, ALRM 1/1 h 231, LEXIC REG. II, 13, 39, UDRESCU, GL., PASCU, C. 150. ♦ P. restr. (învechit, rar; în forma dodă) Doică. Cf. DDRF ♦ (Regional) Mamă vitregă (Strâmba-Vulcan - Rovinari). Cf. alrm im h 217/839. 87 DADĂ2 28 DAFIN 2. (Regional) Iubită. Aolică, dodo fa, Au tu mi-ai făcut ceva De nu te mai poci uita? TEODORESCU, p. P. 315. Dar de ce eu nu muream, Când veneam de te iubeam ... Uite, dadă, n-am murit Şi-am trăit de te-am iubit. MAT. FOLK. 252, cf. 430. Ia-ţi boii de lângă vie, Că ţi-i duc la primărie, Doadă, pică fa. I. CR. m, 153. Foaie verde arţăraş ..., Puiu dadii, măi Marin, Drag ţ-a fos drumu la trin. GRAIUL, I, 160. Pe coasta cu fragile, Mână doda vacile. FOLC. TRANSILV. II, 545. Foicică foi de bob, Doda mea de peste Olt Cu moţişoru d-un cot. FOLC. OLT. - MUNT. II, 503, cf. 518. 3. (Regional; în forma doda) Femeie care are părul lins, în dezordine, după spălat. Cf. cade, şez. v, 70. 4. (Regional; în forma doda) Dans popular în genul horei; melodie după care se execută acest dans. O parte din horele ce se cântă şi se joacă în comuna Boureni - Dolj: alunelul..., ciocârlia, de horă, doda, galaonul. I. CR. I, 155. 5. (învechit şi regional; în forma dodă', în sintagma) Dodă nică cu furnică = numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. Jocurile copilăreşti: popic, cureaua roşie, de poarca, de puişorii, doda nică cu furnică, ... mâţa oarbă. HEM 609, cf. PAMFILE, j. III, 48,1. CR. iv, 17. ♦ (Regional) Termen de dezmierdare pentru mână de copil. Cf. cade, viciu, gl., paşca, gl., lexic reg. 8. - PL: dade. - Şi: (învechit şi regional) dodă, (regional) didă, doâdă s. f. - Din tc. dada. Cf. sb. d a d a, ngr. vTavxct „bonă”. DÂDĂ2 s. m. (Ţigănism) 1. Tată (I 1). Auzit-am ... De la dada, Dumnezeu să-l ierte. Că mare nevoie va să pată Ahăla ... asupra căruia corbul zboară. BUDAI-DELEANU, ţ. 86. Şi punea dada Punea pre el şaua. CONTEMPORANUL, I, 621, cf. DR. IX, 472, CADE, BL II, 146, SCRIB AN, D. V-am adus Dă la dada Hăl dă sus Hasta cărţulie. MARIAN, SA. 222. Mă bătea dada pă mine Să ţin arcuşul mai bine. id. ib. 341. Copii[i] l-or văzut şî s-or îndurat foarte tare că vine tată-său di la munte şî strâgau: Hai, dadă, mai tare. densusianu, ţ. H. 220. Dada nost îi în cort; D-apoi cân m-am dus o fost mai mort. T. papahagi, M. 155. 2. Bulibaşă. „Ce să fie încârligata asta, dado" întreabă ţiganii pe cel mai bătrân dintre ei, care era vaivoda lor. GT (1889), în snoava, iii, 205. Dada hăl mai mare au sărit în sus ş-au dzâs că el a pleca după ele. T. papahagi. m. 84, cf 155. 3. Epitet depreciativ dat unui bărbat Com. din straja -vicovu de sus. -PI.:? - Din ţig. dad. DADĂCUM conj. (Regional) Cu atât mai mult; darămite (Piteşti). Cf. UDRESCU, GL. Nu m-am sfetit eu cu alţii, dadăcum cu-n lifuroi ca el. id. ib. - Dar1 + dă1 + cum. DÂDE s. m. (învechit; în nord-vestul Munt.) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat (mai) în vârstă; (popular) bade, neică (2), (familiar) nene (4) (Căpăţânenii Pământeni - Curtea de Argeş). Cf. UDRESCU, GL. Dade Negru-Vodă, Tu mă ispiteşti, Au cu drept vorbeşti? id. ib. -Cf dadă2. DADINĂ s. f. (Regional) Dadă1 (1) (Ciobanu - Hârşova). Cf Hn256. - Accentul necunoscut - PL: dadine. - Dadă1 + suf -ină. DADOFOR s. m. (în Antichitate) Purtător de torţă. Cf dn2, DEX. - PL: dadofori. - Din gr. 8vo Exp r. A umbla cu daibojeala (sau cu daibojeli) = a) a căuta să obţii ceva la un preţ avantajos. Cf. udrescu, gl.; b) a minţi (2); a înşela, id. ib. A da (sau) a face (ceva) pe daibojeală = a da sau a face ceva pe datorie, id. ib. A face (ceva) în daibojeală = a face un lucru de mântuială, id. ib. 2. (Argotic) Răspuns improvizat, lipsit de conţinut; bălmăjeală. Cf. bul.fil.IV, 143, cf 171. <>Expr. Asta (saua se da) la daibojeală = a trăncăni1 (2), a pălăvrăgi. Cf. udrescu, gl. -PL: daiboj eli - Daiboj + suf. -eală. DAIBOJÎ vb. IV. T r a n z. (Argotic) A expune, a povesti; p. e x t. a bălmăji, a bodogăni, a minţi (2); a înşela. Cf. bul. fil. iv, 143, cf. 171, mda. -Prez. ind.: daiboj esc. - V. daiboj. DAICÂR s. m. (Regional) Cerşetor. Com. din straja -VICOVU DE SUS. - PL: daicari. - Daică2 + suf. -ar. DAICARIŢĂ s. f. (Regional) Cerşetoare. Com. din STRAJA - VICOVU DE SUS. - PL: daicariţe. - Daicar + suf. -iţă. 145 DAICĂ1 32 dairea DÂICĂ1 s. f. 1. (Transilv.) Doică (1). Greşeaşte mama carea nu-şi apleacă pruncul său şi fără mare şi nencungiurată pricină îl dă la daică. MAIOR, P. 300/6, cf. BARCIANU, v„ DDRF, GĂMULESCU, E. S. 125, ALRI/D h 222. 2. (Munt şi Olt; adesea însoţit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect folosit la ţară pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, o mătuşă, o verişoară ori cu care o persoană (tânără) se adresează unei femei mai în vârstă sau vorbeşte despre aceasta; (regional) ţaţă (1), lele, dadă1 (1), ţaică2 (1). Aşteaptă cu ochii bleoşdifi să scoată daica Mitrana cartofii din spuză şi dovleacul roşu din căldare. DELAVRANCEA, S. 40, cf. ALEXI, w, şăineanu2 Ce te mai osteneai atâta, daică? ... zise Lenţa. CONV. UT. XLIV2, 544, Cf. TDRG, CHIRIŢESCU, GR. 249, RESMERIŢĂ, D.; CADE, SCRIBAN, D, BL Xin, 99. Când te întorci, să baţi, daică, în poartă. STANCU, D. 437, cf. HIX 82, xn 262. Foicică peliniţă, Daică, daică, dăiculiţă, D-aşî ave uă puiculiţă Cu milă şi cu credinţă. TEODORESCU, P. P. 293. Ia vin tu la daica-ncoa. PĂSCULESCU, l. p. 242, com. din izbiceni - corabia. 3. (Prin Olt şi prin Mold.) Iubită. Ioană, Ioană, daică Ioană, Naiba te scoase-n poiană, ... Frumoasă ca o icoană? MAT. FOLK. 273. Cântă, cuce, limba-ţ pice, S-o ia daica s-o dumice. GRAIUL, I, 67. Daica s-a măritat, Florile i s-au uscat. ib. 82. Floricelelor ... Să-nfloriţi, să-mbobociţi, Să-mi fiţi daicăi de găteală. PĂSCULESCU, L. P. 71. Nu trimete atâta dor ...Că şi daica ţi-o trimete Intr-o foaie de rug verde. FOLC. MOLD. I, 531. Bordeiaş far-de coşare, Gaica cu rânduri la poale Mă fac să tot vin călare Ziua la ameazu mare. FOLC. OLT. - MUNT. n, 451. -PI.: daici. - Gen.-dat şi: daichii (bl xm, 99). - Şi: gâică s. f. - De la dadă1. Cf. m a i c ă, t a i c ă. DÂICĂ2 s. f. sg. (Prin Bucov.; în e x p r .) A umbla cu daica = a cerşi. Nu ţi-i ruşine a umbla cu daica, asta o fac numai ţiganii. Com. din bilca - vicovu de sus şi din marginea - RĂDĂUŢI, Cf. LEXIC REG. II, 125. - Din ucr. panica. DÂICĂ3 s. f, v. doică. DÂICOS s. n. sg. (Regional) Pomană (II1). După daicos, ca ţiganul, prin meleaguri trierând, Un ţigan, pe-un drum, se vede, întâmplatu-s-a-într-un rând O potcoavă să găsască. CONTEMPORANUL, III, 126, cf. BL II, 147. - Cf. d a i c ă 2 DAIEREÂ s. f. v. dairea. DÂIJA s. f. Depresiune închisă întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. Cf. dn3, mda. -PL: dâije - Din fr. daija. DAILEROI inteij. v. Ier(-). DAILEROM interj, v. ler(-). DAILERUI interj, v. ler(-). DAILERURI interj, v. ler(-). DAÎM s. m. v. dam1. DAIMIOS s. m. v. daimyo. DÂIMON s. m. v. demon. DAIMONICITÁTE s. f. (Filos.) Calitatea de demon (6), daimonie. In „Apologie” nu se vorbeşte despre „daimonul” lui Socrate, ci despre „daimonicitate” ..., înţeleasă îndeobşte ca instanţă păzitoare inhibitivă („ nu face cutare lucru”). LDCEANU, J. 63. - De la daimon. DAIMONÍE s. f. (Filos.) Calitatea de demon (6), daimonicitate. Din condiţia daimoniei nu ieşi decât dacă intri în ordinea supremă. LIICEANU, J. 63. - Daimon + suf. -ie. DAIMYO s. m. Denumire generică a marilor seniori feudali din Japonia, care şi-au pierdut privilegiile în urma Revoluţiei din 1867-1868. Daimiosii, seniorii şi soldaţii nu atârnă de şogun. SĂM. ni, 158, Cf. DER, DN3, M. D. ENC. - PL: ? - Şi: (învechit) daimiós s. m. - Cuv. japonez. Cf. fr. d a î m i o, d a i m y o. DAINÁ s. f. v. doină. DÂINĂ s. f. v. doină. DAIÓR s. n. (Regional) Hârdău (Obârşia-Cloşani - Baia de Aramă). Cf. gl. olt. -P1.:? - Et. nec. DAIRÁ s. f. v. dairea. DAIREÁ s. f. 1. (învechit) Suită (1) militară. Ia cu dânsul două tunuri şi o mie de oşteni, Daiereoa lui mai toată şi delii şi tiuliumem. BELDIMAN, E. 86/34, cf. ŞIOII], 152. 2. Instrument muzical oriental de percuţie, asemănător tamburinei, alcătuit dintr-un cerc de lemn acoperit cu piele şi prevăzut cu discuri metalice, folosit, mai ales, la marcarea ritmului. Ş-oi cânta şi eu cu daiereaua. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 56. Hârca ..., o lăieşiţă cu o dairea în mână. PR. DRAM. 390, cf. POLIZU. Música cea compusă de două vioare ş-o dairea începu a întona cântecile sale. PELIMON, I. 265/25. Mai adaogă la acestea pe ţiganii nomazi, ...cu prejudeţele lor, cu scripcele şi daererile lor. FILIMON, O. II, 340. Privia cum giuca ursul după sunetul daerelii şi, sara ..., se aduna grămadă cu ceilalţi copii, alecsandri, o. P. 67, cf. CIHAC, n, 571, LM. Acolo sunt ... muscalagii cu naiul, cu dairaoa, cu ciumbalele, cu diblele şi cu surlele. ODOBESCU, S. m, 111. Harfele şi tamburele, alăutele şi dairelele începură o cântare. CARAGIALE, O. n, 263. îi dădu un fel de tobă de aramă cam ca daiereaua. ISPIRESCU, U. 44, cf. DDRF, BARCIANU, ŞIO IIls 152, ALEXI, W, ŞĂINEANU2. Dairaua cu cimpoiul şi ghitara tac speriate. IOSIF, P. 62, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Danţează indecent în sunetul a două viori şi al unei dairele. CĂLINESCU, S. C. L. 74. Dintre instrumentele muzicale pe care le găsim azi în mâna poporului nostru, cele vechi: duba, daireaua, drâmba ... sunt propriu-zis populare. ALEXANDRU, I. M. 10. Ei folosesc ... o dairea sau dara obişnuită, formată dintr-o membrană de piele întinsă pe un cerc de lemn. id. ib. 34, cf. LTR2 Ursul cu dairaua purtând cojocul veşted Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc, labiş, P. 202, cf. dl, DM. Jucau muieri sulemenite ..., îmbrăcate în rochii... pline de sticle şi mărgele, de galbeni ţigăneşti ce iute zornăiau la lovitul unei dairale. BARBU, PRINC. 245, cf. DER. Ursul ...se ridica pe labele dinapoi şi dansa ritmic, ridicând alternativ picioarele, după bătaia în dairea a ursarului. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 19, cf. M. D. ENC, dex. A doua zi de dimineaţă să se ducă acasă la dânsul cu toată 166 DAIS 33 DAJDIE ţigănimea cântând din dairale. SEVASTOS, P., în SNOAVA, n, 200. Daraua care este compusă dintr-un cerc de lemn ...pe care este aşezată pielea spre a putea răsuna. HXI 150. Un ţigan cu dairaua îl joacă [pe urs], îl duce pe la casele unde sunt strânşi mai mulţi oameni, i. CR. iv, 81, cf. udrescu, gl. - PL: dairele. - Şi: (învechit şi regional) dairâ (pl.: dairale), (învechit), daerâ (tdrg), daiereâ, dăireâ (pr. dram. 400), (regional) daiareâ (cade), dara, dăreâ (da), deireă (udrescu, gl.), dereâ (id. ib.) s. f. - Din tc. daire „tamburină”. DAÎS s. n. (Rar) 1. Platformă pe care se aşeza masa pentru seniorii feudali. Cf. dn3, mda. 2. Lucrare suspendată deasupra unei statui, a unui tron etc*, susţinută de coloane. Cf dn3, mda. -Pl.:? - Din fr. dais, engl. dais. DAIUR s. n. (Regional) Ciubăr (Obârşia-Cloşani - Baia de Aramă). Cf. GL. olt. - Pl.: daiure. - Et. nec. DAJÂLBĂ s, f. (Prin Transilv. şi prin nord-vestul Munt) Capie. Cf. L. rom. 1959, nr. 2, 52, HIX 475, CHEST. V 167/83, 92. -Pl.: dajalbe. - Şi: degeăbă s. f. chest. v 167/83,92. - Cf j a 1 b ă. DAJD s. m. (învechit, rar) Dajnic (2). Arendaşii de moşii, de mori şi alţi oameni... ce să neguţitoresc într-acel oraş şi umblă fără niciun căpătâi, de nu vor fi intraţi la nicio orânduială, să să aşaze între dajdii oraşului (a. 1819). DOC. EC. 234, cf MDA. -Pl.: dajdi. - Derivat regresiv de la dajdie. DÂJDĂ s. f. v. dajdie. DÂJDE s. f. v. dajdie. DAJDIE s. f. (învechit) 1. Tribut (1). Acu cade-se să dăm dajde împăratului sau nu? EV. SL-ROM. 85713-14. Cade-se dajde a se da lu chesariu au nu. CORESI, TETR. 50. Mavrichie le treme ase dajde şi legă cu dânşii pace. MOXA, 373/35, cf. 400/24. Acest Pătru-Vodă au izvodit întăi şi au început a da dajdea turcilor. URECHE, L. 82. Crai pămenteşti de la carii iau dajde. N. TEST. (1648), 23r/5. L-au făcut să dea şi dajde grecilor. DOSOFTEI, v. s. ianuarie 9731, cf. octombrie 65729. O sumă de bani în chip şi de dajde, şi de dar, în toţi anii de la cămara împărăţiii lua. CANTEMIR, HR. 81, cf. ANON. CAR. Să nu piarză cetatea din carea lua multă dajde. MINEIUL (1776), 145v2/23. Ţara să-ţi dea numai tributul sau dajdea care atunci s-a legat a fi pe an. VĂCĂRESCUL, IST. 255, cf. 251. în vreme de pace ... sânt datori... stăpânitoriului a da porţia, vama şi alte dajde. OBRADOVICI, D. 32/8. Iutungii, pe cari i-au învins Aurelian dincoace de Dunăre, înainte de aceaia romanilor da dajde. T. AARON, S. A. 40/13. După scăderea dajdei cu carea era însărcinat. AR (1829), 382/48, cf. HELIADE, O. n, 344. Mă cinsti şi cu nume de vistier dăjdiilor ce plăteşte Ar abia. CĂPĂŢINEANU, S. 71/3. Decheval..., biruindpre Domiţian, chesariul Râmului, l-au silit... să plătească dachilor dajde pre tot anul BĂRAC, A. E. 2/14, cf. polizu, lm, alexi, w., tdrg. ♦ (învechit, rar) Corvoadă. Feciorii lor cei rămaşi în pământ... aduse pre ei Solomon în dajde (i-a pus la corvoadă B 1938) până în ziua de astăzi, biblia (1688), 251'/21. 2. Bir; impozit. Au plătit multe dăjdii curteneşti pentru Gheorghe şi i-au pierit multe bucate pentru dânsul (a. 1629). ap. PANAITESCU, O. Ţ. 206. L-au plătit în patru ai de dajde curtenească (a. 1631). IORGA, s. D. v, 19. Să aibă a-i plăti dajdia şi toate greutăţile câte-s prespre an. PRAV. 5. Pentru greutăţile şi dăjdele ce sămt într-acel loc, să va duce aiuri. ib. 167. Vor fi ... iertaţi de bir de ţară ... şi de alte dăjdii şi măncături căte vor fi peste an (a. 1684). ap. HEM 3 213. Scote mulţime de orânduieli pe ţară şi pe mazâli dăjdii grele şi pe breslaşi greutate. NECULCE, L. 101, cf. 327. Dăjdile vlădiceşti ... să le strângă şi să le aduc[ă] la săbor (a, 1696). iorga, s. D. xn, 282, cf. anon. car. Adastă dajde numai estimp va fi (a. 1705). IORGA, B. R. 33. Având noi mare păsul pentru a noastră dajde (a. 1723). BUL. COM. IST. v, 238, cf. 251. Ispravnicii să nu ceară de la lăcuitori nicidecum dăjdii sau alte angarii. prav. COND. (1780), 154. Dau dajde fieştecare pentru paza şi slobozenia lor. AMFILOHIE, G. 9/20. Acele poliţe s-au trimis dă ispravnici în datoria dăjdiilor numitului judeţ Mehedinţi (a. 1811). DOC. EC. 87. Şi s-a luat obacii în dajdia visteriei. ZJLOT, CRON. 85. Această adunare va tocmi împărţirea birului şi a dăjdiilor. REG. ORG. 17/3. Partea finanţelor prin cea cu înlesnire intrare a dăjdiilor s-ar afla în cea mai bună stare. CR (1832), 3012/22, cf. SĂULESCU, HR. I, XX/1. Scrie-mi, mă rog, ... la cât se suie birul şi dajdiile care primeşte hazneaoa. KOGĂLNICEANU, S. 110. In ţara lui plăteşte dajdia, vama, trecătoarea şi orice drepturi ale statului. TÂMPEANUL, G. 43/25, cf. PR. DRAM. 187. Din dajdiile preoţilor se organiseră doă clase. C. VÂRNAV, H. 82/31. Să micşureze dăjdiile. NEGRUZZI, S. I, 154, cf. ALEXANDRESCU, O. I, 130. Vinăriciul, oieritul şi fumăritul erau dăjdii indirecte ce plăteau particolarii către stat. FILIMON, O. I, 121, cf. CONV. UT. I, 319, CIHAC, n, 90. Din dajdie, din munca ta zilnică, îţi iau bani pentru ca să cumpăr tablouri. MAIORESCU, D. I, 243. [Trebuie studiate] acte privitoare la felurite dăjdii şi contribuţiuni ... la care, dupe vremi, au fost supuse monăstirile. ODOBESCU, S. n, 7. îşi plătea dajdia, se avea bine cu toţi din sat. ISPIRESCU, L. 205, cf. BARCIANU, V., ddrf. Pe cel ce-mpilat-a cu dăjdii... E gata să-l scape de-acum. SÂM. IV, 312, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢÂ, D. Scoate banii! îi zise cel ce strângea dăjdiile. VISSARION,!. 31, cf id. B. 336. Părintele protopop ... avea în grijă mai mult dajdia în producte şi bani. SADOVEANU, O. XX, 576, cf. SCRIB AN, D. Ne-a topit stăpânirea cu dăjdiile. STANCU, R. A. II, 349. La strângerea dajdiei ..., îi vorbise despre corespondenţele omului. BARBU, PRINC. 314. Dajdia călărăşească... era de 6 galbeni. STOICESCU, C. S. 107. Când se dădea dajdia ..., ea se strângea în natură de la stogurile aşezate pe câmp. PANAITESCU, O. Ţ. 90. Cu toate scutirile de dăjdii, îmbulzeala nu era prea mare către acest meşteşug. G. BARBU, A. V. 26, Marii proprietari braşoveni au beneficiat de scutiri chiar şi atunci când în ţară toţi plăteau „ dajdia după dobitoace ”, aşa cum reiese dintr-o scrisoare din 1707 a lui... Brâncoveanu. butură, EG. 216, cf. GRAIUL, I, 195, com. din frata — sărmaşu, alri 384/165, 180, 190, 343, 401,428, 436, 440, 720, A VI 25. ❖ F i g. Nici un minut nu trece fără a-l îmbogăţi; stăpân al ceasurilor sale, pune asupra lor o dajdie, şi fieştecare dintr-însele trecând, îi lasă în urmă un venit nepreţuit. MARCOVICI, C. 55/3. Voi pune o dajde pe chinurile mele. id. ib. 95/21. Trăieşte în pădure mistreţul şi, dacă vine la porumb, dă dajdie pielea şi carnea. SADOVEANU, O. XX, 109, cf X, 396. VE x p r. A-I ajunge dajdia = a-i reveni cuiva plata unei contribuţii. Cf. ev 1951, nr. 3,36. A se aşeza (sau a intra, a arunca) în dajdie = a obliga pe cineva să plătească impozit Copiii lăcuitorilor dajnici ce să numesc holt[ei] nu întră în dajde mai-nainte dă a să însura (a. 1811). DOC. EC. 94. Câţi alţi să vor mai găsi peste această sumă ce s-au zis mai sus, fără osebire să să aşeze în dajdiie (a. 1819). ib. 234. Pandurii au fost aruncaţi în dăjdie. OŢETEA, T. v. 161. - PL: dăjdii şi (învechit, rar) dajdii, (regional) dăjdiuri (vîrcol, V.). - Şi: (învechit) dajde (pl. dajde), dajdie, dajde, deâjdie (pontbriant, d.), dajdie (iorga, s. d. vn, 30), (regional) dâjdă (alri 384/343) s. f. - Din slavon, aama*. 173 DAJDNIC 34 DALAC DÁJDNIC, -Ă adj., s. m. v. dajnic. DÁJNIC, -Ă adj., s. m. şi f. (învechit) 1. Adj. (Despre oameni) Care trebuie să plătească impozit în bani sau în natură; p. e x t. (despre obiecte, alimente etc.) care trebuia să fíe dat, care este datorat cuiva; (f i g.) îndatorat. Daţi tuturor cui seţi datori. Cine e dajnic, să dea dajde. CORESI, L. 266/12. Văzu odihna că ar fi bună şi acel pământ cum iaste de dulceaţă, ce umerele sale le plecă ... şi va fi sluga dajnică. PO 174/23. Veriunde să vor afla niscai bucate dajnicet ascunse în bucatele celor ce nu dau (a. 1696). IORGA, S. D. V, 343. Cunoscându-să trebuinţa dă o sumă multă dă saci..., s-au orânduit... ca să să împlinească dă la toate judeţele dă fieşcare lude dajnic câte un sac bun (a. 1809). DOC. EC. 77. Acest domn ... au făcut aşezământ ţării, adică catagrafie de lăcuitorii dajnici ai ţării (a. 1811). ib. 93, cf. 94,1. GOLESCU, C. Puse o dajdie nuoă asupra tuturor lăcuitorilor dajnici de obşte, numită năpaste. F. aaron, I. n, 98/15, cf. pontbriant, D, LM. Au închinat... pentru mită, fară de voia şi fară de ştirea neamului, le-au supus metoaşe dajnice altor monastiri din Ţeara Grecească. ODOBESCU, S. I, 435, cf. ddrf, şăineanu2, dl, DM, dex. ♦ (Despre documente) Care se referă la dăjdii. [Lei] 31 - de carte de jalobă ori legată ori daşnică, afară din cinci parale a scriitorului (a. 1820). IORGA, S. D. XXII, 32. 2. S. m. şi (rar) f. Persoană care este supusă impozitării; contribuabil; (învechit, rar) dajd. Banii vinăriciului, ce iaste ca să plătească daznicii cei ce vor avea vii într-acele dealuri (a. 1749). IORGA, S. D. V, 494. [Banii] ce ies ...de plătesc dajnici de vadră câte patru bani şi ploconul de nume (a. 1782). id. ib. XIV, 110, cf. 134. Un dajnic supus legilor pământului în care el trăieşte. IORGOVICI, O. 85/18. Unde sânt dajnicii şi supuşii cu învăţături luminate şi făcători de bine? ŢICHINDEAL, f. 15/11. Dajnicii oraşului cu sălăşluirea prin satele judeţelor..., să plătească acolo unde să află lăcuind (a. 1819). DOC. EC. 234, cf. ZILOT, CRON. 77. Se va împărţi suma trebuincioasă a banilor pe top dajnicii după analoghia taxei ce sânt orânduiţi a plăti. REG. ORG. 22/31. Şase lei de familie ce să cere şi de la ei precum şi de la toţi dajnicii (a. 1837). DOC. EC. 663. Boierii mari şi mici... aveau şi privilegiul de a scuti un număr de dajnici. GHICA, S. XV, cf. LM, DDRF, ALEXI, w. Strângeau aşa-numitele dăjdii de zloţi ...la care erau supuse anumite categorii de dajnici. IORGA, C. I. m, 220, Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D., cv 1951, nr. 3, 36, dl, dm, dex. 3. S. m., adj. (Persoană sau colectivitate) care plăteşte tribut (1). Dăm bani, numai deodată toţi nu putem să-i dăm, de vreme ce suntem dajnici şi turcilor. IST. Ţ. R. 23, cf. ANON. CAR. Să se numească tot crai, cu oştile sale oarece, însă supus Franciei şi dajnic sumă de aur. DIONISIE, C. 215. Vom căuta începutul acestii deosebiri dăruite grecilor de cinstire mai mult decât celorlalţi supuşi daşnici ai sultanului. OBLĂDUIREA, 9/13. Tractatul din laş au tocmit în scris o mai mare împresurare la sloboda stăpânire a Porţii asupra prinţipilor şi supuşilor dajnici. ib. 98/3. Au supus pe Roşia ... şi pe prinţipii ei i-au făcut a lor dajnici. ASACHI, I. 56/23. Nu vă temeţi, adăogi el, de această naţie ...de veacuri dajnică. BĂLCESCU, M. V. 366. - PI.: dajnici, -ce. - Şi: dâjdnic, -ă (lm), dâşitic, -ă, déj-dnic, -ă (pontbriant, d.) adj., s. m. şi f. - Dajdie + suf. -nic. DAKOTA s. m. pi. Nume dat celor mai importante triburi de indieni din America de Nord, care ocupau bazinul fluviului Missouri şi preria până la Munţii Stâncoşi. Cf der, m d. enc, DEX2. - Din engl. Dakota. DALA s. m. (Regional) Unul dintre numele eufemistice ale dracului (Crihalma - Rupea). Cf. lexic reg. 95. - Cf. ă 1 a. DALÂC s. n., s. m. L S. n. 1. (Med.; popular) Antrax. Cf. I. GOLESCU, C. Oile dălăcindu-să să pot tămădui apucându-să în pripă să se strâcnească unde să va arăta capul dălacului. manolache DRĂGHICI, i. 37/6. Boalele dinnăuntru care se ivesc mai des la cai şi care, economul dacă va fi îngrijire şi luare aminte săngur le poate cunoaşte şi vindeca, sănt următoarele: gălci sau buba mănzului, colica, inflamaţie de plămâni ce-i zic dalac. litinschi, m. 150/26. Vită moartă de dălac. man. SĂNĂT. 248/2. Locurile ivirei dalacului sânt pe toate părţile trupului... şi la vaci pe uger. LUCACl, M. 8/18, cf. POLIZU. Un fel de dalac amestecat cu bubă, cu fierbinţeală şi cu moarte. GfflCA, S. 278, cf. barcianu, v., COSTINESCU. Ciuma particulară rumegătoarelor ...la noi de vulg se numeşte dalac. CONTEMPORANUL, I, 467. Cătană şi-a descântat dălacul şi l-a stropit cu apă neîncepută. DELAVRANCEA, S. 266, cf. DDRF. Boii şi vacile zac de felurite boale şi anume: ...de dalac, umflarea splinei dame, T. 30, cf. ŞIO lll5 152, ALEXI, W. Dalacul (un fel de bubă neagră, rea, periculoasă, ...) este la om ceea ce-i cărbunele la animale. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 44, cf. ŞĂINEANU2 Dalac, cărbune, băşica cea rea, bubă-rea, bubă-neagră, armurar, talan. CANDREA, F. 223, cf. 227. Dalac i se zice antraxului apărut la vitele cornute mari. I. CR. n, 130, cf. BIANU, D. s, GOROVEI, CR. 436. Buba dalacului ce ieşti lo aşe te sorocesc, Şi cu mniere te-ndul-cesc. PĂCALĂ, M. R. 247. Dalacul (boala de cai) se vindecă. ŞEZ. XV, 126, cf. RESMERIŢĂ, D. Dălacul se manifestă în umflarea splinei şi se căpătă din iarbă prea grasă. DRAGOMIR, O. M. 19. Porcii se molipsesc ... mâncând din cadavrele animalelor moarte de dălac. ENC. VET. 633, cf. CADE. Cu eter se şterg buboaiele, dalacul, rănile. VOICULESCU, L. 121. Dalacul e un fel de bubă neagră, rea, periculoasă. BUJOREAN, B. L. 84. Aşternutul şi băligarul animalului bănuit că este bolnav de dalac, se va arde. ENC. AGR. I, 258, cf. SCRIBAN, D. Guţă ...a murit anul trecut de dalac. STANCU, D. 38, cf. LTR2, cf. DL, DM, DER. Să se transforme în răspânditorul unei boli molipsitoare sau a unei epidemii (pestă porcină ..., dalac). VÂN. pesc. octombrie, 1964, 21, cf. d. med, m. d. enc, h n 67, 83, 122, 155, 259, m 24, 414, IV 14, 91, ix 315, x 25, 37, 351, 491, 525, XIV 213. Buba cu buboaica, Brânca cu brâncoaica, Dălacu cu dălacioaica ...Să piei, Să răspiei. ŞEZ. I, 199, cf. m, 197. Bubă de dălac, Bubă de năjit..., Nu face carne rea, pamfile, b. 17. Tu bubă cu dălac, Tu bubă cu dălăcoaică ..., Tu de aici să ieşi! ŞEZ. xm, 4. Buba cea rea sau dalac de regulă o capătă omul de la animale. BÎRLEA, l. p. m. n, 401, cf. ALRI 1 658/510, 516, 522, 584, 594. Bubă bună, Sor’ cu dălacul Şi cu sfânta ciumă! FOLC. MOLD. I, 207. ❖ (în imprecaţii; adesea glumeţ) Hi, hi, da hi ..., lua-v-ar dalacul ... prohodi-v-ar cioarele! ALECSANDRI, T. 394. Un biet mănzoc beteag din vro şeizeci de cai ce are ciocoiul..., darea-ar dalacul într-înşii! CONV. UT. X, 404. Cum te cheamă, cum îţi zice: Doi dalaci să te mănânce! FOLC. MOLD n, 368. <> (Adjectival) Ieşi, bubă albă ..., Bubă veninată, Bubă d’alac, Buba bubelor, Sora ciumelor. TEODORESCU,p.P. 358, cf. ALRI 1 658/510,584, ALRD 4 221/848. 2. (Med. vet.; regional) Ariceală (Strehaia). Cf. alr n 4 221/848. 3. (Prin Mold. şi prin nord-estul Munt.) Erizipel. Vărsatu, dalacul nu au alt leac decât ... să-i dai în grabă inimî de cuţit. stoian, păst. 62. ♦ Epitet depreciativ pentru un cal leneş. Cf. dr. V, 181. Hii căluţ cu te tea! Haide, hii dălac, De-nnoptăm pe drumuri nu mâncaţi alac. contemporanul, n, 691. ❖ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Un dalac de iapă. ap. TDRG. II. S. m. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia liliaceelor. cu tulpină simplă, dreaptă, terminată la vârf cu o floare unică de culoare verzuie, cu fructul o bacă neagră-verzuie, foarte toxic, ale cărei frunze sânt folosite în medicina populară la vindecarea 178 DALAI-LAMA 35 DALB dalacului (1); (regional) aişor, boaba-lupului, boaba-vulpii, bobiţă, buruiană-de-beşică, buruiană-de-bubă, buruiană-de-dalac, dălăcuţă, foaie-de-dalac, frunză-de-zgaibă, iarba-stelei, mărul-Iupului (v. m ă r1 2 b), mură-de-ghite, poala-vulpii (v. p o a 1 ă IV 2), răsfug (5 b), strugurul-lupului (v. s t r u g u r e III), turta-lupului (v. t u r t ă II 2 b), usturoiţă {Paris quadrifolia). Cf. ddrf, şio nb 152, ŞĂINEANU2. Poporul a numit-o ... dalac şi o socoteşte bună pentru vindecat dalacul. CANDREA, f. 301, cf. RESMERIŢĂ, d., PANŢU, PL., CADE, BUJOREAN, B. L. 374, ENC. AGR., SCRIB AN, D., LTR2, BORZA, D. 124, M. D. ENC., BUTURĂ, EB. I, 86, HIV 84, V 34. 2. (Regional) Spanaeul-ciobanilor v. spanac (I 2) (Chenopodium bonus-henricus). Cf. BORZA, D. 46, MDA. 3. (Prin Olt.) Pistomic (2) (Abutilon theophrasti). Cf. BORZA, D. 9, MDA. 4. (Regional; în forma dălac) Păpălău (1) (Physalis alke-kengi) (Sebeş). Cf. BORZA, D. 130, mda. 5. (Regional; în forma dălac) Gheaţă (Sedum spectabile). Cf. BORZA, D. 158. - PL: (I) dalacuri, (II) dalaci. - Şi: dălâp (ALR I 1 658/594) s. n. - Din tc. dalak. DÂLAI-LÂMA s. m. Nume purtat de conducătorul spiritual al budiştilor tibetani. Cf. stamati, d., costinescu, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: dalai-lama, -Cuv. mongol. Cf. fr. dalaî-lama. DALAÎR s. m. (Cu sens neprecizat, în poezia populară). Sus pe luciul Dunării, îmi umblă un dalair, Dalair alai făcând, De Tănislav întrebând. PAMFILE, C. Ţ. 74. - Et. nec. DALÂJ s. n. Pavaj, pardoseală sau placaj de zidărie, executat din dale de piatră naturală sau artificială. Vestibulul avea tavanul în butie, ornat cu desene în stuc alb, pereţii în roşu pom-peian şi un dalaj de plăci de travertin. CĂLINESCU, B. I. 40. îngerul aşezat cu picioarele la nivelul dalajului ar fi călăuzit pe moartă spre poarta de metal id. ib. 77. Dalajul folosit pentru placarea pereţilor se execută din plăci de piatră naturală sau artificială. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2, M D. ENC., DEX. - PL: dalaje. - Din fr. dallage. DALÂN interj. (Regional; de obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clopotul bisericii; balang (Lăpugiu de Sus-Deva). Cf. alr i 353/85. - Formaţie onomatopeică. DALÂNGĂ s. f. = talangă (1). Cf. scriban, d. DALAVÎR s. n. = talaghir (1). Cf. uricariul, x, 401. DÂLĂ1 s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materialul) Placă, de obicei de dimensiuni reduse, folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. Dalie mari,... din oarecare derâmături, stau culcate ici şi colea sub iarba care copleşise curtea. BARONZI, M. I, 47/10, cf. id. I. L. I, 195/18, alexi, W. Dale de gresie pentru pavaje şi pardoseli, pentru căptuşit pereţii, de orice grosime, cu sau fără reliefuri. NICA, L. vam. 77. Se uita în jos şi nu-şi dezlipea privirea din dalele de piatră ale bucătăriei. ARGHEZI, S. VIII, 242. Porţiunea de trotuar, printr-o excepţie, era pavată cu dale de piatră. CĂLINESCU, B. I. 53. în sala de primire ..., paşii au început să-mi sune pe dalele de piatră. STANCU, R. A. I, 125, cf. LTR2, DL, DM. în zori, spălat de ploi, oraşu-i nou Pe dale limpezi soarele dansează. LABIŞ, P. 380. Se ivi o uliţă pavată cu dale mari de piatră. barbu, princ. 124. Garda patrula somnolent şi monoton pe dalele de piatră ale curţii, id. ş. N. H, 180, cf. DER, DN2. Descoperă o vastă incintă înconjurată de o dublă centură, din dale verticale de piatră. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 93, cf. M. D. ENC. Ne-am hotărât să aruncăm dale de ciment în apă. flacăra, 1975, nr. 45, 19. F i g. [Noaptea] rămâne goală-n cer pe dalele seninătăţii. VOICULESCU, POEZII, I, 167. Şi bolţi în sur-pătură pe necioplite dale ... Vă răsăreau vedenii în lună şi în vis. PILLAT, P. 99. 2. Placă de beton armat a unui planşeu, a unei bolţi etc. Cf. LTR2, M. D. ENC., DEX. Modificările structurale locale ale dalelor de beton. RL 2005, nr, 4 732. 3. (Rar) Lespede. Cf. scriban, d. Se depune o muncă istovitoare pentru a se desţeleni dala mare de piatră, care, ea singură, acoperă ultima celulă a împăratului prizonier. MAGAZIN IST. 1968, nr. 9, 19. - Scris şi: (după fr.) dallă. - PL: dale. - Din fr. dalîe. DÂLĂ2 s. f. v. dalie. DÁLB, -Ă adj. (în limbajul poetic popular sau de inspiraţie populară) 1. Alb, imaculat şi frumos. Uitându-se la undă, A ei dalbe mâni a frânt. ASACHI, S. L. I, 184. Eu şedeam pe-o colinioară, Rai sădit cu dalbe flori. CONV. LIT. I, 350. Şi-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluţelor albe. ALECSANDRI, p. I, 126. Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. id. ib. 220, cf. id. POEZII, 40. De peste larg pridvor, Din dalb iatac de foişor Ieşi Zamfira-n mers isteţ. COŞBUC, B. 20, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Pe cruci dalbe de fereastră Pătrunde lumina-n casă. MUSCEL, 12. Căpşorul blond... Se razemăpe mâna dalbă. IOSIF, P. 18, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Feciorul ... -A doua zi sta lânced sub dalba desflorare. VOICULESCU, POEZII, I, 102, cf. SCRIBAN, D. Afară se clătina lin o creangă dalbă de cireş în floare. C. petrescu, A. R. 47. Câmpii-s dalbi şi frumoşi. M 1975, nr. 1, 11. Şi-am iubit o copiliţă Cu flori dalbe în cosiţă. PAVEL, S. E. 195. Ian întinde-o garofiţă Din a ta dalbă mânuţă. POP., ap, GCRII, 295. Un cal negru d’alb de spume. TEODORESCU, p. p. 27. Ochii cei vătămători... înveliţi să fie cu perdele albe, Să nu mai privească la obraze dalbe. id. ib. 369. Puiculiţă dalbă-n pene Şi subţire la sprâncene. JARNÍK - BÂRSEANU, d. 249, Câtu-i moşu dalb la plete, Totu-i stă firea la fete. id. ib. 467. Grădină cu nalbă dalbă, Vine badea şi mă-ntreabă. DOINE, 74. Să-mi bag mâna-n minteuţă, Să scot dalbă hârtiuţă. BÎRLEA, l. p. m. I, 23. Auzi, mândră, ce s-aude ... Trei miori dalbe, cornute. FOLC. TRANSILV. I, 535. Pe dalbe feţele mele, Ochii-mi varsă lăcrimele. ib. II, 306. (în formule stereotipe din colinde) Sculaţi voi, români plugari, Florile dalbe, Că vă vin colindători. TEODORESCU, P. P. 20. Sub poalele ceriului, Florile dalbe!... Mândră masă e gătită. POP., ap. GCR n, 330. ^ (Ironic) Zbură din locurile străine Drept acasă în dalba ţigănie Unde pe toţi află în bucurie. BUDAI-DELEANU, Ţ. 212. <> (Adverbial) Am fost la Bicaz la începutul lunii dalb înflorite cu cele dintâi plăpânde şi gingaşe primăvăriţe ale lui martie. IL aprilie 1960, 10. ♦ Spec. (Despre oameni) Cu părul alb. El din friptă tinereaţă Până-n dalbă bătrâneaţă. MAT, FOLK. 94. ♦ (Rar) Alburiu. Cf. CABA, SĂL. 88. 2. Gingaş, graţios, atrăgător. Aleii dragă zinişoară, Mărioară, Florioară, Mult eşti dalbă şi frumoasă. ALECSANDRI, P. I, 95. Nobilul castelan, subt ochii dalbei regine a cugetelor sale, se pornea călare ... ca să vâneze. ODOBESCU, S. hi, 54. O dalbă fecioară adoarme. EMINESCU, O. I, 4. Ionel, Dalbul feciorel..., Mai întâi zâmbea, Mai apoi râdea. COŞBUC, P. 33, cf. ALEXI, w., RESMERIŢĂ, D., CADE. Păserică dalbă cu aripa albă. POP., ap. GCR II, 338. Dulce turturică, Dalbă păserică. ALECSANDRI, P. P. 7. Lângă mândră fântâniţă, Trece-o dalbă copiliţă. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 378. Amândoi sunt tot de-o seamă ... Şi la dalbe frumuseţe. PĂSCULESCU, L. p. 70. împrejurul mesei, Numai dalbe jupânese. şez. 187 DALBAZANĂ 36 DALDON vm, 109. într-o verde grădiniţă Şade-o dalbă copiliţă, Pe-aşternut de calomflri. BALADE, m, 147. Să s-aleagă din nuntaşi ... Şi din dalbii coconaşi ...Să descuie porţile. FOLC. olt. - MUNT. n, 131. 3. Strălucitor (1). Frumoasă ca zorile, dalbă ca lumina soarelui. CONV. lit. m, 133. O văpae albăstrie, Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie. ALECSANDRI, POEzn, 54. Noaptea zeii se preîmblă în vestmintele lor dalbe. EMINESCU, O. I, 44. Luna revărsa printre arborii ninşi şi străluciţi în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară. id. P. L. 132, cf. alexi, w. Lungi nopţi de iarnă - atunci ce dalbe-ţi par. GORUN, F. 47. Mândri heruvimi, Străjuitori la dalbe porţi de rai. VOICULESCU, POEZII, n, 184, cf. 67. El în sân mâna-şi băga, Dalb de paloş că scotea ... Şi butucul deschidea. ALECSANDRI, P. P. 91. Iară noaptea lui e lină, Că-i cu-a stelelor lumină Şi cu dalbă lună plină! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 76. înşir-te mărgărite cu dalbe flori aurite. STĂNCESCU, B. 163. La mijloc de case, Stă tot mese-ntinse, Făclii dalbe-aprinse. PĂSCULESCU, L. P. 6. Băgai mâna-n minteuţă, Scosăi dalbă săbiuţă. BÎRLEA, L. p. M. I, 24. în cine te-ncrezi mai bine, Ori în mine că ţi-s frate, Ori în dalbele de arme? FOLC. OLT. - MUNT. n, 337, cf. 86. ♦ (Substantivat, la pl.) Arme albe. Dormiţi, dormiţi mari boieri, Cu dalbe la căpătâiu, Cu pistoale scumpe-n cuiu. MUSCEL, 12. 4. (Despre zori) Luminos, limpede, clar. Penele se scaldă în dalba dimineaţă. ALECSANDRI, POEZII, 241. Simţea că astfel cheful va ţine până-n dalba ziuă. REBREANU, I. 154. De la ciniori Pân-la căutători. De la cântători Până-n dalbe zori. TEODORESCU, p. P. 189. De la mândră rujă creaţă, De la puica-mi albeneaţă Ca şi dalba dimineaţă. JARNÎK - BÂRSEANU, D, 322. Uită-n sus şi uită-n jos Uită-n dalbul răsărit Vede-un călăreţ venind. FOLC. TRANSILV. I, 93. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Zori de zi; răsărit1 (II1). Cf. HEM 712, DDRF. 5. Neprihănit Cf. HEM 710. Aşa erai, o, colilia mea cea dalbă. CONV. LIT. m, 133. Pală-n rochia ei albă, Sta fecioara ca un crin: întrupare fină, dalbă Dintr-un vis de cheruvim. PETICĂ, O. 34. Inima poetului e de-a pururi dornică de crini şi de toată tinereţea şi de toată frumuseţea care încap în dalbul lor simbol GALACTION, O. 342. Lumei se arată O dalbă de fată, Albă, goală toată, Vie şi frumoasă. ALECSANDRI, P. P. 15. Sus, mai sus l-om ridica, Sus, mai sus la reghioană, La dalba sfânta icoană. TEODORESCU, P. P. 27. 6. Plăcut (1); minunat (3); p. e x t vestit (2). Cf. hem 711. O dalbă de poveste Cum n-a fost şi nu mai este. ALECSANDRI, P. II, 176, cf. 108. Visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe, Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe. EMINESCU, O. I, 32, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞĂINEANU2 Să stau la foc, de somn să pic, Visând la vremea dalbă. IOSIF, PATR. 29. El să-ţi dea, ca Oltul, apriga-i mânie, ... Dorul neatârnării, dalba vitejie. VOICULESCU, POEZII, I, 31. Ş-acea dalbă de moşie Toată-n veci a ta să fie. ALECSANDRI, P. P. 165. In codrul cu veselie Şi cu dalbă vitejie. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 290. Printr-o dalbă grădinuţă Se plângea o nevăstuţă. BIBICESCU, P. P. 69. Despre veselie Şi despre dalbă beţie, Mare prinsoare facea. PĂSCULESCU, L. p. 267. Peste munţi la dalbe curţi, birlea, l. p. m. i, 34. Căutau loc de mănăstire Şi de case bune, Fie moştenire în această dalbă lume. FOLC. OLT. - MUNT. n, 278, cf. 337. -Pl.: dalbi, -e. - De1 + alb. DALBAZANĂ s. f. (Regional; despre cireşe) Alb (Somova - Tulcea). Cf. alr sn i h 208/682. -PL: dalbazane. -Cf dalb. DALBĂNEŢ, -EÂŢĂ adj. v. dalbineţ. DALBEL adj. v. albei. DÂLBEŞ, -Ă adj. (în poezia populară) Gingaş, graţios; plin de farmec. Crişane, Crişane, Dalbeş Mureşane. DR. V, 524, cf. DA -PL: dalbeşi, -e. - Dalb + suf. -eş. DALBÎNĂ s. f. v. dălbină. DALBINEŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Blond; albineţ. Hai mândruţă dalbineaţă, Nu te ţinea aşa faleaţă. viciu, S. GL. Vine-o dalbă rusculiţă, Dalbăneaţă la pieliţă, Gălbioară la cosiţă. PĂSCULESCU, L. P. 48. -PL: dalbineţi, -e. - Şi: dalbăneţ, -eâţă adj. - De1 + albineţ. DALBINOS adv. = tapinos. Cf. DR. n, 659-660. DALBOŞEL, -EÂ adj. (Regional) Diminutiv al lui d a 1 b (1) (Scărişoara - Câmpeni). Cf. arh. folk. v, 170. C-acelea-z vaci cunoscut'e, Că la cQrni-s hed’eşele ... Şî la cqdă dalboşele. ib. 138. -PL: dalboşei, -ele. - Dalb + suf. -şei DALCAUC s. m. v. dălcăuc. DALCAUCÎ vb. IV. R e f 1. (învechit, rar) A se întrebuinţa. Cf. I. GOLESCU, C., MDA. -Prez. ind. pers. 3: dalcauceşte. - Cf. d a 1 c a u c. DALCĂLÂCI s. m. pl. v. dalcâlâci. DALCÂLÂCI s. m. pl. (învechit) Nume dat voluntarilor turci folosiţi la operaţiunile militare cele mai primejdioase. Atunci vizirul porunci osebitei pedestrime ce-i avea dalcălaci sau iniceri dăsnădăzduiţl DUMITRACHE, 27. Sultan... într-adins trămise [săbii] pentru dalcălaci, care nici apucând să le ia în mâinile lor, căzură pe seama cazacilor, id. 98. Au năvălit dalcâlâcii turci cu multă vitejie asupra muscalilor. VĂCĂRESCUL, ist. 281, cf. şio n2, 44. - Şi: dalcălaci s. m. pl. - Din tc. dalkihţ. DALDISEÂLĂ s. f. (învechit) Daldisire. Cf. polizu, COSTINESCU. - PL: daldiseli. - Daldisi + suf. -eală. DALDISÎ vb. IV. I n t r a n z. (învechit) A urca miza (la jocul de cărţi). Cf. polizu, zeitschrift, xvm, 74, ddrf, şio i, CCLXXVI. -Prez. ind.: daldisesc. - Din sb. daldisati. DALDISÎRE s. f. (învechit) Acţiunea de a daldisi şi rezultatul ei. Cf. polizu, costinescu. - PL: daldisiri. - V. daldisi. DALDON s. n. Cârlig mare, rudimentar, care se ataşa la carmace şi cu care se pescuiau morunul, nisetrul şi păstruga. Vechile cârlige „ daldon ”, lucrate de fierarii noştri, se înlocuiesc mai peste tot ANTIPA, P. 20. Cârligele lor, numite daldon, ... sunt foarte mari ... şi grosolane, id. ib. 334. La mare, se întrebuinţează Carmace cu un singur rând..., iar la Dunăre ... şi unele mai mari, numite daldon. ATILA, p. 427, cf. RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. u., scriban, d, ltr2 -PL: daldoane. - Şi: daltân s. n. ltr2. -Et. nec. Cf. daltă. 203 DALE1 37 DALMAT DALE1 interj, v. alei. DÄLE2 interj, v. ler(-). DALEI inteij. v. ler(-). DALELE inteij. v. ler(-). DALELEI1 inteij. v. alei. DALELEI2 inteij. v. ler(-). DALELELE1 interj, v. alei. D ALELELE2 interj, v. ler(-). DALEÖN1 s. m. v. talian1. DALEÖN2 interj, v. ler(-). DALEft interj, v. ler(-). DALERÖ interj, v. ler(-). DALERÖM interj, v. ler(-). DALEU1, -EE adj. v. deliu. DALEU? interj, v. ler(-). DALGÂ s. f. (învechit) Joc de lumini, ape, unduire, pe care le produc rândurile de fir ţesute (sau aplicate) pe o haină lungă de mătase. Anteriu de selemie Cu dalgalfe] de fir deschis! De se vede, credeţi mie, Sânu-i fraged ca prin vis/ BOLINTINEANU, P. I, 203, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 74, ALEX3, W., ŞIO I, CCLXXXIII, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. -PI.: dalgale. - Din tc. dalga. DALGACI s. m. (Omit.; regional) Specie de cufundar nedefinită mai de aproape (Rasova - Cernavodă). Cf. băcescu, păs. 78, H H 299. - PI.: dalgâci. — Şi: dălgâci s. m. hii 299. - Din tc. dalgi$[kuş] „cufundar”. DÂLGRĂTĂ s. f. (Cu sens neprecizat, în poezia populară) Măicuţa tot cicăleşte, Dalgrătă-mi bolboroseşte. PAMFILE, C. Ţ. 118. -PI.:? - Et. nec. DALHAÜC s. m. v. dălcăuc. DALHOIET, -Ä adj. v. dăulat DALÎ1 interj, v. alei. DÄLI2 interj. v. ler(-). DALIAN s. n. v. talian1. DALIBÂŞ s. m. v. delibaş. DALIE s. f. (Bot; regional) 1. Plantă ornamentală din familia compozitelor, cu tulpina înaltă şi robustă, ramificată, cu frunze opuse, ascuţite, cu flori mari, variat colorate; gherghină, (regional) aliéné, berbine, cartoafe, herenie, leordină, rugi, telenci {Dahlia cultorum). Daliile îmbrăcate în bogatele lor rochii colorate şi gingaşii tamarini se legănau la adierea vântului. NEGRUZZI, S. I, 223, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Mijlocelul ei se-ndoaie Ca o dalie în ploaie, baronzi, ap. călinescu, s. e. l. 112, cf. COSTINESCU, LM. Două fete frumuşele Mi-a furat minţile mele: Una oacheşe şi naltă, Ca o dalie invoaltă. ap. MAIORESCU, CR. I, 34, cf. DDRF, GRECESCU, FL. 303, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D., PANŢU, PL., CADE. Florile-n grădini s-agită. Peste straturi, dalia, ca o doamnă din elită, îşi îndreaptă talia. TOPÎRCEANU, O. A. I, 35. în grădina tantei Ghenca înfloriseră ... daliile, legate la mijloc cu o sforicică. CĂLINESCU, C. N. 13, cf. ENC. AGR., SCRIBAN, D. Fata povestise împăratului ei timp de o mie şi una de nopţi,... ascunzând pe oamenii de pe poteci printre dălii şi stupi ARGHEZI, C. J. 7, cf. DL. Legănaţi-vă ramuri, Străluciţi, fericite neamuri De dalii multicolore, Să fie vesele-aceste ore. ISANOS, Ţ. L. 55, cf. DM, BORZA, D. 57. Prin grădini şi parcuri se întâlnesc numeroase compozite decorative, cum sunt: crizantemele, ... gherghinele sau daliile. BOTANICA, 158, cf. DER, dn2. Mi se păreau daliile din curte atât de înalte, că atingeau cu creştetele gazul uşor al norilor. ROMÂNIA LITERARĂ, 1972, nr. 6, 3/1, cf. M. D. ENC., DEX. Dale cu florile cele mai plăcute de diferite culori H VI9, cf. I 344, n 142, 243, iv 44, v 49, vn 48, 148, IX 153, 265, 396, 405, 493, xn 24,217, XVI 42. 2. Lipscănoaică (Coreopsis tinctoria). Cf. GRECESCU, FL. 303, BORZA, D. 51. 3. C o m p u s: dălii-galbene = mărită-mă-mamă, v. mărita (2) {Rudbeckia laciniata). Cf. BORZA, D. 150, MDA. - Pl.: dalii şi (popular) dălii - Şi: (regional) dală, délie (borza, D. 57), talie (h ix 153, 396, 405, 493, xvi 42), talie (ib. n 142, v 49, vn 148, ix 265) s. f - Din fr. dahlia. DALÎNĂ s. f. (Chim.; ieşit din uz) Insulină. Cf. ltr2 - Din fr. dahline, engl. dahline. DALIÔR adj. (în poezia populară) Auriu. Jos în prundul mării dalbe Este-un măr dalior, Nu ştiu la măr ce s-a-nvăţat, Nu ştiu leu-i, Nu ştiu smeu-i, Câte mâncă, Câte strică. VICIU, COL. 58, cf. DR. x, 290. - Pl.: daliori. - De1 + alior. DALIVÂRĂ s. f. (Prin Olt.) Varietate de struguri care se coace devreme. Cf. lexic reg. 35. - Cf. v a r ă. DALMÂT, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care făcea parte din populaţia de origine ilirieă, romanizată, care a locuit, în trecut, pe teritoriul Dalmaţiei; (la m. pl.) populaţie ilirieă, romanizată, care a locuit, în trecut, pe teritoriul Dalmaţiei; (rar) dalmaţian (1). Cf. I. GOLESCU, C. La Albumum Maior..., unde erau vestitele mine de aur ale Daciei, se afla o colonie întreagă de dai-maţi. XENOPOL, I. R. I, 131, cf. DL. în Antichitate, teritoriul... a fost locuit de dalmaţi şi de alte triburi ilirice. DER n, 8. Anton Veran-csics dalmatul, care descrie Moldova în timpul lui Petru Rareş, subliniază spiritul tradiţionalist ce există în concepţia ţăranului din Moldova. PAVEL, S. E. 76. 2. Adj. Care aparţine Dalmaţiei sau dalmaţilor (1), privitor la Dalmaţia sau la dalmaţi, originar din Dalmaţia; dalmatic, (rar) dalmatin (2), (învechit, rar) dalmaticesc, dalmaţian (2), dălmăţesc. Cf. I. GOLESCU, C. Tot dalmat este şi numele satului... din o tabulă cerată. XENOPOL, I. R. I, 132. în 1420, Veneţia a reuşit să 232 DALMATIC 38 DALTĂ pună stăpânire pe tot litoralul dalmat, cu excepţia Dubrovnikului. DER E, 9. ❖ Limba dalmată (şi substantivat, f.) = limbă romanică, dispărută în secolul XlX-lea, vorbită de dalmaţi (1). Limba dalmată vorbită pe coastele răsăritene ale Adriaticei GRAUR, I. L. 203. Un dialect care a devenit apoi o limbă romanică, limba dalmată. id. ib. 262, cf. DL. Limba dalmată - limbă romanică, astăzi dispărută. DER, Cf. M. D. ENC. -PI.: dalmaţi, -te. - Din fr. dalmate. Cf. lat D a 1 m a t a. DALMÁTIC, ~Ă adj. Care aparţine Dalmaţiei sau dal-maţilor (1), privitor la Dalmaţia sau la dalmaţi, originar din Dalmaţia; dalmat (2), (rar) dalmatin (2), (învechit, rar) dalmaticesc. Cf. LM. Nu e decât un dublet dalmatic al triballicului Viminacium de la Dunăre. PÂRVAN, G. 38, cf. DL, M. D. ENC, DEX. <> Ţărm dalmatic = ţărm format prin pătrunderea apelor mării printre culmile paralele cu linia litorală a unor regiuni muntoase; ţărm de (sau cu) canale. Cf. LTR2, DN2, DER II, 8. Regiune pe litoralul oriental al M[ării] Adriatice ..., cu ţărm dantelat, dublat de numeroase ins [ule] alungite (ţărm dalmatic). M. D. ENC. 1 234, cf. DEX. - PL: dalmaţiei, -ce. - Din lat dalmaticus, -a, -um. DALMATICÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Care este înveşmântat în dalmatică (1). Cf. drlu. -PL: dalmaticaţi, -te. - Din lat dalmaticatus, -a, -um. DALMÁTICA s. f. 1. Veşmânt liturgic cu mâneci scurte, purtat de diaconii catolici. Cf. prot. - pop., n. d, costinescu, lm, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., CADE, SCRIB AN, D, M. D. ENC., DEX. 2. Tunică romană albă, cu margini de purpură (purtată de împăraţi). Cf. scriban, d., dn2, m. d. enc, dex. 3. Manta specială de ceremonie purtată, în Evul Mediu, de regii Franţei. Cf. M. d. enc., dex. - PL: dalmaţiei şi (învechit) dalmatice (DDRF, SCRIBAN, D). - Din lat. dalmatica, fr. dalmatique. DALMATICÉSC, -EÁSCA adj. (învechit, rar) Dalmatic, dalmat (2). Cf. budai-deleanu, lex, mda - PL: dalmaticeşti. - Dalmat + suf. -icesc. DALMATÍN, -Ă s. m. şi f., adj. (Rar) 1. S. m. şi f. Dal-maţian (1). Cf. eminescu, o. xv, 90. A fost ideea fundamentală a grupului format din: boemi, dalmatini, galiţieni, tirolezi, italieni, croaţi, sloveni LUC. vil, 323. Dalmatinii, conştienţi de sine, se preumblă gravi şi serioşi, ib. 2. Adj. Dalmat (2). S-a găsit, în Dacia, mai multe inscripţii cari amintesc personaje de obârşie din Aequum, oraş dalmatin. XENOPOL, i. R. I, 131, cf. BARCIANU. El a scris pomenirea sa prin meşteri dalmatini IORGA, C. I. H, 28. 3. Adj. Dalmaţian (3). Danezul muscat dalmatin se întrebuinţează la vânătoare în Dalmaţia. ENC. AGR. I, 556. -PL: dalmatini -e. - Din lat dalmatinus, -a, -um. DALMAŢIAN, -Ă s. m. şi f, adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a regiunii situate pe litoralul oriental al Adriaticei sau care este originară de acolo; (la m. pi.) populaţie care locuieşte în această regiune, (rar) dalmatin (1), dalmat (1). Cf. drlu, mda 2. Adj. (Rar) Dalmat (2). Com. din bucureşti. 3. S. m., adj. (Şi în sintagmele dog sau câine dalmaţian) Câine de vânătoare caracterizat printr-o talie mare, cu blana de culoare albă, presărată cu pete mici, negre sau maro, adesea uniforme ca întindere şi repartiţie; dalmatin (3). Dog-ul dalmaţian ...se întrebuinţează la vânătoare în Dalmaţia. ENC. AGR. I, 556, cf DEX, NDN. -Pronunţat: -ţi-an. - PL: dalmaţieni, -e. - Dalmaţia (n. pr.) + suf. -an.. DÁLMÁ s. f. (Bot.; prin Bucov. şi prin nord-vestul Munt.) Flămânzică (Draba nemorosa). Cf. PANŢU, pl, BORZA D. 61. Frunzuliţă viorea, ScoaV măicuţă, nu şedea, Ia cotu şi foarfeca Şi-mi croeşte malotea Cu florile cât dalma. MAT. folk. 1113. -Pldalme. - Et. nec. DALORÓI interj, v. ler(-). DALTÁN subst. (Regional) Anotimp (Borlovenii Vechi -Anina). Cf. alri 175/12. -Pl.:? - Probabil de alt an. DÁLTÁ s. f. I. 1. Unealtă de metal (mai ales din oţel) în formă de pană1 (II 1), de obicei cu mâner, folosită la cioplirea, tăierea, scobirea sau crestarea unor materiale dure. Pecetluind cu deagetul său sv[â]nt numele a lui D[u]mn[e]dzăut le-au pus ... în stană de piatră şi ca cu dalta s-au închipuit. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 10874, cf. LB. Carol-Cinci... Să-şi treacă din vreme, luă pila, dalta, Care decât sceptrul sunt mult mai uşoare. HELIADE, O. I, 126, cf. I. GOLESCU, C. Teslarilor [le trebuie] gealăie, dălţi, săcuri, herestei, sfredele, piroane şi altile. DRĂGHICI, R. 45/7, cf. valían, v. Pagubă că Toderică n-a avut la el o daltă. NEGRUZZI, s. I, 89, cf. POLIZU, PELIMON, I. 78/29. Vedeam bucăţi de marmură pe care a trecut dalta lui Praxitel. GHICA C. e. i, 48. Dalta în mâna abilă a sculptorului dă pietrei brute şi moarte o formă aproape egală cu idealul, conv. LiT. vi, 65, cf. pontbriant, d„ costinescu, cihac, n, 91. Gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mânuirea daltei ODOBESCU, S. HI, 75. Luceşte prea curat Un chip tăiat de daltă. EMINESCU, O. IV, 430. întră şi Chirică pe uşă, cu un ciocan, c-o daltă şi c-o păreche de cleşti în mână. CREANGĂ, P. 177, cf. BARCIANU, ALEXI, W„ ŞĂINEANU2. Dălţile sunt unelte cu cari se scobeşte, încrestează, găureşte ... şi sculptează lemnul. I. APOLZAN, U. 23, cf. RESMERIŢĂ, D, NICA L. VAM. 77, CADE. Cu dalta şi ciocanul în ceară nu ciopleşti EFTIMIU, î. 177. Ce daltă de oţel Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă. MINULESCU, VERS. 253, cf. BRĂESCU, O. A I, 224. întreabă aprig pietrele cu dalta. VOICULESCU, POEZII, II, 150, cf. SCRIBAN, D„ OPRESCU, S. 126. O floare cioplită cu dalta. CĂLINESCU, C. O. 190. [Oamenii] îi păreau ... anevoie de cioplit chiar cu dalta. C. PETRESCU, A R. 88. Oamenii pun mâna pe ciocan, pe daltă şi pe dinamită. BOGZA, A î. 161. Săpa cu dalta în stâncă şi sculpta cocori v. rom. octombrie 1955, 155, cf. dl, fd i, 178, DM. Las dalta când se cer arcuşuri moi LABIŞ, P. 242. Se suia pe schele ... ţinând în mâini mistrii uşoare şi dălţi de scobit piatra. BARBU, G. 172, cf. M. D. ENC. La tot mai rara batere a dălţii, Intrau statuile albind pe zare. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/10. Alte unelte folosite erau: spiţe din oţel, bătute cu ciocanul, dălţi de trei treimi ciocane martel butură, EG. 375, cf. ALRII 6 780/682, 762, alr sn n h 546. Cu ciocanul într-o mână..., La subţioară cu o daltă. FOLC. mold. I, 446. ❖ (Cu determinări care arată felul, folosirea) Ştia cum se răsuceşte, în fuioare subţiri, firul de cânepă şi cum se mânuieşte dalta de călăfătuit. TUDORAN, p. 109, cf. LTR2, DER, D. MED. ♦ (Prin metonimie) Sculptor. Ici vezi un tablou de Tizian, colo altul de Salvatore Rosa, ... fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei filimon, O. I, 308. Breasla bărbierească mi-este foarte simpatică ... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, ... arcuşul, condeiul, caragiale, o. m, 16. 242 DALTERIE 39 DAMARHINDI 2. P. a n a 1. Nume dat unor unelte sau părţi ale acestora, asemănătoare cu dalta (II): a) (Regional) Pană1 (II 1) (Topraisar - Techirghiol). Cf. alr ii/i mn 151, 3 940/987. b) (Prin Transilv. şi prin Mold.) Extremitate plată a tijei unei şurubelniţe; p. e x t. şurubelniţă (1). Cf. ALRil 6 654/102, 192, 520, 6 655/520, alr sn n h 563. c) (Regional) Parte metalică şi ascuţită a rindelei (Pecinişca - *Băile Herculane). Cf. alr ii 6 690/2. d) (Prin nord-estul Munt. şi prin nordul Dobr.) Un fel de ciocan folosit la crestarea sau zimţuirea unor obiecte. Cf. alr ii 6 780/682, 762. II. (Iht.; prin nord-vestul Transilv.) Beldiţă (Alburnoides bipunctatus). Cf. băcescu, P. 28, cf. 116. III. (Regional) Nume dat unui grup de stele (Rădeşti -Scomiceşti). Cf. H xi 125. - PI.: dălţi şi (învechit şi regional) dalte (alr II 6 657/8, ALR SN li h 546/872). - Gen.-dat. şi: (învechit) daltei. - Probabil de origine traco-dacă. Cf. alb. dalte, v. sl. A A A T 0 . DALTÉRIE s. f. (învechit) Act oficial, individual, în care erau consemnate hirotonisirile preoţilor şi împrejurările în care ele erau făcute. întru acesta an s-au sfinţit şi Petru Partenie, episcop Muncaciului, prin arhiepiscopul Ştefan ..., a căruia dalterie aşa sună. ŞINCAI, HR. m, 52/13. Eu însumi am văzut dalterii la preoţi..., cu care mărturiseşte a fi aceia de la dânsul hirotoniţi preoţi, id. ib. 206/29, cf. KLEIN, D. Bieţii mitropoliţi se află cu titlu de arhiepiscopi şi de mitropoliţi în toate actele ieşite de la einu numai în cărţi bisericeşti, ci şi în hrisoave de ale lor şi în dalterii. BARIŢIU, P. AI, 211. - PL: dalterii. - Din ngr. SeX/cápto. DALTÓN s. n. v. daldon. DALTONIÁN, -Ă s. m. şi f. (Rar) Daltonist. Cf. DN3, MDA. -Pronunţat: -ni-an. - PL: daltonieni, -e. - Din fr. daltonien. DALTONÍSM s. n. Tulburare a vederii care constă în imposibilitatea de a diferenţia unele culori, în special, roşu de verde. Există o boală de ochi numită daltonism. Ochii cuprinşi de ea văd culorile altfel; în loc de roşu văd verde bunăoară. EMNESCU, O. XIII, 57. Daltonismul să poate constata foarte uşor cu ajutond unui instrument numit cromatometru. BIANU, D. S., cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, scriban, D., ltr2, DL, DM. A descris fenomenul cunoscut sub denumirea de daltonism. DER, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. - Din fr. daltonisme. DALTONÍST, -Ă s. m. şi f. Persoană care suferă de daltonism. Daltoniştii văd verde în loc de roş. CAMIL PETRESCU, U. N. 81, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Iată numai câteva exemple din domeniile interzise daltoniştilor. FLACĂRA, 1976, nr. 45, 23. Eroul filmului... este un daltonist, proaspăt ieşit din închisoare. RL 2005, 4 751. -PL: daltonişti, -ste. - Din fr. daltoniste. DALVÁR s. m. v. dulvur. DAM1 s. m. (învechit) Cerb lopătar {Dama dama). Cf. ŞINCAI, în DR. V, 557. în privirea vânaturilor, se însămnează: ... cucoşul sălbatic, ... dama (un soi de cerb), răţile şi gâştile săl- batice. ALBINEŢ, M. 120/24. în acest parc, curge apa Virginia şi e plin de turme de dami..., de căprioare, de iepuri. CODRU-DRĂGUŞA-NU, C. 233. După prânz, gonirăm un daim (căprior) până ce căzu. id. ib. 248. Porcul mistreţ, cerbulcăprioara, damul locuiesc cea mai mare parte din păduri. DRĂGHICEANU, C. 116/33. Dama are coarnele late şi palmate. LM, cf. TDRG, CADE, DL, DM, DN2, DEX. - PL: dami. - Şi: dâmă s. f., daim s. m. - Din lat dama, germ. Dam. DAM2 s. n. 1. (Munt.) Clădire foarte mare; palat1. Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., CADE, DL, DM, DEX. Nişte case cât damu. RĂDULESCU-CODIN. Damuri de case - a) rând de case. Rumânu cu mintea-ntreagă hie-n bordeiu, hie în damuri de case nu se hiieşte d-a trăi dumnezeieşte. JIPESCU, O. 112. Trânti pe locul moştenesc nişte damuri de case, de-ţi era dragă lumea să te uiţi la ele (a. 1881). şio nb 153, cf. ddrf, şăineanu2, CADE. împăratul, zărind damurile de case ce-i arătă cotoiul că erau ale ginerelui său, nu-l mai încăpea pielea de bucurie. POPESCU, B. m, 115; b) clădiri foarte mari, p. e x t. palat1. Şi-l ia de-l duce târâş după el, la nişte damuri de case, în fundul pustietăţii. RĂDULESCU-CODIN, î. 39. ♦ (Prin Olt. şi prin Munt; mai ales la pi.) Dependinţă; acaret. Casa fusese «cu acoperemântul ei prostu ...au tocmit şi au coperit cu şindilă, ş-au îngrădit-o, ... ş-au făcut şi alte damuri în ogradă, suind-o la bun preţ» (a. 1744). IORGA, s. D. vi, 254. Case cu damuri, unde lăcuiesc cu familiile şi cu tot avutul lor (a. 1764). id. ib. V, 502. Damul e un bordei părăsit, fără uşi, fără ferestre, la marginea satului, stancu, d. 169, cf. 168, dl, dm, dex. + P. r e s t r. (Rar) Zid gros şi vechi. Cf. cade. 2. (învechit şi regional) Grajd (pentru vite). Damuri... sau ţarcuri de vite (a. 1874). uricariul, x, 401, cf. conv. LiT. xliv, 395, CADE, scriban, D. Dam ...în care stau iarna bivoliit care sunt mai puţin rezistenţi la frig. CV 1950, nr. 5, 32. în fiecare primăvară, tata săpa într-o altă parte a ariei un dam pentru vite. STANCU, D. 486, cf ltr2, H xiv, 390, com. din turnu măgurele. Du-te-n grajdul cailor; sus, în damul boilor, ap. T. papahagi, C. l., cf. ALR I 415/675, 679, 988. Rânesc baliga din dam di la vite, alr 1419/677, 679, 684. ♦ (Regional) Şopron (I 1). Cf. alr i 415/677, alr ii 3 827/605. - PL: damuri. - Din tc. dam. DAM3 subst. 1. S. n. (Prin Olt. şi prin Munt.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Dura şi damul se cunosc în jud[eţul] Gorj. PAMFILE, J. m, 16, cf. VARONE, D. Se sparge damul A plecat băiatul cu fluierul STANCU, D. 170, cf DL, HIX 116. 2. S. f. pi. (Regional; în forma dame) Joc specific în ajunul Anului Nou, care constă în deghizarea unui grup de băieţi în fete, în bătrâni sau în bătrâne, cu scopul de a merge din casă în casă. (Bogdana - Vaslui). Cf. LEXIC REG. 60, MDA. - PL: (1) damuri, (2) dame. - Şi: dâmă (VARONE, D., HIX 116), dână (varone, D.) s. f. - Et. nec. DAMÁR s. n. (Chim.) Răşină naturală, de culoare alb-găl-buie, transparentă, secretată de unii arbori din Indonezia şi Noua Zeelandă, folosită ca materie primă la fabricarea unor lacuri, în medicină etc. Cf. barcianu, alexi, w., nica, l. vam. 77. Răşina de dammar e întrebuinţată în medicină, la fixarea preparatelor microscopice, la fabricarea lacului... şi a torţelor. LTR2, cf. DN3. - Scris şi: (după fr.) dammar. - Din fr. dammar. DAMARHÍNDI s. f pi. = tamarin. Cf. coteanu,pl. 14. 253 DAMAS 40 DAMASCHINAT2 DAMÂS s. n. v. damasc. DAMASC s. n. 1. (Text) Ţesătură de bumbac, de in, de mătase sau de lână cu desene mari, satinate, reprezentând flori, peisaje, figuri geometrice etc., pe un fond mat, folosită, mai ales, la confecţionarea feţelor de masă, a lenjeriei de pat, a draperiilor sau la tapiţerie etc. 1 măhram[ă] de damasc (a. 1747). iorga S. D. xn, 45, cf. I. GOLESCU, C. D-ar nădăjdui el numai în oarecare folos al iconomiii, plugăriii ..., n-ar mai avea tavanuri poleite, nici canapele de datnasc. tâmpeanul, G. 54/10. Acest steag foarte vechi ... era de damasc alb. BĂLCESCU, M. v. 511. La Lion ... [firele] se întind în catifea groasă, în gaz transparent ca cerul şi strălucitor ca sideful, în atlas, în damasc şi altele. NEGULICI, E. I, 6/16, cf. POLIZU. Canapele şi scaune îmbrăcate în marochin şi în damască de mătăsărie. pelimon, ap. CĂLINESCU, S. C. L. 75, cf. pontbriant, D., BARCIANU, V., COSTINESCU, CIHAC, II, 1, LM. N-am jeţuri de damască pe droturi aşezate, Am numai două laviţi. MACEDONSKI, O. îl, 61, cf. DDRF, GHEŢIE, R. m, ALEXI, w„ ŞĂINEANU2. Felurite haine de atlaz şi damasc. IORGA, C. 1.I, 121, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., cade, SCRIBAN, D. Ţesături de bumbac mercerizate: poplin, caşmir, damasc. NON. MIN. I, 425. Ferestre ascunse de draperii somptuoase de damasc de India. CAMIL PETRESCU, O. n, 400, cf. 101. în faţă, un fotoliu scund şi mic, de damasc uzat. vine A, L. n, 124, cf 319. Pe masa mare, acoperită cu damasc, tacâmurile obişnuite fuseseră înlocuite cu altele, de argint. T. POPOVICI, SE. 92, cf. LTR2, DL, DM. Pe un damasc albastru ca marea, unde zăceau alături: brânzeturi, poligale amare, trandafiri. BARBU, PRINC. 17, cf. DER, DN2, M. D. enc, dex. ♦ (La pl.) Sorturi de damasc (1). Trimitea pahare de argint..., postavuri zise leşeşti, atlazuri şi damascuri. IORGA, C. I. in, 45. Cuferele pline ... cu sfeşnice, icoane, argintărie, damascuri, carpete au secat de tot. VINEA, L. I, 127. 2. (învechit) Lamă de oţel foarte dur, sudat (cu aspect moarat), folosită la confecţionarea armelor albe; sabie confecţionată din acest oţel. Armă contopită din damascuri bune, Care nu se-înfrânge nici tăind în fler MUREŞANU, P. 143/7, cf. COSTINESCU. Vin arabii cu tari damascuri ap. ddrf, cf. TDRG. ❖ (Adjectival; în forma damas) Sabie damas. TDRG. - PL: damascuri. - Şi: (învechit) damască s. f, (rar) damas s. n. - Din it. damasco. - Damas < fr. damas. DAMASCÂ vb. I. T r a n z. 1. (învechit; complementul indică ţesături) A damaschina (2). Cf pontbriant D, costinescu, lm. 2. (Rar; complementul indică metale, mai ales oţel) A căli. Cf. ALEXI, W., MDA. -Prez. ind.: damaschez. - Din it. damascare. DAMASCÂRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a damas ca (1) şi rezultatul ei; (învechit, rar) damascatură. Cf. PONTBRIANT, D, MDA - PL: damascări. - V. damasca. DAMASCÂT, -Ă adj. (Despre ţesături) Care are aspect de damasc (1); care este lucrat în felul damascului. Cf. pontbriant, d. Pânză damascată. COSTINESCU, cf. CADE. -PL: damascaţi, -te. - V. damasca. DAMASCATURA s. f. (învechit, rar) Damascare. Cf. PONTBRIANT, D, MDA -PL: damascaturi. - Damasca + suf. -tură. DAMÂSCĂ s. f. v. damasc. DAMASCEN, -Ă adj. (învechit) Care aparţine oraşului Damasc; privitor la Damasc; originar din Damasc; (despre obiecte) care prezintă incrustaţii sau (despre fier) care are un aspect moarat. Cf. STAMATI, D, POLIZU, LM, BARCIANU. - PL: damasceni, -e. - Şi: (învechit, rar) damascin, -ă adj. POLIZU. - Din it damasceno. DAMASCHETĂ s. f. (învechit) Stofă scumpă de mătase (cu flori de aur sau de argint), provenită din Veneţia sau din Orient. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. - Din it damaschetto, fr. damasquette. DAMASCHÎN, -Ă s. n., s. f. 1. S. n. (Obiect lucrat cu) incrustaţii de aur sau de argint, după modelul celor lucrate în Damasc; (învechit) damaschinură. Cf. barcianu. Părintele Evtichie ţinea patru [săbii], din acele arăbeşti, cu damaschinuri de argint, durdulii la trup şi pâlnioase la gură, aşteptând gata încărcate. VOICULESCU, P. I, 246; 2. S. f. (învechit, rar) Imitaţie de damasc (1). Cf. COSTINESCU, DA - PL: (1) damaschinuri şi (învechit) damaschine (BARCIANU). - Din it damaschino, fr. damasquine. DAMASCHINÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică metale sau arme, de obicei, lama sau mânerul acestora) A suda sau a prelucra cu scopul de a-i mări rezistenţa, dându-i în acelaşi timp un aspect moarat; a incrusta firicele de aur sau de argint. Cf. prot-POP, N. D, PONTBRIANT, D, LM, CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DN2, DEX. 2. (Complementul indică ţesături) A ţese în felul damascului (1); (învechit) damasca (1). Cf. tdrg. ♦ (Rar) A îmbrăca în damasc (1). Cf. SCRIBAN, D, DN2, DEX. -Prez. ind.: damaschinez. - Din it damaschinare, fr. damasquiner. DAMASCHINÂJ s. n. 1. Procedeu (de origine orientală) de incrustare a unor fire de aur sau de argint într-un obiect de aramă, de fier sau de oţel; (învechit) damaschinărie. Cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Rar) Procedeu folosit în ţesătorie, prin care se obţine o ţesătură cu desene satinate pe un fond mat. Cf. dn2, mda - Din fr. damasquinage. DAMASCHINÂR s. m. (învechit, rar) Persoană care se ocupă cu damaschinajul (1). Cf. LM. -PL: damaschinari. - Damaschin + suf. -ar. DAMASCHTNÂRE s. f. Acţiunea de a damaschina (1) şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., costinescu, lm, dn2, dex. - PL: damaschinări. - V. damaschina. DAMASCHINÂT1 s. n. (învechit, rar) Faptul de a d a -m a s c h i n a. Cf. pontbriant, d. - V. damaschina. DAMASCHINÂT2, -Ă adj. 1. (Despre oţel sau fier) Care are la suprafaţă un aspect moarat; (despre unele obiecte metalice, mai ales despre mânerele unor arme) care prezintă ornamente din incrustaţii de fire de argint sau de aur. Cf. pontbriant, d. Armă 269 DAMASCHINĂRIE 41 DAMĂ1 damaschinată. lm, cf. barcianu, şăineanu2, resmeriţă, d. Sabie damaschinată. SCRIB AN, D., cf. LTR2 Căută repede samovarul, ...o piesă rară de Kiev cu lănţişoare fine de argint şi un horn damas-chinat BARBU, 1.1, 26, cf. DN, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre mobile) îmbrăcat în damasc (1). Se trânti pe o canapea damaschinată. DELAVRANCEA, S. 113, cf. DL, DM, DN2, DEX. -PI.: damaschinaţi, -te. - V. damaschina. DAMASCHINĂRIE s. f. (învechit) Damaschinaj (1). Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM -PI.: damaschinării. - Din fr. damasquinerie. DAMASCHINURĂ s. f. (învechit) Damaschin (1). Cf. COSTINESCU, LM. -PI.: damaschinuri. - Din fr. damasquinure. DAMASCIN, -Ă adj. v. damascen. DAMĂ1 s. f. I. 1. (Astăzi rar) Femeie; doamnă. Un cap coronat, pren mijlocul unii dame, face a înţeleage părerile sale (a. 1699). FN 85. Damele ... poartă nişte bani fără chipuri IST. AM. 6977, cf. 7714. Damele, despre care grăisă de rău cătră craiul, să sfatuisă să-şi izbândească pentru defăimările care pusease Ber-toldo asupra lor. bertoldo, 23/10, cf. marki, e, 267/16, LB. O damă în vârstă să opreşti BELDIMAN, ALEXt, 1.1, 25571. Fac horă rătundă bărbaţii şi muierile ..., damele acoperite de la umere şi până la brâu cu o blană. OBLĂDUIREA, 61/10. Damele romanele îl jelesc. vârnav, F, 50r/9. Eu fac judecător pe oricare damă simţitoare să judece. MUMULEANU, C. 41/15. Boalele acelea ce dobândesc lăcuitorii du prin oraşe şi care le ridică întrebuinţarea mergerii pe picioare a damelor nobile. PLEŞOIANU, A. L. 40/12, cf. CHIRIACOPOL, D. 1 26/17. De acum înainte damele turceşti să nu mai petreacă închise. AR (1829), 28V20, cf. 1762/10. în această adunare, damele se înfăţişează acoperite la faţă. CR (1830), 430Vl9. Vezi o damă pariziană învestită în costumul său naţional HELIADE, O. n, 336, cf. CĂPĂŢINEANU, S. 34/24,1. GOLESCU, C. Văz că vine cătră mine o damă frumoasă şi nobilă. GORJAN, H. I, 37/4. S-a aşăzat între două dame frumoase. ALBINEŢ, M. 20/12. A clădit şi el băi pentru scăldat, întocmind una deosebită pentru dame (a. 1840). G. BARBU, A. V. 174. Adeseori se văd dame din căşi strălucite cu ţigară în gură. RUS, 1.1, 150/4. O jună damă ... se plânse într-o zi medicului ei de oarecare dureri la mitră. MAN. SĂNĂT. 54/24, cf. PANN, P. V. n, 83/2. Suntem politicoşi şi rezervaţi cu damile. RUSSO, S. 20, cf. POLIZU. Ciurul era instrumentul de festonat al damelor române. FILIMON, O. I, 105, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM. Tribuna damelor era plină. MAIORESCU, d. v, 52. Damele ...se uită cum şoimii se răped în aer. ODOBESCU, S. III, 137. Damele şi cavalerii l-au privit. EMINESCU, O. I, 166. Damele sânt dificile, pretenţioase, capriţioase. CARAGIALE, O. I, 208. Tinerimea era resfirată prin curte, ... damele făcându-şi vânt fiecare cu ceea ce avea la îndemână. SLAVICI, O. n, 43. Damele, mai ales, sunt aşa de romanticoase. VLAHUŢĂ, S. A. n, 203. Damele cu deosebire au să-şi spuie întotdeauna ceva interesant. LUC. VII, 256. Damelor le era ruşine să ştie bine româneşte. IBRĂILEANU, SP. CR. 74, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Sub lumina rămuroaselor candelabre, un mare număr de dame în crinolină. CĂLINESCU, I. C. 64. Banii voştri îi dăm unei dame de la Crucea Roşă. CAMILAR, N. n, 126. ❖ Loc. adj. (Sens curent) De damă = pentru femei; femeiesc. Cf. polizu. O pălărie de damă se plăteşte cu o chilă de grâu sau şi cu trei CONTEMPORANUL, I, 655, cf. BARCIANU. Titu îl nimeri bocănind de zor la un pantof de damă. REBREANU, R. I, 63. Dorobanţul... ţinea asortiment de dame, aranjat mirese, voaluri şi centuri BARBU, G. 119, cf. DN2. Se găseşte un chil de bijuterii de aur ascunse într-un ciorap de damă. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 21, cf DEX. 2. S p e c. (învechit) Soţie (3). în grădina hotelului ...se strâng seara ... militari cu damele şi cu progeniturile dumnealor, mari şi mici GHICA C. E. n, 352. Te îmbrăţişez din tot sufletul alăturând, pentru dama ta, respectele mele. ap. GHICA, A 599. Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecţie de fuste, Dedicând broşuri la dame a căror bărbaţi ei speră C-ajungând cândva miniştri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I, 137, cf. DL. ❖ (Mai ales în sintagma damă de onoare sau, învechit, damă de onor, învechit, rar, şi în sintagmele damă de palat, damă de cinste) - femeie (din aristocraţie) care se află în serviciul unei prinţese, al unei regine etc. S-au primit de cătră crăiasca familie, de dregătorii statului şi de damele palatului AR (1829), 302/46. Ieste o damă de la curte care mă aşteaptă. TÂMPEANUL, G. 72/12. Mergea ... împăratul ...cu damele curţii în veşminte cu coadă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 77. împărăteasa sculându-se, se găti, Şi luând câteva dame şi pe fiica-ş, Areti, Se duseră împreună. PANN, E. I, 83/17. El făcu cunoştinţă cu acea volubilă şi capriţioasă principesă prin mijlocul unei dame a ei de onoare. FILIMON, O. I, 103, cf. CONV. Lrr. I, 106, Damă de onor. ALECSANDRI, ap. VARLAAM - SADOVEANU, 226, cf. BARCIANU. O pot invidia multe dame de onoare. LUC. VII, 134. O damă de onoare ... spuse. VISSARION, B. 34. (Eliptic) împrejuru-i are dame Şi curteni din neamul Cerb. EMINESCU, O. I, 100. Damă de companie = femeie angajată cu scopul de a însoţi, de a se ocupa şi mai ales de a distra o persoană în vârstă. Acum nu mai cad, pentru că merg totdeauna întovărăşită de dama mea de companie. CAMIL PETRESCU, t. iii, 196, Cf. BUL. FIL. I, 139, DL, DM. 3. (învechit) Iubită. [Cavaleria] se luptă pentru frumuseţea damelor. NEGULICI, E. I, 60/26. Aceia se luptau ca să capete o ochire de la dama inimei lor, şi aceştia aleargă ca să câştige 1500 de ruble. NEGRUZZI, s. I,36. 4. (Şi, ieşit din uz, în sintagma damă publică; azi, damă de consumaţie) Femeie de moravuri uşoare, femeie care practică prostituţia (1), cocotă, femeie de stradă (v. stradă ld), madamă (5), prostituată (1); (regional) te arfă (2), târcoace (2), târcoaţă (2), târfoadă, târfostină; curvă, târfă1 (2); (argotic) dameză. Cf. lb. Flăcăii.... s-au dat în dragoste cu damele cele de la casele publice. FILIMON, o. n, 337, cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF. Damă publică. ALEXI, W., cf. RESMERIŢĂ, D. Susţinea că, în materie de dame, Paşadia era nul M. I. CARAGIALE, C. 56. Scandalizează pe ceilalţi chiriaşi aducând dame în casă, ... şi pune noaptea să-i cânte gramofonul REBREANU, NUV. 58. E nedus la dame de multă vreme. CAMIL PETRESCU, P. 221. Se zice damă şi unei amante. BUL. fil. I, 139, cf. IORDAN, L. R. A 69. Vin rar pe acasă şi el şi dama. BENIUC, M. C, I, 339. S-a dus la dame: a rânjit el cu îngăduinţă. VENEA, L. n, 301, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Toată lumea-mi zice damă, Că mă ţin cu o cătană, Şi mă ţin şi mă iubesc. BIBICESCU, P. P. 214. Cine iubeşte cătană Lumea, ţeara îi strigă damă. FRÂNCU - CANDREA M. 97, com. din ŢEPEŞ VODĂ -CERNAVODĂ II. 1. (La jocul de cărţi; adesea urmat de determinări) Fiecare dintre cele patru cărţi pe care este înfăţişată figura unei femei. Cf. stamati, D., COSTINESCU. Noaptea zi o faci... asul, popa, fante, damă, stos, maca ... atâta ştii CONTEMPORANUL, II, 26, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Prin furtuna cărţilor de joc ... dame, valeţi, rigi, aşi. TEODOREANU, M. n, 194. Domniţa Catrina primi dama de treflă, îşi acoperi cu ea buzele ca rodia. SADOVEANU, O. X, 221, cf. SCRIBAN, D., DR. XI, 144. Pe masă, dama de cupă stătea zâmbind îngheţat între un as de treflă şi un valet de pică. v. rom. 1954, nr. 5, 40, cf. DL, DM. Aruncă o carte peste umăr..., ca să văd o damă de ghindă. BARBU, G. 376, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Piesă principală la jocul de şah, care poate fi mutată în orice direcţie, atât în linie dreaptă, cât şi în diagonală; regină (3). Cf. DDRF, CADE. Eu am să mişc doi paşi pionul damei SADOVEANU, O. XI, 675, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D ENC., DEX. 273 DAMĂ2 42 DAMBLAGI 3. (De obicei la pl. şi, învechit, în sintagma joc de dame, BARCIANU, tdrg, cade) Joc alcătuit din puluri albe şi negre care se mută după anumite reguli pe o tablă asemănătoare cu cea de şah; p. r e s t r. pul. Am învăţat în scurtă vreme de a giuca în dame. ar (1829), 192741, cf. i. GOLESCU, c., VALIAN, v, stamati, d. Care rachiu, vin, în gură... n-a băgat, Şi care n-a jucat table, damă, sau ceva CU cărţi? PANN, H. 20/5, cf. POLIZU, COSTINESCU, BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, M. D. ENC, dex. ♦ (Prin analogie; prin Bucov.) Model în ţesătura unui covor care constă într-un desen geometric, realizat în două culori, asemănător tablei de şah. Cf. pamfile, i. c. 304. Covor „ în dame ” al Aglaiei Mitocariu. id. ib. -PL: dame. - Din fr. dame, it. dama. DĂMĂ2 s. f. 1. (învechit, rar) Piesă de fontă care închide uşa creuzetului în marile turnătorii. Creuzetul... este terminat la partea sa anterioară printr-un părete A, numit damă. PONI, CH. 219. 2. (Nav.) Scobitură în copastia unei ambarcaţii în care se sprijină manşonul vâslei. Cf. ABC mar. 46. Are, la interior, o în-tăritură de bronz şi e echipată cu un capac care închide dama când se scoate rama. LTR2, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. - PL: dame. - Din germ. Damm. DĂMĂ3 s. f. v. dam1. DĂMĂ4 s. f. v. dam3. DAMAGÁ s. f. v. danga2. DĂMBĂ s. f. (învechit, rar) Porţiune de piele de la animale, prelucrată de blănari, corespunzătoare zonei şoldului. Cf. URICARIUL, X, 402., - Et. nec. DAMBIL1JŞCĂ s. f. (Rar) Un fel de jucărie asemănătoare cu sfârleaza. Cei mari erau duşi la şcoală, dar ăştia, nesăraţii, scoteau dambiluştile şi biciul şi ţin ’te joacă! BARBU, G. 212. Ene avea cea mai frumoasă dambiluşcă din groapa lui Ouatu, făcută de ta-său la Halta Gr ivi ţa, cu strungul ...Se învârtea o zi şi o noapte dacă o lăsai. id. ib. 216, cf. MDA -PL: dambiluşti. - Et. nec. DAMBLÁ s. f. 1. (învechit şi popular; adesea precedat de verbe ca: „a lovi”, „a veni”, „a cădea”, „a păli” etc.) Paralizie; apoplexie. L-au lovit o ameţeală ce se zice damla. NECULCE, let. n, 425/36. Cataroiul sau damblaua cea grea. IPOCRAT, ap. URSU, T. ş. 151. Paralesi adică damla ... locul cel bolnav cu muştar alb să-l freci. LUCR. FOL. 27/13. Tată-său a fost răposat de dambla. DIONOSIE, C. 206. Fostul franţuzesc consul în Algir ...au murit de curând de gută sau damla. AR (1829), 123742, cf. I. GOLESCU, C. Puţin lipsi ca să îşi iese din minţi şi să îi cază dambla. GORJAN, H. n, 157/7. Vornicul loan Paladi cuprins de damla ...au fost cerut a să slobozi (a. 1835). uricariul, vm, 126. Mumele ... trebuie să ştie mijloacele de a căuta pe copii, fiind loviţi de apoplexie (dambla) sau de asfixie. PR. 11/15. Za gât să nu-l strângă cu legăturica ..., să se închiză vinele gâtului şi să năvălească sângele în cap, încât să găsească pă copil vreo dambla. MEŞT. MOŞ. 47/23, cf. VALIAN, V. Emipligia va să zică lovirea apoplexiei (damlalei) pe giumătate de trup de sus pănă gios. CORNEA, E. I, 63/14. Vitele cornute ... cad la pământ lovite ca de damla. litinschi, m. 146/28, cf. fătu, d. 46/16. Adeseori se arată semnele damblalei. LUCACl, M. 13/5, cf. POLIZU, GHICA, C. E. m, 2. El era lovit de dambla şi-şi pierduse minţile. FILIMON, O. I, 253, Cf. PONTBRIANT, D. L-a lovit damla. ALECSANDRI, t. 247, cf. id. o. p. 204, costinescu, cihac, n, 571, lm, Mă săgeată un gând sinistru: un atac de dambla. CARAGIALE, O. n, 163. Căzu jos de supărare şi, izbit de dambla, îşi dete în curând duhul. MACEDONSKI, O. m, 57. Altă boală care vine iarăşi, cam la o anumită vârstă, e ... apoplexia (damblaua). CONTEMPORANUL, vn2, 135, cf. ddrf, bARCIANU, şio Hi, 153. Bău acolea un ceai şi fu îndată lovit de o damla (gută) la crieri SBIERA, F. s. 397. L-a pălit damblaua. SĂM. n, 262, cf. LUC. II, 351, şăineanu2, CANDREA F. 224, IORGA C. i. I, 25, bianu, D. S, tdrg. Fie-ţi milă ..., îmi cade dambla. DELAVRANCEA, O. n, 277. Cu riscul unui atac de dambla trebuia ...să asculte teorii de drept. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 179, cf. RESMERIŢĂ, D. în mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. M. I. CARAGIALE, C. 8, cf. CADE, BRĂESCU, O. A I, 120, VOICULESCU, L. 119. Dacă damblaua e uşoară, atunci se freacă bolnavul pe mâini, pe tot corpul cu spirt. BUJOREAN, B. L. 86. Din supărare ..., poate să-ţi vină dambla. CĂLINESCU, C. N. 234. L-a pălit damblaua, zise părintele Ştefan. SADOVEANU, o. I, 104. Era să-l lovească damblaua pe năsosul de la căpitănie, tudoran, p. 171. Numai când le loveşte câte o dambla ..., îşi aduc aminte de Dumnezeu. BARBU, G. 181, cf. M. D. ENC. Moşul aşternu zăblaiele şi mai-mai să-i vie dambla când văzu atâtea bogăţii. STĂNCESCU, b. 285, cf alr i 1 639/180, 618, 932. ♦ (învechit) Tétanos. Moartea vine fără veste din dambla sau tetanosi (înţepenire). HUBOGI, î. 92127.♦ P. e x t. Acces de fiirie. Pe grec îl apuca damblaua când auzea numele lui Spirea. CONTEMPORANUL, VIj, 117. Am crezut că-mi vine damblaua. CAMIL PETRESCU, P. 356. 2. F i g. (Familiar) Deprindere neobişnuită, ciudată; ciudăţenie. V. manie (2). Asta-i damblaua dumisale, nu s-ar duce cu sticla s-o pici cu lumânarea. SĂM. m, 169. Nu mă cunoşti? Damblaua mea ...eu dăruiesc bilete. BRĂESCU, O. A I, 182. Avea o dambla: umbla cu flori la rever. BARBU, G. 125. Gunoierii îi învăţaseră damblaua, id. ib. 219, cf. DL, DM. Ricuţa lui Pătru vorbea singură. Asta era damblaua ei. SORESCU, L. L. m, 130, cf. M. D. ENC, DEX. ❖ E x p r. A-(şi) face damblaua = a(-şi) satisface o dorinţă sau un capriciu; a-(şi) face cheful. Ian te uită, capia îşi face damblaua, cugetă el. CHIRIŢESCU, GR. 12, cf. RESMERIŢĂ, D, SCRIBAN, D. Lasă-mă ... să-mi fac damblaua. RĂDULESCU-CODIN, î, 297. (Regional) A avea dambla la ceva sau la cineva = a dori ceva; a îndrăgi pe cineva; a fi îndrăgostit de cineva. Cf. udrescu, gl. Are dambla la fata aia, a pus ochii pe ea. id. ib. - PL: damblale. ~ Şi: (învechit) damlâ, (regional) dămblâ (alri 1 639/618), dămlâ (alri 1 639/618) s. f. - Din tc. damla. DAMBLAGEĂLĂ s. f. (Popular) Paralizie (1). Cf. CANDREA, F. 224, ciauşanu, GL. (Prin lărgirea sensului) Enterita sau paraplegia ... sau meningoencefalita mieilor (damblageala). ENC. VET, 563. - Şi: (regional) davlageâlă s. f. ciauşanu, gl. - Damblagi + suf. -eală. DAMBLAGÍ vb. IV. I n t r a n z. şi refl. (Popular; despre oameni, despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) A paraliza (1). Celor ce au damblagii ... le punem des muştar pe mâini şi pe picioare. VOICULESCU, L. 225, cf. DL, DM, M. D. ENC, dex. <> T r a n z. f a c t. (în superstiţii) Ielele ..., când trec ele în zbor pe deasupra lui, îi sucesc mâinile şi picioarele, îl damblagesc. CANDREA, F. 160. Ca să nu-l ia ... (să-lpocească, să-l damblageas-că) e bine ca omul să poarte pelin la gulerul cămăşii id. ib. 249. Cu Rusaliile întâlnitu-s-a, Mâinile dămblăgitu-i-a, Vinele la picioare zgârcitu-i-a. pamfile, S. v. 42. ♦ (Rar) A zăcea, a fi imobilizat (de dambla). Pena Sârboaica - opt ani a damblagii pe cărămizile prispei, la soare — o iertă Dumnezeu şi închise ochii 282 DAMBLAGIAT 43 DAMICELĂ klopştock, F. 210. ♦ Refl. (Familiar) A-şi pierde puterile, sănătatea; a se ruina din punct de vedere fizic. Cf. dex. - Prez. ind.: damblagesc. - Şi: dămblăgi, davlagi (CIAUŞANU, GL.) vb. IV. - De la damblagiu. DAMBLAGIAT, -Ă adj. v. damblagit. DAMBLAGÎE s. f. (Regional) Paralizie (1). Cf. CIAUŞANU, GL. L-a lovii damblagia. ALR1 1 639/595. - PL: damblagii. - Şi: davlagie s. f CIAUŞANU, GL. - De la damblagi. DAMBLAGIOÂICĂ s. f. (Rar) Femeie care suferă de dambla (1). Cf RESMERIŢĂ, d. Ce să ştie bietu Habudeanu la o damblagioaică uitată de Dumnezeu. KLOPŞTOCK, F. 39, cf. SCRIB AN, D. - PL: damblagioaice. - Damblagiu + suf -oaică. DAMBLAGÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a (s e) damblagi şi rezultatul ei; paralizare. Cf. dex mda -PL: damblagiri. - V. damblagi. DAMBLAGÎT, -Ă adj. (Regional; despre oameni, despre corpul sau despre părţi ale corpului lor) Paralizat (1). Cf. damblagi. Omul damblagit ..., singur el cere să i se facă masle. GOROVEI, GR. 94, cf. ALR I 1 639/820, ALR H/I h 115/537, ALR IUI MN 42, 2 224/520, ib. 55, 4 178/531. [Am] mâna damblagiată. GL. OLT. ♦ (Familiar şi regional) Bolnav; ruinat din punct de vedere fizic. Cf damblagi. Cf. DEX. îi dămblăgit, că dă din cap de slăbiciune. ALR il/l h 87/414. -PL: damblagiţi, -te. - Şi: damblagiât, -ă, dămblăgit, -ă, davlagit, -ă (ciauşanu, gl.) adj. - V. damblagi. DAMBLAGÎU, -ÎE adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f (Popular) Paralitic. Scăpă damblagii din foc, copii din fundul pră-păstiilor. CONTEMPORANUL, Vll2, 157. Damblagiul ... târăşte un picior. ZEITSCHRIFT, XVIII, 74, cf. DDRF, BARCIANU, ŞIO TI]? 153, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Bărbatul soră-mii cinci ani a zăcut pe spate damblagiu. brătescu-voineşti, p. 119, cf resmeriţă, d. S-a urnit aşa ca un damblagiu spre mine ..., a încercat să mă momească. KLOPŞTOCK, F. 35. Bolnavul stă în casă mai ales dacă e damblagiu, ori moale de un picior. VOICULESCU, L. 119. îi tremurau mâinile ca la un damblagiu. BART, E. 204. Cei surzi, cei naivi, cei sluţi, damblagiii şi cei cu feţele schimonosite au călcat pe urmele sau au băut apă din scăldătoarea lor. ulieru, C. 104. Chel şi aproape damblagiu ..., abia îşi târâie picioarele prin tipografie. PREDA, DELIR. 107. N-a lipsit nicio zi de la datorie, chiar când ajunsese damblagiu, magazin IST. 1967, nr. 6, 22, cf M. D. ENC. Când un om calcă pe urmele pe care au îmbiat ursitoarele, rămâne damblagiu. ŞEZ. III, 121, cf CIAUŞANU, GL, ALR I 1 639/744. Paralizat sau damblagiu. ALR n/l h 115/514, 899. Cine lucrează în această zi rămâne damblagiu. FOLC. MOLD. 1,458. 2. Adj. (învechit, rar) Care diminuează vigoarea firească a organismului; care moleşeşte. Doarme ... rău face. Somnu lung e damblagiu. ALECSANDRI, T. 948. ♦ (Familiar) Epitet depreciativ pentru o persoană fără caracter; p. e x t. ahtiat, împătimit. Parcă văd cum stau la pândă, pătimaşi şi cârtitori Nevoiaşii noştri critici — spadasinii damblagii Care, neputând să muşte, morfolesc arta-n gingii, vlahuţă, s. A. I, 60. Aţi lăsat să aleagă pe Neagu ..., damblagiul ăla, care, pentru o mită de 7 sfanţi, vinde pe tată-său. PR. dram. 254. Ce dar, mă, damblagiule? Hai mai bine să luăm o maşină şi să mergem la moară. ALAS 5 1 1936, 6/2, cf. IORDAN, L. R. A 158, SCRIB AN, D. Prea multe ispite şi prea mulţi cheflii, damblagii şi ghiulbaharagii prieteni îi aţineau calea. C. PETRESCU, A. R. 96. ♦ Epitet depreciativ pentru un om beat. Cf. resmeriţă, d. - PL: damblagii. - Şi: davlagiu, -ie adj., s. m. şi f. CIAUŞANU, GL. - Dambla + suf -agiu. DAMBLALÎU, -ÎE s. m. şi f., adj. (învechit) Paralitic. Cf. I. GOLESCU, C. într-această populaţiune s-au găsit ... cu diferite defecte fisice şi anume:... 348 smintiţi, 13 idioţi, 253 damlalii, 631 ciungi. I. IONESCU, M. 188, Cf PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W. - PL: damblalii. - Şi: damlaliu, -ie s. m. şi f., adj. - Din tc. damlali. DAMEZĂ s. f. (Argotic) Damă1 (I 4). Cf. BUL. fil. i, 139. Pentru „femeie cu purtări rele ” există termenii... damă şi dameză. ib. IV, 113, cf bl xv5 12, mda ♦ Femeie frumuşică. Cf. bul. fil. IV, 134. -PL: dameze. - Damă + suf. -eză DAMF s. n. (Popular) 1. Vapori de băutură alcoolică; p. e x t. orice miros caracteristic înţepător (neplăcut), iz. Aceste împrumuturi ... pot deveni astfel termeni expresivi: ... fain”, „halt”, „damf’. IORDAN, STIL. 23. Când se destupă gropile de bucate, primăvara, iese un damf urât. CV 1950, nr. 8, 32. Dacă stai în vel-niţă, te îmbeţi numai de damfu rachiului, ib. nr. 9, 33, cf. DL, DM. Damful băuturii se risipise. BARBU, G. 45. Dinspre heleştee nu mai veneau damfurile nămolurilor, id, PRINC. 31, cf M. D. ENC., DEX, TOMESCU, GL. Are un damf dă butoi. ALR SNI h 239/8, 723, 769. 2. Tărie (III 3). Oameni de treabă la care nu se suise în cap danful fuicei. vissarion, FL. 169. Să bea afară, la aer ..., să-i răcorească adierea vântului şi să alunge de pe creierii lor damful berei. PAS, L. I, 173, cf. DN2 F i g. Nu puteam să strig? Păi de la mine le pornea damful, băiatule! P. CONSTANT, R. 151. ❖ Loc. v b . A lua damf = a se îmbăta. Aşa sânt eu: damblagiu. Când iau damf, s-a isprăvit, bul. FIL. vn - vm, 225. ❖Loc. adv.Cu damf = cu pasiune; înfierbântat, aprins. Cf. bul. fil. vii - vin, 225. Apoi urmă cu damf. ib. <> E x p r. A fl ori a ajunge cu (sau a avea) damf = a) a fi sub influenţa alcoolului, uşor ameţit; a fi bine dispus. Cu sticle de vin, ... golite pe jumătate, să ajungă cu damf între feţele bogate, să poată spune ... cuvinte de spirit BARBU, PRINC. 140, cf UDRESCU, GL.; b) a fi pornit pe ceartă; a fi arţăgos. Cf udrescu, gl. A da damf = a intensifica; a accelera. Dă-i damf cât mai mult. COM din lupşa - baia DE arieş. ♦ (Prin Transilv.) Zăpuşeală. E mare danf aicea. CV 1951, nr. 5, 25. - PL: damfuri. - Din germ. Dampf. DAMGÂ s. f. v. danga. DAMICELĂ s. f. (învechit) 1. Domnişoară. Nu sămănaţi după vârstă să fiţi damigelă de măritat NEGRUZZ2, în PR. DRAM. 484. Cavatina ... rămase neesecutată, fără ca să se vază cel puţin o scuză din partea acelei darnicele. FILIMON, o. n, 210, cf BARCIANU, V. Delectările damicelei... îl pasionează. CONTEMPORANUL, I, 553. Onorabilă damicelă, din momentul fatal în care ...am văzut acei răpitori ochiinima mea palpită. VLAHUŢĂ, S. AII, 332. Şarmantă damicelă Cu ochi ca de gazelă ... Ai şic, eşti elegantă în tot al tău aspect Inspiri oricui respect. I. NEGRUZZI, S. I, 79, cf. GHEŢIE, R. M. Un amic mă prezintă damicelei şi ea-mi dădu mâna cu graţie. F (1903), 40, cf. ALEXI, W. Sărmanul papa, cum putea să fie atât de naiv, să vorbească un astfel de lucru unei darnicele din era nouă? 293* DAMIER 44 DAMNAT LUC. II, 129. O Damicelă de onoare = domnişoară de onoare, v. domnişoară. Va rămâne şi fără răsplată, afară numai dacă damicela d-onoare nu se va fura dimpreună cu infanta. HELIADE, d. C. 178/23. ♦ P. e x t. Femeie (mai ales) tânără. Damicela (cuconiţă sau domnişoară) Sofia de Paskier ...a murit de curând în floarea tinereţilor sale. CR (1829), 274V4. La damicela Alecsandrina R ... [Titlu]. ARICESCU, A R. 26. Privind cununa cea mare a damicelelor, cu greu te-ai decide să preferi pe una din toate. F (1883), 142. 2. (Rar) Damă1 (I 1). O damicelă-n samă l-a primit, Pe când în Neapol se plimba pe stradă, I-a dat, de toată viaţa le-a simţit, Credinţă şi iubire o grămadă. GORUN, F. 132. - PL: darnicele. - Şi: (învechit) damigelă s. f. - Din it. damigella. DAMIER s. n. (învechit) Tablă asemănătoare celei de şah, pe care se aşază piesele (pioni sau puluri) la jocul de dame1 (II 3). Cf, alexi, w. Pion dublu pe damier. SCRIB AN, D. 387. -PL: damiere. - Din fr. damier. DAMIGEÂNĂ s. f. 1. Vas mare de sticlă, cu gâtul scurt, asemănător ca formă cu o sticlă (1 a) pântecoasă, de obicei, îmbrăcat într-o împletitură de nuiele, răchită, material plastic etc., folosit la transportul sau la păstrarea unor lichide. Cf. MO (1875), ap. tdrg, BARCIANU, alexi, w, ŞĂINEANU2 Tot vinul şi-l vinde lăsându-şi, poate, câteva vedre într-o putinică, balercă, balercuţă sau dimingeană (sticlă mare, învălită în împletituri de răchită). PAMFILE, l. c. 224, cf. resmeriţâ D. [Se vedeau] clondirele goale de pe rafturi, demigenele, tejgheaua, bul. FIL. vn-vm, 226. Damigeană de sticlă de orice culoare, având o capacitate de la 2 l în sus. NICA, L. VAM. 77, cf. CADE. A fost atâta umblet cu butoaiele şi cu damigene le în preajma sfintelor sărbători. SADOVEANU, O. XX, 12, cf. SCRIB an, D. Damigene cu dop. arghezi, C. J. 125. Se întoarse cu o roabă plină cu damigene. CONTEMP. 1953, nr. 344, 4/5. Şi mai au pe lângă ei Damigene, două-trei. paraschivescu, C. ţ. 77. în vestibul, dădu peste o damigeană pântecoasă. vinea L. II, 5. Sosi în port într-o trăsură plină cu sticle ... şi cu damigene pântecoase. TUDORAN, P. 390, cf. LTR2, DL. Să opăresc damigeana pentru ulei. PREDA D. 127, cf. DM, DN2 Butoiul era plin. Mai avea şi o damigeană plină-. BĂNULESCU, I, 76, cf. M. D. ENC., DEX, CIAUŞANU, V., ALR n/i mn 147, 3 924, lexic reg. n, 80, glosar reg. 2. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „cu”) Conţinutul unei damigene (1); conţinutul împreună cu vasul respectiv. Scoate damigeana ... aceea cu ţuică şi un pahar. TURCU, E. 142. Se ridică, s-apropie de proră şi începu să tragă afară o dimigeană de vin. DUNĂREANU, CH. 165. Preotul... puse la bătaie o damigeană de vin, nu-i mai lăsă să plece până dimineaţa. REBREANU, I. 170. Băiat de petrecere, harnic la treabă, ... luptând voiniceşte cu damigeana cu vin. CAMIL PETRESCU, P. 45. După ce-au sfârşit damigeana, Omu veni lângă doctor, ca bolnavul care nu poate vorbi decât de boala lui. SADOVEANU, O. XXI, 492. Reapăru cu o damigeană de vin, pe care o puse în mijlocul mesei. CĂLINESCU, E. O. I, 190. A adus... câteva sticle de ţuică şi câteva damigene de vin. STANCU, M. I. 29. Luăm apoi de la mine şi o damigeană de vin, şi o roată de caş. BENIUC, M. C. I, 195. Cârciumarul luă o damigeană de ţuică şi porni să se cinstească cu ei. BARBU, G. 49. Să-mi vii cu damigeana de vin muscat de la naşu. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 16. 3. (Prin estul Munt.) Bidon de tablă în care se păstrează untură sau unt de oaie (la stână). Când căzile s-au umplut, untul e topit şi pus în damigeni STOIAN, PĂST. 57. Dimigeană dă tablă. ALR SN iv hl 042/514, 705, 723. - PL: damigene şi (regional) damigeni - Şi: (regional) damijon (pi. damijoane lexic reg. n, 80) s. n., dămegeână (pi. dămegeni ALR n/i MN 147, 3 924/47), dămioână (ib. 3 924/76) s. f., dămijon (ib. 3 924/53) s. n., demegeână (ib. 3 924/2, 928), demigeână, demijână (alr lin MN 147, 3 924/886), dimijână (ib. 3 924/876) s. f., demijon (ib. 3 924/53, 325, 334), s. n., demingeână (ib. 3 924/414), dimăgeâncă (pi. dimăgenci ib. 3 924/872), dălmejeâncă (lexic REG. 53) s. f., dimigeân (pi. dimigeni ib. 3 924/769) s. n., dimigeână (ib. 3 924/514, 520) s. f., dimijon (ib. 3 924/334) s. n., dimingeână (ib. 3 924/514, 520, alr SN iv h 1 042/514), dilmigeână (pi. dilmigene LEXIC REG. II, 50), temingeână (pi. temingene glosar REG.), deminjână (alr m mn 147, 3 924/414, 537) s. f. - Din it damigiana. DAMIGELĂ s. f. v. damicelă. DAMIJON s. n. v. damigeană. DÂMITE conj. v. darămite. DAMIZELĂ s. f. v. demoazelă. DAMLÂ s. f. v. dambla. DAMLALÎU, -ÎE s. m. şi f., adj. v. damblaliu. DAMN subst. v. daună. DAMNA vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică oameni) A condamna la chinurile infernului; p. g e n e r. a condamna, a reproba. Dă, Doamne-acolo lacrim' şi graţia Ta toată, împacă (de se poate) disgraţiatul suflet Damnat de sine însuşi turmentelor eterne. HELIADE, O. I, 393, cf. PROT. - POP, N. D, COSTINESCU, LM, ALEXI, W, SCRIB AN, D, DN2, M D. ENC, DEX. F i g . Damnez o carte, scrib an, D. ♦ A blestema. Cf. DN2, DEX. -Prez. ind.: damnez. - Din fr. damner. DAMNÂBIL, -Ă adj. (Livresc) Care merită să fie condamnat; blestemat. Cf. prot. - pop, n. d, costinescu, lm, alexi, w„ DN2, DEX. -PL: damnabili, -e. - Din lat. damnabilis, -e, fr. damnable. DAMNARE s. f. (Livresc) Acţiunea de a d a m n a şi rezultatul ei; condamnare. Cf. costinescu, lm, şăineanu, d. u., CADE. [Primii scriitori români] hrăneau în umbra romantismului european ideea damnării poetului. CĂLINESCU, IST. lit. rom. 156, cf. românia literară, 1975, nr. 46,18/2. - PL: damnări. -V. damna. DAMNÂT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (în mitologia greco-romană şi în religia creştină) (Om) care este supus chinurilor infernului. Scotea un urlet întocmai ca al damnaţilor din infern. FILIMON, O. n, 175. Muzica se face răsunătoare şi domină izbucnirile de durere ale damnaţilor. MACEDONSKI, O. II, 278, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Suflet damnat, şăineanu2, cf. CADE. Lăpuş-neanu e un damnat, osândit de providenţă să verse sânge şi să năzuie după mântuire. CĂLINESCU, IST. LIT. ROM. 205, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. 2. Adj. (Despre oameni) Care şi-a atras dispreţul opiniei publice; care este condamnat, reprobat, blestemat de societate. Cf. CADE. Pentru ce a fost privit ca şef al şcoalei simboliste? Ca poet damnat? LOVINESCU, S. I, 269. Nu era cu nimic vinovată să sufere din pricina unei iubiri damnate. G. M. ZAMFTRESCU, SF. M. N. I, 218, cf. DL. Această teorie ...a artistului damnat a avut largă circulaţie în estetica idealistă burgheză, v. ROM. iunie 1958, 1/127. Forţa lui nu are nimic din forţa neagră a eroilor romantici, damnaţi, ci e pozitivă, o simţi că distruge ca să construiască. T ianuarie 1966, 80, 306 damnatism 45 DANCI cf. DM, DN2, M. D. ENC, DEX. ♦ (Rar) Interzis. Carte damnată. SCRIBAN, D. -Pl.: damnaţi, -te. - V. damna. DAMNATÎSM s. n. (Rar) Damnaţiune (2). Analogiile cu Baudelaire şi Mallarmé se fac cu prudenţă şi ponderaţiune prin prisma desăvârşirii formei sau prin damnatism. LL 1972, nr. 2, 264, Cf. MDA. - Damnat + suf. -ism. DAMNÂŢIE s. f. v. damnaţiune. DAMNAŢIUNE s. f. 1. (în mitologia greco-romană şi în creştinism) Condamnare la chinurile infernului; p. ext suferinţă, blestem. De când cu primii noştri părinţi, perechea mai frumoasă n-a fost expusă pericolului de a se împinge unul pe altul în păcat şi în damnaţie. heliade, d. j. 170/17, cf prot. - pop., n. d., baronzi, 1. l. I, 195/21, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢÂ, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Dar care e adevărul, dacă este REM-ul o mântuire sau o damnaţiune, numai tu ai să afli. CĂRTĂRESCU, N. 251. 2. Denumire simbolică a opoziţiei poetului romantic faţă de societate şi legile acesteia; (rar) damnatism. Ideea damnaţiunii universale o stârneşte însă mai ales imaginea rutului infinit, v. ROM. februarie, 1957, 168, cf. DN2. Condiţionarea interioară a obsesiei bacoviene e poate mai greu de depistat, ea apare ca o fatalitate, ca o damnaţiune a poetului. LL 1972, nr. 2, 143. - Pronunţat: -ţi-u-. - Pl.: damnaţiuni. - Şi: (învechit) damnâţie s. f. - Din fr. damnation. DÂMNĂ s. f v. daună. DAMNÔS, -OÂSĂ adj. (învechit) Dăunător (1), păgubitor (1). Cf. BARCIANU, V., LM, GHEŢIE, R. M. -Pl.: damnoşi, -oase. - Din lat. damnosus, -a, -um. DAMOURÎT s. n. Varietate de mică aparţinând genului muscovit, cu structură solzoasă, fină. Pretutindenea,, unde am încercat săpături, am aflat acest mineral în greziu odată cu damouritul CONTEMPORANUL, m, 609, Cf. CANTUNIARI, L. M., LTR. - Pronunţat: damurit. - Din fr. damourite, germ. Damourit. DAMOVÉJI s. m. pl. v. danavete. DAMTEÂ s. f. v. dantelă. DAN1, -Ă s. m. şi f (Rar la f.) (învechit) Danez (1). Şi şvezii şi danii tot nemţi sânt şi un neam sânt. M. COSTIN, O. 253. Olandezu [iaste] scump, danul, iubitoriu de adevăr. ABEŢEDAR, 892/8. El a bătut ...pe scoţieni, carii a voit a se uni cu danii. ASACffl, L. 42V45. De [biserica evanghelică] ţin ... toţi danii, şvecii ... holanzii, englezii şi scoţii. RUS, I. H, 103/9. Danii au trup înalt, faţă albă, păr galbin şi ochi vineţi, id. ib. 189/7. - Pl.: dani, -e. - Din lat Dani. DAN2 s. m. (în artele marţiale) Grad acordat maeştrilor. Cf. DN3, MDA. - Pl. : dani. - Cuv. japonez. Cf. ir. d a n. DANÂC s. m. v. dănac. DANÂI s. m. pl. (învechit) Nume dat de către scriitorii latini grecilor din perioada războiului troian. Cf. der h, 10. Danaos al Argosului, care ar fi dat naştere neamului danailor. ib. - Din lat Danai. DANAIDĂ s. f. (Tehn.) Deschizătură calibrată folosită la determinarea debitelor curenţilor sub presiune, având coeficient de debit determinat; p. e x t. porţiune finală a unei conducte de golire alese astfel încât să asigure vânei de lichid o forţă anumită. Coeficientul de debit... depinde, în general, ... şi de diametrul danaidei. LTR2. -PL: danaide. - Din germ. Danaiden (fass). DANAMÎTĂ s. f. v. dinamită. DANANĂ s. f. v. dandana. DANAVETE s. m. (Regional) 1. Cartof (Solanum tubero-sum) (Blaj). Cf. VICIU, GL. 2. (La pl.; în forma damoveţi) Napi porceşti (Helianthus tuberosus). Cf BORZA, D. 82. - PL: danaveţi. - Şi: damoveţi s. m. pl. - Et. nec. DANĂ1 s. f. 1. Porţiune de-a lungul cheiurilor unui port sau, mai rar, în mijlocul apei navigabile, amenajată pentru acostarea navelor şi manipularea mărfurilor. Cf. ABC mar. 46. Cărătorii de la dana a doua. ALAS 23 V, 1937, 8/3. Vaporul a acostat la dana a treia. SCRIBAN, D., cf. LTR2, DL, DM. Lungimea unei dane este egală cu lungimea celor mai mari nave care acostează de obicei. DER, cf M. D. ENC. Cheiurile de acostare ... vor avea o lungime de peste două ori mai mare, numărul danelor operative sporind cu 60%. RL 1972, nr. 8 660, cf DEX. Accidentul naval a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în dana 64 a Portului Constanţa. RL 2006, nr. 4 946. ❖ F i g. Dionisie Mocanu ... trăsese la dana sentimentală a semănătorismului. BARBU, 1.1, 266. 2. Magazie pentru depozitarea mărfurilor într-un port sau la vamă. Cf. dn2, dex. 3. Grup de două sau mai multe nave acostate bord la bord la aceeaşi dană (1). Cf. LTR2, dl, der, m. d. enc., dex. -PL: dane. - Din ngr. Sava. DANĂ2 s. f. v. dam3. DANCALIC s. m. v. dangalac. DANCE s. n. Gen de muzică electronică, cu orchestraţie simplă, compusă special pentru dans. Cf. doom2. <> (Adjectival) Cu fiecare material discografic, ei încearcă să aducă o notă aparte în peisajul muzicii dance din România. RL 2006, nr. 4 904. - Pronunţat: dens. - Din engl. dance. DANCI s. m. (Popular) 1. Copil de ţigan; (popular) par-pandel, puradel, (regional) ciorciovel, gangur. Moşneagului îi râdeau ochii de voinicia danciului. CONV. lit. X, 404. Ce belşug la mine-acasă, cum pe danci am să-i hrănesc. CONTEMPORANUL, I, 491. Dancii înainte-i toţi ieşiră Şi cu cârdul, iuţi ca ulii peste trăişti năvăliră, ib. hi, 126, cf. DDRF. Roata zboară, pe când dancii prin prejur se dau de-a tumba. SĂM. IH, 85, cf. şăineanu2, TDRG, RESMERIŢÂ, D. în apendice se mai dau: ciorciovel, danciu, gangur, 327 DANCING 46 DANDONI ghiaur, graur, puradeu. DR. vn, 396, cf. CADE, BL n, 148. Danciul însă nu era pentru aşa treabă. GALACTION, O. 68. Vin ţigăncile la crâng Să culeagă viorele, Vin cu fustele-n parâng Şi cu dancii după ele. TOPÎRCEANU, O. AI, 336. Dancii, cu arcuri şi praştii, prigoneau farcile şi ghionoaiele. VOICULESCU, P. n, 103. Câţiva danci perpeliţi miorlăiau împrejurul boierului. SADOVEANU, O. I, 41, cf. SCRIB AN, D., DM, DEX, corn. din STRAJA - VICOVU DE sus. 2. Lăutar ţigan. Cf. resmeriţă, d. Comandase fleici... şi adusese doi danci viorişti să le cânte de dor. G. M ZAMFIRESCU, M. d. rt, 162. Ia ascultaţi, dancilor, ... să-mi cântaţi o horă. ŞĂINEANU, D. u. - PI.: danci. - Şi: dânciu (ddrf, şăineanu2, resmeriţă, d, cade), (regional) dănci (bl ii, 149), denci (tdrg) s. m. - Cf. ţig. d e n 5 i „daţi-mi ceva”. DĂNCING s. n. 1. Local de petrecere unde se dansează. Cf. RESMERIŢĂ, d, CADE. Elefterescu strâmbase la început din nas când îşi văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. V. 178. Te pomeneşti la cincizeci de ani îmbrăcat ca un as de „dancing”. BRĂESCU, O. A. I, 85. Bar alături de bodegă şi dancing. DR. vm, 392. La restaurantul Krasnopolski - dancing. SADOVEANU, O. IX, 255. Ai ... covoare persane, dancinguri şi varieteuri. ARGHEZI, B. 17. Prin baruri şi dancinguri gâfâiau jazurile. V. ROM octombrie 1955, 119. Ea ... mai putea să dea câte o raită prin dancingttrile de lux. VINEA, L. I, 198. Preferă să se distreze în dancingurile ... Berlinului. H. LOVINESCU, C. S. 24. Ne informează ... despre dancinguri şi baruri. TUDORAN, P. 99, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. P. e x t. Petrecere cu dans. Rămâneam mult timp împreună cu fetele, în salon, şi adesea improvizam un dancing sărăcăcios. M. ELIADE, O. I, 122. -Pronunţat: dânsing. - PI.: dancinguri. - Din engl. dancing [house]. DÂNCIU s. m. v. danci DANCILFC s. m. v. dănciuc2. DANDANA s. f. 1. (învechit şi popular) Zarvă; p. ext. petrecere zgomotoasă, t ă m b ă 1 ă u. Cf. POLizu. Pe atunci nunta era dandana mare. GfflCA, S. 33, cf. PONTBRIANT, D. Ba nu, nu ... Eu nu sunt de dandana. ALECSANDRl, t. 382. Dacă moare un boier mare, Pun clopote le-n mişcare Şi fac mare dandana, id. ib. 904, cf. ClHAC, n, 571, LM. Noi ... purtăm fustanea, facem dandana. I. NEGRUZZI, s. IV, 477, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U, CADE, SCRIBAN, D. Face chefuri în fiecare seară ..., dandanaua ţine până la ziuă. STANCU, D. 346, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. Porniră nuntă împărătească care ţinu şapte zile ..., iar după ce se sfârşi dandanaua, îşi luă ginerele mireasa. STĂNCESCU, B. 155. (învechit) Clopot de dandana - clopot de alarmă. Se auzea sunetul clopotului de dandana. NEGRUZZI, S. I, 284. Se aude ... clopotul de dandana. ALECSANDRl, T. 1 483, cf. CIHAC, n, 571, BARCIANU. A răsunat clopotul de dandana. ŞĂINEANU2, cf. ZEITSCHRIFT, XVIII, 75, SCRIBAN, D, DL, DM, DEX. 2. (Popular şi familiar) Păţanie, belea, bucluc; năzdrăvănie, minunăţie. Cumpărătorul ceru cu paguba sa Să scape de supărare şi casele a-i lăsa. Decât să stea să mai umble-n dandanale, judecăţi. PANN, H. 71/3, cf. POLIZU, COSTINESCU, LM. Mai pune bani izlazului, mai dijma, mai acsizu şi câte dandanale toate. JIPESCU, O. 143. Mâine avem alte dandanale, să ne odihnim deocamdată. CARAGIALE, o. ni, 203. Tu totuşi ai crezut..., căci altfel nu intrai în dandanaua asta. SLAVICI, O. I, 390. Se ţine numai de dandanale. DDRF. Uite, mă, dandanaua naibii, îmi ziceam eu, mergând spre casă. LUNGIANU, CL. 197, cf. 28, RESMERIŢĂ, D. Se osteni spre car. Aci altă dandana. CONV. LIT. xliv2, 75. De la el să fi auzit dandanale de mahala şi de alegeri. M. I. CARAGIALE, C. 59, cf. ŞĂINEANU, D. U, CADE. Ţine-ne, Doamne, să vedem şi dandanaua asta. LOVINESCU, M. 51. Nu s-a mai pomenit aşa dandana. STANCU, R. A1,116. Uite, acum e o dandana cu nişte manifeste clandestine. PAS, z. IV, 212. De-aci are să iasă mare dandanaua ... spune colonelul. CAMILAR, N. I, 283, cf. DL. După o lună de zile, altă dandana. PREDA, î. 116, cf. DM. Suntem la începutul unei dandanale nemaivăzute ... Un război nu-i o joacă. BARBU, ş. N. 24, cf. M. D. ENC. De data aceasta, dandanaua s-a întâmplat. flacăra, 1975, nr. 45, 11 .Am rătăcit, biet, căutându-l trei ani. Când l-am găsit, altă dandana. RĂDULESCU-CODIN, î. 183, cf. ŞEZ. m, 91. Că şi plugu-i dandana; Nişte lemne înşiruite, Nişte fiare ruginite, Nişte vite amărâte. MAT. FOLK. 372, cf. GRAIUL, I, 113. Să vă povestesc cum a făcut el dreptate unui om care intrase într-o mare dandana. I. CR. m, 263, cf. A v 34, VI26. E x p r. A da de (sau peste o) dandana = a avea o neplăcere; a se afla într-o situaţie critică, neaşteptată. Cf. SCRIBAN, D. Am dat peste o dandana. ŞEZ. xvm, 292, cf. xxin, 44. Rabdă suflete cât pop ... Fii voinic, nu te lăsa, C-apoi dai de dandana. FOLC. transilv. n, 323. ♦ (Impropriu) Pagubă (1). Peste 250 000 de lei, o să vedem cine o să plătească dandanaua asta. BARBU, 1.1, 289. 3. (Prin nord-vestul Munt.; în formele dandă, dangă, dangaua, danjă) Afacere comună cu cineva; p. e x t. treabă complicată şi de durată. Am dandă cu el COMAN, GL. Are dandă până s-o găti. id. ib. Aveam noi o dangă mai de demult. UDRESCU, GL. ♦ Trăsătură de caracter negativă; viciu, nărav (2). Cf. coman, gl. Aşa-i e danga lui. UDRESCU, GL. <> E x p r. A se da Ia dandă = a se apuca de băutură şi de sporovăit. Cf. coman, gl. - PI.: dandanale. -Şi: (învechit) dananâ (CIHAC, n, 571), (regional) dandă, danganá (coman, gl ), dângă, dânjă (coman, gl.), dănănâ (a v 34) s. f. - Din te. tan tana „fast, pompă”. DANDÁRIU s. n. (Maghiarism învechit în Transilv.) Brigadă militară. Pre la 11 ceasuri au început bătaia şi dandariul lui Batori, carele era din 12 000 de ostaşi, au învins mai întâi pe români. ŞINCAI, HR. n, 326/38, cf. POLizu. -PI.: dandariuri. - Din magh. dandâr. DÂNDĂ s. f. v. dandana. DÂNDĂR s. m. (Regional) 1. Străin îmbrăcat în haine orăşeneşti (Rodna - Sângeorz-Băi). Cf. viciu, GL. Ce dander mai e şi acela? id. ib. 2. Lucrător la calea ferată (Poiana Sibiului - Miercurea Sibiului). Cf. dr. v, 753. 3. (La pl; în forma danduri) Oameni de nimic; târâie-brâu, hatalăi (Botoşani). Cf. i. CR. IV, 123. - PL: dandări. - Şi: dándur, dânder, dăndăr (viciu, GL.) s. m. - Din săs. dander „om sărac”. DANDĂROÂIE s. f. (Regional) Străină îmbrăcată în haine orăşeneşti. Cf. dr. v, 755. -PL:? - Dandăr + suf. -oaie. DÁNDER s. m. v. dandăr. DANDÍSM s. n. Comportare, ţinută de dandy. Cf. ŞĂINEANU, D. U„ CADE, DM, DN2, DEX. - Din fr. dandysme. DANDÍST s. m. v. dentist DANDONÍ vb. IV. Tranz. (Prin Transilv.; complementul indică obiecte) A atârna, a suspenda. Cf. cv 1951, nr. 5, 25. -Prez, ind.: dandonesc. - Et. nec. 339 dandoră 47 DANGALAC DÂNDORĂ s. f. v. dârdoră. DÂNDUR s. m. v. dandăr. DÂNDURĂ s. f. v. dârdoră. DANDURÂIE s. f. (Regional) Titirez (I 1). Com. din ŢEPEŞ VODĂ - CERNAVODĂ. - Accentul necunoscut. - PL: dandurâi. - Et nec. DÂNDY s. m. Tânăr foarte elegant, îmbrăcat după ultima modă; p. ext. bărbat de o eleganţă rafinată, adesea exagerată. Reţete pentru un dandi (elegant). AR (1844), 551/61. îl cerceta prin un binoclu (lornetă) cu un aer ce ar fi mirat şi pe un dandi de profesie. CODRESCU, c. I, 248/18, cf. NEGULICI, stamau, d, COSTINESCU. Doi dandy din cei mai corupţi ai oraşului... râdeau. EMTNESCU, P. L. 147, cf. ŞĂINEANU2, CADE Economist şi dansator modern, cam în vârstă, cu cioc mic şi mustaţă arcuită, de dandy demodat CAMIL PETRESCU, P. 129. îi cunoştea prea bine ... deşarta ahtiere pentru gloria de dandy valah. C. PETRESCU, A. R. 16. Rămân singur, dandy aristocrat VULPESCU, P. 93, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: dandi, dendi alexi, w. - Pronunţat: dendi - PL: dandy. - Din engl. dandy, fr. dandy. DANEMARCHEZ, -Ă s. m. şi f., adj. (învechit) 1. S. m. şi f. Danez (1). Se strânsese un mare număr de denimarchezi. AR (1829), 63V21, cf I. GOLESCU, C. Olandezii stăpânesc ... cetăţuia Emina... danimarchezii, Hristiansburg. asachi,L. 682/27. 2. Adj. Danez (2). Cf. 1. golescu, c., mda - PL: danemarchezi, -e. - Şi: danimarchgz, -ă, deni-march&z, -ă s. m. şi f. - Danemarca (n. pr.) + suf. -ez. DANEZ s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Danemarcei sau care este originară de acolo; (la m. pi.) popor, naţiune care locuieşte în Danemarca; (învechit) dan1, danemarchez (1). Cf. 1. golescu, c., valian, v. Orice danez aspiră la fericirea de a vedea productul aflărilor sale arche-ologice înavuţind tezaurele artistice. ODOBESCU, S. n, 261, cf. DDRF, BARCIANU, RESMERIŢĂ, D., CADE. Danez crescut în Anglia. BART, E. 109. Danezul O. Jespersen a făcut... inventarul cuvintelor. VIANU, P. 138, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex. în urma acestei vizite, danezii au fost interesaţi în a intensifica numărul de curse aeriene. RL 2005, nr. 4 547. 2. Adj. Care aparţine Danemarcei sau danezilor (1); privitor la Danemarca sau la danezi; originar din Danemarca, ca al danezilor; (învechit) danemarchez (2), (învechit, rar) danie, danicesc, dănesc. Cf. I. GOLESCU, C. Hamlet nu e specific danez. MAIORESCU, CRITICE, 397. Dacă cineva se simte anume dispus să trateze materie tragice ori comice ... îi recomandăm ... comediele cele poporale ale poetului danez Holberg. EMINESCU, O. IX, 87. S-au încuscrit cu dânsul, înrudindu-se cu familia regală daneză. CONTEMPORANUL, vil2, 65. Căluţul lui danez urmat de doi câni... zguduiau pământul ib. vn2, 143, cf. BARCIANU. în nordul danez, suedez, norvegian ... este o viaţă originală a spiritului. SĂM. n, 336, cf RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR. 260, DL, DM. Călătoria place din ce în ce mai mult scriitorului danez. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 88. Place această producţie daneză. CINEMA, 1968, nr. 6, M, cf CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 3/4. Avioane ale CIA ... au survolat ilegal de 20 de ori teritoriul Danemarcei după 2001, au declarat, joi, surse parlamentare daneze. RL 2005, nr. 4 721. ❖ Limba daneză (şi substantivat, f.) = limba vorbită de danezi (1). Daneza şi norvegiana se deosebesc cu mult mai mult decât dialectul ardelean • de cel muntean. LUC. n, 124. Norvegienii scriu şi astăzi în limba daneză, ib. în Norvegia a servit ca limbă literară în secolul al XlX-lea o formă modificată a limbii daneze. GRAUR, 1. L. 199. Islandeza, norvegiana, suedeza şi daneza ... provin din aceste dialecte, id. ib. Limba daneză, limbă germanică vorbită în Danemarca. DER. Forma „pund” ... o găsim şi astăzi în daneză, norvegiană, suedeză şi islandeză. CL 1973, 260, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: danezi, -e. - Din it. danese. DANG inteij. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de un clopot sau de lovirea unui obiect metalic; balang, bam, bang. Când s-a atins de mijlocul ei, dang: a plesnit cercul şi ea îndată a născut pruncul CREANGĂ, P. 101, cf. ddrf, şăineanu2, tdrg, resmeriţă, D., CADE, SCRIBAN, D. Clopotele sună iarăşi dang, dang, dang. STANCU, M. I. 18, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. într-o sară, iar încep clopotele de vecernie: ... danga! Danga! furtună, ap. CADE. - Şi: (regional) danga interj. - Onomatopee. DÂNGA1 interj, v. dang. DANGA2 s. f. 1. Semn (cifră, literă, desen) făcut cu fierul roşu sau cu o substanţă corozivă pe pielea unui animal domestic (pe gât, com sau crupă) pentru a-1 individualiza sau a-i marca proprietarul. Din pieile ce le-au lucrat jupânul Patru, încărcai astăzi 112 turale, piei 1 120, şi ale dumnetali sânt tot cu trei damăgale, după cum mi-ai poruncit dumneata aşa le-am pus (a. 1787). FURNICĂ, 1. C. 140. Făcea vameşii mari supărări şi necazuri tabacilor,... puind şi dangale la piei, de le strica mărfurile (a. 1824). DOC. EC. 332. De multe ori se învoia cu vameşii peste an şi atunci lipsea damgaoa, plătind învoirea (a. 1825). ib. 357, cf. CIHAC, n, 571, ddrf, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Numărul matricol şi dangalele ce se pun pe gât, spinare, coapsă. ENC. vet. 154, cf. CADE, SCRIBAN, D. Fiecare herghelie are un sistem propriu de aplicare a dangalelor. LTR2, Cf. DER, DL, DM, M. D, ENC., STOIAN, PĂST. 55. ♦ F i g. (Rar) Stigmat (1). Dangaua infamiei. SCRIBAN, D. 2. (Popular) Dungă, vargă pe spinarea sau burta cabalinelor. în sânul acestei rase se găsesc mai multe linii de sânge ..., fiecare din aceste linii având dangaua ei specială. ENC. AGR. m, 590. Avea Tudor ş-avea Tot cinzeci de iepe breze Pintenoage la picioare, Cu dangale pă spinare, Rotoacale pă subt poale. şez. m, 212. Cu untdelemn că-l ungea, Cu basmaua că-l ştergea, Tot dangale că-l facea. MAT. FOLK. 148. Pe şargul că mi-l scotea ..., îi dă coama de pământ, C-acela fuge mai mult Dangalale de sub poale, C-acela fuge mai tare. PĂSCULESCU, L. P. 263. Cu dangale pe spinare. BOCEANU, GL., cf. CIAUŞANU, v. 156. Numai neică la-nchisoare,... Pentru gloabe de iepşoare, Cu dangale pe spinare. FOLC. OLT. - MUNT. H, 382. 3. Unealtă din fier cu ajutorul căreia se fac semnele distinctive pe capul animalelor domestice sau (în trecut) se făcea marcarea pieilor pentru tăbăcărie. Cf. DOC. EC. 1 048. La ureche semnele se fac cu cuţitul, cu foarfeca, cu preduceaua şi cu dangaua. stoian, păst. 55, cf. com. din ţepeş vodă - cernavodă şi din SOMOVA - TULCEA. -PL: dangale. - Şi: (învechit) damăgâ, damgâ, (regional) dangaiâ s. f. - Din tc. damga. DANGALÂ s. f. v. danga2. DANGALAC s. m. (Turcism învechit) Vagabond. Manafi, arapi, anatoleni, dancalici şi giurgiuveni (a. 1818). şio Il2, 45. înfrânarea dangalacilor (turci fără căpătâi) ce se revărsa necontenit din sarhaturi (a. 1857). id. ib. -PL: dangalaci. - Şi: dancalic s. m. - Din tc. dangalak. 351 DANGANA 48 DANIE DANGANÂ s. f. v. dandana. DÂNGĂ s. f. v, dandana. DANGĂT s. n. Sunet prelung, caracteristic clopotului; dăngănit, (rar) bangăt. Dangătul clopotului răsună rar, înduioşat vlahuţă, S. A. in, 232. A doua zi clopotul răsuna jalnicul şi obişnuitul lui dangăt CONTEMPORANUL, V, 296, cf. DDRF, BARCIANU. Clopotele din vale m-au întovărăşit veşnic cu dangătul lor legănat ADAM, R. 272. S-auzea dangătul duios al clopotelor. luc. H, 192, cf. ALEXI, w„ ŞÂINEANU2, tdrg. în dangătele clopotelor mari, călugării... începură să-şi plângă viaţa. IBRĂILEANU, A. 137, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, COCEA, S. I, 363. Era o vreme dulce, cu aburi pe zăvoaie Şi dangăte de clopot în turlele de fier. VOICULESCU, POEZII, I, 224. Din depărtări veneau dangătele clopotelor. SADOVEANU, O. I, 14. Ne-am oprit din lucru tresărind în vraja dangătelor care înfiorau liniştea solemnă a golfului. BART, S. M. 57, Cf. SCRIBAN, D, CAMIL PETRESCU, O. II, 674, DL, DM, M. D. ENC. ❖ (Glumeţ) Nu circula printre ele vreun dangăt, vreo frământare belicoasă. v. rom. ianuarie 1955, 244. F i g. Sună pădurile cu verde dangăt. LESNEA, VERS. 290. Pe dealurile arse şi deşarte A nins rugina dangătelor moarte, id. I. 72. -PI.: dangăte. - Dang + suf. -ăt. DANGLÎE s. f. v. anglie. DANIAN, -Ă adj., s. n. 1. Adj. Care aparţine ultimului etaj al cretacicului superior. Unele curgeri de porfire din complexul ba-natitic sunt intercalate între depozitele daniene. ONCESCU, G. 259, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. S. n. Ultimul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate sau de echinide. Fauna danianului cuprinde unele tipuri de echinoide cretacice. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC, DEX, D. GEOL. - Pronunţat: -ni-an. — PI.: danieni, -e. - Din fr. danien. DANIÂŞ s. m. v. dăniaş1. DÂNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Danez (2). Abramson, poet danie, ... vrednic de însămnat pentru ale lui poeme didactice. ASACHI, L. 16Vl, Cf. MDA. - PL: daniei, -ce. - Dan1 + suf. -ic. DANICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Danez (2). La 8 ale aceştia au urmat audienţia crăiescului danicesc ministru. AR (1829), 95741, cf. mda -PL: daniceşti - Dan1 + suf. -icesc. DANIE s. f. 1. Acţiunea de a d ă r u i un bun material; (concretizat) dar2 (I 2), donaţie făcută (prin testament) unui aşeză-mânt religios, unei instituţii, unei persoane etc.; p. ext. ofrandă; (învechit) dătătură (1). Acestue [lui Vasălii] am dat danie şi dăruire a mea direptă ocină şi moşăi (a. 1626). DRH, A, XIX, 32. Catastiv de sate întregi ...de zestre şi de danie şi de miluire de la... Gheorghe Ursache (a. 1660). BUL. COM. IST. IV, 20. Un sat întreg... danie de la Vasilie-Vodă Măricuţii, fata lui Gheorghe (a. 1669). ib. 25. Şi toată dania ce va da omul domnului den toate ... câte are el, den om până în dobitoc şi den ţarina moşeei lui nu se va da, nice se va cumpăra, biblia (1688), 922/31. Să-şi stăpânească părţile de moşie ce ... le avea danii şi cumpărături de la nişte răzeşi (a. 1741). BUL. COM. ist. IV, 232. Am întărit dumnealui dania numitei moşii şi oraş (a. 1783). ib. 121. Datoriile le plătesc moştenitorii, iar nu acei ce le-au rămas ceva danii de la mortul. PRAVILA (1814), 22/25, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 64/31. Să înflorească mănăstirile ... prin dănii şi închinări vecinice de moşii. F. AARON, 1.1, 187/2, cf. VALIAN, V. Făgădui că va păstra constituţia ţării şi toate privilegiile, libertăţile şi dăniele nobililor BĂLCESCU, M. V. 401, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, CIHAC, II, 90, LM. Nu este vorba de danie ..., ci este vorba de un drept rezultând din două hrisoave. MAIORESCU, D. v, 292. A lăsat şi danii la Mănăstirea Snagovului. ODOBESCU, S. 1,404, cf. DDRF. Se facu a se supăra pe ei pentru că ar fi întrecut hotarele daniei lor dintru început IORGA B. R. 4, cf. ALEXI, w„ ŞÂINEANU2, TDRG. Nu-mi mai rămâne decât să împart mănăstirilor ... şi să le fac danii de prisăci, de ocine şi sate. delavrancea O. n, 90. Cele mai vechi documente pomenesc de danii făcute de către unii domni păcală, M. R. 37, cf. RESMERIŢĂ, D. Orice prietenie se întemeiază pe o parţială, dar susţinută neînţelegere. în faptul ghicirii celuilalt se strecoară prea mult dania prietenului M ELIADE, O. I, 33, cf. CADE. Se cuvenea să-i duc stareţului o danie. POPA, v. 254. Biserica... o şi sprijinea ...cu dania jirtfelnică a credincioşilor ei MOROIANU, S. 132, cf. SCRIBAN, D. Patrimoniul bisericii s-a constituit din danii şi a crescut necontenit. OŢETEA R. 313. A acordat un sprijin larg bisericii prin diverse danii de pământuri STOICESCU, S. D. 92. Pentru dania sa..., merită să fie pus alături de Grigore al II-lea. G. BARBU, A. V. 170, cf. 160. Acest fond e înfiinţat din banii adunaţi... din cinstea sau dania binefăcătorilor, frâncu - CANDREA, M. 113. (Prin lărgirea sensului) Să cinstim chipul cel însufleţit ... pre lusina, frumseţea cea păzită şi dania cea nerăpită. MINEIUL (1776), 9r2/18. începusem ... să-mi reconstitui întrebătoarea fiinţă sufletească a omului, care influenţase, prin incomparabila lui danie, întreg destinul vieţii mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. A priceput că trebuiesc luate şi danie de jertfeală măcar o parte din viaţa pe care voise s-o jertfească întreagă. POPA, v. 309. De-am putea ararija nunta ..., ar fi o adevărată danie a lui Dumnezeu. P. CONSTANT, R. 116. Taci şi te miră ~ poate sânt fraţii înfricoşată taină şi danie. PILLAT, P. 262. <> (învechit) Act sau hrisov de (sau pentru) danie = act prin care se întăreşte în scris o donaţie; bun material obţinut printr-o donaţie sau printr-o moştenire. S-au orânduit în hrisovul ce s-au făcut pentru ... dănii ce se fac prin diiată. PRAV. COND. (1780), 104. Pentru hrisov ce să va face din nou pentru vreo danie de moşie vor lua ... 40 scriitoriului PONTURI, 8/2. Prin acturile de daniie sau şi de vânzare, să vă fi mărginit cu desluşire că povaţa şi duhul a dănieşului sau a vânzătorului au fost de a nu să supune lăcuitorii du pă locul dat sau vândut la ... unile din îndatoririle clăcaşilor către propriietar (a. 1846). DOC. EC. 904. Biserica ... avuse anume în arhiva sa mai multe hrisoave de dănii din partea domnilor. LUC. II, 96. Zilnic se făceau acte de întărire şi de danie. IORGA C. I. n, 118. Hrisovul de danie pe care Constantin Racoviţă îl dă mănăstirilor. BUL. COM. IST. II, 174. Am adus cu mine actul de danie a schitului. SADOVEANU, O. XI, 218. Unele acte de danie regale se pot urmări până sub domnia lui Bela /. BRĂTIANU, T. 219. Acturile de danii domneşti pentru besearici şi mănăstiri. BARBU, PRINC. 158, cf. M. D. ENC, DEX. în primele acte de danii ... sânt menţionate şi livezi BUTURĂ, EG. 171. Loc. vb. A (se) face (sau a da) (o) danie = a dona; a dărui, a lăsa (ceva) cuiva; (învechit) a dănui, (regional) a dăni. Parte din hotarul Popeştilor... o avea zălogită ... şi în urmă o face şi danie la vornicul Iordache (a. 1647). URICARIUL, xxn, 190. Acea bucată de loc de moşie iaste dată danie de Rotompan cel bătrân (a. 1710). IORGA S. D. vn, 111. Care zapis scria că au dat această jumătate de hotar danie la sfânta mănăstire (a. 1725). BUL. COM. IST. n, 244. Aveau pe moşiile lor vecinii daţi danie şi miluire împreună cu moşiile (a. 1775). URICARIUL, l, 134. Părinţii ţi-au fagăduit-o dacă moşi-tău s-a face danie ţie, dar moşi-tău nu vrea, NEGRUZZI, S. m, 49. Au voit mai în urmă să facă danii la mănăstiri GfflCA C. E. I, 204. Pe seama sfintei biserici făcea dănii peste dănii. LUC. II, 237. La 5 februarie ..., 360 danimarchez 49 DANS domnul face o danie. STOICESCU, S. D. 10. A (se) face danie = a (se) oferi (1). O singură dată, pe când eram între ei ..., pe loc m-au făcut danie hoheriului. CONTEMPORANUL, v2, 267. Pentru tine danie dracului m-aş face de-aş şti că-i nevoie. ib. 494. 2. Dare (6). Cu mari danii dobândind aceasta de la turci. MAIOR, IST. 200/8, cf. lb. Duca-Vodă ...au lăsat ţara în 6 luni de n-au scos nicio danie (începutul sec. XVIII). MAG. IST. III, 40/12, cf. CIHAC, II, 91. Din zece peşti se lua unul pentru danie, barbu, PRINC. 69. - PL: danii şi (învechit) dănii. - Din slavon, aanhk. DANIMARCHEZ, -Ă s. m. şi f. v. danemarchez. DÂNJĂ s. f. v. dandana. DANS s. n. 1. Ansamblu de mişcări ritmice, variate, ale corpului omenesc, executate de obicei în ritmul unei melodii, cu caracter ritual, artistic sau de divertisment; joc, (învechit şi regional) salt2 (1), (învechit) săltare (1), săltătură (I); p. ext. (învechit) şir, grup, ansamblu de oameni care execută aceste mişcări. V. joc. întru el v-aţi dezmierdat ce iaste năravul dracului... măriile şi săltăturile şi zbiarătele şi danţurele (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 227/11. Giocurile şi danţurile veselea-l. VARLAAM, C. 283. Un vornic mare purta un cap de danţu. NECULCE, L. 69. Uneori poartă danţul şi un om prost şi fameaie proastă (a. 1699). GCR I, 330/15. Iar şiimeanii, deacă văzură pre Esop, făcură jărtve şi întinsără danţuri cu bucurie mare. C. POP. 1,149. Prunci - angelici...cu arip ’ diafane ... cântaţi şi trageţi danţul HELIADE, O. I, 358. Isprăvise cu danţ - ungureana - ce jucase cu frumoasa prinţesă. CR (1833), 20721. Tot sărind o ducea roaba, ca când parcă juca danţ. PANN, P. V. I, 105/3. începeau a învârti hora strămoşească şi danţurile cele vesele, filimon, O. I, 175, cf. II, 44. Nuntă în adevăr domnească, cu bogăţie, cu veselie, cu cântări şi cu danţuri. GANE, N. I, 32. Şi trag la danţuri, la hori, la brâuri. ISPIRESCU, L. 376. Sunau muzicele şi se întindeau danţurile pentru bucuria de nuntă a domniţei. IORGA, C. I. I, 94. Ţiganca mică şi plăpândă, Ce se-nvârte în danţ vioaie, Cântând descântece de ploaie. IOSIF, V. 33, cf. 34. Se putea vedea petrecerea, dansul care se învârtea în cercul acela enorm. AGÎRBICEANU, A. 113. Toată această lume de fantasme ...ce într-un danţ infernal se învârtea vijelios. HOGAŞ, DR. I, 61. Planurile ...se înşirau nesfârşite asupra toaletelor, dansurilor, cavalerilor. REBREANU, L 100. O cobză şi o vioară îndeamnă flăcăii piperniciţi la dansuri. BRĂESCU, O. A. I, 163. Ştia să danseze orice dans. TEODOREANU, M. H, 174. Mă gândeam cu un dispreţ nemărginit la cheful de acasă şi la danţurile întinse în melodiile scripcii. SADOVEANU, O. I, 92, cf. XX, 308. Dansa cu aceeaşi măiestrie dansurile tuturor epocilor. VINEA, L. I, 224. Locuitorii de la şes ...se folosesc, la dansurile lor, de nai alexandru, I. M. 71. Se plictisea. Nici bal, nici cavaler, nici flori, nici danţuri, nici lăute. ISAC, O. 187. Bătăile versului am prins a deprinde Nu din cărţi, ci din horă, din danţ. labiş, p. 22. Cucoană, hai să te mai fac un danţ. barbu, g. 247. Cântecul dansul sunt strâns legate de textul oral IST. LIT. ROM. I, 16. [Petrecerile] constau fie din spectacole de teatru, cântece şi dansuri..., fie din plimbări cu barca. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 36. Ansamblurile de cântece şi dansuri. M 1974, nr. 7, 16. Şi dans, în jur, de arlechini în largi costume monahale M-au cotropit. DIMOV, T. 170. Pe lângă gravele chipuri ale demonilor şi zeilor fertilităţii, măştile africane cunosc şi expresia grotescă, necesară unor jocuri şi dansuri rituale, pavel, S. e. 207. La horă dacă se prinde, Inima ei se aprinde Şi danţul mereu-ntinde. ALECSANDRI, P. P. 350. Jos la rădăcină, La verde tulpină, Frumos danţ se trage. POP., ap. GCR II, 331. Nuntă că-mi făcea, Veseli petrecea, Danţuri dănţuia. TEODORESCU, p. p. 687, cf. 78. Când mireasa e gata şi bucatele mâncate, ies din casă jucând primul „danţu”. I. CR. n, 96. Jos la rădăcină, La dalbă tulpină, Danţul de boieri. PĂSCULESCU, L. p. 47, cf. alrii 4 336/365, 705, 876, alrsn v h 1 266, alrm SNm h 1 072. Au lăsat fusu-n târnaţ Şi-au venit să joace-un danţ. FOLC. TRANSILV. I, 416. Cine intră în danţ, trebuie să ştie juca. ZANNE, P. IV, 335. Danţul cu cimpoi se trage Şi târgul cu bani se face. id. ib. v, 626. ❖ (Cu determinări care indică tipul) Danţurile româneşti au un sunet de moliciune. OBLĂDUIREA, 47/19. Danţele româneşti au urmat prânzului. DACIA LIT. 132/14. Danţul italian ce-izic tarantela să cunoaşte mai mult de nume decât din a sa însuşire. CR (1839), 315V29. Aide fi dar să tragem un danţ d-ale tătăreşti. FILIMON, o. I, 195. Trăsei ...un pui de danf românesc. ODOBESCU, S. ni, 251. Avea ... acea vibraţie melodioasă, calmă, pe care o au toţi oamenii fruntaşi adevăraţi în activitatea lor, oricare ar fi ea: artă, politică, militărie, dans modern. CAMIL PETRESCU, P. 39. Astăzi sânt la modă dansul expresionist şi muzica de Jazz. SADOVEANU, O. IX, 332. Bogăţia de folclor mitologic se pierde, dacă nu se strânge activ, cum se face în domeniul muzicii şi dansurilor populare. BĂCESCU, PĂS. 188. Un alt grup de fete îi urmară îndată, aducând pe scenă minunatele dansuri caucaziene. CONTEMP. 1953, nr. 351, 1/6. Dintre cele mai vechi tipuri de dansuri fac parte dansurile rituale. DER. Dans clasic, ib. Dans istoric. ib. Dans de caracter. ib. Dans de salon. ib. In 1905 ... am pregătit, pentru prima oară, suita de dansuri şi cântece populare ale ţărănimii române din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 19. Dansul azerbaidjan „Ciobanii”. M 1975, nr. 1, 25, cf. 29. Danţu cel susu. ALR n 4 336/310. Danţu în sus. ib. 4 336/316. Danţu alăturea, ib. Danţu miresii. ib. 4 336/346. Danţu cel de-nvârtit. ib. Danţu-n patru. ib. 4 336/349. ❖ F i g. Cantemir-Vodă şi Cufăreştii s-au mai apucat şi de alt danţ asupra muntenilor şi muntenii asupra lor. NECULCE, L. 113. Priveau pe marea-ntinsă ... Jos danţuri de lumine şi-al valurilor cânt. CONV. LIT. II, 244. Şi râul repetă ca cântul de îngeri în repede danţ. EMINESCU, O. I, 5. Oricum ţi-ai prinde gândul pe zor sau pe-ndelete, Şi-n orice danţ retoric tu nu uita, poete, Că vorba-i ca şi omul VLAHUŢĂ, S. A. I, 191. Dulci arome împrăştie în aer danţul acesta ritmic de fantome. ANGHEL, P. 17. Urzeala florilor de ger ... pierind ... în dansul viforului. KLOPŞTOCK, F. 26. La capul lui s-au strâns la dans cobolzii. VOICULESCU, POEZII, II, 123. S-a mai uitat la danţul pe grătar..., Şi a plecat Măria Sa înseninată, arghezi, s. V, 226. Siluete în ceaţă se ivesc şi dispar după o clipă, într-un dans de imagini neclare. BOGZA, V. J. 42. Apa fierbea în dansul zvăpăiat a mii şi mii de peşti feluriţi. TUDORAN, P. 420. Pădurile bătrâne-n dansul ploilor se prind. LABIŞ, P. 395. Dacă ai intrat în danţ, trebuie să joci, se spune când cineva se angajează la ceva fără posibilitate de a mai renunţa. Cf. ZANNE, P. IV, 333. (Eliptic) Trebuie ... însă să mă întorc la postul meu, adică în iadul băcălesc al Parisului ... Perspectiva nu-mi surâde nicidecum, dar ce să fac? Am intrat în danţ ... ALECSANDRI, s. 151. ❖ Dansul albinelor = mod diferenţiat de zbor, prin care albinele semnalizează găsirea unei surse de hrană. Cf. DEX. ♦ Melodie după care se execută un dans (1). De îi va porunci danţul El îl cântă şi ia sfanţul. PANN, E. V, 144/1. Dulci armonii de flaute, vioare Conduc un hor de danţuri săltătoare. ALECSANDRI, POEZII, 264. Oistrah, ţinând seamă de caracterul de dans decent şi lent, l-a interpretat fluid CĂLINESCU, C. O. 164. Lăutarii începuseră un dans săltăreţ, barbu, G. 244. ♦ Doi sau trei butuci prinşi în lanţ unul de altul pentru a putea fi transportaţi cu boii. Cf. arvinte, term. 146. 2. Artă ale cărei mijloace de expresie sânt mişcările ritmice ale corpului omenesc. Nu sunt dascăl nici de muzică, nici de danţ. HELIADE, O. n, 254. Trebuie să ştie şi să cunoască muzica şi danţul. CR (1833), 2282/24. Doamnele române au educaţie strălucită: limbi, muzică, danţ şi toaletă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 60. Muzica, zugrăvirea şi danţul să desfateze ceasurile cele fără lucru ale unei fete. NEGULICI, E. 1, 76/10, cf. 87/31. Dacă aş fi putut să fac a se da şcolarilor mei maisteri de danţ..., aş fi făcut-o. BREZOIANU, î. 79/2. Aceea însă în care te întrece ... este danţul NEGRUZZI, S. I, 363 DANSA 50 DANSA 64. Danţul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plângi, gândind aiurea/ EMINESCU, O. I, 102. Un glas puternic strigă ... Era comanda profesorului de dans. VLAHUŢĂ, S. A. în, 16. M-am dus şi la şcoala de dans. VLASIU, A P. 350. Trupele noastre de teatru şi dans vizitează, rând pe rând ovaţionate, străinătăţile depărtate, arghezi, b. 157. Sunt profesor de dans. id. ib. 183. Gimnastica, dansul, muzica, poezia, pictura, fizica şi geografia erau cunoştinţele curente în care foarte mulţi excelau. RALEA, E. O. 22. Exprimă, cu ajutorul mijloacelor specifice dansului, lupta plină de abnegaţie a constructorilor CONTEMP. 1953, nr. 373, 2/2. [Boierii] să ştie danţul cel mai ales. barbu, PRINC. 82. Dansul este strâns legat de muzică, al cărei conţinut îl ilustrează. DER. Dansul, această strălucită artă..., se vede astăzi confruntat cu câteva întrebări hotărâtoare pentru destinele sale. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/6. 3. Acfiunea de a dansa; (învechit) danţare. Alergarea, săriturile, danţul ..., în sfârşit, toate eczerciţiile ghimnastice, trebuie să se întrebuinţeze în locul doftoriilor. PR. 36/27. Ar fi un curs de vorbă prea serios pentru nişte ascultători în rochii de bal şi în toaletă de danţ. HRISOVERGHI, a. 82/19. Stricarea somnului noaptea prin giocul cărţilor, prin danţ şi altele, este împotrivitoare curei. FĂTU, D. 127/23. Leneşul fuge de danţ, ca şi câinile de lanţ. PANN, P. v. i, 106/11. Fiii şi fiicele acestora, inimaţi de pasiunea ce o au pentru danţ, se formează în grupe şi danţă pe lângă foc. PELIMON, I. 66/6. Provocarea la danţ venea mai totdeauna din partea tinerilor. FILIMON, o. I, 175. Toate-n horă vesel prinse Şi cuprinse De-ale danţului beţii, alecsandri, p. p. 62. Aide să mai vorbim despre petreceri, despre dans. CONTEMPORANUL, I, 111. Refuzase orice invitaţie la danţ CARAGIALE, O. I, 125. Ca adaus la plăcerile mâncării şi băuturii, se făcu danţ IORGA, C. 1.1, 172. Dansul e o manifestare primitivă a dragostei de viaţă. ANGHEL - IOSIF, C. L. 96. Când veniră cei dintâi bărbaţi şi femei în luncă, tineretul pornise dansul AGÎRBICEANU, A 113. Mare sindrofie ...cu lăutari, cu danţ, cu ceai, cu cărţi. HOGAŞ, DR. II, 134. Toţi ... de-abia aşteptau să înceapă danţul. REBREANU, I. 142, cf. 144. Un fel de umbrar pavilion... slujea seara pentru dans. camil PETRESCU, P. 115, cf. id. T. li, 97. Am venit să te invit pe dumneata la dans. C. PETRESCU, C. V. 196. Pot să-mi dau seama de avantajele dansului VINEA, L. I, 218, cf. 321. Toate aceste crâmpeie ştiute de ei încep să li se amestece în priviri sub îndemnul vinului şi al dansului PREDA, l. 176. Pe ringul de dans perechile se mişcau într-un vârtej multicolor. S ianuarie 1970, 42. Am învăţat să preferăm hotelurilor şi staţiunilor moderne, sufocate de turişti, de automobile şi de ringuri de dans, liniştea satului străvechi. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 18. Să ştii toarce şi urzi, Cum ştii dansul repedzi. RETEGANUL, ch. 155. De-aş şti da cu coasa-n laz, Cum dau cu picioru-n danţ ... Fi-aş gazdă ca Bobuţul, Nu coldău ca selecuţul BUD, P. P. 64. Dă-mă, mamă, după neamţ, Doară m-oi hrăni cu danţ BÎRLEA C. P. 226. Ochii cată după fete, Gura strigă după sete. La picioare danţu-i bai, Zi-ne, dară, măi Mihai. folc. transilv. i, 153. ♦ Petrecere la care se dansează. Fetele boierilor mei... stau la danţuri şi la petreceri. BARBU, PRINC. 214. Mergeau la dans în saloanele cartierului FLACĂRA 1975, nr. 44, 22. Ţucu-lu bărbatu meu Că mă lasă unde vreu, La danţ şi la fogădău. FOLC. TRANSILV. I, 192. - PI.: dansuri. - Şi: (învechit şi popular) danţ (pl. şi danţe, danţure) s.n., (învechit, rar) dânţă (aristia, plut.) s. f., tanţ (ŞĂINEANU2) S. n. - Din fr. danse. - Danţ, danţă, tanţ (după germ. Tanz). DANSA vb. I. 1.1 n t r a n z. A executa (după muzică) un dans (1); a juca, (astăzi rar) a sălta (1), (popular) a sări2 (1), (învechit şi popular) a dănţui. Să-mi înfăţişezi pe acest tânăr ce danţă. CR (1839), 932/20. La un bal de curte danţa cu regina Angliei CODRU-DRĂGUŞANU, C. 224. Ele încep a danţa şi forma un cerc în jurul mirtului şi al eroului PÂCLEANU, I. ii, 140/23. începu să danţe. PANN, ş. n, 48/27. N-a dănţat decât cu Arsenie. NEGRUZZI, s. i, 65, cf. n, 244. Fiii şi fiicele acestora, inimaţi de pasiunea ce o au pentru danţ, se formează în grupe şi danţă pe lângă foc. PELIMON, I. 66/6. Am auzit o mulţime de melodii maghiare scrise pe modul minor, dar care ... făceau pe maghiar să danţe ca un turbat. FILIMON, O. II, 45. Erau silite a danţa numai cu scriitorul satului CONV. LIT. I, 106. In ce constă educaţia noastră? în a vorbi franţuzeşte, danţa, cânta. CONTEMPORANUL, I, 3. S-a danţat cu zelul obişnuit în Viena. EMINESCU, O. xn, 65. O staţiune ... unde te plictiseşti, până la înecăciune, dacă nu ştii danţa. CARAGIALE, O. IV, 183. Danţai mai adeseori cu ea. SBEERA, F. s. 276. Fiecare dansa cu câte o fată, dar se puteau vedea două fete la fecior, AGÎRBICEANU, A 114. Iar d-ta îmi poţi ... dovedi cum Shiva a creat universul dansând. M ELIADE, O. I, 82. îi plăcea să danseze mai mult ca orice. REBREANU, R. I, 56. Dansa fantastic, leneş, decadent. BACOVIA, o. 208. Roşcovana cu părul ondulat... dansa-ntr-un cabaret. MINULESCU, vers. 287. Aici petrecem admirabil. Dansăm, jucăm tot felul de gajuri. CAMIL PETRESCU, P. 107. Când ne-am luat ..., cine mai dansa ca el? C. PETRESCU, î. n, 247. Se plimbă, mănâncă, danţează, râde. SADOVEANU, O. XIX, 102. Dansa, parcă plutind în aer. bart. e. 147. Am preferat să mă uit cum dansează celelalte fete. arghezi, S. XI, 69. Copiii turci... danţează indecent în sunetul a două viori şi al unei dairele. CĂLINESCU, s. C. L. 73. Fetele primeau să danseze cu el duminica şi-l priveau cu simpatie. BENIUC, M. C. I, 281. Matilda m-a sfătuit să renunţ Dansez ca un manechin. VINEA, L. I, 217. Fetele îmi plăceau ... şi dansam cu ele. PREDA, I. 19. Am văzut zânile, Cum ţineau deasupra capului mânile Şi dansau în iarba cea nouă, Bucuroase că plouă. ISANOS, Ţ. L. 21. Voi, cei ce-n jurul rugului dansaţi, Simţiţi cum groaza-n piept vi se revarsă! LABIŞ, P. 84. Am adus un patefon. O să dansăm. BARBU, ş. N. 33. Toate categoriile de public doresc să danseze. M 1965, nr. 1, 5/1. Poporul fremăta de bucurie, Cânta cântece patriotice. Dansa. MAGAZIN IST. 1968, nr. 5, 12. Toţi flăcăii care au jucat şi dansat la „păzitul usturoiului” -veche şi uitată superstiţie, acum prilej de glume şi veselie - merg de Anul Nou cu capra, pavel, s. E. 197. [Preşedintele] a dansat... acompaniat de dansatoare profesioniste. RL 2005, nr. 4 686, cf. alr I 1 472/750, 960, alr n 4 333/182, 762, 987, ib. 4 366/705, 848. ❖ Refl. i m p e r s. Pe malurile canalului se aflau numeroase localuri de petrecere, unde se dansa sub bolţile de viţă de vie. MAGAZIN IST. 1967, nr. 3, 35. <> F i g. Ochii de foc ai lumânărilor de ceară danţau prin aer în noaptea bisericei EMINESCU, P. L. 147. Focul dansa înaintea ochilor noştri CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Umbrele ... dansau în şuviţele de lumini ale rampei. KLOPŞTOCK, F. 96. Dansa şi se învârtea ca un firmament de stele. ARGHEZI, S. XI, 86. A dat de vreo două zile un polei straşnic ... Toată lumea trece dansând, alunecă, se răstoarnă. CĂLINESCU, C. O. 13. Cu vuiet de cascadă, uşa rotativă dansa neîntrerupt. VINEA L. n, 319. Ploaia dansat-a pe sat şi pe munţi. labiş, P. 41. (Prin lărgirea sensului) Diptere străvezii la felinare Dansează hora, sus, peste uluci DIMOV, T. 177. <> (Cu complement intern) Supravieţuia danţând dansul victoriei pe mormântul fiilor lor, cu lacremele de fată. heliade, o. II, 53. Toţi cu sete danţă fantasticul danţ. CONV. LIT. IV, 150. Ştia să danseze orice dans. TEODOREANU, M. II, 174. Dansul trist al toamnei îl dansăm acum. labiş, P. 205. ❖ Tranz, (Complementul indică nume de dansuri). Dănţă al doilea cadril cu prinţul Olandei CR (1839), 2722/l. Nu ştie franţuzeşte, nici nu dansează bostonul. CARAGIALE, O. n, 169. în noaptea aceea Laura a visat numai pe Aurel, ...cu care părea că dansează cadrilul al doilea. REBREANU, I. 135. Dansează cancanul CAMIL PETRESCU, P. 52. în ceaiurile dansante ... dansează foxtrot, schimmy, tango. C. PETRESCU, C. v. 78. 2. T r a n z. (Complementul indică o persoană) A executa un dans (1) împreună cu cineva; a invita pe cineva la dans. Mai danseaz-o şi pe nevastă-ta. BARBU, I. I, 336. Ocupă-te de ea, 364 dansant 51 DANTELAT distreaz-o, danseaz-o, spune-i bancuri. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 16. - Prez. ind.: dansez. - Şi: (învechit şi popular) danţa (prez. ind. danţ şi danţez), (învechit) dănţâ vb. I. - Din fh danser. - Danţa (după germ. tanzen). DANSANT, -Ă adj. 1. Cu dans (1); unde se dansează (1). Sânt invitaţi la o mică petrecere dansantă. VLAHUŢĂ, S. A H, 356, cf. ALEXî, W., ŞĂINEANU2 A fost foarte interesant intermezzul dansant din cauza splendidelor costume. LUC. vn, 79. Jocul pe catalige şi alte spectacole ambulante şi dansante de felul acesta. IORGA, L. n, 50, cf. TDRG. Balul din octombrie şi serata dansantă din februarie, ... erau distracţiile cele mai înalte. REBREANU, i. 95, cf. 187, RESMERIŢĂ, D. M-a întrebat... dacă aş putea aduce fetele la un ceai dansant. M. ELIADE, O. I, 112, cf. CADE. Ar rămâne toată vremea preocupaţi cu mustrarea că se desfată la un ceai dansant, când tanti Matilda îşi dă poate sufletul. C. PETRESCU, c. V. 171, cf 78. Aşteptam să se aprindă lumini colorate şi mici, de serată dansantă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 42. M-am gândit să facem ceai dansant. VLASIU, D. 154, cf SCRIBAN, D. Matilda nu-şi pierde chiar toată noaptea prin barurile dansante, vine A, L. I, 212, cf DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Care este caracteristic dansului (1); de dans. Tema sinuoasă, cu alură dansantă, a finalului. M 1974, nr. 7, 29. 3. (în sintagma) Traversă dansantă = grindă metalică aşezată între traversele intermediare ale cadrului unui boghiu de vehicul de cale ferată. Sarcina traversei dansante se transmite printr-un sistem de legături elastice ...la cadrul de boghiu. LTR. - PI.: dansanţi, -te. - Din fr. dansant. DANSÂRE s. f. Acţiunea de a dansa şi rezultatul ei; jucare, joc, (învechit) dănţuire, Cf prot. - pop., n. d., pontbriant, D.f COSTTNESCU. - PI: dansări. - Şi: (învechit) danţâre (PROT. - POP., N. D.), dănţâre (pontbriant, d.) s. f. - V. dansa. DANSAT, -Ă adj. (învechit, rar) Executat în ritm de dans. Cf. pontbriant, d. - PI.: dansaţi, -te. - Şi: dănţât, -ă adj. pontbriant, d. - V. dansa. DANSATOR, -OARE s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care dansează (1), jucător, (învechit şi popular) dănţuitor; persoană a cărei profesiune este dansul (2). Trăgea după sine cu o mână zdravănă tot lanţul dănţătorilor. DACIA LIT. 107/13. Dănţătorii fac diferite poze gimnastice pline de maiestate şi grape. FILIMON, o. II, 44. Ridică ochii spre părechile de dansatori care se învârteau ca vijeliile. AGÎRBICEANU, A. 139, cf. 114. Castitatea dansatoarelor nu e pusă la îndoială aici. M. ELIADE, O. I, 23. Idealul ei ar fi fost să se facă dansatoare. REBREANU, R. I, 56, cf. 58. Adio, port... Adio, cabareturi... Adio, dansatoare. MINULESCU, VERS. 14. Privea ... afişele uriaşe, strigător vopsite, înfăţişând un dansator negru. C. PETRESCU, î. I, 4. Răcoritoare ... pentru dansatori. BRĂESCU, O. A I, 39. Nora râdea şi schimba dansatorii. VLASIU, D, 96. O dansatoare în stil ultramodern. SADOVEANU, O. IX, 332. Dansatorii sunt obligaţi să joace după cum îi taie capul şi în acelaşi timp să şi cânte. ARGHEZI, C. J. 160. Danţatoarea albă ... râzând s-a oprit Pe-un vârf de picior. BLAGA, POEZII, 125. Ele nu erau totdeauna cântăreţe, dansatoare sau actriţe. VINEA, L. I, 97. Ce s-a făcut frumoasa dansatoare Care-a plutit în rochia de bal? ISANOS, v. 288. în aceste strigături... capătă expresie înseşi stările sufleteşti ale dansatorilor. IST. LIT. ROM. I, 156. O piesă în versuri . albe şi care cere interpreţilor virtute de mimi, cântăreţi şi dansatori. T ianuarie 1969, 123. Măiestria dansatorilor şi cântăreţilor ...a fost răsplătită de premii şi distincţii. CONTEMP. nr. 1975, nr. 1 510, 4/11. Prese lecţia pentru dansatori va avea loc miercuri. RL 2005, nr. 4 532. ♦ (Ieşit din uz) Balerin. Cf. DSR. 2. Adj. (Rar) Care dansează (1). E un amestec de biciclişti, automobilişti, perechi dansatoare. LUC. vn, 458. - PL: dansatori, -oare. - Şi: (rar) danţatâr, -oare, (învechit) danţătâr, -oare (ap. EMINESCU, O. xiv, 230), dănţător, -oâre s. m. şi f. - Dansa + suf. -tor. A - a DANSAND, -A adj. (învechit; în formele danţând şi dănţând) Care dansează. Saloanele ... luceau în nimbi de aur şi grupele danţânde se părea că nu mai pot rezista puterii magice a muzicei. F (1867), 210. Şi din amestecul de vise dalbe, Dintre dănţândele fiinţe albe, Iese ... Regina albelor nopţii regine. EMINESCU, O. iv, 32, cf. SFC, iv, 258, 261. -PL: dansânzi, -de. - Şi: dănţând, -ă, dănţând, -ă adj. - V. danţa. DANSOMETRU s. n. Aparat folosit la măsurarea golurilor invizibile de sub traversele dansante (3) ale unei linii de cale ferată. Dispozitive rulante pentru măsurători de cale (cărucioare, dansometre etc.). NOM. MlN. I, 128. Dans o metrul e alcătuit din trei bare metalice, îndoite în unghi drept. LTR2. - PL: dansometre. - Din fr. dansometre. DANT subst. v. dantelă. DANTEÂ s. f. v. dantelă. DANTELA vb. I. T r a n z. (Complementul indică marginea unui obiect) A tăia, a cresta dându-i aspectul unei dantele (1). Cf ALEXî, w. La cheiurile de piatră, dantelate pe toată lungimea, apar în şir siluetele miilor de vase. BART, s. m. 39, cf. SCRIBAN, D. Ţărmurile, ... dantelate de istmuri înguste cu golfuri adânci, îşi ridicau povârnişurile stâne oase. tudoran, P. 561, cf. dl, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ F i g. Forfotea mulţime de marinari sub cerul dantelat de catargele vapoarelor. TUDORAN, P. 53. -Prez. ind.: dantelez. - Din fr. danteler. DANTELÂR s. m. (Astăzi rar) Persoană care făcea sau vindea dantelă (1); (învechit, rar) dantelist. Cf. nom. prof. 34, mda. -PL: dantelari. - Dantelă + suf. -ar. DANTELÂRE s. f. Acţiuneadeadantela şi rezultatul ei. Cf. M. D. enc., DEX. ♦ S p e c. Operaţia de înfrumuseţare a marginii unei piese de încălţăminte, pe porţiunea de asamblare prin coasere. Dantelarea e însoţită de perforarea marginii, cu orificii cu diametru diferit, într-un aranjament estetic. LTR2. -PL: dantelări. - V. dantela. DANTELAT, -Ă adj. 1. (Despre unele articole de îmbrăcăminte, lenjerie, perdele etc.) Care este împodobit cu dantelă; care este confecţionat din dantelă; (regional) spiţărat. Cf ALEXî, W. Purta o bluză albă, dantelată şi o pălărie mică. REBREANU, P. S. 165, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Scoase ...O batistă minusculă, dantelată, îşi dezmierdă nasul. BRĂESCU, O. A. I, 152. Ceea ce sporeşte impresia de fast... este somptuozitatea draperiilor încrucişate ..., cu perdele albe, dantelate. CAMIL PETRESCU, O. II, 376 DANTELĂ 52 DANTELURĂ 410. Cu batista dantelată şi parfumată, scoasă din manşetă, îşi ştergea de pe frunte broboanele de sudoare. C. PETRESCU, A R. 26. Pătura nouă de pe pat nu era de toate zilele şi nici faţa aceea de masă dantelată, v. rom. aprilie 1956, 21. S-a împresurat ... de batiste dantelate, pregătindu-se să le umple de lacrimi. VORNIC, P. 171, Cf. DL, DM, M D. ENC., DEX. 2. P. anal. Care prezintă neregularităţi, crestături, sinuozităţi sau ornamente care-i dau aspectul unei dantele. în cel palat de marmoră antică... Opt mari fereşti, ogive dantelate, Cu lei pletoşi pe margine săpate Respând lumini şi zgomote de bal. ALECSANDRI, P. HI, 69, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. La dreapta apropiată, mărită încă, Piatra Craiului, cu aspectul ei de dom gotic, de stâncă dantelată. CAMIL PETRESCU, U. N. 200. Ciurciuvele dantelate s-au întâlnit în chiotoarea lor de bronz. KLOPŞTOCK, F. 138. Rotocoale de fum ... să se înconvoaie şi să se destrame în volbure cu margini dantelate. COCEA, S. I, 231. Gura e prevăzută ...cu mandibule fin dantelate şi maxile în formă de stilet. ENC. AGR. I, 313. Foile de cucută-s dantelate. SCRIB AN, D. Mărginaşii din Bucureşti se aprovizionează ... cu tot felul de porumbiei ... cu moţ de papagal, căpăţâni cu gluga penelor dantelate. ARGHEZI, B. 44. Hotelierul construise un chioşc, unde puteau ... să prânzească la umbra frunzelor dantelate şi lucii. TUDORAN, P. 198. Printre zidiri de piatră dantelată Văzduhul joacă dens şi albăstrui. LABIŞ, P. 364, cf. 100, DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: dantelaţi, -te. ~ V. dantela. DANTELĂ s. f. împletitură fină şi uşoară, cu găurele în ţesătură, executată în modele variate, manual sau mecanic, din fire subţiri de aţă, de mătase sau din fibre sintetice, şi folosită la confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie, perdele etc. sau ca garnitură a acestora; (învechit) reţea (1), (regional) bagatelă, cârlige!, cipcă, horbotă, şlingherai, şpiţ3 (II 1). S-au întâmplat la multe locuri să metahirisească damteale de mare cheltuială (a. 1777). FURNICĂ, I. C. 56. Ştia matroanele de pe atunci ce va să zică dantelele, fermoarele, coafiurele? HELIADE, O. n, 322, cf. I. GOLESCU, C. Intr-un pat inundat de dantele, pe o pernă elegantă, sta ascuns ... un cap de acelea ce numai o dată în viaţa sa creează artistul. FM (1847), 144V6. îmbrăcată cu giuvaeruri, cu mătăsării şi cu dantele, ea se ducea plină de devoţie să audă pe predicatorul CODRESCU, C. I, 270/22. Cocul este nimerit? Dar dantela cumu-ţi pare? SION, F. 61, cf. COSTINESCU, LM. Nu avea cu ce ... Să te-mbrace în dantele. CONTEMPORANUL, I, 638. Dantela de Bruxelles, galonul de pe chipiul generalului ... toate ne vin în schimbul grâului nostru şi acest grâu îl produce numai ţăranul. EMINESCU, O. IX, 173. Să vă puneţi şi d[umnea]voastră rochiile de dantele în cap. CONTEMPORANUL, HI, 216. Sunt îmbrăcate în grenadină neagră şi dantelă prin care li se vede gâtul şi umerii. MACEDONSKI, o. ni, 38. Mă gătea în haine de catifea înzorzonate cu dantele. VLAHUŢĂ, S. A H, 301, cf. DDRF, ALEXI, w., şăineanu2. Femeile măritate pun şaluri şi văluri de dantelă pe cap. IORGA, C. I. I, 136. Umbrele căzute pe pajişte par mantii grele, Svârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele. ANGHEL, P. 18, cf TDRG. E o cocoană bătrână ... îmbrăcată în negru, pe cap cu o bonetă de dantelă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 205, cf RESMERIŢĂ, D., NICA, L. vam. 77, CADE. Un dormitor cu sofa mare ..., al cărei aşternut seara era olandă şi dantelă. CAMIL PETRESCU, P. 165. Guţă Mereu fă porunci slujnicei cu şorţ de dantelă să stingă luminile. C. PETRESCU, C. v. 237. Strânse o dantelă şi o puse în şifonieră. BRĂESCU, O. A. I, 6, cf SCRIBAN, D. Florăreasa ieşi înfăşurându-şi capul cu dantela neagră a broboadei uşoare. ARGHEZI, s. XI, 25. Scot cufitul din curea, Ea, cămaşa cu dantea. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 45. în fafa lor sta patul baroc şi alb ... cu dantelele lui imaculate. VINEA, L. H, 19. Uite-o ici..., în rochifă de dantelă, lungă. DEMETRius, A. 5. O bonetă plină de dantele. tudoran, P. 362. S-aşezau pe pernele mele, Pe lampă şi-n dantela din perdele. ISANOS, v. 90, cf DL, DM. Lina, în rochia albă, lungă, cu dantele la poale ..., abia călca. BARBU, G. 30, cf DER, DN2 Reface atmosfera stafiunilor balneare de altădată dantelele şi fanfara militară cântând în foişorul parcului. CONTEMP. 1975, nr. 1 470, 5/11, cf. M. D. ENC., DEX. Ca să fie elegantă, această prostire se confecfiona din doi lafi de pânză, uniţi la mijloc cu dantelă albă, „ horbotă”, pe margine fiind decorată cu dantelă albă cu colţi. PAVEL, S. E. 27. Spatele [rochiei] este realizat din mătase şi organza, cu drapaje şi dantelă aplicată. RL 2005, nr. 4 624, cf ALR SNIV h 1 208, alrm SN HI h 1 025. Doru ... De se leagă de-o fetiţă, Uită rostul de la iţă Şi dantela în igliţăl folc. mold. II, 302. <> (Prin metonimie) Toate fracurile atunci s-au potolit... nicio dantelă nu s-a mai mişcat în loji. KLOPŞTOCK, F. 97. <> (Prin analogie) Cu stâlpii de diamant, Cu uşile de tămâie Şi policandru de dant Slujba sfântă Cine-o cântă? RĂDULESCU-CODIN, m. n. 76. Sena se presimte după linia de piatră ... Notre-Dame, cu dantela turnurilor ei, ... cu arcurile uriaşe. LOVINESCU, C. IV, 182. Hulubii albi sburau în stoluri, ... în jurul turlelor cu dantelă de piatră şi sfinţi uriaşi în firide. G. M. ZAMFTRESCU, M. D. I, 192. Privirile ... întâlnesc în zare, ca pe o dantelă de piatră, crestele Munţilor Făgăraş. BOGZA, C. O. 274. <> F i g. Din lună veneau, până în obrajii ei reci, dantele de foc. KLOPŞTOCK, F. 268. A îmbrăcat ţara cu parcuri, catifele, mătăsuri şi dantele de grădini. ARGHEZI, B. 156. Dantele de cărări s-ascund sub crengi. LABIŞ, P. 110. ♦ (Rar; la pi. în forma danteluri) Dantelărie (1). Din punct de vedere tehnic, ţesăturile se împart astfel: ţesături propriu-zise ..., împletituri..., danteluri... produse cu ajutorul a două sau mai multe sisteme de fire încrucişate. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 36. Rochia ta, numai danteluri, ...Ne uimea. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 19. - Scris şi: (după lr.) dantellă. - PL: dantele şi (rar) danteluri. - Şi: (învechit) damteâ, dintelă (scris şi: dintellă COSTINESCU), dentSla (scris şi: denţellă id.) s. f, (regional) dant subst,, ţantelă (alr sn iv h 1 208/682, 705, alrm sn hi h 1 025/682, 705), (neobişnuit) dantea s. f. - Din fr. dentelle. DANTELĂRIE s. f. 1. Cantitate mare de dantele; diferite feluri de dantele; (rar) danteluri, v. dantelă. Una ... dansează cancanul îndoind picioarele ..., azvârlite din maldărul de dantelărie albă a „dessous-urilor”. CAMIL PETRESCU, P. 52. Lumina posomorâtă de afară ... străbătea cu ţârâita prin dantelăriile ferestrei. COCEA, S. I, 327. Aceste dantelării şi aceste mătăsuri ...nu le vor purta niciodată burghezele care le privesc placid. SADOVEANU, O. IX, 231, cf. DL, DM, DN2, M D. ENC., DEX. 2. Ansamblu de crestături, sinuozităţi, ornamente care dau un aspect asemănător cu dantela. Lopăta cu gândul ... spre miazănoapte până la dantelăria insulelor egeice. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. H, 67. Elanul turlelor şi dantelăria complicată de marmoră îţi predispun sufletul spre poezie. COCEA, s. I, 70. în Harlem [sunt] frumoase dantelării de gotic tardiv în piaţa publică. RALEA, S. T. I, 273. Rămăsese doar un perete înalt, acoperit de o dantelărie neagră de fierărie. T. POPOVICI, S. 26, cf DL, DM. Admirau cu respiraţia tăiată dantelăria de piatră a semeţei catedrale. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 44, cf. M. D. ENC., DEX. <> F i g . Dovedeşte... însuşiri netăgăduite, învăluindu-şi descompunerea într-o spumoasă dantelărie de imagini. CONSTANTINESCU, S. ffl, 48. -PL: dantelării. - Dantelă + suf. -ărie. DANTELÎST, -Ă s. m. şi f (învechit, rar) Persoană care făcea sau vindea dantele; (astăzi rar) dantelar. Cf. I. golescu, C. -PL: dantelişti, -ste. - Dantelă + suf -ist. DANTELURĂ s. f. 1. Ornamentaţie arhitectonică care constă din crestături, colţişori, zimţi etc. Cf. COSTINESCU, 380 DANTELUŢĂ 53 DANUBIAN ŞĂINEANU2, CADE. Dantelurile-s foarte uzitate în stilul gotic. SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, DEX. 2. Totalitatea crestăturilor de pe marginea frunzelor. Cf. ALEXI, W, SCRIBAN, D, DN2, DEX. - PL: danteluri. - Şi: (învechit, rar) dintelură s. f. COSTINESCU. - Din fr. dentellure. - Dintelură: prin apropiere de dinte. DANTELUŢĂ s. f. Diminutiv al lui d a n t e 1 ă. Aneta îşi friza cu degetele neliniştite când danteluţele şorţului, când şuviţele bretonului, teodoreanu, m. ii, 14, cf. dl, dm, sfc m, 188, dex. -PL: danteluţe. - Dantelă + suf. -uţă. DANTER, -Ă adj. v. dentar. DANTESC, -Ă adj. Care aparţine lui Dante; caracteristic operei sau concepţiei lui Dante; în maniera operei lui Dante; (învechit, rar) dantic; (f i g.) sumbru, infernal. în exemplul IV se vede ca un fel de terţa rimă dantescă, prin care ... se leagă versurile. HELIADE, O. II, 178, cf. CADE. Pe strada fară lumină, păreau o ceată dantescă de penitenţi P. CONSTANT, R. 199. Te aflai deodată în faţa unei bolgii danteşti pe fundul căreia forfotea un bâlci CĂLINESCU, S. 33. Tinzând spre elementarul dinamic, Delacroix ia în ajutor... viziuni danteşti BLAGA Z. 92. Unul singur îşi ştirbea dantesca înfăţişare de laureat, prin nişte ochelari VINE A, L. I, 340. E un mistic la modul dantesc, cu uriaşe viziuni profetice. IST. LIT. ROM. II, 284. Tălmăcitorul fericit al capodoperei danteşti a depăşit ... limitele unei justificări a modului său de interpretare personală a textului CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 3/4, cf. DN2. S-a vorbit statornic despre înrâuririle danteşti asupra Rimelor. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 4/10. Monografii solide ... evocă relaţiile dintre viziunea dantescă şi opera de pictor şi de sculptor a autorului, ib. - PL: danteşti - Şi: (rar, f.) danteâscă adj. - Din it. dantesco, fr. dantesque. DANTIC, -Ă adj. (învechit, rar) Dantesc. Au făcut o limbă Dantică, Metastatică..., iar nu populară. HELIADE, O. II, 129. - PL: dantici, -ce. - Dante (n. pr.) + suf. -ic. DANTÎSM s, n. 1. Cultul operei şi al personalităţii lui Dante. Cf. dn3, mda. 2. (Rar) Dantologie. Cf. DN3, mda. - Din it dantismo. DANTÎST, -Ă s. m. şi f. v. dentist DANTÎSTICĂ s. f. (Rar) Dantologie. Cf. DN3. - Din it dantistica. DANTÎŢIE s. f. v. dentiţie. DANTOLOG s. m. (Rar) Persoană specializată în analiza operei lui Dante. Volumul pune în circulaţie un uluitor material, ca şi necunoscut, care-l situează pe poetul român printre cei mai interesanţi dantologi CONTEMP. 1966, nr. 1 005, 3/1, cf. FORM. CUV. 1,133. -PL: dantologi. ~ Dante (n. pr.) + suf. -olog. DANTOLOGÎE s. f. Parte din istoria literară care studiază viaţa şi opera lui Dante; (rar) dantistică, dantism (2). Cf. dn3, mda. - Din it dantologia, fr. dantologie. DANTURĂ vb. I. T r a n z. (Tehn.) A cresta dinţi pe marginea unei piese, cu ajutorul unei freze speciale; a dinţa. Cf. DN2, DEX. -Prez. ind.: danturez. - De la dantură. DANTURARE s. f. Acţiunea de a dantura şi rezultatul ei; dinţare. Cf. ltr2, dn2, sfc iv, 318, dex. -PL: danturări. - V. dantura. DANTURA s. f. 1. Totalitatea dinţilor din cavitatea bucală; felul în care sânt aşezaţi dinţii; dentiţie. Cf. polizu, PONTBRIANT, D, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. îmbătrânea. Stărui asupra cuvântului, dezminţit de părul negru, dantura puternică. C. PETRESCU, î. I, 10. Râse femeia, arătând dantura cariată şi pe alături ştirbă de tot. id. C. V. 22. Smuci o mână în aer, ..., îşi ţăcăni dantura cu o altă unghie, oftă. klopştock, f. 321, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. ♦ (Şi în sintagma dantură falsă) Proteză dentară. Să mă împrumut la bangă Şi să-mi pui dantura-ntreagă. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 50. Un domn chel şi cu dantura falsă, un profesor de bizantinologie. BENIUC, M. C. I, 391. Corpii străini (pământ, dantură falsă, alimente) ... închid drumul aerului. BELEA, P. A 142, cf. DL, DM, DEX. 2. Ansamblu format din dinţii şi golurile care alternează pe feţele exterioare, interioare sau frontale ale unor organe de maşini sau de utilaje. Dantura e necesară la multe organe de maşini sau de utilaj, de exemplu la sculele aşchietoare. ltr2, cf. der, dn2, m. d. ENC., DEX. - PL: danturi. - Şi: (învechit) dentură (şăineanu2, tdrg, RESMERIŢĂ, D, cade), (învechit, rar) dintură (pontbriant, d.) s. f. - Din fr. den tu re. - Dintură: prin apropiere de dinte. DANŢ s. n. v. dans. DANŢÂ vb. I v. dansa. DANŢÂRE s. f. v. dansare. DANŢATOR, -OARE s. m. şi f. v. dansator. DÂNŢĂ s. f. v. dans. DANŢĂTOR, -OÂRE s.m. şi f. v. dansator. DANŢĂUŞ s. m. v. dănţăuş. DANŢÂND, -Ă adj. v. dansând. DÂNŢMAISTRU s. m. (învechit) Profesor de dans. Cf. form. cuv. i, 63, mda - PL: danţmaiştri. - Din germ. Tanzmeister (după danţ). DANUBIAN, -Ă adj. (Despre oraşe, state etc.) Care aparţine regiunii Dunării; referitor la regiunea Dunării; situat în regiunea Dunării; dunărean. Miniştrii de Stat cu titlu de Muşir ... capitan-Paşa, ministrul de marină ... şi, în acelaşi an, trimes extraordinar în provinţiile danubiene. CALENDAR (1851), V/l 5. Ca să nu fim dar în urma celorlalte oraşe danubiene ..., îndrăznim ... să ne primiţi următoarele rugăciuni (a. 1850). DOC. EC. 975. După 2 000 de ani, rolul provinţiilor danubiene este în totul acelaşi ca în timpul romanilor. ALECSANDRl, S. L. 305, cf. COSTINESCU. Terasa danubiană urmează laturea Dunărei. CONTEMPORANUL, IV, 260, cf. BARCIANU. Regatul lui Burebista se arată a fi fost prin excelenţă danubian, având o principală reşedinţă undeva prin Banat. PÂRVAN, G. 81, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. Peisajul danubian. 403 DANUFIL 54 DAR1 ce se zărea ... era mai degrabă vienez. CĂLINESCU, S. 63. Un domeniu estic sau danubian cu fundamentul de cristalin reprezentat de rocile metamorfice ... care alcătuiesc astăzi Cristalinul autohton. ONCESCU, G. 283, cf. DL, DM, DN2 Neantul în care se întretaie aromele tropicale cu cele danubiene. BĂNULESCU, I. 135. A făcut totul pentru a conserva monarhia danubiană. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11,4, cf. M. D. ENC, dex. •<> Uniune danubiană - uniune a statelor dunărene, bazată pe acorduri economice, creată în perioada dintre cele două războaie mondiale. Am susţinut Uniunea danubiană. TITULESCU, d. 407. Cristalin danubian v. cristalin. Climat danubian - climat temperat (în regiunea cursului inferior al Dunării) cu diferenţe mari de temperaturi între vară şi iarnă şi cu două perioade de secetă, primăvara şi toamna; climat dacic, v. dacic (1). Tipul acesta de climat continental cu diferenţe mari de temperatură între iarnă şi vară ... a fost denumit climat danubian. AGROTEHNICA, I, 276. -Pronunţat: -bi-an. - PI.: danubieni, -e. - De la n. pr. Danubiu. Cf. fr. d a n u b i e n. DANUFÎL s. n. Fibră textilă care se obţine din celuloză şi care se întrebuinţează ca materie primă la fabricarea ţesăturilor folosite la confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte, la decorare. Cf ltr2, m. d. enc. ~PL; danufile. - Denumire comercială. DÂO subst. (în vechea filosofie chineză) Principiu suprem şi impersonal al ordinii şi unităţii cosmosului; ordine universală. Cf. DER. - Cuv. chinezesc. Cf. fr. dao. DAOCEL s. m. = ghiocel (Scărişoara - Câmpeni). Cf. ALR 11/95. DAOISM s. n. Una dintre direcţiile principale ale filosofiei antice chineze, bazată pe noţiunea de dao. Cf. der, m. d. enc, dex, d. fil. ♦ Religie practicată de chinezi până în secolul al XVII-lea, care a avut la bază transformarea noţiunii dao într-un principiu divin, accesibil oamenilor numai printr-un extaz mistic. Cf. DER, M. D. ENC, DEX, D. FIL. - Pronunţat: da-o-ism. - Şi: taofsm s. n. M. D. ENC, dex, d. FIL, NDN. - Din fr. dao'isme. DAOÎST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al daoismului. Cf. ndn, 2. Adj. Care aparţine daoismului, care se referă la daoism, privitor la daoism. Religia daoistă a transformat noţiunea de dao într-un principiu divin. DER n, 16. - Pronunţat: da-o-ist. - PI.: daoişti, -ste. - Şi: taoist, -ă s. m. şi f., adj. ndn. - Din fr. daoiste. DAOLEÂLĂ s. f. v. aoleală. DAOŞ, -Ă adj. (Regional; despre oi) Cu urechile foarte scurte (Şinca Nouă - Codlea). Cf. alri 1803/178. -PI.: daoşi, -e. - Et. nec. DAOURÎT s. n. (Ieşit din uz) Rubelit. Cf. ltr2. - Pronunţat: daurit. - Et. nec. DÂPĂN s. n. v. deapăn. DAPĂNĂ vb. I v. depăna. DAPÂNÂ vb. I v. depăna. DAPIFER s. m. (învechit, rar) Persoană care avea obligaţia de a aduce şi de a aranja felurile de mâncare la masă. Urmau vreo 32 aşa-numiţi camarazi, vreo 26 dapiferi sau purtători ai bucatelor la mese. bariţiu, p. a. 1,6. Unul ...cu titulatura boieriei sale de magistru al dapiferilor sau de stolnic se găseşte numit ca martur într-un trătat comercial SBIERA, F. S. 25. -PI.: dapiferi. - Din lat. dapifer. DAPINÂ vb. I v. depăna. DAPLÂU s. n. v. depleu. DAPLEU s. n. v. depleu. DAPROS s. n. (învechit, rar) Interogatoriu. Daprosul ce astăzi în 14 genarii s-au luat ...lu Andrei Jitar în satul Porceşti. în CONTRIBUŢII, n, 120. -PL: daprosuri. - Din rus. aonpoc. DAR1 conj., adv. (Semnifică ideea de opoziţie, de diferenţiere dintre două elemente) I. Conj. 1. (Exprimă opoziţia dintre un grad de manifestare a unei acţiuni, a unei stări etc. într-o anumită împrejurare şi un grad, de obicei potenţat, al manifestării acestora într-o împrejurare diferită) De iaste amu de o zi greu a te griji şi rău, dară cum amu de mai multe să nu fie cu greu? CORESI, EV. 221. Nice vas n-ai şi puţul iaste adânc. Dară de unde să aibi apă vie? VARLAAM, ap. GCR I, 108/7. De vreame ce pri ceia ce ne iubăsc ... tu dzici să-i omorâm, dară încă ce învăţături vei da să facem celor a ce ne vor urî şi ne vor fi cu vrăjmăşie? PRAV. 285. De vreme că cei mari nu-şi ţin giurământul, ce încă-ş aduc peire, dar cei proşti cum l-or ţinea? NECULCE, L. 207. Apa Iordanului, văzându-Te, au fugit de frica Ta înapoi, dară eu cum voi cuteza să Te botez? ANTIM, O. 67. Neaplecarea neîndoit iaste păcat, dar încă întru întâmplări de mare treabă iaste ea şi păcat de moarte. OBRADOVICI, D. 29/13. Furul de lucruri sfinte din biserici să să osândească ca şi cel ce fură de la particulari, dar mai straşnic. LEGIUIRE, 84/8. Mişcat fiind de dragoste mare şi de firească aplecare cătră fratele său, dar mai vârtos de purtările sale ..., hotărî să-şi împărţească împărăţia cu acest frate. GORJAN, H. I, 2/8. Ars am fost de-a ta iubire ..., Dar această despărţire m-au aprins cu foc mai mare. CONACHI, P. 102. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc. EMINESCU, O. I, 119. Mânia lui Dumnezeu, ce era afară: să nu scoţi câne din casă, dar încă oml CREANGĂ, P. 143. Cuscră-mea Ilisafta zice că nici nu vrea s-o vadă, da de cum s-o guste [cafeaua]. SADOVEANU, O. XIII, 820. Sfântul soare, dacă-i soare, Şi tot după tine moare; Dară eu, fecior sărac, Cum să nu mor de-al tău drag? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 15. Bine-ţi stă, mândră, gătată Tot cu haine de la şatră, Dară mai bine ţi-ar sta, Dac-ar fi de mâna ta. FOLC. TRANSILV. I, 73. Maţile ... în om se ceartă, dar om cu om. ZANNE, P. H, 270. ♦ (Opoziţia priveşte două acţiuni, două stări etc. săvârşite sau suportate de subiecţi diferiţi ori de acelaşi subiect în aceleaşi circumstanţe sau în circumstanţe deosebite) De ai uitat tu, dar eu n-am uitat. NECULCE, L. 25. Filosofia caută tăceare şi să odihneaşte 420 DAR1 55 DAR1 în privirea lucrurilor; dară ritorica va să tune şi cu limba. MOLNAR, ret. 55/17. De ar fi lăcomit, aduna mii şi mii, Dar au murit mulţumit şi fiară bogăţii, bertoldo, 40/10. Atunci ai avut bani d-ai vistieriei ..., dar acum ce să facem? i. GOLESCU, în PR. DRAM. 64. August ridicase puterea norodului d-a face legi...; dar îi lăsase, sau se făcuse că-i lasă, p-aceia d-a face dregători. CĂPĂŢINEANU, M. R. 136/30. La Liunevil nu să învaţă pravilele, dară la Paris. KOGĂLNICEANU, S. 65. Râzi, domnule, dar eu nu râd. NEGRUZZI, S. I, 49. Ca plumbul surd şi rece el doarme ziua toată., ... Dar noaptea se trezeşte şi ţine judecată. EMiNESCU, O. I, 96. Până acum toţi râdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să râdă el şi de dracul CREANGĂ, P. 51. Ştefan, domn bun şi înţelept, bun mai ales pentru săraci, dară aspru cătră boieri, pentru că aceştia erau nedrepţi cătră sărăcime. RĂŞCANU, L. XXXII. Avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mângâieri de violoncel CAMIL PETRESCU, p. 8. Limbajul e social, dar folosirea lui originală şi creatoare este individuală. V. ROM. februarie 1975, 24. Dragă mi-i mândra micuţă, Că la câmp e hărnicuţă; Dară mândra bălăoaie, Dac-o duci-n câmp, se moaie. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 431. Le făcea de se tocmea, Dar ştia socoteala, Cât cerea, atâta da. PĂSCULESCU, L. P. 304. La alţi oameni le cred, dară lui nu-i cred. ALR SN VI h 1 753/53. <> (Opoziţia dintre două elemente priveşte contrastul evidenţiat prin raportare negativă la unul dintre ele) Să dea ţăranii câte 4 bani, dar nu boierii. NECULCE, L. 185. Că eu nu-s Ducipal, nice Sur ana, Dară-s om, măcar că nu port dulmană. BUDAI-DELEANU, T. v. 73. Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. ALECSANDRI, POEZII, 52. în criticile noastre vom spune nu ceea ce cerem noi, dar ceea ce gustul cere. MACEDONSKI, în PLRI, 337. Nu casa ceia, da astalantă e mai aproape de noi. ALR SN VI h 1 726/172. <> (Opoziţia priveşte două elemente în cadrul unui schimb) O, cere-mi, Doamne, orice preţ Dar dă-mi o altă soartă. EMINESCU, O. I, 177. (Opoziţia priveşte două alternative) O primesc [îmbărbătarea] cu bucurie când îmi vine; Dar dacă nu vine, găsesc destulă în mine. VISSARION, B. 348. De m-o dori cineva, înapoi m-oi întuma, Dar de nu mă va iubi, înapoi n-oi mai veni. FOLC. MOLD. ii, 305. <> (Opoziţia reprezintă evidenţierea unui element printr-o trăsătură deosebită în raport cu celelalte elemente aparţinând unui grup, unei clase etc.) Omul este pornit spre desfătări, precum orăşanul, şi ţăranul, dar mai mult... sânt cădzuţi orăşanii în dulcele dăsfrânări. MUMULEANU, C. 2/9. Chitul trăieşte în apă, ca şi peştii, dar are sângele cald. MAIORESCU, L. 122. Toate-au fost cum au fost... Dar asta pică de coaptă. CREANGĂ, P. 125. Bătrânul, tăcut, visa şi el; dar el visa prăpăstii şi cumpene. SADOVEANU, O. I, 27. în curtea mea şi-au întins pânzele păianjeni de toate rasele,... dar în special unul e remarcabil CĂLINESCU, C. O. 19. Plângu-mi ochii amândoi, Da mai tare-mi plânge stângu. FOLC. TRANSILV. I, 8. *0- (Elementul care se evidenţiază este un factor suplimentar care se adaugă la altele de acelaşi fel) De atunci au căzut... tot greul asupra ţării Moldovii, de cară în toţi anii piatră şi bolovani, dară fân şi lemne. N. COSTIN, LET. n, 69/30, în da Traian ...nu s-a mulţumit numai cu atâta, dar a trimis armia în toate părţile. IST. M. 7/8. Re le-or zice că sânt toate câte nu vor înţelege ... Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Dacă l-am iubit Nu-i numai că e chipeş, dar că-i bărbat cinstit, arghezi, s. m, 190. O (Elementul care se evidenţiază priveşte un factor de excepţie sau un element omis, pierdut din vedere sau neluat intenţionat în consideraţie) Ai omorât pe Castelmare. - Ştiu. - Ştii Dar ceea ce nu ştii, poate, e că el e nepotul şi moştenitorul lui „podesta EMINESCU, P. L. 96. Mâncaţi, beţi şi vă veseliţi, dar la fata împăratului Roş nici nu gândiţi. CREANGĂ, P. 232. La soare te puteai uita, dar la dânsul ba. ISPIRESCU, l. 7. Cini-o vre ca s-o săruţi, Dumnedzeu să nu-i ajuţi; Darî când m-oi duci eu, Sî-ni agiuti Dumnedzeu. MAT. folk. ii, 1 436. Hodiniţi, boieri, hodiniţi, Dar de noi, plugarii, nu gândiţi. PĂSCULESCU, L. P. 25: Maicile-şi petrec feciorii, Nevestele — sofiorii, Dar pe mine N-are cine, Că sunt singurel pe lume. FOLC. TRANSILV. 1,167. ♦ (Adesea urmat de „(încă) şi” sau „nici”, cumularea pe baza similitudinii relaţionale, la un mod de acţionare, de manifestare etc. comun este marcată prin semnalare voit distinctă) Mult plecat, dară şi smerit, mă rog Mării[i] Tale (a. 1693). FN 5. Datornicii nu numai că nu caută chip de a-ş plăti datoriile lor, dar încă şi cu obrăznicie să arată. PONTURI, 16/12. Niciodată nu e slobod epitropul să vânză nemişcătoriu lucru al sărmanului, decât numai la o mare trebuinfă, dar şi atunci cu ştirea stăpânirii LEGIUIRE, 59/15. Nu te teme prea mult de viitorime, dar nici nu nădăjdui cu prisos într-nsa. MARCOVICI, D. 7/17. [Iertarea] nu numai aduce de multe ori pe vrăjmaşul cel împăcat ca pre un prieten în braţile noastre, dar întru aceiaşi vreme este şi o răsplătire prea măreaţă, buznea, C. 18/1. Nu numai săracul..., dar şi însuş bogatul nu poate să aibă aşa de îndată pe doftor. C. VÂRNAV, H. V/5. El înţelesese sensul, dar şi neputinţa realizărei viselor lui EMINESCU, P. L. 55. Nici pe dracul să-l vezi, da nici cruce să-fi faci CREANGĂ, P. 28. Şi-a făcut o situaţie ades criticată, dar mai ales pizmuită. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Mustrările d-tale sunt fară utilitate, ... dar, şi în scrisoarea trecută, ca şi acum, aproape mi-a slăbit voinţa de-a face efortul unei explicaţii CAMIL PETRESCU, P. 5. [Dumnezeu] pedepseşte de multe ori..., dar tot el răsplăteşte pe cel ce crede în el SADOVEANU, O. I, 22. Nicolae Burcea e bun, dar şi Ilie e bun. PREDA, D. 129. Era o risipă, dar şi o dovadă de frică. BARBU, PRINC. 17. Autorii lirici să fie vigilenţi cu mesajul scrisului lor, dar, în egală măsură, cu forţa de comunicare, v. ROM octombrie 1975, 3. Cercetătorii, dar şi ceilalţi angajaţi au ieşit în curtea institutului pentru a atrage atenţia în legătură cu managementul defectuos. RL 2004, nr. 4 440. Iertafi-mă voi, veri şi vere, Dar şi voi mândrele mele. BÎRLEA, L. P. M. 1,5. 2. (Exprimă diferenţierea prin evidenţierea unui aspect advers, a unei obiecţii, a unei interdicţii, a unui efect negativ care îngrădesc, diminuează sau anulează săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări, a unei circumstanţe etc.) O izbândă, dară prea sângerată, nu lasă a strigarea, den toată inima: Vivat Vivat (a. 1695). FN 60. Şi această cetate este republică, dar cu dajdea la turci AMFTLOHIE, E. 13/22. Sânt creştini, dar se despart puţintel de la biserica veche a Reseritului IORGOVICI, O. 90/3. Teatrul a fost cea mai de pe urmă a mea ocupaţiet dar aci trebuiau cheltuieli mari şi încurajare. HELIADE, în PLRI, 43. Câţiva particulari au făcut vase pentru navigaţia Dunării, dar numărul acestora este departe d-a împlini toate trebuinţele. CR (1836), 6lV36. Planul au fost mare, dar isprava mică. DACIA LIT. 81/36. Vrea să o ajute, dar nu poate, căci puterea îi lipseşte. CONACHI, p. 86. Se însură cu jupâ-neasa Mărica, minunată femeie, grasă şi frumoasă, dar cam pros-tanâ. NEGRUZZI, S. I, 246. Deşi totdeauna, dar acum de vro câţiva ani încoace se simte foarte tare lipsa... unei gramatici BĂLĂŞESCU, GR. 1/4. Pentru atâta încredere, nu am cum să-ţi mulţumesc; dar, teamă mi-e că, ... n-ai nimerit tocmai bine. ODOBESCU, S. m, 9. Primele răspunsuri mai întinse le avem de la greci, dar le avem sub forma unei controverse. Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU. P. L. 6. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur ..., dar n-avea copii CREANGĂ, P. 37. Noi cumpărăm ori vindem, dar nu preţuim. SLAVICI, O. I, 337. Calul ... îi zise: Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi, dară de când a îmbătrânit [împăratul], nici pe mine n-a mai încălecat altul ISPIRESCU, L. 15. Ochii mari, dar stinşi, subt alba-i frunte i se adâncise. VLAHUŢĂ, O. A I, 11. Voi să vorbească ceva, dar cuvântul i se opri pe buze, într-o şoaptă neînţeleasă. DUNĂREANU, CH. 29. Am vrut mai de multe ori să-i spun, da mi-a fost ruşine. AGÎRBICEANU, S. 463. Tatăl ei o iubea, dar cu o iubire plină de toane. REBREANU, I. 116. Voiam să adorm. Dar somnul se desprinsese de mine. C. PETRESCU, S. 24. Era o zi de iunie, însorită, dar cu dogoarea potolită de suflarea codrului. CAMIL PETRESCU, O. II, 160. Cum s-a mai bucurat sufletul 420 DAR1 56 DAR1 ei, dar nu s-a arătat barbu, G. 359. Sărace dragostele Ciripesc ca păsările Pe toate gardurile, ... Dară nu-s toate curate, Ci-s cu dracu mestecate. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 17. Pintea lângă foc rămase, Dară somnul îl luase. RETEGANUL, TR. 48. Noi cu mândra ne-om lua, Da săm veri-al-doilea. BÎRLEA, c. P. 36. De frumoasă-ai fi, ce-ai fi, Dar nu te ştii îngriji. FOLC. TRANSILV. n, 384. Mierea e dulce la mâncat, dară pricinuieşte durere la inimă. ZANNE, p. m, 671. ❖ (Diferenţierea priveşte o anumită precizare, o anumită nuanţare etc. în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, cu manifestarea unei stări, a unei circumstanţe etc.) Cartaga primi pacea, dar nu de la un vrăjmaş, ci de la un stăpân. CĂPĂŢINEANU, M. R. 44/3. Foloseşte-te cu grabă, dar cu măsurată cumpătare, de toate prilejurile. MARCOVICI, D. 12/2. Invăţându-o cu destul bun sporiu în restimp de mai mulţi ani, dar numai în manuscris. BĂLĂŞESCU, GR. 1/20. Spune-mi numai că mă iubeşti - spune-o! dar nu cu două înţelesuri. EMINESCU, P. L. 70. Era el ciubotar vestit, dar numai pentru încălţăminte groasă, HOGAŞ, DR. n, 252. Trimiteţi repede după moaşă; dar acu să vie, într-o clipă! SADOVEANU, O. I, 28. Ţi-o dau, maică, dar aşa, pe cuvânt, fără scris la mână. CĂLINESCU, C. O. 16. La toţi le dă de mâncare, Dar le dă de săturare. PĂSCULESCU, L. p. 203. ❖ (Diferenţierea priveşte întreruperea sau continuarea unei acţiuni printr-o acţiune cu caracter opus) Tătarăi trec unde nu s-ar cădea, dară să oprescu în ceaia parte mai jos (a. 1693). FN 17. Se-nalţă, dar recad Şi murmură-ntruna. EMINESCU, O. I, 49. Ies fulgere din suliţi, dar suliţele mor Zdrobite de pieptul puternicelor zale. COŞBUC, P. I, 158. De câteva ori pusese şi mâna pe clanţa uşii, dar mereu şi-a făcut calea întoarsă. AGlRBlCEANU, S. 16. Plecase pe jos, dar era de presupus că, la mică distanţă, se suise în alt automobil, flacăra, 1975, nr. 40, 22. ♦ (Diferenţierea priveşte condiţia de a cărei realizare sau acceptare depinde săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.) Domnul H. să leagă zidariului pentru facerea aceştii case 2000 şi jumătate bani mai înainte, dară jumătate după săvârşirea facerii casii a-i da. EUSTATIEVICI, I. 8/8. Vină tu, dar numai după ce voi muri. EMINESCU, P, L. 82. Fă ce vrei, dar astăzi vino-n atelierul meu. id. ib. 88. laca-ţi mai dau o dată carul, dar asta ţi-a fi cea de pe urmă. CREANGĂ, P. 45. A zis fetei să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă ..., dar să n-o deschidă pân-acasă la tată-său. id. ib. 289. Mergeam. Dar îţi aduci aminte că am avut o tocmeală cu sora lui Viţelaru. SADOVEANU, O. XXI, 316. Priveşte în jos! Priveşte-ndelung, dar să nu vorbim, blaga, POEZII, 151. vrea să-ţi spun ceva, dar să nu te superi. BENIUC, M. C. I, 37. Averile nu se lasă, ele se pierd, dară mai întâi le dobândeşti, barbu, princ. 305. ♦ (Diferenţierea priveşte motivaţia nerealizării unei acţiuni, a unei intenţii, a inexistenţei unui fapt etc.) Le-a poruncit zicând: Neguţătoriţi, până voiu veni. Pentru ce aceasta? poate să mira cineva. Dară nu era cu putinţă să lase la iubiţii lui mai trebuincioasă şi mai folositoare învăţătură. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/12. Până la 20 de ani, a învăţat legile, filosofia şi teologia, dar fireasca aplecare la poezie ... l-au silit să părăsească celelalte învăţături. MARCOVICI, C. 3/10. Ar fi stat Făt-Frumos locului, dar scumpă-i era frăţia de cruce. EMINESCU, P. L. 11. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinţilor ... a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară, iosif, v. 25. ❖ (Motivaţia este prezentată sau invocată în scopul înlăturării unei anumite stări de spirit, a unei atitudini etc.) Nu te teme de prisos: dar gândeşte că relele ce ai pătimit ...ţi s-au trimis din cer MARCOVICI, D. 15/22. Cred că vei fi supărat, dar ... nu-s eu de vină. PR. DRAM. 185. Mă iartă, ...dar am venit să-ţi dau o carte de la băbaca dumitale. FILIMON, O. I, 127. Sunt sătul de-aşa viaţă ..., nu sorbind a ei pahară, Dar mizeria aceasta, proza asta e amară. EMINESCU, O. I, 155. ♦ (Diferenţierea priveşte consecinţa săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări etc.) Am voit să fac această onoare boierilor; dar, după o gândire serioasă, mi-am schimbat hotărârea. FILIMON, O. I, 93. Vezi, jupâneşică, cum pârâie de finimos gâtejele? - Văd, moş Nichifor, dar îmi tremură inima în mine de frică! CREANGĂ, P. 130. Râdeai de moarte prin bătăi, Dar ea te-a-nvins! COŞBUC, P. I, 147. Tu m-ai ■ blestemat în râs, Dară de mine s-a prins. RETEGANUL, TR. 65. 3. (Exprimă enunţarea unei restricţii concesive care compensează, corectează sau contracarează săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări, existenţa unui fapt, de obicei negative) Era om mic de stat, dar întreg la minte. NECULCE, L. 159. Măcar că noi unul de altul sântem depărtaţi, dar tot eu ... cu inima mea la dumneata am fost. EUSTATIEVICI, i. 74/21. Cu toate că osândirea morţii nu este cu totul neobicinuită, dar este rar pusă în lucrare. oblăduirea, 68/7. De nu m-am cunoscut în deprinderea altor destoinicii, dar în trudirea cărţilor limbii patriei cu saţiu am petrecut. GRIGORIE, L. 5/18. N-avea nici-o pedestrime, dar avea o călărime minunată. CĂPĂŢINEANU, M. R. 151/20. Mezinul cu mare neplăcere, dar ca un supus, omorî şi pe acesta. GORJAN, H. I, 12/30. Viforoase erau vremile cele vechi ..., dar oamenii se năşteau tari BĂLCESCU, M. V. 580. Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul NEGRUZZI, s. I, 155. Câmpu-Lungu stă situat pe o câmpie îngustă, dar foarte lungă. PELIMON, I. 27/3. începem anul nou între grele împrejurări, dar cu inima neînfrântă (a. 1868). PLR I, 292. N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! EMINESCU, O. I, 147. Glasul [fetei] era slab, nemelodios, dar nespus de înduioşător - un glas de copilă cerşetoare. DEMETRESCU, O. 134. Stâlpi nu erau, dar în schimb în fiecare copac atârnau oameni, rebreanu, p. s. 66. Prestigiul meu de om n-a câştigat nimic, dar mi-a descoperit ...că există straturi de viaţă normală mult mai jos decât mine. CAMIL PETRESCU, P. 55. Alături de această formă de căpetenie a „manticei” tradiţionale, se înşirau altele, mai puţin solemne poate, dar mai des întrebuinţate. NEGULESCU, G. 63. A fost odată un om zgârcit, dar care avea o foarte mare bogăţie. VISSARION, B. 81. Afară-i tot întuneric, dar lumina focului ajunge în prag. SADOVEANU, O. I, 79. Mizantropul, precum numele arată, poate fugi de oameni, dar cultivă furnicile şi muştele. CĂLINESCU, C. O. 18. Venea ... cu inima zdrobită, dar cu nădejdea vie. BENIUC, M. C. I, 9. Erau bocanci milităreşti, vechi, dar buni. PREDA, D. 141. Eu, frate, nu i-am văzut, Dar eu, frate-am auzit Că-s în târg. PĂSCULESCU, L. P. 304. ❖ (Restricţia concesivă reprezintă factorul care ar fi trebuit ori ar fi putut să declanşeze, să favorizeze sau să împiedice săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări) Umbla Alexandru călare pre un leu prin mijlocul cetăţii, dar cetăţeanii nu-l băgară în seamă. ALEXANDRIA (1794), 59/8. Focul era cam potolit, dară tot să vedea (a. 1827). IORGA, S. D. xn, 212. Supuşii săi se îngroza de el, dar nu-l ura. CĂPĂŢINEANU, M. R. 190/12. Toate făpturile sale mărturisesc îndestul înţelepciunea sa; dar mintea omenească nu o poate bine pricepe. BUZNEA, F. 2/9. Facem dezbateri despre toate, dar despre nimic n-avem pricine. NEGULICI, E. I, 19/16. O, eşti frumos, cum numa-n vis Un înger se arată, Dară pe calea ce-ai deschis N-oi merge niciodată. EMINESCU, O. I, 171. Mai }nainte, calea-valea; erai deprins a trăi singur, dar acum are să-ţi cadă greu. CREANGĂ, P. 161. Şi el ţi-a adus, Dar eu nu ţi-am spus, La grumazi mărgele, Pe deget inele. COŞBUC, P. n, 144. E-o zi de toamnă, pic de nor - Dar cât de triste-s toate! IOSIF, V. 55. Ies valuri de lumină pe ferestre, dar pomul [de Crăciun] nu se vede. brătescu-VOINEŞH, p. 27. Victoria cea mai sigură în amor este fuga. - Dar n-o să fugi. IBRĂILEANU, A. 77. N-am terminat discuţia, dar ţin a-ţi da anume lămuriri asupra ei TITULESCU, D. 169. Ne cunoşteam, dar nu ne vorbeam. CAMIL PETRESCU, P. 150. Mândru ...de singuru-i fecior ...pe care-l iubea cu sălbăticie, dar fără să-i arate asta vreodată, SADOVEANU, O. I, 10. Răspunderile noastre sunt grele, într-adevăr. Dar conştiinţa nu ne dă voie să fugim de ele. arghezi, b. 142. Nu ştiu, dar zic. PERPESSICIUS, S. 77. Localurile mele sânt ca femeile de care ai vrea să scapi, dar nu te înduri. VINEA, L. I, 143. Oraşul a fost jefuit şi incendiat de turci. Dar după mai puţin de două decenii târgul ...a 420 dar1 57 DAR1 renăscut G. barbu, a. v. 14. Poate că l-oi fi văzut Dară nu l-am cunoscut JARNÎK - BÂRSEANU, D. 23. Deşi umblu pieptănată, Netezită, îmbrăcată, Dar mz-e zmma stricată. FOLC. TRANSILV. II, 309.<> (Restricţia concesivă reprezintă factorul care, deşi cunoscut, nu este luat în consideraţie sau nu este respectat) Măcar că-i spune ... Că altă n-au fost far' neşte câni de stână Şi doao femei, dară el nu caută, Ci să joară că văzu pe Anghelină! BUDAI-DELEANU, t. v. 91, Slobod va fi pârâtorul şi după ce va da jalba să se împace cu pârâtul, dar această împăcăciune nu face a înceta nici cercetarea, nici judecata. CONDICA, O. 72/2. Auzite şi ştiute mi-erau toate, dar ea nu ţinea socoteală de asta. vlahuţă, S. A. n, 11. De mai multe ori îmi spusese prietenul că el are somnul la poruncă, dar nu-l crezusem. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. Jurai aseară pe cruce Că la mândra nu m-oi duce. Dar fie ploaie, fie vânt, O să calc pe jurământ FOLC. transilv. I, 139. (Restricţia concesivă priveşte un impediment care trebuie sau este depăşit) La noi nu este acest feliu de obiceiu, dar noi o vom face astăzi ABEŢEDAR, 782/24. Copiii sânt supuşi rătăcirei, dar pururea să întorc cu lacrămi pe ochi MARCO VICI, D. 5/19. Toate trec ... şi mor şi pier, Dar şi moartea este viaţă pentru cei care o cer! CONACffl, P. 114. La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I, 9. Marea s-o-nvolbat, Tare a vărsat, Dar el a pornit Turma şi-a suit Sus pe munte în sus (a. 1861). GCR n, 339. Dar piară oamenii cu toţi, S-ar naşte iarăşi oameni EMINESCU, O. I, 177. Tată-tău s-a împotrivi şi n-a vrea să te lase, dar tu stăruieşte pe lângă dânsul cu rugăminte, că ai să-l îndupleci CREANGĂ, P. 191. A avut o viaţă grea şi plină de trudă, dar s-a ţinut totdeauna printre fruntaşi REBREANU, I. 56. M-a mişcat durerea lui ..., dar m-am măritat cu celălalt CAMIL PETRESCU, P. 14. Lumea merge înainte; merge şchiopătând nu se ştie bine unde, dar merge. SADOVEANU, o. XX, 35. Se poate să fie adevărat tot ce spui tu, dar ei sânt prietenii mei STANCU, M. I. 220. Nici ei nu-i plăcea Manole, dar ea-l adusese. DEMETRIUS, A 11. Scrâşni din dinţi, dar n-avea încotro. TUDORAN, P. 19. Două dealuri ne desparte. Dară Domnul Sfânt va da Şi dealul s-o surupa. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 115. M-a pus maica la cernut Şi mi-o dat o sită deasă Să nu pot ieşi din casă, Dară făcui ce făcui Şi-o pusei cea deasă-n cui. FOLC. TRANSILV. I, 49. ♦ (Enunţarea unei concesii priveşte imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însuşiri sau a obţinerii unui lucru, a realizării unui scop propus, a unui deziderat) Cânele, gonind un iepure în câmp, veade altul mai mare şi aleargă după dânsul: dar vrând să prinză pe amândoi, nu prinde nici pe unul. CARCALECHI, C. 86/7. Aceastea, măcar că s-au cerut de multe ori de cei mai nainte stăpânitori sultani, dar nu s-au dai OBLĂDUIREA, 15/28. Ia apă şi îl stropeşte, Dar în zadar. CONACHI, P. 86. îţi dau catarg lângă catarg; Oştiri spre a străbate Pământu-n lung şi marea-n larg, Dar moartea nu se poate. EMINESCU, O. I, 178. Am văzut eu, moşule, feliurite pietre scumpe, dar ca aceasta, drept să-ţi spun, n-am văzut CREANGĂ, P. 217. împăratul a început să-i fagăduiască toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă să tacă. ISPIRESCU, L. 2. Necontenit îl sfătuia, Dar vorba-i se pierdea-n pustiu, vlahuţă, O. A. I, 114.1-am dojenit, dar în zadar. REBREANU, I. 200. Am căutat prin casă di-amănuntu, dară nu l-am găsit. ALR SN V h 1 334/414. Mateiaş iară-ntreba, Dar răspuns nu căpăta. BALADE, m, 140. Ceriu-i mare, stele-s multe, Şi mai mari, şi mai mărunte, Dar cât sunt de luminoase, Nu-s ca scumpa de frumoase. FOLC. transilv. n, 368. 4. (Exprimă schimbarea ideii într-o comunicare prin trecerea la un subiect nou, diferit, reprezentând o continuare, o completare ori o explicare a acesteia). Cela ce va face tocmală cu altul pănă în cutare vreame de nu-i va da cutare lucru, ca să ia cutare sat, dară de să va prileji satul să nu fie pre mâna lui, ce să-l ţie altul, atunce va putea cu voia lui să-l ia. PRAV. 59. Pre acel dascal Ovidius l-au făcut ... surgun ... Dară dascalul Ovidius au scris câteva cărţi, şezând la Cetatea Albă. M. COSTIN, LET. I, 10/16. Eu mă chiem acum Leon Dianeu ... Dar să ştii că acest nume, Leon Dianeu,... cuprinde în sine întreg numele mieu. BUDAI-DELEANU, Ţ. 67. Vicleşugul muieresc nu are asemănare cu nimic pe lume: Dar această întâmplare nu e cu mult mai presus decât ceea ce-au făcut muierile noastre? GORJAN, H. I, 11/16. Tu eşti uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost Lăncerul şade toată ziua la ea; dar băiatul nu e aşa prost cât seamănă. NEGRUZZI, S. I, 65. Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-şi buzduganul de-a umăr, merse pe dâra trasă de piuă. EMINESCU, P. L. 7. Poate vreun dor ascuns ... sau mai ştiu eu cum să zic, ca să nu greşesc? Dar ştiu atâta, că ei mergeau, fără a simţi că merg. CREANGĂ, P. 276. De-mi părea bine? Dar se înţelege că-mi părea bine. slavici, O. I, 70. Aşa stăteau cu cumpărătura. Dar, în privinţa vânzării, ai noştri rămăseseră tot birnicii grecilor. CHTRIŢESCU, GR. 156. Nu mai e pustiu în casa mea înveselită De ciripitul lui zglobiu [al puiului de rândunică]. Dar iată ... soarele s-arată ...Pe frunze, picurii sclipesc. TOPÎRCEANU, o. A. I, 342. Acest marş sălbatec ... îmi da, cel puţin provizoriu, o direcţie în viaţă ... Dar înainte de a porni într-aci, nu eram decât pur şi simplu o haimana, un vagabond. MIHĂESCU, D. A. 6. în faţă şes, cu ierbi, de om netunse. Dar cale nu-i O-ncepe el, drumarul. BENIUC, V. 19. Crede că sunt farfuză de-a ta. Dar până la urmă ne-am împrietenii vinea, L. I, 65. Aplauzele, şi ¡acompaniamentul sălii au marcat deosebita receptivitate a publicului Dar s-a mai petrecut ...un fapt ce merită subliniat FLACĂRA, 1975, nr. 40, 17. Şi să mi-l omoare Pe cel moldovean, Că-i mai ortoman, Are oi mai multe ... Dară cea mioară De doi ani la vară, De trei zile-ncoace Gura nu-i mai tace. ALECSANDRI, P. P. 9. (Cu nuanţă temporală) La început se pare greu, dar te vei deprinde. NEGRUZZI, S. I, 9. Se duseră acasă la dânsa, unde gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos ... Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, ... deodată el îi scoase piciorul ISPIRESCU, L. 5. (In alternative) Ce ţi-a ieşi înainte, întâi şi-ntâi, dar a fi om, da şerpe, dar, în sfârşit, orice altă jivină a fi, pune-o în traistă şi o adă acasă, creangă, p. 74. <> (Trecerea la un subiect nou, diferit este marcată prin manifestarea unei stări de curiozitate, de interes sau de incertitudine ori nedumerire; cu valoare de interjecţie sau adverbială) Dară voiu mânca carne de giuncu sau sânge de iedu voiu bea? PSALT. HUR2 129. Cum va sta dară împăraţia Lui EV. SL.-ROM. 3878. Ridică-Te, Doamne, cu a Ta tărie, ... Să vadă păgânii că-s oameni cu minte Şi să-Ţi înţăleagă sfintele cuvinte. Dară că ce, Doamne, Te mutaşi departe? DOSOFTEI, PS. 32/1. 4 zidari fac o casă în 20 de zile, dar 10 zidari în câte zile o ar face? ARITM. (1806), 75/25. Creştinul reînnoieşte cariera sa şi să coprinde de nădejdi şi de temere. Dar cu ce sentimenturi întâmpina-va el întunecosul său viitor şi necunoscuta sa soartă? MARCO VICI, D. 4/3. Tot este gata. - Dar oare vor veni? - Vor veni DACIA LIT. 12/26. Ah, moarte l numai la tine Scăparea mea poate fi, Dar la necaz moartea vine? CONACHI, P. 106. Să mă încred în voi? ... Veveriţă îmi este vechi duşman ... Spancioc este încă tânăr ... Dar tu, Moţoace? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi..., m-ai vândut şi pe mine. NEGRUZZI, s. I, 141. Lin vioarele răsună, iară cobza ţine hangul Dar ce zgomot se aude? bâzâit ca de albine? EMINESCU, O. I, 87. Pe mine Negoiţă mă cheamă; da pe dumneata? CARAGIALE, O. II, 232. Zise împăratului să pună pe cineva să-i mulgă iepele ca să se îmbăieze amândoi, dară cine putea să se apropie de ele? ISPIRESCU, L. 28. Ce să fie asta, mă Ionică? - Poate că nu mai vine ..., Da-i departe? vlahuţă, S. A. n, 157. Să se întoarcă, dar cum? melle, V. P. 137. Numai ticăloşii sunt astfel loviţi în faţa lumii întregi. Dar el de ce e ticălos? REBREANU, I. 78. Cine ţi-a spus? ... - Da de ce întrebi? POPA, v. 333. Zice că doar în Târcălabă mi-e nădejdea. - Dar noi unde suntem? se oţărî Neculăieş. SADOVEANU, O. XXI, 349. Dacă i-ar fi propus alte cărţi, le-ar fi cumpărat Dar cu asta, aruncată după răsfoirea rapidă pe tejghea, ce să facă? ARGHEZI, B. 51. Cucuie, de unde vii? — De la nişte vii pustii! - Dar de badea ce mai ştii? jarnIk - bârseanu, d. 119. Merge un car înferecat, Da do-n car cine-i culcat? reteganul, tr. 31. (în întrebări retorice) Dară nu grăiaşte Scriptu- 420 DAR1 58 DAR1 ra că den sămânţa lui David... Hristos va veni? CORESI, EV. 188. (Trecerea la un subiect nou, diferit priveşte o anumită stare de spirit, o anumită atitudine, o anumită apreciere, un comentariu incident etc.; cu valoare de interjecţie sau adverbială) Omul de om păzeaşte mânie şi de la Dumnezeu caută vindecare. Fiind însuş trup, el păzeaşte vrajba. Dară cine va curăţi păcatele lui? CORESI, EV. 48. Trag de grabă ...ca nişte lupi... când răpesc niscare stârvi, dară căce fac aşa? ca să poată să-i înşale (a. 1642). GCRI, 95/17. Şi vărsându-să în lacrămi dzăcea. Dară cine sânt eu, un prostac, să-ndrăznesc? dosoftei, v. S. septembrie, 11728. Vicleanii şi mincinoşii... sânt beaţi de norocirile ce le urmează ... dar această beţie iaste plata. PILDE, 17/6. Nu-ţi era îndestul de o rană, ci trei mi-ai trimis, şi una după alta? Dar la ce oftez? MARCOVICI, C. 19/25. Mulţi hultuiesc numai în coaje, dar nu este sigur. manolache DRĂGHICI, I. 82/6. Dar cefolos! că sânt numai traducţii din alte limbi. DACIA LIT. XI/17. Fugea ... Dar vai de dânsul! că a dragostelor fire nu-i supusă nici la fugă. CONACHI, P. 83. Eu nu pot ceti româneşte. ~ Cum! apoi dar ce înveţi tu? NEGRUZZI, S. I, 4. Trăiesc în durere ca-n elementul meu. Dar aş vrea să văz ziua pământului vestită Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat! alexandrescu, O. I, 87. Nu departe stă Pepelea tupilat în flori de mai. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă E Ileana Cosânzeana! ALECSANDRI, P. in, 20. în orice alt loc al Bărăganului, vânătorul nu află alt adăpost... decât umbra căruţei sale. Dar ce vesele sânt acele întruniri [ale vânătorilor] de una sau două ore! ODOBESCU, S. m, 17. Pe acesta îl aleg eu, zise Făt Frumos, arătând la calul cel slab. Da cum, Doamne iartă-mă, să slujeşti tu degeaba? EMINESCU, P. L. 18. Unde se găsesc de aceste? La iad, Ivane, nu aici. - Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici pe la voi, zise Ivan. CREANGĂ, P. 308. Deschise ochii, se uită împrejur şi zise: -Oh! soru-mea, dară greu somn dormii! ISPIRESCU, L. 197. Vezi, noi socotim bătrânii că pe nişte dumnezei ... Vai! dar cui spun eu acestea? Ţie, care n-ai idee. vlahuţă, S. a. 1,249. Eu stau la covată şi cânt, Dar singură nu ştiu ce cânt. COŞBUC, P. I, 64. Eu să-l rog pe Toma să-mi ia fata? Dar mai bine să-mi smulgă limba! murmură. REBREANU, I. 193. Simţea că acum o să-i pese şi lui şi vru să-l ajute. Dar ce? Putea ea, o păsărică, să lupte cu bolovanii? BASSARABESCU, V. 50. Nici prin gând nu-mi trece!... Bine, dar asta e nemaipomenit! EFTIMIU, N. 69. Am îndemnat-o atunci să scrie ... Mă privea uimită ... - Dar e cu neputinţa ceea ce spui. CAMIL PETRESCU, P. 9. Bunăoară, ... hai! Da-i mult de atunci, - peste drum ... şedea un tinerel. SADOVEANU, O. I, 76. Du-te acasă şi te culcă ... Un om cult n-are ce să caute la pungaşi... - Mă, da frumoasă fată! arghezi, S. XI, 23. E bine aşa? - Bodaproste!... E bine, maică ... Da dă ce-mi gâfâi în halul ăsta? C. PETRESCU, A R. 50. Corabie mare ... - Da de unde, oameni buni? ... Care corabie?! Un barcaz nenoroţit. TUDORAN, P. 9. Aştepţi o lună, două, o jumătate de an, un an, dar cât vrei să mai aştept? PREDA, D. 49. Nu-ţi place literatura lui, fiindcă ... nu-ţi place un anumit gen de literatură. Da, dar ce să mai vorbim. L-ai folosit pe el ca să discreditezi un anumit gen. flacăra, 1975, nr. 40, 14. (Cu nuanţă concesivă) Ai dreptate, dar t-ascultă cineva? pr. DRAM. 95. Ţie ţi-e a glumi, dar nu-i de glumit. ALECSANDRI, T. i, 440. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit. CREANGĂ, P. 153. Şi el o fost tare mândru ...Nu i-a putut nime călca pe coadă... Dară geaba te ţii, dacă eşti sărac. POPOVici, SE. 51. ❖ (Trecerea la un subiect nou sau diferit reprezintă manifestarea unui îndemn, a unui ordin, a unui avertisment, a unei ameninţări etc.; cu valoare de interjecţie sau adverbială) Caută, apoi, că adunată au tabăra ... Dară, iată, priveaşte, că abia s-au pus la cale ostaşii (a. 1703). FN 119. Lumea ... dăruieşte pre cei ce îi seamănă ei, dar vai de dânşii de să va înţelepţi lumea vreodată. PILDE, 108/15. Este oare cu putinţă să nu simţiţi îndurare? Să nu oftaţi? ... Dar îndrăzniţi, că amoriul ... şi ceartă, şi miluieşte. CONACHI, p. 87. Să deie Dumnezeu să n-aib' nevoie a face ceea ce a făcut Mircea-Vodă la munteni; dar ţi-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noştri, căci am trăit cu dânşii. NEGRUZZI, S. I, 138. Tristeţa fuge de mine, ca cumătru-meu de tămâie. Dar lasă asta ... hai în oraş cu mine. EMINESCU, P. L. 74. Cele două nurori, văzând pe cea tânără codindu-se la treabă, îi zic: Da nu te tot codi, că mămuca ne vede. CREANGĂ, O. 5. De la o vreme, respiraţia fetei se înteţi. - Dar vino mai aproape ..., patu-i larg, este loc destul AGÎRBICEANU, S. 442. Era să nu-l cunoască. „Bine, dar eu plec într-un oraş, de ce te-ai îmbrăcat aşa? ” demetrius, a 54. Că mi-i gându să mă-nsor, Să iau fata lui Bujor... Dară nu te supăra, Că şi de m-oi însura, Eu deloc nu te-oi uita! jarnîk - bârseanu, d. 365. ♦ (Schimbarea ideii priveşte o anumită ripostă, o anumită replică etc. date cuiva într-un dialog) De-ţ va gice: darră moşu-tău stepenă-ţ iaste ? PRAV. LUCACI, 219718. Şi întrebă ighemonul, dară că era şeapte? unul ce să feace? dosoftei, v. s. octombrie, 73720, înţăleptul zisă: Dar păn cănd stăpâneşti această puteri? (a. 1773). GCR n, 94/24. Craiul au întrebat, dară ai muiare, şi prunci, sau doară şi fraţi? BERTOLDO, 6/10. Iară Aristotel zise: Dară vistieriile de la împăraţi unde sânt? ALEXANDRIA 155/2. Un străjeriu, cum vede pe moşneag că stă pe acolo, îl întreabă: - Dar ce vrei, moşule? CREANGĂ, P. 80. Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis: Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru? ISPIRESCU, L. 2. Ea se folosi de pauza dintre două paragrafe ca să întrebe: Dar de ce tocmai de douăzeci şi trei de ani? VINEA L. n, 305. II. Adv. (Adesea în poziţie postverbală, exprimă o anumită modalitate de concentrare a unei concluzii cu caracter deictic) Aşadar, deci, prin urmare, (care) vasăzică, apoi; fireşte, negreşit, desigur. Zise iară Iacov: Dă mie dară încă astădzi naşterea ta dentâiu. PO 84/26. Ce e dară credinţa ceaia ce noao trebuiaşte să ne ispăsim? (a. 1607). GCR I, 41/4. Să facem dară cu toţii năvală, pănă n-au şanţuri. M, COSTIN, O. 160. Ştiut-ai dară atunci că vei să te naşti? DOSOFTEI, ap. GCRI, 267/37. Precum să veade dară, puţină iaste vremea. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/34. Spune-m, dară, ce feliu de roadă nădăjduieşti vreodată să aibi tu? (a. 1701). fn 92. Şi pentru aceaia, iată dară, că n-avem credinţă. ANTIM, O. 25. Invăţătoriul dară să nu întărâte fară de lipsă aplecăciunile cele rele. MAN. ÎNV. 133/2. Cât de veninate sânt dară căşile de jocuri şi fagădăiele, pline fiind cu mulţi oameni. CARCALECHI, C. 67/1. Ce popor dară pot fi ţereanii lăcuitorii locurilor acelora? T. AARON, S. A. 20/3. Fii dar povăţuitorul meu. MARCOVICI, C. 9/21. Să ne întoarcem dar de unde am plecat. GORJAN, H. I, 11/20. După ce puse dară la cale interesele statului, Anca se făcu şi nepoata domnitorului. ASACHI, S. L. n, 43. A trebuit dară să ne supunem. DACIA LIT. 137/19. Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei naţii române. BĂLCESCU, M. V. 5. Priimiţi dar cu bucurie această scriere. NEGULICI, E. I, V/23. Ascultă dar cum s-a legat acest amor NEGRUZZI, S. I, 64. Să revenim dar la obiectul cu care am început! GHICA C. E III, 20. Aş dori dar să aflu din gura Domniei Tale dacă te-ai mulţămit de mine ori ba. FILIMON, O. I, 150. Cunoşti pe domnul Leonaş, care-o ţinut moşia de alături? - ... II cunosc dar. ALECSANDRI, T. 216. Logica s-a născut dar din trebuinţa retorică de a produce convingerea în auditorii unui discurs. MAIORESCU, L. 8. Lucruri care numai în oraş se pot căpăta. La târg dară! SLAVICI, O. I, 66. Şezi acasă dară, răspunse împăratul. ISPIRESCU, L. 14. Era firesc, dar, ca plânsul acestei omeniri suferitoare să se simtă şi în operele de artă. bacalbaşa, S. A1,297. Ce ne pasă dar de soarte? MILLE, v. P. 44. Oare-n ţară, Tot aşa în orice loc? Dragostea-i numai de joc? Sunt sătulă de joc dară! COŞBUC, P. II, 214. Mi-am dat dar toată silinţa ca să scot lucrarea cât se poate de exactă. I. APOLZAN, u. 5. Ah, zi şi noapte zboară, zboară trenul, Tot repetând în ropot viu refrenul: Adio dar! IOSIF, V. 67. Să tacă dar! AGÎRBICEANU, S. 349. Există dar o nevoie organică a cunoaşterii. NEGULESCU, G. 82. Să mai aşteptăm dar? ... - Să mai 420 59 DAR2 - aşteptam! VISSARION, b. 44. Să fie dar iubirea o mască a durerii? VOICULESCU, POEZII, II, 273. Meşteşugul este, dar, de a păstra strofei curgerea discursului din proză. CĂLINESCU, C. O. 54. La ziua potrivită dară ... porniră spre locul numit Scroviştea. BARBU, PRINC. 323. Ne oprirăm dar pe loc Cu duşmanul să dăm foc. RETEGANUL, TR. 68. Scoală-te dar, te deşteaptă Şi vezi cine te aşteaptă. FOLC. transilv. n, 339. ❖ (învechit şi popular, cu nuanţă emfatică; în construcţiile „dar însă”, „ci dar”, „deci dar”) Deci dară, pentru căce acel vrăjmaş noi-l lăsăm, iară trupurile noastre ne mâncăm. CORESI, EV. 328. Deci dară cum să nu cinstim pre ogodnicii şi priiatinii iubiţi? DOSOFTEI, V. s. [predoslovie] II713. Ci dară iată că fapta aceasta iaste şi împotriva pravilii. SOB. HRIS. 20. Deci, dar, omule, cunoaşte înţeleapta bunătate. CONACHI, P. 269. Deci dar aceşti bărbaţi zeloşi foarte învăţaţi şi cu minte...să cultiveze limba sa. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/l 9. Sângele de martiri e plantă ce rodeşte Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. ALEXANDRESCU, O. I, 79. Dar însă şi eu am crescut pe câmpul Bărăganului! ODOBESCU, S. IU, 14. Deci dar, prea iubite şi prea stimate, noi te aşteptăm cu toată plăcerea şi toată dragostea. SADOVEANU, O. IX, 437. Deci dară ia bine samă să nu sminteşti. SBIERA, P. 28. (Cu nuanţă opoziţională) Mie dar prea puţin îmi pasă dacă stăpânul nostru este fermecat. GORJAN, H. I, 21/3. Tu, dar, ce prin iubire ... Ai deşteptat în mine poetice simţiri, Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare. ALECSANDRI, o. 124. (Cu nuanţă concesivă) Eu dară sânt vierme, eară nu om. N. COSTTN, LET. n, 112/33. Unde te duci? - Spune-mi dară jertfa ce-ai a săvârşi. Sfânta dreptate ce sânge mai cere a răspândi? Zeid, nu mă lăsa astfel, heliade, O. I, 427. Contenesc dar de-a mă plânge. CONACHI, P. 213. Să-ţi spun eu dară, deşi n-am fost în pădure, ca tine. CREANGĂ, P. 146. Lasâ-mă, dar, să mă sui Măcar la tine-n gutui, paraschivescu, c. ţ. 122. ♦ (înaintea unui termen care se repetă într-o comunicare, marchează o anumită modalitate de insistenţă asupra acestuia) Tot, dară tot, acum ce s-au întâmplat, Şi ce nou astăzi ni s-au arătat, în semn de bucurie e aşezat. SUCIU, S. 7/9. Acum a dat, de vreo două zile, un polei straşnic ... Ei bine, nimeni, dar nimeni nu aruncă nici măcar un pumn de cenuşă în faţa casei lui. CĂLINESCU, c. o. 13. ♦ (Exprimă o anumită modalitate de întărire a unei afirmaţii în cadrul unui dialog) Da, aşa este. Şi de voiţi a şti felul lor, şi cum să numesc vă voi spune. ~ Dar! ne şi rugăm de aceasta. DRĂGHICI, R. 64/22. Zice grădinarului: Adevărat este cum această slugă a ta cântă bine cu tambura şi din gură? - Dară, împărate, îi răspunse grădinarul. GORJAN, H. IV, 27/5. Caliopi: Ne cunoaştem de douăzeci de ani! ... Trohin: dar, dar, douăzeci de ani, dacă nu mai mult. NEGRUZZI, S. in, 59. El ţi-a dat scrisoarea? - Dar; l-am întâlnit la poartă. ALECSANDRI, T. 304. Auzit-aţi ce-am spus eu? - Dar, mămucă, ziseră iezii. CREANGĂ, P. 20. Acum, că zisese despre pământ, ţăranii aprobau şi pricepeau parcă orice, deci strigară şi aci: Dară ... dară ... CAMIL PETRESCU, O. li, 185. Nu-ţi vine să crezi? - Păi dar, vezi să nu! PREDA, D. 128. - Şi: (învechit şi popular) da conj., dâră conj., adv., (învechit, rar) deâră (pontbriant, d.) conj. ' • - Et nec. Cf. i a r. DAR2 s. n. I. 1. Obiect (sau numerar) primit de la cineva sau oferit cuiva ca manifestare a unor sentimente de admiraţie, de dragoste, de prietenie sau ca ajutor, fără a cere ceva în schimb; cadou, dăruială (2), danie, dăruire (2), (învechit, popular şi familiar) peşcheş (1), (popular) plocon (2), (învechit şi regional) dăruinţă, (învechit) cinste, dăruşag, prezent1, prosforă1. Aceasta gândia: dezmânia-voiu el cu darurile care înainte merg. PALIA (1581), 132/11. Muiaria văduă ... va piiarde numai darurile şi hainele toate, câtu-i va fi făcut bărbatul, prav. 137. Au avut acolo multă cinste şi dar de la mareli împărat al chitailor, şi multe lucruri de mirat au văzut. NECULCE, L. 27. Foarte cu dragoste darul primi. CANTEMIR, I. i. II, 134, cf. ANON. CAR. în loc de dar aduc pre mine singur cu rugăciune; ca, cu anul nou, bunăvoirea cea veache a dumitale cătră mine'să o înmieşti, eustatievici, I. 64/5. Fiindfăcut patricius şi cu mari daruri dăruit ...se înturnă acasă. MAIOR, I. B. 15/9. Ne încărcă de daruri şi ne înteţi a purcede, id. T. 26/3. Priimeşte dară în semnul vechii prietenii, ca un dar, pârga ostănelii mele. BUDAI-DELEANU, Ţ. 66. Mulţemirea să va propovedui pentru de-a pururea, darul să va mărturisi întru obştie, binele să va povesti întru adunarea multora. PRAVILA (1814), 1/9. Acea împărţire de daruri fără direptate se facu. BOJINCĂ, D. 38/2, cf. I. GOLESCU, C. Prieteşugul este ca şi darul, pe care mai lesne îl luăm decât îl dăm. BUZNEA, C. 20/9. II dărui cu daruri multe şi scumpe. GORJAN, H. I, 48/15, cf. VALIAN, v. Darul de la coconul ...de doi [sfanţi] cheltuiţi în parte pe stafide, măsline şi murături de pătlăgele ...nu putea să ţină mult. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 6. Caută la inima dătătoriului..., nula preţul darului. BĂLĂŞESCU, GR. 186/4, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Acel domn va fi dat mănăstirii ceva scutiri şi daruri. ODOBESCU, S. I, 407. Am să-ţi aduc ceva din casă ..., Un dar de ziua ta. EMINESCU, p. l. 71. Auzind de frumuseţea Ruxandrei şi de voinicia lui Timuş, le trimise frumoase daruri. GANE, N. I, 32. La Anul Nou, primim ... fiecare câte un mic dar spre suvenire. CARAGIALE, O. IV, 294. îi făcuse copilului un dar de un pumn de galbeni. SLAVICI, O. n, 248. Vi le dăruiesc vouă, dar să nu credeţi că sunt un dar de mic preţ MACEDONSKI, O. III, 35. împachetează darurile, pregătesc pomul. VLAHUŢĂ, S. A. n, 355, cf. ALEXI, W. Darurile boierilor au fost tot lucruri de Braşov. IORGA, C. I. m, 54, cf. TDRG. Se perindau şi-şi primeau darurile. AGÎRBICEANU, S. 194, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE. Pentru mine are importanţă nu darul, ci pornirea care dă. TOPÎRCEANU, o. A I, 354. Bucuria nevesti-mii când ... le pregătea mici daruri, surprize. CAMIL PETRESCU, U. N. 25. O aştepta ... cu daruri şi găteli sclipitoare şi scumpe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 68. Primeşte şi darul meu. VISSARION, B. 18. Din câtetrele daruri ...Nu i-a rămas acuma nimic să-l mai mângâie. VOICULESCU, POEZII, I, 84. Ulcioare vechi pe care le am dar de la prietinul meu. SADOVEANU, O. X, 71, cf SCRIB AN, D. Desagii i se încarcă de daruri ULIERU, C. 55. Să mă scuteşti de aceste daruri simbolice. VINEA, l. II, 15. Dădu o fugă în oraş să cumpere ... daruri pentru nevasta şi copilaşii lui Gherasim. TUDORAN, P. 342. îl auzea strigând: „Pământul meu” ... îi vedea punând semn de hotar, Ciopârţind, împărţind minunatul dar. ISANOS, V. 121. Magistratul a trimis domnitorului ... un dar în medicamente. G. BARBU, A. V. 46. Frumos dar mi-aţi dăruit PĂSCULESCU, L. P. 37. Mândruţă din depărtare, Ţi-aş trimite-un dar, nu mare. FOLC. TRANSILV. I, 231. Nemulţumitoriului i se iea darul BARONZI, L. 52. Darul nu vine cu carul PAMFILE, j. 1,118. Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte. ZANNE, P. Vin, 688. F i g. Linguşitorii regilor sânt un dar funest al mâniei cereşti GHICA, c. E. I, 242. An nuou! ... La darurile tale eu nu simţ bucurie. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Parcă-i lipsea darul pentru tot anul dacă mai petrecea şi acum ca anul trecut. SLAVICI, O. I, 191. Luni de zile n-a bătut nici vântul, Nici ploi n-au scurs din nori al verii dar. COŞBUC, P. II, 280. Dorm mlaştinile ..., Dorm fără ca să ştie De darul de lumină Venit până la ele. DENSUSIANU, L. A 51. Din lumi strălucitoare ..., Alcătuie-ţi genunea de daruri şi gândiri VOICULESCU, POEZII, n, 139. Zidarul daruri tari aşează Şi creşte zidul din belşug, pillat, P. 133.. [Bătrânul pădurar] Pădurii daruri fermecate toarce. LABIŞ, P. 89. ❖ Dar manual - donaţie exceptată de la formele obişnuite cerute pentru validitatea donaţiei, având drept obiect bunuri mobile corporale şi efectuându-se prin predarea bunului de la mână la mână. Cf. HAMANGIU, C. C. LIII. Darul manual scapă, deci, formalităţii autentificării. PR. drept. 257, cf M. D. enc. <> L o c. a d j. De dar = primit gratuit. A dat la popa Iosif, nepotul piscupului, 2 cai; şi unul a fost dă dar, iar unul a fost dă schimb (a. 1725). IORGA, S. D. XIV, 25. Măgarul de dar nu să caută pe dinţi. PANN, P. V. în, 118/18. Calul de dar nu se caută în gură. negruzzi, s. I, 249. ❖Loc. a d v. în dar = fără plată, în mod gratuit; fără nimic în schimb, drept cadou; (învechit) pe foarte 421 DAR2 60 DAR2 puţin; p. e x t. degeaba, în zadar, în van, fără rost;fără vină. Mare bucurie iaste, unde în dar, şi pentru puţină trudă atâta greutate de păcate se iartă. VARLAAM, C. 207. în dar aţi luat, în dar daţi. N. test. (1648), 12731, cf. gcri, 194/24. Nemică de la mine nu suferea să ia ce în dar şi fără plată tămăduind. DOSOFTEI, V. S. octombrie 98726. Ne-am adus aminte de peştii ce mâneam în pământul Eghipetului în dar. biblia (1688), 1012/4. Ce păcătuieşti la sânge nevinovat să omori pre David în dar. ib. 210V47. Au în dar se teme Iov de D[u]mnezeu? ib. 363 V3 6. Să-i scoată să cumpere cu bani, iar nu-n dar. NECULCE, L. 139. A Te lăuda pre Tine, după vrednicie nepricepându-ne, în dar miluiaşte-ne pre noi. MINEIUL (1776), 207v2/3. Le lua tot ce avea, vânzându-le bucatele în dar; mai pe urmă îi şi omora (sfârşitul sec. XVIII). LET. în, 227/19. L[u]ând sf[â]ntul de la împăratul în dar altă mie de galbeni, s-au dus la Palistina (cca 1705). GCR i, 355/11. Bucură-te ... şi-i dă lui mulţămită că toate pentru tine în dar le-au făcut (a. 1785). id. ib. n, 147/27. Robii cei de ţeară s-au slobozit numai în dar, cei de oaste cu cevaşi mic preţ. ŞINCAI, HR. m, 259/1, cf. I. GOLESCU, C. Le dedei de fiecare câte o mie de galbeni în dar. GORJAN, H. I, 35/32. Ţine spada mea în dar. alecsandri, o. 131, cf. LM, ddrf, barcianu, ALEXI, W. Frumos gătită zestrea să-i dăm atunci în dar. CONV. LIT. IV, 87, cf. TDRG. Am rugat-o să-mi facă graţia să primească în dar jucăria miraculoasă. IBRĂILEANU, A. 69, cf. RESMERIŢĂ, D. Fiindcă eşti vrednic, să ştii că ai în dar o păreche de juncani de la mine. MRONESCU, S. 73. Să primească în dar un palat străvechi EFTCMIU, N. 96. Vameşul primea regulat un caşcaval sau o băşicuţă de brânză în dar. MOROIANU, S. 48. Scrie ... cu un toc vechi pe care l-a primit în dar. DEMETRIUS, A. 167, cf. DAVIDOGLU, 0.75. Ţi-l trimit în dar. TUDORAN, P. 517. Mă aşteptau ... oferindu-mi maşinile şi vilele lor somptuoase în dar. preda, I. 59. Toporaşi ...Ca nişte firimituri de cer lăsate-n dar De primăvară. ISANOS, V. 272. Era obligat să dăruiască domnului unul sau mai mulţi cai în cazul confirmării de către acesta a cumpărării, primirii în dar, moştenirii etc. DER n, 16. Să-şi dea el singur foc averii lui ce în dar şi fără osteneală a câştigat-o. ŞEZ. I, 262. Dragostea de lăutar Ca dulceaţa din sachar, Că-şi dă inima în dar, De nevoi n-are habar. TEODORESCU, P. p. 338. ❖ L o c. v b. A aduce ori a da, a duce sau a face, a lăsa (cuiva) dar(uri) = a dărui. împăraţii Tarsisului... darure (daruri U) aduc. PSALT. 141. Aduseră Lui dar: aur şi tămâie şi zmirnă. TETRAEV. (1571), 3. Luaţi den poamele acestui pământ ...de ceale mai bune în sacii voştri şi duceţi darure acelui om. PALIA (1581), 180/2. Să-I mulţumim şi să cădem Domnului şi să-I aducem Lui, în loc de mir, darure de carte. COD. TOD. 192. Aduceţi acele sarcine iuşoare şi rugăciuni cu alte darure dulci şi cinstite (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. n, 416/4. Aduseră Lui darure: aur şi tămâie şi zmirnă. N. TEST. (1648), 4733. Le-au dat Nicolai-Vodă şi câţiva saci de faină şi de orz dar. axinte URICARIUL, LET2. li, 160. Mi i-au dat dar preoţii fără venit di la popor (a. 1776). IORGA, s. D. xm, 84. De vei cumpăra pe acealea doauă, pe aceasta ţi-o dau dar. GOLESCU, P. 168/12. Le-au făcut lor acele daruri scumpe. PLEŞOIANU, T. I, 86/16. Domnul Ştefan, viteaz mare ... Locaş sfânt creştinătăţei astăzi vrea să facă dar. ALECSANDRI, p. I, 32, cf. LM. Acum te răsplătesc pentru aceasta dându-ţi în dar iapa. ISPIRESCU, L. 79. Busuioc şi izmă-creaţă a adus cumătră dar GOGA, POEZII, 46. Să nu fie siliţi să dea daruri finilor. AGÎRBICEANU, S. 348. Consulul aducea daruri: flori, ţigări şi biscuiţi. M. eliade, o. I, 96. I-am făcut ei dar un inel de preţ. CAMIL petrescu, u. N. 239. Nu-i prelinsese ... să-i facă dar casele din dosul spitalului G. M. zamfirescu, M. D. II, 217. Avea obiceiul să facă daruri... cărţi. CĂLINESCU, I. C. 53. Face daruri din puţinul pe care-l are. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 16. Iară mie dar mi-a dat Chiar ciălmăluţa din cap. PĂSCULESCU, L. P. 262. Firicel de busuioc,... Astăzi te-am pus în pahar Şi te-am dat bădiţii dar. FOLC. transilv. îl, 92. ♦ S p e c. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cadou care constă în obiecte de valoare, în imobile sau într-o sumă de bani, făcut de soţi unul altuia cu ocazia căsătoriei; p. e x t. ceea ce primesc mirii la nuntă sau copiii la masa făcută cu prilejul botezului. Darurile ce să vor dărui unul pre alt, la nunta mestecătorilor de sânge, nu vor fi întru nemică, ce să vor lua ■ şi acestea domneşti. PRAV. 218. Poruncesc ... să-şi ia soţia mea cea după leage ... şi darurile ceale mai nainte de nuntă. ANTIM, O. 392. De se va mărita femeia în anul jalei, să piardă darul dinaintea nunţii (a. 1818) ap. marian, î. 407, cf. pontbriant, d, costinescu. Descărcară de pe catâri bogatele odoare sau daruri de nuntă ale peţitorilor greci ODOBESCU, S. I, 134. îi dete ca dar de nuntă ... cravată. BRĂESCU, O. A. I, 280. Starostele îi îndemna pe nuntaşi să aducă darurile de nuntă. VLASIU, A. P. 67. Apoi se strigară darurile. BARBU, G. 43. Sultanul trimise ca dar de nuntă un coş masiv de aur. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 70. La nunta fiului domnului Moldovei... să ducă darul regal ib. 1974, nr. 2, 16. Fiecare nuntaş primea câte o năframă în schimbul darurilor ce le ofereau tinerilor căsătoriţi. PAVEL, S. E. 38, cf. alr M MN, 80, 2 680. ^ Darul miresei = sumă de bani pe care mireasa o primeşte personal în timp ce dansează o horă, asemănătoare periniţei. Cf. udrescu, GL, com. din braşov. Darul bucătarului = bacşiş. Cf. udrescu, GL. ❖ Lo c. adj . Cu dar = (despre ospeţele organizate la nunţi, botezuri etc.) la care cadoul se oferă în bani; cu plată. Nunta cu dar... botezul cu dar, cu vedete ale muzicii populare aduse de la oraş. M 1975, nr. 1, 1. ♦ (Prin Mold. şi prin Bucov.) Diferite preparate culinare oferite la nuntă mirelui şi miresei, la naştere, mamei sau colindătorului cu ocazia sărbătorilor de iarnă; cinste, plocon (2). Au intrat în casă punând darurile sau cinstea adusă pe masă dinaintea miresii. MARIAN, NU. 309. După terminarea colindei, feciorii intră în casă ..., iar pe masă e pusă cinstea (daruri): un colac mare din grâu curat, ...un fiorin şi câte o doniţă de vin. PAMFILE, CR. 167. Urarea directă apare ca o completare la sfârşit sau la unele daruri. IST. LIT. ROM. 1,19. ♦ (învechit şi regional) Logodnă. Cei nevârstnici veri ce tocmeală „şi dar vor face, fără adeverirea părintelui lor sau a epitropului este fără tărie. LEGIUIRE, 2/14. Logodna se numeşte dar ARH. FOLK. în, 52. ♦ F i g. Rod1 (1). Pomul trainic ... Ce-n toamnă îşi aduce darul De mere grase, mari, domneşti. ALECSANDRI, POEZII, 547. Sunt darurile pământului şi am pus în ele inima noastră. SADOVEANU, O. XXI, 338. Semnalăm doar obiceiul de a dărui pentru sufletul morţilor primele fructe coapte ..., considerate ca daruri ale pământului BUTURĂ, EB. I, 12. N-am ştiut că chin şi-amar Este al iubirii dar. FOLC. transilv. n, 338. ♦ S p e c. Moştenire (1). Este permisă dispoziţiunea prin care o a treia personă ar fi chemată a lua darul, ereditatea, sau legatul HAMANGIU, C. C. 191. 2. (Bis.) Ceea ce se oferă unei divinităţi, unui sfânt etc. (în semn de veneraţie, de mulţumire pentru împlinirea unei dorinţe, pentru realizarea unui scop etc.); p. e x t. orice donaţie făcută unor instituţii de cult; jertfă, ofrandă, prinos (1), (învechit) mântuire (2), plocon (1), (învechit, rar) primeală (2). Den beseareca în Ierusalim Ţie vor aduce împăraţii darruri. PSALT. HUR2 144. Lasă aciia darul tău înaintea altariului TETRAEV. (1574), 206. întă-reaşte, Doamne, aceasta ce fapt-ai pentru noi Den beseareca Ta în Ier[u]s[a]lim Ţie aduce-vor împăraţii darure. CORESI, PS. 175/9. Când veri aduce darul tău la besearică. id. EV. 48/35. Avei aduse den fătaţi de-ntâi turmei lui den graşi şi caută Domnul cu milă pre Avei şi pre darurele lui PALIA (1581), 24/4. Jărtve şi daruri nu vruseşi PSALT. (1651), 7173, cf. mardarie, l. 160/26. Mulţi giu-ruiesc daruri bune. DOSOFTEI, PS. 19/1. Dăruindu-i [mănăstirii] multe daruri scumpe. IORGA, C. I. I, 5. Străinii veneau, cu daruri bogate, să consulte oracolul NEGULESCU, G. 63. Se puneau la cale şi unele interese ale mănăstioareiscutire de plata păşunatului pentru vite şi oi, ba ceva daruri de icoane ... şi ajutoare în bani SADOVEANU, O. XXI, 428. Biserica ... mai păstra, un secol mai târziu, darurile oferite de regele Ludovic. BRĂTIANU, T. 112. ♦ (De obicei la pi, şi în sintagmele Sfintele Daruri, Darul lui Dumnezeu) Vinul şi prescura sfinţite pentru împărtăşanie în cursul liturghiei şi 421 61 DAR2 purtate de preot în potir. După sf[i]nţirea darurilor, să nu se lase liturghia nesăvârşită. IACOV, SYN. 2179. Au intrat cu sfintele daruri în altar (sfârşitul sec. XVIII), let. m, 238/28. Când iase preotul cu darurile, toţi se se pleace cătră pământ sau se îngenunche. ŞINCAI, C. 84/23. Când poartă preotul darurile în vreamea cântărei heruvicului la pristol, [poporanii] să nu se închine acelora ca şi când ar fi acolo însuşi trupul şi sângele D[o]mnului H[risto]s. MAIOR, I. B. 294/20. Preotul, ieşind cu sintele daruri, făcând pomenirea fundatorilor şi ctitorilor sântului locaş, crezui că văz ... dinainte-mi secolii trecuţi. PELIMON, I. 38/12. Un ţigan ...se duse la biserică şi chiar atunci când preotul ieşea cu darul... oamenii se sculau şi-şi plecau capetele, snoava, IV, 180. După Heruvim ..., preotul a ieşit cu darurile. SLAVICI, O. n, 76. începe ...a încunjura biserica şi a îngenunchia sub daruri, marian, na 3, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2 Copilul e dus la biserică, pentru ca popa să treacă cu darurile peste el şi să-i facă maslu. CANDREA, F. 17, cf. RESMERIŢĂ, D. împărţind pensioara cantaragiului cu părintele Nae pentru sfintele daruri, klopştock, f. 51. A rugat-o pe buna Palaghia să mă ducă la sfintele daruri, vlasiu, A. p. 15, cf. scriban, d. îi luă capul între mâini cu solemnitate, ca şi cum ar fi ţinut sfintele daruri vinea, l. i, 47, cf. DL, dm, m. d. enc., dex. [Dracul] fuge când iese preotul cu sfintele daruri. ŞEZ. IV, 179. lesă cu darul lui Dumnezeu, alr n/î mn, 100, 2760/531. ♦ (La pi.) Untdelemn, vin şi pâine aduse de credincioşi la biserică spre a fi sfinţite şi care se împart întâi pentru biserică, iar ceea ce rămâne se dă credincioşilor. Am adus un colac din darurile de la sfânta slujbă, răspunse ... scoţând de sub haină pâinea albă. SADOVEANU, O. XXI, 299. 3. (învechit; astăzi familiar sau peiorativ) Plocon (2); mită (1). Să fie cu iertare spre toţi, nemânios, nefăţarnic, neprimitor de daruri EUSTRATIE, PRAV. 8/4. Priveghează ... să pun în mijloc piadeci, aşa şi pren mijlocul darurilor (a. 1699). FN 72. Cel ce va mitui pre judecător cu daruri să-şi piarză judecata. PRAV. COND. (1780), 66. Craii elineşti să spăimântară şi mearseră la Alexandru şi i să închinară cu multe daruri şi cu haraciu de zeace ani ALEXANDRIA (1794), 62/10. Doctorii din Ţara Românească nu vor bani, dar aşteaptă daruri (a. 1804). G. BARBU, A V. 208. Au ieşit înaintea ungurilor desculţ, multe daruri aducând. MAIOR, IST. 67/14. Luând darurile puse la uşa salei de cătră oamenii doctorului. LEON ASACHI, B. 31/4. Au trimis vreo câţiva din boierii cei a ieşi cu daruri şi au adus înaintea lui supunerea locului OBLĂDUIREA, 14/27. Asupra bunei orânduieli şi bunelor fapte nu mă vor îndatora să dau cuvânt înaintea tuturor pentru daruri ce voieşti să-mi dai. GOLESCU, P. 352/12. Nu voia mai mult obicinuitele daruri şi simbrie (stipendium) avarilor a le da. T. AARON, s. A. 36/16, cf. 48/11. Noroadele ce-i era prietene sau alianţe se dărăpăna cu darurile cele mari care trimitea ca să fie prieteşugul sau să-l mai adaoge. Căpăţineanu, m. R. 69/10, cf. 116/18. Se grăbi a trimite la dânsul soli şi daruri. F. AARON, 1.1, 80/21. l-am înfăţoşat şi alte asemene daruri din deosebite locuri: câteva moaşte de mult preţ. ARHIVA R. II, 192/8. îi câştiga prin daruri. FM (1843), 2922/36. Daca santinela, subt verice pretext, va luoa bani sau daruri, se va pedepsi cu bătaie corecţională, CONDICA o. 28/2. A prinde împărăţiele cu daruri BARONZI, L. 45. Decât vorbele, la protopopi darurile au mai midt înţeles. SLAVICI, O. I, 54, cf. 152. îi socoteau de stăpâni cruzi, pe care-i împăcau prin rugăciuni şi-i mituiau prin daruri CONTEMPORANUL, Vb 17, cf. IORGA, C. 1.1, 119. Prin linguşiri şi daruri cumpăram ţiitoarele regeşti şi ibovnicii împărăteşti M I. CARAGIALE, C. 54. Fruntaşii din popor vor căuta cu daruri să câştige bunăvoinţa ta. B (1938), 575. Au căutat să mă convingă ei pe mine că se cuvine să primesc ...: cum eu am refuzat darul ei s-au retras. SADOVEANU, O. XX, 128. Pe el încă nu l-am corupt cu darurile mele. BARBU, PRINC. 306. Primea agatele turceşti ..., se îngrijea ...de înmânarea darurilor trimise de domn. STOICESCU, S. ' D. 234. îi dete drumul şi-l trimise, încărcat cu daruri, la tatăl său. H. DaicoVICIU, D. 66. A reuşit ... să potolească mânia sultanului, trimifându-i solii cu daruri bogate. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 5. ❖ Loc. v b. (Regional şi familiar) A cădea la daruri = a mitui; p. e x t. a face o investiţie; a plăti. Să nu-mi cobeşti ... că o dată te blestem! Să nu cad la daruri, Chirifo! BARBU, G. 181, cf. LEXIC reg. n, 24. 4. (învechit) Răsplată; s p e c. premiu (2). Vor vedea slava svinţilor şi darurele şi minunată şi frămseaţe ..., dulceafa şi bunătatea. COD. TOD. 222. Şi vor deşchide poarta ciătăţiei şi vor ivi comoarăle şi darurele împărăţiei ceriului (a. 1590-1602). CODEX STURDZ. 266. De va fi rob să nu-i dea alt dar, numai să-l slo-bozescă, să nu mai fie rob. PRAV. 78. Cela ce va vădi la giudeţ pri cela ce scrie carte cu ocară asupra cuiva, acela va lua dar de la giudeţ ib. 250. Daruri de biruinţe. MARDARIE, l. 206/3. Să tămădui şi cerşu dar nu altă, fără numai să-l iarte de la voinicie şi să şi meargă la dorita săhăstrie. DOSOFTEI, V. S. februarie 7374. Păcătosul trebuie să năzuiască la d[u]hovnicesculpărinte ..., de voiaşte să se iarte şi să dobândească darul raiului PILDE, 20/2, cf. 60/15. La aceste cuvinte fieştecare diede semne de întărire şi crezu că [înţeleptul] va lua darul pentru un răspuns aşa vrednic. MAIOR, T. 135/11. Mijlocirile, care şi le aleage shoala poporalnică şi naţio-nalnică bine întocmită, sânt: 1) leagile sholasticeşti, 2) mutarea sholarilor în mai mare clasă, 3) examentul ... şi darurile, mân. înv. 51/18, cf. 151/25. Nu fagăduireţi pruncilor niciodată daruri pentru ca să vă asculte pre voi petrovici, p. 13/2. [învăţătoriul] datoriu iaste, ca prin daruri, să îndeamne pre ... prunc la învăţătură, id. ib. 60/15. De nu ar avea sufletul nostru slobozenie, nu ar fi toate legile fără folos..., nu ar avea loc darul şi pedeapsa. ANTROP. 280/12. Un dar bun făgăduiaşte Cui ar duce veaste bună. bărac, a. e. 1278. Dacă-mi vei face acest bine, îţi voi da un dar frumos. ap. lm. îmi arătase un abecedar franţuzesc zugrăvit cu băieţi care se jucau de-a valma cu profesori care împart daruri elevilor mille, v. p. 163, cf. 49. Muzicanţii sunt răsplătiţi uneori prin daruri. ALEXANDRU, I. M. 139. 5. Folos, avantaj; favoare, privilegiu. Cela ce va fi scutealnic să nu plătească vamă, de vreme ce i-au dat Dumnedzău un dar ca acesta. PRAV. 49. Au spre cea mai multă parte pre cea de tot folositoare şi scumpă neguţitorie care i-au poruncit Dumnezău, neputând ea să tragă pre om la dânsa, nici darurile care-i pune înainte înţelepciunea când se apucă de dânsa. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/25. Eu aflându-mă dezbrăcat de veşmânturile darurilor ştiinţii ... nici se cuvenia să-lpovăţiuiesc [condeiul] spre a împleti alcătuiri depărtate de dulceţia aceea. VĂCĂRESCUL, ist. 245. Tu mă înşelaşi! O, necredincios dar ce-mi dăduşi! MAIOR, T. 179/10. Toată suflarea românească se bucură de darul învăţăturei. MARCOVICI, D. VII/8. Căsătoria nu are numai aceste daruri: ea adaogă şi la fericirea oamenilor id. ib. 162/16. Mare-i darul frumuseţii, nu-n-cape vorbă. CARAGIALE, ap. CADE. Cu ochii uzi, cerşi-voi destinului un dar: Să nu cunoşti ce-i plânsul, copilă fără pată. CERNA, P. 68. Ce n-avem noi? Toate darurile tecnicei moderne, ibrăileanu, sp. CR. 243. Din darurile vechii mitologii, tu singur - Focul - nu ne-ai fost dat de bunăvoie. MINULESCU, VERS. 162. Să alergăm la ea şi să-i mulţumim Pentru darul şi folosul ei. FOLC. MOLD. I, 223. ❖ E x p r. (Ironic) A face darul cuiva = a face o favoare cuiva. îmi face darul de a-şi lua drepturi asupra mea. IBRĂILEANU, A 161. 6. Bunăvoinţă, graţie (divină); p. e x t. ajutor. Frumos dar al lui D[u]mn[e]zău iaste a şti în limbi, psalt. (1651), IIIV/H. Darul lui Dumnezeu nu se poate vinde pe bani (a. 1701). Răşcanu, l. XXXVII. Cunoscând împăratul acel dar de la Dumnezeu creştinilor ..., poroncind să nu se facă goană asupra creştinilor. N. COSTIN, LET. I, 81/12. Darurile şi pedepsele cu care Dumnezeu în viaţă m-au certat (a. 1776). IORGA, S. D. XIII, 84. Tuturor de aleasă vrednicie iubitori de fiinţă de la Dumnezeu toate darurile îndurătorilor [Titlu], molnar, RET. 3/2. Dumnezeu, ca să pofi păzi poruncile Lui şi să faci fapte bune, te ajută cu darul Său cel puternic. MAIOR, P. 114/8. După ce învăţătura au risipit întunea- 421 recul şi au adus lumină întră oameni..., aceasta e cel mai frumos dar de sus. FRĂŢILĂ, s. î. 12/2. Cerurile să privească ...Cu dar şi cu fericire Să crească întru mărire. MONTAN, S. 28/14. Izvorul bucurie[i] cei adevărate şi al tuturora darurilor n-a pierit din lume. MARCOVICI, D. 15/6. Spre întărirea şi suferirea lor cu inimă tare se răvărsă asupra lor un dar ceresc. F. AARON, I. I, 24/10. întinderea şi lucrările minţei tale sânt daruri a mărirei şi a facerilor tale de bine. BUZNEA, F. 2/27. Părinte ..., Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec, Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec. EMINESCU, 0.1,116. Cel de sus varsă darul Său şi peste cei neputincioşi. CREANGĂ, P. 190. Omul care, din vina sa, ... nu poate iubi viaţa şi, neiubind-o, dispreţuieşte ... acest înalt dar dumnezeiesc. SLAVICI, O. I, 58. Se luptă să deschidă desăvârşirii cale Şi tot mai mult împarte din darurile sale: Dă sufletului aripi şi trupului vigoare. CERNA, P. 59, cf. RESMERIŢĂ, D. Viaţa iese-n lume cu sfintele ei daruri. VOICULESCU, POEZII, n, 194. Ai socotit că darul lui Dumnezeu se câştigă cu bani. B (1938), 1 229. Eu mi le-am adunat [averile] Din darul Sfinţiei Sale, Din mila Măriei Tale. alecsandri, P. p. 204. Eu îţi închin cu păharul, Dumnezeu fie cu darul jarnîk - BÂRSEANU, D. 517, cf. ALRII 3 091. ❖ (Ironic) Pe la noi pe la Heleu E darul iui Dumnezeu Patru boabe pe-un ştuleu. jarnîk - BÂRSEANU, d. 471. <> E x p r. (Prin Transilv. şi Bucov.) (A fî) în starea darului - (a fi) gravidă. Femeia care se află în stare binecuvântată se numeşte în limba poporului... şi în starea darului. MARIAN, NA. 10, cf. TDRG, SCRIB AN, D. 7. (Adesea urmat de determinări) însuşire (naturală sau dobândită), calitate, trăsătură de caracter pozitivă; p.ext vocaţie; talent1 (1). [Marco Antonin] era plin de toată înţelepciunea şi ştiinţa, şi avea dar şi chip de omenie bună. MOXA2, 133. Conoscător la oameni, şi la cine-i slujie bine arata dar. Numai mânia ce o ave strâca celi bune a lui. NECULCE, L. 196, cf. 340. Musele pre cei ce de la inimă le iubăsc cu darul profiţiii îi împodobesc! CANTEMIR, 1.1. II, 95, cf. 288. Darul învăţăturii este atâta şi atăta, ... şi ca un ... ceresc har luminează întru acestaş chip pre om (a. 1765). URICARIUL, I, 272. Sultanul Murat... pentru ca să se arate că nu este mai gios decât tată-său la darul vredniciei, îndată stăpâni Evropa. VĂCĂRESCUL, IST. 253. Dintru împreunarea oamenilor celor buni şi de cinste poate câştiga omul o comoară de daruri foarte alease. pilde, 31/18. Firea ... i se arăta a fi împodobită cu darul înţelepciunii BERTOLDO, 2/13. Au simţit a să dăzvăli marele dar ce firea îl dedese la vârstă de optsprezece ani SLĂTINEANU, A. 101/20. Ii învăţa a dobândi darul cel pentru cursu pus, a ucide cu săgeţile cerbii şi căprioarele. MAIOR, T. 45/23. Ce alte daruri fireşti are omul? ... Face ştiut celorlalţi socotealele lui prin cuvânt. GRECEANU, î. 55/16. Poterea cuvântărei ... iaste darul naturei şi urmarea trupului sănătos. MAN. ÎNV. 190/24. Puţini din poetici au dobândit darul firei a se arăta vrednici de laudă. BELDIMAN, A. 3/19. Cel fir de nici o dregătorie ... nu are mijloc să-şi arate darurile. GOLESCU, P. 21/17. Doi episcopi ai Râmnicului, plini de învăţătură şi de daruri fireşti, au tălmăcit ... cele doauosprezece mineaie. GRIGORIE, L. 4/2, cf. OBLĂDUIREA, 9/3. Virtute curată şi fără pată, care este cel mai preţuit din toate darurile. PLEŞOIANU, T. I, 149/26. El n-avea nici măcar un dar sau vro virtute. CĂPĂŢINEANU, S. 3/26. De era îndestul să gândim numai, pentru ce am priimit şi darul vorbirei? MARCOVICI, C. 39/7, cf. 68/18. Dacă macar firea seau buna creştire l-ar fi împodobit cu vreun osebit dar, putea să urmeze acestii dorinţi DRĂGHICI, R. 5/1. Un singur mijloc de a te face fericit în lume este a-ţi cruţa bine dariul cu care ceriul te-au înzestrat. BUZNEA, F. 13/6. Atâtea daruri ce în el poporul le slăveşte. RUSET, e. 13/1. Cât de înrăutăţit este darul... d-a avea un suflet simţitor TÂMPEANUL, G. 105/19. Era un zeu de lemn cu dar proorocesc, ... poveţi la tot poporul da. DONICI, F. n, 41/4. Alte daruri cu care au înzestrat pre om. IST. M. II/7. Aceasta-i a ta putere, Acesta-i darul ce-l ai CONACHI, p. 107. Era frumoasă, plină de daruri, cât toţi de ea se mira. PANN, E. I, 2/4, cf. POLIZU. Şi peste aceste daruri fireşti, cântă din gură şi din tambură. FILIMON, O. I, 117, cf. PONTBRIANT, D. Şi darul poeziei în leagăn el ţi-a pus. CONV. LIT. ni, 103, cf. COSTINESCU, LM. Au făcut greşala de a judeca preţul omului politic în primul rând după darul de a vorbi MAIORESCU, CRITICE, 515. Pe lângă toate darurile, ea mai avea şi pe acela de a fi frumoasă. ODOBESCU, S. I, 7. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. CREANGĂ, P. 283, cf. 269. 0, Apolo, de ce mi-ai refuzat darul sublimei poezii lirice? CARAGIALE, o. vn, 261. Simţeam ... întâietatea pe care i-o dedea vârsta, darurile fireşti şi cunoştinţele întinse, slavici, O. I, 104, cf. DDRF. Documentează că e lipsit de darul vorbirii LUC. II, 122, cf. ŞĂINEANU2 Ca dar al vorbirii fireşti, spontanee, nu voi uita minunata povestire a drumurilor lui de cercetător prin Asia Mică. IORGA, R A. n, 94. A secat parcă puterea ... care mă facea să mă pot bucura în alte vremuri de darul nepreţuit al vederii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 209. Avem daruri sufleteşti ce nu pot rămânea în umbră. DENSUSIANU, L. 363. Nu m-a înzestrat Dumnezeu cu un dar Aş fi vrut să fiu un muzicant, un pictor, un poet. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 40. Poeţii au, în adevăr, un dar. ibrăileanu, S. L. 113, cf. RESMERIŢĂ, D. N-au strălucit vreodată prin cine ştie ce daruri alese. C. PETRESCU, S. 137. Vitregia împrejurărilor i-a împiedicat să ajungă la treapta pentru care-i meneau preţioasele daruri ale minţii M. 1. CARAGIALE, C. 50, cf. CADE. Era darul colonelului să-i înveselească ...pe toţi cu ghiduşiile lui. COCEA, S. II, 214. Tu ai darul povestirii. VLASIU, D. 183. în scrierile realistice vede ceea ce ar fi văzut oricine fără vreun dar deosebit. CĂLINESCU, I. C. 291.1-a fost dată lui vitejia ca un dar al firii SADOVEANU, O. X, 146, cf. SCRIBAN, D. Darurile lui scriitoriceşti trebuiesc căutate cu precădere pe alte tărâmuri decât ale imaginei. VIANU, A. P. 99. Am eu darul profeţiei? ARGHEZI, c. J. 164. Ciobanii ştiu despre darul pe care mâinile acestui om îl au. BOGZA, C. O. 366. Nu am darul versului decât în mică măsură. BENIUC, v. 29. Darul său de vorbitor electrizează textul. IST. LIT. ROM. n, 53. Din modestie nu-ţi valorifici darul pe care ţi l-a hărăzit providenţa. VINEA, l. I, 363. Costică ...nu avea darul vorbirii PREDA, M. S. 17, cf. id. delir. 276. Avea toate darurile fizice pentru a juca acest rol s februarie 1970, 90, cf. M. D. ENC. Pe bunicul lui... l-am găsit pomenit în cartea despre darul cromatic al localnicilor. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 2/1. Darul... povestirii pe care autorul e dispus să-l recunoască la un moment dat eroului său ... l-a îngropat, v. ROM. august 1975, 32. (Prin analogie) Acest oraş Linţ este unul dintr-acele mai frumoase ce am văzut, pentru multe daruri ce are, fiind şi pe marginea Dunării GOLESCU, î. 111. Nu se află nici o ţară în Europa înfrumuseţată... de la fire şi înzestrată cu atâtea daruri spre nutrirea şi desfătarea lăcuitorilor. RUS, I. I, 244/22. L o c. adj. Cu dar = cu calităţi deosebite. Să pici în sat de foame, om cu dar, cu meşteşug. CONTEMPORANUL, I, 404. O Expr. A avea darul să ... (sau) de a ... ori de ... - a avea puterea, capacitatea, priceperea, calitatea, efectul ... să ...; a fî în stare de a ... Avea darul de a înţelege limba dobitoacelor GORJAN, H. I, 15/18. Creşterea vitelor are totodată darul de a îmbunătăţi pământul. GHICA, C. E. in, 67. De-aş avea încai darul să scriu de porunceală. ALEXANDRESCU, M. 255. Exerciţiile vânătoreşti au darul de a dezvolta într-un chip cu totul excepţional imaginaţiunea omenească, odobescu, S. m, 47. Nu ai darul să înţelegi farmecul muzicei CARAGIALE, O. m, 320. Inelul acesta are darul, ca, uitân-du-te la el, şi dorind, îndată se va înfăţişa înaintea dumitale doi arapi ISPIRESCU, L. 107, cf. 229. Avea darul de a cânta frumos. SĂM. n, 194. Cei cu sprâncenele îmbinate au darul funest de a deochia. CANDREA, f. 41. Ideile conducătoare au darul sfânt de a apropia şi de a înfrăţi pe oameni IORGA, c. I. n, 50. Acordul ...nu avu darul de a face să înceteze actele de samavolnicie ale funcţionarilor. PĂCALĂ, M. R. 51. Argumentele fetelor, fiind stropite cu lacrimi, avură darul să convingă pe Herdelea. REBREANU, I. 171. Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încânte. M. I. CARAGIALE, C. 79. Cred că am darul de a scrie. GALACTION, O. 22. DAR2 63 DARA1 [Termenii populari] vor avea darul să arunce o nouă lumină de neîncredere în terminologia noastră populară. BĂCESCU, PĂS. 184. Păstorii ... au avut darul să se oprească în locurile vii, predestinate. BOGZA, C. O. 240, cf. id. V. J. 102. Chipul ei avea darul să i se pară tot mereu altul, vinea, l. I, 194. Avea darul să acorde lucrurilor o importanţă imaginară. DEMETRIUS, A. 193. Avea darul să se lipească de sufletul tău. preda, I. 84. Primind mandatul de a reprezenta Uniunea Compozitorilor ...am avut prilejul a asista ... la numeroase spectacole şi concerte care au avut darul de a întregi şi concretiza dezbaterile teoretice. M 1974, nr. 7, 15. Cartea lui... are darul de a fi prima de acest fel SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. A avut darul de a dezlănţui neaşteptate pasiuni şi intervenţii. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 20. Fotografiile şi filmările aeriene făcute recent au darul să-i îngrozească pe toţi cetăţenii de bună-credinţă ai acestei ţări rl 2005, nr. 4 601. Ast cal, stăpâne, răspunse împărătiţa, are darul de a potrivi laptele de cald. POPESCU, B. I, 42. Are darul tămăduirei Corn. din PIATRA-NEAMŢ. Se alesese ... cu darul de a cunoaşte pe dracu oriunde ar fi. ŞEZ. IV, 1. 4 (De obicei eufemistic; adesea glumeţ sau ironic; mai ales urmat de determinări în genitiv) Viciu. Au mai lăsat [în corabie] şi câteva poloboace ... temându-să nu cumva să înnoiască iarăşi deprinderea acestui rău dar. DRĂGHICI, R. 247/10, cf. POLIZU. Nu e dar pe lume mai trist, înjositoriu, Ca darul de beţie la bietul muritoriu. SION, F. 29, cf. LM. Acesta-i... vestitul Setilă..., împodobit cu darul suptului CREANGĂ, O. 108, cf. id. A. 9. Acriviţa mai căzuse şi la darul foiţelor: casa plină de jucători, masă lângă masă. CARAGIALE, O. II, 225. Năstase avea odată doi cocoşi pe care-i învăţase la darul beţiei, ... beţie cu rachiu, id. ib. III, 196, cf. ddrf. A început să ia încet, încet darul beţiei SĂM. V, 58, cf. ALEXI, W. Nevasta mă lăsase, şi eu, de necaz, am luat darul beţiei. DUNĂREANU, CH. 138, cf. ŞĂINEANU2, TDRG. Pe la unele case, cei ce au darul fumatului fac pungi pentru tutun din beşică de porc. PAMFILE, i. C. 56. După ce şi-a făcut luna de osândă a căzut la darul beţiei BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 139, cf. RESMERIŢĂ, D. El cam avusese darul beţiei REBREANU, R. I, 149, cf. SCRIBAN, D. Să-ţi vezi ...de treabă, să nu dai în darul beţiei PREDA, DELIR. 126. Mai avea şi darul beţiei, ce câştiga băga-n el BARBU, G. 384, cf. CIAUŞANU, V. 156, CHEST. VIII 105/12. II. 1. (în concepţiile religiei creştine; adesea cu determinarea „Duhului Sfânt” sau „lui Dumnezeu”) Har divin dat oamenilor prin cea de a treia ipostază a Trinităţii, Duhul Sfânt. Cinre cumu preemitu daru de la D[um]n[e]dzeu, înşivă întru sinre aşijdere slujindu. COD. VOR.2 387. Ce văm da noi împrotiva şi tocma, preînmulţitului darului Lui şi dulceţiei Lui COD, TOD. 192. Au ajuns lauda acestor cuvinte luminate, acestui dar d[u]m[ne]zeiesc ce umblă acmu (ante 1633). GCR I, 83/7. Iară pentru credinţă şi direptate ... Dumnedzău le-au dăruit lor darul Duhului Svânt. EUSTRATIE, PRAV. 3/19, cf. ST. LEX. 17572. Cu a lui cuminecare de să feaceră din dar aceaia ce sângur... D[umne]dzeu iaste ghiriş. DOSOFTEI, V. S. [prefaţă] 2r/13. Dumnezeiasca Scriptură care ... iaste ... den darul Duhului Sfânt. BIBLIA (1688), [prefaţă] 5/1, cf. ib. 4/35. Legea pren Moisi fu dată, iar darul pren I[su]s H[risto]s fu (a. 1693). GCRI, 309/15, cf. 309/11. Se împle de groază şl luminându-l darul Duhului Sfânt, cunoscu spurcăciunea păcatului. MAIOR, P. 32/23. Cu darurile Sf[â]ntului D[u]h l-au îmbogăţit. TOMICI, î. 4/3, cf. ABEŢEDAR, 242/20. îi pecetlui cu pecetea darului Dfujhului Sffâjnt, ca netemându-să ... de moarte să stea a pururea împotriva stăpâniilor întunearecului. POTECA, C. P. 16/11, cf. LM, DDRF, ŞĂINEANU2. Au rămas uimiţi văzând că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste păgâni B (1938), 1 233, cf. SCRIBAN, D. Preoţi cu darul Duhului Sfânt. VISSARION, B. 359. (Cu referire la Maica Domnului) Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar. MINEIUL (1776), 198rI/5. Bucură-te, cea plină de dar născătoare de Dfujmnezeu. calendariu (1814), 19/8. ♦ (învechit) Credinţă; religie creştină. în legea dariului a Măntuitoriului nostru Dfujmnezeu Iis[usJ H[risto]s sf[â]nta bisearică ţine şapte taine. IACOV, SYN. 179. Pomeneaşte ziua sâmbetelor (în darul nou dumineca) a o sfinţi pre ea. SLOV. 24r/4. ❖ F i g. O, Doamne, înfloreşte şi bietul nostru lut Cu raza pogorâtă din darurile Talel PILLAT, P. 56. Lângă fântânile darului harului... ţipă lăstunii Plin este satul de-aromele zeului blaga, poezii, 174. 2. S p e c. (Şi în sintagma darul preoţiei) Har conferit preoţilor prin hirotonisire; p. e x t. drept de a oficia actele de cult; funcţie de preot. Darul de a lega şi dezlega, a ierta şi a ţinea numai la arhierei s-au dat. IACOV, SYN. 37714. Preoţii sânt îmbrăcaţi cu darul ca să slujească numai sf[â]nta liturghie şi alte taine ale preoţiei id. ib. 37719. Să cerceteze pre cei ce vor să se preuţească sau să se diaconească şi să se vadă ca de vor şti darul deplin ...să le dea darul preuţiei (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 219/34. Pre unii îi îndemnă nevrednicia, ticăloşia şi lenevirea, ca să răpască şi să apuce darul preoţiei (a. 1764). URICARIUL, I, 309. Poftim Domnia Mea şi pe Pre O sfinţitul mitropolit ...ca prin darul Arhieriei Sale, să lege şi să opriască volnicia. RĂŞCANU, L. 6. Oricare preot, prin ştiinţă nu va urma poruncii şi hotărârei aceştia, să se catherisească de darul preoţiei şi să se facă birnic visteriei domneşti. SOB. HRIS. 28. Nimine nu va lua darul preoţii[i] fără a nu lua mai întâi ... ezamenul după hotărârea acestor doi cinovnici duhovniceşti (a. 1792). URICARIUL, IV, 298/26. Cine va face aceasta firă ştirea episcopului a căruia este eparhiia să i se ia darul şi lui, şi celuia ce l-au hirotonit pe el MAIOR, i.b. 379/20. Să fie vrednic, după sf[i]ntele canoane, a purta darul şi sarcina preojiei id. ib. 396/18. Am cerut de la dânsul în scris mărturia,... dar n-au vrut să-mi dea, cu cuvânt că aceasta este împotriva darului său, fiind preot (a. 1816). IORGA, S. D. xn, 172. S-a orânduit învăţător al tinerilor ce se gătesc pentru darul preoţiei. CR (1839), 2611/29, cf. LM. Un popă de regiment muscal, fugit ... din ţara lui, unde fusese osândit la pierderea darului CARAGIALE, O. I, 5. Cununia ... e o taină şi eu, preot..., am darul de a-i lega pe toată viaţa. SLAVICI, O, II, 159, cf. DDRF. Bea şi dumneata, părinte, Dumnezeu să-ţi ţie darul Să mai poţi ceti psaltirea. GOGA, POEzn, 52, cf. TDRG. Darul preoţiei e acelaşi la toţi preoţii. AGÎRBICEANU, S. 358. Preotul, în ipostasul de deţinător al darului - deosebit de fiinţa comună care trăieşte ca toţi ceilalţi oameni IBRĂILEANU, S. L. 112, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. N-ai seminarul o ştiu asta, dar ai darul de sus ca orişicare preot. STĂNOIU, C. I. 13. Popii nu-i cauţi faptele, ci numai darul pe care i l-a dat Dumnezeu. KLOPŞTOCK, F. 127, cf. DL, DM, DEX. 3. Fiecare dintre cele şapte taine ale bisericii creştine. Sufieteştile darure priimind şi cu trupul dumnezeiesc şi sânge cuminecându-se. CORESI, EV. 28, cf. 306. Şapte darure-s Dfujhului Sffânjt. PARACLIS (1639), 252. Le-am scos pre limba romunească ca să fie de treabă şi folos ... 7 învăţături sufleteşti tocma ca şi ceale 7 darure de folosinţă sufletească (a. 1642). CCR 159/26, cf. BV I, 127. Seminţia ce se face după darul svântului botedz. PRAV. 220. Jidovul dacă să va botedza, de-are fi făcut căte păcate şi scârnăvii, pentru darul botezului toate să vor curăţi. ib. 292. Cei ce în boală priimesc botezul şi după aceia s-au însănătoşit, să înveaţe credinţa şi să cunoască că s-au învrednicit darului celui dfujmnezeiesc. MAIOR, I. B. 288/18. - PI.: daruri şi (învechit) darure. - Şi: (învechit) dâriu s. n. - Din v. sl. A<*pTi. Cf. d a4. DARĂ1 s. f 1. Greutate a ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântăreşte o marfă; tară1 (1). Ieşit-au butea de la Ion cârciumarul de la Neagra, vedre 72\ dintr-aceştea scoţând alte darale, au rămas safi de plată vedre 66, oca po bani 4 (a. 1725). iorga, s, d. XIV, 21, cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, COSTINESCU, CIRAC, H, 511. Butoiul CU oliu trage optzeci de livre; scăzând ... daraua vasului, care e de opt livre, rămân curate de plată şaptezeci şi două. ap. LM, cf. DDRF. Şi 422 DARA2 64 DARABINĂ degetul... lucrează făcând să bată daraua (a. 1897). şio nls 155. Daraua sau tara este greutatea materialului ŞTEFĂNESCU, C. 14, cf. BARCIANU. Daraua... este greutatea ambalajului. I. PANŢU, PR. 4, cf. ALEXI, w, ŞĂINEANU2. Şase ocale vechi, din care se scade trei litre daraua oalei, rămân cinci ocale şi o litră. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 117, Cf. CADE, RESMERIŢÂ, D, SCRIB AN, D, LTR2, M D. ENC, DEX, ŞEZ. n, 225. ❖ E x p r. Mai mare daraua decât (sau ca) ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă oboseală pentru obţinerea unui lucru neînsemnat. Noi ... răspunserăm într-o doară că Centrul [partidul] este o nimica toată, un grupşor, ... mic la stat mare la sfat, mai mare daraua decât ocaua o nucă de jucărie cu coajă umflată şi lustruită dar fără miez. EMINESCU, O. X, 352, cf. ŞIO n1? 155, ALEXI, W, VISSARION, î. 60, SCRIBAN, D. Jumătate dau la gazetă şi cu ce mai rămân? Mai mare daraua. ARGHEZI, S. XI, 44, cf. DL, DM, dex. Mai mare daraua ca ocaua. I. CR. m, 118. A lua daraua = a cântări ambalajul, recipientul sau vehiculul în care se pune o marfă. Cf. DL. <> F i g. Scoate daraua relelor ce are, Şi vezi ce rămâne cât mai e de greu (a. 1897). ap. ŞIO nls 155, cf tdrg. ♦ (Prin analogie; ironic) Pielea omului. Lua-te-ar dracu mort [ţigane], cu dara cu tot. şez. m, 37. 2. (Rar) Greutate la cântar. Cf. pontbriant, d. - PL: darale. - Din tc. dara. DARĂ2 s. f. v. dairea. DARABAN s. m. v. dorobanţ. DARABANĂ s. f. v. darabană. DARABÂNĂ s. f. 1. (Popular) Tobă (mică). Au trecut prin uliţile capitalei cu sunetul darabanelor şi a muzicii. AR (1829), 752/8. Se întâmplă să treacă pe uliţi un regiment de soldaţi conduşi de sunetul darabanelor. ALECSANDRI, O. p. 285, cf. CIHAC, II, 91. Face iute o darabană; şi apoi... iese cu dânsa afară şi începe a o bate ca de război: brr ... brr ... CREANGĂ, P. 310. S-ar întoarce el Ion de la poartă^ dacă nu i-ar turui în cap vorbele astea, ca o darabană, vlahuţă, S. A n, 200, cf. DDRF. Meterhaneaua [este] compusă din două daule (dărăbani). ZEITSCHRIFT, xvm, 75. La toate răspântiile Piteştilor bătea zgomotos dărăbana. ap. TDRG, cf. BARCIANU, ALEXI, W. O darabană-n depărtare suna ca după bătălie. ANGHEL, î. G. 30. In aer ţipa o trâmbiţă cu sunet rupt, în podul poeţii răsuna o darabană. HOGAŞ, DR. I, 213, cf. RESMERIŢÂ, D. Toate aceste preţuri erau aduse la cunoştinţa publică în acel timp atât prin afipte ..., cât şi prin batere de darabană. N. A BOGDAN, C. M. 140, cf. ŞĂINEANU, D. u. Moş Nicu ne umplea de daruri. Cai de lemn ..., săbii şi puşti, darabane cu care spărgeam urechile. BRĂESCU, O. A n, 29. După rânduielile cele nouă ieşite de la stăpânire şi bătute cu darabana şi spuse de crainic şi la noi în sat, călindarul s-a schimbat. SADOVEANU, O. X, 588. Fanfara şi muzica de jaz au împrumutat satelor, o dată cu felurite instrumente de suflat, darabana şi toba mare. ALEXANDRU, I. M. 35, cf. LTR2, H I 3/2. Primarul a adunat pe bătrânii satului la sfat şi au hotărât să deie de ştire cu darabana, că ţiganul a fugit cu piatra de moară. snoava ni, 213, cf. alr sn iv h 962/514, alrm sn n h 777/514. ❖ F i g. Darabana ploii pe acoperişuri suna ca un cântec de izbândă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 86. Ce darabană seara spre porţi închise bate? pillat, p. 163. La vârsta aceea prea bateau darabanele în capul meu o şarjă eroică şi ameţitoare. VINEA L. I, 366. <> Expr. A bate darabana (sau, rar, o darabană cu degetele) în (sau pe) ceva = a bate ritmic (cu degetele) într-un obiect (din nerăbdare sau din nervozitate), a bate toba (cu degetele), v. to b ă (1). Se oprea din povestit şi bătea darabana cu degetele pe masă, uitându-se în tavan. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 35. Filibaş oftă, se gândi la şef bătând cu degetele darabanaua pe masă. REBREANU, NUV. 70. Vorbise rar, cu ochii în pământ, bătând darabana pe masă. G. M ZAMFIRESCU, M. D. II, 33. A bătut mult o darabană nervoasă cu degetele ...pe sticla curată a biroului POPA, V. 193. Bătând încet darabana pe scoarţa catalogului, Silvestru observa pe şcolari. CĂLINESCU, C. N. 107. Bătu darabana pe masă, cu degetele îmbelciugate în inele, părând că nu se grăbeşte deloc. v. ROM. februarie 1955, 247. Bătea cu degetele mâinilor darabana pe masă. PAS, Z. m, 27. Te frămânţi pe loc ca o apă fără scurgere, zise Rudi bătând darabana cu degetele în masă. beniuc, m. C. I, 493, cf. M. D. enc, dex. (Popular) A bate darabana (sau, rar, darabanele) = a divulga cele auzite, a nu păstra un secret, a bate toba, v. tobă (1). Pesemne eu nu am alta de făcut decât să bat darabana. NEGRUZZI, ap. TDRG, cf. ŞĂINEANU2, cade. Până mâne seara să ţii clanţa ... Pe urmă bate darabanele cât vrei POPA v. 269, cf. scriban, D, M. D. enc, dl. A bate darabana (cuiva) = a vinde (cuiva) averea la licitaţie; p. e x t. a sărăci (2). îi bate darabana ca mâne. zanne, P. v, 251. A vinde (sau a cumpăra) la darabană (sau cu darabană ori, rar, cu darabane) = a vinde (sau a cumpăra) la licitaţie. Cinurile bisericeşti, falnicile caftane Care se da după căderi, se vând cu darabane. ZILOT, CRON. 82. Cela care număra cu sutele de mii a ajuns să-şi vadă tot avutul vândut la darabană. GANE, N. m, 80. Las’ părinte, nu te grăbi, mai ales că face nazuri, îi cumpăra-o la darabană. CONTEMPORANUL, Vl2, 12, cf. CADE. Dacă-i pune sechestru şi-l vinde la darabană? C. petrescu, C. v. 27. A face (cuiva) spatele darabană = a bate foarte tare (pe cineva). Cf. dl, DEX. (Eliptic) Ieşeau din mâinile mele cu părul vâlvoiu şi cu spatele darabană. HOGAŞ, DR.D, 127. 2. (Regional; în forma dărăbana) Vas de metal, de formă cilindrică, fără fund, folosit la pescuit (Folteşti - Târgu Bujor). Cf. cv 1949, nr. 7, 33. 3. S p e c. Roată de transmisiune din lemn, plină, care făcea parte din vechile instalaţii de foraj. Cf. ltr2, dl, dm, dex. 4. (Regional) Smoală sau păcură folosită la ungerea osiei (la căruţă). Corn. drăganu, cf. paşca, gl. - PL: darabane. - Şi: darabana, (învechit şi regional), dărăbână (pi. dărăbani, alrsniv h 962/514), (învechit) tarabână (scriban, d.), (regional) barabână (resmeriţă, d.) s. f. - Din tătar, daraban, rus. 6apa6aH. DARABANCÎC s. m. (învechit) Toboşar (1). Un nenorocit, gol până la şale, legat cu frânghie lungă şi mânat din urmă de Gavril, călăul, precedat de un darabancic, încunjurat de slujitori cu săbiile scoase. CONV. LIT. vi, 5, cf. BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, FD îl, 87. - Accentuat şi: darabâncic. - PL: darabancici. - Din rus. 6apa6aHmnK. Cf. darabană. DARABANEÂ s. f. (Neobişnuit) Tobă mică. Trotoarele erau negre de umbrelele umflate care se bălăbăneau şi răpăiau, ca nişte darabanele, sub bătaia picurilor de apă. REBREANU, NUV. 5. -PL: darabanele. - Darabană + suf. -ea. DARABANGÎU s. m. (învechit) Toboşar (1). Cf. tdrg, CADE, SCRIBAN, D„ FD D, 87. - PL: darabangii — Şi: barabangiu (scriban, d.), tarabangiu (id. ib.) s. m. - Darabană + suf. -giu. - Barabangiu < barabană + suf. -giu. - Tarabangiu < tarabană + suf. -giu. DARABANT s. m. v. dorobanţ. DARABINĂ s. f. (Regional) Suport uşor, în formă de scară, pentru uscat lâna sau hainele groase. în tindă, sus, către cameră, era darabina, o scară deasă, pe care puneau lâna la uscat. PAVEL, S. E. 36. 431 DARABUCÄ 65 DARAR -Pl.: dar abine. - Et. nec. DARABUCÄ s. f. (învechit, rar) Tobă cu o singură membrană şi cu corpul format dintr-un vas de lut ars cu fundul deschis. Acompaniată de versul arabului ce stă în faß şi tamburele şi darabucele mai multor femei artiste. F (1872), 185. „Zurla” din care mai cântă şi astăzi unii muzicanţi turco-tătari din Dobrogea, însofindu-i sunetele nazale şi pătrunzătoare cu bătaia unui „daul” sau unui „darabukkî”. alexandru, I. M. 89. - PL: darabuce. , - Din tc. darbuka. DARAC s. n., s. m. 1. S. n. Unealtă pentru pieptănat sau scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinţii de oţel, montaţi pe un suport; (rar) dărăcitor (2), Cat[asti]h dă rămasurile răp[o]sa[t]ul[ui] ... 2 sucăli dă her, 2 darace, 3 părechi pieptini dă câlţi (a. 1812). IORGA, S. D. VU, 355, cf. V ALI AN, V., STAMATI, D. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 572, LM, DDRF. Părţile daracului sunt: 1) pat, 2) picioare, 3) scaun, 4) dinţi. DAMÉ, Tï, 139, Cf. BARCIANU, ŞIO IIb 155, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Daracul ...se compune dintr-un pat pe care sunt înfipte două rânduri de dinţi şi un scaun care leagă patul de picioare. PAMFILE, I. C. 207. Se mai ia[u] pieptenii daracului. GOROVEI, CR. 361. Fire de lână sure şi lungi... stăteau acăţate de colţurile uscate, ţăpoase şi ascuţite ale ginginilor pânii, ca de dinţii unui darac. HOGAŞ, DR. I, 235. Scărmănăm lâna mărunt şi curat, ştii, ca din darac. LUNGIANU, CL. 25, cf. RESMERIŢĂ, D. Au făcut pentru rumâni ... colţari, dăraci, her de, topoare şi câte toate. AL LUPULUI, P. G. 161, cf. CADE. Pentru dărăcit, scămoşat, curăţit lâna se întrebuinţează un darac. ENC. AGR. 261, cf. SCRIB AN, D. Gherghina ... ieşi afară pe prispă şi începu să dea nişte lână la darac. PREDA, D. 64. Caii se întrebuinţează şi la mânarea daracului. DR. V, 181, cf. ltr2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. în multe zone s-au folosit unelte mai evoluate, din pieptenii alăturaţi, înlocuiţi cu un şir continuu de dinţi, pe un suport special de scânduri, numit >, darac ” BUTURĂ, EG. 291, cf. HII 244, 255, ni 73, 299, iv 56, 281, v 338, vn 246, xi 341, xn 149, xvi II. Bată-l vântul şi seninul P-ăl de tot seamănă inul...Nu i-ar mai ajuta dracul Ălui de face daracul: Când va lua şi-l va-ncepe Să cază-n el să se-nţepe. TEODORESCU, P. P, 333. La albie cu dăracu am descântat. ŞEZ. V, 48, cf. MAT. FOLK. 1 209. Un ţigan mergea prin sate cu: ciurele, undrele, darace etc. SNOAVA, IV, 160, cf. ALR n 5 820/728, 812, 872, 876, 5 822/605, 928, ib. 5 989/723, ALR SNI h 260, ib. n h 432/682, 434/791, 928, alrm sni h 170. 0(Prin analogie) Osman se închisese în Plevna ca ariciul în daracul lui de ghimpi galaction, O. A. I, 265. ❖ L o c . vb.Adala (sau în) darac sau a trece prin (ori pe sub dinţi de) darac = a dărăci. Plapăme umplute cu lână albă, trecută prin dărac şi dată la piepteni delavrancea, s. 8. Lâna ...se numeşte „ciuki”. Aceştia sunt daţi la darac, apoi la „k’epţănăi”, STOIAN, PÄST. 60, O piele trecută pe sub dinţi de darac. POPA, V. 280. Se trântise pe nisip ...cu barba udă şi încâlcită ca un caier de lână dat la darac. TUDORAN, P. 103, cf. ALR SN I h 261. ❖ Expr. (Regional) A pune (cuiva) nutreţ pe darac = a face (cuiva) rău pe ascuns. Cf. zanne, p. v, 251. ♦ (Regional) Cantitate de lână, de in, de cânepă etc. care se pune o singură dată în darac (1). Cf. pontbriant, d. ♦ (învechit; prin analogie) Pieptene des. Cf. I. GOLESCU, C. Umbrele, cheptini, darace, cheptinei. UPESCU, O. 69. Se descântă în ... mălai... muiat în lapte dulce cu dinţi de darac sau cu dinţi de pieptene. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 23. 2. S. n. Cardă constituită din două piese cu suprafeţe cilindrice şi cu dinţi în formă de cuie, folosită în industria textilă la destrămarea fibrelor de lână, de celofibră, sintetice etc. Cf. nica, l. VAM. 77, DER, M. D. ENC., DEX. 3. S. m. (Rar; în forma dărac) Dărăcitor (1). Adevăraţii întemeietori ai libertăţii conştiinţei moderne ... [au fost] umilii dăraci, ţesători şi tipografi care au preferat să moară pe rug decât să se supună unor practici pe care conştiinţa lor le osândea. OŢETEA, R. 324. - PL: (s. n.) darace şi (regional) daracuri (ALR SN II h 432/182). - Şi: dărac (pi. şi, m., dăraci) s. n., s. m., dărâg (stamati, D.; pi. dăragi id. ib.) s. m. - Din tc. dial. darak. Cf. bg. a a p a k . DARADÂICĂ s. f. v. taradaică. DARADATCĂ s. f. = taradaică (1). Au poroncit să-l suie iarăşi în daradatca sa. IST. CAROL xn, 75712. DARAGÎU s. m. (învechit şi regional) Toboşar (1). Chindia s-a întors de curând şi se cântă de lăutari, însoţiţi pe unele locuri de câte un toboşar sau daragiu (a. 1893). ŞIO II1? 404, cf DL, DM. Să-i zică daragiul, mă, s-audă lumea c-a început clacat UDRESCU, GL. -PL: daragii. - Dara2 + suf -giu. DARAÎ s. f. (învechit, rar) Ţesătură asemănătoare cu taftaua. Vama cea mare precum s-au aşezat: darai turcească, cotul 5 bani, darai leşească de 14 coţi un leu să se ia (a. 1726). N. A. BOGDAN, C. M. 159, cf DDRF, ZEITSCHRIFT, XIX, 422, ŞIO II2, 45, DA - Din tc. darayu DARALÂŞ s. n. (Prin nord-vestul Transilv.) Urluială. Cf. ALR SNI h 184, ALRM SN I h 122. -P1.:? - Din magh. darălâs. DARALÂU s. n. 1. (Regional) Râşniţă (1) (Girişu de Criş - Oradea). Cf lexic reg. 69. 2. (Prin Transilv.) Urluială. Porcul mănâncă daralău. ev 1949, nr. 3, 34, cf. alr sn i h 184/316, alrm sn h 122/316, lexic reg. 69. 3. (Regional) Teasc (de stors strugurii) (Voevozi -Marghita). Cf. alr sni h 235/325. Daralău care îi dărăleşte. ib. - PL: daralauă (lexic REG. 69). - Şi: dărălâu (LEXIC reg. n, 89) s. n., dărâlă (lexic reg. 69) s. f. - Din magh. darâl6 „râşniţă”. DARAMÎT, -Ă adj. (într-o poezie populară) Adormit. Când fu soarele-n de seară îndărăt că se-nturnară Găsi leul daramit, Daramit, Cu faţa-n sus. Să mi-l scoale, nu se-ncrede, Nu cutează să-l deştepte, pamfile, CR. 82, -PL: daramiţi, -te. - Cf. aromit. DARAMNÎCA s. f. art. (Regional) Numele unui dans nedefinit mai îndeaproape; melodie după care se execută acest dans (Băuţaru - Oţelu Roşu). Cf. H xvm 35. - Et. nec. DARANÂT, -Ă adj. v. dărânat DARÂR s. n. (Regional) Bară metalică, orizontală, care serveşte la suspendarea căldării deasupra focului. Căldarea era susţinută deasupra focului de două furci ... având deasupra un drug cu poziţie orizontală numit darar. VUIA, PĂST. 40. Se întâlneau ... sisteme de suspendare a căldării deasupra focului: ... de un sul, dul, darar, drugă. id. ib. 53. 443 DARAT 66 DARAVELĂ - PL: darare. - Et. nec. DARÂT s. n. (învechit, rar) Ceremonial (la curte). Nu după multă vreme, s-a modificat daratul acesta al domniei. MANOLACHE DRÂGHICI, ap. ŞIO n2, 45. înjghebând tot daratul Curţii după obiceiul celor vechi. id. ib., cf. MDA. -P1.:? - Din tc. darat. DARAVÂR s. m. v. dârvar. DARAVELĂ s. f. 1. (învechit; astăzi familiar; adesea construit cu verbe ca „a avea”, „a face”) Tranzacţie comercială; negustorie (1); p. ext. afacere (comercială). Lăudat[ă] este urmarea d[u]m[itale], care ai făcut însărcinând pe prea-iubit fiu [Zenobie] şi pe chir Stancu cu toat[ă] daravera casăi (a. 1809). IORGA, S. D. vm, 48. Au rămas să răspunză din toată socoteala ce au avut între ei dar avere din zaraflâc şi poliţe cu soroc de două luni (a. 1826). DOC. EC. 364, cf. I. GOLESCU, c. Toate lucrurile trupeşti şi netrupeşti prin care să face legiuita negoţiaţie (daravere) să pot lua în stăpânire. COD. Ţiv. 53/18. Nimeni nu va putea trece graniţa ... afară din lăcuit orii sălăşluiţi pe hotarăle Moldaviei... care vor trece pentru cele din toate zilele dar averi ale lor. REG. ORG. 50/2. Să punea îndatorire cinstitei agii ca să privegheze a nu să urma de către speculanţi daravelurile lor cu piatră mai grea sau mai uşoară decât a visteriei (a. 1834). DOC. EC. 763. Să să aducă ... firfirice de câte trei crai ţari ... şi împărţindu-să prin ţară să să înlesnească prin mijlocul lor daravelurile cele mărunte (a. 1843). ib. 801. Să poată învăţa de sine fără altă povaţă a-şi ţinea în bună orânduială socotelele şi daraverile sale. FM (1843), 1762/27. Un neguţător vechi trebuie totdeauna să-şi aibă daravera sa bine lămurită. PR. DRAM. 162, cf. STAMATI, D. Guşaţii din Muscel îşi caută foarte bine singuri de afaceri şi de dar averi. GHICA, C. E. II, 439. El avea daraveri cu Ţarigradul şi cu Beciul, iscălitura lui ajunsese să aibă trecere chiar şi dincolo de Lipsea, id. S. 498. [Traficantul] caută a ţine pe oameni despărţiţi unii de alţii ..., ca el să fie totdeauna intermediarul indispensabil a orce tranzacţiune şi or ce daraveri. id. ib. 589, Cf. PONTBRIANT, D„ COSTINESCU, LM. Logofătul daravelilor străine. JIPESCU, O. 102. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie - vindea vite şi cumpăra porci. CARAGIALE, 0. I, 165. Tactul diplomatic, atât de necesar când are cineva daraveri mari şi multiple, id. O. n, 22. Lică nu se bizuie pe nimeni, nu se dă aşa lesne de gol, nu se lasă în daraveri cu nişte oameni. SLAVICI, O. I, 153. Erau doi oameni cu care nu avusese nicio daravere mai-nainte. id. ib. 150, cf. CONTEMPORANUL, IV, 505. Era atât de expeditiv în alte daraveri. VLAHUŢĂ, S. A. II, 436, cf. 278. Statul ...nu are nici un amestec hotărâtor în pomenitele daravere private. CONV. LIT. XX, 686. Toată adunarea se sculă şi protestă ... contra unui asemenea amestec vădit al turcilor într-o daravere internă. ARHIVA, I, 537. Cantemir se grăbeşte a-i da epitetul de târg, căci acolo, la Ocna, se făceau daraverurile cele mari cu sare. ib. n, 610, cf. DDRF. Ţinem moşii, stăpânim târle-ntinse, facem daraveri, uite aşa, mai mult cu răbojul. SĂM. I, 61, cf. ŞIO Di, 17, ALEXI, w, ŞĂINEANU2, TDRG. Nu putea suferi larma continuă, daraverile multe, învălmăşeala aceea necurmată care era la ei acasă. AGÎRBICEANU, A. 130, cf. RESMERIŢĂ, D. Moldovenii uniţi cu genovezii făceau daravere negustoreşti mai însemnate decât oricare alte naţii continentale. N. A. BOGDAN, C. M. 10. Membri cari să cunoască mersul daraverelor oricăror bresle, id. ib. 45. Spune-i să vorbească în daravera mea, să strângă şurubul, dar negreşit. M. 1. CARAGIALE, C. 100, cf. CADE. Scoase din buzunar francul şi băncuţa ce-i căpătase bacşiş de la un boier ... care avusese nişte daravere pe la minister. REBREANU, NUV. 69. Socotelile moşiei însă şi câte daraveli toate ... le învârtea sângur-sângurel vechilul. MIRONESCU, S. 51. Faci plimbări cât îmi văd eu di daravelurili meii, ti-ntorci şî cu bani. C. PETRESCU, î. n, 199. Toate treburile şi daraverile dintre noi le facem fară poliţi, chitanţe şi înscrisuri. SADOVEANU, O. IX, 448, cf. XVII, 292. Moşu Vasile îşi purta socotelile întinselor lui daraveri numai cu răbojul. MOROIANU, s. 12, cf. 16, SCRIBAN, D, DR. XI, 196. Ridică din umeri, neştiutor, de parcă n-ar fi fost pus acolo taman pentru asemenea daraveli. TUDORAN, P. 233. Ce m-amestic eu în daravelile lori preda, M. 53, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. După ce-şi mântui toate daraverile în târg, un ţăran se întorcea acasă. SNOAVA, II, 272. Cu rudele să mănânci, să bei, Daraveră să nu aibi cu ei. pann, p. V. în, 110/2, cf. zanne, p. iv, 571. ❖ E x p r. (învechit) A fi în daraveri (de comerţ) = a fi în relaţii comerciale. Ţările cu care România este în daraveri de comerciu se clasează în privinţa exportului în modul următor. GHICA, c. E. îl, 495. > P. e x t. Orice fel de relaţie care se stabileşte între două sau mai multe persoane. Cf. stamati, d. Pentru daravera ce iaste între noi, după eşirea dum[ita]le ne vom înţălege, şi, dac[ă] îţ place, şăz păn să va lumina desăvârşit, că şi aici o să cheltuim ca şi acolo (a. 1822). IORGA, S. D. vm, 64. A fost o daravelă între ei. Se vede că se cunoşteau ...au băut, s-au îmbrăţişat: după aceea s-au dus după oi. sadoveanu, o. X, 593. 2. (Familiar) încurcătură; neînţelegere, necaz (1). Cf. VALIAN, V. Câte speculaţii, câte daraveri, câte încurcături am avut după vremi, toate le-am întors. PR. dram. 148. Lumea de tine au scăpat, aşadar între-amândouă dareaverea s-au curmat. M. MILLO, în PR. DRAM. 360, cf. EMINESCU, O. XI, 314. Ai vreo pricină? ... vreo daraveră..., spune. CARAGIALE, 0.1,46. Nu-i spusese nimic de toate aceste daraveri băneşti. VLAHUŢĂ, o. A. m, 81. Oamenii noştri uitaseră de daravela cu călugărul I. CR in, 63. Cârdurile stau sub îngrijirea scutarului, care răspunde de ele şi înaintea căruia ...se aduc daraverile dintre ciobani. PĂCALĂ, M. R 296, cf. RESMERIŢĂ, d. Găseşte cu cale să spuie şi mitropolitului de daravera noastră cu castraveţii. SÎĂNOIU, C. I. 125. Nici n-am pomenit aşa daravelă. BRĂESCU, O. A. I, 273. La ce se amesteca judecătorul în daravera dintre mine şi Anica? Ce-l privea pe el păţania fetei? cocea, s. I, 192. încuiară uşa de la tindă - unde se petrecuse toată daravera asta. MOROIANU, S. 116. Să scap şi de daravera asta! SCRIBAN, D. Aici a fost daravelă mare, fraţilor. TUDORAN, P. 626 cf. 344. Ai nevoie de glasuri, de farfurii care se sparg, de certuri la bucătărie, de discuţii cu chelnerii, de daraveri cu fiscul. VINEA, L. I, 144. Era daravelă mare cu alde Vasile şi Gheorghel preda, d. 121, cf. id. î. 49, DL, DM, M. D. ENC, dex. Stăpânirea vinia mai des noaptea şi trebuia să dai lozinca, c-altfel să facea bucluc mare dă nu te mai cotoroseai dă daravelă. GRAIUL, I, 203. Care a păţit vreo daravelă. ŞEZ. n, 47. Sarsailă şi cu toţi dracii văzuseră toată daravela. I. CR IV, 168. * S p e c. (Jur.; şi în sintagma daraveră judecătorească) Proces (I 1). Era ros de tribunale şi se pricepea la daraveli. VLAHUŢĂ, S. A. II, 112. Procedura veche nu cunoştea principiul lucrului judecat, menit a aduce o stabilitate în daraverile judecătoreşti ... orice proces pierdut ... putea fi reînceput. CONV. LIT. XX, 1 060. Floarea nu ştia ce daraveri va fi avut. AGÎRBICEANU, L. T. 154, cf. RESMERIŢĂ, D. Vin la mata cu o daravelă, ... ş-am auzit că mata ai mare dar avocăţesc. CAMILAR, N. n, 164, com. din turnu măgurele. (Ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Am auzit... că ar fi fost vorba în familie de o daraveră de proces, cu jurământ falş. KLOPŞTOCK, F. 72. 3. (Popular; eufemistic; în forma daravelă) Penis. Cf. DR. v, 311. Miorlăitule, n-oi avea daravelă! BARBU, G. 226, cf. COMAN, gl. 4. (Bot; regional; în sintagma) Daravela popii — cucurbe-ţică (Aristolochia clematitis) (Balş). Cf. alr sn m h 657/876. - PL: daravele. - Şi: daravérá (pi. daraveri şi, învechit, daravere şi daraveruri), (rar) dárávére (DDRF), (învechit; rar) daravére, dareavére s. f. 446 DARAVERĂ 67 DARE - Din tc. dalavera (= dalavere) „înşelăciune; tertip; intrigă; poznă”, ngr. VTapapepi (vraXapepi) „schimb de mărfuri; legătură de afaceri”. - Dareavere < it. dare-a vere. DARAVERĂ s. f v. daravelă. DARA VERE s. f v. daravelă. DĂRĂ1 s. f. (Prin nord-vestul Transilv.) Problemă (II 2). Cf. PAŞCA, GL., COMAN, GL. - PL: dare. - Şi: dâră s. f. COMAN, GL. -Cf. daraveră. DĂRĂ2 conj., adv. v. dar1. DÂRĂMITE conj. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, dar încă. Aici... sânt vr-o patru cinci, darămite în tot coprinsul ţării GORJAN, H. II, 99, în da. Nu ştii, Tomo, că chinul trezeşte sufletele omului şi pe murind chiar durerile cele cumplite îl fac să mai trăiască, darmite ce trai? eminescu, O. vil, 218. De ce creştea d-aia se făcea mai frumos ... Darămite de învăţat? învăţa ca nealţii pe lumea asta, ISPIRESCU, L. 161. Niciodată nu primea bucuros laude nici de la puţinii prietini ..., darmite pe ale acelei mulţimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vâra în biata noastră literatură. CARAGIALE, N. s. 17, cf DL, DEX. [Drumeţului] îi venea să mănânce şi cu ochii, darmite cu gura. SNOAVA, IV, 167, cf. UDRESCU, GL. - Şi: dârmite, (regional) dâmite (udrescu, gl.) conj. - Dar(ă) + mi + te. DARBĂC s. n. (Regional) Bici format dintr-o împletitură groasă, alcătuită din patru fire de piele sau sfoară (Comu - Băileşti). Cf plopşor, v. o. 7. -PL: darbace. -Cf.gârbac, tărbacă. DARDĂ vb. I. T r a n z. (Franţuzism învechit; complementul indică darde11) A azvârli (ca pe o suliţă). Cf. prot. -POP., N. d. ❖ Intranz. Fig. Razele soarelui darda asupra acestor oameni morţi de foame ce se afla nemişcaţi în mijlocul undelor într-o apă stătătoare. HELIADE, D. J. 122/13. -Prez. ind.: dardez. - Din fr. darder. DARDĂN s. m. (învechit) Troian2 (2). Cf lm. Nici la danai nu găsesc un locaş, şi-acum m-ameninţă Chiar şi-amărâţii dardani şi pedeapsă cu sânge dorescu-mi! COŞBUC, AE. 31, cf. ENC. ROM. - PL: dardani. - De la n. pr. Dardanos. DARDANIĂN, -Ă s. m. şi f. (învechit, rar) Troian2 (2). Cf LM, MDA. -PL: dardanieni, -e. - Dardan (n. pr.) + suf. -ian. DARDĂNIC, -Ă adj. (Livresc) Troian2 (1). Până ce-a-lături de voi luptat-a măritul Ahile, Nu mai ieşeau din dardanice porţi niciodată troienii MURNU,l. 109, cf. mda -PL: dar daniei, -ce. - Dardan (n. pr.) + suf. -ic. DĂRDAR s. n. v. dardăr. DĂRDĂ1 s. f. 1. (învechit) Suliţă scurtă, prevăzută cu un vârf de oţel, folosită în Evul Mediu pentru împuns sau pentru aruncat Cu darde încunjurare. MARDARIE, L. 131/16, cf 135/6. 4 bărbaţi sta acolea ... şi naintea lor darde ascuţite de lucea. DOSOFTEI, v. s. octombrie 80717. Şi bătut deasupra cu dărdzi ferecate şi-i pătrunsără capul cu ţăpuş de fler. id. ib. decembrie 208720. Zise Domnul... întinde mâna ta cu darda care iaste în mâna ta asupra cetăţii. BIBLIA (1688), 1582/10. Stau fustaşii cu dardele a mână pe amândouă părţile, de la uşa Divanului celui mare până la uşa bisericii GHEORGACHI, LET. III, 298/10, Cf KLEIN, D. 174, LB, I. GOLESCU, C. Din aceasta se înformă armele precum lancea, darda şi, în sfârşit, săgeata. SĂULESCU, HR. I, 28/15. Săcuii ... încep a azvârli într-înşii cu săgeţi, suliţi, darde şi lănci. BĂLCESCU, M. V. 386, cf ARISTIA, plut. 6. Când ar zice cineva astăzi „gintă”, „cor”, „columb”, „dardă”, „custochi”, ... puţini l-ar înţelege. NEGRUZZI, S. I, 258, cf POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, CIHAC, II, 91. Străbătu în fuga mare un tărâm stufos şi mlăştinos, ameninţând cu darde scurte ... un mistreţ gata a se preda, odobescu, s. în, 74, cf. ddrf, gheţie, r. m., barcianu, alexi, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RBSMERIŢĂ, D.} CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DM. Pe amândouă părţile se înşirau, cu cât te apropiai de mitropolie, fustaşii cu dardile în mână. barbu, princ. 216, cf. der, dn2, dex. 2. (învechit) Săgeată (I 1). întinsa coardă vibră, şi răpezit-afară penata dardă zboară şi şueră în aer. HELIADE, O. I, 331. Aleu, mamă! iată mor, Cu o dardă-m face samă Acel şerpe zburători. ASACHI, P. 37/16. întinzându-şi auritul arc, azvârle darde ucigătoare de se cutremură creştetul înalţilor munţi. ODOBESCU, S. III, 53, cf GHEŢIE, R. M. ❖ F i g . Pre mine treaz mă farmecă Lovirea crudei darde. ASACHI, S. L. I, 154. Simţibilul amor ş-au stabilit lucrătoria înfocatelor sale darde în sânul vostru. C. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 481. 3. (Regional) Unealtă nedefinită mai de aproape, folosită la prelucrarea cânepii şi a lânii (Valea Mare - Pucioasa). Cf H ix 452. - PL: darde şi (învechit) dărzl - Din fr. dard, it. dardo, pol. darda. DĂRDĂ2 s. f (învechit, rar) Meteorit. Bolis ori dardă. AMFILOHIE, G. F., ap. URSU, T. Ş. 159. -PL: darde. - Cf it d a r d o. DĂRDĂR s. n. Joc de noroc cu 32 de cărţi, la care iau parte doi (sau mai mulţi) jucători. Se împacă c-o boabă de vişină în zeamă de zahăr ars până ce se iveşte vreun muşteriu de dardăr. LUC. VII, 477. Hai, mă lorgule, până ne vine partida, să facem un dardăr. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 159. Se încurca la dardăr cu Mehtupciu. M I. CARAGIALE, C. 61, cf. CADE. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele şi Bozoncea. BARBU, G. 67, cf. H ni 489, v 390. - PL: dardăre. - Şi: dârdar s. n. H iii 489. - Din germ.-austriac Tardl. DĂRE s. f. (Adesea în sintagme formate din locuţiuni şi expresii proprii verbului „a da”) Acţiunea de a d a3 şi rezultatul ei. 1. Faptul de a întinde sau de a aduce, de a pune în apropierea sau la îndemâna cuiva ceva; încredinţare, înmânare, predare (1), oferire, remitere (1), (învechit) încredere, paradosire (2). Cf. da3 (I 1). Blagosloveaşte sufletul mieu Domnul şi nu uita toate dările lui. CORESI, PS. SL.-ROM. 425. După cum s-au arătat înapoi, în ziua Sfintei Naşteri, facându-se şi polieleu, cu dare de făclii de ceară. GHEORGACHI, CER. 285. Adăogătoarele cele ce însemnează dorire sau nedorire, poftă sau nepoftă ...să încheie cu cea născătoare. Iară însemnând dare, cu cea dătătoare. EUSTATIEVICI, GR. RUM. 78719. Hotărâm darea dijmii porumbului (a. 1813). BUL. COM. IST. III, 110. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa ca, neputând înturna pe Lăpuşneanu din cale, să-şi urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe şi dare de bani, să mijlocească mazilia lui. NEGRUZZI, S. I, 142, cf. CADE, DL, DM, DEX. Prin dare de 461 DARE 68 dareavere argint-viu la oamenii bolnavi, se însănătoşează. HUI 25. ❖Dare de seamă = a) raport, referat asupra unei activităţi, a unei gestiuni etc. Cf. ŞĂINEANU, CADE, C. PETRESCU, R. DR. 45, DL, DM, DEX. Dări de seamă anuale [Titlu]. RL 2006, nr. 4 933. La darea de seamă Ţi se umple ochii de zamă = plângi când nu ieşi bine cu socoteala de la stăpân. Cf. zanne, p. v, 544; b) prezentare critică a unei scrieri literare sau ştiinţifice; recenzie. Era o dare de seamă asupra unei cărţi de curând apărută. vlahuţă, O. A. in, 40, cf. DL, DEX; c) relatare, mai ales în ziare, a unor întâmplări, fapte etc. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său. CARAGIALE, M. 61, cf. dl, DEX. (Glumeţ) Mioara, ... plictisită de darea de seamă cotidiană a Linei, tace mai departe. camil petrescu, T. II, 65. Dare la semn = tragere la ţintă. Erau mult mai norocoşi patronii de la cortul de dare la semn. G. M. zamfirescu, m. d. n, 171, cf. dl, dex. <> (învechit şi popular) Darea de mână (sau mâinii), se face la încheierea unei afaceri, a unei logodne etc. Românii din bunăvoia lor şi cu darea de mână aleaseră pre Tuhutum. MAIOR, IST. 79/8. La darea mâinii [la logodnă] n-am fost (a. 1803). IORGA, s. D. xn, 195. ❖ Exp r. (A fi) cu dare de mână v. m â n ă1 (I 1). ♦ (învechit) Transmitere (5). Cf, PONTBRIANT, D. ♦ (Popular) Farmec, vrajă. Să mă limpezească de toată ura De toată darea, De toată facarea. MARIAN, î. 15, cf. pamfile, b. 52. 2. (învechit) Punere a ceva la dispoziţia cuiva spre folosinţă sau pentru ajutor. Cf. d a3 (12). Să-i fie de la domnie dare şi miluire şi uric de întărire (a. 1660). IORGA, S. D. VI, 144. Sorocul răspunderii acestui avaet să să înceapă la fieşcare fabrică în ziua ce prin darea chezăşii[i] i s-au dat voie de către Eforie a lucra (a. 1824). DOC. EC. 324. Se vor preda sculele şi obiectele sub dare de chitanţă, din parte-i, de primirea lor. MON. OF. (1906), 10. 3. (învechit) Dar2 (I 3); p. e x t. mită (1). Preimit-ai darea (dare H dări D) în oameni. PSALT. 128. Plecaiu înrema mea să facă dereptatea ta în veac derept dare (plată HD). ib. 261. Dă darea trufaşilor. CORESI, PS. 258/3. Să nu strice darea frăţine-său (a. 1620). GCRI, 62/3. Vor lua zapisul cel cu dare. PRAV. 59. De va fi fost acea silă a featei ...cu dezmierdăciune şi cu zburdăciuni... atunce să va certa vinovatul şi cu dări. ib. 200. Darea lu Dumnezeu. MARDARIE, L. 137/8. Iară Ilei vameşul i-au fost dare de la bătrânul Ştefan-Vodă (a. 1657). GCRI, 174/1. Lua slujbe cu dări şi cu mite de la greci. NECULCE, L. 380. îi îndatoră cu destule dări de bani şi alte dăruie li. GORJAN, H. I, 110/33. Ca la-mpăratul ma-re-ngenunchiară şi cu scumpă dare se-nchinară. TEODORESCU, P. P. 101. Darea trece marea = cu daruri poţi izbuti, ap. BARONZI, L. 61, cf. cade. ^>Masă cu dare = masă cu dar, v. dar2 (I 1). Cf. pamfile, j. n, 141. ♦ Bogăţie, avere. Ştiţi dări bune a da fiilor voştri. BIBLIA (1688), ap. tdrg. 4. (învechit) Dar2 (I 6); har divin. Blagoslovi sufletul mieu Domnul şi nu uita toată darea lui. PSALT. HUR2 171. Toată darea bună şi tot darul desfârşit [= desăvârşit] de sus iaste. COD. VOR2 341. Şi a doa dzi demâneaţa sculându-se jirtvă arzătoare feaceră, asupră de-acea şi jirtvă dăriei de har feaceră. PO 287/1. Ca să dobândim şi noi împărăţia cea de vecie cu bună darea Domnului nostru IsfusJ Hrfistos] (a. 1642). GCR I, 97/7. Blagoslovenia şi darea, Care au fost la naşterea Domnului nostru Christos, Fie-vă de mult folos. TEODORESCU, P. P. 119. 5. (învechit) Denunţare; predare (2). Cf. da3 (III 1). Aceastea toate, ce am dzis, pentru daria tatălui pre fecior şi feciorul pre tată-său. prav. 295. Li s-au dat cărţi de la dumnealor boierii starosti ai Putnifi]după orânduială către dumnealor boierii ispravnici de la arătatili ţinuturi, pentru darea fugarilor (a. 1819). DOC. EC. 119. <> Dare în judecată = intentare a unui proces. După ce făceam cercetarea care mi se poruncise, dacă era caz de dare în judecată, ceream ca ... [persoana] să fie trimisă înaintea judecăţii. GALACTION, O. 28. 6. Impozit, bir; s p e c. tribut (1), (învechit, rar) dătom. Suit-ai în sus, prădat-ai prada; luat-ai dare în oamenri şi amu carii sepotrivescu a sălăşlui. PSALT. HUR.2 143. Dă-le dare (plată HD) după darea lor. PSALT. 47. [Petru-Vodă] face sfat cu boierii ţării... cum vor putea rădica şi alte dări. SIMION DASC., LET. 258. Pătru-Vodă ... avându dodeiale totdeauna de la turci cu dările, au strâns boierii şi ţara. M COSTIN, O. 94. Corbul din mândria lui la cât s-au lăsat îi spunea şi precum atâta dare pre an să dea primeaşte îi dzicea. CANTEMIR, 1.1. n, 244. Supt chipul a dării pre an ... cu daruri a patru mii de galbeni... îndestulii a fi priimeaşte. id. HR. 23, cf. ANON. CAR. Voi top să avep a le da foarte bună pace loru şi bucatelor dumisale, de toate dările şi angariile (a. 1711). BUL. COM IST. II, 196. Streini, mazuri de Ţeara Leşască, [scutiţi] de orice dare (a. 1739). IORGA, S. D. vi, 438. Până va fi neînsurat, să nu-l arunce pe cap în dare împărătească (a. 1739). id. ib. xra, 105. Birul ce s-au luat de la Ţinutul Hotinului, patru dări (a. 1807). id. ib. VI, 201. Oricâte familii vor veni să fie nedajnice şi apărate de verice dare şi cerere în soroc dă 6 luni (a. 1811). DOC. EC. 117. Mazilii vor plăti la haznaua împărătească dări supt numiri de dajdie (a. 1818). GCR n, 220/31. Norodul uşurat-ai de dări? NEGRUZZI, s. h, 187. înaltă nobilime! ... Săracii în lacrimi şi nevoi Se zbat ca să-fi plătească la dări şi biruri noi. MACEDONSKI, O. I, 375. Ca un fel de rechizipe, sub nume de dare de olaci. N. A BOGDAN, C. M. 118. Bucatele tot n-au preţ; însă ni le-au ridicat pentru dări. SAHIA, N. 118. Oamenii împovăraţi de dăruri. C. GANE, TR. v. n, 389. Povestea începe cu dările grele pe care împăratul... le-a pus. BRĂTIANU, t. 61. Alexandru Coconul îi scuteşte de dări şi slujbe pe locuitorii satului Luciani. BUTURÂ, EG. 359. Vinde-p, frate, nevasta Şi-mi plăteşte darea. POMPILIU, B. 58. ♦ (învechit) Amendă. Când va prinde vitele sau când cel cu via stricată va face dovadă, precum şi cel ce va merge cu vita lui în via lui şi va paşte pă răzoare, nu are să să supere cu această dare; iar fiind vie streină, să plătească (a. 1819). DOC. ec. 203. 7. (învechit) Răsplată. Şi toată călcarea şi neascultarea au luat direaptă dare de plată. DOSOFTEI, ap. GCR I, 263/2. Spun oameni bătrâni de pre aceale vreami, cum să fie agiuns în câteva rânduri cu dare Ieremie-Vodă la Başte Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-Vodă. n. COSTIN, L. 56. 8. Cf. d a3 (IV 1). (în sintagmele) Dare la lumină = publicare, tipărire. Nu mă pot opri să vă împărtăşesc versuri din prepoasele mărgăritare ... a căror dare la lumină înavuţeşte literatura noastră populară. MACEDONSKI, O. IV, 12. Dare pe faţă (sau în vileag) = divulgare, denunţare, demascare. El, care totdeauna slujise de pildă vie, de cumpătare, se năpustise deodată la desfrâu. Era aceasta darea pe faţă a unei viep ce dusese şi până atunci în întuneric, sau reluarea unor vechi deprinderi. M. I. CARAGIALE, C. 13, cf. DL. 9. Apariţie, ivire. Cf. da3 (IV 2). în primăvară, până la darea colţului ierbii, să-şi strămute vitele. I. IONESCU, C. 67/19. Darea frunzelor. PONTBRIANT, D. 10. Cf. d a3 (IV 5). (învechit; în sintagma) Darea sufletului - moarte (1). Şi m-am dat lui la darea sufletului mieu, ca s-aibă Molitfa Sa a mă griji şi a mă comănda de ce trebuie (a. 1681). IORGA, S. D. VI, 145. Diiata surdului... şi a celui ce iaste ... asupra dării (= gata să-şi dea) sufletului, prav. (1814), 130/11. în Moldova, la darea sufletului ...se pune în mâna celui ce moare o lumânare de ceară galbină aprinsă. MARIAN, î. 28. 11. (învechit, rar) Tradiţie, datină (1). Că ce trecep voi cuntenitura lui D[um]nedzeu derept dare vostra. EV. SL.-ROM. 52715. - PI.: dări şi (învechit) dari, (regional) dăruri -V. da4. DAREAVERE s. f. v. daravelă. 462 DARIC 69 DARUŞIFA DÂRIC s. m. (învechit, rar) Monedă de aur care a circulat în Persia în timpul domniei lui Darius I, egală cu 20 de drahme de argint. Manşoanele cilindrice prezintă raporturi ponderale cu daricii persani. PÂRVAN, G. 19. - PL: dariei. - Din fr. darique. DÂRIE s. f. (Bot.) Nume dat mai multor plante erbacee: a) vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata). Cf. BARCIANU, borza, d. 125; b) plantă cu tulpină simplă, înaltă (până la 1,50 m) cu frunze moi, de un verde închis, mari, lanceolate, cu flori galbene, dispuse într-un racem lung şi cu fructe capsule ovale, folosită în medicina populară {Pedicularis exaltata). Cf. brandza, FL. 362, GRECESCU, FL. 444. Decoctul dariei se bea. N. LEON, MED. 37, cf. ALEXI, W„ TDRG, PANŢU, PL., BORZA, D. 125, BUTURĂ, EB. I, 86. Daria ... creşte prin pădurile munţilor. ŞEZ. XV, 25; c) plantă cu tulpină simplă, erectă, cu frunze penate simplu sau dublu, cu flori de culoare galbenă, dispuse într-un spic lung, cu fructe capsule, oval-lanceolate {Pedicularis comosa). Cf. GRECESCU, FL. 445, PANŢU, PL., ENC. AGR, BORZA, D. 125, DEX. d) {Pedicularis baumgartenii). Cf. borza, D. 125; e) (Peducularis palustris). Cf. BUTURĂ, EB. I, 86. - PL: darii. - Et. nec. DARÎRĂ s. f. (învechit, rar) Pagubă (1). Cf. prot. - pop., N. D. -PL:? - Et nec. DÂRIU s. n. v. dar2. DARLOG s. m. v. dârlog. DARLOI s. n. (Regional) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape (Ohaba - Făgăraş). Cf H xvn 152. - PL: darloiuri. - Et. nec. DÂRMITE conj. v. darămite. DARNIC, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place să dea, să facă daruri (I 1), generos, mărinimos, culant, (învechit şi popular) dăruitor. Lasă-şi domniia fiiu-său., lui Tit, om dumnezeesc şi prea voinic ... şi darnic. MOXA2, 130. După puterea lor, (mărturisesc) că [corinteanii] au fost darnici. N. test. (1648), 245v/l. Om mare de stat, cu ochii ca de bou, harnic, darnic, milă făcea mare la streini, la slujitori. NECULCE, L. 102, cf. 318, ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, Ţ. 342, LB, HELIADE, O. II, 345, VALIAN, V. Cu inimă miloasă Vreun om, milos şi darnic, grijăliv şi voinic tare. CONACffl, P. 300. De n-ai poftă să putrezeşti în copac, drăguţă, trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I, 90, cf PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Vedem că se poate vorbi cu oarecare înţeles despre un om bun de inimă, milos, darnic. MAIORESCU, CRITICE, 375. Darnic când nu vrei nici una Şi zgârcit dacă le ceri. eminescu, o. I, 108. Mi-aş pune capul la mijloc. - Ba nu fi aşa de darnic, stăpâne. CREANGĂ, O. 72. Caimacamul ... e şi bogat, şi darnic. CARAGIALE, O. II, 235. Lică ... era vesel şi bun şi darnic, ţiganii... prinseră slăbiciune de dânsul. SLAVICI, O. I, 190, cf. DDRF. O, paşă, cât de darnic eşti! COŞBUC, P. I, 109, cf. BARCIANU, ALEXI, w., şăineanu2. Să înveţe pe oameni a fi harnici, blânzi, fără vicii..., primitori şi darnici. IORGA, P. A II, 15, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., M. I. CARAGIALE, C. 129, CADE. Lumea nu mai este aşa darnică şi milostivă. MOROIANU, S. 32. Oamenii care nu dau nimic nimănui sunt foarte bine priviţi, iar cei darnici, detestaţi. CĂLINESCU, C. O. 169. Orice om sătul e darnic. RALEA, S. T. l, 279. Prea darnic şi risipitor eşti! C. PETRESCU, A. R. 41, cf. STANCU, D. 34. Pierduse un pasager darnic. TUDORAN, P. 68. Oamenii darnici, cu inimă largă, nu se uitau la bani. BARBU, G. 87. Darnic să fii. POP, ap. GCRU, 366. Fiul împărătesei este mai sumeţ şi mai darnic. SBIERA, P. 121. Se vede că e om foarte darnic. RETEGANUL, p. II, 53. <> (Prin analogie) Darie trimise iscoade la Alexandru şi mearsă şi văzură judecata lui dreaptă şi darnică, şi milostiv şi dulce la cuvânt. ALEXANDRIA (1794), 78/9. ❖ (Prin metonimie) îndemnat de îngrijirea vrednică de laudă şi mărinimoasă, au prosforat prin darnica sa mână jărtfa aceasta bine primită (a. 1856). URICARIUL, IV, 413/12. îi sărutase darnica mână. BARBU, PRINC. 176. ❖ Fig. Viaţa mai mult înnegurată decât darnică în încântări şi dându-i de atâtea ori prilej de surâsuri amare. DENSUSIANU, L. 427. Viaţa poate fi frumoasă şi darnică pentru toţi dacă ştim şi putem tot ce vrem. G. M. ZAMFTRESCU, SF. M. N. I, 34. O lampă cu-o privire a luminat în casă Ca sufletul tău darnic, deschis şi liniştit. PILLAT, p. 160. Nu a putut să nu remarce îndeosebi omenia locuitorilor de aici şi ospeţia lor bucuroasă şi darnică. G. BARBU, A. V. 59. 2. F i g. îmbelşugat, bogat, abundent; mănos (1); fertil; p. e x t. generos. Cf mardarie, l. 151/16. Toamna mândră, harnică Şi de bunuri darnică A-mpărţit a ei comori. ALECSANDRI, POEZII, 259. Se deschid vinele pământului darnic. LOVINESCU, C. VI, 166. Şi morţii lor aşteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic. TOPÎRCEANU, O. A. I, 291. Ar fi aşa de bine să trăieşti şi să iubeşti în natura asia darnică şi largă. COCEA, S. II, 428. Şi lutul, şi calcarul, cum sunt în veci săracii, Azi fuseră mai darnici şi-n cel mai sterp ungher. VOICULESCU, POEZII, I, 200. Ţâţile darnice ale mamei. ARGHEZI, C. J. 169. Cel puţin dacă pământul muncit atât de greu ar fi mai darnic. BOGZA, C. O. 272.1 se furişa o putere caldă şi străină ce izvora din acele mâini dătătoare de o viaţă darnică şi molipsitoare. VINE A, L. I, 72. Pământul nu era prea darnic, căci niciun copac nu ajungea statura unui om. TUDORAN, P. 289. Te-n-floresc, în noua primăvară ..., ca pe-o livadă bogată şi darnică. DEŞLIU, G. 14. Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic. LĂNCRĂNJAN, C. II, 41. Ce secol darnic în mizerii! VULPESCU, P. 105. Face parte dintr-o familie din Transilvania, venită aici în locurile din Bărăgan ca spre un pământ mai darnic. bănulescu, I. 136, cf. com. din loman - sebeş. ❖ (Adverbial) Mai darnic, îşi răstoarnă crinul parfumul ce i-a mai rămas. ANGHEL, P. 17. -PL: darnici, -ce. - Dar2 + suf -nic. DAROVÂNIE s. f. (Slavonism învechit) Donaţie. Nimeni nu va strica „această danie şi darovanie ce am dăruit,, (a. 1651). IORGA, s. D. XVI, 190, Cf. SFCII, 106. -PL: darovanii. - Din slavon. AapoBANHie. DARSENĂ s. f. (învechit, rar) Schelă (I 1); doc. Cf ALEXI, W. -PL: darsene. - Din it. darsena. DÂRTOS s. n. (Anat.) Pătură subţire de fibre musculare netede, situată în ţesutul subcutanat al scrotului. Cf D. med. - Din fr. dartos. DÂRTRĂ s. f. (învechit) Pecingine (1). Băili de pucioasă sau cu fricsiunile escitante vindecă boalile de piele numite dartre (pecingini) şi spuzările. DRĂGHICI, D. 32/2. Ulcioarele sau buboaiele, elefantiazile, dartrele sau spuziturile au neapărat trebuinţă de ajunare spre a se vindeca. CALENDAR (1854), 45/22, cf. BIANU, D. S. - PL: dartre. - Din fr. dartre. DARUŞIFA s. f. (Turcism învechit) Sanatoriu (de alienaţi mintali), de obicei, pe lângă o geamie, cantemir, ap. şio h2, 144. Au bătut pe unguri, luându-le şi toată ordia, zaherelile, şi sumă mare de bani, cu cari au şi făcut geamia de la Andrianopoli cu darusâfa şi medrisea. VĂCĂRESCUL, IST, 253. 