fuşereală Tâlhărie. 3 (arg.)v. Escrocherie. Hoţie. Impostură. Incorectitudine. înşelăciune. înşelătorie. Pungăşie. Şarlatanie. Şmecherie, fuşereală s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşerire, rasol, rasoleală, rasolire. fuşerî vb. IV. (fam.) 1 tr., intr. a rasoli, a sucăli. Nu a făcut treaba cu migală, ci numai afuşerit. 2 tr. v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, fuşerire s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fuşereală, rasol, rasoleală, rasolire. fuştaş s.m. (milit:; în vechea cavalerie a unor ţâri; înv.) v. Lăncier. Suliţaş. fuste s.f. (înv.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (milit.) v. Lance. Suliţă. 3 v. Toiag, fute vb. III. refl. (recipr.) (biol; vulg.; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. futere s.f., adj. invar. 1 s.f. (biol; vulg.) v. Acuplare. Coit Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. 2 adj. invar. (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect Splendid. Sublim. Superb, futil, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor)v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. futilitate s.f. (livr.) v. Deşertăciuni (v. deşertăciune). Frivolitate. Neseriozitate. Uşurătate, futurolog s.m. viitorist, viitorolog. Futurolo-gul este specialist în viitorologie. futurologi'e s.f. prospectivă, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă), viitorologie. Futurologia se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. 1660 ^Escrocherie. Hoţie. Impos-line.^înşelăciune. înşelătorie. 1C£^aiiatăiiie. Şmecherie. w^â\ă‘s£ (fam.) ftişăiala, fuşerai, feEirej rasol rasoleală, rasolire fuseri vb.IV. (fam.) 1 tr.,intr. a rasoli, a sucăli. Nu a făcut treaba cu migală, ci numai ajuşerit. 2 tr. v. Căuta. Cotrobăi. Răscoli. Scormoni. Scotoci. Uita. Umbla, fuşerire s.f. (fam.) fuşăială, fuşerai, fu-şereală, rasol, rasoleală, rasolire. fuştâş s.m. (milit.; în vechea cavalerie a unor ţări; înv.) v. Lăncier. Suliţaş. fuşte s.f. (înv.) 1 v. Bâtă. Ciomag. Măciucă. Par. 2 (milit.) v. Lance. Suliţă. 3 v. Toiag, fute vb. III. refl. (recipr.) (biol; vulg; despre fiinţe) v. Acupla. Copula. Cupla. împerechea. împreuna. încrucişa. futere s.f., adj. invar. 1 s.f. (biol; vulg.) v. Acuplare. Coit Contact sexual. Copulare. Copulaţie. Cuplare. împerechere. împreunare. 2 adj. invar. (arg.; despre fapte, evenimente, stări, despre calitatea unor produse, despre creaţii, manifestări etc. ale oamenilor sau, p. ext., despre oameni) v. Desăvârşit Excelent Excepţional. Extraordinar. Fabulos. Fantastic. Fenomenal. Formidabil. Grozav. Ideal. Magistral. Minunat. Nemaipomenit Perfect Splendid. Sublim. Superb, futfl, -ă adj. (livr.; despjp oameni sau despre firea, manifestările, sentimentele etc. lor) v. Frivol. Neserios. Uşor2. Uşuratic. Vânturatic. Zvânturat. Zvânturatic. futilitate s.f. (livr.) v. Deşertăciuni (v. deşertăciune). Frivolitate. Neseriozitate. Uşurătate. futurol6g s.m. viitorist, viitorolog. Futurolo-gul este specialist în viitorologie. futurologie s.f. prospectivă, ştiinţa viitorului (v. ştiinţă), viitorologie. Futurologia se ocupă cu studierea legilor şi metodelor noi de prospectare a viitorului. fuzaie s.f. (milit.; în trecut; înv.) v. Flintă, fuzelât s.n. (tehn.) carenat. Fuzelatul este calitatea unui corp de a avea o formă exterioară de rezistenţă reodinamică minimă. fuzen s.n. (geol) fuzit. Fuzenul este componentul cărbunelui de pământ care reprezintă fragmente unice de substanţă vegetală. fuziona vb. I. intr. a se contopi, a se uni2. Cele două ministere au fuzionat. fuzionare s.f. contopire, fuziune, unire. Fuzionarea celor două ministere a fost de multă vreme prevăzută. fuzrt s. (geol.) fuzen. fuziune s.f. 1 contopire, fuzionare, unire. 2 (fiz.) topire. Fiecare corp are temperatura sa de fuziune. Gg gabarit s.n. 1 capacitate, volum. A închiriat pentru mutatul mobilei un camion cu un gabarit mare. 2 (nav.) gabarit de navigaţie = dreptunghi de navigaţie. Gabaritul de navigaţie reprezintă conturul secţiunii transversale libere minime, necesară pentru circulaţia şi încrucişarea vaselor pe o rută navigabilă. 3 (fam.)v. Dimensiune. Volum. 4 (fam.; de obicei urmat de determ. care indică dimensiunea) v. înălţime. Mărime. Statură. Talie. gâbor s.m. (reg.) 1 v. Agent. Agent de poliţie. Poliţist. 2 v. Comisar. Comisar de politie. 3 v. Gardian. Gardian public. Sergent. Sergent de stradă. Sergent de noapte, gac-roşu s.m. {omit.; reg.) v. Bâtlan-roşiatic. Bâtlan-roşu. Stârc-purpuriu. Stârc-roşu (Ardea purpurea). gaci s.m. pi (reg) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). gâcini s.m. pl. (reg.) v. Indispensabili (v. indispensabil). Izmene. Pantaloni (v. pantalon). gad s.m. (reg.) I (zool.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. II (entom.) 1 v. Purice-comun. Purice-de-casă (Pulex irritans). 2 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). 3 v. Lindină. gâdină s.f. I (pop.) 1 (zool) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (mitol, Ut. de ficţiune, desene animate) v. Arătare. Creatură. Monstru. Pocitanie. Pocitură. II (entom.; reg.) 1 v. Gânganie. Gâză. Hexapod. Insectă. 2 v. Păduche. Păduche-de-cap (Pediculus capitis). gadolinit s.n. (minefal.) yterbit. Gadolinitul conţine pământuri rare. gafă s.f. (adesea constr. cu vb. „a comite”, »aface,r) eroare, greşeală, poznă, prostie. A înţeles că a făcut o gafă după reacţia musafirilor. gafeur [ga’faEr] s.m. (fran.) v. Gafist. gafeuză [ga'fcEza] s.f. (fran.) v. Gafistă (v. gafist). gafi'st, -ă s.m., s.f. gafeur, gafeuză. Este cunoscut ca un mare gafist. gag s.n. (fam.) v. Anecdotă. Glumă. Spirit. gagât s.n. (mineral) jais. Gagatul este folosit la confecţionarea unor obiecte de cult sau a unor bijuterii. gagic, -ă s.m., s.f. (arg.) 1 s.m., s.f. v. Amant. Concubin. Iubit. Metresă. Prieten. 2 s.f. v. Femeie. gagicăr s.m. (arg.) v. Afemeiat. Crai. gagicăreâlă s.f. (arg.) v. Aventură. Aventură galantă. Escapadă. Flirt, gagicări vb. IV. refl. (arg; despre oameni) v. Cocheta. Flirta, gagicuţă s.f. (arg.) v. Fetişcană, gagiu s.m. (arg.) 1 v. Amant. Concubin. Iubit. Prieten. 2 v. Chip. Figură. Individ. Ins. Om. Persoană. Personaj. 3 v. Superior. Şef. 4 (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) v. Deţinător. Posesor. Proprietar. Stăpân. Stăpânitor. 5 (com.) v. Comerciant. Negustor, gagliârdă s.f. (cor.; rar) v. Galiardă. gai, găie adj. (reg; despre culori, obiecte, lucruri etc.) v. Negru, gaibarăce s.n. pl. (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, gâibe s.f. pl. (anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, gâică s.f. agăţătoare (v. agăţător), atârnă-toare, aninătoare. Gaica de la palton s-a rupt. gâidă s.f. 1 (muz.; reg.) v. Cimpoi1. Hornpi-pe. 2 fig. (la pl. gaide; anat.; pop. şi fam.; deprec.) v. Membru inferior. Picior, gâidere s.f. pl. (anat.; pop.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. gâidine s.f. pl. (anat.; pop.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. găie s.f. I (omit.) 1 Milvus milvus; uli-de-apă, cailă, puhoier, sorliţă, şoavă, şorecar, şorliţar, şurlicar, şurligaie, uligaie, uligan, uligan-roşu, zăgan, <înv.> caie. 2 gaie--neagră = Milvus migrans; şoim-bâtlănos, sorliţă, şurlicar, şurligaie, şuşugaie, uligaie, uligan-brun. 3 (art.) gaia-găinilor = Falco columbarius aesalon; erete, ere-te-de-iarnă, erete-pitic, şoim, şoim-de-iarnă, şoim-pitic, şoimuleţ-de-iarnă, şoimuleţ-pitic, uliul-vrăbiilor (v. uliu), vindereu, uli-de-vrăbii, vânător, vântrel, vrăbier. 4 (reg) v. Erete-de-câmp. Erete-vânăt. Şorecar. Uliu-alb. Uliu-vânăt (Circus cyaneus). 5 (reg.) v. Erete. Erete-de-găini. Erete-de-po-rumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găini-lor (v. uliu) (Accipiter gentilis). II (art. gaia; j. de copii) cloşca (v. cloşcă), cloaţa (v. cloţă). III (pese.; reg.) v. Cucă2. găis s.n. (chim.; reg.) 1 v. Gaz1. Petrol lam-pant. 2 v. Alcool. Alcool etilic. Etanol. Spirt. Spirt alb. gaiţă1 s.f I (omit.) 1 Garrulus glandarius; galiţă, ghindar, matieş, pasăre-vorbitoare, şoiţă, ţaicău, zaică, zăicoi, zgaiţă. 2 gaiţă-de-munte = Nucifraga caryocatactes; alunar, nucar, nucşoară. 3 (reg.) gaiţă-vânătă v. Dumbrăveancă (Coracias garrulus). II fig. (pop. şi fam.; deprec. sau peior.) v. Flecară (v. flecar). Guralivă (v. guraliv). Limbută (v. limbut). Palavragioaică. Vorbăreaţă (v. vorbăreţ). gaiţă2 s.f. (chim.; reg) v. Gaz1. Petrol lampant gaj s.n. 1 (jur.) amanet, garanţie, chezăşie, zălog2, <înv. şi reg.> odor1, rămas1, <înv.> arvună, otaj, ostatic, semn. A lăsat gaj un lanţ de aur. 2 fig. asigurare, chezăşie, garanţie, pala-diu. Legea constituie un gaj pentru viitorul societăţilor comerciale. gajâ vb. I. tr. (jur.; rar; compl indică mai ales obiecte de valoare) v. Amaneta, gajât, -ă adj. (jur.; rar, mai ales despre obiecte de valoare) v. Amanetat, gal s.m. celt. Galii formau o populaţie veche indo-europeană, originară din Galia. galactagog s.n. (farm., alim.) galactogen. Galactagogul stimulează secreţia de lapte. galactofor, - ă adj. (anat.; despre canalele glandelor mamare) lactifer. Canalele galacto-fore conduc laptele spre exterior. galactogen, -ă s.n. (farm., alim.) galactagog. galactogeneză s.f. (biol.) galactopoieză, lactogeneză. Galactogeneza este producerea laptelui de glandele mamare. havare 1714 havâre s.f. (ind. extract.) havaj, scobire, scobitură. Havarea zăcământului se face cu haveza. haveză s.f. (ind. extract.) maşină de havat. Haveza este folosită la tăiatul straturilor de minereu. havli'ţă s.f. (milit.; ieşit din uz) 1 v. Tun. 2 v. Obuzier. havră s.f. (relig; la mozaici; rar) v. Locaş de cult (v. locaş1). Locaş de închinare (v. locaş1). Locaş de rugăciune (v. locaş1). Locaş dumnezeiesc (v. locaş1). Locaş sfânt (v. locaş1). Sinagogă. Templu. havuz s.n. arteziană, fântână arteziană, fântână ţâşnitoare, ţâşnitoare, puţ, puţ artezian, ţip, <înv.> apă ţâşnitoare, aruncător de apă, fântână săltătoa-re, fântână săritoare, şadârvan. în parc este un splendid havuz lucrat în marmură. haz s.n. 1 umor, veselie. Este atâta haz în comedie, încât merită să o vezi a doua oară. 2 duh, spirit, umor, piper, sare. Este renumit pentru glumele sale pline de haz. 3 farmec, chichirez, şic1, savoare. Anecdotele vânătoreşti spuse de actor au avut un haz aparte. 4 {înv.) v. Bucurie. Desfătare. Juisare. Mângâiere. Mulţumire. Plăcere. Satisfacţie, hazâică s.f. (reg.) 1 v. Femeie. 2 v. Nevastă. Soţie. 3 v. Amantă (v. amant). Concubină (v. concubin). Iubită (v. iubit). Metresă. Prietenă (v. prieten). hazard s.n. 1 întâmplare, loterie. Hazardul a făcut să descopere o comoară arheologică. 2 accident, neprevăzut. Judecătorul a stabilit că omorul nu a fost premeditat, ci a fost rezultatul hazardului. 3 {rar) v. Destin. Soartă. Viitor. hazarda vb. I. refl. (despre oameni) 1 a se expune, a se lansa, a risca, <înv.> a se expozâ. Părinţii l-au sfătuit să nu se hazardeze intrând în politică. 2 a se aventura. Se hazardează să facă singur o călătorie în jurul lumii cu o navă uşoară. hazardânt, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardat, imprudent, periculos, primejdios, riscant, riscat. A făcut o investiţie hazardantă. Escaladarea muntelui pe o vreme rea a fost hazardantă. hazardat, -ă adj. (despre acţiuni, manifestări etc. ale oamenilor) hazardant, imprudent, periculos, primejdios, riscant, riscat, hazliu, -ie adj. 1 (despre oameni) glumeţ, jovial, mucalit, năzdrăvan, poznaş, vesel, nastratinesc, jocular, <înv. şi pop.> comedios, snovos, ghiduş, hâtru, mehenghi, ştrengar, şugubăţ, şuguitor, giumbuşel, băncos, duhliu, ha-zos, miştocar, pişicher, pontos, zgubilitic, <înv. şi reg.