DICȚIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE (DELR) Volumul II Litera C Partea a 2-a CLAC-CYBORG Coordonatori: Ion Giurgea Cristian Moroianu Redactori: Iul ia Barbu-Comaromi, Victor Celac, Iul iana Chiricu, Ștefan Colceriu, Ion Giurgea, lulia Mărgărit Carmen Mîrzea Vasile, Mihaela Morcov, Cristian Moroianu, Raluca Mihaela Nedea, Anabella-Gloria Niculescu-Gorpin, Gabriela Stoica, Gabriela Șerban, Monica Vasileanu, Dana Mihaela Zamfir. Comisia de revizie: Ștefan Colceriu, Ion Giurgea, Cristian Moroianu, Monica Vasileanu, Dana Mihaela Zamfir Inițiatorii seriei: Acad. |Marius Sală] Andrei Avram] membru corespondent al Academiei Române ACADEMIA ROMÂNĂ Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan - Alexandru Rosetti” DICȚIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE (DELR) Volumul II Litera C Partea a 2-a CLAC-CYBORG EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE București, 2018 Copyright © Editura Academiei Române, 2018. Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate editurii. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie, nr. 13, Sector 5 050711, București, România Tel: 4021-318 81 46,4021-318 81 06 Fax: 4021-318 24 44 E-mail: edacad@ear.ro Adresa web: wvvw.ear.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ "IORGU IORDAN - AL. ROSETTI" (București) Dicționarul etimologic al limbii române (DELR) / Institutul de Lingvistică "lorgu Iordan - Al. Rosetti”. - București: Editura Academiei Române, 2012- vol. ISBN 978-973-27-2220-6 Voi. 2. Partea 2 : C (CLAC-CYBORG). - 2018. - Conține bibliografie. - Index. - ISBN 978-973-27-2963-2 81’374.2:811.135.1'373.6-135.1 81’374.4-135.1 Lucrare editată cu sprijin financiar din Fondul Recurent al Donatorilor aflat la dispoziția Academiei Române Redactor: Adriana GRECU Tehnoredactor: Mariana IONICĂ Coperta: Mariana ȘERBĂNESCU Bun de tipar: 26.11.2018. Format: 16/70 * 100. Coli de tipar: 40,5 C.Z. pentru biblioteci mari: 459 - 321.2 - 59 C.Z. pentru biblioteci mici: 459 CUVANT-INAINTE Partea a doua a celui de-al doilea volum al Dicționarului etimologic al limbii române încheie litera C, de la interjecția Clac la englezismul Cyborg și reprezintă, în aceiași timp, încheierea unei etape experimentale, dar și decizionale legate de structura și rolul acestei lucrări lexicografice academice, gândită pe termen lung. Ceea ce propunem în acest volum va constitui, așadar, platforma stabilă a volumelor viitoare, cu respectarea propriilor noastre reguli de bază, care sunt, în esență, următoarele: 1) continuarea raportării la cele patru dicționare de referință (CADE, DA/DLR, SDLR și DEX), considerate reprezentative atât pentru evoluția limbii noastre, cât și pentru starea ei actuală; 2) indicarea consecventă, în cazul cuvintelor dialectale, a regiunilor în care acestea s-au folosit, la un moment dat, sau se mai folosesc și astăzi; 3) consemnarea substanțială a sensurilor cuvintelor, în ordinea cunoașterii și folosirii lor actuale, urmată de traducerea în limba franceză a sensurilor intrărilor; 4) indicarea primei atestări, realizată prin apelul la o bază bogată de surse în format electronic; 5) indicarea explicită a sursei unde este atestat pentru prima dată cuvântul discutat, cu evidențierea primei variante (fonetice, grafice, accentuale sau morfologice), dacă ea diferă de forma literară actuală; 6) trecerea în revistă a etimologiilor directe considerate valabile, inclusiv acceptarea unor surse multiple, urmată de respingerea motivată a celor considerate greșite; 7) realizarea de comentarii etimologice în cazul cuvintelor dificile, cu argumentarea opțiunilor proprii; 8) detalierea traseului etimologic al cuvintelor până la acea bază lexicală îndepărtată care poate constitui o sursă de informație etimologică suplimentară; 9) adăugarea, acolo unde este cazul, a unor informații de ordin enciclopedic (spre exemplu, numele inventatorului unui termen științific, anul în care acesta din urmă a fost pus în circulație etc.); 10) continuarea grupării cuvintelor pe familii lexico-etimologice, o operațiune dificilă și discutabilă în multe cazuri, dar cu rezultate foarte interesante și, la rândul lor, productive; fiecare component al familiei este prezentat în mod similar cu intrarea (categorie lexico- gramaticală, informații diastratice, sensuri, prima atestare, sursa primei atestări, etimologie directă, etimologie indirectă, eventuale comentarii enciclopedice); 11) precizarea dubletului etimologic (dacă acesta există) și trimiterea, prin cf., către alte intrări înrudite etimologic, dar care, din motive care țin de gradul/tipul de înrudire formală și de distanța semantică dintre ele, nu au putut fi incluse într-o singură familie lexico-etimologică. Dicționarul continuă cu două secțiuni Addenda et corrigenda, prima pentru volumul A-B, a doua pentru volumul Ci (Ca-Cizmă), în care au fost făcute necesare completări și îndreptări, în principal referitoare la adăugarea unor cuvinte sau variante lipsă, la reevaluarea primei atestări și a etimologiei. Așa cum este firesc, dicționarul se încheie cu un indice care conține cuvinte și variante românești. Modificările de substanță față de volumele anterioare privesc, pe de o parte, relația dintre cuvânt și variantă (începând cu acest volum, am considerat, prin convenție, oscilațiile de adaptare morfologică de gen, în interiorul substantivelor, și de conjugare, în cazul verbelor, ca aparținând aceluiași cuvânt, cu condiția păstrării aceluiași conținut) și, pe de altă parte, nivelul/gradul de detaliu al informației oferite. Conștientă de faptul că cercetarea etimologică trebuie să urmărească în detaliu atât parcursul unui cuvânt odată pătruns în limbă (de la modul de pătrundere la contextul lingvistic și extralingvistic - social, temporal, geografic, comunicațional etc. - în care el a fost sau este folosit), cât și istoria anterioară preluării lui (sensurile etimologice, zona de circulație, gradul de cunoaștere, relația cu referentul etc.), echipa redacțională a acordat, atât cât i-a stat în putință, o atenție particulară tuturor aspectelor care ar putea duce la clarificarea originii cuvintelor și la includerea lor într-un context mai larg, necesar înțelegerii mai complexe a relațiilor inter- și intralingvistice. Astfel, cercetătorul VI specialist poate urmări cu rezultate mai bune istoria lui clar și relația lui cu clar inel sau clearing, relația dintre cheie și clavecin, claviatură, claviculă sau clavir, iar un cititor curios poate afla, spre exemplu, cum numele a ceea ce numim în română citocrom a fost dat de biologul David Keilin, cine a creat etimonul rom. citocromie sau al rom. cromatină (Eugen Albert, respectiv Walther Flemming) etc. De asemenea, sursele au fost îmbogățite substanțial, ceea ce a dus la o firească redimensionare a listei care le conține. Un aspect demn de semnalat este și efortul nostru de a face mai clare și, deci, mai funcționale siglele surselor folosite. Atunci când am indicat pentru prima atestare a unui cuvânt o sursă siglată generic „Opere”, am verificat, de fiecare dată, anul apariției textului respectiv la capitolul „Note și variante”. Una dintre prioritățile noastre în volumele următoare va fi prezentarea în variantă completă a informațiilor privitoare la prima atestare, operațiune care - dincolo de caracterul ei relativ și orientativ - va da mai mare credibilitate trimiterilor bibliografice și va constitui un punct de reper pentru cei care vor dori să cerceteze suplimentar istoria pătrunderii, formării și adaptării unui cuvânt în limba română. Atât în cazul secțiunii Addenda et corrigenda, cât și în realizarea dicționarului propriu-zis, datorăm mulțumiri colegilor lexicografi și lexicologi, din București și din țară, care ne-au ajutat la obținerea de materiale bibliografice în format electronic (dr. Monica Busuioc, București) și la recuperarea unei foarte utile liste cu prime atestări pregătite de N. A. Ursu pentru ediția ci IH-a din TDRG (dr. Gabriela Haja, Iași), ca și pentru sfaturile primite colegial de la dr. Alin Mihai Gherman și dr. Dumitru Loșonți (Cluj-Napoca). Mulțumiri datorăm, de asemenea, lui Pârvu Boerescu, pentru articolele referitoare la volumele anterioare, trimise nouă, spre consultare. încă în faza preliminară a publicării lor. Dedicăm acest volum, cu recunoștință, regretaților maeștri ai etimologiei românești, acad. Marius Sala și Andrei Avram, membru corespondent al Academiei Române, inițiatorii acestei serii, care ne-au stat alături, până aproape de final, în fapt și în spirit. Cristian Moroianu ABREVIERI abr. = abruzzez (dialectul din Abruzzo) corn. = comun(ă) abstr. = abstract comp. = compunere ac. = acuzativ conj. = conjuncție, conjuncțional acc. = accent, accentuat, accentuai conj. prez. = conjunctiv prezent adj. = adjectiv, adjectival cor. = coregrafie admin. = administrativ, administrație cors. = corsican adv. = adverb, adverbial cr. = croat(ă) adv. reL = adverb relativ Criș. = Crișana agent = nume de agent cuL = culinar alb. = albanez(ă) cuv. = cuvânt anat. = anatomie dalm. = dalmat(ă) antrop. = antroponim dat. = dativ aor. = aorist dem. = demonstrativ apul. = apulez (dialectul din Apulia) deprec. = depreciativ ar. = aromân(ă) der. = derivat arag. = aragonez(ă) dial. = dialect(al) arg. = argou, argotic dim. = diminutiv(al) arhit. = arhitectură Dobr. = Dobrogea art. = articol, articulat dr. = dacoromân(ă) astron. = astronomie dublet etim. = dublet etimologic augm. = augmentativ ebr. = ebraic(ă) austr. = austriac econ. = economie Ban. = Banat el. = element Bas. = Basarabia eng. = engadinez(ă) bel. = belarus(ă) engl. = englez(ă) bg. = bulgar(ă) entom. = entomologie Bih. = Bihor et. = etimon, etimologie biol. = biologie etim. pop. = etimologie populară bis. = (termen) bisericesc etnol. = etnologie bol. = bolognez ex. = exemplu bot. = botanică expr. = expresie Buc. = Bucovina f. = feminin c. = circa fam. = familiar c.p. = comunicare personală Fam. = familia (lexicală) calabr. = calabrez(ă) farm. = farmacie campan. = dial. din Campania fem. = feminin cat. = catalan(ă) fig. = figurat ceh. = ceh(ă) fii. = filosofie cf. = confer fin. = finanțe chim. = chimie fiz. = fizică chin. = chinez(ă) fiziol. = fiziologic, fiziologie cinem. = cinematografie folc. = folclor col. = colectiv fon. = fonetică, fonologie viii fot. = fotografie fr. = francez(ă) fr.-prov. = franco-provcnsal(ă) friul. = friulan(ă) galic. = galician(ă) gen. = genitiv geol. = geologie geom. = geometrie germ. = german(ă) gr. = grec, greacă gr. neol. = neologism din greaca veche gram. = gramatică h. = harta hot. = hotărât(ă) Huned. = Hunedoara i.-e. = indo-european(ă) id. = idem (cu referire la sens) iht. = ihtiologie ind. prez. = indicativ prezent industr. = industrie inii. = influențat(ă), influență inform. = informatică interj. = interjecție interog. = interogativ interog.-rel. = interogativ-relativ intranz. = intranzitiv invar. = invariabil ir. = istroromân(ă) ist. = istorie it. = italian(ă) împr. = împrumut înv. = învechit japon. = japonezi ă) jur. = juridic lat. = latin(ă) lat. dun. = latin(ă) dunărcan(ă) lat. med. = latin(ă) medicval(ă) lat. neol. = neologism din latină lat. vulg. = latin(ă) vulgar(ă) let. = leton(ă) lingv. = lingvistică lit. = literal lituan. = lituanian(ă) livr. = livresc loc. = locuțiune log. = logică m. = masculin m.bg. = medio-bulgar(ă) m.gr. = medio-grec, medio-greacă maced. = macedonean(ă) magh. = maghiar(ă) Mar. = Maramureș mar. = maritim mase. = masculin mat. = matematică med. (după nume de limbi) = mediu, medi< med. = medicină Mehed. = Mehedinți metal. = metalurgie mii. = (termen) militar min. = mineralogie, minerit mitol. = mitologie Mold. = Moldova morav. = dialectul ceh din Moravia mr. = meglenoromân(ă) Munt. = Muntenia muz. = muzică n. = neutru n.pr. = nume propriu nap. = napolitan Năs. = Năsăud nec. = necunoscut(ă) neg. = negativ nehot. = nehotărât(ă) neol. = neologism, neologic nes. = nesigur ngr. = neogrec, neogreacă nom. = nominativ nord. = (limba) nordică num. = numeral occ. = occitan(ă) Olt. = Oltenia onomat. = onomatopeic, onomatopee ord. - ordinal orig. = origine ornit. = ornitologie p. anal. = prin analogie p. ext. = prin extensiune p. restr. = prin restrângere pan rom. = pan rom an ic part. = participiu, participiul pct. = punctul peior. = peiorativ pers. (+ 1, 2, 3) = persoană pers. = persan(ă) pese. = pescuit piem. = piemontez(ă) pl. = plural pl. tantum = plurale (antum pol. = polonez(ă) poligr. = poligrafie pop. = popular pos. = posesiv pref. = prefix IX prep. = prepoziție, prepozițional pron. = pronume, pronominal pron. rel. = pronume relativ prus. ~ prusian(ă) psih. = psihologie ptg. = portughez(ă) rad. = rădăcină refl. = reflexiv reg. = regional rel. = (termen) religios ret. = retoroman(ă) rom. = român(ă), românesc rom. corn. român(ă) comun(ă) romagn. = romagnolo rus. = rus(ă) s. = substantiv s.v. = sub voce sanscr. = sanscrit(ă) săs. = săsesc ser. = sârbo-croat(ă) sd. = sard(ă) sec.= secol sf. = sfârșit sg. = singular sg. tantum = singulare tantum sicii. = sicilian(ă) sil. = silabă sl. = slav(ă) sorab.= sorab(ă) sp. = spaniol(ă) spec. = (sens) specializat stil. = stilistică stomat. = stomatologie substit. = substituire suf. = sufix surselv. = surselvan(ă) tarent. = tarentin tăt. = tătar(ă) tc. =: turc(ă) tc.-arab. = turco-arab tc.-pers. = turco-persan tehn. = tehnică text. = textile tipogr. = tipografie top.= toponim topogr. = topografie tosc. = tosc(ă) Trans. = Transilvania tranz. = tranzitiv țig. = țigănesc, țigănească ucr. = ucrainean(ă) v. (urmat de un nume de limbă/dialect) = vechi, veche v.= vezi var. = variantă var. etim. = variantă etimologică (forma de bază) vb. = vcrb(al) ven. = venețian zool. - zoologie zoon. = zoonim. zoonimic Semne grafice provine din... (creație internă) < moștenit/ împrumutat din... > a dat... // delimitează etimologia considerată corectă de cca considerată greșită * neatestat ° etimologie originală propusă de DELR - cuvântul din expresii, locuțiuni, sintagme etc. (?) (după un an) atestare îndoielnică; (după un sens, în interiorul ghilimelelor) sens nesigur BIBLIOGRAFIE /klexics, Magy. el. = Gydrgy Alexics, Magyar elemek uz olăh nyelvben. Budapesta, 1888. Andriotis, ELKN = AvSpuoTTis', N., ’ErupoAoyiKd Ae&Ko rrj^ Koii'fE' i'cocAAqi'iKqs'. Salonic. 1967. Archivum Romanicum = Archivum Romanicum. Nuova rivista di filologia romanza. Firenze/ Genova, Geneve, 1917-1941. Arvinte, DERM = Vasile Arvinte. Die deutsche Eiit le Imun gen in den rumănischen Mundarten. Berlin, Akademie Verlag, 1971. Arvinte, RLRG = Vasile Arvinte, Raporturi lingvistice româno-germane. Contribuții etimologice. Ediție întocmită de Alexandru Gafton. Bacău, Egal, 2002. AUB = Analele Universității din București. Limba și literatura română. Seria veche, 1893-1942, 1956-1960. Seria nouă 1969- AUT = Analele Universității de Vest din Timișoara. Seria Științe filologice, 1963- Avram. CE = Andrei Avram, Contribuții etimologice. București, Editura Univers Enciclopedic (,.Ety mo logica" 1), 1997. Avram, CIE = Andrei Avram, Comentarii și ipoteze etimologice. București, Editura Univers Enciclopedic Q.Etymologica’* 23), 2006. Avram, NCE = Andrei Avram, Noi contribuții etimologice. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica" 7), 2001. Avram. PE = Andrei Avram, Probleme de etimologie. București, Editura Univers Enciclopedic (,.Etymologica“ 4), 2000. Babiniotis = Georgios Babiniotis. At^iKo tî^ Necaz EAAqi'ucqc lAUaaac. Atena. KevTpo Xc^iKO/Viyici?. 2002. BalkA = Balkan-Archiw ed. de Gustav Weigand, Eeipzig, 1925-1928. Bara, LEHA = Mariana Bara, Le lexique latin herite en aroumain dans une perspective romane. Munchen, Lincom, 2004. Battisli-Alessio = Carlo Battisti, Giovanni Alessio, Dizionario etimologica italiano. Florența, 5 voL. 1950-1957. BER = Bălgarski etimologicei! recnik. Sofia, Bălgarska Akademija na Naukite, Institut za Bălgarski Ezik, 7 voi.. 1971-2013. Bemeker, SEW = Erich Berneker, Slavisches Etvmologisches Worterbuch. Heidelberg, Cari Winter. 2 voi., 1908-1913. Bertoni, It. dial. = G. Bertoni, Italia dialettale. Milano, Hoepli. 1916. BIFR = Buletinul Institutului de Filologie Română „Al. Philippide ”. lași, 1934 ș.u. BL = Bulletin Pmguistique. București/ Paris/ Copcnhague. 1933-1948. Boerescu, ERC = Pârvu Boerescu, Etimologii românești controversate. București. Editura Academiei Române, 2017. Brâncuș, IC = Grigore Brâncuș, Istoria cuvintelor. Unitate de limbă și cultură românească. București. Editura Coresi. 1991. Brâncuș, SILR = Grigore Brâncuș, Studii de istorie a limbii române. București, Editura Academiei Române. 3 voi., 2007-2013. Brâncuș, VA ~ Grigore Brâncuș, Vocabularul autohton al limbii române. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. Briickner. SEJP = Aleksander Bruckner, Slownik etymologyczny jțzyka palskiego. Varșovia, Wiedza Powszechna. 1985. XII BSS = Buletin per Shkencat Shoqerore. Boțim i Institutit te Shkencave, Tirane, 1952 ș.u. Budmani, RHSJ = P. Budmani, Rjecnik hrvatskoga Ui srpskoga jezika. Zagreb, 95 voi., 1880-1975. Burlă, Studie = Vasile M. Burlă, Studie filologice, în Conv. lit., XIV, Iași, 1880, p. 217-242, 267-279, 353-362, 384-396. Qabej, SEFS = Eqrem țabej, Studime etimologjike ne fushe te shqipes. Tirana, 7 voi., 1976-2006. Qabej, SGJ = Eqrem Qabej, Studime gjuhesore. Rilindja, Pristhine, 6 voi., 1976. CADE = I.-A. Candrea, Gh. Adamescu, Dicționarul enciclopedic ilustrat. București, Editura Cartea Românească, 1931. Cancel, T. plug. = P. Cancel, Termenii slavi de plug în dacoromână. București, 1921. Capidan, Ar. = Theodor Capidan, Aromânii. Dialectul aromân - studiu lingvistic. București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1932. Capidan, Megl. III = Theodor Capidan, Meglenoromânii III. Dicționar meglenoromân. București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Depozitul General Cartea Românească, 1935. CDDE = I.-A. Candrea, Ov. Densusianu, Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine. (A-Putea). București, Socec, 1907-1914. CDDG = I.-A. Candrea, Ov. Densusianu, Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi. București, Socec & Co., 1909. CDED = A. de Cihac, Dictionnaire d'etymologie daco-romane. Voi. I. Elements latins, compares avec Ies autres langues romanes, Francfort A/M, Ludolphe St. Goar; Berlin, A. Asher; Bucarest, Socec, 1870. Voi. II. Elements slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, Francfort, Ludolphe St. Goar; Berlin, S. Calvary; București, Sotschek, 1879. CDER = Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române. Ediție îngrijită și traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru-Mehedinți și Magdalena Popescu Marin, București, Editura Saeculum I. O., 2002. CGL = Corpus Glossariorum Latinarum, ed. G, Loewe și G. Goetz, Leipzig, 1888-1903. Chantraine, DELG = P. Chantraine, Dictionnaire etymologique de la langue grecque. Histoire des mots. Paris, I, 1968, II, 1970, III, 1974, IV/1, 1977, IV/2, 1980. CL = Cercetări de lingvistică, Cluj, 1956—. CMD = Matilda Caragiu-Marioțeanu, Dicționar aromân-macedo-vlah comparativ (român literar- aromân), contextual, normativ, modern. București, Editura Enciclopedică, 1997. Conev, EVBR = Ezikovi vzaimnosti mezdu bălgari i rumâni. Sofia, 1921; republicat în V. Conev, Istorija na bălgarskija ezik, voi. II, Sofia, 1984. Contribuții lingv. = Contribuții lingvistice, Ion Muțiu (coord.), Universitatea din Timișoara, 1983 ș.u. Corominas, DCEC = Joan Corominas, Diccionario critico etimologico de la lengua castellana. Madrid, Editorial Gredos, 4 voi., 1954-1957. Coteanu-Sala, ELR = Ion Coteanu, Marius Sala, Etimologia și limba română. Principii - probleme. București, Editura Academiei, 1987. DA = Academia Română, Dicționarul limbii române. Sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Tomul I. Partea I: A-B, București, Librăriile Socec & Comp, și C. Sfetea, 1913; Tomul l. Partea II: C, București, Tipografia Ziarului „Universul’', 1940; Tomul I. Partea III. Fascicula I: D - de, București, „Universul”, întreprindere Industrială a Statului, 1949; [Fascicula II: De - desțina', șpalt, 1948]; Tomul II. Partea I: F-l, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1934; Tomul II. Partea II. Fascicula I: J - lacustru, București, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1937; Tomul II. Partea II. Fascicula II: Ladă - lepăda, București, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1940; Tomul II. Partea II. Fascicula III: Lepăda - lojniță, București, Tipografia Ziarului „Universul” S.A., 1948. DDA = Tache Papahagi, Dicționand dialectului aromân: general și etimologic. București, Editura Academiei, 1963. DDM = Nicolae Saramandu (coord.), Alina Celac, Irina Floarea, Marilena Tiugan, Dicționarul dialectului meglenoromân, general și etimologic. București, Editura Academiei Române, 2013. DEDI = Manlio Cortelazzo, Caria Marcato, Dizionario etimologico dei dialetti italiani. Ediția a doua. Torino, UTET, 2005. XIII DELL = Alfred Ernout, Antoine Meillet. Dictionnaire etymologique de la langue latine. Paris. Klincksieck, 1932. Demiraj, Alb. Et.= Demiraj, Bardhyl, Albanische Etymologien (Untersuchungen zum albanischen Erbxvortschatz), Amsterdam - Atlanta, Rodopi, 1997. Densusianu, HLR = Ovide Densusianu, Histoire de la langue roumaine. I. Les Origines, Paris, Ernest Leroux, 1901; II. Le seizieme siecle, Paris, Ernest Leroux, fasc. I, 1914. fasc. 2, 1932, fasc. 3, 1938. Densusianu, LR XVII = Ovid Densusianu, Limba română în secolul alXVH-lea, în Densusianu, O. III. Densusianu, O. = Ovid Densusianu, Opere. Ediție îngrijită de B. Cazacu, V. Russu. I. Șerb și F. Șerb. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 6 voL, 1969-1985. A. Densusianu, ILLR = Aron Densusianu, Istoria Umbei și literaturei române. Iași, ed. a doua. H. Goldner, 1894. DEX1 = Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche (coord.), Dicționarul explicativ al limbii române. București, Editura Academiei. Institutul de Lingvistică lorgu Iordan. 1975. DEX2 = Ion Coteanu, Lucreția Mareș (coord.), Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a Il-a. București, Editura Univers Enciclopedic. 1996: reeditat cu adăugiri în 1998, 2009, 2012, 2016. DEX-S = Ion Coteanu, Ion Dănăilă, Nicoleta Tiugan (coord.), Supliment la Dicționarul explicativ al limbii române. București, Editura Academiei, 1988. DGS = Maria Marin (coord.), Ion Ionică, Anca Marinescu, lulia Mărgărit, Teofil Teaha, Dicționarul graiurilor dacoromâne sudice. București, Editura Academiei Române, 2009-201 L Diculescu, Die Gepiden = Constantin G. Diculescu, Die Gepiden: Forschungen zur Geschichte Daziens im fruhen Mittelalter und zur Vorgeschichte des Rumănischen Volkes. Bând 1. Leipzig, 1922. Diculescu, Elementele = Constantin G. Diculescu. Elementele vechi grecești din limba română, în DR 4. 1924-1926, p. 394-516. Diculescu. Originile = Constantin Diculescu, Originile limbii române, București. 1907. DILR = Gh. Chivu, Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru. Dicționarul împrumuturilor latino- romanice în limba română veche (1421-1760). București, Editura Științifică, 1992. DLR = Academia Română, Dicționarul limbii române. Serie nouă. Redactori responsabili: acad, lorgu Iordan, acad. Alexandru Graur și acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala și acad. Gheorghe Mihăilă. București, Editura Academiei. I omul I. Partea a 3-a. Litera D (D - Deînmulțit), 2006; Tomul I. Partea a 4-a. Litera D (Deja - Deținere), 2006; Tomul I. Partea a 5-a. Litera D (Deținut - Discopotiriu), 2007: Tomul I. Partea a 6-a. Litera D (Discord - Dyke), 2009; Tomul I. Partea a 7-a. Litera E (E - Erzaț), 2009; Tomul I. Partea a 8-a. Litera E (Es Ezredeș), 2010: Tomul III. Literele J, K. 0, 2010: Tomul IV. Litera L (L - Lherzolită), 2008; Tomul V. Litera L (Li - Luzulă), 2008: Tomul VI. Litera M, 1965-1968; Tomul VII. Partea 1. Litera .V. 1971; Tomul VII. Partea a 2-a. Litera O. 1969: Tomul VIII. Partea 1. Litera P(P - Păzui), 1972; Tomul VIII. Partea a 2-a. Litera P (Pe - Pînar), 1974; Tomul VIII. Partea a 3-a. Litera P (Pînă - Pogribanie), \SHT, Tomul VIII. Partea a 4-a. Litera P (Pogrijanie - Presimțire), 1980; Tomul VIII. Partea a 5-a. Litera P (Presin - Puzzolană), 1984: Tomul IX. Litera R, 1975: Tomul X. Partea 1. Litera S(S - Sclabuc), 1986: Tomul X. Partea a 2-a. Litera S (Scladă - Semînțărie), 1987: Tomul X. Partea a 3-a. Litera S (Semn - Sîveică). 1990: Tomul X. Partea ti 4-a. Litera S (Slab - Sponghios), 1992; Tomul X. Partea a 5-a. Litera S (Spongiar Swing), 1994; Tomul XL Partea I. Litera X 1978: Tomul XI. Partea a 2-a. Litera T (T - Tocăliță). 1982: Tomul XI. Partea a 3-a. Litera T (Tocana - Twist), 1983: Lomul XII. Partea I. Litera Ț, 1994 : Tomul XII. Partea a 2-a. Litera U, 2002; Tomul XIII. Partea 1. Litera F (F - Feni), 1997: Tomul XIII. Partea a 2-a. Litera F (Venial - Fizurină), 2002: Lomul XIII. Partea a 3-a. Litera FlFîclă- Fuzum) și Literele W. X Y, 2005: Tomul XIV. Litera Z, 2000. DLRLV = Mariana Costinescu, Magdalena Georgcscu, Florentina Zgraon, Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780). Termeni regionali, București, Editura Științifică si Enciclopedică. 1987. DOOM1 Mioara Avram (redactor responsabil), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. București, Editura Academiei, 1982. XIV DOOM2 = Ioana Vintilă-Rădulescu (coord.), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Ediția a Il-a revăzută și adăugită. București, Editura Univers Enciclopedic, 2005. DR = Dacoromania, Cluj, 1920 ș.u. Drimba, CE = VI. Drimba, Cercetări etimologice. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 8), 2001. Duden = Duden. 7. Etymologie. Herkunftsworterbuch der deutschen Sprache. Bearbeitet von Giinther Drosdowski, Paul Grebe et alii, Dudenverlag, Bibliographisches Institut, Manheim, Wien, Ztirich, 1963 (versiunea online: http://www.duden.de/). ESSJ = O. N. Trubacev (coord.), Etimologiceskij slovar' slavjanskich jazykov, Editura „Nauka”, Moscova, 1974 -. ESUM = O.S. Mel'nicuk (coord.), Etimologicnyj slovnyk ukrainskoi movy, Kiev, Nauk, Dumka, 1982-2012. EWU = Benko Lorând (ed.), Etymologisches Worterbuch des Ungarischen, voi. 1-2, Budapest, Akademiai Kiado, 1993-1995. Fare = Paolo A. Fare, Postille italiane al « Romanisches Etymologisches Worterbuch » di W. Meyer- Liibke. Comprendenti le « Postille italiane e ladine » di Carlo Salvioni. Milano, Istituto Lombardo di Scienze e Lettere, 1972. Form. cuv. = Formarea cuvintelor în limba română. București, Editura Academiei Române. Voi. I: Compunerea, de Fulvia Ciobanu și Finuța Hasan, 1970. Voi. II: Prefixele, de Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Florica Ficșinescu, Cristina Gherman, Finuța Hasan, Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, I. Rizescu, Laura Vasiliu, 1978. Voi. III: Sufixele. I: Derivarea verbală, de Laura Vasiliu, 1989. VoL IV: Sufixele: derivarea nominală și adverbială, partea 1, coordonat de Marina Rădulescu-Sala, 2015. Form. cuv. (XVI-XVIII) = Magdalena Popescu-Marin (coord.), Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea - al XVIU-lea. București, Editura Academiei Române, 2007. FD = Fonetică și dialectologie. București, 1958—. FEW = Walther von Wartburg, Franzosisches etymologisches Worterbuch'. eine Darstellung des galloromanischen Sprachschatzes, Leipzig, Berlin: B. G. Teubner, Bonn: Klop, Basel: Zbinden. 25 voi., 1922-2002 (versiunea online: apps.atilf.fr/lecteurFEW/). Fraenkel, LEW = Ernst Fraenkel, Litauisches etymologisches Worterbuch, Heidelberg, Cari Winter, Gottingen, Vandenhoeck& Ruprecht, I 1962, II 1965. Frățilă, EIC = Vasile Frățilă, Etimologii. Istoria unor cuvinte. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 5), 2000. Gâldi = Ladislau Gâldi, Les mots d'origine neo-grecque en roumain ă Fepoque des Phanariotes. Budapest, Pâzmâny Peter, 1939. Gămulescu, ES = Dorin Gămulescu, Elemente de origine sârbocroată ale vocabularului dacoromân. București, Editura Academiei, 1974. Gerov, RBJ = Najden Gerov, Recniku na blugarskyj jazyku. Plovdiv, 5 voi., 1895-1904. Giuglea, CL = George Giuglea, Cercetări lexicografice. Elemente latine în limba română. București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1909. Giuglea, CR = George Giuglea, Cuvinte românești și romanice: studii de istoria limbii, etimologie, toponimie. Ediție îngrijită de Florența Sădeanu. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983. Giuglea, Fapte de limbă = George Giuglea, Fapte de limbă. Mărturii despre trecutul românesc. Studii de istoria limbii, etimologie, toponimie. Ediție îngrijită de Florența Sădeanu. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988. Graur, AER = Alexandru Graur, Alte etimologii românești. București, Editura Academiei, 1975. Graur, Corr. = Alexandru Graur, „Corrections roumaines au REW”, în BL V, 1937, p. 80-124. Graur, ER = Alexandru Graur, Etimologii românești. București, Editura Academiei, 1963. Graur, Mots Tsig. = Alexandru Graur, „Notes sur «Les mots tsiganes en roumain»”, în BL IV, 1936, p. 196-200. Harper, ED = Douglas Harper, Online Etymological Dictionary, 2010, http://www.etymonline.com/ Hasdeu, CB = Bogdan Petriceicu Hasdeu, Cuvente den bătrâni. Ediție îngrijită de Gh. Mihăilă. București, Editura Didactică și Pedagogică, 3 voL, 1983-1984 (prima ediție în 1878-1881). XV HEM = Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniac. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor. București. Stabilimentul Grafic Socec și Teclu. Tomul I-H: 1887; tomul III: 1893. HEM2= Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor. Ediție îngrijită de Grigore Brâncuș. București, Editura Minerva, 1976. Hristea, PE = Theodor Hristea, Probleme de etimologie: studii, articole, note. București, Editura Științifică, 1968. Hubschmidt, Praeromanica = Johannes Hubschmidt, Praeromanica. Studien zum Vorromanischen Wortschatz der Romania mit besonderer Beriicksichtung der franko-provenzalischen und provenzalischen Mundarten der Westalpen. Bern, Verlag A. Francke, 1949. ILRL = Ion Gheție (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780). București. Editura Academiei Române, 1997. Iordan, LRA = lorgu Iordan, Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor'’. Iași. Institutul de Arte Grafice Alexandru A. Țerek, Mârzescu, 1943. Ivănescu, ILR = Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii române. Iași, Editura Junimea, 1980. Ivănescu, ILR2 = Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii române. Iași. Editura Junimea, 2000. Jb. = Jahresbericht des Instituts fur Rumănischen Sprache zu Leipzig. Herausgegeben von G. Wcigand, Leipzig, 1894-1921. Jokl, Studien = Norbert Jokl, Studien zur albanesischen Etymologie und Wortbildung. Wien, In Kommission bei A. Hdlder, 1911. Kirâly, Contacte = Kirâly Francisc, Contacte lingvistice. Adaptarea fonetică a împrumuturilor românești de origine maghiară. Timișoara, Editura Facla, 1990. KJb = Kritischer Jahresbericht iiber die Fortschritte der romanischen Sprachen und Literaturen. Herausgegeben von Karl Vollmoller und Richard Otto, Erlangen, 1890 ș.u. Klein. CEDE = Ernest Klein, A Comprehensive Etymological Dictionary of the English Language. Amsterdam, London, New York, Elsevier Publishing Company, 2 voi., 1966-1967. Korting, LRW = Gustav Korting, Lateinisch-Romanisches Worterbuch (Etymologisches Worterbuch der romanischen Hauptsprachen). Ediția a treia. Paderborn, Ferdinand Schdningh, 1907. Kovacec. DIA = August Kovacec, Descrierea istroromânei actuale. București, Editura Academiei. 1971. Kriaras, LMED = E. Kriaras, ăc&ko peaaKoj'iKrp; cAXquiKfc: âppDbouc ypapparckK 1100-1669. 16 voi.. Salonic, 1968 ș.u. Larousse = Dictionnaire de franțais. Online la http://larousse.tr/dictionnaires/francais-monolingue. LBG - Lexikon zur byzantinischen Grăzităt. Osterreichische Akademic der Wissenschaften, Viena, 1994. LEI = Max Pfister (coord.), Lessico etimologica italiano. Reichert, Wiesbaden, 1979 ș.u. LL = Limbă și literatură. București, 1955-. Lobel, Contribuții = Teofil Lobel, Contribuții la stabilirea originii orientale a unor cuvinte românești, în A A lit. II, XXX. 1908, p. 225-263. Lofstedt, Late Latin = Einar Lofstedt, Late Latin. Oslo, Aschehoug, 1959. Loșonți, CIE = Dumitru Loșonți, Certitudini și ipoteze etimologice. București. Editura Academiei Române (..Etymologica"' 26), 2007. Loșonți, SSE = Dumitru Loșonți. Soluții și sugestii etimologice. București. Editura Univers Enciclopedic („Etymologica’* 9), 2001. Loșonți, TRFR = Dumitru Loșonți, Toponime românești care descriu forme de relief Ckij-Napoca. Clusium. 2000. Ldwe. Adj. = Karl Lowe, Die Adjektivsuffixe im Dakoromanischen. Leipzig, 1910. LR = Limba română. Academia Română. (Institutul de Lingvistică). București. 1952—. MRS = Kelemen Bela, Szâsz Lorinc (coord.). Magyar-român szotâr. Dicționar maghiar-român. Voi. I (A-J). Academia Română, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară ..Sextil Pușcarim'. București, Editura Academiei Române. 2010. .Mat. dialect. = Materiale și cercetări dialectale. Voi. 1. [București], 1960. (Academia Română. Filiala Cluj. Institutul de Lingvistică). Mavrhofer = Manfred Mayrhofer, Kurzgefafiles etvmologisches Worterbuch des Altindischen. Heidelberg, Cari Winter, 3 voi., 1956-1976. XVI Mărgărit, CES = lulia Mărgărit, Comentarii etimologice și semantice: note și articole. București, Editura Academiei Române („Etymologica’' 27), 2007. Mărgărit, ISE = lulia Mărgărit, Ipoteze și sugestii etimologice. Note și articole. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 18), 2005. Mărgărit, NCES = lulia Mărgărit, Noi comentarii etimologice și semantice. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 28), 2010. Mărgărit, PED = lulia Mărgărit, Probleme de etimologie dialectală. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 13), 2002. Mărgărit, VGMA = lulia Mărgărit, Vocabularul graiurilor muntenești actuale. București, Editura Academiei Române, 2009. Mării, NSE = I. Mării, Note și studii de etimologie lexicală dacoromână. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 17), 2005. Meyer, EWA = Gustav Meyer, Etymologisches Worterbuch der albanesischen Sprache. Strassburg, K. J. Trubner, 1891. Meyer-Lubke, RomGr = Wilhelm Meyer-Ltibke, Grammatik der romanischen Sprachen. Leipzig, Reisland, 4 voL, 1890-1902. Mihail, EPE = Zamfira Mihail, Etimologia în perspectivă etnolingvistică. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 5), 2000. Mihail, TPP = Zamfira Mihail, Terminologia portului popular românesc în perspectiva etnolingvistică comparată sud-est europeană. București, Editura Academiei, 1978. Mihăescu, CEL = Doru Mihăescu, Contribuții etimologice și lexicale. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 19), 2005. Mihăescu, IG = Haralambie Mihăescu, Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. București, Editura Academiei, 1966. Mihăescu, Lg. Lat. = Haralambie Mihăescu, La langue latine dans le sud-est de TEurope. București, Editura Academiei / Paris, Les Belles Lettres, 1978. Mihăescu, Rom.= Haralambie Mihăescu, La românite dans le Sud-Est de TEurope. București, Editura Academiei Române, 1993. Mihăilă, CELR = Gheorghe Mihăilă, Contribuții la etimologia limbii române. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 15), 2002. Mihăilă, CSCA = Gheorghe Mihăilă, Contribuții la studiul cuvintelor de origine autohtonă în limba română. București, Editura Academiei Române, 2010. Mihăilă, DLRV = Gheorghe Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi (sfârșitul sec. X - începutul sec. XVI). București, Editura Enciclopedică Română, 1974. Mihăilă, ÎVS = Gheorghe Mihăilă, împrumuturi vechi sud-slave în limba română. București, Editura Academiei, 1960. Miklosich, EWSS = Franz Miklosich, Etymologisches Worterbuch der slavischen Sprachen. Viena, 1887. Miklosich, Lexicon = Franz Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-greco-latinum. Vindobonae, Guilelmus Braumueller, 1862-1865. Miklosich, SER = Fr. von Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen. Wien, 1861. Mitu, CELS = Mihai Mitu, Cercetări etimologice și lexico-semantice. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 24), 2006. Mitu, SERS = Mihai Mitu, Studii de etimologie româno-slavă. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 10), 2001. Moroianu, DTE = Cristian Moroianu, Dublete și triplete etimologice în limba română. București, Editura Universității din București, 2005. Nandris, Phon. = Octave Nandris, Phonetique historique du roumain. Paris, Klincksieck, 1963. Neiescu, DDI = Petru Neiescu, Dicționarul dialectului istroromân. Voi. I, A-C. București, Editura Academiei Române, 2011. Nestorescu, CE = Virgil Nestorescu, Cercetări etimologice. București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 3), 1999. XVII Nestorescu, ERB = Virgil Nestorescu, Elemente românești în limba bulgară. Contacte lingvistice interbalcanice. București, Editura Univers Enciclopedic (,,Etymologica”12), 2002. Nestorescu, VCR = Virgil Nestorescu, Din viața cuvintelor românești. București, Editura Academiei Române („Ety mo logica” 25), 2006. Nocentini, VLI = Alberto Nocentini, L'Etimologica. Vocabolario della lingua italiana. Milano, Le Monnier, 2010. NȘDU = loan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române. Chișinău/ București, Litera Internațional, 2006. OED = Oxford English Dictionary. Oxford, Oxford University Press (versiunea online oed.com) OLD = Oxford Latin Dictionary. Oxford, Clarendon Press, 1968. Omagiu Brâncuș = Gh. Chivu, Oana Bărbulescu (coord.), Studii de limba română. Omagiu profesorului Grigore Brâncuș. Editura Uuniversității din București, 2010. Omagiu Iordan = Al. Rosetti (coord.), Omagiu lui lorgu Iordan, cu prilejul împlinirii a 70 de ani. București, Editura Academiei, 1958. Omagiu Rosetti = lorgu Iordan (coord.), Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani. București, Editura Academiei, 1965. Omagiu Wald= Ana-Cristina Halichias, Tudor Dinu (coord.), Antic și modern. In honorem Luciae Wald. București, Humanitas, 2006. Orei, AED = Vladimir Orei, Albanian Etymological Dictionary. Leiden, Brill, 1998. Papahagi, Notițe etim. = Pericle N. Papahagi, Notițe etimologice, în A A lit, seria II, tom. XXIX, 1906-1907, p. 201-248. Pascu, Beitrăge = Giorge Pascu, Beitrăge zur Geschichte der rumănischen Philologie. Leipzig, Gustav Fock, 1920. Pascu, DEM = Giorge Pascu, Dictionnaire etymologique macedoroumain. [Iași], Cultura Națională. Voi. I. Les elements latins et romans, 1924. Voi. II. Les elements grecs, turcs, slaves, albanais, germaniques, hongrois, neologismes, creations immediates, obscurs, 1925. Pascu, Elementele = Giorge Pascu, „Elementele romanice din dialectele macedo- și megleno- române”, în AA lit., seria III, tom. XXXV, nr. 5, București, Socec & C. Sfetea; Leipzig, Otto Harrassowitz; Viena, Gerold, 1913, p. 141-191. Pascu, Etim. rom. = Giorge Pascu, Etimologii românești. Iași, Editura Autorului, 1910. Pascu, Sufixele = Giorge Pascu, Sufixele românești. București, Edițiunea Academiei Române, 1916. PEW = Sextil Pușcariu, Etymologisches Worterbuch der rumănischen Sprache. I: Lateinisches Element, mit Beriicksichtigung aller romanischen Sprachen. Heidelberg, K. Winter, 1905. Philippide, Altgr. El. = Al. Philippide, „Altgriechische Elemente im Rumănischen”, Halle a.S., Max Niemeyer, 1905, extras din Bausteine zur romanischen Philologie. Festgabe fur Adolfo Mussafia. Philippide, ILR = Alexandru Philippide, Istoria limbii române. I. Principii de istoria limbii, Iași, Tipografia Națională, 1894. Philippide, OR = Alexandru Philippide, Originea românilor. Iași, Tipografia Viața Românească, 2 voi., 1925-1928. Poruciuc, CE = Adrian Poruciuc, Confluențe și etimologii. Iași, Editura Polirom, 1998. Purdela-Sitaru, Vasiluță, CE = Maria Purdela-Sitaru, Livia Vasiluță, Cercetări etimologice (cu referire specială la împrumuturile de origine germană din limba română). București, Editura Univers Enciclopedic („Etymologica” 14), 2002. Pușcariu, Ins. Et. Wb. = Sextil Pușcariu, însemnările autorului de pe exemplarul propriu de lucru din Etymologisches Worterbuch der rumănischen Sprache I. Das lateinische Element, mit Beriicksichtigung aller romanischen Sprachen (Heidelberg, Winter, 1905). Ediție îngrijită de Dan Slușanschi. București, Editura Universității din București, 1995. Pușcariu, LR = Sextil Pușcariu, Limba română. Voi. I: Privire generală. București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1940. („Biblioteca enciclopedică”); voL II: Rostirea. [București], Editura Academiei Române, 1959. (terminat în 1946 și publicat postum) Pușcariu, Locul limbii române = Sextil Pușcariu, Locul limbii române între limbile romanice. Discurs de recepție la Academia Română. București, Tipografia „Urbana”, 1920. XVIII Pușcariu, St. Ir. = Sextil Pușcariu, Studii istroromâne. București, Editura Cultura Națională. Voi. I: Texte, 1906; voi. II: (în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici și A. Byhan) Introducere, gramatică, caracterizarea dialectului istroromân, 1926: voL III: Bibliografie critică, listele lui Bartoli, texte inedite, note, glosare, 1929. Reichenkron, Dak. = Giinter Reichenkron, Das Dakische (rekonstruiert aus dem Rumănischen), Heidelberg, Cari Winter, 1966. Rev. fii. = Revista filologică. Organ al Cercului de studii filologice de pe lângă Facultatea de Filosofie și Litere din Cernăuți. Director Al. Procopovici. Cernăuți. 2 voL, 1927-1928. REW = W. Meyer-Lilbke, Romanisches Etymologisches Worterbuch. Heidelberg, Cari Winters. 1936. RF = Romanische Forschungen. Frankfurt, Erlangen, 1882 ș.u. Robert = Paul Robert, Le Grand Robert de la Langue Franțaise. Dictionnaire alphabetique et analogique de la langue franqaise. 2e edition entierement revue et enrichie par Alain Rey. Paris, Le Robert, 9 voL, 1996. Rohlfs, EWUG = Gerhard Rohlfs, Etymologisches Worterbuch der unteritalischen Grăzităt. Halle, 1930. Rohlfs, FIGIS = Gerhard Rohlfs, Historische Grammatik der italienischen Sprache und ihrer Mundarten. Bem, A. Francke AG, 3 voi., 1949-1954. Rohlfs, Quellen = Gerhard Rohlfs, Die Quellen des unteritalienischen Wortschaîzes. Niemeyer, 1926. Romania = Romania. Recueil trimestriel consacre â Fetude des langucs et des litteratures romanes. Paris, 1871 ș.u. Rosetti, ILR = Al. Rosetti, Istoria limbii române. De la origini până la începutul secolului al XVIl-lea. Ediție definitivă. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986. Rosler, GTBR = Robert Rosler, Die griechischen und tiirkischen Bestandteile im Rumănischen. Sitzungsberichte der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien. Philosophisch- Historische Klasse 50, Viena, 1865. RRL = Revue roumaine de linguistique. Academia Română. București, 1956- Russu. Etnogeneza = Ion I. Russu, Etnogeneza românilor: fondul autohton traco-dacic și componenta latino-romanică, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981. Sala, CMI = Marius Sala, Cuvintele, mesageri ai istoriei. București, Meronia, 2009. Sala, IELR = Marius Sala, Introducere în etimologia limbii române. București. Editura Univers Enciclopedic (,.Etymologica” 2), 1999. Sandfeld, Ling. Balk. = Kristian Sandfeld, Linguistique balkanique. Problemes et resultats. Paris, Edouard Champion, 1930. Saramandu, RO = Nicolae Saramandu, Romanitatea orientală. București, Editura Academiei Române, 2004. Schuchardt, Rom. Et. = Hugo Schuchardt. Romanische Etymologieen. Viena. Kaiscrliche Akademie der Wissenschaften, voi. I 1898, voi. II 1899. SCL = Studii și cercetări lingvistice. Academia Română. București, 1950—. SCȘ = Studii și cercetări științifice. Filologie. Iași, 1950-1963. SDEM = N. Raevschi. M. Gabinschi (red.), Scurt dicționar etimologic al limbii moldovenești. Chișinău, Academia de Științe a R.S.S. Moldovenești, 1978. SDLR = August Scriban, Dicționaru limbii românești. (Etimologii. înțelesuri, exemple, citațiuni. arhaizme, neologizme, provincializme). Edițiunea întâia. Iași, Institutul de Arte Grafice ..Presa Bună”, 1939. Skok. ERHSJ = Petar Skok. Etimologijski rjecnik hrvatskoga Ui srpskoga jezika. Dictionnaire etymologique de la langue croate ou serbe. Redacteurs Mirko Deanovic et Ljudevit Jonke. Collaborateur Valentin Putanec, Zagreb, 4 voi., 1971-1974. SMFC = Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română. București, Editura Academiei. Voi. I—II, redactori responsabili Al. Graur și Jacques Byck. 1959-1960; voi. III, redactor responsabil Al. Graur, 1962; voi. 1V-V. redactori responsabili Al. Graur, Mioara Avram, 1967-1969; voi. VI, redactor responsabil Mioara Avram, 1972. SSW = A. Schullerus, B. Capesius, A. Tudt, S. Haldenwang et al.. Siebenbiirgisch-Săchsisches Worterbuch. București, Editura Academiei și Walter de Gruyter & Co., Berlin.VoL I (/I -C) XIX 1925, voL II (D-F) 1926, voi. III (G) 1971, voi. IV (H-J) 1972, voi. V (K) 1975, voi. VI (L) 1997, voi. VII (M) 1998, voi. VIII (N-P) 2002, voi. IX (Q-R) 2007. Stanciu-Istrate, Calcul = Maria Stanciu-Istrate, Calcul lingvistic în limba română. București, Editura Academiei Române, 2006. Studi Romeni = Studi Rumeni, Roma, 1927 ș.u. Suciu, CRT = Emil Suciu, Cuvinte românești de origine turcă. București, Editura Academiei Române („Etymologica” 21), 2006. Suciu, CTR = Emil Suciu, „Contacts linguistiques: turc et roumain/ Sprachkontakte: Tiirkisch und Rumănisch”, în Gerhard Ernst, Martin-Dietrich GleBgen, Christian Schmitt, Wolfgang Schweickard (eds), Histoire linguistique de la Romania/ Romanische Sprachgeschichte, VoL 2, Berlin, Walterde Gruyter, 2006, p. 1673-1677. Suciu, IT = Emil Suciu, Influența turcă asupra limbii române. București, Editura Academiei Române. Voi. I. Studiu monografic, 2009. Voi. II. Dicționarul cuvintelor românești de origine turcă, 2010. ȘIO = Lazăr Șăineanu, Influența orientală asupra limbei și culturei române. I. Introducerea. II. Vocabularul. 1. Vorbe populare. 2. Vorbe istorice. București, Socec, 1900. Tamâs, EW = Lajos Tamâs, Etymologisch-historisches Worterbuch der ungarischen Elemente im Rumănischen (Unter Beriicksichtigung der Mundartwdrter). Budapest, Akademiai Kiado, 1966. TDRG1 = H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch. Bukarest, Staatsdruckerei. Bând I, 1903; Bând II, 1911; Bând III, 1924. TDRG2 = H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, 2., iiberarbeitete und erganzte Auflage von Paul Miron. Wiesbaden, Otto Harrassowitz. Bând I, 1986; Bând II, 1988; Bând III, 1989. TDRG3 = H. Tiktin, Rumănisch-deutsches Worterbuch, 3., iiberarbeitete und erganzte Auflage von Paul Miron und Elsa Liider. Cluj-Napoca, Clusium. Bând I, 2000; Bând II, 2003; Bând III, 2005. Teaha, CLM = Teofil Teaha, Cuvinte latinești moștenite în graiurile românești actuale, București, Editura Academiei Române („Etymologica” 16), 2005. TILR = Istoria limbii române, București, Editura Academiei, voi. I (coord. Alexandru Graur) 1965, voi. II (coord. Ion Coteanu) 1969. TLF = Tresor de la langue franțaise. Dictionnaire de la langue du XIX et du XX' s iecle (1789-1960). Paris, 1972 ș.u. (versiunea online: atilf.atilf.fr). Treccani = Dizionario della lingua italiana, pubblicato dalFIstituto delf Enciclopedia Italiana fondata da Giovanni Treccani e Giunti T.V.P. editori, Firenze, 2014 (versiunea online: http://www.treccani.it/vocabolario/). Ursu, ÎL = N. A. Ursu, Despina Ursu, împrumutul lexical în procesul modernizării limbii române literare (1760-1860). Iași, Editura Cronica. VoL I. Studiu lingvistic și de istorie culturală, 2004. VoL II. Repertoriu de cuvinte și forme, 2006. VoL III. Repertoriu de cuvinte și forme - supliment, 2 părți, 2011. Ursu, TȘ = N. A. Ursu, Formarea terminologiei științifice românești. București, Editura Științifică, 1962. de Vaan, EDLIL = Michiel de Vaan, Etymological Dictionary of Latin and the other Italic Languages, Leiden, Boston, Brill, 2008. Vaillant, Gram. = Andre Vaillant, Grammaire comparee des langues slaves, voL I, Lyon, I.A.C., 1950, voi. II, Lyon, I.A.C., 1958, voL III, Paris, Klincksieck, 1966, voL IV, Paris, Klincksieck, 1974, voL V, Paris, Klincksieck, 1977. Vasmer, ESRJ = Max Vasmer, Etimologiceskij slovar' russkogo jazyka (Russisches etymologisches Worterbuch). Moscova, 4 voL, 1964-1973. Vasmer, GLSK = Max Vasmer, Die griechischen Lehnwdrter im Serbo-Kroatischen. Berlin, 1944. Vasmer, Greko-slavjanskije etjudy = Max Vasmer, Greko-slavjanskije etjudy, Sankt-Petersburg, 3 voL, 1907-1909. Vasmer, REW = Max Vasmer, Russisches etymologisches Worterbuch. Heidelberg, Winter. Bând 1, 1953; Bând 2, 1955; Bând 3, 1958. Vasmer, SAW = Max Vasmer, „Studien zur albanesischen Wortfbrschung”, I, în Acta et commentationes Universitatis Tartuensis (Dorpatensis), B, Humaniora, I, Tartu (Dorpat), 1921, p. 3-65. XX Vătășescu, SRA = Cătălina Vătășescu, Studii româno-albaneze. Note semantice și etimologice. București, Editura Academiei Române („Etymologica’* 22), 2006. Vătășescu, VLA = Cătălina Vătășescu, Vocabularul de origine latină din limba albaneză în comparație cu româna. București, Biblioteca Thracologica XIX. 1997. Vox Romanica = Vox Romanica. Tiibingen, 1936 ș.u. Vrabie, ERS = Emil Vrabie, Etimologii românești și străine. București. Editura Univers Enciclopedic, („Etymologica” 11), 2001. WP = Alois Walde, Vergleichendes Worterbuch des indogermanischen Sprachen, herausgegeben und bearbeitet von Julius Pokomy. Berlin und Leipzig, Walter de Gruytcr, voi. I, 1930, voi. II, 1927. Xhuvani, Qabej, Prapashtesat = Aleksander Xhuvani, Eqrem Qabej, Prapashtesat e gjuhes shqipe. Tirana, 1962. Zafiu, CA = RodicaZafiu, 101 cuvinte argotice. București. Editura Humanitas („Viața cuvintelor”), 2010. Zamfir, Morf. = Dana-Mihaela Zamfir, Morfologia verbului în limba română veche. București, Editura Academiei. Voi. I, 2005, voi. II, 2007. Zamfir, Puer = Dana-Mihaela Zamfir, „Termeni pentru noțiunile puer și heres în limba română. Istoria schimbărilor de sens și difuziune dialectală’*, în Lucrările celui de-al XlV-lea Simpozion Internațional de Dialectologie (Cluj-Napoca, 16-17 septembrie 2010). Editura Argonaut- Scriptor, Cluj-Napoca, 2012, p. 450-516. ZBalk = Zeitschriftfiir Balkanologie. Wiesbaden, 1962 ș.u. ZRPh = Zeitschriftfur romanische Philologie. Halle. 1877 ș.u. Surse AA ist. - Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii istorice. București. Seria II, 1878 ș.u.: seria III. 1923 ș.u.; seria IV, 1975 ș.u. AA lit. - Analele Academiei Române. Memoriile secțiunii literare. București. Seria II. 1878 ș.u.; seria III, 1924 ș.u.; seria IV, 1977 ș.u. Aaron. S. H. = Vasilie Aaron, Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase, fiicei lui Aristef mai marelui din Milet. Sibiu, în Tipografia lui loan Bart. 1821. F. Aaron, I. = Florian Aaron, Idee repede de istoria Prințipatului Țării Rumânești. București. în Tipografia lui I. Eliad. Voi. I, 1835: voi. II, 1837; voi. IIL 1838. ABC = ABC sau alphavit pentru folosul și procopsala scoalelor celor normalești a neamului românesc. Blaj, Gedruckt mit dem Buchstaben des S[eminars], 1783. ABC mar. = ABC marinăresc. Vocabular de termeni marinărești în cinci limbi: româna, engleza, franceza, germana și italiana, [f.l.], [f.e.]. [f.a.]. București, Liga Navală Română. Publicațiunea 51-a. [1942-1943] ABC săn.= ABC-ul sănătății. Enciclopedie medicală populară. București, Editura Medicală, 1964. Act. Bas. = Paul Mihail, Zamfira Mihail, Acte în limba română tipărite în Basarabia. I (1812 -1830). București, Editura Academici Române, 1993. Act. jud. = Acte judiciare din Țara Românească. 1775-1781. Ediție întocmită de Gheorghe Cronț. Alexandru Constantinescu, Ancuța Popescu, Theodora Rădulescu. Constantin Tegăneanu. București. Editura Academiei Române, 1973, 1055 p. Adam, N. = loan Adam, Năzuinți. Povestiri. București. Editura Minerva, 1907. Adameșteanu, D. P. = Gabriela Adameșteanu, Dimineață pierdută. Ediția a II l-a. Text definitiv. București. Editura 100+ 1 Gramar, 1997 (prima ediție 1975). Adevărul = Adevărul. Cotidian apărut în mai multe serii. București. 1989 ș. u. Agârbiceanu, O. = Ion Agârbiceanu, Opere. Ediție începută sub supravegherea autorului (voi. L IV) și continuată sub supravegherea lui G. Picnescu (voi. V—XII). București. Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 12 voi., 1962-1986. Agrotehnica = G. lonescu-Șișești, Irimie Staicu, Agrotehnica. Ministerul Agriculturii și Silviculturii. București, Editura Agro-Silvică de Stat, 2 voi., 1958. ALAS = Adevărul literar și artistic. Revistă săptămânală. București. 1920-1939. XXI Albineț, Ist. M. = loan Albineț, Manual de istoria Principatului Moldave/.Partea I. Iași, Institutul Albinei, 1845. Albineț, M. = I. F. Sobernheim, Macroviotica sau regule pentru păstrarea sănătăței și prelungirea vieței. Traducere din limba germană de loan T. Albineț. Iași, Tipografia Albinei, 1838. ALDM = Petar Atanasov, Atlasul lingvistic al dialectului meglenoromân. București, Editura Academiei Române. Voi. I, 2008. Alexandrescu, M. = Gr. Alexandrescu, Meditații, elegii, epistole, satire și fabule, în Alexandrescu, O. I, p. 247-333. Alexandrescu, O. = Gr. Alexandrescu, Opere, voi. I. Ediție critică, note, variante și bibliografie de I. Fischer. [București], Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957. Alecsandri, L. = Vasile Alecsandri, Legende, în Alecsandri, O. II, 9-105. Alecsandri, Op. = Vasile Alecsandri, Opere complete. I: Teatru, București, 1875. Alecsandri, O. = Vasile Alecsandri, Opere. Ediție îngrijită de G. C. Nicolescu (voi. I-II), Georgeta Rădulescu-Dulgheru (voL I—VII), Marta Anineanu (voi. VIII—X). București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 10 voL, 1966-1985. Alecsandri, Oper. = Vasile Alecsandri, Operete, în Alecsandri, O. V, 155-832. Alecsandri, Past. = Vasile Alecsandri, Pasteluri, în Alecsandri, O. I, 31-368. Alecsandri, P. P. = Vasile Alecsandri, Poezii populare (1852-1853), în Alecsandri, O. III, p. 13-428. Alecsandri, Pr. = Vasile Alecsandri, Proză, în Alecsandri, O. IV, p. 13-600. Alecsandri, Vod. = Vasile Alecsandri, Vodeviluri, în Alecsandri, O. V, p. 263-832. Alexandria (1776) = Povestirea împăratului Alexandru de Machedoniia, [Banat-Transilvania], 1776. BAR, ms. rom. 3093, f. 92-144. Alexi, D. = Theochar Alexi, Dicționar german-român. Deutsch-rumănisches Worterbuch. Ed. VI prelucrată și completată. Brașov, Tip. Ciurcu & Comp., 1906. Alexi, W. = Theochar Alexi, Rumănisch-deutsches Worterbuch. Zweite verbesserte und vervollstăndigte Auflage. Dicționar româno-german. A doua edițiune prelucrată și complectată. Kronstadt [Brașov], H. Zeidner, 1905. Alexici, L. P.= Texte din literatura poporană română. Adunate de Dr. G. Alexici. Tomul I. Poesia tradițională. Budapesta, Editura Autorului, (Tip. Franklin -Tărsulat) 1899 (culese între 1884 și 1899); tomul II, ediție îngrijită de Ion Mușlea. București, Editura Academiei Române, 1966 (culese între 1883 și 1898). ALIL = Anuar de lingvistică și istorie literară. Universitatea ,.AL I. Cuza” Iași, Institutul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor. Iași. 1965 ș.u. ALM = Atlasul lingvistic moldovenesc. Alcătuit de Vasile Melnic, Vasile PaveL Chișinău. Voi. I, partea I: Fonetica, de Rubin Udler, 1968. VoL I, partea II: Fonetica, de Rubin Udler, Morfologia, de Vasile Melnic, 1968. Voi. II, partea I, Lexicul, de Victor Comarnițchi, 1972. VoL II, partea 2: Lexicul, de Vasile Melnic și Vasile Pavel, 1973 (Material cules în perioada 1957-1965). Alm. muz. = Almanah muzical. Editat de Teodor Burada, 1877-1879. ALR I = Atlasul linguistic român. Partea I. Material netipărit [din anchetele lui Sever Pop]. ALR I/I, I/II = Atlasul linguistic român.Publicat sub înaltul Patronaj al M. S. Regelui Carol al II-lea de Muzeul Limbii Române din Cluj, sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Partea I (ALR I), voL I: Părțile corpului omenesc și boalele lui de Sever Pop, Cluj, Muzeul Limbii Române, (Institutul cartografic ,.Unirea” Brașov) 1938; voi. II: Familia, nașterea, botezul, copilăria, nunta, moartea de Sever Pop. Sibiu, Muzeul Limbii Române, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1942. ALR II = Atlasul linguistic român. Partea II. Material netipărit. ALR II/I = Atlasul linguistic român. Publicat sub înaltul Patronaj al M. S. Regelui Mihai I de Muzeul Limbii Române, sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Partea II (ALR II), voi. I: A. Corpul omenesc, boale (și termeni înrudiți). B. Familia, nașterea, copilăria, nunta, moartea, viața religioasă, sărbători de Emil Petrovici. C. Casa, acareturile, curtea, focul, mobilierul, vase, scule. Sibiu, Muzeul Limbii Române. Leipzig, Otto Harrassowitz, 1940. Partea II (ALR II), voL I Suplement: Termeni considerați obsceni de Emil Petrovici, Sibiu, Muzeul Limbii Române, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1942. xxn ALR - M. D. = Atlasul lingvistic român pe regiuni. Muntenia și Dobrogea. Voi. I ș. u. de Teolil Teaha (coordonator), Mihai Conțin, Ion Ionică, Paul Lăzărescu, Bogdan Marinescu. Valeriu Rusu, Nicolae Saramandu, Magdalena Vulpe. Academia Română. Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti’'. București, Editura Academiei Române, 1996 ș.u. (Anchete efectuate între 1966 și 1973). ALRM = Micul atlas linguistic român.Sub conducerea lui Sextil Pușcariu. Partea I, voi. I: Părțile corpului omenesc și boalele lui de Sever Pop. Cluj. Muzeul Limbii Române, (Institutul cartografic „Unirea" Brașov) 1938. Partea I, voL II: Familia, nașterea, botezul, copilăria, nunta, moartea de Sever Pop. Sibiu, Muzeul Limbii Române, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1942. Partea II, voi. I: A. Corpul omenesc, boale (și termeni înrudiți}'. B. Familia, nașterea, copilăria, nunta, moartea, viața religioasă, sărbători'. C. Casa, acareturile, curtea, focul, mobilierul, vase, scule de Emil Petrovici. Sibiu. Muzeul Limbii Române, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1940. ALRR Bas. = Atlasul lingvistic român pe regiuni. Basarabia, nordul Bucovinei. Transnistria. Alcătuit de V. Pavel (voi. I-IV), V. Sclifos (voi. III-IV), C. Strugăreanu (voi. III), V. Corcimari, A. Dumbrăveanu, S. Spînu. R. Udler (voL IV). Chișinău, 4 voi., 1993-2003 (Material cules în perioada 1957-1965). ALR-T. = Atlasul lingvistic român pe regiuni. Transilvania. [VoL] I ș. u. de Grigore Rusu. Viorel Bidian, Dumitru Loșonți. București, Editura Academiei Române, 1992 ș. u. (Academia Română. Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu" Cluj-Napoca). I: 1992, 353 p.; II: 1997, 307 p.; III: 2002, 312 p.; IV: 2002, 356 p.; V: 2006. (Material cules între 1929 și 1938) Amfilohie. E. = Amfilohie Hotiniul, Elementi arithmetice arătate firești. Iași. în Sfânta Mitropolie, 1795. Amfilohie, G. = De obște gheografie pe limba moldovenească. Scoasă de pe Gheografie lui Bufier ... de Amfilohie Hotiniul. Acum întâi tipărită în zilele preluminatului și preaînâlțatului domnului nostru Alexandru loan Calimah V[oe]v[o]d... în Sfânta Mitropolie în Iași, 1795. Amfilohie, G. F. = Gramatica fizicii. [Traducere din limba italiană de Amfilohie Hotiniul; manuscris de la 1780-1790; Biblioteca Academiei Române, cota 1627]. An. Arh. Folk. = Anuarul Arhivei de folklor. I—VII. Publicat de Ion Mușlea. Cluj-București-Sibiu, Academia Română. 1932-1945. Anatcf. = Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu. Editat de Dinu C. Giurescu. în SMIM, V (1962). p. 353-505. Andricvici, A. = Fr. Mocnik, Aritmetică. Conducere în computăciunea (hambacul) de rost pentru întâia clasă a scoalelor naționale din Bucovina.'TvădwcQ^ din limba germană de Samoil Andrievici. Viena. Ediciuneac. r. Administrații! de Cărți Scolastice. 1850. Anghel, Pr. = D. Anghel, Proză. Ediție îngrijită de M. I. Dragomirescu. București, Editura Minerva, 1975. Anghel - losif, S. = D. Anghel și St. O. losif. Scrieri. Ediție îngrijită de Ion Roman. București. Editura Minerva, 2 voi, 1982. An. Ist. Arh. - Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie, Cluj, 1971 ș. u. Anon. Brâncov. = Istoria Țării Românești de la octombrie 1688 până la martie 1717. (Cronica anonimă despre Brâncoveanu}. în Cron. munt. II, 273—352 (scrisă la începutul sec. XVIII). Anon. Car. = c. 1650 Dictionarium valachico-latinum. Primul dicționar al limbii române [cunoscut sub numele Anonymus Caransebesiensis]. Studiu introductiv, ediție, indici și glosar de Gh. Chivu. Academia Română. Institutul de Lingvistică „lorgu Iordan - Al. Rosetti”. București, Editura Academiei Române, 2008. Antim, O. = Antim Ivireanul, Opere. Ediție îngrijită de Gabriel ȘtrempeL București. Editura Minerva, 1972. Antipa, F. I. = Gr. Antipa, Fauna ichtiologică a României. București, Institutul de Arte Grafice Caro! Gobl S-sor Ion St. Rasidescu, 1909. Antipa. P. = Dr. Gr. Antipa, Pescăria și pescuitul în România. București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea, Pavel Suru, Viena, Gerold & comp.: Berlin, R. Friedlaender & Sohn; Lipsea. O. Harrassowitz, 1916. Antonescu, D. = G. M. Antoncscu, Dicționar român. Mic repertor de cunoștințe generali coprinzând vorbe streine cu etymologia, termini technici, num ini proprie, notițiuni historice ș.c.l. București, Librar-editor George loannide. Imprimeria Naționale a lui Stephan Rassidescu. 1862. XXIII Antonescu, NDFR = G. M. Antonescu, Nou dicționar iu francesu-românu și românu-francesu. Ed. a doua, București, H. Steinberg, 1894. Antoniade, F. B. = C. Antoniade, Filosofia lui Henri Bergson. București, Noua Tipografie Profesională, Dimitrie C. lonescu, 1910. AOD = Adunare de ofisuri și deslegări în ramul judecătoresc. Iași, 1844. AR = Albina românească. Gazetă politică și literală. leșii, Tipografia Albinei, 1829-1849. Ardeleanu, D. = C. Ardeleanu, Diplomatul, tăbăcand și actrița. Roman. Ediția Il-a. București, Editura Cartea Românească, 1928 (prima ediție în 1926). Argetoianu, I. Z. = Constantin Argetoianu, însemnări zilnice. Ediție îngrijită de Stelian Neagoe. București, Editura Machiavelli, 10 voi., 1998-2009 (însemnări din anii 1935-1944). Arghezi, O. = Tudor Arghezi, Opere. Ediție îngrijită de Mitzura Arghezi și Traian Radu. București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă. 10 voi., 2000-2011. Arghezi, P. D. = Tudor Arghezi, Pensula și dalta, în Arghezi, S. XXIX, 5-442 (publicate între 1904 și 1966). Arghezi, P. N. = Tudor Arghezi, Poarta neagră, în Arghezi, S. XIII, 5-273 (prima ediție în 1930). Arghezi, S. = Tudor Arghezi, Scrieri. Ediție începută sub îngrijirea autorului și ulterior îngrijită de Mitzura Arghezi și Traian Radu. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva / Fundația Națională pentru Știință și Artă, 45 voL, 1962-2005. Arghezi, Ț. K. = Tudor Arghezi, Tablete din țara de Kuty, în Arghezi, S. XIV, p. 7-207 (prima ediție în 1933). Arhiva = Arhiva. Revistă de istorie, filologie și cultură românească, Iași, 1889 ș.u. Arh. rom. = Arhiva românească. Subt redacția lui M. Kogălniceanu, Iași, 2 voi., 1841-1845. Arh. rom.2 = Arhiva românească. Subt redacția lui M. Kogălniceanu. Ediția a doua. Iași, 2 voi., 1860-1862. Arh. Olt. = Arhivele Olteniei. Publicație sub direcțiunea d-lui Dr. Ch. Laugier și prof. C. D. Fortunescu, I-XXII, Craiova, 1922-1943. Aricescu, F. = C. D. Aricescu, Florica. București, Tipografia lui C. A. Rosetti și Winterhalder, 1847. Aricescu, P. E. = C. D. Aricescu, Procesul și esilul meu la Snagov. București, Tipografia Jurn[alului] Naționalul, 1859. Aricescu, I. = C. D. Aricescu, Istoria revoluțiunii române de la 1821. Craiova, 2 voL, 1874. Aristia, Plut.= Plutarh. Parallela sau viețele bărbaților illustri. Tradus din ellenește de C. Aristia, Tomul I. București, Tipografia Colegiului Național, 1857. Aritm. = Aritmetijca]sau știința socotelii. (manuscris din 1823, cota 1187). Arvinte, Term. = V. Arvinte, Terminologia exploatării lemnului și a plutăritului, în SCȘ Iași. VIII (1957), fasc. I, p. 1-185. Asachi, Alghebra = Gh. Asachi, Alghebra. Iași, 1818 (Manuscris, Biblioteca Academiei Române, cota 1789). Asachi, Aritmetica = Gh. Asachi, Aritmetica. (Copie manuscrisă după cursul de matematică tradus din limba franceză după Bezout, ținut de Gh. Asachi între 1814-1818 la clasa de inginerie hotarnică; Biblioteca Seminarului Matematic al Universității din Iași, cota 1916/1). Asachi, E. = G. Asachi, Elemente de matematică. Partea I: Aritmetică. Partea II: Alghebră. Partea III: Gheometria elementară. leșii, în Tipografia Albinei, 1836-1838. Asachi, I. = Ivan Kaidanov, Istoria Imperiii rosiene. Tradcere de Gh. Asachi. Iași, în Privileghiata Tipografie a Albinei. Partea I, 1832; partea II, 1833. Asachi, L. = Gh. Asachi, Lexicon de conversație. Iași, Institutul Albinei, 1842. Asachi, N. = Felice Romani, Norma. Traducere de Gh. Asachi. Iași, la Institutul Albinei, 1838. Asachi, O. = Gh. Asachi, Opere. Ediție critică și prefață de N. A. Ursu. București, Editura Minerva, 2 voi., 1973-1981. Asachi, P. = Gh. Asachi, Culegere de poesii, în Asachi, O. I, p. 3-244 (Publicate între 1821 și 1863). Asachi, V. R.= Gh. Asachi, Voichița de Românie, în Asachi, O. I, p. 588-606 (prima ediție 1863). E. Asachi, î. = Silvio Pellico, Despre îndatorirele oamenilor. Traducere de Ermiona Asachi. Iași, Institutul Albinei, 1843. L. Asachi, B. = (Bernardin) de Saint-Pierre, Bordeiul indienesc. Traducere din limba franceză de Leon Asachi. Iași, 1821. XXIV Atila, P. = F. R. Atila, Peștii și pescuitul. București, Editura Librăriei Frățilă, 1916. Axinte Uricariul, Cron. = Axinte Uricariul, Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei. Ediție îngrijită de Gabriel Ștrempel. București. Editura Minerva, 2 voi., 1993-1994 (scrisă în preajma anului 1730). Babeș, O. A. = V. Babeș, Opere alese. București, Editura Academiei, 3 voi., 1954-1960. Bacalbașa, S. A. = Anton Bacalbașa, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Virgiliu Ene. București. Editura pentru Literatură, 2 voi., 1965. C. Bacalbașa, Buc. = Constantin Bacalbașa. Bucureștii de altădată. București, Editura Universul, 4. voi., 1927-1932. Baconsky, S. = A. E. Baconsky, Scrieri. Ediție îngrijită de Pavel Țugui. București, Editura Cartea Românească, 2 voi., 1990. Baranga, V. A. = Aurel Baranga, Focea Americii. București, Editura pentru Literatură și Artă, 1949. Barasch, B. = luliu Barasch, Manualul de botanică silvică. București, Imprimeria Statului. 1861. Barasch, I. F. = luliu Barasch, Despre unele din institutele filantropice în Europa. București, Tipografia Colegiului Național, 1853. Barasch, I. N. = G. Beleze, Istoria naturală potrivită pe înțelegerea copiilor, cu întrebări și figuri. Traducere din limba franceză și adăugiri de luliu Barasch. Ediția a doua. București, Tipografia Colegiului Național, 1856 (prima ediție în 1854). Barasch, M. = luliu Barasch, Minunele naturei. București, Tipografia Colegiului Național, 3 tomuri, 1852. Barcianu, D.= Sab. Pop.-Barcianu, Dicționar român-german și german-român. Sibiu. W. Krafft. Partea La: Română-germană. 1886. Republicat cu adăugiri în 1900. Barcianu, V. = Sab. Pop.-Barcianu, Vocabulariu român-nemțesc. Sibiu, Tipariul și Editura lui Teodoru Steinhaussen, 1868. Barițiu, C. = George Bariț[iu\ și contemporanii săi. Ediție coordonată de losif Pervain și Ștefan Pascu. București, Editura Minerva. 8. voi., 1973-1987. Barițiu. Ist. Transilv. = George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei. Sibiu. Tipografici W. Krafft. Voi. I: 1889; voi. II: 1890; voi. III: 1891. Baronzi, D. M. = Dama cu măirgăritari. Roman tradus din limba franceză de G. A. Baronzi. București. Tipografia Națională a lui J. Romanov et corn., 1856. Baronzi, I. C. = M. Guizot, Istoria civilizațiunii în Francia. Edițiune nouă. Traducere de G. Baronzi. București. Tipografia Națională a lui Romanov & Comp.. 5 voi.. 1856-1859. Baronzi, I. L. = Alexandre Dumas, Isaak Lakedem. Tradus de G. A. Baronzi. București. Tipografia Bisericească, 4 voi., 1855-1856. Baronzi, L. = George Baronzi, Opere complecte. Voi. I: Limba română și tradițiunile ei. Gaiați, G. D. Nebunely și fiii, 1872. Baronzi, M. = Eugene Sue. Matilda sau memoriile unei femei june. Traducere de George Baronzi. București, Imprimeria Sfintei Mitropolii, 2 voi.. 1853-1854. Băcescu. Peș. = Dr. Mihai Băcescu, Peștii, așa cum îi vede țăranul pescar român. București. Imprimeria Națională, 1947 (Institutul de Cercetări Piscicole al României. Monografia nr. 3, 1946). Bălășescu, D. R.-Fr. = Nifon Bălășescu, Dicionariu româno-frances. Volum I. Fascicul I. București. Tipografia Mitropolitului Nifon. 1859. Bălcescu, M. V. = Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai l oevod Viteazul. în Bâlcescu. O. III, p. 11-309. (Scris între 1847 și 1852; publicat postum) Bălcescu. O. = N. Bălcescu, Opere. Ediție îngrijită de C. Zâne (voi. I. II, IV), Elena G. Zâne (voi. I, II, IV), Daniela Poenaru (voi. III). București, Editura Academiei Române. 4 voi.. 1974-1990. Bălcescu. P. A. = N. Bălcescu. Puterea armată și arta militară de la întemeierea principatului Valahiei până acum, în Bălcescu. O. I. p. 43-78 (prima ediție în 1844). Băncilă, O. = Vasile Băncilă, Opere. Ediție îngrijită de Dora Mezdrea. Brăila. Muzeul Brăilei. Editura Istros, 16 voi., 2003-2015. D. Bănulescu, Regi = D. Bănulescu. Cei șapte regi ai orașului București. București. Editura Nemira, 1998. Bănuț, S. = A. P. Bănuț, Scrieri. Ediție îngrijită de Petronela Negoșanu. București, Editura Minerva, 1974. Barnuțiu. DPR = Simion Bărnuțiu, Dereptulu publicu al Româniloru. Iași, 1867. XXV Bărnuțiu, I. F. = Simion Bărnuțiu, Istoria filosofiei. Ediție princeps după manuscris coordonată de loan Chindriș. București, Romania press, 2 voL, 2000-2002 (curs ținut între 1855 și 1864: publicat postum). Bârlea. B. = Balade, colinde și bocete din Maramureș. Culese de Preot Ion Bârlea. în Literatură populară din Maramureș. VoL I. Ediție îngrijită și studiu introductiv de Iordan Datcu. București, Editura pentru Literatură, 1968, p. 7-126. (texte publicate în 1924). Bîrlea, îns. Maram. = I. Bîrlea, însemnări din bisericile Maramureșului, București, 1909. Beldiman. Alexii = Fr. G. Ducray Duminil, Alexii sau căsuța din codru. Traducere din limba franceză de Alecu Beldeman. Manuscris din 1806 (Biblioteca Academiei Române, cota 1781). Beldiman, I. T. = Istoria lui Târlo. Traducere din limba franceză de AL Beldiman. Manuscris din 1786 (Biblioteca Academiei Române, cota 25). Beldiman, N. P. = Florian, Istoria lui Numa Pompilie, al doilea crai al Romii. Traducere din limba franceză de Alexandru Beldiman. Iași, 2 voL. 1820 (traducere din 1795). Beldiman, Or. = Voltaire, Tragodia lui Orest. Traducere din limba franceză de Alexandru Beldiman. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei, 1820. Belea, P. A. = Octavian Belea, Primul ajutor și îngrijirea sănătății. Pentru activul Crucii Roșii. Crucea Roșie a României, București, 1959. Beniuc. M. C. = Mihai Beniuc, Pe muche de cuțit. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1959. Benkd = Joszef Benko, ,.Nomina vegetabilium”, în Magyar konyv-hâz 2 (1783), 407-453. Berechet, Dr. rom. •- Șt. Gr. Berechet, Istoria vechiului drept românesc. Izvoarele. Iași, Tip. „Goldner”, conc. Țerek& Caminski, voi. I, 1933. Bcrtoldo (1774) = Bertoldo, în CMVCP III. p. 157-224. Studiu filologic, studiu lingvistic și glosar de Magdalena Georgescu. Bianu. D. S. = Vasile Bianu. Doctorul de casă, sau Dicționarul sănătății. Buzău, Imprimeria AL Georgescu, 1910. I. Bianu, D. R. = loan Bianu, Documente românești reproduse după originale sau după fotografii. Partea I. Epoca dinainte de Matei Basarab (1632) și Vasile Lupu (1634). Tomul L fasc. 1-2 (1576-1632). București. Inst. de Arte Grafice Carol Gobl, 1907. Bibicescu, P. P. = Poezii populare din Transilvania. Culese și adnotate de I. G. Bibicescu, București. Imprimeria Statului, 1893. Biblia (1688) = Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Tipărită întâia oară la 1688 în timpul lui Șerban-Vodă Cantacuzino, domnul Țării Românești. Retipărită după 300 de ani în facsimil și transcriere cu aprobarea Sfântului Sinod și binecuvântarea Prea Fericitului părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. 1988. Bibi. rom. =z Biblioteca românească. Tipărită de Zaharia Carcalechi. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei. 1821. 1829, 1830, 1834. Birou. Căraș = Virgil Birou, Oameni și locuri din Căraș. Timișoara, Editura Astrei Bănățene, 1940. Blaga. T. cult. = Lucian Blaga. Trilogia culturii. Orizont și stil. Spațiul mioritic. Geneza metaforei și sensul culturii. București, Editura pentru Literatură Universală, 1969. Blecher, î. = M. Blecher, întâmplări în realitatea imediată. București, Editura Vremea, 1936. Bobb, DRLU - loan Bobb, Dicționariu rumânesc, lătinesc și unguresc. Cluj, cu tipariul Tipografii Colegiumului Reformaților, prin Stephan Torok. Tom. I: A-L, 1822: tom. II: M-Z, 1823. Boccanu, Gl. Meh. = Ion Boceanu. Glosar de cuvinte din județul Mehedinți. București. 1913 (AA lit. XXXV). Boerescu, Esplic. = V. Boerescu, Esplicarea condicei comerciale române. București, 1859. D. Bogdan, GL = Damian P. Bogdan, Glosarul cuvintelor românești din documentele slavo-române. București. 1946. N. A. Bogdan, C. M. = Din trecutul comerțului moldovenesc și mai ales al celui ieșan. Documente culese și editate de N. A. Bogdan. Iași, Institutul Modern de Arte Grafice N. V. Ștelăniu & D. Ștaierman [1925]. N. A. Bogdan. Pov. = N. A. Bogdan, Povești și anecdote din popor. Iași. 1893. XXVI Boiagi, Gram. = Mihail G. Boiagi, Gramatică română sau macedoromână. Ediție îngrijită de Pericle Papahagi, 1915 (prima edițe în 1813). Bojincă, A. = Damaschin T. Bojincă, Anticile romanilor - Antiquitates Romanorum. Buda, Tipariul Universitatei din Pesta, 2 voL, 1832-1833. Bojincă, R. = Damaschin T. Bojincă, Respundere desgurzătoare la Cârtirea cea în Hale. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungurești din Pesta, 1828. Bolintineanu, O. = Dimitrie Bolintineanu, Opere. Ediție îngrijită de Teodor Vârgolici. București, Editura Minerva, 12 voi., 1981-1992. Bolliac, S. = Cezar Bolliac, Scrieri. Ediție îngrijită de Andrei Rusu. București, Editura Minerva, 2 voi., 1983. Borza, D. = Al. Borza, Dicționar etnobotanic cuprinzând denumirile populare românești și în alte limbi ale plantelor din România. [București], Editura Academiei Române, 1968. M. Bota, Versuri = Moisi Bota, Versuri îndemnătoare cătră deprinderea tinerimei românești întru învățături, Buda, 1829. Botanica = I. Ciobanu, Eugen Ghișa, Traian Tretiu, Botanica. Manual pentru clasa a VlII-a. București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1962. Boțulescu, V. Scander. = Viața lui Scanderbeg. Traducere din italiană de Vlad Boțulescu de la Mălăiești. în Vlad Boțulescu, Scrieri /, ed. de Emanuela Timotin și Ovidiu Olar, București, Univers Enciclopedic Gold, 2013 (text din 1763). Bran, G. Săi = Emiliu Bran, Graiul românesc din Selagiu (Sălaj) de lângă Someș, în Trib. 1889, nr. 121. Brandza, FI. = Doctorul D. Brandza, Prodromtd florei române sau enumerațiunea plantelor până astăzi cunoscute în Moldova și Valachia. București, Tipografia Academiei Române, 1879-1883. Brăescu, O. A. = Gh. Brăescu, Opere alese. Ediție îngrijită de Niculae Gheran. București, Editura pentru Literatură, 2 voi., 1962. I. Brăescu, M. = Ion Brăescu, Măsurătoarea pământului la români, din vechime până la punerea în aplicare a sistemului metric. București, Atelierele Grafice Socec, 1913. Brătescu-Voinești, O.= I. Al. Brătescu-Voinești, Opere. Ediție îngrijită, note și comentarii de Teodor Vârgolici, voi. I. București, Editura Grai și Suflet - Cultura Națională, 1994. Brezoianu, A. = Curs elementar de agricultură și de economia rurală. Tradus de Ion Brezoianu, I. Plugăria. București, Tipografia lui C. A. Rosetti și Vinterhalder, 1850. Brezoianu, î. = învățătorul primar sau povețe și sfaturi pentru a pregăti pe învățătorii primari la cariera lor și a-i călăuzi în lucrarea foncțiilor lor. Traducere din limba franceză de Ion Brezoianu, București, Tipografia lui C. A. Rosetti și Vinterhalder, 1848. Brezoianu, Man. sănăt. = B. Raspail, Manualul sănătății sau medicina și farmacia domestice. Traducere de Ion Brezoianu. București, Tipografia Sântei Mitropolii, 1852. BRV = Ion Bianu, Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche. 1508-1830. Edițiunea Academiei Române. București, 4 voi., 1903-1944. Bucuța, R. V. = Emanoil Bucuța, Românii dintre Vidin și Timoc. Tipografia Cartea Românească S. A., 1923. Bud, P. P.= Poezii populare din Maramureș. Adunate de Tit Bud. București, 1908. Budai-Deleanu, Lex. = Ion Budai-Deleanu, Lexicon romănesc-nemțesc și nemțesc-romănesc. în patru tomuri (manuscris din 1818; Biblioteca Academiei Române, cotele 3728-3731). Budai-Deleanu, O. = Ion Budai-Deleanu, Opere. Ediție îngrijită de Gheorghe Chivu și Eugen Pavel. Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă. București, 2011. Budai-Deleanu, TGR = I. Budai-Deleanu, Temeiurile gramaticii românești. Biblioteca Academiei Române, ms. 2426 (text din 1815-1820). Budai-Deleanu, Ț. = Ion Budai-Deleanu, Țiganiada, în Budai-Deleanu, O., p. 3-429 (scrisă între 1794 și 1821; publicată postum). Bugnariu, N. = luliu Bugnariu, Dicționar poporal. Cuvinte românești din jurul Năsăudului, de popor grăite și tot pentru popor alcătuite, în GT 1887, nr. 251-265; 1888, nr. 48-49. Bujoreanu, Col. Leg. = loan. M. Bujoreanu, Collecțiune de Legiuirile României vechi și nuoi, câte s-au promulgat până la finele anului 1870. București, Noua Typographie a Laboratorilor Români, 1873. XXVII Bul. com. ist. = Buletinul Comisiunii istorice a României, publicat de loan Bogdan (voi. I-11), apoi de N. lorga. București, Atelierele Grafice Socec & Co. Societate anonimă. 1915 ș. u. Buletin, ¥ .^Buletin. Foaie oficială. Iași, 1833-1859. Buletin, G. = Buletin. Gazetă administrativă. București, 1832-1859. Bul. Grad. Bot.= Buletinul de informații al Grădinii botanice și al Muzeului Botanic de la Universitatea din Cluj. Cluj. Anul I (1921) ș.u. Burada, Dobr. = Teodor Burada, O călătorie în Dobrogea, Iași, 1880. Buznea, F. = Filosoful indian sau Chipul de a trăi cineva fericit în sațietate. Traducere din limba franceză de lancu Buznea. Iași, Tipografia Sfintei Mtropolii, 1834. Buznea, P. V. = Bernardin de Saint-Pierre, Pavel și Virghinia. Traducere din limba franceză de lancu Buznea. Iași, 1831. Caba, Săi. = Văzul Caba, Szilăgy vârmegye român nepe, nyelve es nepkolteszete. Viena, 1918. Caiet = Caiet de istoria naturală și botanică. Caiet pentru economia rurală. Note luate la lecțiile lui L. Filipescu de loan Cernătescu în 1842 (manuscris: Biblioteca Academiei Române, cota 43). Calendar = Calendar pentru poporul românesc (devenit apoi Calendar pentru români). Editat de Gh. Asachi, cu suplimentul Almanah de învățătură și petrecere, iași, 1847-1862. Calendariu (1794) = Calendariu la anul de la nașterea lui Hristos 1794, cari e prost, cuprinzând în sine 365 de zile. Viena. Slaveno-Sârbeasca, Româneasca Privileghiata Tipografie, 1794. Calendariu (1814) = Calendariu ce slujește pre 100 de ani, începând de la anul 1814 până în anul 1914. Buda, Crăiască Tipografie a Universitate! Ungariei, 1814. Calendariu (1844) = Calendariu pe anul de la Hristos 1844, întocmit pe gradurile și clima Țării Ungurești a marelui prințipat al Ardealului, a Țării Românești și a Moldaviei. Buda, Crăiască Tipografie a Universității Ungurești, 1844. Camilar, N. = Eusebiu Camilar, Negura. București, Editura de Stat, 2 voi., 1949-1950. Candrea, F. = L-A. Candrea, Folklorul medical român comparat. Ediție îngrijită de Lucia Berdan. Iași, 1999 (publicat pentru prima dată în 1944). Candrea, Gl. = I.-A. Candrea, „Glosar megleno-român", în GS. 1 1927, II 1928. III, 1933-1934, IV. 1937. Canella, V. = Vocabular de câteva vorbe sinonime. Tradus de C. Canella, întâia ediție. București, Tip. Națională, 1867. Cantacuzino, N. P. = Florian, Numa Pompilius, al doilea crai al Romii.ywâucwQ din limba francză de loan Cantacuzino. 1796 (manuscris de la începutul secolului al XlX-lea: Biblioteca Academiei Române, cota 1550). A. Cantacuzino, S. T. = Alecu Cantacuzino, Serile de toamnă la țară. Ediție îngrijită de Livia Grămadă. Cluj. Editura Dacia, 1973 (publicate în 1855). C. Cantacuzino. Ist. Ț. R. = Stolnicul Constantin Cantacuzino. Istoria Țării Rumâneșii. în Cron. munt. I. p. 1-79 (scrisă în 1691-1699). C. Cantacuzino, N. I. = Stolnicul Constantin Cantacuzino, Note și însemnări de pe vremea studiilor în Italia (Biblioteca Academiei Române, ms. 1498). M. Cantacuzino, Călăt. = A toată lume călătorie sau înștiințare de lumea nouă și cea veche. 4 voi. (traducere a operei abatelui Delaporte. Voi. I-III, manuscris din 1785, Biblioteca Universității din Iași, cota IV—18: voL IV, manuscris din 1788, Biblioteca Academici Române, cota 3771). M. Cantacuzino, G. = Mihai Cantacuzino, Genealogia Cantacuzinilor. Ediție îngrijită de N. lorga. București, 1902. Cânte mir, D. = Dimitrie Cantemir, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, în Cantemir. O. p. 101-314 (prima ediție 1698). Cantemir, Hr. = Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-viahilor, in Cantemir, O., p. 877-1509 (scris între 1717 și 1723). Cantemir, I. I. = Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifeă. în Cantemir. O., p. 385-801 (scris în 1705). Cantemir, O. = Dimitrie Cantemir, Opere. I. Ediție îngrijită de Virgil Cândea / Stela Toma. București. Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2003. Capidan, El. Th. Capidan, Elementul slav în dialectul aromân. 1925. XXVIII Cara, Ad. prav. = Armenopol, îndămânoasă adunare a pravililor ce să numește exavivlos. Traducere din grecește de Toma Cara. BAR, ms. 5282, copie din anul 1804. Caragiale, Apr. = I. L. Caragiale, / Aprilie. Monolog, în Caragiale, O. II, 447—453 (publicat în 1896). Caragiale, O. = I. L. Caragiale, Opere. Ediție îngrijită de Stancu Ilin (voi. I-IV), Nicolae Bârna (voi. I—11), Constantin Hârlav (voi. I-IV). București, Univers Enciclopedic, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 4 voL, 2000-2002. Caragiale, S. N. = I. L. Caragiale, Schițe nouă, în Caragiale, O. I, 501-651 (publicate în volum în 1910). M. I. Caragiale, Cr. = Mateiu Ion Caragiale, Craii de Curtea-Veche, în M. I. Caragiale, O. 55-162 (publicat în volum în 1929). M. I. Caragiale, O. = Mateiu Ion Caragiale, Opere. Ediție îngrijită de Barbu Cioculescu, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001. Cardaș, C. P. = Cântece poporane moldovenești. Publicate de Gh. Cardaș. Editura Librăriei Diecezane, Arad, 1926. C. buc. = O lume într-o carte de bucate. Manuscris din epoca brâncovenească. Ediție îngrijită de TomaConstantinescu. București. Editura Fundației Culturale Române, 1997 (manuscris din 1749). Cartojan, C. P.2= N. Cartojan, Cărțile populare în literatura românească. Ediție îngrijită de Alexandru Chiriacescu. București, Editura Enciclopedică, 2 voi., 1974. Cateh. Calv. = Catehismul Calvinesc impus clerului și poporului român sub domnia principilor Georgiu Rakoczy I și II, 1656. Editat de G. Barițiu, Sibiu, 1879 (text din 1656). Călinescu, C. N. = G. Călinescu, Cartea nunții, în Călinescu, O. I, p. 9-307 (prima ediție în 1933). Călinescu, E. = G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, în Călinescu, O. XI, p. 5-315 (prima ediție în 1932). Călinescu, E. O = G. Călinescu, Enigma Otiliei, în Călinescu, O. III, p. 5-306 și IV, p. 5-291 (prima ediție în 1938). Călinescu, I. = G. Călinescu, Impresii asupra literaturii spaniole, în Călinescu, O. XVI, p. 7-341 (prima ediție în 1946). Călinescu, Ist. lit. rom. = G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941. Călinescu, O. = G. Călinescu, Opere. Ediție inițiată sub supravegherea autorului, ulterior îngrijită de Andrei Rusu. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 17 voi., 1965-1983. Călinescu, O. E. = G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, în Călinescu, O. XII-XIII (prima ediție în 1934-1936). Călinescu, S. N.= 1960 G. Călinescu, Scrinul negru, în Călinescu, O. VII—VIII (prima ediție în 1960). Căpățineanu, B.= Bibliotecă desfătătoare și plină de învățătură. Traducere din limba franceză de Stanciu Căpățineanu. Sibiu, 1830. Căpățineanu, M. R. = Montesquieu, Mărimea romanilor sau băgare de samă asupra pricinilor înălțării și căderii lor. Traducere din limba franceză de Stanciu Căpățineanu!. Sibiu, 1830. Câmpeanu, Gnoz. = [Petru Mal Ier Câmpeanu], Introducere în gnoziologhie seau metafizică, curs predat la Academia Mihăileană din Iași în anii 1837-1838 (BCU Iași, ms. III—5). CC = Codrul Cosminului. I-X. Buletinul Institutului de Istorie și Limbă. Cernăuți, Universitatea din Cernăuți, Institutul de Arte Grafice și Editura Glasul Bucovinei, 1924-1939. Ceaslov rom. = O tipăritură munteană necunoscută din secolul al XVII-lea. Cel mai vechiu ceaslov românesc. Ediție îngrijită de Ștefan Pașca. București, Monitorul oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1939 (prima ediție în 1640). Cerne, D. M. = Titus Cerne, Dicționar de muzică. Voci și instrumente. Biserica, concert, teatru. Compoziție și istorie. Voi. I: A-D', Voi. II: E-L. Iași, „Viața Românească”, [1934] (prima ediție: 1898). Chendi, S. = Ilarie Chendi, Scrieri. Ediție, prefață, tabel cronologic, note și comentarii de Dumitru Bălăeț (voi. I-X) și Ion Spătan (voi. VI-X). București, Editura Minerva / Fundația Națională pentru Știință și Artă, 10 voi., 1988-2007. XXIX Chest. = Chestionar pentru un atlas lingvistic al limbei române. Chestionarul I-VIII [Sub redacția lui Sextil Pușcariu], (I. Calul. Cluj, „Ardealul”, 1922; II. Casa. Sibiu, ..Dacia Traiană”, 1926; III. Firul. Cluj, „Ardealul”, 1929; IV. Nume de loc și nume de persoană. Cluj, „Ardealul”, 1930; V. Stâna, păstoritul și prepararea laptelui. Cluj, „Ardealul'*. 1931; VI. Stupăritul. Cluj, „Ardealul”, 1933; VII. Instrumente muzicale. Cluj, „Cartea Românească”, 1935; VIII. Mâncări și băuturi. Cluj, „Ardealul”, 1937). Muzeul Limbei Române. Chiriacopol, D. î. = Necolaie Chiriacopol, Doauăsprezece învățături folositoare. Pentru fimeile acele îngreoate, pentru ceasul nașterii, pentru lehusia, pentru chipul a să hrăni copiii acei mici și pentru boalele lor. Iași, Tipografia Sfintei Mitropolii [a] Moldovei, 1827. C. Chiriță, Cir. = Constantin Chiriță. Cireșarii. București, Editura Tineretului. Voi. I 1956, voi. II 1958, voi. III 1965, voi. IV 1968, voi. V 1969. Chirițescu, Gr. = M. I. Chirițescu, Grănicerul. București, Minerva, 1912. Chivu, VTR = Gheorghe Chivu, Vechi texte românești. București, Editura Academiei Române. 2015. Ciaușanu, Gl. = G. F. Ciaușanu, Glosar de cuvinte din județul Vâlcea. București. Imprimeria Națională, 1931. Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea = G. F. Ciaușanu. G. Fira și C. M. Popescu. Culegere de folclor dinjud. Vâlcea și împrejurimi. București, Cultura Națională. 1928. J. Cihac, I. N. = J. Ch. Cihac, Istoria naturală. Iași, Institutul Albinei, 1837. Cimpoiul = Cimpoiul. Săptămânal ilustrat. Director și proprietar F. Dame. București, 1877 -1907. Cinema = Cinema. Revistă lunară de cultură cinematografică. București, 1963-1989. Cioculescu, I. C. = Șerban Cioculescu, Itinerar critic. București, Editura Eminescu, 5 voi., 1973-1989. Cipariu, Comp. = Timotei Ci pariu, Compendiu de gramateca limbei române, în Cipariu, O. II, p. 1-64 (prima ediție în 1855). Cipariu, E. = Timotei Cipariu, Elemente de limba română după dialecte și monumente vechi. în Cipariu, O. I, p. 183-276 (prima ediție în 1854). Cipariu, Gram. = Timotei Cipariu, Gramateca limbei române. în Cipariu, O. II. p. 65-431 (partea I publicată în 1869, partea a Il-a în 1877) Cipariu, Princ.= Timotei Cipariu, Principie de limbă și de scriptură, în Cipariu, O. I. p. 1-182 (prima ediție în 1847-1848). Cipariu. O. = Timotei Cipariu. Opere. Ediție îngrijită de Carmen Gabriela Pamfil. București. Editura Academiei Române, 2 voi., 1987-1992. Circ. mon. = Circulare monetare, foaie volantă. Cluj 1810. CL = Cercetări de lingvistică. [Cluj], Academia Română. Filiala Cluj. Institutul de Lingvistică. Anul 1(1956) ș.u. Clemens, V. - A. Clemens. Vocabularium nemțesc și românesc. Sibiu, Tipograf Martin Hochmeister. 1822. Clemens, W. = Andreas Clemens, Kleines walachisch-deutsch und deutsch-walachisches Worterbuch. Hermannstadt, bei W. H. Thierry, Buch-und Kunsthăndler, 1823. CMVCP = Ion Gheție. Al. Mareș (coord.), Cele mai vechi cărți populare în literatura română. București. Editura Minerva / Fundația Națională pentru Știință și Artă. 11 voL, 1996-2006. Cobâlcescu, G. = Gr. Cobâlcescu, Eleminte de geologie pentru clasele gimnaziale. Prelucrare a scrierii lui Beudant. Iași. Tipografia lui Goldner. 1859. Cocea. S. = N. D. Cocea, Scrieri. Ediție îngrijită de Virgiliu Ene. București, Editura Minerva, 2 voi.. 1969-1970. Cod. Brațul = Codicele Brațul. [1559-1560]. Ediție de text de Alexandru Gafton. Iași. Editura Universității „Alexandru loan Cuza”. 2003. Cod. Calimach = Codul Calimach. Ediție critică întocmită de colectivul pentru vechiul drept românesc condus de acad. Andrei Rădulescu. București, Editura Academiei Române. 1958. p. 42-687 (text din 1833). Cod. civil (1864-1865) = Codul civil român. Conform textului oficial Precedat de Constituțiune și un index alfabetic. Publicat și adnotat de Const. Hamangiu. București. Carol Muller („Biblioteca pentru toți”). 1897. XXX Cod. comerc. = Codul comercial. 1887. Adnotat cu jurisprudența Curții de Casație de la 1894 până la 1 ianuarie 1914 de George T. lonescu Grefier la Curtea de Casație. București, Editura Librăriei Leon Alcalay & Co., 347 p. Cod. Dim. = Codex Dimonie. Editat de G. Weigand, în Jb. IV, V, VI (manuscris de la începutul sec. XIX). Codex Sturdz. = Codex Sturdzanus. [1580—1618]. Ediție îngrijită de Gheorghe Chivu. București, Editura Academiei Române, 1993. Codrescu, Coliba= Hariet Beecher Stowe, Coliba lui Moș Toma sau Viața negrilor în sudul Statelor Unite din America. Traducere după versiunea lui Leon Pilatte de Th. Codrescu. Iași, Tipografia Buciumului Român, 2 voi., 1853. Codru-Drăgușanu, P. T.= I. Codru-Drăgușanu, Peregrinul transilvan. 1835-1848. Ediție îngrijită și prefață de Corneliu Albu. București, 1980 (publicat în volum în 1865). Codru-Drăgușanu, R. = I. Codru[-Drăgușanu], Rudimentele gramaticei romane. Estrase din Tentamen criticum cu adaus de regiile simple și diverse anotăciuni pentru usul școlarilor începători. București, Tipografia Colegiului Săntu-Sava, 1848. Cod. silv. = Cel mai vechi cod silvic românesc. Orânduiala de pădure pentru Bucovina, dată de împăratul losif al II-lea în 1786. Publicată cu o mică introducere și un indice de Gh. T. Kirileanu. București, Tipografia „Gutenberg”, Joseph Gdbl, 1908. Cod. țiv.= Codică țivilă sau politicescă a Prințipatului Moldovii. Iași, Privileghiata Tipografie a Albinei, 1833. Cod. vor. = Codicele voronețean. Ediție îngrijită de Mariana Costinescu. București, Editura Minerva, 1981 (text din 1563-1583). Columna = Columna lui Traian. Revistă mensuală pentru istorie, linguistica și psicologia poporană. Sub direcțiunea lui B. P. Hasdeu. București, 1870-1875; 1876-1877; 1882-1883. Coman, Gl. = Petre Coman, Glosar dialectal. București, Monitorul Oficial și Imprimeria Națională, 1939. Comarnescu, A. = Petru Comarnescu, America. Lume nouă - viață nouă. București, Editura R. Cioflec, 1947. Corn. sat. = Comoara satelor. Revistă lunară de folclor. Blaj, Tipografia Seminarului greco-catolic, 1923-1927. Conachi, S. A. = C. Conachi, Scrieri alese. Ediție, prefață, glosar și bibliografie de Ecaterina și Alexandru Teodorescu. București, Editura pentru Literatură, 1963 (publicate postum, anul morții 1849). Cond. corn. = Condica de comerciu cu anexele ei. București, Tipografia lui I. Eliad, 1840. Cond. Mav. = Condica lui Constantin Mavrocordat. Ediție îngrijită de Corneliu Istrati. Iași, Editura Universității Alexandru loan Cuza, 3 voi., 2008. Constantinescu, S. = Pompiliu Constantinescu, Scrieri. Ediție îngrijită de Constanța Constantinescu. [București], Editura pentru Literatură / Minerva, 6 voL, 1967-1972. Conta, î. M.= Vasile Conta, încercări de metafizică, în Conta, O. F. p. 339-431 (text din 1879). Conta, T. O. = Vasile Conta, Teoria ondulațiunei universale, în Conta, O. F. p. 157-270 (text din 1876— 1877). Conta, O. F. = Vasile Conta, Opere filosofice. Ediție revăzută și însoțită de o introducere de Nicolae Petrescu. București, Editura Cartea Românească, [1922]. Contemp. = Contemporanul. Săptămânal politic, social, cultural. [București], 1946-1989. Contemporanul = Contemporanul. Revistă științifică și literară. Redactori: V. G. Morțun și I. Nădejde. Iași, 1881-1891. Conv. lit. = Convorbiri literare. Iași, apoi București. 1867 ș.u. T. Corbea, D. = Teodor Corbea, Dictiones latinae cum valachica interpretatione. Ediție îngrijită de Alin-Mihai Gherman. Volumul I: Studiu introductiv, note și text. Cluj-Napoca. Editura Clusium, 2001 (text din 1691-1697). T. Corbea, Ps. = Teodor Corbea, Psaltirea în versuri. Ediție, studiu introductiv, note și glosar de Alin- Mihai Gherman. București, Editura Academiei Române, 2010 (text din c. 1705). Coresi, Catehism = Coresi, Catehism, în Texte rom. (XVI), p. 101-105. Text editat de Alexandra Roman Moraru (text din 1560). XXXI Coresi. Ev. = Coresi, Carte cu învățătură (1581). Ediție îngrijită de Sextil Pușcariu și Alexie Procopovici. Voi. I. Textul. București, Atelierele Grafice Socec & Comp., 1914 (prima ediție 1581). Coresi, L. = Coresi, Lucrul Apostolesc. Apostolul. București, Cultura Națională, 1930. Academia Română. Secțiunea literară, în Texte de limbă din secolul al XVI-lea, reproduse în fascimile. îngrijite de I. Bianu, voi. IV (datat de Ion Bianu 1563, de DGLR 1566). Coresi, Lit. = Liturghierid lui Coresi. Ediție îngrijită de Al. Mareș. București, Editura Academiei Române, 1969 (text din 1570). Coresi, Pravila = Coresi. Pravila, în Texte rom. (XVI), p. 218-231. Text editat de Gheorghe Chivu (text din c. 1560-1561). Coresi, Ps. sL-rom. = Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparație cu psaltirile coresiene din 1570 și din 1589. Ediție critică de Stela Toma. [București], Editura Academiei Române, 1976. Coresi, T. Ev. - Mol. = Coresi, Tâlcul evangheliilor și Molitvenic rumânesc. Ediție critică de Vladimir Drimba. București, Editura Academiei Române, 1998 (text din 1567-1568). Coresi, Tetr.= Tetraevanghelul tipărit de Coresi. Brașov, 1560-1561. comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Mănicești,! 574. Ediție alcătuită de Florica Dimitrescu. București, Editura Academiei Române, 1963. Cornea. E. = Dionisie Piru Tesaleanul, Encolpiul doctorilor sau medicina practică, cuprinzând 363 de boale numite elinește, italienește și românește, cunoștința patimelor, caracterul, cauzele (pricinele) și vindecarea sau cura lor, fisiologhia și anatomia trupului omenesc, materia sau medicina vindecărei, dietetica (paza), ighiena (ținerea sănătăței). Prelucrare a unui original grecesc de D. Cornea. Iași, Tipografia Institutului Albinei, 2 voL, 1849. P. Cornea, R. = Paul Cornea, Originile romantismului românesc. Spiritul public, mișcarea ideilor și literatura între 1780-1840. București, Editura Minerva, 1972. P. Cornea, T. L. = Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii. București, Editura Minerva, 1988. Cornelii = loan Cornelii, Glosar, ms. c.1832. L. Costin, Gr. băn. = Lucian Costin, Graiul bănățean. Studii și cercetări. VoL I: Timișoara, Cartea Românească, 1926; voi. II. Turnu-Severin, Tipografia Luiza I. Niculescu și Ion N. Bojneagu, 1934. M. Costin, Ist. cr. ung. = Miron Costin, Istorie de crăiia ungurească, în M. Costin. O. p. 277-314 (text dine. 1667). M. Costin, L. = Miron Costin, Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aaron-Vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche vornicul de Țara de Gios. în M. Costin. O., p. 41-201 (text din 1675). M. Costin, N. M. = Miron Costin, De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor. în M. Costin, O., p. 241-274 (text din 1686-1691). M. Costin, O. = Miron Costin, Opere. Ediție critică de P. P. Panaitescu. București. Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958. N. Costin, C - Antonio de Guevara, Ceasornicul domnilor. Traducere din limba latină de Nicolae Costin. Ediție critică de Gabriel Ștrempel. București, Editura Minerva. 1976 (text din 1703-1705; 1707-1709). N. Costin, L.= Nicolae Costin, Letopisețid Țării Moldovei. în Nicolae Costin, Opere. I. Ediție îngrijită de Const. A. Stoide și I. Lăzărescu. Iași. Editura Junimea, 1976 (scris între 1700 și 1712). Costinescu, V. = Ion Costinescu, Vocabular româno-frances. București, 2 voi., 1870. A. Costinescu. Geometria = Al. Costinescu, Geometria pentru studenții claselor colegia din Academia mihăileană (Manuscris c. 1840; Biblioteca Academiei Române, cota 1814). Coșbuc, AE.^ P. Vergilius Maro. Aeneis. Traducere de G. Coșbuc. în Coșbuc, O. A V., p. 9-399. (text din 1896). Coșbuc. B. = George Coșbuc, Balade și idile. în Coșbuc, O. A. p. 13-198 (publicate în volum în 1893). Coșbuc, F. George Coșbuc, Fire de tort, în Coșbuc, O. A. p. II 7-175. Coșbuc, O. A. = George Coșbuc, Opere alese. Ediție îngrijită de Gavril Scridon (voi. I-VI). Gh. Chivu (VII-VIII). București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 1966-1988. Coșbuc. S. = George Coșbuc, Scrieri în proză. Din periodice, în Coșbuc, O. A. IV, p. 225-540. C. pict. bis.= O redacțiune mai veche anonimă a unei Cărți de pictură bisericească bizantină. Anexa 1, în Vasile Grecu, Cărți de pictură bisericească bizantină. Cernăuți, Tiparul „Glasul Bucovinei’'. 1936. p. 317-404 (text de ia sf sec. XVIII). XXXII CR = Curierul rumânesc. Gazetă politică, comercială și literară. Sub conducerea lui Ion Heliade- Rădulescu. București, 1829-1848. Creangă, A. = loan Creangă, Amintiri din copilărie, în Creangă, O., p. 153-225 (publicate în reviste între 1881-1892). Creangă, O. = Ion Creangă, Opere, I. Ediție îngrijită, note și variante, glosar și bibliografie de lorgu Iordan și Elisabeta Brâncuș. București, Editura Minerva, 1970. Creangă, Pov. = loan Creangă, Povești, în Creangă, O. p. 3-152. Crișan, LWLH = Ștefan Crișan Korosi, Lexicon Walachico-Latino-Hungaricum, ms. Cluj 1805. Cron. anon. Mold. = Cronica anonimă a Moldovei. 1661-1729. (Pseudo-Amiras). Studiu și ediție critică de Dan Simonescu. București, Editura Academiei Române Române, 1975 (text terminat în 1729). Cron. munt. = Cronicari munteni, Ediție îngrijită de Mihail Gregorian. București, Editura pentru Literatură, 2 voi., 1961. Cuciuran, D. = Gh. Cuciuran, Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Ghermania, Englitera și Franția. Iași, Institutul Albinei, 1842. Curentul = Curentul. Cotidian politic. București, Institutul de Arte Grafice „Tiparul Românesc”, 1928-1944. CV = Cum vorbim. Revistă pentru studiu și explicarea limbii. București. 1949 ș.u. Dalametra= I. Dalametra, Dicționar macedo-român, 1906. Dacia lit. = Dacia literară. Iași, La cantora jurnalului, 1840. Dame, T. = Frederic Dame, încercare de terminologie poporană română. București, Stabilimentul Grafic I. V. Socec, 1898. Danielopolu, F. N. = Acad. D. Danielopolu, Probleme de farmacodinamie nespecifică. București, Editura Academiei Române, 2 voi., 1954. Danovici, Cronograf = Cronograf. Tradus din grecește de Pătrașco Danovici. Ediție îngrijită de Gabriel Ștrempel. București, Editura Minerva, 2 voL, 1998-1999 (text din c. 1678-1689). D. arg.1 = Anca și George Volceanov, Dicționar de argou și expresii familiare al limbii române. București, Editura Livpress SRL, 1998 DAS = Ducere de mână cătră aritmetică sau socoteală, pentru treaba pruncilor rumânești celor neuniților ce se învață în școale cele mice. Tipărită în Vienna, la losif, nobil de Curțbec, 1777. D. astr. = Călin Popovici (coord.), Dicționar de astronomie și astronautică. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977. Dâmbovița = Dâmbovița. Foaie politică și literară. București. Redactor responsabil: Dimitrie Bolintineanu. 1858-1865. D. bot. poligl. = C. Vâczy, Dicționar botanic poliglot. Latină, română, engleză, germană, franceză, maghiară, rusă. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980. D. calend. alm. = Georgeta Răduică, Nicodim Răduică, Dicționar de calendare și almanahuri. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981. DCR1 = Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente (DCR). [București], Editura Albatros, 1982. DCR2 = Florica Dimitrescu, Dicționar de cuvinte recente (DCR2). Ediția a Il-a. București, Editura Logos, 1997. DCR3 = Florica Dimitrescu, Alexandru Ciolan, Coman Lupu, Dicționar de cuvinte recente (DCR3). Ediția a IlI-a. București, Editura Logos, 2013. DDRF = Frederic Dame, Nouveau dictionnaire roumain-franțais. Bucarest, Imprimerie de l’Etat, 4 voi., 1893-1895. D. Dr. I. = Ionel Cloșcă (coord.), Dicționar de drept internațional public. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982. Decr. Căr. = [Decretul cancelariei aulice pentru scăderea cărăușiilor}. Viena, 1748. Decret Or. Bis. = Decret cu diferite orânduieli bisericești. înștiințări dintre anii 1781-1787, foaie volantă, Sibiu, 1787. D. econ. p .= Dicționarid complet al economiei de piață. București, Informația Business Books, 1994. DEI = Dicționar enciclopedic ilustrat. București, Editura Cartier, 1999. XXXIII Delavrancea, O. = Barbu Delavrancea, Opere. Ediție îngrijită de Emilia Șt. Milicescu. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 9 voi., 1963-1974. Delavrancea, S. = Barbu Delavrancea, Sultănica. București, Tipolitografia St. Mihalescu, 1885. C. Delavrancea, A. = Cella Delavrancea, Arpegii în ton major. București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1970. D. enc. = Dicționar enciclopedic. București, Editura Enciclopedică. Voi. I: A-C, 1993, voi. II: D-G, 1996, voi. III: H-K, 2000, voL IV: L-N, 2001, voi. V: 0-0, 2004, voL VI: /?-£ 2006, voi. VII: T-Z, 2009. Densusianu, Ț. H. = Ovid Densusianu, Graiul din Țara Hațegului. București, Atelierele Grafice Socec, 1915. D. enc. psih. = C. Gorgos, Dicționar enciclopedic de psihiatrie. București, Editura Medicală. VoL I: 1987, voL II: 1988, voi. III: 1989, voi. IV: 1992. DER = Dicționar enciclopedic român. București, Editura Politică. VoL I: A-C, 1962, voi. II: D-J, 1964, voL III: K-P, 1965, voi. IV: Q-Z, 1966. DERS = Gh. Bolocan (redactor responsabil), Dicționarul elementelor românești din documentele slavo-române. 1374-1600. București, Editura Academiei Române, 1981. Deșliu, M. = Dan Deșliu, Minerii din Maramureș. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, (1951]. D. etnol. = Romulus Vulcănescu, Dicționar de etnologie. I. Terminologie. II. Personalități. București, Editura Albatros, 1979. DEXI = Eugenia Dima (coord.), Dicționar explicativ ilustrat al limbii române. Chișinău, Arc & Gunivas, 2007. D. filos. = Fanu AL-Duțulescu, Dicționarul filosofiei. Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1945. D. geomorf. = V. Băcăuanu, I. Donisă, I. Hârjoabă, Dicționar geomorfologic cu termeni corespondenți în limbile franceză, germană, engleză, rusă. București, Editura Științifică, 1974. DGLR = Dicționarul general al literaturii române. Coordonator general: Eugen Simion. București, Editura Univers Enciclopedic. [VoL I: A-B (2004); [voL II]: C-D (2004); [voi. III]: E-K (2005): [voi. IV] L-O (2005); [voL V] P-R (2006): [voi. VI] S-T (2007): [voL VIII] Ț-Z (2009). (Academia Română) Diaconovici-Loga, Gr. rom. = Constantin Diaconovici-Loga, Gramatica românească. Ediție îngrijită de Olimpia Șerban și Eugen Dorcescu, Timișoara, Editura Facla, 1973 (text din 1822). Diaconovici-Loga, Ort. = C. Diaconovici-Loga, Ortografia sau dreapta scrisoare pentru îndreptarea scriitorilor limbii românești. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei, 1818. Diaconu, P. Vr. = Ion Diaconu, Păstoritul în Erancea. București, 1930 (extras din GS). Diichiti, Cron. exp. = Constantin Diichiti, Cronica expediției turcilor în Moreea. 1715. Publicată de N. lorga. București, Atelierele Grafice Socec & Co Societate anonimă, 1913. Dimineața = Dimineața. Cotidian de opinie democratică și informare. 1990 ș.u. Dimitriu, Ponturi = Ponturile contenirii armelor pentru adunarea marilor soli ai Roșiei, ai Ghermaniei, ai Prusiei, ai Porții Otomanicești.Traducere de logofătul Toma Dimitriu de la Mitropolia din Iași, în anul 1772 (BAR, ms. 499f. 1 Ir — 12v). Dionisie, H. = Dionisie, Eclesiarhul, Hronograf (1764-1815). Ediție îngrijită de Dumitru Bălașa și Nicolae Stoicescu. București, Editura Academiei Române, 1987 (text din 1814-1820). DIR = Mihail Roller (redactor responsabil), Documente privind istoria României în secolele XIll-XElL Editura Academiei, București. Seria A, Moldova’. Veacul XIV, XV, 2 voL, Veacul XVI, 4 voL, Veacul XVII, 5 voL; Seria B, Țara Românească'. Veacul XIII, XIV, XV 1 voL, Veacul XVI, 6 voL, Veacul XVII, 4 voL; Seria C, Transilvania, Veacul XI, XII, XII, 2 voL, Veacul IV, 3 voL, 1951-1954. DLRLC = Dimitrie Macrea, Emil Petrovici (coord.), Dicționarul limbii române literare contemporane. București, Editura Academiei. VoL I: A-C, 1955; voi. II: D-L, 1956; voi. III: M-R, 1957; voi. IV: S-Z, 1958. DLRM = D. Macrea (coord.), Dicționarul limbii române moderne. București, Editura Academiei, 1958. D. med. = P. Simici (red. responsabil), Dicționar medical. București, Editura Medicală, 2 voL, 1969. XXXIV D. mitol. = V. Kernbach, Dicționar de mitologie generală. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989. DN1 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme. București, Editura Științifică. 1961. DN2 = Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme. Ediția a II-a. București, Editura Științifică, 1966. DN3 = Florin Marcu, Constant Maneca. Dicționar de neologisme. Ediția a IH-a. București, Editura Academiei, 1978. Dobrogeanu-Gherea, N. = Constantin Dobrogeanu-Gherea. Neoiobăgia. în Dobrogeanu-Gherea. O. IV, p. 19-369 (text din 1910). Dobrogeanu-Gherea, O. = Constantin Dobrogeanu-Gherea, Opere complete. Ediție coordonată de Ion Popescu-Puțuri, Ștefan Voitec. București. Editura Politică, Institutul de Studii Istorice, 7 voi., 1976-1980. Doc. agr. = Documente privind relațiile agrare în veacul al XVllI-lea. București, Editura Academiei. Voi. I: Țara Românească, redactori V. Mihordea, Ș. Papacostea, FL Constantinii!, 1961. Voi. II: Moldova, redactori V. Mihordea, Ioana Constantinescu, Corneliu Istrati, 1966. Doc. Bist. = Documente românești din arhivele Bistriței. Publicate de N. lorga. București, Soccc & Comp., 2 părți, 1899-1900. Doc. Buc. = Documente privitoare la istoria orașului București. Editate de George Potra, București, Editura Academiei Române. VoL I, 1961: voi. II, 1982. Doc. buc. Colțea = Documente bucureștene privitoare la proprietățile mănăstirii Colțea. Publicate de I. lonașcu. București, Fundația Regele Carol I, 1941. Doc. Cal. = Documente privitoare la familia Callimachi. Publicate de N. lorga. București, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, 2. voL, 1902-1903. Doc. Câmp. = Documente din vechiul ocol al Câmpulung^lui Moldovenesc. Editate de T. V. Ștefanelli. Edițiunea Academiei Române. București, Librăriile Socec&Comp. și C. S fete a, 1915. Doc. ec. = Documente privitoare la economia Țării Românești. 1800-1850. Ediție îngrijită de J. Cojocaru. București, Editura Științifică, 2 voi., 1958. Doc. ist. rom. = Documente privitoare la istoria românilor. Ediție începută de Eudoxiu de Hurmuzaki și terminată de Ion Nistor. București, Editura Socec i Ed. Socec, Sander și Teclu / Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 21 voL, 1887-1942. Doc. ist. rom. - S.= Documente privitoare la istoria românilor. Urmare la colecțiunea lui Eudoxiu de Hurmuzaki. București. Editura Socec. Suplement I, 6 voi., Suplement. II, 3 voi. 1876-1942-1946. Doc. I. = Documente și însemnări românești din secolul al XVI-lea. Ediție îngrijită de Gheorghe Chivu, Magdalena Georgescu, Magdalena loniță, Alexandru Mareș și Alexandra Roman- Moraru. București, Editura Academiei Române, 1979. Doc. Orh. = Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului. Publicate de Aurel V. Sava. București, 1944. Doc. putn. = Documente putnene. Publicate de Aurel V. Sava. Chișinău. Tipografia Băncii Centrale Cooperative, 2 voi., 1929-1931. Doc. Șch. = Documente privitoare la trecutul românilor din Șchei. Publicate de Sterie Stinghe. Brașov, Tip[ografia] Ciurcu & Comp., 5 voi., 1901-1906. Doc. T. V. = Documente privind istoria României. Răscoala din 1821. București, 5 voi., 1959-1962. Doine = 1000 Doine, strigături și chiuituri, culese de mai mulți învățători zeloși. Brașov. Ciurcu, 1891. DOR = N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc. București, Editura Academiei, 1963. Dosoftei, Acatist = Dosoftei, Preacinstitul Acatist și Paraclis al Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu. Uniev, 1673. Dosoftei. L. = Dosoftei, Dumnezăiasca liturghie1679. Ediție critică de N. A. Ursu. Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași, 1980. Dosoftei, Molit. = Dosoftei, Molitvenic de-nțăles. Iași. Tiparnița Sfintei Mitropolii, 1681. Dosoftei, Par.= Dosoftei, Parimiile preste an. Ediție îngrijită de Mădălina Ungureanu. Iași, Editura Universității Alexandru loan Cuza, 2012 (text din 1683). Dosoftei, Ps. = Dosoftei, Psaltirea în versuri. Ediție critică de N. A. Ursu. Iași. Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1974 (prima ediție în 1673). XXXV Dosoftei, V. S. = Dosoftei, Fiața și petreacerea svinților. în tiparnița Svintei Mitropolii în Iași. Voi. I: lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, 1682; voi. II: lunile ianuarie, februarie, 1683; voL III: lunile martie, aprilie, mai, iunie, 1686; voL IV: neterminat și netipărit, lunile iulie și august, 1686. Dragomir, O. M. = Nicolae Dragomir, Din trecutul oierilor mărgineni din Săliște și comunele din jur. Cluj. „Ardealul”, 1926. (Extras din „Lucrările Institutului de Geografie al Universității din Cluj”, voL II, 1924-1925, p. 193-259). M. Dragomir, Hron. = Mioara Dragomir, Hronograf den începutul lumii (Ms. 3517). Studiu lexicologie. 2 voL, Iași, Editura Doxologia, 2017. Drăganu, Rom. = Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX-XIV, pe baza toponimiei și a onomasticei. București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1933. Drăghici, R. = Robinson Cruzoe, seau întâmplările cele minunate a unui tânăr. Traducere de Vasile Drăghici. Ieși, Tipografia Albinei, 1835. Manolachi Drăghici, I. = Manolachi Drăghici, Iconomia rurală și dumesnică sau învățătură pentru lucrarea pământului și îmbunătățirea gospodăriei de câmp și de casă. Iași, Tipolitografia Albinei, 1834. Manolachi Drăghici, R.= Rețete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, întâiul bucătar a curții Franției. Traducere de Manolachi Drăghici. Iași, Tipografia Institutul Albinei, 1846. Dresda = Trista întâmplare a cetății Dresda. De la spargerea încoace a podului până la apărarea cetății. Buda, Crăiască Tipografie a Universitate! Ungurești, 1814. DRH = Documenta Romaniae Historica. București, Editura Academiei Române. Seria A. Moldova, 28 voL, 1965-2006; Seria B. Țara Românească, 39 voi., 1965-2010; Seria C. Transilvania, voi. X-XIV, 1977-2014; Seria D. Relații între Țările Române, 1 voi., 1977. DS = Aurelian lonescu, Ștefan Sprangate. Dicționar tehnic silvic (român-francez-german-englez- italian-ungar-rus). București, Tip. „Tirajul” Popa Savu, 1936. DȘL = Angela Bidu-Vrănceanu, Cristina Călărașu, Liliana lonescu-Ruxăndoiu, Mihaela Mancaș, Gabriela Pană Dindelegan, Dicționar general de științe ale limbii. București, Editura Științifică, 1997. DT = Dicționar tehnic. [București], Editura Tehnică, 1953. DTT = Radu Țițeica (coord.), Dicționar de termeni tehnici. București, Editura Tehnică, 1972. Dumitrache, I. = Stolnicul Dumitrache, Istoria evenimentelor din Orient, cu referință la principatele Moldova și Valahia, din anii 1769-1774. Editată, după copia lui Necolai Piteșteanul din anii 1782, de V. A. Urechia. București, Tipografia Academiei Române, 1889. Extras din AA ist II, X, p. 353-479. Dunăreanu, Ch. = N. Dunăreanu, Chinuiții. București, Minerva, 1907. DZMV = Eugen Paștea (coord.), Dicționar de zootehnie și medicină veterinară. București, Editura Agrosilvică, 1969. EGT = Elementari despre gheometrie. Elementari despre trigonometria dreptliniată. [Manuscris dintre anii 1820-1830; Biblioteca Universității din Iași, cota III— 11, f. 1-69; f. 70-82]. Eliade, Jur.= Mircea Eliade, Jurnal. Ediție îngrijită de Mircea Handoca. București, Editura Humanitas, 2 voi., 1993. Eliade, M. = Mircea Eliade, Maitreyi, în Eliade, O. II, p. 1-151 (text din 1933). Eliade, O. = Mircea Eliade, Opere. Ediție îngrijită de Mihai Dascal și Mircea Handoca. București, Editura Minerva, 2 voi., 1994-1997. Eminescu, O. = M. Eminescu, Opere. Ediție îngrijită de Perpessicius, ulterior de un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române. București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II” / Editura Academiei Române, 16 voi., 1939-1989. Eminescu, P.= M. Eminescu, Poezii tipărite în timpul vieții, în Eminescu, O. I, p. 1-237. Eminescu, Trad.= M. Eminescu, Traduceri fdozofice, istorice și științifice. [Hurmuzaki, Rotscher, Kant, Leskien Bopp, Articole și excerpte]. în Eminescu, O. XIV, 71-977. Enc. rom. = C. Diaconovich, Enciclopedia română. Sibiu, Editura și tiparul lui W. Krafft. Tomul I: A-Copenhaga, 1898; tomul II: Copepode-Keman, 1900; tomul III: Kemet-Zymotic, 1904. XXXVI Enc. tehn. = Nic. P. Constantinescu. Enciclopedia invențiunilor tehnice. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 3 voi., 1939-1962. Enc. vet. = Gr. Hortopan, Enciclopedie veterinară. Creșterea și hoalele animalelor domestice. Ediția Il-a. București. Tipografia Revista Geniului, [1912]. Episcupescu, A. = Ștefan Vasilie Episcupescu, Apele metalice ale Rumâni ii mari. Buzău, Typografia Sfintei Episcopii, 1837. Episcupescu, O. S. = Ștefan Vasilie Episcupescu, Oglinda sănătății și a frumuseții omenești. Mijloace și leacuri de ocrotirea și de îndreptarea stricăciunilor. București, Typografia de la Cișmea, 1829. Episcupescu, Practica = Ștefan Vasilie Episcupescu, Practica doctorului de casă, cunoștința apărării ș-a tămăduirii boalelor bărbătești, femeiești și copilărești. C-o prescurtare de hirurgie, de materia medică și veterinerie, pentru doctor și norod. București, Tipografia Colegiului Sf. Sava, 1846. Etiopica = A lui Eliodor istorie ethepicească, în Cărțile populare în literatura românească, II. Ediție îngrijită și studiu introductiv de Ion C. Chițimia și Dan Simonescu. București, Editura pentru Literatură, 1963. p. 123-170 (text din 1786). Eustatievici, Gr. rum. = Dimitrie Eustatievici Brașoveanul. Gramatica rumânească 1757. Prima gramatică a limbii române. Ediție îngrijită de N. A. Ursu. București, Editura Științifică, 1969. Eustatievici, I. = Scurt izvod pentru lucruri de obște și de chilin în scrisori de multe chipuri. Traducere de Dimitrie Eustatievici. Sibiu. Chesaro-crăiasca Rumânească Privileghiata a Răsăritului Tipografie a Iui Petru Bart, 1792. Eustratie, Prav. = Pravila aleasă. Traducere de Eustratie. [Manuscris din 1632; Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj, cota 41]. Ev. sl.-rom. = Evangheliarul slavo-romăn de la Sibiu, 1551-1553. Facsimile publicate de Emil Petrovici. București, Editura Academiei Române, 1971. Familia = Familia. Foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni. Pesta, apoi Oradea Mare. Redactor responsabil: losif Vulcan. 1865-1906. Filimon, Ciocoii = N. Filimon, Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoarici mănâncă, în Filimon, O. II, p. 9-232 (publicat în 1863). Filimon, E. = N. Filimon, Excursiuni, în Germania meridională. în Filimon. O. I. p. 3-220 (Publicate în reviste între 1859 și 1860). Filimon. Nuv. = N. Filimon, Nuvele, în Filimon. O. I, p. 223-333 (publicate în reviste între 1858 și 1861). Filimon, O. = Filimon, Opere. Ediție îngrijită de Mircea Anghelcscu. București, Editura Minerva (Scriitori români), 2 voL, 1975-1978. Filipescu, D. = Dascălul agronomiei seau manoducătorul practic în toate ramurile economiei. Traducere din limba germană și adaosuri de Leon Filipescu. 2 părți. Iași, Institutul Albinei, 1844. Fi lipi = Goran Filipi, Atlasul lingvistic istroromân. Puia. 2002. Fiziologul = Fiziologul, în CMVCP II. p. 93-98. Ediție și glosar de V. Guruianu (text din 1693). FL = Foaie literară pe / semestru al anului 1838. Redactor G. Barițiu. Anul I. Brașov, loan Gott. Flacăra = Flacăra. Revistă social-politică și literar-artistică. [București], Piața Scânteii, 1952-1989. Flambura = Flambura. Revistă aromână tipărită la Salonic, voi. I 1912, voi. II 1914. FI. D. (1592-1604)= Floarea darurilor, în CMVCP I. p. 119-182. Text editat de Magdalcna Georgescu (text din 1592-1604). FM = Foaie pentru minte, inimă și literatură. Revistă socială și literară. Brașov, 1838-1868. FN = Emil Vârtosu. Foletul novei. Calendarul lui Constantin-l'odă Brâncoveanu. 1693-1704. București, 1942. Fochi, D. E. = Adrian Fochi, Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XlX-lea. Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densusianu. București, Editura Minerva, 1976. Fogarasi, Catehism = Istvăn Fogarasi. Catechismus, în Lajos Tamâs, Kâteja, Cluj. 1942 (text din 1648). C. Frâncu, Neol. Olt. = Constantin Francii, Neologisme de origine latină și germană în documentele din Oltenia din timpul administrației austriece (1718-1739). Iași. 1984. Frâncu - G. Candrea. M. = Teofil Frâncu. George Candrea, Românii din Munții Apuseni (Moții). București, Tipografia Modernă, 1888. Frunză. S. = Eugen Frunză, Sub steagul vieții. Poeme. București, Editura pentru literaturăși artă, 1950. XXXVII Frunzetti, P. = Ion Frunzetti, Pegas între Meduza și Perseu. București, Editura Meridiane, 2 voL, 1985 (lucrare dată Ia tipar în 1943 și 1946, dar nepublicată). Fundescu, L. P. = Literatura populară, basme, orații, păcălituri și ghicitori. Adunate de I. C. Fundescu. Ediția a IV-a. București, Editura Librăriei H. Steinberg, 2 voi., 1896-1897 (prima ediție 1867). Furnică, D. C. = Documente privitoare la comerțul românesc. 1473-1868. Publicate de Dumitru Z. Furnică, București, Tipografia România Nouă, Theodor I. Voinea, 1931. Furnică, I. C. = Din istoria comerțului la români, mai ales băcănia. 1593-1855. Documente publicate de Dumitru Z. Furnică. București, Socec & Co., Societate Anonimă, 1908. Furtună, V. I. = Vremuri înțelepte. Povestiri și legende românești. Culese de Dumitru Furtună. București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfeteași Librăria Națională, 1913. Fuss = M. Fuss, „Trivialnamen in Siebenbii'rgen wildwachsender oder allgemein kultivierter Pflanzen’\ în Archiv des Vereins fur siebenburgische Landeskunde I. Hermannstadt, 1843. Gafencu, î. P. = Grigore Gafencu, însemnări politice. 1929-1939. Ediție îngrijită de Stelian Neagoe. București, Editura Humanitas, 1991. Galaction, O. = Gala Galaction, Opere. Ediție îngrijită de Teodor Vârgolici. București, Editura Minerva / Fundația Națională pentru Știință și Artă, 10 voL, 1994-2005. Galaction, P. M. = Gala Galaction, Papucii lui Mahmud, în Galaction, O. IV, p. 123-268 (text din 1932). Gaster, Lit. pop. = M. Gaster, Literatura populară română. Ediție îngrijită de Mircea Anghelescu. București, Editura Minerva, 1983 (prima ediție 1883). Gavra, L. = Alexandru Gavra, Lessicon de conversație-istoricesc religionariu. Tom întâi. A-B. Buda, Tipărit în Regeasca Tipografie, 1847. Gaz. Săt. = Gazeta săteanului, Râmnicu Sărat 1884 ș.u. Gârleanu, S. A. = Emil Gârleanu, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Teodor Vârgolici. București, Editura pentru Literatură, 2 voL, 1963. GCR = Chrestomație română. Alcătuită de M. Gaster. Leipzig / București, F. A. Brockhaus / Socec & Co., 2 voL, 1891. Genilie, G. = I. Genilie, Geografie istorică, astronomică, naturală și civilă a continentelor în general și a României în parte. București, Tipografia lui Eliad, 1835. Geometrie IX = G. D. Simionescu, Cezar Coșniță, Geometrie. Manual pentru clasa a LX-a. București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1962. Georgescu-Tistu, B. = Folklor din județul Buzău. Culegere de N. Georgescu-Tistu, București, Cultura Națională, 1928 (Texte culese în anul 1920). Gheom.- Trigon. = începuturile gheometriii a lui Volfii, a căriia parte cea întăi arată începuturile a gheometriei ce să zice epipedos, adecă măsurare de câmp. începuturile trigonometriii cei di pi câmp( traduce re din neogreacă, făcută în Moldova în jurul anului 1800; Biblioteca Academiei Române, ms., cota 923). Gheorgachi, Cer.= Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgachi, 1762. Studiu și text de Dan Simonescu. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1939 (text din 1762). Gheorghiu-Dej, Gosp. Agr. = Gh. Gheorghiu-Dej, Cuvântare rostită la Congresul fruntașilor din gospodăriile agricole colective, 23 mai 1953. București, Editura pentru Literatură Politică, 1953. Gherasim, I. A. = Istoria Americăi. Traducere din limba franceză de Gherasim, arhimandrit al Mitropoliei lașului. Tom I: 1800; tom II: 1795 (Biblioteca Universității din Iași, ms., cota IV-17). Gherasim, Ist. = Voltaire, Istoria craiului Sveziei Carol 12. Traducere din limba franceză de arhimandritul Gherasim din Iași, 1792 (Biblioteca Universității din Iași, ms., cota IV-5). Gherasim, T. F. = Abatele Perau, Taina francmasonilor. Traducere de arhimandritul Gherasim, 1787 (manuscris; Biblioteca Academiei Române, cota 451). Gherasim Putneanul, Gheografie = Gheografie noauă, care cearcă de obște toată fața a sferii idroghiu. Traducere din neogreacă de ierodiaconul Gherasim Putneanul de la episcopia Romanului, 1770-1780 (manuscris, Biblioteca Arhivelor Statului, Iași, cota 121, copie din 1780). Gherasim, Haract. = Haractirurile lui Epictit. Traducere din limba franceză a unei versiuni comentate a Manualului său, și altele, făcută de ierodiaconul Gherasim Putneanul de la Episcopia Romanului. Copie din anul 1779. XXXVIII Gheție, R. M. = Ion Gheție, Dicționar român-maghiar pentru școală și privați. Român-magyar szotâr. Budapest, 1896. Ghibănescu, S. I. = Surete și izvoade. Publicate de Gh. Ghibănescu. Documente slavo-române. Iași, 35 voi., 1906-1933. Ghica, A. = Ion Ghica, Amintiri din pribegia după 1848, în Ghica, O. III, p. 135-178 (text din 1889). Ghica, Art.= Ion Ghica, Articole științifice și politice, în Ghica, O. III, p. 179-368 (publicate între 1844 și 1892). Ghica. C. E.= Ion Ghica, Convorbiri economice, în Ghica, O. II, p. 3-491 (publicate între 1863 și 1876). Ghica, O. = Ion Ghica, Opere. Ediție îngrijită de Ion Roman. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 4 voi., 1967-1985. Ghica, P. O.— Ion Ghica, Pământul și omul. în Ghica, O. III, p. 11-133. Ghica. Scris. = Ion Ghica, Scrisori către E Alecsandri, în Ghica, O. I. p. 109-471 (publicate între 1879 și 1886). Giuglea - Vâlsan, R. S. = G. Giuglea, G. Vâlsan, De la românii din Serbia. Culegere de literatură populară. București, Tipografia Curții Regale. F. Gobl Fii, 1913. C. C. Giurescu, I. R. = Constantin C. Giurescu, Istoria românilor. Voi. I-IIk- IHk. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1935-1946. G. Lex. = Alin Mihai Gherman, Primele lexicoane românești, ms. Cluj. Gl. Munt. = Maria Marin, lulia Mărgărit (ed.), Glosar dialectal. Muntenia, București, Editura Academiei Române, 1999. Gl. Olt. = Glosar dialectal. Oltenia. întocmit sub conducerea lui Boris Cazacu. București. Editura Academiei Române, 1967. Golescu, E. = Neofit Vamva, Elementari de filosofic morală. Traducere de Constantin Radovici dintre Golești, în Golescu, S., p. 327-343 (text din 1827). Golescu, î. = Constantin Golescu, însemnare a călătoriii mele .... făcută în anul 1824, 1825, 1826, în Golescu, S., p. 1-116 (text din 1826). Golescu, Pilde = Adunare de pilde bisericești și filosofești. de întâmplări vrednice de mirare, de bune gândiri și bune năravuri, de fapte istoricești și anecdote. Traducere din limba greacă de Constantin Golescu, în Golescu, S., p. 117-325 (text din 1826). Golescu, S. = Constanatin Golescu, Scrieri. Ediție îngrijită, studiu introductiv, note, comentarii, bibliografie, glosar și indice de Mircea Anghelescu. București. Editura Minerva. 1990. L Golescu, Cond. = lordache Golescu, Condica limbii rumânești. Manuscris în șapte volume, c. 1832 (Biblioteca Academiei Române, cotele 844-850). L Golescu, Prov. = lordache Golescu. Proverbe. Pilde, povățuiri i cuvinte adevărate și povești. în I. Golescu, S. A., p. 161—262(text din c. 1845). I. Golescu, S. A. = lordache Golescu, Scrieri alese. Teatru. Pamflete. Proză. Versuri. Proverbe. Traduceri. Excerpte din Condica limbii românești și din Băgări de seamă asupra canoanelor grămăticești. Ediție și comentarii de Mihai Moraru. București. Editura Cartea Românească, (..Mari scriitori români”), 1990. Goma. Jur. = Paul Goma. Jurnal. București. Editura Nemira / Criterion Publishing / Editura Anamarol, 8 voL, 1997-2007. Gorjan. H. = Halima sau povestiri mitologhicești arăbești, pline de băgări de seamă, și de întâmplări foarte frumoase și de mirare. Traducere de 1. Gherasim Gorjan.București, 4 voi., 1835-1838. Gorovei, Cim. = Cimiliturile românilor. Publicate de Artur Gorovei. Edițiunea Academiei Române. București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. 1898. Gorovei, Cr. = Credinți și superstiții ale poporului român. Publicate de Artur Gorovei.București, Librăriile Socec & Comp., Pavel Suru, C. Sfetea. Leipzig, Otto Harrassowitz - Viena Gerald & Comp. 1915. Gorun, F. Goethe, Faust. Traducere în versuri de Ion Gorun. București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1906. Gorun. S. A. = Ion Gorun, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Lidia Munteanu și Vasile Netea. București. Editura Minerva, 1983. Goruneanu, Hipol. = N. Goruneanu. Hipologia. București, 1896. XXXIX Graiul = Graiul nostru. Texte din toate părțile locuite de români. Publicate de L-A. Candrea, Ov. Densusianu, Th. D. Speranția. București, Socec & Co. VoL I: 1906; voL II: 1908. Grandea, S. = Grigore H. Grandea, Scrieri. Prefață, text ales și stabilit, note de Pavel Țugui. București, Editura Minerva, 1975. Grandea, Vlăs. = Grigore H. Grandea, Vlăsia sau ciocoii noi, în Grandea, S., p. 185-352 (text din 1887). R. Greceanu, I. = Radu Greceanu, începătura istoriii vieții luminatului și preacreștinului Domnului Țării Rumânești, lo Costandin Brâncoveanu Basarab-Voievod, în Cron. munt. II, p. 5-272 (text din 1693-1714). Grecescu, FL = Doctorul D. Grecescu, Conspectid florei României. Plantele vasculare indigene și cele naturalizate ce se găsesc pe teritoriul României, considerate subt punctul de vedere sistematic și geografic. București, Tipografia „Dreptatea’’, 1898. Grigoriu-Rigo, M. P. = Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina poporului. Memoriul I: Boalele oamenilor. Memoriul al II-lea: Boalele vitelor. București, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl”, 1907. (Extras din AA lit. II, XXX). Grigorovitza, C. G. = Em. Grigorovitza, Chipuri și graiuri din Bucovina. București, Editura Minerva, Institutul de Arte Grafice și Editură, 1905 (prima ediție 1900). GS = Grai și suflet. Revista Institutului de Filologie și Folklor, publicată de Ovid Densusianu. București,voL I, 1924 ș.u.. GT = Gazeta de Transilvania. Publicație periodică, politică și culturală. Redactor: George Barițiu. Brașov. 1838-1845; 1858-1860. ș.u. GTN = Gazeta Teatrului Național. Revistă literară. Condusă de I. Heliade-Rădulescu. București, 1835-1836. Guști, R.= Dimitrie Guști, Ritorică română pentru tinerime, în Retorica românească. Antologie. Ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Frânculescu. București, Editura Minerva, 1980, p. 112-206 (text din 1852). H. = Răspunsuri la Chestionarul lingvistic al lui B. P. Hasdeu. (manuscris legat în 18 volume) Hamangiu, C. C. = Const. Hamangiu, Codul civil român. Conform textului oficial. Precedat de Constituțiune și un index alfabetic. București, Carol Miiller, 1897. („Biblioteca pentru toți”). Haneș, Ț. Olt. = Din Țara Oltului, însemnări etnografice și linguistice, culegere de texte, glosar de cuvinte și mai multe clișee de V. V. Haneș, București, Editura Casei Școalelor, 1921. Hasdeu, Folc. lit. = B. P. Hasdeu, Folclor literar, în Hasdeu, O. VII, p. 3-596 (culegere din anii 1851 și 1852). Hasdeu, 1. C. = B. P. Hasdeu, Istoria critică a românilor. Pământul Țârei Românești. Ediție critică îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș. București, Editura Teora, 1999 (prima ediție 1873; 1875). Hasdeu, I. V. = B. P. Hasdeu, Ion Vodă cel Cumplit, în Hasdeu, O. II, p. 105-276 (text din 1865). Hasdeu, M. = B. P. Hasdeu, Micuța. Trei zile și trei nopți din viața unui student, în Hasdeu, O. II, p. 9-56 (text din 1864). Hasdeu, O. = B. P. Hasdeu, Opere. Ediție îngrijită de Stancu Ilin (voi. I-II, IV—VI), I. Oprișan (voL II, VII) și Crina Decusară Bocșan (voi. III). București, Editura Minerva / Editura Floarea Darurilor / Fundația Națională pentru Știință și Artă, 7 voL, 1986-2004. Hasdeu, Pub. pol. = B. P. Hasdeu, Publicistica politică. Volumul I. 1858-1868. Ediție critică de Stancu Ilin, București, Editura Floarea Darurilor, 2002, 384 p. Hasdeu, Pub. P.= B. P. Hasdeu, Publicistica politică. 1869-1902. Ediție critică, prefață, note și comentarii de I. Oprișan. București, Editura Saeculum I. O., 2 voL, 2001. Heliade-Rădulescu, A. = Aritmetica lui L. B. Francoeur. Traducere de I. Heliade-Rădulescu. București, Tipografia lui Eliad, 1832. Heliade-Rădulescu, Bibl.= Ion Heliade-Rădulescu, Biblicele (Fragment), în Heliade, O.3 II, p. 111-200 (text din 1858). Heliade-Rădulescu, D. C. = M. Cervantes, Don Chischot de la Mancha. Traducere din limba franceză, după Florian, de I. Heliade-Rădulescu. București, Tipografia lui Eliad, 1840. Heliade-Rădulescu, D. J. = Don Juan. De la lord Byron. Traducere de I. Heliade-Rădulescu. București, Tipografia lui Eliade, 1847. XL Heliade-Rădulescu, Ech. ant. = Ion Heliade-Rădulescu, Echilibru între antiteze. în Heliade- Rădulescu, O.3 II, p. 201-996 (publicate pe fascicule între 1859 și 1869). Heliade-Rădulescu, F. = Lucrările Sațietății filarmonice de la / dechemvrie 1833 până la l aprilie 1835. București, Tipografia lui Eliad, 1835. Heliade-Rădulescu, Gr. rom. = Ion Heliade-Rădulescu, Gramatică românească. Ediție și studiu de Valeria Guțu Romalo. București, Editura Eminescu, 1980 (prima ediție în 1828). Heliade-Rădulescu. L. B. = Din scrierile lui lord Byron. Traduse de I. Heliade-Rădulescu. București. Tipografia lui Eliad. VoL I, II: 1837; voi. III: 1839. Heliade-Rădulescu, O. = Ion Heliade-Rădulescu, Opere. Ediție îngrijită de D. Popovici. București, Fundația Regtă pentru Literatură și Artă, 2 voi., 1939-1943. Heliade-Rădulescu, O.2 = Ion Heliade-Rădulescu, Opere. Ediție îngrijită de Vladimir Drimba. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 4 voi., 1967-1985. Heliade-Rădulescu, O.3 = Ion Heliade-Rădulescu, Opere. Ediție îngrijită de Mircea Anghelescu. București, Editura Univers Enciclopedic, 2 voL, 2002. Heliade-Rădulescu, P. = Ion Heliade-Rădulescu, Poezii originale și imitații, în Heliade-Rădulescu, O.21, p. 3-324 (publicate în reviste între 1830 și 1872 și în volum în 1836). Heliade-Rădulescu, Paralelism = I. Heliade-Rădulescu, Paralelism între limba română și italiană. (partea a Il-a cu titlul: Paralelism între dialectele român și italian sau forma ori gramatica aqestor două dialecte...). București, Tipografia lui Heliade, 2 voi., 1840-1841. Heliade-Rădulescu, Speronare = Al. Dumas, Speronare (impresii de călătorie). Traducere de I. Heliade Rădulescu, București, în Tipografia lui Eliade. Heliade-Rădulescu, Trad. = Ion Heliade-Rădulescu, Traduceri. în Heliade-Rădulescu. 0/ II, p. 9-304 [publicat între 1829 și 1870]. Hepites, Pietr. M.= C. C. Hepites, însemnări asupra pietrilor meteorice și asupra puțurilor arteziane. Adunate de... Brăila. Manuscris din 1835 (Biblioteca Academiei Române, cota 2859). Herzog - Gherasim, M. = E. Herzog, V. Gherasim, Glosarul dialectului mărginean. în CC I—VIII, 1924-1938; Volumul IV, 1927. Hodoș, C. băn. = Cântece bănățene. Culese de E. Hodoș. Caransebeș, [Editura proprie]. 1898. Hodoș, D. = E. Hodoș.Mic dicționar. Cuprinde peste 15 mii de neologisme, cuvinte străine, unele provincialisme. arhaisme ș.a. Pentru școale și particulari. Ediția I. Sibiu. Tipografa Arhidiecezană, 1929. Hodoș, P. P. = Poezii poporale din Bănat. Culegere publicată de Enea Hodoș. 3 voi., voi. I: Caransebeș. 1892; voi. II: Balade. Sibiu, 1906;vol. III: Descântece. Sibiu, 1912. Hogaș, A. C. = C. Hogaș, Amintiri dintr-o călătorie. în Hogaș. D. M. I. 1-153 (text din 1912). Hogaș, D. M. = C. Hogaș. Pe drumuri de munte. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă. 2 voi.. 1944-1947. Hol. = Povățuiri pentru holeră. [București; foi volante din 1829-1830]. A. Holban, O. = Anton Holbau, Opere. Studiu introductiv, ediție îngrijită, note și bibliografie de Elena Beram. București, Editura Minerva, („Scriitori români’*). 3 volume. 1970-1975. Hrisoverghi, A. := A. Dumas, Antoni. Dramă în cinci acte. Din compunerile lui... Tradusă în românește de A. Hrisoverghi. București, Tipografia lui Eliad, 1837. Hrisoverghi, P. = A. Hrisoverghi, Poezii. Ediție completă. Iașii, Cantora Foaiei Sătești. 1843. Hrisovul = Hrisovul. Buletinul Școalei de Arhivistică. 1941 ș.u. I. B. = Informația Bucureștiului. Ziar, 1953-1989. Ibrăileanu, O. = G. Ibrăileanu, Opere. Ediție îngrijită de Rodica Rotaru și Al. Piru. București. Editura Minerva, 10 voi., 1974-1980. Ic. lum. = Icoana lumei. Foaie pentru îndeletnicirea moldoromânilor. Redactor responsabil: Gh. Asachi. Iași, Tipografia Institutul Albinei 1840-1841: 1845-1846. I. Cr. = Ion Creangă.Revistă de limbă, literatură și artă populară. Bârlad. 1908-1921. Ilarion, Ex. = Vasile cel Mare, Exaimeronul. Traducere și comentarii de ieromonahul Ilarion de la Dragomirna, 1774-1775 (ms. 198, biblioteca Mănăstirii Neamț, copie din jurul anului 1800). Instrucții = Instrucții [date de losif al Il-lea, împăratul Austriei]. Sibiu, 1787. Intr. lingv. = AL Graur (red. resp.), Introducere in lingvistică. București, Editura Științifică, 1958. XLI lonescu, R. = Eugen lonescu, Război cu toată lumea. Publicistică românească. Ediție îngrijită de Mariana Vartic și Aurel Sasu. București, Editura Humanitas, 2 voL. 1992 (publicate între 1930 și 1946). G. lonescu, C. T. = Georee lonescu. Călăuza tipografului. București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1906. I. lonescu, Agr. M. = Ion lonescu, Agricultura română din județul Mehedinți. București. Imprimeria Statului, 1868. I. lonescu, Agr. P. = Ion lonescu, Agricultura română din județul Putna. București, Imprimeria Statului, 1869. I. lonescu, B. G. = loan lonescu, Calendar pentru bunul gospodar. Iași, Cantora Foaiei Sătești, 1845. I. lonescu. D. = Ion lonescu. Agricultura română din județul Dorohoi. București, Imprimeria Statului, 1866. I. lonescu, F. = I. lonescu de la Brad, Ferma modelă și Institutul de Agricultură în Moldav ia. Iași, Tipografia Institutului Albinei, 1847. T. V. lonescu, E. = Theodor V. lonescu, Electricitatea. Curs. București, Editura Tehnică, 1957. Iordan, L. R. = lorgu Iordan, Limba română contemporană. București. 1954. lorga, B. R. = Nicolae lorga, Brașovul și românii. Scrisori și lămuriri. București, 1905. lorga. I. L. (XVIII) = N. lorga, Istoria literaturii române în secolul al XVIIl-lea (1688-1821). Voi. I-II. București, Editura „Minerva”, 1901. lorga, Mem. = lorga, Memorii. București, Editura Națională, S. Ciornei, 7 voi., 1939. lorga. SBD = N. lorga, Scrisori de boieri, scrisori de domni. Ediția a H-a, Văleni, 1925. lorga, S. D. = Studii și documente cu privire la istoria românilor. Publicate de N. lorga. 29 voi., București, voL, 1901-1916. lorgovici, Obs. = Paul lorgovici, Observații de limba rumânească. Ediție critică de Doina Bogdan- Dascălu și Crișu Dascălu. Timișoara, Editura Facla, 1979 (prima ediție în 1799). Ippocrat = Alegerile lui Ippocrat. Manuscris c. 1750 (Biblioteca Universității din Iași, cota VI— I). Irineu, S. B. = Cora Irineu. Scrisori bănățene. București, Cultura Națională, 1924. Iser, V. = Andrei Iser, Vocabular românesc-nemțesc. Kronstadt, Gebruckt bei lohann Gott, 1850. Isis = Isis sau Natura. Jurnal pentru răspândirea științelor naturale și esacte în toate clasele. Redijat de doctor luliu Barasch. București, Imprimeria Națională a lui I. Romanov et Comp. Anul 1 (1856) ș. u. Ispirescu, B. P. = Petre Ispirescu, Basme pagânești, în Ispirescu, O. II, p. 305-368 (texte din 1879). Ispirescu, J.L= Petre Ispirescu, Jucării și jocuri de copii, în Ispirescu, O. II, p. 419-471 (prima ediție 1885). Ispirescu, L. = Petre Ispirescu. Legende sau basmele românilor, în Ispirescu. O. I. p. 5-344 (prima ediție 1882). Ispirescu, O. = Petre Ispirescu. Opere. Ediție îngrijită de Aristița Avramescu. București, Editura Minerva, 2 voL, 1969-1971. Ispirescu, U. = Petre Ispirescu, Poveștile Unchiașului sfătos. București. 1879. Isvorașul = Isvorașid. Revistă muzicală populară. Comuna Bistrița (jud. Mehedinți): iunie 1919— septembrie 1923 (I-V): din sept./oct. 1920, București. 1919-1940. îndr. leg. = îndreptarea legii. 1652. Ediție întocmită de colectivul de drept vechi românesc condus de acad. Andrei Rădulescu. București, Editura Academiei, 1962. Ins. ms. = însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei. Un corpus editat de I. Caproșu și T. E. Chiaburu. Iași, Casa Editorială Demiurg, 4 voi., 2008-2009. înv. cop. ~ învățătorul copiilor. Iași, 1878. Jarnik - Bârseanu, D. = Doine și strigături din Ardeal. Culese de loan Urban Jarnik și Andrei Bârseanu. Ediție îngrijită de Adrian Fochi. București, Editura Academiei. 1968, p. 208-390 (prima ediție 1885). Jipescu. Op. = Gligore M. Jipescu, Opincaru, cum este și cum tribuie să hie săteanu. Scriere-n limba țăranului muntean. București, 1881. Jipescu, Suf. = Gligore M. Jipescu, Suferințele țărănimii. București, 1888. Kogălniceanu. O. = M. Kogălniceanu, Opere. Ediție îngrijită de Dan Simonescu (voi. I), Alexandru Zub (voi. II), Vladimir Diculescu (voi. III, 1-3), Georgeta Penclea (voi. IV, 1-4, V. 1-5). XLII București, Editura Academiei Române / Fundația Națională pentru Știință și Artă, voi. I-V, 5, 1974-2004. Kretzulescu, A. = N. A. Krețulescu, Manual de anatomie descriptivă. București, Tipografia lui Eliade, 1843. Kretzulescu, M. = F. E. Fodere, Manual pentru îngrijitorii și îngrijitoarele de bolnavi, pentru îngrijitoarele de femei lehuze, pentru moașe și pentru mume de familie îndeobște. Traducere de N. A. Kretzulescu. București, Tipografia lui Eliade, 1842. L = Luceafărul. Revistă a Uniunii Scriitorilor [București]. Anul I (1958) ș. u. Lahovari, Disc.= AL Lahovari, Discursuri parlamentare 1888-1891. Publicate de Al. G. Florescu, Petre V. Haneș și Em. N. Lahovari. București, Editura Librăriei Școalelor C. Sfetea, 1915. Laurian, F. = A. Delavigne, Manual de filosofic. Lucrat după programa Universității de la Paris din 1840. Traducere de A. T. Laurian. București, Colegiul Național, 1846. Laurian, F. F. = W. Traug. Krug, Manual de filosofic și literatură filosofică. Traducere de A. T. Laurian, tomul I, București, 1847. Lăcusteanu, A. = Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu. Ediție îngrijită de Sande Vârjoghe, Galați, Editura Porto-Franco, Muzeul Literaturii Române, 1991 (text scris pe la 1874; publicat postum) Lăzărescu, San. = A. Lăzărescu, Sanuto. București, Tipografia lui C. A. Rosetti și Vinterhalder, 1851. LB = Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemțesc, care de mai mulți autori, în cursul a trideci și mai multor ani s-au lucrat seu: Lexicon valachico-latino-hungarico-germanicum quod a pluribus auctoribus decursu triginta et amplius annorum elaboratum est. Budae, 1825. Lecca, Cr. = A. von Kotzebue, Cruciații. Traducere de Constantin Lecca. Craiova, Tipografia lui Constantin Leca,1839. Lef. boier. = Lefile și veniturile boierilor Moldovei în 1776. Document de la Grigore A. Ghica Vv. Publicat cu o introducere de Petru Rășcanu. Iași, Tipografia Națională, 1887. Leg. ec. pl. = Legislația economiei planificate. București, 1949. N. Leon, Zool. = Nicolae Leon, Zoologia medicală a țăranului român. Iași, 1897. Lex. Marș. = c. 1700 11 „Lexicon Marsilianum”. Dizionario latino-rumeno-ungherese del sec. XVII. Studio filologico e testo de Dr. Carlo Tagliavini, București, Cultura Națională, 1930. Lexic reg. = Lexic regional. București, Editura Academiei Române / Editura Științifică. VoL I, redactor coordonator: Gh. Bulgăr, 1960: voL II, redactor coordonator: Lucreția Mareș, 1967. Liiceanu, Jur. = Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă. Ediția a Il-a revizuită și completată. București, 1991 (text din 1983). Liuba - lana, M. = Sofronie Liuba, Aurelie lana, Topografia satului și hotarului Măidan. Caransebeș, 1895. LL = Limbă și literatură. București, Societatea de Științe Istorice și Filologice. VoL I (1955) ș. u. LM = A. T. Laurian, I. C. Massim, Dicționariul limbei romane. După însărcinarea dată de Societatea Academică Română. Elaborat ca proiect. București, Noua Tipografie a Laboratorilor Români. Tomu I (A-H), 1871; tomu II (colaboratori: losef Hodoș și G. Barițiu: l-Z), 1876; tomu III: Glossariu, care coprinde vorbele din limba română străine prin originea sau forma lor, cum și cele de origine îndoioasă, 1877. Lovinescu, Ist. lit. = Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane. București, Editura „Aurora” S. Benvenisti & Co., 6 voL, 1926-1929. Lovinescu, O. = Eugen Lovinescu, Opere. Ediție îngrijită de Maria Simionescu și Alexandru George. București, Editura Minerva, 9 voL, 1982-1989. LTR1 = Lexiconul tehnic român. București, Editura Tehnică, 8 voL, 1949-1956. LTR2 = Lexiconul tehnic român. Elaborare nouă. întocmită prin îngrijirea A.S.I.T. de un colectiv sub conducerea prof. Remus Răduleț. București, Editura Tehnică, 18 voL, 1957-1966. Luc. = Luceafărul. Revistă literară. Budapesta, 1901-1906; Sibiu, 1906-1914; București, 1919-1920. Lucaci, M. = V. Lucaci, Manual de epidemicile boale ale dobitoacelor. București, Imprimeria Sântei Metropolie, 1855. Lumina = Lumina. Revistă poporană a românilor din Imperiul Otoman, Bitolia, 1903-1908. Lungianu, CI. = Mihail Lungianu, Clacă și robot. Icoane din viața țărănimei. Ediția a treia. București, Socec & Co., 1921 (prima ediție 1916). XLIII Macarie", Theor. = Theoriticon sau Privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești după așăzămăntul sistimii ceii noao. Traducere din limba greacă de Macarie ieromonahul. Viena, 1823. Macarovici, Ch. = C. Gh. Macarovici, Elemente de chimie generală. Cluj, Editura Cartea Românească, 1948. Macedonski, O. = AL Macedonski, Opere. Ediție îngrijită de Adrian Marino (voi. I—VII) și Elisabeta Brâncuș (voi. VI—VII). București, Editura pentru Literatură/Editura Minerva, 7 vo!.. 1966-1980. Magazin Ist. = Magazin istoric. Revistă de cultură istorică. Societatea de Științe Istorice și Filologice din România. Anul I (1967) ș.u. Mag. Ist. Dacia = Magazin istoric pentru Dacia, București, voi. I (1845), voL II (1846), voi. III (1846), voi. IV (1847) și voL V (1847). Maior, Dis. limb. = Petru Maior, Dissertație pentru începutul Umbei românești, în Maior. S. I, p. 296-313 (prima ediție 1812). Maior. D. Z. = Dissertație a lui loann Burgher M. D. despre zahar, carele din must de lulei de cucuruz și de jugaștrii se face. Traducere prescurtată de Petru Maior. Buda, Tipariul Crăieștei Tipografii a Universitate! Ungurești din Peșta, 1813. Maior, Ist. = Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, în Maior, S. I. p. 93-295 (prima ediție 1812). Maior, învățătură = învățătură pentru ferirea și doftori ia boalelor celor ce încing prin țeară și a celor ce se leagă și a unor boale sporadice, adecă pe ici, pe colo înblătoare. ale vitelor celor cu coarne, precum și a cailor, a oilor și a porcilor. Traducere de Petru Maior. Buda, Crăiască Tipografie a Universitate! Ungariei, 1816. Maior, înv. pom. = Fr. Heintl, învățătură pentru prăsirea pomilor. Traducere din limba germană de Petru Maior. Buda, Crăiască Tipografie a Universitate! Ungurești, 1812. Maior, S. = Petru Maior. Scrieri. Ediție critică alcătuită de Florea Fugariu. București, Editura Minerva. 1976, 2 voi. Maior, Tel.= Fenelon, întâmplările lui Telemah, fitului lui Ulise (Odissevs).Traducere din limba italiană de Petru Maior de Dicio-Sămărtin, în Maior S. II, p. 334-353 (text din 1818). Gr. Maior, Lex. = Grigore Maior, Institutiones linguae Valachicae. Lexicon Compendiarium Latino- Valachicum. Ediție, studiu introductiv, note și indice de Alin-Mihai Gherman, 2 voi.. Alba lulia. Universitatea,.! Decembrie 1918’*. 2001. Maiorcscu, A for. = Arthur Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață. Traducere de Titu Maiorescu, în Maiorcscu, O. II, p. 251-460. Maiorescu, An. g. - Titu Maiorescu. Anuariul gimnaziului și internatului din Iași pe anul scolastic 1862-1863, în Maiorescu, O. I. p. 807-877. Maiorescu, Cr.= Titu Maiorescu, Critice. (1866-1907), în Maiorescu. O. L p. 1-726. Maiorescu, D. =Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare, în Maiorescu. O. III. p. 5-1207. Maiorescu, L. = Titu Maiorescu, Logica. Ediția a cincea. București. Editura Socec & Comp., 1898 (prima ediție 1876). Maiorescu, O. = Titu Maiorescu, Opere. Ediție îngrijită de D. Vatamaniuc. București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă. Editura Univers Enciclopedic. 4 voL, 2005-2006. Manifest = Manifestul înălției Sale împăratului Austriei, craiul Ungariei și al Bohemiei. Buda, Tipariul Crăieștei Tipografii a Universitate! Ungurești, 1813. Man. înv. = Manuductor pentru învățătorii sholaslicești sau îndreptare cătră cuviincioasa împlinire a diregatoriei învățătorești. Buda. Tipariul Crăieștei Tipografii a Universitate! Ungariei. 1818. Manoilescu. Corp = M. Manoilescu. Filozofia și doctrina corporatistă. Biblioteca revistei ..Lumea nouă’*, București. 1934. Marcovici, D. = Datoriile omului creștin. întemeiate pe învățăturile Sfintei Scripturi și date la lumină pe limba patriii de Paharnicu Simeon Marcovici. București. Tipografia pitarului Constandin Pencovici. 1839. Mardarie. L. = Mardarie Cozianul. Lexicon slavo-românesc și Tâlcuirea numelor din 1649. Ediție de Grigorie Crețu, București. Edițiunea Academiei Române. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1900. Margela, Gram. = Ștefan Margela. Gramatică rusască și rumânească. Dipartamentul Opșteștei îmvățări. Sankt-Petersbourg. 2 tomuri, 1827. XLIV Marian, Ch. = S. FL Marian, Chromatica poporului român. Discurs de recepțiune, rostit în ședința Academiei Române de la 12 martie 1882. București, Tipografia Academiei Române, 1882. Marian, D. = Descântece poporane române. Culese de S. FI. Marian, Suceava, Tipografia lui R. Eckhardt, 1886. Marian, Ins. = Sim. Fi. Marian, Insectele în limba, credințele și obiceiurile românilor. București, Edițiunea Academiei Române, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1903. Marian, î. = S. FI. Marian, înmormântarea la români. București, Edițiunea Academiei Române, Litotipografia Carol Gobl, 1892. Marian, Na. = S. FI. Marian, Nașterea la români. București, Edițiunea Academiei Române, Litotipografia Carol Gobl, 1892. Marian, Nu. = S. FL Marian, Nunta la români. București, Edițiunea Academiei Române, Tipografia Carol Gobl, 1890. Marian, Orn. = S. FI. Marian, Ornitologia poporană română. Cernăuți, Tipografia lui R. Eckhardt, 2 voL, 1883. Marian, Sa. = Satire poporane române. Adunate de S. FL Marian, București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1893. Marian, S. R. = Sim. FL Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic. Ediție îngrijită și introducere de Iordan Datcu. București, Editura Fundației Culturale Române, 1994 (prima ediție: voi. I, 1898; voi. II, 1899; voi. III, 1901). Marian, Vr. = Vrăji, farmece și desfaceri. Adunate de S. FL Marian, București, Litotipografia Carol Gobl, 1893. (Extras din AA lit. II, XV). Marin, Conv. geom. = Alexie Marin, Moș Pătru sau învățătorul de sat. Convorbiri asupra geometriei. București, Tipografia Colegiului Sfântul Sava, 1839. Marin, F. = D. Pouillet, Noțiuni generale de fizică și de meteorologie spre tisul junimei. Traduse de A. Marin. București, 1857. Marin, Pr. = T. J. Pelouze și E. Fremy, Prescurtare de himie. Traducere de Alexie Marin. București, Tipografia Colegiului Național, 2 voL, 1852-1854. S. Marin, C. B. = Sanda Marin, Carte de bucate. Ediția a XV-a revăzută. Prefață de AL O. Teodoreanu. București, Editura Cartea Românească, 1946 (prima ediție în 1936). Marinescu, P. A. = Gh. Marinescu, Pagini alese. București, Editura Academiei Române, 1955. Marțian, S. ec. pol.= Dionisie Pop Marțian, Studii sistematice în economia politică. Partea primă: Economia socială. București, Imprimeria Mitropolitului Nifon, 1858. Mateescu, B. = Balade. Adunate de C. N. Mateescu. Vălenii de Munte, Neamul Românesc, 1909. Mat. folk. = Materialuri folkloristice. Culese și publicate de Gr. G. Tocilescu. București, Tipografia Corpului Didactic, C. Ispirescu și G. Brătănescu. 1900. Mărgăritare = loan Gură de Aur, Mărgăritare. Traducere de Radu Greceanu și Șerban Greceanu.Ediție îngrijită de Rodica Popescu. București, Libra, 2001 (text din 1691). Mândrescu, L. P. = Literatură și obiceiuri poporane din comuna Râpa de Jos, comitatul Mureș-Turda (Transilvania). Publicate de Simeon C. Mândrescu. București, Tipografia F. Gobl fii, 1892. Mândrescu, Ung. = Simeon C. Mândrescu, Elemente ungurești în limba română. București, Tipografia F. Gobl fii, 1892. MDA = Micul dicționar academic. București, Editura Univers Enciclopedic. Volumul I: A-C, 2001; volumul al Il-lea: D-H, 2002; volumul al IlI-lea: l-Pr, 2003; volumul al IV-lea: Pr-Z, 2003. M. d. enc. = Mic dicționar enciclopedic. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1972. MDN = Florin Marcu, Marele dicționar de neologisme. Ediție revizuită, augmentată și actualizată. București, Editura Saeculum, 2000. MDT = Mic dicționar tehnic. București, Editura Tehnică, 1950. MED = Vladimir Trebici, Mică enciclopedie de demografie. București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1975. Mehedinți, G. F. = S. Mehedinți, Geografia fizică pentru clasa V-a secundară. București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1901. Mehedinți, O. A. = Simion Mehedinți, Opere alese. Ediție îngrijită de. docent V. Mihăilescu. București, Editura Științifică, 1967. XLV Melchisedec, H. = Episcopul Melchisedec, Chronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire dupre documentele Episcopiei și alte monumente ale țerei. București, Typographia C. A. Rosetti. 1869. Melchisedec, R. = Episcopul Melchisedec, Chronica Romanului și a Episcopiei de Roman. București, Typografia Naționale. VoL I, 1874, voL II, 1875. M. enc. agr. = C. Filipescu (coord.), Marea enciclopedie agricolă. București, Editura P.A.S. Voi. I 1937; II 1938; III 1940; IV 1942; V 1943. Mera. L. B. = Din lumea basmelor. Publicate de I. T. Mera. București, Editura Minerva, 1906. Meșt. doft. = Meșteșugul doftoriei. Ediție îngrijită de Lia Brad Chisacof. București, Editura Academiei Române, 2017 (traducere din neogreacă din 1760-1770 a operei lui Fr. Pâriz Păpai, Pax corporis). VIG = Monografia geografică a Republicii Populare Române. I. Geografia fizică. București, Editura Academiei Române, 1960. Micu, D. = Samuil Micu, Dictionarium Valachico-Latinum. Bevezeto tanulmaanyal kdzzeteszi Gâldi Lâszlo (Erdelyi Tudomănyos Intezet). Budapest, Kirâlyi magvar egyetemi nyomada, 1944 (text din 1780-1801). Micu, L. = Baumeister, Loghica, adecă partea cea cuvântătoare a filosofici. Traducere de Samuil Micu. Buda, Crăiască Tipografie Orientalicească a Universitatei Peștii, 1799. Micu. L. F. = Baumeister, Legile firei, ihtica și politica sau filosofiia cea lucrătoare. Traducere de Samuil Micu. Sibii, Tipografia lui Petru Bart, 1800. Micu, Prax. = Samuil Micu, Praxișul furtunului bisericesc (manuscris din jurul anului 1800; Biblioteca Academiei Române, cota 414). Micu, St. = Stătută sau legile scaonelor săsești din Ardeal care in toate ju[de]cățile și rânduielile politicești să țin în scaonele săsești. Traducere de Samuil Micu. Manuscris din 1802 (Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române, cota 184). Mihali, C. ist. nat. = Simeon Mihali. Compediu de istoria naturală pentru începători. Ediția a ll~a. Blaj, 1856. Mihăcscu, B. A. = Gib I. Mihăescu, Brațul AndromedeL în Mihăescu, O. II, p. 3-168 (prima ediție 1930). Mihăescu, D. A. = Gib Mihăescu, Donna Alba, în Mihăescu, O. IV. p. 393-794 (prima ediție 1935). Mihăescu, O. = Gib I. Mihăescu. Opere. Ediție îngrijită de AL Andricscu. București, Editura Minerva. 5 voi., 1976-1985. Mihăescu, R. = Gib I. Mihăescu, Rusoaica. Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac. în Mihăescu, O. III, p. 7-256 (prima ediție 1933). Mihăescu, Z. = Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat. în Mihăescu. O. IV, p. 11-391 (prima ediție 1934). Mihăileanu = Ștefan Mihăileanu, Dicționar macedo-român. 1901. Mihuț, Man. = Manuductor pentru învățătorii sholasticești. Traducere din limba germană de loan Mihuț, Buda, 1818. Milescu Spătarul. A. - O. = loan Cantacuzino, Patru apologii pentru religia creștină și Patru orații. Traducere de Nicolae Milescu Spătarul. Ediție critică de Eugenia Dima. Iași. Editura Universității ..Alexandru loan Cuza\ 2010 (texte din 1651-1680). Milescu Spătarul, Hron. = Hronograf den începutul lumii. Traducere din limba greacă atribuită lui Nicolae Milescu Spătarul, 1661-1672 (ms. 3517). Mii. instr. - Milostiva inștrucție pentru maghistratualiștii carii regulația urbarialicească o vor duce în săvîrșire (execuție).Traducere din limba latină, Cluj, 1819. Miile, Art. = C. Miile, Articole, în Miile, S. A. p. 457-508 (publicate între 1882 și 1906). Miile, S. A. = C. Miile, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Virgiliu Enc. București. Editura pentru Literatură, 1961. Mineiul = Mineiul. Tipărit de Chesarie. episcopul Râmnicului, în Sfânta Episcopie a Râmnicului, 1776-1779 (oct. 1776; nov. 1778; dec., ian., febr., mar. 1779). Mineiul (1698) = Mineiul. Luna lui septembrie. Buzău, 1698. CRV 111. Minerva = Minerva. Enciclopedic română. Cluj. Editura Comitetului de Redacție al Enciclopediei Române Minerva, 1930. XLVI Minulescu, O. = Ion Minulescu, Opere. Ediție îngrijită de Emil Mânu. București, Editura Minerva, („Scriitori români”), 4 voi., 1974-1983. MN = Muzeu național. Gazetă literală și industrială. Suplement la CR, redactor I. Heliade-Rădulescu. București, 1836-1838. MO = Monitorul oastei. Ziar oficial al Țării Românești. Imprimeria Buciumului Român. Iași. Anul 1860. Volumul I. Edițiunea a doua. Moldovan, Ț. N. = Silvestru Moldovan, Țara noastră. Descrierea părților Ardealului de la Murăș spre miazăzi și Valea Murășului. Sibiu, Tipografia Archidiecesană, 1894. T. Moldovan, C. Leg. = Cartea legilor, pravililor de obște părgărești. Traducere de Toma Moldovan, revizuită de Ion Budai-Deleanu. Cernăuți, 3 voi., 1812. Moldovanu, AS = Acte sinodali ale baserecei romane de Alba lulia și Fagarasiu. Publicate de loan M. Moldovanu. Blaj, voi. I, 1869. Moliere, Dandin = Moliere, Gheorghii Dandin sau bărbatul cel sinhisit. Traducere anonimă, copie din anul 1827 (direcția Iași a Arhivelor Naționale, ms. 219). Molin, Gr. băn. = Romul S. Molin, Din graiul bănățenilor (glosar publicat în N. Rev. R. VIII, 1910, nr. 13-14, p. 191-196). V. Molin, V. T. = Virgil Molin, Vocabularul tipografului. Ediția a Il-a. Editura Grafica Română, Craiova, 1928. Mon. of. = Monitorul oficial. București, 1832 ș.u. Monorai = loan Monorai, Scurtă cunoștință a lucrurilor Dachiei. Manuscris în Biblioteca Episcopiei Ortodoxe din Arad, nr. 38. Fragmente publicate sub îngrijirea lui I. Găvănescu, în AA ist., seria 3, tom 21, 1939, București, 441-480 (text din 1820). Moxa, C. = Mihail Moxa, Cronica universală. Ediție îngrijită de G. Mihăilă. București, Editura Minerva, 1989 (text din 1620). Mozaicul = Mozaicul. Revistă culturală și literară. Redactor și editor Constantin Lecca. Craiova, 1838-1839. Mumuleanu, Caract. = Barbu Paris Mumuleanu, Caracteruri, în Mumuleanu, S. p. 73-160 (prima ediție în 1825). Mumuleanu, S. = Barbu Paris Mumuleanu, Scrieri. Prefață, text ales și stabilit, note de Rodica Rotaru. București, Editura Minerva, 1972. Munde, Descr. așez. = Carol Munde, Descriere cu de-amănuntul asupra așezământului de cură cu apă rece și asupra metodului de tămăduire a lui Prisniț. București, Tipografia Colegiului Sfântul Sava, 1840. Mureșanu, Art. = Andrei Mureșanu, Articole. (Reflexii), în Mureșanu, P. A., p. 93-198 (publicate între 1844 și 1853). Mureșanu, P. A. = Andrei Mureșanu, Poezii. Articole. Antologie de Ion Buzași. București, Editura Minerva, 1988. Murgoci-Ludwig, M. = G. M. Murgoci, E. Ludwig, Noțiuni de mineralogie. Manual pentru clasa VI liceală. București, Gobl, 1902. Murgu, C. F. = Eftimie Murgu, Curs de filosofic, ținut la Academia Mihăileană (1834-1835; 1835-1836). Iași (Biblioteca Centrală Universitară din Iași, ms. III, 15, 16, 17). Murnu, I. = Homer, Iliada. Douăsprezece cânturi. Traducere în versuri de George Murnu. Budapesta, Institutul de Arte Grafice și Editură „Luceafărul”, 1906. Murnu, Odis. = Homer, Odiseea. Traducere de George Murnu. București, Cultura Națională, [1924]. Myst. = Mystirio sau sacrament sau taine 2 de ceale 7, botezul și sfanțul Myr. Târgoviște, 165 L NALR - M. D.= Noul Atlas lingvistic român pe regiuni. Muntenia și Dobrogea. Material netipărit (anchete efectuate în 1966-1973). Năsturel, Varlaam - loasaf = Viața sfinților Varlaam și loasaf. Tradusă de Udriște Năsturel, în Maria Stanciu Istrate, Reflexe ale medievalității europene în cultura română veche. București, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2012 (text din 1648). NDN = Florin Marcu, Noul dicționar de neologisme. București, Editura Academiei Române, 1997. NDU = loan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române. București / Chișinău, Editura Litera Internațional, 2006. XLVII Neagoe, înv. - învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Ediție îngrijită de Elorica Moisil și Dan Zamfirescu. București. Editura Minerva, 1970. Neam. rom. pop. = Neamul românesc pentru popor. Vălenii de Munte, Tipografia ..Neamul Românesc’*. 1910 ș. u. Neculce, L.= Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat și O samă de cuvinte, în Ion Neculce, Opere. Ediție critică și studiu introductiv de Gabriel ȘtrempaL București, Editura Minerva, 1982. p. 155-861 (text din 1743). Negruzzi, A.= Victor Hugo, Angelo, tiranul Padovei. Traducere de Constantin Ncgruzzi, în Negruzzi, O. II, p. 141-194 (prima ediție 1837). Negruzzi, I. C. = Costantin Negruzzi. Impresii de călătorie, în Negruzzi. O. II. p. 124-243 (publicate între 1836 și 1838). Negruzzi, M. T.= Victor Hugo, Maria Tudor. Traducere de Constantin Negruzzi, în Negruzzi, O. II, p. 75-140 (text din 1837). Negruzzi, O. = Costache Negruzzi, Opere. Ediție critică, cu studiu introductiv, comentarii și variante de Liviu Leonte. București, Editura Minerva. (Restitutio), voi. I, 1974, voi. II, 1984, voi. III, 1986. Negruzzi, P. T. = Costache Negruzzi, Păcatele tinerețelor, în Negruzzi, O. I. p. 5-312 (publicate în reviste între 1835 și 1857). Negruzzi, Tr. = V. Ducange și M. Dinaux, Treizeci ani sau viața unui jucător de cărți. Traducere de Constantin Negruzzi, în Negruzzi, O. III. p. 1-73 (text din 1835). Negruzzi - Kogălniceanu, R. B. = C. Negruzzi, M. Kogălniceanu. 200 rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești. Iași, La Cantora Foiei Sătești. 1841. I. Negruzzi, S. = I. Negruzzi, Scrieri. Ediție îngrijită de Andrei Nestorescu și Neculai Mecu. București, Editura Minerva, 2 voi., 1980-1983. Negulici, V. = I. D. Negulici. Vocabular român de toate vorbele străbune repriimite până acum în limba română, și de toate cele ce sunt a se mai priiini d-acum înainte, și mai ales în științe. București, Tipografia Colegiului, 1848. Negulici, E. = L. Aime Martin, Educația mumelor de familie sau civilisația neamului omenesc prin femei. Traducere de I. D. Negulici. București, Tipografia lui Fr. Walbaum, voi. I: 1844: voi. II: 1846. Nica. L. Vam. = N. C. Nica, Lexicon vamal, cuprinzând: denumirea comercială (uzuală) a mărfurilor, prevăzute cu art. respectiv de taxare, cu taxele vamale și modul de taxare, conform tarifului vamal român din 1929. București, Craiova. Tiparul Scrisul Românesc, 1930. Nichifor, P. C. = Allgemeine Handlungs- und sau Pravilă comerțială, care cuprinde regulile comerțiii, ale catastifelor și ale vexelilor și socoteala interesurilor ș.a. Traducere din limba germană de Emanoil loan Nichifor. Brașov, Tipografia lui Johann Gott, 1837. Nicolau, P. N.= Picrre Blanchard, Plutarh nou sau pe scurt scrierea vieților celor mai vestiți bărbați și muieri a toate neamurilor, din ceale mai vechi vremi până în vremile noastre. Traducere de N. Nicolau. Buda, în Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei, 2 voi.. 1819. Nicolăescu-Plopșor, Ce. = C. S. Nicolăescu-Plopșor, Ceaur. Povești oltenești. Craiova. Tip. Craiova, 1928. Niculiță-Voronca, D. = Elena Niculiță-Voronca. Datinele și credințele poporului român. Ediție îngrijită de Victor Durnea. Iași, Editura Polirom, 2 voi.. 1998-1999 (prima ediție 1903). Nom. Gen. = Nomenclatorul general și clasificarea zecimală a meseriilor, specializărilor și funcțiilor, București, 1965. Nom. min. = Nomenclatura minimală a produselor și utilajului. Ediția a Il-a. București. Imprimeria Națională, 2 voi., 1949. Nom. prof. = Nomenclatura profesiunilor și întreprinderilor, cuprinzând și codul profesiunilor. București, 1933. Novacovici, C. B. = Cuvinte bănățene. Adunate de Emilian Novacovici. Oravița. voi. I: Tipografia Felix Weiss, 1924-1925; voi. II: Tip. losif Kader, 1931. N. Rev. R. = Noua revistă română pentru politică, literatură, știință și artă. București, 1900-1902: 1908-1916. XLVIII N. Test. = Noul Testament. Tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei. Reeditat după 340 de ani din inițiativa și purtarea de grijă a Prea Sfințitului Emilian, episcop al Alba luliei. Alba lulia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba luliei, 1988. Nylstrdm, Mijlociri = Nyls Nylstrdm, Mijlociri noauă aflate păntru stângerea focului. Traducere din limba germană, Liov, Tipariu lui Pilier, 1794. OAI = [Orânduială privitoare la ajutorarea invalizilor de război}. Foaie volantă, Cluj, 1816, în BRV IV, nr. 417. Obradovici, Aritm. = Povățuirea cătră învățătura socoatei sau arithmetica spre trebuința școalelor celor românești. Traducere din germană de Gr. Obradovici. Buda, Crăiască Tipografie a Universității din Pesta, 1805. Obradovici, D. = Datorințele a subdaților, adecă suptpușilor, cătră monarhul lor, spre întrebuințarea în școalele cele românești naționalnice. Traducere din germană și adăugiri de Gr. Obradovici. Buda, Crăiască Tipografie a Universității Ungurești, 1805. Obs. cult. = Observator cultural. Revistă săptămânală. Director Ion Bogdan Lefter. București, Anul I (2000) ș.u. Odobescu, O. = Al. Odobescu, Opere. Ediție îngrijită de G. Pienescu (voi. I), Marta Anineanu (voi. II), (voi. III) Mircea Babeș (voi. IV), Marian Ciucă (voi. V), Nadia Lovinescu (voL VIII-XIII), Filofteia Mihai (voi. VIII-XIII), Rodica Bichis (voi. VIII-XIII). București, Editura Academiei, 10 voi., 1965-1996. Odobescu, O. C. = Alexandru Odobescu, Opere complete. București, Editura Institutului de Arte Grafice „Minerva”, 2 voL, 1906-1908. Odobescu, Pseudo-Kynegetikos = Alexandru Odobescu, Pseudo-Kynegetikos, în Odobescu, O. C. I, p. 97-245 (prima ediție în 1874). Odobescu, S. = Al. Odobescu, Scrieri literare și istorice. București, Socec, 3 voL, 1887. Odobescu, S. - post. = Al. Odobescu, Scrieri din anii 1848-1860. Postume, în Odobescu, O. I, p. 121-434, O. 11,361-408. Odobescu - Slavici, C. Cit. = Al. Odobescu, loan Slavici, Carte de citire. Ediția a 22-a. București, 1890. Onișor, Doine = Victor Onișor, Doine și strigături din Ardeal. Partea I, Iași, 1894. Oprescu, I. A. = G. Oprescu, Manual de istoria artei. Ediția Il-a. București, Editura Universul, 4 voL, 1943-1946. Orbonaș, Mec. = I. Orbonaș, Manual de atelier mecanic. București, Fundațiunea pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1935. Ord. cium. = [Ordonanță împotriva ciumii]. Foaie volantă, Blaj, 1766, în BRV IV, nr. 140. Orescu, T. G. = Tratație asupra geometriei descriptive. Traducere din limba franceză, după Louis Etienne Lefebure de Fourcy, de Alexandru Orescu. București, 1851. OTB = [Orânduieli în treburile bisericești, dintre anii 1758-1784, adunate și tipărite sub nr. 7889]. Foaie volantă, Sibiu, 1785. Oțelea, A. F. = Nicolae Oțetea, Alese fabule. Ediție îngrijită de Mircea Popa. Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985 (prima ediție 1784). Oxenstiern, C. = Oxenstiern, [Cugetări]. Traducere din limba franceză, atribuită de N. A. Ursu lui Gherasim Putneanul. Cartea I, 1779, cartea a Il-a, 1780 (manuscris, Biblioteca Academiei Române, cota 2773). Palia ist. = Palia istorică, în CMVCP, IV, p. 101-243. Ediție îngrijită de Alexandra Moraru și Mihai Moraru (text din sec. XVII). Palladi, C. I. = Teodor Palladi, Către toți iubitorii de lumină compatrioți, cinste și închinăciune. [Prospect la publicațiunea „împrumutată învățătură”; București, 1824]. Pamfile, A. R. = Tudor Pamfile, Agricultura la români. București, Librăriile Socec și C. Sfetea, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold, 1913. Pamfile, B. L. = Tudor Pamfile, Boli și leacuri la oameni, vite și păsări, după datinile și credințele poporului român. Adunate din comuna Țepu (Tecuci). București, Librăriile Socec & Comp., 1911. Pamfile, Cim. = Tudor Pamfile, Cimilituri românești. București, 1908. XLIX Pamfile, Cr. = Tudor Pamfile, Sărbătorile la români. Crăciunul. București, Librăriile Socec & Comp, și C. Sfetea, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1914. Pamfile, C. Ț. = Cântece de țară. Adunate de Tudor Pamfile.București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea și Librăria Națională, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1913. Pamfile, D. = Tudor Pamfile, Diavolul învrăjbitor al lumii, după credințele poporului român. București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1914. Pamfile, L C. = Tudor Pamfile, Industria casnică la români. Trecutul și starea ei de astăzi. Contribuțiuni de artă și tehnică populară. București, Librăria Socec & Comp., 1910. Pamfile, J. = Jocuri de copii. Adunate din satul Țepu (jud. Tecuci) de Tudor Pamfile. 3 voi., 1907-1909. Pamfile, Mit. - Dușm. = Tudor Pamfile, Mitologie românească. I: Dușmani și prieteni ai omului. București, Librăriile Socec & Comp., 1916, 400 + IV p. Pamfile, S. T. = Tudor Pamfile, Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului. Studiu etnografic. București, Librăriile Socec & Comp, și C. Sfetea, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1914. Pamfile, Văzd. = Tudor Pamfile, Văzduhul după credințele poporului român. București, Librăriile Socec & Comp., C. Sfetea, Pavel Suru, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1916. Pamfile - Lupescu, Cr. = Tudor Pamfile și Mihai Lupescu, Cromatica poporului român. București, Librăriile Socec & Comp, și C. Sfetea, Leipzig, Otto Harrassowitz, Viena, Gerold & Comp., 1914. Pandrea, P. C. = Petre Pandrea, Portrete și controverse. Voi. I. București, „Bucur Ciobanul’’ S. A., 1945; voi. II, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946. Pann, C. L. = Anton Pann, Poezii deosebite sau cântece de lume, în Pann, S. L. I, p. 31-57 (texte din 1831). Pann, E. = Anton Pann, Noul Erotocrit, în Pann, S. L. I, p. 169-354 (publicate în 1837). Pann, H. = Anton Pann, Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea, în Pann, S. L. III, p. 155-200 (publicate în 1853). Pann, P. V. = Anton Pann, Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, în Pann, S. L. II, p. 7-398 (publicate în 1847). Pann, S. L. = Anton Pann, Scrieri literare. Ediție îngrijită de Radu Albala și I. Fischer. București, Editura pentru Literatură, 3 voi., 1963. Pann, Ș. = Anton Pann, O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu, în Pann, S. L. III, p. 29-145 (text din 1851-1852). Panțu, Orchid. = Zach. Panțu, Orhidaceele din România. București, Librăriile Socec & Comp., 1915. Panțu, PL = Zach. C. Panțu, Plantele cunoscute de poporul român. Ediția Il-a. București, Editura Casa Școalelor, 1929 (prima ediție în 1906). I. Panțu, C. C. = I. C. Panțu, Curs complet de corespondență comercială cu esplicarea terminilor comerciali. Ediția a doua prelucrată și augmentată. Brașov, Tipografia Mureșianu (prima ediție 1897). I. Panțu, L. M. = I. C. Panțu, Logojatul Matei. Brașov, 1887. I. Panțu, Pr. = I. C. Panțu, Procent, promil, interese și teoria conturilor curente. Ediția Il-a prelucrată și completată.Brașov, Editura Librăriei Ciurcu, 1910 (prima ediție 1898). I. Panțu, Sch.= I. C. Panțu, Schițe. Brașov, Ciurcu, 1893. Papadat-Bengescu, F. D. = Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite, în Papadat-Bengescu, O. III, p. 7-155 (prima ediție 1925). Papadat-Bengescu, O.= Hortensia Papadat-Bengescu, Opere. Ediție îngrijită de Eugenia Tudor- Anton. București, Editura Minerva, 5 voi., 1972-1988. Papahagi, GL = Pericle Papahagi, „Glosar”, în Românii din Meglenia. Texte și glosar. București, 1900, p. 30-72. Papahagi, Lit. = Pericle Papahagi, Din literatura poporană a Aromânilor, 1900. Papahagi, M2 = Pericle Papahagi, Megleno-românii. Studiu etnografîc-filologic. București, 1902. T. Papahagi, M. = T. Papahagi, Graiul și folklorul Maramureșului. București, Cultura Națională, 1925. T. Papahagi, Ant. = Tache Papahagi, Antologie aromânească, 1922. Papu, Protocron. = Edgar Papu, Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc. București, Editura Eminescu, 1977, 207 p. Parhon, O. A. = C. I. Parhon, Opere alese. București, Editura Academiei Române, 5 voL, 1954-1962. L Pascu, Cim. = Giorge Pascu, Despre cimilituri. Teză de doctorat tipărită cu ajutorul Fundațiunii Universitare Carol I. Iași, 1909. Pașca, GL = Ștefan Pașca, Glosar dialectal. București, Cultura Națională, 1928. Pașca, N. = Ștefan Pașca, Nume de persoane și nume de animale în Țara Oltului. București, 1936. I. Pașca, M. = Meșteșugul lungimei de viață prin doftoreasca grije a trupului și a sufletului. Traducere din limba latină de losif Pașca. Manuscris din 1815 (Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române, fondul Oradea, cota 79 a). Patapievici, C. L.= H. R. Patapievici, Cerul văzut prin lentilă. Ediția a cincea revăzută. Iași, Editura Polirom, 2005 (prima ediție 1995). Patapievici, O. R. = Horia Roman Patapievici, Omul recent. București, Editura Humanitas, 2001. Păcală, M. R. = Victor Păcală, Monografia comunei Rășinariu. Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1915. Păcală, R. = Victor Păcală, Din etnografia comunei Rășinari. în revista Transilvania. Sibiu, XLI 1910, p. 57-84. Păsculescu, L. P.= Literatură populară românească. Adunată de Nicolae Păsculescu. București, Librăria Socec și comp., Viena, Gerold et comp., Leipzig, O. Harrassowitz, 1910. Păstr. pr. = Păstrătorul prunciei și tinereții sau mijloace de a se întrebuința la creșterea copiilor, de la nașterea lor până în vârsta de pubertate (junie). Traducere din limba franceză. București, 1835. Pătrășcanu, O. A. = D. D. Pătrășcanu, Opere alese. Ediție îngrijită de Viorica Farcașiu. Iași, Editura Junimea, 2 voL, 1971-1972. Pârvescu, H. C.= Pompiliu Pârvescu, Hora din Cartai. București, 1908. PBC = [Proclamația generalului Buccow pentru încetarea certurilor între românii ortodocși și cei uniți cu biserica Romei]. Foaie volantă, Sibiu, 1761, în BRV II, nr. 124. Penescu, M. = I. Penescu, Manual de economia casnică sau datoriile morale și materiale ale stăpâniei de casă. Pentru învățătura fetelor. București, Tipografia lui Anton Pann, 1846. Perpessicius, M. = Perpessicius, Mențiuni critice. București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 5 voL, 1967-1973. Peșacov, S. = Gh. Peșacov, [Scrisoare către Zaharia Carcalechi]. 1828 (BAR, ms. 1277 f. 117-121). C. Petrescu, C. V. = Cezar Petrescu, Calea Victoriei. București, Editura Națională S. Ciornei, [1931]. C. Petrescu, R. Dr. = Cezar Petrescu, Comoara regelui Dromichet. [București], Editura Națională S. Ciornei, 1931. C. Petrescu, S. R. = Cezar Petrescu, Scrisorile unui răzeș. București, Cultura Națională. [1922]. Petri, V. = S. Petri, Vocabular portativ românesc-nemțesc și nemțesc-românesc. Sibiu, în Tipografia lui Gheorghie de Clozius, 1861. Petro viei, Ped. = Villaume, Pedagoghia și methodica pentru învățătorii shoalelor orășenești și sătești. Traducere de Naum Petrovici. Buda, Crăiască Tipografia a Universitatei Ungariei, 1818. Pitiș, Șch. = G. I. Pitiș, Nunta în Șcheiu până pe la 1830, în Rev. nouă, 1. 1888, nr. 3. p. 104-112 și nr. 4, p. 150-156; nr. 6, p. 231-236; nr. 11, p. 434-437. Piuariu-Molnar, D. ~ loan Piuariu-Molnar, Deutsch-walachische Sprachlehre. Wien. Joseph Edlen von Kurzbek, 1788. Piuariu-Molnar, I. = CI. X. Millot, Istorie universală, adecă de obște, care cuprinde in sine întâmplările veacurilor vechi. Traducere după originalul francez și după versiunea germană de I. Piuariu-Molnar. Buda, Crăiască Tipografie Orientalicească a Universitatei Peștii, 1800. Piuariu-Molnar, W. = I. Piuariu-Molnar, Worterbuchlein deutsch und wallachisches. Vocabularium nemțesc și românesc. Sibiu, la K. K. privileghiatul tipograf Martin Hohmaister, 1822 Pleșoianu, Ab. = G. Pleșoianu, Abețedar înlesnitor pentru învățătura copiilor. 1828. Pleșoianu, Cun. = Blanchard, Cele dintâiu cunoștințe pentru trebuința copiilor care încep a citi. Traducere din limba franceză și adăugiri de Grigorie Pleșoianu, București, 1828. Pleșoianu. Tel. = Fcnelon. întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise. Traducere din limba franceză de G. Pleșoianu. Craiova, 4 voi., 1831. PLR = Presa literară românească. Articole-program de ziare și reviste. Ediție de I. Hangiu. București, Editura pentru Literatură, 2 voi., 1968. LI PO = Palia de la Orăștie. 1581-1582. Text - facsimile - indice. Ediție îngrijită de Viorica Pamfil. București, Editura Academiei, 1968. Poenaru, G. = Elemente de geometrie, după Legendre. Traducere de P. Poenaru. București, Tipografia lui Eliad, 1837. Poenaru - Aaron - Hill, V. = P. Poenaru, F. Aaron, G. Hill, Vocabular franțezo-românesc. București, Tipografia Colegiului Sf. Sava, Tomul I: A-H, 1840; tomul II: l-Z, 1841. Poeții Văcărești = Poeții Văcărești (lenache, Alecu și Nicolae). Opere. Ediție îngrijită de Cornel Cârstoiu. București, Editura Minerva, 1982. Pogor, H. = Voltaire, Hanriada. Traducere de Vasile Pogor, în Pogor, S. p. 82-116 (text din 1838). Pogor, S. = Vasile Pogor, Scrieri. Ediție îngrijită de Vasile Sandu. București, Editura Minerva, 1986. Polițion = Istoria lui Polițion și a Militinei, în CMVCP, VII, p. 58-135. Ediție îngrijită de Florina Racoviță-Cornet (text din 1794). Polizu, P. anat. = Doctorul G. A. Polizu, Prescurtare de anatomie descriptivă, cu scurte notițe fisiologice, care deslușesc lămurit tot ce se petrece în om. Lucrată de ... București, Imprimeria Națională a lui I. Romanov et Comp., 1859. Polizu, V. = G. A. Polizu, Vocabular româno-german. Brașov, Tiparul Romer și Kamner, 1857. Pompiliu, Bih. = M. Pompiliu, Graiul românesc din Biharea, în Ungaria, în Conv. lit. 1887, XX, nr. 12, p. 993-1022. Pompiliu, L. = Literatură și limbă populară. Culegere de Miron Pompiliu. Ediție de Vasile Netea. București, 1967. Poni, F. = Petru Poni, Elemente de flsică. Ediția Vil-a. Iași, Tipografia H. Goldner, 1897. Pontbriant, D. = Raoul de Pontbriant, Dicțiunar româno-frances. București și Gdttinge, Adolf Ulrich, Paris, Gustave Bossange & C-ia, Leipzig, E. F. Steinacker, 1862. G. Pop, G. = Elemente de geometrie teoretică și practică spre întrebuințarea claselor elementare colegiale. Traducere din limba franceză de G. Pop. București, Tipografia Colegiului Național, 1852. Pop-Reteganul, Pov. = Zâna apelor. Povești ardelenești. Culese de Ion Pop-Reteganul. Ediție îngrijită de Iordan Datcu. București, Editura Minerva, 1997 (publicate în 1888). Pop-Reteganul, Tr. = Trandafiri și viorele. Culegere de poezii de loan Pop-Reteganul. Ediția a Il-a. Gherla, Tipariul și Editura Tip. „Aurora’* A. Todoran, 1891 (publicate în 1884). Popa, Vel.= Victor Ion Popa, Velerim și Veler Doamne. București, Editura Cultura Națională, 1933. C. Popescu, T. V. = Chiriac Popescu, Memoriu despre mișcarea lui Tudor Vladimirescu [1862], în N. lorga, Izvoarele contemporane asupra mișcării lui Tudor Vladimirescu, Librăriile Cartea Românească și Pavel Suru, București, 1921. R. Popescu, Ist. = Radu Popescu, Istoriile domnilor Țării Rumânești, în Cron. munt. I, p. 225-577 (text din 1718-1729). I. Popovici, R. D. = losef Popovici, Rumaenische Dialekte. Bând I: Die Dialekte der Munteni und Pădureni im Hunyader Komitat, Halle a. d. S. Verlag von Max Niemeyer, 1905. T. Popovici, St. = Titus Popovici, Străinul. Ediția a Il-a. București, Editura Tineretului, 1956 (prima ediție 1955). Popovici-Bănățeanul, L. = Ion Popovici-Bănățeanul, în lume. Nuvele și schițe. Ediție îngrijită de Nicolae Țirioi. Timișoara, Editura Facla, 1973. V. Popp, A. M. = Vasilie Popp, Despre apele minerale de la Arpă tac, Bodoc și Covasna și despre întrebuințarea acelorași în deschilinite patimi. Sibiu, Tipografia lui loan Bart, 1821. Porucic, E. = T. Porucic, „Lexiconul termenilor entopici din limba română din Basarabia”, în Arhivele Basarabiei, revistă de istorie și geografie a Moldovei dintre Prut și Nistru, sub conducerea d-lor T. G. Bulat și C. N. Tomescu. Chișinău, Tipografia Eparhială Cartea Românească. Anul X (1930), p. 1-33, 186-202,315-331,467-476. Poteca, C. P. = Eufrosin Poteca, Cuvinte panighirice și moralnice. București, Tipografia Sfintei Mitropolii, 1829 (prima ediție 1826). Poteca, F. = Heineccius, Filosofia cuvântului și a năravurilor, adecă loghica și ithica elementare, cărora să pune înainte istoria filosoficească. Traducere din limba greacă de Eufrosin Poteca. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei, 1829. UI Potlog, D. A. = Alexe S. Potlog, Dicționar practic de agronomie. București. Editura Științifică și Enciclopedică, 1979. P. Pr. = Pânea pruncilor, Bălgrad, 1702. Prale. Psalt.= loan Prale, Psaltirea prorocului și împărat David. Brașov. Tipografia D. Franțisc de Șobeli prin Fridrih Herfast, 1827. Prav. cond. = Pravilniceasca Condica (1780). Ediție critică întocmită de Colectivul pentru vechiul drept românesc al Academiei Române, condus de academician Andrei Rădulescu. București, Editura Academici, 1957. Prav. Gov. = Pravila. Tipărită în vremea lui Matei Basarab la Mănăstirea Govora, 1640. Pravila Donici = Adunarea cuprinzetoare în scurt din cărțile împărăteștilor pravile. Alcătuită de Andronaki Donici, Iași, 1814. Prav. Lucaci = Pravila ritondui Lucaci. Ediție îngrijiă de I. Rizescu, București, Editura Academiei, 1971 (text din 1581). Prav. Mold. = Carte românească de învățătură 1646. Ediție critică întocmită de Colectivul pentru vechiul drept românesc al Academiei Române, condus de academicianul Andrei Rădulescu. București, Editura Academiei, 1961. Precup, Păst. = Emil Precup, Păstorind în Munții Rodnei. Ediție îngrijită de Ion Buzași. Bistrița. Editura George Coșbuc. 2004 (prima ediție 1926). Preda, C. I. P.= Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, în Preda, O. III. p. 517-1559 (prima ediție 1980). Preda, O. = Marin Preda, Opere. Ediție îngrijită de Victor Crăciun. București. Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 3 voi., 2002. Preda, R.= Marin Preda, Risipitorii, în Preda, O. II, p. 575-996 (prima ediție 1962). Predetici, D. = Anton Predetici Nasodi, Dictionarium trium linguarum. Germano-Latina et Daco- Romana. Manuscris din 1793 (Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj, cota 457-459). Prodan, Transilv.^ David Prodan, Transilvania și iar Transilvania. București, Editura Enciclopledică, 1992. Prodan, Urb. = David Prodan (ed.), Urbariile Țării Făgărașului, București, voi. 1: 1970: voi. 2: 1976. Propășirea = Propășirea. Foaie științifică și literară. Ediție îngrijită de Mariana Costinescu și Petre Costinescu. București. Editura Minerva, 1980 (prima ediție în 1844). Protopopescu - Popescu, N. D. = E. Protopopescu. V. Pope seu. Nou dicționar portativ de toate zicerile radicale și streine reintroduse și introduse în limbă, coprinzând și termeni știențifici și literari. București, 2 voi., 1862. D. Protopopescu, F. E. = Dragoș Protopopescu. Fenomenul englez. Studii și interpretări. București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II1', 1936. Psalt. Alba lulia = Psaltirea de la Alba lulia, 1651. Tipărită acum 350 de ani sub păstorirea lui Simion Ștefan, Mitropolitul Ardealului, cu binecuvântarea înalt Prea Sfințitului Andrei. Arhiepiscop al Albei luliei. Alba lulia, Reîntregirea, 2001. Psalt. Hur. = Psaltirea Hurmuzaki.UdÂQ de Ion Gheție și Mirela Teodorescu. București. Editura Academiei Române, 2 voi., 2005 (text din preajma anului 1500). Psalt. Sch. = Psaltirea scheiană. Publicată de prof. I. Bianu. Edițiunca Academiei Române, București, Tipografia Carol Gobl, 1889 (text din 1573-1578). Psalt. Sch., ed. Candrea= Pscdtirea Scheiană. comparată cu celelalte psaltiri din sec. XII și XIII traduse din slavonește. Ediție de I.-A. Candrea, voi. II Textul și glosarele, București. Atelierele Grafice Socec & Co., 1916 (text din 1573-1578). Ralea, E. O. Mihail Ralea. Explicarea omului, în Ralea. S. I, 7-303 (text din 1946). Ralea, Psih. = Mihail Ralea, Psihologia, în Ralea, S. VI, p. 1-224 (publicate între 1923 și 1927). Ralea. S. = Mihail Ralea, Scrieri. Ediție îngrijită de N. Tertulian (voi. I-III), Florin Mihăilescu (voi. IV-VII). București, Editura Minerva, 7 voL, 1972-1989. Ralet. Suv. - Dimitrie Ralet, Suvenire și impresii de călătorie în România, Bulgaria, Constantinopole. Ediție îngrijită de Mircea Anghelescu. București, Editura Minerva. 1979 (publicat în 1858). Rădulescu-Codin, î. = îngerul românului. Povești și legende din popor. Publicate de C. Rădulescu- Codin. București. Librăriile Socec & Comp, și C. Sfetea. Leipzig, Otto Harrassovitz. Viena. Gerold & Comp.. 1913. un Rădulescu-Codin, L. = Legende, tradiții și amintiri istorice. Adunate din Oltenia și din Muscel de C. Rădulescu-Codin. București, Librăria Socec & Comp. Leipzig Otto Harrassovitz, Viena, Gerold & Comp., 1910. Rădulescu-Codin, L. P. = C. Rădulescu-Codin, Literatură populară. Ediție critică de loan Șerb și Florica Șerb. București, Editura Minerva, 1986 (texte culese între 1896 și 1913). Rădulescu-Codin, M. = C. Rădulescu-Codin, O seamă de cuvinte din Muscel. Ediția I. Câmpulung, [1901]. Rădulescu-Codin, M. N. = C. Rădulescu-Codin, Muscelul nostru. I: Comuna Corbi și locuitorii săi. Câmpulung, Tipografia, librăria și legătoria de cărți Gheorghe N. Vlădescu, 1922. Rădulescu-Codin - Mihalache, Muscel = Sărbătorile poporului, cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele. Culegere din părțile Muscelului de C. Rădulescu-Codin, D. Mihalache. București, 1909. Rădulescu-Niger, R. = N. Rădulescu-Niger, Rustice. București, 2 voi., 1893. Râmniceanu, Fragm. = [Fragmente de algebră, aritmetică și trigonometrie].!ext muntean din anul 1801, tradus probabil de Grigorie Râmniceanu (BAR, ms. 1081). Rând. crim. = Obștească giudecătorească rânduială de criminal. Text paralel german-român, probabil traducere de Petru Aron, Liov, 1789. Rând. imp. = [Rânduiala stabilirii impozitelor pe imobile]. Foaie volantă, Sibiu, 1789, în BRV IV nr. 230. Rând. jud. = Rânduială judecătorească de obște. Pentru Bohemie, Moravie, Silesie, Austrie de jos de Enț și de sus de Enț, dimpreună cu hotarăle ei împreunată.Text paralel german-român. Traducere de Georg Oechsner, revizuită de Ion Budai-Deleanu. Viena, la losif nobil de Kurțbec, 1787. Rând. vân. = [Rânduiala lui losif al ll-lea pentru vânătoare]. Foaie volantă, text paralel german- român, tradusă de Ion Budai-Deleanu, [Viena], 1786, în BRV II, nr. 505. Rebreanu, I. = Liviu Rebreanu, Ion, în Rebreanu, O. IV, p. 7-575 (prima ediție în 1920). Rebreanu, Jur.= Liviu Rebreanu, Jurnal. Ediție îngrijită de Puia-Florica Rebreanu. București, Editura Minerva, 2 voL, 1984. Rebreanu, O. = Liviu Rebreanu, Opere. Ediție îngrijită de Niculae Gheran (voi. I-X), Nicolae Liu (voi. I-III). București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 10 voi., 1968-1981. Reg. Ad-hoc. = Regulământul Adunării ad-hoc a Moldovei, Iași, 1857. Reg. fin. = Regulament de finance, București, 1860. Regi. Shol. = Reglement a sholelor publice din Prințipatul Moldovii, Iași, 1835 (BCU Iași, ms. IV—60). Regi. telegr.= Reglementul instituției telegrafice a Moldaviei, Iași, 1858. Regul. Org. Ț. Rom. (1832) = Regulamentul organic [al Țării Românești]. București, 1832. Resmeriță, D. = Alexandru Resmeriță, Dicționarul etimologico-semantic al limbei române. Craiova, Institutul de Editură „Ramuri”, 1924. Rev. crit. = Revista critică. Director Giorge Pascu. Iași, 1927-1940. Rev. crit. lit. = Revista critică literară. Director Ar. Densușianu. Iași, 1893-1897. Rev. nouă = Revista nouă. Director B. P. Hasdeu. București, 1887/1888-1894/1895. RFR = Revista Fundațiilor Regale. Revistă lunară de literatură, artă și cultură generală. Directori: D. Caracostea și Al. Rosetti. București, 1934-1945; (serie nouă) 1945-1947. RL = România liberă. Ziar. 1944 ș. u. Rom. = Românul. Cotidian. Arad, 1911-1922. România literară = România literară. Săptămânal de literatură și artă. București, Anul I (1968) ș.u. Românul = Românul. Ziariu politic, comercial, literar. București, 1857-1864; 1865; 1866-1905; 1914-1915. Rom. lib. = România liberă. Cotidian politic și literar. București, 1877-1889. Rom. lit. = România literară. Foaie periodică, sub direcția d-lui V. Alecsandri. Iași, Tipografia Franco-Română, 1855. R. Rosetti, A. T. = Radu Rosetti, Amintiri din prima tinerețe, în R. Rosetti, S. p. 663-758 (publicat în 1927). R. Rosetti, S. = Radu Rosetti, Scrieri. Ediție îngrijită de Cătălina Poleakov. București, Editura Minerva, 1980. LIV Roșea, E. T. = D. D. Roșea, Existența tragică. încercare de sinteză filosofică. Ediție de A. Mihu. Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1995 (text din 1934). RPL = [Rânduială în privința loteriei]. Foaie volantă, [Cluj], 1813. RRG = Revue Roumaine de Geologie, et de Geographie (1957-1963). ulterior Revue Roumaine de Geologie, Geophysique, et de Geographie (1964-1989), București, Editura Academiei. Rromathan = Rromathan. Studii despre rromi. Revistă apărută cu sprijinul Fundației pentru o societate deschisă. Anul I, 1997. Rumpf = I. D. Rumpf, Arătarea stăpânirei și a caracterului lui Alexandru I. Buda, 1815. Russo, S. = Alexandru Russo, Scrieri. Publicate de Petre V. Haneș. Edițiunea Academiei Române. București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl S-sor I. St. Rasidescu, 1908. Sadoveanu, E. = Mihail Sadoveanu, Evocări, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1954. Sadoveanu, î. A. = Mihail Sadoveanu, împărăția apelor, în Sadoveanu, O. IX, p. 347-484 (publicat în 1928). Sadoveanu, M.=Mihail Sadoveanu. Mormântul unui copil, în Sadoveanu. O. II, p. 529-679 (publicat în 1906). Sadoveanu, O. = Mihail Sadoveanu, Opere. Ediție începută sub îngrijirea autorului, ulterior îngrijită de Constantin Mitru. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă / Editura Minerva. 22 voL, 1954-1973. Sadoveanu, P. S. = Mihail Sadoveanu, Povestiri de sară, în Sadoveanu, O. IV, p. 459-608 (publicat în 1910). Sadoveanu, S. L. = Mihail Sadoveanu, Strada Lăpușneanu. în Sadoveanu, O. VII, p. 5-268 (publicat în 1921). Sadoveanu, Z. C. = Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă. în Sadoveanu, O. X, p. 7-370 (publicat în 1929). Sahia, S. A. = Alexandru Sahia, Scrieri alese. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1960. Sandu-Aldea, A. M. = C. Sandu-Aldea, Ape mari. București, Editura Minerva, Institutul de Arte Grafice și Editură, 1910. Sandu-Aldea, U. P. = C. Sandu-Aldea, în urma plugului. București, Editura Minerva, Institutul de Arte Grafice și Editură, 1905. Sanielevici, R. = Prof. Alex. S. Sanielevici, Radioactivitatea. Voi. I. București. Editura Academiei, 1956. Săghinescu, V. = V. Săghinescu, Vocabular românesc de vreo câteva mii cuvinte, cu o critică minuțioasă și cu îndreptar erorilor ..Dicționarului universal al limbei române" de Lazăr Șăineanu etc. [și] Suplement la Vocabularul limbei române de câteva mii de cuvinte. Iași, Tipografia Națională, 2 voi., 1901-1902. Săm. = Sămănătorul. Revistă literară săptămânală. București. (1901—1902)—1910. Săptămâna = Săptămâna culturală a Capitalei. Revistă. București, înainte de 1989. Sărmanul Klopștock, F. = Sărmanul Klopștock,Feczorz// lui nenea Take Vameșul. Biblia unui trecut 1879-I925.^\ic\xv^â, Fundația „Regele Carol ir. pentru Literatură și Artă, 1935. Săulescu, Gram. rom. = Gh. Săulescu, Gramatică românească seau observații grămăticești asupra limbei românești. Iași, Tipografia Sfintei Mitropolii, partea I—11: 1833: partea a IlI-a: 1834. Săulescu, Hr. = Gh. Săulescu, Hronoioghia și istoria universală. Iași. Tipografia Sf. Mitropolii, 2 voL, 1837. Sbiera, F. S. = Ion G. Sbiera, Familia Sbiera, după tradiții! ne și istorie, și Amintiri din viața autorului. Cernăuți, Tipografia Universitară a lui R. Eckhardt. 1899. Sbiera. Pov. = Povești poporale românești. Culese de Ion G. Sbiera. Cernăuți, Editura Proprie, Tipografia Archiepiscopală, 1886. Scară = Scară a cuvintelor celor streine și a celor făcute din firea limbii, care cuvinte au cerut neapărat trebuința a să metahirisi în alcătuirea pravililor. lași, 1815. Scânteia = Scânteia. Cotidian. București, 1944-1989. Schiitz. Manual = [Manual de istorie universală predat prin anii 1815-1819 în seminarul de la Socola din Iași]. Traducere anonimă a primelor două volume ale lucrării lui LB. Schiîtz. Allgemeine Weltgeschichte fur denkende und gebildete Leser, Viena. 1805. Copie din anul 1824 (BAR. ms. 2791 f. 5-327). LV Sebastian, Jur. = M. Sebastian, Jurnal. 1935-1944. Text îngrijit de Gabriela Omăt. București, Editura Humanitas, 1996. Sebastian, O. = M. Sebastian, Opere. Ediție coordonată de Mihaela Constantinescu-Podocea. București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 7 voL, 2011-2015. Serrurie, P. = Grigorie Serrurie, Collecțiune de poezii scrise în esiliu. București, Imprimeria Nifon Mitropolitul, 1858. Sevastos, C. mold. = Cântece moldovenești. Publicate de Elena Didia Odorica Sevastos. Iași, Tipografia Națională, 1888. Sevastos, N. = Elena Sevastos, Nunta la români. București, Tipografia Carol Gobl, 1889. M. Sevastos, C. B. = M. Sevastos, Carte de bucate. Bucătăria românească, franceză, rusă, greacă, italiană, turcă, ungară, poloneză și germană. Rețete revizuite de I. Catoianachi, chef de cuisine. Ediția a Il-a. București, Cugetarea - Georgeta Delafrans S. A., 1939. Sibineanu, Corn. = Despre vestita cometa anului 1834 și despre sistema soarelui. Traduse de loan Sibineanu. Buda, Crăiască Tipografie a Universitate! Ungariei, 1833. Sibineanu, S. bărb. = I. Sebeni (= I. Sibineanu), Sculamentul bărbaților și femeilor. Cu doctoriile sale apărătoare și lecuitoare. București, Tipografia lui Eliade, 1837. Sima, S. A. Moț. = Scrieri alese din Țara Moților. Culegere de Grigore Sima al lui Ion.Ediție îngrijită de loan Felea. Cluj, Napoca Star, 2003 (culese între 1877 și 1897 și publicate între 1882 și 1897). Simb. pl. = Petru Moaler, Simbolul plinelor de bucurie simțiri. Buda, Tipariul Crăieștii Universitate din Pesta, 1829. Simion, S. R. = Eugen Simion, Scriitori români de azi. București, Editura Cartea Românească, 4 voi., 1974-1989. Simionescu, F. R. = Prof. I. Simionescu, Fauna României. București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă „Regele Carol”, 1938. M. Simionescu, I. = Horia Mircea Simionescu, Ingeniosul bine temperat. Ediția a ILa. București, Editura Alfa, 5 voi., 2000 (prima ediție 1969; 1970; 1976; 1980; 1983). Sion, C. M. = Gh. Sion, Ceasurile de mulțemireAași, Cantora Foaiei Sătești, 1844. Sion, S. C. = G. Sion, Suvenire contimpurane. - Emanciparea țiganilor. - In archivele Kișincului. - Frații Cuciuc. - Din anul 1848. - Din copilărie. - Din tinerețe. - Epilog. București, Tipografia Academiei Române (Laboratorii români), 1888. Slavici, 0 = loan Slavici, Opere. Ediție îngrijită de Dumitru Pop (voi. I), Ion Șeulean (voi. I), Octavian Șchiau (voi. I), Teofil Teaha (voL II-V), loan Dodu Bălan (voi. VI), C. Mohanu (voi. VII—XII), Gherasim Pintea (voL XIII). București, Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 14 voi., 1967-1987. SMIM = Studii și materiale de istorie medie. București, 1956 ș.u. Snoava = Snoava populară românească. Ediție critică de Sabina-Cornelia Stroescu. București, Editura Minerva, 4 voi., 1984-1989. Sociolingv. = Liliana lonescu-Ruxădoiu, Dumitru Chițoran (coord.), Sociolingvistică. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975. SP = Gheografia sau scrierea pământului. întocmită după orânduiala cea mai noao, așezată pentru 4 părți ale pământului, adecă: Evropa, Asia, Africa, America, cu tot cuprinsul lor. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungariei, 2 voi., 1814-1815. Spic. = Spicuitorul moldo-român. Jurnal sțientific, literar și industrial, rediguit de o soțietate de literați. Iașii, Institutul Albinei, 4 voi., 1841. Staicu, Lex. = Grămăticul Staicu, Lexicon slavo-român. Manuscris c. 1660-1670 (Biblioteca Academiei Române, cota 312). Stamati, D. = T. Stamati, Disionăraș românesc de cuvinte tehnice și altele greu de înțeles. întâia ediciune. Iași, Tipografia Buciumului Român, 1851. Stamati, F. = Teodor Stamati, Fizica elementară pentru clasele colegiale din Prințipatul Moldovei. Compilată după F. Crișu. Iași, Tipografia Institutului Albinei, 1849. Stamati, M. = T. Stamati, Manual de istoria naturală, prescurtat pentru tinerimea românească. Iași, Institutul Albinei, 1841. LVI Stamati. V. = Teodor Stamati, Vocabularul de limba germană și română, cu adăogirea celor mai obicinuite și în conversăciune primite cuvinte streine. Iași, Tipografia Buciumului Român, 1852. C. Stamati, F. = Constantin Stamati, Fabule, în C. Stamati, M., p. 275-358 (prima ediție în 1868). C. Stamati, M. = Constantin Stamati, Muza românească. Compuneri originale și imitații din autorii Europei. Ediție îngrijită de Ion și Rodica Rotaru. București, Editura pentru Literatură. 1967. C. Stamati, P. = Constantin Stamati, Poezii, în C. Stamati, M., p. 9-274 (publicate între 1834 și 1868). Stan, M. = Stan Văzul, Magyar elemek a mocok nyelveben. Budapesta, 1905. Stancu, R. A. = Zaharia Stancu. Rădăcinile sunt amare. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 5 voi., 1958-1959. Steinbcrg, D. = Adolphe Steinberg, Cel mai nou dicționar de buzunar pentru tălmăcirea cuvintelor radicale și zicerilor streine din limba română. Ediția I. București, Tipografia Academiei Române (Laboratorii români), 1886. Stere, O. = Constantin Stere, Opere. în preajma revoluției. Ediție îngrijită de Victor Durnea. București, Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2 voL, 2010. Stere, Pub. = C. Stere, Publicistică. Voi. I. (1893-1905). Ediție îngrijită de Victor Durnea. lași. Editura Universității „Alexandru loan Cuza’\ 2010. N. Stoica, C. B. = Nicolae Stoica de Hațeg. Cronica Banatului. Ediție îngrijită de Damaschin Mioc. Ediția a Il-a revăzută. Timișoara, Editura Facla, 1981 (text din 1826-1829). Strilbițki, Fiziogn.= Curioznică și în scurt arătare celor ce iubesc a cerca vrednice învățături din Fiziognomie. Traducere din limba rusă de Mihai Strilbițki. Iași, 1785. Studii = Studii. Revistă de știință, filozofie, arte. București. Anul I (1948) ș.u. S. Ț. = Cei de obște articuli pentru soție tățile și țehurile de supt crăimea Ungariei. Buda, Ti pariul Crăieștei Tipografii a Universitatei Ungurești, 1813. Suțu, Not.= N. Suțu, Notiții statistice asupra Moldoviei. Traducere de T. Codrescu. Iași, 1852. ȘA = Școala Ardeleană. Ediție îngrijită de Florea Fugariu. București, Editura Minerva, 2 voL, 1983. Șăineanu, S.= Lazăr Șăineanu, încercare asupra semasiologiei limbei române. Studie istorice despre transițiunea sensurilor. București, Tipografia Academiei Române. 1887. ȘDU1 = Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române. Craiova. Institutul de Editură Ral ian și Ignat Samitca, [1896]. ȘDU2 = Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbei române. A doua edițiune cu totul prelucrată și adăugită. Ortografia Academiei Române. Craiova. Institutul de Editură ..Samitca". I. Samitca și D. Baraș, 1908. ȘDU4 = Lazăr Șăineanu. Dicționar universal al limbei române. N 4-a edițiune revăzută și adăogită, Craiova, Editura „Scrisul Românesc"'. 1922. ȘDU8 Lazăr Șăineanu. Dicționar universal al limbei române. A opta edițiune. Revăzut și adăogit la ediția Vl-a. Ortografia Academiei Române. [Craiova], Editura Scrisul Românesc, [1930]. Șez. - Șezătoarea. Revistă pentru literatură și tradițiuni populare. Director: Artur Gorovei. Fălticeni. 25 voL, 1892-1929. Șincai, D. sup. = Datorințele supușilor cătră monarhul lor. Traducere din limba germană de Gh. Șincai. Buda, Crăiască Tipografie a Universitatei Ungurești, 1806. Șincai, Economia = Povățuire cătră economia de câmp, pentru folosul școalelor românești celor din Țeara Ungurească și din părțile ei împreunate. Traducere de Gh. Șincai. Buda, Crăiască Tipografie a Universității Ungurești. 1806. Șincai. Hr. = Gheorghe Șincai. Hronica românilor și a mai multor neamuri, încât au fost ele așa de amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările și faptele unora fără de ale altora nu se pot scrie pre înțeles. în Opere. Hronica românilor. Ediție îngrijită de Florea Fugariu. București. Editura pentru Literatură, 3 voi., 1967-1969 (terminat în 1812). Șincai, I. nat. = Istoria naturei sau afirei. Traducere din limba germană, după Helmuth. de Gh. Șincai. Manuscris din 1806 (Biblioteca Filialei din Cluj a Academici Române, fondul Oradea, cota 40). Șincai, înv. = învățătura firească spre surparea superștiției norodului. Traducere dc Gh. Șincai. Ediție îngrijită de Dumitru Ghișe si Pompiliu Teodor. București. Editura Științifică, 1964 (text din 1804-1808). LVII Șincai, V. ist. nat. = Gh. Șincai, Vocabularul ce se ține de istoria naturei. Manuscris dintre anii 1804-1808 (Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, fondul Oradea, cota 125). ȘIO = Lazăr Șăineanu, Influența orientală asupra limbei și cidturei române. I: Introducerea. II: Vocabularul. I: Vorbe populare. 2: Vorbe istorice. București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1900. Ștefanescu, C. compt. = Theodor Ștetancscu, Curs complet de comptablitate în partidă dublă pentru usul scoalelor comercianților și în general al persoanelor atașate pe lângă secsiuni de comptabilitate. [A patra edițiune]. București, Inst. de Arte Grafice Carol Gobl, 1896. T. doc. Dâmb. = Tezaurul documentar al județului Dâmbovița {1418-1800). Ediție de George Potra. Muzeul județean Dâmbovița, 1972. Tavcrnier. A. = Alcibiade Tavernier, Amarunturi apărătoare și highienice pentru miserere sau holera-morbus și alte boale epidemice. București, Privilcghiata Tipografie, 1831. Tăutu, S. = Ionică Tăutu, Scrieri social-politice. Ediție îngrijită de Emil Vîrtosu. București, Editura Științifică, 1974. Telegraful = Telegraful român. Ziar religios și cultural. Sibiu, 1853 ș. u. Tempea, Ist. b. Șch. = Radu Tempea, Istoria sfintei besereci a Șcheilor Brașovului. Ediție îngrijită de Octavian Șchiau și Livia Bot. București, Editura pentru Literatură, 1969 (text din 1716-1742). R. Tempea, Gram. = Radu Tempea, Gramatică românească. Sibiu, Tipografia lui Petru Bart, 1797. Teodoreanu, M.= Ionel Teodoreanu. La Medeleni. 3 voi., în Teodoreanu, O. A. I—III (prima ediție 1925: 1926; 1927). Teodoreanu, O. A. = Ionel Teodoreanu, Opere alese. Ediție îngrijită de Nicolae Ciobanu. București. Editura pentru Literatură / Editura Minerva, 6 voi., 1963-1981. AL O. Teodoreanu, H. = Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc. Iași. Editura Junimea, 1989 (prima ediție 1928). Teodorescu, P. P. = Poesii populare române. Culegere de G. Dem. Teodorescu. Ediție îngrijită de George Antofi. București, Editura Minerva, 1982 (prima ediție 1885). Teodorescu, Inc. = G. Dem. Teodorescu, încercări critice asupra unor credințe, datine și moravuri ale poporului român. București, 1874. Teodori, A. = Al. Teodori, Scurtă arătare despre om și despre întocmirile lui, în calendarul Carte de mână pentru nația românească. Buda, 1825. Teol. dogrn. = Teologhie dogmatică. Lucrare elaborată sau tradusă de Dimitrie Caian și alții. Blaj. 3 voi.. 1804-1811. Teulescu, Ces. = A. de Lamartine, istoria lui Cesar. Tradusă de D. P. Teulescu. București. Tipografia Națională a lui Roman et C-nic, 1856. Teulescu, H. S. = P. Teulescu, Hagi-Stavros. regele munților. Traducere din limba franceză. București. Tipografia Națională a lui I. Romanov et Comp.. 1857. Teulescu, I. = George Sand, Indiana. Traducere de P. Teulescu. București, Tipografia lui C. A. Rosett și Vinterhalder. 