475 DARVAR 70 DASCĂL -PI.:? - Din tc. dariişşifa. DARVÂK s. m. v. dârvar. DARWINIAN, -Ă adj., s. m. şi f. (Rar) 1. Adj. Darwinist (1). Reacţionarii s-au grăbit a se folosi de teoria darwiniană pentru a-şi sprijini ideile. CONTEMPORANUL, I, 808, cf. EMINESCU, O. IX, 377. Definiţia nobleţei după Nietzsche nu e altceva decât o metafizică lirică a concepţiei darwiniene. RALEA, O. 333, cf. DN2, DEX. 2. S. m. şi f. Darwinist (2). Cu toată discuţia care urmează şi acum între lamarkişti şi darwinieni..., ipoteza transformistă n-a putut fi înfrântă sau înlocuită. RALEA, O. 54. - Scris şi: darvinian. DN2. - PI.: darwinieni, -e. - Din engl. Darwinian, fr. darwinien. DARWINÎSM s. n. Cbncepţie evoluţionistă, formulată de naturalistul englez Charles Darwin, potrivit căreia speciile actuale de plante şi animale provin din transformarea treptată a altor specii care au trăit odinioară pe pământ, ca urmare a luptei pentru existenţă şi a selecţiei naturale. Câte prelegeri despre darwinism, care a devenit aşa de universal! CONTEMPORANUL, I, 5. D. Maiorescu, vorbind despre darwinism, nu a zis că teoria evoluţiunii este ipotetică, pe când teoria selecţiunii şi a moştenirii ar fi )}suficient demonstrată”, ci, din contră, aceste din urmă sunt astăzi încă controversate între oamenii de ştiinţă, pe când evoluţiunea generală nu se mai poate tăgădui. EMINESCU, O. XI, 414. E un predecesor al darwinismului. SĂM. II, 623, cf. ŞĂINEANU, D. u, CADE, SCRIB AN, D. Darwinismul se loveşte şi el de alte multe greutăţi. RALEA, O. 57. îmbrăţişarea deschisă a pozitivismului şi darwinismului ... oferă „ Contemporanului” premisele acceptării şi promovării pe plan estetic a realismului. IST. LIT. ROM. n, 566, cf. DER, DN2. Darvinismul constituie baza ştiinţifică a biologiei generale ca ştiinţă despre legile apariţiei şi dezvoltării lumii vii. M. D. ENC, cf. DEX, D. FIL. - Scris şi: darvinism. - Din engl. Darwinism, fr. darwinisme. DARWINÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care aparţine darwinismului, care se referă la darwinism; (rar) darwinian (1). Nevoia de care vorbim constituie o rămăşiţă organică, din vremurile străvechi, când concurenţa vitală şi concurenţa sexuală, în sensul darwinist al acestor cuvinte, erau încă libere la oameni. NEGULESCU, G. 111, cf. SCRIB AN, D. Unele studii darwiniste mi-au căzut în mână tot atunci, blaga, h. 89. Admiţând variabilitatea darwinistă a organismelor, Miciurin şi Lâsenco au dezvoltat teoria variabilităţii, elaborând principiul diferenţierii a celulelor vii din acelaşi fel de ţesuturi. CONTEMP. 1953, nr. 356, 7/4, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Cartea ... este străbătută ... de ideea darwinistă a explicării întregii evoluţii a speciilor prin teoria selecţiei naturale. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/5, cf. dex. 2. S. m. şi f. Adept al darwinismului; (rar) darwinian (2). Cf. SCRIBAN, D, CADE, DL. Domnul Răducanu este un darwinist. T. POPOVICI, S. 18, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: darvinist. DN2. - PI.: darwinişti, -ste. - Din engl. Darwinist, fr. darwiniste. DÂSCAL s. m. v. dascăl. DASCĂL s. m. I. 1. (învechit, astăzi mai ales familiar) Persoană, de obicei cu calificare specială (iniţial, adesea şi angajată a bisericii), care învăţa carte pe cineva, care preda cunoştinţe elevilor (într-unul sau în mai multe domenii) dintr-o şcoală elementară (v. învăţător, institutor), dintr-un gimnaziu, dintr-un liceu sau, p. e x t., studenţilor (v. profesor); (învechit) didascal. (Atestat prima dată în 1475, cf. ders). Eu, Ionu dascalu, amu scrisu cu zisa lui Ionu Badului (a. 1592). DOC. î. (XVI), 176. Aceştia amândoi, [feciorii lu Theod(o)sie] când era coconaşi, ei învăţa carte la s(ve)ti Arsenie şi-i certa tată-său, să asculte de dascăl. MOXA2, 142. Când va bate tatăl pre fecior, sau fratele cel mai mare, sau dascălul pre ucenic ..., să să pleace. PRAV. 115. Agiunge-i ucenicului să fie ca dascălul lui şi sluga ca domnul său. N. TEST. (1648), 13734, cf. mardarie, l. 271/4. Şi cum îmi zic dascale, ca şi cu lucrul şi cu numele acesta să fiu plecaţilor ai miei ucenici întru învăţătura grammatichiei... pre aceasta a o tâlcui am gândit. ST. LEX. 21778. Dascăl nu să află aici întru moşia noastră să poată învăţa şi să-l înveaţe carte (a. 1691). GCR I, 288/2, cf. ANON. CAR. Octoihu ... l-am cumpărat... când învăţam la dascălul Staicu şi la părintele popa Clain (a. 1720). IORGA, s. D. xvn, 203, cf. xin, 108. Croitoriul nu poate să fie dator, nici ucenicul dascal, nici fiul tată. iacov, syn. 37721, cf. gheorgachi, cer. (1762), 213. Şi-l luă Aristotel, dascalul, de mână şi-l dusă la şcoală, alexandria (1784), 8712. Fă ce ţi-i voia: ... au zis dascălul meu. VARLAAM -IOASAF, 9725. Dascale Aristotele, să iai pre Alexandru mieu să-l înveţi cartea, alexandria (1794), 16/12. Datoria cea mai mare iaste ceaia ce are ucenicul cătră dascalul său. pilde, 95/2. Ţiitoarea una de alta numim câte între dânsele să ţin una de alta ..., ca cum: ucenic şi dascăl, tată şi fiu, stăpân şi slugă. MOLNAR, RET. 59/14. Bucuros eu voi fi dascălul tău. SLĂTINEANU, A. 101/14. Doauo limbi era latineşti, una carea o grăia poporul, şi aceasta o învăţa de la mumă-sa; alta a celor învăţaţi, şi aceasta o învăţa în shoală de la dascăli. MAIOR, IST. 251/8, cf. id. I. B. 352/2. Dă-mp] smerenie şi răbdare, ascultare şi supunere la povăţuirile şi învăţăturile părinţilor şi dascălilor mei. GRECEANU,!. 4/28. Mă duc bucuros în şcoală ..., mă închin mai întâi jupânului dascăl. FULEA, B. 26/2. Grecii s-au pus shoala să ni-o strice, între dascăli şi ucenici umblă să bage price. ZILOT, CRON. 335. Dacălii cei cu dureare de inimă ... pedepsesc pre ucenicii lor spre luminarea învăţăturilor. OBLĂDUIREA, VII/5. Trebuie să duc [cartea] la dascălul mieu de limba românească. ABEŢEDAR, 352/10, cf. GOLESCU, P. 109/16. Tatăl fiului iaste tată, dascălul ucenicului iaste dascăl. GRIGORIE, L. 132/11, cf. LB, I. GOLESCU, C. Dascăl vor de franţozească. PR. DRAM. 104. Lasă o sumă mare de bani ca să zidească o şcoală ... şi să se plătească la dascăli din venitul acelor bani. GORJAN, H. I, 28/33, cf. 111/1. în pansion ...am tot felul de dăscăli care, între altele, mă învaţă istoria, gheografia, grămatica. buznea, P. v. 120/1. Dascălul râde de băiat când îl aude zicând „liepure” şi-l sileşte să zică „iepure". CR (1839), 141V2, cf. VALIAN, V. [Aradul] are gimnasiu şi institut de pedagogie pentru dascălii rumâneşti. RUS, I. II, 65/14. Musiu Jean, dascăl de ghitară. PR. DRAM 207. Cine ar putea tălmăci ceea ce se petrece în sufletul unui copil în ziua în care strălucitorii săi ochi întâlnesc ... asprele căutături ale dascălului. NEGULICI, E. I, 36/10. Nastratin era un hogea (dascăl sau învăţător) Care a rămas de basnu până astăzi tuturor, pann, H. 3/5, cf. id. ş. I, 34/14. Copilărise cu Ciubăr-Vodă, cu care învăţase carte la dascălul Pascal din Podul Iloaiei. NEGRUZZI, S. I, 246, cf. POLIZU. Toate învăţăturile din scoalele ce se aflau se predau tinerilor români de dascălii greci. BĂLĂŞESCU, GR. XI/14, Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, CIHAC, II, 654, LM După ce ei vor fi citit multe, fară de ale fi învăţat la dascăli, ei vor crede că sunt foarte înţelepţi. ODOBESCU, S. I, 189. Tot mai gândeşti la anii, când visam în academii, Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii EMINESCU, 0.1,140. V-a ieşit vorba la toţi dascălii că sunteţi mojici şi brutali, mai ales cu copiii de familie bună. CARAGIALE, O. I, 286. Cei mai mulţi erau foşti cântăreţi de strană care veniseră la preparandie ca să se facă dascăli SLAVICI, O. n, 46. Şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte. ISPIRESCU, L. 269. Dascălul la tablă, Măsoară calea dintre stele. VLAHUŢĂ, S. A I, 139, cf. DDRF, BARCIANU. Elevii au nevoie de notele bune ale 481 DASCĂL 71 DASCĂL dascălilor SĂM. n, 339, cf. alexi, w., şăineanu2 Se supuseră acestui curent nou ... odată cu sosirea dascălilor de franţuzeşte. IORGA, c. 1.1,187, cf. n, 119, TDRG. Iarna mergea să înveţe buchiile la dascălul Drăgan, iar, cum se împrimăvăra, era luat la câmp. CHERJŢESCU, GR. 191. Predând limba latină, geografia şi matematica ..., [Asachi] a fost nu numai dascăl, ci... a căutat să propage ideile latiniştilor. DENSUSIANU, L. 181. Pleca bucuros de-acasă, dar dascălul i-a spus lui Petrea că n-a văzut-o niciodată în şcoală. AGÎRBICEANU, S. P. 57. Profesorul de matematici, „dascălul de răcan”, care explica trei luni în şir la tablă. IBRĂILEANU, A. 134, cf. resmeriţă, D. S-a pomenit... dascăl în capitala ţării CIAUŞANU, R. SCUT. 68, cf. CADE. Stăpânirea doreşte probabil să aibă dascăli cu prestigiu. REBREANU, R. I, 94, cf. MINULESCU, VERS. 263. îmi trebuiesc patru ani de aci înainte ca să iau licenţa în Litere şi să pot să câştig şi eu o pâine, ca dascăl. GALACTION, O. 607. O scrisoare de la fostul dascăl de limba şi literatura română îl înfăţişa ... ca o mare nădejde a viitorului C. PETRESCU, C. V. 30. A condamnat la moarte pe Socrat, dascălul său venerat. NEGULESCU, G. 99. Ce-i cereau dascălii să ştie, nu ştia. COCEA, S. I, 257. Şcoala preparandală ... [îşi] propunea să dea o oarecare pregătire pedagogică viitorilor dascăli CĂLINESCU, I. C. 80. Trebuie să învăţ la dascăli greceşti şi sârbeşti SADOVEANU, O. xm, 43. Au adus dascăl un cântăreţ de la biserică, id. ib. XX, 576. Ne vorbea răposatul meu dascăl ...de vechimea şcoalei noastre. MOROIANU, S. 12, cf. SCRIBAN, D. Primii cercetători care au simţit nevoia numelor populare de animale şi plante au fost... dascălii de ştiinţe naturale. BĂCESCU, PĂS. 9. Dascălul trebuia să înveţe, el întâi, materia de predat ARGHEZI, S. XI, 78. Faţă de mine dascălul manifesta o simpatie deosebită, blaga, h, 69. Primise să-l facă dascăl de franceză. CAML PETRESCU, O. II, 9. Organiza ... seminarul de la Socola ..., prin aducere de dascăli din Transilvania. IST. UT. ROM. II, 35, cf. 103. In trăsuri închiriate soseau ... grămăticii şi dascălii de la Academia elinească, scribii şi poeţii cu plete lungi. BARBU, PRINC. 140, cf. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 4, M. d. enc. Noi, profesorii, am crescut în Conservator tinerele răsaduri de interpreţi, dascăli, compozitori, muzicologi M 1974, nr. 5, 8. Am avut parte, în institut, de doi dascăli minunaţi. CINEMA, 1975, nr. 9, 6, cf. DEX. Dascăl înzestrat cu ... calităţi pedagogice, Dimitrie Cuc lin, a predat... armonie, contrapunct şi fugă. FLACĂRA, 1978, nr. 1 184, 16/2. Dascălu-nvaţă pruncii lucruri bune. ALR II 3 734/53, 172, 284, 316, 833. Şi şcolar de te-am făcut Carte mân-dră-ai învăţat, Dascăl mare te-am-nălţat. BALADE, IU, 99. <> (învechit şi regional; determinat prin „de copii”, „de băieţi”, „de şcoală” sau „de dăscălie”). Zacan Efrem, dascalul de dăscălie a Sebeşului PO 10/6. Atâta cunoştinţă şi învăţătură şi de la dascălii de shoală se poate împlini. ÎNV. POM. 59/23. Altul e fratele lui Ion ..., dascăl de şcoală, ... sau cum se zicea pe atunci dascăl de copii. IORGA, L. R. 12. Se pregăteau pentru cariera lor învăţând carte elementară ... de la câte un preot sau dascăl de dăscălie. PĂCALĂ, M. R. 375. Dascăl de băieţi, alr I 1 510/960. ❖ (Prin lărgirea sensului) Cea mai bună maică ... este dascăl de moral fiilor săi mumuleanu, C. 4/8. Muma este cel dintâi dascal ..., de la dânsa începem a lua cele mai dântâi cunoştinţi. CR (1830), 1712/44, <>F i g. In instinct, tot dobitocul dascăl neînşelat are, Ce-i trebuie mai mult altă? CONACHI, P. 293. Nevoia e dascăl mare. SLAVICI, O. I, 391. Istoria pentru Şincai era dătătoare de învăţături ca şi pentru Micu, care o numea „dascălul tuturor lucrurilorw. DENSUSIANU, L. 48. ❖ E x p r. (Regional) A sta (cuiva) dascăl pe cap = a bate la cap, a cicăli (pe cineva). Cf. pamfile, J. n, 141. Toată ziua îmi stă dascăl pe cap. id. ib. ♦ (Astron.; regional; în sintagma) Dascălu' cu cartea în mână = nume dat unei constelaţii nedefinite mai de aproape (Oltina ~ Băneasa). Cf H II 285. ♦ S p e c. (învechit) Preceptor1. Porunci să nu iasă necăirea, şi dascăl şi slugi puse lângă dânsul (a. 1648). GCRI, 133/32, cf. MARDARIE, l. 221/17. Crescând Ierotocrit, fiul vizirului mare, au poruncit împăratul dascalului de au scos pe Ierotocrit din haremul împărătesc (a. 1800). GCR n, 178/17. L-a ţinut cu fel de fel de dascăli, l-a trimis la Paris opt ani, tot prin şcoli bune. ghica, c. E. n, 355. 2. (învechit) Persoană cultivată care activa sau crea într-un anumit domeniu al cunoaşterii, al culturii (îndeplinind, adesea, şi funcţia de dascăl 11). Era o besearecă aproape de sve[n]ta Sofia şi era strânse cărţi într-însa de le ţinea 4 dăscăli plini de toată înţelepciunea (a. 1620). GCR l, 60/25. Iară după moartea lui Petru, stătu patriarhul în Alexandria anume Ahila, carele întoarsă pre Arie cătră credinţă şi-l hirotonisi protopopul Alexandriei şi-l puse şi dascal să hie la învăţătură în Alexandria, varlaam, C. 134. S-au nevoit Măriia Sa de-au cercat pre multe ţări pânî l-au îndireptat Dumnedzău de-au găsit oameni ca aceia, dăscăli şi filosofi, de-au scos den cărţi elineşti şi lătineşti toate tocmealele ceale bune. PRAV. VI. Când va dzice vraciul că iaste rana de moarte sau nu de moarte, îl vom creade mai vârtos cându să va afla că vraciul iaste dascăl, cum le dzic acestora doftori..., decât are fi altul mai prost, bărbiiariu sau descântătoriu. ib. 129. Prepune această îndreptare de leage dă pre limba elinească pre limbă proastă, rumânească ..., cu toată mintea, înţelepţia, arătarea, spunerea şi îndreptarea a cuviosului... Ignatie Petriţi şi lui Pantelimon ..., dăscăli desăvârşiţi amândoi (a. 1652). GCR I, 157/9. Scrie de portul românilor iscusitul istoric... care... pomeneşte un dascal, anume Marţiales. M. COSTIN, LET. I, 27/38. Enea ... au cetit nişte stihuri a unui dascal, anume Ovidius. id. O. 248. Alăturându-le [izvoarele] cu cel elinesc al celor 70 de dascăli BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/46. Au scris după aceaia unii dăscăli ai Răsăritului şi ai Apusului împotriva minciunii ib. 7/12. Cartea care s-au scos ...o arătăm în lume a să vedea toată nevoinţa şi grije şi osârdie întru aflarea şi aducerea mărturiilor şi învăţăturilor a mulţi dăscăli şi istorici aleşi (a. 1714). GCR n, 8/31. Foarte înţelepţeşte au lucrat dăscălii aceia carii au băgat tocma în sfârşit şi... tabla leneşilor. ARITM. (1806), 98/7. Cărţile celor mai învăţaţi dăscăli latini ar trebui să le lepădăm. MAIOR, I. B. 384/22. Unii din dăscălii altor limbi ...nu lipsesc a zice că cu neputinţă iaste a să muta filozofia în limba rumânească. GRIGORIE, L. 6/1. Eghipetul se socoate vatra ştiinţelor omineşti şi eghiptenii, întâii filosofi şi dăscăli ai grecilor. SĂULESCU, HR. I, 5/26. Neamul nostru fine foarte din străbuni ... cele zise de-nţelepţii dascăli ce i-am avut: filosofii şi eroii, ai Eladei fii vestiţi. PELIMON, S. 10/11. Dascălii şi-au bătut capul cu probleme excentrice despre nemurirea sufletului. MAIORESCU, CRITICE, 368. Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, Intr-un calcul fără capăt, tot socoate şi socoate. EMINESCU, O. I, 132. Dascălul, ... doctor în medicină, e superior simplului vraci fără titlu. DR. IV, 169. Ardealul trebuia să aducă... mari dascăli, mari gânditori, mari gospodari ai bunului public. ARGHEZI, B. 53, cf. M. D. ENC., DEX. 3. Persoană care a adus contribuţii valoroase într-un domeniu de activitate, într-o doctrină etc.; şef al unei şcoli; creator al unui curent; p. g e n e r. îndrumător; sfătuitor (1). V. maestru2 (1), mentor (2). Păstorii şi învăţătorii sânt dascălii şi părinţii noştri cei sufleteşti (a. 1632). GCRI, 76/27. Pentru numele acestor sv[i]nţi şi dumn[e]zăieşti bărbaţi dăscăli şi a besearicii învăţători şi a altor pravoslavnicii împăraţi (a. 1632). ib. 77/30. Cei mai mulţi şi cei mai mari şi mai credincioşi dăscăli dzic, de să va face sânge amestecat între obraze ..., atunce certarea lor iaste moartea. PRAV. 213. începătoriu şi aţâţătoriu acestui lucru să fie fost Marco, episcopul de Efes, carele, ca un dascăl, ...au dat de veste ... să nu primească nimenea acel săbor. SIMION DASC., LET. 26. Acesta sv[â]nt şi mare m[u]cinic Dimitrie era ... creştin şi dascal de credinţa d[o]mn[u]lui H[risto]s. DOSOFTEI, v. S. octombrie 86728. Spun oarecarii dentru dăscălii besearecii noastre, cum să fie chemat H[risto]s pre Petru. CHEIA, ÎN. 7v/9. Dăscălii svintei bisearici zic că încă mai întâi decât ceriul şi pământul au zis D[umne]zău cu cuvântul şi s-au făcut putearnicii (a. 1680-1695). GCR I, 312/10. Să nu se smintească văzând pre dascălul lor 481 DASCĂL 72 D AŞ OVĂ pătimind pre cruce. ANTIM, o. 9. Noi, lăsând basmele poeticilor, impărţim ritorica împreună cu dăscălii acestui meşteşug în doauo părţi. MOLNAR, RET. 9/12. Prea lung aş fi de-aş sta a număra pre cei mai dincoace dăscăli popistăşeşti carii... mărturisesc ... să se desfacă ... căsătoria. MAIOR, I. B. 269/6. Aceasta o credeam fără îndoială, că o încredinţează cu un cuvânt toţi d[u]mnezeieştii părinţi şi dăscăli ai besearicii. GRECEANU, î. 52/25. Latinii... era în preajma Romei, căreia se împotriviră într-un chip deosăbit şi se făcură dascălii ei cu împismuirea lor. CĂPĂţineanu, M. R. 14/26. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, S. 47. Pentru ce, o tu, dascăle de vânăt orie sistematică şi raţională, n-ai suplinit lipsele legei? ODOBESCU, S. III, 38. Tocmai când... hotărâsem un menu vrednic de-un epicurean inteligent ca tine, vechiul meu dascăl în publicistică, plecaşi fără să ne luăm ziua bună. CARAGIALE, O. VII, 307. Sadoveanu ... vede în el un adevărat dascăl literar. VARLAAM - SADOVEANU, 119. Un versificator în stil popular, ca Ioan Barac, a fost, în acelaşi timp, şi primul dascăl de metrică al lui Heliade. ll 1972, nr. 2, 69. înţelegi nobilul respect al clujenilor pentru dascăli şi pentru discipoli. flacăra, 1975, nr. 40, 5. ♦ (Regional) Maistru (1). Fiind om înţelept şi desăvârşit cărtular bun, fu ales de fu mai mare drucar..., ce se zice fu dascal şi mai mare prespre tipariu (a. 1632). GCR I, 78/4. Cu multă usărdie am nevoit şi dăscăli de tipografie am adus (a. 1678). ib. 236/25. II. 1. (Adesea determinat prin „bisericii” sau „de, la biserică”) Cântăreţ de biserică; (regional) cantor, diac, psalt, (învechit, rar) psaltichieş, psălticaş. Au aflat dăscălii besericii nostre, cântările psalmilor, cu glasuri cuvioase cântând cântece (a. 1710). GCR I, 363/34. A slujit la oraş de a fost dascăl la biserică (a. 1772). IORGA, S. D. xn, 185. Biserica de la Cristeşti... totdeauna să se afle 2 preuţi şi 2 dăscăli la străni, un ţârcovnic (a. 1822). URICARIUL, XI, 345, cf. POLIZU, COSTINESCU. Când moare un bogat, trag dascălii de funie să despice clopotele, iar când îi sarac, abia le hăţăn. CONV. LIT. v, 130. Şi-n ţărna scormolită de-atâţi dăscăli şi popi De-a lor deşertăciune, un vierme hâdos râde ... Căci nu sunt viermi mai nobili în sânul negrei gropi. CONTEMPORANUL, I, 136. Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. EMINESCU, O. I, 69. Un sat... cu ... nişte preoţi şi dascăli şi poporani ca aceia de făceau mare cinste satului lor. CREANGĂ, A. 1. Nu te mai ţii de casă, ba la popa, ba la dascalul. CONTEMPORANUL, Vil, 5, cf. BARCIANU. [Popa] pleacă împreună cu dascălu ... după milă. ADAM, R. 215, cf. ALEXl, W, ŞĂINEANU2. în bisericile cele mari, se cereau dascăli cu bun meşteşug de cetire şi cântare. IORGA, C. I. II, 117, cf. TDRG. Era fiul dascălului Rizea de la Biserica Sfântul Gheorghe din Piteşti. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 167. Sunt şi eu oleacă de dascăl de la oraş, zisei eu mândru ..., la biserica din deal. HOGAŞ, M. N. 143. Alături dascăli, un băiat cu cădelniţa, doi oameni cu praporele şi copii cu sfeşnicele cele mari LUNGIANU, C. 6, cf. RESMERIŢĂ, D„ CADE. Hai, dascăle, hai la datorie! murmură bătrânul preot fără să asculte pe fiică-sa. REBREANU, R. II, 217. La biserică, ... dascălul toacă meşteşugit. BRĂESCU, A. 70, cf. id. O. A I, 370. Popa dedat cu enoriaşii, cu dascălul şi cu altarul lui, s-a mâhnit. KLOPŞTOCK, F. 65. Veşnică pomenire cântată pe nas de popi şi de dascăli mahmuri G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 87. Credincioşii lipseau, iar popa se certa cu dascălul. VISSARION, B. 371. Popa şi-a luat dascălul, cădelniţa, tipicul, Şi-a purces să călăuzească dricul. lesnea, VERS. 47. [Preoţii] să fie cu toţii în Poduri împreună cu dascălii lor, cu cădelniţi, cărţi sfinte şi cu toate cele trebuincioase pentru slujbă. MOROIANU, S. 74, cf. SCRIBAN, D. Părintele se duce şi binecuvântează, dascălul pune în sac partea sfintei biserici SADOVEANU, O. XXI, 394. La ţară, dumineca, dascălul clopoţeşte mult, curăţă candelele, popa spune Evangheliile. CĂLINESCU, I. 250. Se cunoaşte că-i ... dascălul de biserică. CAMILAR, N. I, 141. Pe nasul dascălului Şopron lacrimile se preling una cîte una şi stropesc foile scripturilor, GALAN, Z. R. 55. Sosi şi preotul ... cu dascălul, cărând cazanul sfinţit, de aramă, al bisericii BARBU, g. 109. Zi tu, dascăle, un moliftoi teodorescu, p. p. 130, cf. alr i 580, 581, 1 510/144, 194, 257, 266, 273, 278, 295, 298, 337, 341, 355, 677, 900. Dascălu bisericii. ALR Ii/l h 179/723. Popa vine să-mi cetească, Dascălul să mă iubească, folc. transilv. ii, 75, Fie pomenire, Tot cu nouă popi, Şi nouă vlădici Şi dascăli mai mici FOLC. OLT. - MUNT. II, 86. Ui, săracu dascălu, Când audi clopotu Lasî coasa-n buruieni Şî ia sacu la pomeni, folc. mold. n, 385. 2. (învechit) Predicator (1). într-aceea vreame nescare dascăl vine, închinăsă lui greind că fecioreaşte ista să va muri ev. SL.-ROM. 24r2/21. Oricare dascăl făcând vreo învăţătură în svânta bisearică ... deva sudui sau va ocări pre vreun vlădic acesta să va certa. PRAV. 245, cf. MARDARIE, l. 157/16. III. (Bot.; prin Transilv.) Bălbisă (Stachys silvatica). Cf. PANŢU, PL. 14, ENC. AGR. I, 388, BORZA, D. 164, DEX2. - PL: dascăli - Şi: (învechit şi popular) dascal (accentuat şi dascăl ALR I 1 510/320, 337, 341, 360), dâscăr (DR. iv2, 1 015, ALR I 1 508/24, 77, 93, 100, 103, ib. 1 510/24, 63, 65, 77, 80, 93, 100, 103, alr îi 3 734/29), dâscâl (alr 1580/592, ib. 581/387, 550, 592, ib. 1 510/550), dâscul (alri 1 501/370) s. m. - Din ngr. dăaKakoq, slavon, aackaat*. DÂSCĂR s. m. v. dascăl. DÂSCÂL s. m. v. dascăl. DASCÂU s. m. (Iht.; prin sud-vestul Transilv.) Boiştean (Phoxinus phoxinus). BĂCESCU,P. 28, cf. id. ib. 71, mda. -PL: dascăi - Cf. sb. d a s c a „scândură”. DÂSCUL s. m. v. dascăl. DASÎE s. f. (Ortografie; grecism învechit) Spirit aspru, v. spirit (II). Dasia, suflare groasă, eustatievici, gr. rum. 15v/21, cf. 20716. Pentru prosodie să zic aceste... viria ... dasia. RÂMNICEANU, 23713, cf. DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 12/8. Toată lumea se aruncase în dasii şi perispomeni ca babele în căţei NEGRUZZI, S. I, 3. Toată lumea se sileşte din ce mai are să mai adaoge şi să se mai îmbogăţească, dar ei [oameni fără gust, fără leac de ortografie]! Ia uitaţi-vă că şi din ce mai avem vor să lepede! Ait! S-a stricat!! S-aaa duuus acum şi limba! Ei au lepădat oxiile şi psila şi dasia! O, drăguţele! Ca de ele de nimic nu-mi pare aşa de rău, că parcă era nişte floricele, ap. EMINESCU, O. xn, 414, cf. CADE. - PL: dasii - Din gr. Saaeia. DASUPRA adv., prep. v. deasupra. DAŞ s. m. (învechit şi regional) Miel (11). Cf. iordan, în BUL. FIL. vii-vni, 228, RUSSU, L. t. 123, BRÂNCUŞ, v. A. 139. Putem considera cuvântul „daş” un element autohton sigur în limba română. L. ROM. 1989, 519. -PL: daşi - Probabil din traco-dacă. Cf. alb. d a s h . DÂŞNIC, -Ă adj., s. m. v. dajnic. DÂŞOTĂ s. f. v. daşovă. DÂŞOVĂ s. f. 1. (Prin nord-vestul Munt. şi prin sudul Olt.) Glumă. Câte daşote, câte prostii, I. CR. iv, 251, cf. lexic REG. 29, UDRESCU, GL. 2. (Prin nord-vestul Munt.) Afacere; interes. Cf. udrescu, GL. Am mâine o daşovă pe la tribunal, id. ib. 491 DAT1 73 DAT2 - PI.: daşove. - Şi: (1) dâşotă s. f - Et. nec. DAT1 s. n. 1. Faptul de a da3; (urmat de determinări introduse prin prep. „la”) efectuare a anumitor operaţii de prelucrare. Şi iar visteierele Pană mi-a luoat păntru suţu-miu haine şi scote ce aufust dature, preţ de patru povări (a. 1631). DRH B, xxni, 367, cf. cade, dl, dm, dex. ❖ (învechit şi popular) Datul de mână (sau mâinii) = darea de mână (sau mâinii), v. d a r e (1). Aşa s-au legat înaintea noastră cu datul de mână (a. 1776). iorga, S. D. XII, 92. La încredinţare - datul mâinii - merg mirii, naşii şi rudele mai de aproape. PĂCALĂ, M. R. 167. Datul de har = mulţumită (2). Rugăciunea sau datul de har ce se zice după mâncare. CORESI, ap. GCR i, 28/8. Datul sufletului = agonie. Când au fost la datul sufletului său, au spus şi au mărturisit (a. 1760). GCR II, 74/29. ♦ (învechit) Informaţie. Pe lângă aceasta să-ţi mai recomand aicia a căuta ... prin arhivele turceşti daturi despre dreptul nostru public. GMCA, A. 101. Datul istoric decisiv este că extrema limită a Munteniei despre Oriinte se oprea lângă Chilia. HASDEU, I. C. 5. 2. Punct de la care pleacă un raţionament într-o discuţie, într-o argumentare; fapt din care rezultă sau se deduc altele; noţiune fundamentală. V. dată2 (1). Aşadar acesta e datul, realitatea. CAMIL PETRESCU, U. N. 31, cf. M. D. ENC., DEX. 3. (învechit şi regional) Dar2 (1); p. ext. mită (1). Tot datul cel bun de la părintele luminelor să pugoară. DOSOFTEI, V. S. [predoslovie] 2V/19. Mult îndemna pre voievod şi pre grec să silească pre arhierei şi cu bine, şi cu dat să facă părtaşi. CANTA, LET. ni, 183/10. Le-ai plătit de douo ori cu lucru şi cu daturili. JIPESCU, O. 62. Slugi înşelătoare ... la luat lacomi, la dat scumpi. IORGA, I. L. I, 548. în acelaşi timp cu datul, femeia primeşte şi dânsa alţi moşi. PAMîlLE, S. V. 9. Se vede treaba c-am plecat numai pe dat. ŞEZ. IV, 2. Datu de la altu anevoie şi puţin ţine. în DA l/m. ♦ (Prin sudul Transilv.; la pl.) Darurile pe care mireasa le face la nuntă mirelui şi familiei acestuia, exceptând zestrea. Voatra dă de ştire părinţilor feciorului şi se înţeleg să se întâlnească la un birt undeva ... şi se înţeleg din zestre şi din date. CONV. LIT. XXIV, 919. ♦ (învechit şi regional) Plată (1). Şi când a fost la datul banilor, n-au vrut să ni-i dea (a. 1704). URICARIUL, XXI, 155. Datoria iaste ... răfuită din alte socoteale de daturi, pravila (1814), 12/21. Adusu-mi-ai bani de dat, Ori vinul ţi s-a ciuntat? BIBICESCU, p. P. 294. ❖ Dat (sau daturi) şi luat (sau luaturi) - încasare şi plată. Datul şi luatul ce se întâmplă între ţăranii cei proşti, ap. TDRG. Au fost... trebuinţă ... de a revedi sămile luaturilor şi a daturilor (a. 1831). URICARIUL, II, 217. 400 lei pre lună pentru doi contabili, unul însărcinat cu luaturile şi altul cu daturile, i. IONESCU, M. 301. ♦ Dare (6). Şi cum voi face darea şi datul să-l poci plăti? CORESI, EV. 399, Cf. ANON. CAR. 4. (învechit şi regional) Soartă (I 1); datină (2). Grăi omeneaşte din datul lui D[u]mnezău. DOSOFTEI, V. S. octombrie 8575. Asta ţi-este datul tău. CARAGIALE, T. I, 49. Aşa-i datu fetelor. densusianu, Ţ. H. 348. (Pleonastic) Aşa mi-e datul sorţii, Să n-am eu pe băiatul meu La cap, în ceasul morţii! COŞBUC, P. I, 193. ♦ (Popular) Farmec, vrajă; boală atribuită farmecelor, vrăjilor etc. Cf. HEM. Copila să-nflorească, Pe loc să se curăţească De fapt, De dat, De pâră, De ură, De-ntristare şi de vătămare. ALECSANDRI, T. I, 366, cf. N. LEON, MED. 125, CADE, DL, DM, DEX, HII122. Să se spargă Toate pagubele, Daturile, Făpturile, Descântecile, Farmecele şi vrajele. TEODORESCU, P. P. 385. Şi frumos pe obraz m-am spălat De fapt, De dat. MARIAN, D. 122, cf. I. CR. I, 15. Mândru să mă curăţ de toate datele. PÂRVESCU, C. 70. Farmec, fapt, am dat. PĂSCULESCU, L. p. 119, cf. 128, PAMFILE, B. 28. 5. (învechit) Durată. Pentru să nu mâiu însumi fără tine datul vieţii DOSOFTEI, ap. GCRI, 242/9. 6. (învechit) Dată2 (11). Veniturile ei de la datul acestora într-un an. ŞINCAI, HR. I, 320/22. 7. Bătaie, lovire. Se opri din dat. stăncescu, b. 299. Avea băţ ca de nebun ... Ca la dat să fie bun. şez. IV, 130. ♦ (învechit) Tragere (V). Au vestit fermanul cel despre întărirea Domniei Sale în Adunarea ţării între datul cu tunurile, şincai, HR. m, 171/32. - PL: (învechit şi popular) date şi daturi şi (învechit) dature. - V. da4. DAT2, -Ă adj., s. f. I. Adj. Pus la dispoziţie, oferit, acordat; înmânat, transmis, dăruit Urmând sfatului dat, deşertă plosca, negruzzi, s. i, 245, cf. costinescu, dl, dm, dex. (Substantivat) Nu ţi-i de dată, Cum ţi-i de nadă. i. CR. m, 87. <> E x p r. La un moment dat v. moment (2). în cazul dat = în acest caz, în cazul de faţă. Cf. DL, dex. Dat fiind (că ...) = ţinând seama de ... (sau că ...). Cf. dl, dex. Dat dracului v. drac. Dat uitării = uitat, părăsit. Cf dl, dex. (Regional; despre fete) A fi bună dată = a fi bună de căsătorit. Fost-am şi io-odată fată, Maica-a zis că-s bună dată. viciu, gl. (Regional) A fi dat - a fi îndrăgostit. Cf. şez. v, 69. II. S. f. (Adesea, construit cu determinări care precizează sensul, formează locuţiuni şi expresii) Timpul sau momentul în care are loc un fapt sau o întâmplare. Se aud lătrăturile unui câine de fiecare dată când vine sau pleacă lume străină. CAMIL PETRESCU, t. 1,533. A fost singura dată în trei luni când au vorbit atât de lung. C. PETRESCU, c. v. 356. <> L o c . a d v. Data viitoare = într-o împrejurare viitoare, cu prilejul ulterior. Să ştiţi că vă aduc data viitoare un ulcior cu ţuică. SADOVEANU, O. XXI, 304, cf. DL, DM, DEX. Data trecută = în împrejurarea trecută, cu prilejul anterior. Ca şi data trecută, aruncară faina pe jos. şez. 1,66, cf. DL, DEX. (De) data aceasta (sau asta) ori de (sau cu) astă dată sau în data aceasta (ori în această sau ceastă dată) sau această (ori astă sau cu astă) dată = în împrejurarea în care ne găsim acum; acum. Deci priimeaşte această dată atâta den truda noastră. M. COSTIN, LET. I, 214/9. Suiţi-vă în ceastă dată. biblia (1688), 1862/55. Această dată au nemerit mai bine. DRĂGHICI, R. 51/2. De astă dată însă vă rog să-mi răspundeţi categoric. VLAHUŢĂ, O. A 431. Data aceasta, Cantemir, furios pentru noua prădăciune a stăpânirii sale, urmări cu patimă pe dătătorii de foc ai craiului IORGA, L. I, 313. Prin exageraţie şi fanatism ... biruinţa se câştigă în data aceasta, id. ib. n, 5. De data aceasta n-ar fi o luptă, ci s-ar vedea simple trupuri... cum aleargă mecanic, în dorul de viaţă. SAHIA, n. 18. In localitatea Voineasa ... s-a folosit termenul „mânecar” ..., de data aceasta cu sensul specializat de „cămaşă ... de la brâu în sus”. Z. MIHAIL, T. P. 58. Aşa au scăpat şi cu astă dată de moarte. SBIERA, p. 28. Tot eu te voi scăpa şi de data asta. ŞEZ IV, 4. Pe dată (ce ... sau cum ...) = îndată, imediat (ce ... sau cum...), numaidecât; în momentul când ... Orice fecior o vedea Pe dată o şi-ndrăgea. TEODORESCU, P. P. 152. Ea, pe dată ce-auzea, Printre slugi se furişa, id. ib. 501. Dumnezeu ca un tată, Cu mila nemăsurată Nu se porneşte pe dată Cum facem rău să ne bată. şez. IX, 167. întru (sau la) acea dată = în acel timp, atunci; imediat La acea dată sfatuindu-se şi boierii ţării dempreună cu episcopii URECHE, LET. I, 180/23. Iară de-şi va mai îngădui firei într-acea dată, şi va socoti ... să va apuca şi-l va ucide. PRAV. 318. Cînd o vor răpi [pe fată], într-acea dată au voie să-i ucigă. ib. 395. Şi aşa s-au curăţit ţara de turci întru acea dată. M. COSTIN, LET. I, 219/30. (Regional) De dată = de mult, de când ştim, de totdeauna. Noi suntem şchei, aşa ne-am pomenit de dată. DR. v, 6. 23. O (singură) dată = într-un singur caz, rând etc. Să mai sărut o dată pământul ţerei mele! ALECSANDRI, p. ni, 296. N-am păţit eu asta numai o dată în viaţa mea. CREANGĂ, P. 124. Când era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd. ISPIRESCU, L. 3. O singură dată a văzut marea. M. eliade, O. I, 11. Cercetătorii ...au 493 DATA 74 DATARE despuiat toate textele o singură dată. z. MIHAIL, T. P. 65. Să nu ne mai întâlnim Numai sâmbăta o dată, Duminica ziua toată, zz-le-arareori, într-una de nouă ori JARNÎK - BÂRSEANU, D. 62. Nu o dată = în repetate rânduri, de multe ori, adesea. Cf. dl, dex. O dată = în acelaşi timp ..., cu acelaşi prilej, concomitent, simultan. Nu te ocupa de multe trebi o dată. NEGRUZZI, s. I, 248. Altă dată = cu altă ocazie. Am să te pui la o sută de lei amendă, ca să te învăţ minte altă dată să nu vrei să jurii snoava, IV, 63. O dată pentru totdeauna = definitiv. Ei trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că forţa braţelor noastre întrece forţa tuturor motoarelor SAfflA, n. 36. încă o dată = din nou, iarăşi; a doua oară. încă o dată am iubit. NEGRUZZI, S. i, 51. Te rog încă o dată de vei veni... să te faci că nici mă cunoşti id. ib. 62. III. S. f. 1. (Regional) Soartă (I 1). Când se ridică de pe scaunul pe care a şezut [preotul], îl clătesc, anume ca să-şi clătească data. MARIAN, S. R. I, 178. Eu strig pe Lacu, Lacu pe Dracu, Dracu pe data mea. PAMFILE, CR. 214. Eu n-am mumă, tu n-ai tată, Amândoi suntem d-o dată. BIBICESCU, P. P. 25. E x p r. Aşa-i (sau i-a fost cuiva) data (sau dată) = aşa îi este sau i-a fost sortit. La cătană aşa-i dată, Ca să steie ne-ngropată. DOINE, 93. Aşa nouă ne-a fost dată Să plec cale-ndepărtată. şez. m, 155. Aşa-i data fetelor Să scrie cătanelor. HODOŞ, P. P. 208. Aşa-i data la ficiori, Când li-i mai drag să trăiască ... Atunci casa-şi părăsesc. id. ib. 218. Cum e data (cuiva) = cum îi este sortit (cuiva). De băut în ce să-i dau? - în ciubărul porcilor, Cum li-i data robilor POMPILIU, B. 51. Cum ţi-i data, aşa ai s-o păţeşti rev. CRIT. n, 122. 2. (învechit) Obicei (1); lege, drept. Aşezăturile şi datele lor cp 210. Cum iaste dată [= cum îi este îngăduit, după lege] bărbatului să-şi lase muiarea, când o va găsi făcând preacurvie, aşa iaste dată şi muierii să-şi lase bărbatul PRAV. 142. ❖Expr. (Regional) Cum (sau precum) e data = după obicei, cum se cuvine; în toată regula. Cu lăutari s-aducem fata Cu vin şi chef precum e data. COŞBUC, p. I, 241. Turta fu pusă pe vatră şi coaptă, cum e data. reteganul, p. i, 61. Staţi... până merg eu ... să mă gat, cum e data să meargă omul id. ib. ni, 9. El începu a slăbi, ba era slab cum e data. id. ib. v, 3. -PI.: daţi, -te. -V. da4. DATA vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică o scriere, un act, o scrisoare etc.) A pune data (1). Cf. I. golescu, c. Raporturile comisiei şi anaforalele înaltului cler, datate de pe la sfârşitul aceluiaşi an, se unesc a înfăţoşa starea lucrurilor (a. 1853). URICARIUL, IV, 432/24. Din vama Sibiului datează el faimosul ordin de zi pe armată, o adevărată imprecaţiune în contra zavergiilor. GHICA, s. 115. Vei fi surprins, desigur, că-ţi mai scriu după o tăcere de aproape un an, şi ... că datez scrisoarea de la Luc-sur-mer. anghel - iosif, c. l. 85, cf. şăineanu2, resmeriţă, d, CADE. Peste două sau trei zile, s-a mutat în frumosul palat al tatălui său de la Galata, de unde datează proclamaţia sa din 25 februarie. oţetea, T. V. 180. ^ Refl. pas. [Diploma] se datează din 22 martie, anul 882 de la întemeiarea Romei (începutul sec. XVIII). mag. ist. i, 23/28. 2. T r a n z. A stabili data exactă a unui eveniment sau a unui fapt din trecut. Tradiţiunea şi manuscrisele datează întemeierea statului moldo-român de la uciderea bourului sălbatic de Dragoş-Vodă. ASACm, S. L. II, 45, cf. pontbriant, d. în epoca dintâi, ...pe care am datat-o de la Constituanta din 1866 până la Camerile revizioniste din 1884, darul vorbirii se preţuieşte ... în sine însuş. MAIORESCU, CRITICE, 517, cf. BARCIANU, ALEXI, W, TDRG. L-am datat în sec. V a[nte] Christos şi nu cred că trebuie să revin asupra acestei datări pârvan, g. 18, cf. DN2, M. D. enc. Dintre controversatele ipoteze mai probabilă pare aceea care o datează [opera lui Dioscoride] pe la sfârşitul secolului al Il-lea. BUTURĂ, EB. I, 12. Din epoca agresiunii avare datează prima atestare probabilă a limbii daco-romane (adică române, căci aportul slav nu a modificat structura limbii, care e latină, ci numai lexicul), patapievici, C. L. 111. ♦ Intranz.Afi perimat. Nudul mi se pare formula însăşi care asigură eternitatea în artă Costumul datează, călinescu, c. O. 204. 3.1 n t r a n z. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „din”, „de la”, „de” etc.) A începe să existe, să se producă; a apărea, a exista, a avea loc. Oraşul balnear Baden-Baden datează încă din zilele împăratului Traian. CODRU-DRÂGUŞANU, C. 80. Ideea uniunii... datează la români din cea mai bătrână Antichitate ..., se află înscrisă pe fiecare pagină a istoriei noastre. VOCEA oltului (1857), 93/25. în Prusia ... organizaţiunea instrucţiunei poporului datează încă din secolul XVI GHICA, c. E. îl, 397. Inchiziţia datează în principiu de la Friederich Barbarosa. FILIMON, o. n, 124. Această dărnicie a ţărilor noastre ... datează până mai de ieri (a. 1862). URICARIUL, v, 148/23, cf. PONTBRIANT, D. Prelecţiunile populare care se ţin în sala Universităţii de Iaşi datează din anul 1863. CONV. LIT. I, 12. Este o bucată care nu datează de ieri numai şi care are autoritate pentru că se joacă în public. BARONZI, M. 31/21, cf. lm. Aceste numiri latine datează de la Boethius, filozof. MAIORESCU, L. 56. Acolo era şi o colecţie de noue arme de foc numite săneţe, de la care datează schimbarea tacticei rezbelice CALENDAR (1855), 117/12. Socialismul, ideea ca atare, datează din cele mai îndepărtate timpuri. LUC. n, 51, cf. TDRG. Din ziua aia datează prietenia lui Conu Mişu cu Nicuşor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 25, cf. CADE. Schimbarea directivei datează din aprilie, titulescu, D. 153. Constantin Lipan deschise capacul gravat al cronometrului de aur, cadou de logodnă datând de peste două decenii, c. PETRESCU, C. V. 11. Colecţie, care data de pe vremea lui Tarquiniu cel bătrân, negulescu, G. 63. Din aceeaşi vreme datează traducerile lui Odobescu. VIANU, L. R. 78, cf. DL, DM. Ideea ... datează sub diverse forme din Antichitate. COTEANU, S. f. n, 10, cf. DN2. S-au. găsit săbii de bronz datând din a doua jumătate a mileniului al Il-lea î.e.n. H. daico viciu, D. 11, cf. G. barbu, a. v. 14. Intr-o scrisoare datând din 1937, el precizează că... a pornit pe un drum nou. M 1974, nr. 12, 15, cf. M. D. ENC., DEX. Un sarcofag datând din secolul al ILlea. flacăra, 1975, nr. 46, 14. Din 1793 datează textul lui Johann Friedel ... despre portul din Banat. Z. MIHAIL, T. p. 19. Amintim însă că cele mai vechi ştiri despre ţesăturile de lână, denumite scoarţe, datează din secolul al XVI-lea, anume din vremea lui Despot-Vodă. PAVEL, S. E. 214. Biserica românească [din Feldioara] ... datează din anul 1788. RL 2005, nr. 4 547. ♦ (Rar) A deveni cunoscut. Unele romane care datează de-a doua zi alas 25 vin, 1935, 10/4. -Prez. ind.: datez. - Din fr. dater. DATÂBIL, -Ă adj. Care poate fi datat (1). Resturile arheologice scitice - databile - nu încep în sudul Rusiei decât în sec. VII. PÂRVAN, G. 4. Epica populară... mai uşor databilă, datorită conţinutului ei, prezintă antagonismele sociale. IST. LIT. ROM. I, 473, cf. DEX. - PI.: databili, -e. - Din fr. datable. DATÂRE s. f. Acţiunea de a d a t a şi rezultatul ei. 1. Cf. data (1). Nuvela ..., după propria lui datare, spui şi eu după cum este şartul şi datina lui odobescu, s. m, 197, cf. ddrf. Cutremurul de la 1802 ... ajută din parte-i la această scriitorul o compune în 1829. VIANU, A. P. 60. Datarea unor tipărituri pe baza caracteristicilor grafice. CL 1973, 171, cf. DEX. 2. Cf. data (2). Cf. pontbriant, d., costinescu, lm. Evident că, pentru o operă literară lucrată astfel, orice încercări de datare sunt zădarnice. IORGA, L. II, 568. Aceasta din urmă împrejurare face foarte grea caracterizarea şi datarea satelor din 496 DATAT 75 DATINĂ bronzul IV. pârvan, G. 454, cf. resmeriţă, d. E un nou argument pentru datarea cronicei din timpul lui Bela al II-lea. BRĂTIANU, T. 213. Am căpăta o datare greşită. CĂLINESCU, I. C. 113, cf. VlANU, A. p. 60. Datarea e ... nu foarte sigură, deşi unele aluzii fugare ...ne fac să înţelegem că ne aflăm cândva, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. CONTEMP. 1975, nr.l 500, 4/10, cf. M. D. ENC., DEX, Z. MOLUL* T. P. 27. 3.Cf.data (3). Cf. dex. - PL: datări. - V. data. DATAT, -Ă adj. 1. (Despre scrieri, acte sau scrisori; p. ext. despre obiecte) Care poartă dată2 (2). Cf. data (1). Cf. PONTBRIANT, D. O scrisoare a răposatului Dimitrie datată din Neapol de la 12 ianuarie 1872. MAIORESCU, D. I, 9, cf. DL, DM. Scrisoare datată 26 iulie 1956. M 1974, nr. 7, 22, cf. dex. Descoperă un covor datat 1874. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. Uneori un singur pom ocupă întreaga suprafaţă sau grupuri de pomişori se repetă pe suprafaţa scoarţei, după cum s-a constatat pe o scoarţă datată 1847, din Bosia-Iaşi. PAVEL, S. E. 60. 2. (Despre fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data2 (1). Cf. d a t a (2). Cf. dl, dm, dex. - PI.: dataţi, -te. - V. data. DÂTĂ1 s. f. 1. Timp precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment, un fapt etc. Istoriografii pământeni şi acii străini diferează în data acestui eveniment. ASACffl, S. L. II, 45, cf. STAMATI, D. Miron şi alţi hronicari au scris mai toţi după tradiţii, fără a îngriji datele. NEGRUZZI, S. I, 202. Dacă am cunoaşte textul original al acestor documente şi dacă am şti cu siguranţă că data lor este a [nul] 1400, atunci am trebui să respingem numaidecât autenticitatea. CONV. LIT. XX, 274, cf. CADE. Data naşterii. NEGULESCU, G. 67. Niciun vapor românesc nu pleca la acea dată spre Rotterdam. BART, E. 247, cf. SCRIB AN, D., DL, DM, DEX. La data când s-a înfiinţat târgul în anul 1834, satul Bivolari exista ca aşezare rurală. PAVEL, S. E. 13. Solicita amânarea dezbaterilor pentru o dată ulterioară. RL 2005, nr. 4 600. 2. Indicaţie exactă a timpului (exprimat calendaristic) care apare pe un document, pe o scrisoare, pe o lucrare etc. Pe volumul lor ai pus data 1878-1890. MAIORESCU, CRITICE, 568. Am găsit uşa închisă şi biletul ăsta pe uşă ... Uite, scrie data 15 octombrie 1937. CAMIL PETRESCU, T. III, 53. -PL: date. - Din fr. date. DATĂ2 s. f. 1. (Mai ales la pi.) Fapt sau lucru dat sau stabilit (de ştiinţă) care serveşte ca bază pentru un raţionament, ca punct de plecare pentru o cercetare etc. V. d a t1 (2). Numărul „boierilor dă neam” în catagrafie este de 515, iar după datele de la vistierie 518 (a. 1819). DOC. EC. 228. Date asupra povernelor de rachiu, ceară, ulei, asupra săpunăriilor şi „ fabricilor ” de testeme-luri; rezumat (a. 1832). ib. 518. Aş putea, cu datele pe care le am despre viaţa şi firea ta, să-ţi dovedesc că „pesimismul ” tău nu e deloc sincer. VLAHUŢĂ, O. A. 326. La datele adunate de Marinescu vin să se adaoge acelea pe care le găsim într-o broşură a lui Petru Maior. DENSUSIANU, L. 49. împletirea amorfa, cu date cotidiene, cu analize amănunţite, aparţine istoriei false, create de istorici. M. eliade, O. I, 27. Să reducem problema la datele ei cele mai simple. negulescu, G. 129. Catolicismul atrage în desbaterea acestei probleme [raportul dintre creştinism şi naţiune] două noţiuni cari turbură enorm claritatea datelor problemei. STĂNILOAE, O. 13. Nu am datele necesare. DA. Datele ştiinţei au fost totdeauna controlate prin practică, prin experienţă. CONTEMP. 1951, nr. 224, 3/1. Barocul ... nu face altceva decât să dezvolte datele prime ale clasicismului. CĂLINESCU, 1.15, cf. 285. Datele, cunoştinţele pe care voi să le fixăm sunt mai întâi alese. RALEA, O. 93. Mi-ar fi trebuit date precise. DAVIDOGLU, M. 90, cf. DL, DM, dex. Date etnografice preţioase privind costumul din alte epoci aduc informaţiile scrise. Z. MIHAIL, T. P. 18. Se impunea sistematizarea şi sintetizarea datelor numeroase şi disparate. BUTURĂ, EB. I, 7. Despre vechimea acestui mobilier găsim date în studiile arheologice. PAVEL, S. E. 25. Nu va încerca oare acesta, umilit în toate datele fundamentale ale existenţei sale, să le arate celorlalţi, ... că, în ciuda a tot ceea ce i s-a întâmplat, el a rămas un om asemenea lor. lhceanu, J. 5. Nu aveţi acces la datele din judecătorie decât dacă sunteţi avocat sau delegat notarial RL 2004, nr. 4 263. Din datele de până acum, virusul nu s-a modificat, adevărul, 2006, nr. 4 825. ♦ (Mat.) Fiecare dintre numerele, mărimile, relaţiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sânt obţinute în urma unei cercetări şi urmează a fi supuse unei prelucrări logice sau matematice. Cf. M. d. enc. 2. (Informatică) Reprezentare a unei informaţii sub o formă convenţională, conform tratamentului calculatorului. Cel interesat poate accesa baza de date din orice gară. RL 2004, nr. 4 263. -PL: date. - Din fr. donnée (după dată1). DÂTICĂ s. f. (Regional) Bucată de lemn lungă şi subţire, folosită ca element de sprijin la un joc de copii; (regional) popic2 (I 1) (Ghilad - Deta). Cf. alrt n 36. îl punem pră dacică (ü liemn lung cam dă tri mietri). ib. -PL:? - Et. nec. DÂTINĂ s. f. 1. (Astăzi rar) Regulă (2); normă (2), rânduială (I 1), convenţie; lege fixată şi nescrisă. De acea săritură a oştenilor lui Ştefan-Vodă, cum s-au şi dat harţul lui Vasilie-Vodă înapoi, cum este dedina harţului ... au şi plecat steagurile lui Vasile-Vodă înapoi fuga. M. COSTIN, let. I, 316/16. Acum era datina ca toţi episcopii să se facă dintră călugări. MAIOR, I. B. 389/21. Este datina românilor a pune articulii după nume. id. ib. 244/15. Unde fundul pământului e rău, acolo în vremea răsădirei leamnelor lipseaşte să sapi groapa mai mare de cum e datina. ÎNV. POM. 42/4. Datina de a ţine săbor mare în tot anul a fost întărită şi de principii Ardealului. FM (1843), 27Vl8. învăţătorii au luat acea datină rea de lasă să silabisească şi să cetească pruncii toţi laolaltă. PETROVICI, P. 174/2. Din fire ori din datină sânt bărbăteşti ..., „părinte”, „frate”. BĂLĂŞESCU, GR. 18/11. Voi întreprinde dară ... a proba Preafericirei Voastre cu dreptul bisericei universale, cu sânte canoane în mână, cu dreptul, cu usul, cu datinele consacrate de secuii ale bisericei Daciei (a. 1865). URICARIUL, X, 369. Te cat pe tine, ca să ne prindem împreună fraţi de cruce ... cum e datina vitejilor. ALECSANDRI, T. I, 444. Este timp a vorbi despre oarecare datini ce sunt pe vapoare. BOLINTINEANU, O. 289. Dacă acest uz avea raţiunea de a fi ... astăzi, când s-a pierdut orice valoare ..., a rămas numai ca o datină. CONTEMPORANUL, I, 500. Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini, Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. EMINESCU, O. I, 149. Alecsandri este şi va rămâne pentru tot timpul o comoară de adevărată poezie, de limbă sănătoasă, de notaţii caracteristici asupra datinelor sociale. MAIORESCU, CR. I, 120. Ce să-i fac eu, dacă aşa e basmul? Va să-l spui şi eu după după cum este şartul şi datina lui. ODOBESCU, S. in, 197, cf. DDRF. Cutremurul de la 1802 ... ajută din parte-i la această datină, care ar trebui cât mai iute desfiinţată. IORGA, C. I. II, 45. Răsăritul... dădea norme de arhitectură bisericească pe care le-au îmbinat pe încetul cu datinile deosebite ale Apusului, id. ib. in, 10, cf. tdrg. Aşa era pe-atunci datina-n poiană: muncă-n devălmăşie şi-mpărţeala frăţească. MIRONESCU, S. 66. Au rămas doar ciorile Să păzească morile - Morile ce macină După vechea 501 DATINĂ 76 DATINĂ datină. MINULESCU, vers. 311. Necunoscând datinele vânătoarei de lupi, am aşteptat liniştit semnalul de plecare. COCEA, s. I, 9. Datinile interpretate şi aplicate de boieri sunt înlocuite cu dreptul scris, care îngrădeşte într-o măsură oarecare arbitrarul boierilor. OŢETEA, T. V. 35. Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege şi de datini. LABIŞ, P. 38. Pe vremea aceea existau nişte datini pe care erau nevoiţi să le respecte chiar şi domnitorii magazin ist. 1967, nr. 6, 64. 2. Obicei strămoşesc moştenit, consacrat prin vechime şi transmis din generaţie în generaţie, caracteristic unei colectivităţi umane; tradiţie (1). Probus scrie că ..., dându-le pământuri de agonisit, i-au aşezat; Aceştii [bastamii] de aci înainte pururea au trăit după legile şi datinile romanilor MAIOR, IST. 47/6, cf. id. I. B. 10/1. Nu e datina sau obiceiul ca să aibă învăţătoriul şi grija aceaea, adecă: cum se poartă pruncii pe uliţă, petroVICI, P. 39/12, cf. LB. Noi numele tragem, împreună şi datinele avem De la vechii romani. SUCIU, S. 4/6. Mois, crescut în Egipt, mai conserva d-acolo Şi datin * şi doctrine. HELIADE, O. I, 383, cf. I GOLESCU, C. După moarte-i iară se dumică monarhia, împărţindu-se ţerile dupre datina epohei acelia. SĂULESCU, HR. I, 214/3. Dupre datina domnilor vechi, a zidit şi el o mănăstire. ASACffl, L. 32/48, cf. VALIAN, v. Dintre datinile lor mai însămnăm:... a se arde văduvile cu bärbaß ... morţi, rus, i. ni, 90/21. [Românii] păstrară a lor guvern propriu, naţionalitatea, religia, datinele şi limba. IST. M. XXI/l5, cf. POLIZU. Ospitalitatea ... o găseşte în curăţenia inimei acelor români fideli datinelor şi limbei naţionale. PELIMON, i. 91/6. Ne-au stricat toate datinele şi obiceiurile noastre cele bune. FILIMON, O. I, 184. El află căile civilizaţiei în limba şi datinile poporului român (a. 1861). IORGA, s. D. xvm, 53, cf. pontbriant, d. Rezultară pentru toţi tradiţiuni energice, ce era columnele fundamentale pe care se răzima datinele nescrise înrădăcinate în popor. CONV. LIT. I, 131, cf. ib. m, 3. O ţară nu-şi schimbă datinile decât cu-ncetul, cu chibzuială. ALECSANDRI, t. 1 365, cf. COSTINESCU, CIHAC, I, 74, LM. Vom cerca într-astfel să lămurim oareşicum vechile noastre datine. ODOBESCU, S. I, 192. Acum, prins cu mâna în sac,... după datinile noastre, cu moarte trebuie să mori. ISPIRESCU, L. 76, cf. DDRF. Doamnă, datina străbună e mai mult decât o lege. SĂM. I, 205, cf. BARCIANU, ALEXI, w, TDRG. Iar după datina străbună... El nu bea până ce închină. IOSIF, v. 48. Fu cinstit cu băutură şi cîţiva gologani, cum e datina. REBREANU, I. 169, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Satul cu ideile lui, cu casa părintească, cu amintirile, cu datinele şi trecutul lui, rămâne în urmă. TOPÎRCEANU, O. A. II, 17. Poporul, ... călcând peste datinele şi superstiţiile religioase, a îndrăznit să ridice un rug. COCEA, S. I, 108, cf. VOICULESCU, POEZII, I, 12. Mai presus decât trecătoarele stăpâniri lumeşti, l-a guvernat o lege nescrisă: datina. SADOVEANU, O. XX, 352, cf. PILLAT, P. 95, BRĂTIANU, T. 87, BĂCESCU, PĂS. 185, ARGHEZI, B. 118. Vine ca o datină Noaptea de coşmar LABIŞ, P. 179. Dumneata strici datinile. BARBU, G. 195, cf. STOICESCU, S. D. 73. Dascălul... cam amestecă datinile mai ales la nunţi. bänulescu, I. 117, cf. M D. ENC, DEX. Peisajul deluros din inima Transilvaniei, datinile de acolo ... sunt însăşi fiinţa lui lirică. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 1/10. Datina străveche cerea ca o ceată de 7 sau 9 flăcăi să aducă bradul. BUTURÄ, EB. I, 43. Sărbătoarea Rusaliilor se potrivea cu datinile şi obiceiurile tracilor, care credeau în nemurirea sufletului şi aveau un foarte elaborat cult al strămoşilor. PAVEL, s. E. 210. Gospodarii din Giulvăz obişnuiau, după datina locului, să încingă hore. RL 2005, nr. 4 603. Datinele poporului român la înmormântări [Titlu]. POP, ap. GCR n, 344. Aşa ne-am pomenit! Aşa e datina noastră. KRÂNCU - candrea, M. 56. Cu pahar vin închina, C-aşa este datina. PĂSCULESCU, L. P. 207, cf. şez. vin, 173. Şi după obiceiul de atunci, peţitorii întrebau întâi de părinţi ş-apoi urmau toate datinile. snoava, ni, 98. Foiţică ş-o lalea, Că te-om scăpa de belea Şi pe fina om lua, Ca să faci casă cu ea, După cum e datina. BALADE, I, 407. (Prin analogie) Se zice că atunci când înfloresc florile, femeia ce le înfloreşte [florile]... să nu se certe cu nimeni..., de multe ori, deloc nu le poate înflori, căci aşa li-i dedina florilor. marian, ch. 30. ❖ Loc. adj. (Rar) De datină - tradiţional. Bragagiii... îşi strigau pe isonul de datină marfa la care jinduiau câţiva băieţi de prăvălie. C. PETRESCU, A. R. 8. Cotcodelul lor de la Paris, gazda de datină a tuturor festelor şi poreclelor, id. ib. 55. <> Loc. a d v. După (sau, învechit, dupre) datină (sau datini) ori potrivit datinei = conform tradiţiei, uzanţei. M-am aşezat la masă făcându-mi cruce după datină. CARAGIALE, O. I, 141, cf. vn, 54. După datină ar avea [drept la tron] Ştefaniţă ..., fiul răposatului Alexandru. DELAVRANCEA, A 54. După datină, creştinii aşteptau ajunând, cu bucatele pe masă, şi nu mâncau decât după ce erau sfinţite cu apă din căldăruşa de aramă. AGÎRBICEANU, S. 248, cf. MIRONESCU, S. 72. Frusina, după datină, gătită la cap ca o nevastă, a început să împartă darurile. GALACTION, o. 128. Să golim câte-un pahar în cinstea oaspetelui şi, potrivit datinei, să ne spălăm mâinile şi faţa. COCEA, S. I, 229. Printre flori i-au aprins lumânări, după datină. LESNEA, I. 35. S-a înfăţişat ... ca să mulţămească, după datină, pentru «pâine şi sare». SADOVEANU, O. xvn, 222. Să poată veni rudele să-şi vegheze morţii după datină. CAMIL PETRESCU, O. n, 476. Casa albă ... întocmită de el după datini vârtoase de culă oltenească, întru amintirea obârşiei gorjene. C. PETRESCU, A. R. 68. Mama şi soră-mea jeliseră mortul după datină. STANCU, R. A. n, 95, cf. BARBU, PRINC. 120. [Naşa] a scăldat-o pe micuţa Mihaela Cătălina, după datină, în apă cu busuioc, petale de trandafir, lapte, zahăr şi un ou. RL 2006, nr. 4 821. E x p r. (învechit, rar) A se lua datină = a intra în obicei; a se încetăţeni. în Biserica Răsăritului, prin călugări, ... s-au luat datină a se înălţa şi la scaunul patriarhesc, şi la orice altă episcopie ... multe deosebite ţeremonii. MAIOR, I. B. 23/22. 3. (învechit şi popular; adesea precedat de verbul „a avea”) Deprindere, obişnuinţă. Vopiscus..., spre lauda lui Aurelian, de sânt şi mici lucruri, are datină cu covârşire a le adeveri sau din scriitori, sau din alte documenturi MAIOR, IST. 38/27. Carea au fost datina în treaba aceasta am văzut mai sus din hrisovul craiului id. I. B. 167/10. Unii au datină a face altuirea [vărsatului] pre coapsă. frăţilă, S. 1 53/25. A îndemna pre cineva cu sila a bea sau a mânca preste voia lui, aceaia iaste prea urât obiceai sau datină. TOMICI, î. 35/20. Lucrul cel mai de lipsă la lucrarea cânepei .... iaste ca nu întâmplărilor sau datinei, ci cercaţilor, iscusiţilor şi lucrătorilor oameni această lucrare să se încredinţeaze. CULT. C. 27/21. A da omului ajutoriu că să dezvălească puterile cele fireşti ..., ca să fie el acela ce poate fi după datina firei, se cheamă ... a-l cultivi BOJINCĂ, D. 8/15, cf. bălăşescu, GR. 197/25. învârtoşarea este în datinele populaţiunii rurale din munţii noştri. I. IONESCU, M. 200. Vecinii noştri maghiari au datina fiziologică că, vorbind româneşte, pronunţă diftongii „au” şi „eu” pretutindene ca „o”. CONV. LIT. v, 94. Crunte războaie purta-va-n pământul italic, şi neamuri, Mari domoli-va, şi tari statori-va şi ziduri şi datini COŞBUC, AE. 17. El însă avea datina, ca în călătoriile sale ...să iaie cu sine pre un fecior. SBIERA, F. s. 12. Devenise o persoană de tot de prisos, cum avea datina de a spune. LUC. n, 117, cf. ŞĂINEANU2 Făcu o închinăciune adâncă, cum nu avea datina să facă decât foarte rar. AGÎRBICEANU, A. 81. Trebuindu-i veacuri ca să se plămădească, datina rămâne apanagiul exclusiv al sângelui. M. I. CARAGIALE, C. 64. Să-mi pierd cu minţile Şi datina, Să nu mai fiu cel care sunt Cu-adevărat. MINULESCU, VERS. 325, cf. scriban, d. 4. (învechit şi regional) Soartă (1). Un om pământean va rătăci ca şi tine pe aicea ..., căci eu nicicând nu am datină să ies din aceste păduri marian, T. 95. Nu-i e detina. rădulescu-codin. 5. (învechit, rar) Dată (v. d a t2II). Au împărţit în căprării tot câte şapte, ...au cântărit conştiinţele după datinele statistice ce aveau, plus comisionul, plus importanţa ipochimenului GHICA, C. E. n, 451. în zadar ne vom sili a lumina cestiuni asupra cărora lipseau acum orice datine pozitive. ODOBESCU, s. 1,417. 501 dativ 77 DATOR - PL: datini şi (învechit) datine. - Şi: (învechit şi regional) ¿¿dină, (regional) deţină s. f. - Din slavon. a^Ahna (după dată, v. d a t2 H). DATÎV s. n., adj. 1, S. n. (Şi, adjectival, în sintagmele caz dativ, învechit, cădere dativă) Caz al declinării a cărui funcţie specifică este aceea de complement indirect. La [substantivele] bărbăteşti căderea dativă, „la”; şi căderea acuzativă, „pe”, căderea vocativă „o”, să punu dă apururea înaintea tuturor numelor şi pronumelor. VĂCĂRESCUL, GR. 21/18. în dativ, în loc de „illi” [latinii cei vechi] au zis „ Ului”, şi de acolo apoi se născu „lui”. MAIOR, IST. 24415. Căderile [sânt] ... cea dintâia să numeaşte nominativă, a doua ghenitivă, a treia dativă. ETIMOL. 272, cf. I. GOLESCU, C. Cazuri sânt ... nominativul, ghenetivul, dativul, acuzativul pleşoianu, C. 129/8. Declinaţia articolilor [în dialectul macedoromân] este întocmai ca a noastră, afară numai de cazul dativ. heliade, O. n, 233, cf. id. paralelism, I, 64. Cazurile, care sânt nişte chipuri de întrebuinţare ale substantivului..., sânt şase: nominativul..., dativul (de dare). GR. R. (1835), 6/26, cf. VALIAN, v. E mai bine a da numai una din aceste doauo forme dativului FM (1844), 2092/26. Căte caşuri au vorbele romăne? Vorbele romăne au cinci cazuri, adecă: 1. Numinativul; 2. Genetivul; 3. Dativul; 4. Acuzativul; 5. Vocativul CODRU-DRĂGUŞANU, R. 2. Scopul scrierii acestuia nu este genitivul şi dativul..., adică grămatica. negulici, E. 1,45/33. Relativul care primeşte schimbări în cazurile genetive şi dative de toate genurile şi numerele. GR. R. (1853), 31/1, cf. POLIZU. Pronumele împreunătoriu ... este de doauo feluri: unul de dativ, iar altul de acuzativ. bălăşescu, GR. 59/18, cf. 12/31, pontbriant, d., COSTINESCU, LM, MAIORESCU, CRITICE, 210. Genitivul şi dativul se pierduseră, contemporanul, I, 917. Mântuia de spus pe de rost... pronumele conjunctive de dativ şi acusativ din gramatica lui Măcărescu. CREANGĂ, A 84. Pentru cazul genitivului şi dativului există declinarea perifrastică. CONV. LIT. XX, 776, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Dativul exprimă noţiunea căreia i se dă, i se ia ori i se adaugă ceva. IORDAN, L. R. 253, cf. SCRIB AN, D. Dativul... e cazul complementului indirect. GRAUR, I. L. 150, cf. VARLAAM - SADOVEANU, 144, DER. Dativul s-a menţinut pe tot parcursul evoluţiei limbii latine. IST. L. ROM. I, 242, cf. DN2 Foloseşte greşit în textul slav forma de dativ. MAGAZIN IST. 1968, nr. 7-8, 51. Dativul substantivului, realizat analitic în grai, este considerat... identic şi pentru limba literară. CL 1973, 59, cf. M. D. ENC., DEX. ❖ Dativ etic = folosire a pronumelui neaccentuat de persoana I şi a Il-a singular în cazul dativ pentru a marca participarea afectivă a povestitorului la desfăşurarea acţiunii, Cf. DER, GRAM. ROM.2 I, 150. Dativul adnominal = construcţie în care un substantiv în dativ determină un nume şi are funcţia de atribut. Cf. der, M. D. ENC. Dativ posesiv = a) construcţie care, în unele limbi (de exemplu în latină) exprimă posesorul cu funcţie de subiect logic. Cf. der. în limba română forme de d[ativ] posesiv apar în construcţii de tipul „mi-e foame”. M. D. ENC.; b) formă a pronumelui personal (şi reflexiv) neaccentuat în cazul dativ, folosit cu funcţie atributivă şi echivalent cu un adjectiv posesiv sau cu genitivul pronumelui personal. Cf. der, m. d. enc. Dativ locativ = construcţie în care substantivul în cazul dativ are funcţie de complement circumstanţial de loc. în română dativul locativ e cristalizat într-un număr restrâns de expresii. SCL 1960, 385, cf. gram. rom.2 i, 77. 2. Adj. (Jur.; despre tutore sau tutelă) Care este numit prin consiliul de familie sau, în unele cazuri, numit de tribunal şi care acţionează ca un consiliu de familie. Cf. ALEXI, w. Tutorele dativ nu poate deveni subiect activ în infracţiunea de abandonare a familiei legea limitând această incriminare la tutorele legal. cod. PEN. R P. R. 482. -PL: dative. - Din lat. dativus, -a, -um, it. dativo, fr. datif. DATOLÎT s. n. Mineral transparent, incolor, alb, uneori cenuşiu, verzui sau violet, din care se extrage borul, cantuniari, l. M. 91, Cf. LTR2, D. GEOL. -PL: datolituri. - Din fr. datholite, germ. Dathoiith. DATOR, -OARE adj., subst. I. Adj. 1. (Construit, mai ales, cu verbele „a fi” sau „a rămâne” şi urmat de determinări introduse adesea prin prep. „cu”, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1), de obicei o sumă de bani. Dă-mi ce-mi eşti dator. EV. SL.-ROM. 68r2/19. Duse-se robul acela, află unul de megiaşii ai lui ce era datoriu lui o sută de bani, şi-l prinse şi-l suguşă el CORESl, ev. 280. Datoriu iaste noao o sută de bani. id. ib. 285. Sânt la 8 ani de când i sint datoriu aceşti aspri (a. 1610). ap. HEM 1 883. Pentr-aceea, s-are veni spre noi şi scârbe diîntru socotinţa lui Dumnedzău, sintem datori să mulţămim ca şi de bine, şi să nu ni se supere în scârbe, ce să răbdăm cu blândeaţe. VARLAAM, C. 183. Ne-au fost noauo Pană vistearnicul cu câtăva sumă de bani dator (a. 1631). GCRI, 75/23. Să întâmplă săracilor într-acel an de nu fac şi n-au să le dea ce le sânt datori (a. 1642). id. ib. 95/21. Cela ce să va lega de vreun om, dzicând că iaste datoriu cu atâţia bani şi nu-i va fi cu nemică ..., pre acesta ca pre un fur să-l pedepsească. PRAV. 43, cf. 91, 305. Doi deatornici era unui om, unul era datoriu cu cinci sute de bani, iară altul cu cincizeci. N test. (1648), 76731, cf. 90731, gcri, 195/16. [A] fost datur dumisali iarăşi onchiu-meu (a. 1670). IORGA, s. D. XXI, 260. Câţi bani cere muntenii el tot le da; mai că nu ştie ce le-au dat şi cu ce le-au rămas dator. NECULCE, L. 122, cf. ANON. CAR., LEX. MARS. 198. Un om, când iaste dator cuiva cu niscare bani, până nu-i va plăti nu să ţine mântuit. ANTIM, 0.100. Dat-au o bute de vin roşu cu pelin ... dobânda unor bani ce au fost el dator mai-nainte (a. 1725). IORGA, S. D. XIV, 25. Să plătească datoriia celor ce este datoriu. BERTOLDO, 39/1, cf. KLEIN, D. Visteria ...au scăzut cu suma aceasta dă bani din suma ce era dator (a. 1811). DOC. EC. 88. Să va pune soroc hotărât ca să răspunză cei datori banii ce vor rămânea la împrumutători (a. 1813). ib. 161. Au pierdut în joc toţi banii săi şi încă au mai rămas datoriu 200 de galbeni. ŢICHINDEAL, A M. 103/10, cf. PONTURI, 17/25. Cine e datoriu este îndatorat a-şi plăti datoria după învoială. LEGIUIRE, 28/38. Au izvodit o sumă dă datorie, ca când ar fi datoare ţara milioane piste milioane. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 79. Au siluit ţara cu biruri ce nu era datoare. OBLĂDUIREA, 71/12, cf. LB, HELIADE, O. II, 345. Nu putea să plătească la cel dintâi război punicesc fir-a rămânea datoare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 160/16. Bani de hârtie ...se socotesc ca nişte dătorii pe care e dătoriu statul a le plăti. RUS. 1.1, 77/19. Nu m-a lăsat până nu i-am dat răvaş că-i sunt dator treizeci de lei. FILIMON, O. I, 162, cf. PONTBRIANT, D. Omul e avut când nu e dator nimic. BARONZI, L. 55, cf. CIHAC, I, 73, LM. Rămăsese la Brăila dator unui hangiu grec 150 de galbeni. CARAGIALE, O. I, 16, cf. 189. Deocamdată e mai bine ca el să-mi fie dator mie. SLAVICI, O. I, 124, cf. ALEXI, W., TDRG. Dumitale ... îţi e datoare moşia. BRÂTESCU-VOINEŞTI, P. 214. Tata şi-a isprăvit şi banii ..., a trebuit să le rămână dator băieşilor. AGÎRBICEANU, A. 417, cf. 34, RESMERIŢĂ, D. Pierduse douăzeci şi cinci de poli şi mai rămăsese dator încă atât. M. I. CARAGIALE, C. 25. Eram dator la grădinar şi mi-am plătit datoria. VISSARION, B. 29, cf. SCRIBAN, d. N-avem bani la casă şi gazeta e datoare şase milioane. ARGHEZI, S. XI, 44. Am ficut Cum 504 DATOR 78 DATOR am putut...La nimeni dator nu sunt. TEODORESCU, P. P. 287. Fost-a taica băutor Ş-a rămas la birt dator. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 460, cf. SBIERA, P. 186. Io la crâşmă nu-s datoare. MÂNDRESCU, L. P. 159. De trei ori era să mor, De trei ori dracu-i detor! RETEGANUL, TR. 188. Tatăl meu i-a rămas dator cu o căldare de galbeni. ŞEZ. IV, 5. Să nu ... mor, Să-ţi rămân, mândruţ, dator. BÎRLEA, C. P. 89, cf. GR. S. VI, 236. Vac-aş vinde-o, că mi-s ditori ALR I 253/85, cf. ALR n 3 628/27, 53, 95, 141, 705, 872, ALR sniv h 1 006, alrm SNn h 813, ib. h 814, An 12, ffl 5. La crâşmă nu-i dator Făr numai un pol sau doi. FOLC. TRANSILV. n, 78. La toată crâşma dator, Până-n târg, la negustor. FOLC. MOLD. I, 135. Oi mai vinde din copchii Ş-oiplăti din datorii. Muarti, atâta-s de datori Di n-am vremi nisi sî mori graiul, 1,466. ❖Loc. v b. (Popular) A (se) băga sau (rar) a (se) da dator = a se îndatora (cuiva). Sub cererile noastre nu putem cădea fără a ne da datori debitorilor noştri. TITULESCU, D. 311. Mă bag dator, dar tot nu mă las, casă trebuie să fac. BARBU, G. 100. De-ai fi, mândro, lucrătoare Precum eşti de băutoare, Nu te-ai mai băga dătoare Pe sare şipăfuioare. RETEGANUL, CH. 65. ❖ Expr. (Popular şi familiar) (A fi) dator vândut = (a fi) plin de datorii (1). Cf. POLIZU, DDRF, BARCIANU. Sărac lipit, dator vândut, respins de neamuri..., el rămânea netulburat, îşi păstra înfumurarea, ifosele, ţâfna. M. I. CARAGIALE, C. 121, cf. DR. IV, 732. E dator vândut mie! BARBU, PRINC. 123, cf. DM, M. D. enc., dex. A scoate (pe cineva) dator = a pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. Şi simbrie? Aş! De unde! încă el m-a scos dator tdrg. (Cu schimbarea construcţiei) Tu-i ceri să-ţi numere toate Şi el dator te mai scoate, pann, ap. zanne, P. v, 257. (Regional) A face dator (ceva) = a amaneta ceva. Mâneai caii şi coda Şi-mi făcui datoare Via. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 376. 2. (De obicei urmat de un infinitiv sau de un conjunctiv) Care este obligat (moral, prin lege, nu printr-o învoială) să adopte o anumită poziţie sau să acţioneze într-un anumit mod, constrâns, forţat; p. ext. sortit (1). Când veţi face acestea toate, ziceţi că netrebnici robi sântem, că ce-am fost datori să facem, facut-am. CORESI, EV. 19. Dători sânt să îmbie uşurei, id. ib. 479. Pururea iaste dator a avea grife de acea. PRAV. LUCACI, 238714. Noi leage avăm şi pre leage noastră datoriu iaste a muri (a. 1579). GCR I, 21/4. Pentru acesta lucru iaste datoriu tot omul încă şi fară de voia lui să urmeze urma acestora (a. 1632). ib. 77/16. Iaste datoriu să hrănească şi cuconii celui mort. PRAV. 90. Vrednicul, când va vrea să preoţească pe cineva, iaste datoriu foarte să cerceteadze pre amănuntul pre acela om. EUSTRATIE, PRAV. 29/8, cf. MARDARIE, L. 133/24. Dătoriu eşti cu mijloace bune să aduci pre oameni la pace. M. COSTIN, O. 316. Dimineaţa, după ce veţi sfârşi cea datoare şi după obiceaiu rugăciune cătră D[u]mnezău, citiţi un cap ..., însă cu socotinţă (a. 1700). GCR I, 338/1. Era datoriu şi mai tare să se ferească de păcat. ANTIM, o. 124. Preotul ... datoriu este a sluji liturghie. IACOV, SYN. 25712. Dumnealui este dator să răspundă la dat, precum şi la luat au fost (a. 1779). URICARIUL, xxi, 350, cf. văcărescul, ist. 249. Răzăşul ce va vre să schimbe sau să vânză partea sa de moşie ...să face datoriu a-şi alege şi a hotărî partea lui. SOB. HRIS. 49. Cărăuş să fie el datoriu a-i găsă ş[i] a-i tocmi di cu iarnă (a. 1784). IORGA S. D. vn, 235, cf. AŞEZ. 7/23. Să fie scutiţi de toată darea, numai să fie detori a se ridica cu voivodul asupra nemicilor ţării. ŞINCAI, HR. I, 334/1. Sânt datori la vreme trebuincioasă de a da ajutoriu ori bani AMFILOHIE, G. 90/2. Părinţii sânt detori a creşte pre fii[i] sei. IORGOVICI, O. 83/21. Nu au făcut destul dragostei cu carea era datori spre cei viitori MAIOR, I. B. 162/7, cf. BUDAI-DELEANU, Ţ, 167. Invăţătoriul ... iaste datoriu, prin însuşi modestia sa ..., a umili trufia sholarilor săi. MAN. ÎNV. 34/22. Pentru cât vor ave mai mult oi, stupi, râmători şi vin, sânt datori a plăti după aşăzământul ocârmuirii Moldaviei (a. 1818). GCR II, 220/26. Naţia li este datoare a le arăta mulţămire. AR (1829), 1242/39. Mă socotesc dator de a mărturisi a mea desăvârşită recunoştinţă. MARCOVICI, C. 5/7, cf. DRĂGHICI, R. 164/13. Roma este datoare a-i mulţămi pentru facerea a trei apeducturi şi pentru Panteon. ASACffl, L. 3377. Eu sânt dator să dau şi un curs de meşteşugul moşirii. MEŞT. MOŞ. 7/11, cf. VALIAN, v. Tot cantonul e dătoriu a da un anumit număr de ostaşi. RUS, I. I, 237/29, cf. CONDICA, O. 46/7. Acela care face un bine e dator să-l uite! I. POP, L. 169/4, cf. PANN, H. 7/8. Pleacă alergătorii, care într-o fugă sunt datori a face giurul pieţii de patru ori. NEGRUZZI, S. I, 36. Eu sunt dator să spui povestea şi vă rog să ascultaţi. CREANGĂ, P. 248, cf. CARAGIALE, o. n, 225, SLAVICI, O. II, 82. Omul este dator să-şi cerce norocul. ISPIRESCU, L. 247. Din zei de-am fi scoborâtori C-o moarte tot suntem datori COŞBUC, P. I, 257, cf. ŞĂINEANU2 Suntem datori a le lăsa urmaşilor [ideile conducătoare] fară lipsă şi neacoperite de ceaţa neîngrijirii IORGA C. 1. II, 51. Cărturar care se crede dator să împărtăşească cât mai multora darurile minţii lui. DENSUSIANU, L. 50, cf. HOGAŞ, M.N. 159. M-am crezut dator să-ţi arăt situaţia din vreme. REBREANU, I. 138, cf. IBRĂILEANU, SP. CR. 180. Mă simt dator s-o spun iarăşi M. I. CARAGIALE, C. 51. în general, [Miss Roth] iubeşte mai puţin plastica indiană decât ar fi datoare, cel puţin pentru o profesoară de istoria artelor plastice. M. ELIADE, o. I, 84, cf. CADE. Sunt dator să cer texte clare şi să exprim cereri netede. TITULESCU, D. 134, cf. CAMIL PETRESCU, U. N. 57. Malapert, în cartea sa..., se credea dator să atragă atenţia că noţiunea de „temperament” ... e foarte vagă. NEGULESCU, G. 74. Eu mă cred dator ... să lămuresc lui cuconu Mihăiţă de ce ... eu totuşi m-am hotărât să rămân mâncător de peşte. SADOVEANU, O. IX, 453. Putem socoti... că el era dator faţă de rege să dea şi ajutor înarmat BRĂTIANU, T. 176, cf. ULIERU, C. 37. Mă întreb dacă sunt dator să te mint ARGHEZI, S. XX, 23, cf. BOGZA, C. O. 34. Se simţea dator să iasă deputat sau senator din toate felurile de alegeri. VINEA, L. I, 97, cf. tudoran, O. 153, BELEA, P. A. 201. Omul e dator să muncească. PREDA M. 443, cf. M. D. ENC. Neliniştea căutării... fiecare din noi este dator s-o rostească lumii. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 5/8, cf. DEX. Liderii partidului sunt datori să fie sinceri faţă de membrii de partid, adevărul, 2006, nr. 4 827. Pitulicea e datoare Să facă puiu să zboare. FOLC. OLT. -MUNT. n, 624. ❖ (Prin lărgirea sensului) Revista „ Gândirea ” s-a simţit datoare să ia ... atitudine faţă de această enormitate. stăniloae, o. 97. ❖ E x p r. A (nu) rămâne (cuiva) dator = a (nu) rămâne obligat, îndatorat faţă de cineva sau de ceva. Maica nu i-a rămas datoare cu nimic. IBRĂILEANU, A 153. Prefer să-ţi rămân dator; dumneata te arăţi inexorabil ca destinul SADOVEANU, O. XX, 298. Vieţii nu i-am rămas dator niciun gând. blaga POEZn, 107. Ministrul ... a rămas dator cu răspunsuri decisive. RL 2005, nr. 4 614. Nu vreau să rămân dator nimănui! SNOAVA IV, 124, cf. UDRESCU, GL.-fP.ext. (învechit) Răspunzător (2). Bărbatul ...să nu margă după dânsa, că nu iaste bărbatul datoriu pentru vina muierei. PRAV. 167. 3. (De obicei construit cu verbul „a fi”) Care are datoria (3) de a mulţumi (cuiva) pentru un serviciu, pentru un sprijin etc.; care este îndatorat, plin de recunoştinţă. Ţara n-au fost cu nimică craiului leşesc datoare. N. COSTIN, LET. n, 59/31. Poţi cunoaşte de ici bine Cu ce sântem noi datori Acestui străduitori MONTAN, S. 23/17. Acest neguţător vă este dator mare mulţămităpentru că i-aţi scăpat viaţa. GORJAN, H. I, 39/35. Rumânii nu-şi uitară că ei sânt datori mult familiei lui Radu Negru. F. AARON, 1.1, 44/5, cf. id. I. L. 8/21. Sântem datori o vecinică recunoştinţă filozofului genuvez. PR. 1/16. Cunosc cât de dator îţi sânt, mai mult decât oricare. RUSET, E. 41/14, cf. 56/8. Comandă la toţi şi este dator tuturor aceeaşi dreptate. PÂCLEANU, I. I, 94/2. Le sântem datori mare mulţămire pentru păstrarea limbei în aşa mare curăţenie. BĂLĂŞESCU, GR. 42/18. Oltule, vale frumoasă! Mult voi fi ţie detor, De mi-i trece cătră casă. MUREŞanu, P. 20/20. Voi veţi trăi: căci vouă Grecia e datoare, Căci voi aţi dat semnalul la libertatea sa. ALEXANDRESCU, O. I, 81. îţi sunt dator mai mult decât cu viaţa, ...cu dezvoltarea calităţilor inimei mele. ALECSANDRI, O. P. 124. Nu vă simţiţi dator 504 datora 79 DATORA cu nimic neamului, ţării, societăţii în care trăiţi? vlahuţă, O. A. n, 232. Actorul rămâne dator publicului. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 12. 4. (în 1 oc. vb.) A fi dator = a datora (3). Iubeşte p-acela căruia e dator toată fericirea. PLEŞOIANU, T. I, 86/6, cf. m, 45/19. Părinţi eu nu am ... - Ce fel? nu cunoşti la cine eşti dator naşterea ta? HELIADE, O. I, 437. O parte din biruinţa aceasta fu datoare vitejiii etolienilor. Căpăţineanu, M. R. 49/6. Acum te iubesc ... cape acela căruia sânt datoare cinstea şi viaţa. id. S. 4/19. Ţie îţi sunt datoare mântuirea puilor mei. ISPIRESCU, L. 90. La bătălia de la Cosmin, l-am scăpat de furia alor noştri... - A! ţi-e dator viaţa! DELAVRANCEA, O. II, 193. II. Subst. 1. S. m. (învechit; adesea cu referire la divinitate) Cel care dă; dătător. Se ispitească împrumut deatoriu (dătătoriul cc2, împrumutătoriul H, datornicul D) toate câte-s ale lui. PSALT. 235. Vinovaţi sântem multului şi marelui datoriu. CORESI, EV. 285. El îi dator a tot binele. N. TEST. (1648), ap. CP 226. Tu eşti dătoriul vieţii ib. 2. S. n. (învechit) Datorie (1). El nu vru, ce-l duse şi-l băgă el în temniţă până când deade datoriul lui. CORESI, EV. 280. Milostivi-Se Domnul robului aceluia şi lăsă pre el şi datoriul iertă-i. id. ib. 283, cf. 285. Şi de ce greşesc noauo fraţii cătră noi toate greşalele şi datoarele să iertăm (a. 1581). GCRI, 30/18. Să-i plătească deatoriul sf[â]nta domerică (a. 1600). CUV. D. bătr. ii, 52/6, cf. ddrf. ❖ L o c, a d v. (învechit şi regional) în dator = pe datorie, v. datorie (1). Unul vine să cumpere, Altul să ceară în dator. PANN, P. V. n, 73/22. Cine cumpără în dator, plăteşte de două ori. id. ib. ni, 108/13, cf. ddrf. Lunea nu se dă în dator şi nu se dă nimic din casă. MUSCEL, 106, cf. alrm sn H h 813, 814/872, 823/192, udrescu^gl. 3. S. m. (învechit şi regional) Debitor. împrumutătoriu se zice cel care împrumută, datoriu cine să împrumutează. LEGIUIRE, 28/20. Moştenitoriul unui împrumutătoriu mort ... să va învoi cu datoriu ca să-i dea din datoria lui atâta. ib. 50/1, cf. LB, I. GOLESCU, C. Mai în urmă, în loc de 4 000 iuzluci, datorul dă îrnpru-mutătorului 1 176 ]A iuzluci şi zice că s-a plătit. TÂMPEANUL, G. 43/1. Grijile-s la creditori Mai mult decât la datori. PANN, H. 8/1. împrumutat sau debitor (dator, datornic). I. PANŢU, PR. 29, cf. ALR SN iv h 1 006/872. ♦ F i g. (învechit) Persoană care greşeşte faţă de cineva. Şi ne iartă datoriile noastre, cum şi noi iertăm datorilor noştri (a. 1680). în da. - PL: datori, -oare. - Şi: (învechit şi popular) detor, -oare, dător, -oâre, (învechit) datâriu, -oare, datur, -urie, deatoriu, -ie, dătoriu, -ie, (regional) deator, -oâre (alr sn I h 1 006/95), dit6r, -oâre adj., subst - Lat debitorius, -a, -um (după da4). DATORĂ vb. I. T r a n z. 1. (Folosit şi a b s o 1.; complementul indică o sumă de bani sau un alt bun material) A avea de plătit; a fi obligat să restituie, să dea unei persoane sau unei instituţii; a fi dator (11), a avea o datorie (1). Cf. anon. car, lb. Au trecut toate [milioanele] de-a dreptul în mânile cămătarilor, cărora proprietarii le datorea cu ipotecă, cu poliţe şi cu alte înscrisuri. GHICA, C. E. III, 48. Tatăl meu îţi datoreşte bani, şi d[umnea]ta vrei fata Iul EMINESCU, P. L. 75, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W, ŞĂINEANU2 Avea apoi în sama lui strângerea şi plata haraciului pe care ţara-l datorea în fiecare an. IORGA, C. I. n, 150. îmi dator eşti 100 lei. ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D, cade. Vom continua mereu să datorăm 1,8 miliarde ca şi cum n-am fi făcut şi noi războiul? TITULESCU, D. 73. Poţi să-mi pasezi şi mie o hârtie de-o sută ...eu ţiu socoteală exactă cât şi cui datoresc. C. PETRESCU, C. v. 55. Avea încredinţarea fermă a cinstei şi consecvenţei celui ce îi datora. KLOPŞTOCK, f. 125. Nu-i datoresc nimica, sadoveanu, o. x, 613. Se ducea ...cu marfa..., să mai încaseze din ceea ce-i datorau unele şi altele. moroianu, s. 201, cf. SCRIBAN, d. Cât îţi datorez pentru struguri şi pentru miere? STANCU, R. A. I, 49. Le-am plătit ce le datoram şi am pledat, id. ib. n, 402, cf. DL, DM. Ce datorează domnul supuşilor săi? Hrană şi milă! BARBU, PRINC. 105, cf. M. D. ENC, DEX. ❖Refl. pas. Sfatul şi căpetenia oraşului luau măsurile de trebuinţă pentru a strânge ... suma ce se datoria domniei IORGA, C. I. m, 121. Taxele de timbru se datorează de instituţii, întreprinderi şi organizaţii de orice fel, cum şi de populaţie. BO (1955), 133. ❖ F i g. Văd moartea viind spre mine zâmbitoare ... Nu datoresc nimărui nimic. VLAHUŢĂ, s. A n, 275. După ce ne-am ocupat de cugetător, îi datorăm şi o schiţare a fizionomiei poetului. LOVINESCU, C. v, 137. Dările cătră stat le plătesc am avut iluzia să cred până astăzi că şi statul... îmi datoreşte ceva. SADOVEANU, O. DC, 501. 2. A fi obligat moral faţă de cineva; a avea o datorie (3); p. e x t. a trebui să fie recunoscător cuiva. Nu-mi scrie o scrisoare în care să nu jertfească cel puţin câteva rânduri acelei întâmplări tânărului care i-a scăpat viaţa, recunoştinţa ce-i datoreşte. CONV. LIT. I, 45. Ştiu cât datoreşte părinţilor d-tale care l-au ajutat pe vremuri să ajungă aşa de sus. CARAGIALE, O. n, 155. Faţă de oricine te-a iubit, datoreşti cea mai desăvârşită discreţie. IORGA, P. A. I, 5. Câţi din mulţii pensionari din ziua de astăzi nu-i datoresc ... recunoştinţa lor? ANGHEL, PR. 108. E nebunia mea şi nu datorez nimănui nici o socoteală. SEBASTIAN, T. 283, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. Trebuie să ştii că tu datoreşti şi lui Dumnezeu mai mult ca la oameni. SNOAVA, IV, 54. ❖ Refl. recipr. Soţii îşi datoresc unul altuia credinţă, sprijin şi ajutor. TDRG. ❖ Refl. i rupe r s. Recunoştinţa ce se datoreşte acestor foi pentru serviciile aduse causei politice. MAIORESCU, CR. I, 139. 3. (Construit cu subiectul logic în dativ) A-şi avea originea, a fi făcut sau provocat de ..., a se explica prin ..., a avea (pe cineva sau ceva) drept cauză, a fi dator (4), (învechit) a fi datornic (2). Acest oraş datoreşte importanţa ce a dobândit lui Radu cel Frumos. GHICA, C. E. n, 555. Literatura noastră poetică cea mai bună este datorită, în mare parte, înrâurirei literaturei populare. CONV. lit. vi, 174. Dacă am putut scăpa din aceste păsuri, asta nu o datorim decât întâmplărei. CONTEMPORANUL, I, 82. Muzeul nostru naţional din Bucureşti îi datorează [generalului Nicolae Mavros] preţioase monumente antice. ODOBESCU, S. n, 410. A povestit tot, cui îi datoreşte rana sa. EMINESCU, P. L. 96. Aceste lămuriri topografice le datoresc chelneriţei, care ... mi le dă scurt. CARAGIALE, O. I, 75, cf. CONV. LIT. xx, 635, Auzisem că aceasta şi-o datora în parte înfăţişării. M. I. CARAGIALE, C. 11. Toată situaţia lui o datoreşte lui Mitică. BRĂESCU, O. A1,113. A simţit... cui datoreşte tocmirea în slujba de paznic, popa, v. 30, cf. TEODOREanu, M. ni, 71. Sunt amintiri speciale ...pe care le datoram contimporanilor mei. SADOVEANU, O. XX, 316, cf. 134. Fenomenul de epuizare este datorit unei scăderi sau unei suprimări a reactivităţii organului faţă de factorii excitatori. DANIELOPOLU, f. N. I, 41. Această demnitate o datora ... faptului că era un cărturar de seamă. G. BARBU, A. V. 94. Recunoscând ... ceea ce datorează lui Eitz şi şcolii ..., realizează o alcătuire de numiri elegantă, fluentă. M 1975, nr. 1, 19. ❖Refl. pas. Nu ştia că acest monument se datoreşte celui mai mare sculptor. MACEDONSKI, O. ni, 72. Lui i se datoreşte întemeierea Mitropoliei Ortodoxe din Argeş. IORGA, C. I. I, 4. II găsim în fruntea mişcării şi lui i se datoreşte proclamaţia de la Islaz. DENSUSIANU, L. 260. Se încurcase în enumărarea ... dezastrelor cari se pot datori alcoolului. AGÎRBICEANU, A 136. Această poezie ... se datoreşte şi realităţii zugrăvite, şi felului cum luminează d-sa această realitate. IBRĂILEANU, s. 19, cf. RESMERIŢĂ, D, REBREANU, R. I, 208. Tot atât de just ar fi ca totul să se datorească actului de pocăinţă şi iubire prin care ne-am curăţit. M. ELIADE, O. I, 38. Criza economică se datoreşte, în principal, cheltuielilor militare. TITULESCU, D. 101. Cele mai înflăcărate descrieri ale voluptăţilor iubirii se datoresc amanţilor nefericiţi NEGULESCU, G. 152. Alegerea lor se datorează ... clasei muncitoare COCEA, S. I, 505 DATORARE 80 DATORIE 80. Dispariţia [caprei negre] nu se datoreşte degenerării sau bolilor. sadoveanu, o. XX, 223. Dacă urmaşii se deosebesc ..., aceasta se datoreşte misterioaselor capricii ale legii eredităţii STĂNILOAE, O. 6. Aceluiaşi sentiment însă i se datoresc şi accentele sale himnice. VIANU, A. P. 28. Chiar maşina cu aburi...se datoreşte, în ultima analiză, tot mâinii AGROTEHNICA, I, 13. Vreau să fii lămurit că ... întâmplarea ţi se datoreşte numai dumitale. TUDORAN, P. 335, cf. BELEA, P. A. 13. Rezultatele bune obţinute se datoresc folosirii intensive a răsadniţelor scânteia, 1965, nr. 6 589, cf. LL 1973, nr. 4, 795, M. D. ENC. Faptul că s-a întârziat cu acest răspuns se datoreşte tărăgănării FLACĂRA, 1975, nr. 45, 15. Diferenţele dintre costume se datoresc şi semnelor distinctive înzestrate cu valoare de simbol specifice unor colectivităţi. Z. mihail, T. P. 10. Interesul ... pentru etnobotanica românească se datoreşte numărului mare al speciilor utile. BUTURĂ, EB. I, 8. Deosebirile tipologice, de croi, ornamentare şi utilizare se datorează evoluţiei locale şi influenţelor survenite în decursul istoriei PAVEL, S. E. 113. - Prez. ind.: datorez şi (rar) datoresc; imperf. pers. 3 şi (învechit) datorea. - Şi: (învechit) datori vb. IV. - V. dator. DATORARE s. f. (Rar) Acţiunea de a d a t o r a (1) şi rezultatul ei. Cf. costinescu, philippide, p. 72. - V. datora. DATORAŞ s. m. 1. (învechit) Creditor. împrumut încă mult au luat de la boieri şi de la mănăstiri, fagăduindu-le că azi, mâne le va înturna, dară ... ducându-l turcii, rămasără dator aşii în pagubă, şincai, HR. iii, 243/23. Un vânzătoriu de aromate, de datoraşii lui fiind silit, era anevoit vreo cincizeci de oche de ... apă de trandafir fiecum a vinde. ŢICHINDEAL, A. M. 65/23. 2. (învechit şi regional) Debitor. Cf. lb, pontbriant, d, cihac, i, 73. Se rupse firul pacienţei mele şi plecai să cerc pe detoriaşul meu. F (1882), 185, cf. GHEŢIE, R. m„ barcianu, ALEXi, W, ALR SNIV h 1 006, alrm snii h 814. -PI.: datoraşi - Şi: (învechit şi regional) dătorâş (alrm sn ii h 814), detorâş (lb, pontbriant, d, alrm sn n h 814), (învechit, rar) detoriâş, (regional) ditorâş (alr sniv h 1 006/105), adetorâş (ib. h 1 006/141) s. m. - Dator + suf. -aş. DATORAT, -Ă adj., prep. v. datorit. DATORÎ vb. IV v. datora. DATORIE s. f. 1. Sumă de bani sau orice bun pe care cineva l-a luat cu împrumut sau pe care îl datorează cuiva; (învechit) dator (II 2), (învechit, rar) debitorie. Lasă-l şî-i iartă datoria lui. EV. SL.- ROM. 68r2/10-ll. Datoriu iaste noao o sută de bani (ce se zice puţine a şi micşoară datorie cătră seama miei de talanţi). CORESI, EV. 285. Am prinsu datoria cea veache tot într-acei ban[i], iar arbănaşul să fie volnic (a. 1596). CUV. D. BĂTR. I, 72/17. Au fost luat... 2 vaci cu viţei păntru o deatorie ce au fost plătit Miloş Radului (a. 1626). GCR l, 74/4. Să dusă de-l băgă în temniţă până când plăti toată datoria. VARLAAM, c. 210. Aflară turcii pre Aron- Vodă, căruia i-au dat ţara cu multă datorie, că... pre toţi i-au umplut cu bani, luând bani cu camătă de la turci URECHE, L. 205. Ceia ce vor lua ocine pentru datorii şi mai vârtos pentru camătă să socotească giudeţul. PRAV. 5, cf. 43, MARDARIE, L. 133/18. La acea întrebare avem a răspunde cum în doao chipuri să află solire ... sau plătind datorie pentru oarecine, cine va fi supărat pre cineva. CHEIA, ÎN. 6r/5, cf. ANON. CAR. Acestea au adus şi pre alţii şi pre mine la datorie. ANTIM, P. XXVIII. Având datorii la nişte negustori (a. 1706). IORGA, C. I. n, 193. Datorie de bani... doozeci de potori la Marcăş Ilie (a. 1775). id. S. D. xm, 44. Datoria 500 de zloţi care stă pă casă o ia asupra sa. EUSTATIEVICI, I. 1/18. Bărbatul său ... tot bea şi face datorii şi alte pagube (a. 1803). IORGA, S. D. xn, 148, cf. 155, ponturi, 16/12. Cine e datoriu este îndatorat a-şi plăti datoria după tocmeală. LEGIUIRE, 28/31. Plăteaşte deatoriile tale, căci cel ce ţi-au împrumutat ceva se razimă spre a ta cinste. TEODOROVICI, M 59/27, cf. LB, PLEŞOIANU, T. I, 134/3. Dobânzile acestei cumplite datorii înghit peste giumătate veniturile ţerel ar (1829), 632/40. Datoria aceea e rea, mare cangrenă, Din zi în zi tot creşte. HELIADE, O. I, 222. Mulţime de datorii nouă îl lânţuiesc din toate părţile. MARCOVICI, D. 80/22, cf. DRĂGfflCl, R. 306/31, VALIAN, V. Dacă foncţionarul va fi datornic, suma datorii[i] se va împlini îndoit în folosul casei oştirei. CONDICA O. 40/9, cf. IST. M. 201/1. S-a oprit a-l întreba De ş-a plătit datoria. PANN, h. 8/3, cf. POLizu. Datoriile s-au mărit foarte mult prin neplata dobânzilor. FILIMON, O. I, 218, cf. COSTINESCU, LM. Acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul. CARAGIALE, O. i, 139, cf SLAVICI, O. I, 302. Coerezii contribuiesc la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunei, fiecare în proporţiune cu ce ia. HAMANGIU, C. C. 183, cf. COŞBUC, S. 122, ALEXI, W, ŞĂINEANU2 Se roagă de braşoveni ... să-i plătească o veche datorie, ca să scape şi ea de datornicii el IORGA, C. 1.1, 99. Datoria o uiţi, dar ea pe tine nu. PAMFILE, j. n, 141. Dumneata mai ai şi acum datorii de peste zece mii. AGÎRBICEANU, a. 324, cf. LUNGIANU, CL. 52. O găsi însemnată cu o datorie de peste două sute de coroane. REBREANU, I. 209, cf. RESMERIŢĂ, D, M I. CARAGIALE, C. 88. Recunoşteam activând viaţa pe care o începusem, fără sens şi fară datorii, viaţă liberă şi de juisare. M. ELIADE, O. I, 12, cf. CADE. Şi azi mai am datorii REBREANU, R. I, 36. Murise după o viaţă foarte agitată ..., lăsând bruma de avere încărcată de datorii. CAMIL PETRESCU, U. N. 27. Eram dator la grădinar şi mi-am plătit datoria. VISSARION, B. 29. Primea altă sumă care să adăuga la datoria veche. SADOVEANU, O. XX, 133, cf. SCRIBAN, D, Ştefan a făcut ... datorii deoarece, peste patru ani, Smaranda se găsea împovărată de 1 600 lei. CĂLINESCU, I. C. 59. Cine poate plăti datorţa într-o lună! STANCU, D. 41. Nu era plăcut să ţi se strige în gura măre că ai datorii preda, m. 161. Mai târziu s-a plătit de datorii BARBU, G. 86, cf. id. PRINC. 179. Moştenirea lăsată era aproape echivalentă cu datoriile contractate. IST. LIT. ROM. n, 184. De data aceasta putea, în fine, să-şi plătească datoriile. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 37, cf. flacăra, 1975, nr. 44, 11. Uzina de autoturisme de teren e tot mai plină de datorii! rl 2004, nr. 4 490. Am acasî şî copchii Ş-o mn’ii di datorii. GRAIUL, I, 466. Şi lungeşte-mi zilele, Să-mi scot datoriile, Şi să-mi văd copilele. PĂSCULESCU, L. P. 276. Avem păşune frumoasă, numa că se luom d’i pa ia dăm la d’etorii. DENSUSIANU, Ţ. H. 155. Vreau să-mi plătesc o datorie la un cizmar. SNOAVA, IV, 124, cf. alr I 1 592, alr SN VI h 1 849, FOLC. TRANSILV. n, 54. Dintr-a lui avuţie Mi-a rămas la datorie Şi la dalbă sărăcie. FOLC. OLT. - MUNT. n, 171. ❖ (învechit) Carte (sau zapis) de datorie = act în care este consemnată suma sau alt bun pe care-1 datorează cineva cuiva. Zapisu dă datorie al ispravnicatului să află la mâna neguţătorului Marco, dă la carele s-au împrumutat (a. 1811). DOC. EC. 88. Cine va tăgădui vreo carte a sa de datorie şi să va vădi, să îndatorează să plătească îndoit. legiuire, 96/25. ❖ L o c . adj. (învechit) în datoria (a ceva) = în contul (a ceva). Acele poliţe s-au trimis dă ispravnici în datoria dăjdiilor numitului judeţ Mehedinţi (a. 1811). DOC. EC. 87. Loc. adj. şi a d v. Pe sau (învechit) cu ori (popular) în datorie (sau, învechit, în datorii) = (care este, care se efectuează etc.) pe credit. Va dzice că i-au furat avuţiia sau banii ce au fost luat în datorie. prav. 42. Muntenii ... îl tot grăbie de bani ce era ei chizeşi pentru dânsul, ce luas-în datorie. NECULCE, l. 122. Neguţitorii..., simţindu de nepace, nu da un ban cu datorie nimărui. id. ib. 337. C-o să mergem la bărbierie Să ne rază pe datorie (a. 1774). GCR II, 105/14. Cine face vara ca furnica, nu ia pâine în datorii iarna (a. 1779). ib. 121/25. Am luat de la dumnealui în datorie de 550 lei (a. 1781). URICARIUL, XX, 370. Dator nu-s, că nu-mi dă nimene pe datorie. CREANGĂ, A. 200, cf. TDRG. De trei zile mâneam ... pe datorie. HOGAŞ, DR. n, 51. Ar mai fi 510 datorie 81 DATORIE cerut, dar ştia că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris ... la catastif, rebreanu, R. n, 57. N-a vrut să-mi dea pe datorie. BRĂESCU, O. A. I, 128. Duble cu chimen de la Iancu băcanii, pă datorie. KLOPŞTOCK, F. 41. Am luat, la strâmtoare, bucate pe datorie. STANCU, D. 67. O să trebuiască să mi-i dai pe datorie. TUDORAN, p. 379. Băcanul nu mai dădea pe datorie de când cu lipsurile, barbu, G. 156, cf. TEODORESCU, P. p. 121. Am luat bani în datorie. ALRI 1 593/842, cf. ALR SNIV h 1 018, ALRM SN h h 826, FOLC. transilv. n, 393. Cine bea în datorie se îmbată îndoit. ZANNE, P. in, 454. Au dughiană cu chirie Şi marfa pe datorie, id. ib. V, 288. (F i g.) Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie; Ceriul cu gândurile noastre batejocurie. M. COSTIN, O. 322. Lelişoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie în datorie Până la Sfânta Mărie. şez. I, 270. ❖Loc. vb. (învechit, rar) A cădea la datorie = a se îndatora. Au căzut mănăstirea la datorie de nu să poate plăti cu niciun chip (a. 1823). DOC. EC. 282. ❖ E x p r. A (se) băga, ori a (se) îneca, a (se) îngloda sau a (se) încurca în (nişte) datorii = a (se) împrumuta cu sume mari de bani care nu pot fi uşor restituite; a (se) îndatora, a fi dator vândut. Cf. LB. A încărcat pe bietul tata în datorii, că nu s-o mai putut plăti pân ’ la moarte. BUJOR, S. 63. S-au încurcat în nişte datorii şi li se vindea locul şi casa. VLASIU, A. P. 443. Erau înglodaţi până-n grumaz în datorii la bănci, beniuc, M. c. I, 68, cf. DEX- (Cu parafrazarea expresiei) Pe an ce trece ne găsim tot mai înglodaţi în datorii, de-am ajuns să ne vindem şi icoanele, plătind gloaba boierului. MIRONESCU, S. 6. (Glumeţ) A bate (pe cineva) sau a-i da (cuiva) pe datorie = a bate fără justificare; p. e x t. a bate foarte tare. Cf zanne, p. iv, 275. Las' că-i dau eu pe datorie. I. CR. n, 213. ❖ (Urmat de determinări care arată felul) Dintr-acel prisos să să plătească toată datoria ţării, din an în an câte puţinei, ca să nu mai scoatem alte dăjdii şi ajutoare în ţară. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 65. Din acestea venituri se fac spesele sau cheltuielele ... plătirea usurelor de pe dătoriile publice. RUS, 1.1, 77/7, cf. id. ib. 156/11. Conferinţa actuală nu are căderea de a se ocupa ...de datoriile de război. TITULESCU, d. 150. în Spania, datoria publică crescu de la 18 milioane ... la 99 milioane, oţetea, R. 176. Ministerul finanţelor ... organizează plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat şi serviciul datoriei publice. LEG. EC. pl. 73 ♦ S p e c. (învechit şi regional) Sumă de plată; taxă; impozit Ieremie-Vodă... pădzia şi datoriia sa ce avea spre împărăţie. M. COSTIN, O. 47. Cu acele schimbări multe a vezirilor ..., cădzusă ţara şi Grigorie-Vodă la o mare datorie. neculce, L. 312. Obiceai iaste ...ca tot cela ce ar duce roadă noao de vânzare iaste iertat de toată datoriia vămii lui. ANTIM, O. 197. Au plătit datoriile domniei la Ţarigrad (a. 1769). GCR n, 81/35. A cumpărat scule de 40.000 de taleri şi a făcut pe boieri să ia detoria pe ţeară. ŞINCAI, HR. m, 102/14. Acest câştig de bani... v-ar cădea foarte bine ... ca să plătiţi... şi porţia, şi alte deatorii ale voastre. ÎNV. POM. 5/20. leremia era liniştit, păzindu-şi cu sfinţenie datoria ce avea cătră Poartă. IST. M. 215/22. Datoriile cele mai grele apăsau, într-o vreme, asupra pământului crăiesc. PĂCALĂ, M. R. 50. Dear ce, mă, turcule, Cu datoria ai venit în Ţeara Românească? TEODORESCU, P. P. 121. Toată lumea să ştie C-ăle trei sate iscusate Nu dau araciu de domnie, Nici birul la-mpărăţie, Spune că n-au datorie. PĂSCULESCU, L. P. 208. Datoriile vitelor. ALR I 384/510. Cârpălabu să suia Şî pân sate-l trimetea Ca să scoaţă miria Şî toată datoria. FOLC. OLT. - munt. 1,497. 2. (învechit) Ceea ce a fost dat (de către cineva); p. e x t. dar2 (11). Şi de la ei ară fi cer şut despuitoriul datoriia, că târgării cheamă-i ucenici. CORESI, EV. 320. Fericit carele va plăti ţie datoria ta care deadeşi noao (a. 1697). GCRI, 315/18. Gripsorul fulgerând al lu Zefsu zice: Un mare, de supt Trigonul Iunio, premejduiaşte a plăti firea datoriei sale (a. 1701). FN 98, cf. LEX. MARS. 198. Sa aibă a-şi lua zestrea ei deplin ..., însă când nu va fi datorie făcută de ' bărbată-său. PRAV. COND. (1780), 102. Dătătoriul prin zălog e din destul bizuit pentru datoria sa. FUND. 17/28. Datoriile firii ajuta încă la fericirea soţietăţii lor, căci tăcutul lor prieteşug să înnoi. BUZNEA, P.V. 16/16. 3. Ceea ce i se impune cuiva sau îşi impune cineva să facă într-o anumită situaţie sau într-un anumit scop, îndatorire, misiune (I 1), obligaţie (1); activitate, acţiune de o importanţă deosebită pe care trebuie s-o înfăptuiască cineva, misiune (II), responsabilitate morală sau materială; sarcină (3), (învechit şi regional) datorinţă. Cunoscutu-mi-am datorie nepărăsită mai-nainte de a sosi sfârşitul BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/37, cf. GCR 1,279/32. Vom arăta şi ce stimă au avut ţara încă de mai întâi de vinirea lui Traian, măcar că mai pre scurt de cum ar fi datoria să scriem. N. COSTIN, L. 43, cf. CANTEMIR, 1.1. n, 288. Datorie omului iaste de a da şi a aduce unul altuia de pre putinţă şi avutul său ce va fi (a. 1702). GCR I, 344/17. Datoria noastră ceare ca aşa să chibzuim lucrul cât tot supusul... să-ş deaie partea sa [de dare] numai după măsura puterii sale. aşez 1/31. Merge de aicea în Banat ca să cerceteaze rudeniile sale şi datoriile sale ceale lucrătoare acolo să caute, eustatievici, I. 22/22. Are stupariul datoria adeaseori a cerceta coşniţăle şi a le mătura. MOLNAR, e. s. 137/4. Datoria cea mai mare iaste ceaia ce are ucenicul cătră dascălul său. PILDE, 95/1. Să aibă grije şi adetorie numitul Nicula a mătura biserica (a. 1 795). IORGA, s. D. xn, 294, cf. KLEIN, D. 328. Nu sânt harnic să-ţi spun toate datoriile mele cu care sânt legat cătră dânsul MAIOR, T. 251/17. Ascultarea cătră părinţi şi învăţători iaste o deatorie foarte aspră. PETROVICI, P. 4/13. Ne iaste deatoria ca să altuim şi în omul cel beteag vărsatul cel mântuitoriu. FRĂŢILĂ, S. î. 53/13. Am hotătât să scriu ceva spre a împlini datoria către patrie. MUMULEANU, C, ap. GCR n, 246/14. Copia scrisorei adresate ... cătră Preosfinfia Sa împlinitoriul datoriilor de mitropolit al Ţărei Româneşti. AR (1829), 157V8. Senatul vedea mai d-aproape purtarea ghenăralilor şi le scotea din cap orice gând împotriva datoriilor lor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 87/11. îmbracă-mă cu virtutea şi fă-mă să-i plătesc toate datoriile ce din copilărie şi până acum, adăogându-se necontenit, s-au înmulfit foarte. MARCOVICI, C. 9/25, cf. id. D. 53/26. Eu nu cunosc altă faptă afară de datoria iubirii de oameni. DRĂGfflCl, R. 23/24, cf F. AARON, I. n, 258/5. Aceasta este datoria unei soţii şi maice. HRISOVERGHI, A. 25/5, cf. BUZNEA, C. 78/19. Morala este ştiinţa mumă a datoriilor şi a virtuţilor omului CR (1839), 2562/17, cf VALIAN, V. Datoria fiască nevoindu-l au cerut de la poloni ca să-i deie pe Petru Aron, ucigătorul părintelui său. IST. M. 83/22. Omul ... A sale datorii numai le avea drept trebuinţă, Şi prin dragoste curată îi vestea a lui credinţă. CONACHI, p. 302. Nu-l învăţaseră nici drepturile, nici datoriile lui negulici, e. 1,26/12. Acum iar datorie am ş-altă grije în mine, Ca să te mărit. PANN, E. IV, 16/14. Din toate cea mai însemnată datorie este a împedeca întinderea boalei LUCACI, M. 71/13. îşi calcă datoriile sale de femeie. NEGRUZZI, S. I, 48. Mă reîntorc la datoriile mele de SOţie şi mumă. CONV. LIT. H, 322, cf. CANELLA, V. 96, COSTINESCU. Să-i prezinte demisia cabinetului, datorie cu atât mai indicată cu cât avea astfel un motiv constituţional intern. MAIORESCU, D. V, 100. Şi-i suduia cu aspre cuvinte, arătându-le că datoria lor este să alerge prin cetate. ODOBESCU, S. I, 94. Mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste cu arme cu toi CREANGĂ, P. 297. în faţa datoriilor materne ..., trebuie să ne plecăm. CARAGIALE, O. vn, 54. O singură datorie are omul: să nu fie prost. SLAVICI, O. n, 104, cf. MACEDONSKI, O. m, 12. Staţi, cinstiţilor nuntaşi, Că asta ar’ să remâie La tineri cu detorie, La bătrâni cu veselie. MARIAN, NU. 789, cf. DDRF. Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor [Titlu]. HAMANGIU, C. C. 55. Viaţa-i datorie grea Şi laşii se-ngrozesc de ea. COŞBUC, P. I, 151, cf. ŞĂINEANU2 Simţiră datoria de a tălmăci... catehismul lui Luther. IORGA, C. I. n, 123. Locuitorii... au ... datoria de a tăia şi duce lemne stăpânilor. id. B. R. 344. Cu câte jertfe ...se îndeplinesc datoriile ospitalităţii HOGAŞ, DR. 1,6. Datoria lui e să trăiască şi să triumfe. REBREANU, P. s. 112, cf. RESMERIŢĂ, D. D-ra Axon nu mă lăsa niciodată singur şi credea că aceasta e datoria ei de gazdă şi de catolică. M. ELIADE, O. 510 DATORIE 82 DATORIE I, 51, cf. CADE. îşi plăteşte, în felul lui şi prin mine, o datorie de recunoştinţă. C. PETRESCU, î. n, 237. Conflicte între structura sufletească a oamenilor şi datoriile profesionale, pe care le-au contractat fără voia lor. NEGULESCU, G. 128. Cu sănătatea lui şubredă, a stat neadormit la această datorie a vieţii. SADOVEANU, O. XX, 30. Datoria tuturor creştinilor ar fi să scoată omenirea din această stare păcătoasă. STĂNILOAE, 0.41. Trebuie să începem a ne gândi la existenţă şi la datoriile omului în societate. ARGHEZI, C. J. 31. Fetele, care s-au temut de mari datorii ..., au îmbătrânit celibatare. CĂLINESCU, C. O. 6, cf. 43. Am devenit pentru tine una din acele datorii pe care cauţi să le îndeplineşti cât mai exact. VINEA, L. 1, 95. Datoria dumitale era să te îngrijeşti de dânşii. tudoran, P. 614. Le-a ţinut şi o predică ... despre datoriile femeii BARBU, G. 31, cf. PR. DREPT. 75. Boierii mari aveau dreptul şi datoria de a-l ajuta pe domn la conducerea ţării STOICESCU, S. D. 52. Este o datorie civică a noastră ... de a participa în număr cât mai mare la toate acţiunile. scânteia, 1975, nr. 10 346, cf. D. fil. Vai de femeia care nu se supunea datoriei sale. BUTURĂ, EB. I, 73. ❖ Loc. adj. (învechit, rar) De datorie = cuvenit. A doua zi profesorul veni şi, după acea de datorie bună dimineaţa, scoase din sân o broşură cartonată, NEGRUZZI, s. I, 7. ❖Loc. ad v. De (sau din) datorie = din obligaţie, din necesitate; pentru că aşa trebuie. Om de acei carii... îşi iubesc soţia şi copiii mai mult din datorie decât din amor. NEGRUZZI, S. I, 221. Făt-Frumos ... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Cele mai plăcute lucruri omul nu le face bucuros când e de datorie, tdrg, cf. DL, DM, M. D. ENC. La datorie = la îndeplinirea obligaţiilor. Pe oameni poate cineva să-i supuie la datoriile lor numai cu cuvântul GOLESCU, P. 271/9. Pe toţi ne va chema la o aceeaşi datorie, ... la iubirea de patrie. PELIMON, I. 11/13. Eu ..., coane Fănică, zi şi noapte la datorie. CARAGIALE, O. VI, 80. Toată lumea trebuie să fie la datorie. REBREANU, P. s. 206. Placarde roşii... cheamă proletariatul la datorie. COCEA, s. I, 125. Chemate astfel la datorie, autorităţile ... au pornit să ia unele măsuri de îndreptare. MOROIANU, S. 19, cf. VINEA, L. I, 29. Te cheamă ţara la datorie. PREDA, M. 94. N-a lipsit nici o zi de la datorie, chiar când ajunsese damblagiu. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 22. A murit în 1829, la datorie, în timpul unei mari epidemii de ciumă. G. BARBU, A. v. 85. Să-i facă buni soldaţi, Să-nveţe militărie, Să meargă la datorie. FOLC. mold. I, 528. (învechit) După datorie (sau datoria ...) = cum se cade, cum se cuvine; conform uzanţei, tradiţiei, obiceiului etc. Hotărâre [a] cea biruitoare pentru vitejie şi frumuseţea tânărului toţi o împărtăşea după datorie (a. 1773). GCR II, 91/3. împăratul ... năvăli cu ai săi cu armele în mâini ... tăia turcii fară milostivire, după datoria războiului. VĂCĂRESCUL, IST. 258. Păntru grâu a să face faină, Divanu îndăstul să sileşte, după datorie; şi dă la părţile unde să află mori (a. 1809). DOC. EC. 76. Jos-iscălitu, după datorie, au făcut-o aceasta cunoscută la cinstita Logofeţia mare dă Ţara dă Sus (a. 1817). ib. 181, cf. 188. Nu trag nici o nădejde de a să-nsănătoşa, Care după datorie vrând supunere să dea, ...Cu prietinul îndată începu a se găti PANN, E. I, 100/17. ❖ L o c. v b . A avea datorie (sau datoria) (să sau a ...) = a fi obligat (moral să ...), a datora (2). Am datorie săpriveghiez ... pentru folosul şi spăseniia tuturor de obşte. ANTIM, O. 7. Avem datorie să priveghem ziua şi noaptea (a. 1741). GCR n, 28/3. Hotărârea ce vor face după pravili să aibă datorie să o arate de faţă acolo atât pârâşului, cât şi pârâtului PRAV. COND. (1780), 48. Aşişderea, să aibă datorie starostea cu epitropii ... a păzi rânduielile dreptăţii, după obiceiul vechi al lor (a. 1823). DOC. EC. 289. Şi-aduse aminte că are datorie Să meargă la lăcaşul cel sfânt. C. A. ROSETTI, c. 256/9. Am datoria să vă evit. CAMIL PETRESCU, P. 380. Am datoria să mă duc cel puţin până la Brăila. SADOVEANU, O. XXI, 391. Aveţi datoria, cred, să luaţi apărarea dreptăţii ARGHEZI, s. XI, 47, cf. preda, M. 67. (Cu schimbarea construcţiei) Ceteaşte-o pentru datoria ce ţi să cuvine a avea cătră cei neprocopsiţi. MOLNAR, E. S. 16/2. Părinţii mai cu de adins, auzind deatoria car ea o au ei spre creaşterea fiilor săi (a. 1808). GCR n, 201/30. ❖ E x p r. A-şi face (sau a-şi împlini ori a-şi îndeplini) datoria sau a-şi face drept datorie = a răspunde obligaţiilor cerute de cineva sau de ceva, a fi foarte conştiincios; p. e x t. (cu referire la diferite ramuri ale activităţii umane) a răspunde cerinţelor de bază. Domnului mieu mă închin datoria-m făcând (a. 1703). FN 118. Cât au fost în putinţa noastră, ne-am făcut datoria. GOLESCU, P. 353/18. Ceilalţi cavaleri îşi făcură mai bine datoriile lor CĂPĂŢINEANU, s. 95/6. îţi faci tu datoria ta precum ţi se cade? GORJAN, H. I, 60/25. Eu nimic mai mult nu fac decât drept datorie. RUSET, E. 33/9, cf. CONDICA O. 14/25. Jurnalistica română nu şi-a îndeplinit încă datoria ei cătră colecţiunea de poezii populare publicată de d[omnul] V. Alecsandrl CONV. LIT. I, 301. Porneşte până te văd şi-ţi fa datoria cu sfinţenie. CREANGĂ, P. 316. Fă-ţi datoria, om al legii CARAGIALE, o. I, 15. E însă atât de greu a-fi face datoria când nimeni nu te ajută. SLAVICI, O. H, 63. El şi-a făcut datoria. VLAHUŢĂ, S. A. II, 204. Cine ar putea zice că ni facem datoria? IORGA, C. I. n, 45, cf. TDRG. „Gazeta Transilvaniei” a fost sentinela vecinic trează, care şi-a făcut cu neclintit eroism datoria. în PLR I, 72. Deocamdată nu-l slăbeşte armata; trebuie să meargă ca oricare să-şi facă datoria. GALACTION, o. 127. Tu, ca un om ce şi-a îndeplinit datoria, te târăşti ... nevăzut şi neştiut de nimeni LOVINESCU, C. IV, 38. Şi scriitorii, fiecare la locul său, şi-au făcut datoria. REBREANU, R. I, 83. îşi împlinea datoria, de nu-i găsea nimeni niciodată pricină. MIRONESCU, S. 97, cf. BRĂESCU, O. A. I, 21. Dumneata ... cum îţi faci datoria? ARGHEZI, S. XI, 25. Noi ne-am făcut datoria. CAMILAR, N. I, 290. Lucrătoarele îşi fac datoria. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 7. Vreau să-mi fac datoria faţă de ţară. RL 2005, 4 595. ❖ F i g. Timpul începu să-şi facă datoria. AGÎRBICEANU, S. 556. Pompele ...nu încetează să-şi facă datoria. bogza, v. J. 84. A fl omul datoriei = a fi foarte conştiincios. Cu toate că e departe de a fi omul datoriei, el niciodată nu se va găsi... într-o asemenea situaţie. VINEA, L. 1,36, cf. id. ib. 8. A fi de datoria cuiva sau (învechit) întru datorie = a fi obligaţia cuiva să ... Divanu şi ţara întru datorie este a să sili ... ca să împlinească datoria sa (a. 1809). DOC. EC. 77. Această întrebare este de datoria noastră s-o facem. DACIA LIT. 82/8. Ca prietin vechi a cucoanei Nastasicăi îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii ALECSANDRI, T. I, 155, cf. TDRG, M. D. ENC. Este de datoria sa de a-şi asuma toate responsabilităţile, scânteia, 1975, nr. 10 329, cf. dex. A crede de datoria sa sau (rar) a-şi ţine de datorie să ... = a se considera, a se socoti obligat să ... Credem însă de datoria noastră de a ne adresa încă o dată direct către publicul cetitor. I. NEGRUZZI, în PLR I, 236. Eu mi-am ţinut de datorie să-ţi spun ce-am spus. AGÎRBICEANU, A. 325. Cred de datoria mea a vă comunica următoarele. TITULESCU, D. 152. Tata crezu de datoria lui să se veselească. SADOVEANU, O. XI, 203. (învechit, rar) Nici datorie a lăsa = a se achita de toate obligaţiile, a nu lăsa altora ceea ce trebuia făcut. Se vedea că am făcut şi am adaos iar n-am stricat, iar nici datorie am lăsat. ANTIM, P. XXIV. Am ieşit cu cinste şi... nici datorie am lăsat, că aşa ne-au slujit vremea, id. ib. XXV. (Regional) A te da (sau călca) datoria = a fi îndatorat, obligat de lege sau de poziţia socială să acţionezi într-un anumit mod. Cf. CIAUŞANU, GL. Te calcă datoria, id. ib. (învechit) A plăti (sau a da) datoria cea de obşte v. obşte (1). A-şi da (sau a-şi plăti) datoria (firească ori lumească sau obşteasca datorie) = a muri1 (1). Ş-au domnit puţin ... ş-au plătit şi el datoria dup-obiceiul acestei lumi. NECULCE, L. 116. Ş-au plătit şi el datoria lumească de-au murit. id. ib. 182. Ş-au dat obşteasca datorie, după rânduiala cea creştinească, şi-l petreacem la groapă. ANTIM, O. 225. Fiind eu atâta de slab şi cunoscând că, în scurtă vreame, îmi voi da datoriia firească, am făcut sfat (a. 1724), IORGA S. D. XIV, 20. Peste puţintele zile îşi dete obşteasca datorie şi's-au îngropat în mitropolie, dumitrache, 20, cf. 25. Datoria morţii (sau omenească ori a firii sau firească sau cea de obşte) sau darea datoriei de obşte - moarte (1). La darea datoriei de obşte, 510 DATORINŢĂ 83 DATORIT adecă la moarte, vechi obicei. M COSTIN, O. 272. L-au împiedecat datoria omenească, moartea, carea multe lucruri taie. id. ib. 43. Datoria firii. Cantemir, i. i. ii, 288. Datoria cea obştească De pre firea omenească împlinind prea fericitul (a. 1752). IORGA, C. 1.1, 54. Au răscumpărat datoria firească cu lacrimi şi întristare pentru rătăcitul său fiiu. ASAcm, i. 286/11, cf. tdrg. ❖ (Pleonastic) Datoriia morfiei ... ce sânt toţi datori în toate zile a săvârşi. CORESI, EV. 69. 4. (învechit; în religia creştină) încălcarea obligaţiilor faţă de Dumnezeu; p. e x t. greşeală. Şi iarte noa[u]ă detoriile noastre, cum şi noi lesem detornicilor noştri (a. 1593). GCR I, 39. Dumnedzău iartă omului mare şi grea datorie, care ... face un tunearec de talanţi. VARLAAM, c. 214. Datoriile datornicilor să le ierţi. SLOV. 2675. 5. (Popular) Obicei (3). Tată-meu e om bătrân, Nu poate să-ţi facă fân; Te-aş lăsa [murgule] la mândra mea, Nu-ţi ştie datoria. ŞEZ, IV, 220. Şi boierii că privea. Vin cu ploştile că da, C-aşa li-i datoria. PĂSCULESCU, L.P. 203. Cu pahar vin închina, C-aşa este datina, Datina, datoria. id. ib. 207. - PI.: datorii. - Şi: (învechit şi regional) dătorie, detorie, deatorie, adetorie, (regional) ditorie (alr i 1 592/61, 63, 75, 85, 87, ALR sn vi h 1 849/105), dotorie (alri 1 592/320) s. f. - Dator + suf. -ie. DATORINŢĂ s. f. (învechit şi regional) Datorie (3). Prinţesa ... Anna nu s-ar fi amestecat în dregătoria şi detorinţa bărbatului său. ŞINCAI, HR. III, 122/18. Daţi pruncilor dojănire ... Spuneţi-le datorinţele. OBRADOVici, D. 2/3. Sub stăpânirile au datorinţă a plini poruncile stăpânirei ceii mai înalte. D. SUP. 11/2, cf. MAN. ÎNV. 20/5. Datorinţa voastră cea de căpătenie iaste a învăţa pre prunci, petrovici, P. 3/2. Sârguiaşte-te a învăţa datorinţele tale ceale creştineşti. TOMICI, î. 2/13. Cearcă toate puterile, lipsele şi legătuinţele tale ... şi aşa vei afla deatorinţele vieţii. TEODOROVICI, M, 10/11, cf. LB. Cel ce cunoaşte .... datorinţele cătră sine însuşi ... şi cătră soţietate acela se numeşte om iscusit. BOJINCÄ, D. 3/9, cf 12/2. A lăpti pruncul, precum ţiganei, aşa şi doamnei ceii mai mari este datorinţa. ANTROP. 269/3, cf. SÄULESCU, HR. I, 132/6, cf. VALIAN, V. Trebuie să mărturisim din datorinţa carea o avem cătră adevăr. RUS. I. II, 294/27. Aceste naß generoase, cărora atâtea interese le impune datorinţa de a trăi frăţeşte împreună. BÄLCESCU, M. v. 18. Datorinţele iobagilor cătră domnii lor se regulaseră ... prin legi. BARIŢIU, P. A. I, 384, cf. POLIZU. Pentru drept şi detorinţă S-avem simţ bun şi curat. mureşANU, P. 129/12, cf. PONTBRIANT, D., LM. Toate dătorinţele faţă de fiii lor sufleteşti cari sânt numiţi de cătră dânşii. MARIAN, NA. 167, cf. DDRF, GHEŢI.E, R. M, BARCIANU. O revistă a tinerimii române este pentru noi o datorinţă de onoare. LUC. II, 3, cf. 245, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Domnul director vorbi... despre datorinţele care nu trebuiesc uitate faţă de şcoala care i-a crescut. AGÎRBICEANU, L. T. 63, cf. resmeriţă, D, cade. Eu nu pot crede în ce spune el şi am datorinţa să fiu cu grijă. SADOVEANU, O. X, 119, cf. SCRIBAN, D. Nu mult după aceea datorinţa a chemat-o pe femeie la târg. SNOAVA, III, 33. <> L o c . adv. După datorinţa ... = după cum se cuvine, după cum se cere. Am găsit un om flămând pe drum şi l-am ospătat după datorinţa cea creştinească. POPA, v. 86. ❖ E x p r. A-şi face (sau a (îm)plini) datorinţa (sau datorinţele) = a-şi face datoria, v. datorie (3). După ce au plătit pe toţi ostaşii..., i-au îndemnat ca să-şi plinească deregătoriile şi detorinţele. ŞINCAI, HR. m, 23/14. Intru obştea care au fost, ş-au împlinit toată datorinţa sa desăvârşit. ŢICHINDEAL, F. 229/20. Dă să împlinim voioşi deatorinţele care le-ai pus preste noi. PETROVICI, P. 207/7. Apărători credincioşi carii cu ... zel îşi împlinesc datorinţele sale cătră aceia ce-I plătesc. FM (1843), 3082/27. Voi v-aţi plinit ... • sânta detorinţă, Când pentru-a patriii bine cu glorii v-aţi luptat. mureşanu, P. 72/13. Să nu meargă în cealaltă lume negrijit, ci curat şi împăcat cu 'cugetul că şi-a împlinit până şi cea mai de pe urmă datorinţă de creştin adevărat. MARIAN, î. 18, Şi-a făcut datorinţa lui de l-a rugat pe stăpân să-i facă socoteala. POPA, v. 9. ❖ E x p r. A-şi ţine de datorinţă = a considera de datoria cuiva să ... Comitetul societăţii ... îşi ţine de datorinţă a mulţămi şi pe această cale. LUC. II, 38. -PI.: datorinţe şi (regional) datorinţi (Com. din marginea - rădăuţi, în da). - Şi: dătorinţă, (învechit) deatorinţă, detorinţă s. f. - Datori + suf -inţă. DATORÎŞ s. m. (Regional) Datornic (2). Cf arl sn IV h 1 006, ALRM SN II h 814. - PI.: datorişi. - Şi: dătoriş (alrm sn ii h 814), detoriş (ib. h 814/325), deatorfş (alr sn iv h 1 006/95) s. m. - Dator + suf -iş. DATORÎT, -Ă adj., prep. I. Adj. 1. (Despre o sumă de bani sau orice alt bun material; astăzi mai ales în forma datorat) Care trebuie dat, plătit, restituit (cuiva). Cf. i. golescu, c. l-a plătit totdeodată suma de 115 500 lei, anuitatea datorită pe cei 3 ani din urmă. MAIORESCU, d. V, 82. Cu ocaziunea inspecţiunei făcută casieriei generale a districtului Dolji ... s-a constatat că arendaşii moşiilor statului, în mare parte, nu erau urmăriţi pentru sumele datorite de ei. EMINESCU, o. x, 117. Am plăcerea a vă înmâna suma datorită,, împreună, se-nţelege, cu dobânda legiuită. CARAGIALE, O. VII, 69, cf. RESMERIŢĂ, D. Fii, te rog, bun şi înmânează suma datorită, camil petrescu, t. i, 544, cf. dl, dm, dex. ♦ Care trebuie îndeplinit, făcut; care constituie o obligaţie legală sau morală, cuvenit Nu i-a făcut lucrul datorat. I. ionescu, D. 214, cf. ddrf. Fetiţa... stătea tot cu mine - cât îi permitea stricta politeţă datorită altora. îbrăileanu, A. 28. Mi-am făcut anii datoraţi, am ieşit subofiţer; am dat un examen special. SADOVEANU, O. XXI, 358, cf DL, DM. Simulară sărutul datorat demnitarului. BARBU, PRINC. 251, Cf. DEX. 2. (Astăzi mai ales în forma datorat; construit cu dativul) Provenit din sau de la ...; cauzat; creat. în iluzia optică, datorită slăbirii conştiinţei, fiecare floare din părete devenise o imagine în miniatură a ei. ÎBRĂILEANU, A. 192, cf. 103, RESMERIŢĂ, D. Unii [elevi] încă ar mai avea şansa, datorită neprevăzutului desvoltării ulterioare, să poată crea în artă. CAMIL PETRESCU, P. 7. Vom pomeni..., în treacăt, despre terapia plăgilor datorite armelor de foc. G. BARBU, A V. 40. Studii cu caracter special, datorate unora dintre lingviştii şi filologii noştri. CL 1973, 21. Discuri... datorate unor muzicieni români. M 1974, nr. 7, 7. Numele din mijloc datorat deopotrivă tatălui şi soţului. FLACĂRA 1975, nr. 43, 18. II. Prep. (în forma datorită, construit cu dativul) Mulţumită (III), graţie; din cauza ... Tot ce scriu aici par turburi şi dezarticulate datorită nepriceperii mele de a le povesti cum trebuie. M. ELIADE, O. I, 60. Datorită acestei opere, gândurile tale au luat calea pe care o urmezi astăzi. COCEA, S. I, 29. Datorită orientării sale retorice, apar în romanul lui ... mulţimea acelor proverbe. VIANU, A. P. 63. La acest banchet a luat parte aproape toată oficialitatea medicală din capitală ..., datorită marei simpatii de care se bucură sărbătoritul. ULIERU, C. 104. Un strat de cărbune se desprinde de la locul lui şi, începând să alunece, se aprinde, datorită presiunii enorme cu care se freacă de piatra muntelui BOGZA, v. J. 166. Datorită farmacodinamiei nespecifice, s-a arătat că multe substanţe ... au proprietatea de a influenţa acţiunea factorilor naturali. DANIELOPOLU, F. N I, 14. în cazul solului, proporţia de bioxid de carbon este mai mare, datorită descompunerii materiei organice. AGROTEHNICA, I, 102. Datorită, deplasării organelor abdominale, diafragmul va fi împins, belea, P. a. 83, cf DL, DM. El se îmbogăţise datorită politicii, preda, m. 213. Societatea ... s-a transformat în cursul mileniilor, datorită 513 DATORIU 84 DATORNICESC dezvoltării forţelor de producţie. H. DAICOVICIU, D. 29. Datorită climatului umed, ... lunca Dâmboviţei s-a dovedit prielnică statornicirii capitalei. G. BARBU, A v. 9, cf. S ianuarie 1970, 42, M. D. ENC, DEX. Datorită ploilor care cad de două zile ... s-au produs inundaţii. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342, cf. z. MIHAIL, T. P. 7. Datorită transformărilor care au loc, dispare construcţia tradiţională şi, odată cu ea, interiorul şi mobilierul pavel, S. E. 40. Datorită proprietăţilor amintite, aceste ape medicinale îşi găsesc utilitatea terapeutică în afecţiuni ca: pancreatitele cronice, colitele de putrefacţie,... stări de malnutriţie etc. RL 2005, nr. 4 571. - PI.: datoriţi, -te. - Şi: datorat, -ă adj. - V. datori. DATORIU, -IE adj., subst. v. dator. DATORNIC, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. (Astăzi rar) Creditor. Se ispitească împrumut deatoriul [dătătoriul CC2, împrumutătoriul H, datornicul D] toate câte-s ale Iul PSALT. 235. Datornicii lui, turcii, cu toţii au mersu la veziriul de au strigat pentru dânsul URECHE, L. 208. Cerceteaze datornicul toate câte sânt la el şi jăfuiască streinii ostenealele lui. BIBLIA (1688), 41879. Iliaş-Vodă scotea bani din buzunar de la sine şi plătia pe datornic. M. COSTIN, LET. II, 7/19. Merge ... după oasăle tătâne-său la îngropare, cu multă grijă şi frică de datornicii tătâne-său, să nu-l prindză, să-l închidză. NECULCE, L. 39. Au trimis pe Iordache ceauş de aproz(i) cu carul cu banii datornicilor la Ţarigrad (a. 1699). FN 190. Datornicii să stăpânească moştenirea aceluia drept banii ce au a lua. PRAV. COND. (1780), 152, cf. 134. De nu e altă mijlocire de a plăti datornicilor, să pot liţitălui, vinde cu doba, cărora ar da mai mult. FUND. 16/32, cf. HELIADE, O. II, 345. Când dimineaţa te vei scula şi nu vei şti ce să mănânci şi unde să te ascunzi de datornici, te încredinţez că atunce vei avea prea puţin mintea dedată la învăţătură. KOGĂLNICEANU, S. 216. L-a lăsat în sapă de lemn ... şi mult-puţinul ce i-a mai rămas o să se strige mâne-poimâne la mezat de către datornici FILIMON, O. I, 230. Dezbătându-se cu datornicii unui soţ risipitor pentru lucrurile frumoase. IORGA, C. I. I, 78, cf. 99, TDRG, CADE. Prin umbra lui a trecut cel dintâi datornic cerând partea de pământ sau bruma de lăscăi, ameninţând cu toba. KLOPŞTOCK, f. 288. Fuseseră nevoite să părăsească în ghearele datornicilor casa cu tot ce se afla în ea. SADOVEANU, O. IX, 160, cf. SCRIB AN, D. Cu cele şaptezeci de lire sterline ...se liniştiseră numai o treime din datornici TUDORAN, P. 515, cf DL, DM. Pielea ţi-ar fi luat-o datornicii, fără milă. BARBU, G. 85, cf. DEX. 2. S. m. şi f. Persoană care are de plătit o datorie (1); dator (II 3), debitor, (regional) datoriş. Să fie învăţat ca să fie milostivnic şi el datornicului său, cine i-e datori. CORESI, EV. 283, cf. 17. Află un datornic al său ce-i era datoriu cu Î00 de bani. VARLAAM, C. 214, cf. GCRI, 95/41. Cine să va face ispravnic vreunui om şi va lua bani de la niscari datornici aceluia şi acesta nu va fi ispravnic ..., să să cearte ca un fur. PRAV. 43. Adusără lui pre un deatomic cu zeace mii de talanţi ... şi-i iertă deatoria. N. TEST. (1648), 24712. Chemând câte unul pre fieştecarele den datornici d[o]mnului său (cca 1650-1675). gcr i, 195/12, cf. anon. car., lex. marş. 198. Implineala să va lua de cătră oricare zapciu ..., afară numai deaca datornicul... nu va vrea să plătească. PONTURI, 15/14, cf, LEGIUIRE, 29/3. Şi datoria aceea e rea, mare cangrenă, ... Se tot mulţesc datornici heliade, o. i, 222, cf. CR (1833), 112731, MARCOVICI, D. 238/15. Aceştia căuta adeseori creditori turci care să fie persoane ... interesate a ajuta, prin creditul lor la Poartă, pe datornicii lor spre a dobândi scaunul F. AARON, I. n, 107/1, cf. VALIAN, v. De însemnat sânt totuşi palaţul... şi prinsoriea dătornicilor. RUS, I. n, 164/11. Daca foncţionarul va fi datornic, suma datorii[i] se va împlini îndoit. CONDICA O. 40/8, cf. POLIZU. Datornicul nu plăteşte niciodată suma împrumutată, ci o desface cu încetul GHICA C. E. I, 114. Muzele ... Nici chiar de un datornic nu ştiu să ne plătească! ALEXANDRESCU, O. I, 180. Scoţi răpede în vânzare averea datornicilor slabi. CONV. LIT. I, 25, cf. PONTBRIANT, d., COSTINESCU. Umblase pe la datornici de-ai lui să scoată părale. CONTEMPORANUL, m, 405. Banii ... nu-i ţinea el, îi dăduse cu împrumutare pe la alţi oameni, însă de la el atârna când să-i înapoieze datornicii SLAVICI, O. I, 284, cf. DDRF. împrumutat sau debitor (dator, datornic). PANŢU, PR. 29, cf. ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG. Datornicul plăteşte-n toate zilele. PAMFILE, j. n, 141. Putea grânarul chiar să nu-l însemne la catastifdatornicul purta singur de grije. CHIRIŢESCU, GR. 147, cf. RESMERIŢĂ, D. Să nu poată pune zălog (sechestru) ... afară numai dacă cineva îşi va afla vreun datornic al său, atunci să-l pârască după lege. N. A BOGDAN, C. M. 25, cf. CADE, LOVINESCU, S. I, 93. A făcut să vie aici, în casă, toţi datornicii pe cari îi avea în sat ..., că le iartă datoriile la toţi. MOROIANU, S. 207, cf. SCRIB AN, D. Cârciumarii ...nu mai deschid condicile cu datornici STANCU, D. 121. Nu se află datornic să nu-l poţi scoate la licitaţie. VORNIC, P. 191. Datornicii erau bătuţi la falangă. BARBU, PRINC. 156, cf. M. D. ENC, DEX. Ministrul Finanţelor ... a ameninţat datornicii la bugetul de stat cu executarea silită. RL 2005, nr. 4 522. La târg ..., apucară creditorii pe un minciunos de dătornic să li plătească datoriile. SBIERA P. 229, cf. ALR SN IV h 1 006, ALRMSNHh814. 3. Adj. (învechit) Necesar (I 1). Cu datornica şi întru tot vreadnica cinste şi cu capul descoperit închinăciune făcând. IACOV, SYN. 28715, cf. 3177. Făcu pre dânşii slobozi... şi de dajdia cea legiuită care este a se plăti cu datornică datorie la visteria cea domnească (a. 1764). uricariul, i, 310. Care lucruri lesne s-ar fi putut feri prin datornica luare de samă a celuia care era îndatorit. pravila (1788), 113/4. Eu, dumitale cu arătarea datornicului mieu reşpect, totdeauna supus rămâiu. eustatievici, I. 77/19, cf. 50/7. Eu ... să-mi arăt datornica mulţămită pentru facerile de bine. MOLNAR, E. S. 11/1. Au aşezat datornica supunere între ai săi supuşi IST. AM. 3778. Cu deatornică plecăciune mă rog preacinstitului conzistorium. MAIOR, I. B. 335/16, cf. MANIFEST (1813), 3/7. La întrebarea ce ni se face asupra rănduelelor judecătoreşti, facem datornica noastră arătare (a. 1819). URICARIUL, IV, 212/27. Din deatornica mulţămire îţi va fi credincios. TEODOROVICI, M. 54/1, cf. LB. Comisia ... va face datornica sa arătare cătră stăpânire, ca să li să orânduiască cuviinciosul agiutoriu. COD. Ţiv. 38/28, cf. I. GOLESCU, C, DRĂGHICI, R. 177/18. Cinstea cea datornică să li-o dea. TEAMPE, o. S. 73/7. Acel întăi act datornic a lui Svidrighelo au fost a da lui Neago, în faţa lumei, recunoscătoarea sa sărutare. ASACHI, S. L. n, 42. ❖ E x p r. A fi (sau a rămâne) datornic = a fi îndatorat din punct de vedere moral. Iar pentru multul bine ce acuma mi-ai făcut, Eu îţi rămâi datornic. C. A. ROSETTI,C. 100/6. 4. S. m. (învechit; în religia creştină) Persoană care se face vinovată pentru o greşeală săvârşită. Şî ne iartă nouă datoriele nostre cum iartăm şî noi datornicilor noştri EV. SL.-ROM. 1177. Datoriile datornicilor să le ierţi. SLOV. 2675. Şi iarte noafujă detoriile noastre cum şi noi lesem detornicilor noştri (a. 1593). GCR I, 39. Şi ne iartă noauă păcatele noastre că şi noi iertăm tuturor datornicilor noştri (a. 1746). id. ib. n, 36/35. A ierta pre toţi vrăşmaşii şi dătornicii săi. ŞINCAI, C. 127/9, cf. POLIZU, TDRG. - PI.: datornici, -ce. - Şi: (învechit şi regional) dătornic, -ă, (învechit) deatornic, -ă, detornic, -ă s. m. şi f., adj. - Dator + suf. -nic. DATORNICESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Necesar (11). I să va face lui ştire şi ce să va cădea amânduror părţilor de întăritura prieteşugului ..., după datorniceasca arătare, de toate vom face înştiinţare. N. COSTIN, LET. II, 105/11, cf. MDA. -PI.: datorniceşti. - Datornic + suf. -esc. 516 DATORNICEŞTE 85 DAUNĂ DATORNICEŞTE adv. (învechit, rar) în mod obligatoriu. Pentru folosul pruncilor..., datorniceaşte te poftesc pre Sf[i]nţia Ta tuturor preoţilor şi dascalilor a le vesti ieşirea ei la lumină (a. 1810). iorga, s. D. xn, 202, cf. mda. - Datornic + suf.-eşte. DATUR, -URIE adj., subst. v. dator. DÂTURĂ s. f. (Bot; livresc) Ciumăfaie (Datura stramonium). Cf. LM, BRANDZA, D. 291, id. FL. 344. Drept orişice vestmânt aveam O frunză de datura, Căci nudul se părea firesc. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 58, cf. 60. Pulberea foilor de datură sau seminţele ei se dau în doză de 60-80 gr[ame] tot în ovăz sau sub formă de ceai. ENC. VET. 58, cf. SCRIBAN, D, LTR2, CONTRIBUŢII, H, 99. - PL: daturi. - Din lat. datura. DATURIC adj. (în sintagma) Acid daturic = acid din seria acizilor acetici, care se obţine din grăsimi prin tratarea acestora cu o substanţă bazică; acid margaric. Cf. lm, ltr2 - Din fr. daturique. DATURÎNĂ s. f. Substanţă alcalină obţinută din frunze sau seminţe de datură. Cf. lm, nica, l. vam. 77, ltr2. - Din fr. daturine. DAU adv. (Prin Ban.) Darămite; chiar. Frică mi-e că m-o-mpunge. Ceale lemne ... Dau nişte zile trecute! GlUGLEA -VÂLSAN, R. S. 336, cf. JAHRESBER. ni, 314. Auzi, mândră, dau n-auzi Cum te strigă badea? HODOŞ, P. P. 172. -Da1 + au. Cf. dar1. DAUGÎU s. m. (învechit, rar) Garant. Pană, frate-său, iaste daugiu, precum şi la zapis îl arată (a. 1728). IORGA, S. N. 113, id. b. r. 418. - PL: daugii. , - Cf d a v e g i u . DAUL s. n. (învechit) Tobă mare cu două membrane, specifică formaţiilor de muzică militară turcească Are voie a face toate ale pompei, câte fac cei cu trei tuiuri, adică nouă calcanuri, nouă dauluri, şiese satâri, ciauşi, gavazi şi altele. VĂCĂRESCUL, IST. 255, cf. ClHAC, n, 572, DDRF. Meterhaneaua compusă din două daule (dărăbani). zeitschrift, xvm, 75, cf. şio n2, 115. Plecaseră şi circul cel mare, şi cele două berării de lux, cu ghirlande şi cu cadâne care jucau după daulă şi clarinet. CAMIL PETRESCU, O. n, 113. Sala, într-o încremenire mută, sorbea melodiile grave ale daulei ce se unduiau pentru prima oară în această încăpere. CONTEMP. 1954, 406, 2/3. Tobele erau „daule”, tobe cu două membrane, „nagarale” sau „tumbelechiuri”, un fel de timpane. ALEXANDRU, I. M. 15, cf. 35. - PL: daule şi dauluri. - Şi: daulă s. f, tabul (şio n2, 115) subst. - Din tc. davul. DAULĂ s. f. v. daul1. DAULGIU s. m. (învechit) Toboşar. Vel-armaş dădu poruncă înălţând toiag şi daulgiii bătură din tobe. SADOVEANU, O. x, 184, cf MDA. - PL: daulgii. - Din tc. davulcu. DAULHANÂ s, f. v. tabulhana. DAULHANEÂ s. f. v. tabulhana. DAUN s. m. (în poezia populară) Numele unui arbore nedefinit mai îndeaproape. Ce-am văzut, m-am bucurat: Trupuri mândre şi-nflorite ... Preste ele, floricele, Un pom mândru de daun. MARIAN, î. 468, Cf. DOINE, 275. -PL: dauni. - Et. nec. DÂUNĂ s. f, 1. Pierdere materială adusă cuiva sau suferită de cineva; stricăciune care provoacă pierdere, pagubă; p. e x t. necaz (1), neplăcere (2). [Cutremurul] nu a făcut nici o daună la Constantinopole. AR (1829), 15V7. L-al armelor detunet ameninţări de spaimă Unind şi lângă damnă adaogă şi frica. HELIADE, O. I, 315. Dauna ce fac păsările este neînsemnătoare pe lângă folosul ce aduc. J. ClHAC, I. N. 71/23. Daunele căşunate prin venirea polonilor. IST. M. 120/23, cf. NEGULICL Nu se poate crede ce daune enorme îşi causară domnii feudali prin acea fugă ticăloasă. BARIŢIU, p. A. I, 578, cf. STAMATI, D., aristia, plut. Ce daune (pagube) nereparabile a causat acolo. BĂLĂŞESCU, GR. XXX/4. Aceasta aducea daună moralului nepătat al casei. CONTEMPORANUL, III, 741, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, BARCIANU, V, ClHAC, I, 74, LM. Dacă „î” nu are altă treabă ..., ar putea dispărea fără nici o daună şi din limba românească. MAIORESCU, CRITICE, 260, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEX3, W, RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU2, CADE, DS. Asigurarea unui risc elementar - incendiu, grindină etc. - se mai zice asigurare de daună, prin opoziţie cu asigurarea de persoane. ENC. AGR. II, 266, cf SCRIBAN, D, DN2, M D. ENC. Ajungând la mal, hai să caute în sac, nu care cumva e ceva daună. POP, în F (1889), 110. Neajunsuri şi daune de suferit. MARIAN, T. 40. Jupânul Pogan avea un cal năzdrăvan, care îi da de ştire când i să întâmpla ceva daună. RETEGANUL, P. III, 46. Mi-o făcut o daună cât a fi lumea de mare. ALR SNIV h 992/531, cf alrm SN II h 800/531. ♦ (Neobişnuit) Vătămare, deteriorare. Un măr de calitatea I se presupune a fi fără nici o daună. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 19. <> L o c . p r e p. în (sau, învechit, cu ori spre) dauna (cuiva sau a ceva) = în paguba ..., în detrimentul ..., în defavoarea ..., ştirbind calitatea, prestigiul, autoritatea etc. (cuiva sau a ceva). La germani, omenirea îşi apără driturile sale cu dauna statului. ROM. LIT. 381l/29. Chiar din aceste convorbiri ..., în timpuri critice, pot căşuna nenorociri, spre dauna publicului. CALENDAR (1856), 2/21. Această specialisare ... permite a se da ... toate cunoştinţele grămădite la un loc, una în dauna celorlalte. ODOBESCU, S. II, 63. Presa noastră periodică...în loc de a spori, din contră, ea a scăzut, spre dauna publicului cititor (a. 1877). PLR I, 330, cf. CARAGIALE, o. IV, 239. Pe această ţară [Moldova] înţelegea el... s-o întindă cât mai departe în dauna Ţării Româneşti. IORGA, C. I. II, 92. Au criticat formele nouă, pentru că erau în dauna unor clase vechi, reacţionare. IBRĂILEANU, SP. CR. 199. A voit ... să păşească spre o artă mai intimă şi mai discretă..., a facut-o însă în dauna sa. LOVINESCU, S. I, 58, cf. TITULESCU, D. 201. Se dovedea, de pe atunci, bun camarad, statornic prietin, ... gata să realizeze farse în dauna tovarăşului nostru. SADOVEANU, O. XX, 32, cf. OŢETEA, T. v. 37. Dacă ar proceda altfel, forţele s-ar dezvolta în dauna forţelor mai slabe, înăbuşindu-le. RALEA, S. T. n, 276, cf. VINEA, L. I, 370. Nu ştiu cine favorizează, nu ştiu de ce, cutare sector în dauna altora. preda, R. 128. Preferinţa pentru termenul abstract, în dauna celui concret. VARLAAM - SADOVEANU, 294. [Cantemir] introduce în tratare forma dramatică a dialogului, în dauna scopurilor didactice. IST. LIT. ROM. I, 63. Asemenea abuzuri săvârşeau marii dregători nu numai în dauna ţăranilor, dar şi a mănăstirilor. STOlCESCU, S. D. 151, cf. DN2. înregistrăm ... interesul crescut 530 DAUR 86 DAVAGIU pentru problemele metodologice, în dauna interesului pentru descriere, contemp. 1975, nr. 1 506, 3/5, cf. FLACĂRA, 1976, nr. 2, 9. Porumbul s-a extins în dauna altor cereale. BUTURĂ, EG. 161. [Deputatul] are tot interesul să demonstreze alegătorilor că Guvernul nu este capabil să facă nimic în Vrancea fară sprijinul său. Asta în dauna sinistraţilor RL 2005, nr. 4 720. ❖Loc. a d v. (învechit) Spre (sau de) daună = în defavoare, în pierdere. Nu spre mică daună interesului Franţiei stătu şi actul lui Ioan. SĂULESCU, HR. I, 199/24. înţelegea că o descoperire prea timpurie nu putea decât a fi de daună interesurilor sale şi ale ... ţărei. asachi, s. l. ii, 22. ❖ E x p r. (învechit; de obicei exclamativ) (Ce) daună (mare) că ... - păcat că ..., v. p ăc at2 (1). Daună mare că tinerimea studinte de la universitate nu poate avea toate manualele studiilor ce se propun. F (1867), 24. Ce daună că el a plecat chiar astăzi şi nu-l putem întreba că aprobă planul nostru. ib. (1871), 115. A fi daună = a fi periculos. Ar fi daună să mergi pe acolo, că, Doamne, mulţi voinici şi-au pus capul RETEGANUL, P. n, 1. 2. (Jur.; şi în sintagmele daune interese sau daune şi interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu şi-a achitat obligaţia; p. ext. despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării sau ameliorării prejudiciului cauzat. Să piarză şi o parte din moşie, dacă nu şi toată, cu drept sau fără drept, plătind daune, spese şi interese. GHICA, C. E. I, 208. Daunele interese pentru neexecutare nu pot coprinde decât dobânda legală. HAMANGIU, C. C. 258, cf. 164, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. Voi fi nevoit să mă adresez judecătorului şi să cer daune, care ar putea întrece chiar preţul vânzării TUDORAN, P. 498, cf. barbu, ş. N. 77. Practica lor vătămătoare nu a dat naştere la procese de daune şi nici la prea multe măsuri. G. BARBU, A V. 251, cf. M. D. ENC, DEX. Compania Naţională de Autostrăzi ...ar trebui să plătească daune. RL 2005, nr. 4 531, cf. ALR SN IV h 992/219, 362, 531,605. 3. (învechit, rar) Faptă regretabilă comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. Cf. pogor, henr. 227/20. Se cunoştea că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună. NEGRUZZI, S. I, 143. Astăzi este o nouă daună ...a mărturisit c-a fost pus să mă omoare, id. ib. m, 338. - PI.: daune şi (regional) dăuni (ALR SN IV h 992/362). -Şi: (învechit) dâmnă s. f., damn (aristia plut, barcianu, v, lm, GHEŢIE, R. M.) subst - Din lat damna (pl. lui damnum). DAUR s. n. v. aur. DÂVA1 s. f. Aşezare dacică dezvoltată din punct de vedere economic şi social, în care îşi avea reşedinţa şeful unui trib; p. ext. capitală. Neamurile daco-getice, cu aşezările lor caracteristice numite davae, s-au întins ..., încă din vremi imemorabile spre nord. PÂRVAN, G. 42. Fiecare trib era condus de un şef militar şi avea o aşezare centrală, numită dava, apărată prin şanţuri şi palisade. der n, 1. în oraşe se ridică atunci, ca în tot imperiul, o nouă clasă socială, aceea a meseriaşilor liberi, care ia locul vechilor meşteşugari dependenţi de curţile aristocratice ale davelor dacice, panaitescu, C. r. 59, cf. m. d. ENC. Tribul dacic al burilor locuia în subcarpaţii vâlceni, iar capitala lor - dava lor -era în această regiune. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 4. A dezgropat la Brad o cetăţuie dacică ..., identificată a fi... una din cele trei dave de pe plaiurile moldovene, contemp. 1975, nr. 1 509, 1/2. - PL: dave (scris şi davae). - Izolat din nume de localităţi ca Buridava, Capidava, Sucidava etc. DAVÂ2 s. f. 1. (învechit) Proces (11); p. e x t. ceartă; necaz (1). Altele nenumărate de tot felul de dava, năpăşti, de care pururea era învăluiţi moldovenii. AMIRAS, LET. în, 167/27. Tătarii, cu mic cu mare, părăsindu-se de toată davaua şi pricea ce au cu moldovenii ..., după socoteala legei şi a judecăţei. id. ib. 170/19. De s-ar scula cinevaş din neamul nostru sau de alt neam pentru acest ţigan să caute dava, noi să avem a răspunde, iar dumnealui să-şi stăpânească ţiganul CONV. LIT. XXII, 908. Să aibă întărire nestrămutată otărârea domnului, fară de a nu să mai face apelaţie la davalile creştinilor i a turcilor. DUMITRACHE, 112. Să nu să sufere a să supăra şi a să păgubi săraca raia pentru acest fel de mincinoase şi împotriva dreptăţii davale şi pâri (a. 1802). IORGA, S. d. XXI, 38, cf. DDRF, i. brăescu, M. 107. ❖ E X p r. A face dava = a da în judecată. Au făcut davagilâc stăpânii acelor locuri..., făcând dava pentru trei ani trecuţi şi cerând plată peste măsură şi peste cuviinţă (a. 1827). doc. ec. 382. (Regional) A avea dava cu (cineva) = a (se) certa, a avea discuţii (cu cineva). Du-i lucrul la timp, că altfel ai dava cu el. CV 1950, nr. 1, 32. 2. (învechit) Reclamaţie (1). Au făcut doamna lui Mavrogheni dava la împăratul cu harzoval, cum că domnul ei a fost credincios împărăţiei DIONISIE, C. 181, cf. I. GOLESCU, C, tdrg, SCRIBAN, D. 3. (Prin Olt.; în forma dava) Femeie căreia îi place să se certe. Cf. arh. olt. vi, 108. - PL: (1,2) davale, (3) dave. - Din tc. dava, sb. dava. DAVAGEALÂC s. n. v. davagilâc. DAVAGILÂC s. n. (învechit) Reclamaţie (1). N-au nicio dreptate, nu mai vor să facă supărare. Şi socotesc că n-or mai face niciun davagilâc (a. 1776). IORGA, S. D. XXI, 160. Dacă el nu să mulţăme[a] cu ace carte pute [a] să facă davagilâc la maistrat şi să scoată anerisis (a. 1807). furnică, d. C. 234. Rămâind în casa părintească, mult davagialâc s-au făcut (a. 1808). IORGA, S. D. xn, 127. Până d face eu davagilâc la isprăvnicat pentru paguba ce în silă umbla numitu să-mi facă ..., el a trimis la Bucureşti şi au dat jalbă cu pâri neadevărate (a. 1811). BUL. COM. IST. V, 291. Au dat la capan împărătesc caşcaval şi telemea, după davagilâcu acelui vechi neguţător căşar (a. 1818). DOC. EC. 186. Domnind şi atunci numai 13 zile (că după davagilâcul ce au făcut elciul rosesc la Poartă l-au mazâlit). ZILOT, CRON. 65. După davagealâcu ce au făcut obştea, viind mumbaşir ca să puie nard po parale opt ocaoa, precum obştea s-au mulţumit (a. 1822). DOC. EC. 247. Au făcut davagilâc stăpânii acelor locuri ...că pâr gării le-ar fi călcat şi alte locuri de fâneţe ale lor (a. 1827). ib. 382, cf. polizu, TDRG, T. PAPAHAGI, C. L, SCRIBAN, D. -PL: davagilâcurl - Şi: davagealâc s. n. - Din tc. davacihk, DAVAGÎU s. m. (învechit) Reclamant. Dar viind o sumă de popi de acolo şi fiind davagiu şi copilul den casă, cu multe cuvinte de împotrivire despre partea popii Pătru, că nu-l pohtescu, noi iarăşi am orânduit ca să fie prot[opop] diacon[ul] Duminecă (a. 1754). iorga, s. D. xiv, 227, cf. gheorgachi, cer. (1762), 221. La aceasta să fii Sfinţia Ta odihnit, că la cercetarea ce să va face puşcării[i], îi voi avea purtare de grijă şi atunci voi face ştire Sfinţii[i] Tale cine-i iaste davagiu (a. 1763). IORGA, S. D. XIV, 89. în zadar să osteneşte davagiu, că nu are nicio dreptate (a. 1779). FURNICĂ, I. C. 99. Advocatul şi oricare alt davagiu de va cuteza a ocărî... pre acela cu carele să judecă, dovedindu-l, să se necinstească. PRAVILA (1814), 20/16. La cine să te jăluieşti, zice o vorbă românească, când judecătorul e davagiu? I. GOLESCU, în PR. DRAM. 19. El este cel întâi davagiu de au dat jalbă ... asupra pârâşului Gheorghe (a. 1826). DOC. EC. 370, cf. I. GOLESCU, C, POLIZU, ŞIOII2, 45, TDRG, SCRIBAN, D. ❖ (Adjectival) Unii din domni erau obicinuiţi, până nu erau amândouă părţile davagii, ce se pâreau, faţă, se da poroncă pe unul singur la Divan să nu-l scoată. GHEORGACHI, LET2 iii, 327. Nu poate cineva a fi şi judecătoriu şi advocat 536 DAVEGIU 87 DĂBĂLĂZARE davagiu. PRAVILA (1814), 8/10. Jeluitorilor davagii să li să zică să aibă îngăduială până se va face îndreptarea (a. 1827). DOC. EC. 382. -PI.: davagii. - Şi: dovagiu s. m. SCRIBAN, D. - Din tc. davacx. DAVEGÎU s. m. (Turcism, învechit) Slujbaş însărcinat cu transmiterea unei dispoziţii sau invitaţii oficiale. Sultanul a trimis îndată davegiu ca să invite pe vizir să intre cu armata sa în oraş. ap. şio n2, 45, cf. da. -PI.: davegii - Din tc. davetţi. DA VET s. n. (Turcism învechit) Invitaţie (oficială). Cum au dat ocârmuirea, a şi venit davetul domniei prin o carte vizirală. MANOLACHE DRĂGHICI, ap. ŞIO n2î 45. Vizirul merse la sultan Mustafa III... şi-ifacu davet de ghiuluş. VĂCĂRESCUL, ap. ŞIO n2,45. -PI.: daveturi - Din tc. davet. DAVETNAME s. f. (Turcism învechit) Scrisoare (oficială) de invitaţie. După ce a murit Mehmed, vezirul şi rigialii trimiseră davetname la Baiazid, chemându-l să vie să moştenească tahtul tătăne-său. VĂCĂRESCUL, IST. 259, cf. ŞI0II2. -PI.:? - Din tc. davet name. DAVÎŢĂ s. f. (Iht; prin nord-estul Dobr.) Văduviţă (Leuciscus idus). Cf. antipa, f. I. 174. Lipovenii din deltă îi zic jaltomeasa şi daviţa. id. ib. -PI.: daviţe. - Din rus. B/ţoBHiţa. DAVIŢÎE s. f (Regional) Poznă (3). Ai grijă de copil, să nu facă vreo daviţie. Com. din DEDA - REGHIN. -PL: daviţii. - Et. nec. DAVLAGEÂLĂ s. f. v. damblageală. DAVLAGÎ vb. IV v. damblagi. DAVLAGÎE s. f v. damblagie. DAVLAGÎT, -Ă adj. v. damblagii. DAVLAGÎU, -ÎE adj., s. m. şi f. v. damblagiu. DAYÂC, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte dintr-un grup etnic din insula Bomeo sau care este originar de acolo; (la pl.) popor care locuieşte în insula Bomeo. Reuşi ... numai mulţumită unui obuzieriu pe care îl trase ... în mijlocul unei sute de daiaci. CONTEMPORANUL, m, 845, cf IV, 813, DER., M. D. ENC., DOOM2 2. Adj. Care aparţine dayacilor (1), privitor la dayaci. Cf. DOOM2, O Limba dayacă (şi substantivat, f.) = limbă din familia malaiezo-polineziană vorbită de dayaci. Cf. doom2. - Scris şi: daiac. - PL: dayaci, -ce. - Din fr. dayak. DĂ1 prep., conj., pron. rel. v. de1. DĂ2 interj, v. de2. DĂBĂLÂ vb. I v. dăbălăza. DĂBĂLÂNĂ s. f. (Prin Transilv.) Soi de prune mari, galbene. Cf. vaida, caba, săl. 88. - PL: dăbălane. - Cf. b ă 1 a n ă. DĂBĂLÂR s. m. v. dăbilar. DĂBĂLÂRE s. f. v. dăbălăzare. DĂBĂLĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DĂBĂLĂCIUNE s. f. (învechit, rar) Paralizie. Paralisia esofagului (dăbălăciunea gâtlejului). CORNEA, E. I, 120/3, cf. tdrg. -PL: dăbălăciuni. - Dăbăla + suf. -ăciune. DĂBĂLĂŢĂ vb. I v. dăbălăza. DĂBĂLĂU adj. (Regional; despre animale) Clăpăug (Borşa). Cf alri 1 090/361. -PL:? - Dăbăla + suf. -au. DĂBĂLĂZA vb. I. 1. T r a n z. (Popular; despre fiinţe; complementul indică buzele, urechile sau capul acestora) A lăsa (să atârne) în jos (de oboseală). [Calul] îşi dăbălăzează ... capul şi urechile în jos. CALENDARIU (1814), 161/13, cf. CREANGĂ, GL., POPOVICI, R. D, 165, TDRG, SCRIBAN, D, dl, DM, DEX. Numai boala puturoasă... Urechile [vitelor] le-o dăbălat. marian, D. 62. Calul... dăbălăză urechile, id. O. n, 166, com. din STRAJA - VlCOVU DE sus şi din marginea - rădăuţi. ♦ Refl. (Despre părţi ale corpului omenesc) A se deforma. Se îngrăşase în aceşti ani, formele ei i se mulară, i se dăbălară puţin. AGÎRBICEANU, A. 532. ♦ R e f 1. şi t r a n z. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, pălării etc.) A (se) lăbărţa; a (se) pleoşti (1). Cordelele colorate nu lipsesc. Cei mai practici le înlocuiesc cu nişte baiere ... ca să nu se dăbălăzeze pălăria. pamfile, i. C. 194, mat. dialect, i, 169. El dabalazază pălăria. Com. din marginea - rădăuţi. 2. Refl. (Prin Transilv.; despre plante) A se veşteji. Com. din frata - sărmaşu şi din zagra - năsăud. 3. R e f 1. (învechit şi regional; despre oameni sau despre corpul lor) A slăbi (1); p. e x t. a paraliza. Cf LB, Trupul părăsit de suflet se dăbălează. cornea, E. i, 183/11, cf. pontbriant, d.} lm, ddrf, alexi, w., dl, DM, dex. ♦ (Despre oameni sau despre puterile lor) Slab (2). Ş-apoi mai umbla Pân ’se debela, P-urmă odihnea. MARIAN, INS. 342. ❖ F i g . Aşa, cu cuscriia acestor doi împăraţi [Ioann şi Asan], cu totul s-au dăbălat mândriia latinilor. MAIOR, S. l, 293. Când se dăbălăzează legăturile formii acesteia ... murim. SBIERA, F. S. 87. 4. R e f 1 . (Regional; în forma dăbăla) A se rezema (2) (Săvârşin - Făget). Cf. alri 2 038/87. 5. R e f 1. (învechit şi regional; despre oameni sau despre colectivităţi umane) A-şi pierde curajul, cheful; a se supăra (3). Cf. lb, pontbriant, d., com. din zagra - năsăud, frâncu -CANDREA M. 99. - Prez. ind.: dăbălăzez. - Şi: (învechit şi regional) dăbălâ (prez. ind. şi dăbăl (tdrg), dâbăl (alr i 2 038/87), (regional) dabalazâ, dăbălăţâ (scriban, d.), debela, dezăbălâ (SCRIBAN, d.), dezbălăzâ (id. ib.), doboloză (i. CR. iv, 402) vb. I. - Pref. de- + zăbală (prin metateză). DĂBĂLĂZĂRE s. f. (învechit, rar; în forma dăbălare) Faptul de a se dăbălăza (3). [Emipligia] vine şi aceasta 559 DĂBĂLĂZAT 88 DĂCEŞTE din pricinele acele din care urmează şi apoplesia, seau paralisia (dăbălarea) i atacul nervilor. CORNEA, E. I, 63/17, cf. PONTBRIANT, D, - Şi: dăbălâre s. f. -V. dăbăiăza. DĂBĂLĂZAT, -Ă adj. 1, (Popular; despre buze, urechi, aripi, sprâncene etc.) Lăsat în jos (de oboseală), atârnat v. clăpăug. Omul acela ... avea nişte urechi clăpâuge şi nişte buzoaie groase şi dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Vulpoi stetea cu urechile debelate şifacea zimbre. SLAVICI, O. I. 220. Uliul... ameţit de cap şi cu aripile dăbălăzate. MARIAN, o. I, 176. O gură foarte lată şi dăbălăzată. id. ib. 420, cf. ddrf, şăineanu2 Borză cu dinţii rânjiţi, cu ochii beliţi, Cu urechi dăbălată, cu gura căscată. PAMFILE, DUŞM. 274. Obrajii ... erau mai lungi, mai dăbălaţi. AGÎRBICEANU, A. 349. Buza din jos îi era dăbălată. id. ib. 353. Doi câini tremurau lângă căruţă, cu urechile dăbălate. REBREANU, I. 151, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Spate tare cârjobate, Buze mari, dăbălăzate. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 343, cf. ALR I 1 090/129, 223, 227, 351, 354, 571, lexic reg. 101. ♦ (Despre oameni) Care este îmbrăcat neglijent, cu haine care atârnă pe el. ❖ (Adverbial) Păcat că-i chipeş, dar umblă dăbălăzat. COMAN, GL. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Lăbărţat, lăţit. Cf. da, şez. xxiii, 44, MAT. dialect. I, 21,169. ♦ (Rar; despre case, garduri etc.) Dărăpănat Nu lipseşte nici ţărănimea golaşă, cu tainiţele ei dăbălăzate. IORGA, N. R. A. I, 278. ♦ (F i g.; despre copii; în forma dezăbălat) Obraznic (2). Cf. SCRIBAN, D. 2. (Regional; despre femei) Decoltat excesiv. Com. din TIMIŞOARA. 3. (Regional; despre plante, frunze) Veştejit Cf. lb, com. din ZAGRA - năsăud şi din TIMIŞOARA. 4. (învechit şi regional; despre oameni sau despre corpul ori părţi ale corpului lor; în forma dăbălat) Slab (1); p. ext. paralizat. Cf dăbăiăza (3). In urma unei boale mari, ... remăn oarecare mădulări ale trupului dăbălate, amorţite şi mai nemişcătoare. CORNEA, E. I, 91/7, cf LM, DDRF, ALEXI, W, I. CR. n, 219, cf. 432, resmeriţă, D. ♦ (Despre oameni sau despre facultăţile fizice ale acestora) Slab (2). Cf lb. Un stremur de conservare îmi stârni puterile dăbălăzate. SBIERA, f. S. 226, cf. PAŞCA, GL. 5. (Prin Transilv.; despre oameni sau despre corpul ori părţi ale corpului lor; în forma dăbălat) Slab (1); p. e x t. deformat. Cf. d ă b ă 1 ă z a (3). Cf. LM, ddrf, alexi, w, i. CR. n, 219. Obrajii ... erau mai lungi, mai dăbălaţi. agîrbiceanu, A. 349, cf. 432, RESMERIŢĂ, D. 6. (Regional; despre oameni) Supărat. Cf. lb. Nu fi Ioa[ne], supărat, Aşa tare dăbălat. BÎRLEA, B. 30, cf. PAŞCA, GL. - PI.: dăbălăzaţi, -te. - Şi: dăbălat, -ă, dălăbăzât, -ă (mat: DIALECT. I, 21), debelât, -ă, dezăbălat, -ă (SCRIBAN, D.), dezbălăzât, -ă (id. ib.), delăbăzât, -ă (i. CR. II, 219), tăpălăzât, -ă (alri 1 090/227), dălăbăiât, ~ă (alri 1 090/129) adj. - V. dăbăiăza. DĂBĂLOG, -OĂGĂ adj. (Regional; despre oameni) Lipsit de vlagă, moleşit (1) (Şercaia - Făgăraş). Cf. lexic reg. ii, 50. - PI: dăbălogi, -oage. - Cf. d ă b ă 1 a . DĂBĂLOGÎ vb. IV. Refl. (Regional; despre oameni) A pierde din putere, a se moleşi (1) (Şercaia - Făgăraş). Cf. lexic reg. n, 50. - Prez. ind.: dăbălogesc. - De la dăbălog. DĂBILÂR s. m. (învechit) Perceptor. (Atestat prima dată în 1589, cf. DERS). Iară de dăbilari, să ştii dumneata că tuturoru toate pecetluituri [le] Dumniii-Tale s-au ţinut în samă (a. 1591— 1592). DOC. î. (XVI), 171. Derept aceia şi voi debilari de ţinut şi voi vătaji mari dobitocul lor printr-alţi oameni sau printr-alte sate să nu luaţi (a. 1621). huş. 32, ap. BUSUIOC, M. R. n, 64. Scriem Domniia Mea slugilor noastre, tuturor dăbilarilor câţi veţi îmbla cu slujba Domni[i] Meale prin ţinutul Neamţului, să aveţi a lăsa foarte în pace bucatele oamenilor din satele sventei mănăstiri a lui Aron-Vodă ... pentr-alţi oameni sau pentr-alte sate, ce să-i lăsaţi în pace; numai să aibă ei a-ş plăti dabila lor ce va hi (a. 1626). DRH A, XIX, 39. Turcii trimitea de umbla cu dăbilarii. URECHE, L. 206. Nu îmbla numai dăbilarii singuri. N, COSTTN, L. 265. Fetele le ruşina dăbălarii şi turcii. ŞINCAI, HR. II, 244/18. A triimis prin ţară turci împreună cu debilari (strângători de bir) ca să adune bani. IST. M. 205/15. îmbiau cu dăbilarii domneşti pentru strângerea dăjdiilor. BĂLCESCU, M. v. 26, cf. şăineanu2. Un oier şi un vinăricer, amândoi dabilari din banda lui Belu. IORGA, L. n, 367, cf. tdrg. Pe mişel îl poartă stăpânul său în sfârcul harapnicului; dăbilarii îl săcătuiesc; negustorii îl înşală. SADOVEANU, O. XIII, 639, cf. ENC. AGR. II, 249, SCRIBAN, D., DL. Adresându-se dăbilarilor din ţinutul Neamţ, Ştefan Tomşa le porunceşte să nu turbure averea lui Păcurar vistiernicel. STOICESCU, C. S. 56. Dăbilarii schingiuiau copiii pentru a sili pe părinţii acestora să dea birurile. IST. LIT. ROM. II, 127. Porunceşte dăbilarilor să nu turbure vecinii jupânesei lui Goia. PANAITESCU, O. Ţ 207, Cf DEX, CIAUŞANU, V. -PL: dăbilari. - Şi: dăbălâr, dabilâr, debilâr s. m. - Dabilă1 + suf. -ar DĂBLĂIE s. f. (Regional) Ţesătură de cânepă (Broş-teni - Urziceni) Cf. hvii 46-65. -PI.:? -£t nea DĂBUÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A se năpusti asupra cuiva. Ş-apui o dăbuit [moroniţa] pă mine c-a dat de mine aco’n grajdu (Feneş - Zlatna). Cf. alrt n 61/102. -Prez. ind.: dăbuiesc. -Cf. magh. dob „a azvârli, a arunca”. DÂCĂ conj. v. dacă. DĂCĂÎ vb. IV. T r a n z. (Prin Ban.) A pronunţa „dă” în loc de „de” la iniţiala unor cuvinte. Lăpuşnicenii cam dăcăiesc. L. COSTIN, GR. BĂN. 98, cf. KLEIN, D. 174. -Prez. ind.: dăcăiesc. -De la dă1. DĂCAT adv., conj. v. decât. DĂCESC, -EÂSCĂ adj. (învechit) 1. Dacic; dac1 (2). Cuprinzând romanii cetatea, trimiserâ ... ostaşi asupra ... dachilor ca ... să şteargă de pre faţa pământului sămânţa dăcească. MAIOR, S. I, 101. Când voi pune pasul întâi pe glia romană, atunci să se prindă casa dăcească cea de pe urmă. CONV. LIT. m, 24. în ţara dăcească erau grădini multe. ib. 29. 2. (în forma dăţesc) Românesc. Şlice au de pâslă, pe limba noastră dăţească: cuglă. N. COSTIN, ap. GCRII, 3/30. - PL: dăceşti. - Şi: dăţesc, -eâscă adj. - Dac1 + suf. -esc. DĂCEŞTE adv. (învechit, rar) Ca dacii1 (1); în felul dacilor1; în limba dacă. [Maica] l-ar învăţa slavoneşte de ar fi slavonă, dăceşte de ar fi dacă. heliade, O. II, 204. Se poartă dăceşte. LM. - Dac1 + suf. -eşte. 570 DĂCINDEA 89 DĂDUCĂ1 DĂCÎNDEA prep. v. decinde. DĂCRIN s. m. (Bot.; regional) Larice {Larix decidua). Cf. BORZA, D. 96, MDA. -PL: dăcrini. - Cf. c r i n. DĂCULÂ vb. I v. decula. DĂDACĂ s. f. Femeie angajată, într-o familie, pentru îngrjirea copiilor mici. Cf. bonă, guvernantă. Iar Aritusa asculta cu mare smerenie vorbili şi învâţăturili dadacâi ei Frosinii. C. POR n, 53, cf. I. GOLESCU, C. Dadaca lui au vrut îndată să-l netezască. DONICI, F. I, 35/18. Dadacol din toţi aceştia care-ţi pare mai frumos? pann, e. II, 81/12. Astfel vorbea Zoe cătră Sanda, dadaca şi singura ei prietenă. NEGRUZZI, S. I, 27, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Soarta generaţiunei nouă este lăsată ...pe sama dădacelor. CONTEMPORANUL, I, 250. N-avea voie să iasă ... fără dădaca ei. ISPIRESCU, L. 120. Cafeaua...i se aducea de Marghioala, dădaca pe ale cărei mâini crescuse. MACEDONSKI, o. m, 47, cf. DDRF, ALEXI, W, ŞÂINEANU2. O desbrăca dădaca. IBRĂILEANU, A 19, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Dădaca mă îmbrăca. BRĂESCU, A 15. Puşkin evocă ...pe bătrâna lui dădacă, sadoveanu, O, XX, 457, cf. SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC, DEX. Cinci dadaci mi-i tocmea. vasiliu, C. 36. ❖ E x p r. A face pe dădaca = a-şi asuma rolul de a îngriji, de a îndruma (un copil). Ei sunt artilerişti şi se pricep să tragă cu tunul ..., nu să facă pe dădacele pe lângă civili. G. M ZAMFIRESCU, M. D. II, 348. îi plăcea să facă ... pe dădaca. CAMIL petrescu, O. H, 294. A-i trebui dădacă = a nu şti să se poarte, a fi cam prostuţ. Cf. zanne. p. v, 246. A-i sta (cuiva) dădacă pe cap = a-1 cicăli; a-1 supăra cicălindu-1. Cf. da. -PL: dădace. - Din tc. dada, dadi (după babacă, neneacă, duducă etc.). DĂDĂCEĂLĂ s. f. (Ironic) Faptul de a dădăci (2). Cf. DL, DM, DEX. -PL: dădăceli. - Dădăci + suf. -eală. DĂDĂCI vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică sugari, copii mici) A îngriji în calitate de dădacă. A luat-o la casa ei, ca să-i poarte copiii în braţe şi să-i dădăcească. SBIERA, F. S. 31. Alături de părinţii mei, în inima mea îşi are locul mama Sia ..., femeia de încredere care i-a dădăcit şi crescut pe dânşii ca şi pe mine. M. I. CARAGIALE, C. 73, Cf. DL, DM, DEX. 2. (Familiar; complementul indică persoane adulte) A servi, a îngriji exagerat, ca pe un copil; p. e x t. a îndruma; a sfătui insistent, până la plictiseală. Am cunoscut pe vestitul Kirkireu ..., care crescuse pe banul Manolache Băleanu şi l-a dădăcit până la moarte. GffiCA, S. 258. Mama fierarului, natură nobilă, contesa pe care a dădăcit-o, estremamente nobilă, servitoarea, o bunătate de femeie, ... toate aceste într-o dramă în care se petrec lucruri grozave. EMINESCU, O. IX, 292, cf. PAMFILE, J. ni, 87. Uită-te mata pentru ce s-a întors. Ca să gogească şi eu să stau şi să-l dădăcesc! C. PETRESCU, O. P. n, 48, Cf. DL, DM, DEX. -Prez. ind.: dădăcesc. - De la dădacă. DĂDĂCIRE s. f. (Rar) Acţiunea de a dădăci şi rezultatul ei. 1. Cf. d ă d ă c i (1). Cf. DA. <> F i g. Ce rost ar mai avea deputatul şi senatorul, cu toată activitatea redusă la dădăcirea cererilor şi adreselor care circulă într-o administraţie publică? ' C. PETRESCU, în DA, cf. MDA. 2. (Familiar) Cf. d ă d ă c i (2). Cf. da, mda. - PI: dădăciri. -V. dădăci. DĂDĂCÎT1 s. n. (Rar) Faptul de a d ă d ă c i. 1. îngrijire, ca dădacă, a unui copil; (rar) dădăcire (1). Cf. dădăci (1). Cf. DA,MDA. 2. (Familiar) îngrijire excesivă (ca a unui copil) a unei persoane adulte; dădăcire (2). Cf. d ă d ă c i (2). Cf. da, mda - V. dădăci. DĂDĂCÎT2, -Ă adj. 1. (Despre copii) Care este îngrijit de dădacă. Cf. dădăci (1). Copiii trebuie cu grijă păziţi şi dădăciţi. I. NEGRUZZI, ap. DDRF, cf. DA 2. (Despre persoane adulte) Care este îngrijit excesiv (ca un copil); p. e x t. îndrumat, sfătuit insistent până la plictiseală. Cf. dădăci (2). Cf. DA - PL: dădăciţi, -te. -V. dădăci. DĂDĂJOS adv. v. dedejos. DĂDĂLCÎ vb. IV v. dedulci. DĂDĂOCHI s. n. v. dedeochi. DĂDĂRÎE s. f. (Regional; cu sens colectiv) Copaci (îngemănaţi) (Mârşani - Şegarcea). Cf. ALRI987/880. - PI: dădării. - Et. nec. Cf. d a d ă 1 . DĂDĂŢÂL s. m. v. dediţel. DĂDĂŢEL s. m. v. dediţel. DĂDĂUŞ1 s. m. (Ban.) „Cărăuş”. Cf. da l. costin, gr. băn, ŞEZ. XIX, 82. - PL: dădăuşi. - Et. nec. DĂDĂUŞ2 s. n. v. derdeluş. DĂDĂUŞĂ vb. I. Refl. (Regional; despre copii) A se da pe gheaţă (Ciumbrud*~Aiud). Cf. alri 1 257/138. -Prez. ind.:? -Cf. dârdăuş. DĂDÎCĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui dadă1; dădiţă. Cf. bul. fil. i, 135, mda -PL:? - Dadă1 + suf. -ică. DĂDÎŢĂ1 s. f. (Regional) Dădică. Cf. ddrf, tdrg. -PL: dădiţe. - Dadă1 + suf. -iţă. DĂDÎŢĂ2 s. f. v. dediţă. DĂDLOG s. n. (Regional) Lemn gros pe care se aşază celelalte lemne când se face focul. Cf. paşca gl. -P1.:? - Et. nec. DĂDUCĂ1 s. m. (Regional) Tătic (I). Scăriţe din fier lucrate ... Punea dăduca. CONTEMPORANUL, I, 621, cf MDA - Dadă2 + suf. -ucă (după tătucă). 593 DĂDUCĂ2 90 DĂINĂI3 DĂDUCĂ2 s. f. v. duducă. DĂDULCÎ vb. IV v. dedulci. DĂDULEA s. m. sg. art. v. daduiea. DĂFENDELUI vb. IV v. defendălui. DĂFILÂRE s. f. v. defilare. DÂFIN s. m. v. dafin. DĂFINÎME s. f. (învechit, rar; eu sens colectiv) Mulţime de dafini. Cf I. GOLESCU, C. - Dafin + suf ~ime. DĂGĂLÎ vb. IV v. dâgăli. DĂGĂNÎT s. m. sg. (Prin nordul Transilv.) „Pământ bătut”. Cf PAŞCA, GL. -PI.:? - Et nec. Cf magh. d a g a n a t. DĂGĂLÎ vb. IV v. dâgăli. DĂGRĂBĂ adv. v. degrabă. DĂHĂNIE s. f v. dihanie. DĂHĂINĂ vb. I v. dăula. DĂHĂLĂ vb. I v. dăula. DĂHÂRNOG s. m. (Regional) Cal bătrân; gloabă (Răstoliţa - Reghin). Cf DR, v, 180. -PL? - Et. nec. DÂHIE s. f. v. dafie1. DĂHOIĂ vb. I v. dăula. DĂHOINĂ vb. I v. dăula. DĂHOINĂT, -Ă adj. v. dăulat. DĂHOLĂ vb. I v. dăula. DĂHOLĂT, -Ă adj. v. dăulat. DĂHOR s. m. v. dihor. DĂHUBI vb. IV v. dehobi. DĂHUBÎT, -Ă adj. v. dehobit. DĂHULĂ vb. I v. dăula. DĂHULÂT, -Ă adj. v. dăulat DĂICULÎŢĂ s. f. (Regional) Dăicuţă. Foicică peliniţă, Daicâ, daică, dăiculiţă. TEODORESCU, P. P. 293. Dăiculiţă fa, leliţă Radă, că multe mai fuserăm orânduite să vedeml GRAIUL, l, 213. Dar bine, dăiculiţă, aşa, singurică cuc, nu ţi-e urât? PLOPŞOR, C. 54. -PL: dăiculiţe. - Daică1 + suf -uliţă. DĂICUŢĂ s. f. (Regional) Diminutiv al lui d a i c ă1 (3); • (regional) dăiculiţă. Văzui sfârca la o ţâţă, Şi mă prăpădesfcj dăicuţă. JAHRESBER. VII, 68, Cf MDA. -PL: dăicuţe. - Daică1 + suf. -uţă. DĂILUŞ s. n. v. dăinuş. DĂIMĂN s. n. v. maidan. DĂINÂ1 vb. I. 1. Tranz. şi refl. (Popular) A (se) mişca, a (se) clătina într-o parte şi în cealaltă, a (se) legăna (în leagăn sau în scrânciob). Cf. i. golescu, c, cihac, ii, 90, pamfile, j. in, 87, şăineanu, D. u, CADE. Vorbeau aprins pe seama miresei şi-şi dăinăiau trupurile fîştave de la brâu înspre soare. IOVESCU, N. 217, cf SCRIBAN, D, DM. Ieri toată ziua m-am dăinat cu scârciomu la gura văii. VICIU, GL. Văzu, supt un nuc mare, un leagăn de mătase şi părintele stariţ se dăinăia în el I. CR. IV, 284. Vrei să ne dăinăim? BOCEANU, GL. îi face vânt, dălnuindu-l şi înainte, şi îndărăt. ŞEZ. Xffl, 46. îmi reamintesc ce fiori simţeam ... când ... eram dălnăit prea repede, ib. Mulţi le mişcă [picioarele] fară nici un rost, le dăinăie. COM SAT. I, 49, cf. CIAUŞANU, GL, COMAN, GL, ALR I 1 257/11, ib. 1 703/810, 842, ib. 1 704/103,170, 842, 856, 865, ALR SN v 1 311/102, lexic REG. 53, 79. Dăinăie oleacă ăl copil, c-aşa adoarme el udrescu, GL, cf. GL. olt. ♦ (Regional) A face o călătorie cu căruţa, cu trenul etc. (Predeal), mat. dialect, i, 254. ❖ Intranz. Dănănăieşte din mâni. Cf da. 2. R e f 1. (Regional) A se da pe gheaţă sau cu sania. Cf LB, ALR I 1 257/109, ALR SN V h 1 309/102, MAT. DIALECT. I, 254. -Prez. ind.: dăinez şi (învechit) dâniu (lb), (regional) dain (MAT. dialect. I, 254). - Şi: (regional) dăinăi (prez. ind. dăinăiesc CADE, SCRIBAN, D. şi dăinăi LEXIC. REG, 53, UDRESCU, GL.), dănănăf (prez. ind. dănănăiesc şăineanu, D. u.), dăndăni (CIHAC, îl, 91, şăineanu, D. u.) vb. IV, dăniâ (alr i 1 257/11, alr SN v 1 311/102, CIAUŞANU, GL.) vb. I, dăini (alr i 1 704/170), dăinăi (prez. ind. dăinăiesc, dalnăi ciauşanu, GL.), dăinui, dănlăf (gl. OLT.), dâinâi (LEXIC REG. ii, 13, 35), dâinăi (lexic reg. 35), dâlnâi (prez. ind. dâlnâi udrescu, gl.) vb. IV. - Cf. d â r d ă u ş, t â r 1 i u ş, d ă i n i3. DĂINĂ2 vb. I v. dăinui. DĂINĂRE s. f. (Prin Transilv.) Acţiunea de a (se) d ă i n a1 şi rezultatul ei; clătinare; legănare (în scrânciob). Cf PAMFILE, J.m, 41, MDA. -PL: dăinări. - V. dăina1. DĂINĂT, -Ă adj. (Regional) Care a fost plimbat, legănat în căruţă (Petroşani). Cf MAT. dialect. I, 254. Mâncaţi din pâinea asta dăinată, că-i mai bună. ib. - PI: dăinaţi, -te. - V. dăina1. DÂINĂ s. f. (Regional) „Leagăn, legănuş” (Lisa - Victoria). Cf. lexic reg. 90. -PL: dăine. - Postverbal de la dăina1. DĂINĂÎ1 vb. IV v. dăina1. DĂINĂÎ2 vb. IV v. dăinui. DĂINĂÎ3 vb. IV v. doini. 631 dăinăială 91 DĂJDE DĂINĂIÂLĂ s. f. (Prin nord-vestul Munt.) Faptul de a (se) dăina1; legănare, bâţâială. Cf. udrescu, gl. Ce dăinăială e aia; stai frumoşi id. ib. - PI.: dăinăiell - Şi: dâlnâiâlă s. f. UDRESCU, GL. - Dăinăi1 + suf. -eală. DĂINĂÎT s. n. (Regional) Faptul de a (se) dăina1; dăinăială (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. Mai lasă dăinăitul cu capul pe pernă, că te doare capul id. ib. - Şi: dâlnăit s. n. udrescu, gl. -V. dăinăi1. DĂINĂITOR, -OARE adj. v. dăinuitor. DĂINĂIUŞ s. n. v. dăinuş. DĂINĂLÎ vb. IV v. doini. DĂINĂREŢ, -EÂŢĂ adj. (Regional) Mlădios (Bistriţa -Drobeta-Tumu Severin). Cf. lexic reg. 48. ~PL: dăinăreţi, -e. - Dăina1 + suf. -ăreţ DĂINĂRÎ vb. IV v. doini. DĂINĂRIT s. n. v. doinit DĂINĂUŞ s. n. v. dăinuş. DĂINEÂLĂ s. f. (învechit, rar) Dăinuire. Cf. costinescu, mda. - PI: dăinell - Dăina2 + suf. -eală. DĂINÎ1 vb. IV v. dăina1. DĂINÎ2 vb. IV v. dăinui. DĂINÎ3 vb. IV v. doini. DĂINIE s. f. (Prin nordul Olt.) Scrânciob, leagăn. Cf. lexic reg. n, 24. - Accentul necunoscut. - PI.: dăinil - Dăina1 + suf. -ie. DĂINIRE1 s. f. v. dăinuire. DĂINÎRE2 s. f. v. doinire. DĂINITOR1, -OÂRE adj. v. dăinuitor. DĂINITOR2, -OÂRE adj., s. m. v. doinitor. DĂINIUŞ s. n. v. dăinuş. DĂINUÎ vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A continua să existe; a se prelungi în timp; a dura, a se menţine (1), a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne (3), a sta (VII 2), a stărui (1), a trăi (6), a ţine (VII 1), (livresc) a subzista (I), a petrece (II 2), (astăzi rar) a via (I 4). Ţine, dăineşte mulţi ani. I. GOLESCU, C. Mai multe ... alergături, cari au dăinuit vreo zece zile. GHICA, s. 240, cf. COSTINESCU. Aceste petreceri dăinuiră până după miezul nopţii. BOLINTINEANU, O. 298. Tot în Moldova dăinuieşte credinţa că strigoii morţi ies din morminte. GRIGORIU-RIGO, M. P. 1,172. Eliad e autorul unui sistem mixt de scriere care a dăinuit câtva timp. IORGA, L. n, 76. [Vremea] va dăinui tot frumoasă. ATILA, p. 52, cf. RESMERIŢĂ, D, CADE. Moara cea veche ... şi acuma dăinuieşte. SADOVEANU, O. I, 76. Ludovic Elekes vede în ea [această latură a tradiţiei noastre] dovada unei conştiinţe „de a fi venit dinspre miazăzi ” [de dincolo de Dunăre], care ar fi dăinuit încă în secolul al XVII-lea. BRÂTIANU, T. 107, cf. SCRIBAN, D., cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, NOVACOViciu, c. B. n, 9. ♦ P. ext. (Rar) A trăi (1). Şi-o să petrec în pace prin lumile cu soare, în care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV, 39. - Prez. ind.: dăinui şi (învechit şi popular) dăinuiesc. -Şi: (învechit, rar) dăina (i. golescu, c.) vb. I, dăinăi (costinescu), dăini vb. IV. - Et. nec. DĂINUÎRE s. f. Acţiunea de a d ă i n u i şi rezultatul ei; menţinere (1), păstrare, perpetuare, persistare, rămânere, stăruinţă (1), ţinere (VII), (livresc) subzistare (1), (rar) perpetuaţie, (învechit, rar) dăineală. Cf. COSTINESCU. Noua administraţie se poate deci considera ca una ce nu va avea decât o dăinuire scurtă şi care va dispărea în ziua în care vor fi izbutit negociaţiile ce le urmăreşte d. Brătianu cu unele grupuri parlamentare. EMINESCU, O. XI, 274. Horaţiu se miră însuşi de dăinuirea ... patimei ce simţea pentru Glicera. OLLĂNESCU, ap. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D, DL, DM, DEX. - PL: dăinuiri - Şi: (învechit, rar) dăinire s. f. COSTINESCU. - V. dăinui. DĂINUITOR, -OÂRE adj. Care dăinuieşte; durabil, persistent. Cf. pontbriant, d, costinescu. Darea aceasta ... prefăcută din estraordinarie şi momentanie în ordinarie şi dăinăitoare. I. IONESCU, D. 218. O temelie trainică şi vecinic dăinuitoare. STURDZA, M. N., în DA. Vânătorul ... să dea nevinovaţilor săi adversari un răgaz ce, în curând, îi va asigura, tot lui, o mai spornică şi o mai dăinuitoare isbândă. ODOBESCU, S. III, 38. Ferice de voi, care credeţi că toate sunt adevărate şi dăinuitoare! SLAVICI, N. I, 243. Doar eşti sătul de cruntul joc, vai, lung dăinuitor. OLLĂNESCU, H. O. 29. - Pronunţat: -nu-i-. - PI.: dăinuit ori, -oare. - Şi: (regional) dăinăitor, -oare, dăinit6r, -oâre (costinescu) adj. - Dăinui + suf. -tor. DĂINUŞ s. n. (Popular) L Leagăn (în care se balansează cineva); scrânciob (2). Cf. cihac, n, 90, pamfile, j. iii, 41, cade, SCRIBAN, D, VICIU, GL. Toată ziua m-am dat în dăinăuş. BOCEANU, GL., ciauşanu, gl., alr I 1 703/109, 125, 170, 810, 815, 820, 842, 846, 850, 856, 860, 874, lexic REG. 53, 79. ♦ Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură aşezată de-a curmezişul unui butuc, pe ale cărei capete stau două persoane pentru a se legăna; scrânciob (3), (regional) ţiţeică1 (1). şez. xhi, 39, alri 1 704/810, 820, 839, 846. 2. Săniuş (1); gheţuş (pe care se dau copiii cu sania, cu patinele etc.). pamfile, j. n, 80, cf. viciu, gl, alr sn v h 1 310/102, LEXIC, REG. II, 69. ❖ F i g. (Adverbial) Vărsa lacrămi care se slobozeau dăniuş de pe faţa ei. F (1884), 378. - PI.: dăinuşe (CADE, SCRIBAN, D, ALR I 1 703/820) şi dăinuşuri (alr I 1 703/109). — Şi: dăinăiuş (şez. m, 39, alr i 1 703/815, 842, 850, ib. 1 704/839, lexic reg. 79), dăinăuş (BOCEANU, gl, alr l 1 703/856, 860, 874, LEXIC reg. 53), dăiniuş (viciu,gl, alri 1 703/170), dăiluş (da), dăinăiuş (ciauşanu, gl.), dălnuiuş (alr i 1 703/810, ib. 1 704/810), dănăuş (pamfile, j. n, 80), dăniuş s. n. - Dăina1 + suf. -uş. DĂIREÂ s. f. v. dairea. DĂJDÂR s. m. v. dăjdiar. DÂJDE s. f. v. dajdie. 657 DĂJDIAR 92 DĂLBIC DĂJDIÂR s. m. (învechit) 1. Persoană însărcinată cu încasarea dajdiei. Pentru aceaia voi, dăjdeariţărăneşti, şi voi, ilişiari, şi voi, slugiari..., toţi să aveţi a le da pace (a. 1674). IORGA, S. D. v, 43. Dăjdiarii le facea mare supărare pentru dajde. dosoftei, v. s. februarie 676. Nu putea dăjdiarii să strângă orânduielele ce ieşea din visterie. AXINTE URICARIUL, LET. n, 150/13, cf. PONTBRIANT, D, LM, TDRG. Acel care strângea dajdia ... se numea dăjdier ENC. AGR. n, 253. 2. Persoană care era supusă la plata dajdiei; dăjduitor. Famelii săntem noi, dăjdeari răşinăreanii, care dăm dajde împăratului zeace sute (a. 1735). IORGA, S. D. xn, 232, cf. pontbriant, D. ❖ (Adjectival) Feciorii dăjdieri (a. 1759). IORGA, s. D. XV, 105. Diaconi dăjdieri (a. 1827). URICARIUL, vil, 93. - PI.: dăjdiari. - Şi: (regional) dăjdier, dăjdâr (com. din braşov) s. m. - Dajdie + suf. -ar. DÂJDIE s. f. v. dajdie. DĂJDIER s.m. v. dăjdiar. DĂJDUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică taxe, impozite etc.) A percepe (2). Cf. I. golescu, c., mda. -Prez, ind.: dăjduiesc, - Dajdie + suf. -ui. DĂJDUÎT, -Ă adj. (Regional) Neglijent (2) (Talpa-Ogră-zile - Videle). Cf. coman, gl. -PI.: dăjduiţi,-te. - Et. nec. DĂJDUITOR s. m. (învechit) Persoană care era supusă la plata dajdiei; dăjdiar (2). Cf. i. golescu, c. Fă-te slobod, dăjduitoriu, credincios fiu al patriei. FM (1843), 3242/10. - PI: dăjduitori. - Şi: dăjduitoriu s.m. - Dăjdui + suf. -tor, DĂJDUITORIU s.m. v. dăjduitor. DĂJGHINĂ vb. I v. dezbina. DĂJUGĂ vb. I v. dejuga. DĂLACAÎT s. n. (Regional) Văitat1 (I). Cf. folc. olt. -munt. 1,410. - Cf. o 1 e c ă i t. DĂLÂIE s. f. (învechit, rar) Furuncul antracoid. Cf. ALEXI, W. - Cf. d a 1 a c . DĂLĂP s. n. v. dalac. DĂLĂBĂIĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DĂLĂBĂZĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DĂLĂCEĂLĂ s. f. (Regional) Indispoziţie fizică sau psihică (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, GL. Am aşa o dălăceală, n-am chef de nimic. id. ib. - PI.: dălăceli. - Dălăci + suf. -eală. DĂLĂCÎ vb. IV. Refl. 1. (învechit şi regional; despre oi) A se îmbolnăvi de dalac (I 1). Oile dălăcindu-să, să pot tămădui. MANOLACHE DRÂGfflCl, I. 37/4, cf. TDRG. [Ciobanii] merg cu ele [oile] noaptea ..., spre a nu se dălăpi sau însplina şezând. H xi 505, cf. 489. ♦ (în descântece; cu sens neprecizat) Dălac dălăceşte-te ... Din ce ieşti Să nu mai creşti; Să te tocheşti. PĂCALĂ, M. R. 247, cf. A vi 26. 2. P. e x t. (Regional; despre oameni) A avea o stare proastă; a se moleşi (1) (Săpata - Costeşti). Cf. udrescu, gl. M-am dălăcit, m-am făcut cofleaşcă stând toată ziua la soare. id. ib. <> E x p r. A se dălăci la vorbă = a se întinde la vorbă, v. î n t i n d e . Iar se dălăciră la vorbă şi iar băură şi iar făcură socotelile şi tocmiră averile. IOVESCU, N. 92, cf. 41. -Prez. ind.: dălăcesc. - Şi: dălăpi vb. IV. - V. dalac. DĂLĂCIOĂICĂ s. f. (în descântece) Augmentativ al lui dalac (II). Dălacu cu dălăcioaica. şez. I, 199. Tu, bubă cu dălă-coaică. ib. xm, 4. - PI.: dălăcioaice. - Şi: dălăcoâică s. f. - Dalac + suf. -(ijoaică. DĂLĂCÎT s. n. (Regional) Dalac (I 1). Cf. H III 54, xi 153, mda. -PI.: ? - De la dălăci. DĂLĂCÎŢĂ s. f., adj. f. 1. S. f. (Bot.; regional) Dalac (II 1) {Paris quadrifolia). La dalac e bună dălăciţa. BUJOREAN, b. L. 86, cf. MDA. 2. Adj. f. (Entom.; regional) Compus: muscă-dălă-ciţă, v. muscă (II). -PI.: dălăciţe. - Dalac + suf. -iţă. DĂLĂCOĂICĂ s. f. v. dălăcioaică. DĂLĂLUI vb. IV. I n t r a n z. (învechit, rar) A cânta. Cf. KLEIN, D. 124. -Prez. ind.: dălăluiesc. - Din magh. dalol. DĂLĂNGEĂ s. f. v. delungeală. DĂLĂNGEĂLĂ s. f. v. delungeală. DĂLĂNGÎ vb. IV v. delunga. DĂLĂNGÎLĂ s. m. (Prin nord-vestul Munt.) Poreclă dată unui om trândav, nepăsător. Cf. udrescu, gl. - Dălăngi + suf. -ilă. DĂLĂNGÎT, -Ă adj. v. delungat. DĂLĂPI1 subst. (Regional; la pi.) Găleţi în care se ţine laptele strecurat (Filioara - Târgu-Neamţ). Cf. chest. v 130/33. - Accentul necunoscut. - Et. nec. DĂLĂPÎ2 vb. IV v. dălăci. DĂLBĂN s. n. v. tulpan. DĂLBÎC, -Ă adj. (Regional) Diminutiv al lui d a 1 b (2). Dragă turturică, Pasăre dălbică, Nu-mi fi duşmănică. alecsandri, P. P., 7, cf. DDRF - PI: dălbici, -ce. - Dalb + suf. 4c. 687 DĂLBINA 93 DĂLTAR DĂLBINA vb. 1.1 n t r a n z. (Regional) A slăbi (1). Cf. DA. Dâlghinează vita de foame ... şi-i mai mare păcatu. Com. din braşov. ❖ E x p r. A dălbina din ochi = a slăbi văzând cu ochii, în da. - Prez. ind.: dălbinez şi dălbin. -Cf. dalb. DĂLBÎNĂ s. f. 1, (învechit şi popular) Bulboană. Cf. ANON. CAR, POLIZU, REV. CRIT. IV, 143, LIUBA - IANA, M. 103, I. BRÀESCU, M. 65. Peste adânca dălbină Sar peştii în aerul tremurător beniuc, v. 99, cf. H xvm 137, pompiliu, b. 1 009. Nu stete el mult acolo şi auzi într-o tulpină (apă mare) lângă un arin ceva zgomot, cătană, p. B. 177, în da, com. din tărcăiţa - beiuş. Nu te scălda în dulbină, că-i primejdie. paşca, GL. 2. F i g. (Regional) Burtă. Maţâle şi le strânzeră Cam cu paie, cu gunoi, D-în tulbină le băgară. ALEXICI, L. P. 36. - Pl.: dălbine. - Şi: (regional) dalbină (da), dâlbină (ib.), delbină (ib.), dolbină (chest, iv 39/198), dulbină, tulbină, tulpină s. f. - Din bg. zrbjrôHHa, sb. dub(lj)ina „adâncitură”. DĂLBIOR, -OARĂ adj. (Rar) Diminutiv al lui dalb (3). Spre ei înainta O teleagă sprintioară, Aurită, dălbioară, Ca un cuib de zânişoară. alecsandri, O. 113, cf. DDRF. -PL: dălbiori, -oare. - Dalb + suf. -ior. DĂLBOĂNĂ s. f. v. dâlboană. DĂLCĂLĂCI s. m. pl. v. dalcâlâci. DĂLCÂM s. m. (învechit, rar) Lingău. Cf. alexi, w. - Pl: dălcămi. - Et. nec. DĂLCĂUC s. m. (învechit; depreciativ) Persoană care obişnuia să mănânce permanent la mesele altora, lingău; (ieşit din uz) parazit (2); p. ext. bătăuş, scandalagiu, haimana. Ai dreptate, ziseră deodată amândoi dalcaucii. HELIADE, O. II, 427, cf. I. GOLESCU, C. Având adunare cu toţi dalcaucii şi cu toţi linguşitorii. GORJAN, H. n, 5/14. Petrecea ca un dalcauc, bând şi mâncând pî la unii alţii, şi plimbându-se ca o haimana toată ziuliţa. id. ib. iv, 135/8. Jucătorii de cărţi, dalcaucii, lingăi din oraş ar merge de l-ar găsi Şi acolo. TÂMPEANUL, G. 52/12, cf. VALIAN, V, CAT. MAN. I, 337, POLIZU. Vestita ceată de dalhauci politici. JIPESCU, ap. şio nl5 153. O ceată de dalcauci, de haimanale de-ale dv, în uliţă cu reteveiul CARAGIALE, O. I, 243, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, C1HAC, II, 571, DDRF, GHEŢIE, R. M, ŞIO ÏIb 153, ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE. Meşterii sunt dălcăuţii mei de petrecere şi scandaluri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 131, Cf. SCRIBAN, D, DL, DM, contribuţii, n, 214. ❖ (Adjectival) Unde vezi veselii mai multe, ... prieteni dalcauci mai mulţi intrând şi ieşind..., acolo e ticăloşia cea mai mare. GORJAN, H. IV, 9/25. ♦ Agent; cirac. Cf. SCRIBAN, D. La corvoadă, mă! răcneau, trăgând de ei ipistaţii însoţiţi de dălcăucii din guardia civilă. PAS, L. 1,128, cf. DL, DM. - PL: dălcăuci. - Şi: dalcauc, dalhaüc, dăleăuţ, dălhăuc (scriban, D.), dălhăuţ (id. ib.) s. m. - Din tc. dalkavuk. DĂLCĂUCI s. m. v. dălcăuş. DĂLCĂUCÎE s. f. (învechit, mr) Desfrâu. Cf. polizu, mda -PL '.dălcăucii. - Dălcăuc + suf. -ie. DĂLCĂUŞ s. m. 1. Ajutor de cârmaci la plută. Cf. şez. n, 24. După cum spunea ieri, la cercetare, cârmaciul care-l avusese dălcăuş, n-are ... decât o biată mamă bătrână, săm. i, 325. Cârmaciul şi dalcăuşul desprinseră pluta de mal CONV. ut, ap. TDRG, 325, Cf. PAMFILE, I. C, 108, CIUPALĂ, T„ MAT. FOLK. 1 209, ALR n/365. 2. P. e x t. (Regional) Conducător; mentor. Cf. pamfile, j. n, 141, id. ib. m, 87. 3. (Rar) Partizan politic. Să te ridice dălcăuşii în braţe. C. petrescu, î. ii, 138. - PL: dălcăuşi. - Şi: (regional) dălcăuci (pamfile, j. ni, 87), dăltăuş (ALR 11/365) s. m. - Cf. d a 1 c a u c. DĂLCĂtlŢ s. m. v. dălcăuc. DĂLCUŢÎE s. f. (Regional; cu sens neprecizat, probabil) Dalac (1) (Vultureşti - Mioveni). Cf. HIX 506. Vitele zac de gură, de dălcuţii şi de boală. ib. - PL: dălcuţii. - Cf. d a 1 a c. DĂLDUŢĂ s. m. v. dăltută. DĂLGÂCI s. m. v. dalgâci. DĂLHĂUC s. m. v. dălcăuc. DĂLHĂUŢ s. m. v. dălcăuc. DĂLMĂŢESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Dalmat (2). Cf. I. GOLESCU, C. - Pl: dălmăţeşti. - Dalmat + suf. -esc. DĂLMĂŢEŞTE adv. (învechit, rar) Ca dalmaţii (1), în felul dalmaţilor. Cf. i. golescu, c. - Dalmat + suf. -eşte. DĂLMĂŢÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de dalmaţi. Cf I. golescu, c. - Dalmat + suf. -ime. DĂLMEJEANCĂ s. f. v. damigeană. DĂLNĂÎ vb. IV v. dăina1. DĂLNĂITURĂ s. f. (Prin Olt.) Faptul de a (se) d ă 1 n ă i; legănare. Tot atât de important este dezvoltarea plămânilor prin munca de a aspira cât mai mult aer, în iuţeala dălnăiturii şez. xni, 46. - PL: dălnăituri. - Dălnăi + suf. -tură. DĂLNĂIUŞ s. n. v. dăinuş. DĂLNUI vb. IV v. dăina1. DĂLNUIUŞ s. m. v. dăinuş. DĂL6G s. m. v. dârlog. DĂLOGEL s. m. v. dârlogel. DĂLTÂR s. m. (Rar) Dăltuitor (1). Cf. sfc v, 27, mda. 715 DĂLTĂUŞ 94 DĂLTUITOR -PL: dăltari. - Daltă + suf. -ar. DĂLTĂUŞ s.m.v. dălcăuş. DĂLTÎCE s. f. (învechit, rar) Dăltiţă (1). Cf. COSTINESCU. -PL:? - Daltă + suf. -ice. DĂLTICÎCĂ s. f. (învechit, rar) Dăltiţă (1). Cf. i. GOLESCU, C, MDA. -PL: dăiticeie. - Daltă + suf. -icică. DĂLTÎŢĂ s. f. Diminutiv al lui d a 11 ă. 1. Daltă mică; s p e c . daltă mai mică folosită la lucrările de cizelare şi de gravare în lemn, în metal, în piatră etc.; (regional) dăltuş (1), dăltuţă (1), (învechit, rar) dăltice. Vase şi alte odoare de metal lucrate cu dăltiţă. ODOBESCU, S. I, 338. Lucră neobosit... când cu pinsula pictorului, când cu plumbul desemnatorului, când cu dăltiţă gravorului, ca să reprezinte cerbii vânaţi, id. ib. m, 142, cf. BARCIANU, ALEXI W. Pentru lucru dăltiţă se mânuieşte proptind mânerul de lemn în palmă, LTR2 cf. DL, DM. Erau lucrate de mâini dibace ce visaseră în lemn cu dăltiţe nebune. BARBU, PRINC. 69, cf. DER. în mormintele ... de la Cernica s-au descoperit... toporaşe şi dăltiţe de piatră, unelte de silex. magazin IST. 1967, nr. 6, 30, cf. M. D. ENC, DEX, h iv 280, x 6, xvi 209. 2. P. anal. (Prin Mold. şi prin nord-estul Munt.) Daltă (12 b). Cf. alr li 6 654/605, alr sn h h 563. 3. (Regional) Potricală1 (1) (Hangu - Piatra-Neamţ). A v 34. ♦ P. e x t. Potricală1 (2) (Ostra - Frasin). Cf. lexic reg. n, 116. - PL: dăltiţe. - Daltă + suf. -iţă. DĂLTOI s. n. (Prin Olt) Augmentativ al lui daltă (11). Cf. H xi 82, 172. -PL: dăltoaie. - Daltă + suf. -oi. DĂLTUÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică materiale dure) A prelucra, a fasona cu dalta (11); s p e c. a sculpta (1). Un templar lucrând zece ore face ... ferestre de orce dimensiuni spintecat, geluit, dăltuit şi încheiat metri lineari sau metri cubi. GfflCA - STURDZA, A. 283, cf. PONTBRIANT, D, LM, CIHAC, II, 91, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D, ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D, DEX, COm. MARIAN şi din MARGINEA - RĂDĂUŢI, ALR II 5 650/514, 531,705. 2. (Livresc; complementul indică imagini, figuri etc.) A reprezenta în relief, prelucrând (prin cioplire) un material dur; a sculpta (2). Pescăriţa mea era de o armonie şi o frumuseţe care ar fi făcut gloria unui sculptor destoinic s-o dăltuiască în marmoră. VOICULESCU, P. I, 15. L-am găsit palid şi semeţ în jâlţul dăltuit în stâncă. SADOVEANU, O. xn, 10. Ultimul burlac, mare şi gros, masiv, era dăltuit de-a dreptul în stânca de calcar. MIHALE, O. 511. Niciun scriitor antic nu ne-a lăsat descrierea unor astfel de scene, niciun artist nu le-a dăltuit în piatră şi nu le-a pictat pe vreun vas. H. DAICOVICIU, D. 46. ❖ F i g . Eminescu şi-a modelat viziunea internă în marmura inertă a vorbelor neîncăpătoare, dăltuind o nouă fizionomie limbii poetice. CONSTANTINESCU, S. n, 534. Păşeau asemeni unei statui în care fusese dăltuită dragostea. V. ROM. martie 1954, 125. Este ţara mea ... Un vis întreg dăltuit cu iubire. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/1. Tinereţea trecută în cerdacul dăltuit cu muşcate, flacăra. 1975, nr. 41, 18. <> (Prin analogie) Masculul [ciocănitoarei] era la lucru, ciocănind şi dăltuind la scorbura începută. LINŢIA, P. H, 54. ❖ Ab s o 1. F i g . Vinovată-i mintea, ce arzând Scoate, stângace, numai moarte, dăltuind. BLAGA, L. U. 74. -Pronunţat: -tu-i. - Prez. ind.: dăltuiesc. - Daltă + suf. -ut DĂLTUIĂLĂ s. f. 1. (Rar) Dăltuire (1). Cf. costinescu, MDA 2. (Concretizat) Dăltuitură (1). Cf. costinescu, mda. ♦ (Regional) Scobitură (în lemn) care se face de obicei cu scopul de a îmbina între ele mai multe elemente ale unui obiect sau ale unei construcţii (Vemeşti - Buzău). Cf. chest. ii 109/98, alr n 5 650/723. -Pronunţat: -tu-ia- -PL: dăltuieli. - Dăltui + suf. -eală. DĂLTUÎRE s. f. Acţiunea de a d ă 11 u i şi rezultatul ei. 1. Cf. d ă 1 t U i (1). Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM, DDRF, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Maşina de rindelat ... folosită ... pentru rindelare şi dăltuire. LTR III, 673, cf. DL, DM, M. D. ENC. ❖ Dăltuire a metalelor = operaţia de curăţire ori de degresare, de decupare sau de detaşare a unei piese sau a unei bucăţi de material. Cf. LTR2. La dăltuirea metalelor dalta (dreaptă sau în cruce) se ţine înclinată spre suprafaţa de prelucrare, ib. Dăltuire a cuptorului = operaţie în metalurgie, de desprindere a zgurii solidificate de pe căptuşeala cuptorului prin cioplire cu dalta (11). Cf. ltr2 2. Cf. dăltui (2). (F i g .) Compozitorul încredinţează orchestrei, corului şi soliştilor vocali dăltuirea treptelor istoriei. M 1974, nr. 5, 20. -Pronunţat: -tu-i-. - PL: dăltuiri. -V. dăltui. DĂLTUÎT1 s. n. Faptul de a dăltui (1); dăltuire (1). Se apuca de cioplit şi dăltuit dulapul, contemporanul, în DA. Apucăturile dulgherilor la lucru sunt: cioplit, dăltuit. H I 49, cf. mda O Maşină de dăltuit = maşină-unealtă pentru efectuarea de scobituri, cu secţiune dreptunghiulară, necesare realizării îmbinărilor cu cep a pieselor de lemn; (rar) dăltuitoare, v. dăltuitor (2). Cf. LTR2,MDA. - Pronunţat: -tu-it. - V. dăltui. DĂLTUÎT2, -Ă adj. Care este prelucrat, fasonat (cu dalta I 1); s p e c. sculptat2 (I 1). Cf. PONTBRIANT, d. Casa morii se compune din opt tălpi, pe care se pun mai mulţi amnari dăltuiţi la două părţi. HEM 1 097. Păstorul tânăr sta pe piatra albă Pe care dăltuit se mai vedea un chip de faun tânăr. PILLAT, P. 191, cf. SCRIBAN, D, DM, M. D. ENC, DEX. Poarta la ei constă din doi stâlpi dăltuiţi, în care se vâră, cu capetele, pari de brad. ŞEZ. I, 33. Foaie verde mintă creaţă Bucură-te, fa mireasă, Că bota-i pe grindă-n casă Şi cioplită, dăltuită, De spinarea ta gătită, ib. IV, 233, com. MARIAN. ❖ F i g. Cine ar mai recunoaşte acum, sub înfăţişarea matură, dăltuită,... chipul flăcăului. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 6, cf. DEX. -Pronunţat: -tu-it. - PL: dăltuiţi, -te. - V. dăltui. DĂLTUITOR, -OARE subst. 1. S. m. şi f. Persoană care dăltuieşte (1); s p e c. sculptor; (rar) dăltar. Cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D, DL, DM, SFC V, 27, DEX. 2. S. f. (Rar) Maşină de dăltuit, v. dăltuit1. Dăltuitoare mecanice p[entru] prelucrarea fierului şi metalelor. NICA, L. VAM. 77. - Pronunţat: -tu-i-. - PL: dăltuitori, -oare. - Dăltui + suf. -tor. 726 DĂLTUITURĂ 95 DĂMICA DĂLTUITURĂ s. f. 1. Scobitură, crestătură făcută cu dalta (I 1); p. e x t. gaură făcută într-o piesă de lemn prin care se introduce un alt lemn pentru îmbinarea celor două piese; dăltuială (2, 3). în dăltuitură [la teasc] se pun doage de un metru de nalte şi ţinute cu chingi. I. IONESCU, P. 252. „ Amânare ” la moară se numesc acele lemne care sunt în colţuri în număr de patru, fiind dăltuite, iar prin dăltuituri intră paianturile. HEM 1 097, cf. DDRF. Partea dinainte şi partea dindărăt a loitrelor se închide cu câte un drug de lemn prevăzut cu două dăltuituri sau găuri, zise urechi, ce întră în carâmbii de sus. DAMÉ, T. 12, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, LTR2, DL, DM, M. D. ENC., DEX, CHEST. II 227/48, ALR H 5 650/514, 520. ♦ (Regional) Firidă (Topliţa). Cf. alrm n/l h 377/228. 2. (Prin nordul Transilv.) Potricală1 (2). Semnele se fac la o ureche sau la două şi se numesc ... furcuţă, ... furculiţă şi pană împreună, dăltuitură, ieşitură. PRECUP, P. 23, cf. MDA. -Pronunţat: -tu-i-. - Pl.: dăltuituri. - Dăltui + suf. -tură. DĂLTULÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Dăltiţă (1). Cf. I. GOLESCU, C. -Pl.: dăltuliţe. - Daltă + suf. -uliţă. DĂLTIJŞ s. n. (Regional) 1. Dăltiţă (1). Cf. ddrf. Fusul stâlpului e cu glafuri, lucrate în spirală, „sucitură făcută cu dăltuşur. CONV. LIT. XLII, 105, cf. H IX 43, 155, XI 350, ALR II 5 650/130, ib. 6 657/833, ib. 6 678/130, ib. 6 678 bis/784, alr snii h 546. 2. Parte metalică şi ascuţită a rindelei; daltă (I c) (Poiana Sibiului - Miercurea Sibiului). Cf. alrii 6 690/130. 3. Sulă (I) (Dealu Babii* - Vulcan). Cf. Am 12. - Pl.: dăltuşe şi dăltuşuri. - Şi: deltuş (ddrf, alr II 6 657/833) s. n. - Daltă + suf. -uş. DĂLTUŞCĂ s. f. (Iht; regional) Lătiţă (Alburnoides bipunctatus). Cf. BÀCESCU, P. 116, MDA. -PL:? - Daltă + suf. -uşcă. DĂLTUŞICĂ s. f. (Iht.; regional) Lătiţă (Alburnoides bipunctatus). Cf. BÀCESCU, P. 28, MDA. -PL: dăltuşici. - De la dăltuşcă, cu schimbare de sufix. DĂLTUŢĂ s. f. 1. (Transilv., prin Maram. şi prin Olt.) Dăltiţă (1). Cf. pontbriant, d, LM, damé, t2. Am luat la întâmplare O dăltuţă. VLASIU, A. P. 474, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX, CHEST. n 239/371, alrii 6 657/272, 279, 284, ib. 6 658/272, 279, 284, alr sn ii h 546. 2. (Regional) Strungul1 (1) rotarului (Bobâlna - Dej). Cf. ALR 1 1 834/257. - PL: dăltuţe. - Şi: dălduţă s. f. alr n 6 657/272, 279, 284, ib. 6 658/272, 279, 284, dărduţă (chest. n 239/371) s. f. -Daltă + suf. -uţă. DĂLUNGEÂC s. n. (Regional) Plăcintă cu mere, rulată (Ghimpaţi - Mihăileşti). Cf. alr sn iv h 1 079/928, alrm sn m h 888/928. -PI.:? - Et. nec. DĂLUNGEÂLĂ s. f. v. delungeală. DĂLUNGÎ vb. IV v. delunga. DĂLUNGÎRE s. f. v. delungare. DĂLVÂRI s. m. pi. (Regional) Pantaloni (1). Com. din ŢEPEŞ VODĂ - CERNAVODĂ - Cf. ş a 1 v a r i. DĂMAN s. n. = maidan (1). Cântă cucu colea-n deal, Frumos ca un căpitan: Ţaţa-mi suie la dăman. mat. folk. 277. DĂMÂNCÂRE s. f. v. demâncare. DĂMÂNCĂRÎ vb. IV v. demâncări. DĂMÂNDÂ vb. I v. demânda. DĂMÂNDĂCIUNE s. f. v. demândăciune. DĂMÂNDĂT6RIU, -IE adj., s. m. şi f. v. demândă- toriu. DĂMÂNEÂŢĂ s. f. v. dimineaţă. DĂMBLÂ s. f. v. dambla. DĂMBLĂGÎ vb. IV v. damblagi. DĂMBLĂGÎT, -Ă adj. v. damblagii DĂMBLICICĂ s. f. (învechit) Diminutiv al lui dambla. Cf. i.golescu,c,mda. -PI.:? - Dambla + suf. -icică. DĂMEGEÂNĂ s. f. v. damigeană. DĂMESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) De damă (I). Cf. I. GOLESCU, C„ MDA. -PI.: dămeşti. - Damă + suf. -esc. DĂMFUÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. A scoate aburi, fum. Cf. BUL. FIL. Vll-Vlll, 225. Maşina dămfuia să plesnească, ib., cf. MDA. 2. Refl. (Ironic) A se ameţi în urma consumului de alcool. Cf. SFCIV, 140, MDA. -Pronunţat: -fu-i. - Prez. ind.: dămfuiesc. ~ Damf + suf. -ui. DĂMFUÎRE s. f. (Tehn.) Acţiunea de a dămfui (1) şi rezultatul ei; curăţire cu aburi a unui recipient, pentru a elimina gazele sau alte produse care pot produce explozii; suflare cu abur. Cf. LTR2, MDA. -Pronunţat: -fu-i-. -PL: dămfuiri. - V. dămfui. DĂMFUÎT, -Ă adj. (Ironic) Ameţit de băutură. A sosit şi Gheorghe, ostenit şi dămfuit. barbu, G. 64. -Pronunţat: -fu-it. - PL: dămfuiţi, -te. -V. dămfui. DĂMICÂ vb. I v. dumica. 754 DĂMIJON 96 DĂNCIUC1 DĂMIJON s. n. v. damigeană. DĂMÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de dame (I). Cf. i. golescu, c, mda. - Damă + suf. -ime. DĂMINEĂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DĂMIOĂNĂ s. f. v. damigeană. DĂMÎŞCĂ s. f. v. dimişcă. DĂMÎŢĂ s. f. (învechit, rar) Diminutiv al lui d a m ă (I). Cf. I. GOLESCU, C, MDA -PL: dămiţe. - Damă + suf. -iţă. DĂMLĂ s. f. v. dambla. DĂMNICĂ vb. I v. dumica. DĂMOL, -OĂLĂ adj. v. domol. DĂMOLÎ vb. IV v. domoli. DĂN prep. v. din. DĂNĂC s. m. 1. (Dobr. şi prin Munt) Mânzat (II). Cf. PASCU, s. 377, jahresber. ix, 225, hd 252, 281, 289, xiv 349, alri 1 080/677, 679, 690. ♦ (Regional) Viţel de bivoliţă (Viile -Băneasa). hh 243. 2. P. anal. (Olt, Munt.) Băieţandru; p. ext. flăcău. în ziua de Joi-mari, dănacii şi fetele se duc, dis-de-dimineaţă, la baltă. şez. vi, 21. Numai ce vedeai dănacii... noaptea... mugind ca boii. pamfile, VĂZD. 129. Un moşneag îndemna pe danacul babei să se facă negustor, id. S. T. 166, cf. id. J. n, 141, GOROVEI, CR. 7, DUMITRAŞCU, STR. 27. [Copilul] se făcuse mare, ştii colea, dănac. RĂDULESCU-CODIN, î. 12. [Noi, fetele] Dăm paie vacilor Şi gură dănacilor. id. ib., cf. VÎRCOL, v. 92. Hora mare, dănaci n-are, C-au murit de gălbinare. BOCEANU, GL. N-a mai sărit de când era dănac. plopşor, c. 147, cf. alr M h 155/872, ib. I/H h 252. ❖ (Ca epitet, pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Se pomeneşte Năneasca cu un dănac de copil. RĂDULESCU-CODIN, L. 73. Fugea, pe marginea lacului, cât putea, un dănac de băiat. I. CR. IV, 139. 3. (Regional) Burlac (în vârstă). Cf. L. rom. 1960, nr. 5, 35, com. din loman- sebeş. - PI.: dănaci. - Şi: dănâciu (da), danâc (jahresber. ix, 225, H n281, xiv 349, alri 1 080/679), dânâc (hh 252) s. m. - Din bg. uaHaK. DĂNĂCIU s, m. v. dănac. DĂNAPOI adv. v. dinapoi. DĂNĂCÎ vb. IV, I n t r a n z. (Regional) A sta neînsurat. Cf. lexic reg. 35. -Prez. ind.: dănăcesc. - Cf. d ă n a c. DĂNĂCÎE s. f. (Regional) Tinereţe (1) (Rast - Băileşti). Cf. GL. olt. - PI: dănăcii. - Dănac + suf. -ie. DĂNĂÎT s. n. (Rar) Zgomot; sunet. Sunt ţărani care au fonograf şi, când cântă fonograful, se adună fetele şi însoţesc cântările cu dănăitul monoton al clăcii. ISAC, O. 267, cf. SFCIV, 299. - PL: dănăituri. - Et. nec. DĂNĂNĂ s. f. v. dandana. DĂNĂNĂIE s. f. 1. (Regional) Minunăţie (1), ciudăţenie, năzdrăvănie (3). Un soi de republicani calcă tot în picioare, zic că sunt slobozii şi ce dănănăi sunt alea? HELIADE, O. II, 114. Să supăra, zicând că nu-i vine în toate zilele să facă dănănăi bărac, T. 64/30. Ce dănănaie o mai fi şi aceasta, că noi n-am auzit până acum vorbindu-se despre dânsa. FILIMON, în DA Faci dananai, la cari nemene neci cu cugetul n-ar fi cugetat. LM. Faci dănănăi la care nimeni nici nu gândeşte, ddrf, cf. CREANGĂ, GL. Nu câmpie ca toate câmpiile, ci altă dănănaie (a. 1883). ŞIO nb 154. Când a făcut Dumnezeu pe bătrânica Eva, zice că s-a întâmplat o dănănaie. VISSARION, FL. 65, cf. DL, DM, dex. ♦ (Rar) Zgomot mare; vacarm. Nu mai răzbate dănănaia din casă. ALAS 23 IV, 1933, 7/6. 2. (Regional) Pacoste (1), necaz (1). Te găseşte-o dănănaie ori mai ştii ce Dumnezeu, contemporanul, m, 887, cf. RESMERIŢĂ, D. A-nceput dănănaia şi spitalele nu sunt gata. PAS, z m, 14, cf. DL, DM, DEX. Da amu altă dananai ŞEZ xxm, 36. 3. (Regional) Furtună. Com. din straja - vicovu de sus. 4. (Prin Mold.) Obiect (5) oarecare; (la pi.) catrafuse. Irea un dănănău di drug di hier. GRAIUL, i, 266. la dănănăile ălea de acolo şi descurcă locul. BOCEANU, GL, cf. CIAUŞANU, v. - PL: dănănăi (DOOM2) şi dănănaie (CIAUŞANU, V.). - Şi: dănănău s. n. - Cf. d a n d a n a. - Dănănău: sg. refăcut după pi. DĂNĂNĂÎ1 vb. IV v. dăina1. DĂNĂNĂÎ2 vb. IV v. doini. DĂNĂNÂU s. n. v. dănănaie. DĂNĂOÂRĂ adv. v. odinioară. DĂNĂPOI adv. v. dinapoi. DĂNĂUŞ s. n. v. dăinuş. DĂNÂOĂRĂ adv. v. odinioară. DĂNCI s. m. v. danci. DĂNCÎC s. m. (Regional) Dănciuc1 (1). Mai colo e Dăncicu, Joacă tanganica-n drum (Galaţi). PĂSCULESCU, L. P. 29. - PI: dăncici. - Danci + suf. -ic. DĂNCINEL s. m. (Regional) Diminutiv al lui danci (1). Ţiganul vesel de târgul făcut, cu gândul la ce are să zică ţiganca şi dăncineii săi când l-or vedea, s-a pomenit în marginea satului ~ aşa de repede mersese. SNOAVA, ni, 281. - PL: dăncinel - Danci + suf. -(in)el DĂNCIUC1 s. m. (Popular şi familiar) Diminutiv al lui danci. 1. Cf. danci (1). Cf. LM. O ţigăncuţă cu un dănciuc aproape gol în braţe. CARAGIALE, în DA, cf. DDRF. îi plac «cei 784 DĂNCIUC2 97 DĂNII mici» ... chiar dacă au pieliţa smolită a dănciucilor ce se luptă din arşice. SĂM. m, 531. Vuind caleaşca boierească, Dănciucii goi s-adună droaie. IOSIF, V. 27, cf. TDRG. O ducem la dănciuci, de fiertură! LUNGIANU, CL. 177, cf. RESMERIŢĂ, D. Dănciucii stau mereu în genunchi cu mânile a rugăciune. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. în fiecare zi se vede câte un cârd de ţigănci şi de dănciuci cu oalele cu baieră, la ciorbă. STĂNOIU, C. L 40. Dănciucii îl primeau cu alai de cum se arăta la marginea şatrei COCEA, S. I, 236, cf. SCRIBAN, D, MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 19. După mine s-au luat Românii cu topoarele,... Dănciucii cu copăile. PĂSCULESCU, L. P. 37. 2. (în forma dănciug) Cf. danci (2). Dănciugul scârţâie din scripcă. IOSIF, V. 34. - PI.: dănciuci - Şi: dănciug (CIHAC, n, 91) s. m, - Danci + suf. -uc. DĂNCIUC2 s. m. (în dicţionarele din trecut) Ordonanţă (II 1); p.ext. om lipsit de inteligenţă; om de nimic; pierde-vară. Cf. pontbriant, d., cihac, îi, 91. -PI.: dănciuci - Şi: dănciuc s. m. CIHAC,n, 91. - Din rus. 4emmiK. DĂNCIUCEL s. m. (Regional) Dănciuc1 (1). Cf. BL n, 149, MDA. -PI.: dănciucei. - Dănciuc1 + suf. -el DĂNCIUG s. m. v. dănciuc1. DĂNCIULEŢ s. m. (Rar) Dănciuc1 (1). Cf. DDRF, mda. -PI.: dănciuleţi. - Danci + suf. -uleţ. DĂNCIULÎCĂ s. m. (Regional) Dănciuc1 (1). Cf. BL n, 148, MDA. - PL: dănciulici - Danci + suf. -ulicâ. DĂNDĂNÂIE s. f. (Regional) 1. Tărăboi. Cf. RESMERIŢĂ, D. A fost dăndănaia dracului, intră iarăşi în vorbă Turcu. Roaiba, când a auzit una ca asta, a bătut-o pe sor 'sa. PAS, L. I, 293, cf. DL, DM, DEX. 2. Poznă1 (2). Boierul, când mai vede şi astă dăndănaie, crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 67, cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DEX. îi fi mai făcut vro dandanaie de-a tale. ŞEZ. vn, 67. - PL: dăndănăi. - Dandana + suf. -aie. DĂNDĂNÎ vb. IV v. dăina1. DÂNDĂR s. m. v. dandăr. DĂNDĂrAt adv. v. dindărăt DĂNESC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Danez (2). Dintre insulele Europei, mai de frunte sânt următoarele ... arhipelagul dănesc. RUS,L I, 91/20. în ... Dania ..., au lăcuit craii dăneşti id. ib. n, 193/8. Limba dănească (şi substantivat, f.) = limba daneză, v. danez (2). Limbile şveciască, dănească şi norvegiască sânt trii surori de aproape. RUS, I. n, 203/19. -PL: dăneşti. - Dan1 + suf. -esc. DĂNEŞTE adv. (învechit) în limba daneză. Copenhaga ..., dăneşte Kjobenhavn, ... cet[ate] mare şi frumoasă. RUS, I. n, 191/20. în englizeşte „first”, dăneşte „firste” (cel dintâi), şeful gintei ori al tribului. CONTEMPORANUL, IV, 859. - Dan2 + suf. -eşte. DĂNGÂ vb. I. T r a n z. (Regional; complementul indică animale) A marca cu dangaua (2); (regional) a dăngălui. Cf. cade, sfc IV, 128, 131. ♦ P. gener. (Complementul indică oameni sau părţi ale corpului lor) A tatua. Văzând că sunt în cinste cei din război răniţi, Răbdă să-i ciunte nasul şi pieptul îşi dăngă. NEGRUZZI, s. n, 205, cf. ZEITSCHRIFT, XVffl, 75, TDRG. -Prez. ind«: dănghez. - V. danga. DĂNGĂI vb. IV. I n t r a n z. (Regional; despre clopote) A dăngăni (Dăneşti - Vaslui). Cf. alr 1353/512. - Prez. ind. pers. 3: dăngăieşte. - Dang + suf. -ăi. DĂNGĂLUI vb. IV. T r a n z. (Prin estul Mold. şi prin nordul Dobr.; complementul indică animale) A marca cu dangaua (1); (învechit) a dănga. Cf. SFC IV, 128. R e f 1. pas. După ce oile se tund, se dăngăluiesc, adică se marchează cu o literă. CHEST. v 157/24, com. din somova - tulcea. -Prez. ind.: dăngăluiesc. - Danga + suf. -âlui DĂNGĂLUIT, -Ă adj. (învechit, rar; despre animale) Care a fost marcat; p. e x t. (despre obiecte) care are dungi, dungat. Dimirlia cea dângăluită (a. 1830). ap. T. papahagi, C. l, cf. MDA. - PI: dăngăluiţi, -te. ~ Şi: dângăluit, -ă adj. - V. dăngălui. DĂNGĂNI vb. IV. I n t r a n z. (Despre clopote) A suna (4). [Clopotul] cel mare dăngăni încă de trei ori. SADOVEANU, ap. CADE, Cf. DL, DM, DEX. -Prez. ind.: dăngănesc. - Dang + suf. -ăni DĂNGĂNÎRE s. f. Acţiunea deadăngăni şi rezultatul ei. Cf. DEX, MDA. -PL: dăngăniri - V. dăngăni. DĂNGĂNÎT s. n. Faptul deadăngăni; dangăt. Ce aud? Sună trei ceasuri Ce dăngănit sinistru! CONTEMPORANUL, vn2, 480. Parc-aud şi acu dăngănitul clopotelor de la boii şi caii ce treceau. SĂM. I, 11. Auzi... dăngănitul unui clopot dogit. ib. 121, cf CADE. Nimic nu turbura această linişte ... afară ...de dăngănitul... tălăngilor MOROIANU, s. 79, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. -PI.: dăngănituri. - V. dăngăni. DĂNIÂ vb. I v. dăina1. DĂNIÂŞ s. m. (învechit) Donator. Prin acturile de danie sau şi de vânzare ..., povaţa şi duhul a dăniieşului sau a vânzătorului au fost de a nu să supune lăcuitorii (a. 1846). DOC. EC. 904, Cf. PONTBRIANT, D, LM, ALEXI, W. - PL: dăniaşi - Şi: daniâş ( PONTBRIANT, D, LM, ALEXI, w ), dăntâş s. m. - Danie + suf. -aş. DĂNIEŞ s. m. v. dăniaş. DĂNIÎ vb. IV v. dănui. 806 DĂNILĂ 98 DĂNUI DĂNILĂ s. m. (Prin Mold.) Om darnic. Mare minune, Doamneî cum s-a prefăcut de yro şase luni! ... de unde era Sgârcilă, s-a făcut Dănilă. ALECSANDRI, T. 1 728. - Cf. d a n i e. DĂNIOĂRĂ adv. v. odinioară. DĂNIUŞ s. n. v. dăinuş. DĂNLĂÎ vb. IV v. dăina1. DĂNOS, -OĂSĂ adj. (învechit) Darnic; risipitor (2). Cf. baronzi, L. 98. Munteanul îi om viclean; nu-i ca moldoveanul ortoman şi dănos la mână şi la suflet fălos. ODOBESCU, S. I, 173, cf. BARCIANU, V., ALEXI, W, ŞĂINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D, DL, DM. Să-l vinzi [calul] la un român Că-i om drept şi bun stăpân Şi de mână mai dănos Şi de suflet mai duios. ALECSANDRI, P. P. 80. - PI.: dănoşi, -oase. - Dan [ie] + suf. -os. DĂNŢĂ vb. I v. dansa. DĂNŢĂRE s. f. v. dansare. DĂNŢĂŞ s. m. (învechit, rar; prin Mold.; cu sens neprecizat, probabil) Cel care face un joc perfid, cel care unelteşte. (1516-1631). TEXTE ROM. (XVI)2, 411. -PI.: dănţaşi. - Danţ + suf. -aş. DĂNŢĂT, -Ă adj. v. dansat. DĂNŢĂUŞ s. m. v. dănţăuş. DĂNŢĂLÂU s. n. sg. (Prin nord-estul Olt.) Augmentativ al lui d a n ţ; petrecere zgomotoasă; zaiafet, chef. Cf. ciauşanu, v. - Contaminare între danţ şi tămbălău. DĂNŢĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. v. dansator. DĂNŢĂUŞ s. m. (Regional) Flăcău care dansează bine. Cf. ALRI 1 471/270, 273, 280, 295, 298, 302, 335, 337, 339. - PI.: dănţăuşi. - Şi: dănţăuş (alr I 1 471/270, 273), dănţăuş (ib. 1 471/298) s. m. - Danţa + suf. -ăuş, DĂNŢAND, -Ă adj. v. dansând. DĂNŢUÎ vb. IV. Intranz. (învechit şi popular) A dansa (1). Să dănţuiască, să petreacă. VARLAAM, C. 266. Să nu joace sau să dănţuiască (a. 1652). ap. TDRG, cf. lb. Cântaţi dară, fetelor, şi să dănţuim cu toate. GORJAN, h. III, 42/15. Toţi dar să ne bucurăm, Să dănţuim, să săltăm, pann, e. V, 110/11. Pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri... dănţuind. ISPIRESCU, L. 232. Cu ea în braţe dănţuind, porni spre uşă. TEODOREANU, M. II, 17, ALR I 1 472/273. Lelea joacă, dănţueşte, Iar bărbatu-i pătimeşte. ZANNE, p. v, 382. ❖ (Glumeţ) [Deprinderea] Chiar şi pe frângie a dănţui ne-nvaţă. negruzzi, S. ii, 260. ❖ Isaia-dănţuieşte ~ troparul final din slujba cununiei, cântat de preot şi de dascăl, în timp ce înconjoară de trei ori iconostasul împreună cu naşii şi cu mirii, ţinându-se de mână; f i g. căsătorie. Cântând Isaia horeve, ear pe limba românească Isaia dănţuieşte. GHEORGACHI, LET. HI, 290/32. In sfârşit am prins doi în căpcană ... însă nu mi-o pominit nici bechiu de Isaia dănţuieşte. ALECSANDRI, T. I, 132, cf. DL, DM, dex. ❖ T r a n z. (Complementul indică un anumit dans). Dănţuia felurimi de hore. GORJAN, H. I, 141/7. Polca, polca, vesel joc ... plini de foc, Vesel noi te dănţuim! ALECSANDRI, T. I, 155. (Cu complement intern) Mucenici ... dănţuind dănţurile sfinţilor, mineiul (1776), 142lv/29. Jupânul (cutare) danţuri dănţuieşte. TEODORESCU, p. P. 78. ♦ P. a n a 1. A sălta (3). Trăsura inginerului s-a apropiat cu caii dănţuind în ham. GALAN, Z. r. 87. ❖ F i g . Pătimaşul său trup, al lui Macarie (că aşia <îl> chema pre acel măcenic) fu îngropat în Solun, iar sufletul acum dănţuiaşte cu îngerii în ceriu. AXINTE URICARIUL, C. 122. între el şi râul de fontă topită, pe care dănţuia o creastă de flăcări, se mişcau umbrele negre ale topitorilor. v. ROM. noiembrie 1950,43. - Prez, ind.: dănţuiesc (DOOM2) şi dănţui. - Şi: (învechit) tănţui vb. IV. DA. - Danţ + suf. -ui. DĂNŢUIĂLĂ s. f. (învechit) Dănţuire. Cf. da. - PL: dănţuieli. - Dănţui + suf. -eală. DĂNŢUÎ RE s. f. (învechit) Acţiunea de a d ă n ţ u i şi rezultatul ei; petrecere, dans; (învechit) dănţuială. De aceastea de toate să vor veseli şi să vor duce spre odihna şi spre răpausul cel ceresc, ... întru dănţuire nesfârşită. - VARLAAM, C. 25, cf. MARDARIE, L. 165/24, DEX2 -PI.: dănţuiri. - V. dănţui. DĂNŢUÎT, -Ă adj. (învechit, rar) Dansat. Cf. I. GOLESCU, C., MDA. -PL: dănţuiţi, -te. - V. dănţui. DĂNŢUITOR, -OĂRE s. m. şi f. (învechit, astăzi rar) Dansator. Fiind dănţuitoriu în ceriuri. mineiul (1776), 25vl/32, ap. DA După deprinderea şi îndemânarea dănţuitorilor se fac felurimi de jocuri gimnastice. FM (1843), 1972/27. Lumea era răpită, dănţuitorii de vals zburau răpiţi şi fermecaţi, muzicanţii îşi mânuiau c-o demonică măiestrie instrumentele. EMINESCU, O. VII, 291. Umbrele căzute pe pajişte par mantii grele Svârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele. ANGHEL, p. 18. Re numele minunatei dănţuitoare zburase peste oraşele Ahaei şi ajunsese până în Capitala Lumii. GALACTION, O. 425. ❖ (Adjectival) Perechile dănţuitoare alunecă în valuri de voluptate pe parchetul de oglindă. GALACTION, O. 395. în ploaie de confetti saltă Părechile dănţuitoare. TOPÎRCEANU, B. 66. (Cu referire la ritmul dansului) Olguţa-n frunte în trap dănţuitor. TEODOREANU, M. n, 84. -PL: dănţuitori, -oare. - Dănţui + suf. -tor. DĂNUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit; complementul indică bunuri materiale) A dona. Ispisoc de la Ştefan Petru-Voievod prin care dănuieşte hatmanului ... o bucată de loc din moşia Târgului Frumos (a. 1673). bul. COM. ist. rv, 84. Numire de danie ... la acturile între vii, prin care o faţă dănueşte şi trădă în stăpânirea altuia vreun lucru fără nicio plată de bani. SOB. HRIS. 31. înalta Poartă giurueşte şi se îndatoreşte a privighe ... ca privileghiile dănuite Moldovei şi Ţerei Româneşti nici într-un feliu să se jignească prin comendanţii ei. AR (1829), 2152/12. Unul posisuia Svabia ..., iară altul Franconia dănuită de moşul seu. SĂULESCU, HR. 1,167/13, cf. 173/15. Locul triumfului fu denumit Bourenii, care l-au dănuit bravului armaş. AS ACHI, S. L. II, 71. l-am dănuit lacul Brutis cu olaturile sale. id. ib. 116. Toate patimile-aceste, între ele cumpănite, Pentru fericirea noastră lumei au fost dănuite. CONACHI, P. 279. îi dănui şi un însemnător număr de moşii şi sate. 826 DĂNUIRE 99 DĂRAB NEGRUZZI, S. II, 142, cf. CIHAC, II, 90, DDRF, GHEŢIE R. M, BARCIANU, ALEXI, W. ❖Refl. pas. Aceşti de pe urmă pentru slujba lor se dănuia cu pământuri ASACtn, I. 208/29, 4 F i g. (Regional) A meni (4). Că ăsta l-a dăniit, De când a fost copil mic, Cu-un picior l-a legănat, Cu gura l-a blestemat. MAT. FOLK. 12. - Prez. ind.: dănuiesc. şi drnui. - Şi: (regional) dănif vb. IV. - Danie + suf. -ui DĂNUÎRE s. f. (învechit) Faptul de a d ă n u i; donaţie. întărită fiind a lor dănuire (a. 1785). URICARIUL, I, 119. Precum rostirea acestor dănuiri (a. 1844). ib. ffl, 42/25. Adunarea să socoteşte datoare a mărturisi a sa cunoştinţă despre o parte la aducerea aminte a răposatului ... Gheorghie Codreanul pentru a sa dănuire în folosul învăţăturei publice (a. 1847). HURMUZAKI-S, VI, 552. Fă hârtia de dănuire s-o iscălesc. NEGRUZZl, S. I, 302, cf. DL, DM. - PI.: dănuiri - V. dănui. DĂNUÎT, -Ă adj. (învechit) Care este donat; căruia i s-a făcut o danie (1). Cf. costinescu. -PI.: dănui fi, -te. -V. dănui. DĂNUITOR, -OARE s. m. şi f. (învechit) Persoană care face o danie (1); donator. Săracii [sânt] celor săraci dănuitori (a. 1785). URICARIUL, IV, 34/10. Se adeverează din hârtiile întărite şi de cătră numitul dănuitoriu (a. 1844). ib. ni, 42/3. Moştenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moşii. I. IONESCU, D. 417. Sarcinile impuse tutulor mănăstirilor ... de către ctitorii şi dănuitorii lor. ODOBESCU, S. n, 29, cf. DL. - PL: dănuitori -oare. - Şi: dănuitoriu, -ie s. m. şi f. - Dănui + suf. -tor. DĂNUITORIU, -IE s. m. şi f. v. dănuitor. DĂNUMINĂTOR s. m. v. denominator. DĂOBÎ vb. VI v. dehobi. DĂOBIT, -Ă adj. v. dehobit. DĂOCAMDÂTĂ adv. v. deocamdată. DĂOCHEÂ vb. I v. deochea. DĂOCHEÂT, -Ă adj. v. deocheat2. DĂOCHETOR, -OARE adj., s. m. şi f. v. deochetor. DĂOCHI s. n. v. deochi. DĂOGÂ vb. I v. adăuga. DĂOINÂ vb. I v. dăula. DĂOINÂT, -Ă adj. v. dăulat. DĂOLEÂLĂ s. f. = aoleală. Cf. mat. dialect, i, 169. DĂOLI vb. IV v. aoli. DĂOSEBÎ vb. IV v. deosebi2. DĂOSEBÎRE s. f. v. deosebire. DĂOSEBÎT, -Ă adj. v. deosebit DĂOSIBÎRE s. f. v. deosebire. DĂPANUŞ s. n. v. depănuş. DĂPĂNÂ vb. I v. depăna. DĂPĂNĂTOR, -OÂRE s. m. şi f. v. depănător. DĂPĂRĂ vb. I v. depăra. DĂPĂRCîOR adv. v. depărcior. DĂPĂRTĂ vb. I v. depărta. DĂPĂRTÂRE s. f. v. depărtare. DĂPÂU s. n. v. depou. DĂPÂNÂT, -Ă adj. v. depănat2. DĂPÂNĂTOR, -OÂRE s. m. şi f. v. depănător. DĂPLÂU s. n. v. depleu. DĂPLEU s. n. v. depleu. DĂPORTÂ vb. I v. deporta. DĂPRĂUNĂ adv. v. dimpreună. DĂPRÎNDE vb. III v. deprinde. DĂPUNE1 vb. III v. depune1. DĂPUNE2 vb. III v. depune2. DĂPUSĂ adj. v. depusă. DĂRÂB s. n. (învechit şi regional) 1. Bucată de sau din ceva (considerată ca un întreg sau ca o unitate de sine stătătoare). Derab de loc cositor (a. 1780). IORGA, S. D. xn, 238. Să dea Mircei ... mare dărab de ţeară de la greci. ŞINCAI,^HR. I, 374/15. Blide de cusutor în derabe 33 (a. 1803). id. ib. 146. îşi va închide un dărab de loc la vie. ECONOMIA, 149/20. Un dărab de loc de iarbă a mănăstirei, carele s-a fost vândut cu 16 vonaşi la alţii, l-au cosit baronul cu acea chiară făgăduinţă că însuşi va da preţul acela, şi aceaiaş iarbă şi an o au cosit baronul. MAIOR, S. n, 366. Trei dărabe de cărţi (a. 1808). BV n, 524. Astă fată de birău Su poale de lepedeu, C-un dărab de sac în cap - Ea gândeşte că-i bumbac. EMINESCU, O. VI, 286. Un dărab de sac. MÂNDRESCU, L. P. 140, cf. ŞEZ. V, 71, Cf. BUD, P. P., I. CR. IV, 123, VÎRCOL, V, ARH. FOLK. III, 148. ❖ Loc. adv. Cu dărabul = cu bucata. Marfa să mi-o vânză cu dărabul. bărac, ap. tdrg. 2. P. e x t. Parte tăiată sau ruptă din orice corp solid; frântură, fragment. Cf. LEX. MARS. 209. Sgărieturile aceale cu un dărab de lemn ...a le freca. CALENDARIU (1814), 182/16, cf. PAVEL, s. E. 177. Cine ni-o despărţât, bade, Pice-i carnea de pe spate, Dărăburi şi sjaşii late. RETEGANUL, TR. 145. C-ai trebui omenit C-un dărab de lemn pârlit, id. CH. 159. S-a surupat un darab de munte. T. PAPABAGi, M. 157. ❖ E x p r. A face (sau a tăia) ceva sau pe cineva daraburi (sau darabe) = a sparge sau a tăia în multe bucăţi. Columnă ... în mai multe dărabe ruptă. şincai, HR. I, 9/9. Tot dărabe te voi DĂRABĂ 100 DĂRĂBUŢ face. ţichindeal, F. 445/7. Am făcut căruţa dărăburi. CONV. lit. XLIV, 132, cf. CIAUŞANU, V. Paloşul că mi-l scotea, Mici dărăburi îl facea. REV. CRIT. II, 271. Apoi du-te la cea poartă, Ş-o taie darabe toată. SEVASTOS, N. 328. Pe haiduc jos îl punea Şi dărăpuri îl facea. paşca, gl. 4 S p e c. Bucată tăiată sau ruptă dintr-un aliment solid; codru. Un câine duce un dărab de carne în gură. VARLAAM, C, în DLRLV. Un dărab de hirean. CALENDARIU (1814), 183/13. Toarnă preste aceaste dărabe [de hrean] 3 cupe de oţet. ib. 183/14. îi pot momi câte c-un dărab de cârnaţ. MARIAN, NA. 424, cf. CADE. De mâncare îi aduse românul un dărab de mămăligă rece. ŞEZ. vm, 69. O dărabă de slănină. MÂNDRESCU, UNG. 65, cf. alr n 3 417/2, 76, 284, 316, 334, alr sn iv h 1 067, ib. 1 068/53, lexic reg. n, 76. ♦ S p e c . îmbucătură (mare). îmi numeri bucăturile, darăburile, care le bag în gură. ŢICHINDEAL, F. 331/18. Pui tri dărăburi de pituţă şi pe ele sare. ALEXICI, L. P. 207. ♦ Resturi de mâncare. Din ... dăraburi-şi hrănesc porcii. ŢICHINDEAL, ap. DDRF. 3. (învechit) Trâmbă (2). Nişte dărăburi de pânză mai groasă (a. 1752). IORGA, S. D. XII, 63. 4. Cap (de vită). Cf. DA. Plătim câte o libră de dărab. densusianu, ţ. H. 146. ❖ (Ironic; în sintagma) Dărab de cal = cal slab. dr. v, 107. ♦ (Eufemistic) Penis (la cal). Cf. DR. v, 311. 5. (La pi.) Alice. Şarpele nu-l poţi omorî cu plumb, numai cu dărăburi de argint. PLOPŞOR, C. 29. 6. (Urmat de determinarea „de vreme”) Interval de timp. N-au cunoscut a să plăcea amândoi, că am ţinut şăzătoare un dărab de vreame (a. 1817). IORGA, s. D. xn, 206. El [Til Buhoglindă] au lucrat şi s-au purtat bine un dărab de vreme. C. POP. I, 292. ❖ (Eliptic) [Apa] după ce stă un dărab în cadă. economia, 122/3. Pentru tine, mândră dragă, N-aş durmi o noapte-ntreagă, Numai tot câte-o dărabă. ARH. FOLK. I, 173. - PL: dărăburi şi dărabe. - Şi: dărâbă s. f., dărâp (vîrcol, v., ARH. folk. in, 148), dărăb, dărăp, derâb s. n. - Din magh. darab. DĂRÂBĂ s. f. v. dărab. DĂRĂC s. n. v. darac. DĂRĂG s. m. v. darac. DĂRÂMĂ vb. I v. dărâma. DĂRĂLĂ s. f. v. dărălău. DĂRĂP s. n. v. dărab. DĂRĂPĂNĂ vb. I v. dărăpăna. DĂRÂB s. n. v. dărab. DĂRĂBÂN s. m. v. dorobanţ. DĂRĂBÂNĂ s. f. v. darabană. DĂRĂBÂNŢ s. n. v. tărăboanţă1. DĂRĂBĂLÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A dărăburi. Cf. VAIDA. -Prez. ind.: dărăbălesc. - Dărab •+■ suf. -ăli. DĂRĂB EL s. n. (Regional) Dărăbuţ. O femeie lăuză pune câte un dărăbel [de unghie] în el [în ou]. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 72. Chichirezul e un darabel de lemn. Hxvm 34. - PL: dărăbele. - Dărab + suf. -el. DĂRĂBÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A dărăburi. Cf. şez. xxm, 45. -Prez. ind.: dărăbesc. - De la dărab. DĂRĂBOÂNŢĂ s. f. v. tărăboanţă1. DĂRĂBOC s. n. (Regional) Augmentativ al lui dărab. Cf. DA -PL: dărăboace. - Dărab + suf. -oc. DĂRĂBOI1 s. n. (Regional) Augmentativ al lui d ă r a b. Cf. TDRG. - PL: dărăboaie. - Dărab + suf. -oi. DĂRĂBOI2 s. n. v. tărăboi. DĂRĂBOS, -OĂSĂ adj. (Regional; despre obiecte) Grosolan. Cf. mândrescu, ung. 66, vaida. -PL: dărăboşi, -oase. - Dărab + suf. -os. DĂRĂBUÎ vb. IV. T r a n z . (Folosit şi a b s o 1.) (Regional) A dărăburi. Bărdaşii nu mai dărăbuie. vaida, în da. -Prez. ind.: dărăbui. - Dărab + suf. -ui. DĂRĂBURÎ vb. IV. T r a n z. 1. (învechit şi regional) A îmbucătăţi, a fragmenta, a face dărăburi (2); p. e x t. a bate, a trânti; (regional) a dărăbăli, a dărăbi, a dărăbui, a dărăbuţi. Cf. şez. xix, 82, lexic reg. 69, ib. n, 39, mat. dialect, i, 66. <> Refl. pas. Moldova atunci nu s-a dărăburit. şincai, hr. i, 378/31. Acest sistem ... ar putea să înceteze atunci când valoarea averii mobiliare a unui ţăran ar întrece cu mult valoarea averii sale imobile, când dar împărţirea moştenirii între copii s-ar putea face fără pericolul de a vedea parcelele ţărăneşti dărăburindu-se în farmături neînsemnate. EMINESCU, O. X, 454. 2. (Regional) A vorbi repede, furios, fără şir (Girişu de Criş - Oradea). Cf. lexic reg. n, 86. - Prez. ind.: dărăburesc. - Şi: dărăpori vb. IV. L. COSTIN, GR. BĂN. I, 98. - Dărab + suf. -uri. DĂRĂBURIT, -Ă adj. (Regional) Care a fost făcut dărăburi (2). Iară de mâncat numai iarbă vearde, şi napi dărăburiţi i se dau [bolnavului]. ECONOMIA, 95/18. Dimineaţă deteră păcurarii preste nemeş tot dărăburit. FRÂNCU ~ CANDREA, m. 271. -PL: dărăburiţi, -te. - V. dărăburi. DĂRĂBUROS, -OĂSĂ adj. 1. (Regional; despre obiecte) Grosolan. Cf. mândrescu, ung. 66, vaida. 2. (Despre oameni) Voinic; dintr-o bucată (Vâlcele -Cluj-Napoca). Cf. mat. dialect, i, 66. -PL: dărăburoşi, -oase. - Dărăburi (pi. lui dărab) + suf. -os. DĂRĂBUŢ, -Ă s. n., s. f. (Regional) Diminutiv al lui dărab; (regional) dărăbel. Mice dărăbuţe [de pământ] le desghină, cât se pot amesteca cu sarea (acrită). ECONOMIA, 9/24. La prinsul roilor aceasta trebue să se ţină: ... tae din altă coşniţă un dărăbuţ de fagur. ib. 187/10. Eu ţesei un dărăbuţ Şi mă dusei la drăguţ. EMINESCU, L. P. 19. Să zâce de trâi ori [Tatăl nostru] şî tai 890 DĂRĂBUŢI 101 DĂRĂPĂNA de trăi ori trăi dărăbuţâ de boz. GR. S. VI, 228, cf. 236. Pă unde o tnârs fecioru’, tăti i-o făcut dărăbuţă. ARH. FOLK. I, 162, ALR H 3 417/105. - PL: dărăbufe. - Dărab + suf. -uf. DĂRĂBUŢÎ vb. IV. T r a n z. (Regional) A dărăburi. Cf. şez. xxxi, 82, în da. -Prez. ind.: dărăbuţesc. - De la dărăbuţ DĂRĂCĂR s. m. (învechit, rar) Dărăcitor (1). Cf. PONTBRIANT, D, MDA. - PI.: dărăcari. - Darac + suf. -ar. DĂRĂCEĂLĂ s. f. (Rar) Dărăcire. Cf. costinescu, mda. -P1.: dărăceli - Dărăci + suf. -eală. DĂRĂCÎ vb. IV. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Complementul indică lâna, cânepa, inul etc.) A scărmăna (1), a destrăma şi a pieptăna cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. Torc, dărăcesc, ţes [membrii familiei], GORJAN, H. iv, 239/33. Găsi patru femei, dintre care două torceau, una dărăcea şi cealaltă împletea un ciorap, filimon, în DL. A dărăci lână. COSTINESCU. Să vadă fetele ... cum să scarmene sau să dărăcească nişte lână. SEVASTOS, N. 2. Crezi că munca prăfuroasă din fabricele de dărăcit lâna e mai uşoară? CAMIL PETRESCU, t. I, 276, cf M. D. ENC, DEX. Femeile care nu dărăceau cânepa. HIV 14. Pentru ca lâna ... să se poată toarce, mai întâi trebuie dărăcită sau trasă prin darac. ib. V 338. Drăcimea ... a dărăcit cânepa şi lâna. RĂDULESCU-CODIN, î. 189, cf 339. [Cânepa] a meliţat-o, a sbicit-o, a dărăcit-o. şez. XIII, 9, alr SNI h 261, ib. II h 437. ❖ (Glumeţ) Ea începu să dărăcească prin părul lui conu Dinu. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Fugi, junghi, că te-njunghi ... Te chisez, te meliţ, te dărăcesc. în DA. ❖ Refl. pas. Lâna, după ce se spală, se darâceşte spre a se alege cea bună de cea rea. I. IONESCU, M. 693. f Refl. (Prin nord-vestul Munt; despre copii) A se juca stricându-şi hainele; a se părui, a se hârjoni. Cf. udrescu, GL. Toată ziua s-au dărăcit ca diavolii, id. ib. ♦ (Prin analogie; complementul indică lâna sau părul de pe cap) A smulge (cu voie sau fără voie). Cf. rădulescu-codin, î. 339. ♦ F i g. A maltrata, a bate. Cf. zanne, p. v, 251. -Prez. ind.: dărăcesc. - V. darac. DĂRĂCÎRE s. f. Acţiunea de a d ă r ă c i şi rezultatul ei; dărăcit1; dărăceală. Cf. dl, dm, m. d. enc, dex. - PL: dărăciri. - V. dărăci. DĂRĂCIT1 s. n. Dărăcire. Torcătorile de lână pentru scărmănatul şi dărăcitul lânei trebuincioase fabricaţiunei unui kilogram de fir. GHICA — STURDZA, A. 236. întâia operaţie este răghilatul sau dărăcitul pamfile, i. C. 207. Maşină pentru dărăcit lâna. DA, cf. DL, DM, DEX. - V. dărăci. DĂRĂCIT2, -Ă adj. (Despre lână, cânepă, in etc.) Care a fost scărmănat cu daracul. O aţă de cânepă dărăcită. GRIGORIU-RIGO, M. P. 91, cf. dl. ♦ (Prin lărgirea sensului) Preoteasa, băgând de seamă că oile vin fără lână, scărmănate şi dărăcite ca vai de ele, trimite popa pe deal, să vază care e pricina? RĂDULESCU-CODIN, î. 249. - PL: dărăciţi, -te. ~ V. dărăci. DĂRĂCITOR, -OARE subst. 1. S. m. şi f. Muncitor specializat în operaţia de dărăcit1; (învechit, rar) dărăcar. Cf. COSTINESCU, NOM. PROF. 35, DL, DM, DEX. 2. S. n. Darac. Cf. dl, dm, dex. - PL: dărăcitori, -oare. - Dărăci + suf. -tor. DĂRĂCITURĂ s. f. Cantitate de lână (sau alte fibre textile) dărăcită. Cf. costinescu, dl, dm, dex. -PL: dărăcituri. - Dărăci + suf. -ură. DĂRĂDÂŞCĂ s. f. v. rădaşcă. DĂRĂGĂNEÂLĂ s. f. v. tărăgăneală. DĂRĂJÂNŢ s. n. v. diligenţă1. DĂRĂLÂŞ s. n. (Regional) Urluială (Bocşa - Şimleu Silvaniei). Cf. alr sni, h 184/279. - Daralău + suf. -aş. DĂRĂLÂU s. n. v. daralău. DĂRĂLÎ vb. IV. T r a n z. 1. (Regional; complementul indică strugurii) A zdrobi la teasc (Voivozi - Marghita). Daralău care îi dărăleşte [strugurii]. ALR SN I h 235/325. 2. (Prin Transilv.). A toca (2); a măcina (1). Cf. lexic REG. 16. Dărălim carnea pentru sarmale, ib., cf. 69. -Prez. ind.: dărălesc. - De la daralău. DĂRĂMÂ vb. I v. dărâma. DĂRĂMÂRE s. f. v. dărâmare. DĂRĂMÂT1 s. n. v. dărâmat1. DĂRĂMÂT2, -Ă adj. v. dărâmat2. DĂRÂMĂTURĂ s. f. v. dărâmătură. DĂRĂP s. n. v. dărab. DĂRĂPĂNĂ vb. I. 1. Tranz. (Regional; complementul indică părul de pe cap) A smulge (de disperare, jale etc.). Cozile mi-au drăpănat. SEVASTOS, N. 13. Faţă albă zârâind, Păr galben dărăpănând. PAMFILE, S. T. 15. Păr din cap dărăpăna Şi cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536. Intra-n casă suspinând, leşa afară tot plângând, Păr bătrân dărăpănând. ŞEZ. Vil, 57. 2. Tranz. P. anal. (Regional; complementul indică pene, fulgi) A jumuli. Com. liuba. ♦ (Complementul indică frunzele copacilor) A smulge (3). Frunza nu o dărăpăna, pop, ap. tdrg. 3. T r a n z. (învechit; în forma drăpăna) A zgâria (1); a sfâşia (I). Pre svântul Ammon îl spândzurară şi-l drăpănară preste coaste cu chiapteni. DOSOFTEI, v. S. septembrie 2720. Spânzurat de o mână fu drăpănat [glosat: strujit] şi didesupt pârjolit cu foc. id. ib. 4. Tranz. şi refl. A (se) preface în ruină (1), a (se) ruina (1), a (se) degrada, a (se) nărui. Ierusalimul ...să derăpănă cu totul. MARCOVICI, D. 463/13. Au început a-şi aşăza lucrurile ţărâi ceale stricate şi dărăpănate de alţii (începutul sec. xvni). MAG. IST. I, 291/6. O ploaie vijelioasă, de crezi că se dărăpănă munţii. VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. DL, DM, DEX, ALR 11/1 h 274, ALRM II/I h 378. ♦ Tranz. Fig.A ruina (2). Aceste nemăsurate cheltuieli ale sale îl dărăpănară. GORJAN, H. IV, 66/21. 912 DĂRĂPĂNARE 102 DÄRÄVERE 5. Tranz.Fig. (învechit) A face să ajungă într-o stare de decadenţă fizică sau morală. Durerile îl sfâşie, patimele îl turbură, braţele îl dărăpănă. MARCOVICI, D. 24/26. L-au dărăpănat beţia. Corn. LIUBA (Prin extensie) Lipsa ... dărăpănă soartea [sătenilor], i. ionescu, d. 377, 6. T r a n z. (învechit) A nimici (1), a desfiinţa. Căzu stăpânirea şi pă posluşnici a-i dărăpăna. ZILOT. CRON. 84. [Teatrul] însoţit cu învăţătura publică este cel mai d-a dreptul şi singur mijloc de a derăpăna obiceiurile cele urâte şi a forma gustul unei naţii. HELIADE, ap. densusianu, L. 254. A stârpit hrăpirile ..., a dărăpănat luxuf şi dăsfrânarea. MARCOVICI, C, 133/12. Temerea poate să-ţi derapene bărbăpa. id. D. 13/13. F i g. în zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dârapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. I, 119. Refl. pas. Se interesează a nu se dărăpăna şi mistui... averile (a. 1833). URICARIUL, v, 343/22. - Prez, ind.: dărăpăn şi (regional) dărăpănez (CHEST. II 13/81, 116, 245, 279, alrii/i h 274/987). - Şi: (învechit şi regional) dărăpănă, dărăpănă (da, alr ii/i h 274/872), dărăpănă (ib.), derăpănă, drăpănă vb. I. - Din bg. ApanaM „a pieptăna, a zgâria”. DĂRĂPĂNĂRE s. f. 1. Acţiuneadea(se) dărăpăna şi rezultatul ei. 1. (învechit, concretizat; în forma drăpănare) Instrument de tortură cu care se rupea, se sfâşia carnea. L-au strujit cu drăpănări de fler. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. dl, DM, DEX. 2. F i g. Ruinare (2); decădere, distrugere. Văzând lăcuitorii ţării pă aceşti oameni streini ce vin din năuntru, că petrec în odihnă şi nesupăraţi dă nimic, fug din satele lor şi să duc de să amestecă şi ei cu dânşii. Şi cu aceasta, nu puţină slăbiciune şi dărăpănare să aduce judeţelor (a. 1811). DOC. EC. 118. Desfrânare şi dărăpănare de cinste şi de averi GORJAN, H. II, 172/33. Durerea ...ne sfâşie la privirea dărăpănării romanităţii. NEGRUZZI, S.I, 204. In mijlocul acestei cumplite dărăpănări a planurilor şi a speranţelor sale, ce ficea oare Horia? ODOBESCU, S. I, 540. Critica nu se cuvine să fie pătimaşă, să aducă „dărăpănare”. DENSUSIANU, L. 304. Sub tavanul jos cu incrustaţiunile vechimii şi ale dărăpănării ...am trăit viaţa intensă şi suavă a eternităţii... iluziei. KLOPŞTOCK, F. 105. - PL: dărăpănări. - Şi: (învechit) drăpănăre s. f. - V. dărăpăna. DĂRĂPĂNÂT, -Ă adj. 1. (Regional; despre păsări) Jumulit. Com. liuba ♦ (Despre frunzele sau ramurile copacilor) Care a fost rupt, smuls etc. (de vânt). Criveţul cu-a sa suflare împrăştia pusteire, ... Şi, sburând pest-a lor [a copacilor] vârfuri d’răpănate sau căzute ..., ducea pârjol. STAMATl, în DACIA LIT. 140/13. ♦ (Prin analogie; despre oameni) Care are hainele rupte, zdrenţăros. Com. liuba. Un om care are haine rupte e dărăpănat. H XVIII 137. Ce umbli aşa dărăpănat? în da. ♦ (Substantivat, m.) Om care a ajuns la decadenţă fizică sau (şi) morală. Beţivul e un dărăpănat. Com. liuba. 2. (Despre construcţii) Transformat în ruină (1); dărâmat, năruit Cf. dărăpăna (5). Alt mijloc mai înlesnitor nu s-au putut găsi, far-decât fabrica cea de zid, ce este aproape de spital, care să află cu totul dărăpănată înăuntru (a. 1829). DOC. EC. 441. Casa-i dărăpănată. ALECSANDRi, t. 827. S-au descoperit, adâncite în pământ, rămăşiţele unei cetăţi dărăpănate, de pe vremea luptelor lui Traian cu dacii. VLAHUŢĂ, O. A. II, 133. O cocioabă de casă dărăpănată. ŞEZ. I, 259. Gardurile strâmbe, şandramalele dărăpănate ... dădeau satului „balnear” o poezie nemeritată. IBRĂILEANU, A 15. Casa mamei-mari era mohorâtă, dărăpănată, înecată în bălării uriaşe. GALACTION, O. 9. Străbătură un loc larg şi lung, unde stăteau, pe podvale, câteva zecimi de trireme, mai toate dărăpănate, id. ib. 513. Ultimul etaj al unei clădiri vechi, dărăpănate. CAMIL petrescu, t. i, 307. Comisariatul ... fusese instalat... într-o casă dărăpănată şi cenuşie. G. M. zamfirescu, m. D. n, 359. Şi numai în sicriul dărăpănat şi vechi I-or străluci cerceii căzuţi de la urechi LESNE A, C. D. 63, cf. DL, DM, DEX. Aceste comune ofereau priveliştea sărăciei întruchipate, cu şcoli dărăpănate. butură, eg. 423, alr n/i h 256. -PL: dărăpănaţi, -te. - Şi: (regional) derăpănăt, -ă adj. RUSET, E. 60/20. -V. dărăpăna. DĂRĂPĂNĂTOR, -OARE adj. (învechit şi regional) Ruinător. Să petreacă fără de grijă în desfătări dărăpănătoare de viaţă. PISCUPESCU, O. 8/16-17. Sufletul stăpânit de focul unei patimi dărăpănătoare se topeşte. MARCOVICI, C. 41/2. Spre a să precurma această speculaţie dărăpănătoare obştii, este trebuinţă a să aduce într-o cumpănă, încât să nu mai rămâie mijloc de a le specularisi şi a trage cu dânsele galbeni din ţară (a. 1843). DOC. EC. 792. Nu este ... moral ...a permite un negoţ stricăcios şi dărăpănător sănătăţii locuitorilor. GHICA, S. 461. Această manoperă asigură cestiunii israelite soluţiunea violentă cea mai derăpănătoare pentru naţionalitatea şi pentru statul român. ODOBESCU, S. IU, 481. -PL: dărăpănători, -oare. - Şi: derăpănător, -oare adj. - Dărăpăna + suf. -ător. DĂRĂPĂNĂTURĂ s. f. Ruină. Cele două magazii mari, ce se înălţau în faţa dărăpănăturii, lui i se păreau până la cer. GÂRLEANU, ap. CADE. -PL: dărăpănături. - Dărăpăna + suf. -ătură. DĂRĂPĂNĂ vb. I v. dărăpăna. DĂRĂPORÎ vb. IV v. dărăburi. DĂRÂPT adv. v. drept DĂRÂT adv. (în poezia populară) îndărăt. Aguş dărăt se uita. TEODORESCU, P. P. 613. Câinii va muşca-o, Dărăt s-o întoarcă. GIUGLEA - VÂLSAN, R. S. 179. -Cf.îndărăt. DĂRĂTECÂ vb. I v. deretica. DĂRĂTNÂ vb. I. I n t r a n z. şi refl. (Prin nord-vestul Munt.) A (se) da îndărăt; p. e x t. a se lăsa pe tânjală, a amâna, a tărăgăna. Cf. udrescu, gl. Am tot dat să viu pe la voi şi (m)-am dărătnat de vreme, s-au pus ploile, id. ib. -Prez. ind.: dărătnez. - Cf. î n d ă r ă t n a. DĂRĂTNÂTIC, -Ă adj. (Prin nord-vestul Munt.) îndărătnic. Cf. UDRESCU, GL. Aşa e el dărătnatic, de când îl ştiu, dărătnatic l-am pomenit, id. ib. -PL: dârătnatici, -ce. - Cf. î n d ă r ă t n i c. DĂRĂUŞ1 s. m. (Prin vestul Olt.) Băiat care umblă noaptea prin sat; botaş. Cf. boceanu, gl, avram, n. c. e. 92-93. -PL: dărăuşi. - Cf. sb. d e r a v ’’ştrengar”. DĂRĂUŞ2 s. n. v. derdeluş. DĂRĂVERE s. f. v. daravelă. 926 DĂRÂMA 103 DĂRÂMARE DĂRÂMĂ vb. I. 1. T r a n z. (învechit şi popular; complementul indică ramuri, frunze, iarbă, muguri etc.) Ă tăia, a rupe (7); a smulge (1) (pentru hrana animalelor). Dobitoacele nu avea ce paşte vara, de le-au fost dărâmând frunză. URECHE, LET. I, 203/27. De va dărâma neştine în pădure, tăind crăngi den copaci şi ...va lovi vreo vită şi o va omorîfciră de voia lui, acesta să dea vită drept vită. PRAV. 18. Acel stricăcios obicei, mai ales la munţi, de darmă, în vreme de iarnă, pentru oi şi capre, brad şi molidv şi le aruncă de hrană. COD. SILV. 37. Eu trag securea de la coapsă şi prind a dărma ramuri prinprejur. ADAM, r. 275. Pădurea serveşte [ţuţuienilor] de adăpost, fiindcă, atunci când sunt zăpezi mari, dărâmă ... crengi cu muguri pentru nutreţul oilor DR. n, 359, cf. DL. Oile noastre mânca dân baltă numa mugur dă salcie, ce-l dărâma cu topoarele de pin sălcii. GRAIUL, n, 242, cf. DENSUSIANU, ţ. h. 61, UDRESCU, GL. (A b s o î.) Să fie volnici a dărma în pădure (a. 1767). ştefanelli, D. c. 94. ♦ (Complementul indică ian, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. Cf. DL. Pe coasă s-aşeza; ... Mult fân că mi-au dărămat. ŞEZ. n, 76. ❖ A b s o 1. Coasele dărâmau mereu, şi grâul rămânea în urmă în pologuri aurii. SĂM. IV, 951. ❖ (Prin analogie) Oamenii au ieşit cu lopeţile, ca să dărâme unele viscolituri din cotloanele sălaşului lor SADOVEANU, O. XXI, 406. ♦ (Popular; complementul indică fructe) A face să cadă (prin lovire cu pietre, bâte etc.); a rupe (7). Asvârliu în nuc ca să dărâm câteva nuci. FUNDESCU, L. P. I, 117. 2. Tranz. şi refl. (Complementul şi subiectul indică forme de relief înalte, maluri, construcţii, elemente de construcţie etc.) A se lăsa sau a face să se lase spre bază (brusc, cu violenţă, cu zgomot etc.) dezmembrându-se, distrugându-se, măcinându-se; a (se) nărui (1), a (se) prăbuşi (1), a (se) surpa (1); (învechit, rar) a (se) dărmăni. Dărămându-să acoperemântul, s-au sfărâmat şi o piatră. DRĂGHICI, R. 116/27-28. Vra ... să-l dărme de istov [chioşcul]. id. ib. 162/14. Episcopul Ioanichie o dărmase [cetatea], cu porunca domnului. NEGRUZZI, s. I, 203. Se darmă munţi, cetatea se darmă, omul pere! ALECSANDRI, p. n, 135. Acea casă s-a espropriat de către Direcţiunea Căilor Ferate, a fost dărâmată şi locul e proprietatea statului. EMNESCU, O. xm, 291. Şi oraşul tău scump va pune să-ţi dărâme casa până la pământ. MACEDONSKI, O. n, 287. Vreme-i să darme-a lui Priam cetate. MURNU, I. 25. Iar dealul n-au să-l poată dărâma [obuzele], oricât l-ar zgudui. CAMIL PETRESCU, U. N. 396. S-a dărâmat [casa] de tot. id. T. n, 167. Apa chiar, vine să-mi dărâme casa? VISSARION, B. 141. Aşezaţi unul lângă altul, cât e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putinţă să dărâme cât mai repede peretele de cărbune pe care îl au în faţă. BOGZA, V. J. 118. în loc să-şi vază de casă că se dărâmă, cumpără cai. PREDA, î. 115. Am venit să vă anunţăm ... Că mâine ne prezentăm să vă dărâmăm casa. SORESCU, L. L. v, 141. Un troleibuz a dărâmat un restaurant-pensiune [la Cluj-Napoca]. RL 2005, nr. 4 570. Nu strica, Nu jarâma, Cetatea nu-mi dărâma. TEODORESCU, P. p. 54. Hei, Buzău, Buzău, Buzău, Dârâma-s-ar malul tău! id. ib. 306. începuse a zidi o biserică ...Ce lucra ziua, noaptea se dărâma. ŞEZ. IV, 169. Porunci înşelatul principe ostaşilor săi să-ndrepte tunurile cătră castel, dărâmându-l până la pământ, ib. 207. ❖ F i g. în locurile pe unde au înflorit odinioară cetăţi frumoase pasc pe risipe turmele, şi ceea ce necesitatea au ridicat, ura au dărâmat. EMtNESCU, O. x, 77. Aparenta lui stângăcie a dărâmat tot ce clădise. CAMIL PETRESCU, T. I, 123. Răspunsul lui Andrei îi dărâmă ultima icoană în suflet, id. ib. 160. Secolul „luminilor” a început să sape la temeliile tradiţiei şi să dărâme legendele. BRĂTIANU, T. 12. Prin stihii ce prind să se dărâme Farul meu va lumina cu sânge! BENIUC, V. 41. ❖ Refl. p a s . Şi pă cât va ţinea binaoa, să aibă a stăpâni cu pace numiţii sau ai lor clironomi. Iar când să va dărâma acea bina ce vor face, atunci să fie datori a veni la mănăstire să facă de iznoavă învoire (a. 1837). DOC. EC. 693. Făcu semn şi corturile se dărâmară. sadoveanu, O. x, 293. într-adevăr, se dărâmase undeva ... câteva case vechi, în scopul de a se clădi un mare hotel. CĂLINESCU, E. O. n, 144, cf. alr I 395, ib. n/l h 274, ALR SN vii h 1 883. ♦ Tranz. (Complementul indică construcţii vechi) A demola în vederea refolosirii materialului de construcţie. Cf. dl, m. d. enc, dex. ♦ Tranz. (Complementul indică arbori sau obiecte aflate în poziţie verticală) A lăsa într-o parte brusc; a doborî, a răsturna (1), a surpa (1). Glasul Domnului ... Chedrii îi deramă. DOSOFTEI, ap. TDRG. Copaciul, când să sfaramă Şi p-alţi mici cu el dărâmă. PANN, p. V. n, 41/13. Vânturile de nord ... fac stricăciune în păduri, daramând copacii. I. IONESCU, P. 54. în a mărei crunte larguri Arunc pânze şi tatarguri, Tot ce vântul a dărmat! ALECSANDRI, P. II, 143. Vântu-o darmat pomii Com. din marginea - rădăuţi, cf. şez. IV, 207. ♦ Fig. Tranz. şi refl. A face să dispară sau a dispărea, a (se) distruge. Drepturile sfintelor locuri, care ... să dirămă şi se desfiinţează (a. 1833). URICARIUL. v, 350/16. Pentru a fi într-adevăr folositor şcolarilor mei, trebuia aceste doă lucruri: a dărâma năravuri agonisite într-un timp de cincisprezece ani şi a lovi de acum pe acelea ce ei ar putea să dobândească într-un timp de patruzeci sau cincizeci de alţi ani. BREZOIANU, î. 89. Oricât un melc când lumea se dărâmă Şi el rămâne calm în căsulie. BENIUC, V. A. I, 58. Gheorghe Păun ...Nu poate strânge pumnii, să-i facă ciocan Şi să izbească, să dărâme alcătuirea nedreaptă. VINTILĂ, o. 32. Prima imbecilitate care trebuie dărâmată este convingerea, extrem de răspândită, că poporul este precum codrul, o fiinţă vegetală, anonimă şi letargică. PATAPIEVICI, C. L. 259. 3. R e f 1. (Despre oameni) A cădea la pământ, a se prăbuşi (1), a se răsturna (2). Nu fară demnitate, şătrarul se dărâmă la pământ. SADOVEANU, O. X, 42. S-a dărâmat în genunchi, id. ib. 653. Trăgându-se un pas înapoi, s-a dărâmat dintr-o dată, secat de puteri, pe uşa casei boiereşti. GALAN, z. R. 189, cf, DL. ♦ (învechit, rar; despre corpul omenesc) A se desface în bucăţi; a se dezmembra. Dacă trupul uomului nu ar avea oase, s-ar dărâma ca şi uo casă fără temeiu. CALENDARIU (1814), 104/29. ♦ T r a n z. Fig. (învechit, rar; complementul indică domnitori) A detrona. Domnul, dacă a văzut ... că vor a-l dărâma, ..., Foarte mult s-a mâniat. negruzzi,S.1,187. ♦ Tranz. (învechit, rar; complementul indică oameni) A bate; a schilodi (1); a chinui. Atâta-l zmâciră şi-l dărâmară, cât îl lăsară nume de mort. DOSOFTEI, v. S. septembrie 31715, în da, cf. novacoviciu, c. b. n, 9. ♦ T r a n z. Fig. (învechit, rar; despre oameni) A face să-şi piardă forţele (fizice sau psihice); a distruge, a secătui (1). De groaza ce văz aice, grija mă darmă de tot. BELDIMAN, O. 71/1. Foamea mă dărâmă cu totul Cf. BARCIANU. - Prez. ind.: dărâm. - Şi: (învechit) deramă, dirămă, (regional) dărâmă, dărămâ, dărma (prez. ind. dărm, dărmez alr SN vii h 1 883), dârmâ (prez. ind. dârmez alr sn vii h 1 883/574), derâmâ (alr sn vn h 1 883/574) vb. I. - Lat. *deramare. Cf. alb. d e r r m o j „a coborî”. DĂRÂMÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dărâma şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. dărâma (1). Dărâmarea copacilor ce se facea până acum spre a-şi hrăni dobitoacele (a. 1794). URICARIUL, IV, 47/23. 2. Cf. d ă r â m a (2). Fără asalturi de palat, fără dărâmare de statui şi împuşcături pe uliţi, libertatea, egalitatea şi fraternitatea nu pot dura acolo [în Spania] şes[e] săptămâni. EMINESCU, O. VI, 454. Acum trei ani am cerut eu dărâmarea Bastiliei. CAMIL PETRESCU, T. II, 366. Chiar printre incendiile şi dărâmările vremii... oarecare documente au trebuit să rămână sub ochii întâilor povestitori. BRĂTIANU, T. 27, cf. DL, DEX. ❖Fig. Stingerea ce va pricinui scăderea paralelor supt-însemnatelor corporaţii este o dărâmare şi celor mai mulţi va fi surparea caselor din temelie (a. 1836). DOC. EC. 645. România a adus jertfe mari de DĂRÂMAT1 104 DĂRÂNAT sânge şi bani; vitejia armatei sale a contribuit în mod foarte esenţial la dărâmarea părţii celei mai mari a domniei turceşti în Europa. EMINESCU, O. xn, 291. Sunt alţii care, reconsiderând scriitorii trecutului, exercită adevărate acţiuni de „dărâmare”. CONTEMP. 1948, nr. 107, 5/3. L o c . a d j . în dărâmare = în curs de a se dărâma, gata să se dărâme, (aproape) dărâmat. Se vede un turn negru-n dărâmare. NEGRUZZI, s. n, 84. Ş-auzi tuşind o tusă-n sec, amară. -Prin ziduri vechi ce stau în dărâmare. BACO VIA, O. 15. - PI: dărâmări - Şi: dărâmare, (regional) dărmâre (dl, dex) s. f. - V. dărâma. DĂRÂMÂT1 s. n. (învechit) Dărâmare (1). Pentru dărmatul caprelor ... să să tocmască cu stăpânii moşiei (a. 1767). ŞTEFANELLI, D. C. 94. Dărămatul pentru oi şi capre ... acel strică-cios obicei, mai ales la munţi, de darmă în vreame de iarnă, pentru oi şi capre, brad şi molidv şi le aruncă de hrană. COD. SILV. 37. - Şi: dărâmat, dărmât s. n. -V. dărâma. DĂRÂMÂT2, -Ă adj. 1. (învechit; despre copaci, plante) Cu ramurile, cu frunzele rupte; p. e x t. despre locuri cu copaci, cu plante din care s-au rupt, s-au tăiat ramuri, frunze etc. Cf. dărâma (1). Cerbii lasă ... dumbrăvi dărâmate. DOSOFTEI, PS. 87/19. La fagu-ăl dărâmat, De scumpe arme-ncărcat în DĂ cf. DEX. 2. (Despre forme de relief înalte, construcţii, elemente de construcţie etc.) Care este lăsat spre bază, culcat la pământ; năruit, prăbuşit (1), surpat (1). Cf. dărâma (2). Multe din aceste ... lacaşuri...se află stricate şi daramate, altele de foc arse (a. 1828). URICARIUL, vn, 115/4. Palaturile dărâmate. ISPIRESCU, L. 10. Vede casa-i părintească şi cu straşinile-i late Pe sub care se agaţă cuiburile dărâmate. MACEDONSKI, O. I, 86. Trecătorul se rătăcea ... printre ... zaplazuri dărâmate, ziduri risipite. SADOVEANU, O. X, 85. Rădăcini rămase în malurile dărâmate ca nişte ghiare de dihanie. GALACTION, O. 107. Pe zidul dărâmat ... creşte în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II, 580. Bătrânul veni cu o căruţă întreagă plină cu cercevele, fereşti, uşi de la vreo casă dărâmată. CĂLINESCU, E. o. II, 135. IIie, eu mă duc în grădină că am văzut ieri nişte glugi dărâmate. PREDA, I. 177. în casele dărâmate, nici jandarmii nu mai au curaj să intre. RL 2006, nr. 4 916, cf. ALRll/l h 256. O claie dărâmată. GOROVEI, CR. 40. F i g. în asemenea stare de lucruri, unde pentru reconstruirea edificiului dărâmat încap o mulţime de păreri diverse. EMINESCU, O. XII, 342. <> E x p r. (Substantivat) A da de-a dărâmata = a lovi dărâmând; a zdrobi. Şi dă ar hi vrăşmaşul cât un munte, Să dea pă dânsul dă-a dărămata. BUDAI-deleanu, ţ. 237. ♦ (Despre arbori sau obiecte aflate în poziţie verticală) Care s-a lăsat brusc într-o parte; doborât, răsturnat (1). Vezi o cruce dărâmată, Ce de vânt e clătinată. ALECSANDRI, P. I, 48. Statui triste şi dărâmate. BACO VIA, O. 74. Să-i văz fagul dărâmat, Dărâmat şi răsturnat. TEODORESCU, P. P. 504. ♦ (Regional; despre recipiente pline) Deformat Găsi de-o găleată neagră, De galbini dărâmată. DIACONU, V. R 31. 3. (Despre oameni) Care şi-a pierdut puterile; istovit; distrus. Suita lui [a mitropolitului] după dânsul, Prutul trecând, i-au urmat, Dintre ei, care de care mai pătruns şi mai dărmat. BELDIMAN, TR. 364. 4. F i g. (învechit, rar; despre corpul omenesc) Chinuit, schilodit. Svântul vas ... tot trupul dărâmat, deade sufletul DOSOFTEI, v. s. ianuarie 21712-13. - PI.: dărâmaţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) dărâmat, -ă , dărmat, -ă adj. - V. dărâma. DARAMĂTOR, -OÂRE s. m. şi f. Persoană care dărâmă (2). Acum stau în dreptul casei mele ... şi nu o mai găsesc. Dărâmătorii o duc în tărăboanţe şi care, şi o varsă departe, desfăcută în cărămizi şi bârne, arghezi, P. T. 147, cf. DL, dex. -PL: dărâmători, -oare. - Dărâma + suf. -ător. DĂRÂMĂTURĂ s. f. (Mai ales la pl.) 1. Grămadă de crengi, frunze tăiate sau rupte (de vânt) dintr-un copac şi doborâte la pământ; vreascuri. Ardeau în vâlvătăi dărâmături de copaci SADOVEANU, o. x, 35. Lângă gluga de coceni, o stivă înaltă de rădăcini amestecate cu dărâmături de sălcii scorburoase. id. ib. XXI, 305, cf. DL, DEX, I. CR. vi, 218, H XI 516. 2. Grămadă de cărămizi, moloz, lemne etc. provenite din dărâmarea unei construcţii, a unui zid, din surparea unor stânci; ruină. Gem asupra dărâmăturilor templului. MARCO Viei, C. 20/21. Nu era greu de a scoate dărâmăturile de pietre. DRĂGHICI, R 116/25. Spre partea de la răsărit a muntelui ce se înalţă din dosul lui Port-Lui, a Ostrovului Franţiei ... vede cineva într-un pământ odineoară lucrat, dărâmăturile a doă mici colibi. buznea, p. V. 1/5. Pe râuri plutesc dărâmăturile palatelor. RUSSO, în DL. Plantă ierboasă ...; creşte pe lângă case, prin dărâmături. BUTURĂ, EB. I, 61, ALR I 395/932. <> F i g. Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă ... Zidiţi din dărmăture gigantici piramide Ca un memento mori pe al istoriei plan. EMINESCU, O. I, 60. Pe o grămadă de grinzi din dărâmături, două fetiţe priveau în jur parcă fără să priceapă ce s-a întâmplat cu casa şi cu bătătura. RL 2006, nr. 4 916. ❖ F i g. împărăţia romeică din Europa se surpase prin covârşitoarea vitejie şi strategie a latinilor, se desfăcu în mai multe principate greceşti, cari se mai putură ridica din dărmăturile monarhiei şi se mănţinu numai parte cu parte. EMINESCU, O. XIV, 99. ♦ P. e x t. Clădire dărâmată; ruină. Ajunse la un oraş mare din care numai dărâmături rămăsese. ISPIRESCU, L. 100. Dar şi mai interesante ... erau pentru el vechile dărâmături romane. GALACTION, O. 114, cf. DL, DEX. Am dat de-o mănăstire veche, toată numai dărâmături. RETEGANUL, P. I, 39. - PL: dărâmături. - Şi: (regional) dărâmătură, dărmătură (pl. şi dărmăture) s. f. - Dărâma + suf. -ătură. DĂRÂMĂTURÎCĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui dărâmătură. Cf. TDRG. -PL: dărâmăturici. - Dărâmătură + suf -ică. DĂRÂMBETE s. m. (Regional; ironic) Copil (mic) care nu poate fi de ajutor. Biata femeie, toată ziua cu dărâmbeţii după ea. rev. CRIT. ni, 122. ^ (Urmat de determinări introduse prin prep „de”, atribuie calitatea ca un adjectiv) Are patru dărâmbeţi de copii. ib. Cine face vuiet? Nişte dărâmbeţi de copii. ib. - PL: dărâmbeţi. - Et. nec. DĂRÂNÂ vb. I. T r a n z. (Prin sudul Transilv.) A deşela. Cf. REV. CRIT. m, 122. L-a bătut de l-a dărânat. ib., cf. mda -Prez. ind.: dărrn. - Et. nec. DĂRÂNÂT, -Ă adj. 1. (învechit; în forma derănat) îndărătnic. Cf. lb. 2. (Regional; mai ales despre copii) Decrepit, ticălos (2), slab (2), blestemat, ştrengar (2). Cf. rev. crit. m, 122. Ce prunc daranat L. rom. 1961, 21, cf. alr n/76. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Un dărânat de băiat REV. CRIT, ffl, 122, cf. LEXIC REG. h, 36. 936 DĂRÂNGĂ 105 DĂRSTĂ 3. (Regional) Bădăran, prost crescut. Cf. paşca, gl. 4. (Regional) Desfrânat. Cf. REV. crit. IV, 338. 5. (Regional; despre oameni) De nimic, v. nimic (II). Corn. din berzovia - bocşa 6. (Regional; despre oameni) Care are ţinuta vestimentară neîngrijită, dezordonată; neglijent; deshămat (Şercaia - Făgăraş). Cf. lexic reg. n, 50. -PI.: dărânaţi, -te. - Şi: (învechit) derănât, -ă, (regional) daranât, -ă adj. -V. dărâna. DĂRÂNGĂ s. f. v. dorângă. DĂRÂPÂ vb. I. Refl. (Regional; într-o ghicitoare) A se rostogoli (în râpă) (Predeal). Cine merge pe râpă Şi nu se dărâpă? (Umbra). GT (1890), în MAT. dialect. I,21. -Prez. ind.: dărâp. - Pref. de- + râpă. DĂRDÂLĂ s. f. v. dârdală. DĂRDĂl vb. IV v. dârdâi. DĂRDĂIĂLĂ s. f. v. dârdâială. DĂRDĂÎT s. n. v. dârdâit DĂRDĂITOR, -OĂRE adj. v. dârdâitor. DĂRDĂl TURĂ s. f. v. dârdâitură. DĂRDUŢĂ s. f. v. dăltuţă. DĂREÂ1 interj. (Şi substantivat, f.) Strigăt cu care se cheamă, se alungă sau se mână caprele (sau oile); (regional) şis1, ţa1. Cf. RĂDULESCU-CODIN, L. - Et. nec. DĂREĂ2 s. f. v. dairea. DĂRIĂ vb. I v. dârâi. DĂRIŞOR s. n. (învechit, rar) Dar modest. însă măcar că acest al meu dărişor Mării[i] Tale nevreadnic şi netreabnic iaste. CANTEMIR, în BVI, 360, cf. MDA. - PI.: dărişoare. - Dar2 + suf. -işor. DĂRLOG s. m. v. dârlog. DĂRMÂ vb. I v. dărâma. DĂRMÂRE s. f. v. dărâmare. DĂRMĂT1 s. n. v. dărâmat1. DĂRMĂT2, -Ă adj. v. dărâmat2. DĂRMĂNÂR s. m. Muncitor (în porturi) care trece cerealele prin dârmon. Cf. alas 6 xi, 1938, 7/3. - PI.: dărmănari. - Dârmon + suf. -ar. DĂRMĂNÎ vb. IV. T r a n z . (învechit, rar) A dărâma (2). (Refl. pas.) Taiganrocul cu alte casteluri de pe Marea Neagră să se dărmănească. SĂULESCU, HR. n, 461/5. -Prez. ind. pers. 3: dărmăneşte. - Cf. d ă r â m a . DĂRMĂTURĂ s. f. v. dărâmătură. DĂRMELÎE s. f. v. dimerlie. DĂRMOI s. n. v. dârmon. DĂRMON s. n. v. dârmon. DĂRMOTÎN s. n. v. dârmotin. DĂRMOZ s. n. v. dârmoz. DĂRNICEŞTE adv. (învechit, rar) Cu dărnicie (1). Şpitalul din Botoşani este ... înzăstrat de mai mulţi boeri, încă în viaţă, aşa de dărniceşte, încât epitropia centrală au fost în stare a porni ...o bina. C. vârnav, H. 77/5, cf. pontbriant, d, costinescu. - Darnic + suf. -eşte. DĂRNICÎ vb. IV. T r a n z . (învechit, rar) A dărui (11). Cf. POLIZU. -Prez. ind.: dărnicesc. - De la darnic. DĂRNICÎE s. f. 1. însuşirea de a fi darnic; generozitate, (livresc) liberalitate, (învechit) filotimie. Podoabele toate prin zisul sol cu dărnicie i-au dăruit. MAIOR, I. B. 42/9. Să arătăm mila şi dărnicia noastră la toate aceste orânduieli întru care am pus pe lăcuitorii insulip] Samos. CR (1833), 41/2. Aduceţi-vă amânte de dărniciea mea cea mare ce vă faceam când vă aveam pă lângă mine în casa şi la masa mea. GORJAN, H. m, 33/26. Trimise îndată soli la Iagelo, carii prin a lor dărnicie înduplică pe rigă şi Senat. IST. M. 69/26. Să le deie ajutoriul cu aceeaşi dărnicie. CONACffl, p. 295. Trist spectacol pentru o ţară care vede că un partid, fară scrupul şi fară nici un control, tocmai în timpi de mare lipsă, de foamete, împarte cu dărnicie banii publici favoriţilor săi. EMINESCU, O. XI, 476. [Porumbeii] azi nu sunt ai nimănui, şi trăiesc şi ei, ca mai toţi veneţienii, din dărnicia călătorilor. SĂM. I, 330. Cu dărnicia care-l caracteriza, [Russo] s-a gândit să pună [manuscrisele] la îndemâna lui Alecsandri, pentru culegerea Iul DENSUSIANU, L. 374. Natura m-a zămislit cu dărnicie. CAMIL PETRESCU, T. II, 597. Cerşetorul rămase mirat d-aşa dărnicie. VISSARION, B. 91. Dascălul ... avea în el pornirea aceasta de dărnicie. SADOVEANU, O. XXI, 297. Preoţii ... cunoşteau bunătatea de suflet şi dărnicia moşului Vasile. MOROIANU, s. 75. Dărnicia are mâna slobodă şi uşa deschisă. ZANNE, P. vin, 688. O (Prin lărgirea sensului) Pământul acest ...de feliu fiind sărac, numai pe alocuri arată dărnicie rodurilor lui. BELDIMAN, A 60/6. E, în adevăr, un pământ mai sărac decât în orice altă parte, lipsit de orice dărnicie faţă de oamenii care îl locuiesc. BOGZA, C. o. 269. Dacă am primit din dărnicia acestui pământ ..., cât am restituit darului dăruit? CONTEMP. 1975, nr. 1 511,1/2, cf. DEX. 2. F i g . Abundenţă. Care noi? se zăpăci omuleţul într-a-tâta dărnicie de voce câtă îndrepta Gheorghe Dima către dânsul. GALAN, Z. R. 48. -PI.: dărnicii - Darnic + suf. -ie. DĂRNICÎRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d ă r n i c i şi rezultatul ei; dăruire (1). Cf. polizu. -PI.: dărnicirl - V. dărnici. DĂROBĂNŢ s. m. v. dorobanţ. DĂRSTÂR s. m. v. dârstar. DÂRSTĂ s. f. v. dârstă. 969 DĂRSTI 106 DĂRUI DĂRSTI vb. IV v. dârsti. DĂRŞÂNĂ s. f. (învechit, rar) Ţap (11). Cf. ALEXI, w. -PI.:? - Cf. d a ş . DÂRŞTINĂ s. f. v. dârstină. DĂRUÎ vb. IV. I. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. (Construit cu dativul sau, învechit, cu acuzativul persoanei; uneori cu determinări introduse prin prep. „cu”) A face cuiva un dar2 (11); a da3 (I 3); (învechit, rar) a dămici. Eu nu mai cruţai, den aveare, ce-mi era dăruit de Dumnezeu. CORESI, EV. 6. De văm să fim dăruiţi de cineva, să dăruim şi noi împotriva puteriei alţii, nu numai cărei ne iubesc, ce şi cei ce se adaug cu vrăjmăşie cătră noi. id. ib. 340. Că nu ni se vor deşerta maţele dând şi dăruindid. ib. 404. [Cărţile] le dăruim voo, fraţilor rumâni palia (1581), ap. GCR I, 37/24. Şe i-am dăruet loc de casă în polele vielor de sos (a. 1634). DRH B xxrv, 243. Acelora să agiutăm întru nevoia lor, în treaba lor, în treaba acelora să slujim, pre [a]ceia să-i dăruim. VARLAAM, c. 132. îmblă neguţătorindpre la casele muierilor, de ce le dă tot mai ieftin de cumu-i preţul, şi altele şi dăruiaşte. PRAV. 172. Mulţemire să chiamă deaca face greşeala cel vinovat când i-are dărui neştine vreun dar ceva. ib. 330. bau dăruit un blid plin de pietri scumpe. NECULCE, L. 28, cf. anon. CAR. Hrisovul lui Grigorie Ioan Calimah V. V cu care dărueşte Măriei jitniceroaei mai mulţi munţi din ţinutul Câmpulungului Moldovenesc (a. 1761). ŞTEFANELLI, D. C. 63. Să aibă a lua muerea din averea bărbată-său parte întocmai cât un copil al ei, care parte să o aibă pentru hrana vie fii, iar nu cu desăvârşită stăpânire, adecă a o vinde sau a o dărui la alţii PRAV. COND. (1780), 102. îşi dărui prieteni[i] şi îşi luă zioa bună de la toţi. GORJAN, H. I, 29/6. L-au dăruit cu o cană de bere. BĂRAC, T., în DA. Alexandru ... începu a-i dărui pre toţi împăraţii ALEXANDRIA, 162/17. Colonelul Enghel îmi dărui o puşcă cu două ţeve. ODOBESCU, s. III, 22. Adunarea vrea să-i dăruiască prezidentului Consiliului cel mai mare domeniu al statului, domeniul Brăilei, care aduce un venit anual de 1 200 000 franci. EMINESCU, O. XI, 120. Şi m-a dăruit şi pe mine cu un ştergar ŞEZ. VIII, 134. Ca să-şi înduplece soţul părăsit să consimtă la despărţenie, îi dăruise două moşii M. I. CARAGIALE, C. 129. Gore îi dăruise slăbănogului o puşculiţă de pământ. G. M. zamfirescu, m. d. n, 222. [Pisoiul] e bun şi blând ca şi bătrâna aceea care mi l-a dăruit. SADOVEANU, O. XXI, 449. El dăruieşte o moşie ... lui Merse, fiul lui Benedict. BRĂTIANU, T. 70. Semnalăm doar obiceiul de a dărui pentru sufletul morţilor primele fructe coapte. BUTURĂ, EB. I, 12. Ioan Zâpolya i-a dăruit lui Petru Rareş cetatea Unguras. RL 2005, nr. 4 547. Dăruind chiar pe vizir Cu-armăsari de la Misir ALECSANDRI, P. P. 204. Am dăruit şi eu pi-un om sărac, alr SN vi h 1 574/836. ❖ F i g, Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă multor dărui. EMINESCU, O. IV, 269. O, gândurile mele-nstreinate, Cât ar fi vrut să-ţi dăruiască altădată, Şi ce târziu vii să le ceri lumină! densusianu, L. A 133. Oftica i-a dăruit-o [lui Octavian Bobletec] Ardealul legat în lanţuri. ISAC, O. 283. Ian auziţi cum ne strigă uzinele, Care ne dăruie seara luminile! DEŞLIU, G. 34. ❖ Refl. pas. Se mai dăruie, la îngropare, o pomneată, o batistă albă, care are legat într-un colţ un ban de cinci. STANCU, D. 336. ❖ Refl. recipr. Junii pleacă a colinda, Juni pe juni să dăruia. păsculescu, L. P. 64. ❖ (Prin lărgirea sensului). Mâncarea e cu cumpăt, arareori se bea vin; în păne bună şi în poame, care arborii ca de sineştile dăruesc, şi, în lapte de oi stă hrana lor cea de căpetenie, maior, s. n, 346. 4 A da drept cadou la diferite ocazii (festive). La botez, ciobanul dărui finului său o oaie fatătoare. ISPIRESCU, L. 208. Ginerile lua florile şi dăruia pe mireasă, după cum îi da mâna şi avea plăcere. PITIŞ, ŞCH. I, 107. Şi-i puseră numele Pipăruş-Viteazul şi-îl dăruiră cu un paloş. RETEGANUL, P. V, 74. ♦ (învechit) A face o danie (1); a înzestra. într-aceasta mănăstire s-afla şi-n dzâlele lui Leon iconoboreţului şi atuncea prăvind ceale ce să lucra asupra svintelor icoane, ieşi din oraş şi mearse la un metoh ce-au dăruit el Svintei Mănăstiri şi să încintă pre sine cu călugăraşii cei mai de gios. dosoftei, v. s. octombrie 63r/5. Ioann Constantin Brancovan, prinţip împărăţiei romanilor şi a Ţărei Munteneşti vodă, au dăruit o moşie din Ţeara Românească Arhiepiscopiei Bălgradului în Ardeal, care dăruire şi cu scrisoare o au întărit maior, s. n, 146. ♦ (învechit) A oferi (1); a înmâna. losif mormântul lui cel nou dărui-l lu Iisus, iară Nicodim mir mult aduse, şi cu cinste şi cu cheltuială îngropară pre Hristos. CORESI, T. EV. 42. Şi chemând pre sutaşul, întrebă pre el: Au murit-au de mult? Şi înţelegând de la sutaşul, dărui trupul lui losif. N. TEST. (1648), 637206. 2. (Complementul indică diferite daruri) A da în schimbul unui serviciu, drept plată sau peste plata ce i se cuvine; a răsplăti, a recompensa pe cineva (drept mulţumire) cu un dar2 (I 1). De-aş putea face în vreun chip să găsesc vreun om sau şi doi, să ucigă pre cutarele, le-aş plăti foarte bine şi încă i-aş şi dărui. PRAV. 321. Au descălecat oraşe pren ţară, tot pre locuri bune şi le au ales sate şi le au făcut ocoale pren pregiur ş-au început a dărui ocine pren ţară a voinici ce facea vitejii la oşti (a. 1676). în URECHE, L. 68. Multe sate şi cetăţi au dăruit viteajilor lui (cca 1660-1680). GCR I, 177/24. Iară atunce viziriul au chemat pre toţi paşii ce era la Poarta împărătească şi au sfătuit cu dânşii şi li-au spus cum dăruiescu trii mii de pungi de bani, ca să-l omoară pre Vasilie-Vodă. NECULCE, L. 20, cf. LB. Această pungă ... ţ-o dăruim spre sămnul mulţămirii noastre. DRĂGHICI, R. 23/21. Nu ştia cum să mul-ţămească lui moş Nichifor. Cu ce nu l-au dăruit ei? CREANGĂ, P. 135. Aheii Te-or dărui întreit şi-mpătrit MURNU, i. 7. Când i se dăruia unui ostaş cu merite o moşie mai mare i se da şi dreptul de a [o] coloniza. EMINESCU, o. IX, 466. ❖ (învechit; cu complementul „plată”) Dărui-mi-vei plată Pentru dereptate şi milă bogată. DOSOFTEI, PS. 52/1, ❖ (Ironic) Să-l dăruiască c-o bătaie s-au găsit pann, e. n, 144/18, 3. A pune la dispoziţia cuiva ceva spre folosinţă sau pe cineva pentru ajutor; a face ca cineva să aibă, să beneficieze de ..., a acorda, a atribui; a da (2). Vă pohtesc să-mi dăruiţi puţinică ascultare. ANTIM, p. 180. După a patra adeverinţă, a dărui pre norodul cu acest métodos la trebuinţele cele întâmplătoare, cu prea milostivă voinţă şi poruncă a să da tipăririi, întru starea săvârşirii lucrului acestuia. EUSTATIEVICI, GR. RUM.2 4. Dăruiţi... [ascultare], mă rog, drepţilor tânguiri a preaplecaţii meii jalobii [sic!] (a. 1821). IORGA, S. D. XXI, 365. Adela mi-a dăruit privirile. IBRĂILEANU, A 108. Vreau să-fi dăruiesc ...un sfat SADOVEANU, o. XV, 475. Pe poporul român [să ne sprijinim], pe acest popor căruia îi dăruim libertatea şi rodul muncii lui CAMIL PETRESCU, B. 137. ❖ (Complementul este viaţa, anii sau zilele de trăit) Te ştiu [moarte] că eşti bunişoară şi că-mi vei mai dărui câţiva ani. NEGRUZZI, S. I, 91. Eu să ucid orfanul la sânul mieu purtat? L-am dăruit cu zile şi vrei să-mi întorc darul? ALECSANDRI, P. m, 345. Dăruieşte-mi viaţă, Păsărilă! CREANGĂ, P. 268. Funie le că-i tăiia Şi cu vieaţa-l dăruia. teodorescu, P. P. 556. ❖ E x p r. (învechit, rar) A-i dărui (cuiva) numele - a se recomanda. JIPESCU, ap. ddrf. (Prin lărgirea sensului) Căldura soarelui are lucrare firească a dărui copacilor, erburilor, pietrilor scumpe şi plodurilor pământului vieşuitoare, umejoasă şi îngrăşătoare puteare spre creştere. ANTIM, O. 58. 4. (Complementul indică fiinţe) A pune cu totul la dispoziţia cuiva; a preda (2). Dărrui ţie Dumnedzeu toţi câţi noatâ cu tinre. COD. VOR.2 317. îi lega braţe le-n cruci Şi-l dăruia rob la turci ALECSANDRI, p. p. 135. ❖ F i g. (Cu complementul sufletul) Sufletul meu care a întâmpinat bicele Vreau să-l dăruiesc cu amândouă mâinile, tulbure, v. R. 23. ♦ R e f 1. A se închina; a se devota. Ai murit, dăruindu-te tot ... dintr-o singură dată. CAMIL 973 DĂRUI 107 DĂRUIT1 PETRESCU, B. 126. Greu iese din trup sufletul celor ce s-au dăruit dracului, şez. I, 242. F i g. Virtutea fără silă şi numai cu inimă voioasă se dăruieşte. R. GRECEANU, CM n, 8. Frenetic şi deslănţuit, el [Oltul] se luptă cu munţii, dăruindu-li-se în acelaşi timp. BOGZA, c. o. 163. ♦ R e f 1. (Despre femei; construit cu dativul) A avea de bunăvoie relaţii sexuale cu cineva; a se da3 (II 2). Ea te iubeaşte şi ţie să dăruiăşte. BĂrac, a. 18/9. Cu sufletul deschis şi liniştit M-am dăruit, încrezătoare-n tine. CAZMR, L. U. 96. Alta, dăruindu-se în plinul unui râs hohotat. CAMTL PETRESCU, T. n, 248. Mi se dăruise cu totul id. U. N. 112, Cf. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 211, PAS, Z. I, 312. II. 1. T r a n z. şi i n t r a n z. A înzestra pe cineva cu ceva plăcut sau neplăcut; a învrednici pe cineva cu ceva; a hărăzi. însă lor le părea că numai om iaste Isus, dăruit cu puteare mai mare şi mai bună de la Dumnezeu decât alalţi oameni. CORESI, EV. 62. Cu mult bine ne dăruiăşte. id. ib. 63. Făcu Dumnezeu omul cu mâna lui, de lut, desăvârşitu-l feace, cu suflet viu, şi-i dărui minte slobodă şi precepătoare, pre chipul obrazului Său, şi-l puse să se sălăşluiască în Edem. MOXA, 346/19. Theodorit: de Dumnezeu dăruit. MARDARIE, L. 272/5. De-ar hi pentru folosul vostru sănătatea, dăruiască-o putearnicul Dumnădzău. DOSOFTEI, v. S. octombrie 72v/17. Iar acum Dumnezeu dăruiăşte omului mila Sa, că au luat pre sine firea lui cea căzută, iar îngerului nu va să-i arate acea milă. antim, o. 120. Dăruitu-ţi-s-au şi ceale peste fire lucruri biblia (1688), [prefaţă] 7/45. Să stăpânească în veci Ion, fecior, nepoţi, câţi D[umne]zeu i-ar dărui (a. 1761). URICARIUL, x, 159 Dăruieşte Dumnezeu înţelepciune şi cunoştinţă fieştecăruia după greotatea puterii lui. EUSTATIEVICI, GR. RUM2 101. întorcându-se cătră Dumnezeu întru rugăciunea sa, se făgădui că, de-i va dărui milostivul Dumnezeu ei prunc, îl va da lui Dumnezeu, ca în toată viaţa lui să slujească lui Dumnezeu. MAIOR, S. I, 61, cf. DRÂGfflCl, R. 14/14. Alte veţuitoare au de la natură dăruit un bold, cu care să se păzească. CALENDARIU (1844), 67/6, Ce suflet trist mi-au dăruit Părinţii din părinţi, De-au încăput numai în el Atâtea suferinţi? EMINESCU, O. IV, 395. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului ispirescu, L. 232. Şi secolii ce au să vie ... dăruindu-i [lui Dante] nemurirea, Italia va fi chiar Dante. MACEDONSKI, O. II, 299. De-a lui Licaon fecior ascultare, de Pandaros, viteazul Cel arătos, dăruit cu arcul de însuşi Apolon. MURNU, I. 47. Intimitatea mea cu diavolul a durat mult şi m-a dăruit cu gânduri rari M. ELIADE, O. I, 27. Intr-un ostrov înflorit ... şade Sfânta Duminică, o muiere bună şi milostivă, dăruită de Dumnezeu cu putere mare. MERA, L. B. 24. ♦ (învechit, rar) A vindeca. (1) Intr-acel ceas vindecă mulţi de nevoi şi de rane şi de duhuri reale şi mulţi orbi dărui cu vedeare. CORESI, tetr2 110. + Intranz. (Urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A hotărî (soarta cuiva); a destina, a hărăzi. Că acesta [Hristos] amu dărui oamenilor, unora apostoli a fi, alţii proroci CORESI, EV. 92. Proslăvescu-Te, că-mi dăruişi să mă asamăn muncilor Tale. VARLAAM, C. 64. <> (Prin lărgirea sensului) Şi viaţa veacilor noao dărui. COD. TOD. 193. Aceasta avuţie le deade că-i făcu cu mente slobodă şi într-un chip le deade suflet înţelegătoriu şi fără de moarte; şi împreună le dărui lumea şi toate câte sâmt într-însă. VARLAAM, c. 14. Pentru care, mai vârtos, şi cea nespusă şi veacinica împărăţia ceriurilor va dărui Mării Tale moştenire neclătită, şi lăcaş nemutat, şi peste fire, întru câştigarea dumnezăieştii desfatăciuni cei nestricate în veacii veacilor. biblia (1688), [prefaţă] 8/54. Că precum iaste numele Fiiului ei mai presus decât toate numele, după cum zice fericitul Pavel: „ Şi i-au dăruit Lui nume care iaste preste tot numele ANTIM, O. 18. 2. T r a n z. (învechit) A da cuiva de milă, de pomană; a milui. Răpausă ceia ce-au lucrat den al unsprăzeacelea ceas, ca şi ceia den ceasul dentâi ... Cela de apoi miluiaşte-l, şi cela dentâi îndulceaşte-l; acestuia-i dă, iară celalaltu-l dăruiăşte. CORESI, EV. 118. -Prez, ind.: dăruiesc şi (învechit) dărui. - Din v. si. AapoBdTH, -*y Cf. d a r. DĂRUIÂLĂ s. f. 1. (Rar) Dăruire (2). Cf. dex. [La nuntă] se face dăruială în cinstea ginerelui de cătră toţi meselnicii H xvi 13. L o c. ad j . De dăruială = dat în sau de dar2 (I 1), dăruit2 (2); p. e x t. în plus, pe deasupra. Aşa „Pseudo-românul” de azi se preface că-i naiv, spune într-adins la platitudini despre valoarea bunelor relaţiuni între popoare, despre pacinica lor dezvoltare şi alte lucruri de acestea, foarte adevărate, dar cinsprezece la o para şi zece pe d-asupra de dăruială. EMINESCU, O. XII, 377. Când pleci, [băcanul] îţi mai dă şi trei dramuri [de tutun], de dăruială. CARAGIALE, ap. tdrg, cf. DL, DEX. Nu-mi e hatul de vânzare Să-mi dai galbeni şi parale, Mi-e hatul de dăruială, X dăruiesc Măriei Tale. TEODORESCU. p. p. 613. 2. (Concretizat) Dar2 (11). îi îndatoră cu destule dări de bani şi alte dărueli GORJAN, h. i, 110/33. [Grânarul] îşi găsea socoteala în „ dăruială ”, ce, obişnuit, ţăranul făcea din câtimea adusă. CONV. UT. xliv2, 77. - Pronunţat: -ru-ia-. - PI.: dăruieli şi (învechit, rar) dăruiele. - Dărui + suf. -eală. DĂRUÎNŢĂ s. f. (învechit şi regional) Dar2 (I 1); danie (II1), donaţie. [Partea de moşie] ce me-aufost şi mie dăruinţă de la Apostolachi Dura{c), ce au fost medelnicear (a. 1671). IORGA, S. D. VI, 88, cf. DL, DM, DEX. II rugară să primească dăruinţă: jumătate din vitele de la ei RETEGANUL, P. IV, 40. -PI.: dăruinţe. - Dărui + suf. -inţă. DĂRUÎRE s. f. Acţiunea de a (se) dărui şi rezultatul ei. 1. Ofertă în dar2 (11); dăruit1, (rar) dăruială (1), (învechit, rar) dăruitură, dămicire. Cf. dărui (1). Lucrul cela bunul de dăruire iară cătră cela ce-l dă întoarce-se. CORESI, EV. 404. Mai vârtos singur împăratul i îndemna cătră dăruire; că el foarte mulţi şi mari junei aduce la jărtvă. VARLAAM ~ IOASAF, ap. GCRI, 132/36. Aceste orânduite soroace de ani zece şi doaozeci a stăpânirii lucrului nemişcător sânt pentru lucrul acela ce să stăpâneşte cu bună credinţă, adică sau de cumpărare sau de dăruire, iar nu şi pentru lucrul ce să stăpâneşte cu hrăpire şi în silă. PRAV. COND. (1780), 154. Primirea românilor în armata romeică (romană-răsăriteană) şi răsplătirea fraţilor Petru şi Asan pentru silinţele lor de-a împăca lucrurile prin dăruirea unei moşii, nu tocmai productivă, lângă Em. EMINESCU, O. XIV, 80. Gelu, tulburat de această dăruire ... o priveşte totuşi cu un zâmbet neînduplecat. CAMIL PETRESCU, T. I, 364. F i g . Ti ţa {cu o dăruire liniştită a întregei vieţi) Voi fi sora ta. CAMIL PETRESCU, B. 60. ♦ Răsplată. Propoveduim dăruirea păzirei vechelor noastre obiceiuri (a. 1815). URICARIUL, I, 240. 2. (Concretizat) Lucru dăruit; dar2 (11). Copiii mulţămiră de astă dăruire, reteganul, P. II, 35. ♦ (învechit; rar, în compusul) Dulce-dăruire = mulţumire deosebită. Pre acicea şi pretutindirea preemimu, ţinietoare Filixe, cu toată dulce-dăruirea. COD. VOR.2 285. 3. Gest, act de devotament, de sacrificiu. Mă uitam la Ivan ca odinioară la icoană, cu un sentiment de desprindere din mine şi de dăruire. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 104. Se vedea pe sine, uscată, egoistă, lipsită de generozitate, crezând că dreptatea şi cinstea pot să înlocuiască bunătatea şi dăruirea. DEMETRIUS, A. 315. în interiorul trioului dansant [dansatoarele] evoluează cu talent şi dăruire. RL 2005, nr. 4 520. -PL: dăruiri - V. dărui. DĂRUÎT1 s. n. (Rar) Dăruire (1). [La nuntă] dăruitu' se începea nu mult după aşezatu ’ la masă. PITIŞ, ŞCH. I, 152. - V. dărui. 977 DĂRUIT2 108 DĂSCĂLENCI DĂRUÎT2, -Ă adj. 1. (Popular şi familiar; despre bunuri materiale, obiecte etc.) Care este oferit ca dar2 (11). Eram pe drum spre casă şi ţineam cu o mână galeşă buchetul dăruit. GALACTION, 0. 60. Logodnicul vine-n amurg ... Puneţi-mi rochii albastre, flori ... Unde~i inelul scump, dăruit? ISANOS, Ţ. L. 37. Calul dăruit nu se caută la dinţi. ZANNE, P. I, 346. Mai dulce e oţetul dăruit decât mierea cumpărată, id. ib. IV, 32. Lucru ’ la timp dăruit Preţuieşte îndoit, id. ib. v, 252. 2. (Despre bunuri, obiecte, fiinţe etc.) Care este primit în dar2 (I 1). Punea hotar pământului dăruit culmele dealurilor. NEGRUZZI, S. I, 273. -PI.: dăruiţi, -te. -V. dărui. DĂRUITOR, -OARE adj., s. m. şi f. (învechit şi popular) (Persoană) care face (cu plăcere) daruri, care dăruieşte; darnic, generos. Să fiţi dăruitori şi miluitori cătră săraci (a. 1642). GCR I, 96/33, cf. MARDARIE, L. 114/27. Domnul ceriului şi pământului, ... Despuitoriule, de mare daruri dăruitoriule, priimeşte ş-acmu ce ne rugăm noi. DOSOFTEI, L. 208/4. însă cu atâta îndestulii să nu fii, foarte bine cunoscând pre Dumnădzău a toate darurile deplin dăruitoriul, amândoi noi a-l ruga rămâne ca toată învăţătura loghicăi pre limba noastră în curând să vindem, carea învoind Putearnicul, în curând de la noi o nedejduieşte. CANTEMIR, 1. I. I, 7. Simeon Şandru dărueşte preotului Vasile Măndrilă o moşioară, pentru ca acesta să-l pomenească pe dăruitor şi pe soţia sa, să slujească un sărindar şi să poarte de grijă de văduvă până la moartea ei (a. 1802). ştefanelli, D. C. 305. Ulise ...se pleacă şi sărută pământul drag, dăruitor de hrană. MURNU, I. 94. Dar aceşti trandafiri continuau, în conştiinţa mea, pe frageda lor dăruitoare. GALACTION, O. 59. însă darurile le-ar fi primit, ca să nu-l jignească pe dăruitor CĂLINESCU, E. O. II, 138, cf. DL, DEX. La vreme şi la zor Mult mi-a fost dăruitor teodorescu, p. p. 354. ❖ (Adverbial) Sprâncene de corb mi-a dat dăruitor. PĂSCULESCU, L. P. 131. ~PL: dăruitori, -oare. - Dărui + suf. -tor. DĂRUITURĂ s. f. (învechit, rar) Dăruire (1). Cf. anon. car. - PI.: dăruituri. - Dărui + suf. -tură. DĂRUŞÂG s. n. (Prin Mold. şi prin Bucov.) Dar2 (I 1). Nu-i vânzare, ci dăruşag. SADOVEANU, O. XV, 407, cf. com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. - PI.: dăruşaguri. - Dar2 + suf. -uşag. DĂRVÂLĂ s. f. v. dârvaiă. DĂRVÂR s. m. v. dârvar. DĂRVĂLI vb. IV v. dârvări. DĂRVĂREÂLĂ s. f. v. dârvăreală. DĂRVĂRÎ vb. IV v. dârvări. DĂRVĂRÎRE s. f. v. dârvărire. DĂSÂG s. m. v. desagă. DĂSÂGĂ s. f. v. desagă. DĂSĂDÎ vb. IV v. dosădi. DĂSĂDÎT, -Ă adj. v. dosădit. DĂSĂGĂRÎŢĂ s. f. v. desăgăriţă. DĂSĂGEL s. m. v. desăgel. DĂSĂGÎT, ~Ă adj. v. desăgit DĂSĂGUŢ s. m. v. desăguţă. DĂSCĂLÂŞ s. m. Diminutiv al lui d a s c ă 1.1. (Adesea depreciativ); (învechit) dăscăleci. Cf. dascăl (I 1). Un biet dascalaş cu 50 de lei pe lună, încunjurat de câţiva şcolari săraci. HELIADE, o. n, 215, cf. I. GOLESCU, c. Ori din ce ungheriu a României ar veni un dascalaş, chemat sau nechemat, preţuim ostenelile şi meritul. RUSSO, S. 162. Ce mai una-alta? De colea ar fi pentru tine, un dascalaş pârlit, pe timp de vară, cinci sute de lei? CARAGIALE, O. I, 286. Lichele centraliste, avocăţei şi dăscălaşi. id. ib. m, 141. Dacă ar comite asemenea păcate Bieţi dăscălaşii numai cei mici de pe la sate. I. NEGRUZZI, s. n, 72, cf. ddrf, tdrg, cade, SCRIBAN, D., dl, M. D. ENC, DEX. Şăd trii dascalaşfl] di scrii, Şi cânfd] scrii Mă mângâi. VASILIU, C. 91. Foaie verde mărăraş, Mă iubesc cu-n dăscălaş. folc. transilv. n, 346. 2. (Prin Mold. şi prin Bucov.) Cf. d a s c ă 1 (II I). Cf. DL. Şi eu m-oi face Un mic dăscălaş La cel sfânt locaş. Şi pe la icoane ... M-oi închina. ALECSANDRI, p. p. 9. Năframa de vătăjel S-o puie la prăpurel, Pânzătura de nănaş S-o deie la dăscălaş. MARIAN, î. 577. Şi mă cere-un dascalaş După dascalaş n-oi mere, Că mă ţine cu pomene, Cu covrigi de la calici, şez. m, 59. - PI.: dăscălaşi. - Dascăl + suf. -aş. DĂSCĂLEÂC s. m. (învechit) Dăscălaş (1). Cf. POLizu. Un patriot... care-şi bate joc de dascălii greci ce participară la mişcarea Îuî Ipsilanti, de „dăscăleacii cu cărţişoarele în mână”. iorga, L. n, 363. -PL: dăscăleaci. - Dascăl + suf. -eac. DĂSCĂLEALĂ s. f. Faptul de a dăscăli (3); cicăleală, (rar) dăscălie (12), dăscălit1, dăscălitură. Cf. dl, dm, dex. Absolutul nu poate coborî până la mărunta dăscăleală de care are... nevoie inarticularea noastră pentru a evolua, pleşu, m. m. 17, Cf. CIAUŞANU, GL. -PL: dăscăleli. - Dăscăli + suf. -eală. DĂSCĂLECI s. m. (învechit) Dăscălaş (1). Cf. polizu. Cu domniile fanarioţilor se introdusese în ţară o mulţime de dăscăleci (loghiotati) ca institutori prin casele boiereşti. GHICA, s. 258. Să se ducă la dracu acest dăscăleci care ne-a stricat cheful cu iticaua lui. filimon, o. i, 189. Un dăscălici izbutise să-l scoată din minţi şi să-l facă să creadă că băiatul dă... semne că are să ajungă un om cu totul deosebit. MACEDONSKI, O. m, 57, cf. TDRG, cade, scriban, d, dex. ♦ (Prin nord-estul Olt; ironic) Om moralizator, pisălog (3). Cf. CIAUŞANU, GL. - PL: dăscăleci. - Şi: dăscălici s. m. - Dascăl + suf. -eci. DĂSCĂLEL s. m. 1. (învechit, rar) Dăscălaş (1). Cf. lm 2. (Regional) Dăscălaş (2). Popa [zise]: - Măi dăscălele, Ia, caută-l tu pân-la piele, N-ei da de niscaiva mahmudele? TEODORESCU, P. P. 130. - PI: dăscălei. - Dascăl + suf. -el. DĂSCĂLENCI s. m. (învechit, rar) Dăscălaş (1). Cf. BARCIANU, MDA. 1001 DĂSCĂLESC 109 DĂSCĂLIE - PL: dăscălenci. - Dascăl + suf. -enci DĂSCĂLESC, -EÂSCĂ adj. 1. Care aparţine dascălului (I 1), care se referă la dascăl, de dascăl, al dascălului; (învechit) dăscălicesc. Voiu învăţa a scrie iarăşi fară ajutorul dăscălesc. NEGRUZZI, s. I, 12, cf. BARCIANU, v., CIHAC, II, 654. Metod dăscălesc. LM, cf. şăineanu, D. U, CADE. Era rea şi nedreaptă ...de teama directorului cu mii de antene nevăzute, ... din pricina nivelului aşa de josnic al vieţii noastre dăscăleşti de acolo. I. BOTEZ, B. I, 100, cf. DL, DM, DEX. 2. (Rar) Care se referă la dascăl (II 1), al dascălului, caracteristic dascălului. La împărţeala colivei, cerea o plată nepotrivită cu meritele lui dăscăleşti, gane, ap. CADE. - PI.: dăscăleşti. - Dascăl + suf. -esc. DĂSCĂLEŞTE adv. în felul dascălilor (11), ca dascălii; autoritar; cicălitor; pedant; (familiar) în mod didactic. Cf. I. GOLESCU, C, VALIAN, V, PONTBRIANT, D., CIHAC II, 654, LM. Afară! strigă el dăscăleşte. SLAVICI, O. H, 9, cf. RESMERIŢĂ, D„ CADE, SCRIBAN, D. Iese afară, opreşte săniuţa de la coadă şi apoi aşezându-se pe ea îşi dă vânt copilăreşte, vestind dăscăleşte că vrea să-nveţe pe mucoşi cum trebuie să cârmească cu piciorul sania la cotitură. CĂLINESCU, I. C. 159, cf. DL, DM, M D. ENC., DEX. - Dascăl + suf. -eşte, DĂSCĂLÎ vb. IV. 1.1 n t r a n z. (învechit; astăzi rar) A exercita profesiunea de dascăl (I 1), a funcţiona ca dascăl. Cf. ANON. CAR., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D„ BARCIANU, V, CIHAC, H, 654, LM. Tata dăscăleşte aci de cincisprezece ani. C. petrescu, î. ii, 169. La şcoala de meserii, unde dăscăleau nu mai puţin de cinci femei. I. BOTEZ, B. I, 100, cf. DL, DM, DEX. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni) A învăţa, a povăţui, a sfătui; p. e x t. a mustra, a dojeni. Când va îndemna neştine pre altul şi-l întărâtă de-l mânie sau îl descăleaşte, de-l învaţă să facă vreo răutate, acela să cheamă svătuitoriu răutăţii PRAV. 300, cf. POLIZU, LM. Moartea, având bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. I-a dăscălit pe larg ...în toate privinţele negoţului CARAGIALE, O. n, 230. L-a dăscălit, l-a dăscălit mereu, până ce Radu ... şi-a pus strajă ochilor şi s-a dezbărat de năravul lui VLAHUŢĂ, S. A n, 46. Eu mă duc să dăscălesc pe un alegător. I. NEGRUZZI, S. IV, 350, cf. DDRF. Deocamdată stai colea, să te dăscălesc niţel. LUC. VI, 449. Dăscălindu-mă întru cele înalte, ea a deşteptat în mine vechile năzuinţe. M. I. CARAGIALE, C. 77, cf. ŞĂINEANU, D. U, CADE. MătU-şă-sa ... după ce a lăsat-o să plângă să se răcorească, a povăţuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. 125. Ce-i de făcut, Vasile? ... Multe m-ai dăscălit ..., mai spune ceva. SADOVEANU, O. I, 170. Te-am dăscălit de atâtea ori, aci, în camera aceasta. C. PETRESCU, A. R. 153, cf. DL. începu să-l înjure ... dăscălindu-l că vine între oameni şi nu ştie să se poarte. PREDA, M. 144, cf. DM. Se îmbrăcase în haine negre şi dăscălea lăutarii barbu, G. 362, cf. DEX. După ce povesti asta, de-i mai mări frica, dăscăli pe o femeie, ce e de făcut. ŞEZ. I, 60. Pe câte le-am dăscălit Râs-or şi m-or pomenit. FOLC. transilv. I, 531. ❖ (Prin lărgirea sensului) „Românul” reproduce pasaje din ziarul nostru, apoi din cel englez şi la urma ne dăscăleşte ca aşa să scriem şi noi dacă avem iubire de ţară. EMINESCU, O. xn, 178. Toate lighioile curţii îi ieşeau înainte parcă erau dăscălite. DELAVRANCEA, ap. TDRG. ^ F i g. Mintea noastră ... Este un înţelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. Prea ştie dăscăli cele îndoite, se spune despre un om şmecher, şiret. baronzi, l. 43, cf. ZANNE, p. v, 255. 3. T r a n z. A insista, în mod supărător, cu reproşuri, sfaturi etc.; a cicăli; (învechit, rar) a dăscălui. Cum prindea pe unul la strâmtoare, cum îl lua la dăscălit; că el aşa, că el pe dincolo. GALAN, z. R. 11, cf. DL, DM, DEX. Maica mă tot cicăleşte, Dar geaba mă dăscăleşte Dragostea s-o las nu-mi vine. ŞEZ. vin, 190. Muierea se puse pre el cu dăscălitura şi... atâta-1 dăscăli, până-l facu de se duse. ciauşanu, ap. cade. -Prez, ind.: dăscălesc. - Şi: descăli vb. IV. - V. dascăl. DÁSCÁLICÉSC, -EĂSCĂ adj. (învechit) Dăscălesc (1). Dăscăliceştile lui vorbe (a. 1712). bv I, 486, cf. CIHAC, n, 654, LM Trece în liceu la carte dăscălicească. ap. TDRG. Scoase din buzunarul vestei un creion ... fără de care, din obişnuinţă dăscălicească, nu putea vorbi. C. PETRESCU, î. 1,15, cf. DL, DM, DEX. -PL: dăscăliceşti. - Dascăl + suf. -icesc. DĂSCĂLÎ CI s. m. v. dăscăleci. DĂSCĂLÎE s. f. 1.1. (învechit) Profesia de dascăl (11); p. e x t. funcţia de dascăl. învaţă de la un dascăl ale căruia faptele nu să potrivesc cu învăţătura şi cu dăscălia lui. PILDE, 34/15.1[su]s au început dăscălia de când era de treizeci de ani ŞINCAI, c. 22/20.. Shoală la Arad pentru învăţătura celor ce au a se găti la dăscăliile céale de prin oraşe şi de prin sate. MAIOR, IST. 260/30. Spre slujba învăţătoriei (dăscăliei) era hotărâţi, man. înv. 3/10. Să se ştie de când m-am luoat eu, Radu, de dăscălie (a. 1819). IORGA, S. D. XIX, 82. Oricâtă ocupaţiune însă îmi dam atât cu dăscălia, cât şi cu cavalcada, ... dorul de Bucureşti nu putea să-mi treacă. SION, P. 366, cf. BARCIANU, V., COSTINESCU, CIHAC, n, 654, LM. Era o curată hoţie să ia băiatul ... depărtându-l de dăscălie. SLAVICI, O. I, 87. Văzând însă că norocul îi stă împotrivă ... se apucară iară de dăscălia lui. ISPIRESCU, L. 276. Cu aceste vorbe îl întâmpină, într-o dimineaţă de iunie ... colegul lui de dăscălie. VLAHUŢĂ, S. A n, 173, cf. ŞĂINEANU2. Anica, nepoata stareţei care l-a făcut să lase „dăscălia” de la Râmnicul-Vâlcii. DENSUSIANU, L. 929. De-acum zic să laşi dăscălia, prietinei AGÎRBICEANU, A 448. Titu avea groază de dăscălie. REBREANU, I. 61, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. în cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus. SADOVEANU, O. I, 163, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX. Eu nu-s făcut pe popie, Nici măcar pe dăscălie, Ce-s făcut pe voinicie. bîrlea, L. P. M I, 28. ♦ (învechit şi regional) învăţătură, studii pe care trebuie să le aibă un dascăl (I 1); s p e c. şcoală normală; p. g e n e r. şcoală. Eu ..., Zacan Efrem, dascalul de dăscălie a Sebeşului... şi cu Achirie, potopopul varmigiei Hunedoriei ţinum. PO 10/6. Xante ... zice ...: Nu să cade, o, oame, eu ce am fost la multe descălii. ESOP, 185. Fireasca sa răotate ... nu o au putut tămădui cu dăscălia. GRECEANU, î. 79/6. Câteva fraze ruseşti şi câteva franceze, ... abia făceau pe părinţii noştri să creadă că noi profităm de dăscălia lui SION, P. 354. Se pregăteau pentru cariera lor învăţând carte elementară ... de la câte un preot sau dascăl de dăscălie. PĂCALĂ, M. R. 375. 2. (Rar) Dăscăleală. Te rog, nu cuvinte; n-am umor s-ascult dăscălii; răspunsul meu ar fi fără replică. NEGRUZZI, S. m, 155, Cf. 132, DL, DM, M D. ENC., DEX. II. (învechit) Ştiinţă, erudiţie; (învechit, rar) didascalie; p. e x t. pricepere, iscusinţă. Mănăstirile întru o vreme au fost bune, nu ca acmu, că în iale au fost de dăscălie. CORESI, ap. DHLRII, 323. Moare ... fără dăscăliia scripturilor şi fără de învăţătura lor (a. 1644). GCRI, 110/21, cf. MARDARIE, L. 271/5. Cea ţară iaste acmu scamnul şi cuibul a toate dăscăliile şi învăţăturile. M. COSTIN, LET. I, 8/29. Toată dăscălia eghiptească au învăţat. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6V/13. Cesta fiind vechiul şi multînvăţat om ... pre mulţi au străluminat cu dăscălia dogmatelor şi poruncilor de i-au adus la lumina cunoştinţelor, id. ib. 24718. Gata sânt ... să-l învăţ toată dăscălia filosofască. fl. D. (1680), 79716. în zadar cred în mine învăţând porunci omeneşti şi dăscălii BIBLIA (1688), 470V26. Multe cărţi au scos în tipariu împotriva ereticilor cu filozofia 1007 DĂSCĂLIME 110 DĂSCĂLUŢ dăscăliei lui, că era un om prea învăţat. N. COSTIN, let. ii, 60/1. De la un Antioh, marele filozof, învăţătura să fie luat, cu a cui dăscălie au numai mai deştept de cum era întâi... să fie fost. CANTEMIR, HR. 87. Mintea omului neavând învăţătură şi dăscălie a cuvântului celui dirept, care îi iaste lumină, iaste orb şi nu simte ce pricepe. ANTIM, O. 350. Arhiereii... era aur curat la petrecerea cea bună şi la urmare, aur curat la dăscălie şi la fire, aur curat la trup şi la suflet (a. 1742). OCR îl, 32/11. Şi de câte ori, dacă aţi vrea voi să chieltuiţi cu o ţiră ... mai înţelept, o dăscălie mai aleasă, o povaţă mai folositoare, şi totuşi voi, ca să erupţi banii, aşa amar păgubiţi pre fiii voştri? MAIOR, S. I, 69. Cum s-ar putea face mai cu treabă Ca să ne armăm cu vreo dăscălie? BUDAI-DELEANU, Ţ. 112. Mai desăvârşit veţi învăţa la dăscălia cea firească a meşteşugurilor: GRECEANU, î. 152/18, cf. VALIAN, V, LM 1 099, CADE, DL, DM, DEX. ❖ Loc. adv.Cu (sau pre) dăscălie = corect, îngrijit; p. ext. meşteşugit, iscusit. Cela ce va găsi vreo scrisoare cu sudălmi ... de-o va fi făcut vreun om de cinste şi va fi scrisă cu dăscălie mare, de-o va ţinea şi se va miera de aceale cuvinte tocmite cu filosofie .... acela lucru nu iaste ertat, iară nice acesta lucru nu iaste iertat să-l facă. prav. 249. Dumitraşco-Vodă au dzis că n-a pute copilul scrie cu dăscălie, fiind tânăr. NECULCE, L. 221. De steag o boată Prelungă avea şi cu dăscălie Făcută de maistor Pintilie. BUDAI-DELEANU, ţ. 95, cf. lb, tdrg. ♦ P. r e s t r. Doctrină; teorie. Am învăţat toată dăscăliia de-afară a elinilor, am învăţat şi a noastră theologhie, adecă bogoslovie. DOSOFTEI, V. S. decembrie 192v/3. Să nu să citească cărţile ereticilor, nici dăscăliile şi învăţătura lor cea hulitoare să nu să asculte. ANTIM, O. 375. III. (Rar) Profesiunea de dascăl (II1). îmbrăţişe meşteşugul vânăt oriei în locul breslei dăscăliei. GANE, N. II, 133. - PL: dăscălii. - Şi: (învechit) descalie s.f. - Dascăl + suf. -ie. DĂSCĂLÎME s. f. Mulţime de dascăli (I 1); totalitatea dascălilor. Cu iuţimea vieţii sale petrecu toată dăscălimea elinească. DOSOFTEI, V. s, în SFC I, 70, cf. CIHAC, n, 654. Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! caragiale, o. vi, 76. Aici e vorba de toate categoriile sociale, care întrupează formele nouă, reprezentân-du-le: profesiile liberale, intelectualii ... dăscălimea, ... micii funcţionari. IBRĂILEANU, SP. CR, 232, cf. ŞĂINEANU, D. u, CADE, DL, DM, dex. ♦ (Rar) Mulţime, grup de elevi ai unui seminar teologic. Am găsit o mulţime de dăscălime adunată de pe la catiheţi, din toate judeţele Moldovei. CREANGĂ, A. 128, cf DL, DM, DEX. - Dascăl + suf. -inie. DĂSCĂLÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a dăscăli şi rezultatul ei. 1. Cf. d ă S C ă 1 i (1). Cf. COSTINESCU, LM, DL, DM, SFC II, 135, DEX. 2. Cf. d ă s c ă 1 i (2). Iute te-ai întors, vorbi celalt bând şi trecând îndată rachiul lui Ilie ca el să poată reîncepe dăscălirea lăutarilor REBREANU, I. 21, cf. DL, DM, DEX. -PL: dăscăliri. - V. dăscăli. DĂSCĂLÎSM s. n. (învechit, rar) 1. Profesorat Cf. PONTBRIANT, D. 2. (Peiorativ) Pedantism. Cf. valian, v. -PL: (2) dăscălisme. - Dascăl + suf. 4sm. DĂSCĂLIT1 s. n. (Rar) Dăscăleală (1). Cf. cade, mda. -V. dăscăli. DĂSCĂLÎT2, -Ă adj. (Despre oameni) 1. Care este învăţat; instruit. Cf. barcianu, v, dl, dm, dex. ♦ F i g. (învechit) Iscusit, meşteşugit Povestind a lui I[su]s minuni nu cu dăscălită voroavă, cu smerenie şi fără meşteşug. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 150730. 2. Care este povăţuit, sfătuit; p. e x t. cicălit. Cf. DL, DM, DEX. -PL: dăscăliţi, -te. - V. dăscăli. DĂSCĂLIT0R, -OÁRE adj. (învechit, rar; şi substantivat) (Persoană) care dăscăleşte (3), cicăleşte (prea mult) pe cineva. Cf. I. GOLESCU, C. -PL: dăscălit ori, -oare. - Dăscăli + suf. -tor. DĂSCĂLITIJRĂ s. f. (Rar) Dăscăleală. Cf. cade, dl, DM, SFC II, 137, DEX. Nu puse bine piciorul pe pragul uşii, până ce Săveta îl luă la goană şi la dăscălitură. CĂTANĂ, P. B. I, 43. Muierea se puse pre el cu dăscălitură. CIAUŞANU, ap. CADE. -PL: dăscălituri. - Dăscăli + suf. -itură. DĂSCĂLÎŢĂ s. f. 1. (Popular) învăţătoare (la ţară); p. ext. (familiar) profesoară (1). Cela ce-şi va da fata la vreo dăscăliţă, muiare, pentru să o înveaţă carte sau şi alt meşteşug, ... atunce giudeţul să-i facă leage. PRAV. 171, cf. LB. Când mi-ai fi tu dăscăliţă, Ai vedea cum m~aş sili, De mine-ai fi mulţumită. NEGRUZZI, s. Ui, 24, cf. CIHAC, II, 654. Tu răsai în zare, A vremii noastre dreaptă muceniţă, Copil blajin, cuminte prea devreme Sfielnică, bălaie dăscăliţă. GOGA, P. 29. Sunt suplinitor universal ori de câte ori lipseşte vreun dascăl sau vreo dăscăliţă. GALACTION, O. A. I, 158. Seva face şi ea dăscăliţă, va fi directoarea vreunui institut particular, id. O. 637. Tactica de teroare a mai tuturor dăscăliţelor frumoase nevoite să predea la elevi cărora le mijea mustaţa. I. BOTEZ, B. I, 100, cf. DL, DM, DEX. Trecui valea ş-o puntiţă La fata de dăscăliţă. ALECSANDRI, P. P. 368, cf. dr iv, 1 015, GR. S. n, 46, 50, alr i 1 509, ib. H 3 058/102, 141, 172, 833, 858, alr sn vi h 1 658/833. ❖ F i g. Apusenii de acel feliu de beserici apostoliceşti una avea, carea era în Roma, de la carele tot apusul împărtăşesc învăţătura Evangheliei şi lor li era ca o maică şi dăscăliţă. MAIOR, S. 1,14. Dăscăliţă sărăcie ’nvaţăpe om meserie. PANN, P. v. I, 135/23. La om lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie ..., seva găsi totdeauna altul la loc, căci nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii. EMINESCU, O. IX, 286. 2. (Familiar) Soţie de dascăl (I 1). Dăscăliţa şi Ghighi lăcrimau când dădeau peste vreun lucruşor rămas de la dânsa. REBREANU, I. 261. Dăscăliţa Florica sosi cu dulceaţa, id. R. I, 94. Nu mă pot învoi ca s-o dau după feciorul ... dăscăliţei lui Topor. SADOVEANU, O. X, 663, cf. DL, DM, DEX, ALR SN IV h 912. - PL: dăscăliţe şi (regional) dăscăliţi (alr I 1 509/51, 93, 96, 116, 118, 229, 283, 359, alr sn iv h 912/219). - Şi: (regional) dăscăriţă (gr. s. g, 50, alri I 509/63, 77, 90, 98, 100, 103) s. f. - Dascăl + suf. -iţă. DĂSCĂLUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A dăscăli (3). Cf. I. GOLESCU, C. -Prez, ind.: dăscăluiesc. - Dascăl + suf. -ui. DĂSCĂLIJŢ s. m. (învechit, rar) Dăscălaş (1). Fiiul vostru a-l da pre mâna unui slujitoriu cu naravuri rele sau pre mâna unui dăscăluţ neînvăţat, nu vă veţi teme? MAIOR, s. I, 70, cf. lm, sfc iv, 154,183. -PL: dăscăluţi. 1017 DĂSCĂRIŢĂ 111 DĂTĂTURĂ - Dascăl + suf. -uţ. DĂSCĂRÎŢĂ s. f. v. dăscăliţă. DĂSCHEULÂ vb. I. Refl. (Regional; despre mobilă) A se descleia (Stăneşti - Câmpulung). Cf. l. rom. 1959, nr. 3, 65. -Prez. ind. pers. 3: dăscheulează. - Cf. d e s c 1 e i a . DĂSCOPERI vb. IV v. descoperi. DĂSCOPERÎT, -Ă adj. v. descoperit. DĂSCUBÎ vb. IV. T r a n z . (Regional; complementul indică oameni) A scăpa de o datorie. (Berzasca - Moldova Nouă). Cf.ALRI 1451/5. -Prez. ind.: dăscubesc. - Cf, d e s p ă g u b i. DĂSFRÂNÂRE s. f. v. desfrânare. DĂSÎNEŞ, -Ă adj. (învechit, rar; despre diateze) Reflexiv. (1). Deci limba rumânească dă şase graiuri [verbe] proprii sau însuşite ..., carele săntu acestea: ative sau lucrătoare, (asolute sau dăsineş), (neutre sau dă niciunul), (neutre pătimitoare) şi imperzonale ... şi obşteşti. VĂCĂRESCUL, GR. 59/12, cf. rosettl — cazacu, i. L. R. i, 430. I Compus : dăsineş- pătimitoriu = reflexiv reciproc. Şi acestu graiu să numeaşte şi reciprocu sau dăsineş pătimitoriu. VĂCĂRESCUL, GR. 60/22. -PI.: dăsineşi, -e. - De1 + sineş. DĂSLUT, -Ă adj. (Prin Olt.; şi adverbial) Sluţit din bătaie. L-a lăsat dăslut. LEXIC REG. n, 13. -PI.: dăsluţi, -te. - Pref. de- + slut. DÂSPRE prep. v. despre. DĂSTÂLNIŢĂ s. f. (Regional) Fiecare dintre scândurile laterale care încheie un pat. Un pat mare, încheiat Cu scânduri de brad, Dăstălniţi de fag. PĂSCULESCU, L. P. 53. - PL: dăstălniţi. - Cf. bg. a ni t i n a „scândurică”. DĂSTÂMPĂR s. n. (Regional) întrerupere. Nebunia lui era tot aşa de ciudată; cu dăstâmpăr, acu vorbea ca om zdravăn, peste un ceas era prost, peste altul zăltat, iar peste altul, iar om cu minte. alas 29 m, 1931, 5, cf. bul. fil. vn~vni, 231. -PL: dăstâmpere. - Pref. de- + astâmpăr. DĂSUPRA adv. v. deasupra. DĂTĂTOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care dă3 (I 1). Cf. d a3 (I 1). Să ispitească împrumut dătătoriul toate câte-s ale lui. CORESI, PS. 311/19. Iară Domnul Hristos nu aşea, ce ca un adevărat izbăvitorîu şi de viiaţă dătătoriu ne învaţă. varlaam, C. 291. Unulu-i dătătoriul legeei, carele poate piiarde şi poate izbăvi; iară tu cine eşti, de giudeci pre altul? N. TEST. (1648), 179717. Zachei din luătoriu fu dătătoriu. id. ib. 382. Dătătoriu de plată. M ARD ARIE, L. 171/20. Vistieriul bunătăţâlor şi viaţă dătăto-riule, vino şi te sălăşluieşte în noi şi curăţeşte-ne de toată imă-ciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. DOSOFTEI, L. 14/5. Eu nu pociu să aşez între oameni aceste doaă lucruri prea sfinte şi dătătoare de viaţă îndelungată şi de sănătate întreagă, dar cei viitori, sânt prea încredinţat, le va pune în lucrare, socotind părerile mele de bune şi de sfinte. GORJAN, H. m, 236/6. Grăind amândoi şi zicând: Dătătorule de lumină! Vino şi dă lumina Ta. KOGĂLNICEANU, ap. GCR n, 111/17. Generaţiunile ce se ridică şi cresc cu repejune, încălzite fiind de dătătoarele de viaţă raze ale libertăţii. I. IONESCU, M. 199. Doamne, ... tu izvor eşti de vieţi Şi dătător de moarte. EMINESCU, O. I, 177. [Cuvântul] aprinde-n inimi ură sau iubire, De moarte, de viaţă-i dătător, vlahuţă, O. A I, 23. Sub căldura soarelui dătător de viaţă, florile galbene, albastre şi roşii, ca trezite din somn, îşi rădicau încet cătră ceruri potirul lor strălucitor. HOGAŞ, M. N. 180. l-au povăţuit cum să stoarcă acea mursă şi să facă din ea o băutură bună şi dătătoare de chef SBIERA, P. 306. ■<> (învechit) Dătătoriul cel mare = Dumnezeu. Pentru aceasta cu cunună de biruinţă au încununat capul tău Dătătoriul cel mare. mineiul (1776), 167rl/5. Dătător de foc = incendiator. Trebuie, prin urmare, ca să suferi ca fiul dumitale să fie pedepsit mai cumplit decât ucigaşii, decât dătătorii de foc. KOGĂLNICEANU, s. 193. ♦ (învechit, rar; la f.) Cazul dativ. Paradigma sau arătarea plecării aceştiia ... cea următoare: Numărul cel unitori. Numitoarea: acest prunc. Născătoarea: a acestuia prunc. Dătătoarea: acestui prunc. Pricinuitoarea: pre acest prunc. EUSTATIEVICI, GR. RUM 2 37. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care pune la dispoziţia cuiva ceva de care să beneficieze. Cf. da (I 2). Urul easte leage-dătătoriu şi giudeţu. COD. VOR2. 358. Acela fuse cârmaciul şi de pravili dătătoriul. CONACHI, P. 301. Rămâneţi în umbra sfântă Basarabi şi voi Muşatini, Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. EMINESCU, O. I, 149. Asediază revistele ..., înşală pe câţiva dătători de brevete, şi într-o bună dimineaţă ... se fac avocaţi, deputaţi sau moşieri. GALACTION, O. 488. 3. Adj. (învechit) Care produce, care favorizează producerea a ceva. Cf. d a3 (IV 5). Cum în vreme de vară ploaia dătătoare de rod. SLAVICI, ap. DDRF. Nu se poate face filosofie fără transcendental, deci fără o tragere a lucrurilor în «dincoacele» sinelui dătător de temei. liiceanu, J. 60. -PL: dătători, -oare. - Şi: dătătoriu s. m, - Dat2 + suf. -ător. DĂTĂTORIU s. m. v. dătător. DĂTĂTURĂ s. f. 1. (învechit) Danie (1). Dă[m]u-vă ştire că ni s-au jeluit rugătorii noştri călugării de la sfânta mănăstire de la Păngăraţi, pre voi, dzicând că au doao sate în ţinutul Neamţului, dătătură de la Pătru-Vodă, iar voi le învăluiţi vecinii şi-i trageţi cu ocolul şi sămtu scriş la ţinut şi plătesc dabila Domnii[i] Meale cu ţinutul (a. 1617). DIR Aiv, 153. 2. (Popular) Farmec, făcătură. Când se bănuieşte că bolnavul a călcat în nişte aruncături, făcături de rele sau alte boscoade, atunci i se întoarce bolnavului de dătături. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 46. Şi [a] spălat-o, Limpezit-o, De ură, De pâră ...De făpturi, Dătături. MARIAN, v. 68. Cum stai de-n murgeşte Şi legi şi închegi ... Aşa să potoleşti Uza, Urâciunea, Făcătura, Dătătură. PĂSCULESCU, L. P. 118. Cum n-oi fi întunecoasă? Că m-am întâlnit cu farmăcătoare, cu fărmăcăturele, cu dătăturele. PAMFILE, B. 71. Nu întorc datu, ci fac să rămâie dătătură. ŞEZ. n, 133. Animalele care calcă întâi în dătăturile de fapt încă se îmbolnăvesc, ib. I, 158. Dătătură de har - mulţumire. Cf. anon. CAR. 3. (Popular) Lovitură, izbire. Cf. costinescu. Nu se gândeşte mult nepotul lui Faraon, ci ia paloşul lui Petru şi-i taie 1032 DĂTINA 112 DĂUNA grumazul cu o singură dătătură. MERA, L. B. 108. Dătăturâ de puşcă = tragere cu puşca. Cf. pontbriant, d. 4. (Regional) Aruncătură (a năvodului). La o singură dătătură din acestea se pot prinde până la două vagoane de peşte. ATILA, P. 138. - PL: dătături şi (regional) dătăture. - Dat1 + suf. -ătură. DĂTINA vb. I. Refl. şi tranz. (Regional) A (se) obişnui cu ceva (Cosniciu de Jos - Şimleu Silvaniei). M-am dătinat cu necazu. ALRI 1 307/298. -Prez. ind.: dătinez. -V. datină. DĂt6m s. n. (învechit, rar) Dare (6). Rădnicu Acsenie au plătit la nemişu birao dătomol (a. 1781). IORGA, S. D. XII, 262, cf. XIII, 330. -PI.:? - Din magh. datom(= dâtuni). DĂT6R, -OĂRE adj., subst. v. dator. DĂTORĂŞ s. m. v. datoraş. DĂTORIE s. f. v. datorie. DĂTORÎNŢĂ s. f. v. datorinţă. DĂTORÎŞ s. m. v. datoriş. DĂTORIU, -IE adj. v. dator. DĂTORNIC, -Ă s. m. şi f., adj. v. datornic. DĂ TUI vb. IV. Tranz. (învechit, rar; complementul indică dări) A fixa. Nici să-imai dătuieşti, nici să-i dijmuieşti, ci să ia sfânta mănăstire tot venitul ce se va afla într-acel hotar (a. 1626). I bianu, d. r. 126, cf. t. papahagi, c. l. ♦ (Regional) A prinde asupra faptului. Grigore Laiu o dătuieşte (o află, o prinde) schimbând galbenii, conv. lit. xliv, 267. ♦ (Regional) A afla. Am căutat pretutindeni, dar n-am putut dătui ce s-a făcut. Corn. din ZAGRA - NĂSĂUD. -Prez. ind.: dătuiesc. - Dat1 + suf. -ui. DĂTURNÂ vb. I v. detorni. DĂTURNÎ vb. IV v. detorni. DĂŢESC, -EÂSCĂ adj. v. dăcesc. DĂU s. n. = adău. Cf. vaida, teaha, c. n. 219. DĂULÂ vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. (Popular) A se speti (I). [Vinul] dăulă trupul cu cutremur şi cu uimeală de simţire şi de minte. PISCUPESCU, O. 200/3, cf. I. GOLESCU, C, POLIZU. Să mă lăsaţi să mă mai odihnesc şi eu puţintel acasă,, că m-am dehulat de atâtea trebuşoare pe pământ. CARAGIALE, o. II, 243. Atâta sarcină-l dăhulase de tot. ispirescu, L, ap. TDRG, cf. ddrf, scriban, d., da. Munca la gară ... îl istovea şi-i dăula trupul puternic de bour. STANCU, R. A. III, 221. Ar veni tata şi i-ar dăula-n bătăi dacă ar afla că m-au stâlcit. id. D. 203. Mai lăsaţi-l, măi, că-l dăulaţi cu munca! PAS, L. I, 97, cf. dl, DM. AVRAM, N. c. E. 93-94. Ne-am doholat de tot. AN. DOBR. IV, 102bls, cf. CIAUŞEANU, GL. E dăoinat de tot, se zice de o vită căzută la ham. DR. v, 180. Am luat prea mult în spinare, prea greu, şi m-a dăhălat. ARH. OLT. XXI, 263. Caii au dăhăinat de tot, că prea i-am mânat mult. CV 1949, nr. 8, 32, cf. alrii/i MN 50, 2 273, UDRESCU, GL. Cu măciuca mi-i căra, Oasele mi-i dăhula. FOLC. OLT. - MUNT. n, 226. 2. R e f 1. (Prin Transilv.; despre construcţii) A se apleca, a se înclina într-o parte; p. e x t. a se lăsa în jos, a atârna. Cf. da. Cum o dăhoiat clăditura! (claia sau căpiţa de fân) VICIU, GL. Să dahoaie haina pa tiñe. TEAHA, C. N. 219. - Pronunţat: dă-u-, - Prez, ind.: dăulez şi (învechit) dăul. - Şi: (regional) dăhăinâ, dăhăiâ, dăholâ (alr n/l mn 50, 2 273/182), dăhoiâ, dăhoinâ (dr. v, 180), dăoinâ, dăhula, dehuiá, dehoiá (da), deulá (ib.), deolá (ib.), doholá, doolá (an. dobr. iv, 102bis), dtihălâ (da), duhulá (alr M mn 50, 2 273/705) vb. I. -Cf.hulă. DĂULĂRE s. f. Acţiunea de a (se) dăula şi rezultatul ei. 1. (învechit) Cf. d ă u 1 a (1). Cf. piscupescu, o. 212/2. 2. (Regional) Cf. dăula (2). Corn. din turnu-măgu- rele. - Pronunţat: dă-u-. - PI.: dăulări. -V. dăula. DĂULĂT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional) Spetit Birtaşul nostru deholat de muncă şi de mofturile noastre. I. BOTEZ, B. I, 72, cf. DR. v, 180, 181, 182, alr m mn 50, 2 274/130, 172, 182, 723, 705, 762. 4 F i g. Distrus, zdrobit (III 2); trist, supărat în suflet, trup de om renaşti puterea deulată. I. VĂCĂRESCUL, p. 162/3, cf. LB. Sufletu-mi dăulat ... în zadar cată odihna. ODOBESCU, S. I, 1677 2, (învechit şi regional; despre construcţii, obiecte etc.) Aplecat, înclinat; p. e x t. stricat, dărâmat, ruinat. Şaptalul dehulat de alergături a fost trimis ... în reparaţie. GHICA, S. 401. Zidurile, vait de mult timp dăulate ... ale bisericei de la Argeş. ODOBESCU, S. II, 514. Ce stai aşa dalhoiet? CV 1950, nr. 11-12, 38. Stă pre dahoietă cameaşa pa tiñe, teaha, C. N. 219. 