> cabazlicar, deşănţat, mătalnic, şăgaci, chisnovat, hopşagoş, lascav, mehen-gher, potcaş, pozneţ, prujalnic, prujitor, sno-velnic, şăgalnic, şăgos, şăncăleţ, şăncălos, şodoman, şodos, şoloman, şolomeţ, şoltic, şotelnic, şotios, tămăşalnic, trufaş2, trufos, zgondos, <înv.> glumaş, măscăreţ, poznatec, poznit, zefliu, faceţios, bengos, coraşliu. Este un tânăr hazliu căruia îi plac farsele şi bancurile. 2 (despre oameni sau despre situaţii, întâmplări etc.) amuzant, comic, ilar, nostim, vesel, drolatic, ilariant, poznaş, năzdrăvan, tordant, diurnat, şod. Copiii sunt hazlii prin ghiduşiile pe care le fac. Povestirea unor întâmplări hazlii i-a binedispus. 3 (mai ales despre creaţii, manifestări ale oamenilor) anecdotic, spiritual, sărat2. Relatarea faptelor a fost hazlie. 4 (mai ales despre creaţii ale oamenilor) umoristic, vesel. Sceneta hazlie a celor doi actori a plăcut mult publicului. 5 caraghios, comic, bufon, <înv. şi reg.> comicos, <înv.> comicesc, scuril. I-a spus o povestioară hazlie. hazna s.f. 11 cloacă, <înv.> lagum. La marginea oraşului este miros de hazna. 2 (pop.) v. Closet Toaletă. Veceu. 3 (pop.) v. Fosă septică. 4 (înv.) v. Apă. Cişmea. H (fin.; în Ev. Med., în Ţările Rom.; înv.) v. Tezaur. Vistierie, haznatâr s.m. (în Ev. Med.; în Ţările Rom.; înv.) v. Mare-vistier (v. mare1). Marele-vistier (v. mare1). Vistier1. Vistier mare (v. vistier1). Vistiernic. Vistierul cel mare (v. vistier1). haznă s.f. (reg.) v. Afacere. Avantaj. Câştig. Chilipir. Folos. Profit. hazos, -oâsă adj. (fam.; despre oameni) v. Glumeţ. Hazliu. Jovial. Mucalit. Năzdrăvan. Poznaş. Vesel. hazrăn s.n. (bis.; la catolici; înv.) v. Cârjă. Cârjă episcopală. Crosă. hăbădic s.n. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. hăbădie s.f. (reg.) v. Gătej. Surcea. Surcică. Uscătură. Vreasc. hăbăuc, -ă adj., s.m., s.f. (reg.) 1 adj. (mai ales despre oameni) v. Ameţit. Buimac. Buimăcit. Năuc. Năucit. Zăpăcit. 2 adj., s.m., s.f. (în opoz. cu „deştept”, „isteţ”) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. hăbăuci vb. IV. tr., refl. (reg.; compl sau sub. indică oameni) 1 v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. 2 v. Cretiniza. îndobitoci. Prosti1. Tâmpi. hăbăude s.f. (reg.) v. Ameţeală. Buimăceală. Buimăcire. Mahmureală. Mahmurie. Năuceală. Năucire. Perplexitate, Zăpăceală. hăbuc1 s.n. (reg.; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „de”, „din3) v. Bucată. Crâmpei. Fracţiune. Fragment. Frântură. Parte. Porţiune. Secţiune. Tranşă. hăbuc2 s.n. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. hăbuceâlă s.f. (meteor.; reg.) v. Arşiţă. Caniculă. Călduri (v. căldură). Dogoare. Dogoreală. Fierbinţeală. înăbuşeală. Năbuşeală. Năduf. Năduşeală. Pârjol. Pojar. Toropeală. Zăduf. Zăpuşeală. hăbuci vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică corpuri solide) v. Sfărâmă. Sparge. Zdrobi. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică obiecte dure) v. Frânge. Rupe. 3 tr., refl. (compl. sau sub. indică mai ales obiecte ori părţi ale lor) v. Degrada. Delabra. Deteriora. învechi. Strica. Uza. hăcăi vb. IV. intr. (reg; despre raţe) v. Măcăi. Măcăli. Măcăni. hăciugă s.f. (bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufăriş. Tufiş, hăcui'vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică animale moarte sau sacrificate ori părţi ale corpului lor) v. Ciopârţi. Sfârteca. Sfâşia. 2 (compl indică alimente, furaje, iarbă etc.) v. Mărunţi. Toca. hăcuire s.f. (reg.) v. Ciopârţeai! Ciopârţire. Ciopârţit1. Sfârtecare. Sfâşiere, hăcuit s.n. (reg.) v. Ciopârţeai! Ciopârţire. Ciopârţit1. Sfârtecare. Sfâşiere, hădărâg s.n. (tehn.; la coşul morii) titirez, bătăiuş, băteală, ciocot, hădărău, mână, pârpă-riţă, scuturător, tertă, terteleac. Hădăragul scutură teica şi lasă boabele să cadă din coş. hădărâu s.n. (reg.) 1 v. Jug. Jujeu. 2 (tehn.; la coşul morii) v. Hădărag. Titirez, hăi interj.,s.n. (pop.) 1 interj, (exprimă o atenţionare sau introduce o interpelare) v. Bă! Bre! Măi! 2 s.n. v. Colind. Colindare. Colindat, hăimăni vb. IV. intr. (pop. şi fam.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda, hăinâr s.m. (înv.) v. Croitor, hăinărie s.f. (colect.) hăinet, ţolet. Are atâta hăinărie în dulap, încât nu mai încape nimic. hăinet s.n. (colect.; pop.) v. Hăinărie. hăiniceâ s.f. (pop.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinicică s.f. (pop.) v. Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinişoară s.f. hăiniţă, hăinuţă, hărnicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. hăiniţă s.f. hăinişoară, hăinuţă, hărnicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. hăinucă s.f. (pop.) Hăinişoară. Hăiniţă. Hăinuţă. hăinuţă s.f. hăinişoară, hăiniţă, hăinicea, hăinicică, hăinucă, străiţă, <înv.> străiuţ. S-a jucat în nisip şi şi-a murdărit hăinuţele. hăi're s.f. (reg.) hăit .Prin hăire se îndeamnă vitele la mers. hăis interj. (în opoz. cu „cea”; ca îndemn adresat animalelor de tracţiune pentru a apuca la stânga; pop.) hois! hăit s.n. (reg.) 1 hăire. 2v. Colind. Colindare. Colindat. hăitână s.f. (pop.; peior.) v. Cocotă. Demimonden! Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hăităr s.m. (cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. hăităş s.m. 1 (cineget) bătăiaş, gonaci, gonaş, hăituitor, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar,hăitău. Hăitaşii stârnesc vânatul. 2 (tehn.; la moara de apă; reg.) pod1. Hăitaşul este axat pe fusul de fier care pune în mişcare pietrele morii. 715 | hărăzi hăitâu s.m. {cineget.; reg.) v. Bătăiaş. Gonaci. Gonaş. Hăitaş. Hăituitor. Mânător. haiti vb. IV. tr., refl. {reg.; compl. sau sub. indică construcţii, elemente de construcţie, clădiri etc.) v. Cădea. Dărăpăna. Dărâma. Nărui. Prăbuşi. Prăvăli. Risipi. Surpa, hăitui vb. IV. tr. 1 {cineget.; compl. indică vânatul) a goni, a mâna, a scorni, a stârni, a bate. Gonacii au hăituit mistreţii din ascunzişurile lor, pentru a fi vânaţi mai uşor. 2 (compl. indică animale domestice) a goni, a mâna. Văcarii hăituiesc vitele din cireadă spre sat. 3 (compl indică fiinţe, răufăcători, infractori, inamici) a fugări, a urmări, a prigoni, <înv. şi reg.> a pripi, a păfuga, a poteri, a vâna. I-au hăituit pe duşmani până la graniţă. hăituiălă s.f. 1 {cineget,) bătaie, goană, goni-re, hăituire, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). Hăituiala vânatului se face de către gonaci. 2 fugărire, hăituire, urmărire. Hăituiala duşmanilor s-a făcut până la graniţă. hăituire s.f. 1 {cineget.) bătaie, goană, gonire, hăituiălă, scornire, stârnire, roată1, roată de vânat (v. roată1). 2 fugărire, hăituiălă, urmărire. hăituitor s.m. {cineget.) bătăiaş, gonaci, gonaş, hăitaş, mânător, botaş, ciocănaş, crainic, hăitar, hăitău. Hăituitorii stârnesc vânatul. hăituşcă s.f. 1 {reg.) v. Ştrengăriţă. 2 {reg; deprec. sau peior.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmăţată (v. dezmăţat). Femeie de moravuri uşoare. Femeie de stradă. Femeie uşoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat). hălăciugă s.f. 1 {la oameni sau la unele păsări şi animale;pop.) v. Ciuf. Moţ1.2 {bot.; reg.; adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de”, care arată felul) v. Crâng. Desiş. Hăţiş. Lăstăriş. Mladă. Stufăriş2. Tufarie. Tufkriş. Tufiş. hălădui vb. IV. intr. 1 intr. {pop.; despre oameni; urmat de determ. locale) v. Domicilia. Fi. Locui. Sta. Şedea. 2 intr. {pop.; despre oameni) v. Trăi. Vieţui. 3 tr. {reg.; compl. indică acţiuni, fapte etc. ale oamenilor) v. Izbuti. Reuşi. 4 intr. {înv.; despre fiinţe) v. Salva. Scăpa. hălăduinţă s.f. {înv.) v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. hălădui're s.f. {înv.) v. Aciuare. Adăpostire. Găzduire. Primire. hălălăie s.f. (reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hălălăi vb. IV. intr. {reg.; despre oameni) v. Lărmui. hălăstui vb. IV. tr. {înv.; compl. indică oameni; urmat de determ. care arată situaţii, stări etc. în care se află cineva) v. Salva. Scoate. Scăpa. hălci vb. IV. tr. {reg; compl. indică un tot, un întreg o unitate etc.) v. îmbucătăţi. îmbucăţi, hălcui vb. IV. tr. {reg; compl. indică bucăţi de lemn, de piatră etc.) v. Ciopli. hălpăi vb. IV. tr. {reg.; compl. indică alimente, băuturi) a hăpăci, a hăpăi. Din cauză că erau foarte flămânzi Câinii hălpăiau mâncarea din cauză că erau foarte flămânzi. hămăi vb. IV. intr. {despre câini) a bate, a lătra, a blehăi, a clănţăni, <înv. şi reg.> a căzăi, a cehăi, a cehni, a clefai, a puidăi, a tuna, aţăhăi, a zăpăi. La vederea străinului, câinii încep să hămăie. hămăiâlă s.f. hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. Străinul a ieşit din curte în hămăiala asurzitoare a câinilor. hămăire s.f. hămăială, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămăit s.n. hămăială, hămăire, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămăitură s.n. hămăială, hămăire, hămăit, lătrare, lătrat, lătrătură, hanţă1, <înv. şi reg.> căzăire, căzăit, zăpăit, zăpăitură. hămei vb. IV. tr., refl. {înv.) v. Ameţi. Buimăci. Năuci. Zăpăci. hămeseală s.f. {pop. şi fam.) hămesire, lihneală, lihăială. Avea o stare de hămeseală cumplită, de parcă nu mai mâncase de câteva zile. hămesi vb. IV. intr., refl. {pop. şi fam.; despre fiinţe) a lihni, a (se) sfârşi, a se leşui2, a se lihăi2, a leşina, a se topi. După zile de regim alimentar sever, era hămesit de foame. hămestre s.f. {pop. şi fam.) hămeseală, lihneală, lihăială. hămesit, -ă adj. {pop. şi fam.; despre fiinţe) lihnit, sfârşit2, <înv. şi reg.> pocâltit, hlipit, leşiat2, leşnit, leşuit, lihă-it, niştocit, ştiulghit, leşinat2. Mânca lacom ca un animal hămesit. hămeşăgâs, -oăsă adj. {reg.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, hămişăg s.n. {reg.) v. Şiretenie1. Şmecherie. Viclenie. Vulpenie. hămişlîu, -ie adj. {reg.;.despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, hămuivb. IV. {arg.) 1 tr. {jur.; compl. indică oameni) v. Aresta1. Deţine. încarcera. închide. întemniţa. Reţine. 2 refl. {despre oameni) v. Căsători. hăndrălui vb. IV. intr. {reg.; despre oameni) v. Hoinări. Vagabonda. hănţăm vb. IV. intr. {reg; despre oameni) v. Bârfi. Flecări. îndruga. Pălăvrăgi. Sporovăi. Trăncăni. hănţănos, -oăsă adj. {reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, hănţos, -oăsă adj. {reg.; despre oameni) v. Flecar. Guraliv. Limbut. Locvace. Vorbăreţ, hănţuit, -ă adj. {deprec.; despre obiecte de îmbrăcăminte sau, p. ext, despre oameni) v. Flenduros. Rupt. Zdrenţăros. Zdrenţuit, hăpăci vb. iy. tr. {reg.; compl. indică alimente, băuturi) a hălpăi, a hăpăi, hăpăi vb. IV. tr. {reg; compl. indică alimente, băuturi) a hălpăi, a hăpăci. hăplâu s.m. {în opoz. cu „deştept”, „isteţ”;pop. şi fam.) v. Bleg. Nătăfleţ. Nătărău. Nătâng. Neghiob. Nerod. Netot. Prost. Prostănac. Stupid. Tont. hăpui vb. IV. tr. {milit; înv.; compl. indică teritorii, state etc.) v. Cuceri. Lua. Ocupa. Subjuga. Supune. hărănă s.f. {bot.; reg.) v. Secară {Secale cereale). hărăbăie s.f. (transp.; deprec.) v. Autobuz, hărăbor s.n. {reg.) v. Gălăgie. Hărmălaie. Huiet. Larmă. Scandal. Tărăboi. Tevatură. Tumult. Vacarm. Vuiet. Zarvă. Zgomot, hărăcer s.m. {în Ev. Med.; înv.) v. Haracciu. hărăcsi vb. IV. tr. {înv.) 1 {compl. indică oameni) v. Asasina. Executa. Omorî. Suprima. Ucide. 2 {chir.; compl. indică pielea unui bolnav) v. Scarifica. hărăgele s.f. {bot.; reg.) 1 v. Adormitele. Rochiţa-rândunelei (v. rochiţă). Zorea. Zore-le-urcătoare (v. zorea) {Ipomaea purpurea). 2 v. Zorele (v. zorea). Zorele-albe (v. zorea) (Pharbites hederacea). hărăgfcă s.f. {bot.; reg.)v. Indruşaim. Latir. Sângele-voinicului (v. sânge) {Lathyrus odo-ratus). hărăgi't, -ă adj. {în opoz. cu „frumos”; înv. şi reg; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) v. Diform. Hâd. Hidos. Monstruos. Pocit2. Respingător. Schimonosit2. Slut. Strâmb. Urât2, hărăţi vb. IV. tr. 1 {reg; compl. indică mai ales câini) v. Asmuţi. Aţâţa. Hărţui. întărâta. Provoca. Stârni. 