1847. Texte rom. (XVI) = Ion Gheție (coord.). Texte românești din secolul al XV Idea. București, Editura Academiei Române, 1982. Titulescu, D. = Nicolae Titulescu, Documente diplomatice. București, Editura Politică, 1967. G. Tocilescu, Pr. civ. = George G. Tocilescu, Curs de procedură civilă (Organisațiune judecătorească, competință și procediira civilă propriu-zisă). Partea a IILa. București. Tipografia Gutenberg, 1893. Todoran, GL = Romulus Todoran, Mic glosar dialectal. Alcătuit după două manuscrise din Biblioteca Centrală de la Blaj din 1887. Cluj, Cartea Românească, 1949. Toma. Aetiopica = A lui Iliodor istorie ethiopicească. Traducere din limba greacă de Toma Vel logotât. Manuscris din 1773 (Biblioteca Academiei Române, cota 335). Tomescu, Gl. = Mircea Tomescu, Glosar din județul Olt. Slatina. Tipografia,.Tiparul Oltului**, 1944. Topîrceanu. P. O. = G. Topîrceanu, Parodii originale. în Topîrceanu. S. I. p. 57-182 (publicate între 1910 și 1928). Topîrceanu, S. = G. Topîrceanu, Scrieri. Ediție îngrijită de Al. Săndulcscu, București. Editura Minerva, 2 voi., 1983. Trib. = Tribuna. Cotidian apărut la Sibiu, 1884-1903. Lvni Tribuna = Tribuna. Săptămânal de cultură. Cluj. Anul I (1957) ș. u. Turcu, E.= loan Turcu, Escursiuni pe munții Țârei Bârsei și ai Făgărașului, din punctul „La om” de pe „Buceciu” până dincolo de „Negoțul”. Brașov, Tipografia A. Mureșianu, 1896. Turnescu, Med. op. = N. Turnescu, Curs elementar de medicină operatorie sau de operație. Copie manuscrisă de Vasilie Vlădescu, București, 1857 (Biblioteca Academiei Române, cota 1705). Tuțescu - Danilescu, Catanele = Șt. St. Tuțescu, P. Danilescu, Monografia istorică, economică, culturală, socială a satului Catanele din districtul Doljiu. Craiova, Librăria și Stabilimentul Grafic Fane Constantinescu, 1908. Țara Oltului = Țara Oltului. Ziar săptămânal, social, economie. Făgăraș, 1907-1910. Țichindeal, F. = Dimitrie Țichindeal, Fabule și moralnice învățături. Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Timișoara, Editura Facla, 1975 (publicate în 1814). Țiplea, P. P. = Poezii populare din Maramureș. Adunate de Alexandru Țiplea. București, Carol Gobl, 1906. (Extras din A A lit II XXVII, p. 413-531). Udrescu, Gl. = D. Udrescu, Glosar regional Argeș. București, Editura Academiei Române, 1967. Univ. = Universul. Gazetă. Noutăți din toată natura, cultura, literatura. București, 1845-1848. Universul = Universul. Cotidian de informație politică și culturală, cu pagină literară. București. 1884-1916; 1918-1953. Urbariul = Urbariul [pentru Banat], [Viena, 1781]. Ureche, L. = Grigore Ureche, Letopisețul Țărâi Moldovei. Ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu. Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955 (text din 1642-1647). Urechia, I. R. = V. A. Urechia, Istoria românilor. Curs făcut la Facultatea de Litere din București Lito-Tipografia Carol Gobl / Institutul de Arte Grafice Carol Gobl / Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, 13 voL, 1891-1902. Urechia, Leg. = Vasile A. Urechia, Legende române. București, Socec, 1891. Uricariul = Uricariul cuprinzetoriu de hrisoave, anaforale și alte acte, din suta a XVIIF și a XIX, atingătoare de Moldova. Publicate de Theodor Codrescu. Iași, 25 voL, 1852-1895. Vaida, Săi. = Vasilie Vaida, Material jargon de dialect sălăgian, în Trib. 1890, nr. 83 ș. u. Vai liant, V. = J. A. Vai liant, Vocabular purtăreț rumânesc-franțozesc și franțozesc-rumânesc, urmat de un mic vocabular de omonime. București, Tipografia lui Friderih Valbaum, 1839. Varlaam, Caz. = Varlaam, mitropolitul Moldovei, Cazania (1643). Ediție îngrijită de J. Byck. București, Editura Fundațiilor, 1943. Varlaam, Leastvița = loan Scărarul, Leastvița sau Scara raiului. Traducere de ierarhul Varlaam. Ediție de Oana Panaite. Iași, Trinitas, 2007 (text din 1613). Varlaam, R. C. = Varlaam, Opere. Răspunsul împotriva catihismului calvinesc. Ediție îngrijită de Mirela Teodorescu. București, Editura Minerva, 1984 (prima ediție 1645). Vasici-Ungureanu, Antrop. = P. Vasici-Ungureanu, Antropologhia sau scurta cunoștință despre om și despre însușirile sale. Buda, Crăiască Tipografia Universitatei Ungurești, 1830. Vasici-Ungureanu, M. = Cr. W. Hufeland, Macroviotica sau măiestria a lungi viața. Traducere de Pavel Vasici-Ungureanu. Brașov, Tipografia lui loan Gott, 2 voi., 1844-1845. Văcărescu, Gr. = lanache Văcărescu, Observații sau băgări-dă-seamă asupra regulelor și orânduelelor grammaticii rumănești. în Poeții Văcărești, p. 85-180 (text din 1787). Văcărescu, Ist. = lanache Văcărescu, Istoria othomanicească. Ediție îngrijită de Gabriel Ștrempel. București, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2001 (text din 1794). A. Văcărescu, P. = Alecu Văcărescu, Poezii, în Poeții Văcărești 327-355 (poezii din 1795, prefața: 1796). I. Văcărescu, B. = Racine, Britannicu. Traducere de lancu Văcărescu, în I. Văcărescu, O. p. 923-992 (prima ediție 1827). I. Văcărescu, B. R. = Bertrand și Raton sau Meșteșugul de a conspira. Traducere de I. Văcărescu, în I. Văcărescu, O., p. 757-921 (publicat în 1847). I. Văcărescu, G. = Aug. de Kotzebue, Gredinaru orb sau Aloiul înflorit. Traducere de I. Văcărescu, în Văcărescu, O., p. 565-607 (publicat în 1836). I. Văcărescu, O. = I. Văcărescu, Opere. Ediție îngrijită de Cornel Cârstoiu. București, Editura Minerva, 1985. LIX l. Vâcărescu, P. = I. Văcărescu, Poezii. în L Văcărescu, O., p. 103-355. N. Văcărescu, P. = Nicolae Văcărescu. Poezii în Poeții Văcărești p. 379-382 (ante 1825). Vâlsan, O. A. = George Vâlsan, Opere alese. Volum coordonat de Tiberiu Morariu. Editura Științifică, 1971. Vârnav. F. = Ch. Roii in, Frumsețile a istoriei romanești sau Tabla întâmplărilor cari au înveșnicit pe romani. Traducere din limba franceză de Vasilie Vârnav. Manuscris din 1823 (Biblioteca Academiei Române, cota 175). Vârnav, F. M. = Muratori, Filosofia moralicească. Traducere din limba greacă de Vasilie Vârnav. 2 voi. Manuscris din 1825 (Biblioteca Academiei Române, cotele 183 și 189). Vârnav, G. P. = Chesar Vecaria, Pentru greșele și pedepsi, politicește prăvite.Traducere din limba greacă de V. Vârnav. Manuscris din 1824 (Biblioteca Academiei Române, cota 185). V. cotid. = Piața cotidiană a Țării Românești în documente. 1800-1848. Publicate de VI. Diculescu, Cluj, Editura Dacia, 1970. Vianu, A. Pr. = Tudor Vianu. Arta prozatorilor români, în Vianu, O. V, p. 13-329 (prima ediție în 1941). Vianu. O. = Tudor Vianu. Opere. București, Editura Minerva, 14 voL, 1971-1990. Vianu, S. L. U. = Tudor Vianu, Studii de literatură universală și comparată, în Vianu, O. X-XI. Viciu, Col. = Colinde din Ardeal. Culegere de Alexiu Viciu. București, Librăriile Socec & comp, și C. Sfetea. Leipzig Otto Harrassowitz, Viena Gerold & comp., 1914. Viciu. Gl. = Alexiu Viciu, Glosar de cuvinte dialectale din graiul viu al poporului român din Ardeal. București. Carol Gobl, 1906. (Extras din AA lit. II, XXIX). Viciu, S. Gl. = Alexiu Viciu. Suplement la ,.Glosar de cuvinte dialectale” din graiul viu al poporului român din Ardeal. București, Cultura Națională, 1925 (în AA lit III. III). Vinea. O. = Ion Vinea, Opere. Ediție îngrijită de Elena Zaharia Filipaș. București, Editura Minerva / Fundația Națională pentru Știință și Artă, 8 voL, 1984-1995. Vissarion, S. A. = I. C. Vissarion, Scrieri alese. Ediție îngrijită de Viorica Florea. București. Editura Minerva. 2 voL, 1983-1985. Vîrcol, Vâlcea = V. Vîrcol, Graiul din Vâlcea. București. Atelierele Grafice Socec, 1910. Vlahuță, D. = A. Vlahuță, Dan, în Vlahuță. S. A. III, p. 9-201 (prima ediție 1894 ). Vlahuță, Nuv. = A. Vlahuță. Nuvele, schițe, povestiri, amintiri, cugetări. în Vlahuță. S. A. II. p. 9-330. Vlahuță, R. P.= A. Vlahuță, România pitorească, în Vlahuță. S. A. IIL p. 205-334 (prima ediție în 1901). Vlahuță, S. A. = A. Vlahuță, Scrieri alese. Ediție îngrijită, studiu introductiv, note, comentarii și bibliografie de Valeriu Rîpeanu, 3 voL. București, Editura pentru Literatură, 1963-1964. Vocea Oltului Vocea Oltului. Jurnal politic și literar. Craiova, 1857-1860. Voinescu II, M. = A. von Kotzebue, Misantropia și pocăința. Traducere de maiorul Voinescul II. București, Tipografia lui Eliad, 1837. V. rom. = Viața Românească. Revistă literară și științifică. București. Iași. 1906-1929: București, 1930-. Vuia, Păst. = Romulus Vuia, Tipuri de păstorit la români (sec. XIX - începutul sec. XX). București. Editura Academiei Române, 1964. Vulcănescu, D. R. = Mircea Vulcănescu. Dimensiunea românească a existenței. Ediție îngrijită de Marin Diaconii și Zaharia Balinca. București, Editura Eminescu, 3 voi., 1996. Wachmann, M. = I. Wachmann, Principuri generale de muzică europeenească modernă. București, Tip. lui C. A. Rosetti și Vinterhalder, 1846. Wertheimer, Descr. ape. - M. Wertheimer, Descrierea tutulor apelor minerale din România și unele din străinătate, cele mai cunoscute și obicinuite, precum și o indicație despre modul înlrebuințărei lor. București, Tipografia Sântei Mitropolii, 1853. Wertheimer, Mat. medic. = Dr. M. Wertheimer. Manual de materie medicală. București, 1858. Weigand, Ar. = Gustav Weigand. Die Aromunen - ethnographisch-philologischdustoriche Untersuchungen, I (1895) - II (1894)7 Xcnopol, I. R. = A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană. Ediția lll-a îngrijită de I. Vlădescu. București, Cartea Românească, 14 voi., 1925-1930. LX Zalomit, E. F. = A. Charma, Elemente de filosofîe. Traducere de I. Zalomit. București, Tipografia Colegiului Național, 1854. Zamfirescu, L. N. = Duiliu Zamfirescu, Lume nouă și lume veche. București, 1895. Zamfirescu, O. = Duiliu Zamfirescu, Opere. Ediție îngrijită de Mihai Gafița (voi. I-V), loan Adam (voi. V-VI/2), Georgeta Adam (voi. VI/l-VI/2), Al. Săndulescu (voL VII—VII). București, Editura Minerva, 8 volume, 1970-1985. Zamfirescu, R. = Duiliu Zamfirescu, în război, în Zamfirescu, O. II, p. 273-418 (publicat în 1902). Zamfirescu, V. Ț. = Duiliu Zamfirescu, Viața la țară, în Zamfirescu, O. II, p. 25-180 (publicat în 1898). Zanne, Prov. = luliu A. Zanne, Proverbele românilor din România, Basarabia, Bucovina, Ungaria, Istria și Macedonia. București, Imprimeria Statului, Editura Librăriei Socec & Comp./ Institutul de Arte Grafice, Carol Gobl, Editura Librăriei Socec & Corn., 10 voi., 1895-1905. Zarifopol, A. L. = Paul Zarifopol, Pentru arta literară. Ediție îngrijităde Al. Săndulescu. București, Editura Fundației Culturale Române, 2 voi., 1997-1998 (prima ediție 1934). Zarifopol, I. G. = Paul Zarifopol, Din registrid ideilor gingașe. București, Cultura Națională, 1926. Zilot Românul, A. S. = Zilot Românul, Adunare de stihuri, în Zilot Românul, O. 199-211 (scrise în 1829; publicate postum). Zilot Românul, Ist. = Zilot Românul, Istoria Țării Românești de la domnia lui Alexandru-Vodă Ipsilanti până la sfârșitid domniei lui loan-Vodă Caragea. 1796-1918, în Zilot Românul, O. p. 1-110 (scrisă între 1800 și 1818; publicată postum). Zilot Românul, T. D. = Zilot Românul, A treia domnie a lui Alexandru-Vodă Șuțul ce i se zicea Dracache, în Zilot Românul, O. p. 111-145 (scrisă în 1819; publicată postum). Zilot Românul, O. = Zilot Românul, Opere complete. Ediție îngrijită de Marcel Dumitru Ciucă. București, Editura Minerva, 1996. Zimbrul = Zimbrul. Gazetă. Iași. 1850-1852; 1855-1856. Zosim = Călătoria lui Zosim la blajini, în CMVCP III, p. 55-65. Ediție de Maria Stanciu Istrate (text din 1676). c CLAC1 interj, care imită un zgomot sec, scurt - „clac” 1845 (Heliade-Rădulescu, O.2 III, 126). Fr. clac (onomatopee). Fam.: clacă2 s.f. (înv.) „grup de spectatori la teatru plătiți anume ca să aplaude” 1931 (DA) < fr. claque (< faire clac „a face clac”). Cf. clac2, claca. CLAC2 s.n. (înv.) „pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț - chapeau â claque” 1885 (I. Vulcan, Familia, apud Alecsandri, O. IX, 1002). Fr. {chapeau â) claque „pălărie care se pliază” (< claquer „a produce un zgomot surd, a face clac”). Cf. clac1, claca. CLACA vb. „a ceda nervos; a suferi o întindere sau o ruptură de tendon ori de ligament la picioare, în urma unui efort - claquer” 1938 (M. enc. agr. II). Fr. se claquer {un muscle, un tendon) „a suferi o întindere musculară”, specializare semantică a lui {se) claquer „a (se) rupe cu zgomot” < clac „clac1”. Fam.: clacaj s.n. „întindere, ruptură sau leziune a tendoanelor sau a ligamentelor de la picioare, ca urmare a unui efort fizic” 1938 (M. enc. agr. II) < fr. claquage. Cf. clac1, clac2. CLACĂ1 s.f. „zile de muncă neplătite, pe care un țăran aservit era dator să le presteze stăpânului moșiei; muncă efectuată în grup în beneficiul cuiva, răsplătită cu mâncare, băutură etc., terminată adesea printr-o petrecere - corvee, journees de travail non-paye, que les paysans asservis devaient au maître du domaine ou ils se trouvaient; travail collectif au benefice de quelqu’un, recompense par de la nourriture, du boisson, etc., et termine souvent par une fete” 1617 (D. Bogdan, Gl.). V.sl. *tlaka, cf. bg„ ser., sloven tlaka, ucr. tolokcc pt. trecerea 11 > cl, cf. magh. hitlen > hiclean > viclean. Fam.: clăcan s.m. „clăcaș” 1846 (Barițiu, C. III, 92); clăcaș s.m. „țăran aservit; țăran care ia parte la o clacă” 1802 (BuL corn. ist. III, 103); clăcăș^sc adj. „de clăcaș” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 133) clăcaș-, clăcăș^ște adv. „cum fac clăcașii” 1931 (DA) <— clăcaș sau clăcășesc-, clăcășZ vb. „a face claca, a fi clăcaș” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 133) clăcaș-, clăcășZt s.n. „prestarea clăcii” 1888 (Jipescu, Op.) clăcășh clăcășZță s.f. „femeie care ia parte la o clacă” 1905 (Sandu-Aldea, U. P. 207) clăcaș-, clăcuZ vb. „a face clacă, a lua parte la clacă” 1619 (DIR B XVIII, 13, 357); clăcuZt s.n. (abstr.) 1893 (DDRF) clăcur, clăcușoară s.f. (dim.) 1892 (Creangă, A.). Cf. toloacă. CLACHETĂ 2 CLXMĂ CLACHETĂ s.f. „dispozitiv de semnalare folosit în filmările sincrone, care indică locul ocupat de scena respectivă în ansamblul filmului - claquette” 1949 (LTR1). Fr. claquette (< claquer „a produce un zgomot surd, a face clac” < interj, clac). Cf. clac1, clac2, claca. CL4DĂ s.f. (Mold., Munt., Dobr.) „grămadă - tas, monceau” 1875 (Alecsandri, L. 32). V.sl. *klada „grămadă” (< kladp, klasti „a pune, a stivui”) sau bg. klada „grămadă (de lemne)”, cf. și ucr., rus. klad' „încărcătură, bagaje”. Fam.: cladără s.f. „grămadă” 1847 (var. cluderă, Uricariul X 400), var. clădiră < ser. kladara „buștean mare, moară de apă” SDLR // <— clădăraie DA; clădăraie s.f. „grămadă, mănunchi” 1870 (Costinescu, V.); clădăr/e s.f. „grămadă; mănunchi” 1840 (Negruzzi, P. T. 245). Cf. claie, clădZ, scladă. CLADOCER s.n., s.m. „ordin de crustacee foarte mici, adaptate la înot, cu antene ramificate - cladoceres” 1871 (LM). Fr. cladoceres (< gr. KĂăSo^ „ramură” + Kcpa? „corn”). Cf. cerargirzt, cerast, ceratZt, chelicer, cheratZnă, cheratZtă, rinocer. CL4IE s.f. „grămadă alcătuită din mai multe căpițe; (p. ext.) grămadă mare, droaie - meule (de foin); grand tas” 1582 (PO). V.sl. *kladnja (< kladp, klasti „a așeza, a stivui”, cf. bg., ser., ucr. kladnja „claie, căpiță”) > dane > claie. Fam.: clăZ vb. „a face o claie” 1868 (Barcianu, V.); clăiește adv. „în formă de clăi” 1911 (Zanne, Prov. IX, 227); clăișoară s.f. (dim.) 1871 (LM); clăZt s.n. (abstr.) 1891 (Doine) <— clăi', clăZță s.f. (dim.) 1913 (Pamfile, A. R.); clăiață s.f. (rar, dim.) 1871 (LM); clăoaie s.f. (Buc., augm.) 1913 (corn. A. Tomiac în DA); clăai s.n. (Buc., augm.) 1931 (corn. S. Ursulescu în DA); clăoieș s.n. (Buc., dim.) 1931 (corn. S. Ursulescu în DA) *— clăoi\ înclă/ vb. „a face o claie” 1911 (I. Cr. IV); înclă/t s.n. (abstr.) 1903 (Conv. lit. XXXVI, 963) <- înclăi. Cf. cladă, ciad/, scladă. CLA1VL4 vb. (livr.) „a afirma cu voce puternică, cu hotărâre - clamer” 1914 (Arghezi, S. XXXIX 315). Fr. clamer (< lat. clamare „a striga, a chema strigând”). Fam.: clamoare s.f. (rar) „strigăt prelungit de nemulțumire sau dezaprobare” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 78) < fr. clameur (< lat. clămor, -drem „strigare, țipăt”); clamoras adj. (rar) „zgomotos, răsunător; deznădăjduit” 1938 (Călinescu, E. O.) < it. clamoroso (< lat. târziu clâmdrosus „zgomotos” < clămor „strigare, țipăt”). Dublet etim.: chema. Cf. aclama, declama, exclama, proclama, reclama. CL4MĂ s.f. „mic obiect de metal, de diferite forme și mărimi, întrebuințat pentru a prinde laolaltă două sau mai multe foi volante, șuvițe de păr etc. - pince, agrafe (de bureau), epingle â cheveux” 1938 (M. enc. agr. II 583). Germ. Klammer (înrudit cu klemmen „a strânge în clește, a presa”). Cf. clemă. CLAMP 3 CLANC CLAMP interj, care imită sunetul produs prin ciocnirea a două obiecte tari - interj, qui imite le son qui se produit lorsque deux objets durs se cognent Tun contre l’autre 1894 (Șez. III, 113). Onomatopee, cf. clap. Fam.: clampă2 s.f. „clanță” 1862 (Pontbriant, D.), var. cleampăi <— clamp DA sau clămpăni (der. regresiv) DEX, cf. clanță <— clanț{ sau clănță(n)i // indirect din germ. KUnke, cf. pol. klamka, ceh. klampa (variante cu -mp- și în germ. Klimpern, Klempner etc.) TDRG; < germ. CADE; ceh. klampa, pol., ucr. klamka SDLR; clampwci s.m.pl. (Mold.) „papuci care clămpăne” 1910 (I. Cr. III, 156) <— clamp + papuci’, clampă/ vb. „a produce (prin lovire) sunetul redat prin interjecția clamp” 1913 (var. cleampăi, corn. A. Tomiac în DA); clămpăneală s.f. (abstr.) 1911 (I. Cr. IV) clămpăni', clămpănz vb. „a produce (prin lovire) sunetul redat prin interjecția clamp” 1870 (Costinescu, V.), var. clămpăni, clempăni’, clămpăn/t s.n. (abstr.) 1921 (DR I, 91) <— clămpăni’, clămpănitoare s.f. „clanță” 1879 (CDED II) <— clămpănitor, clămpăn/tor adj. „care clămpănește” 1926 (Teodoreanu, M. II, 65) clămpăni’, clămpănit//ră s.f. (abstr.) 1888 (Eminescu O. VIII, 597) <— clămpăni’, clempar s.m. (peior.) „om bătrân” 1931 (corn. Furtună în DA) <— *clempăi (= cleampăi, clămpăi) sau clempăni, cu substit. sufixului; clempau s.n. „instrument care clămpănește, făcut de copii din tulpini de porumb” 1906 (Pamfile, J. 1. 336) *clempăi (= cleampăi, clămpăi) sau clempăni, cu substit. sufixului; clemp//ș s.n. (Buc.) „cârlig; clanță a ușii; bețigaș cu care copiii joacă țurca; bucată de lemn cu ajutorul căreia se închide sau se strânge un obiect” 1879 (var. clămpuș, CDED II), var. cleampuș, climpuș, sclimpuș, sclipuș <— cleampă (= clampă1) II rus. kljapysu DA (cuvânt neconfirmat de sursele lexicografice consultate); var. sclimpuș explicabilă fonetic (cu un s-, expresiv, cf. clipiisclipi)0, mai puțin probabil prin derivare cu prefixul 5-, DLR; clempușar s.n. (dim.) 1929 (Sadoveanu, Z. C.), var. clămpușor <— clempuș’, clompăz vb. (despre două lucruri tari care se lovesc unul de altul) „a suna, a bate” 1898 (Gorovei, Cim.) <— clămpăi sau <— *clomp (= clamp). CL4MPĂ1 s.f. (N Mold.) „cal înalt și slab, grebănos - rosse” 1927-1928 (DR V 175). Pol. kl^pa „mârțoagă” DA („cf. pol. klt’pa”). CLAN s.n. „grup de familii care își recunosc un strămoș comun și care sunt reunite sub conducerea unui șef - clan” 1870 (Heliade-Rădulescu, Fingal în O.2 II, 171). Fr. clan (< engl. < gaelic clann, aplicat inițial organizațiilor gentilice de la celții insulari). CLANC interj, care imită zgomotul produs prin lovirea a două obiecte tari - interj, qui imite le son qui se produit lorsque deux objets durs se cognent Tun contre l’autre 1877— 1878 (var. clanga, Conv. lit. XI, 99). Onomatopee. Fam.: ck/ncăt (sic!) s.n. „acțiunea de a clăncăni și rezultatul ei” 1890 (Odobescu - Slavici, C. Cit. apud TDRG; DA, DEX scris clancăt, dar singura sursă citată este TDRG) <— clăncăi, cu substit. sufixului; clăncăz vb. „a face clanc” 1705 (Cantemir, I. I.), var. clăngav, clăncăzt s.n. (abstr.) 1852 (Bălcescu, M. V.), var. clăngăit <— clăncăi’, clăncăitoare s.f. „jucărie care produce un zgomot clăncăitor” 1868 (Barcianu, V.) <— clăncăitor, clăncăitor adj. „care face clanc” 1931 (DA), var. clăngăitw «— clăncăi’, CLANDEST/N CLANȚ1 4 clăncănz' vb. „a face clanc” 1822 (Clemens, V.); clăncănz’t s.n. (abstr.) 1893 (DDRF) <— clăncăni, clăncănitor adj. „care clăncăne” 1931 (DA) <— clăncăni, răsclâncăZ vb. (rar) „a clăncăi” 1839 (Vaillant, V.) <— clăncăi. Cf. cline, clone. CLANDEST/N adj. „care se face pe ascuns, cu încălcarea unor norme; (despre persoane) care acționează pe ascuns și sustrăgându-se de la norme - clandestin” 1848 (Negulici, V.). Fr. clandestin, lat. neol. clandestinus (< *clande < clam „pe ascuns”, cu același sufix ca intesfinus). Fam.: clandestinitate s.f. (abstr.) 1864 (Hamangiu, C. C.) < fr. clandestinite’, semiclandestzn adj. „pe jumătate clandestin” 1958 (Stancu, R. A. I); semiclandestinitate s.f. (abstr.) 1968 (Cinema nr. 12, 18) <— semiclandestin. CLANȚ1 interjecție care imită zgomotul produs de foarfece, de clanță, de mișcarea maxilarelor, de ciocnirea dinților etc. - interjection imitant le crissement des ciseaux, le claquement des dents, d’un loquet etc. 1847 (var. clanța, Pann, P. V.), var. clean?. Onomatopee. Fam.: clanț2 s.n. „cioc; clanță” 1847 (Alecsandri, Oper. 294; datarea 1838 Pogor, H. din TDRG2 se referă de fapt la clanță) <— clantx DA, CDER 2117, DEX, posibil infl. semantic de ciont TDRG (<— ciont infl. de clanțx) II var. a lui clonț, el. slav, cf. v.sl. kljunii „cioc”, ser. kljunic etc. CDED II 63-64; ucr. klanci „colți” CADE; clanță s.f. „mâner metalic montat la broasca unei uși, a cărui apăsare sau rotire permite deschiderea și închiderea acesteia; (fam., peior.) gură; persoană care vorbește mult; persoană care poartă o mască de animal la anumite jocuri din timpul sărbătorilor de iarnă; joc de copii; (rar) cioc” 1597 (antrop. DERS), var. cleanță clanța (= clanțx) DA, SDLR, CDER 2117, DEX sau clănțăi ° // magh. kalantyu CADE; var. a lui clampă, cleampă, probabil indirect din germ. Klinke, cf. pol. klamka, ceh. klampa (variante cu -mp- și în germ. Klimpern, Klempner etc.), influențat și de clanțx TDRG; clănțăZ vb. „a produce sunetul redat prin interj, clanț, a vorbi mult și agresiv” 1683 (Dosoftei, V. S. ian. 6r), var. clănțăi <— clanțx DA, CDER 2117, DEX II cf. ucr. klancati CADE; clănțăială s.f. (abstr.) 1923 (Sadoveanu, Isac Zodaru, în O. VII, 554) <— clănțăi’, clănțăZt s.n. (abstr.) 1837 (Heliade-Rădulescu, L. B. I) <— clănțăi’, clănțăitar adj. „care clănțăie” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. pulsator) clănțăi, clănțăitară s.f. (abstr.) 1705 (var. clănțăietwă, Cantemir, I. I.) <— clănțăi, clănțăneală s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) <— clănțăni, clănțănZ vb. „a produce sunetul redat prin interj, clanț a vorbi mult și agresiv” 1794-1821 (var. clențăni Budai-Deleanu, Ț.), var. clențeni <— clanțx DA, CDER 2117, DEX // ucr. klancati „id.”, ser. klancati „a osteni” SDLR; cf. ucr. klancati CADE; clănțănZt s.n. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.) <— clănțămi, clănțănitar adj. 1874 (var. clăntenitor, Alecsandri, Călătorie în Africa, în O. IV, 278) <— clănțăni, clănțănitară s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) <— clănțăni, clănțau s.m. „flecar, bârfitor, om care vorbește mult și agresiv” 1862 (Pontbriant, D.), var. clențau <— clanță „gură; persoană care vorbește mult” (cf. expr. a da din clanță) DA, DEX sau <— clănțăni SDLR // <— clanțx CADE, CDER 2117; clențaică s.f. (Ban.) „clanță; gură” 1926 (L. Costin, Gr. Băn.) <— cleanță (= clanță)’, clențan s.m. (Munt.) „crap mic” 1885 (H. IX, 144) <— cleanță (= clanță), cu referire la gura mare a acestui pește DA; clențas adj. (Munt.) „vorbăreț, arțăgos” 1928 (Ciaușanu - Fira- Popescu, Vâlcea) <— cleanță (= clanță)’, clețaie CLAP 5 CLAPC s.f. (Ban.) „femeie rea de gură” 1926 (L. Costin, Gr. Băn.) <— *clențaie <— cleanță (= clanță)', coclanță s.f. (Trans.) „mânerul de la încuietoarea ușii, clanță” 1906 (Viciu, GL) <— clanță + cocleț „mâner la încuietoarea ușii”. CLAP interjecție care imită trântirea unui capac sau închiderea bruscă a unei lăzi, a unei curse etc. - interjection qui imite le claquement d’un couvercle ou d’un piege, etc. 1893 (DDRF). Onomatopee, cf. clamp. Fam.: clăpăZ vb. „a face clap; a vorbi fără sens, a flecări” 1876 (Eminescu, Cezar a, în O. VII), var. clepăv, clăpăZt s.n. (abstr.) 1931 (DA) <— clăpăi', clăpăitwră s.f. (abstr.) 1888 (Sion, S. C.) <— clăpăi', clăpănZ vb. „a face clap; a vorbi fără sens, a flecări” 1885 (H. I, 120); clăpănZt s.n. (abstr.) 1931 (DA) clăpăni', clăpănitară s.f. „sunet produs de papuci la umblat” 1893 1893 (I. Panțu, Sch. 98) <— clăpăni', clăpânța vb. (Trans.) „a flecări” 1888 (Pop-Reteganul, Pov. II) <— clăpăi + melința DA. CLXPĂ1 s.f. „piesă a pianului sau a altor instrumente muzicale, pe care se apasă cu degetele pentru a produce sunete; parte a unor dispozitive, pe care se apasă; bucată de stofa care acoperă deschizătura buzunarului unei haine sau, la căciuli, care acoperă urechile; (reg.) capac rabatabil - touche; clapet; patte (d’une poche, d’une casquette), oreillon; (dial.) couvercle rabattable” 1839 (Valian, V.). Germ. Klappe (< germ, de jos klappen, verb de origine onomatopeică) DA, CADE, SDLR, CDER 2119, DEX // și bg. klapa DA; și ngr. KĂăna, bg. klapa CDER 2119; indirect din germ. Klappe prin ceh., pol. klapa, klapka TDRG. Fam.: clapetă s.f. „clapă mică” 1951 (LTR1 III), var. clapet s.n. < fr. clapet (< clap(p)er „a plescăi, a produce un zgomot surd”, cuvânt de origine onomatopeică sau împr. germanic, cf. germ, de jos klappen)’, clăpar s.m. „încălțăminte pentru schi, care se încheie cu clape” 1988 (DEX-S); clăpușZ vb. „a acoperi” 1914 (Pamfile - Lupescu, Cr. 137) *— clapă, după căptuși DA. CL4PĂ2 (Ban., Bih., Mold., Trans., rar Munt.) s.f. „pleoapă- paupiere” 1938 (ALR I/I). Et. nes., probabil <— plapă (= pleoapă), cf. și cleapă, cloapă2, cleoapă <— pleoapă, sau (mai puțin probabil) <— clapă' „capac”, cf. expresia capacul ochiului, germ. Lid „pleoapă, capac”, engL eyelid „pleoapă” < eye „ochi” + Ud „capac”. CL4PĂ3 s.f, în expr. a trage clapa cuiva „a înșela - bemer, duper” 1906 (Pamfile, J. I). Rom. clapcă (prin reducerea grupului pc > c și, eventual, infl. de clapă'), folosit în expresia a trage clapca „a înșela”, sau bg. (dial.) klapa „cursă, capcană” 0II clapă' DA; < m.gr. KĂăTra, tcAdm^ „butuc, instrument cu care se prindeau picioarele prizonierilor)”, ngr. K^ărma V. Bogrea, DR I, 1920-1921,236. Fam.: clapagZu s.m. „escroc” 1907 (Pamfile, J. II); clapZst s.m. „escroc” 1879 (Eminescu, O. X); clăpZ vb. „a trage pe sfoară pe cineva” 1906 (Pamfile, J. I); clăpuZ vb. (înv.) „a înșela” 1792 (îns. ms. II). Cf. clapcă. CLAPC interjecție care imită trântirea unui capac sau închiderea bruscă a unei lăzi, a unei curse etc. - interjection qui imite le claquement d’un couvercle ou d’un piege, etc. 1882 (Ispirescu, L.). CMPCĂ 6 CLAR' Onomatopee, cf. clap, clamp. Fam.: clăpcăn/ vb. 1908 (Conv. lit. XLII, 2, 453), var. clepcăm\ clăpcăn/t s.n. (abstr.) 1908 (Conv. lit. XLII, 2,454), var. clepcămt <— clăpcăni, Cf. clapcă. CL4PCA s.f. „capcană, cursă - piege”, în expr. a trage clapca „a păcăli - berner, duper” 1882 (Ispirescu, L.; atestarea 1868 Barcianu, V. din TDRG nu se confirmă). Bg., ser. klopka CADE, SDLR, posibil infl. de interj, clape (°) sau interj, clape DA II Bg. klapka DEX (formă pe care dicționarele consultate o înregistrează cu alt sens); și ceh., pol. klapka SDLR (cuvinte pentru care nu a putut fi însă confirmat sensul „cursă”); cf. pol., ceh. klapka „clapă1” TDRG1; cf. bg., pol., ceh. klapka TDRG2. Cf. clapă3, clape. CL/1PIE s.f. sg. tantum (Olt., Ban.) „mulțime de oameni - foule” 1915 (I. Cr. VIII 187; ca antroponim, c.1730, Axinte Uricariul, Cron.). Et. nes., probabil <— hlapxe (cu sensul inițial „mulțime de oameni de rând, gloată”) <— hlap „desfrânat, nemernic” < v.sl. chlapu „slujitor”, cf. pol. chlop „țăran” 0 H înrudit cu clapă, clămpăni SDLR; et. nec. DA. CLAPON s.m. „cocoș castrat - chapon” c. 1650 (var. copun, Anon. Car.), var. caplon, capwr, (Buc.) căplxxn, (Trans.) copan, (Năs.) copan2, (Buc.) clapan „om cu nasul mare sau cu ochii mari”. Pol. kaplon (< ceh. kapoun < germ, medie de sus kapiin < it. cappone < lat. *cappd, *-onem = capo, -onem) > caplon > clapon. Var. căplun < ucr. kaplun, posibil și rus. kaplun (< pol.). Var. capon2 < bg. kapon. Var. copon < magh. kappan. Var. copan < ser. kopun. Var. copan2 < capon2 (prin metateză). Fam.: claponaș s.m. (dim.) 1862 (var. clăponaș, Pontbriant, D.); dapond s.m. (dim.) 1871 (LM); clapon/ vb. „a castra cocoșii” 1825 (var. Trans. copom, LB), var. clăponx, (Trans.) copănv, clăpon/t s.n. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.). var. (Trans.) copămt, copomt clăponi (= claponi), var. copănit <— copăni (= claponi), var. coponit coponi (= claponi). Cf. căpan, caponieră. CLAR1 adj., adv. „(despre imagini, sunete, idei etc.) care se distinge bine, deslușit, ușor de înțeles; (despre lichide) limpede - clair, clairement” 1818 (Mihuț, Man. 185). Lat. neol. clarus „strălucitor; clar, limpede; celebru” CDER 2122, DEX, TDRGJ, germ, klar Ursu, ÎL II, 162, fr. clair (adaptat după lat. clarus) DA, DEX, TDRG’. Forma chiar „clar” din anumite surse târzii (sec. XIX) este, mai probabil, un împrumut din it. chiaro decât v. rom. chiar (< lat. clarus), ținând seama de faptul că întrebuințarea adjectivală a lui chiar este relativ rară în româna veche. Fam.: clar2 s.n., în expresia - de lună „lumină strălucitoare (a lunii)” 1893 (Caragiale, O. III, 454) <— clar[, după fr. clair de lune\ clarifica vb. „a conferi claritate; a preciza” 1862 (Pontbriant, D.), var. înv. chiarifica < fr. clari fier, var. chiarifica < it. chiarificare sau prin românizare; clarificator adj. „care clarifică” 1871 (LM) < fr. clarificateur sau <— clarifica', clarificație s.f. (înv.) „clarificare; limpezire a unui lichid” 1844 (Barițiu, C. II, 283), var. (înv.) chiarificaliune, clarificatiixne < fr. clarification', var. chiarificațiune < it. chiarificazione sau prin românizare; clar/sim adj. „(livr.) foarte clar; CLARINET 7 CMSĂ (înv.) titlu de reverență în Transilvania” 1857 (Barițiu, C. VI), var. grafică clarissim < lat. neol. clarissimus', claritate s.f. (abstr.) 1829 (var. chiar itate, M. Bota, Versuri 5) < ff. clarte, adaptat după lat. claritas, -atem\ var. chiaritate, prin românizare; clarobscur s.n., adj. „procedeu folosit în pictură și constând în distribuirea gradată a luminii și a umbrelor, în scopul sublinierii contrastului dintre volume” 1870-1872 (Eminescu, O. IV, 107) < ff. clair-obscur’, neclar adj. „lipsit de claritate” 1872 (Eminescu, Sărmanul Dionis, în O. VII); neclaritate s.f. „lipsă de claritate” 1868-1869 (Eminescu, O. VII, 225) neclar sau claritate. Dublet etim.: chiar. Cf. clarinet, clearing, cleran, declara. CLARINET s.n., (rar) s.m. „instrument muzical de suflat, confecționat din lemn, având forma unui tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape - clarinette” 1818 (var. clari netă s.f, Budai-Deleanu, Lex. II 495r), var. clanard, clanard, (Mold., Trans., Ban.) clanet, (Trans.) clanetă s.f., claranet, clarimt, clarnet, (Ban.) clăinet, (Ban., Trans.) clanet, clonoret, glanet. Germ. Klarinette (< fr. clarinette) DA, DEX, TDRG3, fr. clarinette (probabil < occ. clarin „oboi” < clar „clar (despre sunete)” < lat. clârus TLF) LM, DA, CADE, CDER 2123, DEX, TDRG3, cu încadrare morfologică explicabilă fie prin refacere din pl. clarinete °, fie prin it. clarinetto LM, SDLR, P. Boerescu, LR 58, 2009, 475. Var. clanaret <— claranet (= clarinet), prin metateză. Var. clanarel <— clanaret, cu substituirea finalei prin asociere cu derivatele în -el. Var. clarnet, posibil < rus. klarnet sau magh. klârnet °. Var. clanet, clănet, clanetă, posibil < magh. dial. klânet (< klârnet) Tamâs, EW, 240-241. Fam.: clanetaș s.m. (Trans.) „clarinetist” 1920 (antrop. Glanetașu, Rebreanu, I.), var. clanătaș, clanetaș < clanet (= clarinet) sau magh. dial. klânetos (lit. klârnetos) Tamâs, EW, 241; clarinetist s.m. „persoană care cântă la clarinet” 1858 (Românul, 149) < fr. clarinettiste, germ. Klarinettist, posibil și it. clarinettista’, clarinetistă s.f. 1939 (SDLR) <— clarinetist. Cf. clar, clearing, cleran, declara. CL4SĂ s.f. „grupare a unor obiecte, ființe, fenomene, pe baza unor însușiri comune; ansamblu de persoane cu statut social comun; grup de elevi care învață împreună în cursul unui an școlar după aceeași programă de învățământ; încăpere în care se țin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi; categorie (după confort și tarif) în anumite servicii, mai ales în transport; categorie stabilită valoric, grad, rang - classe” 1781 (var. clas s.n., Urbariul 2, 4, 30), var. (înv.) clase, clasis s.f., (Trans., înv.) clasiș s.f., (înv.) glas1 s.n., glasă. Fr. classe (împr. din lat. classis, inițial „subdiviziune a cetățenilor romani stabilită pe baza censului”), germ. Klasse. Var. clas < ngr. KĂâai^ (în Munt., Mold.), lat. neol. classis (în Trans., Ban.) N. A. Ursu, RRL 10, 1965, 57, posibil și fr. classe. Var. clasiș < magh. klasszis. Var. clasis < lat. neol. classis, ngr. KXăai^. Fam.: clasa vb. „a grupa pe clase, pe categorii; (refl.) a obține un anumit loc într-un clasament; a înceta un proces penal, pe baza unei motivații legale; a scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradării, a învechirii” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < ff. classer, clasabil adj. „care poate fi clasat” 1927 (Paul Zarifopol, V. rom. 70, 184) < fr. classable sau <— clasa’, clasament s.n. „ordinea valorică în care sunt grupați, potrivit rezultatelor obținute, participanții la o competiție” 1931 (CADE) < ff. classemenr, clasat s.n. (rar, abstr.) 1931 (DA) <— clasa’, clasem s.n. (lingv.) „ansamblu CLASIBOCRU 8 CMSIC al seinelor generice dintr-un semem, care indică apartenența acestuia la o clasă semantică mai largă” 1988 (DEX-S) < fr. classeme; clasifica vb. „a împărți sistematic, a repartiza pe clase sau într-o anumită ordine” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. classifier; clasificare s.f. „împărțire metodică, repartizare sistematică pe clase sau într-o anumită ordine” c.1832 (I. Golescu, Cond.) <— clasifica; clasificator1 adj., s.m., s.f. „(persoană) care clasifică; (s.m., lingv.) afix sau cuvânt gramatical folosit în unele limbi pentru a arăta clasa unui nume” 1871 (LM) < fr. classificateur; clasificator2 s.n. (rar) „carte, îndrumător în care se clasifică ceva” 1975 (DEX1) <— clasificator'; clasificație s.f. (înv.) „clasificare” 1787 (Rând. Jud. 81, 83), var. clasificațiune < lat. neol. classificatio, -onem, germ. Klassification, fr. classification; clasar s.n. „obiect (mapă, album, cutie, dulap etc.) special confecționat pentru păstrarea lucrurilor după categorii” 1931 (DA) < fr. classeur; clăsuz vb. (înv., rar) „a clasifica” 1857 (Polizu, V.) < fr. classer, adaptat la derivatele în -ui; declasa vb. „a trece ceva într-o clasă inferioară; (refl.) a decădea din punct de vedere moral sau social” 1868 (Kogălniceanu, O. IV/II, 413) < fr. declasser; declasifica vb. (despre date, informații, documente) „a declara în mod oficial că nu mai prezintă caracter secret sau confidențial” 2003 (part, declasific^t, RL 20 mai, p. 9, în DCR’) < engl. declassify; inclasabil adj. „care nu poate fi clasat” 1971 (V. rom. 9, 159) < fr. inclassable; reclasa vb. „a clasa din nou, a face noi categorii; a reintegra într-o ordine (socială sau morală)” 1936 (Cod. Penal) < fr. reclasser; reclasifîca vb. „a clasifica din nou” 1978 (DNJ) clasifica; subclasă s.f. „subdiviziune” 1900 (Enc. rom., II) <— clasă, după fr. sous-classe; subclasificare s.f. „clasificare secundară” 1988 (DEX-S) <— clasificare; supraclasă s.f. (biol.) „categorie sistematică superioară clasei și inferioară încrengăturii” 1972 (M. d. enc.) <— clasă, după fr. surclasse; surclasa vb. „a depăși, a întrece (un adversar, mai ales la sport)” 1962 (SMFC III) < fr. surclasser. Cf. clasic. CLASIBOCRU s.m. (Mar., hapax, Viciu, Gl. 90) „cârlig de fier cu care se trag plutele, țapină - crochet de fer pour tirer les radeaux, gaffe” 1906. Et. nec.; a doua parte a cuvântului este probabil rom. bocor „plută, bușteni legați împreună” (< magh. bokor „tufa, mănunchi, grămadă” Tamâs, EW, 131-132) II Probabil din radicalul verbului slav klesngti „a prinde, a lega” + ucr. bokory „plute” N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 704 (dar ucr. bokor provine din magh. sau rom. potrivit ESUM, iar verbul klesngti apare în ucr. în forma klisnyty). CLzISIC adj. „(despre opere artistice, științifice) care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; care aparține unei epoci de mare înflorire literară și artistică și putând servi ca model - classique” 1824 (Palladi, C. I. 15). Fr. classique, lat. neol. classicus (cu sensul inițial „(cetățean) de prima clasă, de prim rang” < classis „categorie cenzitară”). Fam.: clasiczsm s.n. „curent artistic caracterizat prin ordine, echilibru și claritate; perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică” 1871 (LM) < fr. classicisme; clasiczst s.m. „persoană care se ocupă cu studiul limbilor și al culturii clasice antice; (înv.) partizan al clasicismului” 1871 (LM) < it. classicista, fr. classiciste; clasic/stă s.f. 1871 (LM) «— clasicist; clasicitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) clasic, după germ. Klassizităt; clasiciza vb. „a da sau a dobândi caracter clasic” 1978 (DN’); clasicizant adj. „care imită formele clasice, care urmează CL/4STIC 9 CLAUS modelele clasice” 1966 (DN2) < fr. classicisant 0 sau <— clasic DEX; neoclasic adj. „privitor la neoclasicism” 1847-1848 (Cipariu, Princ. 156) < fr. neoclassique; neoclasicism s.n. „curent în artele plastice, literatură și arhitectură, apărut în sec. XVIII, care își ia ca model artele clasice (antice)” < fr. neoclassicisme 1948 (Contemp., nr. 107, 9/3); preclasic adj., s.m. „(mai ales despre scriitori sau opere artistice) care este anterior perioadei clasice” 1960 (V. rom.) < fr. preclassique; preclasic/sm s.n. „perioadă din istoria literaturii sau a artei anterioară clasicismului” 1965 (DER) <— preclasic; semiclasic adj. „devenit, în parte, clasic” 1956 (Sanielevici, R. 100). Cf. clasă. CL4STIC adj. (geol.) „(rocă) formată din fragmente de minerale și de roci care apar în urma proceselor de dezagregare și de acumulare a materialului unor roci preexistente - clastique” 1962 (DER I). Fr. clastique (format pe baza gr. KAaaro^ „sfărâmat, zdrobit” < icXăeiu „a sfărâma, a sparge”). Fam.: clastocarst s.n. „complex de fenomene și forme de relief asemănătoare celor carstice, apărute în urma dizolvării substanțelor solubile care se găsesc dispersate în diverse roci” 1968 (RRG XII) < rus. klastokarst (< klasto- < gr. KXaaros' „sfărâmat, zdrobit” + karst „carst” < germ. Karst, numele unei regiuni din Slovenia și din nord-estul Italiei); piroclastic adj. „format din piroclastite” 1952 (LTR1) < fr. pyroclastique (RD s.n. „vechi instrument muzical cu claviatură și coarde, precursor al pianului - clavicorde” 1871 (var. clavicGrdiu, LM). CLAV/CULĂ 11 CLĂB/1N Fr. clavicorde (< lat. med. clauicordium < clauis „cheie” + c(h)orda „coardă”). Var. clavicordiu < lat. neol. clauicordium, it. clavicordio. Cf. capiclariu, cavZlă, cheie, ciavecZn, claviatură, claviculă, clavZr, coardă1. CLAV/CULĂ s.f. (anat.) „fiecare dintre cele două oase care leagă partea superioară a omoplatului de stern - clavicule” 1843 (Kretzulescu, A.). Lat. neol. clauicula (cu sensul primar „cheiță” < clauis „cheie”), fir. clavicule. Fam.: clavicular adj. „privitor la claviculă” 1843 (Kretzulescu, A.) < fr. claviculaire DA, DEX // și lat. neol. clauicularius DEX (neatestat cu acest sens; confuzie cu adj. clauicularis)', claviculat adj. „cu clavicule” 1871 (LM) <— claviculă, după fr. clavicule', subclavicular adj. „(despre traumatisme, boli etc.) care este situat sub claviculă; care se referă la această regiune” 1900 (Enc. rom. II) <— clavicular, după fr. sous-claviculaire. Cf. capiclariu, cavZlă, cheie, ciavecZn, claviatură, clavicurd, clavZr. CLAV/R s.n. (înv.) „pian - piano” 1788 (Piuariu-Molnar, D. 424). Germ. Klavier, inițial „claviatură” < fr. clavier < clav- (< lat. clauis „cheie”) + -ier. Fam.: claviraș s.n. (dim.) 1893 (Brătescu-Voinești, O. I, 98); clavirZst s.m. (înv.) „pianist” 1857 (Polizu, V.). Cf. capiclariu, cavZlă, cheie, ciavecZn, claviatură, clavicurd, claviculă. CLAVIT//RA s.f. (Buc.) „lemn de molid tăiat scurt și despicat, din care se fac doage pentru doniță - merrain” 1931 (corn. Ittu, în DA), var. clăvitură, clifitură „scândură subțire de gard - planchette de cloture”. Probabil <— *glăf(u)itură <— glăfui „a face incizii în lemn” <— glaf „incizie făcută cu dalta” < bg. glab ° // Et. nec. DA. CL/1VUS s.n. (med.) „bătătură - cor, durillon” 1871 (LM). Lat. savant clauus, propriu-zis „cui”, germ. Clavus, engl. clavus. Cf. clu, laticlovă. CLAXON s.n. „dispozitiv de semnalizare sonoră, folosit de obicei la autovehicule - klaxon” 1931 (C. Petrescu, C. V.). Fr. klaxon (< engl. Klaxon, denumire comercială, formată pe baza gr. /r/l^iz^„a suna”). Fam.: claxona vb. „a semnaliza cu claxonul” 1955 (DLRLC) < fr. klaxonner, claxonat s.n. (abstr.) <— claxona 1988 (DEX-S). CLĂB/1N (scris cioban în DA, probabil pronunțare dial.) s.m. (Buc.) „om de nimic - vaurien” 1913 (corn. A. Tomiac în DA). Probabil <— clăbuc, cu sensul inițial „mucos” (cf. clăb), cu substit. finalei DA („cf. clăbuc”). Fam.: clăb s.m. (Buc.) „persoană care își suflă necontenit nasul, mucos” 1913 (corn. A. Tomiac în DA), der. regresiv DA („cf. clăbuc, clăban”)', clăbănoară adj., s.f. (Mold.) „(copil) mucos, murdar” 1893 (Șez. II, 187); clăbănas adj., s.m. (Mold.) „(copil) mucos, murdar” 1893 (Șez. II, 187). Cf. clăbuc. CLĂBAȚ 12 CLĂPĂCG CLĂB/4Ț s.n. (Ban., Trans.) „căciulă mare de formă conică, din piele de miel sau de oaie - grand couvre-chef en peau de mouton” 1885 (H. XVIII), var. clăbzț, clobvt{. Ser. klobuc c pl. lui klobuk (împrumut turcie, cf. tc„ tăt. kalpak) 0 (CADE: ser. klobuk) // Cf. ser. klobiicic, klobiicac (genitiv klobticca) și klobucak, diminutive de la klobuc „căciulă, pălărie” DA; și v. rus. klubuci (pl.) CADE; ser. klobuc (sic!) CDER 2109. Var. clobot <— pl. cloboți < ser. klobuci. Cf. calpac. CLĂBZ7C s.m., s.n. „spumă produsă de săpun în contact cu apa, (p. ext.) spumă produsă de un lichid agitat; secreții nazale; (doar la pi.) pleavă; (Mold.) un tip de gândac - mousse de savon, ecume; mucosite; băile (des cereales); Meloe proscarabaeus” 1845 (I. lonescu, B. G. 198), var. clabuc. Bg. klabuk, ser. klobuk. Fam.: clăbucz vb. „a face clăbuci, a spumega” 1900 (Barcianu, D.). Cf clăban. CLĂBUȘ/T adj. (hapax Mat. folk. 121: stă pieptul clăbușit de aur și de argint) „plin de, încărcat? - plein, charge?” 1900. Et. nes., posibil part. vb. *clăbuși sau var. a lui clăbuci (DA: „cf. clăbuc”). CLĂD/ vb. „a construi: a alcătui, a compune; (înv.) a face o grămadă, așezând sistematic lucrurile unul peste altul - bâtir; composer; entasser, empiler” c. 1500 (Psalt. Hur.). V.sl. klado, klasti „a pune, a stivui, a încărca”. Fam.: clădea s.f. (Trans.) „gardina sau lemnele din jurul fântânii” 1931 (corn. Ittu, în DA); clădZre s.f. „acțiunea de a clădi; construcție” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. construcția)’, clădZș s.n. „acțiunea de a clădi; claie de fân” 1910 (Vîrcol, Vâlcea); clădZt s.n. (abstr.) 1582 (PO); clăditar s.m., adj. „care clădește, constructor” 1688 (Biblia); clăditnră s.f. (înv.) „clădire” 1582 (PO); reclădZ vb. „a clădi din nou, a reface din temelii, a reconstrui” 1853 (Mureșanu, Art.). Cf. dadă, claie, năclad. pocladă, scladă. CLĂPĂt/G adj. (despre urechi) „mari și îndreptate în jos - (en parlant des oreilles) pendantes, avalees” 1834 (var. căplăwg, Manolachi Drăghici, I. 57), var. cleapawg, tăplăwg. Ucr. klapouchyj (< sl. corn. *klapouchu, cf. pol. klapouchy, ceh. klapouchy, bg. klepouch < klap- radical onomatopeic, cf. klapati „a plesni” + ucho „ureche” ESUM, cf. și germ, klappohrig < klapp- + Ohr „ureche” + -ig - fie înrudit genetic cu termenii slavi, fie creație independentă) DA, SDLR, CDER 2120, DEX // și pol. klapauchy CDER 2120; și rus. kaplouchij SDLR: cf. pol. klapouchy, germ. Klappohrig TDRG. Var. tăplăug, in fi. de tăpălagă DA. Var. căplăug, prin metateză. Fam.: clăpăugZ vb. refl, (despre urechi) „a atârna în jos, a se pleoști” 1950 (Camilar, N. II, 322); clăpăuzat adj. (hapax, Pop-Florentin, Conv. lit„ III, 160, despre pălării) „cu borurile în jos” 1869-1870 clăpăug, posibil infl. de uzat (DA). Cf. ciep. CLĂT/ 13 CLĂȚ4U CLĂT/ vb. „a limpezi cu apă curată, după spălat; (înv. și reg.) a mișca din loc, a urni, a agita, a mișca într-o parte și în alta, a scutura, a clătina; (rar) a cumpăni, a examina (pe rând) - rincer; remuer, deplacer, ebranler, (se) mettre en marche, agiter, secouer; peser, examiner” c.1500 (Psalt. Hur.), var. clăpti, cleti. V.sl. klatiti „a mișca, a scutura, a împinge; (refl.) a se clătina, a șovăi”. Sensul „a limpezi cu apă curată” a rezultat din obiceiul de a limpezi un obiect prin cufundarea și agitarea într-un vas cu apă curată. Fam.: datări vb. (Trans., Criș., Ban.) „a agita, a scutura, a limpezi, a clăti de mai multe ori, a (se) clătina, a (se) tulbura” 1785 (G. Lex., apud TDRG2), var. cloton < ser. klatariti „a se agita, a se balansa” (< klatiti) DA, TDRG, SDLR, DEX sau <— clăti CADE, CDER 2125; dăteală s.f. (abstr.) 1646 (DRH B XXXI); datina vb. „a (se) mișca (lin și legănat) într-o parte și într-alta” 1581 (Coresi, Ev.), var. (Munt.) cletăn^ cletenz, cletin&, (înv., rar) clătim <— clăti + -ina cu sens iterativ, după verbe ca scărpina, t(ă)răgăna, zdruncina DA, CADE, SDLR, CDER 2125, DEX sau (mai puțin probabil) refăcut după part, perfect pasiv v.sl. klatenii al verbului klatiti TDRG; clătinat s.n. (abstr.) 1931 (DA) clătina', clătinătoare s.f. „scrânciob” 1931 (DA) <— clătina sau clătinător, dătinătar adj. „care se clatină” 1849 (Conachi, S. A. 292) <— clătina', clătinătară s.f. (abstr.) 1886 (Sbiera, Pov.), var. cletinătwră *— clătina', dătin/d s.n. „clătinare, clătinătură” 1894 (Philippide, ILR); clăt/t s.n. (abstr.) 1931 (CADE); clătZtă s.f. „produs alimentar făcut din foi subțiri de aluat, prăjite, umplute cu dulceață, marmeladă etc. și rulate” 1780-1801 (Micu, D.) <— part, clătit (de la modul de preparare prin agitarea continuă a aluatului); dătitar adj. (înv.) „care se clatină, se mișcă” 1643 (Varlaam, Caz.); clătitară s.f. (abstr.) 1839 (Vaillant, V.; în dim. clătiturc^, 1691-1697, T. Corbea, D., s.v. motiuncula)', nedăt/re s.f. „nemișcare: lipsă de hotărâre, fermitate; șovăire” 1812 (Șincai, Hr. 1, 386); nedăt/t adj. (înv.) „nemișcat din loc, neclintit” 1566 (Coresi, L.); nedătitar adj. „care nu se clatină, nu se mișcă” 1648 (N. Test.) <— clătitor, preclăt/ vb. refl. (Olt.) „a da semne de nebunie” 1928 (Ciaușanu-Fira-Popescu, Vâlcea 191). Cf. colotz. CLĂȚĂNOG adj. (hapax Cod. Vor. 75', 2-3, în forma clățănogiloru, traducând slavon struputivymu (= gr. toÎs cncoAioîs)’, grafia ar putea reflecta pronunția călțănQg) „sucit, nedrept-capricieux, tortueux, injuste”’ 1563-1583. Et. nes., posibil compus v.sl. din *kliic- „a lovi” (cf. bg. kălcam „a ciopârți, a toca, a sparge”, klăcvam „a tăia, a toca, a sparge, a mușca”, ser. kucati „a bate repetat, a ciocăni”, sloven kolcati „a lovi”), și nogti „picior”, cu un sens inițial „care dă din picioare (despre cai)” Densusianu, HLR II, 505 (care atribuie cuvântului românesc sensul „mânios, violent”), SDLR (care reconstituie v.sl. *kluconogu și propune citirea câlțănog) sau scriere greșită pentru *clănlănog „certăreț, cârcotaș” clanță V. Bogrea. DR 2, 1921-1922, 780, DA. CLĂȚ/W s.n. (S Trans., Munt.) „grup de oi sau de capre, mai mic decât o turmă - groupe de brebis ou de chevres, plus petit qu’un troupeau” 1885 (H. XVII, 228), var. țăclau\ Et. nes., posibil țăclău1 (= țiclău) „vârf de deal”, reinterpretat semantic („loc pe care paște un pâlc de oi” > „pâlc de oi”)0 // Magh. SDLR; et. nec. DA. CLĂV/4N 14 CLE/1PCĂ Fam.: clățaie s.f. (Trans., Munt., Olt., Dobr.) „clățău” 1966—1973 (NALR- M.D.V, h. 673), var. țăcl&ie, clățăiaș s.n. (dim.) 1931 (DA). CLĂV4N adj. (Trans.) „țeapăn, tare - fort, vigoureux” 1906 (Viciu, GL). Probabil <— *glăvan glavă „căpățână”, cf. antrop. Glăvan DA. CLEAF interj, care imită sunetul produs la mestecarea zgomotoasă a mâncării și lătratul câinilor - interj, qui imite le son produit en mâchant bruyamment et l’aboiement des chiens 1871 (LM Glosar), var. clef. Onomatopee. Fam.: cleBZ vb. „a mânca cu zgomot; (rar) a lătra” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG2), var. clemfăv, clefâZt s.n. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.). Cf. cleanf, clefetZ. CLEAMP s.n. (mai ales la pl.: cleampuri) „cep lung; creangă uscată, vreasc - fausset; fagot” 1893 (Șez. II). Ucr. kljap „cep, căluș”, cu -m- probabil sub influența lui cleampă (= clampă)0II Cf. rus. kljap „căluș, cep, butuc” DA. CLEAN s.m. „nume dat mai multor pești de apă dulce din familia ciprinidelor, cu solzi albi, strălucitori - chevesne, goujon, ivre, saoul (Squalius cephalus, Albumus lucidus, Squalius dobula, Leuciscus dobula)” 1780-1801 (Micu, D.), var. elen. V.sl. *klenii, cf. bg. kljan, klen, ser. klijen, rus., ucr. klen' TDRG, DA, CADE, CDER 2130 sau bg. kljan SDLR, DEX. Var. elen, cf. rus. klen', ucr. klen' DA, Mihăilă, CELR, 44, SDLR. Fam.: cleniș^r s.m. (dim.) 1916 (Atila, P. 67); clenuț s.m. (dim.) 1903 (Marian, Ins. 57); clenwță s.f. (dim.) 1885 (H. III 309). CLEANF s.n. (Trans.) „bucată, colț de pâine - quignon” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., probabil <— *clenfăi <— clemfiii (= clefăi) 0 // Cf. coltuc, câlfan, câlfete, călhău, cărhan, clifan, clihan, crifoiu, crihan DA. CLEANȚ1 s.n. „(Ban.) pas, defileu, trecătoare; (Ban.) picior de deal; (Ban., Olt.) stâncă abruptă, râpă mare, stâncoasă - col de montagne, defile; pied (d’une montagne); roche escarpee” 1826-1829 (N. Stoica, C. B. 241), var. cheanțjanț, zgheanț. Ser. klanac (genitiv klancă) „defileu, strâmtoare”. Fam.: clânțoriie (cu rostirea bănățeană clânțoane) s.f. „hop (în drum)” 1900 (Jb VII, 84); clânțuros adj. „cu hopuri” 1900 (Jb VII, 84). CLEAP-CLEAP interj, care imită zgomotul produs de târșâitul picioarelor - interj, qui imite le traînement des pieds 1939 (SDLR), var. clezpa-cleapa. Onomatopee. CLE^PCA s.f. (Buc.) „pălărie veche - vieux chapeau” 1913 (corn. A. Tomiac în DA). Et. nes., probabil ucr. kljapka „vacă bătrână” DA (cf.), care avea probabil și sensul de „obiect vechi (și disprețuit)”, cf. ucr. kljapa „petec, zdreanță” DA. CLE/1PȘĂ 15 CLECET/ CLE/1PȘĂ s.f. „(Buc., Trans. de N) palmă, lovitură cu palma; (Munt.) leapșă, lovitură ușoară; în expr. de-a cleapșa, numele unui joc de copii - gifle; nom d’un jeu d’enfants” 1892 (Marian, î. 204). Rom. leapșă, cu c- sub infl. lui clap, clamp 0 (DA: cf. leapșă) sau germ Klapps „lovitură ușoară de palmă; trosc! plici!”, infl. de leapșă 0 (TDRG3: onomatopeic, cf. gem. Klapps) H Cf. și clepș DA; creație expresivă, bazată pe interj, clap CDER 2132. Fam.: clepșz vb. „a pălmui, a da cuiva o palmă” 1892 (Marian, î. 204); clepșzt1 s.n. (abstr.) 1892 (Marian, î. 204) <— clepși, clepșzt2 adj. „pălmuit; (fig.) prost, năuc” 1892 (Marian, î. 204) <— clepși', clepșuz vb. „a pălmui, a da cuiva o palmă” 1927 (Șez. XXIII, 42). CLE/1PȚĂ s.f. (Năs.; numai în locuțiuni figurate a prinde în a nu scăpa din -) „capcană-piege, trappe” 1931 (corn. N. Drăganuîn DA). Ucr. kljapec' „capcană, cursă” (genitiv kljapca), cf. slavon klepica „laț” (citat de N. Drăganu, DR 2, 1921-1922, 900 ca formă ucr.), rus. kljapca „cursă”. CLEARING ([’kli(o)rir)]; pronunțat prin românizare cliring) s.m. sg. tantum „sistem de decontare (între state, companii) prin intermediul băncilor, prin compensarea reciprocă a creanțelor și a datoriilor, în scopul echilibrării schimburilor comerciale - clearing” 1910 (1. Panțu, Pr. 74), var. grafică cliring. Engl. clearing DEX, propriu-zis „clarificare, limpezire” (< lo clear „a clarifica, a limpezi” < clear „clar” < v.fr. cler < lat. clărus), fr. clearing (< engl.) DA. Cf. chiar, clar, clenzn, declarrz. CLE/1ȘCĂ1 s.f. „(Trans.) instrument de lemn cioplit, lat și crestat la un capăt în forma unei furci, cu care se prind doagele sau cu care se fixează rufele spălate întinse pe frânghie; cârlig, cârligel; (Teleorman) mașină hodorogită - crochet ou pince de bois; machine hors d’usage” 1912 (I. Cr. V, 374). Et. nes., probabil singular refăcut de la clești, pl. lui clește, Viciu, S. GL, DA. CLE^ȘCĂ2 s.f. (rar) „mămăligă rău făcută, cir - mauvaise bouillie” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea). Et. nes., probabil ^fleașcă (DA), cu substituirea lui f- prin c- sub infl. lui clei, cleios. CLE14TĂ1 s.f. „bucată îngustă de pământ; (Teleorman) grup de vii, pământuri; locuri împărțite - bande etroite de terre; ensemble de vignes ou de terrains; surfaces parcelees” 1885 (H. IV, 267). Bg. dial. kletka „strat de legume” < klet „cușcă de păsări; cămară, hambar, depozit” SDLR, DA (cf. bg. klet, kletka). Cf. clet, clit, clztcă. CLE/1UCĂ s.f. (Buc.) „sanie stricată — trâineau gâte” 1913 (corn. A. Tomiac în DA). Et. nes., probabil rom. cleapcă „petec, zdreanță”, cu sensul generalizat „obiect stricat”; pentru oscilația între p și o/u înainte de consoană, cf. caut > capt, cheotoare > cheptoare 0 // Et. nec. DA. CLECET/vb. (Mehed.) „a se certa - se quereller” 1884 (H. IX, 91). Et. nes., probabil cleveti (DA: cf. clefeti, cleveti). CLECIE 16 CLEI2 CLECIE (acc. nec.) s.f. (Buc.) Jumătate de varză - moitie de chou” 1913 (com. A. Tomiac în DA). Et. nec. CLED s. sg. tantum (Trans.) „masă cleioasă - bouille” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., probabil contaminare între clei și glod0 (cf. clei, clisă DA). Fam.: clend#s adj. „necopt bine” 1898 (Șez. VII), var. clindos <— cled sau clidă „argilă” (cuvânt înrudit cu cled) Avram, NCE, 87 // et. nec. DA. CLEFET/ vb „a mânca cu zgomot; a bombăni; a bate cercurile la o bute - manger bruyamment, mâchonner; bougonner; chasser â force les cercles sur un tonneau” 1839 (Vaillant, V.). Et. nes., probabil <— cleaf, infl. formal și semantic de cleveti ° (DA, CDER 2133: înrudit cu clefăi’, SDLR: var. a lui cleveti). Fam.: clefete# s.f. „ciocan de lemn cu care dogarul bate cercurile la buți” 1839 (Vaillant, V.), probabil refăcut din pl. clefetele al unui *clefeteală (<— clefetî)’, clefetit s.n. (abstr.) 1904 (Săm. III, 663); clefetitar1 adj. „care mestecă greu” 1857 (Polizu, V.); deferitor2 s.n. „unealtă a dogarilor, cioacă” 1870 (Costinescu, V.). CLEFT s.m. (înv., livr.) „haiduc din Pind - clephte” 1839 (GT nr. 20, 80). Ngr. „hoț” (< gr. KĂenrqs' < tcXemcLP „a fura”). Cf. clepsidră, cleptofobie, cleptomanie. CLEI1 s.n. „substanță vâscoasă naturală sau sintetică, folosită la lipit; secreție a unor arbori; secreție vâscoasă care se formează în ureche - colle, glue; gomme, resine; cerumen” 1509 (atestare incertă într-un document slavo-român, unde forma (za) kleju ar putea reprezenta nu numai rom. cleiu, ci și cuvântul slav, dar într-o formă cazuală greșită; atestare certă 1582 PO). V.sL sau m.bg. klej, klej (atestat sec. XIV, cuvânt general slav, probabil < v.sl. *kuleji, cf. sloven kdlje Vasmer, ESRJ, II, 246). Fam.: clei3 vb. „a lipi cu clei, a încleia” 1582 (PO); cleiulă s.f. (abstr.) 1893 (DDRF) clei3’, cleios adj. „lipicios, vâscos” 1691 — 1697 (T. Corbea, D. s.v. glutinosus)’, cleitor, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care cleiește; perie cu care se cleiește” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. glutinator) <— clei'’’, cleitură s.f. „cleire; vâscozitate” 1825 (LB) <— clei3’, cleiță1 s.f. „arbust veninos, folosit în farmaceutică, tulichină (Daphne Mezereum)” 1869 (Negruzzi, O. II, 447); descleia vb. „a (se) detașa, a (se) dezlipi; (despre țesături) a curăța de apret” 1743 (Neculce, L.), var. (înv.) descliz, desclei <— des- + (îri)cleia, (în)clei’, încleia vb. „a lipi cu clei; a (se) încleșta” 1743 (Neculce, L.), var. înclev, încleioșa vb. „a mânji, a spoi cu clei ceva pentru a prinde păsări sau în alte scopuri” 1870 (var. încleioși, Costinescu, V.) <— cleios’, încleioșeulă s.f. (abstr.) 1934 (DA) <— încleioșa’, înc lei tură s.f. (abstr.) 1705 (Cantemir, I. I.) <— încleia. Cf. hlei, năclăi. CLEI2 s.m.sg. (Ban.) „trifoi, lucemă - trefle, luzeme” 1885 (H. IV, 176). Germ. Klee „iarbă”. CLEION/4J 17 CLEN CLEION/1J s.n. „rețea de nuiele împletite între pari înfipți în pământ, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, un taluz - clayonnage” 1958 (DLRM). Fr. clayonnage < clayon „împletitură de nuiele care servește fie pentru uscarea anumitor alimente, fie ca îngrăditură” < claye „împletitură, în special din răchită, folosită în scopuri foarte variate” < v.fr. cleide < galic deda (atestat în latina medievală sub forma clida „împletitură de nuiele pe care erau depuse cadavrele condamnaților la supliciu sau ale victimelor unui asasinat”). CLEISTOG/1M adj. (despre flori) „care prezintă cleistogamie - cleistogame” 1938 (M. enc. agr. II, 97). Fr. cleistogame (< cleisto- < gr. KXeiavoy „închis, care se poate închide” < ide leu „a închide” < idel^ „zăvor, cheie” + -game < gr. „uniune, nuntă”). Fam.: cleistogam/e s.f. „modalitate de autopolenizare a florilor, fără deschiderea caliciului” 1978 (DNJ) < fi*, cleistogamie. Cf. -gam, gamet, monogam, hierogam/e, poligam. CLEMAT/TĂ s.f. „plantă cățărătoare, cultivată ca plantă ornamentală, care, în stare naturală, crește pe lângă garduri și prin păduri - clematite” 1883 (Brandza, FI.). Fr. clematite, împr. din lat. clematitis, -idem < gr. idr^aTÎTis' (< xX/j^a „mlădiță, lăstar” < xXân „a sparge”). CLEMĂ s.f. „clește de lemn întrebuințat de șelar pentru a strânge și a ține bucățile de piele, când le coase; dispozitiv pentru fixat materiale, piese; agrafa - pince du sellier; crochet qui sert â joindre plusieurs pieces; agrafe” 1893 (var. eleni s.n. DDRF). Germ. Klemme. Var. eleni, refăcută din pl. cleme. Sensul de „agrafa”, prin confuzie cu clamă. Cf. clamă, clemendeu. CLEMENDEU s.n. (Bih.) „bucată mică de oțel în formă de paralelogram, pe care se sprijină partea inferioară a unui drug de fier care susține prâsnelul la moară - cheville d’acier” 1886 (Pompiliu Bih.). Probabil germ. Klemmende „capătul scoabei” (< Klemme „clemă, scoabă” h- Ende „capăt, sfârșit”) DA. Cf. clemă. CLEMENT adj. „care are capacitatea de a ierta ușor; îndurător, milostiv - clement” 1848 (Negulici, V.). Fr. clement (împr. din lat. clemens, -ntem), lat. neol. clemens, -ntem. Fam.: clemență s.f. „iertare, îndurare” 1794 (Văcărescu, Ist.) < lat. neol. clementia, fr. clemence\ inclement adj. „neiertător, neîndurător; aspru” 1939 (SDLR) < fr. inclement, lat. neol. inclemens, -ntem\ inclemență s.f. „duritate, asprime” 1907 (Ibrăileanu, O. I, 307) < fr. inclemence, lat. neol. inclementia. CLEN s.n. (Mold., înv.) „membru al unui tribunal, al unei societăți - membre d’un tribunal, d’une societe” 1810 (îns. ms. III, 272), var. den, var. grafică cilen. Rus. elen „membru”. Cf. ciolan. CLENCI 18 CLEP CLENCI s.n, s.m., adv. „creangă (uscată) cu rămurele în formă de cârlig, de care se poate agăța ceva; ramură a cornului de cerb; cârlig, obiect cu formă ramificată (prepeleac, bold al cataramei, clanță, vărguță cu un cârlig în vârf care se leagă de coada coasei); ghimpe (în forma clinei)', tăietură în formă de unghi ascuțit cu care se însemnează mieii; (fam.) motiv de ceartă, intrigă, șicană; piedică; subterfugiu; deloc - branche (morte) qui sert de crochet; andouiller; crochet; objet de forme ramifiee (pieu â deux bras, ardillon, loquet, cheville de la faux); epine; entaille faite sur la peau des agneaux; motif de dispute, intrigue, chicane; obstacle; subterfuge; pas du tout” 1519 (antrop. Clinciul, D. Bogdan, Gl.), var. cle&ncă, cle&ngă s.f. „lemn strâmb”, cleci\ clinei2. V.sl. *klf>ci CDED II 61, BER (cf. bg. klecka, kleca „bețișor, așchie”, rus. kljac „ciot de lemn, bară, căluș”, ucr. kljac „băț”, ser. klec „căluș”, klecka „piedici de lemn puse la picioarele vitelor sau ale câinilor”, pol. klțk „coamele plugului”, sorab de sus klak, kleck „obiect încovoiat”) > clinei (forma clenci, neconformă cu modul obișnuit de redare a v.sl. în rom., a rezultat probabil din contaminare între clinei și cleci °); var. deci < bg. *klec (< *kldd), ser. klec (cf. bg. klecka Capidan, DR 3, 1922-1923, 1088) // Bg. klince (dim. lui klin „pană, ic”) DEX; cf. bg. klince „cui de potcoavă” < klin, klinka, klinco „om zgârcit”, rus. klek uscătură, bg. klek Jneapăn”, germ. Knieholz, v.sl. klecati „a îngenunchia” DA; bg. klence, klince CADE; cf. v.sl. kljuci „cârlig, cheie”, kliuka „șiretenie”, klecati „a se închina, a șchiopăta” SDLR; probabil creație expresivă din familia lui clanț CDER 2137. Var. cleancă, cleangă, infl. de creangă. Fam.: clece1 s.f. pl. tantum „pari de lemn cu care se termină năvodul” 1898 (var. cleci2, Dame, T.), var. clzce2 s.f. (sg.) < rus. kljac (< v.sl. *kb?cTy, clenciwș s.n. (dim.) c.1650 (Anon. Car.); clenciurus adj. „cu clenciuri, spinos, noduros; (fig.) încurcat” 1682 (var. clinciuros, Dosoftei, V. S. sept. 25v); clenciuZ vb. refl, „a se certa, a-și căuta motiv de ceartă” 1927 (Șez. XXIII); clenciuvă s.f. (Buzău) „cârlig de prins canaturile ferestrei atunci când este deschisă” 1939 (SDLR) probabil <— *clengiiigă <— clenci', clinctos adj. „cu clenciuri” 1683 (Dosoftei, V. S. ian. 34r); de-a clencea loc. adv. „numele unui joc de copii” 1884 (H. V, 212), var. de-a cl\ncea’, înclincZt adj. (despre câini) „împreunat” 1909 (Pascu, Cim.); înclinciurut adj. „îndoit, sucit; nehotărât, nestatornic” 1916 (Lungianu, CI.) <— *înclinciura <— dinciuri, pl. lui clinei (= clenci) °ll^- clinciură DA. CLENODIU s.n. (livr., Trans.) „bijuterie-joyau” 1812 (Șincai, Hr.), var. cUnoid. Germ. Kleinod (< germ, medie de sus kleinot < klein „mic”). CLEOMBĂN/ vb. (Ban.) „(despre corzi) a vibra, a zbârnâi; (despre cai) a clănțăni din dinți de foame - vibrer, claquer (des dents)” 1924-1931 (Novacovici, C. B.). Rom. clempăni, posibil infl. de bombăni0 sau derivat de la o bază onomatopeică DA. CLE0MPFĂR s.m. (Ban.) „tinichigiu - ferblantier” 1896 (Jb III, 318). Germ, (șvab) Klem(f)ner (= Klempner) sau ser. klomfer (< germ.). CLEP adj. (N Trans.; despre porci) „cu urechile clăpăuge - (en parlant des cochons) aux oreilles pendantes” 1886 (Pompiliu, Bih). V.sl. klepii (< klap-, radical onomatopeic, cf. klapati „a plesni”), cf. ser. klepa DA. Fam.: căpleun adj. (Ban.) „clep” 1885 (H. XVIII, 295) <— clepan, cu metateză; depun adj. (Mehed.) „clep” 1884 (H. IX, 91); ckpeș adj. (despre cai și despre oi) „clăpăug” 1922 (Calul 472). Cf. clăpăug. CLEPCĂ/ 19 CLER CLEPCĂ/ vb. „a umbla prin mocirlă - patauger dans la bone” 1913 (Pamfile, A.R.). Derivat de la o bază onomatopeică, cf. clămpăi, cleampăi. CLEPEȚ s.m. „scândurică de brad din care se face șindrila - merrain ă echandoles” 1907 (Pamfile, J. II, 387), var. clepț. Et. nes., probabil înrudit cu ucr., rus. klepka „scândurică’" DA. CLEPEZ/W s.n. (S Trans.) „mâncare sărăcăcioasă făcută din caș și mălai, terci - plat ordinaire fait de fromage et de farine de maî’s” 1906 (Viciu, GL). Et. nec. DA. CLEPS/DRĂ s.f. „instrument cu structură simetrică, format din două vase suprapuse care comunică printr-un orificiu, cu ajutorul căruia se măsura timpul în funcție de câtă apă sau nisip se scurgea din vasul de deasupra în cel de dedesubt - clepsydre” 1822 (Bobb, DRLU), var. (înv.) clepsidru s.n. Fr. clepsydre, lat. neol. clepsydra (< gr. KXc^vSpa < gr. icXctttch' „a fura” + uSwp „apă”). Cf. deptofob/e, cleptoman. CLEPȘ s.m. (S Trans.) „bețigaș ascuțit la ambele capete, cu care se joacă țurca; (la atelaje) cui de lemn legat la capătul piedicii - bâtonnet aiguise aux deux bouts, utilise â un jeu d’enfants; valet d’une entrave” 1931 (DA). Et. nes., posibil contragere din clempuș DA. CLEPTOFOB/E s.f. (med.) „teama de a nu fi victima unui furt sau de a nu comite un furt - cleptophobie” 1969 (D. med.). Fr. cleptophobie (< gr. fura” + gr. -popiei < - rom. clipi), cf. ceh. klepot „ciocănitură”, ser. klepet „clinchet, dangăt”, v.sl. klopot „zăngănit, zgomot” (> rom. clopot) DA. Fam.: clipocenlă2 s.f. „zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur” 1933 (Călinescu, C.N.) <— clipoci2; clipoci2 vb. (despre apă) „a murmura, a susura” 1913 (Pamfile, A. R.) <— clipoti, cu substit. sufixului ° // clipoti cu pronunțare dialectală DA; formație onomatopeică DEX; clipocit2 s.n. (abstr.) clipoci2; clipoti vb. (despre apă) „a murmura, a susura” 1922 (C. Petrescu, S. R. 141); clipotit s.n. (abstr.) „sunetul produs de bătaia valurilor, murmur, susur al apei” 1911 (Conv. lit. XLV) clipoti. Cf. clipi, clipoci1, ctopot. CLIPS s.n. „obiect de podoabă (agrafa, broșă, cercel) care se prinde cu un fel de clapă sau cu un ac cu arc; piesă formată din două elemente, care se asamblează și se desfac cu ușurință - clip” 1966 (DN2). Germ. Klips. CLIRON0M s.m. (înv.) „moștenitor - heritier” 1676 (Zosim), var. clilonom. Ngr. KĂrjpouopo^ (< v.gr. < KĂfjpoe „lucru obținut prin tragere la sorți, lot, parte care revine cuiva” + -i'opo? < i^peiu „a atribui, a repartiza”, uepeaOat _a-și primi partea”). CL/SĂ1 29 CLIȘEU Fam.: ciironoamă s.f. 1836 (var. clironomă, Doc. Câmp. 408); clironomz vb. „a moșteni’1 1776 (Uricariul XI) < ngr. KX)ip(n'opc6\ clironomic adj. „de moștenire” 1862 (Pontbriant, D.); clironomicesc adj. „de moștenire” c.1800 (Uricariul III, 115) < ngr. K/\qp(n'()fjLK()^ cu adaptarea sufixului; ciironomze s.f. „(drept de) moștenire” 1705 (Cantemir, I. 1.), var. cleronoime < ngr. KXqpoi'opta'. clironomisz vb. „a moșteni” 1700 (Doc. Cal.) < ngr. KXrjpoi'oprjaa, aor. lui idqpoivpar, clironomis/t s.n. (abstr.) 1931 (DA) clironomisi\ ciironomisitor adj., s.m. „moștenitor” 1857 (Polizu, V.) <— clironomisi\ clironomitor adj., s.m. „moștenitor” 1717-1723 (Cantemir, Hr.) <— clironomr, desclironomisz vb. (înv.) „a dezmoșteni” 1852 (Alecsandri, O. V, 552) <— clironomisi. Cf. cler. CL/SĂ1 s.f. „un tip de pământ galben sau cenușiu, argilă vâscoasă; pastă nefrământată sau necoaptă bine, pâine nedospită; (Trans., Ban.) slănină - argile, glaise; pâte, pain mal cuit; lard” c. 1650 (Anon. Car.), var. hl\să. Bg. klisa „argilă” (înrudit etimologic cu klej „clei” BER II, 458) DA, CADE, SDLR, CDER 2154, DEX II Cf. fr. glaise „argilă”, occ. gleza, bg. klisav „cleios” TDRG1. Fam.: clisos adj. „vâscos, lipicios, cleios; argilos” 1839 (Vaillant, V.), var. hlisos. CL/SĂ2 s.f. (Ban.) „numele unui joc de copii - nom d’un jeu d’enfants” 1885 (H. XVIII, 262). Ser. klis „țurcă (bucata de lemn ascuțită și denumirea jocului cu ea)”. CL/SIS (înv.) s.f. „înclinație, aplecare spre ceva - penchant, disposition” 1782 (Dumitrache, I. 429). Ngr. kXici^ (< v.gr. KXimț? < «Xl-, radicalul verbului „a înclina”). Cf. anteclzză, ciimacteriu, d/max, cizmă, clznic, dinogrof, dinometru, dinorombic, clinoterapze, cl/tic, diaclimzi. monod/nic, periclzn, sinclim/L trid/iiic, trid/niu. CL/SMĂ s.f. „introducere a unor lichide în intestinul gros pe cale anală, în scop terapeutic - clystere” 1816 (Maior, învățătură). Germ. Klysma (< gr. xXuapa < KXugeii' „a scălda (despre valuri); a spăla”). Cf. clistzr, enteroclzză, rectoclzză. CLIST/R s.n. (pop.) „clismă; instrument folosit pentru spălături intestinale, irigator - clystere; clysopompe” 1691-1697 (var. glisteMi, T. Corbea, D„ s.v. clyster)^ var. crisfv\ glistir. Ngr. KXvaTqpL(ai'), KXvar^p(ad (< v.gr. KXvanjp „instrumentul cu care se face spălătura intestinală’’ < kXv&li' „a scălda (despre valuri); a spăla”) DA, SDLR, CDER 2157, DEX, TDRG2,3, germ. Klistier DA, CADE. Var. glisteari [glisteari] pare a fi reflexul unui magh. *kliszter (cf. kristely, klislely\ cf. magh./d/e> v.rom. fealifu) (>fel). Fam.: cristiruz vb. „a face spălături intestinale” 1814 (Calendariu) cristir (= clistir). Cf. dzsmă, enteroclzză. rectoclzză. CLIȘEU s.n. „planșă de metal sau de lemn pe care a fost reprodusă sau săpată în relief o imagine, spre a fi imprimată; imaginea fotografică negativă obținută în camera CLIT 30 CLIUC obscură, după care se face reproducerea fotografică; idee, expresie banalizată din cauza repetării excesive - cliche” 1883 (Cimpoiul, nr. 77, 303). Fr. cliche (< clicher „a amprenta, a grava”, probabil de origine onomatopeică sau < germ, medie Klitsch „terci, pastă, clisă” TLF). Fam.: clișa vb. (rar) „a face un clișeu pentru stereotipie” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V., I) < fr. clicher, clișaj s.n. (abstr.) 1939 (SDLR) < fr. clichage', clișeiza vb. (despre idei, expresii) „a (se) transforma în clișeu” 1972 (part, clișeiz&t, L. 22 IV, p. 7, în DCR2); portclișeu s.n. „casetă de lemn sau de metal în care se introducea clișeul fotografic” 1949 (LTR1) < fr. porte-cliche °, adaptat după clișeu II port-x + clișeu DEX. CLIT s.n. (Mold., Trans., Buc.) „teanc, grămadă - tas, monceau” 1682 (Dosoftei, V. S. nov. 130r). Ucr. klit' „cămară; stivă de lemne (DA); colivie”. Fam.: cIZtă s.f. „casetă, chivot?” 1768 (lorga, S. D. XVII, 105) < ucr. klit' „colivie”; clitișar s.n. (dim.) 1882 (Contemporanul, II); clituZ vb. „a stivui” 1913 (corn. A. Tomiac în DA). Cf. eleată1, clet, cIZtcă. CL/TCĂ s.f. (Mar., N Buc.) „colivie - cage” 1906 (var. chpcă, Țiplea, P.P.). Ucr. klitka A. Avram, LR 66, 2017, 1,3 // Cf. ucr. klepka „scândurică” DA (pentru varianta clipea, cuvântul clitcă nu figurează). Cf. eleată1, clet, clit. CL/TIC s.n. (lingv.) „cuvânt lipsit de accent propriu, atașat obligatoriu unui alt cuvânt sau unui grup - clitique” 1987 (LR 110). Engl. clitic, extras din enclitic și proclitic. Fam.: encIZtic adj. „cuvânt lipsit de accent propriu, care se atașează obligatoriu la sfârșitul unui cuvânt sau grup” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) < fr. enclitique, germ, enklitisch (< lat. târzie encliticus < gr. tikos < eyKĂiat^ „encliză” < eyic/Xlveu' „a înclina, a sprijini de” < ev- „în” + idiveiv „a înclina”); encIZză s.f. „atașare a unui cuvânt neaccentuat la cuvântul sau grupul precedent” 1871 (LM) < fr. enclise, germ. Enklise (< gr. eyKĂtat^ < eyKXiveiv „a înclina, a sprijini de” < ev- „în” + kAlvclp „a înclina”); procIZtic adj. „cuvânt lipsit de accent propriu, care se atașează obligatoriu înainte de alt cuvânt sau grup” 1871 (LM) < fr. proclitique, germ, proklitisch (< lat. savant procliticus, creat după modelul lui encliticus)', procIZză s.f. „atașare a unui cuvânt neaccentuat la cuvântul sau grupul următor” 1940 (Pușcariu, LR, I) < fr. proclise (< proclitique, după enclise). Cf. antecIZză, climacteriu, ckmax, clZmă, cIZnic, clinograf, clinometru, clinorambic, clinoterap/e, cIZsis, diaclinal, monocIZnic, periclZn, sinclinal, tricIZnic, triclZniu. CL/TORIS s.n. „mic organ erectil din aparatul genital extern feminin - clitoris” 1871 (LM). Fr. clitoris < gr. rXet ropi^ -ido? (probabil formație pe baza rădăcinii verbului KXivetv „a înclina”, cu sensul „mică colină”). CLIUC s.n. (Ban., Olt.) „ceea ce rămâne din fructe după stoarcere sau din fagure după extragerea mierii - residu de fruits presses ou de rayons apres l’extraction du miel” 1868 (var. duc, I. lonescu, Agr. M. 382). CLIUCI1 31 CLO/4MBĂ1 Ser. kljuk. Fam.: cliucă/ vb. (Ban.) „a zdrobi strugurii folosind un băț cu mai multe crengi în capăt” 1884 (H. XVIII, 267), var. clucăx <— cliuc CADE sau < ser. kljukati DA, Gămulescu, ES, 114-115; cliucăitor s.n. (Ban.) „băț cu mai multe crengi în capăt, cu care se zdrobesc strugurii” 1884 (H. XVIII, 267) <- cliucăi. Cf. clic2. CLIUCI1 s.n. (înv.) „cheie, formulă pentru rezolvarea unei probleme - clef d’un probleme” 1703 (Psaltire, în BRV IV, 29), var. chici2. Slavon kljuci „cheie”. Fam.: cluci1 s.m., s.n. (Mar.) „cârlig de care se agață un vas pentru fiert” 1931 (corn. Ittu, în DA) < ucr. kljuc „cârlig, cheie”. Cf. clici, cb/cer, colcer. CLlt/MPĂ s.f. (Buc., Trans.) „grup de animale sau de oameni - troupeau, groupe de gens” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA). Săs. klumpon „grămadă (de oameni, de animale etc.); masă informă, cocoloș, ghemotoc”0 (= germ. Klumpen, dat ca etimon de DA). CLIV/4 vb. „a despica un mineral cristalizat pe direcția naturală a straturilor lui - cliver” 1862 (Pontbriant, D.). Fr. cliver (< ol. klieven „a despica”). Fam.: clivabil adj. „care se poate cliva” 1900 (Enc. rom. II) < fr. clivahle', clivabilitr/te s.f. (abstr.) 1902 (Murgoci - Ludwig, M. 42) <— clivabik clivaj s.n. „despicare a unui mineral; (fig.) separare, sciziune” 1852 (var. clivagiu, Marin, Pr„ I) < fr. clivage. CLO/1CA1 s.f. „canal subteran de scurgere a deșeurilor; loc foarte murdar; om vicios; cavitate din corpul unor animale (păsări, reptile, amfibieni) în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare - cloaque” 1851 (Stamati, D.). Lat. neol. cloaca, cu sensul științific după fr. cloaque, Fam.: cloacr/l adj. (zool.) „referitor la cloacă” 1946 (Băcescu, Peș. 66) < fr. cloacal. CLO/1DENĂ s.f. (Trans., Mar.) „cartof- pomme de terre" 1922 (Isvorașul IV, 8). Et. nec. DA. CLO.4MBĂ1 s.f. (Trans., NV Munt.) „creangă; cârlig de fier - branche; crochet en fer” 1702 (P. Pr. 3r), var. cleoambă' (și „mână”), cleombă, clsmbă, eram bă', croambă. Et. nes., posibil săs. klobm „lemn despicat, diverse obiecte în formă de furcă sau de cârlig" (= germ. Kloben\ cf. SSW, V, 190) ° II Posibil săs. klompzn (= germ. Klumpen, mai vechi și Klumpe, Klompe) „butuc, măciucă” TDRG („et. nec., cf. săs. Klompan”), N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 1089, DA, CDER 2160, Arvinte, RLRG, 14 (dar sensurile corespondentelor săsești ale germ. Klumpen, potrivit SSW, V, 199, sunt „cocoloș, masă informă, grămadă”); element slav, cf. ceh. klomen „ramură” CDED II, 63; posibil legat și de sl. klobo „minge” CDER 2160; v.gr. icopup^q „ramură tânără” (de fapt „vârf, coc, ciorchine”) Pascu, Etim. rom., 47; et. nec. DEX. Var. cu -r-, infl. de creangă, crangă, CLO/1SMĂ 32 CLOCĂ1 Fam.: cleomburea s.f. (dim.) 1890 (var. cliumburea, Marian, Nu. 616); clombZță s.f. (dim.) 1893 (DDRF), var. clumb\ță\ clombas adj. „rămuros” 1825 (LB); clomburat adj. „rămuros” 1925 (Viciu, S. Gl.); clombață s.f. (dim.) 1825 (LB). CLO/ISMĂ s.f. „simptom constând în apariția unor pete galbene sau maronii pe față - chloasma” 1944 (Candrea, F. 240). Fr. chloasma, chloasme (< lat. savant chloasma, construit pe baza gr. „a (se) înverzi”). Cf. clor, cloroficee, clorofZlă, clorază. CLOAZON s.n. „perete transversal sau longitudinal prin care o ambarcațiune este împărțită în mai multe compartimente - cloison (ă l’interieur d’une embarcation)” 1931 (CADE). Fr. cloison „perete”, inițial „incintă fortificată” (< lat. *clausio, -onem „incintă, închidere” < claudere „a închide”). Fam.: cloisonne [klwazo'ne] s.n. „tehnică de prelucrare a emailului, care constă în turnarea acestuia în mici despărțituri sau compartimente metalice, în funcție de motivul decorativ; obiect astfel realizat” 1962 (DER) < fr. cloisonne (< cloisonner „a separa prin pereți” < cloison). Cf. claus, claustra, clauză, closet, conchZde, desch/de, exclude, include, închzde, recluziune. CLOB/4NȚ s.m., s.n. (Buc., Trans.) „cioc; gură; cârlig - bec; bouche; crochet” 1856 (var. clombanț, scris clonbanț, Sbiera, Pov. 244), var. clobonț, coblanț. Et. nes., posibil <— cârlibonț „cârlig” > *clibonț, modificat după clan? „cioc”, care explică și sensul „cioc, gură” ° (SDLR: „v. cârlibonț”) sau <— cloambă „cârlig; creangă” + clanț 0 (CDER 2160: cloambă + clonț) H Et. nes., probabil <— ciont contaminat cu ucr. kljiiba „scoabă, cârlig al luntrașilor”, cf. ceh klubâk „cioc” DA. CLOC1 interj, prin care se imită strigătul cloștii - interj, qui imite le gloussement de la couveuse 1931 (DA), var. clo-clo. Onomatopee răspândită în mai multe limbi slave, cf. bg. klok-klok, klo-klo, ser. kloktati, sloven klokati, rus. kloktati „(despre păsări) a scoate sunete specifice”. Radicalul cioc- a fost probabil refăcut pe baza interj, repetate clo-clo. Fam.: clacă2 s.f. (Trans., Olt., Munt.) „cloșcă; constelația Pleiadelor” 1780-1801 (Micu, D. 318), var. cloacă2, (Buc.) cleoacă <— clocăi °!clocx (DA, S. Pușcariu, DR 1, 1920-1921, 97) sau împrumut slav, cf. slovac kloka „cloșcă” CADE, Mihăilă, ÎVS, 85 // cloci DA (posibil), CDER 2162; clocă/ vb. (despre cloști) „a cloncăni” 1806 (Șincai, Economia); clocăZt s.n. (abstr.) 1893 (DDRF) <— clocăi’, clocăitură s.f. (abstr.) 1871 (LM) <— clocăi’, clocăr/ vb. (Trans., despre cloști) „a cloncăni” 1780-1801 (Micu, D.) <— clocx sau <— clocăi cu substit. sufixului; clocnZ vb. „a cloncăni” 1691-1697 (inf. lung ciocnire, T. Corbea, D., s.v. closmus)’, colcuZ vb. (Tulcea) „(despre curcan) a scoate sunete specifice” 1885 (H. XIV, 397) <— clocăi, cu metateză și substituirea sufixului ° (DA: „onomatopee”). Cf. clocZ, clocotZ, clone, clață. CLOCĂ1 s.f. (Ban., SV Trans.) „plasă de prins pește, în formă de sac - poche â pecher” 1885 (H. XVIII 4). Et. nes., posibil <— clocă2 „cloșcă” DA, CADE // Sloven kloka SDLR. CLOC/ CLOCOCIOR 33 CLOC/ vb. „(despre păsări) a sta pe ouă pentru a Ie încălzi și proteja, până la ieșirea puilor; (fig.) a pune ceva la cale; a se gândi insistent la ceva; a sta inactiv, a trândăvi; (refl., despre lichide, alimente stătute) a se altera - couver; tramer, couver un plan; paresser; s’alterer, pourrir” 1592-1604 (FI. D.), var. cleoci. Bg. kloci (ind. prez., pers. 3) „(despre cloșcă) a cloncăni” (< baza onomatopeică klok/kloc BER II, 472) DA, CADE, Mihăilă, ÎVS, 85, DEX // <- cloccr Pușcariu, DR 1, 1920-1921, 97, CDER 2162 (probabil creație internă expresivă), greu de acceptat dată fiind existența cuvântului și în ar. (clucire), cu același sens, ceea ce indică anterioritatea lui față de clocă~. Fam.: cloceală s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.); clocit s.n. (abstr.) 1846 (Penescu, M. 70); clocitoare s.f. „instalație pentru clocitul artificial al ouălor sau al icrelor; (înv.) instalație pentru îngrijirea copiilor născuți prematur sau plăpânzi” 1903 (TDRG); clocitor adj. (despre păsări) „care clocește” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. incubator)-, clocitwră s.f. „faptul de a cloci; perioada și rezultatul clocitului; oul clocit; cuibar; (fig.) apă stătută; vin rău; mâncare stricată; aer stătut și închis; om leneș sau slab și palid” 1780-1801 (Micu, D. 318); cloșcrir s.m. „bărbat care stă mai mult acasă” 1862 (Pontbriant, D.) <— cloșcă', ctoșcă s.f. „pasărea (mai ales găina) care clocește ouă sau are pui; (fig.) femeie cu copii; femeie bătrână și răutăcioasă; femeie leneșă; (p. anal., în pl. cloște) cartofi; constelația Pleiadelor (numită și găina, găinușă, clocă, cloță)', numele unui joc de copii” c. 1650 (var. înv. cloccă, Anon. Car.) < bg. klocka, ucr. klocka', cloșcărZe s.f. „locul în care se țin cloștile; casă sau trăsură sărăcăcioasă” 1898 (Zamfirescu, V. Ț. 34) <— cloșcă', cloșcov^nie s.f. (peior.) „femeie bătrână” 1892 (Șez. I, 60) <— cloșcă, cu sufixul depreciativ -ovenie-, cloșculZță s.f. (dim.) 1932 (DA) <— cloșcă', cloșci/ță s.f. (dim.) 1932 (DA) <— cloșcă', ctoșniță s.f. „cuibul în care clocesc cloștile” 1893 (Marian, Vr. 178) cloșcă, posibil infl. de coșniță', desclocZ vb. (rar) „a face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească” 1935 (Sărmanul Klopștock, F. II, 80); încloșnat adj. (în descântece, despre cloști, fără sens clar) 1908 (Pârvescu, H. C.) <— cloșcă, cf. cloșniță-, neclocitor adj. „care nu clocește” 1915 (Gorovei, Cr. 134) <— clocitor, răsclocZ vb. „a cloci mai mult decât normal; a face ca o cloșcă să înceteze să mai clocească” 1868-1869 (Eminescu, „Geniu pustiu”, în O. VII, 218). Cf. cioc1, clocotZ, ctoță. CLOCOCE/iN1 s.m. „(Țara-Oltului) măcriș de câmp; (Valea Jiului) brusture - oseille sauvage; bardane” 1906 (Viciu, Gl.; incert 1800-1802 antrop., Naum Râmniceanu, C. I. 10). Et. nes., posibil clococior sau clocotici' (DA: cf. clocotici). CLOCOCE/4N2 adj. (Hațeg) „numele unui soi de mere - nom d’un sortiment de pommes” 1885 (H. XVII, 7). Et. nes., posibil *clopocean, pronunție dialectală pentru *clopotean <— Clopotiva (top.), satul unde a fost atestat cuvântul. CLOCOCIOR s.m. (reg.) „lăptucul oii, brustan (Telekia speciosa) - laitue vireuse” 1893 (DDRF). Et. nes., posibil clopocior DA sau <— clocotici', cu substit. sufixului ° (DA: cf. clococean', unde trimite la clocotici). Fam.: clococtov s.m. „lăptucul oii” 1618 (top., DIR B III) clococior, cu substit. finalei. CLOCOT/ 34 CLONĂ CLOCOT/ vb. „a fierbe; (p. ext., despre lichide) a se agita puternic și zgomotos; (fig., despre oameni) a se agita, a fi cuprins de emoții puternice; a răsuna cu putere, a vui - bouillir, bouilloner; (fig.) bruler (de colere, d’impatience, etc.); enrager; resonner, retentir” 1590-1602 (Codex Sturdz.), var. (Munt.) colcotx. V.sl. klokotati (< klokotu „clocot”, probabil dintr-o rădăcină onomat. klok-, BER II, 463); var. colcoti clocoti, prin metateză. Fam.: clocot s.n. „agitație zgomotoasă a unui lichid în fierbere; (p. ext.) mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid; (fig.) zbucium, agitație, frământare (sufletească, socială)” 1623 (antrop., DIR A, V, 241), var. clocut, colcot (prin metateză) < v.sl. klokotir, clocoteolă s.f. (abstr.) 1590-1602 (Codex Sturdz.); clocotZș1 s.n. (rar) „clocot; val de apă” 1625 (incert top., DIR B IV, 505; ca apelativ, 1901, Vlahuță, R. P.); clocotZș2 adv. (rar) „clocotind, în clocote, în fierbere, cu vuiet” 1893 (DDRF); clocotit s.n. (abstr.) 1906 (Graiul I, 520); clocotitor adj. „care clocotește” 1760-1770 (Meșt. doft. 193); clocotit# ră s.f. (abstr., rar) 1857 (Polizu, V.); clocotos adj. (hapax Odobescu, Doamna Chiajna) „clocotitor” 1860, var. colcotos (în unele versiuni ale aceluiași text); colcotZce s.f.pl. (Munt.) „mici erupții apărute pe piele” 1884 (H. IV, 48) colcoti (= clocoti). Cf. clocotZci1. CLOCOT/CI1 s.m. (S Mold., Mehed., Teleorman, Ban.) „arbust din familia stafilaceelor, cu flori alburii (Staphylea pinnata); plantă montană din familia scrofulariaceelor, cu flori galbene și cu pete albăstrii - faux Pistachier, Nez coupe, patenotrier, staphylier pinne; bonnet-de-pretre; cocrete, crete de coq” 1473 (top., DERS), var. (Ban.) clocotică s.f. Ser. klokoc ik, klokocika (< klokot „clocot”, cu origine onomatopeică, cf. pol. klokocza, klokotka, sloven klokotoc, ceh. klokoc id.), cu substit. finalei sau cu metateză DA (cf. ser. klokocika, pol. klokocza, klokotka, sloven klokotoc, ceh. klokoc), SDLR, DEX (cf. ser.) // <— clocot TDRG1. Fam.: clocotZș3 s.m. „Staphylea pinnata” 1900 (Barcianu, D.) <— clocotici', cu substit. sufixului; locotZță s.f. „Staphylea pinnata” 1893 (DDRF) <— *clocotiță (= clocotici). Cf. clocotZ. CLOCOT/CI2 s.m. (rar) „bucată de flanelă cu care țăranii își învelesc piciorul până la genunchi - bande de flanelle servant de molletiere” 1893 (DDRF). Et. nec. CLOCOȚEL s.m. (mai ales la pl.) „plantă erbacee cu flori mari, albastre, clematită (Clematis integrifolia); rutișor (Thalictrum aquilegifolium) - aquilegie; clematite â feuilles entieres” 1783 (Benkd), var. (pl.) clocoti. Et. nes., probabil <— clopoțel CDED II, 64 sau clocotici' (SDLR: „rudă cu clocotici”’, CDER 2163: din aceeași rădăcină slavă ca și clocotici, clococean, clococior) II clocot, cf. clocotiș, clocotici TDRG, CADE, DEX („cf. clocot”). CLONĂ s.f. (biol.) „organism produs pe cale artificială dintr-un ascendent unic - clone” 1962 (DER), var. clon1. Engl., fr. clone (< gr. kăcov „vlăstar”). Fam.: clon# vb. „a crea o clonă” 1988 (DEX-S) < engl. clone’, clon#j s.n. „donare” 1988 (DEX-S) < fr. clonage. CLONC* 35 CLONȚ CLONC1 interj, prin care se imită strigătul cloștii și al altor păsări - interj, qui imite le gloussement de la couveuse et d’autres oiseaux 1847 (Pann, P. V. I), var. clon'(-clone), clGnca(-clnnca). Onomatopee, cf. cioc'. Fam.: clorzncă s.f. (Năs.) „cloșcă” 1902-1903 (Șez. VII) <— cloncăi sau clone'\ clone3 s.n. „instrument de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige” 1907 (Dunăreanu, Ch.), var. cloc2\ elonezm s.m. (înv.; reg.) „pasăre de pradă (corb, uliu, vultur) care scoate strigăte specifice; (fig., înv.) persoană de vază hrăpăreață” 1835 (Gorjan, H. II) clone', infl. semantic de croncan „pasăre de pradă”; cloncăz vb. (despre cloști și alte păsări) „a scoate sunete specifice” 1814 (Țichindeal, F.); cloncăială s.f. (abstr.) 1932 (DA) cloncăr, cloncăzt s.n. (abstr.) 1838 (Albineț, M., 21) <— cloncăi', cloncăitor adj. „care cloncăie” 1932 (DA) <— cloncăi', cloncăitzzră s.f. (abstr.) 1835 (Gorjan, H. II) cloncăi, cloncăneală s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) cloncăni', cloncănz vb. (despre cloști și alte păsări) „a scoate sunete specifice” 1870 (Costinescu, V.); doncănzt s.n. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) cloncăni, cloncănitor adj. „care cloncăne” 1932 (DA) <— cloncăni, cloncănitz/ră s.f. (abstr.) 1871 (LM) cloncăni, chncăt s.n. „strigătul cloștilor și al cocorilor” 1885 (Contemporanul, V) cloncăi. CLONC2 s.n. (Buc.) „umflătură - enflure” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA). Et. nec. CLOND/R s.n. „vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi alcoolice - sorte de carafe” 1649 (Mardarie, L.), var. cronăr, scronăr. Ngr. KĂcoimjpi (= icpajimjpi < gr. tcpvcorijpLou „vas de răcit” < Kpvo^ „frig”). Pentru var. crontir, posibil și bg. krontir (var. a Iui krondirj. Fam.: cloiidinzș s.n. (dim.) 1829 (Episcupescu, O. S.). Cf. crio-, cristei. CLONGNZ vb. (înv., rar) „(despre cloști și alte păsări) a scoate sunete specifice - glousser” 1829 (Zilot Românul, A. S.). Rom. clone' (DA: înrudit cu cloncăi, cloncăni) sau alterat din ciocni (<— cioc') °. CLONȚ s.n., s.m. (Mold., Buc., N Trans., Ban.; azi generalizat cu sensul fig. peior.) „cioc, plisc; (peior.) gură; dinte mare; stâncă ascuțită; interiorul unei semințe, germene; cocoșul puștii - bec; gueule: croc, grosse dent; roc pointu; germe; chien de fusil” 1705 (Cantemir, I. I.). V.sl. *klj unici (dim. din kljunu „cioc” < kljujc, klivati „a lovi cu ciocul, a împunge”, cf. bg. kljunec „cioc”) DA, împrumutat cu tema pluralului și a cazurilor oblice (cf. genitiv kljunca etc.) Mihăilă, ÎVS, 86 H Bg. kljunec CADE; cf. bg. kljunec DEX; <— clan? „cioc”, cf. cleanț și ser. kljun, dim. kljunic „cioc” SDLR; probabil <— clof „bucățică, vârf" CDER 2170. Fam.: cleonț adj. (Ban.) „știrb, fără dinți” 1885 (H. XVIII, 173); clozznță s.f. (glumeț și peior.) „gură; babă tară dinți, bătrână” 1842 (Alecsandri. O. I, 7), var. cleowiță', clonter s.m. (ornit.) „botgros, cioc-gros” 1883 (Marian, Om.); clontet, -ă adj., s.f. „cu dinți mari și rari, (bătrână) cu un singur dinte; cu gura în formă de cioc; (fig.) obraznic la vorbă” 1852 (Alecsandri, P. P. 57); clonteu s.m. „bătrân flecăreț” 1896 (Gheție, R.M.) <— clonț, după CLOP 36 CLOR clănțău', clonțos adj. „cu clonț mare, cu cioc mare; (fig.) certăreț, arțăgos” 1893 (N.A. Bogdan, Pov.j; clonțurd s.n. (dim., Mar.) 1908 (Bud, P. P.). Cf. clovaci. CLOP s.n. „pălărie neagră țărănească; (Năs.) bucată de zahăr de formă conică - chapeau noir de paysan, bonnet; pain de sucre” sf. sec. XVIII (Bîrlea, îns. Maram., apud Tamăs, EW), var. colap, colop. Magh. kalap. Fam.: cloapă s.f. (Buc.) „pălărie veche, ponosită” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 233); clopar1 s.m. „pălărier” 1822 (Bobb, DRLU), var. colop^\ ciopor2 s.n. „pălărie” 1950 (CV II, nr. 11-12, 40); clopot s.n. (dim.) 1884 (Pop-Reteganul, Tr.); colopaș s.n. (dim., Neamț) 1892 (Mândrescu, L. P.) <— colop (= clop). CLOPOT s.n. „obiect metalic având aproximativ forma unui trunchi de con, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții acestuia, produce sunete caracteristice; obiecte de formă similară cu diverse întrebuințări (pentru protecția scufundătorilor, tip de capac); (Buc., bot.) Campanula carpatica - cloche; sorte de campanule” c.1500 (Psalt. Hur.). V.sl. klopotu „sunet strident, zăngănit” (derivat de la baza onomatopeică klop-/klep- BER II, 468) TDRG, CADE, SDLR, CDER 2166, DEX, cu sensul inițial „obiect care sună”, cf. bg. klopot „clopoțel la vite” Mihăilă, ÎVS, 146. Pentru vechimea împrumutului, cf. ar. cloput „clopoțel” // Bg. klopot DA. Fam.: clopotancă s.f. „vacă sau oaie care poartă un clopot” 1885 (H. V 281); clopotar s.m. „turnător de clopote; vânzător de clopote; persoană care trage clopotele la biserică; animal din turmă de gâtul căruia se atârnă un clopot” 1785 (Gr. Maior, Lex.); clopotărZe s.f. „turnătorie de clopote” c. 1782 (Melchisedec, H. 334); clopotărZță s.f. „soție de clopotar; femeie care trage clopotele Ia biserică” 1804 (lorga, S. D. XIII, 120) <— clopotar, clopoteasă s.f. „vită cu clopot” 1885 (H. XI, 116); clopotniță s.f. „turn de biserică sau construcție în formă de turn (situată lângă biserică), în care sunt instalate clopotele” 1498 (DERS, 48), var. clopodniță, clopodniță, cloponiță, cloporniță', clopoțean adj. „cu clopot” 1885 (H. V 430); clopoțel s.m. (dim.; bot.) 1582 (PO); clopoțZ vb. „a trage, a suna clopotele (sau clopoțelul); (fig.) a trăda, a divulga” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. tintino), var. (rar) clopotx. Cf. clipZ, clipoci1, cIZpot. CLOR s.n. (chim.) „element chimic gazos, de culoare galben-verzuie, cu proprietăți decolorante și dezinfectante - chlore” 1830 (var. hloră s.f., AR II, 434), var. hlor Fr. chlore (< gr. xX^poș „verde”). Pronunțarea cu h- se poate datora în egală măsură ngr. x^pto, rus. chior sau unei adaptări etimologizante a fr. chlore, germ. Chior. Fam.: anaclorhidrZe s.f. „absență a acidului clorhidric din sucul gastric, întâlnită în unele forme de anemie și în cancerul gastric” 1962 (DER) < fr. anachlorhydrie-, anticlor s.n. „substanță care fixează clorul, formând compuși netoxici” 1949 (LTR1) < fr. antichlore-, b ic lo rară s.f. „compus care conține doi atomi de clor” 1951 (LTR1 III) < fr. bichlorure', c Io ral s.n. „substanță chimică lichidă, folosită în farmacie ca antiseptic, calmant și hipnotic (acetaldehidă triclorurată)” 1898 (Enc. rom. I) < fr. chloral < chlore + al[cool]', cloramfenical s.n. „antibiotic puternic, folosit în tratamentul bolilor infecțioase; CLOR 37 CLOR cloromicetină” 1958 (var. cloramfenecol, LTR2 IV, 487) < fr. chloramphenicol < chlore + amphenicol „tip de antibiotic”; clonzt s.n. „sare formată prin combinația acidului doric cu o bază” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I) < ff. chlorate, germ. Chlorat, cloretenă s.f. „alcool folosit ca hipnotic și anestezic” 1958 (LTR2) < fr. chloretone < chlore + [ac]etone\ clorhZdric adj., în expr. acid - „gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul” 1852 (Marin, Pr. I, 14, 95), var. (rar) clorxdric < ff. chlorhydrique < chlore + -hydrique „referitor la hidrogen” < hydrogene „hidrogen”; eteric adj., în expr. acid ~ „acid oxigenat al clorului (HC1O3), folosit ca oxidant” c.1829 (var. hloric, Hol.) < ff. chlorique, clorinare s.f. (med.) „clorizare” 1949 (LTR1) < engl. chlorination (< chior ine „clor”), cu echivalarea sufixului 0 // <— clor DEX; clorZt s.m. „silicat natural hidratat de magneziu și fier, de culoare verde” 1898 (Enc. rom. I) < ff. chlorite', cloritos adj. (despre roci) „cu dorit” 1988 (DEX-S) <— ciorii clorizare s.f. „dezinfectare a apei prin tratarea ei cu clor” 1949 (LTR1) < ff. chlorisation, cu echivalarea sufixului; cloroform s.n. „compus organic al clorului, lichid incolor, volatil, cu miros caracteristic, întrebuințat în medicină” 1859 (Tumescu, Chir.) < ff. chloroforme < chlore + form[ique] „(acid) formic”; cloroform# vb. „a anestezia cu ajutorul cloroformului” 1862 (Pontbriant, D.) < ff. chloroformer, cloroformZsm s.n. (med.) „intoxicație cu cloroform” 1969 (D. med.) < ff. chloroformisme', cloroformiz# vb. „a anestezia, a adormi un bolnav cu ajutorul cloroformului înaintea unei intervenții chirurgicale” 1900 (TDRG1) < ff. chloroformiser, cloromicetZnă s.f. (farm.) „cloramfenicol” 1958 (LTR2) < ff. chloromycetine < chlore + [actino]mycetes, specie de ciuperci parazite - Actinomycetes Venezuelae - din care se extrage acest antibiotic; cloropenZe s.f. (med.) „concentrație mică a clorului în sânge” 1969 (D. med.) < ff. chloropenie < chlore + -penie < gr. nei/ia „sărăcie”; cloropicrZnă s.f. „substanță toxică cu efect sufocant și lacrimogen, folosită mai ales ca mijloc de atac sau apărare; lichid toxic cu miros înțepător folosit pentru deratizare” 1949 (LTR1) < ff. chloropicrine < chlore + picrine „substanță amară” < gr. mKpo? „amar” + -ine', cloropren s.n. „derivat al butadienei folosit ca materie primă pentru cauciucul sintetic” 1949 (LTR1) < fr. chloroprene (< chlore + -prene < propylene „propilenă”), germ. Chloropren', cloras adj., în sintagma acid - „acid oxigenat al clorului” 1885 (Poni, Ch.) < fr. chloreux', clorur# vb. „a efectua o reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic” 1949 (LTR1, în forma clorurare) < ff. chlorurer, clorurație s.f. „clorurare” 1978 (DN?) < ff. chloruration', clon/ră s.f. „combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică” 1829 (AR), var. (rar) clorwr s.n. < ff. chlorure', clorurie s.f. (fizioL) „prezență a clorului în urină; cantitate de clor prezentă în urină” 1978 (DNJ) < ff. chlorurie < chlore + -urie < gr. -oupia < oupcîa „a urina”; decloriz# vb. „a curăța apa de clorul rămas după dezinfectare” 1969 (D. med.) < fr. dechloriser DEX, DLR sau <— de + clor + -iza °; declorur# vb. „a îndepărta clorurile din unele substanțe organice” 1952 (LTR1 IV) < fr. dechlorurer, hexaclon/ră s.f. „clorură care conține în moleculă șase atomi de clor” 1961 (LTR2) < ff. hexachlorure', hipercloremZe s.f. (med.) „prezență în exces a clorului în serul sangvin” 1969 (D. med.) < ff. hyperchloremie (< hyper- + chloremie „cantitatea clorului din sânge” < chlore + (h)emie < gr. aîpa „sânge”); hiperclorhidrZe s.f. (med.) „prezență în exces a acidului clorhidric în secreția gastrică” 1910 (Bianu, D. S.) < ff. hyperchlorhydrie', hipocloremZe s.f. (med.) „diminuare a cantității de clor din sânge” 1969 (D. med.) < ff. hypochloremie (< hypo- + chloremie „cantitatea clorului din sânge” < chlore + (h)emie < gr. aîpa „sânge”); hipoclorhidrZe s.f. (med.) „scădere a cantității de acid clorhidric din sucul gastric sub valorile normale” 1910 CLOROFICEE 38 CLOR0ZĂ (Bianu, D. S.) < fr. hypochlorhydrie\ hipocloric adj. (înv.), în sint. acid - „acid hipocloros” 1939 (var. ipoclGric, SDLR) < fr. hypochlorique\ hipoclor/t s.m. „sare a acidului hipocloros” 1907 (var. ipoclorxt, V. rom. VI) < fr. hypochlorite\ hipocloros adj., în sint. anhidridă hipocloroasă „anhidridă de clor (CLO3)”, acid - „acid oxigenat al clorului, ce posedă cea mai mică cantitate de oxigen (HC1O)" 1930 (Minerva), var. ipoclorQS < fr. hypochlorenx, monoclorurat adj. (despre substanțe) „care are un atom de clor apărut prin clorurare’’ 1988 (DEX-S) < fr. monochlorure 0 // după fi*, monochlore DEX; oxicloniră s.f. „combinație a unei substanțe cu oxigenul și clorul” 1969 (D. med.) < fr. oxyclorure\ pentaclorwră s.f. „clorură a cărei moleculă conține cinci atomi de clor” 1965 (DER III) < fr. pentachlorure\ pcrclonzt s.m. „sare a acidului percloric” 1963 (LTR2) < fr. perchlorate\ percloric adj., în sint. acid - „ acid al clorului care conține cea mai mare cantitate de oxigen (HC1O4)” 1963 (LTR2) < fr. perchloriqne; perclorzzră s.f. „clorură care conține cea mai mare cantitate posibilă de clor” 1910 (var. perclorur. Bianu, D. S.) < fr. perchlorure, germ. Perchlorur, policlorz/ră s.f., în sint. - de vinii „clorură de polivinil” 1949 (LTR1) < fr. polychlorure\ protoclorunzt adj. „care formează o protoclorură; în stare de protoclorură” 1931 (CADE) < fr. protochlorure\ protoclorz/ră s.f. „combinație dintre clor și un corp simplu, care conține cel mai mic procent posibil de clor” 1907 (V. rom. XIX) < fr. protochlorure; tetraclorwră s.f. „combinație a clorului cu un corp simplu tetravalent” 1885 (Poni, Ch.) < fr. tetraclorure, triclorunzt adj. (despre o substanță chimică) „în structura căreia s-au introdus, prin clorurare, trei atomi de clor” 1988 (DEX-S) < fr. trichlorure\ triclon/ră s.f. „clorură ce conține trei atomi de clor” 1948 (Macarovici, Ch.) < fr. trichlorure. Cf. cioroficee, clorofilă, cloroză, cloosmă. CLOROFICEE s.f. „clasă de alge verzi, care conțin clorofilă - chloroficee” 1898 (Enc. rom.). Fr. chlorophycees (< gr. „verde” + c/>vko$ „algă”). Cf. cianofîcee, clor, clorofilă, cloroză, cloasmă. CLOROF/LĂ s.f. (bot.) „pigment care se găsește în părțile verzi ale plantelor și care joacă un rol fundamental în fotosinteză - chlorophylle” 1861 (var. clorofil, scris chlorophil, Barasch, B.). Fr. chlorophylle (< gr. x^P^ „verde” + fiuAĂoi' „frunză", nume creat de chimiștii francezi G. Pelletier și J. B. Caventou în 1817). Fam.: clorofilk/n adj. „referitor la clorofilă, pe bază de clorofilă” 1966 (DN2) < fi*. chlorophyilien\ cloroplzzst s.n. „corpuscul de culoare verde, cu clorofilă, care se găsește în citoplasmă plantelor și în care se produce asimilația clorofiliană” 1949 (LTR1) < fr. chloroplaste (< germ. Chloroplast, termen creat de botanistul Eduard Strasburger în anul 1884, pe baza lui Chlorophyll „clorofilă” și a lui -plast < gr. irAdarq^ „modelator, creator” < nXdaacii' „a modela, a plăsmui”); declorofilizrz vb. (rar; despre frunze) „a-și pierde clorofila, a se îngălbeni” 1975 (Flacăra, nr. 22, p. 8). Cf. cloroficee, clorofic^e, clonzză, cloosmă. CLOROZĂ s.f. (med., bot.) „formă de anemie caracterizată prin micșorarea considerabilă a cantității de hemoglobină din sânge și printr-o colorație galbenă-verzuie a pielii; boală a plantelor care se manifestă prin decolorarea frunzelor și a mugurilor - chlorose” 1830 (var. hlorosis, AR). CLOSET 39 CLOȚ2 Fr. chlorose. Var. hlorosis < lat. savant chlorosis (< gr. x^po? „verde” + -osis, sufix caracteristic numelor de boli). Fam.: calcocloroză s.f. „fenomen de îngălbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil din sol” 1949 (LTR1) —> calco- + cloroză, după germ. Kalkchlorose 0 // fr. chalcochlorose DEX (cuvânt a cărui existență nu a putut fi confirmată); clorotic, -ă adj., s.m., s.f. (med.) „(om) bolnav de cloroză” 1871 LM, var. (suspectă) clontic, hlorotic < fr. chlorotique. Cf. clor, cloroficee, cloroză, cloasmă. CLOSET s.n. „instalație sanitară prin care sunt evacuate igienic materiile eliminate de om în procesele fiziologice - closet” 1896 (ȘDU1), var. (înv.) clozzt. Germ. Klosett (< engl. water closet < water „apă” + closet „cămăruță, loc închis” < v.fr. closet < clos „loc închis” < lat. clausum „închis”, part, lui claudere „a închide”), fr. water-closet (< engl.). Cf. claus, claustra, clauză, cloazan, conchide, deschide, exclude, include, închide, recluziune. CLOSTEU s.n. „rădăcina stufului sau a trestiei tăiate - pied de roșeau” 1890 (Marian, Nu.), var. clostd. Magh. kalâsz-to „rădăcina, tuleiul spicului” N. Drăganu, în DA (etimologie considerată discutabilă de Tamăs, EW, 10). Cf. colaz. CLOȘ1 s.n. „croială largă, în formă de clopot, cu falduri ori evazată, cu firele țesăturii așezate oblic - cloche (habillement)” 1947 (Comarnescu, A.). Fr. cloche „clopot, piesă de îmbrăcăminte în formă de clopot” (< lat. târzie clocea, probabil de origine celtică). Fam.: cloșat adj. (despre fuste) „croit cu falduri, evazat, cu firele țesăturii așezate oblic” 1988 (DEX-S) < fr. cloche, part, lui clocher. CLOȚ1 s.n. (S Trans., Vâlcea) „bucată tăiată dintr-un trunchi de copac; prăjină de brad; (Munt.) cuiul de lemn sau de fier ce servește la îmbinarea tânjelilor; zăvor - bille de bois; cheville qui sert â fixer les volees necessaires lorsqu’un char est muni d’un attelage supplementaire; verrou” 1649 (Mardarie, L.). Germ. Klotz „butuc, buștean” DA, CADE, SDLR, TDRG2 // Et. nes., posibil variantă a lui colț cu metateză sau, mai probabil, creație expresivă, cf. clanț CDER 2170. Fam.: cloțar1 s.m. „persoana care face șindrile, șindrilar” 1788 (Piuariu-Molnar, D., în Jb. X, 183). CLOȚ2 s.n. (V Munt., Olt.) „bucată mică de cărămidă sau piatră utilizată de zidari pentru a umple golurile mai mici; (adjectival, în sintagmele prun ciot, prună cloața) corcoduș, corcodușă - fragment de pierre ou de brique employe pour boucher les trous d’un mur; mirabelle” 1884 (H. XII, 268). Et. nes., <— colț, cu metateză CDER 2170 sau ser. kloca „pietricică” DA II Germ. Klotz SDLR (considerat același cuvânt cu cloțx\, cf. germ. Klotz DEX; probabil, creație expresivă, cf. clanț (considerat același cuvânt cu cloț}) CDER 2170. CLOȚ/iN1 40 CLUB1 CLOȚ/IN1 s.m. (Trans., Ban., Olt.) „șobolan - rat (Mus decumanus)” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG2), var. cloț^r. Rom. colțan „animal cu colți mari” (*— colț), cu metateză 0 // Probabil <— clor (căruia i se atribuie un sens „dinte”) <— colț cu metateză CDER 2170; derivat din ser. klocati „a hăpăi, a prinde repede cu gura” DA (sens inexistent; de fapt sensul este „a clănțăni, a țăcăni”; glosarea din DA se datorează traducerii improprii a germ, schnappen „a înșfăca; a pocni, a se închide cu zgomot”, cu care Berneker, SEW I, 521 echivalează forma ser.). Cf. colț. CLOȚĂ s.f. (Trans., Ban., Olt., Munt.) „cloșcă; (fig.) patroana unei case de toleranță; constelația Pleiadelor (numită și cloșca, cloca, găina, găinușa)', numele unui joc de copii - couveuse; maquerelle; La Poussiniere; nom d’un jeu d’enfants” 1884 (H. V, 37), var. clo^ță, chiță. Bg. (dial.) kloca (< kloca ind. prez. 3 sg. „a cotcodăci”, cf. ser. klocati „a gâgâi”, sloven klocati „a cotcodăci”, de la baza onomatopeică kloc, înrudită cu klo(k) BER II, 471— 472) 0 // Ser. klocati CADE, DA (cf. ser. klocati), SDLR; și ser. kvocati SDLR. Var. cluță, posibil infl. de săs. glucksen DA. Fam.: cloțușă s.f. (dim.) „femeie rea” 1910 (Ion. Cr. III, 188). Cf. cioc1, clocz. CLOU [klu] s.n. „partea cea mai interesantă sau mai incitantă a unui spectacol, a unei acțiuni etc. - clou (ce qui retient l’attention)” 1933 (Călinescu, C. N. 221), var. grafică clu. Fr. clou, propriu-zis „cui” (< lat. clăuus), cu folosirea figurată explicabilă prin sensul „obiect de care se agață ceva” (TLF). Cf. ck/vus, iatick/vă. CLOV/ICI s.m. pl. tantum (Bas.) „(fig.?) colți - crocs (d'un animal)” 1927-1928 (DR V, 289). Rus. klevac „topor cu lama îngustă, cazma” DA (< klevati „a lovi cu ciocul, a ciuguli”), cu evoluția semantică explicabilă prin forma de lamă ascuțită a dinților de cal. Cf. ciont CLOVN s.m. „artist comic de circ - clown” 1877 (var. grafică clown, Familia, XIII, nr. 3, 32), var. claun. Engl. clown (inițial „țărănoi, bădăran”), fr. clown. Fam.: clovnerie s.f. „poznă de clovn, comicărie, bufonerie” 1932 (var. clovnăne, DA) <— clovn DA sau < fr. clownetie DEX; clovnesc adj. „de clovn” 1971 (România literară 14 I). CLUB1 s.n. „asociație creată în vederea desfășurării anumitor activități (culturale, sportive, mondene, recreative, politice); local unde se dansează și se consumă băuturi alcoolice - club” 1831 (var. clup~, Zilot Românul, Ist.). Fr. club (< engl. club, probabil derivat din verbul club „a (se) strânge laolaltă” OED). Sensul „local unde se dansează și se consumă băuturi alcoolice”, după engl. [night] club. Fam.: aeroclz/b s.n. „club ai cărui membri practică sau agreează sporturile aeronautice” 1905 (C. Bacalbașa, Buc. III, 100) < fr. aero-club', cineck/b s.n. „club al amatorilor de cinematografie” 1959 (V. rom. VIII) < fr. cine-club DEX sau cine"- + club °; CLUB2 41 CNEAZ cineclubZst s.m. „membru al unui cineclub” 1961 (Contemp., 1 dec., în DCR2) <— cineclub', cineclubZstă s.f. 1966 (DN2) <— cineclubist', clubZst s.m. „membru al unui club; persoană care frecventează localuri de noapte” 1837 (AR) < fr. clubiste, ulterior și <— club + -ist, clnbman s.m. „membru al unui club” 1919 (Vinea, O. IV), var. clubm&n, clwbmen < engl. clubman', var. clubman, probabil < fr. clubman', fotoclwb s.n. „club de fotoamatori” 1978 (Scânteia, 23 XI) < foto2- + club', intercb/buri adj. invar, „care este disputat între cluburi sportive” 1984 (I. B., 10 mai) <— inter- + cluburi (pl. lui club), după engl. interclub', radioclwb s.n. „club al radioamatorilor” 1936 (Arh. Olt. XV) < radio'- + club', sex-club s.n. „local cu programe erotice” 1970 (Scânteia, 14 XI) < engl. sex club. CLUB2 s.n. (Oaș) „coapsă - cuisse” 1931 (CADE). Ucr. klub. CLUCER s.m. (înv.) „dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții domnești în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova - foumisseur de la maison princiaire” 1490 (DERS, în forma art. cliucearul), var. clucear, cliucear. Slavon kljucan(< kljuci „cheie”). Fam.: clucereasă s.f. „nevasta clucerului” 1611-1615 (DIR B II); clucerZe s.f. „funcția clucerului” 1729 (Cron. Anon. Mold.). Cf. clici, cliuci1, colcer. CLZ/CSĂ s.f. (Olt., Ban., Trans.) „cursă pentru prins animale, păsări etc. - piege” 1581 (Coresi, Ev.), var. (Olt.) clwpsă, cluscă. Bg. kluksa. CLUJEAN, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) al orașului Cluj - (habitant) de Cluj” 1812 (Șincai, Hr. III, 115). Top. Cluj. Fam.: clujeanca s.f. 1893 (DDRF). CLUP1 s.n. (Ban.) „laviță lungă cu spătar, bancă de grădină - banc” 1885 (H. XVIII, 307). Ser. klup(a). CLt/PĂ s.f. „instrument în formă de compas, care servește la măsurarea diametrului trunchiurilor de arbori, compas forestier; unealtă manuală formată dintr-un cadru închis și din brațe de acționare, în interiorul căreia se prind bacurile de filetat - compas forestier; toume-â-gauche” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 234). Germ. Kluppe (< germ, medie Kluppe „clește; bucată de lemn despicat”, format pe radicalul vb. klieben „a despica”). Fam.: ciupa vb. „a măsura diametrele arborilor cu o după” 1978 (DN3); clupaj s.n. (abstr.) 1978 (DN1) <— clupa0II <— după DEX. CNEAZ s.m. „(în Evul Mediu, în țările române) conducător al unui sat, jude; (înv., Munt.) țăran liber; prinț rus, (înv., Mold.) prinț - (au Moyen-Âge, dans les principautes roumaines) chef d’un village; (vieilli, Valachie) paysan libre; prince russe, (vieilli, Mold.) prince” 1623 (DIR B IV, 262; în doc. slavo-române, cu sensul specific românesc „țăran liber”, 1558 DERS), var. cneaj, cnej, cnez. CNEMZDÂ 42 COABIT/I Slavon kunqdzi, k(u)nțzi (< got. *kunings „rege”, cf. v. germ, de sus kuning, germ. Kdnig, v. nord, konungr, ol. koning) E. Petrovici, DR 10, 1943, 348-350, SDLR; pronunția cu -ea- pentru v.sl. e trebuie raportată la deprinderile grafice din Țările Române, unde slova a (=$) redă în mod regulat fie unul din diftongii ea, ia, fie vocala a precedată de consoană palatală (ex. hacu = ceas)’, din acest motiv, filiera ucr. propusă de DA nu este neapărat necesară. Cu sensul „prinț (rus)” < rus. knjaz' DA, SDLR, CDER 1798 (CADE: rus. knjaz' pentru toate sensurile; DEX: ucr., rus. knjaz' pentru toate sensurile). Var. cnez, în sud-vest, probabil < ser. knez. Fam.: chinejz vb. (Ban., înv.) „a avea funcția de primar” 1929 (DA) chinez'; chinez2 s.m. (Ban., înv.) „primar al unui sat, judecător comunal”, (Trans., înv.) „prinț” 1812 (var. chenQz, Maior, Ist.) < magh. kenez CDER 1798 (posibil), eventual și ser. knez DA (sigur), CDER 1798 (posibil); chinezat s.n. (Trans., înv.) „principat, cnezat” 1812 (var. chenez^t, Șincai, Hr. I) < lat. neol. kenezatus < kenezus < magh. kenez 0 sau <— chenez, chinez' + -at (DA: formațiune savantă); cneaghznă s.f. (înv.) „soție sau fiică de cneaz, principesă” 1601 (în forma articulată cneaghinea, DIR A I) < slavon knegyhi, rus. knjaginja’, cnerzjnă s.f. (înv.) „fiică de cneaz, principesă” 1642-1647 (antrop. Cneajna, Ureche, L.) < slavon kun^zina, rus. knjazna’, cnezat s.n. (ist.) „teritoriu aflat sub jurisdicția unui cneaz” 1898 (Enc. rom., s.v. Câmpulung), var. cnej^c, cnezz vb. „a ridica un boier la rangul de cneaz (prinț)” 1918 (C. Giurescu, „Despre Boieri” 55, în DA); cnezial adj. „referitor la cneaz” 1903 (I. Bogdan, „Despre cnejii români”, în DA); cnezze s.f. (înv.) „rangul sau teritoriul unui cneaz” 1743 (var. cnej\e, Neculce, L.). CNEM/DĂ s.f. „tip de jambiere din piele și bronz folosite în Antichitate de soldații greci - cnemide” 1966 (DN2). Fr. cnemide < gr. wri/di^ -Î5o^ Jambieră” < Kwjpri „gambă”. CNIDOBL/1ST s.n. (zool.) „celulă urzicătoare prezentă pe tegumentul unor celenterate, cu care acestea se apără sau își prind prada - cnidoblaste” 1958 (LTR2 IV). Fr. cnidoblaste (< cnido-< gr. i ^coacă + -ză, ca în cinteză, pupăză) II Magh. kokoyza, kokolyza CDED II 49, TDRG1; cf. bg. kokazi, magh. kokolyza CADE. COACE 44 COACE Fam.: coacăz s.m. „arbustul care produce coacăze’' 1783 (Benkd 411), var. coacăt; cocăzar s.m. „smirdar (Rhododendron kotschyi); merișor (Vaccinium vitis idaea); trandafir sălbatic, măceș” 1893 (var. cocozar DDRF), var. coacăzar <— coacaz. Cf. coacă2, coacin, coc1,2’3, caca1’2. COACE [ar. coațire, mr. coațiri, ir. coce] vb. „a supune (un aliment, mai ales aluaturi) la acțiunea căldurii în cuptor, pentru a-1 face (mai) bun de mâncat; (prin ext.) a trata la cald un material (cărămizi, țesături); (refl., despre fructe, fig., despre oameni) a ajunge la maturitate (sub acțiunea căldurii soarelui); (fig.) a pune la cale; (intr., refl.) a face puroi - cuire; murir (en parlant des fruits et des etres humains); couver, ourdir un plan; s’enflammer, murir (â propos d’un abces)” 1560-1561 (Coresi, Tetr.). Lat. pop. cocere coquere, panrom. REW 2212. Fam.: cocărz vb. (Năs.) „a coace (mult), a găti” 1933 (corn. N. Drăganu, în DA), format cu sufixul frecventativ -ari’, cocănt s.n. (înv.) „dijmă percepută de proprietar din porumbul luat de țărani înainte de recoltă spre a fi copt sau fiert” 1906 (Graiul I); cacăt s.n. „căldură mare” 1913 (Pamfile, A. R.); cocătar1 adj. (rar) „care coace”, s.m. (înv.) „persoană însărcinată cu coacerea pâinii” 1582 (PO); cocătar" s.n. (Mar.) „despărțitura cuptorului de casă, în care se coace pâinea” 1925 (T. Papahagi, M.); cocătară s.f. (Trans.) „acțiunea de a coace și rezultatul ei, aluat copt” 1885 (H. XVII 373); copt2 s.n. (abstr.) 1847 (Pann, P. V. II); coptătară [mr. cuptătură] s.f. (reg.) „pâine coaptă; (în descântece) bubă coaptă” 1888 (Pop-Reteganul, Pov. V) <— copt (part.); coptnră [ar. cuptoră] s.f. „abces, puroi; aluaturi coapte; prăjitură, plăcintă; piatră care stă să cadă sau să se desprindă dintr-o stâncă” 1760-1770 (Meșt. doft. 654), var. cuptoră < lat. coctura, cu -o- refăcut sub infl. lui copt CDDE 372, CADE, DA, CDER 2393, DEX (posibil) sau <— part, copt SDLR, DEX (posibil); coptwț adj. „destul de matur” 1891 (Urechia, Leg.) <— part, copt’, cuptar [ar. cuptor, posibil dacoromânism; ir. coptor, cuptor] s.n. „construcție de cărămidă, de piatră sau de pământ, folosită pentru a coace alimente; instalație (independentă sau incorporată în alta mai mare) pentru a coace alimente sau pentru a încinge, a topi diverse materiale; (fig.) căldură mare; numele popular al lunii iulie” 1582 (PO), var. coptor, cuptior < lat. *coctdrium, cf. abr. kutturo, alb. koftor, cuptorar s.m. „persoană care face cuptoare sau sobe; brutar, simigiu; muncitor la un cuptor industrial” 1691-1697 (T. Corbea. D„ s.v. fumarius) <— cuptor, cuptoraș s.n. (dim.) 1691-1697 (T. Corbea, D.. s.v. fomacula), var. cuptior^, coptoraș cuptor, cuptord s.n. (dim.) 1857 (Polizu, V.) *— cuptor, ir. cuptonc s.n. (dim.) 1940 (ALR II/I) <— cuptor cuptor/e s.f. (Trans.) „acoperământ de lemn care adăpostește cuptorul” 1915 (Densusianu, Ț. H.) <— cuptor, cuptonște s.f. „(înv.) loc unde se află un cuptor; (Trans.) casă neterminată, acoperită, dar cu pereții încă nelipiți” 1760 (Doc. Cal. I, 431) <— cuptor, cuptor/ță s.f. (Ban.) „cuptor mai mic, făcut lângă gura cuptorului de pâine” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v., fumăriei) <— cuptor, cuptoraț s.n. (Trans.; dim.) 1939 (DA) <— cuptor, necapt adj. „(despre alimente) care nu a fost suficient supus acțiunii focului; crud; (despre semințe, fructe) care nu a ajuns la maturitate; (despre oameni) lipsit de maturitate, de experiență” 1698 (Cantemir, D. 87r) <— part, copt’, mr. pricoațiri vb. „a coace prea mult” 1935 (Capidan, Megl., III); răscoace1 vb. „a coace mai mult” 1698 (Cantemir, D.); recoace vb. (tehn.) „a trata termic piese sau materiale metalice prin încălzire până la o anumită temperatură, urmată de o răcire lentă, pentru a le îmbunătăți proprietățile” 1935 (Orbonaș, Mec.); scoace vb. „a (se) coace mai mult decât trebuie; a (se) încălzi prea tare, a (se) încinge; a încălzi sau a fierbe laptele acru pentru a-1 transforma în COACERV/1ȚIE 45 CO/1DĂ brânză” 1834 (Manolachi Drăghici, I.) < lat. *excocere (= excoquere), cf occ v pto REW 2985. Cf. cocțizzne, ctfh, czzftă, czzhnie1. COACERV/1ȚIE s.f. (chim., fiz.) „stare a unei soluții coloidale, intermediară între starea de dizolvare și cea de precipitare - coacervation” 1871 (LM). Fr. coacervation (împr. din lat. coaceruatio „îngrămădire, acumulare” < coaceruare „a îngrămădi, a acumula” < co(n)- + aceruare „a face grămezi, a îngrămădi” < aceruus „grămadă”). Fam.: coacervzzt s.n. (chim., biol., mai ales despre substanțe organice) „mic agregat de particule coloidale în suspensie” 1958 (LTR2) < fr. coacervat. CO/4CIN, -A [ar. conțin „(oaie sau berbec) cu pete roșietice pe cap”, mr. conțin (despre oaie sau berbec) „roșcat”] adj., s.m., s.f. (Ban.) „(oaie sau berbec) cu botul sau capul galben sau roșiatic - (mouton ou brebis) au museau jaune ou rougeâtre” 1884 (H. XVIII, 267). Lat. coccinus „roșu-stacojiu” (< gr. kokki^ < kokko^ „sâmbure, grăunte; cârmâz, plantă din fructele căreia se extrage un pigment stacojiu”), cf. eng. REW 2008. Cf. cozzcă2, cozzcăză, coc1,2’3, coczzl, c#că2, coccindă, cochim/dă, coșenzlă. COACȚIZ7NE1 s.f. „întrebuințare a violenței pentru a micșora libertatea de acțiune, constrângere - coaction, contrainte” 1862 (Antonescu, D.). Fr. coaction (împr. din lat. coactio, -onem < cogere „a constrânge” < co(n)- -i- agere „a mâna, a împinge, a acționa”). Cf. act, act/v1, actor, acțizzne, agendă, agent, ag/l, agito, cașeivz, cașetă, coagul#. CO/4DĂ [ar., mr.; ir. co6^] s.f. „apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate, acoperit cu păr sau pene; cosiță (de păr); (bot.) parte care leagă fructul sau frunza de tulpină sau de creangă; parte dinapoi a unui obiect, instrument; șir de oameni care așteaptă ceva - queue; tresse de cheveux; pedoncule” 1503 (antrop. DERS). Lat. coda (= cauda), panrom. REW 1774. Cu sensul „șir de oameni”, după fr. queue. Fam.: ciodzcă s.m. (Munt.) nume de câine 1885 (H. XII 261) ^codică <— coadă, posibil infl. de ciot0 H raportat la magh. csoda „monstru, minune” DA; corzdeș adj. (Ban., SV Trans., despre fructe și animale) „cu coadă lungă” c. 1650 (Anon. Car.), var. condiș’, codzzci1 adj. „cu coadă lungă”, s.m. „diavolul” 1903 (Marian, Ins.); codz/ci2 adj. „laș, timid, poltron” 1870 (Costinescu, V.) codi', codaie s.f. (augm.) 1886 (Barcianu, D.); codakzu s.m. „codău” 1932 (DA); codzzlb, -ă [ar. cudnlbă „codobatură”] adj. „(despre animale) cu coada albă; (despre fete) cu părul blond; (fig.) fățarnic, ipocrit”, s.f. (ornit.) „codobatură” c.1650 (Anon. Car.), var. (Mold.) cudnlb <— coadă + alb, compunere posibil de dată lat. târzie, cf. sd. koarbu CDDE 376. DA; codrzn, -ă adj., s.m., s.f. „cu coadă mare; (despre fete) intrată în rândul fetelor de măritat (care au părul împletit în cozi); (p. ext., s.m.) flăcău; (s.m.) diavolul” 1851 (Russo, S. 21), var. coadnnă (bot.) <— coadă DA, SDLR (pentru C0/1 DĂ 46 CO/1DĂ sensul „cu coadă mare”) II cu sensul „fată care începe să iasă la horă”, codană <— godană SDLR; codaș, -ă [mr. cud^ș, cud^șcă] adj., s.m., s.f. „rămas în urmă; din partea din spate; (rar) cu coadă” 1799 (Doc. Agr. II); codarniț adj. „cu coadă” 1886 (Barcianu, D.); codașnic adj., s.m. probabil nume al dracului, într-un descântec 1895 (Șez. III) <— codaci'} codașcă s.f. (reg.) „rădașcă” 1932 (DA) *— coadă + rădașcă} codat1 adj. „(despre animale, despre frunze) cu coadă lungă; (despre ochi) migdalat, alungit” 1870 (Costinescu, V.) <— coadă sau lat. ^codătus (= caudătus)} codat2 s.m. „larva muștei; mormoloc” 1897 (Leon, Zool.); codat s.m. „vierme care se face în brânză, slănină stricată sau mere; larvă a lardarului, larva a muștei Eristalis tenax” 1885 (H. III, 307), probabil sg. refăcut din pl. codați al lui codat1} codăfaț s.m. (peior.) „câine, copil care se ține scai de cineva” 1835 (Gorjan, H. I, 20), var. codofaț <— coadă + fâț(âi)} codălat adj. „cu coada lungă; codat” 1857 (var. codoht, Polizu, V.), var. (suspect) coadăl&t <— coadă + lat (cf. bucălat) Form. cuv. I, 179 sau < lat. *codellătus (< *codella = caudella, diminutiv al lui cauda „coadă”) DA; codălba vb. (Olt.) „a se uita cu coada ochiului (?)” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) codalb, cu sensul după expr. a se uita cu coada ochiului, posibil și după holba} codălbean adj. (despre vite) „cu vârful cozii alb” 1886 (Marian, D.), var. cudălbe&n <— codalb} codălbd adj. (dim., Munt.) „codalb” 1881 (Jipescu, Op.), var. cudălbd <— codalb} codălbz vb. (fig.) „a da greș, a o sfecli” 1850 (Alecsandri, Chiriță în Iași), var. cudălbi <— codalb} codălbiar adj. (dim.) 1886 (Marian, D.), var. cudălbior <— codalb} codălbzță s.f. „vacă cu vârful cozii alb; numele unei flori; (omit.) sfrâncioc roșu” 1881 (Jipescu, Op.), var. cudălbiță codalb} codălbzu adj. „blond” 1893 (DDRF) <— codalb} codălbață s.f. (dim.) 1870 (Costinescu, V.) <— codalbă} codănac, -ă adj., s.m., s.f. „codaș; băiețandru; fată de măritat” 1881 (Jipescu, Op.) <— codan, codană DA // var. a lui godănac SDLR; codăncață s.f. (dim.) „fată de măritat” 1931 (CADE) <— ^codancă <— codan(ă)} codănea s.f. (dim.) „fată de măritat” 1881 (Jipescu, Op.) <— codană} codanei s.m. „copil mic” 1881 (Jipescu, Op.) <— codan „flăcău” sau <— codănea „fetiță”; codănzcă s.f. (dim.) „fată de măritat” 1879 (Ispirescu, U.) <— codană} codănzță s.f. „codănică” 1921 (Sadoveanu, O. VII, 378) <— codană} codatei adj., s.m. (Buzău) nume de câine ciobănesc 1885 (H. II, 151) <— codat\ codau s.m. nume de câine ciobănesc; nume dat lupului 1885 (H. I, 62); codăuaș s.m. (dim.) „flăcău” 1892 (Șez. I) <— codau} codaie s.f. (bot.) „coada-calului, barba- ursului” 1906 (Panțu, Pl.); codârlaș s.m. „codaș” 1879 (Ispirescu, U. 109) <— codărlă} codărlă s.f. „partea din spate, mobilă, a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune; partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc.; coadă lungă; coadă de bici” 1857 (var. codirlă, Polizu, V.), var. (Buzău) codarblă, (Olt.) codiră} codarIau s.m. (Buc., mai ales despre copii) „care se ține mereu după cineva” 1923 (Șez. XXXI, 43) <— codărlă} cădea s.m. „dracul” 1881 (Jipescu, Op.); codeală s.n. „ezitare” 1870 (Odobescu, S III) <— codi'} codeancă s.f. (reg.) „fată de măritat” 1890 (Marian, Nu.) <— codană, cu substit. sufixului; codeață s.f. (Trans.) „luncă în care crește mai ales coada- șoricelului” 1906 (Viciu, Gl.) <— coada (-șoricelului)} codel s.m. nume de câine 1907 (Jb. XIII); coddnic adj. (Munt.) „ezitant, leneș” 1881 (Jipescu, Op.) <— codi', codeală} codz1 vb. refl, „a ezita, a tergiversa” 1820 (Beldiman, Or.), de la sensul „a rămâne în urmă” din expresii ca a se trage la coadă, a rămâne codaș} wii1 vb. tranz. (Trans.) „a tunde coada oilor” 1914 (Pamfile, Cr.); codze s.f. (reg.) „coadă mică; loc la coadă (loc al vetrei pe care stau copiii); (bot.) coada-calului, barba-ursului” 1885 (Delavrancea, S. 205); codzn s.m. COAF/f 47 COAM nume de câine 1907 (Jb. XIII); cadină s.f. (pop.) „lână de proastă calitate de la coadă sau dimprejurul ugerului; rămășițe de lână rămase după tunderea oilor, provenind din zona capului, a cozii și a picioarelor; (bot.) coada-vulpii; grâu sau porumb de proastă calitate, pleavă; (fig.) oameni cu obiceiuri rele; rămășițe de lemn” 1845 (I. lonescu, B. G. 187), var. codină', codim vb. „a tunde lâna din jurul cozii și al ugerului” 1944 (Tomescu, GL) <— codină', codinzt s.n. (abstr.) 1988 (DEX-S) codinr, codzsm s.n. (înv.) „curent ideologic care nega rolul partidului comunist în lupta clasei muncitoare, considerând că partidul trebuie să se subordoneze mișcării spontane a maselor” 1953 (Cursul scurt de istorie a PCUS, în DLRLC) <— coadă + -ism, după rus. chvostizm (< chvost „coadă”); codzst adj., s.m. (înv.) „adept al codismului” 1955 (DLRLC) cod[ism], după rus. hvostist', codz'șcă s.f. (Apuseni, dim.) „om care se ține pe urmele altcuiva” 1905 (I. Popovici, R. D.); codișoară s.f. (dim.) 1825 (LB); codzt s.n. „tunderea cozii oilor” 1885 (H. XVII, 392) codi2\ codi tor adj. „care se codește” 1932 (DA) <— codi\ coditz/ră1 s.f. „ezitare” 1870 (Heliade, Anatolida) codi\ coditz/ră2 s.f. (Râmnicu-Sărat) „lână măruntă tunsă de la coada și ugerul oii” 1933-1934 (GS VI, 59) <— codi2', codz'ță [ar., mr. cudiță, ir. codița, codița] s.f. (dim.) 1837 (Pann, E.); codiței adj. (despre pere) „cu codiță lungă” 1872 (Baronzi, L.) codiță', codițzzcă s.f. (bot.) „plantă mică ierboasă, cu fiori solitare gaibene- verzui (Myosurus minimus)” 1906 (Panțu, Pl.) <— codiță', codoaie s.f. (augm.) 1857 (Polizu, V.); codobdc adj. m„ în sintagma melc codobelc 1885 (H. IV, 154), var. codomelc, cotobolci, cotomdc <— codoberc + melc, codoberc adj. „fără coadă, berc” 1885 (Teodorescu, P. P.) coadă + berc, codai1 s.n. (augm.) 1870 (Costinescu, V.); codai2 s.m. (iht., N Mold.) 1885 (H. VI 246); codozță s.f., în expr. ițe codoițe „pieptene” 1915 (Gorovei, Cr.) <— coadă + ițe, codokzn s.m. „codău” 1885 (H. III, 310) *— *codalan, *codălan <— codalău, cu substit. sufixului; codolemn s.n., în expr. lemn codolemn 1908 (Pamfile, Cim.), var. cotolemn <— coadă + lemn, formație Indică; codaș adj. „cu coadă mare; (Brașov) cu bube la gură (din expresia coade la gură)” 1885 (H. VII, 406); codaș2 s.m. (NV Trans.) „lup” 1892 (Vaida, Săi.) <— coadă, probabil calc după magh. farkas (< farok „coadă”): codraș s.m. „pasăre mică, migratoare, cu coada de un roșu aprins (Ruticilla phoenicula)” 1883 (Marian O.), var. (Trans.) codoroș, cotorwș <— coadă 4- roș(u); var. cotoruș *codoruș (<— codroș, cu finala după sufixul -uș), infl. de cotor, codzzță s.f. (Năs.; dim.) 1931 (DA); cozlete s.m. (Hațeg) „coada unui ciorchine de struguri” 1905 (I. Popovici, R. D. I, 164) pl. cozi + -(u)lete Pascu, Sufixele, 38 H et. nec. DA; mr. cudzccă s.f. (dim.) 1927 (Candrea, GS, III/l), var. cozdiccă, coadiccă; cudukzț adj. „codălat” 1898 (Gorovei, Cim.) *— codolat, sg. refăcut din pl.; ar. cudar adj. „codaș” 1912 (Flambura I, 1). Dublet etim.: cada1. Cf. caudal, chioto, codir/ște, codobatură. COAF/1 vb. „a aranja și pieptăna cu îngrijire părul (mai ales al femeilor) - coiffer” 1882 (Eminescu, O. XIII, 91). Fr. coiffer (< fr. coiffe „bonetă, tichie” < lat. târziu cofta, probabil de origine germanică FEW XV/2, 838). Fam.: coafat s.n. (abstr.) 1935 (Mihăescu, D. A.); coafeză s.f. „femeie specializată în coafat” 1931 (Universul), var. (înv.) coafeoză < fr. coiffeusc, coafar s.m. „bărbat specializat în coafat”, s.n. „local unde se coafează” 1840 (scris coifeor, Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. coiffeur, coafară s.f. „mod de aranjare a părului; (înv., mai ales în forma COAGULA 48 CO/IJĂ coifară) acoperământ al capului” 1840 (var. coifură, Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. coafiur < fr. coiffure; decoafa vb. „a scoate podoabele de pe cap; a strica o coafură” 1862 (Pontbriant, D.), var. (înv.) descoifa < fr. decoiffer. Cf. coif, scufZe. COAGULA vb. (despre lichide și substanțe coloidale) „a se închega - coaguler” 1858 (Wertheimer, Mat. medic.). Fr. coaguler (împr. din lat. coagulare < coăgulum „cheag” < cogere „a aduna într-un loc” < co(n)- + agere „a mâna”). Fam.: anticoagulant adj., s.n. „(medicament) care împiedică coagularea sângelui” 1949 (LTR1) < fr. anticoagulant; coagul s.m. „cheag” 1871 (LM) < lat. neol. coăgulum, fr. coăgulum', coagulabil adj. „care se poate coagula” 1932 (DA) < fr. coagulable', coagulant adj. „care are proprietatea de a produce coagularea” 1949 (LTR1) < fr. coagulant', coagulație s.f. (înv.) „coagulare” 1871 (var. coagulațiwne LM) < fr. coagulation’, coagulogramă s.f. (med.) „test care permite diagnosticarea unei coagulopatii” 1969 (D. med.) < fr. coagulogramme (< coaguler + -gramme < gr. ^pd/apa „literă, scriere”); coagulopatZe s.f. „sindrom hemoragie datorat tulburărilor de coagulare a sângelui” 1969 (D. med.) < fr. coagulopathie (< fr. coaguler + -pathie < gr. -nadeLa, năOos „suferință” < n-daxeLi', aor. enadoL' „a suferi”); decoagulare s.f. „lichiefere a sângelui coagulat” 1969 (D. med.) <— de + coagulare', electrocoagula vb. (med.) „a distruge un țesut prin aplicarea unui curent electric alternativ de înaltă frecvență care determină coagularea proteinelor din celule” 1972 (M.d. enc.) < fr. electrocoaguler; fotocoagulare s.f. (med.) „coagulare a sângelui cu raze laser” 1963 (Scânteia, 26 ian., p. 2, în DCR1) < engl. photocoagulation, cu echivalarea sufixului; fotocoagulator s.n. (med.) „dispozitiv laser pentru determinarea coagulării sângelui” 1974 (RL, 17 sept., p. 6, în DCR1) < engl. photocoagulator; fotocoagulograf s.n. (med.) „aparat pentru măsurarea automată a coagulării sângelui” 1974 (RL, 17 sept., p. 6, în DCR1) <— fotox- + coagula(re) + -graf (sufixoid folosit pentru numele de aparate); incoagulabil adj. (med.) „care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat” 1964 (ABC săn.) < fr. incoagulable’, incoagulabilitate s.f. (med., abstr.) 1969 (D. med.) < fr. incoagidabilite; semicoagulat adj. (mai ales despre sânge) „care este în parte coagulat” 1895 (Babeș, O. A. I, 461) <— semi- + coagulat', termocoagulare s.f. „metodă chirurgicală prin care e oprită o hemoragie cu ajutorul termocauterului” 1966 (DER IV) < fr. thermocoagulation (< thermo- < gr. Oeppp „căldură” sau fcp/zcat „cald” + coagulation), cu echivalarea sufixului. Cf. cheag1, coacțiane1, act, act/vl, actor, acțiane, agendă, agent, agZI, agita, cașera, cașetă. CO/1JĂ s.f. „țesut protector al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante; înveliș exterior al unor fructe, semințe; partea exterioară mai tare a unor alimente; înveliș tare al unor moluște; (Munt.) piele; (reg., fig.) vită foarte slabă - ecorce; coque, zeste; croute; coquille; (Valachie) peau; (reg., fig.) vache maigre” 1582 (PO), var. (Mold.) co^rjă. V.sl. koza „piele, scoarță”. Var. coarjă, probabil infl. de scoarța sau de ucr. korz „azimă prăjită și tare” DA. Fam.: cojeală s.f. „cojire” 1888 (Jipescu, Suf.) <— coji; cojZ vb. „a curăța de coajă” 1691—1697 (part, cojit, T. Corbea, D., s.v. crustatus), var. corji; cojZță s.f. (dim.) „coajă CO/1LĂ 49 COALESCENT mică, pojghiță’' 1691 — 1697 (T. Corbea, D., s.v. crustula); cojos adj. „cu coajă tare” 1648 (Mardarie, L.); cojZt s.n. (abstr.) 1932 (DA) <— coji; cojitor s.n. „instrument pentru decojirea trunchiurilor de arbori” 1949 (LTR1) <— coji; cojiU/ră s.f. „ceea ce se cojește” 1893 (DDRF) <— coji; cojoaică1 s.f. (reg., omit.) „scorțăraș, scorțărel (Certhia familiaris)” 1931 (CADE); coroagă s.f. „obiect uscat și scorojit (piele, coajă, scândură)” 1857 (Polizu, V.), var. corugă (N Munt.) „tavă din coajă de brad, folosită Ia stână pentru diverse alimente” <— corogi, coroji (= scoroji!) 0II probabil bg. koruba „scorbură; boltitură” DA; cf. bg. koruga „scorbură” (formă neîntâlnită în sursele consultate), v.sl. kora, magh. kereg „coajă” SDLR; coruga vb. refl. (SV Trans.) „a se scoroji; a se surpa” 1915 (Păcală, M. R.) <— corugă (= coroagă); decojZ vb. „a curăța de coajă” 1959 (Belea, P. A.) <— descoji, cu substit. prefixului sau <— coajă; descojZ vb. „a curăța de coajă” 1862 (Pontbriant, D.), var. descoji; descojZt s.n. (abstr.) 1943 (M. enc. agr. V) descoji; descojitar1 s.m. (înv., rar) „persoană care avea grijă de cuptoarele de pâine dintr-o gospodărie” 1889 (Barițiu, Ist. Transilv.) <— descoji; descojitar2 s.n. „decorticator” 1949 (Leg. Ec. Pl.) descoji; descoji tară s.f. (înv., rar) „ceea ce se cojește” 1862 (Pontbriant, D.) descoji; încoja vb. refl, „a face coajă” 1870 (Costinescu, V.); scorodZ2 vb. (Olt.) „a se usca foarte tare” 1960 (Lexic reg. 38) <— scoroji; scoraj s.n. (Olt.) „coajă de pâine foarte uscată” 1960 (Lexic reg., 38) scoroji (derivat regresiv); scorojeală s.f. (abstr., și concretizat) 1957 (DLRLC) <— scoroji; scorojZ vb. „(refl.) a se usca foarte tare la suprafață, cojindu-se, crăpând etc.; (în var. coroji, tranz.) a coji, (refl., despre lemne) a se strâmba; (fig.) a snopi în bătăi” 1683 (var. corogi, Dosoftei, Par.), var. coroji, scărăji, scorogi <— corji (= coji), cu propagarea vocalei o Avram, CIE, 51 (care însă preferă o altă evoluție internă: coji > *cojori > coroji) H <— coroagă CADE, TDRG; împrumut slav, cf. bg. korubja se „a se îndoi”, ucr. korobyty sja „a se strâmba, a se încovoia” DA; <— coroagă și rudă cu rus. (s)korobit' „a încovoia” SDLR; din familia lui coroagă, cf. bg. korubja se, rus. korobiti CDER 2430; scoroji tară s.f. „obiect scorojit; (fig.) persoană extrem de slabă, uscată, scofâlcită” 1916 (var. scoroșitură, Lungianu, CI., 235) scoroji. CO/4LĂ s.f. „foaie dreptunghiulară de hârtie, de celofan, de carton etc., folosită în general în tipografie - feuille (de papier, d’impression)” 1675 (M. Costin, L.). Ngr. /coU# „foaie (lipită)” < v.gr. /coUr/ „lipici”. Fam.: colZță s.f. (dim.) 1975 (DEX1). Cf. cola2, coladiu, colografZe, coloZd, decola. COALESCENT adj. (chim., biol.) „reunit cu un element vecin, comasat - coalescent” 1862 (var. coalescinte, Antonescu, D.). Fr. coalescent, împr. din lat. coalescens, part. prez, al lui coalescere „a crește împreună” < co(n)- + alere „a hrăni”. Var. coalescinte. prin românizare. Fam.: coalescență s.f. „(chim., fiz.) reunire a picăturilor dintr-o emulsie sau a granulelor dintr-o suspensie; (metal.) comasare a unei substanțe din compoziția unui aliaj, în formă globulară, prin reîncălzire; (med.) unire a unor părți separate în mod obișnuit” 1862 (var. coalescință, Antonescu, D.) < fr. coalescence; var. coalescință, prin românizare. Cf. adolescent, adalt, coalZție. CO/1LZȚIE 50 COAPT4ȚIE COAL/ȚIE s.f. „alianță între două sau mai multe entități politice, sociale etc., încheiată în scopul unei acțiuni comune - coalition” 1820 (Monorai, apud TDRG2), var. (înv.) coalițiune. Fr. coalition (< engl. coalition < lat. med. coalitio „reuniune” < lat. coalescere „a crește împreună” < co(n)- + alere „a hrăni”). Fam.: coaliza vb. „a se alia” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. coaliser, coalizație s.f. (înv., rar) „coaliție” 1899 (var. coalizațiune, Sbiera, F. S.) < fr. coalisation. Cf. adolescent, adalt, coalescent. CO/1MĂ [ar.; ir. com%\ s.f. „păr lung și stufos, care crește pe capul și pe partea posterioară a gâtului anumitor animale; (ironic) păr excesiv de lung pe capul unei persoane; frunziș des din vârful coroanei arborilor; culme de deal; linie de intersecție a două versante de acoperiș - criniere; tignasse; chevelure des arbres; crete d’une colline; arete d’un toit” c.1700 (Lex. Marș.). Lat. coma „plete; coamă; frunziș” (< gr. Koprj), cf. it., fr. dial., occ., v.sp., ptg. REW 2071. Fam.: comană s.f. (Vaslui) „coama casei” 1898 (Dame, T.); comar s.n. „curelele care se petrec pe coama calului” 1898 (Dame, T.); comat adj. (rar) „cu coamă”, (ist.) „nume dat de romani oamenilor de rând din Dacia (care purtau plete și capul descoperit) și Galiei transalpine (Gallia comata, prin opoziție cu Gallia togata)”, în expr. stea comată „cometă” 1857 (Polizu, V.) < lat. neol. comatus', com/ță s.f. (dim.) 1900 (Mat. folk.); comas adj. (rar) „cu coamă deasă” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. comosus)', comușoară s.f. (dim.) 1691-1697 (var. comșoară, T. Corbea, D. s.v. comatulus)’, cumat adj. „cu coamă” 1914 (Pamfile, Cr.) <— * comut <— coamă, cf. cornut, încomat adj. „cu coamă” 1893 (Coșbuc, B.). Dublet etim.: cama1. Cf. cometă. CO/IMĂR s.n. (S Trans.) „cameră de locuit - chambre” 1910 (var. coamără, Păcală, R.). Săs. komor (= germ. Kammer < lat. cameră). Cf. cămară, cameră, chim/r, comoară. CO/1PSĂ1 [ar.] s.f. „segment al piciorului cuprins, la oameni, între șold și genunchi, iar la animale, între crupă și gambă; parte laterală a unui obiect - cuisse; flanc” c.1500 (Psalt. Hur.), var. coafsă, coaptă1, (Trans.) coabză „crupa calului”. Lat. coxa, panrom. REW 2292. Fam.: copsar s.n. „parte a hamului care se petrece pe coapsele calului” 1898 (Dame, T.); ar. capsu s.n. „pulpă de pasăre” 1901 (Mihăileanu) <— pl. coapse, sg. refăcut. Dublet etim.: caxă. Cf. cuzinet. COAPT/4ȚIE s.f. „(biol.) ajustare reciprocă a două organe, astfel încât să formeze un ansamblu funcțional unitar; (med.) manevră sau operație prin care se pun la loc fragmentele oaselor fracturate sau oasele luxate - coaptation” 1966 (DN2). Fr. coaptation, împr. din lat. creștină coaptatio, -onem „ajustare a părților între ele, armonie” < coaptăre „a potrivi, a ajusta” < co(n)- + aptăre, frecventativul lui apio, apere „a lega, a prinde laolaltă”. Cf. apt, adapta, capulă, cuplet, capiu, inept. CO/1RA 51 CO/1RDĂ1 CO/1RĂ s.f. (Mehed., iht.) „latiță - Albumus bipunctatus” 1885 (H. IX, 59), var. cord, corci. Et. nec. CO/1RBĂ1 s.f. (Mold.) „unealtă de găurit, formată dintr-o tijă încovoiată de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare; manivelă-vilebrequin; manivelle” 1885 (H. III, 450). Ucr. korba „manivelă” (< pol. korba < germ. Kurbe < v. germ, de sus churba < lat. târziu *curbus < curuus „curb”, cf. fr. courbe, cat. corbo. occ. corp) DA, Scriban, Arhiva XXV, 133, CDER2186, DEX//Germ. Xwr^/CADE. Fam.: curbznă s.f. „sfredel” 1898 (Dame, T.). Cf. curb. CO/1RDĂ1 [ar., mr.] s.f. „fir întins (din sfoară, păr, metal etc.), fixat la ambele extremități, cu diverse întrebuințări (la arc, la instrumente muzicale, la fierăstrău, pentru a delimita ringul de box, în gimnastică etc.); (mat.) segment de dreaptă care unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc; lăstar de viță; tendon; grindă la tavanul casei; (anat., în expr. ~ vocală) fiecare dintre formațiunile ligamentoase din laringe, prin a căror vibrare se produc sunete - corde; sarment; poutre” 1534 (top. Corzi, DERS), var. (livr., înv.) cordă. Lat. chorda „coardă de instrument muzical, (ulterior și) de arc” (< gr. „intestin; coardă de instrument muzical”), panrom. REW 1881. Cu sensurile din muz., mat., anat., sport, după fr. corde. Fam.: bicord adj., s.n. „(despre instrumente muzicale) cu două coarde; (acord) de două note muzicale” 1862 (Antonescu, D.) < it. bicordo\ bicordatz/ră s.f. (muz.) „gamă dublă executată pe un instrument cu coarde” 1895 (D. Muz. V I. I.) < it. bicordatura; cordrz vb. refl. (Trans., despre lemne) „a cădea grămadă, formând o «coardă» (un strat lung)” 1937 (corn. Ittu, în DA); cordaj s.n. „totalitatea parâmelor unei corăbii; împletitură de corzi elastice (a unei rachete de tenis etc.); (min.) deplasare a unei colivii de extracție de la un capăt al corzii la celălalt” 1870 (Ghica, C. E., 199), var. (înv.) corddgiu < fr. cordage (< corder „a lega cu o coardă” < corde „coardă” < lat. chorda): cordzzr1 s.m. (rar) „fabricant sau negustor de coarde; (înv.) fabricant de arcuri” 1519 (antrop., DERS); cordar2 s.n. „(muz.) placă de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele viorii; pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrău lui; fierăstrău mic cu coardă, folosit mai ales de dulgheri; parte a morii” 1885 (H. VII 448), var. corzar, cordărzzș s.n. „fierăstrău de mână al dogarului” 1893 (DDRF) cordar2\ cordârkzu s.n. (N Trans.) „pană de lemn cu care se răsucesc coardele fierăstrău lui” 1937 (DA) cordar2, influențat de ceatlăir, cordenci s.n. (Mold., Trans.) „piedică la războiul de țesut; (și var. corddnc) bucată de lemn mobilă a meliței, cu care se rup firele de cânepă sau de in, limbă; piesă a plugului care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul; (adj., s.m.) rău, răzbunător; (în var. corddnc) colac mare, împletit” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG'); var. corddnc, sg. refăcut; cord/ vb. refl, „a se strânge, a se contracta” 1862 (Pontbriant, D.); cord/i s.fpl. (cui., Trans.) „frunze de varză tinere, tăiate în fâșii subțiri, fierte și acrite” 1906 (Viciu, Gl.) coardă0 H <— cordea DA (improbabil deoarece cordea este de origine ngr. și întâlnit mai ales în Mold.); cord/ș adv. (despre privire) „chiorâș, pieziș” 1825 (LB) <— expr. cu coarda (chioarda) ochiului „cu coada ochiului”, rezultat al contaminării între coadă, coardă și chior, cordișoară s.f. COARDĂ2 52 COXSĂ (dim.) 1871 (LM); cordZtă2 s.f. (med.) „afecțiune a coardelor vocale” 1978 (DN3) < ff. chordite. engl. chorditis'. cordZță s.f. (dim.) 1873 (Hasdeu, Ist.); corduZ vb. (Buc.) „a strânge cu o coardă” 1913 (corn. A. Tomiac în DA); decacord s.n. „vechi instrument muzical, cu zece coarde, asemănător harpei” 1966 (DN2) < fr. decac(h)orde'. eneacord s.n. „liră cu nouă coarde folosită de vechii greci” 1934 (Cerne, D. M.) < ff. enneâc(h)orde < gr. fwedxopdoi' (< ei'uea „nouă” + xop8rj)\ hexacord s.n. „liră cu șase coarde la vechii greci; ansamblu de șase trepte succesive ale unei scări muzicale” 1900 (Enc. rom. II) < ff. hexac(h)orde'. încord s.n. (înv., livr.) „sforțare” 1906 (Mumu, I.) <— încorda (der. regresiv); încorda vb. „a aduce un arc în stare de tensiune prin întinderea corzii; a-și aduce mușchii în stare de tensiune; (fig.) a-și concentra atenția, memoria, voința; (fig., refl.) a ajunge într-o stare de tensiune; (despre vița-de-vie) a lega coardele de arac” 1573-1578 (Psalt. Sch.); încordat s.n. (abstr.) 1884 (H. XI, 502) <— încorda'. încordăciane s.f. (înv.) „insistență” 1851 (Negruzzi, O. I, 180) <— încorda'. încordător1, -toare adj. (înv.) „care încordează”, s.m., s.f. (Buc.) „diavol, diavoliță” 1649 (Mardarie, L.) încorda'. încordător2 s.n. „instrument cu ajutorul căruia se ține întinsă pânza la țesut” 1898 (Dame, T.) încorda'. încordătară s.f. (înv.) „încordare, tensiune, spasm” 1868 (Barcianu, V.) <— încorda'. monocord s.n., adj. „străvechi instrument muzical cu o singură coardă; (despre instrumente muzicale) care are o singură coardă; (fig.) monoton, uniform, inexpresiv” 1862 (Antonescu, D.) < ff. monoc(h)orde (< lat. monochordum < gr. povoxopSov adj. n. „cu o singură coardă” < poi/o? „singur” + x°P^ „coardă”), germ. Monochord'. pentacord s.n. „liră cu cinci coarde, întrebuințată în Antichitate; grup de cinci trepte successive ale unei scări muzicale” 1939 (SDLR) < ff. pentac(h)orde'. scoardă s.f. „fiecare dintre sforile de cânepă răsucită din care este împletit biciul” 1960 (Mat. Dialect. I, 215); semicoardă s.f. (mat.) Jumătate de coardă” 1962 (Geometrie IX, 109); tetracord s.n. (muz.) „liră cu patru coarde; șir de patru sunete dintr-o scară muzicală” c. 1832 (var. tetracordiu. I. Golescu, Cond.) < ff. tetracorde (< gr. TtTpăxopdo^y. var. tetracordiu. probabil < lat. neol. tetrachordium (formă mai rară pentru tetrachordum)'. tricord s.n., adj. (muz.) „scară diatonică din trei trepte, limitată într-un interval de terță sau de cvartă; (instrument) cu trei coarde” 1862 (Antonescu, D.) < ff. tricorde'. unicord s.n., adj. (despre instrumente muzicale) „care are doar o coardă” 1931 (CADE) < ff. unicorde. Cf. cord2, cordat1, cordea, cordelier, cordZtă1, cordon, clavicord, curdisZ. CO4RDĂ2 s.f. (N Trans, Mar.) „spadă; (în var. corct) cuțit folosit în pielărie - epee; couteau utilise dans la peausserie” 1638 (var. corct. lorga, B. 66, în DA), var. coartă. Magh. kard. CO/1RȘTE s.f. (Trans.; agr.) „unealtă asemănătoare cu o sapă, prevăzută cu două coame de metal, cu care se răscolește pământul - houe, hoyau, cornuet” 1886 (Barcianu, D.), var. coastă2. Săs. kuorst, korst (= germ. Karst). Var. coastă2 *coarstă. sg. refăcut din pl. corști. CO/tSĂ s.f. „unealtă compusă dintr-o lamă de fier curbată și un mâner lung de lemn, cu care se taie iarba și unele cereale; timpul afectat cositului; plata pentru cosit; recoltă mare de iarbă cosită; unealtă de tăbăcărie cu care se fațuiesc pieile argăsite - faux; fenaison; recolte des foins; paie des faucheurs; tranchet” 1611 (DIR A XVII/3). V.sl. kosa. C0/1 SE 53 CO/1SE Fam.: cosaci s.m. (Trans., Ban.) „persoană care cosește; (entom.) cosaș” 1797 (R. Tempea, Gram. 45), var. (Vâlcea, Gorj) cosac4 <— coasă sau cosi sau împrumut slav, cf. bg. kosac, ser. kosac; var. cosac\ sg. refăcut (cf. copac în loc de copaci)', coșar2 s.m. (entom., reg.) „cosaș” 1903 (Marian, Ins.); cosaș s.m. „persoană care cosește; (entom.) o specie de lăcuste; o specie de păianjeni” c.1650 (Anon. Car.), cu sensul entomologie explicabil fie prin forma părții terminale, asemănătoare unei coase, fie prin țârâitul insectei, care seamănă cu sunetul produs de coasă; cosaștină s.f. (Trans.) „loc cosit de curând, fâneață” 1928 (Pașca, GL), var. cosiștină <— cosi', pentru sufix, cf. cânepiștină, cucuruzaștină, împărțaștină; cosaștincă s.f. (Mar.) „loc de cosit” 1960 (Lexic reg. I, 14) <— cosaștină', cosășd s.m. (dim.) <— cosaș', coseală s.f. (despre animale) „rănire prin lovirea unui picior de celălalt” 1896 (Goruneanu, Hipol.) <— cosi', cosZ vb. „a tăia cu coasa; (despre animale) a se răni lovindu-și un picior cu copita celuilalt, a face cu picioarele dinapoi un semicerc în afară (similar cu mișcarea coasei), în mers, datorită imposibilității de a-și îndoi genunchii” 1601 (DIR A XVII/2) < v.sl. *kositi, cf. bg. kosja, ser., rus. kositi TDRG, DA, CADE, SDRL, CDER 2189 (posibil), DEX sau <— coasă CDER 2189 (posibil); cosZre s.f. „cosit, lucrul făcut cu coasa; locul de pe care s-au cosit iarba sau cerealele, fâneață; recoltă (de iarbă, trifoi) bună pentru cosit” 1691-1697 (în forma coșare, T. Corbea, D. s.v. foenisecium) <— cosi', cosirZște s.f. (Mold., Buc.) „loc cosit, cositură; coada coasei” 1886 (Sbiera, Pov.), var. cosorxște <— cosire DEX, cu sensul „coada coasei” după codiriște DA, var. cosonște, posibil după cosor DA // rus. kosovisce, sub influența lui toporiște SDLR; cosZș adv. (despre mersul cailor) „lovindu-și un picior cu copita celuilalt ca și când ar cosi” 1901 (Rădulescu-Codin, M.) <— cosi', cosZște s.f. (Argeș) „loc cosit” 1967 (Udrescu, GL 58) <— cosi', cosișoară s.f. (dim.) 1915 (Gorovei, Cr.); cosZt s.n. (abstr.) 1629 (DRH B XXII); cositoare s.f. „mașină de cosit; (Vaslui) genunchi al calului; (Serbia) coasă” 1885 (Ghica, Scris. 370), var. costoară, coștioară <— cositor2, cu sensul „genunchi” după verbul cosi folosit pentru un defect de mers, când animalul nu-și poate îndoi genunchiul și descrie un semicerc similar cu mișcarea coasei, Pașca, DR 5, 1927-1928, 300; cositor2 s.m. „persoană care cosește” 1857 (Polizu, V.) <— cosi; cositor3 s.n. „loc bun de cosit” 1928 (Pașca, Gl.) <— cosi; cositoră s.f. „cosit; cantitate adunată prin cosit; câmp de pe care s-a cosit iarba” 1691-1697 (var. cosătură, T. Corbea, D. s.v. foenesicia) <— cosi; motocositoare s.f. „cositoare mecanică” 1974 (Săptămâna, 5 VII, p. 2, în DCR’) <— moto- + cositoare. Cf. cosa, cosalau, coșar1, coșoIZnă. CO/1SE vb. [ar. coasire, cuseare; mr. coasiri; ir. cose] „a prinde cu ață petrecută prin ac două bucăți de țesătură sau un nasture la o haină; (Mold.) a prinde în cuie; (Mold., înv.) a înnădi un trunchi desprins din plută; (fig., înv.) a străpunge, a ciurui; (refl., Sibiu) a îngheța - coudre; clouer; rattacher les troncs d’un radeau; percer; geler” 1560-1561 (Coresi, Tetr.). Lat. cosere (= consuere < con- + suere „a coase”), panrom. REW 2174. Fam.: coseală s.f. (Trans., Mar.) „cusătură” 1925 (T. Papahagi, M.); cusător, -toare adj., s.m., s.f. „care coase, croitor” c.1650 (var. cosetor, Anon. Car.), var. cusutor; cusătorea s.f. „cusătură” 1900 (Mat. folk.) <— cusătură; cusătoreasă s.f. „croitoreasă” 1857 (Polizu, V.), var. cosătoreasă, cusutoreasă <— cusător; cusătorZe s.f. „croitorie” 1870 (var. cusutorxe, CDED I 61) <— cusător; cusătorZță s.f. (Trans., Buc.) „croitoreasă (mai ales de albituri)” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV) <— cusător; cusătoră [mr. cusătură, cusutură] s.f. „acțiunea de a coase; tiv; dispoziție ascunsă a oamenilor” 1560-1561 (Coresi, Tetr.), var. cosătură, cosutură, cusetură, custură2, cusutură2 < lat. *co(n)sîitura PEW 468 C 0/1 STĂ 54 CO/1STĂ (pentru var. cusutură2), CADE, DA (pentru var. cosutură, custură2, cusătură), SDLR, CDER 2191 (posibil), cf. sd. kozidura, it. custura, it. dial. din Lecce cusătura, eng. kuzdura, ff. couture, cat., sp., ptg. costura CDDE 381, REW 2179 sau <— coase TDRG, DA (pentru var. cosătură, cusătură, cusetură), SDLR, DEX; cuszzt s.n. (abstr.) 1862 (var. cosut, Pontbriant, D.); descoase [ar. disco^ire, discusewe; mr. disco^siri] vb. „a desface o cusătură; a întreba în mod insistent, a interoga’" 1682 (Dosoftei, V. S. sept. 8V); descusătzzră [ar. discusătură; mr. dăscusătură, discusătură] s.f. „locul în care se descoase o cusătură” 1870 (Costinescu, V.) <— descoase', descusut s.n. (abstr.) 1933 (Mihăescu, R.) <— descoase', mr. pricoaseri vb. „a coase din nou” 1935 (Capidan, MegL III); procoase vb. (Ban.) „a coase din nou; a coase la loc” 1907-1914 (CDDE). Cf. sutură. CO/1STĂ1 [ar., mr.; ir. costf] s.f. „fiecare dintre oasele arcuite ce unesc coloana vertebrală cu sternul și alcătuiesc cutia toracică; (p. ext.) partea laterală a trunchiului până la talie; latura înclinată a unei înălțimi naturale; țărmul unei mări; (înv.) flanc al unei armate - cote; versant; (vieilli) aile d’une armee” 1463 (DERS). Lat. costa, panrom. REW 2279. Cu sensul „țărm”, după fr. câte. Fam.: costal adj. „(geogr.) care urmează linia țărmului; (anat.) referitor la coaste” 1843 (Kretzulescu, A. 40) < fr. costal, cu sensul geografic după fr. cotier; costaig/e s.f. „durere în zona toracelui” 1966 (DN2) < fr. costalgie {cost- < lat. costa + -algie < gr. -aXyta < ăXyos' „durere”); cost/e1 s.f. (reg.) „coastă de deal” 1866 (I. lonescu, D.); costier adj. „în zona țărmului marin” 1949 (LTR I, 498) < fr. cotier, adaptat după coastă DN2 // fr. costiere DEX; costznă s.f. „coastă de deal” 1915 (Șez. XXIII, 106); costzș, -ă adj., adv. „înclinat, oblic”, s.f. „coastă mică de deal, pantă abruptă”, s.n. „loc înclinat; parte a căruței” 1583 (DERS, top.); costișa vb. „a merge costiș; a coase oblic” 1825 (LB) <— costiș (adv.); costișei s.m. „cusătură de culoare neagră de pe mânecile cămășilor femeilor din zona Bistricioarei” 1894 (Moldovan, Ț. N. 301) *— costiș, cf. costișa „a coase oblic”; costișețe s.f. pl. tantum „cusături în formă de benzi piezișe de pe umerii cămășilor țărănești" 1915 (Păcală, M. R. 519) costiș, cf. costișa „a coase oblic”; costișoară s.f. (dim., mai ales în poezia populară) 1866 (Alecsandri, P. P.); cost/ță s.f. „coastă mică; (cui.) coastă de vițel, de berbec, de miel sau de porc, împreună cu carnea de pe ea” 1630 (Doc. Câmp.); cost/u adj. (despre vite) „slab, costeliv” 1895 (Rev. crit. lit. III, 120); costzv adj. (reg., despre vite) „costeliv, slab” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) coastă, după costeliv", costoală s.f. (Hațeg, hapax Densusianu, L H„ într-o poezie) „coastă de deal” 1915 <— coastă, probabil din rațiuni prozodice; costofață s.f. (în ghicitori) „cineva sau ceva care se fâțâie” 1908 (Pamfile, Cim. 26) coastă + față; costoz vb. (hapax, Alecsandri, Conv. lit. VIII, 51) „a atinge în treacăt” 1874 < fi’, cotoyer, românizat; costas adj. „cu multe coaste; (despre un drum) care urcă și coboară mereu pe coaste de deal” 1910 (Vîrcol, Vâlcea); costotain s.n. (pl. și: costotome) „instrument chirurgical pentru tăierea coastelor” 1966 (DN2) < fr., engl. costotome (format pe baza lat. costa „coastă” și a gr. -roțioy < re/avei» „a tăia”); coșteșeț adv. „de la umăr spre șoldul opus, în felul cum se poartă arcul” 1916 (Pamfile, Văzd. 39) costiș; intercostal adj. (biol.) „situat între coaste” 1843 (var. intrecostdd, Kretzulescu, A. 208), var. intrecost&l < fr. intercostal; var. întrecost&l, prin românizarea prefixului. Cf. acosta, antricat, cotlet1. CO/1ȘCĂ 55 COBĂLTOC CO/1ȘCĂ s.f. (Mold., Buc.) „coș din scoarță de tei, în care se pune ceaunul de mămăligă; cocoloș de cârpe; (la pl.) sâni lăsați - corbillon; pelote de chiffons; seins pendants” 1910 (Pamfile, I. C.). Magh. kaska „coșuleț” DA (împrumut dintr-un derivat diminutival slav al lui kosi „coș”) sau direct dintr-o limbă slavă (probabil ucr.), cf. ucr. kosyk „coș”. Cf. coș1. COB/iCE s.f. (Hațeg) „locuință izolată în munți, pentru păstori; casă sărăcăcioasă; (la pl.) dependințe ale unei gospodării - hutte de berger; maison minable; communs” 1893 (Rev. crit. lit. I), cu pronunție regională cob^șă. Ser. kdbaca „coteț, porumbar” (înrudit cu pol. kob, koba „staul; cocină”, ceh. kobka „cămăruță” < germ. Kobe(n) sau < it. covaccio „culcuș de animale” < covare < lat. cubăre „a sta culcat, a dormi” Skok, ERHSJ, II, 117). COB/H s.m. „mic mamifer rozător, folosit în medicină pentru experiențe de laborator (Cavia porcellus); (p. ext.) orice ființă care servește pentru experiențe de laborator -cobaye” 1900 (Barcianu, D.). Fr. cobaye (< ptg. cobaya, probabil < tupi sabuyâ). COBALT s.n. „metal dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., ale cărui săruri se folosesc la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. - cobalt” 1793 (Predetici, D.), var. cobald, cobalt. Germ. Kobalt (< n.pr. Kobold, numele unui spiriduș al minelor despre care se povestea că-i înșelase pe mineri înlocuind argintul cu cobalt), fr. cobalt. Fam.: cobalta vb. „a acoperi cu un strat de cobalt suprafața unui obiect metalic” 1978 (DN3) <— cobaltare ° II cobalt DEX; cobaltare s.f. (abstr.) 1949 (LTR1) < fr. cobaltage (DNJ), germ. Kobaltierung (°), cu echivalarea sufixului // cobalta DEX; cobaltat s.n. „sare formată din combinarea oxidului de cobalt cu o bază” 1862 (Antonescu, D.) < fr. cobaltate\ cobaltic1 adj. „de cobalt” 1871 (LM) < fr. cobaltique\ cobalt/nă s.f. „minereu de cobalt și arsen, de culoare roz-cenușie, cu un pronunțat luciu metalic” 1939 (SDLR) < fr. cobaltine. Cf. cobald. COBĂR s.n. (Trans.) „coviltir, prelată de trăsură - bâche” 1895 (var. cobiră s.f., Moldovan, Ț. N.), var. cobără s.f. Săs. kobor (= germ. Kober „coș”). COBĂRLU/ vb. (Ban.) „a jefui, a fura; a scotoci, a cotrobăi - pilier, voler; fouiller” c. 1650 (Anon. Car.), var. cobârli, cobârluy cuburlx, curbului. Magh. koborol (< germ. dial. kobern „a obține, a-și procura, a adulmeca”). Fam.: cobărkiu s.m., adj. (Ban., Trans.) „hoț, tâlhar; nomad, vagabond” c.1650 (Anon. Car.), var. coborau < magh. koborld\ cobărluitar adj., s.m. „prădător, hoț” c.1650 (Anon. Car.). COBĂLTOC s.m. (Apuseni) „cerșetor - mendiant” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.), var. cocâltoc. COB/TȚ 56 COBE Contaminare între cobărlău și sărăntoc ° II Probabil contaminare între magh. kobol „a se plimba, a umbla încoace și încolo” (< koborol) și sărăntoc sau magh. (s)zarăndok DA. Fam.: cocălteață s.f. „cerșetoare” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.) <— cocăltoc (= cobă/toc), cu substit. finalei. COB/iT s.m. (Ban., Buc., Trans.) „specie de uliu (Astur palumbarius, Astur nisus); bufniță - espece de buse; hibou” c.1650 (Anon. Car.), var. cobzț. Ser. kobac, (în Buc.) ucr. kohec' (derivate din v.sl. kobi „soartă, semn prevestitor”). Cf. cobe. COBÂLTE/1ȚĂ s.f. (Trans.) „poiată, grajd - poulailler, ecurie” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.). Et. nes., posibil <— *cobălă (°) < germ, austriac Kobel „colibă, coteț, porumbar” (cuvânt neatestat totuși în graiurile săsești), infl. de cocălteață, coteață (°), cotineață DA sau derivat de la rădăcina cobii- (<— colibă, cu metateză) prezentă și în cobărlău CDER 2194 (care admite însă și o înrudire cu cobace < ser. kobaca). COBALTOC s.n. (Sălaj) „lac, loc mlăștinos, mlaștină - lac, marais” 1890 (Vaida, Săi.). Et. nes., probabil <— băltoc (= băltoacă), infl. de interj, cobâlț, cf. cobăltăi „a (se) agita (despre apă)” (DA: cf. băltoacă) sau cu un prefix expresiv co- SMFC II, 66. COBARL/1U s.n. (Buc., Ban., Sălaj) „bârlog, vizuină; țarc pentru miei - taniere; enclos pour les agneaux” 1889 (H. XVIII, 15). Et. nes., posibil cotârlăux „adăpost de găini sub vatra cuptorului” Avram, PE, 43, cu -b- după bârlog (°), sau *— *cobârlă (cf. cobârnă) <— *cobilă (<— colibă), infl. de târlă (cf. CDER 2194, care admite o derivare din radicalul *cobil- <— colibă, prin metateză, ca și pentru cobâlteată, cobilete, dar și o înrudire cu cobace „colibă, dependințe” < ser. kobaca). // Cf. magh. kobor „coș împletit” și cobârnă DA. Fam.: cobârk/g s.n. (hapax Mat. folk. II, 1402) „bârlog?” 1900 *— cobărlău bărlog, cu finala modificată din rațiuni prozodice (DA: cf. cobărlău). Cf. cobârnă, cotârlă//1. COB/4RNA s.f. (Trans.) „colibă, baracă în pământ căreia nu i se vede decât acoperișul, bordei - cahute dont la plus grande pârtie (â fexception du toit) est souterraine” 1931 (CADE). Et. nes., posibil <— *cobârlă, cf. cobărlău (DA: „cf. cobărlău”). II Et. nec., v. covergă „coviltir, șopron de frunze, umbrar” SDLR. Cf. cobârk/u. COBCĂ s.f. „plasă cu care pescarii prind sturioni - filet pour pecher des esturgeons” 1909 (Antipa, F. I.), var. copcă"'. Rus. kobka „coș împletit, glugă”. C(7BE s.f. „pasăre de rău augur; semn rău; persoană care prevestește ceva rău; nenorocire; o boală a păsărilor - oiseau de mauvais augure; mauvais signe, mauvais presage; personne qui presașe un malheur; malheur; pepie” c.1650 (var. co^bcr, Anon. Car.), var. coabe, cobă, cobie~. COBECC/U 57 COBILETE V.sl. kobi „soartă, augur”, cu specializarea „semn rău” prezentă și în bg. koba. Fam.: cobaie s.f. (peior.) „pasăre de curte, orătanie” 1856 (Sbiera, Pov.), var. gobaie; cobană s.f. (peior., Mold.) „găină, orătanie” 1914 (Șez. XXIII); cobar s.m. „persoană care cobește” 1893 (DDRF) <— cobi; cobăz vb. „(despre păsări) a scoate sunete lugubre” 1871 (Conv. lit. V, 36); cobăzt1 adj. „(despre păsări) bolnav de cobe; (despre oameni) moleșit, leneș” 1881 (Creangă, A.) <— cobăi; cobăzt2 s.n. (abstr., Mold.) 1885 (H. XII, 281) <— cobăi; cobâlc^s adj. „bolnav, bolnăvicios” 1913 (I. Cr. VI, 315) <— cobos, modificat după cuvinte ca gâlcos, bubâlcă (DA: cf. cobos); cobeală s.f. (abstr.) 1857 (Polizu, V.) <— cobi; cobi vb. „a prevesti de rău, a dori cuiva rău, a invoca o nenorocire; (despre găinile care au cobe) a scoate un cârâit specific” c.1650 (Anon. Car.) < bg. kobja, ser. kobiti; cob/t s.n. (abstr.) 1911 (Pamfile, B. L.) <— cobi; cobi tor adj. „care prevestește răul” 1844 (Negruzzi, P. T.) <— cobi; cobitară s.f. „cobire; persoană care cobește” 1825 (LB) cobi; cob#s adj. „bolnăvicios, care tușește” 1905 (Șez. IX, 154); gojbălzță s.f. (Mold.) „pasăre de curte, orătanie” 1893 (Șez. II, 229/18), var. gujbălxță <— gobaie (= cobaie), infl. de gujălie. Cf. cobziț. COBECCZU s.m. (înv.) „paznic al grădinii Seraiului - gardien du jardin du Serail” 1782 (Dumitrache, I. 448). Tc. kozbekqi (înv.) = koz bekqisi, propriu-zis „paznic al nucilor”. COBZLĂ s.f. (Bih., Mold., Ban.) „iapă, mârțoagă; diferite unelte formate din două lemne împreunate sau dintr-un lemn bifurcat, folosite pentru a ridica sau a susține o greutate; gard format din bețe așezate cruciș - jument; rosse; nom de plusieurs objets faits de deux bois croises ou d’un seul bois fourchu (traînoir, selle de charron, levier, houlette, palanche); palis” 1726 (în antrop. scris Kobillja [= Cobilea sau Cobâlea], Pașca, N. 211; ca apelativ: 1885, H. XVIII, 5), var. (Mold., Buc.) cobală, cobarlă, cobilă, cobxrlă. V.sl. kobyla „iapă” (probabil înrudit cu lat. caballus), bg. kobila „iapă; iadeș; numele a diferite unelte (traglă la plug, scaunul rotarului etc.)”. Var. cobilă < ser. kobila „iapă; iadeș; grindă (la moara de apă, la teascuri)”. Var. cobală < ucr. kobyla. Fam.: cobekte s.m. (Olt., în rimă, formație glumeață) „cobiliță” 1885 (Teodorescu, P. P.) <— cobiliță, cu substit. sufixului; c^bie1 s.f. (Ban., Olt., Mehed.) „partea finală a coloanei vertebrale la om și la animale; rădăcina cozii, la cal; iadeș, la păsări; flămânzare” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.) <— cobilă, cu evoluția semantică datorată formei bifurcate a obiectelor denumite (DA: cf. ser. kobila și kobilica „iadeș”); cobzlcă s.f. (Mehed., Ban.) „cobiliță” 1928 (Pașca, Gl.), var. cobzlcă < bg. kobilka; cobiliță vb. „a curba” 1907 (Pamfile, J. II) <— cobiliță; cobilitor s.m. (entom.) „Locusta viridissima” 1903 (Marian, Ins. 518) <— cobiliță; cobiliță s.f. „lemn încovoiat, cu o parte proeminentă la fiecare din cele două capete, folosit pentru a căra câte două găleți, coșuri etc.; numele unei constelații; (Buc., entom.) Locusta viridissima; (Munt., entom.) Libellula depressa” 1671 (antrop. scris Kobalicza [= Cobâlxța}, Pașca, N. 211; ca apelativ, 1840, Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. cobeliță, cobelxță, cobiliță, coviliță < bg. kobilica „iepșoară; cobiliță”, ser. kobilica „iepșoară; nume a diferite unelte; lăcustă”; cobilitoi s.m. (Buc., entom.) „bărbătușul cosașului” 1913 (corn. A. Tomiac în DA) <— cobiliță; descobikz vb. (reg., despre plug) „a scoate de pe cobilă” 1924 (Bârlea, B.). Cf. căbălaică. COBILETE s.m. (Trans.) „cotlon, ungher, o gaură triunghiulară în peretele casei, lângă vatră - coin, niche triangulaire â cote du foyer” 1913 (Pamfile, A. R.), var. cabinete, godinete, govinete. COBL/C 58 COBOR/ Et. nes., probabil forma de bază cabinete (citată de Loșonți, CIE, 62) < magh. kabinet „cămăruță” (< germ. Kabînett < ff. cabinet < cabine') °. Var. godinete, infl. de godin. II Posibil înrudit cu cobâlcer, cobâlteață, cobârlău, cobârnă CDER 2194; <— cobilă MDA; et. nec. DA. Fam.: cobâlcer s.n. (Trans.) „lădița de la vatră în care se adună cenușa” 1915 (Densusianu, Ț. H.) <— *cobilicer cobileț, eventual cu finala după cenușer 0 (CDER 2194: posibil înrudit cu cobilete, cobârlău etc.) // et. nec. DA; cobikț s.m. (Ban.) „gaură cioplită în capătul unui stâlp, în care se înțepenește alt stâlp; firidă, gaură în zid pentru păstrarea mărunțișurilor” 1895 (var. copilă, Liuba- lana, M.), var. cochin^ț, probabil din forma palatalizată cogileț (°) II var. cochineț, cf. chichineață SDLR. Cf. cabznă. COBL/C s.m. (Buc.) „un fel de pește mic (porcușor) - goujon (Gobio fiuviatilis)” 1903 (Marian, Ins. 524) Ucr. koblik. COBOC s.n. (Mold., Buc., înv.) „pahar mai mare, pocal; un fel de căuș în care se face mujdeiul - coupe; sorte d’ecope dans laquelle on prepare une sauce â l’ail” 1588 (var. cupoc, Doc. î. 165). Ucr. kubok „oală” (< knb „vas de lemn, cazan”). Var. cupoc, infl. de cupa. COBOL s.n. (inform.) „limbaj de programare, orientat pe probleme de gestiune economică - cobol” 1978 (DN3). Fr., engl. cobol < co(mmon) b(ussines) o(riented) l(anguage). COBOLD s.m. (livr.) „spiriduș - lutin” 1906 (Gorun, F.). Germ. Kobold. Fam.: cobzzltic2 adj. (hapax Marian, Na., în loc de *cobMic, prin confuzie cu cobaltic') „de cobold” 1892. Cf. cobzzlt. COBOR/ vb. „a (se) da jos; a (se) deplasa în jos; (despre sunete) a trece de la un registru înalt la unul mai jos; a scădea; a proveni din; a (se) înjosi; (înv.) a trage la un hotel - descendre; baisser; (s’)abaisser; deriver, provenir” c.1500 (var. înv. pogon, Psalt. Hur.), var. cnbon, (înv.) gobori, pogorî, pugon. Forma de bază pogorî < v.sl. pogon „în jos”, prin intermediul unui derivat verbal v.sl. ^pogoriti (°) sau al unui adverb românesc pogor, păstrat numai în aromână DA (derivarea pe teren românesc din pogor nu explică faptul că toate formele vechi aparțin conjugării tari, ceea ce nu se întâmplă de obicei cu derivatele). Var. cobori <— pogorî prin metateza locului de articulare DA, Pușcariu, LR II, 154, (care presupune o formă intermediară goborî, atestată în Cantemir, I. L), SDLR, CDER 2202, Avram, PE, 30-31 (posibil), DEX („cf. pogor?'), posibil încrucișat și cu obor?, în sprijinul provenienței din pogorî pe cale pur fonetică pledează faptul că radicalul cobor- începe să fie atestat abia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și toate formele sale sunt nediferențiate semantic de pogorî II <— oborî „a doborî” < v.sl. oboriti TDRG1; v.sl. *koboriti (cf. oboriti > oborî), reconstruire argumentată prin existența ir. scobon Mihăilă, CELR, 138, 144; *— oborî < v.sl. oboriti „a răsturna” + *poborî < bg. poborvam „a învinge în luptă, a doborî” Graur, ER, 24 (posibil); posibil și formă disimilată din *poborî < bg. poborvam „a doborî” DA sau v.sl. poboriti „a doborî” Avram, PE, 30-3 1. COBRĂ 59 COBZĂ Fam.: cobor s.n. (rar) „coborâș” 1673 (var. pogor, Dosoftei, Ps.), der. regresiv; coborâș s.n. „coborâre; drum care coboară, coastă, povârniș” 1627 (top. Pogorâș, DRH B XXI, 432); coborât s.n. „coborâre” c.1650 (var. pogorxt, Anon. Car.), var. pogorât', coborâtor, -toore adj., s.m., s.f. „care coboară, înclinat; descendent, urmaș” 1777-1782 (var. pogorâtor, Uricariul XX, 377); coborâtoră s.f. „boală” 1900 (Mat. folk.); ar. pogor adv. „în jos” 1925 (Capidan, El.), var. păgor < v.sl. pogorr, pogorămont s.n. (bis.) „coborâre; îngăduință, permisiune” 1826 (Melchisedec, R. 192) pogorî (= coborî)', pogorâciwne (înv.) s.f. „coborâre” 1673 (Dosoftei, Acatist 10) <— pogorî (= coborî)', recoborî vb. „a coborî din nou” 1887 (Macedonski, O. II, 57); scoborore s.f. „(reg.) coborâre; loc, drum, potecă pe care se poate coborî; (înv.) taxă plătită pentru deplasările (cu un vehicul) pe un drum în pantă” 1812 (Șincai, Hr. I, 254) <— scoborî', scoboraș s.n. (înv., reg.) „coborâș” 1852 (Suțu, Not. 16) <— scoborî', scoborot s.n. (înv., reg.) „coborât” c. 1832 (I. Golescu, Cond.) <— scoborî', scoborâtor, -toare (înv., rar) adj., s.m., s.f. „descendent, urmaș; descrescător” 1875-1879 (Conta, O. F.) <— scoborî', scoborî vb. (înv., reg.) „a coborî” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. sedo), var. scobărx, scuborv, semicoborâtor adj. (rar) „care coboară numai în parte” 1970 (Form. cuv. I, 191)<— coborâtor. COBRĂ s.f. „șarpe veninos din India, numit și șarpe-cu-ochelari - cobra” 1907 (V. rom. VI). Fr. cobra (< ptg. cobra (de capello) < lat. colubra). Cf. colwbru. COBOR s.m., s.n. (înv.) „toc de pistoale care se atârnă la șa; haină bărbătească purtată odinioară de boieri - fonte (de pistolets); sorte de vetement d’homme porte jadis par les boyards” 1762 (Gheorgachi, Cer.), var. chiobur, cubur, cumbur. Tc. kubur, (înv.) kobur „toc; tub, burlan, pistol”. Sensul „haină boierească”, probabil de la „haină strâmtă ca un burlan” Suciu, IT II, 262. Var. cumbur, probabil după ngr. KovpLirovpL Suciu, IT II, 262. COBOZ s.n. „(înv.) instrument cu coarde; (pop.) instrument asemănător cu fluierul sau cavalul - instrument musical â cordes; instrument ressemblant â la flute ou au chalumeau” 1649 (Mardarie, L.), var. crz/)uz, copus, copuz, cupus. Tc. kopuz, (înv.) kobuz, kubuz, kupuz, posibil și tăt. kopuz (Suciu, IT II, 263), qubiz (formă citată de EWU s.v. koboz) sau intrat deja din cumană (cf. prezența cuvântului în magh. încă de la 1326, cf. EWU). Fam.: căpi/ș s.n. „instrument de suflat, fluier” 1885 (Teodorescu, P. P. 556) <— copuz sau căbuz (= cobuz), cu substit. finalei; căpwt2 s.n. „instrument de suflat, fluier” 1910 (Păsculescu, L. P. 290) <— copuz sau căbuz (= cobuz), cu substit. finalei; căpwț2 s.n. „cobuz” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. chelys) <— copuz sau căbuz (= cobuz), cu substit. finalei, prin etim. pop. după căpuțX’, coboz s.n. (înv.) „instrument muzical asemănător cu chitara” c.1650 (Anon. Car.), var. scoboz < magh. koboz (împrumut turcie, probabil din cumană, cf. tc. kopuz, uigur qopuz, tăt. qubiz)', topwz2 s.n. „instrument de suflat, fluier” 1900 (Mat. folk. 187) <— cobuz, prin confuzie cu topuz{. Cf. cobză. COBZĂ s.f. „instrument muzical asemănător cu chitara; (Buc., rar) piept - sorte de guitare; poitrine” 1718-1729 (antrop. Cobza, R. Popescu, Ist.). coc1 60 COC2 Ucr. kobza (împrumut turcie, cf. te. kopuz, tăt. qubiz), pol. kobza. Fam.: cobzarii s.m. (Buc.) „om cu burtă mare’1 1913 (corn. A. Tom iac, în DA); cobzar s.m. „cântăreț din cobză; insecta Sarpeda carcharias” 1650 (DRH B XXXV); cobzărze s.f. „meșteșugul cobzarului” 1785 (Uricariul I 322/28) cobzar, cobzișoară s.f. (dim.) 1867 (Alecsandri, Barbu Lăutarul, 99). Cf. cobz/z. COC1 s.n. „pieptănătură femeiască cu părul răsucit sau împletit și prins în spate sau în vârful capului - chignon, coque” 1876 (Alecsandri, Chirița în balon). Fr. coque [de cheveux] (DA, CADE, DEX), propriu-zis „cochilie, învelișul rotund al fructelor sau al ouălor”, probabil < lat. *cocca „boabă; mic obiect sferic” (cf. coc3) < coccum (REW 2009) < gr. kokko^ „grăunte”, cu grupul -cc- netrecut la [țf] // Același cuvânt cu coc^ TDRG1 (cf. cocăx), SDLR (*— cocă1); același cuvânt cu coc5, formație expresivă, de la care e derivat cocă1 CDER 2205. Cf. coacă2, coacăză, coacin, coc2, coc3, cocă2. cocczdă, coccindă, cochinadă, cocolz, cocoloș, cocon2, coconar1. COC2 s.m. „bacterie sferică - coccus” 1910 (Bianu, D. S.). Fr. coccus, lat. savant coccus, termen creat de A. Th. Billroth pe baza gr. wkko? „grăunte” (Nocentini, VL1). Fam.: diplococ s.m. „fiecare dintre germenii patogeni care, în grupuri de doi, produc pneumonie, meningită și alte boli” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. diplocoque, lat. savant diplococcus (< diplo- < gr. bnrXoo^, SittăoO? „dublu” + coccus); enterococ s.m. „bacterie prezentă în intestin” 1960 (LTR2 VII) < fr. enterocoque, lat. savant enterococcus (< entero- < gr. eurepou „intestin” + coccus); gonococ s.m. „microb patogen care provoacă blenoragia” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. gonocoque, lat. savant gonococcus (< gono- < gr. youo^ „procreare; sămânță, spermă” + coccus); meningococ s.m. „microb patogen care provoacă meningita cerebrospinală epidermică” 1964 (ABC săn.) < fr. meningocoque; micrococ s.m. „bacterie sferică mai mică decât cocii” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. microcoque, lat. savant micrococcus; pneumococ s.m. „diplococ care provoacă pneumonia și alte boli respiratorii” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. pneumocoque, lat. savant pneumococcus (< pneumo- < gr. m/eupcov „plămân” + coccus); pncumococic adj. „referitor la pneumococi, provocat de pneumococi” 1964 (ABC săn.) <— pneumococ; stafilococ s.m. „bacterie sferică, care se grupează în formă de ciorchine și produce abcese sau septicemii” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. staphylocoque (< engl., lat. savant staphylococcus, cuvânt creat în 1882 de savantul scoțian Alexander Ogston pe baza gr. (TTa^uXq „ciorchine de struguri” și lat. savant coccus); stafdococcze s.f. „infecție cu stafilococ” 1969 (D. med.) < fr. staphylococcie; stafilococic adj. „referitor la stafilococi, provocat de stafilococi” 1964 (ABC săn.) < fr. staphylococcique; streptococ s.m. „bacterie sferică sau ovală care se grupează în formă de lanț și provoacă infecții grave” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. streptocoque. lat. savant streptococcus, termen creat de medicul austriac A. Th. Billroth pe baza gr. arpcnTo^ „răsucit, întors” < arpele ir „a întoarce” și lat. savant coccus; streptococcze s.f. „infecție cutanată cu streptococi” 1964 (ABC săn.) < fr. streptococcie; streptococic adj. „referitor la streptococi, provocat de streptococi” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. stt'eptococcique. Cf. coacă2, coacăză, coc1,3, cocal, cocă2, cocczdă, coccindă, cochinadă, cocolz, cocoloș, cocon2, coconar1. coc3 61 COC4IE COC3 s.n. (Mar., Oaș, N Trans.) „cucui, umflătură - bosse" 1930—1937 (ALR I 6). Lat. coccum DA, atestat cu sensul „cârmâz, grăunte din care se extrage culoarea stacojie”, păstrat în limbile romanice cu sensuri derivate din noțiunea de „mic obiect sferic” („boabă, sâmbure, (coajă de) ou, mugur”, cf. REW 2009), explicabile prin etimonul său, gr. kokko^ „grăunte”. Cf. coacă2, coacăză, coacin, coc1’2, cocă2, cocczdă, coccindă, cochinadă, cocoașă, cocolz, cocolaș, cocan1’2, coconar1. COC4 s.n. (Trans., hapax DDRF) „plevușcă - fretin, alevin” 1893. Et. nec. COCA1 s.m. invar, „arbust din America de Sud, din ale cărui frunze se extrage cocaina - coca” 1862 (Antonescu, D.), var. cocă^ s.f. Fr. coca < sp. coca, împrumut dintr-o limbă peruviană. Fam.: coca/nă s.f. „substanță toxică extrasă din frunzele de coca, folosită ca anestezic local și ca stupefiant” 1896 (ȘDU1) < fr. cocaine < coca „coca1” + -ine; cocainzsm s.n. (med.) „intoxicație acută cu cocaină” 1978 (DN1) < fr. cocainisme; cocainoman s.m. „persoană dependentă de cocaină” 1931 (CADE) < fr. cocainomane; cocainomană s.f. 1955 (DLRLC) <— cocainoman; cocainomanze s.f. „dependență morbidă de cocaină” 1933 (DA) < fi*, cocaînomanie; pseudococa/nă s.f. (farm.) „ester obținut, ca și cocaina, din frunzele de coca, întrebuințat ca anestezic local” 1963 (LTR2) < fr. pseudococa'ine, engl. pseudococaine 0 H <— pseudo- + cocaină DLR, DEX. Cf. caca-cala. COCA-COLA s.f. „băutură răcoritoare carbogazoasă, închisă la culoare, care conține zahăr caramel și substanțe vegetale obținute din frunze de cola - coca-cola” 1966 (DN2). Engl. Coca-Cola (nume dat de comerciantul american Frank Martin Robinson băuturii inventate de John Pemberton în 1866) < coca „coca1, arbore tropical din America, din ale cărui frunze se extrage cocaina” + cola „cola1”. Fam.: caca2 s.f. „coca-cola” 2005 (DOOM2) <— coca-cola prin trunchiere, cf. și fr. coca, engl. coke; cala3 s.f. „băutură răcoritoare cu extract de cola1” 1966 DN2 <— coca-cola, prin trunchiere. Cf. caca1, cala1. COC/HE s.f. „(Hațeg, Gorj) lemn strâmb de care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă, cujbă; (Gorj) cobiliță; lemnul pe care se pune popicul pentru a-1 lovi; țeavă de răcire la cazanul de țuică; (Ban.) parte a războiului de țesut; parte a dârstei; pârghie a joagărului - crochet de bois; palanche; bâtonnet; tuyau de refroidissement au chaudron dans lequel on prepare Peau-de-vie; pârtie du metier â tisser; pârtie du moulin â foulon; levier d’une scie mecanique” 1885 (H. XVII, 95), var. (Gorj) coclii s.n. „cârlig cu care se trag pietrele de la munte - crochet qui sert â traîner des pierres de la montagne”. Magh. kako (kâko, kajko) „cârlig, lemn încovoiat” > cocău; forma cocaie, sg. refăcut. Fam.: cocaică s.f. (Dolj) „schimbătoare la plug, cu ajutorul căreia se reglează adâncimea brazdei” 1885 (H. V, 355, 433); cocăiat adj. (Ban.) „îndoit, încovoiat” 1934 (L. Costin, Gr. Băn. II, 75); pocănea s.f. (Munt.) „pârghia joagărului” 1895 (DDRF) <— ^pocaie <— cocaie sau <— *cocănea <— cocaie, cu substituirea co- > po- întâlnită și în alte cuvinte, Avram, PE, 41-42 // et. nec., cf. poc' „nuia” DLR; «— pocăni (= păcăni) CADE. Cf. coacă1. COC4L 62 COCĂ2 COCdL s.n. (Buzău, ironic) „os, ciolan - grand os” 1885 (Teodorescu, P. P. 142). Țig. kokalo „os” Al. Graur, BL 2, 1934, 141, CDER 2207 (< ngr. kokkqXo „os” Zafiu, CA, 161 < v.gr. KOKKaXo? „sâmbure” < kokko? „grăunte, sămânță, boabă” Babiniotis, 914). Originea țigănească a cuvântului românesc este sprijinită de sensul pe care îl au și de contextul în care apar primele atestări, ca și de încadrarea stilistică a derivatelor (cocalar, cocalariță, cocalaresc etc.), cf. Zafiu, CA, 159-161 // Bg. kdkal (< ngr. kokkqXo BER II, 532) DA. Fam.: cocalar s.m. (peior.) „mitocan” 1998 (D. Bănulescu, Regi) probabil < țig. kokalo „os” + -ar Zafiu, CA, 159-161, cf. și bg. kokaljar „om care umblă după câștig” (< kokal „os, ciolan” BER II 531); cocârhs adj. „osos, ciolănos” 1934 (Al. Graur, BL 2, 141) <— *cocălos cocal Al. Graur, BL 2, 141. Cf. coc2. COCARDĂ s.f. „insignă sau panglică (de obicei în culorile de pe steagul unei țări) purtată în anumite împrejurări solemne, sau (în Franța epocii revoluționare) reprezentând emblema unui partid sau curent politic; (fam.) floare artificială pe care o poartă la piept nuntașii - cocarde; (fam.) fleur artificielle portee par les participants â une noce” 1815 (Rumpf, 9). Fr. cocarde (inițial „ornament vestimentar de formă rotundă, aplicat pe o pălărie, pe capul cailor etc.” < [coiffure, bonnet] ă la coquarde „ca o creastă de cocoș” < coq „cocoș”, cf. coquard „cocoș bătrân”). Cf. cochet, cocotă. COCARGE/1 s.f. (S Munt.) „soi de strugure - sorte de raisin” 1933 (corn. M. Olmazu în DA). Tc. kokarca „dihor”, (dial.) „sămânță de ceapă”, cu evoluție semantică neclară, cf. tc. dial. kokarcik „arpagic” sau dintr-un adj. *kokarca „mirositor, parfumat” (folosit despre struguri) < kok- „a mirosi, a avea aromă” Suciu, IT II, 263. COCĂ1 s.f. „bucată de aluat, de formă rotundă, aluat; lipici făcut din apă și faină; diaree - boulette de pâte, pâte (farine detrempee et petrie); pâte â colier; diarrhee” 1829 (Episcupescu, O. S. 299). Et. nes., probabil <— coacă2 „cocă; bulz; cocoloș” (C. Lacea, DR II, 1921-1922, 623: var. a lui coacă = dublet al lui coc' < lat. coccum), infl. formal de bg. koko „mic obiect sferic, ou”, ucr. koko, ser. koko „ou” (termeni din limbajul infantil BER II, 535), sau termen expresiv din limbajul infantil, același cu cocă\ cu referire la un mic obiect rotund CDER 2205 (DA: cuvânt din graiul copiilor, cf. ar. cocă „fruct sau alt lucru de mâncat”, lat. coccum „boabă, sâmbure”, gr. kokkof „sâmbure”, bg. koko, rus. koka / koko „ou de găină, jucărie” etc., posibil același cu cocc?}, în ambele situații, este de presupus evoluția semantică „mic obiect rotund” > „bucată rotundă de aluat” sub infl. lui coace ° H <— coace LM, TDRG, CDDE 370, CADE, SDLR; et. nec. DEX. Fam.: cocar s. „fel de mâncare (probabil din aluat)” 1907 (Pamfile, J. II, 362); cocăidi s.f.pl. (Brașov) „diferite tipuri de aluat copt” 1933 (corn. Lacea în DA); cocoace s.f. (Munt.) „turtiță, lipie mică” 1933 (corn. M. Olmazu în DA, în forma de pl. cococi, dată ca s.m.); cocuță1 s.f. „pâine mică” 1900 (Mat. folk. 814). Cf. co«că2, coc3. COCĂ2 s.f. „structură a fuzelajului unui avion, formată din pereții exteriori; ansamblu format din scheletul unei nave și învelișul ei exterior - coque” 1943-1944 (ABC mar.). COCA3 63 COCÂRJ/1 Fr. coque [de navire], cu sensul primar „înveliș (al oului, al fructelor), cochilie”, cf. coc\ Cf. coacă2, coacăză, coc1,2’3, cocan2. COCĂ3 s.f. (Mold., Trans.) „bebeluș; păpușă - bebe; poupee” 1871 (LM), frecvent hipocoristic. Et. nes., probabil creație spontană, folosită ca termen afectiv pentru copiii mici, cf. it. cocco, cucco, coccolo, coccolino, termeni afectuoși pentru „copil mic”, ven. cocolozo „drăguț”, ser. koko „pui de găină”, kokiea „găinușă” DA, SDLR. (care citează și v.gr. kokko? „boabă”, lat. coccum, cf. coacă2), DEX // <— cocx (= coc'), formație expresivă CDER 2205. Fam.: cocnță2 s.f. (dim.) 1892 (Marian, Na.). Cf. cocon1. COCĂ/1 vb. (hapax DDRF) „a cotcodăci - caqueter (en parlant des poules)” 1893. Probabil confuzie cu var. cocăi2 (= cucăi) 0 (generată de interpretarea greșită a unei construcții ca găina cucăie) sau, eventual, derivat de la o bază onomatopeică, cf. și ucr. kokotity DA. COCÂLT4U s.m., s.n. „(Mold., Apuseni; mai ales la pl.) locuri greu de străbătut, coclauri; (Mold.) mușuroi - endroits escarpes et sauvages; fourmilliere” 1870-1872 (var. colcântaur, Eminescu, „Memento mori”), var. (posibil grafică) colcântaur. Et. nes., probabil format pe baza lui *Coclău, pl. coclauri, cf. și forma ciocârtauri (Dorohoi) „locuri râpoase” (DA: cf. coclaur), sau augmentativ format prin substit. sufixului din *cocâlteț (*— cocâlteață, cf. coculteț) „grămadă”, infl. semantic de coclauri °. Var. colcântaur refăcută din pl. cocâltauri, cu metateză. Cf. cocâlteață. COCÂLTE4ȚĂ s.f. (Mold.) „stog mic, grămadă mică - meule de foin; petit monceau” 1909(1. Cr. 11,277). Et. nes., posibil mogâldeață DA. Fam.: coculteț s.n. „grămadă” 1847 (Uricariul X, 401), probabil *cocâlteț. COCÂND/ vb. (Trans., rar) „a iovi - frapper” 1906 (Viciu, GL). Et. nec. II Cf. magh. kokâl, kokânyol, kokânyoz „a lovi, a bate” DA. COCÂRD/W s.m. (Buc.) „cocoș mare - grand coq” 1933 (corn. A. Tomiac, în DA). Et. nes., posibil <— cocoș + ardău „ardelean” (cu referire la cocoșii aduși în Transilvania)0 (DA: „cf. cocoș"). COCÂRJ4 vb. refl, „a se îndoi (de spate), a se încovoia, a se încovriga - se vouter, se recourber, se recroqueviller” 1691-1697 (part, cocârjat, T. Corbea, D. s.v. flexuosus), var. cocârja., cocarda., cocârji. Probabil <— cârjă, cu adjoncțiunea Iui co- prin analogie cu verbe asemănătoare ca sens și având în comun această silabă inițială: cocârla, cocoșa, coroia, (in)covoia, cf. și cocârlă DA, S. Pușcariu, DR 8, 1934-1935, 109, CADE (s.v. cocârjat, <— cocârlat + cârjă), CDER. 2217 (<— cârjă + pref. expresiv co-, ca în cofleși, copleși, cotropi), DEX (sub COC4RLĂ 64 COCÂRȚE/1LĂ influența lui cocoșa, încovoia) // cârjă (cf. ocârji), cu pref. sL co- SDLR; lat. concuruăre, infl. de cârjă sau sl. kuka „cârlig” + cârjă TDRG (s.v. cocârjat). Var. cocârda, probabil infl. de scovârda DA. Fam.: cocârjez s.f. „ciocul încovoiat al ciocănitorii” 1893 (DDRF), var. cocărge^, sg. refăcut din cocârjate, pluralul lui *cocârjală\ cocârjitwră s.f. „îndoitură a osului spinării” c.1832 (I. Golescu, Cond.) <— cocârji (= cocârja)', încocârja vb. „a se cocârja” 1870 (în forma încocârj^re, Costinescu, V.), var. încocârjx <— cocârja, cu prefixul în- prin analogie cu încovoia, încovriga. COC4RLA s.f. „parte a unui obiect îndoită în formă de cârlig (trunchi de copac, pisc de munte etc.); obiect de lemn sau de metal îndoit în formă de cârjă; parte curbată la diverse obiecte (coasă, plug, joagăr, luntre); scăriță la șa; cârlig pentru tracțiunea cărbunilor; sanie pe care se sprijină capătul gros al trunchiurilor, care sunt transportate prin târâre; (fig.) babă înaltă și adusă de spate; casă mică și înclinată; (bot., pl. coc^rte) varietate de ciuperci comestibile (Marasmius scorodonius) - pârtie d’un object en forme de croc (fourche d’un arbre, dent de montagne, etc.); objet ou pârtie d’un objet, en bois ou en metal, au bout courbe” en forme de bequille (manche d’une faux, oreille d’une charrue; manivelle; râble); etrier; ringard; traîneau qui sert â tirer Ies troncs d’arbres sur la neige; (fig.) vielle femme courbee; hutte penchee; marasme (champignon)” 1634 (antrop. Cocârte, DRH B XXIV, 336; ca apelativ, 1868, Barcianu, V.), var. cochxrlă „sanie mică pentru adus lemne din pădure - petit traîneau pour transporter du bois”, cogxrlă „sanie mică - petit traîneau”. Et. nes., posibil <— coacă' (SDLR) sau coc[aie] (°) + -ârlă sau el. de substrat înrudit cu cârlig, cf. și cârlanță, cârteb de la aceeași bază *cârl-0II din familia sl. kuka, cf. ser. kukara „cârlig la plug”, magh. kukora „curbat” DA; magh. kukora CDDE II, 494, CADE; coc „obiect rotund” + sufixul expresiv -ârlă CDER 2218; et. nec. DEX. Fam.: cocâlcă s.f. (rar, Buc.) „femeie solidă și ciolănoasă” 1883 (Columna, 165), deformare a lui cocârlă (cu sensul „babă înaltă și încovoiată”) 0 H <— cocal CDER 2207; cocârlă vb. (Trans.) „a (se) strâmba, a suci, a (se) încovoia, (fig.) a tergiversa” 1825 (part. cocârtet, LB); cocâriătwră s.f. „strâmbătură, încârligătură” 1825 (LB) <— cocârter, cocârlete s.m. (Mehed.) „lemn încovrigat” 1900 (G. Crețu, în Mardarie, L. 329); cocârlonț s.n. „cârlig folosit la jocul copiilor numit săgeata” 1915 (Păcală, M.R.) <— cocârlă + cârlionț (cu sensul „obiect în formă de cârlig”, cf. sensul „unealtă de pescuit”). COC4RȚĂ s.f. „mâncare ciobănească făcută din caș dulce amestecat cu zer - plat berger fait d’un melange de fromage doux et de petit-lait” 1885 (H. XI, 275), var. co cart iță. Et. nes., posibil scurtat din cocârtiță <— cocă' sau coaccr „bulz” (cf. sensul „primul bulz de caș la stână” citat de SDLR) + jintiță 0 (CDER 2218: derivat expresiv de la baza coc- „obiect rotund, bulgăre, grunz”). Fam.: cocârțdu s.n. (Teleorman, Oravița, Ban.) „dumicați de pâine sau de mămăligă prăjiți în untură sau în unt” 1885 (H. VIII, 156); cocârț/ vb. (Trans.; despre lapte) „a se prinde” 1933 (corn. A. Banciu, în DA). COCÂRȚE/1LĂ s.f. „schimbătoare la roțile plugului - oreille de la charrue” 1910 (Pamfile, I. C.). Probabil <— cocârlă (CDER 2218) printr-un intermediar *cocârțea (rezultat din contaminare cu lopățea „schimbătoare la plug”) 0 // Et. nec. DA. COCCZDĂ 65 COCHET COCCZDĂ s.f.,.parazit unicelular care trăiește în celulele epiteliale ale unor animale - coccidie” 1937 (M. enc. agr.). Fr. coccidie, lat. savant Coccidae (creat pe baza gr. kokxo^ ..grăunte*’). Cf. coc1’2’3, coccindă. COCCINELĂ s.f. (entom.) „buburuză - coccinelle” 1871 (LM), var. cocimlă. Fr. coccinelle, lat. savant coccinella (< coccinus „roșu-stacojiu” < gr. kokkiuo^ < kokko? „sâmbure, grăunte; cârmâz, plantă din fructele căreia se extrage un pigment stacojiu”). Cf. coacin, coc1’2’3, cochinadă, coșenZlă, cocczdă. C0CCIS s.n. „os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioară a sacrumului - coccyx” 1896 (var. coccix, ȘDU1). Fr. coccyx (< gr. kokkv£, propriu-zis „cuc”, nume dat osului în virtutea asemănării formei sale cu ciocul unui cuc). Fam.: coccigian adj. „referitor la coccis” 1966 (DN2) < fr. coccygien. COCETN s.m., s.n. „tulpina anumitor plante cultivate, în special a porumbului și a verzei; partea tăiată a acestei tulpini, cu diferite întrebuințări; partea din tulpină rămasă în pământ după tăierea porumbului; știulete de porumb curățat de grăunțe; (rar) coada măturii; (p. anal.) cotorul unor fructe sau legume - tige (surtout de maîs ou de chou); tige seche de maîs; rafie (de maîs); manche de balai; trognon” 1634 (antrop. Koczane, Prodan, Urb., I, 350; ca apelativ, 1691-1697, T. Corbea, D. s.v. caulis), var. (Buc.) hace^n. V.sl. *kocanu, cf. bg. kocan „cocean, cotor”, ser. kocanj „cocean (de varză), cotor, știulete”, ucr. kocan, kacan „cocean de varză, căpățână de varză; știulete” TDRG, DA („slav”), CADE, SDLR, Mihăilă, ÎVS, 70 H Bg. kocan, ser. kocanj DEX. Var. hacean, probabil < ucr. kacan. Fam.: cocenZște s.f. „câmp pe care au rămas coceni de porumb” 1900 (Mat. folk. 99); cocenos adj. „care are cocean mare, cu cocean; tare ca un cocean” 1806 (Șincai, Economia, 124). Cf. ciocan2. COCE/1RLĂ s.f. (Mureș) „cățel alb - chien blanc*1 1925 (Isvorașul V l). Et. nes., probabil <— *cotearlă cotarlă^ cu palatalizarea dentalei (SDLR, CDER 2488: var. a lui cotarlă). Greu de admis o influență a formei slave (ser., bg.) kuce „câine” (DA: contaminare între sl. kuce „câine” și cotarlă). COCHET, -A adj., s.m., s.f. „(despre persoane) care urmărește să atragă printr-o înfățișare îngrijită și elegantă; (despre obiecte) elegant, de bun gust - coquet” 1836 (C. Negruzzi, „O alergare de cai”). Fr. coquet, inițial „care caută să placă, să seducă” < coq „cocoș”. Fam.: cocheta vb. „a căuta să placă, să seducă, printr-o comportare atrăgătoare; (fig.) a manifesta o tendință de apropiere de o persoană, o instituție, o activitate etc.*’ 1840 (Poenaru -- Aaron - HilL V. I, 362) < fr. coqueter, cochetat s.n. (abstr.) 1933 (DA) <—■ cocheta', cochetărZe s.f. „purtare, ținută sau atitudine seducătoare” 1829 (C. Negruzzi, „Zoe”) < fr. coquetterie-, necochet adj. (rar) 1933 (DA). Cf. cocardă, cocotă. COCH/E 66 COCI2 COCH/E s.f. (Vâlcea) „corn de prescură sau de colaci - produit pâtissier en forme de croissant, â usage rituel” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea). Et. nes., probabil <— cocă1 ° // Et. nec. DA. COCHI(I)-VECHI s.m.pl. (înv. Mold., Trans.) „mezat, licitație (la început, pentru arendarea colectării taxelor) - encheres” 1630 (DRH B, XXIII, 178), var. (Trans.) cochio- veche s.f, cociovete s.f., cociovote s.n.pL, coțovete s.f. Magh. kotyavetye (< ser. ko ce vece [dati] „cine va da mai mult?”, strigătul telalilor la mezat), apropiat, prin etimologie populară, de vechi (DA). COCH/LIE s.f. „înveliș calcaros sau silicios al unor animale nevertebrate (moluște, foraminifere etc.); tipar metalic folosit la turnarea a diferite piese - coquille” 1760-1770 (var. conhxlie, Meșt. doft. 819), var. cochilă. Fr. coquille < lat. conchylium (feminin refăcut din pl. conchylid) < gr. KoyxvXiov (cu căderea nazalei explicabilă prin asocierea cu coque „cochilie, coajă tare”, cf. cocx). Var. conhilie < ngr. KoyxuĂT]^ Koyxvki(o). Fam.: conchiliologZe s.f. „parte a zoologiei care se ocupă cu studiul scoicilor” 1939 (SDLR) < fr. conchyliologie. Cf. cohke, c^ncă, concoZd, c^ngiu. COCHIM4DĂ s.f. (Munt., înv.) „pojar; scarlatină - rougeole; scarlatine” 1829 (Episcupescu, O. S. 243/16), var. cochin^die, cocin^dă. Ngr. KVKKii'ăda „roșeață, pată roșie (pe piele)” (< kokkiuo^ „roșu-stacojiu” < kokko^ „sâmbure, grăunte; cârmâz, plantă din fructele căreia se extrage un pigment stacojiu”). Fam.: cochinar s. (înv.) „cochinadă” 1890 (Apărătorul Sănătății, apud TDRG2) <— cochinadă + pojar DA. Cf. coacin, coc1’2,3, coccindă, coșenZlă. COCHINCH/NA s.f. „rasă de găini originară din Asia de sud-est, cu penaj bogat, crescute pentru producția mare de came - poule cochin” 1938 (M. enc. agr. II 122). Termen internațional, de la top. (înv.) Cochinchina (fr. Cochinchine, engl. Cochinchina, it. Cocincina), numele unei regiuni din sudul Vietnamului. COCH/NTE s.m. (înv., Munt.; azi, Olt.) „zgârcit; poreclă dată de țărani arendașilor greci - avare; sobriquet donne aux fermiers grecs” 1819 (Zilot Românul, T. D.), var. cochinete, cochxnț. Et. nes., probabil *— cochineț „firidă, loc ascuns” = cohileț (cf. formele în -ete cobinete, godinete, govinete)0 // Et. nec. DA. COCI1 interj., strigăt cu care se mână vițeii - cri pour mener Ies veaux 1914 (Pamfile, Cr.). Creație expresivă, posibil <— coti1 <— cotet °; cf. și căci1 DA. COCI2 s.m. „(înv.) berbec necastrat; (Dobr.) numele unui joc de copii - bel ier; nom d’un jeu d’enfants” 1784 (lorga, S. D. VII, 235). Tc. koc. COC/AR 67 COCIO/1BĂ COCMR s.n. (Ban.) „coteț de păsări - poulailler' 1885 (H. XVIII, 279). Ser. kucar „cămară, căsuță, coteț de păsări” (dim. lui kuca „casă”). Cf. cwșcă. COC/E s.f. (Trans., Ban., înv. Mold.) „trăsură mică și ușoară, pentru persoane; căruță - caleche” c. 1650 (Anon. Car.), var. cocie, cucie. Magh. kocsi (< adj. kocsi „din localitatea Kocs”, folosit cu referire la trăsurile din Kocs, care asigurau transportul între Buda și Viena în secolele XV-XVI), ser. kocija. Fam.: cociaș s.m. „vizitiu; proprietar de trăsură folosită pentru transportul clienților” 1778 (var. cuciaș, lorga, S. D. XII) <— cocie Tamâs, EW, 246 sau < ser. kocijas CDER 2213; cocier s.m. „vizitiu” 1718 (Uricariul XX, 230), var. cuc ier <— cocie sau < ser. kocijar, cocioară s.f. (dim.) 1910 (var. cutioară, Păsculescu, L. P. 188); coc/ș s.m. (Trans., rar Mold.) „vizitiu” c.1650 (Anon. Car.), var. cociș < magh. kocsis-, cocișar s.m. „proprietar de cai” 1922 (Chest. I 514) <— cociș-, cocișd s.m. (dim.) 1851-1852 (Hasdeu, Folc. Lit.) <- cociș; cociș/ vb. „a practica birjăria” c.1650 (Anon. Car.) <— cociș-, cocință s.f. (dim.) 1906 (Țiplea, P. P.); cucea s.f. (dim.) 1910 (Păsculescu, L. P. 255) <— cucie (= cocie). COCINĂ s.f. „adăpost sau coteț pentru porci sau (reg.) pentru păsări; (Dobr., E Munt.) tip de împletitură care ajută la prinderea peștilor - soue (etable â pores), poulailler; clayon pour prendre les poissons” 1780-1801 (Micu, D.) Bg. kocina, ser. kocina, ambele derivate de la rădăcina kot- (de unde și v.sl. kotiti > rom. coteț). Fam.: cocinz vb. „a (se) adăposti într-o cocină” 1924-1925 (Novacovici, C.B.); cocinoaie s.f. (augm.) 1916 (Antipa, P.); răscacină1 s.f. (E Munt.) „adăpost pentru purcei” 1926 (Chest. 11,430/142). Cf. coteț. COCIO/1BĂ s.f. „casă mică, dărăpănată, sărăcăcioasă - bicoque, baraque, masure, taudis” 1632 (var. cociubă, top., DRH A 21; ca apelativ, scris kocsobe, c. 1650, Anon. Car.), var. cocioarbă (Trans.) „bordei, hrubă”. Et. nes., posibil derivat din baza slavă kuc- (sl. corn. *kotj-) „colibă”, cf. ser. kuca „casă”, ucr. kuca „coteț”, v.sl. kosta „casă, colibă”, rus. kusca „cort, colibă”, sloven koca „colibă, cocioabă” (cf. Berneker, SEW, 603). cu sufix neclar, posibil -oagă DA, sau din baza slavă kot-j- „coteț”, cf. v.sl. kotiti, ser. kot, kotac, pol. kociec, bg. kocek „cușcă de găini”, kocina „cocină”, ser. kocak, kocina (°). Din aceeași bază koc- se formează și alte cuvinte cu același sens: cociomeagă, coșmagă, coșmoagă, cociomeață, coșea2, coșleabă, coșmandră, coșmelie, coșmolie (CDER 2216, DA s.v. coșmagă) // Tăt. koci oba „cort de nomad” Hasdeu, „Sur les elements tures” (apud ȘIO l, 328, care respinge această ipoteză), CADE; posibil înrudit cu ar. cuciubă „butuc”, cu origine necunoscută ȘDU8; cobace prin metateză SDLR; posibil identic cu cociorbă „vătrai” CDER 2216; et. nec. DEX. Fam.: cociomeagă s.f. „casă dărăpănată, cocioabă” 1896 (Rev. crit. lit. IV. 85), posibil cu -b- > -m- Philippide, OR II, 148; cociomeață s.f. (Muscel) „cocioabă” 1901 (Rădulescu-Codin, M.), posibil cu -b- > -m- Philippide, OR II, 148; cașcă2 s.f. (V Munt.) „casă mică, veche, dărăpănată, coșmelie” 1967 (Udrescu, GL); coșleabă s.f. (N Trans., Buc.) „grajd; cușcă a câinelui; cocioabă” 1887—1888 (Bugnariu, N.), posibil coșmeagă CDER 2259; coșmagă s.f. „colibă de lemn, cocioabă, cușcă de câine” 1814 (lorga, S. D. COCIOBĂ/ 68 COCIZ/MP XXI, 468), var. coșmeagă, coșmoagă, probabil <— cociomeagă prin sincopă DA („cf. cociomeagă...”) // rus. kolymaga „căruță greoaie”, v.sl. kolimogu „cort” (< kola, kolo „căruță”) SDLR; posibil rus. kosma, pol. kosm „smoc de păr” TDRG; coșmandră s.f. (S Mold.) „casă mică și veche; bucătărie de vară” 1913 (Pamfile, A. R.) <— coșmagă, probabil infl. de șandrama', coșmăgZ vb. refl, „a lenevi în pat, a tărăgăna” 1896 (Șez. V) <— coșmagă', coșmăgioară s.f. (dim.) 1891 (Urechia, Leg.) <— coșmagă', coșmeIZe s.f. „casă sărăcăcioasă, cocioabă” 1885 (H.V 149), var. coșmolxe, cușmelxe', poșmzzg1 s. (Năs.) „căpiță de fân” 1928 (Pașca, Gl.) «— coșmagă, cu substituția po-<-co Avram, PE, 44 // et. nec., cf. poș',poșce DLR. Cf. cușca. COCIOBĂ/ vb. (Mold., Buc.) „a căuta, a scotoci - fouiller” 1886 (Sbiera, Pov. 6). Et. nes., probabil <— cociorbă (= cociorvă) „vătrai” CDER 2216, cu căderea accidentală a lui -r- poate sub infl. lui cocioabă sau coțobăi (raportabil la ucr. kocjuba „vătrai”)0II Cf. pol. kocjuba SDLR; <— cocioabă CADE; et. nec. DA. COCIOC s.n. (S Munt.) „nămol amestecat cu bucăți de rizomi de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare); baltă mică, stătută - îlot de roseaux flottants meles de boue; marais, bourbier” 1857 (Polizu, V.). Probabil *coccă < rus. kocka „movilă cu iarbă și mușchi, formată în locuri mlăștinoase” DA II Cf. v.sl. otoku, rus., ser. otok „umflătură, insulă” CDED II 67; et. nec. DEX. Fam.: coșcană s.f. (Mold., mai ales la pl.) „cioturi de stuf rămase după tăiere sau ardere, pe suprafața apei sau pe mal; câmp cosit” 1910 (var. coșeam s.m., I. Cr. III, 54) <— coșcovă1 sau *coșcă (< rus. kocka) °; coșcovă2 s.f. „nămol vegetal amestecat cu bucăți de rizomi de stuf și papură; ridicătură mică de pământ” 1916 (Antipa, P. 126, 196) < ucr. kockovyj (komis) ° // același cu coșcovă' DA. Cf. coșcov/. COCIORVĂ s.f. „mică lopată, în formă de triunghi sau de semicerc, cu o coadă lungă, folosită pentru a scoate jarul sau cenușa din cuptor; (p. ext.) unealtă de pescuit sau de zidărie cu aceeași formă; numele unei constelații formată din trei stele așezate în triunghi (dintre care una este Gemma) - fourgon (pour la braise); bouloir (de pecheur, de mațon); nom d’une constellation” 1843 (var. cociorbă, C. Stamati, F.), var. corciovă, cuciorbă. Ucr. kocerha „vătrai” DA, CADE, SDLR, DEX II și rus. kocerga DEX, DA („cf. rus.”); origine necunoscută, posibil cuvânt expresiv CDER 2216. Fam.: cociorvei s.n. „cociorvă” 1639 (antrop., DRH A XXV); încorciove# adj.f., s.f. (în ghicitori) „mlădioasă” 1910 (Păsculescu, L. P.) <— corciovă = cociorvă. Cf. cociobăZ. COCIRL4U s.n. (Sălaj) „despărțitură într-un grajd - compartiment dans un etable” 1906 (Viciu, GL, transcris greșit în DA cocârlau), var. cociurlau. Magh. kutyolo „șopron” Tamăs, EW, 247, cu trecerea f> c (c) și despicarea sonantei II Magh. kukorlo „colibă, bordei” N. Drăganu, DR 5, 1927-1928, 895, DA. COCIZ/MP s.n. „ciot, trunchi de copac rămas în pământ; par, țăruș; suportul vârtelniței - moignon, arbre tronque; pieu; traversin du devidoir” 1933 (DA), var. cociomb. COCKER 69 COCLEȚ Et. nes., posibil contaminare între copac și ciump (caz în care pociump, n. intra, provine din cociump) 0 sau pociump (<— ciump) DA („v. pociumb”), Mioara Avram, SMFC VI, 9, Form. cuv. II 68. Fam.: clocfmp s.n. „parte rămasă dintr-o ramură care nu s-a tăiat bine; resturi după tăiatul cocenilor; suportul vârtelniței; cui de lemn” 1885 (H. V 17), var. clocimb, clociwmb „par”, clociwnp' cloambă + cociump ° sau <— cloambă + pociumb Pascu, Cim. 145. Cf. pocii/mb. COCKER [pronunțat cocăr} s.m. „rasă de câini de vânătoare, de talie mijlocie, cu părul lung și cu urechile mari, lăsate în jos - cocker” 1975 (var. cocher, DEX1). Engl. cocker (< to cock „a vâna becațe” < woodcock „becață” < wood „lemn, copac” + cock „cocoș”). COCKPIT s.n. „spațiu neacoperit pe puntea unui vas (amenajat cu bănci pentru echipaj sau pentru călători); spațiu în care stau piloții unui avion sau ai unei mașini de curse -cockpit” 1949 (LTR1). Engl. cockpit (inițial „spațiu săpat folosit ca arenă de luptă pentru cocoși” < cock „cocoș” + pit „fosă, groapă”). COCL4URI s.n. pl. tantum „locuri neumblate sau puțin umblate, pustii; locuri prăpăstioase - lieux escarpes, peu frequentes ou meme deserts” c. 1700 (var. cotituri. Lemnul crucii, apud Cartojan, C. P.2, 162), var. coclau s.n. sg. (suspect, doar în SDLR), coclaură s.f.sg., coclauri. Forma de bază *cotlau sau *cotlău (cf. cotlauri) < ucr. *kotlov (cu pronunțarea specific ucr. a lui -v final ca -ii), cf. kotlovina „loc adânc pe albia unui râu sau a unui lac”, kotlovan „groapă de fundație, excavație” (< ucr. kotel = v.sl. kotUu „căldare, cazan” < gotic katil- < lat. catillus „farfurie mică”, dim. lui catlmis „vas adânc”) 0 (CDED II, 76, s.v. cotlon’, v.sl. kotilu, rus. kotel, kotlovina etc.; TDRG: „sl. (ucr.) kotlovina”', CADE, SDLR: „cf. bg., rus. kotlovina”) II <— *coclău <— cotlon CDER 2494; et. nec., probabil un cuvânt unguresc compus cu ko „piatră” DA; et. nec. DEX. Cf. cătân, cocleț, coc!/, cotaie1, cotlon. COCLEANȚ (Olt.) interj care imită strigătul bibilicii - interj, qui imite le cri de la pintade 1885 (H. V429). Onomatopee. Fam.: cocleanță s.f. (Trans.) „bibilică” 1906 (Viciu, Gl.). COCLETE1 s.m. (Trans.) „cotor de măr, ciorchine de struguri, coajă verde de alună - trognon de pomme, grappe de raisins, coque verte des noisettes” 1893 (DDRF). Probabil <— coclej = cioclej ° // Identic cu coclete2 = cocleț DA. COCLEȚ s.m., s.n. „ochi de iță sau firele din care se compune o iță la războiul de țesut; fir trecut greșit prin ițe; ochiuri la tricotat; (Sibiu) lemn care se pune peste cârpa cu caș, pentru a accelera scurgerea acestuia; (Hațeg, în forma coclite) mâner la încuietoarea ușii; (Trans., Bih., numai în forma corloț2) articulația genunchiului la membrele posterioare ale calului; (Ban.) o parte a căruței - mailles des lisses, fds de lisse; fii mal noue; maille COCLf 70 COCO/1ȘĂ d’un tricotage; traverse qu’on met sur le torchon â fromage doux, pour en accelerer l’egouttement; loquet; jarret (des membres posterieurs du cheval); une pârtie de la charrue” 1850 (în pl. cocleți, Brezoianu, A. 70), var. coclete1 s.m., codkțx s.m. (Someș) „piele îngroșată sub genunchiul calului - peau durcie sous le genou du cheval”, coglete s.m., cogleț, corlef, cotlet1 s.m., cotlete s.m., cotleț s.m. Ser. kotlac „cocleț (la războiul de țesut); gaură la claviculă”, probabil împrumutat dintr-o formă mai veche kotlici (dim. al v.sl. kotilu „căldare, vas”) Skok, ERHSJ II, 170 (TDRG: v.sl. *kotilici „căldărușă”, cf. germ. Hâfel „oală mică > ițe”, firele stând în ochiurile iței ca într-un vas) II Element slav, cf. ser., slov. kuka „cârlig” CDED II 67; <— gogleț (= goglează) SDLR; identic cu cocletex, „probabil derivat de la formația expresivă coc [= coc1’5], cu l de asemenea expresiv (cf. cocoli) și cu sufixul -ete” CDER 2219. Fam.: încocleța vb. (Munt.) „a apuca strâns cum se apucă cocleții, a înhăța, a încleșta” 1879 (var. încocleâ, Ispirescu, B. P. 329). Cf. câțân, coclauri, coclz, cotaie1, cotlon. COCL/ vb. refl., intranz. „(despre aramă, bronz) a se oxida, acoperindu-se cu un strat de culoare verde; (despre mâncare pusă în asemenea vase) a prinde gust de oxid de cupru; (despre pietre sau despre stânci) a prinde mușchi; (fig.) a se îmbăta foarte rău - s’oxyder, se couvrir de vert-de-gris; prendre un gout de vert-de-gris; (â propos des rochers) se couvrir de mousse; s’enivrer” 1675 (var. cotlx, M. Costin, L.). V.sl. sau m.bg. *kot(i)Uti < kotilu „căldare de aramă” (< gotic katil- < lat. catillus „farfurie mică”, dim. lui catînus „vas adânc”), cf. bg. kotljasvam, kotljasam, otkotlja(m) se, vkotlja se „a se cocli”. Fam.: cocleală s.f. (abstr.) 1829 (Episcupescu, O. S.), var. cotleală', coclzt s.n. (abstr.) 1936 (DA), var. cotl\t\ coclitor adj. „care coclește” 1936 (DA), var. cotliton coclitzzră s.f. „cocleală” 1870 (Costinescu, V.), var. cotlitwră. Cf. câțan, coclauri, cocleț, cotaie1, cotlon. COCO/1ȘĂ s.f. „diformitate constând într-o curbură a coloanei vertebrale sau a sternului; protuberanță naturală formată din rezerve de grăsime, pe spatele unor animale; (ironic) spate, spinare; (p. anal.) parte ridicată a viței-de-vie; pietriș ce formează mici insule într-o apă curgătoare, stâncă peste care curge apa; zăvor sau pană de lemn cu care se înțepenește capătul grindeiului de la plug - bosse; ceil (de la vigne); amas de cailloux formant un îlot dans le lit d’une riviere; verrou ou coin qui bloque le bout de la perche de la charrue” 1829 (Episcupescu, O. S.), var. cucașă, cucoașă. Et. nes., probabil derivat de la baza coc- „mic obiect sferic” (< lat. cocciim), cf. cocoli, cocoloș, coc^ „cucui, umflătură”, coaccr „bulz, cocoloș”, ar. cucoașe „nucă”, posibil înrudit cu gogoașă (cf. gogoloș / cocoloș, gogoloi / cocotei) DA (var. a lui gogoașă, cf. cocon/gogon, înrudit cu coc, cocă, cocoloș, coacăză, cf. cocon), CDER 2205, SDLR (var. a lui gogoașă, de la baza „imitativă” coc- înrudită cu gr. kokkos' „bobiță”, lat. coccum), TDRG2 (cf. gogoașă, coc, cocoloș) // <— cocoșa <— cocoș CDED II 67. Fam.: cocoșa vb. „a căpăta sau a face să capete o cocoașă; a (se) încovoia sub apăsarea unei greutăți” 1847 (Pann, P. V.); cocoșat adj. „cu cocoașă, ghebos” 1705 (GCR I, 350), var. cucoșat, cocoșătzzră s.f. (abstr.) 1760-1770 (var. cocoșitwă, Meșt. doft. 808), var. cocoșetură <— cocoșa', cocoșzlă s.m., poreclă dată unui cocoșat 1870 (Costinescu, V.) cocoșat, cu substit. sufixului. Cf. coacă2, coc3, cocolaș. COCOB/1RZĂ 71 COCOLOȘ COCOB/1RZĂ s.f. „cocostârc, barză - cigogne” 1898 (Jb. V), var. cocobardă (sg. refăcut din pl. cocoberze). Contaminare între cocostârc și barză. COCOBELCI s.m. „melc - escargot” 1896 (var. cucubelc ȘDU1). Probabil <— codobelc, cu finala după melci, cobelci „melc” ° // <— coc + cobelci (= culbec) DA. Var. cucubelc, posibil infl. de cubelc (= culbec). Fam.: cuculbau1 s.m. „melc” 1889 (H. XVI 19), var. culcubau', curcubeu', curcubeu2 <— *cuculbec <— cucubelc (= cocobelci), cu substituirea finalei prin sufixul -ău\ var. curcubeu2, curcubeu', prin apropiere de curcubeu'', cucumdc s.m. „melc” 1898 (Zanne, Prov. III), var. cocomelc, cucumelci <— cucubelc (= cocobelci) + melc DA. Cf. coadă, berc, cubelc, melc. COCOLZ [ar. cuculire „a face cocoloș, a șifona, a (se) ghemui - rouler en boule, friper, (se) pelotonner”] vb. „a înconjura un copil cu o grijă exagerată, a răsfăța; a (se) înfofoli; (Olt.) a face colaci pentru slujbe bisericești - choyer; (s’) emmitoufler; faire des gimblettes pour le service divin” 1822 (Piuariu-Molnar, W.), var. gogoli, guguli. Et. nes., probabil derivat de la baza coc(o)- (< lat. coccum, cu sensurile romanice „mic obiect sferic, boabă, sâmbure”, cf. coc3 „cucui, umflătură”, coacă2 „bulz, cocoloș”, cocoloș, it. cocco „boabă, umflătură”, sursilvan kokk „sâmbure” etc., cf. REW 2009) cu suf. expresiv -li cf. și DA, CDER 2205, care însă consideră baza coco- de origine onomatopeică; repetarea vocalei din bază (coc-o) este caracteristică formațiilor cu sufixul expresiv -li (Graur, BL 4, 1936, 90-97). Evoluția semantică pare a fi „a face cocoloș” > „a înfofoli” > „a răsfăța”, cf. cocoloși. TDRG trimite la coca, termen de alint pentru copiii mici (v. cocă'1), cf. it. coccolarsi „a se alinta”, ven. coccolar „a mângâia”, fr. cajoler, choyer. Fam.: cocoleală s.f. „frământare și coacere de colaci; răsfățare” 1931 (Ciaușanu, Gl.); cocok't s.n. (abstr.) 1933 (DA); cocolitor adj. „alintător” 1907 (var. gogolitor, Adam, N. 66); cocolitară s.f. „îngrijire exagerată” 1857 (Polizu, V.); corcoană s.f. „femeie răsfățată” 1913 (Rădulescu-Codin, î.) <— corconi (= corcoli), după cucoană’, corcodZ vb. (Trans.) „a se împopoțona” 1906 (Viciu, Gl.) <— corcoli, cf. corconi, corcosi, posibil infl. de corcodan „curcan”, prin asociere cu obiceiul curcanului de a se umfla în pene0 // derivat de la tema substantivului corcodan „curcan” DA, CDER 2406 (de la baza onomat. corcodi)’, corcok’ vb. „a înconjura cu o grijă excesivă, a răsfăța, a alinta; (refl.) a se învârti în loc, a zăbovi, a se codi; a se ghemui” 1909 (Vlahuță, Nuv. 301), var. corconi <— cocoli SDLR; sensul „a se codi”, după a cârcoti °; var. corconi, după coconi DA // derivat de la baza onomatopeică corcod-, cf corcodan CDER 2406; cf., pe de o parte, cârcală, cârcotă, pe de alta cocol(oș)i DA; corconeală s.f (abstr.) 