3. (Prin vestul Olt) Dezordonat în îmbrăcăminte; neîngrijit, jerpelit. Cf. CIAUŞANU, GL. Umblă tot timpul dehălat, căci nu-şi îngrijeşte hainele deloc. CV 1950, nr. 9-10, 47. ❖ (Substantivat) E o dehălată. ciauşanu, gl. - Pronunţat: dă-u-. - PI.: dăulaţi, -te. - Şi: dăhulât, -ă (dr. v, 182, ALR ll/l mn 50, 2 274/762), dăholât, -ă (alr im mn 50 2 274/182, 723), duhulât, -ă (dr. v, 182, alr ii/imn 50, 2 274/705), dăhoinât, -ă (dr. v, 180), dăoinât, -ă (ib.), (regional) dehălât, -ă, deholát, -ă, dehulát, -ă, deulât, -ă, dahoiét, -ă, dalhoiét, -ă adj. -V. dăula. DĂULĂTOR, -OĂRE adj. (învechit, rar) Istovitor. Aprinzeala să aţâţă ... din urdinare dăulătoare. PISCUPESCU, O, 233/11. -Pronunţat: dă-u-. - PI.: dăulători, -oare. - Dăula + suf. -tor. DĂULÎ vb. IV v. aoli. DĂ1JN s. m. v. tăun1. DĂUNĂ vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o pagubă, o suferinţă etc.; a fi nefolositor sau nepotrivit într-o anumită situaţie, a strica (12), a prejudicia, a vătăma. Pe locuitorii români i-au dăunat de i-au stins acei bandiţi falsificatori. BARIŢIU, P. a. I, 108. 1053 DĂUNARE 113 DĂUNĂTOS Dacă lucrul împrumutat are aşa defect, încât să poată dăuna pe cel ce se serveşte de dânsul, comodantele rămâne răspunzător de daune. HAMANGIU, C. C. 398. Digul era trainic: ploile din toamnă şi-au trecut şuvoaiele pe de lături, fară să-l dăuneze mai mult decât s-ar fi cuvenit. GALAN, Z. R. 44, cf. DL. ❖ Intranz.Această discordanţă dintre firea scriitorului şi atmosfera literară a veacului a dăunat şi altora, ibrăileanu, s. 109, cf. resmeriţă, d., cade. Ciocoii lui Filimon ... o frescă în care semnificativul înăbuşe esteticul iar cronologicul dăunează compoziţiei. LOVTNESCU, C. IV, 6. Omul a dăunat operei, iată cheia cu care s-au încercat unii să rezolve misterul tragediei literare a lui Macedonski. id. ib. VI, 112. în romanele cu substanţă scoasă din actualitate, lipsa de psihologie, ca şi calitatea lirică, dăunează, id. S. vi, 185. Să îndur campanii pe chestia asta? Să dăunăm teatrului ca s-o ţinem? CAMIL PETRESCU, P. 305. Leul ridică ghiara asupra catârului cu blândeţă, fară să-i dăuneze şi jucându-se numai. SADOVEANU, O. XV, 357. Ca şi meşterul olar [scriitorul] curăţă amestecurile impure care ar dăuna artei. id. ib. xx, 644. [Iradierea] acţionează asupra organului bolnav fară a dăuna ţesuturilor ... sănătoase. SANIELEVICI, R. 240. Reeditarea acestor opere secundare, departe de a dăuna memoriei lor, le-o prelungeşte, dându4e un fel de reactualizare. CONSTANTINESCU, S. n, 61, cf. DL. în letopiseţ influenţa scrisului latin îi dăunează în multe cazuri. IST. LIT. ROM. I, 411, cf. DEX, DN2 Spitalul a continuat să funcţioneze în aceeaşi clădire, ceea ce nu putea decât să dăuneze îngrijirii bolnavilor. G. BARBU, A V. 164, cf. M. D. ENC. Fumatul dăunează enorm şi celor din jur. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 344. O serie de factori fizici sau chimici care dăunează în mod deosebit picturilor, ib. 1975, nr. 10 348. Dacă se va face un control, se vor descoperi practici necinstite, care dăunează hranei elevilor. FLACĂRA, 1976, nr. 12, 16. Nu aş dori să-mi pară rău că am venit la această competiţie şi a ieşit ceva care să dăuneze partidului. RL 2005, nr. 4 595. -Pronunţat; dă-u-. - Prez. ind.; dăunez. - V. daună. DĂUNARE s. f. Acţiunea de a d ă u n a şi rezultatul ei; păgubire. Eredele creditoriului ... nu poate să restituiască amanetul cu dăunarea coerezilor săi, încă neplătiţi. HAMANGIU, C. C. 424, cf. MDA - Pronunţat: dă-u-, - V. dăuna. DĂUNĂŞ, -Ă s. m. şi f. (Regional) Păgubaş. Cine a furat, să mai fure, pe dăunaş (păgubaş) să-l spânzure. ZANNE, P. V, 469, cf. SFCI, 82. -Pronunţat: dă-u-. -PL: dăunaşi, -e. - Daună + suf. -aş. DĂUNĂT, -Ă adj., s. m. şi f. (Regional) Păgubit. Dacă cineva făptuia un delict sau o crimă, atunci el putea să scape de ori şi ce fel de pedeapsă, chiar şi de moarte, rescumpărându-se prin darea de bani după însemnătatea vinovăţiei Această sumă o răspundea atât părţii dăunate, cât şi judecătorilor. CONV. LIT. VI, 236. Când se certau doi oameni pentru hotar, fără să meargă la judecată, luau doi martori ... şi zicea „dăunat” pârâtului. DIACONU, P. 64. Dacă dăunatul a fost asigurat contra daunei, atunci el va fi desdăunat, despăgubit, din partea societăţii de asigurare. enc. AGR. n, 266. - Pronunţat: dă-u-. - PI: dăunaţi, -te. - V. dăuna. DĂUNĂCIOS, -OÂSĂ adj. (învechit) Păgubitor (1). Faptă f oarte dăunăcioasă pentru limba noastră. MARIAN, O. I, 40. Vrabia ..., una din cele mai dăunăcioase paseri, id. ib. 399, cf. SFC n, 127. -Pronunţat: dă-u-. - PL: dăunăcioşi, -oase. - Dăuna + suf. -ăcios. DĂUNĂTOR, -OÂRE adj., s. m. 1. Adj. Care dăunează; păgubitor (1); vătămător (11); (rar) dăunos (1), (învechit) damnos, (învechit, rar) dăunăcios, (neobişnuit) dăunătos. Această îndoită coloraţiune nu e nici dăunătoare, nici vreun semn urâcios. MAN. SĂNĂT. 151/25. Orice violenţă nu poate fi decât dăunătoare. MAIORESCU, CRITICE, 609. Dacă aş şti ceva folositor familiei mele, dar dăunător patriei, aş căuta s-o uit. CONTEMPORANUL, V, 395. în special deochiul, ale cărui efecte sunt aşa de dăunătoare sănătăţii omului, şi cu deosebire a copilului, trebuie alungat prin scuipare. Candrea, F. 57. [Nicolae Mavrocordat] sfătui pe boieri să se lase de simpatiile pentru catolici, care ar fi dăunătoare legii pravoslavnice. IORGA, L. I, 58. După scriitorii latinişti nu a fost epocă mai dăunătoare pentru limba română ca aceea din timpul culturii slavone. DENSUSIANU, L. 16, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Cu acest prilej, pentru a evita manevre dăunătoare nouă, cred că ar fi bine să întrebaţi pe Beneş din vreme asupra părerilor cu privire la compunerea consiliului TITULESCU, D. 194. Această interdicţie este valabilă pentru toate lucrările, chiar pentru „Mitică Pope seu”, unde orice ostentaţie de comedie e dăunătoare. CAMIL PETRESCU, T. m, 523. Această însuşire apare ... la toate fiinţele vii, spre a le apăra în contra primejdiei ... de a consuma lucruri dăunătoare sănătăţii NEGULESCU, G. 89. Pentru sănătatea fizică [a poetului] aceste petreceri erau dăunătoare. CĂLINESCU, E. 394. S-a arătat cât este de dăunător obiceiul înrădăcinat în popor de-a recurge la băuturile spirtoase în toate actele solemne ale vieţii ulieru, C. 25. Şoim dăunător mai ales porumbeilor, dar nicăieri prea des la noi. BĂCESCU, PĂS. 203. S-a admis mult timp că doza maximă tolerabilă pentru om fară efecte dăunătoare este 0,1 r[bntgeni] ... pe zi SANIELEVICI, r. 237. Multe din ciupercile dăunătoare au forma unor băşici tari şi albicioase. BELEA, P. A. 153. E vorba, probabil, de o mlaştină dăunătoare, fiindcă secarea unui lac în zilele noastre, prin preajma Dunării, s-a dovedit o catastrofă, preda, m. S. 277. Tutunul este foarte dăunător organismului FLACĂRA, 1975, nr. 22, 9. Nimic nu a fost mai dăunător decât laudele nestăvilite. V. ROM. august 1975, 8, cf. DEX. E profund dăunător pentru om să respingă sau să pună în prelungită paranteză gândirea critică, darul lui Lucifer. românia literară, 1979, nr. 15, 10/3. <> (Adverbial) Frica aţâţă într-atâta de dăunător sistemul nervos, încât la copii produce resărituri prin somn, bânguială, ţipete. CONTEMPORANUL, V, 395. 2. S. m., adj. (Insectă sau animal) care pricinuieşte pagube culturilor agricole. Secţiunea de zoologie şi entomologie agricolă ... studiază dăunătorii animali ai plantelor şi în special insectele. AGROTEHNICA, I, 55. Asolamentul apare ca singurul mijloc de a scăpa de dăunători ib. 526, cf. LTR2 Se lucrează pe suprafeţe mari, putându-se astfel folosi ... aplicarea măsurilor de combatere a dăunătorilor culturilor de cereale. BOTANICA, 178, cf. M. D. ENC. Gândacul de Colorado, cunoscut dăunător al solana-ceelor. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 5/5. Alături de speciile dăunătoare se numără speciile valoroase pentru carne, ca cerbul. BUTURĂ, EG. 268. S-au exprimat temerile de dăunătorii lor [ai plantelor], id. EB. i, 5. încep stropirile contra dăunătorilor vegetali. RL 2005, nr. 4 674. -Pronunţat: dă-u-. -Pl.: dăunători, -oare. - Dăuna + suf. -(ă)tor. DĂUNĂTOS, -OĂSĂ adj. (Regional) Dăunător (1). Sub înrâurirea unei culturi fragmentare şi adeseori dăunătoase [nişte târgoveţi] au găsit de cuviinţă să înlocuiască numele popular al eroinei... prin ... Rea-Silvia. ŞEZI, 231, cf. mda -Pronunţat: dă-u-. - PL: dăunătoşU -oase. - Contaminare între dăunător şi dăunăcios. 1059 DĂUNĂZI 114 DÂGĂLI DĂUNĂZI adv. v. deunăzi. DĂUNĂZÎLE adv. v. deunăzi. DĂUNÂZNIC s. n. (Gram.; învechit, rar) Timpul imperfect. Vremile sânt şi la noi şase: acumnic, adecă batu, dăunăznic, adecă băteam, deneaornic, adecă bătui (a. 1772). MACARIE1, GRAM. 18715, cf. SFCIV, 89. - Dăunăzi + suf. -nic. DĂUNE s. m. v. tăun1. DĂUNOS, -OÂSĂ adj. 1. (Rar) Dăunător (1). Cf. LB, 2. Lacom; pofticios. [Petru Şchiopul şi-ar fi păstrat cu greu domnia] dacă n-ar fi stat la mijloc ... doamna Chiajna, muiere capeşă şi dăunoasă, care ştiu să doboare cu armele împotrivirea românilor. ODOBESCU, S. I, 118. Copiii sânt dăunoşi, femeile grele sunt dăunoase. REV. crit. în, 122. -Pronunţat: dă-u-. ~PL: dăunoşi, -oase. - Daună + suf. -os. DĂUŞ s. n. v. derdeluş. DĂVĂLMAŞ s. m. v. devălmaş. DĂVĂLMĂŞESC, -EÂSCĂ adj. v. devălmăşesc. DĂVĂLMĂŞÎE s. f. v. devălmăşie. DĂVĂRÂ vb. I v. adevăra. DĂVĂSI vb. IV v. adevăsi. DĂVĂSÎT, -Ă adj. v. adevăsit. DĂVÂNCĂTURĂ s. f. v. dovâncatură. DĂVÂRNIRE s. f. (Regional) Coborâre a soarelui spre asfinţit (Gogoşu - Filiaşi). Cf. H XVI 383. Răsăritul soarelui, prânzişor, prânz, amiază, dăvârnirea soarelui, chindie, chindiuţă şi seara. ib. -Cf. povârnire. DĂVOCÂ vb. I v. devoca. DĂZBRĂCÂ vb. I v. dezbrăca. DĂZGARNĂ s. f. (Regional) Loc unde se desparte un drum sau o cărare de alt drum sau de altă cărare (Răcăşdia -Oraviţa). Cf. sfc v, 40, chest. iv 14/22. -PL: dăzgârne. - Et. nec. DĂZGHEŢÂ vb. I v. dezgheţa. DĂZNĂDĂJDUÎ vb. IV v. deznădăjdui. DĂZNĂDĂJDUÎRE s. f. v. deznădăjduire. DĂZPOPOLÂ vb. I v. depopula. DĂZRĂDĂCINÂ vb. I v. dezrădăcina. DĂZRĂDĂCINÂRE s. f. v. dezrădăcinare. DĂZVĂLUÎRE s. f. v. dezvăluire. DĂZVEŞTÎ vb. IV v. dezveşti. DĂZVOLTÂRE s. f. v. dezvoltare. DĂZVULBÂ vb. I v. dezvoalbe. DÂBĂ1 s. f. = tobă (8). Cărţile îs de patru colori: verde, roşu, ghindă şi dâbă. MAT. DIALECT. I, 67. DÂBĂ2 s. f. v. debă. DÂC subst (într-o ghicitoare, cu sens neprecizat, probabil) Nod (I 1) mic. La cap dâc, Dinapoi madâc, La mijloc nemic (Furnica), marian, ins. 246, cf. gorovei, c. 163. - Cf. n o d â c. DÂCĂ1 s. f. (Prin Transilv.) 1. Pipotă (1). Cf. i. popovici, r. D. 165, în DA. 2. (Anat.) Bilă. Cf. ddrf, alexi, w. 3. (Transilv.) împotrivire, încăpăţânare, îndărătnicie; mânie1 (1), supărare (2). Cf. anon. car., lb, valian, v, pontbriant, d. Nu era răutate în Busuioc, era însă dâca omului zăcaş. slavici, O. I, 288, cf. BARCIANU, ALEXI, w. Ce ai cu fata asta ... ? - Am eu ce am! răspunse cu dâcă Dochiţa. AGÎRBICEANU, A. 390, cf. CADE, REV. CRIT. m, 121, PAŞCA, GL., LEXIC REG. 8, ib. H, 45. - Pl.: dâci. - Şi: dică (PONTBRIANT, D.), dihă (VALIAN, V.) s. f. - Et. nec. DÂCĂ2 s. f. sg. (Prin Munt. şi prin sud-estul Dobr.) Termen de respect adresat unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; (învechit şi regional) dadă1 (1), (regional) daică1. O babă nepăsătoare se gâlcevea cu un flăcău, Ce te bagi, mă, în sufletul meu? ...Taci, dâco, ... că nu ţi-am făcut nimic! TAFRALI, S. 9. Mai vino pe la noi, dâcă Mario! CV 1950, nr. 1, 32. Aolică, dâcă Floare! TEODORESCU, P. P. 307, cf. H n 256, 320. -Cf. dadă1, daică1. DACĂ3 conj. v. dacă. DÂCĂÎ vb. IV v. dicăi. DÂCOS, -OĂSĂ adj. (Transilv.) încăpăţânat, îndărătnic; supărăcios, arţăgos, irascibil, certăreţ; care ţine supărarea, răutăcios. Cf. LB, PONTBRIANT, D., DAMÉ, T, GHEŢIE, R. M, REV. CRIT. m, 121, ALEXI, W. Până şi cei mai dâcoşi şi mai colţoşi ajunseseră să recunoască ceea ce era de recunoscut LĂNCRĂNJAN, C. n, 363. Se iveşte fiindcă eşti dâcos tu. id. ib. m, 446, cf. LEXIC REG. 8, mat. DIALECT. I, 67. -PL*. dâcoşi, -oase. - Şi: dicôs, -oâsă adj. pontbriant,d. - Dâcă1 + suf. -os. DÂCOŞĂ vb. I. Refl. (Regional) A se încăpăţâna (Crişcior - Brad). Cf. paşca, gl. -Prez. ind.: dâcoşez. - De la dâcos. DÂGĂ s. m. (Regional) Om mâncăcios. Com. din straja - VICOVUDESUS. -P1.:? - Et. nec. DÂGĂLÎ vb, IV. Tranz. şi refl. (Prin nordul Transilv.) A (se) gâdila. Cf. viciu, GL., CABA, săl. 88. Fata pădurii ...te dâgăle[şte] ş-apoi, de-i râde, te duce-n deal. ARH. FOLK. 1,218, cf. alr ii/i h 54/272, 279, 284, 310, 325, 346, alrt ii 137, lexic 1097 dâgâli 115 DÂLMĂ reg. 8. Dacă-i umbli cu mâna pe susuori, tare se dâgăle. MAT. dialect. 67. - Prez. ind.: dâgăl şi dâgălesc. - Şi: dâgâli (alr ii/i h 54/310, 316), dăgălf (alr M h 54/346), dăgâli (viciu, GL.) vb. IV. - De la gâdili, prin metateză. DÂGÂLÎ vb. IV v. dâgăli. DÂGMÂI s. n. (Prin Transilv.) Săculeţ de cca 2-3 kg, în special pentru cereale. Cf. KLEIN, d. 228. Sânt multe dâgmaie la moară. Viciu, GL., cf. ALRII/IMN 152, 3 946/235. - PI.: dâgmaie. ~ Et. nec. DÂHA interj, v. diha. DÂiE s. f. v. dână. DÂINÂ adv. (Prin sudul Olt.; în expr.) A se da dâina = a se legăna. Cf. lexic reg. 35. ~ Cf. d ă i n a. DÂINĂÎ vb. IV v. dăina1 DÂINÂ! vb. IV v. dăina1. DÂJDINÂT, -Ă adj. v. dezbinat. DÂLBĂ s. f. (Regional) 1. Băltoacă (Roşia - Beiuş). Cf. ALR sn iii h 830/310, ib. h 831/310. 2. Bulboană. Muscanul stă cu loitrarul la suprafaţa apei; îl găseşti numai la dâlbe (bulboane). BĂCESCU, P. 184. - PL: dâlbe şi dâlbi (alr sn iii h 830/310). - Cf. d â 1 b i n ă. DÂLBÎNĂ s. f. v. dălbină. DÂLBOÂCĂ s. f. v. dâlboancă. DÂLBOÂNĂ s. f. (învechit) Bulboană. Sosâm la străm-nină cu dâlboană adâncă şi mare. DOSOFTEl, v. S. octombrie 79735, Cf. M ARD ARIE, L. 45. - PL: dâlboane. — Şi: dălboână s. f. mardarie, l. 45. - Contaminare între dălbină şi bulboană. DÂLBOÂNCĂ s. f. (Regional) Bulboană (Libotin -Târgu Lăpuş). Cf. lexic reg. n, 110, scriban, d., pascu, s. 216, viciu, gl. ♦ Loc unde se adună apa, prin zăgăzuirea unei vâlcele sau a unei gârle (Tăşnad). Cf. chest. iv 42/236. ♦ (în forma dâlboacă) Groapă mică cu apă de ploaie. Cf. cv 1951, nr. 3-4, 45, TEAHA, C. N. 221. - PL: dâlboance. - Şi: dâlboâcă (TEAHA, C. N, 221), duldoâcă (scriban, d., pascu, s. 216, viciu, gl.) s. f. - Cf. d â l b o a n ă. DÂLBOC s. n. (Regional) Vale strâmtă şi adâncă (Vaşcău). Cf. chest. iv 37/91. -PL:? - Din bg. /ţi>Ji6oK „adânc”, sb. dubok. DÂLBOCUŢĂ s. f. (Prin vestul Transilv.) Diminutiv al lui d â 1 b o a c ă. Cf. teaha, c. n. 221, mda. -PL: dâlbocuţe. - Dâlboacă + suf. -uţă. DÂLCĂ s. f. (Prin Mold.; în e x p r.) A avea de dâlcă = a avea de lucru, a fi ocupat cu ... Flăcăii au şi ei de dâlcă: au să se ducă cu capra, unii cu moşnegii, alţii cu uratul, pamfile, CR. 2, cf. 241. A avea in dâlcă = a avea de furcă, v. furcă. Ia seama cu cine ai în dâlcă. I. CR. n, 277. -PL:? - Cf. rus. 4 e a k a . DÂLDORĂ s. f. v. dârdoră. DALG s. m. sg. (Regional, în e x p r.) A se da dâlg în târg = a se da veste, v. veste. Şi se dete sfoară-n ţară şi dâlg în târg, şi aci şi peste nouă ţări, că Alb-împărat vrea să-şi mărite fetele, vissarion, B. 19. A i se duce dâlgu = a i se duce vestea, v. veste. I s-a dus dâlgu ca de popă tuns. arh. olt. XXI, 263. A da dâlg în târg = a se certa cu glas tare, în auzul tuturor. Despre o femeie rea şi gureşă, se zicea: Asta, barem, dă dâlg în târg. H v 146. - Et nec. DÂLM s. n. v. dâlmă. DÂLMÂN s. n. (Regional) Mic dâmb (1) (cu multe ridicături mai mici înjur). Cf. vîrcol, m., gr. băn., chest. iv 90/176 a, ib. 92/846, l. rom. 1975, 241. -PL: dâlmane. - Dâlm + suf. -an. DÂLMĂ s. f. (învechit şi regional; atestat prima dată în 1570, cf. ders) 1. Formă de relief cu aspect de deal mic, cu vârful rotunjit, neîmpădurit, care se găseşte, de obicei, în regiunile de câmpie; p. r e s t r. vârf de deal; latură de deal. V. colină, gâlmă, gorgan, movilă (1), muşuroi1 (4). Unde iastia o fântănî, din gios de fantănî iaste o dălmă (a. 1737). iorga, s. d. xm, 231. Merge ... până la capul râuşorului şi de acolo se suie la o dălmă. ŞINCAI, HR. I, 274/22, cf. KLEIN, D. 202. Sânt mai călduroase ... şi văile dealurilor, care, prin dâlme de cătră miazănoapte, prin păduri sau cu alte împrejurări, se apără. ÎNV. POM. 38/6, cf. LB. Redicăturile pământului mai mici se zic dâlme sau dealuri. RUS, 1.1, 40/14, cf. CIHAC, n, 134, COSTINESCU. Biserica se-nălţă maiestoasă pe o dâlmă de-a stânga. F (1871), 402. într-un loc, sub o dâlmă de piatră, aflarăm ghiată şi zăpadă. TURCU, E. 188, cf. BĂRCIANU, ALEX3, W., ŞĂINEANU . Rămâne un dâmb, dâlm sau coamă de-a lungul bucăţii, căci ... [grapa] nu poate împrăştia cele două jumătăţi de brazdă, pamfile, a. r. 63, cf. id. J. II, 141, DR. 1,231. Iată în partea dreaptă, pe dâlmă, merii tineri, sădiţi de dânsul agîrbiceanu, în da, cf. resmeriţă, d, cade, dl. Pe o dolmă strălucea în lumina soarelui un pâlc de plopi ca nişte săgeţi de aramă. T. POPOVICI, S. 408. Străbătu imaşul cel mare, se sui pe dolmă şi încet, porni spre sat. id. SE. 589, cf. DM. Undeva departe, în faţă, pe dolmă [se vede] silueta unui om. v. rom. august 1960, 25, cf. DEX, HII 176, vi 95, IX 387, XI 95, XIV 102, XVI 95. Şede-n dâlmă şi mă-ntreabă. MÂNDRESCU, L. P. 73, cf. CHEST. IV 80/176, 92/846, alr sn iii h 809/102, mat. dialect, i, 254. Nu zice hop, până nu ai trecut dâlma = nu te lăuda înainte de a vedea rezultatul. zanne, p. ix, 458. ♦ Grămadă de pământ pietros, sub formă de căpiţă (Drajna de Sus - Vălenii de Munte). H xi 321. 2. Răzor1 (1). Cf. pamfile, j. i, 1, id. A. r. 119, cv 1950, nr. 4, 34, arh. folk. vn, 37, 121, cf. alr i 948/840, 846, alr sn I h 31, teaha, c. N. 220. ♦ Bucată de pământ cuprinsă între răzoare (Lazuri de Beiuş - Beiuş). Cf. AI 23. 4 Şanţ făcut din holdă pentru a se scurge apa (Bilciureşti - Răcari). Cf. hiv 62. + Loc în care se împreună două văi (Cobiuţa - Găeşti). Cf. h iv 82. ♦ Insulă (Cobiuţa-Găeşti). Cf. hiv 82. 3. Nume dat unor formaţiuni care au aspect de dâlmă (1): a) (Med.) Nodul (1). Cf. costinescu, şez xxiii, 44, com. din straja - VICOVU DE SUS; b) Vârful, partea cărnoasă a nasului. Şeful Nae ... şi-a scos limba, bătând-o când de dâlmul nasului, când de beregată. mironescu, s. 378; DÂLMINĂ 116 DÂMB AN c) (învechit) Perineu (la femei), antrop. 33/11; d) (Bot) Nod (II 1). Ca să se aşeaze mai bine în lemnul cel ce se altuiaşte să nu se lase ţănduroase sau cu dâlme ... ci să se netezească bine. ÎNV. POM. 98/23. 4. întăritură de pământ făcută pe malul unei ape pentru a evita pagubele provocate de revărsarea acesteia. Cf. CHEST. iv 41/101, 302, LEXIC REG. 119. - PL: dâlme. - Şi: dâim s. n., dâmlă (dr. i, 231, da), doi mă s, f. - Probabil contaminare între dâmb şi gâlmă. - Dâmlă, prin metateză. DÂLMÎNĂ s. f. (Prin Ban.) Loc ridicat Cf. vîrcol, m. - PL: dâlmine. - Dâlmă + suf. -mă DÂLMOC s. m. v. dârmoz. DÂLMOS, -OÂSĂ adj. (învechit) Deluros. Cf. lb, CIHAC, II, 134, LM, GHEŢIE, R. M. -PL: dâlmoşi, -oase. - Dâlmă + suf. -os. DÂLMUŢĂ s. f. (Prin Transilv.) Diminutiv al lui dâlmă (1). Cf. lb, chest. iv 90/244. -PL: dălmuţe. - Dâlmă + suf. -uţă. DÂLNÂITOÂRE s. f. (Regional) Leagăn (în care se balansează cineva) (Râmnicu Vâlcea). Cf. lexic reg. 79. - PL: dâlnâitori. ~ Dâlnâi + suf. -toare. DÂLNÂÎ vb. IV v. dăina1. DÂLNÂIÂLĂ s. f. v. dăinăială. DÂLNÂÎT s. n. v. dăinăit. DÂLŢÂN subst (Regional) Deal în formă de căciulă (Ludişor - Făgăraş). Cf chest. iv 91/175. -PL:? - Cf. dâlmă. DÂLVĂREÂLĂ s. f. v. dârvăreală. DÂLVĂRÎ vb. IV v. dârvări. DÂLVĂRÎRE s. f. v. dârvărire. DÂLVĂRÎT, -Ă adj. v. dârvărit. DÂMB subst (Atestat prima oară în 1517, cf. ders) 1. s. n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină, colnic, (regional) dâmbucă. Au venit... şi Petchi Iştuan cu oştile sale şi au descălecat pre dâmb. M. COSTIN, O. 161. Dâmbul ce easte în dreptul Bahnei (a. 1711). uricariul, xvii, 194. A fost hotar vechi de la iaz la dial în costişă într-un dămbu (a. 1759). IORGA, S. D. XIX, 30. Dacă fundaşul va sta în dâmb sau în dial ... atunci lanţul nu trebuie aşezat pe faţa pământului AŞEZ. 84/7. I-au arătat ... o vale cu pădure între doauo dâmburi LEON ASACHI, B. 36/23. Iarba scurtă, tare şi aromatică (mirositoare) ce creşte pre dâmburi săci. AR (1829), 482/15. îndrepta izvorul prin un dâmb mare. DRĂGHICI, R. 165/20. Biserica ...se afla pe un dâmb. I. IONESCU, P. 455. Vorbind astfel ne urcarăm pe alt dâmb, de unde aveam o privire şi mai frumoasă. CONV. LIT. I, 117, cf. ALECSANDRI, POEZII, 297. Din cerdacul casei noastre, care era zidită pe un dâmb, ... vedeai o luncă deasă. CONTEMPORANUL, i, 828. Iacătă-mă-s şi eu, de după un dâmb. CREANGĂ, A. 54. Fosta soţie a boierului ... văzu acolo pe • un dâmb doi copilaşi, ispirescu, L. 66. Furcele sunt dese şi pe vale şi pe dâmburi M3LLE, V. P. 61. Urcau alături, cu pas leneş, dâmbul ce ieşea ca o frunte din întunericul pădurii vlahuţă, S. A. H, 76. După un dâmb se iveşte Un cap nebunatic de fată. SĂM. IV, 4, cf. ALEXI, W. Jos, pe dâmb, mă tolănesc. IOSIF, PATR. 19, cf. TDRG, I. BRĂESCU, M. 64. Copoi alergând de colo-colo, pe dâmburi, prin mocirle. DELAVRANCEA, O. n, 190. Suii dâmbul şi apucai drumul de coastă, ce taie spre meazăzi. HOGAŞ, DR. I, 197, cf. resmeriţă, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Pârâul de care se ţinea Turcalete ... ocolea, pe sub nişte dâmburi şi pe sub nişte locuri de păşune, o moşioară întreagă. GALACTION, O. 293. [Obuzele] izbesc pereche, în dâmbul din spate, cu un fel de titanică nerozie, căci ... dealul n-au să-l poată dărâma, camil PETRESCU, u. n. 396. Am mers ca două ceasuri, cu ocoluri, urcând şi coborând dâmburi şi gorgane, când spelbe, când încâlcite de păduri VOICULESCU, P. I, 112. Ridicat pe un dâmb, călătorul se află în faţa unei privelişti măreţe. CĂLINESCU, I. C. 62. Am tresărit la răcnetul năprasnic al unui crainic care striga de pe-un dâmb sătenilor poruncă de sus. SADOVEANU, O. X, 386. Am urcat dâmbul târâş, stancu, R. a. I, 84. Gavrilă a construit un fel de vilă elveţiană ... sus pe dâmb. VINEA, L. I, 97. O fată ... s-a repezit din drum pe dâmbul pe care stă băiatul, să vadă mai bine. DEMETRIUS, A. 43, cf. LTR2 Vâlceaua asta ... şi dealurile din jurul ei au tot felul de cotituri şi dâmburi preda, m. S. 341. Speram că mârţoaga va merge aşa strâmb numai până după primul dâmb. SORESCU, U. 46, cf. H X 353, BUD, P. P. 62, ŞEZ. XXI, 82, ALR I 387/388, ALR SN m h 809, folc. transilv. i, 486. Câte cară cu pohoară Tăte suie şi coboară, Numa carul dundului Şăde-n vârvul dâmbului FOLC. MOLD. I, 53. O- (Prin analogie) Un câmp de bujori mişcători răsar ... după un dâmb alb de zăpadă, şi bujorii aceia erau fesuri ANGHEL, PR. 176. împingeau mâzga netrebuincioasă a roţilor îndârjite ... prin viile de păpuriş şi dâmburi de lalele sălbatece. KLOPŞTOCK, F. 61. Trepte şubrede scobite în dâmbul porţii duceau anevoios spre prispa împodobită cu ciorchini sălbateci id. ib. 84. Se vedeau dâmburi de iarbă. PREDA, I. 117. 2. S, n. Ridicătură de pământ la marginea unui şanţ, a unei ape, a unei gropi etc.; orice ridicătură de pământ de mică înălţime. Păstorii... spre a s-asigura de vărsările Eufratului ca ţi cei din Egipt de Nil, râdicară dâmburi SĂULESCU, HR. I, 12/9. In anul următor plugul n-are după ce să se conducă spre a urma în linie dreaptă. Totuşi rămâne un dâmb, dâlm sau coamă de-a lungul bucăţii, căci oricât de grea ar fi grapa, ea nu poate împrăştia cele două jumătăţi de brazdă. PAMFILE, A. R. 63. După ce culege florile, ... [Adela] se aşează pe dâmbul şanţului ..., le întocmeşte într-un buchet. IBRĂILEANU, A. 48. Tăcuţi, se aşezară pe un dâmb moale, cu iarba mare, deasupra malului nalt. SADOVEANU, O. n, 199, cf. DL, M. D. ENC., DEX, ALR I 1 175/315, alr SN III h 809. ♦ (Prin nord-vestul Transilv.) Semn de hotar între două moşii. Cf. alr n 5 069/316, 334. ♦ (Regional) Răzor1 (1). Cf. alr sn i h 31. 3. S. f. (Regional; în forma dâmbă) Bătătură (în tălpi sau la mâini) (Prăvăleni - Brad). Cf. alrmi/i h 188/90. - PL: dâmburi. - Şi: (învechit şi regional) dâmp (şez. xxxi, 82, alr sn i h 31, ib. m h 809) s. n., (regional) dâmbă (pi.: dâmbe ALR SN ni h 809) s. f. - Din magh. domb. DÂMBÂC s. n. (Regional) Dâmbuleţ. Cum am ridicat dâmbacul mi-a şi sărit un iepure de la picior. COMAN, GL. 27. -PL? - Dâmb + suf. -ac. DÂMBÂN s. m, (Regional) Dâmb (1) mai mare (Mărăşeni - Vaslui). Cf. LEXIC reg. 63. Şi-a făcut casa pe-un dâmban. ib. - PI: dâmbani. ~ Dâmb + suf. -an. 1134 DÂMBĂ 117 DANĂ DAMBĂ s. f. v. dâmb. DÂMBÂU s. n. (Prin Maram.) Dâmb (1) mai mare. Cf. T. PAPAHAGI, M. 218. - PL: dâmbăie. - Dâmb + suf. -ău. DÂMBEÂG s. n. (Regional) Dâmbuleţ. Se deşteptă în lumina de foc a răsăritului ce se strecura până la dânsul prin crengăria de cetină cernită a brazilor drepţi de pe dâmbeagul dimpotrivă. MIRONESCU, S. 200, cf. MDA. -PL: dâmbeaguri. - Dâmb + suf. -eag. DÂMBEŢ s. n. (Prin Maram.) Dâmbuleţ. Cine trece pe dâmbeţ? Mândru meu cu păru creţ BÎRLEA C. P. n, 256, cf. ŞEZ. XII, 25. - PL: dâmbeţe. - Dâmb + suf. -eţ. DÂMBICĂR s. n. (Regional) Răzor1 (1) (Doljeşti -Roman). Cf. chest. rv 16/546. - PL: dâmbicare. - Dâmb + suf. Acar. DÂMBLÂ vb. I. I n t r a n z . (în poezia populară) A umbla (II 2). lei atâta şi-o dâmblat, Până moara şi-o gătat. GRAIUL, n, 37. -Prez. ind.: ? - Cf. îmbla. DÂMBOC s. n. (Regional) 1. Dâmbuleţ. Tot o-ntoarce la dâmboace Ca să-şi pască bărbânoace. BÎRLEA, L. P. M. I, 159, cf. ARH. folk. 1,177, ib. vi, 295, CV 1949, nr. 7, 33. 2. Teren cu multe ridicături de pământ mai mici (Lespezi - Dolhasca). Cf. chest. iv 92/542. - PL: (1) dâmboace şi (2) dâmbocuri. - Dâmb + suf. -oc. DÂMBOS, -OÂSĂ adj. (învechit) Cu multe dâmburi (1). (Substantivat) Locuri sterpe precum păduroasă, mlăştinoasă, dâmboasă şi paragine. LITINSCHI, M. 16/11, cf. GHEŢIE, R. M. 121, BARCIANU, alexi, w. - PI: dâmboşi, -oase. - Dâmb + suf. -os. DÂMBOVIŢEÂN, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a judeţului Dâmboviţa sau care este originară de acolo; (la pl.) locuitori ai judeţului Dâmboviţa. Cf. dex. 2. Adj. Care aparţine judeţului Dâmboviţa ori dâmboviţenilor (1); privitor la judeţul Dâmboviţa ori la dâmboviţeni. Un dialect dâmboviţean nu există. LUC. II, 274, cf. ib. 246. Un succes al formaţiunilor corale dâmboviţene. M 1974, nr. 9, 5, cf. DEX, MDA. Lehamite dâmboviţeană [Titlu]. RL 2005, nr. 4 582. -PL: dâmboviţeni, -e. - Dâmboviţa (n. pr.) + suf. -ean. DÂMBOVIŢEÂNCĂ s. f. Femeie care face parte din populaţia de bază a judeţului Dâmboviţa sau care este originară de acolo; dâmboviţeană, v. dâmboviţean (1). Cf. dex,mda -PL: dâmboviţence. - Dâmboviţean + suf. -că. DÂMBUCĂ s.f. (Regional) Dâmb (1) (Beclean). Cf. ALR sn m h 809/272. -PL:? - Dâmb + suf. -ucă. DÂMBULEŢ s. n. Diminutiv al lui d â m b (1); dâmbu-şor, (regional) dâmbac, dâmbeag, dâmbeţ, dâmboc, dâmburel, dâmbuţ. în mijlocul acelui eleşteu se ridica un dâmbuleţ. ISPIRESCU, L. 236, cf. CADE. Pe un dâmbuleţ, mai afară, o bisericuţă de lemn ca o jucărie stricată. REBREANU, R. I, 75. Sălta ...pe câte un dâmbuleţ. POPA, V. 153, Cf. DL, DM, DEX. -PL: dâmbuleţe. - Dâmb + suf. -uleţ. DÂMBUREL s. n. (Regional) Dâmbuleţ. Cf. lexic reg. 11. Om strânge nepoate şi nepoţele, îi vom pune pe dâmburi, pe dâmburele. FOLC. MOLD. 1,305, cf. CHEST. IV 92/91. - PL: dâmburele. - Dâmburi (pl. lui dâmb) + suf. -el. DÂMBUROS, -OÂSĂ adj. (Regional) 1. Cu multe dâmburi (1). Cf. KLEIN, D. 123. Căruţa trece pe teren dâmburos. DR. V, 84. 2. (Despre coaja copacilor) Noduros (2) (Fundătura -Gherla). Cf. alri 1 948/255. -PL: dâmburoşi, -oase. - Dâmburi (pl. lui dâmb) + suf. -os. DÂMBUŞOÂRĂ s. f. v. dâmbuşor. DÂMBUŞOR s. n. Diminutiv al lui dâmb (1); dâmbuleţ; (regional) dâmbac, dâmbeag, dâmbeţ, dâmboc, dâmburel, dâmbuţ. Soldaţii se mutau din gropile frontului pe dâmburi şi pe dâmbuşoare. C AMIL AR, N. I, 370. Se aruncau în cea dintâi scobitură de teren, după un dâmbuşor sau pe loc întins şi trăgeau, v. rom. noiembrie 1953, 155, cf. dl, dm, dex, coman, gl. ♦ (Regional) Răzor1 (1) (Furcenii Vechi - Tecuci). Cf. alr sn i h 31/605. - PL: dâmbuşoare. - Şi: dâmbuşoâră s. f. ALR SN ffl h 809/514. - Dâmb + suf. -uşor. DÂMBUŢ s. n. (Regional) Dâmbuleţ. Cf. chest. iv 78/62, ib. 90/262, alr sn m h 809. -PL: dâmbuţuri. - Dâmb + suf. -uţ. DÂMINEÂŢĂ s. f., adv. v. dimineaţă. DÂMLĂ s. f. v. dâlmă. DÂMP s. n. v. dâmb. DÂMPCEÂN s. n. (Regional) Dâmb (1) mai mare (Baia - Făget). Cf. chest. iv 79/68. -PL: dâmpceanuri. - De la dâmp. DÂN prep. v. din. DÂNÂC s. m. v. dănac. DÂNAPOI adv. v. dinapoi. DÂNĂ s. f. (Prin nordul Maram.) Pepene verde, v. pepene. Cf. alr sn i h 199/346, 353, alrm sn i h 138/346. ♦ Pepene galben, v. p e p e n e. Cf. alr i 857/343, 354. ♦ Dovleac 1159 DÂNĂOARĂ 118 DÂNSUL comestibil. Cf. alri 856/348, 347, 350, 351. - PL: dâne. - Şi: dâie (pl. dâi alr I 856/351), dâne (pl. dâni alri 857/343 şi dâne alr SNl h 199/353) s. f. - Din ucr. 4hhh. DÂNĂOARĂ adv. v. odinioară. DÂNĂPOI adv. v. dinapoi. DÂNÂOÂRĂ adv. v. odinioară. DÂNDĂRÂTELE adv. v. dindărăt. DÂNDĂUN s. m. (Entom.; prin Ban.) Gărgăun. Viespile ceale mari sau dândăunii fac mare pradă în albini. TOMICI, C. A. 34/23, id. ib. 47/2,102/19, chest. vi/21 supi. -PL: dândăuni -Cf. tăun, gărgăun, bărzăun. DÂNDĂUNÎ vb. IV. Intranz. (Prin Ban.; despre albine, viespi etc.) A bâzâi. Cf. chest vi/21, 27 supl. -Prez. ind.: ? - De la dândăun. DÂNE s. f. v. dână. DÂNGÂNIE s. f. (Prin nord-estul Olt.) Pacoste (l). Cf. CIAUŞANU, V. -PL: dânganii, - Cf. d ă n d ă n a i e. A w DÂNGĂ s. f. (Regional) Numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans (Bascoavele - Curtea de Argeş). Cf. lexic. reg. ii, 18. - PL: dângi. - Et. nec. DÂNGĂLUÎT, -Ă adj. v. dăngăluit. DÂNS-DE-DEMÂNEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DÂNS-DE-DIMINEÂŢĂ adv. v. dis-de-dimineaţă. DÂNSUL, DÂNSA pron. pers., subst. I. Pron. pers. art., învechit şi regional, nearticulat (înlocuieşte, de obicei, nume de persoane şi, învechit şi regional, mai ales în Mold., şi nume de lucruri; pentru unii vorbitori şi cu o nuanţă de politeţe) Ţine locul persoanei despre care se vorbeşte. 1. (La nominativ) El, ea. a) (Cu funcţie de subiect, aşezat înaintea sau, rar, în urma predicatului, are rolul de evidenţiere a autorului acţiunii) Tătarii... au dat în urma oştilor celor protivnice şi, agiungându-se în Moldova la pădurea Băcăului, dânsele n-au stat la bătaie. ŞINCAI, HR. ii, 327/22. Dânsul are să trăiască Şi mulţi ani să vieţuiască. TOMICI, î. VIII/7. Feciorul lui Busuioc ... din când în când îi zicea câte-o vorbă, pe care numai dânsa putea s-o înţeleagă. SLAVICI, O. I, 224. Dar iată-i! Dânşii ies Mai mulţii Erau o sută şi-acum ei sunt o mie. COŞBUC, P. I, 158. Ce hotărăşte dânsul, aia e sfânt. BENIUC, M. C. I, 376. Dintre toţi scriitorii noştri, numai dânsul, în vecii vecilor, nu va putea fi tradus într-o limbă străină. LL 1972, nr. 2, 11. Dânsul vrea numai să mă simt eu bine. flacăra, 1975, nr. 40, 7. Dânsul ţine însă s-o facă cu orice sacrificiu. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 334. O vinit dâns vreodată? ALR n 3 111/95, cf. ALR I/Il h 183, ALR sn vi h 1 656, ib. h 1 658/192, ib. h 1 662/682. b) (Aşezat după predicate exprimate prin verbe de declaraţie sau în propoziţii incidente, are rolul de a marca insistenţa asupra autorului acţiunii sau de a evita repetarea acestuia) O, şopteşte-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte ne-nţelese, însă pline de-nţeles. EMINESCU, O. I, 82. Mi-am pierdut cumpătul, îşi zise dânsul cu amărăciune. REBREANU, P. s. 298. Bietul meu Jeannot! exclamă dânsa. EFTIMIU, N. 50. Până atunci, cum zice dânsa, ne-o coace, arghezi, C. J. 32. Agapia îl prigonea [pe Mitrea]. Zicea dânsa: Mai bine îl fatam mânz şi-l mânca un lup. SADOVEANU, O. xvn, 171. c) (însoţit de „şi” adverbial, cu funcţia de reluare a subiectului) Toţi arhiereii lumei şi dânşii sânguri trăbue să se chiame la sobor şi să hotărască dogmele credinţii, lăsând pre toţi ceilalţi afară, veri clirici, veri mireni. MAIOR, S. I, 34. Şi nu că o iubesc pentru altceva, căci şi dânsa este o muere ca toate celelalte, ci numai pentru credinţa şi cinstea ei, lucru cel mai scump din lume la o nevastă cu bărbat. GORJAN, H. IV, 81/18. Ioana plângea şi dânsa. ODOBESCU, S. I, 8. Ei vor aplauda desigur biografia subţire Care s-o-ncerca s-arăte că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sunt şi dânşii. EMINESCU, O. I, 134. A murit şi dânsul. MOROIANU, S. 7. 2. (La genitiv şi dativ; înlocuieşte numele unui atribut sau al unui complement indirect) Crescând extensia vreunui concept scade intensia dânsului, şi scăzându-i intensia, îi creşte extensia. EMINESCU, O. XV, 569. Urmează ca doamna ministru să descâlcească iţele urât încurcate de predecesorii dânsei. RL 2005, nr. 4 503. □ l-am dat dânsului. 3. (La acuzativ; precedat de diverse prepoziţii, înlocuieşte numele unui complement indirect sau circumstanţial sau al unui atribut) Că de la Dumnedzeu e mila multă, de la Dins mântuirea. PSALT. HUR2 198. Intrămu în casa lui Filipu ... şi lăcuimu la dinsu. COD. VOR2. 254. Eu scoşu de la densu spata şi tăiaiu capul lui. PSALT. 309. Atunce aduseră la dâns prunci. EV. SL.-ROM. 71r2/12—13. Ceia ce cădea la Dinsul, iară-i priimiia şi bunătatea le da. CORESI, EV. 405. Şi de la El ce vrem ceare priimi-vrem de la Dinsul id. L. 198/5. Cine e al Domnului vinie cătră mine. La Dinsu se strinseră derept însă, toţi feciorii. PO 289/11. Se strânsără la Dâns gloate mari din Galilel VARLAAM, C. 258. Câte temniţe am, toate sunt pline de dânşii. URECHE, L. 62. Orcine va cumpăra lucru de furat şi-l va da stăpânului a cui au fost, acela nu poate să-ş mai ceară banii de la dăns. PRAV. 68, Să-l aşteapte pănă într-un an, şi atunce să se cunune ... cu dănsa. ib. 168. îngerul Domnului veni la dinşi şi slava Domnului străluci pregiur ei. N. TEST. (1648), 67v/33, cf. MARDARIE, L. 277/20. Frumos dar a lui D[u]mn[e]zău iaste a şti în limbi, numai să viiaze cu dinsele ca să înţeleagă şi alţii. PSALT. (1651), IIIV/12. Tu, acum ce vii la dinsile? M. COSTIN, O. 316. Şi aflând pre Ieremiia zăcând gios, rumpsără hainele pre dânşişi. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 10772. Va râde Domnul de dânşii, id. PS. 14/6. Din purcederea lor din ţară tot gâlcevi şi cerţi între dânşii au fost. IST. Ţ. R. 17. Şi s-au strânsu toată boierimea la dânsul şi oastea, ca puii de potârnichi. NECULCE, l. 54. Leul... şi Vulturul... după a firii sale simţire aşe să cunoscură, precum mai tari, mai iuţi şi mai putincioasă dihanie decât dânşii alta a fi să nu poată, CANTEMIR, 1.1.1, 29. Să se mute de pre dânsa patimile. ANTIM, O. 4. Adastă sf[â]ntă şi dumnezăiască carte este întru legătura sa M[o]l[i]tv[e]nic şi dumnezeieştile Leturghii - am făcut pe dinsa un sărindar (a. 1730). IORGA, S. D. xm, 141. Atunci să-i leage şi pe dânşii înlăuntru pe câte unul PRAV. COND. (1780), 52. Să isprăviască pentru dânşii lucrul acesta. AŞEZ. 5/30. Din dânşii aleasă doisprezeace Apostoli. ŞINCAI, C. 23/4. Tragem o leniie ... deci scriiem supt dânsa divizorul aritm. (1805), 43/19. Hârtia e răbdătoare, căci pe dânsa poţi scrie ce vrei. budai-deleanu, ţ. 73. Când gârla se află între doi sau mai mulţi stăpâni, atunci fieşcare dintre dânşii stăpâneşte partea gârlii cât ţine de la mal până în mijlocul ei. LEGIUIRE, 6/27. Mentor îl prinse de mână pornind cu dânsul cătră ţărmurii mărei. MAIOR, T. 189/6. Frunzele [cânepii] le întrebuinţează pentru deşteptarea desfătării şi a bucuriei, şi de multe ori se îmbată de dânsele. CULT. c. 14/16, cf. lb. Ne învoim cu dânşii asupra pronunţiaţiei lui u,j şi o. heliade, PARALELISM, I, 4/5. Căsătoria este legătura cea mai tare şi mai sfântă care uneşte două 1172 DÂNSUL 119 DÂNSUL fiinţe între dânsele. MARCO viei, D. 159/14. Partea cea mai mare a naţiei ajunse, cu încetul, a se obicinui a suferi, căci nu cunoştea altă soartă mai bună pentru dânsa. F. AARON, I. n, 7/17. De nu mă vei duce la împăratul, eu îndrăznesc sângură a mă înfăţişa la dânsul GORJAN, H. I, 21/23. Nu vrem să ne punem mintea cu dânşii. CR (1839), 222/9. Am alcătuit această carte spre a mă sluji de dânsa. MEŞT. moş. 7/14. Hronografurile Moldaviei ... nu se potrivesc nici cu autorii streini, nici macar între dânsele. IST. M XVI/l 4. Unde a fost paza mai mare, acolo a fost şi boala mai răt şi cine fugea de dânsa mai mult, pe acela îl apuca mai degrabă. C. VÂRNAV, H. 40/5. Se dă nume aliage la combinaţiile metalelor între dânsele. MARIN, PR. I, XIX/31. Cucoana Caliopi a primit tustrele răvaşele şi a rămas încântată de dânsele. C. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 471. Eşii împreună cu dânsul afară din bariera Podului Mogoşoai[i]. PELIMON, i. 5/21, cf. BĂLĂŞESCU, GR. 58/11, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Poporu-mpregiuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita ... Şi-ncet lângă dânsul îşi şoptia. ALECSANDRI, O. 72. Să încredinţăm pe români că aceste elecţii sunt pentru dânşii o încercare la care îi supune Europa. BOLINTINEANU, în PLRI, 174, cf. LM. Acel pământ e pentru dânsul un obiect sfânt de adoraţie. ODOBESCU, S. I, 25. Baiazid privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ. EMINESCU, O. I, 146. A iubi era ceva necunoscut pentru dânsa. GANE, N. I, 17. Numai iaca găseşte o punguţă cu doi bani... o şi ia în clonţ şi se întoarnă înapoi cu dânsa spre casa moşneagului. CREANGĂ, O. 20. înaintea tribunii, cu spatele spre dânsa, alegători, cetăţeni, public. CARAGIALE, O. VI, 128. Ana ... dormea ca un copil îmbăiat lângă dânsul SLAVICI, O. I, 117. Zărind un cal... se duse la dânsul. ISPIRESCU, L. 3. Nu ştia cum să umble mai cu binişorul pe lângă dânsul, id., în snoava, n, 24, cf. DDRF. Piatra se află în dreapta bisericii; abia se cunoaşte, pe dânsa, câte o urmă de slove. IORGA, C. 1.1, 6, cf. TDRG. Trăgea furios după dânsul, de funia boilor, un car învârfuit. CHIRIŢESCU, GR. 170. Expresul pieri în întunericul nopţii, ducând cu dânsul parcă o parte din mine. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. Nu-şi putea da seama ce se petrece cu dânsul. AGÎRBICEANU, A. 52. Mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau cânii atâta gălăgie. HOGAŞ, DR. I, 2, cf. IORDAN, G. 128. Cu cât se răceau legăturile între dânşii, cu atât învăţătorul simţea mai mult ameninţarea. REBREANU, I. 83. Am rupt orice legătură cu dânsa. IBRĂILEANU, A. 33, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. între dânşii exista o veche complicitate. C. PETRESCU, C. V. 15. Luaseră cu dânşii vreo câteva găini. POPA, V. 13. Pavel Nour sta în mijlocul ogrăzii, cu Alexandru lângă dânsul. SADOVEANU, O. I, 11. Lua totdeauna cu dânsul pe câte un nepot. MOROIANU, S. 21. [Limba] adusă să vibreze sub pana sa, cu accente necunoscute până la dânsul VIANU, A. P. 264, cf. SCRIBAN, D. Totul nu e de dânsul [de Homer] în invenţiune; dar fâră el, nimic nu ar fi în redactarea de faţă [a Iliadei şi Odiseei], brătianu. T. 25. S-a scris mult despre această ... lucrare ... s-au făcut chiar broşuri după dânsa. BĂCESCU, PĂS. 15. Au putut cei de o seamă cu mine, muncitori şi canoniţi ai ideii, să se lepede de prizonierul tău, să-l alunge dintre dânşii. ARGHEZI, B. 16. Te invit să ai grijă de dânsul CĂLINESCU, E. O. n, 44. De uitat, te uiţi la dânşii. TUDORAN, P. 162. A intrat şi s-a apropiat de dânsul MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 19, cf. ALR sn v h 1 442. Cine-n lume s-o aflat Ură-ntre dânşii o ţipat. RETEGANUL, TR. 30. Tabachera o scos ai, Tabac din dânsa luai. PĂSCULESU, L. P. 159. Te spăimânţi de dânsu. BÎRLEA, L. P. M. I, 17. Maica mi-a făcut ochii Să mă stâmpăr cu dânşii FOLC. TRANSILV. II, 103. Apoi calul că-l lua Şi pe el încălica, Drumul mare c-apuca. Poteraşii-ncremenea, După dânsul lung privea. BALADE, n, 346. Măduva la toţi sugea, Lumea de dânsa fugea. FOLC. OLT. - MUNT. n, 222. (învechit, rar; fără prepoziţie, înlocuieşte numele unui complement direct) Şi nu credzură jidovii dinsu c-au fost orb şi veade. varlaam, c. 121. ❖ (învechit şi regional; în construcţii prepoziţionale cu valoare de dativ) Tremise la dinşi măniia cu băsăul său. psalt. hur. 6675. Domnul auzi-mă-va când voiu străga cătră Dânsul PSALT. (1651), 5714. Au stătut strigând către dânsa unele ca acestea. Bucură-te prin care răsare bucuria. GRECEANU, î. 8/27. Nu ceareţi de la dânşii mai mult decât ce sânt ei în stare a face. PETROVICI, P. 307/13, cf. abeţedar, 292/5. Pasărea cea albă-ndată Către dânşii se arată. ALEXANDRESCU, O. I, 223. De mama lui Tănislav da Şi către dânsa-mi grăia. PĂSCULESCU, l. p. 244. <> (învechit, rar; în construcţii prepoziţionale cu valoare de genitiv) Au început a bate cetatea şi au bătut pregiur dânsa trei săptămâni. URECHE, L. 102. ❖ (învechit, rar; fără prepoziţie) Ruga-se-vor dinsul în toate dzile şi-l vor blagoslovi. PSALT. HUR. 6272-3. într-aceaia vreame vădzu Iisus pre Nathanail viind cătră sine şi grăi dins: „Acesta cu adevărat iaste izrailtean”. VARLAAM, C. 31. <> (La dativ şi acuzativ, reluat sau anticipat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal „el”, „ea”) Graba au pripit, de l-au ucis pre dâns în locul aceluia. PRAV. 84. Şi o văzură boiarii lui Faraon şi o lăudară pre ea cătră Faraon şi o aduseră pre dânsa lui Faraon. biblia (1688), 82/30. Au aşedzat să-l puie pe dânsul leşii craiu. NECULCE, L. 59. înţeleptul... lasă lumea mai nainte de a-l lăsa pre dânsul lumea. PILDE, 10/7. Ei să numesc părinţii patriei pentru că ei poartă grijă pentru subdaţii lor şi îi apără pre dânşii. OBRADOVICI, D. 23/13. O vicleană politicească vedeare l-au amăgit pre dânsul [Napoleon] să creadă cum că el în Moscovia va dictălui. MANIFEST (1813), 11/19. Pre dânşii, dacă nu voesc, nu-i ascultă. PETROVICI, P. 2/5. Să ceară ca să-l întărească pe dânsul de prinţ. F. AARON, I. I, 207/14. Densului îi era urât numai de trufia cea aristocratică. BARIŢIU, P. A. n, 31. Atâta pe dânşii adeseori îi mâhnea, Că un prunc spre mângâiere din trupul lor nu avea. PANN, E. I, 2/7. Sunt sprintenă ca vântul, pe dânsu-l vreu de mire. ALECSANDRI, POEZII, 142. Şi de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă, Când cu ochii mari, selbateci, se priveşte în oglindă. EMINESCU, O. I, 80. Oricât s-ar întinde gustul de citit româneşte, pe dânşii nu-i va cuceri niciodată! VLAHUŢĂ, în plr II, 10. Vremea a adus-o şi pe dânsa în drumul vieţii mele. IBRĂILEANU, A. 187. Pe dânşii de la asistenţa tehnică ar trebui să-i mai ... asiste câte cineva, scânteia, 1975, nr. 10 329, cf. alri 295/160. o (în comparaţii) Nu-i atâta de mare păcatul, căci că-i om deopotrivă ca şi dâns. VARLAAM, C. 27. Dezeartorii se pedepsesc în public ... pentru ca să se spăimânteaze şi alţii şi să se teamă a lucra ca dânşii. D. SUP. 51/9. Şi voi [florilor] treceţi ca dânsul [omul], dar nu vă împărtăşiţi din dureri. MARCOVICI, C. 71/13. Mai toţi suntem spirite universale, ca Pralea, şi, ca dânsul, bărbaţi geniali. MAIORESCU, CRITICE, 52. Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenunchiată. EMINESCU, O. I, 51. Am asigurat-o... că nu ţin la nimeni atât de mult ca la dânsa. IBRĂILEANU, A. 85. Versul meu L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine, Iar tu - Cântându-l ca şi dânsul, ...Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris, minulescu, VERS. 78. Zice că el e cel dintăi lucrător şi altul nu mai este ca dânsul pe lume. SADOVEANU, O. XXI, 468. Eşti departe de a fi frumos ca dânsul, dar asta poate fi în avantajul dumitale. VINEA, L. I, 270. Mult mă-ntreabă cucuţu De ce n-am glas ca dânsul? FOLC. TRANSILV. i, 482. <> L o c. a d v. (învechit şi popular) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = straşnic (1), grozav. Spuind el prietenilor săi cum au umblat cu dânsul... l-au râs ca pre dânsul. BÂRAC, T. 57/12. Trânteşte baba în mijlocul casei şi-o frământă cu picioarele, şi-o ghigoseşte ca pe dânsa. CREANGĂ, P. 13. Ercule ... Chemă pre Diomede la luptă, îl răpuse pre el şi îl dete iepelor de-l mâncară ca pe dânsul ispirescu, u. 48, cf. dex. IL Subst 1. S. m. şi f. (Popular) Soţ1 (2), soţie (3). Să ştii că dânsu-al meu e supărat! G. M ZAMFIRESCU, M. D. I, 103, cf. DL, dex. 2. S. f. (Eufemistic, în credinţele populare, mai ales prin Mold.; la pl.) Iele. Stăi pe loc, ce, te-au apucat dânsele? CONTEMPORANUL VII2, 10, cf. BARCIANU, V., DDRF, ALEXI, W. Dânsele sau ielele, spun babele, sunt foarte rele. Au putere de a lua cuiva minţile ... să-l facă din om neom. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 64, cf. 1172 DÂNSUŞI 120 DÂRĂ1 ŞĂINEANU2, CANDREA, F. 158. Ielele se mai chiamă şi Nemilostive, Dânse. PAMFILE, DUŞM, 260. Zânele nu se numesc numai Rusalii, ci şi ... Dânse. id. S. v. 24, cf. DR. IV, 823. Ielele. De dânsele se descântă, bujorean, B. L. 87, cf. h ni 134, iv 91, alr n 5 791/514. Dânsele sau Ielele îs tot una. FOLC. mold. i, 459. 3. S. f. (Popular; şi în sintagma de dânsele) Boală (reumatică) despre care se crede că este provocată de iele. Cf. CHERIAC, 167, DDRF, GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 64, id. ib.158, BIANU, D. S. 267, JAHRESBER. XIX-XX, 21, cf. 48. Femeile ştiutoare din Bucovina spun că această plantă este bună pentru boala: „De-dânsele panţu, PL. 87. „De dânsele ” se numeşte un morb în feliul reumatismului, însă, după cum spune poporul, e cu mult mai periculos, fiindcă se întinde peste tot corpul marian, D. 91. L-au întâlnit... Ele le cu săgetături şi cu ... de Dânsele. PÂRVESCU, C. 80, cf. pamfile, B. 26. [Aliorul] era folosit la „de dânsele”, însoţite de dureri de mâini şi de picioare, adeseori de răni pe tot trupul bolnavilor. BUTURĂ, EB. I, 27, cf. H m 273, IV 268, VI 11, X 72, 483, xn 380, corn. din straja - vicovu de sus, alr n/i h 127. 4. S. f. (Bot.; prin Mold. şi prin Bucov.; şi în sintagma de dânsele) Numele unor plante erbacee folosite în medicina populară pentru tratarea bolii „de dânsele”, v. d â n s u 1 (II 3): a) Equisetum palustre. Cf. BORZA, D. 64; b) Geranium phaeum. Cf. panţu, PL. 87, BORZA, D. 76, H x 20, 67, ALR II6 323/537. 5. S. m. (Popular; eufemistic) Lup {Caniş lupus). Românul din toate unghiurile ţării, când e nevoit să vorbească de lup... zice: dânsul, pădurarul sau hoţul. CANDREA, F. 263. - PL: dânşii, dânsele. - Gen.-dat: dânsului, dânsei. - Şi: (învechit) dinsul, dinsa, (învechit) dânsul, dânsa, dânsuşi pron. pers. - De1 + însul. DÂNSUŞI pron. pers. v. dânsul. DÂNTÎST s. m. v. dentist. DÂPĂ prep. v. după. DÂPLĂ1 s. f. (Prin sud-estul Transilv.) Loc scufundat în raport cu cele învecinate. Cf. densusianu, ţ. h. -PL: dâple. - Et. nec. DÂPLĂ2 s. f. (Prin nordul Transilv. şi prin Bucov.) Murdărie (atârnând în ţurţuri) pe părul oamenilor sau al animalelor. Cf. paşca, gl. 4 P. e x t. Persoană (mai ales femeie) cu părul unsuros, neîngrijită. Com. din straja - vicovu de sus. -PL: dâple. - Et nec. DÂPLĂU s. m. (Regional) Om neîngrijit, neglijent Com. din straja - vicovu de sus. - PL: dâplăi. - Dâplă2 + suf. -ău. DÂPLÎ vb. IV. Tranz. (Prin Bucov.; complementul indică părul de pe cap) A unge cu grăsime prea multă; (complementul indică pereţii casei) a unge cu lut prea gros, neregulat; p. e x t. a mânji (2). Com. din straja- vicovu de SUS şi din vicovu de sus. -Prez. ind.: dâplesc. - De la dâplă2. DÂPLIT, -Ă adj. (Prin Bucov.; despre oameni) Cu părul uns prea gros. Com. din vicovu de sus. -PL: dâpliţi, -te. -V. dâpli. DÁPLÓS, -OÂSĂ adj. (Regional; despre oameni) Neîngrijit, neglijent. Com. din straja - vicovu de sus, cf. mda. -PL: dâploşi, -oase. - Dâplă2 + suf. -os. DÂR interj. (Mold.; de obicei pronunţat cu „r” prelungit, adesea cu valoare verbală) Cuvânt care imită zgomotul produs de o căruţă în mişcare sau vorbirea repezită a cuiva. Dârrrr/ Haide, haide, haide, dăi, dăi, dăi ... S-a pornit moara. ALECSANDRI, T. 1 658. E x p r. Dâr la deal, dâr la vale (sau dâr într-o parte, dâr într-altă parte) = a încerca de mai multe ori în direcţii diferite. Un flăcău tare bogat o pornit să să-nsoare. Dâr la deal, dâr la vale, dâr într-o parte, dâr într-alta, se duce într-un sat la un om ... care avea două fete. şez. vn, 65. C o m p u s : dâr-mâr subst. = harababură. Cf. CfflAC,n, 573. - Onomatopee. DÂRĂ vb. I v. dârf. DÂRĂICĂ s. f. (Regional) Loc într-o pădure, de unde se dau lemnele la vale (Vârtopu - Târgu Jiu). Cf. chest. iv 30/846. -PL: dâraice. - Cf. d â r â i a 1 ă . DÂRĂ1 s. f. 1. Dungă îngustă şi continuă lăsată pe pământ, pe zăpadă, pe iarbă, pe apă, în aer etc. de un obiect târât sau tras ori de curgerea unui lichid, de grăunţe vărsate, de cenuşă etc.; urmă (1); (regional) dârâitură. Cf. valían, v. polizu, pontbriant, d. Curgea o dâră lungă de sânge pământean. ALECSANDRI, POEZII, 225, cf. COSTINESCU, CIHACII, 96, LM. Făt-Fru-mos, ... luându-şi buzduganul de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă. EMINESCU, P. L. 7. Ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata. ISPIRESCU, L. 334. Pe braţul Nataliei se vedea o dâră de sânge. D. zamfirescu, R. 172, cf. alexi, W. O dâră de sânge de la copcă până la cellalt mal şi în capătul potecii iepurele se sbătea în gura copoiului LUC. n, 381, cf. ŞÂINEANU2. Dihania dispăru sub unde, ... lâsând în urmă o dâră de sânge. CHIRIŢESCU, GR. 56, cf. resmeriţă, d., cade. Ieşi, clătinându-se ca un beat, cu faţa scofâlcită şi cu dâre de sânge pe mustăţi şi pe bărbie. REBREANU, R. I, 112. Şi bricul alb Sfâşie-n două covorul apelor albastre, Lăsând în urma lui o dâră de spumă creaţă. MINULESCU, vers. 15. [Călăreţul] n-a lăsat în urmă decât o dâră de sânge. CAMIL PETRESCU, U. n. 320. Un melc îşi târa casa rotundă în spinare, însemnând drumul cu o dâră argintie. C. PETRESCU, R. DR. 156. Sângele i se prelinsese pe bărbie şi se scursese, în dâre subţiri, pe gât. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 294. Pe drumul străbătut de dânşii, dârele de sânge erau neîntrerupte. COCEA, S. n, 121. Sudoarea rece ... se amesteca cu dârele de lacrimi POPA, v. 158. Acest conviv ... lăsa dâre de glod pe covoare. TEODOREANU, M. n, 99. Dârele de ceaţă, ca nişte şerpi, ...Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare Cu apele la vale. VOICULESCU, POEzn, I, 64. îmi place să privesc printre gene, la suprafaţa apei, dâra sclipitoare lăsată de învârtirea helicelor în mers. BART, S. M. 36, cf. SCRIBAN, D. Lăsau dâre de fum negru în urma vapoarelor. STANCU, R. A n, 62. [Minerii] au un mers obosit, greoi, un fel deosebit de a-şi târî bocancii, din care, la fiecare pas, rămâne, pe mozaicul sălii, o dâră de cărbuni BOGZA, V. J. 48. îmi aduc aminte de bordul lui înalt de metal, prelins cu dâre de rugină. CONTEMP. 1953, nr. 356, 6/6. Dâra de ceaţă... poate fi înregistrată fotografic. SANIELEVICI, R. 73. Praful se încrustase în dâre cenuşii în parchetul mişcător şi nesigur. VINEA, L. I, 323. Pe mâini comisarul are încă o dâră de sânge subţire, v. ROM. mai 1957, 27. în tribord ...se zări o dâră de fum. tudoran, P. 185. îşi aruncă ochii la dâra înspumată, id. ib. 181, cf. DL. în urma cailor rămânea o dâră lungă de praf BARBU, G. 64, 1185 DÂRĂ1 121 DÂRDALĂ cf. mihăilă, î. 55. Un avion ... zbura destul de jos peste câmp, târând după el dâre de fum. BĂNULESCU, I. 81, cf. DEX. într-o iarnă se făcuse într-un sat o dâră pe o uliţă, pe unde se dădeau copii cu săniuţele. SNOAVA, iii, 612, cf. ALRI 814/9, 932, alr sn iii h 865. Şi pe unde că mergea Dâră pe pământ făcea. FOLC. OLT. - MUNT. n, 101. ❖ (Prin analogie) Dâra neagră a brazdei se deapănă de la un capăt la altul al lanului ca pe un mosor. GÂRLEANU, L. 38. Lăsase pe urma ei o dâră de miros de aer, pe care nasul Pisicuţii, cu mult mai priceput decât al meu, o descoperise. HOGAŞ, M. N. 94. Şi toţi munţii, pleşuvi, printre dârele de păşune şi verdeaţă, par frământaţi din miez de pâine de secară. ARGHEZ3, C. J. 56. Erau palizi amândoi, cu feţele încadrate într-o dâră de barbă nouă. vine A, L. I, 214. ❖ F i g. Roza Lang lăsase o dâră de tristeţe în sufletul lui Titu. REBREANU, I. 271. în urma lor rămase o dâră grea de tăcere, id. P. S. 57. Dâră măreaţă, dâra de fapte, Dureze punte peste zi şi noapte. voiCULESCU, POEZII, I, 265. Apele lui [ale Oltului] trag în lungul pământului dâra adâncă ... a unui ireversibil destin. bogza, c. o. 11. ❖Expr. (Regional) A umbla în (sau de) dâra cuiva sau a ceva = a fi preocupat de cineva sau de ceva. Copilul... vede pe mama umblând de dâra mâncării. MARIAN, NA 346. N-am îmbiat niciodată în dâra fetelor, rev. CRIT. I, 75, cf. SIMA M. 183. loniţă ... umbla şi el în dâra însuratului AGÎRBICEANU, S. 619. (Prin Transilv.) A umbla în (sau de) dâra cuiva = a se strădui să fíe (sau să se facă) pe placul cuiva. Dumitru ... ziua, prea umbla în dâra ei agîrbiceanu, s. 463, cf. todoran, gl. 13, mat. dialect, i, 67. (Prin nord-vestul Munt.) A (o) da-n dâră (sau a-i lua dâra) = a) a descoperi cauza. Cf. udrescu, gl.; b) a găsi soluţia id. ib. (Familiar) A face dâră prin barbă = a) a începe o acţiune. Cf. RĂDULESCU-CODIN, dl, DEX; b) a stabili un lucru (rău), a crea un precedent. Să nu se facă dâră prin barbă, sadoveanu, o. xv, 372, cf. dl, DEX, zanne, p. îi, 12. (Cu schimbarea construcţiei) Unchiaşul nu se lasă prin barbă să-i faci dâră. MACEDONSKI, o. ii, 67. ♦ Urmă lăsată de fiinţe (mai ales de animale) în timpul deplasării. Iepurele fricos şi vulpea vicleană ...se silesc a-şi minţi gonacii şi a încurca dâra lor printre tulpinele despuiete. ODOBESCU, S. III, 41. Mi-ar place să străbat... luncile cu richită, după umbra dârei de mistreţ. id. ib. 77. Un copoi... adulmecă dâra vânatului. C. petrescu, A. R. 101, cf. DL. Să iei dâra Oilor Până-n calea Furilor. TEODORESCU, P. P. 515. 4 P. e x t. Şir (A I 1). Adânc străbate-n gloată fulgerătorul voievod, lăsând dâră de morţi pe unde trece. VLAHUŢĂ, R. P. 24, cf. CADE. ❖ F i g. Rusul, când intră în ţară, îşi lasă dâră de bani. CONTEMPORANUL, VU2, 11. Cei 90 frfanci] pierduţi [la joc] îi răsăriră înainte, cu o dâră de mizerii după dânşii: chiria casei, birtul. D. ZAMFIRESCU, ap. TDRG. ♦ (Prin Ban.) Potecă. Cf. şez. XXXI, 82. 2. Fascicul luminos; rază (1). Prin dâra de lumină se vede o umbră înaintând cu paşi grăbiţi. CARAGIALE, O, n, 50. Pe uliţele satului începură să se vadă dâre de lumină. AGÎRBICEANU, L. T. 239. O dâră de raze albe scânteia pe crucea udată de furtună. REBREANU, P. S. 191, cf. CADE. Prin uşa întredeschisă, pătrundea, în odaia lui Mircea, dâra verde a lămpii. TEODOREANU, M. n, 59. Iazul este neclintit ... c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. SADOVEANU, O. I, 379. Pe-o dâră de lumină, înaintăm prin foi, prin aur răvăşit, prin brumă fină. BLAGA POEZII, 373. Vâlvătăile focurilor repezeau dâre de lumină până peste valurile, acum domoale, ale fluviului CAMIL PETRESCU, O. II, 173. Un meteor se aprinse, ... lăsând o dâră de lumină. BENIUC, M. C. I, 439. Baron a plecat pe fascinanta dâră argintie răspândită de lună deasupra apelor. TUDORAN, O. 430, cf. DL. Când soarele putea să răzbată printre ramurile de sus, dâra lui aurie poleia trunchiurile albe şi arunca bănuţi de lumină. V. ROM. septembrie 1958, 11. Policandrele licăreau ... poleind curtea cu dâre galbene. BARBU, PRINC. 32, cf. DEX. ❖ F i g . I se păru că în minte i s-a deschis, deodată, o dâră luminoasă. REBREANU, I. 110.7« inima lui ...s-a furişat o dâră de soare. POPA V. 25. Oamenii ... care au lăsat o dâră de lumină sau de zbucium în trecutul bogat al Bihorului CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 5/2 - PL: dâre şi (învechit şi regional) dâri (tdrg, scriban, D., alr SN III h 865/784). - Din v. sl. A«pA. DÂRĂ2 s. f. v. dară1. DÂRĂÎ vb. IV v. dârâi. DÂRĂIĂ vb. I v. dârâi. DĂRĂPĂNĂ vb. I v. dărăpăna. DÂRĂUŞ s. n. v. derdeluş. DÂRÂÎ vb. IV. T r a n z . (învechit şi regional) A zgâria (1); p . e x t. a sfârteca (1). Deaca se întoarse Menelai den cale şi nu-ş găsi muiarea ... puse scârbă mare şi-şi dâriia faţa şi-şi rumpea hainele, MOXA C. 115. Mărăcinii ceia ce dâriia sfintele icoane de în rădăcină-i zmulseră. id. ib. 171, cf. philippide, p. 87, CADE, SCRIBAN, D., DA CANDREA, Ţ. O. 49, ARH. FOLK. VI, 295. ❖ (într-un descântec) Albaţă spurcată, ... Cu unghiile dârăiată. ARH. FOLK. VI, 253. - Prez. ind.: dârâi şi dârâiesc (philippide, p. 87). - Şi: dârăi (scriban, d., arh. folk. vi, 295) vb. IV, dârăiâ, dăriâ (da) vb. I. - Din slavon, aepath, a^p*. DÂRÂIÂLĂ s. f. (Regional) Urmă pe care o lasă un lemn târât sau oile în timpul păşunatului (Porumbacu de Sus -Avrig). Cf. CHEST. v/60. M-am luat după dârâială şi l-am găsit. ib. -PL: dârâieli. - Dârâi + suf. -eală. DÂRÂIETURĂ s. f. v. dârâitură. DÂRÂI TURĂ s. f. (Regional) Dâră (1). Pe unde trecea, lăsa în urmă-i o dârâitură destul de adâncă, marian, ap. cade. - PL: dârâituri. - Şi: dârâietură s. f. CADE. - Dârâi + suf. -tură. DÂRÂŞTE s. f. (Regional) Brazda rămasă în urma plugului. Com. din oraviţa. - Accentul necunoscut. - PI: ? - Dâră1 + suf. -işte. DÂRAT, -Ă adj. (Popular; despre iarbă, flori) Strivit (î). Vede flori păscute, Unele păscute, Mai multe dârâte. TEODORESCU, p. P. 91. -PL: dârâţi, -te. - V. dârî. DÂRB6MNIC s. m. v. dumbravnic. DÂRB6RNIC s. m. v. dumbravnic. DÂRD, -Ă adj. v. durd. DÂRDALĂ s. f. (Regional) 1. Persoană care vorbeşte mult şi fără rost; flecar, slodob la gură, v. slobod (9); p. e x t. om de nimic, v. nimic (II). Căci nici noi nu suntem neşte dârdâie Sau ha dă pă urmă lăpădătură. BUDAI-DELEANU, ţ. 85, cf. GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Măi, ce dârdală 1200 DÂRDAR 122 DÂRDÂIALĂ praf. BARBU, G. 64, mai eşti! Nici nu laşi pe om să vorbească. GANE, ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D. Bat-o pustia sucală, C-a umblat ca o dârdală Şi mi-a făcut pânza rară. MARIAN, NU. 351, cf. DEX, ŞEZ. xxx, 292, mat. folk. 1 209, com. din marginea - rădăuţi. ❖ Expr. A ajunge slugă Ia dârdală = a ajunge într-o stare de decădere, a ajunge slugă la dârloagă, v. d â r 1 o g (2). în satul lui era împărat, şi-aici a ajuns slugă la dârdală! VLAHUŢĂ, ap. CADE, cf. dex. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Ce dârdală de om, vorbeşte gura fără el! ŞEZ. xxm, 45. ♦ Om bătrân şi neputincios (Costâna - Suceava). Cf. lexic reg. n, 125. ♦ Om mare şi greoi, matahală (Ţepu - Tecuci). Cf. lexic reg. n, 95. ♦ (Rar) Femeie care nu toarce bine. Com. din DRĂGUŞENI - PAŞCANI. 2. P. anal. Cal slab, bătrân şi neputincios; mârfoagă, gloabă. Cf. lb, gheţie, R, M., ŞĂINEANU2 Când am ajuns la moară, păştea dârdala pe-o corhană. I. CR. iv, 253, cf. CADE, DEX, ŞEZ. II, 226, dr. v, 181, Hxn 309, com. din frata - sărmaşu. 3. P. a n a 1. Căruţă, trăsură veche şi hodorogită; p. e x t. obiect uzat, lipsit de orice valoare. Cf. coman, gl., com din straja - vicovu de sus, lexic reg. n, 125. 4. P. e x t. Amendă ce se aplică celui ce face o pagubă cu calul, în holda cuiva. Cf. cade, da, paşca, gl., com. din frata -SĂRMAŞU. - PL: dârdâie. - Şi: dârdeâlă (h xn 309), dârdolă (COMAN, gl.), dârdoâlă (dr. v, 181), dărdâlă (lb) s. f. - Dârd(âi) + suf. -eală. DÂRDÂR s. m. (în dicţionarele din trecut) Arcaş. Cf. BARCIANU, V., ALEXI, w. -PL: dârdari. - Dardă1 + suf. -ar. BARDĂ s. f. v. durdă. DÂRDĂÎ vb. IV v. dârdâi. DÂRDĂIĂ vb. I v. dârdâi. DÂRDĂRĂ vb. IV v. dârdâi. DÂRDÂI vb. IV. I n t r a n z. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) A tremura (1) foarte tare din cauza frigului, a fricii, a emoţiei etc. Cf. lb, polizu, pontbriant, d„ costinescu. Dârdâie din toate-ncheieturile. CARAGIALE, o. n, 236. Toţi căzură în genunchi afară de cel din urmă, căruia îi dârdâiau picioarele. DELAVRANCEA, ap. TDRG, cf. DDRF. în bordeie dârdâieşte serăcimea ghem în ţoale. CONTEMPORANUL, vn2, 514, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Când pe bolnav îl scutură frigurile, să-l aşeze cineva sub un pom pe o rogojină şi, pe când el dărdăie, să vină o femeie ... cu o vadră de apă ... şi s-o azvârle pe bolnav. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 70. Un fior neînţeles îl făcu să dârdâie din toate mădularele. LUC. VII, 8. îşi facu cruce dârdâind şi începu a murmura frânturi de rugăciuni. REBREANU, N. 225. îi dârdâiau şi braţele, şi picioarele, id. P. S. 283, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Noi dârdâiam de frică. STANCU, D. 271. Sentinela dârdâia de frig. CONTEMP. 1955, nr. 460, 3/4. Altă dată n-aş vrea să mai dârdâi ca acum. BENIUC, M. C. I, 415. Lucu strângea din spate, luptând să nu dârdâie. VINEA, L. II, 310. începu să se plimbe cu paşi repezi..., dârdâind cam speriat. TUDORAN, P. 523. Dârdâia de parcă ar fi suflat crivăţul peste el. PREDA, M. 315. Mă trezesc şi eu dârdâind Şi baltă de năduşeală. SORESCU, L. L. V, 147. Condrat vrea să ... se ghemuiască. îi e frig. Dârdâie. bănulescu, I. 12. Dârdâie de frig sub un pled. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 18. Am venit acasă,, dârdâind de frig. SBIERA, p. 100. Frică mare o coprindea De dârdâia [ca] piftia. ŞEZ. m, 214. Nici n-am mai pomenit aşa prăpăd, románico, se văita ţiganul dârdâind ca apucat de boală, snoava, m, 287, cf. alr i 92/359, 378, 554, 614, 746, 750, 940, ib. 1 258, ALR n/l h 87/705, 769. (F i g.) Făcu pe Roma să dârdâie de frică. F. AARON, 1.1, 21/12. ❖ T r a n z. fact. Gerul îi dârdâia carnea şi oasele, oboseala o istovea. REBREANU, I. 191. <> Refl. Când merge pe drum, se dârdâie carnea pe Mariţa ca piftiile. IOVESCU, N. 69. R e f 1. i m p e r s. Se dârdâie bine aici. barbu, ş. N. 42. ♦ (Despre dinţi) A produce un sunet caracteristic când se lovesc unii de alţii (ca o consecinţă a fricii, a frigului etc.); a clănţăni. Cf. LB. Şi aşa tremurau de tare, de le dârdâiau dinţii în gură. CREANGĂ, O, 116. îi dârdăiau dinţii în gură de frig. MARIAN, S. R. II, 98. Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben perit. COŞBUC, F. 30. Rătăcirea-n care ajunsese comandantul chefului mă făcu să-mi dârdâie dinţii de frică. MIRONESCU, S. 164. Le dârdâiau dinţii din gură, într-o spaimă vecină nebuniei. POPA, V. 270. Dinţii-n gură-mi dârdâesc. SBIERA, p. 282, cf. alr n/l h 40. <> (Prin lărgirea sensului; despre oameni) Dârdâesc din dinţi, mă vere, - Lasă-i mă, că-şi fac putere. COŞBUC, P. n, 48. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) A se cutremura, a vibra (1), a dudui; a tremura (3). Neacşa ... joacă hora şi bătuta, brâul şi chindia, de dârdâie pământul CARAGIALE, o. n, 317, cf. DDRF. Dârdără pământul de lume. PAMFILE, J. iii, 87. Un flăcău ... începu să chiuie de dârdâiau geamurile. REBREANU, I. 33. Zgomotele variate ... ale marilor generatoare centrale, de care dârdâia pământul până la poartă, urzeau ... un tărăboi de infern, arghezi, S. XI, 103. Geamurile dârdâiră de ropotul aplauzelor. CAMILAR, N I, 421, cf. NOV ACO VICIU, C. B. n, 8. ❖Refl. Să dârdâia şi ceru din ţâţinile lui. ŞEZ in, 81. 3. (învechit şi regional; despre oameni) A trăncăni1 (2); a bârfi, a bombăni, (regional) a dârlâi (2). El tot spune, spune, spune, Dărdăesc cât de mult ... Iar eu casc şi nu-l ascult. NEGRUZZI, s. ni, 24. Ce mai dârdâeşte guleratu cel de ciocoiu? ALECSANDRI, T. 80. Mereu cere cuvânt şi vorbeşte, dârdâieşte. id. ib. 104. Dac-ar şti el ... de unde-am pornit astă-noapte ... n-ar mai dârdăi degeaba asupra căişorilor mei! CREANGĂ, O. 249. Ce dracu aveai nevoe să dârdăeşti de cucoana mare şi de fata ta? I. NEGRUZZI, s. VI, 14. Bre, femeie, ce tot dârdâie şti degeaba? SĂM. iv, 750. Ce tot dârdâi acolo? N-am vreme să te-ascult. TDRG, cf. ŞEZ. n, 226. (Glumeţ) Eu dârdâind atâtea multe satire n-oi putea face pe fameile noastre să să dăprinză la cetit mai mult decât la plimbat? MUMULEANU, C. 43/10. - Prez, ind.: dârdâi şi (învechit şi popular) dârdâiesc. -■ Şi: (învechit şi regional) dârdăi (novacoviciu, c. b. n, 8), (învechit) dărdăi vb. IV, (regional) dârdără, dârdăiâ (prez, ind.: dârdăiez ALRll/l h 40/334) vb. I. - Dâr cu reduplicarea consoanei + suf. -ăi. DÂRDÂIĂLĂ s. f. 1. Faptul de a dârdâi (1); tremur (1), tremurătură (1), dârdâire (1), (rar) dârdoră (1), (învechit şi regional) dârdâitură (1). Cf. polizu. Cum s-a arătat Negoiţă în prag, până să-l întrebe cineva ce şi cum, tânăra s-a potolit din dârdâială. CARAGIALE, O. n, 237, cf. DDRF. Glasul ţiganului avea dârdâieli, ca şi când l-ar fi pocnit peste beregată. SĂM. IV, 409, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. Femeia s-a pitit lângă vatră şi, trecându-i dârdâiala, mătuşa i-a dat o haină. ARGHEZI, C. J. 231, cf. DL, DM, DEX, com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI. 2. (Despre pământ, ferestre etc.) Vibraţie (1), cutremurătură, dârdâire (2), dârdâit, (regional) dârdâitură (2). Nici în casă, nici afară, Ia aşa, o dârdâială (Fereastra), pamfile, C. 23, cf. pascu, c. 112. 3. (învechit) Vorbărie inutilă, flecăreală. Nu băga seama la toată dărdăeala, cumătre! i. negruzzi, s. vi, 11. - PI: dârdâieli. - Şi: (învechit) dărdăiălă s. f DDRF. - Dârdâi + suf. -eală. 1207 DÂRDÂIRE 123 DÂRGEAUĂ DÂRDÂIRE s. f. Acţiunea de a d â r d â i şi rezultatul ei. 1. Cf. dârdâi (1). Cf. ALEXI, W., DDRf. <> F i g. Eprea uşor ca declamatorul prin natura jucătoare a ritmului troheic, să cadă într-o dârdâire a picioarelor de viers. EMINESCU, O. XIV, 320. ♦ Clănţănit. îi auzea repede şi înăbuşită dârdâirea dinţilor. TEODORE ANU, M. H, 221. 2. Vibraţie (1), cutremurătură, dârdâială (2). Cf. d â r d â i (2). Cf. DDRF. în dârdâirea crâşmei, măsuţa le juca sub coate. CAMILAR, N. II, 198. - PL: dârdâiri. -V. dârdâi. DÂRDÂIŞ s. n. v. derdeluş. DÂRDÂIT s. n. Dârdâială (1); zvâcneală (2). Să fi văzut [la horă] îndoiala rotundă a trupului şi dârdâitul vinelor sprintene. DELAVRANCEA, S. 55, cf. DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Măcar dârdâitul, şi tot este o muncă, tudoran, P. 611, cf. DL, DM, DEX. - PL: dârdâituri. — Şi: (învechit) dărdăit s. n. DDRF. - V. dârdâi. DÂRDÂIT0R, -OÁRE adj. (învechit) Care vibrează, care tremură (3). Cf. DDRF. ❖ F i g. în viaţa popoarelor vin minute aşa de dârdâitoare cugetări aşa de-nalte, că Napoleoni[i] rămân uimiţi. JIPESCU, O. 3. - PL: dârdâitori, -oare. - Şi: (învechit) dărdăitor, -oâre adj. DDRF. - Dârdâi + suf. -tor DÁRDÁITÚRA s. f. 1. (învechit şi regional) Dârdâială (1). Cf. POLIZU, LM, DDRF. îl apucase o dârdâitură de-i clănţăneau dinţi-n gură. UDRESCU, GL. 2. (Regional) Dârdâială (2). M-am trezit în dârdâiturile geamurilor. UDRESCU, GL. 3. (învechit) Vorbărie inutilă, flecăreală; şovăială (II 1). Da ori ba! Ce atâta dârdâitură. I. NEGRUZZI, S. v, 273. - PL: dârdâituri. - Şi: dărdăitură s. f. DDRF. - Dârdâi + suf. -tură. DÂRDÂRĂ s. f. (Regional) Parte a morii nedefinită mai de aproape, probabil titirez (Ceahlău - Bicaz). Cf. da, h X 424. - Accentul necunoscut. - PI: dârdâre. -Cf. dârdoră. DÂRDÂTJŞ s. n. v. derdeluş. DÂRDEÂLĂ s. f. v. dârdală. DÂRDIÎŞ s. n. v. derdeluş. DÂRDITJŞ s. n. v. derdeluş. DÂRDOĂLĂ s. f. v. dârdală. DÁRDÓC s. n. v. dârlog. DĂRDOLĂ s. f. v. dârdală. DARDORĂ s. f. 1. (Rar) Dârdâială (1). Clănţănind ca în durdura frigurilor, a şuierat: - „ Unde-i? ’’ POPA, V. 116. Cu negri viermi plini de lumină vie, Animaţi de dârdore şi mişcări lente ... Am privit cu nepăsare La rana aceea urât mirositoare. DlMOV,T. 159. 2. (Adesea precedat de prep. „în” şi urmat de determinări care precizează sensul) Activitate febrilă, preocupare deosebită şi urgentă, grabă mare; toi (4), zor1 (1). Toată ţara ... era-n picioare la capu tău, în dârdora răsboiulul JIPESCU, O. 88. în dârdora mutatului, sunt expulsat. CARAGIALE, O. vn, 57. Voinicul de românaş în dârdora luptei nu băgă de seamă ce se facu al treilea zmeu. ISPIRESCU, L. 123. După cât am auzit ... e în dârdora însurătorii. VLAHUŢĂ, S. A. ni, 181, cf. DDRF. Era în dârdora însurătorii. SĂM. I, 24. I-a abătut de dârdora însurătorii D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 169, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Ai intrat în dârdora însuratului pamfile, J. m, 8. Acum întreg satul e-n dârdora fânului. LUNGIANU, CL. 52, cf. RESMERIŢĂ, D. Fiecare-şi avea zorul lui, fiind în dârdora culesului de vii. AL LUPULUI, P. G. 7, cf CADE. Joseph se află în mare dârdore de plecare. C. PETRESCU R. DR. 99. Rasul ferchezuitul ne-a umplut cu zorul şi dârdora lor câteva ceasuri bune. VOICULESCU, P. I, 307. Nu v-am spus eu că este în dârdora actelor? P. CONSTANT, R. 129. în dârdora jocului nimeni n-are vreme. STANCU, D. 189, cf. DL, DM. Mărgăritarul şi aurul vorbeau ...de ...dinţii lacomi ai jupâniţelor ţinute în dârdora măritişului BARBU, PRINC. 171. în dârdora celei mai febrile creaţii, scriitorul nu-şi începea lucrul material până nu dădea o raită pe la orătănii IL noiembrie 1960, nr. 11, 65, cf. DEX. Când a dat în dârdură să moară i-a adus un duhovnic să-l spovedească. GRAIUL, I, 202, cf. CIAUŞANU, V. A intrat în dârdora-nsuratului ARH. OLT. XXI, 263, cf. LEXIC REG. II, 36, udrescu, GL. ♦ Perioadă la femele în care se manifestă dorinţa naturală de a se împerechea; călduri . Are Tinculina ...o căţeluşă în dârdoră... M-am făcut codoş de câini M. I. CARAGIALE, C. 18. 3. Necaz (1), încurcătură, păţanie, frică. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. CREANGĂ, P. 268. Am încăput într-o dârdoră. I. CR. IV, 306. S-a întâmplat o durdură mare, de-a fost omorât un negustor. POPA, v. 262, cf. DEX, ŞEZ. IX, 150. L-o trecut o dârdoră, da a scăpat. ŞEZ. XXIII, 45. ♦ (Regional) Pricină (2), ceartă, neînţelegere. Cf. COSTINESCU. Am o durdură cu el pamfile, j.n, 143. 4. (Regional) Afacere; scop2. Cf. novacoviciu, c. b. n, 9. Ce cauţi pe la noi? - Umblu în dandora procesului Com. din oraviţa. <> E x p r. (învechit şi regional) A da (sau a umbla) în dârdora cuiva = a da de cineva, a găsi urma cuiva cu care are anumite probleme; a urmări pe cineva. Cf. costinescu. Că în dârdora Ungureanului am umblat eu. AL LUPULUI, P. G. 165. - PL: dârdori şi (rar) dârdore. - Şi: dârdură, dâldoră (costinescu, dex2), durdură, (rar) dârdore, (regional) dândoră, dândură (novacoviciu, c. B. n, 9, lexic reg. n, 36), doldoră (UDRESCU, GL.) S. f. - Din bg. ¿u>PAopsi' DÂRDORE s. f. v. dârdoră. DÂRDURĂ s. f. v. dârdoră. DÂREÂ s. f. v. derea. DÂRG s. n. v. drâglu. DÂRGĂ s. f v. drâglu. DÂRGEÂUĂ s. f. v. dârjală. 1227 DÂRGLĂ 124 DÂRJUNCĂ DÂRGLĂ s. f. v. drâglu. DÂRGOÂLĂ1 s. f. (Prin vestul Transilv.; în expr.) A se da de-a dârgoala = a se rostogoli. Cf. alr i 367/59, alr sn v 1 434/64. - De la dârgoli. DÂRGOÂLĂ1 s. f. v. dârlog. DÂRGOLÎ vb. IV. R e f 1. (Prin Transilv.) A se rostogoli (1). Cf. PRIBEAGUL, P. R. 56. Când se dârgoale calul să ascunzi brânzile (mânile), că-l dor unzile. I. CR. n, 189, cf. TEAHA, C. N. 221. -Prez. ind.: dârgol şi dârgolesc. - De la dârglă. DÂRGUI vb. IV. T r a n z . (Prin sudul Transilv.) A scoate jarul cu drâglul. Cf, cv 1950, nr. 4, 36, sfc iv, 140. - Prez. ind.: ? -Dârg + suf. -ui. DÂRGUŢ s. n. (Regional) Diminutiv al lui d r â g 1 u (Câmpulung Moldovenesc). Cf. chest. v 145/15. -PI.:? - Dârg + suf. -uf. DÂRI vb. IV. T r a n z. (Regional; despre fiinţe) A se deplasa lăsând în urmă dâre (1); a călca, a strivi în picioare. Cf. TDRG, T. PAPAHAGI, C. L, SCRIBAN, D., DL. El [cerbul] unde că-mi paşte Şi ce flori dâraşte. TEODORESCU, P. P. 67. D-alei Ghifă Cătănuţă, Cine dracul te-a adus, ... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci Fânefele Să-mi dârăşti Livezile, id. ib. 627, com. din ORAVIŢA -Prez. ind.: dârăsc. - Şi: dâră vb. I. - De la dâră1. DÂRJÂ s. f. v. dârjală. DÂRJÂLĂ s. f. (Popular) 1. Lemn necioplit; băţ gros, ciomag, măciucă (11), bâtă; prăjină lungă, nuia subţire şi flexibilă; (regional) dâqău. Cf. alexi, w., tdrg. Târboc, o prăjină (dârjă) lungă ...ce slujeşte la ghiontirea rădăcinilor... ca să iasă peştele la leasă. PAMFILE, I. c. 71. Ne-am apucat şi l-am bătut până la ziuă cu dârjalele. STANCU, D. 36. A luat-o cu dârjala de-acolo. Şi dă-il şi dă-il Şi la urmă s-a luat şi după el unul c-o dârjală şi mai mare. SORESCU, L. L. v, 84. în pădure se ducea, D-o dârjală că lua, D-o dârjală mare, Sta să-l croiască-n spinare. MAT. FOLK. 159. Dă-mi mie o dârjală Să-fi dau puşca ghintuită. I. CR. m, 299. Cal de căpăstru lua Şi-nainte că pleca, Miu-n urmă rămânea, Sta cu dârjala să-i dea. PĂSCULESCU, L. p. 237, cf. ŞEZ. XXX, 291. De m-oi pune cu dârjala pe tine! PLOPŞOR, v. O. 7, cf. CIAUŞANU, V, COMAN, GL., LEXIC REG. II, 123, PASCU, C. 151. Coborâfi la ţară jos, Colo-n câmpul cel mănos Şi vă faceţi voi dârjele Din tufe de răchiţele. BALADE, n, 365, cf. FOLC. olt. - munt. i, 412. ♦ F i g. Om înalt şi deşirat. Cf. i. CR. ni, 377. 2. Parte a unor unelte care se ţine cu mâna; mâner (1), coadă (la sapă, la lopată, la secure etc.). Cf. cade. Unghiul ce-l formează leafa (flerul sapei) cu coada sau dârjala ei este aproape un unghi drept. PAMFILE, i. c. 155. A doua parte [a sapei] este coada sau dârjala, care este de lemn drept şi neted. id. A. R. 74, cf. ŞEZ. XXXI, 82. Zmicele împletite pe-o dârjală îngemânărată. PLOPŞOR, C. 38, cf. ALR i 940, ib. 1 827, alr ii 5 023/2, 4, 8, 27, 29, 47, 105, ib. 5 219/4, 8, 29, 36, ib. 6 613/29, ib. 6 652/29, ib. 6 700/27, 29, lexic reg. n, 99, mat. dialect, i, 254. ♦ Parte (mai lungă) a îmblăciului. Imblăciul ... este un ciomag ordinar făcut din lemn tare sau din două scurtături de lemn, numite odârje. PAMFILE, I. C. 145. Dârjeaua sau coada de care se poartă sau se ţine îmblăciul. ib. A. R. 199, Cf. REV. CRIT. IV, 145, TODORAN, GL., ALR I 922, ib. H 5 287, ALR SN I h 76, LEXIC REG. 93. - PI.: dârjale şi (regional) dârjele (PASCU, C. 151, ALR r 940/3, 5, 12, 28, 30, 75, 77, 85, 87, 116, ib. 1 827/3, 5, 12, 26, 75, 85, ALR sn i h 76/272, 279) şi dârjeli (mat. folk. 101, ciauşanu, v., alr i 940/56). - Şi: (regional) dârjână (coman, gl.), dârjâuă (h i 62, ALRI 922/158, 218,247, 257,283, 339, 381, 385, 357, 573, alr sn i h 76/325), dârjâ (DA, alr i 922/170), dârjă, dârjeâ, dârjeâuă (ALRI 922/190, ib. 940/190), dârgeâuă (alri 922/144, 160), dârjie (LEXIC reg. 93), dârşâlă (todoran, gl. 107), odârjă, dârje (alr sn i h 76), odârjeă (alr i 922/337), odârjâuă (alr sn i h 76/250), odârjie (alr i 922/174, lexic reg. 93), odrijâuă (a i 20, 35), odrigeâ (rev. crit. iv, 145), odrânjeâuă (a i 13), ordâjâlă (alr sn i h 76/95), târjâlă (păsculescu, l. p. 236) s. f. - Din v. sl. ApiuftAAO. DÂRJÂNĂ s. f. v. dârjală. DÂRJÂNCĂ s. f. (Prin vestul Mold.) Fâşie îngustă de pământ. Cf. chest. iv 96/377, A v 34. - PI.: ? - Şi: dârjuncă s. f. A v 34. - Et. nec. DÂRJÂUĂ s f. v. dârjală. DÂRJĂ s. f. v. dârjală. DÂRJĂLÎ vb. IV. T r a n z . (Prin Olt.; complementul indică fiinţe) A bate cu dârjala (1). Cf. lexic reg. ii, 69. - Prez ind.: dârjălesc. - Şi: dârjeli vb. IV. lexic reg. n, 13. -V. dârjală. DÂRJÂU s. n. (Regional) Dârjală (1). El îi rade un dârjău. PAMFILE, COM. 18, cf. I. CR. IV, 123, LEXIC REG. II, 123. - PI: dârjâie lexic REG. II, 123. - Dârjă + suf. -ău. DÂRJE s. f. v. dârjală. DÂRJEÂ s. £ v. dârjală. DÂRJEÂUĂ s. f. v. dârjală. DÂRJELÎ vb. IV v. dârjăli. DÁRJÉLNIC s, n. (Prin Ban.) Mai2 (II 2) de bătut cânepa. Cf. şez. xix, 82. -PI.: dârjelnice. - Dârjă + suf, -elnic. DÂRJI vb. IV v. dârzi. DÂRJIE1 s. f. v. dârjală. DÂRJÎE2 s. f. v. dârzie. DÂRJOÂGĂ s. f. v. dârjog. DÁRJÓG s. m. (Prin Mold.) Mârţoagă. Cf. DR. v, 181, şez. ii, 226. -PI.: dârjogi. - Şi: dârjoăgă (pl. dârjoage) s. f. DR. v, 181. - Contaminare între dârlog şi bijog. DÂRJUNCĂ s. f. v. dârjancă. 1253 DÂRL 125 DÂRLOG DÂRL s. n. v. drâglu. DÂRLÂI1 s. n. (Maram.) Doină; strigătură (la horă). Cf. ŢIPLEA, R p. 33. - PL: dârlaiuri. - Postverbal de la dârlâi. DÂRLAÎ2 vb. IV v. dârlâi. DÂRLĂ1 interj. (Regional; în jocurile de copii) Hai, d-a dârla, dâria, Să mărită cârna. COMAN, GL - Onomatopee. DÂRLĂ2 s. f. (Muz.; regional, mai ales în Transilv.) Bucium. Buciumul, în unele părţi ale Ardealului, poartă numele de „hurgoiu”, „hurnoiu ”, „dârlă”, „drâmboiu”. PAMFILE, J. m, 37. Instrumentul e numit bucium, corn, dârlă, dârloi, drâmboi, dudă, dudoi, hot, hurgoi, hurnoi, tulnec, tutoi sau tuturez. ALEXANDRU, I. M. 44, cf. VICIU, GL. 39. -PL: dârle. - Postverbal de la dârlâi. DÂRLĂÎ vb. IV v. dârlâi. DÂRLĂÎT s. n. v. dârlâit. DÂRLĂTURI s. f. pi. (Prin vestul Transilv.) Câlţi rămaşi în pieptene după ce s-a scos fuiorul, te aha, c. n. 221. Ce rămâne di pa fuioare sî cheamă dârlături. id. ib., cf. Al 35. - Et. nec. DÂRLĂU s. m. (învechit şi regional) 1. Persoană (mai ales tânără) care umblă fără rost; pierde-vară; p. e x t persoană rea, nemiloasă. Pre Svânta [Teodosia] un oarecare crudatec şi fără omenie dârlău o trasă la târgul bourului şi, apucând un corn de berbeace şi fără milă ucigându-o preste grumadzi, o omorî şi aşea dobândi cunună mucenicească, multe minuni făcând, DOSOFTEI, v. S. mai 447728. Mi-am fugărit preoteasa de la casă. Dacă o aveam, n-aveam nevoie să umblu ca dârlăul CAMILAR, N. n, 36, cf. DL, COMAN, GL., ŞEZ. XXIII, 45. Uită-te, că au trecut trei dârlâi pe uliţa noastră! CV 1952, nr. 2, 37, cf. LEXIC REG. n, 118. Mă, dârlăule, mai bagă-ţi minţile-n cap. UDRESCU, GL. 2. Mârţoagă (Borşa). Cf. ALR SN li h 282/362. -PI.: (1) dârlăi. - Cf. d â r 1 â i. DÂRLÂÎ vb. IV. Intranz. 1. (Regional) A cânta dintr-un instrument muzical (sau din ceva asemănător unui instrument muzical); a zdrăngăni (I 2). Şedeau care pe unde puteau; unul cu faţa-n sus pe-o laiţă dârlâia dintr-o trişcă. CONTEMPORANUL, m, 202, cf. DR. IV, 1 079, V, 311, UDRESCU, GL. ❖ Refl. impers. Se dârlăieşte cu ajutorul unei foiţe de ţigară presată pe buze de latul dinţilor unui pieptene. ALEXANDRU, I. M. 23. 2. (Regional) A cânta (încet), a fredona; a doini, a hori; a lălăi. Cf. CADE. îşi ia ziua bună de la cel bogat şi se tot duce spre casă, dârlâind. RĂDULESCU-CODIN, î. 51. în popor este vorba „ a dârlâi” care însemnează ... „a fredonaPAMFILE, C. Ţ. 14. Parcă poate cânta? Numai cât dârlăieşte. ŞEZ. XXIII, 45. Am dârlait toată ziua. CV 1951, nr. 3, 43. Nici joacă, nici dârlăie(şte) Fără mănâncă şi bea. BÎRLEA, C. P. 237, cf. PAŞCA, GL., ALR II/I MN 11, 6 887/362, LEXIC REG. II, 110. Dârlăi-o-aş, dârlăi, Mă tem că m-or ocărî. FOLC. transilv. I, 525. ♦ (Transilv.) A flecări, a trăncăni, a bombăni, a dârdâi (3). Ce-mi tot dârlâieşti aici, babo? REBREANU, n. 265. 3. (Prin Mold.; despre gâşte) A gâgâi. Gânsacul dârlăieşte. H III 17. Gâscă dârlăie. ib. IU 290. - Prez. ind.: dârlâi şi dârlâiesc. - Şi: dârlai, dârlăi, dârlui (KLEIN, D. 124) vb. IV. -Cf. dârlă, dârloi, dârnăi. DÂRLÂIT s. n. (Regional) Faptul de a d â r 1 â i (2). în vreme ce bărbaţii şi flăcăii sunt meşteri în şuierat şi fluierat, fetele şi femeile sunt neîntrecute la dârlăit. ALEXANDRU, I. M. 23. Prin dârlâit cântăreţii şi mai ales cântăreţele caută să imite felurite instrumente muzicale, id. ib. 299, cf. UDRESCU, GL. - Şi: dârlăit s. n. -V. dârlâi. DÂRLEÂZĂ s. f. v. dârlez. DÂRLECI s. m. (Prin nord-estul Olt.) Poreclă dată unei persoane care dârlâieşte (1). Cf. ciauşanu, v. -PL: dârleci. - Dârlâi + suf. -eci. DÂRLEZ s. n. (Prin nord-estul Olt.) Unealtă de forma sapei, cu coadă lungă, pentru amestecatul varului în vamiţă. Cf. H XVI 11, LEXIC REG. 79. - PL: dârleze. - Şi: dârleâză s. f. H XVI 11. ~ Et. nec. DÂRLÎE s. f. = târlie. Cf. scriban, d. DÂRLIUŞ s. n. v. târliuş. DÂRLOÂGĂ s. f. v. dârlog. DÂRLOG s. m. 1. Parte a căpăstrului sau a frâului de sub bărbia calului de care se ţine cu mâna când se duce calul de aproape; cureaua de sub bărbia calului; capătul ştreangului unui căpăstru sau hăţurile frâului pentru călărie; p. e x t. frâu, hăţ, zăbală (1). Nu fire ţi ca calul şi mujdeiul cei ce n-au mente; cu zăbale şi cu frâu (dălogul D) fălcile loru tragi. PSALT. 55. Legându-şi calul cu dălogul la piciorul său. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 118716.1-au lovit din sineţ dârlogul de la şe, şi n-au putut să izbândească. NECULCE, L. 94. Cu ajutorul lui Dumnezeu să să ştie ce am târguit: undelemn oca 300, căte bani 36, 220 ... 3 ibunce. 3 părechi de dărlogi (a. 1700). lORGA, A. R. G. 18. Călugării... i-au prins dologii calului şi l-au întrebat unde merge. ŞINCAI, hr. i, 61/35. Tâlharu-ncremenit, scapă dârlogii din mână. NEGRUZZI, S. I, 127, cf. COSTINESCU. Slujitorii apucară caii de dârlog. ODOBESCU, S. I, 163. Moş Nichifor apucă iepele de dârlog şi cârneşte căruţa. CREANGĂ, P. 128. Unul apucă caii de dârlogi şi mi ţi-i opri ca pe el ISPIRESCU, L. 107, cf. DDRF. Scatiu sta ghemuit ...cu dârlogii strânşi în mâna stângă. D. ZAMFIRESCU, V. Ţ. 183. Un ţăran dădu să puie mâna pe dârlogii calului lui Mândrea, dar acesta-l arse nemilos cu harapnicul SANDU-ALDEA, U. P. 94, cf. ŞĂINEANU2, PAMFILE, I. C. 49. Leagă dârlogii cailor de câte un stâlp. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 65. Se întoarse şi se aşeză în drum aşa, ca să-mi poată apuca din fugă calul de dârlogi. hogaş, DR, I, 135, cf. resmeriţă, d. îi înşfacă cnutul din gheare, îl întoarse şi-l croi cu năprasnică sete ... peste degetele încordate pe dârlogi. C. PETRESCU, A. R. 63. Ia caii de dârlogi şi fă-ne loc! COCEA, s. n, 155. Frânile sunt apucate de „dologi” de cel ce „ mână caii”. PRIBEAGUL, P. R. 66. Măria Sa făcu semn cătră paicii care purtau de dârlogi caii. SADOVEANU, O. XIII, 32. Calul ... [îl] ducea prin acele locuri prăpăstioase de dârlog unul din oamenii ce ne însoţeau. MOROIANU, S. 45, cf. SCRIBAN, D. Măgarul, călărit de un unchiaş, îl duce fiul de dârlog. ARGHEZI, s. P. 71. Descălecară şi lăsară caii în voie, ţinuţi de dârlogi CAMIL PETRESCU, O. n, 196, cf. GRAUR, E. 86. Cei mai mulţi ţineau să-l vadă ..., ţinând de dârlogi un armăsar arăpesc. BARBU, PRINC. 278. Are 1271 DÂRLOG 126 DÂRMOIA un cal întins ... se lungeşte pe el şi doarme ..., picioarele şi le sprijină în inelele de la dârlogl BĂNULESCU, I. 43. Trece un copil, ţinând de dârlogi un cal FLACĂRA, 1975, nr. 45, 5. Să ţii dârlogii cu dinţii SEVASTOS, P. P. 120. Pusese mână pe dârlogi şi opri calul în loc. POPESCU, B. m, 45. Mâna pe dârlogi punea. TEODORESCU, P. P. 523. Mă trezii la iarmaroace Ţiind murgii de dârloage. MARIAN, SA. 190. Capetele frânelor ce sunt încătărâmate la căpuţanul calului se zic dologi. RETEGANUL, P. P. 209, cf. şez. II, 225. Calul de dârlogi îl lua Şi pe vale mi-l băga. MAT. FOLK. 162. O lua de dârdoc Şi-o ţipa iar la loc. VICIU, col. 193. Roade poala codrului Să văz raza soarelui Şî coifu pistolului Şî dălogu frâului. GRAIUL, I, 8. Ia ie calu di dălog Şî-ntoarci potica-n loc. VASILIU, C. 80, cf. ALRI 1 125/56, 131, 370, 528, 542, 550, 552, 554, 556, 780, 782, 792, 805, 808, 837, 840, 880, 887, 984, ib. 1 126/926, alr SN n h 286, ib. h 293. Să-mi văz coama murgului Şi dârlogii frâului FOLC. OLT. - MUNT. H, 398. ❖ F i g. Traian ...au luat chivernisala dălogilor împărăţiii. CANTEMIR, HR, 186. Vină, moară, de-i mâneai Ş-a amăgit-o pe-o portiţă Şi mi-a prins-o de dălog. FOLC. MOLD. I, 298. ❖ (Glumeţ) Foaie verde siminoc Duc bărbat la iarmaroc; Cine-a da un leu şi un zlot îl dau cu dârlog cu tot SNOAVA, m, 779. 2. (Mai ales în forma dârloagă; şi în sintagma cal de dârloagă) Mârţoagă. Calul de dârloagă fiind întotdeauna un cal mai prost, e mai puţin îngrijit decât ceilalţi. ZANNE, p. 1,459, cf. H X 354, xii 569, dr. v, 181, com. marian şi din straja - vicovu de sus. <> (Ca epitet pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin prep. „de”) Dârloagă de cal DA. O E x p r. (A fî sau a ajunge, a se băga) slugă la (sau, neobişnuit, după) dârloagă = (a fi sau a ajunge, din cauza sărăciei, a prostiei, a lenei) condus, comandat de un om nepriceput, nevrednic, inferior. Nevoiaşul este: Slugă oloagă După dârloagă. PANN, P. V. I, 102/6. Am ajuns slugă la dârloagă. CREANGĂ, P. 212. O putoare! Un pierde-vară! ... o slugă la dârloaga vizitiului de la curte. în DA. Tănăsică era ... păgubaş din sărăcia lui de slugă la dârloagă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 52, cf. DL, DM, DEX. Să-i sfarmi capul dacă nu vrei să fii slugă la dârloagă. şez. v, 51, cf. ciauşanu, gl. (Regional) A-i pune cuiva dârlogii de nas = a) a ţine din scurt pe cineva; a înfrâna. Cf. udrescu, gl.; b) a duce de nas pe cineva, v. n a s1 (1). 4 (Regional; în forma dârloagă) Femeie decăzută, de moravuri uşoare, prostituată. Şi-a luat şi el de nevastă o dârloagă. PAMFILE, J. n, 141, cf. ŞEZ. V, 163, xxrn, 45. 3. (Prin Ban.; la pl.) Fiecare dintre cele două prăjini la trăsura (1) sau căruţa cu un cal, între care se înhamă calul. Cf. DA, GR.BĂN. 193. 4. (Regional) Cureaua de la îmblăciu sau sfoara ori cureluşa cu care se leagă biciul de codirişte. Cf. rev. crit. iv, 338, şez. vn, 186. îs cam subţiri dălogii ăştia la bici. Com. din lupşa -baia de arieş. 5. (Prin nordul Munt.) Sfoară cu care se leagă iţele de culmea războiului. Cf. udrescu, gl. Dârlogii iţelor, id. ib. ♦ (Regional) Sfoară sau sârmă de care se leagă clopotul care se pune la gâtul vitelor (Feneş - Zlatna). Cf. alr ii 5 670/102. 6. (Regional) Accesoriu format din două bucăţi de lână, îmbrăcate în pânză, legate printr-o sforicică, pe care le pun femeile pe cap, la dreapta şi la stânga, pentru a aşeza peste ele cozile; şnur sau panglică cu care îşi împletesc femeile cozile. Pieptănătura cu „cormi” s-a întâlnit şi în alte zone etnografice, ca de exemplu Clisura Dunării, unde este denumită „dârlogi” sau „pleteri”. pavel, s. e. 164, cf. densusianu, ţ. h. 9. Văduvili iera legate cu cârpa năpoi făcute cu dârlog. ARH. FOLK. în, 53. 7. (Regional) Ciot (Vâlcele - Cluj-Napoca). Cf. MAT. dialect, i, 67. Rupe dârlogu de la ciucalău. ib. - PL: dârlogi şi (regional, n.) dârloage (alr I 1 126/926, alr sn n h 293/705, mat. dialect, i, 67). - Şi: (învechit şi regional) dălog, darlog (dr. v, 181), dolog, (regional) dărlog s. m., dârloagă, dârgoâlă (dr. v, 181), dârlâgă (zanne, p. iv, 603) s. f., dârdoc s. m., târloâgă (pamfile, j. n, 168, şez. v, 163) s. f. - Et. nec. DÂRLOGEL s. m. Diminutiv al lui dârlog (1). Cf. DA. Mi-l ţin [calul] Vro cinci vornicei, Vro cinci comişei, Doi de dârlogei, Doi de dalbe scări. TEODORESCU, P. p. 45. -PL: dârlogei. - Şi: dălogel s. m. da - Dârlog + suf. -el DÂRL6I1 interj. (Regional, în jocurile de copii) Hai, dârloi, dârloi, Ne însurăm şi noi COMAN, GL - Onomatopee. Cf. d â r 1 ă1. DÂRLOI2 s. n. (Regional) Bucium. Cf. cade. Buciumul, în unele părţi ale Ardealului, poartă numele de ... „hurnoiu”, „dârlă”, ... „dârloiu”. PAMFILE, J. m, 37. Instrumentul e numit „bucium”, „corn”, „dârlă”, „dârloi”, „drâmboi”. ALEXANDRU, I. M. 44, cf. VICIU, GL., mat. dialect. I, 254. ♦ Ţeava cimpoiului prin care se suflă; suflătoare (I 5). Cf. CADE. Comprimând aerul din burduf, el iese prin două fluiere [ale cimpoiului], unul lung, numit ... „bârloni” sau „dârloni”. ALEXANDRU, I. M. 78, cf. ŞEZ. m, 8, DENSUSIANU, Ţ. H. 315. -PL: dârloaie. - Dârlă2 + suf. -ol DÂRLU s. n. v. drâglu. DÂRLUGĂ s. f. v. dârlog. DÂRLUÎ vb. IV v. dârlâi. DÂRMÂ vb. I v. dărâma. DARMA s. f. (Regional) Ramură. Cf. da, dr. iv, 1 554. -PL: dârme. -Cf. dar(â)ma. DÂRMĂLIT, -Ă adj. v. dârvărit. DÂRMÂC s. n. v. târmâc. DÂRMEÂ s. f. v. dirmea. DÂRMEI s. n. (Ban.; cu sens colectiv) Bucăţele, fragmente (dintr-un întreg). Cf. da, h xvm 173, com. liuba, şez. xix, 82. - Şi: drfmei s. n. h xvni 173, com. liuba. - Dârmă + suf. -el DÂRMÎNĂ s. f. (Prin Olt.) Termen peiorativ pentru fete sau femei grase şi cu mişcări încete. Cf tomescu, gl. 13. -PL: dârmine. - Et. nec. DÂRMOÂX s. n. v. dârmoz. DÂRMOC1 s. n. v. târmâc. DÂRMOC2 s. m. v. dârmoz. DÂRMOI s. n. v. dârmon. DÂRMOIÂ vb. I v. dârmoni. 1289 DÂRMOIETURĂ 127 DÂRMOZ DÂRMOIETURĂ s. f (învechit) 1. Vorbă goală, fără temei. Caută la dicţionarul lui Moreri, câte fabule ca acestea aduce din Menburg, la numele Gotth, de acel fealiu de dârmoeturi. CANTEMIR, HR. 221, cf. TDRG. 2. Ceea ce s-a trecut prin dârmon; ciuruitură. cantemir, ap. CADE, SCRIBAN, D. -PI.: dârmoieturi. - Dârmoi1 + suf. -tură. DÂRMOLÎ vb. IV v. dârvări. DÂRMON s. n. (învechit şi popular) Ciur mare făcut dintr-o piele cu găuri mari prin care se cern boabele de grâu sau seminţele de cânepă, pentru a fi separate de pleavă sau de paie. Cf. CANTEMIR, 1.1. II, 9, VALIAN, V., POLIZU, COSTINESCU, DDRF, GHEŢIE, R. M., alexi, W., ŞÂINEANU2. Sămânţa de cânepă se vântură spre a se deosebi de pleavă sau se cerne printr-un ciur cu găuri mari, numit „dârmoi”, „dârmon” sau „dârmoniu”. PAMFILE, I. C. 204, cf. id. ib. 50. Dârmoane cu văcălii de toate mărimile ... până la ciururile de ciurarl CfflRIŢESCU, GR. 197, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, ŞÂINEANU, D. U., SCRIBAN, D., DER. Ciur ... a cărei parte de jos e de sârmă subţire şi deasă, pe când a ... dârmonului e de piele de oaie. I. CR. n, 163, cf. COMAN, GL., LEXIC REG. II, 24. Cuvintele privitoare la plugărie se numesc: plug... furcă, dârmoi. H140, cf. ALRI 711/451, 703, ALRII 5 309/405, 431, 463, 478, 605, 646, 666, 682, 769, 928, 958. Ziua tăvă Şi noaptea dârmoiu (Cerul). PAMFILE, C. 20. ❖ F i g. Este cert lucru şi ştiut de toată lumea, trecută prin dârmonul ştiinţei, că producţiunile populare sunt pline de fantezie. ŞEZ. vin, 175. ❖ Expr. (Trecut) prin ciur şi prin dârmon, se spune despre cineva cu multă experienţă. A învăţat carte până la glezne Şi e trecut prin ciur şi prin dirmon. PANN, P. v. în, 153/22. Iacă; cum dumneata, om cu destulă doxă la cap, trecut prin ciur şi prin dârmon...să faci greşeala de a lua de muiere o fată mare. SNOAVA, III, 376. Trecut prin ciur şi prin dirmon. ROMÂNUL GLUMEŢ, 42. Din ciur în dârmon, se spune despre cineva care a ajuns în situaţii mai dificile decât cele anterioare. O împingeau toţi din ciur în dârmon şi nu-şi mai găsea deloc acioala. IOVESCU, N. 148, ZANNE, P. v, 183. A vedea ca prin dârmon = a vedea ca prin sită, v. sită (I 1). Vă-ăz ca prin sită ... Vă-ăz ca prin ciur, ... Vă-ăz ca prin dârmon. sâm. iv, 772, cf. da. ♦ (Folosit ca unitate de măsură) Cantitate de grăunţe, de obiecte etc. care este cuprinsă într-un astfel de ciur. Luă o legătură de caiere şi un dârmon de fuse. VISSARION, B. 171. Am venit să-mi dai un dârmon de făină. BOCEANU, GL. Daţî-ni v'on dârmoi di lapti dulsi ARH. FOLK. IV, 221. ♦ (Regional) Vas folosit la pregătirea mâncării (Băileşti). Cf. H v 17. - PI.: dârmoane şi (regional) dârmonuri (alri 711/595). - Şi: (regional) dărmon (zanne, p. v, 183), dârm6i, dărmoi (alr i 711/451, alr n 5 309/666), dârmdniu, dirmon, dermon (alexi, w.) drâmoi (alri 711/703) s. n. - Din ngr. âeppovu DÂRMONÎ vb. IV. Tranz. (învechit şi regional; complementul indică boabe, seminţe) A trece prin dârmon; a cerne. Dârmoiară şi cernură, nighina din grâu şi bobul din madzire să aleagă nu putură, cantemir, i. I. n, 161. Toate [pravilele] le dârmoniră şi le aleaseră dă neghină şi de pleavă (a. 1652). GCRI, 163/7, Cf. DDRF, TDRG, CADE, I. CR. ffl, 345, DR. IV, 811, SCRIBAN, D., ALR i 711/776, 857, 926, alr n 5 309/431, com din fălticeni. ❖ Refl. pas. Fig. Sfaturile greale se zbătea şi lucrurile mari se dârmoia. cantemir, 1.1.1,250, cf. id. 1.1. n, 291. -Prez. ind.: dârmonesc. - Şi: (învechit) dârmoia vb. I. - V. dârmon. DARMONIT, -Ă adj. (Despre seminţe sau despre boabe de grâu) Care a fost trecut prin dârmon. Grâne dârmonite. SCRIBAN, D. -PL: dârmoniţi, -te. -V. dârmoni. DÂRMONIU s. n. v. dârmon. DÂRMORIU s. m. v. dârmoz. DÂRMÔSC s. m. v. dârmoz. DÂRMOTÎN s. m. 1. (Bot.; prin Olt. şi în sintagmele dârmotin puturos, dârmotin spinos) Osul-iepurelui (Ononis hircina şi spinosa), V. O S (1). Cf. BRANDZA, FL. 105, ALEXI, W., ŞĂINEANU. Frunză verde dirmotin, Stanciule, vin ’ să ne iubim. POP., ap. TDRG, cf. PANŢU, PL. 205, RESMERIŢĂ, D., CADE. Osul-iepurelui... dârmotin, sudoarea-calului..., creşte prin păşuni, fâneţe. VOICULESCU, L. 236. Se plămădeşte în rachiu rădăcină de osul epurelui (asudul-calului, dărmotin), ... apoi se dă bolnavului să bea. BUJOREAN, b. L. 227. Osul epurelui [este sinonim cu] dârmoteiu. ENC. AGR. IV, 330, cf. SCRIBAN, D„ BORZA, D. 120, 266, H iv 44, ib. IX 305, 338, 436, şez. xv, 25, 129. 2. (Regional) Cuscrişor (Pulmonaria officinalis). Cf. DDRF, PANŢU, PL. 86. - Pl.: ? - Şi: dărmotin (brandza, fl. 105, borza, d. 120), dermotin (panţu, pl. 205), dirmotin (borza, d. 120) s. m. -Cfdârmoxin. DÂRMÔX s. m. v. dârmoz. DÂRMOXĂ s. f. v. dârmoz. DÂRMOXÎN s. m. v. dârmoz. DÂRMOZ s. m. Numele a două plante din familia caprifoliacee: a) arbust cu frunze ovale, acoperite cu peri stelaţi şi cu inflorescenţe terminale, multiflore, cu corola albă, cu fructe boabe, roşii-negre ( Vibumum lantana). Cf. TDRG2, COTEANU, pl. 18, CONV. LIT. ni, 99, CIHAC ii, 572, ddrf, damé, t. 187. Vârşele se fac adeseori din nueluşe de „dârmoz”. ANTIPA, P. 136, cf. BRANDZA, FL. 242, GRECESCU, FL. 278, alexi, W., ŞĂINEANU2. Câteva ciubuce de dârmozi şi de răchită. TDRG, cf. RESMERIŢĂ, D., DR. v, 562, PANŢU, PL., CADE, SMONESCU, FL. 30, 56, 344, 390, DS, ENC. AGR. II, 262, SCRIBAN, D., BUL. GRĂD. BOT. v, nr. 3-4, 69, XI, 52, BORZA, D. 179, id. ib. 229. In Bihor, lemnul de „ dâlmoc ” se punea la jugul boilor, ca să nu-i deoache cineva. BUTURĂ, EB. I, 88, cf. H XII 323, 328, ib, xiv 21, XVIII 138, 302, ŞEZ XV, 25. Se face bolnavului o scăldătoare, fierbând în apă dârmozie, frunze de nuc şi năjiţă. PAMFILE, B. 11. Frunză verde de dârmoz, Om ca Iancu n-o mai fost ANT. lit. pop. I, 90, com. brădişoru de jos* - oraviţa; b) (regional; în forma drimoc) scoruş1 (Sorbus aucuparia). Cf. COTEANU, PL. 18, GHEŢIE, R. M., BRANDZA, FL. 242, PANŢU, PL., BORZA, D. 179. - PL: dârmoji şi (învechit) dârmozi - Şi: dârmôc (BORZA, D. 179), dârmoâx (BUL. GRĂD. BOT. XI, 52, BORZA, D. 179), dârmoriu (borza, d. 179), dârmôsc (smonescu, fl. 30), dârmôx (borza, D. 179) s. m., dârmoxă (smonescu, FL. 56, 344, 390, BORZA, d. 179) s. f., dârmoxin (panţu, pl., h xiv 21) s. m., dârmozie s. f, dâlmoc, dărmoz (borza, d 179, H xn 323), deremôcs (coteanu, pl. 18), dremoe (borza, d, 179), dremôs (COTEANU, PL. 18), drimoc, drâmôc (ddrf), drâmôz (dr. v, 562), drimôs (panţu, pl.), drimôx (borza, d. 179), drimoz (conv. lit. m, 99, CIHAC, n, 572) s. m. - Din ngr. ôpiptioaeov. 1302 DÂRMOZIE 128 DÂRSTINĂ DÂRM6ZIE s. f. v. dârmoz. DÂRNĂÎ1 vb. IV. Tranz. şi refl. (Prin Olt) A (se) zgudui (2). Cf. VÂRCOL, v. -Prez. ind.: ? -Cf. sb. drmati se. DÂRNĂÎ2 vb. IV. In tranz. (Prin Transilv.; despre copii) A plânge smiorcăindu-se, pentru a obţine ceva. Cf. rev. crit. ni, 122, mda. -Prez. ind.: ? - Onomatopee. DÂRNĂÎLĂ s. m. (Prin Transilv.) Nume dat unui copil plângăcios. Cf. rev. crit. m, 122, mda - Dârnăi2 + suf. -ilă. DÂRNÂÎ vb. IV v. dârni. DÂRNI vb. IV. I n t r a n z. (Regional; cu determinări introduse prin prep. „la”) A se atinge de a ataca pe .... Vulpea cea bătrână întâlnindu-se cu un lup, acesta s-a slobozit la dânsa... ea au început a-l ruga să nu dârnească la ticăloasa bătrână, carea nemica are fără numai pielea şi oasele. ŢICHINDEAL, f. 247/20, cf. CADE, scriban, d, gămulescu, e. s. 127. ♦ Tranz. (Prin Ban.) A atinge demnitatea cuiva; a opri; p. e x t. a da înapoi pe cineva. Cf. NOVACOVTCIU, C. B. n, 8. ~ Prez. ind.: dârnesc. - Şi: dârnâi (scriban, d.), dârnui (id. ib.) vb. IV. - Din sb. drmnuti, drnuti. DÂRNÎT, -Ă adj. (Regional) Atins. Cf. novacoviciu, c. B. II, 8. -PI.: dârniţi,-te. - V. dârni. DÂRNIUŞ s. n. v. derdeluş. DÂRNOMETE s. m. (Bot.; prin sudul Olt.) Ciulin (Carduus nutans). Cf. LEXIC reg. 35. - PL: dârnomeţi. - Şi: târnomete s. m. dlr. - Cf. bg. t p o b h , t 'b p h „ghimpe, mărăcine”. DÂRNUÎvb. IV v. dârni. DÂRPIvb. IVv.dripi. DÂRPINĂ s. f. (Prin Olt) Nume dat unei femei înalte, voinice şi, adesea, leneşe. Cf. L. rom. 1960, nr. 5, 35, gămulescu, E.s. 127. - PL: dârpine. - Din sb. drtina. DÂRSĂ s. f. v. dârstă. DÂRSÂNÎ vb. IV v. dârstL DÂRSf vb. IV v. dârsti. DÂRSÎT, -Ă adj. v. dârstit. DÂRSTÂR s. m. (învechit şi regional) Piuar (2). Adec(ă) eu, Petru ... dărstarul ot Schiai ... i-am văndut dărsta mea (a. 1700). IORGA, s. D. x, 324. Aceia cari lucrează la astfel de „fabrici” ... sau acei cari le au pe locul lor, ... se chiamă piuari sau dârstari. id. C. I. ffl, 160. Săricile şi ţolurile trebuiau să fie tăiate de pe război, spre a fi trimise la vâltoare şi la dârstari. MOROIANU, S. 188. Femeile ... cinstesc pe piuar şi pe dârstar. LUNGIANU, CL. 73, cf. RESMERIŢĂ, D. Dârstarii [sunt] posesorii piuălor, numite dârste. DR. vn, 161, cf. ib. 160, şăineanu, d. u., cade. -PL: dârstari. - Şi: (învechit) dărstâr s. m. - Dârstă + suf. -ar. DÂRSTĂ s. f. (Atestat prima oară în 1570, cf. ders) 1. (învechit şi regional) Piuă (3); s p e c. construcţie rudimentară din scânduri (de fag), solid înfipte în pământ, pe fundul albiei unui râu, folosită la finisarea ţesăturilor din lână, prin expunerea lor la vâltoarea apei. Venitul de la dărstă dup[ă] strae (a. 1700). HURMUZAKt, XV, 1 479. Adec(ă) eu, Petru ... dărstarul ... i-am văndut dărsta mea (a. 1700). IORGA, S. d. x, 324. Fac pe vadurile mănăstirii mari pive şi dârste (a. 1752). id. ib. V, 197. Listă de no. pivelor i a dârstelor, a ferăstrailor şi a fabricii de tabac (a. 1850). DOC. EC. 979. [S-a dat] menţiune onorabilă... pentru herestrăul ...şi dârsta ce lucrau la grădină. I. IONESCU, P. 555, cf. POLIZU, COSTINESCU. în lungul apei, hierăstraie, mori, pive şi dârste. VLAHUŢĂ, S. A. ni, 284, Cf. DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Femeile ... dobândeau o ştofa urâtă şi flocoasă care trebuia întinsă şi netezită la dârste sau piue. PAMFILE, I. C. 253, cf. id. ib. 305. [Moara] stă la un loc cu alte două cocioabe, cu dârsta şi cu piua. LUNGIANU, CL. 71, cf. RESMERIŢĂ, D. Ca industrie a Corbenilor se poate socoti ... tot ce agoniseşte cu braţele şi cu unelte pentru folosinţa casei şi a neamului nostru. Aşa: ţesutul cu: depănatul, urzitul, năvăditul ... şi darea la dârstă şi la piuă. RĂDULESCU-CODIN, M. N 106, cf. id. ib. LXVI. Românii îşi clădesc singuri morile de măcinat, ... dârstele (vâltorile) şi altele. GOLOGAN, C. R. 42, cf. CADE, SCRIBAN, D., MIHĂILĂ, î. 35. Straiele ...se prelucrau în dârste, instalaţii care scoteau părul ţesăturii şi o îngroşau. BUTURĂ, EG. 298. [Lâna] se ţese în două iţe şi apoi se duce la cuie, la dârstă. PAVEL, S. E. 69. Cioarecii, dacă sunt nedaţi la piuă (drâstă), se zic iţari. H xn 220, cf. ALR I 1 727/782, lexic REG. II, 24. ❖ E x p r. (Prin Olt; în forma dârsă) A da (pe cineva) la dârsă = a pune (pe cineva) la muncă, a-l observa atent în activitatea sa. UDRESCU, GL. A se da la dârsă = a se obişnui cu munca, a se da pe brazdă id. ib. 2. (Prin Mold.) Loc bătătorit, bătătură. Cf. I. CR vi, 218. îi în drâstă. id. ib. - PL: dârste. - Şi: (învechit) dărstă, dârstă (alexi, w.), (regional) dârsă, drâstă s. f - Cf. bg. a p c t a. DÂRSTĂREÂSĂ s. f. (Regional) Femeie care lucrează la dârstă (1) sau care este proprietara acesteia. Cf. DA, MDA. -PL: dârstărese. - Dârstar + suf. -easă. DÂRSTÎ vb. IV. 1. T r a n z. (învechit şi regional; complementul indică ţesături de lână lucrate în casă) A da la dârstă (1). Cf. CIHAC, n, ALEXI, W., GR s. I, 44, DIACONU, VR. LVII, UDRESCU, GL. 2. Tranz. şi refl. Fig. (Prin Olt.) A (se) obişnui, a (se) încadra, a (se) adapta la o nouă situaţie. Cf. coman, gl., UDRESCU, GL. 3. Tranz. Fig. (Regional) A chinui pe cineva, făcându-1 să suporte toate greutăţile (Păuşeşti-Otăsău - Băile Govora). Cf. coman, gl. - Prez. ind.: dârstesc. - Şi: (învechit) dărsti (alexi, W.), (regional) dârsi (coman, gl., udrescu, gl.), dârsânf (udrescu, gl.) vb. IV. - De la dârstă. DÂRSTINĂ s. f. 1. (învechit) Ţesătură foarte groasă şi aspră, făcută din lână de calitate inferioară, din păr de animale etc.; 1323 w~ DÂRSTIT 129 DÂRVĂREALĂ p. e x t. haină lucrată din această stofă, purtată în semn de jale sau de pocăinţă; sac (I 2). Spart-ai sacul [mieu] (drăştina D) şi încinseşi-me cu veselie. PSALT. 50. îmbrăcatu-m-am în dărştine. VARLAAM, c. 27, cf. CUV. D. BĂTR. I, 275. Şi în loc de veşmente luminate, vor pune pre dinsele drăstine ...de jale (a. 1642). CCR 155/17. [Bătăuşii] le potrecăliră spinările [sfinţilor] cu potricale de fler înfocate şi, turnându4e asupră oţăt covăsât cu undelemn, şi-i freca cu derştine de păr. dosoftei, v. S. aprilie 405727, cf. tdrg, SCRIB AN, d. ❖ F i g. Astăzi, de dărştina cea veache a păcatului ne-am dezbrăcat. MOLITYENIC (sec. xvn), ap. CCR. 138/25. 2. (Prin Olt.) Lână care rămâne după prelucrarea obiectelor de îmbrăcăminte; p. e x t. lână de calitate inferioară. Cf lexic reg. 90. ♦ (Regional) Păr sau puf desprins dintr-o ţesătură de lână. Com. din braşov. - PI.: dârstine. - Şi: (învechit) dârştină, derştină, drăstină, draştină s. f. - Dârstă + suf. -ină. DÂRSTÎT, -Ă adj. 1. (învechit şi regional; despre ţesături) Care a fost trecut prin dârstă (1). Cf. GR. s. 1,44. 2. (Prin Olt) Care a învăţat dintr-o experienţă dură; îndârjit. Cf. lexic reg. n, 24, udrescu, gl. - PI.: dârstiţi, -te. - Şi: dârsft, -ă adj. UDRESCU, GL., LEXIC REG. II, 24. - V. dârsti. DÂRŞÂLĂ s. f. v. dârjală. DÂRT prep., conj. v. drept. DÂRVÂLĂ s. f. 1. (învechit şi popular) Muncă grea şi istovitoare; corvoadă. Cheltuiala vatavului de Divan Costachi Drăghici, mergând la unile din ţinuturi pentru pornitul carălor di dărvală la armie de la Fălciiu (a. 1807). IORGA, S. D. VI, 204, cf. BARCIANU, V., ALECSANDRI, T. 1 746, id. ib. 1 778, TDRG, DL, MAT. dialect. 67, com. din drăguşeni - paşcani. ❖ De dârvală = a) loc. adj. (despre oameni) care prestează muncile cele mai grele şi neplăcute. Le-au fost puindu pe giupânese de au fost cărat var... împreună cu ţiganii cei de dârvală. NECULCE, L. 52; b) 1 o c . a d v. de muncă grea, de corvoadă. Crescuse de dârvală prin pragurile vecinilor bogaţi, păscându-le gâştele. CAMILAR, N. I, 19; c) 1 o c. adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte) care se poartă la lucru; de tăvăleală, v. t ă v ă 1 e a 1 ă (3). Românul are două rânduri de straie: unul pentru zile mari şi altul de dârvală. ŞEZ. V, 770; d) 1 o c. a d v. (despre lucruri) uzat, de nefolosit A rămas de der-vală. i. CR. m, 252; e) loc. adj. (despre cai) neîngrijit, slab, întrebuinţat la munci grele. Cf dr. v, 181. (Ironic) De-acum intră la ham, cal de dârvală, şi întinde-o până ţi-or plesni grumajii, zece luni de zile (zice un funcţionar după vacanţa de vară). VLAHUŢĂ, ap. tdrg, cf. da; f) 1 o c. adj. (despre oameni) care lucrează ca salahor (II). Om de dârvală. cade. ❖ E x p r. A ajunge slugă la dârvală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă (1). Să nu ajungi, vorba ceea, slugă la dârvală. Com. FURTUNĂ. A rămâne de dârvală = a nu mai avea posibilităţi de trai, a rămâne pe drumuri. Mi-au rămas de dârvală pruncii. CAMILAR, N. I, 172. Amară mi-i inima ... Acum am rămas cu totul de dârvală pe faţa pământului. id. ib. 318, cf. dl. A lua la dârvală = a impune cuiva să facă o muncă neplăcută; a cere să se supună. Cf. polizu. A face (pe cineva) de dârvală = a batjocori, a face de două parale, v. p a r a3 (1). Pân'acuma ’n ţeara-aceasta Noi ne-am burzuluit creasta... Dar acum fără sfieală Ne fac puşchii de dârvală. ALECSANDRI, T. 38. Ş-ai atacat vârtos pe miniştri? ... I-am făcut de dârvală. id. ib. 1 650. A face (ceva) de dârvală = a face ceva de mântuială, v. mântuială (1); a strica. (1) Cf. cade, com. din vlăsineşti - SĂVENI. 2. (învechit şi regional) Necaz (1). Doamne, câtă dârvală am şi eu cu omul meu, că-i tot bolnav. Com. din bran — ZĂRNEŞTI. ❖ E x p r. A face (cuiva) dărvală = a crea cuiva neplăceri. Cf. BARCIANU. 3. (Regional) Cantitate mare de lucru într-o gospodărie; neorânduială (2), dezordine. Sâmbăta, când curăţă şi spală, se zice că are dârvală mare. Com. I. PANŢU. - PI.: dârvale. - Şi: (învechit) dărvâlă, (regional) dervâlă, drivâlă (da) s. f. - Postverbal de la dârvăli. DÂRVÂLNIC s. m. Slujitor obligat să îndeplinească tot felul de munci grele. Cf. lexic REG. n, 125. -PI.: dârvalnici. - Dârvală + suf. -alnic. DÂRVÂR s. m. (învechit) 1. Slujitor care aducea lemne din pădure pentru curţile domneşti sau boiereşti şi avea grijă de încălzitul camerelor sau pentru staţiile de poştă. Cf. hurmuzaki, x, 531. Rânduiala carălor dă darvari car[e] car[ă] maldăr la povodnici domneştp] (a. 1696). IORGA, s. D. V, 362. Dobre a Vladii, fiind dârvar al beşleagăi, ... să află şi el în curtea zabitului (a. 1790). id. ib. n, 239. Dumnealor boierii epistaţi ai Casii min-zilurilor jăcu arătare la Vistierie, cum că dumneavoastră aţi fi supărând şi pă rotarii i dârvarii poştilor, la orânduiala orzului grajdului gospod şi al minzilhanelelor (a. 1814). DOC. EC. 163. Vătaful de dărvari. RÂŞCANU, L. 77. Cele patruzeci lude, scutelnici, pescari, ... vânători şi dârvari, i-am împrăştiat în tot judeţul. FILIMON, O. I, 101, Cf. CIHAC, II, 92, ŞĂINEANU2, T. PAPAHAGI, C. L., COMAN, GL. 2. Animal folosit la munci grele. (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Boi dărvari la oi. CIHAC, n, 92. Cal dârvar. SCRIB AN, D. - PL: dârvari. - Şi: darvâr, dărvâr, (regional) daravâr (COMAN, GL.) s. m. - Din slavon. DÂRVĂ s. f. (Prin sud-estul Munt.) Ciomag sau bâtă lungă şi groasă; par1 (1). Cf. ev 1951, nr. 1, 35. ❖ Expr. A da dârva cuiva = a elibera pe cineva dintr-o activitate; a-1 concedia; p. e x t. (despre soţ) a-şi alunga soţia. Cf. rev. crit. m, 122, viciu, gl. -PL: dârve. - Din bg. fl,bpBo”lemn”. DÂRVĂLÎ vb. IV v. dârvări. DÂRVĂLÎT, -Ă adj. v. dârvărit. DÂRVĂREALĂ s. f. (învechit şi regional) 1. Faptul de a dârvări (1); muncă grea, trudă. Cf. polizu, ddrf, gheţie, r. m. Dâlvărelile [sic!], mişcarea, băgarea prin fel de fel de oameni în călătorie, jipescu, ap. TDRG. 2. Uzare, tocire; frecare; p. e x t. urâţire. Cf. polizu, DDRF, CIAUŞANU, V. ❖ Loc. adj. (în forma derveleală) De derveleală = (despre obiecte de îmbrăcăminte) de tăvăleală, v. tăvăleală (2); uzat. Cf. COMAN, gl. Haină de derveleală. id. ib. ❖ Expr. A lua la dârvăreală = (despre haine) a purta mereu, a toci. Cf. polizu. ♦ (Regional; despre femei) Fanare; (f i g.) veştejire, ofilire. Cf. ciauşanu, v. - PL: dârvăreli. - Şi: (învechit) dâlvăreâlă, dărvăreâlă (polizu, barcianu, ddrf, gheţie, R. M.), (regional) derveleală, dermeneâlă (ciauşanu, v ), drămuiâlă (da), dremuiâlă (da) s. f. - Dârvări + suf. -eală. 1333 DÂRVĂREŞTE 130 DÂRZ DÂRVĂREŞTE adv. (Regional) în felul dârvarilor (1); de mântuială. Com. furtună. - Dârvar + suf -eşte. DÂRVĂRÎ vb. IV. (Popular) 1. (Complementul indică fiinţe) T r a n z. A supune, a deprinde la munci grele, la efort deosebit, I-au drămălitu-i atâta, cât i-au domolit de i-au făcut a-i sluji ca neşte robi. dosoftei, v. s. septembrie 28719. [Bărbatul] poate £tf[-i] şi dârvârească [pe ţiganii ce să coprind în foia de zestre], fară de socoteală. PRAV. COND. (1780), 98, cf. POLizu, GHEŢIE, R. M., JAHRESBER. IX, 225, TDRG, CADE, LEXIC REG. 29. ❖ Refl. pas. Din plai să nu ia nici un car, că îndestul s-au dârvărit în trei-4 rânduri câte 200 de boi, până au scos butucii dintre munţi (a. 1812). DOC. EC. 140. ♦ (Regional; în forma dermeli) A îmblânzi (Ţepu - Tecuci). Cf. pamfile, b. 78. 2. T r a n z. (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A purta mult timp, a uza, a strica, a mototoli; p. e x t. (complementul indică iarba) a culca la pământ. Cf. scriban, D., I. CR. ni, 219. Iarbă dermelită. PLOPŞOR, V. O. 7, CIAUŞANU, v., lexic, REG. 18. ♦Refl. (Despre femei) A se fana, a se trece (IV 5); (f i g.) a se veşteji, a se ofili. Cf. oauşanu, v. 3. T r a n z. (Regional) A murdări; p. e x t. a urâţi. Cf. DDRF, DR. IV, 811, CADE, SCRIBAN, D., ŞEZ. V, 70, VICIU, GL., CIAUŞANU, V. 4. Refl. (Prin Transilv.) A se necăji, a se chinui cu cineva; a se învrednici. Cf. CABA, săL. Mă dârvălesc şi eu, sărmana de mine, toată ziulica, cu omu meu care-i bolnav. Com. din BRAN -ZĂRNEŞTI. 5. Refl. (Despre copiii mici) A se rostogoli (1) (Scărişoara - Câmpeni). Cf. alr II/95. Copilul în faşă să dârvăleşte în pat. ib. - Prez. ind.: dârvăresc. - Şi: (învechit) dârvări (DDRF), dărvălf (gheţie, R. M.), dervări (polizu), drămăli, (regional) dârvălf, dâlvărf (cade), dârmoli (dr. iv, 811), derveîi (scriban, d.), dermeli, dermeni (ciauşanu, v.), dreveli (viciu, gl.), vb. iv. - De la dârvar. DÂRVĂRLRE s. f. (învechit şi regional) Acţiunea de a dârvări (1) şi rezultatul ei. Cf. polizu, com. din turnu măgurele. - PL: dârvăriri - Şi: dâlvărire (com. din TURNU măgurele), dărvărire (polizu), drămuire (da) s. f. - V. dârvări. DÂRVĂRÎT, -Ă adj. (Regional) 1. (Despre fiinţe) Supus la munci grele. Ţin să secătuiască cea din urmă picătură de vlagă a trupurilor dârvălite în zilele-i puţine de tihnă şi de rugăciune. lungianu, cl. 223. ♦ Obişnuit cu greutăţile, cu necazurile. Cf. I. CR. VI, 152. Cal dermelit. PLOPŞOR, V. O. 7. 2. Stricat2 (1); culcat la pământ. Iarbă dermelită. PLOPŞOR, v. o. 7. 3. Murdărit (puţin). Nu mai poţi lua cămaşa asia, că-i cam dârmălită. MAT. DIALECT. I, 282. - PL: dârvăriţi, -te. - Şi: dârvălit, -ă (lungianu, cl. 223), dâlvărit, -ă (I. CR. vi, 152), dârmălit, -ă, dermelit, -ă adj. - V. dârvări. DÂRVĂRI TURĂ s. f. (Prin nord-estul Olt, în forma dermenitură) Dârvăreală (2). Cf. ciauşanu, v. -PL: dârvărituri. - Şi: dermenitură s. f. - Dârvări + suf. -tură. DÂRZ, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care îşi iese uşor din fire, care nu se poate stăpâni; care este foarte îndrăzneţ, curajos, cutezător, tenace (2); (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) care exprimă, care trădează îndrăzneală, curaj, cutezanţă etc.; semeţ (2). Cu urgie şi cu mânie împlură-se, şi dârji arătară-se şi turburară-se, şi luară petri să arunce într-însul CORESI, EV. 168. Era tânăr ... şi bun viteaz, dârz. M. COSTIN, în LET. II, 300/15. Ienicerii atunci era dârji în zorba. id. ib. 307/21, cf. DRLU. Dârji [cuvânt]: tenace (ce ţine tare), temerariu. HELIADE, O. n, 346. Din cei mai voinici, mai dârji şi mai crunţi oameni îşi alese o gvardie. F. AARON, 1.1, 107/13, Cf VALIAN, V., PONTBRIANT, D., LM. El se făcu dârz, începând a-şi teme nevasta. ISPIRESCU, L. 385, cf. alexi, W., şăineanu2. Tăetorii... izbeau din ce în ce mai dârji. chiriţescu, GR. 27. Asemenea închipuiri îl făceau însă mai dârz. rebreanu, i. 217, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Plutaşii dârzi, în sforul apei, înfig prăjina, ca o lance. TOPÎRCEANU, O. A I, 217. [Ziarul] „ Voinţa ” se anunţa voinţa dârză a unei generaţii. C. PETRESCU, C. v. 159. Optimism de ţăran dârz. id. S. 191. îngenuncheată, ţeapănă, dârză, nu sufla o vorbă, nu scotea un suspin. COCEA, s. I, 247. Trec monahi bătrâni, în cârji, Fraţi întunecoşi şi dârji. LESNEA, VERS. 32. Feciorii dârzi se războiesc ori ară. voiCULESCU, POEZn, n, 125. Era un moşneag uscat şi dârz. SADOVEANU, O. Xin, 14. Dârza purtare a românilor. MOROIANU, S. 154, cf. SCRIBAN, D. Mitul iberic serveşte ... ca o opoziţie dârză la acapararea năvălitorilor. RALEA, O. 49. Coboară dinspre Văcăreşti un vârtej ameninţător de oameni dârji. CAMIL PETRESCU, O. n, 253. Românii se uitau dârji în ochii colonelului. STANCU, D. 162. Şi sufletul meu, ameţit, se simte mai dârz. BENIUC, v. 7. Vor răsări ei toţi, ... mândri şi dârji. TUDORAN, p. 127, cf. DL. îşi forma o credinţă a lui... care îi facea pasul ferm şi dârz. PREDA, DELIR. 169. Trebuie să fim cât se poate de dârji, domnule preşedinte, VORNIC, P. 230. Era mai tăcută, cu o privire dârză. BARBU, PRINC. 301. Coşbuc a fost... un caracter dârz, neînfricat, de luptător. IST. LIT. ROM. m, 773. Eram amarnici şi dârji LĂNCRĂNJAN, C. I, 38. Meciul, o încleştare dârză şi în limitele sportivităţii, a fost şi o confruntare tactică. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 20, cf. DEX. Nu ciré frumuseţea de ţărancă pietroasă şi dârză. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 21, 17/2. Apoi dârz şi oţerit La fugă că m-am pornit. MARIAN, SA. 102, cf. mat. dialect. 1,11. ❖ (Substantivat) Că moarte amu iaste acelora ce-s fără de omenie şi dârjilor ceia iuţii şi bogaţilor. CORESI, EV. 366. Dârzul ca un voinic s-arată, dar fară socotinţă. ZANNE, P. vni, 122. ❖ F i g. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă şi dârză. IBRÂILEANU, A. 150. Ca un far de piatră, turnul dârz biserica-şi ridică. PILLAT, P. 60. Primăvara cu flamuri, Goruni şi fagi şi alte dârze neamuri, Iar, mai în fund, mestecenii subţiri. ISANOS, v. 204. ❖ E x p r. (Regional) Dârz de băutură = a) se spune despre un om care a băut prea mult şi care este gata de ceartă sau de bătaie. Cf. ispirescu, u. 33, ciauşanu, GL., tomescu, GL.; b) se spune despre un om care nu a exagerat cu băutura. A nu fi beat în neştire, ci numai aşa, dârj. arh. OLT. XXI, 264. ❖ (Adverbial) Grecul se puse dârz în faţa armelor încărcate. GHICA S. 347. Deschise uşa-n lături şi se-nţepeni dârz dinaintea bătrânei VLAHUŢĂ, S. A n, 13. Ursul nu se apucă de om dacă-l vede stând dârz, fară sfială şi uitându-se drept în ochi SBIERA, F. S. 116. în aspectul artistic contimporan, integralismul se va rosti dârz. în PLR h, 422. Se înălţă dârz în picioare şi fluieră lung din semnal. COCEA, S. I, 36. Nu pot trăi de nu mă ţin de mână [la horă] Flăcăii dârz şi fetele sfios, pillat, p. 111, Dumneata eşti Lina Florăreasa? - Eu! zise Lina, sculându-se în picioare dârz. ARGHEZI, S, XI, 25. Se înţepeni dârz locului. C. PETRESCU, A R. 194. I-am spus, răspunse fata dârz. PREDA M. 496. Călca dârz şi cânta cu vocea lui mare. BARBU, G. 236. ❖ (Prin analogie) Firea potolită a domnului Niţă l-a împiedicat până acum de la o politică dârză. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 147. Cu toate că dârză şi pătimaşă, argumentaţia lui Alecsandri nu e mai puţin şubredă. VARLAAM -sadoveanu, 225. ♦ (Despre oameni şi despre manifestările, atitudinile lor) Aprig, înverşunat. Suferisă cea mai dârjă împotrivire şi tractări barbare. F. AARON, i. I, 7/25. Un domn 1339 DÂRZ 131 DÂRZENIE senator ... se plimba de colo până colo, ţifnind şi aruncându-mi căutături foarte dârze. CARAGIALE, O. vn, 296. Am făcut o sforţare dârză să mă înfrâng. CAMEL PETRESCU, U. n. 229. Trei căpitani... luptară dârji. IOSIF, v. 115. Aceşti transportatori aveau de susţinut lupte dârze cu bandele străine. N. A BOGDAN, C. M. 12. ❖ (Prin lărgirea sensului) Va avea neştine un dulău tare şi dârz şi va mânca pre toţi dulăii. PRAV. 19. Stau câinii dârzi. VOICULESCU, POEZII, II, 182. Bou blând nu-i dârz. alr îl 3 512/310. ♦ P. ext. (învechit) Ager, vioi. [Picioarele] nu dârze şi sprintene a alerga spre reale şi spre vărsare de sânge, ce să fie sprintene a alerga la besearecă. CORESI, EV. 128. 2. Neînduplecat, neclintit (2); îndărătnic, încăpăţânat. Ci leşii, fiind dârji, n-au vrut să asculte. URECHE, L. 80. Văzându-l iară dârz cu cuvântul lui Dumnădzău, învăţă iarăşi să-l bată. DOSOFTEI, V. S. octombrie 70712. Spune-m[i]t dară, ce feliu de roadă nădăjduieşti vreodată să aibi tu, pre urmă, mai mult dârzu fiind dicăt înţelept (a. 1701). FN 92. încă mai îndrăzneţ îţi stau înainte astăzi decât ieri, făcându-mă mai ager muncilor tale şi mai dârz. MINEIUL (1776), 186v2/16. Ce-o fi având oare feciorul meu de s-a făcut aşa de dârz? SLAVICI, o. I, 101. Sârba haină şi dârjă care, pe patul morţii, scuipase grijania în barba popii. M. I. CARAGIALE, C. 51. De aceea juca la loterie cu o patimă dârză. REBREANU, NUV. 271. M-amprins de grumazul vărului Sava ... grumaz... de om dat afară din slujbă, leneş, dârz şi nemuncit. KLOPŞTOCK, F. 74, cf. id. ib. 48. Femeie mai ciudată, mai dârză şi mai neisprăvită ca ea nu era alta pe lume. MOROIANU, S. 113. Dârză şi aprigă era ea, dar rea nicidecum. CAMIL PETRESCU, O. II, 203. Dar sufletul tău ... Tot dârz a rămas şi tot nu se-ndoaie. STANCU, C. 141. Ion Ionescu de la Brad ... a continuat să fie apărătorul dârz al ţăranilor. AGROTEHNICA, I, 37. Eu atât pot să-ţi spun, mamă: aţine-te dârză, aţine-te până vin eu. CAMILAR, N. I, 252, cf. DL. Evanghelina ... tot dârză se ţinea în firea ei de piatră. BARBU, PRINC. 322. Au opus o dârză rezistenţă tentativelor făcute de alte puteri europene. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 53. Dolheştenii de felul lor se ţin cam dârji în apărarea drepturilor, şez. iv, 17. ❖ (Adverbial) Nu mă tem că voi îngheţa, răspunse baba dârz. marian, s. R. n, 108. Mintea ei zăpăcită se împotriveşte dârz. LUC. vn, 586. 3. (Popular; despre oameni sau despre manifestările, atitudinea, ţinuta etc. lor) Mândru (I 3), semeţ (1), ţanţoş, îngâmfat A, ce-m[i] grăieşti aşa dârză? DOSOFTEI, v. s. noiembrie 142715. Generarul cel mai falnic a dârjilor ungureni NEGRUZZI, s. I, 115. îşi făcuse teorii despre modul cum trebuie făcut curte când trebui să fii supus şi măgulitor, sau dârz şi mândru, I. NEGRUZZI, S. I, 173, cf. ŞĂINEANU, D. U. Trecu dârză pe lângă ceilalţi, părăsind odaia. SADOVEANU, O. X, 151. Acest mers dârz... nu mă poate înşela că nu aparţine unui cvincvagenar. MIHĂESCU, D. A 96. [Avea] o înfăţişare dârză. TUDORAN, P. 69, cf. DL, DEX. Avuşi, badeo, ochii dârji, Ş-acum eşti cu trupu-n cârji. ALECSANDRI, P. P. 338, com. din STRAJA - vicovu de SUS. <> (Substantivat) Un sămăţ şi dârz purcease ca un dobitoc, dosoftei, v. s., în da. ❖ (Adverbial) Se legăna dârz pe picioarele sale îmbotforate. GANE, N. I, 130. Dar ce-aipăţit? ... - Ce să păţesc, zise Ivan dârz, iea, am căptuşit nişte iepuroi şi am de gând să-i jumulesc. CREANGĂ, P. 304. Era umil şi departe de a purta capul dârz. C. PETRESCU, S. 178. Ţinea capul dârz şi privea vioi. SADOVEANU, O. IX, 450. Nu sta aşa plouat, stai mai dârz oleacă, şez. xxm, 45. ❖ (Prin lărgirea sensului; despre animale) Dârz dulău şi cu coada bârzoiată. cantemir, i. I. I, 225. Pentru dânsul, toate zburătoarele, mândri păunaşi..., şoimi dârji toate picau ca fermecate. ODOBESCU, S. m, 180. Ne dă o întreagă listă de animale: ... şoimi dârji, ... dumbrăvence, ... dropii. bĂcescu, păs. 11. ♦ (Prin nordul Mold.; despre bătrâni) Care este încă voinic, în putere. Cf. ŞEZ. IX, 150. - PI.: dârji, -ze şi (rar) dârzi, -ze. - Şi: (învechit şi regional) dârj, -ă adj. - Din v. sl. Api&i». - Dârj: sg. refăcut după pl. DÂRZÂR1 s. m. (Prin Ban.) Unul dintre oaspeţii miresei care aduc zestrea acesteia la nuntă şi merg la mire pentru a fi ospătaţi; (la pl.) totalitatea acestor oaspeţi. Cf. şăineanu2, cade, h XVIII 35, 262, VICIU, GL. Oaspeţii mirelui formează o oaste ... iar oaspeţii miresei asemenea formează o oaste şi se numesc „dârzari”. densusianu, ţ. h. 235, cf. id. ib. 236, arh. folk. m, 148. ♦ P. e x t. (Prin Ban. şi prin Munt) Nuntaş. Cf. ŞEZ. XXXI, 82, FOLK. OLT.-MUNT. 1,412. -PL: dârzari - Dârz + suf. -ar. DÂRZÂR2 s. m., s. n. 1. S. m. (Prin Ban.) Telal (2). Cf. alr n 6 492/8, 27, 36, 76, 105, 833. 2. S. n. pl. (Prin Ban.) Preşuri făcute din zdrenţe. Cf. viciu, gl., chest. ii 206/4. - PL: (1) dârzari, (2) dârzare. - Dârză + suf, -ar, DÂRZĂ s. f. 1. (Prin Ban. şi prin vestul Munt.) Zdreanţă (11). întru acest chip se pomeni muiarea cea nebăgătoare de samă, fiind jăfuită prin vecina ei de cămeşile ceale frumoase, numai cu nişte dârză. PETRO viei, P. 210/4, cf. marian, s. R li, 226, RESMERIŢĂ, D., CADE, CONTRIBUŢII, II, 201, VICIU, GL., CHEST. II 363/299, ALR II 4 123/27, 47, 833, ib. 6 492/47, ib. 6 493/8, 27, 36, 47, 76, 105, 833, ALR SN IV h 1 154/27, 36, VICIU, GL., FOLC. OLT. - MUNT. I, 412. 2. F i g. (Regional) „Femeie fără înfăţişare, cârpă de (muiere)”. Com. din braşov. - PL: dârze şi dârzi (alr II6 493/36). -Cf. râzăl. DÂRZĂRÎE s. f. Loc unde se aruncă zdrenţe, cârpe. Cf. DA. - PL: dârzării. - Dârză + suf. -ărie. DÂRZÂU s. m. (Regional) Jneapăn (Pinus mugo). Cf. BORZA, D. 131, MDA -PL: dârzăi. - Et. nec. DÂRZENIE s. f. 1. Fire sau manifestare de om dârz (1); îndrăzneală, curaj, cutezanţă, tenacitate (2); (rar) dârzoşenie, dârzoşie, (învechit) dârzie (1). La îngâmfarea străinilor să răspundem cu dârjenie. ADAM, R. 136. Toată suflarea, ameţită de dârjenia cu care Stama vorbise, îl îndreptăţea. CHIRIŢESCU, GR. 184, cf. CADE. Toată dârjenia lui s-a năruit. POPA, V. 307. Văzând dârzenia românilor ..., le-a răspuns că ... va întări paza graniţei MOROIANU, s. 153. Doamna Smaralda ... apăsa cu dârzenie podul palmei pe mânerul de argint al bastonului mitropolitan. MIHĂESCU, D. A 54. O luă iar la drum, întinzând cu dârzenie pasul CAMIL PETRESCU, O. H, 209. Dârzenia din privirile bărbaţilor. BOGZA, C. O. 302. îşi recăpătă dârzenia şi avea simţământul că niciodată nu se va mai întoarce în foc. CAMILAR, N. I, 303, cf. DL. Nimeni n-ar ghici câtă dârzenie se ascunde în tine, Sonia. T. POPOVICI, s. 121. îşi mai pierduse din dârzenia ei de altă dată. BARBU, ş. N. 15. Ia uită-te unde stă cuibărită dârzenia! LĂNCRĂNJAN, C. m, 102. Procesele ... arată dârzenia obştii în lupta ei împotriva boierilor. PANAITESCU, O. Ţ. 257. Luptă cu o admirabilă dârzenie pentru menţinerea ziarului românesc. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 3. Al treilea ... este un dac, evident caracterizat prin costum şi prin dârzenia atitudinii ib. 1974, nr. 3, 20, cf. DEX. 2. Neînduplecare, neclintire; îndărătnicie, încăpăţânare. La dârzenia lui se înverşună şi ea. AGÎRBICEANU, S. 59. Neîndurători faţă de ei înşişi şi faţă de pământul pe care s-au pomenit, l-au muncit cu dârzenie, silindu-l să se acopere de roade. 1345 DÂRZI 132 DE1 BOGZA, C. O. 270. Răsplata mea va fi însăşi dârzenia aceasta, care va înfiora duşmanul beniuc, M. C. I, 142, cf. DL, dex. 3. Mândrie (4), semeţie (2). Dârzenie, dai dar fară ifose. C. PETRESCU, A. R. 86. In ciuda hainelor boţite şi rupte, în ciuda murdăriei înspăimântătoare care-i acoperea parcă şi ochii, îşi păstra neştirbită şi dârzenia, şi demnitatea. GALAN, z. R. 353. -PI.: dârzenii. - Dârz + suf. -enie. DÂRZÎ vb. IV. R e f 1. (învechit; în forma dârji) A se îndârji. Deci mojâcii, vădzind acea voie, aşea s-au dârjit şi s-au însămeţit în toată ţara. NECULCE, l. 195. Turcii ...să prea semeţise şi să dârjise şi făcea multe răutăţi în ţeară şi pren târguri multe zulumuri şi nebunii. R. GRECEANU, CM n, 203. ~ Prez. ind.: dârzesc. - Şi: dârji vb. IV. - De la dârz. DÂRZÎE s. f. (învechit) 1. Dârzenie (1). Venea ... cum li-i firea leşilor, şi cu mare dârjie. M. COSTIN, LET. II, 49/7. La meidianul bătăii cu mare dârjie ieşiră. CANTEMIR, 1.I.1, 247. Dârzia cai buiestri înteţeşte. BUDAI-DELEANU, Ţ. 403, cf. HELIADE, O. II, 346, VALIAN, V. Dârjia şi semeţia, zice Cantemir, este maica şi sora lor [a moldovenilor], bălcescu, m. v. 656. Ca un leu cu dârjie vrăjmaşul său aşteaptă, pann, E. II, 96/8, cf. polizu. Nu arma ta mă domoleşte, ci dârzia ta faţă cu mine! GHICA, S. 351, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. Eu cred că-a lui dârzie devine şi mai tare Văzând acum scăderea puterii de-apărare. ALECSANDRI, T. n, 159, cf. DDRF, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢÂ, D., DL, DM, DEX. Cum S-au înfăţişat înaintea boierului, i s-au închinat frumos şi i-au grăit cu dârjie. SBIERA, P. 141. 2. Obrăznicie, aroganţă. Alta-i dârjiia cea de păcat şi alta-i mintea cea de vitejie. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 142716. Dârzia nu va să ştie de nici o ruşine, de nici o sfială şi de nicio primejdie. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. vni, 122. Tomşal El te-a învăţat a vorbi cu atâta dârzie? NEGRUZZI, S. I, 139. Auzi dârzie! blăstămăţie! Obrăznicie Şi mojicie! ALECSANDRI, T. I, 111, cf. TDRG, ŞÂINEANU2, DL, DM, DEX. - PL: dârzii. - Şi: dârjie s. f. - Dârz -f suf. -ie. DÂRZÎT, -Ă adj. (învechit, rar; despre mustăţi) Care este răsucit ferm; ţeapăn (1). Cocişul, un ungur gras, cu mustăţile dârzite (- sume se, răsucite dârz) a nemeşie. IORGA, în DA, cf. MDA. -PL: dârziţi, -te. - V. dârzi. DÂRZOI adj. (învechit, rar) Exagerat de dârz (3); ţanţoş. Aice eu [Lăpuşneanu] singur, eu am dreptul Să stau dârzoi cu capul, să stau umflat cu pieptul. ALECSANDRI, T. II, 94, cf. DDRF, TDRG, SCRIBAN, D. - Dârz + suf. -oi. DÂRZOS, -OÂSĂ adj. (Regional) Arţăgos (Jina -Miercurea Sibiului). Cf. GR. S. VI, 235. ♦ (Prin analogie; despre albine) Care înţeapă rău (Sebeşel - Sebeş). Cf. CHEST. VI 25/25a. - PL: dârzoşi, -oase. - Dârz + suf -os. DÂRZOŞENIE s. f. (Rar) Dârzenie (1). Cf. I. iordan, l. r. a. 170, SFcra, 170. - PL: dârzoşenii. - Dârzos + suf. -enie. DÂRZOŞIE s. f. (Rar) Dârzenie (1). Cf. SFC III, 170, MDA. - PL: dârzoşii. - Dârzos + suf. -ie. DÁRZüf vb. IV. T r a n z. (Prin Ban.) „A trage ca pe o dârză, treanţă”. Cf. novacoviciu, c. b. ii, 9, da. -Prez, ind.: dârzuiesc. - Dârză + suf. -ui. DE1 prep., conj., pron. rel. (Semnifică ideea de contact dintre două elemente, considerat fie în mod retrospectiv, din direcţia primului element, fie în mod prospectiv, în direcţia celui de al doilea element) A. Prep. I. (Exprimă contactul dintre două elemente în plan spaţial) 1. a) (Exprimă provenienţa prin indicarea unui loc, a unui spaţiu etc. de unde este originar, de u n d e se trage cineva sau ceva) Au şi tu den Galilei eşti? Sau ţi-e şi ţie moşiia de acolo? CORESl, EV. 197. încă au fost atunci mulţi megiiaşi buni ... den Colibaş, Coica ... Drăgan cu fiiu-său Pătru, şi Stănciulea de acolea, şi Pitea ot Scoarţa, Vintil[ă]ot tam (a. 1591). cuv. D. BĂTR. I, 58/3. Mult mai varvari sânt acei de acolo, adevărat iaste, şi pentru starea şi tăria locului aceluia, c. cantacuzino, CMI, 73. Hm ...nu eşti de aici... cum se vede. EMINESCU, P. L. 109. Când îl trase [condurul] la călcâi, pare că fu de acolo. ISPIRESCU, L. 187. Era o scrisoare de acasă. REBREANU, R. I, 30. Soldaţii aceştia au schimbat opincile sparte de-acasă, ... pe bocancii sparţi din armată. CAMILAR, N. I, 39. Numai să fie [mahrama] d-aici. TEODORESCU, P. P. 181. □ Acesta era sentimentul soldaţilor de oriunde. (Urmat de determinări ale localizării introduse prin „de” sau „din”, care precizează locul sau spaţiul) Să se ştie că au cumpărat jupan Mărzea ... ocină în Berileşti ... Şă aldămăşari anume: ... Dragomir i Vladul de acole de sat de Berileşti (cca 1608). CUV. D. BĂTR. I, 169/11. L-au bătut nemţii de acolo de acea cetate, muşte, let. iii, 8/7. Mitrică e de-aici din sat. PREDA, D. 48. (Cu valoare de calificare) Soclul casei este din bolovani de râu trântiţi unul peste altul CĂLINESCU, S. 348. în acest moment multe străzi sunt „pavate” cu pământ sau piatră de râu. RL 2005, nr. 4 747. <> (Indică locul de unde sau unde se emite, se propagă un flux sonor) Păsările cerului prămăndescu, ...de mijloc [din piatră] deade glas. psalt. SCH. 336/12. Apoi d-aci le zice: vedeţi câte inele am? GORJAN, H. I, 10/34. Ce cer? ... Capul vornicului Moţoc ... Strigările lor se aud de aici. NEGRUZZI, S. I, 154. De undeva tictacul ceasornicului umple tăcerea. VINEA, L. II, 20. Taci, pruncule, nu mai plânge, C-aici e pădurea deasă, Ne aud hoţii d-acasă! TEODORESCU, P. P. 663. Prind cocoşii a cânta Şi de ici, şi de colea, Când mai gros, când mai subţire Despre-a noastră despărţire! JARNÍK - BÂRSEANU, D. 163. Auzâi cântând dze culme, Mă sculai şî iău pe lume. JAHRESBER. VII, 64. <> (învechit, indică originea unei persoane dintr-o localitate, dintr-o ţară etc. anume indicate) Deaci vereră cu noi... ucenicii de Chiesariia. COD. VOR.2 256. încă au fost atunci mulţi megiiaşi buni ... de Copăcioasa, Drăgan cu fiiu-său (a. 1591). CUV. D. BĂTR. I, 58/1. Eu, Ghiorghi, ficiorul lui Văsiiu, de sat Coţofaneşti, scriu şi mărturisescu cu acestu adevărat zapisprecum am vândutu ... parte tătâne-meu (a. 1592). ARHIVA, I, 248. Acesta era ... de cetatea Larandron. dosoftei, v. S. septembrie 18v/5. Era foarte îmbrăcaţi bine în pilda haiducilor de Ţeara Leşească. BĂLCESCU, M. v. 654. Era logodită după un domn de Italia, anume Turnus. N. COSTIN, L. 100. Să stăpânească acea parte ... alţi moşteni de Bala (a. 1745). IORGA, S. D. VII, 6. Sofia contelui Paşchivici de Erivan. AR (1829), 58 V3. Românii, în urma declinării comitelui de Flandra [să primească coroana], au ales ...pe principele actual. GHICA, C. e. n, 475. Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie! ... Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii miei de Românie! ALECSANDRI, o. 90. ♦ (Indică originea sub aspectul sortimentului, al speciei etc., dintr-o localitate, dintr-o ţară etc. anume indicate; cu valoare de calificare) Un stânginu de Viiena din lemn. aşez. 72/6. Lâna, din care se face 1354 DE1 133 DE1 postav de Braşov (a. 1820). iORGA, S. D. xn, 176. Acestea sânt mărfuri de Ţara Turcească, precum tabacul REG. ORG. 137/8. Macaturile cu perinile patului erau numai [din] fir ... de India. GORJAN, H. I, 65/33.Fam turnat pe gât... apă de Colonia. NEGRUZZI, S. I, 62. Vin bun de Cotnar. alecsandri, T. 551. S-o admiri ...Ca pe-o marmură de Păros. EMINESCU, O. I, 157. Două... albituri într-o lădiţă de Braşov. GANE, N. ni, 184. Puţine oglinzi de Veneţia, un singur scaun: tronul IORGA, C. 1.1, 128. Un negru nor, ce desemna pe cer o spadă de Toledo. MINULESCU, VERS. 109. Mirosul foilor... galbene, ca tutunul de Havana, se răspândi puternic şi plăcut. GALACTION, O. I, 120. Să puie cele mai frumoase tacâmuri pe harmasarul cel negru de Misir. SADOVEANU, O. XI, 293. Să-mi daţi voie să vă ofer o ţigare de Cuba. ARGHEZI, S. XI, 33. Să-ţi dau rachiu de Ioneşti. PĂSCULESCU, L. P. 211. ❖ (Indică punctul iniţial al unei demarcaţii) Se dusă într-un sat al său şi acolo să pocăia ... Iară de-acolea era aproape o mănăstire, varlaam, C. 380. De acolo, nu departe, o fată am văzut stând. BELDIMAN, O. 46/7. Am să ar de aci înainte. HEUADE, PARALELISM, II, 88. Vale ...Ce se-ntinde ca o ceaţă Păn-în Dunărea măreaţă, Şi de-acolo-n depărtare păn-în Nistru. ALECSANDRI, P. n, 10. De-aici o uşă dădea direct spre popota mare. REBREANU, P. S. 49. De-aici pădurea începe cu scorburi şi cu cerbi. al. philippide, s. 81. (învechit şi popular, în corelaţie cu „până” sau cu „la”, raportează punctul final al unei demarcaţii la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Domnul grăi şi chemă pământul de răsăritul soarelui şi pănă la apus. CORESi, EV. 37. Câtă cale să fie d-aici... până la balta aceea? GORJAN, H. I, 64/4. ❖ (în legătură cu construcţii care indică spaţiul geografic, regiunea, teritoriul etc. din care este ales, recrutat sau, uneori, şi unde trăieşte sau se află cineva) Să nu se încrează ţării şi lefegiilor de ţară. URECHE, L. 206. Preoţii cei de ţară. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/56. Ceelaltă gloată de ţară, ce era luată ... în poghiaz era toţi gata. NECULCE, L. 79. După moartea lui Ştefani-ţă-Vodă ...au trimes boierii ...la Poarta împărăţiei cu rugăminte să le dea domn de ţară. MUŞTE, LET. III, 7/4. Locuitorii de ţară. MOZAICUL (1838), 250/21. Oameni de ţeară cari cunoşteau bine căile munţilor şi ale pădurilor. BĂLCESCU, M. V. 154. Mă închinam respectuos înaintea celei mai elegante dame de provincie. GHICA, C. E. I, 156. Cum o să-mi dau fetele după nişte boierinaşi de ţeară? alecsandri, T. 420. Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte ... El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune. EMINESCU, O. I, 35. Oştirea de ţară se alcătuia din boieri, curteni, slujitori şi gloate. XENOPOL, I. R. IV, 146. Nu e învăţătorul de sat, care ne-a pus întăia oară în mână abecedarul C. PETRESCU, S. 62. □ Vânători de munte, (Rar, indică localitatea iniţială a unui traseu, a unei rute etc.) Se întorcea ca o furtună, trenul de Giurgiu. G. M. ZAMFIRESCU, m. D. i, 14. ♦ (învechit şi popular, explicitarea unei origini sub aspect geografic, teritorial etc., indicate printr-un termen general, se face printr-o precizare introdusă prin „de la” sau „din”) Aceasta svântă şi preacuvioasă fecioară... era de moşie din Epivat VARLAAM, C. 365. Aceştia au fost ... de moşie den Galatiia. dosoftei, v. s. noiembrie 13873. El era de locul lui din ţinutul Putnei. NECULCE, L. 32. Las' că era de la Piatră de locul ei, dar era şi îmbojorată Maica. CREANGĂ, p, 114. Noi suntem de loc din Bucureşti. SEVASTOS, N. 112. Ţinea pe o Mărie, fiica unui boier Gheţea, de loc din Bulgaria, din Nicopol IORGA, C. I. I, 98. Mărculescu, de loc din Focşani, şez. iii, 239. + (în construcţia interogativă de unde, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu identificarea locului de origine a cuiva sau a ceva) De unde eşti tu? (a. 1579). gcr I, 21/6. Cine eşti, de unde eşti? Pe la noi ce rătăceşti? ALECSANDRI, P. II, 11. Nevastă, de unde eşti? Cu bărbatul cum trăieşti? marian, SA. 3. Dar dumneata de unde eşti? CAMIL PETRESCU, N. 65. ♦ (Urmat de „la”, indică provenienţa geografică sau regională prin raportare la o limită reprezentată de o localitate, de o ţară etc.) Această svântă ... era de la Kesariia. DOSOFTEI, V. s. ianuarie 3710. Oameni proşti de la Ţinutul Fălciului. NECULCE, L. 93. Află pre un călugăraş de la Muntele Olimbului. MINEIUL (1776), 180vl/37. Era legate cozile vacilor de la Tibet. LEON ASACHI, B. 58/2. Eu sânt de la Italiia, din Roma. ABEŢEDAR, 492/19. Noi sântem neguţetori de la Musul GORJAN, H. I, 144/11. Am măritat-o după un cinovnic de la Tulcin. NEGRUZZI, s. I, 59. Acesta era un june grănicer de la satul Vişoiu. PELIMON, I. 5/6. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta. EMINESCU, O. I, 146. Umerii, spălaţi cu săpun ... de la Paris. MACEDONSKI, O. m, 38. Ce păcat că n-a năvălit... peste dumneata şi învăţatul dumitale de la Bucureşti HOGAŞ, DR. I, 167. Judecată ce avea cu dârjii moşneni de la Toroipanu, pe Neajlov. M. I. CARAGIALE, C. 90. Un preot bătrân de la Egipet, care slujeşte Dumnezeului Osiris. SADOVEANU, O. XV, 348. Flori mărunte ... de la munte. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 77. ♦ (Urmat de „la”, indică provenienţa dintr-un teritoriu, prin raportare la persoanele care îl locuiesc) Avem legături ...cu grecii de la noi IORGA, C. I. m, 53. Prăpăditu ăsta e din sat de la noi, din Branişte. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 120. Credeam că eşti de la noi SAHIA, N. 76. Nu mai semeni cu nimeni de la noi DAVIDOGLU, M. 26. <> (Urmat de „la”, delimitează o demarcaţie) De la Nil să începe Africa N. COSTIN, L. 130. Legăturile cele rătunde ale mitrii ... să încep de la fundul mitrii, trec prin cele late, ies din pântece la vale. MEŞT. MOŞ. 12/23. Şi mergând el tot înainte prin codrii întunecoşi, de la un loc se închide calea. CREANGĂ, P. 201. De la poartă, pe dreapta ... se înşirau încăperi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 24. Sărută-mă de la vârful picioarelor. CAMILAR, N. I, 190. Cu păcură mi-o ungea, Foc de la picioare-i da. TEODORESCU, p. p. 576. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „până (în) (la)”, raportează limita finală a unei demarcaţii la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) înfăşură piciorul tot de la deagete pănă în sus toată glezna. N. COSTIN, ap. GCR n, 4/1. De la un semnu ... pănă la altu să să facă potecu. aşez. 78/29. Astăzi ceriul şi pământul de la răsărit până la apus să bucură. POTECA, C. P. 15/14. De la scară şi pân-în sală se înfăţoşa o galerie luminată. AR (1830), 444714. Arată împăratului că de la buric în sus erea om. GORJAN, H. I, 68/6. Linea de la un pol până la altul ...se zice osiea pământului RUS, 1.1, 23/6. Pe un pat-sofa, de la sobă până la fereastră, dormea ... căpităneasa. GHICA, S. A. 96. De la mine pân ’ la tine, Numai stele şi lumine. ALECSANDRI, O. 134. Basarabi şi voi Muşatini ...cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră De la munte pân-la mare. EMINESCU, O. I, 149. De la o margine până la alta a ţării se ţinură veseliile trei zile. ISPIRESCU, M. V. 3. De la Atlantic la Pacific, aceeaşi bucătărie. RALEA, O. 8. Oamenii sunt ... bătuţi cu ciomagul de la grumaz până la tălpi. STANCU, D. 118. [Atelă] care se întinde de la cot până dincolo de vârful degetelor. BELEA, P. A. 117. De la uşă până-n casă Numai... mătasă. PĂSCULESCU, L. P. 55. ♦ (Urmat de „pe”, indică provenienţa ca rezultat al unei suprapuneri) Un plugar ce va fi semănat sămânţa sa în pămănt strein ... să-şipiardză toată roada de pe acel pământ PRAV. 7. Rodul lor de pre pământ piarde-l-vei, şi sămânţa lor dintre fiii oamenilor. PSALT. (1651), 3375. Domnul ... veade derepţii şi strâmbii de pre tot pământul. DOSOFTEI, PS. 36/10. Eu sunt de pe alte moşii ISPIRESCU, L. 341. Lelea cu mărgele multe Amiroase-a flori mărunte De pe vale. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 77. ♦ (Urmat de „prin”, indică provenienţa prin aproximare dintr-una sau din mai multe părţi, zone etc. cuprinse nedefinit pe o suprafaţă anumită sau dintr-o multitudine de suprafeţe identice) Toate femeile din sat şi de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori CREANGĂ, p. 16. Unguri de prin oraşele Moldovei IORGA, C. I. Hi, 109. Boiernaşi de prin împrejurimi ... furnicau prin rumeneala zorilor. SADOVEANU, O. I, 14. începu să primească lucru şi de prin alte sate. preda, m. 117. b) (Exprimă apartenenţa prin indicarea unui loc, a unui spaţiu etc. unde se află sau există, unde este situat ori este 1354 DE1 134 DE1 localizat cineva sau ceva) Lăudaţi Domnul de pământu, zmeii şi toate farăfundurele. PSALT. sch. 477/13. Cea de pat a iui, Reuma, încă născu Teba şi Gaham. PO 72/21. Un om de loc. DOSOFTEI, v. S. februarie 246r/23. Să să ştie ce ... vase s-au găsit de casă: tipsii 10, săhane 2, căldări mari 3 (a. 1730). IORGA, S. D. XIV, 48. Se agiun-săse cu judecătorii cei de loc (sfârşitul sec. xvm). let. m, 265/5. Peste apa Neajlovujui, la Vadu Lat ... este să se facă podul de acolo. CR (1831), 1171/17. Aşa numai să se mute ... ştie şi... baba mea de acasă. CREANGĂ, P. 130. Tu de acolo, eşti postit la dejunf mille, v. p. 169. Va creşte voinic ...Ca puiul...în peştera de munte. COŞBUC, S. 90. Mâni ne-ar întâmpina şi ne-ar întreba răzăşii la fiecare han şi crâşmă, căci oamenii de aicea sunt prea doritori să afle cine-s drumeţii. SADOVEANU, O. xvm, 138. Era bătaie pe pepenii de aci. CAMIL PETRESCU, O. m, 191. A mai cumpărat ceva pentru ai săi de-acasă. BARBU, G. 347. I-am poruncit... Să cine cu cei de-acasă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 179. [Murgul] taie lunca de divale Şi răchita din cărare, Ca să se deschidă cale Să treacă Iorgu calare, şez. I, 13. (Urmat de determinări introduse prin „de”, care precizează locul sau spaţiul) Biserica de sat de la Dobreni IORGA, C. 1.1, 24. (Cu nuanţă temporală) Nu mi-ai spus aşa de acasă, căci atunci ştiam şi eu ce să fac. ISPIRESCU, L. 47. îşi întocmise programul de-acasă în toate amănuntele. REBREANU, R. I, 46. ^ (învechit, rar, indică localizarea unei acţiuni în faţa sau înaintea cuiva considerat ca fiind situat în spaţiu) [Diavolul] uneori vinuiaşte pre Dumnedzău înaintea oamenilor, alteori pre oameni înaintea lui Dumnedzău; cum făcu şi de Iov şi şi de alţi... mulţi, cum făcu tatăl pruncului acestuia, să hulească pre Dumnedzău. varlaam, g 52. <> (învechit, rar, indică localizarea geografică a unui eveniment) Au sosit Ştefan-Vodă la Roman, după izbânda de cetatea Suceavei. M. costin, o. 181. (învechit, cu valoare denominativă) Şi-l pusă prins domnu pre toată ţara de Rumele. varlaam, C. 371. Glaşcov este într-un loc frumos şi drăgălaş, pre care îl numesc raiul de Şcoţiia. AMFILOHIE, G. 77/10. Am ajuns la ţărmurile Golfului de Bengal. LEON ASACHI, B. 25/11. Portul de Veniţiia să declărează francoporto. ar (1829), 582/29. Peste el [Nilul] cerul d-Egipet. eminescu, o. I, 43. ♦ (învechit, indică apartenenţa din punct de vedere administrativ, geografic etc. la o regiune, la un continent etc.) Derept ocină a lor, ce au avut în sat în Plotoneşti de ţinutul Cârlegăturiei ...cu tot venitul (a. 1609). GCRI, 43/22. Să poată a cuprinde locurile ceale mai bune de Ardeal M. COSTIN, O. 50. Eghiptul nu-i de Asiia, ce iaste de Africa. N. COSTIN, L. 130. O sumedenie de sate care se ţineau de Ciceu. IORGA, C. I. n, 96. (învechit, rar; cu valoare de posesie) Cetatea Vineţiei este una din cele mai tari şi mai bogate de a Evropii. AMFILOHIE, G. 115/8. (Cu valoare de calificare) Vreo cale şi drum de ţară ce s-ar afla. AŞEZ. 65/11. Paharele cu verbine, cu busuioc ... şi alte flori de ţară. MACEDONSKI, O. m, 9. îşi făcu ... adăpost... lângă o limpede apă de munte. IORGA, C. 1.1, 34. Răsună-n zori mărunte Râul limpede, de munte. PARASCHIVESCU, C. ţ. 122. Au fost închise 16 drumuri judeţene din zonele de şes. RL 2005, nr. 4530. Iese mândra pân-afară Şi-mi arată-un drum de ţeară. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 123. o Aer de munte. Sat de câmpie. Oraş de provincie. <> (Indică mediul natural sau geografic ori localitatea, ţinutul, ţara etc. anume indicate, unde sau peste care se exercită o anumită autoritate, o anumită competenţă, o anumită jurisdicţie etc.; cu valoare de posesie) Că adecă împăraţii de pămăntu deştiseră depreunră. PSALT. HUR. 40723—24. Costantin, fratele lu Dănişor, logofăt de Buzău (cca 1608). CUV. D. bătr. i, 169/9. Iară eu ştiu şi mărturisesc că sâmt împăratului de ceriu slujitoriu. VARLAAM, C. 427. Ce treabă are stărostia de Cameniţă cu greşealele ce să fac în Ţara Frâncească? PRAV. 278. Nacul pârcălabul de ţinutul Sucevei (a. 1650). IORGA, s. D. vii, 102. Au trimis soli... şi la papa de Râm. M. COSTIN, O. 47. Vasilie-Voievod, domnul de Ţara Moldovei. DOSOFTEI, v. S. octombrie 6571. Pârvul, pârcălabul de Soroca, au sărit cu hânsarii după dânşii. N. COSTIN, L. 560. Căzacilor Brâncovanului, căror le era cap un moldovan, anume Costin, căpitanul de Focşeni. neculce, let. n, 262/36. Teofan, episcopul de Rădăuţi (a. 1716). uricariul, v, 371/13. Craiul de Maroco. AMFILOHIE, G. 140/23. Tu-mi cugeţi bine să fiu împărat de lume. ALEXANDRIA (1794), 49/8. Zioa aniversală a naşterei Mărirei Sale împăratului de Rossia. AR (1829), 66731. Frumosul grai al nostru printre bâlbâite graiuri şi-l păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraş. SĂM. I, 6. Nepotul unui patriarh de Antiohia. IORGA, C. 1.1, 154. (Ca particulă de nobleţe) Pe cine pui în locul lui? - Nu ştiu. -Ducele de Orleans? CAMIL PETRESCU, T. II, 355. <> (Indică locul, instituţia etc. unde se desfăşoară o anumită activitate; cu valoare de posesie şi de calificare) Ierosilios să cheamă mai chiar fur de besearică. PRAV. 196. Arapii... sânt cei mai mari tâlhari de mare. AMFILOHIE, G. 140/14. Mulţi poeţi de salon ar fi încântaţi când ar putea descoperi în fantazia dfumneajlor idei. MAIORESCU, CRITICE, 7. N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi în aplauzele grele a canaliei de uliţi. EMINESCU, O. I, 150. Un biet vătaf de curte ... Poveşti turburătoare îţi spune la urechie. MACEDONSKI, o. I, 23. Ne sfătuiesc să ne concentrăm toată activitatea în lupta de culise. TITULESCU, D. 205. Chelner de restaurant. CAMIL PETRESCU, T. Hi, 11. D-ta eşti un minunat om de stradă. id. ib. 353. îşi desfăcu ... platoşa, dându-o altui copil de casă. SADOVEANU, O. xni, 511. Tatăl meu era doctor de târg şi om cu stare. MLHĂESCU, D. a. 6. E un cerşetor de biserică. ARGHEZI, B. 29. Un mare bancher din centru lucrează printr-un bancheraş de periferie, vine A, L. II, 217. Băieţii de prăvălie dădură porţile la o parte. BARBU, G. 379. □ Ucenic de frizerie. Călăreaţă de circ. Paza de coastă. Poliţia de frontieră. (Indică locul unde se confecţionează, se construieşte etc. ceva; cu valoare de calificare) Cumpăra toată lâna din sat, o da la femei... şi o ţesea, făcea postav de ţeară. GHICA, C. E. I, 263. Un ştergar de ţară. D. ZAMFERESCU, V. Ţ. 101. Case de ţară fără farmec şi fără mister, ... construite ...în inima pădurii sau pe câmp. RALEA, O. 11. □ Pânză de casă. (Apartenenţa la un anumit mediu natural, la un anumit ţinut etc. desemnează totodată şi o anumită specie) Păsările toate ce sânt zburătoare De vânt şi de apă ce-s înotătoare. DOSOFTEI, PS. 28/14. Paserile de apă sânt aceli ce au a lor hrană pe apă. AMFILOHIE, G. F. 29276. Dobitoacele ceale domeastice (de casă şi blânde). ECONOMIA, 97/18. Ciute sprintene de munte. EMINESCU, O. I, 101. Paharele cu verbine şi... alte flori de ţară. MACEDONSKI, O. HI, 9. Mândră maic-am mai avut!... M-a băiat cu flori de munte, Toţi gura să mi-o asculte. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 362. (Cu valoare de posesie) [Dacă nu] să va cunoaşte lucrul, ce va fi ... de a besearicii au mireneşti, atunce iarăşi nu să va certa. PRAV. 57. O să te rog ... să trimiţi o trăsură de-a fabricii să-i aducă bagajele. ARGHEZI, s. XI, 116. (Rar, indică mediul natural în care se efectuează o acţiune) Se pot face băi de mare. ralea, o. 20. ♦ (Apartenenţa priveşte asocierea unei anumite caracteristici sub aspectul culorii, al dimensiunii etc.; cu valoare de posesie) Zafiro... este o piatră de un albastru deşchis. AMFILOHIE, G. F. 214717. Cetatea aceaia ni se păru de minunată lărgime. MAIOR, T. 32/14. Această parte însă cuprinde şi câteva şăsuri de întindere însămnătoare. RUS, I. I, 294/10. Aurora, de o faţă roză, amestecă aurul razelor sale cu azurul PÂCLEANU, 1.1, 187/9. Printre garoafele albe, ... creşte câte una de alt color. NEGRUZZI, S. I, 45. Faţa ei e slabă, de-o paloare crudă. EMINESCU, O. IV, 364. Halva ...de dimensiuni gargantueşti. CARAGIALE, O. VII, 192. Frontispiciul... e semănat cu flori albe de o frumoasă tăietură. IORGA, C. I. m, 37. Ochii ei erau de-un verde închis. AGÎRBICEANU, S. 512. Era ...cu figura veştedă şi părul de un alb murdar. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 33. Improvizează liber, pe o temă, balade şi poeme deseori de o lungime prodigioasă. SADOVEANU, O. XX, 46. Anticamera era de o înălţime considerabilă, ocupând spaţiul celor două caturi laolaltă. CĂLINESCU, E. o. I, 10. Vasul scufundat e de proporţii gigantice. BOGZA, v. J. 75. Purta o jachetă de culoarea jadului VINEA, L. II, 167. (învechit, rar, indică 1354 DE1 135 DE1 asocierea prin suprapunere) Binevoise a-l gratifica cu un inel de briliant, bariţiu, p. a. ii, 32. ♦ (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate integrală de localizare, de situare sau de contact direct, nemijlocit pe o suprafaţă) Mai bine este să se scrijae [ramura] de-a lungul cu cuţitul până la lemn. POENARU, î. 48/17. De-a lungul ei [al brazdei] ... se pun cartoflele. I. IONESCU, C. 57/13. Pe un pat-sofa ... dormea de-a lungul căpităneasa cu un copil la sân. GHICA, S. A. 96. Moldova ...nu era de-a dreptul mărginaşă cu răsăritenii. IORGA, C. 1.1, 108. Cântări... Vor izbucni de-a lungul şi de-a latul IOSIF, v. 66. Flăcăii se pun d-a curmezişul drumului. LUNGIANU, CL. 86. Aşa era [Mima]: acasă în tricou soios de-a dreptul pe piele. M. I. CARAGIALE, C. 136. Mă strângeau pantofii, mi se lipeau năduşite, de-a lungul piciorului, jaretierele. CAMIL PETRESCU, P. 11. O ţigancă tânără ... îşi oferea albăstrelele de-a lungul peronului. ARGHEZI, S. XI, 72. Case de ţară construite de-a dreptul în inima pădurii sau pe câmp. RALEA, o. 11. Uneori, un lemn mi se punea de-a curmezişul pieptului, părând că vrea să mă strivească. BOGZA, V. I 114. Zăgazul era aşezat de-a curmezişul în albia Dâmboviţel MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 44, Câtu-i drum de-a lungul, Ară badea cu plugul JARNÎK - BÂRSEANU, D. 279. ♦ (Urmat de „după”, indică localizarea etc. într-un loc situat în spatele cuiva sau a ceva) Hrisoavele ... sunt puse într-o cutie ... păstrată pe poliţa de după sobă. ISPIRESCU, L. 196. (Urmat de „după”, situarea, localizarea etc. sunt percepute cu ajutorul simţurilor) O mănăstire ... încunjurată cu muri... şi de după muri vedeai, pe ici pe colea, câte un ... plop. eminescu, p. l. 72. De după stâlpi ...se auzea strigându-se: „Gore, Gorică”! M. I. CARAGIALE, C. 141. Fetele mă priveau de după perdele. CAMIL PETRESCU, P. 16. Şi pocneşte~n boi tus-şasă, Să te-aud, dragă, din casă, Din casă de după masă! jarnîk - bârseanu, d. 83. ♦ (Urmat de „la”, indică apartenenţa geografică, regională, administrativă etc., prin raportare la o limită reprezentată de o localitate, de o ţară, de o instituţie etc.) Svântul Nicolae era dintr-o cetate de la Anadol, ce să chiamă Patara. varlaam, c. 386. Au zidit ceale de la Memfes piramide. biblia (1688), [prefaţă] 8/36. Dar Grigorie-Vodă, având mălaiu mult..., da acelor oameni de la ţinuturile den sus câte 6 potronici mierţa. NECULCE, L. 312. Episcopul Nisis Kyr Mitrofan Tasitul, carele era sfetagoreţ de la Mănăstirea Dionisiu. ANTIM, P. XXIII. Sânt siliţi a ţine o negustorie cu toate provinţiile de la Peru. IST, AM. 10r/9. împărat de la Eghipet ... iată cum ne sărăceaşte. alexandria (1794), 3/2. Românii toţi ...au fost supuşi patriarhului celui de la Ţarigrad. maior, I. B. 49/14. Caii numai di la poşte au fost răi KOGĂLNICEANU, S. 1. Politiile întărite de la ţărmul mării se afla pline. ist. m. 37/18. Amândoi păzeam tăcere gândind, el la Olga, eu ... la toaleta pentru balul de la club. NEGRUZZI, s. I, 46. Aceştia se întorc la curatele lor amoreze de la ţară. FILIMON, O. II, 337. Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I, 147, Un neam al lui de la ţară. CARAGIALE, O. II, 367. Era bâlciul de la Sărata ... la care oamenii se adună. SLAVICI, N. I, 134. Cei mai însemnaţi dintre ei ... stăteau ... la Cetatea Albă de la limanul Nistrului. IORGA, C. I. II, 154. Băieţelul arhivarului de la judecătorie, care s te te a peste drum. GÂRLEANU, N. 157. Mi-au văzut odorul de la Bucureşti. C. PETRESCU, S. 147. Am aranjat cu Gălăşescu de la Spitale. KLOPŞTOCK, F. 135. Lucrătorii de la fabricile din împrejurimi mâncau pe cont. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 15. Curţile cele din nou clădite, de la Babahan. SADOVEANU, O. XV, 345. Ca-n vila de la ţară să fiţi asediat CĂLINESCU, O. IX, 221. Popa pomeneşte numele arendaşului de la Băneasa. STANCU, D. 30. Sunt soldatul Vărvăroiu, de la plutonul I. CAMILAR, N. I, 53. Sub nasul omului de la isprăvnicie mâna lui Gheorghe Dima se desfăcu. GALAN, z. R. 44. Sunt feciorul popii de la Cluj. ISAC, O. 53. Nu-i drăguţ frumos c-al meu, Nici în sat, nici în oraş, Numa-n şcoala de la Blaj. jarnIk-bârseanu, d. 30. (Urmat de „la”, apartenenţa la un spaţiu desemnează şi un anumit specific local) Viaţa de la ţară e zugrăvită în trăsături tragice. LOVINESCU, s. I, 31. ❖ (Urmat de „la”, indică locul, obiectul unde este plasat, montat etc. sau de care aparţine ceva ori cineva) De la mormânt să nu lipsească candila (a. 1774). IORGA, s. D. XIII, 62. Şi ascult cum învălişul De la cărţi ei mi le rod. EMINESCU, O. I, 105. Strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilor şi pânzele de la corăbii pe râu, id. P. L. 93. După ce s-a făcut şi asta, s-a dat la o parte o perdea ... şi s-a deschis uşa de la alt salon. CARAGIALE, O. n, 270. Zarzavaturile de la bucătărie. ISPIRESCU, L. 14. Zdrăngăneau coardele de la o cobză. MACEDONSKI, O. în, 9. [Uşa] duce în vestibulul de la intrare. CAMIL PETRESCU, T. I, 7. Birtaşul era ...cu mânecile de la cămaşa murdară sume se. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 15 .Am oprit-o şi am vorbit cu un domn de la volan. SEBASTIAN, T. 20. O ţigancă tânără ... îşi oferea albăstrelele ...pe subt geamurile de la vagoane, arghezi, s. XI, 72. Furnicile ...se urcă ...în jurul săpunului de la lavoar. CĂLINESCU, C. O. 17. Cel dinaintea dumitale a spart ... şi două lentile de la polarimetru. id. E. O. I, 80. De la cinci pâini miezul, şi de la nouă colaci coaja. ZANNE, P. IV, 51. □ Acoperişurile de la biserici. Gulerul de la haină. Cheile de la uşi. ♦ (Urmat de „pe”, indică situarea, localizarea etc. prin suprapunere, directă sau mediată, pe o anumită suprafaţă definită ori concepută ca un volum) Iară ei prespre toată lumea Sfânta Evanghelie propoveduiră, şi noao viaţa a ceriului, lăcuitorilor de pre pământ, învăţară, credinţa şi dragostea spuind. CORESI, EV. 2. Ep[i jscfo jpul de pre aceale locure. PRAV. GOV. 44714. Ş-ar vrea [pizmaşii] să-mi mănânce carnea de pre gârbă. DOSOFTEI, ps. 81/8. Această carte ... o am lăsat besearicii Feleacului de pe locul Clujului (a. 1738). IORGA, s. D. xm, 100. Toate ceale de pre faţa pământului sânt uscate. ÎNV. POM. 4/10. Vorbeşte ca un ministru şi răspunde cu cuvânt Unui sol celui mai mare împărat du pre pământ HELIADE, O. I, 411. Ofiţăriu din flota de pe Marea Neagră. AR (1829), 5Vl7. Ei aflară atunci că Sinan ... tăia toate podurile de pre râuri BĂLCESCU, M. V. 161. Plăcerile vânătorii, cu tot cortegiul lor ... era numai petrecerea favorită a regilor şi a fericiţilor de pre această lume. ODOBESCU, S. III, 58. Candela de pe mormânt. ALECSANDRI, P. I, 10. Dacă te-aş putea iubi ca pe-o stea de pe cer..., da. EMINESCU, P. L. 114. S-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. CREANGĂ, P. 92. Vreascurile ţiuiau, şi chiar lemnele de pe foc pocneau, id. ib 240. Toţi înţeleseră că aceasta era femeie de pe alte tărâmuri ISPIRESCU, L. 38. Hainele de pe feciori sclipeau. COŞBUC, B. 19. De pe blidar un biet opaiţ îşi joacă para tulburată. GOGA, POEZII, 109. Părintele Palamon, ..., seamănă cu sfinţii de pe păreţii din biserica mănăstirii. IBRĂILEANU, A. 129. Toţi ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni TOPÎRCEANU, B. 54. Pe urmă întoarse ochii verzi-cenuşii spre mosafirul de pe bancă. C. PETRESCU, 1 II, 181. Sărută iconiţa ... de pe pieptul feciorului său. SADOVEANU, O. I, 17. Slavă ţie, nea de pe creste cărunte. CĂLINESCU, L. L. 52. Părul de pe piept... e aproape alb. STANCU, D. 117. Şi la lumina lumânării de pe scrin o văzuse pe Sultana. DEMETRIUS, A 19. Un singur peştişor ... strălucea în buruienile de pe mal. PREDA, M 19. N-am avut altă-a-vuţie Decât praful de pe tălpile noastre. ISANOS, Ţ. L. 53. Cloşca de pe ou mâncau! TEODORESCU, p. P. 486. Păunaş de pe căruţă, N-ai văzut pe-a mea drăguţă? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 135. Trimis-o-mpă-ratul carte La fetele de pe sate. FOLC. TRANSILV. I, 17. Apa de pe Cerna. ZANNE, P. VI, 52. (Cu nuanţă de aproximare) E bine totdeauna ca pre unul ca acela să-l cureţe omul de pre aci BĂRAC, T. 42/25. Dar dumneata ...nu îmi pari de pe aici. CAMIL PETRESCU, N. 65. Au venit pentru o moştenire într-un târguşor de pe aici SADOVEANU, O. I, 95. înzestra băcăniile ... de pe aiurea. MOROIANU, S. 6. Nici... termeni ai regiunii în care copilărise şi din care păstra atâtea amintiri, nici îndeletnicirile oamenilor de pe-acolo nu îmbogăţesc vocabularul lui. vianu, A. P. 122. Vestea-n lume să pornească ...La boierii de p-aci. TEODORESCU, P. P. 622. (Urmat de determinări introduse prin „de pe” sau „de prin”, care precizează locul sau spaţiul) Numai ăştia pe care i-aţi împuşcat erau rude, că se trag de pe aici, de pe Olt. STANCU, D. 112. Amos a venit... de pe 1354 DE1 136 DE1 undeva de prin Ardeal id. ib. 405. (Urmat de „pe”, situarea, localizarea etc. sunt percepute cu ajutorul simţurilor) Sunetul de pre păraie şi a frunzelor mişcare, Până şi privighitoarea ne-ar fi fost... supărare. CONACHI, P. 268. Priveam ... trupurile tinere de pe plajă. BOGZA, V. J. 1. De pe deal buciumul sună. FOLC. transilv. I, 423. ❖ (Urmat de „pe la”, aproximează o situare, o localizare etc. prin raportare la o limită) Egumenii de pre la mănăstirile câte sânt în ţară făcură mare judecată. ANON. cant ac., cm I, 195. Sfinţiea Sa părintele mitropolitul cu arhierei de pe la scaune ... vor da ... un leu (a. 1728). uricariul, i, 51. Toţi slujitorii de pe la spatele boierilor, scoţând junghiurile, îi loviră. NEGRUZZI, S. I, 152. Vine câte vrun balaur la mine, mă lua cu dinţii de pe la spate. ISPIRESCU, L. 303. ♦ (Urmat de „prin”, indică răspândirea, diseminarea etc. într-una sau în mai multe părţi, zone etc. cuprinse nedefinit pe o suprafaţă anumită sau într-o multitudine de suprafeţe identice) Lăudaţi pre Domnul toţi balauri... şi zmei de prin găuri. DOSOFTEI, PS. 492/18. Judecătorii du prin sate. REG. ORG. 161/1. Florile cele frumoase de prin margenea pădurei... împlu văzduhul. CREANGĂ, P. 123. Să le împartă averea de prin provincie. CĂLINESCU, b. I, 152. Lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse, id. E. O. I, 8. Un freamăt adânc ...se zbate şi sguduie ... tihna stătută de prin aste meleaguri, deşliu, G. 13. (Urmat de „prin”, situarea, localizarea etc. sunt percepute cu ajutorul simţurilor) Zbierăt, răget, ţipet ...se ridică de prin codri..., de prin sate. ALECSANDRI, P. III, 14. De prin crâşme şi prăvălii pătrundea ... o lumină murdară. eminescu, P. L. 26. ♦ (Urmat de „sub”, indică contactul, direct sau mediat, cu un element situat dedesubtul cuiva sau a ceva ori într-un plan inferior aparţinând unui spaţiu circumscris sau conceput ca atare) Şi despărţi [Dumnezeu] apele ce era de suptu tărie. PALIA (1581), ap. GCRI, 34/8. Şi măiestrul încă moare Ca tot omul de supt soare. DOSOFTEI, PS. 160/20. Au ucis ... calul de supt hatmanul Buhuş. NECULCE, L. 58. Au grăit cu dânsul de supt perdea. MINEIUL (1776), 93rVlO. Pe mâna lui sunt toate comoare De supt pământ, aurul şi banii. BUDAI-DELEANU, Ţ. 221. Punctul roşu al unei candele, care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat şi flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. EMINESCU, P. L. 44. Semne bune anul are ... Pentru brazda de sub plug. PĂSCULESCU, L. P. 35. Iarba de sub prun. FOLC. TRANSILV. I, 340. (Urmat de „sub”, contactul este perceput cu ajutorul privirii) A sa mare putere se spune ochilor noştri prin toate de supt vedere. CONACHI, P. 272. Din pământ şi de sub mare s-aud sunete ce cresc. EMINESCU, O. I, 45. De sub mese se auzea strigându-se: „Gore, G ori că”! M. I. CARAGIALE, C. 141. Începu să mişte capul şi să privească pe doctor de sub gene. CĂLINESCU, E. O. I, 302. 2. a) (Exprimă deplasarea, străbaterea, îndepărtarea, descinderea din direcţia a ceva sau a cuiva considerat ca fiind situat în spaţiu) Şi de acolo mutămu-nă şi demânreaţa sosimu întru Anticri. COD. VOR2 245. Cine va veni de acolo ...să spuie noao? CORESI, EV. 370. Tremeateţi afară tot omul de icea: şi nice un om nu era cu Iosif PALIA (1581), 188/9. De-aicea se-au rădicat. PO 175/13. Nime nu poate să iasă de icea până la învierea a toată lumea. varlaam, C. 382. Cum s-au clătit hatmanul de acole, au şi deschis portiţa. NECULCE, L. 80. Au năvălit asupra nemţilor de-ncătro îi era oştile. R. POPESCU, CM I, 396. După ce l-au tăiat, s-au dus de acole (sfârşitul sec. xvni). let. iii, 258/3. Am avut astădzi [muiere şi prunci], când am purces de acasă. BERTOLDO, 6/13. [Berbecele] s-au depărtat de munte, unde din întâmplare l-au întâmpinat un cerb mare. ŢICHINDEAL, F. 235/9. El se depărtează de nenorociţi! MARCOVICI, C. 6/8. Acestea vorbindu-le, le zise să plece d-aci. GORJAN, H. I, 11/6. Trebuie să fie un trimis de undeva, numa pentru a iscodi casele oamenilor. CREANGĂ, P. 233. Am ieşit de acolo pocăit: m-am logodit şi m-am însurat. CARAGIALE, o. I, 147. Alergaseră cu urcioarele la un puţ ... şi veniseră cu apă de acolo. macedonski, O. în, 15. De aici trebuia să trecem prin mai multe camere. MILLE, V. P. 216. Şi-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor ... Veniţi de undeva. COŞBUC, P. I, 278. Titu venise îmbrăcat de-acasă: jachetă neagră, cam purtată, vestă foarte deschisă, cravată albă. rebreanu, I. 139. Du-te de aici. SADOVEANU, O. I, 140. A cincea zi o goni de-acasă. CĂLINESCU, C. O. 16. De aici plecau poterile contra piraţilor, ralea, O. 35. Frate-meu Gheorghe a plecat ...de acasă. STANCU, D. 32. Tu să taci ... marş de-aici..., îl repezea Vieru. CAMILAR, N. I, 36. Hâş! pasăre de-acolea Că doar nu eşti fl[i]ca mea. JARNÎK - BÂRSEANU, d. 171. (Indică punctul iniţial al unei deplasări, al unei străbateri etc.) E un punct însă, unde drumul nostru se bifurcă şi, de aici încolo, mergem pe căi diferite. HOGAŞ, dr. n, 169. De aici încolo, ... te caută tot mai des, îţi aţine calea, flacăra 1975, nr. 40, 14. (Urmat de determinări introduse prin „de la” sau „de peste”, care precizează locul sau spaţiul) Voi, slugile lui Ştefan comis, cărei vor fi acii, să aveţi a ieşi de acii de la sat (a. 1602). cuv. D. bătr. i, 116/16. De undeva, de peste deal a urcat la coşere. SADOVEANU, O. v, 361. (Cu valoare de determinare locală) Punctu-acela de mişcare ... E stăpânul fără margini. EMINESCU, O. I, 132. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur BENIUC, V. 38. (Cu nuanţă cauzală şi valoare de complinire) Fugi de faţa Avesaloma. psalt. HUR. 2712. Se rădice-se de faţa Lui tot pământul PSALT. 200. Carii mă vedea pre mine afară fugiia de mine. PSALT. (1651), 50710. De aceştia au dat dosul tabăra cea vicleană a dracilor. MINEIUL (1776), 722, în DA. Fugi d-ac est pământ aspru şi blestemat. PLEŞOIANU, T. I, 149/9. Plecasem să mă duc la vreo sehăstrie, să fug de lume, şi mă trezii în Iaşi. NEGRUZZI, S. I, 67. O jună doamnă ... fugând de cetele tartare. ALEXANDRESCU, O. I, 15. Nu-i altă cale ca să scapi... decât fugind de această casă. EMINESCU, P. L. 76. Fetele fugeau de mine. mille, v. p. 185. (în corelaţie cu „către”, „(până) în”, „(până) la”, „până” sau „spre”, raportează punctul final al unei deplasări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Intoarse-se a Sveti Sisin de răsărit la Raviia (cca 1600). CUV. D. bătr. ii, 284/9. Dfumnejzeul DfumneJzeilor grăi şi chiemă pământul de răsăritul soarelui pără la apus. PSALT. 95. Purcease de acolo la un deal. PALIA (1581), 48/19. Să-noate de acolea spre apus. MOXA, 354/22. Şi în puţină vreame, de marginea pământului până în margini o primblă. ib. 361/2. Mergea tot pe câmpu cu puţintei oameni de curtea lui pan' la conac. NECULCE, L. 43. Să rădică de acolo Alexandru cu oştile spre Ţara Leşască şi luo şi alte ţări multe. ALEXANDRIA (1794), 69ii. Stânce, dealuri, colnice [la rând] le iau pe toate Din margine la alta, d-apus la răsărit. HELIADE, O. I, 76. O mică osteneală ce faci cu stăpânul nostru, purtându-l d-aici pân-acasă şi d-acasă pân-a-ici. GORJAN, H. I, 15/30. Plecai singur d-aci către Monastirea Cozia. PELIMON, I. 110/19. Să ne ducă-n Beli grad, Şi de-acolo-n Ţarigrad. ALECSANDRI, T. I, 305. De aici pân’ la Făgăraş, Nu-mi trebuie ceteraş. jarnîk - bârseanu, d. 363. (Indică deplasarea, mişcarea dezordonată, fără ţintă precisă; în construcţiile de (a)ici sau de (a)colo (până) colo(colea)) Nu sânt în stare a mă mişca de aici până colo. GORJAN, H. I, 91/33. Apele primblăreţe de ici colea s-au mutat. CONACHI, P. 212. Erau mai mulţi oameni umblând forfota de colo până colo. CARAGIALE, O. II, 252. începu să ne mute pe câmp, de colo-colo. MACEDONSKI, O. III, 28. Niculăieş Mânecuţă se plimba cu nemulţămire de ici-colo. SADOVEANU, O. n, 14. îmblă tot de ici colea ... şi nu se mai aşează nici într-un loc cu statornicie. SBIERA, p. 282. (învechit, indică traversarea printr-un spaţiu neprecizat dintr-o serie de spaţii similare; cu valoare partitivă) Arie intră într-una de ieşitorile cetăţei. varlaam, C. 138. ❖ (Indică detaşarea, separarea, extragerea, parvenirea etc. în raport cu ceva sau cu cineva considerat ca fiind situat în spaţiu) De acolo vrumu se luomu Pavelu. COD. VOR2 245. Nu preimescu de casa ta viţelu, nece de turmele tale ţapu. psalt. 96. Derept aceaia rogu-mă voao, fraţilor, să nu rămâneţi de dumnezeiescul săbor. CORESI, EV. 353. Supse ră miare de piatră şi untu de vârtoasapiatră. PSALT. SCH. 491/9. 1354 DE1 137 DE1 îngerii... pâzie sufletul lui, până cându-l luară di trup (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. n, 422/9. Acesta să cheamă c-au furat acel vas de besearică. prav. 169. Ne rugăm lui Dumnedzău să ne scoaţă de acea râpă. dosoftei, v. s. octombrie 79731. Şi de acolo ... scrisori pe scrisori venea. N. COSTIN, LET. n, 94/3. Coborârea lui Orfeu la iadu, ca să scoaţă de acolo pre iubita sa Evridica. MAIOR, T. 12/13. Văzând lipsa stăpâni-său de acasă, venisă. DRĂGHICI, R. 161/27. Veniră şi sărbătorile Bairamului fară să am vreo veste de undeva pentru fiul meu. GORJAN, H. I, 31/31. Mă jurai ca oricui îmi va da drumul de aici să-i deschiz toate comorile pământului, id. ib. 43/7. Descuiaţi deodată de armurile lor ... şi de semnele lor feudale. NEGULici, E. I, 26/6. Nu-şi poate scăpa braţul de lanţul ce-l strânge. PÂCLEANU, I. II, 160/17, Le dezbrăcă de hainele lor şi se îmbrăcă el şi fraţii lui cu dânsele. FILIMON, O. I, 409. Apoi, desfacându-se de îmbrăţoşările ei, se avântă ... şi plecă în lume. EMINESCU, P. L. 11. [Ieronim] desprinse barca de ţărm. id. ib. 97. Acum ce să facă dracii ca să-l urnească de acolo? CREANGĂ, P. 310. Băieţii s-au desbrăcat de cojoace şi de cizme. CONTEMPORANUL, vil2, 103. Eu voi fi silit în curând să lipsesc pe câtva timp de-acasă. CARAGIALE, 0. vn, 402, Zise ... să-l îmbie să-şi aleagă ceva de acolo. ISPIRESCU, L. 21. Zmucindu-se să scape de braţul ce-i strângea mijlocul. MACEDONSKI, O. in, 7. Fu luat de acasă ...cu rădvane. IORGA, C. 1.I, 154. Mamă! ... adă cutia ceea de colo. SADOVEANU, O. I, 71. Se dezlipi încet de fereastra cenuşie. DEMETRIUS, A. 319. A scos de undeva nişte îmbrăcăminte. H. LOVINESCU, T. 178. Lasă-mă, bade, de mână, Să mă bag în cea grădină. MÂNDRESCU, L. P. 60. Floare albă din grădină, Rupe-te-aş de rădăcină Să te dau la mândra-n mână. reteganul, tr. 98. ❖ (Indică evitarea, ferirea, apărarea etc. în raport cu ceva sau cu cineva considerat ca fiind situat în spaţiu; cu valoare de complinire) Pentru acea, tot creştinul să să ferească [să jure] cum s-are feri de foc. VARLAAM, C. 342. Până când vei ascunde faţa ta de mine? PSALT. (1651), 18v/10. De arc să să apere cu toiag. DOSOFTEI, PS. 195/14, Pavăză ... cu care ne apără de săgeţile ciale aprinse cu foc. biblia (1688), [prefaţă] 4/8. Pământurile ceale arătoare ... apoi ... să lasă de păşune slobode. AŞEZ. 26/13. întoarceţi faţa de această şcenă sfâşâitoare. MARCO viei, C. 22/18. leşindu-mi cineva înainte, am cu ce să mă apăr de dânsul. GORJAN, H. I, 65/22. Acest concert nevăzut se ascunde de ochii răsbelnicului. PÂCLEANU, I. D, 140/6. Fereşte-te de babe. NEGRUZZI, S. I, 251. Şi cu crengi îl apăr pagii de muscuţe şi zăduf. EMINESCU, O. 1, 85. Furişându-se de Ivan, iese cu dânsa afară. CREANGĂ, P. 310. [Paturile] de perete le fereau perne lungi ..., îmbrăcate în pânză albă, înflorită cu negru şi roşu. CAMIL PETRESCU, O. H, 93. Asta nu scuteşte de glonţ populaţia. CAMILAR, N. I, 84. Sé ocol’eşc dă miñe? ALR sn v h 1 409/36. Să ferească Dumnezeu Şi pe puiul şarpelui De mâna duşmanului. FOLC. TRANSILV. 1,25. (Cu valoare de calificare şi cu nuanţă finală) Au pavăză de foc cu care ne apărăm, biblia (1688), [prefaţă] 4/8. De frig îmi ţine [cojocul], CONTEMPORANUL, i. 567. Foişorul de foc. CARAGIALE, O. I, 76. încorsetată ca pe atunci cu turnură şi brasiere ..., cu umbreluţă de soare şi tocurile înalte. vinea, l. îi, 106. ❖ (Indică eliminarea, curăţarea, privarea etc. de ceva; cu valoare de complinire) Se fratele sau sora goli fi-voru şi lipsiţi fi-voru de hrana dzileloru. COD. VOR2 347. Şi mi-ai şters ochii de lacrămi ertindu-mi greşeale. DOSOFTEI, PS. 185/6. Voinţa bună iaste mai pe deasupra, când neamul să lipseaşte de bunătăţi. biblia (1688), [prefaţă] 6/31. Besearica strigă cătră tine, de sângele dracilor curăţindu-se cu sângele cel curs din coasta ta. MINEIUL (1776), 97rVl9. Noi avem lipsă de pământ spre a agonisi bucate. înv. pom. 7/22. Zic că ... nu ar avea lipsă de cărţi româneşti BOJINCĂ, D. 11/23. Un vânt ... un arbure despoaie De verzile lui frunze. PELIMON, S. 38/1. Vânătă-i e buza, lipsită de sânge. EMINESCU, O. IV, 364. îşi spălă frumuşel mânile de lut. CREANGĂ, P. 288. Tânărul ...se şterge de sudoare. CARAGIALE, O. I, 45. Ouăle erau sparte şi curăţate de coji MACEDONSKI, O. HI, 23. Un tânăr ... ras de mustăţi. REBREANU, I. 23. Nici de ştempele nouă nu mai are lipsă. AGÎRBICEANU, S. 475. El se sculă... şi... se scutură de zăpadă. CĂLINESCU, C. O. 13. Curăţă de cozi florile mari. DEMETRIUS, A 37. Lângă salce o bătrână Cu trei caftane-ntr-o mână De sânge spălându-le. ALECSANDRI, p. p. 135. Să linse pe buze de dulceaţa şi grăsimea ce fu pe cerb. RETEGANUL, P. H, 42. Paloş îmi scotea, Şi-n butuc că mi-l trântea, De rugină mi-l ştergea. FOLC. TRANSILV. II, 414. A-l jupui de piele. ZANNE, p. n, 419. ❖ (Indică separarea, distingerea dintre două elemente) Deosebite sânt ceale despărţite unele de altele. GRIGORIE, L. 224/2, Se plimba în fundul livezii care despărţea conacul de pătratul şurilor. CĂLINESCU, E. o. I, 115, O piscină separată de mare cu ziduri înalte. RALEA, O. 37. (Detaşarea, separarea, evitarea etc. sunt percepute cu ajutorul privirii) Ne duseră într-o sfinţită pădure depărtată de vederea celor lumeşti MAIOR, T. 131/19. Vezi ochii ei frumoşi, Se-ntorc acum de mine şi cată sperioşi încolo! COŞBUC, S. 142. Iar ochii mei de cruce nu pot să-i mai desprind. PILLAT, P. 28. ♦ (în construcţia interogativă de unde, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu identificarea locului de deplasare, de provenienţă, de procurare, de extragere etc. a cuiva sau a ceva) De unde amu ai apă vie? CORESI, ev. 158. De unde vii şi unde mergi? PO 52/19. De unde ai această carte? HELIADE, PARALELISM, n, 9. De unde au găsit el pânză...? DRĂGHICI, R 57/13. De unde a luat Adam şi Eva ac şi aţă? NEGRUZZI, S. I, 13. De unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. De unde a răsărit omul acesta? CARAGIALE, O. I, 43. Dar de unde aveţi iepure? L-aţi cumpărat? BRĂESCU, O. A I, 16. Dă unde scăpaşi, maică? C. PETRESCU, A R. 49. De unde aş putea cumpăra puţină pâine? RETEGANUL, P. IV, 40. Da d'e une-ai prins tu atâta peşt'e? O. BÎRLEA, A P. 1,115. ♦ (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate integrală şi nemijlocită, de deplasare, de străbatere, de mişcare etc.) Să păşască în urmă de-a dreptul pe calea Şumlei la Silistria în agiutorul acestei cetăţi. AR (1829), 27739. [Ochiul] primeşte nervele sale de-a dreptul din crieri. albineţ, M. 192/5. Căzu d-a berbeleacu. GORJAN, H. I, 54/24. Ajungând în oraş, se duse d-a dreptu la palatu împărătesc, id. ib. 59/28. El se credea apărat, ... când aceasta [cavaleria]... o ia de-a fuga. BĂLCESCU, M. V. 220, Am apucat de-a dreptul piste codri NEGRUZZI, S. I, 171. Şi trecea, mări, trecea De-a lungişul munţilor. ALECSANDRI, P. I, 106. Noi luarăm câmpul de-a curmezişul EMINESCU, P. L. 128. Pietrele turbate au şi trecut de-a roata pe deasupra capului meu. GANE, n. m, 112. Ş-apoi huştiuluc! şi eu în ştioalnă, de-a cujundul ... căci aşa ni era obiceiul să facem la scăldat. CREANGĂ, P. 65. Aşa ocupat cum am văzut că sunteţi, nu mai am curajul a veni de-a dreptul la dv. ca să vă deranjez. CARAGIALE, O. vn, 239. Nu se daseră de-a dura pe coastă. MACEDONSKI, O. ni, 10. Calcă domol de-a lungul satului VLAHUŢĂ, O. A i, 87. închid... nizamii gura, Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura. COŞBUC, P. H, 42. îl ţinea d-a-ndoaselea, părând că-l examinează cu mult interes. SĂM. H, 779. începurăm iarăşi a urca, de-a curmezişul, ... coline lutoase şi seci HOGAŞ, DR. I, 10. Am scoborât în tăcere ... când pe cărări, când de-a dreptul prin iarbă, ibrăileanu, A. 151. [Fata] lasă legătura jos şi d-a buşele se duse la uşă şi se uită înăuntru. VISSARION, B. 173. Apoi trecu împle tic indu-se un om beat de-a latul şi de-a lungul TEODOREANU, M. n, 50. [Câinele] mi-a adus ... un om voinic, de-a tăvălugul, până la picioarele mele. ARGHEZI, S. VI, 153. Feciorul din casă îi atrage atenţia că şi-a pus galoşul de-a-ndaratelea. id. P. T. 102. Nevastă-mea pipăi obstetrical ştiuca de-a lungulpântecelui CĂLINESCU, C. O. 11. Dumitru, adus ... de-a dreptul la locul lui, ... avea acum timpul să-şi rotească privirile. BOGZA, v. J. 26. Mâinile lui pipăie pernele, lunecă ... de-a latul cearceafului VINEA, L. n, 30. Se mai închina o dată, ieşind de-a-ndăratelea. BARBU, G. 180. Scaunul s-a dus de-a dura, Fetelor le-am ţucat gura. FOLC. TRANSILV. I, 144. Banul este rotund, fuge d-a rostogolu. românul glumeţ, 8. ♦ (învechit şi popular, urmat de „a”, indică o anumită modalitate de desprindere, de descindere 1354 DE1 138 DE1 etc.) Lua sluga tepsiia ... să o spele şi i să lunică de-a mână. dosoftei, v. s. noiembrie 117v/29. Temându-se să nu-i scape de-a mână Telemah, ... măiestrii întribuinţa. MAIOR, T. 178/12. Coboară de-a munte ...cu şteandurile. GR. S. v, 349. ♦ (Urmat de „după”, indică deplasarea, desprinderea etc. dintr-un loc situat în spatele cuiva sau a ceva) Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai iveşti. EMINESCU, O. I, 112. Cucoana Mărioara se ivea de după colţul casei cu mânicile răsfrânte. HOGAŞ, dr. ii, 102. A ieşit de după colţ şi s-a oprit, sadoveanu, O. xi, 313. ♦ (învechit, rar, urmat de „fără”, indică disocierea unui element dintr-un spaţiu nelimitat) De fără fundul pământului scosu-m-ai. CORESI, PS. 186/11. ♦ (Urmat de „la”, indică deplasarea, străbaterea, îndepărtarea, descinderea etc. prin raportare la o limită reprezentată de un loc, de o localitate, de o instituţie sau de o fiinţă considerată ca fiind situată în spaţiu) Mărturia la Iosif puse cându ieşi de la pământul Eghiptului. PSALT. HUR. 692/25. Protiviţi-vă dracului, şi fugi-va de la voi. COD. VOR.2 356. Delungaţi-vă de la mere toţi lucrătorii fără-lege. PSALT. 8. Să-i gonim de la noi [pe draci]. CORESI, ev. 76. Duceţi-vă de la mine, blăstemaţilor, în focul veacilor (a. 1579). GCR I, 18/36. Şi-l rugă să să depărteadze de la uscat puţinei. VARLAAM, C. 257. Au fugit de la cetate şi s-au dus îndărăt. IST. Ţ. R. 55. Cei de la Moscu n-au venit, că nu putia. NECULCE, L. 267. Nu te depărta de la mine pentru faptele meale cele reale. SLOV. 2273. Au purces cu paşa de la Frumoasa. GHEORGACHI, LET. ni, 327/33. Oarecând, pribăgisă Alexandru Fariz de la Troada şi mearsă la Menelau craiul ALEXANDRIA (1794), 75/18. Corăbiile au sosit astăzi de la Franţa. CR (1832), 128V28. Ne-am depărtat mult de la Robinson. DRÂGHICI, R. 104/23. Se întorcea de la vânătoare împăratul GORJAN, H. I, 5/29. însuşi guvernatorul se sculă de la cărţi şi veni s-o privească. NEGRUZZI, S. I, 64. El îi cuprinse talia, o ridică încetinel de la pământ. EMINESCU, P. L. 88. N-ai să ieşi cu mânele goale de la casa mea. CREANGĂ, P. 288. Am fi putut cădea de la trei stânjeni. MILLE, V. P. 217. Conu Mişu n-a sosit încă de la club. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 26. Mă întorceam de la Prisaca Mărgineanului, scurtând calea. C. PETRESCU, S. 19. De la Bucureşti sosi o comisie medicală. BRĂESCU, O. A. I, 143. Câţiva flăcăi desculţi ...se întorceau de la baltă. SADOVEANU, O. I, 40. A venit acasă de la pădure. ULIERU, C. 2. După ce s-au potolit discursurile, lumea s-a ridicat de la masă formând grupe şi convorbind. CĂLINESCU, E. O. I, 134. O nouă stâncă se iveşte în drum, de pe creştetul căreia îşi dă iarăşi drumul în gol. BOGZA, C. O. 95. Unii, sărind de la pământ, se frângeau din şale. CAMILAR, N. I, 48. [Fata] spunea că îi e frică ... să plece singură de la domnul director, demetrius, A. 46. [Maria] îşi trage capul de la fereastră. DAVIDOGLU, M. 17. C-avea Costea turme multe Coborâte de la munte. TEODORESCU, P. P. 514. Mergând, mândră, de la tine, Plânge inimioara-n mine. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 113. A sosit dî la munte acasă pănă când n-am adormit. ALR II 3 201/816. Vin di la defilări. FOLC. MOLD. n, 145. (Urmat de „la”, indică punctul iniţial al unui traseu) Sta zâmbind ...pe genunchi scriind o carte, S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe. EMINESCU, O. I, 149. Din şoseaua ce vine de la Cârlibaba ... se desprinde un drum alb. REBREANU, I. 9. De la marginea oraşului, obrazul câmpului alerga înainte, neted şi proaspăt. SAHIA, N . 61. <> (Urmat de „la”, indică transportarea, procurarea, extragerea, parvenirea etc. prin raportare la o limită) Cum şi de la ei carrte luaiu. COD. VOR.2 266. E eu scoşu de la densu spata şi tăiaiu capul lui. PSALT. 309. Luo pre el de la staulul oilor. PSALT. (1651), 15078. Eu te-am scos de la Eghipet cătră bine. DOSOFTEI, PS. 274/16. Şi mai pe urmă ne-a închinat însuşi împăratul cu nişte vin al lui de la franţojl NECULCE, L. 232. Nimeni ... de la ţară să nu fie adus la judecată aici pe vremea arăturilor. PRAV. COND. (1780), 154. Scrisori de la Neapol înştiinţează că la Pisa s-ar fi ivit ciuma. CR (1830), 4322/25. Ia pecetea de la gura vasului. GORJAN, H. I, 45/29. Ieri am primit banii ce aşteptam de la Moldova. KOGĂLNICEANU, S. 230. Vino! Joacă-te cu mine ... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veştedă. EMINESCU, O. I, 154. Instinctiv, rupse mărgeaua pământului de la gâtul Măriei, id. P. L. 54. Apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie. ISPIRESCU, L. 38. Apa era caldă, parc-o luase de la foc. VLAHUŢĂ, O. A. in, 13. [Tatei] i-am adus flori de la ţară. SAHIA, N. 25. Aştept un mecanic de la Gheorghieni. SEBASTIAN, T. 18. Uită-te cum scoatem noi apă de la adânc. SADOVEANU, o. IX, 392. Băiatul fusese închis pentru un corn furat de la franzelar. ARGHEZI, s. Xl, 17. De băut, bea apă de la fântână. STANCU, M. I. 266. Cititori ... au citit cărţi de la bibliotecă. SCÂNTEIA, 1954, nr. 2 886. De la etaje-mi trimeteaţi saluturi. JEBELEANU, C. 18. De la fântâni fetele duc apă. ISAC, O. 211. Cu ferestre ... Aduse de la Ardeal. FOLC. MOLD. I, 293. A dezlega funia de la par. zanne, P. v, 471. <> (Urmat de „la”, indică separarea, curăţarea etc. prin raportare la o limită) Şi-i tăiară degetele de la picioare. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 143727. Cel ce au şters toată lacrăma de la toată faţa. MINEIUL (1776), 89vl/38. Să văz cum o să vorbească capul tău pe urmă fiind tăiat de la trup. GORJAN, H. I, 53/28. De la duzii eei pitici se poate culege frunza cu un an sau doi mai nainte. POENARU, î. 84/1. Mult păr îmi trebuia de la tine, ca să-l afum! creangă, P. 33. (Urmat de „la”, desprinderea este percepută cu ajutorul privirii) Trage-ţi mâna din cel joc ... Ş-ochii de la cele fete. ALECSANDRI, p. I, 8. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa. ISPIRESCU, L. 39. Face câţiva paşi în curte ... neputându-şi dezlipi ochii de la lumina ferestrelor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 28. Ochii bărbatului nu se puteau desprinde de la mâinile arse. C. PETRESCU, c. v. 20. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „către”, „în”, „la”, „până” sau „spre”, raportează limita finală a unei deplasări la cea iniţială sau intermediară, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Mergând de la cetatea Neamţului în sus... au mărsu pe la Voroneţ. NECULCE, L. 10. Să trimiseră aceşti prea înţelepţi de la cel ce era atuncia patriarh ... cătră... împărat. MINEIUL (1776), 63vl/10. Au tocmit un măgar să-l ducă de la un sat la alt sat. GOLESCU, P. 139/12. Coborî de la Braîla spre Dunăre. F. AARON, I. II, 169/23. Pământul necontenit se mişcă ... de la apus spre răsărit. ASACHI, L. 121/15. A făcut călătorie ...pe marginea Dunării, de la Celei până la Turnu Severin. GHICA, S. 685. Părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni. SLAVICI, O. I, 54. Pitaru trecea de la unii la alţii. MACEDONSKI, O. ffl, 6. Femeile alergau de la o uşe la alta. G. M ZAMFIRESCU, M. D. I, 34. De la vapor, Neagu plecă întins la cimitir. BART, E. 394. Focul amurgului zbucni de la geam la geam. CAMILAR, N. I, 169. Ne ducea [calul alb] ... De la gară pân-acasă. ISAC, O. 120. împăratul se preumbla de la masă la masă. reteganul, p. II, 8. ♦ (Urmat de „pe”, indică deplasarea, îndepărtarea, desprinderea etc. dintr-un contact iniţial) Derept aceaia se rugară lu Hristos şi-i cerşură să se ducă de pre hotarul lor. CORESI, EV. 242. Va sminti solii de pre cale viind. prav. 72. Oşti ce să rădică de pre tot pământul DOSOFTEI, PS. 152/8. De pe gios să răpedzie, şi-i săriape tustrei [caii] pe sus. NECULCE, L. 113. Ar vrea oarecarii dintre dânşii [iobagi] a se muta de pre locul acela aiurilea. ŞINCAI, hr. I, 347/15. Vânturile cele line au început a goni de pe vârfurile munţilor negurile cele umede. BELDIMAN, A. 77/18. S-au dus acolo ca când ar fi sosit de pe drum. BĂRAC, t. 32/31. De pe muche, de pe stâncă, chipuri negre se cobor ALEXANDRESCU, O. I, 71. Să vezi şoimul de pe stâncă Cum se-nalţă. ALECSANDRI, P. I, 17. Şi nu cumva să faci... altfel, că te-ai dus de pe faţa pământului. CREANGĂ, P. 233. Lumea pe care ai găsit-o acum la revenirea ta de pe front. GALACTION, A. 307. Când mă întorc de pe câmp, mănânc ... la notar. BRĂESCU, M B. 62. Vine de pe munte. SEBASTIAN, T. 41. Până nu plouă, peştii nu ies de pe fund. PREDA, M. 20. Dezertorii de pe front sunt scutiţi. STANCU, D. 351. De pe uliţă mă trag. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 36. M-oi da di pe un corci Şi m-oi trage-ncet pe jos Ca s-o prind şi s-o sărut. MARIAN, NA. 268. Piere lumina du pe cer. alr SN m h 805/876. (Urmat de „pe”, indică extragerea, eliminarea, separarea etc. dintr-un contact iniţial) Şi iată, mulţi se sculară ...de pre uscat. MOXA, 353/1. Luară piiatra de pri groapă (cca 1600-1650). GCR I, 140/16. Luă trupul Svenţiei Sale a 1354 139 Domnului lui Hristos de pre cruce. VARLAAM, C. 84. Apă de pre pârâu va bea-n cale. DOSOFTEI, PS. 389/13. Şi sculându-să de pre scaunul acel... a Svinţiii Sale şi până la dânşii pogorând. id. V. S. octombrie 41v/32. Când tocma cuminecăm, ne rădicăm de pe genunchi, şincai, C. 114/9. De pe cal îndată să pogoară. BUDAI-DELEANU, Ţ. 186. Căzu de pă scaun jos. GORJAN, H. I, 54/24. Fu aruncat jos du pe un pod în râul Niaslov cu atâta repeziciune, încât îi sări vreo câţiva dinţi din gură. F. AARON, I. Ii, 193/2. Pentru ca să nu-l îngreuneză mai mult, au aruncat haina de pe dânsul, suliţa şi baltagul. DRĂGHICI, R. 160/2. Se rade uscata rămăşiţă ...de pe faţă. FACTOR, M. 4/23. Pentru ca să meargă vitelor bine şi să se îngraşe, trebuie să se adăpe de pe broaşte ţăstoase. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 17/15. Ia-l de pe mine, că-l omor. NEGRUZZI, S. I, 250. Să curgă lavă, Să spele de pe pietre până şi urma sclavă. EMINESCU, O. I, 60. Stan ... chiar atunci luase ciaunul de pe foc. CREANGĂ, P. 147. Nişte zmei furaseră soarele şi luna de pre cer. ISPIRESCU, L. 218. îşi mai ştergea sudoarea de pe frunte. MACEDONSKI, O. m, 5. De pe pere-ţii-ngălbeniţi Se dezlipeşte-n pături varul GOGA, POEZH, 5. Şi mantaua, şi pătura ţi-o trage de pe tine dacă nu dormi ca iepurele. BRĂESCU, V. 9. îşi desfăcu de pe el platoşa dându-o altui copil SADOVEANU, o. XIII, 511. Din nou coboară sicriul de pe umeri să se odihnească. SAHIA, N. 46. Apucă tabloul şi-l scoase de pe cui. CĂLINESCU, S. 71. L-au dat jos de pe cal STANCU, D. 116. Aş rupe cu dinţii cătuşele de pe mâini. BENIUC, v. 25. Se rostogoli de pe aşternut. PREDA, î. 162. Se desprind frunze de pe copac. ISAC, O. 80. Utilajele au lucrat nonstop la înlăturarea zăpezii de pe arterele principale. RL 2005, nr. 4 525. De pe cal descălica, Un foc mare c-aprindea. TEODORESCU, P. P. 535. Plângea şi-şi smulgea părul de pe cap. RETEGANUL, P. II, 55. Am curat boabele dî pă ciocan. ALR i 907/270. Pică p$ia da pră om. ib. 1 182/24. (Urmat de „pe”; cu nuanţă de aproximare) Să strânsără la dâns gloate mari din Galilei şi din Capernaum şi de pre-aiurea. VARLAAM, C. 258. Voinici, Adunaţi toţi de pe-aici. alecsandri, p. ii, 82. Picat... de pe undeva, Scarlat a găsit aci pe ultimul vlăstar feminin. CĂLINESCU, E. O. n, 123. N-avem linguri ... Şi le aduc băieţii şi fetele de pe acasă. STANCU, D. 40. Du-mă, Doamne, de pe aici. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 212. ❖ (Rar, urmat de „pe”, indică locul de inspiraţie) [Pereţi] pe care atârnau câteva mici picturi cu privelişti de pe Bosfor. călinescu, e. o. i, 81. (Urmat de „pe”, desprinderea este percepută cu ajutorul simţurilor) Dintre canaluri Şi de pe maluri Se-nalţă-un cântic melodios. ALECSANDRI, O. 88. Un susur noptatic se înalţă de prefaţa pământului. ODOBESCU, S, m, 17. Vântu-i liniştit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. COŞBUC, P. i, 223. Am ridicat ochii tulburi de pe ziar. GALACTION, A. 328. Nu-mi pot dezlipi ochii de pe obrazul ei vlasiu, D. 227. Eu îmi luam privirile de pe discul soarelui, bogza, v. j. 13. (Urmat de „pe” şi în corelaţie cu ,,în(tru)”, „(până) la”, „pe” sau „spre”, raportează limita finală a unei deplasări la cea iniţială sau intermediară, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Să înălţă de pre pământ în ceriu. VARLAAM, C. 122. Cându-i mearge mirul preste faţă, De pre barbă mearge pre veşminte. DOSOFTEI, PS. 454/1. Sărie de pe un cal pe altul NECULCE, L. 112. Soarele râdică roua-n sus du pre pământ. HELIADE, O. I, 99. Mai întâi să-mi depui cercul ... de pe frunte la piciorele mele. CONV. lit. m, 28. Painjeni au ţesut de pe o insulă până la malul opus un pod. EMINESCU, P. L. 51. Aşa, numai să se mute de pe vatră pe cuptor, ştie şi ... baba mea. CREANGĂ, P. 130. Ajunsese la priporul unde urma să se abată de pe drumul cel mare pe valea Plăviţei în jos. MACEDONSKI, O. m, 8. Locomotiva ... trece de pe o linie pe alta. SAHIA, N. 31. O balenă, ridicându-se încet şi lată, de pe funduri, la suprafaţă. ARGHEZI, S. XI, 104. îşi mută căciula de pe o ureche pe alta. STANCU, D. 43. El a început a trece la oameni cu luntrea de pe un ţărmure al Dunărei pe celălalt. RETEGANUL, P. IV, 74. ❖ (Urmat de „pe la”; cu nuanţă de aproximare) De pre la Eghipet rugători să-ţi vie. DOSOFTEI, PS. 221/5. Şi au fost aşa vreo două, trei luni, pănă au venit boierii cei mari de pre la ţinuturi. NECULCE, let. II, 459/31. Şi de pe la poartă începe a cânta: cucurigu\\\ CREANGĂ, P. 68. De pe la toate casele erau duşi în câmpurile acelea fii şi părinţi. CAMILAR, N. n, 19. Şi mă scoate ...de pe la hoţi. jarnik - bârseanu, d. 318. ♦ (Urmat de „peste”, indică depăşirea, traversarea unei limite, a unui obstacol dintr-o anumită direcţie) Oameni den toată Ovreiia ... şi de pre spre mare ... venise (a. 1579). GCR I, 19/12. De preste nouri, Doamne, Ti-i ivi-Te. DOSOFTEI, PS. 221/15, El aştepta oştile ungureşti să vie de preste munte. NECULCE, L. 21. Bălaia nopţii, stea amoroasă ... de peste dealuri trece măreaţă. PELIMON, s. 43/4. Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puţin. EMINESCU, O. I, 109. Când Mihu dete să scoboare spre podeţ, văzu ivindu-se din dosul gardului, de peste pârâu, un om nalt şi gros. SLAVICI, N. I, 110. Tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept. COŞBUC, B. 14. Ce căuta italianul acesta la noi, de peste nouă ţări şi nouă mări? SADOVEANU, O. vn, 547. Se uită în jurul lui, se opri o clipă, ... apoi dădu drumul căpăstrului şi trase de peste cingătoare o frânghie, pe care o petrecu pe gâtul calului. PREDA, î. 138. Bădiţă de peste deal Ar veni şi n-are cal JARNÎK - BÂRSEANU, D. 105. (Urmat de „peste”, depăşirea este percepută cu ajutorul simţurilor) Când strig ...de preste hotariu Tu, Doamne, să mă audzi la sfântul oltariu. DOSOFTEI, PS. 197/9. ♦ (Urmat de „prin”, indică deplasarea, detaşarea, extragerea, apariţia etc. dintr-unul sau din mai multe locuri, spaţii etc. desprinse de pe o suprafaţă anumită sau dintr-o multitudine de fiinţe identice, considerate ca fiind situate în spaţiu) Şi iată mulţi se sculară de pren ostro[a]ve. MOXA, 353/1. Au împins oştile lui Sinan-Paşea di pen oraşe. M. COST1N, O. 48. îi tăe sv[â]nta direaptă mâna de prin cot. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 11 lr/14. Şi dezgropară pe paşi de pin biserici. NECULCE, L. 146. Să meargă asupra altora ... du pen toate părţile şi du pen toate ţinuturile. C. CANTACUZINO, CM I, 45. Au luat mulţi robi du pen sate. R. POPESCU, ib. 283.1-au deznodat mâinile şi picioarele de prin închieturi. MMEIUL (1776), 186^/21. Călărime aleasă Făcu să să strângă de prin ţară. BUDAI-DELEANU, ţ. 159. El izvorăşte de prin munţii Armeniei. GORJAN, H. I, 160/35. Aceste coşuri slujesc pentru a trage mai cu înlesnire toată duhoarea du prin încăperi, poenaru, î. 108/15. Au sosit aici mulţi deputaţi du pren judeţe (a. 1858). IORGA, S. D. XVI, 25. Umbre nevăzute Ce vin de prin câmpii. ALECSANDRI, O. 77. Oastea lui zdrobită de prin văi s-adună. BOLINTINEANU, O. 34. Setilă sorbea apa de prin bălţi şi iazuri. CREANGĂ, P. 247. începu a curge de prin încreţiturile hainei ... mărgăritare. ISPIRESCU, L. 40. Schimba apa de prin paharele cu verbine. MACEDONKI, O. în, 9. De prin curţi răsar femei cu câte un vas şi măresc puhoiul LUNGIANU, C. 5. Din când în când, câte-o cucoană bătrână, de prin vecini ...Se abate pe la ei, pentru cafea. BASSARABESCU, v. 102. Prea ştia şi zicea bine limba noastră, ca să cred că venea de prin străini. GALACTION, A 116. De prin balcoane Şi coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. TOPÎRCEANU, O. Al, 4. A trecut întâi o boare ... Şi-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. id. B. 45. Ş-am murit pentru-mpărat, Care ne-a strâns de prin sat. FOLC. TRANSILV. i, 117. ♦ (Urmat de „printre”, indică desprinderea, dispariţia etc. unui element dintr-o mulţime de elemente de acelaşi fel) De printre doagele trunchiului ce scormoniră acum trei ... ostaşi. CONV. LIT. m, 4. Mergi să furi de pintre stele Un luceafăr luminos. ALECSANDRI, P. I, 141. S-a dus de printre vil TEODORESCU, p. P. 596. ♦ (Urmat de „sub”, indică deplasarea, desprinderea, degajarea etc. dintr-un loc situat dedesubtul cuiva sau a ceva) Şi au scos cuţitul de supt perină ... şi s-au lovit cu cuţitul în inimă. N. COSTIN, L. 102. Sânt unele cărţi care, îndată ce ies de sub teasc, umede încă, se împrăştie în publicul cetitor. DACIA LIT. V/3. Te voi goni îndată de subt aripioara mea. CONACHI, P. 180. Stâncă ce ieşea de sub apă. EMINESCU, P. L. 72. O dată se trezeşte că-i smuceşte cineva perna de sub cap. CREANGĂ, P. 302. Deodată ieşi de subt acel pod. ISPIRESCU, L. 13. De sub piatră curgea faină. DDRF. De sub şepcile murdare le ieşea părul întunecat. BARBU, G. 8. Iar Stanislav îi căta [pe turci] De subt pat Că mi-i scotea. TEODORESCU, P. P. 572. A-i trage rogojina de sub picioare. ZANNE, P. ui, 337. (Urmat de „sub” şi în corelaţie cu „până (la) (pe)”, raportează limita finală a 1354 DE1 140 DE1 unei deplasări, a unei degajări etc. la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Şi barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înţelept din vechime. EMINESCU, P. L. 40. De sub cununa ... vălul îi cobora până la călcâie. ANGHEL, PR. 21. Vino bădiţă la noi, La cărarea de sub coastă ... Pânf la casa noastră. RETEGANUL, TR. 81. b) (Exprimă deplasarea, traversarea etc. într-o anumită direcţie prin depăşirea unei limite) Slobodzi pri-nşii să să ducă pre-acasă-şi şi ucenicii săi mână-i să treacă în corabie de ceaia parte ... cătră lume. varlaam, c. 197. Şi fu, deaca săvârşi I[su]s porâncind ucenicilor săi celor doisprăzeace, trecu de Asiia ca să înveaţe şi să povestească pren oraşăle lor. N. TEST. (1648), 14711. Au mai mers o sanie după dânşii, pănă au trecut de Iaşi leşii. NECULCE, let. II, 228/20. Ai trecut de al lumii hotar EMINESCU, O. I, 37. Trăsura trecuse în adevăr de pripor. MACEDONSKI, O. m, 8. De-mpărăţia ta [a moşneagului] zbor mai departe. BENIUC, V. 15. Ce sunt zece? De zece Nu mai trece! TEODORESCU, P. P. 256. ♦ (In formule de repetiţie, indică succedarea prin acumularea progresivă a unor elemente similare) [Lăcustele] unde cădea la mas, ca albinele ... dzăcea, nice cădea stol preste stol, ce trecea stol de stol N. COSTIN, ap. GCR I, 201/32. Să-mi alegeţi macul ... fir de fir CREANGĂ, ap. TDRG. Punii veniră şi dânşii, tot cete de cete. COŞBUC, AE. 28. N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? id. P. I, 90. Dispar-o lume, tron de tron să ardă. CERNA, P. 107. ♦ (în construcţiile cât de sau oricât de; cu valoare de concesie) Scoţi fagurul ... Cât de puţin în toată săptămâna. MOLNAR, E. S. 109/9. Să va întinde cât de lungă şi de supţire fară a să rupe. MANOLACHE DRĂGfflCl, I. 30/6. Şi linxul ... prevede prin trupuri oricât de groase. CONACHI, P. 269. Strâmbă-Lemne, care lua stejarul cât de gros, îl îndoia cu mânile şi-l face a obadă. NEGRUZZI, S. I, 245. Buturuga mică răstoarnă carul cât de mare. BARONZI, L. 53. Căruţa mea e largă; încape într-însa cât de mult. CREANGĂ, P. 113. Am o raţă fară viaţă; Trece apa cât de mare Şi te duce în spinare, folc. mold. I, 391. ♦ (Urmat de „peste”, indică situarea, localizarea etc. dincolo de un obstacol) Au prădat ţara de peste Olt foarte rău. ANON, cant AC., CM I, 149. Război să gată Asupra hălor dă preste mare. BUDAI-DELEANU, ţ. 110. Era nevoie ...a trămite oştile împotriva vrăjmaşilor de peste hotare. BĂLCESCU, M. V. 34. Compatrioţii noştri de peste Carpaţi introduc pe toate zilele în limba română o denaturare a spiritului propriu naţional. MAIORESCU, CRITICE, 13. Acte vechi şi legale care să întărească ... proprietăţi nemişcătoare în România, monăstirilor de peste hotare, în realitate nu aflăm. ODOBESCU, S. n, 13. în casa de peste drum perdelele albe erau încă lăsate. EMINESCU, P. L. 54. Să-mi aduci vasul cu botez care se păstrează într-o bisericuţă de peste apa Iordanului. ISPIRESCU, L. 29. Ce-au scris acei uriaşi ai gândului cu care se mândresc popoarele de peste ţări şi mări? GALACTION, A. 347. Primăria de peste drumul îngust. DEMETRIUS, A. 70. Bădiţă de peste deal. folc. transilv. i, 238. ^ (Urmat de „peste”, indică aplicarea transversală şi mediată până dincolo de ceva) Au zăbovit până în iarnă tot pentru grija ... podului de peste Nistru. MUŞTE, LET. m, 14/26. Lăsară în urmă podul de peste gârlă, BENIUC, M. C. I, 206. (în legătură cu determinări introduse prin „de”, indică localizarea faţă în faţă) Arunca din când în când câte o vorbă unei doamne de peste drum de el CĂLINESCU, S. 34. (Urmat de „peste”, traversarea este percepută cu ajutorul privirii) Visător şi lung priveşte Casele de peste drum. TOPÎRCEANU, p. O. 71. 3. a) (Exprimă delimitarea unei părţi detaşabile sau considerate ca fiind separată şi provenind dintr-un întreg, dintr-un tot, dintr-un ansamblu concret; cu valoare partitivă şi de complinire) Am vândut eu a mea parte de ocină din Poeni (a. 1581). cuv. D. bătr. I, 28/2. Derept ocină a lor ce au avut în sat, ... a trei [a] parte de sat cu tot venitul (a. 1609). GCR I, 43/22. Alesu-ş-au şie Parte de moşie. DOSOFTEI, PS. 153/22. Ne-au arătat un ispisoc ... pre o bucată de pământ (a. 1681). URICARIUL, XVI, 216/23. O bucată de ladă au lovit pe Temuş peste un picior ANON. CANT AC., CM I, 160. în acea parte de hotar vin ... pământuri neroditoare. AŞEZ. 71/13. Această parte de pământ să împarte iarăşi în trei mari împărţiri. AMFILOHIE, G. 6/20. Odată văzu rămăşiţe de o corabie care se sfarmase. MAIOR, T. 4/2. Un dărab de loc pentru grădină ... pot câştiga. FUND. 10/12. O bucăţică de friptură. DRÄGHO, R. 65/16. Doar sloiurile par ca ruine de cetăţi. EMINESCU, O. IV, 430. Ciotur de copac. id. P. L. 43. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, O. I, 143. înfăşură repede rămăşiţele de mâncare, le vârî în traistă şi se sculă în picioare. REBREANU, I. 94. Tatăl meu era arendaşul trupului de moşie Dideşti. GALACTION, O. 7. Medicii au lefuri umilitoare, internii trăiesc pe o bucată de pâine. CAMIL PETRESCU, T. m, 169. Am intrat în odaia văruită, aşternută cu un petec de covor peste duşumele albe. BRĂESCU, O. A. n, 50. A venit ...ca să-i arate o mostră de stoß. CĂLINESCU, E. O. II, 135. O bucată de mămăligă. BOGZA, v. J. 17. Sfoară (funie) de moşie. DEX2. Scoate din buzunar o bucată de hârtie şi începe să citească. RL 2005, nr. 4531. Felie de pepene. TEODORESCU, P. P. 246. <> (Delimitarea priveşte o parte detaşabilă a unei plante, a unui animal etc.; cu valoare de calificare) Un grăunţ de muştariu. CORESI, EV. 272. Flori multe de vişini. CALENDARI (1733), 61/12. Piele de capră. IST. AM 9478. Tărâţă de grâu. MANOLACHE DRÄGHICI, I. 19/1. Sub icoana afumată ... Arde-n candel-o lumină cât un simbure de mac. EMINESCU, O. I, 84. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. id. ib. 206. Era boboc de trandafir din luna lui mai. CREANGĂ, P. 276. Oase de oameni. ISPIRESCU, L. 4. Limbile de porc afumate. MACEDONSKI, O. III, 8. Mirosul florilor de dafin ... se răspândi puternic şi plăcut. GALACTION, .0. I, 120. Cerul e-albastru Ca o petală De miozot. TOPÎRCEANU, O. A. I, 4. în coama calului se împleteşte coajă de tei. PRIBEAGUL, PR. 68. M-a întrebat dacă vreau să primesc o piele frumoasă de vulpe. ULIERU, C. 1. Frunză verde de bujor. ALECSANDRI, P. P. 90. Pene de privighetoare. JARNÎK - bârseanu, d. 24. A ţinut ospăţul 4 luni şi s-a mâncat solzi de moruni, şez. XXHI, 73. Că mi-e cuibul lângă drum, Sub o creangă de alun. FOLC. TRANSILV. I, 10. □ O boabă de strugure. Foi de viţă. Miez de nucă. Spic de grâu. (în legătură cu construcţii în care delimitează un anumit grad de extindere, de cuprindere etc. spaţială) Rădicare lu Dumnedzeu în grumadzul loru, şi spate d-imbe părţile ascuţite întru mărule lor. PS ALT. 307. Că Tu, Doamne, mi-eşti nedeajde, Şi mă scoate dintre laţuri Ce mi-au tins de toate laturi. DOSOFTEI, PS. 475/14. Că nu vor putea sta în Bucureşti, că-i vor scoate tătarii numai cu focul ce vor da târgului de toate părţile. IST. Ţ. R. 29. Stânjinul ... trebuie să să pecetluiască cu peceate autentică de amândoao capetele. AŞEZ. 72/14. Alexandru să mânie şi zisă să bată cetatea de trei părţi. ALEXANDRIA (1794), 56/12. Oltariul iaste încungiurat ...de amândouă părţile. SLĂTINEANU, A. 1/6. Căuta la ... sânul gol de jumătate. BUDAI-DELEANU, Ţ. 287. Au suflat vânt tare şi stejariul, fiindcă să împotrivea la dânsul, s-au sfărâmat de tot. CARCALECHI, C. 88/20. Au răsturnat de istov toate lăcuinţele. AR (1829), 152/1. Curtea era de toate părţile dezgrădită. heliade, O. n, 81. Copaciul... numai de o parte este găunos. DRĂGHICI, R. 145/3. Aducea ...o ladă foarte mare, încuiată de câte patru părţi cu câte patru lacăte foarte mari. GORJAN, H. I, 9/25. [Dacă] stă cineva în un loc deschis, i se pare a ajunge ceriul de toate laturile pe pământ. RUS, 1.1, 20/19. Vede crescând un măr de tot verde. PÂCLEANU, I. n, 99/26. Când deschise ochii, soarele era sus de tot. EMINESCU, P. L. 21. Prinşi de toate părţile, azvârliră armele jos. DELAVRANCEA, O. n, 29. Lumânarea arsese de jumătate. Cercă să se ridice, s-o sufle. AGÎRBICEANU, A. 52. în faţa uşilor o masă mare de tot. CAMIL PETRESCU, T. I, 7. Afară e întuneric de tot. DEMETRIUS, A. 34. L-a trântit de păr până ce i l-a jumulit de tot. ZANNE, P. n, 518. 1354 DE1 141 DE1 ❖ (Delimitarea priveşte o porţiune infimă, o cantitate mică desprinsă din ceva concret sau un exemplar dintr-o specie, dintr-un ansamblu etc. de elemente identice; cu valoare de calificare indicând natura materiei din care se compune) N-avea pre ce-ş cumpăra o picătură de apă să-ş ude limba, varlaam, C. 307. Pănă se va ţinea o foae de cartia aciasta (a. 1781). IORGA, S. D. xm, 150. Picătura de sânge ce cură atunci o şteargem. FRĂŢILĂ, S. î. 57/22. Nu sânt firele de cânepă toate asemenea coapte. CULT. c. 32/23. Şi rade uscata rămăşiţă de sare. FACTOR, M. 4/23. Am mâncat...un mezelic de pastramă. PANN, P. v. I, 17/14. In dumbrava cea vecină, ... Vezi cea zare de lumină? ALECSANDRI, O. 65. Două umbre albicioase Ca şi fulgii de ninsoare. EMINESCU, O. I, 13. IU că în clondir se stinge căpeţelul de luminăl id. ib. 49. Reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. id. P. L. 25. Ipate ...dă babei vro câteva gâturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171. Nu se mai aflau decât vreo trei-patru fire de păr alb. MACEDONSKI, O. m, 5. Nu-i pic de vânt şi de căldură. IOSIF, v. 33. Dumneata ... n-ai da o bobiţă de rouă pe una de mărgăritar. HOGAŞ, DR. I, 106. Firul de praf îl urmărea şi înaripata molie. ANGHEL, PR. 4. Atenţia mea ... se concentra toată asupra unui fir de nisip. BOGZA, V. J. 6. Nici urmă de nori pe cer. STANCU, b. 331. Aţi visat rău ... îi spuse Costan Cimpoieşu, potrivindu-i mai bine sub cap grămăjoara de fân. CAMILAR, N. I, 16. Felinarele străzii jucau încă pe pereţi, micşorând petele de lumină, mărind umbrele, strâmbându-le. DEMETRIUS, A. 73. Alţii... pot să pună câteva picături de apă pe limbă. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22. Pic de vin n-am mai gustat, teodorescu, p. p. 518. Pentr-o ţâr ’ de băutură Mânca-o-ar mormântul gură! JARNÍK -BÂRSEANU, D. 386. Ia scoate-o duşcă de vin. PĂSCULESCU, L. P. 309. M-aş face ... Firicel de iarbă mare. BIBICESCU, P. P. 55. Are-oleacă de gustare, bîrlea, L. P. M. I, 6. ❖ (Delimitarea priveşte o cantitate mare, nedefinită, neorganizată etc. din ceva concret reprezentat de obiecte, lucruri sau fiinţe considerate ca fiind situate în spaţiu) Să gătescu o mulţime de vase pre mare (a. 1693). fn 20. Decheval... mulţime de oameni avea. C. CANTACUZINO, CM I, 14. Aceasta sumă de stângini să să scrie la rubrica lungimii. AŞEZ. 87/28. Grămezi de oameni morţi zăcea. ÎNTÂMPL. 51/25. Cânele dormea la ameazăzi în iasle deasupra unui maldăr de fân. CARCALECHI, C, 87/14. în tot minutul răsărea mulţime de steale. LEON AS ACHI, B. 64/1. Pănă la amiazăzi au făcut o îndestulă somă de cărămizi. DRĂGHici, R. 84/13. Mulţime de raci. EMINESCU, P. L. 17. O sumedenie de sate. IORGA, C. I. II, 96. Se deschide ... uşa odăii din dreapta prin care năvăleşte o droaie de copil BRĂTESCU-VOINEŞTI, L 18. Opuse peste vraful de scrisori. AGÎRBICEANU, A. 214. Masa de invalizi stă acum cuminte în faţa mausoleului. SAHIA, N. 19. Adunam lângă mine un morman de pietricele. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 12. Un număr incalculabil de tablouri. CĂLINESCU, E. O. I, 54. Mulţime copleşitoare de copil RL 2005, nr. 4 525. Foc oraşului că da, Grămada de turci ardea. TEODORESCU, P. P. 576. ♦ (Indică delimitarea cu sens partitiv a unei părţi neprecizate şi subînţelese dintr-un întreg de natură concretă sau dintr-un grup de elemente concrete identice) Toţi cine vor bea de apa aceasta, însetoşa-se-va iară. CORESI, EV. 152. Ia de toate bucatele la tine ce se mănâncă şi veri strânge la tine cum să fie pe mâncare. PO 29/9. Mănâncă de tot pomul raiului. PALIA (1581), 19/4. Luă cu mâna dereaptă de lacrămile ei şi unse ochii celui împărat (cca 1600). CUV. D. BĂTR. I, 150/11. împăratul ... dzise să se vânză de pânea lui câte 2 chile într-un galben. MOXA, 394/4. De o pâine gustăm şi dintr-un păhar băm. varlaam, C. 240. Şi-i va da de toate ce i-a trebui. NECULCE, L. 75. Au strânsu de acel mohor... că să facusă foamete în ţară. N. COSTIN, L. 560. Unde va Dumnezeu, sţnt şi bani, şi prieteni, şi de toate. NECULCE, L. 117. Cel ce are bunătate are de toate. PILDE, 18/18. Să cumpăr de aceste bagateluri? DRĂGHICI, R. 17/6. Băui de acel vin ce se părea că este băutură dumnezăilor. GORJAN, H. I, 117/1. După ce văzu că nu mai are de niciunele, şi nici părinţi, se puse pe un plâns. ISPIRESCU, L. 287. Se găsea orice ai fi vrut să cumperi de îmbrăcăminte şi de casă. BRĂESCU, A 190. N-avem de nici ¡unele, măiculiţă dragă. STANCU, R. AI, 100. La Ţarigrad... De toate a cumpărat TEODORESCU, P. p. 164. De aceste săbii ne trebuie nouă! RETEGANUL, P. in, 69. Când de acestea tu mi-i da: Mure coapte-n postu mare. ŞEZ. I, 13. Şi să-ţi dea părinţii de toate. păsculescu, l. p. 55. ❖ (Indică tipul de mâncare potrivit ritualului ortodox; cu valoare de calificare) Tănase se uită prin talerele tuturor, să vadă cine mănâncă de post şi cine de dulce. D. ZAMFIRESCU, T. S. 10.1-am dat mâncare de post FOLC. transilv. h, 17. ❖ (învechit şi popular, delimitarea cu sens partitiv se face pe baza asemănării, a varietăţii sau a unei caracteristici de ordin fizic) Hrăneaşte Domnul toate oasele lor, Unul d-inse nu se frânge. CORESI, PS. 85/2. Nu le dă platoşe, nice arc ..., nice altă nemică de armele vonicilor pământeşti varlaam, C. 44. Arătând cu mâna sa meare, cerea de-acealea. dosoftei, v. s. septembrie 14v/22. Africa ... are jivini de destule feliuri. amfilohie, G. 136/15. Mulţimea păsărilor de tot soiul şi feliuri... ce cântă. DRĂGHICI, R. 61/5. Stau rânduite, peste un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. I, 66. Fluturi mulţi, de multe neamuri, vin în urma lui un lanţ EMINESCU, O. I, 87. Nepoate, mai mâncat-ai sălăţi de acestea? CREANGĂ, P. 210. Iau un merişor d-alea, îl bag în gură să-l mănânc. ISPIRESCU, L. 244. De asta [floare] mai am. BRĂESCU, A. 50. în curtea mea şi-au întins pânzele păianjeni de toate rasele. CĂLINESCU, C. O. 19. Şi turna ... Grâu mărunţel de cel roş. TEODORESCU, P. P. 147. Mai trimite-mi câte o carte ... Şi n-o scrie cu cerneală, Că de-aceia-i multă-n ţară. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 117. Voia numaidecât să beie apă de cea fierbinte. SBIERA, P. 105. Atunci nu erau care de acestea cu foc, care să meargă fără cal RETEGANUL, P. I, 30. Să pască iarbă d-a dulce. DOINE, 70. Câte-un handrălău de cei mari. şez. m, 179. ♦ (Urmat de „la”, indică delimitarea unei părţi prin raportare la întreg) Cerul însă îi albăstreşte partea de la mijloc. MACEDONSKI, O. in, 4. ❖ (Urmat de „la”, indică delimitarea, prin măsurare, numărare etc. a unei distanţe, în raport cu o limită de referinţă) De la lanţ cu vro câţva stângini să va trage într-o parte. aşez. 86/10. De la noi a treia casă Supărată-i o nevastă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 175. ♦ (Urmat de „peste”, indică gradul de extindere al unei acţiuni) Să-i aduci domnului chimist, în laborator, probe de peste tot ARGHEZI, s. XI, 80. b) (Exprimă delimitarea unei părţi, a unei zone etc. limitrofe, nedetaşabile, aparţinând unui întreg, unui tot, unui ansamblu etc. concret; cu valoare de posesie şi de complinire) Vârvuri de munte, Să s-aprindă să le meargă para, Să lăţască fum pre toată ţara. DOSOFTEI, ps. 481/6. în margine de târg era o casă mică. DONICI, F. 44/8. Ajuns-a el la poala de codru-n munţii vechi. EMINESCU, O. I, 93. Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac. id. ib. 95. Fă-te tu cerşit or la capătul ist de pod, şi eu la celalalt CREANGĂ, P. 298. Tot da către fântână zor, Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe rezor. COŞBUC, F. 194. Un corb, care stă pe o culme de munte. IORGA, C. I. m, 14. Se întrevedea un colţ de câmp. C. PETRESCU, S. 7. Dănuţpipăi sfoara ca pe un tăiuş de sabie, cu vârful degetelor. TEODOREANU, M. I, 5. Văd bătrâna curte boierească ... cucuiată pe o muche de deal SADOVEANU, O. I, 39. Se vedeau numai nişte vârfuri goale, îngheţate, de plopi. DEMETRIUS, A. 51. La un cap de measă Mi-este-un jeţurel ... Cine-mi şede-n el? Bunul Dumnezeu. TEODORESCU, P. P. 23. Un purcel creţ într-un fund de coteţ folc. transilv. I, 435. <> (Delimitarea prin apartenenţă priveşte o parte componentă a unei fiinţe, a unui obiect, a unei construcţii; cu valoare de posesie) Aciaste picioare nu-s de om, ce sâmtu de cei trei ce perdură Sodomul şi Gomorul (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 191/12. în vreame când veni Domnul Hristos pre lume ..., foarte în multe trupuri de oameni întrase diiavolul VARLAAM, C. 203. Aripi de porumbiţă. DOSOFTEI, PS. 180/2. O vrăbiuţă ce să încuibadză în streaşină de casă deacă să-nsăradză. id. ib. 281/10. Idol... chip de bodz în piatră săpat sau în metal vărsat. CANTEMIR, 1354 DE1 142 DE1 I. I, I, 13. Un ochi de fereastră. LB. Gerul ... pe feţe de copile înfloreşte trandafiri. ALECSANDRI, POEZII, 12. Un părete de vechi palat [şopteşte] inimeipe tăcute numele ... eroilor. ODOBESCU, S. I, 374. Ziua tologit în soare, pândind cozile de şoaric. EMINESCU, O. I, 48. în zidul lung şi înalt al monastirei, ...se văd fereşti cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite. id. ib. 73. Casa cu nebuni, strivită în adăpostul zidului uriaş de fabrică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 12. Ne-mpinse-n gloata sumbră sub un umbrar de rateş. VOICULESCU, POEZII, II, 154. Ochiuri de fereastră, cât pumnul, se uitau chiorâş la stăpân. SADOVEANU, O. I, 40. Vitraliu de catedrală. CĂLINESCU, E. O. I, 8. O subţire siluetă de brună. VINEA, L. I, 7. Paris e leagănul tău sfânt, Trăieşti în braţe de cocotă. ISAC, O. 20. Spate late de bărbat, jarnîk - bârseanu, D. 168. Dulce-i gura de diac. id. ib. 410. Dragul meu cătană, vină loveşte coarnele acestea de cerb. RETEGANUL, P. H, 15. Piepţii dă cămaşă. ALR n 3 295/886. Tur de izmene. ALRSNIV h 1 170/157. □ Ochi de broască. Schelete de cal. Păr de cămilă. Frunte de copil ♦ (Delimitarea priveşte o subdiviziune, o fracţiune etc. care aparţine unui întreg de natură concretă) Giumătate de cap. dosoftei, v. s. noiembrie 112713. Bun sosit la noi, voinice, zise craiul cam cu jumătate de gură. CREANGĂ, P. 197. Cuconu Ioniţă scoase două sferturi de irmilic şi le dădu lui Gârneaţă. HOGAŞ, DR. n, 99. O jumătate de mustaţă. BOGZA, V. J. 17. Pe la jumătate de cale ... Mă-ntâlnii cu ceas rău. PĂSCULESCU, L. P. 145. (Urmat de determinări ale întregului, introduse prin „de” sau „din”) Şi am dat a patra parte de sat din Rătupăneşti (a. 1668). IORGA, S. D. VII, 104. întărim ... pre a lor drepte moşii, giumătate de sat de Frăsuleni, parte din gios şi cu giomătate de pod pe dubase piste apa Prutului... şi pe a patra parte de sat de Miclăuşeni (a. 1755). URICARIUL, xi, 363/17. O jumătate de porţie de varză cu carne, hogaş, DR. n, 48. (Delimitarea priveşte porţiunea iniţială, centrală sau finală, aparţinând unui întreg de natură concretă, unui spaţiu conceput ca un interior ori unui grup de persoane considerate ca fiind localizate în spaţiu) în mijloc de besearecă cântu Tinre. PSALT, HUR. 17721. Atunce stătu Pavelu prin mijlocu de ei şi dzise. COD. VOR.2 316. Trecea ... pre mijloc de casa mea. PSALT. 206. Păsări cădzură pre mijloc de pâlcul lor. CORESI, PS. 211/3. Eu ţi voi spune sfântul nume Fraţâlor miei şi-n mijloc de lume. DOSOFTEI, PS. 68/8. în mijloc de codru-ajunse. EMINESCU, O. I, 66. Sosesc la mijloc de ţară, unde era durat satul împărătesc. F (1888), 278. [Albul şoselei] pare un început de apă care se afundă repede în pământ SAHIA, N. 24. Căţei, câini şi dulăi, toţi latră. Omul trece paşnic prin mijloc de drum, nici măcar pe lângă porţile Domniilor Lor - dar ei latră! CONTEMP. 1948, nr. 108, 2/4. Dear, când am fost La mijloc de cale, De cale, de cărare, M-au întâlnit Vântoasele. TEODORESCU, P. p. 361. □ Sfârşit de drum. ❖ (Delimitarea priveşte o zonă cu un anumit specific) O regiune anumită de aer. EMINESCU, P. L. 78. <>■ (Precizează poziţia în spaţiu sau într-o serie de elemente concrete) Nu va putea purta grije a doo ţări, ce sunt de margine. NECULCE, L. 164. Precum arată scrisoarea sa la tabla de margini (a. 1781). IORGA, s. D. xni, 150. Cel de mijloc între alb şi între negru să zice vânăt GRIGORIE, L. 156/5. Termeni ... de margine ai proporţiei. HELIADE, A. 88. <> (învechit, rar, explicitează o unitate de măsură pe globul pământesc) Bengala este supt gradul de lungime 103. amfilohie, G. 39/13. (Delimitarea priveşte specificarea unui anumit soi, a unui anumit sortiment etc.; cu valoare de calificare) Grămădi Pavelu viţe de vie multe. COD. VOR.2 324. Viţă de vie, Tot învie Iară viţa de boz, Tot răgoz. CREANGĂ, P. 210. 4 (Delimitarea priveşte restrângerea localizării unei boli, a unei afecţiuni, a unui defect etc. la o anumită parte a corpului; cu valoare de complinire) Să dusă ... la Tiverie împărat, carele era beteag de un ochiu. varlaam, C. 105. Iară sara să va afla boulde vreun ochiu orbit ...să giure văcariul cum n-au făcut el vreun vicleşug. PRAV. 13. Neputând sta pre picioare că era bolnav de picioare. DOSOFTEI, V. s. octombrie 94730. L-au sluţit de nas şi de buze. N. COSTIN, let. I, A, 115/11. Pot să fie folositoare împotriva durerilor ... revmatismale hronece seau de închieturi. AR (1829), 682/23. El se bolnăvi de ochi. NEGRUZZI, S. I, 54. Statu-Palmă: Bătrâneţele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I, 430. O apucă un ... leşin la inimă cu dureri de cap. CARAGIALE, o. I, 113. Se zice că boul e ciumpav de coadă, berc de coadă sau ciopârtac când are coada mai scurtă. DAMÉ, T. 29. [Bădia] era ... ursuz pentru că suferea de stomac. BRĂESCU, A. 158. Tocmai atunci intră şi baba Catinca, uscată şi adusă de şele, dar voinică încă. SADOVEANU, 0.1,107. El se văita de cap. MOROIANU, S. 88. O ruptură de pleoapă mai adâncă o mai cos, o mai cârpesc, cu ajutorul meşterului Esculap. arghezi, B. 6. Un ţigan saşiu şi ştirb de gura toată o să-l bată toată ziua, id. C. J. 27. Eşti bolnav de inimă? ... - Şi eu cam sufăr de inimă. CĂLINESCU, e. 0. I, 100. Trei jugănei gălbiori ... Pintenogi de trei picioare. PĂSCULESCU, L. P. 309. (Cu nuanţă cauzală) Dumnealui era foarte rău de frig. agîrbiceanu, A. 459. <> (Indică restrângerea unui anumit grad de dificultate la un domeniu spaţial de referinţă) Un granit greu de înlăturat. EMINESCU, P. L. 97. Mergea tot înainte prin locuri pustii şi cu greu de străbătut CREANGĂ, o. 105. <> (Indică evaluarea unei anumite înălţimi, a unei anumite grosimi etc. în ce priveşte corpul unei fiinţe; cu valoare de complinire) Şi cerca să vadză pre Iisus cine iaste şi nu putea că de stat era mic. varlaam, C. 344. Şi era Svinţia Sa ... pre chipul trupului de mare, mijlocii DOSOFTEI, V. s. septembrie 42720. Boii mari de trup. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 18/11 .De trup eşti mărunţel, nu-i vorbă, dar la fire eşti mare. CREANGĂ, O. 189. Mitropolitul... era slăbuţ de trup. CARAGIALE, O. n, 285. Nalt e de statură Şi-ndesat păşeşte. COŞBUC, P. II, 145. Mititică eşti de stat Şi dulce la sărutat. TEODORESCU, p. P. 312. (învechit, indică evaluarea unei staturi medii; în construcţia de mijloc) Era la stat de mijloc. N. COSTIN, LET. n, 98/4. La trup de mijloc supţire Şi nalt la a sa fire. BĂRAC, A. 15/13. Domnul B. era de mijloc la făptură. RUSSO, S. 27. ♦ (Precedat de sau în combinaţie cu „aşa” sau „atât”, măsoară un grad mare de intensitate sub aspectul mărimii, înălţimii, rapidităţii, culorii etc.; în corelaţie cu „cât” sau „încât”, indică raportarea la o anumită consecinţă) Pentr-aceea pasările zboară aşea de pre sus. VARLAAM, C. 108. Să părăsească o ... cetate atâta de mare. MCNEIUL (1776), 162rl/2. Lănţugariul ...nu poate ridica lănţugul aşa de sus câtu ar trebui, aşez. 81/5. Legarea ... aşa să fie de tare, cât să stringă tăieturile laolaltă, iară mugurul la lemn. ÎNV. POM. 111/12. Cum ar fi cu putinţă să fie numai un om viu în aşa oraş de mare, cu toţi oamenii împietriţi. GORJAN, H. I, 151/10. Atât de albă fap-i ş-atât de nemişcată. EMINESCU, O. I, 96. S-a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat CREANGĂ, P. 88. Când venea ea, nene, dobora copacii: aşa de iute mergea. ISPIRESCU, L. 5. Pasărea ... scotea sunete atât de puternice. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Dacă te apropii aşa de mult, nu-ţi mai face impresie. CAMIL PETRESCU, T. n, 8. Părinte, ... eşti aşa de gras şi voinici şez. IV, 185. (în comparaţii de egalitate) Facem o tăietură crucişă aşa de lată pre cât e sâmburul mugurului. ÎNV. POM. 109/6. Floare tot aşa de rumănă ca şi obrajii Dochiei. SADOVEANU, O. I, 14. ♦ (Precedat de sau în combinaţie cu „cât” sau „ce”, în construcţii exclamative; cu valoare cantitativă) Ce de mai ţepi aş face, stejar; din codrul tău! ALECSANDRI, P. m, 131. Ce de oameni, apă! LM. Prin îndemnul său, ce mai de pomi s-au pus în ţinterim! CREANGĂ, ap. TDRG. D-apoi, acolo, aoleo! ce de păzitori mai sunt! ISPIRESCU, L. 372. Doamne, ... cât de late erau palmele! CAMILAR, N. 1, 20. Cât de mare-i pământu, Ce-i mai rău ca urâtu? JARNÎK. -bârseanu, D. 8. <> (în combinaţie cu „cât”, echivalarea dintre două elemente sub aspectul unei dimensiuni se face prin raportare la un termen de comparaţie plasat înaintea termenului care indică dimensiunea) Mitra este la o fată... cât o pară de mare. meşt, moş. 1354 143 DE1 12/1. Ochii i-au ieşit afară din cap cât cepele de mari. CREANGĂ, R 53. Făcu ... doui drugi cât casa de înalţi ISPIRESCU, L. 59. Când stau pe stânci şi privesc drept Parcă-s cât munţii de înalt şi de semeţ vintilă, o. 40. Cât caşul de alb. jarnîk - bârseantj, d. 14. Un colac [din grâu curat] Tocmai cât masa de lat. PĂSCULESCU, L. p. 39. Să te bată Dumnezău Cu o botă-n patru dungi Cât ţi-s spatele de lungi. folc. transilv. I, 321. ❖ (Evaluează în mod subiectiv un anumit grad de măsură, de intensitate etc.) Măgariul să stricasă mai rău, şi cu atât îl acoperisă muştele nespuse de multe. BERTOLDO, 8/9. Nu-i da niciodată destul de mâncare, bărac, t. 10/25. Acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor. EMINESCU, P. l. 50. Să facă baia mai potrivită de caldă. ISPIRESCU, L. 32. D-na D. era destul de durdulie şi cu greutate. CAMIL PETRESCU, p. 13. Băi exagerat de fierbinţi. BOGZA, v. x 13. Ii puse confidenţial pe genunchi o mână surprinzător de mică. VINE A, L. II, 212. Văzu un şearpe uriaş de mare. RETEGANUL, P. n, 41. ❖(Indică delimitarea, prin calificare sau prin varietate, a unui anumit tip, a unui anumit sortiment, a unei anumite specii etc.) Orice feal de dobitoc vrând să saie preste gard la vie ..., să nu aibă nice o pagubă cela cu gardul PRAV. 16. Rodirea să va răduce spre ceale patru ... feliuri de funduri, precum: ţarini fânaţe, vii şi păduri AŞEZ. 18/12. Cetăţeanii şi orăşeanii ... fac tot fealiul de vase şi alte lucruri trebuincioase. D. SUP. 20/12. Alt fealiu de vieţuitoriu iaste cel cuvântătoriu şi alt fealiu cel necuvântătoriu. GRIGORIE, L. 22/16. Din lâna lor ... putea să facă un feliu de postav. DRĂGHICI, R. 100/26. Neîncetat vedem felurimi de mărfuri viind din Austria. CR (1829), 68 V3. Pesemne, boierule, ...ţi s-a făcut urât unde am tot spus anume toate soiurile de paseri şi de jivine care trăiesc pe la noi, la munte. ODOBESCU, S. III, 197. Ţi-oi face eu altfeli de bucate. EMINESCU, P. L. 17. Eşti un feliu de vrăbioi închircit. CREANGĂ, P. 149. Astfel de locuinţe nici vorbă că nu mai sunt astăzi. MACEDONSKI, O. ni, 33. Fel de fel de pastrămuri... spânzurate pe cârlige. HOGAŞ, DR. II, 30. Staurul nu are iesle ... şi e mai mult ...un fel de adăpost pentru oi în nopţi geroase. PĂCALĂ, M. R. 447. Nu se îndura să dea fetei niciun fel de zestre. CĂLINESCU, C. O. 16. Lângă vale se întindea un fel de crâng lat, mai mult un fel de iaz. PREDA, M. 18. O grădiniţă cu tot felul de sămânţă. TEODORESCU, p. p. 451. ♦ (Delimitarea priveşte precizarea numerică a unei măsurări, a unei cântăriri, a unei capacităţi etc.) Un vânt... trece lărgime de 7 leghi pe fiiştecare ceas. AMFILOHIE, G. F. 150711. Să zice că are lemnul mărime de trei coţi GRIGORIE, L. 171/8. Cea întâie corabie de 84 tunuri s-au slobozit în mare astăzi, ar (1829), 16676. Numărul oamenilor ...să socoteşte a fi de 800 milioane. J. CIHAC, I. N. 18/2. Staolul oilor nobile să fie cel puţin de 12 picioare înalt. FM (1843), 253734. Alergătorii ... sunt datori a face jurul pieţii ..., adecă o cale de douăsprezece verste. NEGRUZZI, S. I, 36. Când era soarele de două suliţe pe cer, [Făt-Frumos] a plecat în lumea largă. EMINESCU, P. L. 4. Aş fi voit să fiu mai degrabă de un stânjen sub pământ, decât în această ruşinoasă stare. GANE, N. m, 100. Dacă-i omul... boier mare ..., se cunoaşte cale de-o poştă. ISPIRESCU, L. 606. Zăpadă de un cot. DDRF. Magdalena era de-o şchioapă. SADOVEANU, O. I, 68. Viteza de ... 125 km pe oră. ARGHEZI, p. t. 142. Şi pe Dunăre vâsliţi ... Cale de vro trei conace La vale. TEODORESCU, P. p. 565. ❖ (Urmat sau, învechit, precedat de „câte” cu valoare distributivă) Făcându-se din vrun metal doă globuri, a cărora diametrul (osie) ar fi câte de o palmă. AR (1829), 672/22. Făcuse drum de câte şaizeci... kilometri pe noapte. CAMILAR, N. I, 32. ❖ (Precizarea prin măsurare, în unităţi spaţiale sau temporale, a unei distanţe se face prin raportare la un reper) Iară denaintea scaunului împăratului, ca la cincidzeci... stânjeni de departe, era o groapă a unui om mort elin. VARLAAM, C. 446. Preste 20 ... mile de aicea iaste părete. MINEIUL (1776), 137r738. Şi era stâlpii depărtaţi unul de altul 170 ... picioare. ŞINCAI, HR. I, 6/6. Era departe d-aci ca la paisprăzece stânjini. GORJAN, H. I, 10/7. Locul alergării este zece minute afară de oraş. negruzzi, s. I, 35. (învechit şi popular, precizarea se face cu anticiparea termenului desemnând dimensiunea măsurată sau elementul numărat) O râpă adâncă, de o zvârlitură de largă. DOSOFTEI, v. s. octombrie 4675. O prăjină tare până la 3 stânjini de lungă. aşez. 73/2. Marea are numai 50 ... coţi de adâncime. AMFILOHIE, G. 71/4. O căsuţă singuratică pe care era crescut nişte muşchi pletos, de o podină de gros, moale ca mătasa. CREANGĂ, P. 213. De lotri era aice doauăzeci şi patru. SBIERA, p. 276. ♦ (în legătură cu numeralele în a căror structură intră „de”, precizează natura elementelor numărate, concrete sau considerate ca fiind situate în spaţiu) 23 de căldăre (a. 1588). cuv. D. bătr i, 194/1. Şi o sută de vonici era puşi... straje pregiur groapă. VARLAAM, c. 104. Că a mea iaste toată fiara dumbrăviei şi dobitoacele întru mii de munţi. PSALT. (1651), 90v/10. S-au găsit prin lucrări că într-o mare furtună răpejune vântului nu esti mai mult decât 18 au 20 di leghi într-un ceas. AMFILOHIE, G. F. 150710. Alexandru întră în catarc cu treizeci de mii de oameni ALEXANDRIA (1794), 72/9. Patru mii de călărime aleasă Făcu să să strângă. BUDAI-DELEANU, ţ. 159. Le arată un şir cu noaăzeci şi opt de inele. GORJAN, H. I, 10/32. înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi. EMINESCU, O. I, 147. In fiecare an se clădesc sute de binale. CARAGIALE, o. IV, 6. Cere să-ţi dea douăzeci de corăbii ISPIRESCU, L. 23. Pe zeci de mii de hectare, braţele Tamisei se desfac în nenumărate canaluri. RALEA, s. T. I, 284. Sute de dorobanţi aliniaţi pe două rânduri. CAMIL PETRESCU, O. II, 189. O vacă elveţiană care dă patruzeci de chile de lapte pe zi. PREDA, D. 51. Maşina mergea egal, rulând cu 80 de km la oră pe asfalt. BARBU, ş. N, ii, 203. Ia să-mi daţi cinzeci de iepe. TEODORESCU, p. p. 481. ♦ (învechit şi popular, în formule de repetiţie, indică acumularea excesivă sub aspect numeric sau îngrămădirea prin ataşarea, înşiruirea etc. unor elemente concrete similare) Dumnedzăul tuturor, celuia ce i-i scaunul pre heruvimi, celuia ce-i dvorbăsc înainte mii de mii de voievodzi îngereşti şi-i slujescu întunearece de întunearece de îngeri VARLAAM, C. 71. Sta muscalii din Cirimuş până în Ehorluc tot om de om. neculce, L. 199. Amândoi vajnici vânători... colindau ... prin locurile acestea, - că prin locurile acestea erau codri de codri SĂM. IV, 836. ♦ (Indică natura elementului cântărit, măsurat, numărat etc. cu o anumită unitate de măsură specializată sau improvizată) 1 maje de morun (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 206/5. Şi apoi l-am răscumpărat eu acel sat, împreună cu ... trei fălci de vie la Cotnar (a. 1669). BUL. COM. IST. IV, 27. [I-a dat] feardel(e) de mălai 4 pre vreame fomeţii (a. 1685). IORGA, S. D. v, 126. Au dat... câte o ocă de miere. NECULCE, LET. II, 303/8. Agiunsese mierţa de mălai... la 4 lei. id. L. 312. [Datoria] cuprindea atâtea pungi de bani (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 252/9. O găleată de farină se vindea în cetatea aceea cu o sută şi şepte ...florin fi. ŞINCAI, HR. II, 78/33. Va da popei ...o claie de grâu şi o fiardilă de ovăs. MAIOR, I. B. 357/12. Să-i dea un car de lemne la Crăciun. LEGIUIRE, 25/11. Omul din 8 funfi de mâncare şi beutură, carea au înghifit-o ... pierde jumătate. PETROVICI, P. 250/21. Omul cel crescut cuprinde întru sine 251 bucăfi de oase. CARCALECHI, C. 62/8. I-am turnat pe gât câteva lingurifi de apă. NEGRUZZI, S. I, 62. Socoti ... cel mult 8 sau 10 chilograme de carne. GHICA, C. E. n, 438. O pălărie ...se plăteşte cu o chilă de grâu. CONTEMPORANUL, I, 655. Poţi zidi o lume-ntreagă, pofi s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de ţărână se depune. EMINESCU, O. I, 134. Culege o poală de somnoroasă. CREANGĂ, P. 214. Douăzeci şi patru de stânjeni de lemne. id. ib. 239. Să-mi dea ...pe fiecare zi o baniţă de jaratec. ISPIRESCU, L. 16. Un sac de grâu. CLIMESCU, A. 4. Baba... ieşi... cu un braţ de lemne. SADOVEANU, O. I, 75. Să-mi trimiţi la curte o căruţă de pepeni, ai înţeles? CĂLINESCU, E. o. I, 105. Treizeci de prăjini de pământ ...în prunduri CAMILAR, N. I, 6. Ş-o litră de lapte dulce ...să mănânce. 1354 DE1 144 DE1 TEODORESCU, P. P. 310. Să te miluiesc şi eu C-o mânuţă de tărâţă. JARNlK — BÂRSEANU, D. 261. Până ţese-un cot de pânză Codrul nu mai are frunză, id. ib. 423. Şi cumpărară Nouă oca de fier, Nouă de oţel păsculescu, l. p. 20. ♦ (Popular, urmat de „a” şi precedat de „ce”) Si dj-a udi alr n/365. ♦ (Urmat de „pe”, în formule de repetiţie, indică aglomerarea prin suprapunere; în construcţia lume(a) de pe lume) Lumea de pe lume s-a strâns. CREANGĂ, P. 279. In cafenea e lume de pe lume. GÂRLEANU, N. 51. Lumea toată de pre lume Ne-a şi pus urâte nume. JARNÎK - bârseanu, D. 65. ♦ (Urmat de „peste” şi de un determinant numeric, indică depăşirea prin raportare la o limită) Să-i fie lui..., tot satul, cu tot hotarul... din câmpu, şi din pădure, şi din apă, şi din dealul cu viile. Insă această funie du preste tot hotarul, cât ¡a] să va aleage du preste tot hotarul (a. 1652). IORGA, S. D. XIV, 319. Urcase zidul înalt de peste cincisprezece cop. CAMIL petrescu, O. n, 60. Auzeam zgomotul vâslelor, năvodului, clipocitul apei, deşi era la o distanţă de peste un kilometru. S. ianuarie 1961, 43. 4. a) (învechit, rar, exprimă orientarea manifestării unui fenomen natural dinspre un reper spaţial, reprezentat de un punct cardinal) Vântul de nord... este primejdios pentru sănătatea multor persoane. MAIORESCU, L. 151. (Orientarea este percepută cu ajutorul privirii) De acolo pre toţi priveaşte. DOSOFTEI, PS. 14/3. Muntişoru ăla ce se vede d-aici. GORJAN, H. I, 63/30. De acolo o să vază toată curtea. CR (1839), 411 Vl. [Uliţele] înfăţoşând la toţi zece paşi un nou punt de privire, arată o varietate drăgălaşă. negruzzi, S. I, 70. Sunt frumoase puncte de vedere în acest parc. şăineanu, D. u. (învechit, rar, în corelaţie cu „către”, orientarea priveşte sensul unei grafii) Deci să scrie de stânga cătră direapta. aritm. (1805), 19/24. (Popular, rar, indică evidenţierea prin contrast a ceva imperceptibil în mod normal, observabil însă de la o mare distanţă) îi numără coastele de o poştă. ZANNE, P. n, 91. ♦ (învechit, urmat de „către”, indică orientarea unei mişcări, a unei deplasări, a unei poziţionări etc. dinspre un reper spaţial sau dinaintea unei persoane considerate ca fiind situată în spaţiu) Şi Duhul Tău cel Sfânt ce mă-nvaţă Să nu-l depărtedzi de cătră mine. dosoftei, ps. 170/5. De cătră faţa Ta mă voiu ascunde, biblia (1688), [prefaţă] 3737. Deci omorând pre frate-său Amon şi fugind de cătră tătâne-său, abiia s-au împăcat cu el. ANTIM, O. 279. Mlădiţele care au crescut din rădăcina frăgariului, aşa se sapă şi se deşdină de cătră rădăcină. ECONOMIA, 210/11. Văd multe urme cătră tine, iar de cătră tine nici una. ŢICHINDEAL, F. 9/4. Nepriiatenii ei cei slăbănogi au fugit de cătră faţa ei. BELDIMAN, N. P. 174/19. îşi întoarce faţa de cătră dânsul, zicând: „ce mă foloseşti, ticălosule aur!” DRĂGHICI, R. 81/15. Vine un tren de cătră Braşov. ALEXI, w. Ana s-a întors pieziş de cătră el, observându-l o secundă cu coada ochiului SADOVEANU, o. xxi, 456. Nica venea de către grădină. LĂNCRĂNJAN, c. n, 524. (Urmat de „către” şi în corelaţie cu „până la” sau „spre”, raportează un reper, opus ca poziţie, celui iniţial) Toate aceste planete se învârtesc pe după soare ...de cătră apus spre răsărit. RUS, I. I, 8/13. Suflă zioa de cătră mare spre uscat. id. ib. 49/8. De cătră vârf pănă la poale, trunchiul bradului e zdrelit. SADOVEANU, O. XIV, 490. (învechit, urmat de „către”, orientarea este percepută cu ajutorul simţurilor) Iară deacă audzi sunetul vântului şi întoarsă ochii săi de către Domnul şi căută către vânt, atunci îndată începu a să afunda. varlaam c. 200. Se auzea de cătră graniţa Bohemiei ...o cumplită dare ...cu tunuri dresda 18/13. ♦ (Urmat de „la”, indică orientarea unui fenomen natural sau, învechit, a unei poziţionări ori a unei mişcări dinspre o limită reprezentată de un punct cardinal) înceape a să îndrăgi vatra, pentru un vânticel ce vine de la munte (a. 1693). FN 14. Frig şi vânt de la răsărit, calendari (1733), 23/6. Vântul ce bătea de la miazănoapte. AR (1829), 582/7. Italia e spre apus de la Grecia, pleşoianu, T. i, 236/12. Acestea [trupe] fără veste loviră pe Mihaiu de la spate. F. AARON, I. II, 190/9. Vântul de la nord. caragiale, O. vn, 205. Bate vântul de la sfinţit, jarnîk -bârseanu, D. 499. (Urmat de „la”, orientarea este percepută cu ajutorul simţurilor) De la sfântul scaun din ceriu caută Domnul Cu ochii Săi cei sfinţi. DOSOFTEI, PS. 36/8. De la acest loc să vede muntele Athosului, care acum să cheamă Sf[â]ntul Munte. AMFILOHIE, G. 16/24. Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Şi ascult de la răcoare Pitpalacul, eminescu, O. I, 121. De la fereastra mea văd bine ce se petrece peste drum. CARAGIALE, O. n, 75. Trage cioară Din vioară Să s-audă de la moară. MACEDONSKI, O. m, 9. Poate că se vede de la poartă prin ferestre, brătescu-VOINEŞTI, P. 27. De la uşă ...se auzea strigându-se „ Gore, Gorică”! M. I. CARAGIALE, C. 141. Când eram noi stăpâni peste toate pământurile noastre, ... clopotul acesta nu se auzea de la hotarele moşiei. SADOVEANU, o. V, 619. Glasul bărbătesc de la capătul firului nu părea supărat sau mirat. DEMETRIUS, K 82. Cântă, mândră, trăgănat, Să te-aud de la Bănat, jarnîk - BÂRSEANU, D. 290. ♦ (învechit, rar, urmat de „pe”, indică contactul prin suprapunere dinspre un reper spaţial) Au început moscalii a-i bate şi de pe apă, şi de pe uscat, cât i-au potopit. NECULCE, LET. n, 440/36. (Urmat de „pe”, contactul este perceput cu ajutorul simţurilor) El era tras în trecut, vedea răsărind domni ... - îi asculta de pe tronurile lor, în învechitele castele. EMINESCU, P. L. 37. Daca răcneşte aşa, aude cineva de pe drum. caragiale, O. VI, 289. Şi apoi, stând locului, de pe înaltul movilei am privit cu mulţumire la cele ce făcusem. ANGHEL, PR. 9. El nu-şi mai ia ochii de pe mişcările ei. BASSARABESCU, v. 138. [Căţelul] stă cu botul sub uşă ... vă simte de pe scară. CAMIL PETRESCU, T. m, 238. Felix îl zărise, de pe fereastra geamlâcului. CĂLINESCU, E. O. I, 333. De pe dealul acesta am văzut cândva ... focurile răscoalei ţărăneşti. STANCU, R. A. I, 16. Eu m-am uitat de pe prag, Până l-au jurat sub steag. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 296. b) (Exprimă orientarea unui teritoriu, a unei ţări etc. înspre un reper spaţial, reprezentat de un punct cardinal) Coasta de est a Coreii. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Inundabile au lovit întreaga insulă şi îndeosebi partea de nord-est. ib. Coreea de Nord. rl 2005, nr. 4 535. (învechit, rar, indică orientarea în direcţia unui reper, a unui obiectiv etc.) Rătăciră în pustie fără apă; calea de cetate io vor fi nu aflară. PSALT. SCH. 356/13. După înaltul ceriului de pământ învârt oşă Domnul mii oştea Sa. CORESI, PS. 280/2. La jug se prind întotdeauna doi boi; unul de „brazdă” ... şi altul „ de om pribeagul, P. R. 70. ♦ (în legătură cu construcţii care indică impactul în raport cu ceva sau cu cineva considerat ca fiind situat în spaţiu şi ivit în mod neaşteptat, neprevăzut) Să mergi pe Milcov mai în jos, unde vei da de tabăra noastră şi vei întreba unde staţionează fustaşii. FM (1844), 361l/16. A da de vale. COSTINESCU. Numai iată ce dau de o fântână. CREANGĂ, P. 204. îl căuta toată ziua şi ca să dea de dânsul, nicicât. ISPIRESCU, L. 46. La câmp dai de popă; la deal dă popa de tine. SLAVICI, O. I, 59. Am dat de ele [cravatele] adineauri, făcându-mi valiza. SEBASIIAN, T. 163. Porni spre fundul curţii spre a vedea dacă putea da de cineva. CĂLINESCU, E. O. I, 9. Şi te du pe cel pârău Până-i da de fagădău, C-acolo-i locuţul meu, JARNÎK - BÂRSEANU, D. 456. Merg ei cât merg, şi deodată dau de o comoară, şez. IV, 2. (Orientarea înspre un reper spaţial este percepută cu ajutorul privirii) Dar când colo, dă iar cu ochii de Ivan. CREANGĂ, P. 314. Ridicându-mă în picioare, am dat cu ochii de harta ţării. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 22. Când se văzu în picioare şi dete iar cu ochii de noi, se zbârli din nou. M î. caragiale, c. 26. <> (Impactul implică atingerea unei limite) Barba-n pământ i-ajunge şi genele de piept. EMINESCU, P. 215. Cercaţi voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ţi da de fund? CREANGĂ, P. 260. Ajungând de marginea eleşteului. DDRF. Sapă, frate, sapă, Sapă, Până când vei da de apă. BLAGA, POEZII, 324. Grâul care dă de grindă Doar cu plugul se colindă. CONTEMP. 1975, nr. 1 497, 4/8. Pe cea vale nourată Merge-o fiară-n-cornorată: Suflet n-are, suflet duce, De pământ nu mai ajunge. 1354 DE1 145 DE1 [Luntrea] GOROVEI, C. 215. Să-mi aleg un cal porumb, Scurt în gât şi lung în trup, Coama să-i dea de pământ. JARNÎK - bârseanu, d. 506. ❖ (Indică proiectarea dinamică sau orientarea în direcţia unui reper spaţial, cu atingerea acestuia) îl va bate cu capul de păreate, pănă-l va omorî. PRAV. 85. Marea valuri nalte urlând să rădice Şi să le izbască de munţi, să-i despice. DOSOFTEI, PS. 151/6, îl trânti de pământ şi se puse pe şea în locul lui. Căpăţineanu, s. 96/2. Lovindu-să de o piatră, ... îndată ş-au deschis ochii. DRÂGfflCl, R. 34/19. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul, căzând, se izbi de o poartă ... şi făcu un vuiet puternic şi lung. EMINESCU, P. L. 5, S-o trăsneşti cu capul de părete le cel despre răsărit. CREANGĂ, P. 13, Apucă masa şi o trânti de duşumea. CARAGIALE, o. I, 180. De te poarta de perete şi trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. Vei da cu dânsa de pământ, MACEDONSKI, O. m, 35. înăuntru se deschide de părete uşa odăii din dreapta. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 18. Şi ei abia apucau a se feri, izbindu-se unii de alţii. CAMILAR, n. I, 8. Se dă cu fruntea de parapet. TUDORAN, P. 8. Lângă salce o bătrână Cu trei caftane-ntr-o mână ...De petre bătându-le. alecsandri, p. p. 135. Mă dau cu capul de scară. TEODORESCU, P. P. 12. Suflă vântul ş-o clăteşte, De toţi spinii mi-o loveşte, doine, 417. Trântise căciula tată-său de zid. FUNDESCU, L. P. n, 29. De grindă că îl izbea, La pământ că îl trântia. PĂSCULESCU, L. P. 269. ♦ (Indică destinaţia pentru care sunt construite, pregătite, amenajate un spaţiu, un teren, o construcţie etc.; cu valoare de calificare) Iară deaca vine sara, atunce ei să odihnesc pre pat de răpaos. VARLAAM, C. 320. Şi au ales loc de război la strâmtoare, la Valea-Albă. URECHE, LET. I, 131/3. Rătăciia în pustie ... şi oraş de lăcuire nu afla. PSALT. (1651), 206715. Să~ţ iai banii ce ai dat pre acel loc de casă înapoi (a. 1694). IORGA, S. D. I, 282. Sădesc pomii lor în pământurile ceale de arat. ÎNV. POM. 131/4. Veninate sânt dară căşile de jocuri şi fagădăiele. CARCALECHI, C. 67/1. Nu să ştia că drumul ...nu era de umblat pentru artilerie. AR (1829), 272/10. Locul ce mi s-a hotărit de lăcaş nou. MARCO viei, C. 10/18. La locul cel de luptă altul să vie chema. PANN, e. ii, 105/4. Un loc de dormit între nişte ziduri deşerte şi umede. BOLINTINEANU, O. 297. Căruţa ... soseşte la locul de întâlnire al vânătorilor. ODOBESCU, S. in, 16. Un singur loc de intrare este. EMINESCU, P. L. 84. Avea un salonaş şi o odaie de culcare. CARAGIALE, O. I, 7. Sala de disecţii. MILLE, V. P. 77. Pe cele două versante ale dealului... erau maidanele mele de haimanalâc. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 14. Un turn de strajă, păstrat şi astăzi. IORGA, C. 1.1, 128. M-am coborât să-mi cumpăr ţigări într-o staţie de încrucişare, în care trenul se oprea câteva minute. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20. El a purces pe jos, poftind să vadă Cetatea cea de scaun. LESNE A, VERS. 17. Eu i-am luat locul de caraulă în pătul VOICULESCU, P. I, 73. Căruţele cu coviltir ...se îndreptau, grămadă, pe un drum de ieşire. ARGHEZI, S. XI, 75. Odăile de serviciu. CĂLINESCU, E. O. I, 9. Locuri de muncă, BOGZA, V. J. 43. Camera de culcare. VINEA, L. n, 312. Sala de mâncare. DEMETRIUS, A. 33. Sala de spectacole se umpluse până la refuz. GRAM. ROM." I, 377. Primarul Focşaniului, ...a anunţat că a pregătit... locuri de cazare în internatul liceului. RL 2005, nr. 4 530. □ Casă de sănătate. Post de observaţie. Scara de serviciu. Bandă de circulaţie. Pistă de avioane. (Destinaţia priveşte un vehicul sau un animal folosit pentru deplasare) Deci, singur pă un cal, au apucat muntele până n-au mai avut cale de cal. R. POPESCU, CM I, 285. Părăsi drumul de căruţă. CĂLINESCU, E. o. I, 105. ❖ (Destinaţia priveşte locul, mediul, interiorul unde sunt prevăzute plasarea, păstrarea, purtarea etc. a ceva sau a cuiva; cu valoare de calificare) Călugăriţa să cheamă şi iaste vas de besearică. PRAV. 196. O ladă de car (a. 1811). IORGA S. D. XII, 227. într-o flotă punea toată oastea de uscat. Căpăţineanu, M. R. 38/11. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama - o besectea de toaletă. EMINESCU, P. L. 66. Pietrele de mormânt ale familiei domneşti lipsesc cu totul. IORGA, C. 1.1, 47. Ema se uită la un ceas ' mare de perete. CAMIL PETRESCU, T. H, 40. Atunci e la locul lui şi sacul de spinare. ARGHEZI, B. 88. Creionul gros se ridica roşu în dreptul oglinzii de poşetă, id. S. xvil, 26. îşi trase peste cap rochia uşoară de casă, rămânând într-un jupon. CĂLINESCU, E. O. I, 41. Pascalopul era îmbrăcat într-un costum de oraş. id. ib. 111. Pietrele de moară. BOGZA, V. J. 14. înaintă... înfăşurată într-un vast prosop de baie. VINEA, L. II, 50. Toţi au ceasornice mari ca nişte busole de submarine. DEMETRIUS, A 31. Rufele de pat nu-s gata. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 442. □ Cuţit de bucătărie. Orchestră de estradă. (Destinaţia priveşte ocazia, prilejul, ceremonia etc. pentru care este pregătit ceva concret) Văzu aciia un om neîmbrăcat în veşminte de nuntă. CORESI, EV. 302. Pe malurile Vienei, în faeton de gală Cezarul trece palid, în gânduri adâncit. EMINESCU, O. I, 61. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare. id. ib. 134. îi zise să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Eeanei. ISPIRESCU, L. 26. Stau ...în haine scumpe de paradă. IORGA, C. 1.1,156. E darul ei de nuntă. VINEA, l. II, 123. Rochii de bal. DEMETRIUS, A. 85. Hainele de joacă... erau acum folosite din plin. RL 2005, nr, 4 525. Găina care-i de nuntă Mai bine trebe ţinută. FOLC. transilv. i, 566. (Cu nuanţă temporală) Am dat ... o oală cu sarmale de drum (a. 1817). IORGA, S. D. XII, 207. Gătindu-şi toate cele trebuincioase de drum, a doua zi... s-au sculat. DRÂGfflCl, R. 154/21. Aşeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. A sfârşit toţi banii câţi i-a luat de drum. marian o. II, 316. (Destinaţia priveşte utilitatea, funcţionalitatea unui obiect casnic, a unui aparat, a unei instalaţii, etc.) [Palestra] armă de război, cantemir, I. I. I, 18. Un lanţu de măsuratu. AŞEZ. 72/7. Peană de scris. LB. S-a făcut întâia cercare a sistemei cei nouă de luminare cu gas în piaţa Concordei. CR (1839), 1877. Aveţi... foarfecile, cotul, fierul de călcat, bărac, t. 72/31. Găsi dalta şi uneltele de sculptură. EMINESCU, P. L. 98. Aveam o pasiune mare: mic cum eram, să lovesc sârma de telegraf. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 12. Oamenii nu mai duelau cu găvanele pe deasupra maşinii de gătit. ARGHEZI, S. XI, 96. Pământ mărunt, trecut ca prin maşina de tocat. CĂLINESCU, C. O. 17. Roţi de transmisiune. BOGZA, V. J. 17. Totodată, colectiviştii au făcut şi un canal de scurgere a apei. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Colectivul ...a produs peste 250 site de cernut, ib. 1954, nr. 2 886. Unelte de muncă. CAMILAR, N. I, 20. Maşina de scris însoţea ... cascada cuvintelor lui Giuseppe. vinea, l. ii, 305. Un aparat de fotografiat, demetrius, a 31. Aparat de radio. id. ib. Mijloace de transport improvizate. BELEA P. A. 11. Utilajele de deszăpezire ... au ajuns cu mare dificultate. RL 2005, nr. 4 530. Strecurători di lapt{. A I 23. □ Ţevile de apă. Cuţit de tăiat. Oală de fiert. Râzătoare de morcovi. Lingură de supă. (Destinaţia reprezintă totodată şi un anumit mod în care este acţionat un dispozitiv) Unelte de mână. ♦ (Destinaţia priveşte utilizarea unui obiect textil, vestimentar, vegetal, a unui produs cosmetic, farmaceutic, a unui instrument muzical etc.; urmat de un infinitiv, destinaţia este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) Măhrămile ceale de şters ...să nu se speale ... cu alte rufe (a. 1702). GCRI, 346/22. Trebuie să te uiţi la lemnul cel de altuit. ÎNV. POM, 98/3. Trei rânduri feţe de perini (a. 1813). uricariul, xiv, 234. Buruieni de leac. GORJAN, h. i, 47/3. Să îţi arate locul şi lemnele cele mai bune de foc. id. ib. 114/20. N-aveam ... Nici ţol de-nvelit, Şi nicio putere/ ALECSANDRI, P. I, 41. [Făt-Frumos] îşi puse-n brâul verde un fluier de doine şi altul de hore. EMINESCU, P. L. 4. Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag, fie lucru de purtat. CREANGĂ, p. 45. Pentru babă ...fata era busuioc de pus la icoane, id. ib. 284. Că brâul de-ncins mi-a fost lung, Dar brâul meu astăzi mă strânge. COŞBUC, P. I, 64. Mâncau pe cont, într-o încăpere aparte, cu hârtie de împachetat întinsă pe mese. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 15. Câteva covoare ...de pus pe jos. MOROIANU, S. 11. Ghemuit în foaia de cort, sublocotenentul Măgură avea, pe faţa albă, prea tânără, un zâmbet şters. CAMILAR, N. I, 16. Duhneşte şi îmbălsămează a paciuli, apă de păr şi lavandă. VINEA, L. n, 59. Avea pantofi ... mici şi trainici, de cutreierat lumea în lung şi-n lat. id. ib. 168. Că n-am pânză de-a-nălbi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 233. n Hârtie de scrisori. Funie de 1354 DE1 146 DE1 întins rufele. Cositor de lipit. Podoabă de cap. Cremă de mâini. Loţiune de faß. Pastile de stomac. Ruj de buze. Lac de unghii. (Utilizarea priveşte obiectul la care se montează, se ataşează etc. ceva) Cuiele de potcoavă. BĂRAC, t. 38/29. Strâmbă-Lemne ... lua stejarul ...îl îndoia cu mânile şi-l facea obadă de roate. NEGRUZZI, S. I, 245. Vargă dă coasă. ALR SN I h 52/316. (Indică destinaţia unui produs alimentar) Bucate de mâncat (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. Gonind apele ceale amară, care nu era de băut. MINEIUL (1776), 190rl/35. Dimineaţa îmi dă maică-mea de mâncare meare, peare şi struguri. FULEA, B. 28/5. Am dobândit şi eu un os de ros. ISPERESCU, L. 40. Furam câte un porumb de copt. BRÄESCU, A. 96. Doi caşi ... să ne fie de prânzare. SADOVEANU, O. Vin, 539. Trei-patru ouşoare, Să le aibă de mâncare. TEODORESCU, p. P. 532. Un berbece de frigare. PĂSCULESCU, L. P. 211. Altul nu găseşte apă de băut. zanne, P. m, 445. o Pui de gătit. (Cu nuanţă partitivă) S-au apucat să facă ceva de gustare oaspelui său. LEON ASACHI, B. 74/1. Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag, fie lucru ... de-a mâncării, fie orice ... a fi. CREANGĂ, A. 45. Adă şi ceva de gustat. SADOVEANU, O. I, 70. Furnicile ... se aruncă orbeşte oriunde cred că e ceva de ciupit. CĂLINESCU, C. O. 17. Ceva de mâncat. STANCU, M. I. 266. Dă-mi ceva de mâncare Să nu plec cu supărare. TEODORESCU, P. P. 593. Cerşia câte una alta de ale gurii SBIERA, p. 282. îi dădu să cumpere de-ale mâncării. RETEGANUL, p. 26. Iarna poartă lemne-n spate, Vara taie grâu în parte, Şi tot are de bucate. FOLC. TRANSILV. i, 126. (Destinaţia priveşte produsul obţinut, rezultat în mod natural sau fabricat, prelucrat, comercializat etc.; cu valoare de calificare) Creşteam gândaci de mătasă foarte mulţi. GORJAN, H. I, 147/10. Puse acum în cele după urmă în mişcare şi fabrica de lumânări. CR (1848), 252/6. Unde aţi cumpărat postavul de manta? ALEXANDRESCU, O. I, 219. Fabricile de postav. IORGA, C. I. III, 194. Atelierele uriaşe ale manufacturii. de tutun Belvedere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 13. Are un debit de tutun. CĂLINESCU, E. O. I, 142. Spun oamenii c-au venit ... vagoane cu fiină de pită. DAVIDOGLU, M. 14. Gospodăria va cumpăra 35 vaci de lapte. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 833. □ Tiparniţa de bani Sfeclă de zahăr ♦ (Indică obiectul folosit pentru păstrarea, depozitarea, transportarea etc. unui anumit conţinut) La ieşirea din Buftea, staţia următoare, a deraiat un tren de marfa. CARAGIALE, O. I, 294. Un depozit de cărbuni G. M. ZAMFIRESCU, M. .D. I, 26. Magaziile noastre de grâu erau fostele chilii. GALACTION, O. 7. Cutia roşie de pălării ... e jos în maşină. SEBASTIAN, T. 107. Privirea i s-a oprit asupra cutiei de scrisori, fixată între zăbrele. VINEA, L. I, 6. Uşa casei de bani. DEMETRIUS, A. 46. Şi minierii în abatajele de cărbuni înmulţeau în safe-uri pachetele cu acţiuni. VINTTLÄ, O. 22. Şteand de brânză. JAHRESBER, X, 210. □ Burduf de brânză. Oala de borş. O (Indică utilizarea unei plante, a unui animal în scopul reproducerii, al înmulţirii) I-au vândut Gavril lui Iordache opt dimirlii orzu de sămânţă (a. 1771). IORGA, S. D. vn, 95. Cartoflele cele de sămânţă se culeg mai înainte. I. IONESCU, C. 213/19. Nu-i gâscă, ci-i gânsac, l-am cumpărat de semânţă. CREANGĂ, P. 43. Iepe de prăsilă. MOROIANU, S. 9. Bărboşi gospodari, peticiţi-vă sacii!... A venit... grâu bun, de sămânţă, labiş, p. 42. Berbec de rudă. DEX2 (Indică destinaţia provizorie, improvizată; în construcţia a ţine loc de ...) Lumânări... băgate în gâtul unui clondir, ce ţine loc de sfeşnic. EMINESCU, P. L. 32. Ţine loc de pieptar. IORGA, C. 1.1, 130. Târgul e un sat mai răsărit..., în care hanuri lipite cu lut pe jos ţin loc de hotele. CĂLINESCU, I. C. 55, (învechit, urmat de „către”, indică orientarea cu aproximaţie în apropierea unui reper geografic) Lăcuia la ţară de cătră oraşul Pilusion. DOSOFTEI, v. S. octombrie 9771. Hotarăle Moldovei ...au fost până la Sarafiniţi de cătră Horodinca (a. 1782). URICARIUL, XI, 265/30. Novomont... e oraş de cătră Dunăre în Bulgaria. MAIOR, I. B. 174/11. Dând războire de către Bosna. dionisie, C. 173. ♦ (Urmat de „la”, indică orientarea, poziţionarea în direcţia unei limite reprezentate de un punct cardinal sau de un reper spaţial) Rusia este „ cnuta colosală de la nord". MAIORESCU, CRITICE, 7. Nu uita să laşi uşa de la drum deschisă. CARAGIALE, O. ni, 75. 5. a) (Urmat de „lângă”, exprimă îndepărtarea, desprinderea prin raportare la un plan spaţial d i n imediata vecinătate a unui reper) Şi atunce, depărtându-să de lângă curte, să dea năvala hatmanul cu ai săi. NECULCE, l. 79, Când vedea că dorm, se scula de lângă mine. GORJAN, H. I, 69/13. Trist se scula [împăratul] din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără. EMINESCU, P. L. 3. Eu nu mă voi dezlipi de lângă tine până ce nu te-oi căpătui ISPIRESCU, L. 287. Nu îndrăznise niciodată să se îndepărteze de lângă podul cu sălcii. C. PETRESCU, S. 36. O fată sprintenă se ridică de lângă foc. SADOVEANU, O. I, 40. (Urmat de „pe lângă”; cu nuanţă de aproximare) Va lua de pre lângă drum adăpâtorile ce s-au făcut să să adape călătorii, prav. 37.1-au rupt dzaoa di pe lângă grumadz. NECULCE, L. 94. [Baba] pentru a nu răzleţii feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture. creangă, O. 3, ♦ (Urmat de „pe”, indică provenienţa dintr-un loc, dintr-un spaţiu din imediata vecinătate a unui reper spaţial) îşi luasă o fată a unei rachieriţe de pe Podul Vechiu. NECULCE, L. 85. Să-nveţe-amor ..., virtute Şi românul de pe Istru ş-al Carpaţilor muntean. ASACHI, s. L. I, 118. Tata culege ştiri despre neamurile noastre de pe valea Oltului STANCU, D. 108. Minerii noştri harnici de pe Jii, Fărâmă muntele în cioburi mărunte. DEŞLIU, G. 46. Căluşeri de pe Târnavă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 416. b) (învechit, rar, exprimă situarea, localizarea î n imediata apropiere a unui reper spaţial) Plăiaşii şî satele de drum să dea pă jumătate (a. 1696). IORGA, s. D. v, 354. Masa e ... ca la cârciumile de drum mare. CAMIL PETRESCU, u. N. 8. <> (în toponime, indică localizarea geografică în proximitatea unei forme de relief, a unei localităţi etc.) Scrisă în Vălenii-de-Munte, în şcoala naţională. GORJAN, H. I, [prefaţă] 1/25. □ Stâna de Vale. Baia de Arieş. Curtea de Argeş. ♦ (Urmat de „a”, indică o anumită modalitate de situare paralelă pe o suprafaţă în vecinătatea unui reper spaţial; în construcţia de-a lungul) Urmează pe faţa pământului bătaia razelor soarelui ... din creştet chezişe şi paralelă seau de-a lungul cu orizonul. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 119/1. Ea merse-ncetinel ... ajunse la o peşteră, ... intră mergând de-a lungul pârâului, şi deodată o panoramă cerească se deschise ochilor ei. EMINESCU, P. L. 101. Ţăranii ...au aprins de-a lungul Olteţului focuri sub râpa lui MACEDONSKI, O. ni, 36. Abia se târau de-a lungul şinelor. C. PETRESCU, S. 37. Promenadele ... se întind de-a lungul mării. RALEA, O. 41. A ghidat dezvoltarea oraşului de-a lungul unor artere drepte. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 7. ❖ (Urmat de „a” şi în corelaţie cu 1354 DE1 147 DE1 „de”, marchează reperul spaţial faţă de care se face raportarea) Şi eu trec [cu barca] de-a lung de maluri, Parc-ascult şi parc-aştept. EMINESCU, o. I, 74. 4 (Urmat de „la”, delimitează locul în a cărui imediată vecinătate este localizată o formă de relief) Valea adâncă de la picioarele Hăsmaşului Mare. BOGZA, C. O, 111. ♦ (Urmat de „lângă”, indică situarea prin raportare la un plan spaţial aflat în imediata vecinătate a unui reper spaţial) Iese în galeria de lângă iatacul său. NEGRUZZI S. I, 77. Toate păsările ies ... La voiosul luminiş, Luminiş de lângă baltă. EMINESCU, O. I, 215. La masa de lângă sobă, un căpitan ... sta. brătescu-voineşti, p, 20. Copacul de lângă zid. C. PETRESCU, S. 9. L-au îngropat în cimitirul de lângă curte. GALACTION, O. 8. Număram banii ... la o masă de lângă bucătărie. ARGHEZI, s. XI, 26. Frunză verde de salcâm, La pupil de lângă drum Casă-naltă Şi frumoasă. TEODORESCU, P. P. 616. ♦ (Urmat de „pe”, indică apartenenţa la un loc, la un spaţiu în imediata apropiere a unui reper spaţial) Vămăşiile celi di pi margini tot ei le cuprinsesă. NECULCE, L. 323. Popa David din Berivoiu-Mic de pe baltă (a. 1763). IORGA, S. D. XHI, 51. Dată în tipariu cu cheltuiala lui Simeon Pantea din satul Sălcioa de pe Ariaşi (a. 1802). id. ib. 145. Merge la băile de pe Sena. OPRESCU, S. 235. în odaia pe care şi-o păstrase în casa de pe Strada Lăpuşneanu avea o mică bibliotecă. CĂLINESCU, E. O. I, 44. Vântul fluieră ... prin sălciile de pe şanţuri, stancu, D. 14. ❖ (Urmat de „pe lângă”; cu nuanţă de aproximare) îndată alerga cei de pre lângă el şi, încă fiind viu, îl dezbrăcară. ÎNTÂMPL. 51/21. Daca... lăsaprovinpile de pe lângă mare următorilor lui Antigon, împărăpa perşilor nu s-ar fi biruit. CÂpăţineanu, M. R. 52/9. A mai rămas puţină verdeaţă în frunzele sălciilor de pe lângă gârlă. STANCU, D. 99. Părâuaş de pângă moară, Cură limpede. ŢIPLEA, P. P. 61. ♦ (învechit şi popular, urmat de „sub”, indică situarea, localizarea etc. într-un plan inferior aflat în imediata vecinătate sau la baza unei localităţi ori a unei forme de relief) Răsboiul cel mare de sup Poltava. MUŞTE, LET. ni, 42/17. Multe vechimi s-ar putea afla prin satele ceale de supt munp în Ardeal. MAIOR, I. B. 161/2. O prea frumoasă fecioară de sub munpi cei mari ai Caucaziei. SADOVEANU, O. XV, 346. <> (învechit, rar, urmat de „pe sub”; cu nuanţă de aproximare) Cari plecasă fuga din ordie a-i prinde cazâlbaşii cei supuş di pi supt munp. NECULCE, L. 332. (în toponime) I-au tot ucis la sateli Ţurcanii de pe supt munte, la Cupca şi la Rădăup. NECULCE, L, 189. 6. a) (Exprimă dependenţa unei acţiuni prin indicarea locului de u n d e sau a obiectului de c a r e se suspendă, se susţine, se apucă etc. ceva; cu valoare de complinire) Deci prinse calul de frâu. MOXA, 388/39. Au legat lama de un copaciu. DRÂGfflCl, R. 100/9. Acest palat se pne printr-o gălărie lungă de palatu acesta în care mă aflu eu acum. GORJAN, h. i, 75/33. M~am pnut de strană ca să nu cad. NEGRUZZI, s. I, 54. A se pnea ca orbul de gard. BARONZI, L. 46. Cadrele-aurite ce de părep sunt prinse Sub palidă lumina apar misterios. ALECSANDRI, P. ffl5 3. Se simp tras pe dindărăt, de mânica surtucului. ODOBESCU, S. m, 46. încet trecu prin cerdacul cel lung, deasupra căruia streşinele ieşite erau suspendate de stâlpi albi. EMINESCU, P. L. 44. înfîpsei de căciula mea o pană roşie. id. ib. 161. îşi ia boii de funie şi porneşte cu ei spre târg. CREANGĂ, P. 39. Muma Smeului... se agăţă de ramure. ISPIRESCU, L. 25. Omul ... plecă desnădăjduit, trăgând de funie văcşoara. SANDU-ALDEA, D. N. 246. De-o grindă groasă atârna lampa cu petrol. AGÎRBICEANU, S. 20. Se duce la nuc, îl apucă bărbăteşte de trunchi, îl smulge cu rădăcini cu tot. GÂRLEANU, N 9. Cu delicateţe ..., apucă de un colţ o hârtie. C. PETRESCU, C. v. 55. Ber-Căciulă scoase din nişte trăişti ...ce atârnau de şaua calului nişte haine. VISSARION, B. 49. Cei prinşi erau spânzurap de top copacii SADOVEANU, O. I, 16. Şede un bade c-o mândruţă Ş-o pne de cingătoare. JARNlK — BÂRSEANU, D. 51. [Baba] pune omului merinde-n traistă şi-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Zăreşte ' aninat de părete ceva: o icoană cu faţa cătră părete. RETEGANUL, P. n, 5. (Complinirea unei acţiuni de suspendare, de prindere etc. priveşte corpul unei fiinţe sau o parte a acestuia) De mânră prinseră-me ceia ce era cu menre. COD. VOR.2 268. De mâni şi de picioare fu legat şi în matca focului fu aruncat. VARLAAM, C. 246. O va pnea de pţe. PRAV. 103. Să mă iai de mână şi să fii povaţă. DOSOFTEI, PS. 142/9. O spânzurară de cosiţe. MINEIUL (1766), 176vl/18. Aleargă ..., de genunchi ca să-l apuci BELDIMAN, O. 85/17. Doi paşi îl pnea de suptsuori după vechiul obicei AR (1829), 15 Vl 7. îl cuprinse de mijloc. CÂPĂŢINEANU, S. 96/2. Cu mânule încleştate de ale tale picioare, Aşteptam dorit respunsul. CONACHI, P. 100. Ei se agaţă unul de altul. PÂCLEANU, I. n, 160/18. îşi pune ştreangul de gât. PANN, P. V. în, 77/10. Lăpuşneanu o apucă de mijloc şi ... o puse pe genunchii săi NEGRUZZI, S. I, 145. Fui în temniţă azvârlit; purtai lanţul de picioare. PELIMON, S. 4/4. Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini EMINESCU, O. I, 107. Căciula parcă mă strângea de cap. CARAGIALE, O. I, 38. Când auzi împărăteasa ... se luă cu mâinile de păr. ISPIRESCU, L. 121. Se arunca de gâtul noii sosite. MACEDONSKI, o. m, 29. O apucă de cozi ... şi-i astupă gura cu-n tulpan. CONTEMPORANUL, VH2, 10. Copilul ... plecă grăbit, pnându-se cu o mână de brăcinarii pantalonilor prea largi BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 25. în flecare copac atârnau oameni ...cu capetele goale şi cu tăbliţe de gât rebreanu, p. s. 66. De piciorul drept din urmă al enormului muscoi era atârnată o minusculă furnică. CĂLINESCU, C. O. 18. Atenpa mea ...se concentra toată asupra unui fir ..., prins de marginea unghiei. BOGZA, V. J. 6. Pruncul se căţără de el [de Silion] ca un păianjen pleşuv, vine A, L II, 154. O lua uşor de talie când se plimbau. DEMETRIUS, a. 8. Maria se prinde de pieptul lui Anton. DAVIDOGLU, M 26. Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat. LABIŞ, P. 163. Acasă când m-aduseră, Cercei de urechi îmi puseră. TEODORESCU, p. p. 222. Mere-o tinerea copilă Cu drăguţu ei de mână! MÂNDRESCU, l. P. 60. Pişc-o [pe mândra] ţânţarii de mână. DOINE, 9. Un om ducându-se să fure un miel, l-a prins păgubaşul şi l-a trântit de păr până ce i l-a jumulit zanne, p. n, 518. (în formule de repetiţie; cu nuanţă de reciprocitate) Să jucăm în giur, mână de mână. BUDAI-DELEANU, ţ. 133. Braţ de braţ păşesc alături, le stă bine laolaltă. EMINESCU, o. I, 154. * (Indică agentul extern ori factorul natural de care sau prin intermediul căruia este produsă, realizată etc. o acţiune ori este creat un anumit efect de ordin vizual, olfactiv, termic; cu valoare de complinire şi nuanţă finală ori instrumentală) Cela ce se gândeaşte asemănră-se undeei măriei, de vântu lepădată, COD. vor2 338. Să strângă troiane de vicol suflate. DOSOFTEI, PS. 55/8. Corabiia ...fu înghiptă de unde, MAIOR, T. 13/5. Petrece întru liniştea nopţii, luminat numai de lumina cea slabă a lunii. BELDIMAN, A. 2/3. Văd ... nişte scânduri aruncate de valuri DRĂGHICI, R. 34/29. Umările copacilor... sădip de natură, manolache DRĂGHICI, I. 2/7. Găseşti pământ ars de focuri CONACHI, P. 114. Umbrele noppi sânt aprinse de căldura zilei PÂCLEANU, I. II, 59/1. Precum acele păsări... Ce se abat în şesuri ... Strângând ale lor aripi căzute de lung zbor. ALECSANDRI, O. 75. îndarn răsună vocea-mi de eco repeptă. EMINESCU, O. I, 25. Făt-Frumos ... merse pe dâra trasă de piuă. id. P. L. 7. Iar în atmosfera grea de mirosul substanţelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, id. ib. 40. Vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase. CREANGĂ, P. 288. Hainele lor sunt murdare şi terfelite de bucate. ISPIRESCU, L. 40. Se aşterne o vale, ce e tăiată pe mijloc de apa Plăviţei MACEDONSKI, O. IU, 3. Din apus să răsfira fierbând un nor de-un rece vânt adus. COŞBUC, F. 77. Şi codrul s-a pătruns de soare. IOSIF, V. 26. Era o încăpere ... vara încropită de arşiţă, în decemvrie zguduită de viscol. C. PETRESCU, S. 5. Livezile întinse, bătute de ninsoarea florilor. SADOVEANU, 0.1,11. [Templele hinduse] par piscuri calcaroase sau cloruroase sculptate de un lichid corosiv. CĂLINESCU, i. 12. Apăru ... cu o panama pe cap, zgârcită de ... multe spălări id. E. O. I, 44. Câteva căldări acolo, pe scândurile crăpate şi înnegrite de ploi, vreo două tipsii, şi atâta tot. CAMIL PETRESCU, O. n, 214. Izlazul pârjolit de razele flerbinp ale soarelui. SCÂNTEIA 1953, nr. 2 701. Şovăi şi se frânse ca un turn surpat de cutremur. VINEA, L. I, 403. Catifeaua ... pătată pe feţe de degete, de cerneală, de ceară. DEMETRIUS, A 5. Orbip de 1354 DE1 148 DE1 verdele-atâtor câmpii, ...Ne duceam în peşteră să dormim. ISANOS, Ţ. L. 6. Zgomotele... erau însă atenuate de vânt RL 2005, nr. 4 525. Trandafir bătut de vânt, Te lăsai, maică, plângând. FOLC. TRANSILV. I, 17. □ Lovit de maşină. (Complinirea priveşte corpul unei fiinţe sau o parte a acestuia) Dzăcând... dzua de soare ars. VARLAAM,-C. 283. Era înfrumuseţaţi de un păr albu. MAIOR, T. 132/2. Cu faţa de frig învineţită Parcă te văd. mille, v. p. 110. Cu faţa ... stricată de vărsat. IORGA, C. 1.1, 94. Rânji sub mandibulele puternice, ascunse de mustăţi uriaşe. C. PETRESCU, C. v. 187. Ochii ei mari, ... erau întunecaţi şi mai mult de umbra genelor lungi. SADOVEANU, O. I, 25. Capul ei era atins de o calviţie totală. CĂLINESCU, E. O. I, 11. (Cu nuanţă cauzală şi instrumentală) îmi povesti cu ochii înecaţi de lacrămi cum că a căutat pe fiul său. GORJAN, H. i, 108/3. Ochii ei painjiniţi de lacrimi se îndreptară spre el EMINESCU, P. L. 58. înăbuşit de sânge, [Castelmare] au zis oamenilor să-l aducă la noi. id. ib. 96. O (Complinirea priveşte agentul de care este acţionat un mijloc de transport) Un frumos landau ... venea înhămat de patru telegari roibi. NEGRUZZI, S. I, 37. Căruţe trase de căluţi slabi... abia mişcau la dealuri, camilar, n. i, 9. ♦ (Indică elementul concret care este construit, rezultat sau supus unei anumite acţiuni etc.; cu valoare genitivală şi de complinire) Aduceri de lumini, biblia (1688), [prefaţă] 8/44. Şi au pogorât ...pe vreamea seacerii de grâu. ib. 6222/39. Ardere de nişte corăbii, în mare (a. 1693). FN 6. Să nu fie adus la judecată ...pe vremea culesului de vii PRAV. COND (1780), 154. Domnii locurilor ... trebuie să-ş areate rodirea de grăunţu, cu tragerea sau extractul sumii AŞEZ. 20/17. Prin cetate sânt multe zidiri de casă. AMFILOHIE, G. 115/22. începu iarăşi clădirea de mănăstiri şi biserici în Moldova. IORGA, C. I. m, 33. Nişte şănţuleţe ca pentru scurgere de apă ... erau botezate tranşee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Prăvăliri lungi de terenuri spre văi. CĂLINESCU, O. I, 11. Ştii tu, mândră, ce ţi-am spus la sapă de cucuruz? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 245. □ Cutremur de pământ. Priveam la cernerea de fulgi din jur (Cu nuanţă modală sau finală) Se lăsase o ceaţă deasă, cu nori suri, prevestitori de zăpadă. SAHIA, U.R.S.S. 219. Se pornise un vânt aspru, prevestitor de ploaie rece. rebreanu, R. i, 43. ♦ (Justificarea unei acţiuni, a unei stări etc. priveşte cauza de ordin fizic sau natural care le generează, le provoacă, le produce ori obstacolul sau persoana considerată ca fiind situată în spaţiu care împiedică realizarea acestora) Cârma frângea-se de greaţa undeloru. COD. VOR2 322. Alţii mulţi era goli şi degerând de ger şi de răceală îngheţându-se. CORESI, EV. 364. Să topeaşte ceara de faţa focului PSALT. (1651), 119v/9. Şi cerea să vadză pre Isus cine iaste şi nu putea de năroade, că ... era mic. VARLAAM, C. 344. Să nu cândva poticneşti de piatră piciorul tău. N. test. (1648), 5/27. Şi leşinăm de putoare, dosoftei, v. s. octombrie 79717. Şi fiindu-le strâmt de mulţâme îi de te patriarhul loc ... şi face acolo mănăstire. id. ib. 9377. Au trecut viziriul cu câţiva, dar nu putea să treacă toţi de tunurile nemţeşti, care bătea în pod. IST. Ţ. R. 90. Şi podul încă s-au rumptu de năvala turcilor la mijlocul Nistrului NECULCE, L. 49. Ca precum în borta pietrii brânca leului de groasă nu încape, aşa în întunearecul nopţii ochiul vulturului nu videa. CANTEMIR, 1.1.1, 207. Să se ia sama la trupul soarelui fară... a se vătăma ochiul de razile lui. AMFILOHIE, G. F. 2278. Pe poarta cea mare nu putea nimeni să iasă de norod (a. 1821). URICARIUL, vn, 83. Grădinele înflorite răsună de glasul pasărilor POTECA, c. P. 4/6. Petrecurăm toată noaptea tremurând de frig. PLEŞOIANU, T. I, 227/19. M-am deşteptat de sunetul cel pătrunzător al clopotului. MARCO viei, C. 16/7. Zăce copaci alămâi, carii de multă roadă atârna la pământ. DRĂGHICI, R. 67/10. Garduri s-au rupt de ghiaţă şi de ape multe (a. 1838). IORGA, s. D. xni, 74. Toate rodurile ţărilor calde iernează afară, fară a pătimi ceva de frig. RUS, 1.1, 248/25. Un copaciu stufos, Ce de nalt stăpânea crângu ne-a dat reazem sezând jos. I. VĂCĂRESCUL, P. 13/15. Abia vedeam de lacrimi CONACHI, P. 232. Din acele câmpii ce fumegau de pârjol, bălcescu, m. v. 580. Scârţie de vânt fereasta. EMINESCU, O. I, 46. Râul, împiedicat de stânci şi munţi, s-adună între codri id. P. L. 52. Rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi ISPIRESCU, L. 36. Scările răsunau de paşii greoi ai soldaţilor. MILLE, V. 151. Adese stând la cină simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrâmi şi trebuie să es afară-n vânt. COŞBUC, B. 25. Paftale strălucesc de lumina soarelui IORGA, C. 1.1, 131 .De căldură Pe câmp porumbul se usucă. IOSIF, v. 57. Viile se usucă de-un ... mucegai AGÎRBICEANU, S. 552. De tropotele jucătorilor se hurducă pământul REBREANU, I. 12. Pe-afară Te-năbuşi de fum. BACOVIA, O. 10. Şi simt cum de atâta ploaie Piloţii grei se prăbuşesc, id. ib. 13. La închisoare nu te puteai odihni de răul ploşniţelor. BRĂESCU, A. 220. Bine că a ieşit soarele, că nu mai puteai trece de zăpadă. CĂLINESCU, C. O. 13. Salcâmii trosnesc, le crapă coaja de ger STANCU, D. 96. Şi hăuie pădurea de cântecul înalt Se bucură ţăranii şi-n suflet le e cald. VINTILĂ, O. 26. Era greu pământul de atâtea jivine. RETEGANUL, p. V, 6. Omule-s bolnavă moartă, Cânepa cade de coaptă. BIBICESCU, p. P. 185. Cum pere roua de soare! alexici, L. P. 211. ♦ (Justificarea priveşte consecinţa, rezultatul etc. acţiunii unui agent, a unui factor, a unui element natural) Nenorocita Zulnie ... cu ochii muri de negreaţă. CONACHI, P. 82. Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul. EMINESCU, O. I, 55. Se repede între jghiaburile verzi de mucegai. MACEDONSKI, O. ffl, 3. Pământul era sătul de ploi. C. PETRESCU, S. 36. Doi băieţi hliziţi au buzele şi degetele negre de nuci id. C. V. 28. Printre vagoane, mişunau hamali ... murdari până în lumina ochilor de cărbuni G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 13. Peste cinci minute paharul îţi va fi iar negru de furnici. CĂLINESCU, C. O. 17. La încetarea porumbiştilor, reapăreau miriştile sau lanurile ... cu paiul scurt şi aproape alb de uscăciune, id. E. o. I, 104. Cearşaful... negru de murdar. BENiUC, M. C. I, 66. O hârtie roşă de sânge. camilar, N. I, 52. ♦ (Indică sursa din care iradiază un anumit flux de lumină, de căldură sau din care izvorăşte, provine o cantitate de apă ori de la care emană un miros etc.; cu valoare de calificare) Cumu-i apa cea de ploae ce să pogoară din nuări pre pământ, în multe chipuri lucreadză. VARLAAM, C. 113. Ceialantă rămăşiţă au udat-o cu apă de mare. DRĂGHICI, R. 88/14. Fiind mare arşiţă de soare lăsă acest lucru. id. ib. 149/7. în fum vânăt de tămâie. EMINESCU, O. I, 65. Aud cântări şi văd lumini de torţii id. ib. rv, 338. Un miros de mere şi de gutui CARAGIALE, O. I, 141 .Pe gât simţi un gust de rugină. DELAVRANCEA, S. 152. Pe ape lucire de lună Şi pace-n văzduhul senin. COŞBUC, P. n, 93. Pe deasupra voastră împletesc cunună Razele de soare. GOGA, POEZII, 94. Zarurile zornăiau pe masă între cele patru capete strânse în jurul luminii de lampă. CĂLINESCU, E. O. I, 25. Majuri pântecoşi mestecau în cazane, din mers, cu linguroaiele - şi aburul de borş acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaţilor CAMILAR, N. I, 9. îşi trecu braţul sub perne, îşi ascunse faţa în parfumul lor stins de lavandă, vinea, L. n, 209. Şi lăsa un miros leşios de supă..., de rântaş. DEMETRIUS, A. 66. Mirosul de untură. PREDA, D. 74. Şi peste frumuseţea din noi doi Curg delicate razele de lună. labiş, P. 384. □ Apa de puţ e rece. Apă de izvor. ♦ (Indică fiinţa sau agentul natural de la care provine, de la care rezultă etc. ceva; cu valoare de calificare sau de posesie) Avram va să dea mie carne de berbece (cca 1600). CUV. D. BĂTR. n, 330/1. Mânca tot came de vacă. NECULCE, L. 57. Brânză de oi proaspătă (a. 1792). URICARIUL, IV, 133/15. în lapte de oi stă hrana lor MAIOR, T. 117/24. Aceasta este ... pricina semnelor de răni ce am pă piept. GORJAN, H. I, 160/30. Cărări vezi pe pietre roase? Urme de om însemnează. CONACHI, P. 114. Sângele de martiri e plantă ce rodeşte. ALEXANDRESCU, O. I, 79. Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici EMINESCU, O. I, 151. Ajunse la un bordei urât şi acoperit cu gunoi de cal id. P. L. 16. Se ivea o îngerească umbră de om. id. ib. 29. Sub umbre rari De pom cu floarea albă Făcea ... Ana salbă. COŞBUC, P. I, 68. Trase prin aerul fetid o dâră paradisiacă de parfum. CĂLINESCU, S. 187. La fel naţiile mici ... pete de muşte pe harta lumii CAMILAR, N. I, 35. Mănânc putregai de fag. RETEGANUL, tr. 79. îl hrăni ... binişor: 1354 DE1 149 DE1 numai cu ... ouă de găini şez. I, 53. Pământul l-ai udat Tot cu sânge de soldat. FOLC. transilv. I, 117. □ Miere de albine. ❖ (Indică sunetul sau zgomotul emis ori produs de un instrument, de un aparat, de un organ sau de o fiinţă; cu valoare genitivală şi de complinire) Ţipete de omini (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 228/10. Acolo vor hi plânsuri şi scârşcări de dinţi, varlaam, C. 158. Au purces pe paşa ... şi când au fost în dreptul curţii şi a porţii domneşti, s-au făcut slobozire de toate tunurile. GHEORGACHI, LET. m, 327/35. La cântări de ceteră ş-în horă Să jucăm în giur. budai-DELEANU, Ţ. 133. Să aud huete de tunuri. DRĂGHICI, R. 19/21. Ea trecea prin frunza-n freamăt Şi prin murmur de albine. EMINESCU, O. I, 66. îngâne-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt id. ib. 75. Scârţâirea de condeie dădea farmec astei linişti, id. ib. 141 .Numai eată ce aude glas de om. CREANGĂ, P. 198. Se aude un sunet de bucium depărtai CARAGIALE, O. VI, 476. Sună zgomot de zale. COŞBUC, P. II, 112. Ascultă salvele de puşti şi tunuri IORGA, C. 1.1, 158. Ţi-am dat feciorii şi bărbaţii Şi ţi-am dat plânset de femei GOGA, POEZII, 274. îi soseau în ajutor zgomote ... câte un huruit de motor. REBREANU, P. S. 299. Din somn m-a trezit un zvon de glasuri. C. PETRESCU, S. 23. Se auzeau sunete de pinteni SADOVEANU, O. I, 18. Veni ..., în înserarea limpede, un boncăluit înăbuşit de taur. id. ib. 41. Urlete, mugete, şuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. Oamenii nu mai duelau cu găvanele pe deasupra maşinii... nici cu stropiri de sifon în figură. ARGHEZI, S. XI, 96. O maimuţă care ar încerca sonorităţile unei muzici de gură, suflând la întâmplare cu buzele strânse, id. ib. 122. Sunet de sirenă. RALEA, O. 9. Un duduit de călcâie goale pe parchet vine A, L. n, 44. Câte un foc de flintă slobozea pândarul DEMETRIUS, a. 19. Semăna ... a muget de animal, id. ib. 19. Cântece de mierlă şi ciocârlii ISANOS, Ţ. L. 6. Ia să-mi daţi... iepe ... Strănutând de câte o nare. TEODORESCU, P. P. 481. Rumăgătură te firiz ALRI 1 852/1. □ Vuiet de valuri Ropot de grindini Foşniri de rochii Freamăt de frunze. Urlet de lupi ♦ (Indică materia din care este fabricat, confecţionat, construit etc. ceva concret; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) 1 potir de argintu cu discos, cu zveazdă şi cu lingure d-ergintu (a. 1588). CUV. D. BĂTR. i, 195/4. Zdrobi-vei pre iale cu toiag de fier. PSALT. (1651), 3V/12. Avuţii de aur şi de argint biblia (1688), [prefaţă] 3/48. Să-i dea ... galbeni de aur (sfârşitul sec. xvm). mag. ist. i, 280/22. Era tinsă o masă de marmură, mineiul (1776), 29r2/19. Stânginul cel de lemn trebuie să să pecetluiască cu peceate autentică. AŞEZ. 72/14. Unele [case] sânt zidite de piatră, altele de cărămizi nearse. IST. AM. 19v/ll. Corabia cea de lemne uscate făcută şi bine răşinată o făcură cenuşă. MAIOR, T. 195/22. Sf[â]ntul Său trup s-au pus într-un mormânt de piatră. GRECEANU, î. 34/12. Dă-m o foaie de hârtie, un condeiu şi călemări. ABEŢEDAR, 422/6. Un surtuc de postav albastru. REGULAMENT, 18/10. Scaunul său de abanos. MARCOVTCI, C. 7/25. Văzu că erea un palat foarte mare şi împodobit, carele erea zidit de marmur. GORJAN, H. I, 65/9. Acoperit cu o manta de purpură. BĂLCESCU, M. V. 395. Lumânări de stearină. CR (1848), 252/6. Armurele lor de fier. NEGULICI, E. I, 26/6. Casa era de zid. FILIMON, O. I, 264. Hârtii galbene şi vestezite, legate cu fire de aţă albastră ..., le scoase, se uită la ele, apoi le puse pe masă. EMINESCU, P. L. 61. După ce s-a făcut şi asta, s-a dat la o parte o perdea de catifea şi s-a deschis uşa. CARAGIALE, O. I, 270. Ştergarele erau de mătase. ISPIRESCU, L. 38. Cismuliţe de brunei. MACEDONSKI, O. iii, 8. Colac de grâu. COŞBUC, p. I, 148. Vălul de borangic îi cobora până la călcâie. ANGHEL, PR. 21. Cartuşele rugineau în ţevile de oţel. C. PETRESCU, S. 13. Pe coastă, la urcuş, Din căsuţa lui de humă A ieşit un greieruş. TOPÎRCEANU, B. 54. Trebuia să-i leg, strâns, cu un brăcinar de sfoară. ZAMFIRESCU, M. D. I, 11. Două mari uşi laterale de sticlă. SEBASTIAN, T. 9. Sărută iconiţa de argint. SADOVEANU, O. I, 17. Peste cămaşe poartă o flanelă spălăcită de bumbac. STANCU, D. 105. îl pofti într-o sală despărţită printr-o vatră mare de ceramică. VINEA, L. n, 306. Colţurile de metal s-au coclit DEMETRIUS, A 5. O năframă de in. TEODORESCU, P. P. 167. Şi-i fac copârşău de nuc Şi-n groapă cu mine-o duc. FOLC. TRANSILV. I, 43. □ Ciorapi de lână. Scurteică cu guler de blană. Pălării de pâslă. (Indică materia ca speţă) Două crinte din lemn de tei moroianu, s. 8. (învechit şi popular; cu nuanţă instrumentală) O cădelniţă de argint poleită (a. 1707). IORGA, S. D. xin, 96. Mânjeşti dă arjint. ALR SN n h 572/316. ❖ (Indică materia, elementul fizic etc. din care este format sau din care rezultă, în mod natural, ceva) Şi plânse, şi baltă de lacrămile se feace (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 150/10. Tătarii... slobozia altă pânză de foc. AMIRAS, LET. în, 117/17. Ocheanurile sânt mari adunări de apă. amfilohie, G. F. 16971. Vărsa din ochii săi păraie de lacrămi. MAIOR, T. 187/7. Aceste clădituri de munţi alcătuiesc împreună coaja cea tare a planetei noastre. AR (1830), 7*/32. Un trup de ţărână. MARCO VICI, C. 16/19. Românii văr sară şiroae de sânge. BĂLCESCU, M. v. 8. Se-nalţă ... P-ale ştejarilor vârfuri, piramide de verdeaţă. ALEXANDRESCU, O. I, 74. în unul din colţurile curţii era un puţ cu roată, lângă care se formase un lac de apă. FILIMON, O. I, 264. îndată după detunătură, mase enorme de fum şi de foc ieşeau din neşte case din colţul piaţei. F (1869), 129. Zbura ca un gând, ca o vijelie printre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. EMINESCU, P. L. 18. Din gurile lui [ale balaurului] eşia văpaiă de foc. ISPIRESCU, l. 18. Marea de spice galbene. MACEDONSKI, O. ni, 14. Radem cu unghiile florile de gheaţă cari s-au pus pe geam. vlahuţă, CL. 133. Plutea peste tot decorul acesta un nor de praf ca o apăsare, G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 14. Pe faţa albă, sticleau ochii în bură de lacrimi SADOVEANU, O. I, 12. Trupuri omeneşti...de carne şi de sânge. BOGZA, v. J. 5. Faldurile pelerinei lăsau în urmă un val de frig. CAMILAR, N. 1,11. Hotărâseră pe urmă să treacă râul de ghiaţă pe jos şi trăsurile să vină pe urmă. DEMETRIUS, A 235. Stratul de zăpadă rezistă peste ... an. RL 2005, nr. 4 542. □ Vârtejuri de nea. Sloi de gheaţă. Movilă de gunoi Cărarea de prund. Torente de ploaie. ♦ (Indică elementul sau elementele din care se prepară, se prelucrează etc. un produs alimentar, farmaceutic, cosmetic, industrial etc.; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) Prescurile să fie din făină de grâu curată. IACOV, SYN. 2716. Zaharaoa să face de tărâţă. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 19/1. Supă de linte. BOLINTTNEANU, O. 297. Vom face plachie de porc. CREANGĂ, O. 4. Umerii, spălaţi cu săpun de Thridace ... cu care dă pe obraz şi împăratul MACEDONSKI, O. m, 38. Insula produce zahăr de trestie. ralea, O. 39. Opaiţele cu ulei de rapiţă. C. PETRESCU, A R. 180. La noi în familie ... Crema de lapte e o tradiţie. VINEA, L. n, 308. Şi totuşi nimic nu se poate compara cu ... dulceţurile de fragi sau cireşe amare albe şi negre servite cu apă rece din fântână. RL 2004, nr. 4 440. îl hrăni ... binişor: numai cu ... zămă de găini bogheteşti cucuiete. ŞEZ. I, 53. Urdă să face dl zăru. TEAHA, C. N. 185. Găina ... trebe ţinută Cu pită de grâu ales. FOLC. TRANSILV. I, 566. □ Untdelemn de măsline. Mâncare de praz. Cărbune de lemn. Rachiu de secărică. (Indică elementele concrete ori fiinţele, de acelaşi fel sau diferite, din care este constituit, compus etc. în mod natural ori din care rezultă prin aranjare, împletire etc. un ansamblu sau un tot; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) Cu cunună de spini încununat, varlaam, C. 84. Când va avea neştine pâră cu altul pentru niscare tufe de vie ... şi va tăia aceale tufe ... să-i să tae mânule. PRAV. 21. Ca era 12 rânduri dinpregiur în tot zidiul ca neşte 12 brâie de 12 pietri scumpe. DOSOFTEI, v. s. octombrie 46721. Părechi de boi am cumpărat BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/31. Să fie acoperişul ori de olane ori de şindrilă. PRAV. COND. (1780), 144. Mi s-au luat o herghelie de cai (a. 1821). IORGA, S. D. XIX, 56. îmbrăcămintea se alcătuieşte de un surtuc. REGULAMENT, 18/10. Un chioşc alcătuit de 1354 DE1 150 DE1 frunză. DRĂGHICI, R. 160/25. Le-au trimis spre agiutor o flote alcătuită de 28 vase şi de multe fregate. ASACHI, I. 288/29. Aceste cuiburi să alcătuiesc de două pieliţe. MEŞT. MOŞ. 12/12. Codri de copaci sălbatici CONACHI, P. 85. Oastea sa se alcătuia de patru mii pedestraşi. BĂLCESCU, M v, 218. Picase în nişte turme de ţapi furioşi, id. ib. 392. Buchetul de flori ce avea în mână. NEGRUZZI, S. I, 43. Parcul meu se compune de doi plopi. id. ib. 96. Această umbră luă o direcţiune către bolta de viţă. FILIMON, O. I, 138. Când vei da peste stoluri de grauri împuşcă. ODOBESCU, S. in, 32. Pe pieptu-i salbă De pietre scumpe. EMINESCU, O. I, 95. Priveşte asupra oraşului întreg, pe acest amestec strălucit de palate şi domuri, vezi cum ... strălucesc ... vârfurile tunurilor id. ib. 93. Două rânduri de albituri într-o lădiţă. GANE, N. m, 184. Ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de păsări. CREANGĂ, P. 68. îi venea...să adune câte un mănuchi de flori. ISPIRESCU, L. 17. Un zăvoi de plute şi de sălcii. MACEDONSKI, O. m, 3. Branişte de frasini. id. ib. leşit-a-n cale ales alai De sfetnici mulţi şi mult popor COŞBUC, P. I, 56. Doi fraţi ... colindau cu potaia de câni prin locurile acestea. SĂM. IV, 836. Tufişuri dese de lemn câinesc. BRĂTESCU-VOINEŞTÎ, p. 23. Erau vreo opt clăi de fân. AGÎRBICEANU, S. 8. începurăm iarăşi a urca ...un şir de coline lutoase şi seci. HOGAŞ, DR. I, 10. Zgomotul pătrundea greu ... prin cele două rânduri de geamuri. BASSARABESCU, V. 87. Colecţia de manuscrise şi documente a Bibliotecii Naţionale şi arhivelor franceze. CAMIL PETRESCU, T. III, 516. A luat în mână un şirag de mătănii... încrustat cu aur. id. O. ir, 320. Staţionează şiruri de căruţe. SAHIA, N. 17. în hali, scaune de nuia albă. SEBASTIAN, T. 9. Printre grădini cu gard de măcieşi El a purces pe jos. LESNE A, VERS. 17. Avea mustăţi pleoştite şi un mic smoc de barbă. CĂLINESCU, E. O. I, 19. împrejurul ogrăzii erau straturi de flori. id. ib. 34. Avea ... o colecţie de taleri. BLAGA, H. 100. Garduri de sârmă ghimpată. BOGZA, V. J. 7. La o poartă, o ceată de copii se joacă în soare. DEMETRIUS, A. 90. Roiuri de raze ne joacă-n obraz, Proaspete vânturi ne scaldă cărările! DEŞLiu, G. 38, Dovezile se strânseră ca un mănunchi de nori nimbus deasupra capetelor. S ianuarie 1 970, 36. Recolta de cereale a fost... bună. RL 2004, nr. 4 494. Un grup de schiori ...a traversat zona Clăbucet. ib. 2005, nr. 4 542. Chiuluri de bumbac Teancuri de postav. TEODORESCU, P. P. 85. Cucuie, peană pe cap, Du-te-n pădurea de fag Ş-adă flori. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 165. Acolo era un covor, o căciulă, un baston şi o pereche de papuci. FUNDESCU, L. P. I, 47. Nu suntem pâlc de porumbei, Ci suntem stol de îngeri PĂSCULESCU, L. P. 17. Holdă de grâu curat De tăicuţu semănat. FOLK. TRANSILV. n, 15. □ Livadă de vişini Snopuri de flori Aleile de arbori Grădină de flori Muşuroaie de furnici. Lan de grâu. Stup de albine. Legătură de ridichi Funie de ceapă. Pălării de paie. Case înalte cu streşini de olane. Ghirlandă de flori. Diademă de spini. Suluri de postav. Ghem de fire. (Ansamblul de elemente componente este perceput prin intermediul simţurilor) Nu ştiu cât ţinu acest potpuri de vedenii, căci, când am deschis ochii, era zioa mare. NEGRUZZI, S. I, 60. Toată strânsura ... voioasă s-auprifacut îndată într-o strânsură de bocete şi vaiete. sbiera, P. 129. ♦ (Urmat de „după”, indică înlănţuirea prin spatele unui element) Te-oi ţinea de după gât. EMINESCU, O. I, 55. Dochia cuprinse pe tânăr de după cap. SADOVEANU, O. I, 36. Şi m-apucă ... de după cap. TEODORESCU, P. P. 280. ♦ (Urmat de „la”, indică contactul prin raportare la o limită) I se părea că-l trage cineva de la spate, ISPIRESCU, L. 36. De la cununa acesteia atârnă nişte podoabe. IORGA, C. 1.1, 116. [Oamenii] mânaţi de la spate ... înaintau ca nişte somnambuli. BRĂESCU, O. A. i, 80. (Urmat de „la”, indică sursa emitentă sau de provenienţă a ceva) Lumina lunii e de la soare. AMFILOHIE, G. f. 11072. Şi prin somn auzi-vom bucium De la stânele [cu oi], EMINESCU, O. I, 101. Se culcă ... cu faţa la părete ca să n-o supere lumina de la opaieţ. CREANGĂ, P. 6. Ministrul aprinse o ţigare de la cealaltă. C. PETRESCU, C. v. 107. Provenienţa mirosului era ... de la tablouri în ulei puse în rame grele, bronzate. CĂLINESCU, E. O. I, 54. Că mila [străinului]... E ca umbra de la spin. JARNÎK - bârseanu, d. 179. îl hrăni... binişor: numai cu turtă, cu unt de la vacă. ŞEZ. I, 53. Grecu şi-a aprins ciubucu de la candela din biserică. ZANNE, P. VL 134. ♦ (Urmat de „peste”, indică contactul prin aplicare pe o suprafaţă) Să simt de peste brâu cuprins Trupşorul cel supţire-ncins Al unei fete. COŞBUC, P. I, 199. M-a strâns de peste braţe Să nu le pot mişca. id. ib. 267. b) (Exprimă dependenţa unei acţiuni prin indicarea locului unde se sprijină sau a obiectului la care aderă ceva ori cu care se ia contact direct; cu valoare de complinire) Mearse ... şi se atinse de marginea veştmintelor lui. CORESI, EV. 382. Au făcut jurământ să nu se mai atingă de apă, până nu va învăţa întâiu să înoate. CARCALECHI, C. 89/22, Pedeapsa trădătorului fugit se va executa cu chipul următor: numele lui se va lipi de spânzurătoare. CONDICA, O. 13/23. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţeri ferice. EMINESCU, O. I, 43. Iarna, pe ger, mi se lipeau degetele de toarta ciuturei. VLAHUŢĂ, CL. 6. Obrazul şi-l lipeşte strâns De piatra cea din veac cioplită. COŞBUC, P. n. 26. Ne-am rezemat puştile de perete. C. PETRESCU, S. 29. Lungită acum ... fuma, cu amândouă coatele înapoi, sprijinite nervos şi delicat de spătarul albastru şi molatic. CAMIL PETRESCU, P. 343. La stradă, pe o parte a gangului şi lipită de fabrică, era simigeria lui Tino Stavros. G. M ZAMFIRESCU, M. D. I, 14. Dăm peste o femeie rezemată de zid. STANCU, R. A. I, 20. îşi pipăie cravata de fular. VINE A, L. I, 7. Abia se atingea de bucate, id. ib. n, 90. De fereastră Se lipia. TEODORESCU, P. P. 522. (Prin analogie) întunear[eJc gros ce te poţi râzima de el (1600-1619). CUV. D. BĂTR. n, 228/9. Cu zvâcnet tâmpla mi-o lipesc ades De pântecul materiei imens, labiş, P. 308. -<> (Complinirea unei acţiuni de sprijinire, de alipire etc. priveşte corpul unei fiinţe sau o parte a acestuia) Şi mearse, lipi-se de unul ce lăcuiia într-acea parte şi tremease el la satul lui să pască porcii CORESI, EV. 21. Cine să atinse de mene? VARLAAM, C. 295. Ranele unele sâmnt [mortale] ... mai vârtos aceaste rane, ce să ating de inimă sau de crierii capului PRAV. 125. Şi o atinse de mână. N. test. (1648), 104/9. Să lipiră oasele meale de piialea mea. PSALT. (1651), 19079. Şi de om ce varsă sânge Ţi-i greaţă a te atinge. DOSOFTEI, PS. 20/19. Şi-l luară şi-l împingea de spate. ist. Ţ. R. 6. Nu cumva muscă sau altceva ... să să atingă de dânsele. IACOV, SYN. 2876. O barbă castanie rară şi transparentă ce-i fâlfâia uşor de piept. ODOBESCU, S. I, 262. După moarte i se cusu ... capul de trunchi IORGA, C. 1.1, 41. Otilia şi Felix erau cufundaţi într-o convorbire ... fară sfârşit, rezemaţi unul de altul, mână-n mână. CĂLINESCU, E. o. I, 168. Ana se strânse de el [de Lucu Silion] cutremurată. VINEA, L. n, 110. Mârtanul torcând se freca de umărul moşneagului. reteganul, P. v, 5. (Cu nuanţă instrumentală sau modală) Eu astăzi trebuea să fiu lovit de o mână. VĂCĂRESCUL, IST. 252. Lancea mortală azvârlită de braţul cel puternic a lui Dragoş. ASACHI, S. L. n, 71. Te urmăreşte săptămâni ... O dulce strângere de mâni. EMINESCU, O. I, 189. [Lupul] se îndoaie de şele cam cu greu şi se pune pe chersin. CREANGĂ, P. 24. [Abu-Hasan] se ridică de mijloc şi privi ... zâmbind. CARAGIALE, O. n, 263. Cămaşa răsfrânge-o de mâneci, Să-ncepem alaiul. GOGA, POEZII, 30. Se îndreptă de spinare, şi scaunulpârâi sub el o dată cu râsul lui hurducat, preda, m. S. 24. Şi, de vârf Când le-ndoia, Bucăţele le facea [paloşele]. TEODORESCU, P. P. 571. Măru-i mare şi rotat Şi de poale aplecat Cu vârful ajunge-n cer, Cu poalele pân-la mări. MARIAN, î. 175. (Cu nuanţă cauzală) Au murit de mâinile păcătoşilor IACOV, SYN. 41715. Să fârşiră cu moarte păgână De a lui Tandaler groaznică mână. budai-deleanu, ţ. 417. îndată se cutremură acel palat ca o tufa de nişte mâni tari. GORJAN, H. I, 117/24. O (Indică mişcarea prin care se declanşează o rotire) Numai eu unul am făcut un tur de valţ cu dânsa, NEGRUZZI, S. I, 65. Se face o mişcare de răsucire. BELEA, p. A. 23. <> (Indică elementul concret particularizat de care este delimitat în mod natural sau care serveşte la delimitarea a ceva ori prin care se înfăptuieşte o acţiune; cu valoare de complinire şi 1354 DE1 151 DE1 nuanţă instrumentală; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) [Corăbiile] le încărcăm de aur curat. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/42. Cară încărcate de haine şi de multe lucruri. NECULCE, L. 124. Curtea Innia, premejduiaşte a să îmbrăca de haine cernite pentru moartea unuia (a. 1701). FN 108. O cetate ... închisă ...de nişte munţi. IST. AM. 75717. Ostroavele sânt oarecare părţi... împregiurate de apa mării AMFTLOHIE, G. F. 168714. Aceia îmbrăcaţi de sărmă şi de fir strălucesc ca neşte sori. MOLNAR, RET. 61/16. Oltariul iaste încongiurat de boite mari. SLĂTINEANU, A 1/6. Pământuri nelucrate acoperite de scai şi de spini. MAIOR, T. 260/2. Drumurile din Franţa şi Italia sânt încărcate de zăpadă. CR (1 830), 4312/10. O ţară necunoscută acoperită de un nor întunecos. MARCO viei, D. 3/17. în noaptea ace aia S-au încărcat bine de merinde şi s-au cam mai dus. BĂRAC, T. 12/25. Sosise ... într-un loc numit Bogacea, îmbilşugat de vin. BĂLCESCU, M. V. 484. Un gazon verde este zmăltuit de flori. PÂCLEANU, I. n, 92/28. Purta uniformă ... şi era armat de un colosal ciocan. FILIMON, o. n, 176. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele. EMINESCU, O. I, 176. Văzu un băiat cu faţa ovală, palidă cam slăbită, părul ... acoperit de o pălărie, id. ib. 63. Părul ... era încărcat de pere galbene ca ceara. CREANGĂ, P. 290. Ajunseră la un câmp numai de flori. ISPIRESCU, L. 6. Gârliciul ...se astupase de dărâmăturile căzute, id. ib. 10. Pălării ... înconjurate de flori MACEDONSKI, O. ni, 11. Nartexul ce se adăogase la biserica lui Ştefan cel Mare şi ocupat de cele două altare, grecesc şi slavon, era în cea mai proastă stare. CONV. LIT. XX, 973. Mâinile ... acoperite de mantie numai deasupra umerelor. IORGA, C. 1.1, 114. Să nu mături cu mânele de aluat că face grâul tăciune. GOROVEI, CR. 139. în cameră era căldură mare şi aer greu, îmbibat de sudoare. AGÎRBICEANU, S. 80. Avea ...un vas,... strachină înţesată de viorele, ca o floarea-soarelui albastră închisă în smalţ verde. CAMIL petrescu, P. 37. [Se vedeau] câmpiile mănoase, presărate de sate. SADOVEANU, O. I, 25. Se vedeau lucrând într-o sală vastă, mărginită ... de o masă cu un dulap ... funcţionarii ARGHEZI, S. XI, 111. Atmosfera era încărcată de un miros pătrunzător. CĂLINESCU, E. O. I, 54. Eram strâns înconjurat ...de unelte. BOGZA, v. J. 17. Pătura în care se înfaşurase, căptuşită de un cearşaf necusut, i se păru subţire şi destrămată. VINEA, L. n, 315. Zidurile erau până la jumătate de faianţă verde. DEMETRIUS, A. 65. Fuma ciubuc în odaia îmbâcsită de fum. TUDORAN, P. 233. Bucureştii erau străjuiţi odinioară de codri. G. BARBU, A. v. 8. întreţinere a plantarilor de pomi. SCÂNTEIA, 1 975, nr. 10 342. Vede casa înălbită De porumbei coperită. PĂSCULESCU, L. P. 43. Trandafir crescut în crâng, ... Mult eşti negru, afumat De fabrici împresurat. FOLC. TRANSILV. I, 224. ♦ (în legătură cu construcţii care indică factorul prin care se generează, se produce ceva în mod natural) Apa ce-i voi da eu lui va fi într-îns izvor de apă. VARLAAM, C. 114. Fiindu-i seate s-au coborât la un izvor de apă. GOLESCU, P. 160/17. Au văzut şi un izvor de apă ce curge din munte. DRĂGfflCl, R. 49/10. Un izvor de apă vie. EMINESCU, P. L. 97. Zăpada a acoperit sursele de hrană. RL 2 005, nr. 4 525. □ Sursă de apă. ♦ (Indică instrumentul, mijlocul concret etc. folosite în săvârşirea unei acţiuni; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) Vedzi palmele Meale pătrunse de cuie. VARLAAM, C. 99. Muiarea poate să ceară voe ... să să desparţă cându o va bate [bărbatul ei] ... şi-i va face rane de arme. prav. 152. Căzacii ...au făcut focuri de carăle lor şi de spini M. COSTIN, O. 155. Luntrea ... încet înaintează în lovire de lopeţi, Legănând atâta farmec şi atâtea frumuseţi. EMINESCU, O. I, 154. Prin vremea trecătoare luceşte prea curat Un chip tăiat de daltă ... pururi adorat, id. ib. IV, 430. Şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş. CREANGĂ, P. 278. Numai lovitura de par îl biruise. REBREANU, I. 40. O lovitură de baston. CADE. Domnişoara s-a servit de ghionţi. ARGHEZI, S. XI, 26. Lovitură de pumn în masă, . tălmăci Lucu. vinea t. II, 305. ^ (Indică elementul utilizat pentru funcţionarea sau acţionarea a ceva; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare) Atunce, îndată, având puşci de apă, acei căzaci, Ieşi şi moldoveni au stâns focul. NECULCE, L. 9. îşi trase ...un glonţ de revolver în tâmplă. BRĂESCU, O. AI, 283. Un Hermes ţinea în locul caduceului o lampă de petrol. CĂLINESCU, E. O. I, 10. Băi de nămol. BOGZA, V. J. 13. O simplă învârtitură de buton. id. ib. 15. Două batoze acţionate de un tractor. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. [Băiatul] nu mai voia injecţii de calciu. DEMETRIUS, A. 45. □ Lulea de tutun. Moară de vânt ❖ (Indică mediul natural favorizant) Măntuiră-se de apă. COD. VOR.2 384. Folosindu-se de liniştirea şi de întunericimea nopţii mă târăşte. MARCO viei, C. 20/14. O femeie ... profitând de întuneric, l-a atacat, arghezi, s. xt, 34. o (Indică alimentul, produsul, medicamentul etc. folosite) Rădică-i spre vârtute pământului şi satură ei de viptorile fsatelor. PSALT. SCH. 491/9. Un mişel era, numele-i Lazar, ce zăcea înaintea porţiei lui ... şi jeluiia să se sature de fărâme ce cădea den masa bogatului CORESI, EV. 361. Şi când te cumeneci de svânta pâine ce să svenţeaşte în Svânta Leturghie, într-acea ... pâine tu să ştii că guşti trupul lui Hristos. varlaam, C. 201. Ne saturăm de ceale poame, dosoftei, v. S. octombrie 79712. Paserile ...să hrănesc de peşti, de icre şi alte. AMFILOHIE, G. F. 29278. Mă leg ca să te vindec fără nici o băutură de doctorii şi fară nici o unsoare de alifii GORJAN, H. I, 46/24. Nu mă mai săturam de lapte rece cu mămăligufă caldă. BRĂESCU, O. A l, 245. ♦ (Indică elementul concret care serveşte drept conţinut; cu nuanţă finală şi valoare de calificare) I berbenţe de rânze (a. 1588). cuv. D. bătr. 1,206/5. 8puţine de brândză. ib. 207/7. O steclă di apă..., un pahar di vin (a. 1821). IORGA, S. D. vn, 262. Dă-mi un pahar de rachiu şi umd de rom, o sticlă de vin. GHICA, C. E. I, 251. Un fagure de miere. EMINESCU, O. I, 31. Ţeapăn, drept, cu schiptru-n mână [craiul] şede-n perine de puf. id. ib. 85. împăratul are obiceiu a bea în toată sar a o cupă de lapte dulce. CREANGĂ, P. 97. Desfac un pachet de tutun. CARAGIALE, 0.1,16. Un clondir de ţuică pe o tavă. MACEDONSKI, O. DI, 9. Făcându-şi... treabă cu nişte sticle de rachiu ce le tot învârtea. ARDELEANU, U. D. 131. Era un obiect care, pentru anume lume meschină, reprezenta o valoare mai mare decât săculeţul de raci. SADOVEANU, O. DC, 411. Curg doniţi de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cutie de bomboane. ARGHEZI, S. XI, 82. Pe urmă puseră mâna şi pe ploştile de vin. CAMIL PETRESCU, O. I, 125. Un rezervor de petrol. BOGZA, V. J. 9. Mănânci un covrig şi bei o cofa de apă. CAMILAR, N. 1,38. Pe masa pe care îi aşteptase pe amândoi prânzul şi se răcise ... stăteau acum, lucioase, ceştile de ceai. DEMETRIUS, A 70. Sunteţi poftiţi La un pahar de băutură. FOLC. transilv. I, 548. ❖ (în legătură cu construcţii care indică elementul concret particularizat care reprezintă conţinutul până la refuz; cu valoare de complinire) Amu scăpat ... tăiatu şi plenu de virmi (înainte de 1600). cuv. d. bătr. I, 94/3. Avea o rană rea şi plină de puroi. MOXA, 358/12. Mormânt plin de oase. DOSOFTEI, PS. 21/16. Ţe-am trimis doauă racle deşarte să le umpli de haraciu. ALEXANDRIA (1794), 48/1. Văz că ochii tăi să împlu de lacrămi BELDIMAN, A 38/2. Ceriul iaste plin de nori, peste puţin o să ploao. abeţedar, 832/25. îl porni la împărăţia sa cu mare cinste şi slavă şi plin de daruri scumpe. GORJAN, H. I, 12/14. Must plin de otravă. CONACHL, P. 269. Sunt plini munţii de oştire, alexandrescu, O. I, 76. [Paloş, buzdugan] toate pline de rugină. CREANGĂ, p. 194. Pivniţa era plină de poloboace cu vin bun. CONTEMPORANUL, IV, 212. Sacul era plin de faină. C. PETRESCU, S. 38. Simigeria lui Tino Stavros, cu taraba plină ...de covrigi cu susan. G. M ZAMFIRESCU, M. D. I, 14. Dochia ... îi îmbrăţişă [bătrânului] cizmele pline de pulbere. SADOVEANU, O. I, 18. Umplea brâul de pistoale. PĂSCULESCU, L. p. 271. (Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) Busuioc şi mint-uscată împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I, 84. Casele voastre vor fi pline şi de lumină şi de căldură. BOGZA, V. J. 15. Paşii răsunau pe parchet, umplând încăperea de un zgomot care venea din toate părţile. VINEA, L. II, 1354 DE1 152 DE1 306. <> (Indică elementul asociat) Şoptia astfel un glas tânăr de-o ghitarâ-mpreunat ALECSANDRI, O. 148. □ Ploi însoţite de descărcări electrice. ♦ (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de săvârşire a unei acţiuni de natură spaţială) Ş-o cuprinde de călare Ea se apără c-o mână. EMINESCU, O. I, 67. Pleacă-te să te sărut Să te sărut de călare. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 111. (Cu nuanţă finală) Bietu hamal o tuli de fugă spre casa sa. GORJAN, H. I, 145/16. îşi luă şlicul şi o împunse de fugă pe uşă. NEGRUZZJ, S. I, 13. Adunătura de vagabonzi ...o rupse de fugă în toate părţile. Arhiva, n, 201. ♦ (învechit şi popular, urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de sprijinire pe ceva) Cu o piatră grea de-a grumadz legată o aruncară în mare. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 47v/24. L-au purtat tot târgul cu lăcata de-a grumadzii NECULCE, L. 114. Mă pominesc pă uşă cu găliganu ...cu toporu d-a spinare. HEM 42. Din Hotin şi pân-la mare, Vin muscalii de-a călare. EMINESCU, O. I, 182. El se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere. id. P. L. 18. Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbişor din uliţă, oprindu-se o clipă, cu sapa de-a umăr. REBREANU, r. n, 59. Stau husarii de-a călare. FOLC. transilv. I, 21. ♦ (Urmat de „la”, delimitează partea corpului unei fiinţe, care determină schimbarea unei poziţii) Picioarele-i stau îndoite de la încheieturi. SADOVEANU, O. I, 79. ♦ (Urmat de „pe”, indică contactul prin suprapunere cu un element utilizat pentru săvârşirea unei acţiuni) Ţ-om ascuţi bine cuţitul de pe tureac şi aşa gătit te-i duce acasă. MERA, L. B. 218. ^ (Urmat de „pe”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de executare a unei acţiuni) Faci reclamă mergând sau de pe loc? SAHIA, N. 104. 7. a) (De obicei urmat de un determinant cu sens distributiv, exprimă repartizarea succesivă a aceluiaşi fapt în legătură cu fiecare dintre elementele spaţiale ale unui ansamblu, ale unui şir etc.; cu nuanţă finală) De tot carul şese boi înjugaţi doi câte doi. ALECSANDRI, P. II, 104. Apoi, na, eşti... poznaşă şi d-ta; prea des vrei să vie, că doar nu-i de tot copacul câte un lup. CREANGĂ, P. 121. Câte o strachină de căruţă, ... care era vărsată în nişte hambare anume şi vândută săptămânal în profitul comisiei, şi mai ales al comisarului. CHIRIŢESCU, GR. 166. Un berbece de căldare. TEODORESCU, P. P. 593. b) (în formule de repetiţie, exprimă contactul succesiv cu fiecare dintre elementele similare ale unui ansamblu, ale unui şir etc.) Streinul nu se dete bătut Din ce în ce mai stârnit, colindă ogradă de ogradă. VOICULESCU, P. I, 219. □ Au cercetat casă de casă. (Indică repartizarea conform unei anumite ordini; în construcţia de rând) Au păscut toate de rând. PANN, ap. DDRF. Pe când era de rând viteazul nostru să pândească, ieşi balaurul din groapă, ISPIRESCU, L. 200. Săptămâna aceasta, fiind eu de rând, am venit repede. SADOVEANU, O. IX, 81. Aduce zmăul pe tustrele fetele sale, le pune de rând şi apoi întreabă pe Făt-Frumos ... spune-mi care-i fata cea mică. şez. I, 227. ♦ (în legătură cu numeralele de la „al doilea” sau „a doua” în sus, indică ordinea într-o succesiune de unităţi spaţiale de acelaşi fel) Atunci rămasă şi acest bătrân de al treilea. GORJAN, H. I, 30/6. Pe fruntea celei de-a doua [păpuşi scria]: Gajus nu-şi are minţile toate. EMINESCU, P. L. 71. Tot în adaos este cea de-a treia uşe, mascată, care prin fund duce în interior CAMIL petrescu, T. i, 7. (Urmat de „câte”, indică ordonarea în grupuri egale) Scoase pachetele de câte o sută. EFTIMIU, n. 54. Mecanizatorii din S.M.T. Angheleşti... şi-au luat angajamentul să realizeze patru cupluri de câte două batoze. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. ♦ (Urmat de „a”, indică o anumită modalitate neîntreruptă de înşiruire, de ordonare etc.; în construcţia de-a rândful)) Au fost stând de-a rând toţi polcovnicii... ce-i făcuse Dumitraşco-Vodă din moldoveni. N. COSTIN, LET. II, 114/9. Stau ...cu vânatul lor pus de-a rândul gios. GHEORGACHI, LET. m, 300/13. Soţietatea casnică în America e întocmită ca în Europa, ba şi lăcuitorii vechi de-a rân- dul trăiesc în monogomie. RUS, I. m, 245/22. O dată Vaillant, după ce ne ia d-a rândul să-i recităm epistola lui Boileau către Molière ..., se îndreptează către noul venit. GHICA, S. 657. Vezi, de-atunci eu alergai Lumile de-a rândul! COŞBUC, P. I, 260. Flacăra-ncepea să joace De-a rândul pe pătule şi conace. ARGHEZI, VERS. 449. La un cap [al mesei] ... Mi-este-un jeţurel... Cine-mi şeade-n el?Bunul Dumnezeu Mai d-a rând cu el Bătrânul CrăciuH. TEODORESCU, P. p. 23. 8. a) (în legătură cu construcţii care exprimă contactul cu unul dintre planurile de raportare spaţială dinspre un reper, exprimat sau subînţeles) De alătă laturi vor sta doi îngeri ai Iu Hfristojs (cca 1550). CUV. D. BĂTR. n, 453/24. Şi şedzu de dire apta lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 332. [îi] strânseră pre toţi la un loc de pretitinderele. URECHE, L. 62. Cu lănci de departe Pre pizmaşi-i bate. DOSOFTEI, PS. 157/21. Bătându-l de afară cu tunuri. R. POPESCU, CM I, 304. Nimeni de afară ... să nu fie adus la judecată aici pe vremea arăturilor. PRAV. COND. (1780), 154. Năluca fugea de dinaintea lui. PLEŞOIANU, T. n, 85/7. Vor pleca la Marşa şi vor lovi de aproape cetatea noastră. CR (1832), 182V31. Au lăsat o portiţă ... care ...de dinafară nu se cunoştea. DRĂGHICI, R. 102/23. îi trasă dă lături pântre nişte tufe. GORJAN, H. I, 10/24. Să schimbe des şi cârpele cele de dedesuptul aşternutului. MEŞT. MOŞ. 43/13. Via sa lumină De jur împrejur cu toate în ochii se înghină. CONACHI, P. 259. Mihaiu, ... lăsând de laturi Sibiiul, merge la Făgăraş. BĂLCESCU, M. v. 517. Apăsându-se cu mâna partea dreaptă a şoldului de dasupra ficatului vita arată durere. LUCACI, M. 6/2. O dată cu omorul de sus, începuse uciderea în curte. NEGRUZZI, S. I, 153. Perdeaua de vis-à-vis se dete puţin într-o parte. EMINESCU, P. L. 54. El era ... lăsat într-un jeţ; o femeie ..., de dinapoia jeţului, îi ţine ochii cu mâinile, id. ib. 71. Se duce Chirică la casa de alăturea şi aduce copilul. CREANGĂ, P. 178. Trebuie păzită foarte de aproape să nu dea foc. CARAGIALE, o. I, 27. Luară herghelia, mânând-o de dinapoi ISPIRESCU, L. 28. Picioarele de dindărăt, DÈLAVRANCEA, o. li, 30. Alţii le adunau [prunele] de jos. MACEDONSKi, o. in, 6. Iată-mă-s în odaia de alături, mille, V. p. 218. De cealaltă parte sunt trei grinzi. IORGA, C. L m, 14. Aburul, căldura dinăuntru, năvăleau încă şi acum pe sub pragul de deasupra. AGÎRBICEANU, S. 11. Văzu pe Vidor intrând în odaia de dincolo. REBREANU, P. S. 233. Mâinile-mi coboară ... îmbrăţişând femeia ... cu faţa de dinăuntru a braţelor şi avantbraţelor, cuprinzându-i şi simţindu-i talia. CAMIL PETRESCU, p. 54. Trase de dedesubt un cuţit înfipt într-un măr: c. PETRESCU, î. I, 13. Muncitorii sunt împrejmuiţi de pretutindeni. SAHIA, N. 45. N-auzi că venim prea de departe? VISSARION, B. 288. Prin el putea să năvălească aici, ..., toată viaţa de dincolo. SEBASTIAN, T. 74. Etajul de dedesubt ... era mai jos ... mai întunecos. C. GANE, TR. v. n, 430. Acareturile care se întindeau de jur împrejur SADOVEANU, O. i, 11.1-am dat, ştii, camera de sus. ARGHEZI, S. XI, 116. El se sculă înciudat de jos. CĂLINESCU, C. O. 13. De jur împrejurul acestor aspri şi singuratici munţi, se află ţara întreagă. BOGZA, C. O. 416. Se vine cu faşa pe sub urechea de partea bolnavă, se acoperă ochiul BELEA, P. A. 28. Nicolescu ... descrie cu acest termen [contăş] haina descoperită în mormântul vornicului... largă, lungă, asemănătoare anteriului de dedesubt, z. MIHAIL, T. P. 118. Vai, mândruţă, de departe, Ce tot faci? JARNÍK - BÂRSEANU, D. 142. Pentr-un turc care cădea Zece de-afară venea. id. ib. 494. □ Partea de dincoace. (Cu nuanţă temporală) Acela de mai nainte trăbuie să stea gata lângă groapă. ÎNV. POM. 132/20. ❖ (Indică contactul, prin raportare simetrică, cu unul sau cu cele două planuri opuse) Voru alege toţi derepţii [şi-i] voru pune de dearepta lui Hfristojs, iară strămăbii de stânga (cca 1550). cuv. D. BĂTR. n, 456/24—25. De dreapta stomahului, subt coastele ceale scurte, zace ficatul. PETROVICI, P. 218/12. Să-mi alegeţi macul de-o parte ... şi năsipul de altă parte. CREANGĂ, ap. TDRG. Matei-Vodă domneşte de o parte, Vasilie Lupu de alta. IORGA, c. 1.1, 154. De o parte şi de alta, apa se răsfiră viclean. C. PETRESCU, S. 55. De o parte şi de alta a locului în care se desfăşoară această ... bătălie [a cărbunelui], se 1354 DE1 153 DE1 a locului în care se desfăşoară această ... bătălie [a cărbunelui], se ridică munţi înalţi, BOGZA, v. j. 74. Iar Manóle cu picioarele zvârlite înainte de o parte şi alta a mesei, îi trecea în catastife. DEMETRIUS, A. 12. Până nu te loveşti cu capul dă pragul dă sus, nu vezi pă cel dă jos. ZANNE, p. ni, 318. ❖ (Indică contactul prin alăturare sau distanţare) Aciaste mănăstiri să-mpreunară supt un egumen} că-ş era uşe de uşe aproape. DOSOFTEI, v. s. octombrie 47v/6. Deacă iaste departe un fir de altul, atunci capătă multe ramuri [cânepa]. CULT. c. 13/22. Doi copaci ce era aproape unul de altul. DRĂGHICI, R. 58/28. Stălpuşori ... departe unul de altul. negruzzi, s. I, 36. (Contactul prin corespondenţă dinspre un reper este perceput cu ajutorul simţurilor) Nu-l vor nice de departe Să-l audză. DOSOFTEI, PS. 188/19. Au zărit de departe un copaciu carile avea nişte poame. DRĂGHICI, R. 51/10. [Luna] pe deal mi se oprea şi cu drag, de sus, privea Jos, în valea tăinuită. ALECSANDRI, P. I, 101. Cântecul de afară i le încurcă [gândurile] şi mai tare. CARAGIALE, 0. I, 38. Merserăm apoi în biserică, spre a vedea mai de aproape această zidire. HOGAŞ, DR. I, 8. în răstimpuri îi sosiau în ajutor zgomote de-afară, schimbarea sentinelei. REBREANU, P. S. 299. Câinele îl simţi de departe. C. PETRESCU, S. 35. Ba unii priveau şi de afară, peste gardul viu. CAMIL PETRESCU, P. 116. Mă urcam pe casă ...să văd omenirea de sus. G. M ZAMFIRESCU, M. D. I, 13. Ochii aceia mititei şi verzi mă priveau ţintă şi îndrăzneţ de deasupra unui nas pălit în sus. SADOVEANU, O. IX, 376. Mariano ţipă ea de departe. CĂLINESCU, E. o. I, 41. Dacă nu treci... să te văd de jos ..., să ştii că nu mă culc. DEMETRIUS, A. 10. Vru să-l deae în cămară, [colacul] Noi strigarăm toţi d-afară: Dă-mi-l pe uşă afară. TEODORESCU, p. p. 156. Mai d-aproape le grăia, PĂSCULESCU, L. p. 17. (în corelaţie cu „în” sau „până”, raportează limita finală a contactului la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii spaţiale) Iar de sus pân-în podele de painjăn ... A ţesut subţire pânză. EMINESCU, O. I, 76. începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos, şi de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. Muzicantele ... îmbrăcate de sus până jos numa-n borangic străveziu au venit mai aproape. CARAGIALE, O. II, 269. Un oblon mare, ..., care se închide de sus în jos. SEBASTIAN, T. 9. (în corelaţie cu „de”, marchează reperul spaţial faţă de care se face raportarea) Apa ceia de pre mai sus de ceriu. PSALT. hur. 124722. Aduse găteaje uscate de-mprejur de besearică. MOXA, 380/19. Pod pe dubase piste apa Prutului di iasta parte de Prut (a. 1755). URICARIUL, XI, 363/18. într-unul din ulmii de dincolo de pârleazul prunăriei. MACEDONSKI, O. III, 6. îşi apăsă iar în ureche scoica prin care marea îi vorbea prieteneşte de dincolo de zidul nepătruns. C. PETRESCU, î. I, 243, Păstorii transilvăneni coborau pentru iernat pe şesurile de dincolo de Carpaţi. PUŞCARIU, L. R. I, 216. De laturi de crengurele cântă două păsărele. HODOŞ, P, P. 185. (învechit, indică contactul prin raportare directă; în construcţia de faţă) Se loviră de faţă. MOXA, 376/1. S-au găsit acolea de faţă la acea ucidere. PRAV. 315. De faţă îl scoate, înainte îl pune. CANTEMIR, 1.1. 1, 19. Fiind de faţă şi Adrianul. ANTIM, P. XXVI. Toate rudele ce să vor întâmpla de faţă. PRAV. COND. (1780), 148. La vărsatul cel altuit ... să fie doftorul de faţă. frăţilă, S. î. 15/22. Umbra strămoşilor...o văz că-mi stă de faţă. RUSET, E. 42/7. Flămânzilă a început ... a svârli cu ciolane în oamenii împărăteşti cari erau acolo de faţă. CREANGĂ, P. 261. Se obişnuise să le facă [declaraţiile] în şoaptă când Otilia nu era de faţă. CĂLINESCU, E. O. I, 155. Dădu mâna cu cei de faţă. PREDA, D. 46. Unde stă de faţă şi maică-sa. SBIERA, P. 31. <> (Localizarea geografică prin raportare la un plan spaţial priveşte o anumită subdiviziune teritorială) Purcesă cu mare alaiu pen mijlocul târgului de sus şi pen târgul de gios pân' la curţile domneşti. NECULCE, L. 121. Toate episcopiile din Dachia cea de mijloc au fost româneşti. MAIOR, I. B. 180/16. Lăcuia ... într-o parte a Misiii de jos. T. AARON, S. a. 21/1. în Italia de mijloc este stăpânirea Papii. CR (1829), 17173. Savai, Toma Alimoş, haiduc ■ din Ţara de Jos. TEODORESCU, P. P. 583. (în toponime) Au vândut partea ei den Bala-de-Sus (a. 1745). IORGA, S. D. VII, 6. Toată averea îi era un biet bordei.în fundul râpei Aripoaiei şi... pământ în Lunca de Sus, în prunduri. CAMILAR, N. I, 18. Vine-un rac cam crăcănos Tocmai din Vadul-de-Jos. TEODORESCU, P. p. 560. ♦ (Urmat de „a”, indică o anumită modalitate simetrică de contact cu unul sau cu cele două planuri opuse, situate în prelungirea unui reper spaţial; în construcţiile de-a dreapta şi de-a stânga) Şedzu de-a-dereapta Dfumnejzeului Tatăl, psalt. 336. S-au rugat lui Hristos pentru fiii săi, să şază unul de-a direapta, altul de-a stânga întru împărăţiea Lui. VARLAAM, C. 57. Să vădzu la scaun ... Având de-a stânga şi de-a direapta cu preuţeşti podoabe şedzând. DOSOFTEI v. S. noiembrie 14976. Vedeam în partea de-a stânga ... oameni. MINEIUL (1776), 28r726. Până la venirea bulgarilor, romanii statorniceşte au stăpânit şi de-a stânga Dunărei. ŞINCAI, HR. l3 30/16. Mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de-a stânga celei bătrâneşti. CREANGĂ, P. 3. Tatăl tău era un boier falnic ... chiar Măria Sa răposatul Bogdan-Vodă îl ţinea de-a dreapta sa. SADOVEANU, O. I, 34. Voievozii din văzduhuri trebuiau să stea de-a dreapta şi de-a stânga preotului îngenunchiat la jertfelnic. ARGHEZI, B. 35. ’Nainte eşitu-le-a ... Cu clondirul d-a stânga Cu paharul d-a dreapta. TEODORESCU, P. P. 52. (învechit, urmat de „a” şi în corelaţie cu „de”, marchează reperul spaţial faţă de care se face raportarea) De-a stânga de sine vedea pre altul cu smerenie şi blândeaţe. dosoftei, v. s. noiembrie 14978. ♦ (învechit, rar, urmat de „către”, indică contactul cu un plan din direcţia unui reper spaţial) Vedea de cătră direapta îngeri, dosoftei, v. S. noiembrie 14978. + (Urmat de „din”, indică contactul cu un plan conceput ca provenind sau aparţinând unui interior spaţial) Estremitatea de din jos a osului se umflă. MAN. SĂNĂT. 277/8. Ieşirăm pe portiţa de din dos a teatrului, eminescu, p. l. 139. Urcă scările de din dos câte trei deodată, teodoreanu, m. ii, 74. în grădiniţa din faţa casei, în livada de din dos trăiră ...în zilele limpezi ale începutului aceluia [al] toamnei. SADOVEANU, o. n, 220. La biserica de din vale Se aude-o mare jale. TEODORESCU, P. P. 206. Prin tuf anii după partea di din jos a pădurii. PLOPŞOR, C. 11. (Urmat de „din” şi în corelaţie cu „de”, marchează reperul spaţial faţă de care se face raportarea) Şi sculându-să de pre scaunul acel de din sus de ceriuri a Svinţiei Sale şi până la dânşii pogorând. DOSOFTEI, v. s. octombrie 41 v/32. De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, cătră Tine Nu din gură, ci din carte. EMINESCU, O. I, 149. Mahalaua ce vine în partea stângă de din dosul Academiei se numea Calicimea Domnească, şez. vi, 168. Pune dă din jos, nu pune âăsupra. ALRI 339/12. + (Urmat de „pe”, indică contactul prin suprapunere cu un plan spaţial; cu nuanţă de aproximare) Socotiţi cu frică curată viaţa voastră cu ce easte, nu cu împletiturile părului de pre afară şi cu podoabele aurului. COD. VOR2 379. Pentr-aceaia păsările zboară aşea de pre sus şi peştii într-adânc fug. VARLAAM, C. 108. într-o zi capra chiamă iezii de pe afară şi le zice. CREANGĂ, P. 19. O lungă haină, de pe deasupra, pe care ... o îmbracă, lăsând să se vadă numai mânecile. IORGA, C. 1.1, 113. S-au aplecat rumânii, ...au cules de pe jos bulgări şi pietre. STANCU, d. 123. Fumul se strângea de pe deasupra pământului, urcând în văzduh. CAMILAR, N. I, 387. Câte flori de pe departe, Toate-mi roagă mie moarte! jarnÎK -bârseanu, d. 189. *0» (Urmat de „pe de”, indică contactul prin suprapunere cu un plan situat lateral) Aici în Iaşi târgoveţii de pe de laturi s-au cărat cu totul. N. COSTIN, LET. n, 48/32. Cei de pe de lături aveau gârbacele în mână. CAMIL PETRESCU, O. I, 136. ♦ (Urmat de „prin”, indică contactul prin aproximare în cuprinsul unui plan) Vecinilor di prin prejur. URECHE, L. 67/15. Domnul râsâpiaşte toate sfaturi A limbilor de prin toate laturi. DOSOFTEI, PS. 109/10. Curăţenia odăifij şi a aerului du pân prejur. PISCUPESCU, O. 256/13. Pătimesc o mare strâmbătate,... despre stăpânitorii moşiilor de prin pregiurul oraşului (a. 1816). URICARIUL, n, 22/9. Ardea cu iscusinţă toate ţările du prin prejurul oştirilor vrăjmăşeşti. CĂPĂŢINEANU, M. R. 152/2. Ajungând vezirul pân satele 1354 DE1 154 DE1 I, 2/24. Fraţii de prin prejuruî Ardealului erau siliţi a suferi ameninţările. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/l 3. Toată suflarea şi făptura de prin prejur îi ţinea hangul CREANGĂ, P. 240. întunecimea de prin prejur MACEDONSKI, O. JH, 11. b) (în legătură cu construcţii care exprimă contactul cu . unul dintre planurile de raportare spaţială î n s p r e un reper; cu valoare de complinire) Deaci venrimu în locul... iuo era aproape de cetatiea Lasieei. COD. VOR.2 313. Pasări cu peane ... cădzură ... împrejur de sălaşele lor CORESI, PS. 211/4. Şi aşa au petrecut domnul pe paşa pân aproape de iazul Mitropoliei. GHEORGAGHI, LET. m, 327/35. Acum şezu într-un sat nu departe de ici BERTOLDO, 6/7. La cetire nu voiu ţinea cartea prea aproape de obraz. FULEA, B. 20/8. Să află nu departe de Bombai. LEON ASACM, B. 20/2. Goţii... lăcuia dincoace de Dunăre. T. AARON, S. a. 21/1. Ajungând aproape de capitala Indiei, îl întâmpină fratele său. GORJAN, H. I, 4/3. O femeie ştie prea bine ce să întâmplă afară de casa ei CR (1839), 2482/30. Vorbind aşa, au ajuns aproape de Tecuci. NEGRUZZI, s. I, 138. Pe un pat-sofa ... dormea ... căpităneasa cu un copil la sân, alături de culcuşul căpitanului. GfflCA, S. A. 96. Şi-aproape de mine calul îşi opri. ALECSANDRI, O. 73. Departe sunt de tine şi singur lângă foc. EMINESCU, O. I, 107. Trecu afară de împărăţia tatălui său. ISPIRESCU, L. 4. Mălaiul îl turnă p-alături de sită. DELAVRANCEA S. 255. Dincoace de Plăviţa, în poalele dealului se ridică, veche şi coperită cu şindrilă, biserica. MACEDONSKI, O. m, 3. înşiruirea liniară a plopilor ce se îndrumau veşnic spre poartă, fară a putea trece niciodată dincolo de ea. ANGHEL, pr. 8. Mândre zâne ... Râd şi-n jur de mine, lin, Prinse-n horă, saltă. IOSIF, V. 45. Nu ţin să fiu chiar aşa departe de front. CAMIL PETRESCU, U. N. 42. Dincolo de podul primitiv aruncat peste o gârlă capricioasă, o companie îşi îndeplinise misiunea. BRĂESCU, o. A. n, 166. Preotul Sofronie se aşeză alături de boier. SADOVEANU, O. I, 22. Pe cal o punea Şi cu ea pleca în josu de Cerna. TEODORESCU, P. P. 418. Pe din sus de casa voastră, folc. TRANSILV. I, 31. (Cu inversarea termenului determinat) Pe trei drumuri osăbite, toţi ne vom împreuna, De mormânt nu prea departe, locul ne va lumina. BELDIMAN, O. 65/23. Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape, Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape. EMINESCU, O. I, 127. Şi pe Dunăre vâsliţi ...La vale de apă-ncoace. TEODORESCU, P. P. 565. (Cu nuanţă temporală) Ce când viiu eu, altul mainte de mene întră. VARLAAM, C. 108. Coborâseră înainte de oraşul spre care se îndreptau. DEMETRIUS, A. 51. ❖ (Indică exceptarea unui element de natură spaţială în raport cu altele; în construcţia „afară de”) Afară de cel din stânga, toţi pereţii sunt îmbrăcaţi până la înălţimea frontonului, camil petrescu, t. i, 7. <> (Indică proximitatea unei situări, a unei localizări în raport cu un plan spaţial) Nă apropiem de Chipru. COD. VOR2 252. Nu apropie-se de Tire hicleanii PSALT. 6. Deaca veni şi să apropie de casă, audzi cântări. VARLAAM, C. 12. Apropiindu-se de pat, unde socotea că este ibovnicul ei, îngenuche în dosul patului. GORJAN, H. I, 78/9. El îşi apropie scaunul de fereastră. EMINESCU, P. L. 36. Nu se poate apropia nime de cerb. CREANGĂ, P. 217. îşi apropiase obrazul de al ei. macedonski, o. in, 7. Călăul se apropie cu sfială de acest frumos viteaz. IORGA, C. 1.1,41. Când m-ai văzut coborând din maşină, te-ai apropiat de mine. SEBASTIAN, T. 49. Vrusei să mă apropii de vitrină. CÄLINESCU, C. O. 13. Războiul s-apropie de răsărit. camilar, n i, 11. (Contactul înspre un reper este perceput cu ajutorul simţurilor) Ajungând la muntişorul ce se vedea ... văzură dincolo de dânsu o câmpie foarte întinsă. GORJAN, H. I, 64/10. Văzu aproape de pădure un ţânţar EMINESCU, P. L. 15. Privi în jur de sine să vadă dacă nu-l observă cineva. AGÎRBICEANU, L. T. 368. S-o audă vorbind cu glasul încet al nopţilor trecute, aşa cum o auzise mereu în telefon, s-o audă alături de obrazul lui. DEMETRIUS, A 57. O (Indică o raportare sub aspect comparativ; în construcţia faţă de) Şi-a depăşit angajamentul luat economisind până în prezent 350 kg oţel turnat, faţă de 300 kg cât prevedea angajamentul SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. ♦ (Compararea priveşte inegalitatea sub aspect dimensional, poziţional, cantitativ etc. dintre două elemente în cadrul unei comparaţii) Ne împreunează cu Dumnezeu şi mai sus de ceriu înalţă-ne. CORESI, EV. 123. Mai mari de aceastea veri vedea. varlaam, C. 31. Aduceţi-mi o piatră mai mare de mine. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 107720. în Africa se află o crăime, carea se chiamă Cuco, mai sus de Alghir. ŢICHINDEAL, A M 22/3. îndată porunci... să-i aştearnă niţel mai departe de patul surorii sale. GORJAN, H. I, 23/27. Suie-te cu Platon pănă mai presus de ceriuri. CONACHI, P. 275. Râurile ... ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stânce. EMINESCU, P. L. 5. Promoroacă mai groasă de-o palmă. CREANGĂ, P. 240. Peste porţi, mai dincolo de ele, stă palatul DELAVRANCEA S. 246. Vântul îi luase pe dedesubt justa şi cămaşa, răsfrângându-i-se mai sus de genunchi. MACEDONSKI, O. m, 6. La câţiva kilometri mai sus de staţia lui ... era gară mare. BASSARABESCU, V. 223. Parterul - era mai jos de tavan, mai întunecos, c. GANE, tr. v. n, 430. ♦ (învechit, rar, indică echivalenţa dintre două elemente sub aspectul apartenenţei teritoriale sau includerea în acelaşi teritoriu) Noroadele nicidecum n-avea între ele vreo legătură ... şi fără să fie de o patrie era toate ale romanilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 73/1. Ştiu că sânteţi toţi d-o fară Cu Ilaridim. pann, E. n, 63/10. ❖ (Indică explicitarea unei comparaţii prin evidenţierea elementului concret comun) [Lăcustele] unde cădea la mas, ca albinele de gros dzăcea. M COSTIN, ap. GCR I, 201/32. Armele lor le socotesc ca pe nişte pene de uşoare. CĂPĂŢINEANU, M. R. 17/26. Aceşti patru lei turna pă gurile lor nişte apă întocma ca cristalul de limpede. GORJAN, H. I, 66/3. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ EMINESCU, o. I, 62. Calul plecă ca săgeata de iute. ISPIRESCU, L. 10. Şi surâzi neştiutoare, ca o statuă de dreaptă. petică, o. 48. ♦ (Compararea priveşte similitudinea cu un element concret pe- baza unei caracteristici proprii acestuia; cu valoare de calificare) Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt. EMINESCU, O. I, 85. N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri, id. ib. 202. Aici e o căldură de cuptor. CARAGIALE, O. VII, 397. Chiar pasul şiret... avea totuş un scrâşnet de automat cu sârme interioare. ARGHEZI, s. XI, 88. Mi-a plăcut strălucirea de lamé a solzilor [ştiucii]. CĂLINESCU, C. O. 11. S-a aşezat îngândurat într-un fotoliu, care reproduce celelalte scaune ..., dar la o scară de jilţ. CAMIL PETRESCU, O. n, 325. Tăcere ... strigă soldatul Vârvăroiu, abia întorcându-şi pe cealaltă parte trupul voinic de urs. CAMILAR, N. I, 15. Tudor rămânea ... pe o bancă ...cu spătar înalt de strană. DEMETRIUS, A. 13. ♦ (Compararea dintre două elemente concrete, aparent incompatibile, se face pe baza unei caracteristici subînţelese) La război mi-ai datu-mi bună-nvăţătură, braţe de aramă la săgetătură. DOSOFTEI, PS. 54/4. Se desfăcu marea într-o parte şi într-alta ca doi munţi mari de cristal GORJAN, H. I, 9/14. Supt fecioara măiastră cea cu părul de aur să înţăleage Ardealul BĂRAC, A E. 2713. Din cenuşa lui se facu un izvor limpede ce curgea pe un nisip de diamant. EMINESCU, P. L. 13. Licăreşte oglinda de argint a unei bălţi. MACEDONSKI, O. m, 4. Tu, mândră cu ochi de mure. FOLC. transilv. I, 297. ♦ (în legătură cu construcţii care indică domeniul concret de referinţă, destinat prin compatibilitate manifestării unei anumite calificări; cu valoare de complinire) Vaca bună de lapte. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 16/10. Să îţi arate locul şi lemnele cele mai bune de foc. GORJAN, H. I, 114/20. Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună! EMINESCU, O. I, 46. Pânze moi ... Albe ca zăpada ce cade în fulgi Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. id. ib. IV, 365. Capra mea nu-i ... săritoare şi-i bună de lapte. creangă, O. 28. ♦ (Compatibilitatea priveşte elementul concret utilizat ca destinaţie improvizată, ocazională; cu valoare de complinire) Să găseşte nişte pământ ce slujăşte de doftorie la multe boale. AMFILOHIE, G. 20/5. A lor coadă [a păsărilor] le slujeşte de cârmă şi pentru sprijinire drumurilor lor când zboară, id. G. F. 1354 292v/10. Umăriie copacilor... slujesc păsăruicelor celor mai alese de leagăn. MANOLACHE DRÂGfflCi, I. 2/7. Prăpăstii peste prăpăstii... numai câte-o potică slujeşte ...de trecut cu mare frică. CONACHI, P. 85. In unul din colţurile curţii era un puţ cu roată, lângă care se formase un lac ... ce servea de scăldătoare. FILIMON, o. I, 264. Voi... să-mi pui lira de căpătâi. EMINESCU, O. I, 27. Podurile saşilor serveau ... de păşunat turmele. MOROIANU, S. 5. Codru-i fie de mormânt Frunza de-acoperământ FOLC. TRANSILV. î, 392. Bota mea cea luce Mi-o puneţi de cruce. ib. 538. ♦ (Popular, urmat de „pe”, indică contactul prin suprapunere cu un plan de raportare spaţială) Cruce ... cu noi în casă! Departe de pe locurile aceste! CREANGĂ, P. 160. II. (Exprimă contactul dintre două elemente în plan temporal) 1. a) (Exprimă încadrarea durativă într-o unitate sau într-o perioadă temporală trecută, prezentă ori viitoare, prin precizarea momentului de când începe sau de când datează o acţiune, o stare, un fapt etc.) De astăzi mă desparţ. VARLAAM, c. 85. Se deşteptară svinţii ... cu totul proaspeţi ... de asară culcaţi. DOSOFTEI, v. S. octombrie 76715. Se spune pe înţeles Cum că de ieri sara n-au mâncat BUDAI-DELEANU, ţ. 128. De astăzi să-nconteneze, noi nu suntem oameni mari. PR. DRAM. 95. îţi făgăduiesc că de poimăne nu vei mai vedea. NEGRUZZI, S. I, 147. Clasele scoalelor... existente se vor înlocui treptat, începând chiar de estimp, prin clase ... reale. ODOBESCU, S. II, 76. Dâ-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit Şi de-astăzi a mea vieaţă la zeii tăi se-nchină. EMINESCU, O. I, 93. Eu cânt tot un cântec d-aseară Şi-aşa mi-e ... silă să-l cânt COŞBUC, P. I, 64. De dimineaţă fete mai sărace, din vecini, joacă necontenit hora. IORGA, C. I. I, 179. Are să se despartă de mâni încolo. MIRONESCU, S. A 44. De azi încolo ~ adio clubul EFTIMIU, N. 61. Te rog de mâine să pofteşti regulat la serviciu. BRĂESCU, v. 40. A optsprezecea frunză de azi dimineaţă. SEBASTIAN, T. 141. De a doua zi căzuse la pat VINEA, L. II, 26. De azi eşti cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. De mâine mai multe lumini prin uzine! deşliu, G. 38. începând de joi seară, circulaţia autovehiculelor ...a fost blocată. RL 2005, nr. 4 530. Am vorbit de ieri cu ea. TEODORESCU, P. P. 339. Şi e dus de astă iarnă. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 321. Rămâi, puică, sănătoasă, că mă duc de mâni la coasă. ŞEZ. I, 141. Frunzuliţă usturoi! Că s-a dus badea de joi. bibicescu, P. P. 35. Gândeşte de astăzi şi pentru mâine. ROMÂNUL glumeţ, 8. <> (Precizarea momentului de când începe o acţiune se face prin raportare la momentul vorbirii) Sărutaţi-mă ... că cu voi de acmu nu voiu mai îmbla, că mă ducu eu unde acolo jăţerie nu este (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 449/11. Şi amu de aciia cu bucurie nefsJfârşită bucura-se-vor, şi de-aciia nemică greaţă nu vor avea, nice mâhnire. COD. TOD. 227. Mic să chiamă până în 25 ... ai şi de acolia înainte să chiamă mare, să poate face tot lucrul. PRAV. 258. Şi să să teamă de cii tot omul Să pomenească ce-au făcut Domnul DOSOFTEI, PS. 205/15. Rugăm ca şi de-acum înainte să fii a toată bunătatea ... pildă, biblia (1688), [prefaţă] 8/50. Când au fost în luna lui iunie ...au eşit şi Dumitraşco-Vodă înaintea moscalilor la Prut ... Iară în târg au dat poroncă ... căpitanilor să dea jac în turci. De acia înainte să vezi ispravă! N. COSTIN, LET. n, 112/1. Mărturisiră ... că de acum nu să va mai întoarce cătră păcat IACOV, SYN. 4r/2. Deci de atunce să nevoia copilul. MTNEIUL (1776), 57r2/36. Să facă de aici încolo ce vor şti. MAIOR, I. B. 379/24. De atunci încoace, usăbite ţări am trăpădat. BUDAI-DELEANU, Ţ. 65. De aci înainte se arătă cel mai credincios supus al lui Mihaiu. F. AARON, I. n, 169/21. îmi porunci ca să-l ascult şi să mă supui poruncilor sale de acum înainte. GORJAN, H. I, 42/27. Trup şi suflet vă ertaţi Că de-acum aveţi să fiţi ... despărţiţi! CONACHI, P. 197. Munca pe om niciodată nu-l lasă a flămânzi... Aşadar d-aci-nainte să nu şedem lenevoşi. PANN, P. V. n, 91. Veţi fi de-acum Ferice iară. ALECSANDRI, T. 466. Ţine-te bine şi de aci înainte. ODOBESCU, S. m, ' 63. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte M-or troieni cu drag Aduceri aminte. EMINESCU, O. I, 220. îl rugau să locuiască de aci înainte cu dânsele. ISPIRESCU, l. 7. De atunci a rămas pătimaş. VLAHUŢĂ, O. A. I, 93. Citisem prea de timpuriu biblioteca tatii. MILLE, V. P. 177. De-acum iubitul tău să fiu, iar tu iubita mea. COŞBUC, F. 157. E mult de-atunci... e mult, nepoate. IOSIF, V. 39. De-acuma, eu nu mai am mult AGÎRBICEANU, S. 457. Tulbur ... liniştea ..., eternă de-acuma-nainte. IBRĂILEANU, A. 213. Şi peste toate o să fie, de acuma, dânsul rege. BASSARABESCU, V. 135. Şi de atunci faci mereu genealogie. Camil petrescu, t. i, 14. M-a supt suferinţa şi m-au stors, de timpuriu, mizeriile. G. M. zamferescu, m. D. H, 68. Va scânteia durerea de-acuma şi mai tare. VOICULESCU, POEZII, n, 99. Am stat numai câteva ceasuri într-o şură, la o excursie şi, de atunci, otava mi se pare cel mai bun culcuş. CĂLINESCU, E. O. I, 115. Noi ştim de acum înainte ce preţ avem în ochii noştri. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Pe Iorgu îl avea de atunci pe lângă casă. DEMETRIUS, A. 23. Eu vreau să spun că altcum de-acuma [tronul] să-l priviţi. ISAC, O. 49. De-atunci ele se cumpără, mai încet, fiindcă nu prea au fonduri. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. Să se sfătuiască ce să facă de-acuma. SBIERA, P. 27. D-acum înainte nu vei mai scăpa. FUNDESCU, L. P. I, 61. (Adesea în corelaţie cu „până (în) (de către) (la) (spre)”, raportează momentul final al unei acţiuni la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale) Domnul ţinrea-va intrarea ta şi eşirea ta de acmu şi pără în veacu. PSALT. HUR. 110722. Spunrea loru şi lă mărrturisiia împărăţiia lu Dumnedzeu şi în credinţa ei... de demânreaţăpânră la seară. COD. VOR2 331. Doamne ... ainte până codri nu fură şi să se facă pământul şi toată lumea, de veac şi până la veac Tu eşti. CORESI, EV. 249. S-au întunecat soarele de amiadzădzi până de cătră sară în trei ceasuri tocma. VARLAAM, C. 78. Zădar să trudeaşte de dzî până-n sară, DOSOFTEI, PS. 130/4. S-au sfădit de dimineaţă până seara. ANON. CANT AC., CM I, 114. Cât au să vânză ocaua de acum, până la anul viitor (a. 1827). DOC. EC. 396. De atunci şi până acum părăsindu-se cu totul de a mai scrie. BĂLĂŞESCU, GR. XVI/26. De atunci şi până astăzi colonii ... pierdute Vin din sure văi ... pe cărări necunoscute. EMINESCU, O. I, 132. De luni dimineaţa şi până sâmbătă seara n-o mai vedeai. CREANGĂ, A 29. Câte ne mai aşteaptă de azi până mâine! delavrancea, S. 214, De dimineaţă pân’ la prânz ...se ducea la cafeneaua din uliţa mare. HOGAŞ, H. 8. Aceste case sunt locuite numai în week-end-uri de sâmbătă până luni. RALEA, O. 11. Muncesc de dimineaţa până seara. STANCU, R. A. m, 24. De dimineaţă până spre amurg; tinerii bucureşteni ... au luptat cu multă ardoare pentru victoria sportivă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. A îmbrăcat pe dânsul haine noi Şi-au ţinut de joi până mai apoi. ZANNE, P. iii, 178. (Cu nuanţă justificativă) Să lăsăm di acmu domnia a doa a lui Gligori-Vodă. NECULCE, L. 340. De-acum vie cruda moarte! ALECSANDRI, P. I, 144. De-acum nici asta nu rămâne. EMINESCU, O. I, 212. De-acum nu ne mai pasă ce are să se-ntâmple. voiculescu, poezii, n, 260. <> (Momentul iniţial este marcat cu incertitudine) Mâncând pre creştini ca pre neşte pâine, Ca să-i concenească de astădzi, de mâine. DOSOFTEI, PS. 175/18. Doar nu sămăn eu grâu de ieri de-alaltăieri CREANGĂ, P. 160. Şi la această cugetare, un trecut de ieri de alaltăieri îi năvălea în minte. MACEDONSKI, O. m, 22. La ce, maică, mă dezmierzi Cu turtiţi, cu mere verzi, Că de azi, mâne, mă pierzi. MÂNDRESCU, L. P. 30. ♦ (învechit, indică încadrarea într-o unitate temporală neprecizată dintr-un şir de unităţi similare; cu valoare partitivă) Intru ura de sâmbăte adurară-se ucenicii. COD. VOR2 243. Iară într-una de dzile ... grăi unul dintru arhierei. VARLAAM, C. 137. într-una de zile se înfăţişe la împăratul GORJAN, H. I, 48/25. ❖ (Indică încadrarea într-o anumită etapă, într-o anumită fază etc. de la începutul unei existenţe sau al unei activităţi) Luptară-se cu mere de tirereaţele meale, se zică acmu Israil e însă nu putură mere. PSALT. 275. Aceştia svfljnţi ... de cuconi mearseră la şcoală. DOSOFTEI, V. S. septembrie 2374. Viind aice în ţară de copil, au slujit la Vasilie-Vodă în casă. NECULCE, L. 37. Aciasta [Sfânta Taisia] de mică fu prăvălie drăciască din pricina maică-sa. MINEIUL (1776), 45r2/6. DE1 156 DE1 prăvălie drăciască din pricina maică-sa. MINEIUL (1776), 45r2/6. Sânt încă datori a creaşte ... pre pruncii lor, a-i povăfui de mici spre faptele ceale bune. D. SUP. 22/27. Junii să se însoare de tineri. pleşoianu, T. in, 55/15. Cugetări tot omul poate avea dacă de mic nu va fi înzăstrat cu învăţătură. DRĂGHICI, R. 30/11. Sermanii gâgâlici, de cruzi s-au mai dus! Apoi dă ... se vede că şi lui Dumnezeu îi plac tot puişorii ... mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Am părăsit amândoi de mici umilul acoperimânt părintesc. CARAGIALE, 0. VII, 245. Voi ca ... să ştiţi şi voi de tineri atâtea câte am aflat eu dibuind. ISPIRESCU, U. 3. îl învăţaseră de mic toate cele ce părinţii îi ascundeau. MILLE, V. P. 122. Patima ce-l stăpânia de copil. DDRF. Apoi, de mic copil, învăţasem de la Iftimi ... limbile tuturor dobitoacelor. HOGAŞ, DR. n, 46. Părăsise de căpitan oştirea. BRĂESCU, M. B. 115 Domniţa Ruxandra ...se mărită de tânără cu Alexandru Mano. C. GANE, tr. v. n, 203. încă de mic, părinţii îl priveau ca lumina ochilor şi-i împlineau toate poftele. CAMIL PETRESCU, O. n, 294. Arză-te focu năcaz De tânăr copil te-am tras. MÂndrescu, L. P. 19. O omidă ... Mânca frunza de crudă. RETEGANUL, TR. 31. Pică bruma subţirică, Te-am iubit de mititică. SEVASTOS, C. 155. Oaia asta se mârlise de cârlană. Com. din braşov, în da. (în corelaţie cu „până (în) (la)”, raportează etapa, faza finală a unei existenţe, a unei activităţi la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii temporale) Dfumne]zeul mieu, ce înveţi-me de tirereaţele mele şi pănă acmu spuniu mirurile Tale. PSALT. 138. Omul... treace ca o umbră rară, zădar să trudeaşte de dzîpână-n sară. dosoftei, ps. 130/4. Ca să ştiu că de prunc mic Pân’ la moarte am fost voinic. RETEGANUL, TR. 49. (Indică perioada din evoluţia, din existenţa etc. cuiva, de când datează o relaţie; cu valoare de determinare locală) Tovarăşii lui de oaste. CREANGĂ, p. 297. Altă tovarăşă de pribegie ... era Elena Barnovschi. IORGA, C. I. 1, 89. Colega de universitate, ibrăileanu, a. 56. Furnicile m-au autorizat să comunic tovarăşei mele stimabile de muncă literară, că ele n-au nimic împotrivă-mi. călinescu, C. O. 18. □ Camarad de şcoală, ♦ (învechit, în construcţia de aci(i)at indică succesiunea în timp a două sau a mai multor situaţii, fapte etc.) însă să auzim de-aciia şi ale Evangheliei cuvinte. CORESI, EV. 56. Acolo era ... sealină multă; şi prândzind ei, unul gustă sealină, de aciia ş-altul şi ş-altul (a. 1620). GCRI, 58/24. Apoi i-au tăiat mânule ... şi de ciia şi capul, cantemir, HR. 332. ♦ (în construcţia de când, în interogaţii sau exclamaţii ori în replici într-un dialog, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi, a unei anumite atitudini în legătură cu identificarea perioadei de început a unei acţiuni, a unei stări etc.) De când mi-ai schimbat numele? NEGRUZZI, S. I, 22. De când m-am sculat eu. lm. De când porţi caftan jidovesc? - De când mă ţin minte. EMINESCU, P. L. 78. De când aţi pus voi stăpânire pe mine, zise Gerilă? CREANGĂ, p. 203. Crezi că moare? - Păi, tu nu vezi? Trimite repede după popa! De când îţi tot bat capul să-l aduci pe Sfinţia Sa. AGÎRBICEANU, S. 75. îşi văzură gâturile rupte, murdare, păroase. De când nu s-au mai spălat? SAHIA, N. 73. Dar telefonul? De când nu mai avem telefon? SEBASTIAN, T. 23. De când spun eu că ne trebuie ... stăpânire germană. BENIUC, M. C. I, 16. Băiatul coboară o vale repede. De când n-a mai coborât! Ce plăcere să mergi repede! DEMETRIUS, A. 42. De când munceşti ...pe degeaba? PREDA, M. 58. b) (Exprimă încadrarea la începutul, în cursul sau pe parcursul unei unităţi sau al unei perioade temporale trecute, prezente ori viitoare, prin indicarea momentului c â n d a avut, are sau urmează să aibă loc o acţiune, o stare, un fapt etc.; cu valoare expletivă) De noapte măreca-va duhul mieu cătră Tire, zeu. PSALT. 323. Şi Avraam foarte de demâneaţă să sculă. PO 63/4. Iară de seară şi măniia părinţii. PRAV. GOV. 83875. Sara când mă culc cu a Ta milă Să mă bucur şi de demineaţă Dzua petrecând cu bună viaţă, dosoftei, PS. 194/7. Vom trece vara şi de toamnă la vii vom mearge, unde ni să va părea. IST. Ţ. R. 87. în ziua lui august 9 zile, ... de noapte ... cătră ziuă ... au fost cutremur. N. COSTIN, LET. II, 23/37. Iară de iarnă, tot întru acel an, yinit-au alt sol din Ţara Leşască. NECULCE, L. 147. Mergând un creştin foarte de noapte duse [la biserică] făclii. MINEIUL (1776), 162v2/5. Judecătorii să se adune de dimineaţă la locul cel orânduit. PRAV. COND. (1780), 52. Furnica scotea iama grâul din cămările moşuroiului, unde şi-l pusease de veara. carcalechi, C. 87/3. Ai venit prea de dimineaţă. ABEŢEDAR, 52717. Adunările cinstitului comitet au aşezat a se face de joi la 4 iunie, în casele d[omnu]lui... hatman. CR (1829), 107V5. Şi fiind încă de noapte s-au culcat. BĂRAC, T. 16/27. în ziua aceea era paradă domnească. De dimineaţă pompierii stropiseră podul. NEGRUZZI, S. 1,29. Jos în vale ... Nimerit-au, poposit-au Şi de noapte tăbărât-au Zece care mocăneşti Cu boi albi fălcieneşti. ALECSANDRI, P. II, 104. De amiează, când a veni cerbul aici la izvor să beie apă ..., să ieşi încetişor CREANGĂ, p. 225. Unde mergi de vară, Mitică? - La munte. CARAGIALE, O. IV, 404. Era bâlciul de toamnă ...la care oamenii se adună. SLAVICI, N. I, 134. îmbuca ceva de dimineaţă, îşi lua o carte, şi-o pornea vara pe dealuri. VLAHUŢĂ, 0. A. I, 94. Păi, dumneatale ... niciun peşte nu mi-ai prins şi eu să prind de prima seară Stuttgartul? SEBASTIAN, T. 45. De dimineaţă plouase în duminica aceea. barbu, G. 361. Frunze de gorun ... tăiete de vară, uscate şi păstrate pentru capre. H IX 84, în DA. Doi meri ...De toamna sădiţi De vară-nfloriţi. TEODORESCU, P. P. 78. Când va fi de dimineaţă, Să te duci din astă viaţă! JARNÍK -BÂRSEANU, D. 259. Să poposească de-amieazăzi. SBIERA, P. 67. De mâne dimineaţă să fie fatate [bivoliţele]. RETEGANUL, P. v, 50. (Indică localizarea spaţială a unei perioade temporale) Pe fereastră, în noaptea de-afară, se vedea acelaşi foc. SADOVEANU, O. I, 74. (Popular, indică încadrarea prin repetare a aceleiaşi acţiuni în aceeaşi perioadă temporală) Că te culci de sara-n pat. doine, 211. <> (Indică încadrarea într-un trecut îndepărtat, nedefinit; în construcţia de demult) într-aceasta Samariia petrecusă oarecând mai de demult şi Iacov. VARLAAM, C. 116. Alegând... pre neştine să fie fur, carite mai di demult n-au fost fur. PRAV. 38. De demult Ţ-ai dat, Doamne, cuvântul în lume să vii să-Ţi vedzi pământul dosoftei, PS. 133/7. Acest pămănt a Moldovii n-au fost aşezat de demult. NECULCE, L. 3. Soarele au apus de demult. DRĂGHICI, R. 18/24. Mai de demult era nevoie a se cumpăra cai din staturile vecine, negruzzi, s. I, 36. ❖ (Precizează încadrarea în partea de început sau de sfârşit a unei zile anume indicate; în construcţiile de dimineaţă sau de noapte) A doua zi de dimineaţă ... s-au sculat. DRĂGHICI, R. 154/21. Era orele trei şi jumătate, foarte de dimineaţă. PELIMON, I. 5/24. Când s-a trezit a doua zi de dimineaţă - răsărea soarele. CARAGIALE, o. v, 221. Un cioban cum a intrat azi de dimineaţă în biserică, pasărea a început să cânte. ISPIRESCU, L. 297. Duminică de dimineaţă Mă sculai, Din somn mă deşteptai, în grădină intrai. TEODORESCU, P. P. 393. Mâne de noapte, până nu se va scula bine Pepelea, să apucăm lumea-n cap. SBIERA, p. 17. <> (Indică individualizarea unei încadrări temporale prin opoziţie cu altele subînţelese) Să va afla cum acel fur au fost învăţat şi de altă dată să fure. PRAV. 305. Filippopoiul încă l-au cuprins varvarii de acea dată. ŞINCAI, HR. 1,22/25. De astă dată nu-fi fac nimica, dar de altă dată... fine minte! EMINESCU, p. L. 12. De astă dată şoseaua era bună şi n-avea să sfârşească decât în Bucureşti. MACEDONSKI, O. m, 27. De rândul acesta, boierul plătise! eftimiu, n. 61. Titu Maiorescu ... şi de data aceasta se arată, precum îl ştim, foarte lucid şi cu tact. CĂLINESCU, C. O. 14. Noi vrem de astă dată Să uifi ce-ai suferit. TEODORESCU, p. P. 537. (Cu valoare de calificare temporală) Cu multă cinste şi în multe chipuri celor a de demult părinfilor grăit-au pre proroci. CORESI, EV. 2. Românii ceşti de astăzi în Dachia sânt tot aceia romani pre carii Ulpia Traian i-au adus atuncea. CANTEMIR, ap. HEM 1 893. Senatul de atunci îndată au poruncit. ŞINCAI, ap. GCRll, 205/17. Acoloşi am vedit că românii cei de acum sânt strănepoţi ai aceloraşi din Dachia romani. MAIOR, 1. B. 4/1. în Ţeara Românească de astăzi, era romanii lăcuitori. T. aaron, S. A. 18/1. Iubită sorioară, fa bine, te rog, a urma istoria 1354 DE1 157 DE1 va putea propune ... prefaceri la cel de acum statut (a. 1845). DOC. EC. 858. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului care port două sute ... ierne în spate? NEGRUZZI, S. i, 245. Astfel ştiinţa de astăzi a adoptat, cu câteva modificări, teoria limbei ca a unui produs natural al minţii omeneşti. MAIORESCU, L. 24. Pentru drumul cel de mâne ...te pregăteşte. EMINESCU, o. 1,102. Un biet vătaf... El a slujit străbunii baronilor de azi. MACEDONSKI, o. î, 23. Lasă altora ... visul tău de-odinioară. vlahuţă, S. a I, 46. Pânea era numai de ieri. AGÎRBICEANU, S. 409. întâlnirea de azi va fi hotărâtoare. EFTEMIU, N. 66. La spatele său, ... oaspetele de astă-noapte ... îşi cărase singur valizele. C. PETRESCU, A 297. La marginea Bucureştilor de altădată. SADOVEANU, O. I, 145. Am citit articolul tău de aseară. ARGHEZI, s. XI, 42. Lecturile, planurile literare, unele realizări se adună treptat, prefigurând ... interesele statornice de mai târziu. VIANU, L. R. 165. Nu pot să uit nici patul de-atunci Patul acela fară saltele, Care-mi săpa gratii pe spate. JEBELEANU, C. 14. Norma de ieri, musai trebă-ntrecută! DEŞLIU, G. 47. Vreau ca să cânt cântecul meu de-nceput. LABIŞ, P. 331. Cum va arăta România de mâine? SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 342. Mândra mea de astă veară Se roagă s-o iubesc eară. reteganul, TR. 155. Pe cărarea de demult Iarbă mare a crescut folc. TRANSILV. n, 136. ❖ (încadrarea priveşte o unitate, o perioadă ori o circumstanţă temporală; cu valoare de calificare) Mărrturisescu voao în dzua de astădzi, că curatu-s. COD. VOR.2 249. Se vor duce ... în dzua de mâine. PO 204/19. Iară străluci dulce primăvară şi linişte mare într-această dzi de astădzi varlaam, ap. HEM 1893. Să trudiră într-acest de-acmu veac. DOSOFTEI, v. S. [prefaţă] Iv/24. Să nu rămâie cineva neluminat... care vedem până în zioa de astăzi, că nu au rămas niciun neam, nicio limbă ... că să nu citească întru a lor limbă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/57. Nu alta aduc, fară căt un mic calandar, anume Foletul Novei, al anului de estimpu 1693 (a. 1693). FN 4. Era pentru mine zioa de mâine un viitor foarte îndepărtai MARCO viei, C. 15/20. Cu aţâţa dar am avut a face până în ceasul d-acum. GORJAN, H. I, 11/1. Nu-ţ rămâne o, omule muritor, decât a întrebuinţa bine vremea de faţă. BUZNEA, F. 5/19. Le apără şi le păzeşte până în ziua de astăzi BĂLĂŞESCU, GR. XXIII/5. Obiectele vrednice [pentru] învăţat se înmulţesc în vremea de astăzi MAIORESCU, L. 99. în locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarse Şi, ca-şi-n ziua cea de ieri, Lumina şi-o revarsă. EMINESCU, O. I, 178. îi vorbea spunându-i că ziua cea de azi nu e ca cea de mâine. MACEDONSKI, O. ni, 24. Zilele ce trăim acum noi, fiii Europei, sunt ... aspre ca şi zilele de demult. SADOVEANU, O. XV, 344. în ziua de astăzi La (cutare) vă duceţi. TEODORESCU, P. P. 382. ♦ (Indică încadrarea prin apartenenţă a unei unităţi sau subdiviziuni temporale într-o perioadă sau într-o circumstanţă supraordonată; cu valoare de calificare temporală) Şi omul... lucreadză până-n sară Dzî de iarnă şi de vară. DOSOFTEI, PS. 356/18. în acel curs de vreme bietul doctor îşi pusă la orânduială toată casa sa. GORJAN, H. I, 53/3. în ceasul trist de noapte ... apriga furtună ... Se-nalţă. ALECSANDRI, O. 82. O clipă de timp [se pierde] în impărţibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează în veci. EMINESCU, P. L. 25. E o seară aspră de toamnă. CARAGIALE, O. I, 140. Zi de August MACEDONSKI, O. HI, 3. Faţa mea pe care o răsfrângea oglinda în orele acestea târzii, de noapte. ANGHEL, PR. 7. După o noapte ... Sinaia se trezeşte pe o fermecătoare dimineaţă de vară. BRĂESCU, M. B. 19. Umplând de spaimă noaptea de primăvară. SADOVEANU, O. I, 13. Personalul se întorcea la un program ...în lunile de vară. ARGHEZI, S. XI, 73. Acele zile neuitate de august. BOGZA, v. j. 5. Strigat-am Trei zile de vară Trei de primăvară. PĂSCULESCU, L. P. 218. ❖ (Apartenenţa priveşte asocierea unei anumite caracteristici referitoare la o perioadă temporală, la vârsta cuiva sau la vechimea a ceva) Oameni de vârstă carii pre dânşii [pe preoţi] dacă nu voiesc, nu-i ascultă. PETROVICI, P. 2/5. Iarna este lungă şi de o asprime ne obicinuită. OBLĂDUIREA, 31/7. Minutul întru care un an se sfârşaşte ... este de mare interes pentru toţi. MARCOVICI, D. 3/7. Dar nopţile-s de-un farmec sfânt Ce nu~l mai pot pricepe. EMINESCU, O. I, 175. Poarta ... de o vechime seculară, scările ...te făceau a crede că [mănăstirea] este mai mult o ruină. id. P. L. 72. Secolul luminilor de semnificaţie pur raţionalistă. RALEA, s. T. m, 9. ♦ (Urmat de „la”, indică încadrarea într-o unitate, într-o perioadă sau într-o circumstanţă temporală, considerate ca limită de demarcare a începutului unei acţiuni, al unei stări, al unui fapt etc.) Nădeajde-mi eşti de la ţiţele maicii meale. PSALT. (1651), 35r/5. S-au rumpt şi podul de la o vreme. NECULCE, LET. n, 288/11. De la Ghenarie arată aşa. întâi cu vânt CALENDARI (1733), 29/6. Să numesc lunile de la anul nou începând: ianuarie, februarie. FULEA, B. 26/11. încă de la tinereaţe să te înveţi în ţinerea curăţeniei TOMICI, î. 11/14. Limba noastră şi-a luat forma sa şi drumul său, atât în glăsuirea zicerilor, cât şi în mecanismul ei, încă de la strămoşii noştri. HELIADE, în PLR I, 21. De la o vreme nicio îmbucătură macar voea să mai mânânce. DRĂGHICI, R. 27/6. De la venirea mea cu a doua domnie ...am arătat asprime către mulţi. NEGRUZZI, S. I, 149. [Amice], cu drept cuvânt, te aşteptai să fii răsplătit, chiar de la început, prin laude meritate, pentru toate cercetările serioase ... ce ai depus în opera ta. ODOBESCU, S. m, 10. Stai s-o iau de la cap. CARAGIALE, O. VI, 5. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş şi dus pe gânduri ISPIRESCU, L. 2. Ştiinţa e scopul pe care-l urmăreşte firea întreagă de la începutul începutului. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 21. încă de la 1848, între oamenii noi, există două curente, moderaţii ... şi revoluţionarii adevăraţi. IBRĂILEANU, SP. CR. 129. De la început îmi făcuse plăcere să-l văd. M. i. CARAGIALE, C. 33. Şi s-a pornit, de la un timp în şir, pe ploi. BASSARABESCU, V. 100. începuse să bea lapte şi miere de la primele cuvinte. EFTIMIU, N. 56. Ca să nu-şi trimită copiii, de la început, tocmai la târg, tata [lui G. Galaction] a fost primul ctitor al şcoalei primare din Dideşti. GALACTION, O. 10. De la o vreme i-am permis din nou să vină. CAMIL PETRESCU, P. 19. O să mi se pară ... că-mi încep viaţa de la început G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 22. De la zece ani, cum începu băiatul a se zburătăci, bătrânul puse pe el ... neînduplecată stăpânire. SADOVEANU, O. I, 30. De la o vreme, Aglae găsea că în casă sunt... „boarfe”, care încurcă odăile. CĂLINESCU, E. O. II, 63. Scrisoarea venise de la ora 10. DEMETRIUS, A. 68. Ce mult aş fi vrut Să le fac toate de la-nceput ISANOS, ţ. l. 57. Lectura ... impresionează de la primele pagini prin participarea mereu vie. varlaam - SADOVEANU, 98. în lingvistica americană, orientarea spre cercetarea fundamentală a avut, de la început, un aspect prescriptiv mult mai pronunţat, ll 1972, nr. 2, 50. De la un timp ... îi vorbea despre şcolile din oraşul apropiat FLACĂRA, 1975, nr. 45, 23. Se îngroziseră de la o vreme. reteganul, TR. 86. (Urmat de determinări ale perioadei sau ale circumstanţei temporale introduse prin „de”, care precizează încadrarea) Doamne, cu nedeajde tare, De la vârstă de pruncie îmi eşti radzâm şi tărie. DOSOFTEI, PS. 230/9. Cât au să vânză ocaua ... de la zi întâi de iunie (a. 1827). DOC. EC. 396. Ţărancă pe care o crescuse de la vârsta de cinci ani MACEDONSKI, O. in, 7. ♦ (Urmat de „la”, indică datarea unui fapt, a unui eveniment, a unei perioade etc.; cu valoare de calificare) Cinstita scrisoarea Sfinţii[i] Tale de la iuni 12 am luat-o (a. 1747). uricariul, xxiv, 445. Mi-au dat cartea care aţi binevoit a-mi adresarisi, cu data de la 28 mai (a. 1828). DOC. EC. 406. Ofiţeriu din flota ... de la 10 mai. AR (1829), 5]/7. în locul moşneagului de la 1835, ... roş şi ... vesel, mă întâmpină un neamţ. NEGRUZZI, s. I, 67. Caliopi Busuioc, ca şi Cucoana Chiriţa, ... sunt „Ziţele” epocei de la 1848. IBRĂILEANU, SP. CR. 108. într-o seară de la începutul lui iulie 1909, ...un tânăr... intra în strada Antim. CĂLINESCU, E. O. I, 7. Poposind pe şanţuri..., se strângeau unii într-alţii, umăr în umăr, uitându-se drept înainte către scăpărările de la miezul nopţii CAMILAR, N. I, 10. în revistele de popularizare de la sfârşitul sec. al XlX-lea apar deseori articole despre costumul popular, z. mihail, T. P. 21. <> (Urmat de „la”, indică localizarea geografică a unor evenimente petrecute în timp) 1354 DE1 158 DE1 S-au dus frumoasele zile de la Aranjuez. DEMETRIUS, A. 102. (în corelaţie cu „la”, „până (în) (la)”, raportează momentul final al unei încadrări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale) Am dormit somn cu odihnă pănă-n dzuă de la cină. DOSOFTEI, PS. 17/2. Şi au cădzut [iama] de la vinerea mare şi au ţinut pân’la Sfeti Gheorghie. NECULCE, L. 376. De la Hfristojs până acum. CALENDARI (1733), 2/3. Ne-au agiutat de la început pănă la sffăfrşitu (a. 1813). IORGA, S. D. xm, 73. S-au început domnia ţării, de la Radul Negru-Vodă până acuma. GRIGORIE, L. 2/9. De la 3 până la 5 mai au urmat... cutremure tari. AR (1829), 28V9. Părinţii vor putea să vie a-şi vedea fii[x] în toate zilele de la 12 ceasuri până la 2 şi de la 4 până la 6. CR (1832), 2392/38. Cartea ... va cuprinde istoria bisericei daco-romane, de la descălecarea romanilor în Dacia pănă în zilele noastre. DACIA LIT. 79/23. De la venirea mea cu a doa domnie şi pănă astăzi,, am arătat asprime către mulţi. NEGRUZZI, S. I, 149. în mişcarea politică cumpătată din Moldova de la 1840 până la 1860, numai un om ca Kogălniceanu ... a putut deveni reprezentativ. ibrâileanu, SP. CR. 96. Atragerea tuturor copiilor şi a tinerilor (de la 6 la 30 ... ani). SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. Umblî cu stiaua di la Crăsun şîpăr la Bobotiă (Urmat de „până la”, indică încadrarea prin limitare într-o unitate calendaristică) Activitatea lui Odobescu de până la 1880. ibrâileanu, sp. CR. 215. ♦ (Urmat de „pe”, indică aproximarea unei încadrări sau a unei determinări temporale) Iar aceştie de pre acmu, câte ciume şi răutăţi toate le-au scornit şi le-au ficut NECULCE, L. 65. împăratul cel de p-atunci al Vavilonului obicinuia să umble noaptea tiptil ca să vază. GORJAN, H. i, 95/21. Hai de pe-acum voios să ne-necăm într-un antal. ALECSANDRI, T. 551. O simplă cântare tânguioasă... prefăcută ...de pe vremuri a ajuns a se întrupa în cultul asiatic al soarelui. ODOBESCU, S. I, 204. Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale. emtnescu, o. I, 146. Calului mieu de pe atunci, cine mai ştie unde i-or fi putrezind ciolanele! CREANGĂ, P. 193. îi cânta din chitară, arii de pe vremuri. BASS ARABESCU, V. 16. Experţii s-au ferit să fixeze de pe acum totalul reparaţiilor germane. TITULESCU, D. 140. Era unul dintre elevii inteligenţi şi sârguincioşi şi, în lupta pentru cele trei premii... de pe atunci, izbutea regulat GALACTION, A. 361. în odaia pe care şi-o păstrase ... avea, de pe acum, o mică bibliotecă. CĂLINESCU, E. O. i, 44. Lecturile ... se adună treptat, prefigurând, de pe atunci, interesele statornice. VIANU, L. R. 165. De pe acum, vechile forme ale civilizaţiei ... cad în desuetudine. BOGZA, v. J. 12. Parcă e de pe vremea lui Caragea. ZANNE, P. VI, 45. ^ (Urmat de „pe la”; cu nuanţă de aproximare) Plugurile să le porneşti de pe la 15 avgust MANOLACHE DRĂGfflCI, I. 3/16., Anaforalele ... datate de pe la sfârşitul aceluiaşi an (a. 1828). URICARIUL, IV, 432/24. S-a-nnorat de pe la miezul nopţii CARAGIALE, O. I, 222. înserarea unei zile de pe la sfârşitul lui septemvrie. MACEDONSKI, O. in, 17. Articol de pe la începutul activităţii sale de ziarist la „Timpul”. IBRÂILEANU, SP. CR. 179. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „până”, raportează limita finală a unei încadrări la cea iniţială, pentru evidenţierea extinderii temporale) De pe la aprinsul lumânărilor până despre ziuă, îl lăsaseră tinichea, caragiale, O. n, 231. ♦ (Urmat de „prin”, indică încadrarea prin intermitenţă în cursul unei perioade sau al unei circumstanţe temporale) D, Haret, ministrul Instrucţiei Publice, încă de prin mai trecut s-a adresat prin două circulări cătră artiştii şi oamenii noştri. CARAGIALE, O. Uf, 249. Totul mi se trage de la o zi de curs, de prin noemvrie acum doi ani. CAML PETRESCU, T. în, 222. Birică... era în vorbă cu Polina de prin iarnă. PREDA, M. 33. 2. a) (învechit, rar, exprimă separarea unei părţi neprecizate dintr-o perioadă temporală; cu valoare partitivă) Ce mai rămânea de dzî, lucra până la al şease ceas. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 110721. ❖ (Indică separarea dintre două unităţi temporale; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Domnul stăpân a toate ... Ce au despărţit cu glasul lumina zilei de noapte. CONACHI, P. 283. <> (Separarea priveşte exceptarea unei perioade temporale în raport cu altele; în construcţia afară de) Poţi să vii oricând afară de joi ♦ (Urmat de „la”, indică perioada considerată ca limită de demarcare a sfârşitului unei încadrări temporale) Subvenţiile pentru depozitarea grâului încetează de la 1 martie. RL 2005, nr. 4 549. b) (Exprimă depăşirea unei durate scurse prin raportare la o limită) Nu vezi c-a trecut soarele de-ameaza-zi. CREANGĂ, P. 154. Trecut, cu mult, de miezul nopţii, încă Urcam. VOICULESCU, POEZII, n, 152. ❖ (Estimarea unei durate sau a unei vârste se face prin raportare la o unitate temporală ce este depăşită; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Uneori sta şi mai mult de un ceas în vorbă cu Papagalul DRĂGfflCI, R. 150/1. Aflându-mă eu în această mesărie mai bine de un an ..., zării un beciug. GORJAN, H. I, 115/2. Dacia noastră mai mult de opt secoli îi văzu trecând [pe barbari]. BĂLCESCU, M. V. 6. Ea se părea a nu avea mai mult de doăzeci ani NEGRUZZI, S. 1,44. Măselele şi dinţii i-au căzut mai bine de-o mie de ani CREANGĂ, P. 52. Dragostea noastră cea bună Nu ţinu mai mult de-o lună. jarnîk - bârseanu, d. 16. ^ (Indică încadrarea sub aspectul nesiguranţei; în construcţiile de azi pe mâine sau de pe o zi pe alta) îşi târâe vieaţa de azi pe mâini ISPIRESCU, L. 12. Trăim de pe o zi pe alta. CĂLINESCU, S. 396. Tu ai mai trăi de pe o zi pe alta. reteganul, P. V, 16. ♦ (în construcţiile cât de sau oricât de, indică încadrarea prin depăşire a unei limite temporale extreme; cu nuanţă concesivă) Cât de târziu tot izbucneaşte. M COSTIN, O. 61. Asemenea în eternitatea fără margini nu este orice bucată [din timp] oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? EMINESCU, P. L. 25. La drum e bine să porneşti cât de dimineaţă. CREANGĂ, P. 119. Zi de vară, cât de lungă vânătorul o alungă. ALECSANDRI, P. P. 164. □ Voi sta cu tine, oricât de târziu. ♦ (Urmat de „a”, în construcţii care indică o anumită modalitate uniformă de încadrare în decursul unei mari perioade temporale scurse) De-a lungul întregii tinereţi. IBRÂILEANU, A. 56. De-a lungul veacului al XVIII-lea capitala a suferit ... transformări. G. BARBU, A. V. 49. Indiferent ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, au existat preocupări serioase în arta populară. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. ♦ (Urmat de „la”, indică delimitarea prin separare a unei perioade temporale) Adesea ieşia Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăţiei ISPIRESCU, L. 42. ♦ (Urmat de „peste”, indică prelungirea unei durate prin suplimentare faţă de o limită temporală precizată; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Să va vedea suma de peste 3 ani aşez. 20/20. Adesea ţăranii, după o muncă de peste opt luni, se văd rămaşi datori pe anul următor. CARAGIALE, O. V, 170. Familia ei este stabilită în România de peste o sută de ani GALACTION, A. 453. 3. a) (Urmat de un determinant numeric ori cantitativ, exprimă delimitarea încadrării unei acţiuni, a unei stări etc., precizând de cât timp a început sau de cât timp durează desfăşurarea, manifestarea etc. acestora; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) De mulţi ani fiindu tu giudeţu dereptu limbiei aceşteia. COD. VOR 2 287. Unul... nu umblase pre picioare de 38 de ai VARLAAM, C. 110. Iară Măriia Ta lipsă de atâţea ani o ai adus la săvârşire 1354 DE1 159 DE1 desăvârşit, învăţând atâtea noroade să cugete zioa şi noaptea legea lui Dumnezău. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/17. închisoare de multă vreame ai răbdat, cuvioase. MlNElUL (1766), 91rl/l. Pătimi ierarhia românilor cea de multe veacuri în Ardeal întemeiată. MAIOR, I. B. 195/2. Minunata orânduială a stelelor... care de mii de ani păzesc între dânşii aceiaşi depărtare, marcoVICI, C. 12/24. Lăcuieşte de câţiva ani în Viena. CR (1838), 40Vl. Vin avea ... neşte Cotnar uitat de vreo duzină de ani NEGRUZZI, s. I, 85. De câtva timp aflându-se în Sibiu pentru tipărirea dicţionarului său. BĂLĂŞESCU, GR. 1/21. Aş ... vrea Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită, Că lumea moştenire întâmplărilor s-a dat! ALEXANDRESCU, O. I, 87. Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. eminescu, O. I, 46. Dormea de o zi şi mai bine. CARAGIALE, O, I, 34. Sunt de mai multe zile cu voi. ISPIRESCU, L. 8. Costică, care de vreo două săptămâni îşi luase licenţa în drept. MACEDONSKI, O. Hi, 5. Acum mă caută cine ştie de câtă vreme. VLAHUŢĂ, O. A II, 153. Ştefan Tomşa avu o stăpânire de câteva luni numai, iorga, c. i. i, 40. De un ceas se chinuieşte Ca să vâre aţă-n ac. IOSIF, V. 26. Se uita de câtăva vreme cu stăruinţă la cârnaţii spânzuraţi pe sârmă. BRĂTESCU-voineşti, P. 59. De-atâta timp în spate port Trecutul mort! al. PHILIPPIDE, A 76. De o lună, ... o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. M i. CARAGIALE, C. 8. Bazându-mă apoi pe faptul că-l cunosc de destul timp, i-am cerut să-mi spună în mod deschis motivele. TITULESCU, D. 78. De câteva zile se pregătea ceva. EFTIMIU, N. 76. Impiegatul e în concediu de 64 ore. C. PETRESCU, A 277. De trei sute de ani eram vestiţi că te vei naşte. VISSARION, B. 238. S-a întâmplat minunea care bucură pe călătorii singuratici de mii şi mii de ani. SADOVEANU, O. XVIII, 30. Lucrează de trei ani în România, arghezi, S. XI, 197. De ceasuri, de zile veghez. BLAGA, POEZII, 182. De câteva ore mă aflu la Moscova. STANCU, U.R.S.S. 9. Iaca, aşa-i: mergem alături, de-o noapte, fără să grăim ... fară să ne ştim. CAMILAR, n. i, 13. începuse să se plimbe pe alee de vreo douăzeci de minute. DEMETRIUS, A 29. De trei nopţi şi de trei zile, Jugănaşii nu-mi mai vine. TEODORESCU, P. P. 691. Să-ţi spună taina ce o ascund de atâta vreme. MERA, L. B. 218. N-am jucat roata de-un an. folc. transilv. I, 123. ❖ (Cu elipsa termenului care indică circumstanţa temporală; în construcţia de mult) De mult va fi fost furtişagul PRAV. 67. Despre aceaste Inălţiia Sa încă de mult nu s-au tăinuit, ca nu cumva întru aşa întâmplare să aibă prilej ...a judeca, manifest (1813), 14/26. Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute. EMINESCU, O. I, 32. Nu te-am mai văzut de mult BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18. lliuţ s-a odihnit de mult întru Domnul C. PETRESCU, S. 24. Am bănuit de mult acest lucru. CAMIL PETRESCU, T. I, 10. Nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. CĂLINESCU, E. O. I, 12. Seminţie ...pe care o cunosc mai de mult BOGZA, v. J. 16. N-ai fost acasă de mult şi ştiam că noaptea asta ai să vii. CAMILAR, N. I, 23. Trăsura dispăruse de mult după colţ vinea, L. I, 13. De mult nu mai dormise lângă o femeie. BARBU, G. 16. Termenul legal a trecut de mult. scânteia, 1975, nr. 10 319. Spune-asară unde-ai fost? Eu de mult te-am aşteptat Pân cucoşul a cântat, şez. i, 164. (Indică delimitarea incertă a duratei scurse) Fiul meu s-a perdut de trei, patru luni. GORJAN, H. I, 31/25. S-a dus badea ..., Parca-i dus d-un an, de doi! BIBICESCU, P. P. 35. (Urmat de un determinant cantitativ, în construcţii interogative sau exclamative ori în replici într-un dialog, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu delimitarea duratei unei acţiuni, a unei stări ori cu precizarea vârstei cuiva) De cât tempu? LB. De mult eşti însurat, moşule? l-am întrebat NEGRUZZI, S. I, 58. Cam de câţi ani îi fi tu? CREANGĂ, P. 148. A înnebunit de mult? BRĂESCU, O. A. n, 314. A ars [hanul] de mult a ars? SADOVEANU, O. I, 95. De câtă vreme aveţi această dificultate la vorbire? - întrebă doctorul. CĂLINESCU, E. O. I, 148. Doamne ...de câte luni ...nu mai fusese în sat la dânsul! CAMILAR, N, I, 18. □ De câte zile ai aflat? ^ (Precizarea momentului de când începe derularea prin măsurare în unităţi temporale a unei perioade se face prin raportare la momentul vorbirii; cu repetarea lui „de” în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) O lună ...de acum nu mai dorm acasă. NEGRUZZI, S. I, 30. Altul, cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum înainte. EMINESCU, P. L. 41. Sunt de atunci treizeci şi trei de ani. M. I. CARAGIALE, C. 28. Ai văzut unde a dus mişcarea de acum o lună? CAMIL PETRESCU, T. n, 349. Şi iată, de atunci au trecut doi ani. CAMILAR, n. I, 22. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÎK — bârseanu, D. 155. ❖ (Popular, cu inversarea lui „câte”; cu valoare distributivă) Şi-a ales cincisprezece iepe, Tot sirepe, Câte de zece ani sterpe, teodorescu, P. P. 151. <> (Evaluează în mod subiectiv o anumită durată foarte mare scursă; în construcţia de atât amar de vreme) Acolea se află Făt-Frumos pe care-l cauţi tu, de atât amar de vreme. CREANGĂ, P. 95. <> (Indică planificarea exactă în unităţi temporale a unei acţiuni în raport cu un termen iniţial de referinţă) Să dea Ursul Murguleţ aceşti bani toţi, de astăzi ... în patru săptămâni (a. 1682). hem 1 893. De azi în trei zile plecăm. ISPIRESCU, L. A. La 12 August de azi într-o săptămână. SEBASTIAN, T. 79. <> (Delimitarea priveşte un fragment neprecizat ca durată, dintr-o perioadă sau dintr-o circumstanţă temporală) Asemenea în eternitate fară margini nu este orice bucată de timp ... numai clipă suspendată? EMINESCU, P. L. 25. Şi-au ţinut firea până într-o bucată de vreme când au fost copleşit cu totul SBIERA, p. 59. (Cu valoare de posesie) Zilele întregi şi o parte de a nopţilor treceam cântând împreună, maior, T. 46/23. <> (învechit, rar, precizează o anumită oră din cursul unei zile) Grăi Domnul Hristos cu samareanina la puţul lui Iacov în şease ceasuri de dzi. VARLAAM, C. 113. [II] provodiră şi-l îngropară în al treilea ceas de dzi. id. ib. 380. ❖ (Delimitarea priveşte o cantitate mare, nedefinită de perioade sau de circumstanţe temporale) Este o mulţime de vreme. NEGRUZZI, S. I, 47. O, mamă, dulce mamă, din negură de vfemi, ...la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I, 129. în ce nefinire microscopică s-ar pierde ... infuzorii... acelor cercetători, în ce inflnire de timp ... şi toate acestea toate ar fi ~ tot astfel ca şi azi. id. P. L. 25. ♦ (Popular, indică delimitarea cu sens partitiv, a unei categorii dintr-un grup mai mare, pe baza vârstei sau a unei calificări) Papagalii cei bătrâni fiind mai cu multă isteţime decât dânsul fugea, iar de cei tineri pui nu vedea niciunul DRĂGHICI, R. 97/25. O noapte de acele ce nu le poţi uita. ALECSANDRI, p. I, 133. Fiecare trece în viaţa lui printr-o epocă de astea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. b) (Urmat de un determinant numeric ori cantitativ, exprimă delimitarea încadrării unei acţiuni, a unei stări etc., precizând cât timp durează desfăşurarea, manifestarea etc. acestora) în sfârşitul măsurărâi de o zi trebuie să să iscălească toţi. AŞEZ. 71/23. Clăcaşul bez claca de doaosprezece zile, să are stăpânului moşiii. LEGIUIRE, 25/10. Un război de 6 ceasuri ce am avut cu dânsul [vizirul]. CR (1829), 66Vl4. Pentru strânsul fânului şi clăditul în copiţi pe locul unde se coseşte, se va socoti un pogon lucru de o zi. REG. ORG. 60/30. Visul cel de un minut al aceştii vieţi. MARCO viei, D. 16/1. O existenţă glorioasă de doi secoli. BĂLCESCU, M. V. 7. Frumosul nu-mi mai place; iar ochii tăi - chiar ei - Abia mai au un farmec de-o clipă-n ochii mei. CERNA, P. 69. Protocolul cere obligator iarna o călătorie de o lună. ralea, O. 21. în aceste popasuri de un ceas, oamenii se cunoşteau. TUDORAN, p. 63. Pregătirea trecerii la şcoala generală de 8 ani a constituit o preocupare principală. GÎ 1961, nr. 630, 1/1. (Cu nuanţă finală) Cearem pâinea noastră de toate zilele. PSALT. (1651), XI74. Domnul ... dă hrană-n ţară De iarnă şi de vară. DOSOFTEI, PS. 462/8. Cânepa ... iaste o plantă (buruiana) sau semănătură de tot anul. CULT. c. 13/15. Acmu să ne întoarcem iarăşi la slujba cea de toate zilile a lui Robinson. DRĂGHICI, R. 151/19. Orele petrecute o dată pe săptămână la „Junimea " steteau în cel mai mare contrast cu viaţa de toate zilele. MAIORESCU, CR. n, 338. Turc bătrân îşi numără mătănii de-o mie şi una nopţi, pillat, p. 211. Frunze ... 1354 DE1 160 DE1 tăiete ... pentru capre de iarnă. Hix 84, în DA <> (Indică delimitarea incertă a duratei) A trimis turbatului o scrisoare, cerând, cu tot respectul, un concediu de două-trei zile. CARAGIALE, O. I, 149* ♦ (Delimitarea duratei scurse priveşte o parte, o subdiviziune etc. apaiţinând unei unităţi temporale considerate ca întreg) Un cutremur mare care a ţinut un minut de ceas (sfârşitul sec. XVIII). LET. ni, 192/22. Intr-o clipă de ceas ne aflarăm în Vavilon. GORJAN, H. I, 155/31. Peste un sfert de ceas trimisul se întoarse. MILLE, V. P. 151. Mai avea o jumătate de ceas până să plece la gară. AGÎRBICEANU, A. 36. Peste o jumătate de oră ... telefonul nostru va funcţiona, sebastian, T. 17. Ceasul... rămâne în urmă cu jumătate de minut demetrius, a 36. Peste o jumătate de ceas lumina se stinse, reteganul, p. I, 12. <0> (Indică delimitarea părţii iniţiale, de mijloc sau finale a unei unităţi, a unei circumstanţe temporale ori a unei activităţi petrecute în timp; cu valoare de posesie şi partitivă) Seara şi demăreaţa şi amiadzădzi de dzi... vestescu. PSALT. 106. Că din zori de dzuă Domnul o întăriaşte Sfânta sa cetate. DOSOFTEI, ps. 151/13. Auzi tu glasul tainic ce cântă-n miez de noapte? ALECSANDRI, P. I, 137. Ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. SLAVICI, N. I, 29. Pe la miez de noapte, când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise. ISPIRESCU, L. 76. Fetele băteau curtea sub un început de horă. macedonski, o. in, 9. Cum a dat în fapt de zori, veniau cu fete şi feciori. COŞBUC, B. 18. început de ziuă. C. PETRESCU, S. 11. Pe un sfârşit de toamnă..., domnul general... face ultima inspecţie. BRĂESCU, O. A I, 77. Trăiră ...în zilele limpezi ale începutului aceluia de toamnă. SADOVEANU, O. n, 220. Sfârşit de iulie, barbu, ş. N. II, 10. Când a fost la mez de noapte vine trupa. reteganul, TR. 66. (Delimitarea priveşte o anumită fază din evoluţia unui astru; cu valoare de apartenenţă) Păsări... ce se abat în şesuri la asfinţit de soare. ALECSANDRI, O. 75. Spre apus de soare, Cam pe drumul mare, Trec ... voinici. TEODORESCU, P. P. 91. □ Răsărit de lună. <> (Evaluează o anumită vârstă, o anumită vechime etc. prin restrângerea unei calificări la un domeniu temporal de referinţă) Tânăr de vârstă şi în credinţa D[o]mnului HfristoJs. DOSOFTEI, v. s. septembrie 1779. Acesta svânt avea ruda sa ..., bătrân de vârsta sa, pre carele îl cinstiră, id. ib. noiembrie 130729. Nu va putea şuvăi răpitoriul, dzicând că iaste mic de dzile ce tot să va certa. PRAV. 186. Fată mare de vârstă, ib. 199. Era nişte Odobesc [vin] vechi de zile şi nişte Cotnar. NEGRUZZI, S. I, 85. O, mag, de zile veşnic, la tine am venit Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, emnescu, o. I, 93. ♦ (Restrângerea priveşte reluarea unei anumite estimări în ce priveşte vârsta cuiva, în scopul evidenţierii) Tu îi fi mare, ... dar de bătrâneţe, sunt mai bătrân eu. teodorescu, p. p. 26. ♦ (Delimitarea priveşte precizarea în unităţi temporale a vârstei cuiva sau a vechimii a ceva; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Când fu de 10 ani de vârstă mearsă... la o besearecă. VARLAAM, C. 365. Fiind de 12 ai feţişoară ...fu bătută. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20713. Era trecut cu bătrâneţile, om de şeptezeci de ai. neculce, l. 110. La vârsta de 60 de ani. marcovici, C. 4/7. Ar fi trebuit ca stăpânul nostru ... să-i lungeascăpă spinare un tufan de patru ani. gorjan, h. i, 20/35. Altă biserică ..., veche de 315 ani. ARHIVA R. n, 37/17. Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi; Muşti de-o zi pe-o lume mică. EMINESCU, O. I, 132. Am un unchi bătrân de 999 de ani şi 52 de septămâni. CREANGĂ, P. 52. Băieţandrul de optsprezece ani ... spunea. MACEDONSKI, O. HI, 6. Eram de şapte ani şi o lună. MILLE, v. P. 161. O caţaveică veche de douăzeci de ani. SADOVEANU, O. I, 73. Pe la vârsta de 11 ani s-a produs apoi în mine ...o reacţie împotriva unor atari sentimente. blaga, H. 47. Mai întâi, vârsta: o diferenţă de cincisprezece ani. VINEA, L. n, 23. Vinişor de nouă ai Cum e mai bun pentru trai. JARNÎK — BÂRSEANU, D. 488. Când era de o lună era ca alţii de un an. reteganul, P. v, 27. (în construcţii care indică prin aproximare vârsta cuiva) Când eram de-o zi de două Furam pui şi furam ouă. reteganul, TR. 32. <> (învechit, rar, urmat de „câte” şi cu repetarea pleonastică a lui „de”; cu nuanţă distributivă) Şi la jârtva mântuirii: junce doao ... mieluşale de câte de un an, cinci. biblia (1688), 100V6. (Delimitarea, exactă sau cu aproximaţie, în unităţi temporale priveşte durata unui interval de timp sau a unui parcurs; cu repetarea lui „de” în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) învăţătură ...a sfântului post; ce e de patruzeci de zile vreamea. CORESl, EV. 55. Să meargem cale de trei dzile în pustie. PO 192/15. Şi macar numai trei dzile ce veri peşti în iad, fiiul mieu, iară mie-m pare vreame de ai mulţi. VARLAAM, C. 87. Şi l-au aflat pre om în sus, pre apa Vasluiului, cale de patru ceasuri, arând la o movilă. NECULCE, L. 11. Va muri şi muerea pânu a nu să împlini acel soroc de doaozeci de ani. PRAV. COND. (1780), 98. A sa maiestate în timp de trei ani cu o neostenită greotate după aceaia s-au ostenit ... o ... trainică pace să dobândească. MANIFEST (1813), 23/4. Cu această rânduială, ... pitrecea Robinson în curgire de trii ani..., în care vreme neîncetat lucra la copaciu. DRĂGHICI, R. 154/1. îl roagă ca să-i dăruiască vreme de trei ceasuri. GORJAN, H. I, 52/9. Colonia romană în vreme de 160 de ani ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, M. v. 6. învăţându-o cu destul bun sporiu în restimp de mai mulţi ani, dar numai în manuscris. BĂLĂŞESCU, GR. 1/19. Şi căi de mii de ani treceau In tot atâtea clipe. EMINESCU, O. I, 176. După un drum de două zile, soseşte ... la Bucureşti, vlahuţă, S. A m, 341. A pus soroc de două săptămâni, până la nuntă. GALACTION, O. 71. Am umblat până la fântână, cale de un ceas. SADOVEANU, O. XI, 294. Dacă ele [instrumentele] nu se folosesc în timp de 2 ore ... este bine să nu mai fie folosite. BELEA, P. A. 17. Este necesar să fie cunoscute în mod aprofundat trecutul îndepărtat, de milenii, al poporului nostru, eroismul. SCÂNTEIA, 1975, nr, 10 328. Şi pe Dunăre vâsliţi Cale de vreo trei conace. TEODORESCU, P. P. 565. Pe atunci anul era de trei zile:‘ RETEGANUL, P. IV, 17. ♦ (în legătură cu numeralele în a căror structură intră prepoziţia „de”, precizează natura elementului numărat) Să posti patrudzeci de zile şi patrudzeci de nopţi. VARLAAM, C. 33. Mic să cheamă până în 25 de ai PRAV. 258. Au trăit 63 de ai DOSOFTEI, v. S. ianuarie 46736. Calendariu ce slujeaşte pre 100 de ani CALENDARIU (1814), 1/3. Până la 20 de ani a învăţat legile, filosofia şi teologia. MARCOVICI, C. 3/9. Ce să vă spun ... eu, omul veacului care port sute de ierne în spate? NEGRUZZI, S. I, 245. Măcar să am ... o sută de vieţi. EMINESCU, O. IV, 432. Când a răposat, mergea pe optzeci-şi-opt de ani M. I. CARAGIALE, C. 76. Am slujit cu credinţă treizeci de ani. SADOVEANU, O. I, 24. După aproape douăzeci de ani, se născu acest băiat dolofan. CAMIL PETRESCU, O. n, 294. Rânduim lumea pentru viitorii o mie de ani. CAMILAR, N. I, 35. Mi se pare o mie de veacuri până să-l văz. BASSARABESCU, V. 147. [Ofiţerul] avea 94 de ani. demetrius, A 5. (învechit, rar, utilizarea lui „de” priveşte şi numeralele în a căror structură nu intră această prepoziţie) Unii lucrează pe an 104 de zile, iar cei din Ardeal..., 198. GOLESCU, î. 13. (Urmat de subdiviziunea „zile”, marchează caracterul îndelungat al unei durate exprimate în luni sau în ani) Cânepa mueruşcă aproape o lună de zile după cea bărbătuşă se culege. CULT. C. 25/10. Să-l slujeşti taman trei ani de zile cu credinţă. CREANGĂ, P. 146. Alese ... merinde ca să-i ajungă un an de zile. ISPIRESCU, L. 13. Măcar o lună de zile trebuia lăsaţi în pace. SADOVEANU, O. II, 220. Construirea clădirii a început acum nouă luni de zile. scânteia 1953, nr. 2 701. ♦ (Indică datarea unei acţiuni, a unui eveniment în cursul unei zile calendaristice sau, învechit, al unui an calendaristic) [Duhul Sfanţ] în zioa de petdesetniţă au deşchis gura Sfinţilor Apostoli BIBLIA (1688), [prefaţă] 5/1. în zioa de tăierea cinstitului cap a Sfântului Ioan Botezătorul, căzut-au o brumă mare. neculce, let. n, 456/28. Scris-am eu popa ...în anii... când au fost blagoveşteniile în zua de Paşti (a. 1733). IORGA, S. D. xni, 50. S-au tipărit în sfârşitul 1354 161 DE1 Calendariului de anul 1807. ŞINCAI, HR. I, 7/11. în ziua de 26 fevruarie eteriştii şi zavergiii ... pornesc în procesiune cu steagul alb pe care erau inscripţiunile ...cu crucea şi cu fenixul ieşind din flăcări, ghica, s. 103. Nu i-au dat drumul până ce n-a făgăduit că vine pe ziua de Sfânta Maria, când era numele ei. slavici, n. I, 204. în fiecare seară de Ajun, venea în sat la fratele său, cu toată supărarea nevestei şi a copiilor. AGÎRBICEANU, S. 188. A spurcat cu blastem sfânta zi de duminică. SADOVEANU, O. X, 250. A căzut la Mărăşeşti în iulie 1917, pe ziua de 15. ARGHEZI, p. T. 149. Ziua de joi dă o viaţă neînchipuită acelui târg mort. CAMILAR, N. n, 305. Până la orele prânzului zilei de 4 februarie ...au fost închise 16 drumuri judeţene. RL 2005, nr. 4 530. Să mă podobesc Rar la zile mari, Ziua de Crăciun. TEODORESCU, p. p. 85. (Precizează orarul unui mijloc de transport) Trenul de 10 dimineaţa l-a găsit în gară. ARGHEZI, S. XI, 91. □ Avionul de duminică. ❖ (Delimitarea priveşte o anumită periodizare istorică; în construcţia de mijloc) îstoriia se împarte în veache, de mijloc şi mai noao. ABEŢEDAR, 902/27. Un popor ... care prin încurgerile barbarilor din vârsta de mijloc s-au stâns. RUS, I. I, 227/15. Istoria de mijloc. IST. M. XXII/5. Memoratoriul dacian va coprinde documente istorice despre Dacia, culese din autorii vechi greci, latini, bizantini, istorici din veacul de mijloc (a. 1845). PLRI, 105. Sfârşitul veacului de mijloc. ibrâileanu, SP. cr. 2. ❖ (Delimitează perioada în care se încadrează ori se circumscrie manifestarea sau producerea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui fapt, a unui fenomen natural etc.; cu repetarea lui „de” în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie; cu valoare de calificare) Amară şi iute zi de mânie iaste zioa aceaia, zi de scârbă şi de nevoe. CORESI, EV. 36. Să nu mă-nfruntedzi, Doamne, la ceas de mânie. Când îmi vei lua sama cu a Ta urgie. DOSOFTEI, PS. 22/18. Vreame de grindine. CALENDARI (1733), 15/16. în vreame de lipsă şi un preot singur slujeaşte taina masluluL MAIOR, I. B. 300/28. Grăniţearii ... sânt îndatoriţi ... a face toată slujba militărească în vreame de pace. FUND. 8/1. Nădăjduieşte ... în ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor în vreme de nevoie. BUZNEA, C. 2/19. Slujba militărească are mai multe neplăceri decăt mulfămiri - şi mai vârtos în vreme de resboi. NEGRUZZI, S. I, 39. încă zece ani de o asemenea convingere publică ... şi limba română poate deveni o ruină. MAIORESCU, CRITICE, 13. S-ar pierde clipa de bucurie. EMINESCU, P. L. 25. Daţi-mi voie să vă mulţumesc pentru ceasurile de fericire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20. Staurul nu are iesle şi e mai mult un ... adăpost pentru oi în nopţi geroase şi în timp de vijelii PĂCALĂ, M. R. 447. Trei luni de ploaie, mă! CAMIL PETRESCU, T. I, 537. Douăzeci de ani de muncă silnică. id. u. N. 13. [Emma] se găsea într-un moment de descurajare morală. BRĂESCU, M. B. 12. Sufletul ei tânăr, necontenit zbuciumat în acele vremuri de restrişte, ar fi vrut mai multă mângâiere. SADOVEANU, O. I, 13. Moşierul, după un moment de timiditate, se repezi şi-i sărută ... mâinile. CĂLINESCU, E. O. I, 176. După câteva zile de viaţă în Valea Jiului, încercam să mă ridic. BOGZA, V. J. 17. Se duseseră zilele de panică, de disperare, de fericire. DEMETRIUS, A. 102. Cartofor deprins cu cheltuiala nechibzuită tocă, în primul an de căsnicie, ... banii... soţiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 121, 18/3. Montarea pe aeroport a unor aparate care să permită aterizarea pe timp de ceaţă. RL 2005, nr, 4 526. Că, zău, aş fi cumpărat Pe vro zi de secerat! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 445. (Cu nuanţă finală; urmat de un infinitiv, încadrarea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) O, cum nu ne-m pocăitu, cum ne-am pierdut vreame de pocăinţe (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 456/30. în vreamea de rugă mult folos dobândim. CORESI, EV. 327, După ceale 7 dzile de lucru a săptămânei ...să prăznuim înnoirea învierei a Domnului, VARLAAM, C. 98. Nu iaste vreame de a o mai uciderea. PRAV. 107. în sentenţie trebuie să să pue totudeuna anume lungimea vremii de pedeapsă. PRAVILA (1788), 14/9. Zi de sărbare toţi romanii avem astăzi. SUCIU, $.3/5. El caută minuturi de odihnă şi de singurătate ca să se sfătuiască. MARCOVICI, D. 4/6. Acum este vreme de a merge şi noi acasă. DRĂGHICI, R. 18/22. La vreme de săcere ... să va scurta [grâul]. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 4/15. Sufletul sub sân se bate ca la ceasul de sfârşit. CONACHI, P. 98. Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite. ALEXANDRESCU, O. I, 73. O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi. EMINESCU, O. I, 149. Ei, stăpâne, iaca chiar azi mi s-au împlinit anii de slujbă. CREANGĂ, P. 178. Tot mai am zile de trăit. id. ib. 219. Să-şi hotărască mai dinainte locul şi momentul de întâlnire. CARAGIALE, O. I, 278. Sunt în clipa de a-mi da obştescul sfârşit ISPIRESCU, L. 41. Era vreme de poveşti! AGÎRBICEANU, S. 533. Foame nu mi-e şi după o zi aşa ... agitată, nimic mai bun decât un ceas de chaise-longue. SEBASTIAN, T. 132. Fata era virgină. Tânărul Popescu n-avusese vreme de ... prostii. CĂLINESCU, C. O. 16. Compresorul pufăia tot timpul, fară o clipă de răgaz. BOGZA, V. J. 27. Nu-i timp acum de cântece duioase. BENIUC, V. 31. E ora de siestă când Ana dormitează cu telefonul la căpătâi. VINEA, L. n, 265. Ceasul de aşteptare trecuse cu facerea valizei. DEMETRIUS, A 67. Nu mai era timp de pierdut BARBU, G. 362. Lasă, mândră, iubitul Ş-apucă chistornicul; Fost-a vreme de iubit Acum la călugărit! JARNlK - BÂRSEANU, D. 449. I-o venit ceasul de căsătorie. FOLC. transilv. I, 547. ♦ (Precedat de „aşa” sau de „atât”, măsoară un grad mare de intensitate sub aspectul vechimii, al frecvenţei, al duratei etc.) Eu nu te aşteptam, aşa de noapte. abeţedar, 522/17. Pentru ce omul să află atât de adesea în deosebite stări mâhnitoare. MARCOVICI, D. 7/24. Simţesc o supusă compătimire pentru soarta ei; atât de tânără şi... nenorocită. NEGRUZZI, s. I, 41. îndată cunoaşte ... palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos aşea de puţin. CREANGĂ, P. 95. Niciodată n-au adormit seminariştii aşa de târziu! CARAGIALE, O. I, 25. O, m-am cuminţit... râd aşa de-arare! COŞBUC, F. 124. N-a înţeles ce mă cheamă atât de des acolo. C. PETRESCU, S. 111. Când suferim înfrângerea, nu ajungem aşa de repede la seninătatea cea mare. CĂLINESCU, C. O. 153. (In comparaţii de egalitate) Nu aflai ... păduri aşa de vechi, ca şi pământul. MAIOR, T. 260/2. Ev ii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noştri EMINESCU, P. L. 25. Rămăsese tot aşa de tânăr ca şi când venise. ISPIRESCU, L. 8. Avu o stăpânire tot aşa de scurtă, iorga, c. I. I, 18. <> (în construcţiile cât de sau ce de, în exclamaţii) [Paingul] cât de-ngrabă simte mâna ce-i atinge o frânghie! CONACHI, P. 269. Ce de ... timp pierdut! LM. n Oh! Cât de mult te-am aşteptat! O (Evaluează în mod subiectiv un anumit grad de intensitate, de frecvenţă) A fost o zi îngrozitor de fierbinte. CARAGIALE, O. I, 288. Puicuţa clipea din ochi ameţitor de des. vinea, L. II, 201. + (în formule de repetiţie, indică încadrarea succesivă sau progresivă în unităţi sau în perioade temporale care se acumulează în timp) Cel ce cu vedearea şi cu audzul dereptu viia întru ei, dzi de dzi sufletul dereptului cu farădeleage lucrurele munciia. COD. VOR.2 400. Cela ce împarte şi dă mişeilor, direptatea lui va trăi întru veaci de veaci. VARLAAM, C. 370. Aştepta de zi în zi să meargă la Iaşi. N. COSTIN, ap. TDRG. Trup şi suflet vă iertaţi Că ... aveţi să fiţi în veci de veci despărţiţi! CONACHI, P. 197. Tu s-o amâi cu zi de zi Şi spune-i câte toate. COŞBUC, P. I, 77. Mă târăşte seară de seară prin toate localurile. CAMIL PETRESCU, T. n, 102. Veacuri de veacuri aceasta făcu omenirea. LABIŞ, P. 335. Ridicarea nivelului ideologic al cadrelor didactice se reflectă şi în munca lor de zi cu zi GÎ 1962, nr. 652, 2/1. (învechit, indică încadrarea sub aspectul perseverenţei; în construcţia de zi şi (sau de) noapte) Să va-nvăţa de dzî de noapte, să-i deprindză poruncile toate. DOSOFTEI, PS. 12/1. îmbla de zi şi noapte după domnie (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 197/25. Sta di zi, di noapte asupra lui numai să margă în Ţara Muntenească. NECULCE, L. 327. ♦ (Urmat de „ia”, delimitează prin măsurare scurgerea unei perioade prin raportare la o limită de referinţă) Să se mute până a cincisprezecea zi de la zioa statuţiei ... plătind alte datorii mai nainte. ŞINCAI, HR. I, 347/15. Dinţii cei dintâiu răsar mai cu seamă în a cincea lună de la 1354 DE1 162 DE1 naştere. CARCALECHI, C. 63/1. Un an şi giumătate s-au încheiat de la publicaţia Gazetei în limba patriei. AR (1830), 435/3. Trecură trei ani la mijloc de la despărţirea acestor doi fraţi. GORJAN, H, I, 2/17. Abia trecură patru luni de la însurarea lui Ipolit... Şi el se bolnăvi. NEGRUZZI, s. i, 54. Dacă ele [instrumentele] nu se folosesc ... 2 ore de la sterilizare, este bine să nu mai fie folosite. BELEA, p. A. 17. (învechit, urmat de „la”, datarea se face prin raportare la un termen-limită de referinţă, considerat începutul lumii sau al unei noi ere) Se-au început această carte a se tipări după întruparea Fiului şi Cuvântul lu Dumnezeu, la o mie 580, iar de la facere 7088 în luna lu dechemvrie. CORESI, EV. 1. Au oştit asupra Ghinovezilor pre la leatul ÎI25 de la Hfristojs. biblia (1688), [prefaţă] 7/3. Tipărită în Sfânta Mitropolie ...la anul de la zidirea lumii 7219. ANTIM, O. 383. Scris-am eu popa ...în anii de la Hfristojs 1733 (a. 1733). IORGA, S. D. Xin, 50. Dată în cetatea noastră Viiena în zeace zile a lui februarie, în anul de la Hfristo Js o mie şeapte sute optzeci şi şase. aşez. 8/17. ♦ (Urmat de „peste”, indică încadrarea în tot cursul unei perioade sau al unei circumstanţe temporale) învăţătură ...a sfântului post, ...de prespre tot anul şi vreamea iaste tocmită. CORESI, EV. 55. Lăţimea ... să să măsoare şi să să scrie la a doa parte a lucrărilor de peste zi. AŞEZ. 83/17. întinăciunea cea de preste iarnă [a fagurilor mucezi]. MOLNAR, e. S. 102/10. Adunarea celor 12 luni de preste an. CALENDARIU (1814), 5/2. Din cursul soarelui... închipue totdeauna ceasurile de preste zi. DRĂGHICI, R. 150/20. Să corecteze lucrarea de peste an a comisiunil ODOBESCU, S. n, 388. Zări pe bătrânul de peste noapte cu barbişon şi broboadă care broda mereu. CÂLINESCU, E. O. I, 34. Soarele de peste zi. BARBU, Ş. N. II, 231. 4. a) (Exprimă încadrarea unei acţiuni prin raportare retrospectivă la un moment prestabilit) Iară când fu de toamnă, întru acel an a domniei lui... făcu nuntă. NECULCE, L. 120. Când a fost de sărutat Ea m-a pus la frământat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 105. ♦ (învechit şi popular, urmat de „către (în)”, exprimă încadrarea unei acţiuni prin orientare dinspre un reper temporal) In multe rânduri s-au dus la groapă ... şi mai de cătră dzuă şi în răsărita soarelui, până li s-au arătat şi Domnul Hristos. VARLAAM, C. 105. Veni muiarea de cătră demineaţă. BIBLIA (1688), 189/2. Cu 3 ceasuri de cătră ziuă ...au fost cutremur. N. COSTIN, LET. n, 23/37. Zicea oamenii că au înserat de cătră noapte, id. ib. 49/28. [Pe trântori] îi ... omoară albinele de cătră toamnă. ECONOMIA 175/7. De cătră seară se arată despre o parte o gură luminoasă. CALENDARIU (1814), 81/20. Să aştepte până în primăvara următoare, căci atunci, când îi ruga ea mai cu stăruinţă, era de către toamnă. MARIAN, T. 217. Ear când fu de cătră seară într-un lagher ne-aşezară. RETEGANUL, TR. 70. De către dimineaţă însă, în revărsatul zorilor, aţipi. CĂTANĂ, P. B. m, 86. Şi iar au mers... când a patra zi, colo de cătră-n seară. MERA, L. B. 39. b) (Exprimă încadrarea unei acţiuni prin proiectare î n -spre un reper temporal; cu valoare de determinare sau de calificare temporală) Făcătorii bire preimi-vor viaţă de veaci. PSALT. 336. în zioa de apoi, mare praznic, stătu Isus şi strigă grăind. CORESI, EV. 188. Să ne izbăvească din moartea de veaci. VARLAAM, C. 71. Stăpânul acelui pământ de pururea să fie biruitoriu asupra aceii case cu toate namestiile ei. PRAV. 26. Armenii ... au acea dreptate, a cumpăra moşii la ţară de vecie? (a. 1782). uricariul, XI, 263. Sfântul Duh, cel ce au strălucit în vremile ciale de apoi, pre pământ ca un soare mare. MINEIUL (1778), 198rl/13. Pâinea noastră cea de pururea dă-ne noao astădzi. ABEŢEDAR, 222/4. Ca să se pomenească de veci astă întâmplare. CONACHI, P. 88. Dormi-re-aţi somnul cel de veci. CREANGĂ, P. 251. Locul cu bordeiul ţi l-am dat doar de veci. N. REV. R. I, nr. 1, 66. Să fi dormit de veci. Sbiera, p. 123. ♦ (Indică prilejul sau ocazia pentru care sunt prevăzute sau cărora le sunt destinate încadrarea unei acţiuni, manifestarea unei stări, a unui fapt etc.) Glas de zioa Domnului. CORESI, EV. 36. Au binevoit a se împărtăşi de cină. AR (1829), 18V7. Chiemat de cină la o moşie. I. VĂCĂRESCUL, P. 329/11. Şi acuma ... am să-ţi aduc ceva din casă ... Un dar de ziua ta ... Aşa-i? EMINESCU, p. l. 71. îţi trimit de Anul Nou câteva rânduri. CARAGIALE, O. vil, 459. De Bobotează, vodă iese la gârlă, cu tot alaiul IORGA, C. 1.1, 160. Aşa! M-aşteptaţi, vin şi eu cu voi, ... Să-ncepem alaiul, vrăjmaşul alai, De praznicul sfintei Dumineci. GOGA, POEZII, 30. Se duc să vază pomul de Crăciun. brătescu-voineşti, p. 26, Căutam un cuvânt duios de plecare. C. PETRESCU, S. 238. Gudin m-a întrebat dacă rămâi dă prânz! KLOPŞTOCK, F. 236. Cădelniţele de zile mari ...au fost aduse. ARGHEZI, B. 26. Le dădea de cină nişte roşii, nişte ardei. BENIUC, M. C. I, 197. Mielul se găteşte de Paşti. VINEA, L. n, 305. Când se auzea clopotul de prânz, ... oaspeţii pensiunii începeau să iasă. DEMETRIUS, A. 29. Să fie de sărbători La fete şi la ficiori, mândrescu, L. p. 263. ❖ (Destinaţia priveşte sezonul, anotimpul, perioada etc. pentru care sunt caracteristice, specifice sau prielnice un anumit sortiment, o anumită varietate, un anumit produs etc.; cu valoare de calificare) Câtu grăunţu seaceră el dentru sămănătura cea de iarnă şi cea de vară într-un an ... roditoriu? AŞEZ. 19/18. Şi aciasta să să ştie, că în anu 18fOJ6, în luna lui fevruarie, au sămănat omini săcări de toamnă, neputând toamna sămăna (a. 1806). IORGA, S. D. XIII, 141. Ca şi frunzele de toamnă, toate stele- le-au pierit, EMINESCU, 0.1,133. Sub alba haină de noapte ...se trădau boureii sânilor, id. P. L. 49. Ştiu unde sunt! -Unde? - în jacheta mea a cenuşie de vară. CARAGIALE, o. I, 150. Flori de mai. COŞBUC, P. 146. Să-i arate o mostră de stofa de vară. CĂLINESCU, E. O. n, 135. Pe un fotoliu, ... ciorapii ... chiloţii şi cămaşa de zi a Tzulufei. VINE A, L. I, 67. Lepădau trenţele groase de iarnă. BARBU, G. 368. Harnică, nevasta mea, Harnică, dracu s-o ia! C-avem cânepă de vară Ş-o mâncă focul pe-afară, Eară cânepa de toamnă în şopron stă ca o doamnă! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 457. ^ (Indică perioada de timp când este semnalată apariţia sau existenţa unui fenomen natural, a unui astru; cu valoare de calificare) Hesper, steaoa ceaia căriia zicem noi Luceafărul cel de noapte. M. COSTIN, O. 245. L-au opritu-l o videnie foarte straşnică de noapte. DOSOFTEI, V. s. noiembrie 115v/35. A ta faţă, cu lacrimi - ca trandafirul în roua de dimineaţă, ...au zâmbit. CONACHI, P. 100. Iar pe ceriuri se înalţă curcubeele de noapte. EMINESCU, o. i, 142. Cerul de înserare era deasupră-i albastru, id. P. L. 37. Tu vânt de seară-n calea ta Nu l-ai văzut venind cumva? COŞBUC, P. I, 283. Dar unde sunt zăpezile de an? blaga, l. u. 51. Odată cu seceta de vară Viroaga seca. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. în iarba fierbinte mişuna vântul de vară. barbu, G. 7. Pe blânde nopţi cu stele, pe soarele de-amiază. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 1. □ Pasăre de noapte. ♦ (Indică perioada, momentul, tura etc. pentru care sunt programate, proiectate sau rezervate desfăşurarea, valabilitatea, apariţia, funcţionarea etc. a ceva; cu valoare de calificare) Ascultaţi, fraţi dragi, den învăţătura aceştii Evanghelii de astăzi! CORESI, EV. 65. în prevegherile meale de noapte mă gândesc. PSALT. (1651), 112713. Sfârşi svfâfntul pravila de noaptea (a. 1691). GCR I, 288/18. Aşa albinele care, pentru vreamea ernii era amorţite, încep a se deştepta ca dintr-un somn prin putearea căldurii soarelui şi doresc să se scoaţă în aşăzământul cel de primăvara. MOLNAR, E. S. 101/6. Paznicii de noapte trec, cu capetele înfundate în mantale albe. EMINESCU, P. L. 39. Mare bine mi-ar face un taifas de seară târzie, după atâtea necazuri. CARAGIALE, o. vn, 145. Ziarele noastre politice ...în mijlocul furtunoaselor lupte de zi... au găsit mai toate loc ... poesiei sau altor scrieri literare. MACEDONSKI, O. IV, 6. Ce-i asta? — Un ziar de seară. CAMIL PETRESCU, T. ni, 164. Boierul... îşi murmura, în iatacul lui, rugăciunile de sară. SADOVEANU, O. I, 10. A mea e vina că te-ai logodit cu lăutari într-un local de noapte. VINEA, L. II, 53. întârziară cu sania prin alei pustii, în faţa uşilor închise ale pensiunilor de vară. DEMETRIUS, A. 52. Sporturile de iarnă. RL 2005, nr. 4 542. Dă-mi-l pe uşă afară [colacul] C-aşia-i legea d-astă seară. TEODORESCU, P. P. 156. Fraţilor, mă duc eu dă 1354 DE1 163 DE1 noapte să păzesc [mărul]. RĂDULESCU-CODIN, î. 321. Mâncarea de dimineaţă. ROMÂNUL glumeţ, 7. □ Raidurile de zi. Ceaiul de după-amiază. Masa de prânz. Medicamentele de dimineaţă. Trenul de dimineaţă. ❖ (Semnalează un anumit moment din derularea unui program, a unui orar etc.) Seara, sună de mâncare, dar el nu se coborî la masă, că nu-i era foame. VLAHUŢĂ, O. A. 106. Se aprindea lampa la toacă şi se stingea când fluera la Mandrea, „dă opt”. KLOPŞTOCK, F. 78. Când cântau cocoşii de miezul nopţii, era semn că Moşu avea să-şi împlinească... somnul dintâi. VLASIU, A P. 304. (Prevestirea unui anumit tip de perioadă temporală se face pe baza unui indiciu specific acesteia) în curtea mea şi-au întins pânzele păianjeni... (semn de toamnă lungă). CĂLINESCU, C. O. 19. ♦ (Indică proiectarea unei anumite atitudini, a unei anumite constatări, a unei stări sufleteşti etc. prin raportare la o perioadă temporală) în sufletul lui crud rămase dragostea de noapte, de focuri roşii pâlpâind şi fumegând prin întunecime. SADOVEANU, O. I, 30. E vai de zilele sale. jarnIk - bârseanu, d. 506. ♦ (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate statornică de încadrare a unei acţiuni) Numai aceia pohteaşi numai întru aceia a petreace de-a pururea să nevoea. ANTEM, P. 12. Poroncim ...ca toate aceste să fie întru statornicie de-a purure în veci (a. 1785). URICARIUL, IV, 31/20. Unele dame poartă de-a pururea asemine colanuri, pentru ca să aibă o talie delicată. ALBINEŢ, M. 159/6. Pustiul şi urâtul de-a pururi mă cuprind. EMINESCU, O. IV, 432. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale, Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale? COŞBUC, P. I, 120. Să uit de-a pururi vremea ce ne depărta. CERNA, P. 53. Izbânda strigătului meu ... De-a pururi tot mai sus se sue. AL. PHILIPPIDE, A 116. Ceea ce se cheamă obişnuit moarte e pentru el [Gorki] viaţă de-a pururi. SADOVEANU, E. 262. ♦ (învechit, rar, urmat de „de”, în legătură cu construcţii care indică încadrarea nelimitată) Şi n-au cum se priceştui cândva de de pururea păcatele lui. PRAV. GOV. 28v/13. 5. a) (în legătură cu construcţii care exprimă încadrarea recentă într-un plan d i n imediata vecinătate a unui reper temporal) Botezat de curund. MARDARIE, L. 189/4. Şi când s-au suit într-acesta scaun ...de proaspăt să potolisă goana. DOSOFTEI, v. S. decembrie 232715. Rădăcinile ceale de curând din pământ dezvălite ... se uscă. Înv. pom. 133/10. De-abie ne-am suit în barcă şi am văzut ce deosebire. DACIALIT. 102/4. De îndată... s-au apropiat. CONACHI, P. 87. De abia apucasem a adormi, şi un vis fantastic veni. NEGRUZZI, S. I, 60. Pomenirea de curând încetatului din viaţă Preasfinţfitului] părintelui ... Veniamin mitropolitului Moldaviei. BĂLĂŞESCU, GR. XII/28. Societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei,... de-abia atunci. MAIORESCU, CRITICE, 77. Răspunsul... nu veni de îndată. ODOBESCU, s. n, 80. Şire de grâu de curând secerat. MACEDONSKI, O. III, 14. E de-abia unu. REBREANU, P. S. 282. Ne-am împrietenit însă de îndată. C. PETRESCU, S. 15. Personalul se întorcea la un program ... de-abia isprăvit. ARGHEZI, s. XI, 73. Şi e mititel, De curând născut, teodorescu, p. p. 50. ♦ (învechit, rar, urmat de „a”, indică încadrarea în proximitatea unei perioade temporale) Aceşte săntu ceia ce nu se-u sculat sfânta duminecă di-a dimineţă (a. 1580). cuv. d. bătr. h, 328/27. ♦ (Urmat de „cu”, indică simultaneitatea cu momentul de început al unei perioade sau al unei circumstanţe temporale) De cu noapte, au plecat fuga Ghica-Vodă den Bucureşti. M. COSTIN, LET. I, 349/3. Se scumpise ... şi vinul, că rămăsese viile de cu toamnă neîngropate, neputând oamenii să le lucreze. NECULCE, LET. n, 456/32. Iară cătră vredniciia slujirii şi a împărtăşirii cu Sfintele Taine, [preotul] împiedecă multa mâncare şi băutură de cu sară. IACOV, SYN. 4720. Cărăuş să fie el datoriu a-i găsă ş[i] a-i tocmi, di cu iarnă (a. 1784). IORGA, S. D. vn, 235. Pomişorii de cu bună vreame să se înveaţe cu fierbinţeala soarelui şi cu vânturile ceale tari. ÎNV. POM. 60/14. Furnica-şi strânge hrana de cu vară pentru iarnă. PANN, ap. DDRF. Pentru drumul [ce va fi mâine] De cu azi te pregăteşte! EMINESCU, O. I, 102. La biserică ne duceau apoi pe copii de cu dimineaţa [pentru spovedit]. MACEDONSKI, O. m, 32. De cu sară mititelul încetase să mai ţipe. vlahuţâ, S. a I, 25. Era bolnavă de cu dimineaţă. MILLE, v. P. 120. Noi ne scoatem din capete fiindcă aţipim de cu vreme. CHIRIŢESCU, GR. 135. Şi tot rostul gospodăriei, pentru ziua întreagă, îl regula cuconu Ioniß, de cu revărsatul zorilor. HOGAŞ, DR. u, 88. De cu noapte i-a dat schimburi albe. C. PETRESCU, S. 44. Un pomelnic, pe care-l dictase de cu seară moşu Vasile. MOROIANU, S. 79. Dumnealui simţise ceva de cu dimineaß prin firul telefonului. STANCU, D. 126. înălţatul... ’mpărat De cu noaptea s-a sculat Şi divan şi-a adunat. TEODORESCU, P. P. 605.1 se da de ştire de cu bună vreme. SBIERA, P. 195. (Urmat de „cu” şi în corelaţie cu „până”, raportează momentul final al unei încadrări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale) Doarme fâră a se trezi De cu zori şi până-n seară, De cu seară până-n zori. ALECSANDRI, P. ni, 396. Măi, ciobane, măi, Şi te culci pe pat ...De cu seară până-n zori. TEODORESCU, P. P. 111. b) (în legătură cu construcţii care exprimă încadrarea incipientă într-un plan î n imediata vecinătate a unui reper temporal) Abia de ieri a ieşit soarele. CAMIL PETRESCU, T. I, 37. ❖ (Indică iminenţa producerii unui fenomen natural) Şi tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că Timpul sta de iarnă. donici, F. H, 38/7. o (Indică întrezărirea începutului de zi sau, mai rar, de noapte) începus-a să lumina de dzio. NECULCE, l. 338. Când se revărsea de zori, pornise pă drum. GORJAN, H. I, 3/31. Cum miji de zioă norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226. A se crăpa de zio. BARONZI, L. 42. Căzu jos şi dormi până ce mijea de ziuă. EMINESCU, P. L. 17. Se luminase de răsărit... aşa că, suind la deal ...a zărit un pâlc. CARAGIALE, O. n, 232. Când se crăpă de ziuă, se sculă. VLAHUŢĂ, O. A I, 125. Se zărea de lună. COŞBUC, F. 107. Pleca din casă cum se lumina de ziuă. BRÄESCU, O. A. I, 184. Când se jacu de ziuă... culese pe un tăier struguri. RETEGANUL, P. II, 54. <> (învechit şi popular, indică încadrarea intermitentă a unei acţiuni iminente; în construcţia (de) când de (sau în) când) Când de când aşteptau prilej ... să lovească în ţară. M. COSTIN, ap. TDRG. Când de când era să ajungă pe Hasan-Paşa (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 231/11. Stă tot gata, de când, de când să se răstoarne la pământ CALENDARIU (1814), 162/7. Vom agiunge şi noi de când în când a naşte câte un clăsicişor. RUSSO, s. 83. Când de când să zboare-n lume. HODOŞ, C. 58. 6. a) (Exprimă prognozarea unei evoluţii ulterioare, prin intermediul unui stadiu incipient din existenţa unei persoane, din desfăşurarea unei circumstanţe temporale etc.) De mitiutel arătă cum va hi şi deaca va creaşte mare. VARLAAM, C. 386. Zioa bună de dimineaţă se cunoaşte. BARONZI, L. 53. ♦ (Indică agentul sau factorul temporal prin care ori din cauza căruia sunt provocate o acţiune, o stare, un fapt, un efect vizual etc.; cu valoare de complinire) Fruntea-mi de vreme toat-a albit, heliade, O. I, 78. înaintea patului - o masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine. EMINESCU, P. L. 29. Se diafaniză şi se preßcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui, id. ib. 37. Senin îi e obrazul de vreme îmbrăzdat MILLE, v. p. 74. Moara cea veche s-a măcinat de vreme. C. PETRESCU, S. 24. Inginerii stăteau ... îngrijoraţi de vreme. CONSTANTINESCU, S. II, 9. îl găsise pe Giuseppe într-un halat ...pe alocuri tăiat de vechime. VINEA, L II, 239. ♦ (Justificarea unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. priveşte circumstanţa temporală care le determină, le provoacă, le generează etc.) Mi-i sufletul în groază şi-n grea turbureală De dzua cea de seamă şi de sârguială. DOSOFTEI, PS. 23/2. Rămăsese viile... neîngropate, neputând oamenii să le lucreze ...de earnă. NECULCE, LET. n, 456/33. De bătrân se cocoşa. PANN, P. v. ni, 11/7. Se scutură salcâmii de toamnă. EMINESCU, O. I, 129. Păcătuit-a omul în vremuri fericite, Când n-avea a se teme de zile amărâte. VLAHUŢĂ, S. A I, 3. Bătrâna Manda toarce lână ... abia mai vede, de bătrână. 1354 DE1 164 DE1 ARGHEZI, S. P. 100. Mor fetele de bătrâne. şez. v, 15. ♦ (Indică elementele temporale din care sunt constituite sau formate o colectivitate, un grup, un şir etc.) Ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat, Sângele după pietre încă nu l-au spălat. ALEXANDRESCU, O. I, 68. Ai fi trăit în veci... Şi rânduri de vieţi. EMINESCU, O. I, 191. [Farmecul] nu ţinu o zi nici două, ci un şir întreg de zile. MACEDONSKI, O. III, 17. După un mare număr de ani, mă aflam din nou pe aceste plăji. BOGZA, v. J. 7. ♦ (Urmat de „la”, indică circumstanţa temporală care delimitează provocarea unei anumite stări de fapt) Totul mi se trage de la o zi de curs. CAMIL PETRESCU, T. in, 222. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „la”, în formule de repetiţie, indică variaţia unei stări, a unei situaţii etc. în funcţie de alternarea unor perioade de timp similare) Adrian îşi schimba chipul şi sufletul de la clipă la clipă. ARDELEANU, U. D. 216. Vicisitudinile acestei idei umaniste variază de la epocă la epocă. RALEA, S. T. 111,26. b) (în legătură cu construcţii care exprimă recurgerea la o anumită modalitate de caracterizare sub aspect temporal - ritm, frecvenţă, rapiditate etc. - a unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc.) E ei aştepta elu că se va apriinde şi va cădea de năprasnă mortu. COD. VOR.2 325. De pripă ... mântuii pe voi. CORESI, EV. 267. Păcatul ce-i ertase iarăşi de iznoavă să întoarsă. VARLAAM, C. 216. Nimica alt nu chibzuim să fie acmu mai de pripă svintei besearici numai îngruparea preoţească (a. 1650). BVI, 176. La al patrulea an de nou au giurat amândoi domnii craiului Vladislav. ŞINCAI, HR. n, 3/34. La începutul învăţăturii, după ce se roagă şcolarii de loc să se cetească catalogul, însemnând pre cei ce lipsesc. INSTRUCŢIE, 5/7. M-am îndemnat cu această scurtă învăţătură de nou a mă sârgui spre a face plăcere neamului mieu. FRĂŢILĂ, S. 1 4/4. Patru cărţi analytica - de regulă împărţite în analytica priora şi posteriora. MAIORESCU, L. 7. Se pregătea de zor să-şi treacă examenul VLAHUŢĂ, N. 6. [Copilul] îl pune pe un moment jos, de regulă sub masă. MARIAN, NA. 53. irimie lucra de zor. AGÎRBICEANU, S. 8. De obicei e distrată. IBRĂILEANU, A. 41. Să telegrafiaţi de urgenţă care este propunerea lui titulescu, D. 442. Citiţi de zor, până mai este vreme! GALACTION, A. 397. Ai să te măriţi ... Ilie de-abia aşteaptă. SADOVEANU, O. I, 41. Să-şi supravegheze gesturile ei aşa... nepăsătoare de obicei CĂLINESCU, E. O. I, 139. Doi cojocari... din comuna Vidra lucrează şi ei de zor pentru a oferi în dar cojoace specifice portului din comuna lor SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Dar de regulă ele [tratamentele] sunt în strânsă legătură. BELEA, P. A. 12. Stătea ...în locul unde stătea, de obicei, tatăl său. PREDA, M. 440. Pun talpă dă nou. ALR SN IV h 1 192/316. (învechit, indică nerespectarea unui termen; în construcţia a rămâne de zi) Dup[ă]aceaia ş-au mai pus zi... şi tot au rămas Iovan de zi (a. 1644). IORGA, s. D. X, 176. ♦ (în legătură cu construcţii care indică elementul particularizat de natură temporală prin care se realizează o acţiune sau care reprezintă conţinutul până la refuz; prin analogie cu spaţiul propriu-zis; cu valoare de complinire) Căzui la pământ acoperit de noapte. MILLE, V. P. 217. Viitorul nostru e plin doar de trecut. VOICULESCU, POEZII, n, 291. Bătrânul împărat era ... încărcat de ani, încât ... vedea, aşa, ca prin sită. RETEGANUL, P. n, 26. 7. a) (Urmat de un determinant distributiv, exprimă încadrarea sub aspect iterativ, precizând de câte ori se repetă o acţiune; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Spre toate gloatele, de multe ori muncindu ei, nevoiia-i se hulească. COD. VOR 2 304. Şi de multe ori el şi în focu-l aruncă şi în apă, să piarză. CORESI, EV. 76. Şi aducându-ş aminte de adeaseori ce-l fusease Svfâjntul îoan dojenit, dosoftei, v. s. noiembrie 120v/12. De puţine ori biruiţi... să întorcea. C. CANTACUZINO, CM I, 12. Me-au scos sânge de doao ori. ABEŢEDAR, 442/14. A unora istorie e mai vede roasă, ... şi mai de adeseori în cumpăna adevărului măsurată. BOJINCĂ, R. 4/11. De sute de ori ... printr-a gurilor lipire, Ţ-am adeverit amoriul. CONACHI, P. 99. De trei ori grăiaşte. BĂRAC, A. E. 35v/10. Să-x lungească pă spinare un tufan ... măsurând-o cu acesta de vro şaptezeci de ori. GORJAN, H. I, 20/35. Pământul ..., semănat o dată sau de două ori cu porumb sau cu cartofi, este foarte bun pentru semănătura seminţei de dud. POENARU, î. 15/18. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. NEGRUZZI, S. I, 251. Cezara ... şi-l săruta cu ochii pe jumătate închişi de nenumărate ori EMINESCU, P. l. 94. Calul se şi scutură de trei ori CREANGĂ, P. 195. Voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta. ISPIRESCU, L. 1. Bate orologiul de douăsprezece ori. MACEDONSKI, o. I, 23. De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porţii coşbuc, p. II, 70. II mai văzuse el de câteva ori ... jucându-se cu alţi copii BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Nici n-a mai venit la mine decât de puţine ori. CAMIL PETRESCU, P. 27. Creionul... trecea de câteva ori pe buze. ARGHEZI, S. xvn, 26. Suciră o dată, de două ori, de trei ori, şi... abia putură deschide uşa aceea. RETEGANUL, P. n, 5. E c-un lănţuş ... De cinci ori l-a cântărit. PĂSCULESCU, L. P. 244. (în construcţii exclamative) Ah! de câte ori voit-am Ca să spânzur lira-n cui. EMINESCU, O. I, 105. Sufletul îmi creşte Când te revăd, câmpie verde! ...în sfânta ta singurătate De câte ori n-am rătăcit. IOSIF, v. 30. De câte ori pe înserat în târgul mic te-am aşteptat! PARASCHIVESCU, c. Ţ. 15. (Precedat de „câte”, cu nuanţă distributivă, indică periodicitatea repetării aceluiaşi fapt în fiecare dintre unităţile temporale care se succed) în toate dzile căte de şeapte ori ...mă rugaiu Ţie. VARLAAM, C. 222. Tătarii din Bugeag ... câte de trei, patru ori pe an mergea în Ţara Leşească. NECULCE, L. 106. Scoţi fagurul ...în toată săptămâna de doa[u Jo ori MOLNAR, E. S. 109/9. Obiceaiu ... era mai-nainte în bisearică ca în fieştecare eparhie sau ţeară de doao ori în an să se adune toţi episcopii MAIOR, I. B. 224/28. La aceste poşte în ceasuri hotărâte, de trei ori pă zi, să dau scrisori GOLESCU, î. 31. Şcolarii nu vor putea să meargă la -părinţii lor decât numai de două ori pe lună şi duminicile. CR (1832), 2392/29. Aş fi fost mulţumit să moriu eu de mii de ori într-un minut decât ea o dată. GORJAN, H. I, 119/35. Mă bărbieresc de trei ori pe săptămână. NEGRUZZI, s. I, 199. Mai ajunsesem de două ori poate în viaţa mea, până la acest prag. CAMIL PETRESCU, U. N. 16. S-adaugă ajutorinţa care se percepea de două ori pe an pentru acoperirea deficitelor, oţetea, T. v. 54. S-o aduci la frăţiori Pe iarnă de nouă ori, Că-s mai multe sărbători ALECSANDRI, P. P. 154. Să nu ne mai întâlnim, Numai sâmbăta o dată, Duminecă ziua toată, Alte zile-arareori, într-una de nouă orii jarnîk - bârseanu, D. 62. (Cu nuanţă de aproximare) Am fost şi eu logodită de vreo două, trei ori CAMIL PETRESCU, T. I, 501. ♦ (în operaţii aritmetice, leagă deînmulţitul de înmulţitor) Cât face de opt ori nouă? ARITM. (1806), 102/9. De opt ori tot câte nouă Facu-mi şaptezeci şi două! TEODORESCU, p. p. 624. ♦ (Indică încadrarea sub aspect distributiv a aceluiaşi fapt în unităţi temporale care se repetă) Precum ... vor fi auzit, Nemaicercând cu amăruntul adevărul, ei au semnat aşa, precum mai de toate orile să întâmplă la ceştea scriitori C. CANTACUZINO, CM I, 11. S-au orânduit prin art. 65 a capului finanţelor o sumă de fieşicare an. REG. ORG. 118/22. Mintea mea ... mă făcu să le adresez [minerilor], de fiecare dată, un mesagiu. BOGZA, v. J. 13. <> (învechit, indică repartizarea succesivă a unei plăţi în funcţie de o unitate temporală luată drept unitate de măsură; cu repetarea lui „de” în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Le-au dat leafa căte 4 lei de lună. NECULCE, L. 99. Să-i dea de an câte 50 000 de galbeni (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 280/22. Să li se dea câte şase bani de zi [pentru mâncare]. ANTIM, O. 330. Pentru vreo datorie să iaie osteneala lor câte douăzeci parale de tot ceasul PONTURI, 10/17. b) (Urmat de un numeral, exprimă încadrarea sub aspectul ordinii numerice într-o succesiune, precizând a câta oară se repetă o acţiune) Cela ce va fura furtuşag mare, de oara dentâi să-l spândzure. prav. 34. Iară sila, ce i-au făcut de-ntâia 1354 DE1 165 DE1 dată, biruiaşte. ib. 201. Pohămit nărocul iui Decheval, iarăşi deade biruinţa romanilor şi de-a triia oară. CANTEMIR, HR. 83. Iar dalibaşii şi cu bumbaşirul ... şi-au luat leafa lor ... dăruindu-i domnul cupostaji şi cu alte daruri... triimeţând de al doile şipaşei peşchiş (sfârşitul sec. XVIII). LET. ni, 224/32. De a doa oară să măsoare cu lănţugul AŞEZ. 75/22. Pescarul ... îl băgasă de al doilea în vasul cel pecetluit. GORJAN, H. I, 84/23. Ercule căta acum să se însoare de a doua oară. ISPIRESCU, u. 68. □ De prima oară a reuşit. ❖ (în legătură cu numeralele de la „al doilea” sau „a doua” în sus, indică ordinea într-o succesiune de unităţi temporale sau de evenimente de acelaşi fel) Insă în masa trupească să şi bucate multe în multe chipure sânt, ce den ceale dentâi şi de al doilea rând ei se satură. CORESI, EV. 263. Stete o zi, stete două ... Când fu în ziua d-a treia, Verdeş-împărat chemă slujitorii. ISPIRESCU, L. 44. Sfârşitul celui de al doilea război mondial BOGZA, V. J. 5. <> (învechit, rar, în legătură cu construcţia de rând, indică încadrarea succesivă a unei acţiuni) Pentru doftorii ... Să-i dai calului tri zile de rând. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 50/21. ♦ (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de încadrare neîntreruptă în perioade similare care se succed) Multe nopţi de-a rândul, le vedea mereu prin somn înşiruindu-se pe dinaintea ochilor ei VLAHUŢĂ, S. A. II, 17. Patru luni d-a rândul... s-au războit românii din îmbele ţări BĂLCESCU, M. V. 76. Dar ce mai era în cutie? Păpuşile ce i le dăduse ...în doi ani de-a rândul EMINESCU, P. L. 94. Şapte zile de-a rândul a ouat câte un ou. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 225. Plesniturile ...au răsunat... secole de-a rândul RALEA, O. 13. Bădiţa ... mă-ntreabă: Fostu-i-am vreodată dragă? Eu răspund dintr-un cuvânt ...Că i-am fost trei ani de-a rând. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 44, <> (învechit, rar, urmat de „a”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de reluare a unei acţiuni) Când se văzu în picioare şi dete iar cu ochii [peste noi], se zbârli din nou, gata să reia de-a capul prietenoasa-i întâmpinare. M. i. caragiale, c. 26. ♦ (învechit, urmat de „de”, califică o anumită vârstă) Învaţă păgânul să ucigă coconii nu numai întru Vithleem, ce şi în toate hotarâle lui, de de-al doile an şi mai jos (sec. XVII), hem 658. ♦ (Urmat de „pe”, indică încadrarea pe ultimul loc într-o suită, într-o succesiune de fapte, de evenimente, de faze de acelaşi fel, desfăşurate în timp; în construcţia de pe urmă) împingând cei de pre urmă pre cei dinainte. M. COSTIN, O. 163. Dachii îl stăpâniia cu craii lor până la Decheval cel mai de pre urmă craiul lor. C. CANTACUZINO, CM I, 37. După întinderea lănţugului cea de pe urmă ar mai rămânea încă... o holdă. aşez. 76/6. Robinson venisă în cel de pre urmă punct... a-ş pierde şi el toate nădejdile. DRĂGHICI, R. 210/14. Aceste de pe urmă sânt părţile cele mai necesarii. BĂLĂŞESCU, GR. IV/l. Să împlinească voinţa cea mai de pe urmă a moşului vostru. CREANGĂ, P. 184. Cât despre vorba muierească cea de pe urmă, ca şi cea dintâi, tot fără noimă şi fără înţeles rămâne. DELAVRANCEA, S. 87. Să nu pomenim ... Acest de pe urmă eveniment. MILLE, v. P. 221. ❖ (Urmat de „pe”, încadrarea ultimă priveşte unităţi, perioade sau circumstanţe temporale) Aici dară au rămas ... şi până în vremile de pre urmă s-au tras. C. CANTACUZINO, CM I, 29. însă-n ceasul du pe urmă daţi-mi voi pe fiii mei, Să mor într-ale lor braţe, să-mi închiză ochii ei. HELIADE, O. I, 447. Aş vrea ca să mai petrec cu tine şi în noaptea cea mai de pre urmă a vieţii mele. GORJAN, H. I, 22/30. Zioa mea cea de pre urmă! Când viaţa mi se curmă. BĂRAC, A. 67/7. Simt aproape clipa de pe urmă. GOG A, POEZII, 240. Sara bună, mândră bună, Asta-i sara de pe urmă. FOLC. TRANSILV. II, 449. 8. a) (în legătură cu construcţii care indică încadrarea retrospectivă într-unul dintre planurile de raportare temporală dinspre un reper, exprimat sau subînţeles) Au fost lui [moşie] mai de-ainte vreame (a. 1602). CUV. D. bătr. I, 113/5. De ainte cunoscui ... mărturiile tale, că în veac urzitu-le-ai. CORESI, PS. 349/2. Unul iaste Dumnedzău văcuitoriu de maintea începuturilor. DOSOFTEl, v. S. noiembrie 163v/32. Este datoare să le prevadă, ca după întâmplare, sau să le precurme de mai nainte. meşt. moş. 5/8. Apucase a fi mai de înainte bine văzut şi la curtea imperială. BARIŢIU, p. A. n, 32. O greşeală îndreptată de mai nainte îndreptează ... [multele] exemplare, maiorescu, l. 14. Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte. EMINESCU, O. I, 137, Dacă voi redeveni personajul pozitiv de dinaintea scandalului, mă voi gândi la revenire. RL 2005, nr. 4 526. (încadrarea retrospectivă priveşte o perioadă sau o circumstanţă temporală) Cugetai dzilele de ainte. PSALT. SCH. 239/12. Lăudat să fii, Dumnedzău Sfinte, Din veacii toţi, din cei de mainte. DOSOFTEl, PS. 138/14. în verile de dinaintea războiului ...o mare tristeţe mă cuprindea. BOGZA, V. J. 5. (Urmat de determinări introduse prin „de”, marchează reperul temporal faţă de care se face raportarea) Mărturisi pre HfristoJs, D[u]mn[e jdzău de mainte de veaci. DOSOFTEl, v. s. noiembrie 11979. Datează de dinainte de despărţirea dialectelor. PUŞCARIU, ET. WB. 285. (în corelaţie cu „până”, raportează planul temporal final al unei încadrări la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale) Şi s-au bătut de mainte de apusul soarelui până au înnoptat. URECHE, LET. I, 115/3. Toată noaptea cea de-nainte de plecare până s-au revărsat zorile, m-am frământat cu gândul feliu şi chip. CREANGĂ, P. 8. (învechit, rar, încadrarea se face prin măsurarea exactă a distanţei temporale anterioare unui reper; cu repetarea lui „de” în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) De mainte cu treidzăci de dzâle de acel spurcat praznic, alegea pre un voinic tânăr. DOSOFTEl, v. S. noiembrie 137710. ❖ (în legătură cu construcţii care indică aproximarea unei durate, a unei vârste etc.) De aproape un ... veac ... trăiesc printre cărţi. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 17. □ în vârstă de aproape cinci ani. b) (în legătură cu construcţii care indică încadrarea prospectivă într-unul dintre planurile de raportare temporală înspre un reper; urmat de un infinitiv, încadrarea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) înţeleasa amu ainte de tocmeala lumiei. COD. VOR2 371. Dumnedzeu iaste din firea Tatălui ainte de veac născut. PSALT. 336. Aceştea au fost mainte de potop tremişi. varlaam, C. 235. Au fost mainte de săborul cel dintâi din Nichea. DOSOFTEl, v. S. septembrie 5723. Iarba câmpului, mai înainte de a să face. biblia (1688), [prefaţă] 2V37. Să să cerceteaze ... înainte de măsurare, aşez. 78/4. Gheorghie Bradi, carele au fost înainte de Plinie Forest. MAIOR, I. B. 160/4. înainte de toate trebuie să te uiţi. ÎNV. POM. 98/2. Turcii mai înainte de a fi loviţi ...se alungară până la locurile lor, AR (1829), 182/21. Mai înainte de a răsări soarele, au pus lemne pe foc. DRĂGHICI, R. 84/4. Mai nainte de luna lui maiu nu trebuie să se facă această semănătură, poenaru, î. 17/12. Mai nainte de a alege eu cu ce moarte să mă omori, te jur. GORJAN, H. I, 44/4. Trebuie să se cerce o bucăţică din caş dintr-un polonic mai înainte de a să tăia. MANOLACHE DRĂGHICI, l. 30/1. Ce încet bate inima mea acum, ce iute bătea înainte de 60 de ani EMINESCU, P. L. 109. [Călăreţul], înainte de nămiez, are să ajungă la conac. CARAGIALE, O. I, 219. înainte de a merge la cununie, să ne îmbăiem. ISPIRESCU, L, 37. înainte de a se căsători cu mama îşi pierduse averea în două rânduri. GALACTION, O. 8. într-o seară ..., cu puţin înainte de orele zece, un tânăr... intra în strada Antim. CĂLINESCU, E. O. I, 7. Ultima generaţie ... care a mai fost nevoită să coboare în fundul pământului, înainte de era ce va să vină, a energiei atomice. BOGZA, v. J. 15. Ochii lui priveau parcă departe, dincolo de prezent. BENIUC, M. C. I, 188. Ar trebui să ne cânţi ceva înainte de culcare. VINEA, L. II, 312. Ci eu se cuvine să plec înainte De-a întomna în pădure. ISANOS, Ţ. L. 45. □ S-a pregătit în ajun de examen. (încadrarea prospectivă priveşte o perioadă sau o circumstanţă temporală) Este hotărât ... ca firul zilelor noastre să se taie mai nainte de a să sfârşi anul în care trăim. MARCOVICI, D. 17/27. într-o dimineaţă, miercuri înainte de Dumineca Mare, Moş Nichifor 1354 DE1 166 DE1 deciocălase căruţa şi-o ungea. CREANGĂ, P. 112. în epoca dinainte de 1848, în Moldova critică, numai un om ca A. Russo ...a putut deveni reprezentativ, ibrăileanu, SP. CR. 96. ❖ (în construcţii care indică datarea prin raportare la o persoană sau la o perioadă considerate ca termen de referinţă) La anul înainte de Hfristojs 253. cantemir, HR. 120. □ înainte de era noastră. <> (în legătură cu construcţii care indică încadrarea prematură a unui eveniment, a unui fapt etc.) Ce e noao şi Ţie l[su]se. Venit-ai încoace ainte de vreame a munci noi. TETRAEV. (1574), 212. Miazănoaptea ... a căzut la pământ cu două ceasuri înainte de vreme. EMINESCU, P. L. 19. ♦ (învechit, indică încadrarea prin măsurarea exactă a distanţei temporale înspre un reper) Cu trei săptămâni încă mainte de aceia, adecă mainte de începerea postului, ne dau ştire svenţii. VARLAAM, C. 8. Aşa au păţit Ştefan loşica, carele mai nainte de patru ani repusese pre Kovaşoţi. ŞINCAI, HR. n, 268/26. Amândoao părţile s-au învoit ca după treacerea acestor trei ani, cu şase luni mai nainte de ieşire n-ar da veaste, atuncea acest contract încă pe alţi trei ani să se îndelungeaze. eustatievici, i. 3/20. (Corespondenţa priveşte proximitatea unei încadrări prin raportare la un plan temporal) Luă hotărâre ... a nu orândui nemic pentru împărţeală pănă aproape de moartea sa. CREANGĂ, P. 4. Şi când, pe aproape de miezul noptei, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută prin cinci străji. id. ib. 267. M-apropii de sfârşit. VOICULESCU, POEZII, ii, 85. Tratativele ... referitoare la încheierea aşa-numitului pact al securităţii mutuale se apropie de sfârşit. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Aproape de ora două. □ Aproape de Crăciun. (învechit, indică aproximarea unei durate) Ea rămasă ca o moartă aproape de un ceas. GORJAN, H. I, 98/34. (Aproximează o distanţă prin măsurare în unităţi temporale) O mănăstire ..., în apropiere de câteva ore. EMINESCU, P. L. 100. ♦ (învechit, corespondenţa priveşte inegalitatea sub aspectul vârstei, al vechimii etc. dintre două elemente în cadrul unei comparaţii) Au price între sine cu nemţii... carii sânt mai vechi de dânşii M. COSTIN, O. 254. Acest oraş [Mantua] este cel mai vechiu, nu numai din toate oraşele Italii, ci şi de multe alte oraşe ale altora împărăţii GOLESCU, î. 97. ♦ (Indică echivalenţa dintre două elemente în ceea ce priveşte vârsta, vechimea etc. sau includerea în aceeaşi categorie de vârstă) Măcar că era de vârsta mea mă întrecea cu stătu. MAIOR, T. 25/6. Am cules aceste mărturisiri din scriptori de o vârstă cu întâmplările despre care scriu. T. AARON, S. A. 79/5. Aveam prieteşug prea mare cu vărul meu ..., fiindcă eream tot de o vârste. GORJAN, H. I, 104/6. Nici camarazii de o vârstă cu dânsul nu ghiceau. MACEDONSKI, O. m, 23. Mă-sa îl răsfăţa şi nu-l lăsa niciodată să se joace cu băieţi de seama lui VLAHUŢĂ, D. 30. O, tineri dragi, ... V-aţi cunoscut în luna lui april, Eraţi de-o seamă: vârsta îndrăgirii, Cu ochi cuminţi. SĂM. IV, 531. Era de o seamă cu Oleana şi, mici copii, se jucaseră împreună în şatra ţigănească. GALACTION, O. 68. Alţii, de seama mea, şed acasă. CAMILAR, N. I, 13. Mi se pare Că suntem de-o vârstă acum. LABIŞ, P. 50. Amândoi suntem de-o seamă. JARNÎK - bârseanu, d. 75. ❖ (Indică explicitarea unei comparaţii prin evidenţierea elementului comun, de ordin temporal) Două femei una ca alta de tinere. DDRF. ♦ (învechit, în legătură cu construcţii care privesc coincidenţa dintre o anumită dispoziţie, o anumită decizie etc. şi împlinirea unei anumite vârste) Să le ţie [bucatele] şi să să hrănească cu dănse pănă în cutare vreame, pănă va fi cuconul de vârstă. PRAV. 61. Au luat voie ... ca să deie domniea fiu-său, ...că este Măria Sa ajuns de vârsta bătrâneţilor (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 253/7. Moştenitorii ei, [când vor fi] ajunşi de vârstă, să aibă a-şi cere acea dreaptă moştenire a zestrifi] ei PRAV. COND. (1780), 98. ♦ (Compararea priveşte similitudinea cu un element temporal pe baza unei caracteristici proprii acestuia; cu valoare de calificare) Un vânt de toamnă. PELIMON, S. 38/1. Turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc. ALEXANDRESCU, O. I, 73. O linişte somnoroasă, un aer cald de vară, luna strălucită ... — iată tabloulf EMINESCU, P. L. 48. [Are] obraji de 18 ani CAMIL petrescu, t. II, 10. Soarele cernea lumină de primăvară, sadoveanu, O. I, 19. Când temperatura de primăvară s-a consolidat au apărut în curte ... muşuroaie, călinescu, c. o. 17. ♦ (Compararea dintre două elemente aparent incompatibile se face pe baza unei caracteristici subînţelese) Privesc zilele de-aur a scripturelor române, eminescu, O. I, 31. Amiaza de azur fierbinte A-nmărmurit pământ şi mare. VOICULESCU, poezii, n, 158. ♦ (învechit, în legătură cu construcţii care indică domeniul temporal de referinţă, destinat prin compatibilitate manifestării unei anumite calificări; cu valoare de complinire) Acest an iaste bun de aşezare şi de soţietate. CALENDARI (1733), 14/11. Zi rea de dohtorie. ib. 63/12. ♦ (Compatibilitatea priveşte atingerea sau estimarea unei vârste, a unui stadiu etc. favorabile, potrivite, caracteristice pentru o anumită activitate, o anumită îndeletnicire etc.) Cănuţă a rămas orfan ... tocmai când se făcuse copil de-nvăţătură. CARAGîALE, o. I, 131. E un adevăr istoric, pe care-l cunosc şi copiii de şcoală, vinea, L. i, 266. Dumneata mai ales, care eşti băiat de liceu, sebastian, t. 42. Când se făcuse de armată, jupânul îi spusese: Du-te să te încalţe Lia. barbu, G. 13. Dar [fetele] sunt mici, Nu sunt încă de voinici. TEODORESCU, P. p. 329. Şi pe tufe bruma groasă, Şi la şes iarba de coasă. şez. I, 241. □ Copil de ţâţă. ♦ (Indică vârsta, perioada, circumstanţa etc. corespunzătoare unei anumite etape din viaţa, din existenţa etc. cuiva sau a ceva ori conformă cu un anumit anotimp; cu valoare de calificare) Iară Miron au răspunsu că nu-i bine să lasă oastea turcească, că este vreme de iarnă. NECULCE, L. 46. Uneori numai prin şesuri are lăcaş, supt o staulă, unde în timp de vară se adăpostea turmile. ASACHI, I. 403/5. Moşnegi bătrâni, care, pe când era mic, îi povesteau în timp de iarnă ... poveşti fantastice despre zâne. EMINESCU, P. L. 37. Tocmai la vreme de bătrâneţe ... dobândi im copilaş. ISPIRESCU, L. 41. Ideile şi ... activitatea lui Odobescu din perioada de formare a statului român. IBRĂILEANU, SP. CR. 215. ♦ (Urmat de „după”, încadrarea unei acţiuni se face prin raportare de posterioritate faţă de un reper) Cu cutremur sfânta cuminecătură îndată o înghiţim, apoi după ce ne-au şters preotul pe buze, luăm anafură şi mergând la locul nostru facem ce ale de după cuminecare, şincai, C. 114/18. Cultura lui franceză şi liberală ...de după 1830. IBRĂILEANU, SP. CR. 96. Glia se gâdilă-n dans sub călcâie! Vinu-i puţin, dar ni-i cântecul plin ~ Hora noastră de după război cea dintâi e. labiş, p. 43. III. (Exprimă contactul dintre două elemente în plan conceptual) 1. a) (învechit, exprimă originea prin descendenţă a unui element din altul) întâiu pentru neam, pentru că cel părintesc să trage despre diregătorie de patrichii, şi de sfeatnici împărăţiii greceşti biblia (1688), [prefaţă] 7/1. Se trag de acel neam. M. COSTIN, ap. cade. De Petru V Aron au rămas un fecior anume Elia. şincai, HR. n, 102/29. <> (învechit, rar, indică provenienţa sub aspect matrimonial) Aida odihneşte robul lui Dumnezeu Balagi Băju .../ lângă dânsul odihnesc şi doo soţii de I-a şi a 2-a căsătorie a dumisale (a. 1823). iorga, s. d. xni, 75. <> (învechit, rar, indică originea sub aspect fizic) Oricine-ş va găsi fata sa cea de trup curvind cu cineva, poate să-i facă moarte. PRAV. 101. (Descendenţa priveşte un anumit grad sau un anumit tip de înrudire) Nepot de văr (a. 1677). IORGA, s. d. v, 223. Sântem surori de amândoi părinţii. GORJAN, H. I, 146/16. Nepot de soră lui Pândilă. CREANGĂ, P. 244. Un nepot de fiică al bătrânului tiran. IORGA, C. 1.1, 40. Cine-n poală-mi doarme Nu mi-e frăţior, Nu mi-e verişor, Nici nepot de sor\ TEODORESCU, p. p. 85. (învechit, rar, indică persoana de la care provine ceva) în Roma, daruri..., de un om mare (a. 1693). FN 11. îi rămăsese mai mare avuţie de tată-său. şincai, HR. in, 272/23. ♦ (în legătură cu construcţii care indică originea sub aspectul unei anumite calificări de ordin familial, 1354 DE1 167 DE1 social, etnic, religios, lingvistic etc., indicate în mod explicit sau implicit) E prea mândru şi înţelept, de rudă bună şi bogat. CORESI, EV. 15. Era ... de rudă measeră. MOXA, 379/20. Iară păgâna aceea nice era de acea semenţie. VARLAAM, C. 252. Această svântă ... era de rudă luminată şi vestită. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 371. Isus iaste de împărătesc ... neam. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/36. Acest domn Cant emir- Vodă au fost de oameni proşti. NECULCE, L. 93. Fiind doamna lui sârboaică, de neamul Despoţilor, fata lui Despot crai. id. ib. 110. Cinstiţi şi de neam bun boeri. ANTTM, P. 4, Nu era întră creştini acea împărţire [a legilor] ca unii să se zică de leage lătinească ... alţii de leage grecească. MAIOR, I. B. 181/11. Eduard Jung, de neam englez. MARCOVICI, C. 4/3. Un popor ... de viţă celtească. RUS, 1.1, 227/14. Luai... bărbat pe unul de cele mai mari familii din Vavilon. GORJAN, h. I, 157/5. [Era] o astrologie mai mult de origine bizantină. EMINESCU, P. L. 35. Capul ei se ridica ... astfel cum şi-l ridică caii de rasă arabă. id. ib. 77. Poate-i fi auzit ce-au păţit alţii, mai de viţă decât dânsul? CREANGĂ, P. 81. Ghinărari de neam străin. COŞBUC, B. 21. Acest fenomen ... se manifestă la scriitori de diversă origine: munteni, moldoveni, ardeleni. CONSTANTINESCU, S. II, 6. Eram însă ...de familie. Cumnatul meu magistrat, brăescu, A. 244. [Constanza e] foarte cruţată..., fiindcă e fată de familie bună. CĂLINESCU, I. 115. Populaţia neagră numără 70 la suta negri de origină africană. RALEA, O. 38. Unde ar putea un bărbat să întâlnească o fată de familie mai înstărită, în vremea asta în Bucureşti. CAMIL PETRESCU, O. n, 69. N-ai ascuns niciodată că nu era de neam. C. PETRESCU, AR. 25. Cititori de diferite naţionalităţi. SCÂNTEIA, 1954, nr. 2 886. Atunci e poate un suvenir de familie. VINEA, L. I. 265. Toţi aceşti termeni de origine latină erau obişnuiţi în stilul oficial rus. VARLAAM - SADOVEANU. 132. Karol Wojtyla a fost ales vicar al lui Cristos, primul papă de neam răsăritean. RL 2005, nr. 4 581, Dar fata de gazdă mare, Tot cu mâna dă parale. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 438. eu Obligaţii de familie. ♦ (Explicitarea unei anumite origini indicate printr-un termen general se face printr-o precizare introdusă prin „din” ori printr-o calificare; cu nuanţă modală) Svăntul Dimitrie ...ce era de naştere din cetatea Solunului. VARLAAM, C. 371. Fiind unul dintre sluji de rudă grec, anume Heraclu. SIMION DASC., let. 182. Era oarecare om, ... Mavsima de nume, sirian de limbă. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 28735. Şi era grec ţărigrădean de felul lui. NECULCE, L. 54. Justin Cororopalat, născut din sora lui Justinian, de moşie trac. CANTEMIR, HR. 325. Acesta au fost eghiptean de rudă. MINEIUL (1776), 24r2/l 1. Lăcuiîorii acelor oraşe ...au fost de sânge romani. T. AARON, S. A. 22/5. Ei de neamul lor era americani. DRĂGfflCl, R. 27/1. în vestita cetate a Atenei se afla un filosof Leontie anume, nobil de părinţi, idolatru de credinţă, astrolog de profesie. CR (1839), 90bls 2/15. Ei sunt... cum o spun înşii, români de naştere, francezi în inimă. EMINESCU, P. L. 111. Datorită... unui prietin ...de neamul său din Persia, am descoperii versiunea cea mai bună a acestei povestiri. SADOVEANU, O. XV, 344. Tata era de fel de la Gura lalomiţei. GALACTION, o. 8. îmi spune că e franceză de origine. ralea, o. 26. (Cu nuanţă de conformitate) Pământul acest ... de feliu fiind sărac, numai pe alocuri arată dărnicie rodurilor lui. BELDIMAN, A. 60/4. De soiul lor aceste dobitoace era foarte blânde. drăghici, r. 87/7. ♦ (învechit, rar, urmat de „la”, indică descendenţa prin raportare la o limită reprezentată de o fiinţă) Cum amu de la Adam au murit, aşia şi din H(risto)s toţi vor înviia (cca 1580). dr. n, 288. Mă întrecea cu stătu; deoarece ei se trăgea de la uriaşi, maior, T. 25/7. ❖(Urmat de „la”, indică originea unui sentiment, a unei atitudini, a unui fapt, a unui demers etc.) Cu suspinări smeritea de la inimă (a. 1600 — 1650). GCR I, 142/12. Toate faptele ceale bune au începătură de la Dumnedzău. varlaam, C. 187. Literatura tuturor neamurilor au început de la poezie. CR (1831), 371/13. Numai de la această construire efectivă provine adevărul real al deducerilor geometrice corespunzătoare. MAIORESCU, L. 140. Orice progres pleacă de la o stare ... anumită (a. 1906). PLR n, 130. Şi pe mine m-aşteptau Tot cu foc şi cu lumânare Şi cu dor de la inimă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 169. <> (învechit, urmat de „la”, indică originea sau provenienţa unui obicei, a unei limbi, a unui cuvânt, a unui bun etc.) Acest Zlatoust ... mi-au rămas de la socrul meu (a. 1766). IORGA, S. D. xm, 72. Limba românească vine de la cea latinească. IORGOVICI, o. 72/5. Datinele avem de la vechii romani. SUCIU, S. 4/7. După nuntă, şi darurile de la logodnă, fireaşte, urmează orânduielei darurilor dinaintea nunß. LEGIUIRE, 66/5. Ar trage ... pe b o ni t a de la bonitate. HELIADE, PARALELISM, I, 6/12. Am împărţit deopotrivă între noi toată averea cea mare ce ne-a rămas de la dânsul. GORJAN, H. I, 146/25. Mulţemeşte-te cu zăstrea ce de la ceriuri ţi-i dată. CONACHI, P. 268. Buzduganul ista îl avem lăsat moştenire de la strămoşul nostru. CREANGĂ, P. 57. îşi trăgea drepturile ... de la bunică-sa. IORGA C. I. I, 85. Obiceiurile astea proaste ...eu socot că de la turci vă vin. STANCU, D. 408. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „până la”, indică extinderea completă a unei ierarhii, a unei scări de valori, a unei cronologii etc. între două limite extreme) încongiurară casa, de la mici toţi până la mari, toţi oamenii. PALIA (1581), 69/14. Slugile lui Hfristojs sânt de la domni şi de la împărat, toţi câţi sânt pre lume, şi până la cei mai mici. VARLAAM, C. 245. Letopiseţul [Miron Costin şi Nicolae Costin] au scrispănă la Dragoş-Vodă, şi de la Dragoş-Vodă l-au scris... pănă la Aron-Vodă. NECULCE, L. 3. împăratul chiemă a doa zi pe toată boerimea de la clucer ... şi până la ban mare. GORJAN, H. I, 84/11. De la străbunii săi pănă la strănepoţi, Au îndestulă minte. DONICI, F. I, 42/8. ♦ (învechit şi popular, urmat de „pe”, indică originea unei înrudiri, provenienţa unui bun) Moşiile n-au fost de pre Balica, ce au fost de pre Şcheaea Movileasca (a. 1716). URICARIUL, V, 371/24. Aceste moşii sânt drepte a lor, de pe strămoşul lor Toader (a. 1740). IORGA, s. D, Vil, 76. Fiind casa părinţască mai vârtos de pe tată-tău (a. 1775). URICARIUL, vn, 33. Pe Elefant l-au pus în codri la domnie; Şi de pe neam ei toţi ...Au îndestulă minte. DONICI, F. I, 42/7. Legătură veche ... de pe cei dintâi descălecători. SADOVEANU, O. XH, 374. b) (Exprimă originea prin ascendenţă a unei fiinţe; cu valoare de posesie şi de calificare) Eu fariseiu sântu, fiiu de fariseiu. COD. VOR.2 275. Vasilie, ce era ... fecior de oameni measeri. MOXA, 388/21, Feciori de domni. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/33. Mulţi din feciorii de boieri se duceau la dânsa. PR. DRAM. 127. Am văzut un pui de leu, gonind. BELDIMAN, A. 45/12. O fecioară frumoasă la faß, smerită la chip, înţeleaptă în cuvinte, cu adevărat fată de filozof. CR (1839), 902/36. Sunt... Feciori de lek nebună. ALECSANDRI, o. 65. Alungat-o ai pe dânsa, ca .... în coliba împistrită ea să nasc-un pui de prinţ. EMINESCU, O. I, 83. Calul fiului de crai începe atunci a forăi. CREANGĂ, P. 187. Le spunea drumeţilor că are un fecior, care e dascăl pe doi copii de domn. SLAVICI, N. I, 172. Pui de mierlă. MACEDONSKI, O. m, 6. Va creşte voinic ...Ca puiul de leoaică. COŞBUC, S. 90. Povestea cu feciorul de împărat şi filosoful Sindipa e veche cât şi împărăţiile răsăritene. SADOVEANU, O. XV, 343. Asta-i fată de birău. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 442. ♦ (Popular, indică apartenenţa sub aspect matrimonial, sentimental etc.) Place-mi mie ... a juca Cu drăguţa d-altuia. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 360. Asta-i mândră de diac. id. ib. 442. ♦ (în legătură cu construcţii care indică apartenenţa sub aspectul unei anumite calificări de ordin familial, social, etnic, religios, lingvistic etc.) Petru şi Andrei, fratele lui, rudă de jidovi amu era. CORESI, EV. 210. Acest Leu era rudă de armean. MOXA, 383/36. [Sfânta Scriptură] o ai tălmăcit spre limba cea de moşie a locului, nu spre trufi. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/38. Şi era grec ţărigrădean ..., neam de-mpărat creştinescu. NECULCE, L. 54. Şi-i deate ... şi pre Cosma, feciorul lui de suflet. MINEIUL (1776), 88rl/5. Porunceaşte călugărilor şi tuturor celor de credinţă grecească ca pre zisul Hristofor să-l cunoască episcop. MAIOR, I. B. 164/7. Cel ce va lua 1354 DE1 168 DE1 fiică de suflet datoriu iaste ca să o înzestreaze. pravila (1814), 116/9. Părinţii ... cei fireşti moştenesc dimpreună [cu părinţii sufleteşti] ... pre copilul de suflet. LEGIUIRE, 74/2. Un părinte de familie muncitor în mijlocul lucrătorilor lui. MARCOVICI, D. 3/10. Limba noastră după materia ei este şi ea o limbă de familia latină. CR (1839), 135741. Eu mai am o fată luată de suflet. CREANGĂ, P. 270. Dacă-i omul viţă de boier mare ...se cunoaşte. ISPIRESCU, L. 606. Neam dă cazac! KLOPŞTOCK, f. 74. Neamuri ... de prinţi. arghezi, VERS. 505. □ Familie de nobili. (Ca particulă de nobleţe, indică apartenenţa sub aspect patronimic) Şi era grec ţărigrădean ... neam ... creştinescu de Catacozoneşti şi ştie rândul acestor ţări. NECULCE, L. 54. Cât va domni familia de Ghica, vor lipsi cu totul. GORJAN, h. i, 58/34. Domnul Alexandru de Sturza. AR (1829), 4574. Este nobil saxon, numit baronul de Stainberg. CR (1839), 932/ll. Napoleon III a avut totdeauna o afecţiune deosebită pentru ramul catolic al casei de Hohenzollern ... din cauza rudeniei sale cu principesa Josephina de Hohenzollern. GfflCA, C. E. n, 75. Pe cine pui în locul lui? - Nu ştiu. - Ducele de Orleans? CAMIL PETRESCU, T. n, 355. Lilly de Georgiades era ... o curtezană. CĂLINESCU, C. O, I, 146. ^ (Indică apartenenţa sub aspectul unei calificări de ordin categorial; cu valoare partitivă; în construcţia d-alde) Acuma rămase să bea aldămaşul D-alde cuscru, socrul şi de-alde naşul. PANN, P. v. n, 136/14.1-a cam intrat în cap câte i-a descântat d-alde mătuşa. PELIMON, I. 158/8. De-alde tine, jatul meu, Mulţi viteji ucis-am eu. ALECSANDRI P. II, 23. Mi-e dor d-alde tata şi d-alde mama. ISPIRESCU, L. 124. Mişălesc de-alde ei sub sfântu soare! popa, v. 337. <> (Indică apartenenţa unei fiinţe la un grup, la o colectivitate, la o organizaţie etc.) Intrămu în casa lui Filipu ievanghelistul, cel ce era de cei şapte. COD. VOR.2 254. Era ... slujitor de oaste. DOSOFTEI, v. s. octombrie 61720. Fac parte de o generaţie care s-a deprins din tinereţe cu studiul. KOGĂLNICEANU, în plr I, 159. Bine, Ivane, du-te ... acum eşti de casa noastră. CREANGĂ, O. 144. Ilinca ... era de casapopei. CONTEMPORANUL, vn, 4. Sunt membru de partid, davidoglu, M. 87. □ Om de stat. (Indică apartenenţa sub aspect administrativ, instituţional etc.; cu valoare de calificare) Substăpânirile să numesc în comun deregătorii; iară deosebi se chiamă: carii sânt într-un sfat cu împăratul, miniştri; carii sânt preste cănţelăriile ceale de curte. D. SUP. 9/19. Clasele şcoalelor ... existente se va înlocui treptat ..., prin clase de şcoale reale. ODOBESCU, S. II, 76. Am acoperire pentru a face faţă dobânzilor tuturor bonurilor noastre de tezaur. TlTULESCU, D. 71. Domnul general, comandant al corpului de armată, face ultima inspecţie. BRĂESCU, O. A. I, 77. Precum vezi, banca mea nici nu mai e bancă, e o biată colectură a loteriei de stat. vine A, L. îl, 213. Celule de partid. M 1974, nr. 7, 9. □ Buget de stat. Şedinţă de sindicat. Capitală de judeţ. ♦ (Indică fiinţa, instituţia etc. asupra sau în cadrul cărora se exercită o anumită autoritate) Luca din eparhia Lycaonilor, al treile egumen de mănăstirea svintelor Preaobrajenii. DOSOFTEI, V. S. septembrie 1072. S-au făcut episcopi de eparhie. MAIOR, I. B. 158/17. Vornicul de aprozi va lua împlineala la zeace bani unul PONTURI, 10/21. Un căpitan de infanterie ... sta cu capul rezemat în palmă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 20. Am cerut adesea ca directorii de teatru să încerce să-şi recruteze interpreţii principali. CAMIL PETRESCU, P. 5. Un locotenent de artilerie ... galopa nebuneşte. BRĂESCU, V. 73. Dumneata ... care eşti un bătrân căpitan de vapor ... ai cunoscut poate multe întâmplări. SEBASTIAN, T. 152. Au fost chemaţi şi alţii: primarele şi... şeful de post. SADOVEANU, O. XVIH, 294. Conducători de laboratorii ori de cercetări pe teren. D. GUŞTI, P. A. 326. Comandanţii de mari unităţi, la prilejuri, strigau în faţa frontului: - Băieţi, Patria. CAMILAR, N. I, 33. Să-mi dai o sută ... lei C-ai ajunsu vătaf de oi. teodorescu, p. p. 592. Aram, başă de voinici Peste patruzeci şi cinci. id. ib. 627. □ Şef de gară. Patron de restaurant. ♦ (Indică apartenenţa sub aspect posesiv a unui obiect, a unei calităţi, a unei stări etc.; cu valoare de calificare şi nuanţă finală) Dereptu casa de Domnul Dumnedzeul nostru cerşii bine Ţie. PSALT. SCH. 424/8. Să-l dea acel lucru stăpănă-său ... când lucrul [furat] va fi de om bogat. PRAV. 67. Vădzând multe casă de boiari mari (a. 1689). IORGA, s. D. vn, 92. Ce este odihna? Ea este o stare de un trup că rămâne pe câtăva vreme întru acelaşi loc. AMFILOHIE, G. F. 49710. Au intrat în lăcuinţe de oameni săraci. GOLESCU, p. 185/12. Avea ... o iscusinţă de minte. GORJAN, H. I, 13/23. Se auzise că s-a dărâmat acea statuă de acel împărat, id. ib. 135/27. Purta uniformă de miner FILIMON, o. n, 176. Operaţiunea cu ele [noţiunile] este cea mai potrivită repejunii de mişcare în inteligenţa omenească. MAIORESCU, L. 22. Divinizarea frumuseţii de femeie. EMINESCU, O. I, 29. Papuc de curtezană, id. ib. 151. în fundul pădurei, sub nişte stânci, se află o bizunie de urşi. CREANGĂ, P. 52. Rochia ei de mireasă. MACEDONSKI, O. m, 17. O viaţă de om. REBREANU, P. S. 17. Cercaşi toţi armăsarii din grajdul de-mpărat. voiculescu, poezu, II, 145. Un tânăr ... îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim. CĂLINESCU, E. O. I, 7. Bine-am nemerit La casă de om cinstit. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 513. Că-s un cap încoronat Şi cu sceptru de-mpărat. RETEGANUL, tr. 28. (Indică posesia prin indicarea obiectului sau, învechit, a fiinţei posedate) A fi singuri proprietari de pământ BĂLCESCU, MV. 10. Femeie de cinci copii. DDRF. La patru ani şi jumătate, Miţu e proprietăreasă de ... lucruri ARGHEZI, C. J. 144. Proprietari de maşini RL 2005, nr. 4 525. □ Deţinătorii de autoturisme. ♦ (Indică includerea printre subordonaţii, rudele, relaţiile etc. unei fiinţe sau ale unei instituţii etc.) Au mânat Simplichie 2 popi de-ai săi ...să margă să-mpraştie cenuşea. DOSOFTEI, v. s. septembrie 21r/5. Acesta l-a pus în slujba Hatigii sau Hatige - văduvei de un bogat neguţitor ce se neguţiatoria la Syria. VĂCĂRESCUL, IST. 247. Mai mulţi bătrâni de ai noştri în prunciia mea am auzit povestind. MAIOR, I. B. 377/5. Sunt roman şi sunt oştean De-a-mpăratului Trăian! ALECSANDRI, P. n, 12. Doamne! bine-ţi mai şede, jupăneşică, parcă eşti una de-ale noastre. CREANGĂ, P. 129. Se întâlniră cu trei roabe de ale zmeului. ISPIRESCU, L. 24. Sunt rude de-ale mele. CĂLINESCU, E. O. I, 82. Militari de ai regenţei şi ai lui Ludovic al XV-lea ... s-au amestecat cu populaţia indiană şi neagră, ralea, O. 14. în fiecare [ardelean] văd un nepot de-al lui Horia, de-al lui lancu. BENIUC, v. 27. Crede că sunt vreo farfuză de-a ta. VINEA, L. I, 65. Oameni de-ai primăriei DEMETRIUS, A. 135. Un viteaz de-ai lui Mihai. ALECSANDRI, P. P. 144. Pe dealul Feleacului Merg feciori de-ai Iancului RETEGANUL, TR. 59. Şi nu-s două păsărele, Că-s două surori de-a mele. DOINE, 412. Sus la vârfu muntelui Cânt-un pui de-a cucului. ŞEZ. n, 9. Amu-i ziuă şi se vede, N-ai mai fost de-a mami fete. BÎRLEA, C. P. 62. ❖ (Indică includerea printre obiectele, produsele sau printre manifestările, creaţiile etc. care sunt caracteristice sau care aparţin cuiva) Ainte mărturisiia de ale lui Hristos strasti COD. VOR2 368. Şi cărora trebuiaşte de ale trupului trebuinţe. CORESI, EV. 43. Văzu ... scaone de a corăbiiarilor rupte. MAIOR, T. 4/3. Locmale ...de ale mele. - De-ale tale? ALECSANDRI, t. 136. Ştiu eu năzdrăvănii de ale spânului CREANGĂ, P. 219. Şi tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COŞBUC P. I, 86. Nici nu cred că este alt advocat acolo în Peşta. Sunt vorbe de-ale lui. AGÎRBICEANU, S. 475. Şi-a târât restul trupului în faţa direcţiei, cerând un drept de-al lui SAHIA, N, 36. Fleacuri de-ale lor Nu e nimic adevărat CĂLINESCU, o. I, 132. Să opăresc un pui d-al tău. TEODORESCU, p. P. 198. Lacrimi de-a voinicilor. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 604. <> (Indică subordonarea unui anumit domeniu, unei anumite categorii etc.) [Dacă] o va afla [pe muiere] în vreun lucru de a preacurviei ... nu să va certa întru 1354 169 DE1 nemică. prav. 158. Dragostea însăşi e de categoria delirului. CĂLINESCU, C. O. 14. Cidtura iudaică e de acest tip imanent. RALEA, S. T. in, 16. Instituţii stomatologice de tip ambulator şi staţionar. ABC săn. 344. ♦ (învechit, urmat de „la”, indică apartenenţa prin raportare la o limită; cu valoare de posesie) Autovehiculele militare de la unitatea de puşcaşi marini ... au fost trimise în ajutor. RL 2005, nr. 4 530. Iar în locul lor [al copiilor] puse doi căţei de la o căţea ce fătase, fundescu, L. P. I, 69. [Am ascuns] clopu dă la frâti-mneu ALR SN v h 1 336/310. ❖(Urmat de „la”, indică localizarea prin delimitare a unei stări de spirit; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) încordarea teribilă de la oficiul telefoanelor se sfârşise, demetrius, A. 79. ♦ (Urmat de „pe”, indică localizarea unei manifestări sau a unei stări sufleteşti; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Câte numiri ar inventa el ... pentru un surâs de pe buzele ei, un surâs în trecere, umbra unei fericitoare cugetări. EMINESCU, P. L. 57. Citi tristeţea de pe chipul tovarăşului său şi-l copleşi şi pe el. SAHIA, N. 32. Ce piatră de pe inimă? ... Cum ai purtat-o până acum poţi s-o mai porţi un ceas! C. PETRESCU, A.R. 110. 2. a) (Indică sursa de inspiraţie; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) De-acolea au luat şi poetul nostru aceste, budai-DELEANU, Ţ. 77. Le Sage a luat câteva episoade din Obregon şi elemente complete de aiurea. CĂLINESCU I, 109. Descoperire ce am făcut de mai multe isvoare istorice, arh. FOLK. I, 95. ♦ (Indică separarea, izolarea, alungarea, abandonarea etc. în raport cu cineva sau cu ceva de natură abstractă; urmat de un infinitiv; acţiunea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu valoare de complinire) De fraţii săi dezdzise-se. COD. VOR2 230. Derep-ce, Doamne, ... întorci faţa Ta de mere. PSALT. SCH. 181/7. Nu lepăda mere de faţa Ta. PSALT. 99. De cuvinte strimbe depărtează-te. PO 255/5. Fugă de ei toate duhurile reale (cca 1600). CUV. D. BĂTR. II, 155/13. Omul păcătos ... făcând voia dracului se depărteadză de Dumnedzău, VARLAAM, c. 15. Iară când au găsit vreme petrecere şi îndemân, l-au scos de domnie pe Constantin Duca-Vodă. N. COSTIN, LET. II, 48/5. Cei ce au gândit lucruri înstreinate de dânşii. MINEIUL (1776), 68vl/33. O, orbule Telemahe! Tu eşti gata acum a te lăpăda de Penelope care te aşteaptă. MAIOR, t. 191/3. Acelora păreare, carii zic cum că ... Dachia au rămas deşartă de romani. T. AARON, S. A 38/13. Să fugă de monotonie. HELIADE, PARALELISM, I, 3/22. Aş dori ... să depărtez gândul meu de privirea relelor. MARCOVICI, C. 9/19. Hoţii m-au despoiat de bine. BĂRAC, A. E. 15v/21, Fugi de-a curţilor pohfală ...! CONACHI, P. 258. Nu voi a se disface de animalele carii îmbătrâniseră ... şi le lăsa să moară cu pace în staulii lor. aristia, plut. LX2/1. [Lăpuşneanu] ca să se sece influinţa boierilor, ... îi despoie de averi. NEGRUZZl, S. I, 143. Acela care fuge de cele şapte păcate ... trebuie, după legea noastră, să fie mântuit. ODOBESCU, S. m, 60. Şi aşa s-a păgubit sermana capra şi de cei doi iezi, da şi de cumătru-său, lupul. CREANGĂ, p. 33. Astăzi aceste idei sunt străine de atmosfera noastră literară. DRAGOMIRESCU, în PLR II, 147. Somnul se desprinsese de mine. C. PETRESCU, S. 24. Spunea că atunci înadins se sihăstreşte de noi, ca să se închine. VOICULESCU, P. I, 93. Să fundeze aici un stat independent de Ungaria. OPRESCU, S. 190. Vom face abstracţie, deocamdată, de sensul sociologic al comediilor lui. CONSTANTINESCU, S. II, 21. Nu s-a mai putut despărţi de ea, că avea copii. ARGHEZI, S. XXII, 26. Poposeau ... străini unii de alţii. RALEA, O. 60. Copiii cresc şi unii se despart De cei ce le-au dat viaţă din iubire. LABiş, P, 130. Binele de mine fuge Răul dinapoie vine. FOLC. transilv. I, 69. a Nu se izola de colectiv. ❖ (Indică eliberarea, salvarea, vindecarea, mântuirea etc. în raport cu cineva sau cu ceva de natură abstractă) Ştiindu că nu cu rrugirosul arrgintu sau auru izbăvitu-vă de deşarrta a voastră viaţă. COD. VOR.2 370. Mântuiaşte-me de toţi gonitorii miei. PSALT. 8. Adecă measerul chiemă şi Domnul audzi elu, şi de toată scărbia lui spăsi elu. PSALT. SCH. 99/9. Eu viiu să mă vindec de betejala trupului. CORESI, EV. 59. Gice se ne izbăvească noi de oameni hicleane (a. 1619). CUV. D. BĂTR. II, 125/5. Veţi erta pre oameni de greşealele lor. VARLAAM, C. 266. Să roagă ... să-l izbăvească de boala lui. PSALT. (1651), 8r/4. De toţi pizmaşii mă va scoate-n grabă. DOSOFTEI, PS. 49/15. S-au bucurat, fiindcă au scăpat ţara de atâte cheltuieli. CANT A, LET. in, 186/7. Să ne izbăvim de nevoi şi de năcazuri, slov. 13v/10. Şi mă izbăveaşte de toate ispitele ce-m vin asupră. MINEIUL (1776), 133vl/29. Toţi oamenii sânt slobozi de păcat. GRECEANU, î. 42/1. Şi ne curăţeaşte pre noi de toată spurcăciunea. ABEŢEDAR, 212/l. A scăpa de Ieremia Movilă. F. AARON, I. n, 228/24. Docturii ... au cercat puterile tutulor buruienilor ca să-l tămăduiască de această patimă cumplită. GORJAN, H. I, 46/12. De gâlgâră să lecuiesc întâi ...cu drob. MANOLACHE drăghici, i. 31/6. Au scăpat de o osteneală obositoare. CR (1839), 22730. Românii ... putură răsufla de barbari. BĂLCESCU, M. V. 1. Cum se scap de reu, de bine? ALECSANDRI, P. îl, 102. De greul negrei vecinicii, Părinte, mă dezleagă. EMINESCU, O. I, 177. Boieriul a crezut că Ipate e nebun şi voia să se mântuie de dânsul. CREANGĂ, P. 157. O fetiţă blondă ... Geaba fuge nebuneşte Ca să scape de ştrengar, iosif, v. 47. M-am vindecat de meteahna poeziei. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. Răstorni băiatu, Savule, şi nu te mai spală nici Dunărea dă Frusina! KLOPŞTOCK, F. 75. Am ajuns ... tocmai aici, în această zi sfinţită a liberării de orice pericol. MIHĂESCU, d. a. 5. A izbutit să se elibereze de presiunea retorică a vremii. V1ANU, A P. 61. Omoară-le, îneacă-le ... Dar o singură furnică, salvată de naufragiu, vesteşte numaidecât alte colonii. CĂLINESCU, C. O. 17. De moarte n-avem cum să scăpăm. STANCU, M. I. 235. Erau în sfârşit liberi. Şi de oameni şi de sfielile din ei. DEMETRIUS, A. 63. Să fie (cutare) deslegat Cum desleg eu. Aste nouă noduri: De toate să fie deslegat. TEODORESCU, P. P. 389. Doar aş scăpa de urât. JARNÎK -BÂRSEANU, D. 167. Şi cu carnea l-oi ungea; El de rău să lecuia. PĂSCULESCU, L. P. 153. Când frunza s-a scuturat De niciun dor n-am scăpat, folc. transilv. ii, 126. ❖ (Indică ferirea, evitarea, ocrotirea etc. în raport cu cineva sau cu ceva de natură abstractă; urmat de un infinitiv, acţiunea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu valoare de complinire) Postul iaste nu numai să ne ţinem de bucate, ce de toate păcatele. CORESI, EV. 51. Să fie alu ei satu anume Tismeana în pace de leaşi (a. 1602). CUV. D. BĂTR. I, 127/1. Pentr-aceea, tot creştinul să să ferească de giurământ. VARLAAM, C. 342. Să-i vie într-ajutor, să-l sprijinească de vrăjmaşii sel URECHE, LET. I, 181/25. Să vă răbdaţi de poftele trupeşti. N. TEST. (1648), 183v/4. Ascundzi pre ei ca într-un cort de sfada limbilor. PSALT. (1651), 51r/8. Domnul ...nu poate să apere Moldova de turci şi de tătari. M COSTIN, o. 47. Fereşte-mă, Doamne, de primejde. DOSOFTEI, PS. 43/7. Vădanii ghenărarul ... au şi poroncit lui Gligorii-Vodă să dea paci oamenilor den Şiret încolo de bir. NECULCE, L. 352. De oameni mari să să ferească. CALENDARI (1733), 59/3. Pentru aceea cu totul să cade a să înfrâna de mâncare şi băutură. IACOV, SYN. 4722. Să se păzească de a lua mită (sfârşitul sec. XVIII). LET. hi, 261/24. A posti ... şi de apă şi de mirosuri. VĂCĂRESCUL, IST. 249. De bubare în veaci îl scuteaşte. FRĂŢILĂ, s. î. 36/1. Să ţiie şase oameni... apăraţi de rândul dăjdiilor (a. 1824). DOC. EC. 318. Cât putem să ne ferim de rău şi să facem bine. ABEŢEDAR, 582/10. Aşa puteam fi apărat ...de toate cele din protivă. DRĂGHICI, R. 44/19. Apoi ei îi făcură cunoscut că Mi hai-Vodă nu se priveşte în Ardeal decât ca un guvernator spre a administra ţara şi a o păzi de năvălirile duşmanilor. BĂLCESCU, M. V. 413. Feriţi-vă de a vă obicinui să însuflaţi râs publicului prin 1354 DE1 170 DE1 schimonosiri necuviincioase. PR. DRAM. 200. A se feri de toate neplăcerile şi asupririle, care ar veni. BARIŢIU, P. A, I, 32. Dumnezeu să vă apere de cele rele. CREANGĂ, p. 20. Şi i-au dat zeii-ndurători Un copilaş, ca el să-i fie Cea mai înaltă bucurie In traiul ei de rău scutit COŞBUC, P. II, 260. O pâine, pe care o mânca furiş de gazdă, care îl credea om înstărit p. CONSTANT. R. 74. Urma să păstreze tăcere, dorind ... să fie scutită de o prezenţă neplăcută. SADOVEANU, O. xi, 80. Trebuie ... să ne ferim de a identifica contradicţia cu opoziţia. RALEA, S. T. m, 13. Dezertorii... sunt scutiţi de corvoadă. STANCU, D. 351. Pe izlazul pârjolit ... vitele slăbite răbdau de foame şi de sete. SCÂNTEIA, 1953 nr. 2 701. De urât te poţi ascunde, Dar de dragoste n-ai unde. JARNÎK - bârseanu, d. 9. (Cu nuanţă finală) Iată am isprăvit de scris, abeţedar, 432/8. Mai şede moş Nichifor aşa pe gânduri, până-şi găteşte de băut luleaua. CREANGĂ, p. 132. Tocmai am isprăvit şi eu de râşnit. N. REV. R. I, nr. 1, 33. Să isprăvească întâi de cărat lemnele. BRĂESCU, O. A. n, 279. Am terminat şi noi de sapă şi aşteptăm să plouă iar, să băgăm rariţa în el PREDA, M. 170. Mama ...Nu s-a lăsat până n-a gătat de văzut Toate minunile oraşului, vintilă, O. 42. Cum gătăm de mâncat carnea ... osul îl aruncăm, reteganul, p. v, 30. ❖ (Indică separarea prin diferenţiere între două elemente) Valea acea va cură şi va despărţi direpţii de cei păcătoşi. VARLAAM, C. 385. Şi-i osăbiaşte [pe pizmaşi] de sfânta ceată, dosoftei, ps. 48/7. Deosăbirea bolnavilor de sănătoşi. C. VÂRNAV, H. 51/12. Abia se poate distinge învingătorul de cel învins. PÂCLEANU, I. n, 162/31. Să distingem mai întâi însăşi ştiinţa de cărţile şi de prelecţiunile în care se propune. MAIORESCU, L. 12. Nu se mai ştie astăzi deosebi floare de floare. CARAGIALE, O. in, 75. Cinstea, cugetul curat, în sfârşit orice sentiment care deosebeşte pe om de dobitoc. CONTEMPORANUL, v, 466. Ştia să despartă dragostea de interes. eftimiu, N. 71. ❖ (Indică interzicerea, renunţarea, întreruperea, privarea etc. în raport cu cineva sau cu ceva de natură abstractă; urmat de un infinitiv, acţiunea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu valoare de complinire) Se-ş ţinie limba sa de rreu. COD. VOR2 381. A şaptea zi Dumnezeu, deaca săvârşi toate lucrurile bune ale Lui, ... odihni de toate, şi le puse leage lor. MOXA, 346/36. Pentr-aceea Arie fu lepădat de diiaconiie. VARLAAM, C. 134. Toate pravilele împărăteşti dau voie muierii să-şi ia al doile bărbat când va rămâne de bărbat o ... vreame. PRAV. 133. Rădică-te, Doamne, cu a Ta tărie Să să părăsească omul de mândrie Să judeci păgânii cu Sfânta Ta Faţă. dosoftei, PS. 31/18. D[umne]zău ... încetă de toate faptele Lui. biblia (1688), [prefaţă] 2730. Turcii, înţălegând că va să vie Ştefan-Vodă cu oaste în gios, au lăsat şi ei Cetatea Neamţului de a o mai bate. NECULCE, L. 10. I-am zis cum că mă las de vlădicie. ANTIM, P. XXIII. Sărac de părinţi. MINEIUL (1776), 24r2/12. Pre oamenii cei rei de-a face pagubă îi împeadecă stăpânirile ceale mai înalte. D. SUP. 12/26. Care popă sau mirean va sudui... aceia să să lipsască de preoţie. MAIOR, I. B. 358/24. Aceasta ar fi putut opri pre Napoleon de călătorie. ÎNTÂMPL. 11/11. Pruncii se dedau a face bine şi se dezvaţă de a face rău. MAN. ÎNV. 135/3. Mărturie iaste despărţirea carea să face de moarte. GRIGORIE, L. 105/10. Ne îngâmfăm în blane scumpe, peste dreptul merit, şi suntem goli de toată buna învăţătură. MUMULEANU, C. 11/3. Grecia ...fu lipsită de împăraţii săi. PLEŞOIANU, T. I, 204/5. Fiindcă nu-l declarase ... tiran, nu putea fi oprit de îngropăciune. CĂPĂŢINEANU, M. R. 118/4. La fericire ne popreşte de a ne îngâmfa. MARCOVICI, C. 5/5. Contenesc dar de-a mă plânge, că ce-am fost, acum nu sunt. CONACffi, p. 213. Văduvă de duoi bar baţi la 21 ani, în cea mai înflorită frumuseţă! NEGRUZZI, S. I, 57. Până acum părăsindu-se cu totul de a mai scrie. BĂLĂŞESCU, GR. XVI/26. Lipsit de-a ta fiinţă ce zace în mormânt, Eu văd în nori... icoana vieţii mele. ALECSANDRI, O. 83. Le distinge ... lipsa de orice artificiu. MAIORESCU, CRITICE, 4. Nu se putu opri de a-i lua capul între mâni şi de a-l mai săruta o dată. EMINESCU, p. l. 95. Cănuţă a rămas sărman de părinţi. CARAGIALE, O. I, 131. Cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta. ISPIRESCU, L. 4. Ce vă pasă vouă Inimi văduvite de simţire. MILLE, v. P. 79. Pe cel care ajunsese lipsit de idei conducătoare, îl robeşte. IORGA, C. I. II, 51. Se lepădă ... de satana. C. PETRESCU, S. 16. Chihoteam în curte, toţi cu toţii, copii ai maidanului - orfani care de tată, care de mamă. KLOPŞTOCK, f. 78. Voinici Levinţi Străini de părinţi. TEODORESCU, P. P. 492. Eu de badea nu mă las. FOLC. TRANSILV. II, 508. ♦ (în construcţia interogativă de cine, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu persoana în raport cu care are loc o îndepărtare, o separare etc.) De cine fuge? demetrius, a. 252. ♦ (în construcţia interogativă de unde, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu identificarea sursei de provenienţă a ceva sau a cuiva, a limitei de la care începe ceva) De unde sântu oştile şi sfadele întru voi? COD. VOR2 354. De unde are stăpânirea puterea sa? OBRADOVICI, D. 12/3. D-unde voi lua cuvinte? ASACHI, s. L. i, 62. De unde-ai învăţat acest limbagiu? EMINESCU, P. L. 96. Ş-apoi de unde o să ştie tata daca noi am intrat au ba? ISPIRESCU, L. 50. De unde s-o începem? ... - De unde vrei tu. De unde-i mai repede. SEBASTIAN, t. 50. De unde ţi-ai luat dreptul şi cutezanţa să mă înfrunţi? C. PETRESCU, A. R. 174. Asta de unde-ţi mai vine? DAVIDOGLU, M. 8. Aici ar trebui puţină aviaţie, şi de unde naiba s-o luăm? barbu, ş. N. n, 286. (Indică o atitudine de perplexitate în legătură cu ceva; în construcţia de unde până unde) Şi de unde până unde Mitică? - E numele lui tata, că-aşa îl chema. CAMIL PETRESCU, T. I, 513. ♦ (Urmat de „fără”, indică disocierea de un element;.cu valoare expletivă sau de calificare) Aciasta-i fântâna de jară moarte, cruţată direpţilor, iară noi ne-nchinăm la pământ slăvind pre D[u]m[ne]dzău. DOSOFTEI, V. S. octombrie 8074. Cum l-ar mai fi putut iubi pe el, atât de singur, atât de sărac, atât de fără viitor! EMINESCU, P. L. 31. ♦ (Urmat de „la”, indică îndepărtarea, respingerea, eliberarea, desprinderea, procurarea etc. prin raportare la o limită reprezentată de o fiinţă sau de ceva abstract) De la bărbaţi strâmbi scoate-mea. psalt. hur. 48723. [îngerii] ducu lucrurile toate înaintea lu HfristoJs de la toţi oamenii (cca 1550). GCR I, 1/11. Neştinre [dintre voi] rrătăceaşte de la deadevăru. COD. VOR.2 364. Duhul Sfânt al Tău nu lua de la mere. PSALT. 99. Să lepădăm tot răul şi hitleniia de la inema noastră. CORESI, EV. 47. Am scăpat de la tătară tăiatu (cca 1600). CUV. D. BĂTR. i, 94/2. Cine ...va arăta nevoinţă pentru spăseniia sa, acela va lua de la Dumnedzău ce va ceare. VARLAAM, C. 223. Cela ce va fura de la tată-său, ...la moartea lui să lase ceva. PRAV. 51. Că, Tu, Doamne, mi-eşti nediajde ...Să nu-mi sufletu desparţă De la a Ta Sfântă Faţă. DOSOFTEI, PS. 475/12. De la cei leaneş să scuture trândăviea şi răutatea, biblia (1688), [prefaţă] 3/19. Şi cine nu va iubi o bunătate ca aceasta, pentru care ... au gonit de la sine o mărire ca aceasta, ca să poată săvârşi mântuirea noastră? ANTIM, O. 11. Acest octoih l-am cumpărat... de la popa David (a. 1763). IORGA, S. D. xni, 51. Nimenea cel ce aleargă la Tine nu iase ruşinat de la Tine, curată Fecioară. MINEIUL (1776), 209rl/ll. Pornind împăratul armele în Evropa, merse însuşi şi luă Beligradul de la unguri. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Grija gândire amară fugă ... De la toţi ce dănţuiesc, Nunta ce o prăznuiesc. SCAVINSCHI, O. 4/6. Creatorul ... stă şi-apoi ş-întoarce faţa de la tot cel muritor. HELIADE, O. I, 84. Mulţămescu-ţi! că n-ai depărtat de la mine agiutoriul tău întru nevoia me. DRĂGHICI, R. 139/15. Scapă un suflet de la osândă! NEGRUZZI, S. i, 51. De la mine puţin şi de la 1354 DE1 HI DE1 Dumnezeu mult. CREANGĂ, P. 19. Vor să-şi răpească una de la alta pământ ISPIRESCU, L. 5. Babele au obiceiul să scuipe ... după fiecare descântec ..., ca să se depărteze tot răul de la bolnav. CANDREA, F. 64. De la noi, au pierit patruzeci. SADOVEANU, O. XXI, 421. în vreo trei ani, izbuti să strângă bani pentru ... grădină de la vecina Midora. camilar, n. 1, 22. Ia-ţi nădejdea de la mine. jarnîk - bârseanu, d. 338. Treacă de la mine acest păharl ZANNE, P. IV, 41. a A-şi lua gândul de la ceva. ❖ (Urmat de „la”, în legătură eu construcţii care indică despărţirea de cineva sau de ceva) Luându-şi zioa bună de la împărăteasă ..., ieşi spre seară din cetate. GORJAN, H. I, 3/12. Ivan ... luându-şi rămas bun de la tovarăşii lui ... porneşte la drum cântând. CREANGĂ, P. 297. Nu aşteaptă ultimul moment pentru ca să-şi ia adio de la tovarăşa vieţii şi de la copii MACEDONSKI, O. ni, 21. Cum întunecă, îşi luă noapte bună de la părinţi. MlRONESCU, S. 21. Şi ziua bună să-mi ieu ... De la dulcii mei părinţi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 321. ❖ (Urmat de „la”, indică reţinerea, interzicerea, absentarea etc, prin raportare la o limită) L-au opritu-l de la curtenie o videnie. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 115v/34. Ş-au hotărât Sfinţia Sa şi blăstăm mare asupra cui ar lipsi aceste moşii de la măna lui Constantin vist ¡Ierul] (a. 1755). URICARIUL, XI, 365/3. Potoleşti toată lacrăma de la faţa pământeanilor. MINEIUL (1776), 200r2/24. Nice să îndrăznească [învăţătoriul] supt grea pedeapsă a lipsi de la şcoală. INSTRUCŢIE, 8/6. Pentru ce au oprit D[u]mnezeu pre om de la lemnul acesta [pomul cunoştinţei binelui şi răului]? greceanu, î. 17/10. Fără să asculte pe unchiul său care vrea s-o abată de la hotărârea ei. CR (1839), 324V3. Va pierde leafa pe câtă vreme a lipsii de la slujbă. CONDICA, O. 21/2. Să ne abţinem cu toţii de la orice ... agitaţie. MAIORESCU, D. V, 9. Va rămânea aşa... tăcut, citind, cu desăvârşire absent de la tot ce se petrece în jurul lui. SEBASTIAN, T. 46. Omul inteligent nu se dă înapoi de la nici o greutate. ARGHEZI, S. XI, 82. Ne ademenesc cu cai verzi, ca să ne ieie ochii de la nedreptăţile din ţară. camilar, N. 1, 268. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „la”, indică transmiterea, contaminarea, varierea între două limite) Pentru carii domni şi giudeţe şi împărăţii mută de la o semenţie la altă semenţie. VARLAAM, C. 23. Talandurile ceale duhovniceşti, când nu se zic talanduri se dau de la unii la alţii. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/25. Flori închiagă, aşa cât nici se simteşte de la una păn’ la alta feliul ce le despărţeşte. CONACffl, p. 284. De la cercetarea limbii, Maior ajunge astfel la reforma ei. DENSUSIANU, L. 57. împăraţii trec de la sabie şi sânge la desmierdările păcii. SADOVEANU, O. XV, 345. Trecerea de la o speţă la alta nu e prăpăstioasă. CĂLINESCU, C. O. 148. încercam uneori să mă ridic de la aceste imagini imediate până la perspectiva vastă cu care ... pornisem încoace. BOGZA, V. J. 17. Văd, maică, că eu m-am tras De la bine la năcaz. FOLC. TRANSILV. 1, 432. □ Boala s-a luat de la om la om. ❖ (în construcţia interogativă de la cine, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu sursa de provenienţă a ceva) De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta? eminescu, P. l. 58. ♦ (Urmat de „pe”, indică îndepărtarea, desprinderea etc. dintr-un contact iniţial; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Alte [pravile] dzic să şi-l scoată [pre hotru] ... de pre locul şi eparhiia acelui giudeţ, ce vor fi ascultători. PRAV. 169. Fugiia boalele de pre oameni. DOSOFTEI, V. S. septembrie 33732. Leapădă-ţ de pre tine toată boala. id. ib. noiembrie 116710. Au gonit de pre pământ întunearecul necunoştinţei. MINEIUL (1776), 105^/33. Surpat-au pe cei putearnici de pre scaune Domnul ib. 108vl/31. Amândoi ...se uscau de pe picioare. CONACHI,P. 84. Mare greutate i se ridicase de pe suflet CARAGIALE, O. I, 165. De pe a căror frunte grijile păreau că se şterg. MACEDONSKI, O. in, 15. ❖ (învechit şi popular, urmat de „pe”, indică perceperea, colectarea unei dări, a unei taxe, a unui câştig etc.) Cela ce nu va chema vraci la boala muerii lui... piiarde-va bărbatul tot venitul ce va avea de pre ocinile muierei. PRAV. 94. Să-şi ee ... şi goştină ... de pre moşiile sale. NECULCE, LET. 11, 337/27. Noi în patrie vom culege, Avuţii de pre pământ AR (1830), 202/30. Hrana trebuiau s-o ridice raiterii de pe noroade. SADOVEANU, O. xn, 371. ❖ (Urmat de „pe la”; cu nuanţă de aproximare) Vadră domnească ... să lua ... de pe la locuitori (a. 1764). uricariul, I, 294. L-am răscumpărat eu acel sat, împreună cu Părjolta... dipri la datornici (a. 1669). BUL. COM. IST. rv, 27. Mănca de pe la ţărani. AMIRAS, LET. m, 109/13. Să se păzească... a lua mită de pe la săraci (sfârşitul sec. XVIII). LET. IH, 261/24. Le obţinuse cu bacşiş de pe la binale. CĂLINESCU, E. O. n, 145. ♦ (Urmat de „prin”, indică cu aproximare sursa de inspiraţie sau de informaţie) Calchează pe hârtie figuri de prin cărţi. vlahuţă, O. A. I, 196. Manolache auzise de prin argaţi ... cele petrecute. popa v. 41. ♦ (învechit, urmat de „sub”, indică eliberarea, salvarea etc. în raport cu un element dominator) Ca să ne izbăvească ... din robia diiavolului, de supt puterea iadului şi a muncilor. VARLAAM, C. 71. Călugăraş oarecare aflându-se în schit sub ascultarea unui părinte... ieşi de supt ascultare. DOSOFTEI, v. S. octombrie 66734. Căci Şerban-Vodă avea bună nedejde că va dezbate toată creştinătatea din Ţarigrad încoaci de supt mâna turcilor. NECULCE, L. 88. Au fost luând câte doă văcărituri pe an şi iară nu putea să iasă de supt datorie, fiindcă cuprindea atâtea pungi [cu bani] (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 252/9. L-au scos de supt stăpânirea grecilor. MAIOR, I. B. 192/4. Nu poate purta cuşma ... până când iasă de supt arme cu rânduială. FUND. 29/11. Dachia ... o au tras de supt jugu varvarilor. T. AARON, S. a. 35/8. A smulge Moldavia de subt influenţa lui Sigismund Batori. F. AARON, I. II, 204/26. Am fugit ... de sub scutul şi autoritatea părinţilor. MIHĂESCU, D. A 6. b) (în legătură cu construcţii care exprimă depăşirea unei situaţii-limită) Domnul ...a văzut Că de şagă s-a trecut NEGRUZZI, S. I, 186. Arzi, cumătre, mori că nici viu nu eşti buni... abiea i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuea ...ca să-l afum! CREANGĂ, P. 33. Mai bine să fi zăcut, Că de rău ţi-ar fi trecut. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 184. Să-mi aduci o scrisorea ...Ca să-mi mai treacă de dor. FOLC. TRANSILV. n, 17. ♦ (Precedat de „măcar (ori)cât(uşi) de”; cu nuanţă concesivă) Cine miluiaşte, lu Dumnezeu dă, câtu de puţinei, cu mare ispravă plăti-i-va. CORESI, EV. 40. Cela ce va fura den casa stăpânu-său lucru macar cât de puţin,... acesta să va certa mai cumplit prav, 34. Nu îndrăznea să se împotrivească cât de puţin norodului romanesc. CĂPĂŢINEANU, M R. 71/4. Aceasta nu mă va popri câtuşi de puţin a întovărăşi pe mântuitorul meu. GORJAN, H. I, 83/21. Sămânţa cât de bună, căzând prepetrospământ,... va da numaipoame-amare. ASACHI, S. L. I, 65. Ah! cănd cineva iubeşte, uită, eartă şi împacă greşala oricât de mare. CONACffl, P. 80. ♦ (Urmat de „peste” şi de un determinant cantitativ, indică extinderea în totalitate sau în surplus a manifestării unei acţiuni, a unei stări etc.) Neamul de peste-tot iaste când numirea lucrului aceaste trei, în trei semnări va priimi: acela, aceaia şi acel, cum ai zice: acela, aceaia şi acel deplin, acela, aceaia şi acel nebun. ST. LEX. 22874. Şi după ce ... de peste măsură mirare obosit... puţin odihnă tuturor mădularelor să-mi dau. CANTEMIR, I. I. I, 171. Economii în valoare de peste 4100 lei. SCÂNTEIA, 1953 nr. 2 701. Tirajul de peste 200000... exemplare, la prima apariţie a unui disc... este azi un fenomen obişnuit M 1975, nr. 1, 1. 3. a) (Exprimă delimitarea unei părţi, a unui număr etc. detaşabil sau considerat ca fiind separat şi provenind dintr-un tot, dintr-un întreg, dintr-un ansamblu etc. de natură abstractă; cu valoare de complinire) Deci taie atunci 35 ... mii de cei vrăjmaşi ... şi scapă împăratul MOXA 371/14. Ce Sţitia ... coprinde o parte mare şi de Ţara Leşască. URECHE, L. 59. Am plătit partia lui de gorştină (a. 1661). IORGA, s.'D. v, 35. Deci aceste două părţi de lume Evropa şi Aziia la părţile despre miazănoapte le desparte Donul N. COSTIN, L. 130. Cea mai mare parte de lăcuitori 1354 DE1 172 DE1 sânt Evropei. AR (1829), 792/25. Desăvârşirea cea firească şi cea înţelegătoare a aceştii părţi de omenire. PR. 1/15. Lăsând la Memel numai o parte de oaste pentru păzirea acestei politii. ASACffl, I. 333/17. (învechit, rar; cu valoare de posesie) Işpanie are stăpânire în toate cele patru părţi de-a lumii AMFILOHIE, G. 133/7. ❖(în legătură cu construcţii care delimitează un anumit grad de săvârşire a unei acţiuni, de manifestare a unei stări etc.) Cela ce să fereaşte, gice, de toate să să socotească. PRAV. LUCACI, 237r/l. Să ucigă de tot pre cela ce-i cade năpaste. PRAV. 118. Făcându-i pre voae de toate în toată pohta ca aceea. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 137v/13. Au spre cea mai multă parte pre cea de tot folositoare şi scumpă neguţitorie care i-au poruncit Dumnezău. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/27. Iar acel om a şvedului au dzis că sint nişte oameni proşti şi blăstămaţi de tot. neculce, l. 200. A lor datorie stă întru aceea, ca să fie ... ajutoriu moşinaşilor până ce să va isprăvi de tot acest lucru. AŞEZ. 11/10. Auzind deseori aceleaşi cuvinte, le începe a spune de jumetate. IORGOVICI, O. 4/6. Au cerut ca după trei zile să se poată bate cu Paţinakii, făgăduind că ... vor da prada de giumătate împăratului ŞINCAI, HR. I, 211/10. Să drege diiata în parte şi nu să strică de tot: a) Când după diiată să va naşte copil. LEGIUIRE, 77/5. Petrecurăm toată noaptea, tremurând ... şi de jumătate morţi, fară să ştim încotro ne împinge furtuna. PLEŞOIANU, T. I, 227/19. Să se închiză târgul de tot pentru câteva zile. AR (1829), 312/21. Cătră palat pleacă De tot cu inima seacă. BĂRAC, A. E. 6V/10. Era un vis misterios ... Şi prea era de tot frumos. EMINESCU, O. I, 285. Am ce pot, Nici bun prea-prea, nici rău de tot. COŞBUC, P. I, 128. Dacă El [Dumnezeu] ştie toate, cum să nu poată de toate? VISSARION, B. 248. Puse oala să se lea ... Şi-i uită de tot de ea. TEODORESCU, p. p. 272. Da-i şerpi le-n sân la mine M-o mâncat de jumătate Pe la brâu nu mă mai poate. FOLC. TRANSILV. I, 203. ❖ (Delimitarea priveşte o anumită cantitate, un anumit număr din ceva abstract, dintr-o sumă de bani etc.) Era datoriu lui o sumă de bani CORESI, EV. 280. Mulţime de îngeri se ruga pentru Adam (1600-1620). GCRI, 64/39. Au făcut caimacami pe o samă de boieri (sfârşitul sec. XVIII), let. ni, 265/20. Mare sumă de bani fac din vânzarea poamelor celor verzi. ÎNV. POM. 5/1. [Turcii] au predus rumilor mulţime de pricini... a să plânge. OBLĂDUIREA, 98/8. Tot îmi azvârlea raze de veselie. MARCOVICI, C. 15/13. îi părea foarte bine, cu nădejde că o să căştige mulţime de bani vânzând aşa peşte. GORJAN, H. - I, 59/12. Toate generalizările ştiinţelor numai descriptive au un grad mai mic de siguranţă. MAIORESCU, L. 148. Domnia ei a fost aceea care - aşa încet - c-un pic de mânie şi nu prea: - Ermill EMINESCU, P. L. 69. Se vede că tot mai ai oleacă de noroc. CREANGĂ, P. 90. Un strop de fericire. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 21. Din curte ...se ridicau frânturi de cântece vesele. AGÎRBICEANU, A. 32. Bine, bine zise ea, cu un rest de orgoliu. CĂLINESCU, E. O. I, 191. O cultură... are un număr de funcţiuni limitate. RALEA, S. T. III, 7. Aceasta [opoziţia contrariilor] s-a dezvoltat apoi în cultura europeană până la maximul ei de cuprindere. id. ib. 11. Se ivi şi... o sexagenară oxigenată, cu buzele înroşite ... cu vădite urme de frumuseţe. VINEA, L. H, 306. Eu am niţel de lucru în bucătărie, id. ib. 308. O mulţime de dânşii se porniră asupra românilor. MARIAN, T. 171. Tot grămezi de bani facea Şi la feciori împărţea. RETEGANUL, tr. 43. ❖ (învechit şi popular, indică delimitarea cu sens partitiv a unei părţi neprecizate şi subînţelese din ceva abstract) Cântaţi noao de cântecele Sionului. PSALT. 286. Ceia ce suie ei sântu ceia ce-au născut pre noi, anume tatăl şi maica, moşul şi moaşea şi de-aceştia mai pre sus. prav. LUCACI, 25574. Deci, putu să schimbe blăstămul spre blagoslovenie, gustă de moartea cea cu blăstăm. varlaam, C. 80. Au aşezat săimenii..., iar pre lângă Alexandru-Vodă, dându-i şi de boieri petrecători până la margine. M. COSTIN, LET. I, 265/37. Robinson de aceste, pe cât să vede, nici ave în cuget. DRĂGHICI, R. 5/7. Cine te-a pus să înşiri de aceste nume în Introducţiunea ta ...? ODOBESCU, S. III, 62. Ah? Sunt printre voi de-aceia, care nu cred tabla legii. EMINESCU, O. I, 48. Bate, Doamne, pe nana, Că ea mi-o făcut d-astea. DOINE, 113. De aceşti oameni există şi din norocire există chiar la noi STĂNCESCU, ap. tdrg. ❖ (învechit şi popular, indică delimitarea cu sens partitiv a unui sau a unor elemente din-tr-un grup de elemente identice) Nece uruia de voi păru din capu nu-i va cadea. COD. VOR 2 320. Nimea de ceia nu-ţi pot agiuta (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 451/21. Vineră cu noi şi alţi de ucenici den Kesariia. CORESI, L. 102/3. Unii de boiari ardea-i cu foc. MOXA, 374/39. Din tinereaţele noastre gândul hiecăruia de noi trage cătră păcat. VARLAAM, C. 294. Deade la un credincios de slugile sale două coşniţe. DOSOFTEI, V. S. septembrie 3737. Carele de noi va merge? lb. Unu de noi trébe să merem în târg. alr n 3 222/349. (Delimitarea cu sens partitiv se face pe baza asemănării, a varietăţii sau a unei caracteristici) De cele relia nu aflară nemică la elu (cca 1550). GCR I, 2/34. Urii de ceia ce se nevoiia. COD. vor2 232. O cale de cealea ce duc pre noi în spăsenie iaste să nu ne aducem aminte [greşalele]. CORESI, ev. 46. Deci le trimise împăratul un popă de cei jidoveşti varlaam, c. 116. Şi când va şti vreunul de aceştia ce am dzis mai sus, să va certa după voia giudeţului PRAV. 312. îngerii, ... sprejenind ş-agiutând altul altuia de acei oameni să nu cadză. DOSOFTEI, v. S. octombrie 41736. Un lucru ce nu se face, nici se strămută la o biserică de cele proaste. ANTIM, P. XXVIII. Cu nevoie să vor potoli rocoşiturile într-acea crăie; ... Să una de aceastia nu să va vădi, vai acel stăpân împotriva căruia s-au făcut! (a. 1703). FN 127. Tot omul, de orice treaptă, ... tribuie să îmbrăţişeze munca după ce scăpătă din slavă şi din bogăţie şi este sănătos. GORJAN, H. I, 129/37. Această conversaţie se sfârşi... prin jurăminte de cele ce întrebuinţează adesea amanţii FILIMON, O. I, 142. Omul nostru era un om de aceia, căruia-i mâncau cânii din traistă. CREANGĂ, P. 39. Şi sunt mulţi de aceştia. EMINESCU, p. L. 35. Le puse o masă d-alea împărăteştile. ISPIRESCU, L. 21. Erau copii de toată mâna. macedonski, o. ni, 14. Duce tutun de-l bun. Camil PETRESCU, T. n, 75. Otilia şi Felix erau cufundaţi într-o convorbire de aceasta fară sfârşit. CĂLINESCU, E. O. i, 168. Dacă ai averi de-acele, Nu-mi scoate ochii cu ele. ALECSANDRI, p. p. 41. Tot marfa d-a scumpă, Lucruri muiereşti. TEODORESCU, P. P. 85. Să nu fie lăcomoşi După oameni de-ai frumoşi, doine, 202. ♦ (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „la”, indică extinderea unei numărători, a unei plăţi etc. între două limite) Numerăm de la unul până la zeace. ARITM. (1806), 4/2. Să plătesc de la doi păn la tri galbini vita. manolache DRĂGHICI, I. 13/5. Bătae, de la una sută nuiele, până la doă sute. CONDICA, O. 10/21. Câştigă de la o sută până la trei sute ...pe lună. ARGHEZI,P.T. 36. b) (Exprimă delimitarea unei părţi abstracte, nedetaşabile, aparţinând unei fiinţe; cu valoare de posesie şi de complinire) Aflarea prafului a făcut un lucru ce n-ar fi trecut prin minte de om. CĂPĂŢINEANU, M. R. 37/30. Sufletul ei întreg era o reflectare umbroasă şi tristă a sufletului său de copil. EMINESCU, P. L. 31. Nici o ţipenie de om. SEBASTIAN, T. 16. □ Caracter de om. <> (Delimitarea priveşte o subdiviziune, o fracţiune etc. aparţinând unui întreg de natură abstractă sau unei sume de bani) Apa aceaia cu jumătate de preţ au cumpărat-o. ţichindeal, a. m. 66/1. îşi va lua jumătatea de milion şi va pleca. EFTIMIU, N. 67. Cini i-a scăpa fata ... aceluia ... şi-i mai dă şi giumătî di-mpărăţâi. şez. IV, 197. ♦ (în legătură cu construcţii care indică restrângerea manifestării unei însuşiri, a unei caracteristici etc. la un anumit domeniu de referinţă sau la o anumită parte a corpului unei fiinţe; cu valoare de complinire) L-am cunoscut... curat şi întreg de minte. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 155732. Dobânda, pre mare, bogată de aur (a. 1694). FN 32. Limba noastră este foarte scurtă de cuvinte. IORGOVICI, O. 77/21. Eu auzând-o prea meşteră de cuvânt ..., mă înduplecai la cererea ei GORJAN, H I, 37/8. Boul acel tare de vână ... ţâne la drum. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 17/9. Un popă bătrân şi de carte nu prea prost. CONTEMPORANUL, I, 715. Iară noi? noi, epigonii? ... mari de patimi, inimi bătrâne, urâte. EMINESCU, o. I, 35. Fapte rele şi mizerabile ... acomodate cu strâmtoarea de minte a celor mai 1354 DE1 1.73 DE1 mulţi oameni, id. P. L. 81. O babă avea trei feciori nalţi ca nişte brazi... tari de vârtute. CREANGĂ, O. 3. Era buimac de cap. id. P. 145. Veselia lui ca a oricărui om bun de inimă era contagioasă. AGÎRBICEANU, A. 78. Mimi era vorbăreaţă, însă de nimicuri. CĂLINESCU, S. 111 .Se văita la toată lumea că e greu de cap. id. I. C. 83. Voinici Levinţi... Mult măi buni De gură, Mult mai lungi De mână. teodorescu, p. p. 492. □ Slab de înger. (Cu nuanţă modală) Tu m-ai tot cihait de cap până acum, să mă însor. CREANGĂ, P. 57. ❖ (Restrângerea priveşte atribuţiile, domeniul, natura etc. unei dregătorii, ale unei funcţii, ale unei specializări etc.; cu nuanţă finală) Eu sânt logofătul De taină a Mării Sale. BUDAI-DELEANU, ţ. 225. îoan Molnar... doctor de ochi (a. 1797). IORGA, s. D. xm, 80. însă nu pot toţi să fie Doctori de filosofîe. MONTAN, s. 14/12. Clucer de arie. GORJAN, H. I, 84/11. In toate duminicile ne ducem ... la domnul sfetnicul de taină Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 74. Nu vor fi fără ... interes pentru românii cei adevărat cercetători de toată ţesetura limbei. BĂLĂŞESCU, GR. 111/28. Era în acea zi primire mare la curte. Logofătul de obiceiuri îngrijise despre toate. FILIMON, O. I, 109. Fusese chemat ... ca dascăl de matematică şi fîlosofie la Academia din Socola. EMINESCU, P. L. 40. Sunt pesţe trei mii ... oameni de drept, avocaţi, magistraţi. VLAHUŢĂ, O. A. I 224. Avea o rudă logofăt de bresle. IORGA, C. I. I, 132. Am avut plăcerea să cunosc ... pe un simpatic profesor de desen şi caligrafie. SADOVEANU, O. XX, 19. □ Comisar de poliţie. Ministru de Finanţe. ❖ (în legătură cu construcţii care indică atribuirea sau asocierea unei caracteristici, a unei îndeletniciri, a unei denumiri etc.; cu valoare de calificare) Oameni de credinţă. PRAV. 188. Boiari mari şi mai de rându (a. 1689). IORGA, S. D. VII, 92. în Ţeara Grecească, veşti de treabă (a. 1693). FN 10. Vide ţi ce sfat şi lucru de nemic! NECULCE, L. 126. Când au făcut Hfristojs cina acea de taină (a. 1699). GCR I, 330/33. Munciia moaşă-sa ca să o mărite după vreun om de cinste. MINEIUL (1766), 180rl/16. După vorbă şi după seamne să descopere gândurile ceale mai de taină. PILDE, 14/10. Insămnarea celor mai de frunte şi în ţară întrebuinţătoare monete, măsuri şi cumpene cu despărţirea lor [Titlu]. ARITM. (1805), 47/7. în lapte de oi stă hrana lor cea de căpetenie. MAIOR, T. 117/24. Omul de omenie cu toţi îşi ţine vorba. ŢICHINDEAL, A. M. 16/4. Arăt pe scurt istoria vărsatului celui de rând. FRĂŢILĂ, S. î. 7/2. Glasul să fie de mijloc, nici prea sus, nici prea jos. TOMICI, î. 46/1. Sânt păstrate vredniciile ceale de cinste, dacă vreodată, la orânduirea lor, cinstea nu este împreunată cu lucrurile obşteşti. OBLĂDUIREA, 9/8. Personele ceale de stare ale acestei sholi [Titlu]. ŢIN. ROM. 2r/8. Arşitectura lor [a caselor] era de cel mai bun gust. PLEŞOIANU, T. m, 38/7. [Sufletul] este de o natură mai înaltă decât ţărâna ce eu calc. MARCOVICI, C. 14/14. Poartă-te cu dragoste către cei de altă meserie. id. D. 12/5. Aşternut cu cele mai frumoase covoară şi cu perini de mult preţ. GORJAN, H. I, 87/25. Şi o minte de mijloc poate ... să-ţi dea sfătuire bună. BUZNEA, C. 52/14. E zidită lângă strâmtoarea de acest nume. RUS. 1.1, 212/30. Cerenţelu era un tănăr de spirit. NEGRUZZI, S. I, 110. Să n-aibă limba română aceste daruri ... fiia cea mai de frunte a mumei acei limbi celebre clasice. BĂLĂŞESCU, GR. XVIII/25. Reprezintă dasupra patru turnuri: două mai mari şi două mai mici; cele ... dinainte sânt de stil mauritan. PELEMON, I. 73/6. Puţini indivizi de o capacitate eminentă sunt în stare să anticipeze rezultatele ştiinţei. MAIORESCU, L. 14. Băiat din flori şi de pripas ... Se furişează pânditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I, 173. Este o operă foarte scumpă a unui artist de mare reputaţie. CARAGIALE, O. m, 81. Orice operă de gust ni se va aduce, îi deschidem cu bucurie aceste coloane. MACEDONSKI, în PLR I, 337. Cei ce pat pe urma acestei haiducii, cu dinamită şi puşti de ultim sistem, sunt turci. SĂM. n, 563. Veni în Ţara Românească purtând scumpe haine de modă străină. IORGA, C. 1.1, 97. Cuvânt... de o mare vechime, id. ib. m, 176. Era birtul cel mai de seamă din oraş. AGÎRBICEANU, A. 90. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAŞ, DR. n, 196. Omul de geniu este, pe pământ, un exilat. GALACTTON, O. 158. Mă târâşte... prin toate localurile de lux. CAMIL PETRESCU, T. ii, 102. [Doamna T.] de o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă. id. P. 8. Crescuse un măr de toată frumuseţea. VISSARION, B. 10. în dreapta, pe o etajeră, un telefon manual, de sistem vechiu. SEBASTIAN, T. 9. Aveau intrare numai oamenii de soi cu slujitorii lor. SADOVEANU, O. I, 181. Gospodari de frunte. MOROIANU, S. 5. înfăţişează o biserică în miniatură, de plan ortodox, însă cu ornamente gotice. OPRESCU, S. 172. O viziune de un realism acut. CONSTANTINESCU, S. n, 5. Sfântul mir, de o compoziţie aproape secretă, necesar la ungerea noilor născuţi şi a domnitorului. ARGHEZJ, B. 31. JJn păduche mare, de sex feminin, ...stă numaidecât sub boboc. CĂLINESCU, C. O. 18. Principiul de bază. RALEA, S. T. m, 8. Ceea ce scăpa la percheziţia făcută deţinuţilor ... începea să joace un rol de o importanţă care depăşea posibilităţile lui obişnuite. BOGZA, V. I 19. Ochii, verzi pe cât se pare, Smaragde două de valoare. BENIUC, v. 68. Formele-i robuste păreau cam la strânsoare într-un taior de fantezie. VINEA, L. II, 250. Totul era ...de o mizerie dureroasă. DEMETRIUS, A. 78. Specialişti de înaltă calificare. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 838. A i făcut un lucru de ispravă. LĂNCRĂNJAN, c. I, 376. Dădu un dineu la care îi invită pe numeroşi oameni de vază. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 22. Postavurile italiene erau articolul de predilecţiune al comerciului genoves şi veneţian. TEODORESCU, P. P. 56. □ Stare de şoc. Era o adevărată operă de artă. Oameni de onoare. ❖ (Indică restrângerea unui anumit grad de dificultate sau de uşurinţă la un domeniu conceptual de referinţă; cu nuanţă finală) Să fie lesne de înţeles ceale ce să zic. GRIGORIE, L. 8/12. îţi va arăta altă mesărie mai uşure de necazuri. GORJAN, H. I, 114/13. Lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput şi de primit. MAIORESCU, CR. II, 132. Lesne de explicat: Economia. EMINESCU, P. L. 105. E cam greu de călătorit singur CREANGĂ, P. 199. Răspunsul e uşor de dat. CARAGIALE, O. m, 217. Lesne de vorbit. DDRF. Tu ai o carieră greu de făcut, trebuie să fii liber. CĂLINESCU, E. O. I, 163. Pansamentele ... trebuie fie simple şi uşor de manevrat, belea, p. a. 10. Badeo, lesne-i de-a ierta. JARNÍK -bârseanu, D. 229. ♦ (Restrângerea priveşte reluarea unei anumite constatări în ce priveşte manifestarea unei acţiuni, a unei stări etc., în scopul evidenţierii lor) Am auzit... da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, P. L. 6. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era. CREANGĂ, P. 140. Şi apoi, de smei, smei, de voinici, voinici, dară se vede că erau cam nătăfleţi. ISPIRESCU, L. 256. De vorbit nu poate vorbi. DDRF. De mâncat, mâncase pe apucate, unde~i îngăduiau călătoriile astea repezite. CAMIL PETRESCU, O. n, 270. De însurat a vrut să se însoare. SADOVEANU, O. I, 169. De dormit n-au mai putut dormi. MOROIANU, S. 116. De despărţit nu s-a mai putut despărţi ... că avea copii. ARGHEZI, S. XXII, 26. De băut, bea apă de la fântână. STANCU, M. I. 266. E drept că la Ghioceoaia am fost numai în vara asta, dar de fost; am fost. PREDA, D. 103. De urcat însă mă voi urca, chiar până la dimensiunile maxime, flacăra, 1975, nr. 22, 19. Că de venit or veni, Dar nu ştiu cum or porni! JARNÍK - BÂRSEANU, D. 506. Voia să se şi însoare cu dânsa ..., pentru că, de cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. Şi se deşteaptă ea de deşteptat - când era ... ziuă. RETEGANUL, P. in, 57. De dragă mi-a fost prea dragă. ŞEZ. I, 107. De frumoasă, eşti frumoasă... Dar te strică guriţa Că-fi umblă ca melifa. FOLC. TRANSILV. 1,248. De frate, frate să-mi fii, dar la noi mai rar să vii. românul glumeţ, 51. (în construcţii eliptice) De venit eu la Lipsea, nici vorbă. CARAGIALE, O. vn, 203. [Paraschiv] e flăcău cuminte, ... de voinic şi de frumos, slavă Domnului. VLAHUŢĂ, ap. TDRG. De plâns era mai uşor. AGÎRBICEANU, S. 120. De foame ar fi ce ar fi, dar n-am cu ce mă-nveli. JARNÍK -bârseanu, D. 464. ♦ (Precedat de „aşa” sau „atât”, măsoară un grad mare afectiv în săvârşirea unei acţiuni, în manifestarea unei stări etc.; în corelaţie cu „de”, „că”, „cât” sau „încât”, indică raportarea la o anumită consecinţă) Atâta rămase de sărac... cât n-aveapre ce să cumpere. VARLAAM, c. 331. N-ar fi fost atâta de greu unui 1354 înţelept a freca cu unghiile lui o marmură. PILDE, 110/12. Aşa era de răpit cat nu ştiia unde e, nici putea să asculte pre mentor. MAIOR, T. 189/19. Era atâta de bun om, 'încât ierta întocma pre cei răi. CARCALECffl, C. 82/13. Filip fu aşa de mult strâmtorat, încât fii silit... a face o negoţiaţie ce era mai mult o părăsire a puterilor. CĂPĂŢINEANU, M. R. 49/7. Oameni atât de varvari, de să închină la foc ca la Dumnezău. DRĂGHICI, R. 75/25. Dar Aidin atât îl sili de mult, încât îl îndatora ca să-i împlinească voia. GORJAN, h. I, 7/1. Avea un aer aşa de dulce, aşa de încântător. NEGRUZZI, S. I, 64. [Limba] dizolvă în elementul său atât de delicat; atât de impresionabil orice coloare, orice nuanţă ce întovărăşeşte gândirea. CONV. lit. n, 210. Ne spuneam atât de multe. EMINESCU, O. I, 112. Copilăria se uită aşa de uşor. MACEDONSKI, O. m, 10. Era aşa de adevărat încât simţeam că mă roşesc. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 19. Nu se poate să meargă aşa de departe cu neruşinarea. REBREANU, I. 266. Felix fu atât de indignat, încât râmase nemişcat CĂLINESCU, E. O. I, 134. Erai aşa de neîndemândţec când făceai pe fata din casă. vtnea, l. n, 220. Se ştiau atât de puţin. DEMETRIUS, A. 51. Ş-aşa mi-e mândra de dragă, Că n-o dau pe lumea-ntreagă. FOLC. transilv. îi, 35. (Cu nuanţă contrastivă şi concesivă) în atâta de proastă tină şi lut ... deade atâta frumuseaţe şi ghizdăvie. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 164730. Un zâmbet fin şi cu toate astea atât de inocent trecu peste faţa lui. EMINESCU, P. L. 26. Poporul român, atât de bine înzestrat, n-a avut... onoarea să contribuie la formarea civilizaţiei europene. EBRÂILEANU, SP. CR. 1. Doamne, cât soare, când oamenii sunt atât de triştii DEMETRIUS, A. 88. (în comparaţii de egalitate) Nici un lucru nu iaste atâta de supăralnic cât iaste sărăciia. pilde, 12/21. Atâta de bine ştie Lama drumul ca şi Robinson. DRĂGHICI, R. 102/27. Lucrarea lor face o impresie tot aşa de rece ca şi reflecţia din care a izvorât MAIORESCU, CRITICE, 4. Avu o stăpânire tot aşa de scurtă. IORGA, C. 1.1, 18. Eşti tot atât de voluptuoasă în gips, ca şi în carne şi oasă. CAMIL PETRESCU, T. n, 14. Atâta-s de supărat Cumu-i ceriul înnorat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 220. ♦ (învechit şi popular, în construcţia cât (mai) de potenţează manifestarea unei acţiuni, a unei stări etc. de natură abstractă) Să veseli... Samuil... cât de tare. BIBLIA (1688), 2022/10. Mi-a facut-o cât de bună. PANN, P. V. I, 168/19. Neputând cineva să scoată cât de mic cuvânt din gura lor. DRĂGHICI, R. 21/6. Ciobanul i-a turnat şi ei, silind-o să lepede cât mai de sârg tablaua cu mere pe masă. sadoveanu, o. xvn, 380. (Cu nuanţă concesivă; în construcţia cât de cât) Să apuce, cât de cât, şi din ovăs. economia, 90/2. învăţătoriul trebuie totuşi cât de cât şi în limba nemţească să fie procopsit MAN. înv. 18/20. Cât de cât, tot muncesc şi eu, adecă. pamfile, în da. (în construcţiile cât de sau ce de; cu valoare exclamativă) Cât de veninate sânt dară căşile [pentru jocuri], pline fiind cu mulţi oameni CARCALECHI, C. 67/1. Cât de prost, şi iarăşi cât de înalt este omul! MARCO viei, C. 11/4. Ce de mai haz are! PANN, P. V. I, 86/26. Cât de mare este diferinţa între vorbire şi scriere. BĂLĂŞESCU, GR. V/10. Florin: I! ce de mai bălşug, mămulica me! ALECSANDRl, T. 898. Ce de viaţă! Şi ce larm * asurzitoare! IOSIF, V. 26. Ah! cât de frumoasă e viaţa! EFTIMIU, N. 74. Ce de lume! Ce de avuţii ai strâns, părinte! VOICULESCU, POEZn, n, 214. (Evaluează în mod subiectiv un anumit grad de manifestare a unei însuşiri, a unei stări etc.) Of! ... Nu-ţi era îndestul de o rană, ci trei mi-ai trimis. MARCOVTCl, C. 19/24. A rămas neam din neamul său putred de bogat GORJAN, H. i, 84/27. [Cezara] şoptea... cuvinte dulci, nepomenit de dulci. EMINESCU, P. L. 95. Aceasta era ... foc de harnică. CREANGĂ, P. 7. Cărţile tipărite sunt... uneori necrezut de scumpe. IORGA, C. I. m, 56. Are o mutră scandalos de fericită. C. PETRESCU, S. 86. Eu mă simt din cale-afară de mulţumit. MIHĂESCU, D. A. 5. Era curios de schimbat, mult mai slab decât pe iarnă. CĂLINESCU, S. 107. O savoare extrem de picantă. RALEA, O. 18. Regiuni excepţional de fertile. OPRESCU, S. 189. Este deosebit de important ca treerişul şi colectările să nu se facă la întâmplare, ci să se desfăşoare după un plan dinainte stabilit SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Se încredinţă, pipăindu-l, dacă a fost îndeajuns de cuminte să îmbrace un pulover. VINEA, L. n, 306. Acum, o simţea grozav de străină. DEMETRIUS, A. 57. Unii dintre cei mai fascinanţi oameni... devin teribil de plictisitori rl 2005, nr. 4 531. El o iubia peste toată măsura de tare. SBIERA, P. 26. îl hrăni destul de binişor, şez. I, 53. ♦ (în legătură cu construcţii care indică consecinţa manifestării într-un grad maxim sau ultim a unei acţiuni, a unei stări etc.; cu valoare de calificare) Nece ura vină de moarrte nu aflară întru menre. COD. VOR.2 329. [Dacă] se va afla neştine bolnav de moarte, pre aceştia să-i boteze (a. 1645). TDRG. Nu mă lăsa, Doamne, să fiiu de perire. DOSOFTEI, PS. 80/5. Are întru sine păcat de moarte. IACOV, SYN. 3716. Era duşmani unul altuea de moarte (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 260/14. Au prins-o şi au luat săcurea şi au bătut-o de moarte, facându-o tot sânge (a. 1816). IORGA, S. D. vn, 16. Cezar, fiind în orice vreme vrăjmaş Senatului, nu putu ascunde greaţa ce avea către trupul acesta, care ajunsese mai de râs. CĂPĂŢINEANU, m. R. 113/8. Fiinţa cea mai de temut pentru om este însuşi omul MARCOVICI, D. 16/11. Lângă toate acestea avea o frumuseţe' foarte de mirare. GORJAN, H. I, 13/24. Fraţii ... erau siliţi a suferi ameninţările cele de moarte. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/l 3. Ar fi ieşit... şi jignită de moarte din casă. EMINESCU, P. L. 88. Căpriţa ;.. face sărituri de necrezut CARAGIALE, 0. i, 144. Iscusinţa lui George ajunsese de poveste. ISPIRESCU, L. 137. Acum era de nerecunoscut CAMIL PETRESCU, u. N. 10. Mă plictiseam de moarte. SEBASTIAN, T. 48. Mănâncă ceva de speriat, şi slăbeşteI CĂLINESCU, E. O. I, 258. Evenimente ... de neprevăzut BOGZA, V. J. 9. Are o sete de neînvins. BELEA, p. A. 183. Când de moarte ne luptam. ALECSANDRl, P. P. 106. Fost-am betiag de murit, Nici o mândră n-o venit. BÎRLEA, C. P. 114. □ Frumos de pictat Zid de netrecut ♦ (în formule de repetiţie, indică acumularea prin ataşarea, alăturarea etc. neîntreruptă a generaţiilor) Dzise întru înrema sa: nu se rădică de gintu şi gintu. PSALT. 14. în rudă de rudă ... va face Preste toată lumea vrajbă şi nepace. DOSOFTEI, PS. 33/1: Doamne, numele Tău să vestiaşte în rod de rod. id. ib. 456/20. Neam de neamul mieu n-a mâncat aşa bucate. CREANGĂ, p. 9. Se născuse, printre ogoarele din neam de neam ale Stămbuleştilor. MACEDONSKI, O. in, 12. N-am mers să-i cer, aveam n-aveam Şi n-o să-mi meargă neam de neam. COŞBUC, P. I, 126. Neam de neam, fuseseră luaţi în pieptul cailor şi mânaţi la acea blestemată moşie, camilar, n. II, 6. ♦ (Indică delimitarea prin calificare sau prin varietate a unui anumit tip de natură abstractă) Domnul Dumnezeu ... în multe chipuri de scripturi şi de învăţături dat-au oamenilor săi: întâi lu Moisi proroc leagea veache iudeilor dat-au, CORESI, EV. 2. Goneaşte dracii şi tot fealiul de boale. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 124713. Acel feliu de milă are Brân-coveanul-Vodăpe ţara noastră a Moldovei. NECULCE, l. 150. Arată ...ce feali de betejeli vor fi. CALENDARI (1733), 4/10. Câte fealiuri de stăpâniri se află pre pământ? D. sup. 7/10. Fieşcare ... pune numai poftele sale obiecturi înainte, întrebuinţând felurimi de mijloace spre lăcomiia nesăţioaselor pofte. MUMULEANU, C. 6/11. Purtările sale cele înţelepte cu toate treptele de oameni GORJAN, H. 1, 2/10. Gândeşte-te bine până să nu dai o astfel de fagăduială. CR (1839), 259724. O femeie nu poate să isprăvească o acest fel de afacere singură. MEŞT. MOŞ. 82/13. Derivăciunea acestor doue tâmpuri aici este într-un fel de chip silită. BĂLĂŞESCU, GR. 104/20. Un fel de afecţiune ce făcea pe fanariot... cel mai credincios şi devotat dintre servitorii săi. filimon, O. I, 123. O astfel de moarte-i iadul. EMINESCU, O. I, 53. întors în ţară, era să apară în ochii părinţilor ca un fel de ruşine a lor MILLE, V. P. 134. Cu o astfel de stare sufletească m-am coborât să-mi cumpăr ţigări. BRĂTESCU-voineşti, p. 20. Ce fel de cavaler eşti dumneata? sebastian, T. 38. Mă năpădeau fel de fel de întrebări VLASIU, A. P. 7. A i le refuza [capriciile] acum înseamnă să fiu un fel de tată denaturat CĂLINESCU, e. O. I, 174. Este mai important al doilea fel de tratament. BELEA, P. A, 12. N-am neveastă, ... nici copii, Niciun fel 175 DE1 de căpătâi, teodorescu, P. P. 277. ♦ (Delimitarea priveşte precizarea numerică a unei mărimi, a unei sume de bani; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Am făcut pagubă de doi boi lui Vasilie Harhaz (a. 1662). IORGA, S. D. v, 222. Priimind arvună ... de 20 de galbeni. EUSTATIEVICI, I. 1/15. S-au orânduit prin art. 65 o sumă ... de lei 600 000. REG. ORG. 118/22. Un grup de 1 200 oameni. CR (1832), 182V29. Lăsă o sumă mare de bani ca să zidească o şcoală mare. GORJAN, H. I, 28/31. Am. pregătit pentru săracii dumneavoastră ...o modestă contribuţie de două mii lei. ARGHEZI, s. xi, 35. ❖ (Precizează capacitatea unei unităţi de măsură, valoarea unei bancnote etc.) Hotărâm a să lua dijmă ... patru baniţe porumbu grăunţe, însă baniţa de oca doaozeci şi doao. PRAV. COND. (1780), 156. O para de 3 bani. CALENDARIU (1814), 154/17. întreaga castitate mi-o ia pe-un ban de zece. ANGHEL - IOSIF, C. M. 71. Scoase o hârtie de o sută. BEMUC, M. C. I, 42. ♦ (în legătură cu numeralele în a căror structură intră prep. „de”, precizează natura elementului numărat) Nu tu eşti eghipteaninu cel ce... preavestişi şi scoseşi întru pustie patru mie de bărbaţi. COD. VOR2 264. Era datoriu cu 100 de bani VARLAAM, C. 214. Luară treizeci de arginţi, preţul celui preţuit. N. TEST. (1648), 37r/3. Am mai rămas datoriu o sută de florinţi. EUSTATIEVICI, I. 15/7. Testamântul... elinesc a celor şeaptezeci de dascăli l-ani tălmăcit (a. 1795). GCR n, 156/3. Pre mâne nu mai rămâne în casa lui mai mult decât 2 000 şi 500 de libre. ŢICHINDEAL, A. M. 24/12. La mai multe sute de oameni s-au întins veninul vărsatului. FRĂŢILĂ, S. î. 15/17. Na, doaozeci şi cinci de parale. ABEŢEDAR, 432/27. Se îndatoră a plăti o mie de talanţi în zece ani. Căpăţineanu, m. r. 49/12. A trimite mii de oameni la jertfelnicul nesăţioasei morţi. MARCO VICI, C. 16/9. 26 de mari volumuri până la 700 pagini fiecare. CR (1848), 23/37. Toate cuvintele se derivă din vro 500 de rădăcine primitive. MAIORESCU, L. 24. Femeile ştiu să spună o mie şi o sută de nimicuri CARAGIALE, O. I, 231. Sunt peste trei mii de oameni ... avocaţi, magistraţi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 224. Nuntaşi din nouăzeci de ţări S-au răscolit. COŞBUC, B. 18. în acest răstimp pieriseră milioane de oameni. BOGZA, V. J. 7. Să-mi dai o sută de lei. TEODORESCU, P. P. 592. (Precedat de „câte”; cu nuanţă distributivă) Să-i dea ... câte 50 000 de galbeni (a. 1620). MAG. IST. I, 280/22. Luarăm miras câte o mie de galbeni GORJAN, H. I, 35/14. Luaţi fiecare dintre voi câte o sută de florini şi vă duceţi în lume. CR (1838), 476Vl 6. ♦ (Indică restrângerea conţinutului unei acţiuni sau al unei creaţii cu caracter declarativ, informativ, expozitiv etc. la o anumită comunicare, la o anumită informaţie etc=; cu valoare de complinire) Şi acie fraţii audziră de noi COD. VOR 2 327. Cunoscui de mărturiile tale, că în veac urzitu-le-ai. CORESI, PS. 349/2. Dăm ştire Dumniia-Voastră de rândul acestui om Vâscan (a. 1600). IORGA, D. B. 1, 4. Să spunem puţinei de Vasilie. MOXA, 388/20. Scris-am eu popa Stane fiu Ju de rândulu aceşti[i] cărţi (a. 1626). CUV. D. BĂTR. n, 243/10. Arhanghel Gavril, carele Mi-au adus veaste de naşterea Fiiului Mieu. VARLAAM, C. 484. Letopiseţul nostru cel moldovenescu ... nici de viaţa domnilor, carii au fost toată cârma, nu aleage. URECHE, L. 58. De morţi nu se cade a grăi rău. ST. LEX. 237715. încă socotinţă avea giupâneasa lui şi cuconii de Moysăi-Vodă. M. COSTIN, O. 105. O slugă credzută carele au dat la izvod de toate patimile svântului. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 101729. Spuseră de moartea lui Şărban-Voevod şi îl întrebară de sfat să vază cum vor face. IST. Ţ. R. 4. Constantin Duca-Vodă de acestu sfat nemic nu ştiu, nice pricepu. NECULCE, L. 162. Italio! Iialio! Bune veşti de tine! (a. 1694). FN 45. Să ne spunem jalba ce avem de vrăjmaşul nostru. ANTIM, O. 92. Trăbuie să ia sama şi de aceale varmeghii care ei s-au încredinţatu-să. AŞEZ. 5/11. Când să vorbeaşte de împăratul ... atuncea trebuie a zice: a sa mărire sau mărirea sa. EUSTATIEVICI, I. 111/21. începuiu de calul iui Alexandru, Ducipal, cum s-au născut. ALEXANDRIA (1794), 22/1. Nici nu te mira că de episcopii eparhiilor acelora puţină sau nemica cunoştinţă nu ne-au lăsat. MAIOR, I. B. 162/4. De aceasta nu ştia nimica şi gândea că ei au gonit pe munteni, budai-deleanu, ţ. 207. Voiu să zic ceva şi de aceale părţi din care iaste întocmit omul CARCALECHI, C. 77/6. Aceastaş gazetă arată de înfiinţarea şi întocmirea oastei româneşti AR (1829), 7V37. Şi ce ai a ne mai spune de dânsul când el au murit? DRĂGHICI, R. 137/13. Neavând nici o ştire de dânsul încotro se află, am hotărât să iau lumea în cap după dânsul GORJAN, H. I, 34/3. [Băbacă] cu poşta viitoare îţi voi da relaţie de călătoria me. KOGĂLNICEANU, s. 41. Sigismund înştiinţat de toate prădăciunile şi pustiirile ce a făcut Bogdan în hotarele statului seu, a hotărât... a-i răsplăti cu asemine măsură. IST. M. 132/18. Te du pe ceea lume Ca să afli de-al meu nume. ALECSANDRI, p. n, 25. Numai de această convingere mijlocită este vorba ...în logică, în genere. MAIORESCU, L. 10. Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei Tale. EMINESCU, O. I, 146. Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea, id. ib. 159. Soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. CREANGĂ, O. 4. Mai nainte vreme nu prea întreba de zestre, ca acuma. CONV. LIT. XXIV, 919. Laie, înc-un cântec De-o cămaşă cu altiţă. Şi de-un drac cu ochii vineţi. GOGA, POEZn, 50. Se vorbea într-un loc de unul care a scris nişte poezii BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 18. Auzise ... de cele petrecute. POPA, V. 41. Părinte ... să nu mai vorbim de altă lume. Aşa a vrut Dumnezeu să rămân singur aici pe pământ. SADOVEANU, O. I, 22. Zi-mi de lapona Enigel! I. BARBU, J. s. 89. Anecdota din Biblie de miel vorbeşte, vinea, l. n, 305. Numai de foame ştie. DEMETRIUS, A. 6. Nu auzise vreodată ...de corabia lui. TUDORAN, P. 65. Da de mândra ce mai ştii? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 118. Vestea-n lume să pornească Şi de ei să pomenească. TEODORESCU, P. P. 622. De popă şi de birău 'Nici dracul nu zice rău. folc. transilv. I, 31. <> (învechit, indică referirea la o situaţie existentă) Şi când Lisie miiaşul veri-va, spure-voiu ce e de voi COD. VOR.2 290:lară.de tocmala lui Toma fu aşea. VARLAAM, C. 98. (învechit, în titluri) De posturile cele mari şi mici. PRAV. GOV. 34716. Cap. III. De Dachia. M. COSTIN, LET. I, 15/2. ❖ (Restrângerea priveşte conţinutul unei acţiuni ctf baracter intelectual, etic, afectiv etc. sau persoana la care se referă o învăţătură; cu valoare de complinire) Cei ce de a voastră bunrătate prorociră. COD. VOR.2 369. Se învaţară şi înţeleaseră ce era taina de Hristos. CORESI, EV. 501. Cugetai de rtiene şi de ciudeasele meale. VARLAAM, C. 32. Nice era venită vreamea să cunoască păgânii de binele lui Dumnedzău. id. ib. 252! în prevegherile meale mă gândesc de Tine. PSALT. (1651), 112713. îmbla ... propoveduind ... credinţa de Domnul Hfristojs. DOSOFTEI, v. s. octombrie 91716. Şi păgânii ... îş aduc aminte de Dumnedzău şi-L roagă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/17. împăratul gândeşte de campania cea viitoare (a. 1693). FN 15. Simţi şi Antohi-Vodă de vicleşugul boierilor. NECULCE, L. 169. Orice, ce iaste de numele aceştii Muisii, minciună au adevăr, că o numiia şi aşa, eu nu mai cerc. C. CANTACUZINO, CM I, 11. De cuvântul cel împreună fără... început... au învăţat, mineiul (1776) 70r2/35. Păstorii neaducându-şi aminte de colibile lor şi de turmele lor ... era ... neclătiţi împrejurul mieu. maior, t. 46/26. Ţi-ai uitat de nalta vârtute. BUDAI-DELEANU, Ţ. 139. Bucură-te mireasă carea nu ştii de mire. GRECEANU, î. 9/15. Pentru mai multa siguranţie au închipuit să mai facă şi alte lucruri. Intru aceasta el să povăţue de înţălepciune. DRĂGHICI, R. 164/10. Văz că şi inima mea prea mult simte de tine. RUSET, E. 21/10. Trebuie să te fi îndoit vreodată în viaţa ta de ceva. EMINESCU, P. L. 85. Ce bine zici, mamă, ieaca mie, nu mi-a venit în cap de una ca asta. CREANGĂ, P. 87. Anco, spune drept, ce gândeşti tu de mine? CARAGIALE, O. VI, 272. Iată ai şi început să visezi de un ofiţer F (1884), 81. Acum mi-aduc aminte de-a ta copilărie. MILLE, v. P. 110. Nu s-a interesat niciodată de el. AGÎRBICEANU, s. 60. Se vede că domnişoara se interesează ...de literatură. CAMIL petrescu, T. n, 12. Lucu avu răgaz să-şi dea seama de starea lui nouă. vinea, l. n, 214. Să nu fie supărat Că eu nu m-am măritat, Nici de el nu mi-am uitat. JARNÎK— BÂRSEANU, D. 1354 DE1 176 DE1 122. Tu mi-ţi bei şi-mi chefuieşti, De poteră nici gândeşti PĂSCULESCU, L. P. 279. (Cu valoare partitivă) Ei povestiia de ale lor. MINEIUL (1776) 131r2/24. Iar în ceardacuri şed bătrânii vorbind de-ale lor. eminescu, p. l. 39. Ştiu multe şi de toate. TEODORESCU, p. P. 107. (Cu nuanţă finală) M-dş vedea-mă trecând pentre dânse Cu cântări de rugă şi cu jărtve aprinse. DOSOFTEI, PS. 140/2. Scoposul acestei poezii didactice este ... a da învăţătură de moral AR (1829), 192/28. Când prin luncă rătăcit, Cântai doina de iubit. ALECSANDRI, p. I, 9. îmi cântă de mărire. EMINESCU, O. I, 17. Eu vreau cântări de veselie ...Tu eşti poet... deci cântă! VLAHUŢĂ, O. A. I, 27. Cântă-ne de inimă albastră! MILLE, v. P. 152. Cântări de biruinţă Vor izbucni IOSIF, v. 66. Ai trimis Elizei declaraţia de dragoste. IBRĂILEANU, A. 9. Cântece de dor SADOVEANU, O. I, 43. Au prins voinicul să zică de joc ... Zâna prinde acuma a juca. SBIERA, P. 36. Tu le cânţi cu-atâta foc De dragoste şi noroc. fOlc. transilv. ii, 108. (în legătură cu construcţii care delimitează obiectul unei acţiuni, al unei stări etc.; cu valoare partitivă şi nuanţă finală) Au trimis sol la papa facându-i ştire că are el de grije Muldovei. M. COSTIN, O. 47. Iară până unde vrea să să facă zio, ruga Pavel pe toţi, să ia de mâncat, biblia (1688), 854742. l-au dat răspuns că nu va pute purta de grijă a două ţări NECULCE, let. ii, 304/18. Cu purtare de grijă să se păzească. IACOV. syn. 3r/10. Propoveduitorii preoţi... au de lucru cu oamenii... care nu-i ascultă: PETROVICI, P. 2/5. Vei fi având de gând să mai târguieşti şi altele. GORJAN, H. I, 86/32. L-au rugat să-i dea de lucru. BĂRAC, T. 38/6; Acest combatiment avea de scop să ocupe aripa dreaptă a ruşilor. FILIMON, O. II, 104. N-aveam nici de hrană, ... Şi nici o putere! ALECSANDRI, P. I, 41. Şi voea acum să ştie dacă-n ea e de mâncare. CONTEMPORANUL, I, 131. Simina îşi facea mereu de lucru prin şopron. CONV. LIT. XII, 429. Nici acasă n-am de coasă ... lea să mă mai odihnesc o leacă aste bătrâneţe! CREANGĂ, p. 24. Ipate li dă de băut, pănă le ameţeşte pe amândouă, id. ib. 173, îngenunchind câteşitrele dinaintea lui Abu-Hasan ... i-au dat de spălat, caragiale, O. n, 269. De grijă Dumnezeu vă poartă, Dormiţi, în linişte, dormiţi! IOSIF, v. 35. Făcându-şi de treabă cu nişte sticle. ARDELEANU, U. D. 131. Are de gând să-mi mănânce banii, brăescu, O. A. n, 276. Dar era mult de lucru. SADOVEANU, O. n, 19. Familiile vor să le aducă aşternut, de mâncare, vor să-i vadă. ARGHEZI, S. XI, 64. Mamă-sa îşi făcea de lucru pe acolo. LĂNCRĂNJAN, C. I, 26. Coboară din deal ... Că ţ-am gătit de mâncare! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 505. Dă de mâncare. RETEGANUL, P. I, 7. Dar e mâine o zi mare, face taica d-o prânzare. PĂSCULESCU, L. P. 159. Aici a cerut băietul pe plată de mâncat. COM SAT. V, 95. (în legătură cu construcţii care delimitează obiectul unei necesităţi, al unei utilităţi etc.; urmat de un infinitiv, necesitatea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu valoare de complinire) Această folositoare de suflet carte, Evanghelie cu învăţătură. CORESI, EV. 2. Va hi nevoie de preot (a. 1652). GCRI, 161/10. Şi pre mine cu rugăciunile tale mă întăreaşte împrotiva dracilor totdeauna şi a patimilor celor de suflet stricătoare. MINEIUL (1776), 165vI/9. Are trebuinţe de ajutoriul altora. IORGOVICI, O. 3/18. întră nevoile ceale mai năcăjitoare de trupul omenesc, întră duşmanii cei mai mari a frumseaţei ... iaste boala vărsatului. FRĂŢILĂ, S. 1 3/2. Aş fi avut trebuinţă de mâncare. LEON asachi, B. 68/2. Când să zugrăvia un leu, un cal, un bou şi altele ca aceasta, era trebuinţă de a le numi deasupra, ca să le cunoască cei ce le vedea. GRIGORIE, L. 8/14. Toţi părinţii începură a simţi ... necesitatea de a da fiilor o creştere după mijloacele şi cunoştinţele ce au. HELIADE, în PLRI, 24. Fericirea are trebuinţă de doă fiinţe. marcovici, C. 40/22. Tătarii sosiră pe când garnizoana era în nevoia de a se preda. BĂLCESCU, M. V. 66. Toate ştiinţele ...au pentru educaţiunea noastră folosul... de a da omului încredere în sine. MAIORESCU, L. 11. Eşti tare slăbit... Ai nevoie de hrană. CAMIL PETRESCU, O. m, 199. Era nevoie de o nouă dovadă a ilegalităţii sentinţei. SCÂNTEIA 1953, nr. 2 701. S-a alcătuit un plan privind necesarul de seminţe, îngrăşăminte, inventar etc. GÎ 1962, nr. 652, 3/4. ♦ (Delimitarea priveşte individualizarea, explicitarea unei noţiuni, a unui termen cu caracter general, prin referire la un domeniu particular de referinţă, de aplicabilitate, de cunoaştere etc.) Greşala mare, cumu s-are dzice, de hicleşug şi de vătămare spre ţară sau spre domnie, atunce sveatnicul să va certa tocma. PRAV. 305. Iară pentru pricinile şi judecăţile de ţigani ... să se urmeze tocmealelor. prav. COND. (1780), 56. Arăt... toate câte ar putea da o idee pe deplin la cititori de ... ocârmuirea împăraţilor otomani VĂCĂRESCUL, IST. 246. Craiul ... îşi dă titlu de împărat Africăi AMFILOHIE, G. 140/23. Regula de tri e prin carea din trei numeri cunoscuţi ... aflăm pre al patrulea gheometriceaşte proporţionalnic. ARITM (1806), 68/2. Să aibă cinste de arhiepiscop şi de mitropolit MAIOR, I. B. 167/28. S-au dat Ardealului titulă de mare prinţipat. CALENDARIU (1814), 4/22. Propune temeiurile ceale speţiale care la fieştece obiect de învăţătură se întrebuinţează. MAN. ÎNV. 7/10. întru această stare de neştiinţă ne odihna sa fu adăogată prin vestirea că franţozii trimit o armie. OBLĂDUIREA, 10/12. Deci numărul de şapte iaste măsura ..., cu care măsurăm sau numărăm lunile şi anii GRIGORIE, L. 14/12. Atâţia termeni de ştiinţe, arte şi meşteşuguri ştie. HELIADE, paralelism. I, 53/24. Şi au dat măreaţa numire de filosofi. MARCOVICI, C. 12/14. Cunoştinţa de sine este începutul înţelepciunii BUZNEA, C. 1/4. Să fac moaşe fară a avea nici o ştiinţă de acest meşteşug. MEŞT. MOŞ. 6/3. Cunoştinţe de agricultură. BĂLCESCU, M. v. 7. Acum întăiaşi dată vedem ideea de unitate arătându-se. id. ib. 8. Fu înaintat la rang de general-maior. BARIŢIU, P. a. ii, 30. Alecsandri publică primele sale poezii... care îl ridică îndată la titlul necontestat de întâiul poet naţional al României NEGRUZZl, s. I, 339. Articlul de genul femeiesc ... este „a” şi „oa”. BĂLĂŞESCU, GR. 11/7. Vrednic a purta mai bine nume de defăimător. ALEXANDRESCU, 0.1, 288. Aceşti comentatori au dat ştiinţei expuse în Organon numele de logică. MAIORESCU, L. 7. Este-o slujbă-n sat, de vornic. CONTEMPORANUL, I, 686. Strigăte de Allah! Allah! se aud pe sus prin nori EMINESCU, O. I, 144. Pe amândoi i-a tras aţa la Bucureşti pentru a îmbrăţişa cariera de copist. CARAGIALE, O. I, 303. E pedepsit cu titlul de doctor în medicină. IONESCU-RION, S. 105. Ştiţi bine Tot ce cuvântul sfânt de „a trăi” în înţelesul lui adânc ascunde. DENSUSIANU, L. A 111. S-a schimbat raportul de forţe dintre noi IBRĂILEANU, A 101. Avem până azi... peste şapte sute ... cazuri de holeră, dintre care o sută cinzeci mortale. CAMIL PETRESCU, T. n, 313. Se judeca ...o afacere de hoţie. SADOVEANU, O. XX, 21. într-un limbaj fardat cu miere ...se comunicau discret direcţiei liceului observaţiile de psihologie. ARGHEZI, S. XI, 88. Romanticul are un sentiment de sine acut subiectiv. CĂLINESCU, I. 21. Nume proprii de regi şi regine. RALEA, O. 10. Structura juridică [a lumii antice] se învârteşte în jurul noţiunii de „persoană” id. S.T. in, 9. Un sentiment straniu, şi de fericire şi de ruşine. BOGZA, V. J. 7. Importanţa mare pe care o prezintă economiile de materiale. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Pauzele scurte care există în procesul de producţie. BELEA, P. A. 178. Pescuitul cu undiţa capătă ... într-un anunţ denumirea de pescuit staţionar L. ROM. 1959, nr. 5, 21. Credem ... că şcolile respective să rămână cu statutul de liceu propriu-zis. M 1968 nr. 4, 30. Discuţii de principiu şi de fapt. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 3. Şi te-am botezat ... ţi-am pus Nume de Isusu. TEODORESCU, P. P. 24. □ Proces de divorţ: Spirit de prietenie. Meseria de actor Post de vânzător ♦ (în construcţia de ce, în interogaţii sau în replici într-un dialog, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu explicitarea unei acţiuni, a unei origini, a unei provenienţe etc.) De ce neam eşti? dosoftei, v. S. septembrie 7718. De ce mai stai pe gând? beldiman, o. 42/22. De ce folos pute să-i fie, tată, papagalul? DRĂGHICI, R. 144/14. [Românio] şi de ce oare tu atunci să fii mai puternică decât acum, şi eroii Antichităţii tale mai bravi decât contimporanii noştri? 1354 177 DE1 (a. 1848). plr I, 119. De ce vătămaţii şi păgubaşii nu reclam şi nu cer îndreptare şi despăgubire? GHICA, C. E. ni, 41. Ce-i asta, jupâneasă? de ce mă baţi aşa? SION, F. 11. De ce, dintre toate mumele, pe dânsa, fiinţă blândă şi drăgăstoasă, să o dea ursita pe mânile unei mume neîmblânzite? ODOBESCU, s. I, 132. Unde mă duceţi, visuri deşarte? De ce, luceafăr, te-afunzi în zare, Mă laşi în urmă-ţi tot mai departe. VLAHUŢĂ, S. A I, 49. Iar ea, cuminte fată, Se şi-nvoieşte-ndată De ce-ar şi zice ba? COŞBUC, P. I, 63. De ce norocul câteodată-ncearcă Să dea acelor ce n-aşteaptă minuni? DENSUSIANU,;L. a 60. De ce nu ştiu să moară femeile pe care le-am iubit întâi? C. PETRESCU, S. 32. Şi chiar dac-aş avea, nu ţi i-aş da, Jeannot, Nici prin gând nu-mi trece! De ce să-ţi dau aceşti bani? Tocmai eu! EFTOIIU, N. 69. Până la opt n-am ce face. - De ce nu dormi puţin? CAMIL petrescu, p. 144. De ce să-i mai răscolesc durerile? vlasiu, D. 227. De ce-i bolnavă oare ţara noastră? BENIUC, v. 28. De ce nu vine majurul... să-l iee o dată? CAMILAR, N. I, 140. De ce râzi? Fiindcă nu găseşti cuvânt să-mi răspunzi? DAVIDOGLU, M. 26. De ce până şi-aici răsai din nou? LABIŞ, R 120. De ce n-ai plecat ... unde oamenii aşteaptă o statisticiană bine pregătită? SCÂNTEIA, 1969, nr. 8 217. De ce suntem aşa cum suntem? FLACĂRA, 1975, nr. 40, 12. Aşa jalnic de ce cânţi? JARNÎK - BÂRSEANU, D. 106. Măi bădiţă negricios, Di ce stai tot mânios? folc. transilv. II, 450. ♦ (învechit, rar, urmat de „a”, indică o anumită modalitate de explicitare a conţinutului unei comunicări) Cuvântul Svântului Pavel apostol de-a ieşirea sufletelor (sec. XVI), cuv. D. bătr. n, 415/2. ❖ (Urmat de „a”, indică o anumită modalitate potenţiată de exprimare a unei multitudini) Ce de-a cocoane mari şi fete frumoase n-or să vrea ... ginere pe Radu al ei! vlahuţă, O. A I, 97. ♦ (învechit şi popular, urmat de „cu”, indică asocierea unei caracterizări manifestate într-un grad maxim) învăţătură pentru îndelungă răbdarea lui Dfumned]zău, cum priimeaşte de cu milă păcătosul, deaca să întoarce, varlaam, C. 13. Iară pentru slujba oaspeţilor ... atâta să nevoia de cu osârdie, cât tuturor trecătorilor îşi ţânea uşea deşchisă. DOSOFTEI, v. S. ianuarie 28r/5. El trebui să se speale, însă aşa îi cădzu de cu ruşine, cât mai mult nespălat la shoală n-au venit. PETROVICI, P. 26/11. Când a ajuns acasă, era... aşa de cu chef CREANGĂ, P. 136. Se uita... cum mârţoaga îmbuca de cu lăcomie din jar. RETEGANUL, R n, 9. Trage o cătană se moară Şi aşa trage de cu greu Că n-are nici copârşeu. id. tr. 56. ♦ (învechit, urmat de „pe”, indică restrângerea unei informaţii, a unei comunicări într-o anumită privinţă, la un anumit punct de vedere etc.) Voiu aduce armă pre voi, care va sta [drept] băsău de pre legătura mea care amu"făcut cu voi (a. 1560). GCRI, 5/5. Scrie-se şi această... Isac, Iosif... şi de pre Iosif cu bun năravul său. PALIA (1581), 6/7. De pre Izmail încă te-am ascultat, iaca blagoslovi-voiu pre el. PO 55/11. Uităm de pre binele lu Dumnezeu. CORESI, ap. DHLR n, 277. lani, să grăim de pre basna celor zeace cuvinte ale lui Domnedzeu (a. 1607). GCRI, 40/22. Eu am murit de pre trup şi... m-am lepădat. DOSOFTEI, V. S. decembrie 192729. De pe partea ei putea să fie vie sau moartă. AGÎRBICEANU, S. 473. 4. a) (Exprimă locul sau sursa din direcţia căreia ia naştere, se propagă, se emite etc. ceva de natură abstractă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Mângâiere de nicăierea nu priimia. CORESI, EV. 364. De acolo lesne poate cunoaşte fieştecarele câtă împărăţie' şi până în câtă puteare au fost ajunşi romanii. C. CANTACUZINO, CM I, 12. De aicea dară se cunoaşte că acea schimbare a răposatului Barnovski-Vodă au fost ră (a. 1716). UR1CARIUL, v, 371/24. Episcopii şed în mănăstiri şi de acolo povăţuiesc eparhiile sale. MAIOR, I. B. 165/14. Urgia de-aci să întoarsă îndată. BUDAI-DELEANU, Ţ. 77. în a cerului tărie De-acolo pre oameni cheamă la virtute [profeta]. ASACHI, S. L. I, 118. Neplăcerile şi asupririle, care ar veni de ori şi unde. BARIŢIU, P. A. I, 32. Rezulta de aici că produsul combustiunii trebuia să fie mai uşor decât înainte. MAIORESCU, L. 13. Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plăpândă: VOICULESCU, POEZII, n, 257. Când o vibraţie se produce, păianjenul ... se repede la centru şi de acolo consultă firele centrifuge. CĂLINESCU, C. O. 19. Nu că îl înşelase pe Manole, nu că avea să urmeze de aici ceartă poate, ... o muncea. DEMETRIUS, A 19. (Cu valoare de calificare) întrebările lor mi-au deschis oarecare ... punturi de vedere. BREZOIANU, î. 51/29. Din punct de vedere aristocratic. CR (1848), 142/30. [Dările] se pot privi din mai multe punturi de vedere. MO (1860), 361/2. Cestiunea danubiană, din punct de vedere român, prea a fost neglijată, ghica, A. 164. Vom fixa o epocă în dezvoltarea dreptului public al românilor ca punct de plecare. CONV. LIT. I, 289. A emite un nou punct de vedere în legislaţia penală. SADOVEANU, o. xn5 675. Hei, dacă Titi ar face plângere că a fost atras în cursă... ar fi un punct de plecare pentru intentarea divorţului. CĂLINESCU, E. O. I, 187. ♦ (învechit, indică proiectarea accidentală a unui fapt) Se tâmplă omului de cea boală, de cea betejală, cu mestecătură rea, ... ce nu iase den trup. CORESI, EV. 82. S-au rugat ca să i-l dăm [vadul] să facă herăstrău ... să-l stăpânească... iar întâmplându-să de a-l face vânzător, să nu aibă voe ... a-l vinde până nu da ştire la mănăstire (a. 1807). DOC. EC. 74. ♦ (învechit, urmat de „către”, orientarea unei atitudini, a unei stări etc. priveşte abandonarea, evitarea, izbăvirea etc. în raport cu cineva sau cu ceva) întoarce faţa de cătră păcatele meale şi toate fărădelegile meale cură. PSALT. 99. Fiiul lui Dumnedzău ... află semenţiia omenească lepădată de cătră credinţa lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 232. Fiii cei făţarnici ce mă-nstreinară de cătră priinţă. DOSOFTEI, PS. 55/14. Să mântuiră de cătră şerbie. id. v. S. octombrie 5471. Muncile cu care îl înfricoşază [pe om] înţelepciunea când să întoarce de cătră dânsa. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/30. Pre toţ boierii moldoveni îi sărăciea şi-i depărta de cătră mila domnească. NECULCE, L. 319. De cătră tot sfatul împăratului... te-ai ferit, mineiul (1776), 157^/31. ♦ (Urmat de „la”, indică modificarea unei atitudini prin raportare retrospectivă la o limită de referinţă) De la d. Rebreanu, cu „Ion” şi „Răscoala”, s-a schimbat viziunea vieţii rurale. constantinescu, s. n, 6. b) (în legătură cu construcţii care exprimă incidenţa cu o situaţie, cu un fapt etc. neprevăzute sau neaşteptate) încă n-am dat în cale De numele ţării sale. BĂRAC, A E. 3v/2. Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele. CREANGĂ, P. 251. Ai dat de termeni [din carte]. - [Despre] o parte din ei m-am achitat ..., cu ajutorul dicţionarului. ARGHEZI, S. XI, 102. Te vede zgripţuroaica ... şi dăm de dracu. BENIUC, M. C. I, 415. Să nu dea de vreo belea. păsculescu, L. p. 265. ♦ (Indică proiectarea unei anumite atitudini, a unei anumite constatări, a unei imprecaţii etc. asupra cuiva sau a ceva) Ferice de bărrbatul cela ce rreabdă năpasti. COD. VOR2 339. Fiile Vavilonului, vai de iale. PSALT. SCH. 446/12. Ferice de blânzii, că aceia îndulci-vor pământul. TETRAEV. (1574), 205. Amar de ceia ce zidesc case cu sânge şi zidesc cu nedireptăţi! VARLAAM, C. 308. Rău iaste de mine păcătoasa! mineiul (1776), 180vV8. îl făcură să triumfeze de rivalul său. BĂLCESCU, M. v. 619. Cu ce puteri crede el că va triumfa de încongiurările nemice? PÂCLEANU, L n, 60/21. Dar destul de această materie neplăcută! MAIORESCU, CR. I. 245. Aferim de bafta voastră. CONTEMPORANUL, I, 291. Vai... Har am De-al tău suflet. EMINESCU, O. I, 48. Ai fi crezut că-i topenie de bietele femei. GANE, N. m, 157. Bat-o Dumnezeu, de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. Halal de nepoţi ce are! id, ib. 189. Era mai mare jalea de dânsul. ISPIRESCU, L. 287. Dracul s-o ia de ploaie! OLLĂNESCU, ap. TDRG. Aşa e, arde-l-ar focu’ de grec! N. REV. R. I, nr. 1, 28. Mân-ca-i-ar ciuma şi holera de hoţi! TDRG. Ar fi păcat de firea şi inima dumitale. brătescu-voineşti, p. 192. Eram sigură de gestul tău. CAMIL PETRESCU, T. ii, 15. Pe vremea aceea era vai ş-amar de ţară. SADOVEANU, O. I, 167. Era director adevărat, mă! Dar păcat de el că-i un stricat, arghezi, S. XI, 23. Ce bine de tine că eşti liber. CĂLINESCU, E. o. i, 134. Daţi-le dracului de prejudecăţi. id. ib. 321. Mama lor de trădători! BENIUC, M. C. I, 11. Vai de cine nu poate urî. 1354 DE1 178 CAMELAR, N. i, 35. A mai cumpărat ceva pentru ai săi, ... vai de mama lui. BARBU, G. 347. Bată-l crucea de diac, Cumu-i, Doamne, ... buiac! Cu mânele pe psaltire, Cm ochii pe la copile. JARNÎK -bârseanu, D. 470. N-o să fie bine, De mine, de tine. PĂSCULESCU, l. P. 289. □ Sigur de câştig. <> (învechit, rar, indică orientarea în sensul unui reper moral) Voao să pomenească calea mea ce e de Hristos. coresi, L. 294/20. ♦ (Proiectarea priveşte destinaţia de natură spirituală, abstractă etc. a cuiva sau a ceva; cu nuanţă instrumentală şi valoare de calificare) Fii-mi în Dumnedzeu agiutătoriu şi în casă de scăpare spăseşte-mă. PSALT. 51. Cai de olac (a. 1602). CUV. D. BĂTR. I, 127/4. Cine are urechi de audzit ca să audză. VARLAAM, c. 280. Dumnedzău ... din gunoi rădicăpre cel sărac ... şi scaunul cel de mărire i-l face. EUSTRATIE, PRAV. 11/9. Mi-i Domnul ... Şi loc de scăpare şi de mântuinţă. DOSOFTEI, PS. 49/9. Lada săracilor de milă, ridicată la anul 1792. IORGA, S. D. xni, 95. Voiu avea cheaia de toate ştiinţele. LEON ASACHI, B. 25/6. Câne de vânat LB. în plasa Dâmboviţii este o mare pădure de vândut, cuprinzând 703 pogoane. CR (1832), 202/31. Suhatul vitelor de negoţ nu trebuie să se slăbească. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 19/5. Aceasta însă nu-i opreşte ...a avea mărfuri fine de vânzare. GHICA, s. 319. Noţiunile sunt aşadar elementele de compunere ale judecăţii MAIORESCU, L. 19. Făclie de veghe. EMINESCU, O. I, 37. Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid, id. ib. 144. Model de pictură, id. P. L. 76. Cal de călărie. CREANGĂ, P. 185. Cai de poştă. MACEDONSKI, O. III, 16. Să-ţi dau cărţi de citit. MILLE, v. P. 195. Acum e binecuvântarea cailor de luptă ... ca în străvechiul Bizanţ. IORGA, C. I. I, 162. Craiova e în acelaşi timp o vestită pepinieră de ziare şi reviste, id., în PLR n, 16. Ţară mică, ţară nouă, ţară de prefaceri BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 22. Nici măcar nu suntem lămuriţi dacă moşia e de vânzare? REBREANU, R. I, 133. Furnicile nu sunt însă singure. Ca şi popoarele nomade, ele au adus cu ele vite de hrană. CĂLINESCU, C. O. 17. Furnicile n-au nici un instinct de conservare personală, id. ib. Oamenii înlocuiau animalele de muncă. RALEA, O. 13. Masă de manevră în mâna partidelor politice. CAMILAR, N. I, 112. Actuala problemă a forţei de muncă nu are un caracter temporar, scânteia, 1975, nr. 10 329. Locuri de muncă. rl 2005, nr. 4 537. N-am cal de izbândit! POP., ap. GCR n, 294. Ducea verde bosioc, Floricică de noroc. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 513. □ Lăcaş de cult. Organe de reproducere. Mi-am cumpărat vite de arat. Teren de cumpărat. Monedă de schimb. Detector de minciuni Agent de pază. Casă de amanet. Cărţi de joc. (Destinaţia reprezintă totodată şi o anumită semnificaţie) Lanţul de sclavie. EMINESCU, O. I, 24. (în anunţuri) De închiriat. De vânzare. Reportaj de senzaţie. ♦ (Destinaţia priveşte ocazia, circumstanţa etc. pentru care se pregăteşte o acţiune; urmat de un infinitiv, destinaţia este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) Unii [îngeri] din ceriu să pogor de slujba Domnului său, cum au fost în Vicleem la naşterea Lui şi la pustii, când să posti. VARLAAM, C. 33. Au venitu soli cu daruri, poftindu-l de pace. URECHE, L. 75. Să gătescu ... vase pre mare, de a să trimite spre răsărit (a. 1693). FN 20. Şi au scos cuţitul... gătit de acea treabă şi s-au lovit cu cuţitul în inimă. N. COSTIN, L. 102. Mişcare de o logodnă (a. 1703). FN 139. Făcând gătire de resboi, a purces asupra Valachiei. VĂCĂRESCUL, IST. 255. Dragomanul şi ceilalţi ce sânt pe lângă ambasada Frânţii la Constandinopol au luat poruncă ca să se gătească de plecat acolo. CR (1829), 662/17. Facu de prânziu. LB. Sunetul cel pătrunzător al clopotului de îngropare. MARCOVICI, C. 16/7. în genunchi, fără suflare ... aşteptam dorit răspunsul de-o plecare fericită. CONACHI, P. 100. începu fără zăbavă să se gătească de drum. pann, e. I, 70/9. Toderică ... înda-tă-i pofti [pe musafiri] în casă şi porunci de masă. NEGRUZZI, S. I, 82. Face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare. CREANGĂ, P. 76. Şi repede coana Marghioala dă poruncă unei cotoroanţe să pue de masă-n odaie. CARAGIALE, O. I, 140. Se pregătiră de plecare. ISPIRESCU, L. 9. Fă focu şi pune de mămăligă. N. REV. R. I, 27. Făcu un mare chef de sărbătoare. IORGA, C. 1.1, 24. Să puneţi să se sune clopotele de primejdie. SADOVEANU, O. I, 11. în ochii lui se aprinse o luminiţă de alarmă. vinea, L. I, 141. între prânz şi seară, Birică se îmbrăcă de horă. PREDA, M. 180. Doba-mi bate de pornit JARNÎK -BÂRSEANU, D. 302. Să premenia, De târg sagătia. PĂSCULESCU, L. P. 301. Ieşi, mândră, până-n prilaz Să-ţi dau gură că te las, Şi mâna de despărţire. FOLC. TRANSILV. I, 315. (Cu valoare expletivă) Au început... a-i pune de a lucra la cetate. NECULCE, let. n, 299/36. Curgerea anilor nu înconteneaşte de a schimba ... pricinile vieţii ceale întâmplătoare. PRAV. COND. (1780), 42. Nu să înduplecă să vă lase de a vă duce. GOLESCU, P. 354/2. Puterile naţii (!) era cheltuite în zădar împotriva unui oraş preste putinţă de a să lua. OBLĂDUIREA, 10/7. Fu ... strâmtorat încât fu silit d-a face o negoţiaţie ce era mai mult o părăsire a puterilor CĂPĂŢINEANU, M. R. 49/8. Mă socotesc dator de a mărturisi. MARCOVICI, C. 5/7. Ştefan ...a por omit de a se proviziona şi a se întări cetăţile. IST. M. 118/8. Nu însemnează nimic de a muri mai curând sau mai târziu. I. POP. L, 175/33. Ne rămâne de a mulţumi d-lui Alecsandri. CONV. UT. I, 133. Atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie. EMINESCU, P. L. 32. Sarcina grea a platonismului a fost de a concilia o filosofie a mobilităţii ...cu imobilismul imanent. RALEA, s. T. m, 20. Pleacă racul de-a peţi, De-a peţi, de-a logodi ANT. LIT. POP. I, 159. ♦ (Destinarea priveşte rostul, misiunea, sarcina, rolul etc. cuiva sau a ceva) Această carte, Evanghelie, scrisă iaste de învăţătură. CORESI, EV. 2. Numai să fie [satul] de treabă sventei monastiri ce va fi (a. 1602). CUV. D. BĂTR. I, 127/7. Şi... voinici era puşi de straje pregiur groapă. VARLAAM, C. 104. Tocmit-au şi boiari mari în sfat, de chivernisala ţărâi ş-a pământului Moldovil URECHE, L. 70. Alegând... pre neştine să fie fur, carile ... n-au fost fur, acestu să fie de certare. PRAV. 38. Plăiaşii să-l asculte şi să păzească, oprind a trece „hoţii sau oamenii de bir” (a. 1653). IORGA, S. D. v, 120. Că, Doamne-mi fuseşi de sprijineală Şi scăpare. DOSOFTEI, PS. 194/9. Iară pe Peiiriceico-Vodă l-au lăsat cu oastea sa, cu moldovenii, în Hotin, ca să fie de paza ţărâi. NECULCE, L. 45. Să fie de slujba bisericii căt va fi viaţa mea (a. 1749). IORGA, s. D. xm, 82. A lor datorie stă întru aceea, ca să fie de agiutoriu moşinaşilor până ce să va isprăvi... acest lucru. AŞEZ. 11/10. Asămine cântice ... îi era de mângâere la ticăloşiile sale. DRĂGHICI, R. 47/30. Mă jurai... să-i dăruiesc pă toată zioa câte trei cereri ... şi să-i fiu pururea de tovărăşie. GORJAN, H. I, 43/14. Iată vine-un sol de pace. EMINESCU, O. I, 146. Ascultă-mă pe mine, eu îţi vorbesc de binele tău. CARAGIALE, O. vi, 293. Rămâne numai una de pândă. ISPIRESCU, L. 29. Printre noi, se găseau câţiva de serviciu pe clasă. BRÄESCU, A. 146. Şi-a întocmit... câni de pază. SADOVEANU, O. X, 505. Toate acestea îţi vor fi de puţin ajutor. VIANU, L. R. 10. Era o problema spălatul veselei, pentru echipa de servici. PREDA, I. 83. Rămânând apoi de pază pe pod. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15. Să-mi fie de însurare. ALECSANDRI, P. P. 377. Când eram de-ajutorie. JARNÎK -bârseanu, D. 301. (în formule de urare, de pomenire etc.) Să-ţi fie de sănătate. LB. Să-ţi fie de bine, Măria Ta! NEGRUZZI, S. I, 163. Să-ţi fie de noroc! ALECSANDRI, O. 101. Dulci-s ochii umbrei tale, nu le fie de diochi! EMINESCU, O. I, 80. Numai păne goală şi apă rece, din fântână, fie de sufletul cui a facut-o acolo în calea trecătorilor. CREANGĂ, A. 147. I se dă să bea apă proaspătă din „ol” (ulcior), de noroc, în ştirea Domnului, de pomana morţilor, de prietenie etc. PRIBEAGUL, P. R. 32. Moş Vasile întinse un pahar babei: - Ia babă, de bine. SADOVEANU, O. I, 92. Să fie de sufletu mamii. barbu, g. 9. Acum s-auzim de bine. teodorescu, p. p. 406. Trandafir verde-n cărare, ... S-o trudit şi l-o-ngrădit, Să fie de sănătate La fete şi la ficiori. MÂNDRESCU, L. P. 26. ❖ (în legătură cu construcţii care indică intenţia avută în vedere, obiectivul propus, ţelul urmărit etc.) De măritat nice într-un chip n-avea în gândul ei. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 139720. De trecut în condică pentru orice pricini [va lua] câte cinci lei. PONTURI, 10/7. Fiecare naţie are o misie evanghelică de împlinit pe pământ. BĂLCESCU, m. v. 5. Mai ai încă două lucruri de cerut, zise domnul nostru. NEGRUZZI, S. I, 84. 1354 DE1 179 DE1 Cea mai întâie îmbunătăţire de făcut vitelor este a nu le lăsa să moară. I. IONESCU, P. 234. Văzând că n-avea ce găsi de împotrivit bătrânului maestru se-nvoi. EMINESCU, P. L. 83. Puindu~şi drept ţel de ajuns nişte stânci, id. ib. 101. Iea mai sfârşeşte o dată cu lupul cela, altă ceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. Ea însă avea mai multe de spus. CARAGIALE, O. I, 27. Am de scris câteva scrisori, id. ib. vn, 26. Greutatea atâtor lucruri de învăţat poate să întristeze şi să îngrijorească până într-atâta sufletul băiatului BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 129. Mâine mai am de luat încă pe atâta. EFT3MIU, N. 55. Mă întorc repede, că am de dus nişte grâu la oraş. VLASIU, A P. 494. Schiţa acest gest când n-avea nici o emoţie intelectuală de înfruntat, automat şi preventiv în faţa oricărui obiect nou. CĂLINESCU, b. i. 43. Ea n-are poveşti de sugerat. RALEA, O. 26. Ai de hrănit două guri. tudoran, P. 93. Avuse De străbătut aceleaşi etape, pe alt plan. LABIŞ, p. 139. Nici am bani de numărat. BÎrlea, l. P. m. I, 16. □ De rezolvat săptămâna viitoare. Aceasta este calea de urmat. Mai sunt multe de făcut. (Cu nuanţă modală) Deci astătu naintea Domnului de-ntrebare şi îndată-i dzâsă. DOSOFTEI, v. S. septembrie, 15727. Stătu aci de vorbă cu acest vezir. GORJAN, H. I, 3/16. Mare dorinţă aş avea să mai stăm oleacă de taifas. CARAGIALE, O. vn, 89. Şezând Făt-Frumos cu fata de vorbă ... schimbară inelele. FUNDESCU, L. P. I, 47. (Cu valoare de calificare) Sânt nesimţit la toate aceste făgăduinţe de mărire. MAIOR, T. 258/7. Grecii nu-ş schimbară nici armele, nici metodul de bătaie. CĂPĂŢINEANU, M. R. 9/26. El [Bălcescu], în anul 1845 sau 1846, a făcut o călătorie de cercetări istorice pe marginea Dunării GHICA, S. 685. Un scriitor francez ... făcea exerciţii de ochire în grădină. CAMIL PETRESCU, T. in, 191. Eu le socot... ca adevăratele criterii care ar trebui să înlocuiască examenul de admitere în şcolile teatrale, id. P. 8. Ceru sprijinul provizorului pentru un examen de bursă. ARGHEZI, s. xi, 93. Vechile planuri de fugă îl năvăliră. CĂLINESCU, E. O. I, 334. Agricultura, grădinăria, astea sunt acte de colaborare cu natura, id. C. o. 12. Suntem la începutul campaniei de strângere a recoltei, de treeriş şi colectări. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Intre cele trei metode de investigaţie stilistică nu există contradicţii fundamentale. LL 1974, nr. 1, 20. Tratament de dezintoxicare. RL 2005, nr. 4 525. □ Cură de slăbire. Sistem de finanţare. Tentativă de omor. Lucrări de întreţinere. ♦ (Indică destinaţia unei sume de bani, a unei taxe etc.) Datu-am la o sabie a lui, bani de lucru (a. 1619). IORGA, S. D. V, 14. Am plătit... gorştină de oi (a. 1661). id. îb. 35. Fece bolniţe [pentru bătrâni] cu ... venituri de hrana lor DOSOFTEI, V. S. septembrie 13717. Veţ avea plată de osteneala voastră, id. ib. noiembrie 164721. Şi i-au trimis câteva pungi şvedului de cheltuială. NECULCE, L. 200. Vama şi de oaie, şi de cai (a. 1751). IORGA, S. D. I, 158. Să li se dea câte şase bani ... de mâncare. ANTIM, O. 330. Să iai galbeni mulţi, de toată treaba ta. ALEXANDRIA (1794), 26/15. La judecătoria judeţului Ialomiţip] se vinde cu mezat pentru plată de datorii o cafenea. CR (1832), 2842/19. îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuinţat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, s. 79. Să-mi mai cerc astă rugină Şi să-mi fac bani de iernat. ALECSANDRI, O. 67. L-au slobozit din oaste ... dându-i şi două carboave de cheltuială. CREANGĂ, p. 297. Părinţii mei săraci se împrumutase ..., ca să poată da băieţilor lor parale de cheltuială şi de drum. BUJOR, S. 38. □ Taxă de şcolarizare. Bani de coşniţă. ❖ (Indică destinaţia unui produs, a unui descântec etc.) Farmece carele să vor afla de vătămare. PRAV. 88. Vru să-i dea o sticlă cu vinars ca să bea de osteneală. MAIOR, I. B. 113/4. Lucrul este foarte anevoie şi fară vrun leac de tămăduire. GORJAN, H. I, 14/10. Elesirul de maţe (visceral). CORNEA^ E. n, 5/7. Remediuri ... vomitive (de vărsat). PARAB. 77/8. Mane îţi voi da un leac de frică. NEGRUZZI, S. I, 147. Mă duc să chem baba, te-d descânta de spăriat. CONTEMPORANUL, vn 2, 4. Ţiganca ...Ce se-nvârtea în danţ vioaie, Cântând descântece de ploaie. IOSIF, v. 33. Ea [coana Elencu] ne freca de gâlci. BRĂESCU, a. 28. îţi pică vorba domoală • Ca descânticul de boală. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 24. n Ceai de tuse. ♦ (în legătură cu construcţii care indică caracterul util sau necesar a ceva sau a cuiva) Nici alalt trup nu-i era lui de folos. CORESI, ev. 58. Nimica alt nu chibzuim să fie acmu ... svintei besearici mai de treabă, numai îngruparea preoţească (a. 1650). bv i, 176. Craiul franţozescu înpărţeaşte boeriile de folos (a. 1693). FN 13. Această rânduială ... socotim că nu numai nu le va fi lor de stricăciune, ce încă şi spre îmbelşugare şi fericirea ţărei (a. 1775). URICARIUL, I, 136. învăţătura socoatei ... şi celui mai pregetat casnic de mare treabă iaste. ARITM. (1805), 9/9. Foarte de folos lucru ar fi ... o pace spre mai mulţi ani securizată, manifest (1813), 4/27. Fii ai naturei şi fară alte cunoştinţe decât ale objetelor de întâia trebuinţă, heliade, paralelism, i, 1/6. Aceasta se socotea foarte de trebuinţă pentru binele republicii CĂPĂŢINEANU, M. R. 85/6. Multe de nevoi lucruri... le câştigăm fără osteneală. DRĂGHICI, R. 99/3. Da, bădica, mâine ţi se-mplineşte anul, ia-mă şi pe mine cu d-ta, că ţi-oi fi de mare folos. EMINESCU, P. l. 17. Alexandru rândui să se încarce carăle cu lucrurile cele mai de trebuinţă. SADOVEANU, O. I, 11. ❖ (Indică scopul unei testări) Mehenghiu [=] piatră pe carea ispitesc aurul, argintul de bun. CANTEMIR, 1.1.1, 16. Eu zic să guşti -aşa, de-o probă. SADOVEANU, O. IX, 393. Se gustă de sare. s. MARIN, C. B. 97. Luă într-o băsmăluţă Numai faină fară tărâţă Ş-o duse la dalba-i jupâneasă Să-i arate faina de frumoasă. TEODORESCU, p. p, 143. Să-ţi încerc vinul de bun. PĂSCULESCU, l. p. 309. ❖(Indică titlul, funcţia etc. râvnite) Instrucţie care s-a dat dascălului Simeon ... pentru învăţătura candidaţilor de preoţie (a. 1810). IORGA, S. D. XII, 201. Se ceartă pe un scaun vacant de deputat. MINULESCU, VERS. 192. Fusese aleasă la un concurs de frumuseţe pe judeţ. vlasiu, A P. 403. ♦ (Indică scopul pentru care sunt redactate, emise un document, o carte etc. sau pentru care sunt acordate, organizate o înţelegere, un aviz, un congres, o întrunire etc.) Hrisov de vânzare (a. 1609). GCR I, 43/22. Carte românească de învăţătură dumenecele preste an. VARLAAM, C. 1. Zapisul cel de dare. PRAV. 59. Ne-au arătat un ispisoc de danie şi de miluire (a. 1681). URICARIUL, xvi, 216/23. Carte de stăpânire încă am făcut (a. 1707). IORGA, s. D. xrv, 11. Rânduială de slujbă a locuitorilor (a. 1775). URICARIUL, I, 136. Să arate ... foia de zestre, prav. cond. (1780), 200. Contract de facerea casii [Titlu]. EUSTATIEVICI, I. 7/11. Vecinii ... asculta pildele lui ceale de învăţătură moraliceşti bertoldo, 2/18. Au avut românii ceva scrisori care vrea fi de întărire în credinţă. MAIOR, I. B. 162/18. La congresul de pace nici un meastec să nu poată avea. MANIFEST (1813), 22/3. Cercetările ce s-au făcut întru alcătuire de aşazarea birului (a. 1814). URICARIUL, I, 186. Prepuitoriu să cheamă cel ce porneaşte pâră de învinovăţire asupra unui nevinovat LEGIUIRE, 85/32. învăţătura istori[ij ... este îndreptar de viţii în viitor MUMULEANU, C. 3/8. Scrisori... vestesc că papa a primit jurăminte de credinţă. CR (1832), 182729. Veţi avea a vă ocupa în deosebite projecte de lege. ib. (1838), 41 /28. Rămaseră credincioşi... tratatului de alianţă ce s-a fost încheiat în Bucureşti. F. AARON, I. II, 171/12. Hotărâre de răsboi sau de pace. BĂLCESCU, M. v. 9. Face o mică dare de seamă. CONTEMPORANUL, I, 98. S-a dus dracului tot planul meu de activitate literară şi câteva miişoare pe dasupra. CARAGIALE, o. vn, 132. Biletele de dus şi-ntors. id. ib. 208. Actul de naştere. MILLE, V. P. 167. Oierii... sfat făcut-au de omor. COŞBUC, B. 30. Aveau legături de afaceri ...cu grecii IORGA, C. I. in, 53. Tudoran ... mijlocise ca răzăşul Oarţă să fie deodată dăruit cu hârtii de boierie. SADOVEANU, O. i, 152. Personalul se întorcea la un program de muncă ... abia isprăvit. ARGHEZI, S. XL, 73. O carte de gospodărie scrisă pe capitole. BLAGA, H. 201. Regimul de economii - sarcină permanentă [Titlu]. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Plenara de producţie, ib. Din această pricină a şi zăbovit procurorul să dea învoirea de îngropăciune. VINEA, L. II, 155. în acest scop învăţătorii şi profesorii au folosit larg lucrările de control. GÎ 1961, nr. 637, 3/1. Exista părerea că, pe terenul şcolar, trebuie să se cultive absolut toate plantele prevăzute în programa de cunoştinţe agricole, ib. 1962, nr. 652, 3/3. Manifestare de solidaritate. M 1974, nr. 7, 15. Ziarul vă oferă 1354 DE1 180 DE1 ... anunţuri de mică şi mare publicitate. RL 2005, nr, 4 537. Facturile de căldură vor creşte din cauza temperaturilor scăzute. ib. nr. 4 546. □ Ghid de conversaţie. Buletin de identitate. Studiu de fezabilitate. Declaraţie de avere. Articol de fond. Foaie de titlu. Ordin de plată. Tichet de masă. Carte de muncă. Carte de credit. Teză de doctorat. Aviz de tipărire. ❖ (Indică funcţia, rolul, profilul, resortul etc. unei instituţii, al unui organism etc.) Maica învăţăturilor, Academiile cele de multe învăţături AMFlLOfflE, G. 121/3. înalta curte de revizie. CR (1833), 252/40. După ce omorâră pe Caligula, Senatul s-adună ca să aşeze o formă de cârmuire. CĂPĂŢÎNEANU, M. R. 146/4. în curte erau aşezate două bande de muzică instrumentală. FILIMON, O. I, 110. Clasele şcoalelor de comerciu existente se vor înlocui treptat. ODOBESCU, S. II, 76. Ministerul de Finanţe. sebastian, T. 91. [Sindicatele] le vor asigura, ... în forme statutare, organe de conducere. CONTEMP. 1949, nr. 120, 11/5. Cercuri de recrutare. CAMILAR, N. I, 13. Pregătirea trecerii la şcoala generală ... a constituit o preocupare principală ... a organelor de învăţământ. GÎ 1961 nr. 630, 1/1. Teatrul de operă. M 1974, nr. 7, 3. Sediul unei asociaţii de reabilitare a drogaţilor. RL 2005, nr. 4 525. Firmele de salubritate nu au ridicat nămeţii, ib. nr. 4 546. □ Centre de plasament. Direcţia de sănătate publică. Post de conducere. Şcoală de meserii. Institut de cercetare. (Destinaţia priveşte domeniul de specializare într-o profesie, într-o îndeletnicire, într-o lucrare etc.) începură a scrie gramatici de limba română. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/23. O! ce cruzi sunt oamenii de ştiinţăf CARAGIALE, O. V, 200. Credem a aduce un bun serviciu bărbaţilor de litere din România (a. 1904). PLR li, 44. Om de petrecere, fără voinţă. IORGA, C. 1.1, 25. Udrişte ... cel dintâi cărturar de slavoneşte al timpului său. id. ib. 93. Se zice că o doctoroaie dă ochi ca serdăreasa Zinca asta nu se află în toată Ţara Românească. CAMIL PETRESCU, O. I, 365. Tributarii mei, politicieni şi oameni de afaceri, vor fi veseli că îi voi înzestra cu câte un arbore genealogic. VINEA, L. II, 246. ♦ (Indică destinatarul, beneficiarul sau utilizatorul unei activităţi, al unei profesii, al unei instituţii, al unui produs etc.; cu valoare de calificare sau de posesie) Hrana de oaste, ureche, l. 100. Fece ... case de oaspeţi. MARDARIE, l. 117/4. Grăunţi de cai (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. Bolniţe de bătrâni şi mişei. DOSOFTEI, v. s. septembrie 13717. Sfat de obşte să facă. cantemtr, i. i. n, 9. O au întors spre cea ...de obşte limba noastră rumânească (a. 1700). GCRI, 340/20. Să-l întrăbăm doară are erbi de feciori. ALEXANDRIA (1794), 9/17. Diregătoriia spre folosul şi binele cel de obşte hotărite şi întemeiate sânt. OBRADOVICI, D. 5/4. Dreptul universal, adecă de obşte. MOLNAR, I. 321. O gramatică de şcoală trebuie să fie în doaue foarme. BĂLĂŞESCU, GR. Wl. O pălărie de damă. CONTEMPORANUL, I, 655; Stânele de oi. EMINESCU, O. I, 101. El muri în spitalul de alienaţi, id. P. L. 30. Trăgând către el undiţa de ştiucă, o înfipse în cârlige mari. SADOVEANU, O. IX, 417. N-am ştiut: faci azil de orfani. CĂLINESCU, E. O. I, 19. Desfăşurarea muncii politice de masă nu e numai sarcina agitatorilor. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Colind de familie. PĂSCULESCU, L. P. 43. Drăguţule bace, Dă-ţi oile-ncoace, La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Şi umbră de voi. BALADE, n, 464. □ Tabără de refugiaţi. Fotoliu de ministru. Activitatea presei noastre de tineret şi copii. Medic de familie. Croitor de bărbaţi. ♦ (Indică persoana în interesul căreia sau obiectul pentru obţinerea căruia se săvârşeşte o anumită acţiune; cu valoare de complinire) Blagosloviţi ceia ce vă blastemă. Rugaţi de ceia ce fac vouă obidă (a. 1574). GCR I, *9/13. De sănătatea slugei să roage. CORESI, EV. 226; Fu adus înainte Telemah, care se rugă de sălaş spunându-şi numele său. MAIOR, T. 249/11. Vă rog de un lucru. GORJAN, H. I, 96/28. Vine un biet păcătos în casa ta ... te roagă de adăpost sub acoperământul tău, îţi spune taina lui şi tu ... spinteci omul/ CARAGIALE, O. VI, 291. Colindă ... rugându-se de ospeţie. VOICULESCU, P. I, 219. Părinte, rogu-te de iertare. SADOVEANU, o. i, 22. ❖ (în legătură cu construcţii care indică scopul unei preocupări, al unei îndeletniciri, al unei îndatoriri etc.; urmat de un infinitiv, acţiunea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat; cu valoare de complinire) Toată grija voastră arruncaţi spre elu, că acela grijaşte-se de voi. COD. VOR.2 391. Cela ce nu caotă numai de binele şi de folosul său ... ce să nevoiaşte ş-altora să folosească, acela înmulţeaşte talantul Domnu-său. VARLAAM, C. 247. Olăcarii şi podvodarii ... să aibă a-i griji târgurile de fân şi de grăunţe şi de bucate (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. De noroade a purta grijă. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/41. Nemţii căuta la altă gătire ... că-i bătură şi le luară cetatea Ruşava şi nu mai căuta de Ţara Rumânească. IST. Ţ. R. 27. Să nevoia copilul de învăţătură cărţii. MINEIUL (1776), 57r2/37. Multă vreame numai de arme au avut grije. MAIOR, I. B. 22/13. împăraţii îngrijăsc de bună lucrarea pământului. POTECA, C. P. 21/19. Se îndeletniceşte de a putea afla dresul crăpatelor clopote. CR (1830), 552/13. încarcă pe cineva cu faceri... şi vei vedea că cea dintâi grijă a lui este d-a le păstra. CĂPĂŢÎNEANU, M R. 125/31. Vornicul temniţilor se va orândui... şi va fi însărcinat osebit de strângerea birului. REGUL. ORG. 279/2. Dă-mi pace şi-ţi caută de treaba dumitale. NEGRUZZI, S. I, 84. Aide, băiete, cată-ţi de drum şi să nu te mai prinz prin grădină. FILIMON, O. I, 140. După îngrijirea de hrană [a vitelor] ..., vine şi ţinerea lor ... în grajduri şi staule. I. IONESCU, P. 234. De explicarea argumentării ca fenomen al inteligenţei omeneşti se ocupă o parte a psihologiei. MAIORESCU, L. 10. Şi cum i-o dau [pupăza] în mână, ...se face a o căuta de ou. CREANGĂ, A. 57. Până ce Axinia să vadă de cai, noi ne aşezarăm la ... masă. HOGAŞ, DR. I, 125. Asiria şi Egipetul se însumează într-o preocupare mai generală, preocuparea de Orientul vechi. IBRĂILEANU, S. L. 216. Marin, ... preocupat de lumea lui. CAMIL PETRESCU, T. n, 17. Era totuşi în căutare de ştiri despre Ana. VINEA, L. B, 264. El se ocupa de straturi. DEMETRIUS, A. 160. Mai mult decât până în prezent trebuie să se preocupe ... de ajutorarea cadrelor. GÎ 1963, nr. 691, 3/5. Mă x)cup de carte, trăiesc printre cărţi. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 17. Bucureşteni cu suflet au grijă de necuvântătoare. RL 2005, nr. 4 525. Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi aşa rău? Că îmblu de rândul tău ... fară-ncetare. ALECSANDRI, P. P. 141. Dă-i vin cât a putea bea, Da de bani nu te-ngrijea. BIBICESCU, P. P. 295. <> (Indică orientarea într-un anumit sens a unei tendinţe, a unei tradiţii, a unui drept etc.; urmat de un infinitiv, orientarea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) Specula[nfţii ce vin ... pentru enteresuri de negoţ, întrebuinţează la alişverişul lor monedă europeană (a. 1844). DOC. EC. 818. Dreptul d-a profesa ne supăraţi religia lor. BĂLCESCU, M. V. 9. Şi această libertate de alegere în ... cultură îl facea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească. EMINESCU, p. L. 27. Cel ce are un drept de abitaţiune pe o casă, poate şedea într-însa cu familia sa. HAMANGIU, c. c. 142. îşi trăgea drepturile de domnie [din partea bunicii]. IORGA, C. I. I, 85. „Flacăra” nu rupe însă cu vechea ei tradiţie de libertate (a. 1922). plr n, 378. Avea şi el un ideal de viaţă cosmopolită. EFTIMIU, N. 63. Acei care se iubesc au drept de vieaţă şi de moarte. CAMIL PETRESCU, U. N. 20. Tendinţa de a inova duce adesea la ... dublete. IORDAN, L. R. A. 236. în acest spirit de prietenie ... noi vă propunem o întâlnire între reprezentanţii organizaţiilor noastre, scânteia, 1953, nr, 2 701. Am arătat în alte ocazii tendinţa nouă, pe plan mondial, de dezvoltare a marilor metropole. CONTEMP. 1968 nr. 1 140, 7/4. □ Libertate de spirit. Direcţia de evoluţie. ♦ (Indică elementul particularizat spre care se orientează manifestarea unei stări sufleteşti sau de spirit, a unei atitudini, a unei capacităţi etc.; cu valoare de complinire; urmat de un infinitiv, orientarea manifestării este indicată ca un act procesual ce urinează a fi efectuat) Dimitrie, aceasta nedeajde am nedejduit eu de tine. VARLAAM, C. 373. în ce chip doreaşte cerbul de izvoarele apelor, aşa doreaşte sufletul mieu cătră tine. PSALT. (1651), 74715. Vasilie-Vodă îş pierdusă toată nedejdea de viiaţă. NECULCE, L. 20. Atâta dorea de păharul acesta a-l bea. antim, P. 11. Aplecăciunea 1354 DE1 181 DE1 de a lucra dopă lege este virtute. IORGOVICI, o. 89/3. Să nu aibă voe de a-l vinde [vadul] până nu da ştire la mănăstire (a. 1807). DOC. EC. 74. Cu adevărat doreşti de mântuiria sufletului tău. MAIOR, P. 32/29. Avu plăcere d-a privi statuile. PLEŞOIANU, T. ni, 43/11. Grecii ... avea în oraşele lor cele mari nişte jocuri ... unde biruitorul câştiga cununi înaintea a toată Grecia, care pricinuia o emulaţie sau poftă de întrecere generală. Căpăţineanu, M. r. 56/21. Statornica hotărâre de a nu vorbi rău [despre ceilalţi]. MARCO viei, D. 10/11. Iubirea de om porunceşte ca să ajutăm pe aproapele nostru, buznea, C. 8/21. Avea darul de a înţelege limba dobitoacelor. GORJAN, h. I, 15/18. Anca avu curagiu, în trecerea ei, de a lua cărticica aceea. ASACHI, S. L. II, 39. Iubirea de sine... naşte pofte, desfătare, goneşte orice durere şi cere îndestulare. CONACHI, P. 276. Puterea d-a face legi. BĂLCESCU, M. V. 9. Olimpiiada iaste sănătoasă şi mult doreaşte de tine. ALEXANDRIA, 152/5. Bolnavul... dă nădejde de o deplină însănătoşare. C. VÂRNAV, H. 26/4. Nicu Bălcescu avea o mare dorinţă de a învăţa. GHICA, s. A 141. Până când să creadă lumea ... C-orice dor de libertate a perit? ALECSANDRI, P. II, 6. întărirea şi înlesnirea, produse în lucrările gândirii prin deprinderea de a mânui formulele abstracte, ... au un efect foarte potenţat. MAIORESCU, L. 14. Nu cumva să se întâmple ca, vreunui cititor... să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână. ODOBESCU, S. I, 11. Căci de-ar lipsi din inimi^ speranţa de răsplată,... Aţi mai purta osânda? EMINESCU, O. I, 59. Iţi sărut mâna pentru voinţa ce ai de-a mă face fericit, id. P. L. 86. Am mai tăiat gustul de popie unuia care venise în gazdă la noi. CREANGĂ, P. 235. De mâncare n-avea părintele poftă. CARAGIALE, O. I, 40. Nu se aşteptase la onoarea de a fi primită până chiar şi cu copiii în salon. SLAVICI, N. I, 315. Prinse dragoste de el. ISPIRESCU, L. 22. Ai nenorocirea de a fi mai deştept... decât alţii. VLAHUŢĂ, O. A I, 93. Ii venea gust de chef melle, v. p. 151. Şi fata s-a-ndrăgit de el, Că doară tocmai Viorel i-a fost menit. COŞBUC, P. I, 54. Ura, setea de răzbunare a vecinului său Vasile Lupu s-au frânt. IORGA, C. 1.1, 22. Dincolo judecă un om care n-are nici experienţa, ... nici putinţa de a pricepe dedesubturile pricinii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 48. Peste ele se înălţă, ca un steag biruitor; dorinţa de-a cunoaşte, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare. REBREANU, P. S. 38. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea fiinţe. M. I. CARAGIALE, C. 33. Ne luăm răspunderea de a amâna împrumutul. TITULESCU, D. 69. Ai simţit, poate, că lupta va fi peste puterile tale de rezistenţă. GALACTION, A 389. Pornirile de bărbăţie mergeau vultureşte înainte. SADOVEANU, O. I, 13. Eu am dorit de bunurile toate. ARGHEZI, VERS. 30.1-a trimis vorbă că n-are chef de căsătorie. .CĂLINESCU, E. O. I, 330. E o muncă zadarnică de a căuta în alcătuirea conştiinţei europene un fenomen dominant. RALEA, S. T. ni, 11. Ce ţară, ce continent mai merită jertfa de a fi cucerite. BOGZA, v. J. 6. Mereu acelaşi dor de ducă. BENIUC, V. 16. A implorat să i se acorde favoarea de a achita. VINE A, L. n, 52. Fericirea de a fi singur. DEMETRIUS, A 37. S-a boierit, nu-i mai place de noi! exclamă el. PREDA, D. 110. Interesul şi curiozitatea de a şti ce se întâmplă. VARLAAM - SADOVEANU, 97. Intenţia de a combate cultul vedetei. T iunie 1964, 90. Nu prea am chef de somn. IL mai 1965, 16. Refuzul Phenianului de a mai participa la negocierile în şase ... era anticipat. RL 2005, nr. 4 535. Drag mi-ar fi, mândră, de tine. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 60. Rea bucată-i dragostea N-are cap a o lăsa Nici minte de-a o uita. RETEGANUL, tr. 152. □ Dezgust de lectură. Vis de răzbunare. încăpăţânarea de a urma o cură. (Cu nuanţă instrumentală) Chipul de-a urma aceasta vor arăta pildele şi... învăţătura care va da subtcomisiia în faţa locului. AŞEZ. 89/19. [Turcii] au predus rumilor ... pricini de a să plânge, oblăduirea, 98/8. Nu sânt împuţinate mijloacele de a silui pre lăcuitori. ib. 98/25. El învăţase ... meşteşugul de a le povăţuipatimile. NEGULICI, E. I, 65/20. Efectul... nemijlocit [al bolii] este de a umfla, de a îndesi şi a ciurui foile. BREZOIANU, A 282/20. ■ Sunt două moduri de a privi lumea. MAIORESCU, critice, 4. Este un mijloc de a scăpa. EMINESCU, P. L. 41. Ea-şi pusese ceva în cap azi: o idee ... şi aceasta era modul cu care căuta pretexte de ceartă - şi aceste certe, ştia ea cum se sfârşesc oare? id. ib. 70. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele. ISPIRESCU, L. 22. Am urmărit ... scopul de a răspândi numirile româneşti. I. APOLZAN, U. 5 .Ca să iasă lucru bun trebuiau tainice condiţii de armonizare. SADOVEANU, O. XX, 7. Geneza modului nostru de a concepe şi aprecia existenţa. RALEA, S. T. m, 14. Fără îndoială că marele lor exemplu e un fapt de creaţie: masivele romane ale d-lui Liviu Rebreanu au lichidat, fară teorii şi manifeste, o eroare care a bântuit proza noastră. CONSTANTINESCU, S. n, 7. □ Ocazia de a pleda. Dă autorizaţia de a face cercetări. Şansă de reuşită. Formă de convieţuire. Figuri de stil. Motiv de divorţ ❖ (Indică elementul particularizat spre care este orientată manifestarea unei calităţi, a unei însuşiri, a unei înclinaţii naturale etc.; urmat de un infinitiv, orientarea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) Era toţi gata de fugă. NECULCE, l. 79. Tânărul cel nerăbdător de a să azvârli în noianul vieţii. • MARCOVICI, D. 3/14. Eram gata de pornire. DRĂGHICI, R. 25/20. Fu silit ... să se abată ... şi să îşi răcorească sufletul cel însătoşat de călătorie. GORJAN, H. I, 24/32. Trăi între cazacii beţivi, zgomotoşi şi lacomi de sânge. IORGA, C. 1.1, 94. Afară, în ogradă, fetele şi flăcăii, nerăbdători de joc, înjghebară o horă. BUJOR, S. 100. Se găsea ... incapabilă de a se gândi serios, de a lua o hotărâre. BRĂESCU, M. B. 12. A devenit pentru aceşti preţuitori ...cu desăvârşire inapt de a face doi paşi pe dimensiunile vieţii practice. CĂLINESCU, C. O. 93. Antiteze contrarii, susceptibile de compensaţii, de combinaţiuni. RALEA, s. T. in, 14. Sprijinul tuturor popoarelor dornice de pace. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. □ Apt de muncă. Capabil de efort. Conştient de dificultăţi. ♦ (învechit, urmat de „către”, indică orientarea manifestării unei acţiuni, a unei stări, a unei atitudini etc. înspre cineva sau ceva) Se sprejenea unii pre alţii de cătră vrăjmaşi. MOXA, 404/9. Veri să blastămi leanea ta ce te-ai lenit în ceastă lume de cătră Dumnedzău. VARLAAM, C. 100. Domnul... Leage ne-au pus de cătră păcate. DOSOFTEI, PS. 76/18. [Despre care fapte] să laudă Moisi de cătră Dfumnejzău că s-au aflat credincios în toată casa lui Dumnezeu. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/45. Să nu rămâie vezirul ruşinat de cătră împăratul. NECULCE, L. 179. [Unii] unguri fiind ficleni de cătră crai, s-au lipit lângă întâiul Ferdinand neamţul (începutul sec. XVIII). MAG. ist. i, 167/26. Dorosienscki cu cazacii se hainise de către împărăţie. VĂCĂRESCUL, IST. 28. Acel învăţător care isprăvindu-şi povăţuirile de cătră norod, adună destule părăluţe. GORJAN, H. IV, 6/15. Apără vitejeşte independenţa ţării sale de către poloni. BĂLCESCU, M. v. 9. Stăruiră pe lângă domn ca el să se declare pentru muscali, ... şi duseră fără rezerve şi într-un chip compromiţător politica pe care vodă o ducea cu socoteală şi cu pază de către turci şi spionii lor. IORGA, L. I, 423. ♦ (învechit, rar, urmat de „contra”, indică proiectarea prin opoziţie a unei atitudini) Neîncrederea este de contra dragostei. BUZNEA, F. 9/27. ♦ (învechit, rar, urmat de „pe”, indică proiectarea unei acţiuni, a unei stări asupra cuiva sau a ceva) Va vrea să-şi întoarcă mai cu asupră de pre dânşii. URECHE, ap. GÎDEI, 183. Radul-Vodă, după învingerea car ea o au avut de pe Moise Sekeli, au trimis în Praga 40 ... steaguri. ŞINCAI, HR. II, 302/27. El începu a dori de pe tronul pierdut. BĂLCESCU, M. v. 279. (Cu nuanţă cauzală; în construcţia de pe urma ...) Şi boli să ne mai vie de pe urma lui? GÂRLEANU, N. 37. Toţi comandanţii mei s-au făcut generali de pe urma mea. BRĂESCU, V. 122. Măcar să mă aleg şi eu cu ceva de pe urma necazurilor pe care le am cu tine. STANCU, d. 32. 5. a) (Urmat de „pe lângă”, exprimă dependenţa sub aspect administrativ) Comisia arhitecţilor de pe lângă Primăria oraşului Bucureşti. b) (în legătură cu construcţii care exprimă caracterul incoativ sau iminent al săvârşirii unei acţiuni; cu valoare de complinire) Darurile care-i pune înainte înţelepciunea când să apucă de dânsa [neguţătorie]. BIBLIA (1688), [prefaţă] 3/27. 1354 DE1 182 DE1 Trăbuie să te apuci de înmugurit ÎNV. POM. 113/19. Se grăbea nedumeritele pofte ale noroadelor ca să se apuce de harţ. MANIFEST (1813), 12/10. îndată m-am apucat de lucru. BELDIMAN, A. 46/7. Cu ajutoriul lui Dumnezeu s-au apucat ... de săpat DRĂGHICI, R. 164/38. M-am apucat de cetit pre Tucidid şi pre Xenofon. NEGRUZZI, S. I, 61. Când să-fi petreci şi tu tinereţea, apucă-te de cărturărie. CREANGĂ, A. 123. Să laşi pensionul şi să te apuci de avocatură. VLAHUŢĂ, D. 215. Ne-om apuca de cusut AGÎRBICEANU, S. 15. Doar n-ai să-mi ceri acuma, puiule, ... să mă apuc de agricultură? REBREANU, R. I, 36. Să ştii că nu te mai iubesc dacă te apuci de chefuri. CĂLINESCU, E. O. I, 296. Şi târziu, când s-a culcat, M-apuc şi eu de cinat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 132. (Indică iminenţa producerii unei acţiuni, a unei stări, a unui fenomen natural etc.) O muiare ... trăgea de moarte. VARLAAM, C. 364. Venit-au un nuoraş can mic şi stropia de ploaie. NECULCE, L. 244. Fu pe punctul de a intra în casă. HOGAŞ, dr. ii, 79. Casa era pe cale de a fi scoasă la licitafie. CĂLINESCU, S. 96. Un accidentat... nu va fi îngrijit sub un alt zid pe cale de dărâmare. BELEA, P. A. 9, 6. a) (Exprimă condiţionarea, dependenţa din punct de vedere moral, funcţional, administrativ etc. a cuiva sau a ceva; cu valoare de complinire) îi dă a mână episcopiia mănăstirei aceiia cu toate ceale ce se ţin de dânsa, maior, I. B. 164/5. Acestea ...se ţin de funcţiile sufletului, cărora a le da definiţie, las pre filozofi. ANTROP. 189/25. Suntem stăpâni pe destinele noastre şi viitorul nostru atârnă numai de noi. KOGĂLNICEANU, în PLR i, 70. Mărirea-i e în taină legată de aceştia. EMINESCU, O. I, 61. Şi totu-atârnă de-un cuvânt Şoptit pe jumătate, id. ib. 189. Ceea ce ţinea de instinct ...a fost decretat inferior. RALEA, S. T. III, 23. Procedeul ţine de tehnica literară. VARLAAM - sadoveanu, 476. <> (în legătură cu construcţii care indică insistenţa, perseverenţa, consecvenţa etc. în urmărirea a ceva sau a cuiva) Pân-a nu mă smeri eu greşisă, Pentr-aceaia mă ţâi de-a ta dzâsă. DOSOFTEI, PS. 414/13. Ţine-te, săracă Moldovă, ... de jac şi mâncări! NECULCE, L. 100. Eu m-am ţinut de cuvânt şi am făcut precum m-am făgăduit. MINEIUL (1776), 192vl/19. Să strică închirierea ... când stăpânul ori chiriiaşul nu să ţine de tocmeală. LEGIUIRE, 23/31. Rămasei în curtea sa într-o odăiţă deosăbi şi mă ţineam de învăţătură. GORJAN, H. IV, 42/2. O urmăriţi, vă ţineţi ca nişte duhuri necurate de ea. NEGRUZZI, s. I, 48. începe a se ţinea de fată, ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 167. Ea s-a ţinut de vorbă. ISPIRESCU, L. 117. Acum s-a agăţat de tine. N-avea alt logodnic la îndemână, vinea, L. n, 205. ♦ (învechit, indică dependenţa prin subordonare, prin obedienţă etc.) Tu amu se nu asculţi de ei. COD. VOR 2 280. De Moisi şi prorocii nu vor asculta, ne ce să ară cineva den morţi învie, nu va avea credinţă. CORESI, EV. 362. Cela ce nu ascultă de domnul înţelept ... n-ar fi păţit ce păţiră. ALEXANDRIA (1794), 61/10. Cel mai mic iaste datoriu a asculta de cel mai mare. TOMICI, î. 3/10. Găsi vreme ... a o aduce subt ascultare de Polonia. F. AARON, I. II, 204/26. Zice: ascultaţi de mine. BĂRAC, A. E. 35720. S-ascult de glasul gurii mici O oară şi să mor. EMINESCU, O, I, 191. în atâtea rânduri secuii au ascultat bucuroşi de domnii noştri. IORGA, c. I. II, 96. Cât ai fost fecior în sat De părinţi n-ai ascultai folc. transilv. I, 272. ♦ (Indică autorul sau agentul de care este înfăptuită, realizată etc. o acţiune) Tâmplă-se rrădicatu a fi elu de voinici COD. VOR.2 263. Ierusalimul s-a cucerit de romani la anul 70 d. Hr. PSALT. 448. O fată ...fu apoi dată de Teodosie după ... împăratul [din Rum], moxa, 366/26. Atuncea Isus dus fu de Duhul în pustie. N. test (1648), 5V/13. Iară întâi descălecată [ţara] de Traian împăratul Râmului M. COSTIN, O. 43. Iară eu-s pus de Domnul crai în muntele Sionul DOSOFTEI, PS. 14/13. Nu să uita la vorbele ce le zicea acei trimişi de Domnul IST. Ţ. R. 22. Ciaslov ... cumpărat de moşu-său (a. 1768). IORGA, s. D. xm, 138. Să va înzăstra fata de părinţii ei prav. COND. (1780), 98. Ţarigradul, ... să zice că s-ar fi zidit de Pauzan craiul AMFILOHIE, G. 14/13. Leontie I şi II, după ce s-au biruit de oastea augustului Zenon, se omoară, şincai, HR. I, 92/21. Avem şi trei institute De un om mare făcute. MONTAN, S. 16/6. Vor fi priimiţi de avocaţi cei ce au oarecare ştiinţă. REG. ORG. 156/22. Vezi ... pe tiran scârbit şi părăsit de toţi. MARCOVICI, C. 19/3. La râul Don împingându-se de turci veniră asupra Daciei F. AARON, I. I, 22/10. Să o laşi să se pască de vite măcar trii ani. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 3/24. Sunt bunătăţi pentru mine de densa în sân păstrate. CONACHI, P. 265. Acest regat se subjugă de Vasile II BĂLCESCU, m. V. 7. El se credea apărat de cavalerie, id. ib. 221. De buna regină pe rând vizitate. EMINESCU, O. I, 37. Am fost întâmpinat de doamna directoare. CARAGIALE, O. I, 204. Dar butia fusese desfundată de argaţi. macedonski, O. ni, 9. Hainele mele făcute de mama. MtLLE, v. P. 169. El fu omorât ... de o rudă. IORGA, C. I. I, 9. Intr-un punct anumit, mi se părea chiar că zmeurişul e vânzolit de o vietate puternică. HOGAŞ, DR. I, 204. Restaurantul ţinut de el este ... şi cel dintâi în specie. GALACTION, A. 179. Oamenii mânaţi ...de gradaţii care-i loveau ... înaintau. BRĂESCU, O. A. I, 80. E un palat clădit de salamandre. VOICULESCU, POEZII, n, 171. Agentul sanitar Hulub mi-a adus un sitar vânat de el. ULIERU, C. 1. [Felix] văzu pe Otilia în trăsura cu doi cai albi, care era închiriată de Pascalopol şi şedea oricând la îndemâna ei CĂLINESCU, E. O. I, 78. Se văzu sărutând genunchii Otiliei, sărutat delicat la rându-i de fată. id. ib. 240. Nu se mai plăteau sumele subscrise de sprijinitori CAMIL PETRESCU, O. II, 126. Uliţa, stropită de mine, răspândea o plăcută răcoare. CAMILAR, N. I, 27. Un pui mic, scos de cloşca ei DEMETRIUS, A. 175. Trandafir verde-n cărare, Răsădit de fată mare. MÂNDRESCU, L. P. 26. Văcărescu face cea dintâi simplificare a alfabetului chirilic folosit de români, reducându-l cu 10 semne grafice. LL 1973, nr. 4, 836. (Cu nuanţă instrumentală) Atuncea Isus dus fu ... în pustie să să ispitească de diavolul. N. TEST. (1648), 5V/13. îndemnat de nişte obraze mari bisericeşti ...au trimis la noi cu porunca. ANTIM, P. XXIII. Am privegheat ... ca învăţătura aceasta să se aducă de învăţători şcolarilor acurat cu bună procopseală. ARITM. (1805), 10/3. Căutarea aceştii patimi să cade să să facă de un mamos sau de un hirurg. MEŞT. MOŞ. 111/24. Favorizată de împăraţii următori, ... colonia romană ... ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, M. v. 6. Călăuzit fiind de oameni ... cari cunoşteau bine căile munţilor şi ale pădurilor, trecuse înaintea turcilor, id. ib. 154. Aceşti resbelnici care, ajutaţi de mine, au triumfat. PÂCLEANU, I. II, 128/7. Maica, îmbărbătată de moş Nichifor, se suie în căruţă şi se culcă. CREANGĂ, P. 130. Văduvele de el erau ajutorate. C. PETRESCU, s. 133. (Cu nuanţă cauzală) Desperat, era să ieie lumea-n cap, când deodată vede răsărind din fundul mării cei şapte cai, muşcaţi ... de raci. EMINESCU, P. L. 17. El deschise o carte veche legată cu piele şi roasă de molii id. ib. 35. Parcă pânze mari de paianjen se ţese au între fotolii, între plante, în jurul lor. DEMETRIUS, A. 74. ♦ (Indică autorul de care sunt produse, create etc. o operă literară, artistică, ştiinţifică, un act etc.) Această cântare în lăture scrisă e de David. PSALT. 309. Acest obiceaiu au fost legiuit de legiuitorii cei bătrâni PRAV. 58. Făcutu-s-au adastă sf[ăfntă iconă dă robu lui Dumnezeu loan sin Dumitru Croitoriu (cca 1650). IORGA, s. D. XIII, 65. Letopiseţul Ţării Moldovei... Izvodit de Simeón Dascălul (a. 1724). CAT. MAN. I, 399. Cartea zodii[i] lui Eraclit împărat, scoasă pe luni de doisprezece filozofi (cca 1750). GCR I, 66/8. Să iaie ... izvod iscălit de ispravnici. PONTURI, 13/4. Tragedia Ermiona, tradusă din nemţeşte de d. I. Văcărescul, se află subt tipar CR (1834), 442/46. Cercetările lui asupra deosebitelor părţi ale „Logicei” ... s-au împreunat la un loc de editorii şi comentatorii lui şi s-au numit „Organon”. MAIORESCU, L. 7. Trăia izolat într-o chiliuţă din oraş, pe care şi-o împodobise cu flori şi cu schiţe zugrăvite de el EMINESCU, P. L. 88. Povestea Sindipii, ... scrisă de mine, cuviosul Ches arie ieromonah, sadoveanu, O. XV, 344. Sunt bogat decorate cu fresce pictate de artişti spanioli. RALEA, O. 63. în capitolul despre Andrei Mureşanu sunt preţioase sublinierile referitoare la articolele semnate de poet. LL 1974, nr. 1, 201. (Cu nuanţă 1354 DE1 183 DE1 instrumentală) Văz că-i făcut ceriul de mânule tale Cu toată podoaba. DOSOFTEI, ps. 27/10. O, câte nebunii nasc, de un cap ce zice: „ Aşa voiu!” (a. 1703). FN 153. Cu a mea obicinuită peceate şi cu iscălitura de mâna mea întăresc, eustatievici, I. 16/12. S-au tipărit de mâna dumisale: Ghiorghie Popovici (a. 1810). IORGA, s. D. xm, 88. Călător care înaintează către vecie, povăţuit de mâna lui Dumnezeu. MARCO viei, D. 15/13. Era o tânără damă blondă a căreia figură avea acea blândeţe ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael NEGRUZZI, s. I, 37. Spusa ... de minţi era gândită. EMINESCU, O. I, 35. Vin bieţi ţărani munciţi de sapă. GOGA, POEZII, 219. Osânda de gura ta rostită E lege pentru mine. VOICULESCU, poezii, n, 258. ❖ (Cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, indică apartenenţa sau posesia; cu valoare de calificare) Se plagiază cărţile oamenilor şi apoi se pune deasupra de cutare. CONTEMPORANUL, I, 740. Pânză de Corregio. EMINESCU, O. I, 157. Cuiburi de rândunele. macedonski, O. ni, 3. Pânzele de păianjeni, care începuseră a lua în stăpânire lojile, erau rupte din colţurile unde fuseseră urzite cu atâta măiestrie. DEMETRESCU, O. 130. Copia unui car cu boi, de Grigorescu. EFTIMIU, N. 73. Versuri de Al. Tulpină. CAMIL PETRESCU, T. n, 12. Tabloul mi l-a făcut un prieten italian, pe care l-am cunoscut acolo (la Bonn). Am şi alte lucruri de el la moşie, unde l-am invitat odată. CĂLINESCU, E. O. I, 82. Mă refer la ... tânărul pianist ..., solist al primului concert de Serghei Rahmaninov. RL 2004, nr. 4 440. (Cu valoare genitivală) Tot oraşul Chişinăului se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I, 35. Vezi bejănii de albine. EMINESCU, O. I, 100. Zbor de rândunele. id. ib. 215. O goană de ogari nebună, iosif, v. 27. □ Marş de copii. <> (Indică autorul sau agentul de care este înfăptuit un act mental, moral ori de care sunt făcute o afirmaţie, o declaraţie sau de la care emană o atitudine, o stare etc.) Sutaşul... asculta mai vârtos ... cealea de Pavelu grăitele. COD. VOR2 314. Rugaţi furnu de ei se lăcuimu în 7 dzile. ib. 50710. Că ceaea ce e în Hristos credinţă de proroci vesti-se şi de ei vestită fu cu sângele Lui izbăvire, ib. 68v/12. Atunce vine îsus ...la Iordan cătră loan a se boteza de el. tetraev. (1574), 4. Mărturisesc însumi pre mene cu cest zapis al mieu ...de nimene îmbiiat (a. 1609). IORGA, s. D. v, 80. Ucenicii... era chemaţi de Domnul pre apostolic. VARLAAM, C. 258. Cine ...ar strica această scrisoare a mea, să fie afurisit şi de mine păcătosul (a. 1747). IORGA, s. D. xm, 70. Acelaş sunet esti înţeles de mulţi oameni. AMFILOHIE, G. F. 6578. Aceastea nu de toţi se pot ţânea aminte totdeauna. ARITM. (1806), 98/6. Posturile tuspatru ce sânt într-un an ... să să ţie ...de toţi oamenii. MAIOR, I. B. 382/24. Răsipitorii să să tragă la judecată de rudele lor sau de prieteni. LEGIUIRE, 3/10. Toate sânt liniştite Şi de nime asuprite. MONTAN, S. 12/4. Un bolnav, întrebat fiind de un prieten al său pentru ce nu cheamă pre doctor, el au răspuns: fiindcă nu am încă poftă a muri. CARCALECHI, C. 94/3. Cât folos poate aduce naţiei această faptă se poate judica de oricine. HELIADE, în PLR I, 23. Temându-mă a nu fi hulit de dânşii. MARCOVICI, D. 6/18. Cel ce ştie cinsti pe sineşi, acela să va cinsti şi de alţii. BUZNEA, C. 2/10. Eram vestit la toţi şi slăvit de toţi. GORJAN, H. I, 128/18. Aceste state se văzură ameninţate ... când de unguri, când de poloni. BĂLCESCU, M. V. 8. Tu eşti făcut a fi cât vei trăi înşălat de femei. NEGRUZZI, S. I, 63. Având cea dintâie comisiune a datoriilor sale încredinţată de Eminenţia Sa. BĂLĂŞESCU, GR. 1/11. Chestiunea danubiană... prea a fost neglijată de Germania. GfflCA, A 164. Nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. ALEXANDRESCU, O. I, 68. Vezi? prevestirea de tine, an făcută, S-a împlinit! ALECSANDRI, T. II, 297. Cea mai mare parte a oamenilor trebuie să înţeleagă teoria lucrărilor sale practice sau să aibă regule stabilite de aceia care au înţeles acea teorie. MAIORESCU, L. 14. Religia — o frază de dânşii inventată. EMINESCU, O. I, 59. Tot ' una-i dacă astăzi sau mâne o să mor ... Când voi să uiţi norocul visat de amândoi, id. ib. 127. Această fată bună era horopsită ...de mama cea vitrigă. CREANGĂ, p. 283. Declin onoarea a mă lăsa apoteozat de dumnealor, caragiale, O. vns 427. Urgisit de toţi să fii, Tu de-a pururea iubeşte. VLAHUŢĂ, O. A. I, 25. Era temut de toţi elevii. MILLE, v. P. 186. Om temut, mândru ... respectat de turci. IORGA, C. 1.1, 26. Crescuţi cu mare frică de mamele lor. id. ib. 67. Numeroşi elevi... n-ar fi obligaţi de maeştrii lor să-i imite. CAMIL PETRESCU, P. 7. Aci e caricatura febrilă, bufoneria metafizică, nebănuită de neiniţiatul în ... filosofie a naturii. CĂLINESCU, C. O. 222. Era urât de ceilalţi ofiţeri, camilar, n. i, 32. Conferinţa a fost audiată de membri ai Consiliului superior al şcolilor. GÎ 1961, nr. 634, 2/4. Citesc cuvintele adresate de Ştefan cel Mare. flacăra, 1975, nr. 44, 19. La început nu-mi venea să cred că sunt interpelată pe stradă de femei. RL 2004, nr. 4 440. Mult mai serioase par a fi doctoratele acordate de institutele ... din cadrul Academiei Române, ib. 2005, nr. 4 542. Soacră mică, fii voioasă, C-ai crescut fată jhimoasă, Frumoasă şi aşezată, De tot satul lăudată. FOLC. transilv. ii, 173. + (învechit şi popular, indică autorul sau agentul din partea căruia parvine sau din cauza căruia se produce ceva) Câte sântu clevete de iudei ... pari-mi sinre fericatu. COD. VOR.2 301. Hristos toate le ştiia, necum să fie auzit el nainte de cineva. CORESI, EV. 131. Iară acmu noi vom pieri de voi că vă închinaţi crudei. MOXA, 373/27. Să cade să să înveaţe toţi stăpânii de acest hotnog. VARLAAM, C. 23. Pace din toate părţile, numai de datornici turci mare strânsori şi sile. M. COSTIN, O. 96. Rămas-au bieţii oameni... cum era mai rău şi mai amar, cum nu să poate nice a scrie, nice a să povesti caznele şi ucisurili lor ce au avut de tătari. NECULCE, L. 57. Nu puţine reale şi stricăciuni au simţit ţinuturile romanilor de dânsul. C. CANTACUZINO, CM I, 15. Andronie Pale ologul ... Avea supărare de dânşii [bulgari şi sârbi]. VĂCĂRESCUL, IST. 252. Aceaste să cade să ne mângâie când ne vom ocărî de cineva, că adecă: nu vom să trăim în veaci. PILDE, 30/10. Ci n-au avut îndelungă odihnă de Euric, craiul visigoţilor, carele s-au sculat cu răsboi asupra lui. ŞINCAI, HR. I, 90/29. Fiul tău este în primejdie a îşi pierde viaţa de acest împărat. GORJAN, H. I, 135/20. îţi va fi venit veaste ce păţim noi de mahedoneanii noştri, de feciorul lui Filip. ALEXANDRIA, 11 HA. Băi, Ioane, aud de toţi că faci multe bazaconii. CONTEMPORANUL, n, 10. Trebue ...să omorâm pe smeu, ... căci până va fi acesta d-asupra pământului, pace de el nu veţi avea. ISPIRESCU, L. 195. ❖ (Indică persoana, instituţia etc. de care este guvernat, de care este condus etc. cineva sau ceva) Fieştecare cetate să stăpâneşte de lăcuitori şi căpiteniile cetăţilor AMFILOHIE, G. 110/5. Aceste să ocârmuesc şi de împăraţi. DRĂGHICI, R. 65/11. Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor. BĂLCESCU, M. v. 9. Deputaţii erau porunciţi de Tomşa ... să-şi urmeze drumul la Constantinopol. NEGRUZZI, S. I, 142. Au lucrat în ateliere sub direcţiunea de meşteri dibaci. GHICA, C. E. n, 403. Oştirile creştine de cruce insuflate Adesea se văzură aici împreunate. ALEXANDRESCU, O. I, 80. Te-ai adaos La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos? EMINESCU, o. I, 140. (Cu nuanţă instrumentală) Răsipitorii... să să înfrâneze prin epitropii orânduiţi de judecată. LEGIUIRE, 3/11. Orice faptă poprită de lege. CONDICA, O. 7/9. Ei, îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă. EMINESCU, O. I, 59. <> (Indică persoana care suportă manifestarea unei anumite stări, a unei anumite atitudini etc.) Frica trasă de jupâneasa Maica. CREANGĂ, P. 136. Asta era pedeapsa meritată de Florica. demetrius, A 11. ❖ (Indică divinitatea sau persoana invocată în ajutor ori, învechit, persoana interpelată în scopul aflării unei informaţii) întrebând de oameni au doară l-au vădzut, ştiură unde au intrat. VARLAAM, C. 193. întrebând loan de Prohor din ce tâmplare că feace acea moarte-n feredeu. DOSOFTEI, v. s. septembrie 28738. Te rogi frumos de dânsul. EMINESCU, O. I, 109. Se va ruga în genunchi ...de toţi oamenii. GALACTION, O. 129. Am să mă rog de... mucenici că ei au putere mai mare. FUNDESCU, L. P. n, 65. Au început să plângă şi să se roage de Dumnezeu să se 1354 DE1 184 DE1 milostivească. şez. ni, 192. ♦ (Indică elementul generat, rezultat, prelucrat, transmis etc. prin intermediul unei acţiuni ori supus intervenţiei unui agent; cu valoare genitivală şi de complinire) Dătâtoriul de toate bunătăţile. CORESI, EV. 12. De-ai hi vrut, Doamne, jărtvă, adecă dare de bani şi de dobitoc, vrutu-Ţ-am da. VARLAAM, C. 309. Ucidere ce să dzice moarte de om. PRAV. 84. îndreptare de leage (a. 1652). GCR I, 157/3. Vărsări de sânge între creştini. M. COSTIN, O. 50. Duhovniceşti slujitori împărfitori de cereştile taine. DOSOFTEI, PS. 4/22. Ei pohtesc pre Dfumnejzău ca pre un desăvârşit jăcătoriu de bine. biblia (1688), [prefaţă.] 