2 {înv.; compl indică inamici) v. Hărţui. hărăţie s.f. (înv.) v. Bărbăţie. Bravură. Curaj. Eroism. Neînfricare. Vitejie, hărăţi're s.f. 1 {reg.) v. Asmuţire. Aţâţare. Hărţuială. Hăţuire. întărâtare. Provocare. Stârnire. 2 {înv.) v. Hărţuială. Hărţuire, hărăţit, -ă adj. {reg; despre câini) v. Asmuţit. Aţâţat. Hărţuit. întărâtat. Stârnit, hărâu s.m. {omit.; reg.) v. Erete. Ere-te-de-găini. Erete-de-porumbei. Erete-mare. Uliu. Uliu-de-porumbi. Uliu-porumbac. Uliu-porumbar. Uliul-găinilor (v. uliu) {Ac-cipiter gentilis). hărăzeâlă s.f. (înv.) v. Donare. Donaţie, hărăzi vb. IV. 1 tr. {constr. cu un pron. pers. în dat.; despre Dumnezeu, soartă, noroc; compl. indică stări, atitudini, sentimente, manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) a acorda, a da2, a destina, a hotărî, a meni, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, a predetermina, a preursi, <înv. şi pop.> a orândui, a soroci, a noroci, a scrie, a rândului, a stimosi, <înv.> a înnoroci, a tocmi, a rezerva, a urzi. Dumnezeu le-a hărăzit numai bucurii. 2 tr. {mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a face, a meni, a predestina, a sorti, a ursi, <înv. şi pop.> a orândui Sunt hărăziţi unul altuia. A fost hărăzită să-i fie soţie. Este hărăzit carierei militare. 3 tr. {mai ales la forma pas.; urmat de determ. în dat.) a destina, a meni, a supune. Aceste produse sunt hărăzite vânzării pe piaţa agricolă. 4 tr., refl. {despre oameni; urmat de determ. în dat.) a se abnega1, a (se) consacra, a (se) dărui, a se deda, a (se) dedica, a se destina, a se de- instigare a porni, a smăcina, a strămura, a îmbârliga. Hotărârile abuzive au instigat populaţia. instigâre s.f. aţâţare, incitare, instigaţie, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smătinare. Unii urmăresc instigarea populaţiei pentru a produce haos. instigat, -ă adj. (despre oameni, colectivităţi etc.) aţâţat, incitat, întărâtat, provocat, stârnit, concitat, zădărât, smădnat. Provocatorii manipulează populaţia instigată. instigator, -oare s.m., s.f., adj. agitator, aţâţător, incitator, provocator, tulburător, facţios, fomentos, sediţios, <înv.şi pop.> răzvrătitor, <înv.> întărâtător, răscolitor, răscol-nic, incendiar, incendiator. Foloseşte în discursurile sale mesaje instigatoare, care incită masele. Este cunoscut ca instigator al mulţimilor. instigaţie s.f. aţâţare, incitare, instigare, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, excitare, incitaţie, provocaţie, sumuţare, zădărâre, fitileală, <înv.> întărâtăciune, întărâtătură, strămurare, smăcinare. instilâre s.f. (med., med. vet.) instilaţie. instilâţie s.f. {med., med. vet.) instilâre. Prin instilaţie se introduce un medicament lichid, picătură cu picătură, într-o cavitate a unui organ bolnav, în scopuri terapeutice sau profilactice. instinct s.n. 1 impuls natural, simţ. Instinctul este un complex de reflexe înnăscute, necondiţionate, proprii indivizilor dintr-o specie. 2 fig. presentiment, presimţire. înainte de accident a avut un instinct. Instinctul ei nu s-a adeverit. instinctiv, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre acte, reacţii etc. ale oamenilor) inconştient, instinctual. Reacţia de apărare este un reflex instinctiv. 2 (despre manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) inconştient, maşinal, mecanic, reflex, automat, automatic. Salută cu un gest instinctiv al mâinii. II adv. (modal) inconştient. Ridică mâna instinctiv şi se apără. instinctivitâte s.f. instinctualitate. în film se pune un accent deosebit pe instinctivitâte. instinctor s.n. (anat.; arg.) v. Falus. Membru. Membru viril. Penis. instinctual, -ă adj. (despre acte, reacţii etc. ale oamenilor) inconştient, instinctiv, instinctualitate s.f. instinctivitâte. institui vb. IV. tr. 1 (compl. indică organizaţii, comisii etc.) a alcătui1, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a înfiinţa, a numi, a organiza, a stabili, <înv.> a tocmi. A luat iniţiativa de a institui comitetul de părinţi pe şcoală. 2 (compl. indică instituţii, asociaţii etc.) a constitui, a crea, a ctitori, a fauri, a forma, a funda, a înfiinţa, a întemeia, a organiza, a erija, a statornici, a antretui, <înv.> a întemelia, a resolvălui, a stabili, a statori, a temeli, a sistisi, a ridica, a urzi, a sădi. A instituit prima asociaţie a farmaciştilor din România. Cunoscutul artist a instituit o şcoală de actorie. 3 (compl. indică burse, rente etc.) a crea, a înfiinţa. O fundaţie culturală a instituit burse speciale pentru studenţii excepţionali. 4 (compl. indică legi, taxe, norme etc.) a fixa, a hotărî, a întocmi, a stabili, a statornici, <înv.> a aşeza, a lega1, a orândui, a politici, a rândui, a scoate, a scorni, a tocmi. Guvernul a instituit impozitul pe venit. Directorul instituţiei a instituit regulamentul de ordine interioară. 5 (compl indică înţelegeri, convenţii, proiecte etc.) a face, a stabili. Guvernul a instituit un nou acord comercial cu partenerii săi economici. 6 (compl. indică norme, practici etc.) a introduce, a stabili. Conducerea firmei a instituit o nouă grilă de salarizare pentru angajaţi. 7 (jur.) a proclama. După căderea monarhiei a fost instituită republica. instituire s.f. 1 alcătuire, constituire, creare, desemnare, formare, înfiinţare, numire, organizare, stabilire. Şedinţa a avut ca scop instituirea comitetului de părinţi pe şcoală. 2 constituire, creare, făurire, formare, fundare, înfiinţare, întemeiere, organizare, sistisire, urzire. Se mândreşte cu instituirea primei asociaţii a farmaciştilor din România. A obţinut aprobări pentru instituirea unei şcoli de actorie. 3 creare, înfiinţare. Instituirea burselor speciale pentru studenţii excepţionali a fost bine primită de aceştia. 4 introducere, stabilire. Instituirea grilei noi de salarizare în firmă a mulţumit pe angajaţi. 5 proclamare. După căderea monarhiei a urmat instituirea republicii. institut s.n. 1 (pedag.) institut politehnic = politehnică, <înv.> şcoală politehnică. La institutul politehnic sunt pregătiţi specialişti în diverse domenii ale ştiinţelor tehnice. 2 (înv.) v. Instituţie. institutor, -oare s.m., s.f. (pedag; în trecut) dascăl, dăscăliţă, belfer. Bunicul ei a fost institutor la o şcoală primară urbană. instituţie s.f. 1 unitate, aşezământ, <înv.> stabiliment, tocmeală, organism. Instituţiile publice importante din oraş se află în centru. 2 <înv.> institut. Statul apără instituţia căsătoriei. instituţionaliză vb. I. tr. (compl. indică instituţii, sărbători etc.) a oficializa. Guvernul a instituţionalizat sărbătorile religioase importante. instituţionalizare s.f. oficializare. Instituţio-nalizarea sărbătorilor religioase importante s-a făcut printr-o hotărâre a guvernului. instructiv, -ă adj. educativ, moralizator, educator, <înv.> învăţător. Arta are o finalitate instructivă. Fabulele au un conţinut instructiv. instrucţie s.f. 1 (pedag.) educaţie, învăţământ, învăţătură, instrucţiune, <înv.> învăţătorie, pedeapsă. Sunt necesare reforme profunde în procesul de instrucţie. 2 cultură, cunoştinţe (v. cunoştinţă), învăţătură, pregătire, studii (v. studiu), <înv. şi pop.> slovă, 1784 ştiinţă de carte, <înv. şi reg.> cărturărie, pricopseală, pricopsire, scrisoare, <înv.> minte, carte, lumină. îi întrece pe toţi în privinţa instrucţiei. Deşi este foarte isteţ, nu are prea multă instrucţie. 3 (milit.) <înv. şi pop.> mustră, muştraluială, <înv. şi reg.> ucenie, exerţir, <înv.> şmotru. Superiorii urmăresc cu atenţie instrucţia ostaşilor. instrucţiune s.f. 1 directivă, indicaţie, îndrumare, normativ, normă, recomandare, <înv.> regulativ. în timpul inundaţiilor au fost respectate instrucţiunile guvernului. 2 (la pl. instrucţiuni) explicaţie, indicaţie, îndrumare, lămurire, <înv.> spusă (v. spus), tălmăcire. Cumpărătorul primeşte instrucţiuni pentru folosirea televizorului. Nu prea a înţeles instrucţiunile informaticianului, întrucât acesta a folosit termeni de specialitate. 3 (la pl. instrucţiuni; med., med. vet.; cu determ. introduse prin prep. „după”) aviz, indicaţie, prescripţie, recomandare, recomandaţie, <înv.> sfatuire. Bolnavul ia medicamentele numai după instrucţiunile medicului 4 (pedag.; astăzi rar) v. Educaţie. Instrucţie. învăţământ. învăţătură. instrui vb. IV. 1 refl. (despre oameni) a învăţa, a studia, <înv. şi reg.> a se pricopsi. Este o persoană căreia îi place să se instruiască în permanenţă. S-a instruit şi în străinătate. 2 refl. (despre oameni) a citi, a se cultiva. Tinerii trebuie să se instruiască mult şi sistematic. 3 tr. (pedag; compl. indică mai ales adolescenţi, copii) a învăţa, a şcoli, <înv.> a certa, a mustrui, a muştrului, a pedepsi, a erudi, a lumina. Ca profesor, a instruit toată viaţa elevii. 4 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) culturaliza. Şcoala instruieşte tineretul. Prin şcoală se urmăreşte să se instruiască tinerii. 5 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) iniţia, a (se) învăţa. L-a instruit în arta magiei. Urmează cursuri speciale pentru a se instrui în informatică. 6 tr. (compl. indică oameni) a îndruma, a pregăti. Folcloriştii tineri sunt instruiţi pentru munca de teren. 7 tr. (milit.; compl. indică soldaţi) a exerţiri, <înv.> a şmotri. Superiorii instruiesc cu atenţie ostaşii. 8 tr. (jur.) a ancheta, a cerceta, a instrumenta, a vălătui. instruire s.f. 1 cultivare, învăţare, luminare, deşteptare. Instruirea tinerilor trebuie să fie o preocupare permanentă a guvernanţilor. 2 culturalizare. Prin şcoală se urmăreşte instruirea tinerilor. 3 iniţiere, învăţare, erudire. Noul său loc de muncă reclamă şi instruirea lui în informatică. 4 îndrumare, pregătire. Instruirea tinerilor folclorişti pentru munca de teren a fost foarte utilă. 5 (jur.) anchetare, anchetă, cercetare, instrumentare, vălătaş, <înv.> cercătură, dopros, sprafcă, coman-dirovcă, frământare, inventar, pisanie, instruit, -ă adj. (despre oameni) 1 citit2, cult2, cultivat, deştept, educat, învăţat2, şcolit, literat, <înv.> pedepsit, politicit, spudaxit, studiat2, sufletesc, crescut2, poleit2. Are pretenţia că este un om 851 instruit 2 educat, format2, învăţat2, pregătit2, şcolit. Este un lingvist instruit la şcoala germană. instrument s.n. 11 (tehn.) sculă, unealtă, ustensilă, <înv. şi pop.> cinie1, dichis1, <înv. şi reg.> sărsam, halat2, horată, sculeaţă, talant2, <înv.> vase (v. vas), ergalie. Zidarul şi-a adus instrumentele necesare pentru a zugrăvi apartamentul. 2 (tehn.) aparat Şi-a cumpărat un instrument de tuns iarba. 3 (astron.) instrument depasaj = lunetă meridiană. Cu instrumentul de pasaj se urmăreşte deplasarea la meridian a aştrilor. 4 (gram.) instrument gramatical = unealtă gramaticală. Verbele auxiliare sunt instrumente gramaticale. II fig. (fam.; mai alespeior) sculă. Abia târziu a realizat că prietenul său era instrumentul şefului. instrumenta vb. I. tr. 11 (muz.; compl. indică piese muzicale) a adapta, a aranja, a armoniza, a orchestra, a prelucra. Toscanini a instrumentat această piesă pentru orchestră de coarde. 2 (jur.) a ancheta, a cerceta, a instrui, a vălătui. Poliţia instrumentează crima. II fig. (compl. indică oameni sau acţiuni, manifestări etc. ale lor) a manevra, a manipula. Haosul din instituţie este instrumentat. Greva a fost instrumentată politic. instrumentală si. (gram.) propoziţie instrumentală. Instrumentala este o circumstanţială cu funcţia de circumstanţial instrumental în frază. instrumentare s.f. (jur.) anchetare, anchetă, cercetare, instruire, vălătaş, <înv.