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) <— corconi (= corcoli)’, corcosZ vb. „a corcoli” 1913 (Furtună, V. î.) <— corcoli, cu substit. finalei (DA), probabil sub influența lui fandosi °. Cf. coc1’2’3, coacă2, cocoloș. COCOLOȘ s.n. „bucată dintr-o substanță moale (mai ales hârtie sau diferite tipuri de pastă moale) adusă la o formă aproape sferică prin presare; (S Trans.) bulz; (Hațeg, bot.) cartof; (Munt.) știulete de porumb; cucui, umflătură - boulette; boule de farine de maîs; pomme de terre; epi de maîs; bosse” c. 1650 (Anon. Car.), var. cocolo^ă s.f, gogoleș. COCON1 72 COCON1 Et. nes., probabil <— cocoli (inițial „a face cocoloș”, cf ar. cucul\re\ cu finala după cocoașă „umflătură, gogoașă”, gogoașă, ar. găgoașe, gugoșlJ „gogoașă” (construite pe același radical coc- „mic obiect rotund”, cf. cod, coacă2, cocoli) ° (DA: derivat de la baza coc- „obiect rotund”, considerată însă de origine onomatopeică; CDER 2206 îl explică din cocoli, cocoleală) // Formație onomatopeică DEX. Var. gogoloș se poate explica și printr-o încrucișare cu goagă și derivatele sale (gogoașă, gogon etc.). Fam.: cocolan s.m. (Muscel) „cocoloș (mare); codru de pâine sau de mămăligă” 1939 (SDLR) <— cocoloș, cu substit. finalei; cocoloațe s.f.pl. (Apuseni) „femei de rând” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.) <— cocoloașă, cu substit. finalei, cf. și gogoloațc, cocoloșeai» s.f. „răsfațare” 1870 (Costinescu, V.) <— cocoloși', cocoloșz vb. „a face un cocoloș, a boți; a (se) înfofoli; a răsfața; a tăinui o faptă rea” c.1650 (Anon. Car.), var. (înv.) cocoloși, cocoloșit s.n. (abstr.) 1933 (DA) <— cocoloși, cocoloșitor adj. „care cocoloșește” 1933 (DA) <— cocoloși, cocoloșitzzră s.f. (abstr.) 1857 (Polizu, V. 174) <— cocoloși, cocolozz vb „a boți” 1913 (Pamfile, A. R.) <— cocoloși, cu finala infl. de golomozi, corcolan s.m. (Mehed.; mai ales la pl.) „nor gros de vară” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.) <— cocolan SDLR; gogolze s.f. (Olt.) „gogoașă de mătase” 1931 (CADE) gogoliu (din pl. gogolii) sau gogoloș (cu substit. finalei); gogolzu s.n. „cocoloș” 1910 (I. Cr. II, 230) gogoloș, cu substit. finalei; gogolaațe s.f.pl. (Vâlcea) „fructe de rug uscate” 1896 (Șez. IV 28) <— gogoloș/*gogoloașă (= cocoloș, cocoloașă), cu substit. finalei, posibil infl. de golomoi, gogoloi s.n. „mic obiect sferic, cocoloș” 1931 (CADE), var. cocoloi <— gogoloș, cocoloș, cu substit. finalei. Cf. coc1*2’3, coacă2, cocoașă, gogoașă, cocolz. COC€>N* s.m. „(înv.; păstrat astăzi numai în Mar.) copil; (înv.) bărbat tânăr, flăcău; (înv.) vlăstar domnesc sau boieresc, fiu de boier; boier tânăr; (înv. Munt., Mold.; azi în forma cvmi(l), voc. coane) termen de politețe familiar: (S Trans., bot., mai ales la pl.) Zinnia elegans -- (vielli) enfant; jeune homme; enfant d’un boyard ou d’un prince regnant; seigneur, monsieur (terme familiei* de politesse); Zinnia elegans” 1551-1553 (Ev. sl.-rom.), var. (Mold.) cucGn. Et. nes., probabil derivat de la baza cocc- (< lat. coccum, atestat cu sensul „grăunte de cârmâz”, continuat în limbile romanice cu diferite sensuri organizate în jurul noțiunii de „mic obiect sferic”, cf. REW 2009; cf. coc" „cucui, umflătură”, coaccr „bulz, cocoloș”, coc5 „pâine mică”, cocoloș)0 cu sufix neclar (prezent și în gogon), probabil -*onn(e) < -one cu geminare expresivă, cf. occ. coucoun „coajă de ou; gogoașa viermelui de mătase” (< coco „coajă de ou, cochilie”), nap. cocono „gălbenuș”, ven. cocon „coc de păr” (°) sau ~un(e), cu evoluția *cocun > cocon prin asimilare (DA). Baza cocc- ar putea fi și cea din termenul infantil cocă"' (cf. și cocuță2) TDRG, ȘDU8, DA, SDLR, CDER 2221 // Cf. cocoană, ngr. KOKKtoi'a CADE (de fapt termenul ngr., care are doar sensul „doamnă”, este împrumut din rom., cf. DA, Babiniotis); el. neogrec, în familia lui cocuță CDED II, 649. Fam.: coconaș s.m. (dim.) 1620 (Moxa, C.), var. conaș, (Mold.) cuconaș', coconășd s.m. (dim.) 1850 (var. Mold. cuconășd, Alecsandri, O. V, 45) <— coconaș', coconășz vb. „a trata cu mult respect; (refl.) a se purta ca un cocon” 1893 (Rădulescu-Niger, R.); coconea s.f. (dim.) 1906 (Țiplea, P. P.) <— cocoană (= cucoană)', coconeață s.f. (peior.) „femeie simplă care face pe cucoana” 1916 (Pamfile, Mit. - Dușm.) cocoană (= cucoană)', coconul s.m. „(dim.) copil; (bot., pl.) ghiocei” c.1650 (Anon. Car.); coconesc adj. „copilăresc; boieresc; de cucoană” 1566 (Coresi, L.), var. cucon^sc <— cocon, cocoană COCON2 73 COCOR1 (cucoană)', coconește adv. „ca un cocon; în felul cucoanelor” 1927 (M. I. Caragiale, Cr.), var. cuconește cocon, cocoană (cucoană) sau coconesc', coconet s.n. (col.) 1881 (Jipescu, Op.), var. cuconet <— cocon, cocoană (cucoană)', cocon/ vb. „a trata cu mult respect; a numi pe cineva cocoană; (refl.) a se purta ca un cocon” 1836 (I. Văcărescu, P.), var. cucom cocon, cocoană (cucoană)', cocon/e s.f. (înv.) „copilărie; boierie” 1620 (Moxa, C.), var. cucome', coconas adj. (rar) „care vrea să fie servit boierește” 1933 (DA); cocon//ț s.m. (dim.) 1908 (Bud, P. P.); coconwță s.f. (Mar., dim.) 1908 (Bud, P. P.) <— cocoană (= cucoană) sau coconuț', cucoană „(înv.) copilă; (fam.) doamnă; (Mold., Trans., Mar.) fată între 12 și 14 ani; numele unor insecte” 1551-1553 (Ev. sl.-rom.), var. cocoană, coană <— cocon DA, SDLR // cf. ngr. KOKKuji/a CADE, DEX; cuconăș/că s.f. (dim.) 1887— 1891 (Contemporanul VII) <— cuconășel (= coconășel), cu substit. sufixului sau *— *cuconașă (cf. cuconaș, coconaș); cuconiță s.f. (dim.; bot.) 1682 (Dosoftei, V. S. sept. 201), var. coconiță, comță], (înv.) c\xniță2 <— cucoană. Cf. coc3, coacă2, cacă3, cocan2. COCON2 s.m. „înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, secretat de larvele sau pupele unor insecte, sau care protejează ouăle unor animale nevertebrate - cocon” 1931 (CADE). Fr. cocon (< occ. coucoun „coajă de ou; cocon” < coco „coajă de fruct, de ou, cochilie” < lat. * cocea „boabă; mic obiect sferic” < coccum < gr. kokko£ „grăunte”, cf. coc3). Cf. coacă2, coc1’2’3, cocan1, cacă2. COCONAR1 s.m. „pin mediteraneean cu semințe comestibile; fructul acestei varietăți de pin - pin pignon; amande de pin” 1715 (Arh. Rom. II, 56), var. cuconar, cucunar. Ngr. KouKKouuăpt „fructul pinului” (< kokkcov „grăunte (de rodie); bobiță” < kokko^ „grăunte, boabă”), KouKKourapid „pin”. Fam.: coconară s.f. „fructul coconarului” 1893 (DDRF), var. cucunară < ngr. KovKKOi'âpi sau <— coconar\ Cf. coacă2, coc1’2’3. COCONAR2 s.m. (Olt.) „pește mic de apă dulce, beldiță (Alburnus bipunctatus) - spirlin” 1916 (Antipa, P.). Et. nec. COCOR1 s.m. „pasăre de baltă, călătoare, din clasa picioroangelor, cu un moț pe cap; pene din coada cocoșului sau a rățoiului; spice de grâu necosite; tip de dantelă; momâie care desparte lanurile de grâu - grue; plumes de la queue du coq ou du canard; epis sur pied; sorte de dentelle; poteau borne” c.1650 (Anon. Car.), var. (Mold., Trans.) cucor1. V.sl. *kokorî, *kokora „moț, smoc”, cf. slov. kokora „smoc, buclă de păr”, rus. kokora, kokon „tufiș”, pol. kokora „tufiș”, v.sl. kokoravu „creț”, ser. kokorav „creț, zbârlit”, kokorajka, kokorusa „găină moțată”, kokorica „buclă de păr”, bg. kokorjă se „a-și zburli penele” N. Drăganu, DR 5, 1927-1928, 343 (care atribuie sensul „creț” unei forme slave kokora, kokorl, atestată însă numai ca substantiv), DA, CDER 2223 (care preiau etimologia lui Drăganu). Pentru vechimea împrumutului, cf. mr. cocor. II Ngr. KOKopa?, KOKopi „cocoș” ȘDU, SDLR; lat. cicon-, ciconia Hasdeu, CB, I, 303; cf. tc. karkara CDED II, 569; et. nec. DEX. COCOR2 74 COCOȘ1 Fam.: cocozzră s.f. „cocor; (în unele regiuni) femela cocorului” 1883 (Marian, Om.), var. cucoară; cocorzz vb. „a se îmbufna; a ridica tonul; a se umfla în pene” 1870 (Costinescu, V.), var. cocon, cocon', cocorat adj. „cu picioare lungi; (despre berbeci) cu coamele răsucite; (Ban.) cârlionțat” 1897 (Zanne, Prov. II); cocorătei s.m.pl. (bot.) „Narcissus poeticus” 1906 (Panțu, Pl.) <— cocorat', cocorel s.m. (dim.), (bot., pl. tant. cocărai, formă considerată de DA cuvânt independent, cocorii) „Erythronium dens caniș” 1885 (H. V, 353), var. cocarda cocoreț adj. (Mehed.) „moțat, (fig.) vorbăreț, îndrăzneț” 1885 (H. IX, 92); cocorosz vb. „a se fuduli” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 236); cocoroșrz vb. „a se umfla în pene, a se fuduli” 1886 (Sbiera, Pov.); răscoconz vb. (Trans.) „a se răsti, a se rățoi” 1960 (Mat. dialect. I, 90), var. răscocon <— cocora. COCOR2 s.n. (S Trans.) „umflătură la cap, cucui - enflure, bosse” 1825 (LB), var. cucor2. Et. nes., posibil cocor1, cu evoluția semantică „moț” > „protuberanță pe cap”, infl. de cod „cucui”0 // variantă a lui cucui DA; <— coc, formație expresivă CDER 2205. COCOR/4DĂ s.f. (Trans.) „plăcintă de mălai, ouă și unt, umplută cu brânză, urzici, hamei sau cu carne, cu fructe, cu ceapă și coaptă în cuptor -- sorte de galette paysanne farcie, petrie de farine de maîs, d’ceufs et de beurre” 1825 (LB), var. cocorozdă. Et. nes., probabil <— păpăradă, contaminat cu cocd{ DA (cf. cocdx, paparadă). COCOS s.m. (bot.), mai ales în expr. mică de - „fructul unui arbore tropical, cu coajă tare și cu miez lăptos; (înv.) cocotier - coco; cocotier” 1780 (Gherasim Putneanul, Gheografie, 32lr), var. (înv.) coco „nucă de cocos”, cocus „cocotier”. Germ. Kokos(nuss\ Kokos(palme) < sp. coco, ptg. coco, propriu-zis „țeastă; mască folosită ca sperietoare pentru copii” (< lat. coccum, cu sensurile romanice „mic obiect sferic: boabă, sâmbure, (coajă de) ou, mugur”, cf. cod, probabil prin sensul intermediar „coajă”, cf. ptg. coca, fr. coque, REW 2009), nume dat fructului deoarece nuca de cocos proaspătă, având trei găuri, seamănă cu o astfel de mască. Var. coco < fr. coco. Fam.: cocotier s.m. „arbore tropical înalt, din familia palmierilor, al cărui fruct este nuca de cocos (Cocos nucifera)” 1831 (Buznea, P. V.) < fr. cocotier (< coco). COCOST/1RC s.m. „cocor; (Mold., Trans.) barză; (Bas.) fântână cu cumpănă; (ironic) om slab cu gâtul lung sau cu picioarele lungi - grue; cigogne; fontaine; homme maigre au cou long ou aux pieds longs” 1814 (Calendariu), var. cocârstârc, cocost^rg, cocorstârc, cucorst&c, cucosârc. Contaminare între cocor și stare. Cf. cocobarză. COCOȘ1 s.m. „pasăre domestică din familia galinaceelor, cu creastă roșie și pinteni tari (masculul găinii); boabe de porumb care pocnesc la căldură ridicată; miezul întreg al unor fructe (nucă, pepene); (s.n.) ciocănel percutor la armele de vânătoare; (s.n.) parte a plugului sau a carului, sub forma unui cui care prinde jugul; pinten la încălțăminte; prună închircită și uscată înainte de a ajunge la maturitate; numele unei constelații - coq; grains de maîs que Fon fait eclater au feu; les quatre quartiers d’une noix, pulpe du pasteque; chien de fusil; valet de la charrue; valet du chariot; extrem ite du talon de la botte; prune rabougrie avant sa maturation: nom d’une constellation” 1544 (antrop.. DERS), var. Mold.) cucoș. COCOȘNE/1ȚĂ 75 COCOȚ/1 V.sL kokosi „găină”, și cu sensul de „cocoș” în ucr., ceh., slovacă CDED II, 67, DA, CADE, DEX. Din aceeași familie, v.sl. kokotu „cocoș” (cf. cocoț), împr. în ar. și mr. // Creație expresivă care se bazează pe cântecul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, infl. de sl. kokosi „găină” CDER 2224. Fam.: cocoșar s.m. „sturz-mare (Turdus viscivorus)” 1870 (Costinescu, V.) <— cocoș{ CDER 2224, sau bg. kokosar „Astur palumbarius” (DA: cf. bg. kokosar); cocoșel s.m. „cocoș mic; tânăr bătăios; boabe de porumb care se crapă la căldură; membru viril la copii; aluat care rămâne după frământarea pâinii; (bot., mai ales la pl.) nume al unor varietăți de plante” 1806 (Șincai, Economia); cocoșesc adj. „de cocoș” 1892 (Marian, î.), var. cucoșesc; cocoșește adv. „ca un cocoș” 1847 (Pann, P. V.), var. cucoșQște <— cocoșește sau cocoși, cocoș/ vb. „(despre masculii păsărilor) a se acupla; (fig.) a se fuduli” 1806 (Șincai, Economia), var. cucoși; cocoș/t s.n. (abstr.) 1806 (Șincai, Economia) <— cocoși; cocoșai s.m. „cucuvea” 1928 (Pașca, GL); cocoșoaică s.f. (bot.) „rodul-pământului (Arum maculatum)” 1906 (Panțu, PL). Cf. COC0t, coș/1. COCOȘNE/1ȚĂ s.f. (peior.) „femeie simplă cu pretenții de cucoană - femme du peuple qui veut faire la dame” 1857 (var. cocorneață, Polizu, V.), var. cocojneață. Contaminare între cocoană și fâșneață 0 (DA: formație ironică în componența căreia intră cocoană, cocoș etc.). Var. cocorneață, sub infl. lui cocor °. COCOȘTER s. (hapax Anon. Car.) „tavan cu lambriuri, lambriu? (tradus prin lat. laqueare) - plafond lambrisse?” c. 1650. Et. nec. COCOȚ (acc. nec.) s.m. (hapax, Anon. Car., fără traducere) „cocoș?- coq?” c. 1650. Probabil ser. kokot „cocoș” DA. Cf. cocoș1. COCOTĂ s.f. „femeie de moravuri ușoare, prostituată - cocotte” 1881 (Eminescu, O. XII, 288). Fr. cocotte, inițial „găină” (cuvânt expresiv format de la baza imitativă coc-, cf. și coq „cocoș”). Cf. cocardă, cochet. COCOȚ/t vb. „a se urca pe un loc ridicat (în general, mai greu accesibil); (fig., fam.) a se așeza într-un loc nemeritat; (rar, tranz.) a plasa ceva într-un loc înalt - se percher, (se) jucher” 1839 (Heliade, „Domnul Sarsailă Autorul” în O.2 III, 41), var. cocoți, corcota, cucuta, gogoța. Et. nes., posibil, cu forma de bază cucuța, lat. *cucutiăre < cucutium „scufie”, de unde a putut rezulta sensul „creștet, vârf’ (cf. v. it. cucuzzo „cap”, cocuzzolo (d’un monte) „vârf de munte” (care însă pot proveni și din ^cucutia „bostan”), basc kukutz „vârf’, cf. REW 2370) Loșonți, SSE, 42^43, DA (raportat direct la cucutium), G. Giuglea, DR 1, 1920-1921, 495 (simplă raportare la cocuzzolo), sau lat. *concaptiăre (G. Giuglea, DR 4, 1924-1926, 1554) < captiăre „a prinde, a captura”, de unde ^cucăța, ^cocăța > cocota (cu asimilare), cu un sens inițial „a se agăța, a se cățăra” confirmat de agăța, acăța (< *accaptiăre), cățăra 0 // Probabil v.sl. kokoti „cocoș” (pasăre căreia îi place să domine stând pe un loc înalt) TDRG. COCOV^IMĂ 76 COCTEIL COCOV/1MĂ s.f. (Ban.) „bulgăre de pământ moale, înfundat la mijloc, în formă de blid, cu care se joacă copiii, aruncându-1 cu putere jos, ca să pocnească - boule de terre en forme de terrine, utilise dans un jeu d’enfants” 1931 (CADE). Et. nec. COCOV/tRDĂ s.f. (Turda) „clătită - crepe” 1925 (Viciu, S. GL). Probabil contaminare între cocf și scovardă DA. COCR4IȚĂ s.f. (Sângeorz-Băi, Trans.), în expr. de-a cocraița „de-a dura, peste cap - en roulant, en faisant la culbute” 1928 (Pașca, Gl.). Et. nes., posibil <— cu crăiță „cu moneda numită crăiță (= crăițar)” (folosit ca nume al unui joc de copii)Q H Et. nec. DA. COCS s.m. „produs solid obținut din cărbunele de pământ, din reziduuri de petrol sau din gudroane, întrebuințat ca materie primă sau combustibil în metalurgie, în industria chimică, în gospodărie etc. - coke” 1851 (var. coacs, Stamati, D.), var. grafică (înv.) coks. Germ. Koks (< engl. cokes, pl. lui coke, probabil var. dialectală a engl. med. colke „miez; cărbune de lemn”). Var. coacs, după engl. coak(sf var. ortografică a lui coke(s). Fam.: cocs^re s.f. „cracare termică aplicată reziduurilor petroliere, pentru a produce cocs” 1959 (LTR2 V, 82); cocser/e s.f. „ansamblul instalațiilor sau secție într-o întreprindere în care se fabrică cocsul” 1949 (LTR1) <— cocs + -erie, după fr. cokerie; cocsific« vb. „a transforma cărbunele de pământ sau reziduurile de petrol în cocs” 1949 (LTR1) cocs + -ifica, după fr. cokefîer, cocsificabil adj. „care se poate cocsifica” 1962 (DER I) <— cocsifica^ cocsoch/mic adj. „privitor la cocsochimie” 1962 (DER I) <— cocs + chimic DEX sau după rus. koksochimiceskij °; cocsochimze s.f. „ramură a industriei care prelucrează cărbunele de pământ prin cocsificare; studiul prelucrării și transformării produșilor chimici obținuți din cărbuni prin cocsificare” 1962 (DER I) <— cocs i- chimie DEX sau rus. koksochimija °; pseudoc^cs s.n. „produs obținut din cărbuni neaglutinați, având toate proprietățile mecanice și chimice ale cocsului” 1963 (LTR2) < germ. Pseudokoks (pseudo- < gr. feubcy „fals” + Koks)', semic^cs s.n. „produs solid obținut prin semicarbonizarea huilei sau a cărbunilor inferiori” 1950 (MDT) <— seini- + cocs sau germ. Semikoks', semicocsificr/re s.f. „proces de descompunere termică a cărbunilor la temperaturi relativ scăzute (până la 600 de grade) în absența aerului, prin care se obțin semicocs, gudron și gaze” 1964 (LTR2) semi- + cocsificare. COCSAG/ÎZ s.m. „plantă erbacee asemănătoare cu păpădia, originară din Kazahstan, cu rădăcina bogată în latex, din care se extrage cauciucul - Taraxacum koksaghyz” 1958 (DLRM), var. cocsac^z. Rus. kok-sagyz (< kazah kok „plantă” + sagyz „cauciuc”). Cf. sac^z. COCTEIL s.n. „băutură preparată dintr-un amestec de băuturi alcoolice; recepție de proporții restrânse - cocktail” 1931 (var. grafică cvctail, CADE), var. grafică cocktaiL Engl. (americană) cocktail < cocktailed[horse] „(cal) cu coada tunsă scurt, ca a unui cocoș” (< cock „cocoș” + tail „coadă”), operațiune aplicată exclusiv cailor care nu erau de rasă, de unde sensul fig. „amestecat, hibrid”. COCȚU7NE 77 COD2 COCȚIL/NE s.f. (farm.) „fierbere a diferite părți ale unor plante medicinale, în scopul de a extrage substanțele active pe care le conțin; medicament astfel obținut - coction” 1871 (LM). Fr. coction (împr. din lat. coctio, -onem „coacere" < coquere „a coace”). Fam.: decret s.n. „cocțiune” 1760-1770 (var. decoctă s.f., Meșt. doft.), var. (înv.) decopt, decot, dicoct, dicoft < lat. neol. decoctum (< decoquere reduce prin fierbere” < coquere „a coace”), germ. Dekokt, var. decot < it. decotto', decocție s.f. (rar) „cocțiune” 1852 (var. decocțixme, Brezoianu, Man. sănăt.), var. decepție, decopțiune < lat. neol. decoctio, -onem (< decoquere „a reduce prin fierbere” < coquere „a coace”), fr. decoction. Cf. coace. COD1 s.n. (jur.) „culegere de legi care cuprinde întregul sistem al unei anumite ramuri a dreptului; (p. ext.) ansamblu de reguli de comportament; ansamblu de reguli prin care se criptează un mesaj; sistem de simboluri care permit reprezentarea informației într-un domeniu tehnic - code” 1839 (Vaillant, V.). Fr. code (împr. din lat. codex „cod; registru”, inițial „butuc; tăbliță de lemn folosită la scris”). Fam.: coda2 vb. „a încifra un text” 1966 (DN2) < fr. coder, codaj s.n. „codare” 1958 (LTR2) < fr. codage\ codice s.n. „manuscris vechi legat în formă de carte; (jur., ist.) culegere de legi” 1844 (Propășirea, I, 9 ianuarie), var. codex < lat. neol. codex, codicenv, codic/1 s.n. (jur.) „act întocmit în formă testamentară, prin care se modifică sau se completează conținutul inițial al unui testament” 1786 (var. înv. codicol, Doc. buc. Colțea, nr. 150, p. 230), var. (înv.) codichol, codichd < fr. codicille (împr. din lat. codicillus, dim. Iui codex)\ var. codicel < lat. neol. codicellus (= codicillus} var. codichel < ngr. lauduceWo^ (< lat. codicillus, codicellus} codicolog/e s.f. „ramură a istoriei care studiază manuscrisele ca obiecte în sine” 1978 (DNJ) < fr. codicologie; codifica vb. „(jur.) a reuni într-un cod legi sau dispoziții legale speciale privitoare la o materie anume; a transcrie un text într-un limbaj criptat, folosind un cod” 1877 (Eminescu, O. X, 18) < fr. codifier, codificator1, -oare adj., s.m., s.f. (rar) „(persoană) care codifică” 1933 (Berechet, Dr. rom.) < fr. codificaleur sau codifica, codificator2 s.n. „aparat cu ajutorul căruia se efectuează o codare, codor” 1965 (LTR2 XVII, 157) < fr. codificateur, codificație s.f. (abstr.) 1881 (var. codifcațirme, Eminescu, O. XII, 188) < fr. codificat ion', codor s.n. „aparat cu ajutorul căruia se codează un mesaj” 1958 (LTR2, 535) < fr. codeur, decoda vb. „a descifra un text criptat” 1932 (Arghezi, O. VIL 851) < fr. decodor, decodaj s.n. „descifrare a unui text criptat” 1960 (LTR2) < fr. decodage', decodifica vb. „a descifra un text criptat” 1960 (LR nr.l, 4) «— de- + codifica', decodificator s.n. „aparat cu ajutorul căruia se decodează un mesaj, decodor” 1965 (LTR2 XVII 157) <— decodifica', decodor s.n. „dispozitiv electronic care transformă informația înregistrată într-un anumit sistem în informație mai ușor accesibilă” 1958 (LTR2, 535), var. decodor < fr. decodeur, var. decodor < engl. decodor, recodifica vb. „a codifica din nou” 1982 (D. Dr. I.) <— codifica. Cf. condică. COD2 s.m. „pește marin din nordul Oceanului Atlantic (Gadus morrhua) - morue, cabillaud” 1975 (DEX1). Engl. cod. CODA1 78 CODOBATURĂ CODA1 s.f. „parte finală a unei compoziții muzicale - coda” 1862 (Antonescu, D.), var. codă. It. coda, propriu-zis „coadă” < lat. coda (= cauda). Dublet etim.: coadă. Cf. caudal, chiot#, codiriște, codobatură. CODARVAC s.m. „om necuviincios (termen peiorativ pentru persoane cu ascendență rusească) - rustre (terme pejoratif pour des personnes ayant des ancetres Russes)” 1916 (I. Cr. IX, 121), var. godârvac. Et. nes., posibil creație ludică pe baza lui caterincă și spivac (Mold.) „cântăreț” (< ucr. spivak)0II Et. nec. DA. CODE/NĂ s.f. (chim.) „substanță extrasă din opiu, care se întrebuințează în doze mici drept calmant - codeine” 1862 (Antonescu, D.). Fr. codeine, termen creat de chimistul Robiquet pe baza gr. KtoSeia „măciulie de mac”. CODIR/ȘTE s.f. „coadă de bici; mâner la diferite unelte agricole (secure, coasă, furcă, topor etc.) - manche, poignee” 1660-1670 (var. coderxște, Staicu, Lex. apud Hasdeu, CB I, 267), var. codări te, codărxște, codilxște, codiroște, codoraște, codoraște, codoriște', sg. refăcute codărișcă, codirxșcă, codorișcă. Contaminare între coadă și toporiște. Fam.: codane s.f. „coada sau mânerul unui bici” 1901 (Șez. VI, 146), var. codăraie, coderie, codorie <— codările (= codiriște), cu substit. finalei (DA, SDLR), eventual infl. de coporâie (<— toporâie <— toporiște) ° II <— coadă + coporâie (< magh. kaparo) CADE (improbabil deoarece sensul lui coporâie nu corespunde magh. kaparo, care înseamnă „răzuitoare”); codongă s.f. „suliță” 1872 (Baronzi, L. 105) <— codoriște (= codiriște), cu substit. finalei interpretată ca sufix (pt. sufixul -igă, cf. scărigă, tălpigă, țepigă, săpăligă)', codor/ță s.f. (Ban.) „codiriște” 1814 (Țichindeal, F. 6), var. codorță, codorțe (pl.?) <— codiriște, cu substit. finalei interpretată ca sufix. CODOBATURA [ar. cudubatură, coadăbatură, cutrubată, mr. coadărăbadără} s.f. „pasăre mică, cenușie, cu o coadă lungă pe care o mișcă vertical; piesă a căruței, care nu lasă să se aplece proțapul - bergeronnette, hochequeue; barre reliant Ies deux bras de l’armon” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. codatremula), var. (Ban.) cobatură, codăbatură, codobatură, codobatură, codrubatură, codubatură, cotobatură, cotorbatură, cotorobatură, cotrobatură, cuțubatură. Lat. *codabattula < coda (= cauda „coadă”) + batt- (< battuere „a bate”) + -ula. Pentru modul de compunere, cf. calabr. codivattula, it. codatremola, coditremola, lat. cauda tremula (CGL III, 58). Var. codobaltură, infl. de baltă. Var. codrubatură, infl. de codru. Var. cotor(o)batură, infl. de cotor. Var. cuțubatură, infl. de cuțăi (= coțăi „a da din coadă”). Fam.: codobatică s.f. „codobatură” 1894 (Philippide, ILR), cu substit. sufixului; codobatiță s.f. (Ban.) „codobatură” 1924 (GS I), cu substit. sufixului; codobator s.m. (Munt.) „bărbătușul codobaturei” 1883 (Marian, Om. I, 333) <— *codobatur <— codobatură (der. regresiv); codobatura vb. „(despre codobaturi) a se împreuna; a se bate” 1883 (var. codobăturx, Marian, Om. I, 333), var. cotorobătura, cotorbatură’, codobaturii s.m. „bărbătușul codobaturei” 1883 (Marian, Om.), var. codăbăturoi, cotor baturoi, cotorobăturo'r, codobâță s.f. (Trans.) „codobatură” 1883 (Marian, Orn. I, 327) <— CODOȘ1 79 CODRU codo[bătură] + bâț(âif, cotorobz/șcă s.f. „codobatură’’ 1883 (Marian, Orn. I, 328) cotorobatură (= codobatură), cu substit. sufixului; coțobaie s.f. „codobatură” 1883 (Marian, Om. I, 327), cu inițiala modificată după coțofană și finala, după nume de păsări în -aie (cf. gaie, gheonoaie, cucuvaie etc.); coțobzztină s.f. „codobatură” 1894 (Șez. II, 224), cu inițiala modificată după coțofană și cu substit. sufixului; coțobz/șă s.f. „codobatură” 1898 (Gorovei, Cim. 223), cu inițiala modificată după coțofană și cu substit. sufixului, creație ludică din necesități prozodice. Cf. coridă, bate. CODOȘ1 s.m. „proxenet; persoană care intermediază relații amoroase - proxenete; entremetteur” 1646 (var. cadăș, Prav. Mold. 540), var. codoș\ (Munt.) caduș. Tc. kodoș. Fam.: codoașă s.f. „patroană de bordel; mijlocitoare de relații amoroase; femeie bătrână și vicleană” 1922 (Conv. lit. LIV); codoșea s.f. „codoașă” 1890 (Creangă, Pov.), var. codoașcă <— codoș SDLR (posibil), DEX, Suciu, IT II, 264 (posibil) sau bg. kodoska DA, SDLR (posibil), Suciu, IT II, 264 (posibil); codoșenie s.f. „proxenetism; comportare de proxenet” 1988 (DEX-S) <— codoș sau codoși', codoșesc adj. „specific codoșului” 1929 (M. 1. Caragiale, Cr. 148); codoși vb. „a face proxenetism; a intermedia relații amoroase” 1939 (SDLR); codoșie s.f. „proxenetism” 1962 (SMFC III); codoșkic s.n. „activitate sau purtare de proxenet” 1933 (DA) < tc. kodoșluk, înv. kodoshk. CODR^NT s.f. (înv., bis.) „monedă mică, a patra parte dintr-un ban - petite monnaie” 1560-1561 (var. condrat, Coresi, Tetr.), var. condr^nt, Ngr. KoSpavriM „a patra parte dintr-un as” (< lat. quadrans, -antem, propriu-zis „sfert, a patra parte”, < quadr-, formă cu sonorizare a radicalului din quattuor „patru”). Var. condrat < slavon kontydratu (< m.gr. icodpăuTiif), Cf. cadran, cadru, cvadri-, cvadrant, cvadruplu. CODRU s.m., (rar) s.n. [ar. cadru, cadur s.m., s.n., mr. cadru, cadur s.n., ir. cadru s.m., s.n. „bucată (dintr-un aliment); plăcintă; teren public, piață; (numai în ar.) cimitir; pădure; munte - morceau d’un aliment; galette; terrain publique; (seulement en ar.) cimetiere; foret; montagne”] „pădure mare, deasă, seculară; munte păduros; bucată dintr-un aliment (azi, mai ales în expr. codru de pâine)', (înv.) bucată de teren, parcelă, porțiune dintr-o pădure - foret epaisse, sombre, seculaire; montagne boisee; morceau d’un aliment (conserve surtout dans l’expression - de pâine „quignon de pain”); (vieilli) terrain, parcelle, quartier de foret” 1495 (DRH A III), var. (Ialomița) crod. Lat. *quodrum (= quadrum „pătrat”, cf. numele Codratus, Quodratus în inscripții din provinciile dunărene, Koâparo^ într-o inscripție gr., și forma lat. târzie codra „piață publică” în CGL III, 183, 46, și II, 351, 35, cf. Mihăescu, Rom., 57, Lg. Lat., 171), cu sensul „bucată (de teren, de pâine etc.), parte” întâlnit și în lat. quadra, codra (femininul adjectivului quadrus „pătrat”; împrumutat în m.gr. Koâpa „bucată de pâine”), occ. caire de pan „bucată de pâine”, sassarez karra „piață” (< „teren delimitat”) CDDE 384, TDRG (care propune și lat. quadrans), DA, CADE, REW 6921, CDER 2228, DDA, DEX, cf. (de la baza quadrum) it., eng., v.fr., occ., sp., ptg. REW 6921 (cu diverse sensuri derivate de la noțiunea „pătrat”). Sensul „pădure” a apărut probabil de la sensul „bucată, porțiune dintr-o pădure”, atestat în Munt. (CDDE 384 și DA propun o trunchiere din expresia codru de pădure)', o altă posibilitate este să fie vorba de un alt cuvânt, provenit din substrat, cf. alb. CODt/LĂ 80 COERC/ȚIE koder, kodre „deal”; acest cuvânt ar putea proveni din prefixul ko- + dru < i.-e. ^deru/dru- „lemn”, a cărui existență în substrat este confirmată de rom. druete și alb. dru „lemn” Poruciuc, CE 55-85 (ȘDU separă și el două omonime: codru' „pădure muntoasă”, cf. alb. kodre, și codru2 „bucată mare și rotundă”, cf. lat. quadra). Sensul „munte”, posibil infl. de sl. gora „pădure, munte” S. Pușcariu, DR 5, 1927-1928, 757 // El. de substrat (pentru toate sensurile cuvântului), cf. alb. koder, kodre „deal” Miklosich, SER, 10, B. P. Hasdeu, Columna, 1873, 110, Philippide, OR II, 708 (probabil), Brâncuș, VA, 136 (probabil); ngr. KoSpa, pentru sensul „bucată”, și alb. koder, pentru sensul „pădure” CDED, II, 649, 716; cf. v.sl. krada „rug, grămadă de lemne”, ucr. koroda „copac rămuros”, cu evol. semantică „copac rămuros” > „pădure mare, munte, bucată mare” SDLR. Var. ar., mr. codur, pl. (ar.) codure, probabil refăcută prin disimilare din pl. neutru *codrure °. Var. crod, posibil infl. de crov. Fam.: codraș s.m. (bot.) „pieptănariță” 1900 (Barcianu, D.); codrean adj., s.m. „de codru sau din codru; locuitor al unei regiuni de codri; paznic de codri, pădurar; (Mold., înv.) soldat recrutat din regiunea Codrul Tigheciului” 1546 (antrop., DERS); codreancă s.f. „locuitoare a unei regiuni de codri” 1865 (Hasdeu, I. V.) <— codrean; codrenescul s.m. art. (cor. pop.) 1885 (var. codrănzscul, H. VIII 22) <— codrean; codresc adj. (rar) „de codru” 1527 (top. Codreș DERS); codrește adv. „în parcele” 1931 (Ciaușanu, GL); codret adj. (Trans.) „de codru” 1925 (Viciu, S. GL); codri vb. (înv.) „a împărți un teren sau o moșie în parcele” 1672 (lorga, S. D. VII, 33); codricd s.m. (dim.) 1760-1770 (Meșt. doft. 773); codriar adj. (Mar.) „de codru” 1925 (T. Papahagi, M.); codriș adj. „mâncăcios, lacom” 1645 (antrop., DRH B, XXX, 126); codrișar s.m. (dim.) 1675 (M. Costin, L.); cod rai s.m. „plantă ierboasă cu flori roșii-purpurii sau galbene, carpenă (Melampyrum arvense)” 1900 (Barcianu, D.), var. condroi (forma condroniu dată de DEX și MDA cu et. nec. este de fapt o pronunțare dialectală); codruleț s.m., s.n. (dim.) 1885 (Jamik - Bârseanu, D.); codruț s.m. (dim.) 1885 (Jarnik- Bârseanu, D.). Dublet etim.: cadru. Cf. cadran1, cadril1, cadrilat, careu, carieră2, cărau, căniră, cvadrant, cvadri-, cvadruplu, pătrat. COD//LA s.f. (pese.) „bucată de frânghie ale cărei capete sunt legate la mijlocul celor două frâne ale năvodului - corde â tirer la seine” 1916 (Antipa, P.). Et. nec. COEFICIENT s.m. „element constant într-o expresie matematică, care multiplică o mărime variabilă; mărime constantă care indică o anumită proprietate a unui corp - coefficient” 1817 (var. înv. coefițiQnt, Asachi, AIghebra). Fr. coefficient (< lat. savant coefficiens, termen introdus de matematicianul Franțois Viete < co- + efficiens, part, prezent al lui efficere „a efectua, a produce” < ex- + facere „a face”). Cf. eficient, efect, eficace, face. COERC/ȚIE s.f. „constrângere; (jur.) dreptul de a constrânge pe cineva - coercition” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) coercițiune. Fr. coercition, lat. coercitio, -onem (< coercere „a constrânge” < co(n)- + arcere „a ține strâns, a reține, a împiedica”). Fam.: coercibil adj. (fiz., despre gaze) „care poate fi comprimat și reținut într-un spațiu oarecare” 1871 (LM) < fr. coercible (< coercer „a comprima, a reține un gaz într-un recipient”, împr. din lat. coercere); coercibilitate s.f. (abstr.) 1939 (SDLR) < fr. COERENT 81 COFĂ coercihilite\ coercitiv adj. „constrângător" 1848 (Negulici, V.) < fr. coercitif incoerc/bil adj. „care nu poate fi constrâns; (fiz.) care nu poate fi comprimat” 1900 (Barcianu, D.) < fr. incoercible-, incoercibilit#te s.f. „imposibilitatea de a constrânge” 1939 (SDLR) < fr. incoercibilite. Cf. exercițiu, exercit#. COERENT adj. ..care se compune din elemente strâns legate și armonizate între ele; logic, ordonat; (fiz., despre unde) care au aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp - coherent” 1862 (var. coherent, Protopopescu - Popescu, N. D.), var. (rar, înv.) conher^nt. Fr. coherent (împr. din lat. cohaerens, -entem, part. prez, al lui cohaerere „a fi strâns legat, unit” < co(n)- + haerere „a fi prins, a sta fixat, lipit”). Fam.: coerență s.f. (abstr.) 1837 (var. coher^nție, J. Cihac, I. N.), var. coher^nță < fr. coherence, lat. neol. cohaerentia, incoerent adj. „care nu este coerent” 1857 (var. incohemit. Marin, F.) < fr. incoherent', incoerență s.f. (abstr.) 1856 (var. incoher&nță, Teulescu, Ces.) < incoherence', neconherent adj. (înv., rar) „incoerent” 1899 (Sbiera, F. S.) *— conherent (= coerent). Cf. ader#, adeziune, coer#r, coeziune, inerent. COEROR s.n. „primul aparat detector de unde hertziene - cohereur” 1939 (SDLR), var. grafică coheror. Fr. cohereur, termen creat de Branly, inventatorul acestui aparat, pe baza lat. cohaerere „a fi legat împreună”. Cf. ader#, adeziune, coerent, coeziune, inerent. COEZIC/NE s.f. „legătură internă strânsă, unitate; (fiz.) atracție care se exercită între moleculele corpurilor - cohesion” 1844 (var. cohazie, Vasici-Ungureanu, M.), var. grafică coheziune. Fr. cohesion (împr. din lat. cohaesio < cohaerere „a fi strâns legat, unit”). Fam.: coez/v adj. „care asigură coeziunea” 1844 (var. grafică cohesw, Vasici-Ungureanu, M.) < fr. cohesif. Cf. ader#, adeziune. coerent, coer#r inerent. COF1 s.n. (Ban.) „căpiță - meule de foilf' 1931 (CADE). Et. nes., posibil identic cu cof (v. cofă) DA (sigur), dar greu de explicat semantic. COFĂ s.f. „(Trans., Ban.) vas de lemn pentru băut, cană; (Trans., rar) stropitoare; (Munt., Mold., N Trans.) vas din doage de lemn, în care se aduce și se ține apa; (rar) căuș; albie, covată; (înv.) măsură de capacitate - ecuelle de bois; arrosoir; seau en bois; auge; (vieilli) mesure de capacite” c. 1650 (Anon. Car.), var. covă. Probabil săs. £ *făciâ > căfui (prin metateză) A. Avram, LR 62, 2013, 1, 6; cohz interj, care imită tușea, atestată numai în forma coh\- cohiz (dictată de necesități prozodice) 1900 (hapax, Mat. folk. 1418); cohnăz vb. „a tuși” 1924-1926 (în part, cohnăxt, N. Bogrea, DR 4, 885); cuhucz vb. (Ban.) „a tuși” 1938 (DA), probabil derivat de la aceeași bază onomatopeică, cf. și magh. kdhdg DA. COHLEE s.f. (anat.) „parte a urechii interne, formată dintr-un canal răsucit în spirală - cochlee” 1904 (var. cochled, Enc. rom., 3, 1174). Fr. cochlee (împr. din lat. cochlea „melc” < gr. ironia? < icoyAoț' „specie de scoică; melc”, înrudit cu Koyx^ „cochilie"1). Fam.: cohlezzr adj. „relativ la cohlee; situat în cohlee” 1978 (DN3) < fr. cochleaire\ cohleozdă s.f. (geom.) „tip de curbă plană în formă de spirală” 1958 (LTR2) < fr. cochleo'ide. Cf. cochzlie, con că, concozd, congiu. COHN/ vb. (Buc., rar) „a se împuți, a se strica - entrer en putrefaction, se gâter” 1913 (corn. A. Tomiac în DA). Et. nes., probabil <— cocli + duhni0 (DA: cf. cocli). Fam.: cohnz't s.n. (abstr.) 1913 (corn. A. Tomiac în DA). COHORTA s.f. „(în Roma antică) unitate de infanterie egală cu a zecea parte dintr-o legiune; (p. ext.) orice fel de trupă, grup, mulțime - cohorte” 1796 (Cantacuzino, N. P.), var. (înv.) cohorte, coo^rtă, coortă. Fr. cohorte, lat. neol. cohors, -rtem (cu sensul inițial ..îngrăditură (pentru animale), curte” < co- + ^hortis, cf. hortus „grădină, ogradă”). Dublet etim.: czzrte. Cf. cort, cortegiu, cortes1, corteș, cortznă, curtoazze, curtznă. hort/col. COI1 [ar. colii, mr. colii, ir. cole\ s.n. „(mai ales la pl.) testicul; punga în care se găsesc testiculele; greutatea care se atârnă la cântar, coinac; (cu pl. coiuri) minge de gumă - testicule; contrepoids de la balance â bascule; băile” 1592-1604 (FL D.). Lat. coleus, cf. v.it., sd„ fr., occ. REW 2038. Fam.: coz2 vb. refl, „a se codi, a ezita” 1923 (Șez. XIX, III) coi[ (probabil apropiat de codi) DA; coizzn s.m. „om cu coaie mari” c. 1650 (Anon. Car.); coios adj. „om cu coaie mari; bolnav de hernie” 1825 (LB); cozțe s.f.pl. (dim.) 1835 (Gorjan, H. II, 91); coișzzr s.n. (dim.) 1621 (DIR A XVII, 5/62; antrop. lonașco s ca apelativ, 1691-1697, T. Corbea, D. s.v. testiciilus)', coizzț s.n. (dim.) 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 236). COIC (SE Trans.) interj, care imită guițatul porcilor - interjection qui imite le couinement des cochons 1933 (DA). Onomatopee, cf. guic, covxț, uica. COIDAC 87 COINC/DE Fam.: coicfl vb. (Ban., Olt.) „a guița” 1885 (H. XVIII, 296); coicăZ vb. (Ban., Olt., Munt.) „a guița; (fig.) a (se) chinui foarte tare” 1884 (H. XVIII, 268), var. coicii, coiecăi, cuicăt COID/iC s.n. (pese.) „băț scurt, par, țăruș de care se leagă undița sau care fixează vârșa pe fundul apei - poteau utilise pour fixer la ligne ou la nasse” 1916 (Antipa, P.). Et. nes., posibil coinac „sfoară de care e legată la un capăt o greutate și care se aruncă în sus pentru a prinde undița” ° // Et. nec. DA. COI£Ț s.m. (min., Apuseni) „globulă aflată într-o rocă cristalină, cristal de cuarț - rognon (dans une roche), cristal de quartz” 1900 (Barcianu, D). Et. nes., posibil <— coi DA. COIF s.n. „(ist.) acoperământ de metal sau de piele pentru protecția capului, pe care ostașii îl purtau în timpul luptei; nume de floare (Leucas Martinicensis); (Mar.) cuib de pești - casque, heaume; nom de fleur; nid de poissons” 1566 (Coresi, L.), var. coifă s.f. „(înv.) coif; (Oaș) țeastă”, (înv.) coiuf (Oaș) scoz/^țeastă”. Lat. târzie cofîa „scufie, tichie” (probabil de origine germanică FEW XV/2, 838), cf. it., fr., sp., ptg. REW 2024. Fam.: coifar s.m. „fabricant de coifuri” 1871 (LM); coifoi s.n. (augm.) 1913 (Giuglea - Vâlsan, R. S.); încoifa vb. „a-și acoperi capul cu un coif’ 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. galeo^ sc^ifură s.f. (N Trans.) „carapace de broască țestoasă” 1987 (DLR) <— scoifuri, pluralul lui scoif „țeastă” (= coif), sg. refăcut, Loșonți, SSE, 148. Cf. coafa, scuf/e. COIMĂN/ vb. „(Mehed.) a se căzni; a se veseli degeaba, fără motiv; (Mold., S. Trans.) a pierde vremea, a nu face ceea ce trebuie - se donner la peine; se rejouir sans raison; perdre son temps” 1933 (corn. N. lonescu, DA). Et. nes., posibil <— ^coiman <— coi „a pregeta, a se codi” 0 // Et. nec. DA. COIN/1C s.n. „(Munt.) sfoară de care e legată la un capăt o greutate și care se aruncă în sus pentru a prinde și a trage diverse obiecte (zmeu, plută de undiță, cracă etc.); contragreutate la o balanță, la moară, la fântână; (înv.) vertebră, articulație; osul gleznei; os în jocul de table, zar; (Brașov) penis; (fig.) tânăr care începe să curteze fete - corde munie d’un poids, au role d’attrapper certains objets; contrepoids d’une balance ou d’un puits, rouleau du moulin; (vieilli) vertebre, articulation; cheville; de de trictrac; (Brașov) membre viril; jeune gars qui commence â courtiser Ies femmes” 1652 (îndr. leg., cu sensul „os la jocul de table, zar”). Tc. kaynak, dial. koynak „articulație, încheietură; fesă, șezut; gheară de pasăre răpitoare, (dial.) bilă; arșic” Suciu, IT II, 265, Drimba, CE, 60—6 L Sensurile „contragreutate la o balanță, fântână”, „membru viril” și „tânăr care începe să curteze fete” s-au dezvoltat probabil prin etim. pop., prin apropiere de coi (Suciu, IT II, 265). Fam.: coinăcde s.n.pl., în sintagma coinăcelele cotoiului „buruiană păroasă, cu flori rotunde” 1901 (Șez. VI, 25). COINCZDE vb. „(despre evenimente, fenomene etc.) a se petrece în același timp; (despre linii, figuri geometrice) a se suprapune perfect; a se potrivi întocmai - coî’ncider” 1837 (var. înv. coincidă, Poenaru, G.), var. (înv.) coencid^. COINGHI0S 88 COJB/ Fr. co'incider (< lat. med. coincidere < co- „cu” -h incidere „a cădea pe” < in- + cădere „a cădea”); reîncadrat în conjugarea a III-a după modelul lat. coincidere. Fam.: coincident adj. „care coincide” 1851 (Orescu, T. G.) < fr. coincident; coincidență s.f. „potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente, fapte etc.” 1837 (Poenaru, G.), var. (înv.) coencidență, coencidenție, coincidență, coincidxnție < fr. coincidence. Cf. incident, occident, cădea. COINGHIOS s.m. (hapax Dame, T.) „specie de struguri albi - variete de raisin blanc” 1898. Tc. (dial.) koyungbzii „soi de struguri cu boabe negre, mari și turtite”, literal „ochiul oii” Suciu, IT II, 265 H Et. nec. DA. Cf. caraghios. COIOT s.m. „mamifer carnivor din America, asemănător cu lupul și cu șacalul (Caniș latrans) - coyote” 1978 (DN ’). Fr. coyote (< sp. coyote < nahuatl coyotl). CO/T s.n. „împreunare sexuală - colt” 1948 (Cod. Penal). Fr. colt, lat. neol. coitus (< cot re „a se aduna, a se împreuna” < co- + 7re „a merge”). Cf. i, ieși, pieri, suz. COITĂ1 s.f. (Trans., Mold.) „cățea; femeie cochetă, leneșă, desfrânată - chienne; femme coquette, paresseuse, de vie legere” 1892 (Mândrescu, L. P.). Et. nes., posibil magh. kojtâr „senzual, vagabond, (om) de nimic, lacom” < magh. kojtat (kajtaf) „a umbla încoace și încolo căutând, a scotoci, (despre femei) a umbla după bărbați” S. Pușcariu, DR 7, 1931-1933, 116, DA (neacceptat de Tamâs, EW) // Lat. coita Pascu, Etim. rom., 22. COU7GĂ s.f. „un fel de plasă de prins pește - filet (de peche)” 1825 (LB). Et. nec. COJ/1N s.m. „poreclă dată țăranilor munteni de către ardeleni; denumire batjocoritoare sau insultătoare dată de țăranii de la munte și de la deal celor de la câmpie; (p. ext.) nume de câine ciobănesc - sobriquet que les paysans transylvains appliquent â ceux de Valachie; sumom depreciatif qu’ont les paysans montagnards pour ceux qui habitent la plaine; nom de chien” 1862 (Pontbriant, D.). Et. nes., probabil coajă, cu sensul depreciativ bazat pe sensul etimologic „piele” (> „cu pielea groasă și crăpată (ca urmare a umblatului fără încălțăminte)” > „grosolan”) CDER 2181 H V.sl. kozanu „câmpean, locuitor de 1a câmp” SDLR (cuvânt atestat în slava veche numai cu valoare adjectivală și cu sensul „referitor la piele”); et. nec. DA, CADE. Fam.: cojancă s.f. „soție sau fiică de cojan” 1887 (I. Panțu, L. M. 17.); cojănesc adj. „de cojan” (Prahova) 1885 (H. XI, 326); cojănește adv. „ca un cojan” 1896 (Turcu, E. 138) <— cojan sau <— cojănesc. COJB/ vb. (Ban.) „a se coji, a se coșcovi - s’ecailler” 1906 (var. cojbz, în part. cojbw, Viciu. GL), var. coșb *polb > colb CDED II, 722 (inadmisibil din motive fonetice: reflexul lui puluis ar fi fost *pulbe)\ et. nec. DEX. Fam.: colbaci s.n. „bătător de praf’ 1909 (I. Cr. II, 21) <— colb, infl. de gârbaci’, colbar s.n. (Trans.) „grămadă de paie zdrobite” 1906 (Viciu, GL); colbăZ vb. „a stârni praful; a scutura de praf, a se prăfui” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG2); colbănzie s.f. „prăfarie, praf mult” 1910 (Caragiale, S. N.); colbărZe s.f. „prăfarie, praf mult” 1870 (Costinescu, V.); colbZu adj. „de culoarea colbului” 1882 (Marian, Ch.); colbos adj. „prăfos, de culoare prafului” 1882 (Marian, Ch.); colbuZ vb. „a stârni praful; a scutura de praf’ 1893 (Coșbuc, B.); colburatic adj. „prăfuit” 1900 (Grigorovitza, C. G.); colburZu adj. „de culoarea colbului” 1882 (Marian, Ch.); colburos adj. „prăfos” 1849 (Conachi, S. A.); colbwț s. sg. tantum (dim.) 1906 (Țiplea, P. P.). C0LBĂ1 s.f. „brățară; verigă - bracelet; anneau” 1912 (Chirițescu, Gr.). Bg. kolba (< tc. kolbag(i) BER II 549). C0LBĂ2 s.f. (Buc.) „pat de pușcă - crosse de fusil” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 237). Germ. Kolben. COLBIȘOR s.m. (E Munt.) „varietate de pește - espece de poisson” 1885 (H. XIV, 30). Et. nes., probabil dim. de la un rad. colb- împr. din sL, cf. rus. kolba „Gobio fluviatilis”, ucr. kolbel' (cf. Vasmer, ESRJ II, 286) DA („Et. nec., cf. rus. kolba, ucr. kouber). COLBOT/ vb. (Buc.) „a mișca, a agita, a zgudui - secouer, agiter” 1904-1913 (Bârlea, B. II, 243), var. (refl., N Trans., despre lichide) clobotx, colobotx „a se strica din cauza agitării - s’alterer â cause du secouement”. Probabil ucr. kolebaty, kolibaty, „a agita, a zgâlțâi” (eventual infl. de ucr. kolotyty „a clătina” sau de rom. clocoti) N. Drăganu, DR 9, 1936-1938, 206-207 II <— colbot, înrudit cu colb DA. Fam.: colbot s.n. (Buc., N Trans) „prăfuială; mișcare bruscă, zguduire” 1884-1899 (Alexici, L. P. I, 16), var. clobo?, der. regresiv; colbotă s.f. (N Trans.) „ceartă, gălăgie” 1890 (Vaida, SăL), der. regresiv. COLCĂC/ 95 COLD//Ș1 COLCĂC/ vb. (hapax Șincai, Hr. III 250) „a aresta ? - arreter T" 1812. Probabil greșeală pentru colăci „a prinde (un hoț), a găsi (un animal pierdut)” N. Drăganu, DR 9, 1936-1938, 206 // Suspect, probabil confundat cu corbăci „a bate cu corbaciul” DA (care interpretează cuvântul ca „a chinui pe cineva”). COLCĂ/ vb. „a clocoti; a mișuna - bouillonner; fourmiller” 1698 (Mineiul, Sept. 17r). Et. nes., derivat de la o bază onomatopeică DA, SDLR (cu reduplicare: col-cok), CDER 2251, DEX (cf. clocot < v.sl. klokotu < rădăcina onomat. klok-) sau de la baza colc- refacută din colcot = clocot (DA: „onomatopee, înrudită cu colcot (clocot)”) // Posibil și v.sl. klakolu „clopot” SDLR. Fam.: colcăială s.f. (abstr.) 1893 (DDRF); colcă/t s.n. (abstr.) 1893 (DDRF); colcăitor adj. „care clocotește” 1936 (DA). COLCE/1C s.n. (Munt., înv.) „manșon; un fel de ghetră, încheiată cu copci - manchon; jambiere” 1627 (var. colce&g, DRH B XXI, 409). Tc. kol$ak(< kol „mână”), (înv.) kolșag. Fam.: colcm1 s.m.pl. (Olt.) „piesă de îmbrăcăminte cilindrică, de postav, cu care se acoperă picioarele până la genunchi” 1885 (H V, 184) <— colceac, cu substit. finalei. Cf. col1. COLCER s.m. (Trans.) „bărbat tânăr care are diferite atribuții la anumite sărbători, mai ales cea de paznic al încăperii cu mâncare - jeune homme investi de certaines attributions ceremonielles lors de certaines fetes, en particulier de garder les provisions” c.1650 (Anon. Car.). Magh. dial kolcsâr (= kulcsâr) < v.sl. kljucarl „chelar” < kljuct „cheie”. Fam.: colăcărZță2 s.f. „colceriță” s.f. 1892 (Marian, î.) <— colceriță, înfl. de colăcary~', colcerZ2 vb. „a face de mâncare la nunți, pomeni etc.” 1926 (Dragomir, O. M.); colcerZtă s.f. „bucătăreasă la nunți, pomeni, sărbători” 1890 (Marian, Nu.). Cf. clici, cliuci1, clucer. COLCOV/4N s.n. (Olt.. Munt.) „bucată mare (de pâine, mămăligă, brânză etc.), bulgăre (de zahăr, sacâz etc.) - quignon, gros morceau” 1885 (H. V, 3), var. molcovwi. Probabil <— *coltovan coltuc, cu substituirea finalei printr-un sufix augmentativ Mărgărit, CES, 81-82 II Cf. încâlci și ucr. klocok ,jnoț, zuluf’ SDLR; et. nec. DA. C0LDĂRĂ s.f. (Buc.) ..plapumă; obială - couverture; piece de linge ou de drap servant de chausson” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA), var. cvldră, coldură, Ucr. koldra (= kovdra) „plapumă, pătură” (< pol. koldra < v.it. coltra „cuvertură de pat” < lat. târzie culcitra < culcita „saltea, pernă”). COLD//Ș1 s.m. (Trans., Ban., Mar., Buc.) „cerșetor, sărac; orfan; (la pl., Buc.) copii mici murdari; (Buc.) păduche; vietate mare, monstru - mendiant, pauvre; orphelin; enfants deguenilles; pou; monstre” c.1650 (var. culduș, Anon. Car.). Magh. koldus „cerșetor, sărac”. Fam.: coldan s.m. (S Trans.) „sărac; haimana; venetic; (peior.) locuitor de la șes, fost iobag, care muncește cu ziua” 1888 (Pop-Reteganul. Pov. IV, 75) coldiiș, cu substit. finalei DA, CDER 2253, TDRG2'1 II magh. koldulni „a cerși” TDRG1, CADE; coldănesc 96 COLE/1ȘĂ COLEC/ST adj. „de coldan” 1931 (CADE) coldan', coldau s.m. (Mar.) „sărac, cerșetor” 1908 (Bud, P. P.) <— colduș sau coldan. cu substit. finalei; colduZ vb. (Ban., Trans., Mar.) „a cerși” c.1650 (var. culdm, Anon. Car.), simplificat din *coldului < magh. koldul „a cerși” (< kold(ul)- N. Drăganu, DR 4, 1924-1926, 154; cf. magh. koldulni DA), sau < ser. koldovati, prez, koldujem N. Drăganu, loc. cit.; coldașă1 s.f. „fetiță murdară” 1878 (Conv. lit. XII, 355), var. culdnșă', coldușesc adj. „de cerșetor” 1925 (T. Papahagi, M. 105); coldușZ vb. „(intranz.) a cerși; (refl., Ban.) a se invidia reciproc; (tranz.) a sărăci pe cineva” 1916 (Pamfile, Văzd.), var. coldoșx, culdușv, colodarcă s.f. „vagaboandă” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA), probabil <— *colodaică *colodău (= colotău) 0 (DA: <— colotău)’, colotan s.m. (peior.) „țăran care a adoptat haine orășenești” 1916 (I. Cr. IX, 125) <— *colodan <— coldan, coltan °, sau <— colotău, cu schimbare de sufix DA; colotancă s.f. 1916 (I. Cr. IX, 125) <— colotan', colotău s.m. (Buc.) „care bate drumurile, vagabond” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA) <— *colodău <— coldău 0 // cf. coloti „a fugări” DA; probabil magh. kolotăl „a rătăci, a hoinări” (< ucr. kolotyty, de unde și rom. coloti) N. Drăganu, DR 9, 1936-1938, 207-208 (problematic deoarece verbul ucrainean are sensurile „a agita, a răscoli, a tulbura, a bate” iar termenul magh. nu a fost găsit în dicționarele consultate); coltan s.m. (Buc.) „persoană înaltă și slabă (poreclă dată de țăranii de la munte celor de la șes)” 1899 (Șez. V, 58), var. colton <— coldan, cf. colotan0 // et. nec. DA; cordaș adj. „rău, ticălos” 1913 (Pamfile, A. R.) <— colduș, specializat morfo-semantic. COLE/1ȘĂ [ar. cule&șY, culege ¥ s.n.} s.f. „mămăligă (moale); terci preparat din faină de grâu; ciulama cu lapte, fără came; (fig.) amestecătură - differentes sortes de bouillies; (fig.) melange” 1632 (antrop. Koliessa, Kolesa, Prodan, Urb., I, 221), var. colzșă, culeașă, (suspect) culssă, culeș s.n. „codru de mămăligă”, cuteșă. Et. nes., probabil magh. koles „mei” (termen de origine ugro-finică, cf. mansi kolas „fiertură de faină, fiartă în apă”) Tamăs, EW, 251-252, EWU, TDRG2,3 („cf. magh. koles”)-, termen răspândit în toate limbile slave (bg. kuljasa'. ser. kulijes, kulja, rus. dial. kules, kulis, kidjas, ucr. kulis, dial. kules, belarus kules, slovac dial. kul'asa, gul'asa, pol. dial. kulesza), dar fără etimon slav satisfăcător (cf. Bemeker, SEW I, 62, BER III, 124, ESUM III, 134, Vasmer, ESRJ; raportarea la pol. kulic, ucr. kufyty „a se chirci, a se ghemui”, bel. kul'ac „a se încovoia” este dificilă din motive semantice); un intermediar slav, necesar în cazul ar., este mai puțin probabil pentru dacoromână, care a putut servi ea însăși de intermediar pentru cel puțin o parte din limbile slave, cf. Tamăs, loc. cit. (CDED II, 68, SDLR: prin intermediar slav, din magh. koleskâsa < koles „mei” + kâsa „păsat, terci”) II Ser. kules TDRG1, CADE, DEX; bg. kuljasa DEX; lat. dun. *collesia < gr. KO/Wr/ais’ „lipire, legare împreună” (de unde „înglobare”, „coagulare”) P. Boerescu, LR 64,2015, nr. 3,331-332; lat. colla LM. Fam.: coleșeală s.f. (Munt.) „mâncare fără gust; extenuare pricinuită de foame” 1901 (Rădulescu-Codin, M.) <— coleși', coleșer s.n. „băț cu care se mestecă mămăliga” 1688 (antrop. Koliszr, Pașca, N., 212), var. cideșzv, culișer, eoleșZ vb. „a (se) face moale ca o coleașă, a (se) terciui, a (se) muia; (infl. de moleși) a (se) moleși, a fi istovit de foame” 1698 (Mineiul); coleșZt s.n. (abstr.) 1936 (DA) <— coleși’, co Ieșita ră s.f. „moleșire” LM (1871) <— coleși. COLEC/ST s.n. (anat.) „veziculă biliară - cholecyste” 1962 (DER). Fr. cholecyste (< lat. savant cholecystis < gr. x0^1! „bilă” + Kucm? „vezică”). Fam.: acolZe s.f. „absența sau diminuarea notabilă a secreției biliare” 1951 (Parhon, O. V, 532) < ff. acholie (< v.gr. ăxoXia < â- „fără” + x°^l „bilă”); colecistectomZe s.f. (med.) „extirpare chirurgicală a veziculei biliare” 1969 (D. med.) < ff. cholecystectomie COLECTĂ 97 COLECTIV (< cholecyste + -ectomie < gr. eKropq „îndepărtare prin tăiere” < eicrcpncn/ < ck- „ex-” + repi'CLi' „a tăia”); colecistltă s.f. „inflamație a veziculei biliare” 1962 (DER) < fr. cholecystite\ colecistografz’e s.f. „radiografie a veziculei biliare” 1962 (DER) < fr. cholecystographie', colecistopatle s.f. (med.) „denumire generică pentru bolile căilor biliare” 1962 (DER) < fr. cholecystopathie (< cholecyste + -pathie < gr. -Trateta, „suferință” < rraa^Li', aor. emOai' „a suferi”); colecistopexle s.f. „operație prin care se repune în poziția normală o veziculă biliară fixată prin aderențe în poziție vicioasă” 1969 (D. med.) < fr. cholecystopexie (< cholecyste + -pexie < gr. „fixare” < rrpyi'vi/at „a fixa, a înfige”); exocolecistopexle s.f. „ablațiune a vezicii biliare și fixarea ei în afara cavității abdominale” 1997 (NDN) < fr. exocholecystopexie (< exo- < gr. ega) „în afară” + cholecystopexie)-, pericolecistltă s.f. „inflamație a membranei care acoperă vezicula biliară și a țesutului care o înconjoară” 1969 (D. med.) - fr. pericholecystite (< peri- < gr. Trepi- „de jur împrejur” + cholecystite). Cf. colagtfg, coledoc, colemz’e, coleretic, coterie, colesterol, colină2, colurle\ hoteră, chist, cistztă COLECTĂ s.f. „strângere de bani și de obiecte într-un scop de binefacere, chetă - collecte” 1815 (Nicoară 177, apud G. Lex.). Lat. neol. collecta {< part. fem. al lui colligere „a culege, a aduna, a strânge laolaltă” < con- + legere „a culege”), germ. Kollekte, fr. collecte. Fam.: colecta vb. „a aduna, a strânge la un loc (lucruri, bani etc.), în mod organizat, pentru un anumit scop; (med., despre abcese sau răni) a face puroi, a coace” 1848 (Negulici, V.) < fr. collecter\ colectant s.m. „persoană care colectează” 1851 (Stamati, D.) < fr. collectant', colector1 s.m. (înv.) „persoană care adună fonduri, impozite, produse etc. sau care alcătuiește colecții” 1813 (var. colectori RPL), var. (Trans.) cokctăr < fr. collecteur; var. colector < germ. Kollektor, posibil și lat. neol. collector, colector2 adj., s.n. „(vas, tub, bazin) în care se adună sau se scurg izvoare, apă sau dejecții; aparat care colectează curent electric, informații etc.” 1885 (Ghica, Scris. 368) < fr. collecteur, colectară s.f. „agenție de vânzare a biletelor de loterie; oficiu de colectare a cărților (pentru biblioteci)” 1813 (RPL) < germ, (austriac) Kollektur. Cf. colectiv, colecție, colhoz, culege, alege, electiv, elegant, intelect, înțelege, lectzzră, lecție, legendă, neglija, prelegere, recoltă, selecta. COLECT/V adj., s.n. „care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane; care aparține tuturor, comun; (lingv., despre substantive) care desemnează o pluralitate; grup de persoane care lucrează împreună - collectif’ 1815-1820 (Budai- Deleanu, TGR). Lat. neol. collectiuus (< colligere „a aduna, a strânge laolaltă” < con- + legere „a culege, a aduna”), germ, kollektiv, Kollektiv, fr. collectif. Fam.: colectivă s.f. (ieșit din uz) „cooperativă agricolă de producție” 1950 (Frunză, S.) <— [gospodărie agricolă] colectivă', colectivism s.m. „doctrină sau tip de organizare socială în care drepturile și interesele individului sunt subordonate celor ale unor colectivități sociale sau etnice” 1889 (Caragiale, O. III, 374) < fr. collectivisme, ulterior și rus. kollektivizm; colectivist s.m. „adept al principiilor colectivismului; (ieșit din uz) membru al unei cooperative agricole de producție” 1899 (Caragiale, O. I, 250) < fr. collectiviste, cu al doilea sens, după colectivă', colectivistă s.f. 1955 (DLRLC) <— colectivist', colectivitate s.f. „grup (mare) de oameni, care trăiesc în comun” 1855 (Rom. lit.) < fr. collectivite.', COLECȚIE 98 COLEG colectiviza vb. „a transforma diverse tipuri de proprietate privată în proprietate colectivă” 1953 (Cursul scurt de istorie a PCUS, în DLRLC), refăcut din colectivizare 0 sau, mai puțin probabil, fr. collectiviser DLRM, DEX; colectivizare s.f. „transformare a diverse tipuri de proprietate privată în proprietate colectivă” 1948 (Contemp., seria II, nr. 109, 4/2) < rus. kollektivizacija, cu echivalarea sufixului ° II <— colectiviza DEX. Cf. colectă, colecție, colhaz, culege, alege, electiv, elegant, intelect, înțelege, lectură, lecție, legendă, neglija, prelegere, recoltă, selecta. COLECȚIE s.f. „reunire de obiecte cu valoare artistică, științifică, documentară, instructivă etc.; serie de publicații cu o anumită tematică; (înv.) colectă, chetă - collection; (vieilli) collecte” 1821 (L. Asachi, B.), var. (înv.) colecțixxne. Fr. collection (împr. din lat. collectio < colligere a aduna, a strânge laolaltă” < con- + legere „a culege, a aduna”). Fam.: colecționa vb. „a strânge, a face colecții” 1896 (ȘDU1) < fr. collectionner, colecționar s.m. „persoană care colecționează anumite obiecte” 1891 (Kogălniceanu, O. II, 612) <— colecționa, după fr. collectionneur, colecționară s.f. 1955 (DLRLC) <— colecționar. Cf. colectă, colectiv, colhoz, culege, alege, electiv, elegant, intelect, înțelege, lectură, lecție, legendă, neglija, prelegere, recoltă, selecta. COLEDOC s.m. (anat.) „canalul prin care se varsă fierea în duoden - choledoque” 1830 (var. înv. holedoh AR), var. (înv.) coledwc, holedoc. Lat. neol. choledochus (< gr. xoXjdoxo? < „fiere” + 5o%6$ „care conține” < de^oțiat „a primi”), fr. choledoque. Fam.: coledocită s.f. (med.) „inflamație a canalului coledoc” 1969 (D. med.) < fr. choledocite. Cf. colagog, colecist, colemie, coleretic, coleric, colesterol, colină2, colurie1, holeră. COLEG s.m. „persoană care învață sau lucrează împreună cu altele într-un anumit loc - collegue” 1717-1723 (var. colhga, Cantemir, Hr.), var. (înv.) colegă1 s.m. Fr. collegue (împr. din lat. collega). Var. collega, colegă < lat. neol. collega, inițial „membru ai unui colegiu de preoți sau magistrați” (< con- + lex, legis „lege”, cf. collegium, aplicat persoanelor care se bucurau de aceleași atribuții). Fam.: colegă1 s.f. 1925 (Teodoreanu, M. 404); colegial adj. „de coleg, camaraderesc; (despre conducere) exercitată de un grup de persoane cu puteri egale; referitor la un colegiu (canonial)” 1829 (var. coleghizd, AR 42) < germ, kollegial „camaraderesc, de coleg”, fr. collegial „(putere) exercitată în comun; referitor la un colegiu canonial”, ambele împr. din lat. collegialis < collegium „colegiu”; colegialitate s.f. „purtare, spirit, sentimente de coleg; mod de guvernare în care conducerea este exercitată de mai multe persoane cu puteri egale” 1866 (Maiorescu, D. I, 229) <— colegial, după germ. Kollegialităr, colegian s.m. (înv.) „elev de colegiu, licean” 1900 (Barcianu, D.) < fr. collegien', colegiu s.n. „organ colectiv consultativ sau de conducere, politic, juridic, medical, bisericesc etc.; asociație profesională; instituție de învățământ mediu sau superior; (înv.) categorie electorală, în unele state, stabilită după avere sau ocupație” 1702 (var. înv. coleghiom P. Pr.), var. (înv.) coleghiu, coleghium, coleghie s.f. < lat. neol. collegium „colegiu de magistrați sau preoți; asociație profesională, corporație”, germ. Kollegium, fr. college', var. coleghiom < magh. kol(l)egyom, var. (înv.) a lui kollegium (< lat. collegium)', var. coleghie < rus. kollegija', ex-coleg s.m. „fost coleg” 1878 (Maiorescu, D. II, 506); necolegial adj. „(despre purtări, COLE/ 99 COLEOPT/L atitudini) nepotrivit în relațiile dintre colegi” 1931 (CADE) <— colegial', necoleg ia litote s.f. (abstr.) 1936 (DA) <— necolegial sau colegialitate. Cf. kge. COLE/ vb. „a îndepărta părul de pe pieile unor animale, prin aplicarea unor substanțe depilatoare - enchaussener” 1949 (în forma de supin, LTR1; atestat în forma colexrem 1959, LTR2). Et. nes., probabil fr. colier „a lipi”, cf. colây explicabil prin faptul că pasta folosită în acest procedeu se lipește de piele 0 // Et. nec. DEX. COLEMB0LÂ s.f. (zool.) „clasă de artropode - Collembole” 1962 (DER). Fr. collembole, lat. savant Collembola (< gr. KoAAa „lipici” + epfloAov „obiect care se înfige, țăruș, piston etc.”, cu referire la trompa acestor animale < epflăAAeiv „a arunca în, a vârî” < ev- „în” + flâAAetv „a arunca”). Cf. coală, cola', colagen, colenchim, coladiu, colograf/e, coloid, decola, diavol, discobol, emblemă, embolie, hiperbolă, metabolism, parabolă, peribol, problemă, simbol. COLEM/E s.f. „creștere a cantității de bilirubină sau a altor compuși ai bilei în sânge - cholemie” 1962 (DER). Fr. cholemie (< chole- < gr. x^Atj „fiere” + -(h)emie < gr. aîpa „sânge”). Cf. colagog, colecist, coledoc, coleretic, coleric, colesterol, col/nă2, colurie1, holeră, hemato-, hemo-. COLENCH/M s.n. (bot.) „țesut de susținere aflat sub epiderma organelor în curs de creștere, format din celule cu membrane celulozice puternic și inegal îngroșate - collenchyme” 1962 (DER). Fr. collenchyme < germ. Kollenchym < gr. xoAAa „lipici” + [Par]enchym „parenchim” < gr. trape'yxt/aa „țesut al organelor interne (considerat a fi format din sângele scurs din vene) < îTapeyyeeiv „a turna pe lângă” < trapa- „pe lângă” + ev- „înăuntru” + vărsa”. Cf. coală, cola2, colagen, colembolă, colodiu, colograf/e, coloid, decola, parenchim. COLEOPTER s.n. „ordin de insecte cu patru aripi dintre care cele două superioare, întărite, au rol de protecție pentru celelalte două, care sunt subțiri și servesc la zbor - coleoptere” 1806 (pl. coleoptere, Șincai, I. nat. 79), var. coleopteră s.f. Lat. savant (pl.) Coleoptera (< gr. KoAeoTtrepoy „(insectă) cu aripile în teacă” < /coAeoy „teacă” + rrrepov „aripă” < trereaOai „a zbura”), fr. coleoptere(s). Cf. coleopti’I, coleoriză, pter(o)-, -pter. COLEOPT/L s.n. „prima frunză, în formă de teacă, care învelește mugurașul embrionului la graminee - coleoptile” 1962 (DER). Fr. coleoptile (< gr. /coA^)^ „teacă” + trrîAov „pană subțire, puf, aripă de insectă, foiță” < treTeaOat „a zbura”, cf. trrepov „aripă”). Cf. coleopter, coleoriză. COLEOR/ZĂ 100 COLET1 COLEOR/ZĂ s.m. „organ membranos, în formă de sac sau de degetar, care acoperă radicula embrionului la unele plante monocotiledonate - coleorrhize” 1871 (LM). Fr. coleorrhize (< gr. KoXeo^ „teacă” + pi^a „rădăcină”). Cf. coleopter, coleoptzl, rizo-, rizom, micorzză, pilor/ză. COLERETĂ s.f. „guler apretat din țesătură fină sau din dantelă (încrețit sau plisat) - collerette” 1961 (DN1). Fr. collerette (< collier „colier, obiect pus în jurul gâtului” < lat. collăre, collărium < collum „gât”). Cf. col2, colet1’2, colier, cukzre, decolta. COLERETIC adj., s.n. „(substanță) care stimulează secreția biliară a ficatului - choleretique” 1962 (DER). Fr. choleretique (termen savant internațional, cf germ. Choleretikum, engl. choleretic, format pe baza gr. x°^l „bilă” după modelul lat. diureticus, diureticum „diuretic”, germ. Diuretikum, fr. diuretique < gr. diouprjTtKo^ < 6ioupeu'„& (se) transforma în urină” < 8La- + oupov „urină”). Fam.: colereză s.f. „proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice” 1962 (DER) < fr. cholerese (termen savant internațional, cf. engl. choleresis, germ. Cholerese, it. coleresi, construit pe baza gr. x°Xq „bilă” după modelul lat. diuresis „diureză”, fr. diurese. it. diuresi). Cf. colagog, colecZst, coledoc, colem/e, coleric, colesterol, coIZnă2, colurze1, holeră. COLERIC adj., s.m., s.f. „(persoană) care se înfurie ușor, care are izbucniri de mânie - colerique” 1785 (var. hoteric, Strilbițki, Fiziogn. 104). Fr. colerique (împr. din lat. cholericus, propriu-zis „suferind de bilă” < gr. x°^PtK^ „bolnav de holeră” < x°^Pa „holeră”, cu sensul modificat după x°M „bilă”; potrivit teoriei umorilor, secreția sporită de bilă era asociată cu temperamentul irascibil). Var. holeric < lat. neol. cholericus, ngr. x°^PL Cf. colagog, colec/st, coledoc, colem/e, coleretic, colesterol, coIZnă2, colurZe1, holeră. COLESTEROL s.m. „substanță grasă din clasa sterolilor, prezentă în celule și în lichidele corpului, care influențează permeabilitatea față de lichide a membranelor celulare -cholesterol” 1959 (LTR2). Fr. cholesterol < cholesterine (termen creat de chimistul francez Michel Eugene Chevreul pe baza gr. x0^ „bilă” și areppos', arcpcâx „solid, tare”) cu finala modificată după alcool în urma descoperirii că această substanță aparține clasei alcoolilor. Fam.: anticolesterol s.n., adj. invar, „(substanță) care reduce colesterolul din sânge” 1977 (Scânteia 25 febr., 5, în DCR3); colesterznă s.f. „colesterol” 1949 (LTR1) < fr. cholesterine. Cf. colagog, colec/st, coledoc, colemZe, coleretic, coleric, col/nă2, colurZe1, holeră, sterol. COLET1 s.n. „pachet expediat prin poștă - colis” 1825 (Furnică, D. C. 319). Fr. colis (< it. colii, pl. lui collo „gât; obiect mare care se transportă (inițial: purtat pe ceafa)”, pătruns ca termen de comerț în Lyon și Marsilia, FEW II 918), cu finala modificată după pachet. COLET2 101 COLICĂ Fam.: coletărZe s.f. „mulțime de colete; serviciu poștal pentru colete” 1949 (LTR1). Cf. col2, coleretă, colet2, colier, cutare, decolta. COLET2 s.n. (bot.) „zonă de trecere între rădăcină și baza tulpinii - collet” 1962 (DER). Fr. collet, propriu-zis „guler” < v.fr. col „gât” < lat. collum. Cf. col2, coleretă, colet1, colier, cutare, decolta. COLHOZ s.n. „formă de cooperativă agricolă de producție în fosta Uniune Sovietică - kolkhoze” 1948 (Sahia, S. A. 13). Rus. kolchoz < kollektivnoe chozjajstvo „gospodărie colectivă” (kollektivnyj „colectiv” + chozjajstvo < chozjain „stăpân”, împr. dintr-o limbă turcică, cf. tăt. chodza, turc hoca). Fam.: colhoznic -ă adj., s.m. s.f. „care ține de colhoz; membru al unui colhoz” 1948 (Contemp. nr. 105, 12/3) < rus. kolchoznyj, adaptat după derivatele în -nic. Cf. colect/v, hoge. COLIBAC/L s.m. „bacterie prezentă, în mod normal, în intestinul gros, care poate invada, în stări patologice, și alte organe - colibacille” 1931 (CADE). Fr. colibacille (< coli- < gr. koXoj' „colon1” + bacille „bacii”, împr. din lat. bacillus „bastonaș” < baculus „baston”). Fam.: colibacitază s.f. „boală infecțioasă provocată de colibacili” 1955 (DLRLC) < fr. colibacillose. Cf. cotau1, bacZL COL/BĂ1 s.f. „adăpost din lemn pentru oameni (mai rar, pentru animale), acoperit cu paie, crengi, scânduri sau șindrilă; locuință a ciobanilor pe timp de iarnă, stână; casă mică, sărăcăcioasă; înveliș pentru a proteja de ger roțile morii în timpul iernii; numele unei constelații - cabane, hutte, baraque, etable, tonnelle; enveloppe preservant du gel les roues du moulin; Couronne boreale” 1560-1561 (Coresi, Tetr.). V.sl., m.bg., ser. koliba (< gr. KaXuprjy Fam.: colibizr s.m. „om care locuiește într-o colibă; paznic al unei colibe; meșter de colibe; (la pl.) numele sărbătorii Sfântului loan Colibașul” 1870 (Costinescu, V.); colibaș s.m. „om care locuiește într-o colibă” 1640 (Prav. Gov.) <— colibăx sau m.bg. kolibas, colibZ vb. (hapax Anon. Car.) „a locui într-o colibă ?” c.1650; colibioară s.f. (dim.) 1683 (Dosoftei, V. S. febr. 68r); colibZță s.f. (dim.) c.1650 (Anon. Car.); coIZbnic s.m. (înv.) „sfânt care locuiește într-o colibă, probabil Sfântul loan Colibașul” 1683 (Dosoftei, V. S. ian. 14v); colibz/ță s. f. (dim.) 1825 (LB). COLIBR/ s.m. „pasăre de dimensiuni foarte mici, cu pene viu colorate și strălucitoare, originară din America tropicală (pasărea-muscă) - colibri” 1851 (Stamati, D.), var. colibri, (înv.) colibriu, colibrii. Fr. colibri (apărut întâi în limba franceză din Antile), cu origine neclară, explicat de G. Esnault, Revue Philologique Franqaise 26, 1912, 291-313, prin occ. colobro, colubro „specie de șarpe”, datorită mișcărilor bruște ale păsării, soluție considerată îndoielnică în TLF. COLICĂ s.f. (med., mai ales la pl.) „durere abdominală intensă - colique” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. colicus). COL/E1 102 COLIM/I Lat. neol. colica (substantivare a formei fem. a adj. colicus < gr. kcoXiko^ < kojXo^ formă târzie pentru koXou „colon1”, probabil prin confuzie cu /auAor „membru”), fr. colique. Fam.: coleți [acc. nec., accentuat colzți în DA] s.pl. (pop.) „colică” 1885 (H. XIV 22, 67) pl. colici, cu substit. finalei; crdîc adj. „care se referă la colon1” 1962 (DER I) < fr. colique (împr. din lat. colicus)\ colic^ș, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care suferă de colici” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. coliciis)', colicus adj. „care suferă de colici” 1857 (Polizu, V.). Cf. coton1, colibac/1. COL/E1 s.f. sg. tantum (Trans.) „grâu fiert - froment bouilli” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., probabil <— *coliy\ie sau *colăyiie (cf. călăie, călărie) <— colivă (DA: „cf. colivă'"). COLIER s.n. „bijuterie (șirag, salbă) purtată în jurul gâtului - collier” 1863 (Filimon, Ciocoii 148), var. (înv.) colist. Fr. collier (< lat. collăre, collărium < collum „gât”). Cf. col2, coleretă, colet1’2, cutore, decolta. COLIG/1RE s.f. (log.) „acțiunea de a sintetiza mai multe observații; (chim.) formarea unei legături covalente prin unirea a doi atomi sau radicali liberi - colligation” 1959 (LTR2 V). Fr. colligation (împr. din lat. colligatio < lat. colligare „a lega împreună” < con- + ligare „a lega”, cu sensul din logică probabil după engl. colligation), cu echivalarea sufixului. Fam.: coligatzv adj. (despre proprietăți ale soluțiilor) „care depinde numai de numărul, și nu de natura particulelor dizolvate în soluție” 1949 (LTR1 I) < fr. colligatif, colligrztum s.n. (livr.) „volum alcătuit din două sau mai multe lucrări diferite legate împreună” 1962 (DER l) < lat. neol. colligatum (part, lui colligare). Cf. lega. COLIL/E s.f. „plantă erbacee, cu numeroase tulpini lungi și foarte subțiri, acoperite de peri lungi și moi, semănând cu un mănunchi de pene albe; albeață (a părului) - stipe plumeuse (Stipa pennata); blancheur (des cheveux)” 1805 (Crișan, LWLH, 46, apud TDRG’), var. coilie, colalie, colălxe, colelxe, colie2, (Ban.) ililie. V.sl. *kovylt, ser. kovilje, ucr. kovyle, kovyl', cu asimilarea lui v-l din *covilie în /-/. Fam.: colilzu adj. „alb (ca o colilie)” 1835 (Gorjan, H. I. 116). COLIM/1 vb. (fiz.) „a transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel; a regla un instrument optic pentru a viza o anumită direcție - collimater” 1960 (LTR2 VI, 283). Refăcut din colimație, după engl. collimate (< lat. savant collimare „a alinia”, lectură greșită, în unele manuscrise medievale, a lat. collineare < con- -f Unea „linie”)0 // Lat. neoL collimare DEX. Fam.: colimator s.n. „(Tiz.) dispozitiv optic folosit pentru coli marea fasciculelor de raze; (topogr.) instrument optic pentru determinarea aproximativă a unei direcții” 1962 (DER I) < fr. collimateur, engl. collimator, colimrzție s.f. „reglare a instrumentelor optice în scopul realizării unei coincidențe între axa lor optică și cea de vizare” 1862 (var. collimațiwne, Antonescu, D.) < fr. collimation, germ. KoUimation, engl. collimation. Cf. Iz’nie, z’e, in. COLIMV/TRĂ 103 COL/NDĂ COLIMV/TRĂ s.f. (înv.) „vasul în care sunt botezați copiii, cristelniță - fonts baptismaux” 1646 (Prav. Mold.), var. grafică colinvxtră. Ngr. KOĂvpPqSpa < v.gr. KO/\up/3q0pa „bazin” < KoAupPâi' „a se cufunda” < K6/\up/3o$- „cufundar (pasăre acvatică)”. COL/N1 s.m. (Ban.) „ramificație a tulpinii unui copac, cracă - branche, rameau” 1892 (Hodoș, P. P.73). Et. nec. II colnare DA. COL/NĂ1 s.f. „deal mai mic, delușor - colline” 1812 (Maior, înv. pom.), var. colm1 s.n. Fr. colline (< it.), it. collina (< lat. târziu collîna, substantivare a femininului adj. collînus < collis „deal”). Fam.: colinar adj. (despre forme de relief) „cu coline” 1975 (RL, 17 XII, în DCR2) < ff. collinaire sau <— colină-, colinzță s.f. (dim.) 1900 (Mat. folk. 1274), var. colemță, colmță1’, colinas adj. „cu coline” 1806 (Șincai, Economia, 144); intracolinar adj. „care este situat între coline, dominat de jur împrejur de coline” 1962 (DER I) <— colinar. COL/NĂ2 s.f. (chim.) „amină care face parte din complexul vitaminei B, utilizată în tratamentul hepatitelor - choline” 1962 (DER I). Fr. choline (< gr. x°^l „fiere”, cu sufixul -ine). Fam.: colinergic adj. „care se referă la o acțiune stimulantă, activată sau transmisă cu ajutorul colinei” 1969 (D. med.) < fr. cholinergique (< choline + [en]ergique < energie < gr. ei'epyeLa „activitate”). Cf. colagtfg, coleczst, coledoc, colemze, coleretic, coleric, colesterol, colune1, holeră. COL/NDĂ s.f. „cântec ritual (de Crăciun); colac care se dă colindătorilor; băț de colindător - chant rituel (de Noel); gimblette que Ies chanteurs de noels re^oivent des habitants au benefice desquels ils chantent; houlette des chanteurs de noels” c.1650 (Anon. Car.), var. (Trans.) colmdră, (Trans., Mar.) corxndă. V.sl. kol^da „ziua de Anul Nou” (< lat. calendae „prima zi a lunii”). Var. corindă, posibil prin contaminare cu o formă moștenită ^cărindă sau ^cărinde DA, CDER 2264. Fam.: bolindeață s.f. „colindeț1” 1893 (DDRF), var. bolindeț s.n. <— colindeață + bobârnac (Munt.) „colăcel”; călindau s.n. (Trans.) „buștean care se arde în noaptea de Crăciun” 1898 (Gaz. Săt. XIV); col/nd s.n. „colindă; colindat” 1871 (LM) <— sg. refăcut din pl. colinde sau der. regresiv din colinda, colinda vb. „a umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde; a umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul” 1718-1729 (R. Popescu, Ist. 497), var. (Trans.) colindrz, (Crișana) corindă, colindar s.m. „colindător” 1914 (Pamflie, Cr.) <— colindă sau <— colind-, colindaș s.m. „colindător” 1886 (Barcianu, D.) <— colindă sau <— colind-, colindat s.n. (abstr.) 1893 (Marian, Sa.) *— colinda-, colindăbaț s.n. „bățul cu care se pleacă la colindat” 1922-1923 (DR III, 1068) <— colindă + băț-, colindăresc adj. „de colindar” 1897 (Șez. IV, 11) <— colindar, colindător, -toare adj., s.m., s.f. „persoană care colindă” 1849 (Conachi, S. A. 123) <— colinda’, colindătară s.f. (abstr.) 1849 (Conachi, S. A. 281) <— colinda-, colindeață s.f. „colăcel care se împarte colindătorilor” 1874 (Teodorescu, înc.), sg. refăcut din pl. colindețe al lui colindef-, colindeț1 s.n. „colindă; colindat; colăcel care se împarte colindătorilor” 1871 (LM); colindeț2 s.m. „colindător” 1886 (Barcianu, D.), var. colindele (sg. refăcut), colindreț <— colindă sau <— colinda-, colind/ș s.n. „colindat” 1909 (Rădulescu-Codin - COL/R 104 COLMAT/i Mihalache, Muscel, 95) <— colinda-, colind/ță (dim.) 1898 (Marian, S. R. I); colindai1 s.m. „hoinar” 1850 (var. calindroi2, Alecsandri, Op. I, 195), var. calendrai2 <— colindră (= colindăy colindată s.f. (dim.) 1925 (T. Papahagi, M.). Cf. calendar, calende, cărindar1. COLZR s.n. „medicament folosit în tratamentul unor afecțiuni ale ochilor - collyre” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt.), var. cohriu. Fr. collyre (împr. din lat. collyrium < gr. tcoAAupiou id. < KoAAupa „pâinișoară”). Var. coliriu < lat. neol. collyrium. Fam.: cokzrie2 s.f. (înv.) „medicament (lichid) pentru boli ale ochilor” 1776 (Mineiul), var. colirie < lat. neol. collyrium, probabil cu pronunțarea germană a lui y. COL/VĂ s.f. „(în practicile religioase ortodoxe) grâu fiert îndulcit, amestecat cu nuci, care se împarte pentru pomenirea morților - găteau fait de ble sucre et de noix, donne en charite pour la commemoration des morts” 1588 (Hasdeu, CB I, 195), var. colibă2. V.sl. sau slavon kolivo (< m.gr. k6AAu(3ov id. < v.gr. k6AXu3ov „mică prăjitură rotundă”). Fam.: colivar s.m. „mâncător de colivă, persoană care aleargă pe la înmormântări și parastase ca să mănânce colivă, pomanagiu” 1743 (antrop., Neculce, L. 460); colivănță s.f. 1902 (Șez. VII, 74) <— colivar, colivioară1 s.f (dim.) 1866 (Alecsandri, P. P.); încolivat adj. (formațiune populară glumeață, în vers) 1908 (I. Cr. 81). Cf. călăvze. COLIWE s.f. „cușcă mică, făcută din vergele de metal sau de lemn, în care sunt ținute păsări cântătoare sau decorative; construcție de metal acționată mecanic, care servește la transportarea persoanelor și materialelor în puțurile unei mine - cage” 1620 (var. culvxe, Moxa, C.). M.bg. kulivija (= kluvijd) < m.gr. kAoij/3î(cu), rAc^iau (BER II, 474: ngr.), dim. iui rAco^o^ id. Fam.: colivioară2 s.f. (dim.) 1895 (TDRG1). COLIZIf/NE s.f. „ciocnire violentă între două corpuri; ciocnire de forte, tendințe, interese contrare în domeniul relațiilor umane - collision” 1816 (G. Lex., apud TDRG3), var. (înv.) colizie. Fr. collision, lat. neol. collisio, -onem (< collidere „a ciocni” < con- + laedere „a lovi, a răni”). Fam.: colida vb. (Trans., înv.) „a se ciocni, a fi în conflict; a se întâmpla în același timp” 1880 (Eminescu, O. XI, 31) < lat. neol. collidere, cf. și germ, kollidieren. Cf. elida, leza. COLMAT/1 vb. „a astupa porii unui material prin introducerea unei substanțe coloidale în masa Iui; (despre ape curgătoare, refl.) a-și înceta total sau parțial curgerea ca urmare a depunerii de aluviuni - colmater” 1939 (SDLR). Fr. colmater (< calmate < it. colmata „umplere a unei depresiuni cu sedimente, pentru transformarea în teren agricol; terenul astfel obținut”, part. vb. colmare < colmo „culme” < lat. culmen). Fam.: colma vb. (înv.) „a înălța nivelul pământului” 1939 (SDLR) < it. calmare’, colmataj s.n. (abstr.) < fr. colmatage 1939 (SDLR); decolmata vb. „a îndepărta materialul COLN/1RE 105 COLNIC/ aluvionar depus de apele curgătoare” 1978 (DNJ) < fr. decolmater 0 sau <— colmata DLR; decolmataj s.n. (abstr.) 1978 (DN3) < fr. decolmatage. Cf. culme. COLN/1RE s.f. (Mold., Buc.) „ramură (de copac), ramificație a rădăcinii, rădăcină - rameau, (ramification d’une) racine” 1890 (Marian, Nu.). Et. nes., posibil înrudit cu bg. klon „ramură” DA, SDLR. Cf. cokn1. COLNĂ1 s.f. (Trans.) „construcție țărănească primitivă, care servea la păstrarea uneltelor sau la adăpostirea vitelor, șopron; colibă la vie - hangar paysan, hutte dans une vigne” 1780-1801 (Micu, D.). Refăcut din colniță < ser. kolnica „adăpost pentru căruțe” (< kolo „roată; căruță”) CADE („cf. colniță” < ser.) sau slovac kolna „adăpost pentru căruțe” (< kolo „roată; căruță”) Tamâs, EW, 252-253 (probabil) (DA: „sl. koln(ic)a, ceh. kolna, kolnice, ser. kolnica”, CDER 2268: „sl. koln(ic)a”, TDRG2”’: cf. ceh. kolna) II Ser. kolna DEX (atestat doar ca adj. fem. „referitor la căruță”). Fam.: colnicioară s.f. (dim.) 1892 (Marian, î. 249); colniță1 s.f. (Trans., Mold.) „adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie” 1806 (Șincai, Economia, 88) < ser. kolnica. Cf. colac, colar1, colnic1. COLNIC1 s.n. „drum îngust care trece peste un deal sau printr-o pădure; loc mic, în pădure, lipsit de arbori, luminiș; deal mai mic; vârf de deal - sentier (qui monte une colline ou traverse une foret); clairiere; (crete d’une) colline” 1530 (top. Colnicul, DERS), var. câlnic, colnic', (hapax Odobescu) colnice s.f. Bg. kolnik, ser. kolnik „drum de care” DA, CADE, SDLR, DEX sau v.sl. *koliniku Mihăilă, CELR, 144 (< kolo „roată”, la pl. și cu sensul „car”). Sensul „deal”, posibil infl. de *holmic (< ucr. *holmik < holm „deal”, cf. rus. holmik „delușor”, rom. holm „deal”) °. Var. colnice, sg. refăcut din pl. colnice al lui colnic'. Fam.: colnă2 s.f. (Ban.) „vârf de deal golaș, în pădure, colnic” 1884 (H XVIII, 278) <— colnic', derivat regresiv ° H confundat cu colnă' DA; colnice! s.n. (dim.) 1532 (top., DERS); colnicos adj. (rar) „deluros” 1899 (Sbiera, F. S.); colnicwț s.n. „deal mai mic” 1908 (Bud, P. P.). Cf. colac, colar1, colnă1. COLNIC2 s.n. „parte a plugului care servește ca punct de sprijin - appui de la charrue” 1900 (Mat. folk.). Probabil bg. diaL kolnik „primul din cele trei cuie de fier dintre partea dinainte și cea de deasupra a proțapului” Nestorescu, CE, 46^47 II Confundat cu colnic' DA. COLNIC/ vb. „(despre oi) a căpia; (despre oameni, mai ales despre copii) a răci; a nu-și găsi locul; a se pipernici - (en parlant des moutons) avoir le tournis; (au sujet d’une personne) s’enrhumer; avoir la bougeotte; se ratatiner” 1901 (Rădulescu-Codin, M.). Probabil ucr. kolinjacyty (despre oi, găini etc.) „a fi bolnav de picioare” (< kolino „genunchi”) Nestorescu, CE, 46 // <— colnic', același cu colnic', derivat din sl. kolo „roată”, cu evol. semantică explicată prin mișcarea în cerc a oii bolnave de capie DA. COLOADĂ 106 COLOC/1 Fam.: colnic3 s.n. (Olt., Ban.) „boală de picioare la vite*’ 1884 (H V, 73) <— colnici Nestorescu, CE, 46 // același cu colnic' DA; colniceat adj., s.m. (Buc.) „bolnav de picioare, paralizat, care nu merge drept; băiat poznaș” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA); colniczt adj. (mai ales despre copii) „ferit prea mult de boli, cocoloșit” 1901 (Rădulescu-Codin, M.). COLO/4DĂ s.f. (Mar., Buc.) „buturugă, lemn rupt de vânt, căzut la pământ - billot, bois brise par le vent, tombe sur terre” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA), var. colodă. Ucr. koloda „butuc”. Cf. călădau. COLCMNĂ s.f. „stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-1 ornamenteze; fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină scrisă; șir vertical (într-un tabel); formație realizată prin dispunerea în adâncime a unor mulțimi (de oameni, animale, vehicule) aflate în deplasare; masă de lichid conținută într-un tub; (în expr. ~ vertebrală) șira spinării - colonne” 1691 (Mărgăritare). Ngr. KoXtbva (< it.) DÎLR, it. colonna (< lat. columna) SDLR, DÎLR, fr. colonne (< lat.) DA, CADE, CDER 2269, DEX // Lat. neol. columna CDER 2269 (pentru atestările din limba veche), TDRG2 ’. Fam.: autocoloană s.f. (rar) „coloană de automobile” 1974 (RL 19 dec. în DCR1); colonadă s.f. „ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe șiruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie” c. 1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. colonnade\ colonetă s.f. (dim.) 1857 (Negruzzi, P. T.) < fr. colonnette, colonzță s.f. (dim.) 1936 (DA); intercolonament s.n. „distanță între două coloane, stâlpi sau pilaștri aparținând aceluiași edificiu” 1951 (LTR1), adaptare a fr. entrecolonnement (creat după lat. intercolumnium)\ încolona vb. (despre un grup de oameni, de vehicule) „a (se) așeza într-o coloană, a forma o coloană (de marș)” 1939 (SDLR). Cf. coionat1, colonel1’2, columelă, colwmnă. COLOB/1IE s.f. (Romanești, Gorj, hapax Mat. folk. 620) cuvânt dintr-un descântec, cu sens neclar - mot â sens obscur atteste dans une incantation 1900. Probabil ^[văi] colovâi, creație contextuală în versuri, pe modelul leu paraleu, laie bucălaie, lie ciocârlie (cu paronomază) °. COLOBOȚ/ vb. (Apuseni) „a încâlci, a încurca (vorba) - balbutier, begayer, bafouiller” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.). Et. nes., posibil același cuvânt cu colboti, coloboti (< ucr.), eroare grafică sau infl. de boți, ameți etc. N. Drăganu, DR 9, 1936-1938, 206-207, sau magh. kalabâl „a vorbi încurcat” DA (îndoielnic după Tamâs, EW, 10). COLOC/1 vb. (rar, înv.) „a investi bani; a înscrie un creditor, în raport cu altul, în ordinea reglementată de lege pentru plătirea creanțelor - colloquer” 1857 (Polizu, V.). Fr. colloquer (împr. din lat. collocare „a plasa, a pune la un loc” < con- + locare < locus „Ioc”). Fam.: colocație s.f. (abstr.) 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.), var. colocațiwne < fr. collocation. Dublet etim.: culca. Cf. cuș1, cușetă, loc, alocație, locație. COLOC4ZIE 107 COLO/D COLOC/iZIE s.f. „plantă tropicală cu frunze foarte mari, cultivată ca plantă ornamentală de interior - Colocasia” 1871 (LM). Lat. neol. colocasia (< gr. KoXoKăaioi'). COLOCVIU s.n. „convorbire, discuție (pe o temă dată); reuniune științifică; formă de examen oral - colloque” 1667-1669 (var. colvcfium, C. Cantacuzino, N. L). Lat. neol. colloquium (< colloqui < con- + loqui „a vorbi”), cu sensuri după fr. colloque. Fam.: colocviul adj. „de conversație (familiară)” 1933 (Eliade, M.)< engl. colloquial. Cf. alocuțiune, elocvent, locuțiune, locvace. COLODIU s.n. sg. tantum „soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de eter și alcool și care, prin evaporare, lasă o peliculă aderentă - collodion” 1859 (Isis 38). Lat. neol. collodium (< v.gr. KoXXcuSr^„care lipește” < KoXXa „lipici”) DA, TDRG1, fr. collodion (< engl. collodion, adaptare a lat. med. collodium) CADE, DEX. Cf. coală, cola2, colagen, colembală, colenchZm, colografZe, colo/d, decola. COLOFON1 s.n. (livr.) „notă la sfârșitul unei cărți, prin care se dau informații privind editarea ei - colophon” 1966 (DN2). Fr. colophon (< gr. koXo^cou „culme”, în sensul de „încununare, desăvârșire, sfârșit”). Cf. colofoniu. COLOF0NIU s.n. „materie rășinoasă folosită în industria hârtiei, a lacurilor etc. sau pentru frecarea arcușului la instrumente cu coarde, sacâz - colophane” 1870 (var. colofon, Costinescu, V.), var. colofon2. Germ. Kolophonium (< lat. colophonia [resina] „rășină de Colophon” < gr. KoXofoouio? „din Kolophon” < KoXocfoou, numele unui oraș din Asia Mică < KoXofow „culme”) DA, SDLR, DEX//Ngr. KoXofoovtov CADE, DEX. Var. colofon < fr. colophane (< colophone, cu finala modificată, probabil, după derivatele în -phane TLF). Cf. colofon1. COLOGRAF/E s.f. „procedeu de tipărire la care se folosește, ca formă de tipar, un strat de gelatină, aplicat pe un suport rigid (carton, lemn, sticlă etc.) - collographie” 1959 (LTR2). Fr. collographie (< collo- < gr. KoXXa „lipici” + -graphie < gr. -ypafoa < -ypâ^os' < ypâfciv „a scrie”). Fam.: fotocolografZe s.f. „procedeu de tipărire în care se folosește ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acțiunea luminii și transformat într-un clișeu imprimabil prin reproducere fotomecanică” 1950 (LTR1) < fr. photocollographie. Cf. coală, cola2, colagen, colembală, colenchZm, coladiu, coloZd, decola, grafZe. COLO/D adj., s.m., (înv.) s.n. „(substanță) ale cărei particule se află în stare de dispersie și nu se difuzează prin membrane - colloî’de” 1898 (Enc. rom.). Fr. colloide (< coll(o)- < gr. KoXXa „lipici” + -(o)ide < gr. -et3q^ „care arată ca...” < el3o? „formă, aspect”, poate format mai întâi în engleză). COLOMB/NĂ 108 COLON2 Fam.: coioidal adj. „care are aspectul și proprietățile unui coloid” 1936 (DA) < fr. colloîdal\ pseudocolozd s.m. „sistem eterogen care cuprinde, pe lângă particule mai mari, și particule coloide” 1963 (LTR2) < fr. pseudo-colloîde (< pseudo- < gr. favdo- „fals” 4- colloîde). Cf. coală, cola2, colagen, colembală, colenchzm, coladiu, colografze, decola. COLOMB/NĂ s.f. „personaj feminin din comedia bufa italiană, care purta, ca și arlechinul, costum pestriț - colombine, personnage de la commedia dell’arte” 1961 (DN1). It. colombina (< colombo „porumbiță” < lat. columba). Cf. colzzmbă, columbacă, coroabă. COLOMEICĂ s.f. „dans țărănesc în Moldova de nord - danse paysanne du nord de la Moldavie” 1877 (Alm. muz.). Ucr. kolomyjka (< top. Kolomyja, numele unui oraș din Pocuția). Fam.: colomeie s.f. „colomeică” 1936 (DA). COLOM/CCĂ s.f. (Buc.) „femeie vagaboandă - femme vagabonde” 1913 (corn. Tomiac, în DA). Et. nes., probabil rus. *kolomycka < kolomyka „vagabond” (< kolo „roată” 4- mykat' „a rătăci”) DA („cf. rus. kolomyka”). COLON1 s.n. „parte a intestinului gros situată între cec și rect - câlon” 1843 (Kretzulescu, A.), var. cqIohx. Fr. colon, lat. neol. colon (< gr. koXov, târziu și kcoXou prin confuzie cu kujXou „membru”, de unde grafia fr. cdlon). Fam.: angiocolztă s.f. „inflamație a căilor biliare” 1907 (Babeș, O. II, 224) < fr. angiocholite (< angio- < gr. ă'yyeîoi/ „vas” < dyyos' „vas, urnă, cufăr” 4- -cholite)', colectomze s.f. „extirpare operatorie (totală) a intestinului gros” 1969 (D. med.) < fr. colectomie (< câl(on) 4- -ectomie < gr. efcropij „îndepărtare prin tăiere” < cKTepueiu < etc- „ex-” + repueiu „a tăia”); colztă s.f. „inflamație a colonului” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. colite (< câl(on) + -ite)', colonoscopze s.f. „examinare endoscopică a colonului” 2000 (MDN) < engl. colonoscopy (< colon(o)- + -scopy < gr. -moma < -axo7roy< axenreii' „a privi”), fr. câlonoscopie', colopatze s.f. „afecțiune a colonului” 1964 (ABC săn.) < fr. colopathie (< colo(n) 4- - pathie < gr. -naOeia, ttcWos „suferință” < aor. eTradou „a suferi”); enterocolztă s.f. „boală care constă în inflamația acută sau cronică a intestinului subțire și a celui gros, provocată de germeni patogeni” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. enterocolite (< entero- < gr. eurepou „intestin” 4- colite)', megacolan s.n. „dilatare patologică a intestinului gros” 1965 (DER) < fr. megacolon', pericol/tă s.f. „inflamație a țesutului din jurul colonului” 1969 (D. med.) < fr. pericolite (< peri- < gr. rrept- „de jur împrejur” 4- colite). Cf. colibac/l, calică. COLON2 s.m. „subdiviziune a unui vers, a unei strofe sau a unei perioade în metrica antică - section d’un vers, d’une strophe ou d’une periode” 1962 (DER). Fr. câlon / colon, germ. Kolon (< lat. colon < v.gr. xujXou „membru; parte a unui vers sau a unei perioade în proză”) ° H Ngr. xoXou DEX. COLON3 109 COLON/E1 Fam.: dicolan s.m. (înv., rar) „vers format din două părți distincte, cu sau fără cezură’' 1757 (Eustatievici, Gr. rum. 141) < germ. Dikolon, lat. neol. dicolon < gr. ouaoXou. Cf. semicolan. COLON3 s.m. „unitate monetară în Costa Rica și El Salvador - monnaie de Costa Rica et El Salvador” 1993 (D. enc.). Sp. colon, denumire monetară în cinstea lui Cristofor Columb (= sp. Cristobal Colon) ° // Sp. colono DEX. Cf. columbian, coh/mbiu. COLON/4T1 s.m. „scud spaniol -- ecu espagnol” 1859-1869 (Heliade-Rădulescu, Ech. ant.). It. colonnato < colonna „coloană” (< lat. columna), de la cele două coloane reprezentate pe una dintre fețele acestei monede. Cf. coloană. COLONEL1 s.m. „ofițer superior, comandant de regiment, cu grad mai mic decât un general - colonel” 1693-1714 (R. Greceanu, î. 19). Germ. Kolonel DÎLR (< it. colonnello < colonna „coloană (de soldați)” < lat. columna „coloană”), fi’, colonel, DA, CADE, SDLR, CDER 2274, DEX II și it. colonello SDLR, CDER 2274. Fam.: colondă s.f. (înv.) „soția unui colonel” 1835 (Negruzzi, „O alergare de cai”) <— rom. colonel DA sau < fr. colonelle DEX; coloneleasă s.f. (fam.) „soția unui colonel” 1894 (Bacalbașa, S. A. I 161); subcolond s.m. (în vechea organizare a armatei) „ofițer cu un grad imediat inferior celui de colonel” 1842 (Asachi, L. 46) colonelă după sublocotenent, subofițer. Cf. coloană, columnă, colonei2. COLONEL2 s.n. „corp de literă de șapte puncte tipografice - lettre de sept points typographiques” 1949 (LTR1). Germ. Kolonel (< it. colonnello „mică coloană” < colonna „coloană” < lat. columna). Cf. coloană, columnă, colonel1. COLON/E1 s.f. „localitate întemeiată pe teritoriul unei alte țări, de o populație imigrantă sau cuceritoare; teritoriu ocupat și administrat de o putere străină; grup de persoane de aceeași naționalitate care locuiesc într-o țară străină; (biol.) grup de indivizi din aceeași specie care trăiesc în același habitat - colonie” 1648 (în sintagma oraș coloniia N. Test., 156v), var. (înv.) colonie1. Lat. neol. colonia (< colonus „colon4” < colere „a cultiva”) SDLR, DÎLR, DEX, TDRG2’*’, fr. colonie DA, CADE, CDER 2273, DEX, TDRG""', pol. kolonia (la cronicarii din Moldova) DÎLR. Fam.: anticolonialism s.n. „mișcare politică îndreptată împotriva colonialismului” 1961 (V. rom.) < fr. anticolonialisme', anticolonial/st adj. „care luptă împotriva colonialismului” 1954 (V. rom.) < fr. anticolonialiste', colan4 s.m. „locuitor al unei colonii; (în Imperiul Roman târziu și Evul Mediu) muncitor agricol care lucra un pământ luat în arendă de la marii proprietari, inițial liber, iar mai târziu legat de pământ” 1717-1723 COLONIE2 110 COLOS1 (Cantemir, Hr.) < lat. neol. colonus „cultivator de pământ; colon”, fr. colon, colonat2 s.n. „starea de colon, sistem de relații sociale bazat pe folosirea muncii colonilor” 1871 (LM) < lat. neol. colonatus (< colonus „colon4”), fr. colonat', colonial adj. „referitor la colonii, provenit din colonii” 1837 (AR) < fr. colonial DA, SDLR, DEX, TDRG2,3 // it. coloniale SDLR, CDER 2273; coloniale s.pl. „mărfuri de băcănie importate” 1832 (sg.f. colonială, Asachi, I.) < fr. [denrees] coloniales DEX, germ. Kolonial[waren] DA, CDER 2273, DEX; colonialism s.n. „sistem de expansiune colonială” 1944 (Prodan, Transilv.) < fr. colonialisme', colonialist, -ă adj., s.m., s.f. „referitor la colonialism; adept al colonialismului” 1860 (D. calend. alm.) < fr. colonialiste', colon/st s.m. „locuitor stabilit într-o regiune aflată sub administrație străină, aparținând naționalității dominante; locuitor al unei colonii; (înv.) persoană străină stabilită pe o moșie boierească sau pe un domeniu al statului” 1777 (DAS) < germ. Kolonist', colonistă s.f. 1870 (Costinescu, V.) <— colonist', coloniza vb. „a popula cu coloniști o țară sau o regiune” 1717-1723 (în forma colonisare, Cantemir, Hr.) < fr. coloniser (< engl. colonize < colony „colonie”) DA, CADE, SDLR, CDER 2273, DEX, pentru limba veche, posibil germ, kolonisieren °; colonizabil adj. „care poate fi colonizat” 1880 (Eminescu, O. XI) < fr. colonisable', colonizator, -toare adj., s.m., s.f. „care colonizează” c.1832 (var. colonizător, I. Golescu, Cond.) < fr. colonisateur, colonizație s.f. (abstr.) 1848 (var. colonis&ție, Negulici, V.), var. colonizațiwne < fr. colonisation', decoloniza vb. „a înlătura regimul colonial, a acorda autonomie coloniilor” 1973 (CL) < fr. decoloniser, neocolonialism s.n. „politică a unor state dezvoltate de continuare a relațiilor economice cu fostele colonii și după decolonizare” 1962 (Contemp. nr. 821, 8/7) < fr. neocolonialisme', neocoloniak’st, -ă, adj., s.m., s.f. „adept al neocolonialismului” 1966 (DER IV) < fr. neocolonialiste', re coloniza vb. „a coloniza din nou” 1924 (Resmeriță, D.) <— coloniza', semicolonial adj. „în starea de semicolonie” 1957 (DLRLC) <— semi- + colonial', semicolonie s.f. „stat independent formal, dar dependent economic de alt stat” 1957 (DLRLC) <— semi- + colonie. COLONIE2 s.f. „lichid parfumat, fabricat din alcool și diverse uleiuri vegetale, folosit în cosmetică - eau de Cologne” 1838 (în sintagma apă de colonie, Albineț, M.). Fr. [eau de] Cologne (< top. Cologne, numele fr. al orașului Koln < lat. Colonia [Claudia Ara Agrippinensium]\ Fam.: odicolon s.n. (înv., pop.) 1835 (Păstr. pr.), var. odecolon < fr. eau de Cologne. Cf. colonie1. COLOP/1CI s.n. (Trans.) „ciocan - marteau” 1888 (var. călăpzci, clăpzci, Alexics, Magy. el.), var. clop&ci. Magh. kalapăcs (împr. sl., cf. sloven klepac, slovac, ceh. klepăc, derivate de la vb. klepati „a ciocăni, a bocăni, a bate”, atestat în v.sl.). Cf. clipi. COLOP/IR1 s.n. „decorațiune în formă de floare pictată în culori vii pe mobile țărănești - fleurs peintes decorant les meubles paysannes” 1915 (Păcală, R. 480^481). Probabil <— colopăr = calapăr, numele unei flori DA. COLOS1 s.m., (înv.) s.n. „statuie de o mărime extraordinară; obiect sau ființă de proporții foarte mari - colosse” 1648 (N. Test.). COLOSE/1N III COLPORTA Gr. neol. KoĂoacro^ (inițial „statuie”; sensul de „statuie enormă”, probabil după Colosul din Rodos), lat. neol. colossus, mai târziu (sf. sec. XVIII - înc. sec. XIX) ngr. KoXoaao^, fr. colosse, (în Trans.) germ. Kolofi, cf. Ursu, IL II, 170. Fam.: colosul adj. „care depășește cu mult mărimea obișnuită” 1829 (AR) < fr. colossal, germ, kolossal\ colosalitate s.f. (rar, abstr.) 1873 (Hasdeu, I. C.) <— colosal. COLOSE/1N s.m. „locuitor din Kolossai, un oraș antic din Frigia - Colossien” 1566 (var. înv. colasii^n, Coresi, L.). Slavon kolasaj, kolasej, cu substit. sufixului. COLASTRU s.n. (med.) „lapte matern secretat timp de câteva zile după nașterea copilului, care formează prima hrană a acestuia - colostrum” 1894 (Antonescu, NDFR). Lat. neol. colostrum, fi', colostrum. Dublet etim.: colastră. COLOTZ vb. (Buc.) „a fugări, a speria, a alunga - mettre en fuite, chasser” 1886 (Sbiera, Pov.). Ucr. kolotyty „a agita, a răscoli, a tulbura, a bate” (< sl. corn. *koltiti, cf. v.sl. klatiti). Fam.: colatcă s.f. (Bas.) „ciocan de îndreptat tabla” 1957-1965 (ALRR Bas., I, 24/175), probabil ucr. kolotka, atestat cu sensul „fel de mâncare din bucățele de carne (bătută)”; colotiwcă s.f. „putinei (unde se bate smântână)” 1957-1965 (ALM II 1, 685/4), var. colotiuhă < ucr. kolotivka; colotwșcă s.f. (Bas.) „ciocan de îndreptat tabla” 1957-1965 (ALRR Bas. I, 24/74) < ucr. kolotuska. Cf. clătZ. COLOZ s.m. (Mold., NE Munt.) „denumire pentru diferite feluri de grâu - nom pour differentes sortes de ble” 1884 (H XI, 516), var. colos2, colws. coluz2. Ucr. kolos „spic” °, rus. kolos „spic” DA, CDER 2277. COLP/TĂ s.f. (med.) „inflamație a colului uterin - colpite” 1962 (DER). Fr. colpite (< colp(o)- < gr. xoXnop „vagin” + -ite). Fam.: pericolpZtă s.f. (med.) „inflamație a țesuturilor din jurul vaginului” 1969 (D. med.) < fr. pericolpite (< peri- < gr. irept- „de jur împrejur” + colpite'). Cf. colpa-, colporafZe, colposcap. C0LPO- el. de comp, (anat.) „vagin, referitor la vagin - colpo-”. Fr. colpo- (< gr. koXtto^Y Cf. colpZtă, colporafZe, colposcap, carfus. COLPORAF/E s.f. (med.) „sutură chirurgicală a vaginului - colporraphie” 1969 (D. med.). Fr. colporraphie (< colp(o)- < gr. koăttop „vagin” + -rraphie < gr. -palici < -păcfrop < parrren' „a coase”). Cf. colpa-, colpZtă, colposcap. COLPORT/4 vb. „(înv.) a umbla din casă în casă cu mărfuri de vânzare; a răspândi știri, zvonuri, de obicei false - colporter” 1879 (Eminescu, O. X, 340). COLPOSCOP 112 COLTUC Fr. colporter (< comporter < lat. comportare „a transporta în masă, a aduce” < con- + portare „a purta, a transporta”, cu silaba inițială modificată după expresia porter ă col „a purta în cârcă”). Fam.: colportaj s.n. „(înv.) comerț ambulant; răspândire, distribuire (a cărților, a presei, a unor știri sau zvonuri, de obicei false)” 1852 (var. colporfagiu, Suțu, Not. 121) < fr. colportage\ colportat s.n. „colportaj” 1936 (DA); colportator s.m. (rar) „colportor” 1900 (Urechia, I. R. X A); colportăreasă s.f. (înv.) 1857 (Polizu, V.) <— colportor, cu -ă- după derivatele în -ăreasă; colportor, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care răspândește știri, zvonuri, de obicei false; (înv.) negustor ambulant” 1848 (Negulici, V. 402) < fr. colporteur. Cf. purta, comporta, col2. COLPOSCOP s.n. (med.) „aparat cu ajutorul căruia se examinează vaginul și colul uterin - colposcope” 1962 (DER). Fr. colposcope (< colp(o)- < gr. tcoAno^ „vagin” + -scope < gr. -aKorros^ oKfTTTeLv „a privi”). Fam.: colposcopze s.f. „examen optic al vaginului și al colului uterin cu ajutorul colposcopului” 1962 (DER) < fr. colposcopie. Cf. colpa-, colpZtă, colporaf/e, -scop2, -scopZe, schepsis, scop1, sceptic, epZscop. COLT s.n. „tip de revolver sau pistol american cu încărcare automată - colt” 1959 (V. rom.). Engl. colt (denumire comercială, după numele inventatorului [Samuel] Colt), posibil prin intermediul fr. colt. C0LTEȘ s.n. (N Trans., Mar.) „bucată scurtă de lemn retezată dintr-un trunchi - buche” 1906 (Viciu, GL), var. coltiș. Et. nes., posibil creat de la o bază de origine ucr., cf. kolotyj „despicat”, participiul lui koloty „a sparge, a despica” (DA: cf. ucr. kolotyca „așchie, despicătură din trunchiul unui copac”). Fam.: colteșel s.m., s.n. (dim.) 1906 (Țiplea, P. P.); colteșZ vb. „a tăia tulpina arborelui în mai multe părți” 1906 (Viciu, GL). Cf. colagă. COLȚOS/ vb. refl, (hapax, I. Dragoslav, Icoane vechi și noi, apud Drăganu, DR 4; atestare nesigură în Anon. Car., c.1650, forma klotosesk, netradusă) „a se muta - demenager” 1924. Magh. koltozik (< kel „a se ridica, a se scula”) N. Drăganu, DR 4, 1924-1926, 754-755, DA, CDER 2280, Tamâs, EW, 254. COLTZ/C s.n., s.m. „(Munt.) colț de pâine sau de colac; (înv., Mold., Munt., Dobr.) un fel de sac mic, uneori în formă cilindrică, umplut cu lână, cu păr, cu fulgi etc. și folosit la țară ca pernă, ca saltea, ca rezemătoare (la căpătâiul patului), pernă mică; (Muscel) sculptură în lemn, de formă triunghiulară, la stâlpii casei - crouton, quignon de pain; traversin, coussin; dentelure triangulaire en bois, decorant les faîtes d’une maison” 1827 (var. cultuc, lorga, S. D. XXII, 327), v^.fultwcjuitucă s.f. COLȚ 113 COLȚ Tc. koltuk „subsuoară, braț sau spătar al unui fotoliu, al unei canapele etc.; rezemătoare, reazem; fotoliu; colț, margine”; cu sensul „pernă”, posibil din sintagma koltuk yastigi „pernă pentru braț, pentru subsuoară”; pentru sensul „colț de pâine”, cf. tc. ekmek koltugu „colț de pâine” Suciu, IT II, 267. Var. fultuc, infl. de fultui (= fuitui) „a îndesa, a umple” Suciu, IT II, 267 (DA propune o derivare de \&fultui, după cuituc). Fam.: coltuce! s.n. (dim.) 1889 (Sevastos, N.), var. (Mold.) c uitucei. COLȚ s.m. „dinte ascuțit (în special caninul), Ia animale și (p. ext.) la om; vârfurile lungi și ascuțite ale unor unelte (greblă, furcă etc.); vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață, stâncă ascuțită; vârful plantelor, în special al ierbii, Ia începutul dezvoltării lor, mugure; tăietură de formă aproximativ triunghiulară cu care se ornează marginea unor obiecte textile; cuie de fier aplicate pe talpa încălțămintei ca să împiedice alunecarea pe gheață - croc. defense, canin; dent de certains instruments (râteau, fourche, etc.); pic, pointe, rocher; pointe (de l’herbe), germe, bougeon; dent de broderie; crampon des chaussures d’hiver”, s.n. „punct în care se întâlnesc muchiile sau fețele unui obiect, laturile unei figuri; loc îndepărtat, retras, refugiu - coin” 1488 (antrop. Ccdțea, DERS), var. (Mold., rar Olt.) colte s.m. V.sl. *kolici (dim. de la *kolu „par”), cf. bg. kolcc (pl. kolci) „țăruș, țeapă”, ser. kolac (pl. kolci) id„ împrumutat de la tema pluralului și a cazurilor oblice. Fam.: colțon s.m., s.n. „om sau animal cu colți mari; specie de gândaci; plantă ierboasă de apă, cu frunze dințate, cu flori albe și cu fructe comestibile; colț mare de stâncă, loc inaccesibil; (Mehed., s.n.) fruct al gorunului sau al stejarului” c.1650 (Anon. Car.), var. cloț&n2 „stâncă, vârf sau colț de stâncă” (forma clonț&n „stâncă”, menționată de DA s.v. clonț, este de fapt o transcriere greșită a lui cloțan2)’, colțor1 s.n. „etajeră așezată în colțul dintre doi pereți ai unei camere; dulăpior în formă de prismă triunghiulară, așezat într-un colț al camerei; piesă de metal sau de lemn, cu două aripi sau laturi așezate în unghi drept, utilizată la consolidarea și la protejarea unor îmbinări de colț; echer; calibru folosit la controlul înălțimii literelor tipografice; (reg.) sobă de cărămidă, instalată în colțul unei camere; băsmăluță triunghiulară”, s.m. „ramă metalică prevăzută cu cuie lungi și ascuțite, care se atașează la bocanci, pentru a împiedica alunecarea; dinte canin la animale” 1844 (Filipescu, D.); colțor2 adj. (Mold.), în expr. stâlp - „de colț, așezat la colțul casei” 1898 (Dame, T.); colțot adj. „cu colți sau dinți mari și ieșiți în afară; (fig., despre oameni) agresiv, arțăgos” 1631 (antrop. Colțatul, DRH B, XXIII, 378); colțărei s.m.pl. (rar, Dâmbovița) „dantelă croșetată” 1966-1973 (ALR - M. D., h. 477) <— colțar, cu sensul după colț „ornament de formă triunghiulară”, var. colțânek, colțariș s.n. (Brașov) „Ioc cu stânci abrupte” 1936 (DA); colțâu s. (Cluj) „stâncă” 1936 (în forma coltău2, probabil transcriere greșită, corn. Gh. Predescu în DA; forma colțău, atestată în toponime, cf. E. Șodolescu-Silvestru, în Omagiu Brâncuș, 209-216); colțișor s.m., s.n. (dim.; bot.) 1825 (LB); colțoii s.m.pl. (Ban.) „ornamente în formă de triunghi la poalele unor haine femeiești” 1896 (var. co/Zu/i, G. Weigand, Jb. III); colțos adj. „cu colți sau dinți mari și ieșiți în afară; (fig., despre oameni) agresiv, arțăgos; (înv.) cu asperități” 1683 (Dosoftei, Par.); colțukț s.n. (dim.) 1837 (Pann, E. I. 59); colțuro vb. (rar, înv.) „a lucra o materie lăsându-i multe colțuri” 1870 (Costinescu, V.) <— pl. colțuri’, colțurot adj. „colțuros, cu multe colțuri, grunjos; bizar, neobișnuit; cu dantelă” 1688 (Biblia), var. coltor&t <— pl. colțuri sau colțura', colțurd s.n. „(Ban., Mar.) colțișor; (Bas.) basma” 1892 (Hodoș, P. P.) <— pl. colțuri’, colțuri vb. (înv.) „a ascuți, a înăspri, a face (cu) colțuri” 1691-1697 COLȚĂ 114 COLUMBĂ (T. Corbea, D., s.v. exaspera) <— pl. colțuri', colțuri adj. „cu multe colțuri, aspru, accidentat; (fig., despre fața oamenilor) cu trăsături proeminente, osos” 1581 (Coresi, Ev.) <— pl. colțuri', colțuș^r s.n. (dim.) 1839 (Negruzzi, P. T.); încolțit adj. „cu colțuri” 1890 (Marian, Nu.); încolțenlă s.f. (rar) „faptul de a fi încolțit, strâmtorat” 1905 (Alexi, W.) <— încolți', încolți vb. „(tranz.) a înfige colții pentru a mușca; a înconjura, fără a mai da posibilitatea de retragere, (fig.) a prinde pe cineva la strâmtoare; (intranz.) a răsări din pământ, a germina, (fig., despre idei, sentimente etc.) a apărea, a începe să se dezvolte” 1686 (Dosoftei, V. S. martie, 328), var. încolți, încolțit s.n. (abstr.) 1936 (DA) <— încolți', încolțitor adj. (înv.) „care face să încolțească plantele” 1845 (I. lonescu, B. G.) <— încolți', încolțitură s.f. „urmă de colți; încolțire a plantelor” 1686 (Dosoftei, V. S. mai, 384) <— încolți', încolțorn vb. (rar, Munt.) „a face colțuri unui obiect” 1900 (Barcianu, D) <— pl. colțuri', încolțurut adj. „cu multe colțuri; (despre forme de relief) accidentat” 1688 (Biblia) <— pl. colțuri sau <— *încolțura (cf. încolțora). C0LȚĂ s.f. (Făgăraș) „furcă de fier cu care se trag paiele din stog - fourche â faner” 1906 (Viciu’GL). Et. nes., probabil <— colț, cu schimbare de gen și modificare de sens după furcă 0 (legătura cu colț este contestată de DA, care o consideră etim. pop.). COLC/BRU s.m. (înv.) „șarpe negru neveninos - couleuvre” 1804-1808 (Șincai, V. Ist. Nat.), var. colubră s.f. Lat. neol. coluber, colubra. Cf. cobră. COL^/GĂ s.f. (Trans., Mold.) „parte dintr-o creangă retezată - pârtie d’une branche coupee” 1906 (Viciu, GL). Ucr. koljuga „țepușă, ghimpe mare” (< koloty „a despica, a împunge, a înțepa”) 0 (DA: cf. ucr. koljucka „ghimpe” < koloty „a împunge”, cf. koljuka „ciumăfaie, planta Datura stramonium”). Cf. colteș. COLUMB/tCĂ adj. f., în expr. muscă ~, s.f. „insectă mică și veninoasă, a cărei înțepătură poate provoca moartea vitelor sau chiar a copiilor - espece de mouche venineuse (Simulium columbacense)” 1936 (DA). Refăcut din lat. savant columbacensis (DN), denumire științifică formată de la numele latinizat al localității sârbești Golubac (ser. golub „porumbel” fiind echivalat cu lat. coliimbus). Cf. colombină, columbă, coroobă. COLt/MBĂ s.f. (înv., livr.) „porumbiță - colombe” 1871 (LM). Lat. neol. columba. Fam.: columbor s.n. „(la romani) construcție funerară cu firide destinate urnelor cu cenușa celor incinerați” 1871 (var. columb^riu, LM) < lat. neoL cohimbarium, propriu-zis „adăpost pentru porumbei” (nișele pentru urne semănau cu despărțiturile unui adăpost pentru porumbei); columbărie s.f. „crescătorie de porumbei” 1926 (Chest. II); columbiform, -ă adj. (despre păsări) „care se aseamănă cu porumbelul”, s.f. (frecvent la pl.) „ordin de păsări din care face parte și porumbelul” 1969 (DZMV) < fr. colombiforme, lat. savant (pl.) COLUMBMN 115 COLt/R1 Columbiformes\ columbofil, -ă adj. „care ține de creșterea porumbeilor’, s.m., s.f. „crescător de porumbei” 1966 (DN2) < fr. colombophile\ columbofilze s.f. „pasiune de a crește porumbei (voiajori)” 1978 (DNJ) < fr. colombophilie\ columbogramă s.f. „mesaj dus la destinație de porumbei voiajori” 1988 (DEX-S) <— columbă + -gramă după telegramă, aerogramă etc. Cf. colonibină, columbacă, coroabă. COLUMBL4N, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care locuiește sau provine din statul sud-american Columbia; privitor la Columbia sau la columbieni - Colombien, Colombienne” 1977 (RL, 26 V, p. 6, în DCR2 s.v. canabicultor). Top. Columbia (adaptare a numelui sp. Colombia după forma românească a numelui navigatorului Cristofor Columb, reflex al formei latinizate Columbus = it. Colombo). Fam.: precolumbian adj. „care a existat în America înainte de descoperirea acesteia de către Cristofor Columb” 1972 (M. d. enc.) < fr. precolombien, adaptat după forma românească a n. pr. Columb. Cf. colon3, colambiu. COLf/MBIU s.n. (chim., înv.) „niobiu - columbium, niobium” 1871 (LM), var. colwmbium. Fr. columbium (< engl. columbium, nume pe care chimistul englez Charles Hatchett l-a dat acestui element, descoperit într-un mineral din Massachussets, după numele poetic al Americii, Columbia < Columbus, numele latinizat al descoperitorului Americii). Fam.: columbzt s.n. „mineral care conține niobiu” 1949 (LTR1) < fr. columbite, engl. columbite. Cf. colon3, columbian. COLUMELĂ s.f. „axă a cochiliei melcilor; (în arhitectura romană) coloană funerară mică - columelle” 1871 (LM). Fr. columelle (împr. din lat. columella, dim. lui columna „coloană”). Cf. coloană, colzzmnă. COLEMNĂ s.f. „monument în formă de coloană izolată, ridicat (in Antichitatea clasică) spre a comemora un eveniment important - (dans 1’Antiquite classique) colonne commemorative” 1804-1808 (Șincai, înv.). Lat. neol. columna „coloană”. Cf. coloană, colonat1, colond1’2, columdă. COLEN s.m. (înv.) „măgar sălbatic - âne sauvage, onagre” 1482-1496 (top., DERS, incert; ca apelativ, 1660-1670, Staicu, Lex.). Termen de origine turcică (cf. kazah, calmuc, kirghiz kulan id., tc. kulun „mânz”), pătruns fie direct (din cumană) Hasdeu, CB 1, 274, TDRG, CDER 2284, fie prin intermediul slavonului kolunu DA, CDER 2284, DEX, cuvânt care are, însă, foarte puține atestări. COLER1 s.m., s.n. (astron.) „meridian ceresc care cuprinde punctele solstițiale sau punctele echinocțiale - colure” 1833 (Sibineanu, Corn.). Lat. neol. colurus (< gr. icoXoupos [ypappi]\ id., propriu-zis „linie tăiată”, pentru că partea australă a unui meridian ceresc rămâne invizibilă; KoXoupo? „cu coada ciuntită” < koXos „ciuntit” + oupă „coadă”), fr. colure. COLUR/E1 116 COM/1JĂ COLUR/E1 s.f. „prezență a pigmenților biliari în urină; cantitate de pigmenți biliari prezentă în urină - cholurie” 1969 (D. med.). Fr. cholurie (< chol(e)- < gr. ^77 „fiere” + -urie < gr. -oupta < oupeîi' „a urina”). Cf. colagog, colec/st, coledoc, colem/e, coleretic, coleric, colesterol, colină2, holeră. COL//VIU s.n. (geol.) „material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației - colluvion” 1949 (LTR1). Germ. Kolluvium (< lat. colluuium, variantă târzie a lui colluuies „lături, scursori” < colluere „a spăla, a clăti” < con- + lauere „a spăla”) °, posibil și fr. colluvium (DEX), var. a lui colluvion. Fam.: coluvial adj. „referitor la coluviu; care formează un coluviu” 1949 (LTR1) < fr. colluvial DEX, germ, kolluvial °. Cf. la3, spăla, abluțiwne, aluviune, delaviu, dilaviu, lavabil, lavabou, loțiane. COL//Z1 s.n. (Teleorman) „fiecare dintre cele două bucăți de lemn fixate la capătul năvodului, cu ajutorul cărora este manevrată plasa în timpul pescuitului - perche au bout d’un filet de peche” 1898 (Dame, T. 123). Et. nes., posibil refăcut din bg. kolec, kolăc „prăjină” (< kol „par”) DA (TDRG: probabil v.sl. kolu „par” // Același cuvânt cu colur, coloz „spic” CDER 2277. Cf. colvă. COLUZIONE s.f. (jur., rar) „înțelegere secretă între două părți, în defavoarea unei a treia - collusion” 1896 (scris colusiune, ȘDU1), var. colcăie. Fr. collusion (împr. din lat. collusio < colludere „a se înțelege în secret; a se juca” < con- + ludere „a se juca; a înșela”). Fam.: coluzariu adj. „făcut prin coluziune” 1896 (scris colusoriu, ȘDU1) < fr. collusoire. Cf. aluzie, Indic. COLVĂ s.f. (Olt.) „prăjină; nuiaua țiganului ursar - perche; verge du gitan montreur” 1928 (Ciaușanu - Fira- Popescu, Vâlcea). Et. nec., cf. colwz DA. COLZĂ s.f. „plantă din a cărei sămânță se extrage un ulei folosit la iluminat, rapiță sălbatică (Brassica campestris) - colza” 1845 (I. lonescu, B. G. 83). Fr. colza (< ol. koolzaad „sămânță de varză”; kool < lat. caulis „varză”, inițial „cotor, tulpină”). Cf. chel2, caulis, carfial, cu rec hi. COMA1 s.f. (fiz.) „aberație a sistemelor optice, prin care imaginea unei surse punctiforme de lumină se deformează căpătând o coadă ca de cometă - coma” 1949 (LTR1). Fr. coma, germ. Koma, engl. coma (< lat. coma „coamă, plete” < gr. icopri, cuvânt aflat la baza lui cometă). Dublu etim.: coamă. Cf. cometă. COM/tJĂ s.f. (Ban.; literarizat în DA în forma comadie) „panglică decorativă folosită de femei ca podoabă pentru cap - ruban decoratif pour une coiffure de femme” 1936 (corn. A. Coca, în DA). Ser. komade „bucăți, fragmente”, col. lui komad „bucată”. COM/1N 117 COMAND/1 COM/1N s.m. (Suceava) „drac - diable” 1899 (Șez. V, 58). Et. nes., probabil din etnonimul cuman/coman, păstrat din epoca contactului direct cu această populație, cf. top. și antrop. Coman, Comanul, Comana, Comănești etc. DA, Suciu, CRT, 215II Posibil ^drăcoman (cf. gogoman, hoțoman), scurtat din motive de tabu CDER 2286. Cf. cuman. COMAND/1 vb. „a porunci, a ordona (mai ales în armată); a însărcina o persoană cu executarea unei lucrări; a solicita mâncare sau băutură într-un local public; (în adj. part. comandat, despre camere) care comunică între ele - commander” 1800 (var. comende, Piuariu-Molnar, I.), var. (Trans., înv.) comănde, comând^ „a comanda, a recomanda”. Fr.: commander (< lat. commandăre „a încredința, a delega, a însărcina”, de unde, ulterior, „a comanda”, refacere târzie, după mandăre, din lat. commendăre „a încredința, a recomanda” < con- + mandâre „a însărcina, a ordona, a încredința” < manus + -do „a pune în mâna cuiva”). Sensul „(camere) care comunică între ele”, dezvoltat în fr. pe baza sensului „a controla, a influența”, de unde „a fi condiția de acces la un spațiu” (TLF). Var. comenda, refăcută după lat. commendăre. Var. comânda~, prin românizare, după dubletul moștenit comânda\ sensul „recomanda” al variantelor comanda, comânda2, după lat. commendăre, magh. komendăl. Fam.: comandament s.n. „organ de conducere a unei (mari) unități sau instituții militare; precept, normă; (jur.) act prin care se începe executarea silită a unui debitor” 1856 (var. comandament, Zimbrul 13, 3) < fr. commandement', comandant s.m. „persoană care comandă o armată, un vas etc.” 1683 (var. comendet, Dosoftei, V. S. 26r), var. (înv.) comăndet, comândent, comendent < germ. Kommandant (< fr.) DÎLR, fr. commandant DA, CADE, SDLR, CDER 2288, DEX; var. comendant, comendat < pol. komendant DA, CDER 2288, DÎLR, posibil și rus. komendant DA, magh. kommendant DÎLR, germ. (înv.) Kommendant DÎLR; var. comândant, prin românizare, după comanda2', comandantă s.f. „(înv.) soția unui comandant; femeie însărcinată cu conducerea unui vas, armate etc.” 1936 (DA); comandarisz vb. „a porunci, a împuternici” 1792 (var. comanderisx, Gherasim, Ist.) < fr. commander, încadrat în clasa verbelor în -arisi', comandatwră s.f. „comandament al trupelor germane (de ocupație)” 1918 (lorga, Mem. I, 324) < germ. Kommandatur, comandă s.f. „poruncă, ordin (militar); autoritate; comision; (Ban.) primărie; (Buc.) clădire pentru creșterea cailor (de rasă); (Buc., fig.) femeie desfrânată (aluzie la crescătoriile de cai, cu iepe de prăsită); (Sălaj) morgă” 1700-1712 (var. comendie, N. Costin, L.), var. (înv.) comendă2 < germ. Kommando (< it. comando < comandare) DA, CADE, CDER 2288, DÎLR, rus. komanda (< germ.) DÎLR, ulterior, pentru unele sensuri, și fr. commande DA, CADE (SDLR, DEX: doar fr. commande)', var. comendă2, comendie < pol. komenda DA, SDLR, CDER 2288, DÎLR; comand/r s.m. (înv.) „comandant” (cuvânt întrebuințat în timpul ocupațiilor străine) 1716-1742 (var. comendxr, Tempea, Ist. B. Sch.) < rus. komandir (< germ. Kommandeur < fr. commandeur)', var. comendir < magh. kommendiroz DÎLR; comandiravcă s.f. (înv.) „anchetă” (1835, Doc. Ist. Rom. - S., V 147) < rus. komandirovka „comandă sau ordin de transfer”; comando s.n. „corp de trupe organizat și antrenat în mod special pentru acțiuni deosebite, executate independent” 1966 (DN2) < fr. commando (< engl.), engl. commando, inițial unitate tactică a armatei burilor < afrikaans commando < ptg. comando', comandor s.m. „ofițer superior de marină sau aviație, cu un grad echivalent cu al colonelului; rang în ierarhia unor decorații militare și civile” 1794 (var. comandor, Polițion) < fr. commandeur, var. comandor < rus. komandor, comanduitar s.m. (înv.) „comandant” 1829 (AR)<— *comandui (cf. comăndui, comendui)', comăndător/e s.f. (înv., COM/1ND/TĂ 118 COMAND/TĂ Trans.) „funcție de comandant, comandament” 1812 (Șincai, Hr. II) <— comândător(iu), comendator(iu)\ comândaș s.m. (înv., Trans.) „comandant” 1717 (var. comândaș, lorga S. D. X 219), var. comăndaș < magh. kommendăs (refacere a lui kommendâns după numele de agent în -âs), adaptat după comanda2’, comendanș s.m. (înv., Trans.) „comandant” 1748 (Decr. Căr. lv, în DÎLR) < magh. kommendâns (< lat. commendans, part. prez, al lui commendare)’, comendatariu s.m. (înv., Trans.) „comandant” 1702 (P. Pr.), var. comendator, comândătoriu „recomandator” < lat. neol. commendator, cu echivalarea sufixului; comandă1 s.f. (ist.) „uzufruct al unei abații acordat de papă unui laic până la numirea unui titular” 1939 (SDLR) < lat. med. commenda’, comendălin vb. (înv., Trans.) „a comanda; a recomanda” c. 1700 (Lex. Marș.), var. comandulm, comăndălux, comândălx, comăndălux (Apuseni) „a recomanda, a da sfaturi rele” < magh. kommendâl’, comendiruZ vb. (înv.) „a conduce o armată, a comanda” 1814-1820 (Dionisie, H.), var. comendărm < rus. komandirovat', germ, kommandieren, cu -e- după comendă2} comendu/ vb. (înv.) „a pune comandant; a avea comanda unei armate” c. 1730 (Axinte Uricariul, Cron. II), var. comăndux, comândur <— comendă, comandă, după pol. komenderowac, germ. kommandieren, rus. komandovat'\ comenduială s.f. „comandă” 1782 (Dumitrache, I.) <— comendur, comenduZre s.f. „comandament” 1874 (var. comănduxre, Lăcusteanu, A. 94), var. cumânduxre <— comendur, decomanda vb. (despre invitații, ordine, comenzi) „a contramanda, a anula” 1895 (Zamfirescu, O. VII 329) < fr. decommander, decomandat adj. (despre spații de locuit) „cu intrare separată” 1967 (RL nr. 7) <— part, comandat’, precomandă s.f. „comandă tăcută pentru un produs înainte de a fi fabricat sau pus în vânzare” 1959 (SMFC I, 15) *— pre- + comandă sau fr. precommande’, radiocomandă s.f. „telecomandă realizată cu ajutorul undelor electromagnetice” 1963 (LTR2 XIII)«— radio- + comandă’, supracomandă s.f. (mii., înv., rar) „comandă supremă” 1866 (Telegraful, XIV, nr. 62, 245) <— comandă’, telecomanda vb. „a transmite o comandă la distanță” 1961 (part. telecomandat, LTR2 IX 36) < fr. telecommander, telecomandabil adj. (despre mecanisme, instalații) „care poate fi telecomandat” 1988 (DEX-S) <— telecomanda’, telecomandă s.f. „transmitere la distanță a unei comenzi prin mijloace de telecomunicație; aparat care transmite comenzi la distanță” 1955 (DLRLC) < fr. telecommande. Dublet etim.: comanda1. Cf. mandat, mană, comand/tă, comodor, contramanda, recomanda, ar. dimândare. COMAND/TĂ s.f. „contract de asociație în care una dintre părți, comanditatul, răspunde solidar și cu întreaga sa avere pentru obligațiile societății față de creditori, pe când cealaltă parte, comanditarul, nu răspunde decât în limitele capitalului social investit de ei - commandite” 1830 (AR). Fr. commandite < it. accomandita (cu segmentare greșită, când era precedat de articolul l(a)) TLF < accomandare „a încredința”, provenit, probabil prin intermediarul occ. acomandar (Nocentini, VLI, Treccani), din lat. ^accomandare < ad- + commandăre „a încredința, a delega, a însărcina”, cf. comanda. Fam.: comandita vb. „a participa bănește la o societate comercială sau industrială, cu răspundere față de creditori pentru eventualele pierderi în limitele părții de capital social investit” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. commanditer, comanditar s.m. „persoană care comanditează” 1832 (I. Golescu, Cond., III) < fr. commanditaire’, comanditat s.m. „persoană sau firmă care se asociază la câștig și la pierdere cu comanditarul și răspunde nelimitat față de creditori pentru capitalul societății” 1887 (Cod. Comerc.) comandita. Cf. comanda, comanda1, mandat, mană, contramanda, comodar, recomanda, ar. dimândare. COMAN/C 119 COMĂ2 COMAN/C s.n., hapax Mat. folk. 116 (și, ca frate, că ți-oi da/ o mioară d-o căldare / brânză dulce din sădilă/ cașcaval din comanic / cum stă bine la voinic) 1900. Et. nes., probabil deformare a lui comarnic DA („în loc de comarnic?”), cu accentul motivat de necesitățile rimei. COM^NȘ, -Ă adj., s.m., s.f. „populație amerindiană care locuia în sudul Podișului Preriilor - Comanche” 1959 (V. rom. II). Fr. Comanche, provenit, probabil prin intermediarul engl. Comanche, din sp. comanche, împrumut dintr-o limbă numică (aparținând familiei uto-aztece), unde avea sensul primar „străin” 0 // Fr. commanci DEX. COM/iRNIC s.n. „colibă mică în care locuiesc ciobanii la stână; umbrar pentru ciobani; adăpost la stână care servește la păstrarea și la uscarea cașului; poliță, scândură sau împletitură de nuiele pe care se pune cașul la uscat; coș de sobă țărănească; (înv.) cameră la etaj, foișor - hutte de berger; preau dans une bergerie; pârtie de la bergerie ou Fon conserve le fromage; clisse â fromage; sorte de tuyau de cheminee paysanne; (vieilli) chambre situee â l’etage, tourelle” 1501 (top. Comarnicul, DERS), var. comornic2, comwnică s.f, cum^nic. Bg. komarnik „colibă ciobănească” (< v.bg. komara „boltă, încăpere boltită” < m.gr. Ka/dăpa) DA, CADE, SDLR, CDER 2289, DEX, posibil împrumut foarte vechi (v.sl. *komariniku Mihăilă, CELR 144). Cf. cămară, cameră, chim/r, coamăr, comoară. COMAS/1 vb. „a reuni, a strânge laolaltă loturi de teren, entități economice (industriale, comerciale), instituții etc. - reunir des parcelles de terre, des entites economiques, des institutions, etc.” 1868 (Barcianu, V.). Germ, kommassieren < lat. (târziu) commassare (< con- + massa „masă, pastă, bloc de materie” < gr. pâ^a < „soi de pastă făinoasă, pastă, bloc de materie” < radicalul pay- al verbului poacrcip „a frământa, freca”). Cf. masă2. COMĂ1 s.f. „pierdere totală, prelungită, a cunoștinței - coma” 1760-1770 (scris coma2, Meșt. doft. 240). Ngr. Kojpa (< v.gr. Kidpa, -aTo^ „somn profund; stare letargică”), fr. coma (< gr.). Fam.: comatogen adj. „care produce o stare de comă” < fr. comatogene 1988 (DEX-S); comatas, -oasă adj., s.m., s.f. „referitor la comă; (bolnav) care este în comă” 1959 (CDER 2285) < fr. comateux', precamă s.f. „sindrom care precedă coma” 1967 (Scânteia, în Form. cuv.) < fr. precoma. COMĂ2 s.f. „cel mai mic interval muzical, greu perceptibil pentru auz; semn folosit pentru a indica în muzică frazarea; mică pauză în lectură; (Trans.) virgulă - comma” 1892 (Slavici, O. II, 119). Fr. comma, germ. Komma (< lat. comma, -atis „secțiune a unei perioade sau a unui vers, capăt de rând” < gr. icoppa < KOTTTeii; „a tăia”). Fam.: comatic adj. (înv.) „scris în bucăți scurte” 1812 (Șincai, Hr. I, 67) < lat. neol. commaticus, germ, kommatisch. COMĂN.1C1 120 COMÂNJ/ COMĂN/4C' [ir. coromac, cumarac „pălărie’'] s.n. „(Mold.; în alte regiuni înv.) acoperământ de cap (din canură, din pănură de suman sau din pâslă); potcap călugăresc; cască; (Trans.) capac de căldare - bonnet (de paysan), chaperon, toque (de moine); couvercle (de chaudiere)” 1601 (scris comnac, lorga, S. D. V, 526), var. (Mar.) cămănac. (S Trans.) comanac „pălărie de paie”, comăiac, cumanac, cumarac, cumănac. Et. nes., posibil ser. kalamanak „scufie (care se pune pe capul copiilor nou-născuți)” (< lat. med. calamancus „scufie, bonetă” = calamancus < camelaucum, camelaucium, înrudit cu gr. KaprjĂaviaoi', cf. camilafcă), de unde, cu simplificare, cămănac (păstrat în Mar.) A. Scriban, Arhiva, 1914, 133, SDLR, TDRG2"' sau lat. târziu camalacus (formă atestată în lat. med. din Spania, cf. Corominas, DCEC, s.v. calamaco) < calamaucus, de unde ^cămărac > cămănac (prin asimilare m-r > m-nj 0 // Lat. târzie *calamacus (cf. sp. calamaco „tip de material din lână”), cuvânt de origine orientală, de unde *cărămac, de unde, prin asimilare r-m > n-m și metateză, cămănac O. Densusianu, GS II, 390-391 (dar originea lat. a sp. calamaco este îndoielnică, cf. Corominas, DCEC); posibil o formă coruptă din ngr. Kciprp\au/a, icapaĂauia, KaAapauia CDED II, 650. Fam.: comanac/ vb. (Trans.) „a-și scoate pălăria (comănacul), ca salut; (p. ext.) a linguși, a se căciuli; a lua pe cineva cu vorba, a se sfătui” 1822 (Clemens, V.). Cf. camilafcă, gamela. COMĂN/1C2 s.n. (Mehed.) „bucată de lemn verde, ramură de copac curățată de crăci și frunze; mâner de lemn transversal la capătul unei vâsle - morceau de bois vert, ebranche; poignee (d’une rame)” 1910 (I. Cr. III, 299). Et. nes., posibil de la comănac' cu sensul „snop cu care se acoperă claia”, atestat în DGS I, 290 (DA: același cuvânt cu comănacx). COMÂND/11 vb. „(înv.) a aduce jertfe; (Mold., Trans.. înv. Munt.) a face pomenire pentru morți - sacrifier; officier des Services religieux et donner des repas pour la commemoration des defunts” c. 1500 (inf. lung cumândare. Psalt. Hur.), var. cumânda. Lat. commendăre „a încredința, a recomanda” (< con- + mandăre „a însărcina, a încredința” < manus + -do „a pune în mâna cuiva”); evoluția semantică se explică pornind de la specializarea „a recomanda zeilor (sufletele celor adormiți)”, cf. commendăre aliquem (CDDE 386, DA). Fam.: comand s.n. (abstr.) 1624 (DIR A V), var. cumand', comandai* s.n. „comândare” 1831 (Pann, C. L.); comandat s.n. (abstr.) 1885 (Contemporanul, V, I 295); comandă s.f. (abstr.) 1886 (Sbiera, Pov.); comându/1 vb. (înv.) „a face pomenire pentru morți” 1661 (lorga, S. D. XI, 263) <— comand', comânz/ vb. „a face pomenire pentru morti” 1909 (Pamfile, J. III) comand. Dublet etim.: comanda. Cf. mandat, mană, comand/tă, comodar, contramanda, recomanda, ar. dimândare. COMÂNJ/ vb. (Trans.) „a (se) murdări, a (se) mânji - (se) souiller, (se) salir” 1825 (var. comângx, LB). Et. nes., posibil lat. commingere „a murdări cu urină” (< con- + mingere „a urina") - cf. formele cu africată (comăng^sc, comăngire, comăngxt) citate în LB - infl. formal și semantic de a mânji Al. Philippide, ZRPh 31, 304, S. Pușcariu, DR 4, 1924-1926, 1350 (posibil), DA (posibil), sau <— ^pomânji < v.sl. pomazati, pomazo „a unge” (formă COMB/1TE 121 COMBIN/1 prefixată a verbului din care provine mânji), cu alternanța po- / co- întâlnită în multe alte cuvinte, Graur, ER, 25, M. Avram, SMFC VI, 1972, 5-10 (care observă și cazuri de alterare a prefixului po- în to-/tă-, de ex. tămânji „a mânji”), Avram, PE, 30-32. Fam.: comânjală s.f. „murdărie, mâncare proastă” 1936 (DA). Cf. mânjZ. COMBATE vb. „a lupta împotriva unor atitudini, unor idei (și împotriva persoanelor care le susțin), unor stări de fapt nedorite (epidemii, sărăcie etc.); (înv.) a lua parte la o luptă, a lupta - combattre” 1794 (Calendariu). Fr. combattre (< lat. *combattere = combattuere < con- + battuere „a bate”), adaptat după bate. Fam.: combatant, -ă adj., s.m., s.f. „care ia (sau este apt să ia) parte la lupte, într-un conflict armat; care militează pentru anumite idei” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) < fr. combattant', combat/v adj. „care susține cu dârzenie și cu perseverență o idee, un punct de vedere, o concepție” 1905 (Alexi, W.) < fr. combați/, combativitate s.f. (abstr.) 1890 (Lahovari, Disc.) < ff. combativite’, necombatant adj., s.m. „care nu ia parte la lupte” 1898 (Enc. rom. I, s.v. combatant) <— combatant. Cf. bate, dezbate. COMBI adj., s.n. „(autoturism) al cărui portbagaj (în general de mari dimensiuni) nu formează un compartiment separat - (voiture) break” 1978 (DN3). Germ. Kombi[wagen], prescurtat din Kombinationskra/twagen, cu referire, inițial, la un autovehicul care combina transportul persoanelor și al mărfurilor. Cf. combina, combinezon, combo. COMBIN/1 vb. „a pune laolaltă, potrivindu-le, mai multe lucruri, pentru a obține un întreg ordonat; (chim.) a face să reacționeze două substanțe, pentru a obține alte substanțe; (fig., fam.) a pune la cale - combiner” 1832 (în forma combinare, Heliade-Rădulescu, A.). Fr. combiner (împr. din lat. combinare < con- + bini „câte doi” < bis „de două ori” < *duis, construit pe radicalul din duo „doi”). Fam.: autocombZnă s.f. „combină autopropulsată” 1959 (LTR2 V) <— autox- + combină', combainZst s.m. (înv.) „muncitor calificat care manevrează o combină” 1955 (DLRLC) <— combaină (= combină)', combainZstă s.f. (înv.) 1955 (DLRLC) <— combainist’, combinabil adj. „care se poate combina” 1871 (LM) < fr. combinable', combinagZu s.m. (peior.) „persoană care face tot felul de combinații necinstite” ante 1936 (M. I. Caragiale, O. 253); combinarisZ vb. (înv.) „a combina” 1874 (Alecsandri, O. VI 344) < fr. combiner, adaptat după verbele în -(ar)isi', combinat s.n. „complex care reunește mai multe întreprinderi industriale, dintre care una sau mai multe furnizează materie primă pentru altele” 1955 (DLRLC) < rus. kombinat', combinatZv adj. „bazat pe combinație” 1887 (HEM) < fr. combinați/, ulterior (în sport) și it. combinativo', combinatar adj., s.m., s.n. „(persoană) care combină, care pune la cale; aparat care permite asocierea mai multor mașini, prin combinații între circuite electrice” 1936 (Arhiva, XLIII) < fr. combinateur, combinatoriu adj. „de combinație”, (mat.) în sintagma analiză combinatorie „ramură a matematicii care studiază aranjamentele, permutările și combinările” 1936 (Arhiva, XLIII) < fr. combinatoire', combinație s.f. „combinare; aranjament, calcul; reacție în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc, formând o moleculă nouă; substanță rezultată în urma unei astfel de reacții, (corp) compus” 1813 (Manifest), var. combinațiune < lat. neol. COMBINEZON 122 COMEDZE combinația, ulterior, cu sensuri după fr. combinaison', combină s.f. „(în agricultură, minerit) mașină de lucru care efectuează simultan mai multe operații; aparat electronic de redare a sunetului, cu mai multe funcții” 1949 (LTR1), var. (înv.) combină < rus. kombajn (< engl. combine [harvester], utilaj inventat în Statele Unite în 1834, de către Hirem Moore), modificat după combina, combiner s.m. „muncitor calificat care manevrează o combină” 1953 (Gheorghiu-Dej, Gosp. Agr.), var. comb^iner < rus. kombajner (< engl. combiner), modificat după combina, combinară s.f. 1955 (DLRLC), var. comb^ineră <— combiner, combainer, combiner s.n. „organ suplimentar al fiecărui selector dintr-o centrală telefonică automată, folosit pentru a produce schimbări succesive în constituția circuitelor” 1959 (LTR2) < fr. combineur 0 II combina DEX; recombin# vb. „a combina din nou elementele unui tot; a realiza o recombinare” 1908 (V. rom. IX) < fr. recombiner sau combina. Cf. c#mbi, combinezon, combo, bi-, bin#r, bis. COMBINEZON s.n. „obiect de lenjerie pentru femei, confecționat din material textil subțire, care acoperă corpul, sub rochie, de la umeri până deasupra genunchilor; salopetă de lucru - combinaison (vetement)” 1933 (Arghezi, Ț. K.). Fr. combinaison, propriu-zis „combinație” (< lat. med. combinația < combinare „a combina”). Cf. combi, combin#, combo. COMBO s.n. „formație orchestrală de jazz compusă din trei până la opt instrumentiști - combo (de jazz)” 1978 (DN’). Engl. combo (< combination „combinație”) DN7II Cf. engl. combinat)’ (sic!) DEX. Cf. combi, combin#, combinezon. COMBL/STIE s.f. (fiz„ chim.) „ardere - combustion” 1848 (Negulici, V.), var. combustiune. Fr. combustion (împr. din lat. combustia, -ionem < con- + iirere „a arde”, cu -b- după amburere). Fam.: biocombustibil s.m. „combustibil biologic” 1964 (LTR" XIV) bio- + combustibil’, combur#nt adj., s.m. „(substanță) care asigură arderea” 1852 (Marin, Pr.) < fr. comburant', comburont adj. (înv.) „care asigură arderea” 1848 (Negulici, V.) < it. comburente, lat. neol. comburens, -ntem’, combustibil adj., s.m. „(substanță) care are însușirea de a arde, fiind folosită ca sursă de energie” 1837 (var. combust\ble, J. Cihac, I. N.) < fr. combustible (< combustion, cu substit. sufixului); combustibilit#te s.f. „proprietatea corpurilor de a arde în contact cu oxigenul” 1848 (Negulici, V.) < fr. combustibilite', incombustibil adj. „care nu e combustibil, nu se poate consuma prin foc” 1848 (Negulici, V.) < fr. incombustible', incombustibilit#te s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. incombustibilite', necombustibil adj. „care nu poate arde, care nu este combustibil” 1870 (Costinescu, V.) <— combustibil, după fr. incombustible', precombostie s.f. „fază a funcționării unor motoare care precedă aprinderea combustibilului” 1951 (LTR1) < fr. precombustion. Cf. ustur#. COMED/E s.f. „piesă de teatru hazlie, cu subiect și deznodământ amuzante; (în var. comedie} spectacol public reprezentat de obicei la bâlciuri, panorame, călușei etc.; (în var. COMEDON 123 COMENDAR/SIE comedie) întâmplare ciudată sau hazlie - comedie; guignol; histoire drole” 1691—1697 (var. comedie, T. Corbea, D. s.v. comoedia), var. (înv.) comodxe, comedie. Fr. comedie (împr. din lat.). Var. comedie, comedie < lat. neol. comoedia (< gr. KojpqjSia < KcopcoSo^ „participant la un cortegiu dionisiac” < /adpo? „trupă veselă de tineri, în ritualurile dionisiace” + aoiSo? „cântăreț” < âdSeiv „a cânta”), it. commedia, germ. Komodie (cu sensul „spectacol de bâlci”). Var. comodxe < ngr. KojpajSta. Fam.: comediancă s.f. „actriță de comedie” 1774-1775 (Ilarion, Ex.) <— comedian’, comediant s.m. „(înv.) actor de comedie; persoană ipocrită” 1704 (FN), var. (sg. refăcut) comediant < it. commediante, germ. Komodiant; comediantă s.f. „(înv.) actriță de comedie; femeie ipocrită” 1835 (var. comedi^nță, Gorjan, H.) <— comediant’, comediaș s.m. (înv., Ban., Trans., Mold.) „actor de comedie; autor de comedii” 1691—1697 (T. Corbea, D. s.v. Aristophanes) < magh. komediâs (cu accentul după derivatele în -aș); comedieșZță s.f. (înv.) „actriță de comedie” 1825 (LB) <— comediaș; comedietoare s.f. (înv.) „actriță de comedie” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. planipes) +- comedietor; comedietar s.m. (înv.) „actor de comedie” 1691-1697 (în forma de sg. comedietori, T. Corbea, D. s.v. planipes); comedieț s.m. (înv.) „autor de comedii” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. Pherecrates); comedian s.m. „actor de comedie; om prefăcut” 1803 (Uricariul, I, 277) < fr. comedien; comediană s.f. „actriță de comedie” 1794 (Calendariu) < fr. comedienne; comediograf s.m. „autor de comedii” 1966 (DN2) < fr. comediographe, it. commediografo; comedioară s.f. (dim.) c.1832 (I. Golescu, Cond.); comediaș adj. (înv.) „care face glume, care stârnește râsul” 1852 (Pann, Ș. II); camic adj., s.m., s.n. „care stârnește râsul; referitor la comedie; actor de comedie; categorie estetică în a cărei sferă intră actele care stârnesc râsul” 1827 (Golescu, E.) < lat. neol. comicus „autor de comedii; actor de comedie; referitor la comedie” (< gr. KwptKop), ngr. Kuipucos’, fr. comique „amuzant; (autor, actor) de comedie; categorie estetică”; comicărZe s.f. „faptă demnă de râs, caraghioslâc” 1926 (Teodoreanu, M. II) <— comic; comicesc adj. (înv.) „comic” 1779 (Oxenstiern, C. I) < fr. comique, cu adaptarea sufixului; comicește adv. (înv.) „în mod comic” 1862 (Pontbriant, D.) <— comic sau <— comicesc; comicitate s.f. (rar) „caracter comic” 1898 (Zamfirescu, V. Ț.) <— comic sau < fr. comicite; comicas s.m. (înv.) „actor de comedie” 1847 (Pann, P. V. III) < ngr. KiopiKo^ (împrumut neadaptat preferat pentru rimă); camics s.n. „bandă desenată” 1966 (DN-) < engl. comics < comic [strips] „benzi comice”. Cf. aed, adă. COMEDON s.n. „mică formație cilindrică constituită din sebum, cu extremitatea neagră, care astupă uneori glandele sebacee ale feței - comedon” 1962 (DER). Fr. comedon (adaptare a lat. comedo, -onis „mâncător” < comedere „a mânca” < con- + edere „a mânca”). Cf. comestZbil. COMENDAR/SIE s.m. (înv.) „comandant - commandant” 1682 (Dosoftei, V. S. sept. 26r), var. comendarxsiu. M.gr. Koppcj^Tapqo-cos' „notar” DÎLR (< lat. târziu commentariensis < commentarius „însemnare, notiță”), confundat cu descendenții lat. commendare, cf. comendat ° H pol. komendarz DA. Cf. comentariu, mental, mZnte; comanda, mandat, mană, comandZtă, comodar, contramanda, recomanda, ar. dimândare. COMENS.4L 124 COMERȚ COMENSAL adj. (livr.) „care mănâncă la aceeași masă cu altul, comesean - commensal” 1901 (lorga, 1. L. (XVIII)). Fr. commensal < lat. med. commensalis < con- + mensa „masă”. Fam.: comensaksm s.n. (biol.) „relație între două plante sau două animale, în care unul folosește resturile de hrană ale celuilalt” 1962 (var. comensualxsm, DER) < fr. commensalisme, germ. Kommensalismus', var. comensuarxsm, după împrumuturile analizabile în -ual (anual, consensual, mensual etc.). Cf. masă. COMENSURABIL adj. (mat., despre două mărimi) „care pot fi măsurate cu aceeași unitate de măsură, valorile amândurora fiind multipli întregi ai unității folosite - commensurable” c.1840 (A. Costinescu, Geometria). Fr. commensurable, împr. din lat. savant commensurabilis (con- + mensurabilis „măsurabil” < mensurare „a măsura” < mensura „măsură” < mensus, participiul lui metiri „a măsura”). Fam.: comensurabilitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) < fr. commensurabilite', incomensurabil adj. „(despre două mărimi) care nu pot fi măsurate printr-o unitate de măsură comună; (p. ext.) care nu poate fi măsurat sau evaluat” 1838 (Asachi, E. III) < fr. incomensurable', incomensurabilitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) < ff. incommensurabilite', necomensurabil adj. (înv.) „incomensurabil” 1852 (G. Pop, G.), var. necommăsur&bil <— ne- + comensurabil, după fr. incommensurable', var. necommăsur&bil, prin românizare, după măsura. Cf. masară. COMENTA vb. „a face observații asupra unui subiect (știre, întâmplare, operă, idee etc.) - commenter” 1840 (Poenaru - Aaron -- Hill, V.). Fr. commenter, împr. din lat. commentari „a medita despre” < con- + mens, mentem „minte, cugetare”. Fam.: comentariu s.n. „observație, apreciere, remarcă; lucrare care analizează o operă” 1682 (forma coment^rie, Dosoftei, V. S„ nov., 176v), var. coment^r < lat. neol. commentarium, ulterior și ff. commentaire', comentat s.n. (abstr.) 1936 (DA); comentat/v adj. „care comentează, care cuprinde comentarii” 1904 (lorga, I. L. (XVIII), II); comentatoare s.f. 1936 (DA) <— comentator, conientătar s.m. „persoană care face comentarii, care interpretează un text; persoană care comentează desfășurarea unui eveniment, a unei întreceri sportive (la radio sau la televiziune)” 1717-1723 (Cantemir, Hr. 53) < lat. neol. commentator, ff. commentateur, microcomentariu s.n. „comentariu de dimensiuni reduse” 1960 (V. rom. august, 185) micro- + comentariu', recomenta vb. „a comenta încă o dată aducând argumente noi, făcând observații inedite” 1974 (V. rom. X). Cf. mental, m/nte, mint/, comendar/sie, dement. COMERAJ s.n. (rar) „atitudine de bârfitor; bârfa, flecăreală - commerage” 1858 (Ralet, Suv.). Fr. comerage (< fr. commere „femeie bârfitoare; nașă" < lat. commâter < con- „cu” + măter „mamă”). Cf. cumătră. COMERȚ s.n. „schimb de produse prin vânzare și cumpărare, negoț - commerce” 1766 (var. comerțium, Ord. cium.), var. (înv.) com^rciu, comzrs, com^rțiom. COMEST/BIL 125 COM/D Lat. neol. commercium (< con- „cu” + merx, -cis „marfa”), românizat după modelul cuvintelor moștenite în -cium. cf. negoț, posibil și germ. Kommerz. Var. comors < fr. comwerce (împr. din lat.). Var. comerțium, comerțiom < lat. commercium. Var. comerciu < it. commercio (împr. din lat.). Fam.: acomercial adj. „lipsit de spirit comercial” 1971 (I. B. 11 sept. p. 5, în DCRJ) <— comercial', anticomercial adj. „care contrazice cerințele comerțului” 1967 (Scânteia, 27 aug., p. 2, în DCR1) <— comercial', comerckz vb. (înv.) „a face comerț, a comercializa” 1846 (var. comerția, Negulici, E. II), var. comersa < fr. commercer, forma comercia, refăcută după comercial, comerciant etc.; comerciabil adj. „care se poate comercializa” 1874 (Ștefanescu, C. Compt.) comercia, după fr. commerqable-, comercial adj. „privitor la comerț, negustoresc” 1810 (var. comerțul, Circ, mon.) < lat. neol. commercialis, fr. commercial', comercialzsm s.n. „spirit comercial exagerat” 1965 (V. rom. VIII) < fr. commercialisme, rus. komercializm\ comercializa vb. „a pune în circuitul comercial” 1931 (CADE) < fr. commercialiser (< fr. commercial)', comercialmente adv. (rar) „în mod comercial, din punct de vedere comercial” 1939 (SDLR) < fr. commercialement, it. commercialmente', comerciant s.m. „persoană care se ocupă cu comerțul, negustor” 1804— 1808 (var. comerțiant, Șincai, înv.), var. (înv.) comerciante, comersant, comerțant < it. commerciante', var. comersant < fr. commerqant', var. comerțant, comerțiant, adaptate după comerț', comerciantă s.f. 1893 (var. comersantă, Caragiale, O. I 457) <— comerciant', var. comersantă <— comersant (= comerciant)', descomercializa vb. (rar) „a nu mai considera drept marfa” 1939 (SDLR) <— comercializa', necomercial adj. „care nu aparține comerțului; în care nu se practică comerțul” 1921 (V. rom.) comercial', necomerciant adj. (rar) „care nu face comerț” 1897 (Hamangiu, C. C.) <— comerciant. Cf. mercant/L mercerie. COMEST/BIL adj. „care se poate mânca - comestible” 1852 (Stamati, V.). Fr. comestible < lat. med. comestibilis (< contest-, tema de supin a lui comedere „a mânca, a consuma” < com-lcon- + edere (= esse) „a mânca”). Fam.: incomestzbil adj. „care nu este comestibil” 1905 (Alexi, W.) < fr. incomestible-, necomestibzl adj. „care nu este comestibil” 1936 (DA). Cf. comedan. COMETA s.f. „corp ceresc care descrie în jurul Soarelui o elipsă alungită și care, în apropierea Soarelui, emite gaze și pulberi, sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui - comete” 1620 (var. comit1 s.m., Moxa, C.), var. (înv.) cornet s.m., comită. Fr. comete, lat. neol. cometa (< gr. ko^^tt]^, propriu-zis „cu coamă” < la^ui „părul de pe cap, coamă, plete”). Var. comic < ngr. KoțiqTi-]^ Cf. coamă, cama1. COMETIE s.f. (S Munt.) „rude - parents” 1913 (I. Cr. V, 374). Et. nec. Cf. cimotie DA. COM/D s. sg. tantum (înv.) „gumă, substanță vâscoasă secretată de unele plante - gomme” 1749 (GCR). Ngr. icomiidi (< v.gr. K'o^/.il5iou, dim. lui ko^i^l „gumă” cuvânt de origine egipteană). Cf. gzzmă. COMIHER 126 COMINȚ/E COMIHER s.n. (Trans., înv.) „plasă de pescuit - filet” 1888 (Pop-Reteganul, Pov.). Et. nec. COMILEȚ s.n. (Trans.) „ridicătură de lut din spatele cuptorului - banc situe derriere une cheminee paysanne” 1928 (Pașca, GL). Et. nes., probabil deformare a lui cămineț „piatră pusă între vatră și perete” (<— cămin), cu -o- după comin ° (DA: cf. comeniță). COMILITON s.m. (înv., Buc.) „coleg de studii universitare - camarade d’etudes universitaires” 1899 (Sbiera, F. S.). Germ. Kommiliton < lat. commîlito, -onem, inițial, „tovarăș de arme” (< commîlităre „a face armata împreună, a lupta împreună” < con- „cu” + mîlităre < mlles, mllitem „soldat”). Cf. militar, mire. COMIN s.n. (Oaș) „dispozitiv pentru evacuarea fumului, la cuptoarele țărănești, horn - cheminee du four” 1942 (An. Arh. Folk. VI, 140). Magh. kamin „horn, cămin” (< germ. Kamin < lat. camînus) sau ucr. komin (împr. prin intermediar vest-slav din germ. Kamin) Tamâs, EW, 254. Cf. cămin, cameniță, comitet. COMINATORIU adj. „(jur.) care conține amenințarea unei pedepse legale; (p. ext.) amenințător - comminatoire” 1871 (LM). Fr. comminatoire < lat. med. comminatorius (< comminari „a amenința” < con- + minări „a amenința”). Cf. amenința. COMINĂ s.f. (Ban., Olt., V Trans.) „rămășițe de fructe (struguri, prune) după tescuire sau de faguri, după fierbere; băutură rezultată din aceste rămășițe - marc de raisins, de prunes, de rayons de miel, etc.; piquette” 1868 (I. lonescu, Agr. M.). Ser. komina (< kom „tescovină”), bg. komina. Fam.: comenZt adj. (despre vin) „făcut din comină” 1913 (Giuglea - Vâlsan, R. S.); caminiță s.f. „comină de struguri” 1885 (HEM XVIII, 267), var. cominxță; comovZță s.f. (Ban.) „tescovină” 1931 (CADE) < ser. komovica „(rachiu de) tescovină”. COMINTERN/ST, -Ă adj., s.m., s.f. „(membru) al Comintemului - (membre) du Komintern” 1995 (Patapievici, C. L., 120). Rom. Comintern < rus. Komintern (< Kommnnisticeskij Internacjonal „Internaționala Comunistă”, organizație comunistă fondată de Lenin). COMINȚ/E s.f. (Trans., înv.) „învoială, tocmeală, acord scris - accord, marchandage” 1780-1801 (Micu, D.), var. comențxe, comințtu s.n., comințui s.n. Magh. kommencio < konvencio (< lat. connentio, -onem „convenție, înțelegere” < conuenire „a conveni”). Fam.: comințauș s.m. „persoană obligată printr-o convenție” 1890 (Vaida, Săi.) < magh. komencios Tamâs, EW, 255; comințZg s.n. „învoială, contract” 1906 (Viciu, GL). Cf. conveni*, veni*. COMINl/ȚIE 127 COMIS. IR COMIN//ȚIE s.f. (med.) „sfărâmare a unui os în fragmente mici - comminution” 1871 (LM). Fr. comminution, împr. din lat. comminutio < comminuere „a sfărâma, a mărunți, a micșora” < con- + minuere „a mărunți, a micșora”, construit pe rădăcina din minor, minus „mai mic”. Fam.: cominutlv adj. (med., despre fracturi) „care prezintă numeroase fragmente” 1871 (LM) < fr. comminutif Cf. mărzznt, diminua, minor, minzzție. COMIS1 s.m. (înv.) „(în Imperiul Roman târziu) comandant al unei cetăți sau al unei armate; (în Țările Române) boier însărcinat cu îngrijirea grajdurilor domnești, scutier; rândaș - (dans le Bas Empire) gouvemeur, general; (dans les Principautes Roumaines) grand ecuyer; ecuyer; palefrenier” 1453 (DERS, forma Comisula, cu articolul românesc integrat în flexiunea slavă; ca apelativ, 1620, Moxa, C.), var. cvmes (numai pentru sensul de funcție în Imperiul Roman), comis1, comit1. Slavon komisu (< m.gr. Ko/dr)^. -r]ro? < lat. comes, comitem, inițial „însoțitor”, formație cu prefixul com-/con- „împreună” de la verbul eo, Ire „a merge”). Var. comes < lat. neol. comes. Var. comitx < slavon komitu (< m.gr. KO/ar)^, -rfro^). Fam.: comisor/ie s.f. (în Țările Române) „soție de comis” 1762 (Gheorgachi, Cer.); comișel s.m. (dim.) „ajutor de comis; slujitor la grajdurile domnești” 1507 (DERS); comișle1 s.f. (în Țările Române) „slujba sau demnitatea de comis” 1776 (Lef. boier.); comițle1 s.f. (în Imperiul Roman târziu) „demnitatea de comis” 1682 (Dosoftei, V. S. sept. 9r) comit{ (=comis\ după m.gr. Ko/irireia. Cf comite1, comitatlv. comitlvă, comiții, concomitent, conetabil, contadin, conte, chimet. COM/S2 s.n. (Trans., înv.) „pâine cazonă (în armata austro-ungară) - pain de munition” 1906 (Viciu, GL). Germ. Kommiss(brot) < Kommiss „militărie”, (înv.) „provizii militare” (< lat. med. comissum „depozit, custodie” < committere „a încredința” < con- + mittere „a trimite”) + Broi „pâine”. Cf. comis3, comisar, com/sie, comision, comisoriu, comisură, comite2, comitet. COM/S3 s.m. (înv.) „funcționar într-o unitate comercială - coinmis” 1871 (LM). Fr. commis (part, trecut de Ia commettre „a pune la treabă” < lat. committere < con- + mittere „a trimite”). Fam.: comzs-voiajor s.m. „comerciant ambulant” 1936 (DA) < fr. commis-voyageur. Cf. com/s2, comisar, comisie, comision, comisoriu, comiszzră, comite2, comitet. COM1S/1R s.m. „persoană oficială însărcinată cu o misiune temporară; titlu purtat de anumiți funcționari publici (în poliție, armată, administrație) -- commissaire” 1675 (M. Costin, Let.), var. (înv.) comâșar, comisare#, comisari#, comiș^r „agent de poliție”. Lat. neol. commissarius (< committere „a însărcina” < con- „cu” + mittere „a trimite”), fr. commissaire, germ. Kommissar, rus. komissar. Var. comisareș, comisari# < magh. kommiszârius, kommiszâros. Var. comâșar, comi#er < magh. *komisâr (= komiszâr) Tamâs, EW 255. COM/SIE 128 COMISORIU Fam.: comisariat s.n. „funcția de comisar; localul unei secții de poliție” 1748 (var. comis ar i&tuș, Decr. căr., în DÎLR) < fr. commissariat, germ. Kommissariat, var. comisariatuș < magh. kommiszariâtus (< lat. med. commissariatus)', comisaș s.m. „agent de poliție” 1932 (An. Arh. Folk. I) *— comisar, cu substit. finalei; ipocomisar s.m. (înv.) „subcomisar de poliție” 1839 (Doc. ec. II, 727) <— (h)ipo- „sub” (< fr. hypo-, gr. um-) + comisar, după fr. sous-commissaire', subcomisar s.m. „ofițer de poliție aflat în imediata subordine a comisarului; (înv.) epistat” 1857 (Polizu, V.) <— comisar, după fr. sous-commissaire. Cf. comZs2’3, comZsie, comision, comisoriu, comisară, comZte2, comitet. COM/SIE s.f. „grup de persoane însărcinat să examineze o chestiune și să dea un verdict în privința acesteia; (înv.) secție de poliție; (jur., în expr. ~ rogatorie) delegație dată de un tribunal către altul - commission; commissariat” 1742 (Tempea, Ist. B. Șch.; atestarea 1698, Minei, din TDRG3 se referă de fapt la comițiex), var. (înv.) comision1, comisi\inex. Lat. neol. commissio, -onem „însărcinare, mandat; (târziu și) comisie” (< committere „a însărcina” < con- + mittere „a trimite”), germ. Kommission, fr. commission, magh. kommisszio, rus. kommisija. Var. comision1 < germ. Kommission. Fam.: comisZ vb. (Buc.) „a examina cu atenție” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV); comișZe2 s.f. „însărcinare, ordin; comisie (grup de persoane cu o anumită însărcinare)” 1733 (var. comișxu s.n., Doc. Șch., I, 161), var. comeșxe, comișou s.n. < magh. kom(m)issid', subcomZsie s.f. „parte a unei comisii însărcinată cu examinarea și conducerea unor lucrări preliminare sau circumscrise unui domeniu” 1882 (var. subcomisiwie, Eminescu, O. XIII, 69) <— comisie, după fr. sous-commission. Cf. comZs2’3, comisar, comision, comisoriu, comisară, comZte2, comitet. COMISION1 s.n. „însărcinare (neoficială) dată unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; remunerație (procentuală) primită de o persoană, de o bancă etc. care a mijlocit o afacere comercială sau care a efectuat un serviciu; (jur.) contract în baza căruia o persoană tratează afaceri comerciale în nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unei remunerații (procentuale); (înv., Trans.) comisie; ordin, însărcinare oficială, mandat - commission” 1722 (Doc. Șch., I, 144, în DÎLR), var. (înv.) comison, comiso&nă s.f., comisiune1 s.f. Fr. commission (cu sensurile actuale), împr. din lat. commissio, -onem „însărcinare, mandat” (< committere „a însărcina” < con- + mittere „a trimite”). Cu sensurile înv. „comisie; ordin, însărcinare oficială” < germ. Kommission. Comisie și comision reprezintă specializări formale și semantice ale unor etimoane polisemantice (fr. commission, germ. Kommission, ambele din lat. commissio, -onem). Fam.: comisiona vb. „a da o însărcinare, a-și procura ceva (printr-un comisionar)” 1875 (Hasdeu, I. C. 103) < fr. commissionner, comisionar s.m. „persoană care întreprinde activități comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu; persoană care se ocupă cu transmiterea de scrisori, pachete etc. pe cale particulară” 1777 (Act. jud. 311), var. (înv.) comisionar < fr. commissionnaire. Cf. comZs2’3, comisar, comZsie, comisariu, comisară, comZte2, comitet. COMISORIU adj. (jur.), în expr. pact clauză comisorie „care specifică condițiile în care un contract se reziliază - commissoire” 1871 (LM). Fr. commissoire, lat. neol. commissorius (< committere „a încredința” < con- + mittere „a trimite”). Cf. comZs2’3, comisar, comZsie, comision, comisară, comZte2, comitet. COMISURĂ 129 COM/TE2 COMISf/RA s.f. (anat.) „punct de unire a două formațiuni anatomice; fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale - commissure” 1871 (LM). Fr. commissure, împr. din lat. commissura „joncțiune" < commissus, participiul lui committere „a lega împreună, a combina, a conecta” < con- + mittere „a trimite”. Fam.: comisura! adj. „al comisurii, de comisură” 1969 (D. med., I, 524) < fr. commissuraL Cf. comis2,3, comisar, comisie, comisian, comisariu, comite2, comitet. COMITAG/U s.m. „membru al unei mișcări de insurgență naționalistă bulgară, inițial antiotomană, de la sfârșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului XX - comitadji” 1913 (V. rom., nr. 7-8, 181). Tc. komitaci, propriu-zis „membru al unui comitet”, cu referire la Comitetul Central Revoluționar Bulgar constituit în 1869 (< komita, nume dat acestui comitet, probabil < bg. komita, posibil < fr. comite BER II 573). Cf. comitet. COMITATZV adj. (lingv.) „care exprimă ideea de asociere - comitatif' 1997 (DȘL). Engl. comitative, fr. comitatif, format de la verbul latin comitari „a însoți” (< comes, -item „însoțitor”). Cf. comis1, comite1, comitivă, comiții, concomitent, conetabil, contadin, conte, chim^t. COMITE1 s.m. (înv.) „conte; (în Trans. dinaintea Marii Uniri) prefect de județ - comte; prefet” 1845 (Mag. Ist. Dacia, I). Lat. neol. comes, -item, inițial „însoțitor” (formație cu prefixul com-/con- „împreună” de la verbul eo, 7re „a merge”), folosit cu referire la membrii suitei unui împărat roman, apoi specializat pentru a desemna anumiți demnitari. Fam.: comitat s.n. „unitate administrativ-teritorială, în unele țări (ca Ungaria, Anglia); (ist.) domeniul unui conte” 1770-1780 (Gherasim Putneanul, Gheografie) < germ. Komitat, lat. neol. comitatus (cu sensul administrativ-teritorial apărut în lat. med.; inițial: „suită, cortegiu”); comitatens adj. (livr.) „care ține de administrația unui comitat” 1886 (Barcianu, D.) < lat. neol. comitatensis (< comitatus)', comitatin adj. „care ține de administrația unui comitat” 1924 (Irineu, S. B. 68) < lat. neol. comitatinus (< comitatus)’, vicecomite s.m. „demnitar subordonat comitelui, numit de către acesta, viconte” 1876 (var. viscomite, Ghica. O. II, 368) < lat. neol. uicecomes, -item „locțiitor de conte” (< uice, abL al lui uicis „schimbare, ordine alternativă” + comes)', var. viscomite < engl. viscount, cu echivalarea părții a doua. Cf. camis1, comitativ, comitivă, comiții, concomitent, conetabil, contadin, cânte, chim^t. COM/TE2 vb. „a săvârși un lucru rău (greșeală, infracțiune, păcat); (jur., înv.) a încredința (cuiva) o lucrare, o afacere, a da o însărcinare -- commettre; (vieilli) confier” 1799 (lorgovici, Obs.). Lat. neol. committere „a lega împreună; a încredința; a întreprinde, a comite”, fr. commettre. Fam.: comitent s.m. „persoană care încredințează cuiva o lucrare, dă o însărcinare, face o comandă” 1837 (Nichifor, P. C. 12), var. (înv.) comitente < germ. Kommittent, it. committente. COMITAT 130 COMO/IRĂ Cf. com/s2’3, comisar, comZsie, comision, comisarii!, comisară, comitet, misiane, încumeta, trimZte, admZte, compromZs, compromZte, demZte, permZte, promZte, remZte, submZte, transmZte. COMIT£T s.n. „grup de persoane (de obicei dintr-o adunare sau o societate mai mare) constituind un corp special cu misiune și atribuții determinate - comite” 1809 (Doc. Cantac. 230). Rus. komitet (< fr.), fr. comite (< engl. committee „persoană căreia i se încredințează ceva; corp de persoană cu un anumit mandat, comitet” < commit „a încredința” < lat. committere < con- + mittere „a trimite”). Fam.: subcomitet s.n. „parte a unui comitet însărcinată cu examinarea unor lucrări preliminare sau circumscrise unui domeniu” 1881 (Barițiu, C. VIII, 381) <— comitet, după fr. sous-comitet. Cf. comZte2, comZs2’3, comisar, comZsie, comision, comisoriu, comisară, comitagZu. COMIT/VĂ s.f., adj. (înv. Trans., Buc.) „(scrisoare) însoțitoare a unei adrese, a unui decret, petiții etc.; suită - lettre attachee â une adresse, â un decret, â une petition, etc.; suite” 1845 (Scrisoarea lui loan Marian către Nicolae Maniu, apud Ovidiu H. Pop, La Chiesa Rumena Unita 1830-1853, Roma, 2005). Lat. neol. comitiua, femininul lui comitiuus „însoțitor; de comite1” (< comes, -item „conte; însoțitor”, cu sensul „însoțitor” susținut și de verbul comitari „a însoți”). Cf. comite1, comitatZv, conte, comis1, comZții, concomitent, conetabil, contadZn, chimet. COM/ȚH s.f.pl. (ist.) „în Roma antică, adunări ale poporului organizate pe curii, centurii sau triburi; (în Regatul României) adunări libere de agricultori - comices” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V., I, 306), cu singularele comiție2 s.f., comițiu s.n Lat. neol. comitia, sg. comitium (< corn- „împreună” + Ire „a merge”, cf. coire „a se aduna”). Fam.: comițial, -ă adj., s.m., s.f. „(bolnav) de epilepsie; care aparține epilepsiei” 1865 (Codru-Drăgușanu, P. T. 29) < fr. comițial, lat. neol. comitialis, propriu-zis „referitor la comiții”, aplicat epilepsiei (morbus comitialis} deoarece o criză de epilepsie era considerată un semn rău care ducea la sistarea ședinței. Cf. comis1, comite1, comitatZv, comitZvă, concomitent, contadZn, conetabil, conte, chimet. COML4U s.m. (Apuseni, Banat) „drojdie (de hamei) - levure (de houblon)” 1780-1801 (Micu, D.). Magh. komlo „hamei”, cuvânt de origine turcică, cf. ciuvaș chomla, tăt. qolmaq (EWU), răspândit în limbile fmice și apoi indo-europene, cf. v.sl. chiimeli (> rom. hamei), lat. med. humulus, n. nord, humli (Bemeker, SEW, I, 411). Cf. hamei. COMO/tRĂ s.f. „mulțime de bani sau de obiecte de preț păstrate într-un loc păzit, ascuns; (fig.) obiect de mare preț, persoană foarte îndrăgită; (înv.) încăpere în care se păstrează alimente sau cereale; (înv., reg.) ascunzătoare, vizuină; (N Trans.) cimitir - tresor; (vieilli) grenier, taniere; (N Trans.) cimetiere” 1560-1561 (Coresi, Tetr.), var. (înv.) cămară, co amară. COMOD 131 COMON/ V.sL komora „încăpere; vistierie”, împrumut vechi, slav comun, din gr. tcapăpa „încăpere boltită” (Mihăescu, 1G, 80) sau lat. camara/camera (< gr. Kapăpa) (Berneker, SEW, I, 554-555). Fam.: comoraște s.f. (Olt.) „locul unde s-a găsit sau se află îngropată o comoară” 1931 (CADE); comornic1 s.m. (înv.) „vistiernic; înalt funcționar atașat curții polone cu atribuții judecătorești” 1582 (PO) < magh. komornyik (împrumut slav), ser. komomiK pol. komornik. Cf. cămară, cameră, chim/r, coamăr, comarnic. COMOD adj. „(despre obiecte) care se poate întrebuința ușor, de care ne folosim cu plăcere; (despre persoane) care evită sau refuză activități dificile sau obositoare - commode, confortable; qui aime ses aises” 1800 (Micu, L. F.), var. comod. Fr. commode (împr. din lat. commodus „măsurat, convenabil, comod” < con- + modus „măsură”). Var. comod, după lat. commodus. Fam.: com(m)odo adv. (muz.) „într-un tempo liniștit, ușor” 1871 (LM) < it. comodo, (înv.) commodo „comod”; comodă s.f. „scrin mai scund (la care se ajunge ușor cu mâna)” 1870 (Costinescu, V.) < fr. commode (substantivare a adj. commode „comod”, nume dat unei piese de mobilier create la începutul secolului al XVIII-lea); comoditate s.f. (abstr.) 1806 (Șincai, D. Sup.) < fr. commodite, germ. Kommoditât-, incomod adj. „care nu este comod” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. incommode', incomoda vb. „a pune pe cineva într- o situație dificilă sau neplăcută, a stingheri” 1840 (Heliade-Rădulescu, D. C.) < fr. incommoder, incomodant adj. „supărător, jenant” 1900 (Enc. rom. H, 553) < fr. incommodant, part. prez, de la incommoder, incomodație s.f. (înv.) „deranj, stingherire” 1749 (lorga, S. D. XII, 51) < lat. neol. incommodatio (termen neolatin), posibil prin intermediul unei limbi moderne (cf. engl. incommodation, atestat în sec. XVIII)0 // după fr. incommodite DA; incomoditate s.f. (abstr.) c.1832 (1. Golescu, Cond.) < fr. incommodite-, necomod adj. (înv., rar) „care nu este comod” 1848 (Negulici, V.); necomoditate s.f. (înv., abstr.) 1837 (Săulescu, Hr. I) <— comoditate sau necomod. Cf. acomoda, comodat, mod, modă. COMOD/1T s.n. „contract prin care un proprietar acordă altei persoane folosirea gratuită a unui bun, pe o perioadă determinată - commodat” 1815 (Scară). Fr. commodat, lat. neol. commodatum (< commodare „a aranja, a a ajusta, a pune la dispoziția cuiva, a fi de folos” < commodus „convenabil, comod”). Fam.: comodant s.m. (jur.) „persoană care împrumută ceva prin comodat” 1833 (Cod. Țiv. 5/1), var. (înv.) comod^nte < fr. commodant, comodatar s.m. (jur.) „beneficiar al unui contract de comodat” 1815 (Scară) < fr. commodataire, it. comodatario. Cf. comod. COMOD/9R s.m. „grad în marina engleză și americană, superior căpitanului de vas și inferior contraamiralului, - commodore” 1966 (DN2). Fr. commodore (< engl.), engl. commodore < commandore < ol. medie commandoor < fr. commandeur < commander „a comanda”. Cf. comanda, comanda1, comand/tă, contramanda, mandat, mană, recomanda, ar. dimândare. COMON/ vb. refl. (Mold.) „a se munci, a se strădui din răsputeri - s’efforcer se donner de la peine” 1936 (DA). COMOTĂ 132 COMPAN/E Et. nes., probabil a se canoni, cu disimilare consonantică și asimilare vocalică 0 // Et. nec. DA. COMOTĂ s.f. (Ban.) Jugul hamului - collier du hamais” 1885 (H XVIII, 143), var. comat s.n. Ser. komot °, posibil și germ. Kummet DA (< germ, medie komat < pol. chomqț(o)). Cf. hamut. COMOȚIE s.f. „(med.) zguduire bruscă (a unui corp, a unui organ); perturbare puternică și bruscă a stării unui organ, determinată de un traumatism; (fig.) tulburare a echilibrului psihic, moral, politic etc. - commotion” 1821 (V. Popp, A. M. 34), var. (înv.) comociune, comoțiune. Fr. commotion, germ. Kommotion, lat. neol. commotio „zguduire, cutremurare; emoție puternică” (< commouere „a zgudui, a cutremura” < con- + mouere „a mișca”). Cf. mobZl, mobilă, motor, moțiune, moment, amovZbil, emoție, promova. COMP/1CT adj. „îndesat, dens, compus din particule strâns legate între ele; solid, masiv; (s.f./s.n., mai ales la pl.) caracter tipografic cu linii groase, aldină - compact; (typogr.) caractere gros” 1835 (Hepites, Pietr. M. 38r). Fr. compact, împr. din lat. compactus „strâns laolaltă” < compingere „a strânge laolaltă” < corn- + pangere „a înfige, a împlânta, a alcătui”. Fam.: compacitate s.f. „însușirea de a fi compact; raportul dintre greutatea specifică aparentă a unui material granular sau poros și greutatea lui specifică reală” 1848 (Negulici, V.) < fr. compacite (< compac(t) + -ite, cu pierderea lui -t- după modelul lui capacite, opacite etc. TLF); compacta vb. „a face să devină compact (folosind un utilaj), a strânge la un loc; (tipogr.) a lega cărți” 1847 (Cezar Bolliac, Poezii nouă, 40, apud Ursu, ÎL III, 137) <— compact, cu sensul „a face să devină compact folosind un utilaj”, și fr. compacter, cu sensul „a lega cărți”, după compactorx (DA: <— compactor')-, compactabil adj. „care poate fi compactat” 1978 (DNJ) <— compacta', compactZbil adj. „care poate fi compactat” 1978 (DNJ < engl. compactible', compatibilitate s.f. (despre soluri) „calitatea de a putea fi compactat” 1966 (DN“) < fr. compactibilite, engl. compactibility', compactitate s.f. „calitatea de a fi compact” 1978 (DNJ; compactiza s.f. „a compacta” 1974 (forma compactizare. Scânteia 5 XII, în DCR1); compactometru s.n. „aparat pentru măsurarea gradului de îndesare a solului” 1959 (LTR2, V, 86) < fr. compactometrc, compactor1 s.m. (Trans., înv.) „legător de cărți” 1905 (Alexi, W.) < lat. savant compactor, compactar2 s.n. „utilaj folosit pentru îndesarea umpluturilor de pământ sau a straturilor care alcătuiesc o șosea” 1949 (LTR1 I, 742) < fr. compacteur, compactorZe s.f. (Trans., înv.) „legătorie de cărți” 1905 (Alexi, W.) <— compactor\ Cf. împZnge, respZnge, pact, impact, propaga, pagină, pace. COMPAN/E s.f. „prezența unei persoane pe lângă o alta, cu scopul unei petreceri plăcute a timpului, al ajutorării etc., tovărășie; grup de persoane (reunite pentru divertisment), societate; asociație cu scop economic, societate comercială; (azi, doar cu accentuarea companie) unitate militară, trupă de infanterie - compagnie” 1656 (probabil var. companie, lorga, S. D. IV, 48, cu sens militar), var. (înv.) cumbanie, cumpanie, cumpame. Cuvânt cu etimologie multiplă, atestat inițial cu sens militar (v. supra), apoi cu sens comercial (1694, lorga, S. D. XII, 5) și cu sens de „anturaj, însoțire” la 1779 (Cugetări, I, COMPARA 133 COMPARA apud Ursu, ÎL I, 427), intrat inițial în var. accentuală companie < magh. kompănia, kumpăni „unitate militară; societate” (< germ. Kompa(g)nie, it. compagnid) DÎLR, pol. kompanja „unitate militară; anturaj; societate comercială” (< germ. Compagnie < fr. compagnie, it. compagnid) °, mai târziu și rus. kompanija „societate, tovărășie” (< it. sau pol. Vasmer, ESRJ, II, 305) °. Ulterior în var. accentuală companie (atestată, în forma cumpanie, la 1779 în Cugetări, I, 76r apud Ursu loc. cit.) < fr. compagnie DA, DEX (< v.fr. compain „tovarăș” < lat. târzie compănio „tovarăș (inițial, de arme)”, propriu-zis, „care împarte aceeași pâine” < con- + pânis „pâine”, calc după un cuvânt germanic, cf. got. gahlaifa < ga- + hlaifs „pâine”, v.germ. de sus galeipo FEW II, 968), it. compagnia DA, posibil și germ. Kompa(g)nie DA, CADE, DÎLR (< fr. compagnie, it. compagnid). Cuvântul a circulat în ambele variante accentuale cu toate sensurile; astăzi ele s-au specializat și sunt considerate cuvinte separate: companie „tovărășie, societate, întreprindere”, companie „unitate militară” DOOM2, DEX. Var. cumbanie, contaminație între cumpanie și ^cumbanie < ngr. Kopmxida. Fam.: companioană s.f. „însoțitoare, tovarășă” 1848 (Negulici, V.) <— companion’, companion s.m. „însoțitor, tovarăș; persoană care ține companie; (înv.) asociat în cadrul unei societăți comerciale, artistice etc., camarad într-o unitate militară” 1787 (Gherasim, T. F. 43r) < fr. compagnon, la origine, cazul-regim al lui compain < lat. târzie compănio, -onem', companist s.m. (înv.) „asociat într-o companie comercială; companion” 1788 (M. Cantacuzino, Călăt. IV, 14r, 24v), var. cumpanist < fr. compagniste °; var. cumpanist, după cumpanie (= companie)', cumpănaș s.m. „asociat într-o companie comercială” 1814—1820 (Dionisie, H. 199) <— cumpanie (= companie)', cumpărie s.f. „grup de lucrători” 1939 (corn. Ittu în DA) <— cumpanie (= companie), probabil refăcut după derivatele colective în -arie ° // prin etim. pop. după cumpăra, facilitată de disimilarea m-n > m-r DA. Cf. acompania, pâine. COMPARA vb. „a stabili asemănările și deosebirile dintre două sau mai multe obiecte, persoane, situații etc. - comparer” 1828 (var. compăra, Pleșoianu, Cun., 19; în forma adaptată analogic compărălui, 1800, Micu, Prax.). Fr. comparer, împr. din lat. comparare „a compara, a pune pe același plan, a egala, a combina” < compăr „egal, asemenea” < con- + păr, paris „egal”. Fam.: comparabil adj. „care poate fi comparat, asemănător, asemenea” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. comparable', comparabilitate s.f. (rar, abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. comparabilite sau <— comparabil', comparatism s.n. „metodă de cercetare în științele umaniste, bazată pe comparații între diferite limbi și culturi” 1978 (DN’) < fr. comparatisme', comparatist s.m. „specialist în studiul unei discipline comparate” 1975 (DEX1) < fr. comparatiste', comparatistă s.f. „specialistă în studiul unei discipline comparate” 1975 (DEX1) <— comparatist', comparatistică s.f. „metodă de cercetare comparativă” 1978 (DN3) < germ. Komparatistik', comparativ adj. „bazat pe comparație; (și s.n.) categorie gramaticală a adjectivelor și adverbelor, care exprimă comparația” 1787 (Văcărescu, Gr.) < fr. comparatif, lat. neol. comparatiuus, germ, komparativ', comparativism s.n. „comparatism” 1962 (DER I, 720) <— comparativ sau rus. komparativizm °, germ. Komparativismus DEX; comparator s.n. (tehn., fiz.) „aparat care servește la determinarea lungimilor, a distanței dintre două puncte sau repere” 1949 (LTR1, I 742) < fr. comparateur, comparație s.f. (abstr.) 1797 (R. Tempea, Gram. 64), var. (înv.) comparațione, comparațiwne, compărăciune, comperație, cumpărație, cumperație < lat. neol. comparatio, -onem, it. COMP/1RS 134 COMPATIBIL comparazione, germ. Komparation\ var. comparațione < it. comparazione-, var. compărăciune, prin românizarea sufixului după model moștenit; cumpărație, cumperație, cu românizarea prefixului după model moștenit; incomparabil adj. „care nu poate fi comparat” c. 1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. incomparable’, necomparabil adj. „incomparabil” 1847 (Heliade- Rădulescu, D. J.) <— comparabil, după fr. incomparable', stereocomparatar s.n. „aparat pentru determinarea dimenisunilor unui obiect cu ajutorul stereogramelor” 1955 (DLRLC) < fr. stereocomparateur (< stereo- < gr. are pe 6$ „solid” + comparateiir „comparator”), germ. Stereokomparator. Cf. par, pereche. COMP/1RS s.m. (livr.) „personaj mut sau cu rol minor într-un spectacol, figurant; (p. ext.) persoană neînsemnată, om de umplutură - comparse” 1856 (în pl. compuse, Baronzi, D. M. I, 305). Fr. comparse < it. comparsa „apariție; figurant” < comparire „a apărea” (< lat. comparere, ^comparescere < con- + părere „a apărea”). Cf. compărea, părea, apărea, dispărea. COMPARTIMENT s.n. „despărțitură într-un vagon de cale ferată, într-o încăpere mai mare, într-un dulap, într-o cutie etc.; sector, domeniu de activitate într-o întreprindere, într-o instituție - compartiment” 1852 (Marin, Pr. I, 42). Fr. compartiment (< it. compartimenta < compartire „a împărți, a diviza” < lat. compartuâ < con- + partîrî „a împărți” < pars, partem „parte”). Fam.: compartimenta vb. „a împărți un spațiu în compartimente” 1949 (LTR1) < fr. compartimenter, compartimenta] s.n. (rar) „(mod de) împărțire în compartimente” 1975 (DEX1) < fr. compartimentagc, compartimentai adj. „referitor la un compartiment” 1978 (DN1) < fr. compartimentai sau compartiment’, recompartimenta vb. „a reface o compartimentare (după alte criterii)” 1988 (DEX-S) <— compartimenta. Cf. departament, parte, part/d, partic/piu, porținne. COMPAS s.n. „instrument de măsură și de trasare a cercurilor sau a arcelor de cerc, format din două brațe articulate, prevăzute la capete cu un vârf și cu un dispozitiv de desenat; (rar, înv.) busolă - compas; boussole” 1785 (Strilbițki, Fiziogn.). Fr. compas (< compasser „a măsura cu precizie, a dispune într-un mod regulat” < lat. *compassâre „a măsura cu pasul” < con- + passus „pas” < pandere ,.a întinde”), cu sensul „busolă” posibil și germ. Kompass. Fam.: compasa vb. (rar) „a măsura cu compasul, a așeza ceva într-un mod regulat și simetric” 1871 (LM) < fr. compasser, girocompas s.n. „instrument de bord care indică, în grade, direcția avionului” 1978 (DNJ) < fr. gyrocompas (< gyro- < gr. yupos'' „cerc” + compas)\ radiocompas s.n. „aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisie” 1954 (LTR1) < fr. radiocompas. Cf. pas, expanda. COMPAT/BIL adj. „care se poate armoniza cu altceva, care poate exista simultan cu altceva, corespunzător, potrivit - compatible” 1852 (G. Pop, G.). Fr. compatible (< lat. med. compatibilis < compati „a fi compatibil”, inițial „a suferi împreună cu” < con- + pati „a suferi, a trece prin, a păți”). COMPĂREA 135 COMPENSX Fam.: biocompatZbil adj. „compatibil cu materia vie” 1977 (RL 29 VIII, în DCR1) < fr. biocompatible’, compatibilitate s.f. (abstr.) 1860 (Reg. fin.) < fr. compatibilite', incompatibil adj. „care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva” 1846 (Laurian, F.) < fr. incompatible', incompatibilitate s.f. (abstr.) 1846 (Laurian, F.) < fr. incompatibilite\ necompatZbil adj. 1848 (Negulici, V.) <— compatibil, după fr. incompatible', necompatibilitate s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) <— necompatibil, după fr. incompatibilite', retrocompatibilitate s.f. „proprietate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele aferente să reproducă în alb-negru imaginile transmise de un sistem alb-negru” 1988 (DEX-S) < fr. retrocompatibilite. Cf. pasZbil, pasiune, pățZ. COMPĂRE/t vb. „a se prezenta sau a fi adus în fața unei instanțe judecătorești (ca inculpat sau ca martor) - comparaître” 1871 (LM). Fr. comparaître (< v.fr. comparoir (modificat după paraître) < lat. comparere < con- + părere „a apărea”), refăcut după părea. Fam.: comparent adj., s.m. „(persoană) care compare la judecată” 1871 (LM) < fr. comparant, reetimologizat (cf. lat. comparens)', comparițiane s.f. (înv.) „prezentare în justiție, înfățișare” 1871 (LM), var. comparxție < fr. comparution, după apariție, dispariție. Cf. părea, apărea, dispărea. COMPENDIU s.n. „expunere sintetică a unei discipline sau a unei doctrine - compendium” 1812 (Maior, Ist.), var. compondie s.f. Lat. neol. compendium „(în lat. medievală) compendiu; (în lat. clasică) economisire, scurtătură”, inițial „bani adunați laolaltă” (< con- + pend- < pendere „a cântări, a atârna”), fr. compendium. Fam.: compendiatar s.m. (rar) „persoană care face un compendiu” 1901 (lorga, I. L. (XVIII) II, 545) <— compendiu, eventual după fr. compendiaire (DEX); compendium s.n. „dispozitiv care se adaptează în fața obiectivului cinematografic, pentru a permite operatorului să execute diferite trucaje tehnice pe film” 1949 (LTR1) < germ. Kompendium. Cf. păsa1, apăsa, compensa, dispensa, pendal, pensie, pensiane, pondera, spânzura, suspenda. COMPENS/1 vb. „a înlocui ceva consumat sau pierdut prin altceva (egal în valoare), a îndrepta un rău printr-un bine, a despăgubi - compenser” 1848 (Negulici, V.). Fr. compenser, împr. din lat. compensare „a pune în balanță un lucru cu altul, a cumpăni, a compensa” (< con- + pensare „a cântări” < pensus, part, lui pendere „a atârna, a cântări”). Fam.: compensabil adj. „care poate fi compensat” 1871 (LM) < fr. compensable', compensat s.n. (abstr.) 1936 (DA); compensatZv adj. „care stabilește o compensație, care compensează” 1978 (DN3) < fr. compensatif, compensator adj., s.n. „care compensează; numele a diverse aparate prin care se efectuează o compensare sau o echilibrare (a unei mărimi fizice)” 1897 (Poni, F.), var. compensatoriu < fr. compensateur, compensație s.f. „faptul de a compensa; ceea ce servește pentru a compensa ceva” 1787 (Rând. Jud. 85), var. compensațiune < fr. compensation, lat. neol. compensația, -onem', decompensa vb. (med., despre organe) „a-și pierde capacitatea de autoreglare, de adaptare (la eforturi mecanice, biochimice etc.)” 1954 (inf. lung decompensare, Danielopolu, F. N.) < fr. decompenser, COMPER 136 COMPET/ȚIE decompensație s.f. (rar) „decompensare” 1966 (DN2) < fr. decompensation\ recompensa vb. „a răsplăti” 1794 (Calendariu) < fr. recompensei", recompensata adj. (rar) „care recompensează” 1962 (var. recompensatoriu, V. rom.) <— recompensa', recompensație s.f. (înv.) „compensație, răsplată” 1844 (var. recompenzație, Vasici - Ungureanu, M„ I), var. recompensațiune < fr. recompensat ion, germ. Rekompensatioir, recompensă s.f. „răsplată; (rar) compensație, despăgubire” 1830 (var. recomponzie, AR), var. (înv.) recomptnsie, recompenstene, recomp^nză < fr. recompense', formele recompensie, recompensiune, recompenzie prin reetimologizare, după modelul substantivelor latine în -(s)io, -(s)ionem. Cf. păsa1, apăsa, compendiu, dispensa, pendaL pensie, pensiune, pondera, spânzura, suspenda. COMPER s.m. „prezentator al unui spectacol de divertisment - compere (dans Ies spectacles de varietes)” 1961 (DN1). Fr. compere, inițial „cumătru” (< lat. compater < con- + pater „tată”) ° II Engl. compeer DEX (cuvânt care are de fapt sensul „persoană egală în rang” și provine din v.fr. comper < lat. compar „egal, asemenea; tovarăș”). Fam.: comperaj s.n. „prezentare a unui spectacol de divertisment; text care conține această prezentare” 1961 (DN1) < fr. comperage. Cf. patern, patrie. COMPETENȚĂ s.f. „bună cunoaștere a unui domeniu, a unei practici; capacitate a unei autorități, a unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții - competence” 1813 (var. competenție, S. Ț.), var. (înv.) competență. Fr. competence, lat. neol. competentia (< competens „potrivit, corespunzător, competent”, part. prez, al verbului competere „a se întâlni, a se potrivi, a i se cuveni” < con- + petere „a se îndrepta spre; a cere”). Fam.: compete vb. 3sg., impers. (Trans., înv.) „îi revine, i se cuvine” 1868 (Barcianu, V., scris competn, -ire, -itu) < lat. neol. competit (inf. competere)’, infinitivul refăcut de lexicografi în două moduri diferite: compeț\x (Barcianu, V., LM), compete (DA); competent adj. „bine informat într-un anumit domeniu, capabil; îndreptățit” c. 1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) competent, competxnte < fr. competent (împr. din lat. competens, -entem)', incompetent adj. „incapabil” 1848 (Negulici, V.), var. incompetinte < fr. incompetent', incompetență s.f. „lipsă de competență” 1859 (var. incompetență, Boerescu, Esplic.) < fr. incompetence', necompetent adj. 1848 (Negulici, V.), var. necompeânte <— competent, după fr. incompetent', necompetență s.f. (rar, abstr.) 1843 (var. necompetenție, Buletin, F.), var. necompetxnță <— competență, după fr. incompetence. Cf. compet/ție, petiție, peț/, apetit, impetuas, repeta. COMPET/ȚIE s.f. „concurs, întrecere, rivalitate - competition” 1871 (var. competițtene, LM). Fr. competition < engl. competition < lat. competiția, -onem < competere „a solicita, (târziu) a concura, a rivaliza” < con- + petere „a se îndrepta spre; a cere”. Fam.: competitiv adj. „care face față unei competiții; în care concurența este posibilă” 1966 (DN1) < fr. competitif, competitivitate s.f. (abstr.) 1975 (DEX1) <— competitiv', competitoare s.f. 1871 „concurentă” (LM), var. (înv.) competitoare <— competitor, competitor s.m. „concurent” 1821 (var. înv. competitor, Bibi. rom. 43) < fr. competiteur, var. competitor, după compeți, pețitor, competițional adj. „de competiție” COMPILA 137 COMPLET1 1978 (DN3) <— competiție^ compețZ2 vb. (înv., rar) „a concura” 1868 (Barcianu, V.), var. competa < lat. neol. competere’, forma compeți, românizată după peți. Cf. competență, petZție, pețZ, apetZt, impetuos, repeta. COMPIL/1 vb. „a aduna fapte sau păreri din operele a diferiți autori pentru a alcătui o lucrare nouă, fără o contribuție personală - compiler” 1845 (FM, 2, 8 ianuarie, 9). Fr. compiler (împr. din lat. compilare „a compila”, inițial „a jefui, a prăda, a plagia”, probabil < con- + pila „stivă, stâlp”, de la un sens „a îngrămădi” DELL). Fam.: compilat s.n. (abstr.) 1936 (DA); compilator1, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care compilează, autor de compilații” 1812 (Șincai, Hr.) < fr. compilateur, lat. neol. compilator, compilator2 s.n. „program de transformare a unui limbaj algoritmic în alt limbaj de programare” 1978 (DN3) < fr. compilateur DEX sau <— compilator', după engl. compiler °; compilație s.f. „lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal” 1835 (Hepites, Pietr. M. 51), var. compilațixine < fr. compilation. COMPLĂCE/1 vb. „(refl.) a-și găsi mulțumirea în ceva, a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească; (înv., intranz.) a face pe plac - complaire” c. 1832 (var. compiacea, I. Golescu, Cond.), var. complace. Fr. complaire, refăcut după plăcea. Var. complăcea < it. complacere. Cf. plăcea, complezență, implacabil, placZd, plezanterZe. COMPLEMENT1 s.n. „ceea ce se adaugă la ceva spre a-1 întregi, complinire; parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb; substanță de natură proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității - complement” 1789 (Strilbițchi, De-ale casii voarbe rusăști și moldovenești. Cu priincioasă complementuri, apud V. Vascenco, SCL 9, 231-242), var. (înv.) complemant', compliment1. Fr. complement, lat. neol. complementum (< complere „a umple, a definitiva, a completa” < con + piere „a umple”, atestat aproape exclusiv în derivate, cf. implere). Var. compliment1, infl. de complini, complinire. Var. complemânt, prin românizarea sufixului. Fam.: complementar adj. „care servește la întregirea unui lucru, care formează complementul unui lucru” 1837 (Doc. ec. II, 662), var. complimentar < fr. complementaire', complementarZsm s.n. „curent filozofic, bazat pe principiul complementarității căilor de cunoaștere a lumii; complementaritate” 1978 (DN’) < fr. complementarisme, germ. Komplementarismus', complementaritate s.f. (abstr.) 1962 (DER) < fr. complementarite', complementariza vb. refl, (rar) „a deveni complementar la ceva, a se întregi” 1988 (DEX-S) <— complementar, completZv, -ă adj., s.f. „(despre propoziții) subordonată care are rol de complement; (despre forme, înv.) care intră în sistemul de flexiune al unui cuvânt, înlocuind unele forme regulate” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. completif (împr. din lat. completiuus < complere „a completa”); completivitate s.f. (rar, abstr.) 1978 (DNJ) < fr. completivite sau <— completiv. Cf. complet1, complianță, compliment1, ample, expletZv, suplea, plin. COMPLET1 adj., adv. „căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive, întreg, desăvârșit; în întregime, cu totul - complet; completement” 1832 (var. complect', Regul. Org. Ț. Rom. 63). COMPLEX1 138 COMPLEX1 Fr. complet (împr. din lat. completiis, part, lui complete „a umple, a completa, a împlini” < con + piere „a umple”, atestat aproape exclusiv în derivate, cf. implore). Var. complect', probabil < rus. komplekt, în loc de komplet (< pol. komplet), infl. de verbul komplektovat' „a completa” < gem. komplektieren „a cuprinde” < latin complecti „a cuprinde, a înconjura, a îmbrățișa”, Vasmer, ESRJ II, 306, confundat cu paronimul komplettieren „a completa” < fr. completer. Forma complect' s-a răspândit și în afara Moldovei foarte probabil sub influența adj. direct, perfect. Fam.: complet2 s.n., în sintagma - de judecată „colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu” 1851 (Stamati, D.) <— expr. (a fi) în complet „tară să lipsească cineva” < fr. au complet, completa vb. „a întregi, a adăuga pentru a fi complet” 1843 (var. complecte, Kretzulescu, A.) < fr. completer, var. complecte <— complect' (= complet) sau rus. komplektovat'', completamente adv. (livr.) „în mod complet” 1857 (var. completemente, Marin, F. 426), var. complectamtnte < it. completamente, fr. completement; completaș s.m. (înv.) „soldat care, după terminarea serviciului militar, era ținut în evidența armatei o anumită perioadă de timp, înainte de a fi trecut în rezervă” 1936 (DA), var. complect^ <— completa (DA), infl. de schimbaș (SDLR); completitudine s.f. „proprietate a unui sistem ipotetic-deductiv în care orice propoziție supusă regulilor de deducție poate fi demonstrată” 1978 (DN’) <— complet, după engl. completeness, fr. completude’, completul vb. (rar, înv.) „a completa” 1835 (var. complectm, F. Aaron, I. L 147) < fr. completer, cu echivalarea sufixului; var. complectul < rus. komplektovat'', compku s.n. „costum de baie; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate”, 1974 (RL 31 mar., în DCR1) var. (înv.) compl^f < fr. complet', descompleta vb. „a scoate un obiect dintr-o serie de obiecte care alcătuiesc un tot” 1846 (var. descomplecte, Negulici, E. II), var. discomplete <— completa, după fr. decompleter, incomplet adj. „care nu este complet, căruia îi lipsește una sau mai multe dintre părțile sale componente” 1846 (Laurian, F.), var. incomptect < fr. incomplet', necomplet adj. „care nu este complet” 1862 (var. necomplect, Pontbriant, D.). Dublet etim.: cumplit. Cf. complement1, complianță, compliment1, umple, expletiv, suplea, plin. COMPLEX1 adj. „format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite - complexe” 1818 (Asachi, Alghebra). Fr. complexe (împr. din lat. complexus, part, verbului complecti „a cuprinde, a îmbrățișa” < con- + plectere „a împleti”). Fam.: biocomplex s.n. „ansamblu de organisme vegetale și animale instalate într-o navă spațială pentru cercetări în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia” 1977 (D. Astr.) < fr. hiocomplexe\ complex2 s.n. „întreg format din mai multe părți sau elemente diferite; (cu pl. complexuri) ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc.” 1871 (LM) < fr. complexe', complex3 s.n. (cu pl. complexe) „ansamblu de reprezentări și amintiri cu mare putere afectivă, parțial sau total inconștiente, care influențează comportamentul unei persoane” 1935 (Blaga, T. cult. 9) < fr. complexe, germ. Komplex (concept creat de psihologul german J. Breuer): complexat adj. „care gândește și acționează sub imperiul unui complex3” 1975 (DEX1) < fr. complexe’, complexifica vb. (rar) „a face să devină sau a deveni (mai) complex” 1988 (DEX-S); complexitate s.f. (abstr.) 1846 (var. grafică complessitete, Laurian, F. 46) < fr. complexite-, complexii/ne s.f. (rar) „totalitatea trăsăturilor psihofizice care caracterizează o persoană” COMPLEZENT 139 COMPL/CE 1887 (Ghica, Scris.), var. (înv.) complesiune, complecțiwne, complecție < fr. complexion (împr. din lat. complexio, -onem „unire, strângere laolaltă” < complecti „a cuprinde, a strânge laolaltă”); complexual adj. (psih.) „referitor la complex3” 1978 (DN3) < fr. complexuel. Cf. perplex, complica, copleși. COMPLEZENT adj. „dornic de a fi pe placul altor persoane, serviabil, amabil - complaisant”, c.1832 (var. complezent, I. Golescu, Cond.). Fr. complaisant (< complaire „a fi pe placul cuiva”, împr. din lat. complacere < con- + plăcere „a plăcea”, adaptat după plaire, forma moștenită a lat. plăcere). Fam.: complezență s.f. (abstr.) 1794 (var. complecență, Calendariu), var. complezență < fr. complaisancc, var. complecență, infl. de lat. neol. complacentia', necomplezent adj. „care nu se străduiește să fie pe placul cuiva” 1899 (Chendi, S. I, 408), var. necomplezent’, necomplezență s.f. (abstr.) 1936 (DA), var. necomplezență complezență', var. necomplezanță <— complezanță (= complezență). Cf. complăcea, plăcea, implacabil, placid, plezanterie. COMPLL4NȚĂ s.f. (fiz.) „mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic - (phys.) souplesse, flexibilite” 1959 (LTR2, V). Engl. compliance (< comply „a se conforma; (inițial) a îndeplini” < v.fr. complir < lat. *compl7re = complere „a desăvârși; a umple” < con- + piere „a umple”, atestat aproape exclusiv în derivate, cf. implerc, sensul „a se conforma”, infl. de ply „a plia, a îndoi” < v.fr. plier < lat. plicăre). Cf. complet1, complement1, compliment1, cumplit, ample, expletiv, suplea, plin. COMPLIC/t vb. „a (se) face mai dificil, mai complex - (se) compliquer” 1799 (lorgovici, Obs.). Fr. compliquer, împr. din lat. complicare „a face sul, a înfășură, a îndoi” (< con- + -plicăre < *plecăre „a îndoi, a plia”; forma simplă plicăre refăcută din compuse, cf. applicăre, explicăre, implicare etc.; de la aceeași rădăcină plec- provin și plectere „a împleti”, -plex, cf. simplex „simplu”, duplex „dublu”). Fam.: completi vb. (înv.) „a complica” 1829 (var. complitx, Episcupescu, O. S. 248/3) < fr. compliquer, adaptat după împleti', complicat adj. „dificil” 1800 (Piuariu- Molnar, I.) < fr. complique', complicație s.f. (abstr.) c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. complicațiune < fr. complication', necomplicat adj. „simplu” 1861 (Odobescu, O. II) <— complicat. Cf. pleca, plia, aplica, explica, implica, replica, complex1, complice, plex, simplu. COMPLZCE adj., s.m., s.f. „părtaș la o faptă, de obicei rea - complice” (var. complet5 s.m., 1794, hapax în Calendariu; var. complice, 1799, lorgovici, Obs.). Fr. complice, lat. neol. complex, -icis „strâns unit cu, asociat, implicat în” (cu sens peiorativ dobândit în latina creștină). Lat. complex este format pe baza verbului complicare „a înfășură laolaltă”, după modelul compuselor în -plex/-plicis ca duplex, simplex etc. Elementul -plec-/-plic- reprezintă radicalul verbelor plectere „a împleti” și plicăre „a îndoi, a plia”. Pentru evoluția semantică, cf. implicare „a înfășură, a prinde de, a implica”. Fam.: complicitate s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. complicite', semicomplicitate s.f. „complicitate parțială” 1942 (Arghezi, L. 268) <— semi- + complicitate. Cf. complex1, complica, plex, simplu. 140 COMPLIMENT1 s.n. „cuvinte politicoase, măgulitoare; salutări - compliment; reverence” 1693-1714 (var. complemente R. Greceanu, 1.), var. (înv.) complemente comploment, coploment. It. complimenta, fr. compliment (< it. complimenta < sp. cumplimiento „îndeplinire (a unei obligații de curtoazie)” < cumplir „a împlini, a îndeplini” < lat. complere „a umple, a împlini” < con- + piere „a umple”). Fam.: complimenta vb. „a face complimente; (înv.) a saluta pe cineva; (înv.) a se ploconi” 1792 (var. înv. compliment, Gherasim, Ist.) < fr. complimenter, complimenta adj. (înv., rar) „care face multe complimente” 1840 (Heliade-Rădulescu, Paralelism) < it. complimentoso DA. Cf. complement1, complet1, complianță, i/mple, expletZv, suple#, plin. COMPLIN/ vb. „a completa, a împlini - completer” 1794 (Calendariu). Rom. împlini, prin substituție de prefix, după fr. completer, lat. complere. O influență a verbului rom. completa, admisă de DA, CADE, DEX, este mai puțin probabilă date fiind atestările de care dispunem, potrivit cărora completa a apărut în limbă mai târziu decât complini. Fam.: complinZre s.f. „completare; (gram.) complement” 1829 (CR); complinZt s.n. (abstr.) 1936 (DA); complinitor, -toare adj., s.m., s.f. „care complinește” 1833 (Săulescu, Gram, rom.); necomplinZt adj. „fără complinire” 1828 (Heliade-Rădulescu, Gram, rom.) <— part, complinit. Cf. împlinZ, plin, suplinZ. COMPLOT s.n. „plan pus Ia cale de mai multe persoane împotriva altei persoane, a unei instituții, a unui guvern etc. - complot” 1799 (lorgovici, Obs.). Fr. complot (cuvânt cu etimologie încă neclarificată). Fam.: complot# vb. „a organiza un complot, a conspira” 1837 (Negruzzi, M. T.) < fr. comploter, complotoș s.m. (înv.) „participant la un complot” 1865 (Alecsandri, Millo director în O. V 741); complotator, -toare adj., s.m., s.f. (înv., rar) „care complotează” 1895 (Familia, nr. 47, anul XXXI) complota', complotZsm s.n. „tactică a unui complotist; înclinația de a complota” 1978 (DNJ) complotist, cu substit. sufixului; complotZst, -ă adj., s.m., s.f. „participant la un complot” 1831 (CR). COMPORT4 vb. „(intranz.) a implica în mod necesar; (refl.) a se purta - (se) comporter” 1805 (Obradovici, D.), var. compurt^. Fr. comporter, inițial „a purta, a susține” (de unde „a include, a implica”) < lat. comportare „a transporta, a reuni într-un loc” < con- + portare „a purta, a transporta”. Var. compurta, românizată după purta. Fam.: comportobil adj. (rar) „care știe să se poarte” 1840 (Heliade-Rădulescu. Paralelism 1); comportament s.n. (abstr.) 1883 (Eminescu, O. XIII, 565) < fr. comportemenr, comportamental adj. „referitor la comportament” 1943-1946 (Frunzetti, P. I) < fr. comportemental\ comportamentZsm s.n. „curent psihologic centrat pe studiul comportamentului, behaviorism” 1978 (DN?) <— comportament, după engl. behaviorism sau < it comportamentismo', comportamentZst, -ă adj., s.m., s.f. „adept al comportamentismului” 1977 (Papu, Protocron.) <— comportament ism, cu substit. sufixului; comportare s.f. „comportament, conduită” 1794 (Calendariu) < fr. comportement, cu echivalarea sufixului. Cf. colporta, purta, apart, deporta, exporta, importa, raporta, reporta, suporta, teleporta, transporta. COMPOST1 141 COMPOUND COMPOST1 s.n. „îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale - compost” 1842 (Caiet). Fr. compost (< engl. compost < v. normand compost(e), substantivare a part, latin compositus al verbului componere „a pune laolaltă” < con- + ponere „a pune”), germ. Kompost. Fam.: composta2 vb. „a îngrășa un teren cu compost” 1958 (part, compostat, Agrotehnica, 1). Cf. composta1, compot, compound, compune, pz/ne. COMPOST/11 vb. „a marca, cu un aparat, data întrebuințării unui bilet (de transport) -composter” 1955 (DLRLC). Fr. composter (< composteur „muncitor în tipografie, care ordonează literele într-un tipar”, de unde „instrument folosit în tipografie pentru ordonarea caracterelor”, ulterior „aparat mecanic de imprimat, compostor” < it. compositore „muncitor în tipografie, care ordonează literele într-un tipar”, împr. din lat. compositor, -orem, numele de agent al verbului componere „a pune laolaltă, a compune” < con- + ponere „a pune”). Fam.: compostor s.n. „aparat folosit pentru a imprima data folosirii unui bilet (de călătorie)” 1949 (LTR1 I, 749) < fr. composteur. Cf. compost1, compot, compound, comp/zne, pz/ne. COMPOT s.n. „produs alimentar preparat din fructe, proaspete sau uscate, fierte în apă cu zahăr - compote” c. 1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) comp^sr, compostă s.f, compotă s.f. Fr. compote < v.fr. composte „diverse produse alimentare (came, pește, legume) conservate cu sare și/sau oțet” < lat. composita, part, substantivizat al verbului componere „a pune laolaltă” < con- + ponere „a pune”. Var. compostă < it. composta. Fam.: compotkră s.f. „vas în care este servit la masă compotul sau alte deserturi” 1846 (Manolachi Drăghici, R. 284) < fr. compotier, cu schimbare de gen după seria bombonieră, buchetieră, salatieră, supieră etc. Cf. compost1, composta1, compound, compz/ne, pzzne. COMPOUND [pronunțat compound] s.n. (tehn.) „mod de grupare a două mecanisme, mașini etc. pentru a asigura funcționarea lor asociată; masă electroizolantă constituită dintr-un amestec de bitum, rășină și ceară - (generatrice, dynamo, locomotive, machine) compound; compose electro-isolant” 1898 (Enc. rom. I, 896). Engl. compound „compus” < to compound „a compune” (< engl. medie compoune(n) < v.fr. compon(d)re < lat. componere < con- + ponere „a pune”; forma cu -d- a apărut în secolul XVI după verbe ca expound, propound OED). Fam.: compound# [pronunțat compaijnda\ vb. „a ameliora calitatea uleiurilor prin adăugirea de uleiuri grase sau acizi grași; a grupa două mecanisme, mașini etc., astfel încât să se asigure funcționarea lor asociată” 1949 (part, compound^t, LTR1) < engl. (to) compound', compoundizre [pronunțat compaundwe\ s.f. „metodă de reglare a tensiunii la generatoare sau a turației la motoarele de curent continuu, care constă în excitarea suplimentară a mașinii cu un curent egal sau proporțional cu curentul indus; operațiune de ameliorare a calității uleiurilor prin adăugirea de uleiuri grase sau acizi grași” 1949 (LTR1) < engl. compounding, fr. compoundage, cu echivalarea sufixului. Cf. compost1, composta1, compot, compz/ne, pz/ne. COMPREHENSIVE 142 COMPRIMA COMPREHENSIVE s.f. „capacitate de a înțelege ceva; conținut - comprehension” 1854 (var. compreensie, Zalomit, E. F„ 8), var. (înv.) compreensiwne. Fr. comprehension, împr. din lat. comprehensio „cuprindere, prindere” (< comprehendere „a prinde laolaltă, a cuprinde, a surprinde” < con- + pr(a)ehendere „a prinde”), cu sensul „capacitate de înțelegere” calchiat după gr. Kai-dAr^t?. Fam.: comprehensibil adj. „care se poate înțelege ușor, inteligibil” 1858 (Marțian, S. ec. pol. 90) < fr. comprehensible', comprehensibilitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) < fr. comprehensibilite’, comprehensiv adj. „care înțelege repede și corect; cuprinzător” 1871 (var. comprens’w, LM) < fr. comprehensif, incomprehensibil adj. „care nu poate fi înțeles” 1876 (var. incomprensxbile, LM) < fr. incomprehensible’, incomprehensibilitate s.f. (abstr.) 1876 (var. incomprensib Uitate, LM) < fr. incomprehensibilite’, incomprehensiune s.f. (rar) „incapacitate de a înțelege sau de a fi înțeles” 1906 (V. rom. 227) < fr. incomprehension’, incomprehensiv adj. (rar) „care nu poate înțelege, neînțelegător” 1920 (E. Lovinescu, O. VIII, 325) < fr. incomprehensif, necomprehensibil adj. (rar) „incomprehensibil” 1847 (scris ne comprehensibil, Gavra, L. 108) <— comprehensibil, după fr. incomprehensible. Cf. cuprinde, prinde, priză, antrepriză, aprehensiune, aprinde, deprinde, întreprinde, surprinde. COMPRESĂ s.f. „bucată de tifon sau de pânză, împăturită, îmbibată cu apă sau cu o substanță medicinală și folosită pentru curățarea și pansarea rănilor sau pentru calmarea durerilor - compresse” 1840 (AR), var. (înv.) compres2 s.n. Fr. compresse < compresser „a comprima, a strânge tare”, împr. din lat. compressare, frecventativul lui comprimere „a presa, a apăsa tare” < con- + premere „a apăsa”. Cf. comprimi/, presa, deprima, exprima, imprima, oprima, reprima, suprima, screme. COMPRIMA vb. „a micșora volumul unui corp prin apăsare - comprimer” 1835 (Hepites, Pietr. M. 42r). Fr. comprimer, împr. din lat. comprimere „a apăsa tare, a comprima” < con- + premere „a apăsa”. Fam.: compres1 s.n. (tipogr.) „text cules cât mai strâns, tară spații mari între rânduri” 1959 (LTR2) < germ, kompress „comprimat” (< lat. compressus, part, lui comprimere)’, compresibil adj. (fiz.) „care poate fi comprimat” 1841 (Ic. Lum.) < fr. compressible’, compresibilitate s.f. (fiz., abstr.) 1856 (Barasch, I. N.) < fr. compressibilite’, compresiune s.f. (fiz., tehn.) „micșorare a volumului unui corp, comprimare; stare de solicitare a unui corp sub acțiunea unor forțe exterioare de sens contrar” 1848 (var. compresie, Negulici, V.) < fr. compression (împr. din lat. compressio, -onem „comprimare, apăsare” < compressus, part, lui comprimere)’, compresiv adj. „care comprimă sau restrânge” 1848 (Negulici, V.) < fr. compressif, mai târziu posibil și din engl. compressive’, compresor adj. „care comprimă”, s.n. „mașină folosită pentru a comprima gazele; cilindru metalic masiv, folosit la îndesarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc.; instrument medical cu care se comprimă un vas sangvin în timpul unei operații” 1857 (Tumescu, Med. op.) < fr. compresseur, comprimabil adj. „care poate fi comprimat” 1851 (Stamati, D.) < fr. comprimable’, comprimat s.n. „pastilă” 1931 (CADE) < fr. comprime’, decompresiane s.f. „reducere (lentă) a suprapresiunii; supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează COMPROM/TE 143 COMPROM/TE pornirea sau frânarea motorului” 1949 (LTR1 I, 640), var. decompresie < fr. decompression', decomprestfr s.n. „aparat care servește pentru decompresiune” 1962 (LTR2 XI, 238) < fr. decompresseur, decomprima vb. „a reduce în mod lent suprapresiunea unui fluid; a micșora sau a anula o comprimare” 1940 (M. enc. agr. III) < fr. decomprimer’, incompres/bil adj. „care nu poate fi comprimat” 1939 (SDLR) < fr. incompressible\ incompresibilitate s.f. (abstr.) 1938 (M. enc. agr. II) < fr. incompressibilite', motocompresor s.n. „utilaj constituit dintr-un compresor de aer și un motor montate pe un șasiu comun și folosit pe șantiere și în ateliere pentru a furniza aerul comprimat necesar acționării mașinilor pneumatice” 1951 (Deșliu, M. 8) < fr. motocompresseur, rus. motokompresor, necompres/bil adj. (fiz.) „care nu își poate micșora volumul, care nu poate fi comprimat sub acțiunea unei presiuni exterioare” 1936 (DA) <— compresibil’, necompresibilitate s.f. (fiz., abstr.) 1884 (Ghica, P. O.) compresibilitate sau fr. incompressibilite cu substituirea prefixului; necomprimabi! adj. „care nu poate fi comprimat” 1931 (CADE) <— comprimabil’, precomprimare s.f. (tehn.) „operație prin care elementele de beton armat sunt supuse unor eforturi de compresiune înainte de aplicarea sarcinilor reale din construcție” 1949 (LTR1 s.v. beton)’, precomprimat adj., s.n. „(beton) care operației de precomprimare” 1949 (LTR1 s.v. beton) <— pre- + comprimat, part. adj. al vb. comprima, cf. prefabricat’, recomprimare s.f. „ridicare a presiunii gazelor dintr-o conductă, efectuată în diferite puncte de pe lungimea conductei respective în scopul de a compensa pierderile de energie și a asigura curgerea gazului până la locul de folosire” 1954 (LTR1) <— re{- + comprimare, după fr. recompression’, supracomprimare s.f. (tehn.) „mărire a presiunii finale de compresiune în cilindrii unui motor cu ardere internă, pentru a-i spori puterea” 1965 (LTR2) <— comprimare, după fr. surcompression’, termocompresar s.n. „instalație compusă dintr-un schimbător de căldură și un compresor, folosită pentru valorificarea căldurii de condensare a vaporilor” 1965 (LTR2) < thermocompresseur (< thermo- < gr. ^////„căldură” sau „cald” + compresseur). Cf. compresă, presa, deprima, exprima, imprima, oprima, reprima, suprima, screme. COMPROM/TE vb. „a pune în primejdie, a pricinui rău; a face să piardă sau (refl.) a-și pierde buna reputație - (se) compromettre” c.1832 (var. înv. compromete, I. Golescu, Cond.), var. (înv.) compro mente, compromite. Fr. compromettre (inițial, „a se învoi să se supună unui arbitraj juridic”, de unde „a-și asuma riscuri”, (tranz.) „a expune unui pericol” < lat. compromittere „a se angaja, printr-o sumă depusă drept cauțiune, să accepte decizia unui arbitru într-un litigiu” < con- + promittere „a promite” < pro- 4- mittere „a trimite”), adaptat după trimite. Fam.: comprometabil adj. (înv.) „care poate fi compromis” 1859 (Aricescu, P. E.) < fr. compromettable’, comprometant adj. (înv.) „care compromite, care poate să compromită” 1851 (Lăzărescu, San.) < fr. compromettant’, comprometuZ vb. (înv.) „a compromite” 1830 (AR) < fr. compromettre, adaptat la verbele în -ui’, comprom/s s.n. „înțelegere, acord bazat pe cedări (reciproce), concesie” 1804 (var. înv. compromis, Cara, Ad. prav.) < fr. compromis, inițial „angajament reciproc de a accepta decizia unui arbitru” (împr. din lat. compromissum < compromittere)’, var. compromes < it. compromesso’, compromisar adj., s.m. (înv.) „(persoană) care arbitrează” 1814 (var. compromensM, Pravila Donici) < m.gr. Kopirpopeaaăpto? (< lat. compromissarius < compromissum „angajament reciproc de a accepta decizia unui arbitru”) 0 H it. compromissario DA COMPULS/1 144 COMPZ/NE (improbabil deoarece sursele vechiului drept românesc au fost bizantine); compromisariu adj. (jur.) „care este în legătură cu un arbitraj juridic” 1966 (DN2) < fr. compromissoire', compromitarisZ vb. (înv.) „a compromite” 1821 (Doc. T. V., I 423), var. comprometarisi < fr. compromettre, adaptat la verbele în -arisi', compromițător adj. „care compromite, care poate să compromită” 1857 (var. compromițător. Românul, nr. 36, 1); necompromițător adj. „care nu compromite” 1931 (CADE) <— compromițător. Cf. promZte, admZte, com/te2, demZte, încumeta, permZte, remZte, submZte, transmZte, trimZte. COMPULS/1 vb. (înv.) „a cerceta, a examina registre, documente, cărți etc. - compulser” 1863 (inf. lung compui sare, Odobescu, O. II, 296). Fr. compulser (inițial „a constrânge; a pretinde consultarea unui document de la un funcționar public”, împr. din lat. compulsare „a împinge, a constrânge”, frecventativul lui compellere < con- + pellere „a împinge, a pune în mișcare”). Cf. puls, expulza, impals, propulsa, repulsie. COMPt/NE vb. „a pune laolaltă spre a alcătui un întreg; a crea o operă literară sau muzicală - composer” 1799 (var. compune, lorgovici, Obs.; forma compune 1824, Palladi, C. I. 2). Lat. neol. componere „a pune laolaltă, a alcătui, a compune” (< con- + ponere „a pune”), adaptat după pune, cu sensuri după fr. composer, germ, komponieren. Fam.: componarisZ vb. (înv.) „a compune” 1823 (Aritm.) < lat. neol. componere, încadrat în seria verbelor în -arisi’, componăluZ vb. (înv.) „a compune” 1822 (Bobb, DRLU) < magh. komponăl (< lat.); component, -ă adj., s.m., s.f., s.n. „(element sau persoană) care face parte dintr-un ansamblu” c. 1832 (Cornelii, 159v, apud TDRG3) < lat. neol. componens, -entem (part. prez, al lui componere), germ. Komponente, posibil și it. componente', componență s.f. „compoziție, alcătuire” 1935 (C. C. Giurescu, I. R. I) <— component, prin substit. sufixului; componZbil adj. (rar) „care poate intra într-o compunere” 1939 (SDLR) < it. componibile, lat. neol. componibilis ° sau creat prin derivare de la radicalul neromânizat compon- cu sufixul -ibil, cf. disponibil (SDLR); componZst s.m. (înv.) „compozitor” 1861 (Petri, V.) < germ. Komponist (< komponieren < lat. componere)’, componZstă s.f. (înv.) „compozitoare” 1936 (DA) <— componist’, componZstic adj. „referitor la o compoziție muzicală” 1949 (Contemp. nr. 138, 8/3, apud Hristea, PE) < it. componistico (Hristea, PE 122); compoza vb. „a compune” 1845 (Eufr. Poteca, Obiceiurile izrailtenilor și ale creștinilor, 95, apud LR XXXI, 1982, nr. 2, 165) < fr. composer (adaptare a lat. componere după verbul poser „a pune” < lat. pausăre „a înceta, a se opri”); compozabil adj. „care poate fi compus” 1929 (Vianu, O. IX, 51) < fr. composable’, compozant, -ă adj., s.m., s.f (tehn.) „(element) care face parte dintr-un întreg” 1894 (Antonescu, NDFR) < fr. composant, -e; compozee s.f.pl. „familie de plante dicotiledonate, erbacee, cu flori dispuse în inflorescențe în formă de capitule, din care fac parte floarea- soarelui, păpădia, mușețelul, dalia” 1908 (Tuțescu - Danilescu, Catanele, 25) < fr. composees (part, verbului composer)’, compozZt, -ă adj., s.f., s.n. „(adj.) alcătuit din elemente disparate, eterogen; (s.n.) ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu frunze de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic; (s.f.pl., bot.) compozee; (s.n.pL, tehn.) materiale ce reunesc într-un singur produs elemente care nu se asociază în mod natural” 1799 (lorgovici, Obs.) < fr. composite, lat. COMPUNE 145 COMPUNE neol. compositus, part, lui componere „a compune'", cu unele sensuri după fr. compose\ compozitoare s.f. „autoare de piese muzicale” 1929 (Arghezi, P. D.) <— compozitor'\ compozitor1 s.m. „autor de piese muzicale; (înv.) autor de opere literare” 1822 (Bobb, DRLU) < fr. compositeur, it. compositore (împr. din lat. compositor „persoană care ordonează; autor” < componere)', compozitor2 s.m. (tipogr., rar, înv.) „zețar, culegător” 1894 (Antonescu, NDFR) < fr. compositeur (< it. compositore „muncitor tipograf care ordonează literele într-un tipar”, împr. din lat. compositor, -orem, derivat cu sufix agentiv de la compositus, part, lui componere)', compozitor3 s.n. (tipogr., rar, înv.) „instrument de metal de forma unei cutii trigonale alungite și cu un perete mobil, cu ajutorul căruia tipograful așază una câte una literele, în rânduri egale” 1871 (LM) < fr. compositeur, compoziție s.f. „formare a unui întreg din mai multe elemente distincte; structură, alcătuire; (mai ales despre opere de artă) felul în care sunt dispuse elementele unui întreg ordonat; operă de artă, în special muzicală” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. di), var. (înv.) compozițiune, compusăciune, cumpozxție < lat. neol. compositio, -onem, fr. composition, germ. Komposition’, var. compusăciune, românizată după subst. vechi în -dciune', compozițional adj. „privitor la compoziția unei opere de artă” 1908 (V. rom., nr. 9, 85) <— compoziție', compuitor1 s.m. (înv.) „compozitor” 1838 (FL, 32), var. cumpuitor compune (pe baza radicalului iotacizat -pui-, ca în derivatele agentive vechi românești supuitor, despuitor etc.), după ff. compositeur, it. compositore', compunător adj. (înv.) „component” 1830 (scris compunetoare, AR), var. compuitor <— compune, după fr. composant', var. compuitor2, de la radicalul iotacizat -pui-, compunere s.f. „alcătuire, îmbinare; lucrare școlară cu un subiect dat; (lingv.) sistem de formare a cuvintelor, bazat pe alipirea mai multor cuvinte” 1828 (Heliade-Rădulescu, Gr. rom.); compas -ă adj. „alcătuit din mai multe părți sau elemente”, s.m. (chim.) „substanță ale cărei molecule sunt formate din atomi de elemente diferite”, s.n. (lingv.) „cuvânt compus”, s.f. (mai ales pl.) „familie de plante erbacee cu flori dispuse în inflorescențe, compozite” 1830 (AR); decompoza vb. „a descompune’' 1997 (NDN) < fr. decomposer, decompozabil adj. „care poate fi descompus” 1959 (LTR2 V, 116) < fr. decomposable', decompoz/ție s.f. ..separare a unui obiect în elementele componente, descompunere; determinare, prin analiză, a caracteristicilor unui obiect” 1827 (scris decomposxții (pl.), Prale, Psalt.), var. (înv.) descompozdie, decompozițiune, descompozițiwne < fr. decomposition', descompon/bil adj. (rar) „care poate fi descompus” 1939 (SDLR), var. discompombil <— descompune, după componibib, descompune vb. „a (se) desface în părțile componente; (refl., despre materii și corpuri organice) a se altera, a putrezi; (mat.) a scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. decompwie, discompune <— compune, după fr. decomposer, fotocompozfție s.f. „procedeu tipografic bazat pe tehnici fotografice” 1966 (Contemp. 21 X, 7, în DCR2) < fr., engl. photocomposition DCR2 sau <— foto2- + compoziție DEX; indecompozabil adj. „care nu poate fi descompus” 1956 (V. rom.) < fr. indecomposable', indescompon/bil adj. (rar) „care nu poate fi descompus” 1939 (SDLR) descomponibib, nedecompozabil adj. „care nu se poate descompune” 1852 (Marin, Pr.) < fr. indecomposable, cu echivalarea prefixului; recompoz/ție s.f. „recompunere, reconstituire a unui lucru” 1846 (var. înv. recompusaciwne, Laurian, F.), var. (înv.) recompozițiune < fr. recomposition', var. recompusăciune, românizată după subst. vechi în -ăchine', recompane vb. „a compune din nou, a reconstitui un lucru din elementele în care a fost descompus'’ 1836 (Asachi, E„ I) compune, după fr. recomposer COMPUT/1 146 COMUN Cf. compost1, composta1, compot, pane, apane, depune, dispane, expune, impune, presupune, răpune, supune, transpune. COMPUT/1 vb. „a calcula; (jur.) a scădea prevenția din durata unei condamnări - computer” 1850 (inf. lung computere, Andrievici, A.). Fr. computer, lat. neol. computare (< con- + putare „a curăța (arborii); a pune în ordine; a calcula, a evalua, a se gândi”). COMPUT/1 vb. „a calcula; (jur.) a scădea prevenția din durata unei condamnări - computer” 1850 (inf. lung computere, Andrievici, A.). Fr. computer, lat. neol. computare (< con- + putare „a curăța (arborii); a pune în ordine; a calcula, a evalua, a se gândi”). Fam.: comput s.n. (înv., Trans., Buc., Olt.) „calcul, socoteală; calcularea datelor sărbătorilor bisericești; aritmetică” 1735 (C. Frâncu, Neol. Olt., 199), var. comput < lat. neol. computus (< computare, der. regresiv), fr. comput, computat s.n. (abstr.) 1868 (Barcianu, V.); computator adj. (înv.) „care calculează” 1871 (LM), var. computător, computație s.f. (abstr., înv.) 1850 (var. computăciune, Andrievici, A.) < germ. Komputation, lat. neol. computatio, -onem’, computer (pronunțat compiutăr) s.n. „calculator electronic” 1970 (I. B. 5 nov., p. 2 în DCR1) < engl. computer (< compute „a calcula”); computeriza (pronunțat compiuteriz^) vb. „a prelucra cu ajutorul computerului; a introduce folosirea computerului în diverse domenii de activitate” 1984 (Simion, S. R., III) < engl. computerize', computZst s.m. (înv.) „persoană care face calcule” 1931 (CADE) < fr. computiste’, minicomputer (pronunțat minicompiutăr) s.n. „minicalculator (tip de calculator apărut în anii ’60, de dimensiuni ceva mai mici decât cele obișnuite pe atunci)” 1969 (SMFC, V) < engl. minicomputer, microcomputer (pronunțat microcompiutăr) s.n. „calculator de mici dimensiuni, apărut în anii ’70” 1988 (DEX-S) < engl. microcomputer. Dublet etim.: cumpăta. Cf. cont1, conta, contoar1, contor1, acont, amputa, deputat, disputa, imputa, imputa, putatZv, reputație, sconta. COMȘ/E s.f. (Ban., Timoc, Vidin) „vecin; (p. ext.) neamuri, rude - voisin; parents” 1885 (H XVIII 146), var. comșxu s.m. Ser., bg. komsija (< tc. komșu). Var. comșiu, sg. refăcut din pl. comșii. COML/N adj. „care aparține mai multora sau tuturor; obișnuit, normal, (p. ext.) banal, de puțină valoare; (gram., despre substantive) care se aplică la mai multe obiecte sau ființe de același fel; (în expr. în sau de înv., Trans.) de regulă, de obicei - commun” 1799 (var. comune, lorgovici, Obs.). Fr. commun, lat. neol. communis (cu sensul etimologic, neatestat, „care împarte sarcinile cu altcineva, referitor la sarcinile comune” < con- + baza mun- a lui munus „îndatorire, serviciu făcut cuiva, dar”, munia „îndatoriri, atribuții”, munis „care-și face datoria, îndatoritor, serviabil”). Loc. adv. în comun, de comun „de obicei”, după germ, im Allgemeinen. Fam.: anticomunZsm s.n. „atitudine ostilă comunismului” 1936 (Argetoianu, î. Z.) <— anti- + comunism’, anticomunZst, -ă adj., s.m., s.f. „oponent al comunismului” 1936 (Argetoianu, î. Z.) <— anti- + comunist, comunal adj. „referitor Ia o comună” 1829 (AR) < fr. communal’, comunard adj., s.m. „(adept) al Comunei din Paris din 1871” 1872 (Kogălniceanu, O. IV/III, 117) < fr. communard', comană s.f. „diviziune administrativ- teritorială, în zona rurală; (p. ext.) primărie; (ist.) așezare urbană în Evul Mediu, beneficiind de autonomie; municipalitatea Parisului în timpul Revoluției Franceze; organizație revoluționară pariziană apărută în urma războiului franco-prusac din 1871” c.1800 (lorga, S. D. XIII, 173), var. comună < fr. commune (cu -n- în loc de -gn- după adj. commun) < lat. COMUNIC/i 147 COMUNIC4 commiinia, pl. neutru al lui commiinis, substantivat în lat. târzie cu sensul „comunitate de oameni”; comuneros s.rn.pl. (ist.) „orașele libere din Castilia care s-au răsculat împotriva absolutismului regal în 1520; nume dat altor curente revoluționare în spațiul hispanic” 1962 (DER) < sp. comuneros (< comun „comun; comună”); comunism s.n.sg. „ideologie, mișcare și sistem politic, bazate pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective” 1849 (Barițiu, C. I, 314) < fr. communisme; comunist, -a adj., s.m., s.f. „care ține de comunism: membru al unui partid comunist, persoană cu convingeri comuniste” 1850 (Calendar) < fr. communiste; comunitar adj. „care aparține comunității, referitor la o comunitate; care aparține sau se referă la Uniunea Europeană” 1975 (DEX1) < fr. communitaire; comunitate s.f. „ansamblu de elemente sau posesiuni comune; totalitatea persoanelor care trăiesc împreună, având credințe, obiceiuri, norme de viață comune” 1772 (var. comunit^ s.n., lorga, S. D. XII, 86), var. (înv.) comumtă, comunitet s.n. < lat. neol. communitas, -atem, cu sensurile fr. communaute; var. comunitaș < lat. neol. communitas cu pronunțare magh.; var. comunitet < germ. Kommunitât; var. comunită < it. comunită; comuniune s.f. „legătură puternică, unire strânsă (de idei, de credințe, de interese etc.); (în Biserica catolică) împărtășanie” 1842 (Barițiu, C., III) < fr. communion, lat. neol. communio, -onem (< commiinis „comun”); criptocomunlst, -ă adj., s.m., s.f. „comunist ascuns” 1992 (RL, l, XII); decomuniza vb. „a înlătura urmările comunismului din viața socială, economică și politică a fostelor state comuniste” 1997 (Jurnalul național, 20 sept., p. 22, în DCR3), der. regresiv din decomunizare; decomunizare s.f. „înlăturarea comunismului sau a unor trăsături specifice comunismului” 1993 (Revista „22”, nr. 40, p. 4, în DCR3) < fr. decommunisation (format pe baza lui communiser < communisme TLF), cu echivalarea sufixului; ex-comunlst adj. „fost comunist” 1992 (România literară) <— comunist', intercomunal adj. „între mai multe comune” 1958 (V. rom. III) <— comunal; încomunare s.f. (înv.) „încorporarea cătunelor și a satelor în comune” 1868 (I. lonescu, Agr. M.) <— comună; neocomunism s.n. „formă nouă de comunism; mișcare politică care urmărește reinstaurarea comunismului” 1990 (RL, 3 mai) neo- + comunism; neoconiunlst, -ă adj., s.m., s.f. „adept al neocomunismului, referitor la neocomunism” 1993 (în DCR2) neocomunism, cu substit. sufixului; postcomunlsm s.n. „perioadă ulterioară comunismului” 1993 (Apostrof, 9, p. 22 în DCR2) post- + comunism; postcomunlst adj. „posterior căderii comunismului” 1991 (RL, 28 mar.) <— post- + comunist. Cf. comunica, cumineca, excomunica, iman, municipiu, remunerație. COMUNIC/4 vb. „a împărtăși cuiva ceva, a transmite, a înștiința; a schimba informații, idei etc. cu cineva; (p. anal., despre lucruri) a fi în legătură unul cu altul; (înv., bis.) a se cumineca - communiquer; (vieilli) communier” 1799 (lorgovici, Obs.). Lat. neol. communicare „a împărți ceva cu cineva, a repartiza, a împărtăși”, de unde „a comunica” (< commiinis „comun”), fr. communiquer. Fam.: comuni vb. (înv.) „a împărtăși, a comunica” 1826 (Golescu, I.) <— comun, după fr. communiquer, communier; comuniant adj. (livr.) „persoană care primește împărtășania” 1966 (DN2) < fr. communiant (< communier); comunicabil adj. „care poate fi comunicat” c.1832 (1. Golescu, Cond.) < fr. communicable; comunicabilitate s.f. (abstr.) 1943-1946 (Frunzetti, P. II) <— comunicabil sau fr. communicabilite; comunicant, -ă adj. „care comunică; (fiz.; în sintagma vase -e) sistem de tuburi sau de vase care comunică între ele, astfel încât lichidul dintr-un vas se ridică la același nivel în toate celelalte”, s.m., s.f. „persoană care comunică ceva; persoană care dă răspunsul la o anchetă lingvistică” 1896 (ȘDU1) < fr. communicant; comunicare s.f. „acțiunea de a comunica și rezultatul ei, înștiințare; prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții personale într-o COM£/R 148 COMUT/4 problemă științifică” 1829 (CR, 170) <— comunica, cu sensuri după fr. communication', comunicarisi vb. (înv.) „a comunica” 1829 (Tăutu, S. 256), var. cuminicarisi < fr. communiquer, încadrat în clasa derivatelor în -arisi', var. cuminicarisi, prin românizare după cumineca', comunicat s.n. „înștiințare oficială specială, difuzată prin presă scrisă sau audio-vizuală” 1826 (Golescu, î.) < fr. communique', comunicat/v adj. „care intră ușor în legătură cu ceilalți, sociabil; care se transmite ușor de la o persoană la alta” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. communicatif, comunicativitate s.f. (abstr.) 1871 (Eminescu, O. XVI, 38) <— comunicativ', comunicație s.f. „înștiințare, informare; mijloc de comunicare între puncte diferite” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. comunicațiune < pol. kommunikacja, ulterior fr. communication, lat. neol. communicatio, -onem', comunicatul vb. (înv., Trans.) „a comunica” 1787 (Decret or. bis.) < magh. kommunikăl', comunicator, -toare adj., s.m., s.f. „care comunică (bine)” 1869 (Hasdeu, Pub. P. I 163), var. (înv.) comunicător < fr. communicateur sau comunica', electrocomunicație s.f. „procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice” 1953 (DT) <— electro- + comunicație', incomunicabil adj. „care nu poate fi comunicat” 1848 (Negulici, V.) < fr. incommunicable', incomunicabilitate s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. incommunicabilite', intercomunicație s.f. „comunicare reciprocă” 1939 (Enc. tehn. I) < fr. intercommunication', necomunicabil adj. „care nu poate fi comunicat” 1880 (Eminescu, O. XI, 112) <— comunicabil', necomunicativ adj. (despre oameni) „care nu comunică ușor cu ceilalți, nesociabil” 1896 (Dobrogeanu-Gherea, O. III, 283) <— comunicativ', radiocomunicație s.f. „transmiterea unor semnale sau a unei emisiuni cu ajutorul undelor electromagnetice” 1949 (LTR1) < fr. radiocommunication', telecomunicație s.f. „transmitere la distanță a unor sunete, semne sau imagini prin telefonie, telegrafie, televiziune etc.” 1949 (Contemp. nr. 120, 10/3) < fr. telecommunication. Dublet etim.: cumineca. Cf. coman, excomunica. COMLR adj. (Dobr., despre oi, vite) „de culoare închisă; roșcat - fonce, noir; roux” 1885 (H. II 298), var. comor, comur. Tc. dial. komur (lit. kdmilr) Drimba, CE, 61-62, Suciu, CRT, 56-57. Forma comor, intepretată de autorii DER și DEX ca un cuvânt independent cu sensul „varietate a unei rase de oi caracul, cu lână maro-roșcată”, este de fapt o variantă a lui comur °. COMUT4 vb. „a schimba legăturile unei porțiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice; (jur.) a schimba o pedeapsă mai grea cu una mai ușoară; (mat.) a înlocui reciproc elemente fără a modifica rezultatul final; (lingv.) a substitui un element prin altul de aceeași categorie - commuter” 1885 (forma comutare, Cimpoiul 115, 28). Fr. commuter, împr. din lat. commutare „a schimba, a înlocui” (< con- + mutare „a schimba, a înlocui, a muta”). Fam.: comutobil adj. „care poate fi comutat” 1868 (Barcianu, V.) < fr. commutable’, comutativ adj. „(jur.) care este supus la schimb; (despre relații, în matematică, logică) independent de ordinea elementelor” 1896 (ȘDU1) < fr. commutatif, comutativitate s.f. „proprietate a unei relații sau a unei operații matematice de a fi independentă de ordinea elementelor pe care le conține” 1962 (DER) < fr. commutativite sau <— comutativ', comutatoare s.f. „mașină electrică folosită pentru transformarea curentului alternativ în curent continuu și invers” 1949 (LTR1); comutator1 adj. (jur., despre acte, hotărâri) „prin CON 149 CON/1C care se comută o pedeapsă” 1936 (DA) < fr. commutateur', comutator2 s.n. „dispozitiv pentru închiderea sau deschiderea rețelei prin care trece un curent electric sau pentru schimbarea direcției lui, întrerupător” 1857 (Marin, F. 299) < fr. commutateur’, comutație s.f. „totalitatea operațiilor de conectare și de deconectare a liniilor unei legături telefonice; proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a unei mașini electrice; (jur., rar) înlocuirea unei pedepse mai grele cu una mai ușoară” 1847 (scris commuUție, Heliade-Rădulescu, Speronare, 106), var. comutațiune < fr. commutation’, incomutabil adj. „care nu e comutabil” 1848 (Negulici, V., cu sens jur.) < fr. incommutable’, incomutabilitote s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. incommutabilite’, necomutabil adj. (jur.) „care nu poate fi comutat” 1936 (DA) <— comutabil. Cf. imuabil, muta, permuta. CON s.n. „suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă și pe un punct fix exterior; corp geometric mărginit de o asemenea suprafață și de un plan; fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroși solzi lemnoși, care reprezintă florile mascule sau femele; un fel de scoică din mările tropicale - cone” c.1800 (Gheom.-Trigon., 122v). Ngr. Kaji'o? (< v.gr. kiovos', inițial „fruct al pinului”, cu sensul geometric apărut încă din v.gr.), fr. cone (împr. din lat. conus < v.gr. Kujuof). Fam.: canic adj. „de forma unui con” 1832 (AR) < fr. conique’, conifer adj., s.n. (bot.) „(arbore) cu fructe în formă de con” 1850 (Brezoianu, A. 418) < lat. neol. conifer (< conus „con” + -fer < ferre „a purta, a produce”), fr. conifere (împr. din lat. conifer)’, conoZd adj., s.m. (geom.) „(suprafață) cu forma de con” 1843 (Kretzulescu, A.) < fr. conoide (< v.gr. Kiwoftdijs' < kowo$’ „con” + eîdo? „aspect, înfățișare”); conoidal adj. (geom.) „care are forma unui con” 1960 (LTR2 VI, 7) < fr. conoidal’, conicitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) < it. conicită, fr. conicite sau <— conic. CONAB/U adj. (înv.) „roșu-închis - rouge fonce” 1817 (var. cunabui, Foaie de zestre, apud ȘIO II/l 149), var. canăbxu, cănăbiu. Tc. (înv.) kunabi, hunnabi < hunnap, hiinnap „Ziziphus jujuba (arbust exotic originar din Asia)”. CON/1C s.n. „casă boierească, la țară; (înv.) reședința unui funcționar înalt (turcesc), reședința unui prefect, a unui administrator, localul vămilor; loc de popas; distanța dintre un popas și altul; (Munt., Olt.) repaus, pauză de masă (în timpul lucrului la câmp), perioada de lucru la câmp dintre două mese; locuință ciobănească, staul - manoir; (vieilli) residence d’un haut fonctionnaire (turc), d’un prefet, d’un gerant, etc., douane; (lieu) de repos, halte, relais, poște; (Munt., Olt.) repos pendant Ies travaux champetres, repas, intervalle entre deux repas pendant Ies travaux champetres; logement de berger, cabane, etable” 1634 (DRH B). Tc. konak „(loc de) popas, distanța de la un popas la altul (etapă); casă de oaspeți, reședință” (< konmak „a poposi”). Fam.: conacc/u s.m. (înv.) „persoană însărcinată cu pregătirea locului de popas al domnitorului sau al unor oaspeți de seamă; tânăr călare în alaiul nunții, colăcar” 1709 (Uricariul VIII, 236/21) < tc. konakți (cu sensul „tânăr călare în alaiul nunții”, după conăcar)’, conăcar s.m. „(înv.) persoană însărcinată cu pregătirea locului de popas al domnitorului sau al unor oaspeți de seamă; (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care îl CON/1R 150 CONCEDIU însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă, colăcar” 1676 (doc. de la Antonie Ruset, apud Melchisedec, H., 55), var. conoc&r <— conac, cu sensul „tânăr călare în alaiul nunții” după olăcar, colăcaf (DA) sau cu referire la pregătirea mesei de nuntă, forma colăcar{ fiind în acest caz secundară (TDRG, SDLR); conăcaș s.m. „fiecare dintre cei doi flăcăi călări care îl însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă, colăcar” 1896-1913 (Rădulescu-Codin, L. P. I), var. conocaș <— conăcar, cu substit. sufixului, cf. și olăcaș, colăcaș id.; conăcărze s.f. „orație de nuntă” 1885 (H, X 506), var. conocăne <— conăcar, conăcășZe s.f. „orație de nuntă” 1889 (Sevastos, N.), var. conocășie conăcaș-, conăceală s.f. „oprire, popas” 1870 (Costinescu, V.) <— conaci; conace! s.n. „mâncare bună, mâncărică” 1885 (Teodorescu, P. P.); conăcer s.m. „fiecare dintre cei doi flăcăi călări care îl însoțesc pe mire, în ziua nunții, când pleacă după mireasă, colăcar” 1936 (DA) <— conăcar, infl. de colăcer, olăcer, conăcerZe s.f. „orație de nuntă” 1889 (Sevastos, N.) <— conăcer, conăcZ vb. (înv.) „a poposi, a înnopta undeva; a găzdui, a adăposti, a ospăta” 1696 (FN), var. coneci, conoci (vb. refl.) „a întârzia”; conăc/t s.n. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) <— conăci. CON/1R s.m. (Buc.) „creangă groasă - grosse branche” 1913 (corn. Tomiac, în DA). Ucr. konar. CONARUZ vb. (Buc.) „a învăța pe cineva, a povățui - enseigner, conseiller” 1913 (corn. Tomiac, în DA). Et. nec. CONCAS/4 vb. „a sfărâma un material solid în bucăți mici cu ajutorul unui utilaj - concasser” 1949 (LTR1). Fr. concasser (< lat. conquassăre „a zgudui, a zdruncina” < quassăre, intensivul lui quatere „a scutura, a clătina”, cu aceeași evoluție semantică, în fr., ca și verbul simplu c as ser). Fam.: concasar s.n. „mașină de sfărâmat materiale dure” 1898 (var. concaseur, Enc. rom.) < fr. concasseur. Cf. casant, concusiane. cască, scoate, discuta, percuta. CONCA s.f. „gen de moluscă marină având o cochilie mare bivalvă; cavitatea pavilionului urechii; acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului - conque” 1898 (Cerne, D. M. I s.v. buccina), Fr. conque, lat. neol. concha „scoică, cochilie” (< gr. ro'yxrj), Cf. coch/lie, cohke, concoZd. CONCEDIU s.n. „interval de timp în care salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la serviciu; (înv.) notificare prin care proprietarul unei locuințe îi solicită locatarului să părăsească locuința - conge” 1832 (var. congedie s.f., AR), var. (înv.) congediu, concet, concede s.f. It. congedo < v.fr. congiet „autorizație de a pleca” < lat. commeâtus „trecere, loc de trecere, învoire, permisie” < commeâre „a circula, a călători” < con- + meăre „a trece dintr-un loc într-altul, a străbate”. Fam.: concedia vb. „a elibera dintr-o funcție un militar sau un salariat; a pofti pe cineva să iasă” 1844 (var. congediu, Bălcescu, P. A. 84) < fr. congedier (< v.fr. congeer. CONCEN/ 151 CONCEPE congier, probabil sub influența it. congedo)’, concediat s.n. (abstr.) 1936 (DA), var. (înv.) congediu. CONCENZ vb. (rar, înv.) „a nimici, a extermina, (refl.) a pieri - exterminer, perir” 1673 (Dosoftei, Ps.), var. (Trans.) concim. Construit pe baza v.sl. komcanu, part, verbului konicati „a sfârși” (< konici „sfârșit”) DA sau <— concenie „sfârșit” (< v.sl. komcanije), der. regresiv °. Fam.: concenie s.f. „sfârșit, pieire” (azi în expr. bată-te concenia! „bată-te norocul!”) 1560-1561 (Coresi, Tetr.) < v.sl. komcanije (< komcati „a sfârși”; concen/t1 adj. (Munt.) „nenorocit, afurisit” 1837 (Pann, E.); concen/t2 s.n. (abstr.) 1936 (DA);); concenitor adj. „care nimicește” 1760-1770 (Meșt. doft. 713); cancină2 s.f. (Mold.) „moarte, sfârșit”, atestat doar în imprecațiile bată-l concina, lovi-te-ar concinile 1860 (Alecsandri, Surugiul, în O. V) < v.sl. konîcina „sfârșit”. Cf. coneț. CONCEPE vb. „a imagina, a gândi ceva nou, a proiecta; a-și face o idee despre ceva; a procrea; (Trans., înv.) a redacta într-o formă inițială, de ciornă - concevoir; rediger, faire un brouillon” 1799 (lorgovici, Obs.), var. (înv.) concipe. Lat. neol. concipere „a prinde, a cuprinde”, de unde (mai ales în expr. concipere animă, mente) „a concepe” (< con- + capere „a prinde”), cu sensurile după fr. concevoir, germ, konzipieren. Forma cu -e-, prin românizare, după verbele moștenite începe, pricepe. Fam.: anticoncepțional adj., s.n. „(substanță, mijloc, procedeu) care împiedică fecundația” 1964 (ABC săn.) < fr. anticonceptionnel', concept s.n. „idee generală care cuprinde trăsăturile esențiale ale unui lucru (abstract sau concret), noțiune; ciornă, schiță” 1791 (var. conteptum, AA ist. III 1, 109), var. (înv.) conțzpt, (Mold.) conțQt < lat. neol. conceptns, conceptum, germ. Konzept, fr. concept', conceptacul s.n. „cavitate care cuprinde organele reproducătoare la unele specii de ciuperci și plante inferioare” 1871 (LM), var. conceptzcol < fr. conceptacle, lat. neol. conceptaculum „locul care conține sau unde se formează ceva, receptacul”; concept/bi! adj. „care poate fi conceput” 1871 (LM) < fr. conceptible ° H <— concept + -ibil DEX; concept/sm s.n. „școală literară spaniolă din secolul al XVII-lea, caracterizată prin abuzul de metafore neobișnuite, de cultul pentru alegorie și erudiție scolastică” 1943-1944 (Vianu, O. IV, 140) < fr. conceptisme, it. concettismo (< sp. conceptismo)', conceptual adj. „bazat pe concepte, abstract” 1871 (LM) < fr. conceptuel, it. concettuale', conceptual/sm s.n. „doctrină filozofică medievală care urmărea concilierea realismului cu nominalismul, prin recunoașterea existenței mentale a conceptelor” 1871 (LM) < fr. conceptualisme, it. concettualismo', conceptual/st, -ă adj., s.m., s.f. „adept al conceptualismului” 1871 (LM) < fr. conceptualisme, it. concettualista', conceptualiza vb. „a elabora un concept sau un ansamblu de concepte despre un subiect” 1927 (Lovinescu, Ist. Lit., III) < fr. conceptualiser, concepție s.f. „mod de a concepe, ansamblu de idei despre un anumit subiect; procreare” 1822 (Bobb, DRLU), var. (înv.) concepțiune < lat. neol. conceptio, -onem, fr. conception’, concepat s.n. (abstr.) 1874 (Odobescu, O. C. II, 386); concepțional adj. (rar) „referitor la concepție (în sens abstract și biologic); care ține de concepte” 1936 (Călinescu, O. E. II) < fr. conceptionnel, it. concezionale', concepțion/'st s.m. (înv.) „persoană care concepe un proiect important” 1899 (hapax Sbiera, F. S.) <— concepțiune + -ist', concipia vb. (Trans., înv.) „a redacta în ciornă, a formula” 1905 (Alexi, W.) < lat. neol. concipere, germ, konzipieren', contracept/v adj., CONCERN 152 CONCERT s.n. „(metodă sau produs) care împiedică fecundația, anticoncepțional” 1975 (MED) < fr. contraceptif, engl. contraceptive (< contraception, cu substit. sufixului); contract'pție s.f. „procedură de evitare a fecundării” 1975 (MED) < fr. contraception (< engl.), engl. contraception (< contra- + [con]ceptionf, inconcept/bil adj. „de neconceput” 1921-1930 (Ralea, Studii de sociologie, în S. IV, 306) <— conceptibil, după fr. inconcevable’, preconcepție s.f. „prejudecată; (psihol.) fază incipientă în procesul de formare a conceptelor, la copil” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.), var. preconcepțiune < fr. preconception\ preconceput adj. (despre idei sau păreri) ..admis, adoptat dinainte, fără o cercetare sau o experimentare prealabilă” 1847 (FM) pre- + conceput, după fr. precauția supraconceptuul adj. (rar) „care depășește nivelul conceptelor” 1927 (Ralea, S. II, 82) conceptual. Cf. conțop/st, începe, pricepe, încăpea, accepta, capacitate, capta, captiv, capțias, accepta, excepta, intercepta, recepta, susceptibil. CONCERN s.n. „organizare a mai multor întreprinderi independente într-o unitate economică - consortium” 1871 (Hasdeu, Pub. P. II, 310). Germ. Konzern (< engl.), cu pronunție etimologizantă: engl. concern „grijă, interes”, de unde „afacere, companie” < to concern „a se referi la, a privi, a interesa” < lat. med. concernere id. < con- + cernere „a cerne, a distinge, a discerne, a observa”. Cf. cerne, concernent, discerne. CONCERNENT adj. (rar, înv.) „referitor la - concernant” 1871 (LM), var. concermnte. Fr. concernant, adaptat formal după lat. concernens, -ntem (part. prez, al lui concernere „a se referi la, a privi”). Cf. cerne, concern, discerne. CONCERT s.n. „piesă muzicală amplă scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament de orchestră; manifestare publică în care sunt interpretate lucrări muzicale; (fig.) acord între mai multe entități în vederea realizării unui obiectiv - concert” 1806 (Beldiman, Alexii), var. conțert. Fr. concert (< it.), germ. Konzert, it. concerto (inițial „acord, înțelegere, armonie” < concertare „a organiza ceva împreună”, împr. din lat. concertare „a concura, a rivaliza” < con- + certare „a se lupta, a rivaliza”, inițial termen juridic cu sensul „a încerca să obțină o decizie, a dezbate”, intensiv al iui cernere „a cerne; a judeca, a decide” DELL). Fam.: concerta vb. „a încheia un acord în vederea unui scop comun; a susține un concert” 1847 (FM) < it. concertare, fr. concerter, concertant, -ă adj. (muz., în expr. simfonie -a) „care are caracter de concert”, s.m., s.f. „concertist” 1871 (LM) < it. concertante, fr. concertant:, concertat adj. „care rezultă dintr-o înțelegere, dintr-o planificare comună” 1864 (Hasdeu, M.) < fr. concerte (part, lui concerterf, concertznă s.f. „instrument muzical asemănător cu acordeonul, cu fețele laterale hexagonale” 1961 (DN1) < fr., engl. concertina (instrument inventat de sir Charles Wheatstone în 1829); concertzno s.n. „compoziție muzicală mai scurtă decât un concert; instrumente solistice din concerto-grosso” 1962 (DER) < it. concertino’, concertist s.m. „solist într-un concert” 1871 (LM) < it. concertista, fr. concertiste-, concertistă s.f. 1871 (LM) <— concertist’, concertzstic adj. „de concert” 1984 (Cioculescu, I. C.); concertmaistru s.m. „primul violonist (sau alt instrumentist) al unei orchestre simfonice, care are și rol de coordonare” CONCHETĂ 153 CONCI 1966 (DN2) < germ. Konzertmeister, concerto s.n. „concert”, mai ales în expr. ~ -grosso „compoziție orchestrală de virtuozitate compusă din mai multe părți, în care un grup de instrumente soliste cântă alternativ, în dialog, cu întreaga orchestră” 1912 (Caragiale, O. IV, 181) < it. concerto\ concertul vb. „a concerta” 1830 (I. Văcărescu, P.) < fr. concerter. adaptat la verbele în -wz; deconcert s.n. (hapax Protopopescu - Popescu, N. D., suspect) „neînțelegere, stricare a unei armonii (muzicale)” 1862 <— deconcerta 0II <— de- + concert DLR; deconcerta vb. „a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă siguranța de sine” 1861 (Filimon, Nuv.), var. (înv.) desconcerfa < fr. deconcerter „a strica o armonie, o înțelegere, a face să-și piardă siguranța de sine”; deconcertant adj. „care deconcertează” 1921 (Topîrceanu, P. O.) < fr. deconcertant. Cf. cerne, certa, cert, crimă, decerna, decret, discerne, discret, discrimina, excrement, secret. CONCHETĂ s.f. (înv., rar) „cucerire - conquete” 1863 (Alecsandri, O. VI). Fr. conquete. inițial part. fem. al v.fr. conquerre (= conquerir) „a cuceri” < lat. târzie conquaerere. part, conquaesitus = conquîrere „a căuta peste tot, a aduna” < con- + quaerere „a căuta, a cere”. Fam.: concherant, -ă adj., s.m., s.f. (înv., rar) „cuceritor” c.1832 (I. Golescu, Cond. III, 12Ir), var. (înv.) concuer^nt < fr. conquerant (< conquerir „a cuceri”, refacere a v.fr. conquerre < lat. conquaerere). Cf. cuceri1, conchistă, cere, chestiune, chestor, chetă, achiziție, anchetă, inchiziție, percheziție, rechiziție. CONCHESTĂ s.f. (înv., rar) „cucerire (mai ales amoroasă) - conquete” c.1832 (var. conquxstă. I. Golescu, Cond. III, 12Ir), var. concxstă. concuxstă. It. conquista (< conquistare „a cuceri” < lat. conquîsitare. intensivul lui conquîrere „a căuta să adune, a căuta peste tot” < con- + quaerere „a căuta, a cere”), sp. conquista. Fam.: conchistador s.m. „aventurier spaniol plecat să cucerească teritorii în America, imediat după descoperirea acestui continent” 1858 (var. conchistator, Filimon, O. I, 269) < sp. conquistador, probabil intrat prin fr.; var. conchistator < it. conquistatore\ o formă confistadar este atestată la 1782 (Dumitrache, I. 427), însă cu sensul „cuceritor, cotropitor” (referitor la turci). Cf. cuceri1, conchetă, cere, chestiune, chestor, chetă, achiziție, anchetă, inchiziție, percheziție, rechiziție. CONCI s.n. „cerc de lemn, de lână împletită, de metal etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care îl purtau femeile pe creștetul capului sub basma; coc; broboadă; moț la unele păsări; (la plută) chingă; pământ pus în jurul unei vrane pentru a înlesni turnarea vinului - chignon; mouchoir de tete; huppe; liure du radeau; improvisation en glaise qu’on fait autour de la bonde d’un tonneau, afin de verser le vin plus facilement” c.1650 (Anon. Car.), var. (Brașov) coanei. Magh. konty „scufie, coc, moț”. Fam.: conciat adj. „cu conci” 1879 (var. conț^t. CDED, II, 492, suspectă după DA); concietară s.f. „pieptănătură cu conci” 1890 (Marian, Nu. 762); conciolat adj. (despre fete) „cu conci” 1884-1899 (Alexici, L. P. I, 211), posibil ^conciurat (*- pl. conduri) °, sau după magh. kontyolt „în formă de pieptene” DA; conciuteț s.n. (dim.) 1900 (Mat. folk. I, 485); canciură s.f. „conci” 1936 (DA), singular refăcut din pl. conduri. CONCILU 154 CONCMV CONCILI/1 vb. „a pune de acord, a înlătura divergențele dintre două sau mai multe păreri, idei, persoane - concilier” 1846 (Laurian, F. 139). Fr. concilier, lat. neol. conciliare „a aduna la un loc, a atrage de partea sa. a face prieten” (< concilium „adunare, reuniune”, derivat cu prefixul con- de la baza cal- a verbului calare „a convoca, a chema”). Fam.: conciliabil adj. „care se poate împăca cu ușurință; necontradictoriu” 1871 (LM) < fr. conciliable', conciliant adj. „împăciuitor” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) < fr. conciliant', conciliator adj. „care conduce la împăcare” 1865 (Uricariul X, 368) < fr. conciliateiir, conciliatorism s.n. „atitudine conciliatoare, împăciuitorism” 1959 (SMFC, I) <— conciliator, conciliație s.f. „conciliere” 1852 (Bălcescu, M.V.), var. conciliațiune < fr. conciliation, lat. neol. conciliatio, -onem', inconciliabil adj. „care nu se poate concilia, împăca” 1848 (Negulici, V.) < fr. inconciliable', ireconciliabil adj. „cu care nu te poți împăca, care nu se pot împăca” 1870 (Eminescu, O. IX) < fr. irreconciliable', neconciliabil adj. (despre idei, concepții) „care nu pot fi puse în acord” 1899 (Sbiera, F. S.) <— conciliabil', reconcilia vb. „a se pune (din nou) de acord” 1846 (Laurian, F.) < fr. reconcilier, reconciliabil adj. „care poate fi reconciliat, împăcat” 1876 (LM) < fr. reconciliable', reconciliație s.f. (înv.) „împăcare” 1847 (var. reconsili&ție, Teulescu, L), var. (înv.) reconciliat, iun e < fr. reconciliation. Cf. conciliu, intercala, nomenclator, ar. cărător. CONCILIU s.n. „adunare a reprezentanților înaltului cler al unei confesiuni creștine, în care se iau hotărâri privitoare Ia dogmă, morală sau disciplină ecleziastică - concile” 1830 (var. concxlie s.f., în forma concilia AR; 1791 în forma concHium/conțilium status, AA ist. III, 1, 132), var. (înv.) conț\liu{. Lat. neol. concilium „adunare, reuniune”, derivat cu prefixul con- de la baza cal- a verbului calare „a convoca, a chema”. Fam.: conciliabul s.n. „consfătuire secretă între oameni care plănuiesc ceva” 1871 (LM) < fr. conciliabule, lat. neol. conciliabulum „loc de întrunire; adunare” (< conciliare ..a aduna la un loc, a atrage de partea sa” < concilium'). Cf. concilia, intercala, nomenclator, ar. cărător. CONC/NĂ1 s.f. (înv.) „joc de cărți - jeu de cartes” 1863 (var. contxnă, Filimon, Ciocoii), var. concina'. Ngr. icoi'Tatua, probabil împr. din ven. concina Babiniotis. CONC/S adj. „exprimat pe scurt, în puține cuvinte -- concis” 1832 (Cornelii 236a, apud TDRG’), var. (înv.) concxz. Fr. concis, lat. neol concisus „tăiat, scurtat", part. perf. al verbului concidere „a tăia (în bucăți)” < con- + caedere „a tăia”. Fam.: concizie s.f. (abstr.) 1848 (var. conciziune, Negulici, V.) < fr. concision. Cf. circumcide, decide, incizie, precis, ucide. CONCL/4V s.n. „(bis.) locul unde se închid cardinalii după moartea unui papă, pentru a-1 alege pe succesorul acestuia; (p. ext.) adunare a cardinalilor pentru alegerea unui nou papă; (fig.) adunare secretă - conclave” 1830 (var. înv. concava s.f., AR 460). Lat. neol. conclaue, inițial „cameră încuiată cu cheia” (< con- + clauis ..cheie”), fr. conclave. CONCLEDE 155 CONCORD/1 Cf. cheie, cheotoare, capiclariu, cavilă, clavecin, claviatură, clavicurd, claviculă, clavir, încheia. CONCLf/DE vb. „a exprima rezultatul unui șir de raționamente - conclure” 1856 (Russo, S.). Lat. neol. concludere „a închide, a încheia, a conclude” (< con- + claudere „a închide” < clău-, bază prezentă și în clăuis „cheie”, clăuus „cui, piron”). Fam.: concheia vb. (înv.) „a conclude” 1794 (Calendariu) < lat. neol. concludere, refăcut după încheia', conchide vb. „a conclude” 1846 (Laurian, F.) < lat. neol. concludere, românizat după închide (< lat. includere)', concludent adj. „relevant, convingător” 1868 (Barcianu, V.) < lat. neoL concludens, -ntem (part. prez, al lui concludere), cu sensurile fr. concluant', conclus s.n. (jur., înv., Trans., Buc.) „decizie (a unei adunări)” 1861 (Barițiu, C.), pronunțat și concluz < lat. neol. conclusum (part, lui concludere)', conclusiv adj. „care constituie o concluzie; (gram., despre conjuncții) care introduce o concluzie; (înv.) concludent” 1822 (var. concluzw, Diaconovici-Loga, Gr. rom.) < fr. conclusif, concluzie s.f. „încheiere a unui șir de raționamente; ultima parte a unei lucrări, care cuprinde rezultatele acesteia” 1787 (M. Cantacuzino, G. 223), var. concluziune < lat. neol. conclusio, -onem, fr. conclusion', concluziona vb. „a conchide” 1968 (Hristea, PE) <— concluzie', neconcludent adj. „care nu este concludent” 1923 (Arghezi, O. V, 253) concludent. Cf. claus, claustra, clauză, cloazan, closet, deschide, exclude, include, închide, ocluziane, recluziune. CONCO/D, -Ă adj., s.f. „(s.f.) curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește, sprijinindu-se pe punctul fix; (adj., despre linii) care are această formă - conchoîde” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 87). Fr. conchoîde (< gr. KoyxoecSijs' „de forma unei cochilii” < ko'/xt], xoyx0? „cochilie” + el Sos' „formă”). Fam.: concoidal adj. „(în formă) de concoidă” 1942 (M. enc. agr. IV) < fr. concho'idal. Cf. cochilie, cohke, cancă, cangiu. CONCOMITENT adj., adv. „care însoțește un fenomen, care se produce în același timp cu altceva - concomitant” 1871 (var. înv. concomitent, LM). Fr. concomitant < lat. med. concomitans, -antem, part. prez, al verbului concomitari „a întovărăși” < con- + comitari „a însoți” < comes, comitem „însoțitor”. Finala -ent se explică prin analogie cu cazurile în care fr. -ant corespunde lat. -ens, -entem. Fam.: concomitentă s.f. (abstr.) 1871 (var. înv. concomitență, LM) < fr. concomitance. Cf. comis1, camite1, comitativ, comitivă, comiții, conetabil, cânte, chimet. CONCORD/1 vb. „a fi în acord cu, a corespunde; (tranz., doar la Eminescu) a face să corespundă, a potrivi, a pune în acord - concorder; faire concorder, mettre d’accord” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. concorder, împr. din lat. concordare < concors, -ordem „în deplin acord” < con- + cor, cordis „inimă”. Fam.: concordant adj. „care corespunde, care e în acord cu” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 325) < fr. concordant', concordanță s.f. „acord, potrivire, conformitate” 1787 (Văcărescu, Gr.) < fr. concordance, it. concordanza', concordat s.n. „tratat încheiat de papă cu un alt stat, pentru stabilirea statutului și privilegiilor Bisericii Catolice în respectivul stat; CONCREDE 156 CONCUB/NĂ (jur.) contract încheiat sub controlul justiției, între un comerciant insolvabil și creditorii lui” 1838 (FL, 83) < lat. neol. concordatum „acord, tratat”, fr. concordat', concordatar s.m. „comerciant insolvabil care a obținut un concordat”, (adj., rar.) „de concordat” 1887 (Cod. Comerc.) < fr. concordataire’, concordie s.f. „unire deplină în sentimente, bună înțelegere, armonie” 1830 (AR 301), var. (înv., rar) concordă < lat. neol. concordia, fr. concorde', concord/sm s.n. „concepție care caută să pună de acord învățătura biblică cu rezultatele științei” 1945 (D. filos.) < fr. concordisme', concordzst, -ă adj., s.m., s.f. „adept al concordismului” 1978 (DNJ) < fr. concordiste', neconcordant adj. „care nu este în concordanță cu ceva” 1893 (Slavici, O. XII, 369) <— concordant', neconcordanță s.f. „nepotrivire, lipsă de concordanță” 1877 (Columna VIII) *— concordantă, Cf. acord, acordeon, cord, curaj, discorda, mizericordie, racorda, record, recorder. CONCREDE vb. (Trans., înv.) „a încredința cuiva ceva (un bun, o sarcină etc.) - confîer” 1871 (LM). Lat. neol. concrederc (< con- + credere „a încredința, a se încrede, a crede”). Cf. crede, acredita, creanță, credenț, credențional, credit, credo. CONCRET adj. „care poate fi perceput prin simțuri, existent într-o formă materială; precis, determinat - concret” 1804 (Teol. dogm. I, 327). Fr. concret, împr. din lat. concretus „închegat, solid”, part, verbului concrescere „a se forma prin creștere, a se condensa, a se închega” < con- + crescere „a crește”. Fam.: concretețe s.f. (abstr.) 1941 (Călinescu, Ist. lit. rom.) < it. concretezza', concretitadine s.f. (abstr.) 1897 (Stere, Pub. 247); concretiza vb. „a înfățișă ceva în mod concret; a (se) materializa, a (se) realiza în mod practic” 1887 (var. grafică concretiza, Șăineanu, S.) < fr. concretiser, concretizator adj. (rar) „care concretizează” 1915 (Densusianu, O. I, 415) <— concretiza', desconcretizat adj. (rar) „lipsit de elemente concrete” 1911 (Lovinescu, O. IV, 417) <— concretizat, Cf. concrețiane, crește, crea1, creol, crescendo, creștet, croasant, increment. CONCREȚIENE s.f. „(geol.) agregat mineral format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui coip străin; (anat.) produs solid patologic într-un țesut viu, calcul; solidificare, agregare - concretion” 1840 (Poenaru - Aaron - Hi 11, V. I, 326). Fr. concretion, împr. din lat. concretio, -onem „închegare, agregare”, format pe baza radicalului part, al vb. concrescere „a se forma prin creștere, a se condensa, a se închega” < con- + crescere „a crește”. Fam.: concreționa vb. refl, „a ajunge în stare de concrețiune” 1936 (DA) < fr. concretionner, concreționar adj. „care prezintă concrețiuni” 1963 (LTR' XII, 427) < fr. concretionnaire. Cf. concret, crește, crea1, creol, crescendo, creștet, croasant, increment. CONCUB/NĂ s.f. „femeie care trăiește cu un bărbat fără a fi căsătorită cu el -- concubine” 1812 (Șincai, Hr.). Lat. neol. concubina (< concubăre „a dormi alături” < con- + cubăre „a zăcea, a sta culcat”, intensiv al lui [in}cumbere „a se sprijini; a se apleca spre ceva”, cu care are în comun tema de perf. cubui și de part, cubitus), fr. concubine (împr. din lat. concubina). Fam.: concubin s.m. „bărbat care trăiește cu o femeie fără a fi căsătorit cu ea; (înv., rar) bărbat care are raporturi homosexuale cu alt bărbat” 1812 (Șincai, Hr.) < lat. CONCUPISCENT 157 CONDztC1 concubinus (< concubăre). fr. concubin (împr. din lat. concubinus) sau concubină'. concubinaj s.n. „conviețuire în afara căsătoriei” 1846 (var. înv. concubinei ic Negulici, E. II, 198) < fr. concubinage’. concubinar s.m. „bărbat care trăiește în concubinaj cu o femeie” 1870 (Costinescu, V.) < fr. concubinaire (împr. din lat. med. concubinarius)'. concubinat s.n. (Trans., Buc.) „concubinaj” 1871 (LM) < lat. concubinatus. Cf. cubzculum, cuib, scula, decubzt, inczzb, incuba. incumba, sucomba. CONCUPISC/TNT adj. (livr.; despre oameni) „cu înclinații către plăceri senzuale - concupiscent” 1871 (LM). Fr. concupiscent (împr. din lat. concupiscens. -entem. part. prez, al vb. concupiscere „a dori cu ardoare”, derivat parasintetic intensiv de la cupere „a dori”), it. concupiscente. Fam.: concupiscență s.f. (livr.) „înclinație către plăceri senzuale” 1871 (LM) < fr. concupiscence (împr. din lat. concupiscent ia „dorință arzătoare”), it. concupiscenta. Cf. cupzd. CONCURA vb. „a se întrece pentru atingerea aceluiași scop sau câștig, a rivaliza; a contribui la crearea unei situații, a converge-- concourir” 1818 (Petrovici, Ped.), var. concurge. Fr. concourir (împr. din lat. concurrere „a alerga împreună; a alerga unul împotriva altuia, a se ciocni, a se înfrunta; a se întâlni, a coincide” < con- + currere „a alerga”). Var. concurge < lat. concurrere. prin românizarea radicalului. Fam.: concurent, -ă adj., s.m. și f. „care se află în rivalitate; care contribuie la o acțiune comună” c.1832 (L Golescu, Cond.) < fr. concurrent (împr. din lat. concurrens. -entem. part. prez, al lui concurrere)'. concurență s.f. „competiție, luptă, rivalitate” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) concurxnță < fr. concurrence (împr. din lat. med. concurrentia < concurrens. -entem. part. prez, al lui concurrere)'. concurențiat adj. „în care intervine concurența” 1978 (DNJ) < fr. concurrentieb. conczzrs s.n. „întrecere, rivalitate; colaborare, convergență” 1787 (Rând, jud.), var. înv. concurșum < germ. Konkurs (< lat. concursus „alergare împreună; întâlnire”, substantiv creat pe baza temei participiale concursus a vb. concurrere). reîmprumutat mai târziu din fr. concours'. var. concurșum. sub influența pronunțării magh. a lui 5 latin; teleconczzrs s.n. „concurs televizat” 1970 (Form. cuv. I) <— tele-2 + concurs. Cf. czzrge, corzdă, coridor, corsar, corso, curantă, curând, curent1, curier, currzculum, carsă1, curs/v, cursor, cartier, aczzrge (Addenda), decurent, deczzrge, disczzrs, exczzrsie, incursizzne, intercurent, parczzrge, precursor, reczzrge, recurent. CONCUSIENE s.f. (livr.) „percepere ilegală de impozite, taxe sau contribuții, făcută în mod abuziv - concussion” 1871 (LM). Fr. concussion. împr. din lat. concussio. -onem „zguduire, cutremur; tulburare, agitare; stoarcere de bani prin amenințări”, derivat creat pe baza temei part, concussus a vb. concutere „a zgudui, a agita; a înspăimânta; a estorca” < con- + quatere „a scutura, a izbi; a bate, a sparge; a tulbura, a agita”. Fam.: concusionar s.m. „funcționar vinovat de concusiune” 1871 (LM) < fr. concussionnaire. Cf. discuta, percuta, scoate, cască. COND/1C1 s.n. „compoziție poetică religioasă, constând dintr-o strofă repetată la începutul și la sfârșitul unui imn - cantique” 1682 (Dosoftei, V. S., oct.). COND/4C2 158 CONDEI Slavon kondaku < m.gr. Ko^răKLoi\ propriu-zis „bastonaș” (în jurul căruia se putea rula un sul de pergament), dim. lui Koi'ra(< kci/to? „țepușă, par” (< Kei'Teîv „a împunge”). Cf. condac2, centru. COND/1C2 s.n. „(mii., înv.) patul puștii; (tehn., Mold.) brațul, mânerul fierăstrăului - crosse de fusil; manche d’une scie” 1886 (Barcianu, D.). Ngr. Koi/raKi (< m.gr. kovtcikloi^ dim. lui Koi'rag„tija unei sulițe, par” < koi'tos' id. < Keweîi' „a împunge”) SDLR, CDER 2329, TDRGJ, posibil intrat prin tc. (înv. și diaL) kondak (= kundak) CDED II 568, CADE, CDER 2329, Suciu, IT II, 269, TDRG3 sau bg. kondak DA. Cf. condac1, centru. CONDAMN/1 vb. „a stabili o pedeapsă printr-o sentință judecătorească; (p. ext.) a dezaproba, a blama; (p. anal.) a închide permanent, a zidi o ușă, o fereastră etc. - condamner” 1789 (Rând, crim.), var. (Mold.) condemnz. Fr. condamner, împr. din lat. condemnare (< con- + damnare „a osândi” < damnum „pagubă, prejudiciu”); -a- în radical refăcut încă din franceza medie după verbul de bază damnare. Var. condemna, după lat. condemnare. Fam.: condamnabil adj. „care se cuvine să fie condamnat, dezaprobat” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) condemn&bil < fr. condamnable', var. condemnabil, după lat. condemnabilis', condamnat, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) condamnat(ă)” 1848 (Negulici, V.); condamnație s.f. (abstr., înv.) 1858 (Ralet, Suv.), var. condamnațiune, condemnațiune < ff. condamnation’, var. condemnațiune, după lat. condemnatio, -onem', necondamnabil adj. „care nu e de condamnat” 1931 (CADE) condamnabil. Cf. daună, damna, indemniza. C0NDĂ s.f. (Trans., rar) „turmă de porci - troupeau de cochons” 1847 (var. cu/76fâ, Pann, P. V.). Magh. konda. Fam.: condac3 s.m. (rar) „porcar la curțile domnești” 1906 (Viciu, GL) <— condaș, cu substit. sufixului; condaș s.m. „porcar; păstor de capre” 1888 (Alexics, Magy. el.), var. condrztș „căprar” < magh. kondăs. CONDEI s.n. „(înv.; livr.) instrument de scris; (înv.) creion cosmetic; (reg.) unealtă pentru omarea ouălor de Paște; lopată din lemn folosită drept cârmă; limba meliței; acul albinei; (fig.) scriitură, caligrafie, stil; (înv.) paragraful unei condici de socoteli; birou de administrație; învoială; moment, clipă - instrument â ecrire (plume, crayon); crayon cosmetique; outil â decorer les ceufs de Pâques; barre d’un radeau; couteau de la broye, matraque; aiguillon (de l’abeille); ecriture, style; article d’un livre de comptes; bureau, administration; accord; instant” 1620 (Moxa, C.), var. condzu. M.gr. koi/8vXloi/ (< K6l'8uĂos, „încheietură, pumn strâns, proeminență osoasă”) TDRG, DA, CDER 2331 (în SDLR, DEX, caracterizat greșit ca ngr.), Mihăescu, IG, 124 (după care ar fi posibil și un intermediar slavon, soluție contrazisă de absența unui astfel de cuvânt în textele slave vechi). Redarea grupului -li- + vocală prin i arată că e vorba de un împrumut vechi (cf. perechea temei-temelie). Fam.: condeia vb. (înv.) „a împodobi cu condeiul” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. codeiv, condeiaș1 s.n. (dim., rar) 1936 (DA); condeiaș2 s.m. (înv.) „mânuitor al condeiului, CONDENSA 159 CONDESCENDENT scriitor' 1889 (Delavrancea, O. VI, 292); condeier s.m. (rar) „mânuitor al condeiului, scriitor’ 1948 (Contemp. nr. 113, 4/5); încondeia vb. „a trasa cu condeiul; a-și vopsi sprâncenele sau ochii cu condeiul; (fig.) a vorbi de rău pe cineva, a ponegri; a împodobi ouă de Paște” 1688 (Biblia); încondeiată s.f. „vopsea neagră pentru sprâncene” 1914 (Pamfile - Lupescu, Cr. 196) <— încondeia', încondeiat s.n. (abstr.) 1914 (Pamfile - Lupescu, Cr. 190); încondeietar adj. „care încondeiază” 1929 (DA) <— încondeia', încondeietoră s.f. „împodobire a ouălor de Paște; vrăji pentru vindecarea unui bolnav” 1893 (DDRF) <— încondeia. Cf. cond/l. CONDENSA vb. „(despre un corp sau o materie) a(-și) schimba starea de agregare din gazoasă în lichidă; a strânge, a acumula (electricitate); a (se) face mai dens, a (se) comprima; a rezuma - condenser” 1842 (Marin, Conv. geom.), var. (înv.) condese, condesi. Fr. condenser (împr. din lat. condensare „e comprima'’ < con- + densare „a strânge, a condensa” < densus „des”), lat. neol. condensare. Var. condesa, românizată după îndesa. Var. condesi, după îndesi. Fam.: condens s.n. „rezultat al condensării vaporilor; fenomen de infiltrare a apei, în combinație cu diverse specii de ciuperci, în peretele unei încăperi, igrasie” 1959 (LTR2) <— condensa (der. regresiv); condensabil adj. (fiz.) „care poate fi condensat” 1862 (Antonescu, D.) < fr. condensable', condensabilitate s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) < fr. condensahilite', condensant adj. (fiz.) „care condensează” 1871 (LM) < fr. condensant', condensare s.f. (chim., în expr. reacție de ~) „reacție prin care se formează legături noi între atomii unei molecule sau ai unor molecule diferite, prin adiție sau prin eliminare de atomi” 1949 (LTR1) < fr. condensation, germ. Kondensation, cu echivalarea sufixului; condensat s.n. (chim., tehn.) „fază lichidă obținută prin condensarea vaporilor” 1949 (LTR1) < fr. condensat, germ. Kondensat', condensator s.m., s.n. (fiz.) „aparat folosit pentru condensarea unei mase de vapori; sistem de doi conductori izolați, care servește Ia înmagazinarea de electricitate statică” 1870 (Costinescu, V.) < fr. condensateur; condensație s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hili, V. I, 327). var. (înv.) condensațiune < fr. condensation', condenser s.m., s.n. (fiz.) „recipient care servește la transformarea aburilor în lichid; dispozitiv al unui instrument optic care servește la concentrarea și dirijarea luminii într-o direcție determinată” 1891 (Poni, F. 164) < fr. condenseur (< engl. condenser < to condense < fr. condenser)', policondensare s.f. (chim.) „reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea unor produse secundare” 1963 (LTR2) < fr. polycondensation, germ. Polykondensation, cu echivalarea sufixului; ultracondensar s.n. „condensor de lumină cu care sunt dotate ultramicroscoapele” 1968 (LTR2) <— ultra1- + condensor, după engl. ultracondenser. Cf. des, dens. CONDESCENDENT adj. „care afișează o superioritate binevoitoare față de cineva - condescendant” 1840 (Poenaru - Aaron -- Hi 11, V. I, 327), var. condescendent. Fr. condescendant (împr. din lat. condescendens, -entem, part. prez, al lui condescendere „a coborî la nivelul cuiva” < con- + descendere „a coborî” < de- + scandere „a se urca”). Fam.: condescendentă s.f. „atitudine de superioritate concesivă față de cineva” 1840 (Poenaru - Aaron - Hi 11, V. I, 327), var. (înv.) condescindință < fr. condescendance; var. condescindință, prin românizare; condescznde vb. (rar, înv.) „a avea o atitudine binevoitoare față de o persoană inferioară ca rang social; a fi de acord în mod formal, a CONDICĂ 160 CONDIMENT concede” 1871 (LM) < lat. neol. condescendere „a coborî la nivelul cuiva” (cf., pentru sens, și fr. condescendre), cu finala modificată după verbele moștenite terminate în -inde < lat. -endere (prinde, vinde etc.). Cf. deștinge, descinde, ascendent, ascensiune, scanda, scară, scală. CONDICĂ s.f. „caiet pentru însemnări, note; registru de acte cu caracter juridic, contabil sau istoric; (înv.) dicționar; (înv.) colecție de decrete - cahier, carnet; registre, dossier; (vieilli) dictionnaire; (vieilli) code legislatif’ 1652 (var. condic, codic s.n., îndr. leg.), var. (înv.) codică „cod de legi”. Ngr. (înv.) KaH/nKa? (= Kd>&Ka£ < m.gr. KatSiKO^ < lat. codex, -icem „cod; registru”, inițial „butuc; tăbliță de lemn folosită la scris”). Formele cu -nd- sunt explicabile prin dubla valoare fonetică a grupului grafic -vr- în neogreacă ([d] și [nd]). Var. codic, codică < ngr. Kc68ucas\ Fam.: condicar s.m. „copist, arhivar” 1793 (Predetici, D. I, 63a, apud TDRG3), var. condec^r', condicăreasă s.f. „soția unui condicar” 1863 (Filimon, Ciocoii, 146) condicar, condicață s.f. „caiețel pentru însemnări; (înv.) carte de identitate a unui servitor; (înv.) legitimație a prostituatelor profesioniste” 1796 (Alecu Văcărescu, apud lorga, I. L. (XVIII), II. 487). Cf. cod. CONDICȚI^NE s.f. (jur., înv.) „acțiune juridică prin care o persoană reclamă restituirea unei datorii - condiction” 1870 (Costinescu, V.). Fr. condiction, lat. neol. condictio, -onem (< condicere „a conveni, a stabili în acord cu cineva, a reclama cuiva restituirea unui bun, fixând un termen” < con- + dîcere „a zice”). Cf. zice, dicta, dicție, condiție. CONDZL s.m. (anat.) „proeminență rotundă de la extremitatea unui os - condyle” 1843 (Kretzulescu, A.). Fr. condyle < gr. k6i'6uAo$- „vârf, proeminență”. Fam.: condilectomie s.f. „extirpare chirurgicală a unui condil” 1969 (D. med.) < fr. condylectomie (< condyle + -ectomie < gr. cKropp „îndepărtare prin tăiere” < < ck- „ex-” + repi/fti' „a tăia”); condilian adj. „referitor la un condil” 2007 (DEXI) < fr. condylien-, condiloid adj. „de forma unui condil” 1978 (DN3) < fr. condyloide-, condilam s.n. „tumoare benignă de origine inflamatorie sau infecțioasă a mucoasei ano-genitale” 1969 (D. med. I, 341) < fr. condylome (< gr. Ko^dvAcopa „umflătură, excrescență cărnoasă”); condilotomie s.f. „excizie chirurgicală a unui condil” 1969 (D. med.) < fr. condylotomie (< condyle + -tomie < gr. -ropla < -râpos' < Tcpi'ew „a tăia”, ropp „tăiere”); epicondil s.n. „apofiză a extremității inferioare a humerusului” 1969 (D. med.) < fr. epicondyle (< epi- < gr. em- „peste, deasupra” + condyle)', epicondilian adj. (anat.) „care aparține epicondilului” 1969 (D. med.) < fr. epicondylien', epicondilită s.f. (med.) „afecțiune inflamatorie caracterizată prin dureri la nivelul epicondilului” 1969 (D. med.) < fr. epicondylite. Cf. condei. CONDIMENT s.n. „ingredient care, adăugat unor produse alimentare, le conferă acestora un gust sau o aromă specifică, mai plăcută; mirodenie - condiment” 1830 (Vasici- Ungureanu, Antrop. 42). COND/NCĂ 161 CON DOLEANȚĂ Fr. condiment, împr. din lat. condimentam < condrne „a pune la conservat (fructe, legume), a da savoare” (probabil < condere „a pune la păstrare, a alcătui, a întemeia”). Fam.: condimenta vb. „a folosi condimente la pregătirea unei mâncăruri” 1927 (V. rom., nr. 5, mai); condimentar adj. (rar) „folosit drept condiment” 1955 (DLRLC) < fr. condimentaire. Cf. cond/t, abscons, ascunde. COND/NCĂ s.f. „parte a plugului, nedefinită mai precis - pârtie de la charrure” 1885 (H. III, 140). Et. nes., posibil transcriere greșită a unei forme ^condiucă (<— cotiugă „fiecare din cele două roți prin care se reazemă grindeiul plugului”, cu metateza foniei și inserția unei nazale) ° (DA: cf. coti(u)gă). COND/T s.n. (înv., de obicei la pl.) „fruct zaharisit, folosit și ca medicament - dragee(s)” 1760-1770 (Meșt. doft. 630). Ngr. koi/tito, ko^Slto (< fr.), fr. condit SDLR, inițial part, verbului v.fr. condir „a condimenta, a aromatiza”, împr. din lat. condire „a pune la conservat (fructe, legume), a da savoare, a îmbălsăma” (probabil < condere „a pune la păstrare, a alcătui, a întemeia”) // It. condito „condimentat; condiment” DA. Fam.: condztor s.m. (înv., Trans.) „cofetar” 1905 (Alexi, W.) < germ. Konditor (< lat. med. conditor < condire}, conditorze s.f. (înv., Trans.) „cofetărie” 1905 (Alexi, W.) < germ. Konditorei. Cf. condiment, abscons, asczznde. COND/ȚIE s.f. „fapt de care depinde realizarea unui lucru, împrejurare în care se petrece un fenomen, clauză a unei înțelegeri; circumstanță; stare (socială, juridică etc.) - condition” 1676 (lorga, SBD, 82), var. (înv.) condition s.n.. condițione, condițione. Lat. neol. condicio, -onem, inițial „convenție, formulă de înțelegere între două persoane” < conducere „a conveni, a stabili o învoială” (< con- + dlcere „a zice”), derivat în același mod (cu -ion- atașat radicalului cu vocală scurtă) ca și dicid „ordin, autoritate”, magh. kondicid, ulterior și fr. condition, germ. Kondition, it. condizione. Fam.: condiționa vb. „a supune unor condiții” 1799 (part, condiționat, Micu, L.) < lat. neol. condiționare, fr. conditionner, condițional, -ă adj., s.f., s.n. „supus anumitor condiții; (lingv.) (propoziție, mod) care exprimă condiția” 1828 (var. condițional, Heliade- Rădulescu, Gr. rom.), var. (înv.) condiciond, condiciund < fr. conditionnel', condițional/sm s.n. „concepție care propune înlocuirea cauzelor unice cu un ansamblu de condiții” 1966 (DN-) < fr. conditionnalisme (< germ. Konditionalismus, termen creat de fiziologul Max Verworn), rus. kondicionaliznr, intcrcondiționa vb. refl, „a fi într-un raport de interdependență” 1962 (SMFC III) *— condiționa', necondiționat adj., adv. „care nu este supus niciunei condiții” 1834—1836 (Murgu, C.F.) condiționat, după fr. inconditionne, germ, unbedingt, recondiționa vb. „a readuce în stare de funcționare (prin reparații, renovări etc.)” 1960 (Scânteia, nr. 4, 854) condiționa sau fr. reconditionner. Cf. z/ce, dicta, dzcție, condicțiz/ne. CONDOLE/1NȚĂ s.f. (mai ales la pl.) „cuvinte prin care se exprimă regretul și participarea la durerea unei persoane căreia i-a murit cineva apropiat - condoleance” 1835 (var. condoltnție, AR), var. (Trans.) condot^nță. CONDOR1 162 CONDRO- Fr. condoleance < v.fr. condoloir „a împărtăși suferința cuiva”, creat pe baza v.fr. doloir (< lat. dolere) după lat. med. condolere (< con- + dolere „a durea”). Var. condol^nță < lat. neol. condolentia. Fam.: condola vb. (Trans., înv.) „a compătimi pe cineva pentru moartea unei rude, pentru o nemulțumire suferită” 1875 (Barițiu, C. II, 190) < lat. neol. condolere „a se întrista împreună cu, a compătimi”; condolea vb. (rar) „a compătimi” 1927-1928 (Vinea, O. VII, 150), var. condoliz condoleanță, der. regresiv; condolat s.n. (abstr., înv.) 1936 (DA) <— condola', condolatar adj., s.m. (înv.) „(persoană) care-și exprimă condoleanțele” 1936 (DA) <— condola', condorere s.f. (înv.) „compătimire” 1822 (Diaconovici-Loga, Gr. rom.) < lat. neol. condolere, prin românizare parțială; condor/ vb. (înv., Buc.) „a purta doliu” 1892 (Marian, î.) < lat. neol. condolere „a se întrista împreună cu, a compătimi”, prin românizare, infl. de dor, dori. Cf. durea, dor, doleanță. CONDOR1 s.m. „specie de vultur foarte mare, care trăiește în munții Anzi (Sarcorhamphus gryphus) - condor” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. condor{. Fr. condor (< sp. condor < quechua kuntur). CONDOTIER s.m. „căpetenie de partizani sau de soldați mercenari în Italia, în Evul Mediu - condottiere” 1875 (Hasdeu, I. C. 159). It. condottiere, condottiero „conducător, căpitan, căpetenie” < condotta „comandă; contract încheiat între un căpitan de mercenari și un principe sau un oraș” < part, condotto al verbului condurre „a conduce” < lat. conducere (part, conductus) < con- + ducere „a conduce”. Cf. conduce, condu/tă, dace1’2, abdacție, adace, adacție, dedace, indace, prodace, rădace, redace, redată, sedace, tradace. CONDR/1N s.n. (Trans.) „larva gândacului-de-mai - larve du hanneton, ver blanc” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., posibil <— ^condor, ^condur < magh. kondor „creț” (DA: „probabil, în legătură cu magh. kondor”). CONDRANZ vb. (Trans.) „a acompania, a ține isonul - accompagner” 1886 (Frâncu - G. Candrea, R.). Magh. kontrâl „a contrazice, replica; a acompania (muz.)” (< lat. med. contrare < contra „împotriva”). Fam.: condrănaș s.m. „cel care însoțește melodia principală” 1936 (DA). Cf. cantra, către. CONDRĂȚEL s.m. (Trans.) „păduche - pou” 1900 (Barcianu, D.). Et. nes., posibil cu sensul de bază „chiriaș cu contract” <— condrat = contract SDLR sau înrudit cu condran DA // <— *condurățel <— condur Graur, BL, V, 59; probabil identic cu cotroței (Buc.) „paste făinoase” CDER 2336. CONDRO- el. de comp, „țesut cartilaginos - chondro-”. Fr. chondro- < gr. xorSpo? „materie granulară (obținută prin măcinare)”, de unde „cârtilagiu” (cu referire la partea osului ușor de măcinat). CONDZ/CE 163 CONDUCE Fam.: condr/nă s.f. „substanță fundamentală a țesutului cartilaginos” 1938 (M. enc. agr. II), var. hondrmă < fr. chondrine', condrztă s.f. „inflamație acută sau cronică a unui cartilaj” 1962 (DER) < fr. chondrite', condrobkzst s.n. „celulă cartilaginoasă tânără” 1969 (D. med.) < fr. chondroblaste (< chondro- + -blaste < gr. iSXaoros' „germen”), engl. chondroblast, condroczt s.n. „celulă cartilaginoasă matură” 1969 (D. med.) < fr. chondrocyte (< chondro- + -cyte „(referitor Ia) celulă” < gr. kutox „cavitate, scobitură”), engl. chondrocyte', condrozd, -ă adj., s.n., s.f. „(substanță) cu aspect cartilaginos, care intră în structura cartilajelor” 1938 (M. enc. agr. II) < fr. chondroîde\ condrom s.n. „tumoare benignă cartilaginoasă” 1962 (DER) < fr. chondrome\ encondwm s.n. (med.) „tumoare benignă cartilaginoasă, care se dezvoltă pe un os” 1966 (DN2) < fr. enchondrome < lat. savant enchondroma, creat de anatomistul german J. Mii 1 Ier pe baza gr. eyx0^0^ „cartilaginos” < xwSpo? „cartilagiu” (TLF). Cf. hipoc#ndru, ipohondru, mitocondrie. CONDUCE vb. „a duce pe cineva cu sine, a însoți, a călăuzi; a dirija mersul unui vehicul; a fi în fruntea unei instituții, organizații etc., a guverna; (fiz., despre corpuri) a transmite un fluid, o cantitate de căldură sau de electricitate; (refl.) a se comporta - conduire” 1787 (Instrucții, 17). Lat. neol. conducere „a strânge la un loc, a aduna”, târziu „a conduce” (< con- + ducere „a conduce, a duce”), cu sensurile fr. conduire. Fam.: autocondzzcere s.f. „conducere a unei colectivități, a unei întreprinderi, a unei subdiviziuni teritoriale de către colectivitatea respectivă sau de către reprezentanții săi” 1878 (Slavici, O. XIV, 753) auto1- + conducere, după engl. self-government', conducător, -toore adj., s.m., s.f. „(persoană) care conduce; care transmite căldura, electricitatea” 1830 (CR, 26); conducătorze s.f. (înv.) „conducere” 1899 (Sbiera, F. S.) <— conducător, condzzcere s.f. „acțiunea de a conduce; activitatea conducătorului; persoană sau colectiv care conduce” 1822 (Bobb, DRLU); condzzct s.n. „formație anatomică cu aspect de canal sau de tub; (înv.) conductă; (Trans., Buc., înv.) convoi, alai” 1822 (Bobb, DRLU) < lat. neol. conductum (termen apărut în lat. med.), germ. Kondukt’, conductonță s.f. „mărime egală cu raportul dintre intensitatea curentului electric continuu care străbate un conductor și tensiunea continuă aflată la capetele sale” 1953 (DT) < fr. conductance\ condzzctă s.f. „țeavă folosită pentru circulația apei, a gazului, petrolului etc.” 1907 (Mehedinți, R.) <— pl. conducte al lui conduct, posibil după fr. conduite (folosit, alături de conduit, și cu sensul „conductă”); conductzbil adj. (fiz.) „care poate transmite căldura sau electricitatea” 1871 (LM) < fr. conductible', conductibilitote s.f. „proprietatea unor corpuri de a transmite căldura sau electricitatea” 1852 (Marin, Pr.) < fr. conductibilitc', conductzv adj. „referitor la conductibilitatea electrică” 1871 (LM) < fr. conductif, conductivitate s.f. „valoarea rezistenței electrice specifice a unui conductor” 1871 (LM) < fr. conductivite; conductometrze s.f. „metodă electrochimică de analiză bazată pe modificarea conductivității soluției analizate” 1949 (LTR1) < fr. conductometrie, germ. Konduktometrie DN’ II conductivitate + -metric DEX; conductomitru s.n. „dispozitiv folosit pentru determinarea conductivității soluțiilor” 1962 (DER) < fr. conductometre\ conductor1 s.m. „lucrător la calea ferată care controlează biletele călătorilor și supraveghează ordinea în vagoane, (rar) vatman; (înv.) șef al unei echipe de lucrători; călăuză” 1799 (lorgovici, Obs.) < fr. conducteur, lat. neol. conductor, conductor2 adj., s.n., s.m. „(corp sau material) care prezintă conductibilitate electrică sau conductibilitate termică” 1804-1808 (Șincai, înv.) < CONDU/TĂ 164 CONDOR* fr. conducteur, germ. Konduktor, conducție s.f. „conductibilitate” 1950 (LTR1 II, 319) < fr. conduction-, electroconductur adj. (despre corpuri sau materiale) „care prezintă conductibilitate electrică” 1966 (LTR2 XVIII, 609) electro- + conductor sau fr. electroconducteur, fotoconductibilitate s.f. „conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeței acestora” 1950 (LTR1 II) < fr. photoconductibilite’, fotoconduct/v adj., în sintagma efect ~ „fotoconductibilitate” 1960 (LTR2 VII, 108) < fr. photoconductifi fotoconductivitute s.f. „fotoconductibilitate” 1961 (LTR2 VIII, 188) < fr. photoconductivite-, fotoconduct^r adj. „care prezintă conductibilitate suplimentară sub acțiunea luminii” 1951 (LTR1 III, 5) < fr. photoconducteur, engl. photoconductor, fotoconducție s.f. „fotoconductibilitate” 1964 (LTR2 XV, 481) < fr. photoconduction', radioconduct^r s.n. „aparat sau corp care devine conductor de electricitate sub influența undelor electromagnetice, folosit ca receptor al undelor radio” 1931 (CADE) < fr. radioconducteur, reconduce vb. (înv., rar) „a însoți pe cineva, a conduce” 1780-1790 (Amfilohie, G. F.) <— re- + conduce, după fr. reconduire’, reconducție s.f. (jur.) „reînnoire a unui contract de închiriere sau de arendă” 1870 (Costinescu, V.) < fr. reconduction (< reconduire)', salvconduct s.n. (ist.) „document prin care se acordă cuiva liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război” 1890 (Xenopol, I. R. III) < fr. sauf-conduit (< stfu/„teafar” < lat. saluus + conduit < lat. conductus, part, lui conducere), prin latinizare; semiconductor s.n., adj. „(material) a cărui conductibilitate este mai slabă decât cea a conductoarelor (metalelor) și mai bună decât cea a izolatoarelor” 1954 (LTR1 V, 334) < fr. semi- conducteur, supraconductibilitute s.f. „stare a unor substanțe la temperaturi în apropiere de zero absolut și la intensități de câmp magnetic foarte mici, în care rezistivitatea lor electrică devine practic nulă” 1955 (LTR1) < fr. supraconductibilite', supraconduct/v adj. „care ține de supraconductibilitate” 1972 (M. d. enc.) < supra- + conductiv sau engl. supraconductive', supraconductor adj., s.m. „(material) care prezintă supraconductibilitate” 1955 (LTR1) < fr. supraconducteur, supraconducție s.f. „supraconductibilitate” 1965 (LTR2) < fr. supraconduction', termoconductibilitute s.f. „proprietate a unor corpuri de a fi bune conducătoare de căldură” 1958 (LTR2 IV, 477) < fr. thermoconductibilite', termoconducție s.f. „conducție termică” 1972 (M. d. enc.) <— termo- + conducție. Cf. conduită, condotier, duce1’2, abducție, aduce, aducție, deduce, induce, produce, răduce, reduce, redută, seduce, traduce. CONDU/TĂ s.f. „fel de a se purta, comportament - conduite” 1794 (Calendariu). Fr. conduite (< conduire „a conduce”, refl, „a se purta” < lat. conducere „a strânge la un loc, a aduna”, târziu „a conduce” < con- + ducere „a conduce, a duce”) DA, CADE, CDER 2335, DEX // Rus., pol. konduita (< fr. conduite) SDLR. Cf. conduce, condotier, duce1’2, abducție, aduce, aducție, deduce, induce, produce, răduce, reduce, redută, seduce, traduce. COND//R1 s.m. (înv.) „pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii; (Ban.) zestrea miresei - escarpin, soulier â talon; dot” 1792 (Tarif vamal, apud ȘIO II/l 145), var. condor2, cundwr. Tc. kundura, (înv. și dial.) kondura (probabil < m.gr. Koi'roupa „ambarcațiune ușoară” (> ven. gondola), atestat izolat cu sensul „pantof’, cf. LBG, I, 860 < Kovroupoe „cu coada tăiată”, probabil cu referire la partea din spate a ambarcațiunii, sau < gr. KoOop^ „coturn” Vasmer, GLSK, 82, CDER 2336, Skok, ERHSJ II, 234).’ CONDUR2 165 CONEX1 Fam.: condorat s.m. (hapax, Hristache, apud ȘIO 11/1, 145) „pantofar” 1818, cu sufix ngr. ȘIO II/l, 145; condurag/u s.m. „cizmar (care confecționa conduri)” 1765 (Doc. Buc. II, 310) < tc. konduraci’, condurar s.m. „cizmar (care confecționa conduri)” 1742 (lorga, S. D. VI, 251); conduraș s.m. „condur mai mic; numele unei plante (Tropaeolum maius)” 1885 (H. X, 489); condurat adj., s.m. „încălțat cu conduri” 1889 (Sevastos, N.); încondura vb. „a (se) încălța cu conduri; (fig., refl.) a se umfla în pene” 1877 (LM). CONDUR2 s.m. (reg.) „drac - diable” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 238). Probabil cuvânt identic cu condur', cu aluzie glumeață la încălțămintea (copita) dracului DA. Fam.: condoroaică s.f. „femeie îndrăcită, drăcoaică” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 238). CONET/1BIL s.m. „comandant suprem al armatelor regale în Franța, în Evul Mediu - connetable” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. connetable (< lat. comes stabilii „comite al staulului, al grajdului, mare comis”), cu finala adaptată greșit după derivatele în -abil (< lat. -abilis). Cf. constablu, comis1, comitat/v, comit/vă, comite1, comiții, conte, chimet, staul. CONEȚ s.n. (înv., reg.) „sfârșit, (fig.) moarte; boroboață, șotie - fin, mort; farce, mauvais tour” 1632 (Eustratie, Prav. 256), var. coneț. Slavon konici, eventual și bg., rus. konec „sfârșit”. Fam.: conță s.f. (Buc., mai ales la pl.) „capătul zdrențuros al pânzei, rămășițele urzelii, la războiul de țesut” 1911 (I. Cr. IV, 27), var. (Oaș, Buc.) con? s.n. < ucr. (dial.) konec', pl. konci (< kinci, refăcut după nominativul singular) „capăt”. Cf. concen/. CONEX1 adj. „aflat în legătură cu ceva, care însoțește ceva - connexe” c.1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. connexe (împr. din lat. connexus „legat împreună, reunit”, part, lui co(n)nectere „a lega strâns” < con- + nectere „a împleti, a lega, a înlănțui”). Fam.: conecta vb. „a pune în legătură, în contact (mai ales despre circuite electrice, aparate etc.)” 1931 (Arghezi, O. VII, 241, forma conectare) < fr. connecter (împr. din lat. connectere)’, conectabil adj. „care se poate conecta” 1975 (MED) < fr. connectable sau <— conecta’, conect/v adj. „care leagă împreună, pune în legătură; care poate fi conectat”, s.n. „(bot.) parte a anterei care suportă și reunește sacii polenici; (mat.) legătură prin intermediul căreia din variabile separate iau naștere expresii, operator; (gram.) cuvânt de relație” 1915 (Panțu, Orchid. 19) < fr. connectif, conector adj. „care conectează”, s.n. „piesă cu ajutorul căreia se stabilește o legătură”, s.m. „(mat.) operator logic, functor; (lingv.) cuvânt de relație” 1949 (Nom. min. 162) < fr. connecteur, conex2 s.n. (înv.) „legătură, unire (strânsă)” 1871 (LM) < lat. neol. connexus, -us; conexa vb. „a alătura, a grupa lucruri sau chestiuni de aceeași natură” 1887 (Cod. comerc.)<— conexare’, conexare s.f. „legare, punere împreună” 1864 (Cod. penal) < fr. connexion, prin echivalarea sufixului; conexitate s.f. „conexiune; (jur.) raport între două sau mai multe pricini care au un obiect înrudit” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. connexite’, conexiane s.f. „legătură, relație; (spec.) legătură între două aparate, mecanisme” 1847-1848 (var. conesiune, Cipariu, Princ.), var. (înv.) conecțiune < fr. connexion, lat. neol. connexio, -onem’, deconecta vb. „a suprima o conexiune electrică, CONFARE/1ȚIE 166 CONFER/ a decupla; (fig., refl.) a se relaxa” 1950 (LTR1 II) < fr. deconnecter; deconectant adj., s.n. „care deconectează; (medicament) cu acțiune calmantă asupra sistemului nervos central” 1964 (DER) < fr. deconnectant sau <— deconecta', interconecta vb. „a lega împreună mai multe rețele electrice; a pune în relație” 1954 (LTR1 V, 545) < fr. interconnecter; interconexiune s.f. „legătură stabilită între mai multe rețele electrice; (p. ext.) legătură între mai multe evenimente, sisteme etc.” 1949 (Leg. Ec. Pl. 432) < fr. interconnexion. Cf. anexa, nex. CONFARE/flTE s.f. (ist., în Roma antică) „căsătorie religioasă rezervată patricienilor, în care se aducea ca ofrandă o turtă din faină de grâu - confarreation” 1871 (LM). Lat. neol. confarreatio, -onem (< confarreâre „a (se) căsători printr-o ceremonie în care se aducea ca ofrandă o turtă din faină de grâu” < con- +fărfarris „faină”). Cf. făină, far/n. CONFECȚIE s.f. „obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie; producere a unui articol de consum prin prelucrarea unui material - confection” 1860 (Reg. Fin. 28), var. (înv.) confecțiune. Fr. confection (împr. din lat. confectio, -onem „efectuare, alcătuire” < conficere „a alcătui, a realiza” < con- + facere „a face”). Fam.: confecționa vb. „a prelucra un material, pentru a obține un produs (mai ales de încălțăminte sau de îmbrăcăminte)” 1858 (Românul 305) < fr. confectionner; confecționat s.n. (abstr.) 1936 (DA) <— confecționa', confecționatar adj., s.m. „(persoană) care confecționează (mai ales haine)” 1902 (TDRG1) *— confecționa, după fr. confectionneur; confecționer s.m. „muncitor care lucrează confecții” 1965 (Nom. Gen.) < fr. confectionneur, confecționară s.f. 1978 (DN1) <— confecționer Cf. cofeturi, confetti, confia1, face, afecta1'2, defect, efect, facțiane, infecta, perfect. CONFER/ vb. „a acorda, a atribui; (înv.) a ține o prelegere - conferer” 1846 (Laurian, F.). Fr. conferer (împr. din lat. conferre „a pune laolaltă; a pune față în față, a compara; a acorda” < con- +fer re „a purta”). Fam.: confarăluZ vb. „a conferi” 1819 (Mii. instr.) < magh. konferâl (împr. din lat. conferre)', canfer (latinism cu sensul „compară”) termen folosit în texte științifice pentru trimiteri, referințe etc. 1877 (var. românizată confere, LM Glosar) < lat. confer, imperativul vb. conferre’, conferenția vb. „a ține o conferință” 1919 (Galaction, O. IX, 69) <— conferență (= conferință) sau <— conferențiar, conferențiar, -ă s.m., s.f. „persoană care ține o conferință; titlu în învățământul universitar, premergător celui de profesor”, adj. (rar, înv.) „care ține de o conferință; referitor la o conferință” 1881 (Odobescu, O. IX) < fr. conferencier, posibil și conferență (= conferință); conferință s.f. „discurs public, cu scop informativ, pe teme științifice, artistice etc.; reuniune cu scopuri administrative sau științifice a reprezentanților uneia sau mai multor instituții, consfătuire; (p. ext.) conversație; (înv.) grad din învățământul superior” 1742 (var. conferenție, Tempea, Ist. B. Șch. 41v), var. (înv.) conferență < fr. conference (împr. din lat. med. conferenția „reuniune, confruntare” < conferens, -ntem, part. prez, al vb. conferre), lat. neol. conferenția; teleconferință s.f. „conferință efectuată prin mijloace de comunicare la distanță” 1964 (Scânteia, 2 mai, p. I, în DCR2) tele- + conferință, după fr. teleconference. CONFERVĂ 167 CONFM1 Cf. suferi, aferent, deferi, diferi, inferență, oferi, prefera, profera, referi, transfera; ablativ, dilata, ilatlv, relativ, superlativ, translație, colaționa. CONFERVĂ s.f. „algă verde asemănătoare cu mătasea broaștei - algue verte qui ressemble ă la spirogyre” 1806 (Șincai, I. nat.). Lat. neol. conferua (< conferuere „a fierbe laolaltă” < con- + feruere „a fierbe”). Cf. fierbe, efervescent, fervent. CONFESA vb. refl, „a se mărturisi, a se destăinui - (se) confesser” 1846 (Laurian, F. 134). Fr. confesser (împr. din lat. med. confessare < lat. confessus, part. vb. confiteri „a mărturisi” < con- + fateri „a mărturisi, a recunoaște, a admite, a declara”, derivat - prin intermediul unei formații nominale - de la tema part.ya/ww a \b.fari „a vorbi, a spune” de Vaan, EDLIL, DELL). Fam.: confesar s.m. „duhovnic” 1900 (var. înv. confesariu, Enc. rom. II) < lat. neol. confessarius (cuvânt creat în lat. ecleziastică); confesional1 adj. „referitor la o confesiune” 1847 (Barițiu, C. I, 126) < fr. confessionnel (< confession), lat. neol. confessionalis (< confessio, -onem „mărturisire, confesiune”); confesional2 s.n. „compartiment special amenajat în interiorul unei biserici catolice, segmentat printr-un perete median, în care preotul ascultă confesiunea unui credincios” 1862 (Antonescu, D.) < fr. confessionnel, it. confessionale (< lat. med. confessionale < confessio, -onem „mărturisire, confesiune”); confesionallsm s.n. „concepție teologică potrivit căreia apartenența credincioșilor la o confesiune anume este obligatorie” 1904 (Enc. rom. III) < fr. confessionnalisme, it. confessionalismo, posibil și germ. Konfessionalismus (curentul în discuție pare a fi fost destul de puternic în Transilvania celei de-a doua jumătăți a sec. al XVIII-lea, sub administrația austriacă); confesionar s.m. „duhovnic” 1868 (Barcianu, V.) <— confesiune', confesiune s.f. „apartenență la o anumită religie, în special la o anumită subdiviziune în cadrul creștinismului; spovedanie; (rar) mărturie într-un proces” 1814 (var. înv. confesie, Dresda) < fr. confession, germ. Konfession (< lat. confessio, -onem, subst. derivat de la tema part, confessus a vb. confiteri)', confeslv adj. „referitor la confesiune” 1960 (I. Iordan, SCL, nr. 2, 182); confesar s.m. „(înv.) creștin mărturisitor al credinței în epoca persecuțiilor religioase, martir; duhovnic” 1847 (Heliade-Rădulescu, D. J. 20) < fr. confesseur (împr. din lat. med. confessor, -orem), lat. neol. confessor, -em (derivat de la tema part, confessus a vb. confiteri)', interconfesional adj. „care se stabilește între mai multe confesiuni sau biserici (creștine)” 1877 (Eminescu, O. IX, 304) < fr. interconfessionnel. Cf. profesiane, afabil, fabulă, fante, fatal, inefabil, infantil. CONFETTI s.n. pl. tantum „bucăți mici de hârtie colorată care sunt împrăștiate la petreceri deasupra participanților - confetti” 1909 (Anghel - losif, S. I, 173), var. confate, var. grafică confeti. It. confetti, pl. lui confetto „mică prăjitură cu miez de migdală, alună sau fistic, acoperită cu un strat de zahăr colorat, folosită în ocazii festive” < lat. confectum, part. perf. al vb. conficere „a prepara, a confecționa” < con- + facere. Cf. cofeturi, confecție, confia1, face. CONFL41 vb. (mai ales în forma part, confiat) „a conserva fructe prin fierbere în sirop de zahăr și apoi prin uscare - confire” 1925 (Vinea, O. VI, 136). CONFIDENT 168 CONF/R Inițial în forma de participiu confiat, adaptare greșită a fr. confit (din sintagma fruits confits), part. vb. confire (< lat. conficere „a confecționa'" < con- +facere), prin confuzie cu part, confie al vb. confier (împr. din lat. confidere „a încredința, a se încrede"'), cf. DCR1 136. Cf. cofeturi, confecție, confetti, face. CONFIDENT, -Ă adj., s.m., s.f. „persoană căreia i se încredințează secrete; (Trans.; rar) persoană insistentă, care se amestecă în treburi care nu o privesc - confident"" 1838 (Asachi, N. 1), var. confidente. Fr. confident (împr. din lat. confidens, -entem. part prez, al vb. confidere „a încredința” < con- + fidere < fides „credință, încredere”). Var. confidinte < lat. neol. confidens, -entem, adaptat fonetic după cuvintele moștenite în -entem. Sensul „persoană insistentă”, după magh. konfidens, împr. din lat. confidens. Fam.: confia2 vb. (livr.) „a încredința; a face destăinuiri cuiva” 1847 (Teulescu, I.) < fr. confier, împr. din lat. confidere „a încredința” (< con- + fidere „a avea încredere, a se încrede”), adaptat după fr. fier, reflexul moștenit al lat. fidere’, confide vb. (înv.) „a încredința un secret'" 1847 (Aricescu, F.) < lat. neol. confidere’, confidență s.f. (abstr.) 1740 (var. confident ie, lorga, S. D. V, 56-57), var. (înv.) confidență < lat. neol. confidentia (< confidens, -entem, part. prez, al vb. confidere), reîmprumutat mai târziu din fr. confidence, it. confidenza', confidențial adj., adv. „comunicat în mod discret, secret” 1848 (Negulici, V.) < fr. confidentiel’, confidențialitate s.f. (abstr.) 1931 (Gafencu, î. P.) <— confidențial sau < fr. confidențialite', confidențial", -ă adj. „fiduciar”; s.m., s.f. (jur.) „persoană care deține beneficii pe bază de încredere” 1871 (LM) < fr. confidentiaire', confient adj. (înv., livr.) „care are încredere” 1862 (var. confiente, Antonescu, D.) var. confidmt < ff. confiant, part. prez, al vb. confier, confiență s.f. „încredere"" 1794 (var. confienție, Calendariu 31), var. confiznță, (rar) confnnță < fr. confiance (împr. din lat. confidentia, adaptat după confier sau fiance)', neconfidențial adj. „care nu are caracter secret” 1931 (CADE) confidențial', ultraconfidențial adj. (rar) „strict confidențial, strict secret"' 1935 (Titulescu, D. 655) <— confidențial. Cf. fidel, fiduciar, desf/de, difident sfida. CONF/NIU s.n. (înv., mai ales la pl.) „hotar; teritoriu de graniță - frontiere, confins" 1848 (var. confin, Negulici. V.). Lat. neol. confinium „hotar", sg. creat pe baza pl. confinia al subst. confine „teritoriu limitrof, graniță”, provenit din forma de n.sg. a adj. confinis „vecin, învecinat"’ < con- + finis „hotar, limită; sfârșit". Var. confin se poate explica și prin fr. confins (împr. din lat. confinium, pl. confinia). Fam.: confina vb. „a (se) atinge, a (se) învecina; a (se) limita; a închide, a izola'" 1870 (Hasdeu, O. III, 330) < fr. confine r < confins', confinat adj. (în sintagma aer ~) „închis, irespirabil’" 1912 (Hogaș, A. C.) <— confina, după fr. [a ir] confine', confin/st s.m. (înv.; Trans., Ban., Buc.) „grănicer” 1869 (I. lonescu, Agr. P.). Cf. fin2, f/ne, defini, afinitate, infiuit/v. CONF/R s.m. (Bas., hapax Marian, Nu. 339) „podoabă a miresei ? - parure de la mariee ?” 1890. Et. nec., posibil rezultat al aglutinării c-on fir (= cu un fir, în pronunțarea mold., cf. împodobit ca o mireasă cu fir, în A. Cantacuzino, S. T. 75) °. CONFIRMA 169 CONFLAGRAȚIE CONFIRMA vb. „a recunoaște adevărul unei afirmații; a recunoaște statutul, funcția unei persoane sau validitatea unui act; (în Biserica catolică) a oficia actul sacramental prin care întărește apartenența unui copil (trecut de șapte ani) la confesiunea catolică - confirmer” 1794 (Calendariu). Fr. confirmer, lat. neol. confirmare (< con- + firmare „a întări; a încuraja; a confirma” < firmus „tare, solid; puternic”), posibil și germ, konfirmieren. Fam.: confirmând s.m. (în Biserica catolică) „tânăr care se pregătește pentru confirmație” 1936 (DA) < lat. neol. confirmandus (gerundivul lui confirmare}', confirmativ adj. „care confirmă, întărește” 1848 (Negulici, V.) < fr. confirmatif (< confirmer sau lat. târziu confirmatiiius}', confirmație s.f. (înv.) „faptul de a confirma, întărire, ratificare, adeverire; (jur., înv.) menținere de către o instanță superioară a unei hotărâri pronunțate de un tribunal inferior; (în Biserica catolică) ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit prin botez” 1717-1723 (Cantemir, Hr.), var. (înv.) comferm&ție, comfirm&ție, comfermațiGne, confirmațiune, confirmăciwne < fr. confirmation CADE, DEX, lat. neol. confirmatio, -onem (< confirmare) SDLR; var. comfermațione, comfermație < it. confermazione', confirmăluZ vb. (înv.) „a confirma” 1735 (lorga, S. D. V, 151) < germ, konfirmieren, adaptat după modelul derivatelor în -ălui C. Frâncu, SCL, 36, 1985, 315 sau magh. konfirmâl DÎLR; reconfirma vb. „a confirma, a întări din nou” 1897 (Urechia, I. R. VII) < fr. reconfirmer DEX sau <— confirma DLR. Cf. ferm, infZrm, afirma, infirma, fermă, fZrmă, firmament. CONFISCA vb. „a deposeda pe cineva de un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități; (fig.) a lua ceva cu forța - confisquer” 1800 (Piuariu-Molnar, I.). Fr. confisquer (împr. din lat.), lat. neol. confiscare (< fiscus „coș, paner, ladă de bani, casetă, (p. spec.) casa de bani a împăratului, fondurile particulare ale împăratului”, de unde „finanțele publice, fisc”). Fam.: confiscabil adj. „care poate fi confiscat” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 330) < fr. confiscable', confiscarisZ vb. (înv.) „a confisca” 1820 (Uricariul I, 261) < fr. confisquer, lat. neol. confiscare, încadrat în seria verbelor în -arisi', confiscație s.f. (înv.) „confiscare” 1787 (Instrucții 129), var. confișc^ție, confiscăciune, confiscațiune < lat. neol. confiscatio, germ. Konfiskation, fr. confiscation', var. confișc^ție, cu pronunțare magh. a lat. confiscatio', confiscăluZ vb. (înv.) „a confisca” 1766 (var. confișcălux, Ord. cium.) < magh. konfiskăl, și lat. neol. confiscare, fr. confisquer, încadrate în seria verbelor în -ălui', confiscuZ vb. (înv.) „a confisca” 1593 (var. confișcm, Doc. î. CXIII, 205) < lat. neol. confiscare, fr. confisquer, încadrat în seria verbelor cu suf. -ui', var. confișcui, cu pronunție magh. a lat. confiscare sau după magh. konfiskăl', confisțiruZ vb. (înv.) „a confisca” 1821 (Bibi, rom.) < germ, konfiszieren', neconfiscabil adj. „care nu poate fi confiscat” 1870 (Costinescu, V.) <— confiscabil. Cf. fisc. CONFLAGRAȚIE s.f. „conflict armat de mari proporții, război în care sunt atrase numeroase state; (înv.) înflăcărare generală - conflagration” 1870 (Costinescu, V.), var. (înv.) conflagrațiune. Fr. conflagration (împr. din lat. conflagrația, -onem < conflagrare „a arde, a pieri mistuit de flăcări; a fi cuprins de flăcări” < con- + flagrare „a arde, a fi în flăcări”, din CONFL/CT 170 CONFORT același radical cu fulgere „a scăpăra, a fulgera; a străluci*’); sensul vechi „înflăcărare generală”, după lat. conflagrația, -onem. Fam.: conflagrant adj. (despre state) „care participă la o conflagrație” 1955 (DLRLC) < it. conflagrante DN, DEX sau conflagrație, cu substit. sufixului °. Cf. flagrant, deflagrație, fulger. CONFL/CT s.n. „neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism - conflit” 1851 (Stamati, D.). Lat. conflictus „izbire, ciocnire; luptă” (< confligere „a izbi; a se ciocni, a se lupta” < con- + fligere „a lovi, a izbi”), cu sensurile după fr. conflit. Fam.: conflictual adj. „referitor la un conflict, care ține de un conflict” 1931-1932 (Perpessicius, M. IV) < fr. conflictuel (< conflit, cu radicalul refăcut după lat. conflictus). CONFORM adj. „care concordă cu, corespunzător, potrivit, (adv.) în concordanță cu - conforme; conformement” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. conforme (împr. din lat. târziu conformis „cu aceeași înfățișare, asemănător întru totul” < con- + forma „formă”). Fam.: anticonformism s.n. „respingere a conformismului, nonconformism” 1964 (Baconsky, S. II, 290) <— anti- + conformism', anticonformist, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care se opune conformismului, nonconformist” 1972 (M. d. enc.) <— anti- + conformist', conforma vb. refl, „a se pune în acord, a se adapta; a se supune unui ordin, unei legi etc.” 1832 (CR) < fr. (se) conformer, posibil și it. conformarsi', conformafor s.n. „instrument folosit de pălărier pentru a lua forma și dimensiunile exacte ale capului” 1936 (DA) < fr. conformateur < conformer, conformism s.n. „atitudine de acceptare mecanică a unor norme, obiceiuri, idei încetățenite” 1919 (Conv. lit. LI, 344) < fr. conformisme', conformist, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care acceptă mecanic normele, obiceiurile, ideile încetățenite; (ist.) persoană care se conformează practicilor religiei oficiale anglicane” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 331) < fr. conformiste, inițial cu sensul „care se conformează doctrinelor și riturilor Bisericii anglicane” (< engl. conformist)', conformitate s.f. „potrivire, concordanță” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. conformite (împr. din lat. conformitas, -atem)', inconformism s.n. (rar) „nonconformism” 1935 (Sebastian, O. VI, 1027) conformism', neconform adj. „care nu este conform, neconcordant” 1870 (Costinescu, V.); neconformism s.n. (rar) „nonconformism” 1939 (Sebastian, Jur. 203) <— conformism, după fr. non-conformisme’, neconformist, -ă adj., s.m., s.f. (rar) „nonconformist; (ist.) persoană care nu se conformează practicilor religiei oficiale anglicane” 1896 (ȘDU1) <— conformist, neconformitate s.f. „lipsă de conformitate, neconcordanță” 1879 (Eminescu, O. X, 335) conformitate, după fr. non-conformite', nonconformism s.n. „atitudine de nesupunere față de tradițiile, modelele, normele unui grup social” 1936 (D. Protopopescu, F. E. 43) < fr. non-conformisme', nonconformist, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care nu se conformează uzanțelor stabilite; (ist.) persoană care nu se conformează practicilor religiei oficiale anglicane” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. non-conformiste. Cf. formă, frumas, reforma, transforma. CONFORT s.n. „ansamblu de condiții necesare pentru o existență plăcută și comodă - confort” 1840 (Kogălniceanu, O. I, 299). Fr. confort (< v.fr. conforter, împr. din lat. târzie confortare „a întări; a mângâia” < con- + fortis „tare, puternic; curajos”), cu sensul modem după engl. comfort (< v.fr. comforter). CONFRER/E 171 CONFUCIAN/SM Fam.: confort# vb. „a întări; a încuraja” ante 1870 (Heliade-Rădulescu, Trad.) < fr. conforter (împr. din lat. târzie confortare „a întări; a mângâia”); confortabil adj. „care oferă confort, comod” 1848 (Negulici, V.) < fr. confortable', confortant adj. „care ajută la ameliorarea stării fizice sau psihice, întăritor” 1905 (Alexi, W.) < fr. confortant (part. prez, al vb. conforter)', disconfort s.n. „lipsă de confort; stare neplăcută de nesiguranță sau insatisfacție” 1976 (Flacăra) < engl. discomfort, adaptat după confort, inconfort s.n. „lipsă de confort” 1936 (Blecher, î. 185) < fr. inconfort', inconfortabil adj. „lipsit de confort” 1932 (Cocea, S. II, 223) < fr. inconfortable', neconfortabil adj. „lipsit de confort, incomod” 1874 (Caragiale, O. I, 668) <— confortabil, posibil după fr. inconfortable', reconfort s.n. (rar) „ameliorare a stării fizice sau psihice; întărire; consolare” 1954 (Sadoveanu, E. 54) < fr. reconfort (< reconforter, derivat regresiv); reconforta vb. „a (se) reface din punct de vedere fizic, a (se) întări, a (se) întrema; (fig.) a încuraja” 1900 (Barcianu, D.) < fr. reconforter (< conforter, sau împr. din lat. med. reconfortare < confortare „a întări; a mângâia”); reconfortant adj., s.n. „care ajută la restabilirea vigorii fizice sau a stării psihice, întăritor; substanță sau medicament care are un astfel de efect” 1900 (Caragiale, „La Moși”, în O. I, 342) < fr. reconfortant (part. prez, al vb. reconforter)', reconfortafor adj. (înv., rar) „reconfortant” 1905 (Alexi, W.) <— reconforta', reconfortație s.f. (înv., abstr.) 1905 (Alexi, W.), var. reconfortațixxne < fr. reconfortation-, superconfort s.n. „confort care depășește nivelul obișnuit” 1968 (Cinema, nr. 3, 4); supraconfort s.n. „superconfort” 1969 (Scânteia, nr. 8, 178); ultraconfortabil adj. „extrem de confortabil” 1959 (SMFC I, 47) <— ultra- + confortabil. Cf. foarte, fort, forte, forță, efort. CONFRER/E s.f. „asociație constituită în scopuri religioase sau caritabile; (p. ext.) grupare de oameni cu păreri comune - confrerie” 1882 (Conv. lit. XVI, 193). Fr. confrerie, împr. din lat. med. confratria < confratres s.m.pl. „confrați” < con- + frater „frate”. Cf. frate. CONFRUNT/I vb. „a pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor; a pune față în față obiecte, opere, fenomene, pentru a le verifica sau a le compara; (refl.) a trebui să facă față unei situații dificile - (se) confronter” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG2), var. (înv.) confronfa. Fr. confronter, inițial „a se învecina, a fi limitrof cu; a stabili limitele unui teritoriu” (< lat. med. confrontare „a se învecina, a fi limitrof cu” < con- + frons,frontem „frunte”; pentru evoluția semantică, cf. frontiera), cu -n- după frunte. Fam.: confruntație s.f. (înv.) „confruntare” 1840 (var. confront^ție, Poenaru - Aaron -Hill, V. I, 332), var. confruntațiune < fr. confrontation. Cf. afront, front, frontal, frontieră, frontispiciu, fronton, frânte, înfrunta. CONFUCIAN/SM s.n. „doctrină religioasă, morală și filozofică chineză, întemeiată de Confucius în sec. V î.Hr. - confucianisme” 1932 (Călinescu, E.). Fr. confucianisme, posibil și germ. Konfuzianismus (cuvânt creat prin derivare de la numele latinizat Confucius al filozofului chinez Kong Fu Zi, tradus în latinește în 1687). Fam.: confucian/st, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al confucianismului” 1922 (Ralea, St. soc. 357) < fr. confucianiste. CONFUNDA 172 CONGELA CONFUND/1 vb. „a identifica în mod greșit o persoană sau un lucru; (refl.) a forma un singur tot, a se contopi; a (se) încurca, a (se) zăpăci; (livr.) a umili, a face de rușine - confondre” 1828 (Bojincă, R.), var. (înv.) confunde, cufundă, cufunde, cofunda, confond^ cunfundz. Fr. confondre, modificat formal după etimonul său, lat. confundere „a amesteca laolaltă, a contopi, a învălmăși, a răvăși, a tulbura”, în lat. creștină și „a umili, a face de rușine” (con- + fundere „a vărsa; a topi; a împrăștia”); la scriitorii transilvăneni din sec. XIX, posibil și germ, konfundieren', la anumiți scriitori munteni, precum Heliade- Rădulescu, posibil și it. confondere. încadrarea în conj. I este explicabilă, pe de o parte, prin tendința încadrării verbelor neologice în această conjugare și, pe de altă parte, prin infl. dubletului moștenit cufunda1, cf. variantele cufundă și cufunde. Fam.: confundabil adj. „care poate fi confundat” 1960 (LR IX, 1960) <— confunda L. Seche, LR, IX, 1960, nr. 1, 57 ș.u., NDU II it. confundibile DEX, DN (inacceptabil din cauza formei sufixului: -abil în loc de -ibil)', confundatul vb. (înv.) „a confunda” 1822 (Bobb, DRLU), var. cunfundăhn < lat. neol. confundere, germ, konfundieren, prin încadrare în seria derivatelor în -ălui', confuz adj. „neclar, nelămurit, imprecis; (despre oameni și manifestările lor) încurcat, tulburat, zăpăcit” 1787 (Văcărescu, Gr.), var. (înv.) confus < lat. neol. confusus (part. vb. confundere'), it. confuso (împr. din lat. confusus), fr. confus (împr. din lat. confusus), germ, konfus (împr. din lat. confusus)', confuza vb. (rar) „a provoca cuiva confuzie” 1853 (Codrescu, Coliba) confuz', confuzia vb. (rar, înv.) „a provoca cuiva confuzie” 1830 (Căpățineanu, B.) confuzie', confuzie s.f. „faptul de a confunda; încurcătură; lipsă de orientare; (jur., înv., numai în var. confuziune) stingere a unei obligații prin întrunirea, în aceeași persoană, a calităților de creditor și debitor” 1717-1723 (Cantemir, Hr.), var. (înv.) confuzăciune, confuziune, confuzxe < lat. neol. confusio, -onem (derivat de la tema part, confusus a vb. confundere), mai târziu și fr. confusion, germ. Konfusion', var. confuzăciune, prin românizare după derivatele în -ciune (< lat. -tionem)', confuziona vb. „a încurca, a produce confuzie” 1858 (Dâmbovița) < fr. confusionner (< confusion)’, confuzionant adj. (rar) „care provoacă confuzie, derutant” 1966 (V. rom. nr. 9, 146) <— confuziona'. confuzion/sni s.n. (rar) „tendință de a crea confuzie, dezorientare” 1945 (Pandrea, P. C. I, 299) < fr. confusionnisme', confuzion/st, -ă adj., s.m., s.f. (rar) „(persoană) care creează confuzii” 1951 (V. rom., nr. 9) < fr. confusionniste', inconfundabil adj. „care este bine individualizat, care nu poate fi confundat” 1968 (V. rom. VIII) <— confundabil. Dublet etim.: cufunda1. Cf. difuz, efuziune, fantă, fuziune, infuzie, perfuzie, profuziune, sufuziune, transfuzie. CONGA s.f. „dans de societate executat în șir, cu ritm sincopat, originar din folclorul afro-cubanez; tobă înaltă, de formă alungită, subțiată la extremitatea inferioară, acționată cu degetele și cu podul palmei - conga” 1978 (DNJ). Fr. conga (< sp.), sp. amer. conga, probabil femininul adj. congo „congolez” (gen explicabil prin expresia comparsa conga „trupă de carnaval congoleză (africană)”, sau danza conga „dans congolez”) < top. Congo. Cf. congolez. CONGEL/1 vb. „a face ca un lichid să se solidifice, prin scăderea temperaturii, a face să înghețe; a supune un aliment acțiunii frigului cu scopul de a-1 conserva - congeler” 1862 (Antonescu, D.). CONGENER 173 CONGESTIE Fr. congeler, împr. din lat. congelare „a face să înghețe, a îngheța" (< con- + gelare „a face să înghețe’’ < gelu „ger”). Fam.: anticongelant adj., s.m. „(substanță) care face să scadă temperatura de congelare a unui lichid” 1949 (Nom. min.) < fr. anti-congelant; congelabil adj. (despre alimente) „care poate fi congelat” 1939 (SDLR) < fr. congelable DEX sau congela SDLR; congelant adj., s.n. „(substanță) care congelează” 1988 (DEX-S); congelator s.n., (rar) adj. „(aparat, instalație) care servește la congelarea lichidelor sau a alimentelor” 1845 (Univ. 14) < fr. congelateur; congelație s.f. „acțiunea de a congela; (med.) degerătură” 1871 (var. înv. congelațiune, LM) < fi*, congelation, lat. congelat io; decongela vb. „a aduce un corp congelat la starea pe care o avea înainte de congelare” 1956 (DLRLC II) < fr. decongeler; decongelație s.f. (abstr., rar) 1966 (DN2), var. (înv.) decongelațiune < fi*, decongelation. Cf. ger, degera. CONGENER, -Ă adj. „(despre animale și plante) care aparține aceleiași specii sau aceluiași gen cu alt animal sau altă plantă; înrudit”, s.m., s.f. „persoană care este de același neam sau din aceeași națiune cu altă persoană - congenere” 1850 (Brezoianu, A. 413), var. accentuată congener. Fr. congenere, lat. neol. congener „de același neam” (< con- + genus, -eris „gen, neam, soi”, subst. format de la radicalul gen- al vb. gignere „a naște, a crea”, cf. perf. geniu, part, genitus). Fam.: congenoric adj. (Trans., Buc., înv.) „congener” 1899 (Sbiera, F. S.) < lat. neol. congener icus, germ, kongenerisch; necongeneric adj. „care nu este congener” 1899 (Sbiera, F. S.) <— congener ic. Cf. congenial, degenera, gen, genera, general1, genital, geniu, gZntă, ingenuu, indigen. CONGENL4L adj. (livr.) „înrudit ca natură, potrivit cu; înrudit spiritual - congenial” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 213). Fr. congenial (împr. din engl. congenial „de același fel, înrudit, potrivit; armonios, agreabil” < con- + genial < lat. genialis (clasic „nupțial; plăcut, desfătător”), cu sensul „potrivit firii cuiva” după cuvântul de bază genius „spirit tutelar (care însoțește o persoană de la naștere, pe tot parcursul vieții); înzestrare naturală, talent”, subst. format de la radicalul gen- al vb. gignere ,.a naște, a crea”, cf. perf. genui, part, genitus), posibil și germ. kongenial. Fam.: congenialitate s.f. (abstr.) 1905 (Alexi, W.). Cf. congener, degenera, gen, genera, general1, genital, geniu, gZntă, ingenuu, indigen. CONGESTIE s.f. „adunare excesivă de sânge într-o anumită parte a corpului - congestion” 1816 (Maior, învățătură), var. (înv.) congestiune, conghestie. Fr. congestion, lat. neol. congestia, -onem „îngrămădire” (< congestus, tema de part, a vb. congerere „a aduna la un loc, a îngrămădi” < con- + gerere „a purta; a produce”); var. conghestie < lat. neol. congestia, cu pronunțare specifică Europei Centrale, germ. Kongestion. Fam.: congestiona vb. refl, (rar) vb. tranz. „a suferi sau a produce o congestie; a se aprinde la față, a se îmbujora; (fig., tranz.) a îngrămădi prea multă lume într-un loc” 1900 (Barcianu, D.) < fr. congestionner (< congestion); congestZv adj. „care se referă la o CONGIU 174 CONGOLEZ congestie; care provoacă o congestie” 1963 (SCL 14, nr. 3) < fr. congestif’, descongestiona vb. „a elibera un organ de un aflux de sânge, a face să dispară congestia; (fig.) a elimina o aglomerare” 1910 (Bianu, D. S.), var. (rar) decongestiona. < fr. decongestionner, cu echivalarea prefixului, sau <— des- + congestiona’, var. decongestiona < fr. decongestionner, descongestionant adj. (rar) „care poate să descongestioneze” 1938 (Călinescu, E. O. I.) <— descongestiona sau fr. decongestionnant, decongest/v adj., s.n. „(medicament) care descongestionează” 1978 (DN3) < fr. decongestif. Cf. agest, gest, gestație, gestiane, digera, digeste, ingera, sugera. CONGIU s.n. (rar, ist.) „(în Roma antică) unitate de măsură pentru lichide, cu capacitatea de aproximativ trei litri - unite de mesure romaine pour Ies liquides, conge” 1871 (LM). Lat. neol. congius (< gr. royxlou, dim. lui Koyxp, Koyxc^ „cochilie; unitate de măsură”). Cf. coch/iie, cohlee, concă, conco/d. CONGLOMERA vb. „a (se) uni, a (se) îngrămădi într-o masă unică - (se) conglomerer” 1871 (LM). Fr. conglomerer, lat. neol. conglomerare „a îngrămădi” (< con- + glomero „a face ghem, a aduna grămadă” < glomus „ghem”). Fam.: conglomerat s.n. „amestec, îmbinare de elemente eterogene; (geol.) rocă sedimentară consolidată, formată din sfarâmăturile rotunjite ale unor roci mai vechi, cimentate cu argilă, calcar, silice etc.” 1851 (Stamati, D.) < fr. conglomerat’, conglomerație s.f. (rar) „conglomerat” 1871 (var. conglomerațiwne, LM) < lat. neol. conglomeratio, -onem, fr. conglomeration’, pseudoconglomerat s.n. „formă rotunjită care apare la unele roci sub influența proceselor de alterare superficială și care se poate confunda cu conglomeratele autentice” 1963 (LTR2) < fr. pseudo-conglomerat (< pseudo- < gr. faudo- „fals” + conglomerat). Cf. ghem, aglomera. CONGLUTINA vb. tranz. și refl, „a (se) lipi, a (se) încleia - conglutiner” 1862 (Antonescu, D.). Fr. conglutiner, împr. din lat. conglutinare „a lipi la un loc; a alcătui din părți diferite” (< con- + glutinăre „a lipi” < gluten, -inem „clei; (fig.) legătură”, cuvânt înrudit cu gleba și glomus). Fam.: conglutinant adj., s.n. „(substanță) care are însușirea de a conglutina” 1936 (DA) < fr. conglutinant (part. prez, al vb. conglutiner)', conglutinație s.f. (abstr.) 1853 (Wertheimer, Descr. ape.), var. (înv.) conglutinațiune < fr. conglutination. Cf. aglutina, gluten. CONGOLEZ, -A adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte din populația Republicii Congo sau este originară din Congo; referitor la Congo sau la congolezi - congolais” 1904 (Mehedinți, O. A.). Fr. congolais, derivat de la n. pr. Congo, care desemnează și fluviul din aceeași regiune (cuvânt bantu cu sensul „munți”). Cf. canga. CONGREGAȚIE 175 CONGRUENT CONGREG/1ȚIE s.f. „(în Biserica Catolică) ordin monahal, totalitatea călugărilor sau a călugărițelor aparținând aceluiași ordin religios; comunitate a celor de aceeași confesiune; departament în organizația centrală a Vaticanului, condus de un cardinal; (Trans., înv.) adunare, consiliu - congregation; (vielli) assemblee, conseir 1781 (Urbariul 28), var. (înv.) congregațiune. Fr. congregation, lat. neol. congregația, -onem (< congregare „a aduna la un loc” < con- + grex, gregis „turmă”). Fam.: congreganzst, -ă adj. „care aparține unei congregații, care este condus de călugării unei congregații”, s.m., s.f. „membru al unei congregații” 1936 (DA) < fr. congreganiste (< congreg[ation] + -iste, cu infixul -cm- după modelul derivatelor de tip humaniste, organiste, în care -an- din temă a fost interpretat ca un afix derivativ); congregațional adj. „de congregație, specific unei congregații; (spec.) care ține de biserica protestantă numită Congregational Church, în Statele Unite” 1936 (DA) < engl. congregational', congregațion/st, -ă adj., s.m., s.f. „membru al unei congregații; referitor la o congregație” 1939 (SDLR) < fr. congregationniste. Cf. agrega, gregar, segrega. CONGRES s.n. „reuniune națională sau internațională în care delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic, științific, cultural; denumire dată parlamentului în unele țări - congres” 1782 (Dumitrache, I. 407), var. (înv.) congrez. Lat. neol. congressus „reuniune, întrevedere” (< congredi „a se întâlni; a se lupta” < con- + gradi „a păși; a merge”), fr. congres (împr. din lat. congressus'). Fam.: congres/st, -ă s.m., s.f., adj. „(persoană) care ia parte la un congres, membru al unui congres” 1924 (Resmeriță, D.) < fr. congressiste sau <— congres’, cengresmen s.m. „membru al Congresului Statelor Unite ale Americii” 1966 (var. congresman, DN2), var. congres men < engl. congressmair, congresual adj. (înv., livr.; Trans.) „al unui congres, de congres” 1900 (Barcianu, D.). Cf. agresiune, grad, progres, regres. C0NGRUĂ s.f. (înv., Trans.) „minimul de venit pe care trebuia să-l aibă orice slujbaș al Bisericii - portion congrue” 1936 (DA), prezent deja în LM sub forma adjectivală cengruii „cuvenit, apt, potrivit”. Lat. neol. congrua (dotatio), propriu „dotație potrivită, care se cuvine”, fem. lui congruus „potrivit, conform” < congruere „a se întâlni, a se potrivi, a coincide” < con- + -gruere „a veni în întâmpinare” (cuvânt inexistent în afara compușilor). Cf. congruent. CONGRUENT adj. „care concordă, care coincide; (despre numere întregi) care dau același rest Ia împărțirea cu un divizor comun; (despre figuri geometrice) care sunt egale sau care se pot suprapune în urma unei deplasări - congruent, congru” 1871 (LM). Fr. congruent, lat. neol. congruens, -entem „potrivit, corespunzător”, part. prez, al vb. congruere „a se întâlni, a se potrivi, a coincide” < con- + -gruere „a veni în întâmpinare”. Fam.: congruență s.f. (abstr.) 1837-1838 (var. înv. congruenție, Câmpeanu, Gnoz. 29) < lat. neol. congruentia, fr. congruence’, incongruent adj. „nepotrivit, neconcordant” 1871 (LM) <— congruent sau < it. incongruente, lat. neol. incongruens, -entem', incongruență s.f. „nepotrivire, neconcordanță” 1871 (LM) < it. incongruenta, lat. neol. CONUC 176 CONIVENȚĂ incongruentia\ incongruitate s.f. „vorbă sau faptă împotriva bunului simț” 1896 (ȘDU1) < lat. neol. incongruitas, -atem. Cf. cengruă. CONL4C s.n. „băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin, fabricată la origine în localitatea franceză Cognac - cognac” 1838 (var. grafică cognac, Albineț, M. 144). Fr. cognac. CONL4R s.m. (Buc.) „om priceput la cumpărări sau vânzări de cai, samsar - maquignon” 1922 (Chest. I, 183). Ucr. konjar (< kin „cal”, cu alternanță vocalică specifică limbii ucraineene, cf. v.sl. kont, rus., pol. kon) S. Pop, DR IV, 1924-1926, 1557, DA. Cf. conovzzt CON/DIE s.f. „spor imobil care asigură înmulțirea asexuată a ciupercilor evoluate - conidie” 1949 (LTR1). Fr. conidie (refăcut din lat. savant conidium < gr. icoidStoi' < koi'l? „pulbere”). Fam.: conidian adj. (despre ciuperci) „care prezintă conidii” 1972 (M. d. enc.) < fr. conidien. Cf. conimetru, conieză. CONIMETRU s.n. „aparat care captează praful dintr-un anumit volum de aer și-1 fixează pe plăci de sticlă spre a fi examinat la microscop - conimetre” 1949 (LTR1). Fr. conimetre (< eoni- < koi'ls „pulbere” + -metre < gr. -perpr^ „care măsoară” < perpeli' „a măsura” < perpoi' „măsură”). Fam.: conimetr/e s.f. „operație de determinare a cantității de praf din aer cu ajutorul conimetrului” 1959 (LTR2) < fr. conimetrie (< conimetre). Cf. conzdie, conieză. CONI0ZĂ s.f. „boală provocată de pătrunderea și fixarea pulberilor în organism - coniose” 1969 (D. med.). Fr. coniose (< eoni- < gr. koi'ls „pulbere” + -ose < gr. -coai^ sufix caracteristic numelor de boli). Cf. conzdie, conimetru. CONIVENȚA s.f. „toleranță față de ceva rău sau incorect, complicitate cu ceva sau cu cineva; (în expr. de -) prin înțelegere tacită - connivence” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 336). Fr. connivence (împr. din lat. co(n)niuentia „indulgență” < comitere „a închide ochii”, de unde „a trece cu vederea, a tolera”, probabil derivat cu prefixul con- de la radicalul *kneigwh- al vb. nictăre „a clipi”, posibil și niti „a se sprijini, a se rezema”, cf. part, mxus, DELL, de Vaan, EDLIL). Fam.: conivent adj. „(bot., în expr.ybz -e) foi care tind să se apropie sau să se așeze una peste alta (când apune soarele); (anat., în expr. valvule -e) îndoituri, cute ale mucoasei intestinale” 1871 (LM) < fr. connivent, împr. din lat. co(n)niuens, -entem, part. prez, al vb. co(n)niuere. CONJECTURĂ 177 CONJUNCTURĂ CONJECTURĂ s.f. „opinie bazată pe probabilități sau pe presupuneri; îndreptare, bazată pe ipoteze, a unui cuvânt sau a unui pasaj greșit transmis - conjecture” 1813 (var. înv. coniectură, Manifest). Lat. neol. coniectura (derivat de la tema part, coniectus a vb. conicere „a arunca împreună, a combina, a bănui” < con- + iacere „a arunca”), fr. conjecture (împr. din lat.). Fam.: conjectura vb. „a judeca după probabilități, după aparențe” 1848 (Negulici, V.) < fr. conjecturer (împr. din lat. târzie coniecturare < coniecturaj, conjectural adj. „care se întemeiază (numai) pe conjecturi; problematic, îndoielnic” 1846 (var. coniectural, Laurian, F. 36) < fr. conjectural, lat. neol. coniecturalis. Cf. petrece, trece, abject, dejecție, ejacula, ejecție, injecție, interjecție, obiect, proiect, rejecție, subiect, traiect, zăcea. CONJUG/1 vb. „(gram.) a prezenta într-o ordine determinată formele flexionare ale unui verb; (mai ales în expr. a-și - eforturile) a reuni, a împreuna; (înv.) a (se) uni prin căsătorie; (despre aștri) a avea aceeași longitudine cerească - conjuguer” 1815-1820 (Budai-Deleanu, TGR), var. (înv.) cojuga, congiuga, cujuga, cunjuga. Lat. neol. coniugare „a uni, a înnoda” (< con- + iugare „a lega, a uni”, derivat de la radicalul verbului iungere, iuxl „a uni, a înjuga”, probabil de la forma nominală iugum Jug”; cu sensul gramatical apărut încă din Antichitate 1a derivatul coniugatio „conjugare”, de la sensul „legătură etimologică”), fr. conjuguer. Fam.: conjugabil adj. (despre verbe) „care se poate conjuga” 1871 (LM) < fr. conjugable; conjugare s.f. „(gram.) totalitatea formelor flexionare ale unui verb; clasă flexionară a verbelor; (biol.) forma cea mai simplă de fecundație, constând în unirea temporară a două microorganisme” 1815-1820 (Budai-Deleanu, TGR), var. (înv.) cojugare, cujugare < lat. neol. coniugatio, fr. conjugaison, cu echivalarea sufixului; conjugat adj. „unit, legat; (bot., despre alge) care se înmulțește prin conjugare; (despre focare, într-un sistem optic) așezate astfel încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers; (mat., despre numere complexe) care au părțile reale egale și părțile imaginare egale și de semne contrare” 1871 (LM) <— conjuga, după fr. conjugue-, conjugațiane s.f. (înv.) „conjugare” 1855 (Cipariu, Comp.), var. congiugație, congiugăciwne, conjugație, conjugăciwne, cujugăciune < lat. neol. coniugatio, -onem, fr. conjugaison (cu românizare); neconjugabil adj. „care nu poate fi conjugat” 1937 (DA) <— conjugabil. Cf. jug, conjugal, conjunctură, conjuncție, disjancție. CONJUGAL adj. „care aparține celor doi soți; privitor 1a căsătorie - conjugal” 1836 (C. Negruzzi, „O alergare de cai”). Fr. conjugal, împr. din lat. coniugalis (< coniux, coniugem „soț” < coniungere „a uni” < con- + iungere „a lega, a uni”). Fam.: extraconjugal adj. „care se referă la relațiile sexuale din afara căsătoriei” 1907 (V. rom. XIX) < fr. extra-conjugal. Cf. jug, conjuga, conjunctară, conjuncție, disjancție. CONJUNCTURĂ s.f. „situație momentană rezultată din întâlnirea mai multor împrejurări, concurs de împrejurări - conjoncture” 1835 (var. coniunctwră, F. Aaron, I. I, 71), var. (înv.) conjonctură. Fr. conjoncture, probabil din it. congiuntura (< congiungere „a reuni”, împr. din lat. coniungere „a uni, a lega împreună” < con- + iungere „a lega, a uni”), inițial „legătură, CONJUNCȚIE 178 CONO/4IE punct de unire”, cu sensul „concurs de împrejurări” apărut după it. congiunzione, lat. coniunctio, engl. conjunction „conjuncție a astrelor”, în vocabularul astrologie TLF II 1054, Treccani. Formele conjunctură, coniunctură, românizate după baza latină coniungere, coniunctus. Fam.: conjunctura! adj. „de conjunctură” 1934 (Conv. lit. 44) < fr. conjoncturel sau <— conjunctură', conjuncturalZsm s.n. „tendința de a utiliza diversele împrejurări pentru satisfacerea intereselor personale” 1957 (V. rom. III, 256) <— conjunctural', conjuncturZst, -ă adj., s.m., s.f. „care profită de conjuncturi” 1975 (Săptămâna, 18 VII, 3) < fr. conjoncturiste sau <— conjunctură. Cf. jug, conjuga, conjugal, conjuncție, disjuncție. CONJZ7NCȚIE s.f. „parte de vorbire neflexibilă care leagă două părți de propoziție coordonate sau două propoziții; poziție a doi aștri caracterizată prin aceeași longitudine cerească; reunire (de factori, de interese etc.) - conjonction” 1787 (var. congiunțione, Văcărescu, Gr.), var. (înv.) cojunțiune, congiunție, coniw(n)cție, conjwcță, conjuncție, conjoncțiune, conjucție, conju(n)cci\ine, conjuncixxne, conjuncțiune, conjunție, cujwcță. It. congiunzione, fr. conjonction, lat. coniunctio, -onem (< coniungere „a uni, a lega împreună” < con- + iungere „a lega, a uni”). Fam.: conjunct adj. „unit, strâns legat; (gram., despre forme) strâns legat de alt cuvânt, clitic” 1871 (LM) < fr. conjoint, adaptat după lat. coniunctus, part, lui coniungere', conjunctiv, -ă adj. „(gram.; și s.n.) numele unui mod personal, care exprimă o acțiune posibilă; (anat., despre țesuturi) care leagă celelalte țesuturi între ele, fiind format din fibre și din substanță intercelulară; (în expr. membrană ~, și s.f.) mucoasă vascularizată care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ocular” 1787 (var. congiuntw, Văcărescu, Gr.), var. (înv.) coniunctw, conjonctw, conjuntÂv < lat. neol. coniunctiuus, germ. Konjunktiv, fr. conjonctif, conjunctiva! adj. „referitor la modul conjunctiv; referitor la membrana conjunctivă” 1886 (HEM I, 29) < fr. conjonctival', conjunctivZtă s.f. „inflamație a conjunctivei” 1859 (Turnescu, Chir.), var. (înv.) conjonctivdă < fr. conjonctivite', conjunctar s.n., în compusul conjunctor-disjunctor „aparat electric care închide și întrerupe automat un circuit electric” 1953 (DT, 102) < fr. conjoncteur(-disjoncteury, conjuncțional adj. „cu rol de conjuncție” 1854 (var. conjuncționale, Cipariu, E. 209) < fr. conjonctionnel. Cf. jug, conjuga, conjugal, conjunctură, disjuncție. CONJUR^1 vb. „a ruga stăruitor, a implora; (înv.) a exorciza; (înv., refl.) a se uni, printr-un jurământ, într-un complot - conjurer” 1829 (CR). Fr. conjurer, împr. din lat. conturare „a jura împreună”, de unde „a conspira” și „a ruga invocând divinitatea” (< con- + iurare „ajura” < ius, iuris „formulă rituală; drept”). Fam.: conjurat s.m. „complotist” 1800 (var. coniumt, Piuariu-Molnar, I.) < fr. conjure, lat. neol. coniuratus', conjuratur s.m. (înv.) „complotist; vrăjitor” 1812 (var. congiurator, Șincai, Hr. I) < it. congiuratore', conjurație s.f. „complot” 1824 (var. congiur&ție, Vâmav, G. P.), var. (înv.) conjurațiune < fr. conjuration, lat. neol. coniuratio, -onem. Cf. jura, just, abjura, adjura, injurie, înjura, jur1, jurZdic, sperjur. CONO/1IE s.f., hapax, Șez. XXIII, 21, în contextul în conoile brazilor - mot obscur occurent dans une incantation 1927. Et. nes., probabil <— con ° II Et. nec. DA. CONO/4RE 179 CONSACRA CONO/1RE s„ adj. f. (Buc.) „persoană incapabilă să ducă Ia bun sfârșit un lucru, leneș - paresseux” 1913 (com. A. Tomiac, în DA). Et. nec. Pt. finală, cf. putoare, tigoare. CONOB s.n. (înv.) „căldare -- chaudron” c. 1500 (Psalt. Hur.), var. connbe s.f. Slavon konobu. Cf. cănăbet. CONOBEL1E s.f. (Buc.) „lucru fără importanță - bagatelle” 1913 (com. A. Tomiac, în DA). Et. nec. CONOFA/T adj. (folc., în expr. doare conofăite) „prăfuit, zbârlit? - poussiereux, ebouriffe?” 1886 (Marian, D.). Et. nes., posibil coțofăni (*— coțofană), cu metateză ° // et. nec. DA. CONOP/HE (Buc.) s.f. „oaie cu pete albe, roșii, negre etc. - brebis tachetee” 1913 (com. Marian, în DA). Probabil *— (oaie) cânepie „de culoarea semințelor de cânepă, maroniu’*0II Cf. ucr. konoplja „cânepă” DA. CONOP/DĂ s.f. „plantă erbacee legumicolă, din familia cruciferelor, cu frunze lunguiețe și groase, și cu o inflorescență cărnoasă comestibilă în formă de căpățână, de culoare alburie; (Buc.) omidă; (Buc., pl. m. conopxzi) oameni tară căpătâi - chou-fleur; chenille; canailles” 1784 (var. cunopidie, lorga, S. D. VIII, 82), var. conopidie, cunopxdie, cunupidă, cunupxdie. Ngr. K-ounoumSc. CONOSAMENT s.n. „document care însoțește transportul mărfurilor pe apă - connaissement” 1905 (Alexi, W.). Fr. connaissement, înv. și cognoissement, derivat de la tema de conj. prez, connaisse- /connoisse- (< lat. cognosca-) a vb. connaitre „a cunoaște” (< lat. cognoscere „a cunoaște”). Cf. cognit/v, cognoscent, cunoaște, incognito. CONOV.4Ț s.n. (miL, înv.) „funie cu care se leagă caii în bivuac - longe” c.1874 (Lăcusteanu, A.). Ucr. konovjaz\$vvpQx\” (< kin/konja „cal” + vjaz-, radicalul vb. vjazati „a lega*’) DA, încadrat în seria derivatelor în -cț. Cf. coniar. CONSACR4 vb. „(tranz.) a dedica (un obiect sau o persoană) unei divinități; a fixa, a consfinți; (refl.) a se dedica, a se devota - (se) consacrer” 1825 (Asachi, P.). var. (înv.) consecra. Fr. consacrer, împr. din lat. consecrare (< con- + sac rare „a dedica, a sfinți” < sacer „sacru”), cu -a- după sacrer. Var. consecra < lat. neol. consecrare. Fam.: consacrant adj. (rar) „care face consacrarea, care consacră” 1966 (DN2) < fr. consacrant’, consacrat1 s.n. „consacrare” 1857 (Aristia, Plut.); consacrat2 adj. „validat CONSCR/E 180 CONSECVENT prin uz, tradiție, convenție; celebru” 1848 (var. consecrat, Codru-Drăgușanu, R.); consacrator adj. (rar) „care consacră” 1871 (forma consecrateriu, LM) < lat. neol. consecrator(ius), fr. consecrateur, adaptate după consacra', consacrație s.f. (rar) „consacrare” 1867 (var. consec rație, Canella, V.), var. (înv.) consacrațiune, consecrațiune < fr. consecration, lat. neol. consecratio, -onem, adaptate după consacra. Cf. sacru, sacrifica, sacrilegiu. CONSCR/E vb. (înv.) „a recruta, a înrola; a înscrie într-un registru oficial - appeler une classe de conscrits; inscrire” 1848 (Barițiu, C. II, 357). Lat. neol. conscribere „a recruta, a înrola” (< con- + scribere „a scrie”), adaptat după scrie. Fam.: conscnpt adj., s.m. (înv., Trans., rar) „recrut” 1862 (Pontbriant, D.) < lat. neol. conscriptus, part. perf. al lui conscribere', conscriptZbil adj. (înv.) „care poate fi recrutat” 1966 (DN2) < fr. conscriptible-, conscripție s.f. (înv., Trans.; ist.) „recrutare, înrolare; înregistrare oficială” 1729-1730 (var. conscripțion, lorga, S. D., V, 148), var. conscripțiune, conșcripție < lat. neol. conscripția, -onem (< lat. conscribere), fr. conscription-, var. conscription < germ. Konskription', conșcribăluZ vb. „a consemna, a recenza” 1742 (Moldovanu, AS I, 148) < magh. konskribăl. Cf. scrie, descrie, prescrie, subscrie. CONSEC/NȚĂ1 s.f. „urmare, rezultat; concluzie - consequence” 1799 (var. consecvenție lorgovici, Obs. 217), var. (înv.) consecuență, consecuință, consecvență2, consecvință. Lat. neol. consequentia (< consequi „a urma, a urmări, a ajunge din urmă” < con- + sequi „a urma, a urmări”), fr. consequence. Forma consecință, prin românizare. Inițial, nediferențiat de consecvență^. Cf. consecvență, consecutZv, executa, persecuta, sectă, secând, secandă, secvență, subsecvent. CONSECUT/V adj. „care urmează la rând - consecutif’ 1832 (Heliade-Rădulescu, A.). Fr. consecutif (< lat. med. consecutiuus, derivat de la tema part. perf. al vb. consequi „a urma, a urmări, a ajunge din urmă” < con- + sequi „a urma, a urmări”). Fam.: consecutivitate s.f. (rar) „urmare neîntreruptă” 1873 (Eminescu, „Sărmanul Dionis”); consecație s.f. (înv.) „înlănțuire, succesiune logică, consecință”, (gram.) în expr. consecuția timpurilor „acordul timpurilor dintr-o propoziție secundară cu cele din propoziția principală” 1855-1864 (var. consecuțiune, Bărnuțiu, I. F.) < lat. neol. consecutio „urmare” (ca termen gramatical, în expr. consecutio temporum)', neconsecutZv adj. „care nu urmează la rând” 1936 (DA). Cf. consecZnță, consecvent, executa, persecuta, sectă, secând, secandă, secvență, subsecvent. CONSECVENT adj. „(despre persoane) care acționează statornic, conform cu propriile principii; (mat., fii., log.) care urmează în șir - consequent” 1799 (var. consecvente, lorgovici, Obs.), var. (înv.) consecuent, consecuint, consecințe. Fr. consequent „care urmează în mod logic”, de unde „coerent, conform propriilor principii”, lat. neol. consequens, -entem, part. prez, al vb. consequi „a urma, a urmări, a ajunge din urmă” < con- + sequi „a urma, a urmări”, posibil și germ, konsequent. Var. consecințe, prin românizare. CONSEMN/1 181 CONSERV/1 Fam.: consecvență1 s.f. „statornicie; coerență” 1847-1848 (Cipariu, O. I), var. (înv.) consecință2 < fr. consequence „consecință; consecvență” (împr. din lat. consequentia „urmare, succesiune” < consequi), adaptat formal după lat. consequentia^ inițial, nediferențiat de consecință^ var. consecință2, prin românizare; inconsecvent adj. „lipsit de consecvență, nestatornic” 1848 (var. inconsecuent, Negulici, V.) < fr. inconsequent, lat. neol. inconsequens, -entem „care nu urmează în mod logic”; inconsecvență s.f. „nestatornicie; lipsă de coerență” 1846 (var. inconsecință, Laurian, F.), var. (înv.) inconsecuință < fr. inconsequence, lat. neol. inconsequentia „lipsă de legătură logică”; var. inconsecință, prin românizare; neconsecvent adj. „inconsecvent” 1843 (E. Asachi, I.) *— consecvent sau < fr. inconsequent, cu echivalarea prefixului; neconsecvență s.f. (rar) „inconsecvență” 1834-1835 (var. neconsecvQnție, Murgu, C. F., I), var. (înv.) neconsecință < fr. inconsequence, cu echivalarea prefixului; var. neconsecință *— consecință2 (= consecvență1). Cf. consecință, consecutiv, executa, persecuta, sectă, secând, secundă, secvență, subsecvent. CONSEMN/1 vb. „a nota într-un act, a însemna, a înregistra; (mii.) a opri ieșirea militarilor din cazarmă; (jur.) a depune o sumă de bani la bancă, cu garanție - consigner” 1847 (Heliade-Rădulescu, D. J.), var. consigna. Fr. consigner (împr. din lat. consignare „a marca printr-un semn, a pune pecete, a certifica” < con- + signum „semn”), refăcut după semn. Fam.: consemn s.n. (mii.) „parolă; ordin; măsură (disciplinară) prin care se interzice militarilor ieșirea din cazarmă pentru un timp anumit” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) consign, consignă s.f., consigniu < fr. consigne (< consigner), refăcut după semn’, consemnatul adj. „de consemnat” 1959 (SMFC I); consemnațiime s.f. „operație prin care o persoană fizică sau juridică dispune păstrarea unei sume de bani pe numele și la dispoziția altei persoane la o instituție autorizată în acest scop” 1869 (var. consignațiune, I. lonescu, Agr. P.), var. consignație2 < fr. consignation, refăcut după consemna', consignatar s.m. „persoană care primește bunuri în consignație” 1897 (I. Panțu, C. C.) < fr. consignataire', consignatară s.f. 1966 (DN2) <— consignatar, consignatoare s.f. 1966 (DN2) <— consignator, consignatar s.m. „persoană care depune spre păstrare sau spre vânzare obiecte la consignație” 1966 (DN2) < fr. consignateur, consignație1 s.f. „depunere spre păstrare, garanție sau vânzare a unor lucruri la un magazin specializat; magazin în care se depun spre vânzare diferite obiecte aparținând unor persoane particulare” 1955 (DLRLC) < fr. consignation, inițial nediferențiat de consemnațiune. Cf. semn, asigna, desemna, desena, design, insignă, insignifiant, resemna, semnai, signaletic, signet. CONSENS s.n. „acord, identitate de păreri - consentement” 1717-1723 (Cantemir, Hr. 324). Lat. neol. consensus (< con- + sensus „sentiment, simțire” < sentire „a simți”). Fam.: consensual adj. „care se face cu acordul tuturor părților” 1907 (V. rom. 458) < fr. consensuel (derivat din radicalul lat. consensus). Cf. consimți, simți, sentiment, sens, sensibil, sentință, senzație, asensor, resimți. CONSERV/l vb. „a menține un obiect în stare nealterată, prin diverse procedee; a (se) păstra în condiții bune - conserver” 1774 (Uricariul I, 177). CONSERVATOR1 182 CONSIDERA Lat. neol. conseruare (con- + seruare „a păstra nevătămat, a menține, a veghea”), mai târziu și fr. conserver. Fam.: autoconserva vb. refl. „a-și menține, a-și apăra propria viață” 1958 (DLRM); conservamt adj. „care conservă, care păstrează”, s.n. „substanță folosită în scopul împiedicării fermentației unor produse alimentare sau degradării altor produse” 1871 (LM); conservatism s.n. (înv.) „atitudine conservatoare; doctrină a partidului conservator” 1892 (Conv. lit. XXVI, 278) < fr. conservatisme, engl. conservatism', conservativ adj. (înv.) „conservator2” 1837 (AR) < fi*, conservați/ (împr. din lat. târzie conseruatiuus < conseruare), gemi, konservativ", conservație s.f. (înv.; abstr.) 1840 (Dacia lit. 287), var. conservațiune < fr. conservation (împr. din lat. conservatio, -onem < conservare)', conservator2, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) atașată de tradiție, în viața politică, economică, culturală; funcționar însărcinat cu păstrarea unor obiecte de patrimoniu” 1834 (AR) < fr. conservateur (împr. din lat. conservator, -orem < conservare)', conservator/sin s.n. „doctrină conservatoare” 1883 (Eminescu, O. XV, 352) <— conservator, conservă s.f. „produs alimentar supus unui procedeu de păstrare, cu menținerea caracteristicilor, în ambalaje speciale închise ermetic” 1760-1770 (Meșt. doft. 825) < ngr. Kovaeppa (< it.), fr. conserve (< fr. conserver)', semiconservă s.f. „conservă cu o perioadă de păstrare mai mică” 1969 (Scânteia nr. 8, 136) < fr. semi-conserve', ultraconservator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care are idei conservatoare exagerate” 1927 (R. Rosetti, A. T. 737) <— ultra1- + conservator Cf. sărbătoare, serba, conservator1, observa, prezerva, rezerva, serv/, servietă, șerb, șervet. CONSERVATOR1 s.n. „instituție de învățământ superior unde se studiază muzica - conservatoire” 1836 (var. conservatorul, GTN). Fr. conservatoire (< it. conservator io, inițial „cămin pentru săraci, mai ales femei și copii”, de unde „școală pentru copii săraci, ținută de călugări”, specializat în „școală pentru copii cu talent muzical” < conservare „a păstra, a conserva”. împr. din lat. conseruare < con- + seruare „a păstra, a menține”), germ. Konservatorium. Fam.: conservator/st s.m. „student sau absolvent de conservator” 1866 (Maiorescu, Cr. I, 6); conservator/stă s.f. 1938 (Călinescu, E. O.) conservator ist. Cf. conserva. CONSIDER4 vb. „a fi de părere că; a atribui o anumită însușire unui obiect sau unei persoane; a ține seama de; a examina; (rar) a privi cu atenție - considerer” 1818 (Petrovici, Ped.). Fr. considerer, împr. din lat. considerare „a observa, a examina, a lua seama la”, inițial „a observa astrele pentru a face preziceri” < con- + sidus, sideris „stea, constelație, zodie” (pentru evoluția semantică, cf. contemplări s.v. contempla). Fam.: considerabil adj. „care merită a fi considerat, de o mare importanță, însemnat” 1815 (Nicoară 167, apud G. Lex.) < fr. considerabil, considerent s.n. „punct de vedere: motiv, temei” 1857 (var. considerat, Reg. Ad-hoc.) < fr. consideram (propriu-zis „considerând”, de unde „fiecare din temeiurile invocate de un text de lege sau un act juridic”, de la expresia consideram que... cu care încep paragrafele respective), cu -e- sub influența cazurilor în care fr. -ant- corespundea lat. -ent-, redat în rom. prin -ent (de ex. corespondent, independent, delincvent, rezistent)', considerat s.n. (abstr., rar) 1936 (DA); CONS/LIU 183 CONSIST/1 considerație s.f. „apreciere, respect; părere; motiv, temei” 1817 (Uricariul IV, 309), var. consider aține < ff. consideration', desconsidera vb. „a nu acorda considerația, atenția cuvenită; a disprețui” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) deconsider^, disconsidera. < ff. deconsiderer, cu echivalarea prefixului; desconsiderație s.f. (abstr.) 1846 (var. înv. deconsiderăcine, Laurian, F.), var. (înv.) deconsider&ție, desconsider aține, disconsideriie < ff. deconsideration, cu echivalarea prefixului; reconsidera vb. „a-și modifica punctul de vedere, opinia despre ceva” 1876 (LM) < fr. reconsiderer. Cf. sidera, sideral, deșidera, deziderat, dezirabil. CONS/LIU s.n. „adunare de persoane cu rol consultativ sau decizional; (înv.) povață, îndrumare; s.m. (înv.) consilier comunal, funcționar - conseil; (vieilli) conseiller communal, fonctionnaire” 1715 (var. conszlio, Diichiti, Cron. exp.), var. (înv.) consxlium, conzxliu, conzxlium, (Munt.) consiliu, conțalxu, conțâlxu, conțxliir „consilier”. Lat. neol. consilium (< consulere „a se sfătui; a consulta”), cu sensuri după ff. conseil. Var. conselio < ngr. KoweXioi' (= kow(ăioi'< it. consiglio, lat. consilium). Var. conziliu, conzilium < germ. Konsilium. Fam.: consilia vb. „a sfătui, a da cuiva un sfat sau sfaturi, a indica cuiva ce are de urmat, a recomanda cuiva ceva” 1841 (Barițiu, apud G. Lex.) < ff. conseiller, lat. neol. consiliari', consilier s.m. „sfetnic, membru al unui consiliu” 1724 (var. consilii, lorga, S. D. XIV, 18), var. (înv.) comsolxriu, conseili, conșilii, conzilii, conziliiăș, conzilteruș, conzilier < ff. conseiller, adaptat după consiliu, posibil și it. consigliere', var. cu -ar- < lat. neol. consiliarius, ngr. KovaiAiăpios', var. cu -z(iar)-, după pronunția germ, a lat. consiliarius, cf. și germ. Konsiliarius', var. cu -ș, după pronunția magh. a lat. consiliarius', conzilierze s.f. (înv.) „rangul, demnitatea de consilier (împărătesc, aulic)” 1730 (Molitvenic în BRV II, 40) <— conzilier, conziliar (= consilier)', deconsilia vb. „a sfătui să nu se facă un anumit lucru” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.), var. (înv.) desconsili^, disconsilte < fr. deconseiller. Cf. cansul, consulta. CONSIMȚ/ vb. „a fi de aceeași părere, a cădea de acord - consentir” c.1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. consentir (împr. din lat. consentire < con- + sentire „a simți”), adaptat după simți. Fam.: consentiment s.n. (înv., rar) „acord, încuviințare” 1794 (Calendariu) < lat. neol. consentimentum, it. consentimento, ff. consentement (adaptat după sentiment)', consimțământ s.n. „acord, încuviințare” 1846 (Laurian, F.), var. (înv.) consimțemnt, consimțim&nt < ff. consentement, cu românizare parțială (cf. simțământ). Cf. consens, simț/, sentiment, sens, sens/bil, sent/nță, senzație, asensor, resimț/. CONSIST/I vb. „a fi constituit, compus din, a consta - consister” 1845 (Negruzzi, P. T. 273). Fr. consister (împr. din lat. consistere „a se opri, a se plasa, a exista, a consta” < con- + sistere „a opri, a așeza”, de la radicalul vb. stare „a sta, a se opri”). Fam.: consistent adj. „bogat în conținut; (despre corpuri) cu densitate, soliditate sporite; (despre alimente) bogat în substanțe nutritive” 1857 (Polizu, V.) < ff. consistant, adaptat după lat. consistens, -ntem', consistență s.f. (abstr.) c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) consistență, consistenție, consistxnță, consisânție < fr. consistance, adaptat după lat. CONSISTORIU 184 CONSOL1 consistenticr, consistometru s.n. „aparat folosit pentru măsurarea consistenței unui material” 1949 (LTR.1) < fr. consistometre', inconsistent adj. „care nu are consistență, care este lipsit de soliditate, de rezistență” 1876 (LM) < fr. inconsistant', inconsistență s.f. „lipsă de consistență, de soliditate” 1876 (LM) < fr. inconsistance', neconsistent adj. „care este lipsit de consistență, de soliditate, inconsistent” 1924 (Resmeriță, D.) <— consistent. Cf. consistoriu, sista, desista, exista, insista, rezista, subzista, sta, consta, costa1. CONSISTORIU s.n. „adunare cu rol de conducere, în organizarea unor biserici (catolică, protestantă, mozaică, în trecut și a celei ortodoxe din Trans.) - consistoire” 1752 (var. conjiștvrium, lorga S. D. XII, 64), var. (înv.) consistor, consistorium, conzistor, conzisturium. Lat. neol. consistorium (inițial „loc de întrunire” < consistere „a se opri, a se așeza, a se plasa, a se prezenta la” < con- + sistere „a opri, a așeza”, de la radicalul vb. stare „a sta, a se opri”). Var. conjiștorium, cu pronunțare magh. Var. cu -nz-, cu pronunțare germ. Fam.: consistorial adj. „care ține de consistoriu” 1783 (lorga, 1. L. (XVIII), II, 165) < lat. neol. consistorialis. Cf. consista, sista, desista, exista, insista, rezista, subzista, sta, consta, costa1. CONSO/INĂ s.f. „sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau prin strâmtorarea acestuia, care nu formează centru de silabă; semn grafic, literă care notează un asemenea sunet - consonne” 1691-1697 (var. consonă, T. Corbea, D„ s.v. positio), var. (înv.) consună. Lat. neol. consona [littera] „(literă) care sună împreună cu alta (într-o silabă)” < con- + sonus „sunet” (calc după gr. (jvp^covo^. fr. consonne. Var. consună, prin românizare după suna. Fam.: consonantă s.f. „consoană” 1812 (Maior, Ist. 170), var. (înv.) consonant1 s.n., consun&ntă, consun^ntă, cunsiumntă, cusunznte < lat. neol. consonans, -ntem, part. prez, al vb. consonare „a suna împreună” < con- + sonare „a suna”; var. consonant, după germ. KonsonanV, var. cu -u- și -ă-, prin românizare; consonantic adj. „care are caracterul sau articulația unei consoane, referitor la consoane” 1887 (HEM II) < germ, konsonantisch, fr. consonantique-, consonant/sm s.n. „totalitatea consoanelor unei limbi” 1892 (HEM III XIX) < germ. Konsonantismus, fr. consonantisme; interconsonantic adj. „plasat între două consoane” 1921-1922 (DR II 8) < gemi, interkonsonantisch sau inter- + consonantic', semiconsoană s.f. „sunet intermediar între vocală și consoană, cu însușiri comune amândurora” 1931 (CADE) < fr. semi-consonnc, semiconsonantă s.f. (rar) „semiconsoană” 1922-1923 (DR II 471) < semi- + consonantă, după fr. semi-consonne. Cf. suna, sanet consonant1, asonantă, disonanță, răsuna, rezonanță, son, sonată, sonar. CONSOM vb. „a ușura, a alina suferința, întristarea cuiva, prin cuvinte mângâietoare - consoler” c. 1832 (I. Golescu, Cond., 122v). Fr. consoler, împr. din lat. consolări (< con- + solari „a ușura, a ajuta, a consola”). Fam.: consolabil adj. „care își poate găsi mângâiere” 1871 (LM) < fr. consolable\ consolant adj. „care consolează, care aduce alinare” 1871 (LM) < fr. consolând consolator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care consolează” 1871 (LM) < fr. consolateur, consolație s.f. (abstr.) 1742 (Moldovanu, AS, I, 150), var. (înv.) consolațiune < lat. neol. consolatio, CONSOLĂ 185 CONSONANT1 -onem, fr. consolation', inconsolabil adj. „care nu poate fi consolat” 1848 (Negulici, V.) < fr. inconsolable', neconsolabil adj. „care nu poate fi consolat” 1847 (Teulescu, I.) < fr. inconsolable, cu echivalarea prefixului. Cf. consală. CONSOLĂ s.f. „element arhitectural (ornamental) folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc.; element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, care suportă o sarcină pe latura orizontală superioară; piesă de mobilier în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete; dispozitiv periferic al unui computer, în formă de tăbliță cu taste, destinat dialogului cu utilizatorii - console” 1848 (Negulici, V.). Fr. console (< consolateur „consolator”, desemnând o figură umană sculptată care susținea suportul pentru așezarea mâinilor în stalurile din corul unei biserici). Cf. consola. CONSOLID/1 vb. „a face să devină mai rezistent, mai solid, mai durabil - consolider” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. consolider, împr. din lat. consolidare (< con- + solidare < solidus „solid”). Fam.: consolidabil adj. „care poate fi consolidat” 1958 (LTR2 IV, 306) < fr. consolidable sau <— consolida', consolidant adj. „care consolidează; (med.) care servește la unirea părților unei răni, unei fracturi” 1871 (LM) < fr. consolidant', consolidata adj. „care consolidează” 1871 (LM); consolidație s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.), var. consolidațiune < fr. consolidation', deconsolida vb. (rar) „a face să-și piardă soliditatea” 1966 (DN2) < fr. deconsolider, preconsolidare s.f. „consolidare naturală a unui strat de pământ argilos supus, în trecut, unei sarcini geologice mai mari decât cea actuală” 1963 (LTR2) consolidare', reconsolida vb. „a consolida, a întări din nou” 1933 (Galaction, O. III, 215) <— consolida sau fr. reconsolider, supraconsolida vb. refl, (despre pământ) „a se îndesa tare sub presiuni litostatice mari” 1965 (LTR2). Cf. sol/d1,2, sold, saldă, solz. CONSOMME s.n. „supă concentrată care se prepară prin fierberea îndelungată a cărnii - consomme (sens culinaire)” 1905 (var. consomQii, Alexi, W.). Fr. consomme (< consommer „a consuma”, cu sensul special „a fierbe îndelungat carnea extrăgându-i tot sucul”). Cf. consuma. CONSON/1NT1 adj. „(muz.) aflat în raport de armonie cu alt sunet; (despre cuvinte) care creează armonie sonoră - consonnant” 1846 (Wachmann, M.), var. (înv.) consun&nt. Fr. conson(n)ant (împr. din lat. consonans, -ntem, part. prez, al vb. consonare „a suna împreună; a fi în armonie, în concordanță” < con- + sonare „a suna”), germ, konsonant. Var. consunant, prin românizare parțială. Fam.: consonanță s.f. „armonie (între sunete, păreri, cuvinte etc.)” c.1832 (I. Golescu, Cond. VII, 67r), var. (înv.) conson^nție, consun^nță < fr. consonance, germ. Konsonanz', consuna vb. „a produce o consonanță; (Trans., Buc.) a fi de acord, a se potrivi” 1870 (Costinescu, V.), var. consom. < fr. consonner, românizat după suna. Cf. consoană, suna, sanet, asonantă, disonanță, răsuna, rezonanță, son, sonată, sonar. CONSORT 186 CONSTzl CONSORT s.m. „(mai ales în sintagma prinț ~) soț (al unei suverane); (înv., mai ales la pl.) partener într-o afacere, asociat - consort” 1848 (var. consoarte' s.m., Negulici, V.). Fr. consort (împr. din lat.; cu sensul referitor la soțul unei suverane, după engl. queen-consort), lat. neol. consors, -tem „părtaș, tovarăș” < con- -F sors, -tem „sorț (tăbliță folosită în tragerea la sorți)”. Fam.: consoartă s.f. (fam.) „soție” 1848 (var. consoarte2, Negulici, V.), var. (înv.) consortă', consorțiul adj. „care aparține unui consorțiu” 1871 (LM) < germ, konsortial-, fr. consortiak, consorțiu1 s.n. „grup de întreprinderi, societăți comerciale, instituții independente din punct de vedere juridic, alcătuit pentru efectuarea în comun a unor operații de mare amploare” 1873 (Barițiu, C. VIII, 267) < germ. Konsortium (< engl. consortium < lat. consortium „tovărășie, asociere”); consorțiu2 s. „consort” (probabil hapax, Calendariu) 1794 < lat. neol. consortium „tovărășie, asociere”, rar, prin metonimie, „partener” (OLD). Cf. sorț, soartă, sortilegiu. CONSPECT s.n. „date esențiale ale unei probleme extrase dintr-un material documentar; (scurtă) privire generală - aper^u, tableau, vue d’ensemble (tiree d’une source documentaire)” 1816 (OAI 3). Germ. Konspekt, lat. neol. conspectus „examinare, considerare, privire” (< conspicere „a privi, a observa” < con- + specere „a privi”). Fam.: conspecta vb. „a întocmi conspecte” 1871 (LM) <— conspect, după germ. konspektieren, ulterior și după rus. konspektirovat'. Cf. aspect, aștepta, auspiciu, circumspect, expectativă, extrospecție, haruspiciu, inspecta, introspecție, perspectivă, perspicace, prospect, respecta, retrospectiv, special, specie, specimen, spectacol, spectru, specul, specula, suspecta. CONSPIR/! vb. „a face, împreună cu mai multe persoane, un plan secret împotriva cuiva (în general un conducător politic); (despre situații, fapte) a contribui la producerea aceluiași efect - conspirer” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. conspirer, lat. neol. conspirare, inițial „a răsuna împreună (despre instrumente de suflat)”, de unde „a se pune în acord în vederea atingerii unui scop unic”, „a conspira” (< con- + spirare „a respira, a sufla”). Fam.: conspirant adj., s.m. „care conspiră” 1826-1829 (N. Stoica, C. B.) < lat. neol. conspirans, -ntem, fr. conspirant', conspirativ adj. „care aparține unei conspirații, privitor la o conspirație” 1926 (Teodoreanu, M.) < fr. conspiratif, germ, konspirativ, ulterior întărite de rus. konspirativnyj', conspirativitate s.f. (abstr.) 1954 (Iordan, L. R.) conspirativ', conspirator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care conspiră” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 342) < fr. conspirateur, conspirație s.f. (abstr.) 1823 (Vârnav, F.), var. (înv.) conspirațiune, conspirăciune < fr. conspiration, lat. neol. conspiratio, -onenv, deconspira vb. „a demasca o conspirație; a divulga un secret” 1970 (M. Simionescu, I. II) < fr. deconspirer. Cf. spirit, spirt, aspira, expira, inspira, respira, spirant, transpira. CONST/l vb. „a fi alcătuit din, a consista - consister” 1794 (Calendariu), var. (înv.) custtf. Lat. neol. constare „a se menține, a rămâne neschimbat; a consta” (con- + stare „a sta”). Var. custa*, prin românizare. CONST/4BLU 187 CONSTAT/4 Fam.: constătător1 adj. (înv.) „care constă, care se compune din” 1895 (Liuba - lana, M.) <— consta, după stătător. Dublet etim.: custa1. Cf. constant, constata, costa1, sta, consista. CONSTABLU s.m. „sergent din poliția engleză - constable” 1834 (AR 161). Fr. constable < engl. constable (< v.fr. conestable „guvernator, ofițer al armatelor regale” < lat. comes stabuli „comite al staulului, al grajdului, mare comis”). Cf. conetabil, camis1, comitatZv, comitZvă, camite1, comZții, cânte, chimet, staul. CONST/1NT, -Ă adj., adv. „care rămâne mereu același, neschimbat; statornic; continuu, neîncetat; (mat., s.f.) mărime a cărei valoare rămâne neschimbată - constant; constamment; constante” 1799 (var. constante, lorgovici, Obs.). Lat. neol. constans, -tem „constant, statornic”, part. prez, al vb. constare „a rămâne neschimbat, a se menține” (< con- + stare „a sta”), fr. constant (adj.), constante (s.f.). Fam.: constanță s.f. (abstr.) 1799 (var. constanție, lorgovici, Obs.) < lat. neol. constantia, fr. constance’, inconstant adj. „care nu este constant” 1848 (Negulici, V.) < fr. inconstant’, inconstanță s.f. (abstr.) 1847 (Heliade-Rădulescu, D. J.) < fr. inconstance’, neconstant adj. „care nu este constant” 1848 (Negulici, V.) <— constant, după fr. inconstant', neconstanță s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) <— constanță, după fr. inconstance. Cf. consta, constantan, constata, costa1, custa1, sta. CONSTANT/tN s.n. „aliaj de cupru și de nichel, cu coeficient de dilatare mic și rezistență specifică mare, întrebuințat la confecționarea rezistențelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc. - constantan” 1949 (LTR1). Fr. constantan (< germ.), germ. Konstantan (< konstant „constant” + suf. -an folosit pentru crearea numelor de materiale derivate). Cf. constant. CONSTANTINOPOLIT/1N, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) din Constantinopol - constantinopolitain” 1826-1829 (N. Stoica, C. B., 92). Fr. constantinopolitain, împr. din lat. Constantinopolitanns „din Constantinopol” < Constantinopolis (propriu-zis „cetatea lui Constantin” < n.pr. Constantinus + gr. noAi? „cetate”). CONSTAT/I vb. „a stabili realitatea unui fapt, starea unui lucru, a consemna - constater” 1846 (Laurian, F. 4). Fr. constater, format pe baza lat. constat „este un fapt deja stabilit, sigur; se știe”, forma de pers a Hl-a sg. a vb. constare „a se menține, a rămâne neschimbat; a consta; a fi în acord cu; a fi cunoscut, a fi clar” < con- + stare „a sta”. Fam.: constatabil adj. „care poate fi constatat” 1941 (Călinescu, Ist. lit. rom.) < fr. constatable sau <— constata’, constatatZv adj. „care constată sau înregistează un anumit fapt” 1927 (Teodoreanu, M. III) < fr. constatatif’, constatator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care constată” 1863 (var. constătător, Barițiu, C. VI, 286), var. (înv.) constatatorul’, constatație s.f. (abstr.) 1846 (var. constătăcione, Laurian, F., 90), var. constatațiune < fr. constatation’, inconstatabil adj. „care nu merită sau nu trebuie să fie constatat” 1978 (DN3) < fr. inconstatable. Cf. consta, constant, costa1, custa1, sta. CONSTANȚEIN 188 CONSTITU/ CONSTĂNȚE4N, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) din Constanta - (habitant) de Constanza” 1913 (Arghezi, S. XXXII, 279). Top. Constanța (< it. Constanza < gr. biz. Kcouarăima, supranume dat cetății Tomis după Constantia, sora lui Constantin cel Mare, cf. lat. Tomis Constantiana). Fam.: constănțeancă s.f. 1988 (DEX-S). CONSTERN/1 vb. „a produce cuiva o stare de uimire extremă, amestecată cu spaimă, tristețe sau descurajare - constemer” 1848 (Negulici, V.). Fr. constemer, împr. din lat. consternare „a îngrozi, a scoate din minți, (rar) a culca la pământ” < con- + sternere „a așterne, a culca la pământ, a dărâma”, cu schimbare de conjugare. Fam.: consternant adj. „care consternează” 1871 (LM) < fi*, consternant, part, vb. constemer, consternație s.f. „stare de stupefacție” 1848 (Negulici, V.), var. consternațiune < fr. consternation (împr. din lat. consternatio, -onem). Cf. așterne, estradă, stradă, strat. CONSTIP/t vb. „a întârzia sau a împiedica evacuarea regulată a materiilor fecale - constiper” 1848 (Negulici, V.). Fr. constiper, împr. din lat. constipare „a îngrămădi, a strânge la un loc” < con- + stipare „a strânge, a închide la un loc”. Fam.: constipant adj. „care constipă” 1930 (Curentul, 2 dec.) < fr. constipant sau *— constipa', constipație s.f. „dificultate de a evacua în mod regulat materiile fecale” c.1750 (Ippocrat), var. constipațiune < fr. constipation (împr. din lat. constipatio, -onem). CONSTITU/ vb. „a alcătui, a forma, a întocmi - constituer” 1794 (Calendariu), var. (înv.) constitui. Fr. constituer, lat. neol. constituere „a plasa, a stabili, a funda, a constitui” < con- + statuere „a hotărî, a stabili” (< status „așezat, oprit, stabil”, part. perf. al verbelor sistere „a opri, a așeza” și stare „a sta, a se opri”). Fam.: anticonstituțional adj. „contrar constituției” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. anti- constitutionnel', constituant adj. „care intră în alcătuirea unui întreg, constitutiv; privitor la constituție (frecvent în expresia Adunare Constituantă)" 1836 (MN 72) < fr. constituant', constituent adj. „care intră în alcătuirea unui întreg”, s.m., s.n. „element component, constitutiv; (lingv.) parte a unei structuri lingvistice” 1884 (Anexe la Cod. Calimach, 931) < fr. constituant, ulterior (în lingv.) engl. constituent', constituita adj. „care intră în alcătuirea unui anumit lucru” 1830 (AR, 190); constitutiv adj. „care intră (ca element esențial) în structura unui lucru” 1825 (var. constitutiv, Teodori, A.) < fr. constitutifi var. constitutiv < lat. neol. constitutiuus, cu pronunțare magh. sau germ.; constitație s.f. „alcătuire, conformație (mai ales despre persoane); lege fundamentală a unui stat, care îi stabilește forma de guvernământ și principiile de organizare, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor; (jur.) constituirea unei rente sau zestre” 1785 (var. conștituție, OTB 6, 14), var. (înv.) constituță, constituțiun, constituțione, constituțiune, costicuță < lat. neol. constitutio, -onem, germ. Konstitution, fr. constitution', var. costicuță („alcătuire a unui individ”), prin etim. pop. după coastă', constituțional adj. „referitor la constituția unui stat, în acord cu constituția” 1809 (lorga, S. D. XII, 200) < fr. constitutionneT, constituțional/sm s.n. „regim de guvernare bazat pe existența unei CONSTR4NGE 189 CONSTRUZ constituții” 1892-1893 (Maiorescu, Cr. III, 95) < germ. Konstitutionalismus, fr. constitutionnalisme} constituționalZst, -ă adj., s.m., s.f. „adept al constituționalismului; privitor la constituționalism; specialist în dreptul constituțional” 1875 (Alecsandri, T. 29) < fr. constituțional iste, ulterior și <— constituțional} constituționalitate s.f. „conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu constituția” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 344) < fr. constitutionnalite} extraconstituțional adj. (jur.) „care este în afara prevederilor Constituției” 1867 (Kogălniceanu, O. IV/I, 138) < fr. extraconstitutionnel sau constituțional} neconstituțional adj. „în dezacord cu constituția” 1859 (Kogălniceanu, O. III/I, 144) <— constituțional} neconstituționalitate s.f. (abstr.) 1859 (Kogălniceanu, O. III/I, 175) <— neconstituțional} preconstituZt adj. „care a fost constituit, stabilit înainte” 1957 (V. rom. V); reconstituant s.n. (med., înv.) „tonic; reconfortant” 1898 (Enc. rom. I) < fr. reconstituant} reconstituZ vb. „a constitui din nou” 1879 (Barițiu, C. VII, 283); reconstitație s.f. (rar) „reconstituire” 1862 (var. reconstituțiwne, Pontbriant, D.) < fr. reconstitution. Cf. sta, staul, destituZ, instituZ, prostitua, restituZ, substituZ, stat1’2, statZv, statua, stata ie, stata ră, sista, consista, desista, exista, insista, rezista, subzista, consta, constata, circumstanță, distanță, instanță, interstZțiu, obstacol, persista, presta, rest, aresta, substanță, superstZție. CONSTRÂNGE vb. „a sili pe cineva să facă un lucru - contraindre” 1794 (Calendariu). Con- + strânge, după fr. contraindre (< lat.), lat. neol. constringere „a lega strâns, a strânge, a ține în frâu, a împiedica” (< con- + stringere „a strânge”) sau it. costringere. Fam.: constrângător adj. „care constrânge” 1856 (Mihali, C. ist. nat.); constringent adj. „care constrânge” 1871 (LM) < fr. constringent, lat. neol. constringens, -entem (part, prez, al vb. constringere)} constringență s.f. „mărime caracteristică sticlelor optice, care caracterizează dispersia luminii” 1949 (LTR1) < fr. constringence (< constring[ent] sau germ. Constringenz). Cf. constrictor, strânge, strâmt, strict, stringent, astringent, restrânge. CONSTRICTOR adj. (biol., anat.) „care strânge, care produce o contracție - constricteur” 1837 (J. Cihac, I. N.). Fr. constricteur (împr. din lat. constrictor < constringere „a lega strâns, a strânge, a ține în frâu, a împiedica” < con- + stringere „a strânge”). Fam.: constrictZv, -ă adj., s.f. „(consoană) care se pronunță prin strâmtarea canalului fonator, în așa fel încât se produce un zgomot de fricțiune” 1865 (Codru-Drăgușanu, P. T.) < fr. constrictif} constrZcție s.f. „reducere a diametrului unui organ cavitar, a unui vas sangvin sau a sfincterului prin acțiunea mușchilor constrictori” 1870 (Costinescu, V.), var. constricțiune < fr. constriction} vasoconstrictor adj. „care provoacă constricția unui vas de sânge” 1949 (Nom. min. I) < fr. vaso-constricteur} vasoconstrZcție s.f. „micșorare a diametrului vaselor sangvine prin contracția fibrelor musculare netede din pereții lor” 1969 (D. med.) < fr. vaso-constriction. Cf. constrânge, strânge, strâmt, strict, stringent, astringent, restrânge. CONSTRU/ vb. „a alcătui, după un plan determinat, un întreg (o clădire, un aparat, o teorie, o frază, o figură geometrică etc.) - construire” 1833 (Săulescu, Gram. rom.). Fr. construire (împr. din lat. construere „a pune lucruri unul peste altul; a construi” < con- + struere „a pune în ordine, a aranja, a construi”). CONSUETt/DINE 190 CONSUL Fam.: constn/ct s.n. „construcție mentală” 1871 (LM) < germ. Konstrukt (< lat. constructum, part. perf. neutru al vb. construere, posibil prin intermediarul engl. construct), ulterior și engl. construct', constructZv adj. „care construiește sau care servește spre a construi ceva; care ajută la îmbunătățirea unei activități” 1871 (LM) < fr. constructif, constructivism s.n. „curent artistic apărut la începutul secolului XX, care pune accentul pe simplitatea liniilor și a formelor geometrice; teorie în filozofia matematicii, care nu admite decât demonstrațiile bazate pe construcție, respingând reducerea la absurd” 1978 (DN3) < fr. constructivisme, engl. constructivism', constructivZst, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al constructivismului” 1978 (DN3) < fr. constructiv iste, engl. constructivism, constructor1 s.m. „persoană specializată în proiectarea sau executarea lucrărilor de construcție” 1847 (FM), var. constructor' < lat. neol. constructor, fr. constructeur', constructor2 adj. „care construiește” 1911 (Caragiale, „Termitele”, în Românul, 27 martie - 9 aprilie) < fr. constructeur, construcție s.f. „acțiunea de a construi și rezultatul ei (clădire, structură lingvistică, obiect matematic etc.)” 1783 (ABC), var. (înv.) construcțixine < lat. neol. constructio, fr. construction', construZbil adj. (despre terenuri, zone etc.) „pe care se poate construi” 1949 (LTR1 I, 675); deconstructiv/sm s.n. „școală în critica filozofică și literară, întemeiată pe deconstrucție” 1988 (P. Comea, T. L.) < fr. deconstructivisme, engl. deconstructivism', deconstrucție s.f. „proces prin care un ansamblu de natură abstractă (operă de artă, concept, teorie) este analizat în detaliu, pentru a se releva, în mod critic, postulatele implicite, contradicțiile etc.” 1972 (LL, nr. 3, 422) < fr. deconstruction (< de- + construction, folosit pentru a traduce termenii heideggerieni Destruktion și Abbau)', deconstruZ vb. (înv.) „a (se) desface în părți componente”, (livr.) „a analiza un text, o operă, teorie etc. prin deconstrucție” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) < fr. deconstruire', reconstructZv adj. „cu caracter de reconstrucție, bazat pe reconstrucție” 1978 (DNJ) < engl. reconstructive', reconstrucție s.f. „acțiunea de a construi din nou; (lingv.) reconstituire, cu ajutorul comparației dintre formele existente într-o serie de limbi înrudite, a unor forme ale limbii neatestate din care descind acestea” 1870 (var. recons tracțiune, Hasdeu, Pub. P. I, 355) < fr. reconstruction’, reconstruZ vb. „a construi din nou, a reclădi; (lingv.) a reconstitui” 1858 (Pelimon, I.) < fr. reconstruire. Cf. astruca, distn/ge, instrui, obstrmz, structură. CONSUETr/DINE s.f. (livr.) „obișnuință, obicei, deprindere - habitude, coutume, usage” 1848 (Negulici, V.). Lat. neol. consuetudo, -inem (derivat de la tema part, consuetus a vb. consuescere „a se obișnui, a avea obiceiul” < con- + suescere „a se obișnui”). Fam.: consuetudiiuri adj. (jur., ist.) „consacrat prin uz, prin datină, cutumiar” 1892-1893 (Maiorescu, Cr. III) < lat. neol. consuetudinalis', consuetudinar adj. (jur., ist.) „consacrat prin uz, prin datină, cutumiar” 1867 (Bărnuțiu, DPR) < lat. neol. consuetudinarius, fr. consuetudinaire. Cf. costam, cutamă CENSUL s.m. „(ist.) fiecare dintre cei doi magistrați, aleși anual, care dețineau puterea supremă în republica romană; agent diplomatic însărcinat să apere interesele juridice și economice ale compatrioților săi într-o țară străină - consul” 1682 (Dosoftei, V. S. ian. 11v), var. (înv.) consol, (înv., Trans.) conzul, (înv. Buc.) conf. Lat. neol. consul (probabil înrudit cu vb. consiliere „a delibera”, cf. consulta, consiliu), cu sensul din diplomație după fr. consul, germ. KonsuL Var. consol < it. console. CONSULM 191 CONSUM/1 Var. conzul < germ. Konsul. Var. cont, probabil refăcută prin interpretarea finalei -ul ca articol. Fam.: consular adj. „care ține de consul sau de consulat” 1812 (Șincai, Hr.) < lat. neol. consularis, ff. consulaire', consulat s.n. „reprezentanță a unui stat în alt stat, condusă de un consul; (în republica romană) magistratura de consul; perioada de guvernare a unui consul; formă de guvernământ a republicii franceze în perioada 1799-1804, în care puterea executivă era deținută de trei consuli” 1715 (Diichiti, Cron. exp. 27) < lat. neol. consulatus, germ. Konsulat, fr. consulat, procansul s.m. „magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii” 1819 (Nicolau, P. N.) < lat. neol. proconsul, fr. proconsul', proconsular adj. „care ține de proconsul, guvernat de un proconsul” 1823 (Bobb, DRLU) < lat. neol. proconsularis, fr. proconsulaire', proconsulat s.n. „funcția de proconsul; timpul în care un proconsul își exercita atribuțiile” 1823 (Vârnav, F.) < lat. neol. proconsulatus, fr. proconsulat, viceconsul s.m. „locțiitor al consulului (ca agent diplomatic)” 1830 (CR) < fr. vice-consul', viceconsulat s.n. „funcție de viceconsul; reședința viceconsulului” 1843 (Buletin, F.) < fr. vice-consulat. CONSULT/1 vb. „a cere o părere, a lua avizul unei persoane autorizate; (refl.) a se sfătui cu cineva; a cerceta, a examina un text, o sursă, pentru a se informa; a examina un pacient - consulter” 1811 (Doc. ec„ apud Gh. Bulgăr, CL 1965, nr. 1, 117). Fr. consulter, împr. din lat. consultare (< considere „a se sfătui; a consulta”, part. consultus). Fam.: consulent adj., s.m. (înv., Trans.) „(avocat) care nu pledează, ci numai dă sfaturi asupra afacerilor pentru care e consultat” 1905 (Alexi, W.) < germ, (austriac) Konsulent (< lat. consulens, -entem, part. prez, al vb. considere)', consalt1 s.n. „examinare a unui bolnav (de către un medic sau de o comisie medicală)” 1825 (Mumuleanu, Caract. 158) < fr. consulte (< consulter), posibil și it. consulto (împr. din lat. consultum „decizie colectivă”, part. perf. n. al lui considere)', consalt2 adj. (înv., Trans., Buc., în construcții copulative) „recomandabil, prudent, oportun” 1899 (Sbiera, F. S.), var. conzult < lat. neol. consultus „bine gândit, chibzuit”, part. perf. al vb. considere’, var. conzult, cu pronunție germană; consultant, -ă s.m., s.f., (înv.) adj. „specialist care oferă opinii într-un anumit domeniu” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. consultant, consultarisZ vb. (înv.) „a se consulta” 1844 (AOD) < fr. consulter, adaptat la seria vb. în -arisi', consultanță s.f. „activitate depusă de un consultant” 1973 (Scânteia, 11 aug.) <— consultant, cu substit. sufixului, după engl. Consulting', consulta Un adj. „cu caracter de sfat, facultativ” 1830 (CR) < fr. consultați/', consultatar s.m. (rar) „care cere sau oferă sfaturi” 1871 (LM)consulta', consultație s.f. „acțiunea de a (se) consulta; examinare a unui pacient de către medic; îndrumare individuală sau colectivă dată de profesor elevilor sau studenților” 1830 (CR), var. consultațiwne < fr. consultation', Consulting [kon’sAltiq] s.n. „consultanță” 1978 (DN~) < engl. Consulting-, jurisconsalt s.m. „specialist în științele juridice, care este consultat în problemele dificile de drept” 1851 (Stamati, D.) < ^.jurisconsulte (< lat. iuris consultus „expert în drept”: ius, iuris „drept” + consultus, part. perf. al vb. considere)', senatus- consalt s.n. „hotărâre, decret al senatului roman” 1876 (LM) < lat. neol. senatus (genitivul lui senatus „senat”) + consultum „decizie”. Cf. cansul, cons/liu. CONSUM/1 vb. „a folosi ceva, făcând ca acel lucru să se diminueze treptat, să se transforme sau să dispară; (jur., despre acțiuni, mai ales despre căsătorie) a duce la bun CONȘTI/NȚĂ 192 CONȘTI/NȚĂ sfârșit; (livr.) a distruge; (mai ales refl.) a (se) slei, a (se) necăji - consommer, consumer” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) consoma, consumi. Fr. consumer „a distruge (treptat), a epuiza” (împr. din lat. consumere), lat. neol. consumere „a cheltui, a consuma, a risipi, a distruge” (< con- + sumere „a lua (asupra sa), a achiziționa, a cheltui”); sensurile „a folosi până la epuizare”, „a duce la bun sfârșit” se explică prin confuzia cu ff. consommer, împr. din lat. consummare „a însuma, a desăvârși” (< con- + summa „sumă”, substantivare a formei de fem. a adj. summus „cel mai de sus, suprem”), cu sensul târziu „a folosi până la epuizare” prin confuzie cu consumere. Var. consoma < ff. consommer. Fam.: consum s.n. „faptul de a consuma (prin utilizare); ceea ce se consumă” 1877 (Eminescu, O. IX, 402) < germ. Konsum (< it. consumo < consumare)', consumabil adj. „care se poate consuma; (s.n., mai ales la pl.) totalitatea materialelor necesare pentru birouri sau ca auxiliar al procesului de producție” 1926 (Zarifopol, I. G.); consumant adj. (rar) „care distruge, mistuie” 1936 (DA); consumarisZ vb. (înv.) „a consuma” 1852 (Uricariul, III) < ff. consumer, consommer, adaptat la seria verbelor în -arisi', consumator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care consumă bunuri, produse etc.; aparat care consumă energie electrică” 1841 (Spic.), var. consomator, consumător <— consuma, după fr. consommateur, consumație s.f. „faptul de a consuma; totalitatea alimentelor consumate de cineva într-un local public” 1830 (AR), var. consumațiune < ff. consommation, consumation', consumptZbil adj. (jur., despre bunuri) „care este distrus sau înstrăinat de la prima întrebuințare” 1966 (DN2) < ff. consomptible (împr. din lat. consumptibilis, derivat de la tema part, consumptus a vb. consumere)', consumptZv adj. (despre unele boli) „care provoacă slăbire, denutriție, anemie” 1962 (DER) < fr. consomptif (împr. din lat. med. consumptiuus, derivat de la tema part, consumptus a vb. consumere), engl. comsumptive', consampție s.f. „slăbire, epuizare progresivă datorată unei boli îndelungate” 1838 (Albineț, M.), var. consumpțione < fr. consomption (împr. din lat. consumptio, -onem)', inconsumabil adj. „care nu poate sau nu trebuie să fie consumat; necomestibil” 1944 (Argetoianu, I. Z., X, 11) <— consumabil', supraconsam s.n. „consum excesiv” 1975 (Scânteia, 24 ian.) < supra- + consum. Cf. consomme, asuma, samă, prezampție, rezuma. CONȘTI/NȚĂ s.f. „capacitatea individului de a-și da seama de propria existență, în raport cu lumea exterioară; înțelegere; sentiment al datoriei morale - conscience” 1679 (var. cuștiință, Dosoftei, L.), var. (înv.) conscionță, conscionție, (grafică) consciință, conștiință (azi, specializat cu sensul „stare în care este prezentă conștiința propriei persoane și a lumii înconjurătoare”), conștionție. Lat. neol. conscientia (< consciens, -entem „care are cunoștință de un anumit lucru”, part. prez, al vb. conscire „a ști bine” < con- + scire „a ști”), fr. conscience, românizate după ști. Fam.: anteconștient adj. (rar) „dinainte de apariția conștiinței (la individ)” 1888 (Maiorescu, O. I, 530) <— ante- + conștient', bioconștiZnță s.f. „formă de conștiință atribuită animalelor (superioare)” 1987 (D. enc. psih. I) < fr. bioconscience', conștient adj. „capabil de percepție și de înțelegere; care are cunoștință de sine; treaz, lucid” 1871 (LM), var. conscient < fr. conscient, lat. neol. consciens, -entem', conștientiza vb. „a deveni conștient de ceva, a-și da seama” 1972 (P. Cornea, R.) <— conștient', conștientizabil adj. „care poate fi conștientizat” 1988 (DEX-S) <— conștientiza', conștiincios adj. „care are sentimentul datoriei morale; corect, scrupulos, meticulos” 1818 (var. consțiențios, Man. înv.), var. (înv.) CONT1 193 CONT1 consciențios, conștiențios, conștiințos, conșciințios < fr. consciencieux, adaptat după conștiință', conștiinciozitate s.f „sentiment al datoriei morale; corectitudine, scrupulozitate, meticulozitate'’ 1915 (Bul. com. ist. I, 50), var. (înv.) conștiinciozitate conștiincios', conștiu adj. (înv., Trans., Buc.) „conștient” 1871 (Eminescu, O. VII, 60), var. consciu < lat. neol. conscius „părtaș la cunoașterea unui anumit lucru, conștient”, românizat după ști-, conștiat adj. (înv.) „conștient” 1876 (Maiorescu, L.) < fr. conștient, lat. conscius, refăcute după știut; inconștient adj. „lipsit de cunoștință; lipsit de judecată; care nu e perceput de conștiință, involuntar”, s.n. „totalitate a fenomenelor psihice care nu intră în sfera conștiinței” 1930 (Arghezi, P. N. 27) < fr. inconștient, adaptat după conștient; inconștiență s.f. „lipsă sau pierdere a cunoștinței; lipsă de înțelegere, de judecată” 1887 (var. inconștiență, Șăineanu, S.) < fr. inconsdence, adaptat după (in)conștient; inconștiu adj. (înv.) „inconștient” 1899 (Caragiale, O. I, 1166) < lat. neol. inconscius, românizat după ști; neconștiincios adj. „care nu are sentimentul datoriei morale” 1931 (CADE) conștiincios; neconștiu adj. (înv.) „lipsit de conștiință, inconștient” 1872-1876 (Eminescu, O. VII) conștiu, după lat. inconscius; subconștient adj., s.n. „(referitor la) sfera fenomenelor psihice care se desfășoară în afara conștiinței” 1932 (Stere, O. I, 83) conștient, după fr. subconștient; subconștiZnță s.f. (rar) „subconștient” 1921 (Vâlsan, O. A. 596), var. subconștiență <— conștiință, după fr. subconscience; supraconștient adj. (rar) „care este mai presus de starea conștientă” 1945 (D. filos. s.v. inconștient) <— conștient, după fr. supraconscient. Cf. ști. CONT1 s.n. „evidența detaliată a tranzacțiilor financiare ale unui client, pe o perioadă determinată de timp; sumă de bani depusă la o bancă; (în expr. a da a ține pe contul) socoteală, seamă; (în expr. pe - propriii) pe propria răspundere, în mod independent - compte” 1786 (Furnică, I. C. 127), var. (înv.) compt, contă s.f., conto, (Trans. înv.) contau. Germ. Konto (< it.), it. conto (< lat. târziu computus „socoteală” < computare „a socoti” < con- 4- putare „a estima, a calcula, a verifica o socoteală”, inițial „a curăța copacii, via”), fr. compte. Var. contău < magh. konto (< it„ gemi.). Fam.: contabil, -ă adj., s.m., s.f. „referitor la evidența operațiunilor financiare ale unei firme sau instituții; funcționar însărcinat să țină socotelile unei firme sau instituții” 1847 (FM), var. (înv.) comptabil < fr. comptable; contabilicesc adj. „referitor la contabilitate" 1928 (Arghezi, O. V, 1003) <— contabil; contabilicește adv. „după reguli contabile” 1936 (Argetoianu, I. Z. I, 319) <— contabilicesc sau contabil; contabilitate s.f. „activitatea de administrare a fondurilor unei întreprinderi sau instituții” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) com(p)tabilitate < fr. comptabilite; contabiliza vb. „a înregistra o operație economică sau financiară în conturi, a ține o evidență” 1897 (I. Panțu, C. C. 298) < fr. comptabiliser; contișar s.n. (dim.) 1898 (Caragiale, „Cănuță, om sucit”); decont s.n. „decontare; document pe baza căruia se face o decontare” 1897 (I. Panțu, C. C.) < fr. decompte; deconta vb. „a deduce o sumă de bani dintr-o sumă mai mare (cheltuită)” 1897 (I. Panțu, C. C.) < fr. decompter; discont s.n. „deducere din suma unei polițe sau a unei datorii, în cazul plății înainte de scadență; diferența dintre prețul unui titlu la emisiune și valoarea sa nominală (dacă prețul este mai mic decât valoarea nominală) sau dintre prețul curent și prețul viitor al unei mărfi; reducere a prețului unei mărfi sau al unui serviciu” 1862 (var. disconto, Antonescu, D.), var. discount [dis’kawnt] „rabat comercial” < germ. Diskont(o) (< it. înv. disconto < discontare < conto), ulterior și adaptare a engl. discount; CONT4 194 CONTAINER var. discount < engl. discount, disconta vb. „a deduce o sumă de bani dintr-un cont” 1881 (Eminescu, O. XII, 484) < germ. diskontieren’, extracontabil adj. (despre calcule, situații, lucrări) „care se efectuează pe alte căi decât cele contabile” 1978 (DN3) <— extra- + contabil. Dublet etim.: cumpăt. Cf. acont, computa, conta, contoar1, contor1, amputa, deputat, disputa, imputa, împuta, putativ, reputație, sconta. CONT/1 vb. „a se bizui pe cineva sau pe ceva; a avea importanță; (înv.) a calcula, a număra - compter ” 1847 (I. lonescu, F. 9), var. (înv.) comptz. Fr. compter (< lat. computăre „a socoti” < con- + putăre „a estima, a calcula, a verifica o socoteală”, inițial „a curăța copacii, via”), posibil și it. contare. Fam.: contant adj. (înv.) „cu bani gheață” 1897 (I. Panțu, C. C.) < fr. [argent] comptant. Dublet etim.: cumpăta. Cf acont, computa, cont1, contoar1, contor1, amputa, deputat, disputa, imputa, împuta, putat/v, reputație, sconta. CONT/tCT s.n. „atingere; raport, legătură - contact” 1799 (lorgovici, Obs. 227). Fr. contact, lat. neol. contactus (< tema part, contact- a vb. contingere „a atinge, a veni în contact, a cuprinde” < con- + tangere „a atinge”). Fam.: contacta vb. „a intra în legătură” 1969 (M. Simionescu, I. I, 561) < fr. contacter sau contact', contactor s.n. „întrerupător care închide un circuit electric sub acțiunea unei comenzi la distanță, menținându-1 deschis numai atâta timp cât e exercitată comanda” 1953 (DT) < fr. contacteur. Cf. at/nge, contagiune, contiguu, contingent, tact1, tangent. CONTAD/N s.m. (ist.) „țăran (italian) - paysan (italien)” 1871 (Alecsandri, 0.1,391). It. contadino (< contado „teritoriu rural în jurul unui oraș” < lat. târziu comitatum „comitat”, cu sonorizarea -t- > -d- specifică dialectelor italiene de nord). Fam.: contadină s.f. 1871 (Alecsandri, O. I, 391). Cf. comis1, comite1, comitativ, comitivă, comiții, concomitent, conetabil, conte, comis1, chimet. CONTAGIL/NE s.f. „transmitere a unei boli infecțioase de la un individ la altul - contagion” 1799 (var. confaghie, lorgovici, Obs. 227), var. cont^gie. Lat. neol. contagio, -onem (propriu-zis „contact” < contingere/contigi/contactum „a atinge, a veni în atingere, a cuprinde” < con- + tangere „a atinge”, cu o variantă a radicalului în -ă-), fr. contagion. Var. contaghie, cu pronunțarea germ, a lat. contagio. Fam.: contagia vb. (rar) „a (se) molipsi” 1825 (var. contagi, LB) < fr. contagier, it. contagiare', contagios adj. (despre boli) „care se transmite de la un individ la altul, molipsitor” 1799 (var. contaghios, lorgovici, Obs. 227) < fr. contagieux, lat. neol. contagiosus', contagiozitate s.f. (rar) „caracter molipsitor al unei boli” 1879 (Eminescu, O. X, 176) < fr. contagiosite’, contagiu s.n. „contagiune” 1816 (Maior, învățătură, 12) < lat. neol. contagium', infectocontagios adj. „(despre boli) care se răspândește ușor” 1962 (DER s.v. antrax} <— infect(a) + contagios’, necontagios adj. 1935 (Argetoianu, î. Z. I) <— contagios. Cf. atinge, contact, contamina, contiguu, contingent, intact, integru, tact1, tangent. CONT/!INER (pronunțat și cont^inăr, conteinăr) s.n. „recipient de mari dimensiuni, care servește la transport sau depozitare - conteneur, recipient de grandes dimensions” 1953 (DT). CONTAMINA 195 CONTĂȘ Engl. container < contain „a conține” < v.fr. contenir, franco-normand contener (împr. din lat. continere < con- + tenere „a ține”). Fam.: containeriza vb. „a introduce în container” 1976 (în forma containeriz^re, Scânteia, 2 oct., în DCR1) < engl. containerize sau <— container, minicontainer s.n. „container de dimensiuni mici” 1988 (DEX-S) mini- + container, portcontainer s.n. „navă destinată transportului de containere” 1988 (DEX-S) < fr. porte-container, transcontainer s.n. „container de mari dimensiuni utilizat în transportul mărfurilor” 1974 (Scânteia, 24 mart., în DCR1) < fr. transcontainer, transcontaineriza vb. „a transporta cu transcontainerul” 1976 (în forma transconteineriz^re, Scânteia, 2 oct., în DCR1) <— transcontainer, cf. și fr. transcontainerisation. Cf. conține, conteni, ține, content, contenținne1, continent1, continență, continuu. CONTAMIN/1 vb. „a transmite o boală molipsitoare; (p. ext.) a influența; (lingv., refl.) a se influența reciproc - (se) contaminer” 1816 (Maior, învățătură, 91). Fr. contaminer, lat. neol. contaminare, inițial „a veni în contact”, de unde „a pângări, a mânji, a corupe” (probabil construit pe baza unui *tag(s)men „atingere, contact” < tag-, radicalul verbului tangere/tetigi/tactum „a atinge”). Fam.: contaminabil adj. „care poate fi contaminat” 1871 (LM) < fr. contaminable', contaminant adj. „care contaminează” 1871 (LM); contaminație s.f. (abstr.) 1865 (var. contaminăciwne, Ghica, O. II, 115) < fr. contamination, lat. neol. contaminatio, -onem\ var. contaminăciune, prin analogie cu formele moștenite în -tionem (cf. rugăciune}’, decontamina vb. „a curăța de substanțe radioactive” 1966 (DN2) < fr. decontaminer, engl. decontaminate sau <— contamina. Cf. contagiune, atinge. CONT AȘ s.n. „(înv.) haină bărbătească lungă și îmblănită, purtată de domnitori și boieri: (Mold., Buc., Ban., Dobr.) haină bărbătească îmblănită - pelisse” 1572 (var. chxnteș, DERS), var. (Ban.) chentuș, chintuș, (înv. Olt.) conteș, (Mold.) contoș, contuș. Cuvânt prezent în toate limbile învecinate, cu origine incertă, posibil pătruns prin filieră turcă (cf. tc. kontoș) din persană, cf. icdi'di^ „manta persană” (menționat de Xenofon), cf. Berneker, SEW I, 559, EWU, 816 (care întrevede și o explicație prin germ.: germ, medie de sus gerant > *kdnt + suf. -os), Briickner, SEJP, BER II 599; în rom., împrumutat din magh. kontos (care explică formele cu chi-/che- și probabil și forma conteș, Tamâs, EW, 258-259), ser. kontus’, în Mold. și Buc., posibil și pol. kontusz. Compusul contaș-baș citat de DA după Ghica, Scris., se datorează unei lecțiuni greșite (decupare greșită a secvenței la alaiuri și la ceremonii, protipendada și veliții purtau pe cap gugiuman de samur cu fundul de postav roșu; vara, feregea, și iarna, contoș; baș-boierul purta hanger la brâu). Fam.: cinceșește adv. (hapax Mândrescu, L. P„ într-o poezie pop.: și mi-și coasă cinceșește, rimând cu armenește) 1892 <— cinceșel (<— *chinteșel chinteș), probabil creat din rațiuni prozodice DA; clientuș (acc. nec.) s.n. „contăș” 1910 (Molin, Gr. băn.) <— var. chintuș, prin hipercorectitudine (probabil la data în care se păstra în Banat grupul cf ) S. Pușcariu, DR 4, 1924-1926, 1379; contășd s.n. (dim.) 1846 (Russo, S. 6); conteșat adj. „îmbrăcat cu contăș” 1900 (Mat. folk. 7); contoman s.n. (Mold.) „haină bărbătească purtată de săteni, manta mare îmblănită” 1885 (H. III, 19) <— contoș (= contăș) + suman ȘDU8, CADE sau cu substit. finalei prin terminația expresivă -(o)man SDLR, CDER 2365 // CONTE1 196 CONTEMPLA magh. kodmon N. Drăganu, DR 9, 1936-1938, 208; contușer/t s.n. (Arad) „meșteșugul de a face cojoace fine” 1885 (H. XVIII, 75) contuș (= contăș), prin analogie cu morărit, oierit etc.; cotoșma vb. (rar) „a (se) îmbrăca cu multe haine, a (se) înfofoli” 1893 (DDRF) <— încotoșma', cotoșman s.m. „motan mare, motan castrat; bucată mare (de mămăligă)” 1857 (Polizu, V.), var. cotojman, cotoman <— contăș, inițial însemnând „îmbrăcat în contăș, înfofolit”, cu referire la blana zbârlită a motanului SDLR, CDER 2365, posibil reinterpretat ca derivat din cotoi CDER 2365; proveniența din contăș este susținută de verbul derivat încotoșmăna II <— ^cotocman <— *cotoci (= cotoc, cotoi) DA sau <— pl. cotoci al lui cotoc CDER 2497; derivat de la baza ser. și bg. kot „pisică”, ser. koce „pisoi” (< kotii + -ce), cu sufixul -man întâlnit și în sloven racman „rățoi” (< raca „rață”), purman „curcan” (< pura „curcă”) Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 66; cf. slav kotu „pisică” CDED II, 77, TDRG, CADE; descotoșmăna vb. „a dezbrăca de multe haine” 1920 (var. descotoșmăm, Rebreanu, I. 368) <— [în]cotoșmăna‘, încotoșma vb. „a (se) îmbrăca cu multe haine, a (se) înfofoli” 1893 (DDRF), var. încotroșma, încotroșna încotoșmăna, der. regresiv; var. cu -r-, infl. de încroșna (= încrosna) „a înfofoli” DA; încotoșmăna vb. „a (se) îmbrăca cu multe haine, a (se) înfofoli” 1840 (Negruzzi, P. T. 243), var. încotoșmăm <— cotoșman sau ^contoșman cu sensul „îmbrăcat în contăș” sau „contăș mare” (cf. contoman) SDLR, CDER 2365 // <— *încotocma, provenit, prin metateză, din rus. kotomoc < kotomocka „mică legătură în formă de raniță, purtată pe spate” DA; et. nec. DEX. CONTE1 s.m. „(ist., în Imperiul Roman târziu și Evul Mediu timpuriu) înalt funcționar în anturajul împăratului; (în feudalism) mare senior, conducător al unei provincii; nobil cu rang intermediar, între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia) - comte” 1735 (lorga, S. D. XIV, 341), var. comte, cont2. Fr. comte, it. conte (< lat. comes, -itis, cu sensul inițial de „însoțitor”, formație cu prefixul com-/con- „împreună” de la verbul eo, îre „a merge”). Fam.: contat s.n. (înv.) „teritoriul unui conte; titlul de conte” 1839 (Vaillant, V.) < fr. comte, cu finala după etimonul său, lat. comitatus’, contesă s.f. „soție sau fiică de conte” 1740 (lorga, SBD, 106) < ngr. Koi^reaaa, it. contessa, fr. comtessc, contese adj. (înv., rar) „de conte” 1870 (Costinescu, V.); conț/e s.f. (înv., rar) „rangul de conte” 1837 (var. ccwrie, Negruzzi, M. T. 90); vicante s.m. „nobil cu grad inferior contelui și superior baronului” 1827 (var. vicont, Moliere, Dandin, 19V), var. (înv.) viceconte < fr. vicomte (< lat. uicecomes, -item „locțiitor de conte” < uice, abL al lui uicis „schimbare, ordine alternativă” + comes)', var. viceconte, cu adaptarea etimologizantă a prefixului; vicontesă s.f. „soție sau fiică a unui viconte” 1837 (Hrisoverghi, A.) < fr. vicomtesse. Cf. camis1, camite1, corni ta t/v, comitZvă, comZții, concomitent, conetabil, contadin, chimet. CONTE2 s.n. „creion gros cu mină din grafit, argilă și plombagină, folosit în grafică - crayon Conte” 1962 (DER). Fr. [crayon] Conte, tip de creion inventat în 1795 de Nicolas-Jacques Conte. CONTEMPLA vb. „a privi ceva îndelung și cu admirație; a medita, a reflecta la ceva - contempler” 1844 (var. înv. contâmpla, Sion, C. M. 47). Fr. contempler (împr. din lat.), posibil și lat. neol. contemplări (inițial „a privi cu atenție” < templum „parte delimitată a cerului în care se observau auspiciile”). Var. contâmpla, prin românizare. CONTENCIOS 197 CONTEN/ Fam.: contemplat s.n. (rar, abstr.) 1936 (DA); contemplat/v adj. „care contemplă, înclinat spre contemplare; care se limitează la contemplare, neglijând latura practică, activă” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 346 ) < fr. contemplatif. contemplativitate s.f. (abstr.) 1903 (Zamfirescu, O. V, 421) <— contemplativ, contemplator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care contemplă, care este cufundată în meditare, în visare” 1858 (Heliade- Rădulescu, Bibi. 122) < fr. contemplateur. contemplație s.f. (abstr.) 1825 (Vâmav, F. M. II, 93^, var. (înv.) contemplațiwne. contemplăciune < fr. contemplation. lat. neol. contemplația, -onem. Cf. tâmplă2, templu, întâmpla. CONTENCIOS adj., s.n. „(jur.) aflat în litigiu, ansamblu de chestiuni aflate în litigiu; (în sintagma ~ administrativ) organ de jurisdicție care se ocupă cu rezolvarea litigiilor dintre stat și persoanele fizice; (înv., de obicei în forma contențios) iubitor de dispute - contentieux” 1847 (var. contențios. Barițiu, C. IV, 288). Fr. contentieux (împr. din lat. târziu contentiosus „certăreț; polemic” < contentio „încordare; conflict, dispută, rivalitate” < contendere „a (se) încorda, a se strădui, a cere cu stăruință, a se strădui să învingă, a rivaliza”, part, contentus < con- + tendere „a întinde”, din același radical ca și tenere „a ține”). Adaptarea fonetică în forma -cios se explică prin ezitarea între reflexele cu -ț- și -c- ale etimoanelor franceze în -tieuxl-cieux sau prin analogie cu reflexul moștenit din lat. -tiosus (alb ic ios. credincios, putincios. urâcios etc.). Fam.: contențiane2 s.f. (rar) „dispută, conflict; (livr.) încordare” 1871 (LM) < fr. contention. lat. neol. contentio. -onem. Cf. tinde, atent, destinde, extinde, intendent, intenție, întinde, ostentație, pretinde, tensiune, tindă, tindeche, contențiwne1, ține, conteni, conține. CONTEN/ [ar. acumtin^re „a înceta, a (se) opri; a (se) potoli; a adăposti, a primi, a întâmpina”, acumtimre „a (se) opri”, mr. cuntinari] vb. „a întrerupe, a înceta, a (se) opri, a (se) sfârși; (înv.) a ține în frâu, a (se) stăpîni, a potoli, a interzice; (înv.) a impune, a porunci - cesser, (s’)arreter, fmir; dominer, dompter; empecher, interdire; imposer, ordonner” c.1500 (var. cuntirn. Psalt. Hur.), var. (Ban., Olt.) conteni. conține, contim. Lat. continere „a ține laolaltă, a ține bine, a păstra, a ține închis, a reține, a opri, a ține în frâu” (< con- + tenere „a ține”), trecut de timpuriu la conjugarea a IV-a, cu forme predominant slabe LB, LM, TDRG, CDDE, CADE, Capidan, MegL III, DEX, DDM, posibil moștenit și în it. (Nocentini, VLI; Fare 2183b) II Lat. *cunctinâre < cunctări „a întârzia, a ezita” + suf. iterativ -ină(re) S. Pușcariu, Conv. lit. XLII, 1908, 603, DR 1, 1920-1921, 226-230, Drăganu, DR 4, 1924-1926, 513, DA, REW 2391a, SDLR (greu de acceptat din motive semantice; obiecția lui Pușcariu că rezultatul așteptat al lui continere ar fi fost *cuținea nu se susține: rezultatul fonetic regulat ar fi fost * curtenea, iar trecerea de la conjugarea a Il-a la conjugarea a IV-a s-a produs și în alte cazuri, cf. cumpli < complere. luci < lucere. albi < albere. (în)flori < florere. prânzi < lat. pop. prandlre < prandere etc.; forma ^cuținea presupune o refacere (neobligatorie) după verbul-bază ține(a)'. formele dial. de conjugarea I se pot explica printr-o reîncadrare morfologică, probabil târzie, fiind absente din dacoromâna veche, cf. Zamfir, Morf., I, 334-335); origine obscură, posibil contaminare între *cunctinâre și *contenuâre (< tenuâre „a reduce, a micșora”) CDER 2355; ngr. koi'raiiu (< it. contenere) CDED II 651. Fam.: mr. ăncuntinat adj. „neastâmpărat” 1902 (Papahagi, M2, în DDM); conteneală s.f. (abstr.) 1656 (Cateh. calv. 28); contenit s.n. „(înv.) oprire, ținere în loc, CONTENT 198 CONTEST/t interdicție; (Trans.) loc de pășune interzis, rezervat unui anumit soi de vite, (p. ext.) islaz” c.1500 (var. continrxt, cuntimit, Psalt. Hur.); contenite adj. (înv.) „care oprește, ține în loc, (se) înfrânează” 1688 (Biblia); cuntenitură s.f. (înv.) „interdicție, oprire” 1551-1553 (Ev. sl.-rom.); mr. conțin s.n. „astâmpăr, încetare” 1928 (Capidan, Megl., II); cuntiimant s.n. (hapax Psalt. Hur.) „interdicție” c.1500; înconteni vb. „a conteni” 1613 (inf. lung încontemre, Varlaam, Leastvița, 197v), var. încontim', necontenire s.f. „neîncetare” (adesea în sint. cu - „neîncetat, necontenit”) 1813 (Doc. ec. I, 152); necontenit adj., adv. „fără întrerupere, neîncetat” 1693 (Fiziologul, 98), var. necontenit, necuntemt, necuntemt} necontin adj., adv. (Olt., Mold., rar) „necontenit” 1928 (Nicolăescu-Plopșor, Ce., apud SDLR), var. necunten, (Mold.) necuntin necontenit, prin trunchiere. Dublet etim.: conține. Cf. container, content, con ten țin ne1, continent1, continență, continuu, ține, abține, deține, întreține, menține, reține, susține. CONTENT adj. (înv.) „mulțumit, satisfăcut - content” 1717-1723 (Cantemir, Hr.), var. conțin. Lat. neol. contentus, inițial „limitându-se (la)”, part. perf. al lui continere „a ține laolaltă, a (se) menține (între niște limite)”. Var. ironică conțin (Alecsandri, „Peatra din casă”) < fr. content. Fam.: contentație s.f. (livr.) „mulțumire, satisfacție” 1871 (var. contentațiune, LM) < lat. contentatio', contentălui vb. (înv., rar) „a mulțumi” 1701 (FN 113, 148, în forma participială negativă necontentăluit), var. contentelm < it. contentare, lat. neol. contentare, încadrate în seria verbelor în -ălur, contentul vb. refl. (înv., numai la Cantemir) „a se mulțumi” 1717-1723 (Cantemir, Hr.) *— content + -ui, după lat. med. contentare, it. contentare', escontentațiime s.f. „despăgubire” 1868 (Barcianu, V.) < lat. neol. excontentatio, -onem 0 (mai puțin probabil <— escontenta, cum propune DLR); excontenta vb. (înv., Trans.) „a acorda o despăgubire” 1844 (Barițiu, C. IV, 196), var. escontenti < lat. neol. excontentare 0 // cf. esconta DLR; excontentelui vb. (înv., Trans.) „a acorda o despăgubire” 1806 (lorga, S. D. XII), var. escontentelm < lat. neol. excontentare, încadrat în seria verbelor în -elui0 // <— escontenta DLR; malcontent adj. (înv.) „nemulțumit” 1847 (FM, 542) < fr. malcontent (< mal „rău” + content). Cf. conteni, container, contenținne1, continent1, continență, continuu, conține. CONTENȚIf/NE1 s.f. (med.) „menținere a unui organ sau a unei articulații într-o anumită poziție-contention” 1961 (DN1). Fr. contention „tensiune, dispută; (med.) imobilizare” (împr. din lat. contentio < contendere, supin contentum, cf. contențiune2 s.v. contencios), cu sensul medical apărut prin asociere cu verbul contenir „a ține laolaltă” (< lat. continere, supin contentum). Fam.: contentiv adj. „care menține poziția corectă a unui organ vătămat” 1939 (SDLR) < fr. contentif. Cf. contencios, conteni, container, content, continent1, continență, continuu, conține. CONTEST/1 vb. „a nu recunoaște dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva - contester” 1841 (Negruzzi, O. I, 247). Fr. contester, împr. din lat. contestări „a chema ca martor, a intenta un proces producând martori” < con- + testări „a chema ca martor; a depune mărturie” < testis „martor” (< *tri-st-i/o-, confirmat de forme italice, construit pe radicalul numeralului tres „trei”, desemnând un „al treilea” față de cele două părți implicate într-un proces). CONT/GUU 199 CONTINENT1 Fam.: contest s.n. (rar, înv.) „dispută, contestare” 1939 (SDLR) < fr. conteste-, contestabil adj. „care poate fi contestat, puțin credibil” 1848 (Negulici, V.) < fr. contestabil, contestant adj., s.m. (înv.; jur.) „(persoană) care face o contestație” 1870 (Costinescu, V.) < fr. contestând contestatar, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care contestă, care are o atitudine de împotrivire și de refuz” 1968 (V. rom. XII, 97) < fr. contestataire', contestatar, -toare adj., s.m., s.f. (înv.) „(persoană) care contestă, care face o contestație” 1879 (Eminescu, O. X, 352) <— contesta sau fr. contestateur, contestație s.f. „(înv.) ceartă, dezbatere; (jur.) ca^e de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești); plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva unor acte considerate ilegale” c.1800 (Micu, Prax. 14r, 16v), var. (înv.) contestăciune, contestațiune < lat. neol. contestatio, fr. contestation’, contestelui vb. (înv.) „a contesta”, c.1800 (Micu, Prax. 16v) < lat. neol. contestări, adaptat la verbele în -ălui', incontestabil adj. „care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială”, (adverbial) „fără îndoială, indiscutabil” 1846 (Laurian, F. 7, 25, 57) < fr. incontestable-, incontestabilitate s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. incontestabilite-, incontestat adj. (rar) „necontestat” 1870 (Costinescu, V.) < fr. inconteste', necontestabil adj. (rar) „incontestabil” 1848 (Negulici, V.) <— contestabil, după fr. incontestable-, necontestabilitate s.f. (abstr., rar) 1848 (Negulici, V.) <— necontestabil’, necontestat adj. „care nu este (sau nu poate fi) contestat; evident” 1855 (A. Russo, Rom. lit. 226) <— contestat, după fr. inconteste. Cf. atesta, detesta, protesta, test, testament, testimoniu. CONT/GUU adj. „care se atinge de altceva, adiacent, aflat în imediata vecinătate - contigu” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 347). Fr. contigu, lat. neol. contiguus (< con- + -tag-, radicalul vb. tangere/tetigi/tactus „a atinge”). Fam.: contiguitate s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 347) < fr. contiguite. Cf. at/nge, contact, contagiune, contingent, tact1, tangent. CONTIN/1ȚIE s.f. (Trans., înv.) „etaj, clădire cu etaj - etage, bâtiment qui a un etage” 1788 (var. condign^ție, Piuariu-Molnar, D. 372), var. contignație, contignațiune. Magh. kontignâcid (< lat. contignatio, -onem „schelă, căpriori; etaj” < contignare „a acoperi cu traverse, a podi” < con- + tignum „lemn de construcție, grindă”). CONTINENT1 s.n. „întindere vastă de uscat, mărginită, total sau parțial, de mări și de oceane - continent, terre ferme” 1829 (AR). Fr. continent, lat. neol. continens, -entem [terra], propriu-zis „care se menține laolaltă, continuu”, part. prez, al verbului continere < con- + tenere „a ține”. Fam.: continental adj. „care ține de un continent” 1829 (AR) < fr. continental-, epicontinental adj. (despre formațiuni sedimentare, mări etc.) „situat deasupra platformei continentale” 1950 (LTR1) < fr. epicontinental (< epi- < gr. em- „peste, pe” + continental)', intercontinental adj. „care se află sau are loc între două sau mai multe continente” 1926 (Teodoreanu, M. II) < fr. intercontinental', intracontinental adj. „situat în interiorul unui continent” 1978 (DN3) < fr. intracontinental', transcontinental adj. „care traversează un continent” 1904 (Mehedinți, O. A. 198) < fr. transcontinental. Cf. conț/ne, conteni, ține, container, content, contențiane1, continență, continuu. CONTINENȚĂ 200 CONT/NUU CONTINENȚĂ s.f. „înfrânare, cumpătare, autocontrol - continence” 1682 (var. contenință, Dosoftei, V. S. nov. 137r), var. (înv.) contenență, contimnță. Lat. neol. continentia (< continens, -ntem „reținut, cumpătat”, part. prez, al vb. continere „a ține laolaltă, a ține bine, a reține” < con- + tenere „a ține”), fr. continence. Fam.: continent2 adj. (rar) „abstinent, cast” 1871 (LM) < fr. continent, lat. neol. continens, -entem', incontinent adj. „lipsit de moderație, care nu se stăpânește; care nu-și poate controla eliminarea urinei sau a materiilor fecale” 1871 (LM) < fr. incontinent, lat. neol. incontinens, -entem', incontinență s.f. „neputință de a se stăpâni; eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale” 1871 (LM) < fr. incontinence, lat. neol. incontinentia. Cf. conțzne, contenz, ț/ne, container, content, contențizzne1, continent1, contznuu. CONTINGENT „(s.n.) totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; (p. ext.) grup de oameni având o compoziție omogenă; cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă; (înv.) contribuție; (adj., s.n., fii.) care nu are loc în mod necesar, accidental - contingent” 1799 (var. continghente, s.n.sg., lorgovici, Obs. 71), var. contigent, contingente, continghent, contingent. Fr. contingent, împr. din lat. contingens „care îi revine cuiva; accidental” (part. prez, al vb. contingere „a atinge; (impers.) a i se întâmpla, a-i reveni” < con- + tangere „a atinge”), de unde „parte datorată de o persoană sau o colectivitate, contribuție”, ulterior, prin specializare, „număr de soldați cu care trebuie să contribuie o unitate teritorială”. Var. continghent(e) < germ. Kontingent (< fr.), cu -e după lat. contingens, -entem. Var. contingint, prin românizare parțială. Fam.: contingența vb. „a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau ale exportului” 1936 (DA) < fr. contingenter, contingență s.f. „(fîl.) posibilitatea ca un lucru să se întâmple sau nu; relație accidentală între fenomene; (geom.) întâlnire a unei linii drepte cu o curbă” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D. 369) < fr. contingence, împr. din lat. contingentia. Cf. atznge, contact, contagiz/ne, contzguu, tact1, tangent. CONT/NUU adj., adv. „neîntrerupt, care se prelungește fără pauză - conținu” 1816 (Maior, învățătură, 81), var. (înv.) conțin. Lat. neol. continuus (< continere „a ține laolaltă” < con- + tenere „a ține”), fr. conținu. Fam.: continua vb. „a nu înceta, a prelungi o activitate” 1794 (Calendariu) < lat. neol. continuare, fr. continuer, continuat adj. (înv.) „continuu” 1855 (Calendar, 154) < fr. continuei', continualnic adj. (înv., Trans., rar) „continuu” 1813 (Manifest, 18) < germ. kontinuell (< fr. continuei), adaptat după derivatele în -alnic', continuat/v adj., adv. „(care se petrece) în mod continuu; (gram.) care exprimă continuitatea” 1900 (G. Crețu, în Mardarie, L.) < fr. continuatifi continuator, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care continuă un lucru sau o acțiune începută de altul” 1812 (Șincai, Hr. III, 27), var. continuător <— continua', continuație s.f. (înv.) „continuare, continuitate” 1717-1723 (Cantemir, Hr.), var. continuațiune, continuăciwne < lat. neol. continuatio, fr. continuation', continuitate s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. continuite, lat. neol. continuitas, -atem', contznuum s.n. „entitate neîntreruptă, care se poate divide la nesfârșit; (mat.) mulțime închisă și conexă” 1924 (M. Ralea, „Formarea ideii de personalitate”, în S. VI, 79) < CONTOAR1 201 CONTOR1 lat. neol. continuum, fr. continuum-, discontinua vb. (înv.) „a întrerupe” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. discontinue^ discontinuație s.f. (înv.) „întrerupere” 1870 (Costinescu, V.), var. discontinuațiune < fr. discontinuation’, discontinuist adj. (rar, fii.) „adept al discontinuității” 1946 (Ralea, E. O., 13) < fr. discontinuiste ° sau <— discontinuu DLR; discont/nuu adj. „lipsit de continuitate, intermitent” 1897 (Hamangiu, C. C. 468) < fr. discontinu (< lat. med. discontinuus), adaptat după continuu', discontinuitate s.f. „lipsă de continuitate, intermitență” 1846 (Laurian, F.) < fr. discontinuite’, încontinuu adv. „fără încetare” 1939 (var. incontmuu, SDLR) <— în + continuu, var. încontinuu, prin analogie cu formele prefixate cu in-/în-, necontinuu adj. „întrerupt” 1936 (DA). Cf. conteni, conține, container, content, contențiane1, continent1, continență, ține, abține, deține, întreține, menține, reține, susține. CONTOAR1 s.n. (înv.) „masă pe care un negustor numără banii, tejghea; birou al unei bănci sau al unei administrații publice; agenție comercială într-un stat străin - comptoir” 1829 (var. cantoră1, AR), var. (înv., Brașov) cantor3, comptoar, comptuzr, contor, contoră, contu^r. Fr. comptoir (< compter „a socoti” < lat. computăre < con- + putâre „a curăța (arborii); a pune în ordine; a calcula, a evalua, a se gândi”). Var. contor1 < germ. Kontor. Var. cantoră1, cantor3, contoră < rus. kontora. Fam.: contoraș s.n. (dim.) 1889 (Sevastos, N.). Cf. computa, cont1, conta, contor1, cumpăt, acant, amputa, deputat, disputa, imputa, împuta, putativ, reputație, sconta. CONTONDENT adj. „care rănește sau strivește țesuturile fără să taie sau să străpungă - contondant” 1903 (TDRG1), var. (înv.) contundont. Fr. contondant, part. prez, al vb. contondre, împr. din lat. contundere „a zdrobi, a strivi” (< con- + tundere „a lovi, a izbi, a pisa, a fărâma”). Fam.: contondență s.f. „caracter contondent; lovire, rănire cu un obiect contondent” 1930 (Curentul) < fr. contondance sau <— contond[ent]. Cf. contuzie. CONTOP/ vb. „a (se) amesteca cu ceva, formând un singur tot - fusionner, (se) meler, confondre” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Con- + topi, după lat. confundere (< con- + fundere „a topi”), fr. confondre, cf. și germ, zusammenschmelzen. Cf. topi, confunda. CONTOR1 s.n. „aparat care măsoară consumul de apă, energie electrică sau gaze, pe o anumită perioadă - compteur” 1924 (Resmeriță, D.), var. contow1. Fr. compteur (< compter „a calcula” < lat. computăre < con- + putăre „a estima, a calcula, a verifica o socoteală”, inițial „a curăța copacii, via”). Var. contoar, prin confuzie cu contoar' (< fr. comptoir). Fam.: contoriza vb. „a înregistra prin contor, a ține evidența unui consum, (fig.) a număra (greșeli etc.)” 1972 (forma contoriz^re, RL 15 febr., în DCR1). Cf. acant, computa, cant1, conta, contoar1, cumpăt, amputa, deputat, disputa, imputa, împuta, putativ, reputație, sconta. CONTORSIt/NE 202 CONTRACARA CONTORSIUNE s.f. „(anat.) contracție violentă și involuntară a mușchilor; strâmbătură, schimonoseală, zvârcolire - contorsion” 1841 (var. contorsie, Barițiu, C. 1,29). Fr. contorsion, lat. neol. contorsio, -onem (< contorquere „a răsuci” < con- + torquere „a suci, a răsuci, a învârti”). Fam.: contorsiona vb. „a (se) contracta violent, a (se) strâmba” 1928 (Sadoveanu, I. A.) < fr. contorsionner, contorsion/st, -ă s.m., s.f., adj. „gimnast de circ care își răsucește corpul în moduri neobișnuite” 1965 (C. Chiriță, Cir. HI) < fr. contorsionniste. Cf. întoarce, distorsiune, extorcare, stoarce, toarce, toartă, torsadă, torticolis, tortură, torsiune, turmenta. CONTRA1 prep., adv., „în schimb(ul), pentru; în direcție opusă, în fața; împotriva - contre” 1812 (loc. adv. în contră. Maior, Ist. 271; atestarea 1776 din TDRG2 este o interpretare eronată a lui contrăbontră = contrabandă), var. (înv.) condra\ Lat. neol. contra (derivat de la radicalul *con- din preverbul con- și prepoziția cum). Var. condra < ngr. Koi/Tpa (< it. contra < lat.). Fam.: contra2 vb. „(fam.) a contrazice, a nega; (spec., la jocul de cărți, la box, scrimă, lupte, judo etc.) a da o contră” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M. 99), var. (înv., Mold.) condrar „a se certa” < fr. contrer, var. condra., după condra (= contra)-, contră s.f. „ceartă, împotrivire; lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo etc.)” 1825 (var. coantră, LB), var. (înv.) coandră, condra < fr. contre’, var. condră, coandră < ngr. icourpa’, încontra vb. refl, „a se certa, a se contrazice” 1916 (Pamfile, Mit. - Dușm.). Dublet etim.: către. Cf. contrar, contrast, country, cu. CONTRABANDĂ s.f. „trecere clandestină peste graniță a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor vamale; (Mehed., înv., în expr. de cotroboantă) pe grabă - contrebande; (vieilli, dans l’expression de cotroboantă) en hâte” 1735 (var. contraband' s.n., lorga, S. D. V, 151), var. (înv.) contrabanda, contrabanță, contrăbandă, contrebandă, controbant2 s.n., controbondx s.n. (și Joc de cărți între copii”), controbont s.n., controbcmț s.n., cotroboantă, cotrobond s.n. „joc de cărți între copii”, cotrobont s.n., cotrobonț s.n. „joc de cărți între copii”. It. contrabbando (< contra- + bando „decret, ordin” < got. bandwo „semn”, lat. med. bandum, cu sensul „decret, proclamație” după francicul *ban), fr. contrebande (< it.). Fam.: contrabanda vb. (înv.) „a face contrabandă” 1857 (Polizu, V.); contrabandier s.m. (înv.) „persoană care face contrabandă” 1833 (Buletin, F. 123) < fr. contrebandier, contrabandist s.m. „persoană care face contrabandă” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 351); controbant1 s.m. (înv.) „persoană care face contrabandă” 1818 (Petrovici, Ped.), var. contraband2, contrăbant, controbond2. Cf. abandona, bandă1, bandieră, contra1. CONTRACARA vb. „a împiedica, a zădărnici planurile, intențiile cuiva - contrecarrer” 1914 (V. rom. II, 184). Fr. contrecarrer (< contrecarre „obstrucție, rezistență” < contre- „contra” + carre „față pătrată a unui obiect, unghi, muchie” < carrer .,a da o formă pătrată, a tăia tăcând o secțiune pătrată” < lat. quadrăre < quadrus „pătrat”). Cf. cadran, cadril1, cadrilat, cadru, carantină, careu, carieră2, carilon, carou, căniră, codrant, codru, cvadrant, cvadri-, cvadruplu, păresimi, pătrat, patru, contra1. CONTRACIVADIERĂ 203 CONTRACT/11 CONTRACIVADIERA s.f. (mar.) „pânză pătrată așezată sub bompres - contre- civadiere” 1966 (DN2). Fr. contre-civadiere < contre- „contra” + civadiere „pânză pătrată suspendată sub bompres” < occ. civadiero, inițial „câmp de ovăz”, probabil și „sac în care se transportă furaje” < civado „ovăz”, substantivizare a part, trecut al vb. lat. cibăre < cibus „hrană”. Cf. cib1, cantra1. CONTR/iCT s.n. „acord încheiat între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, din care decurg anumite drepturi și obligații - contrat” 1758 (lorga, S. D. XII, 69-70), var. (înv.) condrat, contrat, contrătuș, contractuș. Lat. neol. contractus „strângere; angajare a unei afaceri, contract” (< contrahere „a aduna, a strânge; a angaja afaceri, a avea de-a face cu” < con- + trahere „a trage”) SDLR, CDER 2360 (posibil), DÎLR, DEX, TDRG2, germ. Kontrakt DÎLR, TDRG2 II Fr. contrat DA, CADE, CDER 2360 (posibil, cu infl. lui act). Var. condrat < ngr. Koi'rpăro (< it. contratto). Var. contractul cu pronunția magh. a lat. contractus. Var. contrat < fr. contrat. Fam.: condrăcher(iu) s.m. (înv.) „cel care face contract în numele satului cu boierul” 1893 (Șez. II, 224) condrat (= contract)', contracczu s.m. (înv.) „contractant” 1826 (Golescu, î.); contracta2 vb. „a încheia un contract; a lua o boală” 1829 (Poteca, F.) < fr. contracter, contractant, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană fizică sau juridică) care încheie un contract, persoană care oferă servicii, pe baza unui contract” 1829 (AR, 40), var. (înv.) contractante < fr. contractant', contractier s.m. „persoană care încheie un contract” 1818 (Act. Bas.), probabil rus. kontraktor, contractar2, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care contractează; persoană care oferă servicii, pe baza unui contract” 1813 (Doc. Orh., 463) < germ. Kontraktor, posibil și rus. kontraktor, ulterior engl. contractor 0 // fr. contracteur DEX (dar acest cuvânt fr. este un anglicism recent); contractual adj. „privitor la un contract; prevăzut în contract” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. contractuel', contractualicesc adj. „contractual” 1819 (Mii. Instr. 