6/41. [Să vorbeaşte despre o] rădicare de ostaş (a. 1703). fn 131. Avându pe Cupăreştii cei bătrâni în Ţarigrad, purtători de trebile domnii[ij. NECULCE, L. 37. Gonitoriu de vânt să cheamă [o pasăre]. CANTEMIR, I. 1.I, 13. Stăpână de Dumnezeu născătoare. ANTIM, O. 21. Ucigătoriul de părinte. MINEIUL (1776), 66rl/24. împăratul s-au arătat purtător de biruinţă. VĂCĂRESCUL, IST. 255. Sub stăpânirile au datorinţă ...a împedeca toată nedreptatea ... pedepsind aspru pre făcătorii de reale. D. SUP. 11/8. Supuşii cei de patrie vânzători se pedepsesc cu moarte, ib. 40/3. Nu era întră creştini acea împărţire de legi [latinească şi grecească]. MAIOR, I. B. 181/11. Se auzea ... cătră graniţa Bohemiei o completă dare de foc cu tunuri DRESDA, 18/14. Nunta iaste tocmeala unirii bărbatului cu fameia spre facere de copii. LEGIUIRE, 42/17. Câţi să vor vădi tăietori de bani să să osândească la moarte, ib. 86/10. Suponerea pruncilor voei altora iaste facere de bine pentru ei. MAN. ÎNV. 135/22. Meşteşugul doftoresc iaste ... păzitoriu de sănătate. GRIGORIE, L. 37/1. [Turcii] prin necontenite călcări de tractaturi au predus rumilor ... pricini ... a să plânge. OBLĂDUIREA, 98/7. O, moarte, maicilor aducătoare de întristare. POPOVICI, C. 3/19. Ei sânt mai toţi păstori sau lucrători de pământ. PLEŞOIANU, T. II, 65/4. La 1608 iarnă aspră în toată Evropa, moarte de vite prin grajduri AR (1830), 332/45. Izvorâtoriul de viiaţă Să ivască cu iubire, A sa presfinţită faţă. SCAVINSCHI, O. 5/2. Să ferească Dumnezeu ... a mă face eu aşa omorâtor de copiii miei. GORJAN, H. I, 14/23. Luarea de sânge strică foarte mult. MEŞT. MOŞ. 30/20. Pentru facerea de adeverinţe mincinoase ... vinovatul se va supune şi la pedeapsa, orânduită pentru plăsmuire. CONDICA, O. 43/27. A supune la un esamin riguros pe toţi aceia carii ies din cetate, spre a se asigura nu cumva să fie purtători de scrisori. CR (1846), 872/45. Firea toată pentru mine de bunătăţi dătătoare. CONACHI, P. 265. Prietenia măgulitoare a unor mici pedanţi redactori de jurnale. RUSSO, S. 66. Pe lângă aceşti doi creatori de poezie antică s-au adăogit un al treile poet. id. ib. 187. Putem spera o aflare de adevăr peste ceea ce ne dă constatarea sensurilor MAIORESCU, L. 52. Acte vechi şi legale care să întărescă ... daruri de proprietăţi nemişcătoare în România mănăstirilor ...nu aflăm. ODOBESCU, S. II, 13. Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte. EMINESCU, O. I, 150. Moş Nichifor era şi giambaş de cai CREANGĂ, P. 106. Nicolae Mavrocordat, cuminte scriitor de cărţi, iorga C. 1.1, 52. Negustori de blănuri id. ib. 67. Petru Rareş ... chemă meşteri de biserici, id. ib. in, 33. Consider centralizările de devize străine în mâinile statului drept o necesitate absolută. TITULESCU, D. 69. îngânări uşoare de cântece ... se ridicau, ca suspine, în pacea nopţii. SADOVEANU, o. I, 44. Tendinţa ... duce adesea la crearea de dublete perfect sinonime. IORDAN, L. R. A 236. Trădare de ţară. CAMILAR, N. I, 84. Nu erau şoapte, era numai o scoborâre de ton. VINEA L. II, 86. Se impune ... luarea de măsuri speciale, belea, P. A. 78. Piesa se prezintă ca o incursiune ... în lumea jucătorilor de fotbal T iunie 1964, 90. Necesitatea donării de sânge, rl 2005, nr. 4 529. Astă-dată a fost alegerea de împărat chiar în câmpul unde era omul nostru cu porcii RETEGANUL, P. n, 6. □ Formator de opinie. Falsificatori de bani. Purtător de cuvânt. Luare de ostatici Vânătoare de cerbi Spălare de bani Rotire de cadre. Deturnare de avioane. întrerupere de sarcină. Creştere de preţuri Scurgere de informaţii Controlor de trafic aerian. Operator de telefonie mobilă. Consumator de droguri ♦ (Indică elementul care suportă sau asupra căruia se exercită manifestarea unei stări sufleteşti ori de spirit, a unei atitudini etc.; cu valoare genitivală şi de complinire; urmat de un infinitiv, acţiunea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) închinătorii de idoli CORESI, EV. 216. Scoaseră ... acea eresă a celor luptători de icoane şi se sămănă pravoslaviia. MOXA, 387/1. Am curs cătră Tine, milostive despuitoare şi iubitor de oameni, Doamne. VARLAAM, C. 10. Cela ce va sminti solii... sau ... leva lua cărţile ce aduc iaste adevărat suduitoriu de domnie. PRAV. 72. Iubitorului de HfristoJs Domnu. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/2. Au făcut sinod, adecă sobor: 12 episcopi sânt purtători de grijă bisericii NECULCE, L. 293. [Oameni] aducători aminte de rău. CALENDARI (1733), 5/11. Unii din clevetnici, făcând în voea luptătoriului de Dumnezeu, îi ziseră că acesta avea o icoană a Mântuitoriului. MINEIUL (1776), 78rI/27. Să aibă a cere acea zestre curetorii lor, adică cei ce le vor fi purtători de grijă. PRAV. COND. (1780), 98. Au făcut pre norod să priimească închinăciunea de idoli GRECEANU, î. 29/10. Părintele Grigorie de Dfufmnezeu cuvântătoriul CALENDARiu (1814), 17/25. Iubitorii de albine. MOLNAR, e. s. 9/3. Gazda de furi să să pedepsească ca furul LEGIUIRE, 84/6. Dragostea ... o facea doritoare de a reţinea pre Telemahu. MAIOR, T. 185/28. Sânt iubitori de înţelepciune şi isteţi la măestrii mari. CARCALECHI, c. 97/13. Nu fi iubitor de argint, buznea, c. 39/10. Răvnitor hojma de stare. CONACHI, P. 275. Răsuflând aerul cel mai curat şi fără nici o mustrare de cuget. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 1/25. Am auzit că eşti urât or de femei. EMINESCU, P. L. 88. Ce vorbeşti, nepoate, ... unul ca dânsul şi necunoscător de locurile acestea, cum crezi că ar putea face slujbă? CREANGĂ, p. 211. Suflet înţelegător de frumuseţă. IORGA C. I. I, 27. Douăzeci la sută ştiutori de carte. BRĂTESCU-voineşti, P. 19. D. Buchhalter: amator de cancanuri politice şi alcov. VINEA, L. n, 246. Fă un efort de memorie. STANCU, R. A. IV, 303. Mai vinovată gazda de hoţi decât înşişi hoţii zanne, p. vm, 182. (Cu nuanţă modală sau finală) Lumea iaste ca o casă priimitoare de streini. PILDE, 97/26. Să încetez punerea în lucrare a cumplitei şi vărsătoarei de sânge prăvili. GORJAN, H. I, 14/6. Adăogându-se ... şi o tablă arătătoare de unele cuvinte române derivate şi compuse. BĂLĂŞESCU, GR. 111/23. Acolo Domnul beu din apă şi-şi spălă faţa sa cea sfântă şi luminată şi mânile sale făcătoare de minuni. EMINESCU, P. L. 3. Cucoveica cobitoare Şi de rău prevestitoare. MARIAN, O. I, 198. Natura ... devine producătoare de venituri pentru unii, exploatatoare pentru cei mulţi. RALEA, O. 7. Era vocea lui, dramatică, prevestitoare de schimbări tragice sau sublime. preda R. 219. ♦ (Indică justificarea unei stări de spirit sau sufleteşti, a unei atitudini, a unei reacţii etc.; cu valoare de complinire; urmat de un infinitiv, justificarea este indicată ca un act procesual ce urmează a fi efectuat) Lucrătoriul aşteaptă cinstitul rrodu al pământului şi lungu rreabdă de elu pănră dobândeaşte ploaie timpurie. COD. VOR.2 360. Se veselească-se Israil de cel ce feace Elu. PSALT. 307. Şi în veritul Lui toţi vor sta în peliţele sale, se dea răspunsu de lucrurele sale. ib. 336. Că toţi amu va să-i judece de toate şi de lucru, şi de cuvinte, şi de cugete, cum însuş Domnul grăiaşte ucenicilor Lui CORESI, EV. 40. Milostiveaşte-Te de noi id. ib. 76. Se temea de Mihail... să nu se scoale să-i ia împărăţia. MOXA 384/10. Nu să cade să se mire de aceastea, nice să caute spre mulţimea păcatelor prav. GOV. 2076. Să nu te ruşinezi ...de marii pământului, nice de însuşi cela ce poartă stemă (a. 1640). GCR I, 89/11. Să vă pocăiţi de greşealele voastre. VARLAAM, C. 10. Fiicele Ierosalimului, nu plângereţi de Mine. N. TEST. (1648), 101729. Un om oarecare îndrăgindu-o de frămseaţea ei... năzui la Kiprian. DOSOFTEI, V. S. octombrie 40713. Iară muncitorilor li să feace milă ...de munci şi bătăi ce o chinuia. ib. noiembrie 141718. Şi oamenii pătimesc rău de muştele acelea, însă nu mor. IST. Ţ. R. 63. Avea craii şi oblăduitorii lor şi nimănui supuşi nu era şi mulţi încă de dânşii să îngroziia şi vecinii lor foarte de dânşii să spăriia. C. CANTACUZINO, CMI, 12. S-au scârbit 1354 DE1 185 DE1 de puterea avuţiei antim, p. 2. Nu pociu răbda de amar. MINEIUL (1776), 201 vl/32. Lui Filip bine păru de cocon şi-l luo în braţă. ALEXANDRIA (1794), 15/18. Biruitoriul să cuvine să fie mulţămit de biruinţa sa. PILDE, 8/24. Văzând cetatea au plâns de dânsa. MAIOR, p. 10/4. Fie-vă milă Dă ţigănia noastră săracă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 198. Bucură-te de mine, tată! pentru că acum mă hrănesc cărţile. CARCALECHI, C. 92/16. Acei carii fiind sătui de viiaţa lumii aceştia, adeaseori te rogă [moarte], să nu întârziezi a veni cătră dânşii POPOVICI, C. 3/7. Să simţim şi această bucurie de a ne făli în mâinile noastre cu gazeta patriei noastre (a. 1829). PLR I, 18. Se înfioră de toate câte auzea. PLEŞOIANU, T. în, 38/1. Fu curios d-a vorbi cu el Căpăţineanu, s. 99/9. Nu mă turbur nici de una, nici de alta. MARCO viei, D. 2/15. Atât nu mai pociu să-ţi spui că râz de ceea ce a zis măgarul cătră bou. GORJAN, H. I, 19/13. De această pricină mă respectau foarte mult. id. ib. IV, 142/32. Nu-şi bate joc de tine. BUZNEA, C. 37/10. Nu te vei căi de cele ce ai făcut. id. F. 3/15. Râde de toată lumea. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 427. Prinţul ca să-i răsplătească de bunele sale slujbe îl numi întâiul ministru. CR (1839), 95V27. Se va îndura de lacrămile slugilor sale. BĂLCESCU, M. V. 581. M-am minunat de vederea nenumăratelor corăbii. NEGULICI, E. I, 5/13. Zicându-i aste cuvinte, ce-l lăuda de voinic. PANN, E. IL 146/2. Te felicitez din toată inima ...de rangul... în care te-au numit (a. 1857). IORGA, S. D. xvni, 8. Mulţămesc de compliment, am zis. NEGRUZZI, s. I, 48. Nu-mi prea bat capul de aceasta, zise Toderică. id. ib. 83. Fanariotul cunoştea foarte bine calităţile consoartei... şi asta îl facea să fie gelos de dânsa până la delir. FILIMON, O. n, 21. De coate goale şi de maţe flămânde nime nu se vaită. BARONZI, L. 53. De-a tot toarce nu-ţi e lene? Lasă-ţi furca-n buruene Şi-mi sai iute cel pârău. ALECSANDRI, P. I, 78. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zâmbind de-o amintire. EMINESCU, O. I, 149. Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita nici atâta. CREANGĂ, P. 40. Lehamite şi de împărăţie şi de tot. id. ib. 188. Nu despera de îndreptarea relelor. CARAGIALE, O. IV, 235. Toţi slujitorii s-au veselit de această întâmplare. ISPIRESCU, L. 2. Se înduplecă de rugăciunile neguţătorului, id. ib. 25. Se înduioşa de cea mai mică suferinţă. MACEDONSKI, O. IU, 24. Am răbdat de frig şi foame, vlahuţă, O. A i, 179. [Lenau] începu să-şi facă mari iluzii de această căsătorie. IONESCU-RION, C. 69. Să mă-ntrebi: „ mă vrei tu, fată”? Şi plângeam de supărată că tu nu te-ai priceput. COŞBUC, B. 11. Venise pentru a spune Annei să-l ierte de o mică întârziere la prânz din cauza unei comisiuni. D. ZAMFIRESCU, A 8. Drept îi c-am înnebunit, dar nu de bine şi de şedere ... ci de-amar şi de nevoie! MIRONESCU, S. 6. Şi a stat aşa multă vreme, neputindu-se sătura de a o privi. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 24. Nimeni nu se poate plânge de mine. CAMIL PETRESCU, T. n, 204. Nu mă pot duce fa, la biserică, fiindcă nu pot răbda de tutun! IOVESCU, N. 43. Boierul mândru de neam şi de trecut se socotea acum mai prejos decât cel din urmă rob al lui. SADOVEANU, o. 1,20. Simpatia lui... sporea deopotrivă cu temerea de a înfrunta încercarea. ARGHEZI, S. XI, 77. Un vecin mi-a spus satisfăcut de înţelepciunea naturii: - Bine că a ieşit soarele. CĂLINESCU, C. O. 13. Nu ţi-e teamă de blestemul celor din mormintele despre care îmi spuneai? C. PETRESCU, A R. 174. Mă aflam din nou pe aceste plăji pe care ...mă îngrijorasem de soarta lumii BOGZA, v. J. 7. Românul se sculă fără să se sinchisească de cearşaful... murdar. BENIUC, M. C. I, 66. Voi sunteţi vinovaţi de toată grozăvia. CAMILAR, n. I, 36. Nu mi-e frică, dar mi-e greaţă: şi de ei, şi de mine. vinea, l. i, 20. De Sultana ... se sperie. DEMETRIUS, A. 21. De vrăjmaş ce mult era Armaşul se bucura. ALECSANDRI, P. P. 204. Că de păcatele mele oi da seama eu de ele. TEODORESCU, P. P. 520. Maria sfântă, Care aşa cuvântă: - Iosif mi-e greu De acest drum rău Vin să ne odihnim. PĂSCULESCU, L. P. 11. De tine nu mi-e dor. BÎRLEA, C. P. 5. Ş-o pierdut cumpetu di triăbă. alr SN v h 1 405/537. De amarul vieţii mele Şi lui Dumnezeu i-i jele. folc. transilv. I, 11. (Cu valoare de calificare sau de determinare' modală) Frica de moarte cădzu pre menre. PSALT. hur. 43v/l. Teame(re) de Dumnezeu. MARDARIE, L. 111/9. Vinit-au Dabije-Vodă în scaonul domnescu în Iaşi, tuturor cu bucurie de bună părere, pentru domnu bun. NECULCE, L. 32. Cu lacrimi de bucurie pe obraz împodobită. CONACHI, P. 88. Vei pierde dorul de părinţi. EMINESCU, O. I, 176. Rândunica nu se spăimânta. Cine are aripi bune, nu ştie ce e teama de pământ. BASSARABESCU, v. 50. Frică de păcat. JARNÎK - BÂRSEANU, d. 161. ❖ (Indică persoana invocată pentru justificarea a ceva) Oare nu-i păcat de Dumnezeu, că mai trăim noi pe lumea asta? CREANGĂ, P. 74. Că-i păcat de Dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 103. ♦ (Indică agentul extern, factorul sau mobilul interior de care sunt determinate, produse o acţiune, o stare, un fapt etc. ori de care este creat un anumit efect de ordin emoţional, vizibil prin schimbarea aspectului exterior; cu valoare de complinire şi nuanţă instrumentală sau cauzală) Şi păleaşte împregiurul născutului nostru, pălitu de ghieenu. COD. VOR.2 352. Ce şi tocma îngerii sâmt cuprinşi de spaimă şi de minune. VARLAAM, C. 70. Şi după ce de multă cutreierare ... obosit ... puţin odihnă tuturor mădularelor să-mi dau. CANTEMIR, 1.1.1, 171. Să fie întunecat şi ameţit de multă băutură. IACOV, SYN. 2V/16. Genele noastre ceale îngreuiate de somn s-au deşchis. BELDIMAN, A. 51/15. Fieşcare cârmuit de capriţia sa, pune numai poftele sale obiecturi înainte. MUMULEANU, C. 6/11. Se sfadea doao muieri aprinse de mânie una asupra altiia. BERTOLDO, 3/9. Fiecare e umilit de răbdarea, munca şi liniştea sa. PLEŞOIANU, T. in, 41/22. Viaţa mea fi-va oară chinuită de amărăciuni? MARCOVICI, D. 2/13. Amăgit de nădejdi plăcute. DRĂGHICI, R. 8/5. Feţile îngălbinite de foame. id. ib. 26/11. Deci, Aidin, mişcat fiind de dragoste mare şi de firească aplecare cătră fratele său.... hotărî să-şi împărţească împărăţia cu acest frate al său. GORJAN, H. I, 2/7. îndemnat fiind de-naltele dispoziţii cu care din fire sânteţ înzăstraţi... iau îndrăzneală, buznea, F. [prefaţă] 1/3. Simţind că este turburat tiranul de mânie. RUSET, E. 22/2. A ta faţă, ... rumenă de ruşinare. CONACHI, P. 100. Se văzură copleşiţi de numărul duşmanilor. BĂLCESCU, M. v. 7. Tu eşti târât de chiar povara ta. PÂCLEANU, I. n, 162/2. Glasul ei era înecat de suspine. NEGRUZZI, S. I, 50. Ciuma, ca toate boalele mortale, ... devine puţin violentă la acei cari au mai fost loviţi de ea. GHICA, S. 31. Treaz de vântul cel sălbatic. EMINESCU, O. I, 32. El şede astfel - de moarte uitat, bătrân, id. ib. 93. E silit de voinţă ca să argumenteze toate celea. id. P. L. 81. Era ... hămesit de foame, de atâta îmbiat. CREANGĂ, P. 145. Mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, id. ib. 183. Sunt zdrobit de osteneală. CARAGIALE, O. VII, 202. Multe zile am să fiu vesel până mi s-o întrema creierul meu slăbit de friguri. DELAVRANCEA, T. 80. Spiritul public e vecinic pus în mişcare de-o noutate emoţionantă. VLAHUŢĂ, S. A m, 11. Oamenii li se par ... stăpâniţi de prejudecăţi. IORGA, C. I. I, 150. Măria Ta! Suntem bătuţi de nevoi, La noi în zadar ară plugul. GOGA, P. 59. Am ajuns cu răsuflarea tăiată de fugă. C. PETRESCU, S. 29. întreaga noastră evoluţie literară e străbătută de ritmul formulelor. LOVINESCU, în PLR II, 278. El stă singur ... muncit de gânduri BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 265. întrebă ... impresionat de atâta dezinvoltură. EFTIMIU, N. 55. Eu rămân mai în urmă, cuprins de o neagră presimţire. TOPÎRCEANU, O. A n, 79. Discuţia ... iscată de o gazetă. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. Se vede că e prins puternic de acest examen, id. T. I, 9. Recruţii ... trec la rând înveseliţi de glumele majurului BRĂESCU, V. 10. D-l Bogoiu iese pe terasă cu ochii cârpiţi de somn. SEBASTIAN, T. 10. Fu trăznit de o idee. CĂLINESCU, E. O. Is 338. Aceste populaţii prăpădite sunt cotropite de superstiţii fioroase. RALEA, O. 31. Soldaţi mâhniţi de o înfrângere nemeritată. BENIUC, M. C. I, 23. Din automobile, ofiţeri mânioşi scoteau obrazuri roşii de mânie, camilar, N. I, 9. Eram buimac de uimire, vinea, l. I, 418. Văzuse lume cât nisipul mării, era mâncat şi de bine şi de rău. barbu, G. 9. Apărea câte o muiere ... speriată de vederea mea. PREDA, I. 16. Menţinerea în detenţie pe termen 1354 DE1 186 DE1 nelimitat a persoanelor suspectate de terorism. RL 2005, nr. 4 502. Copii încântaţi de ... zăpadă, ib. nr. 4 525. De jale sunt pătrunsă. TEODORESCU, P. P. 347. Au fost copleşit cu totul de somn. SBIERA, p. 59. Dar nu-i beat de beutură, Ci-i beat de fermecătură. HODOŞ, P. P. 73. □ Este constrâns de obligările familiale. Ajutată de noroc. Mureau păsările secerate de o boală secretă. încântată de cunoştinţă. Dispută pricinuită de refuzul tatei. Suflet rănit de-ndoială. Obosită de emoţie. Purtat de biruinţă. ♦ (Justificarea unei acţiuni, a unei stări etc. priveşte cauza care le generează, le provoacă sau impedimentul ori persoana care împiedică realizarea acestora) Puneţi într-înimile voastre frica lu Dumnezeu, nu de negândire şi de lene voastră să perdeţi dulceaţa ce-u gătit voao Domnul nostru Ifsujs (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. n, 424/19. Smenti-se de urgie ochiul meu. psalt. SCH. 14/11. Iară soţii lui de greu-l pâriră către ... împăratul Eghipetului, şi-i spuseră cum au apucat acea muiare cu bunătatea toată a lu Menelau. MOXA, 352/29. Torce sănto pre lă[n]gă vodă nomai, că ţene vodă pre lă[ngă] dă[n]sul Corte nomae torce şe grece ... Altă, sănto răotăţ în ţeară, de dabilă forte rea şe fomente (a. 1620). HURMUZAKI, XV, 895. însuşi aşe au vrut. Nu de vro neputinţă sau de vro silă carea cumva au slobodzit pre jidovi asupra sa. varlaam, C. 55. Cela ce de mare sărăcie va fura ... să să iarte. PRAV. 51. Au murit de acea rană. ib. 126. Cu lacrimile meale ... mi s-au turburatu-mi vedearea de spaima. DOSOFTEI, PS. 23/13. îndată cum au băut, au mărmurit toţi de beţi. NECULCE, L. 232. De mare supărare ce avea domnii şi boierii ...au pribegit. CANTA, LET. iii, 181/4. Mulţi boieri de groaza lui fugiră în Transilvania. ANTIM, p. XVII. Fiind în preajma oştilor, au ars [episcopia] de pradă şi de război (a. 1714). URICARIUL, v, 250/10. Să nu li să dea numaidecât crezământ, fiindcă poate sau de frica pedepsilor sau de urâciunea vieţii lor să mărturisească şi ceale ce n-au făcut. PRAV. COND. (1780), 58. Augustul Olivrie încă au murit ... de boală sau altmintrelea, nu se ştie. şincai, HR. I, 90/16. Cerescul must Să ne bucurăm bându-l şi închinând: De sete un păhar, altul pentru gust. BUDAI-DELEANU, ţ. 135. [Oile] nu de călbează au perit, ci de slabe. CALENDARIU (1814), 191/10. în a mea călătorie mult săltaiu de bucurie Prin oraşe, şi prin sate. montan, S. 13/7. Bogăţiile se primejduesc ... de întâmplări. MARCO VICI, C. 4/23. De mânie au apucat şi au zmult ace buruiană. DRĂGfflCI, R. 62/25. De multă osteneală uneori nu pociu nici să mai mănânc. GORJAN, H. I, 16/4. Se văzură iştia nevoiţi a-şi părăsi ţeara dă răul apărătorilor săulescu, HR. I, 203/26. Ţipă de durere. conachi, P. 86. Nu puteam trăi acolo de ei. alexandria, 98/1. Unul te lasă de ostenit şi altul te ia de odihnit. PANN, P. V. n, 147/19. Eu o iubesc acum mai mult de milă. NEGRUZZI, s. I, 47. Om ... care moare de foame, deşi ştie să facă cea mai bună pâne. GHICA, C. E. în, 5. Caii... Muşcând de neastâmpăr zăbala ce-i ţinea, ...pe câmp îşi lua zborul ALEXANDRESCU, O. I, 82. N-ai încotro să te întorci de postelnici, logofeţi şi vistieri, filimon, 0.1,126. Abia umbli de slabă ce eşti. ALECSANDRI, T. 1 582. Unii făceau cruce; alţii, de mirare, Cu mâna la gură, capul clătina. id. ib, Numa-n casă să tot şezi ...te ia naiba de urât. CONTEMPORANUL, I, 567. Mă culcai iar; însă nu era cu putinţă să mai închid ochii de gânduri. EMINESCU, P. L. 158. Ieară soacra huzurea de bine. CREANGĂ, P. 7. Aduce, din când în când\ aşa câte puţine [sălăţi] de poftă. id. ib. 211. Dacă n-aş tuşi de gutunar, aş fi complet fericit. CARAGIALE, O. vn, 127. De silă, de milă fu nevoit a mai aştepta. ISPIRESCU, L. 82. [Dionis] a râs de furie şi-a-nchis în turn pe critic. COŞBUC, P. I, 85. Să nu mai faci cum ai jacut S-aduni la tine satul De veselă că ţi-ai văzut Acasă iar băiatul/ id. ib. n, 58. Căzu trăsnit de dambla. IORGA, C. I. I, 25. Cădeam ... de somn. DELAVRANCEA, O. n, 343. De ruşine, omul plecă din sat. AGÎRBICEANU, S. 247. Călătoreau numai de plăcere. EFTIMIU, N. 124. Mi se plânge că suferă de palpitaţii. GALACTION, o. A I, 43. Gâze, flori întârziatei Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Câte-o strofa lirică. TOPÎRCEANU, B. 52. Niculache a murit „dă piept”. KLOPŞTOCK, F. 149. îţi vine, dragă, să crăpi de ciudă, sadoveanu, O. XEt, 652. Se îngheboşă, de întărâtat ce era, în jilţul lui. CAMIL PETRESCU, o. II, 130. De atâta vorbire, adormisem... în somn. CĂLINESCU, I. 405. Plecase din casa părintească numai de ochii bătrânilor. C. PETRESCU, A. R. 6. Vitele ...nu vor mai suferi de sete. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Ai făcut-o lată iar Dramă de amor sau indigestie? VINEA, L. n, 59. Iorgu se încrunta numai aşa, de ochii Florichil demetrius, A. 11. De obosit ce se simţea nici nu ştiu când îl cuprinse somnul preda, d. 47. De teamă să nu se împotmolească iar, nu mai opreşte. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 10. Nă-i fi mai putând de şeale. TEODORESCU, P. P. 311. De străin şi de sărac Nu ştiu seara und’ să trag. id. ib. 326. De boală bolesc şi scap, Dar urâtu-i tot pe cap! jarnîk - bârseanu, d. 180. Nu se îndură de frumuseţea lui să-l ucidă. SBIERA, P. 23. l-a mers vestea de frumoasă, până-n Ţara cea Turcească. BIBICESCU, P. P. 269. Pe sub pat că să vâra De frică să pitula. PĂSCULESCU, l. p. 268. Ostenin-du-se de joc, se pun pe cântate, densusianu, ţ. H. 277. Vine mică turturică Şi se pune-n brazda mea Şi cântă de jalea mea. FOLC. transilv. 1,45. Că dacă vi-ţi mărita, Aţi hori nu-ţi cuteza, De socru şi de soacra, id. ib. 341. (Cu valoare de calificare) Murise vecinul şi lăsase ... moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba de sânge. EMINESCU, P. L. 3. □ Scandal de spionaj. (Prin analogie) Ţie toată lumea cu frică-Ţi slujeaşte, Că de-a Ta mânie fumul să lăţiaşte. DOSOFTEI, PS. 50/10. Apa Iordanului, văzându-Te, au fugit de frica Ta înapoi. ANTIM, O. 67. Ceriul ...se cutremura... de-a inimei mele stare. CONACHI, P. 101. Pământul s-a clătinat de bucurie. bălcescu, m. v. 580. (Cu nuanţă instrumentală) Lăcomia, ura ... vecinului său Vasile Lupu s-au frânt de voinicia lui înţeleaptă. IORGA, c. I. I, 22. Rodeşte spornic holda de muncă şi strădanii! deşliu, G. 6. (Cu nuanţă concesivă) Mândra mea de mândră mare Nici obială-n cismă n-are, Că se-ncalţă cu hârtie, Ca să-mi fie dragă miel JARNÎK - BÂRSEANU, D. 393. (Cu nuanţă modală) Sânt încredinţat că îmi vei plânge de milă. GORJAN, H. I, 67/17. Te uiţi în oglindă şi îţi plângi de milă. EMINESCU, O. IV, 365. Toţi i-au plâns de milă. fundescu, l. p. ii, 29. ♦ (Indică dependenţa unei acţiuni, a unei stări etc. de o anumită condiţie care le motivează) De bunăvoie noi încă ne-am pus peceţile pentru mai mare mărturie ca să să ştie (a. 1581). CUV. D. BĂTR. I, 29/7. De nevoie-m fu a scrie voao (a 1618). GCR I, 49/12. Şi într-aceasta să arată mila lui Dumnedzău oamenilor şi mai vârtos celora ce de bunăvoia sa să întorc. VARLAAM, C. 267. Cu anevoie este a merge de bunăvoie. ML COSTIN, O. 180. Deci silindu-o, de voie, de nevoie, spusă povestea sa. DOSOFTEI, v. s. octombrie 41735. Au poroncit numai să-l pornească cu sila, dacă nu va de bunăvoie. NECULCE, L. 270. Rabzi lovituri cu palma preste obraz de a sa bunăvoie. MINEIUL (1776), 101rl/30. [Dacă] nu vă veţi închina de voie [lui Alexandru], voi vă veţi închina de nevoie, după pagubă, alexandria (1794), 55/15. Ia din lumea aceasta ceaia ce trebuie să iai de nevoie, pilde, 111/9. Ce s-a făcut, de voie, de nevoie, s-a făcut... prin felurite constrângeri şi nicidecum din convingere, din nobleţe sau onoare. RL 2005, nr. 4 565. ♦ (învechit, rar, indică exceptarea ipotetică a unei acţiuni în condiţiile prevederii unei derogări; în construcţia alegând ... de) Şi nu e Dumnedzeu altu alegând de mine; eu ucig şi viu fac. PSALT. SCH. 497/14. [Hristos] alte toate le-au avut ca şi noi alegând fără numai de păcate. VARLAAM, C. 100. Pre aceste dzile a sfântului post ca să nu să boteze coconii alegând de mare nevoe [dacă] să va afla neştine bolnav... pre aceştia să-i boteze. TDRG. ♦ (Justificarea prezentată argumentativ priveşte concluzia unui fapt exprimat sau subînţeles; în construcţiile de aceasta sau de aceea) Şi... oameri încungiură-te. Şi de-aceaia pre sus întoarseră-se. PSALT. 9. După învierea Sa ... nu l-au ţinut nice zidiu, nice uşi încuiate, Că de-aciiea nu era trup lumăsc ...ce era dintr-altă lume. VARLAAM, C. 96. De-aceasta s-au cutremurat Antonie preste samă. DOSOFTEI, v. S. septembrie 1673. Fieşcare el mai bun să ţine Decât pe ceialalţi; de-acie Tot însul trage pe întieţie. BUDAI-DELEANU, ţ. 343. Se-ntristară foarte şi d-aceea nu se putea mângâia cu nimic pă lume. GORJAN, H. I, 28/21. Ea găsi că păcatul este plăcut şi că are vreme să se pocăiască, de aceea nici voi a înlocui pe postelnicul. 1354 DE1 187 DE1 NEGRUZZI, S. I, 79. întreprindere a-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare, De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat ALEXANDRESCU, 0. I, 72. Am fost la un sculptor. De aceea ... am împlut suprafaţa păreţilor cu ornamente. EMINESCU, P. L. 79. Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug, de aceea sunt Nătângă! COŞBUC, P, I, 125. Omul primitiv e bun şi drept şi credincios, de aceea e mult mai fericit ca omul civilizat! REBREANU, P. S. 243. Dna D. era ... durdulie şi cu greutate, de aceea, ziua, prefera înconjurul, pe cele două străzi. CAMIL PETRESCU, P. 13. D-aia zăpăcitul ăla bătrân ... n-are altă treabă decât să scrie pe tablă. SEBASTIAN, T. 66. Ce gentil eşti dumneata, domnule Pascalopol, vezi, de aceea te iubesc eu! CĂLINESCU, E. O. I, 79. Se temea ... şi de aceea l-au ascuns într-o clipă, sbiera, P. 53. ♦ (în construcţia de ce, în interogaţii sau în replici într-un dialog, indică manifestarea unui anumit interes, a unei curiozităţi etc. în legătură cu motivaţia justificatoare a unei acţiuni) Pot să te întreb, tată...? - De ce nu, fata mea? ftlimon, 0. 1, 106. După ce râsese - cine ştie de ce? - ea lăsă perdeaua să recadă. EMINESCU, P. L. 55. Fătul meu, zice împăratul supărat, asta nu se poate. - De ce, Măria-Ta? CARAGIALE, 0. I, 119. Stai la îndoială. Iată una [o carte] pe care vrei s-o ceteşti ... şi nu ştii pentru ce n-ai reuşit încă, cu toate că o ai în bibliotecă pe aceasta, deşi ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce? ibrăileanu, A. 8. Hei? „de ce”? „de ce” întruna! Iacă, ... fiindcă-mi place! Uite-aşa. EFTIMIU, L 90. Ah, ce fericită trebuie să fii dumneata. - De ce? CAMIL PETRESCU, T. II, 10. Să nu vrea să-l primească „unchiul”? Dar de ce? Fără îndoială că nu a lămurit bine. CĂLINESCU, E. O. I, 14. (în construcţii interogative corelative, marchează indiferenţa) [Anca] Care va să zică, pleci? - [Gheorghe] Da. ~ [Anca] Rău îmi pare. - [Gheorghe] De ce? ~ [Anca] De ce, de ne-ce, îmi pare rău. CARAGIALE, o. VI, 261. De ce, de ne-ce, am plecat, plecat sunt. UDRESCU, GL. + (Indică elementul abstract din care este format, alcătuit etc. cineva sau ceva) A fost o lume de nedreptate, de ură. EMINESCU, P. L. 48. Ochii lui zvârleau fulgere de mânie. SADOVEANU, O. I, 24. Sunt un monstru de egoism, recunosc. VINEA, L. îl, 198. ❖ (Indică elementele componente ale unei organizaţii, ale unei adunări, ale unui ansamblu, ale unui sistem etc.; cu elipsa termenului care desemnează acţiunea, cu valoare de calificare sau de posesie) Şi săbor de oameri încungiură-te. PSALT. 9. Judecata cea dintâi să fie alcătuită de şase boieri. PRAV. COND. (1780), 140. Viteazul garnizon din Pravodea alcătuit de 6 batalioane. AR (1829), 26V7. Au răspuns cu expediţie de oştiri, ib. 792/7. Redacţia ace ştii gazete va fi de o soţietate literară al căria cap este d. Aga Asachi. CR (1829), 2672. Ele [adunările] se compunea: 1) de clerul ... 2) de boieri... 3) de deputaţii... BĂLCESCU, M. v. 10. Esteriorul lor fizic se compune de ... antiteze. FILIMON, O. II, 27. în lumea fizică nu există noţiunea plantă, ci numai o plantă individuală... cu suma ei de calităţi unice. MAIORESCU, L. 21. Răsturnat-ai val-vârtej Ostile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji? EMINESCU, O. I, 147. El era tras în trecut... Vedea divanul de oameni bătrâni, poporul entuziast şi creştin, id. P. L. 37. Mănăstire de călugăriţe, id. ib. 101. Triburi de iranieni. MACEDONSKI, O. m, 15. Şi ca la mândre nunţi de crai, Ieşit-a-n cale-ales alai. COŞBUC, P. I, 53. A răsărit o lume sfrijită de oameni mărunţi HOGAŞ, DR. II, 110. O companie de pionieri îşi îndeplinea misiunea. BRĂESCU, O. A. n, 166. Am avut... sentimentul că ... se pierde un complex de experienţă şi frumuseţe. CAMIL PETRESCU, P. 8. Un sistem de observaţii... simple. D. GUŞTI, P. A 80. O succesiune de impresii ARGHEZI, B. 6. Se-nghesuiau într-un mormânt, Cu patru rânduri de părinţi. id. VERS. 505. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii BLAGA, POEZII, 3. Pentru un grup de gânditori... semnul distinctiv şi grija supremă a culturii europene au fost dezrobirea şi triumful personalităţii umane. RALEA, S. t. iii, 8. O serie de atribute, id. ib. 10. Ultima generaţie de oameni care a mai fost nevoită să coboare în fundul pământului BOGZA, v. J. 15. ' Colectivul de electricieni ...a înregistrat economii. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Dumnealui vine dintr-un lagăr de suspecţi din Bulgaria. VINEA, L. 1,405. StraHiu amestec de bucurie şi durere. M 1975, nr. 1, 37. începe să citească un şir de nume. RL 2005, nr. 4 531. □ Comisia de arhitecţi. Reţea de falsificatori. Scara de valori Promoţie de subofiţeri. ♦ (în construcţia interogativă de cine, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu autorul unei acţiuni) De cine-n lume te temi tu mai mult? EMINESCU, P. L. 6. Biletul ... este iscălit de cine? CARAGIALE, o. vi, 190. ♦ (învechit, urmat de „către”, indică persoana de care este înfăptuită sau din partea căreia ori prin intermediul căreia se manifestă o acţiune, o atitudine, o stare, un fapt etc.) Bine să ştiţi că mare ruşine veţi păţi de cătră Domnie-Mea (a. 1602). CUV. D. BĂTR. I, 127/19. Nevoea şi strâmbătatea ce au avut de cătră tine. VARLAAM, c. 100. Suferind multe năpăsti şi dosădz de cătră necredincioş. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 12473. Eu voi rădica toată cheltuiala de cătră mine. N. COSTIN, LET. n, 57/9. Nu putea să-ş răsplătască reutatea ce trăsăse de cătră munteni NECULCE, L. 133. Şi noi am eşit dintr-acel prepus de cătră stăpân (a. 1717). URICARIUL, IX, 157. Ca să-m pue capul de cătră împărăţia noastră (sfârşitul sec. XVIII). LET. ni, 257/2. Să stăpânească acea parte cu bun[ă] pace de cătră alţi moşteni (a. 1745). IORGA, s. D. Vil, 6. In cealelalte mai sus arătate ponturi ce am ştiut că să fac de cătră unii din creştini IACOV, SYN. 55713. Mergând paşa voios, şi foarte mulţămit de cătră domn. GHEORGACHI, LET. ni, 327/36. Ispitele ce-m vin asupră, de cătră văzuţii şi nevăzuţii vrajmaşi. MINEIUL (1776), 133vl/30. Să va osândi de către dânşii fară ... dreptate. PRAV. COND. (1780), 44. Darurile de cătră socri sânt desăvârşit dar. pravila (1814), 110/16. Intrebându-se vel-vistier de către comandiru, au zâs că nu i-au dat vodă respuns. DIONISIE, C. 194. Să-i daţi trebuinciosul ajutoriu, ca să poată statornici fabrica fară vro împotrivire de către cineva (a. 1815). URICARIUL, i, 228. Zapci[i] ... vor lua cât să va socoti şi li să va orândui de cătră dumnealui vel - logofăt PONTURI, 10/20. Ţara Rumânească ... când mai... avea răpaos de cătră năvălirile acelor neamuri nu lipsia a tălmăci Sfintele Scripturi GRIGORIE, L. 3/7. Se cinstesc şi ei de către lume. HELIADE, în PLR I, 21. Noi întărim acest proiect cu îndreptările făcute de către acel cinstit Divan. CONDICA, O. 3/11. Asemene păţi de către români şi secuianul Wolfgang Corniş. BĂLCESCU, M. v. 375. Deciziunile se vor executa ...de către Sf Sinod. MAIORESCU, D. v, 28. Dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de cătră induratul Dumnezeu. EMINESCU, P. L. 35. Se judeca de cătră o curte cu juri... o ... hoţie. SADOVEANU, O. XX, 21. Imaginaţia medicului... era amplificată şi dusă până la ultimele consecinţe de către provizorul însuşi .ARGHEZI, s. XI, 94. Doamna aceea a plecat cu soţul ei la câteva minute după neizbutita dumitale asasinare de către el. VINEA, L. II, 296. ♦ (Urmat de „la”, indică dependenţa unei stări, a unui fapt etc. de ceva sau de cineva; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Frumuseţea cânepei atârnă de la ploaie, carea cade întru întâia lună. CULT. C. 24/3. Toată fericirea unui neam atârnă de la buna creştere a tinerimii CR (1832), 229721. Văz că toată a mea fericire spânzură de la dânsa. MARCO viei, D. 6/23. Tăria statului atârnă de la mărimea întinderii lui, de la desimea lăcuit orilor. RUS, 1.1, 75/9. Ele [ideile] sunt altceva decât mişcarea corpului, deşi atârnă de la ea. EMINESCU, P. L. 80. ❖ (Urmat de „la”, indică autorul sau agentul de care sunt înfăptuite ori provocate o acţiune, o stare sau de la care provine, se transmite, se emite etc. ceva) Vinovăţi-va sufletul mieu că de la Acela [Dumnezeu] e rebdarea mea. PSALT. HUR. 51710. De la Elu-s tremişi. COD. VOR.2 376. Eu pusu sămtu împărat de la densu pre-a Sionului măgură. PSALT. 2. Dosăzi şi... ocări ...ce vin noao de la alţii. CORESI, EV. 19. Oaminii şi săboarăle oamenilor iasă de la Tine. PO 120/28. De la Dumnezeu se născu (a. 1579). GCRI, 20/24. Cice argintul dat de la Pătru-Voevodă (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I, 203/14. Ne-am pus şi peceţile într-acesta adevărat zapis de la noi (a. 1641). GCRI, 92/1. De la oameni nu să poate aceasta, iară de la Dumnedzău toate să 1354 DE1 188 DE1 pot. varlaam, C. 223. Neguţătoriul iaste datoriu să le de banii de la sine. PRAV. 43. Să n-aibă nice o certare de la giudeţ. ib. 162. Şi să boteză de la Ioan în Iordan. N. TEST. (1648), 41v/3. De la gonaci cădeare las să mi să tâmple Asupra mea pizmaşii mâniia să-şi umple. DOSOFTEI, PS. 25/1. De la puternica împărăţie sânt toţi ertaţi, oricine ce greşală ar fi făcut. NECULCE, L. 83. Dimitraşco, văzindu-se în cinste mare de la moscali, se vătnosise. id. LET. îl, 353/24. Vor lua de la stăpân plata deplin, că este volnic pre al seu. antim, P. XXV. Dă următoarele înştiinţări de la armia dinaintea Silistriei AR (1829), 182/1. Au luat voie de la împăratul ca să deie domniea fiu-său (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 253/6. Pentru aceasta Te lăudăm, luând vindecare din destul de la moaştele Tale. MfNElUL (1776), 117rl/25. Aceşti vechili a lor să vor chiema de la comisiia mai mică (subtcomisia) fieştecărui comitat. AŞEZ. 10/3. De la un fecior al mieu voiu muri. ALEXANDRIA (1794), 20/11. Iară Roman, înţelegând că Petru, văru său, ... merge cu agiutorul de la loann Huniadi dat, ... au fugit în Podolia. ŞINCAI, HR. II, 14/19. Subderegătoriile sânt acelea care se orânduiesc de la stăpânirile ceale mai mari spre agiutoriul legiuirilor. D. SUP. 8/9. O îmbucurare ca aceasta de la un patriot spre binele şi înfrumuseţarea naţiei sale aplecat, au pricinuit tipărirea cărticichei aceştia. ARITM. (1805), 11/15. Fără ... slobozire autentică, de la poruncitorii lor nu le iaste învoit a jăfui şi a prăda. OBRADOVICI, D. 39/24. Aceaste mari folosuri putem să le aşteptăm de la altuirea vărsatului celui mântuitoriu, FRĂŢILĂ, S. î. 5/11. De la o fată cultivită din shoalele mai mari se ceare ...să ştie bine şi formos scrie. man. ÎNV. 90/12. Cartaga primi pacea, dar nu de la un vrăjmaş, ci de la un stăpân. CĂPĂŢINEANU, M. R. 44/3. Pentru ce aştepţi de la ceilalţi oameni o fericire ce-ţi poţi face însuţi? MARCO viei, D. 10/16. Această faptă nu poate rămânea nerăsplătită cumplit de la Dumnezău. GORJAN, H. I, 156/35. Negreşit [biletul] este de la bărbată-meu. HRISOVERGHI, A. 5/17. Nu se vor priimi pâri, în pricini criminaliceşti, de la copii împotriva părinţilor. condica, O. 72/18. El cere, vrea şi doreşte de la voi acea iubire, Care chiar înfiinţează pe două firi într-o fire. CONACHI, P. 81. Mir ce a ... reclamă de la turci această moştenire. BĂLCESCU, M. V. 8. Suferinţele ce am tras de la sexul dvoastră mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I, 47. De la ochii ei cei tineri mântuirea s-o implore. eminescu, O. I, 162. De la o boală ce au avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Noroc de la Dumnezeu, că era o fată robace şi răbdătoare, id. ib. 283. Am să mă împrumut de la tine. SLAVICI, O. I, 130. O peţi de la tatăl ei, împăratul, şi învoiala se şi făcu. ISPIRESCU, L. 33. îi spuneam de la mine că a întrebat dra Boiu cum îi merge. CAMIL PETRESCU, T. I, 54. Mă pomenesc cu ordin de la primărie. BRĂESCU, O. A II, 198. Adevărul îl ştia numai Sultana, de la unul din ilfovenl G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 134. Păstrăm comoara de la părintele nostru Sasan neştirbită. SADOVEANU, O, XV, 346. Un cadou de la preşedintele Canado. ARGHEZI, S. XI, 33. Am auzit-o [povestea] de la servitoarea popii, beniuc, V. 37. Nu mai aveam ce afla de la ea. PREDA î- 234. Bade, dorul de la tine, Peste multe dealuri vine. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 115. Aşa a fost să fie de la Dumnezeu, zanne, p. vi, 687. (Cu nuanţă cauzală) într-o zi ne-am certat de la un nimic. c. petrescu, c. v. 301. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „la”, marchează atât persoana din partea căreia, cât şi persoana căreia i se adresează ceva) De la noi toţi la dv. toţi, multă sănătate. CARAGIALE, o. vii, 193. ♦ (învechit, rar, urmat de „pe”, indică autorul unei acţiuni prin raportare de reciprocitate) Şi le-u datu [cărţile], întru pomenire lor şi pântru iertare lor şi de pu îmbe părţile a părinţilor lor, moşilor şi strămoşilor loru şi a toată rudenie loru până a şepte sămânţe sale (a. 1743). IORGA S. D. xvn, 120. ♦ (Urmat de „sub”, indică dependenţa de o anumită autoritate, de o anumită stăpânire etc.) Aceaia ce ceri tu [dacă] ar hi de supt oblastiia împărăţâei meale, ... ar fi cu păcat dezlegatul giuruitii. dosoftei, v. s. octombrie 49727. Multa bunătate ce avea spre cei de supt stăpânire, biblia (1688), [prefaţă] 7/5. Sunt fericit astăzi a putea anonsa trupelor de sub comanda mea, realizarea unei dorinţi (a. 1866). URiCARiUL, vn, 239. b) (Exprimă ataşarea, aderarea, contaminarea etc. de sau cu ceva sau cineva; cu valoare de complinire) Fiiul lui Dumnedzău ... află semenţiia omenească ... lipită de credinţa idolilor. VARLAAM, C. 232. Hatige ... s-a prins de dragoste asupra lui VĂCĂRESCUL, IST. 247. După ce s-au legat de vacă veninul, vaca ... ureaşte mâncarea. FRĂŢILĂ, s. î. 18/13. Fierbinte să zice cel ce să împărtăşaşte de fierbinţeală. GRIGORIE, L. 137/18. Nu m-am atins de multele câştiguri. GOLESCU, P. 352/2. împărăteştile măriri, după ce au binevoit a se împărtăşi de cină, într-un târziu s-au tras. AR (1829), 18Vl 7. Să fiu şi eu părtaş de această bucurie. GORJAN, H. I, 6/30. Curând n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraş. NEGRUZZI, S. I, 20. Şi-n orice întâmplare a vieţii mele-mi place La gândurile mele părtaş de a te face. ALECSANDRI, O. 78. El tremu-ra-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I, 168. Nimeni nu s-a putut atinge de împărăţia mea. ISPIRESCU, L. 12. Morala lor se prindea de mine. MILLE, V. P. 161. Clasele ...se ating numai de cultura apuseană. în PLR n, 130. Se dau tot mai mulţi de partea lor AGÎRBICEANU, S. 68. De crăişorii mei nu se atinge nimeni cât oi trăi eu! REBREANU, R. n, 210. Şi de prostia lor, era cât p-aci să mă molipsesc şi eu. VISSARION, B. 163. Mie nu mi s-a prea legat de inimă. VLASIU, D. 30. La domni, dreptatea trece de partea celui cu bani mai mulţi. CAMILAR, N. I, 22. [Răule] te-ai legat de capul meu. folc. transilv. ii, 20. + (Indică elementul abstract particularizat ori mijlocul, modalitatea cu care sau prin care se înfăptuieşte o acţiune, se produce un fapt etc.; cu valoare de complinire şi nuanţă instrumentală) Vedzi! credinţa agiută lucrureloru lui şi de lucru se sfârşaşte. COD. VOR.2 349. Căndu dura corabia cea ce întru ea puţinei, acea gice 8 suflete, mântidră-se de apă. ib. 384. Trimite-voi pre voi morte de ciumă şi de lingore (a. 1560). GCR I, 5/7. Acolo în lume ...de toate pohtele te-ai îndulcit pre voia inimiei lui. VARLAAM, C. 285. L-au sculatu-l D[o]mn[ul] Hfristojs de un cuvânt dându-i viaţă, dosoftei, v. s. noiembrie 124726. Alţii, fiind pedepsiţi de închisoari, îşi pierdusă şi mintea. NECULCE, L. 133. In besereaca românilor se îndulcesc de înţelesul cuvintelor celor sfinte. MAIOR, IST. 256/25. Ţara Rumânescă n-au ajuns a să împodobi până acuma de ştiinţele cu care sânt împodobite cealelalte lucruri ale Evropii. GRIGORIE, l. 2/6. Dumnezeu înzestrase dobitoacele de o pornire necugetată. MARCOVICI, D. 224/5. încep a se descheia corăbiile din toate cuiele lor ... şi smulgându-se de o putere nevăzută zboară toate. GORJAN, H. I, 131/25. Fu agiuns de lancea mortală. ASACHI, S. L. II, 71. Ciocoiul este totdeauna şi în orice ţară un om venal, ipocrit... şi dotat de o ambiţiune nemărginită. FILIMON, O. I, 95. înduplecată de rugăciunile împărătesei îngenunchiate, pleoapele icoanei reci se umeziră şi o lacrimă curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. EMINESCU, P. L. 4. Vezi ... cum îţi încarci sufletul de păcate!? CREANGĂ, P. 134. Nu prea se însufleţise de porunca stăpânei AGÎRBICEANU, S. 12. Moşie mare şi bogată, ... lăsată pe mâna vechililor şi încărcată de ipoteci. C. PETRESCU, î. I, 11. Cine de cuvânt nu înţelege, nici de ciomege. ROMÂNUL GLUMEŢ, 29. □ Strădania a fost încununată de succes. (Cu nuanţă cauzală) Ucigaşii aceia de sabie periră. VARLAAM, C. 228. Popii lor căzură de armă şi văduole lor nu plânseră. PSALT. (1651), 150710. S-au osândit şi Timuş pentru prada şi jocurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Şi ş-au pus şi el capul de glonţu, precum scrie letopisăţul NECULCE, L. 20. Rănindu-se de sabie, îşi priimi sfârşitul MINEIUL (1776), 124v2/4. O inimă sfărmată de săgeţi şi de cuţite. CONACHI, P. 86. Să mor de puşcă-mpuşcat. TEODORESCU, p. p. 589. Să fie moarte de cuţit De cuţit fără rugină. FOLC. TRANSILV. I, 201. ❖ (Rar, instrumentul utilizat reprezintă şi o anumită îndeletnicire; cu valoare de determinare modală) Să fi rămas fecior de plug, Să fi 1354 DE1 189 DE1 rămas la coasă. GOGA, POEZII, 22. ❖ (Indică procedeul prin care se achiziţionează, se obţine, se procură etc. ceva; cu valoare de calificare) Cela ce va priimi sau va ascunde lucru de furat... să va certa după voia giudeţului. PRAV. 317. Cal de cumpărat (a. 1691). IORGA, S. D. v, 365. Lucrul... de cumpărare. PRAV. COND. (1780), 154. Cu un strai unguresc încât pare că e de împrumut. NEGRUZZI, S. I, 40. Omul e bine să cumpere, când găseşte, de ocazie. CĂLINESCU, E. O. U, 135. Cu doi căluşei, Negri, mititei Şi nu-s de furat, reteganul, TR. 35. o Produse de panificaţie. ❖ (Indică modalitatea prin care se stabilesc, se formează etc. o relaţie, o legătură etc.; cu valoare de calificare) Relaţiile de prietinie cu Polonia. IST. M. 215/23. Legăturile sale de rudenie şi de amicie cu familia Bonaparte au contribuit mult la alegerea aceasta. GHICA, c. E. II, 475. Om lega frăţie de cruce pe cât om fi şi om trăi EMINESCU, P. L. 6. Ca doi fraţi de cruce ... colindau. SĂM. IV, 836. Domn cuminte, ... părinte al boierimii tinere, frate de arme al celei îmbătrânite în lupte. IORGA, C. I. I, 22. Legătură veche de sânge. SADOVEANU, O. XH, 374. Nu mai avea de mult rude apropiate de sânge. CĂLINESCU, E. O. I, 12. Schimbarea forţelor de producţie provoacă şi schimbarea relaţiilor de producţie. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. □ Spirit de echipă. (în imprecaţii) Care popă sau mirean va sudui de suflet ... acela să să lipsască [din preoţie]. MAIOR, I. B. 358/24. Cârligăţenii îi înjură de lună, de stele. STANCU, D. 103. El te sudue de cruce, doine, 73. ❖ (Indică elementul utilizat într-o tranzacţie, într-un schimb, într-un furt, într-un joc etc.; cu valoare de complinire) Jafurile ce au făcut de pâine şi de dobitoace nu poate om să le spue. IST. Ţ. R. 28. Au voit a să împrumuta de puţin pământ. IST. AM. 88r/14. Să nu faci multă turburare şi adaos de cuvinte. PILDE, 28/8. Să facă cu puceţii, noroade vecine, un schimb de toate lucrurile prisosit oare. PLEŞOIANU, T. ni, 4/18. Inventară un joc de cărţi. EMINESCU, P. L. 52. Făceau contrabandă de rachiu. IORGA, C. 1.1, 215. Exportul de vite cornute, id. ib. m, 99. Am făcut câteva schimbări de cuvinte şi de fraze. IBRĂILEANU, S. 1. Foarte multe credinţe populare şi jocuri de cuvinte se bazează pe etimologiile populare. PUŞCARIU, L. R. I, 18. Formele ... schimbului de mărfuri dintre oraş şi sat.. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. M-am împrumutat de vite. LĂNCRĂNJAN, C. n, 149. □ Trafic de arme. ❖ (în construcţii care indică elementul de care dispune, de pe urma căruia beneficiază, la care recurge etc. cineva) Ce folosu-e de sângele mieu când deşting în putredzire? CORESI, PS. 71/11. Niceun folos nu ne iaste de avuţie aicia pre lume. VARLAAM, C. 287. Să n’aib ajutor de tine. DOSOFTEI, PS. 82, în DA. Ei pot dispune cum li-i voia de bunurile meale. CALENDARIU (1794), 28/27. Du-mă şi pe mine în locul unii fete, ca să mă învrednicesc şi eu de o aşa cinste. GORJAN, H. I, 14/17. Au alcătuit această carte spre a mă sluji de dânsa. meşt. moş. 7/14. Să te foloseşti de ocazii şi să o aduci [cartea]. PR. dram. 123. împăratul Austriei voind a se profita de această mişcare populară ... se declară ... cap al ei suprem. FILIMON, o. n, 61. Iar cărările vieţii fiind grele şi înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecţie de fuste. EMINESCU, O. I, 137. Ea abuza într-un mod neiertat de această putere, id. P. L. 91. Ai avut mare noroc de mine. CREANGĂ, P. 202. A avut parte cine ştie ce alt drumeţ ...de patul cel curat! CARAGIALE, O. I, 146. Ura coloneilor pentru şeful lor se folosea însă de împrejurare. MACEDONSKI, O. ni, 22. De bărbat bogat vei avea parte. AGÎRBICEANU, S. 246. Ema, profitând de prilej [spune]: Hai prin expoziţie. CAMIL PETRESCU, T, n, 13. Ea se folosi de pauza dintre două paragrafe ca să întrebe. VINEA L. n, 305. Masele populare dispun de nenumărate forţe creatoare şi talente. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. N-a avut niciodată parte de concediu. CAMILAR, N. I, 36. Beneficia şi de un tratament. RL 2005, 4 525. Ce folos de tine, dragă, că eşti albă şi spălată Şi ' trăieşti tot supărată. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 375. ♦ (în legătură cu construcţii care indică factorul prin care se generează ceva; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Izvor de tămăduiri avându-Te, ne adăpăm. MINEIUL (1776), 135r2/7. O, cere-mi, Doamne, orice preţ, Dar dă-mi o altă soartă, Căci Tu izvor eşti de vieţi. EMINESCU, O. I, 177. Era ca un izvor de căldură, de frică, de bucurie, ceva preţios ca un giuvaer. DEMETRIUS, A 16. Sursă de inspiraţie. M 1974, nr. 12, 1. □ Sursă de venit. Sursă de finanţare. ❖ (Indică semnificaţia unui gest, a unui cuvânt, a unui sunet, a unei prevestiri etc.) Nu vor fi avut nice dănăoară cuvinte ... de fiurtuşag. PRAV. 31. A nu să încredinţa cineva lesne, iaste semn de minte şi de înţelepciune. PILDE, 76/15. Iertarea este semn de blândeţe. GOLESCU, P. 70/10. Insuş craiul prânzea într-o zi cu plugarii săi, dându-le semne de cinste. MUMULEANU, C. 8/2. îşi jalea nevasta şi copiii, zicând cuvintele cele mai de milă şi mai înduplecătoare spre lacrămi GORJAN, H. I, 26/7. Simpla vecinătate era un titlu de prieteşug. BUZNEA, P. v. 10/4. Acest vis este un semn de rău. BĂLCESCU, M v. 392. îmi zâmbi, facându-mi un semn de adio cu buchetul ...ce avea în mână. NEGRUZZI, S. I, 43. Glas de bătălie. EMINESCU, O. I, 24. Castelmare ieşi nemulţămit, aruncându-i o ultimă privire de ură neîmpăcată, id. P. L. 99. îi dă paloşul să-l sărute ca semn de pecetluirea jurământului. CREANGĂ, P. 207. Invitaţii sunt primiţi cu strigăte de ura. MILLE, v. p. 223. Maiorul (cap dezolat, mâinile deschise, cu un gest de fatalitate). SEBASTIAN, t. 18. Dănuţ îşi stăpâni un zâmbet de superioritate. TEODOREANU, M. I, 51. în plângerile ei, [Dochia] amesteca vorbe duioase de dragoste. SADOVEANU, O. I, 18. Tatăl nu primise confidenţa nevestii fară un surâs de măgulire. ARGHEZI, s. XI, 91. Jurase Alexandru să nu mai dea niciodată semn de viaţă. DEMETRIUS, a 227. Semne bune anul are. Semne bune, de belşug. PĂSCULESCU, l. p. 35. ❖ (în legătură cu construcţii care indică elementul particularizat prin care se justifică o acţiune de consacrare, de recunoaştere etc.; cu valoare de complinire) încă să cade giudeţului să socotească, să nu dea voe nemărui să cearce casa celuia, ce iaste ... vestit de om bun. PRAV. 31. Vestit era acel han de războaie, care au avut război şi cu perşii, cu izbândă în câteva rânduri M. COSTIN, O. 44. Binecuvântat eşti preste lume De sfântul Tău şi vestitul nume. DOSOFTEI, PS. 104/16. Alecul [Văcărescul] cunoscut de poeziile sale atât rumăneşti şi greceşti CR (1839), 3262/15. Lela Maria era vestită de pricepută. agîrbiceanu, s. 409. ♦ (Indică elementul abstract care constituie cuprinsul, conţinutul, profilul etc. unei lucrări, al unei opere, al unui spectacol etc.) Patru cărţi de astronomie, biblia (1688), [prefaţă] 8/36. Să facă ... ceva cărţi de ştiinţe în limba patrii (!) pentru luminarea neamului. MUMULEANU, C. 26/8. Eu sânt dator să dau şi un curs de meşteşugul moşirii MEŞT. MOŞ. 7/ll. El deschise o carte veche ... un manuscript de zodii EMINESCU, P. L. 33. Privi păreţii sculptaţi cu scene de amor. id. ib. 98. Ea a cheltuit pentru tipărirea unei cărţi de cântări. IORGA, C. 1.1, 93. în cronicele mele de teatru ... am cerut adesea ... ca directorii ... să încerce să-şi recruteze interpreţii principali. CAMIL PETRESCU, P. 5. Mângâi lung un zodiac de vise. VOICULESCU, POEZE, n, 189. în cursul de psihiatrie al doctorului Obreja ... regăsesc un caz distractiv, vai, cum e ... nebunia. CĂLINESCU, C. O. 13. Tomuri de poeme, labiş, p. 120. Concert festiv de muzică românească. M 1975, nr. 1, 25. □ Revista de onomastică. Operă de artă. ❖ (în legătură cu construcţii care indică elementul abstract particularizat care reprezintă conţinutul până la refuz; cu valoare de complinire) Audziră şi fură împluţi de urgie. COD. VOR.2 237. Plinu-i pământul de faptele Tale. PSALT. (1651), 197711. Gura i-i plină de amărăciune. DOSOFTEI, PS. 33/3. Iar până în trii ani s-au umplut ţara de oameni NECULCE, L. 17. Această poveste e plină de moral. GORJAN, H. I, 84/28. Scrisoarea cea rău întocmită, neortografică şi plină de greşeli, ne dă să înţelegem ...că scriitorul a avut creştere rea. BĂLĂŞESCU, GR. V/2. O, şopteşte-mi ... dulci cuvinte ne-nţelese, însă pline de-nţeles. EMINESCU, O. I, 82. Aruncând asupra lui o privire plină de dispreţ... a ieşit. CARAGIALE, O. n, 361. Toată împărăţia era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Om roşcovan, ... plin de voie bună. IORGA, C. 1.1, 96. 1354 DE1 190 DE1 Era un spectacol grandios, plin de o puternică frumuseţe. BOGZA, v. J. 9. Doi tineri umpluse de ruşine casa şi neamul DEMETRIUS, A. 21. Şi trupul plin de păcate. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 75. <> (Indică elementul particularizat cu care este asociat cineva sau ceva; cu valoare de complinire) In demâreaţă ieşiră cei ce era de Pavelu şi verimu întru Chiesariia. COD. VOR.2 254. [Lui Grigore-Vodă] i s-au răsleţit şi oastea sa, ce avea de dânsul şi au rămas numai cu cincizeci... oameni. NECULCE, L. 34. Orice plăcere este însoţită de ... amărăciuni marcovici, C. 81/3. [Lăpuşneanu] intrase în Mol-davia, întovărăşit de şepte mii spahii NEGRUZZI, S. I, 137. înşiri... aceste nume ... însoţindu-le de citaţiuni latine. ODOBESCU, S. I, 62. Porneşte spre casă, urmat de câţiva ostaşi CREANGĂ, P. 84. Făcu drumul... întovărăşită de fiul ei Mihai. IORGA, C. I. I, 86. Ştefan intră pe poartă însoţit de un moşneag lung şi drept ca un brad. HOGAŞ, DR. n, 98. ♦ (în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate de săvârşire, de evaluare a unei acţiuni sau de caracterizare a unei stări, a unui fapt etc.) Era de toţi bărrbaţii ca pânră la 12. COD. VOR.2 231. Şi băsădui de biu la zori. ib. 244. Menţim şi nu facem de-adevăr. CORESI, L. 190/16. Cât vor avea bogaţii de destul. id. EV. 42. Şi se luară a bea şi a mânca şi a juca până-n noaptea, şi adurmiră de greu. MOXA, 353/41. De puţin fuset credincioşi, mai spre mult vă voi pune. VARLAAM, c., în DA. Robul... să-l ardză în foc de viu. PRAV. 198. Prezviter a aleaseei giupunease şi feciorilor ei pre carii eu cu de-adinsu îi iubăsc. N, TEST. (1648) 197v/7. Jidovul suspina ... de adânc pentru pagubă. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 118v/20. Grigorii-Vodă cu Petriceico-Vodă s-au îngrozit şi de sârgu au ieşit ... afară. NECULCE, L. 48. Decheval ... carele foarte de rrău pre romani purtase. CANTEMIR, HR. 166. în zilele acestui domn, de altă, trăia boierii bine, numai avea mare mâhniciune că nu putea să deslege dajdea văcăritului. CANT A, LET. III, 183/8. Iarna friguroasă: zăpadă multă, la mijloc vânturoasă, pe urmă linişte de măsură. CALENDARI (1733), 13/12. Să nu lase calabalâcul cel de prisos a întră. PRAV. COND. (1780), 50. Domnii şi boiarii lui nu suferiră acest lucru, socotindu-l că facu un lucru ce nu să cuvine slavei împărăteşti, însă neîndrăznind a-i împuta de faţă. VARLAAM - IOASAF 23v/9. Aspumează de un chip foarte groaznic. IST. AM. 93r/14. De obşte se numesc factorul cel mai mare: multiplicând. ARITM. (1806), 21/23. Neguţătorii duc productele cele de prisosinţă afară din ţară. OBRADOVICI, D. 18/11. Aceasta era o carte mare şi de rând se ţinea închisă într-un sicriu. MAIOR, T. 133/1. De bună samă, scoposul lui vodă era împlinit. BUDAI-DELEANU, Ţ. 192. Noaptea să apropie şi locul iaste de îndemână, spre a putea petrece acolo. BELDIMAN, A. 44/6. Lumea să împarte de comun în ceriu şi în pământ. ABEŢEDAR, 852/15. Deci numărul ... şapte iaste măsura aceea de obşte, cu care măsurăm sau numărăm lunile şi anii. GRIGORIE, L. 14/12. Sântem încredinţaţi că după prinţipiumul cel de comun, tote câte se află sub sore pre globul cel pământesc multor schimbări sânt subpuse. TTN. ROM. 4r/7. Să nu ajungă la o de faţă răzvrătire. OBLĂDUIREA, 10/11. Vorbescu pre cineva de râu. LB. Toţi, căţi brutari ne aflam, am dat pâine de îndestulare (a. 1830). DOC. EC. 468. Anibal vorbea prea puţin de bine în favorul lui Fabius şi Marcelus împotriva sa însuşi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 42/25. De obşte tainele nu să păzesc nicăirea mai bine decât în inima noastră. BUZNEA, C. 24/8. Pănă cănd, vr-o dimineaţă, pe-acolo de întâmplare Vei trece. CONACHI, P. 103. Acei doi... nu-l sfătuiau de rău. NEGRUZZI, S. I, 185. Să nu te mai prinz prin grădină că, pre legea mea, te jupoi de viu. FILIMON, O. I, 140. De asemine sânt şi... animale albe, precum: elefanţi, bivoli, cai... ş.a. J. CIHAC, I. N. 17/27. Curtezanii ...se silea ... să o şteargă ...de deplin din aducerea aminte a slabului rege. ODOBESCU, S. I, 20. La pornire ... Buhuş ne împerechie iar aş, de altfel, în trăsuri. GANE, N. în, 94. Am făcut şi eu un praznic ... şi am găsit de cuviinţă să te poftesc şi pe d-ta. CREANGĂ, P. 30. Cu capra ţi-ai pus în cârd? Capra ţi-a venit de hac. id. ib. 32. Apoi să ştiu de bine că intru în cremenall caragiale, o. vi, 4. Planul lui Cassian izbuti de minune. vlahuţă, O. A. I, 153. E cald ... Picioarele de-abia-l mai ţin Şi-i cale până-n sat. COŞBUC, F. 69. Mult i se părea tată-său de rău. DELAVRANCEA, V. V. 25. Să se scoată din pivniţă vin de ajuns. hogaş, DR. n, 107. De altminteri toţi găsiră că aşa se cuvine. REBREANU, I. 134. De altfel toţi ceasornicarii sunt mai mult sau mai puţin filozofi. IBRĂILEANU, A. 37. Evitaţi epitetele de prisos. GALACTION, A. 41. Nu găsesc de nevoie să-mi mai pierd vremea. STĂNOIU, C. I. 224, De bine, de rău ...a fost fotografiat, popa, v. 109. De altfel îi voi scrie şi se va înţelege motivele mele. TITULESCU, D. 71. Am prins de minune mare parte din meşteşugul... din marea lui artă juridică. MtHĂESCU, D. A. 55. De asemeni oraşul păstrează obiceiurile franceze şi iberice ale carnavalului. RALEA, O. 16. De fapt, ce vânt te-a adus? BENIUC, M. C. I, 48. Era de ajuns că fusese scrisă. VINEA, L. I, 94. Toată lumea ţine la el şi îl vorbeşte de bine. PREDA, D. 62. De asemenea este sensibil şi la sonurile poeziei populare. IST. LIT. ROM. n, 758. Strofa întâi începe, de fapt, cu un enunţ ce conţine în germeni poezia întreagă. LL 1972, nr. 2, 133. De altfel, cultivarea plantelor ... a constituit ocupaţia ... poporului nostru. BUTURĂ, EB. I,' 5. De greu ce-mi ofta Păhărelu vărsa. TEODORESCU, P. P. 46. în preajma celui prăpădit, s-a adunat lume şi oameni ai legii ...ba şi averea i-au vândut-o. De haram a fost averea, de haram s-a dus! RĂDULESCU-CODIN, î. 283. Am fost d-o căliţă la biserică, apoi am venit aici. VICIU, GL. Nu îmbla să-i iei pelea de viu. românul glumeţ, 295. (Cu nuanţă instrumentală) Deaca vădzu că nu putu dobândi de sine ... ce să rugă ... începu a grăi. VARLAAM, C. 286. Când va avea neştine pâră cu altul pentru niscare ... vie sau pentru vreun pom şi cunoscând el cumu-i vine giudeţul, ce să va scula sângur, de mintea sa ... şi va tăia aceale tufe, ... să-i să tae mânule. PRAV. 21. De sine urmiază că întru acestaş chip binele cel adevărat... nu să poate dobândi. AŞEZ. 2/1. Copăceii cad de sineşi jos. COD. SILV. 28. Trei întrebări sânt care singure de sine se pun omului înainte, după ce au ajuns la adevărata priceapere. CARCALECHI, C. 5515. Şi prea bine se vede că republicile acestea fiind foarte mici nu putea să se ţie de sine singure. CĂPĂŢINEANU, M. R. 50/14. Se fac moaşe de sineşi, fără a avea nici o ştiinţă. MEŞT. MOŞ. 6/2. îşi ia vioara şi cânta de unul singur, pe când în minte îi flutură doi ochi negri. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 167. Noi vă propunem o întâlnire între reprezentanţii organizaţiilor noastre respective, după modalităţile care vor fi precizate de comun acord, scânteia, 1953, nr. 2 701. Şi asta poate să dureze mult? Doar n-am venit de capul meu. Am fost chemat din provincie. GALAN, B. I, 7, (Cu nuanţă finală) Şi altele multe bune să să facă spre folos de opşte. R. GRECEANU, ap. GCRI, 290/30. Numai prin această de obşte strădanie şi lucrare unită să pot plini gândurile noastre. FUND. 6/6. Văzum cum preface biata iubire ... Pe acel particularnic în acel de obşte bine. CONACHI, P. 304. ♦ (în construcţia de cum, în exclamaţii ori interogaţii, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu modalitatea de săvârşire a unei acţiuni) Cumu de ea să clevetească voi ca rrei-făcători. COD. VOR.2 375. Cum de ţi-ai uitat ... nalta vârtute ... Şi vruşi a-ţi curma dorita viaţă? BUDAI-DELEANU, Ţ. 139. Cum de nu fui dat..., decât astfel a trăi PELIMON, S. 16/25. Şi tu, spanchie, cum de te hlizeşti cu ţiganii din curte, ha? ALECSANDRI, T. 940. Ah! ..., cum de ne amăgişi? ISPIRESCU, L. 150. Cum de n-a băgat de samă? Unde i-au fost gândurile? AGÎRBICEANU, S. 458. Cum de nu i-a fost silă? CAMIL PETRESCU, T. I, 160. Lângă tine Somnul cum de nu mai vine? LESNE A, VERS. 28. Cum de cutează ... să-l cenzureze pe el? VTNEA, L. I, 320. Cum de voi n-aţi auzit prin ce ţară-i răspândit. TEODORESCU, P. P. 560. ♦ (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii cu sens modal) Audziiu de-a firea cum aceasta zicea. PO 128/16. Boiarinul să va certa de-a tocma cu cei mai săraci. PRAV. 289. Bătându-se ... de-a ţiişu cu sâneţăle. M. COSTIN, o. 78. Măhrămile ... să nu se speale de-a valma cu alte rufe (a. 1702). GCRI, 346/22. Mă socoteam eu pre mine acum a fi un om de-a fire. MAIOR, T. 61/23. [Eteriştii] ... să statornicesc de-a bine, cu strajă bună la porţi. BELDIMAN, SAP. 36716. Eşind din închisoarea saraiului s-află în persoană la bătălii, luptându-se ... 1354 DE1 191 DE1 de-a valma cu ianicerii. SĂULESCU, HR. II, 356/10. Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul pernicioasă. CONV. lit. ii, 306. Nu era de-a bună începerea sesiunii cu asemenea cuvinte! MAIORESCU, D. v, 182. Deşi ştiu c-a mea liră d-a surda o să bată. EMINESCU, O. I, 23. Nemţii ...au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, CREANGĂ, A. 74. Dar tu nu cunoşti de-a-ntregul Neamul românesc! COŞBUC, P. n, 105. Cu prima lumină a dimineţii, adormi de-a binele. D. ZAMFIRESCU, A. 177. Se-ntoarse mai întunecat... căci de-a surda se dusese la târg. ANGHEL — IOSIF, C. L. 182. Cei mai mulţi dintre săteni... veniră de-a una în luncă. AGÎRBICEANU, A. 113. Autorul va avea posibilitatea să cerceteze de-a dreptul colecţia. CAMIL PETRESCU, T. în, 516. Lespezi ... sub care zac de-a valma, din veac, străbunii mei lesnea, VERS. 4. Ce vrea el, să-i las totul de-a gata? VLASIU, D. 240. Aveam impresia ... că magistraţi, avocaţi şi legi de-a-mpreună, cu toţi şi cu toate şi-au dat mâna să orbească ...pe zeiţa cu un biet cântăraş. mihăescu, d. A. 19. Intră în joc un personaj, de-a dreptul romantic. CĂLINESCU, I. 234. Cu gamelele în mâni, de-a gata, oamenii aşteptau ciorba. CAMLAR, N. I, 40. Ia uite la Ilie, gândi Anghel din nou, înveselit de-a binelea. PREDA, D. 103. Toţi aceşti oameni ai fructelor au o dragoste a meseriei devenită patimă de-a dreptul FLACĂRA, 1975, nr. 40, 19. La mulţi ani cu sănătate, ... Şi cu bine-n aste case Să trăim toţi d-a-mpreună. TEODORESCU, P. P. 71. Se află de adevărate. reteganul, P. IV, 29. [Ion] să suie da IşNa pă dai alr SN V h 1 374/362. S-a pus de-a doua. LEXIC REG. 44. <> (Urmat de „a”, în legătură cu construcţii prin care se denumesc anumite jocuri, mai ales de copii, anumite descântece etc.) Oamenii ce stau în casă se jucau d-a cărţile, dar mama sta tot întinsă, tot nemişcată, tot galbenă. EMINESCU, P. L. 123. în ogradă ... copii se jucau de-a războiul REBREANU, P. S. 147. Se cheamă jocul de-a vacanţa. Şi se mai cheamă jocul de-a uitarea. SEBASTIAN, T. 66. Toată ziua se joacă de-a fuga, umblând după cai verzi ARGHEZI, c. J. 14. Pe treptele încă fierbinţi... Stăteau vreo zece băieţaşi ce se jucaseră până atunci de-a soldaţii barbu, ş. N. II, 231. Amin, aminată, sfinţitului sfinţită, De-a cucuruzata, De-a buburuzata. BÎRLEA, C. P. 365. Copiii să dau de-a capra, alr I 300/385. ♦ (învechit, rar, urmat de „la”, indică mijlocul, modalitatea ori agentul prin care se realizează sau se produce ceva) Le arăta mărturisind împărăţiia lui D[u]mnezău şi adeverind lor ceale pentru l[su]s de la leagea lui Moisi şi a prorocilor. BIBLIA (1688), 8551/27. Semne multe avea pe trup de la războaie, în cap şi la mâini NECULCE, L. 93. Nicio regulă nu poate să le facă mai sigure decât sunt de la sine. MAIORESCU, L. 10. S-a produs apoi în mine, de la sine, o reacţie împotriva unor atari sentimente. BLAGA, H. 47. ♦ (învechit şi popular, urmat de „pe”, indică mijlocul sau modalitatea de identificare, de evaluare, de beneficiere, de înrudire etc. a cuiva sau a ceva) Deace se împart ce şi-s seminţii ...de pre sânge, pre spiţe ce suie şi pre acelea ce pogor. prav. lucaci, 254713. Deci-l vădzu împărăteasa atâta voinic, frumos şi cuvios, ... nu-ş cauta să-ş scumpere mâniea de pre Roman, ce-l şi îndrăgi cu râvne, moxa, 398/28. S-ar învăţa cei mari de pre nişte muşte. URECHE, ap. GÎDEI, 221. Să să arate de pre alte seamne cum acesta va fi ştiut [despre acea greşală]. prav. 318. Să cerceteaze la carile au rămas folosul şi dobânda ce au venit de pre acea greşală pentru să poată înţeleage carele iaste adevărat şi mai întâi vinovat, prav. MOLD. 166724. Socotind acestea toate, ..., de pre aceea am socotit. N. TEST. (1648), ap. GCRI, 126/1. Războaie dese ... pentru sângele lui Urie ce au răscumpărat Dumnedzău de pre casa lui David cu asupri DOSOFTEI, PS. 172/2. Obrânteala rănii de pre margini se cunoaşte. CANTEMIR, 1.1. II, 169, Cunoaşte de pe făptură şi haină Pe drăguţa sa, pe mândra chireană. BUDAI-DELEANU, T. v. 127. Vaca bună ... să cunoaşte de pe dinţi. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 16/10. Nu trebuie a crede că noi aci judecăm pe Mihai de pe ideile ... veacului nostru, iar nu de pe acelea ale veacului său. BĂLCESCU, M. V. 401. De pe vorbele tiranului înţelegea că nu mai este scăpare pentru el NEGRUZZI, s. I, 155. De pe bici l-am cunoscut, Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut Cum am sărit. COŞBUC, B. 74. Numai de pe înfăţişarea lui... cineva, fdră să-l cunoască, bănuieşte că e un învingător, brătescu-voineşti, P. 18. Asta îţi place ţie mai ales şi de pe asta am cunoscut eu că ai să fii în viaţa ta pescar. SADOVEANU, O. IX, 373. Ig zălog d'i pa pacurăi*u până ,e platşşt'e amgnda. TEAHA, C. N. 174. ❖ (învechit, urmat de „pe”, indică modalitatea de relatare, de informare etc.) Letopiseţul nostru cel moldovenesc aşa scrie de pe scurt [că nice despre viaţa domnilor ... nu aleage] (cca 1625). ureche, ap. gcr I, 69/9. Ne descrie luna de pe auzite ... că n-a văzut-o niciodată. CONTEMPORANUL, I, 19. 7. a) (Adesea urmat de un determinant cu sens distributiv, exprimă repartizarea sau perceperea unei dări, a unei taxe etc. pe baza unui criteriu egalizator; cu nuanţă finală) Iar ei au dat de om câte un bou gras (a. 1660-1680). GCR I, 177/38. Să-ş ia cineş oaia, dupe casele rudenii, de casă oae. BIBLIA (1688), 47!/30. Au dat ... de tot mascurul şi de un stup căte o ocă ... miere. NECULCE, L. 163. Aceştia toţi vor da ... şi un potronic de cruce răsură, iar altă nimică (a. 1728). URICARIUL, I, 52. Vadra domnească ... să lua de cramă (a. 1764). ib. 294. De fieşcare vită mare ce să va prinde ... să aibă a plăti prav. COND. (1780), 92. Hotărâm a să lua dijmă de pogon câte patru baniţe porumbu grăunţe, ib. 156. Oamenii cei proşti... nudă cei trei zloţi de porţie pe cap. MAIOR, I. B. 139/1. [Saci] s-au rânduit ca să să împlinească ...dă fieşcare lude dajnic câte un sac bun (a. 1809). DOC. EC. 77. Va mai lua plata grosului... câte douăzăci... parale de om, iar nu mai mult. PONTURI, 15/9. Pune şi tutunu şi licenţia beuturilor şi timbrul şi tot nu ajungi la şaptesprezece lei nuoi pe an, nici şapte galbeni de familie. GHICA,C.E. II, 347. Plătind... trei lei de prăvălie, străinii nu mai aveau pe urmă alte griji IORGA, C. I. ffl, 133. Cunună, Şi-mpreună, Dând de fină O tretină, De finuţ Câte-un bănuţ. teodorescu, p. p. 573. ❖ (Indică perceperea pe bază de procent) Mănăstirea îşi va lua iarăşi dejma obicinuită de zăce căpiţi una (a. 1803). URICARIUL, IV, 163/12. ❖ (Perceperea priveşte rata unei datorii, a unei obligaţii etc.) Dobânda e de doi lei la pol pe săptămână, arghezi, p. t. 321. + (Distribuirea priveşte contravaloarea în cadrul unui schimb, al unei tranzacţii, al unei plăţi etc.) Să deie de tot polcovnicul căte o sută ... ruble ... şi aceşti bani să le fie dintâi [pentru cheltuială], neculce, l. 222. I-au vândut ... opt dimirlii orzu dăndu-i căte 18 parale de dimirlie (a. 1771). IORGA, S. D. VII, 95. Le dedei de fiecare câte o mie ... galbeni GORJAN, H. I, 35/31. Câştigă... până la trei sute... lei, de familie, pe lună. ARGHEZI, P. T. 36. I-a făgăduit că-l va purta în spinare în toată călătoria, iar omul, drept plată, să-i dea câte-o para de fiecare vamă. ŞEZ. I, v, 134. ♦ (Indică distribuirea sub aspect multiplicativ; cu repetarea lui „de”, în legătură cu numeralele în a căror structură intră această prepoziţie) Dă vecinilor noştri de şapte ori în sârul lor imputarea lor, ce imputară Ţie, Doamne. PSALT. SCH. 260/5. Diavolul... înşală pre mulţi de multe ori. VARLAAM, C. 16. Ştefan-Vodă cel Bun şi cu fiiul său Bogdan-Vodă, de multe ori au avut războaie cu leşii. NECULCE, L. II. De multe ori ostenim mult pentru ca să isprăvim vreun lucru. PILDE, 8/26. Patriarhul Antonie al Ţarigradului, a căruia carte e în hrisovul cel de multe ori pomenit a lui Uladislaus, craiului Ţărei Ungureşti MAIOR, I. B. 166/2. Sampson ...de multe ori au supus pre filisteani GRECEANU, î. 27/19. Din ispitire se ştie că, de multe ori, în unele timpuri ale verei ... poamele sânt foarte frumoase. ÎNV. POM. 4/4. De multe ori ne jucăm ...în multe chipuri FULEA, b. 60/4. Acum de trei ori ticălosul ... căzu la mare întristare. GORJAN, H. I, 43/26. De multe ori însă să întâmplă să fie acea femeie slabă. MEŞT. MOŞ. 79/10. Te ridicam ... De-atâtea ori, de-atâtea ori. EMINESCU, O. I, 235. în privinţa asta îi mai bună legea d-voastră de-o mie de ori CREANGĂ, p. 118. Te chem de-atâtea ori, ... din sară până-n zori TOPÎRCEANU, B. 57. Strămoşii-mi ...au învârtit ţepoiul, Eu mânuiesc azi pana de mii de 1354 DE1 192 DE1 ori mai grea. VOICULESCU, POEZII, 253. De multe ori voioşia are înfăţişarea înşelătoare a durerii. CĂLINESCU, C. 0. 151. într-o săptămână preţul grâului se urcă de zece ort TUDORAN, p. 9. Pentru a fi sigur că va fi înţeles, vorbitorul are tendinţa să spună de două ori acelaşi lucru, nu numai repetând aceleaşi cuvinte, ci folosind cuvinte diferite, dar cu acelaşi înţeles. LL 1972, nr. 2, 38. Cine cumpără pe datorie, plăteşte de două ori ZANNE, P. v, 259. ❖ (Indică multiplicarea prin raportare, explicită sau subînţeleasă, la ceva) Să întoarcă înapoi de doo ori pre cât va fi luat. PRAV. 7. Şi-n „safe”-uri ferecate pachete mari ... cresc De două ori pe-atâta până se face seară, VTNTILĂ, O. 19. O strâns armată, di douaî ori pe cât o fos cel dintăi. şez. IV, 201. ♦ (învechit, urmat de „a”, indică o anumită modalitate de percepere a unei dări, a unei taxe etc.) Trimis-au să ia a zeacea den boi în toată ţara ...să ia boi de a zeacea. ureche, ap. GÎdei, 234. Orcare vameş va ceare vamă den niscare lucruri ce n-au fost obiceaiul să se dea vamă, ... mainte să dea, drept ce au luat acea vamă, de-a una patru la visterie. PRAV. 48. Iar alţi oameni, streini, carii vor şidea pre moşiile lor, să le lucreze câte douăsprădzece dzile şi să dea şi de a dzecea. NECULCE, L. 382. ♦ (învechit, urmat de „la”, indică repartizarea în perceperea unei dări, a unei taxe etc. prin raportare la o limită) Am plătit... gorştină [pentru oi] de la ţinutul Bacăului (a. 1661). IORGA, S. D. V, 35. Să ia fumăritul dă la iot omul, căţi vor fi lăcuitori pe baltă (a. 1701). id. ib. 341. S-au orânduit... ca să să împlinească dă la toate judeţele [sacii] (a. 1809). DOC. EC. 77. Logofătul al treile va lua de la hrisoavele mănăstireşti ce vor fi pentru rădicături zăciuiala din soma rădicăturii. PONTURI, 9/14. ♦ (învechit, urmat de „pe”, indică perceperea unei taxe în conformitate cu ceva) Va mai lua treti logofăt, şi de pe hrisoavele ... mai jos arătate, acest avaet. PONTURI, 9/17. b) (învechit şi popular, exprimă ordinea în cadrul unor grade de rudenie, al unei succesiuni de elemente similare, al unei scări de valori etc.; precedat de „cel”, cu valoare de calificare sau de diferenţiere) Născutul de-a prima asinului schimbă-l pre oaie. PO 222/2. Plecări [declinări] sânt cinci: de unul, de doo, a trea, a patra, a cincea. ST. lex. 237720. Acest vestit împărat avea doi feciori, din care cel dintâi se numea Aidin, iar cel d-al doilea Shazinan. GORJAN, H. I, 1/20. „Conul Le onida”, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut. MAIORESCU, CR. II, 171. Vasile i-a fost Irinei bărbat de al doilea. DA. Nice una nu-i amară Ca maica de-a doua oară. JARNÎK - BÂRSEANU, d. 209, Geaba, puică, mă mângâi Că ... o să rămâi, Ca la maică-ta di-ntăi. SEVASTOS, C. 65. □ Erau veri de-al treilea. ♦ (Urmat de „pe”, indică evaluarea ultimei poziţii într-o ierarhie sau a ultimului stadiu într-o evoluţie; cu valoare de calificare; în construcţia de pe urmă) Familii avute au agiuns la cea mai de pe urmă sărăcie. AR (1829), 15V41. [Căpitanul şi Robinson] i-au aflat pe toţi ...în cea de pe urmă stare. DRĂGHICI, R. 26/11. El este apoi cel mai de pe urmă dintre toţi oamenii care cunoaşte cât preţuieşte, buznea, f. 4/20. Avea să ducă pe soţul ei la locaşul de pe urmă. MACEDONSKI, O. m, 16. 8. a) (în legătură cu construcţii care exprimă contactul cu unul dintre planurile de raportare sub aspect valoric, ierarhic, de înrudire etc. din direcţia unui reper de referinţă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Căntu numele Domnului de susu. PSALT. 10. Veselindu-se pururea întru împărăţiia acea de sus, unde sâmt toate. VARLAAM, C. 158. Slugă, ce să dzice om mai de gios. PRAV. 36. Atunci au venit din Ţara Ungurească în ţară, şi altă seminţie a Movile şt Hor, rudă mai de aproape (a. 1716). URICARIUL, V, 370/18. Pentru aceia să dau aceşti bani de mai sus arătaţ (a. 1774). IORGA, S. D. XIII, 62. Incuiarea sau sfârşitul scrisorii... când scrie un domn mare la cei mai de jos ... dragule doamne prezident. EUSTATIEVICI, I. 113/24. Găstinul, ca şi nucul, în pământ bun, ba şi în mai de jos se face. ÎNV. POM. 47/18. Stăpânii să privegheze de aproape toate mişcările supuşilor lor. GORJAN, H. i, 129/33. Leafa cinurilor de jos nu va fi supusă la nici o despăgubire. CONDICA O. 11/27. Făcuse cunoştinţă de aproape cu acel ministru, bariţiu, P. A. m, 206. A fi rudă de departe. COSTINESCU. Să intrăm puţin mai de aproape în starea internatelor statului nostru. MAIORESCU, D. I, 473. De deasupra tuturora se ridică cine poate. EMINESCU, O. I, 133. Oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. ISPIRESCU, L. 42. Se îmbunea cu gradele de jos, întemeia pe ele nădejdea militărească a ţării. MACEDONSKI, O. iii, 22. De departe lucrurile stăteau altfel MILLE, V. p. 134. Clasele de sus. în PLR n, 130. Ea nu răspunse nimic şi repetă operaţia de mai sus. CĂLINESCU, C. O. 12. Conducerea... are datoria să ia măsuri severe împotriva celor care înăbuşe critica de jos. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. (Indică raportarea la o situaţie prezentă; cu valoare de calificare; în construcţia de faţă) La începutul întregului studiu de faţă ne-am lămurit... asupra înţelesului logicei MAIORESCU, L. 109. Ea nu făcu nimica, ceea ce era mai cuminte în cazul de faţă. EMINESCU, P. l. 77. (Raportarea priveşte orientarea sub aspect politic) In recentele alegeri, poporul italian a votat pentru partidele de stânga, în frunte cu Partidul Comunist Italian, scânteia, 1953, nr. 2 701. Fostul preşedinte liberal ...a prezentat o moţiune privind ... realizarea unui pol politic de centru-dreapta. RL 2005, nr. 4 531. ♦ (Popular, urmat de „pe”, în legătură cu construcţii care indică o anumită modalitate superficială de efectuare a unei acţiuni; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Se învăţase el, şiretul, a le alege aşa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Pe dumiata te văd de pe deasupra că eşti cam mare şi fruntaş. SBIERA, P. 123. b) (în legătură cu construcţii care exprimă contactul cu unul dintre planurile de raportare sub aspect valoric, ierarhic etc. în direcţia unui reper de referinţă; prin analogie cu spaţiul propriu-zis) Pocaania ... spre spăsenie-l duce şi aproape de Dumnezeu-lpune-l. CORESI, EV. 15. Departe-i de cei fără credinţă A Ta, Doamne, sfântă mântuinţă. DOSOFTEI, PS. 424/20. Se simte aproape de moarte. MAIOR, P. 44/19. Pururea în buza tunului ... meniţi poate a muri departe de ai voştri NEGRUZZI, S. I, 39. Pericolul din Orient departe de a fi înlăturat, creşte din zi în zi. TITULESCU, d. 82. Văzu că Otilia, departe de a fi în camera ei, se plimba în fundul livezii CĂLINESCU, E. o. I, 115. Au ţinut ospăţul 4 luni... şi aproape de saţ au crapai şez. XXIII, 73. ❖ (Cu nuanţă asociativă; în construcţia alături de) Alături de versurile lui Alecsandri sunt alte două versuri COŞBUC, în jahresber. x, 612. Lilly de Georgiades era, alături de Miţa Biciclista, o curtezană. CĂLINESCU, E, O. I, 146. Noi suntem alături din toată inima de lupta poporului german pentru realizarea unei Germanii unite, paşnice, democratice. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 701. Mănâncă verdeţuri multe alături de felurile servite. demetrius, a. 31. ❖ (Indică exceptarea unui element în raport cu altele; în construcţia afară de) Puţine cărţi se află în limba noastră cea românească, din care să poată tinerimea trage vreun folos, afară de cărţile besericeşti. TEODOROVICI, M. 3/8. Răspunseră toţi cu un glas că aşa este afar de vezir, carele nu se amestecase în vorbele lor. GORJAN, H. I, 99/25. Cine dar poate - afară de Domnul stăpân a toate. CONACHI, P. 283. Afară de ochii negri, care erau ai ei, era el întreg. EMINESCU, p. L. 31. Dar nimeni, afară de el, n-a văzut exact cum s-a petrecut scena. ARGHEZl, s. XI, 31. Şi nu mi-am găsit Potrivă prin lume Afară de tine. TEODORESCU, P. p. 411. ❖ (Indică cumularea unui element la altul; în construcţia afară de) Afară de arhiepiscopii în zisul dihticon anumiţi, am mai aflat pre unul iaraşi. MAIOR, I. B. 160/22. Afară de alte multe cărţi bune şi folositoare începură a scrie gramatici BĂLĂŞESCU, GR. XIV/22. Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale. EMINESCU, O. I, 134. Afară de aceasta era buimac ... şi hămesit. CREANGĂ, P. 145. ❖ (Indică proximitatea în raport cu un plan conceptual de referinţă) Au început fieştecare a să apropia de filosofie. GRIGORIE, L. 7/9. Legăturile ce ne apropie de 1354 fericire şi viaţă. MARCOVICI, C. 16/22. ❖ (Indică raportarea unei atitudini, a unui sentiment etc. înspre cineva sau ceva; în construcţia faß de) Un debut cu totul remarcabil: observaţie lucidă şi directă a mediului ţărănesc, suficientă detaşare faţă de subiect. CONSTANTINESCU, s. n, 5. Un instinct însă jacea pe Otilia ca, faţă de Titi, să-şi supravegheze gesturile. CĂLINESCU, E. O. I, 139. Trează n-avea nici un gând ... faţă de chipul cum îşi plânsese sora iubindu-i bărbatul. DEMETRIUS, A. 25. Conducerea ... are datoria să analizeze în spirit critic şi autocritic atitudinea sa faß de sesizările oamenilor. scânteia, 1953, nr. 2 701. ♦ (Indică inegalitatea sub aspect valoric, calitativ, numeric etc. dintre două elemente în cadrul unei comparaţii) Mulţiră-se mai mulţi de numărulu părului capului mieu. psalt. HUR. 3472. Le va da cununi în capul loru mai luminate de soarele (cca 1550). CUV. D. BÄTR. II, 461/18. Era mai mulţi de patrudzeci. COD. VOR.2 278. Giudeaţele Domnului... mai dulci de mierea şi stredea. psalt. 31. Ce eu mai mult am lucrat de toţi. CORESI, L. 332/16. Mai frumoasă fată de aciasta n-am văzut (cca 1600). CUV. D. BÄTR. II, 147/9. Era mai ales de alfli şi cu statul şi cu vârtutea. varlaam, c. 371. Cel ce vine după mine mai tare de mine iaste. N. TEST. (1648), 5724. Domnul iaste-n Sion mare crai, de toţi domnii mai tare. DOSOFTEI, PS. 337/10. Au murit oastea mai bine de giumătate, îngheţată şi leşinată, că era pe la noiemvrii NECULCE, L. 107. învăţătura carea arată lucruri mai sus de fire. CANTEMIR, 1.1.1, 16. Şi li s-au dat voie, cel ce va vrea ca să ia: şi mai multe fimei de una, cu a lor cununii. AMFILOHIE, G. 10/4. Răspunsul tău era mai curat ...de cel ce eu socoteam întru mine. beldiman, N. P. I, 24/20. Văpsealele florilor să arăta mai vie de ceaia ce era mai înainte, id. A. 49/16. Nu am mai multu de unu florenu. LB. Dobânda aceştii datorii covârşaşte mai mult de jumătate veniturile. CR (1829), 69712. Avem un cler numai în Transilvania mai mare de 2 000feţe. RUS, 1.1, IX/3. înţelepciunea şi valoarea ei o rădică mai presus de sceptre şi coroane. PÂCLEANU, I. n, 130/26. Joc numai vist şi nu mai scump de un leu fisa. negruzzi, S. I, 74. Nu se poate socoti mai mult de 30 până la 40 000 000 chilograme. GHICA, c. E. I, 438. Poporul nostru, din cauza împrejurărilor istorice, a rămas cam înapoi de cultura europeană. Caragiale, O. IV, 75. Patria mai presus de orice. CĂLINESCU, C. O. 45. Tocă ... mai mult de jumătate din banii ... soţiei ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 121, 18/3. Limba urâtă, mai ascuţită dă orice sabie ascuţită, zanne, P. II, 220. ♦ (Indică echivalenţa dintre două elemente sub aspectul originii, al valorii etc. sau includerea în aceeaşi categorie) Tot de un neam ...cu Şerban-Vodă. NECULCE, L. 88. Cel ce era de o limbă cu mine. MINEIUL (1776), 34rI/l. Ai biruit, cela ce eşti de un nume cu cel întâiu chemat, ib. 101rl/34. Nici să lase cea mai multă parte din averea lui la vreunul din rudele lui, ... Năpăstuind pe ceilalţi ce sânt tot de o treaptă împreună moştenitori PRAV. COND. (1780), 106. Glumeaşte cu cei ce-ţi sânt de potrivă. PILDE, 71/25. Mai multe uniuni ce sânt de un fealiu luate împreună fac numer. ARITM. (1806), 3/9. Toţi cei sloboziţi ţigani sânt tot de o cinste cu cei slobozi supuşi, adecă cu birnicii domneşti LEGIUIRE, 5/11. Cel de o fiinţă cu Tatăl ABEŢEDAR, 232/5. Nice nu s-ar putea mai mult laolaltă înţeleage şi cunoaşte cum că ei sânt de un sânge. T. AARON, s. A. 76/1. Muritorii sunt d-o seamă ... Numai singură virtutea poate a-i deosebi HELIADE, O. I, 409. Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptură şi de-o samă. ALECSANDRI, P. II, 136. Crezi c-ai pricepe ceea ce zic, dacă n-ai fi de firea mea? EMINESCU, P. L. 42. Te cunoşti ...Că eşti de-a maică-ta viţă. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 249. Câţi voinici de-a mea măsură, id. ib. 304. Cu oameni... de-a mea onoară. FOLC. MOLD. I, 56. ❖ (Indică explicitarea unei comparaţii prin evidenţierea elementului comun, de ordin abstract) Auzii un glas, ce să părea de om citind cartea prorocului. GORJAN, H. I, 150/32. Se visază că este ca Dumnezeu de puternic. CONACHI, P. 274. Pluteşti ca visul de uşor EMINESCU, O. I, 117. E lung pământul, ba e lat, Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, COŞBUC, B. 16. Pusese ochii pe una, Măriuca, ...ca şi el de sărmană. CAMILAR, N. I, 21. Sub brad este-o floricea Ca mine de frumuşea. FOLC. TRANSILV. I, 489. (Neobişnuit, cu inversarea termenului care desemnează elementul comun) Că-i de albă ca şi luna. doine, 122. ♦ (Indică similitudinea cu un element pe baza unei caracteristici de ordin abstract proprii acestuia; cu valoare de calificare) Nu va fi avut nice dănăoară cuvinte de om rău. PRAV. 31 .El avea toate chipurile de un evropean, peliţa albă şi perii galbeni. CRITIL, 4/1. Adevărat aceastea sânt seamne de domn, şi de împărat a toată lumea, alexandria (1794), 78/13. S-au smerit pre Sineşi şi au luat chip de rob, pentru cea cătră om multa Sa dragoste şi milostivenie. GRECEANU, î. 40/1. Durerile sânt adevărate de facere. MEŞT. MOŞ. 34/21. Inimă de un adivărat patriot. PR. DRAM. 187. Capul tău e de poet şi ăl lui de oştean. NEGRUZZI, S. I, 64. Literatura ... păşeaşte cu paşi de uriaş către desăvârşire. id., în PLR I, 38. Corpul gol ce râde Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean. EMINESCU, O. I, 60. Era nebună, ca un copil, rătăcit într-o grădină fermecată de basme. id. P. L. 101. Vin la voi cu dragoste de tată bun, ca la bunii mei copii. CARAGIALE, o. VI, 482. Om temut, mândru, cu apucături de rege. IORGA, C. 1.1, 26. [Nicuşor] stă ... şi-şi face în gând socoteli de om mare. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 28. Darurile lui de cuceritor. EFTIMIU, N. 64. Tulpină [are] o eleganţă reală de chelnăr. CAMIL PETRESCU, T. n, 11. Coboară treptele cu acelaşi aer de lene, de absenţă. SEBASTIAN, T. 46. Am avut câteva clipe o impresie de extraordinar, care m-a copleşit. VOICULESCU, P. I, 88. Ochii negri şi mari aveau luciri de nebunie, sadoveanu, O. I, 18. Un tată ... cu o asprime de om fără noroc. CONSTANTINESCU, S. n, 5. Avea ... o prospeţime, la anii ei, de ducesă. ARGHEZI, S. XI, 82. Un instinct de fată însă facea pe Otilia ca ... să-şi supravegheze gesturile ei ... nepăsătoare. CĂLINESCU, E. 0.1,139. Un futil incident prezumat care lua la el proporţii de tragedii. RALEA, S. T. I, 92. O senzaţie de gol în stomac. Era nemâncat din ajun. VINE A, L. II, 102. Mă persecuţi cu logica ta de gospodină, id. ib. 306. Patul ... dădea impresia de adăpost. DEMETRIUS, A. 224. Soarta ta e tot de câne. ISAC, O. 32. Eroii nu fac decât să parcurgă cu încetineală de melc un drum în care mai mult vorbesc decât acţionează. VARLAAM - SADOVEANU, 175. Convorbirile au decurs într-o atmosferă de lucru, de înţelegere reciprocă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. Bună ziua, Bădiuleasă Cu port De cârciumăreasă. TEODORESCU, P. P. 539. Umbletul şi boiul lui semănau de boier mare. FUNDESCU, L. P. I, 96. □ Vocaţie de descoperitor ❖ (Indică similitudinea cu o situaţie-tip) Părintele P., tip desăvârşit de călugăr, ... seamănă cu sfinţii. IBRĂILEANU, A. 129. Caracterul de memorial romanţat este evident. CONSTANTINESCU, S. II, 5. O cultură e o formă închisă de viaţă. RALEA, S. T. m, 7. Un caz ...de crimă din gelozie. VINEA, L. n, 82. □ Roluri de personaj pozitiv. ♦ (Compararea dintre două elemente aparent incompatibile se face pe baza unei caracteristici subînţelese) încet simţi cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui. EMINESCU, P. L. 2. S-a năruit iubirea de lut la temelie. VOICULESCU, POEzn, n, 301. [Maria] surâdea cu zâmbetul ei de cleştar şi neînţelegere, demetrius, a. 25. □ O muzică de vis. Avea o putere de fier. Femeie rea şi cu suflet de venin. (In apelative) Ioan Gură de Aur în epistola cea cătră Papa Inochentie ... spunea. MAIOR, I. B. 177/21. Liră de argint, Sihleanu. EMINESCU, o. I, 31. ♦ (Cu inversarea termenului comparat desemnând o calificare, în scopul evidenţierii acestuia) Jăluiaşte amu amărâtul de om să se sature. CORESI, ev. 27. Amar mie sângurata de menel VARLAAM, C. 85. Bietul de suflet, vrând să Te vadză. DOSOFTEI, PS. 201/2. Să le dăm domn rău, să-i Hrănească mai rău decât în zilele păgânilor de turci IST. Ţ. R. 15. Această ticăloasă de ţară. ANTIM, P. 46. O, nenorocoşii de noi! pentru vulpe doară ne osteneam? DE1 194 DE1 CARCALECHI, C. 89/10. împăratul... nepricepănd vicleniile şiretului de vizir ... se încrezu cuvintelor sale. GORJAN, h. i, 51/5. Ş-acea dalbă de moşie Toată-n veci a ta să fie. ALECSANDRI, p. II, 93. Dihania de doctor zicea c-ar fi periculos pentru el. EMINESCU, P. L. 63. Chir ic ă ... era bunătate de băiet. CREANGĂ, P. 178. Muscalul de geambaş îi vopsise. MACEDONSKI, O. Iii, 40. Se uita lung şi nepriceput la această namilă de femeie, vlahuţă, O. A. I, 91. Odorul lor de Dinu. MILLE, V. P. 164. Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: „ Olio, tu, leică, Ce mai drac frumos de noră! COŞBUC, P. I, 97. Bre! ce pari de lumânări! DELAVRANCEA, H. T. 147. Are şi conu Mişu trei îngeraşi de copii. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 25. Această brută de Gogii ... valsa dumnezeieşte. C. PETRESCU, s. 115. Apucătorul dă el, a luat domoleala mea drept îngăduinţă. klopştock, F. 35. Ofofl. Sărmana de mine. SADOVEANU, O. I, 17. Zicala noastră despre hoţul de păgubaş. RALEA, O. 62. Te vede zgripţoroaica de proprietăreasă. BENIUC, M. C. I, 415. Că duşma-nu-ţi de cumnat Chiar pe cruce s-a giurat. ALECSANDRI, P. P. 130. Voi, harnicelor de voi, ... Strângeţi-vă toată viţa. TEODORESCU, P. P. 383. Mă-nsurai să iau muiere, Mă bucurai la avere, Lăcomit-am ... la şase boi Ş-am luat hâda de gâzdoi. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 181. ♦ (în legătură eu construcţii care indică domeniul abstract de referinţă sau fiinţa destinate prin compatibilitate manifestării unei anumite calificări; cu nuanţă finală şi valoare de complinire) Şi se întoarcă-se cătră Dumnezeu, făcându lucru dostoinicu de pocaanie. COD. VOR.2 307. Matei-Vodă au purces şi el den Târgovişte şi ş-au ales loc foarte bun de dânsul. M. COSTIN, O. 150. Măriia Ta, eşti vrednic de multe şi mari laude care o ai tălmăcit [scriptura]. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/37. Multe şi vrednice de auzit istorii sunt. IST. Ţ. R. 3. Hulim pe cel de lăudat în şagă. CANTEMIR, I. 1.1, 14. Aşa să vor face vrednici şi de alte trepte mai mari. PRAV. COND. (1780), 54. Să arată nemincinos Iraclis al besearicii şi vreadnic de a avea între ceialalţi schiptrul. MOLNAR, ret. 50/11. N-ar fi fost lucru de om cu minte ... a da la lumină această traducere. CĂPĂŢINEANU, M. R. 3/11. în public l-au declarat nevrednic de cleronimia tronului, asachi, I. 286/1. Mărioara Florioara, ... Nici micuţă, nici năltufă, Numai bună de drăguţă. ALECSANDRI, O. 101. Obiectele vrednice de învăţat se înmulţesc ... astăzi. MAIORESCU, L, 99. Tu vezi că sunt ... o femeie de defăimat. EMINESCU, P. L. 86. Nici tu nu eşti de imparat, nici împărăţiea pentru tine. CREANGĂ, P. 186. Al haraşo, haraşo! Aici e de mine! id. ib. 309. Vă canoniţi unul pe altul degeaba: nici tu nu eşti de ea, nici ea de tine. caragiale, O. VI, 257. Fiecare zi ... dovedi temeinicia prezicerilor lui Mache Petrescu că nu face de avocat. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 194, A avut norocul să dea tot peste oameni buni de plată. BASSARABESCU, V. 95. Nu sunt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96. Lasă-mă să muncesc pentru tine, să-ţi fac un altar demn de frumuseţea ta. CĂLINESCU, E. O. I, 314. Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, v. 138. Şi apoi nici el nu e un om ca toţi oamenii de însurat, e un ticălos, un beţiv. DEMETRIUS, A. 225. într-o descriere a Moldovei din sec. al XVI-lea se consemna ca demn de reţinut faptul că moldovenii îşi respectau portul lor. z. MIHAIL, T. P. 12. Buze dulci de sărutat. JARNlK - BÂRSEANU, D. 168. Murgu ... Bun de încălecat. PĂSCULESCU, L. P. 40, Nici maică-ta n-o fost ră, Că te-a făcut frumuşă: Cu ochi negri de ochit. FOLC. transilv. 1,338. (Indică domeniul de referinţă comun mai multor elemente; cu valoare de complinire) Câţi [fii] ... dintr-un tată şi deosebite mume să nasc, sânt vitregi (carii să şi zic buni de tată). LEGIUIRE, 1/27. O! vino încoa, fratele meu ăl bun de mamă şi de tată! delavrancea, o. II, 188. ♦ (Compatibilitatea priveşte elementul abstract sau fiinţa cărora li se atribuie o destinaţie ocazională; cu valoare de complinire) Aceste modificaţii generale ne vor sluji de normă la toate vorbele din vocabularul următor. HELIADE, PARALELISM, I, 11/18. Veşnicia nu-i slujaşte de hotar. marcovici, C. 17/3. Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară Virginile ce stătură sculptorilor de modele. EMINESCU, O. I, 160. Să-l iau cu mine-n sat Să-mi slujească de argat. TEODORESCU, P. P. 546. ♦ (Compatibilitatea priveşte conformitatea cu o anumită condiţie, cu o anumită calificare, cu o anumită apreciere de ordin moral, social etc.) Toate pohtele să le omoară şi de nemică să le arate. CORESI, EV. 70. La toate greşealele ce va face ţăranul cel gros, [dacă] va face de grosimea lui, mai puţin să va certa. prav. MOLD. 155v/10. Cela ce va cumpăra un lucru carele nu iaste de meşterşugul lui, face prepus cum să fie ... furat. prav. 67. Slava aceştii lumi de râs şi de smenteală să o avem. DOSOFTEI, V. s., în DA, Care acele divanuri din amiazădzi în desară nu cădea toate prea de laudă. NECULCE, L. 32. Corabiia sa ... fu de batjocură vânturilor. MAIOR, T. 13/5. în toate bibliothecile împărăteşti şi crăeşti să află această grammatică ca un semn de laudă a neamului românesc. CARCALECHI, C. 105/14. Să vădeaşte fără fundament şi de minciună a fi acelora pâre are, carii zic, cum că ... Dachia ... au rămas deşartă. T. AARON, S. A. 38/12. Nemulţumirea, moliciunea să se socotească de viţii necinstite, pleşoianu, t. m, 54/11. Cm hotărâre acum duelul a ajuns de modă, căci au început şi femeile a îl întrebuinţa. CR (1833), 172/29. Eu p-amândoă le găsesc de prea adevărate. RUSET, E. 80/6. Socotea de ruşine a să îndeletnici cu neguţitoria. ASACHI, I. 286/20. Zău, nu mi-ar părea de glumă Să mă văz că sânt o mumă. BĂRAC, A. 42/21. Au crezut de important a se adresa la sublima Poartă şi, în sfârşit, ... a-i supune nouă cereri (a. 1857). IORGA, S. D. xvm, 12. îmi zice că nu e de cinstea mea să iau o fată săracă. NEGRUZZI, s. I, 19. Atunci era de bun ton a vorbi numai greceşti, nu o românească pestriţă, id., în plr I, 196. Această teorie fundamentală este de un adevăr evident şi a fost de natură a introduce o întreagă reformă a astronomiei. MAIORESCU, CR. II, 113. Vorbele iubirii moarte ... Dovedite de minciună. EMINESCU, O. I, 125. O să fim de râs în sat. ISPIRESCU, L. 28. Carol Vogt ... declară de falşă legea biogenetică a paralelismului exact al filogeniei şi ontogeniei. arhiva, ii, 63. Nu-fi plânge ursita ~ de plâns e şi-a mea. DENSUSIANU, L. A. 47. Căutam să părem de familie. BRĂESCU, A. 166. E de datoria unor oameni... să informeze asupra consecinţelor. CĂLINESCU, E. o. I, 132, Premenit acum, în câteva clipe era de ocară. demetrius, a. 19. Nu-i... lucru de şagă. TEODORESCU, P. p. 276. (Adesea cu nuanţă expletivă, conformitatea priveşte atribuirea, învestirea cu o anumită demnitate, o anumită autoritate, un anumit statut, real sau aparent etc.; cu valoare de complinire) Eretici spurcaţi ...îl măriia pre Cain de patriarh lor şi zicea că cu cale au omorât Cain pre frate-său. N. COSTIN, L. 54. Deci fu ... cunoscut de împărat. VĂCĂRESCUL, IST, 255. Să aruncă peste cel socotit de farmăcat. IST. AM. 9479. Paris care mă alesă de mai frumoasă decât ea. PLEŞOIANU, T. II, 81/2. Pe Alexandru ce-l arată Irodian ... afemeiat, Lambridie îl descrie de cel mai viteaz. CĂPĂŢINEANU, M. R. 175/20. Atunci mă mulţămesc a fi socotit de cel mai rău flecar. MUMULEANU, C. 42/5. Reşild Paşa trece de un om cu merit. CR (1829), 873. Cărţile sale ...îl întăresc de sol extraordinar şi ministru plenipotent. ib. (1833), 1092/34. Vorbea foarte bine franţozeşte cu toate că pronunţia îl dovedea de strein, ib. 2632/22. L-am mai socotit odată de mort şi el era viu! DRĂGHICI, R. 137/16. Ca să despăgubească pe banul ... ce ţinea rangul cel dintâi între toţi, Boierii păşiră a-l alege pe dânsul de prinţ F. AARON, 1.1, 41/3. Pe urmă vesti de fiu al său şi de clironom al împărăţiei sale pe acel tânăr împărat. GORJAN, H. I, 84/15. Voiesc a vă fi de tată şi vă sfătuiesc ca să îndrăsniţi la mine despre orice păs veţi avea. id. ib. IV, 171/10. Pedeapsa trădătorului fugit se va executa cu chipul următor: ... dositul se va declara de trădător CONDICA, O. 13/23. Lumea de stăpân îl ştie, Toate lui i se jertfesc. I. VĂCĂRESCUL, P. 6/9. Nu te-nchini la bani? Bre, Să nu te-auză cineva că te-ar lua de nebun. PR. DRAM. 308. Cine n-ar privi de un smintit pe stăpânul unei stări însemnate, a căruia plăcerea cea mare ar fi ... să arunce ...în mare ... comoara sa? I. POP, L. 173/15. Pe unii ca voi uşor îi aruncă de victimă. BARIŢIU, P. A. III, 206. Autorul aceştii gramatici ... la aşezarea sa de profesor în seminariul S. Mitropolii din Bucureşti. BĂLĂŞESCU, GR. 1/10. Prea 1354 DE1 195 DE1 induratul împărat ... binevoi a denumi de vicariu general pre ... Andreiu Şaguna. id. ib. II/3. Un ministru palid ... cu glas duios ...îl tractează de perturbator de demagog. GHICA, C. E. n, 369. Românii ...au ales de suveranul lor pe principele actual, id. ib. 475. Toate aceste mici servicii le executa ...cu afecţiune ce făcea pe fanariot să-l crează de cel mai credincios ... dintre servitorii săi. FILIMON, O. I, 123. Consacră pe unul din fiii săi artei muzicale ... dându-i de profesor pe faimosul nostru violonist, id. ib. n, 207. Francisc Iosif întâi s-a încoronatu de rege al Ungariei (a. 1867). IORGA, S. D. xvn, 203. Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman. EMINESCU, O. I, 150. Sistem care admite pământul de centrul arhitecturei lumeşti şi pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea. id. P. L. 33. Boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Puţin îmi pasă dacă mă taxezi de Caţavencu. CARAGIALE, O. vn, 257. Toţi te ţin de om drept. ISPIRESCU, L. 27. O să-l proclamăm de vicerector! AGÎRBICEANU, A. 38. Te ispiteşte să-l tratezi de „oriental” şi să-i găseşti analogii în literaturile orientale. IBRĂILEANU, S. L. 136. Numaidecât, numaidecât! consimţi doamna de gazdă mişcându-se vioi. SADOVEANU, O. IX, 73. Dacă îl scot de reacţionar au să-l scoată şi de chiabur. PREDA, D. 218. Nimic nu ţi-am stricat, Nu mă ştiu de vinovat TEODORESCU, P. P. 295. Pe câţi îi vedem de prieteni românul glumeţ, 33. (Cu nuanţă finală) Mi-a făcut cinste să mă ia de bărbat NEGRUZZI, S. I, 77. M-a rugat să ţi-o cer de soţie [pe fiica ta], FILIMON, O. I, 112. Taci, fiule, că ţi-oi da de soţie pe cutare fată. ISPIRESCU, h. 2. Ce... cocoane mari şi fete frumoase n-or să vrea de ginere pe Radu al ei! VLAHUŢĂ, O. A. I, 97. Pe Gena a cerut-o de nevastă... Lache. STANCU, D. 42. (Cu nuanţă cauzală) Să vor certa amândoi într-un chip de preacurvari. prav. 137. [într-alt chip dacă va urma], atunce de înşelătoriu să se numească (a. 1803). URICARIUL, m, 30/5. Ne-a denunţat de cosmopoliţi. MAIORESCU, în PLR I, 271. Cine-a făcut crâşma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNIK - BÂRSEANU, D. 385. ♦ (Conformitatea priveşte oportunitatea producerii unei acţiuni, a manifestării unui fapt etc.) Deaca agiunge apa [să împle gura, după aceea] numai ce iaste de afundat, varlaam, c. 207. [Dacă] să va afla ..., că lucrul nu-i de-a creaderea, tot să să cearte ca un ucigătoriu.. PRAV. 99. Era de-a murirea sv[â]ntul [din cauza setei]. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 172v/2. Ce iaste de temut că isprăvile vor eşi... împotrivnice (a. 1694). FN 27. Crezând cuvântul aceluia, cum şi era de crezut şi pornindu-se toţi numaidecât la ziduri, aflară pre vrăjmaşi puind scările la ziduri. MINEIUL (1776), 161vl/26. Prin episcop neunit să se fi hirotonit arhiereu el, nu e de a se creade. MAIOR, I. B. 377/14. Ş-o necinste ca aceasta, nu mai iaste de iertat. beldiman, o. 34/12. îmi zise: „Fugi mai curând că eşti prăpădit în acest minut! nu mai este de scăpat GORJAN, H. I, 118/2. Ar fi de dorit să ştim cine a fost aceea doamnă. NEGRUZZI, S. I, 101. E de sărutat schiţa mea. EMINESCU, P. L. 90. Cu lelea Maria nu-i de glumit. AGÎRBICEANU, S. 12. Este de observat ... că stilul tuturor operelor ... venea ... din Germania. OPRESCU, S. 191. Sunt multe de făcut în ţara noastră. BENIUC, v. 26. Anghel avea să afle mai pe urmă tot ce mai trebuia de aflat. PREDA, D. 97. Ar mai fi de strâns la un loc toate inimile tinere. DEŞLIU, G. 10. Nu este de găsit flacăra, 1975, nr. 40, 15. (învechit şi popular; cu nuanţă finală) Acesta nu-ş va putea ucide muiarea, cându o va prinde curvă, că va fi de certare. PRAV. 57. Au sărit asupra stăpânului cu bucatele ş-au fost de-a-l uciderea, ib. 107. Cum i s-au primenit numele [turnului] este de mirat M. COSTIN, LET. I, 17/24. De mirare lucru este cum mai am suflare dup-atâtea munci cumplite. GORJAN, H. I, 66/31. Dar cu slabe le-ţi mijloace, faptele-ţi sunt de mirare. ALEXANDRESCU, O. I, 72. De mirare că ... Gorică nu înnebuni. M. I. CARAGIALE, C. 119. ❖ (Indică conformitatea cu o situaţie dată) Dacă-i treaba de-aşa, nevastă, atunci mă duc în târg să cumpăr şi slănină. ŞEZ. V, 130. ❖ (învechit, rar, indică conformitatea cu o normă) Cela ce va sili vreo fată şi dup-acea cu voia ei o ... va finea în casă ... ca o curvă nu să va certa nice cum de pravilele ceale împărăteşti. PRAV. 201. ♦ (în legătură cu construcţii care indică modalitatea de justificare sau calitatea în baza căreia se acordă, se oferă, se transmite etc. ceva; cu valoare de complinire şi cu nuanţă finală) Dumnedzău ... din gunoi râdică pre cel sărac ... şi scaunul... i-l face cum i-ar fi fost lui de moşie, eustratie, prav. 11/9. Zicând că i le-au dat lui acele case de zestre. NECULCE, LET. n, 455/16. A dat la popa Iosif... 2 cai; şi unul a fost dă dar, iar unul au fost de schimbu; ce s-au trimis schimbul, şi să să dea calul mănăstirii, că iaste la popa Iosif (a. 1725). IORGA, S. D. XIV, 25. Bărbatul are să stăpânească cu desăvârşită stăpânire copiii ţiganilor de zestre ai soţifi] lui. PRAV. COND. (1780), 98. Adastă Cazanie o am cumpărat ... ca să fie a mea şi a copiilor mei de moşie (a. 1803). IORGA, S. D. xm, 59. îl îmbia ca se primească de cinste doaozeci ... tăieri. ŢICHINDEAL, a M. 15/3. Am alcătuit o carte ... Să se dea de premium, Sholariului celui bun. TOMICI, î. vi/1. Murise vecinul şi lăsase de moştenire fiilor şi nepoţilor ura şi vrajba. EMINESCU, P. L. 3. Cerşitoarea căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. Ţine doi lei de parale, ca să ai ce mânca pe drum. CARAGIALE, O. I, 224. Intre alte lucruri bune ce Junona aduse de zestre bărbatului său, fură şi nişte pomi. ISPIRESCU, U. 12. Să se facă praznic pentru săraci şi să se deie de pomană. SADOVEANU, O. I, 23. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, p. p. 99. Şi să-l ducă pe tipsie de peşcheş la împărăţie, id. ib. 125. Să dau lui Ion fâţişoară Drăguţului mamei de hrană/ TEODORESCU, P. P. 472. O (Justificarea priveşte o anumită situaţie, un anumit caz etc. invocate pentru ilustrarea unei idei; în construcţiile de exemplu sau de pildă) Voi lua de exemplu titlul cel mai puternic al unei proprietăţi, cumpărarea prin mezat. KOGĂLNICEANU, S. A. 146. Tu întreprinzi o călătorie, cu iubita ta cu tot, în orice spaţiu al lumei ţi-arplăcea ... în lună, de pildă. EMINESCU, P. L. 47. Acum înţeleg şi ceea ce nu înţelegeam înainte ... înţeleg de pildă ce a gândit anume un mare romancier când a spus că ... infirmitatea îi face pe oameni mai inteligenţi. CAMIL PETRESCU, T. n, 69. De pildă, în acest sat mare, care se cheamă Bucureşti, a nins deunăzi abundent. CĂLINESCU, C. O. 12. <> (Justificarea priveşte fiinţa sau lucrul considerate responsabile de producerea a ceva; în construcţia de vină) Eu sângur sânt de vină. GORJAN, H. I, 17/13. Tu eşti aicea de vină, Tu ai început pricină. BĂRAC, A. E. 36711. Cine e de vină că nu poţi pleca şi tu ca alţii? BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 18. Pentru pagube numai leşii sunt de vină, Măria Ta. SADOVEANU, O. I, 24. Odaia e de vină, îşi spusese Raluca. demetrius, A 26. ❖ (învechit şi popular, justificarea priveşte fiinţa, lucrul, situaţia etc. considerate necesare, indispensabile pentru cineva sau pentru ceva; în construcţia de lipsa) D[u]mn[e]zăul mieu eşti tu, Bunătăţile meale nu ţi-s de lipsă. PSALT. (1651), 21v/6. De lipsă iaste ca fieştecare la spusa şi diriaptă măsurătura vecinului său să ia sama. aşez. 8/17. Câţi numeri sânt de lipsă la o fracţie? [Titlu], aritm. (1806), 53/10. Să se scoată toată chieltuiala carea e de lipsă spre agonisirea acelora. maior, I. b. 354/2. Datoare iaste fieştecarea comunitate ... a câştiga cărţi, cretă, bureate şi alte de lipsă spre învăţătură. INSTRUCŢIE, 14/7. Rădăcinile sânt ceale mai de lipsă părţi ale lemnului. ÎNV. POM. 12/5. învăţătoriului ... este de lipsă ... o bibliotecă mică sholasticească. MÂN. ÎNV. 5/25. Socotind pământul pentru cultura cânepei a nu fi bun, judecă că nu e de lipsă mai departe a cerca. CULT. C. 5/9. E de lipsă ţinerea unui sinod spre a delibera despre mijloacele prin care s-ar putea îndrepta defectele. BARIŢIU, P. A m, 148. Cele ce-s de lipsă. CREANGĂ, P. 269. ♦ (Justificarea priveşte explicitarea calităţii din care decurge un anumit drept, o anumită îndatorire etc. sau în baza căreia se exercită o anumită activitate) Mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit din oaste, creangă, P. 297. Ca să-i faci mai răi pe oameni şi mai sceptici şi mai trişti? ... Asta vi-i chemarea sfântă de profeţi şi de artişti? VLAHUŢĂ, O. A. 69. Un scriitor poate să trăiască numai din munca lui de scriitor. BRĂTESCU-VOINEŞTI, p. 19. Articol... pe la începutul activităţii sale de ziarist la „ Timpul”. IBRĂILEANU, SP. CR. 179. Dintru început îşi luă asupră-şi drepturi de soţie şi de mamă. VINEA, L. II, 306. ♦ (Indică echivalenţa sub 1354 DE1 196 DE1 aspect pecuniar sau moral în cadrul unui schimb, al unei tranzacţii etc.) Dară noi ce vrem da iu Dumnezeu, de acestea ce-au dat El noao? CORESI, EV. 116. Au ei postavuri de cel puţin şaizeci ... galbini. SADOVEANU, O. XII, 356. N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntâlnii c-o copiliţă, cerni gură de-o groşiţă. JARNÍK — BÎRSEANU, D. 404. o Am cumpărat nuci de zece lei. (Cu nuanţă opoziţională) Au doară acestea ar face toate Domnul muzelor, de nu prea înalte I s-ar străluci a lui Nestor fapte, Şi dignitate. suciu, S. 7/6. în vindecarea ei [abolii] ... s-au făcut, de nu destule, dar multe dorite aflări. C. VÂRNAV, H. VIII/17. Ce este literatura de nu chiar expresia vieţii unei naß? RUSSO, S. 39. Chipul seu era de nu frumos, dar plăcut, negruzzi, S. î, 16. Să cânt ca tine, barde, De nu în viaţa-mi toată, dar cântecu-mi... să-l cânt, apoi să mor. eminescu, o. I, 17. ♦ (învechit, rar, urmat de „a”, indică raportarea la cel de-al doilea termen în cadrul unei comparaţii de inegalitate) Mai mulţi de a cinci sute ...fraţi arătă-se Domnul coresi, ev. 176. ♦ (învechit, urmat de „la”, conformitatea priveşte delimitarea sursei de inspiraţie într-o traducere sau a originii unei denumiri) Carte românească [pentru învăţătură] de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeaţe ... tălmăcită. prav. III/2. Numele Indiei să prinde de la o apă ce să cheamă Indul. AMFILOHIE, G. 37/20. Zafiro ori zanfiro, numit aşa de la cuvântul evreiesc, este o piatră, id. G. F. 214716. [C. Pleşoianu] a tipărit încă şi o istorioară adevărată Aneta şi Lubin, tradusă din franţozeşte de la Marmontel CR (1829), 107V20. Această împărăţie se numeşte a insulelor (ostroavelor) negre, care îşi are numirea de la cele patru dealuri ce o înconjoară. GORJAN, H. i, 68/20. (Urmat de „la”, conformitatea priveşte justificarea unei constatări, a unei pedepse) Cela ce ucide om, Vasilie dă pocăinţă, post 15 ai, noi dăm, d[u]hovnici, 5 ai, a treia parte ispoveadnicilor de la toate păcatele lor prav. LUCACi, 20476. îi cunosc de la muncă. STANCU, D. 119. (Urmat de „la” şi în corelaţie cu „la”, conformitatea priveşte extinderea prin variere) Vicisitudinile acestei idei umaniste variază de la societate la societate, de la tip cultural la tip cultural RALEA, s. T. III, 26. Trebuie să grăiesc ... de la om la om. CAMELAR, N. I, 417. Targa este din nou lăsată să stea pe obstacol sau pe pământ, de la caz la caz. belea, P. A. 64. ♦ (învechit, urmat de „pe”, conformitatea priveşte originea sub aspect etnic, familial etc. sau gradul de înrudire) Acest svânt... au fost de pre tată capadoc, iară de pre maică palestin. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 100728. De pre tată soră îmi iaste, iară nu den mumă. biblia (1688), 132/42. De pe tată să trage din Gheorghie Ghica-Vodă, care i-au fost strămoş. AMIRAS, LET. Ill} 135/13. Patrikiul Sekundin, cumnatul lui Anastasie de pe soră şi tatăl lui Ignatie, au căpătat slobod şi sănătos pre fiiul său. ŞINCAI, HR. I, 96/29. Iară Roman, înţelegând că Petru, văru său de pe tată, merge cu agiutorul... dat, ...au fugit în Podolia. id. ib. îi, 14/19. <0 (Urmat de „pe”, conformitatea priveşte modelul avut în vedere sau urmat într-o traducere, într-o scriere, într-o denumire etc.) Am scos această cinstită carte de pre limba grecească pre această limbă (a. 1632). GCRI, 79/5. De pre numele apei să zice şi acum ţărâi Moldova. URECHE, LET. I, 97/25. N-am vrut să scriu dă pre ceale tiparnice (a. 1652). GCRI, 158/34. L-au scris di pe isvodul lui Ureche, neculce, L. 4. De pe numele locului, ş-au schimbat şi ei numele. CANTEMIR, HR. 71. Calendari acum întâi rumânesc, alcătuit de pe cel sârbesc. CALENDARI (1733), 1/3. Antologion ... acum scris rumăneaşte de pe Mineiul care s-au tipărit întâi în sfânta ep[i]sc[o]pie a Râmnicului (a. 1742). IORGA, s. D. XIII, 136. Toate aceste ... s-au tălmăcit di pe sloveniia şi s-a şi scris pre limba noastră romăniască (a. 1778-1779). CAT. MAN. I, 641. De pre numele cetăţii lăcuitorii se numiră romanii. IORGOVICI, O. 11/17. O copie de pe un testament părea a fi [scrisoarea]. EMINESCU, p. L. 30. Povestea aceasta a lui Ercule este scoasă şi ea de pre cărţile unde spune despre zeii păgâne şti. ISPIRESCU, U. 15. (învechit, rar, urmat de „pe”, conformitatea priveşte adaptarea la o situaţie, la o împrejurare sau la o motivaţie interioară etc.) Toată sudalma să giudecă în doo chipuri. Sau mare sau mică, de pre aceaste lucruri ce stau pre-npregiur. PRAV. 229. Căţ sânt facuţ robi, care ca nişte miei nevrând să se împreune cu înpreunarea acea [obştească] de pe pohta altora (a. 1703). FN 119. Jafuri noao, gâlcevi, dăjdi şi apucări, sânt de pe obiciaiu (a. 1703). ib. 155. Nestatornic sunt din fire când viu de pe gustul meu. CONACHI, P. 66. Să fie sigur că toate se vor încheia de pe dorinţele sale. BĂLCESCU, m. V. 272. O simplă cântare tânguioasă ... prefăcută de pe ţerl ODOBESCU, S. I, 204. Cinstiţi boieri, de pe voia d-voastră, vreau să cânt, să trăiesc şi să mor delavrancea, s. 99. ❖ (învechit şi popular, urmat de „pe”, corespondenţa priveşte justificarea unei acţiuni, a unei plăţi etc.) A le reduce ... la legea papistăşească, de pre fagăduiala ce dedese papii. BĂLCESCU, M. V. 337. Mihai... spre acest sfârşit, de pe spusa lui Bethleu, le trămise soli. id. ib. 343. îmi număram banii de pe flori. ARGHEZI, S. XI, 26. Floricică ... Te-am îndrăgit de pe mers. ALECSANDRI, P. P. 403. Pă banii de pe raţă şi-o luat pudăr păfaţă. FOLC, TRANSILV. I, 317. Toată pasărea de pe limba ei pere. ZANNE, P. I, 583. B, Conj. I. 1. a) (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea locului sau a spaţiului din care provine sau de care aparţine cineva ori ceva se face prin raportare la un plan spaţial delimitativ în cadrul altei acţiuni) Să-l întoarcă înapoi la satul lui de unde iaste. PRAV. 6. Cela ce să va împreuna trupeaşte cu călugăriţă ... să i să ia tot ce va avea, să să dea mănăstirii de unde iaste călugăriţa, ib. 196. Supt rece brâul zorilor ...De unde straşnicul vifor întinde aripi... Laponul, deprins cu gerul, fericit se socoteşte. CONACHI, P. 285. La vale, De unde soare-răsare ... Vede o umbră, păsculescu, L. p. 211. (învechit, rar, cu nuanţă temporală) Cela noao ne-au deşchis a voastră dragoste în dfujh ... [dintru] aceaea zi d-unde noi am auzit. CORESI, L. 456/1. b) (în construcţia de sub care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului sub care este situat ceva) Fusta ei de atlaz albastru deschis, de sub care se zărea un picioruş gras. NEGRUZZI, s. I, 17. ♦ (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea locului sau a spaţiului în care este situat, localizat etc. cineva ori ceva se face prin raportare la un plan spaţial delimitativ în cadrul altei acţiuni) Vede o zidire mare puţin departe de unde era. GORJAN, H. I, 65/7. Omul poate străbate lumea ca subt o fereastră de unde aşteaptă să-i pice o garoafa. ARGHEZI, S. VI, 26; 2. a) (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului de care este îndepărtat ceva) Sunt alţi trântori, de care trebuie curăţit stupul NEGRUZZI, s. I, 141. Gloanţe de care aceste trupuri nu vor fi ferite. bogza, v. j. 6. ♦ (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea locului din care este direcţionată o acţiune se face prin raportare la un plan spaţial delimitativ în cadrul altei acţiuni) Feciorul tău iarăşi duce-l voi acolo pre acel pământ, de unde tu ai ieşit. PO 75/23. Ce Dumnedzău te-a strica cu totul Şi te-a rumpe de unde ţi-i locul DOSOFTEI, PS. 173/18. Şi-l blăstăma toţi să nu se mai întoarcă de unde mergea. NECULCE, L. 71. Şi au intrat iară în vii, de unde ieşise. ÎNTÂMPL, 61/18. Mă uitam spre răsărit, de unde în tot minutul răsărea ... steale. LEON ASACHI, B. 64/1. Dinaintea galeriei este bariera de unde pleacă alergătorii NEGRUZZI, S. I, 36. Ivan ... scoase cele două carboave de unde le avea strânse. CREANGĂ, p. 299. S-a dus în odaia de unde venise. CARAGIALE, o. n, 268. întârziau prin porumbi, de unde pe urmă erau ridicaţi cu ambulanţa. MACEDONSKI, O. III, 22. Rătăcirile ei au dus-o şi prin Veneţia, de unde veni în Ţara-Românească. IORGA, C. I. I, 97. De unde îi descărcase într-o dimineaţă ceţoasă transatlanticul, scrisese ... răvaşe înspăimântate, c. PETRESCU, s. 87. Eu vin de unde nimeni nu mai vine. TOPÎRCEANU, O. I, 137. Un băiat... a căutat să intre în casă pe gaura de unde dărâmase păretele. ARGHEZI, s. XI, 17. Un tată care a fost în America, de unde s-a întors tot sărac. 1354 DE1 197 DE1 CONSTANTINESCU, S. II, 5. Trandafirul rău tânjeşte, Deacă-l smulgi de unde creşte. JARNÎK — BĂRSEANU, D. 202. Acum merge omul la biserică, de unde chiar atunci ieşau oamenii. RETEGANUL, P. I, 26. Ieşi din ţol, de unde era. ŞEZ. I, 53. Tot lucru să-l pui dă unde-a fost. alr I 297/898. ❖ (în construcţia de pe unde, cu valoare de conjuncţie; cu nuanţă de aproximare) S-au pornit şi oştile Moscului toate în jos de pre unde au fost la iernatec. N. COSTIN, LET. n, 109/17. Cine de pe unde au fostu ..., top au vinit, far ’ cât numai Buhuş au rămas în Ţara Muntenească. NECULCE, L. 84. îi urmărisem paşii şi impresiile adunate de pe unde fusese să-şi caute sănătatea. GALACTION, a. 329. Pe urmă, tot pe noi o să ne trimită sâ alegem de pe unde s-o nimeri porumb cu bobul moale. STANCU, D. 203. ❖ (în construcţia de ori (şi) unde sau de ori (de) unde, cu valoare de conjuncţie; cu nuanţă de concesie) Neplăcerile... care ar veni de ori şi unde. BARIŢTU, P. A I, 32. Ori de unde-i începe, răsfoind tot la a şeptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir. EMINESCU, P. L. 43. Ieşi, deochi, ... De oriunde eşti băgat. TEODORESCU, P. P. 374. b) (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică depăşirea sub aspect general a unei acţiuni care se petrece în spaţiu prin raportare la altă acţiune) Trece de ce-i iese în cale. ♦ (în construcţiile cât de sau oricât de, cu valoare de conjuncţie, indică un raport de concesie dintre două acţiuni care se petrec în spaţiu) Nu este o bucată a lui [a spaţiului], oricât de mare şi oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? EMINESCU, P. L. 25. Vite [dacă] mi-ai da cât de multe, toate mi le mâncă şerpii. RETEGANUL, P. V, 7. □ Oricât de departe va fi, se va duce la ea. 3. a) (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie şi în corelaţie cu „de ce” sau „de aceea”, indică extinderea sub aspect progresiv a manifestării unei acţiuni care se petrece în spaţiu în raport cu altă acţiune) După starea plasei gardului, de ce merge, de ce se îngustează (a. 1783). URICARIUL, V, 319/26. într-aceaste crengi care de ce ~ de ce se fac mai groase. COD. SILV. 28. Dacă îmbâtrâneaşte lemnul şi inealele trupinei, de ce de ce se mai strâng laolaltă. ÎNV. POM. 24/18. Drumul, de ce mergeam, de ce se adâncea ... Şi merserăm aşa până pe buzele unei prăpăstii. DELAVRANCEA, O. II, 371. Iară comoara, de ce te apropii cu sapa, de ce se dă mai afund. C. PETRESCU, R. DR. 141. Au luat-o prin pădure, doar vor putea ieşi cumva la largul, dar de ce umblau, de aceea se înfundau mai tare. RETEGANUL, P. n, 72. b) (învechit şi popular, exprimă asocierea dintre două acţiuni săvârşite de acelaşi autor, care se petrec concomitent în spaţiu; cu valoare de coordonare) Dracii se adună aproape ..., de stau şi aducu scrise toate păcatele tale (cca 1550). CUV. D. BĂTR. n, 452/33. Muieri frumoase când văd Strânse la vrun loc de şăd, Să pleacă, să gârbovesc. MUMULEANU, C. 118. Graurii ...se adună de petrec în stoluri. ODOBESCU, S. I, 31. Lumea ... s-a strâns de privea. creangă, p. 279. ♦ (învechit şi popular, indică asocierea dintre două acţiuni săvârşite de acelaşi autor, care se petrec succesiv în spaţiu, cea de-a doua reprezentând o destinaţie finalizată; cu valoare de coordonare) Deaci se sui de frânse pânre şi gustă. COD. VOR.2 244. Mearse pre dendărăt de se apropie. CORESI, EV. 382. Prendeţi-u de o legaţi şi răstigni-o-vrem în cruce ca şi domnedzeulu ei (cca 1600). CUV. D. BĂTR. n, 147/18. Scula-mâ-voi de mă voi duce la părintele mieu şi voiu dzice. VARLAAM, C. 12. Un om va răpi vreo muiare ... den târg den laşi şi o va lua de o va duce la Cameniţă. PRAV. 184. Preste noapte veniră nişte creştini cu un dubas de-i încărcară pre toţ. DOSOFTEI, v. s. septembrie *6v/2. Coborâtu-s-au ... de au vinit în târgu la Bucureşti. NECULCE, L. 108. Cazacii se sloboziia cu luntri, de întră pă Marea Neagră. R. POPESCU, CM I, 345. Mersără de se ascunsără în palatul ce s-a zis mai sus. GORJAN, H. I, 8/5. Aristotel să sculă de scoase daruri. ALEXANDRIA, 152/17. Vezi ce drăgălaş surâde cu persoana ce veni de se puse lângă dânsa. NEGULICI, E. I, 74/8. Mă duceam de priveam Prutul cum curge. NEGRUZZI, S. I, 61. El se tot întorcea de se uita înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Târziu, când plec de ies în stradă Şi-i întuneric peste tot, Hei! unde-s ele să mă vadă. IOSIF, V. 37. P-atunci ieşea din casă, ... dar mai ieşea adeseori şi seara, de mergea să joace preferanţă la alt boier mare din oraş. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 21. Bătrâna ...se duce de deschide uşa. SADOVEANU, O. I, 79. Mitrică închise uşa şi veni de se aşeză lângă Anghel. preda, D. 48. Atuncea au alergat Pepelea la dânşii de i-au prins şiJ-au legat în locul boilor la jug. SBEERA, P. 11. Veni o copiliţă de luă apă într-o cofiţă. ŞEZ. v, 8. (învechit şi popular, indică asocierea dintre două acţiuni, care se petrec în spaţiu, cea de-a doua reprezentând urmarea unei destinaţii subînţelese de a fi fost proiectată; cu valoare de coordonare) Voi deşchide ceriul de voiu lăsa o ploaie (a. 1600). CUV. d. bătr. n, 48/15. Adusără cleşti şi croiale de-i scoasără ciolanealele [din] cheeturi. DOSOFTEI, v. S. octombrie 95r/30. Semănau ghindă de creşteau dumbrăvi, pentru ca să aibă strănepoţii lemne. NEGRUZZI, s. I, 246. Un domn ... aşi fixat orizontala mescioară a compartimentului, de am pus pe ea vasul... care îţi împrospăta respiraţia. CAMIL PETRESCU, P. 37. Porţile le deschidea Carâtele de intra, Toată nunta, asemenea. BALADE, I, 405. <> (în construcţii imperative sau exclamative; cu nuanţă finală) Du-te de purcede şi eu voi veni. IST. Ţ. R. 48. Doamne, eu mă voi face o moviliţă, şi vino de te sui pe mine şi încalecă. NECULCE, L. 10. Mergi... de te du în odaea ta. GORJAN, H. IV, 94/5. Uită-te de vezi paingul în umbrita sa chilie. CONACHI, P. 269. Haide! luaţi-l de-l daţi norodului. NEGRUZZI, S. I, 156. Făt-Frumos, zise ţânţarul -ia-mă de mă du până-n pădure, că ţi-oi prinde şi eu bine. EMINESCU, P. L. 13. Mergi de-mi adu dosarul! CARAGIALE, O. I, 160. Bagă mâna în urechia mea - cea stângă de scoate gresia ce este acolo, şi o aruncă înapoi ISPIRESCU, L. 25. Mai stăi de mă alintă Cu mâna ta cea mică. BACO VIA, O. 82. Vin la mine de mă ia! reteganul, tr. 19. ♦ (Adesea în corelaţie cu „aşa”, „atât” sau „prea”, indică consecinţa unei acţiuni care se petrece în spaţiu sau a unei însuşiri de natură fizică, manifestate într-un grad maxim, exagerat sau neobişnuit) Şi cum să pogoară ploaia pre troscot, de nu face sunet, aşea şi mărirea Lui au pogorât pre pământ şi S-au întrupat din Svânta Fecioară, varlaam, C. 123. Toţi săriră ... strigând bravo de răsuna sala. NEGRUZZI, S. I, 6. Să zicem o întâmplare, o dambla, fereşte Doamne, că prea s-a îngrăşat, de nu i se mai vede gâtul. GHICA, C. E. ni, 2. Apa este mare de se coboară pre dânsa groşii {butucii). IIONESCU, M. 70. Un ţigan mergea ... şi vroia să treacă o punte noaptea peste-o apă mare. Dar afară vijelie, de tuna şi fulgera. CONTEMPORANUL I, 634. O lume mică de se măsură cu cotul. EMINESCU, O. I, 132. Când voia, aşa se lăţea ..., de cuprindea pământul în braţe. CREANGĂ, P. 245. Mult lictar aveţi voi, de se mânjesc copiii... tare. SLAVICI, O. I, 59. îi dete o haină albă, de strălucea ca soarele. ISPIRESCU, U. 91. Ningea, şi viscolul ridica omătul în valuri şi-l spulbera în văzduh, de nu se mai vedea nici cer, nici pământ. VLAHUŢĂ, O. A. H, 38. O privighetoare care cânta de răsuna grădina. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 23. Trăsurile şi automobilele intrau unele într-altele, de nu mai conteneau claxoanele şi înjurăturile şoferilor. CAMIL PETRESCU, P. 49. Dar avem nişte tutun galben şi cu o foaie de te străvezi prin ea. P. CONSTANT, O. 42. Uneori ... seacă bălţile, de ajunge omul să le răscolească cu plugul şi să samene în mâlul lor. SADOVEANU, O. IX, 444. Ce se vede la hotare De s-aude zgomot mare? ALECSANDRI, P. p. 172. Pe locul hotărât se adunase ... atâta lume, cătă frunză şi iarbă, de nu se mai putea mişca. TEODORESCU, P. P. 275. Ar putea să-i ducă pe amândoi ... că-l văd gras de să sparge! ŞEZ. V, 41. Şi-ţi aprinde o flacăraie de nu prea puteai sta în apropierea ei MERA, L. B. 228. O floare mirositoare, De întorci voinici din cale. FOLC. mold. I, 107. (Cu nuanţă cauzală) Stăpâne, - adăogi calul -tu ai izbit miazănoaptea, de a căzut la pământ. EMINESCU, P. L. 19. Căţeluşa a muşcat-o [pe fată] de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. CREANGĂ, P. 294. A băut apă şi s-a umflat de a crăpat ISPIRESCU, L. 104. (Cu nuanţă finală) Au săpat de au făcut 1354 198 DE1 laz pre locul altuia, prav. 3. ❖ (Consecinţa reprezintă rezultatul unei acţiuni de acumulare în timp) Aduna rodurile de le împlea [tocitorile] şi ... se bucura. CORESI, ev. 144. Apele fugi-vor de-a rămâne prundul DOSOFTEI, PS. 51/10. Sângele se închega, de i-au crescut nasul la loc. NECULCE L. 27. îi toarnă de-l opăreşte. PANN, P. V. I, 98/15. A căutat pe fiul său în nenumărate rânduri, de nu a mai rămas loc necăutat. GORJAN, H. I, 108/5. A pus-o într-o groapă, au aruncat ţărână deasupra ei de-au acoperit-o. EMINESCU, p. L. 124. Ele plângeau de udau pământul CREANGĂ, P. 175. începu a curge ... mărgăritare de umplu locul ISPIRESCU, L. 40. îi auzi? Bat mingea aia de o sfărâmă. SEBASTIAN, T. 82. Plouă şi iar plouă, şi plouă de varsă. sevastos, c. 616. ♦ (Precedat sau în combinaţie cu „cât”, în construcţii cu valoare de conjuncţie, restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin raportare la un anumit grad de manifestare cantitativă a altei acţiuni) Ia vezi cât de uşor pot a sări! DRĂGHICI, R. 83/24. M-a luat groaza când am trecut pe lângă lan şi l-am văzut câtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. ♦ (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, restrânge conţinutul unei acţiuni la identificarea locului de provenienţă a altei acţiuni) Şi întrebară elu: de unde eşte? (cca 1600). CUV. D. bătr. H, 190. Pentr-aceea să cade ţie, o, oame, să ştii de unde vii şi unde te duci. VARLAAM, C. 334. [Vom arăta] ce neam au lăcuit pre aceaste locuri... şi de unde au nemerit pre aceaste locuri. N. COSTIN, LET. I, 38/21. De unde sunt şi ce pre acelea locuri caut, mă întrebă. CANTEMIR, 1.1.1, 172. După ce îl adusără, îl întrebă împăratul: De unde ai prins aceşti peşti? GORJAN, H. I, 63/27. Frumoasă copiliţă! Spune-mi de unde vii? ALECSANDRI, P. I, 208. Eu am să-l întreb în astă sară de unde-şi are calul. EMINESCU, P. L. 14. Şi uimit, se uita prin bordei, în toate părţile, să vadă de unde-a ieşit acel glas. CREANGĂ, P. 79. De unde sunteţi, moşule? întrebă el. MIRONESCU, s. a. 32. Sirene, fluiere, bubuituri se încrucişau repetate ... fară să ştiu de unde vin. J BART, E. 386. Nu ştie încotro merge, a intrat de unde vine. SADOVEANU, O. I, 507. Parcă îl întreba: De unde era? Ce căuta în satul lor? PREDA, I. 264. Suflă vântul alinat, lo-l cunosc că nu-i curat Şi ştiu de unde-i mânat. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 26. 4. a) (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea locului dinspre care se orientează o acţiune se face prin raportare la un plan spaţial delimitativ în cadrul altei acţiuni) Hotarul cel după urmă al lumii, de unde priveşte armonia planeţilor. MARCO viei, C. 14/6. A! Ştie el un loc de unde ar putea vedea! BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 27. După ce totul se sfârşi, generalul Raskal se furişă după copacul de unde urmărise toată năprasna. CAMILAR, N. I, 285. b) (Exprimă impactul unei acţiuni care se petrece în spaţiu, acelaşi timp prin raportare la altă acţiune) Că venia, mări, venia Pe balaur de-ntâlnia. ALECSANDRI, P. p. 11. ♦ (Indică finalitatea unei acţiuni care se petrece în spaţiu prin raportare la altă acţiune) Şi purceasără de să dusără pre glas pănă la groapă. VARLAAM, C. 380. Purciasă mai marele cărtularilor de veni în Elada. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 124720. Deci au pornit cu toţii de le căra apă. NECULCE, L. 244. Au purces acei boieri hotărnici de li-au tocmit şi nişte pietre hotară (a. 1741). URICARIUL, XXV, 313. Porneşte desculţă prin rouă de culege somnoroasă. CREANGĂ, P. 214. Porneşte de-ţi du mai curând nevasta la adăpost. SADOVEANU, O. I, 11. Sufletele strigoilor fac sfat şi apoi ... pornesc prin lume de fac rele. ŞEZ. ni, 239. O rup la sănătoasa de se ascund în desişul pădurii RĂDULESCU-CODIN, L. 23. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică impactul sub aspect general dintre două acţiuni care se petrec în spaţiu) Dă cu ochii de ce se întâmplă. 5. a) (Exprimă un raport de dependenţă prin condiţionare dintre două acţiuni care se petrec în spaţiu) Eu pe mândru-ţi l-oi aduce, ... Pintre şerpi şi pintre fiori La cea baltă de mi-i duce. ALECSANDRI, p. i, 11. ♦ (Indică virtualitatea săvârşirii unei acţiuni care se petrece în spaţiu, în eventualitatea producerii altei acţiuni) De stă cineva în un loc deschis, i se pare a ajunge ... ceriul pe pământ. RUS, 1.1,20/18. De întâlnea vrun izvor, bea până i se oprea răsuflarea. DELAVRANCEA, S. 14. Pe-afară de stai Te-năbuşi. baco via, O. 10. ♦ (în corelaţie cu „unde” sau „de unde”, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu localizarea unei acţiuni ieşite din comun) De unde veniţi îngerii mei de aduceţi aceale sarcine iuşoare şi rugăciuni cu alte daruri dulci şi cinstite? (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. n, 416/2. Unde te visezi, de umbli cu porci după tine? CREANGĂ, P. 83. Vecinii o întrebau unde i s-a dus bărbatul de nu s-a mai întors. SLAVICI, O. I, 332. Apă de unde-ai băut De eşti grasă şi frumoasă. PĂSCULESCU, l. P. 39. + (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului de care este suspendat ceva) Taie frânghiile de care este suspendată grinda, pann, p. v. hi, 77/10. Dinaintea meselor de brad, de care atârnau cuţitele legate cu lanţ, ospătau drumeţii CHIRIŢESCU, GR. 167. S-a bătut un cui de care e atârnată o sfoară, ralea, O. 8. b) (Exprimă modalitatea de săvârşire a unei acţiuni care se petrece în spaţiu prin recurgere la altă acţiune) Deştinse Pavelu şi cădzu spr-insu de-lu cuprinse şi dzise. COD. VOR.2 244. Grămădi Pavelu viţe... multe de lepunrea spre fiocu. ib. 324. Pe câmp se văd două fiinţe uşoare Săltânde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subţire voal EMINESCU, O. I, 3. Face o cruce şi-o înfige în pământ de însamnă locul. CREANGĂ. P. 48. 6. (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, localizarea sub aspect general a unei acţiuni într-un plan de orientare spaţială se face prin raportare la altă acţiune) E mai sus de ce se vede. II. 1. a) (învechit, exprimă datarea unei acţiuni prin raportare retrospectivă la altă acţiune) în vreme de sunt vro 60 ani după tătar[i], ce mă aflam copilandru, ... tatăl meu mergea şi cumpăra năemaşul (a. 1811). IORGA, s. D. vn, 304. Rămase finul meu văduv şi se duse într-o călătorie după neguţetorie, de sânt acuma aţâţa ani, şi neavând nici o ştire ..., am hotărât să iau lumea în cap după dânsul. GORJAN, H. I, 34/2. Nici te-am văzut de sânt douozeci şi cinci ... ani. alexandria, 154/5. Am mâncat ... pastrama ... de sânt patru zile mâne. PANN, P. v. I, 17/16. <> (învechit, rar, indică coincidenţa temporală dintre două acţiuni; cu nuanţă cauzală) Şi de vădzu Sfânta Veneri că nu se poate apropiea nice cutiadză, ... ea luo apa cu mâna ... şi aruncă în obrazul celui împărat (cca 1600). cuv. D. bătr. n, 150/1. ♦ (în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, identificarea perioadei de început a unei acţiuni, a unei stări, a unui fapt etc. se face prin raportare de concomitenţă sau de posterioritate la un plan temporal delimitativ în cadrul altei acţiuni) Voi ştiţi că dintâniea dzi de cându venriu întru Asia ... fuiu lucrându Domnului. COD. VOR.2 246. Zise iară Moisi Domnului: rogu-Te, Doamne, tot dentâiu-şi nu ş-am fost grăitoriu frumos, ce nice den aceaia vreame de când grăieşti cu sluga Ta, că grăiesc cu greaţă şi am limbă grea. PO 189/25. De când a venit aici ... n-a supărat pe nimini. pleşoianu, T. ni, 41/20. Am luat-o [ca muiere] încă de când erea în vârste [mică]. GORJAN, H. I, 30/31. Cât jălesc vremea perdută, zicea cel mai vechi însurat dintre ei; îmi pare că trăiesc numai de când m-am căsătorit. NEGRUZZI, S. I, 75. De când eu eram copilă sânt... uitată. ALECSANDRI, P. I, 15. Şi de când m-am depărtat, Multă lume am îmbiat. EMINESCU, O. I, 123. Mai mâncat-ai sălăţi de aceste, de când eşti? CREANGĂ, P. 210. Găsi în sfârşit ... armele şi hainele tătâne-său de când era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Tânărul, de când plecase conductorul, se uita pe fereastra vagonului. REBREANU, R. I, 13. N-am avut concediu, deşi, ... de când cu zborurile, sunt [disponibil]. CAMIL PETRESCU, p. 62. De când eram prunc ştiu că la această împărăţie plac poveştile. SADOVEANU, O. XV, 476. I-am făcut într-atât toate capriciile de când era mică, încât a i le refuza acum înseamnă să fiu un ... tată denaturat CĂLINESCU, E. O. I, 174. Gândeau la fel, în aceeaşi clipă, cum fusese ..., de când se cunoscuseră. DEMETRIUS, A. 65. De când 1354 DE1 199 DE1 te-ai întors nu mai semeni cu nimeni. DAVTDOGLU, m. 26. Acuma însă, de când cu bubele acestea, şi lor începu a le cădea tare cu greu şi ale fi chiar ruşine cu dânsa. SBIERA, P. 296. Nu suntem de când cu basmele. FUNDESCU, L. P. i, 74. Dar îi şi cam somnoroasă Şi de când noi ne-am luat Pe cap nu s-a peptănat. FOLC. TRANSILV. I, 148. (învechit, rar; în titluri) Letopiseţul Ţării Moldovei De când s-au descălecat ţara (a. 1724), CAT. MAN. I, 399. (în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, indică datarea străveche, incertă) De când erau ca earba anticii codri deşi, ... Şi mici ca moşunoae Carpaţii urieşi, ...De când în lume lupii erau păstori [la oi] ... De când purta-n cosiţe Ileana Cosinzană N-au fost copilă-n viaţă mai dulce, mai aleasă decât frumoasa Lial ALECSANDRI, p. m, 115. A fost o dată ca niciodată ...de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele. ispirescu, L. 1. (Cu nuanţă cauzală) Cu lacrimile mele îmi moi aşternutul, de când nu cerci [despre mine]. DOSOFTEI, PS. 23/12. De când te-am părăsit, nu mă odihnesc. LB. Greaţa ce avea către trupul acesta, ...de când nu mai avea putere. CĂPĂŢINEANU, M. R. 113/8. începu a tremura de când auzi [numele unui proroc mincinos]. GORJAN, r i, 44/34. Şi ştii, dragă, ori nu ştii Că la munţi şi la câmpii Florile s-au veştezii De când tu le-ai părăsit? ALECSANDRI, P. I, 109. De când te-ai dus tu ... în ceea lume, ... nici tătucul nu-mi râde niciodată. CONV. LIT. ni, 129. Dară de când a îmbătrânit [împăratul] nici pe mine n-a mai încălecat altul ISPIRESCU, L. 15. Ce se întâmplă? De când stau singură şi aud atâta zvoană în jurul meu, mă întreb şi nu înţeleg. SADOVEANU, O. I, 12. Ea, de când realizase ... despărţirea, ar fi vrut să-l ţie strâns, într-o teribilă îmbrăţişare. DEMETRIUS, A. 84. Mândră, de când ne iubim, Vreme-i să ne şi hulim! JARNIK — BÂRSEANU, D. 22. (în construcţia de când şi în corelaţie cu „până”, raportează momentul final al asocierii la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale a două acţiuni) Rog ... a nu mă omorî, că nu am nici o vină, şi sânt foarte drept întru toate de când m-am născut până ... astăzi, iar după moarte nu mă pociu chezeşui GORJAN, H. I, 53/23. Declară că ordinea cântecelor respectă o scară: de când sufletul începe să slujească lui Dumnezeu până-ce ajunge la ... perfecţie. CĂLINESCU, i. 227. ❖ (în construcţia de pe când' cu valoare de conjuncţie; cu nuanţă de aproximare) Semne multe avea pe trup ... şi la mâini, de pe când fusese slujitor în Ţara Leşească. NECULCE, L. 93. Aşa ni era obiceiul să facem la scăldat de pe când Adam - Babadam. CREANGĂ, A. 65. Năframa ... O scumpete pusă-n ladă de pe când era mireasă. GOGA, POEZII, 46. începuturile lumii... s-au întâlnit cu meditarea... mea... încă de pe când aveam zece ani. GALACTION, O. 12. Aşa, piatra stă aici de pe când nu erau oameni, nici diavoli sadoveanu, o, x, 574. ♦ (Popular, în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică încadrarea sub aspect general a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Care n-are noroc n-are De ce naşte până moare. FOLC. TRANSILV. I, 180. ♦ (în construcţiile de cum sau, învechit, rar, de cumuşi, indică modalitatea de săvârşire a unei acţiuni prin raportare de simultaneitate la momentul de început al altei acţiuni) Că de cumuşi se zmulse, den întâia sfătuire a se izbăvi ... nevoiia-se, ştiind că întoarcerei şi căirei... iaste-i vina. CORESI, EV. 334. Sara de cum să răcea vremea, rămânea fieştecare pe acasă. C. VÂRNAV, H. 59/17. De cum miji ziua, norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226. Se îndrăgosti ...de cum o văzu. ISPIRESCU, L. 26. Aceste gheţoaie se desprindeau fară veste de cum se ivea moina. MACEDONSKI, O. III, 33. Din zori, de cum s-aprind, Tot cântă rândunica, Sub streşini ciripind. COŞBUC, F. 151. Mitică, de cum a văzut pe Elisabeta ..., tot mai nefericit că îşi aduce aminte [întâmplarea], căuta să eschiveze prezentarea. CAMIL PETRESCU, T. I, 479. De cum venea primăvara, se căţăra pe toate gardurile. I. BOTEZ, B. I, 138. Zăpăcitul ăla bătrân, de cum se scoală, n-are altă treabă decât să scrie pe tablă. SEBASTIAN, T. 66. Urâi perfecţiunea de cum te-am cunoscut. VOICULESCU, POEZII, n, 284. L-am simţit eu, de cum am venit. SADOVEANU, O. IV, 483. Am venit, De cum luna s-a ivit. alecsandri, P. p. 360. (în construcţia de cum şi în corelaţie cu „până”, raportează momentul fmal al asocierii la cel iniţial, pentru evidenţierea extinderii temporale a două acţiuni) Ci muncesc şi mă ostenesc de cum se face zioă pănă în murgul sării GORJAN, H. I, 16/2. Formam o păreche nedespărţită de cum răsărea lumina zilei până ce apunea. GHICA, în CONV. LIT. XIV, 165. De cum se strâng pânile şi până ce dă frigul ... se ţin lanţ ... sărbătorile. I. IONESCU, C. 233/17. Cine n-are noroc, n-are, De cum naşte până moare. MÂNDRESCU, L. P. 27. Această stafie iese ... în toată noaptea, de cum înserează bine şi până ce cântă cucoşii ŞEZ. 1,90. b) (învechit, în construcţia de (a)ci(i)(e)(a), cu valoare de conjuncţie, indică încadrarea unei acţiuni în continuarea altei acţiuni) Să fie amu perirea lor, ca sodomleanii învăţă. De aciia învăţă întru nărav, şi se rugă [pentru] ei să fie întru învărtoşarea credinţeei Domnului (cca 1569-1575). GCR I, *11/5. Unii... viaţa îngerească iubiră şi a pustiei lăcuită gustară ... şi de-aciia şi a trupului pohtire ...au răbdat. CORESI, EV. 13. îi vor duce cu mult amar... şi cu chinul iadului Şi de aciia-i vor goni. COD. TOD. 111. Când fu la războiu el întâiu începu a fugi, de acii îndărătnici pre toţi a fugi. MOXA, 369/8. întâi ...să facă bine, de aciia să aibă nedeajde că-i vor hi [cu] folos toate lucrurile. VARLAAM, C. 347. Iară deaca să va lăsa Sf. Liturghie, de ciia să mergă acasă şi să se odihnească (a. 1640). GCR I, 89/35. Acolo s-au veselit trei zile şi de acii s-au întors la Suceava. URECHE, LET. I, 125/11. Când va fura neştine ... întâiu să-l bată, de aciia să-l trimiţă la ocnă, să să pedepsească ... acolo. PRAV. 33. Să mâncăm întâi, de-aciia voi spune şi [despre] păcatele meale. DOSOFTEI, v. s. octombrie 82v/22. Au zidit şi sfânta mănăstirea Cetăţuia ...cu cheltuială şi cu multe odoară, şi veşminte scumpe şi moşii bune înzestrându-o, de ciea au închinat-o Sfântului Mormânt. N. COSTIN, LET. n, 7/31. Merg la mormântu făcând cântece îngereştfi] al[ifl[ufia. De cie să cânte blajenile pre glas. MOLITVENIC (sec. XVII), 307. Leul, măgarul şi vulpea se însoţiră toţi împreună. De acii ieşiră la vânat (a. 1705). GCR 1,353/6. învinsă pre turci şi de acia se luă a-i goni MAIOR, IST. 202/15. (învechit, în construcţia de (a)ci(i)(a) şi reluat la începutul fiecărei acţiuni sau al unui paragraf, marchează continuitatea aspectelor narative ale unei expuneri unitare) Ce mainte amu ară-tă-Se Măriei la mormânt şi alăltor mueri; de-aciia Se arătă lu Pătru; după aceaia lu Cleop şi Lucăi pre cale de-aciia Se-au arătat împreună la a cinci sute ...fraţi...; de aciia Se arătă lu Iacov ...; de-aciia celor şapte la marea Tiveriadei; după aceaia celor şaptezeci; de-aciia la codrul Eleonului. CORESI, EV. 133. El li se făgădui că-i va asculta, şi de-acii curând fu cunoscut ... şî sosi voevod răsăritului, şi-şi află agiutoriu ... un boiarin, de acii se rădică împărat. MOXA, ap. GCR I, 60/1. Ia racii, pune-i a moiu în oţet să stea ... ceasuri, apoi scoate-i [şi-i] pune într-o tingire, puindu-le oţet o parte ... şi o ceapă mare întreagă şi-i fiiarbe. De cii pune-le şi cimbir curat şi tăiat mărunt, sare şi piper. Di ci dupre ce vor fiiarbe bine, scoate-i ...în tipsie ..., apoi scoate ceapa şi-i stricoară zeama pentr-o sită (a. 1749). GCR II, 43/16. D-aci se dusă vezirul şi spusă cătră Halima, cum că o făgădui împăratului. GORJAN, H. I, 22/6. (Cu nuanţă cauzală) S-ară face omul toată dereptatea şi tot adevărul, şi se va întoarce [şi] va face păcat, de-aciia nu voiu mai pomeni dereptatea lui CORESI, EV. 23. Să va certa şi nu va putea şuvăi, să dzică că „m-au suduit el întâi, de aciia l-am suduit şi eu ”. PRAV. 239. Deacă i se va zdrobi capul, de cii tot trupul lui va rămânea cu dânsul zdrobit şi sfărâmat (a. 1654). GCR I, 167/5. Oastea lui Mihail nici cât a sta n-au putut... şi mulţi fară seamă au pierit; de ciia Mihail ...au părăsit împăraţia. cantemir, HR. 299. (Cu nuanţă conclusivă) Aşijderea tremease alţi robi; ei şi pre aceia uciseră. De-aciia atunce pierdu pre ei. CORESI, EV. 306. Scula-mă-voi şi mă voi duce la părintele mieu şi-i voiu dzice: ... De-acii să sculă şi să dusă la părintele său. VARLAAM, C. 18.1-au zis: du-te unde ţi-e calea. De aciia s-au turnat sfântul şi au bătut pre gazdă (a. 1675). GCR 1,222/31. 2. a) (In construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, identificarea perioadei de început a unei acţiuni se face prin 1354 DE1 200 DE1 raportare la un plan temporal delimitativ în cadrul altei acţiuni) Ce mai faci, drăguţule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme a trecut. EMINESCU, 0.1,123. b) (în construcţiile oricât de sau cât de, cu valoare de conjuncţie, exprimă un raport concesiv dintre două acţiuni care se petrec în timp) Oricât de mult ai sta, tot nu rezolvi nimic. Te voi aştepta cât de mult ar dura. Cât de dimineaţă te-ai duce, tot nu apuci 3. a) (în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, identificarea duratei unei acţiuni, a unei stări etc. se face prin raportare la un plan temporal delimitativ în cadrul altei acţiuni) Grăiia: Patrusprădzeace dzile suntu astădzi de cându aşteptaţi ne mâncaţi. COD. VOR.2 320. Of. ... câtă vreme este de când liniştirea nu s-a apropiat. MARCOVICI, C. 7/3. Atâţia ani sânt, de când stau neclintit în staţia mea. FM (1844), 132/1. Sunt optsprezece secoli şi jumătate de când Christus întreprinse a răsturna lumea vechie. BĂLCESCU, M v. 1. Sunt acum căţiva ani de când trăia în oraşul nostru o tânără damă. NEGRUZZI, S, I, 43. Mult, e mult, de când te-aştept! ALECSANDRI, p. n, 91. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui EMINESCU, P. L. 3. Mulţi ani trecuse la mijloc, de când aceşti fraţi nu mai avuse prilej a se întâlni amândoi CREANGĂ, P. 183. Cine-ar putea să spună Câţi secoli au trecut ...De când nu te-am văzut? TOPÎRCEANU, O. I, 83. Uite, azi e a cincea zi de când n-a mai venit nicio scrisoare în pensiunea asta blestemată. SEBASTIAN, T. 14. încă nu s-a împlinit anul de când am cununat pe răposatul boier Alexandru ... cu jupâneasa Dochia. SADOVEANU, O. I, 22. Când, târziu, ideea că ar fi trebuit să-i telefoneze Măriei îl fulgera, li se păru că trecuse foarte mult timp de când se îngropaseră aici. DEMETRIUS, a. 85. Astăzi îi o săptămână De când umblam prin grădină Cu iubita mea. JARNÎK -bârseanu, d. 82. (în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, indică un grad absolut în evaluarea unei durate prin raportare la altă acţiune) Toate câte-i greşi tu de cându ai născut (a. 1550). CUV. D. bătr. II, 453/14. Au fost om rău, de cându-ş au fost prav. 169. Pescarul ... nu mai văzusă în mâna sa aţâţa galbeni de când erea el GORJAN, H. I, 60/7. Nu se spovedise de când era. NEGRUZZI, S. I, 81. Sunt şi pe la noi ţânţari, dar aşa ... obraznici n-am văzut, de când mama m-a făcut. CONTEMPORANUL, IV, 131. Pe masa ta aşez o foaie smultă, Ce de când e nici n-a visat Parnasul EMINESCU, O. IV, 333. Nepoate, mai mâncat-ai sălăţi ... de când eşti? CREANGĂ, P. 210. Mai mult decât s-a ştiut de când lumea n-o să ştim - acum şi pururea şi-n vecii vecilor. CARAGIALE, O. IV, 248. Pare că n-a fost de când lumea şi pământul ISPIRESCU, L. 42. De când clubul era, nu se văzuse atâta lume. MILLE, V. P. 212. Am să le scriu o scrisoare lungă, cum nu le-am scris de când sunt, să le vorbesc despre fabrică. SAfflA, N. 30. E un lucru vechi de când lumea, şi anume: Peştele cel mare înghite pe cel mic. CĂLINESCU, C. O. 12. Voi însă ştiţi că numai Pleşcuta Stă lângă sat de când veacul BENIUC, V. 22. b) (Exprimă consecinţa unei acţiuni care se petrece în timp prin raportare la altă acţiune) Că fiind el bolnav, el răbdă de-l suiră şi-l lăsară cu funi, cu patul, unde şedea Hristos. CORESI, EV. 59. L-au rădicat ... şi l-au ţinut de ş-au venit în fire. MINEIUL (1776), 162^/20. Şi fugind moldovenii prin munţi, prădă şi robi Moldova de o pustii VĂCĂRESCUL, ist. 258. Ar fi plâns de-ar fi murit. EMINESCU, P. L. 89. Vine şi începe a mânca la jaratic, de n-a mai rămas. CREANGĂ, P. 195. Mă doctorea mama după sfatul babelor, dându-mi să beau toate buruienile din lume, de mă prindea greaţa, vlasiu, AP. 10. Nici nu suie, nici coboară Bate boii de-i omoară. sevastos, c. 177. ❖ (încadrarea treptată, progresivă a unei acţiuni este condiţionată de succesiunea virtuală a etapelor altei acţiuni desfăşurate în timp) De-or trece anii cum trecură. Ea tot mai mult îmi va plăce. EMINESCU, O. I, 208. ♦ (Popular, încadrarea unei acţiuni se face prin asociere simultană cu momentul desfăşurării altei acţiuni; cu valoare de coordonare) Şi pândind tocmai când era soarele în cruce, de se odihneau munţii numai pentru o clipită, se răpede ca prin foc şi ia trei smicele. CREANGĂ, P. 273. Pân-eram de nu iubeam, unde mă culcam dormeam. JARNÎK - bârseanu, d. 12. 4 (în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, restrânge conţinutul unei acţiuni la identificarea perioadei de început a altei acţiuni) Şi întrebă tatăl lui: „ Câţi ani sânt, de când aceasta fii lui? ” CORESI, EV. 76. Să să ştie de când au fost bătaia cu turcii ..., şi de când s-au cutremurat pământu (a. 1760). IORGA, S. D. Xin, 141 .De când te-aştept la masă - zise Otilia, auzindu-i paşii. CĂLINESCU, E. O. I, 221. ♦ (în construcţia de cât, cu valoare de conjuncţie, restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin delimitarea duratei altei acţiuni) Spune-mi, bătrână de câţ ai eşti? dosoftei, v. s. septembrie 7718. Ia spune-mi, cum te afli aici şi de cât timp? FTLIMON, O. n, 41. Uită-te în masa mea, acolo-s memoriile umbrei mele, a umbrei care-o vezi în părete, scrise de câtă vreme am fost în lună. EMINESCU, P. L. 61. ❖ (în construcţia cât de, cu valoare de conjuncţie, delimitează sub aspect cantitativ durata unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Adesea îşi închipuise el însuşi cât de trişti, cât de lungi vor trece anii vieţii lui. EMINESCU, P. L. 28. 4. (Exprimă încadrarea retrospectivă a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune stabilită ca soroc) Iar când a fost de s-a-mplinit ajunul zilei [pentru nuntit] ... nuntaşi... s-au răscolit. coşbuc, b. 8. 5. a) (în legătură cu construcţii cu valoare de conjuncţie, indică încadrarea recentă a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) De îndată ci să va lumina, ... să strice toate acele. DRĂGHICI, R. 162/11. Auzi, cumătre, mori ...De abia i-a mai trece băietului istuia [sperietura]. CREANGĂ, p. 33. De abia când el îi luă capul în mâini ... avu o tresărire. REBREANU, R. I, 245. Şi acum chiar, de îndată ce am sosit, fetele noastre s-au dus sus în camerele lor. CAMiL PETRESCU, P. 125. De îndată ce [scamatorul] începea să-şi scoată săbiile lucitoare ... publicul devenea grav. SAHIA, N. 66. □ De bine ce ai sosit la noi, te punem la treabă. b) (în construcţia abia de, cu valoare de conjuncţie, indică caracterul incipient al încadrării unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Abia de-a dat-o în folosinţă anul trecut şi uite că anul acesta are bani să-şi ridice un bloculeţ FLACĂRA, 1975, nr. 40, 16. □ Abia de se îndepărtează una, că vine cealaltă. (învechit, rar, în construcţia de numai cât, cu valoare de conjuncţie, iminenţa unei acţiuni reprezintă o consecinţă previzibilă a altei acţiuni) Deci Cantemir-Vodă nu şi-au socotit viiaţa lui, că era trecut cu bătrăneţeli, ...de numai cât nu-i sosisă ceasul şi lui NECULCE, l. 110. 6. (Exprimă prognozarea unei acţiuni prin intermediul altei acţiuni reprezentate de o circumstanţă temporală) De va fi la 2 zile vreame moale, apoi 4 săptămâni tot aşa va fi. CALENDARI (1733), 24/3. ♦ (învechit, indică justificarea încadrării unei acţiuni în momentul producerii altei acţiuni) Şi de nu fură în credinţă elu-i pierdu, şi îngerii de nu-şu feriră al său început nu-i cruţă (cca 1569-1575). GCR I, *11/1. De-i ... va fi cheltuit [banii] cela ce-i strânge şi-i aduce, ... certarea lui să fie moartea. PRAV. 44. Iar de-ar hi venit atunce altu domnu, mai prost, ar hi fost prea rău [pentru moldoveni], neculce, l. 268. ♦ (Indică dependenţa prin condiţionare a încadrării unei acţiuni în momentul producerii altei acţiuni) De se va întâmpla să prisosiască... acel fân poate să se şi vândă (a. 1803). URiCARrUL, IV, 164/15. Şi de-ţi va lua veşmântul şi cămaşa, nu-i apăra. CORESI, TETR. 128. De va veni un omu nebotedzatu şi spurcatu,... cătră creştini, şi ară vrea să se botedze, iară creştinul va dzice că eşti spurcatu, ... acela desparăte [fraţii] (a. 1580). CUV. D. BĂTR. li, 332/17. Iar de greşesc, ca nişte oameni greşesc şi noi greşim toţi ca dânşii. C. CANTACUZINO, CM I, 11. Ear de vei dzice Măria Ta ... pentru ce am îndatorat casa, ...le las şi dzic că am cheltuit ca la o casă a mea. ANTIM, p. XXVIII. Geana dreaptă ... de se va clăti, un priietinu ce nu l-ai ştiut veni-ţ-va (a. 1354 DE1 201 DE1 1779). GCR n, 123/37. De-ţi vor zice mii, scrie ţifra carea se cuvine. ARITM. (1806), 10/11. Iară de să va tâmpla să fie foarte lipsit, unul ca acela să-şi afle duhovnicul MAIOR, I. B. 382/24. De are vreun sat o jalbă dreaptă ... e slobod a să plânge la cei mai mari. FUND. 15/10. De iaste duminică, ... mânecă la sf[â]nta beserică. TOMICI, î. 7/15. Cuscre, ascunde anaforaoa, să nu cumva să o vază, dă va veni i. golescu, în pr. dram. 69. Relele ... ţi s-au trimis din cer ... să te înveţe cum trebuie să te porţi, de să vor ivi iarăşi MARCOVICI, D. 15/28. De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă. NEGRUZZI, S. I, 251. Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură ... Fericit mă simt atuncea. EMINESCU, O. I, 82. Dar la toată întâmplarea, de-i vedea şi-i vedea că s-a trezit şi năvăleşte la tine, zvârle-i pielea şi apoi fugi încoace. CREANGĂ, P. 215. Eu de-am avut un singur ban, L-am împărţit cu tine. COŞBUC, B. I, 54. De-am fi la strâmtoare, nu ne-ar da un pahar [cu apă]. CĂIINESCU, S. 490. De-a fi să mor, ...Se spui ... Ca să mă îngroape Aici pe-aproape. ALECSANDRI, P. P. 2. împărăteasa, d-auzia ... Şi din gură mi-i grăia: - Taci ... nu mai cânta. TEODORESCU, P. P. 83. Iar de-oi întâlni ciocoi... să mi-l despoi. jarnîk — BÂRSEANU, d. 507. (învechit, rar, în construcţii interogative; cu nuanţă consecutivă) Şi de vi s-a întâmplat Cum aţi putut [răbda]? I. VĂCĂRESCUL, P. 63/15. (Cu nuanţă cauzală) De va întoarce amintrilea să fie lepădat (a. 1588). cuv. d. bătr. i, 212/15. De vor treace [măsura], aiunce acela ce l-au bătut sau l-au vătămat să va certa trupeaşte. PRAV. 225. De le trebuie o doagă, o sită, încă aleargă la Moldova. N. COSTIN, LET. n, 60/32. De va ieşi [lucrul] spre rău, fieştecarele va da greşala asupra-ţi. PILDE, 6/27. De nu se prinde mugurul cel băgat, cu socoteală bună se lapădă şi pleaga lesne i se vindecă. ÎNV. POM. 115/4. De mă voi duce la Hamburg, mă vor batjocuri DRĂGHICI, R. 15/10. Sunteţi aşa ... ţigări fi şi gingoşi încât de v-ar vedea străbunii noştri, ar plânge. NEGRUZZI, S. I, 245. Rece la gât când simţea Şi puţin de se mişca, Sfoara ... sărea. TEODORESCU, P. P. 540. (Cu nuanţă concesivă) Nu batjocori pă nimenea în orice stare proastă de s-ar afla. abeţedar, 852/3. Un soare de s-ar stinge-n cer S-aprinde iarăşi soare. EMINESCU, O. I, 178. ❖(învechit, rar, condiţionarea priveşte eventualitatea producerii unei circumstanţe temporale) Şi rrăspunse: Ce acmu pasă; vreame de voiu dobândi, chiema-te-voiu. COD. VOR.2 292. <> (Indică încadrarea unei acţiuni în eventualitatea producerii mai multor ipostaze temporale; cu nuanţă concesivă) Mă usc, mamă, pe piceoare, De mă culc, de stau seau şed, Nicăiri n-aflu recoare. MUREŞANU, P. 11/15. Tânăra împărăteasă Care ochii farmeca De zâmbea sau de juca. ALECSANDRI, P. II, 180. Că de-i vremea rea sau bună, Vântu-mi bate, frunza-mi sună, Şi de-i vremea bună rea, Mie-mi curge Dunărea. eminescu, O. I, 123. ♦ (în construcţiile de vreme ce sau, învechit, rar, de vreme că, cu valoare de conjuncţie, justificarea încadrării unei acţiuni se face pe baza unei analogii sau a unei deducţii în cadrul altei acţiuni) Voao tuturor slugilor Domnie-Meale, ... de vreame ce veţi vedea cartea Domnie-Meale, iară voi să aveţi a vă feri ... să nu-i bântuiţi (a. 1602). CUV. D. BĂTR. I, 127/11. Nu i să mai cuvine să aibă bucate, de vreme ce şi-au pierdut cinstea. PRAV, 131. De vreme ce întrebi, împărate, ... ascultă (a. 1648). GCR I, 131/18. Omul ... iaste o nemică De vreame ce treace ca o umbră rară. DOSOFTEI, PS. 130/2. Să nu te plângi căci ţi-au furat pâinea, de vreme ce ţi-ai lăsat casa deşchisăl (a. 1694). FN 36. Să deie domniea fiu-său, de vreme că este Măria Sa ajuns [la bătrâneţe] (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 253/6. De vreme ce culesul ... nu să întâmplă a să face numai o dată, nici lăcuitorii n-au putere a-l rădica deodată. PRAV. COND. (1780), 156. Cu ce dară să vor hrăni şi să vor împleţui puifi], de vreame ce afară câmpul iaste fară ... miere. MOLNAR, E. S. 106/13. Ah! mă sparii, am strigat. Şi de vreme ce este aşa, iată făgăduiesc a nu iubi niciodată. NEGRUZZI, S. I, 45. Lumina la ei nu arde ... ei dorm duşi, ... vasăzică sunt liniştiţi, de vreme ce dorm şi lumina-i stinsă. EMINESCU, P. L. 130. P. este indiscret. De vreme ce mi-ai dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. CARAGIALE, O. I, 283. Soţul ei, îşi zicea dânsa, trebuia să fie, în adevăr, cu totul în primejdie, de vreme ce fusese chemată cu atâta grabă, macedonski, O. m, 16. O lumină nu poate indica o poziţie de vreme ce nu i se poate determina locul CAMIL PETRESCU, U. N. 389. Erau tineri, era firesc să alerge către viaţă, de vreme ce le era posibilă. DEMETRIUS, A. 226. (Cu nuanţă condiţională) Nu-ş va piiarde muiarea dzeastrele sale, de vreame ce nu vor arăta la vedeare curviia ei deplin, să vadză toţi. PRAV. 141. Şi trebuia pe omul acesta să-l îmbrăţişeze, pentru că de vreme ce plecase cu el, buimacă, în lume, nu putea, n-avea rost să-l amâne sau să nu-l primească. DEMETRIUS, A. 53. 7. (în construcţiile (ori) de câte ori sau de multe ori, cu valoare de conjuncţie şi adesea în corelaţie cu „de atâtea ori”, indică încadrarea succesivă a unei acţiuni în raport cu altă acţiune care se repetă) De câte ori amărâră elu în pustie, înteritară elu în pămăntu. PSALT. SCH. 250/11. Nevoiia-se, ştiind că întoarcerei şi căirei de multe ori iaste-i vina. CORESI, EV. 334. Nu să cade a număra dragostea creştinului de câte ori va ierta greşala deaproapelui său, ce de câte ori s-are greşi neştine împotriva noastră, de atâtea ori să ertăm. VARLAAM, C. 27. De câte ori să îmbracă dimineţile de atâtea ori dzicea. M. COSTIN, O. 99. De câte ori vei făgădui vreun lucru, să nu faci multă turburare. PILDE, 28/7. Orice abstracţiune bună ... trebuie să poată fi redusă la realitate de câte ori cere trebuinţa. MAIORESCU, L. 12. El singur n-o ştie, pentru că de câte ori s-a întrupat din nou, de atâtea ori a băut din apa fâră gust şi uitătoare a Lethei. EMINESCU, P. L. 46. De câte ori în treacăt îi vede arunc ăndu-i ocheade galeşe ...o apucă un fel de leşin la inimă. CARAGIALE, O. I, 113. Este adevărat că am izbutit ori de câte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21. De câte ori nenorocul te-o azvârli mai jos, tu să te zbârleşti şi să te ridici tot mai sus. MACEDONSKI, O. în, 35. Niciodată nu m-a ascultat şi continua să mă facă să privesc în jurul meu, de câte ori mă oprea pe stradă. CAMIL PETRESCU, P. 18. Dar de câte ori se apropiase ..., parcă i se uscau buzele. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 22. Se poate repeta ...în cursul unui pansament de atâtea ori, de câte ori o cere buna adaptare a feşei. BELEA, P. A. 24. Număra gâştele de câte ori pleca şi venea ţiganul cu ele. FUNDESCU, L. P. n, 68. 8. a) (învechit şi popular, în construcţiile înainte de ce sau înainte de să, cu valoare de conjuncţie, exprimă un raport de anterioritate temporală dintre două acţiuni) Când ... ară fi văzând fraß lui pre el, ainte de ce ară fi mers la ei, pre moartea lui se sfâtuiia. PO 128/21. Mainte de ce sosise iale la groapă, fu un cutremur mare. VARLAAM, C. 105. Mainte di ce va veni vreamea lucrului să va părăsi PRAV. 8. Să te blagoslovească sufletul mieu mai înainte de ce voiu muri. BIBLIA (1688), 191/35. Mai înainte de ce nu vei cerca, nu huli. N. COSTIN, LET. n, 62/11. Să le ştergi ... dedesuptul coşniţălor cu o aripă mai înainte de ce le aşăzi. MOLNAR, E. S. 102/5. înainte de ce vor treace trei zile vor cădea popoare varvare asupra ta. MAIOR, T. 22/1. [Vei vedea] mânz înainte de să fi văzut miel. şez., ap. TDRG. (învechit, rar, în corelaţie cu „până”) Această a lui Iustin socoteală deşchis ne dă să înţăleagem, precum ghetii cu domnul lor Barabista, mai denainte de ce a vini asupra bastamilor, şi pănă a nu cuprinde locurile Dachiii, să fie fost tot dintr-o semenţie cu alalţi gheti. CANTEMER, HR. 71. b) (învechit, rar, exprimă un raport de posterioritate temporală dintre două acţiuni) De venreră cătră elu, dzise cătr-înşii: ... Voi ştiţi că ... fuiu lucrându Domnului. COD. VOR.2 246. Atunce Fistu întrebă-se cu sveatnicii, şi rrăspunse: Chiesariu spregici, cătră Chesariu se merrgi. De trecură oarecare dzile, Agripa împă-ratu şi Verrnichie deştinseră-se întru Chiesariia. ib. 3474. De treci codrii ... departe vezi albind. Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii. EMINESCU, O. I, 85. (Cu nuanţă condiţională) De n-oi vedea-o însumi, nu poci să o crez. GORJAN, H. I, 7/19. De-aş muri - îşi zice în sine - [bătrânul dascăl] al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe. EMINESCU, O. I, 1354 DE1 202 DE1 133. Bucuria cea mare ne-ar fi să scape, că, de-a muri, îi rămâne pe urmă o fumeie sărmană. MIRONESCU, S. 11. Iar de va fi ca steaua mea să cadă ... Un alt fecior ... Va duce mai departe drumul meu! BENIUC, V. 72. De voi muri, ... Să nu plângi după mine. isac, O. 78. ♦ (învechit, în construcţia de când, cu valoare de conjuncţie, corelarea comparativă dintre două grade de manifestare a două acţiuni în două momente diferite se face prin raportare restrictivă la eventualitatea producerii uneia dintre ele) Aşea şi întru noi nu va putea hi mai mare milă de când vom avea liubov cătră vrăjmaşii noştri, varlaam, C. 265. Oricine va face silă a fecioară micşoară ... să va certa mai rău de când are fi fost fată mare. PRAV. 199. ♦ (în construcţia de cum, cu valoare de conjuncţie, indică raportarea comparativă dintre două moduri de manifestare a două acţiuni în două momente diferite) [Iară dacă să va afla] cum s-au ştiut, că sămt rudă ş-au făcut nuntă, să să cearte mai mult şi mai cumplit de cum are fi făcut această greşală fară nuntă. PRAV. 217. Ţara Poloniei ... au scăzut de cum era stăpânirea ei din vechi. AMFlLOfflE, G. 79/8. Fiind ţeara noastră mai demult cu mult mai lipsită ... de cum iaste acum. maior, I. B. 326/14. [Lucrurile] nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. EMINESCU, P. L. 24. Părintele Rafailă se-ntoarse mai întunecat de cum plecase. ANGHEL - IOSIF, C. L. 182. Drumul i se părea mai uşor înapoi, la deal, de cum fusese înainte. REBREANU, p. s. 275. Mai nesuferit îi era Manole şi mult mai lesne uitat, când nu era acasă, de cum pleca, demetrius, A. 19. ♦ (în construcţiile de ce sau de după ce, cu valoare de conjuncţie, indică un raport de posterioritate sub aspect general dintre două acţiuni) Acea ucidere s-au făcut puţinei mai apoi di ce au lipsit el. PRAV. 315. □ Zarva de după ce ai plecat, m-a năucit III. 1. (în construcţia de la ce, cu valoare de conjuncţie, indicarea sub aspect general a originii unei acţiuni se face prin raportare la altă acţiune) Să îndeplinim în mod scrupulos datoria ... Să plecăm de la ce este. titulescu, D. 286. 2. a) (învechit, exprimă evitarea, ferirea etc. prin raportarea unei acţiuni la altă acţiune) Şi David împărat au fost bogat şi s-au spăsit, că nu-l opri pri însă avuţiia de nu să rugară lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 222. Boierii cărei au scăpat de nu i-au închis au eşit din Ieşi tot câte unul, NECULCE, L. 166. Pentru ca să ţâe vinul mult fară să se strice să arunci peatră acră în bute, că păzeşte pe vin, de nu să acreşte. MANOLACHE DRĂCfflCI, I. 60/21. ♦ (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului separat, evitat etc.) Dă-mi singurul al meu bine şi de care m-ai lipsit. HELIADE, O. I, 414. [Nenorocirile] acelea de care nu m-am putut apăra. MARCOVICI, D. 5/8. Nu mărturisea, dar nici nu ascundea tatălui ei iubirea ce-o cuprinsese şi de care nu putea să se despartă nici moartă. REBREANU, I. 117. Localurile mele sunt ca femeile de care ai vrea să scapi, dar nu te înduri, vine A, L. I, 143. + (învechit, rar, în construcţia de cât, cu valoare de conjuncţie, delimitează separarea, desprinderea etc. unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Dar pentru încredinţare că astăzi mă despărţesc, ...de căte-ţi jăluesc, eată parola cinstită. CONACHI, P. 123. [Orb dacă aş fi fost], de cât amar scăpăm! eminescu, p. L. 56. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică separarea, evitarea, distingerea etc. sub aspect general a unei acţiuni în raport cu altă acţiune) Ia-me ... D[umneJzeu, şi de ce se rădică spre mere scoate-me. PSALT. 111. Iară de ce ne ferim, aceia vine după noi. VARLAAM, C. 108. Bărbatul poate să-ş pue muiarea în hiare ... numai pentru doaă vine, de ce una iaste când o va afla făcând preacurvie. PRAV. 160. Am rămas şi rămânem prea străini de ce au produs ... alte literaturi. în plr n, 97. (în formule corelative; cu nuanţă explicativă) De ce ţi-e mai drag în lume, tocmai de aceea n-ai parte. CREANGĂ, P. 31. Lui Păcală şi lui Tândală li se făcuse inima cât un purice şi de ce ţi-e frică, nu scapi. RĂDULESCU CODIN, î. 248. ♦ (învechit, rar, în construcţia de cine, cu valoare de conjuncţie, raportarea la elementul separat se face prin intermediul altei acţiuni) Ce să ridici ... vina Şi să scap de cine mi-s cu greaţă. DOSOFTEI, ps. 224/9. ❖ (în construcţiile de la ce sau de la cine, cu valoare de conjuncţie, delimitează elementul la care se face raportarea în cadrul altei acţiuni) Nici nu ştii de la ce te-am salvat. SEBASTIAN, T. 36. Stănică ciupea câte ceva de la cine-i ieşea în cale. CĂLINESCU, E. O. I, 98. M-am împrumutat ... de la cine s-a nimerit lăncrănjan, c. n, 149. ♦ (învechit şi popular, în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea sursei de la care provine, se procură etc. ceva se face prin raportare la altă acţiune) [Pentru că] întrebi, împărate, începătura de unde-mfu mie a nu băga în seamăpre ceaste vremenice..., ascultă (a. 1648). GCR I, 131/18. Eu sânt cel dentăiu, adecă dentru care sânt toate, de unde şi omul mai vârtos au luat începătura. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/11. Au năzuit acolo de unde mare agiutoriu îi gătise Cazimir. RADU POPESCU, CM I, 249. Să mă despăgubească de unde să va cuveni (a. 1842). DOC. EC. 767. De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ţi deie. CREANGĂ, P. 191. La ce înseamnă tăcerea şi de unde o fi venind când glasul lui Mihai tăcea. DEMETRIUS, A 24. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. ZANNE, P. v, 19. (învechit, rar, în construcţia de pe unde, cu valoare de conjuncţie; cu nuanţă de aproximare) Cela ce-i strânge şi-i aduce de pre unde sămt veniturile, ... certarea lui să fie moartea, prav. 44. <> (Indică neputinţa sau imposibilitatea în obţinerea, procurarea, aflarea etc. a ceva; în construcţia a (nu) avea de unde) Scriitorii noştri n-au avut de unde strânge cărţi, că scriitorii dintâi n-au aflat scrisori, SIMION DASC., LET. 2. Sânt neşte oameni împrăştiaţi şi săraci: pâinile nu li s-au făcut, nici fân au avut de unde face (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. Socoteli judecătoreşti pe care un profesor nu avea de unde să le ştie. POPA, V. 206. Mama ţesea, n-avea de unde ghici gândurile mele. VLASIU, A. P. 35. N-are de unde veni, Poate-n lume n-o mai fi! TEODORESCU, P. P. 617. b) (Exprimă un raport concesiv dintre două acţiuni; cu nuanţă condiţională) De va ceare peaşte, doară şarpe da-va lui. CORESI, TETR. 13. De-ai şi cunoaşte că nu eşti luat amente ... şi [Dumnedzău] nu-ţ ascultă ruga ta, atunci să-ţ aduci amente că săvai eşti şi păcătos. VARLAAM, C. 254. Lăsa-m-oi pieitoriu cu aceşti pieitori... De au şi greşit, ce Svinţiia Ta eşti Dumnedzăul celor ce să pocăiesc, dosoftei, V. s. octombrie 88736. Cela ce va crede în mine, de va şi muri, fi-va viu (a. 1682). bv I, 248. Pentru că şi de am grăit ... vreun cuvânt ... l-am grăit ... ca un păstor sufletesc. ANTIM, P. XXIV. De ne vor şi cumva prinde, ... să stăm bărbăteaşte. MINEIUL (1776), 130vl/8. Şi aşa învăţătoriului, de s-ar şi număra el între cei mai aleşi, calea cătră cultivarea sa i se închide. MAN. ÎNV. 4/22. Pomenirea ta să piară, sau şi de va mai ţinea, Pe minciuni să şovăiască. HELIADE, M. 79/11. Dar de va şi muri cineva, socotesc că nu supără. DRĂGHICI, R. 72/17. Calul de e cu patru picioare şi tot se poticneşte. PANN, P. V. 1,79/1. De aş şti că mă vei şi omori nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I, 147. D-ai pune şi tutunu, şi licenţia beuturilor şi timbrul şi tot nu ajungi la şaptesprezece lei noi pe an. GHICA, C. E. n, 347. De peatră să fie o inimă, este o margine care s-o mişte, de venin să fie un suflet, sunt dureri care trebuie să-l îndulcească. EMINESCU, P. L. 56. Aşa e lumea asta, şi de-ai face, ce-ai face, rămâne cum este ea. Nu poţi s-o întorci cu umărul măcar să te pui în ruptul capului. CREANGĂ, P. 223. Nu-s piedici să-i oprească, de-ar creşte-n cale stânci. VINTILĂ, O. 20. Că vlădica, de-i vlădică, Şi tot are ibovnică. TEODORESCU, P. P. 315. (Cu nuanţă temporală şi opoziţională) Macar de şe-are pune bărbatul şi chizeaş, să nu-ş vatăme muiarea, pentr-aceaia tot poate să o bată cu măsură, cându-i va fi vinovată. PRAV. 162. Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i răsboi. EMINESCU, O. I, 146. [Omul merge înainte] de mănâncă, de se odihneşte ori de doarme. CĂLINESCU, I. 279. Când eram la mama 1354 DE1 203 DE1 feată De munciam De nu munciam Maichii tot dragâ-i eram. TEODORESCU, P. P. 271. De poţi, de nu poţi te-alungă. RETEGANUL, tr. 168. ♦ (învechit, în construcţii cu valoare de conjuncţie, indică un raport concesiv sub aspect general dintre două acţiuni) Macara de ce să ne văm usteni pentru dulceaţa ceştii lumi trecătoare, tot în deşertu-ne iaste. CORESI, EV. 53. Şi n-au cum se priceştui cândva ... păcatele lui, măcar de nu se ară afla întru păcate grele. PRAV. GOV. 28v/13. Şi cine vrea întră întâi după turburarea apei să sănătoşia, hie de ce boală vre hi ţinut. VARLAAM, c. 108. [Dacă] să va prileji să moară pre cale, să-i dea doo vite drept una, orice feal de dobitoc va fi. PRAV. 6. Poate să îndeamne pre giudeţ să cearte pre fiiu-său ... macar de-are fi sudalma ... micşoară. ib. 225. Măcar de v-ar şiporonci... năpăşti să nu puneţi. NECULCE, L. 66. Ori de ce să apucă cineva a face, înceaperi. CANTEMIR, I. I. I, 13. Să se pedepsească după vina lor, de orice treaptă vor fi. PRAV. COND. (1780), 52. Olătaşilor şi altor oameni de măcar ce stat şi treaptă vor fi ... sănătate! ŞINCAI, HR. I, 320/20. Omul macar de va fi şi sărac nu să defaimă. pilde, 107/3. Chiar tot de ai fi pierdut, îţi rămâne acela care toate le-a făcut. MARCOVICI, D. 14/28. Atunci răspunsă smeul: Firea mea este să fac tot rău, oricât de bine îmi va face cineva. GORJAN, H. I, 42/11. Cine ... minte nu prea are, Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie. DONICI, F. I, 42/5. Oricât de bun ar fi, tot are câte un păcat. SLAVICI, N. n, 85. Chiar de am admite contestarea ... ea n-ar fi explicabilă. LOVINESCU, C. V, 5. Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine, Tot m-aş scula din moarte ... ca să alerg la tine. VOICULESCU, POEZn, II, 281. Singura poezie ce învăluie „oameni, locuri, întâmplări” ... se naşte din retrospecţiune şi fireasca nostalgie pentru copilărie, oricât de grea ar fi. CONSTANTINESCU, S. II, 5. Mândră, eu te voi iubi, Chiar ...de m-ai orbi! JARNÎK - BÂRSEANU, D. 384. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc. DEX2. Cât e baba de bătrână Tot doreşte ziuă bună. ZANNE, p. n, 2. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică depăşirea sub aspect general a unei acţiuni în raport cu altă acţiune) Am trecut de ce-i mai greu. 3. a) (învechit şi popular, în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului distins sau inclus între mai multe) Nece urii... fiindu de carea se putemu da cuvântu. COD. VOR.2 241. M-ai scos din pizmaşii ce-mi ţânia mânie, De carii să scoală într-a lor sămeţie. DOSOFTEI, PS. 56/4. O vietate de care el niciodată încă nu mâncasă. DRĂGHICI, R. 84/18. Dacă însă păstorul, ce tu ni l-ai alege, Va fi tot ca păstorii de care-avem destui, — Atunci... lasă în starea-i bătrâna tiranie. ALEXANDRESCU, O. I, 87. Femeia ... nu-i [din] acele de care gândeşti dumneata. CREANGĂ, P. 171. Călătorul, după chip şi port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de cari umblă p-în sate după daraveri. CARAGIALE, O. I, 220. Or face şi ei fapte de cari ni plac noauă. sbeera, p. 306. <> (în formule de repetiţie, distingerea între elemente de acelaşi fel se face în scopul unei întreceri) Siliea care de care oastea s-apuce mai curundu la pod. NECULCE, L. 141. & întrecea care mai de care să scrie mai frumos. GORJAN, H. I, 122/21. Senatul şi poporul Romei se întreceau care de care să serbeze cu mai multă pompă binefacerile şi triumfurile gloriosului împărat. ODOBESCU, S. în, 72. Nevestele ... încep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda care de care mai măgulitoriu. CREANGĂ, P. 14. Râd cu lacrămi năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai şiret la cuvânt. DELAVRANCEA, H. T. 11 .în trăsuri şi pe jos, ... cucoane, care de care mai gătite. MACEDONSKI, O. m, 38. începusă a-i da care de care mai mulţi bani. sbiera P. 131. ♦ (în construcţia de cât, cu valoare de conjuncţie, indică delimitarea sub aspect cantitativ a unei acţiuni în raport cu altă acţiune; cu valoare partitivă) Şi mulţi de căţi au credzutu veriia. COD. VOR.2 234. Ia aminte la corabia ce iaste astăzi în vad că au adus marmuri de câte îţi trebuiesc. MINEIUL (1776), 161rl/ll. ♦ (învechit, rar, în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică delimitarea sub aspect general a unei acţiuni în raport cu altă acţiune; cu valoare partitivă) Postul adeverit iaste nu numai să topim trupul, ce de ce mâncăm noi să împărţim şi altora să mănânce, să dăm mişeilor, ca să priimească hrană ... să se sature. CORESI, EV. 50. Iară vamâşul pentru ce să smeri dobândi de ce să rugă şi plată pentru ruga lui dobândi. VARLAAM, C. 11. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie şi adesea în corelaţie cu „de ce”, „de aceea”, indică extinderea sub aspect progresiv a manifestării unei acţiuni în raport cu altă acţiune) [Bunătatea] de ce o zleeşti, atâta se mai înmulţeaşte şi de ce se varsă, în tot mai sporeaşte. CORESI, EV. 264. Ce Arie nu vru nice într-un chip să să întoarcă cătră credinţă, ce de ce vedea că-l roagă, de aceea să mai sălbătăciia. VARLAAM, C. 134. Şi alte răutăţi mult îl încungiurară şi nu i să mai putea uşura nevoile, ci de ce mergea, de aceia-i mergea grijile mai cu greu. ANON. CANTAC., CM I, 92. Trebuie să se bucure tot românul când vede că de ce merge naţia sa dobândeşte bărbaţi învăţaţi şi bine crescuţi. CR (1829), 103V23. în piept inima ni se frânge de ce înaintăm cu povestirea către acea catastrofă groaznică, la care ne târâră aceste greşeli. BĂLCESCU, M. V. 483. Necontenitele chinuri să-nmulţea de ce trecea. PANN, E. I, 44/5. Şi de ce căuta mai mult, fără să găsească nimic, de ce ochii ei se încruntau. GANE, N. m, 38. De ce petreci, De ce-ai mai petrece. CREANGĂ, A. 96. De ce creştea copilul, d-aceea se facea mai isteţ şi mai îndrăsneţ. ISPIRESCU, L. 2. De ce se îmbogăţea, tot mai lacom era [împăratul], vlahuţă, O. A. 215. învaţă că, de ce străbate mai adânc în spăimântătoarea realitate omenească, de ce omul e mai indescifrabil c. petrescu, î. II, 93. Satana făcuse crâşmele şi rachiul... n-ar fi bine să aibă şi apa tot în socoteala lui? căci dî, ştii d-ta că de ce ai, de ce ai mai avea. ŞEZ.m, 3. b) (învechit şi popular, exprimă asocierea dintre două acţiuni concomitente, săvârşite de acelaşi autor; cu valoare de coordonare şi nuanţă finală) Şi Tu şedzi de giudeci după leage: şi prespre leage treci că gici se me bată. COD. VOR.2 274. Vecinii lui văzură el mainte că era orb, grăiră: „ nu iaste acesta ce şedea de cerea?” CORESI, EV. 165. O duse în svântul altariu, şi acolo rămase Preacista de petrecu 12 ai. VARLAAM, C. 384. Din ceriu caută Domnul Cu ochii Săi cei sfinţi, de cearcă-n tot omul Veade pre cel miaser şi pre tot lipsitul. DOSOFTEI, PS. 36/8. Atunce şi boierii Moldovei sta acolo de aştepta să găsască vreme. NECULCE, L. 168. Făcând vreun lucru neplăcut, ... sta apoi de să judeca şi îş găsî cusurul. DRĂGHICI, R. 153/5. Singuri voi, stejari, rămâneţi De visaţi la ochii vineţi, Ce luciră pentru mine Vara-nţreagă. EMINESCU, O. I, 122. Şezură de mâncară. ISPIRESCU, u. 16. S-au strâns ţiganii de s-au sfătuit. STĂNCESCU, B. 23. Stătu puţin de cugetă. FUNDESCU L. P. 1, 75. ♦ (învechit şi popular, indică asocierea dintre două acţiuni succesive, săvârşite de acelaşi autor, cea de-a doua reprezentând o destinaţie finalizată; cu valoare de coordonare) Se apropie cătră miiaşu de spuse grăi: „ Vedzi ce veri se faci”! COD. VOR.2 272. Vor sta doi îngeri ai lu Hfristojs şi vor aduce toate faptele bune de le vor pune în cumpănă (cca 1550). CUV. D. BĂTR. n, 453/24. în toate dzile ...mă sculai de mă rugaiu Ţie. VARLAAM, C. 222. Dumnedzău ... din gunoi râdicăpre cel sărac de-lpune cuputearnicii omeneşti. EUSTRATIE, PRAV. 11/9. Şi pândi de-l prinsă. DOSOFTEI, V. S. septembrie 15v/23. Agiuns-au cămul din Sibir cu cărţi la dânsul..., de i-au făcut ştire. NECULCE, L. 28. S-au dus la Argeş, de au făcut scaunul acolo, făcând curţi domneşti R. POPESCU, CM I, 228. Măria Sa ... au trimis la noi cu poruncă mare ...de ne-au dzis. ANTIM, P. xxm. Veni cucoana Amina şi mă luă după dumneaei de târguirăm. GORJAN, H. I, 101/28. El merge de vizitează pe toţi sărăcii din vecinătatea sa. I. POP, L. 52/32. Mulţi din ... boieri se duceau la dânsa de-i cerea mâna. PR. DRAM. 309. împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă, Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă. EMINESCU, O. I, 147. Când văzură ei una ca aceasta, fuga la boieriu de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. Un pustnic vine pe la ele de le povăţueşte cele sfinte. ISPIRESCU, L. 29. Apoi Donciul se-ntorcea Anicuţei de zicea. ALECSANDRI, P. P. 114. Intrau de-l 1354 DE1 204 DE1 îmbrăţişau, teodorescu, P. P. 18. ❖ (învechit şi popular, indică asocierea prin contrast a două acţiuni) „Adeveritul Dumnezeu” grăiaşte, derep 'ce amu că ceia ce se închină idolilor, dumnezei se chema aceia, ¿/e minţiia, ce dumnezei nu era, ce hitleanilor şi oamenilor celora răilor şi a drăceascăi oblicire. CORESI, EV. 185. Nu cântă d’e zbârnăieşte. A. I 20. + (învechit şi popular, indică asocierea dintre două acţiuni, cea de-a doua reprezentând urmarea unui ordin, a unui îndemn, a unui imbold, a unei rugăminţi etc. subînţelese de a fi fost date sau manifestate; cu valoare de coordonare) Tremeaseră la elu de-lu rrugară se nu-ş dea sinre întru zborrişte. COD. VOR.2 238. Iară Hristos deaca-l vădzu, numai cu cuvântul ce-i dzise de să sculă, varlaam, C. 109. Şi au trimis soli la Ştefan-Vodă de i-au datu ... ştire. URECHE, L. 100. [Uciderea] grabnică să cheamă... când cel ucis nu iaste uciderea a lui, ce au fost să ucigă pre altul, iară graba au pripit, de l-au ucis pre dâns în locul aceluia. PRAV. 84. Milostivitu-s-au Măria Sa de ne-au dat toate moşiile (a. 1662). IORGA, S. D. V, 124. Da-te-voi pre mâna a neşte ruşinători de te vor ruşina. DOSOFTEI, V. S. septembrie 16710. S-au dat în tipografie de s-au tipărit [cartea]. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/52. Au voit turcii de i-au dat domniea. ist. Ţ. R. 11. S-au îndemnat Alecsandru-Vodă ... de au făcut Mănăstirea Slatina. NECULCE, L. 14. Atâta s-au mâniat .... cât îndată au pus dă i-au tăiat capul. R. POPESCU, CM I, 434. Domnul le zice de şăd pe laviţe. GHEORGACHI, LET. iii, 306/7. Ceilalţi boieri şi catane care s-au îndurat de ne-au ajutat cu cât au vrut, pentru pomenirea lor (a. 1767). IORGA, S. D. xni, 150. Când vor fi trebuincioşi [dalibaşii], va scrie Măriea Sa de-i va aduce (sfârşitul sec. XVIII). LET. m, 224/32. Cerşu de-i deate galbeni ca să-şi ia ceale ce-i trebuiesc. MINEIUL (1776), 34v730. Scanderberg o apără despre turci şi-i făcu de au fugit. AMFILOHIE, G. 18/2. Feare i-au dat de au gustat Şi cu oţet L-au adepat. TOMlCl, î. 119/17. Doaă inimi ce-au voit Ceriul az de le-au unit. SCAVINSCHI, O. 3/21. Aţi trimis hoţi la mine De m-au despoiat, bărac, a. e. 1572. M-a chemat de-am lucrat împreună toată noaptea. GHICA, C. E. III, 10. Tata mă lua cu dânsul prin judeţ de-i ajutam la taxidărie. FILIMON, O. I, 122. M-am rătăcit. Dumnezeu înse m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale. CREANGĂ, P. 288. Mulţumesc împăratului că ... a stăruit de ne-a făcut oameni. ISPIRESCU, L. 283. Se înduplecă vodă de-l ertă. id. M. V. 8. Fetele dau zor de strâng pânzile. SĂM. II, 296. M-aţi pus eri de-am plătit raţa. SEBASTIAN, T. 198. A poruncit de au deşertat sacii. SBIERA, P. 17. îl făcuse pe Solomon de să fugă-ncotro a vedea cu ochii. ŞEZ. V, 135. Eu îndrăznii de venii să-l dobor. STĂNCESCU, B. 89. Lână i-am cumpărat, De-o făcut un ţol pe pat. ANT. LIT. POP. I, 211. (învechit şi popular; cu nuanţă modală) Nu să ceartă numai cela ce taie pomul cu mâna sa, ce şi cela ce învaţă sau îndeamnă pre altul de să tae pom. PRAV. 21. Şi a doa dzî învăţă de spândzurară pre dascal. DOSOFTEI, V. S. septembrie 6729. Şi-ai învăţat şi o omidă De mâncă frunza ... crudă. RETEGANUL, TR. 31. ■<>(în construcţii imperative sau exclamative; cu nuanţă finală) Scoală de te boteadză. COD. VOR.2 269. Păsaţi de spuneţi. CORESI, EV. 525. Caotă de vedzi palmele meale. varlaam, C. 99. Vino de-Ţi pune mâna Ta spre ea şi va învie. N. TEST. (1648), 1271. Rădică-Te, Doamne şi Dumnedzău Sfinte, De-Ţi înalţă mâna. DOSOFTEI, PS. 34/4. Şi grăbeaşte de te scoală ca să te văz. mineiul (1776), 61v2/13. Dar să lăsăm astea la o parte şi fii bun de-mi explică o enigmă, filimon, o. II, 41. Ia poftim, puiculiţă, de cinsteşte dumneata întăi! CREANGĂ, A. 97. Du-te acuma de dormi liniştit şi vino mâine dimineaţă aici. CARAGIALE, O. vi, 262. Ce staţi de cugetaţi? DDRF. Ia grăbeşte, Irino, de fa focu. N. REV. R. I, nr. 1, 27. Hai de te spală şi te linişteşte. SADOVEANU, O. XIV, 86. Mămăligă Cu urzică, Şăzi, barbate, De mănâncă. SEVASTOS, C. 143. Pofteşti, agă, de şedeţi. bibicescu, P. P. 264. ♦ (Exprimă consecinţa unei acţiuni prin raportare la altă acţiune; cu valoare de coordonare) Se va ivi din ceriu răsticnitul lu Hfristojs cinstita cruce de va lumina presprea toate capetele pământului (cca 1550). CUV. d. Bătr. ii, 455/25. De aci feaceră nuntă şi o cununară de fu împărăteasă. MOXA, 366/25. Domnul din scaun preste toţi prăveaşte De le înţăleage cine ce gândeaşte. DOSOFTEI, PS. 40/13. S-au ascuns de au scapat. NECULCE, L. 207. Aprinzându-se besearica de ardea. MINEIUL (1776), 161 vl/4. Eu îl ascultai de rămasei în curtea sa într-o odăiţă. GORJAN, H. IV, 42/1. Şi umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc iar singur cu braţele în jos. în trista amintire a visului frumos, eminescu, O. i, 213. (Cu valoare explicativă) Temură-se ucenicii, au doară cumva pierdură ei bunătatea ce dedease lor Dumnezeu, de pentru aceaia nu putură goni dracul? CORESI, ev. 82. Pentr-acela păcat [al lui Adam şi al Evei] şi noi suntem supt blăstămul lui Dumnedzău de murim. varlaam, c. 117. Mare au fost taina durerilor tale, De-ai lăsat în lacrimi, de-ai lăsat în jale Patrie, soţie, rude şi copii Ce te plâng pe malul tristei veciniciil ALECSANDRI, P. I, 230. Sunt rei şi arţăgoşi de-ţipricinuesc atâta mâhnire? ISPIRESCU, L. 11. Că n-am pâne, n-am legume De stau să mă duc în lume. folc. transilv. I, 11. (Cu nuanţă cauzală) Voiu fi pârât ...de voiu fi lepădat den săbor. CORESI, ev. 137. Era stearpă de n-avea cuconi, pentr-aceaia măhnindu-să la inemă. DOSOFTEI, v. S. septembrie 10712, Iar pe soltan Mehmet l-au pus la închisoare şi peste o săptămână l-au otrăvit de au murit. NECULCE, L. 167. Această fabrică s-au zidit cu cheltuiala mănăstirii, din care pricină au căzut mănăstirea la datoriie de nu să poate plăti cu niciun chip (a. 1823). DOC. EC. 282. Dar el a aflat şi cu marafeturile şi drăciile lui i-a pus pe toţi la închisoare, de li se prăpădesc bucatele pe câmp. FILIMON, O. I, 158. (Cu nuanţă finală) Numai pre Ioann şi Iacov şi Pătru lăsă de întrară. CORESI, EV. 385. Abia putu de-ş îndireptă limba încă a patra zi. VARLAAM, C. 381. Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor. URECHE, L. 57. Ştiură în toate limbile de propoveduiră. PSALT. (1651), III72. Şi o aruncară într-o groapă adâncă, din care cu anevoae putură creştinii de o scoasără. DOSOFTEI, v. S. octombrie 45729. Miron logofătul au lăsat de n-au scris. NECULCE, L. 4. La vreme nu l-au urmat, ci au lăsat de au trecut vremea cea orânduită, prav. cond. (1780), 68. Am silit după putinţa mea ... de am lucrat în via Domnului. ANTIM, P. XXV. Am pus toată osârdia de am tălmăcit şi pre ceale mai nelesnicioase graiuri şi nume. GRIGORIE. 6/6. Prin acest chip aii putut de au răsturnat pre tatăl său. OBLĂDUIREA, 12/27. Noi ne gândim cum am putea să însuşim aceea ce stă în mâinele norocului şi lăsăm de ne scăpă aceea ce este într-ale noastre. I. pop, L. 180/24. M-am chinuit de l-am crescut şi l-am scos din toată nevoiea-i, şi acum ... parcă văd c-am să remân fară dânsul! CREANGĂ, P. 81. Se lasă de se răcesc, şez. v, 138. (învechit, rar; cu nuanţă conclusivă) Şi zise cel împărat cătră ea: nu grăi aşa, ce mai bine te pleacă Domnedzeului mieu şi închină-te lui, de face-te-voiu domnă şi împărăteasă spre toate casele mele (cca 1600). cuv. d. BĂTR. ii, 147/14. (Cu nuanţă instrumentală) Mulţi scriitori ...au scris rândul şi povestea ţărilor de au lăsat izvod pre urmă şi bune şi rele. URECHE, L. 57. Au strânsu ... acel mohor de ş-au scos sărăcimea foamea, că să facusă foamete în ţară. N. COSTIN, L, 560. Şi-l întoarce [pe domn] cu blândeţe de-l face ... bun. NECULCE, L. 178. Precum să să ştie că ... m-am însurat de mi-am luat soţie pre leage şi m-au cununat (a. 1754). iorga, s. d. xhi, 155. M-au înşalat pe mine de le-am dat marfa pe credinţă (a. 1810). URICARIUL, XIV, 240. C-o vorbă Creatorul, într-un ceas trist, neplăcut Din seminţele lui Haos, ... lume-a zis de s-a născut. HELIADE, O. I, 84. Prin ademenirele voastre o faceţi de îşi calcă datoriile sale. NEGRUZZI, s. I, 48. Şi acela, el ştie ce face, ce drege, de-mi aduce din când în când, aşa, câte puţine sălăţi. CREANGĂ, p. 211. S-au dat peste cap de s-au făcut un păun. SBIERA, P. 33. Badiul meu ... Nu mi-ai făcut tu ceva, De nu te mai pot uita. FOLC. transilv. II, 36. ♦ (Uneori în corelaţie cu „aşa”, „atât”, „câf’ sau „tot”, exprimă consecinţa unei acţiuni, manifestată într-un grad maxim sau exagerat) Că ... acolo [în iad] iaste ... şi ţivlete şi ţipete 1354 DE1 205 DE1 ... de anule putearea spune (cca 1600). CUV. D. BĂTR. n, 228/10. Fu un cutremur mare şi străjerii să spăriară de fugiră. VARLAAM, C. 105. Cât mi-i leagea Ta, Doamne, ... dragă, De mă-nvăţ cu dânsa dzua întreagă, dosoftei, ps. 418/12. Şi aşa cuprinsăse tot ţinutul Cernăuţilor, de-l ţinea şi altă treabă nu avea. NECULCE, L. 106. Ci aşa au fost plăcut înaintea stăpânului Dumnezeu şi au luminatpre Măria Ta ... de mi s-au făcut mutare dintr-un scaun într-altul ANTIM, p. XXV. Biiata mumă-ta ajunsease de ea singură îşfij spăla cămăşile (a. 1741). IORGA, s. D. XII, 40, Am ...un arţag ... de cam cert din gură. pann, P. v. II, 99/8. Sunt oameni cu cap, n-avem ce zice, procopsiţi de n-au cum mai fi, harnici. GHICA, C. E. n, 324. Am prins pe Sinziana ... şi, prin vrăjirea soţiei mele, Promoroaca, am schimbat-o la faţă de samănă acum întocmai cu împărăteasa noastră cea fugară, alecsandri, T. I, 459. A dat în ţara aceea o foamete grozavă, de se potopeau oamenii şi nimene nu se pricepe ci să facă. CONTEMPORANUL, I, 445. Şi străinul te tot paşte, De nu te mai poţi cunoaşte. EMINESCU, O. I, 182. Nevasta lui s-a desprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa urât. CREANGĂ, p. 86. Ele ... furau de stingeau. CARAGIALE, O. II, 225. Se zăpăci până într-atâta, de nu ştiu deocamdată să zică nici două boabe legănate. ISPIRESCU, L. 387. Cânta de rupea pământul, macedonski, o. iii, 9. Restul grădinii e numai tufişuri dese ... în care primăvara cântă privighetorile de e o frumuseţă. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P, 23. Am să fac o anchetă de să mă pomenească satele astea ... şi pe lumea cealaltă. REBREANU, R. I, 98. Baba Mătrăgună era ... harnică de n-o întrecea nimeni BRĂESCU, A. 53. Mir cea izbucneşte în plâns de i se scutură ghiozdanul în spate. SAHIA, N. 52. E o zăpadă, afară, de-a mai mare dragul SADOVEANU, O. I, 122. Mănâncă de se istoveşte, cât îi dai. demetrius, A. 6. Mă, da ’frumoasă fată!... frumoasă de pică! ARGHEZI, S. XI, 23. Străină-s, Doamne, străină, De nici apa nu m-alină. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 207. Au încremenit de nu mai ştia ce au zis. sbiera, P. 33. ♦ (Restrângerea conţinutului unei acţiuni priveşte o stare de incertitudine referitoare la producerea altei acţiuni) Pil atu ... chemă vătahul, întrebă el, de ... au murit [Isus]. CORESI, EV. 134. Giudeţul are puteare să socotească foarte, de vor fi mărturiile întregi şi adevărate şi foarte bune. PRAV. 141. Domnul înţălege cine ce gândeşte, de cugetă bine. DOSOFTEI, PS. 40/13. Eu sânt cel dentâiu ... şi vei vedea şi cu socoteală de iaste adevărat aceasta. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/15. Să-i întrebaţi pre dânşii de ştiu ... poruncile dintru adastă cărţulie (a. 1771). BV n, 196. De s-au copt [trifoiul] se poate cunoaşte [după păstăuţe]. ECONOMIA 71/8. Apelaţiia ce face cineva cerând ca să fie şi alţi rânduiţi cu aleagere împreună judecători în cercetarea pricinii nu iaste pentru altceva, decât ca să cerceteaze de nu să urmează vreo greşală. pravila (1814), 16/12. Nu ştiu de este obiceaiu în locul dumneavoastră să se bea întru sănătatea priiatenilor. ABEŢEDAR, 782/18. Era la îndoială de a-l pute săvârşi încă după al fi trii ani! DRĂGIUCI, R. 154/4. Să îmi spui ...de ai fost ...în acest vas. GORJAN, H. I, 44/4. Trebuie moaşa să caute bine ca să vază dă este toată. MEŞT. MOŞ. 38/22. Şi sărut a tale mâne, şi te-ntreb de poţi ierta. EMINESCU, O. I, 30. Uitaţi-vă la el, şi-mi spuneţi de nu-i ticăloşie? întrebă profesorul Marin pe colegi ... Nu-i ticăloşie ... ? S-a şi îmbrăcat în civil! AGÎRBICEANU, A. 34. Şi nu se desluşea de-i ... ziuă, ori cele dintâi întunecimi ale asfinţitului. C. PETRESCU, S. 11. Mă întreb de n-ai fost, Doamne, Tu. VOICULESCU, POEZII, n, 212. Fiindcă nu voiam să ne răsară lacrimile, ne uitam în vorbele lui de nu cuprindeau trebuincioasa ironie. ARGHEZI, T. C. 24. Toma se uită spre cer, ca să vadă de e târziu, dar nu se vedea decât o steluţă palidă. CAMIL PETRESCU, O. III, 233. Te-a întreba de nu mai ştii ... vreun leac. SBIERA, p. 27. Nu ştiu de m-oi mai întoarce. STĂNCESCU, B. 91. (Cu nuanţă finală) Cu-a mele coate eu cerc vremea să văd de se-nmoaie. EMINESCU, O. I, 46. Treci la badea peste drum Să cercăm vinul de-i bun. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 373. în bob se cearcă fetelor de au să se mărite, flecăilor de au să se însoare. ŞEZ. III, 127. (învechit, rar, urmat de „însă”; cu nuanţă justificativă) Pilatu se miră de însă au murit. CORESI, EV. 134. (învechit, rar; cu nuanţă temporală) Şi adevărat mi se pare că n-or fi alţi oameni în lume ... a avea atâta dragoste cătră craiul lor, cât de le-ar fi zis cineva tuturor să moară pentru folosul craiului lor, toţi pe loc ar fi murit. axinte URICARIUL, let. n, 167/2. ❖ (Starea de incertitudine priveşte eventualitatea producerii a două alternative care se exclud) Şi stă aceasta în voia giudeţului, să legiuiască de va fi cu măsură sau de nu va fi vătămătura. PRAV. 225. Şi şi-au chiemat toate slugile, ... şi-au împărţit toate averea lor, şi le-au dzis: de a peri, să fie averea aceea a lor; iar de nu va peri, să i-o de iarăş înapoi. NECULCE, L. 20. Azvârlii vasu ca să mă joc cu el şi să vedem, de te sperii tu sau ba. GORJAN, H. I, 58/15. Puiule, Secuiule! Na! te du pe ceea lume ... Spue-ţi morţii din mormânt De sânt om sau de nu sânt! ALECSANDRI, P. II, 25. In sicriu ... Niciun zgomot, nicio grijă; Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă. VLAHUŢĂ, s. A. I, 15. Nu se simţia de-i mort sau treaz. COŞBUC, ap. DDRF. Să caut de sunt adevărate sau nu. RETEGANUL, p. IV, 3. Drag mi-e bădiţa, ori ba? ... De mi-i drag; de nu mi-i drag, Nu pociu spune peste sat. JARNlK - BÂRSEANU, D. 70. ♦ (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului la care se restrânge conţinutul unei acţiuni) Şi într-aceasta dzi iaste praznicul şi sărbătoarea noastră aceia de caria prorocii ...au prorocit. VARLAAM, C. 140. De care [fapte] să laudă Moisi ...că s-au aflat credincios în toată casa lui Dumnezeu. biblia (1688), [prefaţă] 6/45. Scaunul împărăţiei tatălui meu erea acolo unde este balta aceea, de care mă întrebaş. GORJAN, H. I, 68/23. Convingerea minţii noastre se întemeiază pe conştiinţa că ideea, de care este să ne convingem, se află cuprinsă în ideile de care suntem convinşi. MAIORESCU, L. 9. El şezu pe o bancă, cu mâinile unite şi lăsate peste genunchi, cu fruntea plecată şi părul risipit peste ea, gândea lucruri de cari nu-şi da sama. EMINESCU, P. L. 92. Drezina fuge din ce în ce mai repede ...pe lângă cantoane de a căror fiinţă n-a bănuit până acum. C, PETRESCU, S. 44. Orice lucru ...de care-şi aducea aminte că are să se despartă ..., îi pricinuia o durere ascunsă. MIRONESCU, S. A. 44. Vasăzică d-ta eşti Felix de care ne-a vorbit atâta domnişoara Otilia. CĂLINESCU, E. O, I, 17. ♦ (în construcţia de cât, cu valoare de conjuncţie, restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin delimitarea sub aspect cantitativ a altei acţiuni) îşi aducea aminte uneori, de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii. CREANGĂ, P. 141. Să-l întreb ... Şi de câte-oi avea parte, teodorescu, p. p. 293. ♦ (în construcţiile cât de sau ce de, cu valoare de conjuncţie, restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin raportare la un grad mare de manifestare a altei acţiuni) Cari Dumnedzeu ştii ce di greu era pi ţară. NECULCE, L. 324. Acel ofiţer au venit ... ca să vază ce de oaste este. axinte URICARIUL, LET. II, 159/38. Forte tare îmi estă conoscut cât de nepotinciosă sântu. TIN. ROM. 4v/7. Cercaţi şi veţi pricepe cât de dulce este familiei şi următorilor aducerea-aminte despre strămoşii săi. HELIADE, în plr I, 21. Să-i pot arăta cât de mult îl iubesc. CAMIL PETRESCU, T. I, 11. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, restrângerea sub aspect general a conţinutului unei acţiuni se face prin raportare la altă acţiune; cu nuanţă justificativă sau modală) Ştia amu şi se învăţă, de ce se chinuia. CORESI, EV. 27. Să aveţ nedeajde pre noi... întru tot vom nevoi să vă dăm ştere de ce vom şti (a. 1616?). ROSETTI, b. 84. De ce-i întreba ei, dracii răspundea. VARLAAM, C. 204. Ce-şi ţâne giurământul Şi nu-şi schimbă cuvântul Cătră soţ de ce dzice. dosoftei, ps. 42/19. Inţălegând turcii de ce se lucrează în Moldova, cum au luat pe Duca-Vodă leşii, au pus domnu pe Dimitraşco Catacozino. NECULCE, L. 83. Ş-au luat mult bir auzind Grigorie-Vodă de ce s-au întâmplat lui Andoni, nu putem arăta cătă grijă avea Domnul, triimeţindu-i multe peşchişuri şi bani (sfârşitul sec. XVIII). LET. III, 196/38. Luându-şi seama de ce făcu pentru venirea tătâne-său. MINEIUL (1776), 192r2/15. Nu ştie de ce să se apuce. TEODOROVICI, M. 14/7. Ce să văd? bietul Bibi era în spasmele agoniei. Oh! nu-ţi 1354 DE1 206 DE1 poţi face o idee de ce am cercat! NEGRUZZI, S. I, 62. Iată de ce talente avem noi trebuinţă. ALEXANDRESCU, O. I, 192. Muierea, Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea .... Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii. EMINESCU, O. I, 159. Când ne vom revedea, îţi voi explica de ce şi cum n-am putut merge să-ţi văd familia la Sinaia. CARAGIALE, o. vn, 147. Mă uitam la el şi mă gândeam: de ce o fî rămas căpitan până la o vârstă aşa ... înaintată? BRĂTESCU-voiNEŞTl, P. 20. Nu mă întrebam de ce voiam să-mi chinui copilul. M. ELIADE, o. I, 69. Nimeni nu-şi închipuia de ce boierul se legase aşa... strâns cu un răzăş. SADOVEANU, Ó. I, 152. Drept să vă spui... nu prea văz dă ce e nevoie. CAMIL PETRESCU, O. n, 218. Şi să-ntrebe de ce zac. JARNÍK- BÂRSEANU, D. 104. ♦ (Popular, în construcţia de cum, cu valoare de conjuncţie, restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin raportare la modalitatea de săvârşire a altei acţiuni; cu nuanţă finală) După ce tată-său o vădzu gata ... îi dete poveţile părinteşti de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. ISPIRESCU, L. 13. ♦ (învechit, rar, în construcţia cum de, cu valoare de conjuncţie, exprimă consecinţa sub aspectul modalităţii) Sămânţa ta aşa vârtos voi înmulţi, cum de mulţie nu se vor putea număra. PO 52/27. ♦ (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, restrânge conţinutul unei acţiuni la identificarea sursei de provenienţă a altei acţiuni) Că năravul vracilor iaste întâi să întreabe pre bolnavul...de unde-i iaste rădăcina boaliei şi a dureriei. CORESI, EV. 60. Dar povaţa mea, nu ştiu dă unde, Iarăşi stete înainte-mi. BUDAI-DELEANU, ţ. 321. Mult mă gândesc în mintea mea de unde ai atâta putere. CREANGĂ, A. 162. Mă întrebi de unde sunt banii? CĂLINESCU, C. O. 38. 4. a) (învechit şi popular, exprimă proiectarea accidentală a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Atunce se tâmplă de fu cutremur mare, cât se răsipiia besearecile. MOXA, 389/37. Era de lăcuia în Erusalim un om, anume Lazar. VARLAAM, C. 330. Cela ce va răni pre altul... sau va fî făcut altă ceva împrotiva ranei, au va fi măncat, sau băut, şi să va fi obrintit şi dentr-acia i să va fi tâmplat de va fi murit, cela ce l-au rănit nu să va certa ca un ucigătoriu, ce mai puţin. PRAV. 88. Nărocul ţărâi că s-au tâmplat atunce de au venit Neculai-Vodă. NECULCE, L.268. Luminatul domn ... având prepus pentru nişte lucruri, ce le-au adus întâmplările vremii de s-au făcut. ANTIM, P. XXIII. întunecarea ... soarelui să face când luna încungiură pământul şi să întâmplă de să pune între soare şi între pământ. GRECEANU, î. 119/22. După puţină vreme se întâmplă de rămasă fiul meu văduv. GORJAN, H. I, 34/1. Pentru ce n-ai jucat rolul? - S-au întâmplat de m-am îmbolnăvit! PR. DRAM. 196. Agapiţa, după mai multe mustrări... şi mai multe făgăduinţe ce îi dete, nu ştiu cum se întâmplă de căzu iar în ispită. NEGRUZZI, S. I, 79. Când fu de se sculară uriaşii sau novacii cu răsmiriţă asupra zeilor. Atunci... omorî o mare mulţime. ISPIRESCU, U. 47. Se întâmplă uneori de seacă bălţile. SADOVEANU, O. IX, 444. Pân-eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. JARNÍK - BÂRSEANU, D. 12. Dar al vostru împărat Tot mergând pe la vânat într-o seară s-a-ntâmplat Pe la noi d-a înnoptat. TEODORESCU, P. P. 116. b) (învechit, exprimă oportunitatea producerii unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Vru ... Dumnedzău de să pogorî din ceriu pre pământ. VARLAAM, c. 59. Lui Avraam i-au datu-i D[u]mn[ă]dzău pre lume, Şi în ceriu de să slăveaşte cinstitul lui nume. DOSOFTEI, v. S. octombrie 58711. Binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea Annei şi născu prin făgăduinţă. ANTIM, O. 44. I-a dat Dumnezeu în gând de a pus în boloboc, împreună cu dânsa, pe junele cu care ea s-a însoţit mai pe urmă. ISPIRESCU, L. 356. A dat Dumnezeu de nu petrecem Sfântu-Vasile singuri. SADOVEANU, O. I, 91. ♦ (învechit şi popular, indică finalitatea unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Şi dzise [miiaşul] cu rrane se-lu întreabe elu de se înţeleagă dereptu care vină aşa strigă spr-insu. COD. VOR.2 271. Se leapădă den nedereptate, de face dereptate. CORESI, EV. 69. Să avemu răbdare de se ne rugăm căndu vremu cădea (a. 1619). CUV. D. BÄTR. II, 124/14. Pre Tine am de mi-eşti nădeajde. DOSOFTEI, PS. 43/8. El rugă pe Caragea de îl onoră cu rangul [slugerului]. filimon, O. i, 149. îl ajută pe om de se îmbogăţeşte. şez. I, 241. (învechit şi popular, urmat de „să”; cu valoare expletivă) Dedu lui şi ucenicilor lui, de să tipărească această carte. CORESI, EV. 6. Nu trimease Dumnezeu fiiul Său întru lumea de să judece lumea, ce să mântuiască lumea. id. ib. 460. Şi dzise arhaghel: aceşte săntu ceia ce nu se-u sculat sfănta duminecă... de să meargă la beserecă, ce-u dzăcut ca şi morţii (a. 1580). CUV. D. BÄTR. II, 328/27. Când vor avea neşte soţii bani împreună şi-i vor da la unul de să li-i ţie şi el va cheltui acei bani... pre acesta să-l gonească. PRAV. 43. Doamne, numele Tău să vesteaşte ... de să pomeneaşte. DOSOFTEI, PS. 456/20. S[ă] fie volnic cu această carte a Domnii MealfeJ dă să oprească pre tot omul ..., vericine cu ce ar fi (a. 1684). IORGA, S. D. vn, 29. Se răpezi asupra lupului cu paloşul în mână de să-l facă mici flrâmi. ISPIRESCU, L. 17. Am să fac o anchetă de să mă pomenească satele astea ... şi pe lumea cealaltă. REBREANU, R. I, 98. Şi el mi-l fierbea Pân-oasele cădea Jos cazanul da De să răcorea, păsculescu, l. p. 153. <> (Indică finalitatea sub aspect intenţional) Aş zbura lesne De-aş departa-mă La păduri dease ... Dumnedzău Sfinte, ş-aş aştepta-Te. DOSOFTEI, ps. 180/3. Face-m-aş privighetoare, De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dismierdătoare! ALECSANDRI, O. 63. ♦ (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului asupra căruia se proiectează o acţiune) Lucrul acela de carele el mult înseta. ANTIM, O. 14. Acel de care norocul avu grijă. EMINESCU, O. I, 61. Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte, dacă n-ar fi fost tovarăşul nedespărţit al lui Paşadia, de care aveam o evlavie nemărginită. M. I. CARAGIALE, c. 11. Aide să-ţi dau eu vacă ..., de care ţi-a plăcea, şez. I, 6. ♦ (învechit, în construcţiile de cât sau de ce, cu valoare de conjuncţie, delimitează sub aspect cantitativ sau general scopul unei acţiuni) Oamenii ...să roagă de ce nu le iaste [folositor]. VARLAAM, C. 198. I-ai dat ce-i pofteaşte inima şi-i ceare De câte să roagă. DOSOFTEI, ps. 62/10. ♦ (în construcţia de cine, cu valoare de conjuncţie, raportarea la elementul asupra căruia se proiectează o acţiune se face prin intermediul altei acţiuni) Du-te, du-te, n-ai mai fi, Dragă băieţele, Să n-am de cine dori TEODORESCU, P. P. 286. De cine mi-i mie dor, Departe-i depărtişor. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 123. De cine doru se leagă Nu este [glumă], folc. transilv. n, 45. ♦ (învechit şi popular, în construcţia cum de, cu valoare de conjuncţie, indică finalitatea sub aspectul modalităţii) Sfat făcură farisei(i) pre Isus, cum de El să-l piarză. în dr. în, 267. Se luară [să gândească] bieţii ciobani cum de ... să dea ei peste o aşa pagubă. ISPIRESCU, l. 397. 5. (învechit şi popular, exprimă raportarea unei acţiuni cu caracter incoativ la altă acţiune, care este nu numai începută, dar şi terminată; cu nuanţă finală) M-am apucat de-am scos această cinstită carte ... grecească pre această limbă (a. 1632). GCRI, 79/5. Va sudui la vreamea ceaia când să va apuca de să fie ispravnic. PRAV. 237. Şi întorcându-s-înapoi Ştefan-Vodă, s-au apucat de au făcut Mănăstirea Voroneţul. NECULCE, L. 10. M-am apucat şi eu ... de am săpat şanţ şi am adus bolovani (a. 1724). IORGA, s. D. XIV, 18. II văzu unde să pleca în jos, şi grăbind îl apucă de-l pogorî târâş. MINEIUL (1776) 192v2/l. Românii crezând a-şi asigura libertatea ..., se puneau de ucideau pe aristocraţi BĂLCESCU, M. v. 397. Se apucă de le grijeşte bine. CREANGĂ, P. 194. Se puse de mulse epele. ISPIRESCU, L. 29. Cu învoirea lui Belciug, învăţătorul s-a apucat de şi-a zidit o casă proprie pe locul bisericii. REBREANU, i. 83. Ouşoare că scotea şi-ncepu de le-mpărţea. TEODORESCU, P. P. 532. Apucă de să rade. DOINE, 35. S-a apucat de a aşezat prin casă. STÄNCESCU, B. 45. Şezând Făt-Frumos cu fata ... începură de-şi schimbară inelele. FUNDESCU, L. P. I, 47. Mâna pe jugani punea, Căpestrele le-aşeza El pe unu-ncăleca Ş-apuca de pribegia. Păsculescu, L. P. 309. ♦ (în construcţii cu valoare de conjuncţie, 1354 DE1 207 DE1 indică iminenţa unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Priveşte, eaca focul se mântuie în vatră, Candela se sfârşeşte, puţin de nu s-a stins. NEGRUZZl, S. n, 63. Dracii ies afară din ieaz câtă frunză şi iearbă! Oleacă numai de nu s-a răsipit bolta ceriului. CREANGĂ, R 54. 6. a) (Exprimă deducerea sau explicarea unei acţiuni pe baza sau ca urmare a altei acţiuni) Şi răpită fu corabiia de nu putea se protivească-se vântului. Deaderă-se şi purrtaţi eramu şi currsemu pre lângă un ostrovu. COD. VOR.2 315. Au pare-ne noao că ne mai adaugem noi avuţiia au marha, de ne nevoim aşa şi pre Dumnezeu uităm. CORESI, EV. 408. Dimitrie, această nedeajde am nedejduit eu ... de te-am pus într-aceasta cinste: să ne cinsteşti. VARLAAM, C. 373. Pentru aceaia dară nu iaste minune ...de m-au rânduit şi pre mine Dumnezeu şi m-au pus, om mic fiind şi smerit, păstor mic, la mică turmă, la dumneavoastră. ANTIM, O. 6. Dumnezău... avea bune şi înţălepte măsuri, de au lăsat pe toţi ...să să înece. DRĂGffiCl, R. 37/17. Muierea împărăteasa mea îmi face mare strâmbătate de nu mă iubeşte şi are alt ibovnic. GORJAN, H. I, 69/9. Calul tău ... precum văz, procunoştinţă are, De să opreaşte aşa-n loc şi nu-ţi dă ascultare. PANN, P. v. II, 152/20. Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci Şi umbra ta se pierde în veci EMINESCU, O. I, 213. Se vede că tot mai ai... noroc, de-ai nimerit tocmai la mine. CREANGĂ, P. 90. A făcut un păcat de a calcat pe moşia slutului ISPIRESCU, L. 43. Fii liniştită, toate vor merge bine. Numai spune, mă rog, doamnă, primarele nostru e bolnav, de nu se arată. CONTEMPORANUL, îi, 214. Câţi blestemă de-a nu te fi putut uita. MlNULESCU, V. 49. Poftiţi şi şedeţi la noi dacă aţi ostenit de-aţi venit. BENIUC, v. c. 61. (învechit şi popular; cu nuanţă cauzală) Se temea [în privinţa lui Mihail] de să nu se scoale. MOXA, 384/10. Pare-mi oricând foarte bine, De se tâmplă oarecine, Să-mi grăiască cu blândeaţe. MONTAN, S. 6/11. [Dacă] ţinea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb [din cauza uitatului înapoi], ispirescu, L. 36. ♦ (Indică justificarea unei acţiuni în eventualitatea sau cu condiţia producerii altei acţiuni) Iară de văm fi fară credinţă ... şi ne văm pururea tăvăli în necurăţie ... atunce înşine rădicăm noi mâniia lu Dumnezeu spre noi CORESI, EV. 113. Că de aşi priceape că haina ... ştie gândul mieu, în foc o aş băga-o. URECHE, L. 101. De-au domnit mişeii, veni-i-va osândă. DOSOFTEl, PS. 33/18. De vor năzui aiurea vor peri BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/14. Că nu era mult acmu, De-ar hi năvălit moscalii, cum purcesese, niciun iniceriu nu ar fi rămas. NECULCE, L. 246. Şi de să va face vreun lucru în silă cătră Haricliia, mă vei vedea omorât mai înainte. AETHIOPICA, 3274. De te vei folosi ceva cu această învăţătură, aceasta va fi bucuria mea. MOLNAR, E. S. 18/1. Intr-alt chip de va urma, atunce ... înşălătoru să se numiască (a. 1803). URICARIUL, III, 30/5. De vei lua aminte vei afla că au grăit. MAIOR, I. B. 294/17. Şi de nu vor fi adevărate toate zisele mele, atunci mă mulţumesc a fi socotit... flecar. MUMULEANU, C. 42/2. Bărbatul iar îi zice: De îţi voi spune, soro, îmi primejduieşte viaţa. GORJAN, H. I, 19/30. De gândeai că a iubi este lucru uşurel... Mult te greşeai, draga mea. CONACHI, P. 221. Ear de n-a vrea ca să vie, [Făt-Frumos], Dare-ar Duhul necurat Să fie-n veci farmecat. ALECSANDRI, P. I, 7. Aş fi ferice, de-aş fi încă o dată în patria-mi iubită. EMINESCU, O. I, 8. De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat! CREANGĂ, P. 25. Bine ai venit, că de mai întârziai şi eu mă prăpădeam. ISPIRESCU, L. 10. Vătaf puturos, de ne mânând pâinea ... o să te tăiem, barbu, G. 9. De-aş şti că m-aş mântui Ziua, noaptea-aş tot hori FOLC. transilv. i, 180. (Cu nuanţă temporală) Şi anu întâi oameni scoase [din Eghipet] Domnul şi de nu fură în credinţă Elu-i pierdu (cca 1569 — 1575). GCRI, *11/1. De va fi cel rănit mâncat niscare bucate greale ... Deva fi îmbiat în soare, sau în vânt la răceală, atunce nu-i i moartea [din cauza rănii]. PRAV. 128. D-o fi să pei ..., La moartea mea ochi-ţi vor lăcrăma. I. VĂCĂRESCUL, P. 208/9. ♦ (Justificarea se face pe baza unei analogii) Să amu bogatului de nu i-e lesne şi pre iuşor a întră întru ea [în împărăţia cerului], dară camatnicul cum va intra? CORESI, EV. 293. Deci de-au ţinut Măriea Sa leagea, fiind domn legei, dară cu cât mai vârtos să cade noao a ţinea leagea lui Dumnedzău? VARLAAM, C. 326. Şi de are Ptolemeu împăratul Eghipetului mai mare laudă, care au tălmăcit Sfânta Scriptură den limba ovreiască spre cea elinească, ... cu cât mai vârtos Măriia Ta eşti vreadnic. BIBLIA (1688), [prefaţă] 8/34. De crezi în poesie, ... Crede-n amorul meu. ALECSANDRI, P. I, 130. De nu există sufleteşte nici Tof ana, nici Crina, ...cu atât mai puţin există Castriş, un tânăr bogat, care, hotărându-se să ia în căsătorie pe Tofana, ... e refuzat. LOVINESCU, c. iv, 29. ❖ (în corelaţie cu „ce”, „cine”, „cum”, în construcţii interogative, indică manifestarea unui anumit interes, a unei anumite curiozităţi etc. în legătură cu justificarea unei acţiuni ieşite din comun) Ce ţi-e mare de fugişi şi tu, Iordane, că te întorseşi înderetu? psalt. HUR. 99710. Răspunse Pavelu şi dzise: „Ce faceţi plângându de-mi frângeţi înrema”. COD. VOR.2 256. Ce-au greşit acesta sau părinţii lui de-au născut orb? CORESI, EV. 165. Şi iară zise Abimeleg lui Avraam: ce ai văzut, de ai făcut aceasta? PO 65/20. Ce folos e lor deaca popa grăiaşte ... sârbeşte, de nu înţeleg, sau pre altă limbă (a. 1579). GCR I, 24/39. Ce poate fi omul de-l aduci aminte? De cerci pentru dânsul folos înainte? DOSOFTEl, PS. 27/16. Ce socoteală ai tu de zici că nu sânt frumoasă (a. 1773). GCR n, 95/17. Ce ai, nene Terinte, de eşti... posomorât? negruzzî, în PR. DRAM. 449. Ce-ai păţit, unchiaşule, de încaleci pe mine? ALECSANDRI, T. I, 430. Dar voi ce dracul de vă miraţi aşa? GANE, N. ni, 140. Dar cine eşti tu, zise Ivan cam sborşit, de te lauzi, că ştii toate? CREANGĂ, P. 299. Ce ai la sufletul tău de eşti tot fară chef şi mâhnit? ISPIRESCU, L. 192. Ce suntem noi, argaţi, de ne vorbeşti astfel? MILLE, V. P. 210. Ce sânge curge oare în vinele micului burghez, de-l face indolent ca o mlaştină? CĂLINESCU, C. O. 12. Da ce-i cu tine, omule, de te-ai întors aşa devreme? camil petrescu, B. 14. Vai, mândruţă, ... Ce tot faci de nu scrii carte? JARNÎK -BÂRSEANU, D. 142. Ce mai drege ...în grădină, de nu w?e?SBIERA, P. 180. Ce-arn făcut de-am zăbovit şi mi-am pus puica-n pământ. SEVASTOS, C. 158. Părinte, cum se face de eşti aşa de gras şi voinic? ŞEZ. IV, 185. Şî pă Mihu întrăba: «Ce bai Mihu de tăt strîz»? ALEXICI, L. p. 191. Cine pe tin ’ te-a adus Şi în calea mea te-a pus, De îmi calci livezile Şi-mi trânteşti rogoazele? BALADE, I, 343. (învechit şi popular; cu nuanţă cauzală) Cine a fost pricina de i-a surpat într-un minut fericirea? MARCOVICI, D. 8/17. Dar ce-i pricina de eşti vesel? GORJAN, H. I, 6/5. Ia spune-mi, flăcăule, ce este cauza de cântă pasărea măiastră cum pui tu piciorul în biserică? ISPIRESCU, L. 299. ♦ (învechit, indică anularea unei acţiuni cu condiţia producerii altei acţiuni, care reprezintă o situaţie de excepţie, o derogare de la o anumită dispoziţie; în construcţia alegând de) Cine va ocoli locul acela unde să cade să plătească vamă ... alegând de-are fi cu ştirea vameşilor, iară într-alt chip de va lăsa drumul cel mare, tot negoţul ca să-ş piarză. PRAV. 46. El sângur iaste vinovat morţii-şi; alegând de va fi rana [mortală], ib. 129. ♦ (Indică un raport de dependenţă prin condiţionare dintre două acţiuni) Şi la Isaia zice: De veţi asculta pre mine> dulceaţa pământului mânca-veţi! CORESI, EV. 67. De veri se cunoşti ce iaste Dumnedzău şi cum iaste a i se închina Lui, ascultă şi ia aminte. PRAV. LUCACI, 19073. De veri să hii desăvârşit, ... vino în urma Mea şi veri avea visteriu în ceriu. VARLAAM, C. 218. De voi fi eu om mare, te voi face ... mai mare în Chipru, giudecătoriu. NECULCE, L. 24. De voi scăpa viu, Făgăduiesc cu chizeşluire pace statornică. AETHIOPICA, 64v/25. De ar voi, poate să să povăţuiască. PRAV. COND. (1780), 42. De se va putea împăca cu Poarta iarăşi, îl vor primi ... prinţ. ŞINCAI, HR. în, 76/37. De ar fi avut craiul sfatul mieu înaintea lui, tu nu ai fi pierdut judecata. BERTOLDO, 11/6 .De ar socoti omul sfârşitul lui ... cu adevărat ar vedea cum îl 1354 DE1 208 DE1 cutremură faptele lui PILDE, 2/16. Deci, de-i adevărat graiul tău, lan jură-tepe Dumnezieu! „Iha: zieu!” BUDAI-DELEANU, ţ. 181. De am auzit bine, ceasul cel după urmă a bătut pentru mine. MARCO viei, C. 10/11. De voiţi, eu vă voi arăta. DRĂGfflCl, R. 55/12. Zice: De-ţi este ţie slugă credincioasă, să-ţi fie ţie ca sufletul tău. TEAMPE, O. S. 86/19. De-i vre, îndată poţi. CONACffi, P. 107. De aş fi în locul dumitale, aş căuta s-o mângâi NEGRUZZI, S. I, 45. Mâne vei pune işlicul în cap şi, de va vrea Dumnezeu cu tine, nu va trece mult şi vei avea moşii, ţigani şi averi nenumărate. FTLIMON, O. I, 126. Filozof de-aş fi - simţirea-mi ar fi vecinic la aman! EMINESCU, O. I, 48. De-ar avea codrul ista gură să spuie câte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119. El rugându-se, se făgădui lui Sfântul Nicolae, ... hramul acelei biserici, să-i ridice o monastire pre numele lui, de-l va mântui; ceea ce şi făcu. ISPIRESCU, M v. 7. De-ai chibzui puţin, ai vedea că eu n-am nici o putere. REBREANU, p. s. 77. De-aş putea să-ţi arăt, într-o dimineaţă, spânzurătorile iadului, ... ispita care te bântuieşte ar pieri GALACTION, O. 317. Măria Ta, de porunceşti, pun tunurile să tragă. CAMIL PETRESCU, B. 99. De-om primi apă din plin, poate să ne vie ceea ce nădăjduim noi. SADOVEANU, O. XXI, 476. Şi de n-au murit, apoi trăiesc încă şi acum. SBIERA, P. 34. Hai să vii cu mine, De vei să fii bine! TEODORESCU, P. P. 75. Te-oi lua... De mi-ei isprăvi: Pod pe Marea Neagră, balade, I, 285. (Cu valoare restrictivă) Putem, numai de vom vrea. VAR LA AM, c. 171. Am multe de mi s-ar ţinea în seamă ... numai le las şi zic că am cheltuit ca la o casă a mea. ANTIM, p. xxvm. Din ce oraş eşti? El zise: Dintr-acesta sânt, de iaste acesta Efesul MINEIUL (1776), 130v2/28. Cel mai puternic poate face rău şi violenţie numai de va vrea. OBRADOVICI, D. 5/1. Poamele sânt cea mai bună şi mai sănătoasă bucată la oameni, de le vei mânca bine coapte. ÎNV. POM. 4/2. în apă limpede, de va fi cu putinţă ... să se speale [cânepa]. CULT. c. 46/6. De era îndestul să gândim numai, pentru ce am priimit şi darul vorbirei? MARCOVICI, C. 39/5. Vie atunci cineva să-ţi ceară socoteala despre mijloacele prin care ai dobândit toate acestea. Vie, de va putea! FILIMON, o. I, 126. Ce ... cavaleri plăcuţi se uita la dumneavoastră, de nu v-ar deochia. ALECSANDRI, t. 309. Cartea ta într-adevăr minunată este! numai de n-ar ameţi mintea. EMINESCU, P. L. 38. Voi adormi ...de nu m-aş trezi numai iar. id. ib. 82. Eu sunt Sfânta Miercuri, de-i fi auzit de numele mieu. CREANGĂ, P. 90. Atunci şi cafenelele erau pustii şi numai prin căsuţe de se mai afla ceva veselie. SĂM. VI, 376. Inutil să adaug că voi face totul pentru a evita orice declaraţiune de va fi posibil şi a ne menţine intacţi pe poziţiuriea din 1920, păstrată cu atâta grijă. TITULESCU, D. 138. Să vină de vor alţii ca să-nceapă A pescui BENIUC, V. 77. Soţie ...De vrei să mă iei Mă scoate din stâncă. ALECSANDRI, P. P. 15. Că ce-oi avea tot voi da Sufletul de-mi veţi lăsa! RETEGANUL, tr. 37. Câte ştiu! De-aş şti carte să te scriu. FOLC. TRANSILV. I, 7. ♦ (Condiţia reprezintă factorul absolut indispensabil sau minimal fără de care nu ar fi posibilă altă acţiune ori fără de care nu s-ar putea evita o anumită consecinţă) Un bolnav [îl purta] patr-înşi ca pre un mort; nice leac puteare sau tărie întru sine n-avea, de nu-l vrea purta semenţiile lui. VARLAAM, C. 180. Niciodată nu să poate a fi despărţiţi cei prea iubiţi, de nu-i va popri vreo pricină întristătoare. AETHIOPICA, 4717. Oamenii cei rei şi nemicii noştri de nu s-ar opri şi ţinea în frâu, ne-ar bate. D. SUP. 12/19. Sătano, de nu mi-ai fi părinte şi de n-aş fi întâi născută ţie ... Aş grăi cu tine almintre doară. BUDAI-DELEANU, Ţ. 75. De nu era doamna Maria, negreşit aşi fi murit kotzebue, U. 10716. Eu nu aş putea vorovi de nu aş fi auzit niciodată. FULEA, B. 22/7. Nici sigur monarhul cel ce dă vredniciile nu este nobil de nu va fi virtuos. MUMULEANU, C. 10/1. Trei la o masă n-au nici un haz de nu va fi şi ... al patrulea. GORJAN, H. I, 89/4. Să nu care cumva să le găteşti plocon că nu primesc dânşii, dă nu ţe-or da ţie dar. jipescu, O. 101. Crezi că te-aş fi ales discipol al meu, de nu te ştiam vrednic şi adânc? EMINESCU, P. L. 42. Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb, de nu eram eu. CREANGĂ, P. 279. Şi domnesc şi... astăzi de n-or fi murit ISPIRESCU, L. 32. De roua n-ar fi-n lume, pământu-ar fi pustie. MILLE, V. P. 109. îi dase ceasul rău în drum! De nu-mi ieşea atunci din casă, ...Că l-aş avea băiat şi-acum! Aşa ... mi l-a-nghiţitpământul COŞBUC, F. 95. E vai şi amar ... de nu asculţi. RETEGANUL, p. m, 31. (Cu nuanţă conclusivă) Energia de va fi singură, atunci caracterul este mai mult aspru. FIS. 36. Dar de-i umbra ei aceea — atunci Ea un înger este. EMINESCU, O. I, 51. Mătuşă, de mi-i face acest bine, atunci să ştii că ai să ai mult bine. creangă, P. 171. ♦ (Indică virtualitatea unei acţiuni, în eventualitatea producerii altei acţiuni care reprezintă o ipoteză, o supoziţie, o bănuială etc.) De se sfiiască-se şi smentească-se toţi vrăjmaşii miei; întoarcă-se şi ruşireadze-se foarte curundu. PSALT. 8. Să neştine da-ş-va banii la priiatnicul său a ţinea, sau atare vase, şi din casa acestuia le vor fura şi de vor afla furul ... să plătească. PO 251/8. De iaste mirean să guste atunce sâmbătă şi duminică. PRAV. GOV. 3579. De n-ai avea pre ce cunoaşte, puteare-ai să te îndoieşti, varlaam, C. 461. Gândi că de va merge la turci ... să nu care cumva să şi piară. URECHE, L. 200. Iară de să va prinde supt biruinţa Cameniţei, să va certa. PRAV. 184. O, ce ursire, de nu veţi face pace, ce veţi face? (a. 1693). FN 17. De scăpa viu, mâne, poimâni el ne omoară pe toţi. NECULCE, L. 110. La îngroparea morţilor ... de se face îngroparea în vreamea şcoalei, nice învăţătoriul a merge, nici şcolarii a trimite să nu cuteze. INSTRUCŢIE, 6/1. De aveţi lipsă a înmuguri pre căldura cea mai mare a soarelui foarte bine e a spânzura o frunză deasupra mugurului înv. pom. 111/15. De va fi acoperită [cânepa] nu va putea încolţi. CULT. C. 21/23. De ar întreba cineva ce este întrânseca fiinţă a trupurilor, eu aş răspunde că nu ştiu. POTECA, C. P. 27/2. Aşadar, de nu eşti încă fericit, cine te opreşte ... a fi. MARCOVICI, D. 10/11. Şi tu ai fi făcut aceasta pentru mine, de m-aş fi aflat în starea voastră. DRĂGHtCl, R. 23/26. De vom vedea altă pildă mai mare decât aceea ce am văzut ... să ne întoarcem. GORJAN, H. I, 11/23. Sinul tău să-l răcorim, Şi de este se murim, Lângă tine se perim! ALECSANDRI, P. I, 93, Numărul adepţilor lui [al dicţionarului academic] de va fi fost vreodată mai mare, astăzi desigur scade pe zi ce merge. MAIORESCU, CR. II, 266. De mi-i da o sărutare Nime-n lume n-a s-o ştie Căci va fi sub pălărie. EMINESCU, O. I, 55. De ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi CREANGĂ, P. 277. Să se facă muiere de va fi bărbat. ISPIRESCU, L. 30. De-o fi murit, să-l ierte Dumnezeu! COŞBUC, F. 73. Că dacă pui cămaşa la uscat n-o mai găseşti, de nu stai lângă ea. brăescu, v. 9. Juraţi, de ştiţi, pe cruce. ISAC, O. 49. Copila s-au măritat, De să mărita-n alt sat Nu era nici un banat SEVASTOS, C, 64. De m-a lua cine-m-place, Verde cunună mi-oi face. bîrlea, c. p. 5. ❖ (Ipoteza priveşte o anumită clauză sau o anumită dispoziţie prevăzute într-o lege, într-un contract etc.; cu nuanţă temporală) Iară de va fi tată cu fata sa sau feciorul cu mumă-sa [să curvească] post 15 ai, noi dăm 5 ai PRAV. LUCACI, 204712. Cela ce ... va ascunde lucru ... furat, de să va găsi, ... să va certa după voia giudeţului. PRAV. 317. Iar de va muri şi muerea ... atunci moştenitorii ei ... să aibă a-şi cere acea dreaptă moştenire a zestrei ei PRAV. COND. (1780), 98. De să va vinde lucrul la mezat pentru datorie ... atunci să ia săvârşire vânzarea. LEGIUIRE, 21/11. De va fi somă mai mică ... vor lua fieştecare pe jumătate. PONTURI, 6/15. <0* (Ipoteza priveşte o anumită dorinţă, o anumită intenţie, o anumită atitudine etc. în eventualitatea producerii cărora s-ar realiza altă acţiune; precedat de „doar”, „măcar” sau „numai”, cu valoare restrictivă) De-aş avea aripi ...aş zbura lesne. DOSOFTEI, PS. 180/1. Ba înţăleaptă [eşti] di n-ar nebuni pre niminea înţălepciune ta (a. 1773). GCR n, 95/15. Măcară de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc direptăţile Tale. BIBLIA (1688), 118/5. Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalţe, Sufletul vieţei mele. EMINESCU, O. I, 54. Lapte, brânză, unt şi ouă de-am putea sclipui să ducem în târg. CREANGĂ, P. 6. Urcă-te, leică, într-un copaciu mare şi te uită în toate părţile, doară de vei vedea ceva aşa care să 1354 DE1 209 DE1 semene a sat ISPIRESCU, L. 336. Ah! de-ar sufla o vijelie în valuri s-aflu un mormânt MACEDONSKI, O. I, 59. De nu ţi i-oi da eu pe brazdă, să nu-mi zici pe nume. SĂM. IV, 6. Numai de s-ar grăbi, să nu fie prea târziu. C. PETRESCU, s. 58. Şi păleşte spaima ca un dor De s-ar ivi acum un zburător! VOICULESCU, POEZII, n, 181. De-ar fi ce gândesc eu! adăogi el, c-un suspin, SADOVEANU, 0.124. S-a luat Maria mai întâi cu binele pe lângă Ion, doar de-o scoate banii. MOROIANU, S. 84. De n-ar trebui s-aşteptăm ... spuse careva. CAMILAR, N. I, 88. De-ar veni o dată noaptea, să se roage bătrâna. DEMETRIUS, A. 96. Hai c-am găsit ...o basnă, doar d-om câştiga ceva. teodorescu, P. P. 588. (în exclamaţii, invocaţii, imprecaţii etc.; precedat de „barem”, „doar”, „măcar” sau „numai”, cu valoare restrictivă) De ni s-ar dezlega sterpia! DOSOFTEI, v. S. decembrie 22372. Doar Dumnedzău di a faci milă. NECULCE, L. 354. Ol De ne-am vedea o dată scăpaţi! MAIOR, T. 17/19. De-aş cânta, ziua, la soare, Doina! ALECSANDRI, o. 64. Ol de-ar fi înmărmurit astfel EMINESCU, P. L. 85. De-ar crăpa o dată să crape şi har abagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Doar de or găsi puiu cu norocu ...în cuib. MACEDONSKI, o. ni, 6. De-ai fi văzut cum au jucat copilele! COŞBUC, B. 22. O, de s-ar face-o dată primăvară! IOSIF, v. 25. Of, baremi de-am scăpa mai repede! REBREANU, P. S. 13. Măcar de n-ar fi o prevestire! id. R. n, 239. De-ar şti stejarul ghinda cui slujeşte. VOICULESCU, POEZn, II, 171. Ia uite ce vreme!... Numai de nu i s-ar fi întâmplat ceva; ... oare unde-a fi? SADOVEANU, O. I, 74. Codrule, frunză rotundă, De mi-ai da puţină umbră! JARNÎK -bârseanu, D. 327. ♦ (Virtualitatea priveşte eventualitatea producerii a două alternative) De vor vrea arhiereii şi bătrânii omeneşti şi cărtularii să înţeleagăputearea Lui şi slava Lui... şi să se închine Lui, şi iară, de nu vor vrea să înţeleagă, şi mai mare osândă să fie lor. CORESI, EV. 104. De-i va fi giuruit şi alţii, piiarde-ş-va viaţa; iară de nu-i va fi giuruit altă nemică, atunci să va certa după voia giudeţului. PRAV. 187. De am viclenit pre Măria Ta ... să fiu eu sub legătura afurisaniei; ear de nu, să fie cei ce au grăit rău. antim, P. XXIV. Aşa vă zice Alexandru împărat să vă închinaţi lui ... iară de nu vă veţi închina ..., voi ve veţi închina ... după pagubă. ALEXANDRIA (1794), 55/15. De-o fi ca ei să se stingă, se vor stinge şi cu noi şi fără noi - de nu, nu. EMINESCU, P. L. 112. De-i isbuti [bine o să fie], eară de nu, au mai păţit şi alţi voinici ca tine. CREANGĂ, P. 187. De am putea nemeri la vremea aceea, tocmai bine ar fi; de nu, cine ştie cât avem a zăbovi ISPIRESCU, L. 29. Pont-Neuf e barat cu tunuri. Hai, mai repede, că de nu, totul e pierdut CAM3L PETRESCU, T. II, 394. Simioane, s-asculţi bine şi să bagi în cap, că de nu, unde-ţi stă tidva au să-ţi stea picioarele! SADOVEANU, O. I, 21. Albinuţa gava încunjură dumbrava De are unde, se bagă; De nu, şeade şi rabdă. GOROVEI, C. 9. (Cu nuanţă concesivă) De-o fi una, de-o fi alta ... Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate. EMINESCU, 0.1,146. Vin la mama [să mă ceri] De m-a da, de nu m-a da, Peste noapte mi-i fura. CREANGĂ, p. 168. ❖ (Indică eventualitatea unei anumite constatări, a unei anumite consecinţe deduse pe baza unei anumite ipoteze) De nu ar fi stăpânire, ar fi ţara întru o neîncetată turburare şi nepăciiure. OBRADOVICI, D. 10/16. De ar fi pământul lat, ar trebui se aibă undeva margini RUS, I. I, 16/8. Noi credem că de-ar fi lumea pre placul nostru croită, Toate ar fi în unire şi în stare liniştită. CONACHI, P. 266. De nu vă veţi supune, în astă noapte cetatea va sălta în nori cu oameni cu tot ALECSANDRI, T. 1 512. A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti ISPIRESCU, L. 1. Şi de va alege vreo armă din cele împodobite, ... să ştie că ea este fată. id. ib. 21. Aceasta ne arată ce lipsă mare reprezintă pentru un dicţionar neindicarea precisă a provenienţei cuvintelor; de erau locurile, Marian ar fi observat imediat că, în Banat, corui sau corui este într-adevăr un nume obişnuit pentru „Falco”. BĂCESCU, PĂS. 203. De va fi strâmb şi ciotos [parul], nici bărbatul nu-i va fi mai [grozav]. ŞEZ. I, 145. De-ar şti bărbatul câte ştie satul, până-i lumea n-ar ţinea casa. ZANNE, P. IV, 257. ♦ (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a autorului unei acţiuni sau a elementului de care depinde ori care justifică o acţiune) într-acestea cuvente a Domnului... arată noaî cărora vom urma şi De carile vom asculta. VARLAAM, C. 267. Auzii o vorbă..., de care mi se îngrozi trupul GORJAN, H. I, 18/20. Lucrul de care te miri în el, îl vei găsi în alţii o sută. NEGULICI, E. I, 220/27. Toată această turburare îmi vine dintr-o durere ...de care sufăr. FILIMON, O. I, 112. Va fi o trecere molcomă şi firească de care nu mă tem. EMINESCU, P. l. 82. Unde-i o speranţă, de care să mă ţin? id. ib. 96. Toate virtuţile şi viciile timpului în care şi naţiunii de care e produsă această literatură sunt fidel esprese în ev. CONV. LIT. v, 299. într-o noapte mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încântat. CARAGIALE, O. m, 2. întrebare grea de care se legau multe altele, tot mai încâlcite. VLASIU, A. P. 8. lorgu e un om de care noi )t artistele ” avem nevoie. CĂLINESCU, E. O. I, 286. Nişte şătrari de care nemţii râd pe sub ochelari. CAMILAR, N. I, 5. Mulţumea lui D[umne]zeu pentru binele de care l-a învrednicit RETEGANUL, p. i, 27. (învechit; cu nuanţă conclusivă) Un grăunţ ... deaca putredzeaşte, primăvara cu puterea lui Dumnedzău răsare şi înfloreaşte ...De care lucru pentru mai mare credinţă l-au dat să-l pipăie, să vadză că nu-i altul VARLAAM, C. 96. Pieri însă şi Sinan-Paşa, de care foarte mult s-a întristat împăratul VĂCĂRESCUL, IST. 260. ❖ (în construcţia de la care, cu valoare de conjuncţie, delimitează elementul reluat de care depinde sau de la care provine 0 acţiune) La splină melahonie de la care să scorneşte boală. CALENDARI (1733), 5/18. Această sfântă Parascheva era ... din părinţi creştini, de la carii s-au usebit spre ceale dumnezeieşti MINEIUL (1776), 88k/24. Părple ceale căpetenii în floare sânt părţile ceale născătoare sau roditoare de la care atârnă rodirea. ÎNV. POM. 30/2. Nu se cuvine cineva să rădice viaţa acelora de la care ş-o ţin. PLEŞOIANU, T. I, 19H. Pănă ce ai ieşi din slujba spânului, de la care ai să tragi încă multe năcazuri. CREANGĂ, P. 222. Are şi conu Mişu trei... copii de la care aude în fiecare zi... nostimade copilăreşti, brătescu-voineşti, P. 25. O şcoală de la care pot învăţa şi alte şcoli, scânteia, 1975, nr. 10 319. ♦ (în construcţia de cât, cu valoare de conjuncţie, justificarea sub aspect cantitativ a unei acţiuni se face prin raportare la altă acţiune) Să vă spui s-aveţi teamă ...De cât bine mi-au făcut şi-mi face. DOSOFTEI, PS. 211/13. Şi râd de câte-ascult. EMINESCU, O. I, 71. Moşneagul fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chiemă fata. CREANGĂ, P. 285. Amândoi o să-ţi rămânem foarte recunoscători de câte ai jacut pentru noi. caragiale, O. vi, 246. (învechit, rar; cu nuanţă instrumentală) Ce-nvaţă dreptatea Şi de câte grăiaşte Pre nime nu sminteaşte. dosoftei, PS. 42/5. ♦ (în construcţia cât de, cu valoare de conjuncţie, justificarea unei acţiuni se face prin raportare la un grad mare de manifestare a altei acţiuni) Uneori se miară însuşi cătu-i de mintios. CONACHI, P. 274. Şi cât de mult îmi pare rău Că nu mai sufăr încă! EMINESCU, O. I, 184. ♦ (în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică dependenţa sau justificarea sub aspect general a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Şi când avăm în trup vreo nevoie, noi în toate chipurele cugetăm a întări el Şi de ce se întristează [pentru neputinţă] noi ne nevoim cum văm face să-l slobozim, să-i dăruim sănătate. CORESI, ev. 57. N-are di ce mai domni. NECULCE, L. 47. Eu, jupăni, aş tăcea, a nu vorbi [despre oaste]! Dară văzând în câmp frică, groază şi cu omor, ...Nu poci să nu tac: de ce, că nu văz nici un colţ al lumii să nu fie cu oaste, pe mare şi pe uscat! (a. 1703). FN 123 .Am învins monştrii ce o apărau [pădurea], tu poţi trimite lucrători, ei n-au de ce piedici să se mai teamă. PÂCLEANU, I. n, 143/14. Nimeni nu a imputat geometriei, de ce pune în fi*untea demonstrărilor ei acea listă [cu adevăruri elementare], maiorescu, l. 108. Harap-Alb, îngrijit de ce 1 s-ar mai putea întâmpla în urmă, mergea tot înainte prin locuri pustii. CREANGĂ, P. 237. Când am deschis ochii, m-am speriat de ce-am văzut REBREANU, I. 137. Nu mă mai tem de ce se petrece. VOICULESCU, POEZII, II, 239. Mult mă minunez eu de ce ies cucoanele sara pe uliţă. SADOVEANU, O. I, 583. Nu pricepea de ce 1354 DE1 210 DE1 Uincăi nu-i place pe dată băiatul acesta, demetrius, a. 233. El un fecioraş avea Şi tot astfel îi zicea: Fecioraş, Gruiuţul meu! Ascultă de ce-ţi zic eu, Se nu cazi la vreun loc reu. ALECSANDRI, P. P. 144. Mă miram de ce slăbiam Şi pricina n-o aflam! TEODORESCU, P. P. 303. M-a blestemat măicuţa, De ce i-am călcat vorba. JARNÎK -bârseanu, d. 196. (învechit; cu nuanţă conclusivă) Cela ce va svătui să să facă vreo greşală, şi când să va căi, ce au făcut...nu să va certa. De ce daca va faci aceastea toate, ce am dzâs mai sus nu să va certa sveatnicul prav. 306. Hanul alta nu poftea, fară numai ca Racoţi cât mai curând să răscumpere robii cu banii săi. De ce tare spăriindu-se Rakoţi, mai pre urmă zise ca acela să răscumpere robii, carele au fost pricina mergerei în Polonia. şincai, hr. m, 69/35. (învechit, rar- cu nuanţă condiţională) Aşa să ne nevoim şi noi să alergăm cătr-însul, cu toată inema şi cu mare credinţă, şi să cearem să ne dezleage den păcate şi, de ce vine spre noi greaţă şi năpăşti, să ne scumpere şi să ne iarte. CORESI, EV. 64. (în construcţii interogative) De ce o parte a vieţei dumnealor [a boierilor] să o petreacă astfel numai în Bucureşti? ş-apoi trec otarele în streinătate. PELIMON, I. 3/30. De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! EMINESCU, O. I, 214. Să zicem că-i adevărat. De ce-ţi pare bine? IBRĂILEANU, A. 75. Tu de ce n-ai ţinut dreapta dacă eşti aşa ... meşter? BRÂESCU, V. 60. Să fie dar Iubirea o mască a durerii? Alt chip al ei, când poate adoarme şi visează? De ce atunci în mine rămâne pururi trează. VOICULESCU, POEZII, II, 273. El e mai deştept, mai socotit decât ea, de ce la asta nu s-a gândit? demetrius, A. 15. ♦ (în construcţia de cine, cu valoare de conjuncţie, raportarea la autorul unei acţiuni se face prin intermediul altei acţiuni) Arătând descălecarea ţării de cine-i descălecată şi pe ce vreme au vinit Traian. N. COSTIN, L. 42. Cartea ar putea fi citită de cine ar dori să se documenteze. GRAM. ROM.2 n, 292. (în construcţia de către oricine, cu valoare de conjuncţie, indicarea autorului unei acţiuni se face prin raportare la altă acţiune) Se înţelege de la sine, de către oricine a aflat ce e fondul principal ... în dicţionarul unei limbi. GRAUR, F. L. 185. ♦ (în construcţia de cum, cu valoare de conjuncţie, indică o anumită modalitate de dependenţă sau de justificare a unei acţiuni prin raportare la altă acţiune) Depinde de cum vedeţi chestiunea. CĂLINESCU, E. O. I, 133. N-or să te vază ochi-mi trişti ..., De cum zâmbeşti, de cum te mişti EMINESCU, O. I, 211. De cum te zbuciumi, tu te stângi Şi inima din noi o frângi. COŞBUC, P. I, 150. ♦ (în construcţia cum de, cu valoare de conjuncţie, justificarea sau restrângerea conţinutului unei acţiuni se face prin raportare la modalitatea de săvârşire a altei acţiuni) Atunci îi zice zmeul cu asprime şi restit: „ Cum de vorbeşti cu atâta obrăznicie, numindu-mă duh mut şi viclean? ” GORJAN, H. I, 42/2. în adevăr am zis râzând — cum de nu cade trăsnetul să ardă pe nişte asemenea necredincioşi! NEGRUZZI, S. I, 49. Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? EMINESCU, O. I, 151. Mă căesc, cum de să nu aflu mai dinainte, ca să-ţi viu întru ajutor. ISPIRESCU, L. 54. Se mira ..., cum de-l mai ţine. AGÎRBICEANU, A. 58. Nu ştiu cum de mai pot sta locului, vinea, L. n, 260. Dă-ne noă bună semă cum de te-ai păcătuit. ALECSANDRI, p. P. 169. Rău m-ai scos, dragă, din fire ... mult mă mir cum de m-ai scos. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 61. ♦ (învechit şi popular, în construcţia de cumva, cu valoare de conjuncţie, indică modalitatea de săvârşire a unei acţiuni în eventualitatea producerii altei acţiuni; cu nuanţă finală) De cumva în vrun loc ar fi mai mulţi poşeşori [!] care întru sine nu s-ar putea înţăleage ...să trimită un vechil, aşez. 6/8. Luând sama de cumva apa acelor îmbe locuri schimbă floarea. AR (1829), 282/12. De cumva în legea despre reprezentaţiunea imperiului s-ar propune vreo modificaţiune, ... aţi binevoit a vă rezerva ca rezultatele pertractărilor să le propuneţi reprezentanţilor legali ai celorlalte regate şi ţări pentru ca să primiţi... votul lor. BARIŢIU, P. A in, 427. Dar de cumva adiectivul tot se va lua fără substantiv însemnând un întreg, atunci se declină ca substantiv. BĂLĂŞESCU, GR. 34/14. ♦ (învechit, în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, identificarea provenienţei unei acţiuni este indicată drept condiţie sau justificare a săvârşirii altei acţiuni) Cu gadinele sălbateci m-am muncit, ce folosu mie aceaea d-unde morţii nu se scoală. CORESI, L. 335/10. Grijind... nu numai pentru ceale sufleteşti, de unde singur Dumnedzău cu mâna Sa cea puternică au arătat Măriei Sale spre acesta lucru îndereptătoriu. varlaam, c. 5. (Cu nuanţă modală) Bine, dacă a pierdut biletele, de unde ştie [despre câştig]? CARAGIALE, O. I, 148. Aş, de unde să faci tu ... astea ..., că eşti crudă! CĂLINESCU, E. o. I, 253. (Cu nuanţă conclusivă) Tâlc: mai luminat acum ... coprinde, de unde socotească că aşa să cuvine a să înţeleage (cca 1700 - 1725). GCR n, 23/4. De unde să cunoaşte că unde lipseaşte ea, acolo şi cealealalte toate să lipsască. MOLNAR, E. S. 32/1. De unde nu iaste a ne îndoi că şi fundament... a fi acelora păreare, carii zic cum că această episcopie au fost a românilor. MAIOR, I. B. 178/16. Mai putem însă raţiona, dând premizei minore forma unei judecăţi particulare, de unde va rezulta şi o concluziune particulară, MAIORESCU, L. 83. Romanticul are un sentiment [despre sine] acut subiectiv, de unde orgoliul. CĂLINESCU, I. 21. De unde şi francheţea judecăţii critice, flacăra, 1975, nr. 40, 14. <0* (Condiţionarea unei acţiuni este indicată sub aspect ultimativ; în construcţia eliptică de unde nu) Le zisă binişor ca să se pogoare, iar de unde nu, deşteaptă pe zmeu. GORJAN, H. I, 10/17. Vei face acestea, de unde nu, vei fi pedepsit, pontbriant, d. Dar să ştii că, la-ntoarcere, trebuie să găsesc şi copil în casă; de unde nu, pâine şi sare cu mine nu mai mănânci! CARAGIALE, O. li, 149. C-apoi, de unde nu, îmi voi întoarce armele asupra împăratului. ISPIRESCU, M. V. 46. Care te-oi purta bine, frumos, colea regulat cum ştiu eu, toţi vă duceţi acasă [la Crăciun]. De unde nu, dracu v-a luat. BRĂESCU, V. 8. b) (învechit şi popular, exprimă modalitatea de săvârşire a unei acţiuni prin recurgere la altă acţiune) Ei... grămădesc păcate pre păcate de să spurcă cu rele lucrure (cca 1550). GCR I, 2/4. Mărturiseaşte de gice. PRAV. LUCACI, 239710. [Dumnezeu] a şaptea zi odihni şi le puse leage lor de le dzice. MOXA, 346/36. S-au îndurat Dumnedzău dintru mila Sa de ne-au dăruit... acest dar (a. 1643). BVI, 139. Măriia Sa răspunse de grăi: „Nu iaste bine a lua pâinea cuconilor ş-a o arunca câinilor varlaam, C. 250. Acestea cercând cu nevoinţă vornicul Ureche, scrie de zice că „nu numai letopiseţul nostru, ce şi cărţi striine am cercat, ca să putem afla adevăruV’. URECHE, L. 58. Cela ce va agiuta furului ... de-i da niscare lucruri [ce sânt pentru treaba lui] pre acesta ca pre un fur să-l cearte. prav. 38. Făcându-să călcătoriu legii a Moisi, fu osândit ...cu bun şi dirept giudeţ de s-au răstignit. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 12574. Care nu puţintel lucru au făcut Neculai-Vodă atunce, de-u mersu la gazda lui Dumitraşco-Vodă. NECULCE, L. 204. Pentru ce am îndatorat casa, de am făcut cele ce am făcut. ANTIM, P. XXVIII. A slujit la oraş de a fost dascăl la biserică şi cu învăţătura copiilor (a. 1772). IORGA, S. D. XH, 185. Un eclisiarh, ... păzind la Sfântul Mormânt, de osteniia la aprinderea candelilor. MINEIUL (1776), 162v7l3. S-a învrednicit ţara dă a dobândit domn pământean. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 57. Am luat îndrăzneală de am scris. MUMULEANU, C. 31/9. Vă facurăţi pomană de mă lăsarăţi şi pe mine a şedea în casa dumneavoastră. GORJAN, H. I, 101/30. Ştia că a făcut un păcat de a călcat pe moşia slutului ISPIRESCU, L. 43. Şi te-am botezat Nume de ţi-am pus. TEODORESCU, P. P. 24. Ce stai, bade, cât colea ... Da-ndrăzneşte de grăeşte C-a mea inimă voieşte! JARNÎK—bârseanu, D. 46. (Popular; cu nuanţă consecutivă) Eu-s beteagă de-s mai moartă. RETEGANUL, TR. 762. (învechit şi popular; cu nuanţă temporală) Acest cuvânt ce grăi Hristos de zise: „ O, rudă necredincioasă şi întoarsă! Până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pre voi? ” CORESI, EV. 80. Bine au grăit Pavel apostol de-au dzis: „Nime să nu-ş pue nedeajdea într-avuţie nestătătoare ”. VARLAAM, C. 289. Noi greşim de zicem că cutare au fost nenorocit. IST. AM. 86712. Apoi bine face Dumnezău de iconomisăşte acest feliu lucrurile şi nu răsar gata din pământ. DRĂGHICI, R. 50/18. Apoi despre mine fie oricine ţi-a fi nănaş, dar ştiu c-a nemerit-o bine, de ţ-a pus numele Chirica: pentru că eşti un ... vrăbioi închircit. CREANGĂ, P. 149. Vez că tu eşti voinică, fata mea, şi bine ai făcut de ţi-ai luat calul ăsta, căci fară dânsul te-ai fi 1354 DE1 211 DE1 întors şi tu ca surorile tale. ispirescu, L. 18. (învechit şi popular; cu nuan{ă condiţională) De s-ar lăţi peste toată lumea, ... cu totul s-ar putea boala vărsatului desrădăcina. FRĂŢILĂ, S. î. 24/24. De să va pune ceva în mijloc să fac unsprezeace şi nu zeace [ziceri]. GKIGORIE, L. 125/15. De vei îndrepta greşalele tale, de vei înfrâna relele nărăviri, vei trage asupră-ţi dragostea. MARCO viei, D. 9/22. Plugul de va fi sprinten, iconomiseşte boii întâi şi al doile face arătura măruntă şi bună la grăpat. MANOLACHE DRÂGfflCl, I. 3/6. Eu gândesc, de mi-a ajuta Dumnezeu, pe după amiează, să-ţi pun nora în Pieatra. CREANGĂ, P. 115. Se tămăduesc, de va mânca un purcel ispirescu, L. 128. De-mi ajută Precista Eu robuţ nu l-oi lăsa! reteganul, TR. 32. ♦ (în construcţia de care, cu valoare de conjuncţie, indică reluarea în cadrul altei acţiuni a elementului care serveşte la realizarea unei acţiuni) Partea militară câştigă din zi în zi în ochii musulmanilor acea preţuire de care ea este cinstită prin alte ţări ale Europei CR (1832), 1/4. Caută îndarn să calme focul de care este aprins. PÂCLEANU, i. n, 60/12. Cu tine m-am deprins Să-mpart orice simţire de care sunt cuprins. ALECSANDRI, O. 78. A mea iubire e ... curată Ca farmecul de care tu eşti împresurată. EMINESCU, O. I, 232. 7. a) (în construcţia de unde, cu valoare de conjuncţie, exprimă identificarea unei acţiuni ca fiind în raport de opoziţie cu altă acţiune) Neştine i se pare că iaste ceva, d-undeel nu e nimica. CORESI, L. 408/10. De unde dormeam în pace, îmbrăcat m-am pomenit. I. VĂCĂRESCUL, P. 11/23. Ian priveşte bănărit, de unde eram alif ALECSANDRI, T. 146. De unde ceilalţi ... se ascundeau prin pivniţi, ... Aleodor se ascunse astfel încât fata intră la grije că a să fie biruită. ISPIRESCU, L. 45. De unde până aci Ana dorea să nu-i întâlnească, acum... voia să alerge după ei. D. ZAMFIRESCU, A. 181. (Cu nuanţă concesivă) De unde era iute, mai vârtos era el datoriu să poarte grijă. CORESI, EV. 320. A adus zece căpăţini de zahăr ...de unde făgăduise 12 căpăţini. ALECSANDRI, T. 503. Vezi să nu păţi şi tu ca simigiul şi de unde, cu drept cuvânt, te aşteptai să fii răsplătit, ... să nu capeţi ... decât un encomion fluturatic. ODOBESCU, S. III, 10. De unde până atunci mă duceam cu drag la şcoală, am început a umbla huciu-marginea. CREANGĂ, P. 2. b) (învechit şi popular, exprimă echivalenţa dintre două acţiuni în cadrul unui schimb, al unei înţelegeri etc.) Derept aceea, de te vei închina mie, ale tale vor fi toate. N. TEST. (1648), 7173. Am preţuit o [a] ia câte un galbăn, şi li-am dat gialepilor pentru Irimie ... de am plătit partea lui [din gorştină] (a. 1661). IORGA, S. D. v, 35. P[ara]l[e] 22 dat iar la Bucureşti de au cumpărat... călţuni Măriei (a. 1713). id. ib. vn, 8. De vor închina ţara ... vor dobândi privilegiile. VĂCĂRESCUL, IST. 255. Buruiană ... pe care [dacă ar şti-o] damele noastre ... şi-ar da şi cămaşa de ar cumpăra-o. GORJAN, H. I, 69/34. Ţi-l dau, stăpână, de mă laşi, Să te cuprind o dată! COŞBUC, P. I, 67. Să nu-mi mânce florile, Că azi-vară n-o plouat, Şi-am plătit de le-am udat. FOLC. TRANSILV. H, 43. (Cu nuanţă opoziţională) Den vreamea lui Băsărabă-Vodă şi a lui Dan-Vodă de nu avem istorii câţi nepoţi ...au domnit, însă avem ... alte istorii. BIBLIA (1688), [prefaţă] 7/30. De n-am mătăsuri, am ce pot, Nici bun prea-prea, nici rău. COŞBUC, P. I, 128. De n-a diformat, a personalizat însă, ... adică a procedat prin metoda impresionismului. lovinescu, c. iv, 145. ❖ (Indică modalitatea de comparare a unei acţiuni cu altă acţiune, ireală, ipotetică; cu nuanţă consecutivă) Luna îşi vărsa lumina ... albind podelele de păreau unse cu cridă. EMINESCU, P. L. 36. Ivan ...o ducea tot într-un cântec, de parcă era toată lumea lui. CREANGĂ. P. 299. Sburau de parcă n-atingeau pământul ISPIRESCU, L. 38. Şi baţi toaca de parcă baţi doba, ca-ntr-o oală spartă. AGÎRBICEANU, S. 519. Cu toate acestea noi ne-am bucurat De parc-ar fi venit întâia oară. ISANOS, v. 271. S-a cântat şi recitat cu atâta intensitate a emoţiei, de parcă membrii cenaclului cântau şi recitau pentru prima dată. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 17. Şi-aşa cântă ... cu jale, De-ţi pare că lumea piere. FOLC. TRANSILV. I, 57. (în construcţia afară de ce, cu valoare de conjuncţie, indică exceptarea unei acţiuni în raport cu altă acţiune) ' Am înţeles tot afară de ce a spus la sfârşit. (în construcţia aproape de ce, cu valoare de conjuncţie, indică proximitatea unei acţiuni în raport cu altă acţiune) Sunt aproape de ce mi-am propus. (învechit şi popular, în construcţia de cât şi adesea în corelaţie cu „atât”, indică modalitatea de comparare sub aspect cantitativ a două acţiuni; cu nuanţă de conformitate) Cărora trebuiaşte [ale trupului] trebuinţe, de câtu ne e puterea să slujm trebuinţa lor. CORESI, EV. 43. De cât să strică omul nostru cel den afară, adecă trupul, cu atâta să înnoiaşte cel dinlontru, adecă sufletul varlaam, C. 184. De cât mai mult îl munceaşte, de-atâta mai mult sâ-ntăriia ceialalţ tot svfljnţii creştini dosoftei, v. s. noiembrie 15773. Şi cum scăpă, de cât îi scăpărau picioarele, aşa fuguliß. I. CR. m, 269. ♦ (învechit, în construcţia de ce, cu valoare de conjuncţie, indică adaptarea, conformarea, echivalarea etc. sub aspect general a unei acţiuni în raport cu altă acţiune; cu nuanţă modală sau partitivă) Şi ... elu şi în focu-lu aruncă şi în apă, să piarză elu. Ce de ce poţi, ajută noao. CORESI, EV. 76. Să mă slujească şi să mă pomenească ...de ceva trebui, aşa am lăsatu eu cu sufletul miu la moartea mea (cca 1600). cuv. d. BĂTR. i, 94/7. Cela ce va svătui pre ucigătoriu să nu facă ucidere, iar când să va afla acolo ..., unde sä va face uciderea, nu va nevoi di ce va putea, să-i desparţă să nu să facă ucidere, acela să să cearte tocma ca şi cela ce va fi făcut uciderea. PRAV. 311. Carii cu multă cinste cinstiră pre noi, şi purcezând ne pusără de ce ne trebiia. N. TEST. (1648), 172730. Le da tot... de ce li trebuia. NECULCE, L. 103. Tot am vrut eu să mă duc Unde-i plată şi nu-i lucru Şi-mi plăteşte de ce mâne. F (1885), 307. ♦ (învechit, în construcţia de ce, indică inegalitatea manifestării a două acţiuni în cadrul unei comparaţii) Ce iaste mai vârtosu de ce e să fie. CORESI, EV. 412. Mai mult de ce vă să vine voaă nu luareţi. VARLAAM, c. 412. (Cu nuanţă opoziţională concesivă) E noi-l urâm şi zăcem leaneş, de ce ară trebui a-i mulţemi şi a ne ispovedi lui. CORESI, EV. 150. ♦ (în construcţia de cum sau, învechit, de precum, cu valoare de conjuncţie, indică raportarea comparativă a modurilor diferite de manifestare, de conformare a două acţiuni) Făţarnic amu iaste acela ce, de cum i-e obrazul, elu-l strămutează într-alt chip. CORESI, EV. 49. Iarră moşiul cu nepotul îşi sântu a doa stepenă de cumu a fost stepena naştireel PRAV. LUC ACI, 219718. Să nu paţă mai rău de cum au päß Iliaşu-Vodă cu frati-său Ştefan-Vodă. URECHE, L. 77. Nu va putea să şuvăiască, să nu plătească ş-alt preţ de cum vor preţui acel lucru. PRAV. 58. A doasprădzeace pricină ce îndeamnă pre giudeţ să înmicşureadze certarea celui vinovat, de cum scriu pravilele, iaste ruda cea aleasă, ce să dzice boieriia. ib. 287. Să nu dea apoi mai multu de precum or lua. M. COSTIN, O. 201. Or care vameş ... facându-le multă asupreală [negustorilor] şi luându-le mai mult de cum au fost obiceaiul dosoftei, v. s. 166, în DA. Acesta da îndoit di cum da Gligorie-Vodă. NECULCE, L. 324. Alte multe lucruri le povestesc mulţi într-alt chip de cum sânt c. CANTACUZINO, CM I, 11 .Nu îngrozi pre cineva niciodată că vei să-l pedepseşti mai cumplit de cum îi iaste vina. pilde, 27/26. De cum se poate, te rog mult... să nu refuzi rugarea mea (a. 1865). plr I, 215. Cartea întăi, de precum însuşi şi [Bălcescu] însemnează pe această ultimă notă, a fost scrisă la Paris. ODOBESCU, S. m, 496. Sunt mai înţelept de cum arăt. EMINESCU, P. L. 74. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl CREANGĂ, P. 292. Putea să şi-l închipuiască altfel de cum îl cunoscuse. MACEDONSKl, O. m, 21. Lasă-l, domnişoară Nevăstuică! ... Poate întrebările lui sunt mai cuminţi decât ce credem noi şi de cum par C. PETRESCU, A. 294. Acuma s-au fost răzbunat ţiganca asupra împărătesei, poate şi mai aspru încă de cum credea. SBIERA, P. 110. Am să-i fac podul altcum de cum a poftit, reteganul, P. v, 9. (învechit şi popular; cu nuanţă opoziţională) De cum să mă lauzi, ci încă m-ai defăimat. LB. A ajuns împărăteasă mândră, [încât] nu era alta aşa ca ea nici între zâne, de cum între oameni, mera, L. B. 40. C. Pron. rel. I. (învechit, exprimă individualizarea unui element în cadrul unei acţiuni, care îl reia, desemnându-1 ca loc, ca spaţiu etc. de situare, de localizare, de provenienţă etc. a acesteia) Şi atunci făcură tocitori de aduna rodurile. CORESI, EV. 144. Sufleftef cunoşte-ţi trupul tău de ai eşit, destoinic eşti şi iară te vei întoarce în trupul tău (sec. XVI). CUV. D. bătr. n, 422/12. Şi porunci să nu iasă din ceata featelor, ce să stea în besearică cu 1354 DE1 212 DE1 featele, unde li-i locul lor de stau. DOSOFTEI, V. S. septembrie 8725. Ei în Ţara Frâncească să duc, şi acolo ştiinţele învăţând, unii ca să folosească rodul lor cevaşi, înapoi să întorc şi pe alţii învaţă şi până astăzi pe alocurea să vede că au câte o şcolişoară de învaţă. C. CANTACUZ3NO, CM I, 41. Făcând cercetare, m-am pliroforisit cu jăluitorii aceştiia, aflându-să doisprezece la număr, cu prăvălii dă lucra meşteşugul croitorii[i] (a. 1824). DOC. EC. 327. (Popular; cu nuanţă instrumentală) Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vr-unpod, De-au trecut cu spaima lumii şi... norod. EMINESCU, O. I, 147. Şi dădui [peste o] cărăruşă De mergea la rai\ în uşă. bibicescu, P. P. 352. (Popular; cu valoare de explicitare) în oraş în Bucureşti, L-ale case mari domneşti De se văd în Stoeneşti, Mândră masă e întinsă. ALECSANDRI, P P. 206. II. (învechit şi popular, exprimă individualizarea unui element în cadrul unei acţiuni care îl reia, desemnându-1 ca perioadă, ca circumstanţă etc. de încadrare, reală sau virtuală, a acesteia) Trei praznice au iudeii ...al doilea praznic, ...în luna lu prieru, de pomenita cându le se deade leagea. CORESI, EV. 144. Şi avea Avram porure leage fără oaspe să nu mărănce; şi într-aceaia vreamia închise vrăjmaşul toate caile, să nu meargă oaspe la casa lui Avram, şi fură 5 dzile de nu mâncă nemică (cca 1600). CUV. D. bătr. II, 189/16. Răspunse ei: „Muiare, veni-va o vreame, de vor hi neşte închinători adevăraţi şi să vor închina părintelui ceresc, ... pretutinderea, în tot locul”, VARLAAM, C. 117. Va treace vreame multă pănă va veni vreame de va face acel lucru. PRAV. 305. Şi la Mesteacjan] am fost preot în 6 ani de am slujit (a. 1795). IORGA, S. D. XIII, 78. Intr-atât mă deprinsesem să-l văd că o zi de se întâmpla să nu-l văd îi simţeam lipsa. M. I. CARAGIALE, C. 35. La ibovnica asta ... venea în toate nopţile ... Azi aşa, mâine aşa, până când veni vremea de nu mai fu tot aşa. ŞEZ. V, 20. Aşa e lumea asta; să joacă cu oamenii ca pisica cu şoarecii şi ... vine un ceas de te urăşte. mera, l. b. 16. (Cu valoare de explicitare a perioadei prin referire la un eveniment) Luptară bărbăteşte ostaşi¡j] la bătălia de fu cu turcu. jipescu, o. 87. (învechit şi popular, individualizarea unui element se face prin atribuirea unei vârste, a unei durate etc.) Iară acolo era un om de avea treidzeci şi opt ... ai întru boala sa. VARLAAM, C. 108. Eu sunt om de merg pe şaptezeci şi patru ... ani, dar pisică să facă din gât ca vrabia n-am auzit. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 87. A făcut o nuntă împărătească de a ţinut şapte zile şi şapte nopţi. STĂNCESCU, B. 54. in. (învechit şi popular, exprimă individualizarea unui element în cadrul unei acţiuni care îl reia, desemnându-1 ca autor sau agent al acesteia) Tu eşti însu împăratul mieu, de dziseş spăsenie la lacov\ PSALT. 83. Dumnezeu iaste de lucrează întru noi. CORESI, EV. 16. In vreamea aceaia, era unul de boliia, Lazar den Vitaniia den oraş. id. ib. 94. Blăstămatul Arie de au grăitu în pizmă credinţe strâmbe, prav. LUCACI, 19274. Şi avea preutul un frate de slujea la un boiariu mare. MOXA, 388/34. Dintr-aceia bolnavi era unul de nu îmblase pre picioare. VARLAAM, C. 110. Ceia ce era de păzâia aşternutul lui Alexandru. DOSOFTEI, V. s. octombrie 4573. Un popă Necula ...de luară pe Staico. IST. Ţ. R. 41. Au fost oameni neînvăţaţi, de n-au citit bine la istorii, că au defăimat pre moldoveni, scriind că sânt din talhari. NECULCE, L. 3. Au fugit în Ţara Nemţască şi au găsit acolo un doftor, de-i tot slobodziea sângeli din obraz, şi-l boţiea la nas. id. ib. 27. Iisus Hristos, adevăratul arhiereu, de au zidit a doua oară neamul omenesc şi să ruga lui Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lui Adam şi a necunoştinţei lui. ANTIM, O. 42. O sumă [din] într-armaţi de s-au aflat gata. ZILOT, CRON. 66. Tot înşir, flencănesc mult, îi dor capul p-ăi d-ascult. MUMULEANU, C. 150/4. Al de se laudă seara. PANN, P. v. m, 51/25. Ăl de le-a scos că sunt leneşi n-a ştiut ce spune. JIPESCU, ap. CADE. Zâna porunci şi trase la scară o căruţă ferecată în aur, cu patru telegari de mâncau foc. ISPIRESCU, L. 38. Aşa e obiceiul ălor de şed aci. id., ap. CADE. Să-l trăznească Dumnezeu pe ăl de-a pus în gura lui măcar un cinzec. ARGHEZI, S. XI, 106. Nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru ăl de se nimereşte. C. PETRESCU, A. R. 182. Ţinea o nevastă slută, de vorbea şi nu mai isprăvea. barbu, G. 9. Al dă omoară broaşte face un păcat mare. ŞEZ. m, 25. Bată-l maica Precista. Şi sfânta Dumineca P-ăl de-a-mpărţit dragostea Dragostea cu lingura Urâtul cu ferdela. BIBICESCU, P. P. 21. (în construcţii interogative) Cine este de-mi ajută la mâncare? jahresber. ut, 288. (învechit şi popular; cu valoare de apartenenţă sau de posesie) Era un om de avea o rană rea. MOXA, 358/12. Boiarin mai mare ...de avea o slugă. id. 368/28. Se plânge şi ăl de are, Se plânge şi ăl de n-are Căci totdauna desfătarea Are sor pe întristarea. PANN, P. V. I, 145/21. Şi orăşanu şi săteanu să punem umăru la greu ... şi să ne-nsdrăvenim din zăcerea d-o avem. JIPESCU, O. 109. I se face faţa roşie [fetei] ... numai că aude pronunţându-se numele unuia de poartă căciulă. IOVESCU, N. 105. Hainele de le avea se cam hărtăniseră. barbu, G. 21. (învechit; cu valoare partitivă) Rădăcina a tuturor realelor iaste cela ce iubeaşte avuţiia. Şi sânt aceia de nu le e milă. CORESI, ev. 53. Mulţi s-au găsit de-au făcut multe şi minunate lucruri în somn. PRAV. 283. (învechit şi popular; cu nuanţă instrumentală) Ne-au dat noao Dumnezeu ...o lumină tuturor, de ne luminează împreuna. CORESI, EV. 339. Şi atâta se bucura ... cât... răbda crucea de-L muncea şi bătăile de-L căsnea şi spinii de-L încrunta şi durerile sufletului de-L chinuea. ANTIM, P. 12. îl priveau ca pe un vătaf al lor. In sinea lui simţea şi el că al Glanetaşului are ceva de-l întrece în faţa oamenilor. REBREANU, I. 115. Mărul acesta era aşadară sămnul cel mai bun, de ştia baba când îi vine ficiorul acasă, sbiera, p. 23. (învechit şi popular; cu nuanţă consecutivă şi cu valoare explicativă) Frica lu Dumnezeu iaste izvorul vieţii, de face omul [să se ferească]. CORESI, ev. 26. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul, de murie [din cauza foamei]. NECULCE, l. 59. Un băet ... într-un surtuc lung de-i ajungia la călcâi ... schingiuea c-un arcuş. EMINESCU, P. L. 27. Venea o ceată ...pe nişte armăsari de mâncau foc. ISPIRESCU, L. 246. Se petrecuse un lucru care merita să te facă să scuipi pe lumea asta de rabdă atâtea strâmbăciuni. BARBU, G. 213. Craiu nou ... cu rază luminoasă di luminează preste toată .lumea. ŞEZ XVIII, 7. (Cu nuanţă temporală) Robul... deva face silă featei stăpânu-său, să-l ardză în foc. prav. 198. (învechit şi popular; cu nuanţă finală) Şi zice: doamne împărate! venit-au o boereasă în cetate de propovedueşte (cca 1600). CUV. D. bătr. ii, 147/2. Iară Sfmţiia Lui trimise înger ...de ucise într-o noapte ... oştile lui. MOXA, 350/19. Purciaseră dup-îns aceşti doi orbi de striga şi să ruga, căci că prinseră ... veaste. VARLAAM, C. 186. Mădulările ... Divanului ... sânt numai de îşi pun iscăliturile la toate ceale scrise obşteşti fapte. OBLĂDUIREA, 67/13. leaca mi-a dat şi bani de-am adus acasă. CREANGĂ, P. 161. (învechit şi popular, individualizează un element în cadrul unei acţiuni pe care o suportă) Că deaca întră Domnul Hristos în Capernaum, atunci adusără la dâns un bolnav de-l purta patr-înşi ca pre un mort. VARLAAM, C. 180. Cu nevoe să vor potoli rocoşiturile într-acea crăie; ...că sânt mulţi confederaţi de le mişcă (a. 1703). FN 127. Căuta Franţiosii să cuprinză aceste ţeri cu stăpânirea lor, să-şi deschidă drum printr-însele mai drept la America, ţeara cea noauă unde au şi ei parte de stăpânesc. DIONISIE, C. 198. Ne punem la o masă, ca să vedem şi noi comediile celea de le joacă Ionescu. CARAGIALE, T. II, 8. Noroc numai c-am găsit pe-o ieşitură un boţ de-am mâncat, căci îmi gârâeau maţele. CREANGĂ, P. 145. Păi bine, fa nevastă, nu-ţi spusei că comedia asta o făcu oul ăla posnaşu de-l găsii eu azi în pădure? ISPIRESCU, L. 268. Am plătit raţa ... de-a călcat-o acceleratul SEBASTIAN, T. 198. Tu eşti ăla de te purta tat-tău cu pantaloni cadrilaţi şi pantofi fără pingele? P. CONSTANT, O. 6, Pleacă cu pantoful şi inelul fetei de-i plăcuse. STĂNCESCU, B. 52. Frunză verde nucă sacă, Nu găsesc bade să-mi placă; Că badea de mi-a fost drag în cătane s-a băgat. HODOŞ, P. P. 215. C-un cojoc mare lăţos, De-l poartă vara pe dos. PĂSCULESCU, L. P. 308. (învechit, rar, individualizează un element în cadrul unei acţiuni care reprezintă o relatare despre el) Lăsăm acmu povestea lui Gligorie-Vodă, de om scrie mai înainte, cănd i-a veni rândul neculce, L. 36. (învechit şi popular, individualizează un element în cadrul unei acţiuni prin atribuirea unei identităţi, a unei caracteristici, a unei stări, a unei funcţii etc.) Că mătuşe-mare şi unchiu-mare mulţi chiamă anume sora moşu-mieu şi fratele, de le dzic moşul şi moaşea. PRAV. LUCACI, 26476. Şi avu ...o fată anume, 1354 213 DEABĂ ... de era prea frumoasă, moxa, 366/14. Veni o muiare vâduo şi se jăîuia pentru un postealnic de era rudă împăratului cum i-au luat toată avearea pentru niceo vină. ib. 372/16. Iară un sărac oarecine era de-l chema Lazar. varlaam, C. 281. Când să pornesc răii de sânt fară treabă, Atuncea-i o nedeajde slabă ... să margă DOSOFTEI, PS. 40/13. După ce sfârşi svfâfntul pravila ... avea obiceaiul de dormiia pre piatră (a. 1691). GCR I, 288/18. Când va muri vreun sărac sau vreo săracă, au obiceai unii de-i poartă pre uliţă, antim, O. 331. Vadră domnească ...ce era obicei de să lua (a. 1764). uricariul, I, 294/12. Şi a doa dzi pusă Alexandru tot voinici tinerişi jucară un joc de să chiamă caruha. ALEXANDRIA, 161/11. Nu mele se pot declina ... numai prin ajutoriul prepusăciunilor de esprimă ghenitivul. BĂLĂŞESCU, GR. 29/8. Care rezervist? - Ăla de sămăna grozav cu Dumitru. CARAGIALE, T. i, 39. Are ... obicei de aruncă buzduganul ISPIRESCU, L. 85. La hora întăi, de-i zice şi hora-miresei, era uneori obiceiul că se prindea tatăl mirelui şi juca cu leuca. CONV. LIT. XXIV, 939. Eu am undiţe sistematice, de se strâng, se fac baston. BRĂTESCU-VOINEŞTI, î. 138. Mare le fu mirarea când, la întrebările lor amănunţite, feciorul le răspunse că-i o fată fără nicio şcoală, una de-o cheamă Marina. AGÎRBICEANU, A. 203. M-a adus tuşa Porfir a, a de-i bucătăreasa boierului ăl bătrân. REBREANU, R. I, 92. Magheru îi vesteşte că în zorii zilei Alecu Golescu, de-i zic prietenii Arăpilă, ...a stat ...în aşteptarea răspunsului lui Bibescu. CAMIL PETRESCU, O. n, 190. Anton? ... Era la noi în sat un dascăl de-l chema la fel TUDORAN, p. 21. Omul de-l văzuşl DEX. Era obicei de veneau feciorii...la horă. STĂNCESCU, B. 49. Vedeam pă mama şipă a dă mă iubia. şez. v, 89. Boerul însă avea obicei de număra gâştele. FUNDESCU, L. P. II, 68. Am drăgucior de şti scrie, Cu domni în cănţălărie. BÎRLEA, C. P. 29. Sunt oameni da ţân dujmănie şi şapte-opt ani. alr n 3 580/791. Al de ştie carte are patru ochi. ZANNE, P. V, 143. - Şi: (învechit şi popular) dă, di prep., conj., pron. rel., (învechit şi regional) du prep., (regional) dî, da prep. - Lat. de. DE2 interj. 1. Cuvânt folosit pentru a exprima stări, sentimente, atitudini de: a) nedumerire, şovăială, nesiguranţă în faţa unei situaţii neclare, reticenţă în mărturisirea unui lucru, unui adevăr. Dă, să vedem. PETRO viei, P. 22/8. Spune-mi, ce este mai mare acolo la voi? îi zice vizirul „Apoi, dehl mai mare decât toţi la noi este vodă”, răspunse Niculae. GHICA, ap. TDRG. Dă, poate-i mai bună iarba! CONTEMPORANUL, I, 14. Apoi, dă, spânule, nu ştiu cum să fac. CREANGĂ, P. 203. Ce să fie visul ăsta, domnule lancule, înţelegi d-ta? ~ De, cucoană Marghioalo, am răspuns eu. CARAGIALE, O. IV, 114. De, e lucru foarte greu să spui cum te cheamă, când nu-ţi dă mâna să spui cine eşti. SLAVICI, O. I, 333. Apoi de, boierule, noi ce să spunem? ISPIRESCU, L. 67. Crezi că va vrea să plece? Dă! ... nădejdea ţine pe om. CONTEMPORANUL, IV, 168. Dar bine, vor zice mulţi: împrejurări ca acestea nu li se puteau întâmpla şi boierilor? ... De! eu le voi răspunde că nu, fiindcă boierii ...nu umblau iama pe uliţi pe jos. MACEDONSKI, O. m, 33. Păi de, ştiu eu, cucoană? MILLE, v. P. 121. De, începu ea cu sfială, poate se va întoarce. AGÎRBICEANU, S. 327, cf. RESMERIŢĂ, D. Păi de, ce să vreu amu, domnule! C. PETRESCU, S. 32. Spune, Sămioane, fără sfială! ... - Dă, stăpâne ...au mai fost prăzi, nu-i vorbă. SADOVEANU, O. I, 32. De, Stănică, cum crezi şi tu. CĂLINESCU, E. o. n, 95, cf. alr n 3 253/791, 899. Dar ce, nu descălicaţi? ... Vrem răspunsul să ni-l daţi, Că de! am descălica, Dară ni-i c-om însera, teodorescu, P. P. 172; b) mirare, dezaprobare, supărare, mustrare, avertisment adresat cuiva. Să nu-şi puie mintea cu dânsul, că nebunul, dă, nu se-ncurcă. CR (1839), 247732. M-o tuns chilug ... Dă! poftiţi de videţi... cap de român i-aista? ALECSANDRI, T. 4. Să vezi că nu-l ascultă, că de! voi tinerii sunteţi cu minţile cam zburătoare, filimon, ap. TDRG. De! unchiaş, cine e de vină? ISPIRESCU, L. 95. Mă uitam la tine, adineauri... Hm! de, băiete, cine e ... [vinovat] că nu poţi pleca şi tu ca alţii? BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 18, cf. dl, dex. c) resemnare în faţa unei situaţii fireşti sau în faţa unor întâmplări neplăcute. Cf. CUV. D. BĂTR. I, 275. Tu mă temi...şi ai dreptate: dar de! ce oi să fac? FILIMON, O. I, 143. Dec! Am greşit, albină, iartă! CONTEMPORANUL, I, 803. Ş-apoi vătavul dă! Şi el e om, face parte dreaptă, ştii mata, una mie, una ţie, una mie. CONV. LIT. xm, 26. Apoi, dă, jupâneşică, văd şi eu că am greşit CREANGĂ, P. 134. Căci de, orice s-ar zice, fiu îi era şi ăl mic. ISPIRESCU, L. 37. Le curgeau balele de poftă, căci dă, lor nu le venea, nici le dădea mâna să facă ca ele. CONTEMPORANUL, iv, 502. Pune-îe în locul meu, puteam eu să las să se facă una ca asta?... şi dă, eu ca eu, tot ar fi mers, dar nevasta ce-ar fi zis? ib. vn, 506. De! îşi zise ea, ce să-i faci? Aşa e omul SLAVICI, O. I, 137. De ..., dacă nu-i noroc, nu-i, şi pace. AGÎRBICEANU, A. 48. Iau mia, o-mpăturesc, că de, bunu-i şi banu. C. PETRESCU, S. 167. îi trimiţi o fotografie oarecare, dă, erai foarte distrată în clipa expediţiei TEODOREANU, M. n, 401. Căci deh, la vârsta de aproape optzeci de ani ...se mai lăsau şi bieţii cioareci câte puţintel în jos. MOROIANU, S. 22. El nu-i numai marangoz, e şi fierar, meşter bun altminteri, de! Păcat că n-are şi minte în cap! TUDORAN, P. 24, cf. ALR n 3 254; d) acceptare a unui lucru firesc, concesie în faţa unei situaţii deosebite, inevitabile sau cu valoarea unei afirmaţii. De! Că te-om mărita, pann, p. v. n, 106/15. Ne vor multe, dec! Ca la casă nouă. JIPESCU, O. 137. Istorie, geografie şi alte lucruri folositoare, de! Se înţelege. EMINESCU, P. L. 89. Dar dă, cearcă şi tu, să vezi cum ţi-a sluji norocul. CREANGĂ, P. 187. Ei mergeau, ... părându-li-se ... ziua ceas şi ceasul clipă; dă, cum e omul când merge la drum cu dragostea alăturea. id. ib. 276. Hainele de pe dânsul erau imoase, deh! Ce să zici, ca de văcar. ISPIRESCU, L. 232. Flăcăii se îmbiau... cu ţapul, cu mireasa, dă, cum se obişnuieşte la ţară. CONTEMPORANUL, v1? 100. N-am mai păzit-o prea tare, că mă bizuiam şi pe tine, de! REBREANU, R. I, 281. Că la unii vine bietul popa Ghiţă, da la alţii nu vine, că de! E şi el întins în toate părţile. STĂNOIU, C. I. 30. Canalie! - De, Doamnă. SEBASTIAN, T. 239. I-a adus bărbatul o fată dinspre munte, să-i facă treburile în casă. Slugă, de! stancu, D. 92. Vorba ăluia ... Că de! Suntem de-un sânge. PREDA, M. 223. Mulţi flăcăi cugetă la dânsa ca s-o iaie de nevastă, căci, dă! cine nu se lăcomeşte la o fată isteaţă! SBIERA, P. 220. Dec! şî plevuşcă peşte. ZANNE, P. I, 606; e) nepăsare faţă de cineva care se află într-o anumită situaţie (încurcată sau neplăcută). Cf. ŞĂINEANU2. De, ce să-ţi fac! Com. din BUCUREŞTI; f) ironie. Fiindcă de! d-lor, a fost dat regatului român să vadă ca ministru ... pe d. Costică. MAIORESCU, d. V, 225. Lumea cleveteşte când vede un boieriu muncind muncă proastă. Dă, asta nu-i dat boierilor. CONTEMPORANUL, VI2, 218. Dar asta de, pentru oameni fini, feciori de boier, nu pentru mitocani, adunătură. M. I. CARAGIALE, C. 16. 2. Cuvânt care introduce replici în care este exprimată o atitudine de negare sau de dezaprobare. Comisarul: Nu-i voie să umblaţi cu păpuşele şi cu irozii Ion [Păpuşarul]: Dec! ... altă bazaconie acu! ALECSANDRI, T. 57. Dec! Nu cumva ai pofti să-mi iai viţica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, O. 210. Să nu dai! [Anca] Dec! de ce să te bat... ? du-te sănătos. CARAGIALE, o. I, 250. De, mă, neghiobilor, da ce, aici legaţi voi caii? ISPIRESCU, L. 389, Cf. DDRF, M. D. ENC., DEX. 3. (Strigăt cu care se îndeamnă caii la mers) Haide, hi, di! De! Sileşte Te grăbeşte Agerul meu armăsar. NEGRUZZI, s. n, 102, cf. COSTINESCU. De! Murgule, de! De! De mi te-ngraşă Că eu n-am să te vând. H m 81. Dea, murgule, dea. TEODORESCU, P. p. 686, cf. MAT. DIALECT. I, 254. Un voinic mergea, Din gură zicea: - De, murgule, de! Că la deal te-oi bate, La vale te-oipaşte. FOLC. MOLD. 1,67. - Şi: (popular) dec, deh, dea, (regional) dă interj. - Onomatopee. DEA interj, v. de2. DEÂBĂ s. f. v. debă. 1357 DEABILĂ 214 DEAL DEABILĂ s. f. v. dabilă1. DEÂCA conj. v. dacă. DE-A CAPUL loc. adv. v. da capo. DEÂCĂ conj. v. dacă. DEÂCE conj. v. deci1. DEACI conj. v. deci1. DEACÎNDEA adv., prep. v. decinde. DEAD s. m. (Prin Munt. şi prin Mold.; mai ales în legătură cu nume proprii) Bunic; moş. Deadiul Curălariul, care au fost la vlădica la Nichea (a. 1709). IORGA, S. D. XI, 55. Deadu (moşu-meu) se zgribuli. bul. FIL. vn-vm, 232, cf lexic REG. 119, - Şi: deâdiu, d&li (lexic reg. 119) s. m. - Din slavon. DEÂDIU s. m. v. dead. DEADWEIGHT s. n. Capacitate maximă de încărcare a unei nave comerciale, reprezentând rezervele de combustibil, de ulei şi de apă, proviziile şi încărcătura utilă (inclusiv echipajul şi pasagerii cu bagajele lor). Cf. dex, mda. - Pronunţat: ded-ueit. - Din engl. deadweight. DEADWOOD s. n. Legătură realizată la proră şi la pupă între etravă şi, respectiv, etambou şi chilă. Cf. DN3, mda. - Pronunţat: ded-ud. - Din engl. deadwood. DEAFENDESÎ vb. IV v. diafendefsi. DEAFENDEVSIS s. n. v. diafendepsis. DEAFERENTÂ vb. I. T r a n z. (Med.) A secţiona rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: de-a-. - Prez. ind.: deaferentez. - Din ir. deafffcrenter. DEAFERENTÂRE s. f. (Med.) Secţionare a rădăcinilor posterioare ale măduvei spinării, cu scopul de a întrerupe căile nervoase aferente (care vin din diferite segmente ale organismului către creier). Cf. DER. - Pronunţat: de-a-. - V. deaferenta. DEAFIRIME s. f. (învechit, rar) Constituţie fizică. Struţocamila, precum până acmu adevărat pasire au fost, aşea şi de acmu înainte pasire a fi vreadnică ieste ce aşeaşi slăvită, lăudată şi în buni chedzi (auguri) luată, de vreame ce deosăbit de deafirimea trupului ce poartă, şi basna veache că oarecare evghenie în neamul său are. CANTEMIR, i. i. i, 55. - Accentul necunoscut - Cf. fire. DEAGEÂBA adv. v. degeaba. DEAIÂNIE s. f. (învechit) Carte din Noul Testament care cuprinde „Faptele apostolilor”; p. r e s t r. faptă a apostolilor. Că zice Luca, la Deaanie, că se întoarseră amu şi apostolii bucurându-se, derep ce le se tâmplă ocărâţi a fi pentru numele Domnului. CORESl, EV. 120. Aflăm, în Deaaniia apostolilor, id. ib. 393. Zice sfânt Ioan Zlatoast la Deaanie, în a treia ... ucenie (a. 1640). GCRI, 88/35. Cum au făcut svântul apostol evanghelist Luca, scriindu-şi Sfânta Evanghelie şi Deaaniile sfinţilor apostoli DOSOFTEl, PS, 5/10. Pentru aceaea şi Sfântul Ştefan, mucenicul cel dentâiu, cându-l ucidea ovreaii cu pietri, el să ruga pentru dânşii cătră Dumnezeu, grăind: „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta”, precum mărturiseaşte în Cartea Deaianilor apostoleşti, în 7 capete. CHEIA ÎN. 40714. - Scris şi: deaaniie. - PI.: deaianii - Din V.sl. AilANHK. DEÂISTVIE s. f (învechit, rar) Slujire (II 2). Zăbăvim gândul nostru pren taină surdă. Surdă este pre o parte pentru nesimţirea ei cea den fire dată, iară grăitoare iaste pentru deistviia care isprâveaşte şi se face cinie cuvântului stătătoriu, fiind lucru a firei nestătătoare (a. 1680). IORGA, s. D. in, 13, cf BUL. COM. IST. I, 171. - Pronunţat: deais-tvi-e.- PI.: ? - Şi: d6istvie s. f. -Dinslavon, a^hctbhk. DEAISTVUÎ vb. IV. I n t r a n z. (Slavonism învechit). A acţiona, a lucra; a organiza, a conduce, a stăpâni. Aşea şi Hristos deodată şi în ceriu şi pre pământ... ca un putearnic deaistvuiaşte cu puterea Sa cea dumnedzăiască. VARLAAM, C. 36. ♦ I n -tranz. şi tranz. Spec. A oficia, a sluji (o liturghie). înger poate hi, au alt preut fără mene slujeaşte? Legea învaţă numai preutul sângur să deistvuiască. VARLAAM, C. 460. Şi strigă toţi totdeauna că deistvuesc rău şi nesebuit [preoţii] şi zic că am uitat cinurile (a. 1651). BV I, 181. A nu şti deistvui Sfânta Liturghie (a. 1652). ib. 205, cf. L. ROM. 1975, 320. ❖Refl', pas. Pâinea carea să deistvuiaşte nu iaste chipul d[u]mn[e]zăescului trup (1680 -1700). GCR I, 244/36. - Pronunţat: deais-tvu-i - Prez. ind.: deaistvuiesc - Şi: deistvui vb. IV. - Din slavon, a^hcteobath, -oyt» wr. DEÂJDIE s. f. v. dajdie. DEAL s. n. Formă de relief de înălţime medie (între 200 şi 800 m), rezultată din încreţirea scoarţei terestre, din eroziunea apelor, din depuneri ale gheţarilor sau prin acţiunea vântului. Iară merse cu el dracul într-un deal nalt. EV. SL. - ROM. 1723. Printre aceaste dealure ... sânt sate dease şi frumoase (a. 1660 — 1680). GCR I, 178/18. Dealurile, munţii pier ca o nemică. DOSOFTEl, PS. 50/8. întâi au ridicat un idol mai mare ... într-un deal înalt lângă râul Buriul (a. 1750). GCR n, 51/1. Şi vor arde munţii şi dealurile (a. 1815). ib. 219/1. Dealurile ... era îmbrăcate cu vii DRÂGHICI, R. 28/15. Fridec, târg despărţit în doă, o parte pe un deal şi alta pe şăs. KOGĂLNICEANU, S. 9. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domneşte mănăstirea. ALEXANDRESCU, O. I. 67. Dealuri multe ei suiră. ALECSANDRI, P. II, 92. Călători ... pe dealuri ... îmblu. CONACHI, P. 103. Pe un deal răsare luna. EMINESCU, O. I, 76. Când să-l sue pe deal, sue-l dacă poţi. CREANGĂ, P. 41. Dă soarele după deal, şi noi tot pe loc stăm. id. ib. 123. Departe de Bucureşti, între două şiruri de dealuri ...se aşterne o vale. MACEDONSKI, O. m, 3. Dincolo de gard, în toate părţile, dealuri rotunde, cu dumbrăvi pe coamă, VLAHUŢĂ, O. A. 424. Şir de dealuri eu privesc. COŞBUC, F. 124. Dumnezeu ...a încreţit faţa pământului, dând cu chipul acesta naştere dealurilor şi văilor, pamfile, cer. 1. Dealuri se înălţau tot mai des. AGÎRBICEANU, a. 46. De jur împrejur, până-n zare, dealuri pleşuve, cenuşii, sinilii, roşietice. IBRĂILEANU, A. 12. Coada coloanei ... se desfăşură ... pe o sprânceană de deal. BRĂESCU, v. 1379 deal 215 DEALER 73. Dealurile aspre se deşiră către zare - cu coamele înălbite. SAHIA, N. 119. Pe cele două versante ale dealului ... erau maidanele. G. M. ZAMFIRESCU, M. d. i, 14. Expansiunea ... din părţile de apus şi miazăzi ale Ardealului spre Oltenia şi regiunea de dealuri a Munteniei ... coincide cu vechea tradiţie. BRĂTIANU, T. 209. Pe deal, Liniştită, Moara de vânt. BENIUC, v. 107. Unii, izbutind să urce buza dealului, se prăbuşeau deodată, străpunşi de gloanţe. CAMELAR, N. I, 49. Se lăsă dusă pe lângă ... aceleaşi coline goale ..., aceleaşi dealuri cu brazi. DEMETRIUS, A. 93. Şi-n vârful de deal râdea cu hohot un brad, parcă era om. ISAC, O. 134. în vârful dealului se petrecu ... ceva ciudat între cele două cârduri de oi. PREDA, I. 143. [Jale de câmp] plantă ierboasă ... creşte prin fâneţe, pe dealuri, pe lângă drumuri BUTURĂ, E B. I, 129. Un deal s-a prăbuşit peste mai multe case din satul hunedorean Zdrapţi. RL 2005, nr. 4 601. Ciobanul mâna oile pe coastă, pe deal, prin păduri ...pe unde este iarbă bună şi curată. HXV 116. Dumnezeu ...a făcut dân tot pământu ce-i rămăsăse tot munţî şi dealuri. ŞEZ. ni, 26. De s-ar face dealul şăs Şi valea bună de mers. HODOŞ, P. P. 105, cf. ALRI 406, ALR SN v h 1 373, ib, h 1 374. Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om, se spune în nădejdea unei revederi posibile. CREANGĂ, P. 192, cf. ZANNE, p. I, 153. Rău la deal, rău la vale, rău pe drum, rău pe cărare, se zice despre cel veşnic nemulţumit. pamfile, c. 43. ❖ (Exprimă ideea de distanţă mare, de obstacol greu de trecut) Când eşti voinic ţi-e dealu-ntins Ca şesul. COŞBUC, P. I, 228. Tânărul îndrăgostit îşi fură fata, fugind în satele de peste dealuriJ. BOGZA, C. O. 278. O, mândruţo, buze moi, Dragi ne suntem amândoi, Este-un deal mare-ntre noi! JARNÍK - BÂRSEANU, D. 60. Mă trecuşi măicuţă, dealu, ... să nu ne vedem cu anu. id. ib. 174. ❖ (în comparaţii, sugerând ideea de înălţime) O să mai crească încă pe atâta şi - apoi cât un deal. SADOVEANU, O. XXI, 337. Voi intra masiv şi greu în vreme Cu un car cât dealul de poeme. BENiuc, v. 9. ❖ L o c. a d v. (în opoziţie cu 1 a v a 1 e) Pe deal (sau spre deal) ori la deal = în sus, în urcuş, sus. Au mers aşa în lungul Bistriţei la deal, încet, pe drum de moină. SADOVEANU, O. X, 571. Joi ne-am dus spre deal în sus să pietruim un drum. CAM3L PETRESCU, B. 11 .La deal urca o haraba plină de saci, trasă de un căluţ răblăgit. CAMILAR, N. I, 113. Nu mă da, maică, pe deal, Că se face grâul rar ... Ci mă dă, maică, pe şes, Că se face grâul des. jarnIk - BÂRSEANU, d. 273. ❖ L o c . prep. La deal de ... = mai sus de ..., în sus de ... Au dus vătăjeii şi feciorii cu nepusă-masă pe oameni — şi i-au pus să are pe-o bucată de loc gunoios, la deal de târg. sadoveanu, o. IV, 255. De către (sau dinspre) deal = din sus. Bădiţă de către deal, ... Nu vii la noi vreodată? JARNÍK -BÂRSEANU, D. 158. Bate-mi vântul dinspre deal, Vine-mi dor de la Ardeall id. ib. 200. <> E x p r. Dă Ia deal, dă la vale v. vale. Ce mai la deal, Ia vale sau ce tot la deal, Ia vale v. vale. A umbla şi-n deal, şi-n vale sau a sui în deal, a coborî în vale = a umbla peste tot, pretutindeni (pentru a găsi pe cineva sau ceva). în cale Ţi-am umblat şi-n deal, şi-n vale. COŞBUC, B. 12. Suie-n deal, coboară-n vale, Nicio mândră nu-i sta-în cale. POP., ap. GCR n, 304. (Popular) Mai e un deal ş-o vale = mai sunt multe dificultăţi. Cf. zanne, p. i, 154. A trecut un deal, o vale şi o limbă de pădure = a depăşit anumite greutăţi. Cf. zanne, p. i, 154. A trecut dealul = a pierdut ocazia, zanne, p. ix, 467. A grăi cam de peste deal = a vorbi neclar, de neînţeles, alecsandri, ap. tdrg. A nu şti nici deal, nici vale = a fi nepriceput. Cf. zanne, p. i, 155. A se face cât dealul = a se supăra foarte tare. Cf. ciauşanu, v. 157, zanne, p. IX, 458. (Mold.) Parcă aduce picerele de după deal = a merge alene. Cf. zanne, p. n, 407. (Regional) A fi deal şi noapte (sau deal şi ceaţă) înaintea ochilor = anu putea suferi pe cineva, a nu vrea să-l vadă. Com. din zagra - năsăud. ♦ (învechit şi popular) Pădure. Şi băgă-i în pădurea (deal H, codrul N) Sfinţiiei Sale. psalt. 161. ■ Mă dusei în deal după lemne, viciu, GL. ♦ (Regional) Câmp, ogor, pământ arabil. Mă duc la deal (=la câmp) să lucrez. COMAN, GL. ♦ (Regional) Regiune de vii, podgorie aşezată de obicei în zonă deluroasă. Cf. scriban, d„ dl, m. d. enc., dex, dn3. ♦ (Regional) Locul unde dorm peste noapte vitele (vara) (Lăpugiu de Sus -Deva). CfALRil 122/85. - Pl.: dealuri şi (învechit) dealure. - Şi: (regional) deâlă (GL. OLT.) s. f. - Din v, si. A’kAh. DEÂLĂ1 s. f. 1. (învechit şi regional) Creaţie, lucru înfăptuit; faptă săvârşită de cineva. Pomeniiu zilele de ainte, învăţaiu-me în toate lucrurele (dealele H). PSALT. 295. Menţi-va deala (lucrul CVD) măslinilor, ib 323. A păstorilor fugire şi spunere, deala spăseniei, zăcea-le înainte ghergheseanilor. CORESI, EV. 237. întru dealele mânilor sale legă-se păcătosul, id. ps. 20/3, cf. BL XI, 89. ^ 2. (învechit) Faptă rea, vină, greşeală, păcat. Că cine va lasa muiare sa foră dă deala curviei şi va lua alta, curveaşte. EV. SL.-ROM. 7078. Derept aceaia mai nainte grăit-au, ca şi prorociia să ne înţelepţească şi de ispitele dealelor (ce se zice păcatelor) să ne ferim. CORESI, EV. 371. Cela ce voi rătăceşte elu-ş va purta deala lui. id., ap. DHLR n, 507. De am eu făcut ceva cu nedereptul, nu-mi veghea voe nemică, ce mă ia den scaun de-m[i] fa pre deală. MOXA, 372/26. Pravile ... arătând certarea ce li să va da fieşcăruia după deala sa, carii vor umbla cu nedireptate. PRAV. 1. Vor peri toţi pre deala lor, iară cela ce i-au vădit să nu aibă niceo certare. ib. 78. O, vrăjmaş hiclean! Tu vinezfi] cu sacul Pre toţfi], şi-i duci la moarte, pre mulţfi] far * de deală. M. COSTIN, ap. GCR I, 204/27. Vrând giudeţul să le facă pre deala lor, sv[â]nt[u]l să ruga pentru dânşii să li să iarte vina. DOSOFTEI, v. s. noiembrie 148719. 3. (Regional) Grijă (1), păs (2) (Arpaşu de Jos -Victoria). Cf. ALR SN v h 1 392/172. Ş-o dat tuate diélele. ib. 4. (Regional) Defect fizic sau psihic. Com. din loman -SEBEŞ. Are o deală. ib. ♦ (Regional) Epilepsie. Epilepsia vine din frică... şi se zice deală. H H 320, cf. DENSUSIANU, Ţ. H. 315, ALR l/l h 143/825. ♦ (Regional) Apoplexie (Bumbeşti-Jiu). Cf. alr i/i h 128/825. L-a lovit diala. ib. 5. (învechit, cu sens neprecizat, probabil) Obiect (5). Şe au spos ... cată pagobă ară, totă i-a forat-o casa: 40 dele: 80 de potro [ni] ce (începutul sec. XVII). GR. s. n, 238. - PL: deale şi dele. - Şi: délâ, diélâ (bl XI89), dilă (ib.) s. f. - Din slavon, DEÂLĂ2 s. f. v. deal. DEALBÂŢIE s. f. (învechit) Transformare a vopselei negre în vopsea albă prin acţiunea focului. Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU, LM. - Şi: dealbaţiune s. f. lm. - Din fr. déalbation. DEALBAŢIUNE s. f. v. dealbaţie. DEALER s. m. 1. Agent de bursă. Cf. ndn. Banca Naţională a României ...a decis să oprească aprecierea monedei naţionale şi a intervenit în piaţa valutară interbancară prin ordine de cumpărare de euro estimate de dealeri la o valoare cumulată de până la 50 de milioane. RL 2004, nr. 4 480. 2. Vânzător intermediar, distribuitor de valori mobiliare autorizat juridic; s p e c . vânzător (intermediar de droguri). Spre surprinderea anchetatorilor, o parte dintre dealerii de stupefiante erau minori. RL 2004, nr. 4 492. Dealer auto vinde autoturisme rulate în stare foarte bună la preţuri deosebit de avantajoase, ib. 2005, nr. 4 618. -Pronunţat: dilăr. - PL: dealeri. - Din engl. dealer. 1384 DEALERGA 216 DEASUPRA DEALERGÂ vb. I. Intranz. (în poezia populară) A se duce undeva în fugă. La stavă şi-o dealergat, Murguţu ’ şi l-o luat BÎRLEA, C.P. 131. -Prez. ind.: dealérg. - Pref. de- + alerga. DEÂLNIŢĂ s. f. v. delniţă. DEALÔG subst. (Regional; în sintagma pă dealogu) Dans executat numai de flăcăi, aşezaţi în linie dreaptă şi după înălţime (Căţelu - Jibou). Cf. varone, d. 121, id. J. R. 43. - Din magh. gyalog „pe jos”. DEALOGÂŞ adv. (Prin nordul Maram.) Pe jos. Cf. LEXIC. REG. 14. - Cf. d e a 1 o g . DEAMBULA vb. I. Intranz. (Livresc) A merge fără un scop anume. Cf. ndn. ❖ (Prin lărgirea sensului) Cu degetele am început să deambulez înspre caiet. CĂLINESCU, C. O. 64. -Pronunţat: de-am-. - Prez. ind.: deambulez. - Din fr. déambuler. DEAMBULÀRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a déambula şi rezultatul ei. Cf. ndn. ❖ (Prin lărgirea sensului) Peştii fosili, cu memoria deambulării prin apele erelor geologice. românia literară 2005, nr. 33, 24. [Criticul] observă „lenta deambulare” a personajelor care cuprinde „mai ales ratări, rătăciri inexplicabile, dispariţii ale unor prieteni apropiaţi care se evaporă fără urmă, întâmplări neverosimile RL 2006, nr. 4 994. ~ Pronunţat de-am-. - Pl.: deambulări. - V. déambula. DEAMBULATÔRIU, -IE adj., s. n. 1. Adj. (Livresc) De plimbare, care este în legătură cu plimbarea. Cf. DEX, DN3. 2. S. n. Galerie semicirculară a unei biserici catolice, situată între altar şi absidă. Cf. dex, dn3, - Pronunţat: de-am-. ~ Pl.: deambulatorii - Din lat. deambulatorium, fr. déambulatoire. DEAMBULĂŢIE s. f. (Livresc) Mers; plimbare. Cf. DEX, dn3. Impermeabil la realitatea prăpastiei ... ar fi, oricum, capabil să producă sofismul necesar pentru a transforma prăbuşirea într-o formă exotică a deambulaţiei LIICEANU, J. 164. - Pronunţat: de-am-. - Şi: deambulaţiune s. f. dex. - Din lat. deambulatio, -onis. DEAMBULAŢIUNE s. f. v. deambulaţie. DEANĂPOI adv. v. dinapoi. DEÂOŞ, -Ă adj. (învechit şi regional) Neaoş (1). Pagubă, că au fost diaoş romăn! ŞINCAI, HR. I, 42/8. [Nichita] au fost născut în Remesiana, şi drept aceea diaoş romăn. id. ib. 69/17, cf. alr i 445/170, 592, ib. 446/170. ♦ (Adverbial) Tocmai, întocmai; exact, chiar. Cf. alr i 446/122, 129, 170, 178. - Pronunţat: dea-oş. - Pl.: deaoşi, -e. - Şi: deauş, -ă adj. alr 1445/170, 592, ib. 446/170. - De1 + auş. Cf. neaoş,auş. DEÂPĂN s. n. (Regional) 1. Depănătoare (1), vârtelniţă (Luncaviţa- Măcin). Cf. H xiv 378, tomescu, GL. 2. (în forma deapen) Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape (Luncaviţa - Măcin). Cf. H xrv 378, mda. - PI.: deapăne. - Şi: deapen (h xiv 378), dâpăn (tomescu, gl.) s. n. - Postverbal de la depăna. DEÄPEN s. n. v. deapăn. DEÂRĂ conj. v. dar1. DEÂRDE vb. III. T r a n z . (învechit, rar) A arde, a mistui prin foc. Tot atunci dearseră şi ZalăuL bariţiu, p. a. I, 241. Acolo [la Târgu-Mureş] el dearse una parte mare a oraşului id. ib. 247, cf. GHEŢIE, R. M. 106. -Prez. ind.: ? - Pref. de- + arde. DEÄRDERE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a d e a r d e şi rezultatul ei. 5 barb[aţi] şi 1 fem[eie] la dearderea satului omorâţi. BARIŢIU, P. A. II, 499. - V. dearde. DEASÜPRA adv., prep. I. Adv. (în opoziţie cu dedesubt) în partea de sus, peste (ceva); sus. Tremiseşi desupra şi me preimişi; luaşi-me de ape multe. PS ALT. 26. Luaţi şi alţi bani cu voi, aceia încă-i duceţi carii aţi aflat desupra în saci PO 152/6. Unul ameastecă cu arame, altu-l fac chiar de arame şi numai că ce-l spoiesc deasupra cu argint. PRAV. 75. Steaoa ... mergea înaintea lor, pănă veni de stătu desupra unde era coconul N. TEST. (1648), 4r/29. Căci iadul va fi plin de oameni, unii vor fi deasupra, alß vor fi la mijloc, alţii vor fi tocma la fund. cheia În. 99711. Vulturul de sus şi deasupra privind, ..., ce vrăjmaşi... a nu să simţi şi a să mistui va putea? CANTEMIR, i. i. i, 144. Numărătoriul să scrie desupra. ARITM. (1805), 59/7. îi sileaşte să umble cu rasă călugărească, şi nu cu haină deasupra, cum poartă preoţii cei de mir. MAIOR, I. B. 252/27. Legarea ... deasupra mugurului poate fi mai tare decât dedesupt. ÎNV. POM. 111/15. Când să zugrăviia un leu, un cal, un bou ... era trebuinţă de a le numi deasupra, ca să le cunoască cei ce le vedea. GRIGORIE, l. 8/14. Să o laşi să stee, că să va alege deasupra tot untul MANOLACHE drăghici, i. 77/9. Pământul ... se desgheaţă numai deasupra. RUS, i. m, 11/21. Un leopard... veni la stârf se aruncă dasupra firă a mai delibera. FM (1843), 184725. Răpede zvârle nişte coşolină în căruţă, aşterne deasupra o păreche de poclăzi, înhamă iepuşoarele. CREANGĂ, p. 114, Pentru redarea sunetului special românesc „ă”, [Petru Maior] propunea pe „a”, „e”, cu un apostrof deasupra. DENSUSIANU, L. 58. în faß orizontul, deasupra cerul nemărginit. BRĂESCU, o. A. i, 101. Ca să ieşi deasupra, o iei de dedesubt, de jos. ARGHEZI, S. XI, 78. Deasupra erau dormitoarele. PREDA, DELIR. 74. Acolo îi aruncau, presărând ţărână deasupra. BARBU, PRINC. 21. Patul fix, cu picioare bătute în pământ, avea deasupra o scândură. pavel, S. e. 17. Pune ăidejos nu dasupra. ALR I 339/1. Pune dă zos nu dăsupra. ib, 339. ❖Loc. a d j. şi p r e p. De deasupra ... = (care este situat) la suprafaţă (sau la suprafaţa a ceva), în partea de sus (a ceva). Ca un îmbrăcământ de deasupra vei învăli pre înş[ij. DOSOFTEI, ap. HEM 1 927. Apăsându-se cu mâna partea dreaptă a şoldului de dasupra ficatului, vita arată durere. LUCACI, M. 6/2. Aburul, căldura dinăuntru, năvăleau încă şi acum pe sub pragul de deasupra. AGÎRBICEANU, s. 11. Mai mulţi bucureşteni au început... să îşi construiască o casă la curte. Adică o mică oază de linişte şi verdeaţă, unde vecinul de deasupra nu te deranjează seară de seară cu petreceri zgomotoase. RL 2006, nr. 4 964. De pe deasupra 1401 DEASUPRA 217 DEASUPRA (...) = a) 1 o c . prep. de pe suprafaţa a ceva. Fumul se strângea de pe deasupra pământului, urcând în văzduh. Camelar, N. i, 387; b) 1 o c . adv. după înfeţişare, după aparenţe. Se învăţase el, şiretul, a le alege [pe fete] aşa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Pe dumneata te văd de pe deasupra că eşti ceva mare şi fruntaş. SBIERA, P. 123. (Mai) pe deasupra (de) (...) = a) loc. adv. şi prep. peste (ceva), pe partea exterioară (a ceva). Lanţul ... să areate o linie sau a [sic!] trăsură oablă pe desupra (horifontalem). AŞEZ. 84/15. Voi purta mâna plină de sare pre deasupra bucatelor. MAIOR, I. B. 296/4. Pe deasupra lor trasă Cu degete sfinte un semn de cruce. BUDAI-DELEANU, Ţ. 292. Cânepa ...în murătoare ...pe deasupra să se acopere cu alt troscot sau cu altă iarbă. CULT. C. 38/21. Rugi de laure îşi mlădie capul lor pe dasupra apelor. CR (1830), 1511/46. Făcu şi un schiptru de lemn de livan, pe care îl căptuşi pă deasupra cu tinichea. GORJAN, H. I, 47/6. Ca nu cumva împingând aşa fără nici o rezămare pă dasupra să să rupă mitra. meşt. MOŞ. 85/29. Se încinse pe deasupra şalului cu o curea lată. NEGRUZZI, S. I, 23. Ş-acum mii de lănci şi săbii pe deasupră-i se-nvârtesc. id. ib. 120. Voci cobitoare se auzeau pe dasupra capului meu. FILIMON, O. n, 28. Pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc. ALECSANDRI, POEZII, 27. Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetăţuie, Acăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie. EMINESCU, o. I, 76. Au şi început a curge furnicile ... unele pe sub pământ, altele pe deasupra! CREANGĂ, A. 264. Norii ... treceau repede pe deasupra văii SLAVICI, O. I, 149. Ca să trecem prin pădure, e peste poate, noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe deasupra. ISPIRESCU, L. 6. Laptele cu orez, cu zahăr şi scorţişoară pisată pe deasupra. MACEDONSKI, O. m, 8. Femeile ... poartă pe deasupra hainelor un fel de tartan lung până la genunchi. SĂM. I, 331. Un cârd de raţe sălbatice lunecau, fâlfâind din aripi, pe deasupra acestei privelişti... Cea din capăt scoase un ţipăt stripezit. CHIRIŢESCU, GR. 60. A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor. TOPÎRCEANU, B. 45. Ana, ... cu un halat pe deasupra, se aşează într-un fotoliu. CAMIL PETRESCU, T. in, 129. Năstase învârti hangerul pe deasupra capului. SADOVEANU, O. I, 56. Oamenii nu mai duelau cu găvanele pe deasupra maşinii de gătit. ARGHEZI, S. XI, 96. Olimpia puse picior peste picior pe deasupra plapomei privind în gol peste tăblia patului. CĂLINESCU, E. O. I, 313. Trecem pe deasupra unui tunel de benzi, flacăra, 1975, nr. 46, 5. Pe deasupra-i cu suman, Dar pe trup are caftan. ALECSANDRI, P. P. 202. Bate vântul vălurele, Pe deasupra casei mele, Şi-mi aduce dor şi jele, De la neamurile mele. FOLC. MOLD, I, 56. b) 1 o c . a d v. în plus faţă de ceva, pe lângă altele, în afară de. Prăpădi cât ai bate în palme, tot ce câştigase, şi moştenirea de la tată-său pe deasupra. NEGRUZZI, S. I, 8. Veneau sâmbătă noaptea câte cu un picior frânt... şi acesta le era câştig pe deasupra. CREANGĂ, A 26. Vinde ceasornice de aur cu doi lei bucata şi mai dă pe deasupra ca premiu un ac de cravată tot de aur. IBRĂILEANU, A 59. Mai e şi timid pe deasupra. CAMIL PETRESCU, T. I, 36. Ba mai capeţi un leu pe deasupra! POPA, v. 17. Unii îşi câştigă mâncarea şi le mai rămâne ceva pe deasupra în casa tovărăşiei. SADOVEANU, O. XXI, 379. Şi pe deasupra nu-i lipsea niciodată ... o ploscă mare de vin bun. MOROIANU, S. 41. Mai găsisem doi scriitori ruşi care mă invitau la plecare; Gorki şi Gogol - şi cu ei în servietă şi cu Sadoveanu pe deasupra, am şters-o într-o bună zi. MIHĂESCU, D. A. 6. Reacţiunea sentimentului său de onoare ... este pe deasupra fanatică. CĂLINESCU, I. 44. Pe deasupra se mai simţea în drept să-i dea şi sfaturi ocrotitoare. C. PETRESCU, A. R. 27. Simţea că pe deasupra aveau să mai fie şi altele. TUDORAN, P. 120. Ceea ce apărea ca o primă însemnătate era nevoia de a demonstra că pe deasupra condiţiilor sociale istorice ... fiinţa omenească avea o serie de drepturi imprescriptibile. RALEA, S. T. m, 33. Mai dai ceva pe deasupra. STANCU, D. 212. Pe deasupra îi mai venise şi ideea nefastă de a-l da ... la şcoală. PREDA, m. 457. îţi faci suma, şi asta pe deasupra. BARBU, G. 94. Ea foloseşte, pe deasupra, un ton de uşuratică zeflemea. VARLAAM - SADOVEANU, 225. Sub un titlu promiţător ... şi pe deasupra şi bombastic, ... adună mai multe eseuri. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 8. Marişcuţă de la vamă, Taie-un pui şi ne fa zeamă; Cându-i trece pe la noi, Pentru unu ţ-om da doi, Pe deasupra, buze moi! JARNÎk - bârseanu, d. 395. c) loc. adv. mai mult, mai bine. Pentru că aceştia mai pre deasupra cunosc pre Dumnedzău că iaste binele acela desăvârşit. BIBLIA (1688), [prefaţă] 6/25. d) 1 o c. a d j. şi a d v. (în mod) superficial. Această ţesătură [a personalităţii] este mai întinsă ... mai îndesată sau mai pe deasupra, după cum este şi firea individului. MAIORESCU, CRITICE, 352. Sfaturile vor merge pe deasupra. VOICULESCU, L. 4. Aşa, pe deasupra, nu se putea cunoaşte nimic. SADOVEANU, O. I, 450. „Nu ştiafi”, „ mergem”, „ai fost acasă” ş. a. exprimă tot atât de bine, judecate pe deasupra (să zicem în scris, unde am neglija să punem semnele de punctuaţie cuvenite), şi un simplu enunţ şi o întrebare. IORDAN, stil. 73. (Fi g.) Alţii în publicum cu condeiul a înnegri zâorile, care cu ochi înveninaţi le văd răsărind pe deasupra naţii[i] româneşti, se străduiesc, T. AARON, S. A. 12/5. Se cade mai înainte de toate de a fi strânşi prin legămintele inimilor noastre, care să ne ţie împrejurul unei fiinţe ce se pune pe deasupra tuturor, care rezumă totul, care este totul, Naţiunea! (a. 1861). PLRI, 191. Multe lucruri bune mi-ar fi plăcut şi mie, ca oricărui muritor, pe lumea asta, însă nici unul mai mult ca vorba pe dasupra limpede, dar adâncă la înţeles. CARAGIALE, O. vii, 159. L o c . prep. Până deasupra ... = până la suprafaţa sau până la limita superioară a ceva. Dumnezeii te duseră ca de mână până desupra prepastiei. MAIOR, T. 188/1. Lampa atârnată de grindă, slobozită până deasupra mesei, pentru a se vedea mai bine, nu se mai zărea prin geamurile fără obloane. AGÎRBICEANU, S. 63. Poartă jachetă până deasupra genunchilor. STANCU, D. 93. Cu un ac lung introdus în aortă până deasupra arterelor ... studiem acţiunea diverşilor factori asupra adrenalinosecreţiei. DANIELOPOLU, F. N. I, 145. Atârnau ca nişte năvoduri până deasupra bibliotecii. BARBU, ş. N. 246. ♦ (Adjectival; învechit) De sus, superior; din exterior. Acela ce-ţi ia veşmântul desupra, lasă-i şi cel de dedesupt. N. TEST. (1648), 74729. Să astupi urdinişul cel deasupra ca să iasă albinele numai pre urdinişul coşniţăi cei dedesupt. MOLNAR, E. S. 125/3. Buza deasupra este spintecată. J. CfflLAC, I. N. 35/3. Doă rânduri de trepte ce duc la catul deasupra. FM (1843), 301'/30. a II. Prep. (în formă articulată) 1. (Exprimă situarea prin raportare de superioritate dintre două elemente aflate în contact direct) Să arătă desupra lor un nuăr întunecat. VARLAAM, C. 390. Nu să poate ascunde cetatea pusă desupra dealului. N. TEST. (1648), 6730. Iară deasupra temeliii, până supt streaşinile ceale mai de gios, patru păreţi din patru marmuri de porfiră încheiaţi era. CANTEMIR, i. i. i, 167. Zace şi deasupra capului piatră grea. ANTIM, O. 143. Să poată sta doao coşniţă una desupra ceialalte pre poliţă. MOLNAR, E. S. 60/3. Semnul să pune deasupra fieştecăruia glasnică sau diftong. ÎNV. DASC. 23/15. Uneori în marginile ceale desupra ale unghiilor cailor răsar nicare răsfuguri şi bube. FRĂŢILĂ, S. î. 17/5. Cânele dormea la ameazâzi în iasle desupra unui maldăr de fân. CARCALECHI, C. 87/13. Ea era dasupra unui car superb. PÂCLEANU, I. n, 122/18. Suntem nevoiţi a întrebuinţa şi noi tot soiul de accente, când deasupra, când dedesubtul literelor. NEGRUZZI, în PLR I, 198. Apa dezlocuită cântăreşte cât partea din corabie ce se află deasupra nivelului mărei. CONTEMPORANUL, I, 912. Apoi Maica îşi ia ziua bună de la socri şi se suie deasupra saltelelor. CREANGĂ, P. 117. Apropiindu-şi iar de ochian pleoapele roşii, deasupra cărora nu se mai aflau decât vreo trei-patru fire de păr alb, se uita lung. MACEDONSKI, O. HI, 5. Mâinile ... acoperite de mantie numai deasupra umerelor. IORGA, C. 1.1, 114. M-am oprit în faţa unei case deasupra căreia nişte lucrători ... zoreau s-o dezvăluie. ANGHEL, PR. 11. Crainicul se sui cu repeziciune deasupra şelei. SADOVEANU, O. XIII, 24. E sătean în opinci, cu cămaşa scurtă, albă, deasupra iţarilor de dimie. ARGHEZI, S. VI, 81. 1401 DEASUPRA 218 DEASUPRA Legarea se face deasupra articulaţiei. BELEA, P. A. 25. Sub valuri sau deasupra valurilor. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 5. ❖(Indică aplicarea discontinuă peste ceva) Sâmburii, ca şi sadurile ceale de grădină, şi deasupra stratului se pot presăra. ÎNV. POM. 72/5. O facea ...să risipească piperul pe masă, deasupra căruia se grăbea să arunce sare - ca să nu iasă vreo ceartă. MACEDONSKI, O. m, 7. ♦ (Indică situarea prin raportare de superioritate dintre două elemente aflate în contact mediat) [Dumnezeu] despărţi apele ce era de supt tărie de la cealea ce era desupra tăriei. PALIA (1581), 14/3. Carea besearică despărţitura cea dintâi, unde sta norodul, să închipuia ceriului carele stă deasupra noastră. ANTIM, O. 42. Semnul divisiei iastă doao puncturi care stau unul deasupra altuia (:). ARITM. (1805), 21/18. Luna se arată în vremea această de două ori luminând deasupra orizonului. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 119/28. Deasupra fieşticărui pat stă o tablă neagră. C. VÂRNAV, h. 79/30. Un negru nor deasupră-mi tot vine şi iar trece. ALECSANDRI, O. 81. Un cer de stele dedesupt, Deasupra-i cer de stele. EMINESCU, O. I, 176. Mi se păru că sunt într-un pustiu uscat, ... nisipos ca seceta - dasupra căruia licărea o lună fantastică, id. P. L. 117. Lut la dreapta, lut la stânga, tufe de mesteacăni nevoieşi deasupra capetelor noastre. HOGAŞ, DR. I, 89. Soarele deasupra pădurii mângâia viaţa cu dragoste caldă. SADOVEANU, O. I, 59. O sabie atârna deasupra capului lui Damocle. SCRIBAN, D. Partea de sus privea spre stradă, cu patru ferestre de o înălţime absurdă ..., deşi deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice. CĂLINESCU, E. O. I, 9. Deasupra dealurilor se aprinsese Luceafărul BARBU, G. 378. Dovezile se strânseră ca un mănunchi de nori nimbus deasupra capetelor S ianuarie 1970, 36. ❖(Indică localizarea unei poziţii în dreptul unui reper spaţial sau geografic) Dar acum îmbătrânise, văduvise şi sta mai mult la izvorul Iablanicioarei, deasupra caselor făcute întâi. GALACTION, O. 157. Regimentul XX... se găsea pe frontieră, deasupra Dâmbovicioarel CAMIL petrescu, u. N. 6. ❖(Relaţia este percepută cu ajutorul simţurilor) Eva mai deasupra capului ei vede o pasăre slabă, a căriia pene era zburlite. BELDIMAN, A. 52/13. Deodată o detonaţiune teribilă se auzi desupra capului său. CONV. LIT. II, 94. Ear în naltul cerului Deasupra mormântului, Ţipă vulturul cu fală. alecsandri, p. ii, 19. Când mă uit şi... văd [candelabrul] deasupra capului tău, îmi dă un fel de ameţeală CAMIL PETRESCU, T. H, 190. în decursul cântatului, fluierul de ison scoate o pedală invariabilă pe fa2, în vreme ce melodia se desfăşoară când deasupra, când dedesubtul ei. ALEXANDRU, IM. 308. 2. (Exprimă deplasarea, străbaterea, mişcarea etc. într-un plan situat prin raportare de superioritate faţă de cineva sau de ceva) Lumea iaste aseamenea cu marea întru carea mărgăritariul să cufundă, iar mortăcina pluteaşte deasupra apei. PILDE, 97/2. Pământul treace pre toată zioa o miră deasupra zodiei GRECEANU, î. 117/21. Pământul mi se pare un trup lat, în formă de disc, deasupra căruia se întorc în toate zilele stelele. RUS, I.I, 15/1. Dasupra capetelor sbor duoi alţi îngeri, care negreşit stăteau sub picioarele Domnului Isus Christos. ODOBESCU, S. I, 395, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri. EMINESCU, o. I, 75. Ea simţi ameţeala ce simte porumbielul când se vede răpit de vultur şi purtat în ghiare deasupra prăpastiilor. GANE, n. I, 8. Aburi uşori se ridicau deasupra mlaştinilor pustii. DUNĂREANU, CH. 98. După două ceasuri de un mers aproape neîntrerupt ieşirăm deasupra Agapiei vechi. HOGAŞ, DR. 31. Cel de pe catalige îşi mişca şarpele deasupra capetelor pietonilor, neluând în seamă pe nimeni. SAHIA, N. 110. Zmeul se înălţă deasupra satului, mai sus decât dealurile, decât soarele. TEODOREANU, M. I, 5. Fulgi uriaşi deasupra ţării cad. LABIŞ, P. 25. 3. (Exprimă orientarea prin raportare la un plan situat în direcţia unui reper spaţial) Au îngenunchiat înaintea preastolului, de i-au citit desupra capului moliftele de domnie. IST. Ţ. R. 4. Ne plecăm gura deasupra potiriului. ŞINCAI, C. 114/12. Un soare fară căldură, căruia disc fară faţă de abie rădicat deasupra orizontului îngălbeneşte dinaintea orbitoarei sclipiri a pielei ce copere ... nemărginirea pustielor. FM (1844), 2862/20. Voi întrebuinţa gârbaciul pe care-l vei fi văzut poate atârnat dasupra sacnacsiului. FILIMON, O. I, 133. Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. EMINESCU, O. I, 144. La semnul crucii pe care Sfântul îl facu deasupra palatului, acesta se risipi în fum. DENSUSIANU, L. 101. Deasupra oraşului stau cimitirul şi capela lui, ascunse sub copaci, iar la umbra lor doarme fară vise Maricica. GALACTION, O. 359. în timp ce d-voastră ... trăiţi în vârtej ...eu petreceam nopţi întregi deasupra maşinei de cusut CAMIL PETRESCU, P. 60. Lianele ... atârnau în draperii deasupra havuzurilor SADOVEANU, o. X, 294. Ieşiră amândoi pe galeria din faţa uşilor, suspendată deasupra curţii înguste. DEMETRIUS, A. 58. Aplecat deasupra lor [a hărţilor], iar începu să viseze. TUDORAN, P, 64. Ridică ciomagul deasupra capului. PREDA, M. 189. Se afla lângă gura unui pod, lipit de un peretef într-un unghi mort O creangă veche de pom, uscată şi neagră, spânzura deasupra capului. BARBU, ş. N. n, 264. 4. (Exprimă dominarea prin superioritate, autoritate, forţă etc.) Să vedea ... ceriul deşcheiat şi deasupra ceriului pre sângur D[o]mn[u]l. DOSOFTEI, V. S. septembrie 41711. Vulturul deasupra tuturor împărăteaşte ceale trebuituare slujitorilor porunciia. CANTEMIR, 1.1.1, 246. Dar ţi-a fost dat să fii deasupra Acestor inimi seci şi strimte. VLAHUŢĂ, S. A. I, 32. Trebuie ...să omorâm pe smeu, ... căci până va fi acesta dasupra pământului, pace nu veţi avea. ISPIRESCU, L. 195. Am uitat că deasupra mea ... Tu stai totdeauna [Dumnezeu]. ISAC, O. 195. ❖(Dominarea priveşte situarea pe o poziţie superioară în cadrul unei ierarhii, a unei clasificări etc.) Neamul în fealiuri să desparte şi iaste mai cuprinzătoriu decât fealiul, şi cuprinde pre fealiuri şi deasupra lor iaste. GRIGORIE, L. 44/2. De mari făgăduieli pentru viitorime este învăţarea gramaticei, deasupra căria apoi ... sânt zidite celelalte ştiinţe. BĂLĂŞESCU, GR. XXII/22. Zoologia recunoaşte deasupra indivizilor specii, deasupra speciilor genuri, deasupra genurilor familii. MAIORESCU, L. 122. Deasupra acestei pleve însă ... s-a ridicat, prin muncă şi talent, o singură revistă: „ Viaţa Românească ” (a. 1909). PLR H, 178. Parlamentul nu este deasupra voinţei poporului. RL 2005, nr. 4 721. ♦ (Dominarea priveşte o anumită stare de spirit, un anumit sentiment, o anumită împrejurare etc. declanşate asupra cuiva sau a ceva) Reale întâmplări îi stau deasupra, şi nu numai lui, ce şi norodului său (a. 1693). FN 16. Şi ca să fie păzită şi nestrămutată deasupra ţării mila aceasta, s-au întărit cu hrisovul acesta (a. 1768). URICARIULI, 341/14. V-aţi învăţat tot în lene şi vă place să şedeţi, Iar lipsa şi sărăcia deasupră-vă n-o vedeţi. PANN, P. V. I, 141/22. Dă va fi să o scoaţă [moneda de argint] printr-ascuns, să teme dă primejdia ce este deasupra lui (a. 1811). DOC. EC. 97. Să luptăm în contra pericolelor ce plana deasupra noastră (a. 1873). PLR I, 315. Deasupra mea ... Veghează neagra pronie a morţii VOICULESCU, POEZII, n, 239. O nouă întâmplare are loc deasupra munţilor. BOGZA, C. O. 69. Şi e o mare pace deasupra lanului. DEMETRIUS, A. 71. 5. (Exprimă impunerea unei poziţii de superioritate prin depăşire în importanţă, în valoare etc.) Traducerea d-lui Kotzebue ...se înalţă cu mult deasupra celor mai multe lucrări de felul el MAIORESCU, CRITICE, 393. Mai ales că s-a măritat cu un învăţător, se simţea mult deasupra norodului. REBREANU, I. 22. Ceea ce e comun la toţi creatorii mari şi-i pune deasupra tuturor scriitorilor este această densitate de fapte externe ori interne. IBRĂILEANU, S. L. 66. Se credea obligată să facă tot ce e susceptibil să o ridice deasupra altor femei, ca o statuie divină. EFUMTU, n. 56. Deasupra actelor reflexe şi instinctive, conştiinţa se constituie ... atunci când funcţionarea lor încetează de a mai fi automatică. NEGULESCU, G. 142. Această tendinţă a omului de a se înălţa pe sine deasupra sa însuşi, sadoveanu, o. xx, 176. ♦ (învechit şi popular, indică depăşirea unei situaţii dominatoare, împovărătoare) Până când a 1401 DEASUPRĂ 219 DEBARASA noastră şi a lui viaţă între muritori s-ar tăvăli, ochiul zavistiii, mâna izbândii şi inima vrăjmăşiii deasupra unuia ca aceluia să nu rădicăm. CANTEMIR, i. 1.I, 236. Priimeaşte, preote a lui Dumnezeu, pre această cocoană, ... pentru căci au făcut milă cu mine şi au ridicat deasupra mea hula norodului. ANTIM, O. 45. Acest rău obicei să-l ridicăm deasupra ţărei şi să-l stricăm (a. 1712). URICARIUL, V, 249/9. D-apoi de-acum suntem scăpaţi deasupra nevoiei; acuşi te pun în Piatră. CREANGĂ, P. 124. Ne ajutam şi ieşeam deasupra nevoilor. REBREANU, R. n, 12. Deasupra unei coincidenţe nu te poţi ridica. CAMIL PETRESCU, T. I, 112. Durere, soartă,, moarte sânt partea celorlalţi, Deasupra lor, prin mine, transcenzi şi te înalţi. VOICULESCU, POEZII, II, 300. în zgomotele vântului auzeam un freamăt de război şi un glas mare, glasul lui, se ridica deasupra zbuciumului. SADOVEANU, 0.1,135. 6. (Exprimă orientarea unei acţiuni, a unei stări în favoarea sau împotriva cuiva) Acmu iară să ridica deasupra biruitorilor dintâi. URECHE, L. 97. Fără numai pentru urgia vrăjmaşilor, pentru ca să nu-ş lungească anii şi pentru ca să nu să puie deasupră-le vrăjmaşii. BIBLIA(1688), 151 Vil. Dumnăzău încă nu-ş plinisă certarea deasupra ţărăi. N COSTIN, L. 569. Mâna lui cea făcătoare de bine nu o rădicase deasupra noastră. BELDIMAN, A. 50/13. O mai dărui împăratul Aidin cu o mulţime de bănet .... încredinţându-o despre dragostea sa cea pururea mare şi nestrămutată deasupra ei. GORJAN, h. I, 162/16. De-acum se născuseră alţi bărbaţi, alte femei la fel de frumoase. De ce-am fi plâns deasupra acelor oase? ISANOS, ţ. l. 6. Plânge pământul sub mine. Şi eu plâng deasupra lui. FOLC. TRANSILV. n, 16. - Şi: (rar) deasupră prep., (învechit şi popular) dasupra adv., prep., (învechit) desupra adv., prep., (regional) dăsupra adv. - De1 + asupra. DEASUPRĂ adv., prep. v. deasupra. DEASUPRÎME s. f. (Mat.; învechit, rar) Suprafaţă (1). Cf. ASACHI, G. 95714. -PI.: deasuprimi. - Deasupra + suf. -ime. DEATOR, -OARE adj., subst. v. dator. DEATORIE s. f. v. datorie. DEATORÎNŢĂ s. f. v. datorinţă. DEATORIŞ s. m. v. datoriş. DEATORIU, -IE adj., subst. v. dator. DEATORNIC, -Ă s. m. şi f., adj. v. datornic. DEAUŞ, -Ă adj. v. deaoş. DEAVÂRĂ s. f. (Prin nordul Olt.) Varietate de struguri ananas, lexic reg. 35. - Cf. v a r ă . DEAVĂLOMÎ vb. IV. R e f 1. r e c i p r. (învechit, rar) A se amesteca. Vreame a mulţi ani au trebuit, în carea unii cu alţii deavălomindu-să, pecinighii, la limba lor cea rusască cea moldovenească, precum cea leşească, să amestece, atâta cât din trei, una să facă. CANTEMIR, HR. 363. -Prez. ind.: deavălomesc. - V. valma. DEÂVĂR s. m. v. dever1. DEÂVUR s. m. v. dever1. DEBACLU s. n. Rupere şi pornire a gheţii prinse între malurile unui curs de apă. V. z ă p o r1 (3). Durata perioadei de debaclu e cuprinsă, în general, între două şi şase săptămâni, ltr2, Cf. DEX, DN3. - Pl.: debacluri. - Din fr. débâcle. DEBALASTÂ vb. I. T r a n z. A descărca o navă de balast. Cf. dex, dn3. -Prez. ind.: debalastez. - Pref. de- + balast. DEBANDA vb. I. Refl. (Livresc) A se desfăşura, a se îndepărta din rândul unei cete; a se risipi, a se împrăştia în dezordine. Când convoiul se îndrepta pe uliţa Carantinei, ... prizonierii, făcându-şi semn, deodată se debandară. SION, P. 280, cf. PROT. - POP., N. D. Mă risipesc: trupele se debandară. SCRIBAN, D. F i g . La fel s-a debandat pe vremuri sălidaritatea română. BUL. FIL. II, 224. - Prez. ind.: debandez. - Din fr. débander. DEBANDÂDĂ s. f. Lipsă de organizare, de disciplină; dezordine, neorânduială (1), (franţuzism, rar) debandaj. Cf. zăpăceală (1). Fac direct răspunzători pe comandanţii de companii, atrăgând pentru ultima oară atenţia domnilor comandanţi de batalioane că nu se mai tolerează nici o debandadă. BRĂESCU, M. B. 98. Cred că este vorba despre acte de debandadă de deosebită gravitate. GALAN, Z. R. 155, cf. DL, M. D. ENC., DEX., dn3. în camerele unde erau biblioteci bogate, acum e o debandadă de nedescris. RL 2005, nr. 4 566. - Din fr. débandade. DEBANDÂGIU s. n. v. debandaj. DEBANDAJ s. n. (învechit, rar; în forma debandagiu) Debandadă. Se facu în acea zi iarăşi un măcel şi un debandagiu înfricoşat BARIŢIU, P. A II, 611. Retragerea austriacilor de cătră seara se prefăcuse în fugă şi, cum zic francezii, în debandagiu. id. ib. m, 373. - PL: ? - Şi: debandagiu s. n. - Din fr. débandage. DEBANDAMÉNT s. n. (învechit, rar) Neorânduială, tulburare. Cf. PROT. - pop., n. d., scl 1950, nr. 1, 60. -PI.:? - Din fr. déban dement. DEBARA s. f. încăpere mică, unde sunt depozitate lucrurile care se folosesc mai rar, vechiturile etc. O altă uşă în stânga ... duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu, debaras). SEBASTIAN, T. 256. Dintr-o debara cu pachete de sumane afumate ... i-a fost adus şi pachetul lui cu haine civile. CAMILAR, N. II, 375, cf. LTR2, DL, DM,DN2,DEX. - Scris şi: (după fr.) debaras. - Pl.: debarale. - Din fr. débarras. DEBARASÂ vb. I. 1. R e f 1. A se elibera, a se îndepărta, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează. Trăind într-un alt mediu, nu poate să se debaraseze de anumite expresiunl BUL. COM. IST. I, 130. Mi-am spus că poate ai părăsit Bucureştii din alte motive ... Ştiu eu! Datorii, creditori ... vreo legătură de care ai vrut să te debarasezi. C. PETRESCU, O. P. I, 130, 1423 DEBARASARE 220 DEBARCA cf. DL. Lumile închipuite cu ajutorul limbajului poetic nu sunt complet debarasate de raporturile cu cealaltă lume. COTEANU, S. f. II, 13, M. D. ENC., DEX, DN3. Se debarasau la timp de „o serie de profitori”. RL 2005, nr. 4 614. 2. T r a n z. (Complementul indică lucruri nefolositoare) A arunca. Cf. mda. ♦ (Complementul indică mese, mai ales Intr-un local de consum) A degaja de vesela folosită în timpul mesei, de resturile alimentare etc. Cf. mda. -Prez. ind.: debarasez. - Din fr. debarrasser. DEBARASÄRE s. f Acţiunea dea(se) debarasa şi rezultatul ei. Orice joc cere însă, spre a începe, o debarasare de contingent, fie şi momentană. COTEANU, s. F. n, 92, cf. dn3, dex2. -PI. '.debarasări. - V. debarasa. DEBARASÂT, -Ă adj. (Despre spaţii, suprafeţe) Care a fost degajat de lucrurile nefolositoare. Cf. dex2, mda. ♦ (Despre mese într-un local de consum) Care a fost degajat de vesela folosită în timpul mesei, de resturile alimentare etc. Cf. dex2, mda. -PL: debarasaţi, -te. - V. debarasa. DEBARASĂMÂNT s. n. (învechit, rar) îndepărtare a piedicilor care stau înaintea cuiva. Cf. costinescu. -PL:? - Din fr. dâbarrassement. DEBARASÖR, -OÄRE s. m. şi f. Persoană care debarasează (2) mesele într-un local de consum. Cf. DN3, dex. -PL: debarasori, -oare. - Din fr. debarrasseur. DEBÄRC s. n. (învechit) 1. Debarcare (1). Cel întâi disbarc ci făcu anglii în America au fost sub Enric 7, la 1496. SĂULESCU, HR. n, 391/11, Cf. BARCIANU, V., COSTINESCU. , 2. Debarcare (2); (învechit, rar) descălecare (2). Desbarcul [soldaţilor] au urmat jără a întâmpina vreo împotrivire. AR (1829), 502/4. Armia franţozească ... trebuie să aştepte a întâlni la ţărmul unde va face desbarcul pe arabi. CR (1830), 46Vl 7. Ar fi aşezat mai multe baterii pe ţărmuri de la apusul Algirului unde se propune disbarcul AR (1830), 144V27. O ceată de trupe sosită de la Smirna la Scalanova să găti de a face un dizbarco (descălecare) la Samos. ib. (1834), 225 V36. - PL: debarcuri. - Şi: dezbare (scris şi: desbarc), dizbarc (scris şi: disbarc), (învechit, rar) dizbarco s. n. - Postverbal de la debarca. - Dizbarco < it. disbarco. DEBARCĂ vb. 1.1.1 n t r a n z. şi t r a n z. A se da jos, a coborî pe uscat (chei, mal) de pe o navă; p. e x t. a coborî din tren, din avion sau dintr-un alt vehicul. Dezbărcând întru această peninsulă au adus cel mai de pre urmă agiutoriu. AR (1829), 80V37. Toţi câţi desbărcară acolo ... aduseră Cartrega la dăznădăjduire. CĂPĂŢINEANU, M. R. 34/13, cf. 43/20. Pe la 1551 până 1300 î[nainte] de H[ristos] disbărcă colonii ale cultevitelor, naß din Africa şi Asia. SĂULESCU, HR. I, 26bls/26. Hotărâi să nu mă arăt numaidecât la oamenii dintr-însa, de vor desbărca. GORJAN, h. I, 134/1, cf. VALIAN, v. La Pesta debarcarăm [din corabie], traserăm la otelul „La regele Ungariei” ... şi şezurăm trei zile. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 51. îndată ce el desbarcă la chioşcul lui Baiazed’ tunurile saraiului şipristavii... vestiră moartea lui Murat. BĂLCESCU, M. v. 79, cf. NEGULICI. Dezbarcă bine. Dă drumul vâslaşului. NEGRUZZI, S. m, 285, cf. POLizu. Cu oarecare anevoinţă ... dezbarcarăm la mijlocul ostrovului. PELIMON, I. 248/5. După câteva ore de monotonă navigaţiune am ajuns în portul în care voiam să dezbare. GHICA, c. E. 1, 39. [Banda de piraţi] ... desbarcase în insula Leros şi se făcuse nevăzută într-o peşteră, id. S. 346, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Fernand şi frate-său Enric debarcă pe pământul african. CONV. lit. III, 348, cf COSTINESCU. Englezii au dezbarcat la Crâm. alecsandri, o. p. 203, cf 208. Echipajul unei şalupe ... debarcase pe teritoriul nostru. CARAGIALE, O. n, 11. Noul administrator ... cobora din vapor, în luntre, spre a debarca în Sulina. MACEDONSKI, O. ni, 64, cf DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. în „Anale” talentul lui [Tacit] descriptiv ajunge la perfecţie: ... Agripina, ţinând în mâinile sale urna funerară şi debarcând în mijlocul tăcerii. LOVINESCU, C. VIII, 78. Abia debarcat la Modon ... Chateaubriand şi ia contact cu metodele paşei din Morea. id. C. II, 103. Tino o găsise [pe Maro] ... când debarcase la Candia. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 68, cf. ABC MAR. Şedea locului, dezorientat, ca un bagaj ... debarcat din greşeală într-o gară necunoscută. TEODOREANU, M. II, 244. Atunci debarcăm cu toate ale noastre imediat? SADOVEANU, O. xvn, 257. [Evantia] nu cunoştea limba ţării în care debarcase, bart, e. 102. Cine ar fi bănuit vreodată că o plăpândă fiinţă, abia debarcată în port, ... ar putea dezlănţui furtuni de patimi omeneşti, id. S. M. 85, cf. SCRIBAN, D. Neamuri prehelenice au putut debarca pe litoralul salentin. BRĂTIANU, T. 29. Popoarele care fac atâta gălăgie în jurul cruzimilor spaniolilor în America sunt exact aceleaşi care merg pe coastele Africei, cumpără animale raţionale de ambe sexe ... îi debarcă în America, îi vând în piaţa publică, ap. călinescu, I. 381. Ce fericită barcă ... îndrăgostiţi debarcă? PERPESSICIUS, S. 12. în insula aceea colonelul Păru a debarcat de cinci ori. GALAN, Z. R. 48. Când am debarcat de pe Achileion ...am găsit în casa mea pe Smaro cu un fleac de om, o nătăfleaţă de uscat, davidoglu, O. 82. Nu mai debarcă la Stambul. TUDORAN, P. 185, cf CONTRIBUŢII, II, 170. [Bălcescu] debarcă la Turnu Severin şi trece prin Caracal, Islaz şi Giurgiu, luând contact, succesiv, cu Magheru, Pleşoianu şi Tell. IST. LIT. ROM. n, 510. Au debarcat ...pe ţărmurile golfului... Sinoe. H. DAICO VICIU, D. 27. Debarcă o puternică armată în Cipru, magazin IST. 1967, nr. 5, 84. Debarcând la Tumbez, Pizzaro recurge la politica de curtoazie. MAGAZIN IST. 1975, nr. 5, 84. Sânt preluaţi colegii omologi din Coreea şi debarcaţi [din avion] cu ajutorul oficialilor din ţara lor. RL 2005, nr. 4719. ❖Refl . Desbarcându-se la scala oraşului s-au dus pe gios pănă la geamie. AR (1829), 15Vl5. 136 ostaşi ... desbarcându-se din corăbiile lor în 7 şalupe ... au agiuns nevătămaţi la ţărmurile numitei cetăţi, ib. 50V44, cf 582/33. Cât p-aci ereau să piară, dacă nu îi arunca vântul într-o insulă necunoscută; în care, pă când vreau să se desbarce, îi înconjurară o mulţime de feluci; din care ieşind o mulţime de oameni, intrară cu multă grabă în corabie la dânşii. GORJAN, H. IV, 190/13. Să-şi facă idee de locul unde ea să va desbărca. BUZNEA, P. V. 116/14, cf 6/7. ♦ T r a n z . (Complementul indică mărfuri sau fiinţe) A descărca dintr-o navă sau vehicul pe uscat. Flota franţuzească ... a debarcat 3 000 de ostaşi. CR (1839), 32V2. Dezbarcându-şi prizonierii, îi luă între puşti ca să-i ducă să-i închidă în cazarmă. SION, P. 279, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, CADE. Vorbesc de vremea ... când în portul Romei vor debarca mărfurile din lumea întreagă. COCEA, S. I, 114. între timp, câteva şlepuri debarcă trupe engleze în josul plajei. MAGAZIN IST. 1975, nr. 12, 14. ❖F i g. A făcut din materialul „Mioriţii”o operă care ajunge ca să-l debarce dincolo de veacurile uitării, SADOVEANU, O. xx, 280. ❖ R e f 1 . p a s. După luarea Sevastopolului, când garda imperială franceză suferise mari pierderi, s-a debarcat un număr de recruţi pentru împlinirea golurilor EMINESCU, O. XI, 105. încă câţiva paşi mai departe, şi se opriră la locul unde se debarcă cânii din trenuri. MIRONESCU, s. 184. ♦ I n t r a n z. (Glumeţ) A descinde într-o localitate sau într-un loc. îi povesti apoi pe îndelete 1429 DEBARCADER 221 DEBARCARE cum a debarcat în capitală. REBREANU, R. I, 21. Studenţi, debarcaseră de la liceul lor; din provincie ... într-o cameră ieftină şi îndepărtată, de cartier mărginaş. C. PETRESCU, î. I, 21, cf. DEX2. 2. Intranz. A ataca ţărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). Aflându-mă cu armada dezbărcată în insula cea mai depărtată, hotărâi ca să plec cu toată armada. GORJAN, H. I, 130/17. [Amiralul] mergea să ia comanda trupelor franceze, care desbarcau la Pyreu. GHICA, S. 399, cf. 396. Puse cei mai buni soldaţi pe gabare, pe scânduri, jşi apucând la dreapta portului, debarcă la Taenia. CONTEMPORANUL, V, 410. în 1944 anglo-americanii au debarcat fulgerător şi făţiş în Franţa nordică. SADOVEANU, O. XX, 346. Turcii vor debarca în câteva zile la Brăila Şi la Giurgiu. CAMIL PETRESCU, B. 132, cf. DEX, DN3. 3. T r a n z. (învechit; complementul indică corăbii) A acosta. Au sosit la Rio numai una [corabie] cu 70 ofiţeri: alta au fost sâlită a desbărca în insulile Canare. AR (1829), 762/39. Sute de vasele Venea săltând pe undef venea ca să dezbarce Pe văile-nflorite. HELIADE, O. I, 353. Corabia ... desbărcă oarece mai departe de copaciul în care eram ascuns. GORJAN, H. I, 134/5. într-o dimineaţă... pornesc spre portul cel mai spre apus al insulei, unde dam cu socoteala că au să debarce acele corăbii. GHICA, s. 393, cf. DL. 4. T r a n z. (Familiar; complementul indică persoane) A înlocui dintr-o funcţie, de la conducere; a da afară, a concedia. Cf. resmeriţă, D., dl, M. D. enc., dex, DN3. [Preşedintele] a fost debarcat de la conducerea partidului RL 2005, nr. 4 623. - Prez. ind.: debârc. - Şi: (învechit) dezbarcâ (scris şi: desbarca), dezbărcâ (scris şi: desbărca), dizbărcâ (scris şi: disbărca) vb. I, - Din fr. débarquer. DEBARCADÉR s. n. 1. Loc pe malul unei ape navigabile sau pe o porţiune de chei dintr-un port, special amenajat şi echipat cu utilaje adecvate pentru debarcarea şi îmbarcarea călătorilor, a animalelor, a mărfurilor etc. în faţa spitalului şi a biuroului este debarcaderul, compus din duoe poduri prelungite în apă şi aşezate pe câte un silepu plutitoriu. I. IONESCU, M. 756, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF, ŞĂINEANU2. Ne oprirăm ceva mai la deal de debarcaderul Brăilei DUNĂREANU, CH. 130, cf. tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. O potecă scurtă şi cu trepte cobora ... până la micul debarcader vechi şi putred’ unde stăteau priponite câteva luntrii. GALACTION, O. 571. Vrei să spui că nu avem debarcader şi plajă proprie? CAMIL PETRESCU, T. m, 22. Trăsura regimentului va fi prezentă la debarcader. BRĂESCU, O. A I, 36. Luli o condusese [pe Gabriela] la debarcader. TEODORE ANU, L. 23. în negura nopţii se profilă silueta unui vapor la debarcader> gata de plecare. BART, E. 250, cf. SCRIBAN, d. Debarcaderul s-a mistuit în ceaţă. PERPESSICIUS, S. 65. Căruţa coboară ... în pantă spre debarcader. v. ROM., 1954, nr. 4, 125. A stăruit şi a obţinut să nu-l însoţească nimeni la debarcader. VINE A, L. I, 103. Du-te colea la debarcader, ia vaporaşul. TUDORAN, P. 197. Pentru debarcaderele fluviale ...se folosesc, în general, pontoane tip. LTR2. Umbla veşnic după el cu un cumnat care vara avea în primire debarcaderul cu bărcile, preda, M. S. 221, cf. DL, M. D. ENC., dex, DN3. [Pensiunea] oferă cinci camere duble cu baie, TV prin cablu şi terasă proprie, debarcader, bazin pentru copii. RL 2005, nr. 4 732. 2. (învechit) Gară. Pe la opt de dimineaţă mă aflam în debarcaderul stradei ferate ce duce la Praga. FILIMON, O. n, 99, cf. ALEXI, W. - PL: debarcadere. - Şi: (învechit, rar) dezbârcâdér s. n. PONTBRIANT, D. - Din fr. débarcadère. DEBARCAMÉNT s. n. (învechit, rar) Debarcare (1). Cf. STAMATI, D. Este foarte dificil de a privighea un litoral aşa de întins ca acela al Siciliei, al căria posiţiune muntoasă ajută foarte mult într-alt feliu unor debarcamente nocturne, timpul (1856), nr. 1, 3/20, Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. - PL: debarcamente. - Şi: dezbărcămant (scris şi: desbărcământ STAMATI, D., PROT. - pop., N. D.), dezbarcămant (scris şi: desbărcământ COSTINESCU) s. n. - Din fr. débarquement. DEBARCARE s. f. Acţiunea de a (s e) d e b a r c a şi rezultatul ei. 1. Coborâre pe uscat (chei, mal) a echipajului sau a pasagerilor de pe o navă sau, p.ext., din tren sau din alt mijloc de transport, (învechit, rar) debarcaţie, debarcament. Cf. debarca (1). La aceste se mai adaog 7 piroscafe pentru desbarcarea oştilor. AR (1830), 170V6, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., COSTINESCU. Dezbărcarea noastră pe pământul Africei este întâmpinată de o populaţie întreagă. ALECSANDRI, o. p. 319, cf. LM. La debarcare ne aşteptau autorităţile şi după îndeplinirea ... formalităţilor m-au lăsat să ies pre mal. CONTEMPORANUL, iv2, 133, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Nu s-a putut face nimic pentru ca să i se îngăduie debarcarea? CAMIL PETRESCU, B. 218, cf. LTR2, DER, M. D. ENC., DEX. Se mai lansează două bandule ... pentru a ajuta la debarcarea echipajului aflat în pericol, flacăra, 1976, nr. 26, 14, cf. DN3. <>F i g. Această debarcare, la un punct polar opus punctului de plecare, este soarta neînlăturată a tuturor mişcărilor istorice. CONTEMPORANUL, VII2, 43. Staţie de debarcare “ punct final al unei călătorii. [în metrou] mai mult de jumătate din pasageri aveau deschisă în faţa ochilor o carte pe care o închideau ...în momentul în care trenul se oprea în staţia lor de debarcare. STANCU, U.R.S.S. 20, cf. DEX2. Navă de debarcare ~ navă special construită, cu prora plată şi dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării (1) de trupe şi materiale. Cf. der, m. d. enc., dex. ♦ Descărcare de marfă. îndoiala noastră se află justificată prin debarcarea de arme, timpul (1865), nr. 1, 3/1, cf. LM, ALEXI, W. Mai aproape de malul mării sunt magazii, căi ferate şi cheiurile de debarcare ale portului, luc.^vh, 260. 2. (învechit) Atac al ţărmului inamic cu trupe aduse pe nave (speciale); (învechit) debarc (2). Cf. d e b a r c a (2). Flota franţeză ţine cheia intrării în liman ... şi să ştie că ar lucra ca un duşman deacă ar înlesni dizbarcarea otomanilor. AR (1837), 311]/40. Acre a fost cel mai însemnat port de desbărcare a cruciaţilor. ASACHI, L. 732/31, cf valían, v. încearcă, ajutat de flota sa, o debarcare în insulă. PÂRVAN, G. 44. S-au discutat cele mai fanteziste planuri ~ debarcare prin surprindere la Constantinopol, arderea flotei turceşti, luarea arsenalului şi capturarea sultanului. OŢETEA, T. v. 126. ♦ (învechit; în forma dezbarcare) Ocupare a unui teritoriu (de către armate străine). Potopul de naß barbare ... ce trecuse peste pământul vechii Dacii de la dezbarcarea lui de romani nu-l putură deşirta de aceşti locuitori [români] cari prinsese rădăcină puternică. BĂLCESCU, M. v. 248. Principalul nume al Munteniei [este] meritat prin dezbarcarea legiunilor romane ale lui Traian la Severin şi prin persistenţa de atunci şi până astăzi a elementului latin. HASDEU, I. C. I, 162, cf. DDRF. ♦ Aselenizare. Fără calculatoare, actualele pregătiri de debarcare pe lună n-ar fi posibile. PREDA, M. s. 147. 3. (învechit) Acostare; debarcaţie (2). Cf. debarca (3). Pentru desbarcarea vapoarelor de Constantinopol şi Odesa la portu Brăila ...s-a orânduit comisia cheiului a pune în lucrare clădirea a doă poduri plutitoare (a. 1847). DOC. EC. 925. 4. (Familiar) înlăturare a cuiva sau a ceva dintr-o poziţie sau funcţie (de conducere). Cf. debarca (4). Cf. scriban, d. Adăugă formula pe care toate partidele o întrebuinţau în ajunul debarcării de la putere. PAS, z. IV, 157. Conflictul... s-a declanşat făţiş prin debarcarea şi atacul executat prin surprindere. MAGAZIN, 1432 DEBARCAT 222 DEBIL IST. 1974, nr. 5, 59, cf. dex2. La o vestită plenară a CC al PCR ... s-a pus la cale debarcarea temutului torţionar ... Alexandru Dră-ghici. RL 2004, nr. 4 467. - PI.: debarcări - Şi: (învechit) dezbar care (scris şi: desbarcare), dezbărcâre (scris şi: desbărcare), dizbarcâre s. f. - V. debarca. DEBARCÂT, -Ă adj. 1. Care a coborât dintr-o navă sau p . e x t. dintr-un alt mijloc de transport. Cf. pontbriant, d., barcianu, v., LM, M. D. enc. (Substantivat) în portul blond bătrânii mateloţi, Privesc tăcuţi la noii debarcaţi. MINULESCU, vers. 116> (învechit, rar; despre mărfuri) Descărcat. Cf. LM. 2. (Despre armate) Care a coborât din nave pe ţărm, pentru a ataca inamicul. Abia s-au depărtat [şalupele] de trupele desbărcate, când terteirenii ...au eşit din poziţiile lor. AR (1829), 127721, cf. DDRF. 3. (Familiar; despre funcţionari) înlocuit dintr-o funcţie (mai ales de conducere), îndepărtat din serviciu; concediat Cf. M. d. ENC., MDA. -PI.: debarcaţi, -te. - Şi: (învechit) dezbărcăt, -ă (scris şi: desbărcat) adj. - V. debarca. DEBARCÂŢIE s. f. (învechit, rar) 1. Debarcare (1). De la Sevastopol să află că M. M. Sale împăratul şi împărăteasa, îndată după a lor debarcaţie, au vizitat Mănăstirea Gheorghiev, AR (1837), 352722, cf. prot. - POP., N. D. 2. Debarcare (3). Paveaoa uliţelor ... s-a făcut pănă la locul debarcaţiei vaselor (a. 1841). HURMUZAKI-S, VI, 306 -PI.: debarcaţii. - Şi: dezbarcâţie (scris şi: desbarcaţie) s. f. PROT. - POP., N. D. - Din rus. Aeâapicaiţifsi. DEBÂTER s. m. (Rar) Orator care îşi prezintă teza cu abilitate, răspunzând uşor obiecţiilor care i se aduc. [Courbet] ni se arată mai mult ca un debater de bistro, debitant de replici sonore. CONTEMP. 1956, nr. 483, 2/3, cf. ndn. -Pronunţat: di-bei-tăr. - PI.: debateri - Din engl. debater, fr. debater. DEBAVURĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică piesele metalice turnate sau matriţate) A îndepărta bavura prin ştanţare, dăltuire, polizare etc. Cf. dn2, dex. (A b s o 1.) Un robot... taie, debavurează, şlefuieşte, finisează. RL 2005, nr. 4 737. -Prez. ind.: debavurez. - Pref. de- + bavură. DEBAVURĂRE s. f. Acţiunea deadebavura şi rezultatul ei. Utilajul de debavurare poate fi constituit din: prese, ... maşini de polizat. Cf. LTR2, dex, dn3. - PL: debavurări. - V. debavura. DEBAVURAT, -Ă adj. (Adesea urmat de determinări care indică piese metalice turnate sau matriţate) De pe care s-au îndepărtat bavurile. Cf. M. D. enc. - PL: debavuraţi, -te. -V. debavura. DEBAVURATOR s. n., s. m. 1. S. n. Unealtă folosită la debavurare. Cf. dn3. 2. S. m. Muncitor specializat în îndepărtarea prin ştanţare, dăltuire, polizare etc. a bavurii de pe piesele matriţate, turnate, laminate etc. Cf. dn3, mda. -PL: debavuratori, -oare. - Debavura + suf. -tor. DEBAZEIFICĂ vb. I v. debazifica. DEBAZEIFICÂT, -Ă adj. v. debazificat. DEBAZIFICÂ vb. I. T r a n z . (Rar) A elimina caracterul bazic. (Refl. p a s .) Pe măsură ce se debazeifică, micela coloidală capătă un caracter acid. AGROTEHNICA, I, 344, cf. SFCffl, 102. -Prez. ind.: debazific. - Şi: debazeifică vb. I. - Pref. de- + bazifica. DEBAZIFICĂRE s. f. (Rar) Acţiunea de a debazifica şi rezultatul ei. Cf. ltr2, sfc iv, 311. -PL: debazificări. - V. debazifica. DEBAZXFICĂT, -Ă adj. (Rar) Căruia i s-a eliminat caracterul bazic. Solurile din regiunea nordică a Europei, de pildă, sunt mai debazeificate decât podzolurile noastre. AGROTEHNICA, I, 346. -PL: debazijicaţi, -te. - Şi: debazeifkât, -ă adj. - V. debazifica. DEBĂ s. f. (învechit şi regional) Instrument de tortură asemănător unui jug. Şi văzându-l nepremenit, învăţă de-l băgară cu mânule şi cu picioarele în dibe, de-l ţânură întins. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 136722, cf cihac, h, 95, TDRG. Un instrument de pedeapsă ..., pentru pedepsirea acelora ce japtuiau rele prin sate, este deaba. I. CR. VI, 353. Cel pedepsit stătea cu capul şi mânile prinse în debă tot timpul slujbei, ib. 354. I se păinjineau ochii numai când se gândea că-i va ieşi înainte tot satul... s-o înjuge la debă în faţa bisericei, să fie ocara lumii întregi, cum era obiceiul locului CONV. UT. LVI, 197, cf CADE, SCRIB AN, D. - PL: debe. - Şi: (învechit) dâbă (cihac, ii, 95), dibă, (regional) deâbă s. f. - Din pol. dyba, ucr. £11611 (pL). DEBĂŞCĂLUÎ vb. IV. T r a n z . şi r e f 1. (Regional). A (se) separa (1), a (se) despărţi unul de altul. Turma lui, avere debăşcăluită de a lui tată-său. SANDU-ALDEA, U. P. 101. - Prez. ind.: debăşcăluiesc. - Pref de- + băşcăiui. DEBELĂ vb. I v. dăbălăza. DEBELĂT, -Ă adj. v. dăbălăzat. DEBENZOLĂ vb. I. T r a n z . A efectua operaţia de debenzolare. Cf. dn3, mda. -Prez. ind.: debenzolez. - Din fr. dSbenzoler. DEBENZOLĂRE s. f. Operaţia de captare a benzenului brut din gazele de cocserie. Debenzolarea gazului de cocserie prin spălare cu ulei ltr2, cf sfc IV, 318. -PL: debenzolări -V. debenzola. DEBIL, -Ă adj. (Despre fiinţe) Lipsit de rezistenţă fizică, de vitalitate, de putere; firav, plăpând (1); p. e x t. care are o structură fragilă, delicată, fină, (învechit, rar) debilar. Ol astă destinată în lume ne conduce, în veci nu se mai schimbă şi noi aşa trăim! Fericea să ne arate o dată ea ne duce, Dar iute ne-o răpeşte 1451 DEBILA 223 DEBIT1 voind să suferim. Ce poate debil omul să facă contra soartei? R. ionescu, c. 113/13, cf. resmeriţă, d., cade. Aspect limfatic, constituţie debilă. KLOPŞTOCK, f. 318. [Titi] e foarte debil şi mama nu vrea ca el să se obosească prea mult. CĂLINESCU, E. O. I, 59. ❖ Fi g. Nu e în natura lucrurilor ca aceste elemente debile ... să rămâie în perpetuitate deasupra unui popor tânăr. EMINESCU, O. Xffl, 119. Cât a lipsit judecătorul, mi-am pus luarea de minte la pândă şi am prins un debil pretext de drum la el acasă. GALACTION, O. 99. Ea a rămas cu ochii plecaţi şi c-un zâmbet debil pe gura tristă. CAZIMER, GR. 130. Când Evantia îşi ridică ochii, recunoscu pe faţa lui o expresie senină şi un surâs debil fluturând pe buzele lui subţiate, bart, e. 351. Mă simt oricum vinovat - şi tot ce fac este o debilă şi târzie formă de recuperare - că zeci şi zeci din întâlnirile mele cu Noica, risipite de-a lungul a peste zece ani, s-au dus pentru totdeauna. UICEANU, J. 39. -O (Prin lărgirea sensului) La arbori, trunchiul este simplu, drept ...La tufişuri este mai mic, mai debile şi nu merge totudauna dreptu. BARASCH, B. 15. Pitită printre tufele debile şi gingaşe ..., bunica înseila planurile morţii klopştock, F. 53. ^ Debil mintal = persoană care suferă de debilitate mintală. Cf. dn2, M. D. enc., dex. ♦ (Despre oameni sau despre caracterul, manifestările lor) Care este lipsit de tărie morală, de voinţă, de autoritate. [Piesa de teatru] „Mioara” ...a fost totuşi scoasă de pe afiş... de un director debil, intimidat de campaniile de presă. CAMIL PETRESCU, T. ni, 494. -Pl.: debili, -e. - Şi: debile adj. - Din fr. débile, lat debilis, -e. DEBILA vb, I. T r a n z . şi refl. (învechit, rar) A (se) debilita. După ce se debilără împărăţitorii franco-români ...se ivi în mijloc anarhia. SĂULESCU, HR. I, 132/21. -Prez. ind.: debilez. - Debil + suf. -a. DEBILÀR1, -Ă adj. (învechit, rar) Debil. Cf. stamati, d. Bucatele grase şi oleoase ... vatămă pre cei cu stomahul debilariu (slab), CORNEA, E. II, 193/14. ❖(Substantivat) Dreptul celui mai puternic covârşi pe a celor mai debilari. SĂULESCU, HR. n, 324/2. -PL: debilari. ~ Şi: debilâriu, -ie adj. - Debil + suf. -ar. DEBILÂR2 s. m. v. dăbilar. DEBILĂRIU, -IE adj. v. debilar. DEBILĂTOR, -OARE adj. (învechit, rar) Debilitant. Oleozahar de mintă ... [se] între[buinţează] la patimi debilătoare (istovitoare), la colică. CORNEA, E. n, 169/24. -Pl.: debilatori, -oare. - Şi: debilător, -oâre adj. - Debila + suf. -tor. DEBILĂTOR, -OÂRE adj. v. debilător. DEBÎLE adj. v. debil DEBILÎRE s. f. (învechit, rar) Debilitare. Cf. heliade, O. ii, 358. -Pl.: debiliri. -Cf. debil. DEBILITÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A face să devină sau a deveni debil, slab; a (se) şubrezi; (învechit, rar) a (se) debila. Cf. CADE. Boala debilitează organismul DL, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind.: debilitez. - Din fr. débiliter, lat. debilitare. DEBILITÂNT, -Ă adj. Care debilitează, care slăbeşte; p. ext. deprimant; (învechit, rar) debilător. Cf. biamj, d. s., cade, DEX, DN3. -PL: debilitanţi, -te. - Din fr. débilitant. DEBILITARE s. f. Faptul dea(se)debilita; debilitate, (învechit, rar) debilire. Cf. dl, dm, dex. <> F i g. Conservatori a ce? vom întreba ... Conservatori ai acelor privilégié pe care ni le garantează ... debilitarea patriei comune. EMINESCU, O. X, 296. La Hegel, „ refuzul peratologic ” provine din debilitarea antropologiei, care trebuie să-şi afle consolarea într-un „adevăr mai înalt”, unul însă care nu mai este al omului. LIICEANU, j. 97. -PL: debilitări. - V. debilita. DEBILITAT, -Ă adj. Slăbit, anemiat; firav. Cf. dex. - PL: debilitaţi, -te. - V. debilita. DEBILITATE s. f. Stare de slăbiciune a organismului, însoţită de scăderea rezistenţei la eforturi şi la boli; (învechit, rar) deboleţă. Cf. stamati, d., bianu, d. s,, resmeriţă, d, cade. Mortalitatea infantilă ... are trei cauze principale: debilitatea congenitală, gastroenterita şi bronchopneumoniia. ULIERU, C. 106, cf. dl, M. D. ENC., DEX, DN3. ❖Debilitate mintală - formă de înapoiere mintală, mai puţin gravă decât idioţia şi imbecilitatea, în care individul nu poate depăşi cunoştinţele corespunzătoare primelor clase elementare. Dacă am fi mai energici, am putea lua măsuri, ştii, sunt destule, debilitate mintală, etcetera ... dar moşul e pezevenghi CĂLINESCU, E. O. I, 142. -PL: debilităţi. - Din fr. débilité, lat. débilitas, -atis. DEBIROCRATIZÂ vb. I. T r a n z . (Complementul indică instituţii, proceduri etc.) A înlătura caracterul birocratic; p. r e s t r. a înlătura suprareglementările din fostele state totalitare comuniste. Cf. ndn. -Prez. ind.: debirocratizez. - Pref de- + birocratiza. DEBIROCRATIZÂRE s. f. Acţiunea de a d e b i -rocratiza şi rezultatul ei. Cf. NDN. Guvernul şi-a rezervat o zi pe lună pentru a gândi şi elabora măsurile necesare debirocratizării şi descentralizării instituţiilor statului. RL 2005, nr. 4 523. - V. debirocratiza. DEBIROCRATIZÂT, -Ă adj. (Despre instituţii, proceduri etc.) Căruia i s-a înlăturat caracterul birocratic. [Cancelarul Germaniei] pledează pentru o Europă apropiată de cetăţeni, debirocratizată. RL 2006, nr. 4 941. -PL: debirocratizaţi, -te. - V. debirocratiza. DÉBIT1 s. n. 1. (învechit) Desfacere continuă de mărfuri, cu vânzare permanentă; dever. Fabrici care nu se pot ţine decât cu un debit mare. GHICA, ap. CADE. 2. (Ieşit din uz) Prăvălie, magazin unde se vând mărfuri cu amănuntul. în loc de a pierde timpul ... guvernul s-ar fi pus ... să fi deschis în câteva locuri brutării şi debite de carne. EMINESCU, O. X, 159, cf. SCRIB AN, D., M. D. ENC. ❖ Debit de băuturi spirtoase - 1468 DEBIT2 224 DEBITARE2 cârciumă. Rachierii mai denumeau debitele lor în epoca din urmă şi „cantor ” (comptoar). N. A. BOGDAN, C. M. 184, cf. CADE, DL, DEX. ♦ (Astăzi rar; şi în sintagma debit de tutun) Tutungerie. Cf. cade. [Creangă] dobândeşte şi un brevet pentru un debit de tutun în tovărăşie cu fratele său. SADOVEANU, E. 93. Moşu ... are debit de tutun pe care îl exploatează prin alţii. CĂLINESCU, E. O. I, 142, cf. M. D. ENC., DEX, NDN. 3. Cantitate de fluid care se scurge sau este furnizată într-o anumită unitate de timp. Cf. CADE. Valoarea debitului diferă de la un curs de apă la altul LTR2, cf. SCRJBAN, D.} DL, M. D. ENC., DEX, DN3. In susul râurilor se pescuia cu unelte de tipul celor folosite în apele de munte, adaptate la debitul lor mai mare. BUTURĂ, EG. 262. Majoritatea debitelor râurilor din judeţul Timiş sunt în scădere. RL 2005, nr. 4 603. ❖ Debit instalat ~ valoare maximă a debitului (3) de apă care poate fi utilizat pentru producerea energiei de turbinele unei hidrocentrale. Cf. DEX. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o maşină sau de o instalaţie într-o unitate de timp. Pe ansamblul de clapete circulă cantităţi mai reduse de bumbac faţă de debitul normal. IONESCU-MUSCEL, FIL. 108, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. O Debit de energie = energie furnizată de o instalaţie într-o unitate de timp. Cf. dex. (Med.) Debit cardiac = cantitate de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracţie a inimii. Cf. M. d. enc., dex, dn3. Debit de informaţie = cantitate de informaţii transmisă într-o unitate de timp, printr-un sistem de comunicaţii. Cf. ndn. (Mii.) Debit de foc = număr de lovituri trase de o gură de foc într-o anumită unitate de timp. Cf. m. D. enc., dex, ndn. 4. Manieră de a vorbi cu multe cuvinte într-un timp relativ scurt, flux verbal continuu; elocvenţă (exagerată). A făcut ecou cu un deal dimpotrivă, ... încercând ... în zadar, cu toată repegiunea debitului, să obţie ecoul întreg al unui şi mai ascuţit „ cucuie ”. ibraileanu, A. 72. Bădiţa Traian avea din naştere darul oratoriei, vorbea uşor c-un mare debit. BART, E. 265. Ofiţerul turc ..., stupefiat ...de debitul rapid al Bălăceanului ..., îl zvârle între arestaţi. CAML PETRESCU, B. 167, Cf. M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: debite. ~ Din fr. débit DÉBIT2 s. n. 1. Datorie a unei persoane fizice sau juridice creditate. Asociaţii nu sunt solidari răspunzători pentru debitele sociale. HAMANGIU, C. C. 385, cf. CADE. Vă rog ... să deschideţi un cont la banca dv. pentru domnişoara Otilia Mărculescu, virând în creditul acestui cont, prin debitul contului meu, lei 100 000. CĂLINESCU, E. O. H, 205, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. Debitul Primăriei Piteşti faţă de UE ajunsese la 285 148 euro. RL2005, nr. 4 683. 2. Parte a unui cont unde sunt înscrise sumele datorate. Cf. ŞTEFĂNESCU, C. 23, CADE, SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: debite. - Din fr. débit, it. debito, lat. debitum. DEBITA1 vb. T r a n z. 1. A spune, a vorbi (de obicei mult, repede, plictisitor); a recita, a declama (monoton). închipui-ţi-vi-l pe „stupidul turc ” venind în faţa scenii... şi începând să ne debiteze o tiradă. CARAGIALE, O. m, 257. De câte ori îi întâlneşti, îţi debitează aceleaşi banalităţi pe care ţi le-au spus şi ieri. VLAHUŢĂ, O. A. 434. Critica zăpăcită de estetica transcendentală, în loc de analiza operelor artistice, debitează ...fraze abstracte. GHEREA, ST. CR. II, 34. Am cedat, ... debitându-i ridicida mixtură „prietenie pasionată”. ibrăileanu, A. 208. A debita un discurs. CADE. Faimosul monolog [al lui Hamlet] e ridicul, dacă e considerat ca filosofie şi debitai ca atare. CAMIL PETRESCU, T. II, 88. Mă rog dumitale, bade Haralambie, s-a întors scandalizat colonelul cui debitezi dumneata asemenea baliverne? SADOVEANU, O. xvn, 562. [Fileno şi Alethio] debitează cam toate argumentele ştiute pro şi contra femeii CĂLINESCU, i. 202, cf. dl, m. d. enc., dex. O adevărată invazie de „specialişti”, de „clarvăzători”, care s-au întrecut în a debita cele mai aiuritoare poveşti RL 2005, nr. 4 596. 2. (Complementul indică mărfuri) A vinde cu amănuntul. Rachierii... sânt un fel de toptangii, vânzând rachiuri cu vadra, ... fară a mai debita şi alte lucruri. N. A. bogdan, C. M. 184, cf. CADE, SCRIBAN, D. Persoanele din gospodăriile particulare care mulg şi debitează laptele în consumaţie sunt obligate să se prezinte trimestrial la vizita medicală. BO (1951), 1 122. 3. A furniza o anumită cantitate de fluid (lichid, gaz), de material pulverulent, de energie etc. într-un timp determinat. Cf. SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC., DEX, DN3. 4. (Tehn.; complementul indică lemn, tablă, piatră, marmură etc.) A tăia în bucăţi de forme şi dimensiuni adecvate pentru folosirea sau prelucrarea ulterioară; debitaj. Cf. m. d. enc., DEX, DN3. -Prez. ind.: debitez. - Din fr. débiter. DEBITĂ2 vb. I. T r a n z. A înscrie o sumă în debitul2 (2) unui cont. Bancherul plăteşte această sumă şi debitează pe Georgescu, cu ziua de 1 ianuarie, când face plata, compunând articolul în debit. I. PANŢU, PR. 84, cf. CADE, SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX, DN3. -Prez. ind.: debitez. - Din fr. débiter. DEBITÂJ s. n. (Tehn.) Debitare1 (4). Cf. LTR2. - Pl.: debitaje. - V. debita1. DEBITĂNT, -Ă s. m. şi f. (Ieşit din uz) 1. Persoană, negustor care se ocupă cu vânzarea unor mărfuri, unor obiecte etc. (cu amănuntul). Mi-a propus să fie debitantul operelor mele şi ne-am înţeles oarecum. ALECSANDRI, s. 71. Consiliul judeţean va interzice fară apel acelui d[omn] ... dreptul de a fi débitant de băuturi spirtoase. EMINESCU, O. X, 262. Débitant de sare. NOM. PROF. 56, cf. DEX. ❖ F i g. [Courbet] ni se arată mai mult ... débitant de replici sonore. CONTEMP. 1956, nr. 483, 2/3. 2. Tutungiu1. Cf. CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. -Pl.: debitanţi, -te. - Din fr. débitant. DEBITÂRE1 s. f. Acţiunea de a d e b i t a1 şi rezultatul ei. 1. Vorbire, rostire (repede, plictisitoare); recitare, declamare. Cf. d e b i t a1 (1). Cf. EMINESCU, O. x, 262. Este o dramă de un scenariu strict şi de un lux de debitare superior CARAGIALE, o. m, 255, cf. dl, dex, dn3. 2. Vânzare cu amănuntul. Cf. d e b i t a1 (2). Cf. dl, dex, dn3. 3. Furnizare a unei anumite cantităţi de fluid (lichid, gaz etc.), de energie etc. într-un timp determinat. Cf. d e b i t a1 (3), Cf. DL, DEX, DN3. 4. (Tehn.) Tăiere a unui material (lemn, tablă, piatră, marmură etc.) în bucăţi de forme şi dimensiuni adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lor ulterioară; debitaj. Cf. d e b i t a1 (4). Debitarea prin aşchiere se aplică la debitarea buştenilor în cherestea. LTR2, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. Rezultatele acţiunilor de control privind debitarea şi prelucrarea materialului lemnos. RL 2005, nr. 4 684. - Pl.: debitări - V. debita1. DEBITARE2 s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în debitul2 (2) unui cont. Cf. dl, m d. enc., dex. 1475 DEBITAT1 225 DEBLOCARE - Pl.: debitări. - V, debita2. DEBITAT1, -Ă adj. 1. Rostit cu repeziciune, plictisitor, fără rost; recitat, declamat (monoton). Cf. dl, mda. 2. (Despre mărfuri) Vândut cu de-amănuntul. Cf. dl, mda. 3. (Despre fluide, energie, materiale pulverulente etc.) Furnizat într-un timp determinat Cf. dl, mda, 4. (Despre materiale) Tăiat în forme şi dimensiuni adecvate pentru folosirea sau prelucrarea ulterioară. Cf. dl, mda. -PI: debitaţi, -te. ~ V. debita1. DÉBITÂT2, -Ă adj. 1. (Despre mărfuri sau sume de bani) înscris în debitul2 (2) unui cont Cf. dl, mda. 2. (Despre conturi sau despre titulari de conturi) Căruia i s-a trecut o sumă la debit2 (2). Cf. DL, mda. - Pl.: debitaţi, -te. -V. debita2. DEBITÉZÂ s. f. Piesă din material refractar, prevăzută cu o deschidere longitudinală prin care se trage sticla topită, la fabricarea geamurilor. M. D. enc., dex, dn3. - Pl.: debiteze. - Din fr. débiteuse. DEBITMÉTRU s. n. Aparat de măsură, de control sau de reglaj al debitului1 (3) unui fluid. Debitmetrul indică valoarea instantanee a debitului. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. Debitmetrele montate pe calorifer nu reprezintă baza de facturare pentru RADET. rl 2004, nr, 4 473. -PL: debitmetre. - Din fr. débitmètre. DEBITOR, -OÂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găseşte în debitul2 (2) unui cont Sumele debitoare sau datorate nouă. ŞTEFĂNESCU, C. 23, cf. M. D. ENC., DEX. ♦ (Despre conturi) La care debitul2 (1) depăşeşte creditul. Cf. DN2, M. D. ENC. 2. Adj., s. m. şi f. (Persoană juridică sau fizică) cu datorie în bani sau în alte bunuri; datornic (2). Ispravnicii nu au voie să scoată în vânzare pentru datorii averea vreunui debitor. PRAV. COND. (1780), 170. Reclamă îndată prin tribunalul de comerţ lichidarea acestei sume ... şi dacă debitorul va întârzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146, cf. NEGULICI, CLIMESCU, A. 265. Creditorele unei obligaţiuni solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori. HAMANGIU, C. C. 247, cf. CADE, SCRIB AN, D., DL, M. D. ENC., DEX, DN3, D. MAN. Această lege se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă iminentă: societăţile comerciale; societăţile cooperative. RL 2006, nr. 4 914. ❖ F i g . Asachi îi este adeseori debitor de idei lui Heliade Rădulescu. DENSUSIANU, L. 249. Am socotit acum că e mai bine să le adăugăm [paginile] unui vechi capitolchiar dacă nu le mai putem schimba structura ... şi rămânem astfel debitori orânduirii timpului. CAMIL PETRESCU, T. ni, 487. -PL: debitori, -oare. - Din fr. débiteur, it. debitore, lat. debitor. DEBITORÎE s. f. (învechit, rar) Datorie (1). Cu aceasta facu dum[itale] înştiinţare, pentru ticăloasa viaţa mea, care o petrecu întru această robie ... pentru debitoria ţuctausului [= închisorii], care suma a fost florinţfi] ungureşti 70 (a. 1765). IORGA, S. D. xn, 76, cf. MDA. -PL: debitorii. - Debitor + suf. -ie. DÉBLÂ s. f. v devlă. DEBLEIÂ vb I. T r a n z. A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. Cf. dn3, mda. -Prez. ind.: debleiez. ~ Din fr. déblayer. DEBLEIÉRE s. f. Ansamblul operaţiilor efectuate pentru a realiza un debleu. Cf. ltr2, m d. enc., dex. - Pronunţat: -ble-ie-. - PL: debleieri. - V. debleia. DÉBLEŞ adj. (Prin nord-vestul Transilv.; despre animale) Clăpăug. Cf. alri 1 090/295, 302. -PI.:? - Et. nec. DEBLÉU s. n. Săpătură deschisă sub nivelul terenului natural, efectuată în vederea executării platformei unui drum, a unei căi ferate sau a construirii unui canal deschis. Cf. scriban, d. Terenul în care se execută un debleu trebuie să fie stabil LTR2, cf. DL, M. D. ENC, DEX, DN3. -PL: debleuri. - Din fr. déblai. DEBLOCÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică artere de circulaţie) A înlătura obstacolele pentru a reda circulaţiei. Cf. pontbriant, D., ALEXI, W. O simplă dispoziţie, aplicată fară excepţiuni, ar debloca strada, asigurând viaţa şi avutul cetăţenilor. UNIVERSUL (1930), 11, 2/8. Spărgătoarele de gheaţă deblochează Dunărea. DL, cf. dn2, M. D. ENC., DEX. * F i g . A înlătura obstacolele care blochează un proces, o situaţie. Ministrul ... a prezentat ... propunerea ţării sale menită să deblocheze impasul apărut pe tema adoptării viitorului buget. RL 2005, nr. 4 789. ♦ (Complementul indică o cetate asediată, un port blocat etc.) A despresura. Cf. dn2. ♦ (Complementul indică mecanisme, maşini etc. sau părţi ale acestora) A repune în mişcare, în stare de funcţionare; a desţepeni. Cf. scl 1953, 70, M. d. enc. Echipele de intervenţie au reuşit să deblocheze toate sistemele de pompare. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347, cf. dex. în momentul în care [utilajele] au încercat să deblocheze autobuzul... s-au împotmolit şi ele. RL 2005, nr. 4 530. <>R e f 1 . p a s . Din construcţia acestor burghii rezultă că în caz de înţepenire, [burghiele] se pot debloca învârtindu-le când într-un sens, când într-altul. ORBONAŞ, MEC. 259. 2. (Complementul indică sume de bani sau alte valori băneşti) A ridica interdicţia de a folosi, de a dispune în mod liber (prin întrebuinţare, vânzare etc.) Sume deblocate pentru intervenţii DL, cf. DN2, M. D. ENC., dex. A fost deja deblocată suma de 100 000 de euro. RL 2005, nr. 4 614. 3. (Ieşit din uz; complementul indică funcţionari de stat, mai ales ofiţeri) A îndepărta din serviciu sau a pensiona înainte de termenul legal. Cf. SCRIBAN, D, dl. Colonelul ... a fost deblocat. preda, I. 135, cf. DM, dex, dn3. ♦ (Complementul indică posturi) A scoate la concurs. Ministerul a deblocat posturile. - Prez. ind.: deblochez. - Şi: (învechit) dezblocâ (scris şi: desbloca) vb. I. pontbriant, d., scl 1953, 70. - Din fr. débloquer. DEBLOCÂRE s. f. Acţiunea deadeblocaşi rezultatul ei. 1. Cf. d e b 1 o c a (1). Cf. pontbriant, d., ltr2, dl, dm, 1488 DEBLOCAT 226 DEBOŞA M. D. ENC., DEX. S-au asigurat un număr important de autovehicule grele pentru deblocarea arterelor de circulaţie. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 347. Autorităţile au hotărât ca până la deblocarea drumului călătorii... să fie adăpostiţi în şcoala din localitate. RL 2005, nr. 4 530. ♦ F i g . înlăturare a obstacolelor care blochează un proces, o situaţie. Alegerea [preşedintelui] reprezintă o şansă pentru deblocarea procesului de pace israeliano-palestinian. RL 2005, nr. 4 509. ♦ Despresurare. Aii Paşa vrea să încerce deblocarea Plevnei MAIORESCU, D. n, 101. ♦ Repunere în mişcare, în stare de funcţionare; desţepenire. Utilajele ... acţionează neîntrerupt pentru deblocarea centralelor termice. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 346. Dispozitiv pentru blocarea şi deblocarea unei uşi RL 2005, nr. 4 514. 2. Cf. d e b 1 o c a (2). Se presupunea necesitatea aprobării Băncii Naţionale pentru deblocarea unei sume în lei în favoarea unei firme străine. UNIVERSUL (1937), nr. 194, 1/8. Pentru deblocarea conturilor furnizorilor şi constructorilor, ... Banca de Credit pentru Investiţii este autorizată să achite toate cererile de plată. BO (1951), 453, cf. DL, DM, DER, DN2, DEX. Instanţa de judecată urmează să se pronunţe ... dacă este oportună deblocarea fondurilor FNA. RL 2005, nr. 4 535. 3. Cf. debloca (3). Cf. scriban, d., dm, dex, dn3. 4. (Tipogr.) înlocuire a literelor blocate cu cele din textul cules, care lipseau sau nu au putut fi descifrate în timpul culegerii. Cf. ltr2. - PL: deblocări - Şi: (învechit) dezblocâre (scris şi: desblocare) s. f. PONTBRIANT, D. - V. debloca. DEBLOCÂT, -Ă adj. 1. (învechit) Cf. d e b 1 o c a (1). Cf. PONTBRIANT, D. 2. (ieşit din uz; despre ofiţeri) Care a fost îndepărtat din serviciu. Cf. d e b 1 o c a (3). Dacă visezi, visează şi ce e sus, la etajul unde stă un colonel deblocat. CONTEMP. 1948, nr. 104, 8/3. Mă voi retrage din viaţa civilă în viaţa privată Cum şade bine unui colonel deblocat sudist. VULPESCU, P. 90. - PL: deblocaţi, -te. - Şi: (învechit) dezblocât, -ă (scris şi: desblocat) adj. PONTBRIANT, D. - V. debioca. DEBLOCÂŢIE s. f. (învechit) Deblocare (1). Cf. prot. - pop., n. d. -PL: deblocaţii - Debloca + suf. -ţie. DEBOLÉJÀ s. f. (învechit, rar) Slăbiciune, debilitate. Deboleţile fimeieşti, prodigalităţile în gusturi sensuale şi părăsirea trebilor guvernului produsă nemulţumirea publicului SÀULESCU, HR. n, 340/7. Ce te-a îndemnat să părăseşti pacinicele ocupaţiuni ale sexului tău ... ? - Motive grave ...de acelea ce fac pe femeie să uite deboleţa sexului ei FILIMON, O. n, 64. -PL: deboleţe. - Din it. debolezza. DEBONÂR, -Ă adj. (Livresc) Blajin, indulgent; inofensiv. Dragomirescu se proclamă şeful unei „şcoli noi”, care a răsturnat curente şi scriitori, întronând pontificatul literar al debonarei sale persoane şi, fiindcă o crede, trebuie să fie aşa. LOVINESCU, C. V, 49. - PL: debonari, -e. - Din fr. débonnaire. DEBORDA vb. I. 1.1 n t r a n z. (Despre ape curgătoare) A trece peste maluri, a ieşi din albie; ase revărsa (1); (despre lichide) a curge peste marginile unui recipient prea plin; (despre recipiente) a fi prea plin, a nu mai putea cuprinde conţinutul, a lăsa să curgă pe dinafară. Cf. cade, scriban. d., dl, dm, dex, dn3. ❖ F i g . Menirea unei republice ar fi să debordeze chiar de pace şi de bun trai. EMINESCU, O. xm, 332. [Cartea] debordează de mesaje pozitive, precum să ai încredere în tine şi în importanţa prieteniei şi a lucrului în echipă. RL 2006, nr. 4 868. (T r an z.; rar) Ascultam clocotul surd ..., ce învolbura apa în canal şi o deborda ... peste marginile de ciment. G. M. zamftrescu, m. d. i, 44. ❖ F i g. Prin simbolizare sunt inventate raportări impropii, care debordează natura proprie a obiectului simbolizat, denaturându-l. PATAPIEVICI, c. L. 341. ♦ A-şi manifesta cu exuberanţă, cu intensitate sentimentele, emoţiile. Am multe de spus, căci inima mea debordă. - Hai, dacă vrei ... Nu am nimic de refusat fidanţatului meu ... Dă-mi braţul ALECSANDRI, T. 282. 2. Intranz. şi tranz. A vomita. Cf. scriban, d., dl, DM, DEX, DN3, ALRMI/I h 204. -Prez, ind.: debordez şi (învechit) debórd. - Din fr. déborder. DEBORDÁNT, -Ă adj. Care debordează (1). Cf. dex, dn3. ♦ F i g . Care îşi manifestă cu exuberanţă, cu intensitate sentimentele, emoţiile. Cf. DEX, DN3, MDA. Dar, cum două funcţii reprezintă un număr restrâns pentru calităţile sale manageriale debordante, iată, a fost numit şi redactor-şef. RL 2005, nr. 4 544. -PL: debordanţi, -te. - Din fr. débordant. DEBORDÁRE s. f. Acţiunea de a deborda (1) şi rezultatul ei; (învechit, rar) debordământ Cf. dex, dn3. Când unda sa mânioasă se umflă ... nici un zăgaz, nici o barieră nu se poate opune desborderii sale. PÂCLEANU, 1.1,18/25. 4 F i g. Trăire intensă a unor sentimente; exaltare, exces. Dacă turcul, persul... s-ar reuni ca să te combată, ce stăvili vei opune desbordării lor? PÂcleanu, I. I, 38/8. E [în cele două versuri] o de bordare de mulţumire şi bucurie pentru propria-i frumuseţă. GHEREA, ST. CR. m, 261. -PL: debordări. - Şi: (învechit, rar) dezbordâre (scris şi: desbordare) s. f. - V. deborda. DEBORDÁT, -Ă adj. (învechit, rar) Revărsat2 (1). Eridanul desbordat, Gangiul şi chiar Nilul când îşi calcă ţărmurile şi umple Egiptul... abia ar îndestula dorinţele lor PÂCLEANU, i. II, 59/16. El vede valurile desbórdate tulburându-se şi învârtindu-şi... spumoasele lor unde. id. ib. n, 139/21. <>F i g . Opune torentului desbordat asupra-i o constanţă şi un curagiu intrepide. PÂCLEANU, I.l, 157/22. - PL: debordaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) dezbordât, -ă (scris şi: desbordat) adj. - V. deborda. DEBORDĂMÂNT s. n. (învechit, rar) Debordare. Cf. COSTINESCU. -PL:? - Din fr. débordement DEB0Ş s. n. (Franţuzism rar) Desfrâu. Această detestabilă meserie ... este totdauna ultimul refugiu al acelora ce au avut stare, dar ş-au cheltuit-o în deboşuri FILIMON, O. n, 336, cf. DN3. - PL: deboşuri - Şi: deboşă s. f. dn3. - Din fr. débauche. DEBOŞÂ vb. I. Tranz. . f a c t. (Franţuzism rar; complementul indică oameni) A perverti, a corupe. Cf. dn3, mda. -Prez, ind.: deboşez. - Din fr. débaucher. 1499 DEBOŞARE 227 DEBURARE DEBOŞARE s. f. Acţiunea de a deboşaşi rezultatul ei; pervertire. „ Senatorul” îşi face o petrecere din deboşarea unui copil mic. GHEREA, ST. CR. III, 108, cf. DN3. - Pl.: deboşărL - V. deboşa. DEBOŞÂT, -Ă adj., s. m. şi f. (Franţuzism rar) (Persoană) care are înclinaţie spre desfrâu, spre vicii; pervertit. Cf. DN3, MDA. - PL: deboşaţi, -te, - V. deboşa. Cf. fr. d é b a u c h é. DEBOŞĂ s. f. v. deboş. DEBOŞERÎE s. f. (Franţuzism rar) Deboş. Un lucru rău plătit şi nopţi petrecute în orgie consumă pe bărbatul din popor, pe cel avut şi mai mult, căci el are mijloacele de a-şi procura cea mai rafinată deboşerie. EMINESCU, O. XV, 84. - Deboş + suf. -ărie. DEBRANŞÂ vb. I. T r a n z . (Complementul indică circuite, conducte etc.) A suprima o legătură, o comunicaţie; s p e c . a întrerupe alimentarea unei locuinţe cu electricitate, gaz, agent termic de la sistemul centralizat. Cf. ndn. Debranşaţi au fost 40 de abonaţi, RL 2005, nr. 4 644. Aproape 1 000 de angajaţi care lucrează în Casa Academiei au rămas fară apă. Aceasta nu s-a întâmplat din cauză că ar fi fost debranşaţi pentru neplata datoriilor, ib. 2006, nr. 4 907, - Prez. ind.: debranşez, - Din fr. débrancher. DEBRANŞÂRE s. f. Acţiunea de a debranşaşi rezultatul ei. Cf. NDN. După restricţionarea debranşărilor piaţa centralelor de apartament a căzut cu 40%. RL 2004, nr. 4 483. - PL: debranşări. - V. debranşa. DEBREIÂ vb. I. T r a n z. A desface, a suprima legătura dintre două piese cuplate printr-un ambreiaj. Motorul poate continua să funcţioneze, fară a antrena vehiculul, în acest caz, se spune că maşina este debreiată. SOARE, MAŞ. 167. Transmisia principală va fi debreiată. PREV. ACCID. 24, cf. DL, DM, DEX. -Prez. ind.: debreiez, - Din fr. débrayer. DEBREIÂBIL, -Ă adj. Care poate fi debreiat. Cuplele debreiabile sunt astfel făcute încât permit foarte uşor acuplarea şi decuplarea celor doi arbori. SOARE, MAŞ. 106, cf. DN3. -PL: debreiabili, -e. - Din fr. débrayable. DEBREIÂJ s. n. Debreiere. Deosebim trei feluri de cuple: fixe, libere şi debreiabile (cu ambreiaj şi debreiaj). SOARE, MAŞ. 99, cf. DEX, DN3. -PL: debreiaje. ~ Din fr. débrayage. DEBREIAT, -Ă adj. Care este decuplat de la un ambreiaj. Cf. mda. -PL: debreiaţi, -te. ~ V. debreia. DEBREIÉRE s. f. Acţiunea de a debreia şi rezultatul ei; debreiaj. Cf. ltr2, dex, dn3. -PL: debreieri. - V. debreia. DEBREŢÎN s. n. Câmat segmentat în porţiuni de circa 10 cm prin răsucirea intestinului în care a fost introdusă carnea tocată. Cf. ltr2, dex, dn3. -PL: debreţini. - Din germ. Debreziner. DEBRIDÂ vb. I. T r a n z . (Med.) 1. A suprima bridele care comprimă un organ. Cf. dn3, mda 2. A lărgi o plagă printr-o intervenţie chirurgicală. Cf. dn3. -Prez. ind.: debridez. - Din fr. débrider. DEBRIDÂRE s. f. (Med.) Acţiunea de a débrida şi rezultatul ei. Cf. dn3, d. med. - V. débrida. DEBRIEFING s. n. (Mii.) Interogatoriu luat la întoarcerea (unui soldat, astronaut, diplomat etc.) dintr-o misiune, pentru evaluarea rezultatelor obţinute şi a îndeplinirii misiunii; raport prezentat la întoarcerea dintr-o misiune. După eliberarea ziariştilor români, la debriefingul acestora din 24 mai au participat şi agenţi ai serviciilor secrete franceze. RL 2005, nr. 4 684. -Pronunţat: debrifing. - PL: debriefinguri, - Din engl. debriefing, fr. débriefïng. DEBUCLÂ vb. I. T r a n z . 1. (Rar) (Complementul indică părul) A desface buclele. Cf. ndn. 2. (Electricitate) A efectua operaţia de debuclare. Cf. ndn. -Prez. ind.: debuclez. - Pref. de- + bucla. DEBUCLÂRE s. f. (Electricitate) Operaţie executată într-o reţea buclată, prin care se suprimă posibilitatea de alimentare cu energie electrică a unui consumator, pe una dintre cele două căi de alimentare. Cf. d e b u c 1 a (2). Debuclarea se efectuează în staţiuni, în posturi de transformare, cutii de distribuţie sau de la tablouri, prin... întrerupătoare automate. LTR2. - PL: debuclări. - V. debucla. DEBUMBÂRE s. f. (învechit, rar; cu sens neprecizat, probabil) Destrăbălare; stricăciune. Se adânci iareş în debumbare şi în mişelie. CALENDARIU (1794), 35/17. - Et. nec. DEBURÂ vb. I. T r a n z. 1. A înlătura surplusul de material la burarea traverselor. Cf. mda. 2. (Text) A curăţa de impurităţi garniturile de ace ale cardelor. Cf. mda. -Prez. ind.: deburez. - Din fr. débourrer. DEBURAJ s. n. 1. Deburare (2). Cf. dn3. 2. Deşeuri obţinute prin deburare (1). Cf. ltr2, dex, dn3. -PL: deburaje. - Din fr. débourrage. DEBURARE s. f. Acţiunea deadeburaşi rezultatul ei. 1520 DEBURBA 228 DEBUTA 1. înlăturare a surplusului de material la burarea traverselor. Cf. mda. 2» Operaţia de curăţare a cardelor de impurităţile şi de fibrele scurte rămase în urma cardării; deburaj (1). Deburarea periodică se face cu ajutorul unui cilindru. LTR2, cf. DEX, DN3, MDA. -Pl.: deburări. - V. debura. DEBURSA vb. I. T r a n z. f a c t. A face să se producă o deburbare. Cf. mda. -Prez. ind. pers. 3: deburbează. - Din fi*, débourber. DEBURBÂJ s. n. 1. Deburbare (1). Cf. DN3. 2. Deburbare (2). Cf. mda. - Pl.: deburbaje. - Din fr. débourbage. DEBURBARE s. f. 1. Operaţia de limpezire a mustului înainte de fermentaţie; deburbaj (1). Cf. dex, mda. 2. Spălare a unui minereu; deburbaj (2). Cf. LTR2, mda. -Pl.: deburbări. - V. deburba. DEBURSA vb. I. T r a n z. A cheltui, a plăti bani gheaţă. Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DEX, DN3. -Prez. ind.: debursez. - Din fr. débourser. . DEBURSÂRE s. f. Acţiunea de a debursa şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. - V. debursa. DEBUSOLĂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) dezorienta. Cf. DEX, NDN. - Prez. ind.: debusolez. - Din fi*, déboussoler. DEBUSOLÂRE s. f. Acţiunea de a (se) debusola şi rezultatul ei. Cf. dex, dn3. Schimbul de replici sintetizează toată involuţia şi debusolarea societăţii româneşti. RL 2005, nr. 4 746. - Pl.: debusolări. - V. debusola. DEBUSOLÂT, -Ă adj. Dezorientat. Cf. DEX, DN3. Sunt reprezentanţii unei generaţii debusolate, care aleargă după nou. RL 2005, nr. 4 515. Radiografia jară retuş a unor tineri de tranziţie, debusolaţi şi amorali ib. nr. 4 624. - Pl.: debusolaţi, -te. - V. debusola. DEBUŞA vb. 1.1 n t r a n z. A ieşi dintr-un loc îngust sau dintr-un loc acoperit Cf. dex, dn3. - Prez. ind.: debuşez. - Din fr. déboucher. DEBUŞÂRE s. f. Acţiunea de a debuşa şi rezultatul ei. Cf. DEX, DN3. - V. debuşa. DEB^ÉU s. n. Piaţă de desfacere a produselor, a mărfurilor, mai ales în alte ţări; loc (în sens geografic) unde se poate vinde (în cantităţi mari). Venitul carierii aceştia poate să fie considerabil când se va deschide debuşeuri productelor ei. I. IONESCU, D. 451. Comerţul de detaliu are ... a se adapta trebuinţelor consumaţiei, stimulând-o şi câştigând mereu debuşeuri nouă. ANTIPA, P. 734, cf. ŞĂINEANU, D. U. Unele din marile firme ... în căutare de noi debuşeuri ...au venit şi ele să arate ce au de vânzare. CONTEMP. 1948, nr. 105, 6/2, cf. DL, DM, M. D. ENC., DN3. Piaţa românească nu este una de neglijat, aflându-se în atenţia furnizorilor în căutare de debuşee. RL 2006, nr. 4 906. ❖ F i g. Cu cine să te lupţi dacă alţi concurenţi au apărut în piaţă, în debuşeul intelectual? GHEREA, ST. CR. HI, 76. în ce mă priveşte, am reacţionat în faţa ... [expoziţiei de pictură] poate deformat: pe lângă bucuria plastică pe care nu ştiu şi nu îmi place să o comentez, am privit-o ca pe un splendid debuşeu pentru idee, şi nici Andrei nu cred să fie departe de acest tip de incitaţie. LIICEANU, J. 125. ❖Debuşeul podului sau debuşeul unui pod = debitul maxim de apă care poate curge pe sub un pod fără a-1 depăşi. Cf. ltr2, dex, dn3. - Pl.: debuşee şi (rar) debuşeuri - Din fr. débouché. DEBUT s. n. începutul unui lucru, al unei acţiuni, al unui fenomen. Diagnosticul cu confuzia mentală ...se face prin debutul mai acut [al demenţei senile]. PARHON, b. 103. Pentru debuturile directe ale scenelor şi mişcarea acţiunii e posibilă o analogie cu teatrul shakespearian. CĂLINESCU, I. 47. Gripa are un debut acut şi nu trebuie confundată cu răceala. RL 2005, nr. 4 571. ♦ Primii paşi într-o carieră, într-o activitate (literară, artistică); operă, lucrare cu care se face acest început. Cf. negulici, ddrf, cade. Urmarea a fost... adevăratul meu debut... în toamna anului 1896. GALACTION, O. 21. Singura hârtie era manuscrisul unei schiţe destinate să-mi asigure un debut glorios. C. petrescu, c. v. 31. [Cântăreaţa de operă] ar povesti debutul ei la Paris, demetrius, a. 187, cf. dl, DM, DEX, DN3. Abia după un sfert de secol de la debut, Sadoveanu a devenit cu adevărat Sadoveanu. PALEOLOGU, T. 13. Emil Cioran a scris, în vila unchiului lor, „Schimbarea la faţă”, care împreună cu „Nu” a lui Ionesco şi „Mathesis” a lui Noica a luat Premiul Scriitorilor pentru debuturi în 1934. LIICEANU, J. 28. -Pl.: debuturi - Din fr. début. DEBUTA vb. 1.1 n t r a n z. A începe o acţiune, un lucru. Am plagiat după „ Guardia” chiar primul paragraf cu care debutai în discursul rostit înaintea profesorilor EMINESCU, O. xn, 30. Ai debutat prin a corupe pe Lina şi Vasile? CAMIL petrescu, t. I, 322. începutul cronologic al vieţii eroului se află în cursul romanului care debutează cu bătrâneţea. CĂLINESCU, I. 102. ♦ A-şi face debutul într-o carieră (literară, artistică etc.), într-o îndeletnicire; (despre un autor) a publica prima lucrare. Cf. negulici. [Alexandru Donici], debutând prin „Căruţa poştei” ..., traduse apoi „ Ţiganii” de Puşkin. NEGRUZZI, s. I, 333. Noul ambasador al Angliei debutase în cariera diplomatică în anul 1807, ca secretar de ambasadă la Constantinopole. GHICA, s. 131. Strofe ale unui june cu totul necunoscut ..., care debută ... la 1875. macedonski, O. IV, 9, cf. DDRF. Mihai Racoviţă, după aţâţia domni de partid, debuta, în sfârşit, ca un domn al ţării IORGA, L. I, 353. Visezi ...la diva, care a debutat la Neapole. IBRĂILEANU, A. 9, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DEX. Acea şarjă de patru volume cu care a debutat aşa de triumfător Sadoveanu marchează un regres estetic şi intelectual. PALEOLOGU, T. 13, cf. DN3. Am debutat în istoria filosofiei sub auspiciile lui Descartes, Leibniz şi Kant... şi am rămas multă vreme copleşit de istoria filosofiei LIICEANU, J. 15. Ceea ce atunci era un mare noroc, acum îl văd altfel: aş fi preferat să debutez cu al doilea volum. RL 2006, nr. 4 876. (P. ana 1.) Seara a debutat printr-un spectacol avangardist. RL 2005, nr. 4 631. -Prez. ind.: debutez. - Din fr. débuter. 1533 DEBUT ABIL 229 DECADENTISM DEBUTÂBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate debuta. Redactorul de carte intervenea asupra textului pentru ca debutantul să devină debutabil şi cel puţin o poezie să pară „ inspirată ” de partid. RL 2006, nr. 4 876. -Pl.: debutabili, -e. - Debuta + suf. -bil DEBUTÂNT, -Ă s. m. şi f. Persoană care îşi face debutul într-o carieră (artistică, literară), într-o îndeletnicire; începător, novice (1). Ar fi trebuit să-mi aleg un subiect mai puţin greu de tratat, pentru ca... să pot obţine măcar umbra unui succes, atât de trebuincios debutantului. MACEDONSKI, o. iv, 3, cf. ddrf, cade. [Radu Comşa se dovedise] debutant în materie de propagandă electorală. C. petrescu, î. n, 139, cf. scriban, d. Criticul are bucuria creatorului atunci când poemul prezentat de un debutant la redacţie va câştiga în urma sugestiilor sale. CONTEMP. 1950, nr. 185, 4/1, cf. DL, DM, dex, DN3. Ceilalţi boxeri nu au fost la competiţii majore. Practic sunt debutanţi. RL 2005, nr. 4 758. ❖ (Adjectival) în prag de pensie, învăţătorul tot nu ajunge la salariul magistratului debutant. RL 2005, nr. 4 544. - Pl.: debutanţi, -te. - Din fr. débutant DEBUTÂRE s. f. Acţiunea de a debuta şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d., lm. - V. debuta. DEBUTONÂ vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A descheia nasturii de la o haină. Cf. alexi, w. -Prez. ind.: debutonez. - Din fr. déboutonner. DEBYE s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a momentului dipolar electric. Cf. ltr2, m. d. enc., dex2, dn3. - Pronunţat: de-bâi. - Din engl. debye, fr. debye. DEC1 interj, v. de2. DEC2 s. n. v. deca3. DECA1- Element de compunere care înseamnă „zece” şi care serveşte la formarea unor substantive ca: decar, decalitru, decametru etc. Cf. cade, scriban, d., ltr2, dex2. - Din gr. ôéica. DÉCA2 s. n. invar. (Popular şi familiar) Decalitru. în lumea oamenilor culţi apare ca invariabil: „ un deca, două deca Dar... podgorenii... zic „o decă, două deci”. BUL. FIL. Vll-Vin, 232, cf. SCRIBAN, D. 393. Anul ăsta, dacă scăpăm de grindină, o s-avem două mii de deca [de vin] şi mai bine. VINEA, L. n, 199. O decă de vin. ALR SN IV h 1 031. O sută de litri sau zece deca. ib. h 1 032/192. - Şi: décâ (pl. deci) s. f. - Prescurtare de la decalitru. DÉCA3 s. n. invar. (Regional) Decagram. O jumăta ’ dă kilogram sau cinzeci dă deca. ALR SN IV h 1 023/192. Un sfert de kil, două’ş’cinci dă deca. ib. h 1 024/192. - Şi: dec (pl. decuri ALR SN IV h 1 025/365) s. n., décâ (pl. decuri ALR SN IV h 1 025/325) s. f. - Prescurtare de la decagram. DÉCA4 conj. v. dacă. DECABRÍST, -Ă s. m. şi f. (Rar) Decembrist. Cf. dex, dn3. ❖ (Adjectival) Roadele educaţiei acelor ani de liceu s-au arătat ceva mai târziu în mişcarea decabristă, în rândurile căreia Puşkin avea mulţi prieteni. CONTEMP. 1949, nr. 120,16/6. -Pl.: decabrişti, -ste. - Din rus. aeicaôpHCT. DECACÓRD s. n. Vechi instrument muzical cu zece coarde, asemănător harpei. Cf. dex, mda. -PL: decacorduri. - Din fr. décachorde. DECADÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la o perioadă de zece zile. Cf. DEX, DN3. -PL: decadali, -e. - Decadă + suf. -al. DECÂDĂ s. f. 1. Parte a unei lucrări compuse din zece capitole, zece cărţi etc. întâi Antonie Bonfinie, într-a doao decadă a a patra-i cărţi, zice aşa: den legheoanele lăcuitorilor ce de Traian şi alţii ai romanilor împăraţi era duse în Dachia, valahii au izvorât. C. CANTACUZINO, CM I, 30. Decadele lui Titu Liviu. CADE, cf. STAMATI, ARISTIA, plut. ♦ (învechit, rar) Zecime. Cf. STAMATI, ARISTIA, PLUT. 2. Perioadă de zece zile consecutive (dedicată unui evenimenţ unei sărbători etc.). Se obişnuieşte să se calculeze mediile climatologice pe decade. LTR2, cf. DL, DM, M D. ENC., DEX, DN3. 3. Grupare de zece elemente identice ale unui sistem tehnic. Cf. LTR2. Decadă de rezistoare. ib., cf. NDN. 4. Deceniu. Cerul din rădăcină nălţându-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade. EMINESCU, O. IV, 63. Fizica atomică şi fizica nucleară au fost întemeiate abia în a treia decadă a secolului nostru. CONTEMP. 1949, nr. 120, 7/4, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - PL: decade. - Din fr. décade. DECADÉNT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care se află în decadenţă, în declin. Simpatia acestor poeţi pentru clasa boierească decadentă ... trebuia să nască ... idealizarea feodalismului nostru. GHEREA, ST. CR. in, 33, cf. CADE, DL, M. D. ENC., DEX, DN3, PATAPIEVICI, C. L. 31. 2. Adj. Care prezintă caracterele decadentismului; propriu decadentismului; (rar) decadentist. Literatura decadentă se caracterizează prin manifestări criminale şi macabre. IONESCU-RION, C. 102. Prima fază [a literaturii române din veacul al XIX-lea] e datorită influenţei literaturii clasice decadente franceze. IBRÀILEANU, SP. CR. 56. Arta ei de-a se îmbrăca şi pieptăna nu e rafinament decadent. TEODOREANU, M. II, 379. Poeţii decadenţi ... născocesc simboluri, exagerează conştient, împotriva legilor firii. CONTEMP. 1953, nr. 348, 2/3, cf. DL, DM, M. D. ENC., dex, dn3. ❖ (Adverbial) Ea... dansa fantastic, leneş, decadent. BACOVIA, 0.208. 3. S. m. şi f. Adept al decadentismului. în jurul unei biete reviste ...se adunaseră tineri ce-şi ziceau decadenţi, cântăreţi ai ticăloşiilor sociale. IORGA, C. I. n, 82. -PL: decadenţi, -te. - Din fr. décadent. DECADENTÍSM s. n. 1. Denumire generică dată unor curente literar-artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, caracterizate prin respingerea regulilor, prin cultivarea stărilor de spirit pesimiste şi a inovaţiilor formale. Simbolismul, ...fie el numit decadentism, ... pare în ajun să triumfe. MACEDONSKI, O. IV, 100. Decadentismul modern nu e 1550 DECADENTIST 230 DECALAJ altceva decât degenerarea liricei moderne înseşi. GHEREA, ST. CR. m, 178. Misticism, egoism, efecte de formă, subiecte luate de prin nouri - iată decadentismul IONESCU-RION, c. 108, cf. M. D. ENC., DEX, DN3, MDA. 2. Curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului al XlX-lea, influenţat de naturalism şi de parnasianism, apropiat ca formă artistică de simbolism, în care se va dizolva. Cf. mda. - Din fr. décadentisme. DECADENTÎST, -Ă adj. (Rar) Decadent (2). Apărând în diacronia literaturii europene ca extremă dezvoltare şi criză a subiectivismului romantic, viziunea decadentistă a dramaturgiei lui Pirandello se situează pe direcţia insurecţiei expresioniste împotriva artei concepute ca mime sis. LL 1974, nr. 1, 77. -Pl.: decadentişti, -ste. - Decadent + suf. -ist DECADÉNJÂ s. f. 1. Declin (1), regres social, economic, politic. Cu toată decadenţa lor, boierii indigeni tot îşi păstrase ... obiceiurile şi tradiţiunile cele vechi. GfflCA, ap. CADE. în vremurile de decadenţă naţională de la începutul veacului trecut, căpitanul de mazâli, nemaiavând ce face cu vitejia sa: „Bătea drumurile căutându-şi dragosteleIBRĂILEANU, S. 15, cf. RESMERJŢĂ, D. La început eram stânjenit de situaţie şi... de decadenţa mea socială. M. ELIADE, O. I, 41, Cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am căutat îndelung o epocă de exces analitic şi de decadenţă politică. camil petrescu, T. m, 491, cf. dl, dm, dex, DN3. ❖ (Prin lărgirea sensului) La cultura pădurilor presinţia plantelor cryptogame ... în păduri dă silvicultorului indicii bune ce fel de arbori ... se ajlă în stare de progres şi ce fel se află în stare de peire şi de decadenţă. BÀRASCH, B. 190. 2. Decădere a artelor, a ştiinţei, a limbii etc. Ne aducem aminte de decadinţa în care căzuserăm în privinţa limbei sub domniile străine. NEGRUZZI, s. I, 337. Se distinge ... literatura clasică de literatura decadenţei MAIORESCU, CR. I, 45. Decadenţa modernă aparţine aceluiaşi curent pe care l-am studiat; e degenerescenţa lui GHEREA, ST. CR. IU, 104. Poezia neogreacă ... avea toate stigmatele decadenţei DENSUSIANU, L. 246, cf. ŞĂINEANU, D. U. De obicei barocul urmează maturităţii clasicismului sau romantismului, e un stil de „decadenţă CĂLINESCU, I. 29, cf. DL, DM, DEX. Deşi uneori în decadenţă, simbolismul artei populare rămâne totuşi un caracter de seamă al ei, pentru faptul, mai ales, că oglindeşte o mentalitate arhaică. PAVEL, s. E. 65. 3. Degradare morală, decădere, depravare, corupţie. [Romanii] ne desfăşură un tablou de corupţie şi de decadenţă, precum nu s-a mai văzut şi poate nu se va mai vedea în istoria Europei MAIORESCU, CR. în, 168. în Muntenia, unde decadenţa era mai mare, piserii erau mult inferiori IBRĂILEANU, SP. CR. 33, cf. ŞĂINEANU, D. u. Cei nefericiţi pot fi îndopaţi cu vin ... Decadenţă ... Simbolism. BACOVIA, O. 239, Cf. DL, DM, DEX, DN3, Cf. PATAPIEVICI, C.L. 113. - Pl.: decadenţe. - Şi: (învechit) decadinţă s. f. - Din fr. décadence. DECADÎNŢĂ s. f. v. decadenţă. DECADRÂJ s. n. Defect survenit la proiecţia unui film, care constă în apariţia pe ecran a două imagini alăturate, despărţite printr-o dungă neagră. Decadrajul se remediază la proiecţie. LTR2, Cf. DEX, DN3. -Pl.: decadraje. - Din fr. décadrage. DECAÉDRU s. n. Poliedru cu zece feţe. Cf. şăineanu, D. U., CADE, DL, DM, DEX, DN3. - PL: decaedre. - Din fr. décaèdre. DECAFEINIZÂ vb. I v. decofeiniza. DECAFEINIZĂRE s. f. v. decofeinizare. DECAFEINIZÂT, -Ă adj. v. decofeinizat. DECAGÔN s. n. Poligon cu zece laturi. Cf. cade. împărţind raza cercului circumscris în medie şi extremă raţie, se obţin laturile decagoanelor regulate, convex şi stelat LTR2, cf. DL, DEX, NDN. -PL: decagoane. - Din fr. décagone. DEC AGONAL, -Ă adj. (Despre suprafeţe) în formă de decagon; (despre corpuri geometrice) care are ca bază un decagon; (învechit, rar) decagonic. Cf. cade, dl, dm, m. d. enc., dex. -PL: decagonali, -e. - Din fr. décagonal. DECAGONIC, -Ă adj. (învechit, rar) DecagonaL [în centru] se înălţa un templu decagonic (în 10 unghiuri). AR (1835), 104/43. -PL: decagonici, -ce. - Decagon + suf. -ic. DECAGRĂM s. n. Unitate de măsură pentru greutăţi, egală cu zece grame; (regional) deea3. Greutfăfi] sau ponduri ... hectogramu, decagramu. GHICA - sturdza, A. 2, cf. CADE, ltr2, DEX, NDN, Cf. ALR SNIV h 1 025/182. -PL: decagrame. - Din fr. décagramme. DECALÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) distanţa în timp sau în spaţiu în raport cu ceva stabilit iniţial; a (se) produce un decalaj. Cf. DL, dm, M. D. ENC., DEX, DN3. Preşedintele ... şi-a decalat plecarea ..., pentru a analiza consecinţele panei de curent rl 2005, nr. 4 623. ♦ Tranz. A distanţa două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiaşi sistem tehnic în vederea asigurării condiţiilor optime de funcţionare. Capetele pedalelor transmit mişcarea lor, alternativ şi decalată ... prin intermediul tijelor. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 345, cf. DL, DM, M. D. ENC, DEX. -Prez. ind.: decalez. ~ Din fr. décaler. DECALAJ s. n. Distanţare în timp a două sau a mai multor fapte sau evenimente; distanţare în spaţiu a două obiecte în raport cu poziţia iniţială a unuia faţă de celălalt. Cf. dl, m. d. enc., dex, DN3. [Transmisii] târzii de la Jocuri [Olimpice] cauzate de decalajul de fus orar. rl 2006, nr. 4 886. ♦ F i g. Lipsă de concordanţă între situaţii, concepţii, evenimente sau fapte. Această modalitate concretă urmărită oferea în cazul de faţă încă o zonă de studiu, şi anume gradul decalajului dintre actul de vorbire ... şi actul comportare. CAMIL PETRESCU, T. n, 37. Cauzele acestui decalaj [dintre creaţiile individuale şi creaţia colectivă] care se transformă în practică în manufacturarea unor spectacole hibride, lipsite de armonie scenică, de unitate de stil şi de concepţie sunt numeroase. CONTEMP. 1948, nr. 105, 11/4, cf. dl, dm, dex. Faptul ar fi neglijabil, dacă ... decalajul dintre limba vorbită de pătura cultă şi cea vorbită în popor nu ar pune într-o lumină stranie pretenţia primilor de a poseda definiţia ultimă a ţăranului român. PATAPIEVICI, C. L. 102. Decalajul dintre cele două partide aflate în guvernare s-a adâncit. RL 2005, nr. 4 549. 1564 DECALARE 231 DECALOG - Pl.: decalaje. - Din fr. décalage. DECALARE s. f. Acţiunea de a (se) decala şi rezultatul ei. Cf. m. d. enc., dex. Modificările la Codul Fiscal prin ordonanţă de urgenţă ... includ decalarea calendarului privind majorarea accizelor de la 1 iulie la 1 aprilie, eliminarea unor scutiri de accize şi TVA. rl 2005, nr. 4 571. ♦ Distanţare a două sau a mai multor sisteme tehnice, în mişcare sau în repaus. Decalarea poate fi necesară pentru a realiza condiţiile optime de utilizare a unui grup de maşini-unelte. LTR2, cf. DEX2. -PL: decalări. - V. decala. DÉCALÂT, -Ă adj. (Despre două sau mai multe corpuri, acţiuni, evenimente) Distanţat în spaţiu sau în timp. Cf. M. D. enc., MDA. -PL: decalaţi, -te, - V. decala. DECÂLC s. n. 1. Desen, model etc. reprodus pe o hârtie transparentă sau pe calc după un anumit desen, un anumit model etc. Decalcuri topografice sunt folosite în scopuri militare, turistice sau economice. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. 2. (Lingv.) Calc. Marea influenţă germană asupra românilor culţi din Ardeal se recunoaşte înainte de toate în decalcuri, puşcariu, L. R. 1,410. Amintim aici numai sistemul nostru de numărătoare de la 11-19 şi de la 20-99, care e un decalc după slavă. l. rom. 1953, nr. 3,90, cf. dl, dex, dn3. - PL: decalcuri. - Din fr. décalque. DECALCÂ vb. I. T r a n z. 1. A efectua un decalc (1). Cf. cade, scriban, d., dl, m. d. enc., dex, dn3. 2. (Lingv.) A calchia. A. Meillet citează cazul germanului „Gewissen” ... care este decalcat după latinescul „conscientia PUŞCARIU, L. R. I, 173, Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. -Prez. ind.: decalc. - Din fr. décalquer. DECALCÂRE s. f. Acţiunea de a decalca şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dl, dm, dex, dn3. -PL: decalcări. - V. decalca. DECALCÂT, -Ă adj. 1. (Despre desene) Copiat, reprodus întocmai după model, de obicei pe o hârtie transparentă suprapusă. Cf. dl, mda. 2. (Lingv.) Calchiat. Cf. dl. -PL: decalcaţi, -te. - V. decalca. DECALCIFIÂ vb. I. Tranz. şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde, din diverse cauze, calciul din ţesutul osos sau din dinţi. Cf. M d. enc., dex, dn3. ♦ R e f 1. (Despre ţesuturi) A-şi pierde o cantitate de săruri de calciu. Cf. dl, m d. enc., dex, dn3. - Pronunţat: -fi-a. - Prez. ind.: decalcifiez. - Şi: deealci-ficâ vb. 1. DEX. - Din fr. décalcifier. DECALCIFIÂNT s. m. 1. Substanţă folosită pentru eliminarea sărurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. Drept decalcifianţi sunt întrebuinţaţi: acizi anorganici, acizi organici. LTR2, cf. DL, DM, SFC n, 111, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Substanţă folosită pentru micşorarea durităţii apelor calcaroase. Cf. dl, dm, dex, ndn. - Pronunţat: -fi-ant. - PL: decalcifianţi. - Şi: (rar) decal-cificânt s. m. sfc n, 111. - Din fr. décalcifiant DÉCALCIFIÂT, -Ă adj. Care nu mai are cantitatea de calciu suficientă, care a pierdut din calciu. Cf. dex, mda* - Pronunţat: -fi-at. - PL: decalcifiaţi, -te. - Şi: decalci-fîcât, -ă adj. dex. - V. decalcifia. DECALCIFICÂ vb. I v. decalcifia. DECALCIFICÂNT s. m. v. décalcifiant. DECALCIFICÂRE s. f. v. decalcifiere. DECALCIFICÂT, -Ă adj. v. decalcifiat. DECALCIFIÉRE s. f. Acţiunea de a (se) decalcifia şi rezultatul ei. 1. Diminuare a cantităţii de calciu din ţesutul osos şi din dinţi. [Osteomalacia este o] maladie caracterizată prin ramoliţia oaselor la adulţi, datorită unei decalcificări ENC. AGR. IV, 328. Unele boli influenţează procesul de decalcificare. LTR2, cf. DL, DER, D. MED., M. D. ENC., DEX. Calciul şi magneziul ... previn decalcificările la nivelul oaselor. rl 2005, nr. 4 667. 2. Operaţia de îndepărtare a sărurilor de calciu din piei, înainte de tăbăcire. Decalcificarea se realizează cu ajutorul decalcifianţilor. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX2. - Pronunţat: -ji-e-. - PL: decalcifieri. - Şi: decalcificare S. f. DEX. - V. decalcifia. DECALCOMANÎE s. f. Procedeu care permite transpunerea unor imagini colorate pe porţelan, sticlă etc. de pe o hârtie specială. Imaginea pe o hârtie-suport folosită în decorarea prin decalcomanie. LTR2, cf. M. D. ENC., DEX, NDN. - Din fr. décalcomanie. DECALIBRÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (-şi) modifica, a (-şi) deforma, a (-şi lărgi) calibrul. Cf. M. D. ENC., dex, ndn. -Prez. ind.: decalibrez. - Pref. de- + calibra. DECALIBRÂRE s. f. Acţiunea de a (se) decalibra şi rezultatul ei. Cf. M. D. enc., dex, ndn. - PL: decalibrări. - V. decalibra. DECALIBRÂT, -Ă adj. (Despre ţevile armelor de foc) Modificat, deformat, lărgit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. Cf. dex, mda. -PL: decalibraţi, -te. - V. decalibra. DECALÎTRU s. m. Unitate de măsură pentru volum egală cu zece litri; (popular şi familiar) deca2. MăsfuriJ de capacitate ... hectolitru, decalitru, GHICA — STURDZA, A. 1, cf. LTR2, DEX, cf. ALR SNIV h 1 031. - PL: decalitri. - Din fr. décalitre. DECALOG s. n. Denumire a celor zece porunci ale lui Dumnezeu date, potrivit Vechiului Testament, lui Moise, pe muntele Sinai. Cf. negulici, ddrf, cade, m. d. enc., dex. [Talentul 1584 DECALVANT 232 DECANTA moral] e trecerea de la negativitatea strictă a decalogului (ce să nu faci!) la actul etic afirmativ. PLEŞU, M. M. 80. <> F i g. Fane îl învăţase pe Ivan decalogul unei crime pasionale. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 180. Europa trebuie să fie fondată pe valorile creştine şi să respecte decalogul (cele zece porunci). RL 2005, nr. 4 508. - Pl.: decaloguri. - Din fr. décalogue, lat decalogus. DECALVÁNT, -Ă adj. Care produce căderea părului, chelirea. Cf. dex, dn3. - Pl.: decalvanţi, -te. - Din fr. décalvant. DECALVÂŢIE s. f. 1. (Rar) Calviţie. Cf. dex, dn3. 2. (Jur.; învechit) Măsură punitivă care constă în raderea părului de pe capul condamnaţilor. Cf. dex, dn3. - Pl.: decalvaţii. - Din fr. décalvation, lat decalvatio, -onis. DECÁMBRI s. m. v. decembrie. DECAMERON s. m. Operă literară epică conţinând povestiri narate pe parcursul a zece zile. Cf. prot. - pop., n. d., COSTINESCU, GHEŢIE, r. m., dn. Decameronul lui Boccaccio. Cf. DEX. -PL: decameroane. - Din fr. décaméron, it. decamerone. DECAMÉTRU s. m. Unitate de măsură pentru lungime egală cu 10 m. Măsuri de lungime ... hectometru, decametru. GffiCA- STURDZA, A. 1, cf. DDRF, CLIMESCU, A. 202, LTR2, DL, DM, M.D. enc., dex, dn3. ♦ Panglică sau lanţ de zece metri, care serveşte la măsurări de teren. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. - PL: decametri. - Din fr. décamètre. DECAMPÁ vb. I. T r a n z . (învechit, rar) (Complementul indică trupe sau armate) A muta dintr-un loc în altul. Cf. COSTINESCU. - Prez, ind.: decampez. - Şi: descampé vb. I. COSTINESCU. - Din fr. décamper. DECAMPAMÉNT s. n. (învechit, rar) Deplasare a trupelor sau a armatei dintr-un loc în altul. Cf. costinescu. -PI.:? - Din fr. décampement DECÁN, -Ă s. m., s. f. 1. S. m. Conducător, şef al unui colegiu de preoţi, al unei instituţii religioase sau al unui locaş de cult. Fiindu-ne preposit Dominic, cantor Mihail, custod Lorand, protopop al Clujului şi nouă decan Nicolae. ŞINCAI, HR. I, 256/14, cf. SCRIB AN, D. Tânărul teolog... îşi mărturiseşte ... faţă de unchiul său, decan de catedrală, sforţările ...pe care le face spre a izgoni imaginea ... tinerei văduve. CÀLINESCU, I. 180, cf. DL, DM, DEX. Liturghia a fost celebrată de cardinalul german Joseph Ratzinger ..., decanul colegiului cardinalilor şi apropiat al defunctului Papă. RL 2005, nr. 4 584. 2. S. m. şi f. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. Cf. negulici, cade. [Ahile Buzatul] trata stabilirea preţurilor pentru descărcarea mărfei, în calitate de decan al hamalilor de la pontonul vapoarelor poştale, bart, E. 299, cf. SCRIB AN, D. ❖ (Glumeţ) Bucuros voi face ceva de ocazie pentru jubileul bătrânei decane a presei române. CARAGIALE, O. vil, 218. Din culmea catedrei a răcnit cineva: profesorul Constantin Nottara, decanul iluziei şi suveranul artei. KLOPŞTOCK, F. 108. 3. S. m. şi f. Membru al corpului didactic universitar care conduce o facultate; grad deţinut de această persoană. Cf. ddrf, STAMATI, D., CADE. Rectorul şi decanul au umplut cancelaria Institutului de fum de ţigare, aşteptându-te. CAMIL petrescu, t. m, 302. S-au sleit de ziduri şi fantomele cucoanelor în alb şi zâmbetul „ decanei”. KLOPŞTOCK, F. 113, cf. SCRIBAN, D, DL, M. D. ENC., DEX, DN3. 4. S. m. Avocat (ales de colegii lui) care conduce baroul avocaţilor pe o perioadă limitată. Cf. scriban, d., cade, dex, dn3. Au luat cuvântul pe rând ... preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România decanul baroului Bucureşti. RL 2005, nr. 4 644. 5. S. m. Decurión. Cf. dex. -PL: decani, -e. - Din lat. decanus, germ. Dekan. DECANÁL, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Privitor la decanat sau la decan, de decanat sau de decan, (învechit, rar) decanic, decanicesc. Cf. costinescu, dex, dn3. 2. S. f. Lucrare scrisă la facultăţile tehnice, cu valoare de examen parţial. Cf. DEX, dn3. - PL: decanali, -e. - Din fr. décanal. DECANÁT s. n. 1. (învechit, rar) Colegiu de preoţi sau instituţie religioasă. Pentru mai bună şi mai uşoară grije vrea să împartă toată eparhiia episcopiei Făgăraşului în decanaturi maior, s. n, 186. 2. Demnitatea, funcţia de decan (3); birourile decanului (3) şi ale personalului ajutător. Cf. cade, scriban, d., dl, m. d. enc., dex, dn3. ♦ Organul de conducere al unei facultăţi. Cf. m. d. enc., DEX, DN5. -PL: decanate şi (învechit) decanaturi. - Din fr. décanat. DECÁNIC, -Ă adj. (învechit, rar) Decanal (1). Voindu să-şi facă o posiţiune socială intră în serviciul ramului decanic. conv. lit. I, 67. ♦ Judecătoresc. Cf. cihac, n, 655. -PI: decanici, -ce. - Şi: dicânic, -ă adj. CiHACjl, 655. - Decan + suf. -ic. - Dicanic < gr. óiKaviKÓg. DECANICÉSC, -EÂSCĂ adj. (învechit, rar) Decanal (1). Am slujit treizeci de ani în ramul decanicesc şi n-am fost scos din slujbă, conv. ut. i, 22. ♦ Judecătoresc. Cf. cihac, n, 655. - PI: decaniceşti. - Şi: dicanicésc, -eâseă adj. CIHAC, n, 655. - Decan + suf. -icesc. DECANTÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică lichide) A purifica de particulele aflate în suspensie sau sedimentate, prin scurgerea în alt vas. V. filtra. Cf. costinescu, scriban, D, dl, dm, DN2, M. D. ENC. R e f 1. p a s . Se obţine un precipitat ..., se lasă să se repauzeze 2 zile şi se decantează lichidul, enc. tehn. i, 426. ♦ F i g. A alege, a separa pe categorii. Oraşul i-a macerat, i-a decantat, i-a filtrat [pe candidaţii provinciali], arghezi, b. 56. ♦ F i g. A limpezi, a clarifica, a lămuri. [Autorul] a reluat - decantând - tema fundamentală a întregii sale literaturi. T ianuarie 1966, 40, cf. DEX. A decanta poziţiile acestea ultra conservatoare, de nişte poziţii deschise. RL 1995, nr. 1 460, 3/3. <>Refl. Acel moment de răscruce în care valurile încep să se decanteze. CINEMA, 1968, nr. 7, 5. Adevărurile rostite de el nefiind, totuşi, chiar „simple”, ci decantându-se ca şi fiinţa şi vatra strălucitoare a 1597 DECANTARE 233 DECAPITA acestui pământ. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 5. Cu cât urcăm mai sus, acest vacarm se decantează, ib. 1976, nr. 2, 21. -Prez. ind.: decantez. - Din fr. décanter. DECANTARE s. f. Faptul de a (se) decanta; limpezire a unui lichid care conţine particule solide în suspensie; (rar) decantaţie. Dintr-un amestec solid-lichid, componenţii se pot separa prin sedimentare, decantare, centrifugare, filtrare. MACAROVICI, CH. 24. Depozitele de decantare, parcul de vagoane-cisterne şi staţia de încărcare ... s-au întins pe o suprafaţă de zece ori mai vastă. C. PETRESCU, A. 463, cf. LTR2, DL, DM, DER, D. MED., dex. Bazin de decantare — decantor. Cf. LTR2. <>Fig. Puterea decantării sociale O să stârpească răul tot, cândva. LABIŞ, P. 237. Nu-l tulbura deloc neliniştea anotimpului şi schimbările orelor, când noroase, când luminoase, decantările zilei nesigure care începuse cu soare abia scăpat printre norii joşi. BARBU, ş. N. 254. în dramaturgie, cele mai bune pagini ale ... [lui Iorga] sunt dominate de seninătatea unui clasicism străvechi înfăţişând fapte şi pasiuni într-o decantare solemnă. T ianuarie 1966, 32. Cuvintele specioase, care denumesc fierul modern, cunosc aici metamorfoze neprevăzute prin decantarea sterilului tehnicist şi intră în fondul perpetuu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 150, 6/2. - Pl.: decantări. - V. decanta. DECANTÂT, -Â adj. (Despre lichide care conţin particule solide în suspensie) Limpezit. (F i g .) Marele scriitor i le restituie toate acestea prelucrate în opera de literatură, decantate şi condensate într-o carte. v. ROM. 1960, noiembrie, 75. Viziunile lor deosebite, decantate, fireşte, artistic, asupra acestui „fin de siècle ”, se exprimă panoramatic. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 11,7. - PL: decantaţi, -te - V. decanta. DECANTÂŢIE s. f. (Rar) Decantare. Cf. prot. - pop., n. D., COSTINESCU, DN2, DEX. -PL: decantaţii. - Din fr. décantation. DECANTOR s. n. Aparat (sau instalaţie) care serveşte Ia decantare, format dintr-un recipient sau dintr-un bazin, camere de colectare şi de evacuare. Cf. ltr2, dl, dm. Cele mai multe decantoare sunt alcătuite din rezervoare prevăzute cu dispozitive de evacuare a apei din straiele inferioare. DER, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Produse petroliere separate şi reţinute în decantorul Schela Craiova. rl 2005, nr. 4 694. ♦ Filtru la instalaţia pneumatică a unui avion, pentru eliminarea vaporilor de apă din aerul aflat în instalaţie. Cf. ltr2, mda. -PL: decantoare. - Din fr. décanteur. DECAPÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică suprafeţe metalice) A curăţa de oxizi, de grăsimi, de vopsele etc. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Complementul indică terenuri sau pavaje de asfalt) A nivela prin înlăturarea unui strat subţire de la suprafaţă. Cf. dl, dn2, M. D. ENC., DEX. 3. (Complementul indică blănuri sau piei de animale) A trata cu anumite soluţii de acizi sau săruri în vederea conservării sau pentru prelucrări ulterioare. Cf. M. D. ENC., dex. -Prez. ind.: decapez. - Din fr. décaper. DECAPÂJ s. n. Decapare (1). Cf. prot. - pop., n. d., LTR2, DN2, DEX. -Pl.: decapaje. - Din fr. décapage. DECAPÂNT s. n. Dizolvant folosit la operaţiile de decapare (1); decapator, Decapanţii folosiţi în metalotehnică, la tratarea suprafeţelor pieselor metalice sunt de obicei soluţii acide sau alcaline. LTR2, cf. DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - PL: decapante şi (m.) decapanţi. - Din fr. décapant DECAPARE s. f. Acţiunea de a decapaşi rezultatul ei. 1. Operaţia de curăţare a suprafeţelor metalice de straturile de oxizi, de grăsimi, de vopsele etc.; decapaj. Cf. décapa (1). Pentru piesele de fier sau oţel, decaparea se poate face în acid azotic. ORBONAŞ, MEC. 437, Cf. LTR2, DER, DM, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. 2. Nivelare a unui teren sau a unui pavaj de asfalt prin înlăturarea unui strat subţire de la suprafaţă. Cf. d e c a p a (2). Cf. LTR2, DER, M. D. ENC., DEX. 3. Operaţia de tratare a pieilor sau a blănurilor cu anumite soluţii de acizi, săruri pentru a le conserva un anumit timp sau pentru a le prelucra ulterior. Cf. d e c a p a (3). Cf. M. D. enc., dex, ndn. -Pl.: decapări. - V. decapa. DÉCAPÂT, -Ă adj. 1. (Despre suprafeţe metalice) Care a suferit o decapare (1). în privinţa calităţii materialului ... distingem: table pentru cazane, ... table decupate (curăţate), table speciale etc. IOANOVICI, TEHN. 147. Tablă decapată. NOM. MIN. I, 82, Cf. LEG. EC. PL. 465, LTR, M. D. ENC. 2. (Despre terenuri sau pavaje de asfalt) Care este nivelat prin înlăturarea unui strat subţire de la suprafaţă. Cf. M. d. enc. 3. (Despre blănuri sau piei de animale) Care este tratat cu anumite substanţe în vederea conservării sau a prelucrării ulterioare. Cf. M. d. enc. - PI. decapaţi, -te. - V. decapa. DECAPATOR s. n. (Chim.) Décapant. Cf. dn2, dex. -PL: decapatoare. - Decapa + suf. -tor. DECAPENTASILÂB subst. (Rar) Vers alcătuit din 15 silabe. Decapentesilabul plan ... este isoton cu alexandrinul. HELIADE, O. n, 162, cf. 161, Cf. MDA. -PL: ? - Şi: (învechit) decapentesilâb subst. - Deca1- + pentasilab [ic]. DECAPENTASILÂBIC, -Ă adj., s. m. (Vers) care este alcătuit din 15 silabe. Cf. mda. -PL: decapentasilabici, -ce. - Deca1- + pentasilabic. DECAPENTESILÂB subst v. decapentasilab. DECAPITÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică fiinţe) A ucide sau a executa (ca urmare a unei pedepse) prin tăierea capului; a tăia capul; (învechit) a descăpăţâna, (învechit, rar) a descăpui. Nu mă voi astâmpăra nainte de a decapita pe şefii, partizanii săi. ASACffl, E. D. 19/2. între aceşti prizonieri să aflau mulţi cavaleri...; dar toţi, fară escepţie, fură decapitaţi. FILIMON, O. n, 20, cf. PROT. - POP., N. D. Era încă foarte vecin timpul în care 1611 DECAPITALIZA 234 DECAPSULA Vodă Ghica căzuse decapitat de un capugibaşa. MACEDONSKI, o. IV, 117, cf. DDRF, ALEXI, w., TDRG. După ce a fost decapitat, s-a adus capul lui aici (a. 1695-1754). BUL. com. IST. n, 12. Unele insecte au senzaţii chiar după ce sunt decapitate. BART, S. M. 78. N-ai pus Să-l decapiteze? ... Călăul pe care îl avem Nu a învăţat să taie capete. CĂLINESCU, I. 62. Mascurul e smuls cu un scripete ... decapitat, dezmembrat, deviscerat. id. C. O. 259. O parte dintre rudele lui fuseseră decapitate în timpul vânătoarei turceşti ... împotriva eteriştilor. CAML PETRESCU, O. I, 207. Cadavrul zvârlit din nacelă şi decapitat e păzit de jandarmi, id. P. 413. Cadavrul lui Mihai [Viteazul] a fost apoi decapitat, trunchiul jîindu-i lăsat neîngropat pe câmp. în DL, cf. BENIUC, M. C. I, 151. Henric de Montmorency... este decapitat la Toulouse, în 1632. MAGAZIN IST. 1967, nr. 7, 26. Unul a fost vindecător şi după ce s-a convertit la creştinism a fost chinuit şi decapitat la Roma, în anul 270; celălalt [martir] a fost episcop de Terni. RL 2005, nr. 4 546. Unii au fost decapitaţi, iar alţii poartă urme de tortură, ib. nr. 4 614. (R e f 1. pas.) [Eşafod se numeşte] patul sau schela pe care se decapitează cei osândiţi la moarte. NEGULICI, E. I, 42/32. Ce este acest zgomot surd; ... un nenorocit se decapită. - Cerule! iartă-i crima şi priimeşte sufletul său. lăzărescu, s. 148/30. <► (Prin analogie) Se resemnă Să decapiteze cu dinţii vârful ţigării C. PETRESCU, î. I, 3. <>Fig. în fond vor să decapiteze pe ţărani, omorându-ne pe noi. REBREANU, R. I, 263. „Evenimentul zilei”, decapitat şi realizat într-o nouă formulă. RL 2004, nr. 4 496. (Refl. pas.) Colegiul I ... s-a decapitat de predecesori MAIORESCU, D. ni, 265. -Prez. ind.: decapitez; pers. 3 şi (învechit) decâpită. - Din fr. décapiter. DECAPITALIZÂ vb. I. T r a n z. A micşora sau a retrage parţial sau în întregime capitalul investit într-o întreprindere. Cf. ndn. Firmele româneşti sunt decapitalizate. RL 2005, nr. 4 679. -Prez. ind.: decapitalizez. - Pref. de- + capitaliza. DECAPITALIZA RE s. f. Acţiunea de a decapita 1 i z a şi rezultatul ei. Cf. NDN. Din cauza decapitalizării, salariile ... n-au ţinut pasul cu inflaţia. RL 2005, nr. 4 681. - V. decapitaliza. DECAPITARE s. f. Acţiunea de a decapita şi rezultatul ei; (învechit) decapitaţie, descăpăţânare. Cf. negulici. După decapitarea lui ..., nevasta şi copiii lui s-au refugiat în România. GHICA, c. E. II, 561. Conspiratorii sunt prinşi, întemniţaţi şi osândiţi la decapitare, filimon, o. n, 268, cf. COSTINESCU, LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Se ghicea vocea şovăită a preotului, ... ordinul juridic al gâdelui şef şi, în sfârşit, lovitura decapitării ARGHEZI, B. 9. Această divergenţă ...a adus ruptura definitivă între Brâncoveni şi Cantacuzini, urmată de decapitarea domnului cu toţi fiii lui. IST. LIT. ROM. I, 571. Documentele menţionează... arderea pe rug a incendiatorului ... şi decapitarea soţiei sale. MAGAZIN IST. 1967, nr. 9, 90. Bărbaţi ucişi prin ... decapitare. RL 2005, nr. 4 614. <> F i g. Orgoliul omului suferă poate o decapitare atunci când înţelege că suferinţa lui este deopotrivă cu a musculiţei VIANU, A. P. 216. - PL: decapitări - V. decapita. DECAPITAT, -Ă adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul; (învechit) descăpăţânat. Se întindea o câmpie acoperită ...de capiteluri sfărâmate, de bucăţi de statui decapitate, ghica, C. E. I, 48, cf. prot. - pop., n. d., ddrf. -^(Substantivat) Ileana Costin ...fu aproape reunită în moarte cu bărbatul ei..., săvârşindu-se cu puţine zile numai înaintea lui... şi fiind îngropată împreună cu decapitatul IORGA, L. I, 63. Decapitaţii ... priveau cu ochi orbi noaptea plină de fantasme, barbu, princ. 24. <>Fig. Sticlele de şampanie ... stau cu şervetele la gât, decapitate, ca o mărturie glorioasă a entuziasmului ce a cuprins pe comeseni ANGHEL - IOSIF, C. L. 135. Astfel stau, decapitaţi şi stinşi, cei trei foşti vulcani BOGZA, C. O. 162. -PL: decapitaţi, -te. - V. decapita. DECAPITÂŢIE s. f. (învechit) Decapitare. Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D., DEX. - PL: decapitaţii - Şi: (învechit) decapita ţiune s. f. COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D. - Din fr. décapitation. DECAPITAŢIUNE s. f. v. decapitaţie. DECAPITULARE s. f. (Neobişnuit) Capitulare. [Costin Postelnicul] fii liberat după decapitularea lui Barnowski şi participă la alegerea unui domn în persoana lui Moise Movilă. IORGA, L. n, 575. - Pref. de- + capitulare. DECAPÓD s. n. 1. (La pi.) Ordin de crustacee cu zece picioare; (şi la sg.) crustaceu care face parte din acest ordin. Raci (decapode ...), humari (raci de mare) ... să găsesc împietriţi, J. CIHAC, I. N. 470/12, cf. 208/16. Decapode... raci cu cincipărechi de picioare de umblat sau de înotat, supt scutul peptului STAMATI, F. 131/13, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Decapodele sunt crustaceii cei mai complet organizaţi. SIMIONESCU, F. R. 431, cf. SCRIBAN, D., DL, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. Crustaceul scos la suprafaţă ... este decapod ... şi face parte din marea familie a galatheelor. RL 2006, nr. 4 867. 2. (La pi.) Ordin de cefalopode care au în jurul capului zece tentacule, dintre care două sunt braţe prehensile şi prezintă un rudiment de cochilie; (şi la sg.) moluscă din acest ordin. Cf. ENC. AGR., DER, DN2, DEX. 3. Locomotivă cu aburi, prevăzută cu cinci osii motoare cuplate, folosită mai ales la tracţiunea trenurilor de marfă. Cf. DN2, DEX. - PL: decapode. - Din fr. décapodes. DECAPOTÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică automobile) A ridica sau a strânge capota. Rămas de pază, şoferul decapotă maşina. VINEA, L. n, 174, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez. ind. decapotez. - Din fr. décapoter. DECAPOTÁBIL, -Ă adj., s. f. (Automobil) a cărui capotă poate să fie ridicată sau strânsă după necesitate. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. [Persoanele din zodia Fecioarei] nu se sfiiesc să cheltuiască pentru fleacuri... De exemplu, o decapotabilă în tonul eşarfei. RL 2004, nr. 4 468. [Premierul] îşi doreşte o maşină din anii ’50 - *60, dacă se poate decapotabilă şi englezească, ib. 2005, nr. 4 804. -PL: decapotabili, -e. - Din fr. décapotable. DECAPOTÁRE s. f. Acţiunea de a decapota şi rezultatul ei. Cf. DN3, dex2. -P1.: decapotări. - V. decapota. DECAPSULÁ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică tulpinile de in recoltate şi uscate) A scoate, a lua capsulele, în DECAPSULARE 235 DECARBURARE vederea obţinerii seminţelor şi a fibrelor textile. Cf. dn2, m. d. ENC., DEX. 2. (Med.; complementul indică rinichi) A îndepărta, pe cale chirurgicală, membrana care înveleşte rinichiul. Cf. dn2, m. d. ENC., DEX. -Prez. ind.: decapsulez. - Din fr. décapsuler. DECAPSULÂRE s. f. Acţiunea de a décapsula şi rezultatul ei. 1. Separare a capsulelor de in de pe tulpini după recoltarea şi uscarea plantelor. Cf. ltr2, der. 2. înlăturare pe cale chirurgicală a membranei care înveleşte rinichiul; decapsulafie. Cf. der, d. med. - Pl.: decapsulări. - V. décapsula. DÉCAPSULÂT, -Ă adj. 1. (Despre tulpini de in) Fără capsule. Cf. m. d. enc., mda. 2. (Med.; despre rinichi) Cu membrana îndepărtată chirurgical. Cf. M. D. enc., mda. -PL: decapsulaţi, -te. - V. décapsula. DECAPSULATÔR s. n. Maşină cu ajutorul căreia se efectuează decapsularea inului. Cf. ltr2, dn2, m. d. enc., dex. -PL: decapsulatoare. - Décapsula + suf. -tor. DECAPSULÂŢIE s. f. Decapsulare (2). Cf. dn2, dex, -PL: decapsulaţii - Din fr. décapsulation. DECAPTIVÂ vb. I. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică oameni) A elibera din captivitate. Cf. NEGULICl, COSTINESCU. -Prez. ind.: decaptivez. - Din fr. décaptiver. DECAPTIVÂRE s. f (în dicţionarele din trecut) Acţiunea de a decaptiva şi rezultatul ei; eliberare din captivitate. Cf. negulici, costinescu. - V. decaptiva. DECAPTURÂRE s. f. (Neobişnuit) Degajare. Ne fer i-cita-i întâlnire cu Muşat ... echivala cu o bruscă decapturare de vapori, pentru cilindrul unei locomotive în mers. GALACTION, O. 132. - Pref. de- + capturare. DECÂR1 s. m. Unitate de măsură, pentru suprafeţe de pământ, egală cu zece ari. Posedă în total 5 400 000 decari de pământ. CONTEMP. 1949, nr. 161,11/3, cf. DL, M. D. ENC., DEX. - PL: decari. - Deca1- + suf. -ar (după hectar). DECÂR2 s. m. Carte de joc notată cu zece puncte. Cf. CADE, DR. x, 196. La jocul de cărţi se spune „decar” cărţii care reprezintă zece puncte. IORDAN, G. 167, cf. id. L. R. A. 161, GRAUR, E. 129, MD. ENC., DEX. - PL: decari. - Din ngr. ÔEKâpi. DECARBONATÂRE s. f. Proces chimic opus carbonatării, care constă în scăderea cantităţii de carbonaţi. Cf. LTR2, sfc iv, 318. - Pref. de- + carbonatare. DECARBONIZÂ vb. I. T r a n z. (Ind.) A efectua operaţia de decarbonizare. Cf. alexi, w. - Prez. ind.: decarbonizez. - Şi: descarbonizâ vb. I. ALEXI, W. - Din fr. décarboniser. DECARBONIZÂRE s. f. (Ind.) Operaţia de prelucrare a produselor petroliere distilate prin cocsarea păcurilor. Cf. ltr2. - Şi: descarbonizâre s. f alexi, w. - V. decarboniza. DECARBONIZÂŢIE s. f. (învechit, rar) Decarboxilare. [Sângele] se curăţeşte de toate acele ... părţi de aer..., care lucrare se numeşte: decarbonizaţie. ALBINEŢ, M. 63/1. La persoanele ... care au înăduşeală, decarbonizaţia sângelui nu să face cu deplinire. id. ib. 102/19, cf. MDA. -PI.:? - Pref. de- + carbonizaţie. DECARBOXILÂ vb. I. Refl. A elimina bioxidul de carbon printr-o reacţie chimică. Acizii ...se decarboxilează uşor. LTR2 VI, 51, Cf. MDA. -Prez. ind. pers. 3: decarboxilează. -Cf. fr. décarboxylation. DECARBOXÏLÂRE s. f. Reacţie chimică de eliminare a bioxidului de carbon; (învechit, rar) decarbonizaţie. Cf. ltr2, der, SFC IV, 318. Decarboxilarea acizilor e folosită ca metodă de sinteză a unor combinaţii organice. DC, cf. DN3. - V. decarboxila. DECARBOXILÂZĂ s. f. (La pi.) Grup de enzime care catalizează eliminarea bioxidului de carbon din unii acizi organici. Cf. M. D. ENC., NDN. -PL: decarboxilaze. - Din fr. décarboxylase. DECARBOXILIZÂNT, -Ă adj. Care elimină bioxidul de carbon printr-o reacţie chimică. Bioxidul de carbon absorbit de rădăcină ... este pus în libertate datorită enzimei decarboxilizante. AGROTEHNICA, I, 237. -PL: decarboxilizanţi, -te. -Cf. decarboxila. DECARBURÂ vb. I. T r a n z. şi refl. A(-şi) micşora procentul de carbon dintr-un aliaj de oţel; a (se) realiza o decarburare (2). O parte din metal ce trece în apropierea suflantelor se oxidează şi se decarburează. IOANOVICI, TEHN. 39, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. -Prez. ind.: decarburez. - Din fr. décarburer. DECARBURÂRE s. f. Acţiunea de a (se) decar-bura şi rezultatul ei. 1. Operaţia de reducere prin oxidare a conţinutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oţelului; decarburaţie. Pentru controlul compoziţiei oţelului se iau din timp în timp probe ... pentru constatarea gradului de decarburare. IOANOVICI, TEHN. 50, cf. LTR2, DN2, DC, M D. ENC., DEX. 2. Micşorare a conţinutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oţel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice. încălzirea oţelului la o temperatură ridicată produce decarburarea superficială a acestuia. IOANOVICI, TEHN. 112. Având DECARBURAT 236 DECATLON în vedere că temperatura produsă prin şlefuire este destul de ridicată, pentru a evita decarburarea şi deformarea suprafeţelor, se recomandă răcirea. ORBONAŞ, mec. 362, cf. LTR2, DER, M D. ENC, dex. - PI: decarburări. - V. decarbura. DECARBURĂT, -Ă adj. (Despre aliaje feroase) Cu un procent redus de carbon. Procedeul Aston permite obţinerea oţelului decarburat din convertisorul Bessemer. Cf. LTR. - Pl.: decarburaţi, -te. - V. decarbura. DECARBURÂŢIE s. f. Decarburare (1). Cf. enc. agr., DN2, DEX. - Pl.: decarburaţii. - Din fr. décarburation. DECARNÂT, -Ă adj. v. descărnat. DECARTÂ vb. I. I n t r a n z . (La jocul de cărţi) A renunţa la anumite cărţi, păstrându-le pe cele necesare. Cf. doom2. -Prez. ind.: decartez. - Cf. engl. d i s c a r d . DECARTELIZÂRE s. f. (Rar) Proces de desfiinţare a unui cartel. Cf. sfc iv, 311, mda. -Pl.: decartelizări. -Cf. fr. décartellisation. DECASILÂB, -Ă adj. (Şi substantivat, m.; despre versuri) Decasilabic. Cf. prot. - pop., n. d., cade, dex. - Pl.: decasilabi, -e. - Din fr. décasyllabe. DECASILÂBÏC, -Ă adj. (Şi substantivat, m.; despre versuri) Care este format din zece silabe, despărţite de cezură în două grupe după silaba a patra sau a cincea; decasilab. Cf. alexi, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, M. D. ENC., DEX. -Pl.: decasilabici, -ce. - Din fr. décasyllabique. DECASTÉR s. m. Unitate de măsură folosită mai ales pentru volumul lemnelor, egală cu zece steri. Măs[uri] de capacitate ... decasteru. GfflCA - sturdza, a. 2, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU. Se întrebuinţează un singur multiplu de al sterei, care este decasterul, care conţine zece stere. CLIMESCU, A. 205, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DN2, FORM. CUV. I, 140, DEX. F i g . Şi-ţi duc grija să nu-ţi rupă ăia decasterul de oase reumatice, pe care le-ai pus cu uşurătate la bătaie. P. CONSTANT, R. 65. -Pl.: decasteri. - Din fr. décastère. DECASTERIÂL, -Ă adj. v. dicasterial. DECASTÉRIE s. f. v. dicasterie. DECASTIL s. n. Templu grecesc cu zece coloane frontale. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm, dn2, form. cuv. i, 140, m. d. enc., dex. -Pl.: decastiluri. - Şi: (învechit) decastul s. n. LM. - Din fr. décastyle. - Decastul < ngr. ÔEKdcrruîioq. DECASTUL s. n. v. decastil. DECASUTÂŞ s. m. (învechit, rar) Centurion. Deaca ştiu decasutaş, deade trupul lui I[su]s, iară losif cumpără pânză (a. 1642). GCRI, 101/1, cf. DDRF. -PI.: decasutaşi. - Deea1- + sutaş. DECATÁ vb. I. T r a n z. (Complementul indică ţesături din lână) A trata cu aburi sau cu apă fierbinte pentru a conferi fibrei plinătate, moliciune şi stabilitate dimensională; (învechit, rar) a decatira. Maşina de decatat cu apă jîerbinte umflă mai bine fibrele din anumite categorii de ţesături de lână. ltr2, cf. dn2, M. d. enc., dex. -Prez, ind.: decatez. - Cf. d e c a t i r . DECATÁRE s. f. Acţiunea de a decataşi rezultatul ei. Cf. DER, M. D. ENC., DEX, NDN. -PL: decatări. - V. decata. DECATÉR s. n. v. decatir. DECATIR s. n. (învechit) Operaţie prin care se obţine flauşarea, lustrul sau apretul unei ţesături (noi), sau se scoate luciul sau apretul acesteia; instrument cu ajutorul căruia se execută această operaţie. Boiangerie cu decatir... vopseşte feţe şi lustruieşte (a. 1840). doc. ec. 736. A da la decatir. polizu, cf. pontbriant, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. ❖ E x p r. A da la decatir (pe cineva) = a certa, a muştrului (pe cineva). Cf. şăineanu2, scriban, d. -Pl.: décadré. - Şi: (învechit) decatér s. n. polizu. -Cf. fr. décatir, germ. Dekattierung. DECATIRÁ vb. I. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică ţesături) A decata. Cf. costinescu, mda. -Prez, ind.: decatirez. - V. decatir. DECATIRÁRE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a decatira şi rezultatul ei. Rezistenţa culorii la decaturare. Se introduce proba în cilindrul de decaturare unde se tratează apoi cu aburi zece minute şi se observă schimbarea culorii. IONESCU-muscel, ţes. 61. - Şi: decaturâre s. f. - V. decatira. DECATIRÍE s. f. (învechit, rar) Atelier în care se face decatarea unor ţesături cu decatirul. Decatirie... scoate păr şi lustru la postav (a. 1840). doc. ec. 736, cf. MDA. -PL: decatirii. - Decatir + suf. -ie. DECATISÓR s. m. (învechit, rar) Muncitor care lucrează la decatir. Cf. costinescu, mda. -Pl.: décatis ori. - Din fr. décatisseur. DECATLÓN s. n. Disciplină sportivă combinată din zece probe atletice, desfăşurate în decurs de două zile. Cf. DER, dn2, FORM. CUV. I, 140, M. D. ENC., DEX. -PL: (rar) decatloane. - Din fr. décathlon. 1664 DECATLONIST 237 DECĂDERE DECATLONÎST, -Ă s. m. şi f. Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. Cf. dn2, form. cuv. i, 140, M. D. ENC., DEX. -PI.: decatlonişti, -ste. - Decatlon + suf. -ist. DECATOR s. m. Muncitor specializat în operaţia de decatare. Decator de fire şi bumbace. NOM. PROF. 35, cf. mda. - PI.: decatori. - Deca[ta] + suf. -tor. DECATRON s. n. Tub cu descărcare electrică în gaze, cu catod rece, utilizat în tehnica calculatoarelor electronice, în cea nucleară, a dispozitivelor de comunicaţie şi de comandă etc. ca dispozitiv de comandă. Cf. ltr2, m. d. enc., dex, ndn. - PI.: decatroane. - Din fr. decatron. DECATURÂRE s. f. v. decatirare. DECAVÂ vb. I. R e f 1. şi t r a n z. (Familiar) A pierde sau a face pe cineva să piardă toţi banii; a rămâne sau a lăsa pe cineva fără un ban; s p e c. a (se) ruina la jocuri de noroc (de cărţi, ruletă etc.). Cf. cade, scriban, d., dl, dn2, m. d. enc., dex. -Prez. ind.: decavez. - Din fr. dScaver. DEC A VÂNT, -Ă adj. (Rar) Ruinător. Tocmai în miezul verii ... guvernul are proiectate decavante creşteri de accize. RL 2006, nr. 4 893. -PI.: decavanţi, -te. - Decava + suf. -ant. DECAVÂRE s. f. (Familiar) Acţiunea de a (se) decava şi rezultatul ei. în Edgar Bostandaki e simbolizată decăderea, decavarea boierimii moldoveneşti. ffiRĂlLEANU, S. L. 86, Cf. M. D. ENC., DEX. -PI.: (rar) decavări. - V. decava. DECAVÂT, -Ă adj. (Familiar) Care a rămas fără bani, care a fost ruinat, care a pierdut toţi banii la jocuri de noroc (de cărţi, ruletă etc.). Cf. CADE. Domnul Deleanu era la club, de unde se întorcea pe la opt ... decavat, bine dispus şi flămând. TEODOREANU, M. n, 69. Ana închină un respect duios boierimii decavate. S-ar părea că preţuieşte mai mult o avere pierdută decât o bogăţie actuală. VINE A, L. II, 34, cf. DL, M. D. ENC., DEX. (Substantivat) Tot ce-am avut am pierdut la ruletă, ...să cerem să ne dea bani de drum păn la Bucureşti... decavaţii au dreptul la bani de drum. VLAHUŢĂ, CL. 95. ❖ (Prin lărgirea sensului) [Omul ăsta] e decavat. Bea prea mult. BARBU, ş. n. 55. - PL: decavaţi, -te. - V. decava. DECĂ1 s. f. (Prin Bucov.) Pătură de învelit (caii). Com. din MARGINEA - RĂDĂUŢI şi din STRAJA - VICOVU DE SUS, cf. LEXIC REG. 101. -PI.: decuri. - Din germ. [Pferde]decke. DECĂ2 s. f. v. deca2. DECĂ3 s. f. v. deca3. DECĂDEÂ vb. n. I n t r a n z. 1. A trece de la o stare sau de la o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; a da înapoi, a regresa (2). Artele [din ziua de astăzi] au decăzut. HELIADE, O. n, 249. Teatrul roman începu a decădea. NEGRUZZI, S. I, 346, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Trecură apoi ani ... când neamul decăzu. SĂM. n, 23, cf. ŞĂINEANU2. Şcoala slavonă decăzu repede. IORGA, C. I. n, 130. Boerinaşii au început ... să decadă. IBRĂILEANU, SP. CR. 85, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Decăzută dintr-o clasă socială mai înaltă, îşi păstrează vechile pretenţii şi purtări. LOVINESCU, C. IV, 117. laşul, zicea el profund afectat, a decăzut BRĂESCU, O. A. I, 367. Ce înseamnă să decazil Până şi călăul te face să aştepţi. CAMIL PETRESCU, T. n, 621. Popoarele respective au dispărut sau au decăzut degrabă. STĂNILOAE, o. 65. Dacă, incapabil de a munci, ar fi decăzut cu desăvârşire, cu siguranţă că şi în zdrenţe ... [Raoul Ypsilant] s-ar fi prezentat altfel decât un vagabond. MIHĂESCU, D. A. 46. Cultura păsărilor de curte ... şi folosirea armelor ... au jacut să decadă această vânătoare primitivă. BĂCESCU, PĂS. 359. Oraşul decade atunci vertiginos, se provincializează. CĂLINESCU, I. C. 72. Geaba voiau să se lase priviţi în vestmintele proaspete ca să nu se zică cumva că au şi decăzut, ... nimeni nu le arunca nice o privire. BARBU, PRINC. 344. [In sec. al XVII-lea] unele din vechile dregătorii ale ţării decad. STOICESCU, S. D. 55. După moartea lui Venceslav al TV-lea, Hradul praghez este părăsit: încoronările regilor continuă, dar palatul decade. MAGAZIN IST. 1968, nr. 5, 87, cf. M. d. enc., dex. Creşterea animalelor bazată pe transhumanţă a început să decadă după tratatul de la Adrianopol. BUTURĂ, EG. 223, cf. PATAPIEVICI, C. L. 24. „Politicianul cel mai popular al Germaniei" a decăzut... din această postură confortabilă. RL 2005, nr. 4 548. ❖ (Prin exagerare) Au decăzut glasurile şi s-au uitat versetele. BARBU, PRINC. 74. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă; a se declasa, a se deprava. Cf. SCRIBAN, D. Să nu decadă în rând cu animalele. PREDA, I. 287, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. (Jur.; în e x p r.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau a unor formalităţi. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc. A declarat-o ... nelegitimă şi decăzută din drepturile ei de moştenitoare legală. MAGAZIN IST. 1969, nr. 12, 56, cf. dex. -Prez. ind.: decâd. - Pref. de- -f cădea. Cf. it. d e c a d e r e. DECĂDERE s. f. Faptul de a decădea. 1. Trecere la o stare sau la o formă inferioară celei avute anterior; declin (1), regres, degradare, decadenţă. Cf. d e c ă d e a (1). Pe aice şi literatura, şi politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12, cf. COSTINESCU. Pentru a mântui cultura noastră ştiinţifică de o decădere şi mai mare ..., trebuie să luptăm ... în contra ignoranţei. CONTEMPORANUL, I, 1. Decăderea sentimentelor... pare în ajun de a-şi fi încheiat ciclul. MACEDONSKI, O. IV, 108. La toate popoarele au fost momente de decădere administrativă. D. ZAMFIRESCU, R. 29. Idealul de artă antic perise prin decăderea firească a însuşirilor sale. IORGA, C. I. m, 5. Istoriografia mai păstra aspectul ei cu desăvârşire medieval, şi încă cel mai palid, cel cu semnele deplinei decăderi. DENSUSIANU, L. 119. Ai fi zis că una din acele albe Magdalene, zugrăvite în zilele cele mai galeşe ale decăderii şcolii italieneşti, pogorâse însufleţită din cadră. M. I. CARAGIALE, C. 73. Ai văzut ce era în stare să facă ... într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioţilor? CAMIL PETRESCU, T. I, 34. Don Quijote e aristocratul care neagă realitatea şi nu vrea să ştie de decăderea sa. RALEA, S. t. I, 343. Diversificările acestea [ale omenirii în naţiuni] manifestă cel mai adeseori o înnobilare a trunchiului de bază, nu o decădere a lui. STĂNILOAE, O. 41. Constatările lui despre starea de decădere care a ajuns pe otomani au o valoare politică. IST. LIT. ROM. I, 626. Principala cauză a 1677 DECĂLI 238 DECÂT decăderii curtenilor a fost impunerea lor la dări tot mai mari. STOICESCU, C. S. 26. Nu există o redirecţionare a religiei, ci pur şi simplu o decădere masivă a autorităţii bisericeşti. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 3/4. O dată cu decăderea Imperiului Otoman au scăzut şi cerinţele de oi. BUTURĂ, EG. 223. Din punctul meu de vedere, excursul asupra erorii se poate încheia aici, cu ideea că eroarea este o decădere din natura care permite surprinderea adevărului. PATAPIEVICI, C. L. 24. Asistăm la o decădere a PSD după înlăturarea [preşedintelui]. RL 2005, nr. 4 611. ^ F i g. Un candelabru de sală de recepţii într-un palat şi exilat aici prin cine ştie ce decăderi succesive. VINE A, L. I, 263. Socotim că avem de-a face cu decăderea peiorativă a unui cuvânt. PANAITESCU, O. Ţ. 21. ♦ Stare morală degradantă; corupţie, depravare, declasare. Ne înfăţoşează îndoitul mister al decăderii omeneşti. CONV. LIT. IV, 110. Mi s-a părut că-şi dă el singur seama de decăderea lui. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 37. Civilizaţia aduce de la sine decăderea moravurilor. LOVINESCU, C. IV, 63. [Meşterul ungur] nu se înfiorase ridicat prin gestul lui de voinţă şi de sacrificiu de pe cea din urmă treaptă a decăderii umane. G. M. ZAMFTRESCU, SF. M. N. I, 18. E o ruşine şi o decădere să te recunoşti singur sau să fii declarat de alţii nerăspunzător. COCEA, S. I, 132. A observat predispoziţia lui spre stricăciune şi spre decădere iremediabilă. MIHĂESCU, D. A. 179. Felix îşi exageră situaţia, socotind-o ca o decădere morală. CĂLINESCU, E. O. I, 326. Nu-i plătesc! zice consăteanul meu. Şi nu i-a plătit. Explică-mi această decădere! Beat nu era! PREDA, R. 251. Zvârli securicea în sus, ca o ultimă înfruntare şi decădere desăvârşită. PALEOLOGU, T. 202. 2. (Jur.; de obicei urmat de determinările „din dreptul” sau „din drepturi”) Pierdere a unor drepturi prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau formalităţi. La primul termen de înfăţişare, debitorul urmărit sau terţii interesaţi sunt obligaţi să depună, sub sancţiunea decăderii, toate probele. BO (1951), 1 172, cf. dl, DM. Când legea cere îndeplinirea unui anumit act de procedură înăuntrul unui termen, nerespectarea acestui termen atrage decăderea din dreptul de a mai face actul PR. DREPT, 776, cf. der, M. D. ENC. ♦ Lipsire a unei persoane de unele drepturi civile sau politice, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni. Cf. M. D. ENC., dex. -PI.: (rar) decăderi - V. decădea. DECĂLÎ vb. IV. T r a n z. A micşora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic printr-un tratament specific. Cf. dex, MDA. -Prez. ind.: decălesc. - Pref. de- + căli. DECĂLÎRE s. f. Acţiunea de a d e c ă 1 i şi rezultatul ei. Cf. DL, DM, DER, DEX. - PI. decălirl - V. decăli. DECĂRNÂ vb. I v. descărna. DECĂSÎ vb. IV v. dicăsi. DECĂZUT, -Ă adj. 1. Care a ajuns într-o stare de decădere (1), care este în declin, în regres. Cf. alexi, w. Ultime urmări ale curentului latinist decăzut. IORGA, C. I. II, 78. Niciodată nu s-a văzut un factor politic mai decăzut decât senatul roman. LOVINESCU, C. IV, 67. [Messerul] îi vorbise ... despre eroarea ortodoxiei creştine care considera omul drept înger decăzut. barbu, PRINC. 313. El poate fi foarte bine şi un fost diplomat acum decăzut, cinema, 1975, nr. 9, 6. <>(Prin analogie) Probabil că în conştiinţa lui se credea un cal decăzut, arghezi, b. 78. Pământ fertil abandonat mlaştinilor şi unei vegetaţii decăzute şi inutile. bănulescu, i. 133, cf. PATAPIEVICI, c. L. 325. ♦ (Despre oameni, colectivităţi etc.) Care este într-o stare de gravă decădere morală; declasat, depravat. Ce vor deveni aceşti copii răsfăţaţi... ai căror nervi delicaţi... pompează din atmosfera caldă a buduarelor toată moliciunea şi frivolitatea unei rase decăzute? vlahuţă, S. A n, 353. Un fecior de la ţară, trecut prin mizeriile târgului, decăzut şi învins, îşi regăseşte dragostea lui din tinereţă. SADOVEANU, O. XX, 122. Actorul beţiv şi decăzut ... e o figură destul de cunoscută. LOVINESCU, C. IV, 142. [Femei] culese prin şanţurile acestei capitale neruşinate de către tineri decăzuţi. BARBU, PRINC. 304. 2. (Jur.; de obicei urmat de determinarea „din drepturi”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau a unor formalităţi. Cf. dl, m. d. enc., dex. -PI.: decăzuţi, -te. - V. decădea. DECÂT adv. cu valoare prepoziţională, conj. I. Adv. cu valoare prepoziţională 1. (Exprimă compararea dintre două elemente diferite în raport cu un termen comun de referinţă; urmat de un determinant cantitativ, compararea priveşte totalitatea elementelor comparate) Mai ferice easte mai vârtos a da decâtu a lua. COD. VOR.2 251. [Isus este] dăruit cu puteare mai mare şi mai bună ... decât alalţi oameni CORESI, EV. 62. Mainte decât alţii au vădzut. VARLAAM, C. 103. De ... va face iarăşi aceaia greşală, atunce să va certa mai mult decât ceaia dentâi. prav. 261. Nu iaste sluga mai mare decât domnu-său. N. TEST. (1648), 124723. Mai tari era decât mine. PSALT. (1651), 26v/l. La graiul unguresc mai înainte dzic porecla decât numele, m. COSTIN, O. 310. Giudeţele-ţi sânt ... şi decât stredia mai dulce. DOSOFTEI, PS. 59/6. Mai cu cuviinţă decât toate să arată când să numeaşte taland [cuvântul lui Dumnezeu]. BIBLIA (1688), [prefaţă] 4/15. Şi nu era niciunul mai de cinste decât altul, că era mai tot un neam. NECULCE, L. 282. Cartea aceasta decât cerneala mai cu neagre pâri plină... împodobită era. CANTEMIR, i. I. n, 102. Oşti mari şi greale au trimis asupra lor, cari mai de multe ori mai biruite decât biruind s-au întorsu. C. CANTACUZINO, CM I, 13. Ce feliu de roadă nădăjduieşti vreodată să aibi tu, pre urmă, mai mult dărzu fiind dicăt înţelept? (a. 1701). FN 92. Scris-am eu cel mai mult păcătos decât toată lumea Matei Voilean (a. 1741). IORGA, S. D. Xffl, 93. Mai tare decât tunetul ai trâmbiţat. MINEIUL (1776), lrl/25. Mările sânt ... mai mici decât ocheanurile. AMFILOHIE, G. F. 16975. O, Maică prea lăudată, car ea ai născut pre Cuvântul, carele iaste mai sf[â]nt decât toţi sffijnţii. GRECEANU, î. 9/17. Ei [dezertorii] păcătuiesc mai rău prin călcarea jurământului decât furii şi tâlharii OBRADOVICI, D. 46/9. în fîeştecare clas se pun trei ţifre; în cel mai de pre urmă spre stânga pot fi mai puţine decât trei. aritm. (1806), 8/4. în ceale mai multe locuri stăpânea mai vârtos limba românească decât limba grecească. MAIOR, I. B. 174/5. Cine întru aceastea să va nevoi mai mult decât alţii ... are a să bucura de cinste osebită. FUND. 6/9. Intră rădăcini mai totdeauna iaste una mai groasă decât cealelalte. ÎNV. POM. 11/6. Şi fiindcă mulţi au shoala Mai urâtă decât boala ... Pre aceştea-i dojeneaşte. MONTAN, S. 22/6. Părul ... mai mult slujaşte podoabei trupului decât îmbrăcămintului. CARCALECHI, C. 61/11. Cade-să cu adevărat să te fericim ... pre [tine], cea mai cinstită decât heruvimii abeţedar, 252/8. învăţătura este mai bună decât banii cei mulţi. GOLESCU, P. 322/2. E mai învăţatu ucenicu, decât dascalu. LB. Protezilas ... e ceva mai vârstnic decât mine. PLEŞOIANU, T. m, 7/3. Inima omului mai timpuriu să deşteaptă decâtu-i giudecata mintei sale. ar (1829), 192/15. M-am apucat să fac un vocabular, şi precuvântarea ieşi mai mare decât dânsul. HELIADE, o. II, 337. O casă ... mult mai mare decât a noastră. DRĂGHICI, R. 8/16. Mie dar prea puţin îmi pasă dacă stăpânul nostru este fermecat şi mai de nimic decât mine. GORJAN, H. I, 21/4. Cel înţelept are să~ş mulţămească mai mult îngrijirea sa decât 1683 DECÂT 239 DECÂT toate legile cele politiceşti şi morale. BUZNEA, C. 2/7. Frunza care este mai slabă, dă mătasă mai subţire decât frunza cea grasă. POENARU, î. 123/10. Fiare şubrede şi sălbatice, şi mai vătămătoare decât cele dân pustiu. PR. II/8. Cunosc cât de dator îţi sânt, mai mult decât oricare. RUSET, E. 41/14, Nu avem sumeaţa pretenţie să facem mai bine decât predecesorii noştri. KOGĂLNICEANU, în PLRI, 83. Toate sânt în analoghie mai mici decât pământul. CR (1839), 902/24. Canalul trupului este ceva mai lung decât un deget. MEŞT. MOŞ. 11/17. Pentru păstrarea apei urcioarele de pământ sânt mai bune decât cele de sticlă. DESCR. aşez. 76/23. Gândesc că-i mai fudulă şi mai boieroasă decât toate cucoanele din Iaşi. PR. DRAM. 308. Ştia că-i mai puternic decât orice luptător. PANN, E. n, 2/3. Oile au o constituţie cu mult mai delecată decât toate celelalte animale domesnice. LUCACI, M. 92/3. Slujba militărească are mai multe neplăceri decăt mulţămiri. NEGRUZZI, S. I, 39. Puternicul duce ... avea oşti mai numeroase şi mai bine întocmite decât însuşi regele. ODOBESCU, S. I, 4. Mi-ar părea cum că natura Toată mintea ei şi-a pus, Decât orişice păpuşă Să te facă mai presus. EMINESCU, 0.1,100. Aşa mi se cade; ba încă şi mai rău decât aşa. CREANGĂ, P. 253. O dată te rădica mai sus decât smeui ISPIRESCU, L. 27. Ai nenorocirea de a fi mai deştept, mai cinstit şi mai simţitor decât alţii. vlahuţĂ, O. A. I, 93. Eram mai mult mort decât viu. mille, v. P. 166. Istoria noastră literară e mai greu de explicat decât oricare. iorga, în PLR li, 18. Minciuna care poate salva o viaţă de om e mai preţioasă decât toate adevărurile! REBREANU, P. S. 303. îndemnurile mele erau altele decât cele ale Isabelei. M. ELIADE, O. I, 69. Are şase ani mai mult decât vicontele. EFTIMIU, N. 15. Se lăsă peste pământ o linişte mai grea şi mai înfricoşătoare decât urletul lupilor COCEA, S. I, 12. Era mai mică decât frate-său. VISSARION, B. 204. Acolo are să fie mţti bine decât aici. SADOVEANU, O. I, 12. Miţu e convinsă că tătuţu e mai prost decât este. ARGHEZI, C. J. 15. O istorie mai feroce decât chinurile inchiziţiei RALEA, O. 13. Ţinu cu îndârjire la părerea lui, arătând că o mână de oameni hotărâţi pot mai mult decât mulţimile haotice. CAMIL PETRESCU, O. H, 119. Cei care aveau ceva mai mult decât nimic. BOGZA, V. J. 19. Vei străluci Mai mândră decât luna. PARASCHIVESCU, C. Ţ. 151. Mângâierile căminului Sunt poate mai plăcute Decât veşnica luptă. BENIUC, V. 30. Dârz, mai înalt decât toţi. camilar, n, i, 392. în grupul lui Sami Coter un băiat ţipa mai tare decât toţi. GALAN, Z. R. 25. Marea în faţă era mai mult cenuşie decât albastră. TUDORAN, p. 35. Funcţia era ... mai mare decât gradul. PREDA, I. 201. Era mai în vârstă decât ea, nu se mai putea numi un om tânăr, barbu, ş. N. n, 19. El considera ca hotărâtor elanul creator mai mult decât critica. LL 1972, nr. 2, 11. Grefele realizate ... sunt mult mai bine tolerate de organismul primitor decât venele şi arterele artificiale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 329. Mai mult decât oricare alt termen, acesta [camisia] demonstrează prestigiul pe care l-a avut uniforma militară romană printre localnici. Z. MIHAIL, T. P. 50. Eu nu cred că trăieşti mai bine decât mine. ŞEZ. IV, 185, cf. ALRI 245, ALR SN VI h 1 611. Sănătate, bunătate, Căci mai bună-i decât toate! FOLC. mold. I, 258. (învechit, cu elipsa termenului care marchează comparaţia) îndrăgiiu ponrăcitele decât aurul şi draghicamea. PSALT. HUR. 107v/14. Decât aur ţ-am iubitu-ţi dzisa. DOSOFTEI, PS. 421/18. Veţ fi mie norod ales decât toate limbile, biblia (1688), 56*/9. Vecinii ... asculta pildele lui ... decât ale altor dascăli. BERTOLDO, 2/18. Femeia are protie decât toţi creditorii bărbatului PRAVILA (1814), 123/1. Elefantule, ... decăt alte dobitoace, o cât eşti tu înainte! CONACM, P. 270. (în întrebări retorice) Ce iaste mai mare decât aceasta ...? CORESI, EV. 91. Ce este mai iute decât umbletul? BERTOLDO, 6/20. Cine e mai gol decât pruncul când să naşte? bojincă, D, 31/16. Cine altul poate mai bine decât o mumă să ne înveţe a preţui cinstea? NEGULICI, E. I, 39/13. E oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a lumii întregi în bietul nostru suflet, decât divina muzică? CARAGIALE, O. în, 16. Ce este mai alb decât laptele? TEODORESCU, P. p. 252. (învechit, urmat de „ca”; cu valoare pleonastică) Nimic nu poate fi mai bine şi mai frumos decât ca musica, zugrăvirea şi danţul NEGULICI, E. I, 76/10. ♦ (în construcţii negative şi uneori urmat de prepoziţiile „la” sau „pe”, compararea priveşte limita maximă, gradul ultim etc. de manifestare a unei acţiuni, a unei stări etc.) Că mai mare vătămătură decât trufa şi măriia nu iaste, nice mai iute decât măriia şi trufa. CORESI, EV. 12. Mai mare şi mai lăudat... tituluş decât acesta nu s-au dat din veaci. antim, o. 17. După aceea niciunul nu fu decât dânsul mai cu grije. MAIOR, p. 32/26. Mai mare şi mai grea întrebare decât aceasta nu cunosc. PETROVICI, P. 50/9. Nemica nu mă veseleşte mai mult decât a te auzi cântând. BELDIMAN, a. 6/1. Nimic nu este mai dulce şi mai frumos decât viaţa. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 1/4. Scalpelul niciodată nu va ajunge mai departe decât la materie. NEGULICI, E. I, 188/12. Un asemene bărbat ... nu are nimic mai pregios decât cunoştinţa întâmplărilor acelora care face fiinţa sa şi a naţiei sale. IST. M. III/2. Nemică nu folosăşte mai mult decât lipitori la stomak C. VÂRNAV, H. 115/10. Nu vă întindeţi mai mult decât plapuma. ALECSANDRI, T. I, 304. Nu-i nimic mai iute decât gândul slavici, O. II, 16. Cuvântul liber nu va fi mai mult decât un îndrumător imparţial pe căile culturii (a. 1924). PLR n, 290. Nu se mai opri decât pe valea Bistriţei. TUDORAN, P. 96. Omenirea nu dispune în prezent de un for mai larg, mai reprezentativ decât Organizaţia Naţiunilor Unite. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337. Nimic nu conturează mai limpede o personalitate umană sau un organism artistic decât defectele sale. v. ROM. august 1975, 8. Mai mândruţă decât ea Câmpul floare nu avea, Stea pe ceriuri nu era. JARNÎK - BÂRSEANU, D. 491. (Urmat de un determinant cantitativ sau, învechit, rar, urmat de „numai” şi uneori de o altă prepoziţie, compararea cu caracter restrictiv priveşte estimarea unei cantităţi, a unei distanţe, a unei perioade, a unei vârste etc.) De stupi iarăşi ne spuse că mai mult decât 27 de stupi n-au găsit (a. 1707). IORGA, s. D. xiv, 12. Caminiţa nu-i mai departe de Hotin decât trei au patru ceasuri. AMFILOHIE, G. 84/2. Nu au lăcuitorii să plătească mai mult dăcât numai taleri 15 pă lună (a. 1811). DOC. EC. 91. Sânt mai mult decât şease luni. LB. Nu mai târziu decât mâine toată armia are să se pornească. CR (1829), 662/l. Comitetul nu poate mai mult a avea grijă de dânsele decât până la împlinirea acestor 40 de zile. ib. (1830), 3282/6. Coşeriul pentru pusulpopuşoilor... să nu-l faci mai lat decât şasă palme. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 9/2. Nu erau mai mult decât două săptămâni de când se măritase. CREANGĂ, P. 114. Nu mai târziu decât de una zi. MACEDONSKI, O. III, 17. N-avea el mai mult decât trei ani, când s-a prăpădit ea. DEMETRIUS, a. 6. ♦ (Urmat de o altă prepoziţie, gradele inegale de manifestare ale unei acţiuni, ale unei stări etc. privesc localizări, orientări, motivări, asocieri, provenienţe, modalităţi, circumstanţe temporale etc. diferite) Că ... această viaţă a noastră cu mai multă trudă înjugată iaste decât cu veselie. CORESI, EV. 27. Cuvintele ceale de svat mai mult să tâlcuiesc spre bine decât spre rău. PRAV. 305. Eu mă bat şi cufranţujul, şi acolo am mai mare bătaie decât cu turcul. NECULCE, L. 143. Anul mai mult cu uscăciune decât cu ploaie. CALENDAR! (1733), 20/18. Pământurile ceale arătoare ... să lasă de păşune slobode ... mai cu samă ... din prisosinţa locurilor, decât din nerodirea pământului. AŞEZ. 26/15. îi era mai mult să auză hotărârea judecăţii despre oglindă decât de mâncare. BERTOLDO, 8/17. Fiind oamenii cu mult mai tari decât acum. BUDAI-DELEANU, ţ. 135 .La tocmealele ceale cu îndoială, căutăm mai mult la voinţa celor ce să tocmesc decât la vorbă. LEGIUIRE, 95/20. Mai mult place muselor a vorbi în fieştecare neam cu limba lui decât cu alta streină. GRIGORIE, L. 6/14. Arată mai mare plecare pentru viersuri decât pentru alte compoziţii. AR (1829), 192/18. Ei [romanii] se temea mai mult de lene decât de vrăjmaşi. CĂPĂŢINEANU, M. R. 21/6. Mai mult purta grijă pentru stăpâna ei decât de dânsa. DRĂGHICI, R. 27/10. Pare mai important decât oricând a apăra folosul logicei în contra atacurilor ce i se aduc. MAIORESCU, L. 12. 1683 DECÂT 240 DECÂT Şi tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. EMINESCU, p. L. 24. Niciodată n-a cântat mai frumos decât într-astă zi SLAVICI, O. I, 67. Făt-Frumos înşelă şi înfrână calul, şi chinga o strânse mai mult decât altă dată, şi porni ISPIRESCU, L. 4. Bizuindu-se mai mult pe memoria decât pe inteligenţa elevilor. VLAHUŢĂ, S. A ffl, 16. Natura-ntreagă astăzi reînvie Mai jalnică decât odinioară. IOSIF, P. 14. Din dumnealui zic şi eu că va ieşi un canonic ... mai în grabă decât din voi AGÎRBICEANU, A. 32. Vechea cultură a fost mai puternică în Moldova decât în Muntenia. IBRĂILEANU, SP. CR. 12. Orice bărbat e gelos pe trecutul femeii, mai mult decât de prezent. C. PETRESCU, î. E, 261. In ora lui stăteam mai mult în genunchi decât în bancă. COCEA, S. I, 30. Spune tu: nu-s eu destul de severă cu el? poate mai severă decât cu Olguţa! TEODOREANU, M. I, 218. Copiii, ca şi oamenii mari, sunt mai simţitori la vorbe decât la fapte. ARGHEZI, C. J. 8. Toată vara trecută am stat mai mult la mănăstire decât la Bălceşti. CAMIL PETRESCU, O. I, 200. Era un om mai aproape de cincizeci decât de patruzeci de ani. BENIUC, M. C. I, 14. „Carul cu bere” era plin de lume şi de fum şi glasurile ceva mai înăbuşite decât într-o gară. preda, M. s. 9. Funcţionează 248 de cinematografe ...de două ori mai multe decât în anul 1955. SCÂNTEIA, 1960, nr, 4 857. în fapt, conjuncţia „şi” are nuanţe mai bogate în povestirea populară decât în limba literară. LL 1973, nr. 4, 725. ♦ (Compararea priveşte două elemente aflate în contrast) [Luntrea] fugea mai altfel decât se întâmplase la alte vânători de acest soi CHIRIŢESCU, GR. 57. Dar gestul ei se integra unui alt fel decât aceluia al unei actriţe imitatoare. CAMIL PETRESCU, P. 79. Situa arta lui ... în alt sector decât al retoricii tradiţionale. VIANU, A. P. 160. Funcţionarii... fac socoteli şi scripte, frământaţi de altceva decât apelul deşteptat, ARGHEZI, B. 35. Pe ţărm, jos, sălăşluieşte o altă populaţie decât sus în munte. RALEA, O. 40. Ionul feros ... are, de pildă, altă comportare chimică decât ionul feric. SANIELEVICI, R. 11. Dar i-au plăcut alte feluri de lucruri, şi cu alte pricini decât maică-sii. DEMETRIUS, A. 22. Pare a fi altfel decât noi. ISAC, O. 165. Debutanţii din acest al optulea deceniu scriu altfel decât cei din deceniul precedent. V.ROM. octombrie 1975, 4. 2. (Exprimă preferinţa pentru un anumit element comparat cu un altul aflat în raport de opoziţie; plasat la începutul comunicării, cu nuanţă emfatică) Că mai bunră e domniia ta decât viiaţa mea. PSALT. HUR. 51718, Mai bunr-e amu binre jacându ... decâtu rreu a face. COD. VOR.2 383. Mai dulce e mie leagea rostului tău decâtu mii de auru şi de argintu. PSALT. SCH. 256/19. Mai bine nume bun - zice o vorbă românească - dăcât bogăţia lumii i. GOLESCU, în PR. dram. 60. E mai bine a tăcea, decât a vorbi LB. Mai lesne fiindu-le oarece carte gata a critiza, adecă a judeca ce e bine şi ce e rău, decât singuri a scrie oareceva cu temeiu. BOJINCĂ, R. 12/17. Mai bine decât viaţa tu moartea ai dorit R. IONESCU, C. 16/4. Mai bine este să fii cu un om vrednic la pagubă decât cu un mişel la dobândă. NEGRUZZI, s. I, 248. Decât un vis sarbăd, mai bine nimic. EMINESCU, O. I, 40. Mai bine să te tocmeşti întâi decât pe urmă. CREANGĂ, P. 151. Decât rob în cerul sfânt... rămân mai bine pe pământ. VOICULESCU, POEZn, I, 36. Mai bine aşa lui lonuţ, decât pe viaţă în ocnă. DAVIDOGLU, M. 35. îi plăcea însă mai bine aici decât acasă la el DEMETRIUS, A. 9. Frunză verde de alună, Decât c-un tată ş-o mumă, Mai bine c-o mândră bună. JARNÍK — BÂRSEANU, D. 13. Decât slugă, ori cociş, Mai bine la oi pe Criş. folc. transilv. I, 69. Decât muierea rea, Mai bine fară ea. zanne, p. IV, 464. 3. (Exprimă exceptarea unui element prin raportare restrictivă la un termen de referinţă) Pentru darurile ceale de înaintea nunţii şi ipovolon nu să protimiseaşte femeia decât creditorii pravila (1814), 123/6. Fapta aceasta a lui Sigismund Batori nu privea decât un despotism nesuferit. F. AARON, I. H, 174/11. Ei nu putea să fie decât oameni literaţi PR. DRAM. 188. Pentru dânsul dăstinul nu va avea decât un curs ferice. PÂCLEANU, 1. n, 62/15. Fapta donatorului nu poate fi decât lăudabilă. filimon, O. n, 8. Nu există decât un singur eu pentru toate simţurile. CONV. LIT. n, 56. Nu vom critica însă decât ideile: niciodată persoanele. BOLINTINEANU, în PLRI, 175. Cuvintele nu pot însemna decât generalităţi şi, exact vorbind, nu sunt niciodată în stare să exprime individualitatea. MAIORESCU, L. 25. N-ar fi vrut să-i întrerumpă decât încet gândirile lui EMINESCU, P. L. 94. El nu şi-a neglijat studiile decât foarte puţin CARAGIALE, O, I, 248. Copii n-avea dascălul Pintilie decât doi SLAVICI, O. I, 53. Nu voia să ştie decât adevărul. MACEDONSKI, O. ni, 27. După ei arta nu poate să fie decât folositoare. GHEREA, în PLR I, 356. Alături de tine nu vezi decât tovarăşi de sărăcie. MILLE, v. p. 164. Că n-are-n lume bun şi drag Decât pe mine. COŞBUC, P. I, 78. Actul nu cuprinde mai departe decât măsuri pentru tăiarea pădurilor. IORGA, C. I. n, 100. Eu nu-s decât un sol. IOSIF, P. 12. Eu nu caut în lume ... decât mântuirea sufletului meu. REBREANU, P. S. 149. Nu i se cuvin decât huiduieli AL. PHILIPPIDE, A. 109. Din toate cusururile ce-i găsea lumea, nu mă învoiam a-i recunoaşte decât unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 15. Nu puteau fi... decât două superbe exemplare umane. EFTTMIU, N. 6. Din ce-a putut să fie N-a fost decât un searbăd început. MINULESCU, VERS. 270. Să-ţi dovedesc că rezerva şi obscuritatea mea ...nu sunt decât gestaţiune. GALACTION, O. 26. Acum nu privea decât înainte. CAMIL PETRESCU, P. 119. împrejurările, aşa cum le creează diferitele „medii” - social, politic, cultural etc. ... nu joacă totuşi decât un rol secundar, negulescu, G. 69. N-a fost decât o pedeapsă bine meritată. POPA, v. 19. Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân, greu de subînţelesuri. CĂLINESCU, I. C. 348. Nu putem primi lângă noi decât bărbaţi fară şovăire. SADOVEANU, O. XHI, 479. Miercurile şi vinerile nu se mănâncă decât ciorbă de bureţi. MOROIANU, S. 54. înainte de a porni într-aci, nu eram decât pur şi simplu o haimana, un vagabond MIHĂESCU, D. A. 6. îşi vede şi îşi aude eroii ...nu poate să scrie despre ei decât privindu-l VIANU, A.P. 134. Preotul ...nu pricepe decât confuz ... ce spune Bălcescu. CAMIL PETRESCU, B. 239. Până acolo nu erau decât o sută, două de metri. BENIUC, M. 333. N-ar fi riscat decât un refuz amabil. VINEA, L. I, 8. O putere colosală, care îi străbătea şi îi poseda, pe care n-o puteau numi decât iubire. DEMETRIUS, A. 50. Nu se vedeau decât flăcări TUDORAN, P. 300. Restul nu mai era decât aşteptare şi suferinţă. PREDA, I. 256. Nu am putut decât circumscrie aria de probleme ce pot servi acelora care-şi vor propune analiza ... conceptului de politică muzicală. M 1974, nr. 7, 7. Să nu se staţioneze pe partea carosabilă a drumurilor, decât în cazuri excepţionale. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 348. N-apucă să scrie decât o frântură de frază. V. ROM. august 1975, 29. Că nu-l poate-ncălica Decât stăpân’su, Corbeal teodorescu, P. P. 530. Dă-mi, Doamne, ce-mi place mie Că nu-ţi cer împărăţie, Decât doi ochi şi-o guriţă. FOLC. TRANSILV. n, 249. Gura omului n-o astupă decât pământul. ZANNE, P. n, 175. (în întrebări retorice) Ce află-n lume omul decât tot suferinţi? R. IONESCU, C. 32/1. Căci pentru care altă minune decât tine Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine Pe basme şi minciuni? EMINESCU, O. I, 232. Care idealist a trăit vreodată pentru altceva decât pentru binele ţării sale? (a. 1905). PLR n, 114. De unde găsise alte cuvinte decât acelea din toate zilele? C. PETRESCU, S. 66. De cine puteau să se teamă... decât de el? POPA, V. 333. Ce alt rost puteam găsi decât acela de a lucra? VLASIU, D. 21. Ce era el decât tot un biet ostaş? CAMILAR, n. I, 153. ♦ (în construcţii negative, în corelaţie cu „(nici) (nimic) alt(ă) (ceva)” ori „mai” sau, învechit, urmat de „doar”, „numai” ori „tot”, evidenţiază caracterul exclusiv al elementului exceptat în raport cu toate celelalte elemente negate) Galileanii, bărbaţi săraci şi prea proşti era, şi nemica alta nu ştiia decât de limba sirineiască. CORESI, EV. 332. Nu să vede altă frumuseţe decât geamiile. AMFILOHIE, G. 15/3. Aceasta nu este din alt, dăcât numai o dăpărtare cu tot la datoriia fieşcăruia (a. 1813). DOC. EC. 151. Această înşelare să pare că n-au avut alt temeiu decât numele cel 1683 DECÂT 241 DECÂT vestit al Cantacuzineştilor. oblăduirea, 8/14. El n-avea în peştera sa decât numai uneltele trebuincioase la cioplirea statuelor. PLEŞOIANU, T. m, 42/16. îmbrăcămintea sultanului nu era alta decât o căciulă oştenească roşie. AR (1829), 15V24. Se întorcea în oraş cu jafurile noroadelor biruite, care nu era altceva decât snopi de grâu şi turme de vite. CĂPĂŢINEANU, m R. 6/12. Nu nădăjdui... altă avere decât numai acelea ce vor fi rodul ... ostenelelor tale. MARCOVICI, D. 10/25. în cele dintâi şase luni după naştere copilul nu trebuie să aibă altă hrană decât laptele mumii sale. PR. 15/14. Inima omului pismătareţ nu este alt decât afion şi otravă. BUZNEA, F. 8/5. Până mai deunăzi n-am avut alte cărţi decât pe cele bisericeşti. CR (1839), 21/25. Ah! şi scrisul nu-mi sporeşte decăt numai cătră tine. CONACHI, P. 104. Eu nu cunosc pe altul decât pe tine. pâcleanu, i. I, 84/7. Fundamentul stilului celui bun nu este altul decât această parte, bălăşescu, GR. IV/19. Nu aşteptam alta din mila cerească Decât a muri. ALECSANDRI, O. 73. Să nu ne mai avem în minte decât pe noi. EMINESCU, P. L. 50. Mahalaua e cufundată în deplină tăcere: nici o mişcare alta decât pâlpâiala rarelor becuri de gaz. CARAGIALE, o. II, 63. Era aproape de Moara cu Noroc: nu-i mai despărţea decât un deal. SLAVICI, O. I, 160. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele el ISPIRESCU, L. 39. Şi n-a rămas acuma ... Nimica decât cuibul De fericiri ş-amor! MACEDONSKI, O. I, 19. Nu s-a mai interesat decât de ea. AGÎRBICEANU, s. 568. Râsboiul n-are altă filosofie decât norocul REBREANU, P. S. 78. Nici n-a mai venit la mine decât de puţine ori. CAMIL PETRESCU, P. 27. N-a fost altceva decât gura lumii. G. M ZAMFIRESCU, M. D. II, 31. Şi trecu lume la întâmplare, până nu mai rămăsese decât doar slugile împărăteşti. VISSARION, B. 34. Nu se mai vedea decât un nor de praf. SEBASTIAN, T. 44. Nu se mai zăreau acum decât galbenele raze ale candelelor. MOROIANU, S. 89. Nu pleacă niciodată din Răşinari Decât numai în munţi. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 5. Cocoşii cântând devreme Seara, la culcuşul lor, N-avem de alt a ne teme, Decât de ploaie seau nor. teodorescu, p. p. 398. ♦ (Adesea urmat de o altă prepoziţie, elementul exceptat priveşte o anumită localizare, orientare, provenienţă, asociere, circumstanţă temporală) Acest fel de întreprindere nu se poate aduce la sfârşit decât cu destule şi grele cheltuieli (a. 1829). plri, 19. Silla, lăsând dictatura, se arătase ca cum n-ar vrea să trăiască decât subt însuş protecţia legilor sale. CĂPĂŢINEANU, M. R. 101/17. Mihai-Vodă nu se priveşte în Ardeal decât ca un guvernator. BĂLCESCU, M. V. 413. Nu i s-a făcut [revistei] îndeobşte nicio altă critică decât asupra numelui. I. NEGRUZZI, în PLRI, 255. Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O privelişte c-aceea ochii-mi n-au putut se vază. ALEXANDRESCU, O. I, 19. Nu poate să se declare cu statornicie decât pentru una din aceste arte. FILIMON, O. I, 114. Nu era decât de paisprezece [ani]. EMINESCU, P. L. 66. Toate vorbele lui Francesco ea nu le lua decât de glumă. id. ib. 77. Eu nu scriu decât „din viaţa noastră şi pentru viaţa noastră ”, căci alta nu cunosc şi nici mă interesează. CARAGIALE, O. VII, 505. Nu i se destăinuiau decât după oboseli mari. MACEDONSKI, O. m, 27. Nu puteau fi privite decât cu ... respect. IORGA, C. 1.1, 110. [Stăpânul ţării] nu putea fi decât dintre el DENSUSIANU, L. 103 .La prânz nu vin decât sub o condiţie. AGÎRBICEANU, A. 135. Iubirea şi arta sunt eterne, ele nu se sfârşesc decât cu sfârşitul vieţii. BUJOR, în PLR II, 57. Herdelea îl îmbrăţişă şi-l sărută pe amândoi obrajii, ceea ce nu se obişnuia decât între neamuri REBREANU, I. 131. Nu s-a gândit decât la tânărul ataşat de legaţie. EFTIMIU, N. 62. Şi nu le-am pus la inimă decât în măsura în care mi le garanta Tudor Arghezi. GALACTION, O. 21. Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori. CAMIL PETRESCU, p. 9. Şi noi n-am fost decât o dată în casa omului! BRĂESCU, O. A. I, 3. Pe nevastă n-o cunoşti decât de la brâu în jos. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 35. Nici eu nu eram decât de două zile aici, dar mă plictiseam de moarte. SEBASTIAN, T. 48. Nu s-a supărat decât pe jumătate. POPA, v. 9. Şi vânatul nu contenea decât târziu, când cerurile deasupra mării se închideau încet, cu părere de rău parcă. VOICULESCU, P. I, 18. Oamenii locului nu-l cunoşteau decât pentru acest păcat. SADOVEANU, O. XX, 51. Felix nu văzuse pe Costache Giurgiuveanu decât cu mulţi ani în urmă. CĂLINESCU, e. o. 1,13. Nu cunoaşte decât din literatură drumul anevoios al caravanelor. RALEA, O. 75. Nu se scrie în aceste gazete decât despre biruinţele pe cari le au, pe toate fronturile, oştirile nemţeşti STANCU, D. 345. Nu se fereau decât de agenţi. BENIUC, M. C. I, 387. Până n-a dat îngheţul cel mare, n-a mai ieşit din mlaştină decât pentru vremea somnului. GALAN, z. r. 43. Cele două femei nu semănau decât la trupuri VINEA, L. n, 307. Se simţea pe sine în prezenţa ei atât de autentic el, cum nu se întâlnise decât de câteva ori în viaţă. DEMETRJUS, A. 55. Nu poate fi decât în Stambul. TUDORAN, P. 226. Morfina nu va fi dată bolnavului decât de medic. BELEA, P. A. 10. Apa nu curgea decât câteva ore pe zi. PREDA, I. 83. Ea plânge, că nu mai ştiu privi decât la soare. ISAC, O. 22. Această vizită nu se poate explica ... decât prin nemulţumirile existente în rândurile armatei SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 328. Unde-s zânele acelea? ... - Prin alte locuri; pe aicea nu se află, decât pe muntele Rarău. şez. v, 8. ♦ (Exprimă exceptarea unui element prin raportare cumulativă la un alt element) E fară îndoială o mişcare în acest sens, şi ea se întâlneşte şi aiurea decât în revista noastră. IORGA, în PLR II, 18. 4. (învechit, rar, exprimă restrângerea unei calificări prin raportare adversativă la un aspect care o atenuează, o îngrădeşte etc.) Nici bun, nici rău este omul decăt purure în parte. CONACHI, P. 285. II. Conj. 1. (Exprimă diferenţierea sub aspect comparativ între două acţiuni) Mai vrui să leapădu-me în casa D[umne]zeului mieu, decătu se viu în fsatele păcătoşiloru. PSALT. 174. Cât vor avea bogaţii de destul, şi mai mult decâtu le trebuiaşte. CORESI, EV. 42. Mai mare lucru iaste să trimiţi pre cineva să facă greşala, decât să-l svătuieşti să facă, PRAV. 301. Mi-i mai bună mila Ta-n faţă Decât ce-aş duce trai fără greaţă. DOSOFTEI, PS. 201/12. Ptolomeu are mai mare laudă, care au tălmăcit Sfânta Scriptură, decât au zidit ciale de la Memfes piramide, biblia (1688), [prefaţă] 8/35. Şi face şi năpăşti mai mult decât era adevărate. NECULCE, l. 267. Superstiţios este acela carele să sileaşte să facă mai mult decât este putinţa omenească la poruncile bisericii. OBLĂDUIREA, 66/25. Aceste posesii a Spaniei, mai mari decât este Evropa, s-au dezbinat de Spania. AR (1829), 778. S-a înturnat iarăşi în patria sa mai bolnav decât să dusese, hrisoverghi, a. [precuvântare] 2/28. Cel ce, având în păstrare bani şi lucruri ostăşeşti, cu precugetare va trece în venit sau cheltuieli mai mult sau mai puţin decât se cuvenea, se va pedepsi condica O. 42/24. O sută de morţi priimesc mult mai cu bucurie, Decât vreodată să zic că voi căsătorie. PANN, E. V, 38/11. Luând... însutit decât li se ordona. I. IONESCU, M. 253. Asemenea adevăruri nu au trebuinţă de regule ştiinţifice ...; nicio regulă nu poate să le facă mai sigure decât sunt de la sine. MAIORESCU, L. 10. Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. EMINESCU, O. I, 136. Pădurile şi satele ... le ghicea mai mult decât le vedea. MACEDONSKI, O. în, 12. I-am ţinut mâna ... mai mult decât trebuie. IBRĂILEANU, A. 57. Suntem mai înarmaţi în lupta de mâine ... decât eram ieri. TITULESCU, D. 273. L-am simţit mai mult decât l-am văzut, cutremurat de bucurie. CAMIL PETRESCU, P. 22. Un om energic ar putea scoate venituri întreite decât arată scriptele de anii trecuţi. C. PETRESCU. î. n, 67. Viţelaru plecase mai curând decât se aşteptau tovarăşii lui. SADOVEANU, O. XXI, 433. Trăsura părea mai uşoară decât era într-adevăr. CĂLINESCU, E. O. I, 102. Cred că mai repede te convertesc eu la mahomedanism, decât tu pe mine la budhism. BLAGA, H. 102. Mariţa mănâncă, pe furiş, mai mult decât i se cuvine! STANCU, d. 292. Am vorbit mai mult decât trebuia. BENIUC, M. C. I, 447. Era mai dibaci decât îl crezuse. DEMETRius, A. 54. Lucrurile stau cu mult mai serios decât am fost informat. DAVIDOGLU, M. 47. Era mai greu decât îşi închipuise. TUDORAN, P. 1683 DECÂT 242 DECÂT 118. O să mănânc mai mult decât o să câştig. PREDA, I. 16. Vorbind, oamenii pot să emită mai multă informaţie decât au receptat. V. ROM. februarie 1975, 23. Mai curând ţ-ar face rău dăcât dă să-ţ ajute. alr I 311/24. (învechit, rar, cu elipsa termenului care marchează comparaţia) Decât toţi de ceia ce mă-nvaţă Ţ-am înţăles leagea cu dulceaţă. dosoftei, ps. 418/17. ♦ (Rar, în construcţii negative, compararea cu caracter restrictiv dintre două acţiuni priveşte o limită maximă ce nu este depăşită) El nu-i spusese niciodată mai mult decât: „vină!”. DEMETRius, A. 223. ♦ (Urmat de „(a)ceea ce” sau de „cel ce” ori, învechit şi popular, de „care” cu valoare relativă, reluarea termenului comparat se face în cadrul altei acţiuni) Că [iudeii] cu ochii amu carii văd mai credincioşi sânt decât ceia ce aud. CORESI, EV. 173. După aceastea văzuiu cum alte şapte vaci mârşave, grodzave şi foarte reale vineră sus, decât carele mai grodzave ... n-am vădzut. PO 141/10. Ceia ce adevereadză mai de credinţă sâmt decât ceia ce tăgăduiesc. PRAV. 158. Nu iaste lucru mai aproape de cădeare, decăt cel ce iaste mai sus! (a. 1695). FN 51. Mai mulţi sânt cei ce te doresc, decât cei ce să tem de tine, Soartă! MARCOVICI, C. 8/11. Folosul fruptului este mult mai puţân decât acela ce aduce viţălul. MANOLACHE DRĂGfflCl, I. 14/14. Această întâmplare nu e cu mult mai presus decât ceea ce-au făcut muierile noastre. GORJAN, H. I, 11/17. Aş fi dorit să întrebuinţez în această traducere o limbă mai bogată ... decât aceea ce am întrebuinţat. NEGULICI, E. I, IX/5. Mi-am luat soţie decât care alta nu se află mai frumoasă. SADOVEANU, O. XV, 346. ♦ (învechit, urmat de „când” sau de „cum” cu valoare relativă, compararea priveşte perioade sau circumstanţe temporale diferite de manifestare ale unei acţiuni, ale unei stări etc.) Cela ce va fi cucon micşor sau feţişoară, şi de vor hotri cuiva ... să vor certa mai puţin decăt cum are fi mari prav. 173. Niciodată nu sânt în mai bună soţie decât când sânt singur. ŢICHINDEAL, A M. 6/12. Nu am mai mare bucurie, decât când vorbeşti de Dumnedzău! DRĂGfflCl, R. 48/13. ♦ (învechit, rar, urmat de „după cum” cu valoare relativă, compararea unei acţiuni este raportată la o modalitate de relatare a ei în cadrul altei acţiuni) Lupta în Madrit a fost mai grozavă şi mai ucigătoare decât după cum scrie gazeta Madritului. CR (1833), 235V28. 2. (Exprimă preferinţa pentru o anumită acţiune prin comparare cu altă acţiune aflată în raport de opoziţie; plasat la începutul comunicării, cu nuanţă emfatică) Mai vârtos ară vrea întru boala lor să moară decât a lor nevoie să o descoapere. CORESI, EV. 244. Şi mainte decât aceastea cuvinte svârşi, iaca ieşi Răveca. PO 76/27. Ai ales ce iaste mai bun decât ce e mai rău. MINEIUL (1776), 95r2/34. Soru-mea m-a rugat să o dau ei, decât să o vânz la altu (a. 1778). IORGA, s. D. XH, 95. Mai bine să fie într-o noapte mireasă a împăratului, decât să trăiască. GORJAN, H. I, 21/32. Mai bine mi-aş stoarce tot focul din inimă ca să se risipească în scântei decât să animez cu el o simţire. EMINESCU, P. L. 87. Şi decât n-a fi cum se cade, mai bine să nu fie. CREANGĂ, A 22. Decât să-ţi încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa. ISPIRESCU, L. 43. Mai bine să arză decât să ajungă de batjocura voastră! REBREANU, R. H, 210. Decât te-ai boci şi te-ai scărmăna pe cap, strigă doctorul, mai bine ai ajuta lui Tănase să-l scoboare de pe capră şi să-l ducă în casă. SADOVEANU, O. m, 32. Mai bine să vă văd morţi Decât să îngădui o asemenea josnicie. CĂLINESCU, I. 39. Decât să se ţie ... după mine ... dumnealui îşi ia un mic concediu. CAMIL PETRESCU, t. I, 205. Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să spun într-adevăr ce vreau, decât să fiu şlefuit şi neprecis. LL 1972, nr. 3, 457. Ici doarme cu mâni la pept Ş-o să gioc să mi-l deştept Dar decât l-oi deştepta, Oi giuca şi-oi tot cânta, alecsandri, p. p. 355. Decât să tot vii la noi, Mai bin’ meri, badeo, la boi jarnÎK - BÂRSEANU, D. 400. Decât să-mi moară mândra, Mai bine-mi ardă casa. FOLC. TRANSILV. I, 43. Cât, mamî, mă logodeam, Mai bini, mamî, muream. Dicât nuntî mai jucai, Mai bini mă mormântai. FOLC. MOLD. n, 320. ♦ (învechit şi popular, evidenţierea unui grad mare de manifestare a unei acţiuni, a unei stări etc. se face prin raportare la altă acţiune reprezentând o consecinţă rezultată dintr-o comparaţie subînţeleasă) Aceste corăbii sânt aşa de multe decât abia poate cineva să vază marea care le poartă. PLEŞOIANU, T. I, 133/1. Asta-i explicaţia îmbrăcămintei şi sulemenelilor dumisale şi, mai cu samă, a aerelor de cucoană pe care şi le dă, „decât îţi vine, dragă, să crăpi de ciudă”. SADOVEANU, O. XH, 652. 3. (Exprimă exceptarea unei acţiuni prin raportare restrictivă la altă acţiune) Dacia [literară] nu poate decăt să fie bine primită de publicul cetitor. DACIA. LIT. X/21. Amuţită de bucurie, ea nu putu decât să-ndrepte asupră-i ochii EMINESCU, P. L. 23. Nu i-ar rămânea decât să plece. MACEDONSKI, o. m, 23. Tinerii români învăţând... limba română nu puteau decât să se convingă mai bine de originea romană a limbii noastre. DENSUSIANU, L. 14. Nu facem decât să reluăm o veche activitate (a. 1926). plr n, 340. Nu ştiu decât să râdă. C. PETRESCU, S. 41. N-aşteaptă decât să le dau de lucru. EFTIMIU, N. 118. Americanul şi fata nu cereau decât să muncească. BART, E. 302. Tânărul fiu al doctorului şi Otilia erau astfel în chip oficial intimi prin corespondenţă, şi desigur că dacă s-ar fi întâlnit, n-ar fi putut decât să continue stilul familiar din scrisori. CĂLINESCU, E. O. I, 13. Nu vreau decât Să-mi port curate Degetele răsfirate Prin părul ei BLAGA, POEZn, 71. Nu fac decât să-mi amintesc învăţămintele tale. C. PETRESCU, A R. 174. Nu cauţi decât să mă loveşti VINEA, L. n, 51. Nu-i rămânea decât să-l aştepte, răbdător. TUDORAN, P. 36. Nu voia decât s-o vadă. preda, m. 34. Nu pot decât să aplaud. M 1975 nr. 1, 7. ♦ (Urmat de „atât (cât)”, exceptarea priveşte delimitarea unei acţiuni în raport cu altă acţiune) Să nu-i laşi decât atât cât să răsufle, barbu, G. 14. ♦ (Urmat de „cel ce” sau de „ceea ce” cu valoare relativă, reluarea termenului exceptat se face în cadrul altei acţiuni) Acest exemplu, luat dintr-o controversă a ştiinţei moderne, nu poate să fie bine înţeles decât de cei ce sunt familiarizaţi cu ordinea ştiinţelor după filozofia „pozitivă”. MAIORESCU, L. 32. Pe el nu-l mişca, nu-l interesa decât ceea ce-ar fi putut constitui material pentru ziar. VLAHUŢĂ, S. A. ffl, 27, N-am decât ce-i pe mine. SADOVEANU, O. XXI, 329. Nu pot să cred decât ce-am văzut. DEMETRIUS, A. 239. ♦ (Urmat de „dacă”, exceptarea unei acţiuni are loc numai în eventualitatea producerii altei acţiuni) Nu se cuvine nici ea să moară, Măria Ta, decât dacă e găsită vinovată. SADOVEANU, O. XV, 458. ♦ (Urmat de „că”, exceptarea unei acţiuni priveşte explicitarea conţinutului altei acţiuni) Nu-mi aduceam altceva aminte, decât că în ochii stinşi... sunt eu. ISAC, o. 200. N-am făcut niciun păcat, Decât că m-am însurat. PĂSCULESCU, L. P. 71. ♦ (Urmat de „(atunci) când”, exceptarea unei acţiuni se face prin raportare la perioada de desfăşurare a altei acţiuni) Zile mai norocite altele nu voi avea Decât când dreapta-ţi dorinţă împlinită voi vedea. HELIADE, M. 7/14. Azima să n-o arunci la cuptor decât când s-o zări trăsura. MACEDONSKI, O. in, 8. Aţi observat că un poet nu citeşte literatură decât când e bolnav? M. ELIADE, O. I, 76. Nu ieşea de-acolo decât când da poruncă bătrânul. SADOVEANU, O. I, 26. Nu poţi şti, decât când vezi rezultatul. C. PETRESCU, AR. 112. ♦ (în corelaţie cu ,,alt(a)(ă) (ceva) (fel) (nimic)” sau cu „mai”, evidenţiază caracterul exclusiv al acţiunii exceptate faţă de toate celelalte acţiuni negate) Toate le luase pre voiia lor, iară ei nemică decât au vrut ai noştri n-au primit. N. COSTIN, LET. I, 106/11. Alt nimic mai cu dor nu aştept, decât să văz pă dumneata la noi. EUSTATIEVICI, I. 75/11. Noi nu cugetăm alta decât să ne suim în corăbii. MAIOR, T. 49/17. Nu putea să socotească altă decât că acesta era un vis. DRĂGHICI, R. 160/16. N-aş vrea altă fericire dăcât să mă norocesc Cu prieteşug şi stimă. PR. DRAM. 98. Ochii împărătesei ...nu mai vedeau nimica decât i se părea numai că ... vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. EMINESCU, N. 22. Alta nu-i de făcut, decât să înşomoltăcim motanul 1683 DECE 243 DECELERAŢIE ista al mieu cu nişte petece, să-l punem în albiuţă şi apoi să dăm foc casei, creangă, P. 174. Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decât să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeş-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Nu-mi mai rămânea decât să aflu despre ce e vorba. C. PETRESCU, s. 87. Niciunul din băietani nu făcuse altceva decât să strâmbe gura într-un rânjet sec. G. M. ZAMFIRESCU, M D. n, 267. Chelnărul greoi nu îngăduia ca lucrurile să se petreacă altfel decât aşa cum ştia el. DEMETRIUS, A. 65. înduplecat nu de aceste vorbe, ci de hotărârea pe care o simţea în glasul străinului, de data asta omul nu mai zăbovi decât ca să-şi ia traista. TUDORAN, P. 21. 4. (învechit şi popular, exprimă restrângerea unei acţiuni prin raportare adversativă la altă acţiune care o îngrădeşte, o atenuează, o contracarează etc.) Mergea ai noştri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii şi săimeanii îi batea den sineaţe. M. COSTIN, O. 197. Postelnicul... mi-a vorbit despre fle-mea şi nu m-am împotrivit; decât l-am făcut să înţeleagă că nu-i voi da-o de soţie fără învoirea ei. filimon, O. I, 112. Florica: ... Mai frumoasă viaţă unde se dă? - Colivescu: Nu-i aşa? - Florica: Mai aşa! ... decât un singur lucru ne stinghereşte pe-amândoi. ALECSANDRI, T. 905. Lucrul merge bine; am obţinut de la profesori nota dorită; decât, acuma, am nevoie să ştiu numele protejatului matale. CARAGIALE, O. n, 114. Ştiu la ce te gândeşti; decât nu merge altfel. HOGAŞ, DR. II, 21. Decât, vezi d-ta, nu pot. RESMERIŢĂ, D. (Cu nuanţă concesivă) Duhul de partidă nu pieri cu totul decât se ascunse. F. AARON, i. I, 210/3. Afurisita de turbincă mă vâră în toate boalele ... Decât n-am încotro, trebuie să mă duc. CREANGĂ, P. 314. Mă gândeam să nu facă [Mitică] vreo nebunie; decât să mă ţin scai [de el] iar nu-mi venea. TDRG. ♦ (Cu valoare de interjecţie; exprimă o stare de indiferenţă, de nepăsare etc.) N-ai decât! Când strâmbi aşa din buze, parcă eşti Boţocan când musteceşte. C. PETRESCU, C. v. 116. N-are decât! exclamă Laura. Averea noastră îi aparţine. VINEA, L. I, 252. Are să te bată; - N-are decât! Te-a făcut nebun; - Decât! ei! ce-mi pasă mie! pamfile, c. - Şi: dăcat, dicat, dicat adv., conj. - De1 + cât DÉCE conj. v. deci1. DECEDÁ vb. I. I n t r a n z . A înceta să mai trăiască, a nu mai fi în viaţă; a muri1 (1), a răposa (2). prot. - pop., n. d., lm, ALEXI, w., CADE. Părintele dumitale ...a decedat încă în cursul lunii august. SADOVEANU, O. IX, 158, cf. SCRIBAN, D. Roro s-a îmbolnăvit de gripă pulmonară şi a decedat a treia zi. VINEA, L. I, 392. Extremităţile se răcesc şi bolnavul decedează cu fenomene de comă. belea, P. A. 151. Decedă în Î806. IST. LIT. ROM. n, 665, cf. DN2. Un text... menţionează că a decedat la 29 august. G. BARBU, A. V. 198, cf. M D. ENC. Decedează pe loc din cauza leziunilor. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 19, cf. DEX. Potrivit cercetărilor preliminare ... de vină ar fi chiar şoferul care a decedat. RL 2005, nr. 4 631. -Prez. ind. pers. 3: decedează. - Din fr. décéder, lat. decedere. DECEDÁR s. n. v. degetar. DECEDÁRE s. f. (Rar) Faptul de a deceda; deces. Cf. dn3, mda. - V. deceda. DECEDÁT, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană) care nu (mai) trăieşte, căreia i-au încetat toate funcţiile vitale, care a murit; mort (I 1), defunct, răposat (2). Ceremonia funebră au avut loc ... la locuinţa decedatului. EMINESCU, O. IX, 401. întreaga lume civilizată ' îşi descopere capul cu evlavie în faţa osemintelor decedatului pontifice. LUC. n, 231, cf. alexi, w., şăineanu2, resmeriţă, d. Au cerut Porţii să numească ca domn pe mai marele fiu al decedatului. BUL. COM. ist. n, 31, cf. cade, SCRIBAN, D. Unul [dintre fraţii lui Creangă] e dat ca decedat. CĂLINESCU, l C. 29. Decedatul profesor Ion Nemoianu din Caransebeş. M 1974, nr. 5, 17. în buzunarele şoferului decedat s-au găsit chitanţe în valoare de 250 lei. flacăra, 1975, nr. 44, 16. Sunt înregistraţi în evidenţe: I 058 de decedaţi. RL 2005, nr. 4 617. F i g. Câţiva vor jeli în tăcere decedatele slove. SĂM. n, 307. Această îndărătnicie de a cultiva în umbră obiectele decedate era caracterul esenţial al familiei CĂLINESCU, C. N. 34. - Pl.: decedaţi, -te. - V. deceda. DECELÂ vb. I. T r a n z. (Livresc) A descoperi ceea ce este ascuns; a dezvălui, a revela (1). Cf. M. D. ENC. Modelul matematic actual are în mod obligatoriu un suport temeinic în realitatea obiectivă, ... acest suport trebuie decelat pe cale experimentală. contemp. 1975, nr. 1 494, 1/7, cf. ndn. ♦ A distinge existenţa unei substanţe aflate în cantitate foarte mică, a unui fenomen sau a unui proces foarte puţin intens. Cf. m. d. enc. Ce satisfacţii deosebite ne dădea ...să decelăm noi înşine soluţiile chimice pe care ni le dădea de identificat. CONTEMP. 1975, nr. 1 504, 4/1, cf. DEX. Un spirit exersat o poate printre rânduri decela [erudiţia lui Sadoveanu]. PALEOLOGU, T. 42, cf. NDN. - Prez. ind.: decelez. - Din fr. déceler. DECELÂBIL, -Ă adj. (Livresc) Care poate fi decelat. Cf. M. D. ENC. Baletul... s-a înfăţişat din toate punctele de vedere ca un lucru făcut în pripă ... într-o compunere scenică, având o finalitate greu decelabilă. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 46, 18/3, Cf. DEX, NDN. -Pl.: decelabili, -e. - Din fr. décelable. DECELARE s. f. (Livresc) Acţiunea de a d e c e 1 a şi rezultatul ei. Cf. M. D. enc. Procesul de formare a unei ştiinţe presupune studiul fenomenului naturii ... decelarea şi sesizarea unor corelaţii între diferite fenomene. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 6/2, cf. DEX. Decelarea lor îl trimite pe comentator la surse cărturăreşti PALEOLOGU, T. 47, cf. NDN. -Pl.: decelări - V. decela. DECELÂT, -Ă adj. Dezvăluit, revelat. Cf. M D. enc. ♦ (Despre substanţe aflate în cantitate foarte mică sau despre fenomene şi procese foarte puţin intense) A cărui existenţă a fost descoperită. Cf. M. D. enc. -PL: decelaţi, -te. - V. decela. DECELERAT, -Ă adj. Care prezintă fenomenul de deceleraţie. Expansiunea decelerată a universului conţine în sine germenele fenomenului invers, care survine în momentul echilibrului dintre forţele de expansiune şi forţele gravitaţionale. ROMÂNIA LITERARĂ, 1969, nr. 17, 23/2, cf. MDA. -PL: deceleraţi, -te. - Din fr. décéléré. DECELERAŢIE s. f. Micşorare a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp; acceleraţie negativă. Cf. ltr2, der, m. D. ENC., DEX, NDN. ^Fig. Creşterea costului petrolului ... erodează creşterea economiei mondiale ..., şi aşa în deceleraţie. RL 2005, nr. 4 650. -PL: deceleraţii. - Din fr. décélération. 1694 DECELIT 244 DECENAL DECELÎT s. n. Material plastic asemănător cu linoleumul, folosit în poligrafie datorită proprietăţii de a primi şi de a ceda uşor cerneala de imprimare. Cf. ltr2, mda. -PI.:? - Et. nec. DECEMBĂR s. m. v. decembrie. DECEMBERE s. m. v. decembrie. DECEMBRE s. m. v. decembrie. DECEMBRIE s. m. (Şi în sintagmele luna decembrie sau luna lui decembrie) Ultima lună a anului, care urmează după noiembrie; (popular) undrea, (învechit şi regional) ningău (2), (regional) neios. Se au începutu această carte a se tipări... la o mie 580 ... în luna lu dechemvrie, 14 zile. CORESI, EV. i. M[e]s[ea]ţu deche[m]vrie, ... 12 cornu de capră, paraclis (1639), 254. Luna dechevrie în doaâdzeci şi cinci de dzile. învăţătură la svănta dzi a Născutului Domnului nostru lui Isus Hristos [Titlu]. VARLAAM, C. 397. Au venitu pănă la Bârlad, ... vineri dechemvrie 24. URECHE, L. 91. Decheavrie, luna lui Andria. DOSOFTEI, v. S. noiembrie 186721. De la iulie ...la dechevrie ...au iernat într-ace iarnă Ghica- Vodă în Suceavă. M. COSTIN, O. 185. Care fealiu de haine ... [este] bun de luna lui dechemvrie. N. COSTIN, ap. GCR n, 3/29. Iar în luna lui dechemvrii, bine nu s-au aşădzat în Ieşi, au şi scos hârtii. NECULCE, L. 360. Ş-au întrat în Ieşi în şesă dzile a lui dechevri, a Sfetei Neculaiu. id. ib. 66. Zioa de Svetâi Ştefan la 27 de zile a lui dechemvrie. ANTIM, O. 388. Dechemvrie. întâi ploaie sau zăpadă, la 2 vine până la 8 linişte. CALENDAR! (1733), 10/6. Au poroncit ca să înceapă de la luna lui dechembre. IST. AM. 5677. L-au dezbrăcat de porfiră Constantie II, în 25 zile ale lui dechemvrie. ŞINCAI, HR. I, 50/1. Anul 1808 a fost iarnă din 2 zile dechemvre şi nu s-a mai înmuiat până la martie 26 (a. 1808). IORGA, S. D. XIII, 172. Dăjdiile ce să împlinesc dă la lăcuitorii ot Focşani... sânt acestea: diminia dă noemvrie şi dichemvrie (a. 1811). DOC. EC. 89. Ostenit de necazuri în anul trecut 1811, în luna lui dechemvrie schimbă viaţa cu moartea. MAIOR, IST. 158/20. în anu 1778, dechemvrie în 8 au murit feata beiului de la Tunisi. CARCALECHt, C. 95/18. Felinarele ...să lumineze uliţa cea întunecoasă într-o noapte plină de ceaţă a lunei lui dechemvrie. CR (1833), 1072/42. Răvaşul dumitale din 17 dechemvri l-am primit de abia alaltăieri. KOGĂLNICEANU, S. 224. De la 10 iunie pănă la 10 decemvrie să ridică soarele cu 23 grade peste ecvator. FABIAN-BOB, 9/21. în una din nopţile lui decembriu ..., vântul sufla cu tărie. FILIMON, O. I, 375. Stă scris pe pagina a doua de propria mână a lui Eminescu în dreptul numelui său: „ 20 decembrie 1849, BotoşaniMAIORESCU, CRITICE, 475. La 12/24 decemvrie ... a anunţat că a liquifiat oxigenul şi ocsidul de cărbune. CONTEMPORANUL, I, 303. Era ger straşnic în dimineaţa aceea de pe la mijlocul lui decembre. VLAHUŢĂ, S. A. II, 259. în decembre al anului următor, Davila întemeiază ... un muzeu de anatomie şi hirurghie. SĂM. n, 677. Te uită cum ninge decembre. BACO VIA, O. 23. Ziua aceasta de decemvrie fusese o zi frumoasă. C. PETRESCU, C. v. 18, cf. SCRIBAN, D. în pragul iernii, în decembrie fu eliberat din armată, preda I- 179. în noaptea de 14 spre 15 decembrie ... cutezătorul Ştefan a dat ordin de atac. MAGAZIN IST. 1974, nr, 1, 6. In luna decembrie, Radiodifuziunea îi consacră un ciclu de patru emisiuni. M 1974, nr. 7, 22. Acatrinei face parte din lotul graţiat ... în luna decembrie a anului trecut. RL 2005, nr. 4 608. Dechembrie Sau Undrea Care-nţeapă şi jileşte, De sărac nu se-ngrijeşte. PAMFILE, S. T. 148. Dechemvrie cel cu barbă zbârlită, Lată şi albă, El ziua de sus cerne. MAT. FOLK. 1 198, cf. ALR1211. - Şi: decemvrie, (rar) decSnvre (scriban, d.), (învechit şi popular) dechembrie, dechemvrie, (popular) decembre, (învechit) decâmbriu, dechember (man. gOtt. 12), dechembre, dechemvre, dechemvri, dechevri, dechevrie, decheavrie, dichemvrie, (regional) deeâmbri (coman, gl.), decţember (bl vi, 201), decâmvre (alr 1211), dec£mvere (ib. 211/850), decernvire (ib. 211/837), dec6mbere (ib. 211/865), dene&nbre (ib. 211/680), dic6mvre (ib. 211/934), decembăr (ib. 211/129), deeh6mvere (ib. 211/815, 860), dechemvire (ib. 211/522, 592, 840), deţembrie (ib. 211/61,247,320, 333), deţembre (ib. 211/65,148,186, 190,231,249, 266,290,335, 348,375,397, 542,571,578), decembăr (ib. 211/218), deţ&nber (ib. 211), deţfrnbăr (ib. 211/3, 5,24, 75, 77, 125,131, 136, 174, 217, 223, 268, 360, 573, 576, 859), deţemvrie (ib. 211/54, 230, 315,772), deţemvre (ib. 211/9, 59,109,215,270) s. m. - Din lat. december. - Dechemvre < slavon. AeKeMBpHH, deţember < germ. Dezember. DECEMBRÎST, -Ă s. m. şi f. 1. Revoluţionar rus, de origine nobiliară, participant la răscoala armată, organizată la Sankt-Petersburg în decembrie 1825, împotriva absolutismului ţarist; (rar) decabrist. Stările de lucruri din Rusia ţaristă, în care fuseseră jertfiţi decembriştii, îl apasă. SADOVEANU, O. XX, 566. Opinia publică devenea tot mai puternică în ciuda supravegherii severe ţariste, în ciuda faptului că mişcarea decembriştilor avusese un sfârşit atât de tragic. CONTEMP. 1949, nr. 160, 8/1. Decembriştii, după cum se ştie, au avut strânse legături cu problemele importante ale culturii ruse. L. ROM. 1953, nr. 3, 82, cf. DL, DER, DN2, HRISTEA, P. E. 164, M. D. ENC., D. FIL., dex. 4* (Adjectival) Erau pe de altă parte concepţiile luptătorilor decembrişti din Rusia, al căror ecou se făcuse auzit... şi la noi. PR. DRAM. 8. 2. Revoluţionar român participant la revoluţia din 1989. ❖ (Adjectival) Evenimentele din perioada revoluţiei decembriste se completează în fiecare zi cu noi informaţii. RL 2005, nr. 4 617. - PL: decembrişti, -ste. - Decembrie + suf. -ist (după rus. AeKa6pHCT). DECEMBRIU s. m. v. decembrie. DEC EM VERE s. m. v. decembrie. DECEMVÎR s. m. Membru al unui colegiu roman format din zece magistraţi, ale căror funcţii au variat după epoci. Cf. TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, M. D. ENC., DEX, DN3. -PI.: decemviri. - Din lat. decemvir. Cf. fr. d 6 c e m v i r. DECEMVIRÂL, -Ă adj. Care aparţine decemvirilor, privitor la decemviri; care emană de la decemviri. Cf. dex, dn3. -PL: decemvirali, -e. - Din lat decemviralis, -e. Cf. fr. d e c e m v i r a 1. DECEMVIRÂT s. n. Demnitatea de decemvir; funcţia deţinută de acesta; perioadă de timp în care era exercitată această funcţie. Cf. TDRG, CADE, DEX, DN3. -PL: decemvirate. - Din lat. decemviratus. Cf. fr. d e c e m v i r a t. DECEMVIRE s. m. v. decembrie. DECEMVRE s. m. v. decembrie. DECEMVRIE s. m. v. decembrie. DECENAL, -Ă adj. Care durează zece ani; care are loc din zece în zece ani. D-sa [N. Culianu] a sfârşit ... exprimând dorinţa de a se perpetua şi pe viitor această sărbare decenală. 1709 DECENTE 245 DECENŢĂ EMINESCU, O. IX, 204, Cf. CADE, SCRIB AN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: decenali, -e, - Din lat. decennalis, -e, fi*, décennal. DECÉNÏE s. f. v. deceniu. DECÉNIU s. n. Răstimp, interval, perioadă de zece ani; decadă (2). Paginile următoare cuprind un şir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. MAIORESCU, CR. I, IV. Deceniul care trecu poate fi considerat ca periodul proiectului. ODOBESCU, S. n, 403. Clipele vor fi decenii. EMINESCU, N. 61. împrejurările politice de pe la finea deceniului al şaptele şi începutul celui de al optule ... erau cam încurcate. SBIERA, F. S. 256. Se ... opreşte interpolatorul... la al doilea deceniu din secolul al XVII-lea. IORGA, L. n, 568. Timp de atâtea decenii nu găsim nicio operă care să se impună prin oarecare originalitate. DENSUSIANU, L. 245. Deşi au trecut câteva decenii de la moartea lui [Eminescu], lirismul român nu s-a ridicat nici astăzi deplin. LOVINESCU, C. I, 132. Au ţinut să sărbătorească acest deceniu de la terminarea studiilor liceale. GALACTION, O. 25. Multă vreme, poate timp de decenii, nu se vor ivi asemenea interpreţi. CAMIL PETRESCU, T. m, 517. în Franţa publica, în ultimele decenii, asemenea „profeţii” faimoasa M-me de Thèbes. NEGULESCU, G. 67. Convenise să accepte mâna lui Georges, cu o decenie şi mai bine mai în vârstă decât dânsa. MIHĂESCU, D. A. 43. în deceniile trecute se luase obiceiul ca tinerii să-şi zică între ei cu numele localităţii de unde erau originari. graur, n. p. 93. Foiletonistica celor două decenii ultime însemnează cel mai impresionant inventar. CONSTANTINESCU, S. n, 279. Petru Maior ...a remarcat, cu câteva decenii înaintea lui Diez, deosebirea între cuvintele ... vechi... şi neologismele împrumutate. IST. LIT. ROM. H, 64. A locuit în Bucureşti aproape două decenii. G. BARBU, A. v. 116. Tăcerea ce i-a înconjurat timp de aproape două decenii opera a fost în cazul lui [Blaga] rodnică. SMON, S. R. n, 111. Deceniile din urmă ... au adus pretutindeni în lume, în prim-planul vieţii sociale, tineretul cu problemele sale. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 5. în primele decenii au apărut mai ales lucrări descriptive, întreprinse din dragoste pentru producţia populară. Z. MIHAIL, T. P. 22. [Geniul lui Sadoveanu] s-a constituit abia către finele deceniului al treilea. PALEOLOGU, T. 13, cf. BUTURÀ, EG. 160. în ultimele decenii, în Moldova şi în zona laşilor, pregătirea jocurilor tradiţionale cu măşti începe de la Lăsata Secului. PAVEL, S. E. 211. Această disociere nefastă va conduce în cele din urmă, în deceniul trei, la dizolvarea stilului politic tradiţional. PATAPIEVICI, C. L. 258. Este prima vizită în Egipt a unui şef de stat rus în ultimile patru decenii. RL 2005, nr. 4 600. -Pl.: decenii. - Şi: (rar) decénie s. f. - Din lat. decennium, it. deeennio, fr. décennie. DECÉNT, -Ă adj. 1. Care corespunde exigenţelor minime; convenabil, suficient, corect; lipsit de pretenţii. V. modest (2). Nicio idee sănătoasă, niciun vers pe picioarele lui, nicio rimă decentă ... toate ca scrise de netoţi. HELIADE, O. II, 410. [Caragiale] se instalase confortabil la Wilmersdorf..., un cartier nou cu case decente de raport. CĂLINESCU, C. O. 209. în aparenţă totul părea decent şi civilizat. PREDA, DELIR. 111. O moarte eroică avea toate şansele să înduioşeze oficialităţile, determinându-le ... să asigure Emmei ... un trai dacă nu îmbelşugat, măcar decent. MAGAZIN IST. 1970, nr. 5, 85. S-a vădit la recitaluri că nu toţi soliştii sunt capabili să susţină o autoprezentare cursivă, agreabilă şi decentă. M 1974, nr. 9, 9. Oameni deprinşi până nu de mult să ducă un trai decent, flacăra, 1975, nr. 44, 22. ^ (Adverbial) Rămăşiţele pământeşti ale lui Rousseau ... au fost scoase şi înmormântate decent, într-un mormânt individual OPRESCU, A. M. 19. în jurnalul lui Eckermann nemulţumeşte tocmai faptul că autorul lui nu e decât - un documentarist, un partener fără destin la o aventură la care nu ştie să asiste decât decent. LDCEANU, J. 160. Cum să supravieţuieşti, decent, în intervalul dintre obnubilare morală şi edificare]? pleşu, M. M. 8, cf. PATAPIEVICI, C. L. 300. 2. Care respectă buna-cuviinţă, conform decenţei (1); cuviincios, pudic. Cf. ARISTIA, PLUT., lm. „ Trivial” este o impresie relativă din lumea de toate zilele, ca şi decent şi indecent. MAIORESCU, CRITICE, 428. Adela fugi pe uşă, lăsându-mă cu doamna M***, care o urmă imediat, decentă. IBRĂileanu, A. 120. Germanii au avut o atitudine decentă. TITULESCU, D. 154. Luându-şi angajament solemn faţă de părinţi că nu o duce decât la filmele morale şi decente. C. PETRESCU, C. V. 89. Ţinuta clasicului e decentă, calmă, zeiască; a romanticului e vehementă. CĂLINESCU, i. 21. Articolul era destul de decent..., se strecuraseră însă printre rânduri câteva aluzii STANCU, R. A. I, 266. Au continuat să se bălăngăne fară rost într-o mişcare mai decentă. VINE A, L. I, 230. Acest repertoriu trebuie prezentat într-o ambianţă corespunzătoare, onorabilă, decentă, firă stridenţe. CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 1/7. Nu ştia cum să găsească o formulă decentă pentru a preda cadoul. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 23. O (Adverbial) Iau act cu brutalitate de fapte care ... nu-i decent să mă privească. IBRĂILEANU, A. 17. Nu-i decent, când nu mai eşti tânăr, să-ţi arăţi sânul gol. CAZIMIR, GR. 153. Sărmanul cântăreţ din armonică care şi-a lăsat pălăria în calea trecătorilor ... se înfăţişează decent. SADOVEANU, O. IX, 130. Viaţa trebuie trăită decent. ARGHEZI, S. XI, 98. Tradiţia cerea ca personajele reprezentate lângă locaşul pe care l-au construit să fie redate în ţinuta cea mai decentă, deci cu capul acoperit. Z. MIHAIL, T. P. 16. -Pl.: decenţi, -te. - Din fr. décent, it. decenta. DECENTRALIZÂ vb. I v. descentraliza. DECENTRALIZĂRE s. f. v. descentralizare. DECENTRALIZÄT, -Ă adj. v. descentralizat DECENTRALIZÂŢIE s. f. v. descentralizaţie. DECENTRALIZAŢIUNE s. f. v. descentralizaţie. DECENŢĂ s. f. 1. Bună-cuviinţă, respect pentru bunele moravuri; pudoare. El ştia că înfaţoşarea în public a so fiilor şi a feţilor va înfrâna în marginile cumpenirii şi deţenţiei pe bărbaţi şi pe părinţi. ASACHI, I. 252/23. Oamenii umblă în îmbrăcăminte aşa de uşoară, încât abia nu se vatămă decenţa în public. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 157, cf. NEGULICI. Autorul, pentru a ne face să râdem, nu are nevoie să se coboare din regiunile decenţei şi a bunei-cuviinţi. CONV. LIT. II, 325, cf. LM. Se poate găsi o mare decenţă ... în legătura dintre sexe. MAIORESCU, CRITICE, 612, cf. ŞĂINEANU2. Opinia publică e prea riguroasă cu acest bărbat de o relativă... decenţă publică şi privată. LOVINESCU, S. I, 149. Decenţa ne obligă să părăsim citatul. CĂLINESCU, E. 233. Există în lirica lui [B. P. Hasdeu]... eclipse ale decenţei VIANU, L. R. 133, cf. DN2, M D. ENC., DEX. Pe de altă parte, valorile individuale, precum decenţa, demnitatea, curajul, inteligenţa, joacă întotdeauna un rol decisiv în arta dizolvării tranzacţionale a unui diferend. PATAPIEVICI, C. L. 19. Elevii să fie supravegheaţi în pauze, pentru a potoli pornirile zgomotoase, ... iar orele de sport să se desfăşoare în limitele decenţei. rl2005, nr. 4 603. 2. Lipsă de pretenţii, simplitate; rezervă, tact, discreţie. Cu o aşa respectuoasă decenţă a căutat autorul să priceapă generaţia care dispare din mijlocul nostru. MAIORESCU, CRITICE, 599. [Mazâlul Neculai Isac] are ... o decenţă aristocratică. IBRĂILEANU, s. 16. Opri maşina în faţa unei case fară etaj ..., cu 1718 DECENVRE 246 DECEREBRARE aparenţă de decenţă şi confort. CĂLINESCU, C. N. 126. Iubirea şi decenţa să nu ne facă să uităm că scorul de puncte între noi şi Scoţia... este, la noi acasă, de unu la patru. FLACĂRA, 1975, nr. 22,22. - PL: (rar) decenţe. - Şi: (învechit) deţenţie s. f. - Din fr. décence, it. decenza, lat. decentia. - Deţenţie < germ. Dezenz. DECÉNVRE s. m. v. decembrie. DECEDARĂ conj. v. deoarece. DECEPTIV, -Ă adj. (Livresc) Amăgitor, înşelător. însetate de materia lor deceptivă, nările se definesc prin aviditate. PATAPIEVTCI, C. L. 317. -Pl.: deceptivi, -e. - Din engl. deceptive. DECEPTÔR, -OARE adj. (învechit, rar) înşelător, amăgitor, viclean (1). Cf. prot. - pop., n. d. -PL: deceptori, -oare. - Din lat. deceptor, fr. décepteur. DECÉPJIE s, f. Faptul de a fi decepţionat, dezamăgit în aşteptările, în speranţele sale; ceea ce decepţionează; dezamăgire, deziluzie. Făcui nazuri, dar în multe locuri avui decepţii. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 127. M-am dus la vechea mea gazdă, unde mă aştepta cea întâi decepţie. NEGRUZZI, S. I, 67. Provincialii, când aud vorbindu-se de grădina Cismegiului, s-aşteaptă a găsi acolo ... cel puţin un mic Versailles. Descepţiune! GHICA, c. E. n, 319. l-am jărtfit. toate palpitaţiile inimii mele ... Ce descepţie crudă! ce deşteptare fioroasă! ALECSANDRI, T. 1 015. Restul nu a fost decât decepţie pentru cei mai mulţi auditori. MAIORESCU, CRITICE, 540. Iată cum ştie poetul să ne facă a simţi chiar şi decepţiunea vânătorului. ODOBESCU, s. m, 82. Publicul a rămas nepăsător ... Inc-o decepţie în viaţa lui bietul Tiberie! VLAHUŢĂ, S. A. n, 127. Viaţa lui are să fie un şir de decepţiuni! I. NEGRUZZI, S. HI, 401. Dorea însă o iubire mare prin care să se răzbune de toate decepţiile. REBREANU, I. 104. în epoca de decepţie şi reacţie, numai un om ca d. Maiorescu ... putea deveni reprezentativ. IBRĂILEANU, S. 96. Mihail se va înşela dacă va înţelege această linişte legată de o decepţie sau de o durere profundă. M. ELIADE, O. I, 121. Un jovial se poate ... despărţi de viaţă pentru o decepţie de inimă. LOVINESCU, C. V, 146. Decepţiunile tale mari şi mici au fost sporite cu dureri de multe feluri. GALACTION, O. 15. Orice decepţie devenea pentru el tragică. NEGULESCU, G. 107. Fiecare dibuială era o decepţie. BRĂESCU, O. A I, 224. O primă decepţie în dragoste ...îl readusese ... lângă Safta. G. M. ZAMFTRESCU, M. D. n, 27. Falsificarea teoriei sociale nu se traduce, când se aplică în practică, într-o nedreptate şi o decepţie? D. GUŞTI, P. A. 106, cf. STĂNILOAE, O. 262. Călătorul o să-ncerce poate o decepţie: în locul florilor, o să găsească lunca ... cultivată cu zarzavat. ARGHEZI, B. 95. Decepţiile se succedau una după alta, căci pretutindeni jefuitorii precedaseră pe arheologi. MAGAZIN IST. 1968, nr. 6, 53. Insuccese şi decepţii repetate ...îl conduc, paradoxal, spre o concluzie optimistă extrem de simplă. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 16. - PL: decepţii. - Şi: (învechit) decepţiune, descépfie, descepţiune s. f. ~ Din fr. déception, lat. deceptio, -onis. DECEPŢIONA vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni) A face pe cineva să-şi piardă iluziile, speranţele, încrederea; a pricinui cuiva o decepţie; a dezamăgi, a deziluziona. Cf. TDRG, CADE. Spuneam secretarului companiei, care mă decepţionase: Mă duc în provincie. CAMIL PETRESCU, T. III, 493. în ochi i se aşternuse o vagă ceaţă de mâhnire pe lume, parcă îl decepţiona în sinea lui. preda, m. S. 113. Spiritul anacronic, medieval al cursurilor o decepţionează. IST. LIT. rom. n, 629, cf. DN2, M. D. ENC, DEX. Rezultatele audierii i-au decepţionat în primul rând pe membrii partidelor creştin-democrat şi liberal din comisie. RL2005, nr. 4 601. -Pronunţat: -ţi-o-. - Prez. ind.: decepţionez. - Decepţie + suf. -iona. DECEPŢIONÂL, -Ă adj. (Rar; despre creaţii literare) Care decepţionează. Poetul deviază repede spre o poezie ... decepţională. LOVINESCU, C. VI, 120. - PL: decepţionali, -e. - Decepţie + suf. -ional. DECEPŢIONÂNT, -Ă adj. Care decepţionează; dezamăgitor. Cf. DEX, NDN. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: decepţionanţi, -te. - Decepţiona + suf. -ant. DECEPŢIONAT, -Ă adj. Care a suferit o decepţie; dezamăgit, deziluzionat. în „Rolla\ Musset zugrăveşte un tip decepţionat, un pesimist contemporan lui. GHEREA, ST. CR. n, 319. Cometa nu se ivi O parte din lume plecă acasă decepţionată. MACEDONSKI, O. EI, 90, cf. DL, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: decepţionaţi, -te. - V. decepţiona. DECEPŢIONÎSM s. n. Atitudine manifestată în arta şi în literatura de la jumătatea secolului al XlX-lea, caracterizată prin pesimism, prin dezamăgire permanentă şi prin lipsă de încredere în progres. Pricina decepţionismului la noi, ca şi aiurea, trebuie căutată într-un complex de cauze, care se află în mediul social. GHEREA, ST. CR. I, 203. Oricât de multe cauze de decepţionizm ar avea cineva, ele pot fi stăpânite de o voinţă puternică. arhiva, ii, 92. Pentru a ni se dovedi decepţionismul lui Vlahuţă, vom auzi pe critic descriindu-ne poziţiunea umilită şi săracă a artistului. DEMETRESCU, O. 173. A vedea însă în criza de pesimism de la jumătatea veacului trecut ...o criză de „decepţionism”', înseamnă a scoborî pesimismul. LOVINESCU, C. VI, 72. Decepţionismul ultimului val romantic. CONTEMP. 1949, nr. 138, 5/6, cf. DL, der, SFC I, 125, 126, DN2, DEX. - Pronunţat: -ţi-o-. - Decepţiune + suf. -ism. DECEPŢIONÎST, -Ă adj. (Despre literatură) Care are caracterele decepţionismului; (despre oameni, mai ales despre scriitori) care se lasă stăpânit de decepţionism, care a adoptat decepţionismul ca atitudine de viaţă. Pricinele curentului decepţionist în literatura românească sunt întocmirile sociale, ori mai bine zis lipsurile, anomaliile acestor întocmiri. GHEREA, ST. CR I, 77. Eroul nuvelei, Radu Munteanu, un tânăr cinstit, poet, ajunge decepţionist..., distrus de mediul social modem id. ib. 201, cf. DL, DEX -Pronunţat: -ţi-o-. - PL: decepţionişti, -ste. - Decepţiune + suf. -ist. DECEPŢIUNE s. f. v. decepţie. DECEREBRA vb. I. T r a n z. (Med.; complementul indică emisferele cerebrale ale unor animale) A îndepărta experimental, în scopul studierii funcţiilor diferitelor părţi ale creierului. Cf. ndn, mda. -Prez. ind.: decerebrez. - Din fr. decărebrer. DECEREBRÂRE s. f. Acţiunea de a decerebraşi rezultatul ei. Cf. m. d. enc., dex2, ndn. - V. decerebra. DECEREBRAT 247 DECI1 DECEREBRAT, -Ă adj. (Med.) Căruia i s-au îndepărtat emisferele cerebrale. Animalele decerebrate prezintă grave tulburări motorii, de sensibilitate, de echilibru, de orientare etc. DER. ♦ F i g . Lipsit de inteligenţă, de raţiune. Din unghiul acestei noi calităţi sufleteşti, nu ne va interesa ... nici o etică a emotivităţii decerebrate. PLEŞU, M. M. 76. O societate tot mai superficială, indiferentă şi decerebrată, făcută să asculte de noi comandamente şi să nu mai privească înapoi. RL 2006, nr. 4 909. -PL: decerebraţi, -te. - V. decerebra. DECERNĂ vb. I. T r a n z . 1. (Complementul indică decoraţii, premii, titluri etc.) A acorda, a conferi în mod solemn. Perpetuă onoare ţi-aduce-această faptă Şi premiu te aşteaptă ce regele-ţi decerne. HELIADE, O. I, 331. Domnitorul a decernut autorului marea medalie de aur. HASDEU, I. C. I, X, cf. barcianu, ALEXI, W., TDRG. A cerut ...să decearnă „premiul Sorin Vasilescu”. CAMIL PETRESCU, P. 178, cf. DN2. Cu zece ani în urmă, premiul Nobel pentru medicină era decernat unei echipe de biologi francezi. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 3/5, cf. dex. Cupa României a fost decernată de managerul Centrului Olimpic de excelenţă de la Sighişoara. RL 2005, nr. 4 614. <> R e f 1. pas. Recompensând lucrările care ...se vor crede cele mai bune la timpul când este prescris a se decerne premiul ODOBESCU, S. n, 356. 2. (Ieşit din uz; complementul indică pedepse) A fixa, a hotărî, a pronunţa (3). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, SCRIBAN, D. - Prez. ind.: decernez şi (învechit) decérn. - Şi: (învechit) decérne vb. III. - Din fr. décerner, lat. decernere. DECERNĂRE s. f. Acţiunea de a decerna şi rezultatul ei. Cf. decerna (1). Comisiunea nu crede că este oportun ... a refuza, nici chiar a amâna decernerea premiului propus. ODOBESCU, S. îl, 354. Decernarea titlului ... presupune o judecată de apreciere. RALEA, S. T. H, 215. întâietatea întrecerii şi decernarea steagului staţiunii se discutau în şedinţa de producţie. MTHALE, O. 191, cf. DN2, M. D. ENC. Festivitatea de decernare a premiilor. M 1974, nr. 9, 39. Cu prilejul decernării premiilor. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 10. Radio City Music Hali... este duminică, 5 iunie, gazda celei de-a 59-a ediţii a ceremoniei de decernare a premiilor Tony. RL 2005, nr. 4 631. - PL: decernări. — Şi: (învechit) decérnere s. f. - V. decerna. DECÉRNE vb. III v. decerna. DECÉRNERE s. f. v. decernare. DECÉS s. n. încetare a vieţii; oprire a tuturor funcţiilor vitale; moarte (1); (rar) decedare. Cf. lm, barcianu, alexi, w. învălită în patrafir, cartea de molitve, vreo câteva cărţi de rugăciuni..., apoi protocoalele naşterilor şi deceselor. LUC. II, 181, Cf. ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Am clienţi care mă scoală noaptea din somn degeaba, ca să mă duc să constat decesul. CĂLINESCU, E. O. n, 179, cf. DL, DN2, D. MED., M. D. ENC. Aproximativ 80 la sută din cazurile de deces prin cancer pulmonar ar putea fi evitate. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 9. Din timpul vieţii, omul nu hotărăşte asupra destinaţiei după deces a corpului său. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 4/5, cf. dex. încheie contracte de întreţinere prin care transferă cumpărătorului, după deces, drepturile asupra locuinţei RL 2005, nr. 4 525. F i g . în fond, actul din iulie 1682 sancţionează decesul imaginarului Renaşterii în reprezentările oamenilor culţi. PATAPIEVICI, C. L. 362. <> Act (sau certificat) de deces = a) act oficial prin care medicul (legist) constată decesul şi cauza acestuia; b) document oficial în care se înregistrează decesul la Oficiul stării civile. La moarte se ştia însă ' că [Ion Creangă] avea 52 de ani şi aşa se scria în actul de deces. CĂLINESCU, I. C. 37. Ar trebui să mă duc pe la primărie şi să mă fac secretar, să scriu acte de naştere şi deces, preda, delir. 24. Actul de deces [al lui Iancu Jianu] este din 14 decembrie 1842. MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 65. (Prin lărgirea sensului) „ Decesul” studioului Sahia. RL 2005, nr. 4 686. -PL: decese. - Din lat. decessus, fr. décès, it. decesso. DECHEĂVRIE s. m. v. decembrie. DECHÉMBER s. m. v. decembrie. DECHÉMBRE s. m. v. decembrie. DECHÉMBRIE s. m. v. decembrie. DECHÉMVERE s. m. v. decembrie. DECHÉMVIRE s. m. v. decembrie. DECHÉMVRE s. m. v. decembrie. DECHÉMVR! s. m. v. decembrie. DECHÉMVRIE s. m. v. decembrie. DECHERĂ vb. I v. declara. DÉCHES interj. Hârca (împingând pe Chiosa): Pei, proclete, că te sugrum! - Chiosa (ferindu-se): Deches! da ’ ce te-a pălit, Hârco? MILLO, în PR. DRAM. 410. - Din ţig. dikhes „(tu) priveşti”. DECHÉVRI s. m. v. decembrie. DECHÉVRIE s. m. v. decembrie. DECHIARÂ vb. I v. declara. DEC HI ARA RE s. f. v. declarare. DECHIARÂŢIE s. f. v. declaraţie. DECHIARAŢIUNE s. f. v. declaraţie. DECHIARĂCIUNE s. f. v. declaraţie. DECHIERĂ vb.I v. declara. DECHÎLE s. f. pi. (Prin Transilv.) Scânduri groase de brad, cu care ciobanii podesc celarul de la stână. Burduşii se aşezau pe podile în celar, care era mai răcoros şi podit cu „dechile” — scânduri groase - de brad. DRAGOMIR, O. M 15. - Et. nec. DECHINĂ vb. I v. declina. DECHINĂCIUNE s. f. v. declinaţie. DECHÎS s. n. v. dichis. DECfflSÎ vb. IV v. dichisi. DECHÎU s. m. v. dichiu. DECI1 conj., adv. I. Conj. 1. (învechit şi popular; exprimă raportarea sub aspect continuativ sau consecutiv a unei acţiuni la altă acţiune) Pavel încă lăcui dzile ... şi nută întru Siriia ... Deaci pristoi întru Efesu şi aceia lăsă acie, e însuş întră întru DECI1 248 DECI1 gloată. COD. VOR2 230. E ceia ce era cu menre lumiră văzură ... Deaci zişu: ce se facu? (sec. XVI). GCRI, *2/34. Că dracul invită omul întâiu cu trupu, deci cu beţiia şi cu râvniia, deci cu lăcomiia şi cu curviia, deci cu mânia, deci cu gândul trupului. COD. TOD. 116. Iară oamenii... i-au ajuns, ... deci i-au tăiat şi i-au jecuit (sec. XVII). ROSETTI, B. 59. Şi o mărită după un boiariu anume Zinon; deci născu dentr-însa un cocon. MOXA, 369/14. Antiohii-Vodă l-au poflit pe sol la curtea domnească, la cinste. Deci acel sol să ţinea prea mare. NECULCE, L. 215. Şi îndată se începe şi vecerniea cea mare. Deci după săvârşirea vecerniei, merge şi doamna la numita mănăstire. GHEORGACHI, LET. ni, 318/2. Strânse oaste ... şi merse asupra lui Baiazid, deci fu bătut de isnoavă. VÄCÄRESCUL, IST. 259. Au început a roade mreaja, şi câte puţin, câte puţin, au ros o sfoară, deci alta până s-au dezlegat mreaja. ŢICHINDEAL, F. 37/18. Această tânără văduvă mă iubeşte foarte ... alerg acum la ea să ţi-o aduc aici. Deci să întoarce la iubita lui; o găseşte şezând cu un ofiţer tânăr şi frumos. TÂMPEANUL, G. 70/21. Vladul au fost băut la o masă cu Şărbea ..., deci au fost lovit pe Şărbea cu un baltag (a. 1624). HEM 3 065. Dar apoi îşi aduse aminte că făgăduise a răpi pe fata Genarului, şi ceea ce figăduieşte voinicul anevoie o lasă nefăcută. Deci se porni şi înspre sară ajunge la castelul Genarului. EMINESCU, p. L. 181. (învechit, reluat la începutul fiecărei acţiuni, marchează continuitatea aspectelor narative ale unei expuneri unitare) Dici se-au sculatu Danu şi cu Micul şi au împresurat locurele noastre; ... dici noi am mersu înaintea domnului, lu Alixandru-Vodă la Divan ...; dici Arbănaşul nu s-au lăsat...; dici noi n-am avut cu ce plăti (a. 1596). CUV. D. bätr. I, 72/7-11. Deciu m-au prinsu neşte sasi; deci a vrut să mă tae; eu m-am rugatu şi a spu că simt fecior Mogăldei; deci niu m-au perdut. Deaci eu amo tris carte la Andriiaş din Bistriţ<ă>, el au trimis la sas de m-au cerşit (înainte de 1600). ROSETTI, B. 52. Să începem a scrie tăria şi putearea rumânilor de unde s-au început şi au ţinut pământul tot şi ţări. Deci după prada Troadei, Enea ... s-au sculat ...se mută ...în ţara Veneţiei... Deci Enea ... feaceră vraje şi luară plăzuit ... Deci vrură să facă sfară, cu scroafa grasă, iara ea se smuci. MOXA, 354/29. Dumitraşco-Vodă, după ce au vădzut că s-au curăţit de Ieşi..., s-au dus în scaon în Ieşi şi s-au aşedzat la scaon. Dece Dumitraşco-Vodă, temându-să de Ieşi... scris-au la vizirul de au făcut ştire de toate de aceste, cum s-au tâmplat. Dece vizirul au poruncitu să iemedze tătari în ţară, pentru să apere şi pre dânsul şi raiaua, neculce, l. 56-57. începu a dori Aidin să vază pe frate-său ... şi porunci vezirului său să se ducă la dânsul... şi să-l poftească la India ... Deci ajungând vezi-rul, ... îi ieşi spre întâmpinare cu toţi sfetnicii... Deci îndată porunci să întinză corturile cele împărăteşti. GORJAN, H. I, 2/23. (Situat la începutul unui capitol, al unui paragraf, al unei strofe etc. sugerează aspectul continuativ al unei expuneri sau reluarea acesteia printr-o idee nouă) Deaci, fraţii miei ceia dragii, să fie totu omul currundu a audzi. COD. VOR.2 341. Deaci zise: eu, pre Dfumnefieu, sântu jidovinu (sec. XVI). GCR I, *2/16. Deaci Preacista aşea tângui şi plânse după Fiiul Său. VARLAAM, C. 87. Deci când au fost în luna lui iunie ...au ieşit şi Dumitraşco-Vodă înaintea moscalilor la Prut. N. COSTIN, LET. n, 112/1. Deci loachim şi Anna ...au dus darurile lor mai nainte decât alţii la besearică. ANTIM, O. 43. Deci după cincisprăzeace zile rumpându-şi acoperământul ies din găoci. MOLNAR, E. s. 36/7. Deci se scoală dimineaţa Arghir şi îşi spală faţa (a. 1800). GCR n, 176/1. Deci, după cheltuielile care să fac ..., putem zice că banii ce să strâng estimp de-abia să-i ajungă (a. 1822). DOC. EC. 258. Deci dacă din toate neamurile cele ce se străduiesc a se cultivi au făcut fundaţii, pentru ce să nu se afle şi naţia românească... care să întemeieze spre nemuritoare pomenire şi lauda lor aceste fundaţii? HELIADE, în PLR I, 20. Deci naşterea noastră de creştini este cel mai slăvit din toate titlurile noastre. MARCOVICI, c. 125/8. Deci aflând că se întorcea de la vânătoare împăratul, fratele său se duse vesăl spre întâmpinarea sa. GORJAN, H. I, 5/29. Deci, timpul sosit-a! Semne s-au ivit pe cer bălcescu, M. V. 581. Deci, departe de a opri junimea de la amor, eu aş voi s-o cresc pentru acest simţământ. NEGULICI, E. I, 54/13. Deci văzând că coraj n-are niciunul din câţi era Hotărî-n cele din urmă el într-în-sul a intra. PANN, H. 4/7. Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea. Fii bun şi maret ori pătat de crime. EMINESCU, O. IV, 338. Deci luându-şi cuşma, a trecut puntea îngândurat, mergând în urma omului stăpânirii. GALAN, Z. R. 51. Deci sosind capigiul la Bucureşti, a mers la hanul beilicului, după obicei. BARBU, PRINC. 335. ♦ (învechit, urmarea unei acţiuni este motivată cauzal; urmat de „pentru aceea”, accentuează ideea de cauzalitate) Audziră şi fură împluţi de urrgie. Deaci strigară grăindu „mare e Arrtemida efeseiasca”. COD. VOR2 237. Şi văzură acea stea, şi nefiind ca alalte steale, ivindu-se aşa prealuminată minunată, deci se rădicară şi se duseră. CORESI, EV. 501. îndemn pre fiecine să primească [această cazanie], căci... iaste de folos ... Dece pentru aceaia şi voi top câp vep nemeri această cazanie ... să iubiţ învăţătura (a. 1644). GCR. I, 111/12. Vrem să facem voroavă pentru rândul furtişagului; deci se cade să spunem nişte lucruri... pentru ca să putem înţeleage. prav. 29. Acest pământ al Moldovii n-au fost aşedzat de demult de oameni, ... ce ... au fost şi pustiiu. Deci pentru aceea nu se află letopiseţe scrise de pământeni vechi. NECULCE, L. 3. Vezirul otcârmui lucrurile ca cum ar fi trăit Selim, şi cu mare grabă înştienţa curgerea pricinii lui Sultan Suleiman, care şi atunci se afla la Trapezund şi moartea lui Sultan Selim. Deci dându-se în public sosirea lui Suleiman, se descoperi şi moartea lui ... Selim. VĂCĂRESCUL, IST. 260. Se sili... a se purta cu ... cele mai înţelepte purtări, ca doară va trage asupră-şi dragostea fratelui său, pe care o şi dobândi. Deci Aidin, mişcat fiind de dragoste mare, ... hotărî să-şi împărţească împărăpa cu acest frate al său. gorjan, H. i, 2/7. ♦ (Una dintre acţiuni reprezintă consecinţa sau rezultatul celeilalte acţiuni; urmat de „dar”, accentuează ideea de consecinţă) Vrum să se înmulţească în multe părp ... cuvântul lu Dumnezeu şi să se adaugă spre învăţătura legiei creştinească. Deci deaca văzui că e lucru dumnezeiesc, iară eu nu mai cruţai den aveare, ...ce ded ... de să tipărească această carte. CORESI, EV. 6. Chematu-o-au unii şi Flachia, de pre Flac, hatmanul râmlenesc, ce scriu leatopiseţăle lătineşti că au bătut războaie cu schitii pre aceaste locuri; dece schimbându-se şi schimonosindu-i-se numele den Flachia, i-au zis Vlahia. ureche, let. I, 97/8. Atunce nu l-au putut sudui, temându-să de certare, iară după acia l-au aflat sângur fără de slujbă, dece l-au suduit. PRAV. 70. Şi altele multe n-or fi ştiut istoricii streini, ca să le pomenească toate. Deci o samă de istorii mai alese şi noi nu le-am lăsat să nu le scriem. NECULCE, L. 4. Deşchide gura ta şi giudecă cu direptate. Dăci socoteaşte pre săracul şi pre neputinciosul (a. 1694). GCR I, 312/31. Fiind eu în Eghipet... s-au întâmplat... că, trecând un glonţ de tun aproape, mi-au usucat un picior ş-am rămas învalid. Deci am luat slobozie de la slujba oştenească. budai-deleanu, ţ. 66. însă părinpi tăi doresc ca să nu fii aşa greu pedepsit, ci şi tu încai ceva să învefi. Deci, pentru dragostea lor, nu te voiu depărta de acea bunătate. PETROVICI, P. 27/4. împăratul Franpei au certătat [sic!]... casa unui curtean al său. Aceasta era foarte frumoasă şi mare, numai cuhna era prea mică. Deci s-au mirat împăratul. CARCALECHI, C. 83/10. Se află o turmă de oi spanioleşti ... cultivite cu atâta sporiu, încât li s-au vândut... lâna drept 30 galbini în aur cântariul Deci să face cunoscut tuturor celor ci vor dori a se îndeletnici cu acest folositoriu ram al iconomiei că la numitul proprietariu să pot cumpăra foarte ieftin berbeci. AR (1829), 562/29. Tot omul ... îndreaptă... faptele sale ... să se facă norocos. Deci toată sârguinţa omenească este întocmită spre ajungerea bunei norociri. BOJINCĂ, D. 1/4. Iubite frăpoare, scoate-mă din numărul celor ce merg la vânat, căce starea sănătăpi mele nu mă iartă a umbla întru aşa petreceri. Deci văzându-l Aidin că starea lui cerea liniştire, nu-l mai supără. GORJAN, H. I, 4/22. Omule, ... Mulţumeşte-te cu zăstrea 1764 DECI1 249 DECI1 ce de ia ceriuri ţi-e dată ... Deci dar, omule, Cunoaşte înţeleapta bunătate. CONACHI, P. 269. Deacă [închiegătura] astupă ţeapăn vasul de amândoă părţile, sângele ...va rămânea stătătoriu ... Deci sângele să descompune îndată ce încetează de a mai cercula. MAN. SĂNĂT. 141/8. Când auzea cântând pasări şi filo mile în crâng, I să părea că pe dânsul îl tânguiesc şi îl plâng. Deci dar nici la vânătoare de a mai ieşi nu vrea. PANN, E. I, 5/23. Se aflau români ..., carii limba naţiunei sale văzându-o în periciune, se apucară ... să o mântuiască. Deci dar aceşti bărbaţi zeloşi, foarte învăţaţi şi cu minte ..., începură a scrie gramatici de limba română. BÂLĂŞESCU, GR. XIV/l 9. S-a dus amorul, un amic Supus amândurora; Deci cânturilor mele zic Adio tuturora. EMINESCU, O. I, 184. Totuşi la Londra sunt temeri serioase că germanii nu vor accepta şi deci toată conferinţa va da greş. TITULESCU, D. 158. Diaconii erau invidioşi pe aceşti clerici, ... deci căutau a le face mizerii. CĂLINESCU, I. c. 87. Am datoria să mă duc cel puţin până la Brăila. Spuneau astă-noapte ceilalţi că se schimbă vremea. Deci mi se schimbă şi mie starea şi dorinţa mea se va realiza. SADOVEANU, O. XXI, 391. Bucuria lui Petrea Piperiul că avea acum o sumuşoară bună de bani şi putea să-şi cumpere şi haine, şi arme. Deci dară nici n-au pregetat mult, ci s-au grijit şi de unele, şi de altele. sbiera, p. 132. ^(învechit, exprimă consecinţa probabilă în eventualitatea producerii unei acţiuni; cu nuanţă justificativă) Cela ce va arăta la giudeţ cum cutare martur ...nu iaste om de credinţă ...de vreame ce el iaste ... om cumu-i mai rău, dece de va arăta aceastea cuvinte, cum sâmt adevărate, nu să va certa ca un suduitoriu. PRAV. 234. Dzic să fie dzis viziriul lui Dumitraşco-Vodă, cându l-au pus domn ...: De s-or apuca boierii să facă zapis la mâna viziriului ... va trăi cu pace în Ieşi; or rădica să nu iernedze tătarii în ţară. Dece o samă de boieri s-au fost apucând să facă zapis. NECULCE, L. 56. Deci de vei vedea că spre umegiune s-au plecat, des fa antiminsul pre Sfântul Prestol. lacov, SYN. 2871. In sfârşit, stomacul, fiind un organ al mistuirii, cât a esercita funcţiunile sale pe cât viaţa le însufleţeşte; fiiincă un organ oarecare funcţionă neapărat şi prin aceasta este organ. Deci deaca nu-i dă [stomacului] nimic a mistui, el se va mistui pe sineşi, se va roade, se va slăbi şi se va sinucide. MAN. SĂNĂT. 322/27. ♦ (învechit, exprimă concomitenţa dintre două acţiuni) Diavolul... ştie că în vreamea de rugă mult folos dobândim. Deci atunce cade el. CORESI, EV. 327. [David] până nu se ruga celui împărat ce ţine cerul şi pământul, nu putea să se izbăvească de vrăjmaşii săi ... Deci când veri vedea vrăjmaşii tăi spre tine, ...te roagă Celui de Sus. PARACLIS (1639), 259. Dece viindu primăvara, s-au rădicat tătarii din ţară. NECULCE, L. 57. l-au venit ...să meargă să vază şi el cetatea ... Deci mergând în Verona ... au început a să mira. BERTOLDO, 3/5. Deci ajungând până la zeace şi zeace, sau de doao ori zeace, grăim doaozeci. ARITM. (1805), 14/11. Aflând ... că îl pofteşte frate-său,... îi păru ... bine. Deci îndată porunci să întinză corturile. GORJAN, H. I, 2/30. Deci gătindu-şi armia, întră fără de veste în hotarăle Moldavei. IST. M. 94/15. ^ (Cu nuanţă de conformitate) Derep ’ ce amu că noao facere de bine feace, deci aşa şi noi unul alăltui ajutători ...să fim. CORESI, EV. 395. 2. (Exprimă raportarea sub aspect conclusiv sau rezultativ a unei acţiuni la altă acţiune) Dzise lui I[isu]s: - Deci slobodzi sâmt feciorii. EV. SL. -ROM. 64r/10. întră mulţi în besearecă şi sfârşesc cu limba o mie de stihuri de rugă, şi când ies, ei nu ştiu ce-au zis ... Deci tu însuţi nu asculţi rugăciunea ta, oame. CORESI, EV. 327. Se nu se cumva tâmple a fi nuntă ... deace se cade cu ales a cerca. PRAV. LUCACI, 224717. Iară să va fi mâncat de gadine, adevereadze aceaia, deci nu plătească. PO 252/11. Pentru acesta iaste dator tot omul ... să urmeze pe urma acestora dumnezeieşti învăţători ... Dece tot ce ne-au lăsat învăţătură, se cade să facem (a. 1632). GCR I, 77/20. Cela ce va oblădui acel pământ, acela să oblăduiască şi casa, ... deci stăpânul acelui pământ de-a pururea să fie biruitoriu asupra casei. PRAV. 26. împungea pizmaşii cu suliţa-n coaste. Mergea fără frică şi fără de greaţă Că Tu, Doamne sfinte, le erai povaţă. Deci porunceaşte cu sfânta Ta silă Şi să să-ntărească pre noi a Ta milă. DOSOFTEI, PS. 220/13. Giumătatea ce rămâne în Struţ, ... să o cercăm şi iarăşi... să o aflăm. Deci la acesta lucru întâi ca astrologii să facem să cade. CANTEMIR, I. I. I, 113. Vărsatul cel mântuitoriu numai întru acela loc iase unde s-au făcut alîuirea. Deci fiindcă de obşte facem altuirea pe mână, numai acolo se iveaşte vărsatul FRĂŢILĂ, S. î. 30/6. Moldova încă n-au fost lipsită de epohe strălucite în carele au stătut prinţipi iroi în războaie, iară în timpuri de pace făcători de bine patriei şi supuşilor săi, deci faptele acelora să cuvine a fi cunoscute. ar (1829), 232/41. Clevetitorii sânt cei mai răi ... şi cei mai primejdioşi oameni din lume Deci în toate chipurile fugi de adunarea lor. BUZNEA, C. 10/21. Luna se arată în vremea aceasta de două ori luminând deasupra orizontului câte 15 zile fieştecare dată. Deci rămâne numai o lună întuneric. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 119/29. Nu se poate face acest obicei să se dea lucruri străine şi afierosite, care nu s-au făcut niciodată, iar nici Moreea nu o vor da, că s-au luat cu vărsare de sânge. Deci cum le va fi voia. ARHIVA R. n, 8/21. îşi spunea că nu poate, fiindcă mintea omului nu e în stare să născocească nimic în afară din ce a fost sau din ce are să fie. Deci, cam ce fel de minune prea afară din cale ar fi ca ... să se ivească iar unul sau doi phenixi. MACEDONSKI, O. III, 54. Creaţiunea artistului va exprima într-un feli ori în altul tendinţele epocii în care trăieşte, ale societăţei în care trăieşte. Deci artă jară tendinţe nici nu poate să fie. gherea, în PLRI, 357. Măria Sa îi dăduse ş-un pitac; deci îl socotea prietin al său. SADOVEANU, O. XVIII, 117. Nu-i rămâne nici o posibilitate de victorie, deci ori se supune, ori moare. GRAM. ROM.2 II, 241. [Virusul] H5N1 n-a venit în contact cu virusul gripei umane, deci nu a ajuns capabil să se transmită pe cale aeriană, adevărul, 2006, nr. 4 825. (învechit, exprimă concluzia probabilă în eventualitatea producerii unei acţiuni) Apoi de ne şi nevoim noi a le arăta lor folosul învăţăturei, totuş nu pot să-şi facă o idee lămurită despre dânsa, şi nice nu simt ei osăbit folosul şi lipsa învăţăturei Deci dacă voim ca propunerile noastre să folosească ceva, atuncea trebuie să fie acelea răspicate şi interesante. PETROVICI, P. 128/13. Deci dacă istoria în general este pentru omenire atât de interesantă ...cu cât mai vârtos trebuie să fie istoria patriei. IST. M. 1/15. (Concluzia sub aspect justificativ) Fericiţi sânt ceia ce plâng, că aceia se vor mângâia cu mângâiere de veci. Deci mi se cade a mângâia sufletele voastre cu aducerea aminte aceii fericite vieţi (a. 1642). GCRI, 99/23. Oricine va îmbla cu amăgituri şi nu va plăti vama cea domnească, acela iaste ca un fur, deci se cade să piardză tot negoţul. PRAV. 46. Deci neavând vas de lemn ca să facă unt, au pus laptile ce-l mulsăsă în oala ce mai mare ... şi ... au început a bate laptile până ce s-au ales untul. DRĂGHICI, R. 140/19. Nu avea nici ochi, deci nu-l putea vedea. beniuc, M. c. I, 102. (Concluzia sub aspect constatativ) Ne oprim dar pe loc Cu duşmanul să dăm foc, ... C-aşa dau cu tunurile De se clăteau dealurile; Deci ca leii ne-am luptat Până noaptea ne-apucat. RETEGANUL, tr. 68. (în construcţii interogative) Cu foc vor grăi, ... toţi văm cunoaşte păcatele unul alăltui ca când ş-ară cineş de eluş ceti cărţile ce-s scrise. Deci cine va putea să rabde acea înfricoşată ... urgie? CORESI, EV. 36. De vreme ce tu nu poţi să fii taina ta, deci ce dreptate ai să-ţi bănuieşti de o va vădi alt cinevaş. pilde, 48/2. (Indică solicitarea continuării unei comunicări apreciate ca fiind incompletă) Deci? 3. (Exprimă raportarea sub aspect deductiv a unei acţiuni la altă acţiune) Ştiinţa iaste care nu greşaşte în nimic. Deci numai filozofia nu e greşită. GRIGORIE, L. 10/20. El este părintele tău, deci cată a-l respecta. COSTINESCU. Eu nu cred şi deci nu trebuie să mă duc. MILLE, V. P. 197. O luptă-i viaţa, deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor. COŞBUC, F. T. 10. Se înrudeau, deci se detestau, eftimtu, N. 57. Soarele, deşi a trecut spre apusul cardinal şi deci a ajuns pieziş, spre ferestrele dormitorului ... e încă sus şi pătrunde prin 1764 DECI1 250 DECI1 storurile de pânză gălbuie. CAML PETRESCU, P. 153. La filosofi, interesul pur teoretic se asociază cu unele porniri fundamentale, şi deci foarte puternice, ale naturii omeneşti. NEGULESCU, G. 83. □ Cuget, deci exist (învechit, exprimă raportarea sub aspect adversativ a unei acţiuni la altă acţiune) Aşa era [Sf. Scriptură] ca o grădină încuiată ... la cei ce ştia numai limba românească. Deci acum, tălmăcindu-se pre limba românească, s-au dat în stambă, cu bună socotinţă şi chieltuiala a prea Sfinţiei Sale (a. 1765). GCR n, 78/23. Boii de soiul moldovenesc sânt făcuţi grei şi ciolănoşi, dar mai scurţi în trup, decât soiul unguresc, şi cu coarnele mici şi rău făcute, din care pricină de multe ori să strică figura lor: Deci soindu-să cu ungureşti, să fac şi arătoşi şi grei. MANOLACHE DRĂGHICI, I. 14/5. 4. (Exprimă raportarea sub aspect explicativ a unei acţiuni la altă acţiune) Aceasta iaste «meargerea după el»: când se leapădă cineva de sineş... şi se leapădă de mândriia trupului (deci: «ia crucea»). CORESI, EV. 70. Această împărţire cade împreună cu acea a popoarelor, deci că grupele omenirei ce le-am studiat sub numele de popoare sunt totodată acele care înţeleg aceeaşi limbă. CONV. LIT, li, 211. Se făcuse ora şase şi deci era momentul suprem să se gătească pentru diseară. rebreanu, R. I, 32. Despre petrecerea morţii Principelui, cronicarul scrise mai târziu: Deci prea milostivul Dumnezeu, auzind strigarea săracilor ..., n-au mai putut suferi pe nesăţiosul domn. BARBU, PRINC. 335. Ii. Adv. 1. (în poziţie postverbală, exprimă o anumită modalitate cu caracter continuativ sau consecutiv de efectuare a unei acţiuni) Nu voiu întreprinde a descrie frumuseţele dnei B., pentru că ... aş călca hotărârea ... de a spune adevărul...Nu voi vorbi deci ...de farmecul ochilor ei. NEGRUZZI, S. I, 38. Ea-şi aruncă deci o cârpă peste umeri şi grăbi la uşă. slavici, O. I, 339. îşi aduse aminte de vitejiile tatălui său ... şi de calul său. Se duse deci la grajd. ISPIRESCU, L. 15. Se sculă deci în picioare. REBREANU, I. 105. Am urcat deci printre vilele cu acoperişul de ţiglă roşie. C. PETRESCU, s. 183. Trecu deci Dâmboviţa de sârg, pe podişca îngustă. LOVINESCU, A. R. 6. în cazul acesta, stâlpii care susţin pereţii ar fi fost mai lungi, ar fi suportat deci o presiune mai mare, şi s-ar fi rupt mai uşor. BOGZA, V. J. 112. Prea milostivul Dumnezeu ... n-au mai putut suferi pe nesăţiosul domn, care a zis în inima lui că nu este Dumnezeu să răsplătească. Dat-a deci gând împăratului să-i curme viaţa, barbu, princ. 335. (Cu nuanţă justificativă) Grija se năpustise deci peste laşi, când veni în a treia domnie Constantin Nicolae Mavrocordat CONV. LIT. XXI, 14. (Cu valoare de evidenţiere a autorului unei acţiuni) Soţii Lang deci au fost bucuroşi când au cunoscut pe Titu. singurul om cu care puteau vorbi mai ca lumea. REBREANU, I. 63. 2. (în poziţie postverbală, exprimă o anumită modalitate cu caracter concluziv sau rezultativ de constatare, de apreciere etc. a unei acţiuni) Adună-ţi deci toate darurile fiinţei tale pentru ca să iubeşti. HRISOVERGHI, A. 60/17. Iartă-mă, deci, cetitoriule ... dacă am greşit tipărind aceste file. c. VÂRNAV, H. IX/12. Dar încă tot nu suntem lipsiţi de simţul auzului, şi prin urmare ne place a asculta poveşti frumoase din vremile trecute. Ia deci în braţe cea ploscă burduhoasă şi-ţi recoreşte gâtlejul NEGRUZZI, S. I, 245. Iată deci că ne-nchinăm Şi-n glas mare îţi urăm: Să trăiască-a ta mărire Ani mulţi, plini de strălucire! ALECSANDRI, P. H, 110. Pleacă capul deci, moşnege. MILLE, v. p. 57. încredinţez, deci, lucrarea mea dragostei lor. I. APOLZAN, u. 6. Orice mişcare a domnului e deci un fel de sărbătoare a ochilor. IORGA, C. 1.1, 175. Aşteptă deci să stăruiască şi ceilalţi, rebreanu, I. 36. Era deci încă o dată nevoie de un spirit critic, ibrăileanu, SP. CR. 21. I-am lăsat, deci, satisfacţia acestei uşoare răzbunări, c. PETRESCU, S. 234. Mărturisim, deci, că tăcerea d-lui Ibrăileanu ... ne-a impresionat plăcut. LOVINESCU, C. VII, 20. S-ar părea dintru început, deci, că prima merită toată atenţiunea noastră. TITULESCU, D, 88. Eram, deci, în strâmtul şi proaspătul orăşel de munte, cea mai frumoasă fată. CAMIL PETRESCU, P. 13. Copila mea, fii binecuvântată, la-ţi deci puteri şi-ntoarce-te-napoi! VOICULESCU, POEZII, I, 17. Vă invit deci să facem împreună o şezătoare de taină. SADOVEANU, XX, 49. Balanţov Eugen era deci ucenicul bătrânului Grigore Alexandrovici. id. ib. O. XXI, 370. Mai are deci de aşteptat RALEA, O. 27. Ştia deci mai multe decât cei de faţă, dar tăcea anume ca să vadă ce gândeşte lumea despre revoluţie. CAMIL PETRESCU, O. II, 91. Intra deci oricine în curtea interioară, pe care o străjuia marea poartă medievală cu turn cu clopot. PREDA, M. S. 28. Era vorba deci despre tifos. G. BARBU, A V. 209. Este deci deosebit de important să se realizeze de la început o pronunţare cât mai corectă. LL 1972, nr. 3, 504. în sfârşit, deci, din nou un om potrivit la locul potrivit FLACĂRA, 1975, nr. 46, 4. ❖ (Modalitatea de tip conclusiv reprezintă o afirmaţie cu caracter sentenţios, emfatic, imperativ etc.) Tradiţia va fi deci urmată şi întărită în toate direcţiile potrivit cu nevoile timpului (a. 1907). plr I, 247. Consider deci de mare preţ realizarea actualelor mele negocieri. TITULESCU, D. 70. Nu are, deci, nici o valabilitate obiecţia care mi s-a adus. CAMIL PETRESCU, P. 6. Instinctul e, deci, în mod necesar specializat, nefiind altceva decât utilizarea, pentru un scop determinat, a unui instrument determinat. RALEA, O. 194. Suntem deci ... obligaţi să conchidem că nu există electroni în nucleu. SANCELEVICI, R. 38. Problema cultivării limbii este, deci, de o reală actualitate, scânteia, 1975, nr. 10 346. Originea ideilor nu este, deci, transcendentă, nici transcedentală, ci lingvistică, omenească, v. rom. februarie 1975, 23. (Cu valoare de potenţare a unei anumite afirmaţii) Noi, ...de bună voia noastră, deci am vândut direapta ocină a noastră (a. 1610). GCR I, 45/3. Acum deci această mobilă nu se mai aducea de peste hotare. IORGA, C. I. m, 203. 3. (Adesea în poziţie postverbală, exprimă o anumită modalitate deductivă de caracterizare) Era un negustor, deci un om demn de încredere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 313. Cu o filosofie stenică asupra omului, deci fără mizantropie vom construi viitorul cel:falnic. CĂLINESCU, C. O. 7. Se-ntorc cirezi de la păşune, din viaţă deci o zi în minus. PERPESSICIUS, S. 111. Era vorba de o baie publică, „cu vama ei”, deci aducătoare de venituri. G. BARBU, A. V. 20. Arterele vor fi agrementate cu magazine care vor însuma 14 000 mp, deci de trei ori mai mult decât actualul spaţiu comercial. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 7. Deducem, deci, că în cultele autohtone aceste animale erau socotite sacre, figurări ale zeilor vegetaţiei, pavel, s. E. 214. (Cu nuanţă cauzală) Supus legilor naturii ... Deci dator, înainte de orice, de a încerca să cunoască felul de funcţionare a acestor legi v. rom. ianuarie 1975, 9. ♦ (Precedat sau urmat de „şi”, modalitatea de tip deductiv priveşte includerea unui element particular într-o categorie generală pe baza unei similitudini) Omul în general, deci şi artistul, e un product al împrejurărilor cosmice. GHEREA, în PLR I, 354. Matei, boierul din Brâncovenii Oltului, oltean şi el deci. IORGA, C. 1.1, 22. Peizanul de la Danubiu era în proza mijlocie, occidentală, românul şi, deci, bucureşteanul din Bucureşti. ARGHEZI, B. 7. 4. (în poziţie postverbală, exprimă o anumită modalitate cu caracter explicativ de caracterizare a unei acţiuni) Ca să o înveţi [limba românească] cum se cade, trebuie să începem de la început. Vei şti deci că limba românească are 41 de slove. NEGRUZZI, S. I, 8. Erau la un pas de mărturisire, deci de păruială crâncenă ori de împăcare în conştiinţă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 19. Cauzele care duc la această stare, deci microbii, au fost descoperiţi abia în sec. XIX. BELEA, P. A. 13. III. (învechit; substantivat) Parte a unei sentinţe conţinând rezoluţia juridică. Orice deci de judecată lasă la o parte rana nevindecată. Ce nedomerire de deci?! când s-ar cere dovezi de cel adevărat părinte al copilului. I. GOLESCU, ap. ZANNE, p. vin, 692. Noroc că se mulţămia a le cunoaşte [anaforalele] numai de la deci în jos. GHICA, S. 266. - Şi: (învechit) deaci, dece, deâce, dici conj. - De1 + aci. 1764 251 DECIDE DECI2- Element de compunere care înseamnă „a zecea parte” şi care serveşte la formarea unor substantive ce denumesc submultipli de zece ai unităţilor de măsură: de ci gr am, decilitru, decimetru. Cf. cade,scriban,d.,dex. - Din fr. deci-, DECIÂR s. m. Unitate de măsură pentru suprafeţe egală cu a zecea parte dintr-un ar. împărţim pe fiecare [număr] în zece părţi şi le numim decimetru, deciar, decigram. heliade, a. 58/21, cf. l. GOLESCU, C. Măsuri agrarii sau de suprafaţă... ar,., deciar..., centiar. BREZOIANU, A. 630/7. - Pronunţat: -ci-ar; - PL: deciarl - Şi: (învechit) deciâră S. f. I. GOLESCU, C. - Din fr. déciare. DECIÂRĂ s. f. v. deciar. DECIBÉL s. m. Unitate de măsură a intensităţii sunetului, care corespunde unei zecimi de bel, reprezentând cea mai mică variaţie de intensitate care poate fi percepută de urechea umană. Intensitatea sonoră maximă, suportată de ureche, are nivelul de 140 de decibeli. CIŞMAN, Fiz. II, 73, cf. ltr2, der, dn2, d. med., m. d. enc. Cercetările au stabilit „pragul de alertă” -impunând acţiuni preventive imediate - începând de la 90 decibeli CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 5/5, cf. dex. Au fost aduşi peste zece mii de ostaşi, care să răcnească la comanda, spre a se vedea dacă pereţii şi, mai ales, plafonul rezistă la o asemenea năvală de decibeli RL 2005, nr. 4 619. -PL: decibeli - Din fr. décibel. DECÏBELMÉTRU s. n. Voltmetru de curent alternativ, gradat în decibeli, utilizat ca instrument de măsură în instalaţiile electroacustice. Cf. ltr2, der, m. d. enc, dex. -PL: decibelmetre. - Din fr. décibelmètre. DECIDĂ vb. I v. decide. DECIDABILITĂTE s. f. (Logică) Caracter al unui sistem ipotetico-deductiv noncontradictoriu şi complet Cf. dn3, mda. ~ Din fr. décidabilité. DECÎDE vb. III. 1. Tranz. (Folosit şi absol.) şi refl. (Despre oameni) A lua o hotărâre, alegând între mai multe posibilităţi, a se opri la una dintre alternativele posibile; a hotărî. [Coribut] decise să meargă în Moldova sub un nume strein. ASACHI, s. L. n, 11, cf. id. A. LIT. 12, NEGUUCI. Cel puţin aşa pusesem de gând acu un an, dar rămâne a mă decide la anul viitor. LĂZĂRESCU, S. 78/3. Prudenţa lui [Godefroa] decidă ca ei singuri să dea generosului Dindon un succesor. PÂCLEANU, 1.1, 82/9, cf. STAMATI, D, ARISTIA, PLUT. [Domniţa Manda] răspundea că nu se poate decide a se despărţi de el [tatăl său]. NEGRUZZI, S. I, 106. în sfârşit, primejdia fiind mare, se decidară, ca generalii ...să facă apel la junii de bonne volonté, id. ib. 342. Nepotul său, decizându-se a emigra, apucă drumul Romanului SION, P. 238. După multă chibzuire şi rejlecţiune, [bietul om] se decise a o pune [pe femeie] sub privegherea unui Argus. FILIMON, O. I, 124. După o înţelegere prealabilă ce au avut cu tatăl meu ..., s-au decis ca amândoi cârmuit orii să fugă. LĂCUSTEANU, A. 33. Sperăm că d. ministru ...se va decide lesne a îmbogăţi muzeul nostru. CARAGIALE, O. IV, 221. [Scriitorul] nu se putea decide pentru nimic. SÂM. I, 14. Pân ' mă • decid să scriu un vers, Mă pomenesc că iarăşi trece luna. IOSIF, V. 163. Nu se credea îndreptăţit să decidă nimica în privinţa ei REBREANU, R. ii, 307-. Rolul meu e să pregătesc terenul, să informez guvernul, nu să decid. TITULESCU, D. 134. Să nu mai voiesc să vreau să mă decid nici spre stânga, nici spre dreapta. GALACTION, O. 194. [Fred Vasilescu] nu se decisese să-mi scrie întâmplarea aceasta care-l tulburase atât CAMIL PETRESCU, P. 407. Fosta cântăreaţă ... se decisese ... să renunţe la viaţa zbuciumată. G. M ZAMFIRESCU, M. D. H, 202. Şi după cum se decideau pentru prima parte a alternativei, sau pentru a doua, erau monofiziţi sau nestorieni STĂNILOAE, O. 61. M-am decis să apelez la inima dumitale nobilă care înţelege toate. CĂLINESCU, e. O. I, 97. M-am decis, mormăi el, zilele astea mă operez. VINEA, L. I, 85. Muncitorii tipografi din Capitală au decis să înceapă o grevă generală la 13 decembrie. MAGAZIN IST. 1968, nr. 11, 38. Are ...un roman în manuscris şi nu se poate ... decide saf-1] arate editurii. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 14. Nu aşa de uşor se decideau să dea bolnavilor şoldina, deoarece mulţi din cei care o luau înnebuneau, câteva ceasuri, o zi, şi apoi îşi reveneau, butură, E.b. I, 162. Poţi decide, în mod liber, să fii agentul ordinii universale, pleşu, m. m. 45, cf. patapievici, c. l. 252. Fotbalistul echipei Real Madrid, Ronaldo, şi modelul Daniella Cicarelli au decis să se despartă. RL 2005, nr. 4 611. Juriştii din partid au decis să lase lucrurile aşa, sperând că această încălcare a propriului statut nu se va observa. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 830. <0* Tr an z. fact. Această din urmă idee decise pe fanariot şi... porunci să-i puie armăsarii la butcă. FILIMON, o. i, 173. Ea ... îşi puse în lucrare tot spiritul, toate linguşirile spre a o decide să n-o părăsească. BARONZI, M. n, 410/20. Aibi milă de o nefericită şi decide-l să se însoţească cu mine! macedonski, o. ii, 404. Scrisoarea asta l-a decis [pe Herdelea]. rebreanu, i. 83. <>Intranz. (Astăzi rar, construit cu prep. „de” sau „asupra”) Tânărul Mişuz ... nu întârzia să inspire Porţiei una din acele pasiuni care decid de viaţa unei femei. CARAGIALE, O. îl, 119. Am insistat asupra imposibilităţii absolute de a însărcina arbitrii, adică câteva persoane ...să decidă de soarta unor regiuni întregi TITULESCU, D. 168. Comisiunea de repar aţiuni decide de noi fără de noi, ca mandatara noastră [să ia aminte măsuri], id. ib. 253. Consiliul comunei va vota detronarea ... cerând convocarea unei Convenţii care să decidă de tronul Franţei. CAMIL PETRESCU, T. n, 376. Numai medicul decide asupra tratamentului belea, p. a. 174. 2. T r a n z. A emite o hotărâre definitivă; a soluţiona în mod definitiv; a determina o evoluţie viitoare; a hotărî, a stabili (2). Instanţa de apel n-a violat legea când a decis că ... moştenitorii soţului au dreptul să reţie darul. PRAV. COND. (1780), 214. Statul a decis să aservească şi pe aceştia, transformându-i în coloni aşezaţi pe moşii boiereşti CODRU-DRĂGUŞANU, C. 66. Să ne pregătim de o luptă care trebue să deciză soarta Azii. PÂCLEANU, I. II, 183/8. Majoritatea glasurilor decide chestiunile cele mai importante în viaţa populilor. BARASCH, I. 155/12. Decizând Soţietatea literară ... ca operatul meu să se mai cerceteze ... l-am supus [manualul] unei reviziuni totale. VOROBCHIEVICI, A. M vn. Camera decide ...să dea Comitetului său ... toate atribuţiile. MAIORESCU, D. ii, 28. El are dreptul de a hotărnici şi de a decide pricinile de moşii BUL. COM. IST. V, 102. Mitropolitul... decide: „se va scrie superiorului de a-l suspenda de serviciu”. LOVINESCU, C. x, 43. A decis atunci ca partea sudică a ţării să fie pustiită şi golită de oameni MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 9. Instanţa va decide după audierea mai multor martori adevărul, 2006, nr. 4 827. Refl. p as. Se decide ca pârâşii să aducă pe acei negustori (a. 1815). IORGA, D. V. T. 94. Facă soarta şi viaţa mea ceea ce s-a decis prin decretele celeste. PÂCLEANU, I. I, 104/11. Aici [la Mantua] era să se decidă soartea acelei campanii BARIŢIU, P. A. H, 16. Vreun criteriu formal, după care să se poată decide, care judecăţi merită certitudine şi care nu, nu există. MAIORESCU, L. 108. R e f 1. impers.Se decide ... ca postul să fie format din plotonul meu. CAMIL PETRESCU, u. N 338. Se DECIDENT 252 DECIMARE decidea, după lungi dezbateri, transformarea mantalelor vechi în pantaloni noi, pentru recruţi. BRĂESCU, V. A. 155. Progresele mecanicii cuantice au pus la îndemâna experimentatorilor criterii teoretice care permiteau să se decidă în problema existenţei electronilor. SANIELEVICI, R. 32. ^Intranz.Hasdeu este un luptător ... pentru unirea forţelor populare, şi cere vot universal care să decidă în treburile de stat. IST. LIT. ROM. n, 675. - Prez. ind.: decid, pers. 3 şi (învechit, rar) decidă; conjunct. pers. 3 şi: (învechit) deciză. - Şi: (învechit) decidă vb. I. ASACHI, A LIT. 12. - Din fr. décider, lat. decidere. DECIDÉNT, -Ă adj., s. m. şi f. (Persoană, instituţie etc.) care decide (2). Se domoli activitatea epitropiei, fiindcă printe membrii ei decidenţi se iviră neînţelegeri asupra unor măsuri de luat SBIERA, F. S. 369, cf. NDN. Decidenţii Uniunii Europene ar mai putea aduce ca argumente în susţinerea unui refuz [privind acordarea statutului de economie de piaţă] şi o serie de alte motive. rl 2004, nr. 4 421. -Pl.: decidenţi, -te. - Decide + suf. -ent. DECIDERE s. f. (învechit) Acţiunea de a decide şi rezultatul ei; hotărâre. Cf. pontbriant, d., lm. Contele luă pe loc o decidere supremă, alecsandri, O. P. 146. - Pl.: decideri. - V. decide. DECIFRÂ vb. I v. descifra. DECIFRÂRE s. f. v. descifrare. DECIGRÂD s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru diverse mărimi, egală cu a zecea parte dintr-un grad. Cf. DEX2, NDN. -Pl.: deci grade. ~ Din fr. décigrade. DECIGRĂM s. n. Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. [Aceste măsuri] le socotim subtîmpărţite într-alte unimi, adică împărţim pe flecare în zece părţi şi le numim decimetru ..., decigram, decilitru. HELIADE, A. 58/21, cf. I. GOLESCU, C, BREZOIANU, A 630/28, PROT.—pot., N. D., COSTINESCU. Submultiplii gramului sunt: decigramul sau un pond de o zecime de gram. CLIMESCU, A. 209, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D„ CADE, SCRIB AN, D., LTR2, DL, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - Pl.: decigrame şi (învechit) decigramuri (i. GOLESCU, c.). - Şi: (învechit) decigrâmă s. f. prot. - pop., n. d. - Din fir. décigramme. DECIGRÂMĂ s. f. v. decigram. DECILÎTRĂ s. f. v. decilitru. DECILITRU s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volum, egală cu a zecea parte dintr-un litru. Aceste măsuri sânt ... decigram, decilitru. HELIADE, A. 58/21, cf. I. GOLESCU, C. Decilitru [se numeşte] a zecea parte a litrei. G. POP, E. 96/18. Se face o cocă homogenă cu ... 1 decilitru şi jumătate până la 2 decilitruri de oţet tare. MARIN, PR. n, 341/27, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, DDRF, ALEXI, W., TDRG, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE. Se bea o amestecătură de 1 decilitru de oloi de floarea-soarelui şi 1/2 litru moare de curechi. BUJOREAN, B. L. 143, cf. SCRIBAN, D„ LTR2, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - Pl.: decilitri şi (învechit, s. n.) decilitruri - Şi: decilitră s. f. prot. - POP., N. D. - Din fr. décilitre. DECIMĂ vb. I. T r a n z. 1. (Despre războaie, epidemii etc.; complementul indică mai ales oameni) A face să piară în număr foarte mare, a ucide în masă, a extermina; a nimici (1). Rezbelele decima muncitorii clasei de gios. ROM. LIT. 84V29. Multe din boalele care au decimat naţiunile antice ... s-au împuţinat BARASCH, i. 94/15. Brigada 1 ... şi îndeosebi regimentul 8 sunt decimate. MAIORESCU, D. n, 96, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Boalele epidemice ... decimeazăpopulaţiunea. PĂCALĂ, M. R. 351, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Oamenii primitivi ... nu numai că decimau animalele respective, dar le împiedicau să se reproducă. NEGULESCU, G. 154, cf. SCRIBAN, D. Trei regimente de infanterie au fost decimate. C AMIL AR, N. I, 39. Oricât îi decima, rezistenţa lor creştea. BENIUC, M. C. I, 277, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Bolile decimează populaţia Europei. RL 2005, nr. 4 765. <> F i g. S-a dovedit o lichea patentată, i-a decimat toate economiile şi s-a dus. flacăra, 1976, nr. 2, 16. 2. (în Roma antică şi în Evul Mediu; complementul indică mai ales unităţi militare) A pedepsi executând pe fiecare al zecelea soldat. Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., barcianu, dn2, M. D. ENC., DEX -Prez. ind.: decimez. - Din fr. décimer, it. decimare, lat. decimare. DECIMÂL, -Ă adj. (Mat; rar; adesea substantivat) Zecimal (1). Cf. I. golescu, c., cf. geometrie, a. m. 2178. Un palmac cubic decimal de Paris de apă trage 557 grăunţe. STAMATI, F. 56/17. Sânt încurcat într-o socoteală foarte grea şi care nu mă eartă să mă ocup de d-ta. Astă dată eram jertfit unei fracţii de crăiţar şi unei decimale de centimă. ROM. lit. 892/25, cf. LM, DDRF, ŞĂINEANU2, CADE. Latina a moştenit din indo-europeană sistemul de numărătoâre decimal. IST. L. ROM. I, 160, cf. DL, M. D. ENC,, DEX. Număr decimal = număr zecimal v. zecimal (1). Cf. tdrg, LTR2. Fracţie decimală - fracţie zecimală v. zecimal (1). Cf. NEGULICI, barcianu, SCRIBAN, D. Sistem decimal = sistem zecimal, v. z e c i m a 1 (1). Cf. scriban, d., enc. agr., ltr. Balanţă decimală (şi substantivat, n. şi f.) = balanţă în care echilibrarea greutăţii corpurilor se realizează cu greutăţi-etalon de zece ori mai mici; balanţă zecimală, v. zecimal (1). Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., NICA, L. VAM. 77, LTR2, DL, DER, DEX. - Pl.: decimali, -e. - Şi: (învechit) deţimâl, -ă adj. GEOMETRIE, A M. 2178. - Din fr. décimal, germ. dezimaL DECIMÂN, -Ă adj. (Med.; despre febră) Care revine în mod intermitent la zece zile. Cf. dn2, dex. - Pl.: decimani, -e. - Din fr. décimane. DECIMĂR s. m. (învechit, rar) Slujbaş care încasa decima (1). Cf. LM. - Pl.: decimări - Decimă + suf. -ar. DECIMARE s. f. Acţiunea de a d e c i m a şi rezultatul ei. 1. Ucidere în masă; (rar) decimaţie1. Cf. decima (1). Cf. BARCIANU, ALEXI, W., DN2, DEX2. 2. (în Roma antică şi în Evul Mediu) Pedeapsă care consta în a executa un soldat din zece (îndeosebi în caz de rebeliune); (rar) decimaţie1. Cf. d e c i m a (2). Cf. budai-deleanu, LEX, PONTBRIANT, D. - Pl.: decimări. - V. decima. 1786 DECIMAT DECIMAT, -Ă adj. 1. (Despre colectivităţi) Care a suferit o decimare (1), care a rămas în număr foarte mic în urma decimării (provocată de războaie, epidemii etc.); nimicit (1). Cu simţurile grele de dezastre, Ca o turmă Decimată, risipită pe şosea ... Grăbim. CAMIL petrescu, V. 86. Au venit repede înfrângerile ..., refugiul armatelor decimate. COCEA, s. II, 182. Cântecul porni adânc ..., chemând parcă umbrele tuturor diviziilor decimate. CAMILAR, N. n, 29. 2. Care a fost executat prin decimare (2). Cf. pontbriant, d„ LM. - Pl.: decimaţi, -te. - V. decima. DECIMATOR s. m. (învechit) Persoană însărcinată cu încasarea decimei (1). „S” apăsat, adica „ş”, notat dedesubt cu semnul unei semiluniţe, se pronunţă ... ca un „j” francez, de ex. : ... „dişmasu”, „decimator” etc. MAIOR, S. n, 296. Popii românilor iară reclamă la principele în contra decimatorilor, a prefecţilor preste dominiile fiscali, bariţiu, p. A. I, 143, cf. PROT. - POP, N. D, COSTINESCU. - PL: decimatori. - Decimă + suf. -tor. Cf. fr. d é c i m a t e u r. DECIMĂŢIE1 s. f. (Rar) Decimare (1, 2). Cf. COSTINESCU, LM, DN2, DEX. - PL: decimaţii - Şi: (învechit) decimaţiune s. f. COSTINESCU. - Din fr. décimation. DECIMÂŢIE2 s. f. (învechit) Faptul de a încasa decima (1). Cf. PROT. - POP, N. D„ COSTINESCU. - Şi: decimaţiune s. f. costinescu. - Din decimă + suf. -aţie. DECIMAŢIIJNE1 s. f. v. decimaţie1. DECIMAŢIUNE2 s. f. v. decimaţie2. DÉCIMÂ s. f. 1. (învechit, în Transilv.) Zeciuială (1). [Noi] de toată darea decimelor ... să-i scutim [pe români]. ŞINCAI, HR. ni, 82/14. lobagiul era datoriu să transporte el însuşi decima în curtea sau bătătura domnului său. BARIŢIU, P. A I, 650, cf. 385, PROT. - POP., N. D., DDRF. Preoţii nu strâng decima de la popor. LUC. n, 286, cf. alexi, w„ scriban, d. Principala bogăţie a ţării, lâna, care forma materia primă a industriei textile flamande, a fost pusă la dispoziţie regelui, care a obţinut şi de la cler plata unor decime, oţetea, R. 93. 2. (învechit, rar) A zecea parte dintr-o unitate monetară. Cf. PROT. - POP, N. D, MDA. 3. (învechit, rar) Grup de zece persoane, de zece obiecte etc. de acelaşi fel. Aţi trăit şi voi cât trăieşte roza, cât trăieşte poezia decimelor muze. heliade, O. I, 483, cf. MDA. 4. (Adjectival; rar; în sintagma) Rimă decimă = rimă formată din zece în zece versuri. Rima decimă şi duodecimă este în întregime rodul inventivităţii sale [a lui Coşbuc]. IST. LIT. ROM. ni, 810, cf. MDA. 5. (Muz.) Interval care cuprinde zece trepte, format dintr-o octavă plus o terţă. Spre a nu ne lărgi cu vorba, nu ne vom ocupa aicia de contrapuntul duplu în decimă şi duodecimă. VOROBCHIEVICI, A M. 193, cf. TIM. POPOVTCI, D. M, CADE, DL, DM, der, DN2, M. D. enc, dex. ♦ (Rar) A zecea treaptă de 1a o treaptă dată. Cf. DL, DM, DN2, dex. - PL \decime. - Din lat. decima, it. decima, fr. décime. DECIMĂRÎT s. n. (învechit, rar) Zeciuială (1). Birurile ■ţerei le-au mai înălţat, adecă oieritul şi văcăritul, ci decimăritul l-au luat după obiceiul vechi ŞINCAI, HR. HI, 294/36, cf. MDA. DECINDE - Decimă.+ suf. -ărit. DECIMÉTRIC, -Ă adj. De ordinul decimetrului. Cf. LTR2, DEX2. -PL: decimetrici, -ce. - Din fr. décimétrique. DECIMÉTRU s. m., s. n. 1. S. m. şi (învechit) n. Unitate de măsură pentru lungime egală cu a zecea parte dintr-un metru. Aceste măsuri ... le numim decimetru decigramu. heliade, a. 58/21, cf. I. GOLESCU, C., VALIAN, v. Decimetru se numeşte a zecea parte a metrului G. POP, E. 96/16. Pentru carbonizaţia în gropi, se face o groapă de 3 metre de lungă şi 12 decimetre de adâncă. MARIN, PR. II, 38/25, cf. PROT. - POP, N. D„ COSTINESCU. Aceste tufe sunt foarte lungi, până la 4 decimetri CONTEMPORANUL, I, 815. Cătră bază [dealul] e alcătuit din bancuri de 8 la 12 decimetri ib. IV, 316, Cf. DDRF, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D„ LTR2, DN2, DC, M D. ENC, DEX. 2. S. n. Riglă gradată cu lungimea de zece centimetri. Cf. CADE, SCRIBAN, D, LTR2, DN2, M. D. ENC, DEX. -PL: (s. m.) decimetri şi (s. n.) decimetre. - Din fr. décimètre. DECIMOLÉT s. n. (Muz.) Figură ritmică alcătuită din zece note, a cărei durată este egală cu aceea a opt note obişnuite. Cf. NDN, DTM. - Din it. decimoletto. DECIMUI vb. IV. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică vite, produse etc.) A zeciui (1). (Refl. pas.) Vite şi marfe, care s-au obicinuit a se decimui şi a se da fiscului ŞINCAI, HR. m, 82/22, cf. LM. -Prez. ind.: decimuiesc. - Decimă + suf. -ui (după dijmui). DECINĂ s. f. 1. (învechit) Mulţime de zece obiecte. Cf. LM. 2. (Text) Unitate de măsură egală cu zece perechi de ciorapi sau de mănuşi, folosită pentru a exprima capacitatea de producţie a unei maşini de tricotat, a unei secţii sau a unei fabrici de tricotaje. Cf. ltr2. - Accentul necunoscut - PL: decine. - Din it. decina. Cf. fr. d i z a i n e. DECINDE adv., prep. (învechit) 1. Adv. Dincolo, de cealaltă parte. Vădzu I[su]s narod mult împregiur el, dzise se meargă decinde. EV. SL.-ROM. 19710. într-aceea vreame vine I[su]s decinde în părţile Gherghesiiului. ib. 20719. Să leage tot însul arma sa sus la sine, şi treaceţi decinde pren tabără, de la o poartă până la ceaialaltă. PO 289/14. Cealaltă oaste ... care era decindea, văzând patima celorlalţi, toate corturile ... le-au lăsat (începutul sec. XVIII), mag. ist. n, 227/7, cf. I. golescu, c„ pamfile, J. m, 87. [Turcul] dă multe ori ne trecea decindea cărându-le cine ştie ce. Fel dă fel dă belele. GRAIUL, n, 196. (Pleonastic) Pe dincoace, Pe dincolo, Pe dincolo decindea, Umblă turcii d-aiurea. mateescu, B. 71. <> L o c . adj. De decinde (sau de decindea) = care se află de cealaltă parte. Orice sare s-ar dovedi trecută peste Dunăre ca să să vânză la cei de deacindea se supune pravililor dă controbant în folosul nostru (a. 1836). DOC. EC. 619. Soldaţii... sapă mereu cu opincele în tină şi în sloată, fluierând doina de decindea, pe când glonţele le şuieră ascuţit dasupra capului ODOBESCU, s. ni, 565. ❖Loc. adv. Din decindea sau pe decinde = de dincolo. [Neguţătorul] voeşte acum 253 1800 DECINDEA 254 DECISIV a să îngădui să aducă din decindia iarăşi ... 220 boi şi vaci (a. 1846). DOC. EC. 897. Mai rămăsese fixă-ntre oglinde O amintire a ultimei imagini: De mediile apei şi paragini învins, Narcis pierise pe decinde. VULPESCU, P. 30. 2. Prep. (Adesea în construcţii cu altre prepoziţii, formează locuţiuni prepoziţionale) Dincolo de ..., la partea cealaltă a ..., în josul ... Şî vine în părţile iudeilor decinde de Iordan. EV. SL. -ROM. 6976. Părinţii noştri toţi supt nuor au fost, şi toţi pre decindea de mare trecură. CORESI, L. 311/26. Au mai lovit cazacii din sus de Tighinea, pre decindea de Nistru, nişte sate. SIMION DASC., LET. 253. Altul mergea ... decinde preste Ariaş, până într-o cetate pustie (1660-1680). GCR I, 176/31. Şi neaflându-l hiiu-său loan, s-ascundea decinde de Iordan. DOSOFTEI, v. S. septembrie 8725. Acestea-s cuvintele carele au grăit Moisi la tot îsrailul, dicindea de Iordan în pustiiu cătră apus aproape de Marea Roşie. biblia (1688), 1242/9. Sânt şi astăzi lăcuitori, pe decinde de Dunăre, de la gură pănă la pragurile ei. CANTEMIR, HR. 230. Alţii trecură în Ostrov, şi de acolo Dunărea dăcindea în Rusciuc. DUMITRACHE, 374. Dar aceste lăudabile silinţe se văd cam des nimicite prin aplecări stranii ale traducătorului către unii provincialismi neautorizaţi, aparţinând uneori ţinuturilor de peste Milcov, alteori s-ar crede chiar graiului românilor de decindea Dunărei ODOBESCU, S. n, 492. Banul Mihalcea ... dete în jaf şi pradă toate cetăţile decindea Dunării ISPIRESCU, M. v. 17. Pe decindea Dunării la vale, ... Trece-n baltă, legănat agale, Un enervan. VOICULESCU, POEZII, I, 192. Tunetul a huruit prelung decindea de Dunăre, în lunci şi bălţi. SADOVEANU, O. XIII, 864. - Şi: descindea, decindea adv., prep., dicindea, dăcindea prep. - Lat. de ecce înde. DECINDEA adv., prep. v. decinde. DECINÉPER s. m. Zecime de neper = unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc. Cf. DN3, MDA. - PL: decineperi - Din fr. décinéper. DECINORMÁL, -Ă adj. (Chim.; în sintagma) Soluţie decinormală = soluţie cu o concentraţie de zece ori mai mică decât aceea a unei soluţii normale. Cf. macarovici, ch. 88, ltr2, dn3. -PL: decinormali, -e. - Din fr. décinormal. DECIOCĂLÂ vb. I v. desciocăla. DECIOCĂLÂT s. n. v. desciocălat1. DECIOCOLÁ vb. I v. desciocăla. DECIOCOLÍ v. IV v. desciocăla. DECÍS, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Ferm în principiile, în convingerile sau în acţiunile sale; hotărât, rezolut; (despre manifestările oamenilor) care denotă hotărâre. Cf. NEGULICI. Decis a cerca o altă apărare, el lasă puntea eroului, care îl goneşte, pâcleanu, î. n, 154/28, cf. stamati, d., pontbriant, d. Ştii cât sunt de decis şi ce aş fi în stare să fac pentru tine. contemporanul, I, 68. [Corina] face semn din cap că nu. Gest blând, dar decis. SEBASTIAN, T. 154. Bravi învinşi... au ştiut să-şi dea sufletul pe zăpadă, fără să geamă, cruzi şi decişi până la urmă. arghezi, c. J. 157. Cu situaţia şcolară limpezită poetul se înscrie la facultate, decis de astă dată să-şi vadă serios de carte. CĂLINESCU, E. 223. [Moromete] dădu bice la cai... foarte decis ca s-o ia la trap mărunt. PREDA, DELIR. 54. ❖ F i g . David Oistrah ... la arcuşurile decise şi vehemente scutura în mişcări scurte capul CĂLINESCU, C. o. 163. <> (Adverbial) Alte cuvinte cari răspică mai apriat modul esecutării... [concentrats =] concentrat, puternic [deciso =] decis. V OROBCHIEVICI, AM. 13. Marea Britanie a luat decis atitudine în acest sens. TITULESCU, D. 120. [Moromete] se urcă pe cutie şi apucă decis hăţurile în mână. PREDA, DELIR. 60. Calităţi de interpretare care îl impun tot mai decis, flacăra, 1975, nr. 41, 8. <>Fig. Barometrul ... cobora încă din ajun, deşi nu tocmai decis. TUDORAN, P. 433. 2. (Rar) Fixat, stabilit dinainte. în seara decisă pentru acest divertisment muzical, ... Paganini ...se duse numaidecât în camera sa. FILIMON, O. n, 323. 3. (Rar) Construit, format, conturat [Verdi] ... încă din etatea adolescinţii sale da semne de un gust decis. FELIMON, O. n, 297. -PL: decişi, -se. - V. decide. DECISÎV, -Ă adj. 1. Care decide, care este de natură a determina un rezultat definitiv; hotărâtor, (învechit) decizător. Bătălia aceasta fu decisivă (începutul sec. XVIII). MAG. ist. I, 265/1, cf. NEGULICI. Pangermaniştii din Viena aflaseră despre retragerea lui Radetzky de la Milano şi... ferirea în cele două luni de orice bătălie decisivă. BARIŢIU, P. A II, 17. Acest combatiment avea scop să ocupe aripa dreaptă a ruşilor şi să o tragă departe de Câmpia Pratzen, unde era să se dea lovitura decisivă. FILIMON, O. n, 104. Datul istoric decisiv este că estrema limită a Munteniei despre Oriinte se opria... până la... pământul moldovenesc. HASDEU, I. C. I, 5. El se hotărî dară să facă un pas decisiv, se duse la mătuşa Rebeccăi, o corupse şi-i dete o scrisoare. CONV. UT. II, 309. Cuvântul crud şi decisiv al tuturor doctorilor, care-i striga mereu. VLAHUŢĂ, S. A. II, 63. Dar prin ele [modificările] se creia în favoarea lui Enache Kogălniceanu o dovadă decisivă, în faţa căreia nimeni nu se putea îndoi BUL. COM. IST. n, 138. Mi-am dat... seama că momentul e decisiv, ibrăileanu, a. 205. Greva generală e instrumentul deciziv al revoluţiei sociale. LOVINESCU, C. I, 193. Fostul ministru se oferi să aducă un argument decisiv cu blândeţe retorică. CAMIL PETRESCU, P. 241. Istoria fatidică nu durase sub paşii popoarelor o altă răspântie mai decisivă. COCEA, S. I, 370. Mai multe din aceste mărturii arheologice au un caracter decisiv. BRĂTIANU, T. 21. Clipele pe care le trăiesc acum sunt decisive pentru vieaţa mea. CĂLINESCU, E. O. I, 97. Vorbitorul sau emiţătorul este considerat adesea factorul decisiv pentru determinarea stilului COTEANU, S. F. I, 54, Cezar plănuise o ... decisivă expediţie împotriva dacilor. H. DAICOVICIU, D. 119. Jurământul... intervine autoritar în declanşarea actului decisiv. T ianuarie 1969, 68. A fost o victorie decisivă. MAGAZIN IST. 1974, nr. 3, 42. Drumul spre adevăr al unui personaj aflat la vârsta opţiunilor decisive. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 1/9. Golul acela decisiv pe care i l-am marcat ... trebuia să ne ducă ... mai departe decât ne-a dus. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 22. Se va dovedi destoinic în momentele decisive finale. PALEOLOGU, T. 115. Repartizarea ornamentelor, dinamica alternanţei dintre suprafeţele decorate şi cele nedecorate, materialul, al cărui efect asupra ansamblului este uneori decisiv, sunt factorii definitorii din punct de vedere artistic şi estetic. PAVEL, S. E. 56, Se va putea menţiona înaintarea decisivă a procesului de privatizare în sistemul bancar, rl 2004, nr. 4 421. ❖ (Adverbial) [Actele] arată decisiv că n-am dreptate. SĂM. n, 361. Morala unui filosof ne arată, decisiv şi definitiv, ce este el NEGULESCU, G. 115. Voronca adânceşte metafora transparentă, apropiind-o decisiv de metafora propriu-zisă. CL 1973, 155. Ar contribui decisiv la promovarea unor mărfuri de calitate. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 18. Umanismul ştiinţei ... depinde direct şi decisiv 1809 DECISTER 255 DECIZIUNE de măsura contribuţiei lor la soluţionarea marilor probleme actuale ale omenirii CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 1/1. Ceea ce este decisiv în discuţia de faţă e acceptarea ideii că - la nivel morfosintactic - enunţul se desparte cu folos în grupuri constitutive. COTEANU, s. F. îl, 97, cf. pleşu, M. M. 40. Poate începusem chiar înainte dar decisiv am simţit schimbarea după ce l-am reluat pe Platon în original şi am văzut că-l pot „ citi” altfel LIICEANU, J. 15. 2. (Rar; despre figura oamenilor) Care exprimă decizie (2). Amicul care mă găzdueşte ...mă întâmpină cu faţa decisivă, cu zâmbetul pe buze. PETICĂ, O. 250. - Scris şi: deciziv. - PL: decisivi, -e. - Din fr. decisif. DECISTER s. m. Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, care reprezintă a zecea parte dintr-un ster. Măsuri pentru vinderea lemnelor: ster ..., decister. BREZOIANU, A 630/19. Măsuri de volum ... Sterul (10 decistere) pentru lemne. GHICA - STURDZA, A. 10, cf. PROT. - POP, N. D, SCRIBAN, D, DN2, DEX. - PI.: decisteri. - Din ir. dScistâre. DECITÂR s. n. v. degetar. DECIURICÂ vb. I. T r a n z . şi refl. (Regional) „A (se) desprinde; a (se) goli”. Com. din ZAGRA - năSăud. Creanga se deciurică. ib. Creanga ...o deciurică de poame. ib. -Prez. ind.: deciiiric. - Et. nec. DECIZĂTOR, -OARE adj. (învechit) Decisiv (1). Aceasta era să fie decizătoare peste viaţa lui. F (1871), 342. Lupta decizătoare se stat ori pe noaptea următoare, ib. (1882), 145. Sperăm să ... efectuim o selecţiune a tinerimii noastre, care fără pretenţia de a crea „ curente ” decizătoare, are în tot cazul dragoste şi entuziasm pentru literatura românească. LUC. n, 198. Nu împrejurările şi nu întâmplarea e decizătoare. ib. 330. -PL: decizători, -oare. - Decide + suf. -ător. DECÎZIE s. f. 1. Hotărâre luată de către un organ al administraţiei de stat, de către o autoritate sau de către un organ de jurisdicţie; document care conţine o astfel de hotărâre. [S-a] respins recursul contra deciziei Curţii de Apel din Craiova. PRAV. COND. (1780), 212. Deciziona aceasta judecoasă este aceea care mă despoie de numele mieu cel bun. CALENDARIU (1794), 32/29. Decisiunile acestor trei Comiţii poartă toate numele oficial de leges. CONV. UT. I, 292. Toate cărţile de judecată sunt pronunţate de judecătorii de pace, ... toate decisiunile de Curţi. MAIORESCU, L. 45. Ortografia cu care au fost scrise pănă acum publicările Academiei Române se întemeiază pe o decizie luată de Societatea Academică. id. CRITICE, 312. Această decisiune se va tipări pe una din paginele copertei a fiecării faşioare din opera actualei comisiuni lexicografice. ODOBESCU, S. II, 335. Ei [colegii] comentează decizia Curţii în procesul asasinatului şi complotului. CARAGIALE, O. II, 55. [Prefectul] a poruncit atunci să se dea ordinul învăţătorului şi decizia popii lungianu, cl. 182. Consistoriul îi ridică darul [lui Creangă] prin decizia din 22 sept. 1871. LOVINESCU, C. X, 37, cf. 50. Dacă astfel de cazuri, care n-au făcut până acum obiectul unei decizii judiciare, s-ar fi produs ..., ar fi fost examinate cu toată justeţea. TITULESCU, D. 113. Preşedintele mă felicitase în plină şedinţă, înainte de a se retrage în dezbateri, anticipând astfel oarecum asupra deciziei. MIHĂESCU, D. A. 158. Se publica... decizia prin care [Bodnărescu] era numit provizoriu profesor ...de drept constituţional. CĂLINESCU, C. O. 229, cf. DL. Hotărârile instanţelor prin care se pronunţă asupra recursului sau recursului în supraveghere se numesc decizii PR. DREPT, 876, cf. DER, m. D. ENC, DEX. Am primit de la unitatea unde lucram o decizie prin care mi se aducea la cunoştinţă că sunt transferat. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 5/8. N-am primit decizie de numire în termen legal FLACĂRA, 1975, nr. 43, 8, cf. D. MAN. Decizia de revocare ... n-a fost semnată însă de secretarul CJ. adevărul 2006, nr. 4 825. ♦ Posibilitate, drept de a da o rezoluţie, o hotărâre etc. Eu însă cel mult pot să propun, decizia e în alte mâini REBREANU, P. S. 115. între primele măsuri pe care le-am întreprins la I. T. B .... a fost aceea de a coborî nivelul de decizie al multor probleme administrative. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 9. Se pare că toate jocurile au fost făcute de Consiliul de Securitate al Federaţiei, ... legislativul şi executivul nefiind solicitate în luarea deciziilor. RL 1995, nr. 1 452. Decizia CEDO ... creează o jurisprudenţă extrem de utilă victimelor regimului comunist, dar şi instanţelor de judecată, ib. 2005, nr. 4 684. 2. (Adesea construit cu verbul „a lua”) Stabilire a atitudinii cuiva, a proiectelor sau acţiunilor viitoare, în urma alegerii între două sau mai multe alternative; hotărâre. Cf. stamati, D. Radul neclintit în decisiunea sa, ordona să se pregătească serbarea nunţei NEGRUZZI, S. I, 107. Mă duc să anunţ domnului poliţai deciziunea ta de a intra în onorabilul corp al spionilor FILIMON, O. I, 387. Am luat o serie de deciziuni în privinţa tipăririi LOVINESCU, C. X, 120. Am nevoie să mă gândesc, înainte de a decide ... - Nu e vorba de nicio deciziei C. PETRESCU, î. ii, 172. Aci [la cazarmă] se luau deciziunile ce aveau să orienteze regimentul BRĂESCU, O. A. I, 95. Dl Sextil Puşcariu, dimpotrivă, exprimă cu toată decisiunea punctul de vedere creştin. STĂNILOAE, O. 127. Felix îi strânse mâna şi avu o clipă impulsiunea de a i-o săruta, însă fata i-o trase cu mult înainte de a lua o deciziune. CĂLINESCU, E. O. I, 16. Dacă scrierile lui Thucydides şi ale lui Gibbon se încadrează în literatură, cum consideră J. R. Searle, decizia sa a fost luată pe temeiul unui anumit fel de retorică. COTEANU, S. F. II, 14. Dincolo chiar de decizia artistului, limba capătă învestitura „masei vorbitoareROMÂNIA literară, 1975, nr. 41, 2/3.0 dată luată decizia ... cele o sută de paturi ale pediatriei au fost transferate. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 14. De multe ori nu poţi lua decizia cea mai bună într-o problemă sau alta. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 2/8. Acţiunea ei trebuie asumată printr-un act de îndrăzneală, printr-o decizie. PALEOLOGU, T. 30. Decizia etică nu e obiectul unei reflexiuni libere. PLEŞU, M. M. 32. Tot ce-am gândit în acele momente a fost subliminal, aşa cum „ gândeşti ” când eşti, de exemplu, în mare pericol sau când trebuie să iei fulgerător o decizie. CĂRTĂRESCU, n. 88. Compromis este un act prin care admitem să ne supunem deciziei unui terţ PATAPIEVICI, C. L. 17. Airbus Industrie îşi va grăbi decizia de a introduce în fabricaţie noul model RL 1995, nr. 1 528. 3. (Rar) Fermitate. Robespierre, cu o decizie rece [spune] ... CAMIL PETRESCU, T. n, 368, cf. DL. Dobândeşte treptat puritate morală ... pentru ca să ajungă la cea mai logică decizie sufletească. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 13. - PL: decizii - Şi: (învechit) deciziune (scris şi decisiune) s. f., (învechit, rar) decizionă s, f. - Din fr. décision, lat. decisio, -onis. DECIZIONÂL, -Ă adj. 1. Care (are dreptul să) ia decizii (1). Cf. MDA. Coaliţia guvernamentală ar putea avea patru foruri decizionale. RL 2005, nr. 4 518. 2. Care ţine de decizie (1); referitor la decizie. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: -zi-o-. - PL: decizionali, -e. - Din fr. décisionnel. DECIZIONĂ s. f. v. decizie. DECIZIÛNE s. f. v. decizie. 1817 DECIZORIU 256 DECLAMATOR DECIZORIU, -IE adj. (Jur.) Decisiv (1), hotărâtor. Cf. BĂRCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. Absenţa şefilor de guvern francez şi german ridică de la început întrunirii din Londra caracterul decizoriu ce trebuie să aibă. TITULESCU, D. 414, cf. NDN. ❖Jurământ decizoriu = jurământ judiciar impus de o parte adversarului acesteia în cursul unui proces civil şi de care depinde soluţionarea litigiului. Jurământul decisoriu poate fi dat în orice fel de conte staţiune. HAMANGIU, C. C. 303, cf. ALEXI, W.s SCRIBAN, D. - Scris şi: decisoriu. - Pl.: decizorii. - Din fr. décisoire. DECK s. n. Magnetofon, casetofon etc. fërà amplificator de putere. Cf. dex - s, mda -PIdeckuri. - Din engl. deck. DECLAMA vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) 1. A rosti ceva (cu emfază) pe un ton declamator retoric, cu patetism; (învechit, rar) a declămălui. Apolonie ... auzi o dată pe Ţiţero declamând, (vorbind) şi rămase adâncit întru tăcere, când fieştecare lăuda pre el NICOLAU, P. 237/12. Iasmă e creştinul Ce îţi declamă legea ce să te tragă-n cursă. HELIADE, O. I, 229. [Ciocoiul] a declamat, fară a le simţi, toate virtuţile din lume. FILIMON, O. I, 98. Cum să indigna [Lina], când începeam să-i declam pomelnicul cel mare de secăturii CONTEMPORANUL, I, 71. Frazele solemne ... ni le declamaţi cu atâta emfază, vlahuţă, s. a. n, 441. Uriaşul declama că s-ar prinde de piept cu Dumnezeu. AGÎRBICEANU, A. 412. „O, dac-ar fi ea, în amurgul acesta blând, în singurătatea aceasta ameţitoare!” declamă dânsul patetic. REBREANU, I. 103, cf. 238. Se facea cerc în jurul lui [bădiţa Traian] la cafenea, de câte ori începea să declame, apărând pe Stamati. BART, E. 266. Eminescu ... îi va fi declamat, cu glasul lui profund, privind în grindă, lucruri ce-l dureau şi pe Creangă. CĂLINESCU, I. C. 188. în faţa lui Dumnezeu - declamă clamoros Stănică - suntem uniţi pe vecie! id. E. O. I, 91. Fane se opri, de teamă să nu declame îşi stinse glasul. VINEA, L. I, 374. Aceste critici au fost declamate sub formă de recomandări. RL 2005, nr. 4 616. ❖Refl. pas. Pretutindeni se declama cu emfas numele de Patriotism. DACIA LIT. 65/7. 2. A rosti cu voce tare un text literar (în versuri), marcând prin intonaţie sensul şi accentul cuvintelor; a recita. Cf. i. golescu, C. Polimnia, muza elocvenţii, poartă împrejurul templurilor o cunună de dafne, ... trupul şi-l ţine într-o stare ca când ar declama. CĂPĂŢINEANU, M. 63/22. Ceilalţi sânt nişte nerozi; declamează ... nu ştiu să sporăiască versurile şi să se oprească pe la locurile frumoase. I. D. GHtCA, P. 32/17. De rost puteai a spune tragedii însemnate, ... Declamându-le toate cui vrea să te asculte? alexandrescu, O. i, 191. Rapsozii nu declamau numai, ci se serveau şi de oarecare mijloace materiale spre a atrage luarea aminte a spectatorilor. CONV. LIT. iv, 145. Eram cu toţii în vârsta aceea în care urli arii din opere, declami pasaje din autorii clasici. EMINESCU, P. L. 126. Horaţiu declama poezia sa. SÀM. n, 107. Ghighi ... se oferi să declame fiecăruia câte o strofă care i se potriveşte mai bine. REBREANU, I. 99. Declamai, galant, ... versul antic. EBRÀILEANU, A 160. Am declamat ... cu toţii „Latina gintă”. LOVINESCU, C. vi, 6. El declama o poezie macabră de Alexandrescu. VLASIU, A. P. 381. Tătuţu (joacă, şi se strâmbă, şi declamă ca un actor). ARGHEZI, C. J. 64. Actorul ... începu să declame prin casă tirade întregi din rolele învăţate la şcoală. CAMIL PETRESCU, O. II, 126. Te-ai pomenit pe urmă rostindu-le ... [versurile] tare, cu gesturile tânărului care le declamase. PAS. Z. I, 319. Unii repetau cântece, alţii declamau, magazin IST. 1969, nr. 10, 70. Cei care l-au ascultat declamând îşi amintesc că îşi trăia poeziile. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 4. ❖F i g. Pe scenă, zefirii şagalnici ... Declamă un act de iubire. E. IONESCU, E. 24. - Prez. ind.: declâm şi (învechit) declamez. - Din lat. declamare, fr. déclamer. DECLAMABIL, -Ă adj. (Despre versuri) Care se poate declama (2). Cf. DN3, mda, -Pl.: declamabili, -e. - Din fr. déclamabie. DECLAMAGÎU s. m. (Peiorativ) Persoană care vorbeşte mult, emfatic sau cu patos. Cf. bl ix, 54, iordan, l. r. a. 158, sfc iv, 187, vi, 73. -Pl.: declamagil - Declama + suf. -giu. DECLAMÂRE s. f. Acţiunea de a declama şi rezultatul ei. 1. Rostire cu emfază, pe ton declamator (1). Cf. declama (1). Acei publicişti s-au mărginit mai mult a imita declamările celorlalte scoale în contra concurenţei GHICA, C. E. I, 307. Este în Racine vreo declamare naţională? MAIORESCU, CRITICE, 424. Altele se dau în vânt după declămări şi curteniri CONTEMPORANUL, I, 71, cf. RESMERIŢĂ, D. 2. Rostire a unui text literar (în versuri) cu marcarea prin intonaţie a sensului şi a accentului cuvintelor recitate. Cf. declama (2). Se pot îndoi şi întrei consonele spre declamarea verbelor, când vrem să le dăm un grad de covârşire. HELIADE, PARALELISM, II, 152, cf. I. GOLESCU, C. Declamarea unei copiliţe de opt ani ... ce juca rola Margii. CR (1830), 292/13. Declamarea, disputarea, cântarea din gură ... întăresc plămâile. ALBINEŢ, M. 162/22. Primul bas ... a pus mult natural şi maiestate în declamare. FILIMON, O. H, 196, cf. PONTBRIANT, D. Să vii ... să-ţi dau câteva lecţii de declamare. ALECSANDRI, O. P. 130. Este vorba de accentul mult mai important al înţelesuluide acea declamare naturală a cuvintelor. MAIORESCU, CRITICE, 273, cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., M. D. ENC., DEX. - Pl.: declămări şi (învechit) declămări. - V. declama. DECLAMAT, -Ă adj. 1. (învechit) Declamator (1). Ciocoiul ... esclamă cu voce declamată. FILIMON, o. I, 286. Cât de puţin muzicabile este libretul... din cauza situaţiunilor dramatice, scrise într-un stil întrerupt şi declamat, negreşit că nu am putea pretinde mai mult decât ceea ce ne-a dat... Donizetti. id. ib. II, 292, cf. prot. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. 2. Recitat. Mitică Filipescu ... auzea doar versurile declamate. CAMIL PETRESCU, O. I, 317, cf. MDA -Pl.: declamaţi, -te. - V. declama. DECLAMATÎV, -Ă adj. (Rar) Declamator (1). Cf. LM, SCL 1960, nr. 2, 184, SCF IV, 104. Stilul lui Bolliac face impresia unei însufleţite mişcări ... fraza e bogată şi declamativă. CONTRIBUŢII, I, 103. -Pl.: declamativi, -e. - Din fr. déclamatif. DECLAMATIVISM s. n. (Rar) Caracter declamativ. Cf. DEX-S, MDA. - Declamativ + suf. -ism. DECLAMATOR, -OARE adj. 1. (Mai ales despre scrieri, stil, ton) Care are un caracter retoric, bombastic, emfatic; (rar) declamativ; (învechit) declamat (1). Poetul dinastic nu se mulţumeşte numai ... în rasolirea imnurilor pe o muzică nouă, ci mai celebră încă nişte asemenea evenimente ...în poezia declamatorie. heliade, o. I, 471, cf. pontbriant, D. Dacă [oamenii] produc pe alocurea impresia unei mari adâncimi sufleteşti, nu este 1827 DECLAMAT ORIC 257 DECLAMAŢIE prin exagerarea declamatorie a frazei, ci ... prin simplicitatea cuvintelor. MAIORESCU, CRITICE, 595, cf. 418. Afară de un prim articol declamator, gazeta nu mai conţinea decât ştiri şi iar ştiri CARAGIALE, O. I, 214. Gândurile mele, răspunse Edgar cu ton declamator, jm/îî scufundate în poesie. CONV. LIT. II, 87. Rezultatele ... să fie supuse analizei epocei următoare, care le găseşte naive, declamatoare, goale şi aşa mai departe. CONTEMPORANUL, VII, 210. Pasagiile declamatoare şi patetice au contribuit la stabilirea unei reputaţiuni a acestei drame. SĂM. n, 480. „Venere şi Madonă” e prea declamatorie, ibrăileanu, S. L. 203. Stănică vorbea sonor, rotund, cu gest artistic şi declamator. CĂLINESCU, E. O. I, 91. Filme [vechi] care astăzi ni se par simpliste şi prea împăcate cu ele însele, declamatorii FLACĂRA, 1975, nr. 45, 13. ❖(Adverbial) [Aghiotantul] încruntă din sprâncene şi vorbi declamator, dar fără asprime, rebreanu, P. s. 261. [George Georgescu] conducea „cald”, chiar declamatoriu, viorile prime. M 1974, nr. 12, 23. ❖ (Substantivat, n.) Oamenii Teatrului de Artă au pornit la luptă împotriva manierismului şi a declamatoriului CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/1. Lunecarea în mecanic şi declamator, în clişeu stilistic şi inexpresivitate congenitală, ating mortal veleităţile acestor spirite enciclopedice. CONSTANTINESCU, S. III, 119. 2. (Rar) Care se referă la declamaţie (1), care ţine de declamaţie; de declamaţie; (învechit) declamatorie. Cf. i. golescu, C, PONTBRIANT, D„ PROT. - POP., N. D. Ridicându-se în faţa şcolii declamatorii a lui Aristia şi Caragiale ... preconizează o artă simplă şi o dicţiune naturală. SADOVEANU, E. 7. ♦ (Despre scrieri) Care se pretează să fie declamat (2). Poezia d-lui Minulescu e prin excelenţă declamatoare. LOVINESCU, S. I, 393. 3. Care declamă (2), care recită. El nu era ... un bard declamatoriu,... care... alunecă repede la recitarea propriei opere. CĂLINESCU, E. 253. ❖(Substantivat) El smulge pe copil de la prăvăliea părintelui său pentru a face din el un jurnalist mediocru, un declamator mediocru. NEGULICI, E. I, 150/21. Un bun declamator este pentru o limbă aceea [ce] este şi un bun artist muzicant pentru executarea unei bucăţi muzicale. CR (1834), 282V43, cf. PROT. -POP., N. D. S-ar părea că au dreptate metafizicienii şi toţi declamatorii de fraze goale. CONTEMPORANUL, VII, 440. Produs al şcoalelor retorice, declamator şi versificator pe teme date şi pe subiecte mitologice, Ovidiu n-a cântat dragostea ca pe o pasiune. LOVINESCU, S. 1,103. - PI: declamatori, -oare. - Şi: declamatôriu, -ie, (învechit) declamător, -oâre (i. golescu, c, pontbriant, d.), declamă-tôriu, -ie (pontbriant, d.) adj. - Din fr. déclamateur, déclamatoire, lat. declamato-rius, -a, -um. DECLAMATÔRIC, -Ă adj. (învechit) Declamator (2). Artiştii romăni ar trebui să pronunţe limba noastră în general cu mai multă îngrigire declamatorică, cu voace curată. CONV. LIT. V, 277. [Actorul] nu cetia în stil declamatorie, cu gesturi şi cu mari modulaţiuni de tonuri F (1884), 69. - Pl.: declamatoriei, -ce. - Declamator + suf. -ic. DECLAMATORIU, -IE adj. v. declamator. DECLAMAŢIE s. f. 1. Arta de a declama (2) cu măiestrie; p. e x t. ansamblul regulilor acestei arte. Orator, oraţia, declamaţia (cca 1700). în scl 1954, 35. învăţătoriul singur să fie viu în propoanerea învăţăturilor sale, prestă tot prin declamaţie a lucra să se sârguiască. MAN. ÎNV. 176/24, Declamaţie (voroavă ritoricească) ... ca să se deosebefască] de cântecul măsurat. VÂRNAV, F. 20871. S-au exersat şcolarii la declamaţie, dându-li-se înainte mai multe scrieri în proză şi în versuri. HELIADE, O. H, 59, cf. I. GOLESCU, C. Bine ar fi fost însă a se deprinde şcolari şi întru citirea şi declamaţia celor mai alese şi mai frumoase bucăţi din autori şi poeţi clasici CR (1833), 1732/15. Declamaţia sau citirea cea bună trebue să facă în duhul ascultătorului aceeaşi întipărire şi ispravă care muzica o săvârşeşte în inima lui ib. (1834), 2822/10, cf. VALIAN, v., NEGULICI, STAMATI, D. Impresarii noştri se făcură profesori de declamaţie şi de mimică. NEGRUZZI, S. 1,343, cf. prot. -POP, N. D. Când îi venea furia declamaţiunii, ne recita oare întregi poesii, gesticulând din mâni CONV. lit. n, 111. Tot ce se chiamă aparat teatral e întrebuinţat ... după regula strictă a şcoalei -costum, plastică, declamaţie, caragiale, O. m, 81. întâi să-i facă dl Velescu câteva lecţii de declamaţie. vlahuţă, s. a n, 124. Costache Caragiale ... ia lecţii de declamaţie de la C. Aristia. CĂLINESCU, S. C. L. 51. Gestul teatral, de spectacol de operă, se îmbină cu declamaţia de stil desuet. T septembrie 1962, 74. în această lucrare cântul este înlocuit cu declamaţia. M 1974, nr. 12, 15. Rostirea versurilor n-a fost totdeauna fără cusur, pe alocuri ivindu-se semne ale insuficientei stăpâniri a complexei arte a declamaţiei. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/9. ❖Şcoală de declamaţie = instituţie de învăţământ în care se studia în trecut arta dramatică; (învechit, rar) declămăluire. S-a găsit cu cale a se forma o tovorăşie sau Soţietate filarmonică, ale caria mădulare fîeştecare va contribui câte un ce pe an, spre a se întocmi o şcoală de literatură, declamaţie şi muzică vocală. CR (1834), 281V22. Urmară zile grele pentru elevele şi elevii bursieri ai şcoalei de declamaţie. CAMIL PETRESCU, O. II, 126. Filarmonica a deschis o şcoală de artă dramatică şi declamaţie. IST. LIT. ROM. II, 238. ♦ (învechit) Recitare; spectacol care cuprinde recitări. S-a împărţit programa îndeletni-cirei academice, ce a urmat în declamaţie de versuri în 42 de limbi. DACIA LIT. 69/25. După cină ori se plimbă, ori rămâne în sală ca să fie la un concert sau la o declamaţie. DESCR. AŞEZ. 81/5. Mai urmară vreo zece declamaţii, recitări şi dialoguri. REBREANU, I. 141. 2. Vorbire cu ton şi gesturi teatrale exagerate; întrebuinţare de expresii şi de fraze emfatice, în vorbire sau în scris; p. e x t. discurs. Când face oratorul cu mâna şi arată multe lucruri întru oraţiia sau declamaţiia sa. T. corbea, d. 125r, în D. !. LAT-ROM. Gonii... toată exerciţia de stil nefolositor sau de deşartă declamaţie. BREZOIANU, î. 70/32. Declamaţia-această pompoasă, îngâmfată, De vreţi, poate să fie despoţilor iertată. ALEXANDRESCU, O. I, 235. Cei ce râvnesc la muze ... vor să arate cu or ce preţ suferinţe sentimentale şi dureri patriotice. De aici multă simulare şi declamaţie. MAIORESCU, CRITICE, 589. Toată această declamaţiune politică este numai o introducere pentru a ajunge la esprimarea dorinţei CONV. LIT. I, 21. Cuvântarea ţinută ... a fost ... o declamaţiune pompoasă atât de încărcată cu înflorituri, încât jicnea cu totul chiar cererile gustului ales. ib. IV, 214, O declamaţiune solemnă şi rituală ne poate trezi o emoţie estetică. LOVINESCU, C. m, 61, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Pentru a înceta o dată cu penibilele declamaţii patriotic-laudative la adresa ţărăniei româneşti, ... trebuie să reînnodăm o tradiţie şi să denunţăm câteva pacturi ale ignoranţei noastre pioase şi, fireşte, bine intenţionate. PATAPIEVICI, C. L. 103. Discursul politic ... este înţesat ... de o grămadă de metafore, abstracţiuni şi declamaţii retorice. RL 2005, nr. 4 636. 3. (învechit) Vorbire însufleţită şi emfatică; peroraţie. Declamaţia aceasta a comisarilor împărăteşti ca să lase Transilvania a supărat foarte mult pe Mihaiu. F. AARON, I. n, 278/19-20. Socotesc că cineva va fi prea puţin atins de declamaţiile lui Rousseau asupra aceea ce lui i-a plăcut a numi starea naturală. NEGULICI, E. n, 90/14, cf. PONTBRIANT, D. Declamaţiunile contra absolutismului, reflecţiunile manierate asupra divinităţii ... nu ating cuprinsul lor [al poeziilor] sentimental. CONV. LIT. I, 305. Sfios faţă de plăsmuirile poetice, Weiss nu voia să le vadă prefăcute în teme de declamaţii sociale, pline de antiteze şi de tirade. LOVINESCU, C. IV, 167. 1830 DECLAMAŢIUNE 258 DECLANŞOR - PL: declamaţii. - Şi: (astăzi rar) declamaţiune, (învechit) declamăţiiine (pontbriant, d.) s. f. - Din lat declamatio, -onis, ir. déclamation. DECLAMAŢIUNE s. f. v. declamaţie. DECLAMĂTOR, -OÂRE adj. v. declamator. DECLAMĂTORIU, -IE adj. v. declamator. DECLAMAŢIIJNE s. f. v. declamaţie. DECLANŞA vb. I. 1. T r a n z. şi r e f 1. A (se) pune în acţiune, brusc (şi puternic); a face să înceapă sau a începe, a face să apară sau a apărea rapid (şi cu putere); a (se) dezlănţui. Muncitorimea din lumea întreagă va declanşa revoluţia. CAMIL PETRESCU, T. I, 186. Vă rog a-mi răspunde la o serie de întrebări... declanşate astăzi de articolul dumneavoastră. SADOVEANU, O. XX, 390. A bănuit atunci Tudor Buzescu că ea a declanşat aventura fără să-l avertizeze. MIHĂESCU, DA. 196. O mişcare asemănătoare s-a declanşat în Sicilia. CONTEMP. 1949, nr. 162, 14/3. Nu se produce în niciun moment o insuficienţă de irigaţie sanguină a miocardului care să declanşeze accesul anginos. DANIELOPOLU, F. n. n, 248. Secetele s-au agravat din cauza despăduririi şi desţelenirii exagerate, care au declanşat procesul de eroziune. AGROTEHNICA, I, 28. Reuşeam să declanşăm un război. BENIUC, M. C. I, 60, cf. dl. Se vedea că totul era simulat şi că totul fusese declanşat printr-un semnal, preda, r. 210, cf. DM. Ca mod de insistenţă destinat să pună în relief un element al mesajului, repetiţia nu declanşează automat funcţia poetică. COTEANU, S. F. II, 72. Cele mai complicate pricini care declanşau conflicte puternice între rude erau acelea privind moştenirile. STOICESCU, S. D. 122, cf. DN2. Un întreg cortegiu de semnale preventive se declanşa. T ianuarie 1969, 118. Opoziţii între atmosfere şi situaţii diferite ... declanşează reacţia comică. LL 1974, nr. 1, 91, cf. M. D. ENC., DEX. Cam o dată la un secol se declanşează în regiunea noastră un cutremur. FLACĂRA, 1975. nr. 45, 15. Competiţia pentru valoare şi pentru calitate declanşează ambiţii. ib. 1976, nr. 33, 4. Se însărcinează să declanşeze un incendiu. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 18, 10/2. Poliţia japoneză a declanşat, joi, o operaţiune de urmărire la scară naţională a liderului sectei. RL 1995, nr. 1 546. O enormă represiune împotriva imaginarului capabil de viziune conştientă a fost declanşată în Europa, prin identificarea magiei care ţine de imaginar cu formele degradate şi vulgare ale vrăjitoriei PATAPIEVICI, C. L. 359. Conducerea societăţii ... a declanşat o acţiune în instanţă pentru recuperarea unui prejudiciu. rl 2005, nr. 4 624. Operaţiunea [de dezmembrare a bandei] a fost declanşată în noaptea de marţi spre miercuri, ib. 2006, nr. 4 879. ❖ Refl. pas. Ieri s-a declanşat operaţiunea de identificare [a victimelor], rl 1995, nr. 1 527. Liderul social-democrat crede că, de fapt, campania împotriva lui s-a declanşat pe data de 4 noiembrie. adevărul, 2006, nr. 4 830. 2. T r a n z. (Complementul indică mecanisme, procese tehnice) A determina (prin comandă) să intre în funcţiune, să înceapă. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. S-a construit un dispozitiv electronic care declanşează un aparat electronic. FLACĂRA, 1977, nr. 9, 11. A realizat şi brevetat un robinet cu închidere rapidă, declanşat de însăşi unda seismică. RL 2004, nr. 4 500. ❖(Prin analogie) Tensiunea declanşează mecanismul asociativ al subconştientului care caută termeni de referinţă. LL 1972, nr. 2, 142. ❖Refl . In clădirea teatrului este instalat un sistem de stingere a incendiilor, dar nu se ştie dacă acesta s-a declanşat. RL 2005, nr. 4 502. - Prez. ind.: declanşez. - Din fr. déclencher. DECLANŞARE s. f. Acţiunea dea(se) declanşa şi rezultatul ei. 1. Punere în acţiune, brusc (şi puternic); început, apariţie, manifestare bruscă (şi violentă); dezlănţuire. Cf. declanşa (1). Această legislaţie, întreprinsă înaintea declanşării războiului mondial, ... avea să fie continuată şi realizată în 1917. titulescu, D. 174. Cu trei zile înaintea declanşării conflictului. CONTEMP. 1948, nr. 109, 1/5. Monopolurile germane ... au fost unul din factorii care au determinat declanşarea celui dintâi război mondial ib. nr, 35, 6/3, cf. dl, DM. In ajunul momentului ales pentru declanşarea mişcării, [Bălcescu] e trimis la Telega. IST. lit. rom. n, 511, cf. DN2. Alexandru a putut trece la ... declanşarea expediţiei sale antipersane. H. DAICOVICIU, D. 64. Jurământul ... intervine autoritar în declanşarea actului T ianuarie 1969, 68. Declanşarea furtunii se apropie. MAGAZIN IST. 1970, nr. 2, 27, cf. M. D. ENC., dex. Asistăm la un şir de revelaţii în conştiinţă ... şi implicit la declanşarea sub impulsul lor ... a unui mic cutremur. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 2/10. Profesorul ... a urmărit ritmul declanşării şi cazuistica bronşitei acute cauzate de smog. FLACĂRA, 1976, nr. 38, 8. La trei zile de la declanşarea sinistrului, brigada ... îşi îngăduie ... câteva ore de răgaz. ib. 1977, nr. 10, 16. Sindicatul a hotărât declanşarea conflictului de muncă. RL 1995, nr. 1 542, 9/1. Declanşarea războiului împotriva terorismului ib. 2005, nr. 4 616. Liderul liberal a subliniat că nu ia în calcul declanşarea, în cursul acestui an, a alegerilor anticipate. adevărul, 2006, nr. 4 825. 2. Punere în funcţiune a unui mecanism, a unui aparat, a unui proces tehnic. Cf. declanşa (2). O frază ... fu ca declanşarea unui circuit electric într-un incendiu. CAMIL PETRESCU, N. 22. A se evita declanşările accidentale. PREV. ACCID. 78, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: declanşări. -^/.declanşa. DECLANŞAT, -Ă adj. 1. Care a apărut, care s-a dezlănţuit Cf. declanşa (1). Radu [era] alarmat ca un soldat care, aşteptând să se ivească pericolul, îl vede ... declanşat. CAMIL PETRESCU, T. n, 138, Cf. M. D. ENC. 2. (Despre mecanisme, procese tehnice) Care a început să funcţioneze. Cf. d e c 1 a n ş a (2). Cf. M. D. enc. -PL: declanşaţi, -te. - V. declanşa. DECLANŞAT6R, -OÂRE adj., s. n. I. Adj. Care (se) declanşează (1). Este necesară o mică provizie de oxigen numit oxigen declanşator, pentru ca fenomenul de reducţie al nitraţilor să poată porni AGROTEHNICA, I, 375. Răzbat... frecvent nişte semnale declanşatoare. T ianuarie 1969, 124. Nu putem trece cu vederea poezia mai puţin tradiţională, dar mai vie ... declanşatoare a unui ecou mai vast. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 1/3. Turcia nu pare a fi în pericol să devină „focarul declanşator” al unei molime. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 825. 2. Adj. Care determină declanşarea (2). Factorul declanşator l-a constituit o dereglare a mecanismului de comandă. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 5/5, cf. mda. 3. S. n. Dispozitiv acţionat manual sau automat care provoacă declanşarea unui mecanism; declanşor. Cf. LTR2, dl, dm, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ F i g. Spre deosebire de acţiunea conservatoare a virtuţii, viciul are rolul declanşatorului care dinamitează ordinea împietrită. PATAPIEVICI, C. L. 336. -PL: declanşatori, -oare. - Declanşa + suf. -tor. DECLANŞOR s. n. Declanşator (3). Cf. ltr2, dl, dm, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 1839 DECLARA 259 DECLARA -Pl.: declanşoare. - Din fr. déclencheur. DECLARĂ vb. I. 1. T r a n z. A face cunoscut cu hotărâre, a afirma deschis şi categoric, a susţine cu convingere, cu fermitate. Ii declară părintelui că, de va lua el vreo femeie fără voia sa, el va lăsa tot binele său fratelui celui mai mare. CALENDARIU (1794), 31/16, cf. I. GOLESCU, C., CĂPĂŢINEANU, M. R. 65. Când declarăm că suntem pentru buna rânduială, prin aceasta nu pretindem a recomanda ceva nou în ţările noastre. KOGÀLNICEANU, în plr I, 156. Un bărbat energic ... declara ...că învăţătura colegiilor este mai jos decât veacul negulici, e. i, 142/23, cf. STAMATI, D. Am declarat că nu mai voiesc să mă amestec, ghica, A. 526, cf. lm, PROT. - POP, N. d, pontbriant, d. Nu numai nu mă supăr, dar îţi declar că şi eu în locul tău tot astfeliu aş face. CONV. LU. n, 137. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaş. ODOBESCU, S. ni, 11. Permiteţi-mi a vă declara că mie unuia nu mi-e încă cu totul indiferent cu cine împărtăşesc onoarea de a colabora la una şi aceeaşi publicaţiune. EMINESCU, în PLR I, 327. Şi-ţi declar că nu-ţi voi mai vorbi tot astfel. CARAGIALE, O. îl, 60. Ne vedem siliţi să declarăm de la început că opera noastră nu va fi completă. BACALBAŞA, S. A. n, 217. El declară că nimeni nu se mai putea urca în trăsură. D. ZAMFIRESCU, v. Ţ 69. îţi declar că n-ai făcut niciun păcat. AGÎRBICEANU, a. 268. Herdelea... îi declară limpede că nu poate să dea Laurei niciun ban zestre. REBREANU, I. 138. în articolul program, el declară că poporul român trebue să se împărtăşească de cultura Apusului înaintat. IBRĂILEANU, SP. CR. 45, cf. resmeriţă, D, şăineanu, D. U, CADE. Ţin să declar de la început că nu am câtuşi de puţin intenţia să deschid în niciun fel o dezbatere politică retrospectivă. TITULESCU, D. 171. I-am declarat [comediantului] că pun în chestiune onoarea bisericel GALACTION, O. 231. Ladima se îmbufna şi declara că nu mai discută cu mine. CAMIL PETRESCU, P. 324. Herzberg declară ...că numai acele idei filosofice sunt hotărâtoare - pentru fiecare filosof în parte ... care îi satisfac pornirile fundamentale ale naturii lui, NEGULESCU, G. 115. Ne silea ...să tropăim pe loc, până când izbucneam în plâns, declarând că „nu mă mai joc”. BRĂESCU, A. 21. Vă declar că, oricât m-aţi îndemna, nu voi răspunde atacurilor. SADOVEANU, O. XX, 184, cf. SCRIB AN, D. Admirăm muzica lui Beethoven sau Bach şi prin aceasta declarăm întreg poporul german de foarte muzical STĂNILOAE, O. 77. Stănică - declară solemn Olimpia - nu-şi poate lua sarcina unei familii. CĂLINESCU, E. O. I, 91, cf. DN2. Pentru astfel de metehne, noi n-avem leacuri, declară doctorul. VINEA, L. I, 31. Să ştii că te votezi declară el. preda, M. 139. El declara că este în vârstă de 55 ani. G. BARBU, A. V. 196. Declar de la început că am luat cuvântul ca să merg împotriva curentului. LL 1972, nr. 3, 367. Maiorescu ... declară că se foloseşte de definiţia hegeliană a frumosului, v. ROM. iulie 1975, 35. Regizorul filmului declară că parcul Măgura şi sculpturile sale constituie un ambient halucinant. flacăra, 1975, nr. 40, 15. Minerii declaraseră că au stări de greaţă şi o senzaţie de usturime ... a ochilor, ib. 1977, nr. 43, 11. Lirica lui... e o heraldică a iubirii, cum însuşi o declară. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 25, 10/1. Orgoliul are, uneori, subtilitatea de a le îngădui să-şi declare, fără sfială, incompetenţa. PLEŞU, M. M. 11. ❖ Refl. La 1776, învingând [Anglia] agiunse numitele colonii a se declara pre sine neatârnate. AR (1829), 792/12. ♦ Refl. (învechit, rar) A-şi spune părerea, a se pronunţa despre (1) (învechit, rar) a declărălui (2). Mihai-Vodă ... se declara făţiş asupra turcilor ASACHI, L. 3V47. ♦ (Prin nord-estul Olt.) A calomnia. Cf. ciauşanu, v. 157. 2. T r a n z. A comunica din partea unei autorităţi, a anunţa (ceva) ca persoană oficială; a proclama (1); (învechit, rar) a declararisi (1), a declărălui (1), a declărui. V. vesti. Am trimis să declăreze celor vechi lăcuitori... că eu le-aş da voe numaipănă la 3 ceasuri după ameazăzi. AR (1829), 100737. Senatul declară (vesti) că, d-aci înainte fieşce oraş să se cârmuiască de sine singur. CĂPĂŢINEANU, M R. 65/22. Meemet a declarat că nu voeşte a iscăli pacea decât la Constantinopol. CR (1833), 43 7l. Curtea au declarat că cu pedeapsă să vor certa numai acii mai vinovaţi. ASACHI, I 234/29. înalta Poartă declară ... a nu se împotrivi. CR (1839), 292714. Mehmed AU ... au şi dechiarat ... că nu va întreprinde nicio vrăşmăşie în contra sultanului. GT (1839), 192729. Ştefan a cerut pe Petru Aron, ucigaşul părintelui seu, declărând rigăi prin ai sei trimişi, că el este gata de a începe resboi, dacă nu i se va împlini cererea. IST. M. 122/22. Adunarea a dechiarat că discusiunea va fi liberă, bariţiu, P. A. iii, 72. [Osman] le declară predarea sa [ofiţerilor români], maiorescu, d. n, 107. Carp ar fi declarat... că e gata să ia puterea. CARAGIALE, O. vn, 82. Consimt să declarăm deschis că ne luăm răspunderea de a amâna împrumutul de război. TITULESCU, D. 69. Deputaţii ţărănimii în Divanul ad-hoc ... declarau că muncitorii ţărani sunt pe lume ca nişte orfani SADOVEANU, O. XX, 574. Alguazilul declara în biserică cum că bulele sânt false. CĂLINESCU, I. 96. Preşedintele Franţei declară că toxicomania a devenit un flagel naţional. FLACĂRA, 1977, nr, 19, 21. Primul vorbitor, Honduras, a declarat că sprijină proclamarea unui an internaţional al tineretului, ib. 1978, nr. 43, 20. Reprezentanţii firmei au declarat că aparatul ar fi funcţionat normal RL 1995, nr. 1 527, 4/4. ♦ (Complementul indică războaie, greve, stări conflictuale sau excepţionale, demersuri juridice) A anunţa oficial începutul, a începe în mod oficial. Acesta [loan Albert], declărând răsboiu domnului Ştefan de Moldova, fu bătut cumplit de moldoveni. SĂULESCU, HR. II, 341/11. împăratul Austriei ...au declarat Frânţii războiu. ASACHI, I. 430/19.Eu ... mă obleg a plăti lui Androniţă G.... una sută ruble, daca el... va putea mijloci ca Austria să dechiareză resboiu Turciei FM (1843), 2932/37. Prinţul Transilvaniei se găteşte în unire cu moldovenii şi cu turcii se-i declereze rezboi. IST. M. 219/2. Care naţie va putea declara resboi împotriva altei naţii? NEGULICI, E. I, 289/25. Rusia era să declare război turcilor. GHICA, S. 98. Rusia declară formal războiul MAIORESCU, D. n, 52. Cel mai bun lucru de făcut... este să declarăm războiul cât de curând. VISSARION, B. 313. Era bine să se unească [muncitorii] şi să declare grevă. BARBU, G. 154. Trei zile mai târziu, România declara starea de război cu Imperiul Otoman. FLACĂRA, 1977, nr. 19, 12. Preşedintele a declarat starea de urgenţă în Oklahoma City. RL 1995, nr. 1 542, 9/2. Că muscalul blăstemat, Cu sârbul el [= cel] ne-nfricat, Ei război ne-au declarat. FOLC. MOLD. I, 476. Structura creată la Palatul Cotroceni a lucrat fără încetare ..., a declarat ministrul. RL 2005, nr. 4 600. ❖Refl. pas. Războiul cu Turcia se declară. SĂM. I, 100. Războiul se declarase. BRĂESCU, O. A. I, 46. îi explici [locotenentului] că s-a declarat războiul. CAMIL PETRESCU, U. N. 261. Se declarase războiul. CĂLINESCU, I. C. 196. S-a constatat că aveţi dreptate. Ca urmare, s-a declarat recurs extraordinar. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 11. ❖Fig. Amorul mi-a declarat resbel. PÂCLEANU, I. I, 123/20. Această opiniune... declară răsboi tuturor învăţaţilor ..., căci ea răstoarnă cu totul credinţele lor de până acum. CONV. LIT. XX, 84. Generaţia s-a asociat şi ne declară război, arghezi, C. J. 214. 3. T r a n z. A face o comunicare oficială în faţa unei autorităţi. Daca pârâtul va declara că arătările martorului sânt neadevărate, aceasta se va cerceta cu scumpătate. CONDICA O. 99/17, cf. NEGULICI. Domnule Jorj, desigur, nu vei declara unde ai petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă. CARAGIALE, O. II, 190. Dobitocul ... declarase sincer - cu o sinceritate, după opinia procurorului, revoltătoare la un om în uniformă, că i se muiaseră picioarele de frică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 347. Trebuia să le declare [chiriaşilor] numele la poliţie, demetrius, a. 86. Trebuie să declaraţi că locuiţi la adresa respectivă. RL 1995, nr. 1 516, 4/2. (A b s o 1 . ) [Tatăl tău] trebuie să fi avut moară, ori moşie mare, Ori batoză, ceva foarte important. De ce n-aţi declarat? SORESCU, L. L. v, 90. ❖ R e f 1. p a s. Naşterea copilului se va declara de tată. HAMANGIU, c. c. 24. 1840 DECLARA 260 DECLARA 4. T r a n z. A da pe faţă; a destăinui, a dezvălui, a mărturisi (7); (învechit, rar) a declararisi (2). El făcu, parte de neodihnirile sale ... Declărând ei că el ar suferi tot în lume mai curând decât a se desperţi de ea. CALENDARIU (1794), 28/7-8. [Domnul V.] îi declarează [damei cu ghirlandă] ... că prietinia lui s-a prefăcut într-un amor înflăcărat. ALECSANDRI, o. P. 200. [Boierul] s-a hotărât să capete o întâlnire ca să-şi declare focul. CARAGIALE, O. I, 7. L-am surprins la picioarele Anetei declarându-i amor. MACEDONSKI, O. n, 402. Acest cleric sfios ...va şti declara o dată şi dragoste alesei inimii sale. AGÎRBICEANU, A. 105. A avut curajul să-şi declare fără înconjur sentimentele adevărate. REBREANU, I. 214. Pentru spiritul ei realist de femee, poezia este „ exagerare şi falsificare ”, incomprehensiune pe care ea o declară, dar pe care cele mai multe femei o ascund. IBRĂILEANU, A. 62, cf. CADE. Poetul îşi declară ... durerea. LOVINESCU, C. V, 138. Admiţi d-ta să ucizi o femeie care-ţi declară că nu te poate iubi? CAMIL PETRESCU, U. N. 12, cf. 128. [Grefierul] îmi declară că o să-şi ia lumea în cap. COCEA, s. I, 172. Trebuie să vă declar că n-am o memorie tocmai credincioasă. SADOVEANU, O. IX, 319. Am să-ţi declar că nu cu acest gând te-am adus. BENIUC, M. C. I, 137. [O graficiană] îi declară că se simte măgulită de atenţia lui. preda, m. S. 34. Exprimi unele rezerve sau ... declari că nu ţi-a plăcut cartea. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 14. Poetul declară neputinţa de a „străbate-n şa necunoscutulromânia LITERARĂ, 1979, nr. 14, 20/2. ❖Refl. Ea dorea în sine ca el să se dechiareze, dar cât pentru dânsa tot să credea neînduplicată. CR (1833), 1102/37. O femeie ... nu se declară, ci sugerează. LOVINESCU, C. vn, 84. ❖ F i g. Frumoşii săi ochi [ai Mărgăritei] ... declarau că a lor stăpână muria de dor. ALECSANDRI, O. P. 108. 5. T r a n z. A atribui o caracteristică, o calitate, un statut etc. cuiva sau la ceva; a aprecia, a considera, a socoti (2), a g ă s i; a recunoaşte oficial calitatea de ..., statutul de ..., demnitatea de ... etc. [Sadic] fu declarat de biruitor. CĂPĂŢINEANU, S. 97/16, cf. id. M. R. 66/19, 118/3. El voeşte să răpească de la fiie-sa tronul dechiarând-o de bolnavă. CR (1833), 260Vl3. Kievenii au declarat de mare ducă pe duşmanul său. AS ACHI, I. 39/12. Noblesa Castiliei vechi au declarat pe craiul Enric IV nevrednic de tron. id. L. 211/38. Eu am fost dechiarat de nebun de către judecată. CR (1839), 972/18. Fostul domn ... au declarat duelul de o faptă oprită. ROM. lit. 4002/3. Preşedintele ia dosarul în mână ... şi mai totdeauna declară o scăpare de formă. GHICA, C. E. iii, 50. Fabulele lui Esop ... filosofii timpului le declarară demne de toată veneraţiunea. SION, F. IX. Amici de ai lui [de-ai Jianului] ... pot declara de fabule toate peripeţiile din această piesă. FILIMON, O. n, 347. Vorbirăm ... despre bastoanele cu cari te ajuţi a sui şi a coborî munţii, pe care le declarăm practice. CONV. lit. II, 84. Coloarea galbenă fu declarată de modă chiar din ziua serbării de la Longchamp. ALECSANDRI, O. P. 142. Kant ... declară timpul şi spaţiul forme de intuiţie apriorică. MAIORESCU, L. 113, cf. id. D. V, 84. Să nu ne grăbim dar a declara geniul naţiunii române ca osândit la o deplină amorţire în tot timpul domniei fanarioţilor. ODOBESCU, S. n, 310. Aduseră un doctor şi-l declarară de smintit. VLAHUŢĂ, S. A n, 67. Judecătorii numiţi pe atunci nu puteau fi declaraţi inamovibili. CONV. LIT. XX, 724. Aceste legi... papa le dechieră de nule şi neavenite. SBIERA, F. S. 213. Constan-tin-Vodă... avu îndrăzneală să declare pe ţerani liberi IORGA, C. 1.1, 53. O să te declar nebun în faţa Curţii. REBREANU, P, S. 303. într-un loc ferit din cărare, unde patru bănci alcătuesc un pătrat, care închide la mijloc o masă şi pe care ea îl declară „salon ”, mă înştiinţă că vom sta mai mult. IBRĂILEANU, A. 155. Vechea ştiinţă... declara livrescul o simplă poză superficială. CAMIL PETRESCU, T. II, 116, cf. in, 511. Comisarul l-a declarat [pe Rel]... arestat în numele legii G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 73. E o ruşine şi-o decădere să te recunoşti singur sau să fii declarat de alţii nerăspunzător. COCEA, S. I, 132. Ţările lor [ale celor trei încăpăţânaţi] le declar ale tale. Să le stăpâneşti fără frică. VISSARION, B. 53. Această biserică declarată după Unire de monument istoric, îţi dă, când intri în ea, părerea unei catedrale. MOROIANU, S. 68. întreprinderile industriale ale statului nu vor putea fi chemate nici declarate în stare de faliment, leg. EC. PL. 190. Am uzat aşa de mult de documentaţie ... încât nu pot să declar în chip simplist că cercetarea exhaustivă este de osândit. CĂLINESCU, C. O. 217. Voi ... îl declaraţi [pe Mitu Palade] mare scriitor. BARBU, I. I, 272. L-a declarat pe Antim scelerat. IST. lit. ROM. I, 536. Dintr-un corp de clădire declarat insalubru s-au mutat doi locatari FLACĂRA, 1975, nr. 40, 9. Am fost declarat respins, ib. nr. 45, 15. Codrul secular Slătioara ... este declarat monument al naturii ib. 1976, nr. 36, 9. Cel ce nu a primit nimic ... poate solicita să fie declarat moştenitor, rl 1995, nr. 1 543, 6/3. ❖ Refl. pas. Portul de Veneţia să declărează francoporto adecă: scală slobodă. AR (1829), 582/30. Numele lui se va lipi de spânzurătoare şi ... se va declara de trădător. CONDICA O. 13/23. Noi nu începem lucrările decât cu un băieş, cu doi, ca baia să nu se declare închisă. AGÎRBICEANU, A. 425. ♦ Refl. A comunica despre sine că este ..., a se recunoaşte ca ..., a-şi proclama statutul de ... [Octavie] ... ducându-şi oştirea la Roma, se declară consul. CĂPĂŢINEANU, M. R. 120/28. Iar împăratul Chinei îi restatornici în scaunul lor cel răpit de vrăjmaşi, trimeţind amerinţeri şi îngroziri împăratului Casmir, ca să le dea înapoi scaunul, iar de nu, se va dechera vrăjmaş al său până la moarte. GORJAN, H. m, 152/24. Arghir ... se declarează cavalerul Rucsandei. ASACm, S. L. n, 23. [Ea] să declară ades ca un mentor contimporan. FM (1843), 174V18. [Despot] s-a declarat de prizonier, ist. M. 175/7. Acel sistem [ortografic] este dator sau a învinge noua oposiţiune prin arguminte mai tari sau a se dechiara pe sine de învins. CONV. LIT. I, 137. împăratul... s-a declarat rege al Daciei ODOBESCU, S. ni, 538. Parisul se declarase şi el comună independentă. CARAGIALE, O. I, 263, cf. vn, 455. Nu înţeleg printr-asta să mă declar ateu. MACEDONSKI, O. I, 386. Platamonu se declară foarte încântat de cunoştinţa cu Titu Herdelea. REBREANU, R. I, 104, cf. 242. M-am declarat gata să-i furnizez [lui Gwin] elementele unei analize obiective a situaţiei politice. TITULESCU, D. 78. Amândoi ... se declară gata ... să-ncerce aventura. CAMIL PETRESCU, T. in, 344. Noi ne declarăm învinşi C. PETRESCU, î. I, 6. Mă declar în mine însumi mulţămit şi fericit. SADOVEANU, O. IX, 410. Ambasadorul Rusiei ... se declară dispus să facă o declaraţie publică de dezavuare a mişcării revoluţionare din Principate. OŢETEA, T. V. 200. Te declari mulţumit? BENIUC, M. C. I, 417. Ţările Româneşti se declaraseră neatârnate. TUDORAN, P. 60. I. Ghica, C. A. Rosetti şi N. Kretzulescu ... s-au declarat gata să-l urmeze [pe Bălcescu]. G. BARBU, A v. 281, cf. 231. El este omul care nu se declară mulţumit CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 1/1. La sfârşitul meciului ... cei doi antrenori se declarau mulţumiţi de joc. FLACĂRA, 1976, nr. 36, 24. Se declară mulţumită numai de optzeci la sută din produsele pe care le expune, ib. 1977, nr. 2, 18. Astfel, cine se declară admirator incondiţionat al tuturor faptelor ilustrului voievod poate fi declarat patriot PATAPIEVICI, C. L. 252. Declarându-se surprins, dar şi onorat de misiunea încredinţată. RL 1995, nr. 1 516, 8/1. ♦ Re fl. (Adesea urmat de prepoziţii ca „împotriva”, „contra”, „pentru” etc.) A-şi anunţa atitudinea, sprijinul sau opoziţia faţă de ceva sau de cineva. Bărbierul din partea locului se dechiarase curat că el ţine cu cavalerul. CR (1839), 230V34. Sveţia tot în aceiaş nădejde să ţină de aleanţia Franţiei, şi în urmă s-au declarat împotriva Prusiei ASACHI, I. 333/1. Să auzim ... cum el se declărează în favorul propunerei mele? FM (1843), 1152/1. Clerul se va declara pentru unirea cu biserica Romei bariţiu, p. a. I, 166. El... nu poate să se declare cu statornicie decât pentru una din aceste arte. FILIMON, O. I, 114, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Se 1840 DECLARABIL 261 DECLARAT declarase pe faţă pentru guvern. CARAGIALE, O. m, 161. Ei se declară din capul locului contra amândurora. VLAHUŢĂ, s. A. n, 39, cf. resmeriţă, D, ŞÂINEANU, D. u, cade. [Briand] asupra fondului s-a declarat de acord cu noi TîTULESCU, d. 321. M Costin se declară împotriva puterii nelimitate a domnului. IST. LIT. ROM. I, 402. Hasdeu ... se declară împotriva neologismelor ib. n, 700. Criticul ... se declară integral de acord cu teoria invariantelor teoretizate în această lucrare, românia literară, 1979, nr. 22,23/4. 6. R e f L (Despre fenomene, procese) A lua naştere, a apărea, a se ivi, a începe. Frigurile tifoide se declară, uneori fără veste. MAN. SĂNĂT. 215/11, cf. 54/7, ŞĂINEANU2. Pesta cea bovină S-a declarat odată ... prin comune. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 13, cf. CADE. în lupta care ... se declarase, duşmancele ţigăncii nu s-au mulţumit numai cu intriga. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 122. Alergam ... când se declara un incendiu, id. ib. 65, cf. DL, DM, DN2, DEX. - Prez. ind.: declâr şi (învechit) declarez. - Şi: (învechit) declărâ, dederâ, decherâ, dechiarâ, dechierâ vb. I. - Din lat declarare, fr. déclarer. - Dechiara < it. dichiarare. DECLARÂBIL, -Ă adj. Care poate sau trebuie să fie declarat. Cf. cade, dn3, dex. -Pl.: declarabili, -e. - Din fr. déclarable. DECLARANT, -Ă s. m. şi f., adj. (Persoană) care face o declaraţie (în faţa unei instanţe judecătoreşti, la ofiţerul stării civile etc.). Cu toţi germanii din Austria se vor înţelege declaranţii boemi mai curând... decât cu germanii din Boemia. EMINESCU, O. IX, 91, cf. CADE, DN2, DEX. Importatorul ... prin declarantul vamal SC Royal Speed Trans România ... a declarat în fals. RL 2005, nr. 4 686. -Pl.: declaranţi, -te. - Din fr. déclarant DECLARARE s. f. Acţiunea de a (se) declara şi rezultatul ei. 1. Comunicare, afirmare, susţinere hotărâtă şi convingătoare a unor opinii, aprecieri, intenţii etc.; declaraţie (1). Cf. declara (1). Cf. negulici, stamati, d., pqntbriant, d.5 COSTINESCU, lm. După această declarare patriotică nu ne îndoim că d. Popfiu ... va deveni ... membru al Academiei Române. MAIORESCU, CRITICE, 56. Iată o declarare foarte lămurită, pe care o dovedim îndată. id. ib. 127, cf. DDRF, DL, M. D. ENC., DEX. 2. Anunţare, comunicare, scrisă sau orală, a unor hotărâri oficiale; proclamare (1); declaraţie (2). Cf. declara (2). Cf. COSTINESCU. Declararea de obstrucţiune arată pretutindeni unde se întâmplă (şi... s-a întâmplat în multe parlamente) că opoziţia este hotărâtă ... a zădărnici o lucrare. MAIORESCU, CRITICE, 543. Prin declarările ... noului conducător [al guvernului] Partidul Naţional Liberal se însărcinează cu marile misiuni, id. D. V, 5. Declararea poartă semnătura deputaţilor, id. ib. 96. „Libertatea de la miezul nopţii ” este titlul lucrării consacrată zilelor premergătoare declarării independenţei Indiei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 29, 23/3. 3. Comunicare a unor fapte, date etc. către autorităţi; declaraţie (3). Cf. declara (3). Cf. polizu, alexi, w. Trebuie de îndeplinit formalităţile, declărarea la primărie, apoi amănuntele îngropăciunei. CONTEMPORANUL, m, 366. Termenul de declarare la Oficiul stării civile. COD. PEN. R. p. R. 522. A doua zi, gazda le spusese că amână ... declararea lor la poliţie. DEMETRIUS, A. 98, cf. DL. Declararea cazurilor de ciumă rămânea obligatorie. G. BARBU, A. v. 179, cf. M. D. ENC., DEX. Deputaţii solicită guvernului amânarea declarării averilor RL 2005, nr. 4 600. Intrarea în vigoare a legii privind declararea averilor demnitarilor, ib. nr. 4 716. 4. (învechit) Declaraţie (4), Este şi rar exemplul unui om de stat, care ... să fi făcut în parlement ... declarări de evlavie. MAIORESCU, D. v, 23. Fetele sunt amăgite cu fagădueli şi proposiţiuni, cu declarări şi jurăminte. CONTEMPORANUL, l, 498. N-a avut loc declararea de amor. GHEREA, ST. CR. I, 184. 5. Apariţie, ivire, început, manifestare a unor acţiuni, a unor fenomene, procese etc. Cf. declara (6). Cf. dl. O caracteristică a acestei forme de şoc este că ea trece ... la scurt timp după declarare, belea, p. a. 178. De aceea, fără declarări formale, adevărul se punea din ce în ce mai desluşit asupra boalei. ll 1972, nr. 3, 385, cf. M. d. enc., dex. - Pl.: declarări. - Şi: (învechit) declărâre, dechiarâre (STAMATI, D.) S. f. - V. declara. DECLARARISÎ vb. IV. (învechit, rar) 1. T r a n z. A declara (2). [Ei] înarmaseră pe aceştia ... dar aceştia şi cei mai îngrozitori duşmani, ei declararisiră război. VÂRNAV, F. 6V/12, cf. BULETIN, F. (1833), 32/23. Neguţătorii sânt îndatoriţi ca, pentru toate acele mărfuri, ... să declararisască vămii feliuri şi câtimea lor ar (1837), 118V23, cf. hristea, p. e. 60. 2. R e f 1. A declara (4). Trebuie numaidecât să te deci ar arise şti astăzi, s-o uimeşti cu cuvinte de amoriu. ALECSANDRI, T. 1411. -Prez. ind.: declararisesc. - Declara + suf. -arisi. DECLARAT, -Ă adj. 1. Care a fost anunţat, comunicat în mod public şi categoric. Cf. declara (1). N-am nicio ură declarată pentru articolul român, baronzi, L. 36, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Un moment important în istoria ALM... îl constituie acest Saggio dell ’ALM, cu un evident şi declarat caracter şi scop experimental. CL 1973, 177, cf. 338. Cu declarată dorinţă de înţelegere şi împăcare, dedic această cronică de sfârşit de an actorilor teatrului din Constanţa. FLACĂRA, 1977, nr. 1, 20. Importantă este intenţia declarată a lui Bombardier de a-şi extinde sistemul de producţie în întreprinderi româneşti. RL 1995, nr. 1 526, 18/1. ♦ (Regional) Renumit, vestit. Cf. păsculescu, l. p. 223, cf. 335. 2. Care a fost anunţat oficial. Cf. declara (2). [Miniştrii] ţin discursuri înaintea domnitorului şi-l felicită pentru independenţa declarată. MAIORESCU, D. n, 73. 3. Care este afirmat, recunoscut, considerat, socotit ca ..., cu statutul de ... Cf. d e c 1 a r a (5). Cf. lm. Eminescu este de o aşa de covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie, căreia nimic din cele ce-şi întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în epoca alienaţiei declarate). MAIORESCU, CR. II, 295. Persianul cel bogat Ariobarsanes este favoritul declarat. EMINESCU, O. vin, 445. Nu există nici măcar un singur conflict latent sau declarat TîTULESCU, D. 295. Toţi fug îngroziţi şi cei ajunşi de pe urmă sunt... declaraţi robi, trimişi la muncă ori puşi să le sape şanţuri de apărare. vissarion, B. 327. Disputa de idei fusese preluată ... de către revistele cu program declarat socialist. IST. lit. rom, in, 560. Prin programarea cu prioritate a lucrărilor cu mesaj militant declarat noua stagiune a căpătat semnificaţia unei mai temeinice ancorări în preocupările actuale. M 1974, nr. 12, 4, cf. românia literară, 1979, nr. 17, 20/3. ♦ Care s-a recunoscut public ca atare, care şi-a proclamat statutul de ...; mărturisit, vădit Cf. pontbriant, d. Triumvirii erau partizani declaraţi ai vechiului domn. GHICA, C. E. II, 604. Suntem amicii declaraţi ai Austro-Ungariei şi ai Germaniei. CARAGIALE, O. IV, 151, cf. ŞĂINEANU, D. U. însuşi Spiru Haret, ateu declarat, dar om de ştiinţă şi de prestigiu, închidea ochii când banii ortodoxiei noastre porneau la Ierusalim. ARGHEZI, B. 32. Raţionalist declarat ..., d. Cioculescu nu este totuşi un dogmatic rigid. CONSTANTINESCU, S. II, 38. Suntem partizanii declaraţi ... ai 1845 DECLARATIV 262 DECLARAŢIE unei arte militante. FLACĂRA, 1976, nr. 31, 23. Vechi şi declarat prieten al lui Tudan, iată-l din nou alături de acesta, ib. 1977, nr. 1,21. - Pl.: declaraţi, -te. - V. declara. DECLARATÎV, -Ă adj. 1. Care are valoare de declaraţie (1). Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D. împărţeala succesiunei ... este declarativă şi nu atributivă de proprietate. EMINESCU, O. xn, 344. Prezenţa declarativă a vreunuia din ei pe ecran n-ar fi echilibrat „dozajul”. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 3/9. Valoarea declarativă a unei aprecieri. CL 1973, 248. O reconciliere transatlantică de ordin declarativ ... urmează să fie confirmată de fapte. RL 2005, nr. 4 546. ❖ (Adverbial) Oamenii teatrului constănţean dovedesc, nu numai declarativ, ci şi prin puterea faptei concrete, că slujesc teatrul cu loialitate. FLACĂRA, 1976, nr. 16, 14. Promisiunile lor vor fi doar declarative. RL 2005, nr. 4 707. 2. Care conţine o declaraţie (2); (rar) declarativist. Cf. PROT. - POP., N. D., SCRIB AN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ Ton declarativ = ton ferm, sentenţios, categoric. Cf. M. D. enc., dex. -Pl.: declarativi, -e. - Din fr. déclaratif, lat. declarativus, -a, -um. DECLARATIVÎSM s. n. Caracter declarativ al unui discurs. Declarativismul, stereotipia exprimării nu au ce căuta în asociere cu un asemenea sentiment. contemp. 1975, nr. 1 510, 1/6, cf. NDN. - Declarativ + suf. -ism. DECLARATIVÎST, -Ă adj. (Rar) Declarativ (2) (exagerat). Cf. dex2, mda. -PL: declarativişti, -ste. - Declarativ + suf. -ist. DECLARATÔR, -OARE s. m. şi f. (Rar) Persoană care declară (1). Cf. negulici, cade. -PL: declarat ori, -oare. - Declara + suf. -tor. DECLARAŢIE s. f. 1. Afirmare, susţinere deschisă şi categorică a unor opinii, convingeri, intenţii; ceea ce se afirmă de către cineva, afirmaţie verbală sau scrisă; declarare (1). Cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D, COSTINESCU. D. ministru ... face declaraţiunea ... juvenilă: nu vom face procese de presă. MAIORESCU, D. n, 490. M-am văzut silit a face de la început următoarea declaraţiune. ODOBESCU, S. n, 149. Vom repeţi dechia-raţiunile făcute în organul nostru de atâtea ori, privitoare la instituţiunea pompiarilor. CARAGIALE, N. s. 72, cf. ddrf, şăineanu2. Aceasta impune declaraţiilor şi scriselor noastre o altă măsură. iorga, în plr n, 22, cf. resmeriţă, d„ cade. Voi face totul pentru a evita orice declaraţiune. TITULESCU, D. 138. Asta, după declaraţiunile sale chiar, n-avea nicio importanţă. BRĂESCU, O. A l, 143. Declaraţiile [colonelului] i-au apărut în mai toate ziarele de tiraj. COCEA, S. n, 50. Vă dăm declaraţii de dorinţele noastre. VISSARION, B. 357. Romanistul W. Meyer-Lübke a făcut o dată o declaraţie în această privinţă. VARLAAM — SADOVEANU, 10, cf. DN2. Această declaraţie are semnificaţia unei arte poetice. LL 1974, nr. 1, 71, cf. dex. O singură declaraţie a ambelor echipe: batem! FLACĂRA, 1975, nr. 43, 20. Nu-şi îngăduie nicio declaraţie, ib. 1977, nr. 19, 7. In privinţa poeziei, declaraţiile lui Rabindranath Tagore din scrisorile sale alcătuiesc temeiul unei arte poetice proprii ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 23, 20/2. ❖ Verb de declaraţie (sau al declaraţiei) = verb care denumeşte acţiunea de „a vorbi” sau de „a gândi”. Cf. DL. Lipsa verbului declaraţiei poate duce la false forme de introducere. CL 1973, 132, cf. DEX. 2. Comunicare scrisă sau orală cu caracter oficial făcută de o autoritate; textul unei astfel de comunicări; declarare (2). Fieştecării sentenţii osânditoare ... să să adauge declaraţia: cum că făcătoriul de rău cu persoana lui s-au lipsitu de toate ... drepturile. PRAVILA (1788), 23/9. Consiliu[l] ... au fost deliberat spre declăraţia aceasta. CALENDARIU (1794), 31/10. în 6 august au căpătat aceşti plenipotenţiari o noao declaraţie. MANIFEST (1813), 22/18. Rei-Efendi să înfăţoşă înaintea sultanului cu declaraţiile ambasadorului AR (1829), 79V21, cf. 442/27. Bucata următoare ... coprinde fiinţa unii declaraţii ofiţiale dată din partea guvernului. CR (1832), 1782/36. Seimul polon au dat o declaraţie, asachi, i. 345/6. După cele mai proaspete declaraţii ale miniştrilor turceşti, ar răsări o nădejde noauă de pace. gt (1839), 67V42. în 1843 domnului Mihail Cuza se împărtăşi o declaraţie a Legaţiunei ruseşti din Constantinopoli (a. 1855). uricariul, iv, 435/1. Această declaraţie solemnă a fost adresată către lume în anul 1776. NEGULICI, E. II, 200/10, cf. STAMATI, D. Primul punct care a atras atenţiunea Pre Fericirii Voastre, este declaraţiunea înscrisă în capul legii noastre organice (a. 1865). uricariul, x, 371. Dacă guvernul a făcut declaraţiune, este de presupus că are ţara în urma lui MAIORESCU, D. II, 189, cf. DDRF. Declaraţiunea drepturilor omului (1789). ŞĂINEANU, D. U., cf. CADE. Declaraţiile anterioare fac acest lucru dificil în ochii opiniei publice. TITULESCU, D. 117. Ambasadorul Rusiei ... se declară dispus să facă o declaraţie publică de dezavuare a mişcării revoluţionare din Principate. OŢETEA, T. V. 200, cf. DN2, dex. Plenara adunării se deschide printr-o declaraţie a preşedintelui FLACĂRA, 1978, nr. 43, 20. Secretariatul O.N.U. editează de asemenea importante declaraţii guvernamentale, ib. 1979, nr. 2, 20. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie „nici la această dată nu s-a clarificat statutul juridic al spaţiilor şi terenurilor”. RL 1995, nr. 1 543, 4/4. ♦ (De obicei cu determinări care precizează sensul) Anunţare oficială a instaurării unei stări de lucruri; textul anunţului. Frideric încălcă Sacsonia fără mai nainte formală declaraţie de războiu. SĂULESCU, HR. II, 425/28. Vrăşmăşiile se vor începe după 21 de zile de la datul acestei dechiaraţii FM (1843), 3112/26. Declaraţiea stării de împresurare se va face din singura poruncă a domnului CONDICA O. 115/11. Ce s-a mai petrecut pe aice? Ce mai veşti, ce mai noutăţi? - Declaraţii ... - De ce, de resbel? CONTEMPORANUL, I, 65. Cu o sălbatecă hotărâre ca o declaraţie de război CAMIL PETRESCU, T. m, 142, cf. SCRIBAN, D. Principiile declaraţiei de la lalta. RL 2005, nr. 4 607. 3. Comunicare, relatare (orală sau scrisă) făcută în faţa unei autorităţi sau adresată unei autorităţi; declarare (3). Ben Gelu ...au făcut ... o declaraţie dând vinovat pe marocanul căpitan ce s-au atins de bandiera Austriei AR (1829), 50*/28. Această declaraţie dată de către d. general ...în mâna preşedintelui ... s-a depus întru păstrarea arhivelor. CR (1833), 32/16. Dragă nevestică ... de s-o mai întâmpla asta şi altă dată, îmi am declaraţia gata. VOINESCUII, M. 131/11. De aş fi avut bani bătuţi, tot nu i-aş fi trimis prin poştie; ar fi trebuit ... să fac declaraţii şi multe alte formalităţi. GfflCA, C. E. I, 92. Declaraţiunea despre naşterea unui copil se va face la ofiţerul stărei civile. HAMANGIU. C. C. 24, cf. 453. Care cum se învoeau, o porneau spre comisie, ca să facă declaraţia. CHIRIŢESCU, GR. 166. Apărătorul d-tale ... ne-a comunicat că mai ai de făcut nişte declaraţii de mare importanţă. REBREANU, P. S. 304, cf. id. R. I, 110. Tocmai aşa am motivat şi eu, când mi-a luat declaraţia mai adineaori şeful de post. MIRONESCU, S. 148. Dă-le această declaraţie. CAMIL PETRESCU, t. II, 287. Birtaşul şi meşterul... [au fost] ... invitaţi la comisariat să facă o declaraţie. G. M. ZAMFTRESCU, M. D. n, 315. Slugile palatului îşi închipuie că îmi vor închide gura cu aceeaşi uşurinţă cu care vor înăbuşi declaraţiile martorilor. COCEA, S. n, 579. Poftim declaraţiile. POPA, V. 189. Nu poate infirma declaraţiile celorlalţi martori COD. PEN. R. P. R. 526. Medicul ... i-a luat o declaraţie [agentului sanitar] că primeşte să i se oprească câte trei sute de lei 1850 DECLARAŢIE 263 DECLASIFICA ULIERU, C. 44. Justificarea exportului se va face de către societăţile de stat de import export ... cu declaraţia de export a punctului vamal unde s-au îndeplinit formalităţile de export. LEG. EC. PL. 156. Dacă dă pe-acas să vie la circă, să dea declaraţiei. ROM. noiembrie 1950, 86. Protoiereul C. Buţureanu ... raportă cazul mitropolitului, desvăluind pe criminali, cărora li se cerură numaidecât declaraţiuni. CĂLINESCU, I. C. 107. Arestatul ... de-a dreptul la închisoare. Declaraţia ... mâne dimineaţă. CAMILAR, N. I, 188. Salariul dumitale ... e o simplă expresie contractuală, bună doar pentru declaraţia la fisc. VINEA, L. I, 368. Scrise o declaraţie, pe care judecătorul o întări. TUDORAN, P. 344. Nu-i fac nimic, îi iau declaraţie. PREDA, M. 205. Marsilie a depus o declaraţie. G. BARBU, A. v. 200. Pot să vă dau şi copii legalizate după declarafiile vecinilor. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 5. Rezultatele obţinute în urma expertizei medicale au confirmat întru totul declaraţiile victimei, ib. 1977, nr. 5, 18. Ofiţerul de poliţie nu ajunge să citească declaraţia. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 15, 9/2. O simplă formalitate: o declaraţie a fiecăruia legată de prezenţa lor la această adresă. RL 1995, nr. 1 516, 2/1. Declaraţiile de avere vor fi evaluate rapid şi corect, adevărul, 2006, nr. 4 825. ♦ (Şi în sintagma declaraţie-tip form. cuv. i, 57) Declaraţie (3) făcută prin completarea unui formular; formularul de completat. Declaraţia se va completa cu cerneală de către cel ce are dreptul la cartele pentru el şi pentru membrii săi de familie nesalariaţi, bo (1951), 1 180, cf. DL, DN2, DEX. 4. Mărturisire a unor sentimente, a unor stări intime; comunicare, relatare a unor date, a unor fapte cunoscute direct, trăite; ceea ce este mărturisit sau relatat (verbal sau scris); (învechit) declarare (4). Prinţul ...a ştiut înăduşi... declaraţia a tot sentimentul patriotic (a. 1848). uricariul, x, 4, cf. negulici. Eu vă fac dechiarăciunea că asupra acestor materii de un ordin înalt mi-am convincciunele mele formate prin observăciune. GHICA, C. E. I, 166, cf. COSTINESCU, DDRF. Laura îl asculta ... foarte mişcată, neobişnuită cu declaraţii atât de făţişe. REBREANU, I. 146. Am început să-i fac Adelei declaraţii că sânt bătrân. IBRĂILEANU, A. 43, cf. CADE. Discreţia contemporanului a făcut loc datoriei istoricului de a cerceta, ajutată ... şi de declaraţiile tuturor celor ce au colaborat incidental cu D. Anghel LOVINESCU, C. vil, 10. Scria ... declaraţii înflorite Frusinei. GALACTION, O. 124. Fam scris [doamnei T.] ... cu voluptatea ... de a mă umili în declaraţie de robire absolută. CAMIL PETRESCU, P. 294. Muzica aceasta continuă şi azi, întovărăşită de flamuri şi de declaraţii lirice. SADOVEANU, O. XX, 136. Felix răspunse cu franc heţă: - Mă simt foarte bine. Aurica nu înregistră această declaraţie. CĂLINESCU, E. O. I, 55. Declaraţia avea în ea un sentiment care înfrângea orice rezistenţă. PREDA, M. S. 20. Patriotismul lui Neculce nu se rezumă la simple declaraţii, ci ia forma unor strigăte de durere, psalmodice. IST. LIT. ROM. I, 658, cf. DN2. El a prezentat o declaraţie scurtă, care exprimă starea de spirit reală ce domnea printre muncitori. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 31. După cum rezultă şi din declaraţiile autorului, compoziţia aceasta s-a născut ca o reacţie împotriva „ trunchierii ” istoriei. M 1974, nr, 5, 20. Redactarea ambelor opere ... va fi făcută la Amasia, după anul 7 î. e. n., având în vedere declaraţia expresă a autorului. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr. 13, 19/1. Potrivit declaraţiilor unor martori, prăbuşirea [avionului] a fost precedată de „două bubirituri”. RL 1995, nr. 1 527. ❖ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” care arată felul) Să asculţi la un actor Care face-n rumâneşte declaraţii de amor? PR. DRAM. 113. O fată bătrână şi nebună ... socoate că nu-i poţi zice bună dimineaţa fără să-i faci o declaraţie de amor NEGRUZZI, S. m, 50. George îi răspunse printr-o declaraţie de iubire. REBREANU, I. 173. Adela îi facea declaraţii de amor [mâţei]. IBRĂILEANU, A. 83. Scena declaraţiei de dragoste a Gelsominei ... e de o rară delicateţă. LOVINESCU, C. IV, 117. îmi promiţi deci că n-ai să-mi mai răpeşti timpul cu declaraţiile d-tale de dragoste? CAMIL PETRESCU, T. I, 102. Face declaraţii de dragoste. BENIUC, M. C. I, 373. - Pl.: declaraţii - Şi: (învechit) declaraţiune, declărâţie, dechiarâţie, dechiaraţiune, dechiarăciune s. f. - Din fr. déclaration, lat declaratio, -onis. -Dechiaraţie, dechiaraţiune < it. dichiarazione. DECLARAŢIUNE s. f. v. declaraţie. DECLARĂRUÎ vb. IV v. declărălui. DECLARUI vb. IV v. declărui. DECLASÂ vb. I. Refl. 1. A decădea din punct de vedere moral sau social. V, d e g r a d a. Cf. barcianu, scriban, d, DL, DM, DN2, M. D. ENC, DEX. ❖ T r an z. Arbitrariul cel mai desfrânat a generat un soi de bovarism al profunzimii care a declasat, prin prezumţie şi falsitate, întreaga noastră percepţie adecvată, patapievici, c. l. 341. 2. Tranz. şi refl. A nu mai face parte sau a face să nu mai facă parte dintr-o anumită clasă, categorie etc., trecând la o clasă, categorie (inferioară). Rolul partidului e de a declasa indivizi şi-n acest rol mulţi găsesc superioritatea partidului roşu asupra celorlalte. EMINESCU, O. XIII, 145, cf. NDN. -Prez. ind.: declasez. - Din fr. déclasser. DECLASÂRE s. f. Acţiunea de a (se) declasa şi rezultatul ei. 1. Decădere morală sau socială. Venirea roşilor la putere e totuna cu o declasare generală. EMINESCU, O. XI, 241, cf. DEX. 2. Trecere la o clasă, la o categorie inferioară. Curtea de Apel a anulat declasarea Parcului Carol ca monument istoric. RL 2004, nr. 4 490. - PL: declasări. - V. declasa. DECLASÂT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj., s. m. şi f. (Persoană) care a decăzut din punct de vedere moral sau social. Unii din cei consideraţi ca oratori ... devin oarecum declasaţi. MAIORESCU, CRITICE, 538. E firesc lucru ca aceste elemente declasate [plebea politică] ridicate din întuneric şi din ocupaţiuni adesea maloneste, intrate odată în atmosfera luminată de razele coroanei, să şi vrea să rămâie acolo. EMINESCU, O. xm, 214, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Avem, aşadar, astăzi o armată de muncitori ai condeiului, adevăraţi declasaţi sociali. LOVINESCU, s. I, 192. Sunt un oropsit de soartă, un declasat, un tolerat! GALACTION, O. 659, cf. CADE, SCRIBAN, D. Mi-a fost cunoscută ... populara dramă Azilul de noapte ... o pivniţă sordidă în care locuiesc borfaşi, un baron declasat, lucrători şomeri. CĂLINESCU, C. O. 239. Oamenii serioşi te-au părăsit, eu nu văd în jurul tău decât declasaţi şi pierde-vară. VINEA, L. I, 17, cf. DL, M. D. ENC. întâlneşte şi... un exemplar uman declasat. CONTEMP. 1975, nr. 1 477,2/9, cf. DEX, NDN. 2. Adj. (Despre materii prime) Care este necorespunzător din punct de vedere calitativ. Cf. ltr2. Se sudează tocmai într-un nod al braţului macaralei nişte ţevi declasate, adevărate rebuturi flacăra, 1975, nr. 22, 18. -PL: declasaţi, -te. - V. declasa. DECLASIFICÂ vb. I, T r a n z. (Complementul indică date, informaţii, documente etc.) A declara în mod oficial că nu mai are caracter secret sau confidenţial. Arhivele Naţionale declasifică unele documente după 30 de ani RL 2005, nr. 4 795. 1857 DEÇLASIFICARE 264 DECLIN -Prez. ind.: declasifw. -Cf. engl. declassify. DECLASIFICÂRE s. f. Acţiunea de a d e c 1 a - s i f i c a şi rezultatul ei. Sunt documente importante ... a spus preşedintele ... anunţând că va merge până la a cere declasificarea lor. rl 2005, nr. 4 687. Toate e-mail-urile ...le vor putea accesa după declasificarea lor. ib. nr. 4 746. Ministerul Apărării are un regim propriu de declasificare [a documentelor din arhivă], ib. 2006, nr. 4 936. -PI.: declasiftcări. - V. declasiflca. DECLASIFICÂT, -Ă adj. (Despre date, informaţii, documente etc.) Căruia i s-a înlăturat caracterul secret sau confidenţial. Volumul documentelor declasificate se ridică anual la mii de dosare. RL 2005, nr. 4 795. Reprezentanţii SR1 şi CNSAS au avut ieri o primă întâlnire, în care au stabilit predarea cartotecii, a dosarelor declasificate, a microfilmelor ... şi a altor documente. ib. 2006, nr. 4 913. - PI.: declasificaţi, -te. - V. declasiflca. DECLĂMĂCIOS, -OÂSĂ adj. (învechit, rar) Declamator. Cf I. GOLESCU, C., MDA. -PI.: declămăcioşi, -oase. - Declama + suf. -ăcios. DECLĂMĂLUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A declama (1). De declămăluit această declămăluire. T. CORBEA, D. 77v, în D. î. LAT.- ROM. -Prez. ind.: ? - Cf. lat. d e c 1 a m a r e (după modelul verbelor formate cu suf. -ăluî). DECLĂMĂLUÎRE s. f. (învechit, rar) Declamaţie (2) discurs. De declămăluit această declămăluire. T. CORBEA, D. 77v, în D. î. LAT.-ROM. -V. declămălui. DECLĂRÂ vb. I v. declara. DECLĂRÂRE s. f. v. declarare. DECLĂRĂŢIE s. f. v. declaraţie. DECLĂRĂLUI vb. IV. (învechit, rar) 1. T r a n z . A declara (2). Muscalii va să declărăluiască turcilor bătae (a. 1821). IORGA, S. N. 169. 2. R e f 1. A se exprima, a se pronunţa; a se declara (1). Ne declarăruim în ceale următoare (a. 1824). TAMÂS, ET. WB. -Prez. ind.: declărăluiesc. - Şi: declarăruf vb. IV. - Declara + suf. -ălui. DECLĂRUÎ vb. IV. Tranz. (învechit, rar) A declara (2). împuternicitul Măriei Sale împăratului Rossiei... au declaruit. AR (1829), 402/35. [înalta Poartă] declărueşte trecerea prin canalul de la Constantinopole ...cu totul slobodă. ib. 212735. - Prez. ind.: declăruiesc. - Şi: declarui vb. IV. - Declara + suf. -ui. DECLERÂ vb. I v. declara. DECLÎC s. n. 1. Dispozitiv (în special la aparatul de fotografiat) în formă de pârghie, cu cârlig la una dintre extremităţi, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu alta, prin desfacerea legăturii mecanice dintre piese. Contactul stabilit la liberarea paletei releului... face să libereze pe timp scurt declicul C. ENC. TEHN. I, 187. Declicul este folosit la mecanisme de distribuţie, der, cf. DL, dn2, m. d. enc., dex. 2. Zgomot provocat de funcţionarea declicului (1). Doctorul ... îşi pierdu bunăvoia, cu răceala ivită din nou în privire, brusc, ca declicul unui aparat restabilit la punct C. petrescu, c. v. 207. - PL: declicuri. - Din fi-, déclic. DECLIMATÂ vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică animale, plante etc.) A scoate din mediul sau din climatul obişnuit; (învechit, rar) a declimatiza. Cf. costinescu, negulici, LM, DN2, DEX. -Prez. ind.: declimatez. - Şi: (învechit) desclimata vb. I. lm - Din fr. déclimater. DECLIMAT ARE s. f. (Livresc) Acţiunea de a declimata şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex2. - V. declimata. DECLIMATIZA vb. I. Tranz. (învechit, rar) A declimata. Cf. lm. - Prez. ind.: declimatizez. - Şi: (învechit) desclimatizâ vb. I. LM. - Pref. de- + [a]c!imatiza. DECLIMATIZĂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre animale sau plante) Care este scos din mediul obişnuit. Cf. lm. - PL: declimatizaţi, -te. - Şi: (învechit) desclimatizât, -ă adj. lm. - V. declimatiza. DECLÎN s. n. 1. Diminuare puternică a forţei, a valorii, a strălucirii, a gloriei etc. cuiva sau a ceva; decadenţă (1), decădere (1), regres. Lumea ...se mulţămeşte şi cu talente în declin, căci în floarea lor nimeni nu riscă a le sacrifica climei periculoase. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 189, cf. NEGULICI, COSTINESCU, LM. Declinul unui scriitor nu se poate judeca după câte bune [fapte, întâmplări] nu le scrie, ci după câte le scrie proaste. CARAGIALE, o. ni, 222. Şi fiindc-am numai drojdie-n butoi, Fireşte că e lumea în declin GORUN, F. 186, cf. şăineanu2. Autoritatea comunităţii era în declin, păcală, m. r. 52, cf. cade. Clădirea joasă şi tristă... având ceva din nota infinitei bunătăţi şi a unei nobleţi în declin, ocrotea ...pe cei nechemaţi ca şi pe cei aleşi, klopştock, f. 104. O adiere de vânt trecu, feminină, lăsând o presimţire de flori de tei în declin. TEODOREANU, M. n, 39. Cu mâini învineţite de umblet lung prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul. BARBU. J. S. 19. Flavio Biondo ... începe istoria declinului Imperiului Roman cu anul 410. OŢETEA, R. 26. Declinul general al Spaniei este judecat cu multă pătrundere de Cervantes. LL 1951, 131. „ Venea o moară pe Şiret” e epopeea declinului unei clase, ralea, S. t. I, 17. E ca şi cum ar fi renunţat în sfârşit la tot şi la toate, în schimbul unui dulce declin. VINEA, L. I, 85. Faza următoare activităţii lui Antim Ivireanul... este ... o fază de declin a literaturii religioase. IST. lit. rom. I, 547. Declinul religiozităţii este însoţit şi de proliferarea unor mişcări şi tendinţe conservatoare şi reacţionare. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 4/4. Genul liric ... îşi epuizează ultimele posibilităţi expresive ..., experimentele ulterioare apucând ...pe panta declinului M 1975, nr. 1, 24. S-au accentuat influenţele orăşeneşti, şi o dată cu acestea a început declinul portului tradiţional BUTURĂ, EG. 306. Trebuie 1874 DECLINA 265 DECLINABIL încă subliniat că această lume nu era câtuşi de puţin atinsă de declin biologic. patapievici, C. L. 133. Aflată într-un declin evident, şcoala este percepută doar de 19% dintre chestionaţi ca ajutor prin activităţile şi elementele de cultură şcolară. RL 2005, nr. 4 571. 2. Coborâre a unui astru spre apus; asfinţire, (popular) scăpătare (1). Declinul lunii. LM. Era tristeţea de a nu cunoaşte altă limbă, cu care să fi vorbit cu luna în declin. BACOVIA, O. 206. Orionul şi-a isprăvit călătoria şi va ieşi curând din cerul nostru, Aprilie e luna de declin. galaction, O. 621, cf. LTR2, dm, dn2, m. d. enc., dex. (Loc. adj.şiadv.în declin = (care este sau se face) în pantă. Alba lună, după dealuri ... alunecă-n declin. MACEDONSKI, O. I, 30. Scobită-n adânc, cu trepte-n declin, Era o podgorie, poate un han. labiş, P. 182. - Pl.: declinuri - Din fr. déclin. DECLINĂ vb. I, 1. Tranz. (Folosit şi absol.; complementul indică substantive, adjective, pronume, numerale sau articole) A trece prin toate cazurile gramaticale; (învechit, rar) a apleca. în locul dativului „Illi”, pentru ca să se declinească nominativul „Illi”, se văd a fi băgat „Ului”. MAIOR, S. I, 305. Declinând, zicem: cioc, a ciocului. HELIADE, O. n, 229. Cei de-a treia zic „glorie” şi declină glorie, a gloriei. CR (1839), 1353/4, cf. VALLAN, v.? STAMATI, D., PROT. - POP., N. D. Eu am declinat tot cu articolul la urmă fără ca să li se pară [vorbitorilor] lucru străin. CONV. LIT. vi, 143. Chipul de a declina substantivele bărbăteşti s-a întins la istrieni la cele femeeştl CONTEMPORANUL, IV, 682. Cu mult înainte de a veni la şcoală, ei au declinat, au conjugat ş-au făcut fraze destul de bune. VLAHUŢĂ, S. A. II, 360. Ştia să decline şi să conjuge la latină. TEODOREANU, M. II, 174. Au ... toţi aceeaşi oboseală când declină. PERPESSICIUS, S. 70.( Refl. pas. în limba latinească şi articulu şi nomele se decline. IORGOVICI, O. 35/6. Aci se declină toţi substantivii masculini şi feminini terminaţi la singular în „e”. HELIADE, PARALELISM, II, 12. Deci articul se poate numi articul sau încheietura, prin care se declină sau se apleacă părţile cuvântului cele declinive ... omul, omului SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 24/25. Asemine se declină: schola shoală, luna lună. PAULINI, GRAM. n, 29/23. Substantivele şi adjectivele române nu se dechină de sine decăt prin gen şi număr. CODRU-DRÂguşanu, R. 3/17. „Vreun”, fem. „vreo”, se declinează ca şi „un” din care se fac. GR. R, (1853), 35/24. Numele în limba română în caşuri rămân nemutabile ..., numai articlul cel unit cu dânsul se declină. BĂLĂŞESCU, GR. 12/35. [Cuvântul] se va declina după regulile existente ale substantivelor în limba de adopţie. MACREA, F. 17. Existau şi hipocoristice ... care, fără îndoială, se declinau ca femininele. CL 1973, 81. 2. T r a n z. (Complementul indică numele, calitatea, profesia etc.; construit cu pronumele în dativ) A face cunoscut. De cum se arată, îşi declină numele şi zic: Sânt Orest. DACIA LIT. 57/25. Amicul şi camaradul său de arme ... îşi declină numele: ofiţerul Zalic, fiul doamnei Eliad. GHICA, A. 644. Ducă-se toţi dinaintea forurilor competente! Decline-şi acolo toate titlurile la aplauzele contemporanilor. CARAGIALE, O. v, 189. îi luai cuvântul din gură [femeii] şi-mi declinai numele, ibrăileanu, a. 148. Declinându-mi îndată numele şi primindu-i invitaţia, am dat prilej domnului Cantaraga să fie fericit. SADOVEANU, O. X, 572. îmi declin scopul vizitei şi madam Matilda mă invită îndată. MtHÂESCU, D. A. 110. Doamna Silion îşi declină identitatea. VINEA, L. n, 116. Spune cândţi-ai declinat identitatea? RL 1995, nr. 1516, 4/2. 3. Tranz. (Complementul indică răspunderi, onoruri, sarcini etc.) A nu lua asupra sa, a nu accepta ce i se oferă, a nu consimţi la ceva; a refuza (1), a respinge (3). Constantin Negruzzi a declinat onoarea de a face parte [din Societatea Academică Română] din causa sănătăţii. CONV. lit. i, 197. Şi ... scurt ...am declinat onoarea [de a fi ales]. GANE, n. m, 187. Declin onoarea a mă lăsa apoteozat de dumnealor. CARAGIALE, o. vn, 427. îmi declinam această onoare. SBIERA, F. S. 282. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere, rebreanu, R. I, 182. Dacă durează, [cei de la Siguranţă] îşi declină orice răspundere. C. PETRESCU, C. v. 229. D-l Breteuil îl pofti [pe spătarul Enăchiţă] la balul de la Ambasada Franceză ..., onoare pe care Văcărescu fu nevoit s-o decline. C. GANE, TR. V. II, 129. La avisul consiliului său, Ion al II-lea declină propunerea. OŢETEA, R. 128. Se vede silit să decline această invitaţie graţioasă. T. POPOVICI, S. 314. Din discreţie, mareşalul ar fi declinat invitaţiile ..., acceptând însă a mânca din când în când cu bătrânii Petrescu. CĂLINESCU, S. 148. Nu o dată ... redactorul „ Convorbirilor literare ” declină onoarea de a fi preconizat vreun „sistem limbistic”. VARLAAM - SADOVEANU, 227. Aviaţia Utilitară Petroşani s-a grăbit ... să-şi decline orice responsabilitate. RL 2005, nr. 4549. ♦ (Rar) A îndepărta. Poesia în special trebue să ne decline spiritul de la înlănţuirea ... nexului causal MAIORESCU, CR. I, 54. 4. T r a n z. (Complementul este competenţa) A pune la îndoială; a tăgădui (1), a nega. Daţi-ne voe să ne declinăm orice competinţă. SÀM. I, 416, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE. Am avut onoarea a le declina competenţa [judecătorilor], lovinescu, C. X, 47, cf. SCRIB an, D. în această materie ... nu pot decât să-mi declin competenţa. VINE A, L. I, 130. Cei prezenţi la masa tratativelor şi-au declinat orice competenţă. RL 1995, nr. 1 462. 5. I n t r a n z. (Despre aştri) A coborî spre asfinţit, a a p u n e ; a se depărta de ecuatorul ceresc. Un soare ce declină, din nou renaşte soare. ALECSANDRI, POEZII, 496. Luna în pustiul tăcutelor aleie Declină printre ramuri spre ultimul pătrar. PILLAT, P. 41. Pe cerul cu fioruri multiple de helice Un reflector e Vesper ce majestos declină. PERPESSICIUS, S. 114. Berzele ... mergeau prin terenul mlăştinos, aurit pe margini de razele soarelui, declinând. CĂLINESCU, s. 186. 6. Intranz. A scădea în intensitate, a fi pe sfârşite; a slăbi (3). V. a p u n e. Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d., scriban, D. Mergem prin palidă lumină ce pune ton de toamnă pe ziua ce declină. PERPESSICIUS, S. 168. Calda strălucire a lunilor toride Va prinde să decline. I. BARBU, J. S. 10, cf. DN2. ❖ F i g . în lungi suspine viaţa-mi se duce şi declină. HELIADE, O. I, 11L Văz că juneţa, a vârstei primăvară, Declină coperită d-al întristării nor. CONV. lit. I, 145. Atenţia publicului declină în actul ultim. LOVINESCU, C. vn, 107. Inteligenţa şi talentul lui Sanielevici, fără să decline, au evoluat în direcţia ideilor fixe şi delirului de personalitate. PALEOLOGU, T. 20. 7. Intranz. (învechit; despre acul magnetic al unei busole) A avea o declinaţie magnetică, v. d e c 1 i n a ţ i e (6). Acul [magnetic] declină către Orient. MARIN, F. 12/26, cf. PROT. - POP., N.D. - Prez. ind.: declin şi (învechit) declinesc, declinez. - Şi: (învechit) dechină vb. I. - Din fr. décliner, lat. declinare. DECLINABIL, -Ă adj. 1. (Gram.; despre părţile de vorbire flexionare) Care poate fi declinat (1); (învechit, rar) decliniv. Cf. heliade, paralelism, i, 64. Substantivele şi adiectivele române nu se dechină de sine decăt prin gen şi numer, ear prin caşuri numai cu ajutorul pronumenilor, cari sunt singurele vorbe în adevăr declinabili. CODRU-DRĂGUŞANU, r. 3/17, cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., costtnescu, lm, DDRF, barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Cuvinte declinabile. CL 1973, 185, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Gram.; învechit, rar; despre verbe) Flexionar. Verbul este parte a cuvântului declinabilă, care se apleacă în moduri, în timpuri şi la persoane. BĂLĂŞESCU, GR. 65/13. 1876 DECLINANT 266 1 DECLINAŢIE ! -Pl.: declinabili, -e. - Din fr. déclinable, lat declinabilis, -e. DECLINÂNT, -Ă adj. (învechit, rar) Care declină (6); care decade (1). Putere declinantă. scriban, d. -PL: declinanp, -te. - Din fi*, déclinant DECLINARE s. f. Acţiunea de a declina şi rezultatul ei. 1. Trecere a unui substantiv, a unui pronume, a unui adjectiv, numeral sau articol prin toate cazurile; totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, a unui pronume, a unui adjectiv, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular şi la plural; (învechit) declinaţie (1), (învechit, rar) aplecare, cădere, înduplecare, plecare (14). Cf. heliade, paralelism, I, 64. La nume ... sânt următoare şase semne, adică neam, chip, formă, număr, cădere şi înduplecare sau aplecare sau declinare. I. GOLESCU, B. 104/4. Tuturor părţilor declinive în limba noastră românească, organ al declinărei li este articul SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 24/21. Declinarea ei [a limbii române] în cazuri ... face o deosebită gramatică. CR (1839), 1352/1. Trebuie fişcare începătoriu a ave îndestulă exercipe în declinarea cuvintelor. PAULINI, GRAM. I, 26/25. Căderea este schimbarea numelui la declinare. BĂLĂŞESCU, GR. 11/28. Unele cuvinte ... sunt ... variate în declinare. MAIORESCU, CRITICE, 242, cf. PONTBRIANT, D., RESMERIŢĂ, D., CADE. îi făcea praf pe top la matematici ..., la declinări pe latineşte. COCEA, s. n, 131. întrebării, dacă declinarea este sau nu o categorie gramaticală, trebue să-i acordăm deci un spaţiu mai mare. PUŞCARIU, L. R. I, 137. Aceste clase de cuvinte, cuprinse sub termenul nume, au comună declinarea. GRAUR, I. L. 139. Declinarea, conjugarea sau derivapa cuvintelor sunt legile organizării interne ale limbii. MACREA, F. 18. Simplificarea declinării şi apariţia articolului sunt două aspecte diferite ale determinării numelui. SCL 1958, 29, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. Categorie, clasă de nume care folosesc aceleaşi elemente, morfeme la realizarea flexiunii; (învechit) declinaţie (2). Sunt multe cazuri în care cuvintele noastre ... se refer la substantive latine de a 3-a declinare. MAIORESCU, CRITICE, 136. Pentru declinarea a treia ... în toate limbele romanice se întrebuinţau la singurii două forme. CONTEMPORANUL, IV, 947, cf. 747. La începutul cursului superior ne da alfabetul ca repetipe, apoi declinarea întăia. SĂM. IV, 47. în latină, temele cuprinse în declinarea a Il-a devin, în marea lor majoritate, masculine. GRAUR, I. L. 148. Declinare a Il-a este vie şi productivă în latineşte. IST. L. ROM. I, 135. Eustatievici numeşte declinările „plecări”. IST. LIT. ROM. 1,756. 3. Refuz (1). Românii, în urma declinării comitelui de Flandra de a priimi coroana României, au ales de suveranul lor pe principele actual. GHICA, C. E. n, 475. Să fie oare o declinare deliberată a capacităpi autorilor de muzică uşoară de a ancora în problematica esenpală a viepi sociale? CONTEMP. 1975, nr. 1 510, 2/6. 4. (în sintagma) Declinare de competenţă = trimitere a unei cauze la organul competent, în temeiul hotărârii prin care un organ de jurisdicţie constată necompetenţa sa. Cf. der, dn2. Aceştia au studiat cu atenpe dosarul preluat de la PNA (prin declinare de competenţă, deoarece faptele de coruppe nu au fost descoperite). rl 2005, nr. 4 623. -PL: declinări. - V. declina. DÉCLINÂT, -Ă adj. (Gram.; despre părţile de vorbire flexionare) Flexionat după caz şi număr. Cf. pontbriant, d., dn3, DEX2. - PL: declinaţi, -te. - V. declina. DECLINATÎV, -Ă adj. (Gram.; învechit, rar) Care prezintă declinare (1). Cf. lm. -PL: declinativi,-e. - Din lat. declinativus, -a, -um. DECLINATOR s. n., adj. I. S. n. Busolă pentru determinarea declinaţiei magnetice, utilizată în topografie. Sunt nişte in- strumente cunoscute sub numire de declinatoriu şi înclinatoriu, care arată în tot timpul mărimea declinapunii şi a înclinapunii în grade. BARASCH, M. III, 59/20, cf. DEX, ndn. II. Adj. (Jur.; în forma declinatoriu) Care declină competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. Cf. dex - s, ndn. ((Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competenţă = hotărâre prin care o instanţă îşi declină competenţa şi trimite cauza la o instanţă competentă. Cf dex - s, ndn. - PL: declinatori. - Şi: (învechit) declinat6riu, -ie s. n.5 adj. - Din fr. declinatoire. DECLINATORIU, -IE s. n., adj. v. declinator. DECLINÂŢIE s. f. 1. (învechit) Declinare (1). O cădeare a declinaţiilor, dătători. T. CORBEA, D. 76v, în D. î. lat. -ROM. 165. Autorul ... au arătat deosebirea declinapilor, a comparapei şi a conjugapilor. MAIOR, S. II, 235. Când un substantiv se zice în ambe numerele şi în câte şease cazele; această numerape ... se numeşte declinape. HELIADE, PARALELISM, II, 9. Ortografia noastră trebue jacută cum o cere declinapa şi conjugarea zicerilor. CR (1839), 1342/12, cf. VALIAN, v. Substantivele sânt numenile persoanelor şi lucrurilor, şi nu au dechinăciune proprie. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 12/13. în ce chip scriu unii procopsip scriitori români... terminape, declinape. BĂLĂŞESCU, GR. 145/19, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Acest prospect înfăţoşează ... toate schimbările flecponare, adecă ... declinapunile substantivelor, adjectivelor, articulului. CONV. lit. I, 98. în zădar se osteneşte dl Z. a-mi face tabele de declinape cu aşa articulape caraghioază. CONTEMPORANUL, I, 668. 2. (învechit) Declinare (2). Tote nominele româneşti cele ce vin din limba veche românească, şi sânt a 3-lea declinape, se pronunpe în limba noastră în căzu nominativ, ca în limba cea veche. IORGOVICI, O. 34/19. Şi la sloveni sânt trei declinapi. MAIOR, IST. 245/8. La articole cercetăm ca şi la adiective, numere, genuri, cazuri şi declinapi. GR. R. (1853), 43/18. Gramaticii ... nici s-au îngrijit mult din ce declinape le vin cuvintele. RUSSO, S. 53. Vel. Long. vorbind despre ortografia declinapei întâi, zice că se poate scrie „ae”. maiorescu, critice, 210. 3. (învechit, rar) Conjugare. Am păstrat verbul cu declinapa lui, şi am greşit. NEGRUZZI, S. I, 259. 4. (învechit, rar; prin apropiere de declamape) Mod de a citi, de a intona. Datorinţa învăţătoriului a se sârgui a învăţa pre prunci şi cetire cu afect, cătră aceasta de lipsă iaste, iară mai vârtos practiceasca îndreptare şi deprindere în declinapa a vreunei cărp ..., a psaltirei, carea întâiu învăfătoriul singur trebue să o cetească, arătând temeiuri pentru ce aşa nu altmintrea ceteşte. MAN. ÎNV. 207/10. 5. (învechit, rar) Faptul de a-şi declina (2) numele. Te rog să mă noroceşti cu declinapea numelui d-tale. ALECSANDRI, T. 1 002. 6. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. Declinapa Soarelui de la ecuator de câte grade este într-acea zi. GENILIE, G. 102/16. La ecuinoxuri, trebuie să cunoaştem declinapunea acestei astre, adică distanţa ei de la ecuatorul ceresc în momentul observapunei. DRĂGHICEANU, C. 58, cf. LM. Unghiul ... format de raza visuală a astrei cu proiecpunea sa pe ecuatoriu se numeşte 1883 DECLINAŢIUNE 267 DECOAFA declinaţiune a astrei, CULIANU, C. 29, cf. ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIBAN, D., LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ♦ (Şi în sintagma declinaţie magnetică sau, învechit, declinaţiune a magnetului sau declinaţia acului magnetic) Unghiul format de direcţia acului magnetic al busolei cu direcţia geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. Declinaţia acului magnetic este abaterea lui de drept pol. GENILIE, G. 99/24. Unghiul informat de această direcţie cu liniea miazăzilei se numeşte abatere magnetică ori dechinăciune. STAMATI, F. 131/13. Această tragere la o parte se chiamă declinaţiunea magnetului, care nu este tot de această mărime în toate locurile. BARASCH, M. ni, 58/8. [Mihu] asculta lămuririle lui Anton Lupan despre nordul geografic şi nordul magnetic, despre declinaţie. TUDORAN, p. 247, 45, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. <> Unghi de declinaţie sau, învechit, de declinaţiune = unghiul pe care îl formează acul magnetic cu meridianul locului. Ambele meridiane, geografic şi magnetic, nu se confundă; ele formează între dânsele un unghi... care se numeşte unghi de declinaţiune. PONI, F. 242, cf. ŞĂINEANU, D. U. Acul magnetic face cu meridianul geografic unghiul de declinaţie. CIŞMAN, FIZ. n, 345. - Pl.: declinaţii. - Şi: (învechit) declinaţiune, declinăţiune (pontbriant, d.), dechinăciune s. f. - Din fr. déclination, lat. declinatio, -onis, it. declinazione. DECLINAŢIUNE s. f. v. declinaţie. DECLINĂŢIUNE s. f. v. declinaţie. DECLINÂND, -Ă adj. 1. (învechit, rar) Decliv. Prin poziţiunea lor [a stâncilor] declinândă spre albia fluviului pare că ameninţă a strivi pe călători. FILIMON, O. n, 17. 2. (Rar; despre aştri) Care apune. Cf. mda. -PI.: declinânzi,-de. - V. declina. DECLINÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Declinabil (1). Deci articul se poate numi articul sau încheietura, prin carea se declină seau se apleacă părţile cuvântului cele declinive ... omul, omului. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 24/25. -Pl.: declinivi, -e. - Declina + suf. -iv. DECLINOGRÂF s. n. Aparat cu ajutorul căruia se înregistrează variaţiile declinaţiei magnetice într-un anumit punct al scoarţei pământului. Cf. ltr2, der, dex. -Pl.: declinografe. - Din fr. déclinographe. DECLINOMÉTRU s. n. Aparat cu ajutorul căruia se determină unghiul de declinaţie magnetică. Cf. ltr2, der, m. d. ENC., DEX, DN3. -Pl.: declinometre. - Din fr. déclinomètre. DECLÎV, -Ă adj. (în dicţionare) Care coboară în pantă; înclinat, povâmit2 (2); (învechit, rar) declinând. Cf. COSTINESCU, lm, DN3. - PL: declivi, -e. - Din fr. déclive, lat. declivis, -e. DECLIVITÂTE s. f. 1. înclinare (pe o porţiune limitată) a unui teren, a unei şosele, a unei căi ferate etc. faţă de planul ori- zontal; p. ext. pantă (1). Cf. heliade, paralelism, i, 64, NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Unghi format de o dreaptă înclinată cu planul orizontal. Cf. LTR2, DM, DN2, DEX. -PL: (rar) declivităţi. - Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis. DECLIVOMÉTRU s. n. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară panta unui teren sau a unei suprafeţe plane înclinate. Cf. DEX, DN3. -PL: declivometre. - Din fr. déclivomètre. DECLORIZÂ vb. I. T r a n z. A curăţa apa de clorul rămas după dezinfecţia acesteia. Cf. dex - s, DN3. -Prez. ind.: declorizez. - Din fr, déchloriser. DECLORIZÂRE s. f. Reducere (până la dispariţie) a cantităţii de clor rămase după dezinfecţia apei cu ajutorul clorului. Cf. D. MED., DN3, DEX - S. -PL: declorizări. - V. decloriza. DECLORIZÂT, -Ă adj. (Despre apă) Curăţat de clorul rămas după dezinfecţie. Cf. mda. -PL: declorizaţi, -te. - V. decloriza. DECLOROFILIZÂ vb. I. R e f 1. (Rar; despre frunze) A-şi pierde clorofila, a se îngălbeni. Frunzele se veştejesc, se declorofilizează, numai atunci când n-au ozon, când n-au lumină. flacăra, 1975, nr. 22, 8, cf. mda. -Prez. ind. pers. 3: declorofilizează. - Pref. de- + clorofilă + suf. -iza. DECLORURÂ vb. I. T r a n z . A îndepărta clorurile din unele substanţe organice. Cf. DN3, mda. -Prez. ind.: declorurez. - Din fr. déchlorurer. DECLORURÂRE s. f. Acţiunea de a declorura şi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. -PL: declorurări. - V. declorura. DECLORURÂT, -Ă adj. (Despre alimente, despre regimuri alimentare etc.) Lipsit (total) de sare de bucătărie. Pune4 [pe bolnav] la regim declorurat şi administrează-i digitalină. GALACTION, O. A. I, 48. Regimul declorurat este un regim unde, indiferent de alimentele date, acestea vor fi pregătite fară sare de bucătărie. BELEA, p. A. 238, cf. 249. -Pl.: decloruraţi, -te. - V. declorura. DECOAFÂ vb. I. (Franţuzism; în dicţionare) 1. T r a n z. (Complementul indică podoabe) A scoate (de pe cap). Cf. COSTINESCU. 2. Tranz. şi refl. A(-şi) strica o coafură, a (se) ciufuli. Cf. COSTINESCU, PONTBRIANT, D., DN2, DEX. - Prez. ind.: decoafez. - Şi: decoifâ (COSTINESCU), descoifâ (COSTINESCU, PONTBRIANT, D.) vb. I. - Din fr. décoiffer. 1900 DECOAFARE 268 DECODIFICARE DECOAFARE s. f. (Rar) Acţiunea de a (se) d e c o a f a (2) şi rezultatul ei; ciufulire. Cf. pontbriant, d., COSTINESCU, DN2. - Şi: (învechit) descoifâre s. f. pontbriant, d. - V. decoafa. DECOAFÂT, -Ă adj. (Rar) Ciufulit Cf. pontbriant, d., COSTINESCU. - PL: decoafaţi, -te. - Şi: (învechit) descoifât, -ă adj. pontbriant, d. - V. decoafa. DECOAGULÂRE s. f. Lichefiere a sângelui prin flbrinoliză la câteva ore după coagularea petrecută în urma decesului, sub acţiunea anumitor fermenţi. Cf. d. med, mda. -PL: decoagulări. - Pref. de- + coagulare. DECÔCT s. n. Fierbere (îndelungată) în apă a unor plante pentru a extrage principiile active din acestea; lichidul astfel obţinut; (astăzi rar) decocţie. Decocta, adecă apă de buruieni fierte. MEŞT. DOFT. II, 41715. Scărpinătura cu oareşice dec oct o vom spăla. CALENDARIU (1814), 182/3. Cei mai noi veterinari ... dau întăritoare ... decoctu, adecă zamă fiartă de scoarţă de stăjeariu, de salce, cu vinu. Învăţătură, 51/19. Fierturile, decocturile de îndulcirea sângelui ... ca nişte deşărtăciuni sânt a să părăsi. PISCUPESCU, O. 211/15. Dacă treburile se mai prelungesc ... să li se pue ceva clistire cu un uşure decot de căpăţână de mac. PR. 14/7. Decoctul rădăcinei şi a frunzelor să poate întrebuinţa ca şi soponul la spălat, iar rădăcina la mediţină. J. CIHAC, I. N. 294/26, cf. I. GOLESCU, C. Iară ca să frângem puterea veninului spre a nu putea împrăştia furioasa sa lucrare în tot trupul, avem următoarele mijloace ... decopt de nalbă mare sau mică. FM (1843), 2172/16. La emoroidele dinăuntru foloseşte luarea sângelui ... decoctul numit de lemne. CORNEA, E. I, 11/30, cf. STAMATI, D. Răbdarea e o altă doftorie, Ca la orice patimă e dicoft ş-alifie. PANN, E. iv, 36/15. Scavinschi în toată dimineaţa ... bea câteva pahare de dicoct. NEGRUZZI, S. I, 207. Aplicăm injecţiile cu apă ... sau cu un decoct emolient. TURNESCU, C. 22r. Să treci pe la spiţerie ca să-i aduci decoctul acesta. ALECSANDRI, t. 1 638, cf. DDRF, BARCIANU, N. LEON, MED. 156, ALEXI, w. Buba neagră se spală cu decoct de brustur. PĂCALĂ, M. R. 254, cf. RESMERIŢĂ, D. Infuziile şi decocturile se păstrează la rece. BELEA, P. A. 219, cf. DER, M. D. ENC. După un tratament cu decoct de plante ... bolnava se prezintă total vindecată. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 17. Ceaiul şi decoctul se mai luau în bolile de stomac, butură, eb. i, 28. ❖ (Glumeţ) Decocturile vor face din Zevzekydis român şi din Pehlivanoglu patriot. EMINESCU, O. xn, 299. - PL: decocturi. - Şi: (învechit) decâctă s. f., decopt, decôt, dicôct, dicoft s. n. - Din lat. decoctum, germ. Dekokt. DECOCTĂ s. f. v. decoct. DECOCŢIE s. f. (Astăzi rar) Decoct. Să iea bolnavul o simplă decocţiune de rădăcină de rubie. man. SĂNĂt. 149/6, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, ALEXI, W, BIANU, D. S., CADE, VOICULESCU, L. 96, ENC. AGR., SCRIBAN, D., LTR2, DN2, DEX. ( (Prin analogie) Apa curată şi dulce a Dâmboviţi[i] s-a prefăcut într-o decocţiune de spurcăciune. GHICA, C. E. II, 572. - PL: decocţii. - Şi: (învechit) decoctiüne, decopţie (alexi, w.), decopţiune (pontbriant, d.) s. f. - Din lat. decoctio, -onis, fr. décoction. DECOCŢIIJNE s. f. v. decocţie. DECODÂ vb. I. Tranz. (Complementul indică coduri, mesaje etc. codificate) A transpune în limbajul sau în alfabetul obişnuit; a descifra (1), a decodifica. Cf. dn2, m. d. enc., dex. ♦ (Complementul indică texte) A analiza conţinutul după un cod stabilit între emiţător şi receptor; a înţelege. în definitiv, dativul conţine şi el ideea de posesiune. Prin urmare versurile în discuţie se pot decoda simplu. COTEANU, S. F. II, 63. Cititorul ... se străduieşte în zadar să decodeze mesajul CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 10/1. Portul şi arta populară, în general, sunt ca o carte din care se pot afla datele cele mai complexe despre viaţa unei comunităţi umane, cu condiţia ca cel ce studiază să încerce să-i descifreze limbajul, să-l decodeze în interesul generaţiilor viitoare, pavel, s. E. 57. ( F i g. îl întreb pe Noica ... cum de are sunetul ultimelor lucruri, mărunte chiar; de unde capacitatea de a decoda oameni şi situaţii străine, în fond ticurile generaţiei lui. LIICEANU, J. 17. -Prez. ind.: decodez. - Din fr. décoder. DECODAJ s. n. Operaţia de transformare a semnalelor de telecomunicaţie, inversă codajului, prin care se urmăreşte reproducerea semnalelor iniţiale; decodare, descifrare, decodificare. Cf. LTR, M. D. ENC., DEX. - PL: decodaje. - Din fr. décodage. DECODÂRE s. f. Acţiunea de a decoda şi rezultatul ei; decodaj, descifrare, decodificare. Dificultatea cea mai mare a decodării se află în ultimul vers. COTEANU, S. F. n, 25, cf. M. D. ENC., DEX, MDA. Partea de decodare a algoritmilor poate fi încorporată în scannerul unui sistem multifuncţional. RL 2005, nr. 4 778. -Pl.: decodări. - V. decoda. DÉCODÂT, -Ă adj. (Despre coduri sau mesaje codificate) Descifrat. Cf. mda. -PL: decodaţi, -te. - V. decoda. DECODÉR s. n. v. decodor. DECODIFICÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică coduri, mesaje etc.) A transpune în limbajul sau în alfabetul obişnuit; a descifra (1), a decoda. Cuvântul codificat pe bandă perforată poate fi decodificat printr-un alt aparat. L. ROM. 1960, nr. 1, 4. Peste o sută de colaboratori ... pregătesc textele ce vor fi codificate pe fişe perforate pentru a fi, apoi, decodificate. CL 1973, 360. Mesajele radio nu au putut fi decodificate de experţii români. RL 2006, nr. 4 846. ❖ F i g. Bill Murray ... e ... adorabil în postura de monstru ... ale cărui priviri aparent goale scanează tot ce-i în jur fară speranţa de a putea decodifica realitatea într-o formulă optimistă, ib. nr. 4 861. -Prez. ind.: decodific. - Pref. de- + codifica. DECODIFICÂRE s. f. Acţiunea de a decodifica şi rezultatul ei; decodaj, decodare, descifrare. Descifrarea mesajului constituie decodificarea. CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 5/2, cf. DEX - S. Decodificarea acestui limbaj simbolic este descifrată de bătrâni între 70-80-90 de ani. pavel, s. E. 75, cf. ndn. Pentru vehiculele înmatriculate în România, încadrarea în clasa de emisii poluante se face pe baza decodificării ultimelor două caractere alfanumerice ale numărului de omologare. RL 2005, nr. 4 723. -PL: decodificări. - V. decodifica. 1914 DECODIFICAT 269 DECOLONIZA DECODIFICÂT, -Ă adj. (Despre coduri, mesaje) Care a fost descifrat. Cf. dex - s, mda. -PL: decodificaţi, -te. - V. decodifica. DECODOR s. n. Dispozitiv pentru decodaj automat, care permite receptarea unor programe de televiziune sau accesul la unele servicii. Cf. DN3. Programele interesante pot fi vizionate şi prin piratarea decodoarelor. RL 2004, nr. 4 468. -PL: decodoare. - Şi: decodér s. n. DN3. - Din fr. décodeur. DECOFEINIZÂ vb. I. T r a n z. (Complementul este cafeaua) A extrage cofeina din boabele de cafea în vederea obţinerii cofeinei sau a cafelei dietetice. Cf. dl, m d. enc., dex, dn3, doom2. - Pronunţat: -fe-i-. - Prez. ind.: decofeinizez. - Şi: decafeinizâ vb. I. dl, m. d. enc., dex, dn3. - De la cofeină. Cf. fr. d é c a f é i n e r. DECOFEINIZÂRE s. f. Acţiunea de a decofeinizâ şi rezultatul ei. Decafeinizarea boabelor de cafea destinate consumului. LTR2, cf. DL, M. D. ENC., DEX, DN3. - Pronunţat: -fe-i-. - PL: decofeinizări. - Şi: decafeinizâ re s. f. - V. decofeinizâ. DECOFEINIZÀT, -Ă adj. (Despre cafea) Din care s-a extras cofeina. Cf. dl, m. d. enc., dex. Un consum constant de cafea decofeinizată măreşte riscul apariţiei unor boli de inimă. RL 2005, nr. 4 800. - Pronunţat: -fe-i-. - PL: decofeinizaţi, -te. - Şi: de-cafeinizât, -ă adj. DL, M. D. ENC., DEX. - V. decofeinizâ. DECOFRÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică piese, materiale de construcţie etc.) A scoate, a demonta cofrajul. Cf. dn2, M. D. ENC., DEX, MDA. -Prez. ind.: decofrez. - Din fr. décoffrer. DECOFRÂJ s. n. Decofrare. Cf. dn3, mda. -PL: decofraje. - Din fr. décoffrage. DECOFRÂRE s. f. Acţiunea de a decofra şi rezultatul ei; decofraj. ltr2, der, m, d. enc», dn3, dex. - PL: decofrări. - V. decofra. DECOFRÂT, -Ă adj. (Despre piese turnate, elemente de beton ale unei construcţii) De pe care s-a scos cofrajul. Cf. mda. -PL: decofraţi, -te. - V. decofra. DECOIFÂ vb. I v. decoafa. DECOJÎ vb. IV v. descoji. DECOJÎRE s. f. v. descojire. DECOJIT, -Ă adj. v. descojit2. DECOLÂ vb. I. I n t r a n z. (Despre avioane, hidroa-vioane, elicoptere) A se desprinde de sol (sau de suprafaţa apei) şi a se înălţa în aer; a-şi lua zborul, v. zbor1 (2). Avionul a decolat la ora patru. DL, cf. dn2, M. D. ENC., dex. Avionul ... decolase din Austin, Texas. RL 2005, nr. 4 550. ( F i g. Logica acestui cuplu decola spre zonele rarefiate ale delirului. RL 2005, nr. 4 623. -Prez. ind.: decolez. - Din fr. décoller. DECOLÀJ s. n. (Rar) Decolare. Ne chinuia amintirea decolajului nocturn. UNIVERSUL (1933), 1/1, în DA. - PL: decolaje. - Din fr. décollage. DECOLÂRE s. f. Acţiunea de a d e c o 1 a şi rezultatul ei. Cf. DL, LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. Decolarea şi aterizarea se realizează fără aruncări de balast. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 5/5. Un avion de tip C. 130 ... s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe aeroportul oraşului Pisa. FLACĂRA, 1977, nr. 10, 9. La puţin timp după decolare, a fost semnalat un incident la unul dintre motoarele aeronavei. RL 2005, nr. 4 594. ❖ F i g . Putem spune că viitorul îşi are pista de decolare în prezent. CONTEMP. 1975, nr. 1 506,4/3. -PL: decolări. - V. decola. DECOLETÂ vb. I. T r a n z. 1. (în dicţionare; complementul indică materiale în formă de bare) A transforma în piese prin tăieri succesive (la strung). Cf. dn2, dex, mda. 2. (Complementul indică coletul şi frunzele la plantele rădăcinoase) A îndepărta prin tăiere. Cf. dn2, dex, mda. -Prez. ind.: decoletez. - Din fr. décolleter. DECOLETÂRE s. f. Acţiunea de a decoleta şi rezultatul ei. 1. Transformare a materialelor în formă de bare în piese, prin tăieri succesive. Cf. decoleta (1). Cf. ltr2, m. d. enc., dex, dn3. ♦ Şănţuire. Cf. ltr2. 2. Tăiere a coletului şi a frunzelor la plantele rădăcinoase. Cf. d e c o 1 e t a (2). Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex, dn3. - PL: decoletări. - V. decoleta. DECOLMATÂ vb. I. Tranz, (Complementul indică bazine, canale etc.) A îndepărta materialul aluvionar depus de apele curgătoare. Cf. dn3, dex - s, mda. -Prez. ind.: decolmatez. - Pref. de- + colmata. DECOLMATÂJ s. n. Decolmatare. Cf. dn3, mda. -PL: decolmataje. - Din fr. décolmatage. DECOLMATARE s. f. Acţiunea de a decolmata şi rezultatul ei; decolmataj. Cf. dn3, dex - s, mda. Dragarea şi decolmatarea râurilor. RL 2005, nr. 4 619. - PL: decolmatări. - V. decolmata. DECOLMATÂT, -Ă adj. (Despre canale, bazine etc.) Care a fost curăţat de aluviuni. Cf. dex - s, mda. -PL: decolmataţi, -te. - V. decolmata. DECOLONIZÂ vb. I. T r a n z. (Cu complementul „colonii”) A acorda independenţă, a face să acceadă la statutul de stat independent. Cf. dex., dn3, mda. 1937 DECOLONIZARE 270 DECOLORAT -Prez. ind,: decolonizez. - Din fr. décoloniser. DECOLON1ZÂRE s. f. Acţiunea de a decoloniza şi rezultatul ei; încetare a statutului de colonie al unei ţări; proces prin care o colonie devine independentă. Cf. CL 1973, 25, M. D. enc. 0 dată importantă în procesul decolonizării şi afirmării independenţei. ROMÂNIA LITERARĂ, 1975, nr. 46, 2/1. Când se vorbeşte despre decolonizare ..., se vorbeşte implicit şi despre lichidarea urmărilor colonialismului cultural CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 5/4, cf. l. rom. 1975, 177, dex, dn3. - PL: decolonizări. - V. decoloniza. DECOLONIZÂT, -Ă adj. (Despre colonii) Care şi-a dobândit independenţa, care are statut de stat independent. Cf. dex, mda. -PL: decolonizaţi, -te. - V. decoloniza. DECOLORA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte colorate) A face să-şi piardă aspectul iniţial prin estomparea, diminuarea culorii; a face să-şi piardă (parţial) culoarea. Cf. i. golescu, c, negulici, prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. Piatra se arunca grămadă s-o decoloreze ... soarele. AGÎRBICEANU, A. 209. Din Humuleşti, am intrat... în Vânători - sat lung..., plin de copii murdari, ... cu părul decolorat de soare. IBRĂILEANU, A. 127. In toate părţile, anunţuri care „ interzic intrarea f s. ” alături de tablouri şi programe caligrafiate, dar decolorate de vreme. BRĂESCU, O. A. I, 9. O fată ... se opri la jumătatea drumului, potrivindu-şi şuviţele decolorate de soare. id. ib. 211. Fotografii decolorate de umezeală. G. M. zamfirescu, m. d. 1,14. Le bătea soarele până le decolora [cărţile]. STANCU, R. A. H, 17. 2. Refl. (Despre obiecte colorate) A-şi pierde culoarea. Acest iodur [de amidon] se decoloră la temperatura de 70° până la 80°. MARIN, PR. I, 24/28. Crida ... se descolorează. STAMATI, ap. URSU, T. Ş. 183, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. O floare pe un covor se decolorează. ANGHEL, PR. 3, cf. SCRIBAN, D. Ditaţi-vă la pantaloni (erau scurţi) cum mi i-au decolorat. CĂLINESCU, E. O. II, 48. In Vrancea, la Nereju, după ce se vopsea lâna, se punea în decoctul de frunze şi fructe, să nu se decoloreze. BUTURĂ, EB,;I, 61. <> F i g . Când în regiunea inteligenţei totul decade şi se decoloră, atunci epoca morţii ... nu e departe. EMINESCU, O. XIV, 929 Cutare notă veselă se stinge încetul cu încetul, se decolorează, se pierde-n nourul trist ce-nvăluie sufletul. CONTEMPORANUL, VH2, 320. Imaginile se decolorară şi muriră o dată cu ultima licărire a conştiinţei. IBRĂILEANU, A. 192. Noaptea ... s-a făcut viorie, verde, s-a decolorat cristalin ca bobul de rouă. C. PETRESCU, R. DR. 49. Sângele celor mai mulţi ... s-a decolorat, transformat în otravă. ARGHEZI, C. J. 158. 3. T r a n z . şi r e f 1. A face să devină sau a deveni palid (1). Faţa ei fără să îngălbenească se descoloră şi se face şi mai albă. PÂCLEANU, I. I, 28/7. Era o făptură vibrantă de energie. De o energie contagioasă, care îi încorda trăsăturile obrazului, îi decolora buzele. C. PETRESCU, C. v. 207. Faţa ei bălaie ... se decolorase. PREDA, I. 153. - Prez. ind.: decolorez, pers. 3 şi (învechit) decoloră. -Şi: (rar) discolorâ (scriban, d.), (învechit) descoloră vb. I. - Din fr. décolorer. DECOLORANT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. (Despre anumite substanţe) Care are proprietatea de a decolora (1), care produce o decolorare (2); (învechit, rar) decolorator. Se întrebuinţează rar chiorul slobod, ci se combină cu caicele şi potassa spre a forma chloruri decoloranţi. MARIN, PR. I, 21/17. Corpul acesta are proprietatea decolorantă într-un grad mare. id. ib. 50/4, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. 2. S. m. Material, substanţă sau agent chimic, folosit în operaţiile de decolorare. Cf. LTR2, der, dn2. De obicei decoloranţii sunt substanţe oxidante sau reducătoare. DC, cf. M. D. ENC., DEX. - PL: decoloranţi, -te. - Şi: (rar) discolorânt, -ă (scriban, d.), (învechit) descolorânt, -ă (id. ib.) adj., s. m. - Din fr. décolorant. DECOLORARE s. f. Acţiunea de a (se) decolora şi rezultatul ei. 1. Faptul de a face să-şi piardă total sau parţial culoarea; (rar) decoloraţie. Cf. d e c o 1 o r a (1). Cf. pontbriant, d. Cea mai importantă întrebuinţare a apei oxigenate este... întrebuinţarea ei ca mijloc de decolorare. MACAROVICI, CH. 256. Lipsa de fosfor dă culoare purpurie tulpinilor... Această decolorare este o indicaţie a acumulării zahărului care nu este asimilat. AGROTEHNICA, I, 187, cf. DM, M. D. enc., dex. ♦ Operaţie care are ca scop îndepărtarea unei substanţe colorante sau colorate, în vederea purificării, albirii, vopsirii, imprimării etc. a unor produse textile cu ajutorul unui decolorant (2). Cf. ltr2, der, m. d. enc., dex. 2. Pierderea, totală sau parţială, a culorii proprii; (rar) decoloraţie. Cf. decolora (2). Cf. pontbriant, d., dm, dex. ❖ F i g. Asta înţelegeam adineaorea prin discolorarea, dispersonalizarea artistului în crearea operei lui. VLAHUŢĂ, S. A. II, 406. Colţ rupt te-mpiedică pătrat perfect să fii, iar suferinţa o vădeşte lânceda-ţi decolorare. E. IONESCU, E. 29. - PL: decolorări. - Şi: (rar) discolorâre, (învechit) descolorâre (pontbriant, d., costinescu) s. f. - V. decolora. DECOLORÁT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte, lucruri etc.) Care şi-a pierdut (total sau parţial) culoarea. Cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D. Femeia... iată-o ajunsă în starea unei flori veştede, decolorată, fară parfum şi fără viaţă. ALECSANDRI, O. P. 114, cf. LM, DDRF, BARCIANU, alexi, w. [Vagoanele] îţi aduceau aminte de convoiul nesfârşit de robi, prinşi cu arcanul, în toate uniformele, toate vechi, decolorate. AGÎRBICEANU, S. p. 175. L-am întâlnit pe drum ... cu un geamandan de pânză decolorată. IBRĂILEANU, A. 143. Aveam dinainte un tânăr într-un palton prea mare ... cu gulerul soios şi decolorat. CAMIL PETRESCU, P. 15. Oglinda fusese spartă ... Jumătatea absentă era înlocuită cu o coală de hârtie verde, decolorată. C. PETRESCU, C. V. 47. [Mamaia] păstra ... cărţi ... în care se odihneau, închise pe veci, flori decolorate. BRĂESCU, A. 184. Acelaşi ritm ... de muzicuţă mecanică, picurând într-un salon cu mobile decolorate. TEODOREANU, M. II, 39, cf. SCRIBAN, D. îşi trase un colţ al basmalei ei subţiri şi decolorate. PREDA, M. 345. După recoltare se vor îndepărta părţile înnegrite şi decolorate [ale plantelor medicinale], belea, p. a. 297. Peste el [pat] abia acoperindu-l, ... [era] o pătură verde, decolorată. BARBU, ş. n. 40. ❖ F i g. Descoloratul şi tristul trai al pribegiei. BĂLCESCU, M. V. 382. Aceste numiri nu erau nemică prin sine cum nu-s nemică pentru cugetarea noastră descolorată. CONTEMPORANUL, v, 110. Prin care lumi trăişi coşmarul nepovestitelor poveşti Şi-n care stea găsişi coloarea decoloratei nebunii? MINULESCU, VERS. 5. Imaginea însăşi a cinematografului mondial apare grav sărăcită, decolorată, nedreptăţită, flacăra, 1975, nr. 46, 13. ♦ (Despre faţă sau despre părţi ale feţei) Care este fără culoare, lipsit de rumeneală; p. e x t. (despre oameni) cu faţa fără culoare; palid (1). Când văzu acea faţă descolorată, fară strălucire, dar senină încă... genuchile i se muiară. pâcleanu, i. ii, 40/32. Oftă, îşi împătură buzele decolorate şi trecu în camera vecină. AGÎRBICEANU, A. 476. Feţele erau decolorate, subte, ca în visul unui bolnav. M. ELIADE, 1943 DECOLORATOR 271 DECOLTEU 0. I, 71. Ceea ce a fost (odată) realitate ... laşul ...cu oameni cam decoloraţi şi vagi ... dar foarte năzuroşi ... - devine numai un cuvânt: a fost. teodoreANU, M. u. 13. (Despre păr) Care are o culoare mai deschisă decât cea naturală, în urma acţiunii unor agenţi fizici sau chimici. Numele necunoscutei - Boeme ...în ale cărei bucle blonde, Decolorate sau pudrate, A cunoscut întâia oară Parfumul cupelor de crin. MINULESCU, VERS. 147. Obrajii îi erau ofiliţi, buzele, veştejite, aurul părului, decolorat. COCEA, S, n, 244. Cu părul parcă decolorat şi năpârlit ... arunca oamenilor priviri blânde, tudoran, p. 463. 2. (Despre culori) Care este puţin intens; (despre lucruri) care are o culoare puţin intensă; deschis, pal2 (3), palid (3), spălăcit2 (1), stins2 (6), şters2 (I 4). / s-a părut, chiar, că pe buzele lui de un roşu decolorat flutura un zâmbet, vinea, l. I, 150. Cerul e senin, şi apa albastră, acel albastru stins pe care-l ia toamna, decolorat parcă, şi obosit de soarele verii. TUDORAN, O. 65. Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări. BARBU, G. 310. ♦ (Despre ochi) De culoare puţin intensă; p. e x t. lipsit de strălucire şi de expresie. Are ochii căprui, acum uscaţi şi decoloraţi. IBRĂILEANU, A. 34. Pe figura ... cu ochii decoloraţi şi cu subţiri cute în jurul buzelor, trecu o lumină de destindere. C. PETRESCU, C. V. 9, cf. id. A. 304. Portarul deschise ... nişte ochi ale căror irisuri decolorate se încercuiau cu două inele de var, ca la găini. VINEA, L. 1, 33. - PL: decoloraţi, -te. - Şi: (rar) discolorât, -ă (SCRIBAN, D.), (învechit) deseolorât, -ă adj. - V. decolora. DECOLORATOR, -OÂRE adj. (învechit, rar) Décolorant (1). Cf. PONTBRIANT, D. - PL: decoloratori, -oare. - Şi: descolorătoriu, -ie adj. PONTBRIANT, D. - Decolora + suf. -tor. DECOLORÂŢIE s. f. (Astăzi rar) Decolorare. Chiorul se întrebuinţează foarte mult în industrie pentru decoloraţiea pânzelor, a cocăi pentru hârtie. MARIN, PR. I, 21/14, cf. PROT. -POP., N. D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. - Şi: (învechit) deeoloraţiune (costinescu, alexi, w., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE), descoforaţiune (SCRIBAN, D.), discoloraţiune (id. ib.) s. f. -Din fr. décoloration, DECOLORAŢILFNE s. f. v. decoîoraţie. DECOLTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică obiecte de îmbrăcăminte) A răscroi partea care acoperă gâtul şi umerii, a croi astfel încât să lase descoperit gâtul, dezgolind o parte a pieptului sau a spatelui. Cf. barcianu, alexi, w., tdrg, RESMERIŢĂ, d., CADE. [Emilia] poartă o rochie cafenie decoltată la gât. CAMIL PETRESCU, P. 71, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Din faţă poate părea o rochie office, foarte serioasă, în timp ce spatele este decoltat cu obrăznicie ca la o ţinută de ocazie specială. RL 2006, nr. 4 954. -Prez. ind.: decoltez. - Din fr. décolleter. DECOLTAJ s. n. (Rar) Decolteu. Cine-i va lămuri [doamnei T.], în minte, ameţitor umerii mobili ca merele în decoltajul mătasei. CAMIL PETRESCU, P. 282, cf. SFCI, 61. -PL: decoltaje. - Din fr. décolletage. DECOLTÂRE s. f. Acţiunea de a decolta şi rezultatul ei. Cf. DN3, MDA. - V. decolta. DECOLTÂT, -Ă adj. 1. (Despre obiecte de îmbrăcăminte, p. ext. despre părţi ale acestora) Cu decolteu (mare). Sânul ieşea vergin, rotund şi mic din haina decoltată. EMINESCU, O. vn, 138. O copiliţă purta o toaletă încântătoare ... lăsând să se vadă ... nişte piepţi decoltaţi şi cu horbote. CONTEMPORANUL, ni, 3. Rochie de bal decoltată şi codată, pantofi, mănuşi ...Te loveşte ameţeala numai înşârându-le, ib. 221. Purtai mândră rochiile decoltate. VLAHUŢĂ, S. A. n, 320, cf. BARCIANU, alexi, w. Mă-mbrăcai în grabă cu o rochie ... decoltată în patru colţuri. LUC. VII, 333, cf. ŞĂINEANU, D. U. Olimpia se plimba prin casă ... exercitându-se ... să arunce cu piciorul ... trena de la rochiile decoltate în formă de inimioară. BRĂESCU, A. 4L în costumul ei tirolez decoltat... şi cu un şorţ roşu cu volanul creţ, ea povesteşte agitată, arghezi, c. J. 111. Veniseră moşierese în rochii decoltate. DEMETRius, a. 202, cf. DR. vi, 472. [Donatorii] sunt reprezentaţi cu capul gol şi cu caftane, iar femeile poartă o tunică decoltată, lungă până peste şolduri, z. mihail, t. p. 16. ♦ (Despre femei) Care poartă haine, rochii etc. cu decolteu. Să spui unei femei că-i şade foarte bine decoltată. VLAHUŢĂ, D. 110. Nu ştia la ce să se uite mai întâi... o ramă mare cu fotografii de cântăreţe decoltate ... cinci portrete ...de luptătoare de circ, şi câte-or mai fi fost acolo îl pironi pe loc câteva minute. SĂM. I, 75.1 se păru şi mai frumoasă, decoltată adânc şi cu braţele goale cum era. REBREANU, R. I, 219. Aş fi putut colinda ... în noaptea asta, când toate femeile erau decoltate şi împodobite. CAMIL PETRESCU, p. 283. Nevasta şefului de gară să stea sus la fereastră, şi să privească trenul răzimată în cot. Să fie decoltată şi frumoasă şi să se pieptene cu cozi. arghezi, c. j. 69. ♦ (Despre părţi ale corpului, mai ales despre gât, umeri, sâni, spate etc.) Dezgolit, neacoperiţ, gol. Femeia îi dădu gura ... întinzând puţin gâtul alb, decoltat. REBREANU, I. 105. Bluza ta pe sânu-ţi decoltat Părea un peplum de mătase. MINULESCU, VERS. 71, cf. SCRIBAN, D. Domniţa nu mai scutură din umerii ei decoltaţi şi marmoreeni. MIHĂESCU, D. A. 55. O înfăţişează ... zveltă, cu umerii decoltaţi, cu părul auriu. C. PETRESCU, A R. 88. <> (Prin analogie) [Fetele] mi-au făcut o vizită în toaletă pariziană ... cu rochiţe foarte economisite, ciorapi à-jour şi pantofi decoltaţi. SADOVEANU, O. IX, 238. 2. (Familiar) Indecent, necuviincios, impudic. Câteva pasage decoltate îi atrag toată luarea-aminte. CONTEMPORANUL, I, 798. Muza de la oraş a continuat ...să cultive moravurile decoltate. SĂM. III, 280, Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: decoltaţi, -te. - V. decolta. DECOLTEĂ s. f. v. decolteu. DECOLTÉU s. n. Răscroitură de diferite forme, la un obiect de îmbrăcăminte (feminină), care lasă descoperită, mai mult sau mai puţin, partea de sus a bustului (umeri, gât, spate); (rar) decoltaj. Cu decolteul în formă de inimă şi braţele de gospodină, goale până la cot - era aceia care ar fi putut fi lângă mine totdeauna. IBRĂILEANU, A. 196. Pălării de paie şi decolteuri dezvelind sâni de toate dimensiunile, umeri fardaţi şi coliere de perle [se vedeau pe Calea Victoriei]. C. PETRESCU, î. I, 12. Când Rodica se aplecă mai tare, prin decolteul bluzei de vară, vedea îmbinarea arcurilor albe. TEODORE ANU, M. n, 261. Rochia ei... era încărcată prin adaos cu tot ceea ce aduseseră modele ... din prima jumătate a veacului: ... gulere ridicate de dantelă scumpă, combinate cu decolteuri din vremea imperiului. CAMIL PETRESCU, O. II, 507. Vedeam bărbaţi în haine negre şi femei în toalete cu decolteuri. PAS, z. n, 170. Ochii [lui Mustea] ... se opriră la sânii 1952 DECOMANDA 272 DECOMPRIMA plini [ai Martei], a căror îngemănare apărea în decolteul rochiei. BENIUC, M. c. I, 118, cf. DEX. Mărgele lungi împodobesc rochiile de seară, dar purtate invers la spate, pe un decolteu ultrageneros. RL 2006, nr. 4 954. ♦ Parte a corpului care apare din răscroiala de la gât a unei haine femeieşti. Cu cine am fericire de a vorbi? a întrebat preacuviosul înfigându-şi privirea în decolteaua cucoanei preutese. CONTEMPORANUL, IV, 527. Nicăieri femeile nu sunt mai frumoase, decolteul mai gustos şi culorile unui corsaj mai transparente. ARGHEZI, B. 83. Marga se suie ...pe genunchii mamei şi începe s-o sărute de la decolteu la bărbie, demetrius, a. 177. Aceste substanţe de nouă generaţie [Matrisoft şi Matridur] sunt folosite mai ales pentru remodelarea estetică a feţei, decolteului şi mâinilor RL 2006, nr. 4 957. - PL: decolteuri. - Şi: (învechit, rar) decoiteâ s. f. - Din fr. décolleté. DECOMANDÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică invitaţii, ordine, comenzi etc.) A contramanda, a anula. Cf. cade, DN2, DEX. -Prez. ind.: decomând. - Din fr. décommander. DECOMANDÂRE s. f. Acţiunea de a deco* manda şi rezultatul ei; anulare a unei comenzi, a unei invitaţii, a unui ordin etc. Cf. dex2, mda. -PL: decomandări. -V. decomanda. DECOMANDÂT, ~Ă adj. 1. (Despre comenzi, invitaţii, ordine etc.) Contramandat, anulat Cf. dn3, dex - s. 2. (în sintagma) Cameră decomandată = cameră cu intrare separată. Apartament cu 2 camere decomandate. RL 1967, nr. 7 001. Toate camerele sunt decomandate. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 10, cf. dex, dn3. -PL: decomandaţi, -te. - V. decomanda. DECOMPENSÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A suferi sau a face să sufere o decompensare. Cf. dn2, m. d. enc., dex. [Pancreasul], la un moment dat, este decompensat. RL 2005, nr. 4 770. -Prez. ind.: decompensez. - Din fr. décompenser. DECOMPENSÂRE s. f. Acţiunea de a (se) decom-pensa şi rezultatul ei; pierdere a capacităţii de adaptare la eforturi mecanice, biochimice etc. a unui organ al corpului omenesc, în special a inimii, datorită epuizării sau depăşirii resurselor funcţionale; (rar) decompensaţie. Acest medicament este indicat în afecţiunile circulatorii în stare de decompensare. DANIELOPOLU, F. N. n, 111. Regimul dietetic este cel mai bun tratament al decompensărilor cardiace. BELEA, P. A. 241, cf. DN2, DER, D. MED., M. D. ENC, dex. Consecinţele [consumului mâncărurilor intens condimentate] pot fi dramatice: ... pusee hipertensive ..., decompensarea unor insuficienţe cardiace etc. RL 2006, nr. 4 902. ❖ (Prin lărgirea sensului) Vom lua măsuri pentru ... decompensarea bolii. BELEA, P. a. 391. -PL: decompensări. - V. decompensa. DECOMPENSÂT, -Ă adj. (Med.) Care şi-a modificat starea de echilibru funcţional. Weickner publică observaţiile a 15 cardiaci decompensaţi. DANIELOPOLU, F. N. n, 146. Când presiunea sângelui ... scade sub normal vorbim de şoc decompensat BELEA, P. A 175. -PL: decompensaţi, -te. - V. decompensa. Cf. fr. d é c o m p e n s é. DECOMPENSAŢIE s. f. (Rar) Decompensare. Cf. DN2, DEX2. -PL: decompensaţii. - Din fr. décompensation. DECOMPOZÎŢIE s. f. 1. Separare a unui obiect în elementele care îl alcătuiesc; determinare, prin analiză, a caracteristicilor unui obiect; descompunere (1). Descompoziţiunea organismului în elementele chimice e o schimbare EMINESCU, O. X, 100, cf. SCRIB AN. D., DEX2, NDN. ❖ F i g. Studiul gândirii a ei înseşi este mai important decât decomposiţia formei sale logice. BREZOIANU. î. 200/8. 2. (învechit) Descompunere (2). Toate păcătoşiile şi macaroanele franceze şi italiene, în gura lor se aude, în versurile lor se vede, în desmăţatele lor descomposiţiuni figură. HELIADE, O. n, 410. Descompoziţiunea socială începe a se întinde în sânul întregii naţiuni. EMINESCU, O. X, 365. 3. (învechit) Descompunere (3). Moartea se căşună prin molipsire, îndată ce produsul otrăvit al unei astfel de descomposiţiuni a găsit mizlocul d-a se străcura în torentul cerculaţiunii. man. sănăt. 120/26, cf. prot. - pop., n.d., scriban, d. - Scris şi: decomposiţie. - PL: decompoziţii. - Şi: descompoziţie (scris şi: descomposiţie prot, -pop, n.d.), (învechit) decompoziţiune (dex), descompoziţiune (scris şi: descomposi-ţiune) s. f. - Din fr. décomposition. DECOMPOZIŢIUNE s. f. v. decompoziţie. DECOMPRÉSIE s. f. v. decompresiune. DECOMPRESIÜNE s. f. 1. Reducere (lentă) a suprapresiunii; micşorare sau anulare a comprimării; decomprimare. Cf. m. D. enc, dex. 2. Reducere a presiunii dintr-un cilindru al unei maşini, dintr-un recipient etc. prin stabilirea unei comunicaţii cu mediul exterior. Cf. ltr2, der, dn2, m. d. enc., dex. 3. Micşorare treptată, în timp, a presiunii exercitate asupra unui scafandru sau asupra unui echipaj submarin scufundat la ieşirea acestuia la suprafaţă, pentru a evita embolia gazoasă. Tulburările ... pot fi preîntâmpinate dacă decompresiunea se face treptat. BELEA, P. A. 181, cf. LTR2, D. MED., M. D. ENC., DEX. ❖ Cameră de decompresiune - recipient cu închidere etanşă în care se introduce o persoană care a lucrat la presiuni înalte, pentru a se preveni posibilitatea unei embolii gazoase. Cf. ltr2. Boală de decompresiune - maladie care constă în formarea de bule intravasculare şi tisulare de azot, care provoacă embolia gazoasă. Şerpii de mare pot plonja la 35 m adâncime şi reveni apoi la suprafaţă fără a fi afectaţi de aşa-zisa boală de decompresiune. contemp. 1975, nr. 1 491, 5/5. - PL: decompresiuni. - Şi: (rar) decomprésie s. f. dn2. - Din fr. décompression. DECOMPRESÔR s. n. 1. Aparat care serveşte pentru decompresiune (3). Cf. dn3, mda. 2. Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. Cf. dn3, mda. - PL: decompresoare. - Din fr. décompresseur. DECOMPRIMĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică fluide) A reduce (în mod lent) suprapresiunea; a micşora sau a anula o comprimare. Cf. M. D. enc., dex, dn3. în tot ce scrie criticul percepem accentul angajării totale, răsfrângerea unei naturi pasionate, decomprimată în gesturi care iau, câteodată, forme excesive de aprobare sau respingere. ROMÂNIA LITERARĂ, 1979, nr.5, 11/2. 1965 DECOMPRIMARE 273 DECONFITURĂ - Prez. ind.: decomprim. - Din fr. décomprimer. DECOMPRIMARE s. f. Acţiunea de a decomprima şi rezultatul ei; decompresiune (1). Cf. M. D. enc., dex, dn3. -PL: decomprimări - V. decomprima. DECOMPRIMAT, -Ă adj. (Rar) Căruia i s-a redus sau anulat comprimarea, presiunea. Cf. mda. F i g . în tot ce scrie criticul percepem accentul angajării totale, răsfrângerea unei naturi pasionate, decomprimată în gesturi care iau, câteodată, forme excesive de aprobare sau respingere. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 5, 11/2. -PL: decomprimaţi, -te. - V. decomprima. DECOMPÜNE vb. III v. descompune. DECOMPÜNERE s. f. v. descompunere. DECOMPÜS, -Ă adj. v. descompus. DECOMUNIZÂ vb. I. T r a n z . (Rar) 1. A trece o proprietate comună tn proprietate privată; a privatiza. Cf. ndn. 2. A înlătura urmările comunismului din viaţa socială, politică şi economică a fostelor state comuniste. -Prez. ind.: decomunizez. - Pref. de- + comun + suf. -iza. DECOMUNIZĂRE s. f. Acţiunea deadecomu-n i z a şi rezultatul ei. 1. Cf. d e c o m u n i z a (1). 2. Cf. d e c o m u n i z a (2). [Curtea Constituţională din Bulgaria] a respins pe baza neconstituţionalităţii o serie de acte normative prin care se încerca decomunizarea societăţii bulgare. RL 2006, nr. 4 948. - V. decomuniza. DECONCÉRT s. n. (Muz.; învechit, rar) Alterare a unei armonii vocale sau instrumentale. Cf. PROT. - POP., N. D. - Pref. de- + concert. DECONCERTA vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni) A face să-şi piardă siguranţa de sine; a tulbura. El însuşi cu faimosul Urhazi şi cu colonelul Betzmann, desconcertaţi de supărare şi ruşine, au părăsit acel loc. BARIŢIU, P. A. II, 325. Faptul a deconcertat pe prinţul Bazil Şerban, care ... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I, 126, cf. DL, DM, DN3, DEX. - Prez. ind. deconcertez. - Şi: (învechit) desconcertâ vb. I. - Din fr. déconcerter. DECONCERTÂNT, -Ă adj. Care deconcertează; tulburător. Cf. DL, DM, dn3, DEX2. Faptul la, prima vedere deconcertant, pare o refutare clară a ipotezei inteligenţei machiavellice. PATAPIEVICI, C. L. 27. El lucrează degajat, cu explozie de forme, linii şi culori deconcertantă. RL 2005, nr. 4 704. -PL: deconcertanţi, -te. - Din fr. déconcertant. DECONCERTÂRE s. f. Acţiunea de a deconcerta şi rezultatul ei; uimire, surprindere, neîncredere; dezorientare. Cf. ' PONTBRIANT, D. Am pus-o [pe copila înamorată] lângă mine. Deconcertare şi o dulce resignaţie. Un profil îngeresc. EMINESCU, O vn, 127. Mai ales că insistenţa comportă riscul deconcertării cititorului. COTEANU, S. F. I, 32. Turnul Eiffel este o creaţie inginerească privită la început cu deconcertare, pentru ca, ulterior, el să devină simbolul Franţei. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 16. -PL: deconcertări. - V. deconcerta. DECONCERTAT, -Ă adj. Dezorientat, tulburat. Bine, dar Grigoriţă e în divorţ cu ea, Miroane! obiectă d-na Constantinescu deconcertată, rebreanu, R. I, 254, cf. DL, DN3, dex. -PL: deconcertaţi, -te. - V. deconcerta. DECONÉCI s. m. (Prin nordul Olt.) Diminutiv al lui diacon .Că eu când m-oi spovedi Şeapte popi mi-o trebui: Şeap-te popi ş-un potropop, ...Şi să fie şi un deconeci. MAT. FOLK. 490. -PL: deconeci. - Diacon + suf. -eci. DECONECTA vb. 1.1. T r a n z. (Complementul indică circuite electrice, lucruri conexe) A suprima o conexiune; a separa. Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. T r a n z. (Complementul indică maşini sau aparate electrice) A desface legătura cu un circuit sau cu o reţea electrică. V. d e c u p 1 a1. Cf. M. d. enc., dex. <0* (Prin lărgirea sensului) Utilităţile publice (companiile de electricitate, gaze, apă, căldură) îi vor deconecta pe cei ce nu plătesc. RL 2004, nr. 4 463. Medicii au cerut acordul părinţilor pentru ca ... să fie deconectat de la aparatele care-l ţineau în viaţă. ib. 2006, nr. 4 876. ♦ (Rar; complementul indică odgoane) A dezlega, a desprinde. Cf. dn2. 3. Refl. F i g. A se relaxa (1), a se destinde, a se calma. Cf. DEX, MDA. O şuetă între două stewardeze, deconectate după decolare. RL 1995, nr. 1 528. -Prez. ind.: deconectez. - Din fr. déconnecter. DECONECTÂNT, -Ă adj., s. n. (Medicament) cu acţiune calmantă asupra sistemului nervos central. Cf. der, dn2, m. D. ENC., DEX. -PL: deconectanţi, -te. - Din fr. déconnectant. DECONECTARE s. f. Acţiunea de a (se) deconecta şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dl, der, dn2, m. d. enc., DEX. Distribuţiile de gaze şi, în parte, şi cele de electricitate sunt private şi vor trece la deconectări. RL 2004, nr. 4 463. - PL: deconectări. ~ V. deconecta. DECONECTAT, -Ă adj. 1. (Despre circuite electrice) A cărui conexiune a fost suprimată. Cf. mda. 2. (Despre maşini sau aparate) A cărui legătură cu circuitul sau reţeaua electrică a fost desfăcută. Cf. mda. 3. F i g . (Despre oameni) Relaxat, destins. Cf. mda. -PL: deconectaţi, -te. - V. deconecta. Cf. fr. déconnecté. DECONFIT URĂ s. f. (învechit) Insolvabilitate a unui debitor care nu e comerciant. Debitorele nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfîtură. hamangiu, c. C. 244. Deconfitura este starea de insolvabilitate a unui necomerciant, după cum falimentul este aceea a unui comerciant. id. ib., cf. ALEXI, W., SCRIBAN, D., D. MAN. 1983 DECONGELA 274 DECONT -Pl.: deconfituri. -Din fr. déconfiture. DECONGELÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică produse congelate) A readuce la temperatura normală. Cf. dl, dm, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: decongelez. - Din fr. décongeler. DECONGELARE s. f. Acţiunea de a decongela şi rezultatul ei; operaţie sau proces prin care se restabilesc proprietăţile iniţiale ale produselor congelate; (rar) decongelaţie. Cf. LTR2, DER, DN2, DEX. -Pl.: decongelări. - V. decongela. DECONGELAT, -Ă adj. (Despre corpuri, produse congelate) Care este adus la starea de dinaintea congelării. Cf. M. D. ENC. Carne congelată, decongelată şi vândută. RL 2005, nr. 4 757. -PL: decongelaţi, -te. - V. decongela. Cf. fr. d é c o n g e 1 é. DECONGELAŢIE s. f. (Rar) Decongelare. Cf. DN2, DEX. - PL: decongelaţii. - Şi: decongelaţiune s. f. DN2, DEX. - Din fr. décongélation. DECONGELAŢIUNE s. f. v. decongelaţie. DECONGESTIONÂ vb. I v. descongestiona. DECONGESTÎV, -Ă adj., s. n. (Medicament) care descongestionează. Cf. DN3, dex2. -PL: decongestivi, -e. - Din fr. décongestif. DECONSIDERA vb. I v. desconsidera. DECONSIDERÂRE s. f. v. desconsiderare. DECONSIDERÂŢIE s. f. v. des consideraţie. DECONSIDERAŢIIJNE s. f. v. desconsideraţie. DECONSILIA vb. I. T r a n z. (Livresc; complementul indică oameni) A sfătui să procedeze în sens contrar intenţiilor avute, a povăţui să nu facă un anumit lucru; (învechit şi regional) a desfătui. Cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, CADE, SCRIB AN, D. [Juan Eusebio Nieremberg] pe o mamă bigotă o deconsiliază de a sili pe fete la prea multe demonstraţii de evlavie. CĂLINESCU, I. 355, cf. DN2, DEX. ❖Absol. Demonicul socratic e un glas ascuns care deconsiliază şi ocazional te reţine de la un pas greşit. BLAGA, Z. 225. - Pronunţat: Ai-a. - Prez. ind.: deconsiliez. - Şi: (rar) desconsiliâ (scriban, d.), disconsiliâ (id. ib.) vb. I. - Din fr. déconseiller (după consilia). DECONSILIÂT, -Ă adj. (Despre oameni) Care a fost sfătuit să procedeze în sens contrar intenţiilor avute; povăţuit să nu facă un anumit lucru. Cf. da. # - Pronunţat: -li-at. — PI. deconsiliaţi, -te. - V. deconsilia. DECONSILIÉRE s. f. (Livresc) Acţiunea de a deconsilia şi rezultatul ei. Cf. dex. -Pronunţat: -li-e-. - PL: (rar) deconsilieri. - V. deconsilia. DECONSOLIDÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică elemente de construcţie, mai ales grinzi) A face să-şi piardă soliditatea, rezistenţa. Cf. dn2, dex. -Prez. ind.: deconsolidez. - Din fr. d&onsolider. DECONSOLIDÂRE s. f. Acţiunea de a deconsolida şi rezultatul ei. ’ Spec. Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. Cf. LTR2, dn2, dex. -PL: deconsolidări. - V. deconsolida. DECONSPIRÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică secrete, conspiraţii etc.) A face cunoscut, a dezvălui; a descoperi. Surprizele de acţiune nu lipsesc, (dar nu are nici un sens să le deconspirăm aici). CONTEMP. 1975, nr. 1 491, 1/9, cf. DN3, dex - s. Mi se părea că toţi ştiu asta, că sunt deconspirat şi că toţi vor începe să-şi bată joc de mine. CĂRTĂRESCU, N, 91. A fost ulterior deconspirat ca informator. RL 2005, nr. 4 514. ♦ R e f 1. A-şi dezvălui identitatea ascunsă, a se trăda. Cf. dn3, dex - s. -Prez. ind.: deconspîr. - Din fr. deconspirer. DECONSPIRĂRE s. f. Acţiunea de a (se) d e-conspira şi rezultatul ei. Cf. M. D. ENC., DEX, dn3. încercând mereu rolul celui chemat să organizeze o mare ofensivă împotriva aliaţilor, locotenentul se află deseori la un pas de deconspirare, de moarte, deci. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 17, 10/4. Toată lumea aşteaptă^ pe bună dreptate, deconspirări ale politicienilor, ale ziariştilor şi liderilor de opinie din zona societăţii civile, ale revoluţionarilor, ale diplomaţilor etc. RL 2006, nr. 4 993. - PL: deconspirări. - V. deconspira. DECONSPIRAT, -Ă adj. Al cărui secret a fost dezvăluit. Cf. dex - s. Plan deconspirat [Titlu]. RL 2006, nr. 4 931. -PL: deconspiraţi, -te. - V. deconspira. DECONSTRUCŢIE s. f. (Livresc) Proces prin care un ansamblu construit, structurat, mai ales de natură abstractă, este detaliat, analizat în părţile iui componente. Lectorului i se oferă alternativa participării active la construcţia şi deconstrucţia romanului, încât, pe bună dreptate, „Patul lui Procust” participă la estetica operei deschise. LL 1972, nr. 3, 422. - Din fr, deconstruction. DECONSTRUI vb. IV. Refl. (învechit, rar; despre un întreg) A se desface în părţile componente. Cf. prot. - pop., n. d. -Prez. ind.: deconstruiesc. - Din fr. dSeonstruire. DEC6NT s. n. Justificare amănunţită, pe bază de acte, a modului de folosire a unei sume de bani (primite); (concretizat) document, formular etc. cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. Cf. M. D. ENC., dex. Decontul de taxă pe valoarea adăugată. RL 2005, nr. 4 624. De la l ianuarie, flecare pacient care pleacă din cabinetele medicale sau din spitale trebuie să obţină decontul de cheltuieli, ib. 2006, nr. 4 818. ♦ Echivalent în bani al unor cheltuieli făcute în contul unei instituţii sau pentru o instituţie. 2005 DECONTA 275 DECOPIA N-a primit... niciun fel de recompensă bănească, măcar ca decont al numeroaselor deplasări efectuate. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 15. Veniturile şi deconturile, la vedere. RL 2005, nr. 4 554. ♦ (Rar) Defalcare în părţile componente a unei sume plătite sau care urmează să fie plătită. Cf. dl, dn2. -Pl.: deconturi. - Din fr. décompte. DECONTA vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică sume de bani primite sau provenite dintr-o operaţie oarecare) A justifica pe baza unor acte sau documente; a primi echivalentul în bani al unor cheltuieli efectuate (pentru deplasări). Te prezinţi la Călăraşi ... îţi ridici leafa din urmă, decontezi călătoria, deplasarea. GALAN, B. I, 9, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. OF i g. „ Dovada ” [filmul] te face poate să te întrebi cum poţi deconta încrederea pe care le-o acorzi celorlalţi. RL 2006, nr. 4 865. ❖ Refl.pas. Fig. în tragedia zilelor de astăzi, se decontează multe din erorile trecutului recent. RL 2005, nr. 4 600. ❖ Refl. (Rar) Hai domnule ..., te decontezi pe urmă din primul salariu? PREDA, I. 71. 2. (Complementul indică obligaţii de plată) A lichida prin efectuarea anumitor operaţii (bancare). Unele sucursale ... decontează facturile cu întârziere. SCÂNTEIA, 1960, nr. 4 849. Guvernul ...a fost nevoit să deconteze ieri măririle electorale de salarii. RL 2005, nr. 4 505. -Prez. ind.: decontez. - Din fr. décompter. DECONTAMINA vb. I. T r a n z. (Complementul indică factori contaminanţi) A face să dispară, a îndepărta, a înlătura. Cf. dn3. ♦ S p e c. (Complementul indică particule radioactive) A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (spălarea, fierberea, filtrarea etc.) din încăperi, de pe obiecte etc. Cf. m. d. ENC., DEX, NDN. -Prez. ind.: decontaminez. - Din fr. décontaminer. DECONT AMINÂRE s. f. Acţiunea de a decontamina şi rezultatul ei. Cf. ltr2, d. med., m. d. enc., DEX. După 48 de ore de la încheierea operaţiunilor de decontaminare, se poate ridica starea de carantină. RL 2005, nr. 4 746. - PI.: decontaminări - V. decontamina. DECONTÂRE s. f. Faptul de a deconta. 1. Cf. deconta (1). Cf. dl, dm, der, dn2, m. d. ENC., DEX. 2. Cf. d e c o n t a (2). Plata prin decontare constă în ... transferarea ... unor sume de bani din contul unei unităţi sau instituţii în contul altei unităţi sau instituţii PR. DREPT, 344. Unele sucursale ale Băncii ...nu acordă suficientă atenţie decontărilor în termen a facturilor trimise spre încasare. SCÂNTEIA, i960, nr. 4 849. Directorul ... să accepte decontarea cu prioritate ... a lucrărilor efectuate. RL 2005, nr. 4 683. - PI: decontări - V. deconta. DECONTRACTÂ vb. I. Tranz. şi refl. (Livresc; despre muşchi) A (se) destinde, a (se) relaxa după o contracţie, a face să-şi revină sau a-şi reveni la forma normală; (rar) a (se) decontractura. Cf. DN3, DEX2. - Prez. ind.: decontractez. - Din fr. décontracter. DECONTRACTÂRE s. f. Relaxare, destindere; (rar) decontracturare, decontracţie. Cf. dl, dm, DEX. ❖ F i g. Textul avea sprinteneală, neprevăzut şi un anumit farmec al decontractării. contemp. 1975, nr. 1 508, 5/8. -Pl.: decontractări. - V. decontracta. DECONTRACTÂT, -Ă adj. 1. (Despre muşchi) Care s-a destins, s-a relaxat după o contracţie. Cf. dex2, mda. 2. (Despre oameni) Destins. Cf. dex2, mda. -PL: decontractaţi, -te. - V. decontracta. Cf. fr. décontracté. DECONTRACTURÀ vb. I. T r a n z. şi refl. (Rar) A (se) decontracta. Cf. DN3, mda. -Prez. ind. pers. 3: decontracturează. - Din fr. décontracturer. DECONTRACTURÂNT, -Ă s. n., adj. (Metodă, medicament) care decontractează. Cf. dn3, mda. -PL: decontracturanţi, -te. - Din fr. décontracturant. DECONTRACTURARE s. f. (Rar) Decontractare. Cf. D. MED., DN3, MDA. - PL: decontracturări. - V. decontractura. DECONTRACŢIE s. f. (Rar) Decontractare. Cf. dn3, mda. - PL: decontracţii - Din fr. décontraction. DECOPERTÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică construcţii, artere de circulaţie etc.) A scoate, a desface, a îndepărta acoperişul sau stratul de asfalt de la suprafaţă în vederea înlocuirii acestora. Cf. DEX2, ndn. Constructorul nu a făcut tratamentele la rost, iar asfaltul s-a vălurit în două zone. Soluţia de remediere ar fi ca asfaltul să fie decopertat şi apoi înlocuit. RL 2006, nr. 4 992. 2. (Complementul indică zăcăminte) A dezveli, îndepărtând rocile sterile (în cazul unei exploatări la suprafaţă). Cf. DEX2, ndn. -Prez. ind.: decopertez. - Şi: descopertâ vb. I. dex2, ndn. - Pref. de- + coperta. DECOPERTÂRE s. f. Acţiunea de a decopertaşi rezultatul ei; decopertă. Cf. DEX2, ndn. Straturile intemediare de asfalt ...au avut nenumărate porţiuni slabe calitativ. Lucru care a dus la decopertarea asfaltului pe anumite porţiuni. RL 2005, nr. 4 624. - Pl.: decopertări. — Şi: descopertâre s. f. dex2. - V. decopertă. DECOPERTÂT, -Ă adj. (Despre construcţii, artere de circulaţie etc.) Care are acoperişul sau stratul de asfalt de la suprafaţă scos, desfăcut, îndepărtat Cf. dex2, mda. - PL: decopertaţi, -te. - Şi: descopertât, -ă adj. dex2. - V. decopertă. DECOPÉRTÂ s. f. Decopertare. Cf. dex2, ndn. - PL: decoperte. - Şi: descopértâ s. f. DEX2, ndn. - Pref. de- + copertă. DECOPIÂvb. I. Tranz. (Astăzi rar) A copia. Avu... fericita idee de a pune să-l decopieze [portretul]. ODOBESCU, s. I, 262, Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D., NDN. 2021 DECOPIAT 276 DECORA - Prez. ind.: decopiez. - Pref. de- + copia. DECOPIĂT, -Ă adj. (învechit, rar) Copiat. Cf. ddrf. -PI.: decopiaţi, -te. - V. decopia. DECOPIERE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a decopia şi rezultatul ei. Cf. ddrf. - V. decopia. DECOPT s. n. v. decoct DECOPŢIE s. f. v. decocţie. DECOPŢIUNE s. f. v. decocţie. DECOR1 s. n. 1. Element ornamental făcut din motive sculptate, pictate etc., aplicate pe clădiri, pe obiecte etc., ornament (1), podoabă (1); totalitatea elementelor ornamentale ale unui obiect, decoraţie (2); obiect care serveşte ca podoabă (1). Decor mai admirabil, Flori, viţe în festoane, cum nu produce arta. HELIADE, O. I, 372. Un aşezământ public ... se întrece ... asupra marei cuviinţi a decorurilor (împodobirilor). CR (1838), 19V9, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. La unul din tasuri, decorul din centrul cavităţii s-a perdut. odobescu, s. i, 394, cf. barcianu. Sta în mijlocul odăiei privindu-se melancolic într-un ciob de oglindă ce mai rămăsese spânzurat într-un colţ, singur decor al zidurilor goale. SĂM. I, 276. Aceste icoane ... ajung apoi a forma decorul caselor închinate lui Dumnezeu. LUC. n, 143, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, CADE, SCRJBAN, D. Din felul cum şi-a alcătuit mobilierul ...se vede bine că ... e un maestru al decorului. VINEA, L. I, 125, cf. ltr2. Decorul exterior al bisericii ... creează impresia de frumos. magazin IST. 1969, nr. 10, 47. Decorul [vaselor de ceramică din perioada elenistă] este realizat din benzi paralele (uneori sub formă de valuri), verticale sau orizontale, ib. 1974, nr. 2, 5. în Moldova lăzile pictate erau cumpărate din târguri şi, aici, se remarcă o îndepărtare treptată de decorul pieselor originale braşovene. PAVEL, S. E. 25. ❖F i g. Modestia este decorul talentelor tinere. CARAGIALE, O. ni, 307. Copacii şi-au scuturat decorul ARGHEZI, S. xvi, 20. ❖ L o c . a d j. De decor = a) care serveşte ca ornament; p. ext. inutil. Se află curând că ... Barbăalbă era ... element de decor, preda, M. s. 28; b) (f i g.) care este făcut de formă, pentru a salva aparenţele, care nu îndeplineşte un rol efectiv, util, real. Eroismul nu era gratuit sau de decor. IST. LIT. ROM. m, 895. ❖ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Numeroase sortimente din acest tip de hârtie, cum ar fi: hârtie decor. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 5. ♦ (învechit, rar, la pl.) Figuri de stil. Găsim o culoare mai românească, un stil mai natural şi jară decoruri într-adevăr. BARONZI, L. 18. 2. Ansamblu de elemente (pânze pictate, paravane mobile, draperii etc.) care servesc la crearea ambianţei necesare desfăşurării acţiunii unui film, a unui spectacol de teatru, de operă, de balet etc.; (învechit) decoraţie (3). Greul era teatrul român, pentru care trebuia creat tot: decoruri, piese, personal NEGRUZZI, S. I, 342. Am avut neplăcerea a vedea pe „Nabucodonospr” ...în mijlocul unor scene sau decoruri de stil gotic. F1LIMON, O. H, 190. Câtă deosebire între decor şi natură! CONV. LIT. n, 107. Dacă s-a ales această piesă ... nu era destul frumuseţea şi majestatea decorului, ci trebuia să concure mai cu seamă frumuseţea şi frăgezimea personificatorilor. EMINESCU, O. XI, 362. Părăzi, decor de teatru, luminaţii. VLAHUŢĂ, O. A. 1, 39. [Autorul] ajunse la capătul coridorului ce dă pe scenă şi... se strecură neîndemănatec printre stâlpii decorurilor. SĂM. I, 13. Un italian ... a izbutit să mulţumească pe toţi, petrecându-şi tot timpul în teatru şi gata să ajute în cele mai neaşteptate încurcături: electricitate, decoruri, croitorie, dansuri. M. ELIADE, O. I, 108. Cea dintâi piesă pe care o vom juca va jî ... într-un singur decor, cu proiectoare şi recuzită modernistă. CAMIL PETRESCU, p. 186. Decoruri şi cortină erau zugrăvite de pictorul italian Livaditi. SADOVEANU, e, 65. Scena rulantă are menirea să uşureze ... schimbarea decorurilor CĂLINESCU, C. O. 125. Văzu cum se croiesc şi se vopsesc decorurile. STANCU, R. A. n, 335. Tot lui [Asachi] i se datoresc sugestiile pentru decor şi costume. IST. LIT. ROM. n, 358. Atât regizorul, cât şi scenograful nu pot concepe fizionomia personajelor sau decorul T septembrie 1962, 67. Dansurile, decorurile şi costumele contribuie la edificarea unui sens, a unei acţiuni dramatice. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 12. Se vor acorda premii la... costume şi decoruri. RL 2005, nr. 4 631. ❖ (Prin analogie) Fotograful îşi strânsese decorul de carton şi-l vârâse într-o magazie din apropiere. BARBU, ş. N. 13. 3. Mediu, cadru, ambianţă în care se petrece ceva, în care trăieşte cineva, cu care cineva ia cunoştinţă etc. V. p e i s a j (1), tablou (3). Ei bine, priveşte viaţa ca o comedie - cine-o aranjează? ... Priveşte natura ca un decor - cine-o zugrăveşte? EMINESCU, O. VII, 286. Raze de soare Coboară mângâioase din bolta cea albastră, Decor de sărbătoare. IORGA, în CONTEMPORANUL, vn2, 351. Călătorii ... nu fac altceva decât să înşire aparenţele pe care le-au văzut, decorul ţerii. IORGA, C. 1.1, 219. Chiparoşi păzesc intrarea In decor de cimitir. DENSUSIANU, l. A. 141. Paşadia era menit să trăiască în acel decor aristocratic, atât de potrivit cu fiinţa şi cu sufletul său. M. 1. CARAGIALE, C. 63. Siluetele lui Hogaş de călugări..., în decorul naturii vegetale aduc prelungirea necesară a unei umanităţi simple, dar reale. LOVINESÇU, C. V, 7. Zidurile ... înnegrite ... alcătuiau un decor funerar parcă înadins pregătit. REBREANU, R. n, 289. Copacii negri Stau goi în parcul solitar: Decor de doliu, funerar. BACO VIA, O. 11. Pe Valea Prahovei Decorul E-acelaşi peste tot când plouă. MINULESCU, VERS. 126. Plutea, peste tot decorul acesta de muncă şi încovoieri, în arşiţa verii, un nor de praf ca o apăsare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 14. După decorul ăsta nordic ...se aşterne ... valea înflorită a Florenţei. COCEA, S. I, 85. Acestor note trebuie să le urmeze o întâmplare idilică, foarte potrivită cu decorul şi împrejurările, SADOVEANU, O. XX, 204. O lume întreagă, un întreg decor, în câteva cuvinte! VIANU, A. P. 235. Treptat, ochii lui se împrieteniră iarăşi cu decorul ştiut, vinea, L. I, 50. Veniseră aici atraşi de decorul exotic. TUDORAN, P. 52. Dragostele noastre ... Prea mult le contemplasem Ca pe-un decor străin. labiş, P. 177. „O noapte pe ruinele Cetăţii Neamţu” ... dezvoltă tema ruinelor în decorul romantic convenţional IST. LIT. ROM. II, 586. Omul simplu ...să apară totuşi în decorul vieţii şi trebăluirilor lui obişnuite. M 1974, nr. 12, 21.1 s-a părut că face parte firească din acel decor de basm. flacăra, 1975, nr. 40, 23. Toate decorurile sunt reale şi există şi azi. CĂRTĂRESCU, N. 63. După retragerea legiunilor şi administraţiei romane, daco-romanii devin un soi de decor al invaziilor. PATAP1EVICI, C. L. 111. Vatra Dornei se află amplasată într-un decor de vis, indiferent de anotimp. RL 2005, nr. 4 780. -PL '.decoruri. - Din fr. décor. DECOR2 s. n. v. décorum. DECORA vb. I. T r a n z. 1. A adăuga accesorii destinate să înfrumuseţeze; a aplica, a aşeza, a pune decoruri1 (1), obiecte ornamentale; a împodobi, a orna, a ornamenta. De gât decora pieptul Colana cea de aur. HELIADE, O. I, 231, cf. I. GOLESCU, C. Domnitorilor şi bărbaţilor celor mari, în osebirea şi arătarea virtuţei lor, li se privilighie a-şi decora (împodobi) cununile seau 2029 DECORA 277 DECORATIV coifurile lor. SĂULESCU, GRAM. ROM. îl, 158/14. Pământul nu este un loc de osândă, ci ... un templu ceresc aruncat în spaţiu şi decorat de o mână dumnezeească. NEGULICI, E. II, 276/29. Substanţele ce se întrebuinţează spre a decora olăriile pot fi divísate în patru clase. marin, PR. n, 169/35, cf. STAMATI, D. Nişte peisage de un deosebit caracter, decorate cu plante streine. BARASCH, M. ni, 18/6, cf. POLizu. Tu vei avea, fii sigur, o statuă bogată, Al cării bust cu lanţuri eu am să-l decorez. ALEXANDRESCU, O. I, 291, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Iniţialele în cărţi scrise pe atuncea cu mâna sunt astfel decorate ...cu zugrăvituri în miniatură. CONV. LIT. VI, 63. Biserica e decorată - dupe un mod foarte usitat la orientali în vechime - cu un şir de glafuri în formă rotunjită. ODOBESCU, S. I, 388. îndată după leturghie în ziua Sântei Marii se va decora mormântul lui Ştefan cel Mare cu cununi de flori şi cu lauri. EMINESCU, O. IX, 444. Peronul gării, decorat cu împletitură de brad, cu marca judeţului ..., este înţesat de lume. CARAGIALE, O. I, 80. Viţa de vie ce decora pereţii abia se mai cunoştea. AGÎRBICEANU, a. 47. Copacii îi decorează cu trandafiri de hârtie. TEODOREANU, M. n, 75. Privesc atent grupa de statui care decorează frontonul SADOVEANU, O. IX, 239. Câteva din ele [oalele de lut] ... decorează ca nişte statui ale dibăciei inteligente grădinile publice. ARGHEZI, B. 104. Coada acestei păsări [acvile] are deja 7 pene care, pe un fond sur, sunt decorate cu benzi brune întunecate, în formă de zigzaguri, linţia, p. II, 166. Lăicerele ce decorau aceste interioare sunt din lână în două iţe, ţesute în culori naturale sau lână vopsită vegetal PAVEL, S. e. 28. Tramvaiul va fi decorat cu simboluri specifice sărbătorilor de iarnă. RL 2004, nr. 4 489. ❖ F i g. în multe gramatici romăne se vede genetivul în esemplele de dechinăciune decorat cu prepusăciunea „a”; mulţi din confraţii transilvani şi moldavi nici nu-l scriu altmintrele. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 13/24. Societatea lui era căutată, decorând maiestos atât saloanele, cât şi reuniunile solemne şi ştiinţifice. magazin IST. 1967, nr. 4, 86. ❖Refl. Arborii (copacii) şi arbricelele (tufele) se decoară cu flori albe ca zăpada. BARASCH, M. m, 42/10. (F i g.) Aceştia sunt mai cu seamă oamenii nuoi care se decoră cu numele pompos de partid conservator. GHICA, C. E. II, 339. ❖Refl. pas .A pus să se decoreze cuftrele şi armele sale cu scene de bătălie, magazin IST. 1968, nr. 6, 56. 2. (Complementul indică oameni, organizaţii, instituţii etc.) A răsplăti cu o decoraţie (4). V. medalia. îi ieşise întru întâmpinare şi pentru audienţă episcopul loan Bob de la Blaj, cunoscut împăratului...de când îl decorase, bariţiu, p. a. I, 560. Acuma Stoian are bani la dobândă şi moşii, este decorat, a fost şi căftănit. GHICA, c. e. n, 600, cf. prot. - pop., n. d. Pentru a-l răsplăti de noile sale servicii, îl decoră cu Cordonul Ordinului Sântului Iacob. CONV. lit. iii, 327. Nu te teme, că eşti decorat! Râdică nasul mai sus, frate! ALECSANDRI, T. I, 84. O să vă decorez pe toţi. LĂCUSTEANU, A. 90. Dacă vroeşti să te decoreze n-ai decât să te aţii şi să ajuţi vreunui ministru la pus paltonul. CONTEMPORANUL, I, 924, cf. EMINESCU, O. Xffl, 236, Dacă, drept recompensă, ar fi citat sau decorat, ce uşor ... s-ar putea duce la generalul Karg! REBREANU, P. S. 82. E drept, am fost şi decorat! PARASCHIVESCU, C. Ţ. 101. A luptat pe frontul întregirii naţionale, fiind decorat pentru vitejia sa. BARBU, ş. N. 173. Este decorat de domnitor în 1873 cu marea medalie de aur pentru munca în domeniul „istoriei naţionaleIST. LIT. rom. n, 676. ❖ Refl. pas. Pentru care fapte viteze se decoră de către Rodolf II cu cele mai mari titluri ale împărăţiei (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 81/9. (Prin lărgirea sensului) Mai întâi să se decoreze naţiunea română (bineînţeles cu drepturi politice şi cu libertăţile naţionale)! LUC. II, 4. ' (învechit, rar) A învesti. Decorat cu titlul de mare intendant a serbărilor regeşti, Calderón remase în această sarcină până la moartea lui Filip IV. CONV. LIT. III, 328. - Prez, ind.: decorez, pers. 3 şi (învechit) decoâră. - Din fr. décorer, lat. decorare. DECORARE s. f. Acţiunea de a (se) decora şi rezultatul ei. 1. Adăugare de accesorii destinate înfrumuseţării; împodobire, omare, ornamentare, decorat1, (rar) decoraţie (5). Cf. decora (1). Cf. POLIZU, COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, LTR2, DL, DM. Propunem organizatorilor... decorarea tribunelor cu pinguini, foci şi vulpi polare, care să mai înveselească amărâtele suflete ale spectatorilor FLACĂRA, 1975, nr. 47, 20, cf DEX. în organizarea şi decorarea interioarelor din unele zone s-au folosit piese cu elemente de provenienţă orăşenească. BUTURĂ, EG. 48. Salbele de mărgele, panglicile şi hurmuzul pentru decorarea caprei sunt adunate din sat de flăcăii care umblă „cu legătura”. PAVEL, S. E. 198. 2. Conferire de decoraţii (4); decorat1. Cf. d e c o r a (2). în orice caz, dacă pentru tăria unui decret de numire, înaintare, decorare, se cere semnătură capului statului, acesta e în drept de-a o refuza, de-a opune legitimul său veto unei propuneri incorecte sau imorale a ministrului său. eminescu, o. xi, 439, cf. polizu, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Singura pedeapsă ce li se dă este decorarea cu Bene-merenti. CONTEMPORANUL, I, 913, cf DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D. S-au făcut... nişte decorări la cenzură. BENIUC, M. C. I, 428, cf. DL. Propunea decorarea a 276 de ofiţeri şi soldaţi. MAGAZIN IST. 1968, nr. 10, 85. - PL: decorări. - V. decora. DECORAT1 s. n. Faptul de a decora; decorare. Cf MDA. - V. decora. DECORAT2, -Ă adj. 1. Care a fost înfrumuseţat cu decoruri1 (1); împodobit, ornat, ornamentat. Teatru era strălucit decorat şi illuminat. CR (1833), 2571/! 8. Când se apropie mezul nopţii toate saloanele se golesc în profitul unui singur, cel mai decorat şi mai luminat din toate. GHICA, C. E. II, 430, cf. PROT. -POP., N. D. Salonul era splendid decorat şi mai toţi invitaţii se adunase. CONV. lit. ii, 179, cf LM. Se întrebă când luase fiinţă aceste magazine de coloniale şi cafele ... cu vitrine extrem de îngrijit decorate. CĂLINESCU, B. I. 166, cf. DL, DM, DEX. 2. Care a primit, care are o decoraţie (4), cu decoraţie (4). V. m e d a 1 i a t. Era însoţit de câţiva ofiţeri turci, toţi decoraţi, dar foarte triste figuri. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 22, cf. stamati, d. Din numărul acestor din urmă, văzurăm pe unii ... decoraţi, lăudaţi. PELIMON, I. 174/12, cf. PONTBRIANT, D. [Oameni] ce prin trădări... sunt astăzi mari, bogaţi, Poate şi decoraţi. ALEXANDRESCU, O. I, 317, cf. DDRF. Fixându-mi apoi butoniera decorată, mă arată către un grup de femei din popor. LOVINESCU, C. IV, 180, cf. G. M. ZAMFDRESCU, M. D. I, 223, DEX. în Tatra e împuşcat Printr-o mână şi prin cap Şi cu pieptul decorat folc. transilv. n, 212. ❖ (Substantivat) Cei decoraţi se bucură de anumite avantaje. DER n, 34. ❖ (Prin lărgirea sensului) Am văzut un Magariu mare Decorat şi corporal Zicând că-i politic tare Şi că-i vrednic om de stat SION, P. 33/18. - PL: decoraţi, -te. - V. decora. DECORATÎV, -Ă adj. 1. Care decorează (1), care produce un efect estetic, care serveşte la ornat, care este propriu pentru decorare (1); ornamental, ornant. Scenele de vânătoare au fost foarte mult întrebuinţate ca subiecte decorative de către sculptorii Antichităţii. ODOBESCU, S. ni, 69. Desenuri cari ne reamintesc motivele decorative celtice. CARAGIALE, O. IH, 91. Un covor de flori decorative. IORGA, C. I. III, 38. Cel mai ingenios artist n-ar fi putut să găsească motive mai decorative. ANGHEL — IOSIF, C. L. 232. Motivele decorative sunt esenţial altele decât cele de la Boian. 2033 DECORATIVISM 278 DECORAŢIE PĂRVAN, G. 430. Am ajuns cel mai documentat critic şi, cu teza mea de doctorat asupra motivelor decorative în Asia, am câştigat premiul „Natorp” al şcolii M. ELIADE, O. I, 26. Pădurea-şi desfăşoară bogatele-i panouri Cu galbene alaiuri în stil decorativ. VOICULESCU, POEzn, I, 158. Atât arborii, cât şi arbuştii sunt decorativi prin florile sau frunzele lor. ENC. AGR, IV, 305. Toată lumea străluceşte ca o ogradă de fazani, păuni şi alte păsări brodate şi decorative. ARGHEZI, B. 28. O mare plită ţărănească ... avea un rost mai mult decorativ. CĂLINESCU, E. O. I, 112. Fabricanţii de ţesături colorate ... o iau [ancora] adesea ca motiv decorativ. TUDORAN, P. 559. Podoabele care se pun bradului ... sânt astăzi simple elemente decorative. IST. LIT. ROM. I, 47. Expoziţia este un prilej de a admira ... talentul lor de a reliefa frumosul în piese utilitare sau decorative. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 11/4. Colecţie extraordinară de rochii cu elemente decorative ale zonei FLACĂRA, 1975, nr. 45, 21. Nu pun niciun carton decorativ şi urmez în filmare procesul tehnologic. CINEMA, 1975, nr. 9, 7. Speciile geniului Tamarix se cultivă ca plante decorative. BUTURĂ, EB.I, 61. în afară de funcţia utilitară, în cadrul interiorului, ea [prostirea de perete, confecţionată din pânză de bumbac] avea şi funcţie decorativă, pavel, s. E. 19. Au fost plantaţi arbori, arbuşti decorativi, conifere. RL 2005, nr. 4 631» ❖ (Prin lărgirea sensului) Oricât de seducătoare ar fi hainele ce se aruncă asupra lui, cu oricâte vorbe mari am îmbrobodi adevărul, în faţa unui schelet de cifre ni se ia albeaţa de pe ochi şi vedem că partea decorativă ascunde foarte rău ruina societăţii române. EMINESCU, O. xn, 170. Simţurile lui [ale suveranului] sunt uimite de partea decorativă a vieţii publice, id. ib. 169. ❖ Arte decorative - ramuri industriale sau artizanale (ceramică, tapiserie, orfevrărie etc.) care produc elemente de decor, obiecte care au în acelaşi timp o valoare utilitară şi un rol decorativ. Prima expoziţie ... a realizat astfel definitiva contopire a artelor decorative cu surorile lor mai mari, pictura şi sculptura. SĂM. U, 167, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U. Plecăm la Paris să vizităm expoziţia de arte decorative. C. PETRESCU, î. n, 258, Cf. SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. ♦ (Neobişnuit) Care se referă la ceea ce împodobeşte. Lola apărea în uşă cu schimbări decorative de fiece zi: aci într-un chimono lung de mătase ..., aci în pijama albă. CĂLINESCU, o. I, 152. > (Despre opere artistice) Care produce impresii de suprafaţă, exterioare, superficiale. V. u ş o r 4 (5). Am spart o lucrare pe care o credeam prea decorativă, vlasiu, D. 42. <> (Substantivat) Arta noastră a căzut în decorativ, preda, M. s. 135. ♦ Care este legat de decor1 (3), care se referă la decor1 (3). Caracterul decorativ şi feeric al prozei lui Anghel şi viziunea ei plastică sunt scoase în evidenţă cu multă aplicaţie. CONSTANTINESCU, S. I, 37. Poezia lui e plină de reflexe romantice, mergând de la religiozitatea lamartiniană până la evocările decorative, varlaam - SADOVEANU, 219. (Substantivat) Nu vrem să spunem ... că ar fi un simplu decorativ, căci liricul transcende totdeauna materialitatea. CONSTANTINESCU, S. I, 70. 2. (Despre oameni sau despre prezenţa, apariţia lor) Care are o ţinută sau un aspect plăcut, pitoresc, care reuşeşte să facă strălucirea unei adunări, a unui spectacol etc.; p. ext. care are o importanţă secundară, care nu îndeplineşte un rol util, efectiv. Un moş decorativ cocea păpuşoi la un foc aromat de vreascuri şi coceni teodoreANU, M. I, 196. Ce avea de făcut altceva un nobil spaniol, când vătavii vânau uşor aurul prin sclavi negri şi-l ofereau pe tavă acestor nemernici decorativi! - Evident, dueluri v. ROM. aprilie 1954, 68, Prea mare era plăcerea lor de a putea prezenta ... pe această decorativă şi scăpătată rudă. VINE A, L, I, 206. *0e ce o actriţă atât de sensibilă ... să fie redusă la condiţia unei apariţii mai degrabă decorative? FLACĂRA, 1975, nr. 48, 12. -Pl.: decorativi, -e. - Din fr. décoratif. DECORATIVÎSM s. n. Tendinţă exagerată de decorare (1) a unor obiecte, lucrări arhitectonice etc.; exces de ornamente. Cf. DN3, DEX2. Stil caracterizat în primul rând prin funcţionalitatea fiecărei piese şi în al doilea rând prin decorativismul de factură geometrică, butură, eg. 405. - Din fr. décorativisme. DECORATFVTTÂTE s. f. Caracter decorativ (1) al unui obiect, al unor lucrări arhitectonice etc. Cf. dn2, dex. - Decorativ + suf. -itate. DECORATOR, -OARE s. m. şi f. Persoană care se ocupă cu decoraţia (2); specialist în efectuarea unor lucrări de decoraţie. A-toate-Creatorul, principiul frumuseţei, A fost decoratorul când a plantat Edenul, heliade, 0.1,373, cf. NEGULICI. Antreprenorul va fi dator a avea ... 1 decorator şi orice alte persoane trebuincioase. FILIMON, O. îl, 242, cf. PROT. - POP., N. D. Pictorul Popescu ... va fi un preţios decorator SĂM. I, 13. Amurgul sau zorii, ca nişte decoratori fantastici, pot trece pe ape schimbând la nesfârşit faţa valurilor ANGHEL - IOSIF, C. L. 214, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Decorator de porţelan. NOM. PROF. 43, cf. SCRIBAN, D. Decorator sticlă şi porcelan. LEG. EC. PL. 293, cf. LTR2, dm, DN2, M D. ENC., dex. (Adjectival) între ghirlandele care împodobesc capacul, artişti decoratori de talent au aşezat coroana imperială tăiată în alamă. MAGAZIN IST. 1969, nr. 11, 79. La început a fost pictor decorator, flacăra, 1975, nr. 44, 12. ♦ Persoană specializată în efectuarea unor decoruri1 (2) sau în scenografie. Cf. negulici, prot. - pop., n. d., pontbriant, d., COSTINESCU, LM, BARCIANU. Este pricepere, dibăcie şi experienţă în micile lucrări ale d4ui Romeo Girolamo, decoratorul teatrului SĂM. II, 287, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU, D. U., CADE. [Piesa] a constituit piatra de încercare a câtorva actori, a doi regizori şi a unui decorator. CONTEMP. 1949, nr. 162, 12/3. Decoratorul va trebui să sugereze că aceste trei despărţituri au şi o valoare simbolică. CAMIL PETRESCU, B. 91, cf. LTR2, DL, DM, DEX. -PL: decoratori, -oare. - Din fr. décorateur. DECORAŢIE s. £ 1. (învechit, rar) Podoabă (1). Un ordin seau cavalerie, a căruia decoraţie seau podoabă să se împartă admiralilor, şefilor şi ofiţerilor. AR (1829), 1702/5. 2. Totalitatea elementelor ornamentale care servesc la înfrumuseţarea, la împodobirea obiectelor, a construcţiilor etc.; decor1 (1) Un teatru în miniatură împodobit cu decoraţii CR (1830), 108734, cf. I. GOLESCU, C. în decoraţia olăriilor, se deosibeşte despre o parte coloraţia cocei lor şi despre alta aplicaţiea colorilor MARIN, fr. II, 170/27, cf. STAMATI, D., COSTINESCU. Este o decoraţiune cinegetică cum se obicinuiau foarte mult pe timpul imperiului mijlociu al romanilor. ODOBESCU, S. II, 188. Decoraţia cea nouă apare, podideşte din toate părţile. IORGA, C. I. n, 36. De câteva ori au trecut pe lângă localul petrecerii ... ce împodobire minunată, ce decoraţii, ce oglinzi! AGÎRBICEANU, S. P. 89. Sala tronului ... este cea mai împodobită, printr-o decoraţiune „empire” copiată după apartamentul lui Napoleon. CAMIL PETRESCU, O. II, 403. Balustrada avea decoraţii cu înflorituri de piatră. MAGAZIN IST. 1976, nr. 6, 80. Prin decoraţie cămaşa este martora influenţelor diverse care s-au exercitat de-a lungul vremii Z. MIHAIL, T. P. 48. Tot femeile executau decoraţia pirogravată. BUTURĂ, EG. 369. Pe lângă materialele obişnuite, precum metal, lemn, sticlă, hârtie etc., folosite la fabricarea decoraţiunilor, la fel de interesante pot fi şi cochiliile de scoici şi melci RL 2004, nr. 4 487. 3. (învechit) Decor1 (2). Nu eram lipsiţi într-acest teatru nici de decoraţioane, nici de luminaţii BUZNEA, P. V. 67/20. Decoraţii ca în actul I. VOINESCU II, M. 71/2. Vin maşinişti să aşeze decoraţiile pe diseară. pr. dram. 184, cf. polizu. Iluminarea teatrului cerem să fie mai bine îngrijită ..., iar manipularea 2037 DECORAŢIE 279 DECORTICAT2 decoraţiunelor să se opereze cu mai multă rapiditate şi preciziune. FILIMON, O. îl, 220. Când jocul actorilor, ... este prost, decoraţiile costumele măcar ar trebui să fie frumoase şi analoge cu coprinsul pieselor, eminescu, o. xiv, 215. ♦ (învechit, rar) Arta de a realiza decorurile1 (2). V. scenografie. Toţi cei ce vor intra în cariera aceasta a teatrului să ştie atât pentru decoraţie, cât şi pentru deosebitele costume ..., se va face şi un curs de mitologie. HELIADE, C. 8/12. 4. Ordin sau medalie care se conferă unei persoane, unei instituţii sau unei colectivităţi pentru merite deosebite într-un anumit domeniu de activitate, pentru fapte eroice, servicii excepţionale aduse statului etc. Cf. I. GOLESCU, c. Această audienţă ... întru care D. Blak a luat decoraţia semnului cinstei este asemenea o întâmplare extraordinară. CR (1833), 4Vl 9. Decoraţiile se pune de gât cu un lanţ de aur, sau la piept, ori se spânzură de umere cruciş. GENILIE, G. 141/20. A priimit de la sultanul decoraţia ordinului otoman. CR (1839), 285Vl 6. Un zurgălău la gât ţaranul i-au legat: Magariu s-au făcut măreţ şi îngâmfat (De decoraţii el pesemne auzise Că pre se fudulise). DONICI, F. I, 37/12. M-aţi înălţat în serviciul vostru, m-aţi împovărat de decoraţii LĂZĂRESCU, S. 147/18. Mă trezii atunci într-o sală unde erau numai boieri cu decoraţii NEGRUZZI, P. T. 333/26. îi admira mica decoraţie ce acela o purta la geroc. pelimon, I. 264/19. Muzica de la această operă ... aduse compozitorului decoraţia Legiunei de Onoare. FILIMON, O. II, 276. Mă voi abţine să nu creez nicio ordine sau decoraţiune (a. 1866). uricariul, x, 366. Căpătă din partea regelui o medalie .... el primi această decoraţiune cu o bucurie copilărească. CONV. LlT. I, 182. Lipsa de orice distincţii convenţionale, de premieri academice, de decoraţii ... par a da vieţei sale o coloare romantică. MAIORESCU, CRITICE, 461. Ţarul... primeşte decoraţiunea şi medalia Virtuţei a statului român. EMINESCU, O. X, 34. Te vor îngropa ...cu alai frumos, cu perne de catifea încărcate cu decoraţii. CARAGIALE, O. IV, 235. După dric, trăsura domnească, decoraţiuni pe sute de piepturi. MACEDONSKl, O. m, 17. O admirabilă ... fotografie — cu pieptul scos afară de încordarea trufiei, acoperit de decoraţii. VLAHUŢĂ, S. A. n, 325. Cui oare — or mai ţinea prelegeri Cu pieptul plin de decoraţii? ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 51. Ar trebui să porţi decoraţiile! Le-ai dobândit prin sânge şi vitejie. REBREANU, p. S. 262. Ştefan Furtună ... purta la piept cinci decoraţii prinse de sumanu-i rupt. MIRONESCU, S. 4. Celebrul profesor saluta încovoindu-se ..., cu pletele în ochi, cu decoraţiile verticale. BRĂESCU, O. A. I, 21. Colonelul s-a prezintat în uniformă şi cu decoraţiile pe piept. ARGHEZI, C. J. 239. Un stat-major de piepturi, cârpite-n decoraţii, Urmează de aproape. PERPESSICIUS, S. 61. Ofiţeri cu şepci şi decoraţii BARBU, G. 32. A făcut tot războiul, l-a bătut pe turci, a primit şi-o decoraţie. SORESCU, L. L. V, 11. Reglementarea şi ierarhizarea valorică a stimulentelor morale: diplome, decoraţii, titluri. M 1974, nr. 9, 25. Pe ... piept străluceau numeroase decoraţii MAGAZINIST. 1974, nr. 2, 74. Al doilea [ins] îşi avea pieptul împodobit cu decoraţii SNOAVA, IV, 176. ♦ (Rar) Decorare (2). Probabil ai să fii propus pentru decoraţie. C. PETRESCU, î. II, 17. 5. Decorare (1). Toate dedicaţiunile ...au produs cea mai vie plăcere, precum şi minunata decoraţiune a salonului. EMINESCU, O. XII, 65. Predilecţia veneţiană pentru colorit s-a manifestat în decoraţia bisericilor, oţetea, R. 287. Acest sistem de decoraţie precum şi crăpăturile pereţilor dădeau încăperii un aer de ruină, călinescu, E. o. I, 11. *Arta, măestria de a decora (1). Să cerceteze mai profund desenul şi motivele noastre de decoraţie, să le stilizeze, simplificând artistic vechimea lor. SĂM. I, 13. Sfinţii făcuţi cu multă uşurinţă de condei, cu simţ pentru decoraţie. IORGA, c. I. iii, 69. ❖Lo c . adj. (învechit) De decoraţie = cu caracter pur formal, valabil doar sub aspectul formei. Poesie cu totul ' materială, poesie de decoraţie şi de îngrozăvire, jară poveţe pentru viaţă, morală. NEGULICI, E. I. 145/8. - PI.: decoraţii - Şi: decoraţiune, (învechit, rar) decoraţioână s. f. - Din fr. décoration, lat. decoratio, -onis, it. decorazi- one. DECORAŢIOÂNĂ s. f. v. decoraţie. DECORAŢIUNE s. f. v. decoraţie. DECORELÂRE s. f. (Telecomunicaţii) Operaţie prin care se reduce dependenţa dintre elementele unui semnal, pentru a obţine o sporire a informaţiei. Cf. ltr2/ - PL: decorelări - Pref. de- + corelare. DECORNÂ vb. I. Tranz, ( Med. vet.) A îndepărta coamele (la taurine). Cf. dn3, mda. -Prez. ind.: decornez. - Din fr. décorner. DECOROMANÎE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri1 (1) sau pentru decoraţii (2) excesiv de multe. Cf dex, dn3. - Din fr. décoromanie. DECORÔS, -OÂSĂ adj. (Rar) Care are sentimentul propriei valori, valoros; p . e x t. prestigios (2), demn. Cf. lm, dn3. -PL: decoroşi, -oase. - Din it. decoroso. DECORTICÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică boabe de cereale, anumite fructe etc.) A înlătura coaja, învelişul pentru a face să fie comestibil. V. des coji. Cf. scriban, d. Întreprinderile de decorticat cereale. LEG. EC. PL. 29. Am decorticat orzul. DL, cf. dm, dn2, M. D. enc., dex. ♦ (Complementul indică arbori) A curăţa de scoarţă pentru a îndepărta insectele sau ouăle de insecte vătămătoare. A decortica arbori. LM, cf. DM, DN2, dex. 2. (Med.; complementul indică membrana care înveleşte un organ) A înlătura (total sau parţial) prin mijloace chirurgicale. Cf. DM, DN2, DEX. - Prez. ind.: decortichez. - Şi: (învechit) descorticâ vb. I. LM - Din fr. décortiquer, lat. decorticare. DECORTICÂRE s. f. Acţiunea de a decortica şi rezultatul ei; decorticat1, (rar) decorticaţie. 1. Cf. d e c o r t i c a (1). Decorticarea orezului. Cf. dl, DM, DEX. 2. Cf. d e c o r t i c a (2). Cf dl, dex. -PL: decorticări - V. decortica. DECORTICĂT1 s. n. Faptul de a decortica; decorticare. Cf. mda. - V. decortica. DECORTICĂT2, -Ă adj. (Despre boabe de cereale, anumite fructe etc.) Care a fost supus decorticării. Ricin, boabe decorticate. NOM. MIN. I, 5. Orezul decorticat se foloseşte în bucătărie, fiind uşor digestibil. ENC. AGR. IV, 291. Boabe decorticate. DL, cf. DM, DEX. Din fructele culese înainte de coacere, se obţine piperul negru, iar din cele coapte şi decorticate, se obţine piperul alb. BUTURĂ, EB. I, 187. ❖ (Prin analogie) Sacrificarea porcilor e dramatică ... mascurul e ... opărit, pârlit, decapitat, dezmembrat, deviscerat, decorticat. CĂLINESCU, C. O. 259. -PL: decorticaţi, -te. - V. decortica. 2047 DECORTICATOR 280 DECREPITUDINE DECORTICATOR s, n. Maşină cu ajutorul căreia se efectuează decorticarea. Cf. ltr2, dn2, m. d. enc., dex. - Pl.: decorticatoare. - Decortica + suf. -tor. DECORTICÂŢIE s. f. (Rar) Decorticare. Cf. lm, SCRIBAN, D., DN2, DEX. - Şi: decorticaţiune s. f. lm, scriban, d. - Din fr. décortication, lat. decorticatio, -onis. DECORTICAŢIUNE s. f. v. decorticaţie. DECORUM s. n. 1. (Livresc) Ansamblul regulilor de bună-cuviinţă şi al convenienţelor folosite într-o societate aleasă. Cf. COSTINESCU. îşi domina brusc iritaţia şi niciodată în public n-a fost văzut ficând scandal, călcând câtuşi de puţin decorul. CĂLINESCU, B. I. 88. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea regulilor de bază pe care trebuie să le respecte o operă literară clasică. Cf. ndn. - Şi: decor s. n. ~ Din lat. décorum, fr. décorum. DECOSITORÎRE s. f. Proces de recuperare a cositorului de pe deşeurile de oţel cositorite prin procedee chimice, electrolitice etc. Cf. der. - Pref. de- + cositorire. DECÔT s. m. v. decoct DECOVÎL s. n. 1. Cale ferată îngustă (provizorie) alcătuită din panouri de şine care se aşază direct pe teren şi care se pot monta şi demonta cu uşurinţă, folosită pentru exploatări locale şi temporare. Cf. nica, l. vam. 77, ltr2, dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. O (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Două linii decauville, apropiate, îngreuiază umbletul. ARDELEANU, V. P. 33. 2, (Impropriu) Tren care circulă pe o astfel de linie ferată. Cf. RESMERIŢĂ, d., der, dex. ♦ Cale ferată îngustă, stabilă. Cf. dl, DM, DER, DEX. - Scris şi: (după fr.) decauville. - Pl.: decovile şi (rar) decoviluri (DN2). - Din fr. décauville. DECOZINĂ s. f. Alcaloid extras din nemţişor (II 1 a) (.Delphinium consolida), care ajută la scăderea tensiunii arteriale şi la încetinirea ritmului cardiac. Cf. der, dex, dn3. -PL: decozine. - Din fr. décozine. DECREDIBILIZÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică persoane, instituţii etc.). A face să-şi piardă credibilitatea; a discredita. Acuzaţii menite să decredibilizeze această instituţie. RL 2006, nr. 4 844. -Prez. ind.: decredibilizez. - Din fr. décrédibiliser. DECREDIBILIZÂRE s. f. Acţiunea de a decredibiliza şi rezultatul ei. Ţinta [campaniei] a fost de fapt decredibilizarea discursului preşedintelui. RL 2005, nr. 4 759. - V. decredibiliza. DECREDITÂ vb. I v. discredita. DECREMÉNT s. n. (Mat.) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. Cf. dex, mda. Deere ment logaritmic = logaritmul natural al raportului dintre două amplitudini de acelaşi sens, consecutive, ale unei oscilaţii amortizate etc. Cf. DER, m. d. enc., dn3. -PL: decremente. - Din fr. décrément DECREPÎRE s. f. (Neobişnuit) Decrepitudine. Poate-i era ruşine s-o ştie martoră la această decrepire. C. PETRESCU, O. P. n, 49. - După fr. décrépir. DÉCRÉPÎT, -Ă adj. (Despre oameni; p. ext. despre starea lor) Care este atins de decrepitudine; rablagit (2), ramolit, (regional) mârced (3). Ţara ... e nouă, nu însă şi locuitorii: aceştia-s decrepiţi, codru-drăguşanu, c. 56, cf. negulici, COSTINESCU, lm. Mai bine rob sub dominaţiunea unui popor onest decât egal cu aceste canalii fizic şi moral decrepite. EMINESCU, o. Xffl, 339, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cocoşul îşi pierduse tot imperiul şi se clătina ca un sultan decrepit în faţa cadânelor lui nedumerite. ANGHEL, PR. 97. La petreceri ...au şansa să dea peste bancherul bătrân şi decrepit CAMIL PETRESCU, P. 57. Să câştige ... simpatia unui bătrân decrepit fălos şi desigur inutil. C. PETRESCU, C. v. 72, cf. SCRIBAN, D. Dandanache ... bătrânul decrepit... este „ agreatul” centrului. CONSTANTINESCU, S. ii, 22. Trăieşte o lungă bătrâneţe decrepită, v. ROM. ianuarie 1960, 78, cf. DN2, M. D. ENC., dex. F i g. Bătrâna societate burgheză, decrepită şi halucinantă, se admira pe ea însăşi. COCEA, S. I, 372. Luau fiinţă numai chipuri şi peisagii, uneori vetuste, alteori decrepite. PERPESSICIUS, M. IV, 316. Un amurg sumbru, decrepit, învăluie scena. T ianuarie 1966, 39. Luând subt braţ carpeta decrepită, M-am tras cu ea din bivuac în lături. VULPESCU, P. 67. (Substantivat) Fiecare gest al acestui decrepit respiră acelaşi egoism. IBRĂILEANU, S. 75. Cunosc o familie care ţinea o decrepită de asta numai pentru că ştia că are bani. CĂLINESCU, E. O. II, 27. Vorbiţi de decrepiţi! O asemenea existenţă animalică nu-i de dorit id. S. 398. ^ (Prin lărgirea sensului) în organismele decrepite ce ni se prezintă-n spital, ni se arată jărtfele presiunii economice. EMINESCU, O. IX, 185. -PL: decrepiţi, -te. - Din fr. décrépit, lat. decrepitus, -a, -um. DECREPITA vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A (se) produce o decrepitare. Cf. prot. - pop., n. d., m. d. enc., dex. I n t r a n z. Cristalele acestea sânt anhidre şi decrepită foarte tare când le încălzeşte cineva la 200° sau 300°. marin, pr. n, 57/24. -Prez. ind.: decrepitez, pers. 3 şi (învechit) decrepită. - Din fr. décrépiter. DECREPITARE s. f. Acţiunea de a (se) decrepita şi rezultatul ei; rupere a cristalelor unor săruri prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcţii; (învechit, rar) decrepitaţie. Cf. macarovici, ch. 344, LTR2, DN2, SFC IV, 318, DC, M. D. ENC., DEX. -PL: decrepitări. - V. decrepita. DECREPITAŢIE s. f. (învechit, rar) Decrepitare. Cf. prot. - pop., n. d., mda. -PL: decrepitaţii. - Din fr. décrépitation. DECREPITUDINE s. f. Stare de slăbire excesivă şi de pierdere (totală) a forţelor fizice, caracteristică, de obicei, bătrâneţii avansate; ramolire, ramolisment; p. e x t. stare de degradare morală sau intelectuală; (neobişnuit) decrepire. Locuitorii se ofilesc ... şi par osândiţi decrepitudinei şi unei morţi premature. GHICA, C. E. I, 265, cf. COSTINESCU, LM. Cum vedem, decrepitudinea morală şi intelectuală de care suntem izbiţi merge în paralel cu degenerarea fizică; una serveşte de complement celeilalte. EMINESCU, O. XIII, 235, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIANU, D. s. „Zaharia Trahanache” 2065 decrescendo 281 DECRETA şi prin nume şi, mai ales, prin pronume ... sugerează bătrâneţea şi chiar decrepitudinea, IBRĂILEANU, s. l. 76, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Trupul i-a păstrat ascuţirea minţii intactă şi rece, în ciuda anilor şi a decrepitudinii. C. petrescu, O. P. I, 173. Mai mult, mai jalnic decrepitudinea robitului Samson se datora tunsorii. TEODORE ANU, M. n, 410, cf. SCRIBAN, D., DN2. Viaţa individuală este destinată fatal decrepitudinii şi morţii. ARGHEZI, S. IX, 66. loanide se indispunea nu de nuanţa părului, ci de insinuarea de decrepitudine. CĂLINESCU, B. I. 47. Starea de decrepitudine se ivise în ciuda frugalităţii lui Cezar în materie de hrană şi băutură, magazin ist. 1970, nr. 2, 40, cf. M. D. ENC. Decrepitudinea biologică. ROMÂNIA literară, 1975, nr. 46, 4/3. Falstaff e parabola absolută a lumii: corporalitate supraabundentă ..., supralicitarea pântecului ... cu corolarul decrepitudinii şi al morţii, pleşu, m. M. 55. ❖ F i g. Limba în această etate de decrepitudine ia nume de ... jargon. HELIADE, O. n, 381. Prin gazete a dezvăluit o dată mai mult pustiul intelectual al unora, decrepitudinea morală a altora. SĂM. I, 56. Coloritul este strident, provoacă greaţa. Totul se traduce prin decrepitudine. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 12. <> (Prin lărgirea sensului) Plantele sunt corpuri organice ce cresc în pământ, născând prin seminţe sau spore (criptogame), nutrindu~se prin assimilaţiune şi murind de decrepitudine. BARASCH, B. 1. - Din fr. décrépitude. DECRESCÉNDO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Descrescând treptat din intensitate; diminuendo. Cf. antonescu, d., scriban, d., dl, dm, DER, M. D. ENC, DEX, DN3, DSR. 2. S. n. Scădere progresivă a intensităţii sunetelor emise cu vocea sau cu un instrument muzical; parte dintr-o compoziţie muzicală cântată în acest mod. Cf. antonescu, d., scriban, d., dl, dm, der, m. d. enc., dex, DN3, dsr. ♦ F i g. Descreştere (4). Respectarea ordinei reale a momentelor istorice e necesară ... pentru asigurarea acelui crescendo şi descrescendo ... care nu poate fi despărţit de firul istoriei. V. ROM. ianuarie 1954, 202. - Şi: descrescéndo s. n. - Din it. decrescendo. - Descrescendo: prin apropiere de descreşte. DECRESCÉNT, -Ă adj. v. descrescent. DECRESCÉNTE adj. invar. v. descrescent. DECRESCÜT, -Ă adj. v. descrescut. DECREŞTE vb. III v. descreşte. DECREŞTERE s. f. v. descreştere. DECRET s. n. 1. Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situaţii generale şi impersonale sau situaţii individuale concrete; (învechit) ucaz. Alta, mai poftim pe dumneavoastră pentru trei vite de oi cu mei, car[e] au giuruit oamenii dumilorvoastre dumisale lui Dimideschi pentru decret, şi s[ă]ntu oamen[i] noştri chizeş la Dimideschi (a. 1672). HURMUZAKI, xv, 1 350. în milostenia decretumului înălţimei Sale ne face părtaşi (a. 1698). lupaş, în D. î. LAT.-ROM. De la unul trimiţându-i dicret de întărire şi de la celalalt trimiţându-i-să fermanu şi caftanu de stăpânire (a. 1748). BV n, 106. Au dat decretul prin care au scutit pe preoţii romăneşti de tot feliul de decime, şincai, HR. m, 116/1. Cu decreturi crăieşti iaste întărit. MAIOR, I. B. 60/11. Cinstitul Kraizamt prin decretul înalt slăvitului gubernium ... bine au voit a înşteinţa şi apozvoli de a să ara după • cum ace poroncă în copie o aninăm aice (a. 1813). ŞTEFANELLI, D. C. 447. Printr-un decret al prezidentului, Grecia acum este împărţită în 13 departamenturi. CR (1829), 12Vl 2, cf. I. GOLESCU, C. Se vor face cunoscute către deosebitele departamenturi... toate decre-turile domnului. REG. ORG. 101/6. Alţi şese ... era însărcinaţi cu ... redacţia decretelor şi cu a no[u]ălor legiuiri. SĂULESCU, HR. n, 12/3. Iată, prin acest domnesc decret arătând a noastră mulţămire despre stăruitoare îndeletnicire în acel post (a. 1836). IORGA, s. D. vn, 87. Decretul de monarh osânda-i porunceşte. RUSET, E. 41/8. Afară de decretele (ucazurile) a cărora folosinţă se întinde în feliuri departnice obiecturi..., au însămnat a ei domnire cu alte ... legiuiri. ASACHI, I. 375/29. Au dat un decret înştiinţetor ...că domnul Valahiei este un ghiaur. ARHIVA R. II, 303/3. Mai mult au făcut femeile pentru potrivirea stării soţiale decât toate decretile adunărilor noastre naţionale. NEGULICI, E. I. 73/3, cf. R. IONESCU, C. 1. De eşti tu executor înaltelor decrete, Mai dă-ne un mic termen. ALEXANDRESCU, O. I, 270. Hatmanul cel mare era esecutorul tuturor decretelor domneşti. FILIMON, O. I, 240. Societatea Literară Română, convocată în Bucureşti prin decretul domnesc din 2 iunie 1867, no. 5 041, se constituie în ... Societatea Academică Română. CONV. LIT. I, 197. Mai mulţi bărbaţi români s-au distins în această ramură, luând parte la redactarea legiuirilor... şi la decretele ce le publicau prinţii. ODOBESCU, S. II, 316, cf. EMtNESCU, O. IX, 94. Devotaţii împăratului se declară gata să-i pună în vedere decretul de expulzare. SĂM. II, 86. Va fi o surpriză numirea ta ... Săptămâna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 110. E numit. Trimite-i decretul şi porunca. VISSARION, B. 325. Aş vrea ca întâiele noastre decrete să fie acelea pe care le-am hotărât în Comitetul Frăţiei. CAMIL PETRESCU, O. n, 317. Decretele sunt acte juridice emise de Prezidiul Marii Adunări Naţionale ..., având caracter general sau individual PR. DREPT, 12. Decretul de numire era adunat într-un cilindru de argint. BARBU, PRINC. 200. Prezentul decret ... să se aşeze în agora. H. DAICOVICIU, D. 69. Decretul de numire a fost semnat de Heliade Rădulescu. G. BARBU, A. v. 281. A semnat în grabă decretul de învestire, magazin IST. 1970, nr. 3, 9. N-am aşteptat decret împărătesc Să ne numim români. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 2/1. Această obligaţie este consacrată şi de decretul nr. 468/1971. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 11. Un decret prezidenţial anunţă crearea de comisii pentru reorganizarea armatei. RL 1995, nr. 1 454, 8/1. Preşedintele României ... a semnat decretul de desemnare a noului premier, ib. 2004, nr. 4 494. 2. (învechit) Hotărâre a providenţei; voinţă a Dumnezeirii. A cerului decrete acum sunt cunoscute lui Mihail cel Mare. HELIADE, O. I, 214. Facă soarta cu vieaţa mea ceea ce s-a decis prin decretele celeste. PÂCLEANU, I. I, 104/11. Fără se calce decretele celeste, elle pot locui în arburii ce le încrede vrăjitorul id. ib. n, 49/24, cf. stamati, d. Provedinţa, în decretele sale cele nepătrunse de mintea omenească, voise a-i lăsa neatinse toate facultăţile. filimon, o. i, 297, cf. prot. - pop., n. d., costinescu, LM, ALEXI, W. - Pl.: decrete şi (învechit) decreturi. - Şi: (învechit) decretüm, dicrét s. n. - Din lat decretum, fr. décret DECRETA vb. I. T r a n z. 1. A hotărî, a ordona, a stabili prin decret (1) sau, p. e x t., printr-o decizie a unei autorităţi; (învechit, rar) a deeretui. Cf. budai-deleanu, lex., i. golescu, c. Ochiul ne e ţintă la viitor, cum am zice la nuoile legiuiri şi îmbunătăţirea - decretată de însuşi puterile Europei să se facă asupra soartei ţereanului. PELIMON, I. 127/25. Locotenenţa princiară ... decretă a se deschide o subscriţie. FILIMON, O. n, 10, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Pe urmă vom decreta o lege ca să se lege cot la cot pe toţi proprietarii. CONV. LIT. n, 45. Senatul şi poporul ... îi decretară tot felul de clădiri comemorative. ODOBESCU, S. în, 72. Guvernul a decretat şi a promulgat în Monitorul Oficial cultura României prin Societatea Academică. MAIORESCU, CRITICE, 115. Statul să decreteze ... monopolul tutulor spectacolelor. CARAGIALE, O. m, 114, cf. BARCIANU. O sentinţă de moarte în bloc era repede decretată. ANGHEL, PR. 110. Buckingham n-ar fi decretat blocusul Angliei, numai pentru siguranţa unei 2073 DECRETAL 282 DECROMA scrisori. IBRÀILEANU, A. 177. Senatul ... decretează rugăciuni publice în toate templele. LOVINESCU, C. IV, 70. Articolul 10 decretează împărţirea egală a pământurilor din 26 sate - colonii. TITULESCU, D. 180. Convenţia ... decretează că Tribunalul revoluţionar va continua instrucţia relativă la conspiraţia lui Danton. CAMIL PETRESCU, T. II, 605. în anul 1700 ... Petru 1 a decretat folosirea oficială a erei noastre. MAGAZIN IST. 1969, nr. 12, 61, cf. LUCEANU, J. 176, în secolul al VII-lea, episcopul de Canterbury decreta că orice persoană care se va deghiza în cerb sau în taur la calendele din ianuarie ...va suferi de o interdicţie de trei ani. pavel, s. E. 207. Acest fapt este decisiv în repulsia naturală a sistemului capitalist faţă de voluntarism sau de tipul de ordine decretată prin comandă. PATAPIEVICI, C. L. 273. Curtea Constituţională nu s-a arătat dispusă să decreteze neconstituţionalitatea legislaţiei care a permis aceste discriminări pozitive [acordarea privilegiilor unor categorii de pensionari]. RL 2006, nr. 4 916. R e f 1. p a s. Ca să venim la fapte, vom spune că prefectura ce se decretase la Noua Silistră a trebuit prin forţa lucrurilor să se retragă şi să se aşeze la Cernavoda. EMINESCU, O. x, 158. Asemenea măsuri revoluţionare nu se pot decreta. REBREANU, R. II, 216. Se decretase starea de asediu. BARBU, G. 147. Să se decreteze votul universal şi împroprietărirea ţăranilor. IST. LIT. ROM. n, 231. 2. A afirma, a stabili, a hotărî, a decide în mod sentenţios şi categoric, Deeretă-napoierea orientalei spaime. HELIADE, O. I, 205. Căci nu mai am răbdare, Şi justa-mi resbunare, S-eclate-am decretat! R. IONESCU, C. 40/9. Anglia ... decretă pierderea lui Napoleon, filimon, o. n, 102. A decreta academiceşte alte cuvinte în loc este cu neputinţă. MAIORESCU, CRITICE, 343. Deocamdată Academia decretă că vocalele a, e, i, o, u ar fi primitive şi ă, î, Ü, î, derivate din cele primitive, contemporanul, I, 343. Cu aerul cel mai solemn posibil decretezi: incontestabil că e un talent. SĂM. I, 287. Cineva ... a decretat că oamenii trebuie să fie aşa şi aşa. rebreanu, P. S. 113. Imposibilitatea ei [a iubirii] a fost decretată de la începutul universului. IBRÀILEANU, A. 172, cf. RESMERIŢĂ, D. Nu se putea să nu dai dreptate obşteştii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGLALE, c. 47. A mutilat pe Eminescu ... decretându-l un optimist deviat spre pesimism. LOVINESCU, C. VI, 106. Religia a fost decretată drept fanatism criminal. CAMIL PETRESCU, T. II, 550. O decretase pe Safta cucoană. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 25. Decretaseră singura soluţie salvatoare: nebunia. TEODOREANU, M. m, 138. Această ordine, decretată ca singura valabilă, se poate schimba. RALEA, S. T. I, 28. Apoi decretă, imitându-lpe Lucu: tot ce e serios e şi trist. VINEA, L. I, 256. Doina şi cântecele doinite ...au fost decretate de unii într^o vreme „depresive”. M 1975, nr. 1, 3 .Se entuziasma de talentele copilului, decretându-l ... copil minune. flacăra, 1976, nr. 2, 16. Refl. pas .Deveni părteanul Spurcatelor resplanuri ce-aicia se decretă. HELIADE, o. I, 314. S-a decretat despărţirea lui Lotar şi voia a se însoţi cu alta. ASACHI, L. 5724.1se decretă ca diagnostic „delirium tremens”. CĂLINESCU, E. 405. <>Refl. impers./« articolul polemic al democratului nostru nu se judecă, se decretează. ANGHEL, PR. 152. -Prez. ind.: decretez, pers. 3 şi (învechit) decrétâ. - Din fr. décréter. DECRET AL, -Ă adj. (învechit, rar) Care are caracter de decret (1). Cf. gheţie, r. m., mda. - Pl.: décrétait, -e. - Decret + suf. -al. DECRETARE s. f. Acţiunea de a decreta (1) şi rezultatul ei. Cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Tot în această zi ... era să apară în gazeta oficială „Srbsky Novine” decretarea stărei de asediu asupra Serbiei, eminescu, O. IX, 132, cf. ddrf, RESMERIŢĂ, D. Ar fi nejust să credem că ... dispariţia limbilor naţionale se va produce ...pe calea unor decretări de sus. contemp. 1949, nr, 159, 7/4, cf. dl, dm, m. d. enc., dex, dn3. [Partidul] cere decretarea stării de urgenţă. RL 2005, nr. 4 728. - Pl.: decretări. - V. decreta. DECRETAT, -Ă adj. Care este hotărât, ordonat printr-un decret sau stabilit printr-o decizie a unei autorităţi. Cf. prot. - pop. N. D, LM. Dacă generalul Mezenţof n-ar fi călcat datoriile sale, nimeni nu l-ar fi făcut răspunzător pentru ofense comise de alţii şi el ca persoană, nu ca şef al jandarmilor a suferit pedeapsa decretată, EMINESCU, O. X, 135, cf. DDRF, M. D. ENC. O (Prin lărgirea sensului). Vă spuneam că avem, decretate ca atare, în urma unor temeinice studii, câteva centre de artă viabile. FLACĂRA, 1978, nr. 44, 15. -Pl.: decretaţi, -te. - V. decreta. DECRETUÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A decreta (1). (R e f 1. p a s.) Nici o pedeapsă di moarte nu s-au decretuit (a. 1841). hurmuzaki - s, vi, 306. -Prez. ind.: decretuiesc. - Decreta + suf. -ui. DECRETÛM s. m. v. decret. DECREJÉL s. m. (Fam.) Copil (nedorit) născut în urma decretului din anul 1966. „Decreţeii”, în regia lui Florin Iepan, va fi prezentat ...la New York RL 2005, nr. 4 757. - Pl.: decreţei. - Decret + suf. -el DECRIPTÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică texte cifrate) A descifra (1). Cf. dex, dn3. Renumele său [al filologului William Newbold] a fost distrus atunci când afirmaţia sa de a fi reuşit să decripteze cartea s-a dovedit lipsită de fundament. RL 2005, nr. 4 797. Imensa arhivă predată de SRI şi dusă în depozitele de la Popeşti-Leordeni nu poate fi decriptată jară cartoteci. ib. 2006, nr. 4 900. -Prez. ind.: decriptez. - Din fr. décrypter. DECRIPTÂRE s. f. Acţiunea de a decripta şi rezultatul ei. Decriptarea acestora le sporeşte imens cuprinderea şi eficienţa estetică. PALEOLOGU, T. 24, cf. DN3, DEX2, MDA. Decriptarea textului poate continua până la punctul ei final RL 2005, nr. 4 596. -Pl.: decriptări. - V. decripta. DECRIPTAT, -Ă adj. (Despre texte cifrate) Tradus, decodat, descifrat. Cf. dex2, mda. -Pl.: decriptaţi, -te. - V. decripta. DECRISPÂRE s. f. (Rar) Deconectare (psihică). Cf. dex2, mda. ♦ Relaxare a tensiunilor apărute într-o relaţie. între Statele Unite şi Uniunea Europeană se fac simţite semne prevestitoare ale unei decrispări a relaţiilor transatlantice, afectate de criza irakiană. RL 2004, nr. 4 487. -PL: decrispări. - Pref. de- + crispare. DECROMÂ vb. I. Tran z. (Complementul indică forme de tipar) A înlătura stratul de crom. Cf. ltr2, dn2, dc, dex. -Prez, ind.: decromez. - Pref. de- + croma. 2084 decromare 283 DECUMPĂNI DECROMÂRE s. f. Acţiunea de a decroma şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dex, dn3. - Pl.: decromări. - V. decroma. DECROMÂT, -Ă adj. (Despre formele de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. Cf. dex-s, mda. -PL: decromaţi, -te. - V. decroma. DECROŞ s. n. Retragerea sau ieşirea în afară a unui element arhitectural faţă de aliniamentul ansamblului. Cf. ndn. - PL: decroşuri. - Din fr. décroche. DECROŞÂ vb. 1. T r a n z. (Complementul indică obiecte, piese etc.) A desface, a desprinde din locul în care a fost agăţat, prins. Cf. dl, v. rom. februarie 1960, 181, DN2, M. D. enc. ♦ (Complementul indică receptorul telefonului) A deconecta. Şi apoi, parcă răspunzi vreodată? Decroşezi mereu telefonul VINE A, L. 1,168. 2. R e f 1. (Despre aparate, maşini electrice) A ieşi din regimul de funcţionare normal; a se opri din mers. Cf. dn2, m. d. ENC, DEX. 3. R e f 1. (Despre strate geologice) A se deplasa în plan orizontal în scoarţa pământului de-a lungul unei fracturi. Cf. dl, DN2, M. D. ENC., DEX2. -Prez. ind.: decroşez. - Din fr. décrocher. DECROŞÂJ s. n. Decroşare (1). Cf. dex2, ndn. - Din fr. décrochage. DECROŞÂRE s. f. Acţiunea de a (se) decroşaşi rezultatul ei. 1. Desfacere, desprindere, decroşaj. Cf. DL. Câteva urmăriri şi muşcături slabe şi două agăţări urmate de decroşare înainte de a ajunge la mincioc. VÂN. PESC. septembrie 1961, 7, cf. M. D. ENC., DEX, NDN. 2. Oprire. Cf. dex2, mda. 3. (Geol.) Fractură în scoarţa terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straielor. La N de Predeal printr-o decroşare puternică formaţiunile ... încalecă şi mai mult peste straiele de Sinaia. ONCESCU, G. 149. Formarea decroşărilor se explică prin ... deplasarea orizontală a maselor de roci. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX2, NDN. -PL: decroşări. - V. decroşa. DECTATÔRIU s. m. v. dictator. DECJÉMBAR s. m. v. decembrie. DECJÉMBER s. m. v. decembrie. DECUBIT s. n. (Med.) Poziţie a corpului întins pe plan orizontal. Cf. bianu, d. s., der, dn2, m. d. enc., dex. ♦ Rană (cangrenată) care apare uneori la bolnavii siliţi să stea mult timp culcaţi în pat, e s c a r ă ; regiune a corpului unde apar astfel de răni. Cf. BIANU, D. S. Din cauză că bolnavul este obligat să stea timp îndelungat în pat, apar leziuni pe decubit BELEA, P. A. 127, cf. DN2, DEX. - PL: ? - Şi: decubitus s. n. dn2. - Din lat decubitus, fr. décubit. DECUBITUS s. n. v. decubit. DECUÎ vb. IV. T r a n z . şi r e f 1 . (Prin Bucov.) A (se) aşeza bine, a (se) adăposti; a (se) ascunde. Cf. lexic reg. 101, sfciv, 139. -Prez. ind.: ? - Din germ. decken. DECULÂ vb. I. T r a n z. (învechit şi regional; în Transilv.; complementul indică oameni) A bate foarte tare, a doborî la pământ (ca urmare a unor lovituri); p. e x t. a nimici (1). V. deşela, speti (I). Şi cu ce arme proaste cu căpătat a mână pre toţi i-au deculat, doară zece au doisprezece de au scăpat. şincai, HR. n, 281/32, cf. KLEIN, D. 228. într-aceea Găvan pe Ghiţu-l omoară, Cocoloş pe Titirez dăculă. BUDAI-DELEANU, Ţ. 415, cf. LB. Toţi vrăşmaşii nerăniţi rămaşi înapoi să fie dezarmaţi ca să nu mai poată lupta, iară dacă s-ar opune, să fie deculaţi. BARIŢIU, P. A. n, 303. Aleargă tigrul prin munţi, setos de sânge Şi tot ce-i iese-n cale deculă la pământ MUREŞANU, P. 99/14, cf. POLIZU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. De nu-mi vii acasă, înaintea slugii te decul cu bătaia. luc. n, 68, cf. cade, scriban, d., com. din zagra -NĂSĂUD. î-o diculat de pe faţa pământului, lexic REG. ii, 73. ❖ F i g. Sânt arme cu care ne poate el decula mândria noastră. MAIOR, P. 153/2. - Prez. ind.: decul şi deculez (CJHAC, ii, 93, gheţie, r. m.). - Şi: dăculâ, diculâ, deculcâ (lm) vb. I, deculci (luc. n, 68) vb. IV. - Cf. d ă u 1 a. DECULÂRE s. f. (învechit, în Transilv.) Acţiunea de a decula şi rezultatul ei. Cf. LB. Bătălia fu din cele mai crunte şi s-a terminat cu spargerea castrelor şi decularea armatei turceşti BARIŢIU, P. A. I, 265, cf. LM. -PL: deculări. - V. decula. DECULAT, -Ă adj. (învechit) Care este doborât la pământ (în urma unor lovituri puternice). V. d e ş e 1 a t. Cf. lb, GHEŢIE, R. M., DDRF, DR. V, 182. -PL: deculaţi, -te. - V. decula. DECULATOR s. n. Aparat folosit în industria hârtiei pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. Principiul deculatorului consistă în proiectarea pastei de hârtie într-un rezervor etanş...în care se menţine un vid înaintat. LTR2, cf. DN3. -PL: deculatoare. - Cf. fr. d 6 c o u 1 e u r . DECULCÂ vb. I v. decula. DECULCÎ vb. IV v. decula. DECUM s. n. v. decung. DECUMÂN, -Ă adj. (în Imperiul Roman, despre terenuri cultivate) Care aparţinea statului şi pentru care colonii plăteau a zecea parte din venit. Cf. lm, dn2. ❖ Poartă decumană = poarta principală din spate a castrului, în dreptul căreia se afla cohorta a zecea. Cf. negulici, dn2. -PL: decumani, -e. - Din lat. decumanus, -a, um. DECUMG s. n. v. decung. DECUMPĂNÎ vb. IV v. descumpăni. 2106 DECUNG 284 DECUPLAT2 DECÜNG s. n. (în nord-vestul Transilv. şi în Ban.) Tranşee. La doftor nu mă mâna ... Le acu mn ’eu e pă vârvuri Lăcueşte-n d’ecunguri. T. PAPAHAGI, M. 24, cf. ALR SN IV h 966, LEXIC REG. II, 80, MAT. DIALECT. I, 66. - Accentuat şi: décung (alr sn IV h 966). - Pl.: decunguri. - Şi: decum (alr sniv h 966), decümg (alr sn iv h 966/272) s. n. - Din germ. Deckung, magh. dekkung. DECUPA vb. I. T r a n z. 1. A tăia urmând un anumit contur sau un model oarecare; a tăia dintr-un întreg. Cf. tdrg. Se pomeni examinând fotografiile decupate dintr-un film. C. PETRESCU, O. P. I, 14. îi decupez articolele de fond. TEODOREANU, M. II, 436. îi silea pe redactori, în flecare seară, să-şi decupeze contribuţia la gazetă şi s-o pună în plic. PAS, Z. I, 286, cf. DL, DM, DEX. Poeta şi-a scris cartea, folosind o foarfecă pentru a decupa cuvinte dintr-o revistă. RL 2005, nr. 4 694. i g . Neagă pretenţiile cunoaşterii raţionale discursive, care decupează lumea în fragmente pentru a ajunge apoi la sinteze, contemp. 1975, nr. 1 505, 2/4. Actori şi figuranţi se mişcă lejer şi graţios ... ca decupaţi dintr-un balet modern, flacăra, 1975, nr. 45, 12. (R e f 1. pas.) Răţoi şi maşini se decupează în şarade animate. CINEMA, 1975, nr. 9, 10. <>(Prin lărgirea sensului) Acţiunea e decupată pe zile. T ianuarie 1971, 42. Ar putea fi decupate fără probleme sume din rezervele valutare ale ţării pentru programe de susţinere a economiei. RL 2005, nr. 4 730. 2. R e f 1. (Neobişnuit) A se ramifica. Piciorul ...se decupează la cefalopode în lobi prevăzuţi cu ventuze. ENC. AGR. IV, 50. -Prez. ind.: decupez. - Din fr. découper. DECUPÂBIL, -Ă adj. Care poate fi decupat. (Fig.) Temeritatea are un profil uşor decupabil, ca şi laşitatea. PLEŞU, M. M. 67. -Pl.: decupabili, -e. ~ Decupa + suf. -bil DECUPÂGIU s. a v. decupaj. DECUPAJ s. n. 1. Decupare. Toate aceste eserciţii se fac dupre o rănduială metodică, proporţionând elementul plastic cu etatea copiilor ...: modelajul, pliajul, decupagiul ... şi desenul linear. CALENDAR (1862), 55/13, cf. TDRG, DM, M. D. ENC., DEX. ♦ (Concretizat) Ceea ce a fost decupat. (Fig.) Orice operă de artă, chiar şi cele mai naturaliste, reprezintă ... o selecţie, un decupaj inevitabil limitat. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 9/1. +Fig. Conformaţie, structură. Trecând de la specificul construcţiei generale a romanului la decupajul materiei sale fundamentale, vom constata că aceasta reia organizarea de ansamblu. LL 1972, nr. 3,422. 2. Operaţie care constă în împărţirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicaţiile tehnice necesare. Cf. ltr2, dn2, m. d. enc., dex. ♦ Scenariu regizoral. Cf. M. D. enc. 3. (Rar) Operaţie care constă în trasul lânii la maşină sau scărmănarea resturilor de ţesături cu maşini speciale. Cf. enc. agr. -PI: decupaje. - Şi: decupâgiu s. n. - Din fr. découpage. DECUPÂRE s. f. Acţiunea de a (se) decupa şi rezultatul ei; decupaj (1), decupat1. Cf. ltr2, dl, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. F i g. Obsesia pentru decuparea monotonă a unui conglomerat de structuri n-a anulat nevoia de raportare la gândirea marxistă. contemp. 1975, nr. 1 478, 3/4. ♦ (Tehn.) Tăiere a unei piese metalice în două bucăţi. Cf. ltr2, dl. -Pl.: decupări. ~ V. decupa. DECUPAT1 s. n. Decupare. Cf. dl, dm, dex2, ndn. -V. decupa. DECUPÂT2, -Ă adj. Care a fost tăiat după un anumit contur sau după un anumit model; tăiat dintr-un tot sau dintr-un întreg; din care s-a tăiat o parte. Cf. dl, dm, dn2, dex. Nu au abandonat niciodată ideea de a face filme de animaţie ...cu păpuşi, cu cartoane decupate. contemp. 1975, nr. 1 507, 1/8. Un principiu a fost respectat cu sfinţenie, acela de a lucra numai carton decupat. flacăra, 1975, nr. 44, 12. ^F i g. Două siluete frumos decupate, sunt apariţiile lui Laurenţiu ... şi Nicolae. T ianuarie, 1969, 91. <> Pantofi decupaţi - pantofi fără ştaif, fixaţi de călcâi cu ajutorul unei barete. Cf. dl, dn2, dex. -PL: decupaţi, -te. - V. decupa. DECUPATÔR s. n. Maşină pentru decupat1. Cf. dex2, ndn. -PI.: decupatoare. - Decupa + suf. -tor DECUPLA1 vb. I. T r a n z, (Complementul indică elementele unor sisteme tehnice) A desface legătura dintre ... V. deconecta (2). Stabilizatori cari să răspundă [condiţiei] de a decupla forţele capabile restatornicirei avionului. ENC. TEHN. I, 175. Braţul (aj) al pârghiei (h3) ..., care va decupla motorul şi urzitorul, se va opri automat. IONESCU-MUSCEL, ţes. 97, cf. LTR2, DL, der, DN2, M. D. ENC, DEX. F i g. Nesistemic înseamnă în fapt să studiezi ... învăţământul decuplat de cercetare şi producţie. CONTEMP. 1975, nr. 1 506, 1/5. România este decuplată de la procesul european de dezvoltare. RL 2004, nr. 4 446. - Prez. ind.: decuplez. - Din fr. découpler. DECUPLA2 vb. I. T r a n z . (învechit, astăzi rar) A multiplica cu zece, a înzeci; p.ext. a mări ceva foarte tare, a creşte considerabil intensitatea a ceva. Cf. lm. Oamenii muncii ... îşi vor decupla vigilenţa, pentru ... orice lovitură. CONTEMP. 1949, nr. 120, 11/1. -Prez. ind.: decuplez. - Din fr. décupler. DECUPLARE s. f. Acţiunea de a decupla1 şi rezultatul ei; desfacere a legăturii dintre elementele unui sistem tehnic. V. deconectare. Dacă împingem braţul pârghiei spre stânga, se va produce decuplarea. SOARE, MAŞ. 165. Un dispozitiv ... prevăzut cu o piedică... trebuie să evite cuplarea sau decuplarea accidentală. PREV. ACCID. 10, cf. LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. Orice schimbare a parametrilor unuia dintre motoare, care periclita zborul, ar fi dus automat la decuplarea lui. RL 1995, nr. 1 526. (Prin lărgirea sensului) Noul guvern a reuşit decuplarea firmelor clientelare de la sursa bugetară din care ... şi-au alimentat conturile. RL 2005, nr. 4 550. - PL: decuplări - V. decupla1. DECUPLAT1, -Ă adj. (Despre elementele unor sisteme tehnice) Separat de celelalte elemente ale ansamblului. Maneta are două poziţii: „cuplat” şi „decuplat”. SOARE, MAŞ. 188. -PL: decuplaţi, -te. - V. decupla1. DÉCUPLÂT2, -Ă adj. (învechit, rar) Multiplicat cu zece; înzecit Cf. LM. 2120 DECUPRA 285 DECURION - PL: decuplaţi, -te. - V. decupla2. DECUPRÂ vb. I. T r a n z . (Complementul indică stereotipuri) A înlătura stratul de cupru depus. Cf. ltr2, dex, dn3. -Prez. ind.: decuprez. - Pref. de- + cupru. DECUPRÂRE s. f. Acţiunea de a decupra şi rezultatul ei. Cf. ltr2, dn3. - V. decupra. DECURE vb. III v. decurge. DECURENT, -Ă adj. (Despre frunze) Cu limbul prelungit până la tulpină. Cf. dex, mda. - PL: decurenţi, -te. - Din fr. decurrent. DECURGE vb. III. Intranz. 1. A avea o anumită desfăşurare, o anumită evoluţie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfăşura, a se petrece (II 5), a avea loc. Cu cât mai cu pricură (mai cu primejdie) decură această boală, cu atăntu mai lesne se vor scuti vitele. ÎNVĂŢĂTURĂ, 64/10. Lupta dintre catolici şi protestanţi decurgea în tot coprinsul ţării. BARIŢIU, P. A. I, 174. Veţi ajla ...cum au decurs şi cum stau lucrurile. SBIERA, F. S. 241. Nu am nicio ezitare să-ţi spun ... cum au decurs discuţiunile. TITULESCU, D. 255. Totul va decurge de acum în ordinea firească. CAMIL PETRESCU, T. III, 114. Comşa îşi recapitulă cum avea să decurgă explicaţia. C. PETRESCU, î. I, 37. Cu solicitatorii, conversaţia decurgea obişnuit. BRĂESCU, O. A. I, 23. Pe urmă... îmi povesti cum decursese întrevederea. MIHĂESCU, D. A. 183. Operaţia a decurs în cele mai bune condiţii. STANCU, R. a. ii, 196. Amonificarea şi nitrificarea decurg mai bine în mediul cald. AGROTEHNICA, I, 288. Viaţa la bord decurgea neschimbat TUDORAN, P. 527, cf. DL. Căsnicia tinerilor a decurs fără incidente. MAGAZIN IST. 1969, nr. 12, 54. Procesul decurge fie în circuit limitat, fie concentric. CL 1973, 154. Viaţa decurgea fără incidente notabile. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 22. Vom lua o decizie finală în funcţie de cum decurg evenimentele. RL 2005, nr. 4 616. 2. (De obicei în legătură cu determinări introduse prin prep. „din”) A apărea drept consecinţă logică; a rezulta (1), a reieşi, a urma. O formă foarte archaică, din care decurg la noi toate poreclele cu finalul „-eseu”. HASDEU, I. C. I, 31. Fiecare obiept, fie el şi cel mai greu, trebue să se arete uşor după un studiu sârguincios şi sistematic, căci toate regulele acestea decurg din natura musicei înseşi. VOROBCHIEVICI, A. M. 79. Un nou şir de rejlecţiuni decurge din acest paralelism între poesie şi simţimânt MAIORESCU, în CONV. UT. I, 64. Această rea stare de lucruri decurge de la o nedreptate flagrantă, id. D. I, 67. Nominal în statele primitive tot pământul e considerat ca pământ domnesc şi din această suveranitate asupra oamenilor şi averilor decurg până şi titulaturele monarhice. EMINESCU, O. X, 311. Din această lipsă de bogăţie şi de mlădiere a limbii decurge în mod firesc nesiguranţa ... cu care e nevoit să-şi prezinte capitalul lui de cunoştinţi. VLAHUŢĂ, O. A. I, 235. Talentul lui Galaction ... decurgea dintr-o perspicacitate şi bărbăţie unică. LOVINESCU, C. V, 74. Să demonstreze intenţia de a se sustrage obligaţiilor ce decurg din pact TITULESCU, D. 222. E un anume soi de bunăvoie elegantă ... care decurge din principiul superiorităţii sufleteşti. CAMIL PETRESCU, P. 317. Toate decurg din însuşirea precumpănitoare a artei sale orale, jăcută mai mult pentru a fi ascultată. VIANU, A. P. 112. Ne-ar fi uşor să arătăm ' cum decurge răspunsul ortodox din aceste premise. STĂNILOAE, O. 13. Nu poate exista o adevărată critică şi, deci, nici folosul decurgând din ea, dacă criticul este detestat CĂLINESCU, C. O. 186. Este normal să găsim şi alte lacune ale spectacolului, decurgând firesc din pierderea viziunii lui globale. CONSTANTINESCU, S. II, 54. Forma de materializare a gândirii umane ... decurge ca o necesitate obiectivă din însuşi miezul ideilor pe care le exprimă. VARLAAM - SADOVEANU, 139. Din identificarea mesajului cu stilul decurge ipostazierea mesajului. COTEANU, s. F. I, 87. Alt aspect care va decurge din apropiata punere în funcţiune a combinatului. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 19. Decurge ... logic că educaţia pentru muncă este eficientă când se face prin muncă. CONTEMP. 1975, nr. 1 509, 4/6, cf. PALEOLOGU, T. 43. Ornamentica populară exprimă o mare bogăţie de sentimente şi un deosebit gust artistic al poporului român, decurgând din însăşi legătura nemijlocită care există între artă şi viaţă. PAVEL, S. E. 57. Dumnezeu, spre pildă, nu face compromisiuni; îngerii deja fac, deoarece admit să îşi supună acţiunea mei decizii diferite de aceea care decurge din natura lor. PATAPIEVICI, c. L. 18. [Arieratele] decurg... din tolerarea politică a neplăţii obligaţiilor financiare de către întreprinderile de stat. RL 2004, nr. 4 421. 3. (Rar) A trece, a se strecura. Cf. stamati, d., RESMERIŢĂ, D. 4. (Regional; în forma decure; despre păr) A cădea pe spate, a fi despletit. Cf. dr. l, 321. Mergea ... Cu lacrimi pân‘ la pământ, Cu faţa albă sgâriind Cu păr mare decurând. PAMFILE, s. t. 20, cf. 21. -Prez, ind.: decúrg. - Şi: (regional) decure vb. III. - Pref. de- + curge (după fr. découler). - Decure < lat. decurrere. DECÚRGERE s. f. Acţiunea de a decurge şi rezultatul ei; desfăşurare. Cf. decurge (1). Cf stamati, d, Acoardele cele întoarse se pot întrebuinţa numai în decurgerea compusâciunii. VOROBCHIEVICI, A. M. 98. Música bisericească orientală se compune din cântări dumnezeeşti, cari se numesc hor ale şi se cântă în decurgerea Sfintei Liturgii la mominte mai însămnate. id. ib. 206. Epopea antică ... dezvoaltă acţiunea înainte-ne mai mult în decurgerea ei liniştită, şi de-aceea ea cere o linişte mai mare şi o claritate sensibilă în declamaţiune. EMINESCU, o. xiv, 327, cf. ddrf, barcianu, alexi, w. - V. decurge. DECURIÁ vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A împărţi în decurii; a forma facţiuni. Cf. lm. -Prez, ind.: decuriez. - Din lat. decuriare. DECURIÁT, -Ă adj. (învechit, rar) împărţit în decurii. Cf. LM. - PL: decuriaţi, -te. -Din lat. decuriatus, -a, -um. DECURIE s. f. 1. Subdiviziune în armata romană formată din zece soldaţi. Cf. prot. - pop., n. d., şăineanu2, cade, SCRIB AN, d., DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Grupare de zece cetăţeni romani cu funcţii administrative în municipii sau în colonii. Cf. prot. - pop., n. d. Mai întâi întâlnim colegiul fierarilor..., împărţit în mai multe decurii. XENOPOL, I. R, I, 189, Cf. 190, CADE, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: decurii. - Din lat. decuria. Cf. fr. d é c u r i e. DECURIÓN s. m. 1. Ofiţer roman care comanda o decurie (1). Purta în resboaie arme uşoare şi slujea pe decurioni şi ţenturioni. ASACHI, L. 83V28, cf. PROT. - POP., N. D. Mai aflăm un 2130 DECURIONAT 286 DECUVAJ Trevir ... cu numele gallic de Ibliomarus, ca decurion, deci în poziţie însemnată. xenopol, i. r. i, 134, cf. şăineanu2, cade, SCRIBAN, D, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Membru al consiliului municipiilor şi coloniilor din imperiul Roman. Cf. PROT. - pop., N. d. Decurionii erau de trei soiuri: patroni, cei mai cu vază din colegiul lor, ... ordinari şi... onorifici. XENOPOL, I.R. I, 171, cf. SCRIBAN, D., DER, DN2, M. D. ENC. 3. Şef al unui serviciu din administraţia palatului imperial roman. Cf. der, M. D. enc, ndn. -Pronunţat: -ri-on. - PI.: decurionl - Din lat. decurio, -onis. DECURIONÂT s. n. Demnitatea, funcţia sau rangul de decurion. Obţineau, ca răsplată a jertfelor făcute pentru binele obştesc, privilegiile şi onorurile decurionatulul XENOPOL, I. R. I, 171, cf. ndn. - Pronunţat: -ri-o~. - Din lat. decurionatus. DECURS1 s. n. 1. (Cu referire la o perioadă de timp; în loc. p r e p .) în decurs de ... sau în (ori, rar, prin) decursul = în curgerea ..., pe durata ..., pe parcursul ..., în răstimpul ... Prin tot decursul acestor timpuri ...au ştiut a disputa dritul heridităţei lor. IST. M. X/20, cf. STAMATI, D. în decursul Anticităţii şi până ntr-al XV-lea secul d. Hr. se întrebuinţau scările moi, în carile drept că se afla terţa cea mică, dară între septimă şi optavă nu era un semiton, ca în scara dură, ci un ton întreg. VOROBCHIEVICI, A. M. 59. Modelul de formă generală, după care se fac apoi miile de argumentări individuale în decursul vieţii. MAIORESCU, L. 14. Aceste nenorocite fenomene în decursul anului 1899 ... au adus tânărul stat suveran la marginea unui abis. id. CRITICE, 551. Am studiat cu de-amănuntul în decursul secolilor şi în întinsul ţărilor din vechime, toate motivele ornamentale. ODOBESCU, S. III, 633. Celulele nervoase nu se ating; le desparte un mic interval, care în decursul somnului se lărgeşte. LUC. II, 32. în decursul procesului urbarial ... se determină o graniţă între cele două teritorii, al Sibiiului şi al Răşinariului. PĂCALĂ, M. R. 51. Numitul diacon în decursul a mai mulţi ani a avut pletele întregi. LOVINESCU, C. X, 42. Oamenii ceilalţi nu există pentru noi decât în măsura în care le cunoaştem ... actele şi atitudinea în decursul vieţii. CAMIL PETRESCU, u. N. 65. Nu e nevoie să înregistrăm toate părerile, schiţate numai în decursul timpurilor, asupra condiţiilor în care poate ajunge omul la cugetarea filosofică. NEGULESCU, G. 78. Discuţia felului cum s-au făcut aceste culegeri în decursul timpului n-are rost. SADOVEANU, O. XX, 69. Prăvălia lui ...în decurs de vreo şaizeci de ani avusese un rost de frunte. MOROIANU, S. 137. Prin ce faptă din decursul vieţii mele, ... m-am făcut eu vinovat, născân-du-mă ca membru al unei naţiuni. STĂNILOAE, O. 151. Aceste elemente primitive sunt acoperite de straturi mai recente, adăugate în decursul vremii de scriitorii succesivi. BRĂTIANU, T. 39. Europa a fost universalistă în decursul Evului Mediu. RALEA, S. T. ni, 8. De câteva ori în decursul acestei altercaţii a fost vădit că Găină şovăia. vinea, L. I, 407. Arta descriptivă a lui Macedonski a evoluat în decursul lungii sale cariere. IST. LIT. ROM. III, 479. în decursul secolului ... stăpânirea a folosit o serie de medici. G. BARBU, A. V. 35. De puţine ori în decursul îndelungatei sale istorii, stilistica a fost atât de intens culâvată ca astăzi. COTEANU, S. F. I, 7. In decurs de numai o lună pe afiş au apărut încă două noi titluri. CONTEMP, 1975, nr. 1 478, 1/9. în decurs de un sfert de secol de activitate n-a produs decât 21 de strunguri-carusel. rfACĂRA, 1976, nr. 2, 6. Deosebirile tipologice, de croi, ornamentare şi utilizare se datorează evoluţiei locale şi influenţelor survenite în decursul istoriei. pavel, s. E. 113. Dacă nu ar fi existat Biblia, savanţii ar fi descoperit de foarte mult timp, şi anume imediat, toate adevărurile condamnate în decursul timpului de biserică, patapievici, C. L. 344. Este al doilea incendiu în decurs de trei zile, precedentul soldându~se cu moartea a 17 africani. RL 2005, nr. 4 706. 2. (învechit, rar) Desfăşurare (3), curs. în numărul nostru de vineri..., ne-am permis a reproduce... o corespondenţă ... a cărei însemnătate nu constă deloc în indicaţiunile materiale ce le facea, al căror adevărat decurs publicul îl cunoştea din zilnica citire a gazetelor, ci în aprecierile pe cari lejacea corespondentul EMINESCU, XI, 144 - V. decurge. DECURS2, -Ă adj. (învechit, rar) Care s-a desfăşurat, care a avut loc. Resbelul decurs a produs şi o invenţiune nouă. F (1871), 239. - PL: decurşi, -se. - V. decurge. DECURSÎV, -Ă adj. (Rar; în opoziţie cu anticipativ) Care este în continuare; ulterior. Socotire decursivă, când interesele se plătesc la sfârşitul terminului. I. PANŢU, PR. 30. - PL: decur sivi, -e. - Decurs2 + suf. -zv. DECUSÂŢIE s. f. încrucişare în formă de X a două fascicule simetrice de fibre nervoase. Cf. D. med., dex, dn3. - PL: decusaţii - Din fr. décussation. DECUSCUTÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică lucerna, trifoiul etc.) A înlătura seminţele de cuscută. Maşină pentru decuscutat. NOM. min. i, 12.0 instalaţie modernă de decus-cutat pe cale electromagnetică trifoiul şi lucerna se compune din următoarele agregate. LTR2 VI, 71, cf. DM, DER, DN2, M. D.ENC., DEX. - Prez. ind.: decuscutez şi (rar) decuscüt (dex). - Din fr. décuscuter. DECUSCUTÂRE s. f. Acţiunea de a decuscutaşi rezultatul ei. Instalaţia de decuscutare e echipată cu dispozitive automate. LTR2, Cf. DL, DM, DER, DEX. -PL: decuscutări, - V. decuscuta. DECUSCUTÂT, -Ă adj. (Despre lucemă, trifoi etc.) Ale căror seminţe au fost separate de cuscută. Seminţe de trifoi şi lucernă selecţionate şi decuscutate. UNIVERSUL (1934). 10/1, în DA. -PL: decuscutaţi, -te. - V. decuscuta. DECUSCUTATÔR s. n. Maşină electromagnetică pentru separarea şi eliminarea seminţelor de cuscută din loturile de seminţe ale unor culturi furajere. Seminţele de cuscută mari se îndepărtează cu ajutorul unor maşini speciale ... numite şi decuscutatoare. LTR2 VI, 71, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: decuscutatoare. - Decuscuta + suf. -tor. DECUVÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică vinul) A extrage din tocitoare şi a pune în butoaie. Cf. dex2, ndn. -Prez. ind.: decuvez. - Din fr. décuver. DECUVAJ s. n. Faptul de a d e c u v a. Cf. enc. AGR., LTR2, DM, DN2, SFC I, 56, M. D. ENC., DEX. -PL: decuvaje. - Din fr. décuvage. 2141 DEDA1 287 DEDA1 DEDA1 vb. I. 1. R e f I. şi i n t r a n z. (Despre oameni; astăzi, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare), a-i deveni familiar; a se obişnui (1), a se deprinde, a se familiariza, a se învăţa. Când să vor dedea-să petrecând cu pace, Le va veni veste precum nu le place. DQSOFTEI, PS. 176/3. De n-a pune cetăţei străj Domnul, în zădar ş-a pierde strajea somnul Zădar veţ mâneca de la cină, Mâncând pita cea de durori plină, Dedaţ să-ş doarmă somn cum le place, Iubifâlor Domnului, pre pace. id. PS.2 235718. Tuturor le au mai plăcut pacea, mai vărtos cu omul carele era dedat cu pădurile. şincai, hr. II, 20/11. Aşa ne-am dedat, cât de spunem altuia ceva, lesne sau mai adăogăm sau mai scădem ceva. MICU, L. 169. Până nu se dedau cu dânşii, puţin îi pot priceape ce vorbesc. MAIOR, IST. 237/7. Cu aceale [haine] nu va putea mearge la bătae, nefîind dedat cu eale. CALENDARIU (1814), 121/22. Pruncii se dedau a face bine şi se desvaţă de a face rău. man. ÎNV. 135/2. Precum pruncii, aşa şi cei de vârstă uşor se pot deda spre toate cealea. PETROVICI, p. 47/12. în aceastea toate să te deprinzi şi să te dedai ca încă de la tinereaţe să te înveţi în ţinerea curăţeniei. TOMICI, î. 11/13. Frigurile galbeni împărăţesc mai vârtos... înAntile, unde ele secer mai vârtos pă soldaţii noştri şi pă lăcuitori care nu au avut vreme a să dăda cu clima. CR (1832), 168729. Apucaseră a se deda cu lectura română. BARIŢIU, P. A. i, 638. El acestea foarte bine le ştia, Că era dedat la luptă. PANN, E. n, 67/14. Omul bând des o medicină cât de tare, cu vreme se dedă încât nu-i mai face nici o lucrare. MUREŞANU, I. 143/21. O mare parte din artiştii din zilele noastre ... s-au dedat cu muzica lui Verdi cea zgomotoasă. FILIMON, O. n, 248. Căuta să consoleze pe mamă-sa prin vorbe de speranţă, cerca să o dedea cu ideea morţii. BOLINTINEANU, O. 460. Cât de grea-mi părea mie vieaţa fără tine, eu, care mă dedasem să te văd în toată ziua. F (1874), 302. Acele mişcări ...se termină cu izbucnirea de veselie ce din recunoştinţă pentru vioiciunea geniului antic ne-am dedat a o numi un râs homeric. MAIORESCU, CRITICE, 61. Ochii săi mici ... dovedeau ... acea minte iscusită şi dedată cu intrigile şi cu batjocura, care sunt ca o însuşire a neamului grecesc. ODOBESCU, S. I, 133. Şezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea. ISPIRESCU, L. 148. Copilul mic abia umblând, abia dedat vorbirii, Se ia la joc cu alţi copii. OLLĂNESCU, H. A P. 21. Se lăsă ... atârnat de marginea podişcii cu picioarele spre apă ... să se dădeze, şi-şi dete drumul de tot. SĂM. III, 446. O să se cam codească tovarăşii, dar pe urmă se dedă rumânul cu toate. PETICĂ, O. 215. O sapă, când o iei întâi, nu ţi se pare la-ndemână, până te dedai cu ea. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 121. încetul cu încetul s-a mai dedat cu lucrul bărbătesc. VLASIU, A P. 142. O treabă cu care neam de neamul lui nu fusese dedat. TUDORAN, P. 100. S-a dedat mai apoi... şi a început să mă urmeze peste tot. LĂNCRĂNJAN, C. I, 423. îs catane tinerele, Nu-s dedaţi la drumuri grele. ALECSANDRI, P. P. 296. Mi-oi căuta una care să fie dedată cu copiii. RETEGANUL, P. I, 43. Tot la sân a fost dedat. BIBICESCU, P. P. 28. Abia se dedase însă cumsecade omul cu hodorogeala roatelor, când iată că intră conductorul. SNOAVA, m, 698, cf. alrm SN în h 1 246. Că nici mie nu-mi plăcea Până m-am dedat cu ea. FOLC. transilv. I, 527. Cu plânsu-s învăţat, Cu striinii sânt dedat. FOLC. OLT. - munt. n, 416. ^ E x p r. (Regional) A-i fi (ceva) dedat = a-i fi (ceva) sortit, a-i fi (ceva) menit. La cătan-aşa-i dedat Să moară moarte-mpuşcat. BÎRLEA, B. 69, cf. L. P. M. n, 483. ❖ Tranz. Unii ... i-au îndemnat a lăsa limba rumanească şi a-i deda în cea grecească CARCALECHI, C. 104/17. Niciodată a fi supuşi poporului roman nu era dedaţi. T. aaron, S. a. 40/20. Pumnii... sânt dedaţi a purta numai arcul şi suliţa. FM (1843), 2122/20. Dedă-l cu plăcerile binefacerii care sânt pricepute de toate vârstele. BREZOIANU, î. 128/10. Prietenii îl dedară să joace cărţi, călinescu, E. 76. + Refl. S p e c. (învechit, rar; despre plante şi despre animale sau despre părţi ale acestora) A se aclimatiza. Oile ceale alease din călduroase ţinuturi ale Ispaniei aduse pre la noi încă pre încet s-au dedat la locurile noastre ceale mai friguroase munteneşti. ÎNV. POM. 36/25. Trăbuie din sămânţă să prăsască lemnuţe ... cade tinere să se dedea la aerul locului, ib. 37/11. Răsadurile ceale tinere ... măcar la ce aşezare lesne se dedau, ib. 134/27. 2. Refl. şi intranz. (Despre oameni; de obicei cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la” sau, învechit, „cu”) A se consacra unei activităţi, unei idei sau unei anumite îndeletniciri; a se dedica (2), a se îndeletnici. El se bucura de a vedea iareş patria sa în nădeajde de se deda fără opreală nestetoriei sale. CALENDARIU (1794), 27/5. Să înveţe o lună, dar în adevăr puţini se dedau cu ştiinţele şi aşa mult va trece pănă va ieşi lucrul la ţintă. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 63. Folositoarea lucrare cu care mă dădasem de timpuriu a asigurat de necrezut desvoltarea facultăţilor mele. BREZOIANU, î. 15/10. Idraot se didese la arta divinilor (ghicitorilor). PÂCLEANU, I. I, 66/5. Societăţile acele care produc mai mult decât consumă ...au ajuns la acumulaţiunea unei avuţii destul de însemnate spre a permite unui mic număr de indivizi măcar de a se deda la studiu. CONV. LIT. I, 81. Pentru dragostea ei s-au dedat poeziei şi armoniei. ALECSANDRI, o. P. 195. Romanii ...se dedară la navigaţie, id. P. II, 193. Cam greu ar fi de admis că vreunul dintre d-nii profesori s-ar deda în ticnă la împlinirea funcţiunei de biciuitoriu public. CONTEMPORANUL, I, 375. în zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nicio zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru. EMINESCU, O. x, 74. Boierii noştri odinioară, afară de rare excepţiuni, nu se prea dedau la învăţătură de carte. CARAGIALE, O. HI, 220. Huţu ... mai era şi dedat călugăriei din creştet până în călcâi. SLAVICI, O. I, 104. Răutatea omenească l-a trimis într-o instituţie de corecţiune, unde se dedă la reflexiuni amărâte asupra nestatorniciei lumei acesteia. SĂM. n, 375. Abia în timpurile mai nouă ei au început să se dedea cu negoţul. IORGA, C. I. III, 156. Ion Ghica ...se dedă cu totul politicei, ibrăileanu, SP. CR. 16. Platon ...a călătorit ca să cunoască lumea ... fără să se fi dedat la vreo îndeletnicire practică. NEGULESCU, G. 93. Omul nu se mai dedă sportului sângeros al uciderii. SADOVEANU, O. XX, 341. Avea răgazuri nesfârşite de a se deda studiilor sale. CĂLINESCU, E. 246. Ciprian se dedă acum magiei, id. I. 238. S-a dedat numai rezidirii spirituale a lumii. D. GUŞTI, P. A. 192. [Opera] scriitorului dedat de la o vreme studiilor de ştiinţe naturale. VIANU, A. P. 209. Ei se dedau la alte îndeletniciri. PREDA, I. 95. La colegiu s-a dedat cu totul cercetărilor de istorie. IST. LIT. ROM. II, 48. în principiu, din boşiman ar trebui să rezulte, pe cale de consecinţă legică, neoliticul dedat agriculturii, apoi constructorul de cetăţi al epocii bronzului, şi aşa mai departe, patapievici, c. l. 125. ♦ Refl. (învechit, rar) A se încumeta. Mulţi patriciani saşi ...se dedaseră a prevedea pentru naţiunea lor un viitoriu mult mai strălucit decât fusese cel din trecut. BARIŢIU, P. A. m, 37. 3. Intranz. (Despre oameni şi atributele lor; de obicei urmat de determinări în cazul dativ) A se simţi înclinat, a fi atras, a fi pornit spre .... în veacul acelu să fi fost vreunii în Moldova lăcuitori dedaţi înşelăciunilor păgâneşti. MAIOR, I. B. 26/9. Când dimineaţa te vei scula şi nu vei şti ce să mănânci ...te încredinţez că atunce vei avea prea puţin mintea dedată la învăţătură. KOGĂLNICEANU, S. 216. Ispanii sânt ... dedaţi dezmerdărilor trupeşti. RUS. I. I, 148/5. Cei fericiţi sunt mai puţin dedaţi gândului şi observaţiei decât cei nefericiţi. GALACTION, O. 461. Sultanul..., om dedat plăcerilor. VIANU, A. P. 35. Ei creează analogii, cele mai adesea fictive, dedaţi unei excesive imaginaţii. BLAGA, z. 162. ♦ Refl. (învechit, rar) A se lăsa cuprins de ... Fiind în scăldătoare ... somnului... să nu ne dedăm. FĂTU, D. 130/13. 4. R e f 1. şi tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau „cu”) A lua sau a face să ia un obicei 2142 DEDA2 288 DEDEMNA (rău); a (se) nărăvi (3). Boierii... dedaţi fiind la rău şi vicleni Aşa trăisă de multe veacuri BUDAI-DELEANU, ţ. 151. Mai umblate sânt cârcimele şi pivniţele, în care norodul cel prost este foarte dedat la fapte de tot fealiul de desfrânare. OBLĂDUIREA, 84/24. S-au dedat relilor deprinderi, facându-să aspru şi sălbatic. ASACHI, I. 118/33. S-a dedat la cărţi, la beţie ca să se ameţească. GANE, ap. CADE. Creşte-n el o lucire surdă ...De parc-ar geme un făt în burtă, Dedat la rele şi nebunii DIMOV, T. 115. Cum o să mă las de rele, Că-s de mic dedat cu ele. TEODORESCU, p. P. 603. ♦ R e f 1. A săvârşi, a comite fapte, acţiuni (reprobabile); a fi în stare să ..., a se preta. Se dedau la manifestări zgomotoase în favoarea Turciei MAIORESCU, D. ii, 117. I-a dăscălit ca un părinte şi ei totuşi s-au dedat la ticăloşii rebreanu, R. ii, 221. Era îndeobşte cunoscută frenesia crudă cu care acesta se deda la o anume voluptate. M. I. CARAGIALE, C. 156. Multcausticul Chendi se dedă acum la o vie propagandă mihalachistă. LOVINESCU, S. I, 168. O descreierată ... se dedă unui dezgustător şantaj. CAMIL PETRESCU, T. n, 217. Nimeni nu e în stare să conceapă la ce se poate deda o femeie adânc jignită în orgoliul ei. BRĂESCU, M. B. 14. Dacă pedagogul s-ar depărta un moment de lângă el s-ar deda îndată la blestemăţii STĂNILOAE, O. 32. Cu excesele şi cu destrăbălările la care se deda nu mai putea s-o ducă mult. STANCU, R. A. I, 165. Clevetirile ... întrec chiar bârfa crâncenă la care se dedau comesenii. VINE A, L. I, 385. Să aibă totuşi grijă ca anumiţi agenţi provocatori să nu profite de sărbători şi să se dedea la tulburări. PREDA, DELIR. 157. Epistatul s-a dedat la grave abuzuri, magazin ist. 1969, nr. 12, 83. Adeseori dedându-se la grosolănii în vorbă şi în faptă. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 14. Până la ora 16 „minerii” ... s-au dedat şi la devalizări. RL 2005, nr. 4 603. 5. T r a n z, (Regional; complementul indică animale) A dresa (1). O, Doamne, Măria ta, Dă-mi cuşma din capul tău Să dedezpe roşul meu. MATEESCU, B. 43. - Prez. ind.: dedâu şi (regional) dedez. - Şi: (învechit) didâ vb. I. - Lat dedere (refăcut după da4). DEDA2 vb. I v. da4. DEDÂL s. n. 1. (Livresc) Labirint Cf. valian, v. Parisul este în lumea noastră... Dar, zău, şi un geniu s-ar cufunda în acest dedal. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 90, cf. NEGULICI. Ochiul trebuia să fie deprins spre a descifra acel tainic şi măiestreţ dedal FTLIMON, O. I, 200, Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Galeriile ...se întind monotone în lungime şi formează un adevărat dedal şi sunt aşa de înguste, că abia pot merge doi oameni unul lângă altul NAUM, IST. ART. 38, cf. CADE. E un dedal de săli, de gropi şi coridoare. VOICULESCU, POEZII, I, 113, cf. SCRIB AN, D. Prin dedalurile de străzi grămădite ... răsar din când în când, brusc, vestigii ale măreţiei trecute. RALEA, S. T. I, 340. <> (Prin analogie) O barcă ...ne duse la vapor prin un dedal de corăbii ALECSANDRI, O. P. 289. • 2. F i g. Ceea ce este confuz, încurcat, lipsit de claritate. Soţietatea-ntreagă e dedal, negru haos. HELIADE, O. I, 207. Fără aceasta, te vei perde într-un dedal de fapte esterioare. BREZOIANU, î. 209/21. Vanitatea. E haosul erroarei, dedalul abuzării. Desfrâul arroganţei, stupidul epifan. R. IONESCU, C. 60/15. Nu vom afunda spiritul nostru în acest dedal nedescurcat, în acest labirint torjtwos. CONV. LIT. II, 28. în acest dedal, noi avem însă câteva punte luminoase. ODOBESCU, s. n, 247. Sperăm că cititorul se va orienta uşor în acest dedal de forme şi de credinţe. CANDREA, F. 15. Ion ... agitându-se în dedalul complicaţiilor pentru a pune mâna pe pământ, este totuşi mai inexistent sufleteşte decât contemplativul care s-ar întreba despre enigma corpurilor cereşti LOVINESCU, S. I, 366. Adună doar nume din Banat... tocmai din lipsa unui index, un fir al Ariadnei, care să-i orienteze în dedalul terminologiei „populare ” BĂCESCU, PĂS. 181. - Accentuat şi: (rar) dédal (SCRIBAN, D). - Pl.: dedaluri şi (învechit) dedale. - Din fr. dédale. DEDALIÂN, -Ă adj. (Rar) Dedalic. (F i g . ) Dorel ... ştia să calce - nu numai pantalonii bărbăteşti - dar şi mânecile tunicelor şi bluzele şi dedalienele guleraşe feminine. TEODOREANU, M. n, 174, cf. NDN. - Pl.: dedalieni, -e. - Din fr. dédaléen. DEDALIC, -Ă adj. (Rar) Care se aseamănă cu un dedal, care are caracteristicile unui dedal; (rar) dedalian. Cf. LM. Nu ne inminunau nici obuzele grele, nici cuirasatele uriaşe ... nici tranşeele dedalice cu sârmă ţepoasă. LOVINESCU, s. I, 129. F i g . Dedalicul tău suflet locaş mi l-am ales. VOICULESCU, POEZII, II, 263. -Pl.: dedalici, -ce. -Dedal + suf. -ic. DEDÂNIE s. f. (învechit) Obişnuinţă (1). Cf. LB, PONTBRIANT, D., DDRF, SFC II, 103, 106. - Pl.: dedanii. - Deda1 + suf. -anie. DEDARE s. f. Acţiunea dea(se) deda şi rezultatul ei. Cel mai mare bine la criteni stă ... în dedarea spre osteneală, în urgisirea leneviei MAIOR, T. 118/12. Obicinuire, deprindere, dedare, învăţare. HELIADE, O. H, 353. Vezi, bine, că şi dedarea aicea mult face. FM (1843), 211 Vl8. Ca „dare” se conjugă şi compusul ..dedare , însă în formă reciproacă „me dedau”; alte compuse ale sele ţin de terţa conjugăciune. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 65/25. Dădarea cu o mare curăţenie păru aşa de bună. BREZOIANU, î. 56/21, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. -V. deda1. DEDÂT, -Ă adj. Care a căpătat un obicei, o deprindere; obişnuit, deprins. Oarecari tineri ce ştiu două buchi poartă numele de „ candidaţi”, - zic: oamenii cam dedaţi, câte patru, cinci ani, ... merg la şcoala normală a districtului să înveţe o lună. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 62, Cf. LM, DDRF, CADE, DL, DM, DEX. -Pl.: dedaţi, -te. -V. deda1. DÉDEA s. m. (Rar) Nene (4). Un glas de copil ... : - Dedea Spiru, dedea Spirul Fedia a găsit un cuib. Hai! Repede! DAVIDOGLU, O. 17. - Din rus. æhasl DEDÉCOR, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut) Respingător, diform; ruşinos, dezonorant. Cf. prot. - pop., n. d., lm, alexi, w. -Pl.: dedecori, -e. - Din lat dedecor. DEDEJÔS adv. (Prin Olt. şi prin Munt.) Dedesubt. Cuţitul nu-i pe laviţă, e înfipt dedejos. CV 1951, nr. 1, 35, cf. CIAUŞANU, GL. Pune dădăjos, nu dăsupra. ALRI 339/890, 896, 898. - Şi: dedijôs (alr i 339/865), didijos (ciauşanu, GL.), dădăjos adv. - De1 + de1 + jos. DEDEMNA vb. I v. dezdăuna. 2153 DEDEMNARE 289 DEDESUBT DEDEMNARE s. f. v. dezdăunare. DEDEMNÂŢIE s. f. v. dedignaţie. DEDENTÎŢIE s. f. (Rar) Pierdere a dinţilor, mai ales în perioada de bătrâneţe, ca rezultat al atrofiei alveolelor maxilarelor. Cf. DEX2, NDN. - Din fr. dedentition. DEDEOCHEÂ vb. I. T r a n z . şi refl. (Cu sens intensiv) A deochea (1). Derivatele avute în vedere pot denumi: ... acţiuni cu caracter magic: „a boboni”, „a bosconi”, „a bosurca”, „a (se) dedeochea”. BĂLTEANU, T. MAG. 89. -Pronunţat: -de-o- Prez. ind.: dedeochi. - Pref. de- + deochea. DEDE6CHI s. n. (Regional; în superstiţii) 1. Deochi (1). Eu te trimet ... să o curăţeşti ...de cei răi pe didiochiu, de cei răi pe pismă. HEM 1626, cf CADE. De sugel (sugiu) nu se descântă. Boala vine din didiochi. BUJOREAN, B. L. 258. Roşeaţă crăpăcioasă, Roşeaţă prin didiochi. PĂSCULESCU, L. P. 143. Buba rea se face numai prin dedeochiu. pamfile, b. 20, cf. 70. Una-i oarbă de un ochi Nu-i fie prin dedeochi BÎRLEA, C. P. 295. Dedeochi necurat du-te dincătrău ai plecat ALR n/I h 128/29. 2. Deochi (2). Dedeochi din cer, dedeochi din nouri MAT. FOLK. 1 513. Ieşi, dădăochi, dintre ochi, din coadele ochilor, din faţa obrazului, udrescu, gl. ❖ E x p r. A se întrece cu dedeochiul = a se obrăznici. Ăral d-apoi aveţi la ştiinţă, că vă prea întreceţi cu dediochiul CREANGĂ, A. 38, cf. zanne, p. vi, 540. - Pronunţat: -de-ochl - PL: - dedeochiuri. - Şi: (regional) dediâchi, dădă6chi s. n. - De1 + deochi. DEDESUBT adv., s. n., prep. L Adv. (în opoziţie cu deasupra) în partea de jos, din jos, sub (ceva); jos. Fu ... didesupt pârjolit cu foc. dosoftei, v. s. septembrie 8r/10. Celelalte cărţi să se iscălească numai de către judecător, însemnându-să dedesupt şi logofeţelul. PRAV. cond. (1780), 80. Ca să nu năvălească alte albine când le hrăneşti, să le pui seara mierea dedesupt MOLNAR, E, s. 107/3. Punturile înseamnă: cel dintâiu de-a dreapta, atâtea mii câte unimi cuprinde în sine ţifra carea stă dedesupt ARITM. (1806), 9/3. Preoţii cei neuniţi toţi au câte un rând de haine lungi, ca şi cei sârbeşti: una dedesupt, încinsă cu brâu, alta deasupra în loc de rasă. MAIOR, I. B. 362/1. Lângă rădăcini şi dedesupt să vină pământ mărunt. ÎNV. POM. 133/26. Aceaste ape, curgând în adâncimile pământului, întâlnesc aprinderi de foc, din multe fealuri de unsuroase metaluri ..., a cărora aprindere dedesupt ... pricinuiaşte cutremur. GRECEANU, î. 141/19. Să se aşeze peste dânsul [peste dud] în fundul gropii pământul care a fost deasupra şi peste acesta să se pue acela care a fost dedesubt POENARU, î. 56/13. Au făcut nişte butucei rătunzi de care, când rădica caicul, pune unul de aceştia dedesupt DRĂGHICI, R. 202/29. De vei săpa dedesupt, aci unde dormi, vei găsi un arc cu săgeţi. GORJAN, H. I, 132/17. Epurele de câmp ... este sur-mohorât, coada deasupra neagră, dedesupt albă. J. CIHAC, I. N. 38/25. Diamantul tăiat în rosă este neted dedesubt şi dasupra înalt şi ascuţit MARIN, pr, I, 41/20. Pe cât şlicul se urca în lăţime şi în lungime, cu atâta capul aflat dedesupt era tare şi mare. RUSSO, S. 18. Deasupra ninsoare, dedesubt udeală. CREANGĂ, A. 31. Scurmă până la buza cazanului, apucă marginile lui cu putere şi ridică pentru ca pământul de dimpregiur să cadă peste banii ce se aflau dedesubt. SLAVICI, O. I, 369. Dedesubt am scris două strofe din Eminescu. VLAHUŢĂ, S. A. II, 245. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a-valma geme-ntreg cuprinsul firii, Şi nu mai ştii ce-i sus şi dedesupt COŞBUC, P. n, 73. Stau gata să m-arunc afară, să nu mă prindă camionul dedesubt în caz de răsturnătură. topîrceanu, O. A. n, 82. Cicatricile rămân palide fiindcă dedesubt nu mai circulă sângele. C. PETRESCU, î. n, 85. Podinele slavei parcă s-ar fi rupt Şi huruie pământul dedesupt voiculescu, poezh, I, 123. Odată o maşină mare a prins-o dedesubt şi i-a scâlciat obrazul. ARGHEZI, C. J. 86. Ii e grozav de cald în fracul lui cenuşiu cu jiletcă groasă dedesubt. CAMIL PETRESCU, O. n, 182. Podul palmelor simte dedesupt asprimea stâncilor. BOGZA, V. J. 33. Cam trage aici, e o pivniţă dedesubt VINEA, l. n, 311. Dar nu vreau să ştiu prea limpede cine a locuit dedesubt. DEMETRIUS, A. 122. Lemnul ... putrezea dedesubt TUDORAN, p. 36. E apă dedesubt până la osia pământului. BĂNULESCU, I. 18. Uliţele ... aveau dedesubt canaluri de lemn pentru scurgerea apelor, filimon, ap. G. BARBU, a. v. 120. Gura, dedesubt, avea un dispreţ cumva indecent. CĂRTĂRESCU, N. 68. Să foieşte ca să iasă didisupt ALR n 3 591/605. Şi-n pemniţă o băgat, In pemniţă dedesubt Unde şerpi şi broaşte sânt FOLC. TRANSILV. I, 205. Când eu dedesubt, când el dasupra. ZANNE, P. II, 535. ❖Loc , adj. De pe mai dedesubt = care este situat în partea cea mai de jos. Că e mila Ta mai mare pre menre; mântuit-ai şi sufletul mieu de iadulu de pre mai dedesupt. PSALT. HUR2. 160. L o c . a d j. şi a d v. De dedesupt = (care este situat) în partea de sub (ceva). Geana dreaptă de dedesupt... să va clăti (a. 1779). GCR n, 123/37. Etajul de dedesubt - parterul - era mai jos ..., mai întunecos. C. GANE, TR. V. n, 430. Trase ... de dedesubt un cuţit înfipt într-un măr. C. PETRESCU, î. I, 13. Ca să ieşi deasupra, o iei de dedesubt, de jos. ARGHEZI, S. XI, 78. îşi aduse aminte ...de râurile îngheţate de dedesubt BARBU, ş. N. ÎL Nicolescu ... descrie cu acest termen [contăş] haina descoperită în mormântul vornicului... largă, lungă, asemănătoare anteriului de dedesubt, z, MIHAIL, T. P. 118. Loc.adj., adv. şi prep. Pe dedesubt(ul) = (care este situat) pe partea de sub (ceva), în partea de jos (a ceva), pe dinăuntru(l a ceva). Nu se ase [un]se osul mieu de Tinre, de acealea ce mi-a[i] faptu într-ascuns şi trupul mieu pre dedesuptul pământului. PSALT. HUR.2 203. Cu stânga pe didesupt să-l ţie şi să nu râdice mânule. IACOV. SYN. 24r/4. Să le aşăze [podinile] pă câte patru urşi, cu şanţuri pe dedesupt, căptuşât de podini din cele vechi (a. 1827). DOC. EC. 390. Pe dedesubt se vede o pădure mare de chedri. PLEŞOIANU, T. I, 131/25. August... când mergea în Senat purta o za pe dedesubt. CĂPĂŢINEANU, M. R. 128/24. Toate trebuiesc aruncate pe fereastră, adunate purcoiu în mijlocul curţii şi să le dea foc pe dedesubt CR (1839), 240V5. Aceste panglice fiind bine legate pe dedesupt, bolnavul poate să se întoarcă cum va voi fără a se putea desvăli. DESCR. AŞEZ. 24/21. Aceste uliţe ... aveau pe dedesubt canaluri de lemn pentru scurgerea apelor. FILIMON, O. I, 145. Bietul om ... având sumanul rupt şi o cămaşă ruptă bucăţi pe dedesupt, Păşea. ALECSANDRI, poezii, 445. Vântul îi luase pe dedesubt fusta. MACEDONSKI, O. m, 6. Apele mâncaseră măgura pe dedesubt CHIRIŢESCU, GR. 18. Spre a ajunge ... acolo [la peşteră], trebui... să ne vârâm pe dedesubt sau să sărim, ca în zbor, pe deasupra stâncilor. HOGAŞ. DR. I, 19. Zăgazul... era ... întărit pe dedesubt cu oasele acelora pe care îi ispitiseră comorile Satanei. GALACTION, O. 44. Apa Nemţişorului fugea pe dedesubt SADOVEANU, O. xra, 30. Şi am simţit atunci lacrimile ei pe mâna cu care îi mângâiam faţa pe dedesubt. ARGHEZI, S. vm, 93. Bătrânii spuneau că ... pe dedesubtul bârnelor circulau turme de şobolani. ARGHEZI, B. 109. Aici, în subsolurile uzinei, cărbunii trec cu o încetineală de ace de ceasornic pe dedesubtul cazanelor. BOGZA, V. J. 80. Aburi albăstrii ţâşneau pe dedesubt. PREDA, R. 5. Pe dedesubt are o flanelă ruptă în coate. id. ib. 42. Legăturile se fac, de fapt, pe dedesubt flacăra, 1976, nr. 2, 18. Rochia pi did’asupt. ALR li 3 320/102. (F i g.) Dintr-aceşti mulţi, unii vor fi fost negreşit pătrunşi de sfinţenia lucrului, dar cea mai mare parte a fost săpată pe dedesupt de patimi (a. 1848). plr I, 124. Delegaţia sârbă era şi ea îngrijorată de lucrarea pe dedesubt a lui Benei TITULESCU, D. 201. Lenş vede că a pierdut, de aceea îi spune acru, ca să-i strice 2159 DEDESUBT 290 DEDEŢIU aşa, pe dedesubt, cheflii camil petrescu, o. ii, 609. Parcă-l mânca un vierme pe dedesubt BARBU, G. 370. Loc. prep. (învechit) în dedesubtul ... = în interiorul a ceva. Ceia ce caută a piiarde sufletul mieu intra-vor în dedesuptul pământului. PSALT, (1651),11374. Loc.prep. (învechit) Dedesubt sub ... = în partea de sub ceva. Prepusul să face încă şi când vor găsi pre cineva unde s-au făcut furtuşagul sau de-l va fi vădzut cineva scoţând ceva, sau ţiind didesupt supt haine. PRAV. 65. ♦ (Adjectival, învechit) De jos, inferior; de dinăuntru. Puseră-mă în groapă dedesupt Intru untunearec şi în umbra morţiei. CORESI, PS. 239/5. Că cumu e piatra în unghiul zidului dedesupt, de ţine amândoi păreţii, aşa şi Hristos întru o credinţă toţi-i împreună, id. EV. 300. în prăpastea dedesupt se coborî. CANTEMIR, I. I. II, 71. Coşniţele ceale cu albine puţinteale să se aşeaze în rândul dedesupt. MOLNAR, E. S. 65/7. Aste lacrimi strecurându-se pe lângă sbârciturile nasului... ajungeau sub buza dedesubt. NEGRUZZI, S. I, 6. Gura dulce cu buza dedesubt puţin mai plină, părea că cere sărutări. EMINESCU, P. L. 77. Larma creştea mereu ... din coridorul dedesubt, agîrbiceanu, A. 32. II. S. n. (De obicei art.) Partea cea mai de jos, partea cea mai adâncă, cea mai profundă a unui lucru; ceea ce se află dedesubt (I). Dumnezău, Dumnezăul nostru ..., Ţie ne rugăm ... că Ţie să pleacă toate genunchele cereştilor şi pământeştilor şi a dedesupturilor, şi toată dihania şi zidirea laudă neagiunsa Ta slavă. DOSOFTEI, L. 258/16. Clopotniţa are trepte făcute din drugi mari de lemn, prin intersecţiile cărora vezi ... dedesubtul CĂLINESCU, C. o. 159. Un tunel ... colectând mai multe ape ale munţilor, vor fîerăstrui Ţara Haţegului pe dedesubturi. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 7. ♦ F i g . (De obicei la pl.) Parte ascunsă, tăinuită (şi necinstită) a unei afaceri, a unei situaţii etc. Judecă un om, care n-are ... putinţa de a pricepe dedesubturile pricinii. BRĂTESCU-VOINE^TI, P. 196. Negruzzi ... a făcut parte dintre fundatorii societăţii [Junimea] ... şi a cunoscut toate dedesubturile lucrurilor. IBRĂILEANU, S. 113. Darea în vileag a dedesubtului acelei „afaceri”. M. i. CARAGIALE, C. 150. în anumite seri, doctorul o priveşte atent [pe Isabel], iar frazele lui. deşi incorecte, au dedesubturi cari îi îmbogăţesc visele. M. ELIADE, O. I, 22. Cei care cunoşteau toate dedesupturile nefericitei căsnicii deplângeau soarta Mălinei. COCEA, S. n, 49. Nu învăţam nimic interesându-mă de supărările şi dedesubturile din traiul ticălos şi necăjit al celor mai bătrâni G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. n, 193. Nu mă lăsa să bănui că toată spontaneitatea caldă a gesturilor şi a vorbelor lui de la urmă n-a avut alt dedesubt. MMĂESCU, D. A. 173. Cu toată vârsta mea, am început să bănuiesc de pe acum toate dedesubturile vieţii CĂLINESCU, S. 78. Asupra obiectivelor răscoalei lui Horia şi asupra dedesubturilor ei avem astăzi mai multe informaţii. BLAGA, G. 79. A înţeles dedesubturile politicii lui Iosif al IJ-lea. V. ROM. ianuarie 1954, 206. Lucu refuză cu un „ţţ” plictisit. Cunoştea dedesubturile propunerii. VINE A, L. I, 171. Nu-i era plăcut să-i dezvăluie dedesubturile adevărate ale arestării ţăranilor. VORNIC, P. 180. Romanul tinde să zugrăvească dedesubturile societăţii bucureştene. IST. LIT. ROM. III, 15. Nimeni din cei versaţi în dedesubturile prohibiţiei ... nu îndrăznise să se gândească. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 22. Am vrut să aflu de la domnul Sârcă dedesubturile acestei măsuri îndreptate împotriva editurii rl 2005, nr. 4 716. III. Prep. 1. (în formă articulată) (Exprimă situarea prin raportare de inferioritate dintre două elemente aflate în contact direct) Nu se ase [un] se osul mieu de Tinre, de acealea ce mi-dţi] faptu într-ascuns şi trupul mieu pre dedesuptul pământului. PSALT. hur.2 203. Dedesuptul acestora [al scândurilor] să fîe 40 de talpe de argint, cade-se a şti, amu supt toată scândura câte doao talpe, după cepurile lor. PO 265/23—24 Direpţii sâmt prespre ceriu, în mâna lui Dumnedzău, iară păcătoşii sâmt dedesuptul pământului, în iad. varlaam, C. 285.. Aşijdere, şi sintul Iulian, sărutând trupurile sinţilor, fu băgat şi el dedesuptul focului DOSOFTEI, V. S. februarie 7073-4. Amândoao aceaste numere după rândul număru lui său peste tot trăbuie ţinute şi numărul care stă dedesuptu liniii. AŞEZ. 71/2. Ca să nu să opăcească albinele a căra afară pre ceale moarte, să le ştergi de pretutindinea dedesuptul coşniţălor. MOLNAR, E. s. 102/3. Dedesubtul acestor odăi se află pivniţă (a. 1829). DOC. EC. 442. Dedesuptul acestor [cuvinte] au scris: „ Ertaţi pe nesocotitul vostru fiiu Robinson”. DRĂGHICI, R. 89/23. Să i se facă poclit cu un polog bun de pânză dedesuptul căruia să poată încape un om. VEISA, I. 73/12. Să schimbe des şi cârpele cele dedesuptul aşternutului MEŞT. MOŞ. 43/13. Dedesubtul epidermei găsim un alt înveliş de ţesetură moale. BARASCH, I. N. 113/3. Suntem nevoiţi a întrebuinţa şi noi tot soiul de accente, când deasupra, când dedesubtul literelor negruzzi, în plr I, 198. Dedesubtul rogojinei româneşti ... încolţesc şi dau rod seminţele rafinate ale horticulturii olandeze. ARGHEZI, B. 40. Această compresiune se va face ... dedesubtul plăgii BELEA, P. A. 100. ♦ (Indică situarea prin raportare de inferioritate dintre două elemente aflate în contact mediat) Dedesuptul a tot ceriului e începătura Lui şi lumina Lui. biblia (1688), 379731. Câte sânt în ape dedesuptul pământului SLOV. 23v/12. Stă dedesuptul porţii împărăţiei tale. BERTOLDO, 8/6. Pantofii miei sânt dedesuptu patului ABEŢEDAR, 802/15. Dedesuptul chipului de viteaz stă scris. IORGA, C. I. I, 12. Omul se cade să nu hie dedesubtul copacului, care-i prost şi nu înţălege. POPA, V. 135. îşi făcu un pat de scânduri dedesubtul mărului VISSARION, B. 11. Şi dedesubtul cerului micşorat şi coborât aşa cum ar fi vrut Dănuţ, să fie un covor luminat de flăcările sobei. TEODOREANU. M. I, 269. Ochii lui, neînchipuit de albaştri dedesubtul sprâncenelor incolore, ... râdeau numaidecât. ARGHEZI, S. XI, 75. Trăiau dedesubtul acestor acoperişuri, preda, i. 28. (Relaţia este percepută prin intermediul simţurilor) Vedem ce iaste deasupra noastră şi dedesuptul nostru. CHEIA ÎN. 4V/11, Căuta să vadă mai bine dedesubtul ciocului care se mişcă odată cu gura. ARGHEZI, S. XI, 81. în decursul cântatului, fluierul de ison scoate o pedală invariabilă pe fa2, în vreme ce melodia se desfăşoară când deasupra, când dedesuptul ei. ALEXANDRU, I. M. 308. 2. (Indică plasarea unui eveniment, a unui fapt, a unei stări etc. într-o zonă, într-o parte invizibilă dincolo de aparenţe) Metternich ... spusese foarte clar că alături şi dedesuptul luptelor politice ale Europei oficiale, împărţite în state, se văd începuturile unei mişcări sociale care va îngropa în valurile ei formaţiunile actuale. EMINESCU, O. XI, 384. Dedesubtul acestui poem în aparenţă jovial, ca şi în piesa „ Revizorul”, zace durerea aspră a celui ce-şi iubeşte cu putere poporul SADOVEANU, O. XX, 567. Fără să priceapă ce se ascunde dedesubtul acestui cuvânt pronunţat cu desperare. ARGHEZI, C. J. 107. Important începe să fie aici ceea ce se întâmplă dedesubtul conflictului vizibil, cinema, 1975, nr. 9, 3. - Pl.: (II) dedesubturi - Şi: (învechit şi popular) dedesupt adv., prep., didesupt adv., (regional) didasüpt, didisupt adv. - De1 + de1 + subt DEDESUPT adv., prep. v. dedesubt. DEDEJÉL1, -EÂ adj. (Regional) Mic, mărunt (Bragadiru - Zimnicea)Tme marea râurând, ... Pietricele dedeţele. MAT. FOLK. 1 486. -PL: dedeţei, -ele. - Et. nec. DEDEJÉL2 s. m. v. dediţei. DEDEŢÎU, -ÎE adj. (Prin Mold.; despre cai sau despre părul lor) Care are culoarea albastru-cenuşiu. Cf. ddrf, damé, t. 48, ŞĂINEANU2. - PL: dedeţii. - Şi: (rar) dediţiu, -ie adj. ddrf. -Cf. d e de ţel2. 2163 DEDI 291 DEDICATORIU DEDI s. m. v. dead. DEDIÂ vb. I v. dedica. DEDICA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică opere proprii, de obicei scrieri) A oferi cu dedicaţie (1); (învechit) a hărăzi, (învechit, rar) a dedicălui. Pe care lucrare o şi dedic în calitate de slujitor recunoscător. ANTIM, O. 401. Preamilostivului arhiereu şi patron a seu dedică cartea aceasta în cea mai adâncă umilinţe, autorul IORGOVICI, O. IV/4. îndrăznesc dar a-ţi dediia cartea aceasta. OR. EC. 111/10. Eu, voind avă fi cătră aceaia întru ajutoriu, vă dedicăz (jertvesc) această carte, petroVICI, P. 3/8. Marelui Meţenas a culturei romaneşti ... dedică această cărticică, spre veşnicul sămn al mulţumirei, autorul DIETET. IV/9, cf. negulici, stamati, D., polizu. Vouă şi numai vouă dedic această slabă şi neînsemnată scriere. FILIMON, O. I, 94, cf. PROT. — POP. N. D., PONTBRIANT, D. Păretele din mâna dreaptă a intrătorului e ocupat numai cu tablouri dedicate de către D. Negri CONV. LIT. I, 9. Am primit scrisoarea D-Voastre împreună cu frumoasa poesie ce mi-aţi dedicat. ALECSANDRI, S. 48. Aceste versuri minunate le dedică ... lui Victor Hugo. MAIORESCU, CRITICE, 104. Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară. EMINESCU, O. I, 137. Nu adormi decât după ce mai reciti de câteva ori improvizaţia ce-i dedicase poetul. CARAGIALE, O. ni, 274. Va publica o carte, pe care va dedica-o reginei vlahuţă, s. a. n, 372, cf. ddrf, barcianu, alexi, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Şi-i spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. IBRĂILEANU, A. 160, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Ea Nu mi-a cerut -ca alte dansatoare - Bani Şi m-a rugat doar să-i dedic Un madrigal MINULESCU, VERS. 288. Am citit câteva poezii dedicate iniţialelor mele. CAMIL PETRESCU, P. 18, cf. SCRIB AN, D. Poeţi ... îi dedicau versuri sau chiar volume. PREDA, DELIR. 182. Ei îi dedică ... un sonet. IST. LIT. ROM. n, 356, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. A venit la stadion şi pentru Steaua, căreia îi dedică melodia „ Din toate florile din lume”. RL 2005, nr. 4 721. <> (Ironic) Celor de la Mitropolie ... le dedică o ură nestinsă. CĂLINESCU, I. C. 129. <> (Prin lărgirea sensului) Lângă templu se aflau şi bazele sportive dedicate întrecerilor, magazin IST. 1968, nr. 9, 7. în sala mare de conferinţe a Muzeului Militar Naţional se va deschide simpozionul naţional dedicat anului „Ştefan cel Mare - 2004”. RL 2004, nr. 4 488. ❖ Refl. pas. (învechit) Mult onoratului domn Nicolae Popovici ...se dediază această carte ca un semn alpreţuirei ceii adevărate. PETRO VICI, P. 3/8. Am hotărât: nimănui mai potrivit ... se putea dedica această carte, decât ... Domniei Tale. BOJINCĂ, A. I, VI/9. Domnului ... şi alesului cetăţean ... se dedică cărticica aceasta. tomici, î. III/l 1-12. 4 (în dicţionarele din trecut; complementul este un templu, o biserică etc.) A consacra cultului divin, unui sfânt etc.; a sfinţi prin slujbă religioasă; a tâmosi. Cf. negulici, prot. - pop., N. D., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D, CADE, SCRIBAN, D. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) consacra unei idei, unei activităţi sau unei îndeletniciri. De obşte dimineaţa totdeauna au fost sfinţită sau dedicată învăţăturilor. ŢICHINDEAL, A. M. 85/16. El se dedica cu totul afacerilor imperiului. BARIŢIU, P. A. I, 454. M-aş dedica cu totul la acea viaţă contemplativă. FILEMON, O. I, 310, cf. BARCIANU. Eu îl sfatuiam să se dedice romanisticei. M. ELIADE, O. I, 69. Băiat bun şi el, mai ales că s-a dedicat carierei părinteşti REBREANU, I. 176. Acesta se dedicase şi mai amplu ... avocaturii MEHĂESCU, D. A. 141. Trebuie ... să se dedice operei de construcţie. CĂLINESCU, C. O. 145. Se dedică gospodăriei STANCU, R. A. I, 315. Se dedică organizării şcolilor ... şi pregătirii învăţătorilor. IST. LIT. ROM. II, 106, cf. DN2. Va,deveni ... omul care se dedică studiului teoretic. T ianuarie 1969, 85, cf. M. D. ENC. Ţel pentru realizarea căruia ... şi-a dedicat întreaga-i forţă şi capacitate. MAGAZIN IST. 1974, nr. 2, 56. Adună mai multe eseuri dedicate liricii actuale, flacăra, 1975, nr. 45, 8. Am simţit ... că m-aş putea dedica cu.toate forţele cercetării ştiinţifice. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 4/1, cf. DN2, dex. S-a dedicat unor monografii tematice de artă ţărănească. PAVEL, S. E. 10. Newton şi-a dedicat anii cei mai rodnici ai activităţii sale studiului alchimiei şi exegezei biblice. PATAPIEVICI, C. L. 311. Studiile dedicate filmului RL 2005, nr. 4 616. ❖ F i g. Românul biciuieşte cu satira lui orice entuziasm dedicat utopiei şi orice pornire aventuroasă. STĂNILOAE, O. 84. ♦ T r a n z. (învechit, rar) A pune sub protecţia dumnezeiască. Cf. PROT. - POP., N. d. ^Tranz. (învechit, rar) A sacrifica. Avea un fiu la a căruia educaţiune îşi dedicase toate plăcerile şi repa-osul vieţei. filimon, o. I, 343. ♦ T r a n z. (Rar) A destina. - Prez. ind.: dedic şi (învechit) dedicăz. - Şi: (învechit, rar) dediâ vb. I. - Din lat. dedicare, fr. dédier. DEDICÂNT, -Ă adj. (Rar; despre oameni) Care face o dedicaţie (1). în fragmentele de care se dispune până în prezent, nu s-a păstrat numele împăratului dedicant. magazin IST. 1974, nr. 3,23. -Pl.: dedicanţi, -te. - V. dedica. DEDICÂRE s. f. Acţiunea de a (se) dedica şi rezultatul ei; dedicaţie. Dedicarea acestei scrieri este de un merit foarte neînsemnător în comparaţiune cu ceea ce aţi făcut pentru mine. LĂZĂRESCU, s. 5/10, cf. STAMATI, d., polizu, pontbriant, d. Primeşte ... dedicarea celei întâi scrieri a mele în limba patriei ALECSANDRI, o. P. 32. După o dedicare „La patria mea” ... şi o scurtă notiţă literară a editoarei, cartea cuprinde 36 de poezii MAIORESCU, CRITICE, 387. în Alba Iulia, în sfârşit, s-a mai găsit o inscripţie care conţine dedicarea unui templu, ridicat din pământ de către un colegiu. XENOPOL, 1. R. I, 132, cf. ALEXI, w. -Pl.: (rar) dedicări - V. dedica. DEDICAT, -Ă adj. 1. (Mai ales despre opere proprii) închinat, oferit în semn de omagiu sau de afecţiune. Cf. lm, alexi, W., RESMERIŢĂ, D. Autorului i-a fost frică să nu i se imite iscălitura, chiar pe o fotografie dedicată. CAMIL PETRESCU, P. 84. ♦ (învechit, rar; despre temple, biserici etc.) Sfinţit, tâmosit Cf. prot. - pop., n. d. 2. (Despre oameni) Care se consacră unei idei, unei activităţi. Cf. dex. ♦ (învechit, rar; despre persoane) Devotat Mulţi se arăta lui a-i fi prieteni ... cu trupul şi cu sufletul dedicaţi. ŢICHINDEAL, A. M. 94/24. -Pl.: dedicaţi, -te. - V. dedica. DEDICATÎV, -Ă adj. (în dicţionarele din trecut; despre texte) Care are caracter de dedicaţie (1); în semn de dedicaţie (2). Cf. LM, alexi, w. -Pl.: dedicativi, -e. - Din lat dedicaţi vus, -a, -ura. DEDICATOR, -OÂRE adj. v. dedicatoriu. DEDICATORIU, -IE adj. (Despre opere proprii sau despre texte) Care conţine sau care reprezintă o dedicaţie. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Scrisoare dedicatorie. SCRIBAN, D. De la inscripţie dedicatorie, numele omagiaţilor trece în chiar economia nuvelelor. 2172 DEDICAŢĂ 292 DEDIŢEL PERPESSICIUS, M. m, 148, cf. dn2, dex. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Persoană care dedică (1). Cf. costinescu, lm. ♦ (Substantivat; învechit, rar) Persoană care se dedică (2). Cf. negulici. - Pl.: dedicatorii - Şi: (învechit) dedicâtériu, -ie (pontbriant, d.), dedicator, -oare (negulici, costinescu) adj. - Din fr. dédicatoire. DEDICÂŢĂ s. f. v. dedicaţie. DEDICÂŢIE s. f. 1. Text scris pentru cineva pe o carte, pe un album, pe o fotografie etc., în semn de omagiu ori de afecţiune sau ca autograf. La închinarea sau dedicaţia cărţii iaste iascălit: Simeon Ştefan, arhiepiscop. MAIOR, I. B. 147/17, cf. STAMATI, D., PANN, în CONTRIBUŢII, I, 47. Perzând atăta vreme c-un lucru chiar netrebnic, Şi dănd de prost dovadă cu dedicaţa lui negruzzi, s. n, 227, cf. polizu, prot. - pop., n. D., lm. Răspunsul ei la dedicaţia poetului MAIORESCU, critice, 608. Trăiesc încă vii amintirile Buzeştilor, păstrate pe pisanii sau dedicaţiuni murale, pe lespezi mormântale. ODOBESCU, S. II, 426. Titlul era scris latineşte ... şi cu o dedicaţiune „celui întru fiinţa sa nemărginit EMINESCU, N. 45. Coroane şi panglici cu dedicaţiuni cordiale. CARAGIALE, O. IV, 235, cf. DDRF. Iată ... o sumedenie de versuri cu dedicaţii SÂM. I, 79, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU. Nu mai sunt de acum decât dedicaţii versificate în slavoneşte. IORGA, L. R. 185, cf. TDRG. Ştii ce-am mai descoperit în volumul ce mi-ai trimis? O dedicaţie. AGÎRBICEANU, A. 150, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Smulsesem şi fotografia ... din marginea oglinzii, ca să citesc dedicaţia. CAMIL PETRESCU, P. 84, cf. VOICULESCU, POEZII, II, 208, SCRIBAN, D. Nu ceteam decât primele rânduri ... cum cetesc şi cărţile ... oferite cu dedicaţie. TEODOREANU, M. II, 385. în cutie prinţul a dat de ... fotografia cu dedicaţie a unei doamne din lumea mare. MIHĂESCU, D. A. 181. Nu sunt obişnuit să scriu dedicaţii pe cărţi. BENIUC, M. C. I, 444. Şi-a vândut libretele cu dedicaţiile lui Gounod. DEMETRIUS, A. 188. O culegere plurilingvă de versuri care cuprinde, pe lângă dedicaţiile latine şi imitaţiile germane, 10 versuri săseşti IST. lit. ROM. I, 476, cf. DN2, M. D. ENC., DEX2. Un portret ... care purta o dedicaţie. magazin ist. 1970, nr. 7, 31. în biblioteca ei se afla un exemplar al „Istoriei limbii şi literaturii Bengalului” ...de dr. Sen, cu o lungă şi flatantă dedicaţie a autorului M. ELIADE, o. i, 91. Tranz. Cf. TDRG, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., cade, scriban, d. +T r a n z. şi r e f 1. A (se) dubla. Cf. scriban, d. Liniile spectrale se dedublează sau se triplează, când sursa luminoasă e introdusă într-un câmp magnetic. CIŞMAN, FIZ. n, 559. -Prez.: ind.: dedublez. - Din fr. dédoubler. DEDUBLARE s. f. Acţiunea de a se dedubla şi rezultatul ei; împărţire în două. în oarecare cazuri s-a observat o dedublare a eului secundar. ARHIVA, II, 354. O dedublare a personalităţii sale morale o facea să aspire cu o parte către fericire, iar cu alta către moarte. D. ZAMFIRESCU, T. S. 94. Cea mai mare parte din aceste documente primesc uşor o altă explicaţie ... prin dedublarea temporară a dregătoriilor. BUL. COM. IST. V, 130, cf. CADE. O dedublare stranie se făcuse într-însul COCEA, S. I, 260. Opoziţia dintre realitate şi idealul acesta le împrospătează [locuitorilor] felul de a fl, scoţându-i din pasivitatea dinainte de această dedublare. D. GUŞTI, P. A. 283. La un moment dat am avut o senzaţie bizară de dedublare, preda, R. 52. Romantică este şi dedublarea, prin contrast, a eroului. IST. lit. ROM. II, 642. Deplasând temporar atenţia către înlănţuirea sonoră numită „cuvântul cutare”, artificiul despre care vorbeam la început produce o dedublare şi prin aceasta o reconstituire de valori. COTEANU, S. F. II, 163, cf. DN2, D. MED., M. D. ENC. Autentica integritate morală nu poate fi exprimată prin dedublarea atitudinii în viaţă. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 335. Poemul dedublării dialectice între poet şi eul său de vis. ROMÂNIA literară, 1979, nr. 40, 713. în „ Cratylos” sunt enumerate următoarele trăsături: refuz al angajării normale în dialog, luarea în derâdere, dedublarea forului interior şi, în fine, reluare a discursului sub cheia persuasiunii patapievici, C. L. 14. ❖Dedublarea personalităţii = tulburare psihică care constă în disocierea personalităţii, la acelaşi individ, în una normală şi alta morbidă, fiecare dominând alternativ şi determinând caracterul comportamentului. Cf. cade, der, m. d. enc., DEX. <> Dedublarea unicului = noţiune a dialecticii marxiste, care reflectă esenţa procesului dezvoltării contradicţiilor interne ale unui fenomen sau obiect dat. Cf. der. -PL: dedublări. - V. dedubla. DEDUBLAT, -Ă adj. (Despre oameni sau manifestări ale acestora) Care are (simultan sau succesiv) două stări, două aspecte sau două forme diferite; împărţit în două. Cu şapte-opt ani înainte aveam ... o viaţă dedublată. C. PETRESCU, î. H, 256. în locul hotărârilor energice ..., la plecare, o dedublată fiinţă a lui îi luase locul id. o. p. î, 107, cf. m. d. enc., dex. - PL: dedublaţi, -te. - V. dedubla. 2193 DEDUCE 294 DEDUCTIV DEDUCE vb. III. T r a n z. 1. (Complementul este o judecată particulară, un fapt etc.) A deriva, a desprinde, a trage o concluzie pe calea deducţiei, din două sau mai multe premise. Cf. IORGOVICI, O. 46/8. Că acela e cu adevărat virtuos, carele temeiurile ceale îndemnătoare din însăşi virtute, din preţul ei cel dinlontru le deduce. MAN. ÎNV. 138/23, cf. I. GOLESCU, c., TRIGON. DR. 11, NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Lesne deducem următoarele trei puncturi principale. HASDEU, I. V. 145. Trebuie să ezaminăm ...dacă acele împrejurări, deduse din alte fenomene, permit sau nu, ca un corp să fie solid. CONTEMPORANUL, I, 179, cf. DDRF, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Acest pasagiu cred că ne îndreptăţeşte să deducem că autorul e moldovean. BUL. COM. IST. n, 11, cf RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu cred că trebuie dedus însă din acest fapt imposibilitatea unui acord. TITULESCU, D. 135. Valeria ..., când observă că gândesc, deduce, pare-se, că sunt tulburat. CAMIL PETRESCU, P, 64. Credea ... foarte mult în bunul simţ şi principiul lui, dedus din experienţa-i de şcolar. CĂLINESCU, I. C. 139, cf. SCRIBAN, d. Medicul francez ... atrage atenţia asupra celor două expresiuni ... şi deduce de aici două redactări. BRÂTIANU, T. 17. Instanţa de fond este în drept ... să deducă intenţiunea frauduloasă. COD. pen. R.P.R. 427. Vom încerca să stabilim câteva modalităţi expresive, deduse din însăşi structura socială şi psihologică a personagiilor. CONSTANTINESCU, S. n, 146, cf. dl. Scria cu pasiune, ... căutând să deducă, să prevadă ce va urma. beniuc, m. C. i, 227. După câte am dedus eu, ... nu eşti o rudă îndepărtată a patronului, preda, delir. 73, cf. DM. Dintr-o scriere ... putem deduce că el începuse să-şi scrie întâia poveste încă la sfârşitul anului 1870. IST. lit. ROM. m, 410. Trebuiau să deducă după întrebările puse cam ce ştia şi ce nu ştia. BARBU, ş. N. 158. Poetul afirmă că izvorul este istovit şi trist, iar noi deducem că, în realitate, nu despre izvor este vorba, căci el nu are stări sufleteşti decât dacă a fost personificat coteanu, s. f. ii, 115, cf. dn2, m. D. ENC. Deduci sau unul sau altul din termenii ecuaţiei. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 5/4, cf. DEX. Deducem, deci, că în cultele autohtone aceste animale erau socotite sacre, figurări ale zeilor vegetaţiei. PA vel, s. E. 214. James Clerck Maxwell a dedus din modele mecanice false ecuaţii perfect adevărate şi, estetic vorbind, superbe. PATAPIEVICI, C. L. 375. Ref 1. pas. Toate aceste se deduc din un singur adevăr. CONV. LIT. II, 211. Silogismul ... arată regulele, după care se deduce o conclusiune din premise. MAIORESCU, L. 137. Noi avem însă câteva pun[c]te luminoase ... nu vom lipsi de a trage folos din indicaţiunile positive ce se deduc din ele. ODOBESCU, S. II, 247. Se putea deduce de la prima vedere că a mâncat dulceaţă de vişine. C. PETRESCU, î. II, 154. Pluralitatea de persoane în Dumnezeu se deduce cu absolută necesitate logică. STĂNILOAE, o. 109. A fost înclinat spre învăţătura ... cărţilor. Acest lucru se deduce din ştirile cronicii sale. ist. lit. rom. I, 385.*Tranz. şi refl. (Gram.; învechit) A proveni, a se trage; a deriva (din ceva). Avem ...17 vorbe din care putem deduce din fiecare până la 19 alte vorbe, schimbând terminaţia. HELIADE, paralelism, i, 61/29. Gintele particulare sau abătătoare sânt acele care se deduc din cele de căpetenie. BOJINCĂ, R. 4/1. Limbile ... care se deduc dintr-altele se cheamă derivative. bălăşescu, gr. 3/28. 2. A scădea (3). Cf. negulici, prot. - pop., n. d., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Asemenea se contestă drepflil Franţei de a deduce cheltuielile de ocupaţiune. TITULESCU, D. 128. Din suma cheltuită ... deducem acontul. IORDAN, L.R.A. 189, cf. SCRIBAN, D. 3. (învechit, rar) A conduce. Acest feliu de idei ştienţifice dedusă pre om cătră o mai adivărată idee. SĂULESCU, HR. I, 43/18. [Erau] îndămânatici şi grabnici a se război, lucru ci-i deduse la practica duelului, id. ib. 131/8. -Prez. ind.: deduc. - Din lat deducere, fr. déduire. DEDUCERE s. f. Faptul de a deduce. 1. Cf. deduce (1). Aceasta este genetica deducere a dicţionariulul FM (1843), 902/20, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., LM. Tocmai faptul acestei deduceri exacte dovedeşte că asemenea definiţiuni... cuprind intuiţia unei construcţiuni tipice. MAIORESCU, L. 139. Ca o deducere, ... ca un corolar, se aplică ideea că tot aşa este bine să se întindă inamovibilitatea şi la celelalte instanţe. id. D. V, 156. Am urmărit cu acest mijloc al deducerei transcendentale noţiunile spaţiului şi a timpului până la izvoarele lor şi am esplicat şi fixat valabilitatea lor apriorică obiectivă. EMINESCU, O. XIV, 401. De l-aş fi cunoscut în totul [volumul] mi-ar fi dat mult material... pentru deducerile mele, GHEREA, ST. CR. I, V, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Pentru deducerea celor vreo câteva date .„ne servim de observaţiuni făcute pe apucate. PĂCALĂ, m. R. 9. ♦ (Gram.; învechit) Derivare. în compunere şi în deducerea vorbelor, aceste două limbi au mai aceleaşi prepoziţii şi terminaţii. HELIADE, O. n, 253. Deducerea cuvintelor româneşti din cealea latineşti ar trebui să se facă după o dreaptă regulă, antrop. 211/23. Etimologhia este parte a gramaticii care ne arată deducerea cuvintelor din rădăcina lor. BĂLĂŞESCU, GR. 5/22. 2. Scădere (3). Cf. d e d u c e (2). Cf. costinescu, lm. IORDAN, L.R.A. 189. Cota unică de impozitare a veniturilor ... va conduce la majorarea valorii deducerilor acordate pentru salarii brute de până la 10 milioane. RL 2005, nr. 4 500. Persoanele care au investit ... în reabilitarea termică a locuinţei pot beneficia de deduceri la calcularea venitului anual impozabil, ib. nr. 4 548. 3. (învechit) Cf. d e d u c e (3). Cf. iorgovici, o. 46/8. Sup deducerea medicului Procida, ucise pe toţi franţezii. SĂULESCU, HR. 1,185/7. -Pl.: deduceri. -Gen.-dat. şi (învechit): deducerei. - V. deduce. DEDUCTÎBIL, -Ă adj. 1. Care poate fi dedus (uşor). Cf. d e d u c e (1). Diateza reflexivă şi diateza pasivă [sunt] uşor deductibile din diateza activă. SCL 1964, 198, cf. hristea, p. E. 46, DEX2. 2. Care poate fi scăzut Cf. d e d u c e (2). Pentru anul fiscal 2006, nivelul deductibil al ratei dobânzii anuale pentru împrumuturile în valută de la societăţile nonbancare este de 6%. RL 2006, nr. 4 912. Prima de asigurare, deductibilă la plata impozitului pe venit [Titlu], ib. nr. 4 930. -Pl.: deductibili, -e. - Din fr. déductible. Cf. engl. déductible. DEDUCTIBILITÂTE s. f. Caracter deductibil; deducţie (2). Cf. NDN. Singura cale de a scoate la suprafaţă aceste venituri [nedeclarate] este de a introduce deductibilităţi fiscale. RL 2004, nr. 4 457. -PL: deductibilităţi. - Deductibil + suf. -itate. Cf. engl. deductibility. DEDUCTÎV, -Ă adj. Care se poate deduce (1); care procedează prin deducţie (1), care foloseşte deducţia. Societăţile antice ar fi perit ... din causa metoadei deductive întrebuinţate de ele în cercetarea ştiinţifică. CONV. lit. m, 283, cf. LM, DDRF. Această metodă deductivă ... introduce în sistemizarea ştiinţelor matematice forma demonstraţiunii. MAIORESCU, L. 112. Astfeliu dar, o metodă deductivă a fost unita sau principala cale care a provocat progresul biologiei. ARHIVA, II, 271, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, CADE. Deductiv, sentimentul religios al poetului este, aşadar, produsul unui conflict dintre ilogismele vieţii şi splendoarea spectacolului naturii. LOVINESCU, S. I, 293, cf. SCRIBAN, D. Hristos, fiul lui Dumnezeu cel întrupat, care 2198 DEDUCŢIE 295 DEDURIZARE scandalizează mintea filosofului ca ceva ce nu rezultă deductiv din înlănţuirea naturală a imanenţei, ar fi înlocuit cu o construcţie ridicată spre cer...de raţiunea omenească. STĂNILOAE, O. 111. Din internatul deşert, ... Trestie a fost alungat de raţionamentul deductiv şi logic al provizorului. ARGHEZ3, S. XI, 92, cf. DL, DM. Prin urmare, analiza este atât deductivă, cât şi inductivă. JOJA, S. L. I, 134 Expunerea deductivă e înlocuită prin aglomerări sugestive. CONTEMP. 1966, nr. 1 033, 1/5, cf. dn2, m. D. enc. Metoda euristică se deosebeşte de cea deductivă. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 4/2. [Cercetarea] poate permite formularea deductivă a unor soluţii de principiu sau metodologice, ll 1972, nr. 2, 50. ❖(Adverbial) Cf. resmeriţă, D. ♦ (Gram.; învechit, rar) Derivat. Cf. lm. -Pl.: deductivi, -e. ~ Din fr. déductif. DEDUCŢIE s. f. 1. Consecinţă, concluzie a unui raţionament; deducere (1). Raţia [cuvântul] este deducţia lucrurilor până la unitatea lor. NEGULICI, E. I, 287/24, cf. STAMATI, D. Deducţiile greşite ale unor analogii au alunecat... talentul şi inima vrednicilor oameni RUSSO, S. 58, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Eroarea rămâne aceeaşi chiar în afară de orice deducţiune. MAIORESCU, L. 145, cf. DDRF, BARCIANU, ALEX3, w., şăineanu2, tdrg. Trebue deci să ne mulţumim cu datele aflate într-însa şi să recurgem la probabilităţi şi deducţiuni. BUL. COM. IST. II, 10. N-a greşit... Deducţie, intuiţie, observaţie directă? IBRÀILEANU, A. 73, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Avem încă o deducţie care ne dă dreptul să ne mândrim că suntem români SADOVEANU, O. IX, 350, cf. SCRIB AN, D. Mai rămâne să-mi adauge Irma pe ce temei întocmise ea suita asta de deducţii MIHĂESCU, D. A. 130. Rubrica observaţiilor generale încuraja la opiniuni şi deducţii ARGHEZI, S. XI, 94. Nu văzuse mare lucru, dar putuse să facă unele deducţiuni după natura sgomotelor. CĂLINESCU, E. O. II, 197. Rezultatele cercetărilor întreprinse, urmând acest drum, permit ... numeroase deducţii terapeutice. DANIELOPOLU, F. N. I, 15. Nu e o profeţie, ci o deducţie logică, beniuc, M. C. I, 227. Era însă pe urmele unei foarte subtile deducţii în legătură cu teoria inimii artificiale, demetrius, a. 160. Tăcerile, oricât de lungi, nu stinghereau deducţia. PREDA, M. 120, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, I, 187. Pauza nu-şi arată caracterul decât prin deducţie. VARLAAM -SADOVEANU, 479, cf. DEX. Cât de departe putem merge cu deducţiile logice în relaţiile cu ceilalţi şi cu noi înşine? RL 2006, nr. 4 865. ♦ Raţionament prin care se obţine o judecată nouă din două sau mai multe premise. Cf. COSTINESCU. încep a dovedi cu silogisme, inducţiuni, deducţiuni CONTEMPORANUL, vil2, 337, cf. ŞĂINEANU2. Catastihul acesta va arunca o nouă lumină asupra stării noastre economice din secolul al XVIII-lea şi, prin deducţie, asupra celei din secolele anterioare. BUL. COM. IST. I, 220, cf. resmeriţă, D. în istorie ...nu putem aplica metoda deducţiei, care pleacă de la o premisă generală. D. GUŞTI, P. A. 82, cf. SCRIBAN, D., DER. Metoda deducţiei este ... mult folosită în geologie. GEOLOGIA, 3, cf. DN2, M. D. ENC. La acest punct înalt se încinge apoi şi jocul probabilităţilor, lăsând inducţiei ... şi deducţiei căi de viitor. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 4/9, cf. D. FIL. Exact ca şi pentru Kant în deducţiile sale transcedentale, criteriul adevărului constă în refacerea unităţii persoanei PATAPIEVICI, C. L. 250. ♦ (Gram.; învechit, rar) Derivare. Vorbele unei limbi, unele sunt după imitaţia naturel, altele după convenţie, altele prin deducţie şi altele ... prin împrumutare. HELIADE, O. n, 321. 2. (învechit) Scădere (a unei sume din altă sumă); deducere (2). Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, resmeriţă, d. -Pl.: deducţii - Şi: deducţiune s. f. - Din lat. deductio, -onis, fr. déduction. DEDUCŢIUNE s. f. v. deducţie. DEDULCEÂLĂ s. f. sg. (Regional) Mâncare de dulce (Vâlcele - Cluj-Napoca). mat. dialect. I, 66. Dacă posteşti, rămâne dedulceala. id. ib. - Dedulci + suf. -eală. DEDULCÎ vb. IV. R e f 1. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau „cu”) A se deprinde cu ceva plăcut, a descoperi un lucru bun, a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. Dachii dedulcindu-se cu darurile ce li se da de la romani, din zi în zi mai multe poftea, şincai, HR. I, 3/33. După ce s-a dădulcit jupâneasa la marşandă, mereu schimba la mode. PR. DRAM. 255, cf. POLIZU. Te-ai dedulcit de la moşia Răsucită, dar nu este în toate zilele Paşti FILIMON, O. I, 240. Se dedulceşte la câştig. PONTBRIANT, D. Veniră să se aşeze ... Ares ... şi Dionisiu cel mult dedulcit cu ospeţele şi cu cupele de vin. ODOBESCU, S. m, 288. Hoţii ... veniră iarăşi fiindcă se dedulciseră ca calul la tărâţe. ISPIRESCU, L. 372, Cf DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Mergea-ncetinel, gudurător spre cei peste cari căzuse norocul să se dedulcească. LUNGIANU, C. 80. Titu propuse oaspeţilor să-i plimbe puţin. Lang, dedulcindu-se la rachiu, fireşte, se codi REBREANU, I. 170, Cf RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, RĂDULESCU-CODIN, L. 23, CIAUŞANU, GL. Eu când m-am ciobănit Şi tu că te-ai dedulcit, folc. olt. - munt. n, 273. ❖ (Ironic) Cine i-a strâns vreodată pă ţigani să-i puie prin sate şi să-i facă a se dădulci cu munca câmpului? HELIADE, o. I, 272. ♦ T r a n z. (învechit, rar) A îndulci. Cf lb. + Refl. A se deprinde cu un viciu. Cf. RESMERIŢĂ, D. Cf Se mai dedulcise, e adevărat, şi la alte slăbiciuni ... Ciubucul, cafeaua. C. PETRESCU, a.r. 104. 2. A mânca de dulce în zile de post; a nu ţine postul, a se spurca (mâncând de dulce); p. e x t. a mânca bine şi lucruri foarte bune, a se înfrupta. Cf. valian, v., pontbriant, d., barcianu, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Ţinea înainte post negru, fără abatere, silind cu aspra-i pildă pe nemernicii fraţi să nu se dedulcească la mâncare. VOICULESCU, P. I, 149. Mergea cu sgârcenia până acolo, că nici pe-ai lui nu-i lasa să se dădălcească din ce răgăduia. şez. XX, 103. Nu m-am dedulcit deloc în postul Paştilor, ciauşanu, GL. ♦ T r a n z . A hrăni bine, cu mâncăruri gustoase. Pe orice creştin ... să-l dedulcesc cu brânzişoară, cu lăptişor. RĂDULESCU-CODIN, î. 53. i g . De câte ori se duce prin părţile acelea, prefectul doarme la maici Sunt câteva tinerele şi frumoase printre ele. Acum îl duce şi pe Bărbuţă să-l dedulcească. STANCU, R. A. I, 190. - Prez. ind.: dedulcesc. - Şi: (învechit) dădulci, (regional) dădălci vb. IV. - Pref. de- + dulce. DEDULCÎRE s. f. Acţiunea de a se dedulci şi rezultatul ei. Cf polizu, costinescu, pontbriant, d., lm, RESMERIŢĂ, D. -PI.: dedulciri. - V. dedulci. DEDULCIT, -Ă adj. (Despre oameni) Deprins, obişnuit cu un lucru plăcut. Cf. pontbriant, d. ♦ (Rar) Deprins cu un viciu. Cf RESMERIŢĂ, D. - PI.: dedulciţi, -te. - V. dedulci. DEDURIZĂ vb. I. T r a n z. (Rar; complementul este apa) A purifica, a curăţa de sărurile dure. Cf. m. d. enc., dex. -Prez. ind.: dedurizez. - Pref. de- + dur + suf -iza. DEDURIZÂRE s. f. (Chim.; şi în sintagma dedurizarea apei dex) Metodă de eliminare din apă a sărurilor de calciu şi de 2206 DEDUS 296 DEFAMLIARIZA magneziu, care dau apei duritate. Dedurizarea se realizează prin tratare cu diverse substanţe. ltr2, cf. DER, DC, D. med., m. d. ENC., DEX. - Pl.: dedurizări. - V. deduriza. DEDUS, -Ă adj. (Despre idei, principii) Care este stabilit prin deducţie (1). Cf. prot. - pop., n. d., pontbriant, d., resmeriţă, d., dl, dm, m. D. enc., dex. ♦ (Gram.; învechit, rar; despre cuvinte) Care este format prin derivare. [Cuvinte] derivate sau deduse sânt care purced de la alte părţi ale cuvântului. BĂLĂŞESCU, GR. 110/3. ❖ (Substantivat) Trebuie deci să păzim următoarele lucruri: l) ca noţiunile să fie pure şi nu empirice ...3) să fie noţiuni elementare, bine distingându-se de cele deduse sau compuse. EMINESCU, O. XIV, 393. -Pl.: deduşi, -se. - V. deduce. DEETÀNIZÂRE s. f Operaţia de distilare a hidrocarburilor uşoare, prin eliminarea etanului. Deetanizarea se face prin distilare fracţionată. LTR2, cf. SFCIV, 318, DC, DN3. -PL: deetanizări. - Pref. de- + etanizare. DEF s. n. (Regional) Numele unui instrument muzical nedefinit mai îndeaproape (Niculiţel - Isaccea). H xiv 401. -PL:? - Din tc, def (= tef „dairea”). DÉ FÂCTO loc. adv. (Jur.; în opoziţie cu de jure) In fapt; prin însăşi existenţa unui lucru. Având domnii Moldovei stăpânire pe toată întinderea ţării, recunoscută „de jure ” prin acest tratat formal, avutu-l-au şi „de facto”? EMINESCU, O. X, 61. Nemaifiind soţia mea „de facto”, voi face să nu mai fii nici „de jure”. CĂLINESCU, E. O. II, 305. Naţiunile politice din Transilvania ... caută să-şi refacă nu numai de facto, ci şi de drept, situaţia anterioară. BARBU, G. 117, cf. DN3. - Loc. lat. DEFAIÂNŢĂ s. f. (Med.; rar) Lipotimie. Cf. bianu, d. s. -PL: defaianţe. - Din fr. défaillance. DEFAIMÂ vb. I v. defăima. DEFÂIMĂ s. f. (învechit) Defăimare (2). Pentru defaima ce au defăimat pă chir Nicola (a. 1783). IORGA, S. D. xn, 106. Să ni mântui prin minune, De defaima a scăpa, Fulgerul să ni detune. ASACHI, S. L. I, 181, cf. HELIADE, O. II, 355. Duşmanii, de pizmă, într-ale lor şoapte, Născocesc defaime. PANN, e. IV, 151/6, cf. POLizu, COSTINESCU, LM. Ura ce persecută virtutea nu este o defaimă, ci o glorie. ZANNE, ap. DDRF, cf. ROSETTI, I. L. R. I, 165. Decât purtat în gura lumii cu vorbe de defaimă, mai bine ciormolit în focul iadului, snoava, II, 69. Care ascultă la uşă îşi aude defaima. ZANNE, P. m, 420. - PL: defaime şi (învechit, rar) defăimi (polizu). - Şi: (învechit, rar) defâmă (pontbriant, d., lm) s. f. - Derivat regresiv de la defëima. 9 DEFĂIMĂTOR, -OARE adj. v. defăimător. DEFAIUMÂ vb. I v. defăima. DEFALCĂ vb. I. T r a n z. 1. (învechit, rar) A cosi. (Refl. pas.) Livezile ..., când iarba încă e în floare ..., să se defalce, adecă să se cosască. învăţătură, 9/4. 2. (Complementul indică sume de bani sau părţi ale unui întreg) A desprinde, a separa, a scoate dintr-un tot, dintr-o cantitate, a scădea (dintr-un întreg). Cf. pontbriant, d., lm, barcianu, ALEXI, W. A defalca din avere datoriile. ŞĂINEANU2, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIB AN, D. M-am gândit că n-ar fi rău ...să defalcăm „parchetul ” de jos, de la şosea, cu nucii şi casa cea veche. VINEA, L. II, 236, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. RL 2005, nr. 4 598. 3. (Complementul indică un întreg) A împărţi în mai multe părţi; p. restr. (complementul indică lucrări, planuri, proiecte) a repartiza pe etape, pe persoane etc. Putem defalca repede planul pe suprafeţele reale? v. ROM. martie, 1954, 87. Planul anual... va fi întocmit pe ministere şi regiuni şi defalcat pe trimestre şi luni. în DL, cf. DM, DN2, M. D. ENC. Normele de consum energetic nu sunt defalcate pe secţii, scânteia, 1975, nr. 10 319, Cf. DEX. - Prez. ind.: defâlc şi (rar) defalchez (barcianu). - Şi: (învechit, rar) defălcâ vb. I. pontbriant, d. - Din fr. défalquer. DEFALCÂRE s. f. Acţiunea de a defalca şi rezultatul ei. 1. Cf. d e f a 1 c a (2). Cf. pontbriant, d., resmeriţă, d. 2. Cf. d e f a 1 c a (3). Defalcarea planurilor de cultură pe unităţi agricole nu poate fi o lucrare „de birou”. SCÂNTEIA, 1953, nr. 2 767, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. - PL: defalcări. - Şi: (învechit, rar) defălcâ re s. f. pontbriant, d. - V. defalca. DEFALCÂT, -Ă adj. (Despre sume de bani sau despre părţi ale unui întreg) Care este desprins, separat, scos dintr-un tot, dintr-o cantitate; scăzut (dintr-un întreg). Cf. pontbriant, d., lm. ^ (Adverbial) Lucrarea apărută ... o ia cătinel, cu definirea tracului ... după care se ocupă, defalcat, de tracul la examene. RL 2006, nr. 4 891. - PL: defalcaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) defalcat, -ă adj. PONTBRIANT, D. - V. defalca. DEFALCATÔR, -OÂRE, adj. (învechit, rar) Care defalcă (2). Cf. LM. -PL: defalcatori, -oare. - Defalca + suf. -tor. DEFALCÂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Defalcare (1). Cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D. - PL: defalcaţii. - Şi: (învechit) defalcaţiune (LM, BARCIANU, SCRIBAN, D.), defălcaţiune (PONTBRIANT, D.) S. f. - Din fr. défalcation. DEFALCAŢIUNE s. f. v. defalcaţie. DEFAMÂ vb. I v. defăima. DEFĂMĂ s. f. v. defaimă. DEFAMILIARIZÂ vb. I. R e f 1. (Rar) A se dezobişnui de ceva, a pierde o anumită deprindere; a se înstrăina. M-am defamiliarizat de termenii ăia juridici.K pe care nu pot să-i sufăr. BARBU, I. I, 110, cf. MDA, -Pronunţat: -li-a-. - Prez. ind.: defamiliarizez. - Pref. de- + familiariza. 2224 DEFANSIV 297 DEFAVORIZARE DEFANSÎV, -Ă adj. v. defensiv. DEFAVOÂRE s. f. (în opoziţie cu favoare) Situaţie, împrejurare neprielnică (în raport cu altă împrejurare), dezavantaj; lipsă de favoare, dizgraţie, discredit Cf. negulici. Domnul Ion Petrescu a adus un defavor atât de mare asupra statisticei. I. IONESCU, M. 16, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. A aruncat multă desfavoare asupra advocaţilor. LM. Aceasta numai îi va feri de pusilanimitate în concepţie [pe diligenţii scenei] şi li dă curagiul de-a lupta chiar cu desfavoarea împregiurărilor. EMINESCU, O. XIV, 362, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. Unii domină o clipă momentul istoric, şi alţii stau în minoritate opozantă. Apoi vine rândul acestora din urmă şi primii se retrag în defavoare. RALEA, S. T. III, 18, cf. DN2. ❖Exp r. în defavoarea (sau defavorul) cuiva (sau a ceva) = în dezavantajul cuiva (sau a ceva); împotriva interesului cuiva. Comisiunea tot a reuşit ca să termine operatul său, cu multe defecte mai vârtos în defavoarea poporaţiunii rurale. BARIŢIU, P. A. I, 562. Banchitul ... a lăsat vreme a se împrăştia intrigile în defavorul unirii (a. 1857). IORGA, S. D. xvm, 23. Total cel puţin 43 până la 50% in defavorul fabricei române. GHICA, C. E. II, 541. Acesta e un argument în defavoarea scrierii lui [î]. MAIORESCU, CRITICE, 260. Şi de ar fi şi această compărare în defavorul nostru, tot n-aş ceda câmpul de luptă. CONTEMPORANUL, I, 472. Tabelul de membri... era cu totul în desfavoarea noastră. ODOBESCU, s. I, 496. Nu voesc a deduce din această modă a zilei ceva în disfavoarea gustului nostru. CONV. lit. XI, 331. Şedinţa adunării se prelungi pănă târziu, când votul se dădu în disfavoarea ministeriului I. NEGRUZZI, S. I, 273, cf. DDRF. El cunoscuse ... luptele marelui împărat cu cerbicosid rege al dacilor şi ştia că lupta se sfârşise în defavorul acestuia. XENOPOL, I. R. II, 108, cf. BARCIANU. Cine îmi va crede că eu am scris-o, când comparaţia cu scriitorul... ar fi, la tot caşul, în defavorul meu? LUC. II, 49, cf. TDRG, ŞĂINEANU, D. U., CADE. Atunci ... Nadina n-a vrut să trateze. Azi situaţia s-a schimbat în defavoarea ei. REBREANU, R. II, 51. Tu să nu mă judeci după aparenţă. Aparenţa poate e uneori în defavoarea mea. C. PETRESCU, C. v. 107. Ei văd legea crescând uriaş în defavorul vieţii libere. STĂNILOAE, O. 240, cf. SCRIBAN, D. Această potrivire fusese interpretată în defavoarea întregii tradiţii istorice ce se întemeia pe asemenea relaţiuni. brătianu, t. 98. Ideea din dativul interesului se realizează curent în poezie prin pronume, care condensează automat un „pentru mine, în favoarea mea”, ori invers, „în defavoarea mea” etc. COTEANU, S. F. II, 145, cf. DN2, M. D. ENC. Şase goluri la zero în defavoarea F. C. Petrolului Ploieşti - pânâ acum, scorul campionatului! FLACĂRA, 1975, nr, 41, 20, cf. DEX. Negocierile au fost încheiate în defavoarea României RL 2005, nr. 4 598, H IV 58. ❖Expr. (învechit, rar) A cădea în defavoarea cuiva = a pierde favoarea, bunăvoinţa cuiva. Cf. lm. - Şi: defavôr, (rar) desfavôr (prot. - pop., n. d.. barcianu) s. n., (învechit) desfavoâre, disfavoâre s. f. - Din fr. défaveur. - Disfavoare < it. disfavore. DEFAVOR s. n. v. defavoare. DEFAVORA vb. I. T r a n z. (învechit) A defavoriza. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Circumstanţele mă desfavoresc. LM. -Prez. ind.: defavorez. - Şi: defavori (lm), desfavori vb. IV, desfavorâ (negulici) vb. I. - De la defavor. DEFAVORABIL, -Ă adj. Care este contrar intereselor cuiva, în dezavantajul, în defavoarea cuiva; nefavorabil, neprielnic. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Un moment desfavorabil. LM. Ceea ce a sporit încă simţimântul defavorabil al auditorului este uşurinţa cu care ... făcea unele afirmări MAIORESCU, CRITICE, 541. Reuşiră să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. CARAGIALE, o. I, 69. [Medicii] se fac apărătorii unei teorii ce duce la încheieri atât de defavorabile asupra rolului lor în omenire/ CONTEMPORANUL, VÏÏ2, 424, cf. BARCIANU. Mi-e frică să nu fie îndreptăţită această judecată defavorabilă. SĂM. n, 287, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Printre factorii cari le sunt defavorabili animalelor sălbatice sunt a se socoti cu deosebire vânătorii PĂCALĂ, M. R. 28, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Au intervenit secrete de culise care aruncă o lumină defavorabilă asupra trecutului ilustrelor familii EFTIMIU, N. 12. [Avizul] defavorabil ar putea ... crea complicaţiuni politice. TTTULESCU, D. 221. Corpurile astronomice sunt bombardate neîncetat de felurite radiaţii ... defavorabile vieţii, ba chiar capabile s-o nimicească. CAMIL PETRESCU, P. 398, cf. SCRIBAN, D. Ortodoxia, în special, nu poate fi nici ea liberă de pecetea naţională, ca un sector de viaţă nedeterminat de naţiune şi deci indiferent sau defavorabil naţionalismului. STĂNILOAE, O. 147. Un element de informaţie ... ar fi fost poate susceptibil de interpretări din cele mai defavorabile. BRĂTIANU, T. 31. Văzându-mă cu lopata de lemn în mână, m-a măsurat de jos până sus într-un chip foarte defavorabil, călinescu, c. o. 132, cf. danielopolu, f. n. i, 160. Dacă se acumuleză [nitriţi] ... în cantitate apreciabilă, ei devin defavorabili pentru plante. AGROTEHNICA, I, 180. Aprecierile defavorabile făcute asupra literaturii culte sunt desigur exagerate. S. C. şt. (IAŞI), 1956, 116, cf. dl, dm. lor ga ajungea la concluzii din cele mai defavorabile. VARLAAM - SADOVEANU, 222, cf. DN2. Punctele de acuzare s-au formulat în jurul unor coincidenţe defavorabile. magazin ist. 1967, nr. 9, 89. Situaţia internaţională căpătase aspecte defavorabile. G. BARBU, A. V. 167, cf. M. D. ENC. S-au confruntat păreri ... defavorabile ideii continuităţii eforturilor, scânteia, 1975, nr. 10 346, cf. dex, patapievici, c. l. 278. Intenţia pesediştilor a fost ... să-i pună într-o lumină defavorabilă pe guvernanţi. RL 2005, nr. 4 732. (Adverbial) Cf. NEGULICI. O linie de graniţă (mai pe urmă defavorabil fixată). MAIORESCU, D. n, 126, cf. RESMERIŢĂ, D. Este defavorabil să ai să examinezi probleme aşa de esenţiale. TITULESCU, D. 237. Aerisirea este compromisă şi solul evoluează defavorabil AGROTEHNICA, I, 398. Absenţa tineretului s-a repercutat defavorabil asupra rezonanţei şi efortului educativ ale manifestărilor respective. CONTEMP. 1975, nr. 1 470, 3/8. -Pl.: defavorabili, -e. - Şi: (învechit) desfavorâbil, -ă adj. - Din fr. défavorable. DEFAVORÎ vb. IV v. defavora. DEFAVORITÔR, -OARE adj. (învechit, rar; în forma disfavoritor) Care defavorizează; dezavantajos. Cugetând de a tractarisi şi a-şi dobândi oarecare tocmele mai puţin disfavoritoare. AR (1829), 107V34. -PL: defavoritori, -oare. - Şi: disfavoritor, -oare adj. - Defavori + suf. -tor. DEFAVORIZA vb. I. T r a n z. A lipsi pe cineva de o favoare, de un avantaj, de o şansă, a dezavantaja; (învechit) a defavora. Cf. i. golescu, c., prot. - pop., n. d., dn2, m. d. enc., DEX. Acest tip de comportament a făcut posibilă acumularea de capital, pe care vechea morală seniorială, axată pe generozitate şi risipă, o defavoriza complet. PATAPIEVICI, C. L. 294. Rezultatul meciului cu Dinamo defavorizează Steaua. RL 2005, nr. 4 723. - Prez. ind.: defavorizez. - Şi: (rar) desfavoriză vb. I. PROT. - POP., N. D. - Din fr. défavoriser. DEFAVORIZARE s. f. Faptul de a defavoriza. Cf. DN3, DEX. - V. defavoriza. 2233 DEFAVORIZAT 298 DEFĂIMA DEFAVORIZAT, -Ă adj. (Despre oameni) Care este lipsit de o favoare, de o şansă, de un avantaj; dezavantajat Cf. dex. Mai mult, păturile defavorizate sunt în mai mare măsură ajutate economic de goana după plăceri a bogătaşilor „vicioşi”. PATAPIEVICI, C. L. 336. Copiii defavorizaţi au mai primit şi dulciuri şi bucate tradiţionale sărbătorilor de iarnă. RL 2004, nr. 4 480. Anchete sociale pentru persoane defavorizate [Titlu], ib. 2006, nr. 4 941. ♦ (Despre regiuni, zone economice) Care are o economie subdezvoltată; sărac (5). Zonele defavorizate vor începe să dispară după 2008. RL 2004, nr. 4 468. -Pl.: defavorizaţi, -te. - V. defavoriza. DEFAZA vb. I. T r a n z. A realiza un defazaj. Viteza este dată de o curbă cosinus de timp; zicem că viteza e defazată faţă de deplasare cu un sfert de perioadă. MARIAN - ŢIŢEICA, FIZ. I, 27, cf. M. D. enc., dex. -Prez. ind.: defazez. - Din fr. déphaser. DEFAZAJ s. n. (Fiz.) Diferenţa dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă. Traiectoria eliptică apare pentru orice defazaj diferit de zero. CIŞMAN, Fiz. n, 16. Defasajul armonicelor ... se traduce în mod grafic prin forma curbei reprezentative a sunetului, marian - ŢIŢEICA, Fiz. II, 58, cf. LTR2, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - Scris şi: defasaj. - Din fr. déphasage. DEFAZARE s. f. Proces prin care se realizează un defazaj. Această ... defazare între intensitatea curentului şi forţa electromotrice se datoreşte selfinducţiei maşinilor. ENC. TEHN. I, 121, cf. LTR2, SFC IV, 318, dex. (Prin lărgirea sensului) Sibienii... au putut urmări în ultima perioadă o uşoară „defazare” a indicaţiilor orare ale cadranelor ceasului din turn. RL 2005, nr. 4 631. -Pl.: defazări. - V. defaza. DEFAZAT, -Ă adj. (Despre mărimi sinusoidale) Care au aceeaşi frecvenţă, dar prezintă o diferenţă între valori la fiecare moment considerat; decalat. Cf. mda. - Pl.: defazaţi, -te. - V. defaza. Cf. fr. d é p h a s é. DEFAZÔR s. n. Reţea electrică cu patru borne, care introduce un anumit defazaj între semnalul de la ieşirea şi cel de la intrarea sa. Cf. m. d. enc. Defazoare goniometrice. LTR2, cf. dex. -PL: defazoare. - Defaza + suf. -or. DEFĂIMA vb. I. 1. T r a n z. (învechit; complementul indică oameni) A îndepărta cu dispreţ, cu dojană; a dispreţui, a desconsidera, a înjosi. Şi de bogaţi dă să nu defaime mişeii la băseareci. COD.VOR.2 336. Dumnezeu risipi oasele omugoditorilor; ruşirară-se că Zeu defăimă (urri i H) ei. PSALT. 102, cf. CORESI, PS. 139/12, MARDARIE, L. 248/4. Ferecaţii săi [Domnul] nu-i defaimă, Ci le trimite veşti bune. DOSOFTEI, PS. 227/9. Despuitoriule Omiubitoriule, slăbeşte, slobozeşte, iartă păcatele şi jărălegile, ... Celea ce, ca un om ce poartă trup şi-ntr-această lume lăcuind, au călcat sau au greşit, ... pre cineva au anătimisit, sau au procleţât, sau au dejaimat, sau au micşurat, sau au osândit. id. L. 304/13. Că zice proorocul: Inima zdrobită şi smerită nu o va defăima D[u]mn[e]zeu (a. 1654). GCR I, 170/15. Văzu pre împăratul David jucând şi zicând cu lăuta înaintea Domnului şi defaimă pre el întru inima ei. BIBLIA (1688), 224V41. Deci preutul defaimă pre fameaia pentru căci era sărac(ă) şi văduvă (a. 1692). GCR I, 300/16. Nici îngustez, nici defaim rolul osmanliilor ... printre locuitorii creştini bulgari ODOBESCU, S. m, 569. <>R e f 1. Le sânt dator numai cu ură ..., m-aş defăima pre însumi din zioa în care un om m-ar sili să-l iubesc. HRISOVERGHI, A. 45/19, cf. NEGULICI, POLIZU, BARCIANU, alexi, w., tdrg, DL, DM, dex. R e f 1. p a s . (Rar) Omul macar de va fi şi sărac, nu să defaimă. pilde, 97/4. <> (Prin lărgirea sensului) Căutat-au spre rugaciunea celor smeriţi şi n-au defaimat cererea lor (a. 1801). GCRll, 186. învaţă câte cinci, şase [cuvinte] franţozeşti sau şapte, opt elineşti şi îndată să umflă, căscând gurile spre a-ş[i] defăima limba sa cea de patrie (a. 1826). id. ib. n, 253/3. Atâta îl defăima [aurul] încât nici îl putea privi DRĂGHICI, R. 81/20. Defăimând deşert onorul cărui gloatele se-nchină, Ţ-ai ales pentru urmare a virtuţei greaua cale. asachi, s. l. 1,162. 2. T r a n z. (Complementul indică oameni sau, p. e x t acţiuni, manifestări etc. ale acestora) A vorbi de rău, a pune (cu rea credinţă) într-o lumină defavorabilă, a blama, a calomnia, a denigra, a discredita. Ev[anghe]lia aceasta de astăzi pomeneaşte pre un om carele ... fără de toată cuviinţa au defăimat pre H[risto]s. CHEIA ÎN. 39r/8. Pe lăcuitorii ei rău îi defaimă şi multe hule le găsesc. C. CANTACUZINO, CM I, 8. Caznile iadului sânt fără de număr, pentru că faţa carea o defaimă păcătoşii iaste peste seamă (a. 1700). GCR l, 338/14. Au defăimat pă chir Nicola Păposi (a. 1783). IORGA, s. D. XII, 106. Istoria bălăcenească îi defaimă [pe Cantacuzini] în căt poate. ŞINCAI, HR. ni, 125/21. Spionul ... defăimă pre români. MAIOR, IST. 76/30, cf. LB. Unii cu asprime mare difăima tare pe greci BELDIMAN, E. 102/16, cf. I. GOLESCU, c. Egoistul defaimă pe râsipitorul bogat. MARCOVICI, D. 134/8, cf. VALIAN, V. înălţimea Sa foarte crud a defăimat pe nenorocitul Roland. CR (1839), 3302/18. El se va-nsura, te-ncredinţez eu, şi-l vor defăima şi pe dânsul alţii PR. DRAM. 218. M-a defăimat foarte tare Şi m-a dus la-nvierşunare. PANN, E. II, 107/10, cf. POLIZU, BARCIANU. Mă defăimaţi în obşte şi vorbiţi rău de mine. alexandrescu, o. I, 242, cf. pontbriant, d., COSTINESCU, LM. Tu vezi că sunt o femeie de defăimat. EM3NESCU, P. L. 114, cf. DDRF, ALEXI, W. Erori de tipar ... pentru care să nu ne defaime. LUC. n, 39, cf. ŞĂINEANU2. Doamne, Cum oamenii pe zei îi tot defaimă! Şi-nchipuie că de la noi vin toate Necazurile lor MURNU, O. 2. De ce trebuie ... condamnat cutare că linge cişmele celui care l-a defăimat? PREDA, I. 278, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. u., CADE, SCRIB an, D., dl, DM. îi defăimez, le trimit ibovnici nevestelor ca să-i am la mână. barbu, princ. 53, cf. M. D. ENC., DEX. A b s o 1. E tu împenseşi şi defăimaşi, Lepădaşi unsul tău. CORESI, PS. 246/13. Unde merg nicicum nu spun De vrun om vrun cuvânt bun, Ci la toţi găsesc ceva Ş-începe a defăima. MUMULEANNU, ap. GCR n, 250/16. Cei înţelepţi niciodată nu defaimă. PANN, ap. DENSUSIANU, L. 224. R e f 1. pas. Iar după aceea, văzând că nu poate isprăvi nimic, ce încă să şi defaimă de cătră cetăţeni, să va duce cu ruşine (a. 1773). GCR G, 92/16. După ţircumstanţiile ei, sau să se laude sau să se defaime, petrovici, p. 45/16. Toţi sânt vinovaţi şi nimeni nu să poate defăima. MARCOVICI, D. 88/17. <> R e f 1. recipr. încep a să defăima unul pre altul. BELDIMAN, N. P. I, 97/4. Aceşti puternici principi se ceartă, se defaimă. SION, F. 81. Nu vedeţi, neruşinaţi, Cât o să vă defăimaţi? TEODORESCU, P. P. 105. <> (Prin lărgirea sensului) [Amândouă bisericile] una pre alta huleşte şi defaimă. URECHE, L. 73. Viaţa-n pământ să-mi calce atocma cu pravul Şi slava să-mi defaime. DOSOFTEI, PS. 25/6. Ce, tu defaimi ale mele Bunătăţi ce ai văzut? heliade, O. I, 91. Ei mă judeca ...; defăima viaţa mea cea singuratică. BUZNEA, P. V. 133/13. Defăimau din mult în mai mult petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I, 75. Mulţi defaimă cărţile pe care nu le înţeleg. BĂLĂŞESCU, GR. 113/29. Ironie ... la adresa acelora care defăimau limba poporului simplă şi frumoasă. VARLAAM - 2240 DEFĂIMANT 299 DEFĂIMAT sadoveanu, 239. <>Refi. A se compromite, a se strica (11), a decădea. Pre aşa feliu de copilandru rău şi nebun ... nu-l pot mai mult răbda în shoala aceasta, pentru că printr-însul s-ar putea defăima şi strica toată shoala. PETRO viei, P. 70/17. De am greşeală, se va desfaima şi un filosof grec din cei vechi (Tales) care m-au învăţat să moriu pentru patrie. ODOBESCU, S. I, 302, cf. DL, DM, DEX. (T r a n z.) [Revista] spre a defăima chiar şi titlul rivalei sale, tipăreşte ... felurite poveşti vrednice de vânătorul cel cu coada vulpii, odobescu, s. m, 103. ♦ (învechit) A profana, a pângări (1). Defaimă protivnicul numele Tău pără în cumplit. PSALT. 147, cf. CORESI, PS. 197/1. Cine nu le cinsteaşte [icoanele] şi le defaimă, iaste adevărat eretic, dosoftei, v. S. decembrie 193v/24. Mânca came ... şi defăima legea creştinească şi posturile. MUŞTE, LET. in, 20/5. Şi cuvântul iaste de la D[u]mnezeu, ca să se teamă norodul şi să nu defăimeze ceale zise (a. 1700-1725). GCR II, 20/19. Tot care nu sâmte libovie Mult defăimează legea firească Şi nu e vrednic să mai trăiască. BUDAI-DELEANU, Ţ. 131. 3. T r a n z. (învechit) A critica cu tărie, a învinui, a condamna. V. stigmatiza. Cf mardarie, l. 143/24. Fost-au împărat precum cu biruinţele războaielor lăudat, aşe cu tirania asupra creştinilor de defăimat. CANTEMIR, HR. 231. Toată Italia va defăima pre Numa, de va lua soţie din neamul Magilor. BELDIMAN, N. P. n, 113/15. Eu nu zic că este Constantin, Alexandru, Frideric ci numai pe singură patima o defaim. MUMULEANU, ap. GCR II, 246/23. Procuratorul va avea trei zile soroc ca să defăimeze hotărârea, scriind împotriva ei către judecătoria cea mai mare. REG. ORG. 166/9. Nu ne-ar defăima pentru că nu ne-am ţinut de făgăduinţă? DRĂGfflCl, R. 108/29. Omul ... Când laudă, când defaimă a isprăvei lui lucrare. CONACHI, P. 284. Aceasta dar istorie ... să fie plăcută, iar nu defăimată de către cei înţelepţi critici. PANN, E. I, IX/3, cf. LM. Ei au defăimat ferocitatea moravurilor, fanatismul religios. CONV. UT. ni, 326. I se părea că e bun şi ceea ce nu e bun, pe una o defăima, pe alta o lăuda. ODOBESCU, S. I, 188. <>Refl. pas. Se defaimă obiceaiul acela unde învăţătura se începe mântenaşi la un ceas după ameazăzi. man. înv. 43/27. Făcu un lucru care totdeauna se va defăima de cei viitori. CĂPĂŢINEANU, M. R. 109/13. Acest însămnat bărbat... mai înainte de aceasta fiind prieten cu Boris, la asemene împregiurare, s-au defăimat şi s-au arestuit. ASACHI, I. 138/14. 4. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică acte, scrisori etc.) A anula. Cel ce va da zapis pe datorie şi ... nu va lua bani..., are voie ... să-şi defaime zapisul său. ap. tdrg. 5. R e f 1. (Regional; în forma desfaima) A lua altă formă, a se schimba, a se preface (Orlea - Corabia), păsculescu, l. p. 335. Cucul jos să da Şi să desfaima Şi fetei grăia: - Nu căuta că sunt cuc, Că eu sunt tânăr, voinic, id. ib. 166. - Prez. ind.: defăimez şi (învechit) defâim, (învechit, rar) defaim (lb). - Şi: (învechit şi popular) desfăimâ, difăimâ, defămâ (pontbriant, D., costinescu), defaimă, defaiumâ (mardarie, l. 143/24), defamâ (pontbriant, d.) vb. I. - Lat *diffamiare (= diffamare). DEFĂIMANT, -Ă adj. (Franţuzism; în forma difamant) Defăimător (2), compromiţător. Cf. negulici, alexi, w., tdrg, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. - PI,: defaimanţi, -te. - Şi: difamânt, -ă adj. NEGULICI, ALEXI, W., TDRG, CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DEX, DN3. - Din fr. diffamant DEFĂIMÂRE s. f Acţiunea de a defăima şi rezultatul ei. 1. (învechit) înjosire, decădere (1); degradare (1), umilire. Cf. defăima (1). Deci voind a şti cine fu cel care Intră în cârcima cu doao jupânese, Căutând la toţi cu multă defăimare. budai-deleanu, T. v. 108, cf. ST. lex. 169/2. [Pentru ce] nu primeşti şi tu ... câteva nevoinţe dupe mii de dezmierdări deşarte; oarecare puţină defăimare, dupe atâta mândrie (a. 1750). GCR n, 47/31. Altă mai multă defăimare nu poate a fi la un norod ... decât a vieţui fără de pravili (a. 1780). ib. 124/15. Şi socoteşte însuşi câtă defăimare este pentru dum(nea)ta a fi în giudecăţi pentru asămine pricini (a. 1815). IORGA, S. D. XI, 96. O viaţă târâtă în defăimare este singurul supliciu ce ar putea egala nelegiuirea mea. pâcleanu, i. n, 39/29. 2. Calomniere, denigrare, discreditare, (învechit) defaimă, defâimăciune, (învechit, rar) defăimătură. Cf defăima (2). Cf. MARDARIE, L. 268/17. Defăimarea n-au trasu după sine vreo urmare şi pagubă. PRAVILA (1788), 67/5. Damele despre care grăisă de rău cătră craiul să sfătuisă să-şi izbândească pentru defăimările care pusease Bertoldo asupra lor. c. POP. I, 249. Rudele din jos şi din sus sânt slobode a porni pâră ... pentru orice defăimare va fi având. LEGIUIRE, 78/9. Nu scoate din gura ta defăimarea această pătrunzătoare carea îmi turbură sufletul. BELDIMAN, A. 26/14, cf. LB. Ei prin defăimare vor Să-şi arate duhul lor, Să-i laude toţi că ştiu, Cunosc p-alţii de-i descriu. MUMULEANU, ap. GCR II, 251/5, cf. HELIADE, PARALELISM, I, 31. Este mai bine să trecem cu vederea o greşală decât să o mărim ... şi să o socotim ca o defăimare cinstei noastre. MARCOVICI, D. 165/5. Câtă hulă şi defăimare voi trage asupră-mi! DRĂGfflCl, R. 15/8. O crudă defăimare ... asupra femeii sale şi a fiiului său au prefăcut pe hatmanul credincios în neamic ne-mpăcat. ASACHI, S. L. n, 8, cf. VALIAN, V. Descoperita cârtire împotriva şefilor şi defăimarea lor ... seva judeca dupe împrejurări. CONDICA, O. 58/24. O, femeii este dar adevărat că pretutindenea nesocotiţii bărbaţi vă osândesc la nenorocire şi la defăimare. NEGULICI, E. I, 68/17, cf POLIZU. Astă femeie ... câte umiliri rabdă, câte defăimări sufere. NEGRUZZI, S. I, 323. Defăimările, răutatea şi intrigile străinilor ... apăsaseră şi amăgiseră pe toţi. BĂLĂŞESCU, GR. XIV/l, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, Se temea de asprimea tată-său şi de şugubeaţa defăimare a oamenilorl CREANGĂ, O. 47. Nu-ţi e urât să mai ceteşti? Eu una nici nu pot arunca ochii pe asemenea defăimări. I. NEGRUZZI, S. IV, 212, cf. DDRF, BARCIANU, PHILIPPIDE, P. 20, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. Nu se da înapoi de la nimic: iscodirea, defăimarea, bârfeala, zâzania, pâra. M. I. CARAGIALE, C, 20, cf CADE. îndeamnă la defăimare prostimea împotriva unui om onest. SADOVEANU, O. XX, 185, Cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC. <0* E x p r. (învechit, rar) A lua în defăimare = a lua în derâdere, a batjocori, a zeflemisi. Ruda sa ce are Nu o ia-n defăimare. dosoftei, PS. 42/12. ♦ (învechit) Compromitere, discreditare. Nu i-au fost nici de un folos ...ce mai mare defăimare şi necinste. N. COSTIN, LET. n, 61/13. 3. Cf. d e f ă i m a (3). Nu ar putea ieşi la lumină fără riscul unei aprige defăimări. FM (1843), 1741/14—15. Mi se pare că sânt mai vrednică de lacrămi decât de defăimare. GORJAN, H. I, 156/16-17. - PI.: defăimări. - Şi: (învechit) defămâre (pontbriant, d.), difamâre (lm), difăimâre (costinescu) s. f. - V. defăima. DEFĂIMÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni sau, p. e x t, despre acţiuni, calităţi, manifestări etc. ale acestora) Care este ponegrit, calomniat, hulit; p. e x t. ticălos, nemernic. Cf d e f ăi m a (2). Tot lucrul necinstit şi defăimat au pierdut. BIBLIA (1688), 206Vl7. Să păzească cinstea neamului lor, adecă de a nu le mărita după obraze proaste şi defăimate. PRAV. COND. (1780), 94. [Ţiganii] sunt ca şi pe la noi, adecă defăimaţi şi urgisi fi. budai-DELEANU, ţ. 65. Iaste un indian de aşa defăimată tagmă, încât noi avem voie ca să-l ucidem. LEON ASACHI, B. 38/3. Sărăcia noastră proastă şi defăimată nu mişcă lacomia soldatului. PÂCLEANU I. I, 129/6. Erai vrednică şi lăudată ... şi agiunseşi defăimată. RUSSO, S. 2243 DEFĂIMAŢIE 300 DEFĂPT1V 142, Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DM, M. D. ENC. Milostive Ziditoriule! dacă să fie vieaţa mea aşa de nimica, ticăloasă şi defăimată, ... fie-ţi mită şi-mi mai cioantă din vreamea vieţii 20 de ani. pop., ap. GCR n, 358. (Prin analogie) Omul iaste mai ales decât toate zidirile şi câinele iaste mai defăimat. PILDE, 45/13. <> (Adverbial) [Copilul] de mic încă trebuieşte înfrânat, Arătându-i ce e bine şi ce este defăimat, Ca să ştie şi să fugă de păcatul neiertat. PANN, ş. I, 50/2. <> (Substantivat) Defaimatului să ţine ocrotitu dreptul satisfacţiei şi a despăgubirii. pravila (1788), 68/4. ♦ Care are o reputaţie proastă, un prost renume; p. ext. decăzut, imoral. Agripina ... una din cele mai defăimate femei care cunoaşte istoria. ASACHI, L. 33V50. Au oprit multă vreme persoanele ce „ştia carte” de a intra într-un loc defăimat prin însăşi marca sa. ALECSANDRI, O. P. 187, cf. DL, DM, dex. ♦ (Prin sudul Olt.; despre oameni) într-o ţinută vestimentară necorespunzătoare. Călugăru că-mi era Tot descins, cam desfăimat, Numa-n paftale lăsat. folc. olt. - munt. II, 262, cf. 675. ♦ (învechit şi popular) Care face rău, care aduce nenorocire; blestemat. Eu că am văzut, Astfel dă voinic! Iar tu să te duci, La cei braji înalţi, Nalţi şi defăimaţi ... Acolo-i căzut Dân luptă rănit. MAT. FOLK. 1 232. 2. (învechit; despre acţiuni ale oamenilor) Condamnabil. Cf. d e f ă i m a (3). I-au propus să lasă acest defăimat meşteşug a hoţiei şi se vie la dânşii, spre a se bate cu duşmanii creştinităţii. ASACHI, I. 124/3. Nu poci suferi să văz o faptă defăimată. PANN, E. m, 22/14. Iţi mulţămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. NEGRUZZI, s. I, 174. - PL: defăimaţi, -te. - Şi: (învechit) defamât, ~ă (PONTBRIANT, D.), desfăimat, -ă, difamât, -ă (lm, ALEXI, w.) adj. - V. defăima. DEFĂIMAŢIE s. f. (Franţuzism) Decimare (2). Cf. NEGULICI. Miluiaşte noi, Doamne, ... că multu împlumu-nă de ocărire (u r r i c i u n r i H, defăimăciuni d). psalt. 271, cf. COSTINESCU, LM, SCRIBAN, D. - Pronunţat: -ţi-e. - PI.: defăimaţii. - Şi: difamâţie (NEGULICI, LM, SCRIBAN, D.), difamaţiune (LM, ALEXI, W., SCRIBAN, D.), defăimăciune s. f. - Din fr. diffamation, lat diffamatio, -onis. DEFĂIMĂCIUNE s. f. v. defăimare. DEFĂIMĂTOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. 1. Adj. (învechit; despre cuvinte, gesturi etc.) Care exprimă lipsă de consideraţie, dispreţuitor, sfidător; (învechit, rar) defâimeţ. Cf. d e-făima(l). Cu cuvinte defăimătoare şi spre întărtare striga den cetate, bătându-şi joc de dânsul (a. 1773). GCR n, 92/12. Cu o zâmbire defăimătoare îi întreabă. BELDIMAN, N. P. I, 86/21. Creatorul ... Stă, ş-apoi ş-întoarce faţa de la tot cel muritor, Ş-îl asvârle din nainte c-un picior defăimător. heliade, O. I, 84. 2. Adj. Care vorbeşte rău despre cineva sau despre ceva; care lezează cinstea, bunul nume, reputaţia cuiva; calomnios, bârfi tor. Cf. d e f ă i m a (2). Ce lucru supărător E omul defăimător! MUMULEANU, ap. GCR n, 249/29. Preaînălţate Doamne,... mulţi s-au arătat cătră Maria Voastră cu pâri defăimătoare (a. 1837). DOC. EC. 697, cf. valian, v. Auza multe vorbe defăimătoare asupra cinstei şi bravurei franţezilor. FM (1843), 333 V8. Şeful care în poruncile sale va întrebuinţa cuvinte defăimătoare cinstei subalternilor ofiţeri se va pedepsi dupe gradul vinei. CONDICA, O. 36/2, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Unul din elementele constitutive ale delictului de şantaj este ca ameninţarea cu publicitatea să aibă ca obiect ... imputaţiuni difamatorii. COD. PEN. R.P.R. 535, cf. DL, DM. Istoria, ca şi critica literară, nu se cuvine a fi nici apologetică, nici difamatorie. v. rom. august 1963, 54, cf. M. D. ENC., DEX, DN3. (Substantivat) Defăimătorii limba de batjocuri, de tot nu şi-o contenesc. T. AARON, S. A. 12/15. Cei mai răi defăimători ... sânt aceia care ... laudă cu engomie. BUZNEA, C, 12/12, cf POLIZU. Vrednic a purta mai bine nume de defăimător. ALEXANDRESCU, O. I, 288, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, CADE. Terfelit cu plăcerea drăcească a defăimătorului, flacăra, 1975, nr. 42, 9. Şi aici ... sunt minţi limpezi care-şi dau seama de scopurile defăimătorului, de nedreptatea acuzaţiilor sale. CONTEMP. 1975, nr. 1 502, 4/10. ♦ Compromiţător, degradant. Mă trag eu din o castă în ţara mea socotită aşa de defăimătoare, neputând să fiu indian. LEON ASACHI, B. 43/25. Am văzut vreo câţiva nelegiuiţi dintru acestea întorcându-să ca de la un triumf de la defăimătoarea pedeapsă. OBLĂDUIREA, 66/3. Veri ce hotărâre a înaltului Divan prin care osândeşte la vreo pedeapsă trupească ori defăimătoare să va face cunoscută domnului. REG. ORG. 180/26. Cu mărinimie nu s-au spus a ischili acel act defăimător. ASACHI, I. 166/25. Nu se vor priimi pâri ... de la feţe osândite pentru fapte criminale la pedepse trupeşti sau defăimătoare. CONDICA, O. 72/20. Au o orbire şi o înderetnicire ridicoală sau blamabilă (defăimătoare). FIS. 9/3. Scrisoarea cea rău întocmită ... arată ignoranţa (neştiinţa) cea de tot defăimătoare. BĂLĂŞESCU, GR. V/6. Puteam numiri defăimătoare în gândul meu să-ţi iscodesc. EMINESCU, O. I, 212. - PI.: defăimători, -oare. - Şi: (rar) defămător (pontbriant, D.) s. m., (învechit) defămătoriu, -ie (pontbriant, d.), defăimător, -oare (ddrf), difaimătoriu, -ârie (costinescu), difamatoriu, -ie adj. - Defăima + suf -tor. DEFĂIMĂTURĂ s. f. (învechit, rar) Defăimare (2). Toţi cei mari... înmulţiră a defăima defăimături după toate urâciunile limbilor şi au pângărit casa D[om]nului. biblia (1688), 334V36, ' cf. MDA. -PL: defăimături. - Defăima + suf. -(ă)tură. DEFĂIMEŢ, -EĂŢĂ adj. (învechit, rar) Defăimător (1). Un armat întrând, stete lor în faţă, Cu privire în giur căutând dejaimeaţă. BUDAI-DELEANU, T. v. 105, cf. MDA. - PL: defăimeţi, -e. - Defăima + suf. -eţ. DEFĂLCĂ vb. I v. defalca. 1 DEFĂLCÂRE s. f. v. defalcare. DEFĂLCĂT, -Ă adj. v. defalcat. DEFĂLCAŢIUNE s. f v. defalcaţie. > DEFĂMĂ vb. I v. defăima. DEFĂMĂRE s. f. v. defăimare. DEFĂMĂT, -Ă adj. v. defăimat. DEFĂMĂTOR s. m. v. defăimător. DEFĂMĂTORIU, -IE adj. v. defăimător. DEFĂPTÎV, -Ă adj. v. defectiv. 2258 DEFECA 301 DEFECT DEFECA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică lichide) A limpezi, provocând depunerea substanţelor care se află în suspensie. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. ♦ (Complementul indică albuminele dintr-o soluţie) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluţia. Cf. m. d. enc., dex. ♦ (Complementul indică zemurile din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. Cf. M. D. enc., dex. 2. (Complementul indică materii fecale) A evacua din organism. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. -Prez. ind.: defechez. - Din fr. déféquer. DEFECÂNT s. m. (Chim.) Reactiv chimic de precipitare a substanţelor proteice din soluţii; dezalbuminant. Cf. ltr2, dn2, dc, M. D. ENC., DEX. - Pl.: defecanţl - Din fr. déféquant. DEFECARE s. f. Acţiunea de a defeca şi rezultatul ei. L (Chim.) Operaţia de purificare a unor lichide; defecaţie (1). Cf. COSTINESCU, lm, dl, dm, DC, dex. ♦ (Tehn.) Procedeu de extragere a zahărului din sfeclă; defecaţie (1). Cf. enc. agr., ltr2. ♦ (Chim.) Operaţia de îndepărtare, prin precipitare, a substanţelor albuminoide dintr-o soluţie, cu ajutorul unui reactiv chimic; dezalbuminizare. Defecarea e folosită ... în analiza ... sângelui şi a urinei. LTR2, cf. D. MED. 2. Eliminare a materiilor fecale din organism, pe cale naturală; defecaţie (2). Cf. D, med. -Pl.: defecări. - V. defeca. DEFECATÔR s. n. Aparat pentru limpezirea lichidelor. Cf. dn2, dex. ♦ (Ind.) Cazan în care se efectuează defecarea (1) zemii de difuziune la fabricarea zahărului. Cf. LTR2. - Pl.: defecatoare. - Din fr. défécateur. DEFECAŢIE s. f. 1. Defecare (1). Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, alexi, w., scriban, D., dn2. ♦ (Tehn.; învechit) Procedeu de extragere a zahărului din sfeclă; defecare (1). Caicele este întrebuinţat ... în fabricaţiea saharului, pentru operaţiea ce poartă nume de defecaţiune. MARIN, PR. n, 118/37. 2. Defecare (2). Cf. barcianu, alexi, w., bianu, d. s., SCRIBAN, d. Un om care mănâncă, doarme, are defecaţie şi micpune, în fine, toate manifestările vieţii fiziologice. CĂLINESCU, C. O. 60. Simptomul principal... sunt hemoragiile în timpul defecaţiei. BELEA, P. A. 242, cf. M. D. ENC., DEX. Zonele genitale sunt modificate [după naştere], ducând la disconfortul urinar şi al defecaţiei. RL 2006, nr. 4 957. -Pl.: defecaţii. - Şi: (învechit) defecaţiune s. f. - Din fr. défécation. DEFECAŢIIJNE s. f. v. defecaţie. DEFÉCT s. n., adj. I. S. n. 1. Stare a cuiva sau a ceva care este imperfect, imperfecţiune (morală), cusur, insuficienţă, lacună, meteahnă (3), neajuns1 (1), păcat2 (2), scădere (6), slăbiciune (5), viciu, (livresc) carenţă, racilă (1), tară2 (2), (popular şi familiar) beteşug, (învechit) greşeală, nedesăvârşire, (regional) hibă, madea (I 3), ponos1 (3), teahnă (2). Cum pop dumneata să gândeşti că poate napa noastră să se nobileze prin defeturile şi greşalele naturii? HELIADE, O. II, 189, cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI. Vinul de masă... are un gust aspru şi cam acru ... Poate cineva să-l scape de defectul (cusurul) său. man. Sănăt. 