> cercă-tură,dopros, sprafcă, frământare, inventar, pisanie. Instrumentarea crimei durează de luni de zile. instrumentaţie s.f. (muz.) orchestrare, orchestraţie. Instrumentaţia piesei a fost făcută de un muzician foarte cunoscut. instrumentist, -ă s.m., s.f. 1 (muz.) orches-trant, <înv.> sunător. Instrumentiştii de la Filarmonică au dat multe concerte în străinătate. 2 (arg.)v. Delator. Denunţător. Informator. Pârâtor. insubmersi'bil, -ă adj. nesubmersibil. Un obiect insubmersibil nu poate fi scufundat. insubordonânţă s.f. (rar) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insubordonare s.f. indisciplină, indocilitate, inobedienţă, neascultare, nedisciplină, nesubordonare, nesupunere, obrăznicie, recalcitranţă, refractarism, dezobedienţă, insumisiune, insubordonânţă, insubordonare, <înv.> sumeţie. A fost exmatriculat din cauza insubordonării şi a absenţelor nemotivate. insubordonat, -ă adj. (mai ales despre copii, elevi, soldaţi) indisciplinat, indocil, inobedient, neascultător, nedisciplinat, neobedient, nesubordonat, nesupus, obraznic, rău, rebel, recalcitrant, nărăvaş. Elevilor insubordonaţi li s-a scăzut nota la purtare. Soldatul insubordonat a fost dus în arest. insubordonâţie s.f. (rar) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insucces s.n. 1 eşec, neizbândă, neizbutire, neîmplinire, nerealizare, nereuşită (v. nereuşit), rataj, pierdere, rateu, avort. Insuccesele îl demoralizează. Gestul lui s-a soldat în final cu un insucces. 2 eşec, fiasco, nereuşită (v. nereuşit), ireuşită, chix, fâs, cădere, dezastru, picare. Examenul de titularizare a fost un insucces pentru mulţi dintre profesori. insuficient, -ă adj., adv. I adj. 1 neîndestulător, nesatisfacător, redus. Cantitatea de came cumpărată este insuficientă pentru familia lui numeroasă. 2 (în opoz. cu „mult”, „numeros”; despre obiecte, fiinţe etc.) puţin. Are la ea bani insuficienţi pentru a-şi cumpăra albumul. Festivitatea s-a suspendat din cauză că în aulă erau studenţi insuficienţi. 3 neîndestulător, nesatisfacător, nesuficient, redus, sărac. Instrumentarul din laborator este insuficient. 4 (în opoz. cu „mult”, „mare”; despre caracteristici, posibilităţi, situaţii etc. ale oamenilor) mic, puţin, redus, scăzut, slab, feblu. Posibilităţile insuficiente de reabilitare financiară îl neliniştesc. Are şanse insuficiente să ia examenul dacă nu învaţă serios. II adv. (modal) 1 prost, puţin, rău. Meseria lui este astăzi insuficient remunerată. Becul luminează insuficient holul. 2 slab. Sala este insuficient luminată. insuficienţă s.f. 1 (adesea urmat de determ. introduse prin prep. „de7) lipsă, sărăcie, <înv.> neaj ungere. în acest caz penal este o mare insuficienţă de probe. 2 (de obicei constr. cu vb. „a avea”, „a fi”) carenţă, cusur, defect, deficienţă, dezavantaj, imperfecţiune, lacună, lipsă, neajuns1, omisiune, păcat, racilă, scădere, slăbiciune, tară2, viciu, pasiune, defectuozitate, <înv. şi pop.> rău, boală, meteahnă, hibă, ciucă, falincă, madea, melic, nărăvie, parfie, ponos, teahnă, <înv.> demerit, eroare, greşeală, jitie1, lichea, nedesăvârşire, neputinţă, răutate, slăbie1, smintă, breşă, fisură, plagă, scorie, beteşug, codiţă. Insuficienţele lui educaţionale sunt evidente. 3 (med.) insuficienţă biliară = hepatism. Insuficienţa biliară evidenţiază afecţiunile cronice ale ficatului; insuficienţă ovariană = hipoovarie; insuficienţă suprarenală = hipocorticism. în insuficienţa suprarenală se produce diminuarea sau oprirea secreţiei hormonilor corticosuprarenali. insuflă vb. I. tr. fig. 1 (compl. indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) a sugera, a inspira. Le-a insuflat ideea de a înfiinţa o fundaţie culturală. 2 (compl. indică sentimente, stări sufleteşti etc.) a sufla. I-a insuflat curaj. Le insuflă de mici sentimentul onoarei. 3 (înv.; compl indică oameni) v. Excita. îmbărbăta. încuraja. îndemna. însufleţi. Stimula. Susţine. insular, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. <înv. şi pop.> ostrovean, ostroveancă. Insularii se insuportabil ocupă mai ales cu pescuitul 2 adj. <înv. şi pop.> ostrovean. Partea insulară a Greciei este extrem de pitorească. insulă s.f. (geomorf.) 1 <înv. şi pop.> ostrov, <înv.> isolă. Madagascarul este o insulă. 2 insulă plutitoare = grădină plutitoare, ostrov plutitor, pământ plutitor, plaur, plavie, cocioc, coşcov, năcladă, plav, prundoi. Insula plutitoare este o formaţie compactă de pământ, nisip, nămol, resturi vegetale care plutesc pe o apă. insultă vb. I. tr. (compl. indică oameni) a injuria, a invectiva, a jigni, a ofensa, a ultragia, a vexa, a sudui, <înv. şi reg.> a prâsni2, a hicăi, a mărdăgi, a osârli, <înv.> a obijdui, a aspersa, a atinge, a împroşca, a leza, a lovi, a răni, a stropi, a ulcera, a îmbălora. A luat atitudine deoarece a fost insultat public, într-o emisiune televizată. insultâre s.f. 1 invectivare, jignire, ofensare, ultragiere, vexare, lezare, rănire. Insultarea politicianului a fost necuviincioasă. 2 (concr.) afront, agresiune verbală, injurie, insultă, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. insultăt, -ă adj. (despre oameni) invectivat, jignit, ofensat, ultragiat, vexat, <înv. şi pop.> ocărât, atins, lezat, rănit2, lovit. Politicianul insultat a intrat în polemică cu opozanţii săi. insultă s.f. afront, agresiune verbală, injurie, insultare, invectivă, jignire, ofensă, ruşine, ultraj, umilinţă, vexaţiune, violenţe (v. violenţă), violenţe de limbaj (v. violenţă), violenţe verbale (v. violenţă), vorbe grele (v. vorbă), ocară, hulă, sudalmă, suduială, suduire, suduitură, fenă, <înv.> băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, obijduire, atac, atingere, lezare, ţigăneală. Insultele din presă au demoralizat-o. insultător,-oare adj. (despre cuvinte, gesturi etc. ale oamenilor) batjocoritor, injurios, jignitor, ofensant, ofensator, vexant, vexatoriu, <înv. şi pop.> ocărâtor, rău, <înv. şi reg.> imător, sângeros, tare, împungător, atingător. în timpul altercaţiei i-a adresat cuvinte insultătoare. insumisiune s.f. (livr.) v. Indisciplină. Indocilitate. Inobedienţă. Insubordonare. Neascultare. Nedisciplină. Nesubordonare. Nesupunere. Obrăznicie. Recalcitranţă. Refractarism. insuperăbil, -ă adj. (livr.; despre oameni sau despre manifestări, creaţii etc. ale lor) v. Imbatabil. Invincibil. Nebătut. Nebiruit. Neînfrânt. Neînvins. insuportabil, -ă adj. 1 (despre oameni sau despre manifestări ale lor) imposibil, nesuferit, nesuportabil, pucios, <înv.> nesuferibil, propagat 3 popularizare, propovăduire, răspândire, vulgarizare, <înv.> poporanizare, propagaţie. Propagarea celor mai valoroase idei se face prin intermediul cărţilor. 4 (relig.) pre-dicare, propovăduire, răspândire, <înv.> mărturisire, mărturisitură, spunere, uluită, semănare1. Propagarea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. III (biol; înv.) v. înmulţire. Prăsire. Prăsit. Procreare. Reproducere. Reproducţie. propagat -ă adj. (despre idei teorii învăţături etc.) popularizat, răspândit. Ideile propagate au fost acceptate de lumea ştiinţifică. propagator, -oare s.m., s.f., adj. 11 s.m., s.f. popularizator, propovăduitor, răspânditor, vulgarizator, semănător1. Este un cunoscut propagator al tradiţiilor de la sate în mediul urban. 2 s.m. (relig.) predicator, propovăduitor, ecleziast, <înv.> mărturisitor, propovednic, străluminător. Propagatorii propovăduiesc o credinţă religioasă. 3 s.m. predicator. Autorul acestui roman pare a fi cel mai puţin propagator dintre scriitori. II adj. popularizant, popularizator, propovăduitor, divulgativ, răspânditor, semănător1. A scos o revistă propagatoare a politicii economice a guvernului. propagaţie s.f. (înv.) 11 v. Propagare. 2 v. Popularizare. Propagare. Propovăduire. Răspândire. II (biol.) v. înmulţire. Prăsire. Prăsit. Procreare. Reproducere. Reproducţie, propanol s.n. (chim.) alcool propilic. Propa-nolul se obţine la fabricarea alcoolului etilic sau din etilena. propanonă s.f. (chim.) acetonă, dimetilceto-nă. Propanona se foloseşte ca solvent în industria lacurilor şi a vopselelor. propantriol s.n. (chim.) glicerină, glicerol. Propantriolul este folosit în cosmetică, în industria textilă, în pielărie etc. propăşi vb. IV. intr. 1 (despre state, naţiuni, instituţii, forme de organizare a raporturilor sociale etc.) a avansa, a se dezvolta, a evolua, a înainta, a progresa, <înv.> a se eleva, a pricopsi, a spori1, a prohorisi, a creşte, a se ridica, a câştiga. Prin seriozitate, cinste şi muncă, un popor poate să propăşească rapid. 2 (despre comunităţi umane, societăţi economice, arte, ştiinţe etc.) a prospera, a noji1, <înv.> a spori1, a se tocmi, a înflori, a mişca, a mărgări. După recesiune, unele societăţi economice au început să propăşească. Artele şi ştiinţele au propăşit în epoca umanistă. 3 (înv.) v. Preceda. Premerge. propăşire s.f. 1 dezvoltare, evoluţie, înaintare, mers-înainte, progres, avansare, <înv.> mer-gere-înainte, pricopsire, progresie, prohorisire, creştere, pas2, pas înainte (v. pas2), înălţare, ridicare, săltare. Propăşirea societăţii este un deziderat al tuturor. 2 prosperare, înflorire. După recesiune, s-a constatat propăşirea unor societăţi economice. Umanismul a fost o perioadă benefică pentru propăşirea artelor şi a ştiinţelor. propăşitor, -oare adj. (rar) 1 (despre idei, concepţii, opinii etc.) v. înaintat. Progresist. 2 (despre personalităţi) v. Progresist. propedică s.f. (mat.; în opoz. cu „împărţire”; înv.) v. înmulţire. Multiplicare, propenăl s.n. (chim.) acroleină, aldehidă acrilică. Propenalul are un miros înecăcios, lacrimogen. propenă s.f. (chim.) propilenă. Propena se foloseşte ca materie primă la fabricarea glice-rinei. propensiune s.f. (livr.; urmat de determ. care indică natura, felul domeniul etc.) v. Aptitudine. Atracţie. Dar2. Har. înclinare. înclinaţie. Pornire. Predilecţie. Predispoziţie. Preferinţă. Pricepere. Talent. Vocaţie, propice adj. invar. 1 (despre circumstanţe, momente din viaţă, zile, evenimente etc.) avantajos, fast2, favorabil, prielnic, priincios, priitor, <înv.> îndemânatic. E un moment propice pentru a prezenta proiectul în faţa consiliului. 2 (mai ales despre oportunităţi) adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, oportun, pertinent, potrivit, prielnic, apropriat, tempestiv, adecvaţional, priincios, <înv.> priicios, priitor, prios. Profitând de o ocazie propice, a putut să achiziţioneze tabloul dorit. 3 (despre împrejurări, situaţii etc.) benefic, binefăcător, favorabil, norocos, prielnic, <înv.> bunătatnic, părtinitor. Conjunctura a fost propice pentru promovarea ei. 4 favorabil, prielnic, surâzător. Soarta i-a fost propice. 5 (despre fenomene ale naturii, condiţii atmosferice, vânt etc.) bun, favorabil, nimerit, potrivit, prielnic, priincios. în sporturile nautice este important să ai un vânt propice. propilenă s.f. (chim.) propenă. propină vb. I. tr. (latin.; înv.; compl. indică idei, hotărâri etc. ale oamenilor) v. Sugera, propi's s.n. (reg) 1 v. Caiet. 2 v. Epistolă. Scrisoare. propolis s.n. (apic.) păstură1. Propolisul este o substanţă cleioasă, prelucrată de albine din polen şi din mugurii plantelor. proporţie s.f. I (mat.) 1 raport. Proporţia este câtul dintre două mărimi de acelaşi fel exprimate în aceleaşi unităţi. 2 relaţie. Proporţia este conexiunea între doi sau mai mulţi termeni în mulţimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulţimi date. II1 raport, relaţie. în toate tablourile expuse proporţia dintre armonia liniilor şi culoare este desăvârşită. în noul său roman autorul a reuşit să păstreze o proporţie echilibrată între raţiunea şi starea afectivă a personajului principal. 