55) < lat. neol. contractualis, încadrat în clasa derivatelor în -icesc; contractualzsm s.n. „doctrină socială, politică și juridică, apărută în sec. XVII, fondată pe principiul contractului social” 1921 (Ralea, S. III, 100) < fr. contractualisme QII contractual DEX; contractual/st, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al contractualismului” 1942 (Vulcănescu, D. R. I, 142) < fr. contractualiste 0 sau <— contractualism, cu substit. sufixului DEX; contractul vb. (înv.) „a încheia un contract” 1830 (AR, 368) <— contract, după fr. contractor, contrăctuitar s.m., adj. (înv.) „(cel) care încheie un contract” 1829 (AR, 207, 210), var. contractuitor <— contrăctui', precontract s.n. „contract prealabil” 1967 (I. B., în DCR3) < pro- + contract, după fr. avant-contrat', precontractual adj. „care precedă încheierea unui contract” 1964 (DER II) <— precontract', subcontract s.n. „contract secundar” 1994 (D. econ. p.) < engl. subcontract', subcontracta vb. „a încheia un subcontract” 1994 (D. econ. p.) <— subcontract sau engl. subcontract', subcontractant adj., s.m. „care încheie un subcontract” 1985 (RL) <— sub- + contractant, după fr. sous-contractant. Cf. trage, abstrage, atrage, contrage, contracta1, detracta, distra, distrage, extrage, retrage, sustrage, tract, tracta, trata. CONTRACT/!1 vb. refl, (fiz., despre corpuri; biol., despre mușchi) „a-și micșora dimensiunile - se contracter” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 188). CONTRAF/1CE 204 CONTRAPUNCT Fr. contracter, derivat pe baza lat. contractus „strâns laolaltă”, part. vb. contrahere „a strânge laolaltă” < con- + trahere „a trage”. Fam.: contractabil adj. „care se poate contracta” 1951 (LTR1 III, 327); contract/bil adj. „care se poate contracta” 1958 (DLRM) < fr. contractible\ contractibilitate s.f. „proprietate a unor țesuturi animale, cu precădere a celor musculare, de a se contracta la impulsul unor stimuli” 1900 (Enc. rom. II) < fr. contractibilite; contract/1 adj. (med.) „contractabil” 1861 (Barasch, B. 239) < fr. contractile; contractilitate s.f. „contractibilitate” 1846 (Episcupescu, Practica, 96) < fr. contractilite; contractor1 adj., s.m. (despre mușchi, nervi) „care se contractă” 1871 (LM) < lat. neol. contractorius sau <— contracta', contractară s.f. „contracție musculară involuntară și persistentă, rigiditate musculară” 1853 (Descr. ape. 7) < germ. Kontraktur, fr. contractare; contracție s.f. „strângere tare și instantanee a mușchilor; scăderea volumului unui corp; reducere a două vocale sau silabe într-una singură” 1825 (Teodori, A.), var. (înv.) contracțiune < fr. contraction, lat. neol. contractio, -onem; decontracta vb. refl, „(despre mușchi) a-și reveni în poziție relaxată după o contracție; (despre oameni) a se destinde” 1964 (ABC săn. 46) < fr. decontracter; decontractura vb. (despre mușchi) „a se decontracta” 1978 (DNJ) < fr. decontractnrer; decontractarant s.n., adj. „(metodă, medicament) care decontractează” 1978 (DNJ) < fr. decontracturant; decontracție s.f. „relaxare (a unui mușchi)” 1978 (DN1) < fr. decontraction; termocontractabil adj. (despre materiale plastice) „care se contractă la căldură” 1988 (DEX-S) <— termo- + contractabil. Cf. trage, abstrage, atrage, contrage, contract, detracta, distra, distrage, extrage, retrage, sustrage, tract, tracta, trata, cantra1. CONTRAF/tCE vb. „a reproduce un document, un obiect, un preparat original în scop fraudulos, dându-1 drept autentic - contrefaire” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Rom. contra- + face, după fr. contrefaire. Fam.: contrafacțiane s.f. (înv., abstr.) 1870 (Costinescu, V.) < fr. contrefaction. Cf. cantra1, face. CONTRAGE vb. refl, „(despre două vocale învecinate) a se contopi formând, de obicei, o vocală lungă sau un diftong; (înv.) a forma un cuvânt prin combinarea a două cuvinte - (se) contracter” 1812 (Șincai, Hr. I, 225, despre două etnonime). Lat. neol. contrahere „a strânge laolaltă, a reuni, a restrânge” (< con- + trahere „a trage”), fr. contraire, refăcute după trage. Cf. contract, contracta1, trage, abstrage, atrage, detracta, distra, distrage, extrage, retrage, sustrage, tract, tracta, trata. CONTRAMAND/1 vb. „a revoca un ordin, o dispoziție, a renunța la o comandă, la un plan, un proiect, o vizită - decomander, contremander” 1848 (Negulici, V.). Fr. contremander (< contre- + mander „a anunța printr-un mesager, a trimite după, a convoca, a da o dispoziție” < lat. mandăre „a încredința, a da o însărcinare” < manas + -do „a pune în mâna cuiva”). Cf. mandat, mană, comanda, comanda1, comandită, comodar, recomanda, cantra1, ar. dimândare. CONTRAPUNCT s. sg. tantum (muz.) „tehnică în compoziția muzicală, constând în suprapunerea a două sau a mai multe linii melodice - contrepoint” 1862 (Antonescu, D.). CONTRAR 205 CONTRAT/P Germ. Kontrapunkt (< lat. med. contrapunctum < punctum contra punctum „notă marcată în dreptul alteia”; punctum „înțepătură, gaură mică, pată mică, punct” < part. perf. al vb. pungere „a împunge, a înțepa”), it. contrappunto, posibil și fr. contrepoint, adaptat după punct. Fam.: contrapunct# vb. (rar) „a folosi tehnica contrapunctului; (fig.) a construi pe mai multe planuri paralele situații, imagini corespondente” 1933 (Vulcănescu, „Jean Cocteau și zădărniciile virtuozității”, în D. R. II); contrapunctic adj. „care folosește contrapunctul” 1946 (C. Delavrancea, A. 162); contrapunct/st s.m. „muzician care aplică regulile contrapunctului în compozițiile sale” 1871 (LM) < fr. contrepointiste, adaptat după contrapunct, germ. Kontrapunktist. Cf. centra1, punct, împinge, p#ncție, po#ntă, pont#1’3, pointill/sm. CONTR/1R adj., prep., s.n. „opus, potrivnic; (ca s„ mai ales în forma contrariu) noțiune, obiect, fapt opus altuia - contraire” 1816 (var. contrariu, Maior, învățătură). Lat. neol. contrar ins (< contra „împotriva”), fi*, contraire. Fam.: contrari# vb. „a surprinde pe cineva în mod neplăcut; (înv.) a se opune prin vorbe sau fapte cuiva” 1851 (Stamati, D.) < ff. contrar ier, contrari#nt adj. (livr.) „care este de natură să contrarieze, căruia îi place să contrarieze pe cineva, supărător” 1871 (LM) < fr. contrariant, contrariet#te s.f. „surpriză neplăcută; nemulțumire provocată de o împotrivire, de o contrazicere; raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi negate simultan” 1848 (Negulici, V.) < fi*, contrariete, împr. din lat. târzie contrarietas, -etatem „opoziție, contrast”; subcontrariet#te s.f. (log.) „raport între judecata particular-afirmativă și judecata particular-negativă, caracterizat prin faptul că nu pot fi ambele false, dar pot fi ambele adevărate în același timp și sub același raport” 1876 (Maiorescu, L. 59) <— contrarietate, după fi*, sous-contrariete. Cf. centra1, c#tre. CONTR4ST s.n. „deosebire mare între două sau mai multe lucruri alăturate sau comparate - contraste” 1800 (Piuariu-Molnar, I.). Fr. contraste (< it. contrasta < contrastare < lat. pop. ^contrâstăre „a se opune” < contră „împotrivă, contra” + stare „a sta”). Fam.: contrast# vb. „a se deosebi puternic” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fi*, contraster, contrast#nt adj. „care contrastează” 1871 (LM) < fi*, contrastant, contrast/v adj. (lingv.) „care presupune existența unui contrast, care marchează un contrast; care studiază mai multe limbi sau fapte de limbă prin contrast” 1964 (A. Avram, SCL, 15) < engl. contrastive. Cf. centra1, c#tre, sta. CONTRATZP s.n. „copie negativă a unui film, folosită pentru obținerea unui număr mare de copii pozitive - contretype” 1955 (LTR1 VII, 673). Fr. contretype (< contre- + -type „imprimare, reproducere fotografică” < gr. runo^ „marcă, amprentă”). Fam.: contratip#re s.f. „obținere de contratipuri” 1959 (LTR2) < fr. contretypage, cu echivalarea sufixului; contratipZe s.f. „retușare fotografică făcută pe un negativ intermediar, când negativul principal este foarte prețios și nu poate fi refăcut” 1959 (LTR2) < contra- + -tipie (< fr. -typie < -type < gr. ruTros' „marcă, amprentă”) ° sau fi*, contretypie (rar) DEX. Cf. contra1, c#tre, tip, tip#r. CONTRAVEN/ 206 CONTRIBU/ CONTRAVEN/ vb. „a se abate de la o regulă, o normă, un principiu - contrevenir” 1871 (LM). Fr. contrevenir (împr. din lat. jur. contrauenire „a acționa contra” < contra „împotrivă” + uenire „a veni”). Fam.: contravenient, -ă adj., s.m., s.f. „care încalcă legi” 1876 (Maiorescu, D. I, 397) < germ. Kontravenient, lat. neol. contraueniens, -tem, part. prez, al vb. contrauenire', contravenție s.f. „abatere de la lege” 1858 (var. contravențixine, RegL telegr. 29) < fr. contravention', contravențional adj. „privitor la o contravenție” 1978 (DN3) <— contravenție sau fr. contraventionnel. Cf. contra1, către, venZ, advent, convenZ, convent, cuvânt, devenZ, invenție, prevenZ, provenZ, survenZ, viitor. CONTRAZ/CE vb. „a susține contrariul celor spuse de cineva, a nega; a fi în opoziție, a fi incompatibil cu ceva; a nu fi de acord - contredire” 1812 (Șincai, Hr. III, 248). Fr. contredire, lat. neol. contradicere (< contra- „împotriva” + dicere „a zice”), românizate după zice. Fam.: contradictoăre s.f. (înv., rar) 1936 (DA) <— contradictor', contradictor1 s.m. (înv., rar) „persoană care contrazice pe cineva, care se opune cuiva” 1812 (Șincai, Hr. I, 450) < lat. neol. contradictor, contradictorialităte s.f. (jur.) „principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptățită să i se comunice toate actele părții adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluționarea pricinii” 1962 (DER) <— contradictoriu, prin analogie cu derivatele în -itate de la adjectivele în -al', contradictoriu adj. „care (se) contrazice, care (se) opune total unei afirmații” 1848 (Negulici, V.), var. contradictor1 < lat. neol. contradictorius, fr. contradictoire', contradZcție s.f. „raport între lucruri care se exclud reciproc, incompatibilitate; nepotrivire (de idei, de sentimente sau de fapte); contrazicere” 1802 (Micu, St. 110), var. (înv.) contradicțiune < lat. neol. contradictio, -onem, fr. contradiction', contrazicător, -toore adj., s.m., s.f. „care contrazice; căruia îi place să contrazică” 1812 (Maior, S. II, 230); noncontradZcție s.f. (log.) „principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport” 1942 (Vulcănescu, D. R. III, 56) < fr. non-contradiction. Cf. contra1, către, zZce, dictă, dZcție, dicton, dezZce, interzZce, prezZce, abdică, dedică, predică. CONTRIBU/ vb. „a participa la o acțiune comună, a plăti partea sa dintr-o cheltuială comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru - contribuer” 1817 (Uricariul IV, 301), var. (înv.) contribui. Fr. contribuer, lat. neol. contribuere (< con- „cu” + tribuere „a împărți, a distribui, a acorda”, inițial „a împărți (impozitul) între triburi” < tribus „trib”). Fam.: contribuăbil, -ă s.m., s.f., (rar) adj. „(persoană) care plătește contribuții către stat” 1840 (Negulici, V.) < fr. contribuabil, contribuitor adj., s.m., s.f. (înv.) „care contribuie la ceva, contribuabil” 1866 (I. lonescu, D. 79); contribuent adj., s.m., s.f. „contribuabil” 1871 (LM) < lat. neol. contribuens, -ntem, part. prez, al lui contribuere', contributZv adj. „de contribuiție, referitor la o contribuție” 1881 (Eminescu, O. XII, 116) < fr. contributif, contributoriu adj. (rar) „contributiv” 1871 (LM) < fr. contributoire', contribuție s.f. „participare la o acțiune comună; parte cu care cineva contribuie la o CONTROL 207 CONTUMAC/E cheltuială sau acțiune comună, impozit’* 1730 (var. contribuției s.n., lorga, S. D. V, 149), var. contribuțiune, (Buc.) controbuție, cotrobuție < germ. Kontribution, lat. neol. contributio, -onem, fr. contribution. Cf. atribui, distribui, retribul, trib, tribzzn, tribunal tribzznă, tribzzt. CONTROL s.n. „verificare permanentă sau periodică a unei situații, persoane, activități; instituție care supraveghează anumite activități - controle” 1829 (CR), var. (înv., Trans., Buc.) controla s.f. Fr. controle (< contre-role „registru dublu” < contre „contra” < lat. contra + role „registru care se prezenta sub formă rulată” < lat. rotulus „obiect, pergament rulat” < rota „roată”). Var. controla < germ. Kontrolle. Fam.: autocontrol s.n. „control asupra calităților și faptelor proprii” 1894 (Stere, Pub. I, 646) <— auto1- + control, după fr. autocontrole, engl. self-control', controla vb. „a verifica permanent sau periodic, a supraveghea, a ține sub control” 1835 (Regi. shol. 31v) < fr. controler, controlabil adj. „care poate fi controlat” 1879 (Eminescu, O. X, 174) < fr. contrâlable sau <— controler, controler1 (pronunțat și controlăr) s.n. „comutator care permite o succesiune de modificări ale conexiunilor electrice; (inform.) cip prin care se realizează interfața cu un dispozitiv periferic” 1949 (LTR1) < germ. Kontroller, engl. controller, controloare s.f. 1939 (SDLR) <— controlor, controlor s.m. „persoană însărcinată cu efectuarea unor operații de control” 1793 (Doc. Câmp. 232), var. (înv., Trans.) controlor, (Buc.) contolor < fr. controleur, germ. Kontrolleur, controlorzță s.f. (înv.) „controloare” 1825 (LB) <— controlor, incontrolabil adj. „care nu poate fi controlat” 1925 (Arghezi, O. V, 401) < fr. incontrdlable', telecontrol s.f. „control la distanță” 1954 (LTR1 V, 475) < fr. tele-controle, engl. telecontrol. Cf. contra1, rol, rolă, rula, rotz/lă, roată, rond, rotzznd. CONTROVERSĂ s.f. „discuție în contradictoriu asupra unei chestiuni, divergență de păreri - controverse” 1800 (var. înv. controvorsie, Micu, L. F. 384). Fr. controverse (împr. din lat. controuersia „controversă; mișcare din direcția opusă” < controuersus „contrar, opus” < contro- „împotrivă” + uersus, part, perf al vb. uertere „a învârti, a întoarce”). Var. controversie < lat. neol. controuersia. Fam.: controversa vb. (rar) „a discuta în contradictoriu asupra unei chestiuni de principiu” 1871 (LM) < fr. controverser (împr. din lat. controller sari)', controversabil adj. „care poate fi supus controversei, discutabil” 1880 (Maiorescu, Cr. II, 385) < fr. controversable’, controversat adj. „asupra căruia părerile sunt împărțite, discutabil” 1871 (Maiorescu, O. III, 78) < fr. controverse, part. perf. al vb. controverser, controverslst s.m. (înv.) „persoană amatoare de controverse” 1871 (LM) < fr. controversiste', necontroversat adj. „indiscutabil, cert” 1873 (Hasdeu, I. C. 63) <— controversat. Cf. advers, bulversa, conversa, converti, deversa, divers, Invers, pervers, retrovers, revers, subversizzne, tergiversa, transversal, traversa, univers, vărsa, vers, versant, versat, versizzne, sus, jos, cantra1. CONTUMAC/E s.f. „(jur., în expr. în -) absența nejustificată de la judecată a inculpatului; (înv.) carantină - contumace; quarantaine” c.1800 (var. contum^ție2, Micu, Prax.), var. (înv.) contumace, contumacie. Lat. neol. contumacia „îndărătnicie, aroganță, refuz de a se prezenta în fața judecății” (< contumax, -acis „disprețuitor, arogant, refractar, recalcitrant”), fr. contumace. Accentuarea contumacie, prin analogie cu derivatele în -ie. CONTOR 208 CONȚ1 Fam.: contromanț s.m. (înv., Trans., Buzău) „funcționar la carantină” 1760 (var. contromaț, lorga, S. D. X, 223), var. cotrom^nț < ser. kontromanac, genitiv kontromanca „(loc de) carantină” (< kontumanac < kontumac)\ contumața vb. (înv.) „a judeca pe cineva în lipsă” 1936 (DA) < fr. contumacer, germ. kontumazieren', contumație1 s.f. (înv., Trans.) „carantină” 1766 (Ord. cium. 124), var. contromație, contum^t s.n. < germ, (austriac) Kontumaz „carantină, izolare, separare” (forma contumație, după lat. contumacia). CONTL/R s.n. „linie închisă care mărginește o suprafață, o figură, un obiect - contour” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) contura s.f., conturn. Fr. contour (inițial „incintă, vecinătate, ocoliș”, cu sensul „contur” după it. contorno) < contourner „a se întoarce spre, a înconjura” < lat. târziu contornâre < con- + tornăre „a întoarce, a rotunji, a da la strung” (< tornus „cuțit de strunjit, strung” < gr. ropi'o?). Var. conturn, după it. contorno. Fam.: contura vb. „a desena conturul unui obiect, a schița; a reprezenta în forme precise” 1910 (Sadoveanu, P. S. 197); conturanță s.f. „mărime ce caracterizează calitatea reproducerii contururilor într-o imagine de televiziune” 1988 (DEX-S) <— contura. Cf. turna, conturna, înturna, răsturna, deturna, returna, tornadă, tur1, tară1, turneu, turnZr, turnară. CONTURB/I vb. (înv., Trans., Buc.) „a tulbura, a incomoda, a deranja - troubler” 1868 (Barcianu, V.). Lat. neol. conturbare < con- + turbare „a tulbura” < turba „agitație, tulburare”. Cf. turba, turbulent, disturba, perturba. CONTURN/i vb. „a ocoli; a înconjura - contourner” 1879-1883 (Brandza, FL). Fr. contourner „a se întoarce spre, a înconjura, a ocoli” < lat. târziu contornâre < con- + tornăre „a întoarce, a rotunji, a da la strung” < tornus „cuțit de strunjit, strung” < gr. rdpuo$\ Fam.: inconturnabil adj. „de neocolit” 1989 (Goma, Jur. II) < fr. incontournable. Cf. contar, turna, înturna, răsturna, deturna, returna, tornadă, tur1, tară1, turneu, turnZr, turnară. CONTC/ZIE s.f. „ traumatism provocat prin lovire cu un obiect dur, care constă în strivirea țesuturilor profunde, fără ruperea tegumentului - contusion” 1837 (Hrisoverghi, A. 16), var. contuziune. Fr. contusion, împr. din lat. contusio, -onem < contundere „a strivi” < con- + tundere „a lovi, a izbi, a pisa, a fărâmă”. Fam.: contaz adj. (înv., rar) „strivit, rezultat dintr-o contuzie” 1914 (Pătrășcanu, O. A. II, 24) < fr. contus (împr. din lat. contusus, part. perf. al vb. contundere)', contuziona vb. (rar) „a strivi cu un obiect tare” 1857 (var. contusiona, în forma de participiu, Teulescu, H. S. 179) < fr. contus ionner. Cf. contondent. CONȚ1 s.n. (Trans., Mold.) „bucată; unitate de 24 coli de hârtie - morceau; main (de papier)” c.1650 (Anon. Car.). Magh. konc (împr. sl., cf. v.sl. kosu „bucată”). Fam.: contai s.n. (augm.) 1885-1890 (H. XVIII, 173). CONȚ/NE 209 CONVALESCENT CONȚ/NE vb. „a cuprinde, a avea în interior; (și refl., rar, înv.) a (se) opri, a (se) înfrâna - contenir; (vieilli) (se) contenir, (se) maîtriser” 1851 (Stamati, D.), var. (înv.) conținea. Fr. contenir (împr. din lat. continere „a ține laolaltă” < con- + tenere „a ține”), refăcut după ci ține. Fam.: conținător adj., (înv.) s. „(vas) care conține” 1864 (Barițiu, C. VI, 294); conținut s.n. „cuprins, ceea ce este cuprins, conținut în ceva; fondul de idei exprimat de un text, o operă, un cuvânt; (înv.) continent” 1828 (Pleșoianu, Cun. 66) < fr. contenii, românizat după part, verbului ține', cu sensul „continent”, după fr. continent (împr. din lat. continens [terra], propriu-zis „care se menține laolaltă, continuu”, part. prez, al verbului continere)', conținutism s.n. „teorie estetică ce acordă mare importanță conținutului operei de artă; preponderență a conținutului într-o operă de artă față de mijloacele formale” 1978 (DNJ) <— conținut, după it. contenutismo', conținutlst adj., s.m. (rar) „referitor la conținutism, adept al conținutismului” 1988 (DEX-S) <— conținutism, cu substit. sufixului, sau după it. contenutista', conținutlstic adj. (rar) „de conținut” 1978 (DN3) <— conținut, după it. contenutistico. Dublet etim.: conteni. Cf. container, content, contențiane1, continent1, continență, continuu, ține, abține, deține, întreține, menține, reține, susține. CONȚOP/ST s.m. (înv.; azi deprec.) „persoană care execută lucrări mărunte de birou; (înv., Trans., Buc.) funcționar inferior care copia sau redacta acte, grefier - scribe” 1825 (var. concipistă s.f., LB), var. (înv.) concepist, concipxst, conțipxst. Germ, (austriac) Konzipist (< konzipieren „a face o ciornă, un proiect” < lat. concipere „a concepe” < con- + capere „a prinde”; cf. germ. Konzept „ciornă, schiță, proiect”). Formele cu -ce-, -ci- după etimonul lat. (cf. concepe, concept). Var. concipistă < lat. neol. concipistă. Forma actuală conțopist < conțipist, prin asimilare progresivă. Fam.: concipient s.m. (înv., Trans., Buc.) „funcționar inferior care copia sau redacta acte” 1877 (Barițiu, C. V, 100) < gem. (austriac) Konzipient. Cf. concepe. CONUMER/1 vb. (înv., rar) „a (se) număra printre, a socoti printre - compter parmi” 1862 (Odobescu, O. II, 240). Lat. neol. connumerare (con- + numerare „a număra” < numerus „număr”). Fam.: conumerațiane s.f. (rar) „menționare, enumerare” 1936 (DA) < lat. neol. connumeratio, -onem. Cf. enumera, namăr. CONVALESCENT, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) pe cale de însănătoșire - convalescent” 1834 (var. convalesțQnt, AR 128). Fr. convalescent (împr. din lat. conualescens, -entem, part. prez, al vb. conualescere „a se însănătoși” < con- + ualescere, incoativul lui ualere „a fi sănătos, a fi puternic”). Fam.: convalescență s.f. (abstr.) 1842 (Kretzulescu, M.), var. (înv.) convalesctnție, convalescență, convaleșcxnță, convaleșxnță < fr. convalescence (împr. din lat. conualescentia), it. convalescenzcr, reconvalescent s.m. „convalescent” 1837 (AR) < germ. Rekonvaleszent', reconvalescență s.f. „convalescență” 1853 (Barasch, I. F. 8) < germ. Rekonvaleszenz. Cf. valabil, valid, valoare, prevala. CONVECȚIE 210 CONVEN/ CONVECȚIE s.f. „mișcare ascendentă a aerului; mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid - convection” 1912 (Conv. lit. 46, 203). Fr. convection, împr. din lat. conuectio, -onem „transport” (probabil prin intermediul engl. convection) < conuehere „a transporta” < con- + uehere „a transporta, a duce cu un vehicul”). Fam.: convectZv adj. „produs prin convecție” 1949 (LTR1) < fr. convectif', convector s.n. „aparat electric folosit pentru condiționarea aerului într-o cameră prin circulație forțată” 1951 (LTR1 III, 70) < fr. convecteur, termoconvecție s.f. „mișcare de ansamblu a particulelor unui fluid datorată unei diferențe de temperatură între regiunile acestuia” 1978 (DN3) < fr. thermoconvection. Cf. advecție, evecțiane, invectZvă, vector, vehement, vehZcul. CONVEIER s.n. „transportor cu mișcare continuă, folosit la deplasarea obiectelor în timpul prelucrării lor, bandă rulantă - tapis roulant, convoyeur” 1955 (LTR1 VII, 395). Engl. conveyor (< convey „a transmite, a transporta” < fr. convoyer „a escorta, a transporta” < lat. *conuiăre < con- + uiăre „a face un drum, a călători” < uia „drum”), rus. konvejer. Cf. convai, vZa1, voiaj, cvadrZvium. CONVEN/ vb. „a corespunde dorințelor cuiva, a fi pe placul cuiva; a cădea de acord cu cineva, a se învoi, a admite; (înv.) a se aduna - convenir; (vieilli) se rassembler” 1846 (Negulici, E. II, 289). Fr. convenir ( < lat. conuenire „a se întâlni, a se aduna, a se adapta, a fi de acord asupra unei chestiuni” < con- + uenire „a veni”). Cu sensul „a se aduna” < lat. neol. conuenire. Fam.: convenabil adj. „potrivit, acceptabil, conform” 1848 (Negulici, V.) < fr. convenable', conveneluZ vb. (înv., Trans.) „a conveni” 1822 (Bobb, DRLU I, 226) < lat. neol. conuenire, adaptat după derivatele în -ălui, posibil și magh. konveniâl', convenient adj. „care convine, cuviincios, politicos” 1875 (Barițiu, C. V, 87) < lat. neol. conueniens, -entem, part. prez, al vb. conuenire, conveniență s.f. „regulă de purtare impusă de o anumită societate, uzanță” 1799 (var. conveniQnție, lorgovici, Obs. 42), var. (înv.) conven^nță, convenință < lat. neol. conuenientia „acord perfect, armonie”, cu sensul după fr. convenance, posibil și it. convenienza', var. convenanță < fr. convenance', convenție s.f. „acord între două sau mai multe persoane, state, instituții; ceea ce e stabilit prin învoială expresă sau tacită” 1772 (Dimitriu, Ponturi, 12v), var. (înv.) convențion, convențiune < fr. convention, lat. neol. conuentio, -onem (< conuenire „a conveni”); var. convențion < germ. Konvention', convențional adj. „stabilit prin convenție” 1810 (Circ. mon. 3) < lat. neol. conuentionalis, fr. conventionnel, germ, konventionell', convenționalZsm s.n. „atitudine de supunere față de convenții; teorie care susține caracterul convențional al noțiunilor științifice” 1890 (Maiorescu, Afor.) < germ. Konventionalismus, fr. conventionnalisme', convenționalZst, -ă adj, s.m., s.f. „referitor la convenționalism; adept al convenționalismului” 1936 (D. Protopopescu, F. E.) < fr. conventionnaliste sau <— convenționalism, cu substit. sufixului; convenționalitate s.f „convenționalism” 1924 (Chendi, S. VIII, 199) <— convențional', convenționaliza vb. „a stabili prin convenție” 1943 (part. convenționalizM, Constantinescu, S. V, 358) <— convenționalizare sau fr. conventionaliser, convenționalizare s.f. „stabilirea prin convenție a unui lucru” 1931 (lonescu, R. II, 145) < fr. conventionalisation, cu echivalarea sufixului; disconvenabil adj. (înv., rar) „inconvenabil” 1870 (Costinescu, V.) < fr. disconvenable', inconvenabil adj. „inacceptabil, nepotrivit” 1879 (Barițiu, C. II, CONVENT CONVERS/4 211 242) < fr. inconvenable’, inconvenient s.n. „dezavantaj, neajuns, dificultate” 1848 (Negulici, V.) < fr. inconvenient, împr. din lat. neol. inconueniens, -entem „în dezacord, nepotrivit, care nu convine” (< conueniens, part. prez, al lui conuenire)', inconveniență s.f. „necuviință; deranj, pagubă” 1813 (var. inconvenienție, Manifest), var. (înv.) inconvemnță < lat. neol. inconuenientia „nepotrivire”, germ. Inkonvenienz, it. convenienza, fr. inconvenance', neconvenabil adj. „inacceptabil, nepotrivit” 1893 (Vlahuță, S. A. II, 413) <— convenabil, după fr. inconvenable’, neconveniență s.f. (înv.) „inconveniență” 1859 (Isis, 160), var. neconvemnță <— conveniență, după fr. inconvenance, germ. Inkonvenienz, it. inconvenienza’, neconvențional adj. „care nu se supune convenției” 1860 (Kogălniceanu, O. III/I, 305) <— convențional', reconvențional adj. (jur., în sintagmele cerere sau acțiune -) „cerere prin care, într-un litigiu, pârâtul cere recunoașterea unui drept care ar atenua sau ar anula principala cerere a reclamantului” 1893 (G. Tocilescu, Pr. civ. 48) < fr. reconventionnel', reconvențiane s.f. (jur.) „cerere reconvențională” 1870 (Costinescu, V.), var. reconvenție < fr. reconvention. Dublet etim.: cuveni. Cf. convent, covenant, cuvânt, veni, advent (Addenda), contraveni, deveni, invenție, preveni, proveni, surveni, viitor. CONVENT s.n. (înv., Trans.) „adunare; mănăstire - assemblee; couvent” 1771 (var. conve^ntuș, An. Ist. Arh. XXII, 313). Lat. neol. conuentus „adunare, întrunire; mănăstire” (< conuenire „a se aduna” < con- + uenire „a veni”), germ. Konvent. Var. conveantuș < lat. neol. conuentus, cu pronunțare magh. Fam.: conventicul s.n. „adunare secretă de eretici” 1871 (LM) < germ. Konventikel, lat. neol. conuenticidum „mică adunare”, dim. lui conuentus. Dublet etim.: cuvânt. Cf. conveni, covenant, cuveni, veni, advent (Addenda), contraveni, deveni, invenție, preveni, proveni, surveni, viitor. CONVERGE vb. „a se îndrepta spre același punct - converger” 1840 (var. converge^, Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. converger, lat. neol. conuergere (< con- + uergere „a fi înclinat, a tinde, a fi orientat spre”). Fam.: convergent adj. „care converge” c. 1840 (var. converghent, A. Costinescu, Geometria), var. (înv.) convergmt < fr. convergent, lat. neol. conuergens, -entem.’, convergență s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. (înv.) convergenție, convergxnță < fr. convergence, lat. neol. conuergentia. Cf. diverge. CONVERS/1 vb. „a sta de vorbă cu cineva, a discuta - converser” 1799 (lorgovici, Obs.). Fr. converser, inițial „a locui, trăi împreună cu cineva”, împr. din lat. conuersari (< con- + uersari „a se învârti, a se afla în mod obișnuit într-un loc”, frecventativul lui uertere „a întoarce spre”). Fam.: conversație s.f. (abstr.) 1787 (var. conversasicm s.n., Gherasim, T. F. 53’), var. (înv.) conversasie, conversațiune, convers ăciwne < fr. conversation’, conversațional adj. „de conversație; (inform.) care permite utilizatorului să intervină pe parcursul rulării unui program” 1978 (DN1) < fr. conversationnel, engl. conversațional. CONVERT/ 212 CONVEX Cf. advers, bulversa, controversă, converti, deversa, divers, Znvers, pervers, retrovers, revers, subversiune, tergiversa, transversal, traversa, univers, vărsa, vers, versant, versat, versiune, viers, sus, jos. CONVERT/ vb. „a schimba, a transforma un lucru în altul (mai ales despre bani); a determina pe cineva să adopte altă religie, alt sistem de valori, alte idei - convertir” 1794 (var. convârti, Calendariu). Fr. convertir, împr. din lat. conuertere „a întoarce, a schimba, a îndrepta spre ceva; (lat. creștină) a aduce pe calea cea dreaptă”. Var. convârti < lat. neol. conuertere, românizat după învârti. Fam.: convers adj. „(log., despre judecăți) al cărui subiect poate fi transformat în atribut sau invers, fără a-i schimba sensul sau a-i altera valoarea de adevăr; (despre propoziții bazate pe relații) echivalente, în condițiile în care se inversează ordinea termenilor; (înv.) convertit” 1862 (Antonescu, D.) < ff. converse, împr. din lat. conuersus, part. perf. al lui conuertere', cu sensul „convertit”, lat. neol. conuersus', conversiane s.f. „(livr.) schimbare (a convingerilor, sentimentelor, credinței); (frecvent în forma conversie) preschimbare a unei valori de natură economică (mai ales monetare) în alta; (log., despre propoziții) inversare a funcțiilor subiectului și predicatului, păstrându-se valoarea de adevăr; (chim.) mărime care indică procentul de substanță care se transformă într-o reacție chimică într-o unitate de timp; (lingv.) schimbarea valorii lexico-gramaticale; (în forma conversie) recalificare profesională; (biol., în forma conversie) transmutație a genelor” 1822 (var. conversie, Bobb, DRLU) < ff. conversion, lat. neol. conuersio, -onem', convertibil adj. „care se poate converti” 1848 (Negulici, V.) < fr. convertible', convertibilitate s.f. „capacitatea unei valute de a fi schimbată în alte valute; (înv.) capacitatea de a fi schimbat” 1871 (LM) < ff. convertibilite', convertit s.n. (abstr., rar) 1936 (DA); convertitor adj. (rar) „care convertește” 1871 (LM); convertizare s.f. „procesul metalurgic de înlăturare a impurităților din masa metalică aflată în stare de fuziune în convertizor; schimbarea unui gen de curent electric în altul” 1949 (var. convertis^re, LTR1) < ff. convertissage, cu echivalarea sufixului DN3 sau <— convertizor, prin substituția finalei DEX; convertizar s.n. „dispozitiv mecanic de transformare a mișcării sau a forțelor; cuptor folosit pentru înlăturarea impurităților dintr-o masă metalică aflată în stare de fuziune; dispozitiv care transformă un gen de curent electric în altul” 1949 (Nom. min.), var. convertisor < ff. convertisseur, convertor s.n., adj. „(dispozitiv electronic) care realizează transformarea unui tip de semnal în altul” 1955 (LTR1 VII, 788) < engl. converter, germ. Konverter, cu echivalarea sufixului; inconvertibil adj. „care nu se poate converti” 1924 (Ralea, Psih. 66) < ff. inconvertible', neconvertibil adj. „care nu se poate converti” 1848 (Negulici, V.) convertibil, după ff. inconvertible’, reconversie s.f. „modificare a domeniului de activitate a unor persoane, întreprinderi, instituții” 1947 (var. reconversiune, Comarnescu, A.) < ff. reconversion', reconverti vb. „a schimba domeniul de activitate a unor persoane, întreprinderi, instituții; (livr.) a (se) converti” 1934 (part, reconvertxt, Zarifopol, A. L. I, 336) < ff. reconvertir. Cf. advers, bulversa, controversă, conversa, deversa, divers, invers, pervers, retrovers, revers, subversiune, tergiversa, transversal, traversa, univers, vărsa, vers, versant, versat, versiune, viers, sus, jos. CONVEX adj. „curbat în afară - convexe” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. convexe, împr. din lat. conuexus. CONV/CT 213 CONVOI Fam.: biconvex adj. „care are două fețe convexe opuse” 1857 (Marin, F.) < ff. biconvexe', convexitate s.f. (abstr.) c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. convexite. CONV/CT s.n. (înv. Trans., Buc.) „internat, pension - internat” 1813 (Țichindeal, St. Inst.). Germ. Konvikt < lat. conuictus „trai în comun” < conuiuere „a trăi în comun” < con- + uiuere „a trăi”. Cf. convZv, viață, victualii, vZe2, vital, vZtă, vipt, viu. CONV/NGE vb. „a face pe cineva să adopte o părere, pe bază de dovezi și argumente - convaincre” 1787 (M. Cantacuzino, G. 193). Fr. convaincre, inițial „a face pe cineva, prin dovezi, să-și recunoască vinovăția” (împr. din lat. conuincere „a dovedi ca vinovat; a arăta clar, a dovedi” < con- + nincere „a învinge”), adaptat după învinge. Fam.: convicțiune s.f. (înv.) „convingere” 1837 (var. convicție, Voinescu II, M.) < ff. conviction (împr. din lat. conuictio, -onem)', convingător adj. „care are capacitatea de a convinge” 1862 (Odobescu, O. II, 253); convZngere s.f. „opinie fermă” 1868 (Barcianu, V.); neconvingător adj. „lipsit de putere de convingere” 1936 (DA) <— convingător, răsconvZns adj. „convins pe deplin; (rar) convins de contrariul celor crezute înainte” 1880 (Caragiale, „Conu Leonida față cu Reacțiunea”) răs- + convins. Cf. învZnge, victorie. CONV/V s.m. (livr.) „tovarăș de masă, comesean - convive” 1871 (LM). Fr. convive, împr. din lat. conuiua (< conuiuere „a trăi în comun” < con- + uiuere „a trăi”). Fam.: convivial adj. „care ține de convivi; prietenesc, jovial” 1871 (var. convivzl(e) LM) < ff. convivial', var. convival(e) < lat. conuiualis. Cf. convZct, viață, victualii, vZe2, vital, vZtă, vipt, viu. CONVOC4 vb. „a chema la o întâlnire oficială - convoquer” 1835 (Heliade-Rădulescu, F. 15,21). Fr. convoquer, lat. neol. conuocare (< con- + uocare „a chema” < uox, uocem „voce”). Fam.: convocabil adj. (rar) „care poate fi convocat” 1978 (DN’) < ff. convocable sau convoca’, convocator adj., s.n. (inițial Trans., Buc.) „(act) prin care se convoacă” 1867 (Barițiu, C. VI, 253) *— convoca, ca subst., după germ. Einberufer DA; convocație s.f. (abstr., înv.) 1816 (OAI, 1), var. convocațiune < ff. convocation, lat. neol. conuocatio, -onem', reconvoca vb. „a convoca pentru altă dată” 1859 (Kogălniceanu, O. III/I, 173) < ff. reconvoquer. Cf. boace, vace, avocat, echivac, evoca, invoca, provoca, revoca, vocabular, vocală, vocatZv. CONVOI s.n. „șir de vehicule sau de persoane care transportă sau escortează ceva - convoi” 1693 (var. convoliu, cumvolio, FN 6, 31). Fr. convoi (< convoyer „a escorta” < lat. *conuiăre < con- + uiăre „a călători” < uia „drum”). Var. convoliu, cumvoliu < it. convoglio (< ff. convoi, cu falsă italienizare). Fam.: convoia vb. (înv., rar) „a escorta” 1862 (C. Popescu, T. V. 222) < fr. convoyer. Cf. convder, vZa1, voiaj, cvadrZvium. CONVOLUT1 214 COOL CONVOL6T1 adj. (bot., despre organe) „răsucit în formă de cornet - convolute” 1871 (LM). Lat. neol. conuolutus (part. perf. al lui conuoluere „a răsuci de jur împrejur, a înfășură” < con- + uoluere „a răsuci, a rostogoli”), cu sensul după fr. convolute. Fam.: circum volzzt adj. „care prezintă circumvoluțiuni” 1871 (LM) < lat. neol. circumuolutus, part. vb. circumuoluere „a înfășură, a roti în jurul” (< circum- + uoluere), cu sensul după fr. circonvolute, raportat ulterior și la rom. circumvoluție ° // fr. circonvolut DEX (cuvânt inexistent în sursele lexicografice franceze); circumvoluțiz/ne s.f. „fiecare dintre cutele de pe suprafața exterioară a creierului, mărginite de șanțuri; (rar) ocol circular sau în spirală în jurul unui punct sau al unui ax central” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 371), var. circonvoluție, circonvoluțiune, circumvoluție < fr. circonvolution, adaptat formal după etimonul îndepărtat, lat. circumuoluere, part, circumuolutus (< circum + uoluere)', convolut2 s.n. „volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite” 1905 (Alexi, W.) < germ. Konvolut (< lat. conuolutum, part, substantivizat al vb. conuoluere)', convolzzție s.f. „(rar, biol.) răsucire a unui organ; (mat.) operație prin care două funcții sunt puse într-un raport care sugerează înfășurarea uneia pe cealaltă” 1923-1938 (Marinescu, P. A. 112), var. convoluțiune < fr. convolution. Cf. baltă, bulbuca, convolvulaceu, dezinvolt, dezvolta, evolua, holba, involua, involzzcru, învoalbe, învoit, revolta, revoluție, revolver, volbură, voltă, volzzbil, voiam, volzztă, volvulus. CONVOLVULACEU, -EE adj., s.f. (bot.) „(plantă) din familia volburei - convolvulacee(s)” 1871 (LM). Fr. convolvulacee(s), lat. savant Conuoluulaceae < conuoluulus „volbură” (< conuoluere „a răsuci de jur împrejur, a înfășură” < con- + uoluere „a răsuci, a rostogoli”). Cf. boltă, bulbuca, convolat1, dezinvolt, dezvolta, evolua, holba, involua, involzzcru, învoalbe, învoit, revolta, revolzzție, revolver, volbură, voltă, volzzbil, voiam, volată, volvulus. CONVULSIE s.f. „contracție bruscă, involuntară, prelungită a musculaturii unui segment corporal sau a întregului corp; (fig.) frământare - convulsion” 1832 (AR), var. convulsiune, (înv. Mold., Trans.) convulzie, convidziune. Fr. convulsion, împr. din lat. conuulsio, -onem < conuellere „a smulge, a zdruncina” (con- + uellere „a smulge, a trage de”). Var. cu -z- < germ. Konvulsion °. Fam.: anticonvulszv adj., s.n. „(medicament) care calmează convulsiile” 1978 (DN’) <— convulsiv 0 sau fr. anticonvulsifVEX (care însă este echivalentul mai puțin frecvent al lui anticonvulsivant)', convulso vb. (rar) „a avea convulsii” 1870 (Costinescu, V.) < fr. convidser, construit pe baza lat. conuulsus, part. perf. al lui conuellere', convulsiona vb. „a avea convulsii” 1926 (part, convulsionat, Teodoreanu, M. 11, 447) < fr. convulsionner, convulsionzzr adj. (înv.) „care are convulsii” 1848 (Negulici, V.) < fr. convidsionnaire', convulszv adj. „care produce convulsii, caracterizat prin convulsii, spasmodic” 1838 (var. convulzw, AR, 433) < fr. convidsif, var. convulziv < germ, konvulsiv °; electroconvzzlsie s.f. „electroșoc” 1997 (NDN) < engl. electroconvulsion °, posibil și fr. electroconvulsion DLR. Cf. avulsizzne, divzzlsie, evulsizzne, revzzlsie. COOL [pronunțat cui] adj. invar., adv. (fam.) „simpatic, nonșalant, extraordinar, grozav”, s.n. „manieră reținută, interiorizată de interpretare în jazzul modern - cool” 1978 (DN?, cu sensul muz.; ca adj. fam., 2000, Național, 8 iun., în DCR’). Engl. cool, propriu-zis „răcoros”. COOPERA 215 COORDONA COOPERA vb. „a lua parte la o lucrare comună, a colabora, a ajuta - cooperer” 1836 (Asachi, E. 1,58). Fr. cooperer, împr. din lat. (târziu) cooperări < con- + operări „a lucra” < opus, operis „lucrare, muncă, operă”. Fam.: cooperant adj. „dispus să coopereze, dornic de a colabora” 1871 (LM) < fr. cooperant sau <— coopera', cooperatZsm s.n. „sistem economic sau curent în economie care atribuie un rol important organizării în cooperative” 1913 (V. rom. XXXI, 351) < fr. cooperatisme', cooperatZst adj. „caracteristic cooperatismului, adept al cooperatismului” 1913 (V. rom. XXXI, 352) < fr. cooperatiste', cooperatZv adj. „bazat pe cooperarea mai multor persoane, apt de a coopera” 1871 (LM) < fr. cooperați/, cu sens economic, și engl. cooperative', cooperatZvă s.f. „organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a mai multor persoane (mici producători agricoli, meseriași, comercianți)” 1885 (Ghica, „Insula Prosta”, în Scris.) <— [asociație] cooperativă, cf. engl. cooperative (store, society), fr. (societe) cooperative', cooperativZsm s.n. (rar) „cooperatism” 1978 (DN3) <— cooperatism, după cooperativă', cooperativZst, -ă adj., s.m., s.f. „care ține de cooperativism, adept al cooperativismului” 1978 (DN3) <— cooperativism, cu substit. sufixului; cooperativiza vb. „a-i uni în cooperative pe micii producători” 1962 (DER I) <— cooperativă', cooperată/4, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care cooperează cu cineva, colaborator; membru al unei cooperative” 1818 (Petrovici, Ped. 346) < fr. cooperateur', cooperație s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 360), var. (înv.) cooperațiune, cooperăciune < fr. cooperation', intercooperatZst adj. „care are loc între cooperative; care se referă la relațiile dintre cooperative” 1971 (Scânteia, în Form. cuv. II) <— cooperatist', necooperant adj. „nedispus la cooperare” 1998 (D. Bănulescu, Regi) <— cooperant. Cf. op1’2, opera, aperă, uvraj. COOPER/T s.n. (min.) „sulfură naturală de platină - cooperite” 1949 (LTR1 1,814). Engl. cooperite (nume dat după metalurgistul sud-african Richard Cooper), probabil prin intermediul fr. cooperite (ceea ce explică pronunțarea [oo] a grupului grafic engl. oo, pronunțat [u:]). COOPT/i vb. „a atrage pe cineva într-o organizație, asociație, echipă (cu acordul celorlalți membri) - coopter” 1871 (LM). Fr. coopter, împr. din lat. cooptare „a alege un membru într-un corp legislativ sau colegiu (alături de alți membri)” < co(n)- + optare „a dori, a alege”. Fam.: cooptație s.f. (abstr.) 1871 (var. cooptațiune, LM) < fr. coaptation. Cf. opta, adopta. COORDON/1 vb. „a pune de acord părțile unui întreg; a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop; (lingv.) a lega propoziții sau părți de propoziție de același rang - coordonner” 1836 (part, coordonat, Heliade-Rădulescu, „Poema didactică”, în O.2 II, 46), var. coordinz. Fr. coordonner, împr. din lat. med. coordinare (< co(n)- + ordinare „a rândui, a aranja” < ordo, ordinis „ordine”, probabil înrudit cu ordiri „a urzi” și ornare „a aranja, a orna”), adaptat după ordonner (< v.fr. ordener, împr. din lat. ordinare, cu -o- după donner). Var. coordina < it., lat. neol. coordinare. Fam.: coordinație s.f. (înv., abstr.) c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. coordinațiwne < lat. neol. coordinatio, -onem, it. coordinazione, germ. Koordination', coordonator, -toare COP1 216 COP/1IE adj., s.m., s.f. „(persoană) care coordonează; (lingv.) care leagă propoziții sau părți de propoziție de același rang” 1871 (var. coordinator, LM) < fr. coordonnateun var. coordinator < it. coordinatore. Cf. #rdin, ordine. COP1 s.n. (Trans., Mold.) „vas de formă alungită, de lemn, metal sau pământ; măsură de capacitate, de circa un kilogram sau un litru - cruche; mesure de capacite d’â peu preș un litre/un kilo” 1691 (SMIM V, 447), var. (Tutova) cob. Săs. kop (= germ. Kopf „cap”, inițial „cană, vas”) < lat. târziu cuppa „cupă” (inițial var. a lui cupa „butoi”). Cf. cop2, cwpă1’2, cubilou, cupelă, cupolă, cupulă, chiuvetă, cofă, covă. COP2 s.n. „(Brașov) toc înalt de cizmă; (Mold.) fund de pălărie - haut talon; forme d’un chapeau” 1901 (Jb. VIII, 7). Probabil specializare semantică a lui cop\ pe baza asemănării dintre forma alungită a vasului și cea a tocurilor sau a fundului de pălărie DA. Fam.: copor (acc. nec.) s. (Brașov) „un fel de toc de ghete, de lemn, îmbrăcat în piele” 1888 (Pitiș, Șch. I, 111), sg. refăcut din pl. copuri DA. COP/1C [ar. cuplei „stejar; pădure deasă de stejari”, mr. cup^c „copac; buștean; stejar”, ir. cop^ț „tufa”] s.m. „plantă cu trunchiul lemnos, înalt și ramificat, arbore; (reg.) arbore care nu produce fructe comestibile; (reg.) trunchi gros de fag sau de stejar - arbre; arbre non-fruitier; gros tronc d’arbre” 1264 (top. Kopach, Drăganu, Rom. 89), var. (înv.; Munt.) copzci(u). El. de substrat, cf. alb. kopac „trunchi, buștean”, kopace „bucată groasă de lemn” (CDED II 716, Densusianu, HLR I, 352, DA, SDLR: din alb.; TDRG, CADE, DEX: cf. alb.), probabil cu sensul inițial „trunchi tăiat, buștean”, construit pe rad. i.-e. *kep-/kop- „a tăia, a lucra cu unelte tăioase (răzuind, cioplind, săpând etc.)”, cf. gr. kotttciu „a tăia, a reteza”, alb. kep „a ascuți prin ciocănire; a prăși”, lituan. kapoti, let. kapât „a toca, a tăia mărunt” Russu, Etnogeneza, 294-295 (CDER 2371 adaugă și v.sl. kopati „a săpa, a scobi” și compară calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinăuntru”, sugerând un sens inițial „trunchi de scobit, de făcut albii”). Forma veche este copac i(u). Forma copac, sg. refăcut din pl. copaci. Fam.: copăcărfe s.f. (col.) 1932 (Galaction, P. M. 150); copacii [ir. copacul} s.m., adv. (dim.) 1473 (top., DERS); copăci^s adj. (înv.) „(munte) acoperit cu copaci, păduros” 1691—1697 (T. Corbea, D. s.v. arborarius)', ar. cupăcear s.m. „pădurar, vânzător de lemne; locuitor dintr-o regiune la est de Avdela, bogată în păduri de stejar” 1894 (Weigand, Ar.); ar. cupăcznă s.f. „stejăriș” 1906 (Dalametra), var. cupacin s.n. COP/4I s.n. „substanță extrasă dintr-un arbore din America de Sud, conținând terebentină, folosită ca remediu împotriva unor afecțiuni urinare - copahu” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. copahu (împr. din limba tupi). Fam.: copaiir s.m. „arbore înalt cu lemnul roșu, originar din America de Sud, din care se extrage copaiul (Copaifera officinalis)” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fi*, copayer. COP/HE s.f. „albie pentru spălat și pentru diverse alte activități domestice; luntre, barcă - augejale, berceau; barque” c. 1650 (var. copane, Anon. Car.). COP/1L 217 COPÂRȘEU V.sl. *kopanja, cf. bg., ser., sloven kopanja (< kopati „a săpa”, cu sensul inițial „obiect scobit”). Fam.: copă/c s.n. „copaie mică în care curg grăunțele din coșul morii” 1916 (Lungianu, CL 222); copăioară s.f. (dim.) 1936 (DA); copă/ță1 s.f. (dim.) 1853 (Pann, P. V. III, 137). Cf. captă, captă, căpană, copancă, copăZ, copârțau, capcă2, copeneață, copie3, copită1. COP/1L s.n. „rășină naturală, foarte dură, asemănătoare cu chihlimbarul, extrasă din diverși arbori tropicali, folosită în special în prepararea lacurilor - copal” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. copal < sp. copal < nahuatl copalli, numele arborelui din care se extrage această rășină. COP/1N1 s.n. „coapsă, șold de animal, piciorul întreg, la păsări; pisălog - gigot, jambon, cuisse (de volaille), pilon” 1857 (Polizu, V.), var. cop^nă s.f. Bg. kopan < ngr. Kotrai'os- „ciocănel, pisălog, bătător” < v.gr. KOTTaiw < kotttcli' „a tăia, a izbi, a bate”. COP/1NCĂ s.f. (Mar.) „movilă formată din putrezirea unui copac, având lângă ea groapa lăsată de smulgerea copacului din rădăcină - butte de terre formee par la chute d’un arbre” 1931 (corn. Ittu, în DA). Ucr. kopanka „săpătură, groapă” (< kopaty „a săpa”). Cf. captă, captă, căpană, copaie, copăZ, copârțau, capcă2, copeneață, capie3, copită1. COP/1ST s.n. (N. Trans.) „deal -colline” 1889 (H. XVIII, 15). Magh. kopasz (hegy) „(munte) pleșuv” C. Lacea, DR 4, 1557, DA, Tamăs, EW. Cf. copâstau. COPAST/E s.f. „bordură de lemn sau de metal montată la partea superioară a parapetului sau a balustradei unei nave - bord d’un navire” 1903 (TDRG1), var. capasâe. Ngr. Kovîraarrj, COPĂZ vb. (Olt., Munt., Ban.) „a săpa, a prăși, a mușuroi - biner, sarcler” 1885 (H. V, 88), var. copoi2. Bg. kopaja, ser. kopati, eventual deja v.sl. kopajp, kopati „a săpa”. Fam.: copă/t s.n. (Olt., Ban.) „îngropatul, mușuroitul porumbului” 1931 (CADE). Cf. captă, capță, căpană, copaie, copancă, copârțau, capcă2, copeneață, capie3, cop/tă1. COPÂRȘEU s.n. (Trans., Ban.) „sicriu, raclă - cercueil” c.1650 (scris Koperseul, Anon. Car.), var. cobâr^Qu, copărșau, copărșeu, copărșiu, copârșau. Magh. koporso (împr. dintr-o limbă turcică de tip ciuvaș). Fam.: popârnau s.n. (Trans.) „sicriu” 1895 (DDRF) <— *cobârnău (cu oscilația frecventă co-/po-) <— cobârșen (= copârșeti), infl. de cobârnă Avram, PE, 43. COPÂRȘTOI 218 COPCĂ2 COPÂRȘTOI s.m. (Olt.) „copil care a crescut repede, slab și înalt - (garson) grand et maigre, echalas” 1884-1885 (H. V, 209). Et. nes., probabil deformat din ^coprăștoi <— copreală „prăjină” cu substit. finalei (DA: cf. copreală). Fam.: copârști#s adj. „înalt și subțire” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea); popârștau s.n. (Teleorman) „înalt și prost” 1939 (Coman, Gl.) <— copârștoL cu oscilația frecventă co-/po- și cu substit. finalei, Avram, PE, 43. COPÂRȚ/1U s.n. (Bas.) „dâmb mic, cu pante abrupte; movilă de mormânt - petite colline escarpee; butte (sur une tombe)” 1930 (Porucic, E. 25, 195). Et. nes., probabil <— *copățău <— copăt, copeț < ucr. kopec' „movilă de pământ folosită ca hotar, răzor” < kopaty „a săpa” (DA: cf. ucr. kopec Ț Cf. copăZ, captă, captă, căpană, copaie, copancă, capcă2, copeneață, capie3, cop/tă1. COPAST/1U s.n. (Ban.) „cuțitoaie boantă cu care se rade părul de pe piei - racloir” 1895 (Liuba-lana, M. 123). Magh. kopasztd < kopaszt „a smulge părul” < kopasz „chel” DA. Cf. copast. COP/ÎȚ (Buc.) interj, prin care se exprimă săritura repede a iepurelui - vlan! 1936 (com. S. Ursulean, în DA). Formație onomatopeică. COPCĂ1 s.f. „sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții, ale unui dispozitiv, pentru fixarea învelitorilor, în construcții; cusătură folosită în chirurgie, sutură; chingă, la lemnele așezate în stive, cârligul sau legătura care ține parii să nu se aplece; (rar) articulația piciorului - agrafe, fermail; point de suture; traversin; articulation, cou-de-pied” c.1650 (var. copce, Anon. Car.), var. copcie. Forma de bază copce < bg. kopce, ser. kopca, kopce (< tc. kopqa Skok, ERHSJ II, 146; potrivit EWU 688, ser. kopee, rom. copcă{ < magh. kapocs, dar originea turcă a acestor cuvinte este mai probabilă, dată fiind prezența termenului în toate limbile balcanice, cf. Andriotis, ELKN, BER II, 624). Var. copcă, sg. refăcut din pl. copci. Fam.: copcia vb. (Trans.) „a prinde în copci” 1868 (Barcianu, V.), var. copci2; copcit'r s.m. „fabricant de copci” 1886 (Barcianu, D.); copcață s.f. (dim.) 1909 (Mateescu, B. 107); descopcia vb. (reg.) „a descheia copcile; a desface o închizătoare; (reg.) a tăia rădăcinile viței-de-vie crescute la suprafața solului” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. diffibulo); încopca vb. „a prinde în copci” 1771-1776 (var. încopcia „Lexicon compendiarum Latino-Valachicum” (Bihor), apud Chivu, VTR, 102), var. încopcia. < copce (= copcă); încopciat s.n. (abstr.) 1929 (DA) încopcia (= încopca); încopcietar adj. „care prinde în copci" 1929 (DA), var. grafică încopcetor <— încopcia (= încopca); încopcietară s.f. (abstr.) 1929 (DA), var. grafică încopcetxxră <— încopcia (= încopca). Cf. copciolag. C0PCĂ2 s.f. „gaură în gheața unui râu sau a unei ape stătătoare, făcută pentru pescuit sau pentru scos apa; gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava; groapă îngustă și adâncă, scobitură; canalul pe care se scurge apa de la moară, piuă sau COPCE/4NĂ 219 COPEPOD joagăr; (reg.) săritura pe care o fac animalele (calul, iepurele, câinele) când fug repede - trou (surtout dans la glace d’une riviere, d’un lac, etc.); canal pour l’evacuation de l’eau d’un moulin; bond (fait par les animaux)” 1857 (Polizu, V.), var. (Trans.) coftă, coptă2. Bg. kopka „săpătură, groapă săpată, copcă” (< kopaja „a săpa”) CDED II, 72, DA, CDER 2376, DEX II Rus. kopka „săpătură” SDLR; ser. kopkati „a săpa” CADE. Sensul „salt făcut de animale” se poate explica pornind de la imaginea armăsarului care sapă cu copita pământul când sare CDER 2376. DA sugerează influența ucr. kopnuty „a da cu piciorul” (dificilă în absența unui intermediar substantival) și a interj, copâț. Fam.: copc/1 vb. „a face mici gropi la rădăcina pomilor spre a le pune bălegar; a subția un lemn cu tesla; a tăia via” 1885 (H. XI, 95). Cf. copai, captă, captă, căpană, copaie, copancă, copârțau, copeneață, capie3, cop/tă1. COPCE4NĂ s.f. (Olt.) „ulcică pentru băut apă - gobelet” 1922 (Conv. lit. LIV, 166). Et. nes., posibil <— ^cofceană *cofcea <— cofă0II Et. nec. DA. COPCIOLOG s.n. (Ban.) „fâșie de piele dințată, cu găurele, cu care se împodobesc pieptarele, cojoacele etc. - bande de peau â jours, dentee, utilisee comme ornement de vetements” 1931 (CADE). Probabil magh. kapesolo, part. prez, al lui kapcsol „a atașa, a prinde (de, laolaltă), a capsa” N. Drăganu, DR IX, 1936-1938, 208 (care propune o formă kapsolo, vechi kapcsolou, kapesolo/, fără a-i indica sensul, soluție preluată de CDER 2377) // Magh. kapcsolek „anexă” CADE, DA (cuvânt inexistent în sursele disponibile). Cf. capcă1. COPEICĂ s.f. „monedă rusească, valorând a suta parte dintr-o rublă - kopeck” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. capeică, capic s.n., copoc s.n., copocă. Rus. kopejka, probabil dim. din kopjo „lance”, de la efigia, prezentă pe unele vechi monede, reprezentând un cavaler cu o lance. Cf. capie3. COPENEAȚĂ s.f. „cutie; piuă mică de lemn, în care se mărunțesc condimentele; piuă mică făcută din bostan, pentru grăunțe - boîte; mortier” 1928 (Pașca, GL), var. copănezdă, copine^ță, copone^ță. Probabil <— copaie, copăiță (cf. forma veche copane) (DA: cf. copaie, copăiță). Fam.: copenece s.f. (Făgăraș) „copeneață” 1909 (Țara Oltului, III, nr. 35), probabil sg. refăcut din pl. copeneci al unui ^copeneacă <— copeneață cu substit. sufixului; poponeacă s.f. (Făgăraș) „cutie” 1967 (Lexic reg. II, 93) ^coponeacă <— ^copeneacă <— copeneață (cf. copenece), cu oscilația frecventă co-/po- Avram, PE, 43 // et. nec. DLR. Cf. copaie, captă, capță, căpană, copancă, copăz, copârțau, capcă2, capie3, cop/tă1. COPEPOD s.n. „subclasă de crustacee mici care formează planctonul din apele dulci sau marine - copepode” 1900 (Enc. rom. II). Fr. copepode, lat. savant Copepoda, termen creat de zoologul Milne Edwards în 1830, pe baza gr. koîtttj „vâslă” și none, noSo? „picior”. Cf. -pod. COPERTĂ 220 COPIE1 COPERTĂ s.f. „partea exterioară, de obicei mai groasă, a unei cărți sau a unei reviste; (înv.) plic; capac de orologiu; cuvertură; punte a unei nave - couverture (d’un livre ou d’une revue); (vieilli) enveloppe; couvercle (d’horloge); couverture de lit; pont d’un navire” 1786 (var. cupzrtă, Beldiman, I. T. 53r). It. coperta < coperto (part, verbului coprire „a acoperi”) < lat. cooperîre, part. coopertus < co(n)- + operlre „a închide, a ascunde”. Fam.: coperta vb. „a pune coperți unei cărți, unui caiet etc.; a acoperi diverse elemente de construcție cu un înveliș” 1928 (V. Molin, V. T.) < it. copertare’, copertmă s.f. „mic acoperiș amplasat deasupra unei intrări sau a unei ferestre, cu rol protector” 1841 (Heliade-Rădulescu, „Paralelism”, în O. II, 308) < it. copertina’, decoperta vb. „a desface acoperișul unei construcții; a desface învelișul unor elemente de construcție; a dezveli un zăcământ îndepărtând rocile sterile (în cazul unei exploatări la suprafață)” 1960 (var. descoperi, în forma descoperire, LTR2 VI) coperta', decoperta s.f. „decopertare” 1960 (LTR2 VI, s.v. descompunere), var. descopertă <— decoperta 0 // de- + copertă DEX, DLR; supracopertă s.f. „copertă suplimentară detașabilă care îmbracă coperta unei cărți” 1959 (Beniuc, M. C.). Cf. acoperi, cover, covergă, covertă1, coviltZr, covertă1’2, cuvertară, descoperi. C0PIE1 s.f. „imitație sau reproducere a unui obiect (text, fotografie, operă de artă etc.) - copie” 1700 (Doc. Șch. I, 1). Lat. med. copia (resemantizare a lat. copia „abundență, mijloace, fonduri, rezerve”, probabil după expresia facere copiam „a-și face rezerve de texte reproduse”, sau după vb. copiare, cu același sens), germ. Kopie (cu pronunție austriacă Kopie), rus. kopija. Fam.: autocopia vb. „a se copia pe sine” 1974 (inf. lung autocopire, V. Rom. I) auto1- + copia’, autocopiatZv adj. (despre hârtie) „care permite imprimarea, prin apăsare, a mai multor foi în același timp” 2005 (DOOM2) autocopia, autocopie, după copiativ’, autocopie s.f. „copie automată a unui original prin presiune localizată, tară a utiliza indigoul” 1972 (DTT) < fr. autocopie’, copta vb. „a reproduce un text, o operă de artă, o fotografie, un comportament etc.” 1787 (Gherasim, T. F.) < fr. copier, coptariu s.n. „colecție de copii aflate într-o bibliotecă sau arhivă” 1901 (lorga, I. L. (XVIII), II, 225) < lat. neol. copiarium’, copiat s.n. (abstr.) 1899 (Sbiera, F. S. 43) <— copier, copiatZv adj. (despre hârtie, cerneală) „care permite imprimarea mai multor exemplare în timpul scrierii” 1927 (Arghezi, O. V, 712) < it. copiativo’, copiatoare s.f. 1936 (DA) <— copiator^, copiatar1 s.m. „persoană care copiază” 1829 (Poteca, F.) copia’, copiatar2 s.n. „aparat care reproduce un text, o imagine” 1992 (RL, 30-31 V, p. 8, în DCR2) <— copia, după fr. copieur, coptar s.n. „registru în care se copiază unele operațiuni contabile” 1887 (Cod. Comerc., 13), var. cop ir < germ. Kopieifbuch]', copZst s.m. „persoană care copia manuscrise; mic funcționar însărcinat cu redactarea și copierea actelor” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. copiste’, decopta vb. (înv.) „a copia” 1846 (Barițiu, C. III, 337) <— de- + copia DLR, cu de- după germ, abschreihen „a copia” (< ab- „de-” + schreiben „a scrie”) °; electrocopie s.f. „procedeu de reproducere bazat pe electrostatică” 1997 (NDN) < fr. electrocopie DLR, engl. electrocopy °; fotocopia vb. „a face o fotocopie” 1950 (LTR1 II, s.v. desen) < fr. photocopier, fotocopia tor s.n. „aparat special cu care se realizează fotocopii” 2005 (DOOM2) <— fotocopia, după fr. photocopieur, fotocopie s.f. „copie fotografică, imprimată pe hârtie, a unui document original (text, fotografie etc.)” 1950 (LTR1) < fr. photocopie’, fotocopier s.n. (rar) „fotocopiator” 1966 (DN2) < fr. photocopieur, COPIE2 221 COPZL engl. photocopier0II germ. Photokopier DEX (dar cuvântul are de fapt forma Photokopierer)', microfotocopie s.f. „copie fotografică de mici dimensiuni” 1951 (LTR1) < fr. microphotocopie', recopia vb. „a copia din nou” c.1832 (I. Golescu, Cond.) < fr. recopiere termocopiere s.f. „reproducere a unor acte sau documente folosind o hârtie acoperită cu un strat sensibil la acțiunea căldurii” 1965 (LTR2) < termo- (< fr. thermo- < gr. Oeppq „căldură” sau Oeppo^ „cald”) + copiere^ xerocopia vb. „a fotocopia cu ajutorul xeroxului” 1999 (DEI) <— xerocopie', xerocopie s.f. „fotocopie realizată prin procedeul numit xerografie, copie realizată cu ajutorul xeroxului” 1965 (LTR“) < engl. xerocopy „copil nelegitim”, derivat din radicalul vb. kopati „a săpa”, care avusese probabil și sensul „a tăia” (cf. lituan. kapoti „a tăia mărunt, a toca”, gr. kotttclu „a tăia, a reteza”), cf. v.rus. kopylu „fiecare din piesele de lemn fixate vertical în tălpile săniei, pe care stă corpul săniei”, rus. dial. kopyl „un fel de lopată; piesă de lemn pusă pentru a fixa ceva; sanie rudimentară; calapod”, ucr. kopyl „calapod; toporișcă” ESSJ, XI, 30-34, Orei, AED, 190, explicație problematică deoarece sensurile „bastard” și „lăstar” apar doar în limbile slave meridionale și în dialectele slave de est și de vest învecinate cu româna; aceeași evoluție semantică a fost propusă pentru COP/L 223 COPfL etimonul de substrat de Dan Slușanschi (apud S. Georgescu, Denumiri ale copilului în latină și în limbile romanice, 240), pornind de la i.-e. *kop- „a tăia”, prezent și în copac-, II M.gr. KcmeXos-, KoneXtoi' „flăcău, slugă, fiu nelegitim”, fem. KoueXa „fată; slujnică”, explicate prin: (a) lat. *copella < copa „cârciumăriță, hangiță”, cu refacerea unui masculin kottcXo^ și sensul inițial „tânăr servitor/servitoare”, evoluția semantică „slujitor, tânăr/copil de condiție inferioară” > „copil, băiat” fiind întâlnită și în fr. garson, it. ragazzo, irL buachail, rus. rebenok, ceh chlapec (această filiație a fost propusă de Coteanu - Sala, ELR 79-87, însă cu altă evoluție semantică: lat. pop. *copella > m.gr. KoneXa „slujnică într-o cârciumă” > „femeie ușoară” > kottcXioi', iconeXos* „copil făcut cu o femeie ușoară, copil din flori”); (b) lat. cuppella sau romanic coppella „cupă mică”, cu evoluția semantică „cupă” > „vagin” > „prostituată” > „fată”, cf. glosa lui Hesychios xoncXXa- ra alboîa Kal ra oanuori tov acoparo^ „părțile rușinoase și cele osoase ale corpului” Vasmer, Greko-slavjanskije etjudy, 96, Andriotis, ELKN, Kriaras, LMED, Moutsos, ZBalk 7, 1969— 1970, 86; în acest caz, de la sensul „copil de condiție inferioară, slugă” din m.gr., sensul „bastard” s-a putut dezvolta pe teren slav (M. Philipova-Bajrova, Bălgarski ezik 16, 1966, 320), iar româna ar fi primit cuvântul prin intermediar slav (cf. absența formelor cu -e-) Coteanu - Sala, loc. cit.; lat. pupillus „băiat, minor, orfan” (< pupus „băiat mic”) LM, SDLR, cu oscilația c-/p- întâlnită și în potârniche < coturnicula (LM) și în columbus/pahimbus (SDLR) sau cu c- sub infl. lui cocă'1 SDLR (inacceptabil deoarece -illus trebuia să dea -el DA; pentru -i- în acest cuvânt, cf. REW s.v. pupilla)’, traco-dac sau ilir *kompello < i.-e. *ken- „a răsări, a se ivi; pui de animale, copil”, cu o parte finală -pil- care ar putea reprezenta rad. alb. pjell „a naște” Russu, Etnogeneza, 296-297; derivat traco-dac de la baza i.-e. *kuolpos- „sân” (cf. gr. koXtto^ „sân”) > lat. dun. *colpillus „copil de țâță” C. Poghirc, LR 16, 419; cuvânt cu origine neclară, posibil expresivă, pătruns din rom. în celelalte limbi balcanice CDER 2383; posibil lat. *copllis „copil făcut cu o hangiță/cârciumăriță” (< copa „hangiță, cârciumăriță”), pătruns prin alb. în limbile înconjurătoare Meyer, EWA, 198; înrudit cu v.sl. kapilja (sec. XIII) < *kopilija „cârciumă, prăvălie”, kapilovati < *kopilovati „a trăi în desfrâu” < gr. KairpXeucu „a face comerț necinstit, a înșela” Mircev, Bălgarski ezik 15, 1965, 48-49 și 16, 1966, 348-349; m.gr. icaTT/XoT „vânzător cu amănuntul, cârciumar”, cu transformarea a>o petrecută pe teren slav și evoluția „servitor într-o cârciumă” > „flăcău, copil nelegitim”, din bg. cuvântul pătrunzând în rom. și alb. V. Georgiev, ACIB, 669-670 (problematic deoarece presupune reîmprumutarea cuvântului în m.gr. xoireXa, kottcXiou, kottcXo^ balcano-romanic *com-piil- „copil făcut cu o amantă” (< lat. con- + pullus „pui, vlăstar”, cf. rom. puică „amantă”) > v.sl. *kopyl-, pătruns din sl. în celelalte limbi, J. Schutz, Die Welt der Slawen III, 1958, 16-18; dac *kolpUos (< i.-e. *£elbh- „uter, lat”) Reichenkron, Dak., 112-113; gepid *kopilo < *kop, cf. engl. med. horkop „copil de târfa” C. Diculescu, DR4, 1924-1926, 1552. Fam.: copila vb. (Munt.) „a tăia lăstarii” 1966-1973 (ALR- M. D., Pl. 50-51, 76-77); copilame [ar. cochil^me, cuchilwne „tineret, mulțime de tineri”] s.f. (rar, Ban.) „mulțime de copii” 1910 (Vîrcol, Vâlcea), var. copihmă’, copilandră s.f. „fată în perioada de trecere de la copilărie la adolescență” 1838 (Heliade-Rădulescu, P. 71) <— copilandrii copilandresc adj. (înv., hapax) „de copilandru” 1786 (Etiopica, 137) <— copilandru', copilandric s.m. (înv.) „copilandru” c. 1667 (M. Costin, Ist. cr. ung. 309), var. copil&ndrec copilandru', copilandr/că s.f. (hapax, Buc.) „copilandră” 1910 (Conv. lit. 44, 267) <— copilandră', copilandrze s.f. „vârstă de copilandru, pubertate” 1839 (Vaillant, V.), var. copilăndrxe copilandru', copilandru s.m. „băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență” c.1650 (Anon. Car.); copilaș s.m. „copil mic; (rar. Bas.) copileț la porumb” 1648 (Năsturel, COP/TĂ1 224 COP/TĂ1 Varlaam - loasaf2, 312); copilașă s.f. 1688 (Biblia) <— copilaș sau copilă', copilă1 [ar. cochilă „fiică nelegitimă; fată de măritat”] s.f. „fiică; fată mică; fată tânără, adolescentă; (înv. și reg., mai ales în forma copilă') fiică nelegitimă; tânără ce a născut nefiind căsătorită” 1559 (DERS), var. co&pilă, copilă'', copilă2 s.f. „curățarea porumbului de copileți” 1912 (Chirițescu, Gr. 191)<— copiii, der. regresiv; copilărea s.f. (reg., rar, numai în poezii populare) „copilărie” ante 1897 (Mat. folk. I, 256, 388) <— copilărie, prin substit. sufixului, din necesități prozodice; copilărească s.f. (hapax, Muscel) „un joc de cărți” 1885 (H IX, 507) <— copilăresc', copilăresc adj. „de copil; (despre manifestări ale omului) lipsit de maturitate, nechibzuit, naiv” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf2, 224); copilărește adv. „în felul copiilor, ca un copil” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. pueriliter) <— copilăresc', copilăret s.m. (rar, col.) 1937 (DA); copilăreț adj. (înv., rar) „copilăresc” 1780-1801 (Micu, D.); copilări vb. „a petrece (undeva sau cu cineva) anii copilăriei; (înv., reg., de obicei refl., despre adulți) a proceda în mod neserios, a se purta ca un copil; (rar, Munt.) a copiii” 1686 (Dosoftei, V. S. mar., 59r); copilărie s.f. „perioadă a vieții omenești de la naștere până la adolescență; faptă, purtare de copil; naivitate” 1635 (DRH A XXIII, 278); copilărime s.f. (rar, col.) 1893 (DDRF); copilărit s.n. (abstr.) c.1705 (T. Corbea, Ps. 65r) <— copilări', copilăros adj. „ca un copil” 1837 (Pann, E. 137); copilăroșie s.f. (rar, abstr.) 1876 (Eminescu, O. IX, 463) copilăros', copileală s.f. (abstr.) 1966-1973 (ALR - M. D., 76-77) <— copiii', copilesc adj. (hapax T. Corbea, D., s.v. puellaris') „de copilă” 1691-1697 <— copilă1', copikt s.n. (rar, col.) 1939 (SDLR); copileț1 s.m., s.n. „lăstar crescut din rădăcina porumbului sau a altor plante; (Buc.) căprior secundar la casa țărănească; (Turda) scaun mic cu trei picioare; (rar, înv.) copilaș” 1852 (Stamati, V., s.v. Ableger), var. copilite', copiii vb. „a tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod; (despre plante) a-i crește lăstari; (rar, înv.) a se purta ca un copil” 1688 (Biblia, 933); copilică s.f. (dim.) 1913 (Pamfile, C. Ț., 175) <— copilă'', copiile s.f. (hapax, T. Corbea, D. s.v. pueritia) „copilărie” 1691—1697; copilime s.f. (coL, rar) 1857 (Polizu, V.); copilit s.n. (abstr.) 1908 (Tuțescu - Danilescu, Catanele, 22) <— copiii', copilitură s.f. „(Apuseni; Munt.) copil nelegitim; (Mehed.) tânără necăsătorită care are un copil; (Mehed.) lăstari neroditori la vița de vie” 1937 (corn. Pașca, în DA) <— copiii, cu primele două sensuri după copil', copilită s.f. (dim.) 1780-1801 (Micu, D.) <— copilă1', copilei s.m. (augm.) 1895 (Liuba - lana, M. 24); copilaș adj. (rar) „copilăros, cu aspect de copil” 1910 (Vîrcol, Vâlcea); copiliiț s.m. (dim.) 1871 (LM); copilață s.f. (dim.) 1908 (Bud, P. P.) <— copilă'', copleș s.m. (Mold.) „copil mic” 1913 (I. Cr. VI, 127), var. coploj, posibil refăcut dintr-un pl. *copleci cu rostire dialectală (copleși) al unui *copleac <— *copileac <— copil Mărgărit, CES, 84, sau copilaș, prin sincoparea lui -i- și schimbarea -a- > -e- mai întâi în forma de pL, V. Celac, SCL, 61, 2010, 1, 82-91 (DA: cf. copil și copleși)', copliznn s.m. (Buc., Mold., peior.) „băiat mare, vlăjgan; om voinic, corpolent; prostălău” 1881 (var. cobliz&n, I. Creangă, Conv. lit. XV, 14), goblez&n, goblizzn <— coplej = copleș, cu modificarea frecventă a lui -j- în -z- la nivel dialectal; var. cu g-, după gligan (= găligan) 0 // <— goglează „resturi de mâncare la vite; minciună, complimente” SDLR; probabil <— cobilă „țăruș, par” CDER 2199; et. nec. DA; descopili vb. (Munt.) „a copiii (porumbul, vița-de-vie)” 1966-1973 (ALR - M. D., V, h. 624, pct. 724). COP/TĂ1 s.f. „formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la unele mamifere; (rar, Trans.) soi de ciupercă cu pălăria foarte tare, care crește pe copaci (Polyporus fomentarius, Polyporus ignarius); (Sălaj, Arad) mânătarcă (Boletus edulis) - sabot; agaric; cepe” 1590-1602 (Codex Sturdz. 272), var. căpxtă, copită', scopită, scopită. V.sl. *kopyto (< ^kopati vb. „a săpa”), cf. slavon kopyto, bg., ser. kopito, ceh., poL, ucr., rus kopyto. Var. scopită, infl. de scobi DA. COPLEȘ/ 225 COPLEȘ/ Fam.: copita vb. (hapax, Anon. Car.) „a lovi cu copita” c.1650; copitariță s.f. (reg.) „soi de ciupercă cu pălăria foarte tare care crește pe copaci (Polyporus fomentarius, Polyporus ignarius); boală a cailor, constând în formarea unor umflături între copite” ante 1897 (var. copităriță, Mat. folk. I, 634); copitat s.n. (mai ales la pl.) „grup de mamifere erbivore, având ultimele falange acoperite cu copite” 1834 (Manolachi Drăghici, 1. 57), calc după lat. ungulata, fr. ongule(s) °; copitas adj. (rar, înv.) „mare, dur ca o copită” 1886 (Barcianu, D.); imparicopitat s.n. (mai ales la pl.) „ordin de mamifere copitate care au un număr impar de degete” 1938 (Simionescu, F. R. 37) <— impari- 4- copitat, după fr. impar idigites, germ. Unpaarhufer °; paricopitat s.n. (mai ales la pl.) „ordin de mamifere copitate care au un număr par de degete” 1938 (Simionescu, F. R. 37) pari- + copitat, după fr. paridigites, germ. Paarhufer °; răscopita vb. (Munt., despre cai) „a-și scrânti glezna” 1999 (Gl. Munt.); răscopiteală s.f. (rar) „scrântitură a gleznei calului” 1912 (Enc. vet.) <— răscopita 0 // <— copită DLR. Cf. captă, captă, căpană, căpătă, copaie, copancă, copăi, copârțau, capcă2, copeneață, capie3. COPLEȘ/ vb. „a cuprinde din toate părțile, a umple ceva peste măsură, a acoperi peste tot; a strivi sub o greutate sau o forță prea mare; a întrece, a învinge; a emoționa peste măsură, a impresiona puternic - combler, accabler; vaincre” 1760-1770 (var. cupluși, Meșt. doft. 784). Et. nes., probabil lat. ^complexîre, în loc de complexăre „a îmbrățișa, a înconjura, a strânge” < complexus, part. vb. complect! „a îmbrățișa, a înconjura, a cuprinde” (< con- + plectere „a împleti”) TDRG, CDDE 391, REW 2102, DEX (pentru o neînchis la u în silaba inițială co-, cf. coperi, conteni, [în]conjura, posibil și cofleși’, pt. încadrarea la conjugarea a IV-a a unui verb derivat din tema participiului, cf. curăți < lat. curâtus TDRG, și posibil cofleși’, atestarea târzie a cuvântului nu este un motiv de respingere a etimologiei lat., deoarece există și alte cazuri de cuvinte moștenite atestate f. târziu, cf. încumeta', Avram, NCE, 89 admite etimonul complexîre doar pentru forma cupluși) // <— copleș cu un presupus sens „lăstar” (cuvântul e atestat doar cu sensul „copil mic”, v. s.v. copil), derivat de la copil cu sensul „lăstar”, cf. copilaș (Mold.) „lăstar” și descopleși „a săpa în jurul butucului de viță de vie pentru a dezgropa altoiul”, sensul inițial al vb. copleși presupunându-se a fi „(despre lăstarii unor plante precum vița-de-vie sau porumbul) a înconjura și a sufoca firul, planta principală” V. Celac, SCL 61, 2010, 82-91; v.sl. poplasiti „a înspăimânta” SDEM (posibil), cu fluctuația frecventă co-/po- Avram, NCE, 89 (greu de admis, deoarece în limbile slave cuvântul are doar sensul psihologic, fiind derivat de la adj. plachu, sl. com. *polchu „fricos, sperios, timid”, pus în legătură cu got. usfilman „a înspăimânta, a îngrozi” și lat. pallidus „palid”, cf. BER, V, 323); <— opleși = oploși < v.sl. oplotiti, Isg. oplostp „a îngrădi” < plesti, pletp „a împleti”, cf. pletu, plotu „gard”, rus. oplot „protecție”, sau cofleși, cf. și alb. gheg kaplis „a doborî” SDLR; alb. kaplis „a zdrobi, a surprinde, a ataca” CDED 11,716 (de fapt, ca și kaploj „a se lăsa asupra cuiva, a copleși, a cuprinde, a tăbărî” din alb. literară, cuvântul se explică prin tc. kaplamak „a acoperi complet, a înveli”); creație de la o bază expresivă, cf. pleoști, cu prefixul co-, ca în cotropi CDER 2386. Fam.: copleșeală s.f. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.); copleșitar adj. „care copleșește” 1924 (Răsmeriță, D.); descopleș/ vb. (rar, Teleorman) „a săpa în jurul butucului de viță-de-vie pentru a dezgropa altoiul” 1966-1973 (ALR - M. D. h. 72). Cf. complex. COPOI1 226 COPRE/4LĂ COPOI1 s.m. „câine de vânătoare; câine polițist folosit la urmărit; (fig.) persoană care dă de urma unor răufăcători, care descoperă o afacere ascunsă, agent de poliție - chien courant; mouchard, flic” 1705 (Cantemir, I. I. 110/10, în forma de pl.), var. capau, capou, capau, capot2, căpou, copau, copan, copoii. Magh. kopo (< kop, var. a lui kap „a prinde” EWU). Forma de bază este copou. Forma copoi, refăcută din pl. Fam.: căpauă s.f. „cățea ciobănească” 1885 (H. II), var. căpauă căpău (= copoi)-, căpăață s.f. (dim.) 1884 (H. III 118)*— căpauă’, copoaică s.f. „femela copoiului” 1837 (var. căpaucă, Negruzzi, P. T. 213), var. capaucă, căpaucă, copaucă, copoaucă', copoiaș s.m. (dim.) 1810 (lorga, S. D. VIII 49), var. capăuaș, căpoiaș, căpoieș’, copoiesc adj. (rar) „de copoi” 1955 (DLRLC); copoiește adv. „ca un copoi” 1926 (Teodoreanu, M. II 203); copoi#s adj. „care nu rezistă la ger” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea), cf. ogărcos „slab ca un ogar, care nu rezistă la ger”. COPOR/1N s.n. (E Munt.) „haină lungă bărbătească, purtată de țărani - sorte de vetement paysan” 1884 (H. I, 368). Bg. koparan, ser. koporan. COPOS adj. (Trans.) „chel, pleșuv; fără barbă - chauve; glabre, imberbe” 1771-1776 („Lexicon compendiarum Latino-Valachicum”, ms. Bihor, apud Chivu, VTR, 102), var. capoș, copos, copoș~. Magh. kopasz. C0POȘ1 adj. (Trans.) „(cal) cu spinare ridicată - (cheval) au dos voute” 1922 (Chest., I). Probabil pupoș „cocoșat” (< magh. pupos) Tâmas, EW 266 // Magh. kupos „conic, boltit” S. Pop. DR4, 1558, DA. C0PRA s.f. „miezul uscat al nucii de cocos, folosit ca materie primă pentru obținerea untului de cocos; uleiul conținut de acest miez - copra” 1949 (var. copra, LTR1). Fr. copra(h) < ptg. copra < malayalam (limbă de tip tamil, din India) koppara „nucă de cocos”. C0PRE s.f. „mărar - fenouil” 1847 („Tarifa pentru prețul mărfurilor de exportație”, apud N. A. Bogdan, C. M. 164). Bg. (dial.) kopre A. Avram, LR 66, 2017, 1,4, sau ucr. koprij DA. COPRE/1LĂ s.f. „prăjină; (fig.) om înalt - perche; homme de haute taille, echalas” 1910 (Păsculescu, L. P. 154). Bg. kopralja „băț cu care se mână boii”. Fam.: copăiță s.f. (Trans.) „ghemotoc de scoarță de cireș uscată, amestecată cu paie, pus într-o bâtă, pe care îl aprind flăcăii în prima și ultima săptămână din postul Paștilor într-un vârf de deal” 1906 (Viciu, Gl.) <— *copaliță <— copaia (DA: cf. copaia)-, copaia s.f. (Trans.) „prăjină cu un ghemotoc în vârf, folosită ca sperietoare în vii” 1928 (Pașca, GL), probabil deformare a lui copreală (DA: cf. copreală). Cf. copârștai. COPRENĂ 227 COPROLAL/E COPRENĂ s.f. (hapax Anon. Car.) „broboadă, maramă - fichu (pour couvrir la tete)” c.1650. Ser. koprena „broboadă, voal, țesătură de mătase”. Cf. coprznă. COPREȚ/ vb. (Apuseni) „a lămuri, a explica - expliquer” 1928 (Pașca, GL). Et. nes., posibil lat. *compert~ire = compartirT „a face părtaș la, a împărtăși ceva cuiva” (< con- + partîn „a împărți” < pars, partem „parte”) DA. Cf. parte. COPR/NĂ s.f. (Muscel, Olt., Trans.) „specie de narcisă (Narcissus radiiflorus, Narcissus poeticus); motiv ornamental pe mobile sau pe pieptare - narcisse; motif ornamental sur Ies meubles ou Ies plastrons paysans” 1868 (Barcianu, V.), var. capnncr^ căpnnă~, cuprxnă. Bg. koprina „mătase” (< v.sl. koprina, probabil format pe baza lui kopriva „urzică”, cf. germ. Nessel „urzică”, Nesseltuch „țesătură de mătase” BER II 621). Cf. coprenă. COPRO- el. de comp, „(referitor la) fecale - copro-”. Fr. copro-, gr. neol. Konpo- < Konpo? „excrement”. Cf. coproc uitară, coprofag, coprofzl, coprolalz’e, coprolzt, coprologze, coproscopze. COPROCULTERA s.f. „cultivare și identificare pe medii speciale de cultură a germenilor prezenți în materiile fecale - coproculture” 1962 (DER). Fr. coproculture (< copro- < gr. tcoTrpo^ „excrement” + culture „cultură”). Cf. copro-, cult1. COPROF/1G adj. (mai ales despre insecte) „care se hrănește cu excremente - coprophage” 1937 (DA). Fr. coprophage (< gr. Korrpo^ciyo^ < icoirpo^ „excrement” + < (fayeii' „a mânca”, aoristul vb. eaOietu). Fam.: coprofagze s.f. „tulburare de comportament manifestată prin ingerarea materiilor fecale de către bolnavii psihici în stadiu grav; însușire a insectelor de a fi coprofage” 1969 (D. med.) < fr. coprophagie. Cf. copro-, -fag. COPROF/L adj. (mai ales despre insecte) „care trăiește pe excremente - coprophile” 1978 (DN3). Fr. coprophile (< copro- < gr. Konpo? „excrement” + -^(Xo^ „iubitor” < „a iubi” < ^/lG>r,.prieten’ drag, propriu”). Fam.: coprofilze s.f. (med.) „stare morbidă în care bolnavul se complace în murdărie de excremente” 1969 (D. med.) < fr. coprophilie. Cf. copro-, -fii, filo-. COPROLAL/E s.f. (med.) „tendință patologică de a folosi cuvinte obscene, scabroase -- coprolalie” 1969 (D. med.). COPROL/T 228 COPULĂ Fr coprolalie (< copro- < gr. ^rrpos- „excrement” + -lalie < gr. -\aXta < XaXâv „a vorbi). Cf. copro-, -lalie. COPROL/T s.n., s.m. (geol.) „fosfat natural (de calciu) provenit din petrificarea excrementelor animalelor fosile - coprolithe” 1905 (Alexi, W.). Fr. coprolithe (< copro- < gr. Korrpo^ „excrement” + -lithe < gr. AMo^ „piatră”). Cf. copro-, lito-, -lit. COPROLOG/E s.f. „studiul materiilor fecale în scopul examinării afecțiunilor aparatului digestiv - coprologie” 1962 (DER). Fr. coprologie (< copro- < gr. Koirpo^ „excrement” + -Aoyia „vorbire despre, știintă” <-Aoyo$ „femeie ușoară” > „zdreanță” CDER 2406; var. a lui corcoase, gorgoaze „bolbotină, fructe crude sau coapte”, din aceeași rădăcină cu corcoli, cocoli, cocoloș SDLR (s.v. corcoațe pl. tant.); et. nec. DA. CORCOD/1N s.m. „(Trans.) curcan; (bot.) fumărică - dindon; fumeterre” 1822 (Clemens, V.), var. curcud&n. Deformare a lui curcan CDED II 87, SDLR, posibil infl. de o bază onomatopeică corcod- (< cotcod-), cf. curcudățx „a cotcodăci”, cf. și var. coroncan. Sensul botanic, explicabil prin faptul că planta respectivă se numește și iarbă-de-curcă DA. // Derivat de la baza onomatopeică corcod- DA, CDER 2406; contaminare între curcă și finala din coșcodan ȘDU. Fam.: corcod/na s.f. „curcă” 1825 (LB), var. corcotxnă, cu substit. sufixului; curcodană s.f. (bot.) „fumăriță, iarbă-de-curcă (Fumaria officinalis)” 1906 (Panțu, Pl.). CORCODEL1 s.m. (Munt., Dobr., S Mold.) „cufundar; numele mai multor specii de păsări călătoare acvatice (Gallinula Chloropus; Podiceps; Colymbus) - grebe, gallinule; plongeon” 1884(H. VII, 84). Et. nes., posibil <— *corcorel (prin disimilare) cocorel, dim. al lui cocor 0 // Derivat de la baza onomatopeică corcod-, cf. corcodan DA, CDER 2406 (care presupune o onomatopee imitând clipocitul apei la scufundare, trimițând la colcăi), DEX; alb. korkodhilj (< ngr. kpok65l/\os\ v.gr. icpoicobeiAo^, lat. corcodilus și crocodilus „crocodil” SDLR (justificat prin invocarea existenței, în mai multe limbi, a unor cazuri de omonimie între substantive care desemnează animale foarte diferite). CORCODUȘA s.f. „fruct sferic mic, de culoare roșie sau galbenă, al arborelui Prunus Cerasifera - prune-cerise” 1862 (Pontbriant, D.), var. colcotușă, corcudușă, culcudwșă, curcudușă. Et. nes., posibil el. de substrat, cf. alb. kokerrduce „umflătură dezvoltată pe frunzele sau ramurile tinere ale unor arbori, gală” (< kokerr „boabă”) N. Saramandu, SCL 38, 2, 1987, 137 (alb. kokerr e raportabil la baza latino-romanică cocc- „mic obiect rotund”, cf. coacăză, coc\ coacă2, cocoli, cocoloș', înrudirea lui corcodușă cu cocoloș a fost sugerată și de SDLR) sau <— corcodea, pl. corcodele <— corodele <— rocadele „fructe mărunte; corcodușe” (cu var. rogodele\ cu sensul inițial „lucruri mărunte, făcute de mână”, var. a lui CORCOE4N 235 CORCOS răcode(a)lie < slavon, rukodelije „lucru de mână” I. Mărgărit, LR 64, 2016, 1, 24-25 (derivarea lui rocodele din răcodealii a fost propusă de V. Bogrea, DR 4, 844 și acceptată în DLR) II Derivat de la baza onomatopeică corcod- (cf. corcodan), pornind de la sunetul pe care îl scot aceste fructe atunci când sunt puse la fiert CDER 2406; <— corcoduș (cu et. nec.) DA, DEX. Fam.: coldaș2 s.m. (V Munt.) „corcoduș” 1922 (Rădulescu-Codin, M. N.), var. toltuș colcoduș (= corcoduș), prin haplologie; coldwșă2 s.f. (V Munt.) „o specie de prune” 1922 (Rădulescu-Codin, M. N.), var. toltușă <— colcodușă (= corcodușă), prin haplologie; corcodea s.f. „corcodușă” 1909 (Pamfile, J.), var. (pl., Bas.) corodde, curcudea, <— corcodel sau corcodușă, cu substit. finalei, interpretată ca suf. dim.; corcodar s.m. „corcoduș” 1969-1973 (ALRR- M. D. III) <— corcoduș, cu substit. finalei; corcodd2 s.m. „corcoduș” 1885 (var. curcudd, H. I, 18; atestarea 1591, DOR, dată de TDRG, este un antroponim care nu poate fi atribuit cu certitudine niciunuia dintre omonimele corcodel1'2'3) <— corcoduș, cu substit. finalei, interpretată ca suf. dim., sau <— corcodea (<— corcodușă)', corcodi/ș s.m. „pom fructifer cu fructe sferice mici, de culoare roșie sau galbenă (Prunus cerasifera)” 1815 (Doc. Buc. I, 705), var. colcoduș, corcuduș, curcuduș, probabil <— corcodușă, derivat regresiv SDLR; culcudatâ s.f. (Trans.) „corcodușă; specie de prune mici și rotunde” 1885 (Jamik - Bârseanu, D.), var. culducuță <— culcudușă (= corcodușă), cu substituirea finalei, interpretată ca suf. dim.; curcudușar s.m. „corcoduș” 1969-1973 (ALRR - M. D. III) <— curcudușă (= corcodușă). Cf. coacăză. CORCOE4N s.m. (Mehed.) „păduche mare - grand pou” 1884 (H. IX, 89). Et. nec. DA. CORCOFE/1LĂ s.f. „terci; (Ban.) bălmăjire, vorbă încurcată - bouillie; baliverne” c.1832 (I. Golescu, Cond.). Et. nes., probabil derivat de la baza onomatopeică corc- (cf. corcoi = corcăi), imitând sunetul pe care îl face apa atunci când fierbe0 // Et. nec. DA. Fam.: corcofel/ vb. (Ban.) „a amesteca” 1893 (DDRF). CORCOMdN s.m. (V Trans.) „pieptănătură a țărăncilor măritate, constând în ridicarea părului sub forma a două cornițe de o parte și de alta a creștetului - coiffure des paysannes mariees, qui consiste â arranger les cheveux comme deux comettes sur le haut de la tete” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., posibil din ^cocorman „melc”, prin metateză (sensul originar „melc” fiind deductibil din forma pieptănăturii, ca două cornițe de melc) < *cocor (*cocur) „melc” < lat. pop. *coccidus, diminutiv de la coccum (v. coc"), cu evoluția semantică „mic obiect sferic (boabă, sâmbure)” > „coajă” > „cochilie” > „melc” întâlnită și în bellunez kokkol „cochilie de melc”, occ. kukarel(o) „melc; con de brad”, v.fr. code „melc” (REW 2009) DA. Pentru *cocculus, o altă sursă posibilă este lat. cochlea „melc”, care este continuată de formele *coccula și *coccidus în sicii., calabr. kokula, abr. kokdo, tosc. quocolo, ven. kogolo, breșe., mantovan, bellunez kogol, friul. kogul (REW 2011). CORCOS adj. (Mold.; fem. sg. corcoșă', mai ales la pL, substantivizat, despre fructe) „verde, necopt; în expr. poamă - varietate de struguri; (fig., s.f. pl.) palavre - (en parlant des fruits) vert, qui n’est pas encore muri; variete de raisin; balivemes” 1885 (H. VI, 23). C0RCOTĂ 236 CORD/1T1 Et. nes., probabil prin asimilare regresivă din ^gorcos < *gorc < v.sl. goriku „amar” (> bg. gorăk, ser. gorak „amar”) DA. Fam.: corcoreț s.n. „măr pădureț” <— *corcoșeț, după {măr) pădureț 1924 (Șez. XXXII, 16). Cf. concov. C0RCOTĂ s.f. (Someș) „coș în care se desface porumbul - corbeille dans laquelle on detache Ies feuilles de mais” 1928 (Pașca, Gl.). Et. nec. DA. CORCOTE s.f.pl. (Vâlcea) „dealuri, coclauri - collines, lieux escarpes” 1931 (Ciaușanu, GL). Et. nec. CORCOVĂ s.f. (Năs.) „cal mare și slab, de povară - haridelle” 1927-1928 (DR 5, 177), var. corhovă. Et. nes., posibil ucr. korkovyj „cu coajă” < korka „coajă” (cf. rus. korka „coajă”, korkovatiji (sic!) „de coajă, de scoarță” S. Pop, DR 5, 177) // Cf. corcălău DA. CORD1 s.n. (med.) „inimă - cceur” 1843 (Kretzulescu, A.), var. (înv.) cor\ Lat. neol. cor, cordis. Fam.: cordat2 adj. (bot., despre frunze) „în formă de inimă” 1856 (Barasch, I. N.) < fr. corde', cordial adj. „care pornește din inimă, din toată inima, afectuos; (înv., despre băuturi, poțiuni, și s.n.) care accelerează ritmul cardiac” 1829 (Episcupescu, O. S.) < fr. cordial, împr. din lat. med. cordialis', cordialitate s.f. (abstr.) 1837 (AR) < fr. cordialite-, cordiform (bot., anat.) „în formă de inimă” 1861 (Barasch, B.) < fr. cordiforme^ precordial adj. „din regiunea anterioară a toracelui, din dreptul inimii” 1892 (Rev. Nouă) < fr. precordial. Cf. acord, acordeon, concorda, curaj, discorda, mizericordie, racorda, record, recorder. CORD2 s.n „țesătură specială cu urzeala din fire bine răsucite și foarte rezistente; țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor - corde (type de tissu aux fi Îs bien tordus et tres resistants); toile caoutchoutee” 1949 (LTR1). Fr. corde (< engl. cord < corduroy, cu et. neclară, conținând în prima parte cuvântul cord „coardă” < fr. corde < lat. chorda), germ. Kord. Cf. coardă, cordat1, cordea, cordon, clavicord. curdis/. CORD/1I s.f.pl. (Mar.) „flori albastre de munte (nedefinite mai precis) - fleurs bleues de montagne” 1923 (Șez. XIX, 51). Et. nec. DA. CORD/1T1 s.n. (mai ales la pl.) „încrengătură de animale cu corpul susținut de o coardă dorsală sau de coloana vertebrală - corde(s)” 1898 (var. grafică chord^t, Enc. rom. I). Lat. savant Chordata (< chorda „coardă”), fr. corde(s). Fam.: cefalocordat s.n. (mai ales la pl.) ..subdiviziune a cordatelor, formată din animale marine inferioare a căror coardă dorsală prezintă o prelungire anterioară, dar fără CORDE/1 237 CORDON dezvoltarea unui creier” 1978 (DNJ) < lat. savant, engL Cephalochorclata (< cephalo- < gr. „cap” + Chordata), fr. cephalocordate(s)’, protocordat s.n. (mai ales la pl.) „subdiviziune a cordatelor, care cuprinde animale marine cu notocord și branhii, dar tară coloană vertebrală și craniu” 1978 (DNJ) < lat. savant, engl. Protochordata (< proto- < gr. -para? „prim” + Chordata)', urocordat s.n. (mai ales la pl.) „încrengătură de cordate inferioare cu coardă dorsală numai în stare larvară și corpul învelit într-o tunică celulozică în formă de sac” 1975 (DEX1) < lat. savant Urochordata (< uro- < gr. oupa „coadă” + Chordata), fr. urochorde(s). Cf. coardă, cord2, corde#, cordelier, cord/tă1, cordon, clavicord, curdisz. CORDE/1 s.f (mai ales Mold. și Buc.) „bentiță; (zool.) tenie; joc de cărți; (în var. corâda) pește de mare din familia tiparului - bandeau; tenia; jeu de cartes; Leptocephalus conger” 1813 (pl. cord^li. Doc. Cal. II, 141), var. cordzlă. Ngr. KopdeAa (< it.), it. cordella (dim. lui corda < lat. chorda), cu sg. refăcut după pl. cordele, prin analogie cu tipul morfologic moștenit rândunea - rândunele. Fam.: cordelar s.m. „fabricant sau vânzător de cordele” 1871 (LM) <— pl. cordele al lui cordea, cordelat adj. (înv.) „prevăzut cu cordele; în formă de cordea; (în expr. vierme ~) tenie” 1886 (Barcianu, D.), cu sensul „tenie” probabil după germ. Bandwurm (< Banei „coardă, panglică” + Wurm „vierme”) °; cordelăreasă s.f. 1871 (LM) cordelar, cordelăr/e s.f. „prăvălie unde se vând cordele; mulțime de cordele” 1871 (LM) <— pl. cordele al lui cordea’, cordelz/șă s.f. (dim.) 1886 (Barcianu, D.); cordelzzță s.f. (dim.) 1879 (Eminescu, P.); cordzcă s.f. „bentiță” 1892 (Sevastos, Pov.) <— cordea, după modelul purcea - purcică, vitea - vițică’, cordiczzță s.f. (dim.) 1888 (Sevastos, C. mold., 181) <— cordică. Cf. coardă1, cord2, cordat1, cordelier, cord/tă1, cordon, curdisz. CORDELIER s.m. „călugăr franciscan numit astfel pentru că purta drept centură o frânghie; membru al unui club revoluționar fondat de Danton, Marat și Desmoulins - cordelier” 1894 (Antonescu, NDFR). Fr. cordelier (< cordeliere „coardă cu trei noduri” < cordelle, dim. lui corde „coardă, frânghie” < lat. chorda). Cf. coardă1, cord2, cordat1, cordea, cord/tă1, cordon, curdisz. CORD/TĂ1 s.f. „explozibil preparat din nitroglicerină și nitroceluloză - cordite” 1949 (LTR1). Fr. cordite < engl. cordite < cord „coardă” (< fr. corde < lat. chorcla), numit astfel deoarece se prezintă în forma unor tuburi groase. Cf. coardă1, cord2, cordat1, cordea, cordelier, cordon, curdisz. CORDI//G s.m. (Mold., Buc.) „umflătură pe limbă la vite - grenouillette (des bestiaux)” 1885 (var. curduc, H. I, 212), var. cordiuc, corduc, curdwn. Ucr. kordjuk „umflătură de grăsime pe coada oilor”, împr. dintr-o limbă turcică. CORDON s.n. „cingătoare (de obicei, din material textil); panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; linie continuă formată din polițiști, soldați sau posturi de grăniceri; (înv.) graniță, frontieră; (anat., în expr. - ombilical) tub prin care se hrănește fătul; (geogr., în expr. ~ litoral) fâșie de uscat care CORDOV/1N CORECT 238 desparte o lagună sau un liman de mare - cordon; (vieilli) frontiere” 1766 (Ord. cium. 2, 3), var. cordun, cordună s.f. Germ. Kordon (pentru sensurile militare, în Trans., Buc.; cuvântul este atestat la început predominant în aceste regiuni), fr. cordon (< corde „coardă” < lat. chordd), posibil și rus. kordon (pentru cele mai vechi atestări din Mold. și Munt.). Fam.: cordonaș1 s.m. (înv.) „soldat de cordon, păzitor al hotarelor, grănicer” 1852 (Bălcescu, M. V.), var. cordunaș', cordonaș2 s.n. (dim.) 1937 (DA); cordond s.n. (dim.) 1871 (LM); cordonez s.m. (hapax, Bălcescu, apud Ghica A., 540) „soldat de cordon, cordonaș” ante 1852 <— cordonaș', cu substit. sufixului. Cf. coardă1, cord2, cordat1, cordea, cordelier, cord/tă1, curdisZ. CORDOV/1N s.n. „piele fină, pentru încălțăminte de lux și alte obiecte de marochinărie - cuir de Cordoue, maroquin” c.1650 (Anon. Car.), var. cordoh&n, cordov^na s.f, cordov^r, corduan. Magh. kordovăn(y), it. cordovano (< Cordova „Cordoba” sau sp. cordobăn < Cordoba). Var. cordovana, probabil lat. med. cordouana, pl. lui cordouanum, interpretat ca sg. Var. cordovar < cordovan, cu substit. sufixului, din necesități prozodice. Var. corduan < fr. corduan (< Cordoue „Corboda”). CORECL/ZĂ s.f. „ocluziune, închidere patologică a pupilei - coreclise” 1966 (DN2). Fr. coreclise (< gr. Koprj „fată; pupilă” + K/Viai? „închidere” < KAeieiu „a închide”). Cf. coregan, coreometru. CORECT adj. „conform cu normele, lipsit de greșeală; cinstit, onest - correct, correctement” 1812 (Maior, Ist. 302). Fr. correct, germ, korrekt, lat. neol. correctus (part, lui corrigere „a îndrepta, a corecta, a repara” < con- + regere „a conduce (drept înainte), a îndrepta, a dirija”). Fam.: corecta vb. „a îndrepta greșelile” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 369); corectitate s.f. (rar, abstr.) 1897 (I. Panțu, C. C.); corectitadine s.f. (abstr.) 1879 (Eminescu, O. X, 350) <— corect, după rectitudine, promptitudine etc. SDLR, DEX II lat. CADE; corect/v adj., s.n. „(mijloc, expresie etc.) care poate îndrepta sau corecta anumite greșeli” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. correctif, corectoare s.f. 1939 (SDLR) <— corector'', corector1 s.m. „persoană care face corectura într-o tipografie; persoană care corectează ceva” 1822 (fără accent, Bobb, DRLU I, 229), var. corector' < germ. Korrektor, lat. neol. corrector, fr. correcteur, corector2 s.n. „aparat folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora” 1949 (LTR1) < fr. correcteur, corectară s.f. „îndreptarea greșelilor de tipar; (p. ext.) foaia tipărită pe care sunt notate greșelile care trebuie corectate” 1787 (Rând, jud.) < germ. Korrektur, corecție s.f. „corectare” 1812 (Maior, Ist 302), var. (înv.) corectiwne < lat. neol. correctio, -onem, fr. correction', corecțional adj., s.n. (jur.) „(tribunal) care corectează delictele pedepsite prin lege” 1829 (CR 23) < fr. correctionneb, corigăluZ vb. (înv.) „a corecta” 1822 (Bobb, DRLU) < magh. korrigâl (< lat. corrigere) Tamăs, EW, 269; corZge vb. (înv.) „a corecta” 1844 (var. corege, Negulici, E.), cu part, cores < lat. neol. corrigere, germ, korrigieren', corigent adj., s.m., s.f. „(elev sau elevă) care trebuie să susțină un nou examen (la începutul anului școlar următor), deoarece nu a obținut nota de trecere” 1880 (Eminescu, O. XI, 239), var. corijent < lat. neol. corrigens, -entem, part. prez, al lui corrigere „a corecta” (cf. corige) SDLR, DEX, cu sensul „care trebuie să-și corecteze situația școlară” probabil infl. de germ. Korrigend COREE 239 COREGON „minor supus unei forme de corecție (școală de corecție etc.)” < lat. corrigendus „care trebuie corectat” (gerundivul verbului corrigere) °; var. corijent, după corija', corigentă s.f. „examen susținut la începutul anului școlar următor de elevii care nu au obținut nota de trecere (la încheierea anului școlar) la una sau mai multe materii” 1896 (Macedonski, „Cometa lui Odobescu”, în O. VI, 108), var. corijznță <— corigent, cu substit. sufixului; corig/bil adj. „care poate fi corectat” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) coregjbil < lat. neol. corrigibilis (< corrigere)’, corija vb. „a corecta” 1848 (var. corigex Brezoianu, î.), var. corigdi < fr. corriger, împr. din lat. corrigere „a îndrepta, a corecta, a repara”; corijabil adj. „care poate fi corectat” 1930 (Topîrceanu, S. II, 369) < ff. corrigeable', corrigenda s.n. pl. „erată” 1873 (Hasdeu, I. C.) < lat. neol. corrigenda „(lucruri) care trebuie corectate”, n.pl. al gerundivului verbului corrigere', hipercorect adj. (despre forme gramaticale, cuvinte, grafii etc.) „care este eronat din cauză că i s-a aplicat, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situații” 1966 (DN2) < ff. hypercorrect', hipercorectitudine s.f. (abstr.) 1966 (DN2) hipercorect sau hiper- + corectitudine', incorect adj. „lipsit de corectitudine” 1876 (LM) < fr. incorrect', incorectitate s.f. (rar) „incorectitudine” 1905 (Alexi, W.) <— incorect', incorectitudine s.f. „lipsă a corectitudinii” 1879 (Eminescu, O. X, 347) <— corectitudine', incorecțiane s.f. (rar) „incorectitudine” 1870 (Costinescu, V.), var. incorecție < fr. incorrectiorr, incorigibil adj. „care nu poate fi corectat” 1844 (Negulici, V.), var. (înv.) incorijxbil < lat. neol. incorrigibilis, fr. incorrigible', incorigibilitate s.f. (abstr.) < fi*, incorrigibilite', necorect adj. (rar) „lipsit de corectitudine” 1876 (Eminescu, O. IX, 262) <— correct’, necorectitadine s.f. (rar) „lipsă a corectitudinii” 1880 (Eminescu, O. XI, 438) corectitudine', precorector s.m. „persoană care face operația de precorectură” 1975 (DEX1), var. precorector precorectură, cu substit. finalei, cf. corector^, precorectnră s.f. „corectură făcută înainte de a da un text la editură” 1966 (DN2) «— pre- + corectură. Cf. drege, drept, direct, direcție1’2, dresa, erecție, erija, insurecție, rect, rectitudine, rector, recțiane, redresa, regent, reg/e, regzrn, regiment, regiwne, regulă, resurecție. COREE s.f.sg. (med.) „afecțiune neurologică, caracterizată prin mișcări musculare dezordonate și involuntare - choree, danse de Saint-Guy” 1910 (Bianu, D. S.). Fr. choree, împr. din lat. chorea < gr. xopda „dans” < x°pfc „dans, grup de dansatori, cor”. Fam.: coreic, -ă adj., s.m., s.f. „care se referă la coree; bolnav de coree” 1969 (D. med. I, 355) < ff. choreique. Cf. cor1, caraiă, coregraf/e, coreu, horă. COREE/1N, -Ă s.m., s.f, adj. „(persoană) care face parte din etnia majoritară din Coreea; privitor la Coreea ori la coreeni; limba vorbită de coreeni - Coreen” 1882 (Contemporanul II). Top. Coreea sau fr. Coreen. COREGON s.m. „pește de apă dulce și marin, cu solzi argintii, din familia salmonidelor - coregone” 1978 (DN’). Fr. coregone (< core- < gr. rupi] „fată; pupilă” + -gone < gr. pouia „unghi”, nume dat peștelui datorită formei angulare a pupilei TLF). Cf. corecl/ză, coreometru, -gon. COREGRAF/E 240 CORESPUNDE COREGRAF/E s.f. „arta de a compune dansuri și spectacole de balet; ansamblul pașilor și figurilor ce compun un dans sau un balet - choregraphie” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. (înv.) coreografe. Fr. choregraphie < gr. xoP^a „dans” (< xop6$ „dans, grup de dansatori, cor”) + -ypa^ia < -ypâ^os' < ypăfcty „a scrie”. Var. coreografîe < it. coreografia, fr. (înv., sec. XVIII) choreographie. Fam.: coregraf s.m. „persoană care creează un dans sau un spectacol de balet” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. coreograf < fr. choregraphe, (înv., sec. XVIII) choreographe, it. coreografa’, coregrafia vb. (rar) „a crea dansuri, balete, a face coregrafia unui spectacol” 1973 (I. B., 5 mai, în DCR2); coregrafic adj. „care se referă la coregrafie” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. coreografîe < fr. coregraphique’, var. coreografîe < fr. coreographique sau după coreografîe', coregrafiza vb. (rar) „a coregrafia” 1977 (Scânteia, 8 ian., în DCR2); etnocoregrafZe s.f. „disciplină care se ocupă cu studiul jocurilor sau dansurilor unui popor” 1979 (D. etnol.) etno- + coregrafie. Cf. cor1, carată, coree, coreu, hară, grafZe. CORENIE s.f. (înv. Mold., Buc.) „început, origine; familie, neam, genealogie; (pl.) zarzavaturi, legume - origine, souche; familie, genealogie; (pl.) legumes” 1717-1723 (Cantemir, Hr.). Ucr. korin', G. korenja, rus. koren' „rădăcină; (pl. rus. korenja) legume” °, posibil și slavon koreni „rădăcină” TDRG2, DA, CADE, CDER 2414. COREOMETRU s.n. „aparat care servește la măsurarea deschiderii pupilei - coreometre” 1966 (DN2). Fr. coreometre (< coreo- < gr. Kopq „fată; pupilă” + metre < gr. perpoi' „măsură”). Cf. coreclZză, coregan. CORESP//NDE vb. „a fi conform cu ceva, a se potrivi, a răspunde așteptărilor; (înv.) a comunica prin scrisori cu cineva; (înv., despre încăperi, corpuri, obiecte) a fi în legătură unul cu altul - correspondre; (vieilli) etre en correspondance, communiquer” 1774 (Uricariul I, 184), var. (înv.) corăspunde, conrespunde. Fr. correspondre (împr. din lat. med. correspondere „a fi conform cu ceva, a se potrivi” < con- + respondere „a răspunde” < re- + spondere „a promite, a se angaja solemn”), it. corrispondere (< lat. med.), adaptat după răspunde. Fam.: coresponda vb. „a comunica cu cineva prin scrisori” 1837 (Voinescu II, M.), var. (înv.) corespunda < fr. correspondre, germ, korrespondieren', corespondarisZ vb. (înv.) „a coresponda” 1794 (var. corisponderisi, Văcărescu, Ist. II, 7V), var. corispondarisx < ngr. (înv.) Kopeano^Tcpco, KopiaTroi'repoj (aor. KopiaTroi'Teprjaa) < it. corrispondere L. Vasiliu, în Form. cuv. III, 71 (care citează o formă Kopeampdepoj) sau it. corrispondere, inclus în clasa verbelor în -arisi’, corespondeluZ vb. (înv.) „a coresponda” 1787 (var. corespondulux, M. Cantacuzino, G. 215), var. (Trans.) coreșpondulux, corispondălux, corișpondelux < germ, korrespondieren, fr. correspondre, inclus în seria verbelor în -elui, -ălui’, var. cu < magh. korrespond(e)ăl Tamâs, EW 269; corespondent, -ă adj., s.m., s.f. „corespunzător; colaborator al unei instituții de presă, care trimite spre publicare știri din locul unde se află; (rar) persoană cu care cineva este în corespondență; (adj., în sintagma membru ~) membru al unei academii sau al altei instituții științifice, cu vot consultativ; (înv.) persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestuia față de COREȚ 241 CORFĂ2 autoritățile școlare” 1813 (S. Ț.), var. (înv.) corespondent, corespondent, corespondente, corespundont, corespundere < germ. Korrespondent, fr. correspondant', corespondență s.f. „raport între două sau mai multe lucruri care se potrivesc sau se aseamănă între ele, concordanță; schimb regulat de scrisori între două sau mai multe persoane, totalitatea scrisorilor schimbate între două sau mai multe persoane; legătură (între mijloace de transport); relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unei instituții de presă” 1705 (var. corespondente, Cantemir, I. I.), var. (înv.) corăspondinție, corăspundenție, corespondență, corespundenție, corespundență, coreșpondenție, corispondență, coroșpondeență, corospondenție, răspundenție, respundenție < lat. neol. correspondentia, germ. Korrespondenz, fr. correspondence', var. cu < pol. korespondencja, magh. korrespondencia', var. corispondență < it. corrispondenza', var. răspundenție, respundenție, prin românizare după răspunde', corespunzător adj. „care corespunde, potrivit, conform” 1830 (AR 190); necorespunzător adj. „care nu este corespunzător” 1937 (DA) <— corespunzător. Cf. răspunde, responsabil, responsuriu, sponsor. COREȚ s.n. „(Buc., Mold.) măsură de capacitate pentru cereale; (Trans., Ban., și în forma scoreț) cutie mobilă de lemn în care cad grăunțele din coșul morii, înainte de a trece printre pietre; orificiu din mijlocul pietrelor unei râșnițe; (Alba, în forma scareț) colțul sau lădița vetrei în care se adună cenușa - mesure de capacite; boîte mobile dans un moulin, dans laquelle tombent les grains; orifice au milieu des pierres d’une meule; cendrier d’une cheminee” 1801 (lorga, S. D. XXII, 282), var. (suspect) cores, coreț, corlef, scoreci. Ucr. korec' DA, DEX, I. Robciuc, SCL 34 (1983), 1, 62 // și pol. korzec DEX. Fam.: coreică s.f. „o parte a morii, nedefinită” 1885 (H. III, 228), probabil din coreț, cu substit. finalei. COREU s.m. (în metrica antică) „troheu - choree” 1862 (Pontbriant, D.). Lat. neol. choreus (< gr. x°ptî°^ propriu-zis „referitor la cor sau la dans” < XW^ „cor, dans”), fr. choree. Cf. cor1, candă, coree, coregraf/e, corfamb, hură. CORFĂ1 s.f. (N Trans., Ban., Olt., Mar.) „(mai ales 1a plural) bârne aplicate la diferite obiecte sau construcții (poduri, mori, joagăre, acoperișuri), servind ca rezemătoare; cuiele late de la capetele loitrei sau scării - montant, etai, traverse” 1885 (var. Ban. cerfă „spetează de loitră - dossier de la ridelle”, H. XVIII, 143). Magh. karfa „reazem, sprijin, parapet, balustradă, gardină” < kar „braț” + fa „copac, lemn” Tamâs, EW 166. Fam.: corfau s.n. „stâlp la casă” 1918 (Caba, Săi.); corf/ vb. refl. (Mehed., despre scânduri sau doage) „a se îndoi, a se scoroji” 1913 (N. Rev. R. XIV, 349), var. scorfi. CORFĂ2 s.f. (Trans., Muscel) „coș cu toartă; (în limbajul minerilor) colivie - corbeille, panier; ascenseur de mine” 1582 (PO). Săs. Korf„co^ (= germ. Korb) < lat. corbis. Fam.: corfa vb. „a refuza” 1896 (Gheție, R. M.) expresia a da cuiva corfă „a refuza (mai ales despre cereri în căsătorie)”, după germ, jemandem einen Korb geben, expresie bazată pe obiceiul medieval de a da pretendentului nedorit un coș fără fund în CORFOS 242 CORHEI semn de refuz (EWU), cf și magh. kikosaraz „a refuza (mai ales o cerere în căsătorie)” < pref. ki- + kosâr „coș”; corfar s.m. „împletitor de corfe” 1868 (Barcianu, V.); corfZță s.f. (dim.) 1825 (LB); corfr/ță s.f. (dim.) 1825 (LB). Cf. corvetă. CORFOS s.sg. (Buc.) „mâncare rea, lături - galimafree, lavasse” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV) Et. nes., <— corfoase (*— corcoase, v. gorgoaze), sg. refăcut, sau <— corfoși (der. regresiv) <— *colfoși <— *cofloși <— cofleși0II Cf. magh. korha „putred, stricat” DA (cuvânt neatestat în sursele consultate, care menționează doar formele korhad „a putrezi”, korhado „putred”). Fam.: corfoșZ vb. (Trans.) „a se murdări” 1928 (Pașca, Gl.) <— corfos DA sau <— *colfoși <— *cofloși cofleși °. CORFUS s.n. (înv.) „golf- havre” 1845 (Arhiva rom. II). Ngr. Kopfos'ifl gr. icoAmf). Cf. colpo-. CORH s.n. (Trans.) „grupă de cristale așezate într-un spațiu liber - groupe de cristaux” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.). Ucr. korch „cantitate mică de pământ; bulgăraș” Avram, NCE, 90 II Et. nec. DA. Fam.: corhan1 s.n. „piatră care se poate ciopli ușor pentru construcție” 1930 (Porucic, T. E. 470). CORFL4NĂ1 s.f. (reg.) „copac rămuros, cu tulpina putredă și scorburoasă - arbre rameux, creux et pourri” 1903 (Marian, Ins.). Et. nes., posibil din baza magh. korhad „a putrezi”, korhado „putred”, cu finala după crăcană0 (DA: cf. magh. korha „putred”, cuvânt neatestat în sursele consultate). Fam.: corhăkhi s.m. „copac mare, gros” 1885 (var. Neamț corcă&u „fag mare”, H. X, 42) <— corhană, cu substit. finalei DA; var. corcălău <— corhălău 0 // cf. ucr. korokulja „nod pe un copac” DA. CORH/1RT s.n. „material aluminos refractar, folosit la căptușirea cuptoarelor pentru fabricarea sticlei - corharte” 1949 (LTR1). Denumire comercială: engl. Corhart Refractories, nume al unui concern industrial format în anii ’20 ai secolului trecut prin asocierea companiilor Corning Glass Works și Hartford Empire (numele s-a format prin contopirea inițialelor celor două companii) °. CORH/1Z s.n. (Trans., înv.) „spital - hopital” 1925 (T. Papahagi, M.). Magh. korhâz < kor „boală” + hăz „casă”. CORHET adj., s.m. (Trans.) „petrecăreț, chefliu, bețivan - noceur” 1833 (Maller, apud Tamâs, EW). Magh. korhely „bețivan, mahmur, fără ocupație, inactiv, comesean” < germ. Chorherr „canonic” (< Chor „cor1,2” + Herr „domn”) Tamâs, EW 269. Fam.: corhăluZ vb. „a chefui” 1905 (Stan, M.) CORHOR 243 COR/DĂ CORHOR (acc. nec.) s.m. (hapax, în contextul ca și corhorul între alte verdeațe, precum zice pilda. Predoslovie la Psaltire, în BRV I, 335) „muștar? - moutarde?” 1694. Probabil *— horciță „muștar” < ucr. *horcycja = hircycja (cf. rus. gorcicja, derivate de la sl. corn. *goriku „amar”), textul făcând referință la parabola boabei de muștar (Marcu 4, 30-34) 0 // Et. nec. DA. CORI1 s.n. (Mold., Buc.) „pojar - rougeole” 1827 (Chiriacopol, D. î.), var. cor*. Rus. kor\ Fam.: corișor s.n. „buruiană din care se prepară un pigment roșu (Varioralia dealbata)” 1900 (Barcianu, D.). CORUMB s.m., (înv. și) s.n. „picior de vers antic de patru silabe, format dintr-un troheu și un iamb - choriambe” 1939 (SDLR). Fr. choriambe, împr. din lat. choriambus < gr. x^PLapP0^ < X°Pe^0^ „coreu, troheu” + Lap/3o^ „iamb”. Fam.: coriombic adj. „bazat pe coriambi” 1978 (DNJ) coriamb sau fr. choriambique. Cf. corbii, iamb. CORUNDRU s.m. „plantă erbacee, cu flori albe sau roz, ale cărei semințe se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum) - coriandre” 1582 (var. cori^nd, PO), var. cole&ndru, coli&ndreș, coli&ndru, comieadru, cori&nder, cor londră s.f., cule&ndră s.f. Ngr. KoĂtai'Spo, Koptai^po DA, CADE, SDLR, CDER 2421, DÎLR, DEX, magh. koriândrom DA, DÎLR, posibil și lat. med. coliandrus, coriandrum (< gr.) DA, CDER 2421, DÎLR II Slavon koriandru TDRG (cuvânt neatestat în sursele consultate). Var. culeandră < pol. kolandra, ucr. koljandra. Var. coriander < germ. Koriander, magh. koriânder. CORIB/1NT s.m. „preot al zeiței Cybele - corybante” 1841 (Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. corybante, posibil și lat. neol. corybas, corybantis < gr. icopu^a^, Kopuflarrop. Fam.: curvuntă s.f. (înv.) „preoteasă a zeiței Cybele” 1682 (Dosoftei, V. S. dec. 239v) < ngr. KoppSăims" (fem. al lui KopuSâs), apropiat, prin etim. pop., de curvă V. Bogrea, DR4, 806. COR/COV adj. (Ban., Mehed., Olt.) „(măr) pădureț, sălbatic - pomme sauvage” 1887 (H. IX, 7). Et. nes., posibil ser. gorkav „amar” (< gorak „amar”), cu c- ca și în corcos „(fruct) necopt”, cf. corcoreț „(măr) pădureț” 0 (DA, SDLR: cf. slav goruku „amar”) H Posibil derivat de la baza slavă gora „pădure; munte” SDLR. Cf corcos. COR/DĂ s.f. „luptă cu tauri, organizată în Spania, în țările Americii Latine și în sudul Franței - corrida” 1847 (Kogălniceanu, „Note despre Spania”, în O. L 524). Sp. corrida (inițial, „cursă, alergare” < correr „a fugi” < lat. currere). Cf. curge, concura, coridor, corsr/r, corso, curuntă, curând, curent1, curier, curr/culum, cursă1, curs/v, cursor, curtier, acurge (Addenda), decurent, decurge, discurs. excursie, incursiune. intercurent, parcurge, precursor, recurge, recurent. CORIDOR 244 CORINTUN CORIDOR s.n. „loc de trecere îngust (și lung), care leagă încăperile unei clădiri, sau compartimentele unui vagon; (fig.) porțiune îngustă de teren care leagă două puncte - corridor” c.1832 (I. Golescu, Cond. III, 139v). Fr. corridor (< v. it. dial. corridore < correre „a fugi” < lat. currere), posibil și germ. Korridor. Fam.: coridoraș (dim.) 1921 (Sadoveanu, S. L.). Cf. curge, concura, corZdă, corsar, carso, curantă, curând, curent1, curier, currZculum, cursă1, cursZv, cursor, curtier, acurge (Addenda), decurent, decurge, discurs, excursie, incursiune, intercurent, parcurge, precursor, recurge, recurent. CORIFEU s.m. „(ist.) conducătorul corului în tragedia și în comedia greacă antică; cântăreț solist într-un cor; balerin care conduce un ansamblu; (fig.) persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate - coryphee” 1717-1723 (Cantemir, Hr.). Lat. neol. coryphaeus, gr. neol. Kopv^aios' (< Kopv^q „vârf, creștet”, derivat de la o bază Kopv-\ ulterior și fr. coryphee, germ. Koryphâe. Fam.: corifee s.f. 1926 (Papadat-Bengescu, F. D.). Cf. corZmb. COR/MB s.n. (bot.) „inflorescență în formă de umbrelă - corymbe” 1854 (Barasch, I. N. 136), var. grafică corymb. Fr. corymbe, împr. din lat. corymbus „ciorchine de iederă” < gr. KopupPo? „vârf, inflorescență în formă de umbrelă, ciorchine de iederă”, derivat de la o bază Kopu- „vârf, creștet”. Fam.: corimbifer adj „care are florile dispuse în corimb” 1870 (Costinescu, V.), var. grafică corymbifer < fr. corymbifere. Cf. corifeu. CORINDON s.n. „oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, folosite ca piatră prețioasă sau ca abraziv pentru șlefuire - corindon” 1856 (Barasch, I. N.), var. cormd, corund. Fr. corindon (< tamil kurundam / kuruntam). Var. corind < fr. corind. Var. corund < germ. Kortind. Fam.: corindanic adj. „relativ la corindon” 1871 (LM) < fr. corindonique', electrocorindan s.n. „corindon obținut prin topirea în cuptoare electrice a unui amestec de bauxită cu cărbune și cu unele adaosuri” 1953 (var. electrocomnd, DT) < fr. electrocorindon', var. electrocorund < germ. Elektrokorund. CORINTL4N, -Ă s.m., s.f., adj. „persoană originară din Corint sau care locuiește în Corint; specific Corintului, (despre stil) corintic - corinthien” 1855 (Baronzi, I. L. III, 182). Fr. corinthien (< Corinthe < gr. KopLi'Oo^). Fam.: corintean s.m., adj. (înv.; în prezent, arhaizant, mai ales în textele religioase) „(persoană) din Corint” 1560 (Coresi, Catehism) < slavon (pl.) Koriniitene (sg. Korinuteninu\, corinteancă s.f. 1937 (DA) <— corintean', corinteu2 s.m. (înv.) „corintian” c. 1816 (Istorii) < lat. neol. Corintheus', corintiac adj. (rar) „corintic” 1853 (Mureșanu, Art. 152) < gr. neol. Kopu'OtaKO^ sau lat. neol. Corinthiacus', corZntic adj. „numele unui stil arhitectonic din Antichitatea clasică, caracterizat prin suplețea coloanei decorate cu CORINTEU1 245 CORMTĂ1 caneluri și prin capitelul ornamentat cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută; care aparține stilului corintic; privitor la Corint, din Corint” 1898 (Enc. rom. I, 52) < germ. korinthisch, cu echivalarea sufixului, sau <— Corint (după doric, ionic)} nume dat de Vitruviu (Corinthius), care atribuie crearea acestui stil artistului corintian Calimah, din secolul al V-lea î. Hr. CORINTEU1 s.m. (NV Trans.) „flăcău care face parte din alaiul de nuntă și spune chiuiturile - garson d’honneur (qui prononce â haute voix des refrains dans le cortege de noces)” 1872 (I. Slavici, Conv. lit. VI, 231). Magh. kurjanto „care strigă de bucurie” < kurjant „a striga (de bucurie)” Drăganu, DR 5, 1927-1928, 896, DA, Tamâs EW, 269-270, DEX, TDRG2’3 II ngr. xopareuu „a se distra, a se amuza” TDRG1. CORIO- el. de comp, „(referitor la) membrană - chorio-”. Fr. chorio-, gr. neol. xopioi; „învelișul fătului”. Cf. corwn, coro/dă. CORION s.n. „înveliș extern al embrionului la vertebratele superioare; strat profund al pielii, în care se găsesc vase sangvine și nervi - chorion” 1843 (Kretzulescu, A., 268). Fr. chorion < gr. xopiov „învelișul fătului”. Fam.: corial adj. „care ține de corion” 1964 (ABC săn., 269) < fr. corial. Cf. corio-, coro/dă. COR/TĂ s.f. (înv. și reg.) „albie sau covată, cu diverse întrebuințări (frământarea aluatului, spălatul rufelor, păstrarea grânelor, baie, călcatul strugurilor) - auge” 1645 (DRH B XXX, 329), var. corâtă, coretă. Bg. korito, ser. korito sau v.sl. *koryto (cf. și rus., ceh, slovac, pol. koryto, magh. korito). C0RIUM s.n. „strat de piele la animale cuprins între epidermă și stratul adipos subcutanat, din care se obține, prin prelucrare, pielea tăbăcită - corium” 1871 (var. coriir, LM). Lat. neol. corium „piele (de om, de animal)”. Fam.: coriaceu adj. (bot., zool.) „care are constituția, aspectul pielii, rezistent și elastic ca pielea; (fig.) tenace, dur, zgârcit” 1871 (LM) < fr. coriace, împr. din lat. coriaceus „de piele” < corium. Cf. cuin/să. COR/ZĂ s.f. „inflamare a mucoasei nazale; guturai - coryza” 1871 (LM). Fr. coryza, împr. din lat. med. coryza „guturai” < gr. icopu^a. CORJ s. (Oaș) „tufă, copăcel - buisson” 1937 (DA). Probabil <— coarjă (= coajă), cu sensul „scoarță” (DA: cf. coarjă). CORL4TĂ1 s.f. „parapet, balustradă; ramă pe care se întinde postavul ca să se usuce; polița din jurul cuptorului; (la pl.) lemnele late pe care stă coșul casei; bancă; iesle; (Trans.) scaunul pe care se așază copaia când se frământă pâinea sau albia în care se spală rufe; (p. ext.) gard de scânduri; îngrădire pentru vite; (la pl.) dependințele casei țărănești; spalier făcut din lăți pe care se ridică vița-de-vie - parapet, balustrade; sechoir (â drap); CORMTĂ2 246 CORM manteau de cheminee; poutres soutenant la souche de la cheminee; banque; creche; maie; planche; cloture; enclos; dependances d’une maison paysanne; treillage de la vigne” 1499 DERS (toponim), var. cohtă, corintic. Magh. korlât „barieră, balustradă, parapet, zăbrea, margine, stavilă”, interpretat ca formă de acuzativ, din care s-a refăcut un nominativ korla (rar; cf. magh. kolla) Tamâs, EW, 270-271, CDED II, 493, CADE, DA, CDER 2425. // Origine gepidică, cf. germ, quer- latte „leț transversal” SDLR. Fam.: c^rlă2 s.f. (Mold., N Trans.) „adăpost pentru vite, țarc; poiată de nuiele; șură de scânduri; colibă mică de ciobani” 1887-1888 (Bugnariu. N.) < magh. korla, nominativul refăcut al lui korlât, Tamâs, EW 270-271, DA // corlată{ SDLR; corleț1 s.m., s.n. (Trans.) „suport pentru vasul în care se frământă aluatul; spetează, suport pentru ițe la războiul de țesut” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.), var. codle?, coriste <— pl. corlăți al lui corlată 0 // var. ale lui cocleț DA (care nu le distinge de corleț2, codleț\ v. cocleț)', c^rliță s.f. „țarc de nuiele acoperit cu paie, pentru oi și capre” 1906 (Viciu, Gl.) <— corlă2. CORL/1TĂ2 s.f. (Buc.) „prună necoaptă, deformată de ciuperca Exoascus pruni - prune rongee par un champignon” 1886 (Marian, D. 57). Et. nes., posibil <— *cornat(ă) „în formă de coamă” coarnă ° H Et. nec. DA. CORLĂ1 s.f. „pasăre acvatică migratoare, de mărimea unui porumbel, care trăiește în bălțile și în iazurile cu stuf, găinușă-de-baltă; (p. anal.) femeie vagaboandă - espece d’oiseau aquatique (Gallinula chloropus); femme vagabonde” 1825 (LB), var. curia. Et. nes., probabil din ucr. kurly, interj, care imită strigătul cocorului, cf. și rus. kurlan „o specie de cocor” I. Iordan, Arhiva XXXVIII, 40, SDLR (pt. var. curlă'), sau dintr-o bază onomatopeică romanică *corli, cf. fr. corlieu, courlieu. corlis, courlis, occ. correli, it. chiurlo REW 4741 (TDRG, SDLR: cf. it. chiurlo, chiurlL fr. co(u)rlis, co(u)rlieu) II <— corii, verb derivat în -li de la o bază expresivă, cf. corcodel CDER 2426; element slav, cf. pol. kulig, knlik, rus. kulik, ceh /«///& CDED II, 73; et. nec. DA, DEX. Fam.: cori/ vb. „a (se) băga cu capul în apă, a (se) cufunda în apă” 1822 (Piuariu - Molnar, W., 139) <— corlă TDRG, DA, CADE, DEX H derivat de la o bază expresivă, cf. corcodel CDER 2426. CORLĂȘI s.m.pl. (Trans.) „măcriș-de-câmp - oseille” 1906 (Viciu, Gl.), var. corleși. Et. nec. Fam.: corlegeni s.m.pl. (Făgăraș) „măcriș” 1906 (Viciu. GL). CORM s.n. „corp al plantelor superioare, format din rădăcină, tulpină și frunze - corps des plantes superieures, compose de la racine, la tige et les feuilles” 1962 (DER). It. cormo, împr. savant din gr. icoppâp „trunchi” 0II Fr. corme DEX (cuvânt atestat cu alte sensuri în sursele lexicografice: „soarbă; (bot.) organ de rezervă subteran al unor plante având aspectul unui bulb dar format dintr-o tijă umflată înconjurată de solzi”; pentru sensul „corm” se folosește termenul cormus). Fam.: cormofztă s.f. (mai ales Ia pl.) „încrengătură a regnului vegetal, cuprinzând plante cu corm” 1959 (LTR2 V, 346) < fr. cormophyte(s), lat. savant Cormophyta (< cormo- < gr. Koppfc + -phyta, pl. gr. (/wtov „plantă”). CORM/1NĂ1 247 CORN1 CORVL4NĂ1 s.f. „parte a plugului care deplasează lateral, răstoarnă și mărunțește brazdele; (Trans.) scândura cu care se abate apa de pe roțile morii; (în var. corman) marginea holdei, rămasă nesecerată; catarg - versoir de la charrue; vanne du moulin; lisiere d’un champ; mât” 1652 (G. Lex., apud TDRG’, unde nu este specificată varianta), var. corman s.n., corman s.n., cormană, corman s.n., cormănă, cormănă, cormonă, cormoră, cormulă, cormună, cormură, scormoră. Magh. kormâny (înv. kormăn) „cârmă; scândură de netezit, cormană”, împrumut slav, cf. v.sl. kritma „cârmă”. Fam.: corman/ vb. „a răsturna brazda” 1885 (H. XVI, 10), var. cormoni, cormuni; cormănitor adj., s.n. „(fier) care răstoarnă brazda” 1885 (H. II, 207) <— cormăni’, cormoneală s.f. „bună socoteală” 1913 (Pamfile, A. R.) <— cormoni (= cormăni). Cf. cârmă. CORIVL4NĂ2 s.f. (Năs.) „larvă de cărăbuș, care apare pe brazde - larve de hanneton, ver blanc” 1913 (corn. Corbu, în DA). Et. nes., posibil <— cormalău (= curmalău), atestat doar cu referire la un șarpe <— curm „bucată de funie” DA („cf. cormalău, curmei2”). CORMORAN s.n. „specie de păsări acvatice, bune înotătoare și scufundătoare, cu ciocul încovoiat și gâtul lung - cormoran” 1840 (Kogălniceanu, 0.1,430). Fr. cormoran (probabil < v.fr. corp „corb” + *marenc „de mare” < lat. mare + suf. de origine germanică -enc < -ing TLF). Cf. corb, mare2. CORN1 [ar. cornu\ mr., ir.] s.n. „excrescență dură în formă conică de pe capul unor animale, de obicei mamifere copitate (cu pl. coarne)-, substanță chitinoasă din care sunt alcătuite coamele animalelor; obiect în formă de corn de animal: (s.m., sau s.n. cu pl. cornuri) instrument muzical de suflat, (cu pl. cornuri) recipient, parte a unei construcții, parte a altarului, parte a plugului, bucată din diverse instrumente, (cu pl. cornuri, înv. și coarne) produs de panificație, braț de cruce, fâșie de pergament folosită în cultul mozaic; (înv.; Trans.; cu pl. cornuri) colț, unghi, margine; (și s.m., N Trans., Ban., Buc.) căpriorii casei; (înv.) flanc de oaste - come; (reg.) coin, marge; Chevron; (vieilli) aile d’une armee” 1436 (top. Cornul Ujogov = Cornul lui Ujog, DRH B I, 138). Lat. cornii, panrom. REW 2240. Sensul „căprior”, posibil calc după magh. szarufa DA. Sensul „produs de patiserie în formă de corn”, după germ. Hornchen (dim. lui Horn „corn”). Fam.: bicorn adj., s.n. „cu două coame; pălărie bărbătească cu două colțuri, care se mai poartă și azi la solemnități” 1871 (LM) < fr. bicorne, împr. din lat. poetic bicornis', capricorn s.n. „numele unei constelații zodiacale din emisfera australă” 1705 (Cantemir, I. I. 694) < lat. neol. capricornus (< caper „țap” + cornii „corn”), fr. capricorne-, cavicarn adj., s.n. „(animal) cu coarnele goale în interior” 1937 (M. enc. agr. I, s.v. bovidee) < fr. cavicorne, compus savant din lat. cauus „gol” + corne „corn”; coarneș adj. (înv.) „cu coarne mari” 1673 (Dosoftei, Ps. 453); corencios adj. (Trans.) „irascibil, bătăuș” 1928 (Pașca, GL) <— cornenci (= corneei) „drac” 0 // cf. magh. karânkodik „caută ceartă” DA (formă neîntâlnită în sursele consultate; ar putea fi vorba de o var. a lui kăromkodik „a blestema”); coniac2 s.m. (Banat, în compusul ~ mare) „rădașcă” 1885 (H. XVIII, 148); cornaci adj., „cu coarne lungi”, s.m. „diavol; cel care cântă la corn; cel care ține coarnele plugului; (mai ales la pl.) plantă acvatică cu patru colțuri (Trappa natans)” 1870 CORN1 248 CORN1 (Costinescu, V.); coriuzj s.n. „zgomot patologic produs de trecerea aerului prin căile respiratorii îngustate din cauza unor leziuni, a unor infecții etc.; sforăială care se aude la cai când sunt goniți la galop'’ 1937 (M. enc. agr. I) < ff. cornage < corner „a sulfa în corn” < corne „corn”; cornar1 s.m. (înv.) „slujbaș care strângea comăritul” 1761 (Arhiva rom.2 II, 260, apud TDRG3) <— cornărit', corner2 s.m. „cel care ține coamele plugului, plugar; vânzător ambulant de comuri” 1871 (LM); cornar3 s.n. „plug cu un singur corn; stâlp de rezistență din peretele casei; căpriorul din colțul acoperișului; colțar” 1922 (ȘDU4); cornet, -ă adj., s.f. (despre vite) „care are coame mari” 1705 (Cantemir, I. I.) < lat. cornuâtus DA, CDDE 396 sau <— corn SDLR, DEX; cornărezzsă s.f. „vânzătoare de comuri; soție a unui comar2” 1871 (LM) comat2’, cornărz1 vb. (reg.) „a conduce plugul ținându-1 de coame; a pune căpriorii unui acoperiș, a încheia bârnele din colțurile unei clădiri; (refl.) a-și rupe un corn; a da cu coamele; a lovi, a înșela” 1825 (LB); coniăr/2 vb. (înv.) „a strânge sau a impune comăritul” 1761 (Arhiva rom.2 II, 261, apud TDRGJ) <— cornărit', cornărie s.f. „brutărie în care se fac cornuri” 1857 (Polizu, V.); cornărit s.n. „impozit pe vitele comute” 1700-1712 (N. Costin, L.); cornățar s.m. „insectă mică și lată, cu înțepătură foarte puternică, ale cărei membre superioare seamănă cu niște coarne” 1903 (Marian, Ins. 455) <— cornat, apropiat de cornițe (DA, DEX), cf. și comac2 „rădașcă”; cornățd s.m. (bot.) „Galium aparine; brădișor (Lycopodium selago); scăietele-popii (Xanthium strumarium)” 1862 (var. cometei2 „măceș”, Pontbriant, D.), var. cornutei2 „măceș, mărăcine” <— cornut" 0 sau *— cornx SDLR; cu sensul „măceș”, posibil un alt cuvânt, derivat de la corn1 0 // comat DA, CADE; cornăț/ca s.f. art. nume de oaie 1885 (H. XIII, 199, DA) <— comată, fem. lui comat’, mr. ctfrncwc1 s.m. (dim.) 1927 (L-A. Candrea, GS III/l, 202); carnea s.m.sg. „dracul” 1621 (antrop., DIR, B IV, 2); corneei s.m. „drac; rădașcă; recipient în care se păstrează praful de pușcă sau penițele de scris” 1885 (H. XVII 92, XVIII, 103), var. cârnece, cărn^ci2, cornenci’, cornet2 s.n. „corn mai mic de suflat; (înv.) instrument în formă de pâlnie sau de corn, care intensifică vibrațiile sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; recipient de hârtie sau carton în formă de pâlnie; produs de patiserie în formă de con retezat în care se pune înghețată, frișcă sau cremă'’ 1841 (Negruzzi - Kogălniceanu, R. B.) < fi*, cornet (< corne „corn” < lat. *coma < cornița, pl. lui cornii „corn”, reinterpretat ca f.sg.); cornete!1 s.n. (dim.) 1988 (DEX-S) *— cornet2’, corneți s.m.pl. „un fel de scai” 1887 (HEM II, 1468), probabil refăcut din cornețel2 (= comățel) ° // același cu corne?, col. lui corn2 DA; corn/ vb. „a încheia bârnele din colțurile unei clădiri” 1871 (LM); cornzci1 s.m. „cel care tine plugul de coame” 1885 (Teodorescu, P. P. 97); cornzci2 s.n. „corn de umplut cârnații” 1825 (LB); corn/cul s.n. „ornament de metal sub formă de corn, pus ca semn de onoare pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani” 1871 (LM) < lat. neol. comicuhun, dim. lui comic, cornicukzr s.m. „soldat roman atașat pe lângă un centurion sau un tribun” 1871 (LM) < lat. neol. cornicularius < comicuhun „comicul”; cornificzz vb. „a înșela; (refl., despre celulele moi ale epidermei) a se transforma în țesut cornos” 1870 (Costinescu, V.) corn, cu sensul „a înșela” după expr. a pune coarne', cornigzca s.f. art., nume de vită 1884 (H. XVI, 383); cornzlă s.m. „nume de bou cu coarne mari; om prost” 1801 (antrop., Doc. Putn. II, 37); cornzst s.m. „soldat care suflă goarna sau care cântă din corn” 1868 (I. lonescu. Agr. M.) < fr. comiste’, corniș^r1 [mr. Comișor (top.)] s.n. „colț mic (de casă, de gard, de munte etc.), corn mic” 1691-1697 (T. Corbea, D„ s.v. comicuhun)', cornzț s.n. (Ban.) „sac în trei colțuri, confecționat îndeosebi din lână, folosit ca strecurătoare în prepararea anumitor produse lactate” 1885-1890 (H. XVIII, 141); cornzță1 s.f. „corn mic; minciună măruntă; tip CORN1 249 CORN1 de pieptănătură pentru fete, în unele regiuni; dispozitiv asemănător cu un scaun, având tăblia în formă de U, pe care se așază o roată de lemn când i se pun obezile; (în formă art.) nume de oaie sau de vacă” 1682 (Dosoftei, V. S. nov. 171r); cornora vb. „a pune coame; a exagera” 1857 (Polizu, V.) <— cornorat (der. regresiv); cornorar s.m. (hapax?) „rinocer” 1835 (Gorjan, H. II, 27) <— pl. cornuri, cu deschiderea u > o {aNQvizata de prezența lui o în prima silabă; cornorat adj. „cu coame, comut; încornorat; exagerat, incredibil; colțuros, necioplit” 1717-1723 (Cantemir, Hr. 894), var. cornurat; cornorzca s.f. nume de oaie 1885 (H. XV, 379); cornas adj. „care are o consistență asemănătoare sau identică cu a cornului, dur, tare; încornorat” 1760-1770 (Meșt. doft. 655) <— corn, după fr. corne (mai puțin probabil din fr. corneux, care este puțin atestat); cornukț s.n. „com mic de animal; produs de patiserie de dimensiuni mici, în formă de com; minciună măruntă; (bot.) ploșnicar (Ceratocaphalus orthoceras)” 1862 (Pontbriant, D.); cornulaț s.n. „colțișor, ungher” 1908 (Bud, P. P. 5); cornurar s.n. „colțar, dulap așezat în unghiul format de doi pereți (numit corn în unele regiuni)” 1822 (Piuariu-Molnar, W.) <— pl. comurcornurație adj. „în formă de com; cu un corn” 1871 (LM); carnură s.f. „com, pâinișoară în patru colțuri rotunjite” 1920 (Georgescu-Tistu, B. 15), sg. refăcut din pl. cornuri', cornurd s.n. „colțișor, ungher” 1885 (Jamik - Bârseanu, D.); cornuras adj. „în formă de corn” 1822 (Bobb, DRLU); cornaș (adj.) „cu coame (mari)” 1925 (T. Papahagi, M.); comat, comată2 [ar., mr. curnut] adj., s.m., s.f. „(despre animale, mai ales despre cele domestice) cu coarne; (substantivat) diavol; (s.f., bot.) ciumăfaie (Datura stramonium)” 1437 (top. Kornuthfalva „satul Comut”, Drăganu, Rom. 336), var. curnut < lat. cornutus, panrom. REW 2242; comat1 s.n. „corn mic de animal; produs de patiserie; colțișor” 1822 (Bobb, DRLU, s.v. corn mic, forma cornutiu), var. scornwț', comat2 s.m. „mică plantă sălbatică cu flori albe și petale dințate (Cerastium arvense)” 1885 (H. III, 385); comată1 s.f. „(bot.) holeră (Xanthium spinosum); plantă sălbatică ale cărei flori albe au petalele dințate (Cerastium)” 1868 (Barcianu, V.) <— cornu?', comată2 s.f. nume de oaie 1885 (H. XVI, 413); cornuțd1 adj. (dim.) 1915 (Densusianu, Ț. H.) <— cornut', cinic^m s.m. (înv.) „animal fabulos, cu un com în frunte, inorog” 1577 (Coresi, Ps. sl.-rom. 69) <— cu un corn, echivalare a slavonului inorogii', curnățau s.m. „scai mic și lunguieț, care rămâne în lâna oilor” 1938 (DA), singular refăcut din pluralul dial. curnățăi al lui cornuțel1 (DA), var. a lui cornățel', mr. curnas adj. „cu coame” 1935 (Capidan, Megl. III); încorna1 vb. refl. (înv.) „a căpăta coame; a deveni tare precum cornul” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. cornesco)’, încorna2 vb. „a încheia căpriorii unei clădiri” 1906 (Viciu, GL); încornărZ vb. „a comări” 1825 (LB); încornățd, -ea adj., s.m., s.f. „încornorat” 1893 (Bibicescu, P. P.) <— încorn[orat], creație glumeață, cu sufixul după formații ca însurățel (DA); încornora vb. (folosit mai ales la part.) „a pune coarne, a- și înșela soțul” 1852 (var. încornura, Pann, P. V.); încornurat adj. „cu coame; colțuros; drac; exagerat, mincinos, ciudat; mândru, vanitos; prost” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. buceruus), var. încornorat', lamelicarn s.n., adj. „familie de insecte coleoptere care au antenele scurte terminate prin prelungiri lamelare” 1870 (Costinescu, V.) < fr. lamellicorne (< lamelle „lamelă” + -corne < lat. -comis < cornii)', nascarn s.m. „nasicom” 1885 (H. V, 280) <— nas + corn °, posibil după numele științific nasicom (DLR: var. a lui nasicom)', nascarniță s.f. (entom., reg.) „Oryctes nasicomis” 1916 (Galaction, O. I, 146) <— nascorn', nasicarn s.m. „insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșeați pe picioare, al cărei mascul are la cap un com curbat înapoi (Oryctes nasicornis)” 1871 (LM) < fr. nasicorne, lat. savant nasicornis (< nasus „nas” + cornii „com”, calc după gr. ptuoKepco^)', palpicarn adj. (despre insecte) „cu palpe lungi în formă de antene” 2007 (DEXI) < fr. CORN2 250 CORNE/1NĂ palpicorne’, tricorn adj. „care are trei coarne’", s.n. „pălărie bărbătească cu borurile îndoite în trei colțuri, care se purta în trecut” 1870 (Costinescu, V.) < fr. tricorne, împr. din lat. târzie tricomis’, unicorn adj. (zool.) „care are numai un corn”, s.m. (mitol.) „inorog” 1857 (Polizu, V.) < fr. unicorne, împr. din lat. unicornis. Cf. corneonă, cornoe, corner, cornet1, cornier, corni^on, cornz/tă1, licorn. CORN2 [ar. cornii2', mr., ir.] s.m. „arbust sau arbore mic, cu lemnul foarte tare, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile (Comus mas) - comouiller” 1428 DERS (top. Cornii). Lat. cornus, cf. cat. REW 2241. Fam.: coarnă [ar., mr.] s.f. „fructul roșu și acrișor al cornului; varietate de struguri cu boaba alungită” c.1650 (Anon. Car.) < lat. pop. coma, n. pl. al lui comum devenit f.sg.; mr. coarn/ccă s.f. (dim.) 1927 (I.-A. Candrea, GS III/l, 202) <— coarnă’, mr. cornczzc s.m. (dim.) 1935 (Capidan, Megl. III); cornacee s.f. (mai ales la pl.) „familie de plante lemnoase dicotiledonate, din care face parte cornul” 1879-1883 (Brandza, FL 241) < fi', cornacee(s), lat. savant Cornaceae', cornet3 [mr. Carnet (top.)] s.n. „pădure de corni” 1422 (top. Korneth, C. Suciu, DILT II, 355); corniș s.n. (col.) 1582 (top. [Vruhul] Comișilov, DERS); cornișoare s.f.pl. „roșcove, coame de mare” 1889 (Sevastos, N. 137) <— coarnă', cornișar2 s.m. (bot.) „brădișor; varietate de struguri cu boabele verzi” 1885 (H. III, 305); corn/ță2 s.f. „varietate de struguri, cu boaba negru-roșiatică, asemănătoare cu coarna” 1872 (Baronzi, L.) <— coarnă', cornurele s.f.pl. „nuiele de corn” 1914 (Viciu, Col.); ar. curnuțeauă s.f. „fruct (probabil roșcovă)” 1904 (Lumina II, 204) *— cârmitei’, ar. curnuțel s.m. „roșcovă” 1900 (Papahagi, Lit.). Cf. cornal/nă. CORN3 s.n. (Buc.) „rachiu (de secară) - eau-de-vie” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 240). Germ. Korn^schnaps) < Korn „cereale (grâu, secară)” + Schnaps „rachiu”. Cf. cornflakes. CORN/1C1 s.m. „conducător de elefanți - comac” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.). Fr. comac (< ptg. comaca < singalez kurawa-năyaka „dresor de elefanți” TLF). CORNAL/NĂ s.f. „agată semitransparentă de culoare roșu-închis - cornaline” 1854 (var. cornalm s.n., Barasch, I. N. 44). Fr. cornaline (construit pe baza lui come „fructul arborelui corn (Cornus mas), de culoare roșie” < lat. cornus „arborele corn”, cf. derivatele regionale comaille, comalie „fructul arborelui corn”), posibil și it. comalina. Fam.: carneal s.n. „comalină” 1939 (SDLR) < germ. Karneol (< it. corniola „comalină; fructul arborelui corn”, formație diminutivală pe baza lat. comeus, adj. derivat de la cornus „corn2” Nocentini); carneoknă s.f. „comalină” 1931 (CADE) cameol + comalină. Cf. corn2. CORNE/1NĂ s.f. „rocă metamorfică, în general compactă și cenușie, formată prin cristalizarea materialului care conține silice la contactul cu materii eruptive fierbinți - corneenne” 1949 (LTR1 I). CORNEE 251 CORN/ȘĂ Fr. [roche, pierre] corneenne < corne „care are o consistență dură”, part, trecut al lui corner „a se durifica” < corne „corn” < lat. *corna < cornua, pl. lui cornu „corn”, reinterpretat ca f.sg. Cf. corn1, cornee, corner, cornet1, cornier, corni^on, corni/tă1, licorn. CORNEE s.f. „partea anterioară a membranei externe a ochiului prin care se zăresc irisul și pupila - comee” 1830 (Vasici-Ungureanu, Antrop. 175). Fr. [tunique] cornee, împr. din lat. med. [tunica] cornea „(înveliș) comos”, f.sg. al adj. corneus < cornu „corn”. Fam.: corneon adj. „legat de comee, al corneei” 1940 (M. enc. agr. III s.v. keratita) < ff. corneen. Cf. corn1, corneană, corner, cornet1, cornier, corni^on, cornwtă1, licorn. CORNER [pronunțat și cornăr] s.n. „lovitură dată din colțul terenului, la fotbal, care se acordă echipei în atac, dacă un jucător din apărare trimite mingea în spatele liniei propriei porți; (econ.) situație în care un grup de persoane sau firme acaparează o cantitate suficientă dintr-un bun încât să poată controla prețul acestuia - corner” 1961 (DN1). Engl. corner „colț” (< v.fr. cornere „unghi, colț” < corne „corn” < lat. *corna < cornua, pl. lui cornu „corn”, reinterpretat ca f.sg.), cu sensul econ. provenit din cel de „situație fără ieșire”, cf. expresia to drive into a corner „a încolți”. Cf. corn1, corneonă, cornee, cornet1, cornier, corni^on, cornută1, licorn. CORNET1 (înv.) s.n., s.m. „stindardul unui escadron de cavalerie; ofițer sau stegar de cavalerie - comette” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. cometă s.f. Pol. kornet, ulterior și rus. kornet (< ff. comette, inițial „bucată de material textil în formă de corn” < corne „corn” < lat. *corna < cornua, pl. lui cornu „corn”, reinterpretat ca f.sg.), posibil și germ. Kornett. Var. cometă < ff. comette. Cf. corn1, corneonă, cornee, corner, cornier, corni^on, cornută1, licorn. CORNFLAKES (pronunțat comfleics) s.n.pl. „produs alimentar din porumb sub formă de fulgi - comflakes, petales de maî’s” 2000 (MDN). Engl. comflakes < corn „porumb, cereale” + flakes „fulgi”. Cf. corn3. CORNIER s.n., adj. (în expr. fler -) „bară laminată de oțel având profilul secțiunii transversale în forma literei «L» - comiere” 1949 (LTR1), var. cornieră s.f. Fr. comiere, inițial „colț, unghi” < corne „corn, unghi” < lat. *corna < cornua, pl. lui cornu „corn”, reinterpretat ca f.sg. Cf. corn1, corneonă, cornee, corner, cornet1, corni^on, cornotă1, licorn. CORN/ȘĂ s.f. (arhit.) „partea superioară, ieșită în afară și în general ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fațada clădirii; mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși sau ferestre, sau în partea superioară a unei mobile, cu rol decorativ; drum paralel cu curbele de nivel, pe marginea superioară a unei pante abrupte - corniche” 1830 (AR), var. comice, cornișe. CORNIȘON 252 CORCMBĂ Fr. comiche < it. comice, probabil împr. din lat. comix. -icem „cioară” cu sensul după gr. Kopioid^, -iSo? „linie curbă” (< Kopioi'o^ „curb”) (Treccani) sau printr-o folosire metaforică, aplicată unor elemente arthitectonice proeminente ca un cioc, cf. fr. corbeau „corb; proeminență de lemn sau de fier pe un zid care susține o grindă sau o cornișă” (Nocentini, VLI). Var. comice < it. comice. Cf. corn/ză. CORNIȘON s.m. „varietate de castraveți mici și tari, folosiți mai ales pentru conservare în oțet - comichon” 1966 (DN2). Fr. comichon (dim. lui come < lat. *coma < comua, pl. lui cornii „corn”, reinterpretat ca f. sg). Cf. corn1, corne«nă, cornee. corner, cornet1, cornier, corn/ztă1, licorn. CORN/ZĂ s.f. „galerie de lemn sau vergea de fier pe care se agață perdelele - tringle” 1931 (CADE). Ngr. Kopvifa „cadru, galerie pentru perdele” < ven. comise = it. comice „cornișă”. Fam.: corn/z s.n. (Mold.) „unealtă de zidărie sau dulgherie, cu ajutorul căreia se execută modele ornamentale pe ziduri sau obiecte de mobilier” 1885 (var. com\s, H. III 387) < ngr. KopuiCa 0 sau bg. komiz „cadru ornamental pe un perete, mobilier, tavan” DA (cu transfer metonimic de la ornament la instrument). Cf. cornzșă. CORNOF/1N s.m. (Trans.) „salcâm - acacia” 1896 (Gheție, R. M.). Magh. koronafa DA (< korona „coroană” + fa „copac”). CORNOVEL s.m. (Buzău) „vânt care bate dinspre sud - vent qui souffle du midi” 1885 (H. II 286). Et. nec. CORNUTĂ1 s.f. (chim.) „vas rotunjit, cu gâtul strâmt, curbat și ascuțit la capăt, din sticlă sau ceramică, folosit în experimente de laborator - comue” 1896 (ȘDU1). Fr. comue, forma de fem. sg. a adj. cornii < lat. cornutus < cornii (asocierea cu un corn explicându-se prin forma pe care o are gâtul acestui vas), românizat după adj. comut. Cf. corn1, cornerznă, cornee, corner, cornet1, cornier, corniyon, licorn. CORO/IBĂ [ir. commb^\ s.f. (bot.) „porumbă1, fruct al arborelui sălbatic numit porumbar sau mărăcinel (Prunus spinosa); iarbă-neagră (Brunella grandiflora); busuioc sălbatic; (Huned.) cartof - prunelle” 1868 (Barcianu, V.), var. coro^mbă, (Mehed.) comnbă (probabil [corombă], cu rostirea bănățeană a diftongului [oa]), scoro^mba „porumbă; cotoroanță”. Forma inițială ^corumbă (cf. ir. corumbf) < lat. columbei „porumbel domestic” (în opoziție cu palumbus/palumbes „porumbel sălbatic” DELL s.v. columba, unde această pereche este considerată ca fiind corelată, probabil, cu o opoziție cromatică, asocierea dintre numele păsării și termeni cromatici existând și în alte limbi indo-europene, v. și de Vaan, EDLIL) CDDE 398 (s.v. corombă), REW 2066, SDLR, termen păstrat în alte limbi romanice cu sensul „porumbel” (it„ fr., cat., REW 2066), aplicat plantei pe baza asemănării cromatice (evoluție semantică întâlnită și în unele derivate ale acestui etimon lat.: alb. CORCMNĂ 253 CORCHNĂ kullumbri „porumbă, porumbar; (dial.) turturea, porumbiță”, Cerignola kolumbro, nap. kdommra „soi de smochin” CDDE 398). Pentru deschiderea um>omloam, cf. poroambă „porumbă1”. Deschiderea lui o în silaba inițială co- este un fenomen curent în română (cf. coperi, conteni, copleși, înconjura, probabil și cofleși). Forma coroabă <— coroambă. Căderea nazalei este întâlnită și în aromână, în derivatele curubiț, curubiță // coroabă ^coroamă < gr. KopopiyXov pădureț”, ca și avramă < gr. âfpăpqAoi' V. Bogrea, DR 4, 1924-1926, 802; <— coroagă CDER 2430 (cu invocarea unei alternanțe b-g prezente și în alte cuvinte). Pentru var. scoroambă, CDDE propune infl. lat. scolumbus (atestat în CGL III 575) „scaiete (carduus agrestis)”, cf. gr. aKoAupo^. Fam.: ciorovețe s.f.pl. (Ban.) „fructe sălbatice, necoapte, necomestibile” 1906 <— corobeață ° // et. nec. DA; corobeață s.f. „porumbă1; măr pădureț sau pară pădureață; (la pi.) fructe (mai ales sălbatice); fructe uscate” 1868 (Barcianu, V.) <— coroabă, după pădureață', ar. curubZț s.m. „porumbar1; măceș” 1901 (Mihăileanu); ar. curubZță s.f. „porumbă1” 1905 (PEW); scorombar s.m. „porumbar1 (Prunus spinosa)” 1906 (Panțu, PL) scoroambă (= coroambă\, scoromnic adj., s.m. „numele unui soi de porumb sau grâu” 1885 (H. IX 446), var. scorumnic <— scoroambă (= coroambă), cu trecerea mb > mn ca în râmnic < *râbnic < v.sl. ryba „pește”. Cf. pon/mb, pon/mbă1, porumbel, eolombZnă, columbă, columbacă. CORO/1NĂ s.f. „podoabă pentru cap, de formă circulară, confecționată din metal prețios și purtată ca semn al suveranității; (p. ext.) podoabă pentru cap, de formă circulară; (fig.) suveranitate; nume a diverse monede pe care este gravată o coroană; (geom.) suprafață cuprinsă între două cercuri concentrice; (astron., în expr. ~ solară) regiune luminoasă în jurul Soarelui, formată din stratul exterior al atmosferei solare; totalitatea crengilor unui arbore; partea dintelui neacoperită de gingie; (muz.) semn pus deasupra unei note sau a unei pauze pentru a le prelungi valoarea; partea superioară a acoperișului unei case țărănești; (fig.) încununare, punct culminant - couronne” 1600 (var. corună, Doc. î„ nr. XXXIII, 130), var. (înv.) coronă (1642, Carte de cântece 57, apud Tamâs, EW 272). Magh. korona DA, CDER 2431 (posibil), Tamâs, EW, 272, DÎLR (< lat. corona < gr. Kopoji/ri „cioară; (p. ext., cu referire la forma curbată a ciocului și a ghearelor păsării) obiect curbat: clanță, cârlig la arc, capăt, vârf, pupă curbată de corabie; tip de coroană”, înrudit cu /copand? „(obiect) curb, coroană, punct culminant”), pol. korona (în Mold.) DA, DÎLR, SDLR, CDER 2431 (posibil), Tamâs, EW, 272 (posibil), ulterior lat. med. corona DA („intrat de timpuriu prin mijlocire ungurească {korona) sau slavă”), CADE, CDER 2431, DÎLR, DEX; cu sensurile științifice și tehnice, după fr. couronne 0 // și ngr. icopioi'a SDLR, CDER 2431 (posibil), DÎLR (puțin probabil, deoarece primele atestări sunt din Trans. și din Mold., unde se poate admite infl. polonă, iar în ngr. Kopajua, provenit din lat., nu este termenul cei mai curent pentru această noțiune); și bg. korona DA, CDER 2431 (posibil); și rus. korona DA, SDLR, CDER 2431 (posibil); și ucr. korona DA; și v.sl. korona SDLR. Var. corună < lat. neol. corona, magh. korona, infl. de forma moștenită cunună / cur una. Fam.: corona1 vb. „a încorona” 1648 (var. corună, Năsturel, Varlaam - loasaf) < lat. neol. coronare sau coro(a)nă, corună’, corona2 s.f. „tip de descărcare electrică de forma unei coroane; formațiune anatomică cu aspect de coroană” 1962 (DER, în sintagma efect -) < engl. corona ° H fr. coronne (cuvânt inexistent), germ. Krone DEX; coronal adj., s.n. „în COROB/1IE 254 COROB/HE formă de coroană; (os) ușor curbat, care formează partea anterioară a craniului; referitor la coroana solară; (despre consoane) articulat cu partea anterioară flexibilă a limbii (coroana limbii)” 1843 (Kretzulescu, A.) < fr. coronal, împr. din lat. coronalis, prorpiu-zis „de coroană” (cu referire la forma osului frunții); coronament s.n. „(arhit.) partea superioară, ornamentată, a diferite structuri (poartă, zid etc.); totalitatea coroanelor arborilor dintr-o pădure; (mii.) fortificație construită de o armată asediatoare în jurul unui punct cucerit de la asediați” 1883 (Conv. lit. XVII) < fr. couronnement; coronar, -ă adj., s.f. „vas sangvin (arteră sau venă) în formă de coroană în jurul unui organ pe care îl irigă (în particular, inima)” 1862 (Antonescu, D. 114) < fr. coronaire; coronarian adj. „care se referă la arterele coronare” 1964 (ABC săn.) < fr. coronariene coronantă s.f. „inflamație a arterelor coronare ale inimii” 1962 (DER) < fr. coronarite; coronarograf/e s.f. „radiografie a arterelor coronare” 1978 (DN3), var. coronografie < fr. coronarographie, engl. coronarography; var. coronografie (dată ca intrare în DEX), prin haplologie; coronație s.f. (înv.) „încoronare, ceremonie de recunoaștere solemnă a atributelor suveranității unei persoane prin așezarea coroanei pe capul acesteia” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. corunație < pol. koronacya, rus. koronacija DA, CADE, lat. neol. coronatio °; coroner [’korano(r)] s.m. „ofițer al unui comitat sau al unei municipalități din Marea Britanie, a cărui principală îndatorire este de a investiga decesele dubioase” 1900 (Enc. rom. II) < engl. coroner (< anglo-normand coro(u)ner „supraveghetor în procese ale Coroanei” < v. fr. corone < lat. corona); coroni vb. (înv.) „a încorona” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. coruni; coronZște s.f. „plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau roșietice, folosită ca nutreț (Coronilla varia)” 1900 (Enc. rom. II); coroniță s.f. (dim.) 1879-1883 (Brandza, FL); coraniu s.n. „numele unui presupus element chimic care se credea că este prezent în coroana solară” 1962 (DER) < fr. coroninm (< engL), engl. coronium; coronograf s.n. „aparat telescopic pentru observarea și cercetarea coroanei solare” 1949 (LTR1) < fr. coronographe; coronală s.f. (bot.) „coroană mică de elemente apendiculare” 1898 (Grecescu, FL) < fr. coronule, împr. din lat. coronilla „coroniță”; descorona vb. „(despre monarhi) a-i scoate coroana, a detrona; (despre coroana arborilor) a îndepărta, a tăia” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) <— des- + [în]corona; ex-coronat adj., s.m. (rar) „(care aparține unui) fost suveran” 1928 (Arghezi, O. VI 148) <— ex- + [în]coronat; încorona vb. „a așeza coroana pe capul cuiva, în semn de confirmare ca suveran al unui stat; (fig.) a încheia, a duce la o culme” prima jum. a sec. XVII (var. încoruna, Neagoe, înv.), var. încorom < lat. neol. încoronare sau <— coro(a)nă, corună; încoronație s.f. „ceremonie de încoronare” 1717-1723 (Cantemir, Hr.) < lat. neol. incoronatio. Dublet etim.: cunună. Cf. corolar1, corală, corancă. COROB/1IE s.f. (Ban., Olt.) „scorbură; trunchi găunos; vale adâncă; (Trans.) stâncă pleșuvă - creux dans un arbre; tronc creux; vallee encaissee; rocher denude” 1900 (Mat. folk.), var. corovaie, (Munt., Olt.) scorobaie, scor oboaie, scorovaie „vale adâncă și îngustă, coajă de dovleac”. Et. nes., probabil creat pe baza unui radical corob- de origine slavă, cf. bg. korub „scorbură”, ser. koruba Jgheab” DA, TDRG3 (pentru forma corobană; corobaie este absent din TDRGJ H Rudă cu coroboios ^corogăios / *corogoios <— coroagă, cu substituirea g > b în virtutea asemănării acustice SDLR. Sensul „vale adâncă” trebuie să fie pur contextual, dedus din rima „în văi / în scorobăi (scorovăi)”, recurentă în descântece, unde cuvintele s-au asociat grație coincidenței fonetice a finalei din pl. (s)corovăi cu pl. văi (cf. Mărgărit, ISE 220). COROBCĂ 255 COROD/1 Fam.: corobană s.f. (Mold.) „trunchi găunos; scorbură de copac; (?) coroana unui arbore” 1884 (H. XI, 516), derivat din aceeași bază ca și corobaie DA („cf. corobaie, coroagă”) II et. nec. DEX; <— *corb (cf. scorbură) ȘDU; poate din rus. korob „coș” TDRG1; corobăhs adj. „scorburos” 1931 (CADE), var. coroboios-, corobăn^s adj. „scorburos” 1939 (SDLR) <— corobană-, scorobană s.f. (Năs.) „deal de mică înălțime” 1930 (Chest. IV, 91/264) scorobaie (= corobaie) sau corobană. Cf. corobete, scorbură. COROBCĂ s.f. (Mold.) „vacă foarte slabă - vache tres maigre” 1885 (var. corabă, H. X, 354). Ucr. dial. korovka (= korivka), dim. lui korova „vacă” Vrabie, ERS 31. Var. corobă <— corobcă 0 // cf. coroagă DA (care nu cunoaște forma corobcă, notată abia în Lexic reg. I, 31). COROBETE s.m. „viermișor alb; coropișniță - larve; courtiliere” 1887 (H. XVII, 5), var. corobzț, scorobe^ță s.f., scorobzte, scorobeț „larvă a unor insecte; molia-zidurilor (Oniscus Murarius)”. Et. nes., probabil din aceeași familie cu corobaie „scorbură, trunchi găunos”, derivat de la un radical corob- de origine slavă (cf. bg. korub „scorbură”, ser. koruba „jgheab”), cu sensul inițial „vierme de sub scoarța copacilor” DA. Sensul „coropișniță”, probabil prin apropiere formală de coropișniță. Cf. corobaie. COROBLETE s.m. (iron., deprec.) „țăran de la câmpie - paysan de Ia plaine” 1937 (DA), var. coroblzț. Et. nes., probabil corobete (DA), cu inserția expresivă a lui /. COROBOR4 vb. „a confirma, a întări (pe baza unei comparații) - corroborer” 1848 (Negulici, V.). Fr. corroborer (împr. din lat. corroborare „a întări, a fortifica” < con- + roborăre < roborI robur „stejar, lemn de stejar; forță, vigoare”). Fam.: coroborant adj. „care coroborează” 1868 (Barcianu, V.) < fr. corroborant (part. prez, al verbului corroborer)-, coroboratzv adj. „care contribuie la confirmarea unui lucru; (adesea substantivat) întăritor, sprijinitor” 1848 (Negulici, V.) < fr. corroboratif, coroborat^r adj. „care coroborează” 1871 (LM); coroborațizzne s.f. (înv.) „confirmare bazată pe comparația a două sau mai multe elemente” 1871 (LM), var. corobor^ție < fr. corroboration. Cf. robzzst. COROD. 1 vb. „(despre agenți chimici) a roade, a degrada unele materiale (mai ales metale); (poligr.) a pregăti o formă de tipar prin gravare chimică cu ajutorul unei soluții corozive; (text.) a decolora anumite porțiuni dintr-o țesătură în vederea obținerii unor desene - corroder” 1868 (Barcianu, V.), var. corolele. Fr. corroder (împr. din lat. corrodere < con- rodere „a roade”). Var. coroade, prin românizare, după vb. moștenit roade. Fam.: anticorodzzl s.n. „aliaj de aluminiu, magneziu și siliciu, cu mare rezistență la rupere și coroziune” 1957 (LTR2) < germ. Antikorrodah anticorozzv adj. (despre substanțe) CORODĂ 256 COROMR1 „care împiedică coroziunea” 1957 (LTR2) <— coroziv, corodant adj., s.m. „care produce coroziune, coroziv” 1871 (var. corodent, LM) < fr. corrodant', var. corodent, prin latinizare; coroziune s.f. „proces de degradare (electro)chimică a metalelor sub acțiunea unor substanțe acide sau bazice; (geol.) măcinare a suprafeței rocilor sub acțiunea chimică a soluțiilor apoase” 1871 (LM) < fr. corrosion-, coroz/v adj. „(despre substanțe chimice) care exercită o acțiune (electro)chimică pe suprafața unui material cu care vin în contact, provocând coroziunea; (fig.) mușcător, usturător, malițios” 1837 (var. corosiv, Sibineanu, S. Bărb. 57) < fr. corrosif, corozivitate s.f. (abstr.) 1875 (var. corosivifate, Slavici, O. VI, 125) < fr. corrosivite. Cf. roade, rost1, eroda, roda, rastru. CORODĂ s.f. (Mar.) „stivă de lemne de foc - rangee de bois â chauffer” 1937 (com. Ittu, în DA). Ucr. koroda „grămadă de lemne, trunchi putred, copac noduros”. COR0I s.m. „numele mai multor păsări răpitoare mici (Falco tinnunculus, Corvus corone, Accipiter nisus); coropișniță; poreclă dată romilor - faucon crecerelle; comeille noire; epervier; courtiliere; sobriquet donne aux Tsiganes” 1560-1561 (var. corni, Coresi, Pravila), var. curui1. Magh. karvaly, (înv.) karoly, karuly (împrumut dintr-o limbă turcică) Tamâs, EW 272. Sensul „coropișniță”, probabil prin atracție formală. Fam.: coroia vb. refl, (despre nas) „a se încovoia” 1894 (Caragiale, O. I 144) <— coroiat, derivat regresiv; coroiat adj. „(despre nas) acvilin, încovoiat; (despre persoane) cu nasul încovoiat” 1795 (Revista istorică, XX, 63, apud TDRG’), var. coroiat, coroiatic adj. „coroiat” 1853 (var. coroiztic, scris coroQtic, Russo, S. 28); coroier s.m. „crescător de șoimi” 1892 (Mândrescu, Ung.). COROL4J s.n. „raportul dintre secțiunile inițială și finală ale unei piese supuse la prelucrare prin deformare plastică (laminare, forjare) - corroyage” 1955 (LTR1 VII). Fr. corroyage, propriu-zis „prelucrare prin laminare” < corroyer „a prelucra un material prin laminare, prin batere”, v.fr. conreer „a pregăti” < lat. pop. *conredăre, adaptare a got. garedan TLF. CORO/DĂ s.f. „membrană subțire, vasculară și pigmentată a globului ocular, situată între sclerotică și retină - choroîde” 1871 (LM, scris coroide). Fr. choroîde < gr. xopioeiSife „asemănător placentei” < xopiov „placentă” + elda? „formă, aspect”. Fam.: coroidian adj. „al coroidei, referitor la coroidă” 1876-1877 (Conta, T. O., 177) < fr. choroîdierr, coroid/tă s.f. „inflamație a coroidei” 1962 (DER) < fr. choroîdite. Cf. corio-, corian. COROL4R1 s.n. „consecință suplimentară a unei demonstrații - corollaire” 1820-1830 (EGT; 1799 în forma corolar ia, Micu, L.). Fr. corollaire, lat. neol. corollarium (propriu-zis „coroniță dată ca recompensă suplimentară actorilor merituoși”, de unde „cadou”, și, în demonstrații, „rezultat adițional”) < corolla „coroniță” < corona „coroană”. Cf. coroană, corală, corancă, cunună. COROLĂ 257 COROP/ȘNIȚĂ COROLĂ s.f. „totalitatea petalelor unei flori - corolle” 1806 (Șincai, I. nat., 6). Lat. neol. corolla (dim. lui corona „coroană”), fr. corolle. Fam.: corolar2 adj. „referitor la corolă” 1871 (LM) < fr. corollaire\ coroiat adj. „care are corolă” 1871 (LM) < fr. corolle. Cf. coroană, corolar1, corancă, cunună. COROM/1SLĂ s.f. (Mold.) „cobiliță; pârghia balanței; numele popular al constelației Casiopeea - palanche; fleau de la balance; Cassiopee” 1705 (Cantemir, I. I. 243). Ucr. koromyslo. COROM/ZLĂ s.f. (Frata, Cluj) „fetiță zburdalnică - fillette vivace” 1928 (Pașca, GL). Probabil <— *colomâzdră (cf. călămâzdră „salamandră”) <— solomâzdră = salamandră DA, prin confuzie cu coromâslă. COR0N s.m. (Buc., N Trans.) „butuc verde, de uz industrial - tronc d*arbre â usage industriei” 1913 (var. coro^n, corn. A. Tomiac, în DA). Et. nes., posibil coroană de copac (pl. coroane), prin neînțelegerea sensului exact (cf. forma coroan), cu modificare de gen după butuc0 // Et. nec. DA. COROPCA s.f. (Mold.) „ladă lungă cu mai multe despărțituri, purtată în spinare de negustorii ambulanți; rama ferestrei - boîte de colporteur; châssis de fenetre” 1675-1691 (Anatef. 94), var. corozpcă. Ucr., rus. korobka „cutie”, dim. lui korob „cutie”. Fam.: coropcar s.m. „negustor ambulant; vagabond, șmecher” 1870 (Costinescu, V.). Cf. carabașcă. COROPÂȘN1ȚĂ s.f. „insectă dăunătoare plantelor, cu corpul greoi și cu picioarele anterioare ca niște lopeți. care trăiește în pământ; (fig.) femeie rea, om de nimic - courtiliere; (fig.) femme mechante, vaurien” 1760-1770 (Meșt. doft. 825), var. cânepchxșchiriță, cânep^teriță, cânopișteriță, coanachifteriță, colăchxstriță, colopxștiriță, coloprxșniță, conochxchiriță, conochxfteriță, conochifîxriță, conopeșniță, conopxșniță, conop^teriță, conopiștență, conopxștiniță, conopxșt irită, conoștxriță, conotxfteriță, conotiftxriță, coropzjnită, coropzșniță, coropxjniță, coropxșteriță, coropxștiniță, coropxștiriță, coropxță, coroplejnită, coroploșniță, corosgdnită, coroșpxnită, cotropeșniță, cotropxșniță, cumpteșnită, goloprascifă (probabil grafie pentru golopraștiță), goloprxșnită, gonoștirxță, goropxștniță^ orocheșniță. Bg. konopistnica, konopesnica, konopistica (< konop „cânepă”, posibil compus, la origine, cu sturec „greier” TDRG). Var. coanachifterită, prin etim. pop., de unde falsele compuse cucoana-chiftirită, -chiferiță, -chxschiriță, -tifteriță, și forma extrasă chxfteriță, cu var. chxftirită, chxschiriță, (Mold.) chiștință. Var. cu cânep-, infl. de cânepă', var. cotropeșniță, cotropxșniță, infl. de cotropi', var. cumpleșniță, infl. de cumplr, var. orocheșniță <— corocheșniță, segmentat greșit cu + orocheșniță Pușcariu, LR II, 109. Fam.: conoșcrpe s.m. (hapax Marian, D.) „animal (malefic) imaginar”, formă ocurentă într-un descântec, pentru rimă (șerpe-conoșerpe) 1886 <— partea inițială a uneia COROPMST 258 CORP din variantele conopxșteriță, conopxstiniță (= coropișniță) + șerpe (= șarpe) DA; coropișniță vb. (hapax, Pamfile, J. III, 80-81) „a se împerechea (despre coropișnițe)” 1909; coropișniț^i s.m. (hapax, Pamfile, J. III, 80-81) „masculul coropișniței” 1909. COROPL4ST s.m. (în Grecia antică) „persoană care modela figurine din pământ ars - coroplaste” 1919 (Lovinescu, „Hortensia Papadat-Bengescu”, în O. VIII). Gr. neol. KoporrAăaTi^ (< Kopo^ / icoupo$\ Koprj „băiat, fată” + TrĂdan^ „modelator, sculptor” < TiXdaaea' „a modela, a plăsmui”), fr. coroplaste. Cf. plasmă1, plastic, plăsmui. COROT/ vb. refl. (Buc.) „a scăpa de cineva, a se descotorosi - se debarrasser” 1886 (Sbiera, Pov. 169). Probabil ucr. korotyty „a scurta” (din radicalul adj. korotkyj „scurt”). COROV/HCĂ s.f. (omit.) „țigănuș - Ibis falcinellus” 1937 (DA). Ucr. korovajka0II Același cu corovatic DA. COROV/1TIC s.m. „numele unor plante cu flori: lumânare, lumânărică, vinețele - Verbascum phlomoides; Gentiana asclepiadea; Centaurea axillaris” 1863 (var. corobatică s.f, C. Negruzzi, în Conv. lit. III, 98), var. corabatică s.f., corabatică s.f., corabatică s.f., corobatecă s.f., corobatic, corobatică s.f., corobațică s.f, corobatică s.f., corobătică s.f., corovatec, corovatică s.f., corovațică s.f, scorovatic. Probabil ucr. korovjak „lumânărică” < korova „vacă”, nume dat plantei pe baza asemănării cu o coadă de vacă, cf. numele românesc coada-vacii DA. Pt. formă, cf. și ucr. korovatyj „asemănător unei vaci”. COROZB/NĂ s.f. „pește marin, de 15-20 cm., viu colorat, cu aripioara dorsală foarte lungă și alcătuită din numeroase raze spinoase - espece de poisson marin (Blennius gattorugine, Blennius sanguinolentus)” 1931 (CADE, în grafia corosbmă, păstrată și în DA și primele ediții ale DEX). Et. nec. CORP s.n. „partea materială a unei ființe, trup, adesea în opoziție cu sufletul, organismul considerat ca un întreg anatomic și funcțional; (p. restr.) trunchi, în opoziție cu capul; (p. ext.) orice agregat de particule materiale; (biol., s.m.) formațiune anatomică, tip de substanță întâlnită în organism; totalitatea persoanelor care, prin funcție sau prin profesie, formează o unitate - corps” 1772 (var. corpos, Dimitriu, Ponturi, 1 lr), var. corpus2. Fr. corps (< lat. corpus, -oris). Var. corpus2 < lat. neol. corpus, posibil intrat și prin pol. korpus (Mitu, CELS, 101, 124). Forma corpos, posibil printr-un intermediar ngr. neidentificat. Lat. corpus s-a păstrat în mr., posibil și în ar. și în unele graiuri dacoromâne, cf. S. Pușcariu, DR 9, 1936-1938, 428, DA. Fam.: acorporal adj. „lipsit de corp; de natură incorporală 1989 (D. Mitol.) <— corporal', anticorp s.m. (biol.) „moleculă proteică (globulină) capabilă să recunoască o particulă străină de organism și să declanșeze o reacție de apărare (imunologică)” 1908 (V. rom.) < fr. anticorps', antianticorp s.m. (biol.) „substanță formată în organism după injectarea de anticorpi și care neutralizează acțiunea acestora” 1969 (D. med. I, 105) < fr. anti-anticorps', autoanticorp s.m. (biol.) „anticorp produs de organism în cazuri patologice împotriva propriilor celule sau țesuturi” 1969 (D. med. I, 163) < fr. auto-anticorps', 259 CORP CORP corpolent adj. „cu corp mare, voinic, trupeș” 1838 (var. corpulznt, Albineț, M.), var. (înv.) corpulMe < fr. corpident, lat. neol. corpulentus\ forma neetimologică cu -o-, posibil infl. de împrumuturile analizabile cu -or- (v. corporal, încorpora etc.) sau pentru evitarea segmentului -pul-, corpolență s.f. (abstr.) 1849 (var. corpulenție, Cornea, E.), var. (înv.) corpolzntie, corpulznlă, corpuhnță < fr. corpulence, lat. neol. corpidentia\ corporal2 adj. „care aparține corpului, care se referă la corp; aplicat corpului” 1846 (Laurian, F.), var. (înv.) corporal, corpuri < fr. corporel, lat. neol. corporalis', corporal s.n. (bis.) „pânză binecuvântată pe care, în cultul catolic, preotul pune paharul cu sfânta împărtășanie; antimis (în biserica ortodoxă)” 1937 (DA) < fr. corporal, lat. neol. corporale, cu referire la giulgiul în care a fost înfășurat corpul lui Hristos; corporalitate s.f. (abstr.) 1844 (FM, 22) < fr. corporalite', corporatism s.n. „sistem economic și politic care acordă un rol important asociațiilor profesionale” 1910 (Dobrogeanu-Gherea, N.) < fr. corporatisme', corporatist, -ă adj., s.m., s.f. „care ține de ideologia corporatismului, (adept) al corporatismului; angajat într-o companie multinațională” 1934 (Manoilescu, Corp.) < fr. corporatiste', corporativ adj. „care ține de instituțiile create de corporatism și de spiritul lor” 1877 (Eminescu, O. IX, 402) < fr. corporatif, corporație s.f. „asociație profesională recunoscută prin lege; companie de mari dimensiuni, în general internațională” 1832 (ReguL Org. Ț. Rom.), var. (înv.) corporațiune, corpurațiune < fr. Corporation (probabil < engl. Corporation < lat. med. din Anglia corporatio, -onem), rus. korporacija', cu sensul „companie de mari dimensiuni”, după engl. amer. Corporation', corpus1 s.n. „culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi” 1919 (Conv. lit. LI) < fr. corpus, lat. neol. corpus', corpascul s.m., s.n. „corp de dimensiuni foarte mici; particulă de materie” 1862 (var. corpwsclu, Antonescu, D.) < fr. corpuscule, împr. din lat. corpusculum, dim. lui corpus-, corpuscular adj. „care se referă la corpusculi” 1855-1864 (var. corpusculariu, Bămuțiu, I. F.) < fr. corpusculaire', excorporație s.f. „act prin care un episcop exclude un preot din dieceza sa” 1966 (DN2) < fr. excorporation', extracorporal adj. „care se află în afara corpului” 1894 (Hasdeu, „Materia odică și materia nimbică”, în O. VI) <— corporal, posibil după fr. extra- corporel’, incorporai adj. „lipsit de corp, imaterial” 1870 (Costinescu. V.), var. încorporai < fr. incorporel, lat. neol. incorporalis', incorporalitate s.f. „calitatea de a fi incorporai, imaterial” 1870 (Costinescu, V.) < fr. incorporalite-, incorporant adj. „care încorporează; (despre limbi) caracterizat prin unirea mai multor unități lexicale în cuvinte compuse de mari dimensiuni” 1958 (Intr. lingv.), var. incorporant < fr. incorporant', incorporație s.f. „încorporare” 1848 (Negulici, V.), var. incorporațiwne, incorporație < fr. incorporation', încorpora vb. „a uni într-un tot, a adăuga; (fig.) a întrupa; (mii.) a face pe cineva să intre în serviciul militar” 1848 (var. incorpora, Negulici, V.), var. (pop., reg.) corpura < fr. incorporer, lat. neol. incorporare', încorporabil adj. „care poate fi încorporat” 1967 (var. incorporatul, M. Tomuș, „Prefață”, în I. Pillat, „Poezii”, Editura pentru Literatură, l, XIV) < fr. incorporable sau «— încorpora', necorporal adj. „lipsit de corp, imaterial incorporai; (jur.) care are doar o existență morală” 1864-1865 (Cod. civil, 339) corporal, după fr. incorporel', reîncorpora vb. „a încorpora din nou” 1889 (Barițiu, Ist. Transilv. I, 362) încorpora. Cf. corporal1, corsaj, corset. mr. CORP s.n. „corp, trup - corps” 1902 (Papahagi, M2). Lat. corpus. Posibil păstrat și în ar. (DDA citează Weigand, Die Sprache der Olympo-Walachen, 67, 71, dar are rezerve în privința circulației reale a cuvântului) și în unele graiuri dacoromâne (S. Pușcariu, DR 9, 1936-1938, 428, DA). Cf. corp. CORP/1CĂ 260 CORSET CORP/1CĂ s.f. „pește de 20-25 cm., cu corpul foarte comprimat lateral, care seamănă cu plătica - sorte de plie, breme bordeliere” 1909 (Antipa, F. I. 152.), var. corbancă, corpancă, curpancă. Et. nes., posibil <— * cor pan (cf. corpancă, corpănică) <— *ciorpan <— ciortan1 °. Var. corbancă, probabil infl. de corb, datorită culorii albăstrii-închise a peștelui DA. Fam.: corpănZcă s.f. (dim.) 1909 (Antipa, F. I. 152). Cf. ciortan2. CORPOR4L1 s.m. (înv., Ban., Trans.) „caporal - caporal” 1826-1829 (N. Stoica, C. B.). Germ. Korporal < fr. (înv.) corporal, format pe baza lui corps „corp” după modelul lui caporal. Cf. corp. CORS/4C s.m. (înv.) „vulpe de stepă - renard de Tartarie” 1761 (Tarif, în ȘIO 11/2,42). Rus. korsak, împrumut turcie (kazah, kârgâz, tătar karsak). CORS/1J s.n. „parte a rochiei care acoperă bustul - corsage” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. (înv.) corsagiu. Fr. corsage, inițial „trunchi (al corpului omenesc)” < v.fr. cors „corp” (= corps} < lat. corpus. Cf. corset, corp. CORS/tR s.m. (ist.) „corabie înarmată aflată în proprietatea particulară a unei persoane, care, cu învoirea guvernului, ataca și jefuia vasele inamice; comandant al unei astfel de corăbii; (p. ext.) pirat, hoț de mare - corsaire” 1691 (var. cursar1, Mărgăritare). Fr. corsaire (< it. corsaro < corsa „cursă, alergătură, întrecere la fugă” < correre „a fugi” < lat. currere). Var. cursar < ngr. Kovpaăpi^(< it. corsaro, lat. med. cursar ius). Cf. carge, concura, corZdă, coridor, carso, curantă, curând, curent1, curier, currZculum, carsă1, cursZv, cursar, curtier, acwrge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiune, intercurent, parcarge, precursar, recarge, recurent. CORSET s.n. „centură elastică lată, pentru femei, care servește la strângerea taliei; (med.) aparat special care servește la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformații ale sistemului osos - corset” 1827 (var. corsat, Chiriacopol, D. î.), var. (înv.) corsetă s.f. Fr. corset < v.fr. cors „corp” (= corps) < lat. corpus. Fam.: corsetar s.m. (înv.) „persoană care confecționează sau vinde corsete” 1894 (Antonescu, NDFR); corsetaș s.n. (dim.) 1857 (Polizu, V.); corsetier s.m. „bărbat care confecționează sau vinde corsete” 1905 (Alexi, W.) < fr. corsetier, corsetieră s.f. „femeie care confecționează sau vinde corsete” 1927 (C. Bacalbașa, Buc. I, 169) < fr. corsetiere', încorseta vb. „a strânge într-un corset; (fig.) a împiedica pe cineva în acțiunile sau în gândurile sale, a îngrădi” 1845 (part. încorsetat, Bolliac, S. II, 49) corset, după fr. corseter, încorsetat s.n. (abstr.) 1929 (DA) <— încorseta. Cf. corsaj, carp. CORSIC4N 261 CORTEL1 CORSICdN, -Ă adj., s.m., s.f. „(locuitor) din Corsica - (habitant) de Corse” 1847-1848 (Cipariu, Princ. 29). Top. Corsica. Fam.: corsicancă s.f. 1937 (DA). CORSO s.n. „stradă din centrul unui oraș, care servește ca loc de promenadă - corso” 1905 (Alexi, W.). It. corso, propriu-zis „alergare, curs” < lat. cursus < currere „a alerga”. Cf. carge, concura, coridă, coridor, corsar, curantă, curând, curent1, curier, currZculum, carsă1, cursZv, cursor, curtier, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiune, intercurent, parcarge, precursor, recarge, recurent. CORȘdG s.n. (Năs.) „diaree, epilepsie - diarrhee, epilepsie” 1822 (Bobb, DRLU), var. (Mold.) coșag „moteșeală; epidemie”. Magh. korsâg „manie, epilepsie” (< kor „boală; bolnav” < slovac chory „bolnav”). CORT s.n. „adăpost portativ demontabil, făcut din pânză impermeabilă, material plastic sau piele de animal, fixat pe țăruși; (Trans., înv.) umbrelă - tente; parapluie” 1563-1583 (Cod. Vor.), var. (Trans.) scort. Gr. biz. Koprr] „cort, bagaj de tabără” (< lat. cohors, -tem „curte”). Fam.: cortel3 s.n. (Trans., Mold., înv.) „umbrelă” 1841 (Alecsandri, O. VII, 326); cortelar s.m. (Mold., înv.) „fabricant de umbrele” 1871 (LM) <— cortel3', cortelaț s.n. (înv., hapax LM) „umbreluță” 1871 <— cortel\ cortișar s.n. (dim.) 1857 (Polizu, V.); cortoroșZță s.f. „țigancă nomadă” 1892 (Marian, Na.) <— cortorar (= corturar), cu substit. sufixului; cortuld s.n. (dim.) 1861 (Odobescu, S. II, 427); corturar, -ă adj., s.m., (rar) s.f. „(țigan) nomad, care locuiește în cort; (p. ext.) cal slab, nărăvaș, cal țigănesc” 1822 (Bobb, DRLU), var. cortorar, corturăresc adj. (Trans.) „de nomad” 1885 (var. cortorărzsc, H. XVII, 228) <— corturar, corturd s.n. (dim., în poezia pop., în rimă, numai la pl.: corturele) 1885 (Teodorescu, P. P.), var. cortorzl-, cortaț s.n. (dim.) 1825 (LB). Dublet etim.: carte. Cf. cohartă, cortegiu, cartes1, carteș, cortZnă, curtZnă, curtoazZe. CORTEGIU s.n. „șir de persoane care însoțesc o ceremonie, o personalitate etc. - cortege” c. 1832 (I. Golescu, Cond. III, 143v), var. (înv.) cortej, cortejiu. It. corteggio (< corteggiare „a însoți un personaj important pentru a-1 omagia” < corte „curte” < lat. cohors, cohortem). Var. cortej < ff. cortege (< it.). Var. cortejiu < fr. cortege, infl. de it. corteggio. Cf. carte, cohartă, cort, cartes1, carteș, cortZnă, curtZnă, curtoazZe. CORTEL1 s.n. (Munt., Olt.) „haină țărănească lungă de postav alb, cu mâneci și cu găitane - sorte de caban paysan galonne, de drap blanc” 1853 (Bujoreanu, Col. Leg. 549), var. cordel, (Trans.) cortelă s.f. Tc. (dial.) kurde, kurde „veston, sacou, pieptar împletit, jachetă” (> *curdea, * cordea, pl. cordele, de unde s-a refăcut sg. cordel) Suciu, IT II, 271 sau rus. (înv.) kortelj „îmbrăcăminte, haină care se căptușește cu blană în timpul iernii” (< v. suedez kurtil, kiurtil < kurt, kort „scurt”, împrumut germanic din lat. curtus Vasmer, ESRJ II, 339) Nestorescu, CORTEL2 262 CORTEX CE, 47 II Tc. kordele, kordelâ, kurdele „panglică de mătase, găitan’’ ȘIO II/l 397; același cu cortel2"' SDLR; et. nec. DA, DEX. CORTEL2 s.n. (Trans., Buc.) „cartier, găzduire - logement” 1768 (var. cuarteliii), var. cortxl. Magh. kortelfy), kvârtel(y) (< germ. Quartier < fr. quartier < quart „sfert” < lat. quartus „al patrulea”). Fam.: cortetaș s.m. (Trans.) „persoană care ține în gazdă elevi sau soldați; elev în gazdă; (înv.) persoană însărcinată cu încartiruirea” 1825 (LB); curtetare s.f. (Mar.) „încartiruire, găzduire” 1922 (T. Papahagi, M. 187) <— * curtela (= încortela)\ încorteta vb. (Buc.) „a găzdui” 1865 (Barițiu, C. VI, 300). Cf. cartier, cart12, cartier, cfartană, cvartal, cw/rtă. CORTES1 s.n., s.m. (în Evul Mediu, în Spania și Portugalia) „adunări reprezentative pe stări; denumire a parlamentului în Portugalia (până în 1911) și în Spania -- cortes” 1862 (Antonescu, D.), var. cortesx, cortesuri (pl.), cortese (pl.). Sp, cortes (pl. lui corte „curte” < lat. cohors, cohortem), poate și prin fr. cortes (cf. var. accentuală cortes). Fam.: cortezi s.m.pl. „membri ai curților reprezentative din Spania și Portugalia din Evul Mediu” 1870 (Hasdeu, Pub. P. II, 60), probabil după it. cortese „curtean”, cf. cortez. Dublet etim.: cwrte. Cf. cohortă, cort, cortegiu, corteș, cort/nă, curtZnă, curtoazZe. CORTEȘ s.m. (înv., Trans.) „agent electoral - agent electoral” 1847 (var. cortes2 pl., Barițiu, C. II, 342). Magh. kortes (< sp. cortes „cortes1, adunări legiuitoare, pe stări”, pl. lui corte „curte” < lat. cohors, cohortem). Fam.: corteșZ vb. „a fi sau a face pe agentul electoral” 1937 (DA); corteșZe s.f. „activitatea agentului electoral” 1876 (Barițiu, C. II, 237); corteșZt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— cor teși. Dublet etim.: c//rte. Cf. cohortă, cort, cortegiu, cortes1, cortZnă, curtZnă, curtoazZe. CORTEX s.n. (biol., med.) „scoarță de copac, coajă de fruct, partea periferică a unui organ, înveliș - cortex” 1871 (var. cortice, LM). Fr. cortex, lat. neol. cortex, corticem. Fam.: corticol adj. „referitor la scoarța sau învelișul exterior al unui organ animal sau vegetal, la scoarța creierului” 1843 (Kretzulescu, A.) < fr. cortical', corticoZd s.m. „hormon secretat de corticosuprarenală” 1959 (LTR2, V, 367) < fr. corticoide’, corticotrop s.m. „hormon al lobului anterior al hipofizei, cu efect stimulator asupra funcției cortexului suprarenal” 1954 (Parhon, O. A. IV, 590) < fr. corticotrope (< cortico- + -trope „orientat spre” < gr. rpoTro? „direcție, orientare”, cf. trop)', decortico vb. „a înlătura coaja; a îndepărta chirurgical membrana care învelește un organ” 1871 (LM), var. descortic^ < fr. decortiquer, decorticator s.n. „mașină cu ajutorul căreia se realizează decorticarea” 1950 (LTR1 II, 24) decorticcr, decorticflție s.f. (abstr.) 1871 (var. decorticațiwne, LM) < fr. decortication', exocortex s.n. (bot.) „strat extern al regiunii corticale” 1980 (D. bot. poligl.) < engl. exocortex, fr. exocortex (< engl.) ° II exo- + cortex DLR; glucocorticoZd s.n. „hormon secretat de glanda corticosuprarenală, cu rol în reglarea metabolismului” 1964 (DER II) < fr. glucocorticoide (< gluco- „referitor la glucide” < gr. yXvKu? „dulce” + CORT/ 263 CORTOROS/ cortico'îde)', neocortex s.n. (anat.) „porțiune din creier care, filogenetic, este cea mai recentă și constituie, la om, cea mai mare parte a scoarței cerebrale” 1965 (DER) < fr. neocortex (< neo- „nou” < gr. uco^ + cortex), engl. neocortex’, pericortical adj. „situat în jurul învelișului exterior al unui organ animal sau vegetal; situat în jurul scoarței cerebrale” 1972 (SMFC VI) < fr. pericortical’, subcorticol adj. „care este situat dedesubtul cortexului cerebral, renal sau suprarenal; privitor la aceste regiuni” 1921 (CL LIII, III, 710)<— sub- + cortical, după fr. sous-cortical. Cf. cortico-. CORT/ vb. (N Trans., Mar.) „a îndemna, a da prilej, a stimula; a privi, a interesa (pe cineva) - determiner, pouser; concemer (quelqu’un)” 1887 (Bugnariu, N.). Et. nec. // Pare a sta în legătură cu magh. korty „înghițitură, dușcă, rachiu” N. Drăganu, DR4, 1924-1926, 1081, DA. CORTIC(O)- el. de comp, „referitor la scoarța cerebrală - cortico-”. Fr. cortico- < lat. cortex, corticem „scoarță”. Cf. cortex. CORT/NĂ s.f. „draperie groasă care desparte scena de sala de spectacol - rideau” 1818 (Budai-Deleanu, Lex.), var. cortină. It. cortina, lat. neol. cortina (derivat târziu din cohors, cohortem „curte”, calc după gr. auĂaia < avXp „curte”). Cf. curtină, curte, cohortă, cort, cortegiu, cortes1, corteș, curtoaz/e, horticol. CORTIZON s.m. (med.) „hormon secretat de glanda corticosuprarenală (C21H28O5), care, preparat sintetic, este folosit în diverse tratamente - cortisone” 1957 (LTR2 1,469). Fr. cortisone < engl. cortisone, cuvânt creat în 1949 de biochimistul Edward C. Kendall și echipa lui de la Mayo Clinic ca prescurtare pentru 17-hydroxy-l 1 dehydrocorticosterone Harper, ED. Fam.: hidrocortizon s.n. „hormon secretat de glandele suprarenale, care are doi atomi de hidrogen mai mult decât cortizonul în moleculă (C21H30O5)” 1961 (LTR2) < fr. hydrocortisone. Cf. cortic(o)-, cortex, steron. CORT0L s.n. (min., Apuseni) „curățatul pietrișului într-o mină; transportul minerilor de la un loc la altul - nettoyage du gravier dans une mine; transport des mineurs d’un endroit â un autre” 1924-1926 (Șt. Pașca, DR 4, 1557). Et. nes., posibil der. regresiv dintr-un verb neatestat provenit din magh. kărtol „a dărăci, a pieptăna cu carda” (< germ, austriac karten < Kart = Kard „cardă”) DA (care traduce verbul magh. prin „a curăța”). Etimologia magh. e respinsă de Tamâs, EW, 10. CORTOROS/ vb. (înv., Munt., Mold., mai ales refl.) „ a scăpa de, a (se) debarasa de; a se căra, a o șterge - (se) debarrasser de, (se) sauver; foutre le câmp” 1847 (var. cotoros?, Alecsandri, Oper. 292), var. (rar) cotorăs\, (Severin) cotoris\, cuturisx. Bg. kurtulisam „a face scăpat, (refl.) a scăpa” (< tc. kurtulmak „a scăpa, a evada”) DA, DEX. Var. cotorosr, prin disimilarea lui r. Finala -osi în loc de -isi etimologic, prin CORȚI/ 264 CORV/1DĂ asimilare vocalică // Forma de bază cotorosi <— cotoros „cu multe cotoare, cu cotorul mare” cotor, cu sensul de bază „rest nefolositor”, cf. cotorî „a tunde vițele inutile” Boerescu, ERC 248-249; formație expresivă, cf cotroci CDER 2500. Fam.: cortorositar adj. „care te scapă de” 1937 (DA), var. cotorositar, descotorosi vb. (fam., curent) „a (se) debarasa de, a scăpa de” 1881 (Creangă, „Amintiri din copilărie”, în CL XV, nr. 1), var. descortorosx, disco(r)torisv, descotorositar adj. „care te scapă de ceva” 1937 (DA), var. descortorositor desco(r)torosi. CORȚI/ vb. (hapax Cantemir, I. I. 560) „a ronțăi - croquer” 1705 (în forma de imperf. corțiid). Derivat de la o bază onomatopeică, cf. și (s)cârțâi, cronțăi, cronțăni. CORȚOE4LĂ s.f. (Sălaj) „parte a căruței - pârtie de la charrue” 1889 (H XVIII, 20). Probabil deformare din coțofană „căpătâiele lișițelor care se încrucișează peste inima carului” DA. COR//NCĂ s.f. (tehn.) „dispozitiv folosit în industria extractivă pentru a prinde și a extrage prăjinile sau țevile rămase în gaura de sondă în urma unei avarii - souriciere â tiges” 1949 (LTR1 I). ’ Pol. koronka [ratunkova] „coroană de salvare” Mitu, SERS, 114// Et. nec. DEX. Cf. coroană, corolar1, corală, cunună. COR//PE vb. „a (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie - corrompre” 1822 (var. corumpe, Bobb, DRLU), var. (înv., rar) conrwpe. Lat. neol. cornimpere (< con- + rumpere „a rupe”), fr. corrompre, românizat după rupe. Fam.: anticorapție s.f. „combatere a corupției” 1995 (DCR2) anti- + corupție, cf. și engl. anti-corruptioir, corupătar, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care corupe” 1822 (var. corumpătoriu, Bobb, DRLU), var. (înv.) corumpător, conrupătQr, coruptdă s.f. „cuvânt sau cuvinte transmise greșit în manuscris” 1822 (Bobb, DRLU) < lat. neol. corruptela, propriu-zis „stricăciune”; coruptibil adj. „care poate fi corupt” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. corruptible\ coruptibilitate s.f. (abstr.) 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. corruptibilite-, coruptar adj., s.m. (înv.) „(persoană) care corupe” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. corrupteur, corupție s.f. „abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie” 1838 (Negruzzi, I. C. 125), var. (înv.) corupțixxne < fr. corruption, lat. neol. corruptio, -onem\ incompt adj. (rar) „care nu a fost corupt” 1871 (LM) < lat. neol. incorruptus', incoruptibil adj. „care nu poate fi corupt” 1871 (LM) < fr. incorruptihle, lat. neol. incorruptibilis\ incoruptibilitate s.f. (abstr.) 1871 (LM) < fr. incorruptibilite', necoruptibil adj. „care nu poate fi corupt” 1862 (Pontbriant, D.) <— coruptibil, după ff. incorruptible\ necoruptibilitate s.f. (abstr.) 1862 (Pontbriant D.) *— necoruptibil, după fr. incorruptibilite. Cf. rupe, abrupt, disruptiv. erupe, irumpe. CORV/4DĂ s.f „muncă gratuită pe care țăranii o prestau în folosul boierilor sau al statului; muncă obligatorie pe care o faceau soldații, cu rândul, în cazarmă; (p. ext.) obligație neplăcută, muncă silită - corvee” 1868 (I. lonescu, Agr. M.), var. corvetă, corvoadă, corvoată. CORV/1N 265 COS/1C1 Fr. corvee < lat. târziu corrogăta (opera) „(muncă) efectuată la rugămintea cuiva” (part. perf. al vb. corrogăre „a ruga” < con- + rogăre „a ruga”), inițial „muncă voluntară în folosul unui consătean”, de unde, încă din Evul Mediu timpuriu, în domeniul galo-roman, sensul „muncă obligatorie pentru senior”, reintrat în lat. med. cu pronunția romanică corvada. Forma corvada, prin adaptare după lat. med. corvada. Var. corvoadă, cu -oa- după podvoadă Iordan, „Diftongarea lui e și o accentuați în pozițiile ă,e”, Iași, 1920, 220, Al. Graur, BL II, 49. Cf. ruga, abroga, aroga, deroga, interoga, proroga, rogatariu, subroga, surogat. CORV/1N s.n. (înv.) „casă de bani păstrată în altar, cutia milei - tronc d’eglise” 1560 (Coresi, Tetr. 83v), var. corvana s.f., corv&năx s.f. Slavon korvanu < ngr. KopPauds', inițial „tezaurul Templului de la Ierusalim” < ebr. qorbăn „ofrandă”. Cf. curban. CORVETĂ s.f. „navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune; în trecut, corabie de război cu trei catarge - corvette” 1829 (AR 58). Fr. corvette (< corve < ol. korf, propriu-zis „coș”, de unde „vas de pescuit” < lat. corbis). Cf. corfă2. CORV/D s.n. (mai ales la pl.) „familie de păsări terestre sau arboricole, din care face parte corbul - corvides” 1900 (Enc. rom. II). Lat. savant Coruidae (< cornus „corb”). Cf. corb. COS/1 s.f. (Delta Dunării) „peninsulă nisipoasă, joasă și lungă, în limanuri - banc de sabie â l’embouchure d’un fleuve” 1916 (Antipa, P.). Rus. kosâ, propriu-zis „coasă”. Fam.: cosac3 s.n. (Olt.) „triunghi de pământ” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) <— cosa (DA: „cf. și cosa”) sau ser. kosak „ușor de cosit” (< kositi „a cosi”); cosăcZ vb. (Olt.) „a se îngusta, a se strâmta” 1913 (part, cosăcxt, Pamfile, A. R.) <— cosac'1', coseașcă s.f. „banc de pești” 1916 (Antipa, P.) < rus. kosjacok (genitiv kosjacka) ° (DA: „derivat rusesc”). Cf. coasă, cosaldu, coșar, coșoIZnă. COS/4C1 s.m. „pește de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mici, negri-albăstrui pe spinare și argintii pe laturi (Abramis ballerus) - breme” 1776 (Furnică, I. C. 39), var. cotac s.m., adj. „nume de pește; uscățiv, răutăcios - nom de poisson; maigre, mechanf ’, cozac2 (Mold.) nume de pește. Bg. kosak (probabil < kosat < kosa „păr, plete”). Var. coțac <— cosac2 0II et. nec. DA; <— coțăi „a-și mișca coada; a se împerechea” CDER 2483. Var. cozac2 <— cosac2 0 // Poate același cu cozac" „cazac” DA. Fam.: cosăcd s.m. (dim.) 1853 (Pann, P. V. III); cosăcață s.f. (dim.) 1909 (Antipa, F. I.). Cf. cosZță, coșaci. COS/1C2 266 COSITOR1 COS/1C2 s.m. „bucată de trunchi subțire, lungă de câțiva metri - bille de bois courte, de quelques metres en longueur” 1893 (DDRF), var. (Olt.) cusac. Probabil ser. kusak „bucățică’1, cf. și bg. kusak „piesă de lemn a samarului” ° // Ser., bg. kuso „scurt, trunchiat” DA. COSAL/4U s.n. (Mar.) „loc destinat cositului, fâneață - pre destine â etre fauche” c. 1700 (var. cosălau, Lex. Marș. 262). Magh. kaszâlo (< kaszâl „a cosi” < kasza „coasă”, împr. slav). Cf. co«să, cosu, cos^r, coșolznă. COS/1R1 s.m. „un fel de bâtlan alb cu ciocul în formă de lopată, lopătar - espece de heron” 1931 (var. casar, CADE). Et. nec. COSĂ s.f. „obiect protector din tablă care se introduce în interiorul unei bucle formate la capătul unui cablu - cose” 1949 (LTR1). Fr. cosse, propriu-zis „teacă (la plante); inel metalic”. COSC/1IE s.f. „cioară - comeille” 1880 (Burada, Dobr. 114). Forma coseai s.m., dată ca intrare în DA, nu este confirmată de atestări (se citează o formă de pi. coseai care în sursa citată este de fapt coseai). Probabil <— ^coțeaie <— *coțogaie (conform cu sugestia din Coman, Gl.), contaminare între coțofană și gaie 0 // Et. nec. DA. COSCĂ s.f. (hapax H. 1 236, Brăila) „pisică - chat” 1884. Probabil rus. (lipovean) koska, cu -s- fie ca sg. refăcut, fie greșeală grafică (în loc de -£-), dim. pe baza lui kot „motan” (sl. com. *kotu < lat. cattus) 0 II Cf. bulg. kotka, pol. koczka DA. Cf. cătușă, coșcodzzn, cotorlă, cotei1, cotoi1, coțăz. COSIE1 s.f. (Mold., Buc.) „coadă (de coasă) - manche (de faux)” 1844 (AR, apud Gh. Bulgăr, în Omagiu Iordan, 132), var. cosi2, costie2. Et. nes., posibil ucr. kosyj „strâmb”, apropiat de coasă, prin etim. pop. Dz\ // coasă SDLR. COSITOR1 s. sg. tantum „metal albicios-argintiu, foarte maleabil, mai ușor decât plumbul, staniu - etain” 1649 (var. cositoriu, Mardarie, L.), var. cosotor(iu), costor(iu), cusătorii^ cusitor(iu), cusotor, custor, cusutor(iu), cuțitoriu. V.sl. kositeru < gr. Kaaalrepo^ cu finala modificată după derivatele în -tor(iu). Var. cusutor(iu), infl. de coase, cusut. Var. cuțitoriu, infl. de cuțit. Fam.: cositorar s.m. „meșter care lucrează cositorul” 1862 (Pontbriant, D.), var. costărar, costorar; cositoreulă s.f. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.) <— cositori’, cositor/ vb. „a spoi cu cositor” 1691-1697 (part, cusătoru, T. Corbea, D. s.v. ammonitrum), var. costorf custorv, costorărze s.f. „meșteșugul cositorarului” 1885 (H. XIV, 224) <— costorar (= cositorcuf, costoreuncă s.f. (cor. pop.. Muscel) 1909 (Rădulescu Codin - Mihalache, Muscel, 29) <— *cosloreasă (= costororeasă), cu substit. sufixului; costororeusă s.f. „soție de cositorar, COS/ȚĂ COSMIATR/E 267 spoitoare; numele unui dans țărănesc” 1908 (I. Cr. I, 155) <— costorar = cositorar, decositorire s.f. „proces de recuperare a cositorului de pe deșeurile de oțel cositorite prin procedee chimice, electrolitice” 1950 (MDT) <— cositorire. Cf. casitentă. COS/ȚA s.f. „părul lung al fetelor și femeilor, împletit într-o coadă sau în două; (prin confuzie cu chibiță) bătătura de la genunchii calului; (p. anal.) plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe- albăstrui (Vicia hirsuta) - natte, tresse; callosite (aux genoux du cheval); petit vesceron” 1612 (antrop., D. Bogdan, Gl. 148). V.sl. ^kosica (cf. bg., ser., ucr. kosica, dim. lui kosa „păr mare, coamă”) sau bg., ucr., ser. kosica. Fam.: cosicioară s.f. (dim.) 1885 (Teodorescu, P. P. 630); cosițat adj. „cu cosițe” c.1650 (Anon. Car.); cosițată s.f. „o plantă agățătoare” 1885 (H. XI, 331) <— cosițat', cosiței s.m. „plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mici, lunguiețe și dințate și cu flori albe (Sium latifolium)” 1857 (var. cosiczl, Polizu, V.), var. coșetel, coș iței <— cosită (nume de plantă) CADE, SDLR, DEX // cf. rus. kosec, ser. kosac „cositor2” TDRG, DA. Cf. cosac1, coșaci. COSMAD/N s. sg. tantum „sărbătoarea sfinților Cosma și Damian, celebrată pe 1 iulie - fete des saints Come et Damien” 1887 (var. cosmandin, H. I, 1154). N.pr. Cosma + Damin (= Damian). Prin etim. pop., au apărut, în poezii pop. religioase, și forme precum Cosmă de vin, Cosma de-amin. COSMETIC adj., s.n.pl. „(produse) care ajută la înfrumusețare - cosmetique” 1838 (var. cozmQtic, Albineț, M.). Fr. cosmetique (< gr. Koa/arjriKo^ „referitor la omare, aranjare” < /coamei v „a aranja, a împodobi” < Koa/ao^ „ordine, aranjare”). Fam.: cosmeticele s.f. „produse cosmetice” 1925 (M. I. Caragiale, O. 303); cosmetică s.f. „îngrijire a tenului, cu ajutorul unor produse sau aparate speciale; ramură a industriei chimico-farmaceutice care se ocupă cu fabricarea cosmeticelor” 1871 (LM) < fr. cosmetique (< gr. Koa/iriTiKTj „arta, tehnica înfrumusețării”); cosmetician s.m. „persoană care lucrează în domeniul cosmeticii” 1932 (Arghezi, O. VII, 850) <— cosmetică’, cosmeticiană s.f. 1955 (DLRLC) <— cosmetician’, cosmetiz# vb. „a înfrumuseța superficial, a masca” 1981 (RL, 21 mart. p. 6, în DCR3), probabil engl. cosmetize (simplificat din cosmeticize)', cosmetolag s.m. „specialist în cosmetologie” 1978 (Scânteia, 25 nov. p. 5, în DCR’) < fr. cosmetologue DCR’ sau <— cosmetologie, der. regresiv DEX; cosmetolog/e s.f. „ramură a dermatologiei care studiază chestiuni de estetică biologică” 1932 (Aurel Voina, în An. Arh. Folk. V, 202) < fr. cosmetologie’, hidrocosmetică s.f. „ramură a cosmeticii care folosește cu predilecție apa și preparatele cosmetice hidratante” 1978 (DN3) hidro- + cosmetică 0 // fr. hydrocosmetique DEX (cuvânt extrem de rar, absent din sursele lexicografice). Cf. cosmiatr/e, cosmos, cosmogonie, cosmopolit. COSMIATR/E s.f. „specialitate medicală care se ocupă cu înlăturarea defectelor fizice, cu menținerea frumuseții - cosmiatrie” 1961 (DN1). COSMOCE/4LĂ 268 COSMOPOL/T Probabil sp. cosmiatria (< cosm- < cosmetica „cosmetic’' + -iatria < gr. I arpe ia „medicină” < larpo^ „medic” < iâaOaL „a trata, a vindeca”), cuvântul, foarte rar, fiind mai bine atestat în spaniolă0 // Fr. cosmiatrie DEX. Cf. cosmetic, etnoiatrze, geriatrie, pediotru, psihiatru, iatro-, iatrogenze, iatromantze. COSMOCEL4LĂ s.f. (Trans., hapax Viciu, Gl.) „amestecătură de mai multe mâncăruri - melange de plusieurs mets” 1906. Et. nec. COSMOCRAȚ/E s.f. (rar) „monarhie universală - cosmocratie” 1935 (Arh. Olt. XIV). Fr. cosmocratie (< cosmo- < gr. Koapo^ „lume” + -cratie < -Kparia < icpăro^ „putere”, după modelul gr. KoapoKpânop „stăpânitor al lumii”). Cf. cosmos, -cratie. COSMODROM s.n. „teren amenajat pentru lansarea navelor cosmice - cosmodrome” 1962 (V. rom. X). Rus. kosmodrom (< kosmos „cosmos” + -drom < fr. -drame < gr. 6popo^ „cursă”, cf. (g)ippodrom „hipodrom”), posibil și fr. cosmodrome. Cf. cosmos, -drom, drum. COSMOGON/E s.f. „teorie despre originea Universului - cosmogonie” 1800 (Piuariu-Molnar, L). Fr. cosmogonie (< gr. Koapoyoida < Koapo^ „ordine, aranjare, cosmos” + -yaria < -yai'o$\ din radicalul *gen-/gon- al verbului yiyi/cadai „a se naște”), germ. Kosmogonie. Fam.: cosmogonic adj. „referitor la cosmogonie” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. cosmogonique. Cf. cosmos, geneză. COSMONAUT s.m. „navigator în spațiul cosmic, astronaut - astronaute” 1961 (V. rom. VI). Rus. kosmonavt (< kosmo- < gr. Koapo^ + -navt < gr. ^aurr]^ „marinar, navigator” < i/au? „corabie”), fr. cosmonaute (folosit despre astronauții sovietici, în opoziție cu astronaute TLF). Fam.: cosmonazztă s.f. 1975 (V. rom. X); cosmonaz/tic adj. „referitor la cosmonautică” 1961 (V. rom. XII); cosmonazztică s.f. „disciplină care se ocupă cu navigația în spațiul cosmic” 1959 (V. rom. VII) < rus. kosmonavtika, fr. cosmonautique. Cf. cosmos, acvanazzt, aeronazztic, argonazzt, astronazzt, motonazztică, nazztic, COSMOPOL/T adj. „care aparține lumii întregi, ale cărui trăsături nu pot fi raportate la o singură țară sau națiune; (despre persoane) care se consideră cetățean al universului, adoptând idei și obiceiuri specifice unor civilizații diferite - cosmopolite” 1818 (Budai-Deleanu, Lex. II, 51 lv), var. cozmopol\t. Fr. cosmopolite (< gr. KoapoTroXirr^ „cetățean al lumii” < /coopo^ „ordine, rânduială; organizare, formă; podoabă”, de unde „ordine a lumii, univers” + ttoXlti^ „cetățean” < ttoăis\,qv&ș, cetate”), germ. Kosmopolit. COSMOS 269 coso/ Fain.: cosmopolitism s.n. „spirit sau atitudine cosmopolită; (despre localități, societăți, culturi) caracter eterogen, în care se întâlnesc elemente specifice mai multor locuri, culturi” c.1832 (I. Golescu, Cond. III, 145r) < fr. cosmopolitisme. Cf. cosmos, cosmetic, polis. acropolă, metropolă, mitropolit, politețe, politic, poliție. COSMOS s.n. „univers, totalitatea corpurilor cerești și a spațiilor dintre ele; (în filozofia greacă) universul ca organizare armonioasă, în opoziție cu haosul - cosmos” c. 1800 (Ilarion, Ex. 16V). Gr. neol. Koapo^, inițial „ordine, rânduială; organizare, formă; podoabă”, de unde „ordine a lumii, univers”, întărit și de fi*, cosmos. Fam.: aerocosmic adj. „referitor la navigația în spațiul aerian terestru și în spațiul cosmic, aerospațial” 1977 (D. Astr.) *— aero- + cosmic, după rus. aerokosmiceskij’, cosmic adj. „referitor la cosmos, din cosmos” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fi*. cosmique\ cosmograf s.m. „persoană care se ocupă cu cosmografia” 1839 (Vaillant, V.) < fr. cosmographe’, cosmografie adj. „privitor la cosmografie” 1848 (Negulici, V.) < fr. cosmographique’, cosmografze s.f. „descrierea universului; parte descriptivă a astronomiei” 1678-1689 (var. cozmogr&fie, Danovici, Cronograf, II 280) < ngr. Kocrpoypa^ta, lat. neol. cosmographia (< gr. Koapoypa^ici), fi*. cosmographie’, cosmolog s.m. „specialist în cosmologie” 1871 (LM) < fi*. cosmologue\ cosmologic adj. „care ține de cosmologie” 1839 (Vaillant, V.) < fi*. cosmologiqne’, cosmologze s.f. „ramură a astronomiei care studiază structura și evoluția cosmosului și legile generale care îl conduc” 1780-1790 (var. cosmologhxe, cozmologhxe Amfilohie, G. F., 12v, 94v) < fi*, cosmologie’, var. cosmologhie < ngr. Koapo/\oy(a\ cosmonomze s.f. „totalitatea legilor care guvernează universul” 1966 (DN2) < fi*, cosmonomie (< cosmo- + -nomie < gr. -i'opta < -i'opo^ < i'opo? „lege”); cosmoramă s.f. „vedere cosmică realizată cu ajutorul unui sistem de lentile” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fi*, cosmorama (< gr. Koapos „lume, univers” + opapa „vedere” < opâi' „a vedea”); cosmotran s.n. „aparat de mare tonaj, bazat pe un sistem complex de plăci electromagnetice, conceput pentru accelerarea particulelor atomice” 1957 (V. rom.) < engl. cosmotron (cosmos + -tron, sufixoid caracteristic instrumentelor bazate pe fizica atomică, probabil abstras din electron), posibil și prin rus. kosmotron 0 sau prin fr. cosmotron DEX; macrocosmic adj. „care ține de macrocosmos” 1941 (Călinescu, Ist. lit. rom.) < fr. macrocosmique\ macrocosmos s.n. „lumea în totalitatea ei (ca opusă microcosmosului)” 1862 (var. macrocosm, Antonescu. D.) < fr. macrocosme (< lat. med. macrocosmus, format pe baza lui macro- < gr. pa/cpo? „lung” și cosmus „cosmos”, pe modelul lui microcosmus, -os), adaptat după cosmos’, megacosmos s.n. (rar) „macrocosmos” 1947 (var. megacosm, Călinescu, O. X, 131) < fi*, megacosme (< mega < gr. peya? „mare” + cosme = cosmos) 0 // engl. megacosm DEX; microcosm ic adj. „care ține de microcosmos” 1894 (Hasdeu, O. I, 144) < fr. microcosmique’, microcosmos s.n. „lume în mic” 1815 (var. microcozmos, I. Pașca, M. 25), var. microcosm < lat. neol. microcosmos (< gr. pucpcK icoapo? „lume mică”); var. microcosm < fi', microcosme. Cf. cosmetic, cosmiatrze, cosmocrațze, cosmodrom, cosmogonze, cosinonazzt, cosmopolzt. COSOI s.n. „cui de lemn sau de fier, care prinde scaunul de osia carului; (la pl.) curelușe de nuiele de salcie, folosite pentru fixarea cercurilor de lemn pe buți; piele netăbăcită, din care se confecționează curelușe folosite la legat: curea, șiret - clou qui relie COSOR1 COST1 270 l’essieu â la sellette; (au pl.) brins de saule â l’aide desquelles on fixe Ies cercles d’un tonneau; cuir non tanne qui sert â confectionner des courroies de lien; courroie, lacet” 1885 (H. XVI, 9), var. corsoi (și cu sensul „viță subțire”), cusoi. Et. nec. COSOR1 s.n. „cuțit scurt, încovoiat la vârf, folosit mai ales în lucrări agricole; nume pentru mai multe specii de plante ierboase acvatice, a căror tulpină este acoperită de spini curbați, ca un cosor (Ceratophillum submersum; Stratiotes aloides); membru viril la cal; cal bătrân, slab și încovoiat - serpe; comiffle, aloes d’eau; membre viril du cheval; vieux cheval maigre, au dos recourbe” c. 1650 (var. cosxr, Anon. Car.), var. cosur. V.sl. kosori „seceră” (< kosa „coasă”), cf. și ser. kosor „cuțit scurt”. Var. cosir < v.sl. *kosyri (cf. bg. dial. kosjăr, maced. kosir, ser., sloven kosir, ceh dial. kosir, v.rus., rus. dial. kosyr' ESSJ). Fam.: cosoraș s.n. (dim.) 1848 (I. Văcărescu, P.), var. cusur^\ cosorat1 adj. „încovoiat” 1906 (Graiul I); cosorat2 s.n. „tăiere cu cosorul; (fig.) lovire, vătămare” 1885 (H. XVIII, 291), var. coserit <— cosorif cosoreală s.f. „tăiere cu cosorul; (fig.) lovire, vătămare” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea), var. cosor^lă <— cosorif cosord s.n. (dim.) 1910 (Pamfile, I. C.); cosoritară s.f. „tăiere cu cosorul” 1871 (LM) <— cosori (= cosor?); coson1 vb. (Trans.) „a tăia via sau pomii cu cosorul; (p. ext.) a grava; a broda; (fig.) a întărâta, a zgândări, a îmboldi, a lovi, a jigni” 1825 (LB), var. cosori, coserv, cusurau s.n. „cuțit de tâlhar” 1918 (Caba, Săi.); încoson vb. „a înfige cosorul sau un obiect ascuțit în cineva” 1910 (Păsculescu, L. P.). Cf. coasă, cosa, cosalau, coșolZnă. COSORO/1BA s.f. „una din bârnele de lemn care, împreună cu capetele stâlpilor verticali, formează o apărătoare sau streașină în construcția caselor țărănești și a morilor; (fig.) femeie corpolentă și diformă; cal bătrân și neputincios - sabliere; (fig.) femme corpulente et difforme; cheval vielli et creve” 1627 (antrop. Cosoro^vă^ DRH B XXI, 433; ca apelativ, 1781, var. cosoroavă, Doc. Buc. I 500), var. costoroabcr, costoroavă, coștoroabcr. Magh. koszorufa (< koszoru „coroană” + fa „arbore; lemn”, numit așa pentru că este un „lemn care încoronează casa” SDLR s.v. cosorău). Fam.: cosorau s.n. „grindă care unește mai mulți stâlpi, formând o structură pe care se poate clădi; capătul căpriorului care se pune sub streașină; cunună de mireasă” 1818 (var. cusurgii, Budai-Deleanu, Lex. 536), var. cosăr^u, cosoreu < magh. koszoru „coroană”. COSPERDIE s.f. (înv., Trans., hapax Lex. Marș.) „sabie - epee” c. 1700. Magh. koszperd „un fel de spadă” (împrumut dintr-un cuvânt german greu de stabilit cu precizie, cf. germ. dial. Kampswert = Kampfschwert < Xam/?/„luptă” + Schyvert „spadă” EWU) DA. Fam.: sperdie s.f. (doar Piuariu-Molnar D. 65, W. 28, scris spergie, sperghie) „sabie” 1788 <— cosperdie (Tamâs, EW, 275) prin simplificare, eventual prin falsă analiză. COST* s. (hapax Șincai, Hr.: au trimis caganului spețieșuri din India, adecă: piperiu, frunză din India, și cost, și casiă; genul și sensul nesigure) „mirodenie orientală - condiment oriental” 1812 (Șincai, Hr. I). Lat. neol. costus, costum (< gr. icoaro^ < sanscr. kușțhah) 0 // Et. nec. DA. COST2 271 COSTOB0C COST2 s. sg. tantum (Trans.) „hrană; pensiune (hrană și găzduire) -- nourriture; pension” 1851 (Stamati, D.). Germ. Kost „hrană, mâncare; hrănire, îngrijire” (< mediogerm. de sus kost(e) „cheltuială pe sau pentru mâncare”, probabil < kosten „a costa” < v.fr. coster < lat. constare), probabil, în unele regiuni, prin intermediul magh. koszt (DA, Tamâs, EW 275). Cf. costo1. COST/t1 vb. unipers. „a avea o anumită valoare în bani; a fi de (mare) preț; a implica un efort sau un sacrificiu pentru a fi obținut; (Trans.) a merita - couter; etre cher; exiger; (Trans.) meriter” 1857 (Polizu, V.), var. custic. It. costăre (< lat. pop. costăre < constare „a rămâne neschimbat, a se menține; a consta; a fi recunoscut, stabilit; a costa” < con- + stare „a sta”) DA, CADE, SDLR, DEX, germ, kosten (< v.fr. coster < lat. pop. costăre < constare „a consta”) DA // fr. coîiter SDLR. Var. custa2, prin modelare după tratamentul fonetic al cuvintelor moștenite. Fam.: cost' s.n. „preț; plată” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. 388) < it. costo DA, SDLR // germ. Kosten (pl. tantum) „cheltuieli, speze, costuri” DA (mai puțin probabil datorită diferenței de număr); costător adj. (înv.) „costisitor” 1862 (Pontbriant, D.), var. custător; costisZ vb. (înv.) „a costa” 1835 (Uricariul VIII, 136) < ngr. Koart^, aor. Koancra (< it. costăre); costisitor adj. „care cere cheltuială multă” 1836 (MN 58) <— costisi; coștăluZ vb. (înv., Trans.) „a costa” 1814 (var. coștuhâ, SP I, 23) < magh. kostăl (< it. costare); coștuZ vb. (înv., Trans.) „a costa” 1826-1829 (N. Stoica, C. B.) <— coștălui, prin substituție de sufix; cuștulZ1 vb. (înv., Trans.) „a costa” 1845 (Barițiu, C. II 299) <— coștălui (cu închiderea o > u urmată de asimilarea progresivă ă > u), prin substituție de sufix; necostisitor adj. „care nu costă mult” 1929 (Arghezi, S. XL 210) <— costisitor. Dubi. etim. custo1. Cf. consto, cost2, consisto, sta. COST/1NDĂ s.f. „veche monedă de argint care a circulat în Țările Române - ancienne monnaie d’argent dans les Principautes Roumaines” 1602 (DIR B XVII/l, 68), var. constundă, constând s.n. Adaptare a ngr. KwMaTaTii'ăro (nume dat monedei de la împăratul Constantin cel Mare, a cărui efigie o purta), după n.pr. Costandin (= Constantin, cu pronunțare ngr. a grupului -nt-), cf. și numele bg. al monedei kostadinka (< Kostadin). Fam.: costandinr/t s.m. „monedă veche cu efigia lui Constantin cel Mare” 1767 (Uricariul XVII, 59), var. constandini, constantini < ngr. laMaTaTii'ăro. COSTARIC/1N, -Ă adj., s.m., s.f. „din Costa Rica sau referitor la această țară; persoană născută sau stabilită în Costa Rica - costaricain” 1956 (V. rom. IV). N. pr. Costa Rica. COSTEL/V adj. „foarte slab; (fig.) sec, arid - tres maigre; (fig.) sec, aride” 1839 (Buletin, G.). Bg. kosteliv „osos, slab” (< v.sl. kostilivu < kosti „os”) // rus. kostlivyj TDRG. Cf. c^străș, costm, cMcă. COSTOB(?C s.m. (mai ales la pl.) „populație traco-dacică din nord-estul Daciei, din bazinul superior și mijlociu al Prutului și Nistrului, menționată documentar în sec. I—II d.Hr. - Costobocques” 1861 (var. cistovvci pl., Ghica O. III, 279). Lat. neol. Costoboci. Var. cistovoci < gr. neol. KoiaToSaiKot. COSTOROABĂ1 272 COSTAM COSTOROABĂ1 s.f. (Arad) „trăsurică trasă de un singur cal - petite voiture â un cheval” 1931 (corn. Ittu, în DA). Et. nec. COSTRĂȘ s.m. (N Mold.) „biban; (p. anal.) mânz cu coama (și coada) retezate și cu moțul de pe frunte retezat; vițel tuns în zona coamelor; băiat tuns; persoană tunsă rău - perche (Perca fluviatilis); poulain tondu ras; veau tondu entre Ies comes; garson aux cheveux tondus; personne aux cheveux mal coupes” 1715 (Doc. Câmp. 28), var. costrăș, costreș, costriș, costroș, costruj, costruș. Bg. kostrez, kostruz „Perca fluviatilis”, ser. kostres „biban, costrăș” (probabil derivate dintr-o bază v.sl. *kost(i)ru < kosti „os", cf. kostur, kostrak „Perca fluviatilis” BER II 665). Fam.: costin#ș s.m. (N Trans., hapax Precup, Păst. 48, 55) „mânz mic” 1926, probabil <— *costrinaș <— costrăș 0 // et. nec. DA; costrășel s.m. (dim.) „un fel de pește numit și bubuioc” 1885 (H. III, 290); costr#șnic s.m. „mânz mai în vârstă decât costrășul” 1885 (H. X, 535) <— costruș (= costrăș) + strâjnic „noaten” DA; costruș# vb. „a tunde, a reteza coama, coada” 1898 (Dame, T. 127), var. costrăși, costreși, costroși, costruji, costruși; costn/șă s.f. „mânză” 1787 (Doc. Câmp. 171) <— costruș (= costrăș). Cf. costrei, costeliv, c#țcă. COSTRET s.m. „numele mai multor plante erbacee (Sorghum halepense, Panicum Crus galii, Setaria glauca, Avena fatua, Lithospermum officinale, Nardus stricta) - nom de differentes plante herbacees” 1825 (LB), var. coste?, (Bih.) costrez s.f., (Olt.) costreie s.f., (Hunedoara) costreme, (Ban.) costrefi. Probabil bg. kostrjava „Alopercus pratensis” (cf. și kostrjava „Setaria glauca”, kostreva „Setaria verticillata, setaria viridis”, kostrava „Sorghum vulgare”), sau kostrec „susai”, ser. kostrijes „susai; Anthemis cotula”, cu înlocuirea finalei. Cuvintele sl. provin din baza *kost(i)r- „ascuțit, subțire, spinos” < kosti „os”. Forma bănățeană cu n, probabil prin falsă regresiune, ca cimpon, vătran DA. Fam.: coștre#vă s.f. (Dobr.) „mohor (Setaria verticillata)” 1968 (Borza, D.) < bg. kostrjava Nestorescu, CE 48. Cf. c#străș, costel/v, c#țcă. COSTOM s.n. „ansamblu de piese vestimentare (sacou și pantaloni sau sacou și fustă); fel de îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci, port - costume” 1829 (var. costium, Negruzzi, P. T. 23). Fr. costume (< it. costume „obicei; îmbrăcăminte tipică unui loc sau unei epoci, port” < lat. pop. *costum(i)nem, refacere a lui consuetudo, -inem „obișnuință, obicei” < consuescere „a avea obiceiul, a obișnui” < con- + suescere „a se obișnui”), posibil și rus. kostjum. Fam.: costum# vb. „a (se) îmbrăca cu un costum special” 1835 (part, costumat, Negruzzi, Tr. 32), var. (înv.) costiuma. < fr. costumer, costum#r s.m. (înv.) „persoană care confecționează, vinde sau închiriază costume de bal sau de teatru sau care are grijă de costumele unui teatru” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. costumier, cu adaptarea suf.; costum#ție s.f. „îmbrăcăminte specială pentru un spectacol, o festivitate etc.” 1941 (Călinescu, Ist. lit. rom.), var. (înv.) costumațiune <— costuma', costumier s.m. „persoană care confecționează, vinde sau închiriază costume de teatru, de bal etc.; persoană care are grijă de costumele coș1 273 COȘ1 actorilor unui teatru sau ale unui studio cinematografic” 1928 (Arghezi. S. XXV, 220) < fr. costumier. Cf. cutumă, consuetz/dine. COȘ1 s.n. „recipient tăcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie sau dintr-un material sintetic, care servește la transportarea sau la depozitarea unor obiecte, ca unealtă de pescuit, ca stup etc.; canal îngust, izolat sau făcut în zid și trecut prin acoperișul unei case, prin care iese fumul, horn; (la jocul de baschet) cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea; împletitură de nuiele care se așază ca o ladă pe fundul căruței, înlocuind loitrele și codârla când se transportă lucruri mărunte; acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge; (la moară) ladă fără fund în care se toarnă grăunțele de măcinat; grătar de nuiele pe care se pun la uscat fructele, loșniță; înveliș în care se pun penele unei perne și peste care se pune fața de pernă; colacul fântânii; (în expr. ~ pieptului) cavitate toracică; (înv.) coșciug; (Trans.) instrument de urzit pânza; (Mold., N Trans.) hambar pentru cereale - panier, corbeille; tuyau (de cheminee); panier de basket-ball; ridelle d’osier dans un chariot; capote (d’une voiture); tremie; claie; taie d’oreiller; cuvelage; (~ pieptului) thorax; (vieilli) cercueil; (Trans.) ourdissoir; (Mold., N Trans.) grenier” 1504-1507 (pl. cQșure, DERS). V.sl. kosi Sensul „hambar”, după coșar'. Fam.: coșar2 s.m. „persoană care face coșuri; persoană care curăță coșurile caselor” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. exceptorius; atestarea 1573, top. Coșar iul, atribuită de DERS lui coșar', ar putea reprezenta coșar2); coșară1 s.f. (Trans.) „coș, coșniță, coșarcă” c.1650 (Anon. Car.) < magh. kosâr N. Drăganu, DR 4, 1924-1926, 154, DA, Tamâs, EW, 275-276 (probabil) sau ser. kosar „coș de prins pește” 0 (DA: „cf. ser. kosar"); coșarcă s.f. (Mold., Trans., Buc., Mar.) „coș (de obicei de mari dimensiuni); hambar 1793 (Predetici, D. I, apud TDRG2), var. (Someș) coș^rgă, (Târnave) coșo^rcă coșară Tamâs, EW, 276 (probabil), cu sensul „hambar” după coșar' (DEX: coșar') II magh. kosârka DA (improbabil datorită răspândirii reduse a cuvântului în magh., Tamâs, loc. cit.); coșărar2 s.m. „cel care face coșuri” 1905 (Alexi, W.) <— coșară'; coșărcar s.m. (Apuseni) „persoană care face coșărci” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.) <— coșarcă; coșărcăne s.f. (Trans.) „meseria coșărcarului” 1896 (Gheție, R. M.) <— coșărcar; coșărcwță s.f. (dim., Buc.) 1887 (Todoran, Gl.), var. (Mar.) cușercută <— coșarcă; coșăr/e s.f. „meseria coșarului” 1905 (Alexi, W.) <— coșar2; coșărzt s.n. (înv.) „impozit ce se plătea de fiecare coș (al casei)” 1814 (Doc. Buc. I 693); coșărzță s.f. (dim.) 1906 (Mera, L. B.) coșară'; coșârlaie s.f. (hapax, Viciu, Gl. 94) „horn” 1906; coșcior s.n. (dim.) c.1650 (Anon. Car.); coșerie s.f. (Munt., acc. nec.) „paporniță, din papură, în care pescarii pun peștele prins” 1923-1927 (Com. sat. 49); coșnicioară s.f. (dim.) 1832 (V. Cotid. 