42/27, cf. STAMATI, d. Pentru arătarea unui înţeles..., a unei nedepliniri şi defect ..., atunci se pune înduplicarea semnului de întrebare, bălăşescu, GR. 218/8. Tu ştii ce se întâmplă când se aude-n lume Că cinevaşi s-apucă defecturi să arate, alexandrescu, O. I, 194. întoarcem privirea asupra vaporului nostru, ca să vedem cu ce fel de oameni călătorim, ce caracter au fiecare în parte şi ce defecte, filimon, o. ii, 18, cf PROT. - POP., N. d., PONTBRIANT, d. Eu, ca şi multe alte bătrâne, am un defect: defectul de a stărosti. CONV. ut. I, 52. Nu mergem cu nebunia până la gradul de-a nu recunoaşte defectele ... societăţei. ALECSANDRI, O. P. 89, cf costinescu. Inichitatea e poate defectul cel mai mic al legii. EMINESCU, O. xni, 219. Mulpmea celor de rând crede că ... oamenii rari nu au voie să aibă şi ei defecte. CARAGIALE, O. in, 4, cf. DDRF, BARCIANU. Ni se arată ... ca un zugrăvitor ironic al defectelor omeneşti. SĂM. n, 428, cf. ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. în loc de calităple şcoalei latiniste, unii cultivă încă defectele ei. DENSUSIANU, L. 27. într-un roman, un personagiu principal trebuie redat ...cu calităţile şi defectele lui. IBRĂILEANU, S. 95, cf. RESMERIŢÂ, D. D-ra Axon adăoga multe, multe alte defecte [d-rei Roth], concludând că, dacă nu şi-a găsit încă un soţ, trebuie să fie un motiv. M. ELIADE, O. I, 114, cf CADE. Apntit cu deosebire asupra defectelor şi micimilor omeneşti, a văzut, desigur, şi slăbiciunile femeii lovinescu, C. vii, 52. Nu-p place dansul şi de aceea îi găseşti toate defectele! REBREANU, R. I, 252. Se interesau mai mult de persoana, de calităple şi defectele soţiei. EFTIMIU, N. 63. Am de la fiecare moştenire Câte-un defect ori câte-o calitate. CAZIMLR, L. U. 68. Calităple şi defectele părinplor le moştenim. vissarion, b. 377, cf scriban, d, stăniloae, o. 28. Nu sunt ... neajunsuri sau diformităp sociale, ci defecte general omeneşti VlANU, A. P. 276. Risipa, luxul şi înstrăinarea de pământ erau principalele defecte ale boierilor din vremea lui. OŢETEA, T. V. 62. De ce impresia aceasta de organism fără defect? CONSTANTINESCU, S. li, 23, cf. SCL 1960, 239. Miron Costin pune deasupra omul şi umanitatea, caracterul lui, calităp sau defecte, indiferent dacă i-a fost prieten sau duşman. IST. LIT. ROM. I, 402, cf. DN2, FORM. CUV. i, 135, D. MED., M. d. ENC. Iată calităp sau defecte care nu există în sine, ci doar în practică. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 5/4, cf. dex. Proza lui Sadoveanu nu are nimic comun cu cantabilul, care nu e decât o complezenţă, deci un defect. PALEOLOGU, T. 14. Un caragialesc personaj lăuntric e gata neîncetat să-şi atribuie toate defectele. PLEŞU, M. M. 12. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Căci aci se produc numai defecte de articulape, când... se emite un sunet străin. MAIOR, S. H, 263. Până la sesiunea curpi cu jurap ..., se poate să se caute un defect de formă, lipsa vreunui martur sau alte lipsuri. MAIORESCU, D. I, 172. Pupnele pete roşii care-i ieşiseră pe trup, erau ... numai urmările unui defect de circulape a sângelui, agîrbiceanu, S. 556. ❖ (Fiz.) Defect de masă - diferenţa dintre suma maselor protonilor şi neutronilor componenţi ai nucleului de atom şi masa reală a nucleului acelui atom. Un defect de masă ... corespunde unei degajări de energie. SANIELEVICI, R. 42, cf. LTR2, DER, DC. 2. Imperfecţiune fizică; anomalie, infirmitate, malformaţie. Un defect, rezultat din tifos, adecă surzirea deplină de amândouă urechile, îl facea impropriu pentru însărcinări publice de o activitate mai întinsă. EMINESCU, O. X, 85. Spălătorii de aur se recrutau din oamenii mai neputincioşi ..., cari aveau un defect ori altul. AGÎRBICEANU, A. 408. Nume care se referă la defectele fizice individuale: Butea, Ciuntul. VARLAAM - SADOVEANU, 171. Cele mai frecvente afecpuni [boli de inimă] la bebeluşi sunt defectele septale ventriculare. RL 2006, nr. 4 933. ♦ (Rar) Pornire nestăpânită spre rău; patimă (4), viciu. De care defect te-ai lecuit tu astăzi? La ce vipu te-ai împotrivit? I. POP, L. 178/13-14. 3. Lipsă de calitate a unui produs, în raport cu calitatea cerută; deranjament, stricăciune (1) care împiedică buna funcţionare a unei maşini, a unui aparat etc.; stricăciune (1), 2265 DEFECTA 302 DEFECTOSCOP defecţiune (2), defectare, dereglare, (învechit) stricătură (1). Să vorbim de-astă brăţară. Are numai un defect, Că ridică prea mult creţii hainei. EMTNESCU, O. VIII, 460. Răspunse simplu că, deocamdată, nu poate scoate maşina fiindcă are un defect de magnetou. REBREANU, R. n, 101. [Binoclul] în interior mai are un defect. ARGHEZI, C. J. 182, Cf. LTR2, DL, DM, DN2, DEX. 4. Ceea ce nu este conform unor reguli stabilite sau nu este corespunzător într-un domeniu de activitate, într-o operă (literară) etc., (rar) defecţiune (3). Un sonet fără defect valorează singur cât o poemă lungă. HELIADE, O. n, 173. Scrierile lor aveau şi ele defecte. NEGRUZZI, S. I, 337. Vă vorbesc acum mai întâi de câteva mici defecte din acest proiect. MAIORESCU, D. v, 252. Marele defect al tuturor versurilor noastre. MACEDONSKI, O. IV, 59. Un alt defect al dramei îl găsim în alcătuirea caracterelor, cari sunt nişte rarităţi de inconsecuenţe. SĂM. n, 480, cf. TDRG, SCRIBAN, D. Schematismul e un defect al conţinutului, un mod viţios de a concepe, călinescu, c. o. 141, cf. dex, dn3. O-Expr. (Rar) A cădea în defectul ... = a greşi (într-o anumită privinţă). Scriitorii ... cad în defectul analisei prea amănunţite, a deschiderilor prea lungi şi obositoare, conv. lit. xx, 544. * Dezavantaj, inconvenient, neajuns. Oştirile permanente au îndoitul defect de a fi prea costisitoare şi de a răpi fără folos atâtea braţe agriculturii şi industriei. BĂLCESCU, O. I, 39. A avut numai un defect, adică ... s-a născut cu 300 ani mai nainte decât când trebuia. BARASCH, M. I, 36/18. Angelica, deşi modestă, tânără şi frumoasă, avea un defect mare; nu avea zestre! NEGRUZZI, S. I, 109, cf. DEX. IL Adj. Care s-a stricat, care nu mai funcţionează; defectat. Fetiţa târa prin casă, cu sfoară, un automobil de tablă defect, c. petrescu, î. îi, 152, cf. resmeriţă, d„ cv 1951, nr. 6, 31. Prin înlocuirea a 1 300 de izolatori defecţi se evită scurgerea în pământ a unor energii electrice, scânteia, 1960, nr. 4 850, cf. DN2, M. D. ENC. Chioşcuri de răcoritoare, cu aparate defecte. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 8, cf. DEX. - PI.: defecţi, -te şi (învechit, n.) defecturi. - Şi: (învechit, rar) defet, defept (stamati, d.) s. n. - Din (I) lat defeetus, germ. Defekt, (II) lat defectus, -a, -um. DEFECTĂ vb. I. R e f 1. (Despre maşini, aparate etc.) A nu mai fi în stare de funcţionare din cauza unei defecţiuni (2) sau a unui defect (I 3); a se strica (1), a se deranja, a se deregla. Ba s~a înfundat o bujie, ba s-a defectat motorul, ba nu-i benzina bună. MIRONESCU, S. 84. Ascensoarele se defectaseră de două ori. V. ROM. februarie 1954, 120. Nu mai merge ... S-a defectat motoraşul VINE A, L. n, 240, cf. DL. Ocazia nu se ivise încă să mă pot oferi eu dacă s-ar fi defectat ceva. PREDA, i. 153. Daţi ordin să se defecteze toate aparatele de telegraf să se pună în imposibilitate de funcţionare centrala telefonică. T. POPOVICI, S. 366, cf. DM. Maşina neagră ... se defectase, barbu, ş. n. 154, cf. DN2, M D. ENC. Ne-a ajutat cu pricepere la o mai bună sonorizare a sălii, staţia adusă de noi defectându-se. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 17. Instalaţia care s-a defectat fusese cumpărată de curând. RL 2005, nr. 4 631. -Prez. ind.: defectez. - De la defect DEFECTĂRE s. f. Acţiunea de a se defecta şi rezultatul ei; defect (I 3), defecţiune (2), deranjament, dereglare. Cf. LTR2. Defectarea unei maşini micşorează producţia. DL, cf £>M, DN2, dex. Defectarea unuia dintre robinetele aferente sistemului de oprire rapidă. RL 2005, nr. 4 528. - PL: defectări. ~ V. defecta. DEFECTĂT, -Ă adj. Care nu mai funcţionează bine, care s-a stricat; defect (II). Fanfara circului, larmă de tobă şi instrumente defectate cânta un marş. P. CONSTANT, R. 67, cf. DEX. - PL: defectaţi, -te. - V. defecta. DEFECTIBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate avea multe defecte (11), imperfect. Omul e defectibil SCRIBAN, D. -PL: defectibili, -e. - Defect + suf. -(i)bil. DEFECTÎV, -Ă adj. (Despre cuvinte flexibile, mai ales despre verbe) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale, care nu se întrebuinţează la toate formele gramaticale. Cf. BUDAI-DELEANU, T. GR. n, 73v/l. Asemenea verbi se numesc „defectivi”, adică cu lipsă. HELIADE, PARALELISM, li, 113. Verburi defăptive sânt: acele lipse în timpuri precum: blem, pas, aide. SĂULESCU, GRAM. ROM. I, 101/6. Două verbe ale acestei conjugă-ciuni... sânt şi defective. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 69/9, cf. NEGULICI. Astă zicere ... este un fel de verb defectiv. I. POP, L. 56/20. Verburi defective sânt acelea care n-au toate modurile, tâmpurile, persoanele ori numeril BĂLĂŞESCU, GR. 98/13, cf. PROT. - pop., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. în hârţoage vechi am descoperit mai multe formaţii sintactice fermecătoare, mai multe tipuri care au fost uitate, apoi conjuncţii, prepoziţii şi adverbe, şi chiar două moduri noi, deşi defective. EMINESCU, în L. ROM. 1953, nr. 5, 17. Ancheta făcută are însă neajunsul de a fi insistat să obţină forme de la verbe necunoscute de informatori sau de la verbe defective. SCL 1956, 136, Cf. DER* DN2, SFC IV, 90, M. D. ENC., DEX. ♦ P. g e n e r. Care este incomplet, imperfect; căruia îi lipseşte ceva. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W. >Fig. Spiritele artistice care săvârşesc revoluţii în oralitate sunt defective în ideal flacăra, 1976, nr. 2, 8. * (Despre scara muzicală) Care nu cuprinde toate notele octavei. Unele scări defective ori netemperate se pot modifica în decursul cântatului. alexandru, l. M. 84. O scară diatonică de multe ori defectivă şi cu unele sunete intonate mai sus ori mai jos. id. ib. - PL: defectivi, -e. - Şi: (învechit, rar) defaptiv, -ă adj. - Din lat defectivus, -a, -um, fr. dSfectif. DEFECŢIVITÂTE s. f. (învechit) Starea, însuşirea a ceea ce este defectiv. Cf. negulici, costinescu, lm. - Defectiv + suf. -itate. DEFECTOLOG, -Ă s. m. şi f. Specialist în defectologie. Cf. dex, dn3. -PL: defectologi, -ge. - De la defectologie. DEFECTOLOGÎE s. f. Disciplină care studiază din punct de vedere psihologic şi pedagogic persoanele cu deficienţe senzoriale, intelectuale etc. Cf. der, hristea, p. e. 125, M. D. enc., d. med., dex. - Din rus. ^e^eKrrojiorHfl. DEFECTOS, -OĂSĂ adj. v. defectuos. DEFECTOSCOP s. n. Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a se descoperi defectele de material. Se folosesc defectoscoape la care detectarea obiectelor se obţine prin impulsii reflectate. LTR2 vi, 80, cf. DL, DM, DER, DN2, DC, FORM. CUV. i, 135, M. D. ENC. Cercetătorii ... au realizat un defectoscop protonic ale cărui imagini sunt mult superioare celor obţinute cu dispozitivele clasice. CONTEMP. 1975, nr. 1 494, 5/5, cf. dex. -PL: defectoscoape. - Din fr. defectoscope. 2275 DEFECTOSCOPIE 303 DEFEL DEFECTOSCOPÎE s. f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor şi a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. Pe acelaşi principiu se bazează defectoscopia uitrasonoră: un fascicul de unde ... ne permite ... să localizăm defectele. CIŞMAN, fiz. n, 91. Defectoscopia cu petrol se foloseşte în special la piesele prelucrate neferomagnetice. LTR2, cf. DER, DN2, DC, FORM. CUV. I, 22, DEX. - PL: defectoscopii. - Din fr. dâfectoscopie. DEFECTUOS, -OÂSĂ adj. 1. Care are defecte (11), cu lipsuri; greşit, necorespunzător. Cf. I. GOLESCU, C., neguuci. Astăzi igiena publică, atât de defectuoasă sub raportul fisic, este nulă ... sub raportul moral. man. SÄNÄT. 78/20, cf. bariţiu, p. a. iii, 428. Esaminând cu scumpătate sistemul urmat de dânsul ne permitem ... a mărturisi că a fost defect os. FILIMON, O. II, 189, cf. PROT. — POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Cine e stăpân pe o bună metodă va întrece pe acela care se serveşte de o metodă defectuoasă. BUL. COM. IST. I, 8, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Dacă se va constata ulterior că este defectuoasă [procedura], se va putea reveni asupra ei. TITULESCU, D. 144, cf. SCRIB an, D. [Natura umană] se închirceşte într-o viaţă subnaturală, oarbă, defectuoasă. STÄNILOAE, O. 17. Construcţia defectuoasă a zidului de cărămizi dărâmat ... arată limpede ce împrejurări au descoperit pe apărătorii îerihonului. BRÄTIANU, T. 21. Alţi autori au arătat că ... metoda lui Boer era defectuoasă. DANIELOPOLU, F. N. II, 182, cf. DL, DM. Obiectul care alimentează atitudinile critice ale celor două tendinţe este comun: defectuoasa organizare economico-administrativă. IST. LIT. ROM. m, 560. Metoda folosită este defectuoasă. PANAITESCU, O. Ţ. 9, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Informarea complet defectuoasă a consumatorilor privind introducerea unui nou sistem de tarifare. RL 2005, nr. 4 619. (Adverbial) Cf. SCRIB AN, d. Pătrunderea apei în sol se face defectuos. AGROTEHNICA, I, 405. Vânzarea produselor la magazinul alimentar se face defectuos. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 15. 2. (Despre fiinţe şi corpul acestora) Care prezintă anomalii, malformaţii etc. Cf. d e f e c t (I 2). Dacă individul [actorul] are atâta putere creatorie ... regiunea comicei fantastice ... ar fi aşadar singurul teren unde un corp din natură defectuos nu prezintă un obstacol neci chiar pentru prestaţiuni ... remarcabile. EM1NESCU, O. XIV, 255. Se cunosc animale ... atât de defectuoase şi de greşit ficute. CAMIL PETRESCU, P. 405. 3. (Despre aparate, maşini etc.) Care împiedică buna funcţionare, care prezintă un defect (I 3), un deranjament, o stricăciune. Am cumpărat de la dumneata un binoclu defectuos ... Vede răsturnat. ARGHEZI, c. J. 181. Funcţionarea felinarelor continua să fie defectuoasă. G. BARBU, A V. 139. Circulaţia defectuoasă a autobuzelor. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 9. Autorităţile din ţările afectate de cutremur nu au reuşit să lanseze avertismente publice imediat după seism din cauza sistemelor de comunicaţii, defectuoase. RL 2004, nr. 4 497. (Adverbial) Asemenea unui ceasornic defectuos reglat, calendarul rămânea în urmă. MAGAZIN ist. 1970, nr, 8, 61. 4. (Despre versuri, opere literare etc.) Care nu este conform unor reguli. Cf. defect (I 4). Fie forma versurilor uneori defectuoasă, ele îmi par mie poleite cu razele geniului. RUSSO, S. 194. Versificaţia cu totul defectuoasă. CONTEMPORANUL, I, 58. Versul al doilea însă e cu desăvârşire defectuos. MACEDONSKI, O. IV, 54. Prin dramele sale, defectuoase din punctul de vedere al teoriilor de dramaturgie modernă, dar cu multe scene reuşite ... [Alecsandri] stabileşte definitiv stilul tragediei române. SĂM. n, 800. ♦ (Despre pronunţări, exprimări etc.) Care este greşit, incorect. Nouă ne e uşor a curăţa limba de toate formele defectuoase. CODRU-DRĂGUŞANU, R. 14. Fraţii noştri din Moldova găsesc defectuos modul nostru de a pronunţa pe „e”. BARONZI, L. 158. Nici duşmănia guvernului nu-i va opri de-a vorbi deocamdată poate defectuos, dar totuşi numai româneşte. EMINESCU, O. IX, 80. O comunicare defectuoasă ... anulează orice bune intenţii. RL 2005, nr. 4 541. - Pronunţat: -tu-os. — Pl.: defectuoşi, -oase. - Şi: (învechit, rar) defectôs, -oăsă, defeptuôs, -oăsă (bariţiu, p. a. iii, 428) adj. - Din fr. défectueux. DEFECTUOZITÂTE s. f. Stare a ceea ce este defectuos (1), stare de defecţiune; defect (I 1). Cf. i. golescu, c., neguuci, PROT. - pop., n. D., PONTBRIANT, d. [Regimurile politice] au fost adoptate de popoarele Anticităţii ..., cu toate viciile şi defectuozităţile acelui sistem. CONV. LIT. n, 38. Combate fi atunci mijloacele, domnul meu, combateţi-le în defectuozitatea lor, şi nu persoana, individul, principiul său cel bun. EMINESCU, O. IX, 82. Să preţuiască modul nostru de a lăuda cu maturitate, întemeind fiecare laudă şi cercetând fiecare defectuozitate. MACEDONSKI, O. IV, 45. Am cunoscut defectuositatea documentului şi reaua lui traducere. CONV. LIT. XX, 271, cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Omul] nu-şi mai are natura lui în plenitudinea şi senzul ei firesc, el are o natură ştirbită, în care s-a introdus defectuozitatea. STĂNILOAE, O. 16, Cf. SCRIB AN, D., DL, DN2, DEX. - Pronunţat: -tu-o-. - Scris şi: defectuositate. - PL: defectuozităţi. - Din fr. défectuosité. DEFÉCJIE s. f. v. defecţiune. DEFECŢIUNE s. f. 1. Refuz de a îndeplini o misiune, fugă de la datorie; dezertare; părăsire a unui crez, a unui partid. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Când adjunge la defecţiunea celor cinci regimente de cavalerie, el se fereşte măcar de a menţiona numele purcalabului hasdeu, i. v. 167, cf. COSTINESCU, lm. Dar până acum nu e dovedit că această influenţă va fi suficientă pentru a compensa defecţiunea elementelor liberale disidente. EMINESCU, O. XI, 274, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Soldaţii, mai ales rezerviştii, sunt siguri? Căci, poate ştiţi, pe-alocuri au fost mici defecţiuni şi n-aş dori să avem şi noi surprize. REBREANU, R. II, 228. înregistrasem defecţiuni mari. Ivirea neaşteptată a colonelului ... fusese dezastruoasă. BRĂESCU, O. A. II, 85. Cneazul încearcă, după defecţiunea boierilor, să câştige masele largi ale poporului, oţetea, T. v. 194, cf. CV 1951, nr. 4, 28. Se deslănţui greva mecanicilor ... Muncitorii de pretutindeni s-au bucurat, mai cu seamă că nu se aşteptaseră ca tocmai aceştia să facă începutul Se temuseră, dimpotrivă, de o defecţiune. PAS, z. IV, 222, cf. DL, DN2. 2. Deranjament, stricăciune (1) care împiedică buna funcţionare a unei maşini, a unui aparat, a unui mecanism, desfăşurarea normală a unei acţiuni etc.; defect (I 3), defectare. Cf. IORDAN, L.R.A. 187, DN2, M. D. ENC. Au executat lucrări de slabă calitate sau piese cu defecţiuni. MAGAZIN IST. 1974, nr. 5, 28. O altă defecţiune a reţinut acelaşi tren peste două ore. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 6, cf. DEX. Au apărut defecţiuni tehnice ale agregatului frigorific care stochează vacccinurile. RL 2005, nr. 4 544. 3. (Rar) Defect (I 4). S-a pornit de la experienţa anilor trecuţi, în dorinţa de a ... înlătura greşelile, defecţiunile din planurile anterioare. CONTEMP. 1975, nr. 1 501, 1/6. - PL: defecţiuni. - Şi: (învechit) deféctie s. f. negulici, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, DN2. -Din fr. défection, lat. defectio, -onis. DEFÉL adv. Nicidecum, deloc. Emoraghiile ce vin dintr-această din urmă pricine sânt prea defel de întâmplare. MEŞT. 2281 DEFEMINIZA 304 DEFENSĂ1 moş. 78/23. Luai pui de drac, Tocma după plac, N-am frică defel De nimeni cu el PANN, P. V. in, 55/29. Zi de vară pân-în sară am tot mers fară să stau defel EMINESCU, P. L. 152. Era însă un lucru, care defel nu se potrivea. SLAVICI, O. I, 63. Dar când mergea, domnul Vucea nu era defel ca ceilalţi oameni, delavrancea, h. t. 99. Călătoria defel neplăcută sau obositoare. IORDAN, L.R.A. 373, cf. BL XI, 88, BUL. FIL. XI-XU, 515. Nu şedea locului defel CĂLINESCU, E. O. I, 251. Nu era defel mofturos. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 22, cf. DEX. îmi extrag din ceea ce spune doar ce mă interesează, iar restul nu mă mai impresionează defel RL 2005, nr. 4 692. Un om se însoară cu o fată care nu se pricepe defel la treburile gospodăriei. SNOAVA, n, 43. - De1 + fel. DEFEMINIZA vb. I. T r a n z. şi refl. A-şi pierde sau a face să-şi piardă caracterele, aptitudinile, însuşirile de femeie; p. e x t. a deveni mai puţin feminină. Cf. DN2, DEX. -Prez. ind.: defeminizez. - Din fr. déféminiser. DEFEMINIZÂRE s. f. Acţiunea de a (se) d e f e m i n i z a şi rezultatul ei. Pentru a ajunge de la defeminizare la punctul iniţial, al adevăratei virilizări a femeii în teatrul nostru, trebuie să mergem la Odobescu. LOVINESCU, S. I, 80. Din concepţia Ancei nu reţinem însă ... decât defeminizarea ei. id. C. VII, 62, cf. D. MED., DEX. -PL: defeminizări. -V. defeminiza. DEFEMINIZÂTĂ adj. (Rar) Care şi-a pierdut caracterele, aptitudinile, însuşirile de femeie. Prin această eroină literatura română s-a mai îmbogăţit cu o femeie defeminizată. LOVINESCU, S. I, 85. -PI.\ defeminizate. - V. defeminiza. DEFENDÂ vb. I. T r a n z. şi refl. (învechit) A (se) apăra, a (se) opune; a (se) defendălui. La unele tulpine ...se află oarecare ghimpi ..., armele plântei, cu carele se defendează. CORNEA, E. n, 199/26, cf. ARISTIA, PLUT., PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, GHEŢIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W., scl 1950,60. - Prez. ind.: defendez. - Şi: (învechit) defénde vb. III. ARISTIA, PLUT., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W. - Din lat defendere. DEFENDÂBIL, -Ă, adj. (Franţuzism învechit) Care poate fi apărat. Cf. prot. - pop., n. d., mda. -Pl.: defendabili, -e. - Din fr. défendable. DEFENDĂLUÎ vb. IV. T r a n z. şi refl. (învechit) A (se) apăra, a (se) opune; a (se) defenda. Cu vitejie să defendăluiaşte (a. 1699). FN 86. Sănt mari şi lungi socoteale, între doi putearnici, mai mult pentru acel care va, cu armele, să dăfendeluiască direptatea sa (a. 1701). ib. 97. R e f 1. pas. Cu tărie să loveaşte o cetate, dară cu vitejie să defenduluiaşte (a. 1703). ib. 135. ♦ A opri, a stăvili. Aceale ţără friguroase să gătescu a defendului pohta lor 1701). FN 98. - Prez. ind.: defendăluiesc. - Şi: defendelui (FN 92), defendului, dăfendelui vb. IV. - Cf. lat. defendere (după modelul verbelor formate cu suf. -ălui). DEFÉNDE vb. III v. defenda. DEFENDELUf vb. IV v. defendălui. DEFÉNDERE s. f. (învechit, rar) Acţiunea de a (se) defenda şi rezultatul ei. Cf. pontbriant, d. - PL: defenderi. - V. defende. DEFENDIVSÎ vb. IV v. diafendefsi. DEFENDÔR, -OARE s. m. şi f. (Jur.; rar) Pârât, intimat, acuzat Cf. tdrg, alexi, w., şăineanu2, cade, scriban, d., dn2, dex. -PL: defendori, -oare. - Din fr. défendeur. DEFENDULUI vb. IV v. defendălui. DEFENEFSÎ vb. IV. Refl. (învechit, rar) A se apăra, a se ocroti, a se feri. Cu îmbrăcămintea căutăm să ne defenefsim de frig. poteca, g. 124/12, cf. mda. -Prez. ind.: defenefsesc. - Et. nec. DEFENESTRA vb. I. T r a n z. (Franţuzism, rar; complementul indică oameni) A arunca pe fereastră. Cf. scriban, D., NDN. -Prez. ind.: defenestrez. - Din fr. défenestrer. DEFENESTRARE s. f. (Franţuzism, rar) Acţiunea de a d e fe nestr.a; (rar) defenestraţie. Cf. scriban, d., dn3. - PL: defenestrări - V. defenestra. DEFENESTRAŢIE s. f. (Franţuzism, rar) Aruncare a cuiva pe fereastră; defenestrare. Din toate aceste încăperi [ale castelului] se deosebesc ... sala ispaniolă, celebră pentru cruzimele întâmplate într-însa pe timpul defenestraţiii sau mai bine [zis] a rezbelului religios. FILIMON, O. II, 117, cf. SCRIBAN, D., DN3. -PL: defenestraţii. - Şi: defenestraţiune s. f. scriban, d. - Din fir. défenestration. DEFENESTRAŢIUNE s. f. v. defenestraţie. DEFENOLĂRE s. f. (Chim.) îndepărtare a fenolilor din apele reziduale rezultate în industriile carbochimice (cocserii, semi-cocserii, generatoare de gaz etc.). Procedeele de defenolare cu recuperarea fenolilor sunt următoarele: antrenarea fenolilor cu abur, extracţia şi adsorpţia fenolilor cu cărbune activ, ltr2, cf. SFCIV, 318. -PL: defenolări. - De la fenol. DEFENSÂ vb. I. T r a n z. (învechit) A ocroti, a apăra. Cf. NEGULICI, LM. -Prez. ind.: defensez. - Din fr. défenser. DEFENSÂBIL, -Ă adj. v. defensibil. DEFÉNSÂ1 s. f. (Zool.) Fiecare dintre cei doi colţi ai elefantului; fildeş. Cf. m. D. enc, dn3. -PL: defense. - Din fr. défense. 2302 DEFENSĂ2 305 DEFENZITOR DEFÉNSÀ2 s. f. v. defensie. DEFENSÎBIL, -Ă adj. (Franţuzism învechit) Care serveşte pentru apărare; care poate fi apărat. Cf. negulici, prot. -POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. - PL: defensibili, -e. - Şi: defensâbil, -ă adj. prot. - POP., N. D. - Din fr. défensible, lat. defensibilis, -e. DEFÉNSIE s. f. (Latinism învechit) Apărare, sprijin (făcut în scris sau verbal) în favoarea cuiva. [Luteranii] în aseminea împregiurări adunându-se în Smaîcada se uni pentru a lor defenzie într-o confederaţie. SĂULESCU, HR. n, 273/13. Enric ... scrise defensii catolicismului în contra luteranilor, id. ib. 326/21, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., LM, I. NEGRUZZI, S. I, 241, GHEŢIE, R. M., barcianu, alexi, w., severin, s. 4 Interdicţie, oprelişte. Cf. PONTBRIANT, D. Cine nu-şi aduce aminte ...de acele hotărâri de a fi serioşi în amor, că-i pe viaţă acea defensiune în paragrafe a copilei, ca să nu-i zică pe nume, să n-o tutuiască sau să n-o sărute. EMINESCU, P. L. 67. - Scris şi: defenzie. - Pl.: defensii. - Şi: defensiune, defénsâ (negulici, i. negruzzi, s. i3 241) s. f. - Din lat defensio, -onis. - Defensă < fr. défense. DEFENSÎSM s. n. (Livresc) Atitudine adoptată de unele state în timpul primului război mondial, care urmărea atragerea maselor în acest război pentru apărarea statelor respective. Cf. der, dn3. - Defensă + suf. -ism. DEFENSÎST, -Ă adj. (Livresc) Care se referă la defensism. Cf. dn3, mda. -PL: defensişti, -ste. - De la defensism. DEFENSIUNE s. f. v. defensie. DEFENSIV, -Ă adj., s. f. 1. Adj. Care este făcut pentru apărare împotriva unui atac, care apără, de apărare. Până acum semăna războiul rosesc a fi difensiv. VĂCĂRESCUL, IST. 297. întăile staturi începătoare războaielor nu avea alte arme defensive, fără numai piei de fiară cu carele ... facea scuturi. SĂULESCU, HR. I, 50/L O aliaţie ofenzivă şi defenzivă. AR (1829), 47V21, cf. ASACHI, L. 32/2. Au încheiet ... un nou tractat ofenziv şi defenziv. IST. M. 122/14. Războiul defensiv se perfecţionă mult la moldoveni BĂLCESCU, O. I, 126, cf. NEGULICI, POLIZU. Alianţă ofensivă şi defensivă. FILIMON, O. II, 182, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, d. Aripa dreaptă ... prin lac şi prin tunuri era tare în priivinţa defensivă. HASDEU, I. V. 145, cf. COSTINESCU, LM. Acele arme defensive ale dacilor ... erau nişte bogate obiecte de artă, îmbrăcate cu aur. ODOBESCU, S. H, 283. Principele Nikita ... notifica guvernului său încheierea unui tractat de alianţă ofensivă şi defensivă între Serbia, Muntenegru, România şi Grecia. EMINESCU, O. IX, 115, Cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Duelul dintre pasiunea mea mută şi instinctul ei defensiv. IBRĂILEANU, A. 202, cf. RESMERIŢĂ, D. Rezerva mea în timpul vizitelor, ţinuta sobră şi defensivă, nu scăpase profesoarei. M. ELIADE, O. I, 87, cf. CADE. Pericolul revizuirii tratatelor ...ar putea să grăbească reacţiunea defensivă necesară prin gruparea ţărilor mai direct ameninţate, titulescu, D. 169. Răutatea Emiliei nu e agresivă, ci probabil, crâncen defensivă. CAMIL petrescu, p. 164. Ca măsură defensivă, tanti Laura scoase ... o ţigaretă. C. petrescu, î. i, 4, cf. SCRIBAN, D. Cu cât sunt armele ofensive mai ' periculoase cu atât se găsesc arme defensive mai ingenioase pentru a le face inofensive. STĂNILOAE, O. 309. Vom prezenta acum un caz de adaptare defensivă. CĂLINESCU, C. O. 72, cf. DL, DM, DN2. A fost construită o linie bine organizată de turnuri, un sistem defensiv conceput ... într-un mod foarte ingenios. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 57, cf. M. D. ENC. Jucătorul său n-ar fi avut sarcini defensive, ci ar fi avut misiunea de a-l marca strâns pe atacantul mureşan. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 20. Lucrez ... la perfecţionarea unei arme, deocamdată defensive, barbu, 1.1, 183, cf. dex. Expediţia militară organizată de Vitoria este, în fond\ incursiune defensivă. PALEOLOGU, T. 65. Jocul a suferit mult atât în faza ofensivă, cât şi în cea defensivă, rl 2005, nr. 4 623. ❖ (Adverbial) Era gata a susţinea, ofensiv seau defensiv, pe oricare din aripele seale. HASDEU, I. v. 145, cf. SCRIBAN, D. Suferă de o secretă şi zâmbitoare temere de a nu muri de foame şi se adaptează defensiv. CĂLINESCU, C. O. 72. Nu poţi să nu te întrebi ...al cui este totuşi pământul? Şi apoi... defensiv şi prudent adaugi RL 2005, nr. 4 698. 2. S. f. Stare sau poziţie de apărare, atitudine de a se apăra f£ră a ataca. Trupele noastre din defenzivă (apărare) au păşit spre ofenzivă (năvălire), şi au silit pe duşman a se trage spre Luvartov. AR (1831), 62Vl 5, cf. I. GOLESCU, C. Astăzi se mulţumeşte a se ţinea numai în defensivă. CR (1837), 38V31, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Ne silesc să ne punem în defensivă. MAIORESCU, D. n, 367. Delegaţii muntenegreni erau aşteptaţi ... în Constan-tinopole, iar ieri, marţi, era să de ie ordin trupelor munte [ne]grene şi celor turceşti de a se ţine în defensivă. EMINESCU, O. IX, 327, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Dimitrie trecu deci de la defensiva prudentă la o pătimaşă ofensivă. IORGA, I. L. I, 337, cf. TDRG. Pană atunci ele sunt în defensivă, au spiritul mai liber decât oricând. IBRĂILEANU, A. 191, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE. Simţi cu intensitate această izolare în defensivă. EFTIMIU, n. 49. Socotea că în faţa unui adversar de mai înainte pregătit cea mai bună tactică era defensiva, vinea, l. i, 141, cf. dl, dm, contribuţii, n, 89, der, dn2, M. D. ENC. Jucătorii... buni de data aceasta nu numai la defensivă, ci şi la finalizare. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 20, cf. DEX. - Scris şi: defenziv. - PL: defensivi, -e. - Şi: (învechit) difensiv, -ă, defansiv, -ă (i. golescu, c.) adj. - Din fr. défensif. DEFENSOR s. m. Persoană care apără, care protejează pe cineva; apărător; avocat, (învechit, rar) defenzitor. Cf. negulici. [Napoleon] apucă calea Vienei şi, ajungând pe generalul Kutuzof, defensorul ei, se facu stăpân pe dânsa, filimon, O. n, 102, cf. PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, DDRF. Pe lângă autoritatea municipală şi peste ea era „patronul” oraşului, numit şi „ defensor ”, care avea rolul de a apăra interesele cetăţei. XENOPOL, I. R. I, 172, cf. ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. OF i g . Foaia noastră va fi dar defensorul intereselor ■ naţionale (a. 1848). plr I, 132. ♦Funcţionar bisericesc care cercetează abaterile preoţilor şi face oficiul de procuror pe lângă un consistoriu eparhial. Cf. RESMERIŢĂ, d. Era liceanul Gr. Pişculescu, care avea să devină ... defensorul eclesiastic de azi Galaction. LOVINESCU, C. v, 197. Ştia că ... anchetele în lumea bisericească se fac numai de cătră două persoane - un obraz din partea chiriarhiei, protopopul sau exarhul, şi un defensor din partea Casei Bisericii STĂNOIU, C, i. 75. - Accentuat şi: defensor, barcianu. - PI. : defensori. - Din fr. défenseur, lat. defensor. DEFENZITOR s. m. (învechit, rar) Defensor. Confederându-se cu electorul Moreţ de Sacsa, unul din defenzitorii luteranismului, îmvinsă pe Car ol. SĂULESCU, HR. II, 308/12, cf. mda. -PL: defenzitori. - Defenzie -f suf. -tor. 2311 DEFEPT 306 DEFERLA DEFÉPT s. n. v. defect. DEFEPTUÔS, -OĂSĂ adj. v. defectuos. DEFERĂ vb. I v. deferi1. DEFERANT, -Ă adj. v. deferent. DEFERÂNŢIE s. f. v. deferenţă. DEFERÂRE s. f. v. deferire. DEFERENT, -Ă adj. (Despre oameni) Plin de deferenţă, respectuos, condescendent, binevoitor. Cf. heliade, paralelism, i, 66, LM, ALEXI, W. Cel dintâi omagiu ...a fost moartea oportună şi deferentă a lui Teoharie Antonescu. LOVINESCU, S. n, 50. Deferenţi şi serviabili, strict corecţi. RALEA, O. 122. Răspunsul la salut pare oarecum deferent, în orice caz îmi acordă însemnătatea. MIHĂESCU, D. A. 70, cf. DN2, M. D. ENC. Teatrul ... dispune azi de un public nemaipomenit de deferent. T ianuarie 1971, 44, cf. DEX. Argumentelor lui H. H. Stahl li se cuvine o deferentă atenţie. paleologu, t. 95. <> (Adverbial) Cf. scriban, d. - PL: deferenţi, -te. - Şi: (învechit, rar) deferânt, -ă (alexi, w.), deferénte (heliade, paralelism, i, 66) adj. - Din fr. déférent. - Deferente < it. deferente. DEFERÉNTE adj. v. deferent DEFERENŢĂ s. f. Respect, stimă, consideraţie deosebită; condescendenţă, bunăvoinţă. Cf. heliade, paralelism, I, 66. Diferinţa mea pentru luminele scaunului ecumenic (a. 1865). uricariul, x, 372, cf. pontbriant, d., costinescu, lm. La dezbaterea adresei ...nu am luat parte din deferenţă. MAIORESCU, D. n, 471. Auditorului priceput ... i s-arată îndată deferienţa cea mare. eminescu, o. xiv, 279, cf. barcianu, alexi, w., şăineanu2, TDRG, De spiritul satiric, mai ales femeile se simt chiar ofensate. Simt în el ... o primejdie, o ameninţare, posibilitatea unei lipse de deferenţă. ibrâileanu, s. l. 45, cf. resmeriţă, d., cade. Convocă imediat pe primul-procuror ..., mai mult însă ca un gest de deferenţă pentru justiţie. REBREANU, R. îl, 226. O obligaţie de deferenţă faţă de Parlament cere să mă prezint în persoană în faţa lui. TITULESCU, d. 477. Să le vorbeşti cu un pic de deferenţă. Chiar dacă n-ar fi decât ca aparenţă. CAMIL PETRESCU, T. ffl, 391. [Dă] mai multă importanţă misiunii sale decât deferenţă stăpânului BRĂESCU, O. A. i, 104. Academia Română va avea larga posibilitate de lucru ... prin deferenţă statului şi a opiniei publice. D. GUŞTI, P. A. 218, cf. SCRIBAN, D. Lipsind această formalitate de deferenţă, rudele lui ... refuzară să-l viziteze. CĂLINESCU, E. O. n, 79, cf. DL, DM. Intre cele două reviste există relaţii de deferenţă, aprecieri, deşi reci, totuşi pozitive. IST. LIT. ROM. ni, 559, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Este o chestiune legată de Justiţie şi care sunt convins că va fi rezolvată cu respectul şi deferenţă cuvenite unui fost şef de stat. RL 2005, nr. 4 636. L o c. a d v. Cu deferenţă = în mod respectuos, amabil. Propunerile ei [ale Angliei] să fie primite cu deferenţă. EMINESCU, O. XI, 176. Danton, cu deferenţă, prietenos [spune]. CAMIL PETRESCU, T. H, 374. La universitate era privit cu deferenţă. TEODOREANU, M. II, 528. - PL: deferenţe. - Şi: (învechit) deferfnţă (heliade, PARALELISM, I, 66, PONTBRIANT, D., ALEXI, W.), defe^nţă, deferânţie (costinescu), deferénte (lm), diferinţă s. f. * - Din fr. déférence. DEFERÉNTE1 s. f. v. deferenţă. DEFERÉNTE2 s. f. v. diferend. DEFERÉRE s. f. v. deferire. DEFERÎ1 vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică titluri, demnităţi, distincţii etc.) A da, a acorda, a atribui, a conferi; a decerna. Maiorul ... îşi înălţă vesel sabia în sus, mulţumind cu entusiasm colonelului că a deferit lui şi muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. m, 583. Succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor ... şi mdelor sale colaterali, în ordinea şi după regulele mai jos determinate. HAMANGIU, C. C. 158, cf. ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, DEX. ORefl. pas. Succesiunea se defereşte sau prin lege, sau, după voinţa omului, prin testament. HAMANGIU, C. C. 156. 2. (Complementul indică persoane, situaţii, circumstanţe etc.; urmat de determinări în dativ) A trimite în judecată, a supune spre judecare unui organ de judecată sau de urmărire penală. După aparenţă s-ar crede că s-au acordat garanţii mai mari deferind acele cause tribunalelor ordinare. CONV. LIT. XX, 873, cf. DDRF. Domnul L L. Caragiale a hotărât a deferi cazul justiţiei SĂM. I, 30, cf. RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, DL, DM, DN2. Prizonier de război, Maximilian este deferit unui tribunal militar. MAGAZIN IST. 1967, nr. 5, 21, cf. M. D. ENC., DEX. Şapte persoane ... au fost deferite justiţiei pentru înşelăciune şi fals. RL 2005, nr. 4 505. 3. (Jur.; în sintagma) A deferi jurământ = a cere cuiva să jure înainte de a face declaraţii sau depoziţii. Cei cărora vor fi opuse aceste prescripţiuni pot deferi, celor ce li se opun, jurământ asupra cestiunei de a se şti dacă lucrul s-a plătit în adevăr HAMANGIU, C. C. 483, cf. TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, DN3. - Prez. ind.: defér şi (învechit) deferesc, deferez. - Şi: deferă vb. I. alexi, w., şăineanu2. - Din fr. déférer, lat. deferre. DEFERÎ2 vb. IV v. diferi. DEFERIENŢĂ s. f. v. deferenţă. DEFERINŢĂ vb. I v. diferenţia. DEFERÎNŢĂ s. f. v. deferenţă. DEFERÎRE s. f. Acţiunea de a deferi1 şi rezultatul ei. Cf. HELIADE, PARALELISM, I, 66, COSTINESCU, DDRF, DEX, DN3. - PL: deferiri. - Şi: (învechit, rar) deferâre (costinescu), deferére (lm) s. f. - V. deferi1. Cf. it. d e f e r i r e. DEFERÎT, -Ă adj. Care e trimis în judecată. (Substantivat) Cei deferiţi comisiei de anchetă la început au fost închişi. PREDA, DELIR. 145. - PL: deferiţi, -te. - V. deferi. DEFERIZÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică ionul de fier) A îndepărta, parţial sau total, din apa potabilă sau din apa industrială, pentru a-i îmbunătăţi calitatea. Cf. dl, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. <>Re f 1. pas. Apele potabile se deferizează prin aer are. DC 225. -Prez. ind.: deferizez. - Din fr. déferriser. DEFERIZĂRE s. f. Acţiunea de a deferi za şi rezultatul ei. In cazul deferizării apei minerale, eliminarea fierului nu trebuie să schimbe decât foarte puţin compoziţia chimică a apei. LTR2, Cf. DC, D. MED., DEX, DN3. - PL: deferizări. - V. deferiza. DEFERLÂ vb. I. Intranz. (Despre valuri) A se rostogoli şi a se sparge, împrăştiindu-se. Cf. abc mar. La funduri mici şi cu stânci, valul se sparge fară a deferla. LTR2 VI, 80, cf. DN3. 2333 DEFERLARE 307 DEFIBRATOR - Prez. ind. pers. 3 : defer le ază. - Din fr. déferler. DEFERLÂRE s. f. Acţiunea de a deferla şi rezultatul ei. Deferlarea se produce numai la funduri mici netede, cu pantă mică şi regulată. LTR2, cf. DER, SFCIV, 318, DN3. - Pl.: deferlări. - V. deferla. DEFERTILIZÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică pământ, terenuri) A face să devină neproductiv, nefertil prin cultivare iraţională; a provoca pierderea fertilităţii. Ars până în miezul lui, şi defertilizat, pământul s-a prefăcut iremediabil în cărămizi. BOGZA, C. O. 225, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. <> Refl. Cf. M. D. ENC. -Prez. ind.: defertilizez. - Din fr. défertiliser. DEFERTILIZÂRE s. f. Acţiunea de a defertiliza şi rezultatul ei. O groaznică acţiune: defertilizarea pământului. BOGZA, C. O. 222, cf. LTR2, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. - Pl.: defertilizări. - V. defertiliza. DEFERTILIZAT, -Ă adj. (Despre terenuri) Care a devenit neproductiv, nefertil. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. -PI: defertilizaţi, -te. - V. defertiliza. DEFERVESCÉNJÂ s. f. Perioadă de scădere sau dispariţie a febrei în cursul unei boli. Scăderea acestui raport în cursul febrei şi câtva timp după defervescenţă ... este cauza dispariţiei sindroamelor. DANIELOPOLU, F. N. I, 183, cf. DER, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: defervescenţe. - Din fr. défervescence. DEFÉT s. n. v. defect DEFETÎSM s. n. 1. Opinie, părere, atitudine a celui care nu are încredere în reuşita unei acţiuni sau în justeţea unei cauze, pe care o crede pierdută; lipsă de încredere, scepticism. Vedea în el defetismul individualismului care bântuia în ultimul timp. TEODOREANU, M. II, 527, cf. DN2, M. D. ENC., DEX* 2. (Jur.) Infracţiune care constă în lansarea, răspândirea sau publicarea, în timp de război, de zvonuri sau de informaţii false, exagerate sau tendenţioase şi alarmiste, cu privire la situaţia economică, politică şi socială a unei ţări. Cf. M. D. ENC., dex. - Din fr. défaitisme. DEFETÎST, -Ă adj., s. m. şi f. 1. Adj. Care ţine de defetism (1), referitor la defetism, conform defetismului. Imaginea exclusiv negativă şi sarcastică a realităţii este deci nu numai falsă, dar şi defetistă. GL 1958, nr. 2, 3/4, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. Care ţine de defetism (2), referitor la defetism, conform defetismului. Sunt doamne care ... creează o atmosferă defetistă. Doamnele acestea n-au lucrat pentru binele patriei, ele nu i-au îngrijit pe răniţii şi bolnavii din spitale. PAS, Z. ni, 260. Societatea română ... va privi uimită în urmă la discursul lor demoralizant şi defetist. RL 2005, nr. 4 623. 3. S. m. şi f. Adept al defetismului (1). Cf. dm, DN2, M. D. ' ENC., DEX. -PL: defetişti, -ste. - Din fr. défaitiste. DEFETIŞIZÂ vb. I. T r a n z. ( Complemetul indică obiecte, idei etc.) A face să-şi piardă caracterul de fetiş. Cf. dex2, MDA. -Prez. ind.: defetişizez. - Pref. de- + fetişiza. DEFETIŞIZÂNT, -Ă adj. Care defetişizează. Cf. dex2, mda. -PL: defetişizanţi, -te. - Defetişiza + suf. -ant. DEFETIŞIZÂRE s. f. Acţiunea de a defetişiza şi rezultatul ei. Cf. dex2, mda. - V. defetişiza. DEFETIŞIZÂT, -Ă adj. (Despre obiecte, idei etc.) Care şi-a pierdut caracterul de fetiş. Cf. dex2, mda. -PL: defetişizaţi, -te. - V. defetişiza. DEFÉU s. n. (Rar) Remuneraţie acordată actorilor pentru interpretarea unui rol, în cazul în care titularul rolului respectiv este indisponibil; p . e x t. remuneraţie acordată actorilor pentru prestarea unei munci suplimentare în teatru. Cf. iordan, în bul. fil. vii-vm, 233, MDA. - PL: defeuri. -Cf.fr.feu. DEFIĂ vb. I. R e f 1. (Franţuzism rar) A nu avea încredere, a fi neîncrezător. Dacă şi în urma acestei definiţiuni [a politicii] ... s-ar găsi încă persoane care s-ar defia de politica ce se va face în coloanele „ Revistei” noastre, ... ei vor trebui negreşit să fie dintre partizanii teoriilor lui Machiavelli (a. 1845). PLRI, 218. -Prez. ind.: defiez. - Din fr. défier. DEFIBRA vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică materiale fibroase, textile) A efectua operaţia de mărunţire şi desfacere în fibre (în vederea obţinerii viscozei). Cf. dl, dm, dn2, M. D. enc., dex. R e f 1. pas. Operaţie ... de obţinere a viscozei, prin care se mărunţesc şi se deflbrează foile de alcaliceluloză. LTR2 vi, 81. 2. (Complementul indică materiale lemnoase) A transforma în fibre pentru a obţine pasta de lemn din care se fabrică hârtia sau pasta pentru plăci fibrolemnoase. Cf. dl, dm, dn2. -Prez. ind.: defibrez. - Din fr. défibrer. DEFIBRÂRE s. f. Acţiunea de a défibra şi rezultatul ei. 1. Cf. d e f i b r a (1). în timpul defibrării, acţiunea mecanică a cuţitelor dinţate dezvoltă căldură, care influenţează negativ calitatea scamei de alcaliceluloză. LTR2 vi, 82, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. 2. Cf. d e f i b r a (2). Deflbrarea se realizează prin apăsarea lemnului, cu o anumită forţă. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX, DN3. -PL: defibrări. - V. défibra. DEFIBRATÔR s. n. Aparat, maşină sau agregat folosit pentru operaţia de defibrare (1, 2). O destrămare mai completă şi 2350 DEFIBRILA 308 DEFICIT mai uniformă necesită întrebuinţarea unor maşini analoage cu 2-8 tambure desfibrătoare. IONESCU-MUSCEL, FIL. 282. Morar la defibratoare. LEG. EC. PL. 295. Se deosebesc deflbratoare care efectuează deflbrarea prin răzuire. LTR2, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -Pl.: deflbratoare. - Şi: (rar) desfibrâtôr s. n. - Defibra + suf. -tor (după fr. défibreur). DEFIBRILÁ vb. I. Tranz. A efectua operaţia de defibrilare. Dacă ar fi fost vorba de o tulburare de ritm cardiac ventricular şi ar fi fost defibrilat în timp util şi apoi resuscitat, viaţa lui... ar fi fost salvată. RL 2006, nr. 4 907. -Prez, ind.: defibrilez. - Din fr. défîbriiler. DEFIBRILÁRE s. f. Oprire a fibrilaţiei atriale sau ventriculare şi restabilire a ritmului cardiac normal. Cf. D. MED., MDA. -Pl.: defibrilări. - V. defîbrila. DEFIBRILATÓR s. n. (Şi în sintagma) Defibrilator cardiac - aparat electronic generator de stimuli electrici ritmici, de intensităţi şi durate reglabile, folosit în tratamentul fibrilaţiei atriale sau ventriculare. Cf. D. MED., dex. Cea mai bună soluţie este implantul de defibrilator, aparatul asigurând o rată de supravieţuire de aproape sută la sută. RL 2005, nr. 4 728. - Pl.: defibrilatoare. - Din fr. défibriüateur. DEFIBRINÁ vb. I. T r a n z. (Biol.; complementul este sângele) A elimina fibrina din plasmă sau din exúdatele sangvine. Cf. DN3, MDA. -Prez, ind.: defibrinez. - Din fr. défîbriner. DEFIBRINÁRE s. f. (Biol.) Acţiunea de a d e f i b r i n a. Defibrinarea se execută cu defibrinatorul LTR2, cf. D. MED., DN3. -Pl.: defibrinări. - V. defibrina. DEFIBRINATÓR s. n. Aparat folosit la defibrinarea sângelui în abatoare. Defibrinarea se execută cu defibrinatorul LTR2, Cf. MDA. -Pl.: defibrinatoare. - Defibrina + suf. -tor. DEFICIÉNT, -Ă adj. 1. Care are lipsuri; cu greşeli, cu defecte. Cf. lm, gheţie, r. m., alexi, w., dl, dm. Romanul, deficient din punct de vedere compoziţional, ... e interesant ca atmosferă. IST. LIT. ROM. II, 556, cf. DEX, PLEŞU. M. M. 57. Număr deficient = număr pentru care suma divizorilor săi e mai mică decât el însuşi. Cf. ltr2. +Care este în deficit, în pierdere, în pagubă, care produce mai puţin decât trebuie. Producţie deficientă. DL, cf. DM, DN2. 2. (Şi substantivat) (Persoană) care este lipsită de anumite facultăţi fizice sau psihice. Cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Rezultatele cercetărilor în domeniul defectologiei sunt aplicate în practică în cadrul şcolilor speciale pentru copii deficienţi. DER H, 38, cf. DN2. Un deficient mintal DEX, cf. DN3. - Pronunţat: -ci-ent. — Pl.: deficienţi, -te. - Din fr. déficient. DEFICIÉNJA s. f. Scădere, lipsă, greşeală; rămânere în urmă; neajuns. Cf. LM. Ezitau să atace deficienţele prezentului EFTIMIU, N. 15. Trebuie să întocmim de asemenea bilanţul deficienţelor şi inventarul erorilor comise. GUŞTI, P. A. 365. Nu găsim repede, imediat, numele noţiunii, fie din cauza unei deficienţe momentane a memoriei, fie pentru că nu ştim cum i se spune. IORDAN, STIL. 131, cf. SCRIBAN, D. Oamenii de talent profund îşi desăvârşesc mereu opera şi-şi dau seama de deficienţele ei CĂLINESCU, C. O. 199. Critica nuvelelor lui ... a pus la punct aproape complet deficienţele de limbă şi de construcţie melodramatică ale scriitorului CONSTANTINESCU, s. II, 116, cf. DL, DM. Socotim că este o deficienţă a noului dicţionar faptul că etimoanele greceşti n-au fost transcrise cu litere greceşti L. ROM. 1959, nr. 3, 93. Trece cu vederea anumite deficienţe de exprimare. v ARLAAM—S ADO VEANU, 309. Pornind de la deficienţele versificatorilor timpului ..., simte nevoia să ridice pe scurt problema structurii operei poetice. IST. LIT. ROM. II, 700. Cu ocazia asta ...au ieşit la iveală şi alte deficienţe. LĂNCRĂNJAN, C. m, 287, cf. DN2. Platforma vădise şi unele deficienţe care, treptat, se repercutaseră negativ asupra activităţii forţelor democratice. MAGAZIN IST. 1970, nr. 3, 2, cf. M. D. ENC. S-a plâns într-o scrisoare adresată redacţiei de existenţa unor deficienţe serioase în organizarea transporturilor FLACĂRA, 1975, nr. 48, 8. A făcut critica ..., a explicat care sunt deficienţele. M 1975, nr. 1, 18. Se lucrează la îndepărtarea deficienţei [lipsa apei]. RL 2006, nr. 4 907. ♦ Lipsă în integritatea anatomică şi funcţională a unui organ; absenţă a anumitor facultăţi fizice sau psihice. Deficienţa lor [a glandelor endocrine] se manifestează de obicei prin apatie, slăbiciune, melancolie. NEGULESCU, G. 192, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Maternităţile din Timişoara au fost alese ca centre-pilot în ţară pentru depistarea deficienţelor de auz la nou-născuţi. RL 2004, nr. 4 504. -Pronunţat: -ci-en-, - PI.: deficienţe. - Din lat. deficientia, fr. défkience. DEFICIT s. n. Sumă cu care cheltuielile întrec veniturile; lipsă (bănească) la un bilanţ financiar; pierdere; p. g e n e r. orice lipsă (la un calcul). Cheltuielile sânt supuse la toată economia putincioasă şi chibzuite după împregiurări şi calităţi, spre a nu cerca defiţit (a. 1845). hurmuzaki-s, vi, 501, cf. negulici, STAMATI, D. Budgeturile, cât de regulate, tot vor da deficituri. RUSSO, S. 156. Bilanţul zilei ... se solda totdauna cu un galben sau doi deficit GHICA, C. E. III, 7, cf. DDRF, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. Deficitul de nerodire se acopere cu escendentul de preţuri. I. IONESCU, D. 260, cf. COSTINESCU. Este un deficit momentan în budget. MAIORESCU, D. I, 548. Acoperirea, în parte, a deficitului bugetar CARAGIALE, O. IV, 22, cf. ŞĂINEANU2. Cercetătorii deficitelor ... n-ar trebui să cerceteze numai importul şi exportul IORGA, c. i. I, 194, cf. resmeriţă, d., cade. Totdeauna are deficite pe care el, fireşte, trebuie să le acopere. REBREANU, R. I, 58. Dacă vă faceţi balanţa, nu vi se pare că rezultă un deficit? SADO VEANU, O. XX, 228, cf. SCRIBAN, D. S-adaugă ajutorinţa care se percepea de două ori pe an pentru acoperirea deficitelor OŢETEA, T. V. 54. Operaţia ar fi foarte corectă dacă unii deponenţi n-ar avea tendinţe de abuz, provocând deficite la casă. ARGHEZI, C. J. 245. Deficitul ... face parte din afacere, e planificat dinainte. V. ROM. martie 1954, 35. Mai bine un vechil vulgar şi hoţ ... decât un majestuos intendent care îţi prezintă necontenit incontestabile deficite. vinea, l. i, 206, cf. graur, e. 105, dl, dm, der, dn2. Statul român nu putea cunoaşte veniturile şi cheltuielile liniilor de pe teritoriul său, trebuind să suporte deficitele pretinse de companie. MAGAZIN IST. 1970, nr. 1, 7, cf. M D. ENC. Exporturile lor ... nu ajung să acopere mai nimic din deficitul cronic şi crescând. contemp. 1975, nr. 1 510, 3/12, cf. dex, d. man. Deficitele bugetare ... au urmat cu stricteţe recomandările FMI RL 2004, nr. 4 421. F i g . La lumina celor discutate până aici, să vedem dacă nu mai există şi alte cauze ale deficitului de individualizare a femeii în opera de artă,, 2359 DEFICIT A 309 DEFILA1 IBRĂILEANU, S. L. 43. Teatrul de moravuri trăieşte, în genere, din deficitul moral al societăţii. LOVINESCU, S. I, 232. în năvalnica lui forţă de ardoare, iubeşte totul, dar mai ales umanizează şi înfrumuseţează deficitele naturii ori ale vieţii. RALEA, S. T. HI, 169. în ciuda deficitului de subtilitate psihologică, [creaţia lui Zola] a exercitat... o considerabilă influenţă asupra dezvoltării romanului DER IV, 946. Dacă există un deficit al omului modern faţă de alte specii culturale, acesta este aici: în noţiunea recesivă, împuţinată, abstractă pe care o are despre lumea ideilor. PATAPIEVICI, C. L. 379. ❖ (Meteor.) Deficit de saturaţie (sau de umiditate) - diferenţa dintre tensiunea vaporilor care saturează aerul la o temperatură dată şi tensiunea vaporilor existenţi. Vântul şi deficitul de saturaţie din atmosferă măresc transpiraţia [florii-soarelui]. agrotehnica, I, 169, cf. ltr2. Deficit de populaţie = aspect negativ al dinamicii populaţiei, rezultat din faptul că mortalitatea generală depăşeşte natalitatea. Cf. d. med. E x p r. A fi în deficit = a fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. Am aflat că averea sa e în deficit ALECSANDRI, o. P. 145. Nu ştia nici el singur, cum se face de e veşnic în deficit cu leafa pe-o lună. VLAHUŢĂ, D. 45. Societatea se împotrivea spunând că este în deficit fiindcă statul nu-i plăteşte aurul luat pas, z. iv, 217, cf. dn2. ♦ (Med.) Desfăşurare defectuoasă a activităţii unui organ, a unei funcţii fiziologice; deficienţă. După 2—3 zile ... dispărea deficitul pulsului, paralel cu dispariţia fenomenelor de insuficienţă cardiacă. DANIELOPOLU, F. N. n, 209. - Accentuat şi: (învechit) déficit barcianu, alexi, w. -PL: deficite şi (învechit) deficituri. - Şi: (învechit) defiţit s. n. - Din fr. déficit - Defiţit < germ. Defizit DEFICITÂ vb. I. I n t r a n z . A avea un deficit Balanţa economică deficitând. BUL. fil. n, 224, cf. GRAUR, E. 105. -Prez. ind. pers. 3: deficitează. - De la deficit ^ DEFICITÂR, -Ă adj. Care are deficit, a cărui balanţă economică este în deficit. Comerţ deficitar. întreprindere deficitară. Cf. DL, dex. ♦ Care este insuficient; care are lipsuri. Prin cumpărături de pe pieţe se completau cerealele deficitare. BUTURĂ, EG. 283. Arbori foioşi, plantaţi în zonele deficitare ca vegetaţie. RL 2004, nr. 4 477. F i g. Din secolele următoare relatările sunt tot mai multe, dar deseori deficitare. Z. MIHAIL, T. P. 19. Sancţiunea morală nu e decât consecinţa mecanică a actului comis, bună dacă actul e valabil etic, rea dacă actul e deficitar etic. pleşu, m. m. 32. -PL: deficitari, -e. - Din fr. déficitaire. DEFIDÉNT, -Ă adj. v. defient. DEFIDÉNTÂ s. f. v. defienţă. DEFIDÎNŢĂ s. f. v. defienţă. DEFIÉNT, -Ă, adj. (în dicţionarele din trecut) Neîncrezător. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, alexi, w. - PL: defienţi, -te. - Şi: defidént, -ă adj. costinescu. - Din fr. défiant. - Defident < lat. diffidens, -ntis. DEFIÉNJÀ s. f. (în dicţionarele din trecut) Neîncredere. Cf. NEGULICI, prot. - pop., N. D., COSTINESCU. Dar astfel îngrădind numai mintea jar-a o hotărî, el [David Hume] naşte numai o (neîncredere) defienţă generală, însă nu o cunoştinţă siguranţă a inevitabilei noastre neştiinţe. EMINESCU, O. XIV, 433, cf. ALEXI, W. - PL: defienţe. - Şi: defîdé^â (costinescu), defidinţă (NEGULICI) S. f. - Din fr. défiance. - Defidenţă, defidinţă < lat diffidentia. DEFÎGE vb. III. T r a n z. (învechit) 1. (Complementul indică privirea, ochii) A aţinti, a îndrepta, a fixa. Ar fi o bajocură foarte mare pentru acel semn de bătaie [steagul], când ar cuteza careva din noi a-şi defige ochii asupră-l FM (1843), 295V28. 2. A stabili, a hotărî; a fixa. Se încercase mai întâiu ... a defige cel puţin numărul zilelor de lucru pe care aveau iobagii să le facă la domni. BARIŢIU, P. A. I, 384, cf. STAMATI, D. Nu poţi defige mijlocul unei linii până ce nu vei fi aflat punctele ei cele extreme. EMINESCU, S. P. 68, cf. DDRF, GHEŢIE, R. M. înaintea intrării tutorilor în administraţiunea tutelei, consiliul de familie va defige suma pentru care se va lua inscripţiunea ipotecară. HAMANGIU, C. C. 443, Cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., SCRIB AN, D. <>Refl. pas. S-a defipt suma, ... proporţiunea, în care este datoare şi Ungaria să contribuie la plătirea intereselor şi amortizărilor. BARIŢIU, P. A. III, 478. Cele 120 de tonuri muzicale se împărţesc în 10 optave carile se deosebesc unele de altele prin ... înălţime de son ce se defige după proporciunea de optava cea dintâi VOROBCHIEVICI, A M. 29. Comisiunea ... crede de a sa datorie să schiţeze, în câteva răpezi trăsuri, caracterul ce-i pare de cuviinţă a se defige învăţăturilor care vor face obiectul şcoalelor reale. ODOBESCU, S. II, 71. Se preţuieşte valoarea fondului supus usufructului, se defige în urmă câtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în proporţiune cu valoarea zisului fond. HAMANGIU, c. C. 138. - Prez. ind.: defig. - Şi: (învechit, rar) defïnge vb. III. STAMATI, D. - Din lat. defigere. DEFÎGERE s. f. Acţiunea de a defige (2) şi rezultatul ei. La defigere a numerului trupelor avem să fim pre cât se poate mai rigoroşi. BARIŢIU, P. A. II, 417. Astă dată însă nu se facu decât verificarea protocolului şedinţei ... şi defigerea deputaţiunii ce lua misiunea a duce petiţiunea la împăratul. SION, P= 329. Pentru defigerea tuturor intervalelor se ia de bază şirul tonurilor din scara diatonică unde tonul cel de dedesubt este tonul fundământal VOROBCHIEVICI, A. M. 32, cf. LM, DDRF, GHEŢIE, R. M., ALEXI, W. - PL: defigeri. - V. defige. DEFIGURA vb. I v. desfigura. DEFIGURÂRE s. f. v. desfigurare. DEFIGURAT, -Ă adj. v. desfigurat DEFILA1 vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre mulţimi) A trece în pas cadenţat (de marş) în coloană prin faţa comandanţilor, a autorităţilor pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. Ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii... asemine au defilat (au trecut) aşăzaţi fiind în şirurile reghementilor gvardiel AR (1834), 3231/! 1. Defilară ... grănicerii cari veniseră din ţinuturile ce era mai puţin amerinţate. FM (1843), 309V17. Defilează artileria. VLAHUŢĂ, s. A II, 449, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, w. Cetele arămii se adună, defilează şi pleacă înaintea duşmanului. IORGA, L. II, 478, cf TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Regimentul defila impecabil TEODOREANU, M. II, 91. Au defilat cu şcolile şi armata veteranii, ~ oştenii de la 77, răniţi şi rămăşiţile regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI, 303. Frontiştii... erau gata să pornească în marş, să defileze. STANCU, R. A. I, 227. Ţiganii ... defilează, pe cete, în faţa domnitorului. IST. LIT. ROM. II, 72. Detaşamentele se întorceau prin spatele tribunei şi defilau din nou. BENIUC, M. C. I, 192, Cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Brigada „ Vlad Ţepeş” defilează de la Arcul de Triumf RL 2004, nr. 4 475. 2372 DEFILA2 310 DEFINGE ♦ P. anal. (Despre persoane, cortegii) A trece (în şir) prin faţa cuiva sau a ceva; a se perinda (1). Intr-o zi cu soare ne pomenirăm cu fraţii austriaci ... defilând pe uliţele Bucureştilor. FILIMON, O. n, 181. Cu toţii au trecut; au defilat şi s-au închinat dinaintea copilului caragiale, O. IV, 205. în mintea-mi sacâ ... Defilă omenirea, fiinţă cu fiinţă. MILLE, V. P. 41, cf. ŞĂINEANU2. Şi apoi defilară miniştrii ... Oameni şi locuri apăreau şi dispăreau, ANGHEL, PR. 120. în salon fetele defilară în faţa oglinzii dintre ferestre, potrivindu-şi care o buclă răzvrătită, care o sprânceană. rebreanu, I. 96, cf. RESMERIŢĂ, D. Era un cortegiu foarte impunător ... tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, aşteptându-l să defileze. C. PETRESCU, C. V. 293, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Prin noroiul de pe străzi Defilau numai o sută, Doar o sută de bărbaţi. labiş, P. 45, cf. DN2, dex. Bulevardul ...pe care duminica după masă defila cam toată suflarea oraşului flacăra, 1975, nr. 47, 23. Pe podium ... a defilat, în calitate de invitat special, Catrinel Menghia, ... sosită pentru acest eveniment de la Paris. RL 2005, nr. 4 624. (Ironic) în faţa trenului ... defilau tăvile cu şpriţuri TEODOREANU, M. n, 201. ♦ F i g. A se succeda. E ... o pierdere de timp să urmăreşti toate numele ... ce defilează, încrezute, printre rândurile greoaie ale unei prose de plumb. SĂM. II, 401. încep să defileze vitrinele mondene. ANGHEL - IOSIF, C. M. I, 146. Planurile acestea veneau multe ..., defilau pe dinainte aşa de clare, încât fiecare i se întipărea în minte. AGÎRBICEANU, A. 493. Nopţile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede. IBRĂILEANU, A. 211. Clipele Matildei defilau încărcate de voluptăţi simple, ca nişte ostaşi care îşi poartă trofeele în triumf. vine A, L. I, 197. Palidele abstracţiuni care ... defilează în poezia minulesciană. LOVINESCU, C. VII, 13. Mă uit pe fereastră ... întreg peisajul defilează în fund mai încet. PREDA, I. 66. Se entuziasmează adesea la frumuseţile care defilează pe maluri MAGAZIN IST. 1967, nr. 6, 88. - Prez. ind.: defilez, pers. 3 şi (învechit) defilă. - Din fr. défiler. DEFILA2 vb. I. R e f 1. (învechit; rar; despre mărgele, fire) A se deşira. Cf. COSTINESCU. Tr anz. A defila mărgelele. LM. -Prez. ind.: defilez. - Pref. de- + fila. DEFILÂRE s. f. Acţiunea de a d e f i 1 a1 şi rezultatul ei; trecere în pas cadenţat (de marş) în coloană, a unei trupe, a unei mulţimi etc., prin faţa comandanţilor, a autorităţilor pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc.; (învechit, rar) defilat (1), Cf. d e f i 1 al. Cf. COSTINESCU. Cine nu-şi aduce aminte ... „de vicleimu, cu craii de la răsărit” ai lui Kogălniceanu, pentru a semnala defilarea junilor deputaţi. MAIORESCU, CRITICE, 516. Publicul aplauda cu mare zgomot ... defilările dorobanţilor. EMINESCU, O. X, 7. începe defilarea: muzica, ofiţerii cu pampoane roşii VLAHUŢĂ, S. A. n, 449, Cf. DDRF, RESMERIŢĂ, D. CADE. Măhălălile desfundate revarsă gloata să caşte gura la defilările filmate. C. PETRESCU, C. V. 80. După câteva ore de marşuri şi defilări, gusta lacom, din fruntea cazanului BRÀESCU, O. A. I, 335, cf. SCRIBAN, D. Defilarea se terminase. PREDA, DELIR. 86. Nici pasul de defilare nu-l cunoşti. BARBU, ş. N. 70. înconjuraţi de toţi demnitarii, primiră defilarea trupelor. MAGAZIN IST. 1968, nr. 4, 70, cf. hristea, în CONTRIBUŢII, II, 224, M D. ENC. Trompeţii fvor anunţa mai întâi defilarea, flacăra, 1975, nr. 41, 20. Jandarmeria Română participă la defilarea trupelor de la Arcul de Triumf cu un detaşament. RL 2004, nr. 4 475, cf. ALR SNIV h 959, A ffl 17. [Maica mea] m-a blăstămat la lunî, Să mă plimb cu arma-n mânî..., Di-mi şterg faţa di sudoari, Şi ochii di lăcrămioari, Când vin di la defilări folc. mold. II, 145. 4P. anal. Trecere (în şir) a unor persoane sau cortegii prin faţa cuiva sau a ceva; perindare, (învechit) defileu (2). Priveliştea era imensă ... defilarea logodnicilor care se ţineau de braţ prin dreptul terasei noastre. CAMIL PETRESCU, T. ni, 256. Nici public numeros, nici fotografi, nici ' reporteri, nici defilare de martori VINE A, L. n, 80. Defilarea [localnicilor] avea loc pe grupuri, brătianu, t. 32. <> (Ironic) Iei săpăliga şi haida-hai, o porneşti la defilare pe hotar LĂNCRĂNJAN, C. I, 130. <>F i g. Ani după ani se duc însă şi poema urmează fără a se sfârşi Acelaşi haos, aceleaşi defilări de oameni sub alte chipuri MACEDONSKI, O. IV, 91. - Pl.: defilări - Şi: (regional) dăfilâre (ALR SN IV h 959/928) s. f., defilirung (ib. h 959/141), defilir (hristea, în CONTRIBUŢII, n, 224) subst.; difilâre (alr sn iv h 959/235, a m 17), difilârie (alr sn iv h 959/987) s. f. - V. defila1. - Defilirung < germ. Defilierung. DEFILAT s. n. 1. Faptul de a defila1; defilare. Defilatul se facu în cea mai frumoasă ordine. LM, cf. mda. 2. (învechit, rar) Defileu (1). Cf. lm. -V. defila1. DEFILEÂ s. f. v. defileu. DEFILÉU s. n. 1. Vale transversală îngustă, adâncă şi lungă, cu versanţi abrupţi, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase; pas3 (2), poartă1 (3), trecătoare, (învechit, rar) defilat (2). Spre ... a fi gata de a înfrânge pe duşman atunce când ar fi voit să izbucnească prin defileoa Nevezei. AR (1829), 27VlO. Zamoisky se temu ca tătarii să nu voiască a trece Prutul ...; de aceea, poruncind a puşcări cu tunurile defileul duşmanului, totdeodată porneşte o seamă de oşti cu artilerie. BĂLCESCU, M. v. 211, cf. COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D. N-am întâlnit nici un trecător şi iată, acum, în defileu câţiva inşi într-o căruţă. C. PETRESCU, U. N. 238, cf. SCRIBAN, D., CADE. Puncte ornitologice în defileul Dunării. BĂCESCU, PĂS. 24. Alt tablou ... reprezintă pe ducesă ... la marginea unui râu bolovănos, ... în defileu de tip american. CĂLINESCU, I. 286. Ţărmurile defileului sunt dantelate în uriaşe amfiteatre de piatră cioplită, ralea, o. 85 .De o parte şi de alta a dramaticului defileu,..., stejarii au crescut. BOGZA, C. O. 252. In defileul Oltului ... se dezvoltă calcare recifale, zaharoide, masive sau stratificate. ONCESCU, G. 133. Se găsea undeva prin defileul Mureşului, pe la Lipova. BENIUC, M. c. I, 115, cf. LTR2, der, DN2, M. D. ENC. Circulaţia auto ...se desfăşoară cu mare greutate ... pe defileu[\ Jiului] s-au prăbuşit cantităţi mari de zăpadă şi pietre. RL 2005, nr. 4 555. ♦ F i g. (învechit, rar) Situaţie încurcată, ananghie. Cf. COSTINESCU. 2. (învechit) Defilare. Cf. şăineanu2, tdrg, cade. F i g. După ce întreg convoiul de amintiri îşi facu cuvenitul defileu pe dinaintea subscrisului, mă trezii iarăşi nas în nas cu mine însumi. VLAHUŢĂ, S. A. II, 534. De dimineaţa până sara, sala Ateneului e un neîntrerupt defileu, inteligent şi impunător, de entuziaşti admiratori SĂM. I, 92. - Pl.: defileuri şi (rar) defilee (scriban, d.). - Şi: (învechit, rar) defileâ s. f. -Dinfr. défilé. DEFILÎR subst. v. defilare. DEFILÎRUNG subst. v. defilare. DEFINÀ vb. I v. defini. DEFINĂCIUNE s. f. v. definiţie. DEFÎNGE vb. III v. defige. 2372 DEFINI 311 DEFINIRE DEFINÍ vb. IV. T r a n z. 1. A pune un nume (11), a da o denumire (1), a da o definiţie; a numi1 (1). Acea părută idee a filosofilor de slobozenia omului nu o poate defina. EPISCUPESCU, O. î. 226/12. Ia plantele d-a rândul, se uită la văi, dealuri ...în toate se-nţelege şi dup-a lor natură Prin nume le define. HELIADE, O. I, 365, cf. i. GOLESCU, C. Noua lege a instrucţiunii... vine a consacra în mod legal aceste institute şi le definează cu terminii următori. ODOBESCU, S. II, 68. Nici cel mai competent psihiatru n-ar putea să definească mai bine nebunia. slavici, O. I, 387. [Definiţiile] în loc să definească ceva, substituiesc un termen altui termen. MACEPONSKI, O. IV, 129, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG. Del Monte defineşte pe ban astfel: „După principe este banul”, bul. COM. IST. v, 47. [Filosoful antic] definea omul „un animal cu două picioare şi fară pene”. LOVINESCU, C. V, 155. Defineşte inteligenţa drept însuşirea de a te pune în punctul de vedere al altuia. SADOVEANU, O. xx, 394, cf. SCRIBAN, D. Eminescu ... definea ştiinţele drept „ochi ai muncii”. CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 3/3. ♦ (Complementul indică cuvinte, sensuri ale acestora, noţiuni etc.) A explica, a face să se înţeleagă, a spune ce înseamnă. Când arătăm ceva, vasăzică că hotărâm sau definim că acuesta şi nu altul HELIADE, PARALELISM, II, 41, cf. NEGULICI. Pe fieştecare dintr-acestea [verbe] îl vom defini, arătându-i adevăratele lui semnificări proprii şi figurate. BĂLĂŞESCU, GR. 122/33, cf. ŞĂINEANU2, CADE. Sensul propriu al noţiunii pe care-o defineşte cuvântul ... devine pentru ermetici un balast. V. ROM. ianuarie 1954, 165, cf. dex. Vom schiţa problematica ... etnobotanicii, care ... poate fi definită ca „ştiinţa raporturilor” dintre om şi lumea vegetală”. BUTURĂ, EB. I, 8. ❖ A b s o 1. Cel ce defineşte arată sau ceea ce este un lucru sau numai ceea ce însemnează numele lui. MAIORESCU, L. 126. <>Refl. pas. Ceea ce vă zic rezultă nu numai din etimologia cuvântului ..., căci nu se poate defini decât prin sine însăşi. GHICA, C. E. m, 11. 2. A stabili cu precizie, a caracteriza, a determina, a preciza, a hotărî, a răspica (3), (învechit) a mărgini (3). Tot aici este definită şi procedura judecătorească. BARIŢIU, P. A II, 24, cf. STAMATI, D. Noi ... vom defini cu cea mai posibilă claritate talentul şi calităţile maestrului Verdi. FILIMON, O. II, 304, cf. prot. - POP., N. D. [Aceste elemente] formează în fiece popor acele diferinţi radicale atât de greu de definit, însă existente. CONV. LIT. II, 197, cf. COSTINESCU, LM. Toate le făcusem pe neştiute, dominat de-o dorinţă pe care eu singur nu mi-o puteam defini. EMINESCU, P. L., 160. Le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă - nu erau lucrări de artă. CARAGIALE, O. III, 104. Alt simţimânt penibil, pe care nici nu-l putea defini ce este, îl oprea. AGÎRBICEANU, S. 306. Forme curioase ...de diferite culori, pe care Adela le definea comparându-le cu pietre preţioase. IBRĂILEANU, A. 59, cf. CADE. Să accepte a defini în mod prealabil sancţiunile ce s-ar impune ...în caz de neexecutare a planului. TITULESCU, D. 135. I-am dat mâna ... Mi-a sărutat-o intimidat şi a căutat să-mi definească parfumul CAMIL PETRESCU, P. 11. Herzberg nu defineşte „personalitatea emoţională” nici în sine, nici în mod diferenţial NEGULESCU, G. 123. Procurorul ... simţise, în atmosferă, ceva suspect, pe care nice el singur nu-l putuse defini. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. n, 350. Desigur e greu de definit matematic şi indiscutabil specificul din sufletul şi din manifestările românismului. STĂNILOAE, O. 72. Avea un chip special al lui de a defini o operă şi de a justifica astfel de ce îi place sau nu. MIHĂESCU, D. A 45. Aceste ieşiri critice, oarecum întâmplătoare, definesc bine rolul lui ... în desvoltarea prozei literare. VIANU, AP. 93. Caragiale a fost definit de critica naţională ca pictorul contrastului dintre fondul nostru oriental şi formele civilizaţiei apusene. CONSTANTINESCU, S. II, 17. Nuvelistul defineşte astfel întreaga lui speţă. CĂLINESCU, I. C. 314. A încercat să definească ... anumite aspecte ale eroilor şi ale situaţiilor. VARLAAM - SADOVEANU, 158. încercările de a defini literatura prin actele de limbaj (acte de vorbire) pe baza teoriei lui J L. Austin merită atenţie. COTEANU, S. f. n, 14, cf. DN2. Indiferent de materialul din care sunt confecţionate ... ţesăturile definesc stilul decorativ al interiorului dintr-o anumită zonă. pavel, s. E. 27. <> R e f 1. pas. Nici blonde, nici brunete, faţa lor era coloarea aceea intermedie care nu se poate defini. AGÎRBICEANU, A. 453. între doisprezece şi optsprezece ani se puteau defini caracteristicile. ARGHEZI, s. XI, 93. Traseul aerian se defineşte totuşi şi de la sol. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 13. <> Refl. Tipurile lui Caragiale se definesc în fiecare vorbă a lor. IBRĂILEANU, s. 59. Pe toată întinderea cerului, care se sfâşie pe crestele munţilor, ... nu se definesc norii. SAHIA, N. 29. Nu trebuie să laşi pe alţii să descopere ceea ce reprezinţi ... Defineşte-te singur. CĂLINESCU, C. O. 83. Personajele principale se definesc de fapt în acţiuni secundare. CONTEMP. 1953, nr. 330, 4/4. Ibrăileanu s-a definit, în critică, un glosator sociologic şi un spirit dogmatic. CONSTANTINESCU, S. in, 186, cf. DM. Gherea se defineşte în ansamblu ca un spirit interesat de multe şi variate probleme ale literaturii şi ale criticii contemporane. IST. lit. ROM. in, 628. La poporul român, specificul naţional s-a definit şi conturat de-a lungul multor secole. M 1974, nr. 5, 6, cf. M. D. ENC. Intenţiile vizibil programatice şi alegorice [ale poetului Geo Dumitrescu] se definesc în reluarea din final COTEANU, S. F. n, 159. O lume întreagă se defineşte într-o singură haină. CINEMA, 1975, nr. 9, 15, cf. DEX. Natura morală se defineşte prin dimensiunea încrederii în posibilitatea perfecţionării de sine. PLEŞU, M. M. 46. - Prez. ind.: definesc, pers. 3 şi (învechit) define. - Şi: (învechit) deflnâ (prez. ind. definez) vb. I. - Din fr. définir, lat. definire. DEFINÎBIL, -Ă adj. Care poate fi definit (2), caracterizat; (rar) definisabil. Nici Buckle ... n-a putut defini ce este civilizaţia, atât de varie este ea în formele ei, dar presupunând că ea este definibilă, că s-ar găsi o formulă generală care să cuprindă civilizaţia greacă alături cu cea chineză şi bizantină, teza rămâne neadevărată, căci civilizaţia e intelectuală, fară cuprins moral, de aceea ea poate fi coruptă. eminescu, O. IX, 311. Limba omenească ... ar fi de mult redusă la un fel de algebră cu semne convenţionale, strict definibile. BLAGA, Z. 153. Gustul public, greu definibil, are o specială supremaţie a lui. CONTEMP. 1975, nr. 1 500, 2/7. -Pl.: defmibili, -e. - Defini + suf. -(i)bil DEFINICIÜNE s. f. v. definiţie. DEFINIRE s. f. Acţiunea de a (se) defini şi rezultatul ei; definiţie, determinare, precizare, stabilire, caracterizare. Cf. PONTBRIANT, D. [Acel loc], după definirea unui prieten al meu, este tronul egalităţii. ALECSANDRI, O. P. 246, cf. LM. Că naşterea sau geneza unei asemenea noţiuni este reală, nu rezultă din operaţia analitică a definirii. MAIORESCU, L. 139. Germania doreşte o definire a priori a cestiunilor de principiu şi a celor administrative. EMINESCU, O. xn, 307. Ea aducea însă după sine şi o nouă definire a însemnătăţii cuvintelor în vers. PETICĂ, O. 397, cf. RESMERIŢĂ, D. Ideea se exprimă prin definire şi dezvoltare; poezia se valorifică prin organizare şi compoziţie. LOVINESCU, S. I, 425. Dar care putea fi nebunia asta? Nici el poate n-o formulase încă poate că ar trebui să-i uşurez eu însumi definirea ei. MIHĂESCU, D. A. 163. Şcolarii erau inapţi pentru operaţia definirii. CĂLINESCU, I. C. 55. După fiecare zguduire prin care trece, conştiinţa europeană îşi pune însăşi problema definirii culturii pe care a creat-o. RALEA, S. T. ffl, 7. Definirea ... exactă a gradului de detentă este esenţială. SANIELEVICI, R. 74, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Definirea limbii literare prin prisma funcţionalităţii. CL 1973, 167. Definirea conceptului de muncă culturală de masă. M 1974, nr. 9, 3, cf. DEX. La această adevărată sărbătoare a cărţii s-a 2386 DEFINISABIL 312 DEFINITIV încercat să se contureze o definire a acestei noţiuni sau entităţi. RL 1980, nr. 11 090. Confruntarea cu realitatea a răspunsurilor (atât la anchetele directe, cât şi la cele indirecte) este singura modalitate a unei juste definiri. Z. MIHAIL, T. P. 31. Departamentul american al Justiţiei a adoptat criterii mai severe şi mai riguroase în definirea torturii. RL 2005, nr. 4 505. -Pl.: definiri. - V. defini. DEFINISABIL, -Ă adj. (Rar) Definitul. Se porneşte de la un mod de a concepe categoriile greu definisabile ca o stare de graţie, care nu cunoaşte grade, nuanţe, amestecuri, românia literară, 1979, nr. 19, 19/4. -Pl.: definisabili, -e. - Din fr. définissable. DÉFINÎT1 subst. Element component al unei definiţii conţinând noţiunea care se defineşte (1). Definiţia se compune din două elemente: definitul, adică noţiunea de definit, şi definitorul DERII, 39, cf. D. FIL. 132. - V. defini. DÉFINÎT2, -Ă adj. 1. Stabilit cu precizie, determinat, fixat, hotărât. Cf. NEGULICI. Rădăcina [cuvântului] ... are însemnare, dar nu cea hotărâtă şi definită, care o au cuvintele cele de nou făurite şi ieşite dintr-însa. BĂLĂŞESCU, GR. 133/3. Măsura solidelor strămbe şi a corpurilor care nu au forme geometrice definite [Titlu]. GHICA - STURDZA, A. 220, cf. COSTINESCU. Staminele în număr definit. GRECESCU, fl. 11, cf. RESMERIŢĂ, d., ŞĂINEANU, d. IL, CADE. Formaţia lui literară era prea definită pentru a fi influenţată. lovinescu, C. V, 113. Danton ... acum definit şi calm [spune:] - Cetăţene, de aici nu plecăm! CAMIL petrescu, t. ii, 464. Obiecte fară formă definită, dar de întrebuinţare sacrală. RALEA, S. T. III, 116, cf. dl, DM, dn2, M. D. enc., DEX. (Adverbial) Articlul [se lasă afară] ... înainte de zilele săptămânei, când le esprimăm definit BĂLĂŞESCU, GR. 174/15, cf. SCRIBAN, D. ^ (Gram.) Articol definit - articol hotărât, v. hotărât .în cazul nominativ articulul defmitu se pune la sfârşitul cuvântului. IORGOVICI, O. 30/22. Şi romanii au articulii definiţi în limba lor, carii sânt: îl, le, Iu. MAIOR, IST. 241/14, cf. ŞĂINEANU2, TDRG, SCRIBAN, D. Se ajunge ... ca articolul definit enclitic să nu mai îndeplinească concomitent cele două funcţii. SCL 1953, 139, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. (învechit, rar) Săvârşitul definit = perfectul compus. HELIADE, GR. ROM. 92/11. 2. (Despre cuvinte, noţiuni, concepte etc.) Care are o definiţie, o explicaţie; explicat. Cf. lm, eminescu, o. x, 90, ddrf, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M D. ENC., DEX. 3. (Bot.; despre organe) Care prezintă, o creştere limitată. Cf. dn3. -PL: definiţi, -te. - V. defini. DEFINIT!V, -Ă adj. Care este fixat, stabilit, hotărât, dat, făcut etc. pentru totdeauna (sau pentru multă vreme), fără a se mai reveni. Această comisie au propus congresului ... o definitivă sau hotărâtoare socotinţă despre toate aceste ponturi. AR (1829), 15lV9, cf. I. GOLESCU, C., NEGULICI. După aceea se face esperienţa definitivă, marian, pr. i, 59/27, cf. stamati, d., prot. - pop., n»*d., pontbriant, D., COSTINESCU, LM. întotdeauna i-e greu să ia o hotărâre definitivă. VLAHUŢĂ, s. A. II, 204, cf. BARCIANU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2, TDRG. Pentru superiori e ... foarte greu să-şi facă o judecată definitivă asupra clericilor, agîrbiceanu, A. 40. Am stabilit că această scriere nu era o lucrare definitivă. BUL. COM. IST. n, 103, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE. Am răspuns că forma în care a fost dată publicităţii este un anteproiect şi că se aşteaptă textul definitiv. TITULESCU, D. 137. întorc privirea şi-i surâd binevoitor, dezolat parcă de caracterul definitiv şi aproape involuntar al dispreţului meu. camil petrescu, p. 81. Renunţarea, deplină şi definitivă, la viaţa lumească. NEGULESCU, G. 102. Ce era scris era sfânt şi definitiv. SADOVEANU, O. XX, 175, cf. SCRIBAN, D. Noţiunea absolutului conceput ca ceva definitiv şi fix. RALEA, S. T. în, 41. Se despart în înţelesul cel mai adânc şi mai definitiv al acestui cuvânt. TUDORAN, P. 94, cf. DL, DM. în loc de „formă” citim „formă definitivă” sau „închegată”, ori considerată astfel de artist COTEANU, S. F. H, 17, cf. DN2, M. D. ENC., Z. MIHAIL, T. P. 49. (F i g .) în şiruri rare vom urca, Cu paşi definitivi. CAMIL PETRESCU, V. 32. Un brad începe să se clatine ... şi, într-un salt definitiv, se aruncă în golul de dedesubt. BOGZA, C. O. 58. Câmpiile baladei Cu paşi definitivi mi-ai măsurat labiş, p. 284, cf. SFC rv, 96. ❖ Profesor (învăţător sau institutor) definitiv = profesor (învăţător sau institutor) care (în urma examenului de definitivat) devine de obicei titularul postului pe care îl deţine (fiind angajat permanent). Se făcea o deosebire ... între salariile profesorilor definitivi, a celor provizorii şi a suplinitorilor. MAIORESCU, D. v, 253. în această zi s-au prezentat doi concurenţi, şi anume: d-nul Achil Pallade, actual institutor definitiv al claselor I şi II ... cerând să fie permutat la locul vacant din Târgul Neamţului, EMINESCU, O. XVI, 71. Sfârşise medicina când unii din colegii săi erau ajunşi profesori definitivi BART, E. 120, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Oloc. a d v. In definitiv = pentru a trage concluziile, pentru a spune ceea ce este esenţial, spre a nu mai lungi discuţia (sau actul de gândire). Cf. EMINESCU, O. XII, 279. Şi, în definitiv, băiat frumos sunt, înfăţişare am, viitor strălucit am, de ce nu m-ar iubi? VLAHUŢĂ, O. A 201. Dar, în definitiv, ce însemnează arta asta izolată, scoasă din rândul nevoilor omeneşti? bacalbaşa, S. a. I, 233, cf. ŞĂINEANU2. în definitiv, n-am ce ascunde. IBRĂILEANU, A. 42. îşi revenea în fire zicându-şi că, în definitiv, el e invitatul lui Grigore. rebreanu, R. I, 101. în definitiv, de ce nu m-am făcut eu violonist? EFTIMIU, N. 102. Nu înţeleg tot ce spune, căci nu spune nimic în definitiv. CAMIL PETRESCU, P. 255. S-ar fi resemnat, în definitiv, la tot ce-i contrariase proiectele romantice. C. PETRESCU, C. v. 45. între naştere şi moarte, în definitiv, nu-i decât săgetarea unei rândunele. SADOVEANU, O. XX, 50, cf. SCRIBAN, D. în definitiv, rămâne incidentul pălăriei, mult mai puţin compromis prin comparaţii folclorice. BRĂTIANU, t. 31. în definitiv, de unde nevoia de a numi toate speciile unui gen cu un nume comun? BĂCESCU, PĂS. 200. Şi, în definitiv, datoria condeiului nu e numaidecât să tot înşire şi să spuie. ARGHEZI, B. 6, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. în definitiv, să nu uite că l-a luat de bărbat pe Emil Popescu la bine şi la rău. CĂRTĂRESCU, N. 304. în definitiv, atunci când vedem cu adevărat ceva, ne putem încrede fară greş în sinceritatea ochiului nostru, patapievici, c. L. 332. ♦ (Adverbial) Pentru totdeauna (sau pentru multă vreme), în mod irevocabil. Spre seară, ajunserăm definitiv în ţară. codru-drăguşanu, c. 4, cf. negulici. Nu se pronunţă definitiv pentru nicio doctrină politică, filimon, o. I, 98. Oameni definitiv acuzaţi, dar indefinit judecaţi. MAIORESCU, D. II, 46. Asociaţiunea nu trebuie să o adopte definitiv [ortografia]. ODOBESCU, S. I, 489, cf. DDRF. Procesul ... este definitiv încheiat SĂM. I, 235. Intervenţia împăciuitoare a lui Toma însă l-a hotărât definitiv. REBREANU, I. 77, cf. RESMERIŢĂ, D. Prietenul meu ... păşise definitiv în altă lume. C. PETRESCU, S. 190. Minţeam; ştiam că sportul şi fizica lui Tom sunt sincer şi definitiv neremuneratorii. M. ELIADE, O. I, 43. Nu există instanţă recunoscută pentru a rezolva definitiv conflictele de natură politică, titulescu, D. 294. Ne va-mpăca definitiv. MINULESCU, vers. 216. Ceea ce-l pierdu definitiv pe Constantin fu tocmai faptul că era soldat fără ... convingere. GALACTION, O. 152. [Pesimismul] a pus definitiv stăpânire pe făptura mea. TOPÎRCEANU, O. A. n, 79. Morala unui filosof ne arată, decisiv şi definitiv, ce este el. NEGULESCU, G. 115. Trebuie să vie un 2390 definitiva 313 DEFINITORIU timp când omul va ridica definitiv fruntea în lumină. SADOVEANU, 0. XX, 10, cf. SCRIB AN, D. S-au constituit ... definitiv disciplinele denumite „acustică”, „optică”. SANIELEVICI, R. 11. Totul se transformă într-o apă, îngropând definitiv aşezările omeneşti. CONSTANTINESCU, S. II, 9. Eliade desparte ... definitiv fantasticul de poezie. SMON, S. R. II, 336. Totul s-a repetat pentru a pregăti din timp reîntâlnirea cea bună cu un loc pe care încă de pe-acum îl simt aşezat definitiv în mine. LHCEANU, J. 23. Nimic nu e definitiv pierdut şi nimic nu e definitiv câştigat. PLEŞU, M. M. 65. Ion Chelcea, distins etnograf şi muzeograf a fixat definitiv profilul muzeului etnografic al Moldovei. PAVEL, S. E. 216. Elena păruse să-l fi uitat definitiv. CĂRTĂRESCU, N. 312. încheierea negocierilor deschide definitiv uşa Uniunii Europene pentru România. RL 2004, nr. 4 494. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce durează, ceea ce nu se schimbă. Să puie durabilul, definitivul, clădirea de piatră acolo unde erau numai table acoperite cu afişe. SĂM. n, 643. ♦ (Rar; despre oameni) Care este neînduplecat, inflexibil în hotărârile luate, care are o atitudine ce nu mai admite replică; hotărât, decis, categoric. Mitică, definitiv în felul lui: - Puţin îmi pasă. CAMIL PETRESCU, T. I, 478. Eşti definitivă şi nepăsătoare. VINEA, L. II, 168. ♦ S p e c . (Jur.; despre sentinţe, judecăţi etc.) Care nu mai admite nici o cale ordinară de atac (apel, recurs etc.). Până ce dobândeşti ... o sentinţă definitivă, a mai trecut un an. GHICA, C. E. ni, 52, cf. LM. îndată ce se va da o hotărâre, fie pregătitoare, fie definitivă, procurorul va trimite copie ... spre a se publica. HAMANGIU, C. C. 39. N-am mai fost osândit niciodată cu sentinţă definitivă. COCEA, S. I, 133, cf. SCRIB AN, D. Hotărârile judecătoreşti ... nu erau definitive. STOICESCU, S. D. 115, cf. M. D. ENC., dex. <> (Prin lărgirea sensului) I s-a ridicat o poruncă din adâncurile fiinţei, ca o judecată definitivă. AGÎRBICEANU, s. 388. ♦ Spec. (Despre moarte; în opoziţie cu aparent, clinic) Care este confirmat din punct de vedere biologic. Centrul respirator încetează să mai funcţioneze, iar moartea este definitivă. BELEA, P. A. 82. ♦ (Gram.; învechit; despre adjective sau articole) Hotărât, definit2 (1). Ajjectivii metafisici se subîmpart în morali şi definitivi sau de hotărâre. HELIADE, PARALELISM, II, 37, cf. SFCIV, 107. ( (Substantivat, n.) Ajjectivii posesivi ... iau articolul sau definitivul „ al”. HELIADE, PARALELISM, II, 44. - PL: definitivi, -e. - Şi: (învechit, rar) definiţiu, -ie adj. STAMATI, D., SFC IV, 96. - Din fr. définitif, lat. definitivus, -a, -um. DEFINITIVA vb. I. T r a n z. A da o formă definitivă, a stabili cu precizie; p. e x t. a duce la bun sfârşit, a încheia, a termina, a sfârşi (1). Prima grijă ... a lingviştilor, a redactorilor ... este aceea de a ... definitiva şi generaliza numai termenii aflaţi şi în popor pentru cutare sau cutare specie. BĂCESCU, PĂS. 398, cf. DL, DM. Forme vechi ... persistă alături de forme noi, uneori prea noi pentru a fi definitivate, varlaam -SADOVEANU, 141, cf. DN2. Secretarul literar ... să definitiveze principiile. T ianuarie 1969, 85, cf. M. D. ENC. Propun ca lucrarea să nu fie definitivată fără avizul reprezentanţilor autorizaţi. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 5, cf. DEX. în curând raportul Curţii de Conturi va fi definitivat. RL 2005, nr. 4 705. Lista uniunilor de creaţie de utilitate publică ... urmează să fie definitivată, ib. 2006, nr. 4 916 Refi. pas. Proiectele se definitivează spre sfârşitul verii. T februarie 1969, 91. ♦ (Complementul indică oameni) A numi definitiv într-un post; a acorda titlu definitiv. Cf. SCRIBAN, d., dl, dm, DN2, M D. enc., dex. ♦ Ref 1. (Rar; despre oameni) A se stabili undeva cu domiciliul pentru totdeauna ori pentru multă vreme. Unde lucrezi, după ce te definitivezi la Bucureşti? BENIUC, M. C. 1,464. -Prez. ind.: definitivez. - De la definitiv. DEFINITIVAMENTE adv. (învechit) în final; în mod definitiv. Aşadar, căldura latentă este definitivamente 620-80 sau 540 calorii. MARIN, f. 206/4. Garnett ... a demonstrat definitivamente că orice genitiv în orice limbă nu este decât un adjectiv. HASDEU, în cuv. d. bătr. n, 621, cf. SFcn, 195. -Cf. fr. définitivement DEFINITIVÁRE s. f. Acţiunea de a definitiva şi rezultatul ei. Limba ... n-a ajuns la definitivare, încât generaţia de azi are încă un teren vast de muncă artistică. SADOVEANU, O. XX, 518. Rămâne la aprecierea scriitorilor ... definitivarea acestei alegeri. BĂCESCU, păs. 187, cf. ltr2, dl, dm, dn2, m. p. enc. Măsura definitivării planului de sistematizare a oraşului. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 9. Va urma perioada de finisare, de definitivare a lotului. RL 1980, nr. 11 073. După anul 1955, cercetarea de teren şi achiziţiile au fost continuate pentru a se completa golurile tematice, în vederea definitivării lucrărilor şi deschiderii muzeului. PAVEL, S. E. 219. Ieşirea la lumina istoriei a maselor ţărăneşti prin votul universal a favorizat decisiv ... definitivarea scindării sufleteşti de care am vorbit mai sus. PATAPIEVICI, C. L. 258. Definitivarea în învăţământul preuniversitar. RL 2005, nr. 4 673. ♦ (Rar) Numire definitivă într-un post. Ordinul de definitivare n-a venit de la minister. CĂLINESCU, I. C. 105. - PL: definitivări. - V. definitiva. DEFINITIVÁT1 s. n. Faptul de a definitiva. Citeşte ... lucrările noi asupra conciliilor şi cu cât crede mai mult în definitivat, cu atât bizara lui bucurie creşte. M. ELIADE, o. I, 73. Las toate aceste zidiri ale creaţiei dintâi, încă măreţe şi nestricate; şi subt ele o lume încă nestatornică şi încă neintrată în definitivat. SADOVEANU, O. IX, 211, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Viciul cel mai grav e tocmai fanatismul definitivatului. PLEŞU, M. M. 65. ♦ (Şi în sintagma examen de definitivat, dl) Examen dat în scopul obţinerii numirii definitive în învăţământul elementar sau mediu. Cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. DN3. Pe site-ul respectiv se găsesc subiectele şi haremurile de la probele scrise ale examenelor de bacalaureat..., definitivat şi gradul II care au avut loc anul trecut. RL 2005, nr. 4 519. - V. definitiva. DEFINITIVÁT2, -Ă adj. Care a fost stabilit, hotărât în mod definitiv. Cf. dn2, m. d. enc. A predat manuscrisul în versiunea definitivată. -PL: definitivaţi, -te. - V. definitiva. DEFINITOR s. m. v. definitoriu. DEFINITORIU, -IE adj., s. m. 1. Adj. Care ajută, care serveşte să definească ceva, care conţine o definiţie, p. ext. caracteristic, specific (1); reprezentativ (1), elocvent. Cf. LM. Doreau în artă o manifestare sinceră, originală şi definitorie a personalităţii lor. OPRESCU, A. M. 10. Tezei despre constanţa vitezei luminii Einstein îi dă putere definitorie. BLAGA, Z. 144. Latâşev ...a calculat canalul definitoriu prin care se mişcă electronii, în aşa fel ca să se elimine erorile. SANIELEVICI, R. 71. Din formularea de mai sus, nu se înţelege dacă proprietatea de a avea două teme ... e o trăsătură caracteristică, definitorie. SCL 1960, 228, cf. DN2. Dincolo de optimismul definitoriu al comediei, se află un scepticism devorant, amar. T septembrie 1966, 88. Definitorie pentru fizionomia sa spirituală este pasiunea pe care o nutreşte pentru cinematograf ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 130, 9/2. Trăsătură 2397 DEFINIŢIE 314 DEFLAGRA definitorie. CL 1973, 178. Ar mai fi, desigur, a/te /spte ¿femrce ¿/e menţionat, bunăoară prezenţa dominantă şi definitorie a grupurilor nominale în poezie. COTEANU, S. F. n, 169. Un proces încă viu şi definitoriu pentru lumea satelor noastre. M 1975, nr. 1, 7. Acest limbaj este definitoriu pentru spectacol CONTEMP. 1975, nr. 1 507, 1/7. Patriotismul adevărat are un conţinut concret, înmănunchind o seamă de trăsături definitorii SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 337, cf. M. D. ENC., dex, z. MIHAIL, T. P. 47. Cele două piese sunt definitorii pentru costumul femeiesc din Vlaşca. BUTURĂ, EG. 317. Mentalitatea magică a impregnat adânc conştiinţa omului modern şi a rămas definitorie pentru structura acesteia. PALEOLOGU, t. 43. Prigitoarea ca şi cămaşa era o piesă de port definitorie. PAVEL, S. E. 41. Dezinvoltura cu care presa noastră ... se avântă în zona speculaţiilor mi se pare una din notele ei definitorii RL 2005, nr. 4 596. O (Adverbial) Societatea noastră socialistă este - definitoriu şi programatic - o societate educaţională. M 1974, nr. 9, 22. ♦ (Rar) Hotărâtor, decisiv (1). Poporul nostru a avut de străbătut într-un timp scurt etape istorice definitorii pentru existenţa sa. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. 2. S. m. (în forma definitor) Element component al unei definiţii, conţinând noţiunea care defineşte (1). Definiţia se compune din două elemente: definitul ... şi definitorul, adică noţiunea care defineşte. DER n, 39, cf. D. FIL. 133. - PI.: definitorii - Şi: definitor s. m. - Din fr. definitoire. DEFINIŢIE s. f. Operaţie logică prin care se arată, se explică conţinutul unei noţiuni, sensul sau sensurile unui cuvânt, indicându-se genul proxim şi diferenţa specifică; enunţul prin care se exprimă această operaţie; p. e x t. determinare a însuşirilor proprii unui lucru, unei activităţi, unui fenomen etc. Dobitoacele care se cuprind în definiţia (tâlcuirea) aceasta sânt de două feliuri, adecă selbatece şi blânde, sau de casă. ECONOMIA, 73/10. Nu se desluşaşte şi nu se înţelege cu această definiţie. EPISCUPESCU, O. î. 218/20. Niciunul nu a putut să înnemerească cea potrivită şi fără greşală a lui definiţie, HELIADE, O. n, 27, cf. I. GOLESCU, C. Definiţia ... veninului este numai relativă. FM (1843), 21173. Această importantă definiţie care rezumă toate principurile acestui uvragiu. NEGULICI, E. II, 190/29, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D. Reproduce preţioasa definiţiune a teritoriului muntean. HASDEU, I. C. I, 5, cf. BARCIANU, COSTINESCU. In deosebire de descriere, definiţiunea este o arătare completă, dar resumată, a conţinutului unei noţiuni înăuntrul unui sistem. MAIORESCU, L. 124. Şi atunci când nu existau drumuri de fier definiţiunea că negoţul ridică valoarea unui produs prin transportul dintr-un loc într-altul era aceeaşi EMINESCU, O. xm, 151. Definiţiunile termenilor de ştiinţă să fie toate rectificate dupe starea actuală a cunoştinţelor omeneşti. ODOBESCU, S. n, 347. Autorul s-a vârât într-un labirint de definiţiuni SĂM. I, 78, cf. ALEXt, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Pe cine socoteşti tu de Dumnezeu al tău? ... Fă-i definiţiunea să cunosc şi eu pe D[umne]zeul tău. VISSARION, B. 374. Noul \ autor didactic îşi însemnase definiţia neologismului. CĂLINESCU, I. C. 140. Acest cuvânt ... va continua totuşi să aibă pentru oameni ... o sumă de definiţii. SADOVEANU, O. XX, 190, cf. SCRIBAN, D. Definiţiunea formală a naturalului poate fi aceeaşi STĂNILOAE, O. 16. în lumina celor expuse aici, ... nu putem afla definiţie mai bună ... a întemeierii statelor româneşti BRĂTIANU, T. 229. în sfârşit, face o definiţie, ca la şcoală. ARGHEZI, C. J. 244. E necesar să-i defineşti obiectul Definiţia fenomenului social esenţial e prima sarcină a sociologului RALEA, s. T. in, 139. O asemenea definiţie este, evident, convenţională, SANIELEVICI, R. 144. Definiţia mi se pare amuzantă, dar nu rezistă unui examen serios! VINEA, L. I, 117, cf. DL, DM. Cele două părţi ale unei definiţii, genul şi diferenţa (latineşte genus şi differentia), [Cantemir] le numeşte neam şi deosebire. VARLAAM -SADOVEANU, 137. Definiţia legendei este, în primul rând, de ordin funcţional IST. UT. ROM. I, 93, cf. DER. Cercetarea pe care o facem aici este în funcţie de definiţia limbajului poetic. COTEANU, S. F. n, 59, cf. DN2. Definiţia actuală a cuvântului ... ar uimi, desigur, pe ‘ mulţi. FLACĂRA, 1975, nr. 40,15, cf. M. D. enc., dex, d. fil. [Iahve] este cu neputinţă de cuprins, de înţeles, de formulat; prin urmare el este în acelaşi timp „milostiv” şi „nedrept”: e un mod de a spune că nici o definiţie nu poate să-l circumscrie, nici un atribut nu-l epuizează. LllCEANU, J. 59, cf. patapievici, C. l. 22. Un al doilea memoriu ... a fost prezentat în vara aceluiaşi an, acesta reformulând definiţia torturii în cadrul interogatoriilor: RL 2005, nr. 4 505. ♦ (Mai ales în legătură cu verbul „a da”) Stabilire cu precizie, conturare, caracterizare (a unei persoane). Cunosc p-alţii de-i descriu Şi cu elocvenţii au, Definiţii la toţi dau. MUMULEANU, ap. GCR II, 251/10. Mulţi literatori au scris despre sublim şi s-au încercat a da definiţia lui. heliade, o. n, 27. Acestea ... se ţin de funcţiile sufletului, cărora a le da definiţie, las pre filosofi, antrop. 189/25. Va învăţa ... a da patriei, patriotului şi patriotismului definiţii lămurite. FM (1843), 169727. Toţi naturaliştii au recunoscut că este foarte greu a da o definiţiune strictă. BARASCH, M. I, 25/10. Plinius Junior îl distinge prin definăciunea de homo sociabilis, GHICA, C. E. I, 166. Face o scurtă introducere, în care dă câteva definiţii asupra materiei CONTEMPORANUL, I, 48. Este cazul de a da o definiţie mai limpede naturalismului. CĂLINESCU, C. O. 144. Autorii evită să dea o definiţie, danielopolu, f. n. n, 79. ❖ Loc. adv. Prin definiţie = prin însăşi natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. Ca exemple de absurditatea metodei de a procede prin definiţie şi prin teză dată, profesorul citează un pasaj dintr-un discurs de filosofie. EMINESCU, O. XI, 415. După d. Streitman un prietin este prin definiţie un om care nu se simte bine decât numai atunci când te cleveteşte. IBRĂILEANU, S. 220. O carte în care sălăşluiesc 250 de poeţi e, prin definiţie, o închisoare irespirabilă. LOVINESCU, C. V, 78. Revoluţiile economice sunt paşnice prin definiţie. RALEA, S. T. III, 69. Vocativul este prin definiţie mult mai mult folosit pentru numele de persoane. GRAUR, N. P. 137. Mitică este sociabil prin definiţie, căci îşi debitează verva între amici CONSTANTINESCU, s. n, 36, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Conştiinţa ... opusă prin definiţie inerţiei şi rutinei CINEMA, 1975, nr. 9, 3. Aceştia din urmă sunt, prin definiţie, ... imuni la ameţeala înălţimilor, flacăra, 1975, nr. 46, 11, cf. DEX. Timpul... e, prin definiţie, o instanţă temporară. PLEŞU, M. M. 55. -PL: definiţii - Şi: (învechit) definiţiune, (învechit, rar) definiciúne (stamati, d. 65), definăciune (ghica, c. e. i, 166) s. f. - Din lat. defmitio, -onis, fr. définition. DEFINIŢIU, -IE adj. v. definitiv. DEFINIŢIUNE s. f. v. definiţie. DEFÍPT, -Ă adj. (învechit; despre unităţi temporale) Care este fixat, stabilit (1), hotărât. Aşa cum au fost, membrii s-au prezentat pe ziua defiptă. BARIŢIU, P. A. I, 583. La ziua defiptă iar vii cu ... advocatul gata să-ţi arăţi dreptăţile. GHICA, C. E. m, 50. într-o seară defiptă, ei sosiră cu trupele lor. F (1870), 116, cf. LM, DDRF, ALEXI, W, RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D. U, SCRIBAN, D. - PL: defipţi, -te. - V. defige. DEFIŢÎT s. n. v. deficit. DEFLAGRÁ vb. 1.1 n t r a n z. şi refl. (învechit, astăzi rar) A arde, a se aprinde, a se consuma prin ardere. Cf. LM, mda. -Prez, ind.: deflagrez. - Din lat. deflagrare. 2403 DEFLAGRANT 315 DEFLORA DEFLAGRANT, -A adj. (Despre combustibili sau despre materiale explozive) Care are proprietatea de a arde intens, prin deflagraţie. Cf. dn2, m. d. enc., dex. -PL: deflagranţi, -te. - Din fr. déflagrant. DEFLAGRAŢIE s. f. Ardere vie a unui corp însoţită de proiectarea explozivă a fragmentelor acelui corp; explozie. V. detonaţie. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, lm. Când deflagraţia se produce în spaţiu deschis ..., ea nu e însoţită de niciun efect acustic caracteristic. LTR2, cf. DN2. Deflagraţia este iniţiată de acţiunea unei flăcări sau a unei scântei, mai rar de un şoc mecanic. DC, cf. M. D. ENC., DEX. Un camion cu azotat de amoniu explodează în apropierea localităţii buzoiene Mihâileşti. Deflagraţia produce 18 victime. RL 2004, nr, 4 494. Deflagraţie mondială = război mondial. Cf. DEX. - PL: deflagraţii - Şi: (învechit) deflagraţiune s. f. COSTINESCU, LM. - Din fr. déflagration, lat deflagratio, -onis. DEFLAGRAŢIUNE s. f. v. deflagraţie. DEFLÂŢIE s. f. 1. (Fin.) Retragere din circulaţie a unei cantităţi de bancnote în timpul unei inflaţii, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banilor. Cf. enc. agr., scriban, d., der, DN2, M. D. ENC., DEX, D. MAN. 2. (Geol.) Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului fin rezultat în urma eroziunii. Cf. ltr2, der, dn2, m. D. ENC., DEX, D. GEOL. - PL: deflaţil - Şi: (rar) deflaţiune s. f. scriban, d. - Din fr. déflation. DEFLAŢIONIST, -Ă adj. Care aparţine deflaţiei, care se referă la deflaţie. Cf. dex. -Pronunţat: -ţi-o- -PL: deflaţionişti, -ste. - Din fr. déflationniste. DEFLAŢIUNE s. f. v. deflaţie. DEFLECTÔR, -OARE adj., s. n. I. Adj. Care serveşte la producerea deflexiunii. [Pulsurile de tensiune] sunt aplicate ... uneia din perechile de plăci deflectoare ale oscilografului catodic. SANTELEVICI, R. 115, cf. LTR2, M. D. ENC., DEX. II. S. n. 1. Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcţiei unui curent de fluid. Deflectorul ... serveşte la protejarea sau la îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare a unui sistem tehnic, ltr2, Cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Dispozitiv utilizat la ventilaţia aerului în încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care foloseşte energia cinetică a vântului. Cf. LTR2, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: deflectoare. - Din fr. déflecteur. DEFLÉCJTE s. f. v. deflexiune. DEFLECŢIUNE s. f. v. deflexiune. DEFLEGMÂ vb. L T r a n z. (Complementul indică vaporii rezultaţi dintr-o distilare) A condensa parţial pentru a îndepărta o parte dintre componenţii grei din vapori. Cf. prot. -POP., N. D., COSTINESCU, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: deflegmez. - Din fr. déflegmer. DEFLEGMĂRE s. f. Acţiunea de a deflegma şi rezultatul ei; (învechit) deflegmaţie. Cf. COSTINESCU. Distilarea ... se face cu mai multa siguranţă dacă se întrebuinţează aşa-numitele ... coloane de deflegmare. MACAROVICI, CH. 25. Acţiunea deflegmării depinde de următorii factori: ea creşte cu căldura transportată de vapori. LTR2, cf. DER, DC, M. D. ENC., DEX. -PL: deflegmărl - V. deflegma. DEFLEGMATÓR s. n. Aparat cu care se realizează deflegmarea. Aparate, maşini şi materiale specifice pentru utilaj în distilării şi rafinării, ... deflegmatoare diferite. NOM. MIN. I, 180. Deflegmatorul e un aparat folosit în unele instalaţii de distilare. LTR2. Distilare, prin intermediul unui dispozitiv (deflegmator) aşezat între ... coloana de distilare şi condensator. DER II, 40, cf. DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - PL: deflegmatoare. - Din fr. déflegmateur, germ. Dephlegmator. DEFLEGMÂŢIE s. f. (învechit) Deflegmare. Cf. prot. - POP., N. D., COSTINESCU. -PL: deflegmaţil - Şi: deflegmaţiune s. f. COSTINESCU. - Din fr. déflegmation. DEFLEGMAŢIÎJNE s. f. v. deflegmaţie. DEFLÉX, -Ă adj. (Latinism învechit) Aplecat, înclinat, curbat (în jos). Cf. lm. Foile involúcrale dilatate au ... acumenul foarte scurt şi uşor deflex. GRECESCU, FL. 98. - Scris şi: (învechit, rar) defless. LM. - PL: deflecşi, -xe. - Din lat. deflexus, -a, ~um. DEFLÉXIE s. f. v. deflexiune. DEFLEXIÚNE s. f. 1. Abatere a unui curent de fluid din direcţia lui de curgere, cu ajutorul unui deflector (II 1). Cf. lm, LTR2, DL, DM, DER, M. D. ENC., DN2, DEX. 2. (Fiz.) Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mişcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior; deviere. Deflexiunea e utilizată la tuburile catodice folosite în oscilografe, la tuburile videocaptoare. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX. 3. (Optică) Abatere, deviere a unor raze de lumină. Bobine de deflexiune verticale şi orizontale Ht care au scopul să devieze fascicolul de lumină explorator. ENC. TEHN. I, 159. 4. (Aeron.) Schimbare a direcţiei unui curent de aer în urma interacţiunii lui cu o aripă, cu un sistem de aripi sau cu alt obstacol reprezentat de avion. Deflexiunea se produce când într-un curent paralel e introdus un corp oarecare. LTR2, cf. DER. - Scris şi: (învechit, rar) deflessione. LM. - PL: deflexiuni. - Şi: (rar) defléxie (dn2), defléc^e (ib.), defleeţiiine (ib.) s. f. - Din fr. déflexion, lat. deflexio, -onis. DEFLOCULÁ vb. I. T r a n z . (Chim.) A efectua o defloculare. Cf. dc, m. d. enc., ndn. -Prez, ind.: defloculez. ~ Cf. fr. d é f 1 o c u 1 a t i o n. DEFLOCULÁRE s. f. Proces de solubilizare a unor precipitate amorfe sau a unor soluţii coloidale prin adăugare de electroliţi; peptizare. Cf. ltr2, der, dc, m. d. enc., ndn. -PL: defloculări. -V. deflocula. DEFLORA vb. I. T r a n z. (Complementul indică fecioare) A face să-şi piardă virginitatea; a dezvirgina. Cf. 2423 DEFLORARE 316 DEFOLIURĂ COSTINESCU. Ştefan Slăvescu, judele de pace al ocolului Horez deflorează pe cumnatele sale. EMINESCU, O. XII, 399, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., TDRG, RESMERIŢĂ, D., SCRIB AN, D, COD. PEN. R.p.R, 455, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. O F i g. Dar acum ce am? Acest suflet deflorat de un mizerabil EMINESCU, O. vn, 328. Adunase un maldăr de coli, abia deflorate, în dreapta lui. COCEA, S. II, 166. Pădurile nămeţite dormeau nepătrunse, Doar lupii desflorau alba lor taină. VOICULESCU, POEZII, I, 252. Viaţa nu se prezintă în faţa sa deflorată ori veştejită de revelaţia infamiilor ei. ralea, S. t. ni, 167. +Tranz. şi refl. (învechit, rar; complementul indică plante) A (se) scutura de flori. Cf. lm, mda. -Prez. ind.: deflorez. - Şi: desflorâ vb. I. - Din fr. déflorer, lat. deflorare. DEFLORARE s. f. Acţiunea de a deflora şi rezultatul ei; deflorat, (învechit) defloraţie, dezvirginare. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. Tot procurorul a constatat că deflorarea s-a comis de Slăvescu. EMINESCU, O. XII, 399, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DM. Deflorarea fară consimţământ constituie viol D. MED., cf. M. D. ENC., DEX. Probele biologice au dovedit că ... deflorarea avusese loc cu mai mult timp în urmă. RL 2005, nr. 4 631. ❖ F i g. Feciorul meu cel mare ...A doua zi sta lânced sub dalba desflorare. VOICULESCU, POEZII, 1,102. - Pl.: deflorări. - Şi: desflorâre s. f. - V. deflora. DEFLORAT1 s. n. Deflorare. Cf. MDA. - V. deflora. DEFLORAT2, -Ă adj. (Despre fecioare) Care şi-a pierdut virginitatea; dezvirginat. Cf. ddrf, alexi, w. ♦ (învechit, rar; despre plante) Despuiat de flori. Cf. lm. -Pl.: defloraţi, -te. - V. deflora. DEFLORATÔR, -OARE adj. (învechit, rar) Care deflorează florile. Cf. LM. - Pl.: deflorat ori, -oare. - Deflora + suf. -tor. DEFLORÂŢIE s. f. (învechit) Deflorare. Cf. NEGULICI, prot. - POP., n. d., COSTINESCU, lm. ♦ Scuturare sau cădere a florilor; p. e x t. perioada în care cad florile. Cf. negulici, prot. - POP., N. D. - Pl.: defloraţii. - Şi: defloraţiune (COSTINESCU, lm), desflorâţie (negulici) s. f. - Din fr. défloration, lat. defloratio, -onis. DEFLORAŢILJNE s. f. v. defloraţie. DEFLORÎ vb. IV v. desflori. DEFLUÂ vb. I v. deflui. DEFLUÎ vb. IV. I n t r a n z . (învechit, rar; în form’a deflua) A se goli, a se scurge (III 1). Defluează tot sucul din corp. LM. F i g . Defluară anii şi noi rămasem în mizerie, ib. ♦ (Despre mase de oameni) A ieşi dintr-un loc, dintr-un spaţiu cu o mişcare sugerând ideea de scurgere. Grupuri mari de oameni au defluit dinspre Piaţa Palatului. - Prez. ind. pers. 3: defluieşte. ~ Şi: deflua vb. I. - Din it. defluire. DEFLUÎRE s. f. (Rar) Acţiunea de a d e f 1 u i şi rezultatul ei. Cf. ndn. - V. deflui. DEFLUORÂRE s. f. Operaţia de eliminare totală sau parţială a fluorului din apa potabilă. Un asemenea specialist în defluorarea apei ... a adus servicii notabile sănătăţii publice. contemp. 1975, nr. 1 507, 4/12. -Cf. fluor. DEFOCALIZÂRE s. f. Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic dintr-un tub catodic, în televiziune. Chiar dacă dispozitivul de focalizare funcţionează normal, apare un efect de defocalizare din cauza forţelor de repulsie, ltr2, cf. SFCIV, 318. -Pl.: defocalizări. - Pref. de - -l-focalizare. DEFOLIÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A pierde sau a face să-şi piardă frunzele (cu ajutorul substanţelor chimice, în vederea grăbirii coacerii şi pentru facilitarea lucrărilor mecanizate de recoltare); a (se) desfrunzi, a (se) despuia. Cf. costinescu, lm, ds, DN2, M. D. ENC., DEX. -Pronunţat: -li-a. - Prez. ind.: defoliez. - Şi: desfoliâ vb. I. LM. - Din lat defoliare. DEFOLIANT s. n. Substanţă chimică utilizată pentru defolierea plantelor. înrudite cu ierbicidele sunt şi substanţele chimice pentru desfrunzirea bumbacului înainte de strângerea recoltei, aşa numiţii defolianţi. contemp. 1948, nr. 2, 5/4. Cauza [apariţiei zonelor lipsite de vegetaţie] constă în utilizarea excesivă a defoliantelor ... fară a se întreprinde măsuri de împădurire. RL 1977, nr. 10 102, cf. DN3. - Pronunţat: -li-ant. - Pl.: defoliante. - Defolia + suf. -ant. DEFOLIÂT, -Ă adj. (învechit, rar; despre plante) Care şi-a pierdut frunzele. Cf. LM. - Pronunţat: -li-at. - Pl.: defoliaţi, -te. - Şi: desfoliât, -ă adj. lm. - V. defolia. DEFOLIATÔR, -OARE adj. Care determină căderea frunzelor, care defoliază. De câteva zile ... a început combaterea omizilor defoliatoare. scânteia, 1960, nr. 4 836. Defolierea se face prin stropirea plantelor cu diferite soluţii speciale, defoliatoare; se practică mai ales în cultura bumbacului, der n, 40. -Pronunţat: -li-a-. - Pl.: defoliatori, -oare. - Defolia + suf. -tor. DEFOLIÂŢIE s. f. Defoliere. Cf. cade, m. d. enc., DN2, DEX. -Pronunţat: -li-a-. - Pl.: defoliaţii. - Şi: defoliaţiune s. f. CADE, DN2. - Din fr. défoliation. DEFOLIAŢIUNE s. f. v. defoliaţie. DEFOLIÉRE s. f. Acţiunea de a (se) defolia şi rezultatul ei; defoliaţie. Defolierea se face prin stropirea plantelor cu diferite soluţii speciale. DER, cf. DN2, DEX2. -Pronunţat: -li-e-. - Pl.: defolieri. - V. defolia. DEFOLIURĂ s. f. (învechit, rar) Cădere a frunzelor. Cf. costinescu. -PIdefoliuri. - Defolia + suf. -ură. 2443 DEFOMETRU 317 DEFORMARE DEFOMETRU s. n. (Chim.) Aparat pentru măsurarea indicilor de plasticitate ai cauciucului şi ai amestecurilor de cauciuc. Cf. LTR2. Defometrul ... se compune dintr-o cameră de încercare ..., menţinută cu ajutorul unor lămpi la o temperatură constantă, ib. -PI.: defometre. - Cf. germ. Defometer. DEFORM, -Ă adj. v. diform. DEFORMÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică mai ales părţi ale corpului) A modifica înfăţişarea, a strica forma; a desfigura, a sluţi (2), a urâţi (1), a poci (1); p. r e s t r. a vătăma (11). Nu mai putea să vază acel scump, sacru sânge ... Lipindu-i în desordin pe frunte şi pe tâmple Şuviţele lugubre şi-l desforma atâta. heliade, o. i, 395, cf. id. ib. 208, i. golescu, c., negulici. Trebuie a cruţa nişte organe încă slabe, a nu întipări prea multe mişcări la nişte resorturi atât de tinere şi pe care le-ar desforma, şi a nu cere de la inteliginţa lui o luare-aminte carea i-ar slăbi trupul BREZOIANU, î. 111/9, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, alexi, w., şăineanu2, tdrg, resmeriţă, d., cade. Madam Papaiani, ... cu urechile deformate de cercei uriaşi de aur BRĂESCU, O. A. I, 315. Alcoolul pur ... diformă o clipă faţa suptă şi scrijelită a moşneagului. BART, E. 32, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, DN2, M. D. ENC. Mâinile lui deformate de atâtea unelte şi meserii FLACĂRA, 1975, nr. 44, 1, cf. DEX. ❖Refl. I s-au deformat mâinile. Com. din bucureşti, ❖ (Prin lărgirea sensului) înainte de 1855 chiar ea [Tismana] era dijormată prin înnădirea la dreapta a unei veşmântării fară rost. IORGA, C. I. II, 12. Difuzia electronilor... deformează distribuţia energiei în spectrele obţinute. SANIELEVICI, R. 77. ❖ F i g . Sub ploaia care curgea oblic, deformată de vânt, pomii, frânturile de cer siniliu ... păreau decoruri de teatru. T. POPOVICI, S. 238. Cum şi-a putut pierde trei-patru ani buni de tinereţe citind Freud, un lucru cu care nu ştie şi nu are ce face, şi care te şi deformează pentru toată viaţa. LIICEANU, J. 27. 2. (Complementul indică cuvintele, scrierea, limba etc.) A schimba forma corectă, logică; a pronunţa sau a scrie incorect; a stâlci (2), a altera. Regiunea temporală e numită, în cea mai mare parte a ţării „tâmplă”, ... care apare în câteva puncte din teritoriul ţării deformat în „plântă”. CANDREA, F. 41. Trebuie redat limbii române ... caracterul ei originar prin alungarea a tot ce venise să o deformeze. DENSUSIANU, L. 72. Tendinţa merge până la a deforma împrumuturi mai recente, latino-romanice, în sensul adaptării lor la forma grecească. VARLAAM — SADOVEANU, 145. 3. (Complementul indică un corp solid) A modifica forma sau dimensiunile (fără a desprinde material din el, ci numai prin influenţa unor forţe interioare sau exterioare). Urmele copitelor a unor cai vârtoşi s-au găsit imprimate într-însa [în zăpadă] şi chiar deformase munţii ei gigantici EMINESCU, O. IX, 118. Prin încălzirea corpului exterior se produce explozia încărcăturii care deformează capul interior al nitului, formând al doilea cap. IOANOVICI, TEHN. 156, cf. KLOPŞTOCK, F. 179, DEX. ❖ Refl. Cristalul se măreşte egal în toate dimensiile sale fară a se deforma. MARIN, PR. I, XXXVIII/32. Mihai avu senzaţia că în pieptul lui se topeşte ceva şi, diformându-se, începe să curgă cum se topesc figurile de ceară. camil petrescu, N. 60. ♦ Refl. (Rar) A-şi pierde forma primitivă. Cf. DN2, MDA. 4. A prezenta altfel decât este în realitate, a reproduce inexact; a altera, a denatura (2), a falsifica, a măslui (2), a mistifica, a răstălmăci (1). Dară, întipărind în nişte resorturi încă tinere o mişcare prea repede şi prea iute, nu numai primejduieşti a le rupe şi a le deforma; dar opreşti propăşirea intelectuală care atârnă de elasticitatea lor. BREZOIANU, î. 120/18. O şcoală literară ... a falsificat felul de a gândi, ...a denaturat şi a deformat talente reale. CARAGIALE, O. iii, 175. Veşti cumplite, umjlate de panică, deformate de groază, aruncau stupoare în sufletele pacinicilor târgoveţi. COCEA, S. II, 116. Unghiul sub care e privit faptul ori persoana e adeseori diformat de pasiune. SADOVEANU, o. IX, 524. Trebuie să ne ferim ...de fantastic, de tot ce deformează natura. CĂLINESCU, C. O. 148. Nu ştii să preţuieşti lucrurile ..., le deformezi dramatic, le urâţeşti. demetrius, A. 311. Caragiale ... observă la rece structura morală a societăţii contemporane lui, surprinzându-i omenescul deformat de optica satirei. CONSTANTINESCU, S. n, 17, cf. DL, dm. Informaţiile lui sânt nesigure şi chiar deformate de ideile lui politice. IST. lit. ROM. I, 623, cf. DN2. [Filmele] se inspiră din legende, care deformează realitatea, magazin IST. 1969, nr. 10, 79, cf. DEX. Puterea unică a cinematografului... de a deforma, voit sau nu, raporturile reale dintre posibil şi imposibil FLACĂRA, 1975, nr. 46, 13. Biografii ..., dramatizând importanţa geniului individual, adeseori au deformat şi minimalizat importanţa grupului. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 1/5. ❖Refl. pas. Ştirile acestea trebuiesc primite cu multă rezervă. Trecând din om în om, toate se deformează şi se exagerează, rebreanu, R. n, 225. Puterea de a zugrăvi mulţimea ... se deformează chiar o dată cu evoluţia scriitoarei LOVINESCU, C. IV, 113. Totul se deforma în conştiinţa ei, nimicind proporţiile fireşti. PREDA, R. 85. - Prez, ind.: deformez. - Şi: diformă (prez. ind. pers. 3 diformă), (învechit) desformá, disformâ (heliade, o. i, 208) vb. I. - Din fr. déformer, lat. deformare. DEFORMÁBIL, -Ă adj. (Despre corpuri solide) Care se poate deforma (2). Fabricantul de micrometre livrează la cerere şi tampoane disc ... pentru măsurat corpuri uşor deformabile (cauciuc, hârtie), orbonaş, mec. 84, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. -PL: deformabili, -e. - Din fr. déformable. DEFORMÁNT, -Ă adj. 1. Care deformează (2), care determină o deformaţie (2); (învechit, rar) deformativ. Cf. ltr2, dl, DM, DN2, m. d. enc., dex. ❖ Regim deformant = regim al unei reţele electrice de curent alternativ, în care curentul, uneori şi tensiunea, nu variază sinusoidal în timp. Regimul deformant poate fi agravat de prezenţa condensatorilor în reţea. LTR2 XIV, 308, cf. M. D. ENC. 2. F i g. Care deformează (3), care denaturează (1); (învechit, rar) deformativ. Expresionistul se consumă în sintetică viziune creatoare şi diformantă. BLAGA, z. 143. A trecut la organizarea temeinică a unei lupte pe care mulţi o vedeau doar prin prisma diformantă a entuziasmului romantic. MAGAZIN IST. 1974, nr. 1, 57. în unele cazuri, evenimente şi figuri dintr-un trecut încă nu prea îndepărtat sunt zugrăvite în culori deformante, străine adevărului. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 4/6, cf. dex. [Femeia] apare figurată prin tot ceea ce inconştientul masculin deformat şi deformant poate produce. RL 2005, nr. 4 704. - PL: deformanţi, -te. - Şi: diformânt, -ă adj. - Din fi*, déformant. DEFORMÁRE s. f. Acţiunea de a deforma şi rezultatul ei. 1. Modificare a înfăţişării, a aspectului unei persoane sau a unei părţi a corpului; deformaţie (1), desfigurare, pocire, sluţire (2), strâmbare (1). Cf. deforma (1). Toate aceste cercări nu numai că fac mergerea copiilor nesigură, dar pot aduce chiar strâmbare şi desformare părţilor mişcătoare. CALENDAR (18’51), 98/1, cf. NEGULICI, POLIZU, PONTBRIANT, D. Ai să cunoşti ... misteriul acel înfricoşat a deformării mele şi chipul nelegiuit prin care eu ... am fost despărţit pentru totdeauna de podoabele mele. ALECSANDRI, O. P. 49, cf. COSTINESCU, LM. Deformarea craniului. CONTEMPORANUL, în, 329, cf. DDRF. O încercare de acest fel poate duce la deformarea şi mai pronunţată a oaselor. BELEA, P. A. 109, cf. M. D. ENC., DEX. 2449 DEFORMAT1 318 DEFORMAŢIE 2. Scriere sau pronunţare incorectă, într-o formă greşită, a unor cuvinte, a unei limbi etc.; alterare, denaturare (1), pocire, schimonosire (3), scâlciere (2), stâlcire (2), stropşire (5). Cf. deforma (2). A publicat d. Alecsandri „dicţionarul” său „grotesc”, unde îşi bate joc ... de diformările limbistice la noi. MAIORESCU, CRITICE, 140. Ortografia este chemată a-l pune [stăvilar] ... deformării termenilor prin o pronunţie greşită. MACEDONSKI, O. IV, 123. Ce poate să însemneze cuvântul „istiţă” sau celelalte deformări ale acestui cuvânt pe care le-am citat? CANDREA, F. 331. 3. Modificare a formei sau a dimensiunilor unui corp; deformaţie (2). Cf. deforma (3). Şlicele lor erau espuse a se turti... şi pentru a le feri de o deformare inevitabilă, bieţii boieri se îndemnau a rămânea numai în fesuri. CONV. LIT. VI, 8. Cred că n-am întâlnit nicăieri o mai perfectă expunere şi o mai justă explicaţie a deformării trupului indian în sculptura budistă din Anam. M. ELIADE, O. I, 90, cf. DS. [Sculptorii] renunţă la proporţiile normale şi recurg chiar la deformări, pentru a obţine efecte puternice. OŢETEA, R. 264. Picătura execută vibraţii de deformare, trecând periodic de la forma sferică la cea de elipsoid. SANIELEVICI, R. 136. între aceste armături ... se observă o deformare a lamei. MARIAN-ŢIŢEICA, Fiz. n, 66, cf. LTR2. Distingeam ... coaja lui groasă şi plină de noduri şi alte deformări atât de întortocheate, prin care se formaseră scorburi. PREDA, I. 261. ♦ (învechit, rar) Schimbare a proporţiilor unui obiect. Cf. COSTINESCU. 4. Reproducere inexactă a unor evenimente, a unor ştiri, afirmaţii etc., prezentare în alt mod decât cel real etc.; alterare, denaturare, falsificare, mistificare, răstălmăcire. Cf. deformare (4). Ceea ce vă cere lumea nu e să-i luaţi ochii cu formări, deformări şi reformări; muncă vă cere. EMINESCU, O. XIII, 98. [Lupta] ducea atât la exaltarea unor adevăruri, cât şi la diformarea unilaterală a unor aspecte ale trecutului istoric. BLAGA, G. 136. Esteticul este numai o deformare inutilă şi limitată. LOVINESCU, C. V, 112. Temeiul istoric ... era incontestabil, oricâte adaosuri sau deformări poetice ar fi suferit mai târziu. BRĂTIANU, T. 34. Ultimul stil se afirmă prin deformarea naturii căreia i se suprapune creaţia absolută, viziunea personală. CONSTANTINESCU, S. I, 251. ^ Deformare profesională = deformaţie profesională, v. deformaţie (3). Un caz tipic de deformare profesională. Nu mai poţi accepta natura decât în decorul pentru actul III. C. PETRESCU, C. V. 267, cf. DL. Dintr-o veche deformare profesională, avocatul vorbea neîntrempt. PREDA, R. 187, cf. DM, DEX. Deformare sufletească = trăsătură negativă de caracter; defect, viciu. Caragiale, mult mai adânc şi mai tăios, deşi limitat la un număr restrâns de deformări sufleteşti. LOVINESCU, S. I, 226. Au făcut un salt, îndreptându-se cu hotărâre spre eliberarea de deformările sufleteşti ale trecutului. SADOVEANU, E. 264. Deformarea [psihică] pe care o aduce cu sine reflexivitatea: lipsa de acces la imediat, deci la vârsta copilăriei şi a tinereţii, la timpul simţit în instantaneitatea lui. LIICEANU, J. 83. Deformare plastică = procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificări plastice în scopul obţinerii unor forme şi dimensiuni dorite. Prelucrările prin deformare plastică pot fi clasificate după diferite criterii. LTR2 VI, 91, cf. DEX. -PI: deformări. - Şi: diformâre, (învechit) desformâres. f. - V. deforma. DEFORMAT1 s. n. Deformare. Cf. mda. - V. deforma. DEFORMAT2, -Ă adj. 1. (Mai ales despre fiinţe, plante sau părţi ale corpului acestora; p. e x t. despre obiecte) Cu forma iniţială schimbată; desfigurat, pocit2 (1), schimonosit (1), slut (1), strâmb (I 1), urât (II 1), urâţit. Un asemenea arbore se numeşte diformat sau degenerat. BARASCH, B. 71. La acesta să numără momiţele care seau nu au deget mare, seau este dezformat. J. CIHAC, I. N. 20/26, cf. pontbriant, D., lm, DDRF. De acolo figurile şi figurinele cinchite, diformate ..., pline de tot felul de învârtituri şi sucituri. IORGA, P. A. n, 190. Eroinele sale n-au feminitate, nici duioşie; pretutindeni chipuri deformate şi groteşti. LOVINESCU, S. I, 233. Perinele, una pictată avea culoarea cojită acum, iar alta diformată şi cu conţinutul grămădit într-un colţ. CAMIL PETRESCU, P. 59. Corpurile deformate şi firave sunt rezultatul muncilor supraomeneşti la care erau supuşi strămoşii. RALEA, O. 37. Acum era obosită, cu cearcăne sub ochi, ... trecută, deformată. DEMETRIUS, A. 249. Dacă fractura este gravă, partea respectivă a corpului este şi ea deformată. BELEA, P. A. 108, cf. DL. Un soare deformat şi pătat bătea în ferestre. PREDA, R. 65, cf. DM, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre cuvinte, scrieri, limbă etc.) Care este pronunţat sau scris incorect; pocit2 (2), schimonosit (3), scâlciat (2), stâlcit (2), stricat2 (7), stropşit (4). Puţinele exemplificări, menite să uşureze sezisarea exactă a sensului cuvintelor mai greu de identificat din cauza aspectului lor deformat, sunt insuficiente pentru a aprecia valoarea artistică excepţională a creaţiei caragialiene. VARLAAM - SADOVEANU, 398. 3. Prezentat altfel decât este în realitate, reprodus inexact, denaturat (1), falsificat; fals, mistificat, răstălmăcit. Diformate şi voit falsificate ne parveneau unele ştiri care cuprindeau numai o mică parte de realitate. SADOVEANU, O. XX, 356. El deosebeşte basmul autentic care se reazămă pe o întâmplare istorică reală, chiar deformată, ...de acel închipuit BRĂTIANU, T. 13. S-a mărginit să ia informaţii ... comunicând poporului din când în când impresiile diformate, din şedinţă. ARGHEZI, c. J. 239. Aduce în epica şi în teatrul său situaţii fantastice şi reflexul lor şi mai deformat T februarie 1969, 85. (Adverbial) A-l privi pe Eugen Ionescu disparat, parţial sau la întâmplare, înseamnă de fapt... a-l recepta schematic, deformat, unilateral. T februarie 1969, 50. în ce mă priveşte, am reacţionat în faţa ei [a expoziţiei] poate deformat. LIICEANU, J. 124. - PI.: deformaţi, -te. - Şi: diformat, -ă, (învechit, rar) desformăt, -ă (scris şi: dezformat) adj. - V. deforma. DEFORMATÎV, -Ă adj. (învechit, rar) Deformant Cf. lm. -PI.: deformativi, -e. - Deformat + suf. -iv. DEFORMATOR, -OARE adj. 1. Care deformează (1). Cf. LM. Instrumente de precizie sau instrumente deformătoare în mare sau în mic. LOVINESCU, C. IV, 56. 2. Care deformează (4); care denaturează (1), care măsluieşte (2); măsluit2 (2), mistificat, (învechit, rar) răstălmăcitor. Viziunea sa artistică, tehnica spiritului şi a expresiei sânt ale unui poet care-şi depăşeşte obiectul, înlocuindu-l cu imaginea deformatoare a subiectului. CONSTANTINESCU, S. I, 90. Formulele critice — oricând riscate - devin deformatoare în cazul operei sadoveniene. v. rom. noiembrie 1960, 184. Cât de anostă şi deformatoare poate fi o morală bazată pe nemijlocirea „ experimentală” a „ vieţii ” o demonstrează cartea unui talentat gânditor de la sfârşitul secolului trecut. PLEŞU, M.M. 31. -PI.: deformatori, -oare. - Şi: (rar) deformător, -oâre adj. - Deforma + suf. -tor. DEFORMAŢIE s. f. 1. Modificare, stricare a formei originare, naturale a unei fiinţe sau a unei părţi a corpului acesteia 2454 deformaţiune 319 DEFRIŞA etc.; deformare (1), desfigurare, pocire, schimonosire (1), slufire (2), urâţire. O mică deformaţie a piciorului, turnescu, c. 53r, cf. COSTINESCU, LM. Gustul tatuărei ...cu atât domneşte mai mult, cu cât omul e mai selbatec ... Tot la o asemenea închiere ne va duce studiul deformaţiunilor şi al ciuntirilor. CONTEMPORANUL, III, 297. Despre deformaţiune şi mutilaţiune. ib. 298, cf. şăineanu2. Dintre toate organele, cel care prezintă mai multe ... diformaţiuni este capul. BIANU, D. S., Cf. RESMERIŢĂ, D. CADE, SCRIBAN, D., DN2. Numita Amaru Elena prezintă în luna iunie 1972 următoarele deformaţiuni. flacăra, 1975, nr. 42, 17, cf. DEX. ❖ Fig. (Urmat de determinări care indică felul) Categoria sa satirică însumează variabilele deformaţiei psihice, derivate din comicul profesional CONSTANTINESCU, S. I, 376. Caragiale ... care-a surprins ... atâtea dure deformaţii ale egoismului uman. id. ib. II, 73. 2. Modificare a formei sau a dimensiunilor unui corp solid datorată unor forţe interioare sau exterioare; deformare (3). în aplicaţii prezintă interes şi deformaţiile pe o anumită porţiune din suprafaţa de separaţie a unui corp. LTR2, cf. DER, M. D. ENC., DEX. Vor fi măsurate deformaţiile elastice efective ale structurii de rezistenţă sub sarcină [ale pasajului rutier de la Otopeni]. rl 2006, nr. 4 932. 3. (în sintagma) Deformaţie profesională = manieră de a gândi sau de a se comporta mecanic, obişnuinţă dobândită în exercitarea unei profesiuni şi aplicate abuziv în viaţa de toate zilele. - Pl.: deformaţii. - Şi: (învechit) deformaţiune, diformaţi ii ne s. f. - Din fr. déformation, lat deformatio, -onis. DEFORMAŢIUNE s. f. v. deformaţie. DEFORMATOR, -OARE adj. v. deformator. DEFORMITÂTE s. f. v. diformitate. DEFORTIFICÂ vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică construcţii fortificate) A dărâma fortificaţiile (2), a distruge. Cf. negulici, costinescu. - Prez. ind.: defortific şi defortificez (negulici). - Şi: (învechit, rar) disfortificâ vb, L costinescu. - Cf. fr. d é f o r t i f i e r. DEFORTÜNA s. f (învechit, rar) 1. Nenorocire (1), adversitate; restrişte. Cf. costinescu. 2. Dizgraţie. Cf. costinescu. -Pl.: ? - Pref. de- + fortună. DEFOSFORÂ vb. I. T r a n z. (Complementul este topitura metalică) A elimina fosforul în procesul de elaborare a oţelului în cuptoarele cu căptuşeală bazică. Cf. DN2, dex. -Prez. ind.: defosforez. - Din fr. déphosphorer. DEFOSFORÂRE s. f. Acţiunea de a defosforaşi rezultatul ei. Defosforarea oţelului e necesară, fosforul micşorând rezilienţa şi mărind fragilitatea la rece a materialului. LTR2, Cf. MDA. - PL: defosforări. - V. defosfora. DEFRAUDÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică instituţii publice) A lua, a-şi însuşi prin fraudă bani; a delapida (1), a frauda, a frustra. Cf. şăineanu2, resmeriţă, d., cade, scriban, D, DL, DM, DN2, DEX. -Pronunţat: -fra~u-. - Prez. ind.: defraudez. - Din it. defraudare. DEFRAUDÂNT s. m. (învechit, rar) Defraudator, delapidator. Cf. alexi, w. - PL: defraudanţi. - Din germ. Defraudant. DEFRAUDÂRE s. f. Acţiunea de a defrauda şi rezultatul ei; delapidare, fraudă, fraudare, frustrare. Apucase a descoperi o mulţime de abuzuri, defraudări şi disordine. BARIŢIU, P. A. I, 371, Cf. DEX, MDA. -Pronunţat: -fra-u-. - PL: defraudări. - V. defrauda. DEFRAUDÂT, -Ă adj. (Despre bani) însuşit prin fraudă; sustras, delapidat; (despre instituţii sau persoane) păgubit, frustrat. Cf. DL, DM, DEX. -Pronunţat: -fra-u. - PL: defraudaţi, -te. - V. defrauda. DEFRAUDATOR, -OARE s. m. şi f. Persoană care defraudează; delapidator. Defraudatorii sunt pedepsiţi. DL, cf. DM, DEX. -Pronunţat: -fra-u-, - PL: defraudatori, -oare. - Defrauda + suf. -tor. DEFRAUDÂŢIE s. f. (învechit, rar) Defraudare, delapidare. Cf. alexi, w. - PL: defraudaţii. - Cf. germ. Defrauda t ion. DEFRÂNÂ vb. I. T r a n z . A efectua operaţia de defrânare. Cf. mda. -Prez. ind.: defrânez. - Pref. de- + frâna. DEFRÂNARE s. f. Operaţia de suprimare a forţei de frânare care acţionează asupra organelor de frână ale unui vehicul, ale unui aparat de ridicat etc.; desfacere a frânei. Cf. ltr2. -PL: defrânări. - V. defrâna. DEFRIŞA vb. I. T r a n z. (Complementul indică păduri, vegetaţie spontană etc.) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul şi a-1 face propriu pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-1 împăduri din nou. Pădurile se dau şi în tăiere curat numai pentru a le defrişa. I. IONESCU, M. 43. Dacă o pădure ... este defrişată fără măsuri de regenerare, în locul ei se instalează, durabil, vegetaţia ierboasă de stepă. AGROTEHNICA, I, 462, cf. DL, DM, DN2, DEX. Angajaţii de la Direcţia de mediu şi cei de la Direcţia [de] parcuri decid, după vizionarea pe teren, dacă este oportun să fie defrişat un copac sau nu. RL 2006, nr. 4 870. ♦ (Complementul indică terenuri) A curăţa de arbori sau de alte plante lemnoase; a despăduri, (regional) a lăzui, p. ext. a desţeleni. Cf. costinescu, alexi, w. în loc de „defrişa” avem cuvântul „lăzui”. PUŞCARIU, L. R. I, 398, cf. SCRIBAN, D. Defrişează noi ţinuturi, tăind pădurile, fară să angajeze ... salariaţi. RALEA, O. 120. Trebuie să facem un ocol de 22 de kilometri din cauza acestor zece, pe care vrem să-i defrişăm. BARBU, 1.I, 107. Pământul defrişat cu topoarele de fier şi desţelenit de plugul cu brăzdar de fier devine proprietatea familiilor care-l lucrează. H. DAICOVICIU, D. 81. ❖ Refl. pas. La un kilometru de lagăr se defrişase, de către aceeaşi echipă, un mare loc viran. BARBU, I. I, 144. în ultimii ani „s-a defrişat barbar şi bruma de perdele de protecţie” care I existau. RL 2005, nr. 4 705. 2470 DEFRIŞABIL 320 DEFULARE -Prez. ind.: defrişez. - Din fr. défricher. DEFRIŞABIL, -Ă adj. Care poate fî defrişat Cf. dex, dn3. -Pl.: defrişabiîi, -e. - Defrişa + suf. -bil DEFRIŞÂRE s. f. Acţiunea de a defrişa şi rezultatul ei; înlăturare a arborilor sau a altor plante (lemnoase), prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul şi a-1 face propriu pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-1 împăduri din nou; defrişat1. Cf. defrişa. Locurile de muncă sporesc în tot anul prin defrişarea pădurilor şi de aceea munca este mai căutată. I. IONESCU, M. 350, cf. DS. Pentru agricultură le dă un impuls la pioneratul defrişării pădurilor dinspre nord. RALEA, O. 125. Defrişarea unei păduri e admisă numai în anumite cazuri bine justificate. LTR2, cf. DL, DM. N-a obţinut nici până acum aprobarea pentru defrişarea pădurii BARBU, 1.1, 200, cf. DER, DN2. Un destul de intens proces de defrişare ... a putut avea loc într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. CL 1973, 232, cf. M. D. ENC. Pe unde a trecut pârjolul defrişărilor iresponsabile ... s-a făcut pe mii de hectare transplantaţie tânără. FLACĂRA, 1975, nr. 48, 9, cf. DEX. Acum 100 de ani casele se construiau cu lemn de pe loc prin defrişarea pădurilor de brad ce se găseau pe locul unde astăzi se află satul PAVEL, S. E. 34. Municipalitatea a înăsprit condiţiile impuse pentru defrişarea copacilor şi a semnat foarte puţine avize de tăiere în acest an. RL 2006, nr. 4 870. ♦ Curăţare a unui teren de arbori sau de alte plante lemnoase; despădurire, (regional) lăzuire; p. ext. desţelenire. Cf. alexi, w. Defrişarea locului şi facerea drumurilor. BART, E. 281, cf. ENC. AGR. Datorită toporului şi sapei de fler a fost posibilă defrişarea unor întinderi mari de pădure. H. DA1COVICIU, D. 31. Defrişarea suprafeţei ce urma să se cultive se facea în ianuarie - februarie. MAGAZIN IST. 1968, nr. 6, 75. F i g . Spaima ... în faţa acţiunii de defrişare a sufletului omenesc. V. rom. februarie 1960, 118/2. ♦ (Rar) Acţiunea de exploatare şi valorificare a bogăţiilor naturale. A închinat ... oferindu-se să slujească, poate cu riscuri şi cu sacrificii, această primă operă de defrişare a bogăţiilor de atâta vreme ignorate. C. PETRESCU, R. DR. 248, cf. MDA. - Pl.: defrişări - V. defrişa. DEFRIŞÂT1 s. n. Defrişare. Cf. mda. - V. defrişa. DEFRIŞÂT2, -Ă adj. (Despre terenuri) Redat agriculturii, păşunatului etc. prin tăierea şi înlăturarea arborilor sau a altor plante lemnoase. Satele de pe valea Putnei sunt aşezate pe înălţimi defrişate, pe vremuri împădurite. DIACONU, VR. XLII. Ţăranii ... fură în fiecare an pădurilor din nord câte o porţiune defrişată. RALEA, O. 121. Pe suprafeţele ocupate altădată de păduri de stejar ..., iar astăzi defrişate, se întâlneşte varietate de sol brun-roşcat de pădure. ONCESCU, G. 95, cf. DL, DM, M. D. ENC., DEX. - Pl.: defrişaţi, -te. - V. defrişa. . ş DEFRIŞATOR s. n. Maşină de defrişat1. Cf. dex, dn3. -Pl.: defrişat oare. - Defrişa + suf. -tor. DEFRIŞĂMÂNT s. n. (învechit, rar) Defrişare. Cf. COSTINESCU. -Pl.: defrişăminte. - Defrişa + suf. -(ă)mânt. DEFRIŞOR, -OARE s. m. şi f. Persoană care efectuează defrişări. Cf. costinescu, dn2, dex. -Pl.: defrişori, -oare. - Din fr. défricheur. DEFRIZÂ vb. I. T r a n z. (învechit; complementul indică părul, frizura etc.) A deranja. Cf. I. golescu, c., pontbriant, D., COSTINESCU. - Scris şi: (după fr.) defrişa, pontbriant, D. - Prez. ind.: defrizez. - Şi: (rar) desfrizâ (scris şi: desfrisd) vb. I. pontbriant, d. - Din fr. défriser. DEFRIZÂRE s. f. (învechit) Acţiunea de a defriza şi rezultatul ei; stricare a frizurii. Cf. pontbriant, d., mda. - Pl.: defrizări - Şi: desfrizâre (scris şi: desfrisare) s. f. pontbriant, d. - V. defriza. DEFRIZÀT, -Ă adj. (Despre păr, frizură etc.) Deranjat; p. ext. (despre oameni) cu părul deranjat, nepieptănat. Cf. PONTBRIANT, D. In salon, cucoanele defrizate îşi îndreaptă rochiile. brăescu, o. a. i, 43. - Pl.: defrizaţi, -te. - Şi: (învechit, rar) desfrizât, -ă (scris şi: desfrisat) adj. pontbriant, d. - V. defriza. DEFRUPTÂ vb. I. R e f 1. (învechit, rar) A mânca de dulce, a nu respecta postul. Eu am gândit că iaste mai mare păcat a să defrupta în zile de post decât a fura ceva. BUCVARl, în CL 1973, 39, cf. rev. crit. m, 122. - Prez. ind.: defruptez. - Şi: defruptf vb. IV. rev. crit. iii, 122. , - Pref. de- + frupt. DEFRUPTÎ vb. IV v. defrupta. DEFTÉR s. n. = tefter. Cf. şio i, XLIV, i. brăescu, m. 64. DEFTERDÂR s. m. v. tefterdar. DEFTERÉU s. m. v. defteriu. DEFTERGÎU s. m. v. teftergiu DEFTERIU s. m. (învechit; în limbajul bisericesc) Al doilea cântăreţ (ca grad sau cel din strana stângă). Cucernicul eclesiarh de la Curtea-veche ... cu ceilalţi, i dascăli, iprotopsaltis, i diftereon i cu toţi ceilalţi cântăreţi ... să fie în pace şi iertaţi de toate dăjdiile (a. 1793). ap. GÀLDI, m. PHAN. 172. Psalmodierile ... deftereului de la strana stângă. TDRG. Cânt duminicele în strană ca cel mai bun defteriu. N. rev. R. 1,168. -Pl.: defterei. - Şi: deftereu, diftereon s. m. - Din ngr. ôsvxepevc&v. DEFTERÔS num. ord. (învechit, rar) Al doilea (într-o ierarhie). Evghenidis: - Protos. Neamuş: - De fier os. alecsandri, T. 1 422, Cf. ROSETTI - CAZACU, I. L. R. I, 354. - Din ngr. ôei>TEpoç. DEFULÀ vb. I. R e f 1. (Psih.) A se elibera de constrângeri, de tensiune (5), de stres; a face risipă de energie. Cf. DN3, DEX2. -Prez. ind.: defulez. - Din fr. défouler. DEFULÂRE s. f. (Psih.) Acţiunea de a se defula şi rezultatul ei. Cf. dn3, dex2. 2490 DEFULAT 321 DEGAJA - Pl.: defulări - V. defulâ. DEFULAT, -Ă adj. (Psih.; adesea substantivat) Eliberat de constrângeri, de tensiune (5), de stres; care face risipă de energie. Cf. dex2. - PL: defulaţi, -te. -V. defula. DEFUNCT, -Ă adj., s. m. şi f. 1. (Persoană) care a decedat; mort (11), răposat2 (2). Cf. LM. Domiciliul unei succesiuni este domiciliul cel din urmă al defunctului HAMANGIU, C. C. 37, cf. BARCIANU. Făcea comerţ defunctul. SĂM. n, 776, cf. ALEXI, w., şăineanu2, tdrg. Un prieten al meu defunct, ibrăileanu, S. l. 71, cf. RESMERIŢĂ, D., cade. Devenise blondă ca defuncta madame Dori EFTIMTU, N. 127. Tu pari a fi venită dintr-un regat strein ... Şi straniu ca surâsul defunctelor regine! MINULESCU, VERS. 137. După lichidarea averii defunctului ..., fuseseră nevoite să părăsească în ghearele datornicilor casa cu tot ce se afla în ea. SADOVEANU, O. IX, 160, cf. SCRIBAN, D. Obişnuieşte să lăcrimeze ... gândindu-se concentrat la marele ei părinte defunct ARGHEZI, S. XI, 34. Defunctul dumneavoastră părinte ..., se află azi într-o lume mai bună ca a noastră. VINE A, L. I, 158, cf. DL, DM, DN2. Defunctul avea la dispoziţia sa vase de parfum şi de alifii, cu forme delicate. MAGAZIN IST. 1968, nr. 6, 56. Moştenitorii lui Tănase bărbierul au scos la mezat locuinţa defunctului G. BARBU, A. V. 190, cf. M. D. ENC. Niciunul din cei a căror amintire se păstrează aici nu sunt defuncţi în conştiinţa noastră. CONTEMP. 1975, nr. 1 508, 3/11. Pe una din feţele sarcofagului este gravat numele defunctului. FLACĂRA, 1975, nr. 46, 14, cf. DEX. Liturghia a fost celebrată de cardinalul german Joseph Ratzinger ... apropiat al defunctului Papă. RL 2005, nr. 4 584. ❖ Fig. Departe ... munţii, ... răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte. IBRĂILEANU, A. 11. Şi-aud gemând amorul meu defunct. BACO VIA, p. 28. Sta absorbit, defunct în gândurile sale. CĂLINESCU, E. 350. Fotografia din părete înfăţişează o pasiune a lui de mult defunctă o frumuseţe rară. MIHĂESCU, D. A. 179. I se păru ... o jignire cinică adusă defunctei iubiri VINEA, L. I, 239. Mizeria inerentă mentalităţii generate de un mod social de existenţă, propriu timpurilor defuncte. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 1/10. 2. Adj. (Despre obiecte) Care nu mai este întrebuinţat, devenit inutil; uzat, învechit, demodat Imaginea femeii e redată ... cu nuanţe de melancolie a lucrurilor defuncte. IBRĂILEANU, S. 135. Biserica schitului defunct şi cimitirul satului au fost printre primele cunoştinţe ale copilăriei mele. GALACTION, O. 7. ❖ F i g. Nu se sătura niciodată de senzaţia de odihnă, de parfumul defunct, de invitaţia la reverie şi reculegere. VINEA, L. I, 54. Fără această plenitudine, legea rămâne o prescripţie vidă, un reziduum defunct PLEŞU, M. M. 37. - PL: defuncţi, -te. - Din lat. defunctus, -a, -um, fr, défunt. DEFUZÔR s. m. v. difuzor. DEGAGE vb. III v. degaja. DEGAGEAMÉNT s. n. v. degajament. DEGAGEMÉNT s. n. v. degajament. DEGAJA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică diferite emanaţii) A împrăştia în toate părţile, a răspândi (2), a emana, a exala. Alte corpuri dégagé (sloboade) lumina din sineşi liber. BARASCH, I. N. 13/16, cf. prot. - POP., N. D. în timpuri ...de secetă aceste râuri scad, lăsând bahne de ape stagnante cari, sub influen- ţa căldurilor, degajă miasme deletere, aducând cea mai mare vătămare salubrităţii publice. EMINESCU, o. XI, 165, cf. barcianu, ALEXI, w., şăineanu2, tdrg, CADE. Lunecuşul lucios degajează cu adevărat un vag curent electric. CAMIL PETRESCU, P. 259. Procesele radioactive degajă energii ... mai mari decât energiile proceselor chimice. SANIELEVICI, R. 208, cf. SCRIBAN, D. Ca rezultat al oxidării, planta degajă bioxid de carbon. AGROTEHNICA, I, 105. Când un corp primeşte sau degajă căldură, nu variază numai temperatura ... lui marian ~ ţiţeica, fiz. n, 102, cf. dl, dm, dn2, m. D. ENC. ❖ Tranz. fact. Tot o ... se opri la o altă maşină. -Degajează gazurile [din ţeava de eşapament a maşinii], băiate. Şoferul, alb ca varul de frică, învârti de-un şurub. MERONESCU, S. 90. ❖ R e f 1. F i g . Despre ce parfum de loc şi de vreme se degajează din această lucrare, voi avea plăcerea să mai stau de vorbă cu d-ta. CARAGIALE, O. vii, 172. ♦ Ref 1. Fig. (Despre idei, sentimente, impresii, senzaţii etc.) A se desprinde, a reieşi, a rezulta dintr-un text, dintr-o operă literară, dintr-un fapt etc. Filozofia ... care se degajează din această poemă e şi un nou procedeu artistic GHEREA, ST. CR. iii, 388. Cetind nuvelele d-lui Brătescu, simţi o înduioşare ce să degajează din varietatea subiectelor tratate. LUC. II, 225 Sadoveanu e un romantic prin sentimentul ce se degajă din opera sa. IBRĂILEANU, S. 27. Se degaja, din toată făptura uriaşă a rusului, o bunătate apostolică. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 104. Se degajă necesitatea ca numărul filierelor, deţinute de cele două filaturi existente, să fie mărit. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 29. Din paginile lui se degajă afecţiunea pentru cei apropiaţi. IST. lit. ROM. II, 449. O primă impresie se degajă din reprezentaţiile artiştilor. T ianuarie 1969, 72. ❖Tranz. Scopul exprimării poetice este să degajeze sentimente. VIANU, M. 66. [Gestul] mă fascina prin elanul de iubire pură ... pe care o degaja. PREDA, I. 290. Nu pot uita impresia de extraordinară forţă fizică pe care o degaja. MAGAZIN IST. 1967, nr. 4, 70. îşi întrece stăpânul în inteligenţă, degajă ... multă simpatie, iar inocenţa lui este desăvârşită. T ianuarie 1969, 108. Analiza poeziei a degajat suficiente elemente care ne permit să-l integrăm pe Bacovia unui anumit gen. LL 1972, nr. 2, 143. Furia pe care a degajat-o din scrisoare m-a molipsit şi pe mine. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. Ne propunem ca, dintr-o scurtă istorie critică şi selectivă, să degajăm principiile importante pe care trebuie să le respecte o solmizaţie corectă. M 1975, nr. 1, 17. Am degajat astfel sensul cel mai primar al erorii: nepotrivirea. PATAPIEVICI, c. l. 22. ♦ (Complementul indică gaze) A elimina, a scoate dintr-o combinaţie chimică. Cf. prot. - pop., n. d., tdrg. O soluţie apoasă de clorură de sodiu degajă oxigenul la anod şi hidrogenul la catod. cişman, fiz. n, 262, cf. dl, dm, m. d. enc., dex. ❖ Refl. Apa se descompune, oxigenul ei se combină cu ferul spre a forma oxidul de fer magnetic şi se degage hidrogenul, marin, PR. l, 9/23. Din orice preparaţie radiferă se degajă („emană”) un gaz radioactiv. SANIELEVICI, R. 30. Bulele de aer care se ridică spre suprafaţa unui lichid, adesea nu izbutesc să se degaje. CIŞMAN, Fiz. i, 349. îşi introduce partea bolnavă în aburii care se degajă. BELEA, p. A. 332. 4- (învechit, rar; complementul indică zgomote, sunete) A emite, a produce. Apropiindu-se un inamic către dânsele ... [animalele] degagează (slobod) un fel de zbucnitură ca dintr-un tun BARASCH, M. in, 100/12. 2. T r a n z. şi r e f 1. A (se) elibera de ceva care supără, de o sarcină, de o îndatorire, de o răspundere etc.; a (se) debarasa (1), a (se) dezbăra (de o povară, de o dificultate etc.). [Miniştrii] cer audienţă la rege pentru a-i aduce la cunoştinţă ... necesitatea de a degaja Coroana de faptele d-lui Sturdza. MAIORESCU, D. V, 95. [Bubico] scoate capul cu panglicuţe ... Mamiţa-l degajează din ţoalele în care dospeşte-nfăşurat. CARAGIALE, O. n, 96, cf. BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., CADE. Se degajase de un bagaj inutil: „credinţa”. BRĂESCU, M. B. 17, cf. SCRIBAN, D. Toate 2497 DEGAJAMENT 322 DEGAJARE sforţările lui Strogonof de a degaja răspunderea Rusiei în tulburările din Ţara Românească se năruiau. OŢETEA, T. V. 199, cf. DL, DM. Putem să înţelegem aceste fenomene ... dacă le studiem direct, degajându-ne de traducerile simpliste. CL 1973, 172, cf. m. d. enc. întâia lui grijă [a lui Tudor Vianu] este să pună ordine, să degajeze locul de ierburile confuziei şi să creeze astfel spaţiul trebuitor pentru afirmarea soluţiei adevărate. SMON, S. R. n, 369, cf. DEX. 3. T r a n z. (Complementul indică străzi, terenuri etc.) A elibera de obstacole, a curăţa, a descongestiona; a debloca (1). Cf. RESMERIŢĂ, D., DL, DM, DN2. S-a făcut un apel către toţi cetăţenii ... să degajeze trotuarele, să înlăture zăpada de pe terase. SCÂNTEIA, 1973, nr. 9 448. Grija deosebită a comandamentului a fost să degajeze în primul rând o reţea stradală de majoră importanţă. flacăra, 1975, nr. 47, 11, cf. DEX. Autospecialele ...au încercat să degajeze partea carosabilă. RL 2005, nr. 4 555. Refl. Fig. Faceţi asta şi drumul spre împăcare se va degaja. PREDA, DELIR. 272. ♦ (Complementul indică obstacole) A da la o parte, a înlătura, a ridica pentru a curăţa. Cf. resmeriţă, d., dn2, m d. enc. Mulţi aşteaptă ca alţii să le cureţe trotuarele, să degajeze zăpada din faţa casei, scânteia, 1973, nr. 9 448. Alte utilaje sânt concentrate pe toate drumurile ... pentru a degaja troienele. ib. nr. 9 449. După ce îl tăiau [bradul], pentru a degaja vasele de sevă, îl curăţau de scoarţă şi de ramuri, până către vârf unde le mai lăsau. BUTURĂ, eb. i, 41. ♦ (Tehn.; complementul indică piese) A curăţa de surplusul de material pentru a înlesni o operaţie ulterioară sau pentru a obţine o suprafaţă netedă. Cf. dl, dm, dex. 4. T r a n z. (Sport; complementul este mingea, balonul etc.) A trimite, a expedia departe de poarta proprie (la fotbal, la hochei etc.) pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. Cf. DL, DM, DN2. Tabela de marcaj s-a modificat ... într-o fază în care apărătorul ieşean intenţiona să degajeze balonul din faţa porţii scânteia, 1970, nr. 8 360. Vrând să degajeze balonul ... l-a lovit defectuos, trimiţându-l imparabil în propria-i poartă, ib. nr. 1 064, cf. M. D. ENC. A b s o 1. Degajează cu mingi înalte, fără adresă, spre mijlocul terenului sau spre tuşă. SCÂNTEIA, 1966, nr. 6 943. Apărătorul ... a ezitat să degajeze şi Mustaţă ... a profitat de această greşeală, marcând unicul gol al partidei. SPORTUL, 1970, nr. 1 057, 3/1. ♦ (La scrimă) A desprinde floreta unui scrimer de cea a adversarului său. Cf. dn2, m d. enc., dex. 5. T r a n z. (Complementul indică obiecte amanetate) A lua înapoi, a retrage. Cf. prot. - pop., n. d., cade, dn2. ♦ Refl. A-şi lua cuvântul înapoi; a se dezice. Cf. prot. - pop., n. d., costinescu, şăineanu2, resmeriţă, d., cade. - Prez. ind.: degajez, pers. 3 şi 6 şi: degâjă; conjunct.: pers. 3 şi 6 şi: să degâje. - Şi: (învechit, rar) dégagé vb. III. - Din fr. dégager. DEGAJAMÉNT s. n. 1. (învechit) Degajare (1). Spre a determina degagementul hidrogenului, este destul a turna câteva dramuri de acid sulfuric în pâlnie. MARIN, PR. I, 10/24, cf. PROT. -POP., n. d. 2. încăpere care serveşte ca spaţiu de comunicare între camerele unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul şi exteriorul ei; coridor, vestibul (1); anticameră.. Cf. ltr2, DN2. Câteva substantive exprimă ... locul unde se petrece acţiunea: amplasament, cantonament, comandament, degajament etc. SFC V, 53, Cf. M. D. ENC., DEX. 3. Porţiune, spaţiu situat în capătul şi pe marginile scenei, care serveşte pentru depozitarea decorurilor, recuzitei etc. Cf. dex, MDA. - Pl.: degajamente. - Şi: (învechit, rar) degagemént, degageamént (prot. - pop., n. d.) s. n. - Din fr. dégagement. DEGAJARE s. f. Acţiunea de a (se) degaja şi rezultatul ei. 1. Răspândire, împrăştiere de diferite emanaţii; emanare, exalare, (învechit) degajament (1), degajat1. Cf. resmeriţă, d. Această degajare de oxigen este însoţită de o absorbţie de anhidridă carbonică, furnizată plantei de atmosferă. ENC. AGR. l, 331. Un defect de masă ... corespunde unei degajări de energie. SANIELEVICI, R. 42. Această condensare se face cu degajare de căldură. AGROTEHNICA, I, 90, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC. Modelul experimental (care-şi propune detectarea degajărilor de gaze toxice) este preconizat de a se verifica. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8, cf. DEX. F i g. Elevii noi primeau o porţie de vin pentru degajarea sincerităţii arghezi, s. xi, 94. ♦ F i g. Desprindere a unor idei, sentimente, impresii etc. dintr-un text, dintr-o operă, dintr-un fapt etc. Ceea ce am putut obţine din observabile introductive de mai sus a fost degajarea a două elemente primordiale în orice idee despre individ. RALEA, S. T, n, 101. Studiul experimental al grupurilor mici a permis degajarea unor idei care pot fi utile. CONTEMP. 1975, nr. 1 478, 2/5. Degajarea elementelor specifice [ale costumului popular] se va putea face numai prin aportul disciplinelor înrudite, z. MIHAIL, T. P. 25. ♦ Atitudine, comportare liberă, firească, nestânjenită; dezinvoltură, nonşalanţă. Tipătescu (venind din stânga turburat şi dându-şi aer silit de degajare) - Salutare, salutare stimabilei CARAGIALE, O. VI, 90. Strângea câte o mână ...cu aceeaşi degajare pe care i-o cunoşteau toţi şi cu care îşi domina contemporanii, eftimiu, N. 80. îşi pregătise ... o figură pe care căuta să fie zugrăvită ... mândria şi totodată degajarea. PAS, Z. IV, 7. Colegul nostru nu mizează pe degajare, pe spontaneitate, pe umor. CONTEMP. 1975, nr. 1 492, 5/9. Tonul de degajare şi resemnare nu putea ascunde tristeţea. flacăra, 1975, nr. 48, 23. ^ 2. Eliberare, debarasare (de o sarcină, de o restricţie etc.). Voinţa e semnalul libertăţii, e degajarea noastră din subordonarea materiei RALEA, s. t. m, 175, cf. DL, DM, DEX. ♦ Desprindere dintr-un cadru general, dintr-un tot, dintr-un grup etc.; separare, izolare. Lunecau baletistele albe ... Degajări de puternice forme Albe, în faţa lumii enorme. BACOVIA, O. 79. Caracterizarea voinţei se face prin ... degajarea tipurilor de corelaţii între manifestări. D. GUŞTI, P. A. 118. 3. Eliberare, curăţare de obstacole a unui drum, a unui teren, a unei căi de acces etc.; curăţare, descongestionare, deblocare (1). Cf. DL, DM. Se lucrează pretutindeni ...la degajarea arterelor de circulaţie. SCÂNTEIA, 1973, nr. 9 448. La centralele hidroelectrice se vor lua măsuri de ... degajare a căilor de acces. ib. nr. 9 449. S-au mobilizat cetăţenii şi lucrează la degajarea rigolelor, a gurilor de canalizare. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 11. Degajarea spaţiului dintre linii de resturile de minereu, ib. nr. 22, 5. Prioritatea este degajarea şoselelor şi căilor ferate. RL 2004, nr. 4 497. ♦ (Tehn.) Operaţia de îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operaţii ulterioare. Cf. DL, DM, der, DEX. <0* Unghi de degajare = unghi pe care îl formează faţa de aşchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafaţa pe care o prelucrează. Cf. dl, dm, dex. ♦ (Concretizat) Canelură circulară realizată prin aşchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. Cf. dex. 4. (Sport) Trimitere a mingii departe de poarta proprie, la fotbal, la hochei etc., pentru evitarea unei acţiuni periculoase a adversarului. Cf. DL. O descriere a fazelor nu are rost, deoarece acţiuni închegate n-au fost ..., jocul fiind „tăiat” de ... degajări şi pase greşite. SPORTUL, 1970, nr. 1 092, 3/7. Apărarea ... rezistă, uneori cu preţul degajărilor fără adresă, ib. 1977, nr. 8 556, 3/4. -PI.: degajări. - V. degaja. 2499 DEGAJAT1 323 DEGAZIFICA DEGAJAT1 s. n. Degajare. Cf. mda. - V. degaja. DEGAJAT2, -Ă adj. 1. Eliberat, scutit (de o îndatorire). Creditul Mobiliar e cu desăvârşire degajat de orice răspundere faţă cu publicul şi cu acţionarii EMINESCU, O. xn, 275, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DL, DM, M. D. ENC., DEX. 2. (Despre oameni) Liber în mişcări; nestingherit, dezinvolt, nonşalant. Un artist care esecutează o compoziţie a sa e mult mai degajat FILIMON, O. H, 211, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D. încercând să glumească, încercând să fie degajată, dar, în fond replica lui Ştefan a lovit just SEBASTIAN, T. 98, cf. SCRIBAN, D., DL. N-avea să reuşească niciodată să fie chiar atât de degajat ... cum fusese tatăl preda, R. 15, cf. DM, DN2, M. D. ENC. Toţi fiind vioi, degajaţi, dezinvolţi. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 4. ♦ (Despre părţi ale corpului) Descoperit, lăsat liber pentru a fi pus în valoare. Tabloul [lui William Shakespeare pictat de John Taylor] degajează o impresie de forţă: figură ovală, frunte înaltă şi degajată, nas drept RL 2006, nr. 4 954. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care se produce în mod liber, cu naturaleţe, nesilit, firesc. Madam Piscopesco, cu un gest degajat, ne pofteşte în salonul cel mare la ceai CARAGIALE, O. I, 235. Îşi înăbuşi neplăcuta surpriză, îşi luă un aer degajat, surâse tuturor. EFTTMIU, N. 21. Are un aer degajat de om care nu prea pune la inimă. CAMIL PETRESCU, p. 100. Se vede deja o poziţie mai degajată [a echipei speciale de militari], o licărire de viaţă. BRĂESCU, M. B. 167. Surprinde plăcut tonul degajat, cerebral FLACĂRA, 1976, nr. 2, 17. ❖ (Adverbial) Vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate. CARAGIALE, O. II, 78, cf. CADE. Spun deci senin şi degajat ... -Frumoasă rochie. CAMIL PETRESCU, P. 65. Se apropie degajat de tablă şi scrie vizibil BRĂESCU, O. A. I, 261, cf. SCRIBAN, D. Felul de a vorbi degajat şi net al lui Radu ... mă încuraja să-l descos cu multă abilitate. MIHĂESCU, D. A. 44. Regizorii... au început să cunoască şi să dispună degajat de mijloacele specifice ale televiziunii. T septembrie 1966, 89. [Popescu] poate fi văzut conversând degajat ... cu avocaţii, cu medicii BĂNULESCU, I. 138. Criticul scrie degajat şi bine ritmat epic. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 14. El lucrează degajat, cu o explozie de forme, linii şi culori deconcertantă. RL 2005, nr. 4 704. 3. (Despre străzi, terenuri etc.) Eliberat de obstacole; descongestionat. Teren degajat 4. (Despre organe sau părţi ale corpului omenesc) Eliberat, uşurat de ceea ce deranjează, jenează. O vizicătoare se aplicase, stomacul era degajat, se aştepta ... o criză şi fericitele efecte ce se sperau de la ea asupra mersului maladiei EMINESCU, O. XII, 124. 5. (Arhit.; despre coloane sau pilaştri) Situat în apropierea unui zid şi detaşat de acesta. Cf. ltr2, dl, dm, dex. - Pl.: degajaţi, -te. - V. degaja. DEGARNISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A lăsa fără podoabe; a despodobi. Cf. costinescu, mda. ♦ A goli, a elibera. Se cere Italiei ...să permită Franţei, pe de o parte, să degarnisească de toate trupele militare frontiera ei dinspre Italia. TITULESCU, D. 655. -Prez. ind.: de garnisesc. - Pref. de- + garnisi (după fr. dégarnir). DEGARNISÎRE s. f. Acţiunea de a (se) degarnisi şi rezultatul ei. ♦ Pierdere a ramurilor roditoare de pe ramuri le-schelet, ca efect al îmbătrânirii celor dintâi, al umbririi etc. Cf. ltr2. - Pl.: degarnisiri. - V. degarnisi. DEGARNITÚRA s. f. (învechit, rar) Degamisire. Cf. COSTINESCU. -PI.: degarnituri. - Pref. de- + garnitură. DEGAZÁ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică spaţii închise sau suprafeţe solide) A îndepărta, a curăţa de gaze (toxice), a purifica. Un suport de platină ... - în prealabil de gazat la 1000° -este acoperit cu un strat foarte subţire de Be7, depus prin evaporare în vid. SANIELEVICI, R. 113. Recipientul de degazat e încălzit la temperaturi cât mai înalte. LTR2 VI, 104, cf. DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. (Complementul indică adăposturi, încăperi, îmbrăcăminte etc.) A îndepărta gazele toxice de luptă prin ventilaţie sau cu ajutorul substanţelor neutralizante. Cf. DM, DN2, M d. ENC., DEX, -Prez, ind.: degazez. - Din fr. dégazer. DEGAZÁRE s. f. Acţiunea de a degaza şi rezultatul ei. 1. îndepărtare a gazelor toxice dintr-un spaţiu închis sau de pe o suprafaţă solidă. Degazarea se efectuează prin pomparea CU pompe de vid. LTR2, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. 2. Operaţia de înlăturare a substanţelor toxice de luptă persistente, dintr-un adăpost, dintr-o tranşee, de pe corp etc. Degazarea adăposturilor, a tranşeelor etc. se face fie mecanic, prin ventilaţie, fie chimic, prin neutralizarea gazelor cu substanţe neutralizante. LTR2, cf. MDA. -PI.: degazări. - V. degaza. DEGAZÁT, -Ă adj. 1. (Despre spaţii închise sau suprafeţe solide) Din care sau de pe care au fost îndepărtate gazele (toxice). Cf. M. D. ENC, DN3. 2. (Despre adăposturi, încăperi, îmbrăcăminte etc.) Din care au fost îndepărtate gazele toxice de luptă prin transformare fizico-chimică în substanţe inofensive. Cf. M. D. ENC. -PI.: degazaţi, -te. - V. degaza. DEGAZATÓR s. m. Substanţă cu ajutorul căreia se efectuează degazarea. Se deosebesc degazatori fizici şi ... chimici LTR2, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: degazatori - Degaza + suf. -tor DEGAZEIFICÁ vb. I v. degazifica. DEGAZEIFICÁRE s. f. v. degazificare. DEGAZEIFICÁT, -Ă adj. v. degazificat. DEGAZEIFICATÓR s. n. v. degazificator. DEGAZIFICÁ vb. I. T r a n z. (Cu complementul „cărbuni”) 1. A îndepărta, a scoate gazele, materiile volatile etc. prin distilare, la temperaturi înalte, în afara contactului cu aerul. Cf. dl, dm, DN2, M. d. enc., dex. ♦ Refl. (Despre metale) A se purifica (de gaze). Datorită rotirii cuptorului, fonta fiind în continuă mişcare, se degazeifică, devine mai omogenă, rezultând o calitate superioară. IOANOVICI, TEHN. 105. 2513 DEGAZIFICARE 324 DEGEABA 2. (Complementul indică fluide) A îndepărta, a scoate prin agitare, împroşcare etc. Cf. dl, dm, m. d. enc., dex. 3. (Complementul indică noroiul de foraj) A îndepărta, a scoate gazele, materiile volatile pentru a-1 putea folosi din nou. Cf. DL, DM, DEX. - Prez. ind.: degazific. - Şi: degazeificâ vb. I. - Pref. de- + gazifîca. DEGAZIFICARE s. f. Acţiunea de a (se) degazifica şi rezultatul ei. Prin degazeiflcare se obţine un reziduu degazat, poros, ltr2, cf. der. [Rocile eruptive] prin contact sau degazeiflcare produc zăcăminte metalifere. GEOLOGIA, 22, cf. SFCIV, 318, DC, M D. ENC., DEX. - PI: degazificări. - Şi: degazeificâre s. f. - V. degazifica. DEGAZIFICÂT, -Ă adj. 1. (Despre cărbuni) Din care au fost îndepărtate materiile volatile prin distilare la temperaturi înalte în absenţa aerului. Cf. M. d. enc., dn3, mda. 2. (Despre fluide) Din care au fost îndepărtate gazele prin agitare, împroşcare etc. Cf. MDA. 3. (Despre noroiul de foraj) Din care au fost scoase gazele, materiile volatile pentru a putea fi folosit din nou. Cf. MDA. - PL: degazificap, -te. ~ Şi: degazeificât, -ă adj. M. D. ENC., dn3. - V. degazifica. DEGAZIFICATOR s. n. Aparat pentru captarea unei părţi din gazele conţinute în noroiul de foraj. Se cunosc următoarele degazeificatoare mai importante. LTR2. Astfel, în două echipamente, respectiv un degazeificator şi un comprimator de gaze [de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă] ...au fost descoperite două fisuri rl 2006, nr. 4 910. - PL: degazificatoare. - Şi: degazeificator s. n. - Degazifica + suf. -tor. DEGAZOLINÂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică gazele obţinute în exploatările petroliere) A separa gazolina printr-un procedeu special. Cf. dn2, m. d. enc., dex. -Prez. ind.: degazolinez. - Din fr. degazoliner. DEGAZOLINÂRE s. f. Acţiunea de a degazolina şi rezultatul ei; operaţie la care sunt supuse gazele după extragerea lor din sondele de ţiţei şi de gaze, pentru a separa şi a recupera gazolina; dezbenzinare. Instalaţii de degazolinare a gazelor de sonde. NOM. MIN. I, 43. După fenomenul fizic care stă la baza operaţiei, se deosebesc: degazolinare prin compresiune,. degazolinare prin absorbţie şi degazolinare prin adsorbţie. LTR2, Cf. DER, SFC IV, 318, DC, M. D. ENC. -PI.: degazolinări. - V. degazolina. DEGAZOR s. n. Aparat folosit pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor cu abur, a reţelelor termice etc. Degazoarele termice sunt cele mai răspândite. LTR2, cf. DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: de gaz oare. - Din fr. degazeur. DEGE s. f. v. dejă. DEGEABA adv. 1. Fără folos, fără (niciun) rost, în mod inutil, zadarnic2 (2), în zadar v. zadar2 (1), nefolositor, netrebuincios, steril (3), (livresc) inoperant, oţios (2), superfluu, (învechit şi popular) (de-a) surda v. surd (II), (popular) geaba, (învechit) îndam, (regional) heba. Cf. heliade, o. ii, 345. O încredinţam prin feliuri de poveţi şi istorii cum că toată vina era a acelui... călugăr, dar mă căsnii degeaba. GORJAN, H. m, 135/12, cf. VALIAN, V. Mă spăl, mă raz, mă cureţ, îmi strâng mijlocul bine, Dar toate sânt degeaba, căci tot urât rămâi C. A. ROSETTI, c. 196/8. Aide ţi să vorbim degeabă, Că tot n-avem nicio treabă, pann, p, v. I, 3/6, cf. POUZU, pontbriant, d. Vă fac scuzele mele pentru timpul ce vi l-am răpit degeaba. MAIORESCU, D. v, 153. Degeaba-i spun c-am amăgit-o, C-am vrut să râd de ea ..., nu crede, vlahuţă, o. A. I, 48. Popa ... caută să se dezlege, holbează ochii ..., degeaba. contemporanul, vii2, 9, cf. DDRF. Piciorul tău scurmă Degeaba pământul. COŞBUC, P. n, 28. Nimic n-ai împlinit şi tu pe lumea asta ...; degeaba ai trăit. SĂM. I, 103, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., DR. XI, 46. întâi să se schimbe, să nu-şi strice degeaba hainele cele bune. REBREANU, R. I, 62. Am văzut de la o vreme că degeaba mai umblăm cu omenie, mironescu, s. 6. Ei, ai văzut, domnule, că te enervaşi degeaba? camil petrescu, u. N. 55. A cheltuit tataia o mulpme de parale degeaba ...cu şcoala, ...cu drumurile. BRĂESCU, O. A. I, 15. Degeaba se învârtea după treburi ..., crâşmarul nu mai avea o vorbă bună pentru dânsul. COCEA, s. I, 41, cf. SCRIBAN, D. Ce să-i mai spui, pierzi vremea degeaba. STANCU, D. 105. Degeaba le făcea alteori mâncare fară cusur, că ei tot nu ştiau să spună nimic. TUDORAN, P. 112. Se zbătea degeaba în sârmă, ca peştele în undiţă. BARBU, G. 304. îşi pierd timpul degeaba şi beau inutil cafea după cafea. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 22. Mulţi sunt vinovaţi, dar acum degeaba îi căutăm pe ei. RL 2005, nr. 4 614. Deageaba îl mai aştepţi. ALR SN v h 1 441. Vorbeşte cam degeaba, ib. h 1 477, cf. ALR SNni h 775. Da-arză-te focul de minte, Dacă n-ai fost înainte. Acuma degeaba-mi eşti, Că nemic nu-mi foloseşti. FOLC. TRANSILV. n, 89. Ai scos apă şi cu iarbă, Dacă n-ai noroc, degeabă. folc. mold. II, 491. (Cu valoare de interjecţie) Degeaba, domnule, orice-i faci, nu pop scăpa de ei GHICA, C. E. I, 259. Drepp! strigă el când ajunse în dreptul măcelăriilor... Nu ştip cine e mai mare peste piaţă? ... Dar degeaba, nimeni nu-l bagă în seamă. BAC ALB AŞ A, S. A. I, 18. Degeaba, nicio umbră ca umbra de nuc. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 60. Degeaba, asta nu-i treabă de militar. REBREANU, P. s. 13. Degeaba, slujitorii au catastifuri mai puţin bune ... decât în vremea veche, sadoveanu, O. xm, 12. Ieşi mai repede ... - Nu plec până la ziuă! Degeaba! răspunse omul, care nu se putea pne drept. ARGHEZI, S. XI, 22. Degeaba, motivele se pn, an de an, de mână. FLACĂRA, 1975, nr. 44, 8. Mai sus, spre clopotnip, degeaba, îi mâna dragostea, îi mâna graba. DIMOV, T. 63. Nu mai căuta, nene, degeaba, căci ştiu eu bine că nu suntem tovarăşi. SNOAVA, IV, 133. (întărit prin adverbul „tot”) Făcu plimbarea aceasta de zece ori, de douăzeci de ori, şi tot degeaba. rebreanu, I. 38. (în construcţii negative care au sens pozitiv) Picioarele ei nu umblă degeaba dintr-un loc într-altul BUZNEA, F. 23/6. Dar ce să-i faci? Nu-i degeaba cornet la cavalerie. ALECSANDRI, T. I, 67. Nu degeaba era fiică de domn. GANE, N. I, 30. Şi vodă ne va da dreptate Că nu degeaba-i de pe Rin. ANGHEL -IOSIF, C. M. I, 53. Şi-a împlinit chemarea ..., n-a trăit degeaba. LUNGIANU, CL. 123. Nu degeaba eşti poet român! zise studentul. REBREANU, I. 214. Nu degeaba purta ea numele acelei înţelepte şi învăţate domniţe. M I. CARAGIALE, c. 143. Mulţumim lui Dumnezeu că nu degeaba a căutat el dreptul lui VISSARION, B. 154. Lighioanele ...nu sunt puse degeaba pe lume. ARGHEZI, C. J. 42. Nu degeaba spuneam că amândoi sunt prinşi în treburi mai importante. S ianuarie 1970, 37. Problema noastră este că râul a făcut ravagii după ce a înghipt degeaba banii RL 2005, nr. 4 606. ❖ Loc. conj. (Regional) Degeaba că ... = măcar, deşi. Are să-ţ dg toate hplea, degeaba că-i sărac (Petrila). ALRM SN m h 1 238/833. <> E x p r. A sta (sau a şedea) degeaba (sau degeabă) = a nu face nimic, a nu avea ocupaţie, a nu desfăşura nicio activitate. Tatăl nostru când vede că şidem degeaba, totdeauna ne găseşte lucru. DRĂGHICI, R. 252/30. Dacă şade el degeabă Gândeşte că top 2521 DEGEABĂ1 325 DEGENERARE n-au treabă. PANN, P. V. in, 5/24. Gârla colea, gheaţa de pomană, boii stau degeaba iama. brătescu-voineşti, p. 59. Parcă mă şi doare să stăm degeaba. rebreanu, R, n, 60. (Cu parafrazarea expresiei) Nici degeaba nu se putea să stea. Era doar om în toată firea. id. I. 61. Mai întâi că la părinţi ea nu stătuse niciodată degeaba, preda, R. 12. A mânca pâinea degeaba v. pâine (1). A face (sau a ţine) umbră pământului degeaba v. pământ (1). A purta căciula degeaba v. căciulă. A-şi răci gura (degeaba sau în zadar, de pomană, de-a surda) v. r ă c i (1). ♦ Fără motiv, fără temei. Ioane, tu stai degeaba închis. CARAGIALE, O. vi, 281. 2. Fără nicio plată (1); gratuit Fieştecare fămee ... d(e) va da la niscai famei lucrătoar(e) o leg(ătură) de făină, ... nu dă degeaba, ce ori pentru torturi, pentru ţesut ori pentru înălbit (a. 1816). IQRGA, S. D. VII, 16, cf. HELIADE, O. II, 345, VALIAN, V., POLIZU. Da cum, Doamne iartă-mă, să slujeşti tu degeaba? ... Cum să nu-ţi iei tu dreptul tău? EMINESCU, N. 22. Noi am mâncat degeaba şi banii pentru pâne îi avem în pungă cu prisos. CREANGĂ, A. 145. Nu ştii ... că mănânci degeaba şi că trebuie să te supui? MELLE, V. P. 165, cf. BĂRCIANU, alexi, w., RESMERIŢĂ, D. Nu, femeie, boii ţi-i dau degeaba. BRĂESCU, V. 47. Păi? ... Coastă mult? - Asta e degeaba, moş Petrache! POPA, v. 104, cf. DL, DM. Eu dau banii cu dobândă. Ţie n-am să-ţi iau cine ştie ce, ... dar nici aşa, degeaba! BARBU, G. 92. Cinci săptămâni că umbla Şi degeaba haiducea, Nimic că nu-mi câştiga. PĂSCULESCU, L. P. 271. Cinci galbeni ţie ţi-oi da, Nu ţi-o fi calea degeaba. FOLC. OLT. - MUNT. n, 204 ❖ Loc. adv. Pe degeaba = a) gratis. M-ar interesa întrucâtva. Atârnă şi de preţ ~ Dacă ţi-oi spune că-s pe degeaba [hainele], ... te superi. SADOVEANU, O. XXI, 397. Când e vorba de fân pe degeaba ..., îşi scoate din ascunziş nevasta. BĂNULESCU, I. 55; b) în mod nejustificat. Jupânul ţine la ban şi ţine ca banii să nu fie cheltuiţi pe degeaba. STANCU, D. 352. Sunt în stare să-i apuce primăvara ca să câştige pe degeaba banii. PREDA, I. 79. - Şi: (învechit şi popular) degeâbă, (regional) dea-geâba adv. - De1 + geaba. DEGEÂBĂ1 adv. v. degeaba. DEGEÂBĂ2 s. f. v. dajalbă. DEGEBUŢA adv. (Popular) Diminutiv al lui degeaba (1). Cf. PASCU, S. 158, SFC IV, 159. M-ai batjocorit degeaba, degebuţa. MARIAN, O. I, 405. Vii degebuţa ... pe la mine. PAMFILE, C. 44. - Degeaba + suf. -uţa. DEGELATINÂT, -Ă adj. (Rar; despre oase) Căruia i s-a extras, prin procedee chimice specifice, gelatina. Aceleaşi oase degelatinate sunt întrebuinţate în stare solidă - la fabricarea periilor, nasturilor etc. ENC. AGR. IV, 322. ~PL: degelatinaţi, -te. - De la gelatină. DEGELIFICÂ vb. I. Tranz.şi refl.A efectua sau a suferi operaţia de degelifîcare. Cf. dn3, mda. -Prez. ind.: degelific. - Cf. fr. d € g e 1 i f i c â t i o n. DEGELIFICÂRE s. f. Operaţia de transformare a gelurilor coloidale în minerale cristalizate. Cf ltr2, dn3, mda. -PI.: degelificări. - V. degelifica. DEGENĂRĂCIUNE s. f. v. degeneraţie. DEGENĂRĂŢIUNE s. f. v. degeneraţie. DEGENERÂ vb. I. I n t r a n z. 1. A pierde, total sau parţial, unele însuşiri morfologice sau funcţionale caracteristice rasei, genului sau speciei, în urma acţiunii unor factori de mediu sau ereditari. Cf. i. GOLESCU, c., negulici, stamati, d. Sângele la munte păstrează tipul cel frumos strămoşesc şi n-a degenerat ca la câmp. NEGRUZZl, S. I, 308, cf. POLIZU. Sângele lor se corumpe şi neamul degenerază prin mulţimea boalelor. GHICA, c. E. I, 272. Lumei să arătăm că nu am degenerat, alexandrescu, o. i, 171, cf. PROT. - POP., n. d,, pontbriant, D. Natura părinţilor degenerase cu desăvârşire. HASDEU, I. V. 172. Este o plantă care ... creşte numai în aerul liber al munţilor, iar în cultura artificială degenerează. CONV. LIT. IV, 366, cf COSTINESCU, LM. Societatea ... lasă ca jumătate din omenire să degenereze. CONTEMPORANUL, I, 85, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. [Maimuţa] a degenerat ... fiindcă n-a mâncat came. BRĂESCU, O. A I, 189, cf. SCRIB AN, D. [Băştinaşii] au început ...să degenereze sub povara unor boli misterioase şi a unei triste abrutizări. RALEA, O. 87, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ Ref1. Cf. I. GOLESCU, C. ❖ Tranz. Rachiul otrăvitor ... va degenera nuoile generaţiuni, tâmpindu-le şi înecându-le cu această fatală beutură! PELIMON, I. 275/3. 2. A se schimba, a ajunge într-o stare (mai) rea, (mai) gravă, pierzând aspectul sau caracterul iniţial; a decădea (1). Religia a degenerat la toţi populii. F. AARON, I. L. 15/23, cf. NEGULICI. Zelul degeneră în patimă şi patima în nedreptate. RUSSO, S. 183, cf. POLIZU. Pictura, ca toate artele cele frumoase, după căderea grecilor şi romanilor degeneră până la gradul cel mai estrem. FILIMON, O. n, 77. Patriotismul esagerat degenerează în ferocitate şi în fanatism. CONV. LIT. III, 67, cf. COSTINESCU, LM. Definiţiunea, pentru a fi precisă şi a nu degenera în descriere, trebuie să se ferească de note derivate, maiorescu, l. 128. Nici prin gând nu-i trecea că discuţia ar putea degenera în ceartă. VLAHUŢĂ, S. A. n, 176, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2. Diferite petreceri, cu sau fără muzică, cari cele de mai multe ori degenerează în scandaluri sau bătăi. N. A. bogdan, C. m. 184, cf. CADE. Arta bătrânului de a însufleţi cele mai ciudate paradoxe ... degenerase într-o simplă atitudine mecanică, lovinescu, s. I, 240, cf. SCRIB AN, D. Solemnitatea a degenerat. ARGHEZI, C. J. 241. Nervozitatea degenerează în deznădejde. CĂLINESCU, C. O. 41. Asta e soarta iubirilor când degenerează în prietenie. VINE A, L. I, 168, cf. DL, DM, DN2, M D. ENC. Discuţia începută atât de promiţător ... degenerează. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 21, cf. DEX. Mişcările de stradă au degenerat în adevărate lupte. RL 2005, nr. 4 603. ❖ Refl. (învechit, rar) Prin corupţie libertatea se degeneră în desfrâu. HELIADE, O. n, 84. -Prez. ind.: degenerez, pers. 3 şi (învechit) degénerâ. - Din fr. dégénérer, lat. degenerare. DEGENERÂRE s. f. Faptul de a degenera. 1. Pierdere totală sau parţială a unor însuşiri morfologice sau funcţionale caracteristice rasei, genului sau speciei în urma acţiunii unor factori de mediu sau ereditari; degenerescentă (1), degeneraţie, degenerat1. Ce va se zică degenerarea arborilor? BARASCH, B. 71, cf. ARISTIA, PLUT., POLIZU. în industrie şi în comerţ vom găsi mijloacele care depărtează boalele şi înlătură degenerarea rasei. GHICA, c. E. I, 273, cf. PONTBRIANT, D. Se arătase un simptom de degenerare. MAIORESCU, D. m, 71. Reprezenta ultima fază de degenerare a uneia din cele mai vechi şi mai aristocratice familii din ţară, VLAHUŢĂ, O. A. n, 60. Acei regi care aveau mai multă putere aveau şi sute de femei, ceea ce condiţiona însă degenerarea lor sexuală. GHEREA, ST. CR. n, 318, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. E un bine, e un progres că am ajuns să nu mai semănăm deloc cu părinţii şi cu 2531 DEGENERAT1 326 DEGENERESCENTĂ strămoşii noştri, ori e un rău şi o degenerare? GALACTION, O. 222, cf. DS. S-a produs un proces de scădere şi degenerare a acestui popor. SADOVEANU, O. XX, 392, cf. ENC. AGR. Decăderea spirituală aduce cu sine o degenerare trupească şi viceversa. STĂNILOAE, O. 48. Efectele obţinute sunt regresive, ... degenerarea şi kemoliza nucleelor celulare, dezvoltarea insuficientă a rădăcinilor şi mugurilor. SANIELEVICI, R. 238, cf. LTR2, DER, DL, DM, DN2. Boală constând într-un fel de degenerare a măduvei din oase. FLACĂRA, 1975, nr. 45, 10, cf. M. D. ENC., dex, ♦ Stare a celui degenerat (1). Cf. ŞĂINEANU2, Se înfundă deci tot mai adânc în sărăcie şi degenerare. IORGA, c. I. n, 220. ❖ (Personificat) Degenerarea ... roade cu dinţi ascuţiţi şi veninoşi în formele sculpturale şi clasice ale populaţiunii. HOGAŞ, DR. II, 172. 2. Schimbare în (mai) rău, în (mai) grav prin pierderea aspectului sau caracterului iniţial; degenerescenţă (2), decădere (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Cititorii ... să judece înşii, în cunoştinţă de cauză, despre dreptatea unei împotriviri critice în contra degenerării limbei. MAIORESCU, CRITICE, 45. Reprezentaţiile trupei italiene sunt aspru criticate pentru ... degenerarea lor în întreprindere comercială. DENSUSIANU, L. 380. Scriitorul ... nu se ridică atât împotriva retoricei, cât împotriva degenerării ei caricaturale. VIANU, A. P. 93. Exemplar contemporan al degenerării tuturor valorilor spirituale. T februarie 1969, 85, cf. DEX. - PL: degenerări. - V. degenera. DEGENERÂT1 s. n. Degenerare. Cf. mda. - V. degenera. DEGENERAT2, -Ă adj. 1. Care şi-a pierdut însuşirile morfologice sau funcţionale caracteristice rasei, genului sau speciei în urma acţiunii unor factori de mediu sau ereditari. Natura este atât de puternică ... şi omul, atât de degenerat. NEGULICI, E. II, 230/6. Ai fi plâns ... gândind la trecuta mărire a strămoşilor ...de care nu suntem vrednici, noi, pigmei degeneraţi. NEGRUZZI, S. I, 270, cf. PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D. O, voi... strănepoţi degeneraţii alecsandri, O. P. 152, cf. LM, DDRF. Câinii sunt animale degenerate, devenite lichele. IBRĂILEANU, A. 104, cf. RESMERIŢĂ, D. Copil degenerat... Ieri, a murit în delir. BACO VIA, O. 118. E drept, sunt o ramură colaterală şi degenerată a Ghiculeştilor. C. PETRESCU, C. v. 70. Degeneraţi şi piperniciţi, vechii autohtoni indieni fac slujba de chelneri. RALEA, O. 88. Miocardul (care este degenerat) oboseşte brusc. DANIELOPOLU, F. N. n, 232. Vrei să spui că, în comparaţie cu titanii din jurul dumitale, par niţel degenerat. VINEA, L. I, 270, cf. DL, DM, CONTRIBUŢII, n, 147, M. D. ENC., DEX (Substantivat) E prost, dar nu şi mojic, e prin urmare un degenerat! CARAGIALE, O. VII, 447. Mi se va spune că ... pe lume există şi degeneraţi. PREDA, I. 289, cf. SFC Hi, 279. Colindând printre proscrişi ..., dezmoşteniţi ai sorţii, atleţi şi degeneraţi. CINEMA, 1975, nr. 9, 4. 2. Schimbat în (mai) rău, în (mai) grav. Pridvorul e sprijinit pe patru coloane de piatră în care forma primitivă greacă e foarte degenerată. PETICĂ, O. 377. Degenerate şi devenind regulamente şi ordonanţe, ele [legile] sunt inspirate de tot ce poate fi mai primejdios în om. ARGHEZI, s. XI, 101. Idealismul este un realism degenerat, care pretinde a elimina din natură urâtul CĂLINESCU, C. O. 147. -PI.: degeneraţi, -te. - V. degenera. DEGENERATÎV, -Ă adj. Care produce degenerare (1), cu caracter de degenerescenţă (1). Cf. LM. S-a constatat că fenomenele degenerative nu ţin de scăderea substanţelor alimentare, parhon, b. 134. Leziunile degenerative ... au ajuns la un grad destul de înaintat. DANIELOPOLU, F. N. II, 232. Vom face din reţetele acestei cărţi meniuri raţionale care pot preveni bolile ... degenerative. S. MARIN, C. B. 14. Argumentată prin existenţa unor forme şi fenomene pretins degenerative ... care ar preceda dispariţia, „moartea” speciei găseşte azi susţinători printre geneticieni. CONTEMP. 1975, nr. 1 505, 2/5, cf. DEX. în Marea Britanie a început procesul unui fost militar care şi-a ucis fiul atins de o maladie degenerativă. RL 2005, nr. 4 552. -PI.: degenerativi, -e. - Din fr. degeneraţii. DEGENERATOR, -OÂRE adj. 1. Care face să se piardă, total sau parţial, unele însuşiri morfologice sau funcţionale caracteristice rasei, genului sau speciei, în urma acţiunii unor factori de mediu sau ereditari. Cf. prot. - pop., n. d., lm. 2. (învechit; despre persoane) Care ajunge într-o stare (mai) rea, (mai) gravă. Cf. prot. ~ pop., n. d. -PL: degeneratori, -oare. - Pref. de- + generator. DEGENERĂŢIE s. f. Degenerare (1). Tot românul parcă-şi vede naţia ca renăscându-se din degheneraţie. AR (1830), 203 VlO. Tot rumânul pare că-şi vede naţia sa renăscându-se din însuşi înfruntata moştenire şi degeneraţie în care o adusese intrigile streine. CR (1830), 109V10, cf. negulici, STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP., N. D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. O (Prin lărgirea sensului) Litera „î”, ... în unele cuvinte, e de generaţia lui „a”, macedonski, o. iv, 36. ♦ (învechit) Stare a unei fiinţe degenerate. Cf. costinescu, scriban, d. - PL: degeneraţii. - Şi: (învechit) degeneraţiune (COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W., SCRIBAN, D., DN2), (învechit, rar) degenerăciune (stamati, d.), degenărăţiune (pontbriant, d.), degheneraţie s. f. -Dinfr. degeneration, germ. Degeneration. DEGENERAŢIUNE s. f. v. degeneraţie. DEGENĂRĂŢIUNE s. f. v. degeneraţie. DEGENERESCENT, -Ă adj. 1. Cu aspect de degenerescenţă (1), în curs de a degenera (1), cu tendinţă spre degenerare (1). Cf dex, dn3. 2. Cu aspect de degenerescenţă (2). Paşadia, Pantazi şi Pirgu, adunaţi laolaltă într-o singură întruchipare; nobleţe degenerescentă şi dezmăţ plebeu. PLEŞU, M. M. 49. -PL: degenerescenţi, -te. - Din fr. degenerescent. DEGENERESCENŢĂ s. f. 1. Degenerare (1); s p e c. modificare patologică regresivă, anatomică şi funcţională, a unui ţesut sau a unui organ, ca urmare a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau cu circulaţia sangvină, a unei intoxicaţii grave a organismului sau a unui deficit de metabolism; degenerare (1), degeneraţie. întrebuinţarea medicamentelor mercuriale lasă de moştenire la copii ... desgenerescenţa tutulor ţesăturelor. MÂN. SĂNĂT. 245/15, cf. CADE, 390. întrebuinţarea permanentă a alcoolului adeseori produce aşa numita degenerescenţă grăsoasă a muşchiului cardiac. DL, cf. DEX, DN3. 2. Schimbare în (mai) rău, în (mai) grav prin pierderea aspectului sau caracterului iniţial; degenerare (2), decădere (2). Decadenţa modernă aparţine aceluiaşi curent pe care l-am studiat; e degenerescenţă lui GHEREA, ST. CR. m, 104. Clasa stăpânitoare a burgheziei contimporane poartă stigmatele degenerescenţei ...în lipsa de principii şi de ideal COCEA, S. n, 310. A fost înfăţişată în opera sa ... degenerescenţă aşa-zisei „societăţi bune”. D. GUŞTI, P. A, 95. 3. (Mat.) Existenţa mai multor funcţii proprii corespunzătoare unei singure valori proprii a unui operator 2540 DEGER 327 DEGERAT2 matematic. De obicei, interesează ... degenerescenţa valorilor proprii LTR2, cf. DN3. 4. (Fiz.; în sintagma) Degenerescenţă de schimb ~ existenţa mai multor stări distincte care corespund aceleiaşi valori a energiei. Această degenerescenţă nu apare niciodată când se tratează riguros mecanica unui sistem cu particule identice. LTR2. - Pl.: degenerescenţe. - Şi: (învechit, rar) desgenerescânţă s. f. - Din fr. dégénérescence. DÉGER subst. (Rar) îngheţ. (F i g.) Privirea lui [a gerului] e deger crud. TDRG, cf. MDA. -PI.:? - Postverbal de la degera. DEGERA vb. 1.1 n t r a n z. 1. (Despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor, mai ales despre extremităţi; urmat adesea de determinările „de frig”, „de ger”) A suferi o degerătură (1), a suferi leziuni grave sau a muri din cauza frigului, a amorţi de frig, a îngheţa. Alţii mulţi era goli şi degerând de ger. CORESI, EV. 364. Dzua de soare ars, noaptea de ger degerat, de top părăsit. VARLAAM, C. 283. Au şi fost silită în vreme de iarnă a mânea prin ... crânguri, încât i-au degerat picioarele (a. 1816). IORGA, s. D. vn, 16, cf. LB. Au degerat doi oameni, din care unul au şi murit (a. 1828). DOC. EC. 425, Cf. I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mama se bucura că n-am degerat pe drum. SLAVICI, O. I, 88, cf. DDRF. A degerat bietul moşneag, De când nebun aleargă, Printre copacii troieniţi. CONTEMPORANUL, VII2, 15, cf. alexi, w., BARCIANU, ŞÂINEANU2, TDRG. Era să degerăm pe drum, zise tânărul. AGÎRBICEANU, A. 468, cf. RESMERIŢÂ, D., CADE. Nu-i mai rămâne decât să degere culcat într-un gang ori pe o bancă în Cişmigiu. C. PETRESCU, C. V. 122. Savule, degeră copilul KLOPŞTOCK, F. 74. Pot să degere, pot să se îmbolnăvească, pot să moară cu toţii, nu importă. COCEA, S. I, 149. Dacă am pune gheaţă de-a dreptul, pielea ar degera, s-ar înnegri. VOICULESCU, L. 264, cf. SCRIBAN, D. Mâinile degeră pe scule şi maşini. ARGHEZI, B. 149. Picioarele îi degeraseră şi o osteneală mare îl îndemna parcă să se aşeze jos. BARBU, G. 391, cf. M. D. ENC., DEX. Era capra sigură că iezişorii săi ... n-or degera. SBIERA, P. 202. (Prin exagerare) Creierii le sunt degeraţi de multul ger. HELIADE, O. II, 72. Nu te duc la mahala, în bordeiul mieu, desigur glasul tău ar degera. CONTEMPORANUL, I, 559. Astă vară pe săpat, şapte fete-o degerat. BÎRLEA, C. p. 220, cf. alr l/l h 149, ALR SN ni 800/92, 272. Cântă, cântă, cucuie. - Nu mai poci, voinicide, C-am mai cântat la Stăncu-ţa Şi mi-a degerat guriţa. FOLC. OLT. - MUNT. li, 633. ❖ E x p r. A-i îngheţa (sau a-i degera cuiva) măduva-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) v. măduvă (I 1). T r a n z. (Rar) Pe cine nu-l pârleşte soarele, nu-l degeră nici gerul. DELAVRANCEA, ap. CADE. 2. P. e x t. A-i fi cuiva foarte frig, a tremura de frig, a răbda de frig. Munceşte de trei ani şi degeră iarna în prăvălie. PR. DRAM. 256, Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mai bine stau aice; deşi deger iarna-ntregă. CONTEMPORANUL, i, 558. Când degerând atâtea dăţi, Eu mă uitam prin ramuri Şi aşteptam să te arăţi La geamuri. EMINESCU, O. i, 187. Nu ştiu ce fel de împărat e acesta, de ne lasă fară scânteie de foc în vatră să degerăm aicea. CREANGĂ, O. 116. Ne plimbarăm prin cimitir, degerarăm, dar ne întoarserăm mulţumiţi. MACEDONSKI, o. I, 406, cf. DDRF. îartă-mă, te-am lăsat să degeri. VINE A, L. n, 312, cf. DL, DM. 3. (Despre plante, legume, fructe etc.) A se strica prin îngheţ, a se degrada din cauza gerului. Piersecul cel galben ... în vânturile ceale tari foarte curând de ageră. ÎNV. POM. 44/18, cf. LB. [Orzul] să samănă în mustul omătului şi nu degeră. I. IONESCU, C. 64/19, Cf. LM, BARCIANU, ALEXI, W., ŞÂINEANU2, RESMERIŢÂ, D. Degeră cartofii în pivniţă! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 243. Plantele ... sunt expuse să degere, agrotehnica, I, 98, cf. DL, DM, DEX, ALR I 880. Tranz. (Regional) Omătul le-a digera [garoafele], Puiul meu nu le-a lua. şez. I, 15. 4. (Despre suprafaţa solului) A se întări din cauza îngheţului. Să rămână aşa preste iarnă, ca să deagere pământul cel săpat. ECONOMIA, 116/22. Dacă pământurile nu sânt acoperite cu troene de omăt, degeră. L IONESCU, C. 241/20. Arătura de toamnă „ degeră” iama. agrotehnica, i, 415, cf. alr i 880. - Prez. ind.: deger, şi (regional) degerează (alr i/i h 149/85). - Şi: (regional) digeră (alr i 880/85, 394, 400, 420, 464, 480, 516, 536, 542, 552, 554, 590, 614, 618, 632, alr m h 149), degiră (alr i 880, alr m h 149), diderâ (alr i/i h 149/35), gegerâ (alr i 880, alr m h 149, alr sn m h 800/272), gegiră (alr i 880/10, alr i/i h 149/49), gigerâ (alr I 880/54, 61, 63, 65, 87, alr i/i h 149), gigirâ (alr i 880/59), gederâ (ib. 880/270, 347, 348, 350, 351, 352, 354, alr i/i h 149), ghigerâ (ib. 880/26) vb. I. - Lat. *degeiare (< lat de -f gelare). DEGERARE s. f. Acţiunea deadegera şi rezultatul ei. Cf. degera (1). Frigul, în cel mai mare grad, pricinuieşte şi moarte prin degerare. ALBINEŢ, M. 95/12, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. La îmbolnăvirile de pân-acum se adaugă degerările. MAIORESCU, D. II, 98, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DL, DM, M. D. ENC., DEX. - PL: degerări. - V. degera. DEGERAT1 s. n. Faptul de a degera. 1. (învechit) Degerătură (1). Cf. degera (1). Unde nu sânt grajdiuri, să nu fie mielul supus primejdiilor de degerat. LITINSCHI, M. 133/6, cf. LM. Degeratul picioarelor, id. ib. 2. Cf. d e g e r a (3). [Copăceii] vor fi mai mult supuşi la degerat şi la alte asemenea vătămături. POENARU, î. 31/5. Degeratul florilor. LM. - V. degera. DEGERAT2, -Ă adj. 1. (Despre fiinţe sau părţi ale corpului, mai ales despre extremităţi) Care are leziuni grave sau a amorţit din cauza frigului, a gerului, cu degerături (1); îngheţat. Degeraţi au mai prins ca 20 de oameni... şi pre toţi i-au spândzu-rat. AMIRAS, LET. III, 118/30. De acolo se trage durerea dinţilor înflamaţiia ochilor, apoi mâni şi picioare gegerate. petrovici, p. 256/7, cf. LB. Catagrafie de toate vitele ce au murit într-acest judeţ ...de oameni degeraţi, morţi (a. 1829). DOC. EC. 452, cf. I. GOLESCU, C., PONTBRIANT, D. Aceste picioare, ce urme glorioase Lăsat-au pe tărâmul redutelor fioroase Sunt goale, degerate! ALECSANDRI, POEZII, 474, cf. LM. Nu mai e chip să mergem înainte, caii prăpădiţi; noi, degeraţi. CARAGIALE, 0.1,177, cf. DDRF. Am venit acasă cu hainele ude şi cu degetele degerate. LUC. vn, 457. Ei [soldaţii] vin degeraţi şi nu scapi de ei, ca de cerşetori. AGÎRBICEANU, S. P. 38, cf. RESMERIŢÂ, D., CADE. Mădularul degerat cangrenează şi cade. VOICULESCU, L. 50. Să puie pe locul degerat fiere de porc cu varză acră. BUJOREAN, B. L, 88, cf. DL, DM. Umflarea temporară a regiunii degerate. DER n, 41, cf. M. D. ENC., DEX. ^ F i g. Bate la fereastră iarna degerată. Fruntea ei de ţurţuri este încărcată. ALECSANDRI, POEZII, 553. (Adverbial) Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraţilor. BARBU, G. 390. (Substantivat) Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor să meargă? ALECSANDRI, T. 110. Ca la toţi degeraţii, îi era somn şi lui. EMINESCU, P. L. 131. Degeratului îi face bine răceala. VOICULESCU, L. 50. Acordarea primului ajutor se reduce la învelirea celui degerat, belea, p. a. 97. ♦ (Prin exagerare) Care este pătruns de frig, care tremură sau rabdă de frig Na, cumpără lemne cu bani adunaţi, Că vezi, copilaşii sunt mai degeraţi. CONV LIT. I, 194. Eram mic ca voi, cu nasul, cu urechile şi cu unghiile, degerate. 2545 DEGERĂTURĂ 328 DEGET ARGHEZI, c. J. 270. Se auzea un ropot mărunt de picioare degerate. BARBU, G. 259. 2. (Despre plante, legume, fructe etc.) Stricat prin îngheţ, degradat din cauza gerului. Cf. LM. Şezând pe pat cu ochii la rămurelele degerate de afară, ... începu să fredoneze un cântec. rebreanu, P. S. 115. Şi-a îndreptat bulbucătura ochilor, mari şi apoşi ca două cepe degerate, ... spre ministru. COCEA, S. I, 350. Ceapa degerată n-are valoare, pentru o raţiune biologică, fiind germen mort CĂLINESCU, C. O. 112, cf. ALRI 880/103. <> E x p r. A nu face (sau a nu plăti, învechit, a nu ajunge) (nici) (cât) o ceapă degerată (sau, rar, nici două cepe degerate) = a nu valora nimic, a nu avea nicio valoare. Ghicituri desvânate şi care nu ajung o ceapă degerată sânt acele. MAIOR, IST. 270/29, cf. BARONZI, L. 46. Una fară alta, aceste bulendre nu fac nici două cepe degerate. ISPIRESCU, L. 215. Nevasta ... trebuie să umple casa de copii! Altfel nu plăteşte o ceapă degerată! AGÎRBICEANU, S. 561. Toate astea nu plătesc cât o ceapă degerată. REBREANU, I. 147. Scumpul nostru viconte, ca bărbat, nu face cât o ceapă degerată. EFTIMIU, N. 17, Mărcile astea ... peste câteva luni nu vor mai face nici cât o ceapă degerată. COCEA, s. II, 662. Capul lui nu plăteşte cât o ceapă degerată, zanne, P. ii, 37. A nu da pe cineva sau pe ceva nici (cât pe) o ceapă degerată (sau nici două cepe degerate) = a considera (pe cineva sau ceva) lipsit de valoare, fără importanţă; a dispreţui. Nu mai dau copiii pe tine nici cât pe-o ceapă degerată. AGÎRBICEANU, S. 231. Pe vorbele lui ... ea nu dă nici două cepe degerate. GALAN, Z. R. 234. Ţie îţi trebuie o femeie ... care ... să nu dea pe tine nicio ceapă degerată, preda, M. S. 36. (Cu schimbarea construcţiei) A preda pruncilor săteneşti tabelele cunoaşterei literilor nicio ceapă gegerată nu ajunge. PETROVICI, P. 29/15. (Regional) A mânca o ceapă degerată = a nu izbuti într-o afacere, a nu o duce la un bun sfârşit. Cf. zanne, p. m, 518. 3. (învechit, rar; despre apă) îngheţat. Dunărea şi toate râurile ... rămân degerate în interval de şase săptămâni. HASDEU, I. C. i, 169. - PI.: degeraţi, -te. - Şi: (învechit şi regional) gegerât, -ă, (regional) gigerât, -ă (alr i 880/103) adj. - V. degera. DEGERĂTURĂ s. f. 1. Faptul de a degera (1); alterare, leziune, inflamaţie, rană provocată de acţiunea frigului asupra ţesuturilor; îngheţare, (învechit) degerat (1); p. e x t. parte a corpului care a degerat (1). V. cangrenă. Cf. lb, i. golescu, c. Degerătură se zice o umflătură, care se face iarna la picioare, la măni, la nas şi la urechi. CORNEA, E. I, 169/24. Degerăturele se arată mai cu seamă la estremităţi, la picioare, la mâini, la vârful nasului şi al urechilor. MAN. SĂNĂT. 250/26. Băile de mâni ... se întrăbuinţază ... la degerătură ... mânelor. FĂTU, D. 26/13, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, BARCIANU. Nu poate răbda, deoarece are bube de degerături la mână. SĂM. n, 84, cf. ALEXI, W. De degerătură nu se descântă, însă babele învaţă pe bolnavi fel de fel de leacuri. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 47, cf. CANDREA, F. 224, bianu, D. S., TDRG. Fierea de porc servă şi ea la vindecarea degerăturii. PĂCALĂ, M. R. 256, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, VOICULESCU, L. 14. Rănile provocate de degerături se acopăr cu foi de varză acră. BUJOREAN, B. L. 88. Dacă degerătură s-a produs, datoria celui ce acordă primul ajutor este să procedeze la reîncălzirea treptată ... a regiunii atinse, belea, p. a. 97, cf. DL, ENC. AGR., DM, DER, D. MED., M. D. ENC., dex. Pe arsuri se puneau boabe de fasole pestriţe, pisate cu boabe de porumb, iar ,pe degerături, boabe de fasole albă fierte şi facăluite. BUTURĂ, EB. I, 96. Frigul creşte riscul apariţiei... degerăturilor. ADEVĂRUL, 2006, nr. 4 835. Fierbi ramuri de măcieş şi cu zeama oblojeşti degerăturile. PAMFILE, B. 28. Pentru degerături la mâni şi la picioare, se fierb castanele şi în zama lor ... se ţine câteva minute membrile degerate, şez. XV, 18. ♦ (Regional) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape (Lipova - Bacău). Cf. H XVI 241. 2. (Prin Transilv.) Arătură de toamnă. Cf. alr h 5 096/228,235, mda. - PI.: degerături şi (învechit) degerăture. - Şi: digerătură s. f. ALRli 5 096/228. - Degerat + suf. -(ă)tură. DEGERMINÁ vb. I. T r a n z. A efectua operaţia de degerminare. Cf. dn2, M. D. enc., dex. -Prez, ind.: degerminez. - Pref. de- + germina. DEGERMINÁRE s. f. Operaţia de separare a embrionului din boabele de cereale în procesul de obţinere a mălaiului, a crupelor şi a făinurilor. Degerminarea se efectuează şi în procesul tehnologic de obţinere a făinurilor de grâu. LTR2, cf. DER, M. D. enc., DEX. -PI.: degerminări. - V. degermina. DEGERMINATÓR s. n. (Industria alimentară) Maşină specială cu ajutorul căreia se efectuează operaţia de degerminare a porumbului. Degerminator pentru porumb. Cf. LTR2. - PL: degerminatoare. - Pref. de- + germinator. DEGERÓS, -OĂSĂ adj. (Regional) Geros (Segarcea). Cf. GRAIUL, I, 70. Cât fu vara de văroasă Şi iarna de degeroasă, Nu pusăi picior la coasă. ib.. -PL: degeroşi, -oase. - Degera + suf. -os. DÉGET s. n. I. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange cu care se termină mâna (I 1) sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale, rar, la păsări. [Lucrujl deageteloru Tale, lunra şi stealele, ... Tu le urdzişi. PSALT. HUR.2 91. Blagoslovit ... cel ce învăţă mărule meale în hrăborie, deagetele (degetele S, degetelor H) meale în războiu. PSALT. 297. Iară cu degetele lor nu vor se le atângă. EV. SL.-ROM. 88v2/12. Văzu ceriul lucruli deagetelor Tale. CORESI, PS. 16/7. Că ei zic şi nu fac. Că leagă sarcine greale şi ... nece cu deagetele lor nu vor să le clătească. N. test. (1648), 30r/3. Iată eşiră deagete de om şi începură a scrie (a. 1683). GCRI, 271/34. înfăşură piciorul... de la deagete pană sus, toată glezna. N. COSTIN, ap. GCR n, 4/1. Ş-au scos inelul de aur din deagetul lui (cca 1760). id. ib. 68/30. Pe deasupra lor trasă Cu degete sfinte un semn de cruce. BUDAl-DELEANU, Ţ. 292. Până întru atâta au ţinut focul în mână, până când au ars deagetele lui (a. 1809). GCR II, 204/31, cf. LB, I. golescu, C. La acest ordin [de animale] să numără toate feliurile de momiţe care la picioarile denainte şi denapoi au câte un deget mare. J. CIHAC, I. N. 18/8, cf. VALIAN, V. Se arată şi cârcei, mai întăi pin pulpe, călcăi şi degete. C. vârnav, h. 22/13. Se uita la cer cu ochii şi cu deştul arăta. PANN, H. 22/4, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. De câte ori [fluierul] a răsuna voios sub degitele tale, a fi semn că eu sunt bine şi te doresc. CONV. LIT. I, 37. Degitele lui ...se rătăcia pe strunile mandolinei. ALECSANDRI, O. P. 31, cf. LM. Degetele repezi poartă acul fin. EMTNESCU, O. IV, 364. Pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II, 101. Să ia inelul de logodnă ce se află în degetul Ilenei ... şi să-l arunce. ISPIRESCU, L. 25, cf. DDRF. Punând degetul pe frunte A zâmbit bătrânul preot COŞBUC, P. I, 74, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Iar gândul ăst păgân îmi paşte mintea, Ascultă-l tu cu degetul pe buză. GOGA, POEZII, 146, cf. tdrg. Ar fi iarăşi băiat de şase ani şi ar adurmi în mângâierile mamei, care-şi poartă domol degetele prin părul lui. AGÎRBICEANU, A. 42. Prietenii lui Ion porniră să chiuie şi să pocnească din degete, în semn de izbândă, rebreanu, i. 30, cf. resmeriţă, d. Dă-mi de gete le-ţi inelate - Poeme-n pietre nestemate, minulescu, vers. 65. Ia 2551 DEGET 329 DEGET degetele din gură, toanto! BRĂESCU, O. A. I, 153, cf. CADE, SCRIBAN, D. Inelul strecurat pe deşti Sărută-l când ţi-l scoţi şi când citeşti. ARGHEZI, s. m, 23. Degetele sunt destul de bine încălţate cu pene. LINŢIA, P. n, 108. Căutat-ai, cu degetele amorţite, o bucată de pâine? ISAC, O. 203. Lemn roş de tisă, lemn însângerat, ... Pe degete răşina ta o simt. LABIŞ, p. 104. Păsări răpitoare ... cu picioarele acoperite cu pene până la degete şi înarmate cu gheare foarte puternice. DER I, 29, cf. COTEANU, S. F. n, 143. Era un tânăr subţirel, cu degete lungi şi fine. magazin IST. 1974, nr. 8, 29, cf. DEX. Cergile se făceau din 9-10 kg de lână toarsă, groasă cât degetul. PA VEL, S. E. 69. Mâna aceea ...se opri cu degetul aţintit între sprâncene. CĂRTĂRESCU, N. 116. Dragostele tinerele Nu se fac din floricele, Ci din buze subţirele, Din degete cu inele. JARNÍK -BÂRSEANU, D. 79. Tot acasă se ducea, Deştiu cheie că-l făcea Şi lada c-o descuia. MAT. FOLK. 46. Să nu pui fluier, fus şi lingură în foc, că-ţi coc degetele toate. ŞEZ. xn, 156. Na inelu ăst de aur, Pune-l în degetul tău. bîrlea, l. p, m. n, 112, cf. alr i 1 470, alr i/i h 50, ib. h 149, alrii 2 185/399, ib. 2 186/399, ib. 3 437/399, alr m MN 30, 2 178, ALR sn m h 800, ib. v h 1 473, ib. VI h 1 629. Secerai cât secerai, La un deget mă tăiai FOLC. transilv. n, 491. Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă unul cu altul, se zice despre neasemănarea oamenilor, în special a fraţilor, între ei. Cf. CREANGĂ, O. 11, ISPIRESCU, ap. TDRG, PAMFILE, J. I, 119, ZANNE, P. II, 105. Cine umblă cu miere îşi linge degetele, se zice despre cei ce trag foloase, profitând de anumite poziţii, funcţii înalte ori de împrejurări favorabile. Cf. negruzzi, s. i, 249, agîrbiceanu, a 57, SADOVEANU, O. IX, 468. îi dai un deget şi-ţi ia mâna toată, se zice despre cei lacomi. Cf. zanne, p. ii, 103. Te loveşti la un deget şi te doare trupul tot, se zice despre lucrurile mici care au influenţă asupra celor mari. Cf. id. ib. 106. Lătăruşcă Ruşcă, De bagi deştiul, te muşcă (Pieptenii de lână), gorovei, c. 287. (Urmat de determinări care arată felul) Cf. resmeriţă, d. I-aupus ... feştile de lumânări între degetele picioarelor. COCEA, S. I, 288, cf. SCRIBAN, D. A jucat 70 de minute cu două degete fisurate la picior FLACĂRA, 1975, nr. 44, 23. Frunzele crude se mai puneau între degetele de la picioare. BUTURĂ, EB. I, 32. Mama ... apucă streamţa cu degetul piciorului drept, fară ca să fie văzută de cineva. PAMFILE, B. 54. <> F i g . Degetul tăcerii este pus pe buzele ei BUZNEA, F. 23/27. Scăpat-au din robie, Prin degetele morţii trecând cu vijelie. ALECSANDRI, POEZII, 200. Pe pleoape Se lasă degetele serii. AL. PHILIPPIDE, A. 9. Destui pescari ... fixează numai pluta undiţii, aşteptând degetul nevăzut al norocului SADOVEANU, O. IX, 465. Nu înţelese nimic de la soare, care-şi vârâse degetele de aur printre zăbrele. ARGHEZI, P. T. 110. Cu degetele amintirii Mi-am pipăit încet, încet, Trecutul, ca un orb. BLAGA, POEZII, 52. Degetul fatalităţii apăsase încă o dată asupra nenorocitei familii IST. LIT. ROM. m, 499. <> Degetul (cel) mare sau (regional) degetul cel scurt (şi gros) ori degetul cel mic - degetul cel mai gros al mâinii sau al piciorului, format din două falange (şi care, la mână, se opune celorlalte degete; policar 2). Cf. lb, polizu, pontbriant, d., ddrf, BĂRCIANU, ALEXI, W., TDRG, CADE. Cuprinzându-şi tâmplele între degetul cel mare şi arătător, se gândea la ceva. GALAN, B. I, 54. Îmi scrântisem umărul stâng Şi degetul mare de la picior. DIMOV, T. 161, cf. ALR m h 52, A IX 2, 5. Degetul arătător sau (regional) degetul (cel) dintâi, degetul (cel mai) mic, degetul (cel) mare, degetul mijlociu, degetul cel lung ori degetul nasului = degetul al doilea de la mână (cu care se arată); arătător. Cf. lb, polizu, PONTBRIANT, D., BĂRCI ANU, ALEXI, W., DDRF, CADE, ALRM II/I h 108. Degetul mijlociu sau degetul (cel) din (sau de) mijloc (ori regional), degetul cel (mai) mare, degetul al treilea, degetul cel (mai) lung, degetul cel gros = degetul mijlociu situat între degetul arătător şi cel inelar. Cf. LB, I. GOLESCU, C. Na inelu ăsta şi îl pune în mâna stângă în degetul cel din mijloc. GORJAN, H. I, 47/13, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., TDRG, CADE, ALR II/I MN 32, 2 186. Degetul inelar sau (învechit şi regional) degetul al patrulea, degetul al treilea, degetul al doilea (din mijloc), degetul cel (mai) mic, degetul inelului ori (învechit) degetul de inele = degetul situat între degetul mijlociu şi cel mic, pe care se poartă, de obicei, inelul; inelar. Cf. LB, I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., ALEXI, W., CADE, ALR II/I MN 32, 2 187. Degetul (cel) mic sau (regional) degetul al cincilea, degetul al patrulea, degetul cel mititel, degetul cel micuţ — degetul cel mai scurt şi mai subţire al mâinii. Şi tremeate Lazăr să-şi ude cel deaget mai mic într-apă. CORESI, ap. GCR I, 31/1, cf. LB, I. GOLESCU, C. Degetul mânii drepte au pus mai întăi pe închietura degetului mic. DRĂGHICI, R. 55/17, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Şi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU, O. I, 79, cf. ALEXI, W., TDRG, CADE. Ca român, nu mă simt atins nici de obiecţia celor cu degetul mic răsucit în sus, care susţin că vitalitatea este o virtute plebee. PATAPIEVICI, c. L. 120, cf. alr IM MN 32, 2 188, AIX 5. Buricul degetului v. buric.<>Expr.Ase ascunde (sau a se da) după (propriul) deget ori după degetul (cel) mic = a căuta în zadar să-şi ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. Cf baronzi, l. 48. Să nu ne ascundem după propriul nostru deget. MAIORESCU, D. III, 223. Ia nu te mai da după deşt, notarule. PETICĂ, O. 238, cf. CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. N-are niciun rost să ne mai ascundem după! degetul mic lăncrănjan, c. n, 422, cf. M. d. enc., dex, zanne, P. II, 110. A şti (sau a cunoaşte ceva) (ca) pe degete = a şti sau a cunoaşte ceva foarte bine. Cf. cade. Citirea cronicarilor şi a tuturor poeţilor români pe care îi cunoştea pe degete, nu i se părea un material îndestulător. CĂLINESCU, E. 155, cf. DL, DM, M. D. enc., i. cr. n, 213, zanne, P. H, 110. A purta (sau a duce, a învârti, ori a juca) (pe cineva) pe deget(e)= a) a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. De gândeai... că-i purta pe amor pe deget ca pe inel,... Mult te greşeai CONACHI, P. 221. în cine te mai încrezi de-acum, dacă şi fetele te gioc pe degite! ALECSANDRI, T. 636 Tu să mi-o prinzi ... şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altădată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, O. 121, cf. CADE. Alcaz are relaţii îi învârte pe toţi pe degete. C. PETRESCU, C. V. 54, cf. SCRIBAN, D., DL, DM. Te joacă pe degete ca pe fraieri barbu, G. 229, cf. M. D. ENC., DEX. [Preşedintele] îi joacă în continuare pe degete pe pesedişti. rl 2005, nr. 4 611, cf. zanne, p. ii, 112; b) a conduce, a desfăşura cu multă dibăcie o acţiune. Eu învârtesc politica pe degete. SĂM. in, 263. La secţia a 3-a a Curţii de Apel, ... dusesem toată şedinţa pe degete timp de trei ore. MlHĂESCU, D. A. 157. A număra (sau a putea număra) pe degete (sau pe degetele mâinilor) v. n u m ă r a1 (1). A merge, a umbla, a păşi, a se înălţa etc. în (sau pe) vârful (sau vârfurile) degetelor (sau în degete) = (a merge, a umbla, a se înălţa etc.) cu corpul sprijinit numai pe vârful picioarelor; p. ext. fără zgomot, tiptil, încet. Calcă mai încet şi moale Tot în vârful deagetelor. BĂRAC, A E. 12v/l. Moş Nichifor ...se scoală bineşor şi se duce în vârful degetelor, lângă căruţă. CREANGĂ, P. 132. Apoi se urca tot în vârful degetelor, precum şi coborâse. GANE, N. III, 15. Umbla pe vârful degetelor. SLAVICI, O. I, 105. Pâş, pâş, în vârful degetelor intră în cămara zmeului ISPIRESCU, L. 20. Ieşi iar în tindă, călcând rar pe vârful degetelor vlahuţă, S. a n, 14. Mergeau în vârful degetelor MILLE, V. P. 120. Lina pe furiş, ca dorul, Păşia-n degete pridvorul COŞBUC, B. 9. Slujnica, intrată în vârful degetelor văzând că nu doarme, îl înştiinţează. BRĂTESCU-voiNEŞTl, P. 213. Ioniţă se înălţă în vârful degetelor AGÎRBICEANU, S. 463, cf. CADE. Merseră după boier cu mare sfială, călcând în vârfurile degetelor pe covoarele groase. VISSARION, B. 189. Ochi şi urechi aşteptând ..., paşi furişaţi în vârful degetelor. C. PETRESCU, A. R. 143, cf. DL, DM, ALR n 3 437. (Cu parafrazarea expresiei) Pe-a degetelor vârfuri, în etacul tăinuit, Intră, eminescu, o. i, 76. A aluneca (sau a scăpa, a (se) strecura) printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimţite. Cf. CADE. Uriaşul le scăpa printre degete. POPA, V. 203, cf. SCRIBAN, D. Ne lipseşte o armă, domnule director: mărturisirea. Ne scapă băieţii printre degete. ARGHEZI, S. XI, 88, cf. DL, DM. Le scăpa printre degete. BARBU, G. 405, cf. M. D. ENC. [Cei urmăriţi] au scăpat pur şi simplu printre degetele poliţiştilor sau chiar cu 2551 DEGET 330 DEGET scăpa printre degete. BARBU, G. 405, cf. M. D. ENC. [Cei urmăriţi] au scăpat pur şi simplu printre degetele poliţiştilor sau chiar cu ajutorul acestora. RL 2005, nr. 4 695, cf. ZANNE, p. II, 109. (F i g.) Munceau pământul ... dar belşugul li se strecura printre degete. vlasiu, D. 27. A pune (sau a trage cu sau, învechit, a întări cu) degetul (sau degetele) = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. Pentru credinţa pusu-ne-am ma[i] jos în loc de peceţi şi deagetele (a. 1591). CUV. D. Bătr. i, 58/7. Pentru adevărată credenfă ne-am pus mai jos degiteli (a. 1695). IORGA, s. D. XII, 7. Pentră mai mare credinţa dau zapisul în mâinile dumnealui, şi întăresc zapisul cu degetul mieu (a. 1729). id. ib. 33. Neştiind a scrie, ... am întărit cu degetul nostru (a. 1813). DOC. EC. 162. Şi neştiind noi să ne iscălim ... ne-am pus degetele în loc de pecete (a. 1825). ib. 358, cf. pamfile, j. ii, 141, dl, dm, m. d. enc., zanne, p. ii, 113. A se trage în degete (ori în deget) sau a trage degetul cu cineva = a se pune, a se măsura (în putere) cu cineva; a se lua la ceartă cu cineva. Cf. lb. Se trage în degete cu Lică. slavici, O. I, 123. Rămăsese acum femeia să se tragă în degete cu diavolul SĂM. v, 276, cf. CADE. Cu Ana vor ei să se tragă-n deget, beniuc, v. CUC. 64, cf. DL. Ce ne-a poruncit statul, aceea am făcut şi aceea om face. Ni-s prea mici să ne tragem în degete cu statul T. POPOVICI, S. 343, cf. DM. Cine a rămas în lume nerăzbunat care a voit a trage degetul cu noi? RETEGANUL, P. III, 39, cf. zanne, p. n, 111. Cu cei mari nu mânca cireşe, nici nu te trage în degete, id. ib. IV, 428. A arăta (ceva sau pe cineva) cu degetul v. a r ă t a. A avea degete lungi sau a fi lung în (sau la) degete = a fi hoţ, a avea obiceiul de a fura. Cf. dl, dm, zanne, p. n, 113. A nu mişca (măcar) un (sau din) deget = a rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă sau să acorzi cuiva un ajutor; a nu face nimic pentru a schimba lucrurile (în bine). Pretinse că ei [fracţioniştii] nu voiră să mişte măcar din deget. CĂLINESCU, I. C. 123. ^4 patronat un atelier la modul pur platonic, adică nu a mişcat un deget pentru a-l dota. FLACĂRA, 1975, nr. 42, 4. A-şi da cu degetele (sau cu degetul) în ochi = a) a nu vedea nimic (din cauza întunericului). Cf. pamfile, j. 119, cade. Era întuneric de să-ţi dai cu deştele în ochi STĂNOIU, C. I. 136, cf. dl, dm, m. d. enc., rădulescu-codin, î. 40; b) (rar) a fi pe o cale greşită, a se înşela foarte tare. Cf. cade. A-şi linge degetele, se spune pentru a arăta că o mâncare este foarte bună. Cf. cade, dl, DM. Bună mâncare, de-ţi lingi degetele după ea. CIAUŞANU, GL., cf. zanne, p. îi, 112. (Rar) A nu şti să-şi numere degetele = a fi prost, lipsit de învăţătură. Cf. zanne, p. ii, 109. A fi (sau a ajunge, ori a rămâne gol) ca degetul (sau ca degetul de gol) = a fi sau a ajunge, a rămâne foarte sărac. Am rămas tot ca degetul de gol rebreanu, i. 227, cf. dl, zanne, P. II, 107, id. ib. III, 170. A fi sau a rămâne (numai) cu degetul (în gură) = a fi sau a rămâne foarte sărac. pann, ap. zanne, p. ii, 107, baronzi, l. 44. A sta (sau a şedea, a fi) cu degetul (ori cu degetele) în gură = a pierde vremea, fără să facă nimic. Cf. CADE, ZANNE, P. n, 107. Şedea toată ziua cu degetul în gură. moroianu, s. 202, cf. dl, dm, m. d. enc., zanne, p. n, 107. (Prin Bucov.) A da cuiva cu degetele în ochi = a spune cuiva lucruri neplăcute, fară ocolişuri. Cf. şez. ix, 148. (Rar) A da din deget = a trăi, a vieţui. Cât voi da eu din deget, n-are să se întâmple nimic, zanne, P. n, 111. (Rar) A-şi muşca degetele = a fi zgârcit. Cf. zanne, P. ii, 113. (Regional) A da cu degetul = a voma. Oamenii beau şi se îndopau până dădeau cu degetul LĂNCRĂNJAN, c. n, 219. (Prin nord-estul Olt.) A da pe cineva după deget = a) a înşela, a păcăli pe cineva. Cf. ciauşanu, v.; b) a întrece pe cineva în privinţa situaţiei materiale, a poziţiei sociale etc. Cf. zanne, ivft, 110. (Prin sudul Transilv.) A fluiera în degete = a rămâne păgubaş. Fata ... o să se-nveţe cu binele. Şi tu o să fluieri în deştel LĂNCRĂNJAN, c. i, 173, cf. com. din sebeş. (învechit şi regional) A bate cu degetul = a ameninţa (printr-un gest semnificativ). [Şi] văzându-l [pe sultan], bătea cu degetul zicându-i duşman, dând şi bacşiş la inicerii carii îlpăzia (sfârşitul sec. XVIII), let. iii, 250/1, cf. ZANNE, P. II, 111, com. din POIANA SIBIULUI - MIERCUREA sibiului, (Rar) A atinge (ceva) cu degetele = a fi foarte aproape (în spaţiu sau în timp). Cf. cade. (Rar) A nu rămâne loc nici să pui degetul = anu rămâne niciun pic de loc. N-a mai rămas loc curat, nici să pui deştiu. vlasiu, A. P. 41. A nu-i ajunge cuiva nici Ia degetul cel mic = a fi cu mult inferior cuiva. Cf. zanne, p. n, 108. Degetul lui Dumnezeu = voinţa divină. Cf. cade, scriban, d. A încerca marea cu degetul v. m a r e 2 (1). A pune degetul pe rană v. rană1 (1). A-şi muşca degetele v, muşca (1). A strânge degetele floare v. floare. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic v. m i c (I 1). A avea (sau a f! ceva) în degetul (cel) mic v. mic (11). A lăsa (pe cineva) la degetul cel mic v. m i c (11). A pune (pe cineva) la degetul cel mic sau a schimba (pe cineva) cu degetul cel mic v. mic (I 1). ♦ (La mănuşi) Fiecare dintre prelungirile care îmbracă degetul (11). Cf. cade. Purta mănuşi de mătasă cu degetele retezate. VINE A, L. 1,10. Să zicem că croitorul îţi face o mânecă strâmtă cât un deget de mănuşă. CĂLINESCU, c. O. 140. 2. Veche unitate de măsură pentru lungimi, cu valoarea de 25,4 milimetri, având aproximativ lăţimea unui deget (I 1). De lungă era 4 coţi fără trei degite şi la faţă frumoasă. HERODOT (1645), 24. Scândura ... să fie înaintea urdinişului cu doao sau trei deaşte mai lungă. MOLNAR, E. S. 50/13. Cel mai înalt om pe lume se află ...la Piina ... înălţimea lui este ... de 9 palme şi 5 degete. AR (1829), 172V14, cf. I. GOLESCU, C. [Dudul de Padova] are frunză subţire foarte lată: de la 8 până la 9 degete. POENARU, î. 2/7. La duşele damelor apa cade de la o înălţime de la 10 până la 12 degete. DESCR. AŞEZ. 53/7. Era o ferestriţă largă numai ca de opt degete pătrate. FM (1843), 72/14. Saboţi groşi de doă, trei degete NEGULICI, E. II, 129/28. Zgura de-un deşt să vedea. PANN, E. 11, 30/7. O rochie de atlas verde ... lăsa în urmă-i o coadă de trei coţi, un ciupag de două degite. ghica, c. E. i, 156, cf. costinescu, lm, ddrf. Stânjenul muntenesc ...se împarte în 8 palme, palma în 10 degete. CLIMEŞCU, A. 213. Peste pudra groasă de-un deget ce le-acoperă faţa, ... câte neamuri de „condee” negre! SĂM. I, 14, cf. BĂRCIANU, ŞĂINEANU2,I-am dat eu un pahar de vin, de a băut el ca la un deget dintr-însul ANGHEL, PR. 177. Tot la trei-patru zile, neaua creştea de câteva degete. AGÎRBICEANU, S. P. 29. De Pintea îşi aducea aminte mai ales că e cu vreo două degete mai scund ca dânsa. REBREANU, I. 85, cf. CADE. îi răspunse ridicând numai de-un deget pălăria-i de paie. MIRONESCU, S. 139. Rochiile se mai scurtaseră încă de un deget. C. PETRESCU, C. v. 56, cf. ENC. AGR. IV, 423, SCRIBAN, D. Bruma, groasă de un deget, scârţâie sub picioarele noastre goale. STANCU, D. 63. N-a îndrăznit să vină la ... o poartă masivă de fier forjat şi sticlă opacă groasă de un deget. VINEA, L. I, 262. E apă de vreo trei degete, tudoran, P. 172, cf. DL, DM, DER, M. D. ENC., DEX. <> F i g . Italia şi Anglia au fost la un deget de război. TITULESCU, d. 695. Nu au voit să înţeleagă profunzimea de un deget a vorbei despre supunerea sub vremi contemp. 1975, nr. 1 505, 5/4. 3. (învechit, rar) Dactil. Dactilul, adecă deagetul, să al-cătuiaşte dintr-o slovnire lungă şi din două slovniri scurte. mac ARIE1, GRAM. 134v/20. Stihul cel adonicesc să alcătuiaşte dintru un deaget şi dintru un spondiu. id. ib. 4. (Tehn.) Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă şi sprijină plantele în momentul tăierii. Suprafaţa inferioară a degetului e netedă, pentru a aluneca pe sol. ltr2 vi, 110, cf. DER, M. D. ENC., DEX. II. (Bot.) 1. (Rar) Golomoz (Dactylis glomerata). Cf BARCIANU. 2. Compuse: (regional) deget-roşu = degeţel-roşu, v. degeţel (Digitalis purpured). Cf. panţu, PL. 88, form. cuv. i, 78, BORZA, D. 60; cinci-degete sau iarba-degetelor, v. c i n c i. - PL: degete şi (rar) degeturi (bul. fil. m, 260). - Şi: (popular) deşt, deşti, (învechit) degit, (învechit, rar) dejt (ddrf) s. n. - Lat. digitus. 2551 DEGET AR 331 DEGEŢEL DEGETÂR s. n. I. Obiect în formă de trunchi de con, confecţionat din metal, os, material plastic etc. goi pe dinăuntru şi cu adâncituri pe suprafaţa exterioară, în care se introduce, în timpul cusutului, vârful degetului care împinge acul, pentru a-1 feri de înţepături; (învechit şi popular) năpârstoc (1). Cf. lex. mars. 237, LB, I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, alexi, W., şăineanu2. Degetare de aur. iorga, C. I. I, 121, cf. TDRG. De-i băiat cel de curând născut, i se mai pune 0 pungă cu baniiar de-i fată, un degetar, foarfece ş. a. PAMFILE, DUŞM. 7. Am găsit un degetar stricat. IBRÂILEANU, A. 214, cf. RESMERIŢĂ, D. Degetare argintate, aurite ori combinate cu materii fine. NICA, L. VAM. 78, cf. CADE. Eram trist ... că nu mă lăsau să spăl rufele şi să le cârpesc, mai ales că Fana îmi cumpărase un degetar pe măsură. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 48. Vă dăm un degetar plin de pureci, a mai strigat starostele. VLASIU, AP. 63, cf. SCRIB AN, D. Pe marginea mesei zări un degetar şi o păpuşă. CĂLINESCU, E. O. II, 18, cf. LTR2, HRISTEA, P. E. 44, D. MED., M. D. ENC., H I 385, V 390, VI 215, X 508. Vai de mine ce păcat! Dosul, să iertaţi, mi-i faţă, După mine curg tot maţe Şi cinstitu-s de vărsat (Degetarul). şez. XXI, 72, cf ALRI 1 751, ib. II 6 620. (Ca termen de comparaţie, arătând dimensiunile foarte mici ale unui obiect, ale unei fiinţe etc.) Cafeaua se serveşte în ceşcuţe ca degetarele. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 34. O odăiţă cât un degetar. popa, v. 286. încerca să se obişnuiască să tragă dintr-o lulea cât un degetar. CAMIL PETRESCU, O. H, 347. Un pahar cât degetarul TUDORAN, P. 472. A scos o sticlă şi două paharele mici cât un degetar. PREDA, 1.43. II. (Şi în sintagma degetar-roşu) Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roşii-purpurii; (popular) degetariţă (I), (regional) degetăruţ (2), degeţel (II 2), degetărel (2), degetărică (2), clopoţele, degeţel-de-pădure, floarea degetarului, iarba degetarului, iarbă de plămâni, iarbă de tripăl, ţâţa-oii (v. ţ â ţ ă 11), urechea-boului (v. ureche A I 4). (Digitalis grandiflora şi purpurea). Degetariul roşu ... are frunze lungureţe ovale. J. CIHAC, I. N. 302/14. Pătimaşilor ... să li se dee hapuri de ghiaţă, degetar roşu. CORNEA, E. I, 8/24, cf. BARASCH, B. 208. Digitarul, clopoţelul, ... macufl]. NEGRUZZI, S. I3 100, cf. DDRF, BRANDZA, D. 350, BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, BIANU, D. S., TDRG, RESMERIŢĂ, D, PANŢU, PL., CADE, ENC. AGR., DL, DM, BORZA, D. 60, H xi 327, ALR II 6 323/157. -PI.: degetare şi (regional) degetaruri (ALRI 1 751/333). - Şi: (învechit şi regional) digitâr, (învechit) degetâriu, (regional) degitar (costinescu, alri 1 751, alr n 6 620/414, 520, 531, 537, 551), digetâr (alr 1 751/ 227, 381, alr n 6 620/105, pl. şi digetaruri alr n 6 620/228), degistâr (ALR I 1 751/420), decedâr (alr ii 6 620/762), deiştâr (alr I 1 751/516), diditâr (alr ii 6 620/29), decitâr (alr i 1 751/467, alr ii 6 620/405), deicitâr (alr i 175/428), tigitâr (alr ii 6 620/666), gegetâr (alr i 1 751, alr n 6 620/8, 36, 47, 64, 76, 284, 310, 316, 848), gegitâr (alr i 1 751/10), gigetâr (alr i 1 751/11, 49, 381, alr ii 6 620/349), gigitâr (alr I 1 751/12, 393, alr n 6 620/2), gedetâr (alr i 1 751/270, 347, 348, 350, 351, 352, 354, 359, alr ii 6 620/353), ghegetâr (alri 1 751/26, 75, 79,112, alrn6 620/27) s. n. - Deget + suf. -ar. DEGETÂRIŢĂ s. f. (Bot.) 1. (Popular) Degetar (II) (Digitalis grandiflora). Cf. GRECESCU, FL. 434, BIANU, D. S., PĂCALĂ, M. R. 17, PASCU, S. 256, PANŢU, PL., CADE, DL, DM, BORZA, D. 60, DEX2, ŞEZ. XV, 25. 2, (Popular) Degeţel (II 1) {Digitalis purpurea). Cf. GRECESCU, FL. 435, panţu, pl., cade. Tot înaltă, cu vârful ciucură de flori e degetăriţa. SIMIONESCU, FL. 398, cf. DL, DM, BORZA, D., M. D. ENC., DEX. 3. (Regional) Degetăruţ (1) (Soldanella major). Cf. BARCIANU, DDRF. 4. (Regional) Cucenţă (Digitalis lanata). Cf. BORZA, D. 60. - Pl.: degetariţe. - Şi: (popular) degetăriţă s. f. - Deget + suf. -ariţă. DEGETÂRIU s. n. v. degetar. DEGETÂŞ s. n. (învechit) Degeţel (I 1). Cf. LB, I. GOLESCU, C., POLIZU, PONTBRIANT, D. - Pl.: degetaşe şi (rar) degetaşuri (PONTBRIANT, D.). - Deget + suf. -aş. DEGETÂT, -Ă adj. v. digital DEGETÂŢIE s. f. v. digitaţie. DEGETĂREL, -EÁ, -ÎCĂ s. m., s. f. (Bot.; regional) 1. Degetăruţ (1) (Soldanella major). Cf. PANŢU, PL. Mătrăguna, ... degetărelul ... sunt leacuri primejdioase. VOICULESCU, L. 5, cf. BORZA, D. 162, HXVm, 41. 2. (Şi în sintagma degetărel-roşu) Degetar (II) (Digitalis grandiflora şi purpurea). Cf. BORZA, D. 60. ^ C o m p u s : degetărel-roşu = degeţel (II1) (Digitalis purpurea). Cf. BORZA, D. 60. -PL: degetărele. - Degetar + suf. -el DEGETĂRÎME s. f. (învechit, rar; cu sens colectiv) Mulţime de degetare (1). Cf. I. golescu, c. - Degetar + suf -ime. DEGETĂRÎŢĂ s. f. v. degetariţă. DEGETĂRIJŞ s. n. (Bot.; regional) Degeţel (II 1) (Digitalis purpurea). Cf. BORZA, D. 60. -Pl.: degetăruşe. - Degetar + suf. -uş. DEGETĂRIJŢ s. m. 1. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-vioîete în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care creşte în regiunile muntoase; (rar) degeţel (II 6), (regional) degetărel (1), degetariţă (3), potiraş2 (2), măcrişul-caprei (v. m ă c r i ş 5) (Soldanella major). Cf. DDRF, BRANDZA, FL. 411, BARCIANU, ALEXI, W, PANŢU, PL., CADE, SCRIBAN, D., DM, BORZA, D. 162, SFCIV, 156, M. D. ENC., DEX. 2. (Regional) Degetar (II) (Digitalis grandiflora). Frumos la înfăţişare este şi degetăruţul. Cf. SIMIONESCU, FL. 93. -PL: degetăruţi. - Şi: (regional) degetăruţă s. f. SFCiv, 149. - Degetar + suf. -uţ. DEGETĂRIJŢĂ s. f. v. degetăruţ. DEGETUŢ s. n. (Popular) Degeţel (I 1). I-au trecut de-getuţele prin căpăţâna omului. ODOBESCU, ap. CADE, cf. MARIAN, NA. 343, DL, DM, SFC IV, 145, DEX. Ineluş, învârtecuş, Pe-a cui degetuţte-am pus? marian, î. 201, cf. udrescu, gl. - PL: degetuţe. - Şi: (regional) digetuţ (marian, na. 343), deştiuţ (udrescu, gl.), deşttiţ (id. ib.) s. n. - Deget + suf. -uţ. DEGETÉL s. n., s. m. I. 1. S. n. Diminutiv al lui deget (I 1); (popular) degetuţ, (învechit) degetaş. Negri şi mângâioşi ochii ..., supţiri degeţelele. CANTEMIR, i. i. I, 138, cf. I. GOLESCU, C., LM. Degeţelele lui cu cari apucă orice poate ajunge îi ajută spiritului lui a face cei întăi paşi. CONTEMPORANUL, I, 2565 DEGHENERAŢIE 332 DEGHIZAT1 485. Ea se opri dinaintea voinicului... arâtându-i între degeţele un bob mărunţel de mărgăritar alb. ODOBESCU, s. IU, 201, cf. ddrf. Când pasagiul povestit îi plăcea, ridica degeţelul dreptei, săm. II, 357, cf. ALEXI, W., tdrg, RESMERIŢĂ, D., CADE. Strângea [banul] şi-l răsucea între degeţelele lui. POPA, V. 47, cf. SCRIBAN, D. La noi în familie, luă cuvântul doamna Giuseppe, ţinând degeţelele în văzduh. VINE A, L. n, 308. Dragile mele degeţele N-or mai face găurele. MARIAN, î. 567. Apă-n guşă mi-a luat, Pietricele-n degiţele. PĂSCULESCU, L. P. 58, cf. id. ib. 60. Şi-i drumul cu pietricele, Mă taie la degeţele: FOLC. TRANSILV. II, 521. 2. S. m. (Regional) Un fel de gogoşi crestate pe margine cu cuţitul. Cf. scriban, D. ♦ (Regional) Fel de mâncare nedefinită mai îndeaproape (Tătaru - însurăţei). Cf. H1349. II. S. m. (Bot) 1. (Şi în sintagma degeţel-roşu) Plantă erbacee bienală din familia scrofulariaceelor, înaltă de 30-100 cm, cu corola florilor tubuloasă, de culoare roşie-purpurie, cultivată ca plantă medicinală; digitală, (popular) degetariţă (2), (regional) degetăruş, degetăruţ, năpăstrocel, deget-roşu (v. deget II 2), degetărel-roşu (v. d e g e t ă r e 1 3), ţâţa-oii (v. ţ â ţ ă 11). (Digitalis purpurea), Cf. PANŢU, PL., CADE. Digitala (degeţel-roşu), buruiană foarte otrăvitoare, se dă în boalele de inimă şi rinichi. VOICULESCU, L. 115, Cf. ENC. AGR. IV, 133, DL, DM, BORZA, D. 60, DER, M. D. ENC., DEX. Substanţele active tonicardice sunt glicozizii care se găsesc din abundenţă în speciile degeţel-roşu şi degeţel-de-câmp. RL 2006, nr. 4 933. 2. (Popular; şi în sintagma degeţel de pădure BORZA, D. 60) Degetar (II) {Digitalis grandiflora). Cf. bianu, D. S., panţu, PL., DL, DM, BORZA, D. 60. 3.. (Şi în sintagmele degeţel lânos, degeţel-de-câmp) Cucenţă (Digitalis lanata) Cf. BORZA, D. 60. Au fost puse la punct ... noi tehnologii pentru degeţelul lânos (extrem de căutat pentru bolile de inimă). FLACĂRA, 1975, nr. 46, 18, cf. RL 2006, nr. 4 933. 4. (Regional) Planta Primula columnae. Cf. BORZA, D. 137. 5. Dediţel (I lb) (Pulsatilla montana). Cf. BORZA, D. 140. 6. (Rar) Degetăruţ (1) (Soldanella major). Cf. ddrf. 7. (Regional) Varietate de ciupercă comestibilă nedefinită mai îndeaproape (Brădişorul de Jos* - Oraviţa). Cf. H xvin 169. - PI.: (n.) degeţele şi (m.) degeţel - Şi: (regional) degiţel, digiţei (PĂSCULESCU, L. P. 60) s. n. - Deget + suf. -el. DEGHENERAŢIE s. f. v. degeneraţie. DEGHERMEÂ s. f. v. dirmea. DEGHIZA vb. I. T r a n z. şi r e f l. 1. A (se) îmbrăca în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut; a (se) travesti2. Domnişorul se deghizasă acum în hainele simple şi fară bănuială ale munteanului, ear munteanul se împodobise ca un cuconaş. CALENDAR (1853), 102/4, cf. PONTBRIANT, D. Sinuciderea este şi ea un fruct al materialismului deguisat sub frumosul nume de simţibilitate. CONv. LTT. n, 58. Actorii acestei procesiuni, suiţi în care, cu faţa unsă cu drojdii de vin, deghizaţi în dobitoace, ... adresau spectatorilor sarcasme, ib. IV, 163. Line seu era însuşi d-şoara Lina, care s-a fost deghizat. CONTEMPORANUL, I, 113. în vremea carnavalului mă deghizez. EMINESCU, P. L. 85. Mă1 dezbrăcăm iute de viaţa mea chinuită ca de nişte zdrenţe murdare-n care aş fi fost deghizat. VLAHUŢĂ, S. A. II, 270, cf. BARCIANU. Actorii deghizaţi în costume din cele mai felurite se învârteau ţanţoşi în jurul regisorului. SĂM. I, 14, cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2. Unul singur dintre ei a rămas ... deghizat ca servitor. LUC. vii, 131, cf. TDRG, resmeriţă, D., cade. Nici situaţia, nici vârsta mea, nu-mi permite să mă deghizez şi să apar în public. EFTIMIU, N. 156, cf. SCRIBAN, D. Hoţii de mare marcă, deghizaţi în industriaşi sau oameni de finanţe, arghezi, s. XI, 52. Agenţi deghizaţi în muncitori. RALEA, O. 144. Era ... bărbat destul de bine deghizat în femeie, beniuc, m. C. I, 257, cf. DL, DM. Ei îşi seamănă unii altora până într-atât, că par a deghiza sub numele diferit acelaşi personaj. IST. LIT. ROM. m, 289, cf. DN2. Acest sistem îi face pe mulţi ... să se deghizeze. T ianuarie 1969, 7, cf. M. D. enc., DEX. Episcopul de Canterbury decreta că orice persoană care se va deghiza în cerb sau în taur la calendele din ianuarie ...va suferi o interdicţie de trei ani. PA vel, s. e. 207. Eroina ... vrea să ajungă la inima unui tânăr... nimic n-o împiedică să se prefacă îndrăgostită de acesta, ba şi, deghizată în bărbat, de sora sa. RL 2005, nr. 4 772. înspre Sf. Vasile copiii şi flăcăii umblă cu plugul, se deghisează facându-se moşnegi, babe etc. Hn 264. 2. F i g. A (se) prezenta sub altă formă decât cea adevărată, a (se) ascunde, a (se) masca (2), a (se) disimula, a (se) camufla. Vanitatea ta Cu merit patriotic voieşti a deghiza. BOLINTINEANU, O. 135. Era sigură, sporirea mai tutulor impozitelor sub forme mai mult sau mai puţin deghizate. MAIORESCU, D. II, 402. Dispoziţiunile [testamentare] în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros. HAMANGIU, C. C. 193, cf. ŞĂINEANU2. Frica ... deghizează poate o laşitate. ibrăileanu, a. 209, cf. resmeriţă, d., cade, scriban, d. Ana mai are un amant, pe prezidentul unei amabile escrocherii, deghizată sub firma unei societăţi de binefacere. CONSTANTINESCU, S. n, 384. [Şuviţa] deghizând tâmplele şi fruntea, dă o iluzie de păr tineresc. ARGHEZI, C. J. 265. Aceasta e numai aparenţa, ... veşmântul sub care se deghizează poftele. T ianuarie 1969, 92. Nu poate admite ... tâlhăria, oricât de abil ar fi deghizată, contemp. 1975, nr. 1 490,4/2. - Scris şi: deghisa şi (după fr.) déguisa. - Prez. ind.: deghizez, - Din fr. déguiser. DEGHIZAMÉNT s. n. Ceea ce serveşte pentru a (se) deghiza (1). Pregăteşte-ţi deghizământul şi armele. PÂCLEANU, I. II, 170/7. Daţi-i un deghizament, un costum de bal mascat, arghezi, s. X, 12. Doi anacronici, mai precis doi medievali, în ciuda deghizamentului lor semiartistic. VINE A, L. I, 407, cf. SFC v, 47. <>Fig. [Despre Pantazi] ştiam acum ... că nu era decât un deghizament vremelnic, menit a fi peste puţin lepădat pentru totdeauna. M. I. CARAGIALE, C. 96. - PL: deghizamente. - Scris şi: (după fr.) deguisament ALEXI, w. - Şi: (învechit) deghizământ s. n. - Din fr. déguisement. DEGHIZARE s. f, Acţiunea dea(se) deghiza şi rezultatul ei. 1. Travestire; deghizat1, (regional) deghizătură. Cf. deghiza (1). El scăpase de urgia domnească numai prin fugă şi deghizare, filimon, o. i, 294, cf. resmeriţă, d., lm. Ar fi cu neputinţă să nu recunoaştem pe Edgar sub deghizarea „Sărmanului Tom”. LOVINESCU, S. I, 100, cf. DL, DM, DEX, LIICEANU, J. 80. Nu numai acţiunile şi personajele reprezentate în joc, dar chiar elementele de deghizare teatrală s-au schimbat. PAVEL, S. E. 197. 2. F i g. Disimulare, camuflare, prefăcătorie. Cf. deghiza (2). între prieteni nu există deghizare mai mare decât aceea de a nu pricepe. TITULESCU, D. 670, cf. MDA. - Scris şi: deghisare. LM. - PL: deghizări. - V. deghiza. DEGHIZAT1 s. n. Deghizare. Cf. mda. - V. deghiza. 2571 DEGHIZAT2 333 DEGLUTIŢIE DEGHIZAT2, -Ă adj. 1. (Despre oameni) îmbrăcat astfel încât să nu poată fi recunoscut; travestit2. Mă strecurai deghizat, singur şi fără confident. PÂCLEANU, I. n, 29/23. Scutierul regal ... arată mulţimei pe regele deghizat. FILIMON, O. n, 261. Un tânăr care a găzduit o regină deghizată. ALECSANDRI, T. 1 261, cf. ALEXI, W., CADE. Treceau ... sublocotenenţi cu aer de liceeni deghizaţi. TEODOREANU, M. m, 31. Paşa se plimba adesea deghizat prin oraş. OŢETEA, T. V. 318. Eram deghizaţi şi noi, eu şi Ionescu. SADOVEANU, O. XXI, 368 cf. DL, DM. Plecarăm cu colindul, deghizaţi, mici şi mari. ARGHEZI, C. J. 273. Poetul s-ar fi făcut vinovat de a fi pătruns deghizat în sanctuarul zeiţei, magaztn ist. 1968, nr. 9, 57, cf. M. D. ENC., DEX. 2. Fig. Care este ascuns, mascat (2), disimulat, camuflat. Trimiterea lui ca ambasador la Paris a fost ca un fel de exil deghizat. GHICA, S. 160. Nu-i în lume nemic sincer, totu-i falş şi deghizatl CONTEMPORANUL, I, 377. Generozitatea n-ar fi decât o ambiţiune deghizată. ARHIVA, n, 647. în mutismul ăsta deghizat, suspinele se strecoară ca picăturile norilor. KLOPŞTOCK, F. 326. Opinia maestrului ... ar fi putut fi şi un îndemn deghizat pentru dânsul personal la muncă serioasă. MIHĂESCU, D. A. 91. Oare în toate împrejurările, metafora este simbolul deghizat al unei tendinţe respinse de conştiinţă pentru un motiv oarecare? VIANU, M. 60. Normele acestea sunt, ca şi iluzionismul ..., o apărare deghizată a naturalismului în artă. BLAGA, Z. 51. Sinecurismul, pozitivismul mai mult sau mai puţin deghizat trebuie scoase în afara legii noastre. FLACĂRA, 1975, nr. 47, 8. - Scris şi: deghisat. ALEXI, w. - PI.: deghizaţi, -te. - V. deghiza. DEGHIZĂMÂNT s. n. v. deghizament PEGHIZĂTURĂ s. f. (Regional) Deghizare (1) (Dăeni - Hârşova). Cf. H n 264. Barboasele se zice la deghizeturile ce se fac de flăcăi înspre Sf. Vasile. ib. -PI.: deghizături. - Şi: deghizetură s. f. - Deghiza + suf. -(ă)tură. DEGHIZETURĂ s. f. v. deghizătură. DEGIPSÂRE s. f. (Geol.) Proces de dizolvare a gipsului din unele roci, sub acţiunea apelor subterane. Cf. LTR2, sfc iv, 286, 311, DN3. -PL: degipsări. - Pref. de- + gips + suf. -are. DEGIRĂ vb. I v. degera. DEGISTĂR s. n. v. degetar. DEGIT s. n. v. deget. DEGITÂR s. n. v. degetar. DEGITÂT, -Ă adj. v. digitat. DEGIŢEL s. n. v. degeţel. PEGIUGĂ vb. I v. dejuga. DEGIUGHEÂN, -Ă adj. (Regional; despre fiinţe) Chipeş, frumos (împodobit); p. e x t. voinic (II1). Cf. dr. IV, 829. Tudor dobrogean, Din cap degiughean. ŞEZ m, 212. Plimbă, mi se plimbă Un om c-o leliţă ... Pe doi cai de munte, ... Unu-i cal bugean, Unu-i degiughean. PAMFILE, c. Ţ. 43, cf. FOLC. OLT. -munt. ii, 324, 675. ♦ (Rar; despre oameni) „Cu dare de mână”. Cf. FOLC. OLT. - MUNT. II, 675. -Pl.: degiugheni, -e. - Et. nec. DEGIURĂT0R s. m. v. dej urător. DEGIVRA vb. I v. dejivra. DEGIVRÁJ s. n. v. dejivraj. DEGIVRÁRE s. f. v. dejivrare. DEGTVRÓR s. n. v. dejivror. DEGLACIĂŢIE s. f. (Geol.) Retragere a gheţarilor ca urmare a modificării condiţiilor climatice. Cf. dn3, mda. - Pronunţat: -ci-a-. - PL: deglaciaţii. - Din fr. déglaciation. DEGLICERINÁRE s. f. (Chim.) Proces de hidroliză (scindare, dedublare) a grăsimilor, conducând la acizi graşi şi la glicerină. Cf. mda. -PL: deglicerinări. - Pref. de- + glicerinare. DEGLUÍ vb. IV. R e f 1. (Prin nord-vestul Transilv; despre animale) A muri (1). Cf. alrm sn i h 207/346, mda. -Prez. ind. pers. 3: degluieşte. - Cf. magh. d ô g 1 i k. DEGLUTÍ vb. IV. T r a n z . (învechit, rar) A mânca sau a înghiţi cu lăcomie; a devora. Cf. lm. -Prez, ind.: ? - Din lat deglut(t)ire. DEGLUTINÁ vb. I. L T r a n z . (învechit, rar) A detaşa, a desface. Cf. LM. 2. Intranz. şi refl. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) A (se) separa (1). Cf. dn3, mda. - Prez. ind. pers. 3: deglutinează. - Din fr. déglutiner. DEGLUTINÁRE s. f. Acţiunea de a (se) deglutina şi rezultatul ei. 1. Detaşare, desfacere. 2. (Lingv.) Separare a elementelor unui cuvânt. Simţul analitic instinctiv al subiectelor vorbitoare dă uneori greş. Atunci se ivesc cazurile de analize greşite, cunoscute din cele mai multe limbi. De acest fel sunt deglutinările, ca în cazul lui „ buric”, „ târtan ”, despărţite greşit din *umburic (lat. umbilicus), *untârtan (din germ. Untertan, propriu «supus austriac»). PUŞCARIU, L. R. I, 105, cf. dn3,mda. - PL: deglutinări. - V. deglutina. Cf. fr. d é g 1 u t i n a t i o n. DEGLUTINÁT, -Ă adj. 1. Detaşat, desfăcut 2. (Lingv.; despre elementele unui cuvânt) Care s-a separat. Cf. MDA. -PL: deglutinaţi, -te. - V. deglutina. DEGLUTÎŢIE s. f. (Med.) Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac; înghiţire, Cf. PROT. - POP, N. D., BARCIANU, ALEXI, W.f BIANU, D. S, RESMERIŢĂ, D., CADE, ENC. AGR., SCRIBAN, D. Prezintă tulburări de deglutiţie, se îneacă adeseori cu lichide. PARHON, O. A. I, 270, cf. BELEA, P. A. 392, DER, DN2, D. MED., M. D. ENC., DEX. 2597 DEGLUTIŢIUNE 334 DEGRABĂ - PL: deglutiţii. - Şi: deglutiţiune (barcianu, alexi, w., BIANU, D. S.3 RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2), degluţie (D. med.), degluţiune (dex) s. f. - Din fr. déglutition. DEGLUTIŢIIJNE s. f. v. deglutiţie. DEGLUŢIE s. f. v. deglutiţie. DEGLUŢIUNE s. f. v. deglutiţie. DEGOMÂ vb. I. T r a n z. şi r e f 1. A efectua sau a suferi operaţia de degomare. Cf. dn2, m. d. enc., dex. -Prez. ind.: degomez. - Din fr. dégommer. DEGOMÂRE s. f. Acţiunea de a degoma şi rezultatul ei ; eliminare totală sau parţială a sericinei, pentru obţinerea unei calităţi superioare a produselor. Pierderea cantitativă prin degomare depinde de gradul de degomare. ltr2 vi, 114, Cf. DER, M. D. ENC., DEX. - PL: degomări. - V. degoma. DEGONFLÂ vb. I. T r a n z. şi refl. (Franţuzism; adesea f i g.) A (se) dezumfla. Cf. dn2, dex. - Prez. ind.: degonflez. - Din fr. dégonfler. DEGONFLÂRE s. f. (Franţuzism) Acţiunea de a (se) dégonfla; dezumflare. Cf. dn2, mda. -PL: degonflări - V, dégonfla. DEGORJÂRE s. f. (Ind.) Operaţie specială de eliminare a impurităţilor din sticlele de vin, folosită la fabricarea vinului spumos. Cf. ltr2, sfciv, 287, 311. -PL: degorjări. - Cf. fr. d é g o r g e r. DEGRABĂ adv. 1. (în opoziţie cu încet, domol) Repede (I 1), iute, la repezeală. Cu toţii s-au tras degrabu spre Ţara Leşască. ureche, l. 81. Au lovit ... fără veaste pre Ghica- Vodă şi aşea degrabă, cât cu noaptea au plecat fuga din scaun. M. COSTIN, o. 194. El ştie să îndeplinească ... poruncile ce i se dă şi toate acestea degrab, cu dreptate şi cu judecată. NEGULICI, E. I, 177/22. Ai, măi, cu mine degrabă să aducem ceva plocoane boierului. PR. DRAM. 353. Ruşinat de mirarea cu care toţi trecătorii se uita la mine, alergam degrabă acasă. ALECSANDRI, O. P. 18. Şi-n treacăt o cuprinse lin într-un ungher degrabă. EMINESCU, O. I, 174. Moşneagul... prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bătaie bună. CREANGĂ, O. 20. Atunci să mergem degrabă la preotul satului. REBREANU, P. S. 235. Veniţi în jurul meu degrabă Şi-n cântul lirelor de aur, Porniţi cu mine. MINULESCU, VERS. 7, cf. SCRIBAN, D., DL, DM, M. D. ENC., DEX, UDRESCU, GL., ALR I 340, ALR E 3 139. ❖ Expr. (învechit şi regional) în (sau cu, întru) degrabă = în mare grabă, grabnic. Să vă aşezaţ şi nemică în degrabă să nu faceţ. N. TEST. (1648), 161724. Iară în dăgrabă voi veni singur în persoana me să caut turma me (a. 1732). IORGA, s. D. IV, 84. întorcând ochii, văzu cu degrabă Pe un arap vrăjmaş alergând călare. BUDAI-DELEANU, T. V. 123. Să-mi trimată copârşău ... Că mi-i moartea-ntr-o degrabă. BÎRLEA, l. p. m. I, 46. ♦ Cu repeziciune, fără a-ţi da seama, pe nesimţite. Ol cât de degrabă a trecut vremea! G ANE, N. I, 51. Aşa umblă treburile în astă lume degrab-trecătoare. SADOVEANU, o. xiii, 717. ♦ (în opoziţie cu greu) Uşor, cu uşurinţă, fără efort. Cânepa răsare foarte degrabă şi creşte cu o iuţeală nespusă. I. IONESCU, C. 77/6. Aiasta-i urzeală făcută în pripă; se rupe degrabă. POPA, v. 101. + (învechit, rar; în opoziţie cu rar 14) în ritm rapid. Eu voi putea tocma aşa degrab ceti precum să voroveaşte. fulea, B. 27/3. 2. Curând, devreme, îndată; repede (I 2). Doriia şi spre ace aia degrab \ ca să sosească. ANTIM, O. 111. Ce? Aşa dăgrab să cer banii? I. GOLESCU, în PR. DRAM. 77. Pronia ... va aduce degrabă minutul în carele toată monarhia mântuită va da laudă purtărilor voastre. AR (1829), 622/10. Vor auzi că atâta de degrabă m-am întors din călătorie ce am făcut şi ... nu m-am învrednicit a videa nici macar Londra. DRĂGHICI, R. 15/5. Cel ce va întreba faptele voastre şi cugetele voastre le va cerca, groaznic şi degrab să va arăta voao. TEAMPE, O. s. 98/9. Te-i duce la stoler, şi-i zice să-mi gătească mai degrabă măsuţa ce i-am dat să-mi facă. KOGĂLNICEANU, în PR. DRAM. 423. Destul de degrabă îi vor veni grijile vieţii publice. DACIA LIT. 133/28. Degrab muma îşi va regăsi pe fiica sa. NEGULICI, E. I, 110/27. Căta mereu la ceasornic. Voia să se ducă mai degrab ca să-şi pună planul în lucrare. CONTEMPORANUL, I, 70. Sper să ne vedem iar mai degrab decât crezi tu. CARAGIALE, O. vn, 259. Să ne luăm tălpăşiţa mai degrabă. VLAHUŢĂ, S. A. II, 160. Ca să ajungă mai degrabă acasă, o taie prin prunii boiereşti. BRĂTESCU-VOINEŞTI, P. 93. Se întâmpla ca vreo păreche să plece mai degrabă din şezătoare. AGÎRBICEANU, S. 37. Să mănânce lapte ... pentru ca să nu îmbătrânească degrabă. IBRĂILEANU, A. 64. Ne vom vedea cât de degrabă. SADOVEANU, O. X, 101, Cf. SCRIBAN, D, DL, DM, M. D. ENC., DEX, ALR SNVhl 346. Mânce-l focu măritat, Degrabă m-am săturat De soacră şi de barbat. FOLC. TRANSILV. I, 127. Foae verde fir şi nalbă, Răsai, lună, mai degrabă, folc. olt. - munt. n, 436, cf. udrescu, gl. E x p r. Mai degrabă = (de obicei în corelaţie cu decât) mai curând, mai uşor, mai lesne; mai bine. Şi negreşit că mai degrabă alegea pe cinstitul baron ... decât pe sărmanul Antoni! HRISOVERGHI, A. 44/2. Mai degrabă ţi-aş frânge gâtul, decât să jii tu femeia lui Ştefan. GANE, N. I, 40. Mai degrabă poţi să zici despre un lemn că nu simte chinuri, pentru că lemn este. IBRĂILEANU, A. 39. Mai degrabă rupe cu toată familia orice relaţie decât să se despartă de iubita lui. REBREANU, r. i, 29. Eu zic să luaţip-ăştia ... sau mai degrabă p-ăia. BRĂESCU, O. A. I, 352, cf. SCRIBAN, D. Mai degrabă însă, faţă de înţelesul obişnuit al cuvântului, ... credem că ... aluzia priveşte pe clericii italieni. BRĂTIANU, T. 200. în privinţa asta nu semăn cu el în niciun caz, mai degrabă cu mama. CĂLINESCU, S. 560. Doctore, în cazul acesta aş fi mai degrabă un calambur decât o definiţie, vinea, l. i, 160, cf. dl, dm. Mai degrabă gândesc că ţi s-o fi făcut foame, d-aia te-ai amărât. TUDORAN, P. 200. în orice caz, nu era urâtă, era mai degrabă frumoasă. PREDA, I. 106. Stările de lucruri au mai degrabă o existenţă ciudat de ireală. COTEANU, S. F. n, 15. în ciuda acestei victorii, bilanţul politico-militar ... apare mai degrabă negativ. H. DAICOVICIU, D. 65, cf. M. D. ENC. în „ Bietul Ioanide ” pierderea copiilor este mai degrabă un act de penalizare din partea istoriei, consecinţa unui determinism. SIMION, S. R. n, 223. Ne gândim mai degrabă la valorile de conţinut ale operei. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 23, cf. DEX. Examinând cu atenţie costumaţia acestor statuete care sânt îmbrăcate în rochii clopot „ne dă dreptul să socotim că nu este vorba nici de o rochie propriu-zisă, nici de nişte foi, ci mai degrabă de partea inferioară a unei cămăşi lungi”. PAVEL, s. E. 147, cf. ALR I 311. (Rar) A-i fi cuiva degrabă = a fi foarte grăbit Tare ţi-e degrabă! - îi grăieşte popa. SLAVICI, O. I, 67, cf. ALR I 311/156. - Şi: (învechit) dăgrabă, (regional) digrâbă (UDRESCU, GL., ALR I 311, ib. 340, ALR II 3 139 ALR SNVh 1 346), degrâbe (ALR I 311/30, 79, ib. 340/1, 35, alr ii 3 139/27, alr sn v h 1 346/27), degreâbe (alr i 311/77, ib. 340/230), degrâbi (alr i 311/840, ib. 340/18, 840, alrii 3 139/8,886) adv. - De1 + grabă. 2606 DEGRABE 335 DEGRADARE DEGRÂBE adv. v. degrabă. DEGRÂBI adv. v. degrabă. DEGRADA vb. I. 1. T r a n z. (Complementul indică oameni) A aduce într-o stare de decădere, de înjosire, a pune într-o situaţie inferioară (nemeritată); a înjosi, a desconsidera, a umili. Curat îl degradă cineva făcând dintr-însul [din stilul temperat] un objet copilăresc şi o nevinovată jucărie, heliade, o. Iî, 37. întocmirile ... prin care se ridică şi se renaşte un neam, şi ... purtările acelea care-l degrădează şi-l dărăpănă cu totul Căpăţineanu, M. R. 3/17, cf. I. golescu, c. Blestemată patimă! Cum degradezi junimea! PR. DRAM. 136. Voi izbi numai dogmele ..., rătăcirile care ne degradă. NEGULICI, E. îl, 236/11. Suferi-vei ... ca un laş să te înjosească şi să te desgrade? PÂCLEANU, 1.1, 203/18, cf. STAMATI, D., POLizu. Nu ştiu până la ce punt ... poate degrada pe un om [frica]. NEGRUZZI, S. I, 212. Când unuia-i surâde cu-o minte prea sublimă, Pre altul [natura] îl degradă de barbar, crud, tâmpit MUREŞANU, P. 55/12. Această pasiune cerească sau infernală ... uneori ne înalţă, iar alteori ne degradează. FILIMON, O. I, 114, cf. PROT. - POP., N. D, PONTBRJANT, D. Scruteanu poate cel mult degrada această gingaşă fiinţă prin amorul său. CONV. LIT. n, 288, Cf. COSTINESCU, LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., ŞĂINEANU, D., CADE, SCRIB AN, D. Iată-mă aci, în acest loc care mă degradează. MIHĂESCU, D. A. 136, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Partea este înnobilată de întreg, dar nu se poate ridica la nivelul întregului. Mizeria panteismului este că înnobilează şi totodată degradează partea, liiceanu, J. 150. [Băşcălia] este un soi de sofism sufletesc, prin aceea că degradează în mod iresponsabil raportul nostru cu veracitatea. PATAPIEVICI, C. L. 15. (Ab s o 1.) Ei nu se gândesc niciodată la plăceri care desgradă. BREZOIANU, î. 83/20. Viţiul degradă. ŞĂINEANU2. (Refl.) [Prin] legile pe care le facem, noi bărbaţii ...ne degradăm noi înşine. HELIADE, O. II, 51, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DEX. Principiile neutre se degradează în vicii când sunt practicate de naturi lipsite de vlagă volitivă. PLEŞU, m. M. 77. ❖ (Prin lărgirea sensului) Tu ai înveninat inima sa cu scârboasele viţii, ce degrădează pe a ta; tu l-ai tras la desonoare. NEGRUZZI, s. m, 188. 2. T r a n z, (Complementul indică oameni) A deposeda de un rang (social), de un titlu, de o funcţie etc. (şi a trece într-un rang inferior), a destitui; spec. (Mii.) a pedepsi prin retragerea gradului, a lua gradele; (învechit, rar) a degradelui, a degradarisi. Cf. NEGULICI. îi dete decretul împăratului, prin care fu degradat din toate funcţiunile şi rangurile. BARIŢIU, P. A. I, 16. Colegii... îi disputau locul de prim-violoncelist, nu puteau înţelege că aş fi fost cel din urmă care să lovesc, degradându-l, pe un vechi prieten. EFTIMIU, N. 88, cf. STAMATI, D., POLIZU, PROT. - POP, N. D, COSTINESCU, LM, BARCIANU, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. Colonelul l-a chemat pe major ameninfându-l că-l degradează. VLASIU, A P. 431, Cf. SCRIBAN, D, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. Am fos şi când a degrădeat pă Cuzea. GRAIUL, I, 136. Ciocoii s-au ridicat, Pe Ştirbei l-au degradat FOLC. OLT. - MUNT. II, 353. R e f 1. pas. Cine va defăima pe şeful său cu cuvinte de ocară ... se va degrada în soldat CONDICA O. 17/14. (F i g.) Stăruinţele ... pentru a face din Mizil capitala unuia dintre cele trei judeţe limitrofe au rămas infructuoase: era peste putinţă a se degrada ... Ploieştii, Buzăul ori Călăraşii. CARAGIALE, O. I, 263. 3. Refl. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale, substanţe organice etc.) A pierde însuşirile sau aspectul iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici, prin întrebuinţare îndelungată etc.); a se strica, a se uza, a se deteriora. Cf. negulici, COSTINESCU, lm, RESMERIŢĂ, D., SCRIBAN, D. Majoritatea plantelor ... n-au voie să stea grămezi ... căci se degradează. BELEA, P. A. 298, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC, Studiul diverselor obiecte de sticlă din Antichitate a arătat că nisipul cuarţos nu se degradează de-a lungul mileniilor SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 319. Cărbunele, sortat cu multă trudă, se degradează. FLACĂRA, 1975, nr. 22, 5. La câteva ore celulele se degradează ireversibil. CONTEMP. 1975, nr. 1 511, 3/5, cf. DEX. ♦ (Despre oameni) A se deteriora (fizic sau psihic). Un om purtat într-o noapte cu salvarea de la un spital la altul, în vreme ce starea lui se degradează până la comă. RL 2005, nr. 4 616. ♦ (Despre clădiri, construcţii, oraşe etc.) A se dărăpăna, a se ruina. Iată cum s-a degradat bietul oraş! abia unde şi unde se mai vede câte un palat vechi cu beciuri boltite, cu ferestre cu gratii. NEGRUZZI, S. I, 71. Acest schit, odinioară adăpost de călugăriţe, era acum părăsit şi începea a se degrada. ALECSANDRI, O. P. 156, cf. LM. Usufructul poate înceta ... prin abusul ce face usufructuarul de folosinţa sa, ... lăsându-l să se dégradé din lipsă de întreţinere. HAMANGIU, C. C. 140, cf. CADE. <> Tranz. [Apa] se infiltrează în ziduri şi degradează casa. FLACĂRA, 1975, nr. 41, 5. Dacă imprimanta rămâne nefolosită pentru o perioadă mai mare de timp, calitatea imprimării nu este degradată. RL 2005, nr. 4 694. 4. T r a n z. şi r e f 1. A pierde sau a face să-şi piardă fertilitatea, a deveni neproductiv. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc, dex. Locurile sau câmpurile deschise ... s-au extins treptat..., pe măsură ce o parte din terenuri s-au degradat butură, eg. 130. 5. T r a n z. (în dicţionarele din trecut; complementul indică lumină, umbră, culori etc.) A slăbi treptat în intensitate. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, RESMERIŢĂ, D, CADE. - Prez. ind.: degradez şi (învechit) degrâd, pers. 3 şi 6 degradă; prez. conjunct, pers. 3 şi 6 să dégradé. - Şi: (învechit) dezgradâ (scris şi: desgradă), dezgrădâ (pontbriant, d.), (regional) degrădeâ, (învechit, rar) degrădâ vb. I, degrădi (STAMATI, D.) Vb. IV. - Din fr. dégrader, lat. degradare. DEGRADÂBIL, -Ă adj. Care se poate degrada (3, 4). Deoarece nu este un material natural, PVC nu este degradabil. RL 2006, nr. 4 995. -Pl.: degradabili, -e. - Degrada + suf. -bil. DEGRADANT, -Ă adj. Care degradează (1); înjositor, degradator (1). Cf. kogălniceanu, o. S. XI. După emigraţia popoarelor în timpul de mizloc sclăvia se transformă în şerbie, instituţie, deşi mai puţin degradantă, dar tot barbară. ROM. LIT. 70/41, cf. ALEXI, w. Era un spectacol lamentabil de ridicol, degradant până la dezgust VOICULESCU, P. I, 316, cf. SCRIBAN, D., dl, DM, DN2. [Contrariile] zvâcnesc în conştiinţa eroului ... mânate de aspiraţii... degradante. T februarie 1969, 80, cf. M. D. ENC, DEX. Viaţa nu a fost niciodată mai respirabilă, mai demnă, mai umană, mai puţin degradantă pentru marele număr (din care, nefiind de viţă nobilă, fac parte) decât în capitalism. PATAPIEVICI, C. L. 293. Privatizarea distribuţiilor de gaze şi electricitate va pune capăt... consumului de energie jară plată, cea mai grea povară pentru contribuabilul cinstit şi cea mai degradantă expresie a concurenţei neloiale. RL 2004, nr. 4 494. <> (Adverbial) E degradant, continuă Fane apăsând pe cuvinte. VINE A, L. 1,110, cf. MDA. - Pl.: degradanţi, -te. - Din fr. dégradant DEGRADÂRE s. f. Acţiunea de a (se) degrada şi rezultatul ei. 1. Situaţie de înjosire, de desconsiderare, de umilire; p. ext. deteriorare, decădere (1); (învechit) degradaţie (1). Cf. degrada (1). [Unele sufixe] arată o micşorare spre batjocură, degradare, cum: „omuţu”, „muieruşcă”. HELIADE, PARALELISM, n, 2612 DEGRADARE 336 DEGRADAT 65. Parisul ...în care clasele sociale prezintă mizeria şi degradarea speţei noastre. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 91, cf. STAMATI, POLIZU. Vor contribui, dar, a cultiva ş-a o redica această naţiune de la orice degradare, pelimon, I. 275/25, cf. pontbriant, ddrf. Viaţa literară a unui popor ... s-ar coborî la cea din urmă degradare. MAIORESCU, CRITICE, 195, cf. BARCIANU, ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE. Nu ştia cum să facă să-l ridice ... din degradarea morală în care căzuse. D. ZAMFIRESCU, R. 196. Amorurile inspirate de aceste femei - de obicei pasiuni tiranice până la degradarea bărbatului, fiindcă nu sunt provocate şi de impresii estetice, ci numai de cauze biologice - sunt privite ca nişte nebunii. IBRĂILEANU, A. 132, cf. SCRIBAN, D. Pentru el nu există noţiunea degradării sufleteşti. CONSTANTINESCU, S. I, 8, cf. DL, DM, DN2. încearcă să reabiliteze ... degradarea etică. T februarie 1969, 86. Priveam ... spectacolul halucinant al degradării unui om. CONTEMP. 1975, nr. 1 477, 5/4. E semnul sigur al degradării unei iubiri. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 8. Niciun politician nu şi-a asumat această degradare a sistemului. adevărul, 2006, nr. 4 827. ♦ Pierdere a însuşirilor fizice specifice. N-am ştiut ce vrea să zică sleirea puterilor, lenta degradare şi topire a organismului. COCEA, S. II, 653. Nu ne-ajung bolile, accidentele, degradările fizice de tot felul. ARGHEZI, S. XI, 57. Eroul trăieşte fizic procesul degradării ireversibile, ... egală ... cu moartea. ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 141, 8/2. Vaticanul a anunţat brusca degradare a stării de sănătate a Suveranului Pontif RL 2005, nr. 4 578. 2. (Şi în sintagma degradare militară, DER, M D. ENC., dex) Pedeapsă care constă în retragerea gradului militar, a dreptului de a purta uniformă, în excluderea din armată etc.; (învechit) degradaţie (2). Cf. degrada (2). Pedepsele ostăseşti ... Degradarea în soldat, cu îngăduire şi fără îngăduire de a-şi redobândi rangul. CONDICA O. 10/25, cf. POLIZU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2. încheiam bilanţul sinistru al acelei petreceri, ca un general înfrânt şi fugării, promis degradării şi exilului. CAMIL PETRESCU, U. N. 125, cf. SCRIBAN, D., M. D. ENC., DEX. ♦ (Şi în sintagma degradare civică, dl, DM, DER, dex) Deposedare de un rang social, de un titlu, pierdere sau suspendare a unor drepturi cetăţeneşti. Au şi fost pedepsiţi aspru câţiva popi prin degradări şi închisori. BARIŢIU, P. A. I, 224, cf. POLIZU, ALEXI, w., ŞĂINEANU2. 3. Pierdere a însuşirilor sau a aspectului iniţial; stricare, uzare, deteriorare; (învechit) degradaţie (3). Cf. d e g r a d a (3). Să se ia măsuri spre a se opri degradarea ce face râul Putna în malul drept. I. IONESCU, P. 133, cf. ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. Mantaua asta apăra de ultima degradare unicul rând de haine al lui Fane. VINE A, L. I, 107, cf. LTR2, DER. Deoarece la degradarea veşmintelor făcute din acest material [in] ele se transformă într-o pulbere neagră, rămăşiţele arheologice nu sunt probante. Z. MIHAIL, T. P. 52. <> F i g . Aria sunetelor fu ... condamnată la degradare. FILIMON, O. II, 253. O literatură falsă şi urâtă este cel dintâi pas spre degradarea culturei. CONV. LIT. I, 105. Ultimul deceniu a cunoscut ... teatrul ... obţinut printr-un şir de succesive degradări ale realismului clasic. T ianuarie 1969, 93. Gândiţi-vă ce însemnă un asemenea lucru într-o lume bântuită nu numai de degradarea curentă a cuvântului, ci şi de asceza pe care o aduce cu sine filozofia analitică anglo-saxonă. LHCEANU, j. 203. William Cobbet ... vedea în generalizarea consumului de ceai semnul degradării alimentaţiei. PATAPiEVici, c. L. 285. ♦ Dărăpănare, ruinare a unei clădiri, a unei construcţii. De ce a îngăduit degradarea în halul acesta a localului? flacăra, 1975, nr. 42, 16. .* 4. Pierdere a fertilităţii solului, micşorare a valorii unui sol, a unui teren, a unui zăcământ etc. Cf. degrada (4). Principiul contradicţiei sau al dinamismului intrinsec ... apare ... în degradarea şi progradarea solului. AGROTEHNICA, I, 19. Factorii care favorizează degradarea terenurilor sunt procesele fizico-geologice naturale. LTR2, cf. DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC. Acţionân-du-se energic împotriva fenomenelor de risipă sau de degradare a terenurilor, s-a reuşit ca ... suprafaţa arabilă a judeţului să crească. SCÂNTEIA, 1975, nr. 10 358, cf. DEX. Impresionează în mod deosebit podgoriile care acoperă acum coastele părăginite mai demult, expuse degradării. BUTURĂ, EG. 201. Cine plăteşte pentru degradarea zonei? RL 2005, nr. 4 549. 5. Slăbire treptată a intensităţii (luminii, umbrei, culorii etc.); (învechit) degradaţie (4). Cf. degrada (5). Efectele sunt produse numai printr-o savantă alăturare şi succesivă degradare a culoarei. SĂM. n, 169, cf. ŞĂINEANU2, SCRIBAN, D. Am aşteptat degradarea vânătă totală a luminii. ARGHEZI, s. VI, 61. - PI.: degradări. - Şi: (învechit, rar) dezgrădâre (scris şi: desgrădare PONTBRIANT, D.), dizgrădâre (scris şi: disgrădare STAMATI, D.) S. f. - V. degrada. DEGRADARISÎ vb. IV. T r a n z. (învechit, rar) A degrada (2). (Ref 1. pas.) Dacă un evghenie s-ar afla în vreo faptă ră ... criminalicească ..., întăi să va degradarisi... şi apoi să va pedepsi după pravilniceasca hotărâre. REGUL. ORG. MOLD. VIII, 23/13. -Prez. ind.: degradarisesc. - Degrada + suf. ~(a)risi. DEGRADÂT, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care a ajuns într-o stare de decădere (1), de înjosire, de inferioritate, de declin fizic, moral sau social; corupt. Cf. degrada (1). Nu au greşit nimic ca să vază omenirea degradată, căzută în osândă. CR (1832), 299V12. [Boierii] corupţi şi degradaţi, ... pierdură până şi virtuţile militare cu care se făleau odinioară, bălcescu, în dl. Luând un aer de ipocrizie, ce demonstră mai totdeauna pe omul degradat şi înrăutăţit, ne răspunse cu cel mai perfect sânge rece. FILIMON, O. n, 12, cf. RESMERIŢĂ, D., DN2. Către sfârşitul părţii a doua ... stilul devine lipsit "de,, relief adesea dovedindu-se un scriitor degradat moraliceşte. LL 1972, nr. 2, 101, cf, DEX. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă decădere morală; degradator (1). O idee fericităpusă-n versuri de-un poet..., Sufletele degrădate poate a le îndrepta. SION, POEZII, 240/18. Pentru simţirea ta degradată, o, cetatea mea iubită, când se va cutremura pământul, ca să te doboare şi să te învieze pură? ARGHEZI, B. 22. O (Prin lărgirea sensului) Vai, cum a căzut [biserica], cum a ajuns a străluci de ignoranţa cea mai groasă ...! Biserica e atât de degradată, încât nimănui nu-i insuflă respect. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 61. [S-a răsculat] pentru ca să scape ţara de o domnie tirană şi degradată. ALECSANDRI, O. P. 152. Ei nu ştiu că ruşinea, că viaţa degradată A ţării lor, pe dânşii d-odată îi lovesc. BOLINTINEANU, O. 192. Iar de aici [cultura] a trecut tot prin imitaţie ..., la protipendada satelor, ajungându-se ca satul să fie „culturalizat” prin elemente care i-au aparţinut şi care acum îi veneau degradate. PATAPIEVICI, C. L. 31. ♦ (învechit) Degenerat (1). Sunt feliuri de vieaţă în cari indivizii cei mai degradaţi [ai unei specii] pot reuşi. CONTEMPORANUL, I, 12. 4 (Despre limbă) Care şi-a pierdut aspectul iniţial, care s-a deformat (1). Adepţii Şcolii Ardelene au considerat că limba română e o formă degradată a limbii latine, care trebuie adusă mai aproape de forma ei originară. GRAUR, I. L. 26. 2. (Despre oameni) Care este deposedat de un rang (social), de un titlu (şi ajunge într-un rang inferior), destituit; s p e c . care este pedepsit prin retragerea gradului militar, a dreptului de a purta uniformă, care este exclus din armată etc.; (învechit, rar) degradator (2). Cf. degrada (2). Cf. prot. - pop., n. d., PONTBRIANT, D., LM. Tatăl meu s-ar fi crezut degradat în profesiunea sa ... dacă în şcoală ar fi făcut politică. MAIORESCU, D. 1, 237. [Căpitanul] un om bun, cinstit, fericit până ieri, şi azi - degradat, închis. VLAHUŢĂ, S. A. II, 232, cf. DDRF, ALEXI, W., RESMERIŢĂ, D., DL, DN2, M. D. ENC., DEX. (Substantivat) Acei 2614 DEGRADATOR / 337 DEGRÀDA degradaţi, deşi vor redobândi rangul, vor ieşi din slujbă fără pensie. CONDICA O. 12/3. Cum era să mai iese el pe uliţi, la cafenea, în lume, ca un degradat, ca un ofîcer cu tresele smulse. LUC. vn, 479. Nu era acesta un nemulţămit, un degradat, un fost mare-logofăt, care ... pomenea în semnătura sa numai vechiul titlu de cinste? IORGA, L. I, 313. 3. (Despre sisteme tehnice, obiecte, materiale etc.) Care şi-a pierdut însuşiriie sau aspectul iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici, prin întrebuinţare îndelungată etc.); stricat, uzat, deteriorat. Cf. d e g r a d a (3). Cf. LM. Astăzi toată acea decoraţiune externă [a edificiului] este foarte degradată. ODOBESCU, S. n, 210, cf. RESMERIŢÂ, D. într-un colţ ... mama moţăie într-o scurteică degradată. KLOPŞTQCK, F. 325, cf DL, DM, DN2, DEX. 4. (Despre terenuri, zăcăminte etc.) Care şi-a pierdut fertilitatea, care a devenit neproductiv, [Trebuie modernizată agricultura prin] îmbunătăţiri ale terenurilor degradate, punerea în valoare a şesurilor fertile supuse inundaţiei. SADOVEANU, E. 31. Cele mai bogate [în azot] sunt cernoziomul propriu-zis ... şi cernoziomul degradat. AGROTEHNICA, I, 183. Un rol important s-a atribuit geologiei în legătură cu lucrările ...de ameliorare a unor terenuri degradate. GEOLOGIA, 5, cf. DL, DM, DN2, DEX. Terenuri degradate au reintrat în domeniul pădurii. BUTURĂ, EG. 131. ♦ (Despre apă) Care şi-a pierdut însuşirile, proprietăţile; poluat. Apele degradate devin neigienice şi improprii pentru piscicultură. DERII, 42. Am deschis sticla şi am constatat că apa este degradată. flacăra, 1975, nr. 22, 5. ♦ (Despre aer, miros etc.) Viciat. Băuse cafele şi fumase mult, în încăpere stăruia mirosul specific, degradat, al acestor stimulenţi. PREDA, R. 114. 5. (Despre lumină, umbră, culoare etc.) Slăbit treptat în intensitate. în rochie ... de culoarea fragilor degradată lua masa împreună cu o doamnă. CAMIL PETRESCU, P. 127. Rozul florilor de gutui şi de trandafiri degradate. ARGHEZI, B. 45. ♦ (Rar; despre sunete) Care se aude din ce în ce mai slab. Se răzima ... de-o margine de masă şi gemea un suspin degradat. ARGHEZI, S. XI, 123. ♦ (Adverbial) în descreştere, în scădere. „Instinctul cercetării” care defineşte pe om ..., se manifesta degradat. T ianuarie 1969, 102. - PI.: degradaţi, -te. - Şi: (învechit) degrădât, -ă, dezgrădât, -ă (scris şi: desgrădat pontbriant, d.) adj. - V. degrada. DEGRADATOR, -OÂRE adj., s. n. 1. Adj. (Despre acţiuni sau manifestări ale oamenilor) Care exprimă sau provoacă degradarea (1); degradant (1). Nobila lui inimă nu putea suferi a le trimite ajutorul său într-un chip degradator. FILIMON, O. I, 346, cf. PONTBRIANT, D., LM. Dezvoltă în înimele copiilor egoismul cel mai degrădătoriu. contemporanul, I, 166. Scandalele se-nmulţesc şi iau formele cele mai degradătoare. EMINESCU, O. XIII, 229. O mână nevăzută târăşte treptat o fiinţă cătră manifestările degrădătoare şi ruinătoare ale alcoolismului. ARHIVA, I, 425, cf. BARCIANU. Este ceva mai degradator decât gelozia? D. ZAMFIRESCU, A. 115, Cf. ALEXI, W., ŞĂINEANU2, RESMERIŢÂ, D., CADE, DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. 2. Adj. (învechit, rar) Degradat (2). Cf. prot. - pop, n. d. 3. S. n. Hârtie neagră, folosită în tehnica fotografică, decupată astfel încât să permită obţinerea unei imagini cu anumite contururi, la copierea filmului. Cf. cade, dn2, dex. - PL: degradatori, -oare. - Şi: (învechit) degradător, -oăre, degrădător, -oăre, degrădătoriu, -ie, dezgrădătoriu, -ie (scris şi: desgrădătoriu PONTBRIANT, D.) adj. - Din fr. degradateur. DEGRADÂŢIE s. f. (învechit) Faptul de a (se) degrada; degradare. 1. Degradare (1). Răufl] are cinste a se numi un bine; a cării faptele sânt o singură degradaţie a omenirei. CR (1830), 172Vl5. Deşteaptă-te, românei ... călcâiul [lui Ahile] te va apăra de urmele servilismului şi ale degradaţiei. CODRU-DRĂGUŞANU, C. 240. Cafeneaoa şi cârciuma, zic, sânt ... locuri de degradaţie, fiindcă acolo [omul] ... se perde pe sine. brezoianu, î. 80/12. Oriunde este degradaţie de om, este călcare de legile naturei, adecă călcare de dreptate. NEGULICI, e. n, 193/27. [Pătura robită] fuge împinsă ... de glasul slobozeniei, ce-i strigă ruşinea şi degradaţia. russo, s. 156, cf. stamati, d., polizu, pontbriant, d., costinescu, m. d. enc., dex. O (Prin lărgirea sensului) Socotind... degradaţia ce face ... limbei latine numind-o dialect al celei greceşti, ...nu putem tăce. FM (1843), 83 V4. ♦ (Concretizat) Faptă care degradează (1), Este oare dubităciune că degradăciunele ce vedem ... nu vin din legislăciunile despotico-aristocratice. GHICA, C. E. I, 166. ♦ Pierdere a însuşirilor fizice specifice; degenerare (1). Nenorocirea cea mare a satelor noastre este degradaţia femeilor prin lucrul care este al bărbaţilor NEGULICI, E. n, 120/25. 2. Degradare (2). Cf. negulici, stamati, d, polizu, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. 3. Degradare (3). Cf. negulici, costinescu, lm. Usufructul poate înceta ... aducând stricăciuni fondului sau lăsându-l să se degrade din lipsă de întreţinere. Creditorii ... pot propune repararea degradaţiunilor făcute. HAMANGIU, C. C. 140. 4. Degradare (5). Cf. negulici, costinescu. - Pl.: degradaţii. - Şi: degradaţiune, degradăciune, dezgradăţiune (scris şi: desgradăţiune pontbriant, d.) s. f. - Din fr. dégradation. DEGRADAŢIXJNE s. f. v. degradaţie. DEGRADĂCIIJNE s. f. v. degradaţie. DEGRADĂT0R, -ÓARE adj. v. degradator. DEGRADÉ s. n. (Franţuzism) Estompare, diluare treptată a intensităţii unei culori, a unei lumini. Cf. DEX, dn3. <>Loc. adj. în degrade = care are culoarea din ce în ce mai estompată. Material în degrade. -Pl.: degradeuri. - Şi: degradéu s. n, dex. - Din fr. dégradé. DEGRADELUÍ vb, IV. T r a n z. (învechit, rar) A degrada (2). O judecată ostăşască l-au degradeluit şi l-au judecat pre el la robie pre doi ani. F. DUM. I, 522/35, cf. MDA. -Prez, ind.: degradeluiesc. - Degrada + suf. -elui. DEGRADÉU s. n. v. degrade. DEGRÁS s. n. Grăsime semisolidă rezultată de la tăbăcirea cu untură de peşte a pieilor, folosită în industria pielăriei, la ungerea acestora. Pretutindeni, pe unde cu ochii te uitai, scule, piei ... butoaie cu untură de peşte, „degraz”, seu. ARDELEANU, D. 102. De gras pentru tăbăcărie chiar conţinând până la 15% uleiuri minerale. NICA, L. VAM. 78. Degrasul e absorbit uşor în piele, chiar când aceasta e în stare semiumedă. LTR2, cf. DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. - PL: degrasuri. - Şi: (rar) degrâz s. n. - Din fr. dégras. DEGRÁZ s. n. v. degras. DEGRĂBÎ vb. IV. R e f 1. (Prin nord-vestul Transilv.) A se grăbi; a se pripi. Cf. alr SN h 1 345/279, 284. -Prez, ind.: de grăbesc, - Pref. de- + grăbi. DEGRADÁ vb. I v. degrada. 2626 DEGRĂDAT 338 DEGREVANT DEGRĂDÂT, -Ă adj. v. degradat. DEGRADĂTOR, -OARE adj. v. degradator. DEGRĂDĂTORIU, -IE adj. v. degradator. DEGRĂDEÂ vb. II v. degrada. DEGRĂDÎ vb. IV v. degrada. DEGREÂ vb. II. T r a n z . A demonta echipamentele care servesc la manevrarea velelor unei nave. Cf. dn3, mda. -Pronunţat: -gre-a. - Prez. ind.: degreez. - Din fr. dégréer. DEGREÂBE adv. v. degrabă. DEGRÉS s. n. (învechit, rar; în 1 o c. a d v.; în opoziţie cu progres) în degres = în declin, în regres (2). [Starea literaturii se află] în degres, în raport cu trecutul EMINESCU, în L. ROM. 1961, nr. 1, 52, cf. mda. -Pl.: degrese. - De la degresiv. DEGRESÂ vb. I. T r a n z. 1. (Complementul indică pielea omului sau suprafaţa unor obiecte fabricate din piele, din metal etc.) A curăţa (prin spălare, frecare etc.) de petele sau de stratul de grăsime. Curelele trebuiesc ferite de unsori şi uleiuri minerale şi degresate dacă e cazul ORBONAŞ, MEC. 153, cf. DL, DM. în fiecare seară, faţa trebuie curăţată şi degresată cu o soluţie slab alcoolizată. ABC SÂN. 12, cf. DN2, M. D. ENC., DEX. Refl. pas. Uneori se degresează şi deşeurile de piele [care] ... pot fi întrebuinţate la fabricarea pielii artificiale. LTR2 VI, 119. 2. (Complementul indică alimente, mâncăruri) A extrage grăsimea în scopuri dietetice sau tehnologice. Cf. DL, dm, dn2, m. d. ENC., DEX. -Prez. ind.: degresez. - Din fr. dégraisser. DEGRESÂJ s. n. Faptul de a degresa; degresare. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: degresaje. - Din fr. dégraissage. DEGRESÂNT, -Ă adj., s. m. 1. Adj. Care degresează (1). [Degresarea] se poate efectua prin: sablare ... tobare (dare la tobă) cu materiale degresante, frecare cu peria de sârmă. LTR2 VI, 118, Cf. M. D. ENC., DEX. 2. S. m. Substanţă întrebuinţată pentru degresare (1). [înmuiem] piesele mai mici în benzină sau alt degresant comun. ORBONAŞ, MEC. 436. Dozarea degresantului în şarja de cocsificare se face ... în funcţiune de cantitatea de materii volatile. LTR2, cf. SFCII, 111, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: degresânţi, -te. - Din fr. dégraissant. DEGRESARE s. f. Acţiunea de a degresa.şi rezultatul ei. 1. Curăţare (a pielii, a unor obiecte etc.) de stratul de grăsime. Cf. degresa (1), degresaj, degresat1. Degresarea se poate face înmuind piesele mai mici [ale motorului] în benzină. ORBONAŞ, MEC. 436. Acest oxigen ... efectuează o degresare a motorului. ENC. TEHN. I, 315, cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, DC, M. D. ENC., DEX. 2. Eliminare a grăsimii din alimente. Cf. degresa (2). Cf. LTR2, DL, DM, DER, DN2, M. D. ENC., DEX. - PL: degre sări. - V. degresa. DEGRESAT1 s. n. Degresare. Cf. mda. - V. degresa. DEGRESÂT2, -Ă adj. 1. (Despre pielea omului, suprafaţa unor obiecte) De pe care a fost îndepărtat stratul de grăsime. Cf. d e g r e s a (1). Cf. mda. 2. (Despre alimente, mâncăruri etc.) Căruia i s-a scos grăsimea, care nu mai are grăsime, care este slab (1). Cf. degresa (2). Cf. M. D. ENC. întreprinderea ... îşi îndreaptă eforturile spre producerea laptelui degresat. FLACĂRA, 1975, nr. 40, 15, cf. DEX. -PL: degresaţi, -te. - V. degresa. DEGRÉSIE s. f. v. digresiune. DEGRESIÛNE s. f. Micşorare treptată, gradată. Cf. DN2, DEX. - PL: degresiuni. - Din fr. dégression. DEGRESÎV, -Ă adj. (Rar; în opoziţie cu progresiv) Care este în descreştere treptată, care se reduce, care scade. V. regresiv (1). Cf. dn2, m. d. enc., dex. -PL: degresivi, -e. - Din ir. dégressif. DEGRESÔR, -OARE s. m. şi f., s. n. 1. S. m. şi f. Persoană care degresează. Cf. alexi, w., dn2, dex. 2. S. n. Aparat folosit la degresarea (1) anumitor materiale sau obiecte. Cf. dn2, dex. -PL: degre sori, -oare. - Din fr. dégraisseur. DEGREŢÂ vb. I. T r a n z . (învechit, rar) A demonta arboretul, tachelajul (unui velier). Cf. alexi, w. -Prez. ind.: ? - Et. nec. DEGREVA vb. I. T r a n z. (Complementul indică oameni, colectivităţi sau instituţii) A reduce o parte dintre sarcinile sau obligaţiile impuse; a scuti. Cf. alexi, w., cade, dl, dm, dn2, m. d. enc., DEX. [Firmele fantomă dispărute] vor degreva sistemul de un balast care ...a împiedicat dezvoltarea unui mediu concurenţial real RL 2005, nr. 4 755. ^ (Prin lărgirea sensului) Acest nume [lăcari] trebuie păstrat şi pentru că degrevează oarecum prea larga noţiune de privighetoare. BĂCESCU, PĂS. 309. -Prez. ind.: degrevez. - Din fr. dégrever. DEGREVANT, -Ă adj. (Rar) Care degrevează. Cf. dl, dm, dn2, m. d. enc., dex. (Substantivat; prin lărgirea sensului) Principalele articole din această fibră au înlocuit mari cantităţi de bumbac şi, prin urmare, mătasea artificială joacă un rol de degrevant. IONESCU-MUSCEL, ŢES. 29. . -PL: degrevanţi, -te. - Degreva + suf. -ant. 2647 DEGREVARE 339 DEGURGITA DEGREVARE s. f. Acţiunea de a degreva şi rezultatul ei; degrevat1. Cf. lovinescu, c. v, 31, enc. agr., dl, dm, m. D. enc., dex. CNH ar putea exporta huilă pentru belgieni după degrevarea acesteia de subvenţie. RL 2005, nr. 4 614. -Pl.: degrevări. - V. degreva. DEGREVAT1 s. n. Degrevare. Cf, mda. - V. degreva. DEGREVAT2, -Ă adj. (Despre oameni, colectivităţi sau instituţii) Care este scutit, descărcat de o parte dintre sarcinile sau obligaţiile impuse. Cf. DL, dm, M. D. enc., dex. Directorul unităţii de învăţământ preuniversitar este ... degrevat total sau parţial de norma didactică. RL 2005, nr. 4 603. - PI: degrevaţi, -te. - V. degreva. DEGRINGOLÂ vb. I. I n t r a n z. A cădea treptat, a se prăbuşi; a pierde treptat din importanţă, din valoare; a decădea (1) (treptat). De la Conachi până azi aceste nume au dégringolât, rămânând numai în clasele de jos. IBRĂILEANU, S. L. 77, cf. DN3. - Prez. ind.: degringolez. - Din fi*, dégringoler. DEGRINGOLÂDĂ s. f. Prăbuşire, rostogolire rapidă, cădere; devalorizare. Cf. DN2, M. d. enc., dex. Eventualitatea renunţării la euro şi la Uniunea Monetară în urma degringoladei monedei unice. RL 2005, nr. 4 631. ♦ Decădere, degradare (1) progresivă, ruinare. [Congresul] intrat în panică în urma degringoladei catastrofalei crize din 1929 era dispus să accepte orice legislaţie care ar fi stabilizat cât de cât situaţia. V. ROM. februarie 1961, 187, cf. DN2, M. D. ENC, Alexandru ... e atât de tarat, marcat de atâtea ticăloşii, încât degringolada lui îşi pierde cu totul dimensiunea tragică. CONTEMP. 1975, nr. 1 490, 3/10, cf. DEX. Am acceptat colegial să ajut la redresarea unui teatru aflat în degringoladă ... pentru că era un caz special. RL 2006, nr. 4 914. ❖ (Urmat de determinări care indică felul) Repetatele susţineri despre „ degringolada feroviară” i-au fost dezminţite. V. ROM. ianuarie 1960, 157. A izbutit să schiţeze ... fondul cinstit, pur al docherului, ca şi degringolada sa morală. T ianuarie 1966, 64. Degringolada sportivă s-a transformat curând în degringoladă morală.. sportul, 1978, nr. 8 796, 4/6. Românescul nu se rezolvă numai în balcanism şi în degringoladă parlamentară, luceanu, J. 138. -PL: degringolade. - Din fr. dégringolade. DEGROSÂ vb. I v. degroşa. DEGROSÂJ s. n. v. degroşaj. DEGROSÂRE s. f. v. degroşare. DEGROSISÂ vb. I. T r a n z. A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. Cf. DN3, mda. -Prez. ind.: degrosisez. - Cf. fr. d é g r o s s i r. DEGROSISÂRE s. f. Acţiunea de a degrosisaşi rezultatul ei. Cf. dn3, mda. -PL: degrosisări. - V. degrosisa. DEGROSISÔR s. n. Sistem de filtre alcătuit din pietriş mărunt, folosit într-o instalaţie de limpezire parţială, preliminară a apei, pentru reţinerea impurităţilor de dimensiuni mari. Viteza de filtrare a degrosisoarelor e de circa 4 ... 8 m/h. LTR2, cf. DL, DM, DN2, M. D. ENC., DEX. -PL: degrosisoare. - Din fr. dégrossisseur. DEGROSÔR s. n. v. degroşor. DEGROŞA vb. I. T r a n z. (Tehn.; complementul indică piese brute) A prelucra prin aşchiere, aducând la o formă şi la o dimensiune apropiate de cele finale. Primul burghiu degrosează, al doilea completează şi al treilea finisează filetul, ORBONAŞ, mec. 257, Cf. LTR2, DN2, M. D. ENC., DEX. -Prez. ind.: degroşez. - Şi: degrosâ vb. I. - Din fr. dégrossir, prin apropiere de îngroşa. DEGROŞÂJ s. n. (Tehn.) Degroşare. Frezele ... se întrebuinţează pentru lucrări de degrosaj. IOANOVICI, TEHN. 303. La degrosaj, tensiunile introduse sunt atât de mari, încât piesa se cojeşte. ORBONAŞ, MEC. 59. ❖ F i g. Textul se complace, tot timpul, în sugestie şi eboşă, rămânând, nu o dată, la stadiul de degrosaj. PLEŞU, M. M. 9. -PL: degroşaje. - Şi: degrosâj s. n. - Din fr. dégrossage. DEGROŞARE s. f. (Tehn.) Acţiunea de a degroşa şi rezultatul ei; degroşaj. Degrosarea se va face cu aşchii groase, deci avans mare şi viteze de tăiere mai reduse. ORBONAŞ, MEC. 292. Degroşarea se deosebeşte de finiţie (netezire). LTR2, cf. der, m. d. ENC., DEX. - PL: degroşărl - Şi: degrosâre s. f. - V. degroşa. DEGROŞOR s. n. (Tehn.) Unealtă întrebuinţată pentru degroşare. [Alezoarele] se întrebuinţează în serii de câte trei: degroşor, mijlociu, finisor sau în combinaţie cu un burghiu în trepte. ORBONAŞ, MEC. 254. Sculele de degroşare (degroşoare) se deosebesc de cele de netezire prin dimensiuni. LTR2. -PL: degroşoare. - Şi: degrosôr s. n. - Degroşa + suf -or. DEGUDRONÂ vb. I. Tranz. (Complementul este gudronul) A separa de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. Cf. DEX, DN3. -Prez. ind.: degudronez. - Din fi*, dégoudronner. DEGUDRONÂRE s. f. Acţiunea de a degudrona şi rezultatul ei. Degudronarea poate fi primară ... când se produce depunerea cantitativă de gudroane. LTR2, cf. SFCIV, 318, DEX, DN3. -PL: degudronări. - V. degudrona. DEGUDRONATÔR s. n. Aparat sau utilaj cu ajutorul căruia se realizează degudronarea. Degudronatorul mecanic se bazează pe separarea suspensiilor de gudron din gaze, LTR2, cf. DN2, DEX. - Pl.: degudronatoare. - Degudrona + suf. -tor. Cf. fr. dégoudronneur. DEGURGITÂ vb. I. T r a n z. (Folosit şi a b s o 1.) (Rar) A vărsa, a vomita. Stăpânul animalului suferind [fu silit] să bea de la un anume izvor apa scoasă de dânsul şi în atâta cantitate ..., până ce a degurgitat. IORGA, L. I, 408, cf. MDA. 2667 DEGUSTA 340 DEHIDRAZĂ -Prez. ind.: degurgitez. - Din fr. dégurgiter. DEGUSTĂ vb. I. T r a n z. (Complementul indică vinuri, lichioruri etc.) A gusta pentru a aprecia provenienţa produsului, calitatea etc. Când această preparaţie îi fu turnată, el o luă, o examina cu de-amănuntul ... şi se pusă de a o degusta ca un adevărat gastronom. CODRESCU, C. I, 92/8. Am plecat lăsând pe interlocutorul meu a desgusta în pace cel dupe urmă pahar de rum. GHICA, C. E. I, 275, cf. PONTBRIANT, D, COSTINESCU, LM. Era în culmea admiraţiei, nu putea înţelege tăria omului aceluia care-şi lua cafeaua şi-şi degusta cognacul cu atâta linişte sufletească. CARAGIALE, O. iii, 136, cf. barcianu, ALEXI, w. Consuma ... câteva fîsticuri sărate, ca să poată degusta un păhăruţ. EFTIMU, N. 109, cf. SCRIBAN, D, DL, DM, DN2. Fac ce fac, degust mâncărurile şi merg mai departe. FLACĂRA, 1975, nr. 43, 17, cf. M. D. ENC., DEX. S-a decis ca primarii să deguste zilnic respectivele produse [laptele şi cornul]. RL 2005, nr. 4 552. A b s o 1. Când îl văd degustând ca un adevărat cunoscător şi pe urmă mâncând cu credinţă ..., mă simt emoţionată. SADOVEANU, O, x, 479. ♦ (Complementul indică produse alimentare solide sau lichide) A mânca sau a bea pe îndelete şi cu plăcere; a savura; s p e c. a aprecia din punct de vedere senzorial. Domnul director binevoiască ... Ca să deguste cafea turcească. ALECSANDRI, T. 881. Cuminţi să stăm de vorbă In timp ce oamenii degustă ... Meridiana ciorbă. PERPESSICIUS, S. 118. O molfăia [ţigara] ... degustându-i sucul amărui, tudoran, p. 11. ^ F i g . Cititorul degustă farmecul lucrurilor. VIANU, A P. 213. ~ Prez. ind.: degust. - Şi: (învechit, rar) dezgusta (scris şi: desgusta) vb. I. - Din fr. déguster, lat. degustare. DEGUSTÂRE s. f. Acţiunea de a degusta şi rezultatul ei; degustaţie, degustat Cf. pontbriant, d., şăineanu2. Boierii, cari cu vremea se resignară a intra şi în frac, găsiră plăcere în degustarea punchului şi fumarea... ciubucului. IORGA, L. II, 49, cf. ENC. AGR. Prin degustare se pot determina: caracterul vinului, eventualele boli sau defecte, concentraţia alcoolică, aciditatea, zahărul nefermentat, vârsta aproximativă, soiul strugurilor. LTR2. După degustare se dă vinului o notă convenţională, ib., cf. SFC IV, 306, DN2, M. D. ENC. Specialişti vest-germani au realizat un aparat electronic pentru „degustarea” vinurilor, contemp. 1975, nr. 1 477, 5/5, cf. DEX. Degustările de vinuri. RL 2005, nr. 5 431. <> F i g . Există, într-adevăr, riscul ca talentul să întoarcă spatele înţelepciunii, adormind în vidul degustării de sine. PLEŞU, M. M. 84. -PL: degustări. - V. degusta. DEGUSTĂT1 s. n. Faptul de a degusta; degustare. Cf. MDA. - V. degusta. DEGUSTĂT2, -Ă adj. (învechit; despre mâncăruri sau băuturi) Apreciat prin degustare. Cf. pontbriant, d, lm. - Pl.: degustaţi, -te. c - V. degusta. DEGUSTĂTOR, -OĂRE adj., s. m. şi f. v. degustător. DEGUSTÂŢIE s. f. Faptul de a degusta; degustare. Cf. costinescu, lm, scriban, d, m. d. enc., dn2, dex. o (Prin lărgirea sensului) Somnul ... începea după masă ... în urma unui păhăruţ de rachiu şi unei degustaţii de ciubuc. IORGA, L. H, 34. - Pl.: degustaţii. - Şi: (învechit) degustaţiune s. f. costinescu, lm, scriban, d. - Din fr. dégustation. DEGUSTAŢIUNE s. f. v. degustaţie. DEGUSTĂTOR, -OĂRE s. m. şi f. Persoană care se ocupă cu degustarea alimentelor sau a băuturilor, mai ales a vinurilor, pentru a le determina calităţile. Cf. costinescu, lm. [Vinul de Cotnari] îl declară principele, un degustător emerit> superior vinului de Tokay. IORGA, L. I, 407, cf. NOM. prof. 48, ENC. AGR. II, 281, SCRIBAN, D. Ciripoi, pe post de degustător, ... gustă prudent, plesni din limbă şi aprobă. BARBU, 1.1, 222, cf. dn2, m. D. ENC. Un cititor de poezie ..., asemenea unui degustător generos, fine să-şi asocieze pe cât mai mulţi la bucuriile procurate de lectură. CONTEMP. 1975, nr. 1 512, 1/10, cf. DEX. Zece degustători experţi au confirmat dispariţia gustului neplăcut. CONTEMP. 1980, nr. 1 754, 4/3. Degustător de vinuri. RL 2005, nr. 4 531. <> F i g. Era ...un degustător fin al vechii literaturi de cumpătare. SĂM. II, 483. -Pl.: degustători, -oare. - Şi: degustător, -oâre s.m. şi f. - Degusta + suf. -(ă)tor DEH interj, v. de2. DEHĂI adv. v. dihai. DEHĂMETE s. f. v. dihamite. DEHANĂ interj. (Regional) Cuvânt prin care se exprimă o dezaprobare (Baia - Fălticeni). Cf. şez. xxin, 45. Dehana, urâtule! ib., cf. mda. - Cf. te. d e h a n „gură”. DEHĂNIE s. f. v. dihanie. DEHĂIMĂT, -Ă adj. v. deshămat2. DEHĂINÂ vb. I v. dihăni. DEHĂINÂRE s. f. (Prin nord-vestul Munt.) „Stare generală proastă; leşuială, deprimare”. Cf. udrescu, gl. - V. dehăina. DEHĂLĂT, -Ă adj. v. dăulat DEHĂMÂT, -Ă adj. v. deshămat1. DEHĂULĂ vb. I. R e f 1. (Regional) A se dezbrăca de hainele vechi şi rupte (Păuşeşti-Otăsău - Băile Govora). Cf. COMAN, GL., MDA. -Prez. ind.: dehăulez. - Şi: deshăulâ vb. I. coman, gl. - Et. nec. DEHIDRĂRE s. f. (Chim.; în sintagmele) Dehidrare aerobă - dehidrogenare în mediu aerob. Cf. ltr2. Dehidrare anaerobă - dehidrogenare în mediu anaerob. Cf. ltr2, mda. - Pl.: dehidrări. - Cf. engl. déhydration. DEHIDRAZĂ s. f. (Chim.; mai ales la pl.) Enzimă care determină transferul atomilor de hidrogen de pe un substrat pe altul; dehidrogenază. Fenomenul de oxidare în respiraţia celulară este activat de anumiţi fermenţi, numiţi dehidraze. MACAROVICI, CH. 639. Dehidrazele se găsesc în celulele organismului animal. LTR2, cf. DC, D. MED., DER. DEHIDROGENA 341 DEIFACE -Pl.: dehidraze. - Din fr. déshydrase. DEHIDROGENÁ vb. I. T r a n z. (Chim.; complementul indică molecule ale compuşilor organici) A face să nu mai conţină hidrogen, a elimina hidrogenul prin procedee termice sau catalitice. Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. - Prez, ind.: dehidrogenez. — Şi: deshidrogené vb. I. DEX, DN3. - Din fr. déshydrogéner. DEHIDROGENÁRE s. f. (Chim.) Acţiunea de a dehidrogena şi rezultatul ei; (învechit) dehidrogenaţie. Procesele de dehidrogenare ...se realizează de cele mai multe ori în prezenţa catalizatorilor. LTR2, cf. URSU, T. Ş. 186, SFCIV, 318, DC, D. MED., M. D. ENC., DEX, DN3. - Pl.: dehidrogenâri. - Şi: deshidrogenáre s. f. URSU, T. ş. 186, SFCIV, 318, DN3. - V. dehidrogena. DEHIDROGENÂŢIE s. f. (învechit) Dehidrogenare. Aşadar chiorul va putea să se întrebuinţeze aci ca un agent de oxidaţie, aci ca un agent de deshidrogenare. MARIN, PR. I. 18/8. -Pl.: dehidrogenaţii. - Şi: deshidrogenâţie. - Din fr. déshydrogénation. DEHIDROGENÂZĂ s. f. (Chim.; mai ales la pi.) Enzimă care determină transferul atomilor de hidrogen de pe un substrat pe altul; dehidrază. Cf. DER. Prin scindarea hidrogenului, dehidrogenazele produc în acelaşi timp oxidare, ltr2. Dehidrogenazele deţin rol important în procesele de oxidoreducere. D. MED., cf. M. D. ENC. -Pl.: dehidrogenaze. - Din fr. deshydrogénase. DEHISCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre fructe, antere etc.) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate seminţele. Conurile sunt atuncea oacheşe, dehiscente, (deschizându-se), însă totu remârie în arbore până în primăveara anului flitoriu. BARASCH, B. 79, cf. BARCIANU. Staminele [sunt] indefinite, anterele longitudinale, dehiscente. GRECESCU, FL. 11, cf. ALEX3, w., CADE, SCRIBAN, D., DL, DM. Fructele uscate dehiscente mai des întâlnite sunt: ... păstaia, silicva şi capsula. BOTANICA, 78, Cf. DN2, M. D. ENC., DEX. -Pl.: dehiscenţi, -te. - Din fr. déhiscent, lat. dehiscens, -ntis. DEHISCÉNJÀ s. f. (Bot.) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajung la maturitate. Cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, DS, ENC. AGR., SCRIBAN, D., DER, DN2, DEX. - Pl.: dehiscenţe. - Din fr. déhiscence. DEHLEMETÍ vb. IV. R e f 1. (Regional) A se dispensa de ceva sau de cineva, a se lipsi de ..., a renunţa la ... (Ţepu -Tecuci). Cf. CV 1950, nr. 4, 43. Decât aşa, mai bine mă dehlemetesc de el şi ştiu că am pace. ib., cf. mda. - Prez, ind.: dehlemetesc. - Cf. 1 e h ă m e t i. DEHOBÍ vb. IV. 1. T r a n z. şi refl. (Prin Olt.) A (se) speti (I). Mă dehobi lemnu ăla de greu ce ju. BOCEANU, GL. Rufele astea m-au dehobit. ciauşanu, GL. M-am dehobit de atâta cale cu traista asta. COMAN, GL. Mă dehobii cărând la saci. CV 1950, nr. 5, 31, cf. mat. dialect, i, 226, udrescu, gl. 2.1 n t r a n z. (Prin nordul Munt.; în forma dehupi) „A-i rupe inima cu o greutate oarecare”, rădulescu-codin. - Prez. ind.: dehobesc. - Şi: dăhubi (udrescu, GL.), dăobf (scriban, d.), deshobi (coman, gl.), dehupi (rădulescu-codin) vb. IV. - Et. nec. DEHOBÎT, -Ă adj. (Prin nord-estul Olt) Care este obosit peste măsură, care este sleit (de puteri). Cf. mat. dialect, i, 226, udrescu, gl. - PIdehobiţi, -te. - Şi: dăhubit, -ă adj. udrescu, gl., dăobit, -ă (lexic reg. 29) adj. - V. dehobi. DEHOIÂ vb. I v. dăula. DEHOLÂT, -Ă adj. v. dăulat. DEHULÂ vb. I v. dăula. DEHULÂT, -Ă adj. v. dăulat DEHUPÎ vb. IV v. dehobi. DEI s. m. Titlu purtat de conducătorul Algeriei în feudalism; persoană care avea acest titlu. Deiul a priimit pe parlamentariu după cuviinţă. AR (1829), 642/34. Deiul foarte aspru l-a întrebat dacă are vreun răspuns la scrisoarea sa. CR (1830), 382/9. Ajungând, în fine, corsarii la Algir, împărţiră prăzile între ei, dând o parte deiului. filimon, O. I, 225, cf. COSTINESCU, ALEXI, W. în sec. al XVIII-lea [Algeria] a devenit stat feudal independent, condus de un dey. DER I, 85. - Scris şi: dey. - Pl.: dei. - Din fr. dey. DEICÎD s. m., s. n. (Livresc) 1. S. m. (în concepţiile religioase) Ucigaş al unui zeu sau al lui Dumnezeu; s p e c. ucigaş al lui Isus, fiul lui Dumnezeu. Cf. costinescu, şăineanu2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2. 2. S. n. (Rar) Ucidere a unui zeu sau a lui Dumnezeu; s p e c. răstignire a lui Isus Hristos. Cf. DN2, mda. - Pronunţat: de-i-. - Din fr. déicide. DEICITÂR s. n. v. degetar. DEÎCTIC, -Ă adj. (Gram.; despre părţi de vorbire) Care are funcţia de a arăta, de a demonstra. Ce sunt particulele deictice „-şa” şi „-ia” (aici-şa, acolo-ia)? L. ROM. 1959, nr. 4, 42. Suita accentelor se desfăşoară capricios şi neaşteptat, lovind negaţiile ..., formele pronominale sau deictice. ib. 1965, 459, cf. DN2. Prin ... termeni deictici, nume proprii şi presupoziţii ... se conturează semnificaţia enunţului. CL 1973, 359, cf. M. D. ENC., DEX. <> (Substantivat) Relaţiile discutate dintre deictice şi persoane pot fi reprezentate prin următoarea schemă. SCL 1959, 490. Deicticele limbii române se grupează în două sfere. ib. -Pronunţat: de-ic-. - Pl.: deictici, -ce. - Din fr. déictique. DEIFÂCE vb. III. T r a n z. (învechit, rar; complementul indică oameni) A deifîca. Severă deitate, a crimelor pedeapsă Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, heliade, o. I, 200. Ş-am încarnat cuvântul, să deifac pe omul. id. ib. 208, cf. CONTRIBUŢII, I, 64. - Pronunţat: de-i-. - Prez. ind.: deifăc - Contaminare între deifica şi face. 2707 DEIFĂCĂTOR 342 DEÎNMULŢIT DEIFĂCĂTOR, -OĂRJE adj. (învechit, rar) Care deifică. (F i g.) Prin raza ceea vie Şi deifacătoare a spiritului -ştiinţei în sânul curăţiei, virginităţii sacre, M-am conceput de sine. HELIADE, O. I, 207, cf. MDA. -Pronunţat: de-i-. - Pl.: deifăcători, -oare. - Deiface + suf. -(a)tor. DEIFICĂ vb. I. Tranz. (Livresc) A zeifica. Cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D. Deificat în inima ei - el dispare. EMINESCU, O. VUI, 239, Cf. ŞĂINEANU2, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D., DN2, M. D. ENC., DEX. ❖ Refl. Prinţipii familiei domnitoare ... agiunse ... a se deifică ca alţi Nabohodonosori. SĂULESCU, HR. n, 354/17. Capetele aprinse de amorul omenirii s-au deificat pe pământ, bolliac, în contribuţii, i, 96. ❖ F i g. Iubeam pe cei ce în gura mare Patriotismul deifică; Şi speram multe. SION, POEZII, 172/2, Cf. ŞĂINEANU2, CADE, SCRIBAN, D. - Pronunţat: de-i-. - Prez. ind.: deifîc şi (învechit, rar) deificez (negulici). - Din lat. deificare, fr. déifier. DEIFICĂRE s. f. (Livresc) Faptul de a (se) déifie a ; zeificare, (învechit) deificaţie. Cf. M. d. enc., dex, dn3. -Pronunţat: de-i-. - PL: deificări. - V. deifică. DEIFICĂŢIE s. f. (în dicţionarele din trecut) Deificare. Cf. NEGULICI, STAMATI, D., PROT. - POP., N. D. Cu ocaziunea acestei deificaţiuni [a ermitului de la Florica], toate dobitoacele apocalipsei au devenit fiinţe inteligente. EMINESCU, O. XIII, 222. - Pronunţat: de-i-. - Pl.: deifleaţii. - Şi: (învechit) deificaţiune s. f. - Din fr. déification, lat. deificatio, -onis. DEIFICAŢIIJNE s. f. v. deificaţie. DEIONIZĂNT s. m. Element care înlesneşte deionizarea. Printre cei mai eficienţi deionizanţi sunt răşinile sintetice „schimbătoare de ioni”. D. MED. 1,398, cf. MDA. -PI. '.deionizanţi. - Pref. de- + ionizant. DEIONIZĂRE s. f. Proces fizico-chimic de eliminare a ionilor dintr-un produs. Deionizarea are un rol important în stingerea arcului electric. LTR2, cf. SFCIV, 318, D. MED. -PL: deionizări. - Pref. de- + ionizare. DEIREÂ s. f. v. dairea. DEÎSM s. n. (în opoziţie cu ateism) Credinţă în existenţa unei divinităţi, fără a accepta o anumită religie sau o anumită dogmă religioasă; teism. Cf. I. GOLESCU, C. Religiile se împart în două clase, ateism şi deism. GENILIE, G. 144/15, cf. NEGULICI, PROT. - POP., N. D., COSTINESCU, LM. Deismul şi ateismul erau problemele filosofice discutate de aceşti profesori. SĂM. I, 44, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN, D. Toland ... cu al său „creştinism fară mistere” pregătea diversele forme ale deismului de mai târziu. BLAGA, G. 111. A treia parte ... pune problema ... deismului (după creaţie, creatura urmează legile sale proprii şi fără intervenţia superioară). IST. LIT. ROM. I, 616. Este mărturisită deschis concepţia filozofică pe carç Şincai o împărtăşea: un deism luminat, un materialism mecanicist, ib. II, 55, cf. DER, DN2. Deismul lui ... e lipsit de putere de convingere. MAGAZIN IST. 1970, nr. 5, 73, cf. M. D. enc., d. fil., dex. - Pronunţat: de-ism. - Din fr. déisme. DEÎST, -Ă s. m. şi f., adj. 1. S. m. şi f. Adept al deismului; teist. Cf. i. golescu, c., negulici, stamati, d., COSTINESCU, LM, ŞĂINEANU2, TDRG, RESMERIŢĂ, D., CADE. A conserva pe Dumnezeu într-o formă mai compatibilă cu ştiinţa şi raţiunea, iată preocuparea principală a deiştilor. RALEA, f. 167, cf. DN2, M. D. ENC., dex. (Adjectival) Din liberal şi deist, cum fusese cunoscut ..., mai târziu devenise şi el foarte netolerant bariţtu, p. a. m, 4. 2. Adj. Care susţine deismul, privitor la deism. Cf. COSTINESCU. Această concepţie şi aceste sentimente sunt însă deiste. GHEREA, ST. CR. I, 213, cf. SCRIBAN, D. Astfel de teze deiste s-au bucurat de o mare circulaţie în vremea lui Cântemir. CF 1961, nr. 1, 158, cf. dn2, M. D. enc., dex. -Pronunţat: de-ist - PL: deişti, -ste. - Din fr. déiste. DEÎSTIC, -Ă adj. (Rar) Care aparţine deismului, relativ la deism. Cf. lm. Cugetăm pe Dumnezeu deistic - din efectele fostelor Lui lucrări - şi-L simţim panteistic. STĂNILOAE, O. 189. -Pronunţat: de-i-. - PL: deistici, -ce. - Deist + suf. -ic. DÉISTVIE s. f. v. deaistvie. DEISTVUÎ vb. IV v. deaistvui. DEIŞTÂR s. n. v. degetar. DEITĂTE s. f. (învechit, rar) Zeitate. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, ... Să fulgeri tirania! HELIADE, O. I, 200, cf. NEGULICI. -Pronunţat: de-i-. - Pl.: deităţi. - Din it. deitate. DEÎXIS subst. (Rar) Totalitatea mijloacelor lingvistice de specificare a raporturilor spaţiale şi temporale din comunicare. între mijloacele de orientare trebuie socotită şi demonstraţia prin cuvinte care înlocuiesc gesturile (deixis). PUŞCARIU, L. R. I, 117. ^ - Din gr. ôeî|iç, fr. deixis. DEÎMMULŢÎT s. n. v. deînmulţit. DEÎMPĂRŢÎT s. n. (Mat.) Primul termen al unei împărţiri, care urmează să fie împărţit la cel de-al doilea termen. Numerul carele trăbuie împărţit se chiamă divideant sau dempărţit. ŞINCAI, î. 27/21. Dacă împărţitorul este număr, câtul va fi omogen cu deîmpărţitul POENARU, E. A. 22/27. împărţirea nu se poate face ... daca împărţitorul ar coprinde o literă care nu se află la deîmpărţit. ELEM. ÀLG. 33/3, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, LTR2, SFC I, 181, DER, form. cuv. i, 119, M. D. enc., dex. (Adjectival) împărţim confactorul monomidui deîmpărţit prin confactorul monomului împărţitor. ELEM. ALG. 32/20. - Pl.: (rar) deîmpărţituri (ltr2). - Şi: (învechit) dempărţit s. n. - De1 + împărţit. DEÎMPREGIÜR adv. v. dimprejur. DEÎMPREIJNĂ adv. v. dimpreună. DEÎMPUŢINĂT s. n. (Mat.; învechit, rar) Descăzut. Numărul cel mare, din carele se scoate numai o dată unul mai mic, se zice minuend (demicşorat, deîmpuţinat) (a. 1806). ARITM. 17/18, cf. FORM. CUV. I, 119. - De1 + împuţinat (după modelul lui deînmulţit). DEÎNMULŢÎT s. n. (Mat.) Primul factor al unei înmulţiri, care urmează să fie înmulţit cu cel de-al doilea termen. Ceai mai mare [factor] ...se numeaşte multiplicând sau demulţit ŞINCAI, î. 22/19. Adunarea deîmmulţitului ...se repetează de atâtea ori de câte ori se coprinde unimea în înmulţitor. POENARU, E. A. 11/30, cf. CADE, LTR2, SFC I, 159, DER, FORM. CUV. I, 41, M. D. ENC., DEX. - Pl.: (rar) deînmulţituri; (ltr2). - Şi: (învechit) deîmmulţit, demulţit s. n. - De1 + înmulţit. 2729