2 armonie1, concordanţă, echilibru, proporţionalitate, regularitate, simetrie, potrivire, eurit-mie, simfonie. 3 procent. Cele două substanţe sunt amestecate în proporţii diferite. 4 dimensiune, mărime, măsură, calibru, <înv.> mărie1, mărire, scară. Dormitorul are proporţii normale. 5 (mai ales la pl. proporţii) amploare, extensiune, extindere. Epidemia a luat mari proporţii. III fig. (mai ales lapl. proporţii) anvergură, calitate, mărime, calibru, carură. Manifestările de la festivalul de muzică clasică au fost de proporţii deosebite. proporţionâ vb. tr. (compl. indică substanţe sau materiale care formează un amestec) a doza, a potrivi. Farmaciştii proporţionează 11446 corect substanţele componente ale unui medicament. proporţional, -ă adj. proporţionat, <înv.> proporţionalnic. într-un triunghi oarecare, laturile sunt proporţionale cu sinusurile unghiurilor opuse. Cheltuielile trebuie să fie proporţionale cu veniturile. proporţionalitate s.f. armonie1, concordanţă, echilibru, proporţie, regularitate, simetrie, potrivire, euritmie, simfonie. Clădirea teatrului are ceva din proporţionalitatea clasicismului. proporţionalnic,-ă adj. (înv.) v. Proporţional, proporţionare s.f. dozaj, dozare, potrivire. Farmacistul verifică dacă proporţionarea substanţelor medicamentului în amestec este cea corectă. proporţionat, -ă adj. 1 (despre două sau mai multe măsuri, mărimi, valori etc. ori despre părţi componente ale unui ansamblu, ale unui tot, despre ansambluri, sisteme materiale sau mentale etc.) armonios, concordant, echilibrat, regulat, simetric, simmetru. Ansamblul arhitectonic din centrul oraşului este proporţionat. 2 (rar) v. Proporţional, propovădui vb. IV. tr. 11 (relig.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) a predica, a propaga, a răspândi, <înv. şi reg.> a propove-di, <înv.> a binevesti, a bogoslovi, a mărturisi, a povesti, a povestui, a spune, a vorbi, a voro- vi, a semăna1. Clericii catolici şi ortodocşi au propovăduit creştinismul în lumea a treia. 2 (compl. indică idei, concepţii etc.) a predica, a propaga, a răspândi. A devenit cunoscut pentru că a propovăduit principiul de dreptate şi egalitate pentru toţi oamenii. 3 (compl. indică idei, teorii, principii, metode, învăţături etc.) a difuza, a lansa, a populariza, a propaga, a răspândi, astăzi rar> a vulgariza, <înv.> a răsuna, a semăna1. Oamenii de ştiinţă propovăduiesc ideile cele mai valoroase prin intermediul cărţilor. 4 (înv.; compl. indică gânduri, sentimente etc. ale oamenilor sau întâmplări situaţii etc.) v. Arăta. Confia. Declara. Destăinui. Dezvălui. Divulga. împărtăşi. încredinţa. Mărturisi. Revela. Spune. Zice. 5 (înv.; compl. indică oameni) v. Considera. Socoti. II (polit.; înv.; compl. indică oameni) v. înscăuna. întrona. învesti. Numi. Proclama. Pune. Unge. propovăduire s.f. 1 (relig.) predicare,propagare, răspândire, <înv.> mărturisire, mărturisitură, spunere, uluită, semănare1. Propo-văduirea credinţei creştine este frecventă în lumea a treia. 2 popularizare, propagare, răspândire, vulgarizare, <înv.> poporanizare, propagaţie. Propovăduirea celor mai valoroase idei se face prin intermediul cărţilor. propovăduitor, -oare s.m., s.f., adj. I s.m„ si. 1 (relig.) predicator, propagator, ecleziast, <înv.> mărturisitor, propovednic, străluminător. Propovăduitorii propovăduiesc o credinţă religioasă. 2 propagator, propovăduitor, răspânditor, vulgarizator, semănător1. Este un cunoscut propovăduitor al tradiţiilor de la sate în mediul urban. II adj. popularizant, popularizator, propagator, divulgativ, ( 7| răspânditor, semănător1. A scos o revistă propovăduitoare apoliticii economice a guvernului propovedănie s.f. (înv.) 1 v. Cazanie. Cuvânt Omilie. Predică. 2 v. Discurs funebru. Oraţie funebră. propovedi'vb. IV. tr. (relig; înv. şi reg.; despre clerici; compl. indică dogme, credinţa etc.) v. Predica. Propaga. Propovădui. Răspândi, propovednic s.m. (relig.; înv.) v. Predicator. Propagator. Propovăduitor, propozit s.n. (înv.) 1 v. Calcul. Gând. Idee. Intenţie. Plan. Proiect. Socoteală. 2 (înv.) v. Propunere. Sugestie, propoziţie s.f. 1 (gram.) vorbire, <înv.> propunere, vorbă. Propoziţia este o comunicare cu un singur predicat. 2 (gram.) propoziţie adversativă = propoziţie circumstanţială opoziţională = opoziţională (v. opoziţional). Propoziţia adversativă se opune conţinutului regentei; propoziţie cauzală = cauzală (v. cauzal). Propoziţia cauzală îndeplineşte funcţia de circumstanţial de cauză al regentei; propoziţie circumstanţială = circumstanţială (v. circumstanţial). Propoziţia circumstanţială are în frază rolul pe care îl are complementul circumstanţial în propoziţie; propoziţie circumstanţială de loc - circumstanţială de loc (v. circumstanţial). Propoziţia circumstanţială de loc arată locul unde se petrece acţiunea din regentă; propoziţie circumstanţială temporală = propoziţie temporală = circumstanţială de timp (v. circumstanţial), circumstanţială temporală (v. circumstanţial), temporală (v. temporal2). Propoziţia circumstanţială temporală are în frază funcţia unui circumstanţial de timp; propoziţie concesivă = concesivă (v. concesiv). Propoziţia concesivă corespunde, în planul frazei, unui circumstanţial concesiv; propoziţie concluzivă = concluzi-vă (v. concluziv). Propoziţia concluzivă este o propoziţie coordonată care exprimă o acţiune prezentată drept concluzie a termenului coordonat; propoziţie consecutivă = consecutivă (v. consecutiv). Propoziţia consecutivă îndeplineşte în frază funcţia de circumstanţial consecutiv al regentei; propoziţie disjunctivă = disjunctivă (v. disjunctiv). Propoziţia disjunctivă este o propoziţie coordonată care se află într-un raport de excludere faţă de o altă propoziţie coordonată; propoziţie dubitativă = dubitativă. Propoziţia dubitativă exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă, o posibilitate sau o bănuială; propoziţie enunţiativă = enunţiativă, <înv.> propoziţie expozitivă. Propoziţia enunţiativă prezintă o acţiune sau o stare ca reală; propoziţie exclamativă = exclamativă (v. exclamativ). Propoziţia exclamativă exprimă o stare afectivă sub formă de exclamaţie; propoziţie finală = finală (v. final). Propoziţia finală este circumstanţiala care exprimă scopul acţiunii din regentă; propoziţie instrumentală = instrumentală. Propoziţia instrumentală este o circumstanţială cu funcţia de circumstanţial instrumental înfiază; propoziţie optativă = optativă (v. optativ). Propoziţia optativă exprimă o acţiune sau o stare a căror realizare este dorită; propoziţie predicativă = predicativă. Propoziţia predicativă îndeplineşte înfiază rolul de nume predicativ al unei propoziţii regente; propoziţie principala = principală (v. principal). Propoziţia principală este o propoziţie de sine stătătoare, întrucât nu depinde de alte propoziţii; propoziţie regentă = propoziţie supraordonată = regentă (v. regent), supraordonată. Propoziţiei regente îi este subordonată o propoziţie sau o parte de propoziţie; propoziţie relativă = relativă (v. relativ). Propoziţia relativă arătă la ce se limitează acţiunea sau existenţa unei însuşiri ori din ce punct de vedere este emisă comunicarea; propoziţie secundară = propoziţie subordonată = secundară (v. secundar), subordonată (v. subordonat). Propoziţia secundară depinde de altă propoziţie din frază. Propoziţie subordonată subiectivă. Propoziţie subordonată atributivâ. Propoziţie subordonată completivă. Propoziţie subordonată predicativă; propoziţie subiectivă = subiectivă (v. subiectiv). Propoziţia subiectivă îndeplineşte funcţia de subiect al regentei; (înv.) propoziţie expozitivă v. Enunţiativă. Propoziţie enunţiativă. 3 (log.) propoziţie categorică = propoziţie de predicaţie; propoziţie de predicaţie = propoziţie categorici Propoziţia de predicaţie reflectă raportul dintre un obiect şi o însuşire a lui 4 (livr.) v. Afirmaţie. Aserţiune. Cuvânt. Declaraţie. Mărturisire. Relatare. Spusă (v. spus). Vorbă. Zisă (v. zis). 5 (înv.) v. Propunere. Sugestie, proprietar, -ă s.m., s.f. 1 s.m., s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinător, posesor, proprietăreasă, stăpân, stăpânilor, găzdoi, gazdă, <înv.> domn, ocinaş1, posesuitor, gagiu. Proprietarul autovehiculului nu avea certificatul la el când a fost oprit de poliţist. 2 s.m. (milit.; înv.) Cap. Căpetenie. Comandant. Conducător. Şef. proprietaricesc, -eâscă adj. {înv.) v. Proprie-tăresc. proprietate s.f. 11 posesie, stăpânire, <înv.> cuprins1. Are certificat de proprietate pentru casă. 2 (concr.) domeniu, latifundiu, moşie, pământuri (v. pământ), <înv. şi reg.> loc, iosag, telechi, <înv.> delniţă, dvor, dvorbă, ocol-nică, olat, posesiune, prediu, vatră. Proprietatea sa se întinde pe sute de hectare. 3 (concr.; în Ev. Med.) proprietate seniorală = pământ alodial. I11 atribut, calitate, caracter, caracteristică (v. caracteristic), însuşire, notă, particularitate, semn, semn caracteristic, semn distinctiv, specific, urmă, peculiaritate, <înv.> însuşietate, însuşime, podobie, amprentă, întipărire, marcă1, pecete, sigiliu, ştampilă, timbru, tipar, trăsătură, valenţă, profil, stambă, stemă, trăsură. Educaţia este o proprietate a civilizaţiei. 2 facultate, însuşire. Omul este înzestrat cu proprietatea de a vorbi. Magnetul are proprietatea de a atrage fierul. 3 virtute. Această plantă are proprietăţi tămăduitoare. proprietăreasă s.f. (de obicei urmat de determ. în gen. care indică obiectul posesiunii) deţinătoare (v. deţinător), posesoare (v. posesor), stăpână (v. stăpân), stăpânitoare (v. stă- propti pânitor), gazdă, <înv.> posesuitoare (v. posesuitor). proprietăresc, -eâscă adj. (astăzi rar) <înv.> proprietaricesc. Vechea casă proprietărească este încă în stare foarte bună. propriu, -ie adj. 11 (în opoz. cu „generaV") individual, particular, personal, <înv.> obrăzal-nic, particularistic, particulamic, partnic, per-sonalicesc, personalnic, privatim, privatnic. Fiecare fiinţă are caracteristici proprii. 2 (despre concepţii, atitudini, hotărâri, creaţii etc. ale oamenilor) individual, particular, personal, subiectiv. Are o viziune proprie asupra vieţii. Decizia de a ieşi din partid a fost proprie. 3 (despre proprietăţi, bunuri etc.) individual, particular, personal, privat. A fost trimis în judecată întrucât nu-şi poate justifica bunurile proprii. I11 caracteristic,definitoriu,distinct, distinctiv, dominant, particular, specific, structural, tipic2, deosebitor, <înv.> însuşit, peculiar. Melancolia este trăsătura proprie a poeziilor sale. 2 adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit, cumsecade, acătării. Este un teren propriu pentru cultura viţei-de-vie. propriu-zis loc. adv. (modal) strict, stricto sensu, simplamente. Nu şi-a luat propriu-zis un angajament. Estetica tratează, propriu-zis, principiile generale ale frumosului. proptăr s.n. (tehn.; la războiul de ţesut; reg.) v. Căţel. Cordenci. proptă s.f. (reg.) 1 v. Pop. Proptea. Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susţinere. 2 fig. v. Protecţie. Sprijin, proptea s.f. 11 (şi informapropteală) pop, reazem, sprijin, sprijinitoare (v. sprijinitor), susţinere, punct de reazem, punct de sprijin, poprea, chezaş, papainog, pripoană, proptă, proptiş, şoş, şpraiţ, <înv.> rezemătură, sprijineală, sprijoană. Gardul casei are mai multe proptele. 2 (gosp.; pop.) v. Prăjină. 3 (la car sau la căruţă; reg.) v. Opritoare. Piedică. Zăvor. II fig. (pop. şi fam.) 1 v. Protecţie. Sprijin. 