189) <— coșniță; coșnițar s.m. „persoană care face coșnițe” 1885 (H. X, 110) <— coșniță; coșniță s.f. „coș mic de nuiele sau de papură; fundul căruței; stup pentru albine” 1582 (PO), var. cojniță, cușniță2 < v.sl. kosinica sau bg., ser. kosnica; sensul „stup” probabil după ser. kosnica „stup”; var. cușniță „stup”, probabil infl. de cușcă; coșoi s.n. (augm„ Trans.) „coșul sobei” 1906 (Viciu, GL); coșuk’ț s.n. (dim.; bot.) 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. canistella); coșurel s.n. (dim.) 1901-1903 (Șez. VII, 187); coșzzț s.n. „carapacea racului” 1825 (LB). Cf. coașcă, coșar1. 274 COȘCĂ1 coș2 COȘ2 s.m., s.n. „(înv.) larva strechei, având formă de vierme alb; (mai ales s.n.) acnee - larve du taon; bouton (sur le visage)” 1688 (Biblia), var. (pl.) coji2. Lat. cossus „vierme al lemnului; vierme intestinal” (sg. coș refăcut din pl. coși), cf. it., fr. REW 2278. Pl. coji2, prin confuzie cu coajă. Fam.: coș/2 vb. „a se umple de coșuri” 1871 (LM) <— coș2 LM II același cu coșix, infl. semantic de coș2 DA; coș#s adj. „care are coșuri” 1870 (Costinescu, V.). COȘ3 s.n. (înv., Mold.) „tabără (tătărească) - câmp (des Tartares)” 1675 (M. Costin, Let. I, 175). Pol. kosz, ucr. kos (< tăt., cf. ciagatai kos „tabără, armată”). COȘ4 (mai ales repetat) interjecție cu care se îndeamnă capra să stea liniștită la muls - interjection pour calmer les chevres 1901 (Rădulescu-Codin, M. 21), var. cuș2. Probabil creație expresivă CDER 2451, sau același cu rom. cușx ° (DA: probabil germ, kusch (< fr. couche „culcat!”), care este etimonul indirect al lui cușx). COȘ/1CI s.m.pl. „plantă ierboasă, păroasă, cu flori albăstrii - astragale (Astragalus onobrychis)” 1906 (Panțu, PL). Probabil <— *cosaci < bg., ser. kosat „păros”, cu schimbare de sufix DA. Cf. cos/zc1, cos/ță. COȘ/4R1 s.n. „îngrăditură de nuiele, pentru adăpostul animalelor; hambar; împletitură de nuiele, fără fund, care se pune peste loitrele unui car; lojniță - enclos pour les animaux, etable; grenier; claie” 1682 (var. coșară2 s.f, Dosoftei, V. S. oct. 76v; atestarea 1573, top. Coșariul, DERS, ar putea reprezenta coșar2), var. coșare s.f., coșarx, coșzrx. Probabil v.sl. sau bg., ser. kosara, kosera (explicate fie ca derivate de la kosl „coș” BER II 693, fie ca împrumuturi din lat. dun. casearia „cășărie” = rom. cășare Bemeker, SEW I, 587, Vasmer, ESRJ II, 360, ESUM III, 68, ESSJ, cu transformarea -a- > -o- caracteristică celor mai vechi împrumuturi în slavă din lat. și gr., cf. colindă < v.sl. kol^da < lat. calendae, corabie < v.sl. korabli < m.gr. Kapăflioi'), cu unele sensuri raportabile la coșx. în ucr., pol., slovacă, cuvântul a putut proveni de la păstorii români DA, ESUM, III, 68. Fam.: coșărar1 s.m. „constructor sau proprietar de coșare” 1885 (H. X, 110), var. coșarar, coșerar; coșăraș s.n. (dim.) 1889 (Sevastos, N.), var. coșaraș-, coșărean s.m. „angajat al unui boier, care păzea coșarele” 1931 (corn. Furtună, în DA); coșăreață s.f. „coșar1” 1881 (Jipescu, Op.) <— coșară2 (= coșar) + coteneață DA; coșare! s.n. (dim.; cor. pop.) 1870 (Costinescu, V.), var. coșerd’, coșerZță s.f. (dim.) 1908 (Pamfile, Cim.). Cf. coș1, caș. COȘ/1VĂ s.f. (Ban., Olt., Dobr.) „numele unor vânturi de iarnă - noms de certains vents d’hiver” 1885 (H. II 314). Bg., ser. kosava (< tc. koș/kuș „repede” + hava „aer, vânt” BER II, 692, Skok, ERHSJ II, 167). C0ȘCĂ1 s.f. „coajă-ecorce, coquille” 1905 (I. Ciocârlan, Săm. IV, 155). Probabil dim. de la coajă, creat eventual pe teren slav, cf. ceh kiizka „coajă de fruct” ° // cf. coșcov DA. COȘCIUG 275 COȘEN/LĂ COȘClf/G s.n. „sicriu; (Mold., Buc.) coș de papură, de formă dreptunghiulară, puțin adâncă, folosit la cumpărături; ladă; (înv., numai la Dosoftei) foaie; (Teleorman) parte a căruței - cercueil; panier, corbeille; caisse; outre; pârtie du chariot” 1581 (Coresi, Ev. 347), var. cloșug, cociug, corciug, cosciug, coșcig, coșciub, coșciuv, coștxg, coștiuc, coștiug, coștug, coșug, cuschiug, cușciug. V.sl. kovucegii „ladă, cutie; (slavon și) coșciug” (probabil împrumut dintr-o limbă turcică, cf. ciagatai koburcak „cutie”, tătar chulym koyur „sicriu” Vasmer, ESRJ II 272), cu labiala păstrată în ar. cufciug. înlocuirea lui f cu ș, care pare a fi de dată foarte veche (cf. ar. cușiig „dulap”, cășug „coșniță”), se poate explica prin infl. lui coș, cf. și sensul regional „coș” B. P. Hasdeu, Columna, 1883, 244, Densusianu, HLR I, 278, DA, SDLR (în pofida opiniei lui Vrabie, ERS 32-37). Fam.: coșcigător s.m. „care pune în coșciug, care îngroapă” (hapax, T. Corbea, D„ în sint. coșcigători de cărți, pentru bibliotaphi) 1691-1697; coșcigesc adj. (hapax, T. Corbea, D. s.v. epitaphium) „referitor la înmormântare, la sicriu” 1691-1697; coșciugul s.n. (dim.) 1957-1965 (ALM, II, partea a 2-a, h. 829). COȘCOD/1N s.m. (înv.) „un fel de maimuță cu coada foarte lungă (Cercopithecus); (fig., ironic) persoană foarte urâtă - sorte de singe, â longue queue; personne tres laide” 1705 (Cantemir, I. 1.). Pol. koczkodan (creat în cehă sau polonă pe baza lui kocka/koczka „pisic(uț)ă”, după germ. Meerkatze, lit. „pisică de mare”), ucr. kockodan {< pol.). Cf. cotoi1, cătușă, cușcă, cotorlă, cotei1, coțăZ. COȘCOV, COȘCOVĂ1 (Mold., Buc.) adj. „cojit, gol pe sub coajă, găunos - creux, poreux, gondole”, s.f. „Ioc gol pe sub coajă, cojitură, umflătură; depresiune în formă de groapă mai mică, uscată; (și Arad, Muscel, în forma coșco^vă, și Bih., în forma coștiov s.n.) groapă, mai ales în malurile apelor; (Bih., în forma coștiov s.n.) adăpost pe care și-1 fac câinii în paie sau fân - cavite, trou, creux; monticule, depression” 1849 (AA ist. III/20, 57), var. coșcuv adj., coșcoavă, coșcuvă s.f., coștiov s.n. Et. nes., posibil rus. kockov(yj) „cu ridicături, bolovănos” (< kocka „mușuroi, mică ridicătură de pământ, bolovan”, cf. coșcană, coșcovă2 s.v. cocioc) Vrabie, ERS 37 H Tc. kos kof „complet golit”, cf., pt. formare, koskoca „coșcogea” logu, GS VI, 338, CDER 2462 (forma independentă kos nu a fost confirmată de sursele consultate); cf rus. kockovatyj „cu ridicături, deluros, bolovănos” (nedistins de coșcovă2) DA, CADE, SDLR (posibil), DEX, TDRG2; ucr. kosikovâtii (kosykovatyj ?) „scobit, găunos (ca un coș)” SDLR (posibil), cuvânt neîntâlnit în sursele consultate; posibil <— a se coși „a se umfla” TDRG1; slav *kozdavii < koza „coajă” Lowe, Adj. 92; rus. kuskovyj „făcut din bucăți” CDED II, 75. Var. coștiov <— coșcov + cotrov DA. Fam.: coșcăZ vb. refl. (Vâlcea) „a se coșcovi” 1967 (Lexic reg. IL 23); coșcoveulă s.f. „parte cojită (dintr-un perete)” 1862 (Pontbriant, D.) <— coșcovi', coșcovZ vb. „a face să se cojească, a coroji; (refl., despre tencuială, var, lemnul de mobilă) a se scoroji” 1834 (Manolachi Drăghici, L), var. c^cwvi, coșcuzv, coșcovitură s.f. „ridicătură. parte cojită (dintr-un perete)” 1907 (V. rom. VI 54) <— coșcovi. COȘENĂLA s.f „insectă originară din Mexic, din care se scoate o culoare roșie- stacojie (Coccus cacti) - cochenille” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 293). COȘ/1 276 COȘOVE/1N Fr. cochenille (< sp. cochinilla, probabil creat pe baza lat. coccinus „cârmâz”). Cf. coacin, coccindă, cochinadă, coc1’2,3. COȘ/1 vb. (Mold., Buc., NV Trans.) „(refl.) a se înfoia, (despre aluat) a crește, (despre tencuială) a se umfla, (despre piele, corp) a se umfla; (tranz.) a snopi în bătăi; a înșela, a seduce, a fura; a mușca tare, încât pielea să se bășice; (prin apropiere de coaja) a (se) coji - se gonfler, enfler; battre, rosser; tromper, seduire; voler; piquer; peler, decortiquer” 1825 (LB). Ucr. kosytysja „a se făli”, probabil cu sensul inițial „a se înfoia”, provenind din kokosytysja < kokos „cocoș” DA, TDRG2. Cu sensul „a se umfla (despre tencuială)”, după coșcovi // Rus. kokosit', cf. și ser. kositi „a sfâșia” SDLR; <— coș2 DEX; ser. kositi se „a se uza prin frecare”, cf. sloven kosatiti se „a se umfla”, ucr. kosytysja „a se umfla” CDER 2463; același cu coși2 *— coș2 TDRG1. Fam.: coș/t s.n. (abstr.) 1829 (Episcupescu, O. S. 300/3); coșitwră s.f. „umflătură; partea burdușită din tencuială” 1825 (LB). Cf. cocaș1. COȘZE s.f. (Dobr.) „vânătoare mare - grande chasse” 1885 (H. II 299). Bg. kosija „cursă (de cai)” < tc. (înv., dial.) koși (= koșii) „cursă”. COȘMdR s.n. „vis urât - cauchemar” 1848 (Negruzzi, P. T. 288). Fr. cauchemar (< cauchier „a apăsa”, contaminare între v.fr. chauchier „a călca” și forma picardă cauquier < lat. calcare + v. picard mare „fantomă care provoacă un coșmar” < ol. mare, cf. engl. nightmare TLF). Fam.: coșmaresc adj. „de coșmar” 1980 (Preda, C. I. P.). Cf. călca. COȘOL/NĂ s.f. (Mold., Buc.) „cereale culese înainte de coacere și folosite ca furaje - fourrage vert” 1828 (lorga, S. D. XXI), var. cosolmă. Ucr. kosolyna „cereale cosite” < kosyti „a cosi” (Isg. kosu, part. pas. kosenyj) < kosa „coasă”. Cf. coasă, cosa, cosalau, coșar1. COȘORCMBĂ s.f. „(bot.) crăiță (Tagetes patula); (NE Trans.) mere și pere uscate - oeillet d’Inde; fruits (surtout pommes ou poires) seches” 1931 (DA). Et. nes., posibil coroabă, cf. derivatul corobețe „fructe sălbatice” 0 // Et. nec. DA. COȘOȚEL s.m. (înv., N Trans.) „veche monedă de argint, reprezentând o zecime dintr-un florin - ancienne monnaie d’argent au nord de la Transylvanie, representant la dixieme pârtie d’un florin” 1889 (Bran, G. Săi.). Derivat diminutival de la un substantiv ^coșut (*coșot), de la numele conducătorului Revoluției de la 1848 în Ungaria, (Lajos) Kossuth, cf. magh. Kossuth penz „ban al lui Kossuth”, Kossuthbanko „bilet de bancă emis de guvernul revoluționar prezidat de Kossuth Lajos” DA. COȘOVE/1N s.m. (înv., Olt.) „persoană care transportă cu carul oameni sau mărfuri, cărăuș - charretier” 1927-1928 (S. Pop, DR 5, 178). COȘTEI3 277 COT1 Derivat de la numele localității Coșoveni (ai cărei locuitori se ocupau în mod predilect cu cărăușia, Sever Pop loc .cit.), cf. chiovean (= chievean) „cărăuș” DA. COȘTEI3 s.n. (Trans., Buc.) „adăpost pentru păstratul și uscatul porumbului - grenier â maîs” 1806 (Șincai, Economia), var. costQi2. Et. nes., probabil <— *coșei (cu -șt-, după coștereață) <— coșx (cu sensul „hambar”, atestat în N Trans. și Mold.) sau coșar10 // Cf. ucr. kosil' DA. COȘTEI4 s.n. (Mold.) „săculeț de pânză pentru transportat faină; față de pernă - sachet de toile pour emmener de la farine; taie d’oreiller” 1892 (Marian, î.). Et. nes., posibil <— *coșei < ucr. kosil', G. koselja, pl. koseli „(tip de) coș” (DA: poate = coștei3, pentru care se citează ucr. kosil'). COȘTERE/4ȚĂ s.f. (Mold., Buc.) „coteț de porci sau de păsări, cu formă circulară, făcut din pari bătuți în pământ și îngrădiți cu nuiele; (peior.) casă mică și urâtă; (p. ext.) cămăruță pentru depozitarea fructelor - soue, poulailler; masure; petit garde-manger” 1885 (H. XII, 386), var. coșterne^ță, coștire^ță, cuștire^ță. Probabil <— coșăreață (<— coșarx) + coteneață (cf. var. coșterneață) sau coteață ° (TDRG: probabil = coșăreață, SDLR: cf. coteneață) II Bg. kăsta, cu elementul sufixai -r- (cf. ser. kucărica, kucerica „colibă”), cu sufixul -eață P. Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 65; cf. rus. kusca „colibă”, ucr. kuca „coteț de porci”, bg. căsta „casă, colibă”, ser. kucărica, kucerica „colibă” DA. Fam.: coștoro^bă1 s.f. „cocioabă” 1892 (Delavrancea, O. II, 447) <— coștereață + cocioabă. C0ȘTO4FĂ s.f. (Arad) „flămânzare - flanc (du betail)” 1929 (DR 5, 325). Contaminare din coș și cartoafă, nume dat acestei părți a corpului animalelor prin aceleași regiuni DA. COȘ^/LTE s.m. (Buc.) „persoană care mănâncă mult - vorace” 1913 (corn. Tomiac, în DA). Et. nes., probabil <— foite, cu inițiala după coșcogea (DA: cf. foite). COT1 [ar., mr., ir.] s.n. (pl. coate) „partea exterioară a articulației care unește brațul cu antebrațul, la om; genunchi, la piciorul din spate al calului - coude; jarret”, (pl. caturi) „loc unde un drum, o vale, un curs de apă își schimbă direcția, colț; tub curbat în forma unui arc de cerc - toumant (d’un chemin, d’une riviere), angle, coin; coude (d’un tuyau)”, s.m. „veche unitate de măsură pentru lungimi, care aproxima distanța de la cot până la încheietura palmei; instrument, sub forma unei vergele de lemn sau de metal, pentru măsurarea lungimii - coudee, aune; jauge” 1232 (top. Covth, Drăganu, Rom. 312). Lat. cubitus (parte a corpului) și cubitum (unitate de măsură) (cu stadiile intermediare *cuet > *cuăt > *cuot > cotit, cot, cf. nubilum > nor, miăr, nour), panrom. REW 2354. Fam.: cotac3 s.m. „omidă de culoare cenușie, care se îndoaie în timpul mersului, ca și când ar măsura ceva cu instrumentul numit cot” 1884 (H. V 103); cotac4 s.n. (Mold.) „pâlc de pădure” 1927 (Șez. XXIII, 43), probabil *— cot (de pădure) „colț de pădure” DA; cotar2 s.m. (înv.) „persoană care măsura cu cotul capacitatea unui vas sau verifica lungimea COT/4C1 278 COT/HE1 reglementară a cotului; omidă de culoare cenușie, care se îndoaie în timpul mersului, ca și când ar măsura ceva cu instrumentul numit cot” 1806 (lorga, S. D. XV, 145); cotărâtnră s.f. (înv., abstr.) 1869 (I. lonescu, Agr. P.) <— cotări} cotări vb. (înv.) „a măsura capacitatea unui vas cu instrumentul numit cot” 1872 (Baronzi, L.); cotărie s.f. (înv.) „impozit pe mărfurile care se vindeau cu cotul (țesături, băuturi etc.)” c. 1665 (Furnică, I. C. IX); cotărit1 s.n. (înv.) „măsurare, evaluare; meseria cotarului” 1870 (Costinescu, V.) <— cotări} cotărzt2 s.n. (înv.) „impozit pe mărfurile care se vindeau cu cotul” c.1772 (Uricariul, XXII 356); cotai (pronunțat cotări) s.n. (Trans.) „genunchi al piciorului din spate al calului, câi” cot + căi sau călcăi 1927-1928 (Șt. Pașca, DR. 5, 300); Catea s.m. „persoană care obișnuiește să refuze orice i se cere; persoană care merge pe căi ocolite pentru a-și atinge scopurile; nume dat diavolului” 1907 (Pamfile, J. I) <— cot' sau coti'} coteală s.f. „măsurare cu cotul; lovire cu cotul, îmbulzeală; schimbare a direcției, curbă; (în expr. a avea - cu) afacere, treabă” 1682 (Dosoftei, V. S. dec., 200r) <— coti'} cotei2 s.n. „genunchi la cal; cotitură de drum; colț” 1910 (Vîrcol, Vâlcea); cot/1 vb. „a(-și) schimba direcția; (înv.) a măsura cu instrumentul numit cot; (refl.) a-și da coate cu cineva” c.1650 (Anon. Car.), var. (pe baza pl. coți) coti} cotzc2 s.n. „cot de râu” 1870 (Costinescu, V. s.v. cotuleț)} cotigeală1 s.f. „lovire cu cotul, îmbulzeală” 1870 (Costinescu, V.) <— cotigi} cotigz* vb. „a coti (repetat)” 1833 (Săulescu, Gram. rom. I, 153) <— *cotici coti' sau cot' 0 // cot' + cotigă DA, CDER 2481; *— coti' +fugi MDA; cotigzt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— cotigi} cotigitzzră s.f. „întorsură, cotitură” 1870 (CDED I, 61) <— cotigi} cătină s.f. „cotitură de râu sau de drum, loc strâmt, colț” 1913 (Boceanu, GL Meh.); cotzș1 s.n. „cotitură” 1885 (Teodorescu, P. P.); cotzș2 adv. „întortocheat, în zigzag” 1863 (Alexandrescu, M.); cotișar s.n. (dim.) „cotitură; colțișor, unghiuleț” 1885 (Teodorescu, P. P.); cotzt s.n. (abstr.) 1886 (Barcianu, D.), var. cotit <— coti'} cotitar, -tozzre adj., s.m., s.f. „care cotește; (înv.) persoană care măsoară capacitatea unui vas cu instrumentul numit cot” 1870 (Costinescu, V.) coti'} cotitzzră s.f. „loc unde un drum, o vale etc. își schimbă direcția; (rar și înv.) golf; (rar) ascunziș; (fig.) schimbare importantă în desfășurarea unei acțiuni, a unei serii de evenimente” 1705 (Cantemir, I. 1. 406) <— coti'} cotokzc s.n. (Mold.) „cotitură; cotlon” 1912 (I. Cr. V 152) <— *cotulac <— cotuleț, cu substit. sufixului (DA: cf. cotuleț)} cotuleț s.n. (dim.) „cot (mic) al unei ape” 1870 (Costinescu, V.); coturei s.n. (dim.) „colț, unghi” 1886 (Marian, D.); cotz/ț s.n. (dim.) 1894 (Onișor, Doine); încota vb. (Trans.) „a se sprijini în coate” 1870 (Pompiliu, L. 107), var. încoti <— cot', probabil după fr. accouder °. Dublet etim.: czzbitus. COT/tC1 s.n. (hapax Pamfile, J. II) „ranchiună, pricină, pică? - rancune?” 1907. Et. nes., probabil deformare *— potcă (Trans., Ban.) „ceartă, scandal” (< v.sl. potuka), cu oscilația co-/po-0II Et. nec. DA COT/1IBA s.f. (Mold.) „coteț pentru viței, pentru alte vite mici și pentru câini - etable, chenil” 1896 (Șez. V 59). Et. nes., posibil <— ^cotobaie < ser. kotobanja „coteț de găini” 0 (DA citează ucr. kotobanja, cuvânt neîntâlnit în sursele consultate, probabil prin confuzie cu ser. kotobanja citat de Berneker, SEW, 588). COT/HE1 s.f. (Ban.) „căldare mare tară toartă în care se fierbe apa, cazan - chaudron” 1757 (var. coted s.n., lorga, S. D. XIV, 86). COT/1R1 279 COTĂ Ser. kotao (genitiv kotla) < kotal (păstrat dial., cf. Zumberak kotal) „cazan, căldare” 0 < v.sl. kotilu „căldare, cazan” < gotic katil- < lat. catillus „farfurie mică”, dim. lui catlnus „vas adânc” (DA: cf. v.sl. kotilu). Fam.: cotac2 s.n. (Ban. sârbesc) „lemnul de care se atârnă căldarea pe vatră” 1913 (Giuglea - Vâlsan, R. S.) <— cotai cu substit. finalei; cotcană s.f. (Buc.) „cârlig de lemn, înfipt în perete, de care atârnă ceaunul deasupra focului” 1937 (corn. Al. Procopovici, în DA) <— cotac1 (DA: cf. cujbă, cotac). Cf. coclauri, cocleț, coclZ, cotlon, cățan. COT/1R1 s.n. „tinda stânei unde stau scaunele pentru mulsul oilor; (pl.) ușile prin care ies oile din strungă, la muls - endroit de la bergerie ou l’on trăit les brebis; porte du bercail” 1885 (H. VI 3). Bg. kotar „grajd, staul pentru miei, coteț de câine, cocină”, ser. kdtar (genitiv kotâra) „loc împrejmuit pentru vite” (derivate de la baza sl. corn. *kot- întâlnită și în v.sl. kotici> coteț). Fam.: catargă2 s.f. (S. Mold., S. Trans.) „sanie mică” 1910 (Pamfile, I. C.), var. cătargă, cătarcă <— cotarcă + targă (contaminare), cf. și var. cotargă a lui cotarea °; cotarea s.f. (Trans., Ban., Buc.) „construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; coș de nuiele” 1807 (Carte pentru economie, în BRV II 494), var. cotargă < ser. kotarka „hambar (pentru porumb)” (< kotar), posibil și prin intermediul magh. kotârka DA, Tamâs, EW 276; cotărcață s.f. (dim.) 1913 (corn. Marian, în DA) <— cotarcă', cotărZță s.f. (Ban., Olt.) „coș rotund, de nuiele, fără baieră, de formă conică, făcut din curpen sau din răchită, în care se țin grăunțe sau cu care se duc bucatele la câmp” 1884 (H. IX, 88), var. cotorxță < ser. kotarica (< kotar „șopron; coș mare de nuiele”). Cf. coteț, cată. COTĂ s.f. „parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat; înălțime în metri a unui punct de pe teren față de o suprafață de referință - cote” 1896 (Ștefanescu, C. Compt.), var. ciiQtă. Fr. cote < lat. med. quota (pars), propriu-zis „a câta parte” (adj. quotus „al câtelea” < quot „cât de mult”). Var. cuotă < fr. quote (part). Fam.: cota2 vb. „a marca, a numerota potrivit unei anumite ordini; a stabili cursul acțiunilor, al titlurilor de creanță etc., la bursă; a evalua, a aprecia” 1895 (Ștefanescu, C. Compt.) < fr. coter < cote CADE, TDRG, DEX // <— cotă CDER 2482; cotă-parte s.f. „parte care îi revine cuiva dintr-o sumă de primit sau de dat” 1905 (Alexi, W., scris cotăparte), var. cota-parte, cuotăparte < fr. quote-part, quote pârtie', cotitate s.f. „valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg” 1897 (Hamangiu, C. C.) < fr. quotite < quote, după quantite-, cotiza vb. „a contribui cu bani la o cheltuială (comună)” 1853 (Codrescu, Coliba, I 48) < fr. cotiser < cote', cotizant, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care aduce periodic o contribuție bănească” 1911 (Ibrăileanu, O. IV, 405) < fr. cotisant', cotizatoare s.f. 1988 (DEX-S) <— cotiza sau <— cotizator{', cotizatar1 s.m. „persoană care aduce periodic o contribuție bănească” 1975 (Cioculescu, I. C. IV, 105) <— cotiza', cotizatar2 s.n. „foaie, registru în care se înscriu cotizațiile” 1988 (DEX-S) <— cotiza', cotizație s.f. „contribuție bănească voluntară” 1852 (Codrescu, Notiții 54), var. (înv.) cotizațiune < fr. cotisation < cotiser, supracată s.f. „cotă suplimentară (de bani, de produse) care îi revine cuiva sau care este datorată de cineva” 1935 (Sahia, S. A. 333). Cf. cotidian, coțient. COTĂZ/T 280 COTÂRLEȚ COTĂZ/T adj. (Buc.) „mârșav, murdar, scâmav - sale” 1924 (Șez. XX) Et. nec. DA COTÂNG/1N (Trans.) s.m. „adolescent, băiețandru - adolescent” 1887-1888 (Bugnariu, N.), var. cotrânc&n, cotârhn. Et. nes., posibil <— cătărig „adolescent” (derivat de la o var. a cuvântului catalige) + lungan, cf. și cotoroage „picioare” ° // Magh. ^katango = katangold „cel care umblă lărmuind” DA (etimologie contestată de Tamâs, EW 10, și Sala, IELR, 56). Fam.: cotâng s.m. „adolescent” 1794-1821 (Budai-Deleanu, Ț.), der. regresiv; cotângau s.m. „adolescent” 1918 (Caba, Săi.) <— cotângan, cu substit. finalei; cotângoi s.m. „adolescent” 1937 (DA) cotângan sau cotângău, cu substit. sufixului. Cf. catalige. COTĂ^RCĂ s.f. „holeră - cholera” 1867 (apud Pamfile, B. L. 25, 37). Et. nes., posibil <— coleră „holeră” -r potârcă „lucru sau ființă rămasă mică, nedezvoltată” 0 // Et. nec. DA. COTz4RJĂ s.f. (Năs.) nume depreciativ dat caprelor, cailor bătrâni sau slabi, copiilor slabi sau zburdalnici - sobriquet donne aux chevres, aux chevaux vieux ou maigres, aux enfants maigres ou folâtres” 1927-1928 (DR V, 178), var. coterjă. Probabil <— cotârlă + cocârja, cocârjat 0 // Cf. ser. kotresan, -sna, -sno „zburlit, cu părul ca de capră” S. Pop, DR V 178, DA. Fam.: cotârjz vb. (N Trans.) „a șterpeli, a păcăli, a ascunde” 1928 (Pașca, GL). COT/4RLĂ s.f. (Mold., Buc., Mureș) „(peior.) câine, javră; copil neastâmpărat; om bătrân și rău; (Buc.) pisică - chat; sale bete (en parlant d’un chien); enfant turbulent; mechant vieillard” 1630 (antrop. Cotârlă, DOR, 250), var. coteria, poh^rlă „câine prost și bătrân, potaie - vieux chien de mauvaise qualite” Probabil <— cotei, cu sufixul expresiv -ârlă DA (din baza sl. kotu „pisică”, cf. cotei TDRG) II Magh. kutya „câine” + -ârlă, ucr. kotjuga „câine” SDLR; cf. bg. kotora „pisoi” CADE; et. nec. DEX. Var. cotârlă, probabil infl. de șarlă, potaie, javră. Var. pohârlă <— cotârlă Avram, PE 42 (care presupune un intermediar cocârlă', totuși sensurile „vacă slabă” și „om slab și cocârjat” sunt raportabile la cocârlă „obiect în formă de cârlig, v. s.v.) // Et. nec. DLR. Fam.: cotârkhi2 s.m. (Apuseni) „băiețandru” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M. 106) <— cotârlăi0 (DA: cf. cotângan, cotarlă)', cotârion s.m. (Ban.) „copilandru” 1931 (CADE). Cf. cotei1, cotoi1, cătoșă, cosea, coșcodon, coțăz. COTÂRLEȚ s.n. „coteț - poulailler, enclos” 1928 (Arh. Olt. VII, 521), var. cotârl^te s.m., cotârlezță s.f. Probabil coteț cu in fixul -ârl- A. Avram, LR 66, 2017, 1,6 (DA: cf. cotârlău, coteț) II cotar' CDER 2485. Fam.: cotârkzu1 s.n., s.m. (Trans.) „gaură în vatra cuptorului, loc sub vatră unde se adăpostesc găinile” 1886 (H. XVII 176) <— cotârleț, cu substit. sufixului A. Avram, LR 66, 2017, 1,6/7 cotar' CDER 2485. COT/ÎRZĂ 281 COTEI1 COT/ÎRZĂ s.f. (Năs.) „zdrențe, haine sfârtecate, rupte - haillons” 1887-1888 (Bugnariu, N.). Rom. cotreanță + râză „petic, zdreanță” (> ^cotrâză > cotârză)0 // Cf. cotârsă DA (cuvânt trimis de DA la târsă, dar absent din celelalte surse lexicografice). COTCĂ s.f. (Trans., Olt.) „minge - băile” 1806 (Șincai, Economia), var. coccă, goccă. Magh. kotyka. Fam.: căită2 s.f. (Trans., Munt.) „gaura de la jocul cu mingea «de-a cotea»; numele unui joc de copii” 1885 (H. VII, 9) <— cotea ° II et. nec. DA; cotcușă s.f. (dim.) 1906 (Viciu, GL). COTCOD/1C interj, care imită cântecul găinii (mai rar al altor păsări) - interjection imitant le caquet de la poule 1870 (Costinescu, V.; atestat ca antrop. Cotcodăci, Ghibănescu, S. I. IX, 205), var. codcodac, cotcodaci, cutcudaț. Onomatopee, care se regăsește la slavi (bg. kudkudjak, ucr. kudkudak, cf. ser., sloven, ceh kokodakati „a cotcodăci”) și la maghiari (magh. kotkodâcsol, kodâcsol „a cotcodăci”). Fam.: câtcâZ vb. „a cotcodăci” 1885 (H. III, 325) <— câtcădăci, prin haplologie, sau <— cotcoi; cot2 interj., mai ales repetată „cotdocac” 1876 (Creangă, „Punguța cu doi bani”, în Conv. lit. IX); cotcodăceală s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.), var. codcodăceală <— cotcodăci', cotcodăcZ vb. „(despre găini) a scoate sunetele caracteristice speciei; (fig.) a vorbi fără rost, a trăncăni, a pălăvrăgi” 1847 (var. codcodăcx, Alecsandri, O. V, 111), var. cătcădăcx, cătcădățx, cătcădăcx, cotcodocx, cotcoreza, cotcorezi, cotcorigx, cotcorodi, cotcorogx2, cotcorozi, cotcozi, cotorozi, cutcudăci, cutcudăx, cutcureși, cutcureza; var. cotcorogi, infl. de cucurigu, cutcurica, de unde, probabil, și alte var. cu -r- (cotcorodi, cotcorozi, cotcoreza, cotcorezi, cotorozi, cutcureza); var. cotcozi, prin haplologie; cotcodăcZt s.n. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.), var. codcodăcit <— cotcodăci; cotcodZnă s.f. „găină” 1881 (Jamik, în Conv. lit. XV, 96) <— cotcodac, infl. de găină; cotcoZ vb. „a cotcodăci” 1836 (var. cotcoia, I. Văcărescu, G. 576) <— cot cot; cotcora vb. „a cotcodăci” 1780-1801 (Micu, D.), var. cutcura <— cotcoreza (= cotcodăci), prin haplologie, sau <— cot cot; cutcudeța vb. (Vâlcea) „a cotcodăci” 1931 (Ciaușanu, GL) cutcudaț (= cotcodac); cutcudețătară s.f. „cotcodăceală” 1929 (GS VI, 156) cutcudeța (= cotcodăci); cutcuZ vb. (despre curcă) „a bolborosi” 1885 (H. I, 22) <— cutcudac sau cutcudaț. COTE s.f (Trans.) „ie pentru femei, cămașă lungă pentru copii - chemise paysanne de femme ou d’enfant” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., posibil lat. med. cotta, cottis „gen de tunică”, de origine germanică (cf. fr. cotte, v. germ, de sus kozza), prin intermediar, sau refăcut din pl. coți al unui *coță < săs. kotsen (= germ. Kotzen, forma modernă a aceluiași cuvânt) 0 (cf. it. cotta, lat. med. cotta, cottis „species tunicae” Viciu, GL) // Et. nec. DA. Cf. cotilian. COTEI1 s.m. „câine de talie mică (adesea peior.); câine fără stăpân; băiat care stă pe drumuri - petit chien; chien errant; jeune vagabond” c. 1650 (Anon. Car.), var. (înv.) coteai. V.sL *kotell, cf. slavon, bg. koteli „pisoi” (< *kotii „motan” < lat. cattus) TDRG (probabil), DA (probabil), DEX, cu modificare semantică după cățel °. Infl. bazei slave kutj-, kuc- „câine”, presupusă de DA prin rus. kutjâ, nu este necesară. // Cf. rus. kotejko COTEL/ 282 COTEȚ „cotoi” CADE; cf. germ. Koter „câine leneș”, v.sl. kotell „pisică”, rus. kot „motan”, magh. kutyo „cățel”, alb. kuta „câine” SDLR; origine expresivă, în legătură cu coteli „a iscodi” sau coțăi „a tăia coada” ) CDER 2488. Fam.: coteaucă s.f. (Buc.) „femeie fără căpătâi” 1913 (com. A. Tomiac, în DA); coteiaș s.m. (dim.) 1911 (Pascu, Cim.); coteică s.f. (rar) „cățea de talie mică; femeie fără căpătâi” 1885 (H. II, 252); coteicuță s.f. (dim., rar) 1886 (Sbiera, Pov.) <— coteică', cotele s.m., nume de câine ciobănesc 1885 (H. III 18) <— coteix 0 // cf. cotolean, cotoi2 DA; potaie s.f. „câine slab, leneș; (Trans., fig.) dihanie, arătare; (Mold., Munt.) haită, (Buc.) cârd” 1842 (Alexandrescu, O. 210), var. (Mold.) cot^ie2 <— coteix, de unde cotaie, apoi, cu alternanța co-/po-, potaie Avram, PE, 44. Cf. căteșă, cască, coșcodan, cotarlă, cotei1, colăz. COTEL/ vb. (Trans., Mold., Buc., Mar.) „a scotoci, a cotrobăi; a deretica; (Buc.) a linge farfuriile; a fura; a coti; a se rostogoli - fbuiller, fureter; nettoyer, faire le menage; lecher (les plats); chiper, voler; tourner; rouler” 1814-1820 (Dionisie, H. 44), var. cotih, cotoii. Ser. kotiljati(se) „a (se) agita, a scutura” (probabil < kotrljati „a rostogoli” Budmani, RHSJ, derivat din sl. com. *kotiti „a rostogoli” ESSJ XI, 213-214, cf. și kotur „cerc, roată”) P. Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 66, DA, Gămulescu, ES, DEX. Cu sensul „rostogoli”, după ser. kotrljati DA. Sensul „a coti”, după coteală DA. II Rom. cota2 (= căuta) CADE; cf. bg. kotilo „cuib, culcuș, ascunzătoare”, magh. kdtologni „a hoinări”, rom. cotoc „motan” SDLR; <— cot' +-eli CDER 2481. Fam.: cotari/ vb. (Trans., Buc.) „a scotoci, a fura” 1913 (com. A. Tomiac, în DA), var. codării < ser. kotrljati', var. codării <— cotării, posibil infl. de codărlă ° II codărlă DA, CADE; coteteinic adj. „care caută mult după mâncare” 1928 (Pașca, Gl.); coteleț s.m. 1908 „persoană care scotocește” (Pamfile, Cim.); cotel/ci s.m. „cotelitor” 1900 (Barcianu, D.); cotel/t s.n. (abstr.) 1927 (Șez. XXIII), var. cotilit', coteliter s.m., adj. „(persoană) care cotelește” 1909 (Rădulescu-Codin - Mihalache, Muscel, 108). Cf. cotzgă. COTER/E s.f. „grup restrâns de persoane care își apără reciproc interesele, gașcă, clică - coterie” 1787 (Gherasim, T. F.). Fr. coterie, inițial „mică proprietate rurală dată în arendă de către un senior”, de unde „asociație de țărani care iau în arendă o proprietate” (< cotier, cf. lat. med. din Anglia normandă coterius „țăran care ia în arendă o mică proprietate” < v.fr. *cote „cabană”, păstrat în toponime și derivate < francic *kot „cabană”). COTEȚ s.n. „adăpost pentru păsări, porci, iepuri sau câini; (Olt., Munt., S Trans.) colibă ciobănească; (reg.) capcană pentru prins pește, în formă de cușcă; (Trans.) apărătoare din nuiele, într-o apă curgătoare, pentru protejarea malului; (reg.) leasă pe care se bat știuleții de porumb; (Trans.) colacul fântânii; (reg.) spațiul în care se învârte manivela de la joagăr - poulailler, pigeonnier, etable (â cochons), niche (â chien); cabane de berger; digue fait de branches, d’osier; bordigue; manne d’osier; cuvelage; espace ou tourne la manivelle de la scie mecanique” 1471 (antrop. DERS), var. cote^ s.f. V.sl. *kotlci, cf. slavon koticl„cămăruță”, bg. kotec, ser. kotac, rus. kotec, ucr. kotec' < baza kot- (întâlnită și în cocină, cotar1), probabil înrudită cu avest. kata- „cameră, COTFOS/ 283 COT/GĂ cămară”, got. hefjo „cameră” Bemeker, SEW I 589 (cf. și cătun). Cu sensul „capcană de prins pește”, din ucr. kotec Fam.: costreț s.n. (hapax, Alecsandri, P. P. 390) „coteț” 1852-1853 <— coteț + ostreț „împletitură, leasă, gard de nuiele” DA; cotârneață s.f. (Buc.) „coteț pentru porci” 1885 (H. XII 386) <— coteneață + târnă „coș mare de nuiele” DA; cotecer s.m. (Munt., Mold.) „pescar care are grijă de cotețele dintr-un lac” 1870 (var. coticzr, Costinescu, V.); coteciar s.n. (dim.) 1835 (Gorjan, H. II, 37); coteneață s.f. „coteț mic și sărăcăcios pentru păsări sau animale de casă; locuință ciobănească” 1847 (Pann, P. V., 63), var. cotine^ță <— coteț + chichineață’, cotețar s.m. (Muscel, despre lupi) „care umblă după pradă pe la cotețe”, (Olt.) „cioban care lucrează la coteț (o parte a stânei)” 1885 (H. IX, 321). Cf. cătreț, cacină, cotar1, cotă, cotârleț, catiță1. COTFOS/ vb. (Trans.) „a găti prost; a murdări - mal cuisiner; salir” 1906 (Viciu, Gl.). Magh. kotyvaszt „a găti prost” ° (DA: cf. kotyfol „a găti prost”). Fam.: corvoseală s.f. (Vâlcea) „apă tulbure, mocirlă” 1931 (Ciaușanu, Gl.) <— corvosi ° // cf. corcofeală DA; corvos/ vb. (Vâlcea) „a tulbura apa, amestecând-o cu nămol” 1931 (Ciaușanu, Gl.) <— *cotvosi (= cotfosi, reflectând mai direct magh. kotyvaszt), cu acomodarea grupului -tv-, neobișnuit în română °; cotfas s. sg. tantum (Năs.) „murdărie” 1761 (antrop., îns. ms. II, 115; ca apelativ, var. cotflas, Coman, Gl. 214), der. regresiv <— *cotfăsi <— cotfosi CDER 2490; var. cotflas, posibil legat de magh. kotyfol’, cotfos adj. „murdar” 1967 (LL XIV, 153), der. regresiv; cotfoseală s.f. (Năs.) „zeamă îngroșată” 1887-1888 (Bugnariu, N.). COT/C1 s.m. (Buc., hapax, corn. A. Tomiac, în DA) „copil leneș - enfant paresseux” 1913. Probabil <— cotei (DA: cf. cotei și cotârlă), cf. și ucr. kotik „motan” °. COTID/1LA adj. f., în expr. linie ~ „curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră - ligne cotidale” 1951 (LTR1 III 495). Fr. [ligne] cotidale < engl. cotidal < co- (< lat. con) + tidal „referitor la maree” < tide „maree”, inițial „perioadă de timp” (înrudit cu germ. Zeit „timp”). COTIDUN1 adj. „care se produce sau se întâmplă în fiecare zi, zilnic - quotidien” 1835 (var. cuotidian, Regi. ShoL 269), var. (înv.) cuotidien. Fr. quotidien, împr. din lat. quotidianus < quotidie „în fiecare zi” < quot „câte” + dies „zi”. Fam.: cotidian2 s.n. „publicație ce apare zilnic” 1930 (Universul, nr. 13, 5/7) < fr. [journal] quotidien. Cf. cată, coțient, zi. COT/GA s.f. „căruță scurtă, cu două roți; car rudimentar și deteriorat; (spec.) car mai lung, folosit pentru a aduce lemne de la pădure; piesă formată din două roți, de mărime COT/L 284 COTILEDON inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului - charette, carriole; chariot dont le train a ete allonge pour le transport des arbres; avant-train de la charrue” 1642-1647 (Ureche, L. 45), var. cătigă, cotiugă. Ucr. kotyha „căruță folosită de ciobani” DA, CADE, DEX (< kotyty „a rostogoli” ESUM) II Sl. kotyga „manta” (CDED II, 76), cu schimbarea de sens printr-o folosire cu referire la căruțele acoperite CDER 2492; ucr. kotjuha „câine”, ca fr. chien „câine” și „roabă” SDLR. ’ Fam.: cotigar1 s.n. „căruță joasă și lungă” 1903 (var. cotiugw', TDRG1); cotig^r2 s.m. „persoană care conduce o cotigă” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. cisiarius), var. cotiugw2', cotigaș s.m. „persoană care conduce o cotigă” 1691—1697 (T. Corbea, D. s.v. carrucarius)\ cotigwță s.f. (dim.) 1893 (Rev. nouă 109); cot/jnic s.m. (Bas., hapax, DR 5, 178) „cărăuș” 1927-1928, probabil de la cotigi, pl. de la cotigă S. Pop, DR 5, 178; cotiuge/dă2 s.f. (Fălticeni, hapax, Cardaș, C. P. 41) „căruță lungă, fără părțile laterale, folosită pentru transportul lemnelor” 1926 (DA reconstituie o formă cotigezdă2, s.v. cotigă) <— cotingă (= cotigă) + -ea/-ele, cu sg. refăcut -ecdă. Cf. cotei/. COT/L s.n., s.m. (anat.) „cavitate a unui os în care se articulează un alt os - cotyle” 1906 (Mumii, I. 95), var. (SDLR) cotdcricotilă2 s.f. Fr. cotyle (s.m. și s.f.) < gr. KoruXp „vas mic, bol; căuș al mâinii; cavitate a unui os în care se articulează un alt os”. Fam.: epicot/l s.n., adj. „(parte a tulpinii embrionului) cuprinsă între cotiledoane și primele frunze” 1958 (Agrotehnica, II, 9) < ff. epicotyle (< epi- < gr. em „peste, deasupra, pe” + cotyle)', epicotiku adj. „epicotil” 1900 (Enc. rom. II, s.v. încolțire) < fr. epicotyle', hipocot/l s.n., adj. „(parte a tulpinii embrionului) cuprinsă între cotiledoane și baza rădăcinii” 1962 (Botanica, 26) < fr. hypocolyle (< hypo- < gr. uito „dedesubt, sub” + cotyle)', hipocotiku adj. „hipocotil” 1904 (Enc. rom. III, s.v. Tigela) < fr. hypocotylee. Cf. ci//tură, cot/lă1, cotiled^n. COT/LĂ1 s.f. (ist., hapax, Aristia, Plut.) „măsură de capacitate de aproximativ un sfert de litru - cotyle (mesure de capacite)” 1857. Gr. neol. kotuXt] „vas mic, bol, măsură de capacitate”, posibil prin fr. cotyle. Cf. ci//tură, cot/L cotiled/jn. COTILEDON s.n. „(bot.) formațiune embrionară a plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire; (anat.) fiecare dintre cei doi lobi ai placentei - cotyledone” c.1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. cotyledon (< gr. KoruXpdcoi' „cavitate; formațiune vascularizată la orificiul uterului” < KorvXp „Nas mic, bol”). Fam.: acotiied#n adj. (înv., bot.) „acotiledonat” 1861 (Barasch, B. 223) < ff. acotyledon', acotiledonat, -ă adj., s.f. (mai ales la pl.) „clasă de plante lipsite de cotiledoane, care se înmulțesc prin spori” 1898 (Enc. rom., I, s.v. acotiledon) < fr. acotyledone; cotiledon/zt, -ă adj., s.f. (mai ales la pl.) „clasă de plante au unul, două sau mai multe cotiledoane” 1904 (Enc. rom. III, s.v. polycotiledoane) < fr. cotyledone', cotilo/d adj. (anat., despre cavități articulare) „care are forma unui cotii” 1843 (Kretzulescu, A. 246) < fr. cotyloide (< cotyle)', cotiloidk/n adj. (anat.) „referitor la un cotii; cotiloid” 1843 COTILION 285 COTLON (Kretzulescu, A. 71) < fi*, cotyloidien (< cotyloîde)\ dicotiledan, -oane adj., s.f.pl. (înv.) „dicotiledonat(e)” 1861 (Barasch, B. 189) < fr. dicotyledone-, dicotiledonat, -ă adj., s.f. (mai ales la pl.) „clasă de plante cu flori, al căror embrion are două cotiledoane” 1898 (Enc. rom. 1, s.v. alternativa preflorescență) < fr. dicotyledone(es)', dicotiled^nic adj. (rar) „care este caracteristic plantelor dicotiledonate” 1898 (Grecescu, FI.) <— dicotiledon-, monocotiledan, -ă adj., s.f. (rar, înv.) „monocotiledonat” 1850 (var. monocotilidon, Brezoianu, A. 389) < fr. monocotyledone-, monocotiledonat, -ă adj., s.f. (mai ales la pl.) „clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon” 1859 (Cobâlcescu, G. 85) < fr. monocotyledone\ unicotiledonat adj. (rar) „monocotiledonat’’ 1978 (DN3) < fr. iinicotyledone. Cf. ciutură, cotii, cotilă1. COTILION s.n. „dans de bal cu ritm de marș sau de cadril, cu figuri și cu scene mimice foarte variate -- cotillon” c. 1832 (I. Golescu, Cond. III 147v). Fr. cotillon, specializare a lui cotillon „fustă țărănească” < cotte „piesă (țărănească) de vestimentație (făcută din lână)”, cuvânt de origine germanică, cf. v. germ, de sus kozzo, kozza „manta de lână”, lat. med. din Germania cotta, cottis „gen de tunică”. Cf. cate. COTINOI s.n. (Buc.) „vlăstar de brad - rejeton de sapin” 1913 (Corn. A. Tomiac în DA). Et. nec. DA. COTI LUĂ s.f. (Mold.) „câine - chien” 1899 (Șez. V 60/1). Ucr. kotjuha (probabil derivat de la baza expresivă kutj-, cf. rus. kutja, kutjonok „cățeluș”, bg. kuce „câine” etc., Berneker, SEW l, 636-637). Cf. c//țu. COTLET1 s.n. „bucată de carne cu os, tăiată din partea superioară a coastelor; (la pl., și s.m.) favoriți - câtelette; favoris, cdtelettes” c. 1832 (var. cotel^tă s.f., I. Golescu, Cond. III, 147r), var. cotl^tă s.f. Fr. câtelette, dim. din câte „coastă” < lat. costa. Cf. coastă1, antricat. COTLON s.n. „loc ferit, neumblat; ascunzătoare; scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei; cuptor rudimentar; firidă făcută în zid (de obicei, sub cuptorul vetrei țărănești); (prin apropiere de cot1) îndoitură, unghi - terrier, tron, creux; trou dans la berge d’une riviere, au-dessous du niveau de l’eau; sorte de foyer; niche; courbe, angle” 1598 (antrop., Ghibănescu, S. I. IX, 66), var. (Trans.) clătMc (Mold., Trans.) cotlo^nă s.f., cotlună s.f. „scobitură în malul unui râu”. Magh. katlan „căldare, cuptor” < ser., slovac kotlina „căldare”, derivat din sl. corn. * kotilu (cf. v.sl. kotilu) < gotic katil- (atestat la genitiv pl. katile) < lat. catillus „farfurie mică”, dim. lui cafinus „vas adânc”. Fam.: coltau1 s.n. (Năs.) „loc ferit, cotlon” 1936 (corn. Bugnariu, în DA) <— *cotlău (cu metateză) <— cotlon (cu substit. finalei); cotlan s.n. (Criș.) „construcție de lemn, din grădele, făcută în partea superioară a tindei, în apropierea și deasupra hornului” 1906 (Viciu, Gl.), var. cocl^n, cotcl^n < magh. katlan-, cotlonaș s.n. (dim.) 1958 (DLRM); COTN/1R 286 COTOI1 cotloneală s.f. „scotoceală” 1870 (Costinescu, V.) <— cotlom; cotlon/ vb. „a face cotloanele unei sobe, unei zidării, unui beci; (p. ext.) a scotoci, a răvăși; a căuta să fure ceva și să ascundă” 1870 (Costinescu, V.); cotroană s.f. (Gorj) „cavitate săpată în pământ, în care stau fixate foalele; bucătărie de vară, făcută din scânduri” 1884 (H. VI, 235) <— cotloană (= cotlon)', cotran s.n. (Olt.) „zidul în care se află cazanul de făcut țuică” 1915 (var. cotrun, I. Cr. VIII, 90); cotrană s.f. (Mold.) „semicerc format din pietre, care servește la a apăra focul de vânt; groapă în pământ pentru a ascunde lucruri, adăpost pentru animale” 1930 (Diaconu, P. Vr. 29) <— cotlună (= cotlon). Cf. câțan, coclauri, cocleț, coci/, cotaie, cotrață. COTN/IR s.n. sg. tantum „vin produs în podgoria Cotnari (în județul Iași) - vin de Cotnari” 1878 (I. Negruzzi, S. I, 725). Top. Cotnari. Fam.: cotoarele adj.f. pl. (în expr. pere -), s.f. pl. „pere rotunde și dulci, de culoare galbenă” 1901 (Șez. V, 68). COTO/IRBĂ s.f. „(Olt., Ban.) belea, bucluc, afacere proastă; (Buc.) femeie stricată, cotoroanță - mesaventure, malheur; femme legere” 1906 (Graiul, I, 503). Et. nes., posibil <— ^cotoară < v.sl. kotora „ceartă, luptă”, cu -b expresiv °, cu sensul „femeie stricată”, după cotoroanță (TDRG: cf. cotoroanță) II Ca și cotoroanță, din baza slavă kot- „pisică” Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 66; et. nec. DA. Cf. cotoroanță. COTO/ISĂ s.f. (Apuseni) „urechelniță - perce-oreille (Forficula auricularia)” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M. 99). Et. nec. II *— cot1 DA (s.v. cot1', tratat ulterior și ca intrare independentă, fără etimologie). COTOFLE/1NȚ s.m. (Ban., Mold.) poreclă dată germanilor - sobriquet donne aux Allemands 1893 (var. gotofre^nț, HEM 3183), var. cotofl&nt, cotrofle^nț. Germ. Kartoffelpflanzer „cultivator de cartofi” sau Kartoffelpflanze „cartof’ I. Borcea, Jb. X, 1904, 184, DA, SDLR, CDER 2504 // <- got +franț (=franc) HEM 3183. Fam.: cotoflințișar s.m. (dim.) 1909 (var. gotofînțișor, Pamfile, J. III, 63). Cf. cartof, plantă. COTOI1 s.m. „motan, mascul al pisicii ajuns la maturitate; (prin anal.) braț al fierăstrăului; ancoră”, s.n. (prin anal.) „scândură care se prinde în alte scânduri pentru a forma un cadru în partea dinapoi a unui car sau la o grapă de fier - matou; bras de la scie; ancre; montant de la charrette ou de la herse” 1581 (top., DIR 16 B V 18, în DOR). Et. nes., <— *cătoi < *cat < lat. cattus „motan”, cf. cătușă, cu -o- după v.sl. *kotu „motan” (cf. cotei) DA, sau derivat augmentativ din *cot < v.sl. *kotu (< lat. cattus), cf. bg., ser. înv., pol. kot, ucr. kit/kota, și derivatul v.sl. kotuka „pisică” CDED II, 76-77, TDRG, CADE, CDER 2497, DEX. Sensul de „ancoră”, după slavon kotuka „pisică; ancoră”. Fam.: cotare/1 vb. (Trans., despre animale) „a se împreuna” 1900 (Mat. folk.), var. cotărș\, (Munt.) cotroșx2 <— cotoci, cu deformare expresivă; cotoc s.m., s.n. „motan, pisoi; inflorescența răchitei, a sălciei sau a plopului, mâțișori; diverse părți componente ale căruței, grapei, războiului de țesut, care se fixează prin prindere unele de altele; mânerele COTON 287 COTOR1 roabei” 1603 (antrop.. lorga, S. D. XI, 2/4-5, în DOR), var. cotog <— cotoi, cu substituție de sufix sau v.sl. *kotiiku, cf. rus. kotok și femininul v.sl. kotuka', cotocz vb. tranz. și refl, „a se împreuna, a avea relații sexuale” 1825 (LB) <— cotoc, cotoczt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— cotocr, cotoz3 vb. tranz. și refl, „a se împreuna, a avea relații sexuale” 1885 (H. XVII, 229); cotoroflbă s.f. (Buc.) „pisică” 1928 (Pașca, GL), formație glumeață pe baza lui cotoi sau a unui reflex neatestat al unui derivat sl. în -r- (cf. ucr. kotar)', cotorob# vb. (Năs.) „a se împreuna” 1937 (com. N. Drăganu, în DA) <— cotoroabă', cotor s.m. (Oaș) „cotoi” 1908 (Graiul II 66) < ucr. kocur. Cf. cătoșă, cască, coșcodan, cotarlă, cotoi1, coțăz. COTON s. sg. tantum „bumbac - coton” 1930 (Nica, L. Vam., s.v. ulei). Fr. coton (< it. cotone < arab quțun). Fam.: cotonizare s.f. „operație chimico-mecanică prin care se dizolvă substanțele de legătură din tulpinile de in sau de cânepă, pentru obținerea fibrelor textile” 1949 (LTR1 I) < fr. cotonisation, cu echivalarea sufixului; demicoton s.n. (înv., rar) „țesătură care conține pe jumătate bumbac” c. 1832 (I. Golescu, Cond.), var. dem ic aton < fr. demi-coton. Cf. carton2, caton, chitan, cutnze. COTONO/1GA s.f. „băț gros și ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri sau cuiburi pentru anumite semințe; (mai ales la pl.) piciorong - plantoir; echasse” 1845 (var. pitonog s.n., I. lonescu, B. G.), var. chitănog, chiton^g2, pitonog, chitonog. Et. nes., forma de bază pitonog <— pintenog „cu pinten” (SDLR: din pintenog, cotonog, papainog) sau <— cotonog (CDER 2498), pe baza asemănării între gestul de a apăsa cu piciorul cotonoaga în pământ și mersul șchiopătat // Et. nec. DA. Sensul „piciorong”, prin apropiere de picioroage (= picioroange). COTONOG adj. „șchiop; olog; cu picioare strâmbe; ciung - boîteux, claudicant; manquant ou souffrant d’un bras ou d’une jambe; aux jambes malades ou courbees; manchot” 1858 (Ralet, Suv.). Et. nes., ucr. kuternohyj (compus din no ha „picior” și o primă parte legată de rus. kutyrnut'sja „a șchiopăta”, lituan. kuturti, kjuturti „a merge agale, abătut” ESUM III 163) DA, CDER 2498, DEX, sau rus. koltynogyj (< koltat' „a șchiopăta” < koldykat' id. + noga „picior”) CADE („rus. koltonogyp), DA („cf. și rus. koltonogyj, koltynogyf') // și pol. kuternoga CDER 2498; cf. pol. kuternoga și v.sl. kqsu „cu coada retezată” SDLR; din baza v.sl. kqsu „cu coada retezată” CDED II 77. Fam.: ciontonog adj. „ciunt” 1939 (SDLR) <— cionf (= ciunt) + cotonog', ciotonog adj. „ciunt” 1939 (SDLR) <— ciot + cotonog', cotonogeală s.f. „bătaie strașnică; (la vite sau la om) boală de picioare” 1857 (Polizu, V.) <— cotonogi', cotonogi vb. „a bate zdravăn pe cineva, până la a-1 face să-și piardă mobilitatea membrelor; (despre animale) a se îmbolnăvi de picioare până la a nu mai putea umbla” 1857 (Polizu, V.); cotonog/t s.n. (abstr.) 1937 (DzÂ) <— cotonogi. Cf. ciornotog, pintenog. COTOR1 s.n., (reg.) s.m. „parte a plantei (tulpină, lujer, coadă) care susține floarea sau fructul; (Ia unele instrumente casnice) coadă, mâner; (la animale) partea de jos a vertebrelor, unde începe coada; (la cărți sau caiete) marginea unde sunt cusute sau legate foile; rest inutil - tige, pedoncule; manche (de certains outils de menage); pârtie inferieure COTOR* 288 COTOR* des vertebres, constituant le segment inițial de la queue; dos d’un livre ou d’un cahier; moignon” 1799 (GCR II, 169; posibil 1428 antrop. Cotora Costăchescu Doc. Mold. în DOR), var. cătur s.m. (Trans.) „cotor (de coadă, de lumânare, de pană); butuc de lemn; partea copacului care rămâne în pământ după tăiere, din care pot răsări vlăstare, formând tufișuri (rotunde); arbore înalt și subțire; huceag - tige d’une plume, lumignon; tronc d’arbre; souche (d’un arbre abattu); arbre haut et mince; buisson, taillis”, cotior „instrument cu care se curăță plugul - outil pour nettoyer la charrue”, cotur „muchia penei cu care se sparg lemnele - arete du coin pour fendre le bois”. Et. nes., posibil lat. captorius „care servește la prindere” < capere „a prinde”, nucleul semantic comun celor mai multe sensuri românești fiind acela de prindere de un trunchi CDDE 400, CADE (nesigur deoarece nu sunt atestate forme în -iu), sau lat. dun. *cotulus < baza de substrat *kot- „inutil” (cf. alb. kote „inutil, zadarnic” și expr. în/din cot „degeaba”), cu sensul de bază „rest nefolositor” și evoluția fonetică ca în popor < lat. populus, P. Boerescu, LR 52, 2004, nr. 5-6, 256-266, ERC 238-245 // Et. nec., posibil ^coactorium „locul unde se împreună două lucruri” < coăctus, part, lui cogere „a strânge laolaltă” DA; „origine necunoscută, dar probabil expresivă” CDER 2499; ser. kdtur „vlăstar” (prin faza cătur) SDLR (dar ser. kotur înseamnă de fapt „cerc, roată, inel, disc”); magh. koto „legătură, prindere” CDED II, 493. Var. cătur <— *cător (< lat. captorius) ° // Cu sensurile „parte a copacului care rămâne în pământ după tăiere, arbore înalt și subțire, huceag” considerat alt cuvânt, legat de bg. katurjam „răstorn”, căturul fiind un trunchi doborât DA. Fam.: cătune s.m. „arbore tânăr, mai gros decât căturul” 1906 (Viciu, Gl.) <— cătur „arbore subțire”; cotoară s.f. (Arad) „legătură” 1937 (corn. Terebențiu, în DA), sg. refăcut din pl. cotoare DA II <— coteală „legătură, treabă” (*— coti), infl. de cotor Loșonți, CIE 71; cotohn1 s.m., s.n. „știulete; cocean” 1898 (Dame, T.), var. cotole&n' „cocean, cotor de măr”, cotule&n <— cotor, printr-un intermediar *cotor(e)an Loșonți, SSE 50 (care presupune o contaminare cu tulean „cocean”) II et. nec. DA; <— cotoi1 „picior de pasăre, os”, probabil specializare sem. a lui cotoi' CDER 2497; cotor2 s.n. „tăierea de la rădăcină a vițelor inutile și săparea viei” 1869 (I. lonescu, Agr. P. 249) <— cotorî', cotonzi s.m. (Mureș) „lucrător Ia îngrijitul pomilor și viilor” 1937 (corn. V. Oprea, în DA) <— cotorî', cotonzie1 s.f. (Neamț) „pensetă (cu care se smulg firele de păr din barbă sau din sprâncene)” 1937 (corn. I. Olariu, în DA) <— cotorî', cotorzzie2 s.f. pl. „catrafuse” 1901 (Rădulescu-Codin, M.) <— cotor DA II cf. cotovaie SDLR; cotonzș s.n. (Arad) „codița frunzei” 1937 (corn. Terebențiu, în DA); cotorășze s.f. „una din procedurile de îngrijire a viei” 1885 (H. III 139), probabil <— cotoraș sau <— ^cotorăși „a cotorî”; cotor^t s.n. (abstr.) 1869 (I. lonescu, Agr. P. 258) <— cotorî', cotorezzg s.n. „parte din tulpina porumbului rămasă pe câmp după recoltare” 1929-1938 (ALR - T, 1010/374, 398), var. cotere^g, cotere^ng <— cotor Loșonți, SSE 51; cotorezzlă s.f. (abstr.) 1869 (var. cotor&lă, scris catorala, I. lonescu, Agr. P. 249) <— cotorî', cotord s.n. (dim.) 1902 (TDRG1); coton vb. „a ridica vița legând-o de araci; a tăia vițele inutile, a săpa via, curățând-o de uscături” 1869 (var. cotărx, I. lonescu, Agr. P. 249), var. co/ori1; cotorzzi1 s.n. „cotor mare; (N Mold.) fel de mâncare de varză” 1937 (DA); cotonzs adj. (despre păr) „aspru, gros” 1914 (Pamfile, D.); cotrezznc s.m. (Trans., Ban.) „cotor (de iarbă, de grâu, de porumb etc.)” 1942 (ALR II, 116/53), probabil sg. refăcut din pl. cotrenci al lui cotrenci H ^cotoreanc <— cotor Loșonți, SSE 51-52; cotrezzng s.m. (Năs.) „fir gros de COTORĂf 289 COTORO/1NȚĂ cânepă care nu se coace până toamna” 1887-1888 (Bugnariu, N.), var. hodr^ng, hodrezng <— cotreanc ° sau *cotoreang (Loșonți, SSE 52) cotoreag, cf. var. cotereang (CDER 2499: <— cotor); var. cu h-, infl. de hăldan, handur „cânepă” // cotrean <— covrag „cocean de porumb” E. Cornșulea, CL 13, 1, 1968, 69-70; cotrenci s.m., s.n. (Trans.) „iarbă îmbătrânită, fân îmbătrânit, stricat; coceni de porumb” 1937 (DA), var. codr^nci <— ^cotorenci DA, Loșonți, SSE 51-52; cotrenctas adj. (despre iarbă) „cu cotrenci” 1937 (DA) <— cotrenci; cotrih^i s.n. (Năs.) „fân buruienos” 1928 (Pașca, Gl.) <— cotrenci + trifoi DA; cotring s.m. (Trans.) „ciorchine (de struguri) fără boabe” 1906 (Viciu, Gl.) *— cotreang Loșonți, SSE, 52 (DA: cf. cotreang); încotor# vb. refl, „a se înțepa într-un cotor; a-i crește cotoare, crengi; (despre cârligele viței) a se lega; a trăi în concubinaj; (prin confuzie cu închiotora) a se încinge cu cureaua” 1937 (DA); încotoreală s.f. „săpare și curățare la rădăcina butucului de vie” 1937 (DA) <— cotoreală sau <— incolori cu sensul neatestat „a cotorî”; încotorî vb. „a (se) înghesui, a (se) îndesa” 1937 (DA). Cf. capta, încape#, începe. COTORĂ/ vb. (Munt.) „a căuta peste tot, răvășind lucrurile - fouiller” 1913 (Rădulescu-Codin, î.), var. cotari2, cotoroi2. Magh. kotor „a scotoci, a râcâi” Tamâs, EW 288 (s.v. cutruliA) II posibil cotoroaie2 (<— cotor), cf. cotrobăi, sau cotorcf <— cotor DA (discutat atât s.v. cotorî, cât și independent). Fam.: cotoros/1 vb. „a scotoci, a cotrobăi” 1895 (Gorun, S. A. 52) < magh. kotorăsz (< kotor), de unde *cotorăs\ > cotorosi; cutruluz vb. „a scotoci” (Trans.) 1887-1888 (Bugnariu, N.), var. cudrulux <— ^cutrui < magh. kotor Tamâs, EW 288; cutruzuf vb. (Trans.) „a cotrobăi” 1922 (Șez. XXX, 197), var. cutuzm' < magh. kotorăsz (< kotor; cf. alcăzui < magh. alkusz-ik Tamâs, EW 288), de unde *cotorăzui > ^cotrozui > cutruzui. Cf. cotnzu, cotrobă/, cotrobăi, cotruz. COTORO/1GE s. pl. tantum (Trans., Ban.) „piftie (făcută mai ales din picioare de porc), răcituri; (fig., fam.) picioare - gelee; (fig.) pieds”, 1825 (var. cătărigi, LB), var. (Trans., Mold., Mar.) catarxgi2, cotorigi. Ser. kotrig „mădular, articulație”, infl. de cotor, de unde forma cotorigi. Forma cotoroage, infl. de cotonoage, fem. pl. al adj. cotonog DA II <— cotonog SDLR; v. cătăligă CDED II 77; <— cotonoage „picioare (de porc)”, infl. de picioroange P. Boerescu, LR 4/2009, 476 (dar sensul „picior” pentru cotonoagă este incert, atestat doar la Polizu, V., cf. DA, s.v. cotonog); cf. cotonoagă CADE. COTORO/INȚĂ s.f. (peior.) „femeie bătrână și rea; (rar) vrăjitoare - megere, dagorgne; vieillie sorciere” 1838 (Gorjan, H. IV, 191). Et. nes., posibil deformare din cotreanță, cotroanțcr sau derivat peiorativ din *cotoară „ceartă” (< v.sl. kotora „ceartă, luptă”), cf. cotoarbă „belea, bucluc, afacere proastă; femeie stricată, cotoroanță” DA, SDLR („cf. cotroante”) H Cf. și magh. kotronc „moț” SDLR; magh. kotronc CADE; înrudit cu cotoc și cătușă CDED II 77; din baza slavă kol- „pisică”, cu finala posibil după cloanță Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 66. COTOROL4LĂ 290 COTRÂMB/l COTOROL4LĂ s.f. (Munt., ironic) „fel de a vorbi al țiganilor - maniere de parler des Tsiganes” 1937 (corn. G. Dobrescu, în DA). Et. nes., posibil <— ^cortorox <— cortorar (= corturar) „țigan nomad” 0 H Posibil din cotoroi1 „a cotrobăi” DA. COTOV/1IE s.f. (Olt.) Jumătate de dovleac copt în cuptor; coaja uscată a unei jumătăți de dovleac folosită ca recipient pentru păstrarea semințelor - moitie de courge cuite au four; croute d’une moitie de courge utilisee comme recipient pour garder les semences” 1931 (CADE), var. cotăvaie. Et. nec. // Probabil magh. koty „pepene galben” DA; cf. cotoraie „catrafuse” SDLR. Fam.: cotovaică s.f. „coaja uscată a unei jumătăți de dovleac folosită ca recipient pentru păstrarea semințelor” 1911 (var. coțovaică, I. Cr. IV, 393). COTOVE^LĂ s.f. (Teleorman) „bătaie; (p. ext.) lemn bun de bătaie - volee, raclee; trique” 1916 (Vissarion, S. A. I, 72). Et. nes., posibil <— cotonogeală, infl. de loveală < lovi0 // et. nec. DA. COT0Z s.n. (Buc., Mold., N Trans., NE Olt.) „mâncare făcută din pâine mărunțită, peste care se toarnă lapte acru; (p. ext.) mâncare rău pregătită - plat fait de pain trempe dans du lait aigre; mauvais plat” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 242), var. (N Trans.) cotos „noroi - boue”. Probabil magh. kotus „mocirlos, noroios” < kotu „mocirlă, mlaștină”, cu finala și accentuarea după adj. în -os DA (care citează expresiile kotus hely „loc cu pământ gras”, kotus viz „apă stătută, rea, murdară”). Fam.: cotoze^lă s.f. „mămăligă insuficient amestecată, cu multe cocoloașe; amestecătură” 1893 (Șez. II 224) <— cotozr, cotozZ vb. „a amesteca insuficient mămăliga, lăsând cocoloașe prin ea; a (se) mânji, a (se) murdări” 1898 (Șez. V, 73); cotozZt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— cotozr, cotozuZ vb. „a cotozi” 1893 (var. cutuzur, Șez. II, 225); cotozuZt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— cotozui. COTRĂ s.f. „coteț; loc unde se țin închise oile - poulailler; enclos pour les brebis” 1967 (Lexic reg. II). Der. regresiv din cotreț = cătreț A. Avram, LR 66, 2017, 1,7. Fam.: coteicră s.f. (Bih.) „amvon” 1928 (Pașca, Gl.) <— cotreică prin metateză, A. Avram, LR 66, 2017, 1,7; cotreică s.f. „coteț, cușcă a porumbeilor” 1940 (ALRM II/I h. 353). COTR4U s.m. (N Trans.) „persoană care curăță coșurile și sobele de funingine - ramoneur” 1937 (corn. I. Ardeleanu, în DA). Magh. kotro (< kotor „a râcâi, a mătura”). Fam.: cotrolZ vb. „a curăța burlanele, coșurile, sobele; (p. ext.) a scotoci, a răscoli” 1916 (Lungianu, CI. 222), cu sensul „scotoci”, infl. de cutrului, cotrobăi, cotroci. Cf. cotorăZ, cotrobăi. COTRÂMB/1 vb. refl. (Năs.) „a se răsuci într-o parte și în alta, a se schimonosi, a se strâmba - toumer d’un cote et de l’autre; faire des grimaces” 1928 (Pașca, GL). COTRE/INȚĂ 291 COTROBĂ/ Et. nes., probabil strâmba cu co- după verbe precum cocârla „a (se) strâmba, a (se) încovoia”, cocârja, covoia (= încovoia)0 // Contaminare între cotumbă și strâmba DA. COTRE/1NȚĂ s.f. (Mold., Buc.; mai ales la pl.) „obiect (de îmbrăcăminte) vechi și uzat; (fig.) om moale; femeie desfrânată -- haillon, loque; homme mou; femme debauchee”, 1885 (H. XI 324), var. cotr^mță, cotroznțcr. Et. nes., probabil treanță (<— zdreanță) TDRG („v. treanță”), CDER 7645, prin falsă analiză din sintagma c-o treanță ° sau <— cot(or) + treanță sau (zd)reanță P. Boerescu, LR 58, 2009, 476 H Magh. kotroncz DA, DEX (contestat de Tamâs, EW 9, pe baza faptului că acest cuvânt magh. este limitat la Trans.); deformare a lui catrință M. Avram, SMFC VI, 9, Avram, PE 38; cf. cotrință CADE; cf. ucr. katran „zdrențe” SDLR. Fam.: contromănturi s.n. pl. tantum (Năs.) „complicații, treburi încâlcite” 1936 (com. Corbu, în DA) <— cotrențe + ostromenturi (= instrumente) 0 (DA: cf. cotromențe)', cotrențas adj. (reg.) „zdrențăros” 1883 (Marian, Om. I 397), var. cotrințos: cotrințar s.m. „individ zdrențăros” 1927 (Șez. XXIII 43); cotromențe s.f. pl. tantum (Hațeg) „lucruri aflate în dezordine, catrafuse” 1929 (Rev. crit. III 120) <— cotrențe (Avram, PE 39: posibil), contaminat cu contromonturi0 (DA: cf. contromonturi) H cotrobăi CDER 2502. Cf. cotarză, cotoroanță. COTRO/1NȚĂ1 s.f. (min., Mold.) „piatră lucioasă, de culoare neagră - sorte de caillou (noir et luisant)” 1885 (H. II, 176, III. 129, X, 505), var. cotrionță. Et. nec. COTRO/1SE s. pl. tantum (Mold.) „duhuri necurate; isprăvi, pozne - mauvais esprits; farces” 1925 (Com. Sat. III, 79). Et. nec. COTRO/1ȘE s. pl. tantum (Argeș) „haine vechi, boarfe - haiilons” 1939 (SDLR). Et. nes., posibil <— cotroanțe (SDLR: var. a Iui cotroanțe, cotrențe, bodroante). COTROBĂ/ vb. „a căuta peste tot, răvășind lucrurile - fouiller” 1850 (Alecsandri, Oper. 373), var. (Trans.) codrobări, cotrobăi. Et. nes., probabil contaminare între cotorăi sau cutruzui „a cotrobăi” și cociobăi, coțobăi „a cotrobăi” 0 sau <— cotrov „ascunzătoare” DA, de la o expresie precum „a căuta prin cotroave / cotroabe”, cf. și formele cotroabă, cotrob atestate cu sensul „coteț (de găini, de câine)”, considerate ca etimon direct de Loșonți, SSE 55, toate variante ale lui cotrog // Magh. kotorog, kodorog, koborog „a rătăci, a umbla de colo-colo”, kotorâz „a scotoci” CDED II, 494; cf. magh. kotorog, kodorog, koborog și rom. cotropi, coteli SDLR; probabil lat. conturbăre „a răvăși, a deranja” TDRG; creație expresivă CDER 2502; cf. cotoarbă „belea” ȘDU: et. nec. DEX. Var. codrobări cotrobăi, cu propagarea lui -r-. Fam.: cotrobăită s.f. „căutare minuțioasă, scotocire” 1896 (Zamfirescu, O. UI, 643); cotrobăit s.n. (abstr.) 1937 (DA); cotrobăitar adj. „care caută cu de-amănuntul, răvășind lucrurile” 1919 (Vinea, O. IV, 317). Cf. cotoră/, cociobă/, coțobăZ, cotrobăi. COTROBOL 292 COTROP/ COTROBOL s.sg. (Mold.) „gunoi rezultat în urma tăierii multor lemne; funingine și cenușă rezultate după curățarea sobei - detritus de bois, de cendres” 1912 (I. Cr. V, 183). Probabil <— *cotroboli <— cotroli „a curăța coșurile și sobele de funingine”, contaminat cu cotrobăi ° (DA: cf. cotrobăi) II <— cotor CDER, 2499. Cf. cotr/îu, cotorăZ, cotrobăi. COTROG s.n. (Ban., Trans.) „culcuș, adăpost - gîte, abri” 1887 (var. Bih. cotrvv „gaură pe malul unei ape, unde se adăpostesc peștii și racii - trou dans le bord d’une riviere, ou s’abritent Ies poissons et Ies ecrevisses”, Pompiliu, Bih. 242), var. (Trans.) cotro^bă s.f., (Trans., Buc.) cotrob „loc unde se adăpostește câinele”, cotroc. Et. nes., <— cortog <— cârtog „culcuș, ascunzătoare” Loșonți, SSE 53 sau <— cotlon + bârlog DA II Forma de bază cotroc <— astruca SDLR; <— cotroci, der. regresiv CDER 2503; et. nec. DEX. Var. cotrov <— cotrog Loșonți, SSE 53 II Cf. coșcov, cotlon DA. Fam.: cotrocZ vb. „a scotoci, a cotrobăi; a adăposti, a înveli, a îmbrăca” 1871 (LM), var. (Olt., Munt.) cotăm2 „a înveli; a lovi tare, a bate”, cotroș\x <— cotroc (= cotrog) SDLR, Loșonți, SSE 56, Avram, PE 35, cu sensul „a scotoci”, după cotrobăi // cf. magh. kotor „a râni, a scormoni”, kotorăz „a scotoci” DA; creație expresivă, cf. cotrobăi, cu sensul „a adăposti”, posibil prin contaminare cu magh. katroc, ketres „alcov” CDER 2503. COTROH/4LIȚĂ s.f. (Trans.) „vagabond - vagabond” 1918 (Caba, Săi.), var. cotohMă „femeie stricată - putain”, cotrih&liță „femeie rea de gură, destrăbălată - femme medisante, debauchee”. Et. nes., posibil <— cotoroanță + galiță „pasăre de curte” ° sau de la un verb neatestat însemnând „a rătăci, a vagabonda” < magh. kotorog (= kodorog) DA // <— cotrobăi CDER 2502. COTROMPLETE s.m. (Munt.) „bucată de lemn scurt și gros, bun pentru bătaie - trique” 1901 (Rădulescu-Codin, M. 22). Et. nes., probabil cotor, cu partea finală greu de explicat, posibil printr-o formă intermediară *cotorete Pascu, Sufixele, 36 (care presupune ^cotorete + păli „lovi”). COTROP/ vb. „a invada, a veni în mare cantitate peste ceva, a ocupa prin violență, a pune stăpânire în mod abuziv și brutal pe un teritoriu; a cuprinde din toate părțile, a copleși, a acoperi; (înv.) a împovăra; (refl.; rar) a se prăbuși, a se nărui - envahir; entourer de toutes parts, couvrir; alourdir; s’ecrouler” 1582 (var. cutrupx, PO 193,204,227), var. cutropx, cotrupx. Probabil derivat din lat. târziu troppus „număr mare”, atestat în Lex Alamannorum (aplicat animalelor: in troppo de iumentis), cu sensul de număr mare păstrat în fr. trop, occ. trop „prea (mult)”, și cu sensul „turmă” păstrat în derivate în fr. troupean, troupe (ulterior și „mulțime de oameni, trupă”), occ. tropel (cf. REW 8938), probabil împrumut din germanicul thorp, atestat în limbile germanice mai ales cu sensul „sat” (v. engl. thorp, v. nord, forp, v. germ, de sus thorp, germ. Dorf, got. faiirp), sensul „mulțime de oameni” găsindu-se doar în v. nord, forp (TLF). De la troppus s-a putut forma un verb *controppîre „a veni în număr mare peste ceva” (°) sau verbul s-a putut forma în română de la o locuțiune *cu trop „cu duiumul, în număr mare”, cf. covârși <— cu vârh (= vârf) S. Pușcariu, DR 8, 1934-1935, 292, DA, TDRG2'1 (explicația din con- + troppus a fost prima oară propusă de LM, Glossariu, 203, care însă consideră că troppus ar fi dat și rom. COTROȚFI 293 COTRZ/ȚĂ2 trup „corp” și ar proveni din lat. turba „mulțime”) // Gr. Karopo^ovu „a pune acoperișul, a acoperi” (< KaTa- + opo^ovu < opofios' „a acoperiș”) > *căt(o)ropi „a acoperi”, cf. derivatul cutrupiș „acoperiș” C. Diculescu, DR 4, 1924-1926, 472; lat. *contorp7re = contorpere, contorpescere „a amorți, a înțepeni”, de unde ar fi apărut un sens tranzitiv „a imobiliza” TDRG1, CDDE 469, CADE; el. de substrat, din radicalul i.-e. *trep-/* trop- ii călca în picioare, a umbla cu pași mărunți” sau *treup- < *ter- „a freca, a sparge” Russu, Etnogeneza, 297-298; formație expresivă, ca și (în)coțopi, cotrobăi, copleși, cofleși, comânji CDER 2505; v.sl. otrobiti „a smulge”, otrebiti, trebiti „a curăța” CDED II, 88; cf. cotroci și cotroboi (= cotrobăi) SDLR; <— cuprinde + tropăi ȘDU; et. nec. DEX. Fam.: acutrupZ vb. (Ban., Olt.) „a acoperi” 1862 (Pontbriant, D.); atotcotropitor adj. „care cotropește tot” 1941 (Agârbiceanu, O. V, 114) <— atot- + cotropitor, cotropitor, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană, putere, stat) care cotropește, invadator; copleșitor” 1861 (Ghica, Art. 285); cutrup/ș s.n. (Hațeg, Timoc) „acoperiș al casei” 1915 (Densusianu, Ț. H. 325); descutropZ vb. (Ban.) „a elibera; a (se) dezveli, a (se) descoperi” 1839 (Arh. Olt. XI); încotropZ vb. (înv.) „a cotropi” 1776 (Act. jud.); încotropitor, -toare (înv.) adj., s.m., s.f. „cotropitor” 1862 (Pontbriant, D.) <— încotropi. COTROȚEI s.m.pL (Buc.) „tăiței foarte înguști - nouilles” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA). Probabil *— cotroanțe (= cotrențe) + tăiței ° // Et. nec. DA. COTROVĂJ vb. (Trans.) „a pomi cu greu, a ieși cu greu - avoir du mal â partir, â sortir” 1928 (Pașca, GL). Et. nes., posibil magh. kotrod(ni) „a-și lua tălpășița” DA, infl. semantic de șovăi (°). COTRU/ vb. refl. (N Trans., Mar.) „a se deteriora, a se strica - s’abîmer” 1937 (part. cotruit, corn. I. Ardeleanu, în DA), var. cutrur. Magh. kotor „a râcâi, a scurma” DA (care cunoaște doar forma de participiu; verbul apare însă în DRAM). Cf. cotorăZ. COTRL/ȚĂ1 s.f. (Mold., Buc., Trans.) „vatră mică; parte sau colț din vatră; loc gol între cuptor și perete - petit foyer, cendrier, rebord exterieur (du poele)” 1868 (C. Stamati, F. 304), var. cotruț s.n. Et. nes., probabil <— cotrună, cotroană (<— cotlon), cu substit. finalei0 H Același cu cotruță1, raportat la magh. katrocz, katrocz, ketrecz și la etimoanele slave ale acestor cuvinte CDED II 77, CADE, CDER 2506; magh. katrocz DEX (care este de fapt etimonul lui cotruță1)’, origine comună cu magh. katroc, ketrec „alcov”, cf. cotroc și cotlon SDLR; probabil derivat cu suf. -uță din bg. kotor „gaură; închisoare, grajd”, cf. și magh. kotor „gropiță” DA. Fam.: cotrucer s.m. „individ leneș, care stă mereu pe lângă vatră” 1924 (Șez. XX, 76); cotruțar s.m. „cotrucer” 1924 (Șez. XX, 76). COTRf/ȚĂ2 s.f. (Trans.) „coteț mic; locuință sezonieră la câmp sau la stână; casă murdară; locul de unde cade fânul din podul grajdului - poulailler, toit ă animaux; cabane, attirail; masure; abat-foin” 1879 (CDED II, 77). COTOMBĂ 294 COȚCĂ Magh. katrocz, katruc (= ketrec) < slovac kotrec < germ, austriac Kotter „cușcă (pentru nebuni, pentru câini), închisoare” (EWU). Cf. cat ret. COTC/MBĂ (Mold., Trans.) s.f. „lemn strâmb folosit drept pirostrie sau pentru a transporta plugul; nuia trecută prin foc și răsucită cu care se leagă cele două lemne care alcătuiesc pirostria - bois qui sert de cremaillere, traînoir; tige servant â attacher les deux morceaux de bois qui ferment la cremaillere” 1912 (I. Cr. V), var. cotwlbă, cotwbă „mănunchi de lemne strâmbe; femeie de moravuri ușoare - faisceau de bois tordus; femme debauchee”. Et. nes., posibil refăcut din ^cotrâmbă < colrâmba0 (DA: cf. ciitubă, cotrâmba). COTt/RN s.m. „încălțăminte cu talpă groasă de lemn, pe care o purtau în Antichitate actorii de tragedie ca să pară mai înalți - cothume” 1819 (Nicolau, P. N. I, 93). Lat. neol. cothurmis (< gr. KvOopi'osf fr. cothurne. Cf. condur1. COȚ interj, care imită scârțâitu! cizmei, când o încalță cineva - interjection imitant le craquement des bottes 1908 (Pamfile, Cim.). Onomatopee. C0ȚĂ s.f. (în descântece) „privată, budă- lieux d’aisances” 1900 (Mat. folk. I, 685). Bg. koc „cocină” (< kotec „coteț”). Cf. coteț, cotar1. COȚĂ/ vb. „a da din coadă; (în special despre animale) a se împerechea - remuer la queue; s’accouplef' 1857 (Polizu, V.), var. cotoi2, cuțui. Probabil <— cățeii (<— cățeii + co/oi3 0 (DA: cf cățeii; în familia lui cotoc, cotoi CDED II, 77) // creație expresivă care evocă o mișcare ritmică, cf. bâțâi, hâțâi, moțăi CDER 2483; cu sensul „a da din coadă”, cuvânt diferit, cf. ucr. kocofist „codobatură” (fist = coadă), coțofană DA. Fam.: coțăiulă s.f. (abstr.) 1857 (Polizu, V.). Cf. cățel1, cotai1, cătușă, coscă, coșcodun, cotarlă. COȚCĂ s.f. „zar; carou; ghem, cocoloș; (p. ext.) joc de cărți; (fig.) șmecherie, înșelătorie - de; carreau; pelote, peloton; jeu de cartes; escroquerie” c. 1650 (Anon. Car.). Magh. kocka (probabil < ceh. kostka, dim. lui kost „os”), în Ban. și ser. kocka. Fam.: coțcur s.m. (Mold.) „pungaș, șarlatan” 1844 (Negruzzi, O. I, 61); coțcuș1 s.m. „jucător de cărți, cartofor” 1885 (H. XVIII, 151) <— coțcă sau magh. kockâs; coțcaș2 adj. (despre țesături) „cadrilat, în cuburi, în pătrățele” 1905 (Stan, M.) < magh. kockâs; coțcut adj. (despre țesături) „cadrilat; în cuburi, în pătrățele” 1905 (Stan, M. 151); coțcări vb. (înv.) „a juca zaruri; a escroca, a înșela pe cineva” 1691-1697 (supin coțcărit, T. Corbea, D. s.v. alveolus.fntillus); coțcărie s.f. „pungășie, șarlatanie; (înv.) joc de noroc” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. astragalismus) <— coțcar. Cf. costek’v, costrăș, costrei. COȚI£NT 295 COȚOFANĂ COȚIENT s.n. (mat.) „număr natural rezultat dintr-o împărțire, cât2 - quotient” 1777 (var. cvoțiznt, DAS 66), var. cuoțiznt. Germ. Quotient, lat. neol. quotiens, -ntis, termen savant provenit din adv. quoties „de câte ori” < quot „cât”. Cf. cotă, cotidian. COȚ0B adj. (Mold., Valea Jiului) „palavragiu, nesupus, recalcitrant - bavard, recalcitrant” 1902 (TDRG1). Et. nes., posibil *— coțobăni, der. regresiv, sau <— coțobeică (cuvânt atestat în Șăineanu, S., fără indicarea sensului) <— coțoveică „femeie guralivă” <— cațaveică' ° // <— cotai CDER 2483; et. nec. DA. COȚOBĂ/ vb. (Buc.) „a cotrobăi - fouiller” 1928 (Herzog - Gherasim, M. IV 243). Probabil <— cociobăi CDER 2483 (care totuși include cuvântul în familia lui coțăi, în mod nejustificat) sau legat de ucr. kocjuba „vătrai” (de altfel și pentru cociobăi se presupune derivarea de la un cuvânt însemnând „vătrai”: cociorbă „vătrai”) II Cf. coțobăni DA; <— coțubă „cușcă de câine” Loșonți, SSE 56. COȚOBĂNf vb. refl. (Mold., Munt., Olt.) „a se cocoța; a se îndârji, a se strădui; a înfrunta, a se rățoi - se hisser; s’obstiner, s’efforcer; faire le fier, monter sur ses grands chevaux” 1893 (Șez. II, 224), var. (Olt., Munt.) coțopăm, (Vâlcea) coțopem, cuțupem „a se strădui, a face un efort mare - s’efforcer”. Probabil ucr. kocubytycja „a se îndărătnici, a se îndârji” ° (SDLR: v.sl. kobacati, ucr. dial. kacabatysja „a face tumbe”, ser. kobacati se „a tropăi”), cu sensurile „a se cocoța” și „a se rățoi” infl. de a se coțofăni/coțofeni ° II coțob TDRG; cf. coțobâră, coțobăi DA; <— coțăi CDER 2483. COȚOB/ÎRĂ s.f. (Trans.) „veveriță - ecureuil” 1906 (Viciu, GL). Ucr. kocobyrka „veveriță” DA (cf. ucr. kocobyrka) II <— coțăi CDER 2483. Fam.: coțolzgă s.f. (Sibiu) „veveriță” 1885 (H. XVII, 334) <— *coțobircă (< ucr. kocobyrka), de unde s-a putut ajunge la formele *coțobilcă, *coțoblică (cu metateză), *coțolică (cu simplificarea grupului consonantic) 0 (DA: cf. coțobâră și cățăra). COȚOBRE/1 s.f. (N Trans.) „porumbă (fructul arbustului Prunus spinosa) - prunelle” 1906 (Viciu, GL). Ucr. kocjurba „Prunus padus”. Fam.: coțobrd s.m. „porumbar (Prunus spinosa)” 1879-1883 (Brandza, FL 540), cu alternanța regulată fem. -ea, pi. -e/e/masc. -el. COȚOF/1NA s.f. „pasăre din familia corvidelor, de mărime mijlocie, cu coada lungă, cu penele de pe spate negre și cele de pe piept și de pe partea inferioară a aripilor albe (Pica pica); femeie rea; bucată de lemn care susține căpriorii; capetele arcuite ale bucăților de lemn care fixează inima carului - pie, agace; traverse qui soutient Ies chevrons; tete des fourches d’armon” 1506 (antrop. Coțofan, DERS 56). Probabil împrumut m.gr., cf. ngr. Korau^tua „mierlă” < KOTcrv^o^ „bărbătușul mierlei” (= Koaau^, cuvânt moștenit din v.gr.) CDED II, 652, SDLR („rudă cu ngr. COȚOFL/C 296 COUNTRY Korau^a^) II Posibil înrudit cu ucr. kocofist „codobatură” (< koco- + fist „coadă” < v.sl. chvostu) DA; cf. ucr. kucohvostyp (sic!) DEX (probabil se are în vedere cuvântul ucr. kucochvostyj „cu coada scurtă sau retezată”, care însă este nepotrivit din punct de vedere semantic); coțofeni „a se împăuna” <— coțăi CDER 2483. Fam.: coțofânz vb. refl, „a-și da aere, a se rățoi, a se cocota unde nu merită, a face mofturi” 1883 (Marian, Om. II 61), var. coțofeni; coțofânos adj. „guraliv” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea); coțofeică s.f. „coțofană” c.1650 (Anon. Car.), cu substit. sufixului; coțofenoi s.m. 1900 (Mat. folk. 1579). COȚOFL/C s.n. (Suceava) „coadă de porc - queue du porc” 1885 (H. XII 386), var. cotofling. Et. nes., posibil creație glumeață de la baza coțăi (CDER 2483: «— coțăi} cu finala după cuvinte ca flintic „om mic de statură”, țiflic „moț”0 // cf. coțofană DA. COȚ0I1 s.m. (peior., Trans., Mold.) „om mic de statură; țânc -- homme de petite taille; gosse” 1906 (Viciu, Gl.). Et. nes., probabil <— putoi prin refacere eufemistică sau printr-o contaminare (DA: cf. puțoi) // <— coțăi CDER 2483. COȚOVEI s.m. (Mold.) „cățeluș--petit chien” 1916 (Pascu, S. 313). Et. nes., posibil cuțu „cățel” Pascu, Sufixele 313, DA (cf. cuțu), cu finala după Grivei, cotei0 // Cf. și rus. kotofej „cotoi” DA; <— coțăi CDER 2483. COȚ/7BA s.f. (Buc.) „cușcă de câine - niche de chien” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA). Et. nes., probabil ucr. kozub „coș din coajă de tei sau din nuiele”, infl. de cociubă (= cocioabă) DA (cf. cocioabă și ucr. kozub). COȚL/Ș adj. (Munt.) „insinuant, viclean, neastâmpărat - insinuant, ruse, turbulent” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea). Probabil coțcar, coțcaș, infl. de cotușă (= cătușă) „pisică” 0 // <— coțăi CDER 2483; et. nec. DA. Fam.: coțzzlă (Mold.) s.f. „femeie provocatoare” 1913 (I. Cr. VI) <— coțușcă, coțușă cu substit. sufixului; coțzzșcă s.f. „tânără de moravuri ușoare” 1915 (Șez. XIV). COULOMB (pronunțat culomb) s.m. „unitate de măsură pentru sarcina electrică, egală cu cantitatea de electricitate care traversează într-o secundă secțiunea unui conductor străbătut de curent electric constant de un amper- coulomb” 1915 (V. rom. XXXIV). Fr. coulomb, nume dat în cinstea fizicianului francez Charles-Augustin de Coulomb. Fam.: coulombmetru s.n. „voltmetru pentru măsurarea cantității de electricitate care trece printr-un circuit electric de curent continuu” 1951 (LTR1 III) < fr. coulombmetre (DEX); microcouhmb s.m. „unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu o milionime de coulomb” 1915 (V. rom. XXXIV) < fr. microcoulombe. COUNTRY [’kAntri] adj. „gen muzical din folclorul american - country” 1982 (RL 20 febr., p. 6, în DCR3). Engl. country, propriu-zis „țară” < v.fr. cuntree < lat. pop. ^contrăta (regio, terra) „ținut aflat dincolo de un hotar” < contră „contra, în fața”. Cf. czztre, contra1. COV/1CE 297 COVĂS/ COV/iCE s.f.pl. (hapax Rădulescu-Codin, M.) „mâncăruri rafinate - plats recherches” 1901. Probabil <— pogace 0 // Et. nec. DA. COV/1CI s.m. (Trans., Mar., Ban., mai rar Munt.) „fierar - forgeron” c.1700 (Lex. Marș.), var. căoaci, căuaci, coaci (2 sil.). Ser. kovac sau v.sl. *kovacJ (cf. slavon, ser., bg., rus dial. kovac) < kovati „a bate fierul”, posibil și prin intermediul magh. kovâcs. Pentru o origine mai recentă (ser., magh.) pledează răspândirea cuvântului în partea de vest a țării (Gămulescu, ES 121) și păstrarea sinonimului moștenit făurar. Fam.: covac s.m. (Muscel) „un pește mic de pârâu” 1916 (Antipa, P.), sg. refăcut de la covaci, pl. lui covaci < ser. kovac „peștele Zeus faber” (sens special al lui kovac „fierar”); covăcerze s.f. „meseria covaciului; atelierul covaciului, fierărie” 1847 (Heliade-Rădulescu, „Vocabular de vorbe streine în limba română”, în O. II, 349); covăcesc adj. „de covaci, de fierar” 1908 (Bud., P. P.); covăcZ vb. „a prelucra fierul prin forjare cu ciocanul” 1857 (Polizu, V.); covăc/e s.f. „meseria covaciului; atelierul covaciului, fierărie” 1895 (Liuba - lana, M.); covăcioaică s.f. „faurăreasă, soția covaciului” 1857 (Polizu, V.); covăczt s.n. (abstr.) 1885 (var. căocit, H. XVII 235) <— covaci', covăczță s.f. „faurăreasă, soția covaciului” 1928 (Pașca, Gl.). Cf. covaii, cașniță1, încovoia, nicovală, potcoavă. COV/1LI s.m. (Buc., Mold.) „fierar - forgeron” 1903 (Niculiță-Voronca, D. 130). Ucr. koval' < kovati „a bate fierul”. Fam.: covar s.m. (Mold.) „faur - forgeron” 1924 (Șez. XX, 15) <— covali, prin acomodare la derivatele în -ar DA; covăk* vb. „a fauri” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV 243); covălze s.f. „fierărie” 1903 (Niculiță-Voronca, D. 130); covăreasă s.f. „faurăreasă” 1900 (Mat. folk. 1317) <— covar, covăresc adj. „de fierar” 1900 (Mat. folk. 1317) <— covar. Cf. covaci, cașniță1, încovoia, nicovală, potcoavă. COV/1TĂ s.f. „albie sau copaie mare, făcută dintr-un trunchi de copac, folosită de obicei pentru frământarea aluatului; ladă din scânduri în care curge faina la moară; un fel de luntre; butuc găurit în care se pun dimiile la piuă; cele două bârne scobite pe care alunecă carul joagărului - auge, jatte; huche, petrin, maie; barque; glissiere de la scierie mecanique” 1632 (Eustratie, Prav.). Tc. (înv., dial.) kovata = kavata < m.gr. vapăda „strachină, castron” < lat. gabata. Fam.: covătar s.m. „meșter care face coveți” sec. XVIII (apud Suciu, IT II); covătat adj. „adâncit în formă de covată” 1927-1928 (DR 5, 182); covătărze s.f. „meșteșugul de a face coveți” 1884 (H. XI, 506) <— covătar sau covată', covătas adj. „covătat, covățit” 1927-1928 (DR 5, 182); covățea s.f. (dim.) 1885 (H. III, 330), var. covețea-, covățz vb. „a scobi în formă de covată, a da unui lucru forma unei coveți” 1806 (Șincai, Economia 20); covățzcă s.f. (dim.) 1885 (H. III, 330), var. covățzcă, covepcă', covățitzzră s.f. „depresiune mică, vâlcea în formă de covată” 1930 (Porucic, T. E. 31, 195) <— covăți’, încovățzt adj. „adâncit, săpat în forma unei coveți” 1892 (Marian, î. 237). COVĂS/ vb. „a acri laptele dulce cu o cantitate mică de smântână; a pregăti (la foc) un decoct (acru) prin amestecul unui praf cu o zeamă - faire cailler et aigrir (le lait); faire une decoction” 1560 (Cod. Brațul, 390). COVĂSNE/1N 298 COVÂRȘ/ V.sl. *kvasiti „a fermenta, a înăcri”, cf. slavon levasiti, bg. kvasjă, ser. kvasiti, ucr. kvasyty „a înăcri” etc. < kvasu „aluat, drojdie” (cu anaptixă pentru ușurarea pronunțării, ca și în hamei < chmeli, gunoi < gnoj, nărav < nravu Densusianu, HLR I, 275; aceeași anaptixă în magh. kovâsz „aluat”, kovâszol „a pregăti cu aluat”). Fam.: covzzs s.n. (înv. Trans.) „ferment, covăseală” 1780-1801 (Micu, D.) < magh. kovâsz (< slav kvasiîf uwașa s.f. (Mold., Munt.) „un fel de băutură cu gust acrișor, preparată din mălai, cu apă rece, dospită și apoi fiartă, sau din faină de mei fermentat; un fel de zeamă sau lapte acrit care se mănâncă rece cu mămăligă prăjită sau cu mălai dulce; (Munt.) lapte covăsit; (fig.) poreclă dată unui om debil, palid” 1877 (LM, Glossariu), var. covarsă, covarșf covaș s.n. < ucr. kvasa; covăseală s.f. „acțiunea de a covăsi; lapte covăsit (întrebuințat și ca agent de fermentare); (înv.) aluat, plămadă; (pl. covăseie) resturi de tărâțe rămase din borș, drojdii de tărâțe întrebuințate pentru a spăla culoarea roșie de pe ouăle de Paște; motiv de dușmănie, de intrigă” 1560 (Cod. Brațul, 390); covăsit s.n. „ferment, drojdie, plămădeală” 1646 (ms. rom. 85 BAR, 228r apud Mihăescu, CEL 129) <— covăsi, după modelul derivatului corespunzător din originalele slave, cf. bg. kvasec „maia pentru pâine” Mihăescu, CEL 129; covăszt s.n. „un fel de lapte acru de oaie (mai rar, de vacă)” 1936 (com. A. Coca, în DA); cvas s.n. „băutură răcoritoare, cu gust acrișor, preparată prin fermentare din fructe sau din apă, pâine și malț” 1838 (Albineț, M.) < rus kvas. Cf. covășzță. COVASNE/4N adj., s.m. „originar sau locuitor din Covasna - originaire ou habitant de Covasna” 1964 (Vuia, Păst. 137). Top. Covasna. Fam.: covăsneancă s.f. „femeie originară sau locuitoare din municipiul sau județul Covasna” 1988 (DEX-S). COVĂȘ/ȚĂ (Mold.) „o specie de plantă ierboasă, poate măcrișul - nom de plante, peut-etre Foseille” 1885 (H. III 306). Probabil <— covașă, dat fiind gustul acru al măcrișului, cf. ucr. kvasec' „măcriș” < kvas DA. Cf. covăsz. COVÂRȘ/ vb. „a întrece (cu mult), a depăși; a valora mai mult, a excela; a trece dincolo de o limită, (despre apă) a deborda, a inunda; a copleși; a învinge - surpasser, depasser; exceller; deborder, inonder; couvrir, engloutir; vaincre” 1620 (Moxa, C. 85v), var. covârși, (rar) covârșa, covâroși. Probabil v.sl. ^povrusiti < vrusiti < vruchu „vârf”, cf. ser. povrsiti „a-i face vârf, a ridica până în vârf, a acoperi, a cuceri, a învinge, a isprăvi”, ucr. poversyty „a termina, a întrece, a depăși”, rus. poversit' „a termina (punând vârful)”, cu silaba inițială sub infl. lui copleși (°) sau cu evoluția po- > co- întâlnită și în alte cazuri (cohrib, colomidă, comânjL covârni, cosomor, cotângi, scofală) Graur, ER 24-25, CDER 2511, Avram, PE 34, 36. Pentru sens, este de presupus un punct de plecare „a trece peste un vârf, o limită”. Raportarea la familia sl. vruchu a fost făcută de CDED II, 448-^49, și la verbul vrusiti, de CADE. Mai puțin probabil, v.sl. ^kovrusiti < ku-, ko- „spre” + vrusiti < vruchu SDLR, Mihăilă, CELR 144 (însă acest verb nu este confirmat de limbile slave moderne, iar prefixul ko- este rar - absent din Vaillant, Gram., doar 9 exemple de verbe și 3 formații COVEL/NĂ 299 COVERTĂ1 nominale în ESSJ) // Derivat din expresia cu vârh (azx „cu vârf și îndesat”) S. Pușcariu, DR 6, 1929-1930, 313-314, DA (problematic deoarece alternanța ch/s este întâlnită pe teren slav, nu în derivate pur românești); slav *kvrsiti, comparat cu ser. strsiti „a ieși în afară, a se reliefa”, cu kv- explicat prin influența lui kvrga „nod, excrescență” Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 66; posibil format pe baza lat. conuersus „răsturnat” TDRG1; et. nec. DEX. Fam.: covârș/t adj. (înv.) „foarte mare, numeros, valoros; copleșit, afundat (într-un lichid)” 1678-1689 (Danovici, Cronograf, II, 368); covârșitor adj. „care covârșește, întrece, domină; proeminent; foarte mare, extraordinar, excelent” 1681 (Dosoftei, Molit. 93r); necovârșit adj. (înv.) „care nu poate fi învins, stăpânit, domolit; imens” 1705 (Cantemir, I. I., 268) <— part, covârșit', preacovârși vb. (înv.) „a covârși, a copleși” 1589 (Coresi, Psaltire, în Ps. sl.-rom., Psalmul 37, 5), var. precovârșx <— prea + covârși, după slavon previiziti. Cf. vârf, săvârși, sfârși. COVEL/NĂ s.f. „sulfură naturală de cupru, metalică, moale, de culoare albastră- violet, frecventă în zonele de alterare a zăcămintelor cuprifere - covelline” 1949 (LTR1). Fr. covelline < engl. covelline < [Nicola] Covelli, numele descoperitorului acestui mineral. COVEN/1NT s.n. „ligă formată de scoțieni în secolul XVI în scopul menținerii Bisericii Prezbiteriene - covenant” 1900 (Enc. rom. II). Engl. covenant „convenție, acord” < v.fr. covenant < covenir „a fi de acord, a conveni; a se întâlni” < lat. conuenlre. Cf. conveni, convent, cuvânt, cuveni, veni. COVER [’kAvo(r)] s.n. „piesă cântată de alt interpret decât cel originar - cover” 2003 (Adevărul, 28 iun., p. 4, în DCR’). Engl. cover, propriu-zis „copertă” < cover „a acoperi” < v.fr. covrir (= couvrir) < lat. cooperire < co(n)- + operlre „a acoperi, a închide”. Fam.: ctfvercot s.n. (înv.) „stofa fină de lână, cu țesătura deasă, folosită la confecționarea pardesielor, taioarelor” 1949 (LTR1) < engl. covert coat, propriu-zis „haină care acoperă, care protejează”; pentru dispariția lui -t-, cf. fr. cover-coat', cover-girl [’kAvo(r) go:(r)l] s.f. „fată care apare pe coperțile revistelor” 1978 (Flacăra, 22 iun., p. 23, în DCR3). Cf. acoperi, copertă, covergă, covertă1, coviltir, cuvertă1’2, cuvertură, descoperi. COVERGĂ s.f. (Mold., Munt., Olt., Ban.) „nuia încovoiată, cu diferite întrebuințări (pentru a forma coviltirul, ca adăpost, ca unealtă de tors); șopron de frunze, umbrar, colibă, bordei - baguette recourbee, â differents emplois (cerceau sur lequel on tend la bâche, hutte, instrument â filer); hutte de feuillage” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. attegiae), var. covercă, covxrcă. Bg. koverka „coviltir” (< ngr. icou^epra „acoperitoare, învelitoare” < ven. coverta, substantivare a part. fem. al vb. covrire < lat. cooperire < co(n)- + operlre „a acoperi, a închide”), kuverki „nuiele pe care se întinde pânza coviltirului”. Fam.: coverguță s.f. (dim.) 1838 (var. covercuță, Gorjan, H. IV). Cf. acoperi, copertă, cover, covertă1, coviltir, cuvertă1’2, cuvertură, descoperi. COVERTĂ1 s.f. „puntea corăbiei, puntea vasului plutitor - pont (d’un navire)” 1835 (Drăghici, R.), var. cuvQrtă\ COVILT/R 300 COVRIG Tc. koverta (M. Sala, SCL 12, 1961, 612), ngr. tcou/Sepra (CADE, DA, SDLR) < ven. coverta, substantivare a part. fem. al vb. covrire < lat. coopenre < co(n)- + operîre „a acoperi, a închide’" II și it. coverta SDLR; it. coverta DEX. Cf. acoperi, copertă, cover, cov^rgă, coviltz’r, cuvertă1’2, cuvertură, descoperi. COVILT/R s.n. „acoperiș la căruță făcut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânză groasă; acoperitoare (de pânză sau de șindrilă) care ferește de ploaie și ține umbră - capote (d’une voiture); couverture (d’un bâtiment)” 1715 (var. covăltir, Diichiti, Cron. exp. 14; ca antrop., posibil Covăltir iu 1525 DERS), var. covăltir, coveltir, covultvr. Probabil ngr. Kop/3epTqpt (= xoifapToCpi, cu substit. sufixului, Kriaras, LMED) „cuvertură” (< fr. couverture) °. Etimonul îndepărtat couverture a fost identificat de ȘDU și susținut de DA, SDLR, care însă propun o filieră slavă, fără a reuși să identifice un etimon II Din familia lui covor, covergă CDER 2513, TDRG2. Fam.: covâltirit adj. „cu coviltir” 1913 (Rădulescu-Codin, î. 301); covâltiros adj. (despre cioc) „acvilin” 1867 (Fundescu, L. P. I); încovâltirZt adj. „cu coviltir” 1913 (Rădulescu-Codin, î. 301). Cf. cuvertură, acoperi, copertă, cover, covergă, covertă1, covertă1’2, descoperi. COV/Ț (Mold., Buc.) interj, care imită sunetul scos de porci - interjection imitant le grognement du cochon 1864 (Alecsandri, Oper. 765), var. cuviț. Ucr. kuvik, kvik (onomat.), infl. de guiț 0 (DA: onomatopee care se regăsește la ucraineni). Fam.: covițzz vb. „a guița” 1885 (var. coviți, H. I 22), var. cuvifa, cuviți; covițzzt s.n. (abstr.) 1937 (DA) <— covița-, covițăZ vb. „a guița” 1885 (H. X 141), var. covițev, covițăizzlă s.f. (abstr.) 1939 (SDLR) <— covițăp covițăZt s.n. (abstr.) 1937 (DA) covițar, covităitzzră s.f. (abstr.) 1902 (N. Rev. R. III, 410) <— covițăr, covițălZ vb. „a guița” 1904 (M. Sadoveanu, Săm. III 182); vițiZ vb. „a guița” 1884 (H. I, 237), var. vităi, viței, vițui <— covițăi, vițiZt s.n. (abstr.) 1903 (Săm. II) viții. CONOR s.n. „țesătură groasă, folosită pentru ornamentarea și confortul încăperilor- tapis” c. 1650 (Anon. Car.). Probabil v. rus. kovoru (= kovuru, koveru), împrumut dintr-o limbă turcică, posibil protobulgar *kavw CDED II 78, Mihăilă, CELR 49 (TDRG, CADE, SDLR: rus. kover; DEX: rus. kover, ucr. kover). Cuvântul apare în documentele slavo-române încă din 1482 (în forma kovor, DERS), dar în bulgară este împrumut din slava răsăriteană, iar forma kovor poate proveni chiar din română (BER II, 513-514) H Bg. kovor (rus. kover, rar kovor) DA; și bg. kovor CADE, TDRG2. Fam.: covonzș adj. (dim.) 1870 (Costinescu, V.); covorzzt adj. „acoperit cu covoare” 1822 (Bobb, DRLU); covorrzt adj. (rar) „acoperit cu covoare” 1885 (Teodorescu, P. P.); covord adj. (dim.) 1870 (Costinescu, V.); încovorrz vb. (rar) „a îmbrăca (pereții) cu covoare” 1929 (DA). COVRdG s.m. (Olt., Trans., Munt.) „tulpina porumbului, cocean; lăstar de dovleac sau de pepene; ramuri uscate; numele unei buruieni care crește în grâu (Centaurea austriaca) - tige de maîs; tige (des curcubitaces); bois mort; Centaurea austriaca” 1898 (Dame, T.), var. covrac2, covre^g. COVR/G 301 COZ4C1 Probabil ser. kovrag „tufiș, buruiană mare*’ DA, CDER 2514 // Cf. tc. dial. kivrak „încovoiat” CADE; tc. kivrag „sucit, încovoiat”, înrudit cu covrig SDLR. COVR/G s.m. „produs alimentar în formă de inel sau de opt, preparat din faină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.); nod dublu - craquelin (rond); nceud double” 1688 (Biblia). Bg. kovrig CDED II, 78, CADE, DA, CDER 2515, DEX sau v.rus. kovriga „cerc mic, pâine rotundă” CDED II, 78, TDRG1 (cf.), CADE, DA, SDLR, CDER 2515, cuvânt cu etimologie neclară în limbile slave, posibil împrumut turcie, cf. tc. kivnk, ciagatai kivrak „sucit, încovoiat” (Bemeker, SEW, 594, SDLR, CDER 2515), ipoteză pusă la îndoială de Vasmer, ESRJ II, 272, BER II, 512. Fam.: covrigi vb. „a (se) îndoi în formă de covrig, a se încolăci” 1825 (LB), var. covrigi', covrigar s.m. „persoană care face sau vinde covrigi” c.1782 (lorga, S. D. XII, 102); covrigaș s.m. (dim.) 1825 (LB); covrigănz vb. „a ronțăi ca pe un covrig” 1900 (Mat. folk. 1204); covrigăreasă s.f. 1884 (Contemporanul, III 185) covrigar, covrigărze s.f. „loc unde se fac și se vând covrigi” 1857 (Polizu, V.) <— covrigar, covrigătară s.f. „cerc, roată, încovoiere” 1825 (LB) <— covriga', covrigd s.m. (dim.) 1825 (LB); covrigzu s.m. „covrigar” 1905 (Săm. IV 866); covrigwț s.m. (dim.) 1825 (LB); covrit adj. „încârligat (în jurul hornului sau al focului)” 1822 (Bobb, DRLU) <— covrigit, part, lui covrigi (= covriga) ° II covru (= crov), cf. covrig, încovrigat DA; încovriga vb. „a (se) îndoi în formă de covrig, a se încolăci” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. 589), var. încovrigi. COWBOY [’kauboi] s.m. „păzitor de vite în fermele americane, devenit erou de literatură și de film - cowboy” 1931 (CADE). Engl. cowboy < emp „vacă*’ + boy „băiat”. COXk s.f. (anat.) „șold, articulația șoldului; prima articulație a picioarelor la artropode - hanche; coxa” 1900 (Enc. rom. II; 1871 LM în forma cossa). Lat. neol. coxa „osul coapsei, șold, coapsă”. Fam.: coxzzl adj. „care ține de șold, de articulația șoldului; (în sintagma os -) fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului, os iliac” 1871 (scris cossale, LM; forma coxal 1896 ȘDU1) < fr. coxal*, coxz’tă s.f. „infecție a osului coxal; coxalgie” 1900 (Enc. rom. II) < fr. coxite', coxopatze s.f. „denumire generică pentru bolile șoldului” 1978 (DN ’) < fr. coxopathie. Dublet etim.: cozzpsă1. Cf. cuzinet. COZ s.m. (Mold., Buc.; înv.) „(la jocul de cărți) atu; odor, obiect rar și prețios; (despre femei) foarte frumoasă - atout; bijou, objet rare et precieux; (en parlant d’une femme) tres beile” 1856 (Alecsandri, Vod. 568; atestarea T. Corbea, D. propusă de TDRG2 este îndoielnică din motive semantice: lat. talia = asamanată globire (osândire), lovire cu coz). Tc. koz „atu; nucă”, posibil și prin ngr. ko^i. COZAC1 s.m. (Mar.) „specie de burete, numit și pitoancă sau măndarcă de stejăriș - sorte de champignon” 1937 (corn. Ittu, în DA). Et. nes., posibil <— cozace 0 H Același cuvânt cu cozac1 nume de pește, posibil același cu coz&c3 „cazac” DA. COZ/1CE 302 CRA COZdCE s.f. pl. tantum (SV Trans., Ban.) „vărsat; pojar - varicelle; rougeole” 1906 (Viciu, Gl.), var. cozaci s.m. pl. tantum. Ser. kozice. pl. lui kozica „căprioară”. Fam.: cozăcea vb. „a se îmbolnăvi de varicelă” 1915 (Densusianu, Ț. H. 57). COZER/E s.f. (livr.) „convorbire familiară, ușoară, fără pretenții - causerie” 1921 (Brăescu, O. A. I, 91). Fr. causerie < fr. causer „a purta o conversație ușoară”, inițial „a susține o cauză în justiție, a argumenta, a explica”, împr. din lat. causari „a pleda, a dezbate” (< causa „cauză”). Fam.: cozeur [ko’zoer] s.m. „persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută” 1895 (scris causeur. Miile, Art. 496) < fr. caiiseur. Cf. cauză. COZZMȚI s.pl. (N Trans.) „un soi de albine cu o înțepătură foarte dureroasă - sorte d’abeilles â la picure tres douloureuse” 1928 (Pașca, GL). Et. nec. COZONdC s.m. „produs de patiserie, de mărimea unei pâini, făcut din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și alte ingrediente; (Trans.) colac - grande brioche; (Trans.) anneau pâtissier” 1615 (antrop. Pintea Cozonac. D. Bogdan, GL; ca apelativ, 1847 Pann, P. V.), var. cuzunac. Probabil ngr. KouSouvăia „clopoțel” < kouSoui'l „clopot”, nume dat produsului de patiserie prin analogie cu forma de clopot a unui cozonac rotund (Pontbriant, D. 167, DA). Același sens se găsește în bg. kozonak, kozunak. Este greu de spus dacă în bg. cuvântul provine din rom. (Th. Capidan, DR 3, 1923-1924, 225, St. Ilcev, „Iz zivota na dumite”, Sofia, 1975, 27, Nestorescu, ERB, 45) sau invers // Ngr. Koaoji'dia, dim. lui Koaui'a „păpușă” CDED II, 652, TDRG, SDLR, CDER 2519. Fam.: cozonăcd s.m. (dim.) 1900 (Coșbuc, S. 370). COZONDR4C s.m. (mai ales la pl.) „bretele - bretelles” 1893 (DDRF), var. cosondrac. cosondroc. cozondroacă s.f, cozondroc. Germ. Hosentrâger (< Hosen „pantaloni” + Trăger. derivat agentiv de ia vb. tragen „a purta, a ține”), deformat prin etim. pop. după drac, androc. androacă „fustă țărănească”. COZOROC s.n. „partea dinainte a unui chipiu sau a unei șepci, constând într-un semicerc confecționat din material mai dur, având scopul de a proteja fruntea și ochii; parte rabatabilă a coifului unei armuri medievale, prevăzută cu deschizături pentru vedere și respirație - visiere” 1838 (Buletin, G. 266). Rus. kozyrek (< kozyr' „atu; guler drept; tip de sanie; șapcă; cozoroc”), cf. și ucr. kozyrok. CRA interjecție care imită sunetul scos de ciori și de corbi - interj, imitant le cri des comeilles et des corbeaux 1847 (Pann, P. V. 79). Onomatopee, cf. câr. Fam.: crăcn/ vb. (Buc.) „(despre ciocănitori) a scoate un sunet specific” 1900 (N. Rev. R., I). Cf. erau, câr. CRAB 303 CRAC1 CRAB s.m. „crustaceu marin cu zece picioare, cu abdomenul foarte scurt - crabe” 1852 (Stamati, V.). Fr. crabe (< v. nord, krabbi, în Normandia, și ol. medie crabbe în Picardia și Valonia TLF). CRABOT s.m. (tehn.) „fiecare dintre proeminențele frontale ale unui manșon sau ale unui disc, prin intermediul cărora se poate realiza antrenarea în mișcarea de rotație a doi arbori - crabot” 1959 (LTR2). Fr. crabot (cu etim. neclară, probabil din radicalul germanic care a dat și crampon Robert). Cf. crampon. CRAC1 s.m. „(fam.) picior (de la șold până la gleznă); fiecare din cele două părți ale pantalonilor, care îmbracă piciorul; fiecare din cele două părți ale unui instrument cu structură simetrică sau bifurcat; ramură (bifurcată); ramificație a unui lanț de munți sau dealuri; braț al unui râu - (fam.) jambe; jambe du pantalon; branche d’un compas ou d’un autre instrument fourchu; rameau; ramification d’une chaîne de montagnes ou de collines, pied de montagne; bras d’une riviere” 1520 (top. Cracul Scurtelor, DERS). V.sl. *kraku, cf. v.sl. pokracilo „pas”, bg. krak „picior”, ser. krak „picior lung, crac, ramură”, rus, ucr. okorok „pulpă, coapsă (de animal)”, pol. dial. krok „partea corpului dintre coapse”. Fam.: cracă s.f. „ramură, creangă” ante 1825 (N. Văcărescu, P. 382; atestarea 1546 din TDRG2, care citează DOR, este discutabilă), var. creaca, sg. refăcut din pl. craci TDRG, CADE, CDER 2523, DEX; var. creacă, infl. de sinonimul creangă II „raportul etimologic al lui cracă cu crac și cr(e)angă nu e clarificat” DA; crachină s.f. (acc. nec.) „ramură” 1649 (Mardarie, L.) <— cracă sau crac]; crăchită s.f. „par despicat la vârf, folosit pentru a culege fructele din ramurile cele mai de sus ale pomilor” 1938 (com. Ittu, în DA), var. craschxță (considerată eronat de DA derivat de la crască), cr^șchiță (Ban.) „fiecare din cele două brațe ale praștiei”; cracoiat adj. „(despre cai) cu picioarele curbate spre interior; (despre cerbi) cu coarnele depărtate una de alta; (despre furcă) cu coarnele distanțate” 1927-1928 (S. Pop, DR 5, 179) crăcor, cracoș adj. „crăcănat” 1888 (Pop-Reteganul, Pov. II, 78); crăcaie s.f. „cracă” 1925 (Șez. XXI, 20) <— cracă, formațiune glumeață, în ghicitori; crăcană s.f. „prăjină bifurcată la capăt; oricare dintre brațele unui obiect bifurcat; suport pentru atârnat căldarea deasupra focului, format din trei bețe sprijinite unul de altul în formă de piramidă; (la pl.) capră de tăiat lemne; varietate de struguri; picior” 1841 (Negruzzi - Kogălniceanu, R. B.), var. cracan s.n., crăcană, crăc^n s.n., crec^nă, der. augmentativ de la crac', formele feminine sunt singulare refăcute; crăcăna vb. „a depărta mult un picior de celălalt; (refl., despre ramuri, trunchiuri) a se bifurca, a se ramifica” 1857 (part, crăcănat. Negruzzi, P. T.) <— crăcană; crăcănătară s.f. (abstr.) 1871 (LM) <— crăcăna', crăcănățd adj. „cu picioarele crăcănate” 1909 (var. crecănățd, I. Cr. II, 58), var. crăcănăcd, crăcănicd +- crăcănat, part, lui crăcăna', crăcănăț/că s.f. (N Mold.) nume de plantă nedefinită 1885 (H. I 57) <— crăcănată, part. f. al lui crăcăna', crăcănai s.m. „om care umblă crăcănat” 1885 (antrop., Caragiale, „D’ale carnavalului”) *— crăcănat, part, lui crăcăna, cu substit. sufixului; crăcăncț s.m. „om crăcănat” 1913 (com. A. Tomiac, în DA) crăcănat, part, lui crăcăna, cu substit. sufixului; crăcanii s.f. pl. tantum „crăcane” 1910 (Păcală, R„ 443) crăcană DA sau <— cracă °; crăcănas adj. „ramificat, bifurcat; CRAC2 304 CRACOVL4N crăcănat” 1885 (Teodorescu, P. P.) <— crăcană, cf. și crăcănat', crăcănată s.f. (dim.) 1898 (Gorovei, Cim.) <— crăcană', crăcănățZcă s.f. (N Mold.) nume de plantă nedefinită 1885 (H. I, 57) <— crăcănată, part. f. al lui crăcăna', crăcărde s.f. pl. (bot.) „furculiță (Scilla bifolia)” 1931 (Bul. Grăd. Bot. XI, 52) <— *crăcănele, pl. lui ^crăcănea <— crăcană', crăcărZe s.f. „mulțime de crăci” 1902 (Slavici, O. VII, 414) <— cracă’, crăcd s.m. (bot.) 1915 (Păcală, M. R. 18); crăchZță s.f. „cracă mică; cracă bifurcată care ajută la culegerea fructelor mari” 1906 (Viciu, Gl.) cracă’, crăcZ vb. „a (se) crăcăna” 1822 (Piuariu- Molnar, W.); crăciar (3 sil.) s.m. „picioruș” 1900 (Mat. folk. 341); crăcii s.n. „crac mare” 1927-1928 (S. Pop, DR 5, 179); crăcas adj. „rămuros” 1862 (var. crecos, Pontbriant, D.) <— cracă', cracai s.m. „picior de pasăre” 1913 (Boceanu, GL Meh.); crăcuIZță s.f. (dim.) 1862 (var. creculxță, Pontbriant, D.) <— cracă', crăcuros adj. „rămuros” 1900 (Mat. folk.) cracă', crăcușoară s.f. (dim.) 1870 (Costinescu, V.) <— cracă', crăcușor s.m. (dim.) 1871 (LM); crăcaț s.m. (dim.) 1825 (LB); cracată s.f. (dim.) 1870 (var. crâcuță, Costinescu, V.), var. (pos. infl. și de crenguță) crecuță cracă', încrăcănat adj. „crăcănat” 1877 (LM Glossariu) crăcănat, part, lui crăcăna', răscăcărătară s.f. „defect fizic constând în a avea picioarele crăcănate; deschizătură (dintre ramurile unui copac, dintre părțile desfăcute ale unui obiect); râs larg, prostesc” 1857 (Polizu, V.) <— răscăcăra = răscrăcăna', răscăneață s. (Mehed.) „om crăcănat” 1885 (H. IX, 62) <— răscăna = răscrăcăna', răscăcărd adj. (folc., Olt.) „crăcănat” 1885 (H. IV, 275) <— răscăcăra = răscrăcăna', răscraci s.m. (Ban.) „par cu crăci pe care se pun vasele de la stână după ce s-au spălat” 1931 (Chest. V, 61) <— răscrăci ° II <— răs- + craci, pl. lui crac DLR; răscrăcăna vb. „a se crăcăna; (NV Munt.) a se răsti” 1847 (var. part, răscăcănat, Pann, P. V. I) var. răscăcăra, răscrăcăra, (prin haplologie) răscăna, (Olt.) răscăia <— crăcăna, răscrăceală s.f. (abstr., NV Munt.) 1967 (Udrescu, Gl.) <— răscrăci', răscrăcZ vb. refl. (NV Munt.) „a se crăcăna; a râde zgomotos” 1967 (Udrescu, Gl.), var. (Ban.) răscăc\ crăci // var. răscăci < ser. raskaciti DLR, cuvânt neatestat în dicționarele consultate (echivalentul sârbesc este raskoraciti). Cf. caracatiță, crașcă. CRAC2 interj, care imită sunetul produs de un obiect când se crapă sau plesnește - „crac” 1840 (Poenaru-Aaron-Hill, V. I). Onomatopee, posibil din fr. crac (CADE, DEX). Fam.: crăcăZ vb. „a trosni” 1862 (Pontbriant, D.). CRAC4 vb. (industr.) „a descompune o substanță organică, supunând-o la temperaturi și presiuni înalte - craquer” 1958 (în forma cracare, DLRM). Fr. craquer < engl. crack „a crăpa, a plesni, a sparge”. Forma cracare poate reprezenta și adaptarea engl. cracking și a ff. craquage. Fam.: cracaj s.n. (abstr.) 1958 (DLRM) < fr. craquage. CRAC4UER s.n. „varietate de salam semiafumat, preparat din came de vită, de porc și din slănină - sorte de saucisson demi-fume â base de viande de porc ou de bceuf’ 1958 (LTR2 IV, 111). Germ. Krakauer, propriu-zis „cracovian” < Krakau, numele german al Cracoviei. Cf. cracovian. CRACOVL4N, -Ă1 adj., s.m., s.f. „care aparține orașului polonez Cracovia; persoană care s-a născut sau care trăiește în acest oraș - cracovien” 1865 (Hasdeu, I. V., 156). CR/1DEL 305 CRAI* Top. Cracovia (latinizare a numelui pol. Krakow, derivat posesiv de la Krak, numele întemeietorului legendar al orașului). Fam.: cracovinc s.n. „dans polonez (numit și cracoviană)” 1953 (V. rom. VII) < pol. Krakowiak’, cracovkznă2 s.f. „dans polonez în doi timpi, vioi și ușor’ 1863 (Filimon, Ciocoii) < fi', cracovienne', cracavie s.f. „monedă poloneză care valora aproape 11 franci” 1913 (I. Brăescu, M.) <— top. Cracovia, tratat ca un subst. comun fem.; cracoviță s.f. (acc. nec„ probabil cuvânt paroxiton) „un fel de mantie țărănească” 1893 (Marian, Sa.) <— top. Krakow (= Cracovia) DA (probabil cu referire Ia locul unde se producea țesătura respectivă, ca în cazul multor alte denumiri de țesături, cf. damasc, olanda)’, crăcăurzncă s.f. „dans polonez (numit și cracoviană)” 1889 (var. cracău^ncă, Sevastos, N. 281), var. crăcauancă * crăcănau „cracovian” <— Cracau, vechiul nume românesc al Cracoviei. Cf. craczzuer. CR/4DEL s.n. (Trans., înv.) „pânză de bumbac rezistentă, țesută strâns, din care se confecționau saci de perne și haine femeiești - conții’’ 1803 (lorga, S. D. XII, 145), var. gr&del. Germ, austriac Grad(e)l. CR/1FLĂ s.f. (înv. Trans., Ban., Munt.) „gogoașă; perișoară - beignet; boulette de viande hachee” 1814 (var. crorfenă, Țichindeal, F.), var. crdfnă, cr^pfănă, cro^pănă. Germ, austriac Krapfen < v. germ, de sus krăpho „cârlig, gheară”. CRAGAIC/7ȚĂ s.f. (Munt., bot.) „nume de plantă, probabil coada-mielului (Verbascum phoeniceum) - nom de plante, probablement molene de Phenicie” 1884 (H. XII, 137). Et. nes., posibil *cărăgaică <— cărăgecr{= cărujea) °/7 Et. nec. DA. CRAH s.n. „dezastru financiar, venit pe neașteptate și urmat de falimente și scăderi la bursă - Krach” 1876 (Ghica, C. E. 304). Germ. Krach < krachen „a trosni, a plesni, a se rupe”, cu sensul financiar după engl. crash. Cuvântul s-a răspândit mai ales după căderea bursei de la Viena din 9 mai 1873. CRAI1 s.m. „(înv.) rege (cu referire mai ales la regii Poloniei și ai Ungariei; în folclor, atribuit și celor trei magi care s-au închinat lui Isus, după naștere); (înv., hapax Lex. Marș.) fisc; (p. ext.) căpetenie aleasă la diferite sărbători sau jocuri populare (de ex. vătaful călușarilor); (la jocul de cărți) rege, popă; haimana, bărbat ușuratic; (bot.) numele unei fiori de grădină - roi; roi-mage; fisc; chef elu â differentes fetes et jeux populaires; roi (au jeu de cartes); coureur de femmes, debauche; nom de fleur” 1457 (antrop., DERS; ca apelativ. 1582 PO). V.sl. krall „rege” (< germ. Karl, numele lui Carol cel Mare, devenind numele care desemnează suveranul; pentru modificarea de sens. cf. lat. Caesar, folosit și pentru a desemna funcția de împărat, de unde germ. Kaiscr, v.sl. caru „țar”). Cu sensul „popă, rege la jocul de cărți”, după germ. Konig, magh. kirâly. Fam.: craidon s.m. (înv.) „ștrengar, haimana, desfrânat” 1863 (Filimon, Ciocoii 63) <— crai 4- domn Diculescu. Originile, DA sau crai 4- don (Juan) DEX; craidonr/ș s.m. (dim., înv.) 1851 (Pann, Ș. I, 55), var. craidon^ <— craidon', craikzc s.n. (înv.) „comportare, viață de crai, desfrânare, libertinaj” 1839 (Vaillant. V.), var. crailic*, CRAI2 306 CR/1INĂ craiubirau s.m. (Trans., înv.) Judecător regesc” 1812 (var. craiobir^u, Șincai, Hr. II, 292) <— crai + birău „primar, judecător comunal”, după magh. kirâly biro; cralau s.m. (hapax Văcărescu, Ist. 256/14, în DA) „rege, domnitor” 1794, probabil tc. krah, forma substantivului kral „rege” când este precedat de un genitiv, sau <— crai + -lâu °; crăbireasă s.f. (Trans., înv.) „soție de craiubirău” 1900 (în forma dial. crăghire&să Mat. folk. 939) <— craiubirău', crăZ vb. (înv.) „a fi crai, a domni ca rege” c.1650 (Anon. Car.); crăiasă s.f. „(înv.) regină; mireasă; (la jocul de cărți) damă; (la pl.) iele, zâne” c.1650 (Anon. Car.); crăZe s.f. (înv.) „țară peste care domnește un crai, regat” 1582 (PO); crăieIZci s.m. (bot., reg.) „verigei (Orobanche caryophyllacea)” 1783 (Benko, 422), var. craihci, crălxci < ser. krajlic „crăișor, prinț”; crăiesc1 adj. „(înv.) privitor la crai, regesc; (despre pere) numele unei specii de calitate superioară” 1551-1553 (Ev. sl.-rom.); crăiesc2 s.m. (Mold.) „nume de pește, probabil crăieț” 1884 (H. XI, 504) *— crăiesc'-, crăieș s.m. (iht.) „boiștean” 1909 (Antipa, F. I., 190); crăiește adv. „regește; ștrengărește” 1825 (LB); crăiet s.n. (înv.) „ceată de ștrengari, de derbedei, de desfrânați” 1857 (Polizu, V.); crăieț s.m. „numele unor pești mici” 1885 (H. XVII, 150), var. (refăcută din pl.) crăiQte-, crăZme s.f. (înv.) „mulțime de crai; regat, domnie” 1812 (Șincai, Hr. I, 378); crăias adj. (înv.) „de crai, crăiesc” 1932 (An. Arh. Folk., I, 206); crăZre s.f. (înv.) „domnie, regat; demnitate de rege” c. 1593 (Doc. ist. rom. XI, 369) <— crăi; crăișoară s.f. „fată de crai, prințesă; mireasă” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M. 152) <— crăișor, crăișor s.m. „suveran al unui stat subordonat altuia, principe; fiu de rege, prinț; mire; haimana; (omit.) împărățel, sfredeluș, pitulice; (iht.) lostriță; nume de floare; specie de struguri” c.1667 (M. Costin, Ist. Cr. Ung. 287); crăZță s.f. „regină; prințesă; (Buc.) femeie de moravuri ușoare; regina albinelor, matcă; (rar, la jocul de cărți) damă; (bot.) nume a două specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-portocalii (Tagetes erecta și patula); specie de pere lunguiețe, verzi, fragede; varietate de struguri albi; diferite specii de ciuperci; (Olt., la pl. art.) dans popular românesc cu mișcări vioaie” 1590 (antrop., DIR B V, 460), var. crăxnță, (Munt.) crexță <— crai DA, CADE, SDLR, DEX sau împrumut slav, cf. slavon, bg. kralica „regină”, ser. kraljica „regină; o specie de pere” DA; crăiwț s.m. (dim.) c.1650 (Anon. Car.); vicecrai s.m. (înv.) „vicerege” 1812 (var. vițecr^i, Șincai, Hr.), var. (pop.) vițâșcr&i <— vice-' (< lat. neol. uice- „locțiitor de”, ablativul lui uicis „schimbare, ordine alternativă”) + crai, după lat. uicerex. CRAI2 s., în expr. crai-nou „lună nouă - nouvelle lune”, crai-vechi „lună plină - pleine lune” 1885 (H. 11,39). V.sl. kraj „margine, mal, capăt” (format pe radicalul vb. krojiti „a tăia, a separa”). Sensul rom., cu referire la marginea vizibilă a lunii G. Weigand, Jb. XIX-XX, 53, SDLR. Este posibil ca acest cuvânt să apară și în expr. nu e cap de - „nu este prea important” (Trans.), cf. nu e un cap(ăt) de țară DA. Cf. craină, crainic, croZ1. CR4IA, în expr. de-a ~ încălecata (în numele jocului de-a craia) „joc în care jucătorii care aruncă mingea stau călare pe umerii celorlalți - nom de jeu, ou ceux qui jettent le ballon se tiennnet â cheval sur Ies autres” 1885 (Ispirescu, J. 444). Probabil crai'0 // Et. nec. DA. CR4INA s.f. (înv.) „margine, regiune de graniță - marge, region frontaliere” c.1650 (Anon. Car.). CRAINIC1 307 CRAMEN Ser. krajina „graniță, margine" (< v.sl. krajt „margine, mal", format pe radicalul vb. krojiti „a tăia, a separa”). Fam.: eroina adv., în expr. a umbla ~ „a umbla fără rost” 1883 (var. ermm, Delavrancea, O. I, 22): pentru modul de formare, cf. a bate laturile; var. craun, posibil infl. de chiaun; creanga adv., în expr. a umbla - „a umbla fără rost” 1870 (Costinescu, V.), var. cr^nga <— crama, prin etim. pop. (confuzie cu creangă) SDLR. Cf. crai2, croinic1, crerznă, cro/1. CRAINIC1 s.m. „(înv., ist., NV Trans.) funcționar ales de districte dintre cneji, având ca atribuții executarea sentințelor judecătorești și strângerea impozitelor; (înv., ist.) funcționar inferior însărcinat să aducă la cunoștința publică diferite porunci, ordine ale unei autorități; (p. ext.) vestitor, mesager; (modern) persoană care transmite informații la un post de radio sau de televiziune; (reg.) hăitaș, gonaci (la vânătoare) - fonctionnaire public dans l’ancienne Transylvanie de nord-ouest; percepteur, receveur; heraut; speaker; traqueur” 1415 (top. CrainicQști DERS; ca apelativ, c.1650 Anon. Car.), var. grainiă. Ucr. krajnik „judecător, administrator, inspector” < kraj „margine, graniță, mal, regiune”. Var. grainic, prin etim. pop. după graf Fam.: crăin/ vb. (rar) „a striga în public, a vesti” 1872 (Alecsandri, L. 14) <~ crăinici; crainic/ vb. „a striga în public, a vesti” 1705 (Cantemir, l. I.), var. crainici. Cf. crai2, eroină. CR/1INIC2 s.n. (Olt., Ban., Hațeg) „mecanism de ridicat pietre și lemne grele; balanță (la moară) - grue, levier du moulin” 1895 (Liuba - lana, M. 128, 151), var. gmnic2, granic. Germ. Kranich, propriu-zis „cocor” < germ, medie Krane „cocor; macara” < kreejen „a croncăni”. CRAIOVE/1N adj., s.m. „(persoană) originară sau care locuiește în Craiova; care aparține Craiovei - (habitant) de Craiova” 1660 (T. doc. Dâmb. 321). Top. Craiova. Fam.: craiovroncă s.f. 1765 (Doc. Buc. 11, 233). CR/1MA s.f. „clădire la o vie, unde se tescuiesc strugurii, se prepară și se depozitează vinul; (p. ext.) local în care se consumă vin - cave â vin, oenotheque” 1541 (D. Bogdan, Gl.), var. hr^mă. Germ. Kram „prăvălie, dugheană” (inițial „prelată, coviltir”), posibil, în Trans., și prin ser. kram „cămară”, krama „colibă”, iar în Mold., prin ucr. sau pol. kram „prăvălie, șatră”. Fam.: eram1 s.n. (Trans.; mai ales în pl. cramuri) „clădirile din jurul casei, acareturi; (Apuseni) căsuța de lângă mină, în care dorm minerii și unde își țin uneltele” 1888 (Frâncu - Candrea, M. 41), var. cramă crambcr s.f. (Apuseni) „cameră în care se păstrează diverse obiecte de casă; colibă din vecinătatea staulului, în care se culcă ciobanul” < germ. Kram. CRAMEN (acc. nec.; hapax Mon. of., 3.05.1875, 2255), s„ în sintagma piele de cramen „piele de miel nou-născut, din specia oilor sure din Crimeea - peau d’agneau nouveau-ne des brebis grises de Crimee” 1875. Probabil crâmean „crimeean”, posibil eroare grafică 0II Et. nec. DA. CRAMPĂ1 308 CRANC CRAMPĂ1 s.f. „contracție dureroasă a unui mușchi - crampe” 1853 (Wertheimer, Descr. ape. 59), var. cramp s.n. Fr. crampe (< francic *krampa, cf. germ, medie de jos krampe, germ. Krampf). CRAMPĂ2 s.f. (Arad, Sălaj) „băutură alcoolică dulce - eau-de-vie sucree” 1931 (Bănuț, S. 108). Probabil scurtare din germ. Krambambuli (pronunțat și Krampampuli) „specie de rachiu tare, originară din Danzig” DA, probabil formațiune glumeață de la Krammet „ienupăr” Duden. CR^MPEN s.n. (Trans.) „ciocan mare și ascuțit, folosit la scosul pietrelor din pământ, târnăcop - pic” 1913 (var. Buc. crampăr, corn. Tomiac, în DA), var. crampăn, crampă3, (Apuseni) croampă s.f. Germ, austriac Krampen. Fam.: crâmpei2 s.n. „ciocan, baros” 1896 (Gheție, R. M.) <— crampă3 (= crampen) sau <— crampen, cu substit. finalei. CRAMPON s.n. „piron de oțel cu secțiune pătrată, cu care se fixează pe traverse șinele de cale ferată; bucată mică de cauciuc, material plastic sau metal care se aplică pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea; rădăcină a unei plante agățătoare prin care aceasta se prinde de copaci sau de pereți - crampon” 1905 (Alexi, W.). Fr. crampon, împrumut germanic, cf. v. saxon krampo, v. germ, de sus krampfo. Fam.: crampona vb. refl, „a se agăța (cu disperare) de cineva sau de ceva” 1905 (Alexi, W.) < fr. se cramponner, cramponaj s.n. „utilizare a crampoanelor; fixare cu crampoanele” 1978 (DN3) < fr. cramponnage, Cf. crabat. CR^MURĂ s.f. (Mold.) „hărmălaie, larmă - vacarme” 1915 (Șez. XVI, 43). V.sl. kramola „răscoală”, cf. și bg. kramola „ceartă, răscoală” (< v. bavarez karmala Miklosich, EWSS 131, Bemeker, SEW I, 573, BER II, 715) DA, CDER 2535 // Lat. carmula „revoltă” G. Pascu, „Archivum Romanicum” 6, 1922, 257 (de fapt, cuvânt germanic intrat în lat. med.). CRANAVET s. (Trans., înv.) „sămânță de brad - semence de sapin” 1814 (Calendariu 163). Et. nec. CRANC interj, care imită croncănitul ciorilor - interjection qui imite le cri des corneilles 1931 (CADE). Onomatopee, cf. cronc. Fam.: crancalau s.m. (Buc.) „cioară” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA); crancalâc s.n. (Mold.) „ștrengărie, petrecere” 1890 (Creangă, P. 312) <— crancău, prin substit. sufixului; crancau1 s.m. (Trans., Buc.) „corb; cioară; poreclă dată țiganilor; om fără căpătâi, vagabond; flăcău care umblă chiuind; (Mold., peior.) slujbaș care cheamă la strângerea impozitului, (Munt., peior.) funcționar cu grad mare” 1883 (Marian, Orn. II, 15), var. crâncau' <— crane CADE, cu sensul „vagabond” posibil infl. de expr. a umbla cranga CR4NCOR 309 CRANIU (= creanga) SDLR (sigur) // în fam. lui croncan DA; crăncăZ1 vb. „a croncăni, a cârâi” 1705 (var. crângă\\ Cantemir, I. I.), var. crăngă\x\ crăncăZ2 vb. „a umbla fără căpătâi, a vagabonda” 1931 (CADE) <— crancăux CADE; crăncăZt1 s.n. (abstr.) 1705 (Cantemir, I. I.), var. crângă\tx <— crâncăi', crăncănZ vb. „a croncăni” 1893 (DDRF), var. crâncăn\x. CR/1NCOR s.m. „poreclă dată unui om înalt - sobriquet donne â un homme de haute taille” 1896 (Rev. crit. lit. IV, 85). Et. nes., probabil <— grangur „persoană importantă, om bogat și mândru”0 // et. nec. DA. Fam.: crancadau s.m. (Mold.) „băiat care a crescut repede” 1911 (I. Cr. IV, 122), pentru finală, cf. măgădău „vlăjgan, bărbat înalt, cam prost”, puradău. CR/1NIȚĂ s.f. (rar) „șlep - chaland” 1939 (SDLR). Probabil <— hraniță (= hrainiță < hrai) „hardughie” SDLR (posibil) II Posibil și pol. krynica „cisternă” SDLR (dificil din punct de vedere semantic: de fapt, cuvântul polonez înseamnă „izvor, fântână”). CR/1NIU s.n. „ansamblul oaselor capului, care adăpostește creierul - crâne” 1825 (Vârnav, F. M. I, 75r), var. (înv.) cran, cr^nă s.f. Lat. neol. cranium (< gr. Kpai'iov), posibil și it. cranio. Var. cran, crană < ff. crâne. Fam.: acraniat adj., s.n. „subîncrengătură de animale primitive lipsite de craniu” 1962 (DER) < lat. savant Acraniata, engl. Acraniata', craniul adj. „care aparține jumătății superioare a organismului, părții în care se află capul; referitor la craniu” 1884 (Contemporanul IV, 741) < germ, kranial, ff. crâniak, cranian adj. „privitor la craniu” 1843 (Kretzulescu, A.) < ff. crânien', craniat s.n. „subîncrengătură de animale vertebrate care au craniu” 1978 (DN’) < lat. savant Craniata, engl. craniate', craniotog s.m. „specialist în craniologie” 1871 (LM) < ff. craniologue', craniologie adj. „referitor la craniologie” 1871 (LM) < fr. craniologique', craniologZe s.f. „parte a antropologiei și a osteologici care se ocupă cu studiul formei și al dimensiunilor craniului” 1839 (var. cronologie, Negruzzi, P. T. 229), var. (înv.) cranilogie < ff. craniologie, crânologie', craniometrie adj. „privitor la craniometrie” 1900 (Enc. rom. II) < ff. craniometrique', craniometrZe s.f. „parte a antropometriei care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor craniului și cu determinarea indicilor cranieni” 1871 (LM) < ff. craniometrie', craniometru s.n. „instrument asemănător unui compas, cu care se măsoară dimensiunile craniului” 1903 (TDRG1) < ff. craniometre', cranioscopZe s.f. „știință care vrea să determine, după aspectul craniului, funcțiile diferitelor părți ale creierului sau însușirile sufletești ale omului” 1871 (var. cranoscopie, Bolliac, S. II, 83) < ff. cranioscopie, crânoscopie', craniotom s.n. „instrument chirurgical folosit în craniotomie” 1871 (LM) < fr. craniotome', craniotomZe s.f. „tăietură chirugicală a craniului fătului mort înainte de naștere, care să permită extragerea acestuia” 1871 (LM) < ff. craniotomie', endocranian adj. „din interiorul cutiei craniene” 1978 (DN3) < ff. endocrânien', endocraniu s.n. „fața interioară a cutiei craniene” 1969 (var. endocr&nium, D. med.) < lat. savant endocranium (< endo- < gr. ei'Soi' „înăuntru” + cranium), fr. endocrâne', epicranian adj. „care înconjoară craniul” 1906 (Parhon, O. A. I, 168) < ff. epicrânien (< epicrâne „epicraniu”); epicraniu s.n. „totalitatea țesuturilor care acoperă craniul” 1871 (LM) < fr. epicrâne (< epi- < gr. em- „peste” + crâne)', exocranian adj. „care se află sau se produce în afara cavității craniene” 1969 (D. med.) < fr. exocrânien', extracranian adj. „care se află situată în afara cutiei craniene” 1969 (DZMV) < ff. extracrânien', CRANȚ1 310 CRAPUȘT.4TE hemicran/e s.f. „durere a unei jumătăți a capului, constituind unul dintre simptomele migrenei'’ 1870 (var. emicranie, Costinescu. V.) < fr. hemicrânie (< lat. hemicrania < gr. qpLicpauia „prunc” > „pruncul Isus” este neverosimilă. Cuvântul a pătruns din română în limbile învecinate (magh., ucr. dial., bg. dial., slovac de est; v.rus. atestă o formă Korocjunu, Korocunu „postul dinaintea Crăciunului”, care se poate explica prin analogie cu formele din vechiul fond slav, în care secvenței sud-slave kra- îi corespunde în slava de est koro- Berneker, SEW I, 604, Mihăilă, CSCA, 92) II Lat. calătid, -onem „chemare a poporului de către preoți, la începutul fiecărei luni” P. Papahagi, Conv. lit. XXXVII, 670-672, PEW 407 (cu sincopa primei vocale și pierderea lui -e sub infl. lui ajun), REW 1489; lat. incarnatio, -onem „întrupare” LB; lat. pop. crastlnum (< crastinum < cras „mâine”) „ziua de mâine, a doua zi” (prin opoziție cu ajun „ziua de dinainte”), cu finala modificată după ajun HEM I, 615; lat. Christl ieiuniiun „postul/ajunul lui Cristos” H. Schuchardt, Literaturblatt fur germanische und romanische Philologie, VII (1896) 154; sl. de sud kracun (< lat. creationem) Rosetti, ILR, 555-560; bg. kracun CDED II, 79; cuvânt de origine slavă, derivat de la sl. corn. *korciti „a păși” Vasmer, ESRJ II, 336. BER II, 726, ESSJ XI, 56-58. Fam.: chișcrăcuzn s.m.sg. (înv., Trans.) „prima zi a anului” (sens dat de Tamăs EW, care corectează sensul „sărbătoarea Crăciunului” dat de V. Bogrea, DR 1, 464) ante 1692 (ms. BAR 4151, f. 333, în DR 1, 464) < magh. kiskarâcsony „Crăciunul-mic” (< kis „mic” 4 karâcsony „Crăciun”), adaptat după Crăciun', Crăciunczzsă s.f. „soția lui Moș Crăciun” 1893-1896 (Fochi, D. E. 204); crăciun/ vb. (Munt.) „a ucide pe cineva prin tăiere (ca porcul de Crăciun); a viola” 1931 (Ciaușanu, Gl.); crăciun/ță s.f. „soția lui Moș Crăciun; CRĂGt/I 315 CRĂP/1 nume de floare” 1885 (antrop., Teodorescu, P. P.); Crăciunoaie s.f. „soția lui Moș Crăciun” 1893-1896 (Fochi, D.E. 204). CRĂGL/I s.m. (Ban.) „copil care, pierzând la jocul numit de-a pila, este silit să sară într-un picior - enfant oblige â sauter â cloche-pied, dans un jeu” 1885-1890 (H. XVIII, 172). Ser. kraguj „uliu”. Fam.: craga adv. „(sărit) într-un picior la jocul de-a pila” 1885 (H. XVIII, 172) <— crăguia. cu eliminarea finalei considerate sufix DA; crăgaia adv. „(sărit) într-un picior la jocul de-a pila” 1913 (com. Liuba, în DA). CRĂJNĂ vb. (hapax Șincai, Hr. III, 124) „a cârti, a murmura - grogner, bougonner” 1812. Probabil <— crâcni + scrâșni DA. CRĂMĂLU/ vb. refl. (Mold.) „a se agita, a se chinui, în încercarea de a lua o hotărâre; a se văita - s’agiter, se tourmenter (avant de prendre une decision)” 1893 (Șez. II, 225), var. (Ban.) cremălm. Et. nes., germ, grâmeln „a se amărî” DA sau <— screme ° II V.sl. kramola „răscoală”, cf. hărmălaie SDLR; posibil, var. expresivă de la cârmi CDER 2030. Fam.: crămăluială s.f. (Mold.) „necaz, supărare, îngrijorare” 1721 (lorga, S. D. XVI, 374). CRĂP/1 [ar. crip^re. mr. cripari. ir. crepk} vb. „a (se) desface în două în mod brusc, a spinteca; a (se) rupe parțial prin întindere, a plesni; a (se) deschide puțin; (despre animale) a muri în urma plesnirii pântecelui din cauza gazelor; (fig.) a muri; (livr., înv.) a striga - crever, (se) fendre, se crevasser; craquer, eclore; entr’ouvrir; crever, mourir; (livr., vieilli) crier”; (în expr.) a se - de ziuă / zorile „a se lumina de ziuă - poindre (en parlant du jour)” 1559-1560 (var. crep^. Cod. Brațul). Lat. crepăre „a scoate un zgomot (a trosni, a pocni, a scârțâi, a zomăi)”, de unde „a plesni, a se sparge cu zgomot”, sens atestat izolat în lat. și păstrat în limbile romanice, cf. dalm., it., sd., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 2313. Pentru sensul „a muri”, cf. fr. crever. it. crepare. Expresia (se) crapă de ziuă / zorile este comparabilă cu v.fr. l’aube crieve. bg. zorapukna. ngr. ecncaae o auycpLuos' DA. Sensul „a striga” este un latinism la Cantemir. Fam.: crăpat s.n. (abstr.) 1852 (Bălcescu, M. V.), var. crep?it’. crăpăcios adj. „care se crapă ușor; plin de crăpături” 1892 (Marian, Na. 35); crăpănos adj. (despre piele) „care se crapă ușor, aspru” 1915 (Gorovei, Cr. 58), probabil infl. de răpănos*. era pătară s.f. „deschizătură îngustă formată într-un obiect crăpat, fisură; mică deschizătură (între două obiecte); (Buc.) bădăran, mojic” 1582 (var. crepătură. PO) < lat. crepâtîira. cf. it., sd., v.fr., occ., cat., sp., ptg. REW 2314; crăpătur/că s.f (dim.) 1886 (Sbiera, Pov. 10) <— crăpătură’. crăpăturață s.f. (dim.) 1825 (var. crepăturuță. LB) <— crăpătură’, crăpăt/ vb. (despre zorii zilei) „a se ivi” 1872 (I. Slavici, Conv. lit. VI, 96) crăpăt (= crăpet); crăpacea s.m. „om care mănâncă lacom și mult” 1911 (I. Cr. IV, 305), reconstruit din crăpăcios, cf. căcâcea DA; crăpdniță s.f. (fam., Munt.) „mâncare” 1922 (Snoava II, 320); crapet s. sg. tantum „(în sintagma crepetul de zori) crăpatul zorilor; căldură mare, arșiță; (în forma Crapătu) dracul; (după negație) absolut nimic” 1872 (var. crăpet. Slavici, O. I, 11), var. (Olt.) crăpăt, crăpăt, crzpăt. crzpete < lat. crepitus „pocnitură, plesnitură” (abstr. al vb. crepăre)’. crăpuros adj. „găunos, crăpat” 1898 (Jb. V); crepeniță s.f. „parte a unui trunchi crăpat în lungime” 1938 (com. Ittu, în DA). Cf. crepitație, crevasă. CRĂSTEL 3 16 CRÂMPEI CRĂSTEL adv. (Trans., Bih.) „de-a curmezișul - â travers (de)” 1888 (var. crestuL Alexics, Magy. el.), var. cherestwl. Magh. keresztul Tamâs, EW, 280. Fam.: carastolă s.f. (Țara Moților) „bucată de lemn atârnată sub căruță, cu care se împiedică roțile de dindărăt” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.) <— crăstul Tamâs, EW, 280 sau rom. *cărăstâli < magh. keresztel Drăganu DR 1, 1920-1921, 129, DA. CRĂV/fl s.n. (Ban.) „alimente oferite în dar lăuzei - aliments offerts en don â une femme qui vient d’accoucher” 1885-1890 (H. XVIII, 145), var. cravai. Ser. kravalj, kravaj „turtă mică, colac, dar oferit lăuzei, dar de nuntă”, cuvânt slav comun, cf. ucr., rus. korovaj. Fam.: cravaice# s.f. (dim.; E Munt.) „covrig pe care copiii îl primesc la colindat” 1914 (Pamfile, Cr.) < bg. kravaj ce „covrig”. CRĂV/1 vb. refl. (Ban.) „a se așeza pe jos, încurcând trecerea - s’etendre de fa<;on â incommoder le passage des autres” 1931 (corn. N. lonescu, în DA). Et. nec. CRÂME/1N adj., s.m. (înv.) „(locuitor, originar) din Hanatul Crimeei - (habitant du) Khanat de Crimee” 1675 (M. Costin, L.), var. crimean. Top. Crâm „Crimeea” (< tc. Krim, tăt. Qinm, cf. și ucr. Krym). Fam.: crâmlean adj., s.m. „(locuitor, originar) din Hanatul Crimeei” înc. sec. XVIII (Anon. Brâncov. 324) < tc. krimli, încadrat în derivatele în -ean, Cf. cr#men. CRÂMPEI s.n. „bucată, fragment, capăt - morceau, fragment, bout” 1760-1770 (Meșt. doft., 847; atestarea 1614 DOR din TDRG1 se referă la n.pr. Crâmpu). Derivat din ^crâmp (cf. n.pr. Crâmpu și crâmb v. infra) < v. sl. *krppu „mic” (cf. slavon krppit, bg. krăp, pol. kr^py) sau dintr-un derivat slav al v. sl. *krppu DA, SDLR (reconstituie v.sl. *krppeli). Apropierea de v.sl. *krppii a fost făcută de CDED II, 80 (TDRG, CADE, DEX: cf. slav kropii) // în familia lui cruh „pietricică” (< slav kruchit „bucată”, ucr. krucha „piatră”, ser. kruh „colț de pâine”), de unde forma crânf „colț de pâine” cu infix nazal și modificarea finalei ca în praf, vy#/CDER 2604. Fam.: crâmb s.n. (Sălaj) „bucată (de pâine)” 1890 (Vaida, Săi.), var. crânf <— *crâmp < v.sl. *krppu\ forma Crâmpu atestată ca n.pr. în 1614; var. crânf infl. de cleanf (°) sau de crifoi (DA: „cf. pe de o parte crâmp- (în crânipof crâmpei), pe de altă parte cârfan, crifor) // <— cruh CDER 2604; crâmpei# vb. „a face crâmpeie” 1886 (part. crâmpeie, Vlahuță, Nuv. 75); crâmpei#? s.n. (dim.) 1882 (var. crampefaș, Ispirescu, L. 70); crâmpei1 s.n. „bucată mare dintr-o stofa, dintr-o pâine, dintr-un lemn rupt sau rămasă dintr-un lucru sfâșiat; căluș” 1870 (Costinescu, V.) crâmpei cu substit. sufixului sau <— *crâmpu cnîmpot s.m. (Trans., Ban., Mold.) „bucată, fragment, porțiune; interval de timp” 1880 (var. suspectă crâmpot, Burada, Dobr. 160), der. regresiv <— crâmpoți (*— ^crâmpăți <— *crâmp)0 (TDRG: raportat la crâmpoți) sau derivat pe teren slav, de la baza v.sl. *kr pit DA (probabil); crâmpot# vb. (rar, Buc.) „a crâmpoți” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA) <— crâmpot sau crâmpoți (= crâmpoți)', crâmpoțe#lă s.f. (abstr.) 1938 (DA) <— crâmpoți', crâmpot/ vb. „a rupe din ceva bucățele inegale, a tăia ceva în bucăți inegale” CRÂMP/ 317 CRÂNCEN 1834 (Manolachi Drăghici, I; datarea 1800, Budai-Deleanu, Ț„ din TDRG2 se referă la crâmpița, care este alt cuvânt, v. s.v. crâmpița), var. crămpoțx, crompoți, (suspect) crâmpotx <— ^crâmpăți <— ^crâmp ° (TDRG: din baza v.sl. *krppu, cf. crâmpot, crâmpei) sau <— crâmpot DA, DEX // element slav, cf. ceh. krumpati, kfupati, krupetk pol. chrupac, sloven krustati, cr. herstati, hrustati, din v.sl. hrțsti, hr^stuku „cartilagiu” CDED II, 80-81; crâmpoțitz/ră s.f. (abstr.) 1938 (DA) <— crâmpoți. Cf. crâmp/, crampiță1, crâmpoș/e. CRÂMP/ vb. refl. (Hațeg) „a se așeza pe vine, a se încorda pentru a ridica ceva; (despre câini) a ataca - se tenir â croupetons, ramasser ses forces pour lever quelque chose; (en parlant des chiens) attaquer” 1906 (Viciu, GL). Probabil v.sl. *krppțti sau *krgpiti (s^) „a se strânge, a se face mic*' (< *krppu, n. crâmpei), cf. slavon kropeti „a se strânge", sukrgpiti „a scurta” DA // în familia lui cruh, ca și crâmpei CDER 2604 (glosat „a face ghemotoc”). Cf. crâmpei, eram pită1. CR4MPIȚĂ1 s.f. (Trans., Ban., Buc.) „încurcătură la rost în firele cu care se urzește; piedică, obstacol; greșeală, defect; încurcătură, neînțelegere - emmelage; obstacle, difficulte; fante, vice; debat, malentendu, differend” 1818 (Budai-Deleanu, Lex. apud TDRG ), var. crâmpxță\ var. (Olt.) cr^mbiță, var. (Buc.) scr^mbițcr. Et. nes., posibil v.sl. *(su)krppica „ghemotoc” < *(su)kropeti „a se strânge” (cf. slavon kropeti ya. se strânge”, sukrppiti „a scurta”) DA (apropierea de v.sl. kropu, kropeti a fost făcută de CDED II, 80) // cf. crâmpei DEX; în familia lui cruh, ca și crâmpei CDER 2604. Fam.: crâmpița vb. (hapax Budai-Deleanu Ț. 254, part. fem. crâmpitMa) „a încurca” 1794-1821 <— crâmpiță0 // var. a lui crâmpoți TDRG2. Cf. crâmpei, crâmp/. CRAMPOȘ/E s.f. „soi de viță-de-vie autohton, cu struguri albi-verzui sau ruginii, cu boaba rotundă; vin făcut din acești struguri - variete de raisin” 1881 (Jipescu, Op. 53). Et. nes., probabil substantivat din [viță] crâmpoșie < ^crâmpoșiu < *crâmpos, înrudit cu crâmpei, crâmpoi etc. DA. Cf. crâmpei. CR/ÎNCEN adj. „îngrozitor, cumplit, crud, violent nemilos - terrible, cruel, atroce, acharne, impitoyable” 1825 (LB). Et. nes., probabil sl. corn, ^krptjenu, part. perf. pasiv al verbului *krptiti „a (se) răsuci”, cu sensul „a deveni dur, inflexibil; a fi crud, violent” atestat în ser. krutiti se, explicabil prin sensul adj. de bază ^kroiic v.sl. krptu „răsucit; nemilos”, prikrptu „inflexibil, sever”, rus krutoj „repede, brusc, abrupt, sever, aspru”, ser. krut „întors; rigid, dur, ferm, sever, crud, vehement”, sloven krot „aprig, violent”, kroto „foarte”, ceh kruty „tare, aprig”, pol. kr^ty, ucr. okrutnyj „monstru, crâncen”, ceh ukrutny „monstru, crâncen” (Berneker, SEW I, 627 presupune evoluția semantică „răsucit tare, strâns bine” > „solid, robust” > „repede, aprig”). Acest etimon presupune împrumutul dintr-o varietate sl. cu evoluția -tj- > -c-, care nu este specifică împrumuturilor v.sl. din română, unde -tj- apare ca -șt-, dar se întâlnește totuși în graiuri învecinate (bg. de nord-vest, ucr., slovac c, ser. c) °. Posibil și CR/ÎNCEȘ 318 CRÂNG v.sl. *krocina, cf. slavon krpcina „fiere, holeră; epilepsie (în expr. krocinoju oklosijenii)”, v. rus. krucina „fiere, bilă, mâhnire, mânie, dizgrație” (cu derivatul krucinjatisja „a se mânia”), rus. modem krucina Jale, mâhnire” CDED II 81 (apropierea de krocina se datorează lui Miklosich, SER, 27), cu sensul inițial „îngrozitor, înspăimântător”, reflectat în a se încrâncena „a încremeni de spaimă; a se îngrozi” TDRG1 (verbul fiind atestat anterior adjectivului, este posibil ca adjectivul să fie deverbativ °) // V.sl. *krocenyj (în familia lui *krocina), cf. rus. krucenyj „aprins, violent” P. Skok, Revue des Etudes Slaves, III, 1923, 67, DA, SDLR, CDER 2575, problematic deoarece rus. krucenyj „hitzig, heftig”, inclus de Bemeker, SEW I 625 în familia lui krocina, nu este confirmat de sursele lexicografice ruse consultate (inclusiv ESSJ); ar putea fi vorba de o confuzie cu part. vb. krutiti (< sl. com. *krotiti, n. supra). Fam.: crânced adj. „crud (despre fructe, alimente), necopt; (despre lemne) călâu, cam umed; amenințător; lipsit de omenie” 1838 (Pogor, H. 86) <— crâncen, contaminat cu rânced, vâlced „călâu, ușor umed (despre lemne)”, mârced „vâlced”; crâncena vb. refl, „a se încrâncena” 1683 (var. crâncinz, crânceni, Dosoftei, Par. 50v); crâncen/e s.f. (înv.) „cruzime, ferocitate” 1852 (Bălcescu, M. V. 313); încrâncena vb. refl., (rar) intranz. „a încremeni de spaimă; a se îngrozi; a se înverșuna” 1780-1801 (var. încrâncinz, Micu, D.), var. (rar) încrânceni, încrâncium, încrincinz. Cf. cratcă1. CR^NCEȘ s.m. (bot.) „călțunul-doamnei, cerențel - benoîte (Geum rivale, Geum urbanum)” 1906 (Panțu, Pl.). Et. nec. CRANC/ vb. (Trans.) „a (se) scânci, a plânge suspinând - geindre, pleurnicher” 1914 (Viciu, Col.). Contaminare între crâcni și scânci ° // Et. nec. DA. CRANCI0B s.m. (Ban., hapax H. XVIII, 72) „vierme metamorfozat care se găsește în lemn - sorte de ver” 1885. Et. nec. DA. CRÂNG s.n. „(înv.) ciclu, curs, circuit, (în expr. crângul cerului) bolta cerească, (rar) centru; (Mold.) situație, treabă, afacere, curs, traseu; (Buc.) arătătorul ceasului; (azi, curent) pădure tânără sau mică; (rar) lemne folosite pentru a repara un dig după o inundație; (Sălaj) codru de pâine; (Muscel) câmp nelucrat; (reg.) parte a morii de formă cilindrică, învârtită de roata cea mică - (vieilli) cycle, cours, centre; (Mold.) affaire, cours; (Buc.) aiguille de la montre; (usuel) bois jeune ou petit, taillis, buisson; (rare) morceaux de bois amasses pour reparer une digue; (Sălaj) morceau de pain; (Muscel) friche; lanterne du moulin” 1495 (top. DERS), var. (morărit) grâng. V.sl. krogii „cerc”, cu sensul „ciclu” prezent și în ser. krug (cf. dubletul rom. crug). Sensul „pădure mică” provine dintr-un sens „pădure în formă de cerc” (cf. magh. korong „pădure rotundă”, ser. krug „teren de formă rotundă”) DA, Mihăilă, ÎVS 101, sau „suprafață delimitată, bucată de pădure”, cf. ser. krug „spațiu, suprafață îngrădită, limitată” 0 (mai puțin probabilă explicația prin sinuozitățile râurilor în care se formează păduricile, propusă de CDER 2576, care compară cu crivinâ). CIt4SNICl 319 CRE Fam.: crâg s.n. (înv.) „curs” 1620 (Moxa, C.) < slavon krogii (cu pronunția m.bg.; DzA îl transcrie în forma crâg, însă ă și â nu erau distinse grafic în epoca lui Moxa); crâng^s adj. „cu crânguri” 1862 (Pontbriant, D.); crânguieț s.n. (dim.) 1892 (Ispirescu, L. 289); crânguș^r s.n. (dim.) 1848 (var. crângșor, I. Văcărescu, P. 12). Cf. crug. CR^SNIC1 s.m. (Trans., Buc.) „persoană însărcinată cu atribuții mărunte în oficierea slujbelor și cu îngrijirea unei biserici, paracliser - sacristain” 1739 (var. crainic, lorga, S. D. XIII, 105), var. carsnic1, crasnic\ crainic, cninic. V.sl., slavon krustmikii „cel ce urmează a se boteza, catehumen” < kriistu/kristu „cruce, Cristos” (< lat. Christus), krustiti „a boteza”, cf. și bg. krăstnik „naș”. Cf. cârstă, cârstată, cârstăne^să, cârstZtel, cârstav, cr^snic2, cristac, cristelniță. CR^SNIC2 s.n. (N Trans., Mold., Buc.) „plasă de pescuit (în formă de sac), legată la colțuri de capetele a două nuiele curbate și încrucișate și fixată de o prăjină lungă, cristac; (Ban.) plasă prinsă de doi pari, cu care se cară pleava de la arie - carrelet de peche; sorte de filet pour enlever la băile de l’aire” 1898 (Dame, T. 124), var. carsnic1, carstnic, carsnic, carstnic, crașnic. Probabil derivat pe teren slav de la krustii „cruce” (cf. bg. krăstnik „planta numită cruciuliță”, krasnik „colac ritual în formă de cruce”, krsnik „pecete”), cu sensul explicabil prin așezarea în cruce a nuielelor care susțin plasa. Aceeași evoluție semantică a unui derivat de la baza sl. kriist- se observă la cristac. Cf. c/zrstă, cârstată, cârstăne^să, cârstZtel, cârstav, crâsnic1, cristac, cristelniță. CRAȘC4 vb. (Mold., Trans.) „a scrâșni din dinți (de ciudă sau de mânie); (mai ales după negație) a nu crâcni, a tăcea; (Trans.; despre lemne când este ger) a scârțâi, a pocni, a crăpa; a tuna - grincer (des dents); eclater (en parlant du bois ou de la pierre); tonner” 1573-1578 (var. scârcca, Psalt. Sch. 378), var. (înv.) cârcca, cârșca, (Bistrița) C7z/5ca, crișca, scârcca, scărșca, scârșca, scrâșca, scrișca. Creație de la o bază onomatopeică, cf. ucr. chruscaty, chrustity „a scrâșni, a pocni din degete”, bg. chrăskam, chrustja, chrusna „a scrâșni, a roade”, ser. hrskati „a scârțâi, a trosni, a crănțăni”, kreati „a chiorăi; a zdrăngăni”, krckati „a scârțâi”. Fam.: crișcătară s.f. „scrâșnire” 1825 (LB) <— crișca (= crâșca); încrișc^ vb. „a scrâșni” 1825 (LB) <— crișca (= crâșca)’, scrașcrmie s.f. „amar, greutate, nevoie” 1840-1856 (Russo, S„ în DA) <— scrâșca (= crâșca)’, scrâșcr/t s.n. „scrâșnet (de roți)” 1903 (lorga, Săm. III, 323) scrâșca (= crâșca). Cf. scrâșnZ, cn/știe. CR4ȘTIE s.f. „strâmtorare, sărăcie - grande gene, besoin” 1909 (I. Cr. II). Probabil refăcut dintr-un pl. ^crâști ai unui ^crâșca crâșca „a scrâșni” ° (DA: „legătura etimologică cu crâșca nu e sigură”). CRE interj., strigăt cu care se mână caprele - cri pousse pour mener les chevres 1926 (Precup, Păst.), var. crea1. Formațiune spontană. CRE/l* 320 CREANGĂ CRE^1 vb. „a face, a realiza, în mod voluntar, un obiect (concret sau abstract) de un tip inexistent până atunci - creer” 1832 (Bojincă, A. I, 127). Fr. creer, lat. neol. creare (inițial „a produce, a rodi”, cauzativ de la rădăcina verbului crescere „a crește”). Fam.: atotcreatar adj., s.m. „(persoană) care a creat tot ce există; Dumnezeu” 1868 C. Stamati, P. 182), var. atoatecreator <— creator, creativ adj. „capabil de a crea, creator” 1875-1876 (Conta, O. F. 91) < fr. creatif', creativitate s.f. (abstr.) 1941 (D. Caracostea, RFR II, nr. 6) < ff. creativite', creatar, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care creează” 1829 (M. Bota, Versuri, 19) < fr. createur, creatrZce adj.f, s.f. (înv.) „creatoare” 1870 (Costinescu, V.), var. creatrxță < ff. creatrice, it. creatrice', creatară s.f. „ființă creată; (fig.) persoană promovată prin protecția cuiva” 1681 (Dosoftei, Molit. 12r) < lat. neol. creatura, ulterior și ff. creature, it. creatura, germ. Kreatur, creație s.f. „acțiunea de a crea și rezultatul ei; totalitatea ființelor și lucrurilor create de Dumnezeu” 1833 (Săulescu, Gram, rom. II, 3), var. creat iune < ff. creation, lat. neol. creatio, creationem', creaționZsm s.n. „teorie potrivit căreia sufletul fiecărui individ provine, prin creație nemijlocită, de la Dumnezeu” 1945 (D. filos.) < ff. creationisme', creaționZst, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al creaționismului” 1938 (M. enc. agr. II, 263) < ff. creationiste', increat adj., s.n. „(lucru) care există fără a fi fost creat” 1935 (Vianu, O. III, 300) <— creat, după fr. incree', necreat adj., s.n. „(lucru) care există fără a fi fost creat” 1867 (Bolintineanu, O. VI, 277) creat, după ff. incree', procrea vb. „a da naștere, a se reproduce” 1848 (Negulici, V.) < ff. procreer (împr. din lat. procreare)', procreatZv adj. (livr.) „care procreează” 1962 (Preda, R. 611) < fr. procreatif sau <— procrea', procreatar adj. „care procreează” 1856 (Baronzi, I. L. IV, 204) < ff. procreateur, procreație s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.), var. procreațiwne < fr. procreation (împr. din lat. procreatio, -onem)', pseudocreație s.f „creație falsă, lipsită de valoare” 1949 (Contemp., nr. 164, 9/1) <— pseudo- (< gr. i/xvdo-, ff. pseud(p)- „fals”) + creație', recrea1 vb. „a crea din nou, a reinventa” 1958 (DLRM) <— crea sau fr. recreer (< re- + creer)', recreație2 s.f. (rar) „recreare, reconstituire” 1870 (Costinescu, V.) < fr. recreation. Cf. recrea1, creai, crescendo, crește, concret, concrețiane, creștet, croasant, increment. CREAC interj., adesea repetată, imitând țipătul brotacului - onomatopee, souvent repetee, qui imite le cri de la rainette verte” 1914 (Pamfile, S. T. 26). Onomatopee, cf. bg. krjakam „a orăcăi”. CRE/4NĂ s.f, în sintagmele dă-l în creană!, lasă-l în crenel „dă-1 încolo! - qu’il aille au diable!” 1895 (Rev. crit. lit. III, 120). Et. nes., posibil craină „margine, regiune de graniță”, cf. a umbla craina „a umbla fără rost”; pentru evoluția semantică, cf. expresia ducă-se pe pustii ° // Et. nec. DA. CREANGA s.f. „ramură a unui arbore; (livr., înv.) ramură a unei familii; (în poezia pop. cu caracter mistic, prin analogie cu crâng) văzduh; o parte a plugului - branche, rameau; (livr., vieilli) branche d’une familie; (dans la poesie populaire) firmament; dent de la charrue” 1582 (pl. cre^ngure „brațe de sfeșnic”, PO), var. cr^ncă, cr^ngă (în Olt., și numele unui dans), creang s.n., cring s.n. „braț, corn”. CRE/1NȚĂ 321 CREASTĂ1 Bg. granka, grjanka, dim. lui grana „ramură” (termen sl. corn., cf. rus. granka „tufa”, ucr. hranok „ramură”, ser. grana „ramură” etc.), de unde cr(e)angă prin metateza sonorității, foarte probabil sub infl. sinonimului cracă. Pentru expresia a umbla creanga, craină. Var. creang, sg. refăcut din pl. crenguri sau crenge. Var. cring (LB) „braț, corn” probabil <— cringă (= creangă), cf. glosa din LB (pt. creangă de apă curătoare) „brachium, comu” 0 // var. a lui crâng DA. Fam.: crăngătară s.f. „desiș de crengi” 1764 (GCR II, 77); crângurea s.f. (dim.) 1885 (Teodorescu, P. P), var. crengurew, crânguror/să s.f. „varietate de struguri” 1885 (H. II, 243) <— ^crânguros = crenguros’, crengr/re s.f. „grămadă de crengi; denumire a unor piese ale carului; nume al unor flori de culoare albastră” 1885 (H. XI, 516); crengăroie s.f. (col.) 1949 (Contemp. 156, 7); crengăne s.f. (col.) 1949 (Contemp. 156, 7); crengas adj. „rămuros, stufos” 1704-1705 (var. crăngos, Cantemir, I. L); crenguz vb. (Mar., Buc.) „a tăia crengile unui copac doborât; a culege roadele unui pom” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 245); crengulZță s.f. (dim.) 1863 (Hasdeu, O. VI, 27); crengurot adj. „cu multe crengi” 1814 (Țichindeal, F. 165), var. crencurzt <— pl. crenguri (cf. creangure) sau creangă, după derivatele în -urat, crenguros adj. „rămuros, stufos” c.1650 (var. clenguros, Anon. Car.) <— pl. crenguri (cf. creangure) sau creangă, după rămuros', crengușor/ră s.f. (dim.) 1857 (Polizu, V.), var. crăncușoară, crăngușoară; crenguță s.f. (dim.) c. 1700 (var. crănguț s.n. Lex. Marș.), var. clengwță, crăncuță, crănguță; încrengătară s.f. „diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioară clasei; (înv.) mulțime de crengi” 1893 (Xenopol, I. R. I, 234), calc după fr. embranchement „ramificare a unui arbore: diviziune a regnului animai sau vegetal” < en- + branche „ramură” + -ment. CRE/1NȚĂ s.f. (jur., fin.) „dreptul de a cere o sumă oarecare de la cineva; titlul, documentul care stabilește acest drept, poliță - creance” 1844 (Kogălniceanu, scrisoare, în Propășirea, p. XIII). Fr. creance, inițial „încredere, credință” < v.fr. creant, part. prez, al vb. croire „a crede” < lat. credere „a crede”. Fam.: creanțier1 s.m. (rar) „creditor” 1862 (Protopopescu - Popescu, N. D.) < fr. creancier, creanțter' s.n. „registru în care sunt consemnate creanțele” 1958 (DLRM) <— creanță, după chitanțier, recreanță s.f. (jur.) „uzufruct al unui bun aflat în litigiu” 1966 (DN2) < fr. recreance. Cf. acredita, credenț, crcdențional, credit, crede, concrede, credo. CRE4STĂ1 [ar., mr.] s.f. „excrescență cărnoasă roșie și dințată de pe capul unor păsări; moțul de pene de pe capul unor păsări; (p. anal.) pieptănătură în formă de moț; parte ascuțită, colțuroasă a unor obiecte; muchie; creștetul, vârful unui munte, al unui copac etc. - crete; huppe; creneau, faîte, pignon” c.1650 (Anon. Car.). Lat. crista, panrom. REW 2330. Fam.: crer/stă2 s.f. „tăietură, scobitură a unor piese (la car etc.)” 1898 (Dame, T.) cresta, der. regresiv; cresta vb. „a face tăieturi pe o suprafață sau pe marginea unui obiect; a însemna printr-o tăietură; a face mici incizii pe marginea unui obiect astfel încât să semene cu o creastă de pasăre (să aibă o muchie dințată)” c.1650 (Anon. Car.) creastă TDRG, DA, CADE, DEX, cu sensul „a face o incizie, a însemna” infl. de v.sl. *krustiti „a face semnul crucii” (< krustu „cruce”, cf. cârstă, cârstitel, cârstelniță, crestată'), de unde „a face o incizie în formă de cruce” DA (cf. încresta' „a se închina, a-și face semnul CREAT/NĂ 322 CREDE crucii”, atestat la Dosoftei, încristi „a încondeia ouăle de Paște”, încreștat „încrucișat”) // rus., ucr. krestiti „a însemna cu cruci tăind sau zgâriind” SDLR; lat. castrare „a castra”, cf. abr. castrâ „a tăia tulpina principală a unui copac”, calabr. ncastra „canal de irigație” CDER 2561; creștere s.f. „incizie; formă colțuroasă a marginilor” 1901 (Mehedinți, G. F. 114); creștet, -ă2 adj., s.m., s.f. „cu creastă mare; în formă de creastă, dantelat sau cu colțuri pe margine; cocoș; (s.f.) rotiță de fier dințată care servește la mișcarea carului joagărului” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. cristatus) < lat. cristătus’, crestăteu (Trans.) s.n. „instrument pentru sfărâmarea urdei sau a cașului dospit la stână” 1915 (Păcală, M. R.) cresta^ crestăter adj., s.m. (înv.) „(cel) care însemnează pe răboj cât au muncit lucrătorii” 1600 (Doc. î. 138) <— cresta’, eres tătară s.f. „incizie, semn rămas după crestare; croială cu colți într-un material; podoabă făcută prin încrestare; sculptură în lemn” c. 1650 (Anon. Car.) <— cresta^ crestățea s.f. „plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule; salata-iepurelui; vătămătoare (Lactuca sagitata; Prenanthes purpurea)” 1825 (LB) <— crestată’, crestate!1 s.m. „plantă erbacee din familia leguminoaselor cu flori galbene-aurii, cu fructul în formă de păstaie, folosită cu scop terapeutic sau ca nutreț” 1649 (var. crestețd, Mardarie, L.) <— crestat’, crestate!2 s.n. „unealtă de olărit cu care se crestează oalele la gură” 1885 (H. XVII, 98) cresta’, crestăț/că s.f. (bot.) 1885 (H. X, 354) <— crestățea’, crestează s.f. (Munt.) „crestătură” 1885 (H. IV, 255) creastă, cu sensul după cresta ° (DA: <— cresta)’, crestez s.n. „instrument pentru sfărâmarea brânzei la stână” 1910 (Vîrcol, Vâlcea), probabil <— crestează ° II cresta DA; crest/ță s.f (dim.) 1870 (CDED I); crestes adj. „cu creste, crestat” 1837 (Negruzzi, P. T., 211); crestară (Mar.) s.f. „crestătură la vârtej” 1925 (T. Papahagi, M.), probabil <— crestătură cu haplologie și mutarea accentului 0 (DA: <— cresta)’, crestaș s.n. „gaura din inima carului; creasta leucii” 1895 (Dame, T.); încreste2 vb. „a inciza, în special cu scop ornamental, sau ca semn (pentru a-și aduce aminte)” 1825 (LB); încrestăteră s.f. „crestătură” 1866 (Alecsandri, P. P., 210) <— încresta. Dublet etim.: cristă. CREAT/NĂ s.f. „substanță proteică cu rol important în mecanismul contracției musculare - creatine” 1871 (LM). Fr. creatine, termen format de chimistul francez M. E. Chevreul în 1835 pe baza gr. Kpeas’, KpeaTos „came”. Fam.: creatinemz'e s.f. „prezență a creatinei în sânge; cantitate de creatină prezentă în sânge” 1978 (DN3) < fr. creatinemie (< creatine + (h)emie < gr. capa „sânge”); creatinznă s.f. „derivat al creatinei, care se găsește în sânge și în urină” 1959 (LTR2 V) < fr. creatinine’, creatinur/e s.f. „prezență a creatinei în urină; cantitate de creatină prezentă în urină” 1969 (D. med.) < fr. creatinurie (< creatine + -urie < gr. -ovpia < oupeîv „a urina”). Cf. creod#ntă, creoteg, creozflt. CRECINESC adj. (despre mere) „soi de mere cu fața galbenă și cu gust dulce aspru - sorte de pomme” 1899 (Șez. V, 42). Probabil, de la numele unui cultivator de mere de acest soi, Crăciun sau Crăciunescu, cf. crețesc Creții DA. CREDE [ar. credere, ir. cr^de\ vb. „a avea o opinie, a fi de părere; a fi convins de ceva, (spec.) a admite existența lui Dumnezeu; a accepta părerea cuiva; (înv., livr.) a CREDE 323 CREDE încredința ceva cuiva; (intranz.. cu prep. în) a fi sigur de cinstea, sinceritatea, valoarea cuiva - croire; se fier â, compter sur; confier” c.1500 (Psalt. Hur. 66r, 75r, 100v, 115r). Lat. credere, panrom. REW, 2307. Fam.: ceregeu s.n.sg. (Buc.) „Crezul” 1913 (com. Tomiac, în DA) <— credeu (pronunțare dialectală a lui credeți) + cere (contaminare) DA; credeu s.n. sg. (Trans., înv., livr.) „Crezul” 1648 (Fogarasi, Catehism, 13), var. cheredeu, chiridQti < magh. kredo (< lat. credo, pers. I sg. a vb. credere) Tamâs, EW 281 // <— cred + eu DA; credzbil adj. „care poate fi crezut, verosimil” 1868 (Barcianu, V.) < lat. neol. credibilis', credibilitate s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) < fr. credibilite’, credincer s.m. (înv.) „om de încredere (la Curtea domnească); sfetnic; slujbaș cu rang de mic boier care avea grija pivnițelor domnești și care gusta din mâncarea și băutura domnitorului (lua credința), asigurându-se că acestea nu erau otrăvite; fecior care servea la masă; (înv., Trans., Buc.) chezaș, ostatic” prima jum. a sec. XVII (var. credince^r, Neagoe, înv., apud Mihăilă, DLRV 315), var. credinfar credință', credincios, -oasă adj., s.m., s.f. „(persoană) demnă de încredere, pe care te poți bizui; (persoană) care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase; (persoană) care nu-și schimbă părerile, sentimentele; exact, întocmai” c. 1500 (Psalt. Hur., 14V, 83r, 981), var. credințos <— credință TDRG, CDDE 405, CADE, SDLR, CDER 2551, DEX; sensurile „(persoană) care nu-și schimbă părerile, sentimentele; exact, întocmai”, după fr. fidele, germ, treu DA II lat. pop. ^credentiosus (*— ^credentia) DA; credincioșze s.f. (înv. și reg.) „credință, devotament, fidelitate, cinste” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. comitas) <— credincios’, credincioșzre s.f. (hapax, Șincai, Hr. III, 5) „credință” 1812 <— credincios', credința vb. (înv.) „a adeveri, a întări; a da ceva în grija cuiva, a încredința; a creștina; (Trans.) a (se) logodi” 1683 (Dosoftei, V. S. ian. 23v), var. credinți <— credință', credznță s.f. „faptul de a crede în adevărul unui lucru, convingere; (spec.) convingere despre existența lui Dumnezeu, despre adevărul unui religii; (înv.) încredere (pe care o inspiră cineva); fidelitate, devotament; (reg.) logodnă” c. 1500 (Psalt. Hur. 22r) < lat. *credentia, cf. it., fr., sp., ptg. REW 2306; credințăreț adj. (hapax Dosoftei, V. S. nov. 165v) „credul, încrezător” 1682 <— credința: credo s.n. „crez” 1909 (Anghel - losif, S. I, 213) < lat. neol. credo, pers. I sg. a vb. credere „a crede”; credzzl adj. „care se încrede prea ușor” c.1832 (I. Golescu, Cond., 257v) < fr. credule (împr. din lat. credulus)', credulitate s.f. (abstr.) c.1832 (I. Golescu, Cond., 257v) < fr. credulite, lat. neol. credulitas, -atem', crez s.n. „totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, concepția despre viață a cuiva; (bis., art. Crezul) mărturisirea credinței față de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la creștini” 1839 (Heliade-Rădulescu, O. I, 424; forma credulul atestată în 1648 Fogarasi, Catehism, 13, probabil eroare de tipar, forma curentă din text fiind credeu, uzuală în Transilvania până târziu), substantivare a formei vechi de pers. I sg. ind. prez, a verbului crede, după lat. credo, ngr. mo-reucu TDRG, DA, SDLR sau crede, der. regresiv DEX, cf. văz, auz, pentru echivalarea lat., fr., it. credo (formate fără sufix); crezare s.f. (înv.) „credință”, (azi) în expr. a da ~ „a crede pe cineva pe cuvânt” 1814 (Pravila Donici, 12); crezămant s.n. (înv.) „încredere; înțelegere față de cineva sau de ceva; considerație, milă” 1796 (GCR II, 160); crezătar adj. (înv.) „care crede (ușor)” 1560 (Cod. Brațul); crezwtadj. (înv.) „încrezut; credincios” c.1500 (Psalt. Hur.); crezuțze s.f. (înv.) „încredere, credință” 1582 (PO) <— crezut', decredibiliza vb. „a face să-și piardă credibilitatea, a discredita” 2000 (în forma decredibilizwe. Revista „22”, 26 sept., p. 16, în DCR3) < fr. decredibiliser sau <— credibil’, descrede vb. refl. (înv., rar) „a nu mai avea încredere în cineva” 1834 (Buznea, F.) <— [în]crede, posibil după fr. decroire’, incredzzl adj. „care se convinge greu, care nu are CREDENȚ 324 CREDENȚ încredere” 1848 (Negulici, V.) < fr. incredule', incredulitate s.f. (abstr.) 1847 (Laurian, F. F. 90) < fr. incredulite', încrede vb. „(refl.) a pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a crede spusele cuiva; a avea o părere prea bună despre sine; (tranz., înv.) a încredința ceva cuiva; (înv., tranz.) a socoti pe cineva într-un anumit fel; (înv., tranz.) a atrage sau a converti la credința cea adevărată” 1581 (Coresi, Ev. 276); încredere s.f. „sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva; credință” 1818 (Man. înv.) <— încrede', încredincioșa vb. refl. (înv.) „a se încrede; a se convinge (de ceva)” 1673 (Dosoftei, Ps. 158), var. încredincioși <— credincios (după modelul lui învârtoșa, însănătoșa etc.); încredința vb. „(tranz.) a da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere; a împărtăși cuiva o taină; a confirma, a garanta cuiva ceva; (refl.) a se convinge de ceva; (înv.) a (se) converti (la credința creștinească); (Trans., după germ, betrauen) a da cuiva o însărcinare; (reg.) a (se) logodi” 1563-1583 (Cod. Vor. 103), var. încredinp credință', încredințat s.n. „logodnă” 1888 (Pop-Reteganul, Pov. IV, 73) <— încredința', încredințător adj. „convingător” 1862 (Pontbriant, D.) <— încredința', încredințeală s.f. (înv., abstr.) 1717-1723 (Cantemir, Hr.) <— încredința', încrezămant s.n. (înv.) „credință” 1682 (Dosoftei, V. S. dec. 212v) <— încrede', încrezător adj. „care are încredere”, (înv.) s.m. „garant, chezaș” 1787 (ȘA I, 132) <— încrede, cu sensul „garant” după germ. Glăubiger, încrezătură s.f. (înv.) „credință” 1563 (Coresi, L. 394) <— încrede', încrezut adj. „(înv., part.) încredințat cuiva, pe care te poți bizui, devotat, fidel; (azi) care are o idee foarte bună despre sine, îngâmfat” 1648 (N. Test.) <— încrede', necredere s.f. (rar) „lipsă de încredere” 1825 (LB) <— credere', necredincios, -oasă adj., s.m., s.f. „(înv.) care își calcă cuvântul dat, care nu se încrede (ușor) în ceva; (curent) infidel; care nu crede în religia dominantă sau care nu are nicio credință religioasă” 1551-1553 (Ev. sl.-rom. 63r) <— credincios', necredincioș/re s.f. (hapax Șincai Hr. II, 305) „faptul de a deveni necredincios” 1812 <— credincioșire', necredința vb. (înv.) „a fi necredincios (față de cineva)” 1688 (Biblia) <— credință, calc după gr. daefaîr, necredință s.f. „comportare necinstită, trădare; infidelitate; lipsă de credință religioasă, credință religioasă considerată greșită” 1560—1561 (Coresi, Tetr.), var. (înv.) necredință, nicridmță <— credință', necredul adj. „incredul” 1846 (Negulici, E. II, 290) <— credul, după fr. incredule', necredulitate s.f. (abstr.) 1846 (Negulici, E. II, 112, 235, 291) necredul, după fr. incredulite', necrezare s.f. (înv.) „neîncredere” 1835 (Negruzzi, Tr. 7) <— crezare', necrezămant s.n. (înv.) „neîncredere” 1826 (Golescu, Pilde 125) <— crezământ', necrezut adj. (înv.) „greu de crezut, nemaipomenit, extraordinar; necredincios” 1567—1568 (Coresi, T. Ev. - Mol.)«— crezut, part, lui a crede', necrezuț/e s.f. (înv.) „lipsă de încredere, de credință” 1567—1568 (Coresi, T. Ev. - Mol.) <— crezuție', neîncredere s.f. „lipsă de încredere; îndoială, suspiciune” 1832 (Asachi, I.) <— încredere', neîncredințore s.f. „lipsă de convingere” 1705 (Cantemir, I. I.) <— încredințare', neîncrezător adj. „care nu crede ușor, incredul, suspicios” 1832 (Asachi, I.) <— încrezător, neîncrezut adj. „care nu e încrezut” 1879 (Eminescu, Trad. 98) <— încrezut', preacredincias adj. „evlavios, pios” 1823 (Bobb, DRLU), var. precredincios <— credincios’, pseudocred/nță s.f. „credință falsă” 1956 (SCȘ Iași, nr. 1, 56) <— pseudo- (< gr. fa udo-, fr. pseud(p)- „fals”) + credință', răscrede vb. (rar) „a crede tot ce spune cineva” 1886 (Sbiera, Pov.). Cf. acredita, concrede, creanță, credenț, credențional, credit. CREDENȚ s.n. (Trans., înv.) „bufet - buffet, dressoir” 1822 (scris credenție, Bobb DRLU). CREDENȚION/1L 325 CREDIT Germ. Kredenz(tisch) < it. credenza „măsuță pe care se aduceau alimentele la masa unui nobil”, cu sensul inițial „gustare prealabilă a alimentelor și a băuturilor pregătite pentru un nobil, pentru a se verifica dacă nu sunt otrăvite”, sens specializat al cuvântului credenza „credință, încredere” < lat. * credenț ia (< credens, part. prez, al vb. credere „a crede”). Posibil în unele regiuni și prin magh. kredenc Tamâs EW 280. Fam.: credențar s.m. (înv.) „fecior care servește la masă, sufragiu” 1825 (var. credinci&riu, LB), var. credinț^riu < magh. kredenciârius, germ. Kredenzer’, credență s.f. „măsuță așezată în altarul bisericii catolice, pe care stau vasele sfințite” 1870 (Costinescu, V.) < fr. credence, it. credenza', credineț s.n. (înv.) „bufet” 1769 (Arhiva rom. I), var. credinț < ser. kreden(a)c, inclus în seria derivatelor în -eț. Cf. crede, acredita, creanță, concrede, credențional, credit. CREDENȚION/1L s.n. (Trans., înv.) „document prin care un deputat (sinodal) certifica alegerea sa - document par lequel un depute (du synode) attestait son election” 1869 (Barițiu, C. HI). Lat. neol. (din Trans.) credenț ionalis „(scrisoare, document) de acreditare, confirmare” (< lat. med. credentia, refăcut pe baza formelor romanice - it. credenza, v. fr. creance - provenite din lat. *credentia < credens, part. prez, al vb. credere „a crede”). Cf. crede, credenț, acredita, creanță, concrede, credit. CREDIT s.n. „încredere de care se bucură cineva; (fin.) împrumut contractual făcut pe baza încrederii în solvabilitatea debitorului; (în opoziție cu debit) parte a unui cont în care se trec pe numele cuiva sumele pe care le are de primit - credit” 1779 (var. crtdet, Oxenstiem, C.), var. (înv.) credit. Fr. credit (< it.) DA, CADE, SDLR, CDER 2550, DEX, TDRG2, it. credita (împr. din lat. creditum „împrumut, datorie”, part, substantivat al vb. credere „a încredința, a da cu împrumut, a crede”) CDER 2550, TDRG2. Preluarea cuvântului fr. cu accentul paroxiton este explicabilă printr-o adaptare după lat. creditum. Var. credit se explică în Trans. prin germ. Kredit. Var. credet, prin românizare. Fam.: credetălu/ vb. (Trans., înv.) „a credita” 1837 (Nichifor, P. C.) < germ. kreditieren, cu echivalarea sufixului; credita vb. „a da un credit, a acorda încredere” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V., s.v. crediter) < fr. crediter’, creditarisZ vb. (Bas., înv.) „a credita” 1818 (Act. Bas., 55) < fr. crediter, încadrat în clasa verbelor în -arisi’, creditZv, -ă adj., s.f. (înv.) „(document, scrisoare) de acreditare (a unui ambasador); (scrisoare) de credit, creanță” 1830 (AR, 431) < germ. Kreditiv Ursu, ÎL III, 160 // germ. Akkreditiv DA; ereditar1, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană, instituție) care dă bani cu împrumut, care creditează; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont” 1792 (Eustatievici, I. 15), var. (înv.) crăditor < fr. crediteur, lat. neol. creditor, germ. Kreditor’, ereditar2 s.n. (înv.) „fel de stofă” 1750 (lorga, S. D. XII, 59) < germ. Kreditor DÎLR, posibil și magh. kreditor °; cocreditar s.m. (jur.) „creditor părtaș cu alții” 1897 (Hamangiu, C. C. 246), var. (înv.) cocreditare, concreditore < it. concreditore’, decredita vb. „a discredita; a face să se piardă un credit financiar” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. decrediter (probabil refacere a lui desaccrediter, după credit)’, discredit s.n. „micșorare sau pierdere a încrederii sau a influenței de care se bucură cineva sau ceva” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. (înv.) descradit < fr. discredit’, discredita vb. „a face să-și piardă încrederea sau influența de care se bucură cineva sau ceva” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. (înv.) descredifa < fr. discrediter. Cf. crede, acredita, creanță, concrede, credenț, credențional. CREEK 326 CREION CREEK (pronunțat cric) s.n. „curs de apă temporar (mai ales cu referire la deșerturile sărate din Australia și din America de Sud) - cours d’eau temporaire” 1978 (DN3). Engl. creek, inițial „mic golf de forma unei văi înguste, care se umple cu apă la maree”, cuvânt de origine nordică, cf. v. nord, kriki „colț, cotlon”. CREHC/I adj. (N Trans.) „amețit - etourdi” 1906 (Viciu. Gl.). Contaminare între cărăui (de unde *crău'i) și tehui °. Fam.: crehuzt adj. (N Trans.) „amețit” 1906 (Viciu, Gl.) vb. *crehm crehui. CREIER [ar. crier, mr. crid, criid, criid „minte, judecată, gând, memorie”] s.m. „partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, situată în cutia craniană, care reprezintă sediul gândirii și al conștiinței umane; (fig.) minte, judecată; (în expr. creierii munților, codrilor) partea cea mai înaltă, cea mai ascunsă; (Bih.) partea groasă a butucului roții, în care se înțepenesc spițele - cerveau, cervelle; (fig.) raison, esprit; ciine (de montagne); moyeu”, s.n. (fig.) „persoană care organizează o acțiune, persoană valoroasă prin inteligență - cerveau (en parlant des personnes), chef’ 1581 (var. crier, Coresi, Ev. 277/32), var. (Mar.) clei4, clii s.m. pl. tantum, (Oaș) clzeri s.m. pl. tantum, (Trans.) cr(i)ei s.m. pl. tantum, creiere, cre(i)eri s.m. pl. tantum, erei, (Buc.) croiri s.m. pl. tantum, (Bih.) creri s.m. pl. tantum, (Ban.) criel, criili s.m. pl. tantum, (Buc.) criiri s.m. pl. tantum, greier2. Lat. '^crebrum (< cerebrum) L-A. Candrea, Romania 31, 306, PEW 413, DA, REW 1827, Philippide, OR II, 636, de unde *crieuru, cu -w- dispărut prin disimilare și evoluția diftongului -ie- la -ie- (diereză și mutarea accentului), ceea ce presupune că e latin accentuat s-a diftongat și după r, diftongul dispărând ulterior în celelalte cazuri °; alte explicații ale formei bisilabice sunt de asemenea problematice (crer > creier prin diereză, ca în greier și prooroc A. Graur, BL 3, 50; cerebrum > *creebrum CDED I, 63; ^crebrum (< cerebrum) > *creur > creier după greier SDLR). O altă posibilitate este lat. *crebellum (< cerebellum, diminutivul lui cerebrum) TDRG, CADE, DEX, de unde *creelu, cu inserarea unui -i- și mutarea accentului CDDE 406, problematic pentru că, în general, vocalele în hiat apărute prin căderea lui -b-/-u- se contrag (caballus > cal, niuem > nea). Este posibil să se fi moștenit ambele etimoane, cerebellum explicând direct varianta erei, iar alte forme cu -/ putând apărea prin contaminarea diverselor variante. în celelalte limbi romanice a fost continuată numai forma cerebellum. Fam.: mr. ăncriilat adj. „deștept” 1902 (Papahagi, M2), var. ancrielat', creierr/și s. m. pl. „creierul mic” 1886 (var. creerași, Barcianu, D.) *— pl. creieri, cu sensul anatomic după lat. savant cerebellum', creierișar s.n. (dim.) 1825 (var. crerișari s.m.pl. LB), var. crierișor, creierzzș s.n. (anat.) „creierul mic”; s.m., s.n. „creier mic” 1938 (DA), cu sensul anatomic după lat. savant cerebellum^ mr. criekzt adj. „deștept” 1900 (Papahagi, Gl. 38), var. criil&t, descreiera vb. (rar) „a face să acționeze sau a acționa fără nicio judecată” 1858 (Heliade-Rădulescu, Bibi. 162) <— descreierat, der. regresiv; descreien/t adj. „lipsit de judecată, de chibzuință; (rar) cu oasele capului deplasate” 1858 (Heliade- Rădulescu, Bibi. 139) <— des- + creier + -at, după fr. ecervele. Cf. cerebel, cerebral CREION s.n. „bețișor de grafit, închis de obicei într-un înveliș de lemn sau într-un tub de metal, folosit pentru a scrie sau pentru a desena; obiect în formă de bețișor preparat din substanțe cosmetice, folosit ca fard - crayon” 1830 (CR 152), var. (înv.) craicm. CREIȚ/1R 327 CREMATORIU Fr. crayon < craie „cretă” < lat. creta „cretă, argilă albă” (cu et. nesigură: din [terra] creta „pământ cernut, mărunțit” sau înrudit cu celticul *k~rîyat-, cf. de Vaan, EDLIL). Fam.: creiona vb. „a desena sau schița cu creionul” 1870 (Costinescu, V.) < fr. crayonner, creionaj s.n. „desen făcut cu creionul; creionare” 1917 (Arghezi, S. XLIV, 279) < fr. crayonnagc, creionaș s.n. (dim.) 1926 (Teodoreanu, M. 34); creion/st s.m. (rar) „desenator în creion” 1966 (DN2) < fr. crayonniste’, creion/stă s.f. (rar) 1982 (DOOM1) <— creionist', portereian s.n. „mic tub metalic, de material plastic etc. în care se introduce vârful unui creion pentru a-1 proteja” 1966 (DN2) < fr. porte-crayon. Cf. cretă, cretacic. CREIȚ/4R s.m. (înv. Trans., Buc.) „mică monedă de aramă, având la origine o cruce pe o față, care în Imperiul Austriac valora a suta parte dintr-un florin - ancienne monnaie d’airain, ayant â l’origine une croix imprimee, â la valeur d’un centieme de florin” 1594 (var. cherăiță s.f. Doc. I. 187), var. cheraiță s.f., crăițar, crățar, crețar, crițar, graiță s.f., greițar, grițar. Germ, austriac Kreuzer (< Kreuz „cruce” < lat. crux, crucem) DA, CADE, CDER 2554, intrat și prin mijlocirea magh. krajcăr TDRG, DA, SDLR, CDER 2554, DEX. Var. cherăiță, cherăiță, graiță <— *craiță < germ. Kreuzer, pătruns pe cale orală // Și pol. krajear, ser. krajeara TDRG, SDLR. Etimonul german a fost și calchiat în forma crucerx (s.v. cruce). Fam.: creițăraș s.m. (dim.) 1906 (var. grițăraș, Țiplea, P.P.), var. crăițăraș-, crițărel s.m. (dim.; bot.) i 890 (Familia XXVI, 21.01 / 2.02, p. 31). Cf. crace. CREM1 adj. „alb-gălbui, de culoarea untului - creme (couleur)” 1896 (Caragiale, Apr., 448). Fr. creme „smântână, cremă” (< lat. târziu crama, cuvânt de origine celtică, contaminat cu cresme < lat. chrisma „unguent, alifie” < gr. xpîopa < „a unge”), folosit și ca termen de culoare. Cf. cremă, cremșnit, creșt/’n, cr/jmă1, cr/stic, hristian. CREMALIERĂ s.f. „piesă mecanică de forma unei bare dințate, care angrenează o roată cilindrică dințată, servind la transformarea mișcării de rotație în mișcare de translație și invers - cremaillere” 1900 (Enc. rom. II). Fr. cremaillere < v.fr. cramail < lat. târzie cramacidus, cremaculus < cremasculus < gr. Kpepaarpp „instrument folosit pentru a suspenda ceva” < Kpepai/i'vuai „a atârna”. CREMATORIU s.n., adj. (rar, în expr. cuptor -) „clădirea sau cuptorul în care se ard gunoaiele sau cadavrele - crematoire” 1873 (LM, adj., subst., cu sensul general „care arde”; cu sensul actual, 1900 Caragiale, O. III, 814). Germ. Krematorium, fr. (faur) crematoire „(cuptor) de ardere”, crematorium, it. (forno) crematorio, creație savantă pe baza lat. cremăre „a arde”, modelul primului aparat de acest fel, imaginat de profesorul Ludovico Brunetti, fiind prezentat la expoziția de la Viena în 1873. Fam.: cremațiane s.f. „ardere, prefacere în cenușă (a gunoaielor, a cadavrelor)” 1873 (LM), var. cremație < fr. cremation, formal și după lat. crematio, -onem. CREMĂ 328 CREMȘNIT CREMĂ s.f. „preparat culinar de consistența unei paste, obținut în general din lapte, ouă și zahăr, cu diverse adaosuri (cafea, ciocolată, vanilie etc.); (fig.) partea cea mai bună sau mai prețuită din ceva; produs cosmetic sau medical, de uz extern, de consistența unei paste - creme” 1754 (lorga, S. D. XII, 67), var. crem1 s.n. Ngr. Kpepa (< it. crema < fr.), ulterior fr. creme (< lat. târziu crama, cuvânt de origine celtică, contaminat cu cresme < lat. chrisma „unguent, alifie” < gr. xpîcrpa < xpieu/ „a unge”). Fam.: cremometru s.n. „instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de smântână sau de alte grăsimi care se găsesc în lapte” 1900 (Enc. rom. II) < fr. cremometre\ crem^s adj. „cu aspect de cremă” 1904 (Enc. rom. III) < fr. cremeux. Cf. crem1, cremșnit, creștin, cr/jmă1, cr/stic, hristian. CREMENE s.f. „piatră tare, care, lovită cu amnarul, dă scântei -- silex” 1491 (antrop., Mihăilă, DLRV), var. creme, cremen s.n., cremenă, cremină, cremine. V.sl. kremy, genitiv kremene. Fam.: cremeni vb. (înv.) „a împietri, a înmărmuri, a rămâne nemișcat” 1581 (part. crememt, despre substantivul untunearec „în care nu te poți mișca” Coresi, Ev.), var. criminv, cremeiws adj. „de felul cremenii” 1806 (var. cremenios, Șincai, I. nat., în ȘA I, 661); cremin^r s.n. „pungă în care se ține cremenea” 1913 (Pamfile, C. Ț. 44) cremină, cremine (= cremene)', încremeneală s.f. (abstr.) 1881 (Jipescu, Op.) *— încremeni', încremeni vb. „a împietri, a înmărmuri, a rămâne nemișcat (datorită unei emoții puternice)” 1620 (Moxa, C.); încremenitor adj. „care (te) încremenește, amorțitor” 1862 (Pontbriant, D.) încremeni. CREMNIȚER s.m. (înv.) „monedă de aur bătută la Kremnitz - ducat de Kremnitz” 1822 (lorga, S. D. VIII, 91). Germ. Kremnitzer. CREM0NĂ s.f. „dispozitiv metalic folosit pentru închiderea unei ferestre sau a unei uși, construit din două vergele dispuse în prelungire și acționate cu ajutorul unui mâner - cremone” 1939 (var. cremen s.n., Enc. tehn. I). Fr. cremone, probabil derivat de la numele orașului italian Cremona, cf. numele italian al instrumentului, cremonese TLF. CREMOT/1RTAR s. sg. tantum (înv.) „materie ce se depune pe pereții butoiului în timpul fermentației vinului; materie pietroasă, acră la gust, care se pisează și se dă ca medicament, ca purgativ - creme de tartre” 1749 (var. cremafartaro, C. buc. 62r), var. crâmufartor, cremort^rtar, cremoi^rtaron, cremut^rtru. It. cremotartaro, lat. med. cremor tartari, din cremor „suc vâscos de plantă” și tartarum (târziu) „tartru, depozit în butoaiele de vin” (probabil din Tartarus „infern”, cf it. infernaccio „puț unde se depozitează deșeuri obținute prin presare” Nocentini, VLI). CREMȘNIT s.n. „prăjitură preparată din foi de aluat coapte între care se pune cremă de vanilie-millefeuille” 1936 (S. Marin, C. B.). Germ. Cremeschnitte < Creme „cremă” (< fr. creme) + Schnitte „felie”. Cf. cremă, crem1, creștin, cr/jmă1, cr/stic, hristk/n. CRENEL 329 CREOL CRENEL s.n. „fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc în partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului - creneau” 1839 (Negruzzi, O. II, 172). Fr. creneau (< v.fr. crenel < cren (= cran) „tăietură, incizie”, probabil dintr-o bază celtică), cu refacerea formei etimologice a sufixului -eau, sprijinită și de derivatele fr. creneler, crenele CADE, DA, CDER 2557, TDRG3 // Engl. crenel DEX. Fam.: crenat adj. (despre frunze) „cu marginile dințate” 1879-1883 (Brandza, FL) < fr. crene, part, lui crener „a inciza”; crenela vb. „a face creneluri într-un zid” 1882 (part. crenelat, Macedonski, O. III, 188) < fr. creneler, part, crenele. CRENO- el. de comp, „referitor la izvoare - creno-”. Fr. creno-, gr. Kprfup „izvor”. Cf. crenobiont, crenologZe. CRENOBIONT s.n., s.m. „organism care trăiește în apa izvoarelor - crenobionte” 1980 (D. bot. poligl.). Fr. crenobionte (< creno- < gr. Kppi/T] „izvor” + -bionte < gr. ^Ltop part. prez, al vb. Ploui/ „a trăi” < fto^ „viață”). Cf. creno-, biologZe. CRENOLOG/E s.f. „studiu al apelor minerale terapeutice - crenologie” 1969 (D. med.). Fr. crenologie (< creno- < gr. Kppuri „izvor” + -logie). Cf. creno-. CRENVURST s.m. (mai ales la pl.) „tip de câmăcior, obținut din came tocată fin - saucisse de Francfort” 1892 (Bacalbașa, S. A. II, 77), var. crznviști (pl.), crznvirșt, crznvurșt. Germ, austriac Krenwiirstchen sau Krenwurstel, propriu-zis „câmăcior cu hrean” < Kren „hrean” (probabil < sl. com. *chremi) + Wurstel / Wiirstchen, dim. lui Wurst „câmat”. Cf. hrean. CREODONTA s.f. „subordin fosil de mamifere primitive carnivore, cu dentiția puțin specializată, cu membrele masive, prevăzute cu gheare - creodonte” 1962 (DER). Fr. creodonte (< creo- < gr. Kpea$ „came” + 0806$, oSouro? „dinte”). Cf. creatZnă, creofag, creozot, odont(o)-, -odont, anodontă, heterodont, mastodont, odontalgZe, odontologZe, ortodonțZe, parodontoză. CREOF/iG adj. „care se hrănește cu carne - creophage” 1978 (DN3). Fr. creophage (< creo- < gr. Kp8a^ „came” + -phage < -^âyos < (/>ayeiu „a mânca”, aoristul vb. eadieii'). Fam.: creofagZe s.f. „deprindere de a se hrăni cu came” 1978 (DN3) < fr. creophagie. Cf. creatZnă, creodontă, creozot, -fag, sarcofag. CREOL, -A s.m., s.f. „persoană născută în regiunile tropicale ale Americii, descendentă din foștii coloniști europeni și populația afro-americană sau autohtonă; (înv.) persoană (albă sau de culoare) născută în colonii”, s.f., adj. „limbă mixtă, rezultată în urma CREOZOT 330 CREP/DĂ contactului dintre o populație colonizatoare (în general europeană) și una supusă (indigenă sau formată din sclavi importați) - creole” 1862 (Antonescu, D.). Fr. creole < sp. criollo < ptg. crioulo „negru născut în colonii”, inițial „servitor născut în casă” < cria id. < criar „a crește” < lat. creare. Cf. crea1, concret, concrețiane, crescendo, creștet, croasant, increment. CREOZOT s.n. (chim.) „lichid uleios, incolor și caustic, cu miros tare, extras prin distilare din gudronul de lemn, cu calități antiseptice, folosit pentru a împiedica putrefacția lemnului sau a cărnii - creosote” 1855 (Lucaci, M.), var. creuzot. Fr. creosote < germ. Kreosot, nume dat de descoperitorul substanței, chimistul C. F. Reichenbach, pe baza gr. Kpeas„carne” și cyurnjp „salvator”, acutei „a salva”. Fam.: creol/nă s.f. „soluție obținută dintr-un amestec de crezoli și hidrocarburi aromatice, hidroxid de sodiu și apă, folosită ca dezinfectant - creol ine” 1900 (Enc. rom. II) < fr. creoline, it. creolina, nume comercial creat de chimistul englez William Pearson (marcă înregistrată la Genova în 1888), pe baza it. cresolo, engl. cresol „crezol”; creozo ta vb. „a impregna lemnul cu creozot pentru a-i mări rezistența” 1943 (M. enc. agr. V, 543); crez#! s.m. „substanță chimică lichidă (metilfenol) obținută din gudroanele de lemn și de cărbune, folosită la prepararea bachelitei, ca antiseptic” 1900 (var. cresol, Enc. rom. II) < fr. cresol < cre[o]s[ote] + -ol. Cf. creat/nă, creofag, creodantă, soteriologZe. CREP1 s.n. „stofa de lână sau de mătase ondulată, foarte fină; bucată de asemenea stofa, de culoare neagră, purtată în semn de doliu; cauciuc natural, alb-gălbui și translucid, folosit pentru tălpi la încălțăminte - crepe” 1855 (Alecsandri, Pr. 86). Fr. crepe, substantivare a adj. v. fr. crespe „ondulat, încrețit” < lat. crispus. Fam.: crepdeșZn s.n. „crep” 1940 (var. crepdeșină s.f., Birou, Căraș 107) < fr. crepe ele Chine’, crepan s.n. „țesătură din fire răsucite în așa fel încât să se obțină încrețituri neregulate și bobițe în relief’ 1834 (Arh. Olt. V, 423) < fr. crepon (< crepe)', creponat adj. „asemănător cu creponul” 1937 (M. enc. agr. I, 180) <— crepon. Cf. cripeu, crispa. CREP2 s.n. (S Trans.) „scara de deasupra ieslei din care caii mănâncă fânul; jgheab din care se adapă vitele -- ratelier; abreuvoir” 1825 (LB). Săs. krap (= germ. Krippe). Fam.: creplă s.f. „crep2” 1906 (Viciu, GL), var. cre^plă, probabil dintr-un dim. în -/ al săs. krăp * (DA sugerează o contaminare cu iesle). Cf. creșă. CREPEN/ v. (Ban.) „a strânge, a prinde - serrer ” 1913 (corn. Coca, în DA). Et. nes., posibil cu sensul de bază „a întări” de la un adjectiv slav raportabil la v.sl. kreplnit „tare, puternic, țeapăn”, cf. ser. dial. krijepan (DA s.v. încrepenit). Fam.: încrepenZt adj. (Trans., Olt) „plin până la refuz” 1906 (Viciu, GL), part, unui verb neatestat încrepeni, infl. semantic de crăpa (cf. sensul „plin de stă să crape”). CREP/DĂ s.f. „tip de sandale purtate de vechii greci și romani - crepide” 1874 (Odobescu, Pseudo-Kynegetikos 133). Fr. crepide, lat. neol. crepida (< gr. Kppm^. -idoC)- CREPIT4ȚIE 331 CRESTOMAȚ/E CREPIT/1ȚIE s.f. „(med.) zgomot patologic repetat, produs de ciocnirea a două oase fracturate, de frecarea aerului când pătrunde în plămânii bolnavi etc.; (rar) zgomot produs la aruncarea sării în foc - crepitation” 1862 (var. crepitațiune, Antonescu, D.). Fr. crepitation (< lat. târzie crepitătio,-dnis „zgomot sec” < crepităre, frecventativul verbului crepâre „a trosni, a pocni, a scârțâi”). Fam.: crepitant adj. „care produce zgomote scurte și repetate” 1871 (LM) < fr. crepitant, part. prez, al vb. crepiter (< lat. crepităre). Cf. crapă, crevasă. CREPS s.n. Joc cu zaruri (originar din Anglia) - creps” 1835 (Negruzzi, Tr. 7). Fr. creps (probabil < engl. crabs „cea mai proastă aruncare la un joc cu zaruri”). CREPC/SCUL s.n. (înv., s.m.) „perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul sau înainte de răsăritul soarelui - crepuscule” 1837 (var. crepusculă s.f., Heliade-Rădulescu, L. B. I), var. (rar) crepuscul. Lat. crepusculum, cu origine controversată (posibil format din crepuscus „întunecat” < *crepus „întuneric”, cf. gr. „întuneric”, după modelul lui dîluculum „zori de zi” < dîlucescere „a se lumina de ziuă” DELL). Var. crepuscul < fr. crepuscule. Fam.: crepuscular adj. „referitor la crepuscul; în declin” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. crepusculaire. CRESCENDO (pronunțat și: kre’Jendo) adv. (muz.) „crescând progresiv în intensitate - crescendo” 1846 (Wachmann, M. 24). It. crescendo, gerunziul vb. crescere „a crește”. Fam.: decrescendo (pronunțat și: dekre'Jendo) adv. (muz.) „scăzând treptat în intensitate” 1846 (Wachmann, M. 24), var. descresczndo < it. decrescendo, gerunziul vb. decrescere „a descrește”. Cf. crește, concret, concrețiane, crea1, creai, creștet, croasant, increment. CRESON s. (bot.) „plantă erbacee legumicolă din familia brasicaceelor, cu flori albe mici, consumată ca salată sau condiment, hreniță (Lepidium sativum) - cresson” 1906 (Panțu PL). Fr. cresson (cuvânt de origine germanică). CREST/1TĂ1 s.f. „colac mare din faină de grâu cu mai multe împletituri sau în formă de cruce, folosit la morți și sfeștanii - pain tresse, generalement en forme de croix, employe dans Ies rites funeraires” 1892 (Marian, î.). Bg. krăstat, -a „în formă de cruce” (< kărst „cruce” < v.sl. kristii „cruce; Hristos” < lat. Christus, gr. Xpiaro^, probabil prin intermediar germanic), apropiat prin etim. pop. de part, verbului cresta DA. Cf. carstă, cârstată, cârstăneasă, cârst/tei, cârstav, crasnic1, cristelniță, încresta1. CRESTOMAȚ/E s.f. „culegere de texte din diferiți autori reprezentativi pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară - chrestomatie” 1840 (var. crestomatxe, FM). CREȘĂ 332 CREȘTET Fr. chrestomathie (< gr. xPȚl ușă, pastionem > pășune). Păstrarea lui -t- s-a explicat prin infl. cuvântului Christus (Nandris, Phon., Sala, IELR, 34) sau prin pătrunderea cuvântului în limbă după încetarea acțiunii legii fonetice -sti- > -s- (CDDE 91). Grupul -sti-/-st- apărut ulterior a evoluat, într-adevăr, Ia -șt-, cf. așterne < *(a)stierne(re) < sternere, șterge < (e) st ier gere < extergere, șterc < *stiercu < stercus. Grupul -an- după palatale evoluează regulat la -in- (cf. ghindă < glanda, tăind < tâliândo) Densusianu, HLR II, 28. Absența palatalizării grupului -ti- în acest cuvânt este general romanică (REW 1888) și este explicată prin faptul că acest termen a rămas mereu în contact cu limba Bisericii (FEW s.v. christiănus). II V.sl. krustijanu, krustijaninu, christijanu, christijaninu CDED II, 81. Fam.: anticreștin adj. „care se opune creștinismului sau creștinilor; care este contrar preceptelor religiei creștine” 1870 (Costinescu, V.) anti1- + creștin, după fr. anti- chretien', anticreștinesc adj. „anticreștin” 1870 (Costinescu, V.) <— anti1- + creștinesc, după fr. anti-chretien', creștina [ar. criș tinere, mr. criștinari] vb. „a (se) face creștin, a (se) boteza în religia creștină” 1620 (Moxa, C. 185), var. creștine, creștinaș s.m. (dim., rar) 1906 (Graiul I, 130); creștinătate [ar. criștinăt^te, mr. criștinăt^ti] s.f. „totalitatea țărilor sau a popoarelor creștine; comunitate de creștini; (înv.) religia sau credința creștină; purtare creștinească” 1560 (Coresi, Catehism, 102) < lat. christiânitas. -ătem TDRG, CDDE 410, Pascu, Sufixele, 19, DA, DDA, DDM (în favoarea moștenirii din latină pledează faptul că sensul colectiv al sufixului nu este uzual în cuvinte derivate în română, V. Popovici apud Sala, IELR, 128-129) sau <- creștin Al. Graur, BL 2, 1934, 18-19, SDLR, CDER 2563, DEX; creștinătară s.f. (hapax Dosoftei, V. S. oct. 90v) „creștinare” 1682 creștina:, creștinățZe s.f. (înv., hapax Dosoftei V. S. nov. 184r) „credința creștină” 1682 creștinat, part, lui creștina’, creștinesc [ar. criștinzscu, mr. criștints(c)] adj. „de creștin, privitor la creștinism; (fig.) uman, cum se cade, drept” 1560 (Coresi, Catehism, 101); creștinește [mr. criștine^ti] adv. „ca un creștin, în felul creștinilor; (fig.) cu umanitate, cu blândețe; pe înțelesul tuturor” 1567-1568 (Coresi, T. Ev. - Mol. 65) creștin sau creștinesc:, creștin/e s.f. (înv.) „credința creștină” 1686 (Dosoftei, V. S. mar. 45r); creștinZsm s.n. „religie la baza căreia se află cultul lui Isus Cristos, considerat fiul Iui Dumnezeu” 1805 (Crișan, LWLH, apud TDRG’) «— creștin, după lat. christianismus, fr. christianismc, ar. criștiname s.f. (col.) 1906 (Dalametra); ar. criștinipsZre vb. „a creștina” 1906 (Dalametra) <— criștin. după ngr. xpiariai'eva), aor. xPL- „cerc, inel” A. Philippide, V. rom. 16, 1910, 33; lat. *criceus < ^cricus, var. a lui circus „cerc” (cf. dubletul gr. KtpKo? / KpiKO? „cerc, inel”), cu forma metatezată specializată pentru a desemna buclele părului sub infl. lui crispus S. Pușcariu, DR 3, 1923, 843-844; el. de substrat, cf. alb. krece „frunză de conifere, ghimpe, ac”, krec „(despre smochine) cu pielița plesnită din loc în loc” Brâncuș, VA 137, Mihăilă, CSCA 93; el. de substrat din baza i.-e. *kerk-, *krek-, de la rad. i.-e. *ker-, *(s)ker- „a încovoia, întoarce, îndoi, strâmba”, cf. gr. tcpitco^, tciptco? „cerc, inel”, lat. circus „cerc”, circum „împrejur, în jurul”, circă, v.sl. su-kruciti „a (se) strânge, a (se) închirci”, sau din baza i.-e. *kert-, *kerM-, *krât- „a întoarce, a răsuci” a aceluiași rad. *(s)ker~, cf. lat. crătis „împletitură de nuiele, țarc, grătar”, alb. dial. qerthull „cerc, vârtelniță, depănătoare” etc. Russu, Etnogeneza, 299; lat. crispus „creț” LB, Hasdeu, CB I, 111, TDRG1 (probabil), SDLR (cf. lat. crispus)’, posibil ser. krecav (< *krefîcaviî) Byhan, Jb 5, 1898, 316, Densusianu. HLR L 366 (de fapt, cuvântul ser. e împr. din rom.); element slav din baza v.sl. krptu „răsucit”, krejati „a îndoi, a răsuci” CDED II, 82 (G. Weigand. BalkA II, 272, III, 107, presupune un sl. ^kretucu și compară ser., bg. krecav)’, probabil el. CREUZET 336 CREUZET slav înrudit cu cârcel, cf. sl. kruciti „a răsuci”, pol. kr^ty„cref, sloven kerc, ceh krc „cârcel, crampă” CDER 2564; de la un termen germanic însemnând „cerc”, cf. got. kraits, v. germ, de sus kreiz, probabil prin intermediul vb. (îri)creți < got. *kraitjan G. Giuglea, DR 2, 1921-1922, 393-395; posibil legat de gr. Kp€^t KpeKo? „meșă de păr pe frunte” G. Giuglea, DR 3, 1923, 625; lat. *creptus (crepitus) „plesnitură”, de unde „crăpătură în pământ, pe piele”, preluând sensul lui crispus „creț”, cu înlocuirea lui t prin ț sub infl. pl. *crepti și a verbului derivat *increptîre G. Giuglea, Langue et litterature II, 1943, 20-66; probabil germ, kraus „creț” (săs. krous), cf., pt. -s- > -t-, bruncrut < Brunnenkresse M. Gaster, ZRPh III, 1879,469, IV, 467. Fam.: crățan s.n. (Ban.) „partea dinapoi a unui șorț compus din două bucăți simetrice” 1913 (Giuglea - Vâlsan, R. S.) *— crăț „șorț încrețit”, var. a lui crep, crețat adj. „cu multe încrețituri” 1861 (Barasch, B. 134); crețăctos adj. (înv., hapax T. Corbea, D., s.v. rugosus) „zbârcit” 1691-1697; crețeală s.f. (Trans., Ban.) „creț, cusătură împletită; (la pl.) zbârcituri, cute, încrețituri ale pielii” 1822 (Bobb, DRLU), var. creț&uă creți', crețesc adj. (în sintagma măr ~) „un soi de mere autohtone, cu gust acrișor, care se zbârcesc puțin după ce sunt culese” 1749 (C. buc. 140); creț/ vb. „a (se) face creț” 1822 (Bobb, DRLU); crețișoară s.f. „plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi- gălbui (Alchemilla vulgaris); bureți-de-conopidă (Isatis tinctoria); vindecea (Stachys officinalis)” 1825 (var. crețișor1 s.m., LB), var. crățișo^ră', crețișor1 adj. (dim.), s.n. „un fel de ață de bumbac” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. subcrispus)', crețit//ră s.f. „cută (la un material, la o haină), zbârcitură” c.1650 (Anon. Car.), var. (Trans.) crețătură *— creți', cretos adj. „foarte creț; cu foarte multe încrețituri” 1822 (Bobb, DRLU); crețul/u adj. (despre păr) „creț, buclat, ondulat” 1902 (Zamfirescu, R. 277); crețură s.f. (rar) „rid” 1832 (Bojincă, A. I, 135), sg. refăcut din pl. crețuri (de la creț s.n.); creț//șcă s.f. „plantă erbacee meliferă și medicinală din familia rozaceelor (Filipendula ulmaria)” 1898 (Dame, T. 188); descreți vb. „a netezi o țesătură, o haină încrețită; a descoase pliurile unei haine; a-și descrunta fruntea, a-și destinde chipul” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. displico), var. discrețx <— des- +[în]creți', descrețita adj. (rar) „care destinde, care redă liniștea, calmul” 1822 (Bobb, DRLU) <— descreți', descrețit//ră s.f. „parte a unui material din care s-au desfăcut, s-au netezit crețurile; destindere a trăsăturilor feței” 1857 (Polizu, V.) <— descreți', extra-creț s.n. (înv.) „ață de bumbac” 1875 (Mon. of. 2268); încreț s.n. „ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești” 1862 (Odobescu, O. II, 212) *— încreți (derivat regresiv); încrețeală s.f. „faptul de a încreți; (despre haine) crețuri, cusături încrețite” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. calamister) <— încreți', încreț/ vb. „a face părul creț, a ondula; (despre materiale, haine) a face crețuri; a (i se) strânge pielea astfel încât să formeze cute, zbârcituri; (fig.) a se înfiora” 1592-1604 (FL D. 168); încreț/t s.n. (abstr.) 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. cinisto) încreți’, încrețitor adj. „care încrețește” 1822 (Bobb, DRLU) <— încreți', încrețit//ră s.f. „partea încrețită a unui obiect, a unui material, cută, creț; cută pe piele, rid” c.1650 (Anon. Car.) <— încreți. CREUZET s.n. „vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură (porțelan, șamotă, grafit etc.), folosit pentru reacții chimice la temperaturi înalte; recipient făcut dintr-un material refractar, în care se adună produsele de topire obținute în procesul metalurgic - creuset” 1896 (var. grafică creuset, ȘDU1). Fr. creuset (< v.fr. croisuel, croisol „lampă”, cu substit. sufixului, infl. de creux „adânc, găunos, scobit” TLF). CREVASĂ 337 CRIC2 CREV/1SĂ s.f. „crăpătură de mari dimensiuni într-un ghețar; (fig.) crăpătură adâncă - crevasse” 1880 (Kogălniceanu, O. V/I, 414). Fr. crevasse (< crever „a crăpa” < lat. crepâre „a plesni cu zgomot”). Cf. crăpa, crepitație. CREVETE s.m. „mic crustaceu marin, apreciat pentru carnea lui - crevette” 1885-1886 (var. crevetă s.f., Kogălniceanu, O. V/III, 446). Fr. crevette (formă normando-picardă corespunzătore fr. chevrette, dim. de la chevre „capră” < lat. capra\ denumire la origine figurată, având în vedere faptul că crevetele se deplasează prin salturi). Cf. capră. CRI (adesea repetat) interj, care imită cântecul greierului - interj, qui imite le chant du grillon ou de la cigale 1906 (Sadoveanu, M. 188), var. gri-gri. Onomatopee. CRI/1NT adj. (livr.; despre culori) „țipător, strident - criant” 1975 (Adameșteanu, D. P. 307). Fr. criant, part. prez, al vb. crier „a țipa” < lat. *crîtăre < quirltâre „a striga după ajutor, a vocifera” (probabil < quins, -Itis „cetățean” de Vaan, EDL1L). Cf. crzdă. CRIB s.n. „construcție plasată în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimentează din apa respectivă - patte-d’oie” 1949 (LTR1). Engl. [water] crib, propriu-zis „iesle, loc îngrădit, mic șopron” 0 II Germ. Kribbe DEX (de fapt, acesta este un cuvânt olandez și nord-german, al cărui corespondent în germ, literară este Krippe). CR/BDĂ s.f. (Olt.) „nedreptate; (la jocuri) înșelătorie, păcăleală - injustice; tricherie, tromperie” 1922 (Conv. lit. LIV, 166), var. cmdă. Ser., bg. krivda „nedreptate” (< kriv „strâmb”). Fam.: cribdas adj. „nedrept, care înșală” 1931 (CADE), var. crivdos. Cf. crivac1, crivaie, crivat1, crivală, cr/văț, crivei1, crivz, erzvină, scrivz. CRIBLZ7RĂ s.f. „piatră dură, spartă mărunt, folosită la lucrări de asfaltare - criblure” 1949 (LTR1). Fr. criblure < cribler „a cerne, a trece prin ciur” < lat. târziu criblăre < cnbrăre < cribrum „ciur”. Cf. ciur. CRIC1 s.n. „aparat portativ, folosit pentru ridicarea unor greutăți mari la mică înălțime prin împingere de jos în sus - cric” 1931 (CADE). Fr. cric (< germ, medie de sus kriec, folosit ca termen militar, cu finala probabil modificată după onomatopeea cric TLF). CRIC2 s.n. (Năs., hapax DA) „suman scurt și strâmt - sorte de sarrau paysan, court et etroit” 1938. Et. nec. CRIC4LĂ 338 CRIFL4N CRIC/4LĂ s.f. (Trans., Olt.) „un fel de tocană sau de omletă făcută cu slănină sau bucăți de came, ceapă, faină și oțet - sorte de ragout ou d’omelette” 1794-1821 (Budai- Deleanu, Ț. 283). Probabil <— cârcală, cărcală cărcăli (DA), cf. sensul dat de Costinescu, V. „mâncare gătită prost”. CR/CHET s.n. „joc sportiv între două echipe a câte 11 oameni care lovesc cu niște bastoane speciale mingea, încercând s-o introducă în poarta echipei adverse - cricket” 1898 (var. grafică cricket, Enc. rom. I, 45), var. (înv.) crichet. Engl. cricket (< fr. medie criquet „băț înfipt în pământ, servind de țintă la un joc cu bile”). Var. crichet < fr. cricket (< engL). CRIC/ vb. (Ban., Olt.) „a anunța; a da cuiva o însărcinare; a sfătui pe cineva cu insistență; a cădea de acord - annoncer; charger quelqu’un d’une mission; recommander avec insistence; tomber d’accord” 1887 (Todoran, GL). Ser. kricati „a striga, a certa, a aduce aminte”. CRICO/D adj. „în formă de inel - cricoîde” 1871 (LM). Fr. crico'ide (< gr. KpiKoe târfe < xpitcos' „cerc” + cida? „imagine, formă”). CR/DĂ1 s.f. (Trans., înv.) „faliment - faillite” 1807 (var. credă\ lorga, S. D. XIII, 329). Germ, austriac Krida < v. it., lat. med. crida „convocare a creditorilor” (= it. grida „strigare”), dintr-o formă nord-italiană a vb. lat. *crîtăre = quirltăre „a striga după ajutor, a vocifera”. Fam.: crida! adj. „referitor la faliment” 1833 (Cod. Țiv. 4). Cf. criant. CRIERG/E s.f. „acțiune a înghețului asupra solului și a rocilor de suprafață - cryergie” 1978 (DN3). Fr. cryergie (< cryo- < gr. Kpvo? „ger” + -ergie „acțiune”, format pe baza gr. epyois „acțiune, lucrare” și ei^pycLa „activitate, energie”). Cf. crio-. CR/GHEL s.n. (înv.) „pahar mare (cu toartă) de o jumătate de litru, în care se servește berea, halbă - cruche (de biere)” 1903 (var. crxgăl Jb. X, 184). Germ. Krilgel (< Krug „urcior”). CRIH/1LĂ s.f. „umezeală - humidite” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 463), var. cârhdă. Et. nes., posibil <— cârcală (> cârhală > prin metateză, crihală), atestat cu sensul „murdărie; lucru neisprăvit” și derivat din ser. krkala, care are și sensul „balegă” 0 // Et. nec. DA. CRIH/tN s.n. (Mold., NV Trans.) „bucată mare (de pâine, de mămăligă) - chanteau, quignon (de pain, de polenta)” 1906 (Viciu, GL), var. clifan, clihzn, crifan. Derivat augm. de la un împrumut din ucr. krycha „bucată, fărâmă” (înrudit cu slavon krucha „fărâmă, fragment”, kruchu „bucată, fărâmă”) DA, SDLR // V.sl. krucha CADE; <— cruh CDER 2604. CRIHANCĂ 339 CR/MĂ Fam.: clifz?c s.n. (Trans.) „crihan” 1906 (Viciu, Gl.) clifan (= crihan), cu substit. finalei; crifoi s.n. (Trans.) „bucată, felie mare (de pâine etc.)” 1906 (Viciu, Gl.) crifan (= crihan), cu substit. sufixului. Cf. crZșcă2, cruh, crușeț, crușZ, crwșin. CRIFL4NCA s.f. (Mold.) „rață sălbatică mare (Anas querquedula) - grand canard sauvage” 1929 (ȘDU6). Germ. Kriechente „lișiță” (< kriechen „a se târî” + Ente „rață”) ȘDU // crihan SDLR. CR/HINA s.f. (Trans.) „o specie de prune mici, rotunde, dulci, a căror pulpă nu se desprinde de pe sâmburi și care se coc timpuriu - sorte de prune” 1843 (var. ctihenă. Fuss), var. crichxnă. Săs. (pl.) krâxsn, kreixcn (= germ. Krieche). Fam.: crZhin s.m. „soi de prun (Prunus insititia)” 1843 (var. cr'xhen, Fuss), var. crxchin, crichvr, crivim/șă adj.f. (despre prune) „crihină” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) <— ^crihinașă (dim. lui crihină), prin hipercorectitudine Arvinte, RLRG, 163-166 // <— crivină DA. CRLL4C s.m. (Mold., înv.) „cruciat, cavaler din Ordinul Crucii - croise (chevalerie)” 1642-1647 (Ureche, L.), var. erijat. Pol. krzyzak < krzyz „cruce” TDRG, CADE, SDLR (< lat. crux, crucem prin intermediul unui dialect romanic din nordul Italiei, cu -k- intervocalic > -z- sau -z-, cf. emilian cruza, ven. croze, friul. croz) H Ucr. kryzak DA, DEX. Var. erijat (sec. XIX), infl. de cruciat. Cf. cârjă, cn/ce, cun/ț. CR/JMĂ1 s.f. (Mold., Buc., Ban.) „bucată de pânză nouă, ștergarul sau cămașa pe care nașii o duc la botez, în care se înfășoară copilul când e scos din cristelniță; giulgiu - lange (du bapteme); linceuil” 1681 (Dosoftei, Molit.), var. cr&jmcr, crxșmă2, cmjmă, crușmă. Ucr. kryzma id., slavon kriz^ma „miruire (la botez)” (< gr. xpiapa „miruire, ungere” < xpteii' „a unge”). Cf. cristelniță, cârstă, crem1, cremă, cremșnit, crZstic, creștZn. CRZLĂ s.f. (Olt., Munt., Mold., Trans.) „fiecare dintre cele două părți ale năvodului; ceată de oameni sau de copii; (spec.) ceată de hăitași; hăituială, goană (la vânat); (înv.) aripă a unei armate - aile du filet de peche; bande, troupe; troupe de rabatteurs, battue; (vieilli) aile d’une armee” 1703-1709 (N. Costin, C.), var. grxlă2. V.sl., bg., ser. krilo „aripă”. Fam.: criteș s.m. „ajutorul vătafului la pescuitul cu lotca” 1916 (Antipa, P.), var. chirii^ criluZ vb. „a lega una de alta cele două crile ale unui năvod” 1910 (Păsculescu, L. P. 176); încriluZ vb. „a lega una de alta cele două crile ale unui năvod” 1910 (Păsculescu, L. P. 176). CRZMĂ s.f. „infracțiune gravă; omor - crime” 1815 (var. crimen, ȘA II, 233). Fr. crime < lat. crimen „învinuire, acuzație, crimă”, derivat din rad. vb. cernere „a deosebi, a cerne”, probabil cu un sens inițial „decizie, judecată” (cf. expresia in crimen uocăre „a pune sub acuzare, a chema în judecată”). Var. crimen < lat. neol. crimen. CR/MBĂ 340 CRIN Fam.: criminal1, -ă adj., s.m., s.f. „nelegiuit, vinovat de crimă; care constituie o crimă; privitor la judecarea crimelor” 1736 (lorga, S. D., V, 152), var. cremeni, (rar) cremenar2 < lat. neol. criminalis, fi*. criminel', criminal2 s.n. (înv., pop.) „tribunal care judecă crimele; crimă; casă de corecție; închisoare” 1807 (ȘA I, 715) var. cremenii2 < fr. criminel (s.m.), germ. Kriminal[gericht, -gefângniss] „drept/închisoare criminal(ă)”; criminalic adj. (înv.) „criminal” 1833 (Asachi, I. II) criminalicesc sau adaptare a germ. kriminalisch', criminalicesc adj. (înv.) „criminal” 1814 (Pravila Donici) < fr. criminel, lat. neol. criminalis, inclus în seria adj. în -icesc\ criminahcește adv. (înv.) „ca un criminal” 1814 (Pravila Donici) <— criminalicesc', criminalian s.n. (înv.) „tribunal care judecă crimele” 1776 (var. cremenalion, Act. jud. 62), probabil lat. neol. criminalium (causarum) „de pricinile criminale”, prin grecizare TDRG1; criminalist1 s.m. Jurist specialist în dreptul penal” c.1832 (I. Golescu, Cond.), var. cremenal\st{ < fr. criminaliste', criminalist2 s.m. (înv., pop.) „criminal” 1916 (Pamfile, Văzd. 42), var. cremenalxst2 <— criminal1', criminalistică s.f. „știință care se ocupă cu examinarea probelor judiciare în vederea descoperirii infracțiunilor și a infractorilor” 1966 (DN2) < germ. Kriminalistik', criminalitate s.f. „totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu, într-o anumită perioadă” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. criminalite', criminaliza vb. „a preface un proces corecțional sau civil într-un proces penal” 1939 (SDLR) < fr. criminaliser sau <— criminal1', criminariu s.n. (înv. Buc., Mold.) „penitenciar” 1902 (var. creminari, Niculiță- Voronca, D.), var. creamănzr(iu), cremeni, cremen^riu, crimănw(iu), criminar < germ. Kriminal, cu echivalarea sufixului; criminogen adj. (rar) „care generează o crimă sau favorizează producerea ei” 1978 (DN3) < fr. criminogene', criminolag s.m. „specialist în criminologie” 1909 (V. rom. XIV) < fr. criminologue', criminologie adj. „de criminologie” 1945 (Pandrea, P. C. I, 21) <— criminologie sau fr. criminologique', criminologie s.f. „știință care studiază criminalitatea, cauzele ei și găsirea metodelor pentru prevenirea și combaterea ei” 1901 (Caragiale, O. I, 1309) < fr. criminologie', dezincrimina vb. „a abroga o incriminare” 1988 (DEX-S)<— incrimina, cf. engl. decriminalize', incrimina vb. „a acuza pe cineva de o crimă, a învinovăți” 1848 (Negulici, V.), var. încrimina < fr. incriminer, incriminație s.f. „incriminare” 1848 (Negulici, V.), var. (înv.) incriminațiwne < fr. incrimination. Cf. cerne, certa, cert, concert, decerna, decret, discerne, discret, discrimina, excrement, secret. CR/MBĂ s.f. (Mold.) „unealta ciobănească în care se tescuiește cașul din strecurătoare - pressoir â fromage” 1885 (H. XIII, 3). Et. nes., probabil deformare din crintă (DA: cf. crinta). CRIMINȚ/ vb. (Mold., hapax Șez. XXXII 106) „a se încrunta? (glosat „a se încreți”) - se froncer?” 1924. Et. nec. CRIN s.m. „plantă erbacee ornamentală, din familia liliaceelor, cu flori în formă de pâlnie și cu miros puternic (Lilium candidum); nume de flori asemănătoare cu Lilium candidum (Philadelphus coronarius, Larix sibirica, Iris germanica) - lis; noms de plantes similaires (seringat, meleze, flambe, iris)” 1561 (Coresi, Tetr. 11v), var. clin2, crâm „stânjenel - iris”. CR/NCĂ 341 CIUNTĂ V.sl. krinu TDRG, DA, SDLR, CDER 2574, sau bg., ser. krin (< gr. Kpu'oi') DA, SDLR, eventual m.gr. Kpii'ov Densusianu, HLR I, 357-358, CADE, SDLR, CDER, 2574. Fam.: crinărZe s.f. (Olt., col.) 1885 (H. V, 97); crinișd s.m. (dim.) 1927-1928 (DR V, 533); criniștfr s.m. (dim.) 1871 (LM); crinZu adj. (rar) „alb ca crinul” 1893 (DDRF); crin^s adj. „asemănător crinului” 1862 (Pontbriant, D.). Cf. crinoZd. CR/NCA s.f. (Ban.) „coș lunguieț din scoarță de tei, folosit pentru transportul porumbului sau ca leagăn pentru copii - panier (allonge, servant parfois de berceau)” c.1650 (Anon. Car.). Bg. krinka, dim. din krina (< v.sl. krina < lat. scrlninm „ladă, scrin” Bemeker, SEW I, 617, BER II, 13). DA, CADE presupun o formă ser. corespunzătoare bg. krinka, a cărei existență nu a fost confirmată de sursele consultate. Fam.: crincuță s.f. (dim.) c.1650 (Anon. Car.). Cf. crZntă, scrin, sicrZu. CRINIERA s.f. „creastă a unui coif, alcătuită din pene sau alte ornamente - criniere” 1870 (Costinescu, V.). Fr. criniere, propriu-zis „coamă” < crin „fir de păr; păr” < lat. crlnis. Cf. crinoIZnă. CRINOĂD s.n. (zool.) „clasă de echinoderme primitive cu corpul în formă de caliciu cu brațe, așezat pe un peduncul și fixat pe fundul mării, numite și crini-de-mare - crinoide” 1881 (Contemporanul I 138). Fr. crinoide (< gr. Kpu'ot' „crin” + -(0)616^ „cu aspect de...” < eîSo^ „formă, aspect”). Cf. crin. CRINOL/NĂ s.f. „fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijlocul sec. XIX - crinoline” 1855 (Negruzzi, P. T., 308). Fr. crinoline < it. crinolino „țesut din bumbac umplut cu păr din coamă sau din coadă de cal” < crino, crine „păr din coamă sau din coadă de cal” (< lat. crinis „păr”) + lino „in” (< lat. lînum). Cf. crinieră, in. CRINOVĂL s.n. „fibră sintetică obținută prin filare din policlorură de vinii, care, țesută sub formă de tricot și purtată direct pe corp, se încarcă cu sarcini electrice, producând un efect terapeutic - type de fibre synthetique” 1975 (DEX1). Denumire comercială. CR/NTĂ s.f. (Trans., Mold.) „vas în formă de albie folosit de ciobani pentru stoarcerea zerului din caș; masă folosită ca suport pentru tocarea cărnii; vas mare pentru spălatul rufelor; (Trans.) lemn cioplit în patru fețe așezat în marginea podului din față al morii - faisselle; etal, tranehoir; baquet â lessiver; poutre placee â l’avant du moulin” 1825 (LB), var. (Mold.) cruntă. CRIO- 342 CRIOLOG/E Ser. krinca, dim. din krina < v.sl. krina „vas de lemn; măsură de capacitate” (< lat. sctînium „ladă, scrin” Bemeker, SEW I, 617, BER II, 13) ° sau v.sl., bg. krinica „urcior, vas” (dim. din krina) CDED II, 83, DA, CDER 2577, DEX; pentru ambele etimoane, trebuie presupusă o formă *crintă, cu pl. ^crinți, de unde s-a reconstituit un sg. crintă (cf. N. Drăganu, DR 6, 1929-1930, 272) // Rus. krinka, krynka „borcan, chiup învelit în împletitură de mesteacăn” (< v.sl. krina) SDLR. Cf. crincă, scrin, sicriu. CRIO- el. de comp, „(referitor la) frig, îngheț - cryo-”. Fr. cryo-, gr. /(puc? „frig care îngheață, ger”. Cf. criergze, criobiologze (s.v. biologie), criocauter (Addenda s.v. cauter), criofz’I, criofztă, criogen, criolzt, criologze, c ritmică, crioscap, criostzzt, criotron, clondzr, cristal. CRIOF/L adj., s.m., s.f. „(animal sau plantă) care trăiește la temperaturi scăzute - cryophile” 1969 (D. med.). Fr. cryophile (< cryo- < gr. Kpuo9 „frig care îngheață, ger” + -phile < gr. -$1X09 „iubitor” < faXe'îv „a iubi” < 61X09 „prieten, drag, propriu”). Cf. crio-. CRIOF/TĂ s.f. „grup de plante format din alge, mușchi, ciuperci și bacterii adaptate la temperaturi joase - cryophyte” 1959 (LTR2 V). Fr. cryophyte (< cryo- < gr. xpuo? „frig care îngheață, ger” + -phyte < gr. (fruTov „plantă”). Cf. crio-. CRIOGEN adj. (despre soluții) „care produce frig, refrigerant - cryogene” 1974 (D. geomorf. 