2 v. Ajutor. Apărător. Cârjă. Ocrotitor. Patron2. Protector. Reazem. Sprijin. Sprijinitor. Susţinător. Toiag. Tutore, propteală s.f. = proptea, propti vb. IV. 11 tr.,refl. (pas.) (compl sau sub. indică obiecte, construcţii, părţi ale acestora, pomi etc.) a (se) rezema, a (se) sprijini, a (se) susţine, a tutora, a (se) popri, a (se) prijini. Şi-a proptit pereţii magaziei în mai mulţi stâlpi groşi. Aracii proptesc butucii viţei-de-vie. Poarta stricată se propteşte într-un par. 2 tr. (compl. indică obiecte) a pune, a rezema, a sprijini. Pentru a se urca în copac, a proptit scara de trunchiul lui. 3 refl., tr. (pop. şi fam.; sub. sau compl. indică oameni ori părţi ale corpului lor) v. Rezema. Sprijini. Susţine. Ţine. 4 tr. (pop. şi fam.; compl. indică obiecte sau părţi ale lor; adesea cu determ. care indică instrumentul acţiunii) v. Fixa. Imobiliza. înţepeni. Pironi. Prinde. Ţintui. II fig. 1 tr., refl. recipr. (fam.; compl. sau sub. indică oameni; de obicei urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „cu” sau de prop. cu vb. la conjunct.) v. Ajuta. Ajutora. Ocroti. Proteja. Sprijini. Susţine. 2 refl. (med, med. vet.; reg; despre fiinţe) v. îndrepta. înfiri- uniat uniat, -ă s.m., s.f., adj. (relig.) greco-catolic, unit, unitareş, <înv.> letin. Uniaţii sunt adepţi ai Bisericii Unite. Mulţi ardeleni sunt de rit uniat. uniatism s.n. (relig.) greco-catolidsm,uniaţie, <înv. şi reg.> unie1. Uniatismul este o formă de unire cu Biserica Romano-Catolică a unor fracţiuni ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene pe baza recunoaşterii primatului papal şi a unor dogme catolice, păstrând în mare parte ritul ortodox. uniâţie s.f. (relig.) greco-catolicism, uniatism, <înv. şi reg.> unie1. unic, -ă adj. I 1 (precedă subst. determ.; adesea precedat de „un”, „unul” sau „o”) singur, <înv.> singuratic. Este unicul copil la părinţi. I-a rămas unicul său prieten până la sfârşitul vieţii. Au avut un unic băiat şi două fete. 2 (precedă subst. determ.) simplu, singur. Băiatul poartă doar un unic tricou pe un asemenea frig. Din tot stocul de cărţi a mai rămas un unic exemplar. 3 (bot; despre flori, frunze etc.) singur, solitar. Această plantă face o floare unică. I11 (despre oameni sau despre caracteristici, acţiuni, creaţii etc. ale lor) incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neimitabil, neîntrecut, nesemuit, neajuns2, <înv.> nepilduit, neurmat, nepereche. Este un muzician unic. Are un timbru unic al vocii. 2 (subliniază caracterul ieşit din comun al oamenilor, al manifestărilor, al trăsăturilor, al realizărilor lor sau sau al unor evenimente, fapte, împrejurări etc.) colosal, enorm, excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, incredibil, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârşit2, nespus, teribil, uimitor, uluitor, uriaş, epustuflant, inenarabil, mirabil, nepovestit, năstruşnic, senzaţional, <înv. şi reg.> necovârşit, <înv.> manin, necrezut, nepilduit, silit, spăimântător, nemaiîncoţopenit, monumental, piramidal, orgiastic, bestial, nebun. Tratatul de pace a avut o importanţă unică. A avut şansa unică de a participa la o misiune în cosmos. 3 (despre elemente din natură, opere de artă, situaţii etc.) excepţional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, grozav, inimaginabil, neimaginabil, neînchipuit, nemaipomenit, nemaivăzut, teribil, uimitor, uluitor. Privit din avion, peisajul este unic. 4 (despre creaţii, stil etc.) inconfun-dabil, original. Stilul poeziei lui Ion Barbu este unic. unicamente adv. (cu sens restrictiv sau exclusiv; determină orice parte de prop., indicând nuanţe restrictive ori exclusive care variază în funcţie de context; rar) v. Doar. Exclusiv. Numai. unicelulâr, -ă adj. (biol; despre organisme) monocelular. Organismele unicelulare sunt constituite dintr-o singură celulă. unicitate s.f. singularitate. Această experienţă este interesantă prin unicitatea ei. Este un adevăr sui-generis exprimat în unicitatea lui. uniciune s.f. (înv.) 1 v. Unire. 2 v. Indivizibilitate. Unitate. 3 v. Unitate, unicizâ vb. I. tr. (rar; compl. indică particularităţi, însuşiri, trăsături etc. ale unor elemente, fenomene, procese etc.) v. Individualiza. Izola. Singulariza. unicizare s.f. (rar) v. Individualizare. Izolare. Singularizare. unicolor, -ă adj. (despre aspectul cromatic al unor lucruri, suprafeţe, obiecte de îmbrăcăminte etc.) uni1, sadea. La o fustă în culori vii se potriveşte o bluză unicoloră. unicord, -ă adj. (muz.; despre instrumente muzicale) monocord. Instrumentele unicorde au o singură coardă. unicorn s.m. 1 (mai ales în arta şi în lit. medievală) inorog, licorn. Unicornul este imaginat sub forma unui cal cu un corn în frunte. 2 (zool.; rar) v. Rinocer. Rinocer-indi-an (Rhinoceros unicornis). unicotiledonât, -ă adj. (bot.; despre plante) monocotiledonat, monocotiledon. Embrionul plantelor unicotiledonate are un singur cotiledon. unidimensionâ vb I. tr. (adesea fig.) a unidimensionaliza. Dictatorii şi-au dorit întotdeauna să domine total omul şi să-l unidimensioneze. unidimensional, -ă adj. monodimen-sional. A fost lansată o nouă teorie, conform căreia universul ar fi fost, la început, unidimensional. unidimensionaliza vb. I. tr. (adesea fig.; rar) v. Unidimensionâ. unie1 s£ (relig.; înv. şi reg.) v. Greco-catolicism. Uniatism. Uniaţie. unie2 s.f. (polit; înv.) v. Reunire. Unificare. Unire. unifică vb. I. tr., refl. pas. (polit.; compl. sau sub. gram. indică regiuni, teritorii, state etc.) a (se) reuni, a (se) uni2. Mihai Viteazul a unificat pentru prima dată cele trei ţări româneşti. Cele trei ţâri româneşti s-au unificat pentru prima dată sub Mihai Viteazul. unificare s.f. (polit.) reunire, unire, <înv.> obştire, unie2. Mihai Viteazul a fost primul domnitor care a realizat unificarea celor trei ţări româneşti. unificat, -ă adj. (polit.; despre regiuni, teritorii etc.) reunit, unit Românii din provinciile unificate l-au întâmpinat cu urale pe Mihai Viteazul. unifilăr, -ă adj. (fiz.; despre circuite) monofi-lar. Circuitele unifilare au un singur fir. uniflor, -ă adj. (în opoz. cu „poliflor”; despre miere,polen etc.) monoflor. Mierea unifloră provine de la o singură specie de floare. unifoliăt,-ă adj. (bot; despre plante) mono-fil. Plantele unifoliate au o singură frunză. uniform, -ă adj., adv., s.f. I adj. 1 (în opoz. cu „variabil”; despre parametri, valori, fenomene, stări, acţiuni, sentimente, fiinţe etc. ale căror însuşiri, caracteristici, elemente etc. sunt comparate cu ele însele în diverse aspecte, situaţii) constant, egal, invariabil, neschimbat. Temperatura gazului se menţine la o valoare 11984 uniformă. A menţinut o viteză uniformă de deplasare pe tot parcursul drumului. îşi iubeşte copiii cu dragoste uniformă. 2 (despre procese fiziologice, mişcări etc.) regulat. Deşi grav rănit, are respiraţia uniformă. 3 (despre viaţa, existenţa oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, morocănos, lânced, liniar, monocrom, plat2, searbăd1, sec, sur, tern, vegetativ. Viaţa ei în acel mic oraş a fost uniformă. 4 (despre stil, cuvinte, creaţii, opere de artă etc. sau, p. ext., despre autori, creatori) inexpresiv, monoton, neexpresiv, monocord, plat2, otova. Foloseşte metafore uniforme. Unele dintre picturile sale sunt uniforme. II adv. (modal) monoton, melopeic, otova. Solistul cântă uniform. III s.f. 1 costum. Ofiţerii de marină au uniforme albe. 2 ţinută. Generalul se îmbracă, la ceremonie, în uniformă de gală. Colonelul controlează uniformele soldaţilor. 3 (în opoz. cu „civil”; milit.; meton.) v. Militar. Ostaş. Oştean. Soldat. uniformitari'sm s.n. (geol.) actualism. Uniformitarismul are la bază compararea fenomenelor geologice din trecut cu cele actuale. uniformitate s.f. 1 (în opoz. cu ,,variabilitate,x) constanţă, invariabilitate. Şoferii trebuie să fie atenţi la uniformitatea vitezei de deplasare. 2 regularitate. Această ţesătură se caracterizează prin uniformitatea desenelor. 3 egalitate, uniformizare. 4 monotonie, liniaritate. Ceea ce caracterizează viaţa de provincie este uniformitatea ei. uniformiza vb. I. tr. I 1 (compl indică elementele unui tot, un amestec etc.) a omogeniza. Pentru ca un aluat să crească, ingredientele trebuie să fie bine uniformizate. 2 (compl. indică îmbrăcămintea rutieră) a finisa, a suprafaţa. 3 a standardiza. Viaţa lor a fost uniformizată. II fig. a egaliza, a nivela. Nu se poate uniformiza standardul de viaţă pentru toţi oamenii. uniformizant, -ă adj. uniformizator. Fondul de ten are efect uniformizant. Viaţa trăită într-un mediu depersonalizant şi uniformizant şi-a pus amprenta asupra lui. Poetul nu s-a desprins de stilul uniformizant al epocii. unifbrmizâresf. 11 omogenizare. Uniformizarea amestecului se face cu mixerul. 2 standardizare. Oamenii inteligenţi se opun uniformizării vieţii lor. II fig. egalizare, nivelare. Uniformizarea standardului de viaţă este imposibilă. uniformizât, -ă adj. 1 (despre îmbrăcămintea rutieră) finisat2, suprafaţat. 2 egalat. Salariile uniformizate au nemulţumit pe angajaţi. uniformizator, -oare adj. uniformizant. unilateral, -ă adj. (despre acţiuni, realizări etc. ale oamenilor) limitat, mărginit. Orice dicţionar este unilateral. unilmgv, -ă adj. (despre ediţii, dicţionare etc.) monolingv. Dicţionarele unilingve sunt redactate într-o singură limbă. uni'me s.f. 1 (mat.) unitate, <înv.> uninţă, unişoară (v. unişor). Unimea serveşte la formarea unui număr compus din mai multe univers cifre. 2 (mat.; rar) v. Cifra unităţilor (v. cifră). Unitate de rangul întâi. 3 (metrol.; înv.; şi ttnime a măsurei) v. Unitate. Unitate de măsură. 4 (înv.) v. Indivizibilitate. Unitate. 5 (înv.) v. Unitate. uninţă s.f. (înv.) 1 (mat.) v. Unime. Unitate. 2 v. Unitate. 3 v. Unitate, uniovulâr, -ă adj. (biol.; despre ovare) uniovulat. Ovarele uniovulare au un singur ovul. uniovulat, -ă adj. (biol.; despre ovare) uniovulâr. unipartîd adj. (polit.; rar) v. Monopartid. unipetâl, -ă adj. (bot.; despre flori) monope-tal. Florile unipetale au o singură petală. unire s.f. 11 asamblaj, asamblare, asamblat1, fixare, îmbinare, împreunare, montaj, montare1, reunire, <înv.> îmbinătură, împreunătură. Mecanicul a realizat unirea pieselor motorului maşinii într-un timp relativ scurt. 2 combinare, combinaţie, îmbinare, împreunare, îngemănare, <înv.> îmbinătură, amalgam, amalgamare. Din unirea pieselor de puzzle i-a rezultat un robot. 3 îmbinare, încheiere, montare1, prindere, <înv.> îmbinătură. Unirea scândurilor acoperişului unei case trebuie făcută cu multă atenţie. 4 joncţiune, junctură, legare, legătură. Prin unirea a două corpuri se limitează mobilitatea br relativă. 5 agregare, agregaţie, alipire, lipire, reunire. Unirea rocilor a avut loc cu milioane de ani în urmă. 6 (biol, lingv., tehn.) aglutinare, alipire,lipire, lipitură, reunire, sudare. Unirea hematiilor se face sub acţiunea unor substanţe. 7 adjonc-ţiune, asociere. Este necesară unirea unui aditiv pentru a ameliora proprietăţile unui produs. I11 împreunare, joncţiune, junctură. Unirea celor două tabere de partizani s-a făcut în munţi. 2 căsătorie, însoţire, însoţitură, luare, luat1. Mirii au plecat în luna de miere imediat după unirea lor religioasă. 3 (în opoz cu „ceartă”, „neînţelegere”, ,,vrajbă,T) acord, armonie1, înţelegere, linişte, pace, concordie, <înv. şi pop.> bunăvoire, împăciuire, învoire, potriveală, <înv. şi reg.> sloagă, omonie, concert. în familia lor este o unire deplină. 4 <înv.> uniciune. Nu vor putea înfrunta opiniile răuvoitoare dacă între ei nu este o strânsă unire. 5 comuniune. Se află în unire cu Divinitatea. 6 (polit.) reunire, unificare, <înv.> obştire, unie2. Unirea celor trei ţâri româneşti s-a făcut pentru prima dată sub Mihai Viteazul. 7 contopire, fuzionare, fuziune. Unirea celor două ministere a fost de multă vreme prevăzută. 8 îmbinare, conjugare, împletire. Se impune unirea forţelor interesate de realizarea acestui proiect. unisemăntic, -ă adj. (lingv.; despre cuvinte) monosemantic. Cuvintele unisemantice au un singur sens. unisemanti'sm s.n. (lingv.) monosemantism, monosemie. Unisemantismul este proprietatea unui cuvânt de a avea un singur sens. unisepăl, -ă adj. (bot.; despre flori) monose-pal. Florile unisepale au o singură sepală. unisexuâl, -ă adj. (bot; rar; despre flori) v. Diclin. Monogam. Monosexuat. Unisexuat. unisexualitâte s.f. (bot.) monosexualitate. Unisexualitatea este însuşirea unei flori de a fi unisexuată. unisexuat, -ă adj. (bot; despre flori) diclin, monogam, monosexuat, unisexuâl. Florile unisexuate au organe de reproducere de un singur sex. unisilâb, -ă adj. (lingv.; rar; despre cuvinte) v. Monosilab. Monosilabic, unisilâbic, -ă adj. (lingv.; rar, despre cuvinte) v. Monosilab. Monosilabic, unisonânţă s.f. (muz.) acord, armonie1, consonanţă. Unisonanţa muzicii preclasice este admirată de melomani. unistratificât, -ă adj. monostratificat. Parchetul unistratificat se lipeşte cu un adeziv special unişor, -oară adj., s.f. (înv.) 1 adj. (despre oameni) v. Singurel. Singurică. 2 s.f. (mat) v. Unime. Unitate. unit, -ă adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre elemente componente ale unui obiect, ale unui sistem, despre elemente de acelaşi fel etc.) îmbinat, împreunat, îngemănat, reunit. Firele electrice unite au refăcut circuitul. 2 (tehn.; despre elementele componente ale unui sistem) asamblat2, fixat2, îmbinat, împreunat, îngemănat, montat, reunit. Verifică piesele unite ale motorului maşinii. 3 (biol, lingv., tehn.; despre hematii, bacterii, elemente ale vorbirii, particule ale unor materiale etc.) aderent, adnat, aglutinat, alipit, lipit2, reunit, sudat2. Hematii unite. Afixe posesive unite. II adj. 1 conjugat. S-a impus o acţiune unită a forţelor interesate în realizarea acestui proiect. 2 (polit.; despre regiuni, teritorii etc.) reunit, unificat. Românii din provinciile unite l-au întâmpinat cu urale pe Mihai Viteazul. 3 înfrăţit, solidar. O cerinţă a epocii actuale este lupta unită a popoarelor împotriva terorismului. III s.m., s.f., adj. (relig.) greco-catolic, uniat, unitareş, <înv.> letin. Uniţii sunt adepţi ai Bisericii Unite. Mulţi ardeleni sunt de rit unit. unitar, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „eterogen”; despre un tot, un ansamblu etc.) omogen, <înv. şi reg.> mereu, închegat, monolit, monolitic, sudat2. Echipa naţională de fotbal este o echipă unitară. 2 (despre un întreg, un tot etc.) indisolubil, inseparabil, nedespărţit, neseparabil, organic. Planctonul este un ansamblu unitar de organisme animale şi vegetale. II s.m. (relig; reg.) v. Unitarian, unitareş s.m. (relig.) 1 (înv. şi reg.) v. Unitarian. 2 (reg.) v. Greco-catolic. Uniat. Unit. unitarian,-ă s.m., sf., adj. (relig.) 1 s.m.,s.f., adj. unitarist, <înv. şi reg.> unitareş, unitar. Unitarienii sunt adepţii unitarianis-mului. 2 adj. <înv. şi reg.> unitărăşesc. A aderat la confesiunea unitariană. unitariam'sm s.n. (relig.) unitarism. Unitarianismul este o doctrină a Bisericii Protestante care nu recunoaşte Trinitatea, susţinând unicitatea persoanei şi a naturii lui Dumnezeu. unitarism s.n. (relig; rar) v. Unitarianism. unitarist, -ă s.m., s.f., adj. (relig.; rar) v. Unitarian. unitate s.f. 11 (mat.) unime, <înv.> uninţă, unişoară (v. unişor). Unitatea serveşte la formarea unui număr compus din mai multe cifre. 2 (mat) unitate de rangul întâi = cifra unităţilor (v. cifră), unime. Unitatea de rangul întâi este plasată la dreapta zecilor într-un număr format din două sau mai multe cifre. 3 (metrol.; şi unitate de măsură) <înv.> unime, unime a măsurei. Unitatea de măsură este o mărime fizică scalară în funcţie de care se exprimă toate mărimile de aceeaşi natură. 4 (inform.) unitate centrală de prelucrare = procesor. Unitatea centrală de prelucrare asigură prelucrarea informaţiilor în memoria principală a unui calculator. 5 (statist.) unitate statistică = individ. 6 <înv.> uniciune, unime, uninţă, uniţă. Cuvântul nu este o unitate izolată. Acest spaţiu trebuie văzut ca o unitate geografică. 7 <înv.> uninţă. A publicat un articol în care a studiat o serie de unităţi lexicale. Celula este unitatea de bază a organismelor vii. 8 (econ.) firmă, întreprindere, stabiliment. Unitatea lor merge bine. Lucrează ca angajat la o unitate româno-austriacă. 9 instituţie, aşezământ, <înv.> stabiliment, tocmeală, organism. Unităţile publice importante din oraş se află în centru. 10 (milit.) unitate volantă = trupă volantă. Unitatea volantă se poate deplasa rapid; (la pl.) unităţi de transmisiuni = trupe de transmisiuni (v. trupă). Unităţile de transmisiuni sunt specializate în executarea şi asigurarea legăturilor prin radio, telefon etc. 11 ansamblu, întreg, tot. Casele cartierului rezidenţial formează o unitate armonioasă^ 1 indimibilitate, 4mvr> uniciune, unime. Unitatea unui popor nu trebuie distrusă. 2 omogenitate. Unitatea echipei naţionale de fotbal este absolut obligatorie pentru a se obţine rezultate performante. 3 legătură, solidaritate, solidarism, coeziune. între cele două popoare există o strânsă unitate. 4 confraternitate, frăţie, înfrăţire, solidaritate, solidarizare. Unitatea popoarelor în lupta împotriva terorismului este o cerinţă a epocii actuale. 5 conformitate, identitate. Unitatea de opinii şi de gusturi întăreşte relaţia dintre cei doi tineri. unitărăşesc, -eâscă adj. (relig; înv. şi reg.) v. Unitarian. uniton, -ă adj. (înv.; despre glas, melodii, sunete, zgomote etc.) v. Monoton. unitonic,-ă adj. (înv.; despre glas, melodii, sunete, zgomote etc.) v. Monoton, unitor, -oare adj., s.f. (înv.) 1 adj. (gram.; despre număr) v. Singular. 2 s.f. (lingv.) v. Cratimă. Linioară. Linioară de unire. Liniuţă de despărţire. Liniuţă de unire, uniţă s.f. (înv.) v. Unitate, univalent, -ă adj. (chim.; despre elemente chimice sau despre radicali chimici) monova-lent, <înv.> monoatomic. Elementele univalen-te au o singură valenţă. univers s.n. 11 (filos.; în opoz. cu „microcosmos”) cosmos, lume, macrocosmos, megacos-mos, vileag, <înv.> unocuprinzime. Unii filosofi susţin că pământenii nu sunt singuri în univers. 2 glob, globul pământesc (v. glob), astupare de circulaţie etc.) a bara, a bloca, a închide, a obstacula, a cuprinde, a obstrua. A astupat intrarea în beci. Nămeţii au astupat drumul. 5 tr. (compl. indică spaţii, cavităţi etc.; adesea cu determ. introduse prin prep. „cu”) a umple. A astupat şanţul cu pământ. 6 tr. (pop.; compl. indică persoane decedate) v. îngropa. înhuma. înmormânta. 7 refl. (med., med. vet.; pop.; despre fiinţe) v. Constipa. II tr. fig. 1 (rar; compl. indică manifestări, acţiuni ale oamenilor, mişcări sociale etc.) v. înăbuşi. Jugula. Reprima. Sugruma. 2 (fam.) v. Acoperi. Completa. Complini. Umple. astupare s.f. 1 acoperire, închidere. Astuparea fântânii cu un capac se impunea. 2 astupat1, închidere, înfundare, înfundat1, obturare, obturaţie. Astuparea ţevii s-a produs din cauza resturilor menajere. 3 (med., med. vet.) emfraxie, înfundare, obliterare, obliteraţie, obstrucţie, obturare, ocluziune, opilaţie. Astuparea unui vas de sânge se produce din cauza colesterolului crescut. 4 (med., med. vet; pop.) v. Constipaţie. Coprostază. Copros-tazie. astupat1 s.n. astupare, închidere, înfundare, înfundat1, obturare, obturaţie. astupat2, -ă adj. 1 (despre orificii, cavităţi etc.) acoperit, închis. Fântâna astupată nu mai reprezintă un pericol. 2 (despre conducte, orificii, canale etc.) închis, înfundat2, obturat. Ţeava astupată trebuie desfundată. 3 (despre sticle, butoaie etc.) închis, înfundat2, pecetluit2. Se întoarce din beci cu o sticlă de vin astupată. 4 (despre intrări, căi de acces, artere de circulaţie etc.) barat, blocat, închis. Din cauza drumului astupat s-a perturbat circulaţia. 5 (med., med. vet; pop.; despre fiinţe) v. Constipat. astupător s.m. (arg.) 1 (la pantaloni) v. Prohab. Şliţ. 2 v. Chilot. Pantalon, astupătură s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Constipaţie. Coprostază. Coprostazie. astupuş s.n. 1 (pop.) v. Dop. 2 (tehn.; reg.) v. Buraj. Burare. astut, -ă adj. (livr.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean. astuţie s.f. (livr.) 1 v. Şiretenie1. Şmecherie. Viclenie. Vulpenie. 2 v. Abilitate. Artificiu. Stratagemă. Subterfugiu. Şiretenie1. Şiretlic. Şmecherie. Tertip. Truc. Viclenie. Vicleşug. Vulpenie. astuţios, -oăsă adj. (livr.; despre oameni) v. Şiret3. Şmecher. Viclean, asud s.n. (reg.) 1 (fiziol.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie. 2 (art.; bot.) asudul-calului v. Osul-iepurelui (v. os) (Ononis spinosa). asudă vb. I. intr. 11 (fiziol; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) a exsuda, a năduşi, a transpira, a transsuda, a (se) înăduşi, a (se) năclăi, a năboi2, a răpuci. A asudat abundent din cauza alergatului. I-au asudat palmele. 2 (fiziol.; despre animale, mai ales despre cai) a se clăbuci, a se înspuma, a se înspumega, a se spuma, a spumega. Goniţi fără milă, caii asudau. 3 (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) a se aburi. Lentilele ochelarilor au asudat. Geamurile au asudat. II fig. (despre oameni) a se munci, a se obosi, a se osteni, a se trudi. Asudă să câştige cinstit o pâine. asudare s.f. (fiziol.) 1 asudat1, exsudare, exsudaţie, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. Prin asudare se elimină unele toxine din organism. 2 înspumare, spumare, spumegare. Asudarea cailor este rezultatul efortului fizic mare. asudât1 s.f. (fiziol.) asudare, exsudare, exsudaţie, năduşeală, sudoraţie, transpirare, transpirat1, transpiraţie, transsudare, transsudaţie, <înv. şi pop.> asudătură. asudat2, -ă adj. 1 (fiziol.; despre fiinţe sau despre părţi ale corpului lor) năduşit, transpirat2, ud, umed, umezit2, înăduşit, năboit. îşi şterge ceafa asudată cu un şerveţel. 2 (fiziol; despre animale, mai ales despre cai) înspumat, înspumegat, spumat, spumegat2, spumatic, spumos, spumegând. Se opreşte pentru a da răgaz armăsarului asudat să se odihnească. 3 (despre obiecte din sticlă, pereţi etc.) aburit, brumat. Nu poţi vedea nimic prin lentilele asudate ale ochelarilor. asudătură s.f. (fiziol.; înv. şi pop.) 1 v. Asudare. Asudat1. Exsudare. Exsudaţie. Năduşeală. Sudoraţie. Transpirare. Transpirat1. Transpiraţie. 2 (concr.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, asudoăre s.f. (fiziol; reg.) v. Apă. înăduşeală. Năduşeală. Sudoare. Sudoraţie. Transpiraţie, asughi'ţ s.n. (fiziol; reg.) v. Sughiţ, asumă vb. I. tr. (constr. cu un pron. pers. în dat.) 1 (compl. indică responsabilităţi, răspunderi etc.) <înv.> a ridica. Prefectul îşi asumă răspunderea pentru măsurile luate. 2 a-şi aroga. îşi asumă merite care nu i se cuvin. 3 (compl indică în special atentate) a revendica. Nicio grupare teroristă nu şi-a asumat încă atentatul asumare s.f. arogare. Asumarea unor merite necuvenite este condamnabilă. asumat, -ă adj. arogat. Drepturile asumate i-au fost contestate. asumată vb. I. tr., refl. (reg; compl. sau sub. indică oameni) v. Ameţi. Griza. îmbăta. Turmenta. asumatăt, -ă adj. (reg.; despre oameni) v. Ameţit. Băut. Beat2. Grizat. îmbătat. Tulbure. Turmentat. asună vb. I. intr. (muz.; înv.; despre instrumente muzicale) v. Cânta. Răsuna. Sufla. Suna. asunătoăre s.f. (bot.; reg.) v. Pojarniţă. Sunătoare (Hypericum perforatum). asupra prep. (constr. cu gen.) I (introduce un circ. de loc) 1 deasupra, peste. Se înclină asupra lui. Se apleacă asupra pervazului pentru a vedea mai bine. 2 (circ. indică direcţia unei mişcări sau a unei acţiuni) către, înspre, la1, spre, <înv.