36). Fr. cryogene (< cryo- < gr. Kpuo9 „frig care îngheață, ger” + -gene „care produce...” < gr. yetnw „a genera, a da naștere”, cf. -ye^ „născut, produs”). Fam.: criogenie adj. „care produce scăderea temperaturii” 1957 (T. V. lonescu, E. 217) < fr. cryogenique\ criogenze s.f. „producere artificială a unor temperaturi foarte joase” 1964 (Băncilă, O. VI, 80) < fr. cryogenie. Cf. crio-, -gen2, geneză. CRIOL/T s.n. „fluorură naturală dublă, de sodiu și de aluminiu, întrebuințată în industrie la obținerea prin electroliză a aluminiului - cryolithe” 1894 (Antonescu, NDFR), var. criolxtâ s.f. Fr. cryolithe (< cryo- < gr. Kpuo9 „frig care îngheață, ger” + -lithe < gr. X1O09 „piatră”). Cf. crio-, -lit, lito-. CRIOLOG/E s.f. „ramură a fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor toarte joase și proprietățile corpurilor care se manifestă în apropiere de zero absolut - cryologie” 1959 (LTR2 V). Fr. cryologie (< cryo- < gr. Kpuo9 „frig care îngheață, ger” + -logic < gr. -Xoyia < -Xoyo9< Xeyeti' „a vorbi”). CRIONICĂ 343 CRIPEU Fam.: geocriologZe s.f. „ramură a geografiei fizice care studiază zonele de îngheț ale scoarței terestre” 1961 (LTR2 VIII) < fr. geocryologie (< geo- < gr. yeah < yfj „pământ” + cryologie). Cf. crio-, -logie, lagos, lexic. CRIONICĂ s.f. „parte a fizicii care studiază procedeele de obținere a temperaturilor foarte joase și proprietățile corpurilor care se manifestă în apropiere de zero absolut - cryologie” 1974 (Scânteia, 26 mai, p. 5, în DCR1). Engl. cryonics (< cryo- < gr. Kpvo$ „frig care îngheață, ger”, cu finala după electronics „electronică” < electron „electron”). Cf. crio-. CRIOSCOPZE s.f. „determinarea punctului de congelare a unei substanțe; determinarea greutății moleculare a unei substanțe pe baza scăderii temperaturii de solidificare a unui solvent în care aceasta este dizolvată - cryoscopie” 1909 (V. rom. XIV). Fr. cryoscopie (< cryo- < gr. Kpvo$ „frig care îngheață, ger” + -scopie < gr. -aKoma < -okottos' „care observă” < aKcrrrcir „a privi”). Fam.: crioscap s.n. „aparat pentru determinarea greutății moleculare a unei substanțe” 1940 (M. enc. agr. III, 484) < fr. cryoscope. Cf. crio-, -scop2, -scopZe, schepsis, scop1, sceptic, epZscop. CRIOST/1T s.n. „instalație pentru producerea sau menținerea unei temperaturi scăzute constante - cryostate” 1955 (LTR1 VI, 921). Fr. cryostat < engl. cryostat (cryo- < gr. Kpuos „frig care îngheață, ger” + -stat < gr. araro^, -ararris' „stabil, fix”, construit pe rad. ara- al vb. larăvai „a sta, a opri”). Cf. crio-, -stat4, static, stază, extaz. CRIOTR0N s.n. „dispozitiv cu funcție de comutator, format din două fire, unul aflat la o temperatură apropiată de zero absolut, cu proprietăți superconductoare, și celălalt înfășurat în jurul acestuia și controlându-i superconductivitatea cu ajutorul unui câmp magnetic - cryotron” 1959 (LTR2 V). Engl. cryotron (< cryo- < gr. Kpuoș „frig care îngheață, ger” + -tron, abstras din electron, finală caracteristică numelor de instrumente ce folosesc fizica atomică). Cf. crio-. CRIP/1LCĂ s.f. (Argeș) „scândură cu crestături, de mici dimensiuni, folosită ca opritoare a sulului de la războiul de țesut - frein (du metier â tisser)” 1898 (Dame, T. 136, 138). Bg. krepalka < krepja „a susține, a sprijini” (< v.sl. krepiti) SDLR, DEX, TDRG3 (DA: posibil derivat slav de la vb. krepiti). CRIPEU s.n. „meșă - faux-cheveux” 1895 (Zamfirescu, L. N. 37). Fr. (cheveux) crepes „(plete) încrețite” (part. perf. al vb. creper < lat. crispare „a încreți, a ondula” < crispus „creț”). Cf. crep1, crispa. CRIPSI0N 344 CRIPTOG/4M CRIPSION s.n. (înv.) „loc ascuns pentru bagaje dintr-o trăsură - coffre â bagages” 1817 (lorga, S. D. VIII, 55). Ngr. KpuifjLwt'a „ascunzătoare” (< v.gr. „ascundere” < KpuTTTei^ „a ascunde”). Cf. criptă, criptic, cripto-, kriptan. CR/PTĂ s.f. „loc subteran, ascuns, în care creștinii își îngropau mortii în vremea persecuțiilor, catacombă; construcție boltită sub o biserică, în care sunt depuse sicriele - crypte” 1804-1808 (Șincai, înv. 117). Lat. neol. crypta (< gr. Kpunrq < kputttop „ascuns, secret” < tcpuirTetu „a ascunde”), fr. crypte. Cf. cripstan, criptic, cripto-, kriptan. CR/PTIC adj. „ascuns, secret - cryptique” 1936 (D. Protopopescu, F. E.). Fr. cryptique (< gr. KpimnKos' „potrivit pentru ascundere” < KpuTTTfLi' „a ascunde”). Fam.: cripta vb. „(inform.) a codifica informația folosind un cod secret; a transmite un mesaj folosind un cod secret” 1972 (forma criptare, V. rom. XII) < fr. crypten decripta vb. „a descifra, a decodifica informația transmisă folosind un cod secret” 1966 (DN2) < fr. decrypter. Cf. cripstan, criptă, cripto-, kriptan. CRIPTO- el. de comp, „ascuns, tainic - crypto-”. Fr. crypto- < gr. icpunTOfy „ascuns” < KpunTfii' „a ascunde”. Cf. cripstan, criptă, criptic, criptocomun/st (s.v. comun), criptofită, criptogr/m, criptogenetic, criptografie, criptogramă, cripton/m, criptorhidfe, kriptan. CRIPTOF/TĂ s.f. „grup de plante erbacee care continuă să trăiască în timpul iernii datorită rădăcinilor adânc înfipte în pământ - cryptophyte” 1957 (LTR2 II, 518). Fr. cryptophyte (< crypto- < gr. KpuwTo^ „ascuns” < tcpunTcii' „a ascunde” -h -phyte < gr. urov „plantă”). Fam.: hemicriptofită adj.f, s.f. „(plantă perenă) la care mugurii de reînnoire apar în dreptul suprafeței solului sau sub stratul de frunze moarte sau de mușchi care acoperă pământul” 1957 (LTR2 II, 518) < fr. hemicryptophyte < hemi- < gr. qpt- „jumătate” 4- cryptophyte. Cf. cripto-, criptic, -fită. CR1PTOG/1M, -Ă adj., s.f. „(plantă) cu organe de reproducere ascunse (precum ciupercile, mușchii, ferigile, algele) - cryptogame” c. 1832 (I. Golescu, Cond. IIL 262v). Fr. cryptogame < lat. (pl.) Cryptogamia, nume dat de Cari von Linne, pe baza gr. KpuTTTos „ascuns” + ydpc% „nuntă, căsătorie”. Fam.: anticriptogamic adj., s.n. „(produs chimic) folosit împotriva bolilor provocate de ciuperci” 1936 (DS) < fr. anticryptogamique', criptogflmic adj. „privitor la criptogame” 1938 (DA) < ff. cryplogamique\ criptogam/e s.f. „faptul de a fi criptogam” 1870 (Costinescu, V.) < fr. cryptogamie. Cf. cripto-, criptic, -gam, ganiet, monogr/m, hierogamze, poligr/m. CRIPTOGENCTIC 345 CRISELEFANT/N CRIPTOGENETIC adj. „care are o cauză necunoscută - ciyptogenetique” 1962 (DER). Fr. cryptogenetique (< crypto- < gr. kpvttto^ „ascuns” + genetiqne < gr. yei/^nKo^ „generativ, producător” < yem'âi' „a produce, a genera”). Cf. cripto-, criptic, -gen2, geneză. CRIPTOGRAF/E s.f. „scriere secretă cu ajutorul unui cod - cryptographie” c. 1832 (I. Golescu, Cond. 262v). Fr. cryptographie (< crypto- < gr. KpuTTTOț' „ascuns, secret” + -graphie „scriere” < gr. -ypafaa < -ypâfas' < ypâfcin „a scrie”). Fam.: criptograf s.m. „persoană care știe să scrie cu semne secrete” 1871 (LM) < fr. cryptographe\ criptografia vb. „a scrie cu semne secrete” 1900 (Gr. Crețu, în Mardarie, L. 17) < fr. cryptographier, criptografic adj. „privitor la criptografie” c.1832 (I. Golescu, Cond. 262v) < fr. cryptographique. Cf. cripto-, criptic, grafre, criptogramă. CRIPTOGRAMĂ s.f. „document scris într-un cod secret - cryptogramme” 1877 (Columna), var. (înv.) criptogr^m s.n. Fr. cryptogramme (< crypto- < gr. KpviTTox „ascuns, secret” + -gramme < gr. ypăppa „literă, scris, scriere” < ypâ^etv „a scrie). Cf. cripto-, criptic, gramatică, gram, -gramă, criptografie. CRIPTON/M adj. „cu nume ascuns”, s.n. „pseudonim; lucrare semnată cu un pseudonim - cryptonyme” 1894 (Antonescu, NDFR). Fr. cryptonyme (< crypto- < gr. kpvtttox „ascuns, secret” + -onyme < gr. -oji/vpos' < dvopa „nume”). Cf. cripto-, criptic, antroponimZe, omonZm, paronZm, pseudonZm, sinonZm, toponZm. CRIPTORHID/E s.f. „anomalie congenitală caracterizată prin faptul că unul sau ambele testicule nu coboară până în scrot, ci rămân în cavitatea abdominală sau în canalul inghinal - cryptorchidie” 1937 (M. enc. agr. I). Fr. cryptorchidie (< crypto- < gr. KpuuTâț' „ascuns, secret” + opxiS' „testicul”, dim. opxiSioi'). Cf. cripto-, criptic, anorhidZe, orhidee. CRISAL/DĂ s.f. „larva omizilor, înainte de a deveni fluturi - chrysalide” 1828 (Pleșoianu, Cun. 54), var. (înv.) crizahdă. Fr. chrysalide, împr. din lat. chrysallis, -idiș < gr. xpuaaĂXis, -iSo^ < xpv&fc „aur”, prin aluzie la faptul că unele crisalide strălucesc precum aurul. Cf. criselefantZn, crisofenZnă, crisografZe, crisoidZnă, crisopraz, crizantemă, hrisav. CRISELEFANT/N adj. (despre statui) „executat din aur și din fildeș - chryselephantin” 1948 (var. chrysoelephantxn, Studii 1 nr. 2). Fr. chryselephantin (< gr. < XPv™? „aur” + eXe faurii'o$ „de fildeș” < cXc^ax, -avrox „fildeș”), rar și chrysoelephantin. Cf. crisalZdă, crisofenZnă, crisografZe, crisoidZnă, crisopraz, crizantemă, hrisov, elefant. CR/SNĂ 346 CRISTAC CR/SNĂ s.f. (Apuseni) „unealtă mică asemănătoare vătraiului, folosită în minerit - outil de mineur, semblable â l’attisoir” 1906 (Viciu, Gl.). Et. nes., posibil germ, kreisen „a învârti’' (săs. knson) DA. CRISOFEN/NĂ s.f. (chim.) „colorant galben pentru bumbac, lână și mătase - chrysophenine” 1949 (LTR1). Fr. chrysophenine, germ. Chrysophenin, termen format pe baza elementelor chryso- < gr. 47?^^ „aur”, -phen- „care conține fenol sau fenil” și -in(e), sufix specific numelor de substanțe. Cf. crisalidă, criselefantzn, crisograf/e, crisoid/nă, crisopnzz, crizantemă, hrisov, fenol. CRISOGRAF/E s.f. „arta de a scrie cu litere de aur - chrysographie” 1871 (LM). Fr. chrysographie, împr. din lat. chrysographia < gr. xPV(JOYPa(f>'ia < XP^^P^^ „persoană care scrie cu litere de aur” < XPV(J^ „aur” 4- -ypâtpo^ „care scrie” < ypd^eti' „a scrie”. Fam.: crisognzf s.m. „copist care scria manuscrise cu litere de aur” 1871 (LM) < fr. chrysographe. Cf. crisal/dă, criselefantzn, crisofen/nă, crisoid/nă, crisopnzz, crizantemă, hrisov, grafze. CRISOID/NĂ s.f. „colorant galben obținut din anilină și întrebuințat pentru piele, hârtie, iută, tapete, lacuri etc. - chrysoidine” 1930 (Minerva). Fr. chrysoidine (< germ. Chrysoidin < chryso- < gr. xpw^ „aur” + -id- „cu aspect de” < gr. < euSo^ „aspect, imagine” + -in, sufix specific numelor de substanțe; substanța a fost descoperită de chimistul Heinrich Caro în 1875). Cf. crisalidă, criselefantzn, crisofen/nă, crisograf/e, crisopnzz, crizantemă, hrisov. CRISOPR/1Z s.n. (min.) „piatră prețioasă, varietate de calcedonie de culoare verde - chrysoprase” 1871 (var. crisopras, LM), var. crizopr<\~. Fr. chrysoprase, împr. din lat. chrysoprasus < gr. XP1 '(JOTrpaaoy < xp1’0^ „aur” + Trpdcoi-' „praz”. Cf. crisal/dă, criselefantzn, crisofen/nă, crisograf/e, crisoid/nă, crizantemă, hrisov, praz. CRISP/4 vb. (despre mușchi, față, degete, fig., despre persoane) „a (se) contracta în mod involuntar, a (se) încleșta (din cauza unei tensiuni nervoase) - crisper” 1863 (Negruzzi, O. II, 446). Fr. crisper, inițial „a (se) încreți, ondula”, împr. din lat. crispare < crispus „creț”. Fam.: crispat adj. „contractat, încleștat; (fig.) care manifestă încordare nervoasă puternică” 1853-1854 (Baronzi, M.) < fr. crispez crispzzție s.f. (rar) „încleștare, contractare” 1845 (Bolliac, S. II, 44), var. (înv.) crispațiune < fr. crispation', decrispzzre s.f. „deconectare” 1977 (Contemp. 16 sept. p. 1, în DCR1 157), probabil după fr. decrispation. Cf. crep1, cripcu. CRIST/fC s.n. (Munt., Olt., Ban., Trans.) „unealtă de pescuit, cu o coadă lungă, confecționată dintr-o plasă întinsă între două lemne încovoiate, în formă de cruce, crâsnic2 - soite de filet de peche” 1868 (var. crâst^ci, I. lonescu, Agr. M.), var. (Hațeg, Olt.) eristici (cu pl. nou eristice). CRIST/4L 347 CRIST/1L Et. nes., probabil bg. krăstak „cruce, încrucișare”, ser. krstak, diminutive de la krăst/krst (v.sl. krustu/kristu) „cruce” DA. Var. cristaci, sg. refăcut de la pl. cristace (DA) sau de la un derivat pe teren slav în -ac (cf. bg. krăstac, krstac) °. Aceeași evoluție semantică a unui derivat de la baza sl. kriist- se observă la crasnic1. Fam.: cârstaș s.n. (Olt., Munt., Dobr.) „plasă de pescuit, cristac, crâsnic2” 1885 (H. II, 322), var. crâstaș, crestaș, (Mehed.) cristaș, (Olt.) scârțaș, probabil <— cristac sau cristaci cu substit. finalei °, sau ser. krstas, derivat de la krst „cruce” CADE, care însă nu este atestat cu sensul „plasă de pescuit”; var. scârțaș, infl. de scârț, scârțâi; cristei1 s.n. (Ban.) „cristac” 1938 (corn. Ittu, în DA) <— cristac, cu substit. sufixului. Cf. cârstă, cârstată, cârstăneasă, cârstZtel, cârstav, crasnic1’2, cristelniță. CRIST/1L s.n. „sticlă transparentă și incoloră, care refractă puternic lumina, întrebuințată pentru fabricarea lentilelor optice și a unor vase de lux; obiect fabricat din cristal; corp mineral solid, omogen, mărginit de fețe netede și regulate, așezate simetric; (înv., în expr. cristalul ochiului) cristalin - cristal” 1651-1680 (Milescu Spătarul, A. - O. 61v), var. cleștii, cleștar1, clistar, cliștar, creștal, cristar, cristial, criștai, criștal, criștar. Ngr. KpucrTaĂĂo^, KpuaTaĂĂo(u) (< v.gr. KpuaraXXo^ „apă înghețată; cristal (mineral)” < Kpuo? „frig, ger”), în Trans. lat. neol. crystallus, germ. Kristall. Cu sensuri științifice, și după fr. cristal. Var. criștal, creștal < magh. kristâl, în Mold. posibil și pol. krysztal', var. criștai < magh. kristăly (probabil < it. cristallo)', var. criștar < criștal, prin asimilare, sau < criștai, criștal, cu substit. finalei prin sufixul -ar, var. cleștar1, cliștar < creștal, criștal prin metateză sau < criștar, cu disimilare. Fam.: criptocristakn adj. (despre minerale și roci) „care este foarte fin cristalizat” 1937 (M. enc. agr. I) < fr. cryptocristallin (< crypto- < gr. rpuTTTC)^ „ascuns” < rpunTci^ „a ascunde” + cristallin)', cristalerZe s.f. „loc unde se fabrică sau se vând obiecte de cristal artificial; vase, obiecte de cristal” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 399) < fr. cristallerie', cristalZn adj. „limpede, curat, transparent; caracteristic cristalului, care este format din șisturi cristaline, care se prezintă sub formă de cristale”, s.n. „parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, așezată îndărătul irisului și care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distanțe” 1780-1790 (în expr. umoare cristalino, Amfilohie, G. F. 303r) < it. cristallino, fr. cristallin, posibil și lat. neol. crystallinus', cristalinitate s.f. (geol.) „grad de cristalizare a unei roci eruptive” 1930 (Minerva) < fr. cristalinite, germ. Kristalinităt0II <— cristalin DEX; cristalZt s.n. (chim.) „monocristal de dimensiuni mici, care intră în alcătuirea unui corp policristalin” 1949 (LTR1) < fr. cristallite, germ. Kristallit, cristaliza vb. „(despre substanțe) a se transforma dintr-o stare gazoasă, lichidă sau solidă-amorfa în stare solidă cristalină; (fig., refl.) a lua o formă precisă, clară, a se închega, a se limpezi” 1813 (var. cristălisx și part, cristalisat, Maior, D. Z. 7) < fr. cristalliser, var. cristălisi < germ, kristallisieren, lat. neol. crystallisare’, cristalizabil adj. „care se poate cristaliza” 1850 (var. cristalisabil, Brezoianu, A. 575) < fr. cristallisable-, cristalizata1 adj. (rar) „care cristalizează (dă o formă precisă, clară, închegată)” 1940 (Brătescu-Voinești, O. I, 237) <— cristaliza sau fr. cristallisateur, cristaliza tar2 s.n. „vas de laborator sau aparat industrial folosit pentru cristalizarea substanțelor dintr-o soluție” 1938 (M. enc. agr. II) < fr. cristallisateur ° II <— cristaliza DEX; cristalizație s.f. (rar) „cristalizare” 1794 (Nylstrom, Mijlociri, 25), var. (înv.) cristalizațiune < germ. Kristallisation, fr. cristallisation', cristalizar s.n. „cristalizator” CR/STĂ 348 CR/STIC 1938 (M. enc. agr. II) < fr. cristallisoir, cristalogent'ză s.f. „formare a cristalelor în natură” 1959 (LTR.2) < fr. cristallogenese’, cristalograf s.m. specialist în cristalografie” 1871 (LM) < fr. cristallographe-, cristalografii s.f. „specialistă în cristalografie” 1978 (DN3) *— cristalograf, cristalografie adj. „referitor la cristalografie” 1871 (LM) < fr. cristallographique-, cristalografie s.f. „ramură a mineralografiei care se ocupă cu studiul cristalelor” 1837 (J. Cihac, I. N. 339) < fr. cristallographie\ cristalo/d adj. „care are înfățișarea unui cristal, care seamănă cu un cristal”, s.m., s.n. „substanță care cristalizează ușor, substanță cristalizată” 1871 (LM) < fr. cristallo'ide-, cristalometr/e s.f. „disciplină care se ocupă cu studiul formelor geometrice ale cristalelor” 1972 (DTT) < fr. cristallometrie\ criștak’t adj. (înv.) „limpede, curat, transparent” 1837 (Pann, E. III, 46) <— criștal (= cristal), după fr. cristallin, hemicristakn adj. (despre roci) „cu structura parțial cristalizată” 1949 (LTR1 I, 857) < fr. hemicristallin (< hemi- < gr. ppi- „jumătate” + cristallinf, hipocristak’n adj. (despre roci) „alcătuit din cristale și din sticlă” 1951 (LTR1 IIL 483) < fr. hypocristallin (< hypo- < gr. imo- „sub, dedesubt” + cristallin)-, holocristakn adj. (despre roci) „cu structura în întregime cristalizată” 1904 (Enc. rom. III) < fr. holocristallin (< holo- < gr. 6/1^ „întreg, complet” + cristallinf, macrocristak’n adj. (chim., geol., despre substanțe) „care se prezintă în cristale mari” 1904 (Enc. rom. III) < macrocristallin\ microcristak’n adj. (despre substanțe, roci) „alcătuit din cristale microscopice” 1900 (Enc. rom. II) < fr. microcristallin-, monocristal s.n. „bloc de metal format dintr-o singură rețea cristalină, continuă” 1949 (LTR1 I, 124) < fr. monocristal (< mono < gr. pouo^ „singur” + cristal)-, policristak'n adj. „format din mai multe cristale” 1950 (LTR1 II, 889) < fr. polycristallin (< poly- < gr. itoău^ „mult” + cristallin)-, recr ista liza vb. „a (se) transforma din nou în stare cristalină” 1948 (forma recristalizare, Macarovici, Ch. 61) < fr. recristalliser, recristallisation (pt. inf. lung recristalizare)-, semicristal s.n. „(obiect de) cristal de calitate inferioară” 1957 (LTR2 I, 182) < fr. semi-cristal. Cf. crio-, clondzr. CR/STĂ s.f. (înv.) „mănunchi de pene care împodobește coifurile, penet, panaș - crete, touffe” 1874 (Alecsandri, Past. 364). Lat. neol. crista „creastă; panaș”. Dublet etim.: creastă1. CRISTELNIȚĂ s.f. „vas în care se botează copiii - fonts baptismaux, baptistere” prima jum. a sec. XVII (var. crestedniță, Neagoe, înv.), var. cârstdniță, (înv.) creștedniță, cristelniță. Slavon krustilinica < krustilo id. < krustiti „a boteza” < krustu „Cristos; cruce” (< lat. Christus, gr. XpLaro?, probabil prin intermediar germanic). Cf. cdrstă, cârstată, cârstăneasă, cârst/tel, cârstav, crasnic1, crâstac, crestată1, cr/jmă1, creșt/n, cr/stic. CRISTL4NĂ s.f. „oprire la schi printr-o întoarcere bruscă, cu schiurile apropiate - christiania” 1938 (var. cristi^nie, Sebastian, Jur. 154). Fr. christiania, de Ia Christiania, vechiul nume al orașului Oslo, ai cărui locuitori au introdus această figură de schi (cf. și engl. christiania, germ. Kristiania). CR/STIC adj. „referitor la Isus Cristos - cristique” 1983 (Liiceanu, Jur.). Fr. christique (< Christe < lat. Christus < gr. XpLaro^, propriu-zis „uns” < xpieiu „a unge”, calc după ebraicul măslah „unsul lui Dumnezeu, Mesia”). CRISTOFOR 349 CR/ȘNIȚĂ Fam.: anticristianZsm s.n. „atitudine contrară creștinismului” 1859-1869 (Heliade- Rădulescu, Ech. Ant.) < fr. antichristianisme\ cristianZsm s.n. „creștinism” 1858 (Heliade- Rădulescu, Bibi. 187) < fr. christianisme. Cf. cârstă, cârstată, cârstăneasă, cârstZtel, cârstav, crâsnic1, crâstac, crestată1, crZjmă1, creștZn, cristelniță, crem1, cr^mă, cremșnit. CRISTOFOR s.n. „plantă erbacee veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui, folosită în medicina populară (Actaea spicata) - actee en epi (herbe de Saint-Cristophe)” c. 1867 (var. cristofo^re s.f., Negruzzi, O. II, 236), var. cristofo&ră s.f. Extras din iarba Sfântului Cristofor, echivalarea numelui fr. herbe de Saint-Cristophe. Fam.: cristofor/ță s.f. „cristofor” 1900 (Barcianu, D.) <— cristofoare sau cristofoară (= cristofor). CRIȘs.n. „murdărie, jeg - salete” 1901 (Rădulescu-Codin, M., 23). Et. nec. // Numele râului Criș V. Bogrea, DR 2, 1921-1922, 666. CR/ȘCĂ1 s.f. (Ban.) „bucată, felie (de pâine, mămăligă, brânză, slănină etc.), drob de sare - morceau, tranche; bloc de sel” 1885 (H. XVIII, 173). Ser. kriska < krizati „a tăia în felii” (< sl. com. * krizati, cf. rus. med. kryzevaC „a tăia lemnele în bucăți”, v. ceh. krizala, krizel(a) „felie, bucată” ESSJ XII, 178). Fam.: crișc^i (rostit crișconu) s.n. (Ban.; augm.) 1885 (H. XVIII, 173). CR/ȘCĂ2 s.f. (Buc.) „bucățică - petit morceau” 1911 (I. Cr. IV, 27). Ucr. kryska < krycha „bucată, fărâmă” (< sl. com. ^krucha, cf. v.sl. krucha „bucată, fărâmă” ESSJ XIII, 51, ESUM III, 96). Cf. crihr/n, cruh, crușeț, crușZ, crașin. CR/ȘCĂ3 s.f. „(Galați și în zona Dunării) gen nespecificat de pasăre; (p. ext., Trans.) fată naivă, proastă - soite d’oiseau; jeune fille naîve, becasse” 1885 (H. III, 386, cu sensul „pasăre”). Et. nes., posibil slav *kricika, pe radicalul lui v.sl. kricati „a țipa”, kriku, kricCf^C DA (care compară însă și bg., ser. krisom „pe ascuns”, construite pe radicalul v.sl. kryti „a acoperi”). Fam.: crișcovă (ace. nec.) s.f. „pasărea de apă Stema hirundo” 1916 (Antipa, P., 779). CRIȘE/4N adj., s.m. „(persoană) din Crișana - (habitant ou originare) de Crișana” 1610-1617 (antrop. Crișanul, DIR B I, 499), var. (grafică) criș^n~. Top. Criș 0II <— Crișana + -an DEX. Fam.: crișeancă s.f. „femeie din Crișana” 1926 (Cardaș, C. P.). CR/ȘNIȚĂ s.f. (Brăila) „o parte a morii de vânt - pârtie du moulin â vent” 1885 (H. 1,369). Ser. kriznica „parte a morii; piedestal, suport” < kriz „cruce" (< v.sl. kryzi, krizi „cruce” < lat. crux, crucem, prin intermediul unui dialect romanic din nordul Italiei). Cf. cârjă, cn/ce. CR/ȘU(L) 350 CR/TIC1 CR/ȘU(L), -A adj. art., s.m., s.f. (Mold.), în expr. crișu (crișa) eu! crișu’ (crișa) el (ea), crișu lui „bogat, fericit, norocos, voinic, robust, puternic; fată bătrână - veinard!, heureux gaillard!, robuste, bien decouple; vieille fille” 1851 (Alecsandri, Vod., 502). Et. nes., posibil n.pr. Criș/Cris. nume al regelui Cresus (gr. Kpoîao^. lat. Croesus) în Alexandria (rege vestit prin bogăția sa) Șăineanu, S., 173 II De la numele râului Criș. râu aurifer TDRG, SDLR; posibil ucr. kryz „cruce”, de unde „moaște sfinte” (sens neconfirmat) DA. Fam.: crișan1 adj., s.m. „bogat, fericit; holtei” 1862 (Pontbriant, D.). CRITERIU s.n. „principiu pe baza căruia se face o apreciere, o clasificare, o definire - critere” 1826 (var. critxriu. Poteca, C. P., 33). Fr. critere. lat. neol. criterium < gr. KpLrqpLov < Kpiuetu „a tria, a decide, a aprecia”. Var. critiriu < ngr. KpLnjpLou. Cf. critic1, criză. CR/TIC1 adj., s.m. „(persoană) care evaluează calitățile și defectele unor oameni, idei, opere; care pune în evidență defectele - critique” 1780 (Oxenstiem, C. II, 381), var. (înv.) crit\cx. Lat. neol. criticus (< gr. kpltiko^ „care discerne, evaluează” < Kpu^ii' „a discerne, a judeca”), fr. critique. Fam.: anticritic adj. „care răspunde unei critici” 1968 (P. Georgescu, în V. rom., XXI, nr. 4, 89) < fr. anticritique. germ, antikritik'. anticritică s.f. „critică a unei critici” 1816 (Maior, S. II, 243) < germ. Antikritik. lat. neol. anti-critica'. anticriticZsm s.n. „concepție, teorie care se opune criticismului” 1941 (Călinescu, Ist. lit. rom. 863) < fr. anticriticisme sau <— anti- + criticism'. anticriticZst adj. „care se referă la anticriticism” 1946 (Călinescu, I. 264) < fr. anticriticiste sau <— anticriticism. cu substit. sufixului; autocritic adj. „critic cu sine însuși” 1902 (Zamfirescu, R., 246) < fr. auto-critique'. autocritică s.f. „critică îndreptată împotriva propriei persoane” 1903 (Chendi, S. III, 157) < fr. auto-critique'. critica vb. „a dezvălui defectele unei persoane, idei, opere” 1830 (AR 357) < fr. critiquer. criticabil adj. „care poate fi criticat” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. critiquable'. criticant, -ă adj., s.m, s.f. (înv.) „(persoană) care este înclinat(ă) să critice” 1884 (FM, 285, 365) < fr. critiquant'. criticarisZ vb. (înv.) „a critica” 1796 (A. Văcărescu, P. 327) < ngr. tcptrucăpa). aor. KpLTLxdptaa (< it. criticare)', criticastru s.m. (livr.; iron.) „critic neînsemnat (și lipsit de onestitate)” 1839 (Dr. Papp, apud Barițiu C. V 40) < germ. Kritikaster (format cu sufixul dim. lat. -aster. de unde adaptarea rom. la -astru)', critică s.f. „evaluare (minuțioasă) a unor opere, idei, teorii; disciplină care se ocupă cu evaluarea operelor de artă; scoatere în evidență a defectelor unei persoane, idei, opere, acțiuni” 1787 (Gherasim, T. F.) < lat. neol. critica (substantivare lat. med. a adj. criticus. cf. lat. clas. critica s.n. pl. „lucrări de critică literară”), fr. critique'. criticesc adj. (înv.) „critic” 1800 (Piuariu-Molnar, I., 137) < lat. neol. criticus. fr. critique. cu adaptarea sufixului; criticZsm s.n. (fii.) „sistem filozofic, creat de Immanuel Kant, care constă în examinarea critică a fundamentelor cunoașterii; tendință exagerată de a critica” 1834-1836 (Murgu, C. F. I, 58r) < fr. criticisme. germ. Kritizismus'. criticZst, -ă adj., s.m., s.f. „adept al criticismului; care se referă la criticism; care critică” 1910 (Conv. lit. XLIV, 108) < germ. Kritizist. ulterior și <— criticism, cu substit. sufixului; critisZ vb. (înv., Trans.) „a critica” 1794-1821 (Budai- Deleanu, Ț. 18) < germ, kritisieren (încadrat în clasa verbelor în -isi)'. critiza vb. (înv., Trans.) „a critica” 1828 (Bojincă, R., 12) < germ, kritisieren'. critizăluZ vb. (înv.) „a critica” CR/ȚĂ 351 CRIV/1C2 1828 (Peșacov, S„ 1 18'), var. critizilm < gem. kritisieren, încadrat în seria verbelor în -(ă)lui', empiriocrZtic adj. (fii.) „care ține de empiriocriticism” 1958 (DLRM) <— empirio- + critic, după empiriocriticism și rus. empiriokriticeskij’, empiriocriticZsm s.n. „teorie filozofică apărută la sfârșitul secolului al XlX-lea, inițiată de filozoful austriac Richard Avenarius, care susține fundamentarea cunoașterii doar pe experiență, eliminând elementele metafizice și apriorice’' 1910 (Antoniade, F. B„ 138) < fr. empiriocriticisme, gem. Empiriokritizisnuis (termen creat de Avenarius); epicrZtic adj. (despre sensibilitate) „capabil să opereze deosebiri fine” 1969 (D. med.; atestare izolată 1871 LM) < fr. epicritique (< gr. emKpiriKo^ „apreciativ, determinativ” < fmicpiueii' „a determina, a decide” < em- „peste, pe” + Kptwii/ „a discerne, a judeca”); hipercntic adj. „foarte critic, sever” 1936 (D. Protopopescu, F. E. 60) < fr. hypercritique sau <— hiper- + critic', hipercrZtică s.f. „critică exagerată și severă” 1914 (var. ipercrxtică, Xenopol, I. R. IV, 28) < fr. hypercritique sau <— hiper + critică’, necritic adj. „lipsit de critică, de spirit critic” 1812 (Șincai, Hr. II) <— critic’, necriticabil adj. „care nu poate fi criticat” 1885 (Caragiale, O. II, 780) criticabil’, neocrZtic adj. (fii.) „referitor la neocriticism” 1946 (Pandrea, P. C. II, 173) < fr. neo-critique’, neocriticZsm s.f. „curent filozofic francez care continuă criticismul kantian, din care elimină doctrina lucrurilor în sine” 1930 (Minerva) < fr. neo-criticisme’, neocriticZst, -ă adj., s.m., s.f. (fii.) „care ține de neocriticism; adept al neocriticismului” 1922 (Conv. lit. LIV, 512) < neo-criticiste; pseudocrZtică s.f. „critică falsă, fără valoare” 1977 (România literară, nr. 35, 4/1) pseudo- (< gr. ^evbo-, fr. pseud^o)- „fals”) + critică. Cf. criteriu, criză, hris. CR/ȚĂ s.f. „(reg.) oțel; (adverbializat, în expresiile mânios - beat -) foarte - acier; tres” 1850 (Alecsandri, „Chirița în Iași”, în Oper. 348). Ucr. krycja (probabil < pol. krica < germ. Kritzeisen „fier acoperit cu zgură” ESUM). Fam.: crițos adj. (Mold.) „rău, arțăgos” 1914 (Pamfile, D„ 115). CRIȚĂR/ȚĂ s.f. (Ban., hapax CADE) „oală de pâmânt cam de un litru și jumătate - marmite, pot en argile ayant environ un litre et demi” 1931 (CADE). Et. nec. H <— criț^r (= creifar) CADE. CRIV/1C1 s.n. „fiecare dintre lemnele care fixează partea de jos a unei mori de apă; fiecare dintre lemnele curbate care formează partea de sus a pereților laterali ai luntrii; manivelă; (p. ext.) instalație rudimentară de ridicat greutăți; (Ban.) bâtă mare și groasă - archures (d’un moulin â eau); râble (de la barque); manivelle, moulinet, guindal, poulie, manege â chevaux; gourdin” c. 1650 (Anon. Car.), var. criv^ci, crivoace s.pl. „parte a luntrii”, (Dobr.) gr/vac, var. (morărit, Mold.) scrivac'. Bg. krivak „toiag; partea laterală a bărcii”, ucr. kryvak „lemn strâmb” (< sl. com. *krivu „strâmb”). Cf. crZbdă, criw/ie, crival’, crivală, crivăț, crivei1, crivZ, crZvhiă, scrivZ. CRIV/1C2 s. (înv., Trans.) „creițar - ancienne mormăie ayant la valeur d’un centieme de florin” 1699 (în CL, 1987, 32--36, p. 56), var. scriv^c1. Ser. krivak (< kriva nume de monedă; DA îl explică ca derivat de la kriv „strâmb”, însă pare mai probabilă înrudirea cu ucr. hryvnja, rus grivna, pol. grzywna, ceh hrivna, bg., ser. grivna nume de monedă, pentru care ESUM I, 593, propune derivarea de la sl. com. *grivina „colier, brățară” < ^griva „ceafa, gât”). CRIV/1IE 352 CRIVEI1 CRIV/1IE s.f. (Munt.) „loc umed cu bălți; albie a unui pârâu secat - terrain humide, marecageux; lit d’une riviere tărie” 1939 (SDLR). Ser. krivaja „râu șerpuit” (< kriv „curb”). Fam.: cnvă1 s.f. (Olt.) „surpătură pe dealuri produsă de ape” 1939 (SDLR), derivat regresiv ° sau ser. kriva „curbă” SDLR. Cf. cribdă, crivac1, criv/zl1, crivală, crivăț, crivei1, crivz’, crivZnă, scrivZ. CRIV/4L1 s. (Teleorman) „specie de struguri - espece de raisin” 1885 (H. XIV, 21). Ser. krivalja (< kriv „strâmb”). Cf. cribdă, crivac1, crivaie, crivală, crivăț, crivei1, crivz*, criv/nă, scrivZ. CRIV/1LĂ s.f. „suport format din trei-patru lemne încrucișate pe care se pune drobul de sare pe care îl ling oile; furcă folosită la prinsul șerpilor; manivelă (la joagăr); unealtă în formă de cârlig folosită pentru confecționarea frânghiilor; clește de lemn; (Apuseni, min.) tijă orizontală care susține stâlpii șteampurilor; (în forma crivea) bucată curbă de lemn aplicată la coada coasei; (în forma crivea) parte a războiului de țesut; (în forma crivea) parte a plugului - support forme de trois ou quatre bois croises qui soutient le bloc de sel que lechent les moutons; fourche employee pour prendre les serpents; manivelle (de la scierie mecanique); emerillon (de cordier); serre-joint; tringle horizontale qui soutient les piliers du bocard; bois courbe joint â la manche de la faux; pârtie du metier â tisser; pârtie de la charrue” 1850 (var. crivea, Iser, V.) var. (Olt.) crivat2, criveală, grevea, grivală, grivea, scrivea, scriveală. Probabil dintr-un derivat al v.sl. krivu „strâmb” (TDRG, DA, CADE, CDER 2588), posibil *krivalo (SDLR), cf. ser. krivalje (pl.) „furci”. Var. crivea, sg. refăcut din pl. crivele (al variantei criveală). Cf. cribdă, crivac1, criv/zie, crival1, crivăț, crivei1, criv/’, criv/’nă, scrivZ. CRIV/1T s.n. (înv., Mold., Ban.) „pat (portativ), cu tăblii la capete - lit (portatif), avec des tetes de lit” c. 1650 (var. crevQt, Anon. Car.), var. crevat. Ngr. iepe/3an (< m.gr. Kpa/3ăno^< KpăflaTo?). Var. crevet < ser. krevet. CR/VĂȚ s.n. „vânt rece, puternic, care suflă iarna din direcția nord-est, mai ales în sudul și estul țării; (înv., reg.) punctul cardinal nord - vent froid, hivemal, du Nord-Est; Nord” 1522 (DERS, în forma krivscov', în texte românești, 1577 Coresi, Ps. sL-rom.), var. (Mold.) cr'weț, (Sibiu) criveț, (Mold.) griveț. Bg. krivec „crivăț, vânt puternic care îndoaie copacii” < krivja „a strâmba” < kriv „strâmb”. Posibil împrumut v.sl., cf. prezența sensului „vânt puternic” în ser. krivac și slov. kriv ac. Fam.: crivățe/zn adj. (înv.) „nordic” 1661-1672 (Milescu Spătarul, Hron., apud M. Dragomir, Hron.). Cf. cribdă, criv/zc1, criv/zie, crival1, crivzzlă, crivei1, criv/’, crivină, scrivZ. CRIVEI1 s.m. (Buc.) „om cu un defect la șold - dehanche” 1938 (Corn. A. Tomiac, în DA). Ucr. kryvyj „strâmb”, cu adaptarea terminației la seria mase. în -ei. Cf. cribdă, crivr/c1, criv/zie, criv/zl1, criv/zlă, crivăț, criv/*, crivină, scrivZ. CRIV7 353 CR/ZĂ CRIV/ vb. (înv.) „a hrăni prea mult, a (se) îndopa, a mânca prea mult - (se) gaver, (se) gorger, bâfrer” prima jum. a sec. XVII (var. cravi2, Neagoe, înv. 97v). Et. nes., posibil ser. kriviti, ucr. kryvyty „a se strâmba, a se îndoi” (sl. corn, * kriviti < *krivu „strâmb”) DA, CDED IL 84 (s.v. crivac). Var. crăvi1 este tratată independent în TDRG și DA, fără etimologie. Cf. civbdă, crivac1, crivrzie, crival1, crivrzlă, cr/văț, crivei1, crivină, scrivz. CR/VINĂ s.f. „pădure de arbori tineri și tufe (de mărăcini), crescută pe malul unei ape, pe terenuri nisipoase, Ia coturile râurilor, grind; (Olt.) loc umed, mlăștinos; (Olt.) pământ lucrat - ronceraie, taillis, remise (de gibier); endroit marecageux; terrain cultive” 1483 (DERS). V.sl. * krivina „curbă” (< krivu „strâmb”), cf. slavon, ser., bg. dial., sloven krivina, ceh. krivina „curbă, strâmbătură”. Fam.: erznă s.f (Boteni, Muscel) „pădure mică de arini” 1884 (H. V, 48) crivină, prin haplologie; crivă2 s.f. (Bas.) „regiune păduroasă” 1930 (Porucic, T. E. 329), der. regresiv; crivinas adj. (Olt., Ban.) „nisipos, mlăștinos” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 57). Cf. crzbdă, crivac1, crivaie, crival1, crivală, crivăț, crivei1, crivz, scrivz. CRIVIT4R s.n. (Buzău) „boltă sau altă construcție făcută ca să se întindă vița, de obicei pe lângă casă, pentru umbră - voute, support pour la vigne” 1939 (SDLR). Et. nes., posibil din baza lui crivac1 (SDLR) sau crivea (°) „lemn strâmb”, cu finala după umbrar (SDLR: v. umbrar). CRIZANTEMĂ s.f. „plantă de grădină din familia compozeelor, care înflorește toamna, cu o inflorescență mare și bogată, de diferite culori - chrysantheme” 1870 (var. crisantemă, Costinescu, V.), var. (Trans.) crisantxm, crizantcm s.n. Fr. chrysantheme (împr. din lat. crysanthemon < gr. xpvow'fep01' < &r- „aur” 4- cMepoi' „floare”). Cf. crisalzdă, criselefantzn, crisofenznă, crisografze, crisoidznă, crisoprrzz, hrisov, antologze. CR/ZĂ s.f „moment critic în evoluția unei boli, care este urmat fie de vindecare, fie de o evoluție nefastă a acesteia; manifestare intensă și de scurtă durată a simptomelor unei boli; perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în viața unui individ sau a unei comunități; lipsă acută (de bunuri, de timp etc.) - crise” 1813 (var. crisis, Manifest, 13). Fr. crise, cu sens inițial medical, împr. din lat. crisis < gr. icpiai,? „decizie” < icptueii' „a despărți, a separa, a decide”. Var. crisis < lat. neol. crisis, ngr. icplai^. Fam.: anticrzză adj. invar. „împotriva unei crize (economice)” 1962 (DER I, 654); critic2 adj. „care are un rezultat hotărâtor, anunță o schimbare decisivă (în bine sau în rău)” 1812 (Șincai, Hr., III) < lat. neol. criticus (cu sens inițial medical, referitor la momentul decisiv în evoluția unei boli), ff. critique', criza vb. refl, (fam.) „a avea o criză de nervi” 1998 (D. Arg.'); epicriză s.f. (med.) „ansamblu al manifestărilor unei boli, pe baza cărora se poate stabili diagnosticul; concluzie medicală pe foaia de observație” 1900 (var. epicrisă, Enc. rom. II; cuvântul epicrise din LM nu are un sens medical și ar putea fi un latinism artificial) < fr. epicrise < lat. savant epicrisis. gr. emicpLcrt^ „decizie” < emicpcueir' < Kpimi' „a despărți, a separa, a decide”. Cf. criteriu, critic1, hris. CROAS/1NT 354 CROCHET CROAS/iNT s.m., s.n. „produs de patiserie, din aluat fraged, în formă de semilună, cu diverse umpluturi - croissant” 1950 (scris croissant, Eliade, Jur. I, 164). Fr. croissant, propriu-zis „semilună; perioadă în care Luna crește”, substantivare a part. prez, a vb. croître „a crește” < lat. crescere. Cf. crește, concret, concrețiane, crea1, creai, crescendo, creștet, increment. CRO/1T, -Ă s.m., s.f, adj. „(persoană) care face parte din populația de bază a Croației; originar din Croația, privitor la croați; limba vorbită de croați - Croate” 1717-1723 (var. hrovat, Cantemir, Hr.), var. (înv. Trans.) horvat. Fr. croate, germ. Kroate < lat. med. Chroatus < v. ser. chriivatu, sl. corn. *churvatu. Var. hrovat < m.gr. Xpa)păTo$\ Var. horvat < magh. horvâth. Fam.: croațesc adj. (înv.) „croat” 1900 (Enc. rom. II); croățește adv. (înv.) 1907 (V. rom. VI) <— croațesc sau croat, horvătesc adj. (înv.) „croat” 1825 (LB) <— horvat = croat', horvătește adv. (înv.) 1825 (LB) horvătesc sau horvat = croat. Cf. cravată. CROAZEL4 s.f. (înv.) „stofa țesută în patru ițe - croisee” 1826 (Golescu, î. 43), var. croază. Fr. croisee „încrucișat(ă)”, part. perf. al vb. croiser < croix „cruce” < lat. crux, -cern. Cf. croazieră, crace. CROAZIERA s.f. „călătorie (de plăcere) pe mare; regim de zbor al unei aeronave care se deplasează la o viteză mai mică față de viteza obișnuită; acțiune de luptă navală dusă pe căile de comunicație ale inamicului, sistematic și pe timp îndelungat, în scopul dezorganizării transporturilor acestuia - croisiere” 1930 (Minerva), var. cructeră (milit.). Fr. croisiere, inițial „navigare într-o regiune delimitată, cu scopul supravegherii acesteia” < croiser „a (se) încrucișa, a tăia calea” < croix „cruce” < lat. crux, -cem. Var. crucieră < it. crociera (< fr.), adaptat după cruce. Cf. croazea, crace, crucișător. CROB/ZI s.m.pl. „populație de neam tracic stabilită în sudul Dunării, în apropierea Mării Negre, între sec. V î. Hr. și II d. Hr. - Crobyzes” 1861 (scris crobyzi, Ghica, Art. 294), var. crovxzi. Lat. neol. Crobyzi, gr. neol. Kpo/3u£oL (cuvânt trac). Var. crovizi, probabil cu pronunție ngr. a v. gr. Kp6f3u£oi. CROC/1NT adj. (despre alimente) „care crănțăne când este mestecat, tare și bine prăjit sau copt - croquant” 1937 (M. enc. agr. I, 239). Fr. croquant, part. prez, al vb. croquer „a crănțăni”, derivat de la o bază onomatopeică. Cf. crochetă, crochiu. CROCHET s.n. Joc sportiv în aer liber cu bile de lemn, care, lovite cu niște ciocănașe cu coada lungă, trebuie să treacă printr-o serie de portițe instalate pe terenul de joc - croquet” 1894 (Vlahuță, D., 38). Fr. croquet < engl. croquet < fr. de nord (picard, normand) croquet „baston încârligat” (= fr. crochet) < croc „cârlig” < francic *krok (cf. v. nord, krdkr). Cf. acroșa, crasă1, crașă, croșetă, croșeu, decroșa. CROCHETĂ 355 CRO/1 CROCHETĂ s.f. „preparat culinar din aluat, griș sau brânză, cu diferite ingrediente (chimion, zarzavaturi, mac etc.), în formă de bastonașe sau de turtițe prăjite în grăsime sau coapte - croquette” 1846 (Manolachi Drăghici, R. 85, 187). Fr. croquette < croquer „a crănțăni”, derivat de la o bază onomatopeică. Cf. crocant, crochiu. CROCH/U s.n. „desen rapid care redă în câteva linii trăsăturile principale ale unei figuri, ale unui obiect sau ale unui peisaj, schiță; planul sumar al unei opere literare sau istorice - croquis” 1852 (var. crocAi, G. Pop, G., 227). Fr. croquis (< croquer „a schița”, inițial „a face un zgomot sec”, de unde „a lovi, a sparge, a crănțăni, a mânca în grabă, a prinde, a avea o cunoaștere superficială a ceva”, derivat de la o bază onomatopeică). Cf. crocant, croch^tă. CROCOD/L s.m. „reptilă mare, amfibie, din regiunile tropicale, cu corpul acoperit cu plăci osoase, cu coadă lungă și cap alungit; dispozitiv metalic fixat pe șinele de cale ferată, folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare; clește folosit în prelucrarea dopurilor de plută; clemă de conectare, cu fălcile dințate, pentru legături electrice provizorii; dispozitiv cu care se imobilizează o parâmă - crocodile” 1648 (var. cor codii. Năsturel, Varlaam - loasaf, 222v), var. (înv.) corcodel3. Ngr. KpoK'odeoXos' (< v.gr. KpoKoSciÂo?, KpoKoSiXos, inițial „șopârlă” < KpoKq „stâncă” + dpîXos „vierme”), lat. neol. crocodilus. Var. corcodil, corcodel < slavon kor(u)kodilii. Sensurile tehnice, după fr. crocodile. Fam.: crocodilian s.m. (mai ales la pl.) „ordin de reptile mari din care face parte crocodilul” 1904 (Enc. rom. III) < fr. crocodilien(s). CROHM/1LÂ s.f. (Mold.) „scrobeală albă, amidon - empois, amidon” 1827 (Margela, Gram. I, 157), var. croctmlă, crocme&lă, crohm^l s.n., crohme&lă, crohmozlă. Ucr. krochmur, pol. krochmal < germ. Kraftmehl < Kraft „forță” + Mehl „taină”. Fam.: crohmăl/ vb. „a scrobi rufele” 1827 (Margela I, 159), var. crocmoh, crohmoh. CRO/1 vb. „a tăia un material textil după un contur desenat în prealabil, a confecționa o haină; a schița un plan; (fig.) a născoci; (înv.) a tăia în bucăți, a ciunti, a ciopârți, a cresta pielea cu lovituri; a lovi cu putere pe cineva; a deschide un drum; (înv., rar) a deduce - tailler, couper une etoffe; fa^onner; faire un projet, un croquis; inventer; couper en morceaux, fendre, inciser la chair, ffapper fortement; se frayer une voie; deduire” 1643 (var. crui, Varlaam, Caz. 264), var. curm, curm. V.sl. krojiti „a tăia, a croi”. Cu sensul „a plănui”, posibil și bg. krojă, ser. krojiti. Fam.: croi" s.n. „croială” 1900 (Barcianu, D.), der. regresiv, sau ser., bg. kroj*, croială s.f. „acțiunea de a croi; felul cum e croită o haină, planul unei construcții; fel de a fi, caracter” 1645 (DRH B XXX, 86), var. curui&lcr, croZt s.n. (abstr.) 1893 (Popovici-Bănățeanul, L. 40); croitoare s.f. „cuțit lat, cu vârful îndoit, cu care se croiește pielea de către ciubotari” 1895 (Liuba - lana, M„ 126); croitor s.m. „persoană care croiește (haine); insectă cu coarne lungi, în forma unor foarfeci de croitor, numită și capricorn” 1448 (antrop., Mihăilă, DLRV), var. cruitor, curuitor, croitoreasă s.f. „femeie care croiește (haine)” 1810 (lorga, S. D. VIII, 98) <— croitor, croitorie adj. „de croitor” 1809 (Doc. ec. CROM 356 CROM(O)- I, 315) <— croitor, croitor/ vb. (rar) „a exercita meseria de croitor” 1852 (Stamati, V.) <— croitor, croitorze s.f. „meșteșugul, meseria croitorului; atelier unde se croiesc haine” 1764 (Doc. Buc. I, 462) <— croitor, croitorzt s.n. (abstr., rar) 1885 (H. XVII, 235) <— croitori', croitorz'ță s.f. „femeie care croiește (haine); nevastă de croitor” 1847 (Negruzzi, O. III, 369) <— croitor, croitz/ră s.f. „tăietură cu foarfecele în țesătură; haina croită” 1825 (LB); răscro/1 vb. „a tăia un material textil urmând linia spatelui, a gâtului sau a brațelor; (înv.) a delimita” 1824 (ms., apud TDRG3, s.v. răscroit)', răscrai2 s.n. (rar) „răscroială, răscroitură” 1967 (Udrescu, Gl.) răscroi1, der. regresiv; răscroiala s.f. „acțiunea de a răscroi; tăietura adâncită în croiala unei haine” 1841 (Doc. Ist. Rom. - S. VI, 302) <— răscroi^, răscroitz/ră s.f. „parte răscroită” 1939 (SDLR) <— răscroix. Cf. crai2, craină. CROM s.n. „metal alb, dur, casant, foarte rezistent - chrome” 1837 (var. hrom, hromium, J. Cihac, I. N. 404,460). Fr. chrome (termen creat de chimistul francez Louis-Nicolas Vauquelin, descoperitorul acestui element, pe baza gr. XP^a „culoare”). Var. hrom < germ. Chrom. Var. hromium < lat. neol. chromium. Fam.: bicromats.m. „sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal” 1910 (Bianu, D. S.) < fr. bichromate', croma vb. „a acoperi un obiect de metal cu un strat subțire de crom” 1931 (part, croma?, CADE) < fr. chromer, part, chrome', cromaf/'n adj. (biol.; despre țesuturi, celule) „cu afinitate pentru sărurile de crom, ceea ce conduce la o colorare intensă” 1950 (Parhon, O. A. III, 216) < fr. chromaffin (< chrome „crom” + affin „afin, înrudit, cu afinitate pentru”, împr. din lat. affînis „rudă (prin alianță); vecin, alăturat” < ad- + finis „hotar, limită”); cromaj s.n. „operație industrială constând din acoperirea metalelor cu un strat de crom, pentru a le face rezistente la coroziune și la uzură sau pentru a le da un aspect frumos” 1948 (Studii) < fr. chromage', cromat1 s.m. „sare a acidului cromic” 1841 (Spic. I, 108) < fr. chromate', cromatzzre s.f. „operație de acoperire a unor obiecte metalice cu o peliculă subțire, rezistentă la coroziune, compusă din cromați” 1871 (LM) < fr. chromatation, cu echivalarea sufixului; cramic adj. (în sint. acid ~) „acid obținut din combinarea cromului cu oxigen și hidrogen” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. chromique', cromzsm s.n. (med.) „intoxicație cu crom” 1969 (D. med.); cromz’t s.m. „oxid natural dublu de fier și crom, întâlnit în rocile eruptive; nume dat altor combinații ale oxidului cromic” 1871 (LM), var. cromxtă s.f. < fr. chromite', cromiza vb. „a îmbogăți cu crom stratul superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură” 1957 (în forma cromizare, LTR2 II, 275) < fr. chromiser, chromisation', cromn/chel s.n. „aliaj care conține crom, nichel și fier, folosit la construcția rezistențelor bobinate” 1949 (LTR1 I, s.v. cuplu) < germ. Chromnickel', decroma vb. „a înlătura stratul de crom depus pe o formă de tipar” 1960 (LTR2 VI) <— croma sau fr. dechromer, ferocram s.n. „aliaj de fier și crom” 1950 (LTR1) < fr. ferrochrome, germ. Ferrochronr, rec roma vb. „a supune pieile la o nouă operație de tăbăcire, cu crom, pentru a le îmbunătăți caracteristicile” 1955 (LTR1 VI, 750) <— croma. Cf. crom(o)-,-crom, cromatic, cromozam. CROM(O)-, -CROM el. de comp, „referitor la culoare - chrom(o)-, -chrome”. Gr. xpcopa, xp^P^ro^ „culoare, ten, nuanță” (construit pe tema XP^ a subst. XP^ „piele; carnație; ten”), fr. chrom(o)-, -chrome. CROMATIC 357 CROMATIC Fam.: cromat(o)- el. de comp, „referitor la culoare” (v. exemple s.v. cromatic) < gr. Xpojparo- (Xxp^pa, xp^P^os), fr. chromat(o)-; -crom/e el. de comp, „referitor la culoare, colorație” (v. exemple s.v. cromatic) < fr. -chromie < gr. xp^P0- Cf. crom, cromatic, cromozom. CRO1VL4TIC, -Ă adj., s.f. „care se referă la culori sau la colorit; (muz., despre game, motive, melodii) bazat pe intervale de un semiton; (s.f.) arta preparării și folosirii culorilor, ansamblu de culori, colorit - chromatique” 1836 (var. hromatic, GTN 36). Fr. chromatique (< gr. xP^paT^os-, folosit ca termen muzical și de retorică < xpâp

u)t6s „lumină” + chromatique), engl. photochromatic ° // ^fotocrom + -atic DEX; fotocromZe s.f. „fotografie în culori” 1950 (LTR1) < fr. photochromie (< photo- < photographie „fotografie” + -chromie)', fotocromografZe s.f. „procedeu de fotografiere în culori; fotografie obținută prin acest procedeu” 1950 (LTR1) < fr. photochromographie (< photochrome „fotocrom” + -graphie)', halocromZe s.f. „fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri” 1950 (LTR1 II) < fr. halochromie, germ. Halochromie (< halo- < gr. d/lr„sare” + -chromie, termen creat de chimiștii germani A. von Baeyer și V. Villiger în jurul anilor 1900); heliocromZe s.f. (poligr.) „procedeu de fotografie în culori, bazat pe fototipie” 1904 (Enc. rom. III, 587) < fr. heliochromie < engl. heliochromy, termen creat de inventatorul american Levi Hill, pe baza gr. rjXios„soare” + -chromy', hematocram s.n. „pigment roșu, portocaliu sau galben al unor alge” 1980 (D. bot. poligl.) < engl. hematochrome (< hemato- < gr. al pa, aipăros „sânge” + -chrome)’, heterocromZe s.f. „anomalie congenitală caracterizată prin culoarea diferită a ochilor” 1969 (D. med.) < fr. heterochromie (< hetero- < gr. erepos „celălalt, diferit” + -chromie)’, hipocrom/e s.f. „scădere a pigmentației pielii” 1964 (ABC săn.) < fr. hypochromie (< hypo- < gr. utto- „sub” + -chromie)', hipsocrom adj. „care are ca urmare deschiderea culorii, prin deplasarea spectrului spre frecvențe mai înalte” 1950 (LTR1), var. ipsocrom < fr. hypsochrome (< gr. ityos „înălțime” + -chrome)', hipsocromZe s.f. „diminuare a pigmentației pielii; proces de deschidere a culorii ca rezultat al modificării structurii unei substanțe” 1961 (LTR2), var. ipsocromie < fr. hypsochromie (< gr. ufios „înălțime” + -chromie)’, homocram adj. (despre animale) „care se camuflează colorându-se la fel ca mediul în care trăiește” 1913 (scris homochrom, V. rom. XXXI) < fr. homochrome < homo- (< gr. opos „același”) + -chrome’, homocromZe s.f. „potrivire de culoare între un animal și mediul în care trăiește, folosită ca mijloc de camuflare” 1913 (scris homochrorme, V. rom., XXXI) < fr. homochromie < homo- (< gr. opos „același”) + -chromie’, hromaticesc adj. (înv.) „cromatic” 1823 (Macarie2, Theor.) < ngr. xpcopariKos, cu adaptarea sufixului; idiocromatic adj. (despre minerale) „care are o culoare proprie, care nu se datorează unor impurități” 1930 (Minerva) < fr. idiochromatique (< idio- < gr. lSlos „propriu” + chromatique), posibil și germ, idiochromatisch’, idiocromatZsm s.n. „proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare caracteristică lor, care nu se datorează unor impurități” 1961 (LTR2) < fr. idiochromatisme’, lipocram s.m. „pigment de culoare galbenă care se găsește în țesutul adipos” 1942 (M. enc. agr. IV) < fr. lipochrome (< Upo- < gr. Xlttos „grăsime” + -chrome)’, litocromZe s.f. „procedeu litografic de reproducere a picturii în culori” 1904 (scris lithochromie, Enc. rom. III) < fr. lithochromie (< litho- < gr. X(6os „piatră” + -chromie, după lithographie)', metacromatic adj. (biol., despre țesuturi) „care se colorează diferit în raport cu agentul de colorare sau cu țesuturile din jur” 1938 (M. enc. agr. II) < fr. metachromatique (< meta- < gr. pera- „după, trans-” + chromatique)', metacromazZe s.f. (biol., despre țesuturi) „însușirea de a se colora diferit în raport cu agentul de colorare sau cu țesuturile din jur” 1969 (D. med.) < fr. metachromasie (< germ. CROM/1TIC 360 CROM/ITIC Metachromasie, termen creat de biologul german Paul Ehrlich); metalocrom/e s.f. „tehnică de colorare a suprafeței metalelor’ 1978 (DN’) < fr. metallochromie (< it. metallocromia, termen creat de fizicianul italian Leopoldo Nobili în 1929); miocrom s.n. „pigment roșu prezent în țesutul muscular” 1952 (LTR1 IV, 631) < germ. Myochrome (< myo- „referitor la mușchi” < gr. pu^ pud? „șoarece; mușchi” + -chrome, termen creat de biologul suedez Karl Axei Hampus Momer în 1897); monocrom adj. „care are o singură culoare” 1876 (LM) < fr. monochrome (probabil < engl. monochrome < gr. poi'oxpwpo? < pouo^ „singur” + xP^Pa „culoare”); monocromr/tic adj. „care are o singură culoare” 1876 (LM) < fr. monochromatique (< mono- < gr. poi'o^ „singur” + chromatic, posibil apărut întâi în engl.); monocromator s.n. „dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex” 1950 (LTR1 II, 672) < fr. monochromateur (< monocromat[ique] „monocromatic”); monocrom/e s.f. „procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori” 1910 (Vlahuță, S. A. III, 377) < fr. monochromie (< monochrome „monocrom”); ortocromotic adj. (despre emulsii sau materiale fotografice) „sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu” 1949 (LTR1 I, 269) < fr. orthochromatiqiie, propriu-zis „care nu își schimbă culoarea proprie când intră într-o anumită combinație” (< ortho- < gr. op06^ „drept” + chromatique), folosit pentru emulsiile fotografice care nu sunt sensibile la lumina roșie și prin urmare pot fi developate sub o lampă cu lumină roșie; ortocromat/'sm s.n. (abstr.) „proprietatea emulsiilor sau a materialelor fotografice de a fi sensibile la toate culorile spectrului, în afară de roșu” 1960 (LTR2 VII, 429) < fr. orthochromatisme (< ortho- < gr. 6p6o^ „drept” + chromatismey pancroiwztic adj. (despre materiale fotografice) „care este sensibil la toate radiațiile luminoase din spectrul vizibil” 1908 (V. rom. VIII) < fr. panchromatique (< pan- < gr. Trav- < nava, trăi' „tot” + chromatique)', policrom adj. „care este executat în mai multe culori, multicolor” 1881 (Maiorescu, D. 660) < fr. polychrome (< gr. TroĂuxpcopo? < ttoău^ „mult” + xpâpa „culoare”); policromi adj. „executat din materiale de diverse culori, policrom” 1937 (Argetoianu, I. Z. III) < fr. polychrome (< polychrome „policrom”) ° II <— policrom DEX; policrom/e s.f. (abstr.) 1881 (Maiorescu, D. 662) < fr. polychromie ( „timp” + -scope < gr. -aicoiro^ < aKerrreti' „a privi”). Cf. crono-, -scop2, -scopZe, schepsis, scop1, sceptic, epZscop. CRONȚ interj, care imită zgomotul produs prin mestecarea unui aliment tare și sfărâmicios - interjection qui imite le bruit qu’on fait lorsqu’on mange quelque chose de croquant 1931 (DA). Probabil încrucișare între cranț' și ronț, ronțăi DA („Cf. ronțăi'"). Fam.: cronțăZ vb. „a sfărâmă între dinți încet și cu zgomot” 1903 (TDRG1 s.v. ronțăi) <— crănțăi + ronțăi', cronțăială s.f. (abstr.) 1931 (DA) cronțăi', cronțăitwră s.f. (abstr.) 1903 (TDRG1 s.v. ronțăitură) <— cronțăi', cronțăneală s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) <— cronțăni', cronțănZ vb. „a mesteca un aliment tare și sfărâmicios, producând un zgomot caracteristic” 1825 (LB); cronțănitară s.f. (abstr.) 1870 (Costinescu, V.) <— cronțăni. Cf. cranț1, ronț. CROS* 365 CROSNĂ CROS1 s.n. „probă sportivă de alergare, în care participanții trebuie să parcurgă o distanță destul de mare, pe un traseu dinainte stabilit (adesea cu obstacole) - cross” 1955 (DLRLC; 1930 forma cross-country, Minerva). Fr. cross [-country] < engl. cross-country (adj., adv.), propriu-zis „(cursă) pe Ia țară (prin câmpuri, nu pe drumuri)” < across [the} country; across „prin, de-a lungul; vizavi” < anglo-norm. cm crois „în cruce” (< an < lat. in + crois < lat. crucem), Fam.: ciclocr^s s.n. „probă sportivă combinată de ciclism și cros” 1958 (DLRM) < ff. cyclo-cross (< cyclo- < bicyclette + cross); cros/st s.m. „sportiv specializat în probele de cros” 1961 (DN1); cros/stă s.f. „sportivă specializată în probele de cros” 1961 (DN1) <— crosist; motocros s.n. „cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat” 1961 (DN1) < fr. motocross < moto[cyclette] + cross [-country]; motocros/st s.m. „sportiv specializat în cursele de motocros” 1975 (DEX1) <— motocros. Cf. cn>sing, crossbar, cn/ce. CROS2 s.n. (înv.) „ciucure - frânge” 1762 (Gheorgachi, Cer.), var. clof. Ngr. icpoaai ° // Probabil fr. „clopot, piesă de îmbrăcăminte în formă de clopot”, cu sensul „ciucure” după forma de clopot a canafilor DA (s.v. cloș). CROSĂ1 s.f. „baston curbat Ia capătul de jos, cu care se lovește mingea în anumite jocuri sportive (golf, polo, hochei); (înv.) cârjă - crosse” 1877 (LM Glossariu). Fr. crosse „baston curbat la un capăt; cârjă episcopală” < v.fr. croce < germ. *krukkja „baston cu capătul curbat” REW 4785 (cf. v.it. croccia, it. gruccia, engad. korca, occ. crosa, sp. croza). Cf. acroșa, crochet, cr^șă, croșetă, croșeu, decroșa. CROSĂ2 s.f. „smoc de pene folosit în trecut ca ornament la pălăriile femeilor sau la chipiele militarilor - houppe de plumes aux chapeaux des femmes ou aux kepis militaires” 1955 (DLRLC). Cuvânt foarte rar, posibil <— cros2 „ciucure” ° // Et. nec. DEX. CR0SING s.n. „construcție care asigură încrucișarea subterană a doi curenți de aer, dirijați unul deasupra celuilalt, în galeria unei mine - couloir pour le passage de Pair dans une mine” 1959 (LTR2 V). Engl. Crossing „încrucișare” < cross „a încrucișa, a traversa” < cross „cruce” < franco-norm. crois < lat. crux, -cern. Cf. cros1, cr^ssbar, cn/ce. CR0SNĂ s.f. „cârlig sau cablu de tracțiune prevăzut cu un cârlig la cel puțin unul dintre cele două capete, folosit la transportarea încărcăturilor grele; încărcătură, sarcină (de lemne), dusă de obicei în spate; (NE Trans.) umflătură -- crochet (de portefaix); charge (portee d’habitude sur le dos), faix; enflure” 1683 (var. croșnă, Dosoftei, Par.), var. (Mold.) crasnă* „jug pentru o singură vită - joug pour un seul bceuf\ cras ne (Apuseni) „pârghie formată din doi pari, care ajută la transportarea găleților cu apă - levier pour le transport des seaux â eau”, crașne s.f. pl„ croajnă, crojnă, (SV Trans.) croasnă „copil sărac - enfant pauvre”, croa^nă, crojnă, crosne, crosnie, croșne, eroinăcroznie. CROSSBAR 366 CROȘETĂ V.sl. *krosnja „coș, sarcină (de lemne)” sau bg. krosnja „coș mare, leagăn”, ser. krosnja „coș mare”. Pentru formele cu -s-, posibil v.sl. *krosna (etimonul lui krosnja potrivit BER III, 22, ESUM III, 106, ESSJ), pentru care un sens „sarcină” este indicat de ceh. krosna, krusna „coș împletit; rucsac”, sloven krosna (= krosnja) „suport pentru cărat greutăți”. în rest, cuvintele slave provenite din *krosno și ^krosna au sensurile „sul la războiul de țesut, război de țesut, coviltir, plasă de pescuit”. ESSJ presupune că sensul inițial al lui krosno, krosna era „sul la războiul de țesut”. Este posibil ca sensul „coș” al bazei ^krosnja să fi apărut prin contaminare cu derivatele în -nj- de la kosl „coș” (cf. v.sl. kosinied). DA presupune o contaminare în română între cuvinte provenite din bg., ser., ucr. krosnja și din bg., ser. krosna (cf. bg. dial. krosna „leagăn”). Unele dicționare acceptă ca etimoane doar forme din baza ^krosnja (bg., ser. krosnja CADE; bg. krosnja DEX; bg., ser., ucr. krosnja TDRG3). Var. crasnă3 <— crosnă Avram NCE 91 II Același cu crasnăx DA. Fam.: crosna vb. „a împovăra” 1870 (Costinescu, V.), var. crosnv, crosnar s.m. „purtător de poveri, hamal” 1870 (Costinescu, V.); cros naș s.m. „purtător de poveri, hamal” 1862 (Pontbriant, D.); descrosna vb. „a despovăra” 1923 (Bucuța, R. V.), var. descrosnia, descroșnia, descroznia, descrușni^ încrosna vb. „a împovăra” sec. XVII (var. încrosnia, Palia Ist.), var. încrojna, încrosm, încroșna, încrozna. CROSSBAR s.n. „sistem de comutare prin bare comandate de relee, utilizat în telefonia automată - crossbar” 1962 (DER I). Engl. crossbar, propriu-zis „bară transversală” < cross „cruce; a traversa” + bar „bară”. Cf. cros1, crasing, crace, bară. CROȘA s.f. (muz.) „notă în valoare de o optime, a cărei coadă este terminată printr-un semn în formă de cârlig - croche” 1870 (var. croș s.n., Costinescu, V.). Fr. croche, propriu-zis „cârlig” < croc „cârlig” (< francic *krok). Cf. acroșa, crochet, crasă1, croșetă, croșeu, decroșa. CROȘETĂ s.f. „ac lung cu vârful în formă de cârlig, cu care se lucrează diferite împletituri din ață, lână etc., mai ales dantele; tijă prevăzută cu o lamă, folosită la îndepărtarea pământului rămas într-o formă de turnătorie; piesă din oțel de forma unui cui cu cap lățit prevăzut cu găuri, folosită în solidarizarea îmbinărilor de lemn; (mai ales la pl.) tip de paranteze având aspectul unei perechi de unghiuri cu vârfurile opuse, folosit pentru a marca litere sau pasaje absente dintr-un text de bază și reconstituite de un editor - crochet” 1885 (var. croș^r s.n., H. XII, 480). Fr. crochet „cârligel; diverse instrumente constând dintr-o tijă prevăzută cu un cârlig la capăt, folosite pentru a prinde și a trage ceva” < croc „cârlig” < francic *krok. Fam.: croșet1 s.n. „ornament sculptat, având forma unei frunze curbate în întregime sau numai la vârf’ 1959 (LTR2) < fr. crochet „frunză sau tulpină încovoiată ca un cârlig; ornament arhitectonic care imită o astfel de frunză sau tulpină”; croșeta vb. „a împleti (mai ales dantele) cu croșeta” 1926 (part. adj. croșetat, Teodoreanu, M. II) <— croșetai), mai puțin probabil fr. crocheter DA, SDLR, DEX (sensurile cele mai frecvente ale verbului francez se raportează la alte sensuri ale bazei crochet și doar în mod izolat la sensul „ac de împletit”). Cf. acroșa, crochet, crasă1, crașă, croșeu, decroșa. CROȘEU 367 CRUCE CROȘEU s.n. „lovitură de box dată pe orizontală, cu brațul îndoit - crochet” 1961 (DN1). Fr. crochet (propriu-zis „cârligel”), metaforă sugerată de forma îndoită a brațului care lovește. Cf. acroșa, crochet, crasă1, crașă, croșetă, decroșa. CROT s. (Munt.) „tăietură - entaille” 1900 (Mat. folk.). Et. nec. CROTJIL s.n. „instrument muzical de percuție, compus din două plăcuțe legate între ele, care sunt lovite una de cealaltă; șarpe veninos din America (șarpe cu clopoței) - crotale” 1806 (Șincai, I. nat.). Fr. crotale, lat. neol. crotalum (instrumentul), crotalus (numele științific al șarpelui); lat. crotalum < gr. icporaĂoi' < Kp6ro$ „lovire a mâinilor, aplauze; bătaie zgomotoasă din picioare; lovire răsunătoare a unui obiect”; nume dat șarpelui după șuieratul produs de acesta. Fam.: crotalie s.f. „mică plăcuță metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere” 1938 (pl. crotalia, M. enc. agr. II, 100), termen comercial (Crotalia) introdus de firma germană Hauptner în 1887, pe baza pluralului lat. crotalia (pl. tantum) „cercei cu mai multe perle, care, lovindu-se unele de altele, scot un sunet ca de crotal” M. enc. agr. III, 698 // ngr. KporaXou „zurgălău” DEX. CROV s.n. (Olt., Ban.) „groapă în pământ; depresiune mică, cu pantă lină; vâlcea; (Gorj) vas (de cărat apa) - trou; petite depression, vallon; vase (pour porter l’eau)” 1581 (Coresi, Ev. 360), var. croc, crohx „culcuș de paie - gîte”, erou, cruu, groh2 „culcuș de paie - gîte”, covru (Mold., N. Trans.) „depresiune mică, cu pantă lină, vâlcea; vizuină, bârlog, gaură tăcută în pământ - petite depression; vallon; terrier, gîte, 1 ițeau”, var. scrob3 (Olt., Munt.). Et. nes., probabil v.sl. krovu, atestat cu sensul „acoperiș”, cu un sens „adăpost, vizuină” confirmat de derivatele zakrovu, sukrovu și explicabil prin verbul de bază kryti „a acoperi; (refl.) a se ascunde” SDLR. Forma covru < crovu prin metateză (SDLR) II Și ser. krov SDLR (problematic din cauza diferenței de sens, krov având doar sensul „acoperiș”, și a răspândirii cuvântului în română); rus. krov DA (pentru var. covru); ser. krov, rus. krov CDER 2516; cf. rus. krov DEX; „fonetic corespunde cu v.rus. kovru «covor»” TDRG (s.v. covru). Var. croh\ groh2 probabil <— crov cu oscilația obișnuită v/h SDLR // posibil reconstituit din grohăi (pt. groh2), cf. și cruh (pt. croh{) DA. Var. scrob, probabil infl. de scobi0 (DLR: cf. crov). Fam.: covrac1 s.n. (Mold.) „râpă, albie de râu cotită și abruptă” 1885 (H. X, 353) <— covru (= crov); crovan s.n. (Mehed.) „groapă părăsită” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.); crov/t s.n. (dim.) 1939 (SDLR). Cf. scrociab1. CRUCE [ar. cvuZe, mr. crutsi] s.f. „instrument de tortură format din două bucăți de lemn așezate perpendicular, folosit în Antichitate pentru pedeapsa cu moartea prin răstignire, devenit semn distinctiv al creștinătății prin raportare la răstignirea lui Isus; obiect format din două piese lungi și subțiri intersectate la mijloc în unghi drept, folosit ca CR^CE 368 CRt/CE monument funerar, ca obiect de venerație sau cu funcție apotropaică; (p. ext.) orice obiect sau semn cu această formă; locul unde se întretaie două drumuri, răspântie - croix; carrefour” 1390 (top. Crucho, Drăganu, Rom. 327). Lat. crux, -cern, panrom. REW 2348. Fam.: cruceală s.f. (abstr.) 1881 (Conv. lit. XV, 175) <— cruci, crucdnic s.n. (Ban.) „lemnul care se reazemă pe vergele războiului de țesut și de care atârnă ițele; vârtelniță” 1895 (Liuba - lana, M. 116); crucdniță s.f. „parte a căruței” 1884 (H. XVIII, 283); crucd s.m.pl. „bănuți” 1889 (Sevastos, N. 295), probabil pl. al unui *crucel = crucer1', crucer1 s.m. (înv.) „creițar, monedă care avea imprimat semnul crucii” 1883 (Marian, Om. II, 116) <— cruce, după germ. Kreuzer’, crucer2 s.m. (numai la Șincai) „cavaler din ordinul Teutonilor” 1812 (Șincai, Hr. I, 310), după lat. cruciatus', crucerd s.m. (dim., Trans.) „mică monedă de aramă, în valoare de doi fileri” 1914 (Viciu, Col.) <— crucer\ crucetă s.f. „stinghii de lemn sau de fier prinse în cruce pe catargul unei corăbii, care susțin gabia” 1902 (TDRG1) < it. crocetta, adaptat după cruce', cruci vb. „a așeza cruciș; a împreuna specii diferite de animale; a înjura, folosind cuvântul cruce', a-și face semnul crucii; a se mira, a se minuna” 1831 (Buznea, P. V.); crucia vb. (înv., rar) „a pune semnul crucii pe marginea unor rânduri scrise” 1870 (Costinescu, V.); cruciadă s.f. „expediție întreprinsă de creștinii occidentali în Evul Mediu pentru recucerirea teritoriilor sfinte ocupate de musulmani” 1763 (var. cruceată, Boțulescu, V. Scander.), var. cruceadă, cruciată < fr. croisade, refăcut după cruce', var. cruciată, cruceată < it. erodata', crucial adj. „de o importanță capitală, hotărâtor” 1948 (Studii, I) < fr. crucial (< engl. crucial < lat. crucialis, fr. crucial, cu sensul științific „(experiment) decisiv” după expresia lat. instantia / experimentum cruciș „experiment decisiv”, termen introdus de Francis Bacon, pe baza metaforei alegerii unei căi la o răscruce de drumuri); cruciat s.m. „soldat din armatele care plecau din Europa creștină apuseană pentru a elibera locurile sfinte de sub stăpânirea musulmanilor” 1717-1723 (var. cruțiat, Cantemir, Hr.) < lat. neol. cruciatus DÎLR, posibil și it. crociato, adaptat după cruce DA, TDRG2 J H fr. croise, refăcut după cruce DEX; crucifer1, -ă adj., s.n., s.f. (bot.) „(familie de plante) cu flori având petalele dispuse în formă de cruce” 1862 (Pontbriant, D.) < fr. crucifere (împr. din lat. savant crucifer < crux, -cem „cruce” + -fer < ferre „a purta”); crucifer2 s.m. (înv.) „cruciat” 1794-1821 (Budai-Deleanu, Ț.) < lat. neol. crucifer (propriu-zis „purtător de cruce”); crucifica vb. „a executa prin pironire pe cruce” 1858 (Heliade, Bibi. 149) < fr. crucifer (< lat. crucifigere < crudfigere „a înfige pe cruce”, adaptat la verbele în -ifier), adaptat după verbele în -ifica', crucifix s.n. (mai ales la catolici) „cruce sau icoană reprezentând pe Isus răstignit” 1812 (Șincai, Hr. III, 205) < lat. neol. crucifixus (propriu-zis „răstignit”, part. perf. al vb. crucifigere < crud figere „a înfige pe cruce”), fr. crucifix', cruciform adj. „în formă de cruce” 1856 (Mihali, C. ist. nat.) < fr. cruciforme (< lat. crux, crucem „cruce” + forma „formă”); crucioaie s.f. (augm.) 1881 (Jipescu, Op. 116); crucfoi s.n. „bucata de lemn de care se leagă șleaurile la trăsura cu doi cai” 1885 (Teodorescu, P. P. 130); cruciș adv., adj., s.n. „în formă de cruce; transversal; poziție încrucișată” 1597 (Doc. î.); crucișa vb. „a așeza cruciș” 1906 (Alexi, D.) <— cruciș-, crucișă s.f. (Mold.) „parte a vârtelniței” 1898 (Dame, T., 140) <— cruciș’, crucișătiiră s.f. „încrucișare” 1908 (Caragiale, O. I, 651) <— (în)crucișa’, crucișoară s.f. (dim.) 1862 (Pontbriant, D.); crucitiiră s.f. (abstr.) 1862 (Pontbriant, D.) cruci, crucită s.f. (dim.) 1825 (LB); cruciuliță s.f. „cruce mică; medalion în formă de cruce; (bot.) Senecio vulgaris” 1802 (Doc. ec. I, 69), var. crucelxță, crucilUă’, cruciulițe s.f.pl. (bot.) „arișnic” 1885 (H. II, 98); ar. cruțică s.f. (dim.) 1906 (Dalametra); mr. cruțiccă s.f. (dim.) 1927 CRUCIȘĂTOR CRUD 369 (Candrea, GL I); descrucișa vb. (rar) „a face să nu mai fie așezat cruciș5' 1900 (Mat. folk. 7) <— (în)crucișa} încrucZ [ar. ncruțxre] vb. „a cruci55 1804-1808 (Șincai, înv., 59); încrucia vb. (înv., rar) „a pune semnul crucii pe marginea unor rânduri scrise55 1870 (Costinescu, V.); încrucișa vb. „a pune, a așeza cruciș; a se uita cruciș; a se întretăia; a împreuna specii diferite de animale, pentru îmbunătățirea rasei; a-și face semnul crucii55 1652 (îndr. leg., part. încrucișat) (a pune în) cruciș} încrucișate1 adj. (rar) „care încrucișează55 1929 (DA) <— încrucișa^ încrucișate2 s.n. „crucișător” 1892 (Ghica, O. 111, 443) <— încrucișa, după fr. croiseur (< croiser „a (se) încrucișa, a tăia calea” < croix „cruce”); încrucișatără s.f. „răspântie” 1691 (Mărgăritare) <— încrucișa} ar. ncruțifare vb. „a încrucișa; a crucifica55 1901 (Mihăileanu), var. ncurțilare} ar. ncruțZșu adv. „cruciș55 1906 (Dalametra); ar. ncruțzșalui adv. „cruciș” 1900 (Papahagi, Lit. 984) <— ncruțișu} răscrace s.f. „răspântie; parte a carului de care se prind șleaurile; cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărțituri; parte a vârtelniței formată din două stinghii încrucișate” 1892 (Creangă, A. 44), var. (Munt.) răscruci' s.n. „răspântie; închinăciunea făcută în biserică, către cele patru puncte cardinale55 cruce, cu prefixul răs- explicabil prin sensul de împrăștiere al pref. slav razii-, cf. și răspântie} răscrucZ2 vb. „(N. Mold.) a înjura pe cineva de cruce; (Munt., Dobr.) a face de mai multe ori semnul crucii” 1960 (Lexic reg. 115) <— cruci, Cf. cârjă, creițar, crijac, crZșniță, croazea, croazieră, cros1, crasing, crassbar, crucișător, cruzeiro, curat. CRUCIȘĂTOR s.n. „navă de luptă cuirasată, care protejează o escadră sau supraveghează zona litorală - croiseur” 1895 (Sima, S. A. Moț. 249). Fr. croiseur (< croiser „a (se) încrucișa, a tăia calea55 < croix „cruce55 < lat. crux, -cem, cf. croisiere „navigare într-o regiune delimitată, cu scopul supravegherii acesteia55), românizat după (în)crucișa. Cf. croazieră, crzzce. CRf/CNĂ s.f (metal.) „râzătoare metalică cu care se scutură zgura de pe vatra cuptorului sau cu care se amestecă baia de metal topit la fabricarea oțelului - tisonnier” 1949 (LTR1). Germ. Kriicke „vătrai; cârjă55, cu -n probabil de la pl. Krucken. CRUD [ar., mr., ir.] adj. „(despre alimente) nepreparat termic; (despre fructe) necopt; (fig., despre oameni și animale) tânăr; (despre lemne) care nu s-a uscat, verde; (despre oameni, animale) sângeros, violent, înclinat spre a provoca durere - cru; pas mur, vert; d’âge tendre; cruel” 1557 (antrop. Crudul, DERS). Lat. crudus, panrom. REW 2342, construit pe rădăcina cru- „sânge55, cf. cruor, cruentus, având sensul inițial „în sânge; sângeros”. Fam.: crudac adj. (dim.) „cam crud, cam necopt; simplu, inocent'5 1931 (Ciaușanu, GL); crudătzzte s.f. (abstr., înv.) 1694 (FN 25) < lat. cruditas, -atem} crudățea s.f. (bot.) „bărbușoară”; crudelitate s.f. (înv.) „cruzime” 1682 (Dosoftei, V. S. dec. 247v) < lat. neol. crudelitas, -atem (< crudelis „crud, violent”); crud/* vb. refl. (înv.) „a se îngrijora, a se teme” 1812 (Șincai, Hr. 11, 14); crudicd adj. (dim.) 1913 (Rădulescu-Codin, L. P. 1, 8); crudicizzne s.f. (Olt.) „fructe necoapte, alimente care se mănâncă crude55 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea); cruditate s.f. „însușirea de a fi crud; (la pl.) fructe, legume CRUG 370 CRUNĂ proaspete, verdețuri” 1862 (var. cruzifate, Antonescu, D. 25) < fr. erudite', crudșar adj. (dim.) 1837 (Pann, E. III, 18); cniduț adj. (dim.) „nedezvoltat bine fizic” 1844 (Calendariu); cruzZe s.f. (înv., abstr.) „cruzime” 1709-1716 (Antim, O. 71); cruzZ vb. (despre pâine, cozonaci abia scoși din cuptor) „a redeveni crud, ca o cocă” 1936 (S. Marin, C. B.); cruzZme s.f. „însușirea de a fi sângeros, violent, înclinat spre a provoca durere” c.1650 (Anon. Car.); cruzitară s.f. „fructe necoapte; pepene mic” 1913 (Pamfile, A. R. 179), var. cruzătură', încruzZ vb. refl, (despre pâinea abia scoasă din cuptor) „a redeveni crudă, ca o cocă” 1931 (Ciaușanu, Gl.), var. încrudz. Cf. recrudescent, crwnt. CRUG s.n. (înv.) „cerc, cearcăn; orbită; bolta cerească, firmament; Calea Lactee; ciclu (solar sau lunar); glob (terestru) - cercle; orbite; firmament; la Voie Lactee; cycle (solaire ou lunaire); globe (terrestre)” c. 1667 (M. Costin, Ist. Cr. Ung. 301), var. clug. Rus. krug, ser. krug „cerc” < v.sl. krpgu. Fam.: cruguIZță s.f. (bot.) „cruciuliță, Senecio vulgaris” 1906 (Panțu, PL), probabil <— crug + cruciuliță. Cf. crâng. CRUH s.n. (Mold.) „piatră de culoare neagră, lucioasă - caillou noir, luisant” 1885 (H. XII, 286), var. croh1 „un fel de piatră albă sau galbenă roșiatică, netedă și lucioasă - sorte de caillou blanc ou jaune-rougeâtre, lisse et luisant”. Ucr. kruch „mineral” (înrudit cu slavon kruchu, krucha, rus kruch, krocha „bucată, fărâmă”) 0 // Ucr. krucha „fărâmă, bucată” DA (dar ucr. krucha este un nume de plantă; sensul din DA, probabil prin confuzie cu krycha „bucată, fărâmă”, v. crihan). Fam.: cruhos adj. „pietros, tare” 1927 (Șez. XXIII, 44), var. crohos (despre lut) „sfărâmicios”. Cf. crihan, crZșcă2, crușeț, crușZ, crașin. CRC/MPENĂ s.f. „(Trans., Ban., Olt.) cartof; (Olt.) nap porcesc - pomme de terre; topinambour” 1806 (var. crampă, Șincai, Economia, 124), var. clompxr s.m., (Sălaj) colompxre s.f.pl., (Mar.) corompei s.m.pL, (Olt., Ban.) crâmpei s.m., (Olt., Ban., Trans., Mar.) crump s.m., (Olt., Bih.) crampănă, (Olt., Ban.) crumpel s.m., (Olt.) crampen s.m., (Ban.) crumpxi s.m.pl. (de la un sg. *crumpd), (Trans.) crampină, crampir s.m., crumpxr s.m., crumpiră, câmp r cri s.m. pl., (Bistrița) grampxri s.m. pl., (Ban.) grumpu s.m.pl. (de la un sg. *grumpil), (Trans.) grumbă, grumpă, (Olt.) grampen s.m., (Trans.) grampene, grampir s.m. Săs. krumpir, pl. krumpir an (= germ. Grundbirne < Grund „pământ, sol” + Birne „pară”). Cele mai multe dintre variantele românești se explică prin var. săsești krump, krumpsn (pL), grumpir, grumpan (pl.). Var. colompire, clompir < magh. kolompir. în Ban., posibil și ser. krumpir. Fam.: crumpenZște s.f. „loc unde se cultivă crumpene” 1884 (var. crumpexște, H. XVIII, 283). CRC/NĂ s.f. (rar, înv.) „fântână, izvor - fontaine, source” 1879 (CDED II, 85). Ngr. Kpouuo^ DA II Pol. krynica „izvor, cisternă”, cf. ngr. Kpovyo^„izvor” CDED II, 85. CRUNT 371 CRUPIER CRUNT adj. „foarte rău, îngrozitor; (despre persoane) crud, violent; (înv., păstrat în unele regiuni) pătat de sânge, plin de sânge, însângerat - terrible, affreux, cruel; (reg.) ensanglante” 1577 (Coresi, Ps. sL-rom. 5V), var. crund. Lat. cruentus (cf. engad. kriaint), construit pe rădăcina cru- „sânge'', cf. cruor, crudus. Fam.: crunta vb. (înv., reg.) „a umple de sânge, a păta cu sânge, a tăia astfel încât să curgă puțin sânge; a se încrunta” 1581 (Coresi, Ev. 175) < lat. cruentăre; cruntedă s.f. „puroi” 1928 (Pașca, Gl.) <— crunta', descrunta vb. „a-și descreți fruntea; (reg.) a se vindeca de încruntătură” 1886 (Marian, D. 89) [în]crunta\ încrunta vb. „a apropia sprâncenele, făcând cute pe frunte, în semn de nemulțumire, mânie, îngrijorare; (înv.) a (se) umple de sânge, a (se) păta cu sânge” 1581 (Pravila Lucaci); încruntătar adj. (înv.) „sângeros, crud” 1651 (Psalt. Alba lulia) încrunta', încruntătară s.f. „încruntare; (reg.) urmă, pată de sânge; (reg.) paralizia mușchilor ochiului” 1886 (Sbiera, Pov.) încrunta. Cf. crud, recrudescent. CRUP1 adv. (înv.), în expr. a se îmbăta - „a se îmbăta tun - se rendre ivre mort, se biturer” 1938 (DA). Din expresia a se îmbăta tun, prin înlocuirea cuvântului tun cu numele fabricantului german de tunuri Krupp DA. CRUP2 s.n. (înv.) „difterie, boală de copii caracterizată prin dezvoltarea unor membrane false în căile respiratorii -- croup” 1900 (Barcianu, D.). Fr. croup < engl. croup, format de la vb. croup „a striga răgușit, a tuși”, introdus în limbajul medical de Francis Home în 1765. Fam.: pseudocn/p s.n. „crup fals” 1959 (Belea, P. A.). CRUPĂ s.f. „partea de dinapoi a coapselor calului; formă de relief alcătuită din două versante - croupe” 1902 (Zamfirescu, R. 71). Fr. croupe < v. franc ic *kruppa (cf. v. germ, kropf, ol. medie crop, n. engl. cropp, v. nord, kroppr „umflătură, parte a stomacului rumegătoarelor, gușă, cocoașă” TLF). Fam.: crupadă s.f. „săritură a calului cu picioarele dinainte sub burtă” 1900 (Enc. rom. II) < fr. croupade. Cf. grup, crupier, eruptii. CRL/PE s.f.pl. (Mold.) „boabe (de porumb, de orez etc.) măcinate mare, folosite la prepararea unor mâncăruri; grâu fiert, arpacaș - gruau, semoule, orge monde” 1870 (Costinescu, V.). Ucr. krupa (termen sl. corn., cu sensul de bază „fârâmă”). Fam.: crupioare s.f.pl. (dim.) 1911 (I. Cr. IV, 7); crupușor/re s.f. pl. (dim.) 1900 (Grigorovitza, C. G.), var. crupșoMe. CRUPIER s.m. „angajat al unei case de jocuri de noroc, care, la masa de joc, distribuie sau adună jetoanele sau banii pierduți și plătește câștigurile jucătorilor - croupier” 1852 (Stamati, V.). Fr. croupier, inițial „însoțitor al unui cavaler, care stătea pe crupa calului” (< croupe „crupă”), de unde „asociat al altui jucător, chibiț”, ulterior „crupier”. Cf. crnpă, erup^n. CRUPON 372 CRUȘ/ CRUPON s.n. „partea din mijloc a unei piei de tăbăcărie, mai groasă și mai rezistentă, cuprinsă între coadă și gât; talpă de cauciuc (la încălțăminte) - croupon” 1926 (Ardeleanu D. 102). Fr. croupon < croupe „crupă”. Fam.: cruponare s.f. „operația de despărțire a cruponului de restul pieii” 1949 (LTR1). Cf. crupă, crupier. CRUR/1L adj. (anat.) „care ține de coapsă - crural” 1871 (LM). Fr. crural, împr. din lat. med. cruralis < crus, cruris „picior”. CRt/STA s.f. „strat exterior solid format la suprafața unor corpuri moi, a unor organisme (cu rol protector), pe plăgile cicatrizate, la suprafața solului, pe pereții unor conducte (prin depunere de săruri) - croute” 1804-1808 (Șincai, înv. 71). Lat. neol. crusta „coajă”, cu sensuri după fr. croute', în Trans., și germ. Kruste. Fam.: crustaceu s.n., s.m., adj. „clasă de animale artropode, în general acvatice, cu corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă” 1841 (Stamati, M.) < fr. crustace, împr. din lat. savant crustaceus, cuvânt creat de Theodorus Gaza pentru a traduce gr. paXaKoarpaKos' „cu cochilie moale” (termen aristotelic) TLF; c rus tos adj. „cu coajă, cu pojghiță, scorțos” 1871 (LM); incrusta vb. „a imprima ornamente pe suprafața unui obiect; (refl., despre săruri dizolvate) a se depune sub formă de crustă pe pereții interiori ai unei conducte, ai unui recipient” 1906 (Basarabescu, în Luc. V, nr. 1, 10), var. (românizată) încrusta < fr. incruster, incrustoție s.f. „procedeu de fixare în suprafața unui material a altui material, de obicei mai prețios; ornament înfipt pe suprafața unui obiect; crustă de săruri depuse pe suprafața unui corp” 1902 (var. incrustațiwne, Murgoci - Ludwig, M. 40), var. (românizată) încrustație < fr. incrustation. Cf. cruton. CRUȘEȚ s.n. (Ban.) „fărâmă, bucată (de sare, de brânză) - petit morceau (de sel, de fromage)” 1885-1890 (H. XVIII, 172). Ser. krusac „fărâmă, bucată, drob de sare” < krusiti „a sfărâma” (sl. com. *krusiti < *kruchu/*krucha „fărâmă”). Cf. crihan, cr/șcă2, cruh, cruș/, crașin. CRUȘ/ vb. (Mold., Trans.) „a prepara pentru opinci pieile animalelor, cu ajutorul unei substanțe din scoarță de arin negru sau de stejar, care le colorează în roșu sau galben; a (se) înroși, a vopsi cu boia roșu-închis; (fig.) a face de râs; (despre animale) a urina cu sânge, a elimina lapte cu sânge - tanner; colorer en rouge; se moquer de; uriner du sang; donner du lait mele de sang” 1838 (Pogor, H. 229). Ucr. krusyty „a sfărâma” (sl. com. ^krusiti < *kruchu/*krucha „fărâmă”), cu referire la procesul de obținere a pigmentului din scoarță de copac, numit crușeală. Fam.: crușățe# s.f. „plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris)” 1783 (Benko 423), var. cruzățea <— crușit „colorat în roșu sau galben” DA, DEX; crușeală s.f. „argăseală, lichid obținut din scoarță de arin negru sau de stejar, cu care se colorează în roșu sau în galben pieile; vopsea roșie” c.1832 (Cornelii 190v); cruș/t s.n. „argăsire; boală internă la bovine, care provoacă CRZ/ȘIN 373 CRUT4 urinatul cu sânge” 1878 (înv. Cop. 89), var. crușet, încrușZ vb. „a cruși; a păta cu sânge” 1874 (Eminescu, „împărat și proletar”, în O. I, 62). Cf. crihan, crZșcă2, cruh, crușeț, crașin. CRZ/ȘIN s.m. „arbust fără ghimpi, de 2-3 m înălțime, cu flori albe-verzui, cu fructe ca boabele de mazăre, întâi verzi, apoi roșii și, în final, negre - bois-noir, bourdaine (Rhamnus frangula)” 1879-1883 (Brandza, FI., în forma crușan), var. crușin. Ucr. krusyna, ser. krusina, derivat sl. corn, de la kruchu „bucată”, krusiti „a sfărâma” (cf. sensul „fărâmă” atestat în pol., slovinciană, ceh. dial.), cu sensul botanic cu referire la lemnul moale al acestui arbust BER III, 32-33 (scoarța pisată a plantei este întrebuințată ca purgativ), posibil prin calc după lat. frangula (numele savant al plantei < frângere „a zdrobi”) ESSJ. Fam.: crușei s.m. „crușin (Rhamnus frangula); părul-ciutei, lemn-câinesc (Rhamnus cathartica)” 1893 (DDRF), var. crăști, cruș^i <— crușin, cu substit. finalei SDLR; crușZu s.m. „crușin” 1893 (DDRF) crușin, cu substit. finalei. Cf. crușZ, crasei, crihan, crZșcă2, cruh, crușet. CRUȘON s.n. „băutură alcoolică preparată din vin și alte băuturi, sirop de zahăr și fructe; (înv.) ulcică folosită pentru băuturi alcoolice - cruchon” 1863 (Hasdeu, O. VI, 77). Fr. cruchon, dim. lui cruche „urcior”. CRZ/TCĂ1 s.f. (Mold., rar) „fir tors de lână - fii tordu” 1879 (CDED II, 82). Probabil ucr. krut'ka „sucit” (adv.) 0 < krutyty „a răsuci, a toarce” (SDLR: ucr. krutyty „a toarce”, krutyj „tors, sucit, abrupt, răscopt”) sau rus. krutka „răsucire” DA. Cf. crâncen. CRf/TCĂ2 s.f. (Mold., rar) „scurteică - manteau court” 1879 (CDED II, 82). Ucr., rus. kurtka „scurteică, veston”, dim. lui kurta < pol. kurta < lat. med. curta „scurtă” SDLR II același cu crutcăx CDED II, 82. Cf. scurt. CRUT0N s.n. „bucată mică de pâine prăjită care se servește în supă - crouton” 1939 (M. Sevastos, C. B.) < fr. crouton < croute „crustă” < lat. crusta. Cf. cn/stă. CRUȚ/1 vb. „a se îngriji ca cineva să nu sufere, a ierta, a scuti de o pedeapsă, a menaja; a păstra în stare bună, a conserva; (înv.) a respecta poruncile cuiva; (înv., refl.) a evita, a se abține; (înv.) a evita (un efort, o cheltuială) - epargner, menager, proteger; (vieilli) respecter un ordre, eviter (un effort, une depense); (vieilli, refl.) s’abstenir” c. 1500 (Psalt. Hur.). Probabil lat. *curtiăre „a scurta, a tăia” (< curtus „scurt”), de unde „a economisi”, cf. alb. kursej, kurcej „a economisi” (< lat.) Meyer, EWA, 216, PEW 420, TDRG, Philippide, OR II, 639, REW 2419, DA, Sala, IELR, 160, continuat cu sensul „a scurta” și într-o formă prefixată în it. accorciare, fr. acourcier, occ. acorsar, aragonez acorțar REW 2419; apropierea de curtus a fost făcută deja de LB, care însă propune forma curtăre II Alb. kurcej CDED II, 716, O. Densusianu, Romania 33, T16, HLR I, 352, SDLR; el. de substrat, CRUZfIRO 374 CUANTUM cf. alb. kurcej, pe baza rad. i.-e. *kreu-/kru- „a îngrămădi, a acoperi, a ascunde’' Russu, Etnogeneza 300, Brâncuș, VA 138 (probabil); lat. *curătiâre, dublet al lui curăța, curați G. Crețu, în Mardarie, L. 351; et. nec. DEX. Fam.: cruțalnic adj. (înv.) „care cruță, milostiv” 1825 (LB); cruțat s.n. (abstr.) c. 1500 (Psalt. Hur. 50, 3); cruțător adj. (rar) „milostiv, îndurător; econom” c. 1500 (Psalt. Hur. 110, 4); cruțătoare s.f. (înv.) „milostenie, îndurare” c.1500 (Psalt. Hur. 144, 9); necruțalnic adj. (înv.) „necruțător” 1825 (LB) <— cruțalnic', necruțat adv. (înv.) „fără milă, în mod necruțător” 1620 (Moxa, C. 354) <— part, cruțat', necruțător adj. „neîndurător” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf) <— cruțător. Cf. curt, scurt. CRUZEIRO s.m. „unitate monetară în Brazilia - cruzeiro” 1965 (DER III 404). Ptg. cruzeiro (< cruz „cruce”). Cf. crace. CT/TOR s.m. „persoană care întemeiază o biserică sau o mănăstire, fondator, întemeietor; (Trans., Munt.) supraveghetor, administrator, epitrop la o biserică sau parohie; tutore - fondateur d’une eglise ou d’un monastere; fondateur; curateur, marguillier; tuteur” 1570 (Coresi, Lit. 6V), var. ctxtur, (Trans., Ban., Munt.) titor1. Slavon ktitoru < m.gr. teri rajp/ktijtojp „fondator, întemeietor”, resemantizare a lui icnjnop „proprietar” (< v.gr. KTăaOat „a poseda”) după ktl£cu-',,& întemeia, a funda” (dată fiind pronunția identică a lui rț și / în m.gr.). Fam.: ct/toră s.f. „soție a unui ctitor; întemeietoare a unui lăcaș de cult” 1619 (DIR A IV, nr. 470); ctitoreasă s.f. „ctitoră” 1931 (C. Petrescu, R. Dr. 65); ctitoresc adj. (rar) „privitor la ctitor sau la ctitorie” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. patronalis); ctitor/ vb. „a fonda o biserică sau o mănăstire” 1893 (DDRF); ctitoricesc adj. (înv.) „privitor la ctitor sau la ctitorie” 1786 (Doc. Buc. II, 318), var. titoriczsc < ngr. K'TqropiKo^, cu adaptarea sufixului, sau <— ctitor, ctitor/e s.f. „biserică, mănăstire, instituție întemeiată de un ctitor; calitatea de ctitor” 1768 (Melchisedec, H.), var. (înv.) titone „biserică, mănăstire; (Buzău) hram al unui lăcaș de cult”; t/tor1 s. (Munt., Olt.) „ziua următoare unei sărbători” 1928 (Pașca, Gl.) <— titorie, der. regresiv. CU [ar., mr., ir.] prep, care indică asocierea, instrumentul, conținutul, posesia - „avec” c.1500 (Psalt. Hur.). Lat. cum, cf. it., ret., sd„ sp., ptg. REW 2385. Cf. către, centra, nasul. CUAC interj, care imită un zgomot neplăcut, un sunet sec, un acces scurt de tuse - interj, qui imite un bruit discordant, sec, un court acces de toux 1881 (Caragiale, O. II, 737). Onomatopee, probabil fr. conac, interj, care imită un sunet discordant °. CU/1NTUM s.n. „cantitate, sumă la care se urcă o cheltuială, un credit etc. - quantum” 1870 (Kogălniceanu, O. IV/II, 453), var. cvantum, quantum. Fr. quantum (< lat. quantum „cât”, adj. neutru), cu pronunția după lat. quantum. Fam.: cuantă s.f. (fiz.) „cea mai mică valoare discretă pe care o poate lua o anumită mărime fizică, toate celelalte valori ale sale fiind multipli întregi ai acesteia” 1930 CUARȚ 375 CUB (Universul, nr. 9 bis, 1/7), var. (înv.) cv^ntă < fr. quanta (pl. latin de la quantum), termen folosit de fizicieni germani din sec. XIX (Hermann von Helmholz, Julius von Mayer) și impus cu sensul actual de Max Planck, la începutul sec. XX; cuantic adj. (fiz.) „referitor la cuante sau la teoria cuantelor” 1934 (Roșea, E. T. 86), var. (înv.) c vânt ic < fr. quantique\ cuantifica vb. „a determina cantitatea a ceva; (log.) a determina explicit raportul între extensiunea subiectului și cea a predicatului” 1897 (Dobrogeanu-Gherea, O. VII, 147) < fr. quantifier (< engl. quantify < lat. med. quantificare)\ cuantificabil adj. „care poate fi cuantificat” 1943-1946 (Frunzetti, P.) <— cuantifica, cf și fr. quantifiable-, cuantificatar s.m. „operator logic prin care se fixează sfera de aplicativitate a unei variabile într-o anumită expresie; (lingv.) denumire dată determinând lor care exprimă cuantificarea” 1957 (LTR2 II, 231) < fr. quantificateur, cuantor s.n. (log.) „cuantificator” 1978 (D. Fii.), var. cuantor < fr. quanteur. Cf. cantitate, cât1, neșch/t. CUARȚ s.n. „bioxid natural de siliciu, care se găsește în roci în stare neconsolidată (ca nisip) sau în formă de cristale, cu diferite utilizări tehnice - quartz” 1806 (var. cvarț, Șincai, I. nat. 27), var. (înv.) carț, Fr. quartz (< germ.). Var. cvarț < germ. Quarz. Fam.: cuarț/t s.n. „rocă metamorfică alcătuită prin recristalizarea rocilor cu cuarț (nisipuri, gresii etc.), utilizată în construcții, ceramică, industria metalurgică” 1949 (LTR1) < fr. quartzite, germ. Quartzit, cuarțas adj. „care conține cuarț” 1978 (DN3) < fr. quartzeux. CUATERNAR s.n., adj. „(geol., s.n.) perioadă a erei neozoice, corespunzătoare ultimelor două milioane de ani, în care s-au format mari calote glaciare, (adj.) care se referă la această perioadă; (mat.) divizibil prin patru sau bazat pe numărul patru; (chim.) alcătuit din patru elemente de bază - quatemaire” 1876 (Ghica, O. II, 481), var. (înv.) cvaternw, (înv., grafică) quatern^r. Fr. quatemaire, împr. din lat. quaternarius (< quaternî „câte patru”, format pe radicalul lui quattuor „patru”), inițial cu sens matematic și termen de metrică. Cu sens geologic, introdus de Giovanni Arduino în 1759 (it. quaternario) pentru a denumi a patra perioadă din istoria Pământului (ulterior re interpretată ca o sub-perioadă a neozoicului). Cf. caiet, carilan, carnet, cazarmă, patru. CUB s.n., adj. „(s.n.) corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele; puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi (adj., în sintagmele metru, decimetru, centimetru etc. ~) unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având muchia egală cu un metru (respectiv un decimetru, centimetru etc.) - cube” 1795 (Amfilohie, E. 156). It. cubo, fr. cube (împr. din lat. cubus < gr. ku/3o^). Fam.: cuba vb. (înv.) „a ridica un număr la cub; a calcula volumul unui corp (în special, al lemnelor din exploatările forestiere) sau al unei încăperi” 1814-1818 (var. cubi, Asachi, Aritmetica, 92r) < fr. cuber, cubaj s.n. „determinare a volumului unui corp, al unei încăperi etc.; volumul unui corp exprimat în metri cubi” 1870 (var. cub&giu, Costinescu, V.) < fr. cubage’, cu bata ră s.f. „calcularea volumului unui corp geometric oarecare prin echivalarea cu un cub cu același volum” 1871 (LM) < fr. cubature (< cuber, modelat după quadratureY, cabic1 adj. „de forma unui cub; privitor la cub; care conține puterea a treia a unei mărimi” 1780-1790 (Amfilohie, G. F. I38r) < it. cubico, fr. cubique', cub/c2 s.n. (Buc., CUBANEZ 376 CUBILOU Mar.) „stivă de lemne de un metru cub’' 1957 (Arvinte, Term. 145) < germ. Kubikfmeter] I. Popescu, LR XX, 1971, 4, 340; cubic# vb. (Buc., Mar.) „a măsura și a așeza lemnele în stive de un metru cub” 1957 (Arvinte, Term. 145), var. cubici <— cubic1', cubicesc adj. (înv.) „cubic” 1804-1808 (Șincai, înv. 46) < lat. neol. cubicus, germ, kubisch, cu adaptarea sufixului; cubZsm s.n. „mișcare artistică apărută la începutul secolului XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice, în special în cuburi și paralelipipede” 1914 (V. rom. IX, 2, 274) < fr. cubisme', cubZst, -ă adj., s.m., s.f. „(adept) al cubismului; privitor la cubism” 1916 (Zamfirescu, O. VI/2, 185) < ff. cubiste', cuboZd adj., s.n. (geom.) „(corp) de formă aproximativ cubică”, (anat.) „os scurt al tarsului” 1871 (LM) < fr. cuboide. Cf. chiv. CUBANEZ, -Ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care face parte din populația Cubei sau este originară din Cuba; referitor Ia Cuba sau la cubanezi - cubain” 1953 (V. rom. IX, 214). Refacere a formei mai vechi cuban, supramarcat cu sufixul -ez (cf. francez, englez, polonez etc.) Hristea, PE 43^14, Graur, ER, 18 II <— Cuba + -ez DEX. Fam.: cuban, -ă adj., s.m., s.f. (înv.) „cubanez” 1900 (Enc. rom. II) < fr. cubain (< top. Cuba). CUBE/i s.f. „(înv.) boltă, cupolă, turn boltit, sală de consiliu a vizirilor (acoperită de o cupolă); (Munt., rar) coș, horn, lucarnă - voute, coupole; salle de conseil des vizirs; lucarne destinee ă faire sortir la fumee” 1698 (var. cumbez, Cantemir, D.). Tc. kubbe (< arab qubba „monument funerar cu cupolă”). Var. cumbea < ngr. icoupn^. CUBEB1 s.m. „arbust exotic asemănător cu piperul, din ale cărui fructe se extrag substanțe folosite în cosmetică și în farmacie (Piper cubeba) - cubebe” 1870 (var. cubeba1 s.f, Costinescu, V.). Fr. cubebe (< arab kubbăba, variantă a arab. clas, kabăba (FEW XIX, 97), poate prin intermediul lat. med. cubeba), sau der. regresiv din cubeba'. Fam.: cubeba1 s.f. „fructul cubebului” c. 1749 (în forma cubebe, C. buc. 161), var. cubeb1 < it. cubebe (Gh. Chivu, SCL 34 (4), 1983, 342), ulterior fr. cubebe. CUB/CULUM s.n. (ist.) „cameră de dormit în locuințele romane; (p. ext.) cameră sepulcrală într-o catacombă - cubiculum” 1855-1864 (var. cubicul, Bărnuțiu, I. F. 145). Lat. neol. cubiculum (< cubăre „a sta culcat, a dormi”). Fam.: cubicuk/r s.m. „sclav care avea grijă de camera de culcare a stăpânului; demnitar roman care se ocupa de camera de culcare a împăraților” 1682 (forma cubiculMiu, Dosoftei, V. S. dec. 220v), var. (înv.) cubicuhrie, cuviculwie < lat. neol. cubicularius', var. cuvicularie < m.gr. KoupLKouXdpio?. Cf concubZiiă, cuib, scul#, incnb, incub#, incumb#, sucomb#. CUBILOU s.n. „cuptor vertical cilindric în care se topește fonta împreună cu combustibilul și cu materiale auxiliare - cubilot” 1949 (LTR1). Fr. cubilot, probabil < engl. cupilo, formă dial. a lui cupola, scurtat din cupola-furnace „cuptor în formă de cupolă” TLF. Cf. cupală. CZ/BITUS 377 CUC3 CC/BITUS s.n. „os lung care, împreună cu radiusul, formează scheletul antebrațului - cubitus” 1843 (var. cubit, Kretzulescu, A. 51). Fr. cubitus, lat. neol. cubitus, propriu-zis „cot”. Fam.: cubital adj. „care ține de cubitus” 1843 (Kretzulescu, A. 49) < fr. cubital. Dublet etim.: cot. CZ7BLEȘ adj. (Năs.) „cocoșat, ghebos - bossu” 1925 (S. Pop, DR IV, 1924-1926, 1558). Et. nes., posibil magh. koblos „găunos, concav” (cf. kob „ceva de formă rotundă”) S. Pop, DR IV, 1924-1926, 1558 și DR V, 1927-1928, 179, DA (problematic, deoarece etimonul propus este foarte puțin răspândit, cf. Tamăs, EW 238) II Posibil <— *bucleș < germ. bucklig(= buckelig) „cocoșat, ghebos” < Buckel „cocoașă; umflătură” Tamăs, EW 283. CUC1 [ar., mr., ir.] s.m. „pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă, care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice - coucou” 1203 (antrop., apud Drăganu, Rom. 293). Derivat de la onomatopeea cucu, care imită sunetul păsării, probabil de dată latină, cf. lat. cuculus „cuc”, cucîilâre „a face cucu”; în unele limbi romanice întâlnim un derivat de același tip: v.it. cucco, sd. kukku, friul. kuk, ptg. cuco', pentru alte derivate, cf. it. cucu, fr. coucou, sp. cuquillo. Forma lat. este păstrată în it. cuculo, occ. cogul. O formă lat. cuc(c)us, dată ca etimon de PEW 422, CDDE 418, DA, SDLR și DEX, nu este certă (a fost reconstituită de unii editori la Plaut, Persa, 173 și Isidor, Etym. XII, 7, 67). Fam.: cuca vb. (Trans., Ban., Mar., Buc.) „a face cucu” 1898 (Hodoș, C. băn. 93) <— cucu', cwcă5 s.f. „femela cucului” 1883 (Marian, Om. I 42); cacu interj, care imită cântecul cucului 1784 (Oțetea, A. F. 207), onomatopee probabil de dată latină (v. supra); cucui2 vb. „(despre cuc) a cânta; (Dâmbovița, despre gaiță) a scoate sunete specifice” 1847 (Pann, P. V. III, 29) *— cucu', cuculean s.m. (dim.) 1900 (Mat. folk., 1263); cuculeasă s.f. „femela cucului” 1883 (Marian, Om. I, 43); cuculete s.m. (dim.) 1901 (Zanne, Prov. IX, 608); cuculeț s.m. (dim.) 1852-1853 (Alecsandri, P. P., 245); cucul/ță s.f. „femela cucului” 1883 (Marian, Om. I, 42); cuculaț s.m. (dim.) 1925 (T. Papahagi, M.); cucușel s.m. (dim.) 1883 (Marian, Om. I, 43); cucușar s.m. (dim.) 1892 (Sevastos, Pov. 82), var. cucșor, cucwț s.m. (dim.) 1885 (Jamik - Bârseanu, D. 400, 422); răscucăZ vb. „a descânta vitele sau oile care fată când cântă cucul, pentru a nu-și pierde laptele” 1883 (Marian, Om. 1,48), var. răscucux. CUC2 s.m. (mai ales în pl. cuci', Dobr., S Munt., mai ales în satele unde locuiesc și bulgari) „tineri mascați care, la începutul postului mare sau vara pe timp de secetă, umblă pe drumurile satului și fac zgomot, pentru îndepărtarea relelor - jeunes gens masques, qui au debut du careme ou pendant les secheresses font du bruit pour chasser les maux” 1683 (Dosoftei, V. S. ian., 35r), var. cuci (sg.), ciuci5 s.m.pl. Bg. kuk. Fam.: caceri3 s.m.pl. „cuci” c. 1730 (Axinte Uricariul, Cron. II, 216V) < bg. kukeri. CUC3 adv. „în sus - en hauf’, în expr. a sări a bate / a face cu mingea - „a arunca mingea drept în sus”, de-a mingea-n - „când mingea sare drept în sus”, a prinde mingea din - „a prinde mingea din zbor, de sus”, de-a cucii, de-a cuca Joc în care cineva aruncă mingea în sus, iar ceilalți încearcă să o prindă” 1875 (A. Lambrior, în Conv. lit. IX, 7). Et. nes., posibil <— cucx (TDRG, ȘDU8, CADE, DEX), din expresii ca în/la cuc „în sus, în copacul unde stă pasărea”, sau săs. huch, huk (= germ, hoch) „sus”, modificat prin cuc4 378 CUCA etim. pop. după cuc1 0II <— cuc* (= cucă') „vârf; de unde „ridicat, în sus” (cf. expresia a sta cuc „a reuși să stea în fund”, despre copiii mici) D. Loșonți, LR 28, 1979, 1, 52; magh. kuk / kukk / kukra DA, Tamâs, EW 283 (de fapt cuvântul magh. e împrumutat din rom. EWU); bg. kuk, ser. kuka „cârlig” CDED II, 85 (care nu cunoaște decât expresii ca a prinde mingea în/de cuc). CUC4 s.n. (Sibiu) „plăcintă; câmat afumat din carne de porc, cu sânge (sângerete) - galette; boudin” 1906 (Viciu, GL). Germ. Kuchen „prăjitură”. CUCAVIȚĂ (acc. nec.) s.f. (reg., rar) calificativ depreciativ dat unei femei - „sale femme” 1891 (Doine, 249). Ser. kukavica (s.f.) „pasărea cuc; femeie sărmană; om fricos, laș”. Cf/CĂ1 |ar. top. Cucurl'i, nume de munte| s.f. (Olt., Ban., Trans.) „vârf izolat, loc ridicat, colină - sommet isole, colline” 1887 (H. IX, 3), var. (N Trans.) cuc* s.n. Et. nes., posibil: (i) el. de substrat înrudit cu ciucă', raportabil eventual la lit. kaukaras „deal, înălțime”, kaukas „umflătură, abces” (dintr-o bază indo-europeană cu sensul „a se arcui, a se îndoi”, presupusă a sta la baza termenului „înalt” în germanică, got. hauhs etc., cf. WP I 371, Fraenkel, LEW 230) 0 (înrudirea cu ciucă' e susținută de N. Lahovary, Vox Romanica 14, 1955, 323, care le consideră preindoeuropene, și de CDER 2625, care atribuie termenului balcanic o origine expresivă); (ii) element latin (neatestat) înrudit eventual cu cuculla, cucullus „glugă”, cf. top. it. (Monte) Cucco (PEW 424, care compară it. cucco „vârf de formă conico-rotunjită”, probabil cu referire la top.; REW 2359: der. regresiv s.v. cucullus', CADE: lat. * cucca), cf. forma *cucullium, păstrată în rom. cucui, care are și sensul „vârf de deal” (SDLR: aceeași rădăcină ca în cucui < lat. *cuculUum sau cuculUo). S-a propus și o bază preindo- europeană *kukk-, întâlnită în toponimia din Peninsula Iberică, Franța, Italia, Sardinia (A. Dauzat, Revue des langues romanes, 66, 1929-1932, 66-80, S. Pop, Recueil posthume de linguistique et dialectologie, Roma, 1966, 580, D. Loșonți, LR 28, 1979, 1,53) // Posibil der. regresiv de la cucui CDER 2625; cf. cucă"' „căciulă țuguiată turcească” V. Bogrea, DR 3, 1923-1924, 460 (neverosimil deoarece cuvântul e răspândit în N Trans.); posibil întrebuințare figurată a lui cucă* „femela cucului”, cu referire la un deal izolat, pe baza faptului că pasărea trăiește singură DA; et. nec. DEX. Cf. cincă^cucwlă1, cucuku, cucul/nă. CUCA2 s.f. (Munt.) „coș (la casele țărănești), horn - tuyau, conduit de la cheminee” 1885 (H. XIV, 102), var. cuc6 s.n. (Cluj) „capătul de jos al unui jgheab prin care se coboară lemnele de foc - extremite inferieure d’un coursier â bois”. Et. nes., probabil modificare semantică a lui cuc* (= cucă1) „vârf’ (cf. DGS, care le tratează în același articol), sau bg. kuk „coș” (DA), care însă nu are o etimologie satisfăcătoare și este comparat cu cuvântul românesc (cf. BER III, 83). CUCA3 s.f. „căciulă turcească împodobită cu pene de struț, purtată în semn de distincție, la ceremonii, de către aga ienicerilor, sau primită de către domnitor din partea CUCA4 379 CUCER/1 sultanului la învestire - bonnet de ceremonie, porte par le aga des janissaires ou donne par le Sultan aux princes roumains” 1705 (Cantemir, I. I., 398). Tc. kuka. CUCA4 s.f. „(Olt., S Munt.) măciucă cu cârlig folosită la pescuit; instrument de pescuit, compus din două lemne îndoite în formă de arcuri și legate cruciș, care susțin o plasă; (Prahova) o parte a războiului de țesut - gaffe; carrelet; pârtie du metier â tisser” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 86). Bg„ ser. kuka „cârlig”. Cf. CUCUI10S. CUCĂ/ vb. (Ban., Olt.) „a moțăi - sommeiller” c.1650 (Anon. Car.), var. cocăr, cocăia, cucâi, (Trans.) cwcwi4. Et. nes., probabil magh. kukkadoz DA („cf. magh. kukkadoz^. Fam.: cucă/t s.n. (abstr.) 1933 (DA), var. cocăit', cucăitor adj. „care moțăie” c.1650 (Anon. Car.), var. cocăitQr, cucăitoră s.f. (abstr.) c.1650 (Anon. Car.), var. cocăitură. CUCER/1 vb. „a ocupa și a supune (un teritoriu) cu puterea armelor; (fig.) a câștiga, a dobândi (simpatia, dragostea, bunăvoința cuiva) - conquerir” 1784 (îns. ms. II, 394). Resemantizare a lui cuceri2 (v. intra), după fr. conquerir (< v.fr. conquerre < lat. conquaerere = conquîrere'). Fam.: cuceri2 vb. refl. (înv.) „a se supune cu umilință, a se smeri, a se închina; a se ruga umilindu-se; (rar, tranz.) a închina, a preda în semn de supunere; (Mar., despre câini) a se gudura” 1561 (Coresi, Tetr. 66r), var. cucir\, (Mar. despre câini) cuciwi < lat. *conquaerîre = conquaerere, refacere târzie a lui conquîrere „a căuta, a aduna de peste tot, a recruta” după verbul de bază quaerere „a căuta”; de la sensul „a aduna de peste tot” s-a ajuns la sensurile „a obține; a supune, a cotropi”, atestate în limbile romanice, cf. dalm. koncaro, cat., v.occ., v.fr. conquerre, fr. conquerir, v.sp. conquerir (și în v.it. conquidere, care continuă forma conquîrere)', în română, sensul (refl.) „a se supune” presupune un mai vechi sens tranzitiv „a supune” neatestat (sensul „a ocupa și a supune” este neologic, v. cuceri1), posibil infl. de slavon pokoriti „a fi supus, umil” față de pokoriti „a supune”; var. cuciuri, infl. de cuciuli „a se gudura”; cucerie s.f. (înv.) „smerenie, supunere” 1652 (îndr. leg.) <— cuceri2', cucerință s.f. (înv.) „smerenie, supunere” 1679 (Dosoftei, L. 121) cuceri2', cucerire1 s.f. „acțiunea de a cuceri; obiect, teritoriu cucerit” 1845 (Albineț, Ist. M.); cucerire2 s.f. (înv.) „cucernicie, smerenie, umilință, evlavie, virtute” 1581 (Coresi, Ev. 19), var. cucirxre <— cuceri2', cuceritor1, -oare adj., s.m., s.f. „(persoană) care cucerește” 1845 (Negruzzi, P. T. 270); cuceritor2 adj. (înv.) „lingușitor, care se umilește” 1780-1801 (Micu, D.) <— cuceri2', cuceritoră s.f. (înv.) „umilință, plecăciune” 1705 (Cantemir, I. I.), var. cuciritură <— cuceri2', cucernic adj. „evlavios; supus, smerit, respectuos” 1642-1647 (Ureche, L.) *— cuceri2 \ cucernicește adv. (înv.) „cu smerenie” 1780-1801 (Micu, D.) <— cucernic', cucernic/ vb. (înv.) „a se smeri” 1825 (LB) *— cucernic', cucernicie s.f. „smerenie, respect; evlavie, religiozitate; titlu de respect dat fețelor bisericești” 1652 (îndr. leg.) <— cucernic', cuceri adj. (înv.) „cucernic, smerit” 1839 (Marcovici, D. 295) <— cuceri2', necucer/e s.f. (înv.) „lipsă de smerenie, de evlavie” 1652 (îndr. leg.) cucerie', necucer/nță s.f. (înv., rar) „lipsă de smerenie, de evlavie” 1938 (DA) cucerință', necucer/re s.f. (înv., rar) „lipsă de smerenie, de evlavie” 1876 (LM), var. necucirxre <— cucerire2', necucernic adj. „lipsit de evlavie, de smerenie” 1834 (I. Văcărescu, P. 293) <— CZ/CIU 380 CUCt/Il cucernic; necucernicește adv. (rar) „fără smerenie” 1938 (DA) cucernicește; necucernicze s.f. „lipsă de smerenie, de evlavie” 1823 (Act. Bas. 259) <— cucernicie; preacucernic adj. „foarte cucernic; termen de reverență pentru clerici” 1717 (Uricariul XIII, 349) <— cucernic; preacucernicește adv. (înv., rar) „cu multă smerenie” 1812 (Șincai, Hr. III, 291) preacucernic; recuceri vb. „a cuceri din nou” 1865 (Hasdeu, 1. V. 235). Cf. conchetă, conchZstă, c^re, chestizzne, chestor, chetă, achizZție, anchetă, inchizZție, perchezZție, rechizZție. CC/CIU interj, (adesea repetată) cu care se cheamă câinele; s.m. „câine; (fig.) om lingușitor” - interjection pour appeler un chien; „chien; (fig.) leche-bottes” 1892 (Șez. I, 89; incert 1599 antrop. Cuc iul, D. Bogdan, Gl. 150). Interjecție comună limbilor din sud-estul Europei (bg. kuc(i) kuc(i), kucu kucu, ngr. Kourai-Kovrai, tc. kucu-kucu); aceeași bază se întâlnește și în numele animalului în bg., ser. kuce „câine”, alb. kuc „câine”, magh. kutya „câine”. Există forme similare și în unele limbi romanice (v. it. cuccio, it. cucciolo „cățeluș”, friul. kutsu, sp. dial. cucho, cuzo; REW 4789 compară și forme romanice cu g- inițial, v.fr. gous, sic. guzzu, occ. goz, gosa, cat. gos, sp. gozque, ptg. goso). Originea îndepărtată a acestei baze este neelucidată (pentru diverse ipoteze, cf. BER III, 170). Fam.: cuciulZ adj. (Trans.) „a se gudura; a se umili” 1928 (part, cuciulit, Pașca, Gl.) <— cuciu R. Todoran, CL VIII, 1963, nr. 2, 304 // probabil <— căciulit „care se căciulește”, prin asimilare vocalică DA. Cf. czzțu, cotizzhă. CZ/CLĂ1 s.f (Vâlcea) „legătură de fire textile, mai mică decât sculul, folosită ca unitate de măsură în filatură; grămadă mică (de bumbac, de coceni etc.) - echeveau” 1910 (Vîrcol, Vâlcea). Bg. kukla „păpușă” (cu origine discutabilă, raportată de obicei la ngr. icouicXa „păpușă” sau koukouXoi„căciulă” < lat. cuculla BER III, 90). CC/COVĂ s.f. „soi de lebădă; (Olt., Trans.) calificativ depreciativ dat unui cal înalt, slab și bătrân; poreclă dată femeilor înalte și slabe - (sorte de) cygne; haridelle, grande bringue” 1857 (Polizu, V.), var. eveovă, cucuvă. Et. nes., posibil tc. kugu „lebădă” (CDED II, 569, DA, SDLR) sau formație de la baza onomatopeică hu-hu (M. Hiecke, Jb XII, 133); în ambele situații, pentru finală se poate presupune infl. lui crișcovă „pasărea de apă Stema hirundo”. iar pentru extinderea semantică la cai, infl. lui corcovă „cal mare și slab”0 // Et. nec. DEX. Cf. cucuIZnă. CUCt/I1 [ar. cucul' „moț, vârf (de munte, al glugii, al sfârlezei)”, mr. cucul' „ridicătură, umflătură”] s.n., s.m. „umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare; partea proeminentă a unui obiect; (Trans., Mold., Buc.) moț; (Buc.) vârful unei plante; (Ban.) vârf de deal: (Olt.) locul stricat dintr-un dovleac păstrat iarna - bosse, enflure; bosselure; huppe; pointe (d’une plante); cime; point gâte d’une citrouille” 1496 (top., DERS), var. cocoi, cucoi, gugui, huhui. Et. nes., lat. *cucullium (< cucullus/ciicullum „glugă”, cuvânt de origine celtică sau iliră, DELL) CDDE 419, SDLR (posibil), CDER 2628, DDA, DEX, DDM, cf., pentru sufix, gr. biz. koukouXXlou „bonetă de călugăr” (formație diminutivală, care a putut fi cucuu1 381 CUCULEU reîmprumutată în lat. balcanică), sau lat. ^coccullium, diminutiv al lui coccum, moștenit cu sensul „cucui, umflătură” în rom. coc^ (Mar., Oaș, N Trans.) DA (care îl consideră derivat direct de la cocJ\, mai puțin probabil lat. cucullio „glugă” (< cucullus) SDLR, cf. occ. kugulun „vârf’ (REW 2358), deoarece ar presupune păstrarea unei formei de nominativ, neobișnuită la inanimate // Refăcut din pl. ^ucufi, sg. * cucul < lat. cucullus CADE (improbabil din cauza formelor sud-dunărene cu 1' și plural neutru); lat. cucullus, cu aceeași evoluție ca pullus > pui TDRG; <— cuc5 (= cucăx) < baza preindoeur. *kukk- „vârf’ D. Loșonți, LR 28, 1979, 1,55. Fam.: cuc^s s.m., s.n. „cucui” 1938 (DA), var. cocoș1 <— cucuix, cu substit. finalei după cocoși, cucuta2 vb. „(Ban., Trans., Mold.) „a se cățăra și a se așeza pe ceva înalt; a se împopoțona” c. 1650 (Anon. Car.), var. cucui3 <— cucuix TDRG, CADE, SDLR; cu sensul „a se împopoțona”, posibil după cucuiat „cu moț, moțat” // <— cucuiat DA; posibil și <— cucx, cf. cocoța TDRG; cucutat1 [ar. cucul a/] adj. „cu cucuie, bombat, umflat, țuguiat; (despre păsări) moțat; (despre pui de animale cornute) căruia încep să îi crească coamele” 1675 (M. Costin, L. 257v), var. huhui&t cucuix-, cucutat2, -ă adj. „crescut pe ceva, urcat pe ceva unde nu îi este locul, cocoțat, (despre copii) zburdalnic, neastâmpărat”, s.f. „biserică (clădită, de obicei, în partea cea mai ridicată a satului)” 1598 (top. Cucuiați, DERS) <— ciicuia2 (adj. participial); cucuicte s.m. (dim., Mehed.) 1900 (G. Crețu, în Mardarie, L. 329); cucuioizvă s.f. (Ban.) „cucui, vârf de deal, deal mai ridicat” 1924-1925 (Novacovici, C.B. 7). Cf. cuculă2, cuculcu, cuculiu. CUCUL41 vb. (Sălaj) „a umbla la urat în ajunul Crăciunului - aller de maison en maison pour faire des voeux, â la veille du Noel” 1906 (Viciu, Gl.). Et. nes., probabil <— cucuie^ „a se împopoțona”. Ipoteza provenienței din cuc1, propusă în DA, este mai puțin probabilă deoarece cuc1 este răspândit doar în Dobrogea și S Munt. CUCELĂ1 s.f. (Trans.) „cartof- pomme de terre” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M. 99). Et. nes., posibil același cuvânt cu cuculă (Vâlcea) „deal între vii”, cu sensul inițial „umflătură, obiect rotund” <— cucă\ cuc', cf. cuc „cocoloș de pământ, de lână” Loșonți, SSE 57 // Magh. kukujo DA (improbabil deoarece cuvântul este întâlnit doar în Trans. și nu se poate explica în interiorul limbii magh.; considerat împr. din rom. de Murădin Lâszlo, apud Loșonți, SSE, 57). Forma curulă „cartof; dată de DA după Pamfile, A. R„ 189, este de fapt o transcriere greșită a lui cuculâx Loșonți, CIE 74. Cf. cucă1. CUCt/LĂ2 s.f. „veșmânt cu glugă purtat de călugării catolici, confecționat din stofa groasă și aspră - toque de moine, cuculle” 1871 (LM). Fr. cuculle, lat. neol. cuculla. Fam.: cucutat adj. (despre flori) „în formă de glugă sau de capișon” 1966 (DN2) < fr. cuculle. Cf. cucui1, cuculiu. CUCULEU s.n. (SV Trans.) „vârf de deal; movilă; grămadă de lemne - sommet d’une colline; butte; tas de bois” 1895 (pl. cuculeie, Rev. crit. lit. III, 121). CUCUL/NĂ 382 CUCUR/G1 Rom. cuc5 (= cuca1) D. Loșonți, LR 28, 1979, 1, 56-57 sau rom. cucui', cu substit. sufixului (DA: cf. cucui', Loșonți, loc. cit., consideră și pe cucui' derivat din cuc5). Fam.: cucukce s.f. (Vâlcea) „loc înalt, vârf de deal” 1885 (H. XVI, 39) *— cuculeu, cu substit. sufixului (DA: s.v. cuculeie), sau formație paralelă din cucă' D. Loșonți, LR 28, 1979,1,58. Cf. ct/că1, cucwi1, cucul/nă. CUCUL/NĂ s.f. (Trans., rar) „fată înaltă și subțire - fille maigre, de haute taille” 1928 (Pașca, GL). Et. nes., <— cucovă (DA: cf. cucovă) sau <— cuculeu, cu substit. sufixului (DA: s.v. cucuiele), cf. Cuculeu, poreclă dată unui om înalt și subțire (v. Loșonți, LR 28, 1979, 1, 57) // cucă' Loșonți, LR 28, 1979, 1, 58. CUC ULIU s.n. (înv.) „acoperământ rotund și fără boruri, pe care îl poartă pe cap, în ortodoxie, călugării, călugărițele și, uneori, preoții și protopopii - toque de moine” 1640 (Prav. Gov. 164), var. cuculion, culion. Slavon kukuli, ngr. koukovXMlo^ (< kovicouăăo^< lat. cucullus „glugă”). Var. cuculion < ngr. kovkovX(X)iov. Var. culion <— cuculion, înțeles greșit cu culion DA. Cf. cuci/i, cucwlă2. CUCUMĂR s.m. (Ban.) „castravete - concombre” 1906 (Panțu, Pl. 82). Ser. kukumar (< ven. cucumaro < lat. cucumis, cucumeris Skok, ERHSJ). CUCUNOS (înv.) s.m. „pasăre răpitoare din ordinul falconiformelor - sorte de faucon” 1705 (Cantemir, I. L), var. coconoz, cuconos, cucunoz. Slavon kukunosu „cu nasul coroiat” (< kuka „mâner” + nosu „nas”). Cf. cwcă4. CUCURĂ1 s.f. (Mold., Buc., Mar., Trans.) „parte a plugului (primitiv) care răstoarnă brazda - versoir (en bois) de la charrue primitive” c. 1650 (Anon. Car.) Et. nes., probabil magh. kukora „strâmb” TDRG (cf), DA, CADE, SDLR, CDER 2631, DEX, pus la îndoială de Tamăs, EW. II Același cuvânt cu cucură2 CDED II, 653. CUCURĂ2 s.f. (înv.) „tolbă de săgeți - carquois” 1577 (Coresi, Ps. sL-rom. 24). M.gr. KovKovpov(< lat. med. cucurum, coccura, probabil de origine germanică REW 4790, cf. v. germ, de sus kochar, chochâri = germ. Kocher). CUCURBITACFE s.f. (mai ales la pl.) „familie de plante dicotiledonate, cu frunze mari, cu fructul cărnos având coaja tare, din care fac parte dovleacul, pepenele și castravetele - cucurbitacee” 1871 (var. cucurbitacou s.n. LM). Fr. cucurbitace(es) (creat pe baza lat. cucurbita „dovleac”). Cf. curcubetă. CUCUR/G1 s.m. „varietate de spânz întrebuințată la vindecarea bolilor mintale (Helleborus odorus) - ellebore noir, rose de Noel” 1840 (var. cutcurxg, Poenaru - Aaron - Hill, V. 1,551). CUCURIGU 383 CUCURUZ Probabil ser. kukurek DA, CADE, CDER 2633, bg. kukurjak CDER 2633 (raportat de BER III 112 la o bază sl. com. * kokora „buclă, tufa”), infl. de cucurigu CDER 2633 // cucurigu SDLR (care consideră cuvintele bg. și ser. împrumuturi din rom.). CUCUR/GU interj, care imită strigătul cocoșului - „cocorico!” 1814 (var. cucurxcu, Țichindeal, F. 114), var. câcâriga, câtcănga, cătcârxgu, cucur\ga\ cutcur\ga\ cutcungu. Onomatopee, cf. bg. kukurigii, kukuriku, ser. kukuriku, pol. kukuryku, it. cuccurucii, fr. cocorico, coquerico, lat. cucurrire (vb.) etc. Fam.: cucur/g2 s.n. „etajul cel mai înalt al unei case, mansardă, galerie situată la ultimul nivel al unei săli de spectacol, locuință țuguiată, foișor (prin aluzie la obiceiul cocoșului de a cânta cucurigu pe locuri înalte); miez de nucă (poate după cucuruz)”, s.m.pl. cuciingi „floricele de porumb (cf. cocoși, cocoșei cu același sens)” 1896 (Zamfirescu, O. VIII, 54); cucurig^t s.n. (abstr.) 1910 (Sandu-Aldea, A. M. 89), var. cutcuric^t <— cucuriga = cucurigi', cucurig/ vb. „(despre cocoș) a produce sunete caracteristice; a produce sunete asemănătoare cântecului cocoșului, a țipa cuiva în urechi, a striga pe cineva” 1691-1697 (var. cucurici T. Corbea, D., s.v. cucurio), var. cucurigu, cutcuricz, cutcurig&~, cutcurigv, cucurigu-danu interj. 1906 (Mera, L. B., 210); cucurzgu-gflgu interj. 1857 (Polizu, V.), var. cucurig&gir, cucurigu/ vb. „a cucurigi” 1879 (CDED II, 85), var. cutcurigm +- cucurigu DA H element slav CDED II 85. CUCURUJEL s.m. „boală a grâului provocată de larva unei insecte numite «țipărușul grâului» - maladie du ble causee par la larve du charangon” 1930 (CADE). Probabil <— *cu(r)culejel < curculez „gărgăriță” CADE, DA, cu forma infl. de cucuruz. CUCUREZ s.m. „(reg.) fructul (conic) al coniferelor; (Trans., Ban.) porumb, știulete de porumb; (s.n., mai ales în pl. cucuruze) holdă semănată cu porumb, recoltă de porumb; (Mold.) porumb insuficient dezvoltat; plantă ierboasă cu flori alb-gălbui, care crește în pădurile de la munte (Petasites albuș, Petasites officinalis); (Munt.) miez de nucă; (Munt.) căpiță - câne, pomme des coniferes; maîs, epi de maîs; champs de maîs, recolte de maîs; petasite; noyau de noix; meule” 1621 (top. DIR B XVI 1/4, 232; ca apelativ, forma cucurwdz, c. 1650 Anon. Car.), var. cucurus. Et. neelucidată. Sensul de bază va fi fost „fruct conic al coniferelor”, aplicat analogic știuletelui de porumb; cu sensul „porumb”, împrumutat din română în majoritatea limbilor înconjurătoare (bg. kukuruz, ser. kukuruz(a), ucr. kukurudz(a), rus. kukuruza, pol. kukuru(d)za, magh. kukuricza, tc. kokoros, germ, austriac Kukuruz-, originea română este susținută de formele cu -dz- și de faptul că această plantă a fost intens cultivată la noi) DA CDER 2635, BER III, 110-111 (probabil). Originea cuvântului rom. este însă obscură. O bază cucur-/cocor- se găsește și în milanezul kokorin „con de brad”, abr. kukulette de cepresse „con de chiparos”, occ. din Rouergue kukoreko „con de brad” (DA), it. cocoruzzo „vârf în formă de pară”, tarentin cucuruzzo„culme rotunjită”, salentin cuccuruzzu „grămadă de pietre de formă piramidală”, log. cuccuru „vârf’, ptg. cucuruto „înălțime, culme”, cf. și ngr. KouicoupL „ridicătură de pământ”, ceea ce ar indica o bază lexicală mediteraneeană, înrudită cu cucco „vârf rotunjit” Battisti-Alessio II, 997, cf. cucă{. S-a propus și proveniența din ucr. kokorudka, kokoruddja „con” (de la baza sl. *kokora „tufă; smoc”, cf. bg. kokorjag „con de brad”), cu finala -dz, -z refăcută după pl. Ch. Choliolcev în BER III, 110-111. CDER 2635 propune cu rezerve o derivare de la baza prezentă în coc3, coacă2, printr-un pl. cocuri, cu suf. -ză, ca în bob > buburuză. cucrrĂ 384 CUfJDIU Fam.: cucunij#r s.m. (Ban.) nume de plantă nedefinită 1885-1890 (H. XVIII 168); cucuruzaștină s.f. (Trans.) „loc unde a fost sau este cultivat porumb” 1825 (LB); cucuruzZ^te s.f. (Trans.) „loc unde a fost sau este cultivat porumb” 1806 (Șincai, Economia 29); cucuruzoaie s.f. (Ban., pronunțat cucuruzoane) nume de plantă nedefinită 1885-1890 (H. XVIII 168). CUCC/TĂ [ar.] s.f. (bot.) „plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros dezagreabil (Conium maculatum); (Trans.) brânca-ursului (Heracleum sphondylium); (Ban.) ciumăfaie (Datura stramonium); (p. ext.) otrava extrasă din cucută; (Trans., p. anal.) formă de sticlă în care se toarnă lumânările - (grande-)cigue; berce, branc-ursine; stramoine, pomme-epineuse; poison extrait de la cigue; moule ă chandelles” 1535 (top. Cucutean DERS), var. cucată, cucată. Lat. ^cucuta < cicuta (prin asimilare vocalică), cf. fr. dial., occ. REW 1909 (forma cicuta păstrată în it. dial. de nord, v.fr., v.sp.; forma ^cucuta a fost împrumutată în alb.). Fam.: cucățZcă s.f. (bot., dim.), în expr. ~ de bălți „mărăraș (Oenanthe Phellandrium)” 1910 (Bianu, D. S.); cucuțeală s.f. (Bont, în Trans.) „femeie rea de gură” 1928 (Pașca, GL). CUCUVE/1 s.f. „mică pasăre răpitoare de noapte, care trăiește pe lângă casele părăsite, pe coșuri sau prin scorburile copacilor, despre al cărei țipăt se crede că ar prevesti o nenorocire; (cu aluzie la locul unde își face cuibul sau de unde cântă cucuveaua) ferestruica, ochiul lăsat în acoperișul casei, pe unde intră lumina și pe unde iese fumul - chouette; lucarne” 1847 (Alexandrescu, O. I, 90), cucuve\ă (sg. refăcut), cucumea. M.gr. KouKoifkua, KouKoupăyta (< onomat. KovKovflav, cf. v.gr. KiKKaflav) > cucuvaie > cucuvea prin substit. finalei. Cuvântul a pătruns în toate limbile din sud-estul Europei (cf. it. coccoveggia, cuccuveggia, dial. de sud -vaja, bg. kukuvija, ser. kukuvija, kukuvika, alb. kukuvaje). Existența cuvântului în aromână, în formele cucuvaie și cucuveauă, pledează pentru vechimea împrumutului. Var. cu -w- există și în gr. (v.gr. KLKi4rqis\ «ucu/diot?) și în alte limbi (bg. kukumjavka, it. cucomeggia). Fam.: cucovetă s.f. „cucuvea” 1883 (Marian, Om. I, 196) cucuvea sau cucovaie cu substit. finalei; cucumeag s.m. „masculul cucuvelei” 1883 (Marian, Om. I, 196), var. cucumeac <— cucumeagă', cucumegă s.f. „cucuvea” 1883 (Marian, Om. I, 196), var. cucumeagă, probabil < bg. kukumevka, kukumjavka', cucuvăi s.m. (rar) „masculul cucuvelei” 1885 (Teodorescu, P. P., 344) <— cucuvaie, der. regresiv; cucuvaie s.f. „cucuvea” 1705 (var. cucovaie, Cantemir, I. I.) < m.gr. KouKoupăia, KovKouflă'yia', cucuveau onomatopee care imită țipătul cucuvelei 1883 (Marian, Om. I, 197), var. cucoveau', cucuveică s.f. (mai ales în Mold.) „cucuvea” 1855 (Alecsandri O. IV, 214), var. cocovQică, cocoveucă, cucoveică, cucubtică, cucuvaică, cucuveucă < bg. kukuvejka sau <— cucuvea, cucuvaie cu substit. sufixului; cucuvZță s.f. (Dobr.) „bufniță” 1885 (H. XIV, 334) <— cucuvea sau cucuvaie + bufniță. CUDRULU/ vb. (Trans.) „a hoinări, a cotrobăi - flaner; fouiller” 1825 (LB). Rom. cotrobăi + budului DA. CUEJDIU s.n. (hapax Costinescu V.) „pârâu mic al cărui debit crește când plouă - petit torrent” 1870. CUFĂR1 385 CUFUND/11 Magh. kovesd (< koves „pietros” < „piatră”), cf. top. Cuejd, Cuiejdiu, sensul inițial fiind probabil „pârâu cu multe pietre” Avram, NCE 92. Cf. cohalm. CUFĂR1 s.n. „ladă cu capac, făcută din scânduri subțiri și căptușită, de obicei, pe dinafară - coffre, malle” 1778 (lorga, S. D. XII, 98), var. cofăr. Germ. Koffer (DA, SDLR), dial. Kuffer 0 (< fr. coffre < lat. târzie cophinus „casetă, cufăr”, inițial „coș” < gr. Kofruof), eventual pătruns și prin pol. kufer (DA; CADE, DEX: sigur), ser. kufer (DA; CADE: sigur) // și ucr. kufer CADE, DEX; ngr. Kovfapo CDER 2638. Fam.: cz/far' s.m. „o specie de pește, dotată cu o armură osoasă protectoare (Ostracion)” 1903 (TDRG1) < germ. Koffer [fisch], cf. și fr. poisson-coffre-, cufarar s.m. „fabricant sau negustor de cufere” 1862 (Pontbriant, D.); cu făraș s.n. (dim.) 1870 (Costinescu, V.); cufaraț s.n. (dim.) 1938 (DA); cuferd s.n. (dim.) 1938 (DA), var. cufard. Cf. cofraj, cofrat. CUFR4NGE vb. (rar, în descântece) „a frânge - briser, casser” 1884-1899 (Alexici, L. P. I, 205), var. cofr^nge. Lat. ^confrangere (= confringere) „a frânge (în două)” < con- + frângere „a frânge” Philippide, ZRPh XXXI (1907), 308, V. Bogrea, DR 3, 1922-1923, 878, DA, REW 2139, cf. v.fr. confreindre REW 2139 // Probabil <— frânge, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comânji, cotropi CDER 2639. Cf. frânge, înfrânge, fraged, difracție, efracție, fractură, fracție, frag/l, fragment, infracțiwne, irefragabil, naufragiu, refracție, refren, sufragiu1. CUFTĂ s.m. (Trans.) „ajutor de bucătar - garson de cuisine, marmiton” c. 1700 (var. cuctă, Lex. Marș. 124), var. (Sălaj) cuptă „bărbat căruia îi place să gătească - homme qui aime cuisiner”. Magh. kukta, kuchta (< slovac kuchta, der. din baza kuch- a lui kuchyna „bucătărie” < v.germ. de sus kuchina < lat. coqiuna, cocina < coquere „a coace”, coquus „bucătar”) DA, Tamăs, EW 283, cu var. reg. kupta, kufta, care însă ar putea fi reîmprumutate din rom. (EWU). Cf. cuhnie1, culu/r, cor/ce, cocțiwne, coh. CUFUND/11 vb. „a intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a intra în adânc, dispărând din vedere; (despre pământ) a se surpa, a se lăsa în jos; (refl.) a se lăsa absorbit de ceva; (refl., fig.) a păți, a suferi un necaz - plonger, (se) couler, submerger; (en parlant du sol) s’ouvrir, s’engloutir; (fig.) se perdre, s’absorber (dans une activite); (fig.) subir un malheur” 1566 (Coresi, L. 493). Et. nes., probabil lat. * confundare < confundere „a amesteca, a contopi; a se revărsa” (< con- + fundere „a vărsa”) CDER 2640 („dublet al lui confunda'"), infl. formal și semantic de derivatul *affundâre „a cădea la fund, a scufunda” (cf. afunda, it. affondare, fr. afonder, sp. afondar, ptg. afundar, sd. affungare) al lui fundus „fund, fundament” °. Pentru data latină a schimbării de conjugare pledează calabrezul skuffundare, cf. REW 2140. Explicația lat. * confundare ca derivat al lui fundus, susținută de CDED I, 104, PEW 429, CDDE 682, DA, este problematică, deoarece prefixul con- nu are sens direcțional și existau deja alte derivate sinonime {afunda, înfunda)-, față de afunda, în cufunda este pregnant sensul „a intra (încet) într-un lichid”, explicabil prin lat. confundere „a contopi” // <— fund (ca a-funda) SDLR. CUFUR/ 386 CUGETA Fam.: acufunda vb. (Mold., Sălaj; înv. Munt.) „a afunda; a cufunda” 1794 (Văcărescu, Ist. 154) <— cufunda + afunda^ cufand s„ doar în expr. de-a cufundul „cufundându-se, dându-se afund” 1892 (Creangă, A. 65), der. regresiv; cufundaci s.m. (omit.) „Colymbus glacialis” 1868 (Barcianu, V.); cufundar s.m. „numele a două păsări palmipede, înotătoare: Gavia arctica, Podiceps cristatus” 1857 (Polizu, V.); cufundător adj., s.m. „(persoană) care se cufundă în apă” 1780-1801 (Micu, D.); cufundătară s.f. „faptul de a (se) cufunda în apă; adâncitură” c.1650 (Anon. Car.); cufundZș s.n. „adâncitură, groapă” 1872 (Baronzi, L.); cufundZșilea adv., în expr. de-a cufundișilea „dându-se afund, de-a cufundul” 1903 (Marian, Ins. 134) *— cufundi^ cufundas adj. (rar, Trans.) „adânc” 1825 (LB); cufunzZme s.f. „adâncime, profunzime” 1869 (I. Pop Florentin, în Conv. lit. III, 216) <— cufund (cu un sens adjectival neatestat); necufundas adj. (rar, Trans.) „care nu e adânc” 1825 (LB) <— cufundos', procufunda vb. (Ban.) „a se cufunda din nou” 1935 (An. Arh. Folk. III, 97); scufunda vb. „a intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid” 1825 (LB), var. (înv.) scofund^ (reg.) scofând^, scufândz', scufundaci s.m. (omit., rar) „cufundar” 1931 (CADE) <— scufunda', scufundar s.m. (omit.) „cufundar” 1924 (Mumu, Odis. 89) <— scufunda', scufandă s.f. (Ban., Olt.) în expr. a se da de-a scufunda/de-a scufundele „cu totul” 1940 (ALR I, 423/5 885) <— scufunda, der. regresiv; scufundător, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care (se) scufundă; specialist în scufundarea sub apă (fără costum de scafandru)” 1924 (Resmeriță, D.) <— scufunda', scufundătară s.f. „porțiune de teren scufundat; (reg., la cal) piele subțire de la șold” 1905 (Alexi, W.) <— scufunda', scufundZș s.n. (Olt) în expr. a se da de-a scufundișul „a se scufunda” 1894 (Șez. III, 25) <— scufunda', scufundas adj. (rar) „moale; adânc” 1825 (LB) <— scufunda. Dublet etim.: confunda. Cf. difaz, efuziune, fantă, fuziune, infazie, perfazie, profuziune, sufuziane, transfuzie. CUFURZ [ar. cufurire, mr. cufăriri] vb. „a mânji, a murdări cu excremente în stare lichidă; a murdări, a spurca; (refl.) a avea diaree; (fig.) a fi cuprins brusc de o frică mare - (s’)embrener; foirer; mourir de peur” 1620 (Moxa, C. 169). Lat. conferire < ferire < foria „diaree”. Fam.: ar. cufoare, mr. cufpri s.f. „diaree” 1906 (Dalametra) < lat. * confer ia', cufureală s.f „excrement în stare lichidă, diaree; frică mare; lucru făcut de mântuială” 1805 (Crișan, LWLH 46); cufuricias adj. „care suferă de diaree; (fig.) fricos” 1822 (Bobb, DRLU); cufurZt s.n. (abstr.) 1620 (top. Curmătura Cufuritului, D. Bogdan, GL); ar. cufuryear s.m. „fricos” 1963 (DDA); ar. cufuras adj. „fricos” 1906 (var. cufuryios, Dalametra). CUGET/1 vb. „a se gândi (îndelung), a medita; a gândi, a fi de părere, a crede; (înv.) a socoti, a calcula - penser, reflechir; croire, considerer; (vieilli) compter” c. 1500 (Psalt. Hur.). Lat. cogităre (< co(n) + agitare „a agita, a scutura; (mai ales în expr. ~ animă, mente, secum) a se gândi la” < agere „a mâna, a împinge, a acționa”), cf. v.it., it. dial., sd., rtr., v.fr., fr. dial., sp., ptg. REW 2027. Fam.: caget s.n. „gândire; gând, idee, intenție; minte, intelect” c. 1500 (Psalt. Hur.), der. regresiv; cugetare s.f. „gând, maximă, adevăr moral” 1559-1560 (Cod. Brațul); cugetat s.n. (abstr.) 1825 (LB); cugetăcias adj. (înv.) „cugetător, gânditor, filozof’ 1682 (Dosoftei, V. S. dec. I97v); cugetăreț adj., s.m. (înv.) „cugetător, gânditor, filozof’ 1679 (Dosoftei, L. 6V); cugetător, -toare adj., s.m., s.f. „gânditor” 1566 (Coresi, L.); cugetățitoră s.f. (hapax Dosoftei, V. S. nov. 181r) „cugetare?” 1682; necugetare s.f. „acțiune, faptă C^/GLĂ 387 CUHNIE1 necugetată; nechibzuință, nesocotință” 1703-1709 (N. Costin, C.) <— cugetare’, necugetat adj. „nechibzuit, nesocotit, nesăbuit; (înv.) lipsit de facultatea de a gândi” c. 1500 (Psalt. Hur. 41v, 4lr) <— cugetat, necugetător adj., s.m., s.f. „(ființă) lipsit(ă) de facultatea de a gândi” 1823 (Bobb, DRLU) cugetător, precaget s.n. (înv.) „premeditare, chibzuință” 1868 (Barcianu, V.) <— precugeta, der. regresiv; precugeto vb. (înv.) „a chibzui, a medita înainte de a face ceva, a premedita” 1827 (I. Văcărescu, B.) <— cugeta, după fr. premediter, precugetore s.f. (înv.) „premeditare” 1843 (Doc. ec. II, 784) precugeta, după fr. premeditation', precugetător adj. (înv.) „care precugetă” 1857 (Polizu, V.) <— precugeta’, răscugetore s.f. (rar, înv.) „cugetare repetată, stăruitoare” 1899 (Sbiera, F. S. 159) <— cugetare. Cf. agita, act, activ1, actor, acțiane, agendă, agent, ag/l, agita, cașera, cașetă, coacțiane1, cxcogita. Cf/GLA s.f. (înv., Trans.) „popic; bilă de biliard; cască, coif — quille; bille de biliard; casque” 1700-1712 (N. Costin, L.), var. cuiglă. Germ. Kugel „bilă, glonț”; sensul „popic”, prin confuzie cu germ. Kegel „popic” DA. CUGLt/F s.n. (Ban.) „un fel de cozonac - sorte de brioche vendeenne” 1939 (SDLR), var. gugluf, guguluf. Germ. Gugelhupf, var. (austriac) Kugelhupf (Ș. Binder, AUT 3, 1965, 103-122) < Gugel „vârf; glugă” + hilpfen „a sălta, a țopăi”, cu referire la creșterea cozonacului // Tc. SDLR. CUGU/1R s.m. „pumă - couguar, Felis concolor” 1906 (Alexi, D.). Fr. cougouar (formă introdusă de naturalistul Buffon, cu finala după jaguar} < ptg. braziliană cuguacuara, formă citită greșit din ququarana < tupi susuarana. CUH/1R s.m. (Mold., N Trans.) „bucătar - cuisinier” 1784 (Oțelea, A. F.). Ucr. kuchar (< pol. kuchar- < ceh kuchar < kuchati „a găti” < germ, kochen < lat. coquere „a coace”). Fam.: cuharcă s.f. (Buc.) „bucătăreasă” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 248) < ucr. kucharka. Cf. caftă, cwhnie1, coace, cocțiane, coli. Cf/HNIE1 s.f. (înv.) „bucătărie, alimente, mâncare; clădire modestă, destinată servitorilor; trăsură închisă - cuisine, plats; logis des domestiques, chambrette; chariot couvert” 1482 (antrop. Oana Cuhne, Mihăilă, DLRV; ca apelativ, 1642-1647, var. cuhnă, Ureche, L. 70), var. (Trans.) cocuă, cognă, cogne, cohe, (Ban.) cohuă, (Trans.) coihe, coină, (Trans.) comuă, comne, cove, (Ban., înv. Munt.) conhă, (Trans.) cucnă, (Munt.) cucuie, (Mar.) cuhne, (Trans., Ban., Olt.) cuină, (Munt.) cuin(i)e, cuime, (Ban.) cună, (Trans.) cunhă, (Olt., V Munt., S Trans.) cunie. Ucr. kuhha, pol. kuchnia (< ceh kuchyne < v.germ. de sus kuchina < lat. coqulna, cocina < coquere „a coace”, coquus „bucătar”) > cuhnie, de unde var. cuhnă/cohnă, cuhne, cucnă, cucuie, cunie. Var. cuină < ser. kujina, kujna. Var. cuin(i)e < cuină, probabil infl. de cuhnie. Var. conhă, cohe/cove, coihe, coină, cunhă/cună < magh. konyha (împr. slav). Var. cocnă, cognă, cogne se pot explica fie printr-o contaminare între cucnă și formele cu -o- provenite din magh., fie prin influența verbului a coace asupra formelor cu -o- provenite din magh. Var. comnă, comne, probabil din cognă, cogne. CUI 388 CUIB Fam.: cocnări vb. (Trans.) „a găti” 1825 (LB) <— cocnă (= cuhnief, cuinar adj. (înv.) „referitor la bucătărie” 1862 (var. cuin&riu, Pontbriant, D.) cuină (= cuhnie'), după fr. culinaire DA; cuinăreasă s.f. (Trans.) „bucătăreasă” 1900 (Barcianu, D.) <— cuinar sau cuină (= cuhnie')', cuinăr/e s.f. „meseria de bucătar” 1862 (Pontbriant, D.) <— cuină = cuhnie'. Cf. coace, cocțiane, coh, cuhar, caftă. CUI [ir. cua?, cuziw] s.n. „piesă ascuțită, de metal sau de lemn, turtită la un capăt, cu care se fixează între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc.; (Mar.) piesă de lemn sau de fier, în formă de prismă, cu o ascuțitură lată în partea de jos, folosită ca pană pentru crăparea unui butuc; (Teleorman, mai ales la pl.) zăvor de lemn; (Teleorman) junghi, crampă, cârcel - clou; coin; targette, cheville de bois; douleur vive” 1341 (top. Kunj, Drăganu, Rom. 103; ca apelativ, 1508, Mihăilă, DLRV), var. (Ban.) cun. Lat. cuneus „cui de lemn, pană de despicat”, panrom. REW 2396. Fam.: cuia vb. (înv., Brașov) „a bate cuiele de lemn în talpa încălțărilor” 1939 (corn. C. Lacea, în DA); cuiat s.n. (Brașov, abstr.) 1939 (corn. C. Lacea, în DA) <— cuier, cuier1 s.m. „fabricant sau negustor de cuie” 1691—1697 (var. cuiari, T. Corbea, D., s.v. clauicularius)', cuier2 s.n. „obiect de lemn sau de metal, prevăzut cu brațe încovoiate sau cuie, folosit ca suport pentru diverse obiecte, în special pentru haine; parte a greblei de apă pe care stau zimții” 1780-1801 (Micu, D.); cuier/ vb. „a agăța în cuie sau în cârlige” 1870 (Costinescu, V.) <— cuier2\ cuiene s.f. (înv., rar) „fabrică sau depozit de cuie” 1862 (Pontbriant, D.); cuișoară1 s.f. „nume de plante: Holosteum umbellatum, Asclepias comuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus barbatus, Dianthus caryophyllus, Dianthus chinesis; nume de podoabă purtată de femei” 1760-1770 (Meșt. doft. 726); cuișar1 s.n. „cui mic; broșă, cataramă; fruct aromat, în formă de cui mic, al unui arbust din țările calde (Caryophyllus aromaticus, Eugenia caryophyllata sau Syzygium aromaticum)” c. 1650 (var. cunișor, Anon. Car.), var. cuișoară2 s.f. „fruct aromat” <— cui, probabil pe model străin (cf. germ. Năgelchen, lat. med. clauellus, magh. szegfu < szeg „cui” + fu „iarbă”); cuișar2 s.m. „arbust exotic care produce niște fructe aromate în formă de cuie mici (Caryophyllus aromaticus, Eugenia caryophyllata sau Syzygium aromaticum); plantă ornamentală (Ribes aureum)” 1835 (Gorjan, H. 63) <— cuișoare, pl. lui cuișor'/cuișoară2', cuișariță s.f. „nume dat mai multor plante: cerențel (Geum urbanum), vindecea (Betonica officinalis), rocotel, ridichioară (Holosteum umbellatum)” 1898 (Dame, T. 186), var. cuișo^rită *— cuișoară'', cuiwț s.n. (dim.) 1822 (Bobb, DRLU), var. cuiț', cuneiform, -ă adj., s.f. „numele unei scrieri din Orientul Antic, bazată pe litere în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă; literă din acest sistem de scriere; (despre oase, despre părțile unor plante) în formă de cui” 1843 (Kretzulescu, A.) < fr. cuneiforme (< lat. savant cuneiformis „în formă de cui”). Cf. încuia. CUIB [ar. cuib(u), mr. cuib, cufb, culp, ir. co\b, cofub(u), cuib(u), cuib, cul\b(u)] s.n. „culcuș unde păsările își depun ouăle și își cresc puii; culcuș de animal sălbatic; (fig.) locuință, sălaș, loc de baștină; (înv.) spațiu închis, mai ales pe puntea unei corăbii; groapă mică făcută în pământ, în care se pun mai multe semințe ale aceleiași plante; (Mold., Buc.) fermenți care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui; loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere - nid; terrier, bauge, repaire, foyer; loge (sur un bateau); poquet; ferments pour aigrir le vin et le lait” c. 1500 (var. cuiub, Psalt. Hur. 71v). CUIRASĂ 389 CUIUNG/U Probabil lat. ^cubium < cubare „a sta culcat”, cf. concubium „împreunare; prima parte a nopții” CDED I, 66, Philippide ILR 68, 140, PEW 432, CDDE 429, REW 2355, DA, SDLR, DEX, cf. it. dial. de nord kubi, kobi, surselv. kuvi REW 2355 (mr. cuib, culp, ir. cuib se pot explica prin metateză din *cublu, cu prefacerea după model slav, a lui bi în i/'DA). Lat. *culbium < *clubium < gr. kXouPlov, dim. al lui kăou/36? = KĂcopâț' „colivie” CADE, CDER 2645, etimon propus pentru a explica formele din mr. și ir., este problematic deoarece presupune metateza palatalității într-un grup consonantic, Ibi > lb, pentru care nu dispunem de alte exemple; grupul Ible păstrat în albie < aluea. Fam.: cuiba vb. „a-și face cuib, a așeza în cuib, (rar) a crește în cuib” 1862 (Pontbriant, D.); cuibar [ar. cuibar, cuibair, curbaiu, mr. cuibar] s.n. „cuib; incubator pentru ouă, clocitoare; ou lăsat în cuib după ce s-au strâns celelalte ouă, pentru ca găinile să se ouă în același loc; sălaș, locuință; loc secret; groapă mică făcută în pământ, în care se pun mai multe semințe ale aceleiași plante” 1787 (DOR), var. cuibare s.f.; cuibărită s.f. „cuib de furnici” 1893 (DDRF) <— cuibar, cuibăraș s.n. (dim.) 1862 (Pontbriant, D.) <— cuibar, cuibări vb. „a (se) așeza în cuibar sau într-un loc confortabil; a prăși porumbul sau fasolea, făcând grămăjoare de pământ la rădăcini; (Trans.) a scotoci” 1825 (LB) <— cuibar, cuibărit s.n. „(S. Mold.) săpatul viei împrejurul butucului, cotorât; perioadă când (se) cuibăresc păsările” 1885 (H. II, 58, 219) <— cuibări', mr. cuibcZc s.m. (dim.) 1935 (Capidan, Megl. III); caibiște s.f. (Bas.) „vâlcea în formă de cuib” 1930 (Porucic, T. E., 31); cuibuZ vb. „a se încuiba” 1825 (LB); cuibukț s.n. (dim.) 1691—1697 (T. Corbea, D., s.v. nidulus)', cuibura vb. „a se încuiba” 1573-1578 (var. cuiubura, Psalt. Sch. I69r) <— pl. cuiburi', cuiburd s.n. (dim.) 1892 (Marian, Na.); cuibușar s.n. (dim.) 1800-1818 (Zilot Românul, Ist.), var. (rar) cuibșor, cuibwț s.n. (dim.) 1825 (LB); descuiba vb. „a scoate, a alunga din cuib” 1825 (LB) <— [în]cuiba sau <— cuib', încuiba vb. „(despre păsări și alte animale) a-și face un cuib sau un culcuș, o vizuină; (despre oameni) a se aciua; (despre boli, vicii etc.) a se dezvolta încet” 1643 (Varlaam, Caz., 371), var. încuibv, încuibuZ vb. „a (se) încuiba” 1577 (Coresi, Ps. sl.-rom. 284); încuiubura vb. (înv.) „a se încuiba” 1551-1558 (Psalt. Vor. în Psalt. Sch., ed. Candrea, 215) <— pl. cuiburi. Cf. concubZnă, cubZculum, incab, incuba, incumba, scula, sucomba. CUIRdSĂ s.f. „armură de zale, de fier sau de piele, care acoperă corpul de la umeri până la brâu, folosită în Antichitate și în Evul Mediu; armătură formată din plăci de oțel special, cu care se blindau vasele mari de război - cuirasse” 1818 (var. corață, Maior, Tel. 24), var. chirasă, chirașă, chiurasă, chiuirasă. Fr. cuirasse (< v.occ. coirassa < lat. târziu coriacea (uestis) „îmbrăcăminte de piele” < corium „piele”). Var. corață < it. corazza (< lat. târziu coriacea). Var. chirasă < rus kiras (< germ. Kuraft < fr.). Fam.: cuirasa vb. „a îmbrăca cu platoșă, cu oțel, cu haine groase; a înarma, a fortifica” 1906 (Alexi, D.), var. chiurasă, chiuirasă < fr. cuirasser, cuirasat s.n. „vas mare de război protejat de o cuirasă și înarmat cu artilerie grea” 1886 (Barcianu, D.), var. chiurasat < ff. cuirasse’, cuirasier s.m. „soldat de cavalerie îmbrăcat cu platoșă” 1761 (var. curațiQr, PBC 1), var. chiuirasi^r, chiurasizr < ff. cuirassier, var. curațier < it. corazziere. Cf. carium. CUIUNG/U s.m. (înv., rar) „bijutier, aurar - orfevre” 1788 (ȘIO II/2, 43). Tc. kuyumcu, înv. kuyumci < kuyum „bijuterie”. CTJBĂ 390 CUL Fam.: cuiungeresc adj. „referitor Ia cuiungii” 1775 (ȘIO II/2 43); cuiungz-br/șă s.m. „căpetenie a bijutierilor” 1776 (var. cuingibașa, ȘIO II/2,43) < tc. kuyumcu (înv. kuyumci) buși. Cf/JBĂ s.f. „nuia răsucită și pârlită în foc, întrebuințată în loc de frânghie; parte a biciului care se leagă de mâner; bucată de lemn băgată în zid sau în pământ, folosită de ciobani ca suport pentru tuciul în care pregătesc mămăliga sau urda; fiecare din cele două brațe ale războiului de țesut; (Gorj) grătar de lemn pe care se pun lemnele verzi la uscat lângă vatră - tige de bois souple, tordue et passee au feu, que les paysans emploient en guise de corde; laniere de fouet; cremaillere; montant du metier â tisser; sorte de chenet pour secher les bois” 1609 (antrop., DIR A XVII/2, 225), var. (Trans.) cojbă\ cușbă, cușma2 „parte componentă a războiului de țesut care ține ițele și brâgla - chevalet du metier â tisser”, gujbă, gușbă, (Munt.) hujbă „prăjină de care se atârnă găleata la cumpăna fântânii - perche â laquelle on attache le seau de la fontaine”. Ser. guzba (= guzva) „frânghie din nuiele” CADE, DA, SDLR, CDER 2648, DEX (< sl. corn. *gozrva < ^gozi „nuia, curea” ESSJ). Var. hujba, posibil din ucr. huzva (un ucr. guzba e dat ca etimon și pentru gujbă, cujbă de SDLR, dificil deoarece ucr. g- se pronunță h-) II Posibil și magh. guzsba CADE, DA (care însă este împrumutat din rom., Tamăs, EW 10). Fam.: cujba vb. (Trans.) „a îndoi, a încovoia, a (se) cocoșa; a îndoi în bătaie; a bate cu cujba” 1688 (var. Munt. cujbi, în part, cujbxt, Biblia), var. (Munt.) cujim, cușbz, (Muscel) cușb\, gujbv, încujbrz vb. „a (se) îndoi, a (se) curba; a (se) îndupleca; a convinge, a înjosi” 1682 (Dosoftei, V. S. dec., 2461), var. încujbi, încușba, mcușbv, încujbărt/ră s.f. „îndoitură” 1686 (Dosoftei, V. S. mar., 60v) <— încujba. Cf. gânj, vânj. CL/JDA s.f. „(Trans.) amică (Arnica montana); plantă ierboasă cu flori galbene, care crește pe stâncile umede și pe marginea pâraielor (Doronicum cordifolium) -- arnica de montagne; Doronicum cordifolium” 1893 (DDRF). Et. nec. DA // Slav. cf. ser. kuzdrav „creț” CDER 2649. CUJEICĂ s.f. (Mold., N Trans.) „furcă de tors - quenouille” 1683 (Dosoftei, V. S„ apr. 64v), var. (Mar.) cugdcă, cujdcd, cujdcă. Ucr. kuzilka (°), kuzel'ka (< kuzelj N. Drăganu, DR 1, 1920-1921. 294. DA, CDER 2650 // Sl. koza „piele”, cf. cojoc, scurteică, ciubeică etc. TDRG. Fam.: cojoaică2 (Mold., Dobr.) „furcă de tors” s.f. 1885 (H. VI, 143) <— cujeică, cu substit. finalei, probabil infl. de cojoc. CUL s.m., adj. „(înv.) soldat, oaste; (Serbia) iute, aprig - soldat, armee; rapide, vehement” 1715 (Diichiti, Cron. exp. 104). Tc. kul „rob, slujbaș, servitor; soldat” ȘIO 11/2, 143, DA, Suciu. IT II, 274. Fam.: cuhglu s.m. „soldat pedestru la turci” 1686-1691 (M. Costin, N. M.) < tc. kuloglu (format cu elem. de compunere -oght < ogul „fiu”); culwc s.n. (înv., Mold.) ..strajă, pază (militară), corp de gardă; locul unde se află garda; (Olt.. Ban.) transport” 1743 (Neculce, L.) < tc. kulliik', culucc/u s.m. (înv., Mold.) „paznic de noapte" 1845 (Alecsandri, O. VI, 108) < tc. (înv.) kullukqi. Cf. culișmr/n. CUL4C 391 crLĂ CUL4C s.m. „țăran înstărit, chiabur - paysan riche” 1955 (DLRLC). Rus. kulak. Fam.: culăcime s.f. (rar) „chiaburime” 1958 (DLRM). CUL4JE s.f.pl. (N Mold.) „nuiele de răchită din care se fac coșuri - brindilles d’osier dont on fait des paniers” 1916 (Antipa, P. 779). Et. nec. CUL4NT adj. (livr.) „cu care te poți înțelege ușor, care dovedește amabilitate, disponibilitate; (înv., despre stil) curgător - coulant” 1880 (Eminescu, O. XI, 263). Fr. coulant, part. prez, al vb. couler „a curge; a scurge, a filtra” < lat. colăre „a strecura, a filtra” (< colum „vas de strecurat”). Fam.: culantă s.f. (abstr.) 1922 (Conv. lit. LIV II, 486). Cf. culee2, cul/să, culoar, strecura. CUL4RE s.f. „(SV Trans.) trecătoare îngustă, șa între dealuri, scufundătură adâncă și largă pe un deal, peșteră largă; (Valea Jiului) fân strâns în cercuri sau semicercuri; (Dunăre) stufăriș; (S Mold.) holdă cu buruieni - defile etroit, col entre deux collines; enfoncement sur une colline; caverne; foin ramasse en cercles ou demi-cercles; cannaie; champ â mauvaises herbes; foin â grosses tiges” 1517 (top. DERS; ca apelativ, 1857 var. colariu „fân cu fire groase” Polizu, V., sg. refăcut), var. (Brașov) colăre, pl. cotari „pajiște mică deasupra stâncilor - petit pre au-dessus des rochers”. Lat. collăre „colier, salbă, zgardă” (< collum „gât”) Pușcariu, DR 4, 1924-1926, 681, DA (pt. forma cotări), G. Giuglea, DR 10, 1938-1941, 99-100 (extins și la forma cutare), cf. it., fr., occ., cat., sp., ptg. REW 2042, de unde derivă firesc sensurile „brână mai largă, pajiște mică deasupra stâncilor” și „fân strâns într-un cerc”. Sensurile „trecătoare”, „șa” (de unde sensul „scufundătură”) pot fi raportate direct la collum, cf. fr. col „gât; trecătoare”, it. collo „gât; culme de munte, creastă”, occ. kulino „vale” M. Homorodean, CL 19, 1974, 85-88 // Lat. *cubîlăre < cubîle „culcuș” CADE, TDRG3 (dificil din punct de vedere atât semantic, cât și formal - presupune absența rotacizării lui -/-). Cf. col2, colan, coleretă, colet1’2 colier, decolta. CUL/1Ș adj. (Ban., despre cai) „gălbui deschis - fauve” 1885 (H. XVIII, 4). Ser. kulas < tc. kula „(cal) de culoare gălbuie”. Fam.: culai adj. (Dobr., despre boi și vaci) „gălbui” 1885 (H. II, 252) < tc. kula, cu finala după bălai, plăvai °, sau culaș cu substit. sufixului DA. CUL4TĂ s.f. „partea dinapoi a țevii unei arme de foc - culasse” 1893 (DDRF), var. chiulată, chilată. It. culatta < culo „fund” < lat. cîilus. Var. chiulată, chilată, infl. de dubletul chiulasă (< fr. culasse < ven. culazzo < culo). Cf. chitiți, chiulasă, chiul, culbuta, culee2, culat, cur, sanculat. C£/LĂ s.f. „(înv.) turn circular, cupolă, boltă, (spec.) turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria, (p. ext.) vistierie; (Olt.) clădire înaltă fortificată; (înv.) beci (boltit); (spec.) ascunzătoare pentru hoți - tour circulaire, coupole, voute, caveau voute CULBEC 392 CULC4 destine ă abriter des richesses, tresor; manoir, maison forte; souterrain voute; repaire de brigands” 1649 (Mardarie, L.). Tc. kule „turn’; înv. kula. CULBEC s.m. (Mold., Buc.) „melc; coc făcut prin răsucirea părului în spirală; (fig.) ochiul unui laț, inel, belciug - escargot; chignon en spirale; anneau, maille, boucle" 1673 (var. cubdc(i), Dosoftei, Ps. 393), var. cobdc, cobelci, colbzc, colbzci, comdci, culmtci. Et. nes., posibil, cu forma de bază cubelc, apărut prin falsă analiză dintr-o structură repetitivă (în limbajul copiilor) melcii belcu CDER 5197 sau, cu forma de bază cobelc, scurtat din codobelc (<— codoberc infl. de melc) G. Giuglea, Langue et litterature I, 1941, 220 (care presupune o formă intermediară *codbelc), cf. formele cocobelci, cucubelc „melc”. Existența unui raport etimologic cu melc, sugerată (fără explicații) de TDRG, este foarte probabilă, dar, întrucât etimonul lui melc nu este cunoscut, acest raport este greu de precizat. Denumirea cea mai veche a animalului în română pare să fie melci(u), cf. ar. zmelci și bg. melce, melcov (în lipsa acestor indicații, am putea presupune un etimon *cumelciu sau *cubelciu din care ar proveni toate celelalte denumiri, melc(i) însuși putându-se explica prin falsă segmentare) II El. de substrat (forma de bază cubelci) din baza *ijelk-i-o (< i.-e. *uelk- „umed”) cu prefixul co-/cu-, cf. valtellinez bers, belerc „melc” (din substratul lepontic) P. Boerescu, ERC 250-262; forma de bază cobelc(i) <— cocobelci „melc” <— cocă „cochilie” (sens neatestat, pentru care se compară fi*, coque) + belci (= melci) „melc” ȘDU; ciulbec <— belciug, prin metateză SDLR; tc. kabuklu „cu cochilie, scoarță sau coajă; crustaceu”, kabuk „scoarță, cochilie, coajă” CDED II, 569. Var. comdci, infl. de melc. Fam.: cobâlcioaie s.f. (Năs.) „melc” 1939 (DA) <— cobelci (= culbec)', culbeczzt adj. „în formă de melc sau de spirală” 1879 (CDED II 569); culbecerzsă s.f. „plantă furajeră din familia fabaceelor (Medicago falcata / satina)” 1906 (Panțu, PL), probabil refăcut din culbecească', culbecezzscă s.f. „culbeceasă” 1857 (Polizu, V.), var. cobâlce^că, cobelce^că, cobilcească, cubelce&scă, cubilcezscă. Cf. melc, cocobelci. CULBUT/1 vb. „a răsturna încărcătura unui vehicul de transport cu ajutorul unui dispozitiv special (numit culbutor) - culbuter” 1978 (DN1). Fr. culbuter „a (se) răsturna, a se rostogoli” < cuier „(despre ambarcațiuni) a merge cu spatele” (< cui „fund” < lat. culus) + buter „a se lovi de, a se împiedica” < but „capăt; țintă, scop” TLF. Fam.: culbutor s.n. „dispozitiv pentru descărcarea conținutului unor vehicule de transportat mărfuri, printr-o mișcare de basculare la 180°; pârghie care comandă mișcarea unei supape în distribuția unui motor cu ardere internă” 1949 (LTR1) < fr. culbuteiu\ Cf. chitați, chiutasă, chiul, cutată, cutae2, cutat, cur, sancutat. CULC/1 [ar. culcare, mr. culcări, ir. cucn\ vb. „a (se) așeza în poziție orizontală, în special pentru odihnă sau pentru a dormi; a doborî; (despre plante) a (se) apleca până la pământ; (refl., urmat de prepoziția cu) a se împreuna -- (se) coucher” c. 1500 (Psalt. Hur. 23v, 871). Lat. collocâre „a așeza laolaltă, a plasa”, încă din lat. târzie și „a așeza în poziție orizontală” (< con- + locăre „a pune într-un loc, a așeza” < locus „loc”), cf. it., sd„ fr., occ., cat., sp. REW 2052. CULEE1 393 CULEGE Fam.: culcat s.n. (abstr.) 1673 (Dosoftei, Ps.); culcată s.f. (SV Trans., Olt.) „unitate de măsură pentru suprafețe sau distanțe, egală cu lățimea mâinii așezate orizontal (pentru exprimarea valorilor mai mici decât o palmă)” 1906 (Viciu, GL); culcuș s.n. „loc pentru dormit (adesea improvizat); loc unde se adăpostesc animalele; strat format dintr-o materie moale (paie, frunze etc.), pe care se așază lucruri fragile; (min.) strat din baza unei formațiuni geologice” 1679 (Dosoftei, L.); culcașă s.f. „mămăligă care se mănâncă seara, înainte de culcare” 1857 (Polizu, V.); culcata adv. (în limbajul copiilor, în sintagme ca mergi ~) „(mergi) frumos la culcare” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV), construit pe modelul lui fuguța. Cf. loc, alocație, coloca, cuș1, cușetă, locație. CULEE1 s.f. (tipogr.) „orificiu sau jgheab prin care se toarnă metal lichid în tipar - troude coulee” 1949 (LTR1). Fr. coulee „turnare a unei materii lichide într-o formă” < coiiler „a curge” < lat. colăre „a strecura, a filtra” < colum „nzs de strecurat” 0II Fr. culee DN2,3, DEX (confuzie între culee' și culee2). Cf. culant, culZsă, culoar, strecura. CULEE2 s.f. (arhit.) „stâlp destinat să susțină arcuirea boitei unui edificiu; fiecare dintre cele două masive de zidărie care susțin un pod, situate pe pământ, la capetele acestuia -culee” 1949 (LTR1). Fr. culee < cui „fund”, de unde „capăt de jos, bază” < lat. cîtlus. Cf. chitiți, chiulasă, chiul, cutată, culbuta, culat, cur, sanculat. CULEGE [ar. cule&dzire, ir. culeje] vb. „(despre fructe, flori, legume) a aduna desprinzând de pe tulpină sau ramură; a aduna ridicând de pe jos; a aduna laolaltă, a colecționa; (tipogr.) a aduna din casete literele necesare și a le așeza în culegar, a zețui; (Trans., livr., înv.) a deduce - cueillir; (typogr.) composer; (Trans., livr., vieilli) deduire” c. 1500 (Psalt. Hur. 68v). Lat. colligere „a aduna lalolaltă” < con- + legere „a culege, a aduna”, panrom. REW 2048; sensul filozofic „a deduce”, după lat. neol. colligere (sens calchiat după gr. auĂXeyeid). Fam.: culegar s.n. (tipogr.) „instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereți, dintre care unul mobil, cu ajutorul căruia se așază literele una câte una în rânduri egale” 1928 (V. Molin, V. T.); culegător, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care culege; (tipogr.) zețar; colecționar” c.1650 (Anon. Car.); culegătoreasă s.f. (rar) „femeie care culege (la o recoltă); zețăriță” 1857 (Polizu, V.) <— culegător, culegătorZe s.f. „atelier într-o întreprindere poligrafică, în care se efectuează operațiile de culegere a textelor, zețărie” 1906 (G. lonescu, C. T.) <— culegător, culegau s.n. (tipogr.) „culegar” 1928 (V. Molin, V. T.); culegere s.f. „carte în care sunt adunate (fragmente de) lucrări de același fel, antologie” 1828 (Heliade-Rădulescu, Gr. rom.), după lat. collectio, fr. collection-, cules s.n. „recoltare, acțiunea de a culege” 1582 (PO); fotoculegere s.f. „pregătire a unui text pentru tipar, în care literele și semnele sunt obținute ca imagini fotografice” 1960 (LTR2 VII) <— foto2- + culegere', reculege vb. refl, „a-și veni în fire, a se liniști; a se concentra, a medita profund”, (înv.) vb. tranz. „a aduna, a recolta” 1868 (Barcianu, V.) < it. ricogliere, fr. recueillir, adaptat după culege. Cf. alege, colectă, colectZv, colecție, electZv, elegant, intelect, înțelege, neglija, recaltă, selecta. CULEVR/NĂ 394 CULM1 CULEVR/NĂ s.f. (ist.) „tun cu țeava lungă și subțire - coulevrine” 1852 (Bălcescu, M. V.). Fr. coulevrine < couleuvre „viperă” (prin asociere metaforică, datorită formei lungi și subțiri) < lat. colubra. Cf. cabra, coiabru. C£/LI (2 sil.) s.m. (rar) „muncitor asiatic necalificat, angajat cu ziua pentru o remunerație foarte mică - coolie” 1958 (DLRM). Fr. coolie (< engl.), engl. coolie, probabil < hindi quli „lucrător tocmit”, raportat și la tamil kuli „simbrie”. CUL/C s.m. „nume pentru diverse păsări de apă din familia picioroangelor - nom de plusieurs oiseaux aquatiques echassiers” 1900 (var. cuhci, Barcianu, D.). Rus. kulik „sitar”, ucr. kulyk „cuiic, găinușă de baltă”. CULIN/1R adj. „referitor la bucătărie și la prepararea mâncării - culinaire” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt.). Fr. culinaire, împr. din lat. culinarius < culma „bucătărie” (a cărui legătură cu coquere „a găti”, coquîna „bucătărie” este neclară, cf. de Vaan, EDLIL 134). Fam.: culznă s.f. (Trans., Buc., înv.) „bucătărie” 1899 (Sbiera, F. S.) < lat. neol. culina. CUL/SĂ s.f. „(tehn.) șanț metalic pe care alunecă o piesă mobilă; (teatru) cadru mobil pe care se mișcă panourile folosite ca fundal pentru o scenă; (p. ext., mai ales la pl.) spațiu situat în spatele scenei, nevăzut de spectatori; (fig., cel mai adesea peior.) partea ascunsă a unor întâmplări sau acțiuni, dedesubturi - coulisse” 1836 (GTN). Fr. coulisse, femininul adj. coulis „(mai ales despre vânt sau curenți de aer) care se strecoară, care alunecă” < couler „a curge, a se prelinge” < lat. călare „a strecura, a filtra” < colum „vas de strecurat”. Fam.: culisa vb. (tehn.) „a (se) mișca în ambele sensuri de-a lungul unui șanț într-o bară de metal” 1939 (Enc. tehn. I) < fr. coulisser, culisant adj. „care culisează” 1939 (Enc. tehn. I) < fr. coulissant’, culisar s.n. „piesă mobilă a unui mecanism cu culisă, care efectuează o mișcare rectilinie alternativă în raport cu aceasta” 1959 (LTR2) culisou, refăcut după numele de instrumente în -or, culisou s.n. „culisor” 1949 (LTR1) < ff. coulisseau. Cf. culant, culee1, culoar, strecura. CULIȘIVL4N s.m. (Bistrița) „paznic, străjer - gardien” 1939 (corn. N. Drăganu, în DA). Probabil din *culicman <— culucciu „paznic de noapte” (atestat în Mold.), cu substit. sufixului 0II Et. nec. DA. Cf. cui. CULM1 s. (geol.) „subdiviziunea inferioară a carboniferului din vestul Europei, caracterizată prin depozite de argilă și de gresie - culm” 1949 (LTR1). Fr. Culm, germ. Kulm „formațiune sedimentară caracteristică carboniferului inferior”, denumire științifică creată pe baza engl. culm „praf de cărbune; antracit (de calitate inferioară)” < medio-engl. colme (probabil < col „cărbune” + -m, sufix de origine nesigură). 395 CULM2 CULO/1RE CULM2 s.m. (biol.) „tulpină alcătuită din articule, goală sau plină cu țesut spongios, pai; papură (Typha latifolia) - tige creuse qu’ont certains vegetaux; massette” 1929 (Panțu, PL, ediția a Il-a, cu sensul „papură”). Lat. neol. culmus „pai, tulpină a cerealelor” (corespondent moștenit din i.-e. al lui calamus, împrumutat din gr. KăAano^), posibil și it. culmo, engl. culm. CULME [ar. culmu s.m., mr. culmi} s.f. „partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; creasta unui zid; linia de îmbinare a planurilor înclinate ale unui acoperiș; (înv.) punctul cel mai înalt de pe traiectoria unui corp ceresc; (fig.) apogeu; prăjină lungă pe care se atârnă hainele la uscat, în casele țărănești; (la pl.) două sau mai multe rânduri de bețe, pe care se clădesc fagurii; țesătură vărgată întinsă pe pereții unei case țărănești; (la cai) coamă - cime, sommet; crete d’un mur; faîte d’un toit; point culminant, apogee; perche sur laquelle on fait essorer le linge, dans les maisons paysannes; croisee d’une ruche; tissu multicolore raye, dont on decore les murs des demeures paysannes; criniere des chevaux” 1475 (Mihăilă, DLRV), var. (livr., înv.) culmina, culmine. Lat. culmen < columen „partea cea mai înaltă, vârf; acoperiș; (astron.) apogeu”. Var. culmine, formă latinizantă creată pe baza temei formelor trisilabice (gen. culminis, nom. pl. culmina etc.); var. culmina, refacere morfologică din culmine. Fam.: aculma vb. (înv.) „a atârna” 1825 (LB); colind s.n. „deal mic” 1888 (Sevastos, C. mold. 173) <— culme, cu -o- posibil sub infl. lui colnic10II <— colină + culme DA; culmar s.n. „culme” 1885 (H. II, 282); culmina vb. „a ajunge la punctul cel mai înalt” 1837 (Săulescu, Hr.) < fr. culminer, împr. din lat. târziu culminare, derivat de la tema de caz oblic culmin- a lui culmen', culminant adj. „cel mai de sus, suprem” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. culminant, part. prez, al vb. culminer, culminație s.f. „(astron.) trecere a unui astru prin cel mai înalt punct al traiectoriei sale de pe bolta cerească; (fig.) punct culminant” 1832 (AR), var. (înv.) culminațiune < fr. culmination', culminărZță s.f. „pânză multicoloră, lată și foarte lungă, întinsă de-a lungul pereților unei odăi țărănești, aproape de tavan” 1888 (Frâncu - G. Candrea, M.), probabil <— *culminare < lat. *culminâria, der. de la tema de caz oblic culmin- a lui culmen CDDE 432, CADE, DA; culmZș s.n. „culme; locul pe unde se trece peste un deal” 1885 (Delavrancea, S.); culmZță s.f. (dim.) 1885 (Teodorescu, P. P.); culmulZță s.f. (dim.) 1931 (CADE). CULOdR s.n. „încăpere îngustă și lungă, din care se poate intra în mai multe camere; spațiu îngust și liber într-un mijloc de transport; spațiu îngust și lung, delimitat, folosit pentru a facilita deplasarea sau accesul (în sport, pe șosele, în aer, pe mare etc.) - couloir” 1858 (Ralet, Suv. 69), var. (înv.) culuar. Fr. couloir < couler „a (se) scurge, a curge” < lat. colăre „a strecura, a filtra” < colum „nws de strecurat”. Cf. culant, culee1, culZsă, strecura. CULO/1RE s.f. „însușire perceptibilă a luminii determinată de compoziția sa spectrală; categorie de obiecte bazată pe această însușire (cărți de joc, opinii politice, diviziuni administrative, substanțe întrebuințate pentru a vopsi etc.); (fig.) fel de a descrie pe cineva sau ceva - couleur” 1787 (pl. colori, Gherasim, T. F. 27v), var. (înv.) coloară, coloare, color' s.m., s.n., coloră, colore. Lat. neol. color, -orem, fr. couleur, it. colore. CULO/4RE 396 CULO/1RE Fam.: bicolor adj. „care are două culori’' 1852 (Bălcescu, M. V.) < fr. bicolore’, cotor2 adj. invar, (despre filme, fotografii etc.) „în culori” 1943-1946 (Frunzetti, P.) < engl. color, colon? vb. „a da unui obiect o anumită culoare cu ajutorul unei vopsele, a vopsi; (fig.) a da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc.” c.1832 (I. Golescu, Cond. III 113r) < fr. colorer, colorabil adj. „care poate fi colorat” 1988 (DEX-S) <— colorcr, colorant adj., s.m. „(materie) care are proprietatea de a colora” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. colorant’, colorat s.n. (abstr.) 1910 (Pamfile, I. C.) <— colora’, coloratură s.f. „(rar) bogăție de culori, colorit; ornamentație virtuoză a liniei melodice vocale (în operă)” 1860 (Filimon, O. II, 364) < it. coloratura, germ. Koloratur, colorație s.f. (rar) „colorit” 1871 (var. coloratiwne, LM) < fr. coloration; colorimetrie adj. „de colorimetrie” 1966 (DN2) < fr. colorimetrique', colorimetrie s.f. „determinare a concentrației unei soluții colorate; metodă de determinare a caracteristicilor unei culori” 1938 (M. enc. agi*. II) < fr. colorimetrie, germ. Kolorimetrie’, coiorimetru s.n. „aparat optic întrebuințat la determinarea concentrației soluțiilor colorate” 1898 (Enc. rom. I) < fr. colorimetre, germ. Kolorimeter, color/sm s.n. „tendință în pictură de a da o importanță deosebită coloritului” 1978 (DN3) < germ. Kolorismus sau <— colorist, cu substit. sufixului; colorist s.m. „pictor care se distinge printr-un simț deosebit al culorii” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) < fr. coloriste', coloristă s.f. 1927 (Arh. Olt. VI) <— colorist’, coloristic adj. „de culori, referitor la culoare” 1946 (Călinescu, E. O.) < it. coloristico, fr. coloristique’, coloristică s.f. ..studiu al culorilor” 1978 (DN3) <— coloristic sau < fr. coloristique’, colorit s.n. „totalitatea culorilor unui obiect, unui peisaj, unei imagini, unui tablou; (fig.) expresivitate, totalitatea efectelor stilistice” 1830 (AR) „a căuta (drumul), a șovăi, a reflecta”, eventual deja într-un derivat lat. ^compităre PEW 444, DA, REW 2099; <— cumpăt < lat. compitum „răspântie” (cu evoluția sem. „a te opri la răspântie, a prevedea”), infl. de computus „socoteală” SDLR. Fam.: cumpăt [ar. pl. cwmpite „obiceiuri, conduită”] s.n. „dispoziție sufletească de îndoială și de nehotărâre; discernământ; dreaptă judecată; moderație, înfrânare, sobrietate” 1610 (D. Bogdan, Gl.) < lat. ^compitus = computus „socoteală” CDED I, 68, TDRG, CDDE 444, CDER 2676 (care consideră posibilă și o derivare regresivă de la cumpăta), DEX II lat. compitum „răscruce” PEW 444, DA, REW 2099, SDLR (care adaugă influența lui computus)’, cumpătare s.f. „moderație” 1678-1689 (Danovici, Cronograf); cumpătareț adj., s.m. (înv.) „care cumpătează, orânduitor” 1678—1689 (Danovici, Cronograf); cumpătate s.f. (înv., rar) „cumpătare” 1838 (Albineț, M.) <— cumpătare, cu substit. sufixului, sau <— cumpătat', cumpătător adj., s.m. (înv.) „orânduitor, îndrumător, moderat; administrator, cârmuitor” 1678-1689 (Danovici, Cronograf); necampăt s.n. (rar) „lipsă de cumpăt, de rațiune” 1678-1689 (Danovici, Cronograf) <— cumpăt', necumpătare s.f „lipsă de cumpătare” 1840 (Munde, Descr. așez.) <— cumpătare', necumpătător adj. (înv.) „lipsit de cumpătare” 1613 (Varlaam, Leastvița) <— cumpătător. Dublet etim.: computa, conta. Cf. cont1, contoar1, contor1, acant, amputa, deputat, disputa, imputa, împuta, putativ, reputație, sconta. CUMPL/T1 adj., adv. „îngrozitor, feroce; (p. ext.) extraordinar, strașnic - terrible, feroce, horrible” c. 1500 (Psalt. Hur.). Part. vb. cumpli (< lat. ^compltre = complere „a umple, a completa, a desăvârși”), v. infra, cu evoluția de la sensul „desăvârșit, complet” la cel atestat prin colocații de tipul ger cumplit, sete cumplită, durere cumplită, mânie cumplită, unde exprima intensitatea maximă PEW 445, CDDE 445, TDRG, DA. Sensul „deplin, complet”, cu câteva atestări în sec. XIX, este probabil o reetimologizare după dubletul neologic complet. Fam.: cumpli vb. (înv.) „a nimici, a ucide, a face să dispară; (refl.) a se încheia, a dispărea” c. 1500 (Psalt. Hur.) < lat. *complîre = complere „a umple, a completa, a face ceva până la capăt, a desăvârși” (< con- + piere „a umple”, atestat aproape exclusiv în derivate, cf. implere etc.), cf. it. compiere, v. ff., occ., cat. complir „a împlini, a desăvârși”, C^MUL 405 CZ/MULUS calabr. kyumpire, kunkyere, sic. kunkiri „a se coace”, sd. lompere „a ajunge” REW 2101; cumplictone s.f. (înv.) „cruzime; faptă cumplită” 1643 (Varlaam, Caz. 274), var. cumpleciwne <— cumplit cumplZre s.f. (înv.) „sfârșit, capăt; lipsă de îndurare, cruzime; faptă cumplită; zgârcenie, lăcomie” 1573-1578 (Psalt. Sch. 47) <— cumplit cumpl/t2 s.n. (înv.) „totalitate; capăt, sfârșit, margine” c. 1500 (Psalt. Hur. 33r) <— cumplit cumplitate s.f. (înv.) „zgârcenie excesivă” 1847 (Pann, P. V. II, 175); cumplitoră s.f. (înv.) „îndeplinire, sfârșit” c. 1500 (var. cumplătură, Psalt. Hur. 106r) <— cumplit încumpIZt adj. (înv.; reg.) „cumplit, îngrozitor, extraordinar” 1691 (Mărgăritare). Dublet etim.: complet. Cf. plin, umple, complement1, complianță, compliment1 expletZv, suple#. CC/MUL s.n. „deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp; reunire a mai multor elemente, cu un efect comun - cumul” 1886 (Steinberg, D.), var. (înv.) cumul. Fr. cumul < cumuler „a acumula, a cumula”, împr. din lat. cumulare < cumulus „grămadă”. Accentuarea cumul, după lat. cumulus. Fam.: acumula vb. „a aduna, a concentra” 1794 (Calendariu) < fr. accumuler, lat. neol. accumulare-, acumulatZv adj. (rar) „care acumulează” 1900 (Barcianu, D.) < fr. accumulatif, acumulator1 adj., s.m. „(persoană) care acumulează” 1848 (Negulici, V.) < fr. accumulateur, acumulator2 s.m., s.n. (tehn.) „dispozitiv care înmagazinează energie electrică” 1897 (Poni, F.) < fr. accumulateur, acumulație s.f. (rar, abstr.) 1847 (I. lonescu, F.), var. (înv.) acumulațiune < fr. accumulatiorr, bioacumulare s.f. „proces de acumulare în sol a substanțelor organice în urma descompunerii resturilor vegetale și animale, care contribuie la fertilizarea pământului” 1962 (DER) b io-+ acumulare-, cumula vb. „a deține în același timp două sau mai multe funcții; a realiza un singur tot din mai multe lucruri, fapte, situații, venituri” 1848 (Negulici, V.) < fr. cumuler, cumulard, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) care cumulează mai multe funcții (publice) plătite” 1857 (Vocea Oltului 13) < fr. cumulard', cumulatZv adj. „care rezultă din cumulare; care implică o cumulare” 1848 (Negulici, V.) < fr. cumulatif-, cumulație s.f. (rar, abstr.) 1871 (var. cumulațiune, LM) < fr. cumulation. Cf. camulus. CC/MULUS s.m. „tip de nor dezvoltat pe verticală, cu aspectul unei grămezi - cumulus” 1900 (Enc. rom. II). Fr. cumulus (< engl. cumulus, termen științific internațional creat de meteorologul britanic Luke Howard în 1803 pe baza lat. cumulus „grămadă”), cu pronunția după lat. cumulus. Fam.: altocamulus s.m. „formațiune de nori dispuși în grupuri sau șiruri, situată la altitudini de 2000-6000 de metri” 1949 (LȚR1) < fr. altocumulus (< altus „înalt” + cumulus, nume dat de meteorologul francez Emilien Renou în 1855); ciroci/mulus s.m. „formațiune de nori dispuși în grupuri sau șiruri, situată între 6000 și 7500 de metri altitudine” 1949 (LTR1, scris cirrocwmulus} < fr. cirro-cumulus (< engl. cirrocumulus < cirrus „nor cirrus” + cumulus, nume dat de meteorologul britanic Luke Howard); cumulonZmbus s.m. „nor cumulus de mari dimensiuni, foarte dezvoltat pe înălțime (putând depăși 10000 de metri), care aduce precipitații abundente” 1949 (LTR1) < fr. cumulo- nimbus (< lat. cumulus + nimbus „nor de furtună”); cumulostratus s.m. „formațiune de nori compusă din cumulus și stratus” 1966 (DN“) < fr. cumulo-stratus (< engl. cumulostratus < lat. cumulus + stratus „strat”, termen creat de meteorologul britanic Luke Howard). Cf. camul. C^NĂ 406 CUNOAȘTE CC/NĂ s.f. „leagăn - berceau” 1900 (Papahagi, Lit. 3). Lat. cuna (folosit în limba clasică mai ales la pl.) PEW 446, Rosetti, ILR 357, Bara, LLHA, cf. it. dial. de nord, eng., friul., fr.-prov., sp. REW 2391II Cf. cune < ngr. icowia DDA. Cf. cun^tă, incunabul. CUNE/4LĂ s.f. (înv., rar, Mold.) „iepure domestic - lapin” 1774 (Bertoldo). Ngr. xovi'fXi < it. coniglio < lat. cunlculus. Cf. cz/nă, cuniculicultz/ră. CUNETĂ s.f. „rigolă cu secțiune semicirculară, amenajată în lungul unui canal; secțiunea de curgere a unui canal navigabil - cunette” 1949 (LTR1). Fr. cunette < it. cunetta < cuna „leagăn; cavitate în pământ, canal de scurgere de-a lungul unei străzi’’ < lat. cuna (mai ales la pl. cunae} „leagăn”. Cf. cz/nă, incunabul. CUNETĂT/ vb. refl. (N Trans.) „a se așeza, a se instala - s’installer” 1896 (Rev. crit. lit. IV, 87). Et. nec. II Probabil derivat de la baza lat. metâtum (atestat în lat. med. cu sensurile „adăpost, staul, grajd” < meta „piatră de hotar”), cf. it. metato „căbănuță în care se pun castanele la uscat”, sd. medau „staul, loc de muls”, ngr. ^eraTo „stână”, sau din lat. comitătum V. Bogrea, DR 1, 1920-1921,255. Cf. cunt/. CUN1CULICULTERĂ s.f. „ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă - cuniculiculture” 1943 (M. enc. agr. V). Fr. cuniculiculture (< lat. cuniculus „iepure de casă”, cu sufixoidul -culture „cultură”). Cf. cuneală. CUN/ȚĂ1 s.f. (Mold., înv.) „impozit plătit pentru cirezile de vite ale străinilor - taxe sur les betailles des etrangers” 1743 (Neculce, L.), var. comțcr, coniță\ c\mițax. Ucr. kunycja „jder; răscumpărare pe care o plătea stăpânului cel care lua de nevastă o servitoare a acestuia” (inițial răscumpărarea era plătită în blănuri de jder) DA, CDER 2680, pol. kunica id. SDLR, termen sl. corn., derivat din kuna „jder”, cf. și rus. kunica „suma cu care se răscumpăra o servitoare când se mărita în alt sat” TDRG, DA, SDLR, CDER 2680 // V.sl. konica „iapă” < kom „cal” CDED II, 87. Var. comțcr, posibil după coniță1 = cuconiță TDRG. Var. coniță2, ctmiță, infl. de gonită2 „vacă în perioada împerecherii” SDLR (raportarea la v.sl. konica „iapă”, tăcută tot în SDLR, este dificilă). Fam.: cunicer s.m. (înv.) „slujbaș însărcinat cu adunarea cuniței” 1817 (Uricariul IV, 41). CUNO/1ȘTE [ar. cunoaștire, mr. cunoaștiri, ir. conosle, conoște, cunoaște, cunoste, cunoste] vb. „a avea în minte o reprezentare adecvată, precisă a unui obiect; a întâlni pentru prima dată o persoană, legând cu aceasta o relație socială; (înv.) a afla, a înțelege, a trage o concluzie, a-și da seama, a distinge; (înv.) a admite ca adevărat; (rar, reg.) a fi recunoscător CUNOAȘTE 407 CUNOAȘTE - connaître; savoir; (vieilli) apprendre, comprendre, deduire, reconnaître, distinguer; (reg.) etre reconnaissant” c.1500 (Psalt. Hur.), var. conoaște. Lat. pop. *co(n)noscere = cognoscere (< con- + (g)noscere), refăcut după verbul simplu noscere, cf. it., sd., rtr., fr., occ., cat., sp. (forma cognoscere moștenită în it. dial. de nord, rtr., fr.-prov., ptg.) REW 2031, FEW II 848. Fam.: arhicunoscut adj. „foarte cunoscut” 1907 (Densusianu, O. I 647) <— arhi- + cunoscut', atotcunoscător, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care cunoaște tot” 1930 (Mihăescu, B. A.) <— atot- + cunoscător, după lat. omnisciens, fr. omniscient’, autocunoaște vb. „a se cunoaște pe sine însuși” 1943-1946 (Frunzetti, P.) <— auto-' + cunoaște’, autocunoaștere s.f. „cunoaștere de sine” 1935 (A. Holban, O. III 464) <— auto-' + cunoaștere’, binecunoaște vb. „a cunoaște îndeaproape, a fi familiarizat” 1763 (forma binecunoscând, Boțulescu, V. Scander.); cunoaștere s.f. „acțiunea sau rezultatul acțiunii de a cunoaște; totalitatea lucrurilor cunoscute într-un anumit domeniu” 1559-1560 (Cod. Brațul, 336); cunoscător, -toare [ar. cunuscător, cunâscător, mr. cunoscător} adj., s.m., s.f. „(persoană) care cunoaște, care știe, priceput; (reg.) recunoscător” 1559-1560 (Cod. Brațul 303); cunoscătară s.f. (înv., rar) „cunoștință” 1567—1568 (Coresi, T. Ev. - MoL); cunoscut1, -ă adj., s.m., s.f. „(persoană) pe care cineva a întâlnit-o, cu care are o relație socială” 1581 (Coresi, Ev.); cunoscut2 s.n. (abstr.) 1682 (Dosoftei, V. S., sept.); cunoștZnte s.m. (înv.) „persoană cunoscută, cunoștință” 1640 (Prav. Gov.) < lat. cognoscens, -tem, part. prez, al vb. cognoscere’, cunoștZnță [ar. cunuștxnță} s.f. „facultatea de a cunoaște, de a înțelege; lucru cunoscut; persoană cunoscută (nu foarte apropiată); (înv.) recunoaștere, supunere” 1582 (PO), var. conoștmță’, încunoaște vb. (înv.) „a înștiința, a informa” 1682 (Dosoftei, V. S., nov.); încunoștința vb. (înv.) „a înștiința, a informa” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I 109), var. încunoștiința <— cunoștință’, var. încunoștiința, după înștiința', necunoaște vb. (înv., rar) „a ignora, a nu recunoaște, a nesocoti” 1798 (BRV II, 394) <— ne- + cunoaște, după fr. meconnaître', necunoaștere s.f. „lipsă de cunoaștere; (înv.) nerecunoaștere” 1729 (Cron. Anon. Mold.) <— cunoaștere', necunoscător adj., s.m., s.f. „(persoană) care nu cunoaște, care nu știe” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf 195r) <— cunoscător, necunoștZnță s.f. „neștiință, ignoranță; (reg.) nerecunoștință” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf 204r) <— cunoștință’, nemaicunoscat adj. „care nu a mai fost cunoscut” 1876 (Eminescu, O. VII); nerecunoscător, -toare adj., s.m., s.f. „(om) ingrat, lipsit de recunoștință” 1838 (Gorjan, H. IV) <— ne- + recunoscător, nerecunoștZnță s.f. „lipsă de recunoștință, ingratitudine” 1821 (Melchisedec, H. 418) <— ne- + recunoștință’, precunoștZnță s.f. (înv.) „cunoaștere anticipată” 1847 (FM) <— pre- + cunoștință, după lat. praecognoscentia’, ar. pricunoaștire vb. „a cunoaște dinainte” 1906 (Dalametra) < lat. praecognoscere DDA; precunoaște vb. (înv.) „a ști, a cunoaște dinainte” 1837 (Pann, E. II) < lat. neol. prognoscere, prin românizare; procunoștZnță s.f. (înv.) „cunoaștere a ce urmează să se întâmple dinainte” 1837 (Pann, E. II) < lat. procognoscentia, prin românizare; răscunoaște vb. (rar) „a cunoaște foarte bine (ceva sau pe cineva)” 1908 (adj. part, răscunoscut, V. rom. VIII); recunoaște vb. „a identifica un lucru sau o persoană cunoscute mai înainte; a admite, a mărturisi; (mii.) a cerceta terenul inamic; (înv.) a manifesta recunoștință” 1794 (Calendariu, 34) <— re- + cunoaște, după fr. reconnaître și lat. recognoscere „a-și aminti; a examina, a cerceta terenul inamic, a trece în revistă; a verifica autenticitatea; (târziu) a admite, a mărturisi, (lat. med.) a recunoaște un drept”; recunoscător adj. „(persoană) care recunoaște” 1831 (Pleșoianu, Tel. 188) <— recunoaște’, recunoștZnță s.f. „gratitudine; datorie morală față de un binefăcător” 1821 (Melchisedec, H. 418) <— recunoaște + -ință, după fr. reconnaissance. Cf. cognitZv, ignora, nabil, notifica, noțiune. CUNTZ 408 CUPĂ1 CUNTZ vb. refl. (Mar., NE Trans.) „a se obișnui - s’habituer” 1887-1888 (forma cuntire, Bugnariu, N.), var. cumti, Probabil cunetăti (prin haplologie), cuvânt cu et. nec. (DA: cf. cunetăti) II <— ^cuntii < lat. *contimre = continere „a lega, a ține laolaltă”, infl. fonetic de *cuntui < lat. *contuîre = contuerî „a observa, a privi cu atenție” P. Boerescu, LR 58, 4/2009, 476 (însă lat. continere s-a moștenit în română sub forma conteni, verb cu sensuri greu conciliabile cu „a se obișnui”). CUNZ/NĂ [ar., mr. curună] s.f. „împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri, care se pune pe cap; coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios; (înv.) coroană; (p. ext.) împletitură, funie de ceapă sau usturoi; împletitură de nuiele de-a lungul gardului; (Mar., Trans.) grinzile care susțin căpriorii; (Buc.) fiecare din cele două tălpi ale războiului de țesut; umflătură circulară în locul unde începe copita; (Mold., în expr. cununa cerului) curcubeu - couronne (de feuillages); couronne pour les jeunes maries; (vieilli) couronne (royale); corde d’oignons, tresse d’ails; treillis (le long d’une haie); sabliere; chevalet de metier; couronne (du pied du cheval); arc-en-ciel” c.1500 (forma cunrură Psalt. Hur. 5373, var. conrură Psalt. Hur. 1675), var. conună, (N Trans.) curună, (în reg. rotacizante) curură. Lat. corona, panrom. REW 2245, FEW II 1210, CDDE 447. Fam.: mr. ăncurunatic s.n. „taxă plătită 1a biserică pentru cununie” 1900 (Papahagi, Gl. I, 31, II, 54), var. ăncurunatic ăncurunari; cununa [ar. curun^re, mr. curumri} vb. „a (se) căsători religios; (înv.) a pune o cunună pe capul cuiva, a încorona” c.1500 (forma cunrura, Psalt. Hur. 4r, 5r, 84v), var. curună < lat. coronare, panrom. cf. REW 2246, CDDE 448; cununaș s.n. (dim., în poezia pop.) 1909 (Rădulescu-Codin - Mihalache, Muscel); cununat s.n. (abstr.) c.1650 (Anon. Car.) <— cununa', cununător, -toare adj., s.m., s.f. (rar) „care cunună, naș(ă)” 1813 (Maior, I. B„ în ȘA II, 195) cununa', cununzcă s.f. (dim.) 1897 (Mat. folk. II, 1473); cununZe [mr. curumiă] s.f. „căsătorie religioasă” 1567-1568 (Coresi, T. Ev. - Mol.) <— cununa', cununZță s.f. „cunună mică; nume de plantă” 1857 (Polizu, V.); mr. curunatic s.n. „taxă plătită la biserică pentru cununie” 1900 (Papahagi, GL I, 39) <— curunari; mr. curunZccă s.f. (dim.) 1927 (Candrea, GL I); descununa vb. „a (se) separa, a divorța” 1862 (Pontbriant, D.) <— des- + [în]cununa; încununa [ar. nc(u)runare, mr. ăncurunari, ăncurunari, ncurunari] vb. „a așeza o cunună pe capul cuiva în semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc., a încorona” 1581 (Coresi, Ev.). Dublet etim.: coroană. Cf. corolar1, corală, con/ncă. CUP/1J s.n. „operație de amestecare a mai multor varietăți de vin, după anumite metode, în vederea obținerii unui anumit tip de vin - coupage” 1938 (M. enc. agr. II, 42). Fr. coupage, propriu-zis „tăiere” < couper „a tăia” (< coup „lovitură” < lat. târziu colpus < colaphus „lovitură de pumn” < gr. icoXa^o^), de unde sensul „a schimba proprietățile unui lichid prin amestecul cu altele”. Fam.: cupaja vb. „a amesteca mai multe varietăți de vin, după anumite metode” 1942 (M. enc. agr. IV). Cf. capă3, cupeu, cupan, cupură, decupa. CUPĂ1 [ar. cupă; mr. cupă „baniță, vas în care se mulge laptele”, ir. cupg „vas din lemn pentru măsurat”] s.f. „vas de băut de sticlă sau de metal, mai mult larg decât adânc, cu picior; trofeu, competiție sportivă; (pop.) vas din lemn scobit care se pune deasupra găleții crpĂ2 409 CUPEROZĂ în care se mulg oile; (Trans.) cavitate mică (în dinții cailor, într-o țesătură); diverse nume de plante; (înv.) unitate de măsură mai mare de 1% 1 - coupe; jatte pour trăire les brebis; espace entre les coins du cheval; pochure; differents noms de plantes; (vieilli) mesure de capacite d’environ 1% litres” 1582 (PO). Lat. cupa „butie, butoi” (cf. fr., it. dial. de nord, occ., cat., sp.), târziu și cuppa, atestat doar în glose, specializat cu sensul de „cupă, pahar” în limbile romanice (panrom. REW 2409). Cu sensul urban „vas de băut cu picior”, împrumut din magh. kupa, ngr. KovTra, ulterior și fr. coupe. Cu sensul „măsură de capacitate”, după magh. kupa. Fam.: cupar s.m. (înv., Mold.) „dregător domnesc care avea funcția de ajutor al paharnicului” 1591 (GCR I, 38); cupare s.f. (NE Trans.) „poliță la stână, pe care se pun cupe, linguri, vase etc.” 1926 (Precup, Păst. 12); cupăresc adj. (înv.) „referitor la slujba de cupar; ceea ce aparține cuparului sau cupăriei” 1591 (GCR I, 38) <— cupar, cupărie s.f. (înv.) „slujba de cupar, serviciul băuturilor la curtea domnească” 1631 (DRH B XXIII, 408) <— cupar, cupă rit s.n. (înv.) „dijmă în natură pentru pivnița domnească” 1741 (lorga, S. D. I, 103) <— cupârie, cu substituție de sufix; cupișoară s.f. (dim.) c. 1885 (H. X, 450); cup/ță s.f. „cupă mică; (reg.) măsură pentru laptele de oaie” c. 1650 (Anon. Car.); cupșoară s.f. (dim.) c.1650 (Anon. Car.) <— cupișoară sau cupușoară', cupwcă s.f. (bot.) plantă neindentificată 1889 (FL XVIII, 18); cupușoară s.f. (dim.) 1825 (LB); superciipă s.f. „competiție sportivă între echipe câștigătoare ale unor cupe” 1979 (Scânteia, 23 dec., în DCRJ), după engl. super cup, fr. supercoupe. Dublet etim.: cwpă2.Cf. chiuvetă, cop1, cofă, cubilou, cupolă, cupolă, copulă, cavă. CEPĂ2 s.f. „una dintre culorile cărților de joc (în formă de inimă de culoare roșie) - coeur (au jeu de cartes)” 1850 (Alecsandri, Vod.). Ngr. Kouna, propriu-zis „cupă” (< lat. cup(p)a). Dublet etim.: capă1. Cf. chiuvetă, cop1, cofă, cubilou, cupelă, cupolă, capulă, cavă. CEPĂ3 s.f. „tăietură în croitorie, croială; tăiere a pachetului de cărți de joc - coupe” 1978 (DN3). Fr. coupe < couper „a tăia” < coup „lovitură” < lat. târziu colpus < colaphus „lovitură de pumn” < gr. KoXa^os'. Cf. cupaj, cupeu, cupon, cupară, decupa. CUPELĂ s.f. „vas confecționat dintr-un material refractar poros, folosit la extragerea metalelor prețioase dintr-un minereu - coupelle” 1870 (Costinescu, V.). Fr. coupelle, dim. din coupe „cupă” < lat. cuppa. Fam.: cupei# vb. (chim.) „a topi în cupelă aur și argint” 1870 (Costinescu, V.) < fr. coupeller, cupelație s.f. (chim.) „procedeu industrial de extragere a aurului și argintului din minereurile bogate în plumb” 1870 (var. cupelațiune, Costinescu, V.) < fr. coupellation. Cf. capă1’2, chiuvetă, cop1, cofă, cubilou, cupolă, capulă, cuva. CUPEROZĂ s.f. „inflamație cronică a glandelor cutanate ale feței, manifestată prin vinișoare roșii sau vinete care apar în jurul nasului și pe umerii obrajilor - couperose” 1910 (Bianu, D. S.). Fr. couperose, inițial termen de chimie, numele unor sulfați, împr. din lat. med. cup(e)rosa, cuperosum, probabil < cuprum „cupru” + roșa „trandafir” după gr. xăXrai/Ooi' < xaXKos „cupru” + âi'Oox „floare” TLF. CUPEȚ 410 CUPLET Fam.: cuperos, -oasă adj., s.m., s.f. „(persoană) care suferă de cuperoză” 1966 (DN2) <— cuperoză, cu substit. finalei, interpretată ca având sufixul -oză specific numelor de boli. CUPET s.m. (înv.) „(Mold., Munt.) negustor; (Trans. și Ban.) negustor sau intermediar în comerțul cu cai sau cu vite -- marchand; courtier” 1601 (var. cupiț, DIR B XVII/1, 20), var. cwpeț, copeț, cupuț. Bg., ucr. kupec „negustor” < sl. corn, ^kupkl „negustor” < *kupiti „a cumpăra” < got. kaupon < lat. caupo „negustor”. In Trans. și Ban., cu sensul „negustor de cai” < magh. (lo)kupec. Fam.: cupețz vb. (hapax, doc. probabil contrafăcut, cf. N. A. Bogdan C. M. 33-34) „a negustori, a face comerț” (probabil sec. XIX, dat ca 1525); cupețze s.f. (hapax doc. probabil contrafăcut, cf. N. A. Bogdan C. M. 33-34) „negustorie” (probabil sec. XIX, dat ca 1525). Cf. otczzp, precupeț. CUPEU s.n. „trăsură de lux închisă, de obicei cu două locuri alăturate; (p. ext.) automobil cu două locuri; (înv.) compartiment de călători într-un vagon de cale ferată - coupe” 1790 (Furnică, D. C. 427), var. (înv.) cupez. s.f. Fr. coupe, propriu-zis „tăiat”, nume dat de la forma cabinei acestor trăsuri, care pare tăiată (< couper „a tăia” < coup „lovitură” < lat. târziu colpus < colaphus „lovitură de pumn” < gr. KoXaâos). Cf. czzpă3, cupaj, cupon, cupnră, decupa. CUPĂ vb. (Olt., Ban.) „a coase cu împunsături rare, strângând ața astfel încât să se încrețească, să se facă pungă; a prinde pe cineva într-un colț; (Buc.) a înclina partea lată a fierului plugului pentru a intra în pământ - coudre trop lâche, goder; coincer, attaquer; abaisser le coutre de la charrue” 1901 (Săm. I, 120). Ser. kupiti „a strânge, a îngrămădi, (refl.) a se strânge, a se încreți”, (în Buc.) ucr. kupyty id., derivat sl. corn, de la kupii, kupa „grămadă”. Fam.: cupenze s.f. (Olt.) „zgârcenie mare” 1901-1902 (Săghinescu, V.); cup/t1 adj. (Munt., Olt., fig.) „strângător, zgârcit” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.); cup/t2 s.n. „petic rău pus la cămașă” 1915 (I. Cr. VIII); cupitzzră s.f. (Ban.) „pânză încrețită” 1913 (corn. Liuba, în DA). CUP/D adj. „avid de câștig, hrăpăreț - cupide” 1847 (Heliade-Rădulescu, D. J.). Fr. cupide, împr. din lat. cupidus < cupere „a dori, a râvni”. Fam.: cupiditate s.f. „lăcomie mare de bani, dorință nemăsurată de înavuțire” 1794 (Calendariu) < lat. neol. cupiditas, -atis, fr. cupidite. CUPLET s.n. „bucată în versuri cântată sau recitată cuprinzând mai multe strofe cu același refren și având, de obicei, un conținut ușor glumeț sau satiric - couplet” 1837 (Negruzzi, A.). Fr. couplet < couple „cuplu, pereche”, în v.fr. și „cuplet” (de la sensul „pereche de versuri”), cf. și v.occ. cobla „cuplet, cântec” (< lat. copula „legătură"). Fam.: complet3 s.n. (înv.) „bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș)” 1931 (CADE), var. complect1 *— cuplet, prin etim. pop. după complet^, cupletzst s.m. „persoană care cântă cuplete pe scenă” 1910 (Gârleanu, S. A. I, 283); cupletzstă s.f. „femeie care cântă cuplete pe scenă” 1939 (DA). Cf. czzplu, copula, apt, adapta, inept. CUPLU 411 CUPRESACEE CUPLU s.n. „pereche alcătuită din două persoane pe baza unei legături constante; (fiz.) sistem compus din două forțe acționând pe direcții paralele și în sens opus - couple” 1867 (Bolintineanu, O. II, 246). Fr. couple < lat. copula „legătură, lanț; legătură între două persoane” < co(n)- + *apula < apio, apere „a lega, a prinde laolaltă” (atestat mai ales în forma de part, aptus, devenită adj. inanalizabil). Fam.: acupla vb. „a cupla” 1914 (forma acuplare, V. rom.) < fr. accoupler, acuplaj s.n. „cuplaj, cuplare” 1949 (LTR1) < fr. accouplage', cupla vb. „a (se) reuni într-un cuplu; (tehn.) a reuni două sau mai multe elemente într-un sistem pentru a face posibil un transfer de energie între acestea” 1916 (V. rom.) < fr. coupler, cuplaj s.n. „(tehn.) reunire a unor elemente într-un sistem, pentru a face posibil un transfer de energie între acestea; piesă prin care se realizează această legătură; manifestare sportivă constând în două sau mai multe meciuri (de același fel), care se desfășoară în continuare pe același teren” 1928 (AL O. Teodoreanu, H.) < fr. couplage (< coupler „a cupla”); caplă s.f. „dispozitiv demontabil pentru legarea a două vehicule (mai ales feroviare) sau a două elemente aparținând unui sistem tehnic” 1939 (Enc. tehn. I) <— cupla 0 // fr. couple DEX (nepotrivit din punct de vedere semantic: fr. couple s.m. (> rom. cuplu) nu este atestat cu acest sens tehnic; fr. couple s.f. este învechit și înseamnă „pereche”); cuplător s.m. „miner însărcinat cu cuplarea vagonetelor” 1949 (LTR1) <— cuplaj cuptor s.n. „dispozitiv utilizat pentru conectarea a două sisteme de același fel (mașini, circuite electrice)” 1949 (LTR1) < fr. coupleur ° // engl. coupler DEX; decupla2 vb. „a desface legătura dintre două elemente ale unui sistem tehnic; (fig.) a (se) desprinde dintr-un sistem, a întrerupe o activitate” 1930 (Minerva) < fr. decoupler, fotocuptor s.n. „cuplor folosit pentru transmisia unor semnale prin intermediul luminii” 1988 (DEX-S) < fr. photocoupleur, optocuptor s.n. „fotocuplor” 1988 (DEX-S) < fr. optocoupleur. Cf. capulă, cuplet, apt, adapta, coaptație, inept. CUPOLĂ s.f. „partea concavă a tavanului unui edificiu; parte a unei fortificații lucrată în metal, care se poate ridica și coborî în mod mecanic și care cuprinde tunuri și pe cei care le servesc; mic turn boltit blindat cu care se înarmează vasele de război - coupole” c.1832 (I. Golescu, Cond. 174v). Fr. coupole < it. cupola < lat. târziu cupida, dim. lui cupa „butoi”. Cf. cubitou, capă1,2, chiuvetă, cop1, cată, cupelă, capulă, cavă. CUPON s.n. „parte a unui titlu de rentă sau a unei acțiuni bancare care se decupează la scadență pentru a-i servi titularului la încasarea dobânzii sau a dividendelor; parte detașabilă dintr-un carnet, care conferă deținătorului anumite drepturi, (p. ext.) bilet; bucată mică de metraj, rămasă dintr-un val de material textil; (înv.) fiecare dintre părțile în care este împărțită o pădure în exploatare - coupon; coupe de bois” 1840 (Cond. com. 9). Fr. coupon < couper „a tăia” (< coup „lovitură” < lat. târziu colpus < colaphus „lovitură de pumn” < gr. KoAafios}, Cf. capă3, cupaj, cupeu, cupară, decupa. CUPRESACEE s.f. (mai ales la pl.) „familie de plante rășinoase cu frunze persistente aciculare sau în formă de solzi și cu flori unisexuate mici - cupressaccee” 1961 (DN1). Fr. cupressacee(s), lat. savant Cupressaceae < cupressus „chiparos”. Cf. chiparos, cipres. CUPR/NDE 412 CUPARĂ CUPR/NDE vb. „a prinde, a apuca ceva de jur-împrejur; a ocupa un spațiu, a conține, a include; (fig., despre stări fizice sau sufletești) a apuca, a stăpâni; (înv.) a lua prizonier, a captura - entourer, embrasser, envelopper; contenir, renfermer; (en parlant d’un etat d’âme) saisir, s’emparer de, envahir; (vieilli) capturer” 1560-1561 (Coresi, Tetr.), var. coprinde. Lat. comprendere (< compr(a)ehendere) < prendere, pr(a)ehendere „a prinde”. Fam.: atotcuprinzător adj. „care cuprinde totul” ante 1889 (Eminescu, Trad. 414) atol- + cuprinzător, cuprins1 s.n. „conținutul, sumarul unei cărți; întindere, suprafață; (înv.) stăpânire, proprietate; (înv.) curte întărită a unui castel” c.1650 (Anon. Car.), var. coprins\ cuprins2 adj. (pop.) „înstărit, bogat” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. contentus), var. coprins1’, cuprinzător adj. „care cuprinde mult; care cuprinde ceva” 1682 (var. cuprinsătvr, Dosoftei, V. S. nov. 1311), var. coprinzăt^r, cuprinzătorii s.f. (înv.) „cuprindere, cuprins” 1645 (var. cuprinsătură, Varlaam, R. C. 193); necuprins s.n., s.m. „infinit; ființă infinită, care nu poate fi cuprinsă (cu mintea)” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf, 225), var. necoprins <— ne- + part, cuprins', recuprZnde vb. „a cuprinde din nou, a recuceri” 1847-1848 (Cipariu, Princ. 7), var. (înv.) recoprinde. Cf. prinde, priză, antrepriză, aprehensiune, aprinde, comprehensiune, deprinde, întreprinde, surprinde. C//PRU s. sg. tantum „metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de căldură și electricitate - cuivre” 1820 (Monorai 334). Lat. neol. cuprum = cyprum „aramă de Cipru” (cf expresia aes cyprium) < top. Cyprus (gr. Kurrpos). Fam.: cupru vb. „a acoperi suprafața unor obiecte metalice cu un strat de cupru” 1871 (LM) cupru, după fr. cuivrer, cupreu adj. (înv., livr.) „arămiu, de cupru” 1871 (LM) < lat. neol. cupreus', cupric adj. „care conține cupru, privitor la cupru” 1871 (LM) < fr. cuprique, it. cuprico', cuprifer adj. „care conține cupru” 1871 (LM) < fr. cuprifere', cuprZsm s.n. „otrăvire provocată de consumarea unor alimente fierte sau prăjite în vase de aramă” 1900 (Enc. rom. II) < fr. cuprisme', cuprZt s.m. „oxid natural de cupru” 1949 (LTR1) < fr. căprițe', cupronZchel s.n. „denumire dată aliajelor din cupru și nichel” 1949 (LTR1) < germ. Kupronickel, fr. cupro-nickel\ cupros adj. (chim.) „care conține cupru” 1871 (LM); decupro vb. „a înlătura stratul de cupru depus” 1960 (în forma decuprwe, LTR2) <— cupra. Cf. cipriot. C//PULĂ s.f. „organ în formă de cupă mică, aflat la baza ghindei și a altor fructe - cupule” 1861 (Barasch, B. 93). Fr. cupule, lat. neol. cupida, dim. lui cupa (în lat. clasică „butoi”), cu sensul după continuatorii romanici ai lat. cuppa (fr. cupe, it. coppa „cupă”). Fam.: cupuliferă s.f. „plantă al cărei fruct conține o cupulă” 1900 (Enc. rom. II) < fr. cupidifere. Cf. cz/pă1,2, chiuvetă, cop1, cofă, cubilou, cupelă, cupolă, c//vă. CUPf/RĂ [ku’pyro] s.f. „tăietură, fragment decupat dintr-un ziar; mod de a împărți o sumă de bani în unități de o anumită valoare, unitate (bancnotă, hârtie de valoare) în care se împarte o sumă de bani - coupure (d’un texte, d’un journal, fraction d’un billet de banque)” 1934 (Mihăescu, Z. 385), var. cupiară. CUR 413 CUR^J Fr. coupure, propriu-zis tăietură” (< couper „a tăia” < coup „lovitură” < lat. târziu colpus < colaphus „lovitură de pumn” < gr. /cdAafiosj. Fam.: cup/u s.n. (rar) „unitate (bancnotă, hârtie de valoare) în care se împarte o sumă de bani” 1982 (DOOM1), sg. refăcut din pl. cupluri al var. cupiură0 // et. nec. DEX. Cf. cnpă3, cupaj, cupeu, cupon, decupa. CUR [ar., mr., ir.] s.n., s.m. (pop.) „partea musculoasă a corpului, aflată în spate, mai jos de capătul coloanei vertebrale, pe care oamenii șed; partea posterioară, capătul din spate al unui obiect - cui; pârtie posterieure d’un objet” 1517 (în sintagma curul pâmăntulov DERS, cu sensul „capăt, margine”; ca apelativ, c.1650 Anon. Car.). Lat. căluș, panrom. REW 2384. Fam.: curar s.n. „cureaua de la ham care trece peste partea posterioară a calului” 1886 (Barcianu, D.); mr. curc/c s.m. (dim.) 1935 (Capidan, MegL); careș adj. „cu șezut mare, scurt și gros” 1870 (var. curiș, Costinescu, V.); cur/2 vb. refl, (peior.) „a se duce pe unde nu are treabă” 1911 (I. Cr. IV, 305), cf. expr. a-și purta curul pe undeva^ curiman s.m. „om cu șezutul mare” 1895 (Rev. crit. lit. III, 121); curișor s.m., s.n. (dim.) 1891 (GCR II 334); curos adj. „cu șezut mare” 1893 (DDRF); mr. curucoc s.m. (dim.) 1935 (Capidan, MegL). Cf. chiloți, chiu Iasă, chiul, culată, culbuta, culee2, culot, sanculot. CURAțAO [kura'sao] s. n. „băutură tăcută din coji de portocale amare, zahăr și alcool - curațao” 1894 (Antonescu, NDFR), var. cuirasa. Fr. curaqao < n.pr. Curaqao, numele (ptg.) al unei insule din Antile unde cresc portocalele amare din care se produce băutura. Var. cuiraso < ff. cuirasseau. CUR4J s.n. „forța morală de a înfrunta primejdiile; (pop.) voie bună; (Țara Oltului) petrecere, chef - courage; bonne humeur, griserie; festin, bombance” 1774 (Uricariul I, 174), var. (înv.) coragiu, coraj, coraș, curagiu, curaș, (s.f.) corag(i)e, cora/ă, coraj(i)e, corajie, curagie, curaj ă, curaje. Fr. courage < coeur „inimă” < lat. cor, cordis. Variantele cu co- < it. coraggio < occ. coratge. Fam.: corăjZ vb. (Ban., hapax Novacovici, C. B. 6-7) „a-și procura, a avea suficient” 1924-1925 (DA reconstituie forma curap), probabil de la sensul „voie bună, chef’ al lui coraj (= curaj)’, curajos adj. „îndrăzneț, neînfricat” 183 1 (var. curaj ios, Tavernier, A), var. (înv.) curagias < fr. courageux', curaju/ vb. (înv.) „a (se) încuraja” 1805 (part, curăjmt, Obradovici, Aritm. I); descuraja vb. „a-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, speranța, a (se) demoraliza” 1830 (CR 151), var. descoraja, descuragea <— [în] curaj a, după fr. decourager, descurajant adj. „care descurajează” 1914 (V. rom.) <— descuraja', descurajator adj. „care descurajează” 1870 (var. descuragiătw, Alecsandri, Pr. 483) <— descuraja', încuraja vb. „a da curaj, a îmbărbăta; a sprijini, a stimula” 1827 (var. încoragia, Golescu, E. 309), var. (înv.) încorăja, încorap, încuragia, încuraja <— curaj, după fr. encourager. încurajator adj. „care dă curaj” 1853 (var. încurăjitar, Codrescu, Coliba I, 109) încuraja', necurajos adj. ..lipsit de curaj” 1931 (var. necuragias, CADE) <— curajos. Cf. acord, acordeon, concorda, cord, discorda, mizericordie, racorda, record, recorder. CURAM^ 414 CUR/1T1 CURAM/1 s.f. (înv.) „cotizație, colectă, chetă - contribution, collecte, ecot” 1640 (D. Bogdan, GL). Ngr. Kovpa/dăs' „cotă” (< tc. gurama „împărțirea averii unui datornic între creditori”). CURANTĂ s.f. „vechi dans francez cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans; parte dintr-o suită instrumentală - courante” 1936 (Arh. Olt. XV). Fr. courante < courir „a alerga” < lat. currere. Cf. carge, concura, corZdă, coridor, corsar, carso, curând, curent1, curier, currZculum, carsă1, cursZv, cursar, curtier, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiune, intercurent, parcarge, precursor, recarge, recurent. CUR/4RĂ s. f. „substanță cu acțiune paralizantă, utilizată ca anestezic și la reanimare - curare” 1900 (Enc. rom. II); DEX dă ca intrare forma curara, probabil datorată preluării formei din Enc. rom., în care nu se notează distincția a/ă. Fr. curare < sp. curare < carib murali / wurari. Fam.: curariza vb. „a administra curara” 1978 (DNJ). CUR/1T1 [ar., mr.; ir. curat] adj. „care nu este murdar, care nu conține corpuri străine, impurități, pete; (despre vorbire, glas) clar, deslușit; cast; nevinovat; sincer; (livr.) scump, prețios (despre pietre) - propre; clair; caste; innocent; sincere; cher, noble; net” c.1500 (Psalt. Hur.). Part, verbului (înv.) curax „a curăța” < lat. curare „a îngriji” (< cura „îngrijire, grijă”) CDED I, 70, CDDE 451, TDRG (probabil), CADE, DA, SDLR, CDER 2694, DEX, panrom. CDDE 451, REW 2412, cu sensul „a curăța” întâlnit și în fr. curer și în urmașii romanici ai derivatului excîirăre (cf. REW 2991). Lat. colăre „a strecura, a filtra”, propus ca unic etimon în PEW 454, este improbabil datorită absenței unor forme cu -o- sub accent (spre deosebire de strecura < ^extrăcolăre). DA susține că în cura1 s-au confundat ambele verbe latine (curare și colăre). Sensul „scump” (despre pietre), după slavon, clstinu. cf. clstinu kameni „piatră scumpă, nestemată” DA. Fam.: cura1 [ar. curarex. mr. curarix] vb. (înv.) „a curăța de murdărie, de elemente nedorite (un teren de copaci, rădăcini, crengi etc., legume de coajă, grâul de neghină); a scoate boabele de pe știulete; (rar) a face să piară; (refl.) a scăpa de ceva sau de cineva, a se dezvinovăți” 1573-1578 (Psalt. Sch.) < lat. curăre „a îngriji”, posibil și lat. colăre „a strecura, a filtra”, pentru sensul „a curăța un lichid”; curat2 s.n. (abstr.) „dezghiocatul porumbului”, 1916 (Lungianu, CI. 223) <— cura1', curăciane s.f. (înv.) „curățenie” 1648 (N. Test. 2971) < lat. curătio, -onem (< curăre „a îngriji”); curatoare2 s.f. „(Olt.) unealtă cu care se desfac boabele de știuleți; (Buc.) uterul vacii” 1913 (com. Marian, în DA), var. curător* s.n. <— cura1’, curătura vb. „a curăța, a plivi” 1853 (Pann, H.) curăturăx'. cu ratară1 s.f. „loc curățat de copaci, rădăcini, crengi etc.; deal acoperit de vii; resturile care rămân în ciur după cernerea fainei; rămășițe după curățarea diverselor obiecte; placentă eliminată; colț de pâine; acțiunea de a curăța” 1577 (top. DERS; ca apelativ, 1578 DERS) <— curax TDRG, CADE, DA, sau lat. curătura „îngrijire minuțioasă” CDED I 70, CDDE 452 (DA: cf. lat. curătura „grijă” și colătura „ceea ce s-a strecurat”); sensul „alunecare de pământ” dat de DA aparține probabil lui curătură2 (< cure = curge)', curăturea s.f. (dim.) 1913 (Rădulescu-Codin, î.) curăturăX'. curăța vb. „a face să fie curat, a îndepărta murdăria, a îndepărta tot ce este stricat sau în plus; a elimina un rău, a se descotorosi de CURATOR 415 CURATOR ceva sau de cineva; (fig.) a alunga, a face să dispară, a omorî; (refl., despre vaci) a lepăda placenta; a castra; (fig.) a deposeda; (refl., înv.) a se abține; a-și ispăși păcatele, a (se) mântui; (înv.) a lămuri” c. 1500 (var. curăți, Psalt. Hur.); curățat s.n. (abstr.) 1563-1583 (var. curățit. Cod. Vor. 260) <— curata', curăță tar, -toare adj., s.m., s.f. „(persoană) care curăță” 1581 (var. curățitQp, curățitoare2, Coresi, Ev.) <— curăța', curățătorie s.f. „atelier în care se curăță (chimic) obiecte textile; atelier în care se efectuează curățarea pieselor turnate” 1926 (var. curățitorie, Galaction, O. IX, 219) curăța', curățel adj. (dim.) 1691- 1697 (T. Corbea, D., s.v. nitidiuscula)', curățenie s.f. „acțiunea de a curăța; faptul de a fi curat; vindecare de o boală; ispășire de păcate” 1582 (PO 279) curăți! curăța, curat1', curățiciane s.f. (înv.) „curățenia sufletului” 1673 (Dosoftei, Ps.) <— curățit curăța', curățZe s.f. (înv.) „curățenie” c.1500 (Psalt. Hur.); curățitoare1 s.f. „aparat folosit la separarea corpurilor străine dintr-un material granular; scoaba fierarului” 1885 (H. IX, 439) <— curăți (= curăța)', curățitar1 s.n. „aparat sau dispozitiv utilizat la desprinderea depunerilor și impurităților de pe suprafața pieselor; aparat folosit Ia eliminarea impurităților dintr-un fluid” 1900 (Enc. rom. II) <— curăți (= curăța)', curățitară s.f. „acțiunea de a curăța; resturi rămase după curățarea unui obiect” 1581 (Coresi, Ev.) <— curăți (= curăța)', necurat [ar. nicurat] adj., s.m. „murdar, impur, spurcat; (s.m.) necredincios, nelegiuit, păcătos; dușman; diavol” c.1500 (Psalt. Hur.), var. nicurat <— curat\ cu sensul „necredincios” după slavon, necistu „necurat”, prin confuzie cu nectstivu „necredincios” DLR; necurăciane s.f. (înv.) „necurățenie” c.1650 (Anon. Car.) <— curăciune', necurățenie s.f. „murdărie” 1652 (îndr. leg. 551) <— curățenie', necurățZ vb. (înv.) „a păcătui; a se murdări, a-și face nevoile pe el” c.1500 (Psalt. Hur.) necurat, cu sensul „a păcătui” după slavon. necistotistvovati „a fi necurat”, prin confuzie cu necistvovati „a fi necredincios, a păcătui” DLR; necurățZe s.f. (înv.) „murdărie; păcat” c. 1500 (Psalt. Hur.) curăție sau necurat', necurățZme s.f. (înv.) „necurățenia sufletului” c.1500 (Psalt. Hur.) <— necurat', necurățitar adj., s.m. (înv.) „păcătos, nelegiuit” 1563-1583 (Cod. Vor. 172) <— necurățv, preacurat, -ă adj. „curat (din punct de vedere moral), neprihănit, imaculat; (s.f.art.) Fecioara Maria” 1567-1568 (Coresi, T. Ev. - Mol.), var. precurat <— prea + curat, după slavon, precistu DLR; scura vb. (înv.) „a izbăvi, a mântui” 1573-1578 (Psalt. Sch.) < lat. excurăre „a examina cu grijă”, cu sensul „a curăța” moștenit în limbile romanice, cf. it. de nord, fr„ occ., cat., sp. REW 2991; semicurat adj. „care nu este pe deplin curat” 1968 (Cinema nr. 4, III); supercurățenie s.f. (înv., rar) „purgativ (extrem de) puternic” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 159) curățenie. Cf. acurat, chiur^tă, cară, curator, curias, curopalat, procura, procară, procurar, securitate, sZgur. CURATOR s.m. „persoană care administrează bunurile unui minor sau îngrijește interesele altei persoane incapabile să și le îngrijească singură; administrator al unei expoziții; (Trans.) epitrop - curateur; marguillier; conservateur d’une exposition” 1780 (Prav. cond. 98), var. (Trans.) curator, (înv.) corator, coratăr, curățare. Lat. neol. curator, -orem „îngrijitor” < curare „a îngriji”, fr. curateur. Cu sensul „epitrop” < germ. Kurator. Cu sensul „administrator al unei expoziții” < engl. curator. Fam.: curatdă s.f. „instituția juridică a curatorului” 1812 (T. Moldovan, C. Leg. 1 105) < lat. neol. curatela < curare „a îngriji”, curator, după tutela', curatorie s.f. „sarcina curatorului” 1822 (Bobb, DRLU). Cf. acurat, chiuretă, curat1, cară, curias, procura, procară, procuror, securitate, sZgur. cz/ră 416 CURB C^/RA s.f. „tratament medical pe durată limitată, aplicare metodică a unor mijloace terapeutice (băi, regim alimentar etc.) - cure” 1821 (V. Popp, A. M.). Fr. cure (< lat. cura „grijă, îngrijire”). Fam.: cura2 vb. (înv.) „a îngriji un bolnav, (refl.) a urma o cură, un tratament” 1837 (Pann, E.) < it. curare, germ, kurieren, lat. neol. curare „a îngriji”; curabil adj. „care se poate vindeca” 1851 (Fătu, D., 129) < fr. curable', curant1 adj., în expr. medic ~ „(medic) care supraveghează tratamentul unui bolnav” 1851 (Fătu, D., 142), var. (înv., prin confuzie) curent* < it. curante 0 II <— cura2 DEX; curarisZ vb. (înv.) „a (se) îngriji în vederea vindecării” 1832 (lorga, S. D. VIII, 172) < ngr. Kovpapw (< it. curare), aor. Kovpăptaa', curatZv adj., s.n. „(substanță) care vindecă” 1816 (Maior, învățătură 21) < fr. curatif, lat. neol. curatiuus', incurabil adj. „care nu se poate vindeca” 1842 (Cuciuran, D. 10) < fr. incurable', incurabilitate s.f. (abstr.) 1848 (Negulici, V.) < fr. incurabilite', necurabil adj. (înv.) „incurabil” 1848 (Negulici, V.), var. necur&blu, adaptare a fr. incurable', necurabilitate s.f. (abstr., înv.) 1848 (Negulici, V.), adaptare a fr. incurabilite-, postcuratZv adj. „care urmează după o cură balneară” 1976 (RL 13 nov., p. 3, în DCR3) <— postcură, după curativ’, postcară s.f. „perioadă de repaus recomandată după o cură (balneară)” 1969 (D. med. s.v. sanatoriu) < fr. postcure. Cf. acurat, chiuretă, curat1, curator, curias, curopalat, procura, procară, procuror, securitate, sZgur. CURÂND [ar. cumnd(u), mr. curon] adv., (înv.) adj. „peste puțin timp; (înv.) rapid, ager - bientât; vite, vif’ c. 1500 (var. currund, Psalt. Hur.), var. (înv.; Ban.) curund. Lat. currendo, gerunziul vb. currere „a alerga” (> rom. cure, curge), cf. sicii. kurennu, ven. korando, friul. kurind „repede” REW 2415, DA. Specializarea semantică a putut avea loc și în româna comună. Fam.: curânda [ar. curundare] vb. refl. (înv.) „a se grăbi” 1577 (Coresi, Ps. sL-rom.), var. curunda, curânzi’, ar. curundeață s.f. „iuțeală” 1813 (Boiagi, Gram.); curunzd adv. (înv., dim.) c.1650 (Anon. Car.); încurânda vb. refl. (înv.) „a se grăbi” 1573-1578 (var. încurunda, Psalt. Sch. ed. Candrea 21). Cf. carge, concura, corZdă, coridar, corsar, carso, curantă, curent1, curier, currZculum, carsă1, cursZv, cursar, curtier, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiane, intercurent, parcarge, precursor, recarge, recurent. CURB, -Ă adj., s.f. „(linie, suprafață) a cărei formă nu conține elemente drepte sau plane; cotitură - courbe” c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Fr. courbe < lat. *curbus = curiius. Fam.: contracarbă s.f. „curbă a unei șosele sau a unei linii de cale ferată, care are sens contrar curbei anterioare; (arhit.) curbă concavă care urmează uneia convexe la un arc în acoladă” 1949 (LTR1 I) <— contra- + curbă, după fr. contre-courbe’, curba vb. „a (se) îndoi, a (se) arcui” 1848 (Negulici, V.) < fr. courber < lat. * curbare = curvare', curbatară2 s.f. „curbă, boltă” 1862 (Antonescu, D. s.v. opisthocyphose), var. curbatură < fr. courbature „curbatură1” (< courbatu < battre „a bate”, v. curbaturăx), rar „curbură”, prin reintepretare ca derivat al lui courbe', curbetă s.f. „mișcare elegantă a calului, prin îndoirea și ridicarea picioarelor din față; (fig.) plecăciune” 1931 (CADE) < fr. courbette < courber, curbiIZniu adj. (mat.) „în formă de linie curbă; cu linii curbe” 1852 (Marin, Pr. I), var. curvilmiu < fr. curviligne, infl. de curb(ă)‘, curbimetru s.n. „instrument cartografic pentru măsurarea distanțelor curbe pe planuri și hărți topografice” 1900 (Enc. rom. II) < fr. curvimetre, infl. de curb(ă)', curbară s.f. „îndoitură” 1857 (Marin, F.) < fr. courbure (< courber)', incurba vb. „a (se) curba” 1864 (part. incurbat, Maiorescu, An. G. 858) < fr. incurver (< lat. neol. CURB/1N 417 CURCA incurvare), infl. de curb(ă), curbai răscurbat adj. (rar) „îndoit, încovoiat” 1898 (Grecescu, FI. 29) *— ras- + curbat, recurba vb. „a (se) curba din nou” 1862 (Antonescu, D. s.v. pedum) < fr. recourber. Cf. coarbă1. CURB/1N s.n. (înv., reg.) „animal întreg jertfit în cadrul unul ritual musulman și împărțit participanților; (p. ext.) ospăț, banchet - offrande, bete sacrifiee (dans le rituel musulman); ripaille, bamboche” 1683 (var. corbarr, Dosoftei, V. S. ian.), var. curbam, gurban. Tc. kurban, (înv.) korban, (dial.) gurvan < pers, qurbân < arab qurbăm, qurban „lucru prin care cineva se apropie de Dumnezeu; jertfa” (înrudit cu ebr. qorbăn „jertfa”). Sensul „ospăț”, după curban-bairam. Fam.: curban-bairam s.n. (înv.) „sărbătoare religioasă musulmană, serbată la 70 de zile după bairamul propriu-zis; (p. ext.) ospăț, banchet” 1794 (Văcărescu, Ist.) < tc. kurban- bayrami. Cf. corvan. CURBATURA1 s.f. (med.) „durere musculară, însoțită de o stare de epuizare - courbature” 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 313). Fr. courbature < courbatu „înțepenit de efort, cu respirația întretăiată de efort”, probabil compus din adv. court „scurt” și battu „bătut”, part. perf. al vb. battre < lat. battucre TLF. Fam.: curbaturat adj. (med., înv.) „epuizat, cu dureri în tot corpul” 1939 (DA) <— curbatură, după fr. courbature. Cf. bate, curt, scurt. CURBET s.m. (înv., rar) „străin, imigrant, intrus - etranger, immigrant, intrus”, adj. (Mold.. în forma curbat) „corcit - croise, metisse” 1786 (Beldiman, I. T. 4). Tc. (înv., reg.) kurbet „țigan nomad”, inițial „imigrant, venetic” (= gurbet „străinătate; viață în străinătate, exil”) Suciu, IT II, 277. CURCĂ s.f. „pasăre domestică din familia galinaceelor, de origine nord-americană; (Trans.) haină femeiască; (fig., Trans.) minciună, încercare nereușită; (Olt., în sintagma de- a curca) joc de copii - dinde; vetemement de femme; mensonge; nom d’un jeu d’enfants” c.1650 (Anon. Car.; atestarea 1448 DRH A I, 402, ca antrop. Curca, propusă de TDRG3, este admisibilă dacă termenul s-a referit întâi la altă pasăre de curte). Probabil slav kurka „găină” (sl. corn. *kuruka < kuru „cocoș” ESSJ), cf. ucr., ceh., pol., v.rus., rus. dial. kurka „găină, găinușă” (TDRG: ucr.; SDLR: ucr., pol.), cu modificarea semantică posibil după tc. gurk, tăt. kurka „curcan, curcă” (considerate de ESUM etimon al cuvântului românesc; cuvântul e prezent și în alte limbi turcice). Pentru folosirea unui împrumut cu sensul inițial „găinușă” pentru a denumi curca, cf. bg. pujka, magh. puljka < rom. puică. Bg. kurka „curcă” dat ca etimon de DA și DEX este un cuvânt dialectal, probabil împrumutat din rom. Fam.: curcan s.m. „masculul curcii; supranume dat dorobanților români (din Războiul de Independență) din cauza penei de curcan pe care o purtau la căciulă; (p. ext.) polițist” 1740-1741 (Cond. Mav. III), var. corcarC, curcănar1 s.m. „paznic de curcani și de curci” 1862 (Pontbriant, D.) <— curcarr, curcănar2 s.n. „coteț de curci” 1929-1930 (GS VI, CURCE/1G 418 CURCUBEU1 108) <— curcan; curcă naș s.m. (dim.) 1862 (Pontbriant, D.) <— curcan; curcănărZe s.f. „poliție” 1922-1923 (ALAS III/IV, 116) <— curcan; curcănZe s.f. (fam.) „găinărie, furtișag” 1852 (Alecsandri, O. V 462) <— curcan; curcăreasă s.f. (Olt.) „păzitoare de curci” 1906 (Graiul, I 98) <— curcan, prin haplologie, în loc de ^curcănăreasă DA sau <— curcă °; curcioaică s.f. „curcă” 1885 (Delavrancea, S. 133); curcii s.m. (Huned.) „curcan” 1939 (com. T. L. Blaga, în DA); curentă s.f. (dim.) 1883 (Marian, Om. II, 276). Cf. corcodan, carnic. CURCEL4G s.m. (N Mold.) „cal cu ochi de culori diferite - cheval dont les yeux sont de couleurs differentes” 1922 (Chest. I, 159). Et. nes., probabil <— curci = corc\x DA. CURCUBETĂ [ar.] s.f. „(Trans.) plantă cățărătoare, cu tulpina acoperită cu peri rigizi, întinsă pe pământ, cu cârcei ramificați, cu fructe comestibile, bostan, dovleac (Cucurbita Pepo, Cucurbita lagenaria, Lagenaria vulgaris); (reg.) împărăteasă (Bryonia alba); (Huned.) vas făcut din fructul curcubetei în care se păstrează lichide și care servește la țară pentru trasul băuturilor alcoolice din butoi; (Trans.; Ban.) țeastă (la om și la animale) - citrouille, potiron; bryone blanche; calebasse; coloquinte” 1530 (top. Curcubete. D. Bogdan, GL), var. cucurb^tă. cucurbe^tă. cucurbetă. cucurbetă. curcwbătă. curcubztă. curcubzată, curcubetă. Forma de bază cucurbătă. pl. cucurbete < lat. cucurbita. cf. occ. cogorda. fr. gourde. galic, kogorda REW 2365, v.sp. corcoita CDDE 420. Fam.: curcnbă s.f. (Buc.) „lemn scobit în care se ține sare” 1939 (com. I. Grămadă, în DA), refăcut regresiv din curcubetă „vas făcut din fructul curcubetei” (DA: cf. curcubetă); cucurbetariț adj. (hapax Anon. Car.) „curcubătări?” c.1650; curcubătănZță s.f, adj. pl. (Ban.; adj. în sintagma mere curcubătănițe) „soi de mere, de formă lunguiață” 1939 (com. Liuba, în DA); curcubătări s.f.pl. (Mehed., Ban.) „mere mari de vară” 1910 (Molin, Gr. băn.); curcubetas adj. (SV Trans.) „care are forma curcubetei” 1660-1670 (var. curcubenus. Staicu, Lex. apud Hasdeu, CB I, 284), var. curcubenos cu -n- după pepene Hasdeu, loc. cit.; curcubete# s.f. (dim.) 1688 (Biblia 268), var. cucurbetea <— cucurbetă. curcubetă sau < lat. cucurbitella; curcubețesc adj. (Bihor) „de forma curcubetei” 1906 (Panțu, PL); curcurbețZcă s.f. (dim.) 1907 (Grigoriu-Rigo, Med. I, 103), var. cucurbețică. curcubițxcă; ar. curcubitar s.m. „vânzător de dovleci” 1906 (Dalametra). Cf. cucurbitacee. CURCUBEU1 [ar. curcubeu, mr. curcube&i. curcubti. crucumbQi. crucumb^u. curcubeu] s.n. „fenomen atmosferic care apare pe cer în partea opusă soarelui, cu aspectul unui semicerc conținând cele șapte culori ale spectrului luminii, datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă; (bot.) plantă erbacee, cu firul mai scurt și mai lat decât al ierbii obișnuite (Cynodon dactylon); plantă cu flori purpurii din familia cariofilaceelor (Lychnis coronaria) - arc-en-ciel; (bot.) pied-de-poule, coquelourde” 1649 (Mardarie, L.), var. cuculb&ir. cucurbzu. cucurbeu. culcuba.tr. curcub&ir. curcubei. curcubei. Et. nes., posibil: (i) compus din lat. circus „cerc” + o formă de la bibere „a bea”, pe baza credinței populare (lat., rom., it.) potrivit căreia curcubeul are un capăt în apă, de unde absoarbe apa S. Pușcariu, DR 5, 1927-1928, 902, DA, cf. expresia lat. arcuș bibit „arcul bea”, referitoare CURCEIE 419 CURCUM/NĂ la curcubeu, ven. arcumbe, arcombe, ladin arcobuân, arcobevondo, fr.