> a2, despre, între2, supra. Profesorul îşi aruncă privirea asupra elevului şi-l vede copiind. II (introduce un compl. indir.) 1 (compl. indică ideea de adversitate, de ostilitate) contra1, împotriva, 1126 la1, pe, spre, <înv. şi reg.> alean, <înv.> către, despre. Câinii au sărit asupra hoţilor. 2 (compl. indică o relaţie) despre. Poartă o discuţie asupra subiectului acestei opere literare. III (introduce un circ. de timp care indică o aproximaţie; reg.) v. Către. înspre. Spre. asupreâlă s.f. (pop.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. asuprelnic, -ă adj. (înv.) v. Asupritor. Exploatator. împilător. Opresiv. Opresor. Oprimant. Persecutor. Prigonitor, asupri vb. IV. tr. 1 (compl. indică oameni) a năpăstui, a nedreptăţi, a oropsi, a ostraciza, a persecuta, a prigoni, a urgisi, a vitregi, <înv. şi reg.> a întiri, a strâmbătăţi, <înv.> a gilălui, a goni, a nevolnici, a obidi, a obijdui, a catatrexi. Nu a asuprit pe nimeni în viaţa lui. 2 (compl. indică oameni, grupuri sociale, colectivităţi) a exploata, a împila, a împovăra, a năpăstui, a opresa, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, a vitregi, a robi, <înv. şi reg.> a bântui, <înv.> a necăji, a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, a apăsa, a despuia, a mulge, a stoarce, a suge, a mânca, a stoci, a călca. Tiranul îşi asupreşte propriul popor. 3 (fam.; compl. indică oameni) v. Bârfi. Blama. Calomnia. Cleveti. Defăima. Denigra. Detrac-ta. Discredita. Infama. Ponegri. Şopti. Vitupera. 4 (înv.; compl. indică oameni) v. Constrânge. Face. Forţa. Obliga. Sili. Soma. 5 (înv.) v. Exacerba. Exagera, asupriciune s.f. (înv.) 1 v. Asuprire. Exploatare. împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. 2 v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare. asuprire s.f. 1 năpăstuire, nedreptate, ne-dreptăţire, oropsire, ostracizare, persecutare, persecuţie, urgisire, oropseală, <înv. şi reg.> strâmbătăţire, <înv.> obidire, urghisitură, zulum. A fugit de acasă din cauza asupririi suferite din partea mamei vitrege. 2 exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, oropsire, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, tiranie, urgisire, asupreală, silnicie, <înv.> apăs, asupriciune, asupritură, avanie, goniciune, gonire, gonitură, îngreu-ială, nepriinţă, nevolnicie, obidă, obidire, obijduire, catatrehmos, apăsare, despuiere, jug, stoarcere, apăsătură, armăşie, învăluială, strâns o are. Asuprirea poporului este specifică regimurilor totalitare. 3 (înv.) v. Constrângere. Forţare. Obligare. Silire. Somare. Violentare, asuprit, -ă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre oameni) năpăstuit, nedreptăţit, oropsit, persecutat, urgisit, vitregit, obidit, <înv.> osândit, strâmbătăţit. Copiii asupriţi au devieri de comportament. 2 adj., s.m., s.f. exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, robit, urgisit, vitregit, obidit, silnicit, <înv.> obijduit, apăsat2, despuiat. Poporul asuprit s-a ridicat contra tiranului. asupritor, -oare adj., s.m., s.f. exploatator, împilător, opresiv, opresor, oprimant, persecutor, prigonitor, <înv.> asuprelnic, gonaci, gonitor, năpăstuitor, obiditor, obijduitor, vampir, apăsător, storcător, storcător de averi, mâncător. Mulţi dintre cei consideraţi asupritori au fost întemniţaţi de comunişti. asupritură s.f. (înv.) v. Asuprire. Exploatare, împilare. Năpăstuire. Opresiune. Oprimare. Oropsire. Persecutare. Persecuţie. Prigoană. Prigonire. Tiranie. Urgisire. asurzeală s.f. (med., med. vet.; rar) v. Asur-zire. Asurzit. Surzire. asurzi vb. IV. 1 intr. (med., med. vet.; despre fiinţe) a surzi, a pliurzi. Unele persoane asurzesc cu cât înaintează în vârstă. 2 tr. (compl. indică fiinţe) a surzi. Ţipă aşa de tare că îl asurzeşte. asurzie s.f. (med., med. vet.; pop.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, asurzime s.f. (med., med. vet.; înv.) v. Surditate. Surzeală. Surzenie, asurzire s.f. 1 (med., med. vet.) asurzit, surzire, asurzeală, asurzitură, surzitură. Se teme de asurzire. 2 (fon.) afoni-zare. Asurzirea se produce la sunetele sonore. asurzit s.n. (med., med. vet.) asurzire, surzire, asurzeală, asurzitură, surzitură. asurzitor, -oare (despre zgomote, sunete etc.) infernal, <înv.> surzitor. Zgomotele din stradă sunt asurzitoare. asurzitură s.f. (med., med. vet.; rar) v. Asurzire. Asurzit. Surzire. aşâ adv., adj. invar. I adv. 1 (modal) astfel. Crede că este bine că l-a sfătuit aşa. 2 (modal) atât. Nu te grăbi aşa! 3 (modal) astfel, exact, întocmai. Să faci aşa cum ai promis. 4 (modal; exprimă o aprobare) bine, bun. -Pune-ţi, te rog semnătura aici! -Aşa! 5 (temporal; înv.) v. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât. II adj. invar, (antepus subst. determ.) asemenea, atare, <înv.> acătării. O aşa chestiune nu este uşor de rezolvat. Nu vrea să mai colaboreze cu un aşa om. aşă-numi't, -ă adj. (antepus subst. determ.) aşa-zis, pretins. Un aşa-numit avocat i-a înşelat. aşă-zis, -ă adj. (antepus subst. determ.) aşa-numit, pretins. aşadar adv., conj. coord. concl. 1 adv. (modal) astfel, lipon. Dorinţa sa este, aşadar, un vis. 2 conj. coord. concl. atunci, dar1, deci, şi, or, apoi, <înv.> utrinde, ergo. Aşadar revin la cele spuse anterior. * aşarnâ vb. I. tr., refl. (livr.; compl. sau sub. indică oameni) 1 v. îndârji. înfuria. întărâta, înverşuna. 2 v. Entuziasma. înflăcăra. Însufleţi. Pasiona. aşăşi adv. (înv. şi reg.) 1 (modal; exprimă ideea de exactitate, de conformitate cu adevărul, întărind sensul cuv. determ. sau ideea care urmează) v. Chiar. Exact. Tocmai. 2 (temporal) y. Acum. Imediat. îndată. Numaidecât. aşău s.n. (reg.) v. Cazma. Hârleţ. âşchie s.f. 11 surcea, surcică, ţandăra, <înv. şi pop.> despicătură, zburătură, lospătură, puzderie, salcă1, sălângă, scărâmbă, sclepeniţă, scoarţă, seci, sfarghie, şleamuri, şplităr, tioc, ţeapcă, ţepeligă, ţepigă, <înv.> ostrac, oţapoc. Sculptorul îşi fereşte ochii de aşchiile care sar când ciopleşte lemnul. 2 ţeapă, ţep, ţepuşă, spin, ţandără, ţaşcă, ţepoc. I-a scos copilului o aşchie din picior. II fig. butadă, ironie, persiflare, zeflemea, ace (v. ac), bobâmac, împunsătură, înţepătură, uşcătură1, pişcătură, râs2, săgeată, suliţă, şfichi, şfichiuitură, ţep, ţepuşă. Aşchiile pamfletarului nu iartă pe nimeni. aşchioără s.f. aşchiuţă, ţăndărică, ţepuşă, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. Când curăţa trunchiul de brad de coajă, în toate părţile săreau aşchioare. aşchios, -oăsă adj. (despre materiale) ţăndăros. Materialele aşchioase se desfac în aşchii. aşchiţă s.f. (reg.) v. Aşchioără. Aşchiuţă. Ţăndărică. Ţepuşă. aşchiuţă s.f. aşchioară, ţăndărică, ţepuşă, ţepuşor, aşchiţă, ţăndărice. aşculi vb. IV. tr. (reg; compl. indică oameni) v. Admonesta. Certa. Dăscăli. Dojeni. Judeca. Moraliza. Mustra. aşeză vb. 1.11 refl. (despre fiinţe; cu determ. care indică locul, poziţia etc.) a sta, a şedea, a se lăsa, a se pune, a se instala. în timpul liturghiei se aşază în genunchi. 2 refl., tr. (sub. sau compl. indică fiinţe; urmat de determ. locale introduse prin prep. „pe”, „în”) a (se) culca, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune, a se instala. Se aşază comod în pat. Se aşază pe nisip pentru ajaceplajă. 3 refl. (despre particule sau despre fragmente de minerale, roci, organisme etc. aflate într-un mediu lichid) a se acumula, a se depozita, a se depune, a se lăsa, a se sedimenta. Aluviunile s-au aşezat pe fundul albiei râului. 4 refl. (în opoz. cu „a se tulbura”; pop.; despre lichide care conţin corpuri în, suspensie) v. Deburba. Decanta. Defeca. Limpezi. 5 refl. fig. (fam.; despre oameni) a se aşterne, a se pune. Conştient că se apropie perioada examenelor, se aşază pe carte. 6 tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică fiinţe, manifestări, acţiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Linişti. Potoli. Tempera. 7 refl. recipr. fig. (înv.; mai ales despre adversari) v. Concilia, împăca. Reconcilia. II refl. 1 (despre oameni) a poposi, a tăbărî, a dejuga. Drumeţii s-au aşezat pe marginea drumului pentru a lua o gustare. 2 (despre oameni sau despre populaţii; cu determ. locale) a se fixa, a se instala, a se opri, a se stabili, a se stabiliza, a se statornici, <înv. şi pop.> a se pune, a se sălăşlui, a se aranja, <înv. şi reg.> a se sălăşui, <înv.> a se lăcăşlui, a se prinde, a se sădi, a se stăvi, a se stâlpi, a se rădăcina. După mai multe mutări cu serviciul prin ţară, în cele din urmă s-a aşezat cu domiciliul în Iaşi. -III tr. 1 (compl indică obiecte, elemente ale unui ansamblu etc.) a aşezare aranja, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărţi, a orândui, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a rândui, a repartiza, a sistematiza, a sistemiza, a alcătui1, a chiti1, a deretica, a întocmi, a înciocăla, a tiposi, <înv.> a dispoza, a drege, a rămuri, a tocmi. A aşezat piesele jocului după un anumit criteriu. 2 (compl. indică obiecte de îmbrăcăminte sau de încălţăminte, ţinuta etc.) a aranja, a potrivi, a chiti1. înainte de a ieşi din casă, îşi aşază cravata. 3 (compl. indică coafura, părul) a aranja, a îndrepta, a netezi, a nelei. îşi aşază pârul în faţa oglinzii. 4 (compl. indică obiecte) a aşterne, a întinde, a pune. Aşază cearşaful pe pat. Fetele au aşezat o pătură pe iarbă. 5 (compl. indică mese) a aranja, a aşterne, a întinde, a pregăti, a pune, a rândui. în zile festive aşază masa în salon. 6 (tehn.) a monta, a poza. După ce a reparat televizorul, aşază carcasa. 7 (fam.; compl. indică haine sau părţi ale lor) v. Adapta. Ajusta. Potrivi. IV refl. 1 (despre zăpadă, praf, nisip etc.) a se aşterne, a se depune, a se pune. Praful se aşază pe mobilă. 2 (despre brumă, zăpadă etc.) a se aşterne, a cădea, a se depune, a se lăsa, a pica2. Bruma se aşază peste câmpii. 3 (înv.) v. Baza. Bizui. Conta. Fundamenta. încrede. întemeia. Sprijini. V 1 tr. (compl. indică obiecte) a depune, a pune, a alipui. Aşază mapa pe birou. 2 tr., refl. ( cu determ. locale) a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa, a (se) posta, a (se) pune. Administratorul firmei a hotărât ca ghereta paznicului să fie aşezată la intrarea în clădire. 3 tr. (mai ales pop. sau fam.; compl. indică mai ales obiecte) a lua, a pune. Şi-a aşezat un şal pe umeri. 4 tr. (compl. indică instalaţii, maşini, construcţii, sedii etc.) a amplasa, a fixa, a plasa, a situa, a stabili, <înv.> a statornici. A aşezat fabrica departe de centrul oraşului. 5 tr. (înv.; compl. indică ţări sau aşezări omeneşti) v. Descăleca. înfiinţa. întemeia. 6 tr. (polit.; înv.; compl. indică ţări, regiuni etc) v. Coloniza. 7 tr. (înv.; compl. indică legi, taxe, norme etc.) v. Fixa. Hotărî. Institui, întocmi. Stabili. Statornici. 8 tr. (înv.; compl. indică tratate, alianţe etc.) v. încheia. V11 tr., refl. (compl sau sub. indică oameni) a (se) rostui, a (se) căpătui. Şi-a aşezat bine copiii, la oraş. S-a aşezat şi el la casa lui. 2 tr. (înv.; compl. indică planuri, proiecte etc.) v. Gândi. Intenţiona. Plănui. Proiecta. Vrea. aşezare s.f. I 1 acumulare, depozitare, depunere, lăsare, sedimentare, sedimentaţie. Aşezarea aluviunilor pe fundul albiei râului poate îngreuna navigaţia. 2 poposire, dejugare. Aşezarea drumeţilor la marginea drumului s-a făcut pentru a lua o gustare. 3 fixare, instalare, oprire, stabilire, stabilizare, statornicire, sălăşluire, <înv. şi reg.> sălăşuire, stăvire, <înv.> lăcăşluire, locuinţă. Aşezarea familiei doctorului în sat e benefică pentru oamenii locului. 4 aranjare, aranjat1, clasare, clasificare, distribuire, împărţire, ordonare, rânduială, rânduire, repartizare, sistematizare, <înv.> orânduire. Aşezarea