-prov. arboe (cf. Bertoni, It. dial., 22--23, L. Șăineanu ZRPh 30, 1906, 313-314) și alți termeni romanici pentru curcubeu care cuprind arcuș în prima parte (abr. arkevinie < arcuș Veneris, it. arcobaleno < arco + baleno „fulger” etc.), cf. REW 618; pentru partea inițială este de presupus o asimilare circii- > curcii-, cf. ^cucuta < cicuta S. Pușcariu, DR 5, 1927-1928, 902, DA; pentru finală, se poate presupune o formă *-bibus (posibil scurtată din -bibulus, cf. C. Giuglea, RF II, 49-54, care însă propune alt etimon: arcuș combibulus > *arcucubeu > curcubeu prin afereză și metateză); S. Pușcariu, DR 6, 1929-1930, propune pers, a 3-a bibit, susținând că evoluția bibit > beii este fonetic regulată, forma bea apărând prin analogie cu iau/ia pentru a se diferenția de Isg. beii, ceea ce este însă problematic, cf. niuem > nea', (ii) derivat din lat. curuus, fie *concuruus „curb”, cf. concuruâre „a îndoi, a curba” (CDED I, 65: *concurueus, TDRG: posibil legat de curuus, concuruâre), fie *cucuruus (atestat în forma cucurbae „frânghii rulate folosite de corăbieri în caz de furtună” Isidor, Etymologiae XIX, 4, 2 și într-un manuscris mozarab al Sf. Ieronim, în comparativul cucuruior, cf. Corominas, DCEC s.v. corcova), formație cu reduplicare expresivă CDER 2702; în ambele cazuri, finala este insuficient explicată (lat. *concurueus propus de CDED I 65 și lat. *cucuruius propus de CDER 2702 sunt problematice din cauza accentuării), în această ipoteză, var. etimologică este cucurbQii. II Compus de la baza cocor- „curbură” (cf. cocârlă) și verbul a bea L. Șăineanu, ZRPh 30, 1906, 313-314; formație pe baza lui cucură „tolbă de săgeți” (prin asociere arc-săgeată) V. Bogrea, DR 4, 1924-1926, 805-806; cucurbău <— cuculbău ^(co)cobelci „melc” SDLR (asociere explicată prin forma arcuită); alb. ylber CDED II, 716. Var. curcubei, posibil sg. refăcut din pl. curcubeie. Var. curcubei, prin analogie cu diminutivele în -el. Fam.: curcub/ță s.f. „curcubeu” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV), formă feminină creată din motive prozodice, prin substituirea finalei -eu cu sufixul -iță', curcu-boului sg. tant. „curcubeu” 1916 (Pamfile, Văzd.) <— *curcubou (< curcubău < curcubeu), interpretat ca un compus, prin etimologie populară. CURCC/IE s.f. (N Buc.) „vită slabă- vache maigre” 1913 (corn. A. Tomiac, în DA). Et. nes., posibil ucr. korkovyj „cu coajă” < korka „coajă” 0 // Et. nec. DA. Cf. corcova. CURCULEZ s.m. „mică insectă parazită, care produce pagube în boabele de cereale (Calandra granaria) - charan^on de ble” 1857 (Polizu, V.), var. curcukț. Et. nes., posibil lat. curculio, -onem „gărgăriță”, cu o veche substituție de sufix Korting, LRW 2699, H. Schuchardt, ZRPh XXVI, 586-587, SDLR („rudă cu lat. curculio”) II cf. și lat. cucuUid „glugă”, rom. cucuruz, cocoli, corcoli, cocoț, gurguț SDLR; cf. gărgăriță și bg. kokoleza „urechelniță” DA; bg. kokoleza CADE. CURCEMĂ s.f. „plantă erbacee perenă, originară din Asia de sud-est, cu rizom comestibil sau prelucrabil sub formă de pulbere, din care se extrage un colorant (Curcuma longa) - curcuma” 1870 (Costinescu, V.). Fr. curcuma < sp. curcuma, lat. savant curcuma < arab kurkum „șofran”. CURCUM/NĂ s.f. (Trans.) „bibilică - pintade” 1906 (Viciu, Gl.), var. cucurimnă. Probabil <— curcă, cf, pentru finală, corcodină, corcotină „curcă” 0 H Et. nec. DA (care alege ca intrare cucurmină). CURCZ/Ș 420 CURE/I CURCf/Ș s.n. (hapax Șez. III, 13: pântecăria o capeți dacă mănânci curcușuri crude) „fruct comestibil - fruit comestible” 1894. Et. nes., posibil <— corcoduș prin haplologie (DA: cf. corcoduș), însă este dificil de explicat pluralul în -uri, dat fiind că pentru fructul corcodușului se folosesc doar forme feminine. CURCt/T s.n. „un fel de supă sau terci din faină de porumb - sorte de bouillie de farine de maîs” c. 1845 (I. Golescu, Prov). Ngr. koupkovtl (cuvânt atestat în m.gr., fără etimologie clară, cf. Babiniotis, LBG). CURDE/iSCA s.f. (de obicei art.) „dans țărănesc cu lăutari - danse paysanne accompagnee de musique par des violoneux” 1889 (Sevastos, N.). Et. nes., probabil pol. kurdesz (< tăt. kardas „frate”, Briickner, SEJP), cf. numele unui cântec popular în Polonia sec. XVIII, Kurdesz nad kurdeszami „prieteni la cataramă” Mitu, CELS 13. Cf. cardaș. CURDIS/ vb. (înv., Munt.) „a rândui, a îngriji - ordonner, regler” 1782 (Dumitrache, I.). Ngr. Koupdi^ „a acorda un instrument, a pune în ordine” (aorist KoupStaa) < m.gr. KopSL^co < KopSa „coardă” < lat. chorda. Fam.: curdZsmă s.f. „rânduială” 1822 (lorga, S. D. VII, 46) < ngr. KoupStapa. Cf. coardă1, cord2, cordat1, cordea, cordelier, cordZtă1, cordan, clavicard. CUREL4 [ar. curauă, cur^o, mr. curauă] s.f. „fâșie lungă tăiată din diferite materiale flexibile (mai ales din piele), folosită ca cingătoare sau pentru legare; (Munt., Mold., Buc.) măsură pentru lungime, egală cu 16 picioare; (Mold.) numele unui dans cu lăutari; (Ban.) numele unui joc de copii - courroie; unite de mesure pour les longueurs, equivalant â 16 pieds; nom d’une danse accompagnee par des violonneux; nom d’un jeu d’enfants” 1533 (DRH B III). Lat. corrigia „șiret; curea, fâșie; bici” CDED I, 71, TDRG, CDDE 455, DA, CADE, SDLR, ȘDU, CDER 2704, DDA DEX, panrom. REW 2253; pentru absența africatei rezultate din -gy-, cf. plai < plagius CDDE 455; -rr- păstrat în Oaș (currz CDDE 455) H Lat. corella, dim. al lui corium „piele de animal prelucrată; crustă” LM, Densusianu, Rom. XXXIII, 277, PEW 459; lat. *coriellaG. Meyer, Albanesische Studien IV, 79, Pascu, DEM I, 73. Fam.: curălZt adj. „(teren) delimitat prin folosirea unității de măsură numite curea” 1907 (CDDE) <— *curăli (= *cureli) „a măsura cu cureaua” <— tema de genitiv-dativ și de plural curei- (refăcută prin analogie cu tipul etimologic stea-stele)-, curelar s.m. „meșteșugar care confecționează curele sau alte obiecte din piele: șei, hamuri etc.” 1559— 1560 (forma curelzri(u), Cod. Brațul); curelăreasă s.f. „nevastă de curelar” 1871 (LM) <— curelar, curelărZe1 s.f. „meseria de curelar” 1868 (Barcianu, V.) <— curelar, curelărZe2 s.f. „atelier unde se fac curele; marfa de curelar, obiecte din piele” 1833 (Doc. ec. II); cureIZce s.f., nume atribuit mai multor specii de flori sălbatice sau ciuperci: Tragopogon, Nymphaea; Ramaria 1857 (var. curălxce, Polizu, V.); curelas adj. „flexibil, moale; ațos, fibros; vânjos” 1825 (LB); curelușă s.f. „curea mică; numele unui dans țărănesc, asemănător cu hora; numele unui joc de cărți” 1814 (Calendariu), var. curărușă’, cureluță s.f. (dim.) 1825 (LB); încurela vb. „a lega cu curele; a (se) încinge” 1885 (Teodorescu, P. P.); încureiat s.n. „legare cu curele; înhămare” 1893 (Bibicescu, P. P.) <— încurela. CURE/1C1 421 CURENT1 CUREL4C1 s.n. (reg.) „resturile de la un stog de fân - reste d’une meule de foin ou de paille” 1922 (Șez. XVIII, 168). Et. nes., probabil <— cur cu sensul „partea de jos” DA II Ucr. kurjak „bălegar folosit pentru încălzit” I. Robciuc, LR 26, 1977, nr. 2, 183. Fam.: curetic s.n. (Munt.) „rest (din partea de jos) dintr-o căpiță de fân” 1885 (H. IV, 65), var. curent ic, curetec. CURE/1C2 s.n. (reg.) „mic loc curățat de copaci, în mijlocul unei păduri - petite clairiere” 1857 (var. cur inc, Polizu, V.). Probabil bg. korija „pădure mică” (DA), infl. de curătura1. CURECHI s.n. (Trans., Mold., Ban.) „varză; (înv., la pl.) verdețuri - chou; (vieilli, au pl.) legumes vertes” 1624 (I. Bianu, D. R. I, 97), var. chiurtchi, curte. Lat. coliculus < cauliculus, dim. lui caulis (> colis încă din latină, probabil formă dialectală DELL) „tulpina unei plante; (p. ext.) plantă (folosit mai ales pentru a desemna varza)”. Sensul vechi românesc „verdețuri”, prin evoluție inversă în raport cu cea care a dus de la sensul etimologic al lui varză (pl. vechi vearze „verdețuri”) la sensul din limba literară actuală. Fam.: curecher s.m. „cultivator sau vânzător de varză; insectă dăunătoare prezentă în locurile cultivate cu varză” 1631 (var. curechenr, I. Bianu, D. R. I 189); curecher/e s.f. „loc plantat cu varză” 1870 (CDED); curechesc adj. „asemănător cu varza” 1907 (CDDE); curechește adv. „(tocat) mărunt, așa cum se toacă varza” 1924 (Șez. XX); curechias adj. „asemănător cu varza; ierbos” 1870 (CDED); curechZște s.f. „loc plantat cu varză” 1806 (Șincai, Economia); curechZștină s.f. „curechiște” 1939 (com. Vaida, în DA) <— curechiște’, curechZță s.f. (Mold.) „fluture de varză (Pontia brassicae)” 1903 (Marian, Ins.); curechZu adj. „verde-închis” 1882 (Marian, Ch.). Cf. calarabă, caulis, carfial, chel2, calză. CURELNIC1 s.n. (Ban.) „băț cu o plasă rotundă în vârf, folosit de copii pentru a prinde fluturi - filet â papillons” 1931 (CADE). Bg. kurelnik „băț pe care copiii îl aprind de Lăsatul Secului” (< v.sl. kuriti „a afuma”) CADE // Et. nec. DA. Cf. cur/1. CURENT1 adj. „curgător, fluent; în curs de desfășurare, prezent, actual, în vigoare; frecvent, obișnuit; (înv., despre forma literelor) cursiv - courant” 1792 (var. corent\ Eustatievici, I. 107), var. curant1. Fr. courant, part. prez, al vb. courir „alerga; a fi în curs” (< lat. currere „a alerga”), cu forma după lat. currens, -ntis. Var. corent{ < it. corrente. Fam.: biocurent s.m. „activitate electrică prezentă în țesuturile și organele animalelor” 1964 (DER II) <— bio- + curent1’, contracurent s.n. „curent (de apă, de aer) care se deplasează în sens opus” 1905 (Alexi, W.) <— contra- + curent1, după fr. contre- couranf, curent2 s.m. „mișcare într-o anumită direcție în interiorul unui fluid (aer, apă etc.); (fiz.) deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică” 1852 (var. curnnf, Marin, Pr. I, 6, 13), var. coren? < fr. courant, substantivizare a adj. courant’, curent3 s.n. „ansamblu de idei, concepții, gusturi artistice dominante într-o CURFIt/RST 422 Ct/RGE anumită epocă” 1875 (Maiorescu, O. III, 182) < fr. courant, folosire metaforică a lui courant „mișcare, curgere”; curenta1 vb. „a produce sau suferi un șoc în urma contactului cu curentul electric; a intercala într-un circuit electric” 1937 (Arghezi O. VIII, 842); curenta2 vb. (înv. Trans.) „a căuta pe cineva cu mandat de arestare; a judeca în contumacie” 1886 (Barcianu, D.) < germ, kurrentieren; curentăluz vb. (înv. Trans.) „a curenta2” 1812 (AA lit. 11/14, 331) < germ, kurrentieren, încadrat în clasa verbelor în -ălui', curentograf s.n. „curentometru prevăzut cu un sistem de înregistrare a valorilor măsurate” 1978 (DN3) < fr. courantographe (< courant „curent” + -graphe < gr. -ypâc/xx < „a scrie”); curentometru s.n. „aparat pentru măsurarea vitezei curenților apei” 1962 (Scânteia 8 sept., p. 4, în DCR2), var. curentmstru < fr. courantometre (< courant „curent” + -metre < gr. -pcTprj^ „care măsoară” < perpeiu „a măsura” < perpoi^ „măsură”); echicurent adj. (despre fluide) „care curge în același sens cu altul” 1949 (LTR1, s.v. baleiaj) < fr. equi-courant (< equi- < lat. aequi- < aequus „egal” + courant); extracurent s.m. „curent care se produce în aer în momentul când se deschide un circuit străbătut de un curent electric, datorită autoinducției” 1900 (Enc. rom. II) < fr. extra-courant; microcurent s.m. „curent electric de mică intensitate, folosit în fizioterapie” 1975 (RL 19 nov., p. 2, în DCRJ) <— micro- + curent1; supracurent s.m. „curent electric de intensitate mai mare decât cea prevăzută pentru un anumit circuit” 1949 (LTR1 1, s.v. bobină) <— supra- + curent1. Cf. concura, corzdă, coridar, corsar, carso, curând, czzrge, curs1, czzrsă1, curszv, cursar, decurent, deczzrge, exczzrsie, incursiune, intercurent, încura, parczzrge, recarge, recurent, sczzrge. CURFIC/RST s.m. (înv.) „principe elector în Imperiul Romano-German - prince electeur dans le Saint-Empire romain germanique” 1700-1712 (N. Costin, L.). Germ. Kurfurst < germ, medie de sus Kur(e) „alegere” + Fiirst „principe” (< v. germ, de sus furisto „cel dintâi”). Fam.: curfzrștină s.f. (înv.) „soție de elector” 1844 (Calendariu) < germ. Kurfurstin. Ci/RGE [ar. curare1, mr. cururi1, ir. curje] vb. „(despre mase lichide) a se mișca sub influența gravitației; (înv., numai în forma etimologică cure) a alerga, a fugi, a merge - couler; (vieilli) courir, s’enfuir, marcher” c.1500 (var. curre, Psalt. Hur.), var. (înv.) cura?, (Trans.) curV, curui'\ Lat. currere „a alerga” (forma etimologică: cur(r)e). Forma curge, apărută către sfârșitul secolului al XVII-lea, este analogică după a merge/mers (part, lui curre fiind curs), analogie favorizată de sensul comun „a se deplasa” și posibil determinată și de evitarea omonimiilor cu verbul curax. Dat fiind că paradigma etimologică (cu radicalul fără epenteză) este bine atestată în dacoromâna veche, inovațiile comune cu aromâna și meglenoromâna (trecerea la conjugarea 1), pe de o parte, și cu istroromâna (epenteză în radical), pe de altă parte, trebuie considerate inovații paralele posterioare românei comune. Var. cura*, prin reinterpretarea formei de pers. 3sg. cur(r)ă (< curre) CDDE 457, CADE II lat. călare CDED I, 70, DDA (pentru forma aromână). Fam.: curatoare1 s.f. „găleată, jgheab; (Munt., Olt.) vas mare pentru stors strugurii” 1717 (T. doc. Dâmb. 608), var. curătur* s.n.; curătar1 s.n. „un fel de caș, bucată întreagă de caș” 1900 (Barcianu, D.), probabil prin metonimie de la numele recipientului (curator* == curătoare[); curătzzră2 s.f. „vas în care curge vinul, curătoare; alunecare de pământ” 1884 (H. XII, 19); czzret s.n. „mers; curs” 1910 (Păsculescu, L. P.); curgătar adj, s.m. „care curge; fluent; (înv., în forma curător1) care aleargă” 1570 (var. curator1, Coresi, Lit.); curs CUR/ 423 CURIE1 [ar. cwrsu „zgomot produs de curgerea unei ape”] s.n. „curgere, curent (de apă); trecerea timpului, desfășurarea unor evenimente; (înv.) expunere a evenimentelor în ordine cronologică, cronică; traiectoria corpurilor cerești; (înv.) mers (rapid), alergare; prețul (mediu) cu care se cumpără și se vând diferite valute sau mărfuri; serie de lecții (la universitate sau în afara școlii), lecție, prelegere ținută de un profesor; (înv.) rută; (în expr. în cursul) în timpul, (în expr. în ~ de) în procesul (neterminat) de” 1561 (Coresi, Tetr.) < lat. cursus „curgere (a unei ape), alergare, drum (al soarelui)”, panrom. REW 2417, cu sensurile „desfășurare a evenimentelor”, „preț”, „serie de lecții”, „rută”, și în expr. în cursul, în curs de, a da curs după ff. cours (pentru care sensul referitor la învățământ și cel referitor la valori sunt atestate din sec. XIV: „ciclu de studii”, „circulația valorilor, a mărfurilor”); cursa vb. (rar) „a circula, a se deplasa pe o anumită traiectorie” 1858 (Marțian, S. ec. pol.) <— curs', cursant s.m. „persoană care urmează un curs (de învățământ)” 1953 (V. rom. XII) < rus. kursant', cursantă s.f. „femeie care urmează un curs (de învățământ)” 1955 (DLRLC) <— cursant, cursătar adj. (înv.) „din care curge, din care izvorăște” 1682 (Dosoftei, V. S. nov. 101v); cursătară s.f. „curgere, mișcare a unei ape” 1682 (Dosoftei, V. S. oct. 461); cursZst s.m. „persoană care urmează un curs (de învățământ); (Trans., după Primul Război Mondial) profesor de școală secundară, fără titluri universitare, numit în baza unui examen ad hoc” 1934 (Curentul, 1 mar.) <— curs', cursZstă s.f. (rar) „femeie care urmează un curs (de învățământ)” 1884 (Contemporanul, IV 82) curs', cursoare s.f. (înv., dial.) „curgere (a apei), curent; secreție a unor organe ale corpului; hemoragie; boală purulentă; (Ban.) diaree; dezvoltare, evoluție; trecerea timpului” 1679 (Dosoftei, L., 194) <— curge sau lat. cursoria, fem. adj. cursorius „referitor la alergare”, substantivizat; cursonai s.n. (Năs.) „umflătura ce se face adesea la pâine în timpul coacerii” 1913 (corn. Corbu, în DA) *— *cursuroi <— cursură', cursară s.f. „curgere (a apei), curent; secreție a unor organe ale corpului; hemoragie; diaree; (Trans.) coltuc de pâine; (fig.) durată” 1517 (top., DERS) < lat. cursura „alergare”; carsuș s.n. (înv., Trans.) „serie de lecții, suită de etape (în învățământ)” 1820 (lorga, S. D. XII, 208) < lat. neol. cursus, cu pronunțare magh.; precarge vb. (înv., despre lichide) „a curge în cantitate mare (revărsându-se)” 1823 (var. preacwrge, Bobb, DRLU), var. preacure', mr. pricurari vb. „a începe să curgă” 1935 (Capidan, MegL III); mr. prucurari vb. „a începe să curgă” 1935 (Capidan, MegL III). Cf. cwrge, concura, corZdă, coridor, corsar, carso, curantă, curând, curent1, carsă1, cursZv, cursor, curtier, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiune, intercurent, ocurență, parcurge, precursor, recarge, recurent. CUR/1 vb. (Bas.) „a fuma - fumer” 1911 (I. Cr. IV, 105). Rus. fa/rzf „a fuma” (cuvânt atestat încă din slava veche și prezent în aproape toate limbile slave). Cf. curelnic1. CURIE1 s.f. „subdiviziune a triburilor din care era format poporul roman; clădirea unde senatul roman își ținea ședințele; (de obicei, în sintagma Curia romană) administrația pontificală a Bisericii romano-catolice; (înv., în Imperiul Habsburgic) corp electoral, curte de casație, tribunal - curie; corps electoral; cour de cassation” 1789 (Rând. imp. 4). Lat. neol. curia (probabil < ^co-uiria < co(n)- + uir „bărbat”). Fam.: curial adj. „care aparține aceleiași curii; referitor la o curie” 1856 (Baronzi, I. C. I, 63) < lat. neol. curialis, ff. curial’, curiat adj. (despre adunările poporului roman) CURIE2 424 CURLING „care este împărțit în curii” 1830 (Căpățineanu, M. R. 95) < lat. neol. curiatus', curian s.m. „preot sau conducător al unei curii din Roma antică” 1855 (Baronzi, I. L. L 177) < lat. neol. curio, -onem, fr. curion. Cf. centumvir, centurie (s.v. cent), decemvir, decurie, triumvir, vârtate, viril, virtute. CURIE2 [ky’ri] s.m. (fiz.) „unitate de măsură pentru radioactivitate - curie” 1949 (LTR1). Fr. curie, denumire dată în onoarea savanților Pierre și Mărie Curie. Fam.: curiepunctură [ky’ri-] s.f. „tratament aplicat în cancer, care constă în introducerea în țesuturi a unor ace cu radiu” 1970 (Form. cuv. I, 135) < fr. curiepuncture (< curie + punctare)', cariu s.n. „element chimic radioactiv sintetic” 1949 (LTR1), var. curium < fr. curium < antrop. Curie, cu sufixul -ium specific numelor de elemente chimice. CURIER s.m. „persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondența; (înv.) totalitatea corespondenței trimise sau primite deodată - courrier” 1695 (n.pr. Corierul Stealelor), var. (înv., reg.) corier, coroer, curueriu, (Trans.) curir. Fr. courrier < it. corriere < correre „a alerga” < lat. currere. Var. cor ier < it. corriere. Var. curir < germ. Kurier. Forma coroer citată de DA cu trimitere la curea ar putea reprezenta o interpretare greșită a lui coroer „curier”, atestat în Cond. Mav. III 51 și Urechia, I. R. I 14. Fam.: curierat s.n. „serviciu de transport rapid” 1988 (DEX-S); curieră s.f. 1953 (V. rom.); curien’st s.m. „gazetar care scrie cronici sau care se ocupă de corespondența unei publicații periodice” 1931 (CADE) < fr. courrieriste. Cf. curge, concura, coridă, coridor, corsar, carso, curantă, curând, curent1, currZculum, carsă1, cursiv, cursor, curtier, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excursie, incursiune, intercurent, parcarge, precursor, recurge, recurent. CURIOS adj. „care manifestă dorința de a cunoaște (ceva nou, neobișnuit); care stârnește uimire, ciudat, neobișnuit - curieux” 1693 (var. înv. curioz, FN 12). Fr. curieux (< lat. curiosus „care are grijă; doritor de cunoaștere” < cura „grijă”), lat. neol. curiosus. Var. curioz < it. curioso, lat. neol. curiosus. Fam.: curiozitate s.f. „dorință de a cunoaște (amănunțit) ceva nou sau neobișnuit; caracterul ciudat al unui lucru sau al unei ființe; (adesea Ia pl.) lucru interesant care se întâlnește rar, ciudățenie” 1694 (var. curiozitas, FN 22), var. înv. curiozit^ < it. curiosita, lat. neol. curiositas, -atem, ulterior și fr. curiosite; curioznic adj. (înv., rar) „curios” 1785 (Strilbițki, Fiziogn.) < rus. kurjeznyj, adaptat după derivatele în -nic\ necurios adj. (rar, despre oameni) „dezinteresat, lipsit de dorința de a cunoaște lucrurile din jur” 1891 (GCR I, 352); necuriozitate s.f. (rar) „indiferență, lipsă a dorinței de a cunoaște lucrurile din jur” 1862 (Pontbriant, D.) curiozitate. Cf. cură, acurat, chiurită, curat1, curator, procura, procură, procuror, securitate, sigur. CURLING [’k3:(r)liij] s.n. Joc sportiv de origine scoțiană, între două echipe a câte patru jucători, care constă în lansarea pe gheață a unor discuri prevăzute cu mânere spre o țintă - curling” 1997 (NDN). Engl. curling < curl „a face bucle, a ondula”. CURM/1 425 CURM/1 CURM/1 [ar. curmare „a reteza; a înceta; a separa, a înțărca; a abate un curs de apă; a cădea la învoială; a copleși, (refl.) a obosi (foarte tare)”, mr. curmări „a întrerupe; a desface, a separa”] vb. „a scurta un trunchi de lemn sau diverse alte obiecte, a tăia în două; a încheia, a termina; (pop.) a strânge cu o sfoară, cu o panglică, (p. ext.) a strânge tare, a pătrunde în came; (refl., despre persoane) a se îndoi, a se apleca; (înv.) a schimba direcția; (înv.) a străbate, a traversa; (înv.) a încheia (un târg, o învoială), a lua o anumită decizie, hotărâre judecătorească - couper (en deux), raccourcir (un tronc d’arbre); interrompre, cesser; serrer (avec une corde, un ruban), etreindre; se pencher; changer de direction; traverser; conclure une affaire, prendre une decision” 1560-1561 (Coresi, Tetr. 109). Probabil lat. dun. ^cormăre < ^cormus „buștean, trunchi retezat” < gr. Koppos' (< KcipcLv „a tăia”), cf. calabr. kurmu, lucan h//w^(REW 2234, DEDI 169), G. Giuglea, DR III, 1922-1923, 619-620, 771, CADE (care explică pe ^cormare direct din gr. KoppăCcLv „a tăia în bucăți”), DA (posibil), CDER 2709, Rosetti, ILR, 214, S. Popescu- Fischer, Omagiu Wald, 457-458. Derivarea pe teren românesc din curm' (< lat. ^cormus „buștean, trunchi retezat” < gr. Koppop), susținută de LM, SDLR, este mai puțin probabilă, deoarece curm' nu înseamnă „buștean”, ci „bucată de funie”, sens explicabil prin raportare la curma „a strânge (cu o funie)” // Probabil eL de substrat, cf. alb. kurmoj „a tăia în bucăți, a împărți” (< kurm „trunchi de copac; corp”) DA (posibil), Russu, Etnogeneza, 300-301, Brâncuș, VA, 138, Gh. Mihăilă, Thraco-dacica, XVIII, 1997, 1-2, p. 57, DEX (dar alb. kurm poate fi împrumutat din lat.); lat. *corr7măre/-7 (< con- + r7măre/-7 < r7ma „crăpătură, spărtură”) TDRG, Pușcariu, Locul limbii române, REW 2254 (problematic deoarece lat. r7mâr7 însemna „a scormoni, a scurma”, sens păstrat în rom. râma și scurma < *excorr7mâre); tc. kirmak„a rupe, a sparge” CDED II, 570. Fam.: curm1 [ar. cwrmu „bucată de funie”, mr. curm „bucată, crâmpei, rămurică”] s.n. (Olt., Munt.) „bucată de funie (cu care se leagă vitele); ștreang; fierăstrău, joagăr” 1592-1604 (FL D. 131), probabil der. regresiv din curma DA (posibil), S. Popescu-Fischer, Omagiu Wald, 457-458 H lat. ^cormus „buștean, trunchi retezat” < gr. icoppo^ LM, G. Giuglea, DR III, 620, Diculescu, Elementele, 459, CADE, SDLR, CDER 2709, Rosetti, ILR, 214; eL de substrat, cf. alb. kurm „trunchi; corp” DA (probabil), Mihăescu, Rom. 312, DEX; curmalau s.m. (Buc.) „namilă (referitor la un șarpe)” 1937 (var. cormalau, corn. Tomiac, în DA) <— curm' „bucată de funie” sau curmei1, cu sufixul augmentativ- depreciativ -ălâu (cf. șerpălău) Vrabie, ERS 38 (DA: cf. curme?) II cf. și cormanâ DA; curmată s.f. (Sibiu) „vrabie” 1939 (corn. Banciu, în DA) <— curmat „retezat”, cu referire la coada scurtă a vrabiei; cârmă1 s.f. (hapax, Cantemir. I. I.) „ascuțiș, tăiș” 1705, der. regresiv; curmăm vb. (Olt.) „a strânge cu o sfoară sau sârmă, a gâtui (despre corpul omului sau despre arbori); a întrerupe o activitate” 1910 (Vîrcol, Vâlcea) <— curm' CDER 2709 sau ^curman <— curm' (cf. ucr. kurman „ștreang făcut din câlți”, explicabil ca împr. din rom., ca și kurmej, cf. ESUM III, 155) DA; ar. curmăreauă s.f. „parte a corpului vitelor dintre crupă și șolduri” 1963 (DDA) <— curmare', curmătar1 adj. „care curmă (face să înceteze etc.)” 1837 (Săulescu, Hr. I, 64); curmătar2 s.n. (Olt.) „fierăstrău cu care se taie copacii în pădure; fierăstrău cu două mânere” 1939 (corn. Ittu, în DA); curmătură [ar.] s.f. „depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte, între doi munți sau două dealuri; locul unde se schimbă direcția unei pante, a unui drum; scurtătură; fundătură; (Trans., înv.) tăietură; urmă, adâncitură, dungă pe corp sau în trunchiul unui copac, în locul unde a fost legat cu o sfoară sau cu o sârmă; locul de la încheieturi unde se subțiază brațele copiilor grași; cută, încrețitură la bărbie sau pe pielea unui om gras; locul unde se subțiază CURM/1LĂ 426 CURME/1 corpul albinei sau al viespii; (Ban., la pl.) începutul durerilor nașterii” 1517 (top., Mihăilă, DLRV); curmate!1 s.m. (Sibiu) „vrăbiuță” 1939 (corn. Banciu, în DA) <— *curmățică <— curmată „vrabie”; curmate!2, -fcă adj., s.m., s.f. (despre copii) „cu pliuri de grăsime pe mâini” 1939 (SDLR) <— curmat (part.); curmei2 s.n. (reg.) „bucată scurtă de funie, folosită pentru a se încinge, pentru a lega vitele etc.; fiecare dintre frânghiile sau lanțurile cu care se leagă fundul carului; funie de proastă calitate, făcută din scoarță de copac; mlădiță a viței- de-vie; (înv.) ștreang” 1686 (Dosoftei, V. S., mai 133r), var. (Mold.) curmeu <— curmx LM, CADE, DA, SDLR, CDER 2709, DEX II v.gr. *Kopp7jioi' < Koppo^ C. Diculescu, DR 4, 459; curmate s.m. (Olt.) „bucată de frânghie; legătură” 1900 (G. Crețu, în Mardarie, Lex. 329) curmei2, cu substit. sufixului: curmeț s.m. (Mehed.) „bucată de funie (cu care se leagă vitele)” 1913 (Boceanu, GL Meh.) curmete, sg. refăcut; curmez# vb. (rar) „a tăia (despre păduri); a se apleca, a se îndoi (de mijloc)” 1826— 1829 (part, curmezat, N. Stoica, C. B. 297), var. curmezi, format pe baza prezentului slab al lui curma 0 (cf. bureza < bura, burează, imdeza < unda, undează, pisăza < pisa, pisează, ureza < ura, urează Mărgărit, CES 56-57); curmezzș adv., s.n., rar și adj. (adesea în locuțiuni: de-a curmezișul, în curmeziș etc.) „de-a latul, transversal sau oblic; (fig.) în opoziție cu ceva; (spec.) obiect ce se pune transversal peste un alt obiect, pentru a-1 fixa, traversă (în structura caselor tradiționale de lemn, a morii, a carului); scurtătură între două drumuri; (Olt.) joagăr, fierăstrău” 1508 (top. DERS; ca apelativ, 1563-1583, Cod. Vor. 252, forma in currmedzișu), var. curmeziș ă s.f. (și în locuțiuni: de-a curmezișa) curmeza/-i Brâncuș, VA 138 (care consideră verbul neatestat) sau curma (TDRG, SDLR), infl. de pieziș DEX, Brâncuș, VA 138 // rom. ^curmez subst., împr. dintr-un derivat alb. în -z- al lui kurm, susținut de verbul kurmzue „a tăia în părți, a mișca corpul strâmbându-i” DA, Pușcariu, LR I, 265; curmeziș# vb. (înv.) „a traversa, a trece de-a curmezișul; a întoarce din cale, a devia; (refl., fig.) a se contrazice” 1581 (Coresi, Ev. 519; într-o formă contrasă de part, curmeșat, 1568 top. DERS), var. curmeziși curmeziș', încurmeziș# vb. (înv.) „a traversa, a întretăia; (refl., fig.) a se împotrivi” 1652 (îndr. leg. 273) <— curmeziș', necurm#re [ar. nicurmare] s.f. (înv.; de obicei în loc. adv. cu necurmare) „neîntrerupere” 1832 (ReguL Org. Ț. Rom. 107) curmare', necurmat [ar. nicurmat} adj., adv. (înv.) „necontenit; imediat” 1592-1604 (FI. D. 126) <— curmat (part.); precurm# vb. (înv.) „a (se) întrerupe (brusc), a (se) sfârși; a lega strâns cu o sfoară sau cu o frânghie” 1815 (Dionisie, H. 50); precurmător adj. (înv.) „care pune capăt, care întrerupe brusc” 1837 (Doc. ec. II, 640) <— precurma. CURMALĂ s.f. „fruct comestibil mic, brun-roșcat, cu gust dulce - datte” 1691-1697 (pl. curmale, T. Corbea, D. s.v. dactylus), var. curma, hurma, hur mată. Ngr. Kovppâs = < tc’ hurma. Forma curmală, refăcută din pl. curmale. Variantele cu h- < ngr. xouppd^ sau tc. hurma. Fam.: curm#! s.m. „arbore exotic din familia palmierilor, cu trunchiul înalt până la 25 m, cu frunze mari de 2-3 m și cu fructe comestibile (Phoenix dactylifera)” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. phoenix), var. (suspect) curm2. (înv., Munt.) hurmal, der. regresiv. CURME/1 s.f. (Buc.) „axa centrală a plugului, pe care se montează celelalte componente, grindei - age de la charrue” 1893 (DDRF). Et. nes., probabil ucr. korma „cârmă” Cancel, T. Plug., Rosetti, ILR 274 // Posibil <— corman(ă), cu schimbare de sufix, sau lat. columella „coloană mică, suport” Hubert CURMEI1 427 CURPEN Dumke, Jb. XIX, 1913, 79-80; posibil <— curmei2 CDER 2711; posibil <— curma DA; bg. kărma „cârmă” Conev, EVBR. CURMEI1 interj. care imită miorlăitul motanului în perioada de rut - interj, qui imite le miaulement du chat pendant le rut 1927-1928 (hapax, Herzog - Gherasim, M. IV, 251). Et. nec. // Onomatopee DA. CERNIC s.n. (Munt., Dobr.) „coteț de păsări - poulailler” 1884-1885 (H. VII, 95), var. cornic. Bg. kurnik < kur „cocoș”. Fam.: curuiac s.n. (Mehed.) „coteț de păsări” 1939 (SDLR), probabil <— ^curneac (<— curnic)’, curuielnic s.n. (Mehed., Ban.) „coteț de păsări” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.), var. curzlnic2 curuiac II forma curelnic2 < bg. kurelnik SDLR (cuvânt cu alt sens, v. curelnic\ Cf. cârcă. CUROPAL4T s.m. (în Imperiul Bizantin) „înalt demnitar care administra palatul imperial - majordome de la cour byzantine (curopalate)” 1682 (Dosoftei, V. S. oct. 62v). M.gr. KovpoiraĂărTis- (titlu apărut în vremea lui lustinian < lat. cura palatii, propriu- zis „îngrijirea curții”, atestat în sec. V), lat. neol. curopalates, ulterior posibil și germ. Kuropalat, fr. curopalate. Cf. cară, curat1, palat. CERPEN [ar. cwrpan, cur pin, mr. curp^n, curpăn, curpin] s.m., s.n. „mlădiță lungă și subțire a viței-de-vie sau a altei plante agățătoare; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; (p. ext.) ramură tânără și flexibilă; (Trans.) arbust cu tulpina subțire, agățătoare și ramificată, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba); numele altor plante asemănătoare - sarment; bras de courges, vriile; nom de differentes plantes ayant un aspect similaire â des sarments: herbe-aux gueux, chamerisier, clematite dressee, atragene-des-Alpes, cocriste, couleuvree, chevrefeuille de Tartarie” prima jum. a sec. XVII (Neagoe, înv.; cf. atestarea indirectă top. Curpinel, 1512, Mihăilă, DLRV), var. (reg.) cur pe ne, curpân, (Trans.) curfăn, (Buc.) curpănă s.f., curpenă s.f. El. de substrat, cf. alb. kulper (var. kurper, kurpul, kulp, gheg kurpen) TDRG, DEX, Russu, Etnogeneza 301-302, Brâncuș, VA 70-71 (DA: „din alb. kurpen «clematis vitalba»”; el. de substrat sau împrumut din albaneză Philippide, OR II, 710) H Lat. colubrlnus „de șarpe, de năpârcă” (< coluber „năpârcă, șarpe”) CDED I, 72; posibil <— crâmpei, cf. curmei CDER 2714. Fam.: curpănăr/e s.f. (Sălaj) „loc cu mulți curpeni; desiș greu accesibil din cauza mlădițelor, a bălăriilor” 1944-1948 (DR 9, 70); curpenar s.n. (Mold., Trans., Ban.) „curpeniș” 1944-1948 (DR 9, 67); curpenaș s.m. (dim.) 1913 (Pamfile, C. Ț. 239); curpenel s.m. (dim.) 1512 (top. Curpinel, Mihăilă, DLRV); curpenet s.n. (Trans., Munt.) „curpeniș” 1944-1948 (DR 9, 70); curpenz vb. (reg.) „a se cățăra, a se încolăci, a se strecura” 1870 (CDED I, 72); curpenZș s.n. (pop.) „desiș; mulțime de curpeni” 1775 (top. BuL com. ist. III, 99), var. curpimș’, curpen/ște s.f. (Trans.) „curpeniș” 1944-1948 (DR 9, 67); carpeniță s.f. (Olt., Munt.) „curpen-de-pădure (Clematis vitalba); curpen-de-munte CURR/CULUM 428 CURSA/ (Clematis alpina); piciorul-cocoșului (Ranunculus acris)” 1868 (Barcianu, V.); curpenos adj. (Olt., Munt.) „cățărător (asemenea curpenului), cu mulți cârcei; (Dobr., despre oi) cu lâna lungă și aspră” 1870 (CDED l, 72); încurpenz vb. (reg.) „a se cățăra, a se încolăci, a se strecura” 1939 (DA s.v. curpen). CURR/CULUM s.n. „programă școlară; (în expr. - vitae) scurtă autobiografie (scrisă) care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea profesională, carieră - programme des matieres d’enseignement; curriculum” 1871 (LM, în expr. currxcidul vieții). Lat. neol. curriculum uitae „cursul vieții” (curriculum < currere „a alerga”). Fam.: curricular adj. „referitor la programa școlară” 1999 (DCRJ) < fr. curriculaire\ CN [sivz] s.n. „curriculum vitae” 1997 (Capital, 20 nov., p. 24, în DCRJ), abreviere pentru C[urriculum] V[itae], cu pronunție engleză; extracurriculor adj. „care este în afara curriculumului școlar” 1997 (Rromathan, I, 30) curricular DLR sau engl. extracurricular DCRJ. Cf. czzrge, concura, corzdă, coridor, corsar, corso, curantă, curând, curent1, curier, czzrsă1, curszv, cursor, curtier, aczzrge (Addenda), decurent, deczzrge, disczzrs, exczzrsie, incursizzne, intercurent, ocurență, parczzrge, precursor, reczzrge, recurent. CURRY [’kAri, ’ksri] s.n. „amestec de condimente (piper, curcuma, coriandru etc.), originar din India - curry” 1978 (DN3). Engl. curry < tamil kari „sos condimentat” DCRJII Fr. curry DEX. C^/RSĂ1 s.f. (înv.) „întrecere care constă în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe, pe un traseu dinainte stabilit, pe jos, călare sau cu diferite vehicule; distanță parcursă regulat de un vehicul pe același itinerar și conform unui orar stabilit; vehicul care parcurge o astfel de distanță; distanță parcursă de o piesă dintr-un dispozitiv, de Ia un capăt la altul; drum (dus și întors), alergătură - course” 1855 (Negruzzi, P. T. 309). Fr. course (de la o veche formă de part. fem. a v.fr. corre „a alerga” < lat. currere). Fam.: cursior s.m. „cal de curse sau de bătălie” 1814 (Uricariul I, 205) < fr. coursier. Cf. czzrge, concura, corzdă, coridor, corsar, corso, curantă, curând, curent1, curier, curszv, cursor, curtier, aczzrge (Addenda), decurent, deczzrge, disczzrs, exczzrsie, incursizzne, intercurent, ocurență, parczzrge, precursor, reczzrge, recurent. CZ7RSĂ2 s.f. „unealtă sau laț de prins animale, capcană; mijloc viclean de a atrage, de a amăgi, de a prinde pe cineva - piege; embuche” c. 1500 (Psalt. Hur.). El. de substrat, cf. alb. kurth(e) DA (< alb.), Rosetti, ILR 248, Russu, Etnogeneza. 302-303, Brâncuș, VA 71-72, Mihăilă, CSCA 159, DEX // Posibil abstract de la cure „a alerga”, lat. currere, cf. lat. med. cursa „expediție de pradă” CDED I, 71-72, LM, TDRG. CDER 2715 (care presupune că alb. kurth(^) < rom.); v.gr. Kupria „grilaj”, Kuprp „vârșă” Diculescu, Elementele, 464. Fam.: cursor1 s.m. „persoană care face sau vinde curse” 1871 (LM). CZ7RSĂ3 s.f. (înv.) „pastilă aromatică și parfumată, importată din Orient, întrebuințată ca mirodenie - pastille du serail” 1852 (Alecsandri, Oper. 468). Ngr. Koupai „pastilă” (< tc. kurs, propriu-zis „disc”). CURS/V, -A adj., s.f. „(despre scriere sau vorbire, adesea adverbial) curgător, fluent; (tipogr., despre caractere) care imită scrisul de mână, aplecat spre dreapta, italic - cursif; (typogr.) italique” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. I, 410). CURSOR 429 CORTE Fr. cursif, împr. din lat. med. cursiuus < currere „a alerga". Fam.: cursivitate s.f. (abstr.) 1927 (V. rom.). Cf. carge, concura, coridă, coridor, corsar, carso, curantă, curând, curent1, curier, carsă1, cursor, curtier, acwrge (Addenda), decurent, decarge, discurs, excursie, incursiune, intercurent, ocurență, parcurge, precursor, recurge, recurent. CURSOR s.n. „dispozitiv mic (de metal) care alunecă de-a lungul unei rigle sau al unei tije sau care se învârtește în jurul unei piese circulare, permițând citirea gradațiilor; caracter special, utilizat pentru localizare pe ecranul calculatorului, a cărui mișcare este controlată de utilizator prin mouse sau tastatură - curseur” 1898 (Enc. rom. I, s.v. Berdan). Fr. curseur (împr. din lat. cursor, propriu-zis „alergător, curier”, atestat în lat. med. cu sens tehnic < currere „a alerga”), în inform, și engl. cursor. Cf. curge, concura, coridă, coridor, corsar, corso, curantă, curând, curent1, curier, cursă1, curs/v, curtier, acurge (Addenda), decurent, decurge, discurs, excursie, incursiune, intercurent, ocurență, parcurge, precursor, recurge, recurent. CURT [ir.] adj., s. (Trans., Ban.) „(mai ales despre câini sau găini) cu coada scurtă, tăiată; nume de câine cu coada tăiată; nume dat ursului - â la queue courte; nom de chien (â la queue courte); nom donne â l’ours” c.1650 (Anon. Car.). Et. nes., probabil lat. curtus „scurt” (de unde și magh. kurta, atestat de la 1171, pentru care EWU presupune un etimon lat.) °, sau reintrat în rom. din magh. kurta CADE, DA, CDER 2717 (pentru ir. curt, s-a propus it. corto, cf. Neiescu DD1, însă vocalismul sugerează originea lat.). Cf. cruța, scurt. CURTE [ar., ir.] s.f. „spațiu împrejmuit în jurul unei clădiri; totalitatea edificiilor care constituie o gospodărie; casă mare, boierească; reședință a unui suveran; totalitatea persoanelor cu funcții înalte din preajma unui suveran; tribunal superior; (în expr. a face omagiu respectuos și măgulitor acordat unei persoane sus-puse sau unei femei, spre a-i câștiga bunăvoința sau simpatia; (în limba veche, bisericească) cer, rai - cour; (vieilli) cieux” 1485 (top. DERS). Lat. co(h)ors, -tem „curte îngrădită; suită (a unui magistrat), alai” (< co(n)- + hort-, rădăcină prezentă și în hortus „grădină”) panrom. REW 2032. Evoluția o>u, atestată în lat. târziu curtis, apare, în română, și în alte cazuri (cute < cotem, mură < morum, pl. mora, ușă < ostium, Philippide, OR II, 77), iar în cazul lui cohors se regăsește și în alb. kurt și m.gr. Kovpnj (pe lângă Koprrj). Sensurile „tribunal” și „omagiu măgulitor”, după fr. cour. Fam.: curta vb. „a face cuiva curte, mai ales unei femei” 1860 (Filimon, E. 198) <— curte, după fi*, courtiser, it. corteggiare-, curtaris/ vb. (înv.) „a face curte” 1857 (Polizu, V.) <— curte, după fr. courtiser, adaptat după derivatele în -arisr, curtean s.m. „persoană care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita acestuia; soldat din garda personală a domnitorului” 1464 (top. DERS); curteană s.f. „doamnă de la curte, doamnă de onoare” 1863 (Asachi, V. R.) curtean-, curteancă s.f. „curteană” 1834 (C. Stamati, P. 261) *— curtean-, curtenesc adj. „referitor la curtea domnească sau la curteni” 1624 (DIR A V, 282) <— curtean-, curtenește adv. „în felul celor de la curte” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. curiatim) curtean-, curteneț adj. (Trans., Olt.) „harnic, îndemânatic, activ în propria gospodărie; politicos, curtenitor; îndrăzneț, obraznic” 1862 (Pontbriant, D.) curtean, infl. semantic de curte și curteț-, curten/ vb. (înv.) „a introduce CURTIER 430 CURTOAZ/E pe cineva în serviciul unei curți (boierești sau domnești); a se prezenta la curte; a curta, a omagia; (refl., rar) a învăța maniere elegante (umblând pe la curți boierești)” 1649 (Mardarie, L.), var. cortem <— curtean', curtenZe s.f. (înv.) „serviciu la curte, dările și prestațiile unui curtean față de curtea domnească; maniere de la curte; politețe, afabilitate” 1621 (D. Bogdan, Gl.) <— curtean, cu sensul „politețe, maniere de curte” după fr. courtoisie', curtenitor, -toare adj., adv., s.m., s.f. „politicos; curtezan” 169—1697 (T. Corbea, D. s.v. abra), var. cortenitor <— curteni', curteț adj. (Olt.) „curtenitor, politicos; iscusit, îndemânatic” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea); curtezan s.m. „(înv.) curtean; persoană care face curte unei femei, care lingușește pe cineva” 1779 (Oxenstiern, C.), var. curtiz^n < fr. courtisan DA, TDRG3, DEX, Ursu, ÎL II, 210, posibil și germ. Kurtisan Ursu, ÎL II, 210 // pol. kortezan, it. cortigiano SDLR; curtezană s.f. „femeie de moravuri ușoare (care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil)” 1779 (Gherasim, Haract. 19v), var. curtiz&nă < fr. courtisane', curticea s.f. (dim., rar) 1924 (Bârlea, B. I 36); curticZcă s.f. (dim.) 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. areold)', curtișoară s.f. (dim.) 1497 (top. DERS); curtiza vb. (rar, Trans.) „a face curte” 1921 (Haneș, Ț. Olt. 114) < fr, courtiser', curțișare s.f. (hapax Mardarie, L. 117, notat greșit în DA curțișare) „sălășluire” 1649 <— *curțișa „a se stabili”, cu -ișa detașat din formații ca îmbrățișa, înfățișa (DA: cf. încurți, der. de la curte)', încurțZ vb. (înv.) „a se așeza, a se stabili la curtea cuiva” 1577 (Coresi, Ps. sl.-rom.) <— curte, după slavon vudvoriti s^ (< vii- „în-” + dvorii „curte”). Dublete etim.: cohortă, cort, cartes1, carteș. Cf. cortegiu, cortZnă, curtoazZe, curtZnă, hortZcol. CURTIER s.m. (înv.) „persoană care pune în legătură vânzători și cumpărători, agent de bursă - courtier” 1864 (Ghica, C. E. 78). Fr. courtier < v.fr. courretier, corretier < co(u)rre „a alerga” < lat. currere. Fam.: curtaj s.n. „meseria de curtier; comision primit de un curtier” 1881 (Eminescu, O. XII, 256), var. (înv.) curUgiu < fr. courtage. Cf. carge, concura, corZdă, coridar, corsar, carso, curantă, curând, curent1, curier, carsă1, cursZv, cursar, acarge (Addenda), decurent, decarge, discars, excarsie, incursiane, intercurent, ocurență, parcarge, precursar, recarge, recurent. CURT/NA s.f. „zid de apărare având, de obicei, turnuri sau bastioane la anumite intervale; fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal - courtine” 1874 (Odobescu, O. 111,591). Fr. courtine, propriu-zis „cortină” (< lat. cortina, derivat târziu din cohors, cohortem „curte”, calc după gr. auXaia < auXq „curte”), cu sensul de fortificație atestat în sec. XIV în occ. Cf. cortZnă, carte, cohartă, cort, cortegiu, cartes1, carteș, curtoazZe, hortZcol. CURTOAZ/E s.f. „politețe rafinată, galanterie - courtoisie” 1840 (Heliade- Rădulescu, D. C. 16, 126), var. curtuazxe. Fr. courtoisie (< courtois „care respectă eticheta cavalerească” < v.fr. court „curte” < lat. cohors, cohortem). Fam.: cortez adj. (înv.) „politicos, curtenitor” 1861 (Odobescu, S. II, 63) < it. cortese (< v.occ. cortes = v.fr. corteis)', cortezZe s.f. „politețe, curtenie” 1874 (Odobescu, Pseudokynegetikos, 132) < it. cortesia. Cf. carte, cohartă, cort, cortegiu, cartes1, carteș, hortZcol. CURTUBfȘ 431 CZ7RVĂ CURTUBfȘ s.m. (Ban., omit.) „sfredeluș, pitulice (Troglodytes parvulus) - roitelet” 1883 (Marian, Om. I, 305). Et. nec. CURUG/U s.m. (înv., rar) „soldat turc cu serviciul militar încheiat, veteran sau invalid de război, folosit pentru misiuni de pază și de apărare a garnizoanelor - ancien militaire employe comme gardien” 1686-1691 (M. Costin, N. M. 23v). Tc. koruci (înv.) = korucu (< koru „dumbravă, pădurice”). CURL/L adj. „(în sintagma scaun curul) scaun de fildeș rezervat anumitor demnitari romani de rang înalt; (p. ext.) magistrat care se bucura de acest privilegiu - curiile” 1840 (Poenaru - Aaron - Hill, V. 1,410). Lat. (sella) curulis (< currus „car”, inițial referitor la scaunul regal de pe o cvadrigă), fr. curiile. CURUL^/C s.m. (înv., Dobr.) „procedeu de uscare a tutunului pe frânghii suspendate între mai mulți pari de lemn - procede de sechage du tabac sur des perches” 1900 (ȘIO 11/1,397). Tc. kuruluk „uscăciune”, (dial.) „streașină, acoperiș montat deasupra porții, pentru a o proteja de ploaie; legume uscate pentru iarnă” < tc. kuru „uscat, secat”. Cf. gurzzt. CURC/Ț s.m. „nume dat țăranilor români și maghiari care au participat la războiul țărănesc din 1514, condus de Gh. Doja, ulterior și participanților la alte rebeliuni de pe teritoriul Transilvaniei și al Ungariei în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea - insurge de Transylvanie et Hongrie des XVI-XVIII siecles, rebelle” 1743 (Neculce, L. 327), var. cruț. Magh. kuruc. probabil simplificat din lat. med. cruciatus „cruciat”, nume dat răsculaților lui Doja deoarece inițial fuseseră adunați în vederea plecării într-o cruciadă (EWU). Fam.: curuțzme s.f. „totalitatea curuților, armată de curuți” 1812 (Șincai, Hr. II, 176). Cf. crzzce, crijac. CC/RVĂ s.f. „prostituată; (p. ext.) persoană desfrânată, libertină, imorală, fățarnică; (ornit.) pescar de mare (Larus leucocephalus) - putain; debauchee; terme de mepris applique â une personne; monette” 1551-1553 (Ev. sl.-rom. 81v 17). V.sl. kuruva (sl. corn. *kury, genitiv *kuriive, cuvânt cu etim. nesigură, comparat cu germanicul ^horo „prostituată” sau sl. corn, kuru „cocoș”, cf. BER III, 145). Fam.: curvalensă s.f. (în poezia pop.) 1892 (Șez. I, 287) var. curvule^să curvă aleasă', curvar adj., s.m. „care curvește; bărbat desfrânat” c. 1500 (Psalt. Hur. 42v) curvă sau < v.sl. kuruvarv, curvrzrnic adj. „curvar, adulterin” 1581 (Coresi, Ev. 65/3) <— curvă sau curvar, curvaș s.m. „curvar” c.1700 (Lex. Marș.); curvăresc adj. 1551-1553 (Ev. sl.-rom.) <— curvar curvăret adj. „curvar, adulterin” 1682 (Dosoftei, V. S. oct. 53') <— curvi sau curvă', curvări vb. „a merge la curve, a trăi în des frâu” 1560-1561 (Coresi, Tetr.) curvar, curvărze s.f. „viață depravată, desfrânare, prostituție” 1682 (Dosoftei, V. S. oct. 92v) <— curvar, curvărzt s.n. (abstr.) 1642-1647 (Ureche, L.) <— curvări', curvăros adj. (Buc.) „curvar, adulterin” 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV, 252) curvar, curvesc adj. „ca o curvă; (p. ext.) înșelător, ademenitor, viclean” 1581 (Coresi, Ev. 548); curvește adv. CURVĂSĂR/E 432 CUSCRU „ca o curvă; viclean” 1581 (Coresi, Ev. 25) <— curvesc sau curvă', curvet s.n. (col.) 1857 (Polizu, V.); curvZ vb. „a trăi în desfrâu” 1551-1553 (Ev. sL-rom. 70v) curvă sau v.sl. kuriiviti', curv/e s.f. „prostituție, desfrâu” c.1500 (Psalt. Hur. 63v, 91v); curvZme s.f. (rar) „viață de prostituată; mulțime de prostituate” 1857 (Polizu, V.); curvișag s.n. „prostituție; desfrâu” 1892 (Mândrescu, L. P. 131), var. curvuș&g < magh. kurvasag (< kurva „curvă”) sau <— curvi; curvișană s.f. (rar) „curvă” 1939 (DA) <— curvișină = curviștină', curviștZnă s.f. (dim.) 1835 (var. curvișină Gorjan, H. II, 193), var. curvoștmă <— curvă sau prin intermediul unui ^curvișcă, cf. bg. kurvicka', curvZt s.n. (abstr.) 1825 (LB) <— curvi', curvitar adj., s.m. „incestuos, desfrânat” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. incestuosus) <— curvi', curvfli s.m. „curvar, afemeiat” 1892 (Mândrescu, L. P. 161); curvuk’ce s.f. (dim.; omit.) 1898 (Gorovei, Cim. 338); curvulZșcă s.f. (Trans., dim.) 1884-1899 (Alexici, L. P. I, 140) *— curvuliță, cu substit. sufixului; curvulZță s.f. (dim.) 1691-1696 (T. Corbea, D., s.v. meretricula, scortillum scortulum)', preacarvă s.f. (înv.) „femeie care preacurvește” 1566 (Coresi, L. 240) <— prea- + curvă după slavon preljubodeica DLR; preacurvar adj., s.m. (înv.) „care preacurvește, (bărbat) desfrânat” 1589 (Coresi, Psalt2. în Ps. sl.-rom. 221), var. precurv^r <— prea- + curvar după slavon preljubodei DLR; preacurvZ vb. (înv.) „a comite un adulter” 1566 (Coresi, L. 298), var. precurvi <— prea- + curvi, după slavon preljubodeiti DLR; preacurvZe s.f. (înv.) „adulter” 1566 (Coresi, L. 226), var. precurvie <— prea- + curvie, după slavon preljubodeistvo DLR. Cf. curvăsărZe. CURVĂSĂR/E s.f. „desfrâu, curvie - prostitution, debauche” 1678-1689 (Danovici, Cronograf I 146v). Contaminare între cărvăsărie „edificiul în care se afla o vamă turcească” (<— carvasara), caracterizată prin viața desfrânată a negustorilor + curvă, curvărie DA. Fam.: curvasalâc s.n. „desfrâu” 1905 (Alexi, W.), var. curvasl&c <— curvăsărie, prin substit. sufixului; curvăsăresc adj. „de om desfrânat” 1857 (Polizu, V.); curvăsărește adv. „în chip desfrânat” 1691—1697 (T. Corbea, D. s.v. meretrice)', curvăsărZ vb. „a merge la curve, a duce o viață desfrânată” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. lupor), der. regresiv; curvăsărZt s.n. (abstr.) 1938 (DA) <— curvăsări. Cf. carvasara, caravană, chervan, serai, carvă. CUSCR4I s.sg. (Dâmbovița) în expr. de-a cuscraiu’ „numele unui joc de copii - nom d’un jeu d’enfants” 1885 (H. IV, 90). Et. nec. DA C//SCRU [ar. cuscru, cuscur, mr., ir.] s.m. „tatăl unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (la pl.) părinții unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț; (p. ext., reg.) rude prin alianță; (reg., rar) tânăr care însoțește mireasa, la nuntă; (Trans., p. ext.) nuntaș; pețitor; (rar, înv.) complice; (bot.) plămânărică (Pulmonaria officinalis) - pere de l’un des epoux par rapport au pere et â la mere de l’autre; parents par alliance; garson d’honneur; invite â la noce; pretendant; (fig.) compere; pulmonaire officinale” 1581 (Prav. Lucaci 24lv). Lat. *consocru(m) = consocer, -erum (< con- + socer „socru”), cf. dalm. consegro, it. consuocero, eng. consbr, sp. consuegro, ptg. consogro REW 2166. Sensul „complice”, calc după fr. compere. cuscrrĂ 433 CUST41 Fam.: ar. cuscnzme s.f. (col.) 1901 (Mihăileanu); cz/scră [ar., mr.; ir. cuscra] s.f. „mama unuia dintre soți în raport cu părinții celuilalt soț” 1581 (Prav. Lucaci 27lr) < lat. ^consocra = consocrus, cu aceeași refacere a fem. ca în socera/socra „soacră” (v. REW 8054), cf. it. consuocera, eng. consora, sp. consuegra, ptg. consogra TDRG, PEW 464, SDLR, DDA, Capidan, Megl. // <— cuscru CDER 2724, DEX; cuscmiie s.f. „cuscrie; (fam.) legătură îndepărtată (sau îndoielnică) de rudenie” 1881 (Jipescu, Op. 37); cuscreturi s.f. pl. tantum (înv., Abrud) „funcționari mai mici (probabil, cu referire la rude pripășite pe lângă un funcționar mai înalt)” 1906 (Viciu, Gl.); cuscrz* vb. refl, „a se face cuscru cu cineva” 1844 (Calendariu); cuscrz’e [ar., mr. cuscr\l’e\ ir.] s.f. „înrudire prin alianță între părinții a doi soți” 1581 (Prav. Lucaci 216r); ar. cuscrz’me, mr. cuscrZmi s.f. (col.) 1900 (Papahagi, Gl. 39); cuscritfr s.n. (bot.) „plămânărică (Pulmonaria officinalis)” 1939 (com. Ittu, în DA); cuscrișoară s.f. (dim.) 1881 (Jipescu, Op. 131) <— cuscră', cuscrișor s.m. (dim.; bot.) „plămânărică (Pulmonaria officinalis)” 1843 (Fuss); cuscrZță s.f. (dim.) 1890 (Marian, Nu. 65) <— cuscră', ar. cuscroane s.f. „femeie care în ziua nunții merge împreună cu mireasa la casa mirelui” 1906 (Dalametra); cuscrul^ț s.m. (dim.) 1881 (Jipescu, Op. 31); cuscrulZță s.f. (dim.) 1881 (Jipescu, Op. 131) <— cuscră', încuscrZ vb. „a se face cuscru cu cineva; (p. ext.) a fi sau a deveni rudă prin alianță cu cineva” 1673 (var. încuscra. Dosoftei, Ps. 143); încuscrZt s.n. (abstr.) 1840 (Cod. Calimach Anexa 1, 876) încuscri', necuscrZre s.f. „lipsă de înrudire prin alianță” 1812 (Maior, Ist.) ne- + cuscrire cuscri. Cf. S0CH1. CUSC6TĂ s.f. „nume dat mai multor specii de plante parazite care se răsucesc pe tulpinile plantelor-gazdă - cuscute” 1868 (în forma cuscuta, Barcianu, V.). Lat. neol. cuscuta (< arab kusîiț, kusuță, kasîiț, cu -sc- printr-o lectură greșită a lui fr. cuscute. Fam.: decuscutrz vb. „a înlătura cuscuta de pe plante” 1949 (Nom. min. I, 12) < fr. decuscuter, decuscutatpr s.n. „mașină folosită pentru separarea și eliminarea semințelor de cuscută din loturile de semințe ale unor culturi furajere” 1960 (LTR2 VI, s.v. decuscutare) <— decuscuta. CUSP/DĂ s.f. „formație anatomică terminată printr-un vîrf ascuțit; (bot.) ghimpe - cuspide” 1876 (LM Gl. s.v. tiutiuiu, verfu). Fr. cuspide, lat. cuspis, -idiș, propriu-zis „vârf de armă”. Fam.: bicuspZd adj. (despre unele formațiuni anatomice) „cu două vârfuri” 1910 (Bianu, D. San.) < fr. bicuspide / bicuspide-, multicuspz’d adj. (despre organe vegetale sau formațiuni anatomice) „cu mai multe vârfuri” 1969 (DZMV) < fr. multicuspide', tricuspZd adj. (despre unele formațiuni anatomice) „care are trei vârfuri” 1843 (Kretzulescu, Anat.) < fr. tricuspide / tricuspide', unicusp/d adj. (despre organe vegetale sau formațiuni anatomice) „cu un singur vârf’ 1969 (DZMV) < fi', unicuspide / unicuspide. CUST/11 vb. (înv.; NV Trans.) „a trăi, a exista; a ține în viață - vivre, exister; consister; faire vivre” 1582 (PO 183), var. costai, custa, (prin confuzie) gusta2. Lat. constare „a se menține, a rămâne neschimbat, a consta” (< con- + stare „a sta”), panrom. REW 2170 (în celelalte limbi, cu sensul „a costa”). CUSTODE 434 ar. CUSURZN Fam.: cust s.n. „viață, existență” 1643 (Varlaam, Caz.), der. regresiv; custare s.f. „trai, existență” 1806 (Șincai, Economia, 175); necustare s.f. „moarte, dispariție fizică” 1806 (Șincai, Economia, 175) <— custare. Dubi. etim. consta, costa1. Cf. cost2, constant, constata, consista, sta. CUSTODE s.m. „persoană însărcinată cu paza și cu păstrarea unor bunuri; (jur.) persoană însărcinată cu paza unui obiect pus sub sechestru; cuvânt sau silabă însemnată pe ultima pagină a fiecărei coli sau pe fiecare pagină, în partea dreaptă sub ultimul rând, și repetată la începutul paginii următoare, pentru a arăta ordinea colilor și a paginilor manuscriselor - gardien; reclame (typogr.)” 1812 (Șincai, Hr. I, 256), var. (înv.) custod, custodiu. Lat. neol. custos, custodem „paznic”, it. custode. Fam.: custodz vb. (înv.) „a avea în grijă, a păzi” 1848 (Negulici, V.), var. custodia < lat. neol. custodire’, var. custodia, după custodie’, custodie s.f. „pază, gardă, drept de păstrare, de îngrijire; (înv.) corp de gardă alcătuit dintr-o sută de inși; (p. ext.) paznic” 1635 (var. custudxe, D. Bogdan, Gl.), var. custodie, var. custozxe < lat. neol. custodia, în limba veche și slavon kustodija. CUSTORĂ1 s.f. „lamă de cuțit; tip de cuțit; lamă a unor obiecte (rindea, plug, coasă, fierăstrău); (p. ext.) fierăstrău; unealtă ascuțită cu care se curăță stupii; (p. anal.) creastă de munte ascuțită - lame de couteau; sorte de couteau; lame (de differents objets: rabot, faux, scie, charrue); scie; disoperculateur; crete aigue de montagne” 1510 DERS (antrop. Neag Custură), var. custoră, custare, cusutură[, (N Mold.) cuțitură. Probabil din cuțitură „ceea ce este ascuțit pe cute” < *cuți (< lat. Potire „a da pe cute, a ascuți” (< cos, cotis „cute”) sau < lat. *acîit7re „a ascuți” < acutus „ascuțit”), cf. cuțit, cu evoluția fonetică la fel cu negustor < neguțător, tustrei < toți trei LM, TDRG, DA, SDLR. Forma cuțitură (N Mold.) ar putea fi varianta etimologică, dar și o refacere ulterioară prin reapropriere de cuțit (forma este atestată abia la 1870, CDED I, 73) // Ser. kustura Miklosich, SER, admis ca posibil de CDED II, 88 (care îl apropie de slavul kosa „coasă”, dar și de cuțitură, s.v. cuțit), inacceptabil deoarece cuvântul slav este de origine română, v. Bemeker, SEW I, 652. Fam.: costorz1 vb. (rar) „a curăța cu custura” 1893 (part, costorxt, DDRF); custurar s.m. „hoț de mărunțișuri” 1930 (Rev. crit. III, 121); custurzce s.f. „cuțit mic cu un singur tăiș” 1886 (Marian, D. 55). Cf. cate, cuțzt. CUSL/R s.n. „imperfecțiune fizică sau morală, defect; (înv.) lipsă, rest; aluzie - defaut; manque, reste; allusion” 1693-1714 (R. Greceanu, î. 138). Tc. kusur. Sensul „aluzie”, prin confuzie cu usul Suciu, IT II, 278. Fam.: cusurgioaică s.f. „femeie care găsește neajunsuri oricui” 1955 (DLRLC) <— cusurgiu’, cusurgiu s.m., adj. „(persoană) care găsește neajunsuri oricui” 1939 (DA); cusurlzu adj. (înv.) „defectuos, cu lipsuri” 1893 (DDRF) < tc. kusurlu, cu adaptarea sufixului. ar. CUSUR/N s.m. „văr - cousin” 1900 (Papahagi, Lit.). Lat. consobr7nus (< con- + sobr7nus „văr primar, copilul surorii mamei” < soror „soră”), cf. dalm., it. dial., eng., friul., fr., occ., cat. REW 2165. în dacoromână, s-a moștenit uerus, substantivat prin elipsă din expresia consobnnus uerus „văr adevărat” 435 cușcuș cuș1 (cf. sp. primo „văr primar”, hermano „frate” < lat. frâter germănus „frate bun”). Aromâna păstrează compusele cusurin-ver, cusurină-veară. Fain.: ar. cusurZnă s.f. „verișoară” 1900 (Papahagi, Lit.) < lat. consobrîna. CUȘ1 (Mar.) interj, prin care se alungă câinii sau porcii - cri pour chasser les chiens ou les porcs 1925 (T. Papahagi, M.). Magh. kuss < germ, knsch „șezi, culcat!” (Tamăs, EW 286-287) < fr. couche(-toi) „culcă-te!” (imperativul vb. coucher < lat. collocăre „a așeza laolaltă, a plasa”, încă din lat. târzie și „a așeza în poziție orizontală” < con- + loccire „a pune într-un loc, a așeza” < locus „loc”) // Prescurtat din cușchi DA. Fam.: cușchZ (Ban., Trans.) interj, prin care se alungă câinii sau porcii 1888 (Alexics, Magy. el., 75), var. cușt'chx < magh. kuss ki < kuss + ki „afară” Tamăs, EW 286; cuști (acc. nec.) interj. (Turda, Buc.) 1927 (Herzog - Gherasim, M. IV 260) < magh. kusti < germ. kusch dich, unde dich echivalează fr. toi din couche-toi Tamăs, EW 287; cut/’1 interj, cu care se gonește vițelul să nu sugă 1887 (var. cutiu, Pompiliu, Bih. 1009), var. coti2, cuti\ probabil simplificat din cușchi, cuști’, wdi1 vb. „a goni vițelul să nu sugă” 1825 (LB) <— cut?. Cf. coș4, coloca, cuier/, cușetă, alocație, loc, locație. CUȘ/1C s.n., s.m. (Munt., înv.) „stinghie sau bârnă aplicată ca întăritură (unui perete, scheletului unei ambarcațiuni etc.); grindă principală; scândură care împrejmuiește marginile unei bărci - traverse, latte, poutre (de consolidation d’un mur, d’un canot, etc.)” 1791 (ȘIO II/l, 150). Tc. kușak, propriu-zis „brâu, centură”. Fam.: cușaclâc s.n. „scândură sau stinghie de corabie” 1693 (ȘIO II/l, 150) < kușakhk, propriu-zis „care servește la întărire” < kușaklamak „a întări, a lega (cu o traversă)”. CUȘCĂ s.f. „adăpost în formă de căsuță sau de cutie, în general cu gratii, pentru animale; un fel de grătar de nuiele, în care se bate porumbul; încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului - cage, poulailler, chenil; sorte de boîte en treillis qui sert ă battre le maîs” 1686 (Dosoftei, V. S. mar. 35v). Ucr. kucka „coteț”, dim. din kuca „coteț, cocină” < sl. corn. *kptja (cf. v.sl. kosta „cort”, bg. kăsta, ser. kuca, sloven kdcd). Fam.: cușcaie s.f. (Munt.) „săniuță, jgheab de scânduri, așezat de obicei direct pe pământ, care servește la transportul lemnului de foc din pădurile de munte” 1939 (var. cușchi s.n., corn. Cantacuzino, în DA); cușchzță s.f. (dim.) 1879 (CDED II, 88); cușculZță s.f. (dim.) 1939 (DA). Cf. cocioabă. CUȘCUȘ s. sg. tantum „pastă făinoasă în formă de bobițe (pusă în supă sau garnitură la carne etc.) - couscous” 1885 (var. Munt., Dobr. czascu/, H. VIL 172), var. cuscus, (Dobr.) cuscuz. Tc. kuskus (< arab kuskus), posibil și fr. couscous (< arab). Forma cu -ș-, posibil prin echivalarea finalei cu sufixul -uș și asimilare Suciu, IT II, 279. Var. cuscuț, prin echivalarea finalei cu sufixul -uț. CUȘE/ 436 CUȘNIȚĂ1 CUȘE/ vb. (Buc., N Trans.) „a gusta (din mâncare sau din băutură) - gouter” 1906 (Țiplea, P. P.), var. cușâi. Ucr. kusati „a gusta”, termen sl. com. < got. kausjan Bemeker, SEW I, 653. Cf. cuștuluZ. CUȘER adj. „(despre alimente în cultul mozaic) pregătit în acord cu regulile rituale, pur din punct de vedere ritual; (p.ext.) curat; (ironic) fără bani, lefter - kasher; propre; depourvu d’argent” 1844 (Alecsandri, „Istoria unui galben și a unei parale”), var. coșăr, CQșer2, cușăr2. Idiș koscher (< ebr. kăser „potrivit, corect, avantajos”). CUȘETĂ s.f. „pat de o persoană amenajat în cabinele vagoanelor de dormit sau de pe vapoare; (p. ext.) cabină în care se află unul sau mai multe paturi - couchette” 1936 (Stere, O. I, 82). Fr. couchette, dim. lui couche „culcuș” < coucher „a se culca” < lat. collocăre „a așeza laolaltă, a plasa”, de unde „a așeza în poziție orizontală” < con- + locăre „a pune într-un loc, a așeza” < locus „loc”. Cf. coloca, culca, cuș1, alocație, loc, locație. CUȘ/NI s.f. pl. (Bas.) „fundul căruței - cloison mobile du chariof ’ 1908 (Graiul II, 12). Et. nes., posibil înrudit cu coș, coșniță „fundul căruței” (ambele împrumuturi slave: v.sl. kosi, kosinicd) °. Sufixul pare slav, însă nu există paralele decât în limbile slave de vest (v. ceh., slovac kosina ESSJ XI, 191) // Et. nec. DA. CUȘMĂ1 s.f. „(Mold., Buc., N Trans.) căciulă de blană; (Olt.) haină ciobănească de lână cu glugă; (Buc.) varietate de bureți comestibili - bonnet de fourrure; pelerine de laine; variete de champignons comestibles” 1652 (îndr. leg. 473), var. cucmă, cugmă, cujmă, gucmă. Ucr., ser. kucma TDRG13, DA, CADE, CDER 2728, DEX, Tamâs, EW 287, posibil și magh. kuesma SDLR, CDER 2728, Tamâs, EW 287, TDRG3. Originea îndepărtată a cuvântului este incertă. Ar putea fi slav (se găsește și în pol., sloven., rus.), derivat cu -ima de la baza kuk-/kuc- „obiect încârligat”, cf. sloven kuca „smoc, șuviță”, ser. kukma „moț”, sloven kukma „moț, cosițe”, bg., ser. kuka „cârlig” ESUM III, 168, EWU 839. Sensul „piesă la războiul de țesut, care ține ițele și brâgla”, menționat de DA, reprezintă de fapt cușmă2, var. a lui cujbă. Fam.: cușman s.n. (augm.) 1900 (Mat. folk. 193); cușmar s.m. (Mold., Buc; înv.) „cojocar care face cușme” 1852 (Suțu, Not.); cușmulZță s.f. (dim.) 1903 (Niculiță-Voronca, D. 456); cușmață s.f. „cușmă mică; (bot.) bumbișor” 1892 (Marian, Na.), var. cujmută. CUȘMETE s.m. (Olt.) „bucată de pâine sau de mămăligă; îmbucătură - quignon” 1913 (Boceanu, Gl. Meh.), var. cujmQte. Et. nec. DA. CUȘNIȚĂ1 s.f. „cuptor al fierarului; fierărie - foyer de forge; forge” 1691-1697 (var. cujniță, T. Corbea, D., s.v. ustrina), cunță, cușniță, cuzniță, gujniță. Ser., bg. kuznica „fierărie, monetărie”, ucr. kuznycja „cuptor al fierarului” (< sl. com. *kuznja/kuzni „fierărie, forjă” < kovo, kuti „a bate fierul”). Cf. covaci, covali, încovoia, nicovală, potcoavă. CUȘTIUB/i 437 cută CUȘTIUB/1 vb. (Trans.) „(despre pâine, mălai) a se coji, a căpăta o coajă - coquiller” 1906 (Viciu, GL). Et. nes., posibil format pe baza lui cojba (Ban.) „a se coji, a se coșcovi”0 // Et. nec. DA. CUȘTULU/ vb. (înv., N Trans.) „a gusta - gouter” 1918 (Caba, Săi.). Magh. kostol (< germ, kosteri). Fam.: cuștukț s.m. „gustare” 1890 (Vaida, SăL); cuștuk*2 vb. „a gusta” 1918 (Caba, Săi.), var. coștoli. CUT1 s.n. (Mold.) „cătun; mahalaua unui sat - hameau; quartier d’un village” 1468 (top. Cutulu, DERS; ca apelativ, 1578 pl. cuturi DERS), var. cot3. Ucr. kut „colț, unghi” (< sl. corn. *kotu). Var. coi3, prin confuzie cu cot1. Fam.: cotZște s.f. „cătun” 1775 (lorga, S. D. VI 5) <— cot3 = cut1. CUT2 s.m. (Dobr.) „cal șchiop - cheval boîteux” 1929 (DR V, 180). Singular refăcut din pl. *cuți < bg. kuc „șchiop”. Cf. cuțovlah. CUTANEU adj. (anat.) „referitor la piele - cutane” 1843 (Kretzulescu, A. 473). Fr. cutane, lat. neol. cutaneus (< cutis „piele”). Fam.: cutanat adj. „cutaneu; care se aplică pe piele” 1846 (Barițiu, C. II 323) < ff. cutane (prin echivalarea neetimologică a sufixului); cutaneic adj. „cutanat” 1988 (DEX-S) <— cutaneu, cu substit. sufixului; cutZculă s.f. „strat subțire și rezistent care acoperă și protejează suprafața unei celule epiteliale; partea superficială, chitinoasă a tegumentului la artropode, servind drept schelet extern; strat ceros la suprafața fructelor, a frunzelor și a tulpinilor tinere” 1862 (Antonescu, D. s.v. epidermă) < ff. cuticule, lat. neol. cuticula, dim. lui cutis „piele”; subcutan adj. (rar) „subcutanat” 1900 (Enc. rom. II) < germ, subkutan (< lat. târziu subcutaneus)', subcutanat adj. „care se află sub piele” 1859 (Brezoianu, Man. sănăt. 200) <— cutanat, după ff. sous-cutane', subcutaneu adj. „care se află sub piele” 1859 (Polizu, P. anat., 163) <— cutaneu, după fr. sous-cutane. Cf. cată. CUT/tRE [mr. cutori] pron., adj. nehot. care înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem sau nu putem să le numim - „tel, certain” 1582 (în forma ctitorele, PO). Lat. eccu(m) tăiem (eccum deictic + tălis, tăiem „astfel de”). Fam.: cutarete pron., adj. nehot. (Ban., Trans.) „cutare” 1890 (var. ctitorite, cutorte Vaida, Săi.) <— cutare + sufixul (la origine, adverbial) -te, cf. (pre)tunderete „pretutindeni”, anderete (Bihor) „în alt loc” Avram, NCE 27; cutărZcă pron. nehot. (fam., dim.) 1893 (Rădulescu-Niger, R. II, 289); cutărZță pron. nehot. (fam., dim.) 1885 (Teodorescu, P. P. 390). Cf. acătării, atare, tare, acest, acel, acZ, acam, așa. CUTĂ s.f. „pliu; încrețitură, rid; (rar) felie (de pepene, de ridiche) - pli; ride; tranche (de pasteque, de radis)” 1839 (Vaillant, V.). Et. nes., probabil lat. cutem „piele” S. Pușcariu, Conv. lit. XXXIX, 61-63, PEW 469, REW 2432, SDLR (cf. lat.), CDER 2735 (posibil), cf. sic., piem., sd. REW 2432, cu diferențiere semantică față de pellis „piele”. Un mai vechi sens „crustă”, care susține CUTĂ/ 438 CUTEZ/1 etimonul cutem, ar putea explica verbul a se cuti „a prinde crustă (despre caș)” Gh. Bulgăr, Omagiu Iordan, 132 // Bg. kuta DA, DEX, TDRG3 (de fapt, cuvântul bg. provine din rom.: e foarte puțin răspândit, apărând în forma kutli în Gerov, RBJ, probabil din rom., pl. cutele, și în graiurile din Dobrogea, cf. Nestorescu, CE 49-50); poate ser. kut, rus. kut „unghi, colț” TDRG1. Fam.: cuta vb. „a se încreți, a face riduri” 1880 (part, cutat, Burada, Dobr., apud GCR II, 332/4); cut/3 vb. refl, „(despre caș) a prinde crustă; a face cute, a se mototoli” 1844 (AR); cut/ță2 s.f. (dim.) 1967 (Udrescu, Gl.); cutul/ță s.f. (dim.) 1885 (H. V 71). Cf. cutaneu. CUTĂ/ vb. (Buc.) „a căuta, a cotrobăi; a curăța - fouiller; nettoyer” 1913 (corn. Tomiac, în DA). Magh. kutat „a căuta, a cotrobăi”. CUTE1 [mr. cu//] s.f. „piatră de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa) - pierre â aiguiser, queux” 1268 (antrop. Cute, Drăganu, Rom. 478; ca apelativ, 1673, Dosoftei, Ps.), var. cutie2. Lat. cds, cotem (cu evoluția d>u întâlnită și în co(h)ors > curte, mdrum, pl. mora > mură, ostium > ușă Philippide, OR II 77), cf. it., rtr., fr., occ., cat. REW 2275. Cf. cwțit. CUTE2 s.f. „parte a cimpoiului făcută din soc și introdusă în tub - chalumeau de la cornemuse” 1907 (Pamfile J. II 327). Et. nec. CUTE3 s.f. (Buc.) „un fel de tutun, făcut din frunze netăiate, pentru lulea - sorte de tabac” 1912(1. Cr. V, 152). Et. nec. CUTER s.n. „ambarcațiune sportivă sau de pescuit, cu vele, ușoară și rapidă - contre, cotre” 1894 (Antonescu, NDFR, var. grafică cutter2). Engl. cutter < cut „a tăia”, propriu-zis „care taie apa”, fr. cutter. Cf. cutter1. CUTERIZ/4RE s f. „sistem de clasare și de depozitare a cărților într-o bibliotecă, după modelul lui Ch. A. Cutter - systeme de classement, d’archivage et de conservation des livres dans une bibliotheque, d'apres le modele de Ch. A. Cutter” 1962 (var. grafică cutterizare, DER I), var. cheterizare. Format de la n. pr. Cutter. CUTEZ/i [ar. cutidzare, ctidzare, mr. cutizari, ir. cuteza, cuteja} vb. „a îndrăzni, a se încumeta - oser, avoir du courage, avoir Paudace” 1551-1553 (Ev. sl.-rom. 881). Lat. pop. cottizăre (atestat în CGL V, 264, apud CDDE 467) „a juca zaruri” < gr. < kottoș „zar”, continuat cu sensul „a cuteza” și în it. dial. (ven„ Istria, abr., apul„ sic.) și alb. REW 2287, CDDE 467. Fam.: cutezanță s.f. „îndrăzneală, curaj, temeritate” 1837 (Heliade-Rădulescu, L. B. II), format după speranță’, cutezător adj. „(persoană) care cutează, îndrăzneț, temerar” 1620 CUT/E* 439 CUTREIERA (Moxa, C. 152); necutezanță s.f. „lipsă de îndrăzneală” 1868 (I. lonescu, Agr. M. 154) <— cutezanță’, necutezat adj. „plecat, umil” 1679 (Dosoftei, L. 2, 172) <— cutezat’, necutezator adj. „lipsit de cutezanță” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. inaudax) <— cutezător. CUT/E1 s.f. „recipient cu fețe rigide, o bază și un capac; (înv.) casă de bani, casetă - boîte; (vieilli) caisse, cassette” 1652 (G. Lex. apud TDRG3). Ngr. kovtl (< gr. kvtlou, dim. târziu al lui kuto^ „cavitate, obiect scobit, vas”) SDLR, DEX, Suciu, IT II, 280 (posibil), tc. (înv.) kuti, kuti = kutu {< m.gr.) Suciu, IT II, 280, CDED II, 570, TDRG, CADE, DA, SDLR, CDER 2739, DEX // și bg. kutija SDLR, DEX; și ser. kutija DEX. Fam.: cutier s.m. „(înv.) casier, perceptor”, (Olt.) „negustor ambulant care își poartă marfa în spinare într-o ladă” 1857 (Polizu, V.); cutioară s.f. (dim.) 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. lenticuldy, cutiață s.f. (dim.) 1869 (I. Negruzzi, în Conv. lit. XIV). Cf. cito-. CC/TIȚĂ1 s.f. „gura unei plase de prins pește - ouverture de la claie â pecher” 1872 (Baronzi, L. I, 94). Ucr. kutec' (< kotec' „împletitură de nuiele folosită pentru prins peștele”, infl. de kut „colț” ESUM). Cf. coteț. CUTN/E s.f. (înv.) „stofa orientală de mătase amestecată cu bumbac - sorte de satinette, tissu de satin mele de coton” 1588 (Doc. î. 164), var. cuhnie2, cutni, cutne, cutie2. Tc. (înv.) kutni, kutni (= kutnu) < arab quțun „bumbac” Suciu, IT II, 280. Var. cuhnie2, după cwhniex. Var. cutie2, prin apropiere de cutiex. Cf. cartau2, catan, chitan, cotan. Cf/TRĂ s.f. „femeie fățarnică, bârfitoare, intrigantă și de moravuri ușoare; (p. ext.) persoană prefăcută și bârfitoare - megere, maquerelle; intrigant, hypocrite” 1835 (Gorjan, H. I, 160). Bg. kutra „sărmană, biată” (fem. adjectivului kiitri), termen de adresare utilizat între femei (fără sens depreciativ) DA, DEX (probabil din ngr., cf. ngr. KovrpouĂq^ „nefericit” BER III 161) // Ngr. tcourpa „căpățână” TDRG, CADE, SDLR. Fam.: cotrață2 s.f. „femeie intrigantă” 1896 (ȘDU1); erată s.f. (V Munt.) „om neputincios, imbecil” 1924 (Universul, 3 dec., 1, 5, apud SDLR) <— cutră cu sensul etimologic, prin metateză; cutru/1 vb. „a umbla din loc în loc cu scopul de a face rău” 1928 (Pașca, GL). CUTREIERA [ar. cutriyir^re] vb. „a umbla din loc în loc, a străbate în lung și în lat, a merge des într-un loc - parcourir, errer, frequenter” 1566 (var. cutrier^, Coresi, L. 73), var. cutriim. Lat. contrlbulăre „a călca, a zdrobi cu picioarele” < con- + tributare „a bate, a pisa, a strivi” < tribulum „scândură grea trasă peste spicele de grâu pentru a le desface de boabe; unealtă de treierat”, derivat din radicalul vb. terere, trlul, trltum „a freca, a pisa, a treiera”. Fam.: cutreier s.n. (rar) „mișcare necontenită încoace și încolo, propagare” 1881 (Eminescu, P. 251), var. (reg.) cutrier, der. regresiv; cutreierat s.n. (abstr.) 1855 (var. cutrier&t, Russo, S. 102); cutreierătar, -toare adj., s.m., s.f. (rar) „care cutreieră, CUTREMURA 440 CUlk aventurier” c. 1848 (var. cutrierătQr, Barițiu, C. VII, 110); cutreieră tzzră s.f. (abstr.) 1682 (var. cutrierătură, Dosoftei, V. S. oct., 61r). Cf. detriment, treier#, tribulație. CUTREMUR4 [ar. cutream(b)un\re\ vb. „(despre pământ, refl.) a se zgudui din cauza unei mișcări seismice; a (se) clătina, a (se) scutura; a tresări sau a face să tresară; (fig.) a (se) înfiora, a (se) îngrozi - (faire) trembler; tressaillir; secouer; terrifier; s’effrayer” c. 1500 (Psalt. Hur. 65r, 87r, 991), var. cutrămun\ cutrimur^ Lat. * contremulăre < tremulâre „a tremura” (< tremere „a tremura”), cf. și contremere, contremiscere „a se cutremura”, contrermilus „tremurând tot”. Fam.: cutremur [ar. cutrewn(b)w\ (cu sincopă) cutrem] s.n., s.m. „tremurătură, scuturătură, mișcare violentă; (spec.) mișcare seismică; fior (de spaimă, scârbă, plăcere etc.); (p. ext.) groază” 1551-1553 (Ev. sl.-rom. 117v), der. regresiv; cutremurător adj. „care zguduie, înfioară, impresionează puternic; îngrozitor” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. terrificusy, cutremurătoră s.f. (abstr.) 1648 (N. Test. 97v). Cf. tremur#. CUTTER1 [’kAto(r)] s.n. „unealtă pentru tăiat, cuțit foarte ascuțit, mașină pentru tocat carnea - cutter” 1978 (DN?). Engl. cutter < cut „a tăia”. Cf. cz/ter. CUTt/BĂ s.f. (Ban.) „coviltir alcătuit din cercuri de lemn pe care se întind pânze - bâche qui couvre une carriole” 1913 (corn. A. Coca, în DA). Et. nec. Posibil același cuvânt cu cotulbă, cotumbă, coturbă „lemn strâmb folosit drept pirostrie” DA („cf. columbă, cotulbă”). CUT^/LĂ s.f. (Vaslui) „unealtă de fierar, nedefinită mai precis - outil de forgeron sans definition detaillee” 1885 (H. XVI, 189). Et. nec., posibil înrudit cu cotulbă = cotumbă. cf. și cutubă. CUTUMĂ s.f. „normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție; obicei (al unei comunități) - coutume” 1836 (I. Heliade-Rădulescu, „O noapte pe ruinele Târgoviștii”. în O.31,91). Fr. coutume < lat. consuetuclinem „obicei”, format de la tema part, consuetus al vb. consuescere „a se obișnui” < con- + suescere „a se obișnui”. Fam.: cutumizzr adj. (despre drept) „nescris sau codificat târziu, tradițional, specific unei comunități istorice” 1910 (Dobrogeanu-Ciherea, N. 80) < fr. coutumier. Cf. consuetzzdine, costzzm. CUȚ/IC s.m. (Buc.) „butuc scurt - bille (de bois)” 1913 (corn. Tomiac. în DA). Ucr. kucak „obiect scurt, retezat” (< kucyj „ciunt, scurtat”). C^/ȚĂ1 s.f. (Muscel. Apuseni) „bucată (de slănină) - morceau (de lard)” 1901 (Rădulescu-Codin, M.). Scurtat din bucățicută0 ll Et. nec. DA. errĂ2 441 CL/ȚU CZ/ȚĂ2 s.f. (Trans.) „femeie guralivă - mauvaise langue” 1930 (Rev. crit. III, 121). Magh. koca „scroafa” DA. Pentru sens, posibilă o apropiere de cată CUȚ/T [ar. cățat, câțut, cutat, cuțat, mr. cățgt, cuț^t, ir. cuțit] s.n. „instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică (sau din alte materiale) și dintr-un mâner; fierul lung al plugului; parte metalică a războiului de țesut; piesă a balanței în formă de prismă trunghiulară care, mișcându-se în jurul uneia dintre muchii, face ca balanța să fie cât mai sensibilă; piesă componentă a unor aparate de conectare, care realizează o legătură electrică -couteau, coupe-papier” 1551-1553 (Ev. sl.-rom. 110r). Et. nes., lat. *cotitum „tras pe cute, ascuțit” < *cotîre „a ascuți” < cos, cotem „piatră dură, gresie de ascuțit” TDRG, PEW 471, DA, SDLR, CDER 2740 sau lat. *acutîtus < *acutîre „a ascuți” < acutus „ascuțit”, cu afereza lui a LM, CDDE 468, DEX (probabil). Din aceleași posibile baze provine și ascuți (fie *excot7re < *cofire, fie ex- + *cut7re < *acîit7re) II Lat. culter „cuțit (al plugului)” CDED I, 72. Fam.: cuțit# vb. „a înțepa cu (sau ca) un cuțit; a produce junghiuri” 1900 (Mat. folk.); cuțitar [mr. cuțitar, cututar] s.m. „persoană care face, vinde sau ascute cuțite sau alte instrumente de tăiat; scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări” c.1700 (Lex. Marș. 17); cuțitaș [ar. cuțutaș, mr. cuțitaș, cuțutaș] s.n. (dim.) c. 1650 (Anon. Car.); cuțităr/e1 s.f. „prăvălia sau atelierul cuțitarului; profesia de cuțitar” 1839 (Vaillant, V.) <— cuțitar, cuțităr/e2 s.f. (col.) 1871 (LM) <— cuțit', cuțitătwră s.f. Junghi; înțepătură” 1862 (Pontbriant, D.) <— cuțita', cuțit/ vb. „a lucra cu cuțitul” 1914 (Pamfile, Cr.); cuțitoaie s.f. „cuțit mare; instrument tăios, ascuțit numai pe o parte, cu două mânere de lemn, așezate pieziș cu fierul; (Buc.) cuțit fixat într-o laiță lungă, în scaun; instrument ascuțit folosit de dulgheri, tăbăcari, dogari, potcovari, pescari; fierul plugului; strung; (p. anal.) peștișor subțire și lung” 1649 (Mardarie, L. 34); cuțitoi1 s.n. „cuțit mare (arcuit la vârf); un pește, probabil cuțitoaie” 1683 (Dosoftei, V. S., ian., 21r); cuțito/2 vb. „a lucra cu cuțitoaia” 1907 (Pamfile, J. II) cuțitoaie, cuțitoi'', cuțito/t s.n. (abstr.) 1885 (H. IV, 255) <— cuțitoi2', cuțit//ț s.n. (dim., rar) 1825 (LB); încuțit// vb. „a înțepa cu (sau ca) un cuțit; a produce junghiuri” 1900 (Mat. folk.); portcuț/t s.n. „dispozitiv al unei mașini de așchiere, care servește la fixarea unuia sau a mai multor cuțite în poziția adecvată pentru prelucrarea pieselor” 1935 (Orbonaș, Mec.) port-' (< fr. porte- < porter „a purta, a susține”) + cuțit, după fr. porte-couteau. Cf. ac//t, ascuț/, cust/zră1, cate1. CUȚOVLAH s.m. „nume dat aromânilor din Macedonia de către populația greacă localnică - macedo-roumain (nom donne par les Grecs)” 1717-1723 (Cantemir, Hr. 157), var. coțovlah. Ngr. KouTadpAaxos' (< rouTao- „șchiop; care are un defect, deficitar, mic” + BAd^o? „valah”). Cf. val/zh. CZ/ȚU interj, de chemare a câinelui, s.m. „câine (mic)” - interjection pour appeler un chien; „(petit) chien” 1856 (Alecsandri, Oper. 562). Interjecție comună limbilor din sud-estul Europei (bg. kuc(i) kuc(i), kucu kucu, ngr. icourat-Kourai, tc. kucu-kucu), întâlnită în română și în forma cuciu, pentru care vezi și bg., ser. kuce „câine”, alb. kuc „câine”, magh. kutya „câine”. Forme similare există și în unele CUȚUREd 442 CUV/ÎNT limbi romanice (friul. kutsu, sp. dial. cuzo, și, cu g- inițial, sic. guzzu, v.fr. gous. occ. goz, gosa, cat. gos, sp. gozque, ptg. goso). Fam.: cwță3 s.f. „cățelușă” 1850 (Alecsandri, Oper. 384); cuțukzche s.m. (fam.) „cățeluș” 1955 (DLRLC); cuțukzn s.m. „cățelandru” 1894 (Vlahuță, D.); cuțuk vb. refl, „a se gudura” 1999 (Gl. Munt.), var. cuturv\ cutuk/ș s.m. (Buc.; dim.) 1939 (DA). Cf. cotkzhă, cz/ciu. CUȚURE/1 s.f. (atestat numai în forma de pl. cuțurele\ N Munt.) „așchie, surcea - echarde, buche” 1901 (Rădulescu-Codin, M., 24). Probabil derivat dim. din *cuțură < ngr. Kouraoupo „lemn de foc, surcea” V. Bogrea, DR III, 729 (care însă reconstituie o fonnă *cuțur). Cuvântul cuțur „butuc” există și în ar., împr. din ngr. Fam.: cuțun1 vb. „a aduna surcele” 1901 (Rădulescu-Codin, M. 24). CUȚUR/E s.f. (Olt.) „femeie clevetitoare - femme medisante” 1921 (Conv. lit. LIV). Et. nes., posibil cuta2 DA („cf. cuța”). Fam.: cuțunște s.f. „femeie care păcălește” 1929 (GS V). CC/VA s.f. „vas de diferite forme și mărimi, folosit în tehnică și în laborator pentru diferite operațiuni; porțiune a unui furnal - cuve” 1949 (LTR1). Fr. cuve < lat. cupa „butie, butoi”. Fam.: cuvek/j s.n. „susținere sau căptușire etanșă a puțurilor de mină cu secțiune circulară” 1949 (LTR1) < fr. cuvelage < cuveler „a căptuși pereții unui puț de mină, pentru consolidare și evitarea infiltrărilor de apă” < cuve\ cuvetă1 s.f. „(geol.) relief în formă de căldare; depresiune închisă, ca un bazin, acoperită permanent sau temporar de apă; (fiz.) cuvă mică; (înv.) globul de la capătul inferior al tubului unui barometru” 1949 (LTR1) < fr. cuvette, dim. lui cuve\ decuva vb. „a trage vinul din cada de fermentație în butoaie” 1978 (DNJ) < fr. decuver, decuvflj s.n. „tragere a vinului fermentat din cada în care au fost storși strugurii” 1949 (LTR1) < fr. decuvage < decuver. Cf. chiuvetă, cop1, cofă, cubilou, cz/pă1’2, cupdă, cupolă, cz/pulă. CUV/4NT [ir. cuvânt, cuvin t] s.n. „unitate minimală a vocabularului unei limbi, reprezentând asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) cu o secvență sonoră; vorbire, spusă; promisiune; (înv.) cuvântare; (înv.) știre, relatare; (înv.) îndemn, sfat; (înv., azi în expresii) poruncă; (inform.) ansamblu de biți de o dimensiune fixă, tratat ca unitate de informație - mot, parole; (vieilli) discours, nouvelle, recit, conseil, ordre” c. 1500 (Psalt. Hur.). Lat. comientus „întrunire, adunare, ședință; totalitatea cetățenilor romani stabiliți într-o provincie; întâlnire; învoială” (< conuenire „a veni împreună, a se aduna; a se întâlni; a se învoi” < con- + uenlre „a veni”) LB, TDRG, cu evoluția semantică „adunare” > „discuție” > „cuvântare, vorbire; cuvânt”, cf. alb. kuvend „discuție, conversație; (înv.) sfat”, ngr. icou^e^ra „conversație” < m.gr. icoi'PeuTos' „adunare” (< lat.), gr. opiXia „companie, relație între persoane, asociație, adunare”, târziu și „conversație, discurs” > ngr. piXiă „vorbire”, gr. dyopă „adunare, piață, agora” > âyopeuetv „a ține o cuvântare, a declara, a vorbi”, v.sl. suboru „adunare” > bg. sbor „adunare; conversație; cuvânt”, ar. zbor „cuvânt” (pe lângă sobor „adunare”), ser. zbor „adunare; cuvântare”, rom. divan (Ban.) „taifas” > divăni „a sta de vorbă” O. Densusianu, GS 1925, l, 15-16, REW 2194, SDLR, G. Ivănescu, SCL 8, 1957, 4, 509-513, CDER 2748. în cazul evoluției lui comientus în rom., REW 2194 CUVEN/ 443 CUVEN/ admite posibilitatea unui calc după gr. opiXia. Conuentus a mai fost moștenit în domeniul galo-romanic cu sensul „reuniune”, de unde a dezvoltat în v.fr. sensul „mănăstire” (fr. couvent) FEW III, 1131. Datorită omonimiei, poate fi admisă și contribuția lat. conuentum „învoială, înțelegere, convenție” (moștenit în v.fr., v.occ., v.sp., v.it. cu sensul „acord, promisiune, contract” FEW II, 1130-1131), dat ca etimon de CDED I, 313-314, Densusianu, HLR I, 297, PEW, CADE. DA și DEX admit ambele etimoane. Fam.: binecuvânta vb. „(în biserică sau ca obicei familiar, sub influența religiei) a rosti o formulă rituală pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității; (despre divinitate) a revărsa asupra cuiva belșug și fericire; (înv.) a lăuda, a preamări pe cineva sau ceva” 1563-1583 (scris binrecăvăntăndu, Cod. Vor. 77r) <— bine + cuvânta, după slavon. blagosloviti’, binecuvântare s.f. „revărsare a grației divine; urare de prosperitate și de fericire, cu invocarea protecției divine” 1691-1697 (T. Corbea, D. s.v. benedictum) <— binecuvânta, după slavon, blagoslovenije', bunăcuvântare s.f. (înv.) „binecuvântare” 1673 (Dosoftei, Ps.) <— cuvântare’, cuvânta [ir. cuvinte] vb. (înv.) „a vorbi; a ține un discurs” 1560-1561 (Coresi, Tetr.) <- cuvânt REW 2194, TDRG, SDLR, CDER 2748 sau lat. conuentâre „a se aduna” (cu sensul modificat după cuvânt) PEW 480, DA, CADE, DEX; cuvântare s.f. „facultatea de a vorbi, vorbire; discurs” 1632 (Eustratie, Prav. 314) <— cuvânta, cuvântariu s.m. (numai la Dosoftei, creație personală) „cuvânt, spusă”, s.n. „dicționar” 1680 (Dosoftei, „Psaltirea slavo-română”, în Psalt. Sch., ed. Candrea 253); cuvântăreț adj., s.m. (înv.) „care poate vorbi; meșter al cuvintelor, orator” 1651—1680 (var. cuvânt^reț, Milescu Spătarul, A. - O. 143r) <— cuvânta’, cuvântător adj., s.m. „care are facultatea de a vorbi; orator” 1581 (Coresi, Ev.) <— cuvânta’, cuvântător/e s.f. (înv.) „oratorie, elocință” 1795 (Beldiman, N. P.) <— cuvântător, cuvântolog/e s.f. (înv., numai la Alecu Russo) „știința de a folosi cuvintele” 1855 (Russo, S. 84) <— cuvânt + -logie, după fr. lexicologie’, cuvințel s.n. (dim.) 1717-1723 (Cantemir, Hr.); kilocuvant s.n. (inform.) „multiplu al cuvântului, egal cu 1024 de cuvinte” 1988 (DEX-S) <— kilo- + cuvânt, după engl. kiloword’, necuvântare s.f. (înv.) „lipsă de judecată, prostie” 1776 (Mineiul) <— cuvântare’, necuvântat adj. (înv.) „care nu se poate exprima în cuvinte, foarte mare” 1678-1689 (Danovici, Cronograf I 3) <— cuvântat, part, lui cuvânta’, necuvântărzt adj. (înv., numai la Dosoftei) „nechibzuit?” 1682 (Dosoftei, V. S. nov. 182v) <— necuvântare, probabil infl. de necântărit’, necuvântător adj. „care nu vorbește, care nu poate emite sunete articulate” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf) cuvântător, precuvânta vb. (înv.) „a prefața” 1857 (Polizu, V.) <— pre + cuvânta sau precuvântare, der. regresiv; precuvântare (înv.) „introducere, prefață” 1717-1723 (Cantemir, Hr.) <— pre + cuvântare, după slavon predoslovije, ngr. npoAeyvpeva, lat. praefatio’, precuvântător adj. (înv.) „introductiv, preliminar” 1857 (Polizu, V.) <— precuvânta’, procuvântare s.f. (înv.) „prefață” 1826 (GCR II, 251) <— pro-x+ cuvântare DLR, după ngr. npoĂe’yopei'a°. Dublet etim.: convent. Cf. convenz, covenant, cuven/, ven/, advent (Addenda), contraven/, deven/, invenție, prevenz, proven/, surven/, viitor. CUVEN/ vb. „(refl., unipers.) a reveni de drept cuiva; a se cădea, a fi conform cu cerințele moralei, religiei sau politeții; (înv.) a se asemăna; (intranz., înv.) a-i conveni; (tranz., înv.) a aproba, a încuviința - (refl., unipers.) revenir, etre du; seoir, convenir; (vieilli) ressembler; (intrans., vieilli) convenir; (trans., vieilli) approuver” c. 1500 (Psalt. Hur.). Lat. conuenlre „a veni împreună, a se aduna; a se întâlni; a se potrivi, a corespunde”, < con- + iiemre „a veni”, panrom. REW 2192. Sensul înv. „a se asemăna”, după slavon. podobiti „a se cuveni, a se cădea; a imita, a fi sau a face asemenea”. Sensul înv. „a conveni”, după fr. convenir. Sensul înv. „a aproba, a încuviința”, după derivatul încuviința. CUVERTĂ1 444 CUVERTĂ1 Fam.: bună-cuviință s.f. „comportament decent, politicos5’ 1683 (Dosoftei, V. S. ian. 46r); cuvint adj. (înv.; creație a lui Dosoftei) „slăvit” 1679 (Dosoftei, L.), probabil cuvios, după binecuvântat, cuviincios adj. „conform cu regulile bunei-cuviințe; (înv.) datorat, cuvenit; (înv.) corespunzător, potrivit; (înv.) motivat, serios” 1691-1697 (var. cuviințos, T. Corbea, D., s.v. concinnatitius) <— cuviința', cuviința vb. (înv.) „a aproba, a încuviința; a potrivi” 1679 (part, cuviința, Dosoftei, L.) <— cuviință', cuviintotec adj. (înv.) „decent, frumos” 1691—1697 (T. Corbea, D., s.v. egregius) <— cuviință', cuviință s.f. „decență; politețe; obligație, datorie; (înv.) ceea ce se cade, ceea ce este datorat (cuiva sau de către cineva); (înv.) potrivire, conformitate, asemănare; (înv.) privință; (înv.) motiv, îndreptățire; (înv.) slavă, măreție; (înv.) conveniență” 1560-1561 (Coresi, Tetr. 43), var. livr. cuvemnță < lat. conuenientia PEW 477, TDRG, CADE, DA, DEX sau cuveni TDRG, SDLR, CDER 2747 (probabil), sensul „slavă, măreție”, după slavon, velilepota, sensul „conveniență”, după fr. convenance', cuviințenște adv. (înv.) „cum se cade, în mod decent, potrivit” 1691—1697 (T. Corbea, D., s.v. decenter) <— cuviință', cuvios, -oiisă adj., s.m., s.f. „cucernic, evlavios; titlu care se dă monahilor și sfinților călugări care nu au fost martirizați; (înv.) asemenea, asemănător; (înv.) potrivit, cuvenit, decent; (înv.) îndreptățit, motivat; (înv.) cuminte, înțelept, inteligent; (înv.) frumos, distins; (înv.) cu aplecare spre, dispus la” c.1500 (Psalt. Hur. 26r), var. cuvin(i)os <— cuveni DA, SDLR, TDRG, DEX // lat. *conuenidsus PEW 481, CADE; cuvioș# vb. (înv.) „a face pe cineva vrednic de ceva, a învrednici” 1570 (Coresi, Lit. 35v) <— cuvios', cuvioșenie s.f. (abstr.) 1961 (SMFC II) cuvios', cuvioșește adv. (înv.) „cinstit, evlavios, cu pietate” 1698 (Cantemir, D. 681) cuvios', cuvioșie s.f. (abstr.) 1703-1709 (N. Costin, C. 82v) <— cuvios', descuviințn vb. (înv.) „a dezaproba” 1844 (var. discuviințz, Kogălniceanu, O. I, 183) încuviința, cu substit. prefixului, după fr. desapprouver, descuviințător adj. „care dezaprobă” 1872 (Baronzi, L.) <— descuviința DLR sau <— încuviințător °; încuviința vb. „a aproba, a răspunde afirmativ; (înv.) a acorda, a permite” 1757 (Eustatievici, Gr. rum. 17) <— cuviință', încuviințător adj. „care încuviințează” 1847 (I. Văcărescu, B. R. 839) <— încuviința', necuvenit adj. „necuviincios, nepotrivit” c. 1700 (var. necuvinat, scrisă nye kuvinat, Lex. Marș.) part. cuvenit', necuviincios adj. „(înv.) nepotrivit; necuvenit, nerecomandabil; ireverențios, obraznic” 1693-1714 (R. Greceanu, I. 184) necuviință sau cuviincios', neîncuviintot adj. „care nu a fost încuviințat; (înv.) necuviincios, nepermis” 1798 (GCR II, 162) <— încuviința', necuviință s.f. „(înv.) lucru nepotrivit sau nerecomandabil; indecență; obrăznicie, impolitețe” 1581 (Coresi, Ev.), var. (înv., rar) necuvimnță cuviință', necuviințenște adv. (înv.) „cum nu se cade, indecent; nepotrivit” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. incommode) <— necuviință', necuvios, -oosă adj., s.m., s.f. 1566 (Coresi, L. 517) <— cuvios’, preacuviință s.f. „mare cuviință, pietate” 1573-1578 (Psalt. Sch. 524) cuviință, după slavon, prepodobije', preacuvios, -oosă adj., s.m., s.f. (titlu dat sfinților și fețelor bisericești) „foarte cuvios, foarte cucernic” c.1500 (var. precuvios, Psalt. Hur. 1251), var. precuvinivs, precuvinius cuvios, după slavonul prepodobinir, preacuvioșie s.f„ termen de reverență pentru călugări, clerici (de grad superior)” 1870 (lorga, S. D. XVI, 262) <— cuvioșie. Dublet etim.: conveni. Cf. convent, covennnt, cuviînt, veni, advent (Addenda), contraveni, deveni, invenție, preveni, proveni, surveni, viitor. CUVERTĂ1 s.f. „email transparent cu care se acoperă obiectele de faianță și de ceramică; glazură - couverte, glațure” 1966 (DN2). CUVERTĂ2 445 CVADRI- Fr. couverte „acoperământ, cuvertură; strat de email”, substantivare a adj. part, al vb. couvrir (< lat. cooperîre „a acoperi” < con- + operîre „a închide, a astupa”). Cf. acoperi, copertă, caver, covergă, covertă1, covilt/r, cuvertă2, cuvertură, descoperi. CUVERTĂ2 s.f. (Trans., înv.) „copertă, plic de scrisoare - couverture (d’un livre), enveloppe” 1840 (Barițiu, C. I, 24), var. covertcr. Germ. Kuvert „plic” (< fr. couvert „înveliș; plic”, part, substantivat al vb. couvrir „a acoperi” < lat. cooperîre „a acoperi” < con- + openre „a închide, a astupa”), infl. de copertă, cf. și it. dial. cuvertă = coperta ° // Fr. couvert DA s.v. copertă. Cf. acoperi, copertă, caver, covergă, covertă1, covilt/r, cuvertă1, cuvertwră, descoperi. CUVERTERA s.f. „acoperitoare din materiale textile, care se întinde peste anumite obiecte de mobilier sau cu care se învelește un om - couverture” c. 1832 (Cornelii). Fr. couverture „acoperitoare”, derivat de la part, couvert al vb. couvrir „a acoperi” (< lat. cooperîre) sau < lat. târziu coopertîira „învelitoare, pânză” < coopertus, part. vb. cooperîre (< con- + operîre „a închide, a astupa”). Cf. acoperi, copertă, caver, covergă, covertă1, covilt/r, cuvertă1, descoperi. CUZ/ICCĂ s.f. (Buc.) „cerșetoare - mendiante” 1913 (com. Tomiac, în DA). Ucr. kozacka „căzăcioaică” DA. Cf. cazac. CUZINET s.m. „piesă inelară din metal moale, care căptușește spațiul în care intră fusul sau axul unei mașini; element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc., așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv - coussinet” 1931 (CADE). Fr. coussinet, propriu-zis „pernuță” < coussin „pernă” < lat. târzie/med. coxînus „pernă pentru coapse” < coxa „coapsă”, infl. de pulvînus. Cf. coapsă, ctfxă. CUZ/SM s.n. „curent ideologic și politic de la începutul secolului XX, al cărui promotor a fost A. C. Cuza -- courant ideologique et politique promu par A. C. Cuza” 1909 (V. rom. XIII). N. pr. Cuza. CVADRAGEN/1R, -Ă adj., s.m., s.f. (despre o persoană) „care are între 40 și 49 de ani - quadragenaire” 1862 (var. cuadragemr, scris quadragenar, Protopopescu - Popescu, N. D.). Fr. quadragenaire, lat. neol. quadragenarius „de patruzeci; cvadragenar” < quadrâgenî „(câte) patruzeci”, quadrâgintâ „patruzeci”, derivat (pe teren indo-european) de la baza *kwetr- (lat. quattuor) „patru”. Cf. cvadri-. CVADRI- el. de comp, „din patru părți, cu patru elemente - quadri-”, var. cadri-, cuadri-, cvadru-. Lat. quadri-, formă cu sonorizare a radicalului din quattuor „patru”. CVADRIEN/1L 446 CVADRUPLU Cf. cvadragenar, cvadrienal, cvadrZgă, cvadrilian, cvadriremă, cvadrZvium, cvadruman, cvadruplu, cadran, cadrZl1, cadrilat, cadru, carantZnă, careu, carieră2, canton, cărau, carară, codrant, cadru, contracara, păresimi, pătrat, patru. CVADRIEN/iL adj. „care durează patru ani, care se repetă la patru ani - quadriennal” 1966 (DN2). Fr. quadriennal < lat. quadriennalis < quadr-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + annus „an”. Cf. cvadri-, cvadruplu, an. CVADR/GĂ s.f. (ist.) „car antic pe două roți, tras de patru cai înhămați unul lângă altul, folosit de greci și de romani la cursele de circ și la triumfuri - quadrige” 1841 (var. cuadrigă, Poenaru - Aaron - Hill, V.), var. (grafică) quadrxgă, (înv.) quadrxgiu s.n. Lat. neol. quadriga, la început adj. fem. pl. quadrîgae (equae) „iepe înjugate câte patru”, contragere din *quadriiugae < quadr-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + -iug-, radicalul lui iungere „a înjuga”, iugum Jug” (Nocentini, VLI). Cf. cvadri-, cvadruplu, patru, jug. CVADRILION s.n. „o mie de trilioane - quadrillion” 1966 (DN2). Fr. quadrillion < quadr(i)- (< lat. quadr(i)-, formă a radicalului lui quattuor „patru”) + [mi]llion. Cf. cvadri-, cvadruplu, mZe. CVADRIREMĂ s.f. (ist.) „navă cu patru rânduri de vâsle sau cu patru vâslași la o vâslă - quadrireme” 1862 (var. românizată patrir^m s.n., Pontbriant, D.), var. cuadrirem s.n., cuadriremă. Lat. neol. quadriremis „(navă) cu patru rânduri de vâsle” (< quadri-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + remus „vâslă”), fr. quadrireme. Cf. cvadri-, cvadruplu, triremă, ramă2. CVADR/VIUM s. sg. tantum (în învățământul din Evul Mediu) „subdiviziune în cadrul materiilor de învățământ, cuprinzând disciplinele cu caracter matematic (aritmetica, geometria, astronomia și muzica) - quadrivium” 1871 (var. înv. cadriviu, LM), var. înv. cuadrwium. Lat. neol. quadriuium, inițial „punct de unde pornesc patru drumuri, răscruce” (< quadri-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + uia „drum, cale”). Cf. cvadri-, cvadruplu, vZa1, voiaj, convai, conveier. CVADRUM/1N s.n., adj. „diviziune (ieșită din uz) a primatelor, caracterizată prin capacitatea de a-și folosi toate cele patru membre ca organe de prindere - quadrumane” c.1832 (var. cuadrum^n, I. Golescu, Cond.), var. cadrum&n, cuadrim&n, (prin românizare) patrum&n. Fr. quadrumane, împr. din lat. savant quadrumanus „cu patru mâini”. Forma cu cv-, după lat. quadrumanus. Cf. cvadri-, cvadruplu, mană. CVADRUPLU adj., s.m. „multiplicat cu patru, împătrit; alcătuit din patru elemente; (despre gemeni) născuți patru împreună; (înv.) monedă de aur spaniolă în valoare de aproximativ 88 de franci - quadruple” 1837 (Săulescu, Hr. II, 490), var. cadruplu, cuadmplu. CVART/1L 447 CV/1RTĂ Fr. quadruple, împr. din lat. quadruplus (< quadr(u)-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + -plo-, el. de comp, de dată i.-e., după DELL înrudit cu plectere „a împleti”, plicăre „a împături”). Forma cu ev-, după lat. quadruplus. Fam.: cvadrans s.n. (înv., jur.) „a patra parte dintr-o moștenire” 1814 (Pravila Donici) < lat. neol. quadrans „sfert”, construit pe forma quadr- a radicalului lui quattuor „patru” (cf. cvadrant)', cvadrant s.m., s.n. „a patra parte din circumferința unui cerc; instrument de precizie, alcătuit dintr-un sfert de cerc gradat, întrebuințat pentru măsurarea unghiurilor; (ist.) monedă romană, în greutate de trei uncii, echivalentă cu a patra parte a unui as”, începutul 1801 (Râmniceanu, Fragm.), var. (înv.) cadran1, cuadrant < fr. quadrant, lat. neol. quadrans, -antem, construit pe forma quadr- a radicalului lui quattuor „patru” (cf. cvadrans)', cvadrat s.m., s.n. (tipogr.) „bucățică de fontă în formă de pătrat întrebuințată în tipografie pentru a umple golurile dintre literele unui rând sau dintre rânduri; unitate de măsură egală cu 48 de puncte tipografice; unitate de măsură pentru lungime egală cu 18,04 mm”, (astron.) „poziția Lunii când se găsește în pătratul întâi sau în cel din urmă”, adj., s.n. (înv.) „pătrat” 1780-1790 (var. cfadrat, Amfilohie, G. F. 29v), var. (înv.) cadrat, cuadrat (scris și quadrat) < lat. neol. quadratus „pătrat” (construit pe forma quadr- a radicalului lui quattuor „patru”), germ. Quadrat, cu sensul astron. și fr. quadrat, cvadratură s.f. „reducere a unei figuri geometrice la un pătrat echivalent” 1837 (var. cuadratură, Poenaru, G.), var. (grafică) quadratwră, (înv.) patratură < fr. quadrature, împr. din lat. med. quadratura (< quadratus „pătrat”); var. patratură, prin românizare; cvadrică s.f. (mat.) „suprafață reprezentată printr-o ecuație de ordinul al doilea” 1931 (var. cuadrxcă, CADE), var. cuadrică < fr. quadrique, derivat pe baza lat. quadrus „pătrat”; cvadruped, -ă adj., s.m., s.f. „patruped” 1828 (Pleșoianu, Ab. 40), var. (înv.) cadruped, cuadruped < fr. quadrupede, lat. neol. quadrupes, -pedis (< quadr(u)-, formă a radicalului lui quattuor „patru” + pes, pedis „picior”); cvadrupla vb. „a multiplica cu patru” 1871 (var. cadrupla, LM), var. cuadrupla < fr. quadrupler sau cvadruplu', cvadruplat s.m. „fiecare geamăn dintr-un grup de patru gemeni”, s.n. „grup de patru elemente” 1912 (var. cuadruplzt, zXnghel, Pr. 141) < fr. quadruplet(s) < quadruple', cvadrupkx s.n. „sistem de transmisie telegrafică care asigură transmiterea simultană a patru mesaje diferite; (mai ales despre locuințe) format din patru unități” 1931 (var. cuadrupkx, CADE), var. cvadrwplex < fr. quadruplex (< engl. quadruplex < lat. quadruplex < quadr (u)- + -plec-, rădăcina verbului plicăre „a îndoi, a plia”, cf. complică), cu sensul referitor Ia locuințe după duplex, triplex. Cf. cadru, cvadri-, cvadrienal, cvadrzgă, cvadrilian, cvadriremă, cvadr/vium, cvadruman, cadran, codrant, cadru, păresimi, pătrat. CVART/1L s.n. (înv., Mold., Trans.) „cartier, sector al unui oraș; a patra parte dintr-un an (trimestru) - quartier, arrondissement; trimestre” 1825 (yav.fartal, LB), var. cfartaL cuartal, fartal, fărtai, far tar iu, far tal. Rus. kvartal „cartier” (< germ. Quartal „sfert (dintr-o suprafață, dintr-un an, dintr-o sumă de bani)” < lat. quartale < quartus „al patrulea”), germ. Quartal „trimestru”. Cf. cart12, cartier, cfartană, cortel2, cvartă. CV/iRTĂ s.f. „intervalul dintre două sunete aflate la distanță de patru trepte într-o gamă; (la scrimă) a patra dintre cele opt poziții principale de apărare; (la jocurile de cărți, în forma cuartă) patru cărți consecutive de aceeași culoare; grup de patru conducte electrice, utilizat în telecomunicații; (înv.) impozit constând în a patra parte din recoltă; (med., înv.) CV/4SI- 448 CVINTZ/PLU acces de friguri intermitente, apărut o dată la patru zile - quarte; (vieilli) impât du quart de la recolte; (vieilli) fievre quarte” 1691-1697 (T. Corbea, D., s.v. diatessaron, cu sensul muz.), var. cuartă, (grafică) quartă. Lat. neol. quarta, propriu-zis „a patra” (cu sensul „impozit” și cu sensul muz.), it. quarta (cu sensul muz.), germ. Quarte (cu sensul muz.), ulterior și fr. quarte (pentru sensurile din scrimă, jocuri de cărți). Lat. quartus „al patrulea”, provenit dintr-un derivat de dată i.-e. de la radicalul lui quattuor „patru”, cu sufixul -to- (*k“twrto-). Fam.: cvart1 s.n. (înv.) „format de tipăritură la care coala se împăturește în patru” 1928 (V. Molin, V. T. 29) < germ. Quart (< lat. quartus „al patrulea”); cvartet s.n. „formație muzicală alcătuită din patru voci sau patru instrumentiști; compoziție scrisă pentru o asemenea formație” c.1832 (var. cuartet, I. Golescu, Cond.) < it. quartetto DA, CADE, SDLR, CDER 2617, DEX, germ. Quartett0 H și fr. quartette SDLR, DEX (cuvânt rar, termenul uzual fiind quatuor). Cf. cart12, cartier, cfartană, cortel2, cvartal, patru. CV/1SI- (pronunțat și cvazi-) el. de comp, (scris adesea cu cratimă și foarte productiv) „aproximativ, cam, aproape, parțial - quasi”, var. quasi- (pronunțat și cuasi, cuazi, cvazi). Fr. quasi-, lat. neol. quasi „aproape, aproximativ, ca și” (probabil < quam „ca” + sl „dacă” DELL). Cf. quasar. CVER s.n. „ansamblu de linii orizontale dintr-o tabelă sau dintr-un formular - entrevers” 1906 (G. lonescu, C. T. 303). Germ, quer „de-a curmezișul, transversal”. CV/NTĂ s.f. „intervalul dintre două sunete aflate la distanță de cinci trepte într-o gamă; formație de cinci cărți consecutive, de aceeași culoare, la jocul de cărți; (la scrimă) a cincea dintre cele opt poziții principale de apărare; accent prelungit de tuse violentă; (înv.) dare constând în a cincea parte din recoltă - quinte; (vieilli) impot du cinquieme” 1812 (Șincai, Hr. III, 112), var. chintă, cuintă. Lat. neol. quinta, propriu-zis „a cincea” (cu sensul de impozit și cu cel muz.), it. quinta (cu sensul muz.), germ. Quinte (cu sensul muz.), fr. quinte (pentru sensul „acces (de tuse, de febră)”, cel din scrimă și cel de la jocurile de cărți). Lat. quintus „al cincilea”, provenit dintr-un derivat de dată i.-e. de la radicalul lui quinque „cinci”, cu sufixul -to-. Fam.: cvintet s.n. „formație muzicală alcătuită din cinci voci sau din cinci instrumentiști; compoziție scrisă pentru o asemenea formație; strofa alcătuită din cinci versuri” 1858 (Filimon, Nuv. 283) < it. quintetto, fr. quintette. Cf. chintesență, cinci, cvintilian, cvintaplu. CVINTILION s.n. „o mie de cvadrilioane (IO27); un milion de cvadralioane (IO30) - quintillion” 1966 (DN2). Fr. quintillion < quint(i)- (< lat. quint- < quintus „al cincilea”) + [mi]llion, cu pronunția după model latin. Cf. cinci, cv/ntă, cvintaplu, cvadralian, m/e. CVINTf/PLU adj., s.m. „multiplicat cu cinci; (despre gemeni) născuți cinci împreună - quintuple” 1966 (DN2). CVORUM 449 CYBORG Fr. quintuple (împr. din lat. quintuplex < quintus „al cincilea” + -plex, el. de comp, de la rădăcina plec- a verbelor plectere „a împleti”, plicăre „a împături”, adaptat după quadruple „cvadruplu”), cu pronunția după model latin. Cf. cinci, cvzntă, cvintilion. CVORUM s.n. „număr minim de membri necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare să fie valabil constituită sau să poată lua o hotărâre valabilă - quorum” 1938 (var. grafică quorum, Argetoianu, I. Z. IV, 138). Fr. quorum (< engl. quorum < lat. quorum „dintre care”, cuvântul cu care începea formula juridică prin care se indica numele judecătorilor a căror prezență era necesară pentru validarea deciziilor), cu pronunția după lat. quorum. Cf. c/ne, ce. CYBERCAFE [saiborca’fe] s.n. „cafenea în care sunt puse la dispoziția clienților calculatoare pentru a utiliza internetul - cybercafe” 2005 (DOOM2). Engl. cybercafe (< cyber- „referitor la informatică, calculatoare” < cybernetics „cibernetică” + cafe „cafenea”). Cf. cibernetică, cafea, cyborg. CYBERSPAȚIU [saibor’spatsiu] s.n. „spațiul virtual în care se realizează comunicarea între calculatoare - cyberespace” 2000 (var. ciberspațiu, România literară, 15 III, p. 24). Engl. cyberspace (< cyber- „referitor la informatică, calculatoare” < cybernetics „cibernetică” + cafe „cafenea” + space „spațiu”), adaptat după spațiu. Cf. cibernetica, cyborg, spațiu. CYBORG [’saiborg] s.m. „personaj din literatura de anticipație sub forma unui hibrid creier-mașină-microprocesor - cyborg” 1973 (V. rom. XI). Engl. cyborg < cyber [netic] org[anism] „organism cibernetic”. Cf. cibernetic, cybercafe, cyberspațiu, organism. ADDENDA ET CORRIGENDA DELR I, A-B ABJECT Fam.: abjecție: datare 1846 (Negulici, E. II, 51). ACAJt/: datare 1882 (scris acajou. Rom. lib. nr. 1654, p. 3, col. 1). ACĂST/tU: var. căstdu. ACĂT/1RH: var. câtare2 var. a lui acătării Fam.: acătarilea: var. cătarile ACCIDENT Fam.: accidentat adj. (despre terenuri, drumuri) „cu denivelări, greu de străbătut” 1847 (Heliade-Rădulescu, Speronare, 242) < fr. accidente ACEL Fam.: acdași: var. calași ACEST: var. (înv.) cesf, ci st2. Fam.: acesta: var. (înv.) cesta. ACH1Z/ȚIE Fam.: coachizitoare s.f. „femeie care cumpără ceva împreună cu altă persoană” 1978 (DN1) coachizitor, coachizitor s.m. „persoană care cumpără ceva împreună cu altă persoană” 1978 (DN1) <— achizitor, coachiz/ție s.f. „achiziție făcută de mai multe persoane” 1978 (DNJ) <— co- + achiziție sau fr. coaquisition. AC/: var. cf Fam.: ac/a: var. (înv.) c\a, cu\ deci: trebuie eliminate var. dece, deace (care de fapt reprezintă sintagma de ce) AC/D Fam.: cetoacidoză „stare patologică caracterizată prin scăderea rezervei alcaline a sângelui, datorită acumulării de acetonă, acid acetilacetic etc.” 1969 (D. med.) < fr. cetoacidose ACIO/HE: var. ciuoaie ACL/NIC 452 Alt/REA ACL/NIC adj. „în care înclinația câmpului magnetic este nulă - aclinique” 1966 (DN2). Fr. aclinique (< a- + clin- < gr. KĂu'ew „a se înclina” + -ique). Cf. antecIZză, climacteriu, cIZmax, cIZmă, clZnic, clinograf, clinometru, clinorombic, clinoterapZe, cksis, clZtic, sinclinal. ACNEE: datare 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 203) ACOPER/ Fam.: coperZș: var. copor&ș ACȚIENE s.f. Fam.: coacțiane2 s.f. „acțiune făcută împreună cu altcineva” 1978 (DNJ). ACf/RGE vb. (înv., Trans.) „a ajuta, a sări în ajutor, a veni în fugă - aider; accourir” 1825 (LB), var. acure. Lat. neol. accurrere „a veni în goană, a alerga către, a sări în ajutor” (< ad- „la, spre” + currere „a fugi”), românizat după curge. Cf. carge, corZdă, coridor, corsar, carso, curantă, curând, curent1, curier, currZculum, carsă1, cursZv, cursar, curtier, concura, decurent, decarge, discars, excarsie, incursiune, intercurent, parcarge, precursor, recarge, recurent. ADMONESTA: Datarea 1785 (o scrisoare a lui Petru Maior publicată în AA ist. III, voi. 16, p. 244) se referă la verbul admonălui. Verbul admonesta, datat 1870 (Kogălniceanu, O. IV/II, 448) ADVENT s.n. „perioadă de patru săptămâni înainte de Crăciun la catolici - Avent” 1871 (LM). Lat. neol. aduentus (< aduemre „a sosi” < ad- „la” + uenlre veni”) DEX, MDN, germ. Advent MDN II și fr. advent DEX (formă învechită, dispărută după sec. XVII; forma curentă este Avent). Cf. venZ, cuvânt, cuvenZ, viitar; convent, covenant, contravenZ, devenZ, invenție, prevenZ, provenZ, survenZ. AFIRMA Fam.: contraafirmare s.f. „afirmație opusă unei alte afirmații” 1866 (Maiorescu, O. I 367) <— contra- + afirmare, după fr. contre-affirmation. AFLICȚIENE: datare 1794 (var. afliccixine, Calendariu) AFEN Fam.: afonZe: datare 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 202) AGFACOL0R Completare la etimologie: germ. Agfakolor, denumire comercială germană (< Agfa, acronim pentru Aktien-Gesellschaft fur Anilinfabrikation + -kolor „color”). AIEREA Fam.: aiurZ: datare 1844 (AR, apud Gh. Bulgăr, în Omagiu Iordan, p. 132) ALB/1STRU 453 APEL ALBASTRU Fam.: albăstrime: c.1750 (Ippocrat, apud Chivu, VTR 230). ALEE Fam.: contraake s.f. „alee laterală, paralelă alteia principale” 1896 (ȘDU1) < fr. contre-allee. ALG/E Fam.: cardialgZe: datare și var.: 1838 (var. cardialghie, Albineț, M.); completare la etimologie: var. cardialghie < ngr. KapStaXyia, cefalalgic adj. „referitor la cefalalgie” 1871 (LM) < fr. cephalalgique. Se elimină costalgie. ALIZEU Fam.: contraalizeu s.n. 1949 (LTR1). ALT Fam.: aZstalalt: var. \stalalt, \stalant, (a)\stlalt, (a)istlant\ astălalt: var. ăstafalt, astalalt, astălalt', celălalt: var. celalalt, cellalt, celalant, celălant, cellant, celalan, (înv.) acelalalt, acelălalt >tLTO Fam.: contralt s.m. „bărbat cu voce de contralto” 1857 (var. contract, Polizu, V.) < it. contralto', var. contraalt < germ. Kontraalf, contraltă s.f. „femeie cu voce de contralto” 1886 (Steinberg, D.), var. contractă <— contralt sau it. contralta', contralto s.n. „voce feminină sau de copil cu registrul cel mai grav” 1836 (Gh. Asachi, în GTN, XIII) < it. contralto (< contra + alto „înalt”). AM/tNT Fam.: amantă: datare 1794 (Calendariu) AMATOR Fam.: cineamatar, -toare adj., s.m., s.f. „cineast amator; cinefil” 1961 (Contemp. 84, p. 13, în DCR3) cine3- + amator, cineamatorZsm 1961 (Contemp. 17 nov., p. 5, în DCR3) <— cineamator. AM/NĂ Fam.: cloramZnă s.f. „compus organic cu puternice proprietăți oxidante și antiseptice” 1958 (LTR2) < fr. chloramine. ANIMd Fam.: cineanimație s.f. „cinematografie de animație” 1996 (DEX2) <— cine3- + animație. antihr/s v. hris APEL Fam.: contraapd s.n. (jur.) „al doilea apel, cu scopul de a controla exactitatea celui dintâi” 1896 (ȘDU1) <— contra- + apel, după fr. contre-appel. AR1 454 BELIGERANT AR1 Fam.: centiar s.n. „unitate de măsură pentru terenuri, reprezentând a suta parte dintr-un ar (1 m2)” 1850 (Brezoianu, A. 630), var. centimă s.f. < fr. centiare CADE, DEX // «— cenți + -ar SDLR. AREST Fam.: arestantă: datare 1794 (Calendariu) ART/COL Fam.: articukzș: datare: 1771-1776 (Lexicon compendiarum Latino-Valachicum, apud Chivu, VTR 102) ARTIFZCIU: datare 1794 (pl. artificii, Calendariu) ATAC Fam.: ataca vb.: datare 1794 (în forma participială atec^t, probabil greșeală de tipar, Calendariu) AT/ÎT: ir. acât. Ir. acât < *actât < lat. eccum tantum. Fam.: atâta: ir. ac^ta, câta; atdtelea: ir. acâtile „atât de mare” AVENTL/RĂ: datare 1794 (var. avenitură, Calendariu) Var. avenitură, prin românizare după veni BAS Fam.: contrabas: completare la etimologie: it. contrabbasso CDER 705, P. Boerescu, LR 58, 2009, 475, germ. Kontrabass P. Boerescu, LR 58, 2009, 475, mai puțin probabil fr. contrebasse (susținut de DA, CADE, SDLR, DEX), dată fiind diferența de gen și importanța influențelor it. și germ. în domeniul muzicii; contrabaszst: datare 1871 (LM); contrabas/stă: datare 1936 (DA) BASM: datare: 1650-1681 (Milescu Spătarul, A.-O.) BARC1: de eliminat articolul; de adăugat sensurile „tufiș, pădurice” sub BERC1. Var. bărc~ a lui BERC1 devine bare (fără indice). BĂȘ/CĂ Fam.: bășicătură: datare c. 1750 (Ippocrat, apud Chivu, VTR 230). BĂTLȘ Fam.: bătușd: s.m.pl. (în loc de s.n.pl.) BELDIȚĂ: de eliminat articolul. De introdus ca var. a lui behlita (SDLR). BELIGERANT: datare 1829 (var. beligher^ AR 121) BENZ/NĂ 455 BRAȘOVEAN BENZ/NĂ Fam.: clorbenzen s.m. „derivat monoclorurat al benzenului (C6H5C1), folosit la fabricarea unor medicamente sau coloranți” 1949 (LTR1) <— benzen, după fr. chlorobenzene', diclorbenzen s.m. „derivat al benzenului obținut prin clorurarea catalitică a acestuia, insolubil în apă (cu formula brută C6H4C12)” 1964 (DER) <— clorbenzen, după fr. dichlorobenzene-, hexaclorbenzen s.m. „compus chimic (C6C16) obținut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuințat la combaterea măturii grâului” 1964 (DER II) <— clorbenzen, după fr. hexachlorobenzene. BIA: datare 1883 (B. P. Hasdeu, în Columna, nr. 3-6, p. 97 ș.u.). Completare la etimologie: Et. nes., creație expresivă ° sau lat. bella „frumoasă” B. P. Hasdeu, Columna, nr. 3-6, p. 97 ș.u., Cruceru, Făt-Frumos, 1944, XIX, 88. BIOLOG/E Fam.: crenobiolog/e s.f. „disciplină care studiază organismele vii din izvoare (minerale)” 1978 (DNJ) < fr. crenobiologie (< creno- < gr. Kppi^r/ + biologie). BIR: datare 1551-1553 (Ev. sl. rom. 64r) Probabil v.sl. biru (probabil împrumut turcie, de dată protobulgară, de la radicalul tc. ber- „a da”) Miklosich, SER, BER I 49, sau direct dintr-o limbă turcică, probabil cumana (în care este atestat ber-/bir- „a da”, cf. Boerescu, ERC 401; H. Wendt, Die turkischen Elemente im Rumănischen, Berlin, 1964, citează v.tc. birt „impozit, tribut”, presupunând că o formă fără -t a apărut în pecenegă și cumană, de unde a pătruns în rom., magh. și limbile slave; CDER 865 menționează un tc. birr „dar”, neconfirmat). Cu sensul „leafa” (în Sălaj), infl. de magh. ber // Magh. ber „leafa, simbrie, chirie” TDRG, DA, ȘDU, CADE, SDLR, DEX (dar termenul magh. este la rândul său împrumut dintr-o limbă turcică sau slavă, fiind explicat prin turcicul ber- „a da” sau prin slavul de sud bir, cf. EWU 97; în plus, sensul termenului magh. este diferit de cel al termenului rom.). BO/1CE: datare 1844 (AR, apud Gh. Bulgăr, în Omagiu Iordan, 132) BODRO/UNȚE Completare la etimologie: et. nes., probabil cotroanțe SDLR BOU Fam.: carabei se transformă în carabei2 BOMBARDA Fam.: contrabombardare: datare 1874 (Odobescu, S. - Post.) BOR4GINE: datare 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 162) BOSNUC: datare 1815 (var. boșne^c, Dionisie, H. 58). Var. boșneac < ser. bosnjak. BRAȘOVEAN Fam.: brașoavă: completare la etimologie: sensul „minciună” este explicabil pe baza celui alimentar ca în gogoașă SDLR. BUCUREȘTE/1N 456 BUIEDE BUCUREȘTE/1N: datare 1627 (DRH B XXI nr. 253) Fam.: bucureșteancă: datare 1815 (Dionisie, H. 72) BEHĂ: datare 1771-1776 (Lexicon compendiarum Latino-Valachicum (Bihoi), apud Chivu, VTR 102) BUIEDE: datare 1776 (Alexandria) Indice la volumul A-B: autocar: v. car1 în loc de v. car ADDENDA ET CORRIGENDA DELR IIb CA-CIZM C4DRU: datare 1769 (lorga, S. D. X, 26). CAFT/ Et. nes., <— căftăni (ironic) „a bate” (cu substit. finalei) Zafiu, CA, 120-121 sau ar. cahtire „a năuci (în bătaie)” (explicat prin alb. kahtit „a a dezghioca, a sparge nucile”, pe care P. Boerescu, LR 65, 2016, 363-368 îl consideră etimonul direct al rom. cafti, intrat prin intermediul amăuților) // Țig. kafti DEX. CA/SĂ: datare 1850 (Brezoianu, A.). Fam.: cais: datare 1835 (Genilie, G.); cais/u: datare 1858 (Polizu, V.). CALABREZ: datare ante 1889 (Eminescu, O. XV, 102). CALAM/NTĂ: datare 1760-1770 (Meșt. doft.). CALAR4BĂ: var. corel&bă Completare la etimologie: magh. kalarăbe < germ. Kohlrabi < it. cavolo rapa „varză - nap”, dial. cauliravi, Cf. caulis, chel2, colza, curechi, carfiol. C4LCAR: datare 1841 (Spic. IV). CALDEIC adj. „referitor la caldei - chaldeen” 1703-1709 (var. halddc, N. Costin, C.), var. cald^ic, hald&ic. Lat. neol. Chaldaeicus, germ, chaldâisch, fr. chalda'ique. Fam.: caldeeon s.m. „persoană din Caldeea” 1650-1681 (var. haldee^n, Milescu Spătarul, A. - O.) < fr. chaldeen’, var. haldeezn < gr. XaX8aîo$\ cu încadrare la derivatele în -ean, cf. și slavon chaludejmr, haldeiesc adj. „caldeic” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf) <— haldeir, haldeu s.m. „caldeean; poreclă dată de călugări preoților de mir” 1648 (Năsturel, Varlaam - loasaf) < ngr. XaXSaco^ cu sensul ironic cu referire la faptul că haldeii erau păgâni. CAL/BRU Fam.: contracal/bru s.n. „piesă folosită la executarea și controlul unui calibru” 1949 (LTR1 s.v. calibru) < fr. contre-calibre. CAL/C Ucr. kalika DA, SDLR, DEX, care reprezintă foarte probabil două omonime, cf. ESUM: cu sensul „infirm” (căruia îi corespunde rus. kaleka), mai degrabă împrumut turcie CALINDROI 458 CATR/NȚĂ (cf. tc. kalak „infinn, mutilat”); sensul „cerșetor”, căruia îi corespunde rus. kalika, provine din sensul mai vechi „pelerin”, posibil derivat din kaliga „sandală, încălțare” (cuvânt prezent și în slava de sud) < m.gr. KaXiytoi', KaXtya < lat. caliga, cf. P. Boerescu, LR 67, 2018 // și v.sl. SDLR; slavon kalika TDRG1; v.sl. kalika CADE, TDRG2 (cuvântul nu este vechi slav, iar în bg. provine din rom. BER II 167). CALINDROI devine CALINDROI1, var. calendroi\ colindrQF CALMOC: datare 1815 (Dionisie, H. 72) CAMELOT: datare 1795 (Amfilohie, G.) CANDIDAT Fam.: contracandidat: datare 1879 (Eminescu, O. X) CARACATIȚA: var. cracatiță devine cracatxtă' CARDAMA: Fam.: cardamam: datare 1749 (var. cardamono, C. buc.); var. cardamono < it. cardamomo CART1 : var. cvart devine cvart2 CASANT Cf. concasa. CAS/E Forma cosie2 tratată ca un cuvânt separat în DA, hapax Șincai, Hr., reprezintă de fapt o lectură greșită a lui casie, n, ediția F. Fugariu a lui Șincai, Hr. CATALOG: datare 1651 (var. catdogos, Myst.) CATOLIC Fam.: catolnicZ: var. cotolnici „a păcătui (în special în privința posturilor sau a cununiilor și botezurilor)” CATR/NȚĂ s.f. „(Mold.) fusta din costumul popular femeiesc. (Trans., N Olt.) piesă de port de forma unui dreptunghi purtat pe verticală, în față sau în spate sau doar în față, (Ban.) șorț - sorte de jupe faisant pârtie du costume des paysannes; tablier” 1648 (var. cătnnță, N. Test.), var. catrXnță, catrență, cătr^nță, cotranță, cotrință, crătință, cretMă. Et. nes., posibil ucr. dial. (dim.) katranec „șorț femeiesc” (< katran < kartan < kartun „stambă” ESUM) sau pol. katrynka „șorțuleț” (posibil < Szejne Katrynka < germ, schone Katrinchen „frumoasa Catrinuța”, numele unui personaj feminin din teatrele de păpuși) Mihăescu, CEL 42-43 II Magh. katrinka, katrinca CDED II 488, TDRG. CADE, DEX (considerat de EWU împrumut din rom., absent din Tamâs EW); antrop. Catrinuța, Catrina SDLR; origine expresivă, ca în alte cuvinte care înseamnă „cârpă”, cf. treanță, CAȚAVEICĂ1 459 CĂPETĂ fleoarță, hanță CDER 1561; et. nec., „același cuvânt ca magh. katrinca, karinca, kirinca, care însă se întrebuințează în Ardeal și pare a fi luat de la români” DA. CAȚAVEICĂ1: var. coțoveică „femeie guralivă” Var. coțoveică cațaveică' (DA: cf. cațaveică), de unde probabil derivă și coțob // <— coțăi CDER 2483 CAUTER Fam.: criocauter s.n. „instrument pentru distrugerea unor țesuturi patologice cutanate, prin congelare cu ajutorul zăpezii carbonice” 1959 (LTR2 V) < fr. cryocautere (< cryo- < gr. Kpuos „frig care îngheață, ger” + cautere). CAV Fam.: biconcov adj. „care are două fețe concave opuse” 1857 (Marin, F.) < fr. biconcave. CAZ/1C: var. (Mar.) coz^. Var. cozac? < magh. kozâk, DA, Tamăs, EW 279. CĂDE/4: datare c.1500 (Psalt. Hur.) CĂLȚEN var. culțwn CĂPĂR/t devine CĂPĂR^1 CĂPĂR^1: datare 1788 (Piuariu-Molnar, D.). CĂPĂR/12 vb. (Trans., Olt.) „a fermenta, a fierbe (despre vin); (Olt., Munt., S Trans., despre vin) a fi acru, a avea un gust înțepător - fermenter; (en parlant du vin) piquer” 1825 (LB), var. scăpări. Et. nes., posibil lat. caper(r)ăre „a se încreți, a se zbârci”, cu evoluția semantică explicabilă prin efectul produs de un gust înțepător, Teaha, CLM 112-125. CĂP/ȚĂ1: var. copăiță2 Var. copăiță2 <— cop iță = căpiță. Fam.: copisăli vb. (Vidin; hapax, Bucuța R. V. 118) „a strânge fânul în căpițe” 1923 (scris greșit în DA copișăli) <— *copițăli copiță (= căpiță) sau <— cop ițea, cu eliminarea ocluziei ț > s, cf. alte alternanțe 5 - t: surloi (de la surlă) > țurloi, țarcă „coțofană” - sarcă, sâsâiac ~ fâțâiag - tuțuiag, țapină - sapină, săpăligă ~ țepeligă °; copitei: var. copețez. CĂPTEH: var. (Sibiu) cuptug Fam.: căptuși1: var. cuptușz. CĂPETĂ El. de substrat, cf. alb. kepute „talpa piciorului, laba piciorului, tălpici de lână”, kepuce „pantof’, v.sl. kopyto „copită” (care presupune o pronunție mai veche *kaputa\ împrumutat în rom. în forma copită) Russu, Etnogeneza 289-290, Brâncuș, VA 135 // CĂRĂTOR 460 CEAPR4Z Participiul lui *căpea < lat. capere, cf. încăpea, încăput LM, TDRG, ȘDU; <— încăpută, part, lui încăpea SDLR; et. nec. DA („poate înrudit cu magh. kapta «calapod»”), DEX. ar. CĂRĂTOR Cf. concilia, conciliu, intercala, nomenclator. CĂȘ/ȚĂ2: var. coșită CÂR Fam.: câtcârâgz: var. cotcorogi devine cotcorogi1 CÂRC1 Fam.: cârcneală: var. crâcnedă CÂRC IOC: var. corciog C/iRCIUMĂ: var. crajmă devine crâjmă[; var. crijmă devine crijmă1 Fam.: crâșmul/ță s.f. (dim.) 1926 (Cardaș, C. P.) <- crâșmă (= cârciumă). CÂRN/1T Lat. *carnăceus/*carnăcius „de carne”, forma primară fiind cărnaț Cipariu, Gram. 354, PEW 374, CDDE 267, DA, CADE, SDLR, CDER 2034, DEX, cf. sic., occ., sp., ptg. REW 1701 // Lat. carnătus LB, TDRG. CÂRST/TEL: var. (posibil grafică) crăsfUel CÂRSTOV: var. cristov devine cristov[ CÂRTOG: var. cortog CÂT1 Lat. quantus PEW 378, CDDE 361, CADE, SDLR, TDRG\ panrom. REW 6933. Dispariția nazalei se poate explica printr-o contaminare cu un urmaș al lat. quot „cât”. DA propune o contaminare cu lat. quotus, ceea ce presupune schimbarea sensului de la „al câtelea” la „cât” sau apariția flexiunii la quot, tară legătură cu clasicul quotus. Descendentul * cotii al lui quot(us) s-a putut transforma în cătu prin încrucișare cu căntu < quantus. C/ÎTE. var. (Mold.) cute4 CE1 Fam.: altceva: var. ahăcevtx. CE4CLĂ Fam.: cioaclă: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.); ciocli: datare c. 1832 (1. Golescu, Cond.) CEAPR4Z Fam.: ceaprăzărcsc: datare c.1832 (var. ceaprazărosc, I. Golescu, Cond.) CE4RĂ 461 CERC CEzlRĂ Fam.: ceruzt: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ceruitar: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ceruiti/ră: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CEAS1 ce(a)scuț: datare 1632 (var. ceșcuț. Eustratie, Prav.); ceasornicărie: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CEAUȘ Fam.: ceaușel: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.) CECMEGE/4: datare c.1832 (var. cicmege^ I. Golescu, Cond.) CEDz4 Fam.: concesie: completare la sens: „(înv.) concesiune”; completare la var.: conțesie\ concesionai adj. (jur.) „de concesiune, al concesiunii” 1978 (DN3) < fr. concessionnel\ concesiune: completare la etimologie: inițial, nediferențiat semantic de concesie. CEHRE/1: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CELEB/U Fam.: celibilzc: datare c.1832 (var. cilibilxc, I. Golescu, Cond.) CELEDNIC Fam.: cekdnică: datare c.1832 (var. celetnică, I. Golescu, Cond.) CENT Fam.: centezimal: datare c.1832 (var. centesiiml, 1. Golescu, Cond.) CENTRII Fam.: centralizație: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); concentraționar adj. „privitor la lagărele de concentrare” 1958 (V. rom. XI) < fr. concentrationnaire\ electroconcentrare s.f. (fiz.) „concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu” 1988 (DEX-S) < fr. electroconcentration, cu echivalarea sufixului; preconcentrare s.f. (min.) „operație mecanică de sporire a concentrației unei substanțe minerale prin înlăturarea unei părți de steril” 1963 (LTR") < fr. preconcentration* cu echivalarea sufixului. CENZERĂ Fam.: censorial: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); cenzurabil: datare c.1832 (var. cetisur&bil, I. Golescu, Cond.). CERB Fam.: cerboaică: datare c.1832 (1. Golescu, Cond.); cerbukț: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CERC Fam.: cercuitar: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); cerculeț: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CERNE 462 CHIRFOS/ CERNE Cf. cert, certa, concert, crimă, decerna, decret, discerne, discret, discrimina, excrement, secret. CERT adj. Completare la etimologie: lat. neol. certus, derivat de la radicalul vb. cernere „a cerne; a judeca, a decide”. Cf. cerne, certa, concert, crimă, decerna, decret, discerne, discret, discrimina, excrement, secret. CERT/4 Completare la etimologie: lat. certare „a se lupta, a se întrece” (inițial „a încerca obținerea unei decizii, a dezbate”, derivat de la radicalul vb. cernere „a cerne; a judeca, a decide” DELL), cf. sd., v.it. REW 1840. Sensul „a mustra, a pedepsi”, numai în rom. și alb. Densusianu, HLR I 282. Cf. cerne, cert, concert, crimă, decerna, decret, discerne, discret, discrimina, excrement, secret. CHEB/4P Fam.: cușchebap s.n. (înv., rar) „friptură de pasăre” 1826 (var. cușcheb^c, Golescu, î.) < tc. kuș kebabi „chebap de pasăre” (kuș „pasăre” < kebab „chebap”). CHEIE Fam.: cheiță: var. clexță devine clexțcr De adăugat la cf. și conclav. CH/CĂ Fam.: chicas: datare 1682 (Dosoftei, V. S. oct., 42r) CHILEG1; var. culxchi CHIMET: datare 1885 (var. cum^t, H. XVIII 315); var. cumet CHIM/E Fam.: cosmochimze s.f. „ramură a chimiei care studiază elementele și combinațiile chimice din cosmos” 1966 (DN2) cosmo(s) + chimie, probabil după rus. kosmochimija, engl. cosmochemistry. CHIOR2 Fam.: chiorăz: var. corov, corăi devine corăi2; chioră/t: var. coroit CHIPAROS De adăugat Ia cf. și țiprzzș. CHIRFOS/: var. chilfosi; Et. nes., posibil <— *chiflosi <— chifligi (= cofleși) prin substit. finalei0II <— chirfoseală (< ser. krvosalija') SDLR. CHIȚ 463 C/NTEZĂ CHIȚ Fam.: chită/: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); chiteau: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.). CHIU interj, devine CHIU1 CHIU2 s.n. (Vrancea) „creastă (de deal, de munte), vârf, pantă abruptă, râpă, văgăună, torent - cime, pic, ravin, fosse profonde, torrent” 1921, var. chină s.f., chie s.f., chiux, chiură, schiur, schiură. Lat. clîuus „pantă" (păstrat în friul. și unele dialecte it. de nord și fr.-prov., cf. REW 1993) D. Moldovanu, Revue Romane, 47 (2012), 1, 161-179; sensul „vârf’, posibil infl. de (iu; vechimea și răspândirea cuvântului sunt susținute de împrumutul în ucr. klyva (ibid.) II El. de substrat, cf. alb. qye „vârf de munte, stâncă ascuțită, perete de stâncă” Macovei, Tezaurul toponimic al Vrancei; magh. ko, dial. kii G. Macovei, ALIL A, 29 (1983-1984), 476. CHIUL4F: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CHIV Fam.: chivicesc adj. (înv.) „cubic” 1801 (Rîmniceanu, Fragm. apud Ursu, TȘ 180) < ngr. kv3lk6^, cu adaptarea sufixului. CIAN0ZĂ: datare 1852 (var. cianasă, Brezoianu, Man. sănăt. 249) CICISBEU: datare c.1832 (L Golescu, Cond.) C/CLU Fam.: c/clic: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CICR/C. completare la definiție: „instrument pentru depănatul firelor; barieră rotitoare în formă de cruce care se pune pentru a împiedica trecerea vitelor pe o stradă - devidoir, tourniquet”. Datare: c.1832 (I. Golescu. Cond.) CIL/NDRU Fam.: demicil/ndru s.n. (înv., rar) „pălărie semiînaltă, cu borurile înguste” 1884 (Contemporanul, IV 217). CIMB/STRĂ: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.) C/NĂ Fam.: cinuZ: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CINGHEL: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.) C/NTEZĂ Et. nes., cintetă (cu substit. sufixului, după pupăză) chichiță, element slav, cf. bg. cinka, chica „cinteză”, cin-cin (onomat.), ser. chikovac „cinteză” 0 sau derivat cu suf. CIOB1 464 CIORCH/NE -eză (cf. pupăză) dintr-un radical onomatopeic cint- CDER 1942 sau cine-, disimilat în cint- DA, cf. lat. cincităre „a cânta (despre mierlă)” (atestare nesigură, v. Wackemagel, Voces variae animantium, 23) N. Drăganu, DR 3, 1922-1923, 695-696 // Et. nec. DEX. CIOB1: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.). Et. nes., element turcie - tc. qdp „gunoi, rămășițe, așchie, surcică” ȘIO II/l 128 („tc. cob”), SDLR, CDER 1949 (posibil) sau cuman cob „așchie, surcea, rest, rămășiță, parte dintr-un obiect” (atestat în forma posesivă de pers, a IlI-a cobii P. Boerescu, LR 57, 2008, 2, 119-126) CDER 1949 (posibil), Suciu, CRT 216 (probabil) - sau el. de substrat, cf. alb. cope „bucată, ciob” și rom. dopată Boerescu, ERC 278-288 II Pol. esop CDED II 135; cf. pol. trzop TDRG; magh. esoba „butoiaș” CADE; et. nec. DA (respinge originea tc. pe considerentul răspândirii general dacoromâne a cuvântului). Fam.: ciobuleț: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOCLOV/NĂ: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOCMĂN/: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOCOI1 Fam.: ciocoaică: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciocoiește: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOFLING/1R: datare c.1832 (var. cioflengw, I. Golescu, Cond.) Fam.: cioflingăreasă: datare c.1832 (var. cioflengăreasă, I. Golescu, Cond.) CIOHOD/4R Fam.: ciohodar-bașa: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOMC Fam.: ciolov: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciolăvi: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIOM/1G Fam.: ciomăgeală: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIONDĂN/ Fam.: ciondăneală: datare c.1832 (var. ciondrănedă, I. Golescu, Cond.) CIOP/1TĂ Fam.: ciocârtitară: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIORBĂ Fam.: ciorbalâc: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciorbulZță: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIORCH/NE c. 1832 (var. ciorchină s.f., I, Golescu, Cond.) Completare la etimologie: pentru soluția ciochină, de adăugat sursa: V. Celac, Philologica Jassyensia, 12, l (23), 2016, 15-32. CIORD/ 465 CIUL/N1 CIORD/: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) Fam.: ciordeală: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciord/t: datare c.1832 (1. Golescu, Cond.); ciorditor: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIORNĂ1: datare c. 1832 (I. Golescu, Cond.) CIOROVĂ/: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) Et. nes., posibil <— cioroi2 = ciorăi „a croncăni” *— cioară P. Boerescu, LR 67, 2018 sau ser. cavarijati „a trăncăni, a flecări” A. Scriban, Arhiva, 1922, 485, SDLR II Formație de la o bază onomatopeică, cf. ciorobor, ciorobară TDRG (legătura cu ciorobor este contestată de DA din cauza răspândirii dialectale diferite); creație expresivă, cf. sporovăia ciorobor CDER 1993; et. nec. DEX. CIOT Fam.: cotoier s.m. (Olt.) „persoană care supraveghează ospățul nunții” <— cotoi2 (= ciotoi)\ cotolon2 s.m. „om cu picioare lungi, lungan” 1909 (Pascu, Cim. 239) <— cotolean2, infl. de lungan', cotoleon2 „picior, os” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) cotoi2 (= ciotoîy, cotoleiws adj. „înalt, ciolănos” 1928 (Ciaușanu - Fira - Popescu, Vâlcea) cotolean2', cotzzi s.n. (Mehed.) „picior de găină” cotoi2 (= ciotoi), cu substit. sufixului. CIPRES De adăugat la cf. și țipn/ș. CIRCUL/4R1: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) C/SLĂ Fam.: cîsluz: datare 1638 (DRH B XXIV 230); cislukzlă: datare c.1832 (1. Golescu, Cond.) CIST/TĂ Fam.: cistotomze: datare 1852 (Brezoianu, Man. sănăt. 249); cromocistoscopze s.f. „cistoscopie efectuată prin injectarea intravenoasă a unei substanțe colorante care se elimină prin urină” 1962 (DER) < fr. chromocystoscopie < chrom(o)- (< gr. XP^pa „culoare”) + cystoscopie. CIT/ Fam.: reciti: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIECURE Fam.: ciucuraș: datare c. 1832 (I. Golescu. Cond.) CIUGUL/: var. (Ban.) czzgzz/i CIUL/N1 Fam.: ciurkzn. var. corlwr CIUMP 466 CZZMĂ CIUMP: datare 1841 (Poenaru - Aaron - Hill, V.) Probabil element preroman, comparabil cu ven. ciompo „ciung”. A fost comparat cu alb. thumb „bold, ghimpe, vârf ascuțit al unui obiect” Rosetti, ILR 248, Brâncuș, VA 64, Mihăilă, CSCA 226, însă sensurile sunt prea diferite, cf. Boerescu, ERC 289-292, care îl compară cu alb. cope „bucată” (legat și de rom. dopată) II <- ciung SDLR; creație expresivă, probabil ciup cu infix nazal ca ciunt < ciut\ cf. ven. ciompo „ciung” CDER 2086; et. nec., cf. cimpi, ciumpav, cionc DA (s.v. ciomp)\ cf. germ, de jos, engl. stump, cf. și ciung TDRG; et. nec. DEX. CIUNG Fam.: ciungăritură: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIUNT Fam.: ciontâc: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciontZ: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); ciontitară: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.) CIt/RCĂ5 s.f. (Ban., Trans.) „curcă - dinde” 1883 (Marian, Om. II 276). Ser. curka (derivat de la o bază cur-, probabil onomatopeică, cf. Skok, ERHSJ I 365). C/ZMĂ Fam.: cizmăresc: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); cizmănță: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); cizmulZță: datare c.1832 (I. Golescu, Cond.); Indice la volumul Iii CA-CIZMĂ: căpăr^ v. scăpări', cărh^n n. tarhon (în loc de cor hui)', cârhd v. gorgan (în loc de corh^nă{)\ cherci n. corci2 (în loc de corci3); circumvohrt v. convolut1; circonvohxție n. convolwt1; circonvoluțiune n. convolwt1; circumvohiție n. convolwt1; circumvoluțiwne v. convolwt1. INDICE DE CUVINTE A acumula v. cz/mul acumulatzv v. cz/mul abjecție v. abject (Addenda) acajou v. acajz/ (Addenda) ACAJ(/ v. (Addenda) acătarilea v. acătării (Addenda) acatile [ir.] v. atzzt (Addenda) acat [ir.] v. atât (Addenda) acâta [ir.] v. atdt accidentat v. accident (Addenda) acdalalt v. alt (Addenda) același v. acel (Addenda) aed ăl alt v. alt (Addenda) acesta v. acest (Addenda) aeza v. acz (Addenda) aclimata v. cizmă aclimatație v. cizmă aclimatațiwne v. cizmă aclimatiza v. cizmă ACL/NIC (Addenda) ACNEE (Addenda) acolze v. coleczst acomercia! v. comerț ACOPER/ (Addenda) acorporal v. corp acotiledon v. cotiledon acotiledonat, -ă v. cotiledon acranid v. craniu acrescămdnt v. crește acrescent v. crește acromd v. cromdic acromatic v. cromatic acromatzsm v. cromatic acromatiza v. cromatic acromatops/e v. cromatic acrom/c v. cromatic acronic2 v. cronic1 acufunda v. cufunda1 aculma v. cz/lme aculturațic v. cult1 acumpărare [ar.J v. cumpăra acumprare [ar.] v. cumpăra acumtinare [ar.] v. contenz acumtimre[m\] v. contenz acumulator1 v. cz/mul acumulator2 v. cz/mul acumulație v. cz/mul acumulațiwne v. cz/mul acupla v. cz/plu acuplaj v. cz/plu acuplare v. cz/plu acare v. acz/rge (Addenda) ACERGE (Addenda) acutrupz v. cotropz admonălui v. admonesta (Addenda) ADMONEST/t (Addenda) ADVENT (Addenda) aeroclz/b v. club1 aerocosmic v. cosmos aflicciwne v. aflicțiz/ne (Addenda) AFLIC17UNE (Addenda) afonze v. afon (Addenda) AGFACOLGR (Addenda) ahromatic n. cromatic ahromatxsm v. cromatic azstalalt v. alt (Addenda) aistlalt v. alt (Addenda) axstlant v. alt (Addenda) aiurz v. aiz/rea (Addenda) albăstrime v. albastru (Addenda) alcoran v. coran alcuran v. coran alocromatic v. cromatic alocromatzsm v. cromatic altăcevav. ce1 (Addenda) altceva v. ce1 (Addenda) altezzm v. cum altcumva v. cum altocz/mulus v. cz/mulus amantă v. amant (Addenda) anaclorhidrze v. clor ancrielat [mr.] v. creier ancurunari [mr.] v. cunz/nă ancurunatic v. cun/znă angiocolztă v. colon1 ante-conștient v. conștiznță 468 antianticorp v. corp anticlerical v. cler anticlericalism v. cler anticlimax v. climax anticlor v. clor anticoagulant v. coagula anticolesterol v. colesterol anticolonialism v. colonie1 anticolonialist v. colonie1 anticomercial v. comerț anticomunism v. comz/n anticomunist, -ă v. comzzn anticoncepțional v. concepe anticonformism v. conform anticonformist, -ă v. conform anticongelant v. congela anticonstituțional v. constitui anticonvulsiv v. convzzlsie anticorodal v. coroda anticoroziv v. coroda anticorp v. corp anticorz/pție v. corzzpe anticreștin v. creștin anticreștinesc v. creștin anticriptogamic v. criptogam anticristianism v. eristic anticritic v. critic1 anticritică v. critic1 anticriticism v. critic1 anticriticist v. critic1 anticriză v. criză anticultural v. cult1 anticultz/ră v. cult1 antihris v. hris (Addenda) apocromat v. cromatic apocromatic v. cromatic AR1 (Addenda) arestantă v. arest (Addenda) arhicunosczzt v. cunoaște articulz/și v. articol (Addenda) artificii v. artificiu (Addenda) ARTIF/CIU (Addenda) astroclimat v. climă ataca v. atac (Addenda) atâta v. atât (Addenda) atâtelea v. atât (Addenda) atec^t v. atac (Addenda) atoatecreator v. crea1 atotcotropitor v. cotropi atotereator v. crea1 atotcunoscător, -toare v. cunoaște atotcuprinzător v. cuprinde autoanticorp v. corp autocar v. car1 (Addenda) autocar v. car1 (Addenda) autocolant v. cola2 autocoloană v. coloană autocombină v. combina autoconducere v. condz/ce autoconserva v. conserva autocontrol v. control autocopia v. copie1 autocopiativ v. copie1 autocopie v. copie1 autocritic v. critic1 autocritică v. critic1 autocunoaște v. cunoaște autocunoaștere v. cunoaște avancronică v. cronică avenitură v. aventz/ră (Addenda) Ă ăncriilat [mr.] v. creier ăncuntinat [mr.] v. conteni ăncurunari [mr.] v. cunz/nă ăncurunatic [mr.] v. cunz/nă ăstalzdt v. alt (Addenda) âstalalt v. alt (Addenda) âstălalt v. alt (Addenda) ăstălalt v. alt (Addenda) B balneoclimateric v. climă balneoclimatic v. climă BASM (Addenda) bare v. bărc1 (Addenda) BÂRC1 (Addenda) bărc2 v. bărc1 (Addenda) bășicătură v. bășică (Addenda) bătușei v. bătz/ș (Addenda) bddiță behliță (Addenda) BELIGERANT (Addenda) beligherant v. beligerant (Addenda) BIA (Addenda) biclorzzră v. clor bicolor v. culoare biconcav v. cav (Addenda) biconvex v. convex bicord v. coardă1 bicordatzzră v. coardă1 bicorn v. corn1 469 bicromat v. crom bicuspzd v. cuspzdă binecunoaște v. cunoaște binecuvânta v. cuvânt binecuvântare v. cuvânt binrecăvăntăndu n. cuvânt bioacumulare v. cz/mul bioclimatic v. cizmă bioclimatolog v. cizmă bioclimatologze v. cizmă biocombustzbil v. combzzstie biocompatzbil v. compatzbil biocomplex v. complex1 bioconștiznță v. conștiznță biocrom v. cromatic biocurent v. curent1 BIR (Addenda) BCMCE (Addenda) BODRCMNȚE (Addenda) bolindeață v. colindă bolindeț v. colindă BORJGINE (Addenda) BOSNUC (Addenda) boșneac v. bosniac (Addenda) brașoavă v. brașovean (Addenda) BUCUREȘTE^N (Addenda) bucureșteancă v. bucureștean (Addenda) BUHĂ (Addenda) BU1EDE (Addenda) bumbara v. cumbara bumbaraglu v. cumbara bunăcuvântare v. cuvânt bună-cuviznță v. cuvenz CALAM/NT (Addenda) CALAREBĂ (Addenda) C4LCAR (Addenda) calcocloroză v. cloroză caldeean v. caldeic (Addenda) CALDEIC (Addenda) calendroix v. calindroi1 (Addenda) calendroi1 v. colindă CAL/C (Addenda) CALINDROI1 (Addenda) calindroi2 v. cobWa CALMEC (Addenda) camandor v. comanda CAMELOT (Addenda) canăblu v. conabzu cantor3 v. contoar1 cantoră1 v. contoar1 capastle v. copastze căpaucă n. copoi1 capau v. copoi1 capăuaș v. copoi1 capcică v. copeică caplc v. copeică caplon clapon capon1 clapon capoș v. copos capou v. copoi1 capricorn v. corn1 caprină1 n. coprznă caraboi v. boia (Addenda) caraboi2 v. boia (Addenda) carastolă v. crăstzzl cardamom v. cardama (Addenda) cardamono cardama (Addenda) c cardialghle v. algze (Addenda) cadran1 v. cvadrzzplu cadrat v. cvadrzzplu cadri- m. cvadri- cadricolor v. culoare cadriviu v. cvadrzvium C4 DRU (Addenda) cadrwnan v. cvadruman cadrupcd, -ă v. cvadrzzplu cadrupla v. cvadrzzplu cadroplu v. cvadrzzplu CAFT/ (Addenda) caftorle v. cofterze cais v. cazsă (Addenda) CA/S (Addenda) caiszu v. cazsă (Addenda) CALABREZ (Addenda) cardialgze v. algze (Addenda) carfâ v. corfa1 carneoi v. cornalznă carneolznă v. cornalznă carț v. cuarț CASANT (Addenda) casar v. coșar1 CAS/E (Addenda) castraval v. crastavan castravan v. crastavan castriță v. cratiță CATALOG (Addenda) catalogos v. catalog (Addenda) catargă2 v. cotar1 catarlgi1 v. cotoroage catolnicz v. catolic (Addenda) câtor ala v. cotor1 470 catrență v. catrznță (Addenda) CATR/NȚĂ (Addenda) caiisuer v. cozerie cavicorn v. corn1 căbaz v. cobzzz CĂDE/1 (Addenda) căfuz v. cohăz călariș v. corni1 călăcaș v. colac călăpaci v. colopacz călătâu v. colătău călindău v. firidă călțănog v. clățănog cămănac v. comanac1 cămoră v. comoară cănăbxu v. conabzu căoaci v. covaci căocxt v. covaci căpauă v. copai1 căpaucă v. copoi1 CĂPÂRJ (Addenda) CĂPĂR^1 (Addenda) CĂPĂRJ2 (Addenda) căpăra? v. scăpărax (Addenda) căpauă v. copoi1 căpaucă v. copoi1 căpăzzță v. copoi1 căpau v. copoi1 căpxtă v. copztă1 căplăag v. clăpăzzg căplean v. clep căplan clapon căpoi2v. copoi1 căpoiaș v. copoi1 căpoieș v. copoi1 căpou n. copoi1 căprxnă2 v. coprznă căptușz1 v. căptzzh (Addenda) căpzzș v. cobzzz căpzzt" v. cobzzz CÂP(/T (Addenda) căpzzț2 v. cobzzz CÂRÂTOR [ar.] (Addenda) cărcatiță v. cratiță Cărciam [mr.| v. Crăcizzn Căreiu/7 [mr.] v. Crăcizzn cărhan v. tarhan (în loc de corhan) (Addenda) cârsnic' v. crasnic1 cârsnic2 v. crasnic2 carstnic v. crasnic2 căstdu v. acăstău (Addenda) cătarcă v. cotar1 cătare2 v. acătării (Addenda) catargă v. cotar1 cătărxgi v. cotoroage catâr ile v. acătării (Addenda) cătcădăcx n. cotcodac cătcădățx v. cotcodac cătxgă v. cotzgă cătrânță v. catrznță (Addenda) cătrxnță n. catrznță (Addenda) cătar v. cotor1 căturoi v. cotor1 cățpt [mr.] v. cuțzt cățat [ar.] v. cuțzt căuaci n. covaci căcârxga v. cucurigu câlnxc v. colnic1 cânepchxșchiriță v. coropzșniță cânepxșteriță v. coropzșniță cânopxșteriță n. coropzșniță cârcatiță v. cratiță cârc ca v. c rașca cârcneală v. cârc1 (Addenda) cârhală v. crihală cârhoi v. gorgan (în loc de cor/raiiă1) (Addenda) cârlicxiș v. cier CÂRN^T (Addenda) cârnece v. corn1 cârneci2v. corn1 carsnic crasnic2 cârstaș v. cristac cârstdniță n. cristelniță carstnic crt/snic- cârșca v. crâșca CÂT' (Addenda) câta [ir.] v. atât (Addenda) cătcădăcx v. cotcodac câtcâz v. cotcodac câtcârxga v. cucurigu câtcârxgu n. cucurigu cățat [ar.] v. cuțzt ce(a)scuț v. ceas1 (Addenda) CE1 (Addenda) ccaprazărcsc v. ceapraz (Addenda) ceaprăzăresc v. ceapraz (Addenda) ceasornicărie v. ceas1 (Addenda) ceaușel v. ceazzș (Addenda) cefalalgic v. algze (Addenda) cefalocordat v. cordat1 CEHREJ (Addenda) celalalt v. alt (Addenda) 471 celalan v. alt (Addenda) celalant v. alt (Addenda) celași v. acel (Addenda) celălalt v. alt (Addenda) celălant n. alt (Addenda) celednică v. celednic (Addenda) celetnică v. celednic (Addenda) celibilzc v. celebzu (Addenda) cellalt v. alt (Addenda) cellant v. alt (Addenda) censorial v. cenzzzră (Addenda) censurabil n. cenzzzră (Addenda) centesimal v. cent (Addenda) centezimal v. cent (Addenda) centiar v. ar1 (Addenda) centiară v. ar1 (Addenda) central izație v. centru (Addenda) cenzurabil v. cenzwră (Addenda) cerboaică v. cerb (Addenda) cerbuleț v. cerb (Addenda) cercuitor v. cerc (Addenda) cerculeț v. cerc (Addenda) ceregeu v. crede CERNE (Addenda) CERT (Addenda) CERT/1 (Addenda) ceruzt v. ceară (Addenda) ceruitor v. ceară (Addenda) ceruitz/ră v. ceară (Addenda) cest3 n, acest (Addenda) cesta v. acest (Addenda) ceșcuț v. ceas1 (Addenda) cetoacidoză v. aczd (Addenda) cfadrat v. cvadrzzplu cfartal v. cvartal cheanț v. cleanț1 CHEIE (Addenda) chenez v. cneaz chenezat v. cneaz chentuș v. contăș cheraiță v. creițar cherăită n. creițar cherci v. corci2 cherci v. corci2 (în loc de corci3) (Addenda) chercitură v. corcz1 cheredeu v. crede cherestul v. crăstzzl cheterizare v. cuterizare chiarifica v. clar1 chiar ificațiune clar1 chiaritate v. clar1 chicos v. chzcă (Addenda) chie v. chiu2 (Addenda) chiflici v. cofleșz chifligi v. cofleșz chiflosz v. cofleșz chifteriță v. coropzșniță chifliriță v. coropzșniță chilată v. culată chilfosi v. chirfosz (Addenda) CHIMET (Addenda) chinejz v. cneaz chinez2 v. cneaz chinezat v. cneaz chintă v. cvzntă chinteș v. contăș chintuș v. contăș chiabur v. cobzzr chiorăz v. chior2 (Addenda) chiorăzt v. chior2 (Addenda) CHIPAROS (Addenda) chirasă n. cuirasă chirașă y. cuirasă CHIRFOS/ (Addenda) chir ideii v. crede chiri laș n. crzlă chischiriță v. coropzșniță chișcrăcizzn v. Crăcizzn chiștiriță n. coropzșniță chitănog v. cotonoagă chitonag2 v. cotonoagă chitonog v. cotonoagă chițăz v. chiț (Addenda) chițcan v. chiț (Addenda) CHIU (Addenda) CHIU1 (Addenda) CHIU2 (Addenda) chină v, chiu2 (Addenda) chiuirasa v. cuirasă chiuirasă v. cuirasă chiuirasier v. cuirasă CHIUL/1F (Addenda) chiulasă v. culată chiur v. chiu2 (Addenda) chiurasa v. cuirasă chiurasat v. cuirasă chiu rasă v. cuirasă chiurasier v. cuirasă chitiră v. chiu2 (Addenda) chiurechi v. curechi chivicesc v. chiv (Addenda) chlorophil v. clorofzlă chordat v. cordat1 chromatofor cromatic 472 chromatoplast v. cromatic chromoplast v. cromat chromosome (pl.) v. cromozom chrvnică v. cronică chronologie v. cronologie chrysoelephantxn criselefant/n ci3 v. acz (Addenda) cia v. acz (Addenda) cianosă v. cianoză (Addenda) ciberspațiu v. cyberspațiu CICISBEU (Addenda) czclic v. czclu (Addenda) ciclocros v. cros1 cicmegea v. cecmegea (Addenda) CICR/C (Addenda) cu v. acz (Addenda) cilen elen cilibihc v. celebzu (Addenda) CIMB/STRĂ (Addenda) cinceșește v. contăș cineamator, -toare v. amator (Addenda) cineamator/sm v. amator (Addenda) cineanimație v. anima (Addenda) cineclzzb v. club1 cineclubzst v. club1 cineclub/stă v. club* CINGHEL (Addenda) C/NTEZ (Addenda) cinuz v. c/nă (Addenda) cioaclă v. ceaclă (Addenda) CIOB1 (Addenda) ciobulet v. ciob1 (Addenda) ciocârtitz/ră v. ciopată (Addenda) cioclz v. ceaclă (Addenda) CIOCLOV/N (Addenda) CIOCMÂN/(Addenda) ciocoaică v. ciocoi1 (Addenda) ciocoiește v. ciocoi1 (Addenda) ciodzcă v. coadă cioflengar v. cioflingar (Addenda) cioflengăreasă v. cioflingar (Addenda) CIOFLING/IR (Addenda) cioflingăreasă v. cioflingar (Addenda) ciohodar-bașa v. ciohodar (Addenda) ciolav v. ciolac (Addenda) ciolăvz v. ciolac (Addenda) ciomăgeală v. ciomag (Addenda) ciondăneală v. ciondănz (Addenda) ciondrăneală v. ciondănz (Addenda) ciontac v. ciunt (Addenda) ciont/ v. ciunt (Addenda) ciontitzzră v. ciunt (Addenda) ciontonog v. cotonog ciorbalac v. ciorbă (Addenda) ciorbulzță v. ciorbă (Addenda) ciorchină v. ciorchzne (Addenda) CIORCH/NE (Addenda) ciordeală v. ciordz (Addenda) CIORDZ (Addenda) ciordzt v. ciordz (Addenda) ciorditor v. ciordz (Addenda) CIORNĂ1 (Addenda) CIOROVĂ/(Addenda) ciorovețc (pl.) v. coroaba ciotonog v. cotonog CIPRES (Addenda) circonvoluție v. convolzzt1 circonvoluție v. convolzzt1 (Addenda) circonvolnțiune v. convolzzt1 circonvoluțiune v. convolzzt1 (Addenda) CIRCULAR1 (Addenda) circumvolzzt v. convolzzt1 circumvolzzt v. convolzzt1 (Addenda) circumvoluție v. convolzzt1 circumvoluție v. convolzzt1 (Addenda) circumvoluțizzne v. convolzzt1 circumvoluțizzne v. convolzzt1 (Addenda) ciricuș v. cler ciroczzmulus v. czzmulus cirrocumulus v. czzmulus cisluz v. czslă (Addenda) cisluială v. czslă (Addenda) cist2 v. acest (Addenda) cistotom/e v. cistztă (Addenda) cistovQci v. costoboc citocrom v. cromatic citocrom/e v. cromatic ducr (pl.) v. cuc2 ciucuraș v. ciz/cure (Addenda) CIUMP (Addenda) ciungăritzzră v. ciung (Addenda) ciuoaie y. acioaie (Addenda) CIt/RCĂ5 (Addenda) ciurlan v. ciubn1 (Addenda) cizmăresc v. c/zmă (Addenda) cizmăr/ță v. c/zmă (Addenda) cizmulzță v. c/zmă (Addenda) cî'ag [ar.] v. cheag1 cl'ag [mr. | v. cheag1 cl’aie [ar.| v. cheie cl’ăr [ir.] v. chiar d'^ii [mr.] v. cheie crema [ir.] v. chema cl'emare [ar. | v. chema cl'emari [mr.] v. chem# CL^PÂ3 cl'igare [ar.] v. cheag1 CLAPC crimari [ar.] v. chema CLEPCĂ cl'mgă [mr.] v. chzngă clapQt n. clapă1 cl'ișwță [ar.] v. cheie clapetă v. clapă1 cl'itor [ar.] v. cheotoare CLTPIE claban v. clăban clapzst v. clapă3 clabwc v. clăbwc CLAPON cuc1 claponaș v. clapon CLAC2 claponel v. clapon CLACX claponz v. clapon clacaj v. claca clapxm n. clapon CMCĂ1 CLAR1 clacă2 v. clac1 clar2 v. clar1 CLACHETĂ claranQt v. clarinet CMD clarifica v. clar1 cladără v. cladă clarificator v. clar1 claderă v. cladă clarificație v. clar1 clădiră v. cladă clarifîcațiune v. clar1 CLADOCER CLARINET clafscnt n. claveczn clarinztă v. clarinet CM IE clarinetzst v. clarinet CLAM/J clarimt v. clarinet CMM clarzsim v. clar clamzdă v. hlamzdă clarissim v. clar clamoare v. clama claritate v. clar clamoros v. clama clarnzt v. clarinet CLAMP clarobsczzr v. clar CLAMPĂ1 clarvăzător v. vedea clampă2 v. clamp clarvedere v. vedea clampzzci v. clamp clarvizizzne v. viziz/ne CLAN clas v. clasă clanard v. clarinet clasa v. clasă clanarct v. clarinet clasabil v. clasă clanătaș v. clarinet clasament v. clasă CLANC clasat v. clasă clancăt v. clanc CLASĂ clandan n. hăldan clase v. clasă CLANDEST/N clasem v. clasă clandestinitate v. clandestzn CLASIBOCRU clanQt v. clarinet CLASIC clanetaș v. clarinet clasiczsm v. clasic clanztă clarinet clasiczst v. clasic clanga v. clanc clasiczstă v. clasic CLANȚ1 clasicitate v. clasic clanț2 v. clanț1 clasiciza v. clasic clanța v. clanț1 clasicizant v. clasic clanță v. clanț1 clasifica v. clasă CLAP clasificare v. clasă clapagzu v. clapă3 clasificator1 v. clasă CL/tPĂ1 clasificator2 v. clasă CL4PÂ2 clasificație v. clasă 474 dasificațiwne v. clasă clăbuci v. clăbz/c d&sis v. clasă CLĂBUȘ/T d&siș v. clasă clăcan v. clacă1 clasor v. clasă clăcaș v. clacă1 CM STIC clăcășesc v. clacă1 clastocarst v. elastic clăcășește v. clacă 1 CLASTOMAN/E clăcăși v. clacă1 dat v. proclet clăcășit v. clacă1 CLAUDIMȚIE clăcășiță v. clacă1 daun n. clovn clăcui v. clacă1 CLAUS clăcuit v. clacă1 d&tisă v. clauză clăcușoară v. clacă1 d&uster v. claustra clădăraie v. cladă CLAUSTM clădărie v. cladă claustrai v. claustra clădea v. clădi claustrofobie v. claustra CLĂD/ claustru v. claustra clădire v. clădi clausula v. clauză clădiș v. clădi CLAUZĂ clădit v. clădi clauzula v. clauză clăditor v. clădi clauzulă1 v. clauză clăditzzră v. clădi clauzz/lă2 v. clauză clăi v. claie CLAVEC/N clăiește v. claie clavecinist v. clavecin dăinct v. clarinet clavecinistă v. clavecâ? clăișoară v. claie davesm v. clavec/n clăit v. claie CLAVIATURĂ clăiță v. claie davicembdo v. clavec/a clăiz/ță v. claie clavicimbal v. clavecm clămpăi v. clamp davidmbal v. clavecm clămpăneală v. clamp CLAVICORD clămpăni v. clamp clavicQrdiu v. clavicord clămpănit v. clamp clavicular v. claviculă clămpănitoare v. clamp claviculat v. clavicul clămpănitor v. clamp CLAV/CUL clămpănitară v. clamp CLAV/R dămpuș v. clamp claviraș v. clavir dămpușQr v. clamp clavirist v. clavir clăncăi v. clanc CLAVITURĂ clăncăz’t v. clanc davscn v. clavecin clăncăitoare v. clanc davscnt v. clavecin clăncăitor v. clanc CLJVUS clăncăni v. clanc CLAXON clăncănit v. clanc claxona v. claxon clăncănitor v. clanc claxonat v. claxon clancăt v. clanc clăb v. clăban danci v. clarinet CLĂBTN dănetaș v. clarinet clăbănoară v. clăban dăngăi v. clanc clăbănos v. clăban dăngaU v. clanc CLÂBJȚ dăngăitM v. clanc dăbeț v. clăbăț clănțăi v. clanț1 CLÂBUC clănțăială v. clanț1 475 clănțăietură n. clanț1 clătitz/ră v. clătz clănțăzt v. clanț1 clătiturea. v. clătz clănțăitor v. clanț1 clățaie v. clățau clănțăitz/ră v. clanț1 clățăiaș v. clățau clănțălărze v. cancelar CLÂȚĂNOG clănțăneală v. clanț1 CLĂȚAU clănțănz v. clanț1 CLĂV/1N clănțănzt v. clanț1 clăvitură v. clavitz/ră clănțănitor v. clanț1 clâmpăm v. clamp clănțănitzzră v. clanț1 clânțăx cleanț1 clănțau v. clanț1 clânțoaie v. cleanț1 clănțenitor v. clanț1 clânțuros v. cleanț1 clăoaie v. claie CLEAF clăoi v. claie CLEAMP clăoieș v. claie cle&mpă v. clamp clăp&ci v. colopacz cleampăi v. clamp clăpar v. clapă1 cleampuș n. clamp clăpăz v. clap CLEAN clăpăzt v. clap cleancă v. clenci clăpăitzzră v. clap CLEANF clăpănz v. clap cleangă v. clenci clăpănzt v. clap CLEANȚ1 clăpănitz/ră v. clap cleanț1 v. clanț1 CLĂPĂt/G cleanță v. clanț1 clăpăugz v. clăpăzzg cleapa-cle&pa v. cleap-cleap clăpăuzat v. clăpăzzg cleapaug v. clăpânța v. clap cleapă v. pleoapă clăpcănz v. clape CLE^PCĂ clăpcănzt v. clape CLEAP-CLEAP clăpz v. clapă3 CLE^PȘ clăpzță v. căpzță CLE^PȚĂ clăponaș v. clapon CLEARTNG clăpom n. clapon CLE/1ȘCĂ1 clăponzt v. clapon CLE^ȘCĂ2 clăpti v. clătz eleat v. proclet clăpuz v. clapă3 CLE/1TĂ1 clăpușz v. clapă1 CLE/IUC clăsuz v. clasă clece1 v. clenci clătan v. cotlon clQce1 v. clenci clătărz v. clătz ckce3 v. clzcin clăteală v. clătz CLECET/ CLĂT/ clzchie v. clzcin clătina v. clătz cleci1 v. clenci clătinat v. clătz cleci~ v. clenci clătinătoare v. clătz CLECIE clătinător v. clătz CLED clătinătzzră v. clătz cleeri (pl.) v. creier clătim v. clătz clef v. cleaf clătinzci v. clătz clefaz v. cleaf clătzt v. clătz clefazt v. cleaf clătztă v. clătz clefetea v. clefetz clătitor v. clătz CLEFET/ 476 clefetzt v. clefetz clențos v. clanț1 clefetitor1 v. clefetz clenzzț v. clean clefetitor2 v. clefetz clenzzță v. clean clefetitwră v. clevetz cleo&că v. cioc1 CLEFT cleo&mbă' v. cloambă1 clefușttțw fleac cleownbcT \. gloabă CLEI1 cleoampă v. gloabă CLEI2 cleo&nță v. clonț clez3 v. clei1 cleo&pă v. pleoapă clei4 v. creier cleoci v. clocz cleială v. clei1 clevmbă v. cloambă1 CLEIONJJ CLEOMBÂN/ cleios v. clei1 cleomburea v. cloambă1 CLEISTOG/IM CLEOMPFĂR cleistogamze v. cleistogam cleonț v. clonț cleitor, -toare v. clei1 CLEP cleitz/ră v. clei1 clepan v. clep cleiță n. cheie clepăx n. clap clezță1 v. clei1 CLEPCĂ/ clexță2 n. cheie (Addenda) clepcăm v. clape clejă v. eclesie clepcămt v. clape cleje v. eclesie clepeș v. clep cIqj'niței v. clește CLEPEȚ clem n. clemă CLEPEZ4U CLEMAT/T CLEPS/DRĂ CLEMĂ clepsidru v. clepszdră CLEMENDEU CLEPȘ CLEMENT clepșz v. cleapșă clemență v. clement clepșzt1 v. c leapșă clemfîn v. cleaf clepșzt2 v. cleapșă clempar v. clamp clepșuz v. cleapșă clempăm v. clamp CLEPTOFOB/E clempau v. clamp CLEPTOM/IN clempz/ș v. clamp eleptomanze v. cleptoman clempușor v. clamp clepț v. clepeț CLEN CLER elen v. clean cleric v. cler CLENCI clerical v. cler clenciuz v. clenci clericalzsm v. cler clenciuros v. clenci elerică v. cler clencizzș v. clenci clericesc v. cler clencizzvă v. clenci clericește v. cler clendos v. cled clericzst v. cler clengwvs v. creangă eleriezzș v. cler denguță n. creangă CLERON clenișor v. clean clerononne v. clironom CLENODIU eleșniță v. clește clențaică v. clanț1 cleștii v. cristal clențan v. clanț1 cleștar1 v. clește clențăm \>. clanț1 clești cristal dențău v. clanț1 CLEȘTE clențenx n. clanț1 cleștet v. clește 477 cleștișor v. clește clii (pl.) v. creier cleștZțâ v. clește clUic n. cler cleștniță v. clește clilonsm v. clironom cleștuzt v. clește clinvăce v. clzmax cleștzzț v. clește climactQric v. climacteriu CLET CLIMACTERIU cletăm. v. clâtZ climat v. cizmă cletena. v. clătZ climateric1 v. cizmă clet v. clătZ climateric2 v. climacteriu cletin^ v. clătZ climatic v. cizmă cletinătxiră v. clâtZ climatzsm v. cizmă clețaie v. clanț1 climatiza v. cizmă cleupâ v. pleoapă climatizare v. cizmă clevestz v. clevetz climatizator v. cizmă clevetă v. clevetz climatizor v. cizmă cleveteală v. clevetz climatografic v. cizmă CLEVETZ climatografze v. cizmă clevetitor, -toare v. clevetz climatogramă v. cizmă clevetitzzră v. clevetz climatolog v. cizmă clevetnic v. clevetz climatologă v. cizmă cleviti v. clevetz climatologic v. cizmă CLIC1 climatologze v. cizmă CLIC2 climatopatologze v. patologze CLIC3 climatoterapic v. terapze clic1 v. clZcin climatoterapze v. terapze clica v. clic3 CLZMAX CL/CĂ1 CL/MĂ CL/CĂ2 climostat v. cizmă clică3 v. clic2 CL/MPOTĂ CLICA/1 climpuș v. clamp clicai2 v. clic3 CLIMENC clică/3 v. clic2 CLIN1 CLICHET clin2 v. crin clxchin v. clZcin CL/N clichină v. clZcin CLINC CLICI cline ăt v. cline CLZCIN clince v. clin1 click v. clic'1 CL/NCHER clicos v. clic2 clznchet v. cline clicuz v. clic1 CLINCI1 CLIENT clinei2 v. clenci clientă v. client clinein v. clinei1 cliente v. client clzncing v. clinei1 clientelar v. client clincios v. clenci clientelă v. client Cline iul v. clenci clientelzsm v. client clinciuros v. clenci elientuș v. contăș clindos v. cled cliet v. clet clinQște v. chilzn clifăn v. crihan cling v. cline clifîtwră v. clavitzzră clingăt v. cline clilbc v. crihan CLINGHER/T clihwi v. crihan clini v. chilzn 478 CL/NIC clironoamă v. clironom clznică v. clznic CLIRONOM clinician v. clznic clironomă, v. clironom clinișor v. clin1 clironomz v. clironom CLINOGRJF clironomic v. clironom clinoid v. clenodiu clironomicesc v. clironom CLINOMETRU clironomze v. clironom CLINOROMBIC clironomisz v. clironom clinoterapic v. clinoterapze clironomiszt v. clironom CLINOTERAP/E clironomisitor v. clironom clint v. clintz clironomitor v. clironom clinteală v. clintz clxros v. cler CLINT/ cliroșean v. cler clintzt v. clintz clisar v. eclesie clintitor v. clintz CL/SĂ1 clintitazră v. clintz CL/SÂ2 clinț v. clin1 clisei v. paraclzs clinwț v. clin1 cliserniță v. paraclzs CLIP1 clisiar n. paraclzs clip2 v. clipz clisi&rh n. eclesie clzpă v. clipz clisier v. paraclzs clipcă n. clz'tcă clisieș v. paraclzs clipeală v. clipz CL/SIS clipelnic v. clipz CL/SM CL/PER clisos v. clzsă1 clipesc v. clipz clistar v. cristal CL/PEU CLIST/R CLIP/ clișa v. clișeu clipicios v. clipz clișaj v. clișeu clipzș v. clipz clișeiza v. clișeu clipzt v. clipz CLIȘEU clipztă v. clipz cliștar v. cristal clipitor v. clipz CLIT clipitzzră v. clipz clztă v. clit clipoceală1 v. clipocz1 CL/TC clipoceală2 v. clzpot CL/TIC CLIPOC/1 clitișor v. clit clipocz2 v. clzpot CL/TORIS clipoczt1 v. clipocz1 clituz v. clit clipoczt2v. clzpot CLIUC cliposeală v. clipocz1 cliucăz v. cliuc cliposz v. clipocz1 cliucăitor v. cliuc CL/POT cliucear v. clucer clipotz v. clzpot CLIUCI1 clipotzt v. clzpot cliuci2 v. clici CLIPS cliiimburea. v. cloambă1 clipiâ v. sclipuz1 CLIUMP clir v. cler CLIV/I cliric v. cler clivabil v. cliva cliriczsc v. cler clivabilitate v. cliva cliricze v. cler cliv&giu v. cliva cliring v. clearing clivaj v. cliva 479 cliveti v. clevetz cliviti v. clevetz do [ar.] v. acolo cloacd v. cloacă1 CLOACĂ1 cloacă2 v. cioc1 cloacăză v. coacăză CLOdDEN CLOAMBĂ1 cloambă2 v. gloabă cloampă v. gloabă cloancă v. clone1 cloanță v. clonț cloapă1 v. clop cloapă2 v. pleoapă CLO/1SM cioată v. cloță CLOAZ69N CLOB/1NȚ clobonț v. ciobani dobot1 v. clăbăț clobot2 v. colbotz cloboă v. colbotz CLOC1 cioc2 v. clone* CLOCĂ1 clacă2 v. cioc* cloeăz v. cioc1 clocăzt v. cioc1 cloeăitz/ră v. cioc* ciocan v. cioc* cloccă v. clocz cloceală v. cioc/ ciochie v. clzcin CL0C7 clodmb v. cocizznip cloczmp v. cociz/mp clociob v. scrociab* cloc/t v. clocz clocitoare v. clocz clocitor v. clocz clocitz/ră v. clocz cioc iamb v. cocizznip dociump1^ v. cociz/mp clociamp2 v. scrociob* clo-do v. cioc* clocnz v. cioc1 CLOCOCE/IN1 CLOCOCEJN2 CLOCOCIOR clocociov v. clococioz* clocoti v. clocote 1 clocot v. clocot/ clocoteală v. clocot/ CLOCOT/ clocotică v. clocot/ci* CLOCOT/CI* CLOCOT/CI2 clocotzș* V. clocot/ docotzș~v. clocot/ clocotzș3 V. clocot/ei* clocotzt v. clocot/ clocotitor V. clocot/ docotitz/ra v. clocot/ clocotos V. clocot/ CLOCOȚEL clocut V. clocot/ clofz/șniță v. coHoșniță cloisonne v. cloazon dombanț v. clobonț cl^mbă v. cloombă* clombzță v. cloombă1 clombos v. cloombă* clomburot v. cloonibă1 clombzzță v. cloambă* clompăz v. clamp clompir v. cn/mpenă don v. clone1 clon^-clonc v. clone1 clon2 v. clonă dona v. clonă clonaj v. clonă CLC2NĂ clonbanț y. ciobani CLONC1 CLONC2 clone3 v. clone1 clonca v. clone1 c/ozzca-c/oaca v. clone1 cloncan v. clone1 cloncăz v. clone1 cloncăială v. clone1 cloncazt v. clone1 cloncăitor v. clone1 cloncăitz/ră v. clone1 cloncăneală v. clone1 cloncan/ y. clone1 cloncăn/t v. clone1 cloncănitor y. clone1 cloncănitz/răv. clone1 cloncăt v. clone1 CLOND/R clondiraș v. clondzr CLONGN/ 480 clonorst n. clarinet cloroformzsm v. clor CLONȚ cloroformizo v. clor clonțd^i v. colț cloromicetznă v. clor clontar v. clonț cloropenze v. clor clontat, -ă v. clonț cloropicrznă v. clor clonțou v. clonț cloroptast v. clorofzlă clonțos v. clonț cloropren v. clor clonțurel v. clonț cloros v. clor CLOP clorosodic v. sodiu dopaci v. colopacz clorotic, -ă v. cloroză ciopor1 v. clop CLOROZĂ ciopor2 v. clop dorur v. clor dopvdniță v. clopot cloruro v. clor dopdniță n. clopot cloruroție v. clor doponiță v. clopot clorzzră v. clor doporniță clopot clorurze v. clor CLOPOT CLOSET clopotoncă v. clopot dostd v. closteu clopotar v. clopot CLOSTEU clopotărze v. clopot CLOȘ1 clopotărzță v. clopot doș2 v. cros2 clopoteosă v. clopot cloșot v. cloș1 dopoti v. clopot cloșcor v. clocz clopotniță v. clopot cloșcă v. clocz clopoțeon v. clopot cloșcărze v. clocz clopoțel v. clopot cloșcovenie v. clocz clopoțz v. clopot cloșculzță v. clocz clopzzț v. clop cloșcz/ță v. clocz CLOR cloșniță v. clocz clorol v. clor c/oșug v. coșcizzg cloramfenecd v. clor clotori n. clătz cloramfenicol v. clor CLOȚ1 cloramznă v. amznă (Addenda) CLOȚ2 clorot v. clor CLOȚ/IN1 clorbenzen v. benzznă (Addenda) c/oran2 v. colț cloretonă v. clor clotar1 v. cloț1 clorhidrot v. hidrot c/orar2 v. clotan1 clorhzdric v. clor CLOȚ doric v. clor cloți [mr.] v. acolo clondric v. clor cloțzzșă v. cloță clorinore v. clor CLOU clorzt v. clor CLOVTCI dorttic, -ă v. cloroză clovzț v. zglăvoocă cloritos v. clor CLOVN clorizore v. clor clovnărie v. clovn clormetan v. metan clovnerze v. clovn CLOROFICEE clovnesc v. clovn clorofd v. clorot'zlă cIovqcI zglăvoocă CLOROF/L clovoț v. zglăvoocă clorofilion v. clorofilă clown v. clovn cloroform v. clor clozeti v. closet clorofbrmo v. clor du clou 481 CLUB1 colii [ar.] v. coi1 CLUB2 colii [mr.] v. coi1 clubzst v. club1 co.ub [ir.] v. cuib clabman v. club1 co:ubu [ir.] v. cuib clubman v. club1 coa [ar.] v. aco [ar.] clubmen v. club1 cluc n. cliuc coa [mr.] v. aco [ar.] COJB clucă v. ghzgă coabă2 v.cobe clucăi v. cliuc colibe v. cobe cluceri v, clucer COABITA CLUCER coabitant, -ă v. coabita clucereasă v. clucer coabitație v. coabita clucerze v. clucer duci1 v. cliuci1 cluci2 v. cliuci1 coabitațiune v. coabita coabză n. coapsă1 COAC CLECS CCMCÂ1 clug v. crug CCMCÂ2 clugă v. glagă coacă3 v. coac CLUJEJN, -Ă coacăiț v. coacăză clujeanca v. clujean coacăță v.coacăză clumbiță v. cloambă1 coacăz v. coacăză CLUP1 coacăza v. coacăză chip2 v. club1 COACĂZĂ clupa v. clapă COdCE clupaj v. clapă coacervat v. coacervație CLUP COACERVTȚIE clupsă v. clacsă coachizitoare v. achizzție (Addenda) cluscă v. clacsă coachizitor v. achizzție (Addenda) ciută v. clață coachizzție v. achizzție (Addenda) ano [mr.] v. ac am conci covaci cmo [ir.] v. acam CO/1CIN, - cmoce [ir.] v. acam coacs v. cocs cmoțe [ir.J v. acam coacționar v. acțiane cmoți [mr.] v. acam coacționară v. acțiane cmuă [mr.] v. acum COACȚIt/NE' cneaghmă v. cneaz coacțizzne- v. acțiane (Addenda) cned v. cneaz coacuzatv. acuza cneajnă v. cneaz coacuzată v. acuza CNEAZ coadană v. coadă cnej v. cneaz COJDĂ cnejat v. cneaz coadăbaiură [ar.] v. codobatură cnejie v. cneaz coadălat v. coadă CNEM/DĂ coadărăbadără [mr.] v. codobatură cncz n . cneaz coadeș v.coadă cnezat v.cneaz coadiccă [mr.J v. coadă cnezz v.cneaz coadiccă [mr.] v. coadă cnczial v. cneaz coadiș v. coadă cnez/e v. cneaz COAF/I CNIDOBLJST coafat v. coafa CN/G coafeoză n. coafa CNUT coafeză v. coafa cnută v. cnut 482 coafiar v. coafa coarnă [mr.] v. corn2 coafor v. coafa coarneș v. corn1 coifeor v. coarni’ccă [mr.] v. corn' coafsă v. coapsă1 CCURȘTE coafară v. coafa coartă v. coardă2 coagul v. coagula coarticulație v. articol COAGULA CCUS coagulabil v. coagula CCUSE coagulant v. coagula coasigura v. Sigur coagulație v. coagula coasigurare v. sigur coagnlațiwne n. wag\Aa coasire [ar.] v. coase coagulogramă v. coagula coasiri [mr.] v. coase coagulopati’e v. coagula coasociat v. asocia CO^JĂ coasociată v. asocia coajbă v. cojbi coastă [ar.] v. coastă1 coajnică v. cojnic coastă [mr.] v. coastă1 COTLĂ COASTĂ1 COALESC£NT coastă1 v. coarște coalescență v. coalescent coastăn v. castăn coalescmtei v. coalescent coastin v. castăn coalescxnță v. coalescent CO^ȘCĂ COAL/ȚIE coate (pl.) v. cot1 coalițiwne v. coaliție coațin [ar.] v. coacin coaliza v. coaliție coațin [mr.] v. coacin coalizație v. coaliție coațire [ar.] v. coace coalizațiune v. coaliție coațiri [mr.] v. coace coamară v. comoară coautoare v. autor CO^MĂ coautor v. autor CCU MÂR coaxial v. ax coamără v. coamăr coaxial v. axă coanachxfteriță v. coropișniță cob v. cop1 coană v. cocon1 COB/tCE coanei v. conci COB/H coandră v. contra1 cobaie v. cobe coantră v. contra1 cQbald v. cobalt coapilă v. copil COBALT coapsă [ar.] v. coapsă1 cobalt v. cobalt COAPSĂ1 cobalta v. cobalt coapsă' v. capță cobaltare v. cobalt COAPT^ȚIE cobaltat v. cobalt coapță' v. coapsă1 cobaltic1 v. cobalt coapță2 v. capță cobaltic2 v. cobold CCURĂ cobaltmă v. cobalt coarăi v. corăi1 cobană v. cobe C CURBĂ1 cobar v.cobe coarbă2 v. corb cobară v. cobăr coardă [ar.] v. coardă1 cobașă v. cobace coardă [mr.] v. coardă1 cobat v.cabat CCURDĂ1 cobă v. cobe CO/1RDÂ2 cobăi v. cobe coarjă n. coajă cobăit1 v. cobe coarnă [ar.] v. corn2 cobăit2 v. cobe 483 COBĂLTOC cobii ița v. cob/lă cobălțăi v. gogâlț cobilițar v. cobzlă cobălțuz v. gogâlț cobiliță v. cob/lă cobăne v. cioabă cobilxță v. cob/lă COBĂR cobilițoi v. cob/lă cubără v. cobăr cobincte v. cobilete cobărlâu v. cobărluz cobirlă v. cobzlă COBĂRLUZ cobzt v. cobe cobărluitor v. cobărluz cobitor v. cobe COB1Ț cobitzzră v. cobe cobzlă cob/lă coblznț v. clobanț cobâlcească v. culbec\ COBL/C cobâlcer v. cobilete coblizzn v. copzl cobâlcioaie v. culbec COBOC cobâlcos v. cobe COBOL Cobâlea (antrop.) v. cobzlă COBOLD Cobăl\ța (antrop.) v. cob/lă cobor v. coborz COBÂLTEJȚ coborâș v. coborz COBĂLTOC coborât v. coborz cobzlț v. gogâlț coborâtor, -toare v. coborz cobâlțâz v. gogâlț coborâtzzră v. coborz cob/lă v. cobzlă COBOR/ C0BÂRL4U coborbău v. cobărluz cobârlx v. cobărluz cobos v.cobe cobârlz/g v. cobârlâu coboz v. cobzzz cobârlux v. cobărluz COBRĂ COB/iRNĂ COBOR cobărștu v. copârșeu COBOZ cobztură v. codobatură cobzan v. cobză COBC cobzar v.cobză COBE COBZĂ cobeală v. cobe cobzărze v. cobză COBECC/U cobzișoară v. cobză cobdc culbec coc1 cobdcă n. cobzlă coc2 cobelcezscă v. culbec coc3 cobelci v. culbec coc4 cobelete v. cob/lă coc5 v. coacă2 cobeligerant v. beligerant cocb v. coac cobdiță cob/lă coc' v. scoc cobelxță v. cob/lă COCA1 cobd v. cobâț coca2 v. coca-cola cobz v. cobe COCA-COLA cobie1 v. cob/lă cocaică v. cocaie cobie2 v. cobe COC/HE COB/L cocaznă v. coca1 cobilă v. cob/lă cocainzsm v. coca1 cobzlcă v. cob/lă cocainoman v. coca1 cobilce'ăscă v. culbec cocainomană v. coca1 Cobilea (antrop.) v. cob/lă cocainoman/e v. coca1 COBILETE COCJL cobileț v. cobilete cocalar v. cocal 484 cocar v. cocă cocârțou v. cocârță COCARDĂ COCÂRȚE^LĂ COCARGE/1 cocârțz v. cocârță COCĂ' coccă v. cotcă COCĂ2 COCC/DĂ COCĂ3 coccigion v. coccis cocă4 v. ceucă COCCINELĂ coco5 v. coca1 COCCIS COCĂ/1 coccix v. coccis cocăi2 v. cucă/ coce [ir.] v. cooce cocăia v. cucă/ COCEAN cocăiot v. cocoie COCE^RL cocăieli v. cocă1 cocen/ște v. coceon cocăit v. cucă/ cocenos v. coceon cocăitor v. cucă/ cocher v. cocker cocăi tură v. cucă/ COCHET, - cocălteoță v. cobăltoc cocheta v. cochet cocărâi v. cocor1 cochetat v. cochet cocărel v. cocor1 cochetăr/e v. cochet cocăr/ v. cooce cochi [ar.] v. cop/1 cocăr/t v. cooce COCHI(I)-VECHI cocârja, v. cocârjo COCH/E cocăt v. cooce cochil [ar.] v. cop/l cocător1 v. cooce cochilanie [ar.] v. cop/1 cocător2 v. cooce cochilă [ar.] v. cop/1 cocătz/ră v. cooce cochxlă v. coch/lie cocau v. cocoie COCH/LIE cocăzor v. coocăză COCHINADĂ cocâlcă v. cocârlă cochinadie v. cochinodă COCÂLT/U cochinor v. cochinodă COCÂLTE/4ȚĂ COCHINCH/NA cocăitoci v. cobăltoc cochinete v. coch/nte COCÂND/ cochinoț v. cobilete cocârda v. cocârjo COCH/NTE COCÂRD/U cochmț v. coch/nte cocărgea v. cocârjo cochio-voche v. cochi(i)-vechi COCÂRJA cochxrlă n. cocârlă cocârjeo v. cocârjo coch/ță v. coocă2 cocârjx v. cocârjo cochleă v. cohlee cocârjitz/ră v. cocârjo COCI1 cocârta v. cocorlă COCI2 COC/ÎRLĂ COCUR cocârlătz/ră v. cocorlă cocioș v. coc/'e cocârlau v. cocirlou COC/E Cocârle (antrop.) v. cocârlă cocie v. coc/e cocârlete v. cocârlă cocier v. coc/e cocârlonț v. cocorlă cocinadă v. cochinodă cocârlos v. cocol COCINĂ cocârn/ v. cârmă cocin/ v. cocină cocârstarc v. cocostârc cocimlă v. coccinelă cocartiță v. cocârță cocinooie v. cocină COC/1RȚĂ coc intra v. centru 485 COCIOABĂ coco bardă n. coco barză cocioară v. cocze COCOBJRZ cocioabă v. cocioabă COCOBELCI COCIOBĂ/ cocoi v. cuczzi1 COCIOC cocojneață n. cocoșneață cociomeagă v. cocioabă cocolan v. cocoloș cociomeață v. cocioabă coco leală v. coco Iz cociorbă v. cociorvă COCOL/ COCIORVĂ cocolzt v. cocolz cociorvei v. cociorvă cocolitor v. cocolz cociovete v. cochi(i)-vechi cocolitzzră v. cocolz cociovote v. cochi(i)-vechi cocoloașă v. cocoloș COCIRMU cocoloațe v. cocoloș coczș v. cocze cocoloi v. cocoloș cociș v. cocze COCOLOȘ cocișar v. cocze cocoloșa v. cocoloș cocișel v. cocze cocoloșeală v. cocoloș cocișz v. cocze cocoloșz v. cocoloș cociubă v. cocioabă cocoloșit v. cocoloș cociug v. coșcizzg cocoloșitor v. cocoloș cociwnb n. cociz/mp cocoloșitzzră v. cocoloș COCIOMP cocolozz v. cocoloș cociurlau v. cocirlau cocomdc v. cocobleci cocizzță v. cocze COCON1 COCKER COCON2 COCKPIT COCONI R1 cocktail v. cocteil COCON/fR2 coclan v. cotlon coconiră v. coconar1 coclanță v. clanț1 coconaș v. cocon1 cocinii v. coclauri coconat v. gogon coclaură n. coclauri coconășel v. cocon1 COCLAURI coconășz v. cocon1 coclauri v. coclauri coconea v. cocon1 cocleală v. coclz coconeață v.cocon1 COCLE/INȚ coconel v. cocon1 cocleanță v. cocleanț coconesc v.cocon1 coclcj v. cioclej coconește v. cocon1 COCLETE1 coconet v. cocon1 coclotd v. cocleț coconcț v. gogon COCLEȚ coconz v. cocon1 COCL/ coconze v. cocon1 coclzt v. coclz coconită v. cocon1 coclitor v. coclz coconos v.cocon1 coclitzzră v. coclz coconoz v. cucunos cocnă v. czzhnie1 coconz/ț v. cocon1 cocnărz v. czzhnie1 coconz/ță v. cocon1 cocni v. pocnz COCOR1 coco v. cocos COCOR2 cocoace v. cocă1 cocora v. cocor1 cocoană v. cocon1 COCOR^D cocoară v. cocor1 cocorat v. cocor1 COCOAȘĂ cocorăței v. cocor1 486 cocorci v. cocor cocsificabil v. cocs cocorel v. cocor1 cocsochzmic v. cocs cocoreț v. cocor1 cocsochimze v. cocs cocon v. cocor1 coctail v. cocteil cocon v. cocor1 COCTEIL cocorneață v. cocoșneață COCȚIONE cocoroadă v. cocoradă coculteț v. cocâlteață cocorosz v. cocor1 COCllS v. cocos cocoroșa v. cocor1 coczzț v. coacă2 cocorstarc v. cocostârc coczzță1 v. cocă1 COCOS coczzță- v. cocă3 COCOST/ÎRC COD1 cocos târg v. cocostârc COD2 COCOȘ1 CODA1 cocoș2 v. cuczzi1 coda2 v.cod1 cocoșa v. cocoașă codaci1 v. coadă cocoșar v. cocoș1 codaci2 v. coadă cocoșat v. cocoașă codaie v. coadă cocoșătzzră v. cocoașă codaj v. cod1 cocoș-baș v. baș2 codai v. caudal cocoșel v. cocoș1 codalâu v. coadă cocoșesc v. cocoș1 codalb, -ă v. coadă cocoșește v. cocoș1 codan, -ă v. coadă cocoșetură v. cocoașa codam iț v. coadă cocoși v. cocoș1 codaș, -ă v. coadă cocoșzlă v. cocoașă codașcă v. coadă cocoșzt V. cocoș1 codașnic v. coadă cocoși tură v. cocoașă codat1 v. coadă cocoșlei v. cocoș1 codat2 v. coadă COCOȘNEJȚĂ codaț v.coadă cocoșoaică v. cocoș1 codă v. coda1 COCOȘTER codăbatură v. codobatură COCOȚ codăbăturoi v. codobatură COCOTĂ codăfâț v. coadă cocotier v. cocos codălat v. coadă COCOȚ/1 codălba v. coadă cocoți v. cocoța codălbean v. coadă COCO VA MĂ codălbd v. coadă COCOVJRDĂ codălbz v. coadă cocovă v. czzcovă codălbior v. coadă cocoveică v. cucuvea codălbzță v. coadă cocovcucă v. cucuvea codălbzu v. coadă cocozar v. coacăză codălbzzță v. coadă COCR/HȚĂ codănac, -ă v. coadă cocreditor v. credit codănczzță v. coadă cocreditore credit codănea v. coadă COCS codând v. coadă cocsacaz v. cocsagâz codănzcă v. coadă COCSAG/ÎZ codăn/ță v. coadă cocsare v. cocs codăraie \/. codirzște cocserze v. cocs codăraște v. codirzște cocsifica v. cocs codărze v. codirzște 487 codărișcă v. codirzște codiliște v. codirzște codăriște v. codirzște codzn v. coadă codaș v. codoș1 codinac v. godac codatei v. coadă codină v. coadă codau v. coadă codină v. coadă codăuaș v.coadă codinz v. coadă coddie v. coadă codinzt v. coadă codarblă v. coadă codiră v. coadă codârlaș v. coadă codirector v. director codârlă v. coadă codirzște v. codirzște codârlau v. coadă codirișcă v. codirzște codării v. cotelz CODIR/ȘTE CODÂRVAC codirlă v. coadă codcodac v. cotcodac codzsm v. coadă codcodăceală v. cotcodac codzst v. coadă codcodăci v. cotcodac codzșcă v. coadă codcodăcit v. cotcodac codișoară v. coadă code [ar.] v. coadă codzt v. coadă code [ir.] v. coadă coditor v. coadă code [mr.] v. coadă coditz/ră1 v. coadă codea v. coadă coditz/ră2 v. coadă codeală v. coadă codița [ir.] v. coadă codeancă v.coadă codița [ir.] v. coadă codeață v. coadă codzță v. coadă codebitoare v. debit codiței v. coadă codebitor v. debit codițzzcă v. coadă codebitore v. debit codlzf v. cocleț codeia v. condei codlzr v. corlată1 CODE/N codoaie v. coadă codel v. coadă codaașă v. codaș1 codelnic v. coadă codoșea v. codaș1 coderie v. codirzște codobatură v. codobatură coderiște v. codirzște codobatică v. codobatură codeținzzt v. dețzne codobatiță v. codobatură codex v. cod1 codobator v. codobatură codz1 v. coadă CODOBATURĂ codz2 v. coadă codobătura v. codobatură codic v. condică codobatură v. codobatură codică v. condică codobături v. codobatură codice v. cod1 codobăturai v. codobatură codicol v. cod1 codobață v. codobatură codichol v. cod1 codobelc v. coadă codichil v. cod1 codoberc v. coadă codiczl v. cod1 codofâț v. coadă codicologze v. cod1 codai1 v. coadă codze v. coadă codai2 v. coadă codifor v. caudal codozță v. coadă codifica v. cod1 codolan v. coadă codificator1, -oare v. cod1 codolat v. coadă codificator2 v. cod1 codolemn v. coadă codificație v. cod1 codomdc v. coadă codificațione n. cod1 codar v.cod1 488 codoraște v. codirzște codor^ște v. codirzște codorie v. codirzște codorzgă v. codirzște codorișcă v. codirzște codoriște v. codirzște codorzță v. codirzște codoroș v. coadă codorță v. codirzște codorțe v. codirzște codoș v. coadă CODOȘ1 codoș2 v. coadă codoș3 v. codoș1 codoșcă v. codoș1 codoșenie v. codoș1 codoșesc v. codoș1 codoșz v. codoș1 codoșze v. codoș1 codoșlac v. codoș1 CODRJNT codraș v. codru codrăncscul v. codru codrean v. codru codreancă v. codru codrcnci v. cotor1 codrenescul v. codru codresc v. codru Codreș v. codru codrește v. codru codreț v. codru codrz v. codru codricel v. codru codrior v. codru codrzș v. codru codrișor v. codru codrobări v. cotrobăz codroi v. codru codroș v. coadă CODRU codru [ar.] v. codru codru [ir.] v. codru codru [mr.] v. codru codrubatură v. codobatură codruleț v. codru codrzzț v. codru codubMură v. codobatură CODUL codur [ar.] v. codru codur [mr.] v. codru coduș v. codoș1 codz/ță v. coadă coechipier v. echzpă coechipieră v. echzpă coeducație v. educa COEFICIENT coefiționt v.coeficient coencida. v. coinczWe coencidonță v. coincz^/e coencidenție v. coincide coenzzmă v. enzzmă coerczbil v. coerczție coercibilitate v. coerczție coercitzv v. coerczție COERCZȚIE coercițiune n. coerczție coerede v. erede COERENT coerență v. coerent COEROR coetern v. etern coeternitate v. etern coexista v. exista coexistent v. exista coexistență v. exista COEZIENE coezzv v. coezizzne COF' cof2 v. cota cofar2 v. cofa cofaș v. cofă COTĂ cofaiaș v. cofă cofăiel v. cotă cofâicș v. cofă cofăr v. czzfăr1 cofăreasă v. cofă cofarz v. cofa cofarâă v. cofă cofaș/e v. cofă cofârlie v. scăfârlze cofârnă v. cofârță cofârșt v. cofârștz cofârșteală v. cofârștz COFÂRȘTZ cofârștitz/ră v. cofârștz COE4RȚ cofei v. cofă cofe mă v. cafea cofeină v. cafea COFER coferment v. fermenta cofet1 v. cofeturi cofar v. cofeturi 489 cofetar v. cofeturi cogne v. cz/hnie1 cofetăreasă v. cofeturi COGNITZV cofetărie1 v. cofeturi cognzție v. cognitzv cofetărie2 v. cofeturi cognosczbil v. cognitzv cofetură n. cofeturi cognoscibilitate v. cognitzv COFETURI COH cofe ți o<7 ne v. cofeturi COHT cofilzță v. cofa cohabita v. coabita cofinanta v. finanțe cohal n. cohalm cofzță1 v. cofa cohală v. coha cofiță2 v. cofârță COHTLM coflejx v. cofleșz COHĂZ cofleșeală v. cofleșz cohăiat v. încovoia COFLEȘZ cohăios v. încovoia coflișă v. cofleșz cohăiat v. încovoia COFLOȘNIȚ cohâietură v. încovoia cofochirurgze v. chirurg cohâlti v. pocâltz COFO/' cohe czzhnie1 cofoi2 v. cofa coheront v. coerent cofoiaș v. cofa coheronță v. coerent cofoiel v. cofa coheronție v. coerent COFOZĂ coheror n. coeror cofra v. cofraj cohes'w v. coezizme COFRAJ cohozie v. coeziz/ne cofrange v. cufrânge coheziune v. coezizzne cofrâșchială v. cofârștz cohz v. cohăz cofirâșteală v. cofârștz cohi-cohia v. cohăz COFRET cohlear v. cohlee cofiță v. copcă2 COHLEE coftărxe v. cofterze cohleozdă v. cohlee COFTER/E cohnă n. czzhnie1 coftirxe v. cofterze cohnăz v. cohăz cofiton m. coptorz cohnăit v. cohăz cofunda v. confunda COHN/ cogalc v. gogâlț cohnzt v. cohnz cogalț v. gogâlț COHORTĂ cogea v. cogeamite cohorte v. cohortă cogeamete v. cogeamite cohrzb v. pohreb COGEAMITE COI1 cogemite v. cogeamite coz2 v. coi1 cogomitea v. cogeamite coian v. coi1 cogenerațional v. generație colb [ir.] v. cuib cogestizzne v. gestizzne COIC cogirlă v. cocârlă coica v. coic coglcte n. cocleț coicăz v. coic cogloț n. cocleț coicii v. coic COGL/C COIDTC cognac coniac coiecm v. coic COGNTT COIEȚ cognată v. cognat COIF cognațizzne v. cognat coi far v. coif cognă v. czzhnie1 coifia v. coif 490 coi foi v. coif cojniță v. coș1 coifură v. coafo cojoacă v.cojoc cGihe v. czzhnie1 cojoaică1 v. coajă coilxe v. colilie cojoaică v. cujeica COIMÂN/ COJOC COIK4C cojocar v. cojoc coină v. czzhnie1 cojocaș v.cojoc coinăcele v. coinac cojocăreasă v.cojoc coincidă, v. coincide cojocăreasca v.cojoc COINC/DE cojocăresc v.cojoc coincident v. coincide coj ocări v.cojoc coincidență v. coincide cojocărze v.cojoc coincidmță n. coincide cojocărit v.cojoc coincidxnție v. coincide cojocăriță v.cojoc coinculpat v. cz/lpă cojocel v.cojoc coinculpată v. cz/lpă cojoci v.cojoc COINGHIOS cojocică v.cojoc c ini [mr.] v. câine cojociță v.cojoc coinstigatoare v. instige? cojocz/ț v.cojoc coinstigator v. instiga cojos v. coajă cointeresa v. interes cojuga. conjuga cointeresat v. interes cojugare v. conjuga coios v. coi1 cojunțiune v. conjz/ncție COIOT coks v. cocs coișor v. coi1 COL1 CO/T COL2 COITÂ' col3 v. col1 coită2 v. cotcă cola [mr.] v. acolo coițe v. coi1 COLA' coiuf v. coif COL42 COIEG cola3 v. coca-cola coiz/ț v. coi1 COLABORJ coînțelege v. înțelege colaboratoare v. colabora COJJN^ colaborator v. colabora cojancă v. cojan colaboratrice v. colabora cojănesc v. cojan colaborat ie v. colabora cojănește v. cojan colaboraționism v. colabora cojba v. cojbz’ colaboraționist v. colabora cojbat n. cojbz colaborațiwne v. colabora cojba v. cojbz COL.4C cojba2 v. cz/jbă COLACA COJB/ colachie v. colaca cojcogea v. cogeamite colachie v. colaca cojeală v. coajă colachiu v. colaca coji7 v. coajă COLAGEN coji2 v. coș2 colagenoză v. colagen cojit v. coajă COLAGOG cojitor v. coajă col ai a [mr.] v. acolo cojitz/ră v. coajă colaj v. cola2 cojiță v. coajă colalxe v. colilie cojnec, -ă v. cojnic COLIN COJNIC,- COLANDRIS/ 491 colant v. cola2 colăzre v. col1 colap n. clop colălxe n. colilze COLAPS colărează v. colărez colaps v. colaps COLĂREZ colapsoterapze v. terapze colari (pl.) v. culare C0L4R1 colătăcz v. colac COLJR2 COLĂT/U colăre n. culare COLB colarzț n. colărez colbaci v. colb colarcz v. colărez colbar v. colb COLARGOL COLBĂ1 colariu v. culare COLBÂ2 colarlz v. colărez colbăz v. colb colasiian n. coloseazz colbăraie v. colb COLASTRĂ colbărze v. colb colastru v. colastră colbzc n. culbec colată v. corlată1 colbzci v. culbec colatâu v. colătau COLBIȘOR colateral v. latură colbzu v. colb colatitzzdine v. latitudine colbos v. colb colatzv v. colaționa colbot v. colbotz colație v. colaționa colbotă v. colbotz COLAȚIONA COLBOTZ colațizzne1 v. colaționa colbuz v. colb colațiz/ne2 v. colaționa colburatic v. colb COLĂC4R1 colburzu v. colb colăcar2 v. colac colburos v. colb colăcaș v. colăcar1 colbzzț v. colb colăcărz1 v. colac colcantaur v. cocâltau colăcărz2 v. colăcar1 COLCĂC/ colăcărze1 v. colac COLCĂZ colăcărze2 v. colăcar1 colcăială v. colcăz colăcărzt v. colăcar1 colcăzt v. colcăz colăcărzță1 v. colac colcăitor v. colcăz colăcărzță2 v. colcer colcântaur v. cocâltau colăcășze v. colăcar1 COLCE/tC colăceală v. colac colceag v. colceac colăcel1 v. colac COLCER colăczl2 v. colăcar1 colceri1 v. colceac colăcer v. colăcar1 colcerz2 v. colcer colăcerei v. colăcar1 colcerzță v. colcer colăcerze v. colăcar1 colcodaș n. corcodzzșă colăchlstriță v. coropzșniță colcot v. clocotz colăcz v. colac colcotl v. clocotz colăczme v. colac colcotzce v. clocotz colăczt v. colac colcotQs v. clocotz colăcitor v. colac colcotwșă v. corcodzzșă colăcitzzră v. colac COLCOV^N colacul v. locuz colcuz v. cioc1 colăcuitor v. locuz coldan v. coldzzș1 colăczzț v. colac coldănesc v. coldzzș1 COLĂIER COLDÂR 492 coldau v. coldz/ș1 colegă1 v. coleg coldoși v. coldz/ș1 colagcr v. coleg caldră v. coldără coleghial v. coleg coldu/ v. coldz/ș1 colaghie v. coleg căldură v. coldără colcghiom coleg COLDZ/Ș1 colaghiu v. coleg coldz/ș2 v. corcodz/șă coteghium coleg coldwșă1 v. coldz/ș1 colegial v. coleg coldwșă2 v. corcodz/șă colegialitate v. coleg coldușesc v. coldz/ș1 colegian v. coleg colduș/ v. coldz/ș1 colegiu v. coleg col? [ir.] v. acolo COLE/ calea v. acolo coleire v. colez colea, v. acolo colelie v. colilze calea n. acolo COLEMBOLĂ calea n. acolo COLEM/E coteam colon COLENCH/M coleandru v. coriondru colemță v. col/nă1 COLEAȘĂ COLEOPTER COLEC/ST coleoptară v. colcopter colecistectomze v. colec/st COLEOPT/L colecist/tă v. colec/st COLEOR/Z colecistograf/e v. colec/st cotară v. holeră colecistopat/e v. colec/st caleră v. holeră colecistopex/e v. colec/st COLERET colecta v. colectă colectant v. colectă colectaz/e v. ectaz/e COLECTĂ colactăr \'. colectă COLECT/V colect/vă v. colect/v colectiv/sm v. colect/v colectiv/st v. colect/v colectivistă v. colect/v colectivitate v. colect/v colectivizo v. colect/v COLERETIC colereză v. coleretic COLERIC colester/nă v. colesterol COLESTEROL cotară v. coleașă coleșeală v. coleașă coleșer v. coleașă coleș/ v. coleașă coleș/t v. coleașă coleșitz/ră v. coleașă COLET1 colectivizore v. colect/v COLET2 colectom/e v. colon1 coletăr/e v. colet1 colactor v. colectă coleți v. colică colector1 v. colectă colg/u v. col1 colector2 v. colectă COLHOZ colectz/ră v. colectă colhoznic, -ă v. colhoz COLECȚIE coli v. col1 colecționa v. colecție coliandreș v. coriandru colecționar v. colecție coliandru v. coriandru colecționară v. colecție COLIBAC/L colecțiune colecție coli bac iloză v. colibac/l COLEDOC colibar v. colzbă1 coledoc/tă v. coledoc colibaș v. colzbă1 coleduc v. coledoc COL/BÂ1 COLEG colibă1 v. col/vă 493 colibz v. col/bă colindz/ță v. colzndă colibio6zră v. col/bă1 colinear v. Iznie colib/ță v. col/bă1 colinergic v. colznă2 colzbnic v. col/bă1 coliniar v. Iznie COL/BRI coliniaritate v. Iznie colibri v. col/bri colinzță v. colznă1 colibriul v. col/bri colinos v. colznă1 colxbru v. col/bri colinvitră v. colimvztră colibz/ță v. col/bă1 COL/R colic v. colică coline v. colzr colicaș, -ă v. colică coliriu v. colzr COLICĂ colztă v. colon1 colicos v. colică colzță v. coală colida v. coliziz/ne colivar v. colzvă COL/E1 COL/V colic1 v. colilze colivărzță v. colzvă COLIER COLIV/E coliot v. colier colivioară1 v. colzvă COLIG/4RE colivioară2 v. colivze coligatzv v. coligare colizie v. colizi/zne COLIL/E COLIZIUNE colilzzz v. colilze colliga v. coleg COLIM^ colligatum v. coligare colimator v. colima collimațiunc v. colima colimație v. colimo colma v. colmata COLIMV/TRĂ COLMATA COL/N1 colmataj v. colmata colin1 v. col mă1 colmel v. c//lme colinar v. colznă1 COLN/1RE COL/NĂ1 COLNĂ1 COL/NĂ2 coină2 v. colnic1 colznd v. colindă COLNIC1 colinda v. colzndă colnic1 v. colnic1 colindar v. colzndă COLNIC2 colindaș v. colzndă colnic3 v. colnic/ colindat v. colzndă colnice v. colnic1 COL/NDĂ colniceat v. colnicz colindăbaț v. colzndă colnicel v. colnic1 colindăresc v. colzndă COLNIC/ colindător, -toare v. colzndă colnicioară v. coină1 colindătz/ră v. colzndă colnicz't v. colnicz colindeață v. colzndă colnicos v. colnic1 colindate v. colzndă colnicz/ț v. colnic1 colindeț1 v. colzndă colniță1 v. coină1 colindeț2 v. colzndă colniță1 v. col/nă1 colind/ș v. colzndă co/o [mr.] v acolo colindzță v. colzndă colo [ir. | v acolo colindra v. colzndă colo v. acolo colindră v. colzndă colo v. acolo colindrcț v. colzndă colo v. încolo colindroi1 v. colzndă COLO.4D colindroi1 v. calindroi1 (Addenda) COLO/1NĂ 494 coloră n. culoare colonelă v. colonel coloare v. culoare coloneleasă v. colonel1 COLOB/1IE colonetă v. coloană colobotx v. colbotz colonial v. colonze1 COLOBOȚ/ colonială v. colonze1 COLOCA coloniale v. colonze1 colocar v. colăcar1 colonialzsm v. colonze1 colocatar v. locație colonialzst, -ă v. colonze1 colocație v. coloca COLON/E1 colocațione v. coloca coloniex v. colonze1 COLOC^ZIE COLONIE2 colocărx v. colac colonisare v. colonze1 colocărxe v. colac colonisație v. colonze1 colocăsanie v. colăcar1 colonzst v. colonze1 colocășie v. colăcar1 colonzstă v. colonze1 colocel v. colac colonzță v. coloană colocer v. colăcar1 coloniza v. colonze1 colocfnim v. colocviu colonizabil v. colonze1 colocvial v. colocviu colonizator, -toare v. colonze1 COLOCVIU colonizație v. colonze1 colodarcă v. coldzzș1 colonizațiwne v. colonze1 colodă v. coloadă colonizător, -toare v. colonze COLODIU colonlznie v. Iznie colofan v. colofoniu colonoscopze v. colon1 colofxr v. calomfzr1 colontitlu v. tztlu COLOFON1 colop v. clop colofon2 n. colofoniu COLOP/1CI COLOFONIU COLOP/1R1 co logaritm v. logaritm colopar2 v. clop COLOGRAF/E colopaș v. clop coloian v. caloian colopatze v. colon1 COLO/D colopar v. calapar coloidal v. coioid colopxștiriță v. coropzșniță colomandră v. salamandră coloprișniță v. coropzșniță COLOMB/NĂ colorx v. culoare COLOMEIC color2 v. culoare colomeie v. colomeică colora v. culoare COLOM/CCĂ colorabil v. culoare colomxdă v. pălămzdă colorant v. culoare colomoc v. golomoz colorat v. culoare colompxre (pl.) v. crz/mpenă coloratzzră v. culoare COLON1 colorație v. culoare colonx v. colon1 colorațiune v. culoare COLON2 coloră v. culoare COLON3 colore v. culoare colon4 v. colonze1 colori (pl.) v. culoare colonadă v. coloană colorimetric v. culoare COLONziT1 colorimetrze v. culoare colonat2 v. colonie1 colorimetru v. culoare colonczfră v. czfră colorzsm v. culoare COLONEL1 colorist v. culoare COLONEL2 colorzstă v. culoare 495 colorzstic v. culoare COLȚĂ color/stică v. culoare colțănzi v. colț colorit v. culoare colțărei v. colț colorizare v. culoare colțărzș v. colț colorizație v. culoare colțau v. colț colorizațiune v. culoare Colțea (antrop.) v. colț COLOS1 colțișor v. colț coIqs2 v. coloz colțon v. călțz/n colosal v. colas1 colțon v. colț colosalitate v. colos1 colțor&t v. colț COLOSE/1N colțos v. colț COLASTRU colțuleț v. colț colotan v. coldz/ș1 colțun v. călțz/n colotancă v. coldz/ș1 colțwn v. colț colotău v. coldz/ș1 colțunaș v. călțz/n colotcă v. colori colțura v. colț COLOT/ colțurat v. colț colotiz/că v. colot/ colțurel v. colț colotiuhă v. colori colțuri v. colț colotz/șcă v. colot/ colțuros v. colț COLOZ colțușor v. colț colpăncl v. ciolpan colubră v. colz/bru COLP/TĂ COLC/BRU COLPO- COLEGĂ COLPORAF/E C0LUMB/1C COLPORTA columbar v. colz/mbă colport'ăgiu n. colporta columbariu n. colz/mbă colportaj v. colporta COLUMBĂ colportat v. colporta columbărze v. colz/mbă colportator v. colporta COLUMBIAN, - col portăreasă v. colporta columbiform. -ă v. colz/mbă col portar, -toare v. colporta columbzt v. colz/mbiu COLPOSCOP COLEMBIU colposcop/e v. colposcop columbium v. colz/mbiu COLT columbofzL -ă v. colz/mbă coltan v. coldz/ș1 columbofil/e v. colz/mbă coltău1 v. cotlon columbogramă v. colz/mbă col tău2 v. colț COLUMEL coite v. colț COLEMNĂ COLTEȘ COLEN colteșel v. colteș COLER1 colteș/ v. colteș colur2 v. col1 coltiș colteș COLUR/E1 colton v. coldz/ș1 coh/rie2 v. cobr COLȚOS/ colus v. coloz COLT/JC colusiune v. coluziz/ne coltuce 1 v. coltz/c colusQriu v. coluziz/ne COLȚ coluvial v. colz/viu colțan v. colț COLWIU colțar1 v. colț COLt/Z1 colțar v. colț coluz~ v. coloz colțat v. colț coluzie v. coluziz/ne 496 COLUZIONE comăndăliâ n. comanda coluzoriu v. coluzizzne comăndătorze v. comanda COLV comăndui v. comanda COLZĂ comănduxre n. comanda COMA1 comană v. comzm coma2 v. comă1 comand v. comânda1 comadie v. comajă COMÂNDA1 COMAJĂ comânda2 n. comanda COM/IN comândant n. comanda comanac v. comănac1 comândar v. comânda1 comană v. coamă comândaș v. comanda COMANDA comândat v. comânda1 comandament v. comanda comandă v. comânda1 comandament v. comanda comândălx v. comanda comandant v. comanda comândălm v. comanda comandantă v. comanda comândătoriu v. comanda comandarisz v. comanda comânduz1 v. comânda1 comanda^ v. comanda comândui2 v. comanda comandatz/ră v. comanda comângi v. comânjz comandă v. comanda comânjală v. comânjz comanderisi v. comanda COMÂNJZ comandzr v. comanda comânzz v. comânda1 comandirovcă v. comanda comâșar v. comisar comandita v. comandztă combaină v. combina comanditar v. comandztă combainer v. combina comanditat v. comandztă combaineră v. combina COMAND/TĂ combainzst v. combina comando v. comanda combainzstă v. combina comandor v. comanda combara v. cumbara comanduitor v. comanda combatant, -ă v. combate comandulm v. comanda COMBATE COMAN/C combatzv v. combate COM^NȘ, -Ă combativitate v. combate comar v. coamă COMBI COMARNIC COMBINA comunică v. comarnic combinabil v. combina COMASA combinagzu v. combina comaș v. cumaș combinare v. combina comat v. coamă combinarisz v. combina comatic v. comă2 combinat v. combina comatogen v. comă1 combinatzv v. combina comatos, -oasă v. comă1 combinator v. combina comatră cumătră combinatoriu v. combina COMÂ1 combinație v. combina COMĂ2 combinațiane v. combina comă iac v. comănac1 combznă v. combina COMĂN/IC1 combiner v. combina COMÂN/1C2 combineră v. combina comănăcz v. comănac1 COMBINEZON comănda v. comanda combinor v. combina comăndaș v. comanda COMBO comăndat v. comanda comburant v. combzzstie 497 comburent v. combz/stie comenduzre v. comanda combustzbil v. combzzstie comenzt v. comină combustibilitate v. combz/stie comenită v. cameniță combust\ble v. combz/stie COMENSAL COMBUSTIE comcnsalzsm v. comensal combustiwne v. combz/stie comensualism v. comensal comcz/c [mr.] v. câmp COMENSURABIL com^ [ar.] v. coamă comensurabilitate v. comensurabil comț [ir.] v. coamă COMENTA comedian v. comedze comenta? v. comenta comediană v. comedze comentarie v. comenta comediancă v. comedze comentariu v. comenta comediant v. comedze comentat v. comenta comediantă v. comedze comentatzv v. comenta comediant v. comedze comentatoare v. comenta comedianță v. comedze comentator v. comenta comediaș v. comedze comenție v. comințze COMED/E COMERAJ comedie v. comedze comercia v. comerț comedieșzță v. comedze comerciabil v. comerț comedietoarc v. comedze comercial v. comerț comedietor v. comedze comercialzsm v. comerț comedietori v. comedze comercializa v. comerț comedieț v. comedze comercialmente v. comerț comedioară v. comedze comerciant v. comerț comediografv. comedze comerciantă v. comerț comedios v. comedze comerciante v. comerț COMEDON co mere iu v. comerț comdci v. culbec comers v. comerț comembru v. membru comersa v. comerț comemora v. memorie comersant v. comerț comemorabil v. memorie comersantă v. comerț comemorat/v v. memorie COMERȚ comemorație v. memorie comerțant v. comerț comemorațiz/ne v. memorie comerția comerț comenda v. comanda comerțial v. comerț comendanș v. comanda comerțiant v. comerț comendant v. comanda cornertiom v. comerț COMENDAR/SIE comerțium n. comerț comendarxsiu v. comendar/sie comes v. comis1 comendat v. comanda comesean v. masă comendator v. comanda comeseriaș v. meserze comendatoriu v. comanda COMEST/BIL comendă' v. comanda comele v. comzsie comend^ v. comanda cornet v. cometă comendăluz v. comanda COMETĂ comendănă v. comanda COMETIE comendie v. comanda comfermație v. confirma comendw w comanda comfermațione v. confirma comendiruz v. comanda comfeta v. cofeturi comenduz v. comanda comfirmație v. confirma comenduială v. comanda comic v. comedze 498 comicărie v. comedze comicesc v. comedze comicește v. comedze comicitate v. comedze comicos v. comedze comics v. comedze COM/D comieadru n. coriandru COMIHER COMILEȚ COMILITON COMIN COMINATORIU COMINĂ comineca v. cumineca cominica n. cumineca cominiță v. comină cominiță n. comină COMINTERN/ST, -Ă comințauș v. comințze comințeu v. comințze COMINȚ/E comințzg v. comințze comințiu v. comințze cominutzv v. cominzzție COMINUȚIE COMIS’ comis1 v. comis1 COM/S2 COM/S3 COMISAR comisareș v. comisar comisariat v. comisar comisariatuș v. comisar comisariș v. comisar comisaș v. comisar comiserativ v. mizer comisz v. comzsie COM/SIE COMISION1 comision2 v. comzsie comisiona v. comision1 comisionar v. comision1 comisionar v. comision1 comisi\ine{ v. comzsie comisiwne2 v. comision1 comisoaie v. comis1 comisoană v. comision1 comison v. comision1 COMISORIU Comisula v. comis1 comisural v. comiszzră COMISURĂ comzs-voiajor v. comzs3 comișel v. comis1 comișer n. comisar comișeu v. comzsie comișze1 v. comis1 comișze2 v. comzsie comișiu v. comzsie comit[ v. comis1 com\t2N. cometă COMITAG/U comitat v. comite1 comitatens v. comite1 comitatzn v. comite1 COMITAT/V comită v. cometă COMITE1 COM/TE2 comitent v. comzte2 comitente v. comzte2 COMITET COMIT/VĂ comzță v. coamă comițial, -ă v. comzții comițze1 v. comis1 comiție2 n. comzții COM/ȚII comițiu n. comzții comizeratzv v. mizer comizerație v. mizer comizerațiune v. mizer COML/U commodo v. comod commutație n. comuta comnac v. comănac1 comnă v. czzhnie1 cemne v. czzhnie1 COMOARĂ comociune v. comoție COMOD comod v. comod comodant v. comodat comodante v. comodat COMODAT comodatar v. comodat comodă v. comod comodie v. comedze comedie v. comedze comoditate v. comod comodo v. comod COMODOR COMON/ 499 comor v. corner comoraște v. comoară comornic1 v. comoară comornic2 v. comornic comos v. coamă comoștenitor v. moș comot v. comotă COMOTĂ COMOTIE c o moțiune v. comoție comovzță v. comină c mp [mr.] v. câmp compacitate v. compact COMP/4CT compacta v. compact compactabil v. compact compact-d/sc v. disc compactzbil v. compact compactibilitate v. compact compactitate v. compact compactiza v. compact compactizare v. compact compactometru v. compact compactor1 v. compact compactor v. compact compactorze v. compact COMPAN/E companie v. companze companioană v. companze companion v. companze companzst v. companze COMPARJ comparabil v. compara comparabilitate v. compara comparatzsm v. compara comparatzst v. compara comparat/stă v. compara comparatzstică v. compara comparat/v v. compara comparativzsm v. compara comparator v. compara comparație v. compara comparațione v. compara comparațione v. compara comparent v. compărea companție v. compărea comparițizzne v. compărea COMPJRS compar se v. compars COMPARTIMENT compartimenta v. compartiment compartimentai v. compartiment compartimentai v. compartiment COMP/1S compasa v. compasa compasiz/ne v. pasizzne COMPAT/BIL compatibilitate v. compatzbil compatimă v. patimă compatrioată v. patrie compatriot v. patrie compatriotă v. patrie compăra v. compara compărăciune v. compara compărăluz v. compara COMPĂRE/1 compărțitor v. parte compătimz v. patimă compătimztv. patimă compătimitor v. patimă compendiator v. compendiu compcndie v. compendiu COMPENDIU compendium v. compendiu COMPENSA compensabil v. compensa compensat v. compensa compensat/v v. compensa compensator v. compensa compensatoriu v. compensa compensație v. compensa compensațione v. compensa COMPER comperaj v. corn per comperație v. compara competa v. compet/ție competant v. competență compete v. competență competent v. competență COMPETENȚĂ competenție v. competență competmte v. competență competmță v. competență competit/v v. compet/ție competitivitate v. compet/ție competitoare v. compet/ție competitor v. compet/ție COMPET/ȚIE competițional v. compet/ție competițiane v. compet/ție compeț/1 v. competenta compețz2 v. compet/ție competitoare v. compet/ție competitor compet/ție 500 complăcea, v. complăcea COMPILA compilat v. compila compilator1, -oare v. compila compilator2 v. compila compilație v. compila compilațiwne v. compila complace n. complăcea COMPLÂCE/1 complecență v. complezent complect' n. complet1 complect2 v. cuplet complecta, n. complet1 complectamente v. complet1 complecta^ v. complet1 complectul v. complet1 complecție v. complex1 complecțiwne n. complex1 complemant' n. complement1 complemant2 v. compliment1 COMPLEMENT1 complement2 n. compliment1 complementar v. complement1 complementarzsm v. complement1 complementaritate v. complement1 complementariza v. complement1 complesiune v. complex1 complessitate v. complex1 COMPLET1 complet2 v. complet1 complet3 v. cuplet complet* v. complet1 complet5 v. complzce completa v. complet1 completamente v. complet1 completaș v. complet1 completemente v. complet1 complet/ v. complica completitudine v. complet1 completzv, -ă v. complement1 completivitate v. complement1 completuz v. complet1 compleu v. complet1 COMPLEX1 complex2 v. complex1 complex3 v. complex1 complexat v. complex1 complexifîca v. complex1 complexitate v. complex1 complexizzne v. complex1 complexual v. complex1 complezant complezent complezanță v. complezent COMPLEZENT complezență v. complezent COMPLL4NȚĂ COMPLICT complicat v. complica complicație v. complica complicațiwne n. complica COMPL/CE complicitate v. complzce COMPLIMENT1 compliment2 n. complement1 complimenta v. compliment1 complimenta? n. complement1 complimentă v. compliment1 complimentos v. compliment1 COMPLINZ complinzre v. complinz complinzt v. complinz complinitor, -toare v. complinz complitx v. complica comploment v. compliment1 COMPLOT complota v. complot complotaș v. complot complotator, -toare v. complot complotzsm v. complot complotzst, -ă v. complot componarisz v. compzzne componăluz v. compzzne compone v. compzzne component, -ă v. compzzne componență v. compzzne componzbil v. compzzne componzst v. compzzne componzstă v. compzzne componzstic v. compzzne COMPORTT comportabil v. comporta comportament v. comporta comportamental v. comporta comportamentzsm v. comporta comportamentzst, -ă v. comporta comportare v. comporta composesie v. poseda composesiune v. poseda composesor v. poseda composesorat v. poseda composesoriat v. poseda COMPOST' compost2 v. compot COMPOSTA' 501 composta2 v. compost1 compostă v. compot compostor v. composta1 COMPOT compot ă v. compot compotieră v. compot COMPOUND compoundo v. compound compoundore v. compound compozo v. compzzne compozobil v. compzzne compozont, -ă v. compzzne compozee v. compzzne compozzt, -ă v. compzzne compozitoare v. compzzne compozitor1 v. compzzne compozitor2 v. compzzne compozitor3 v. compwne compozzție v. compzme compozițional v. compzzne compozițiune v. compzzne compreonsie v. comprehensizzne compreensiune v. comprehensizzne comprehenszbil v. comprehensizzne comprehensibilitate v. comprehensizzne COMPREHENSIUNE comprehens/v v. comprehensizzne comprensiv v. comprehensizzne compres1 v. comprimo comprcs2 n. compresă COMPRESĂ compreszbil v. comprimo compresibilitate v. comprimo compresie v. comprimo compresizzne v. comprimo compreszv v. comprimo compresor v. comprimo COMPRIM/1 comprimobil v. comprimo comprimot v. comprimo compromensur v. compromzte comproment^ v. compromzte compromis n. compromzte comprometa. v. compromzte comprometabil v. compromzte comprometant v. compromzte comprometarisi v. compromzte comprometuz v. compromzte compromzs v. compromzte compromisor v. compromzte compromisoriu v. compromzte compromită, v. compromzte compromitarisz v. compromzte compromițător n. compromzte COMPROM/TE compromițător v. compromzte comproprietar n. propriu compt v. cont1 compt^. v. conta compt&bil, -ă v. cont1 comptabilit&te v. cont1 comptoar v. contoor1 comptuzr v. contoor1 compuitor1 v. compzzne compuitor2 v. compzzne COMPULS^ compulsore v. compulso compunător v. compzzne COMPUNE compzznere v. compzzne compunetoare v. compzzne compurte. n. comporta compzzs, -ă v. compzzne compusăciune v. compzzne compzzt v. computa comput v. computa COMPUT/1 computat v. computa computator v. computa computație v. computa computăciune n. computa computator v. computa computer v. computa computeriza v. computa computzst v. computa comsolxriu v. conszliu COMȘ/E compui v. comșze comșoară v. coomă comtabilit&te v. cont1 comte v. conte1 COMUN comunol v. comzzn comunord v. comzzn comzznă v. comzzn comune v. comzzn comuneros v. comzzn comunz v. comunico comuniont v. comunico COMUNIC/1 comunicabil v. comunico comunicabilitate v. comunico comunicont, -ă v. comunico comunicare v. comunico 502 comunicarisz v. comunica comunicat v. comunica comunicativ v. comunica comunicativitate v. comunica comunicator, -toare v. comunica comunicație v. comunica comunicațiwne v. comunica comunicăluz v. comunica comunicătQr, -toare v. comunica comunzsm v. comzm comunzst, -ă v. comz/n comunitar v. comz/n comunită v. comz/n comunitate v. comz/n comunită v. comz/n comunitQt v. comz/n comuniz/ne v. comz/n COMUR comur v. comz/r comușoară v. coamă COMUTJ comutabil v. comuta comutare v. comuta comutatzv v. comuta comutativitate v. comuta comutatoare v. comuta comutator1 v. comuta comutator v. comuta comutație v. comuta comutațiwne v. comuta Comuz (antrop.) v. cumâs comz/z v. cumas CON con [mr.] v. când CONAB/U CON/tC conacczu v. conac CON/4R CONARU/ conaș v. cocon1 conațional v. națiz/ne conațională v. națiz/ne conăcar v. conac conăcaș v.conac conăcăr/e v. conac conăcăș/e v. conac conăceală v. conac conăcel v. conac conăcerv. conac conăcer/e v. conac conăcz v. conac conăczt v. conac CONCAS/1 concaseur v. concasa concasor v. concasa concatena v. catenă concatenație v. catenă concatenațiune v. catenă concav v. cav concav itate v. cav CONCĂ conceda v. ceda concede v. ceda concedia v. concediu concediat v. concediu CONCEDIU conczndric v. centru CONCENZ concenie v. concenz concenzt1 v. concenz concenzt2 v. concenz concenitor v. concenz concentra v. centru concentrat v. centru concentrație v. centru concentraționar v. centru (Addenda) concentrațiune n. centru concentric v. centru concentricitate v. centru CONCEPE concepist v. conțopzst concept v.concepe conceptacol v. concepe conceptacul v. concepe conceptzbil v. concepe conceptzsm v. concepe conceptual v. concepe conceptualzsm v. concepe conceptualzst, -ă v. concepe conceptualiza v. concepe concepție v. concepe concepționai v. concepe concepțion/st v. concepe concepțixxne v. concepe concepz/t v. concepe CONCERN CONCERNENT concerninte v. concernent CONCERT concerta v. concert concertant, -ă v. concert concertat v. concert concertznă v. concert concertzno v. concert 503 concertzst v. concert concistă v. conchzstă concertzstă v. concert conciuleț v. conci concertzstic v. concert conciură v. conci concertmaistru v. concert concxz v. conczs concerto v. concert conczzie v. conczs concertuz v. concert conciziune v. conczs concesie v. ceda CONCLAV concesie v. ceda (Addenda) conclevă v. conclav concesiona v. ceda CONCLEDE concesionai v. ceda (Addenda) concludent v. conclz/de concesionar v. ceda conclzzs v. conclzzde concesiwne v. ceda concluszv v. conchzde conceszv v. ceda concluz v. conclz/de concot v. concediu conclzzzie v. conclwde concetățean v. cetate concluziona v. conchzde concotie n. concediu concluziwne v. conchzde concetre v. centru concluzw n. conchzde concheia v. conchzde CONCO/D, - conchema v. chema concoidal v. concozd concherant, -ă v. conchetă concomitent v. concomitent CONCRETĂ concomitență v. concomitent conchzde v. conclz/de CONCOMITENT conchiliologze v. cochzlie concomitență v. concomitent conchistador v. conchzstă CONCORD/1 conchistator v. conchzstă concordant v. concorda CONCH/ST concordanță v. concorda CONCI concordat v. concorda conciat v. conci concordatar v. concorda conczclic v. czclu concordă v. concorda concietz/ră v. conci concordie v. concorda CONCILU concordzsm v. concorda conciliabil v. concilia concordzst, -ă v. concorda conciliabzzl v. conczliu CONCREDE conciliant v. concilia concreditore v. credit conciliator v. concilia concrescent v. crește conciliatorism v. concilia concrescență v. crește conciliație v. concilia concrește v. crește conciliațiune v. concilia CONCRET concxlie v. conczliu concretețe v. concret CONC/LIU concretise v. concret concilium v. conczliu concretitzzdine v. concret CONC/NÂ1 concretiza v. concret concină' v. concznă1 concretizator v. concret concină“ v. concenz concreționa v. concrețhzne concim v. concenz concreționar v. concrețhzne conciolat v. conci CONCREȚIENE concipe v. concepe concubzn v. concubznă concipia v. concepe concubinegiu n. concubznă concipient v. conțopzst concubinaj v. concubznă concip\st v. conțopzst concubinar v. concubznă concipxstă v. conțopzst concubinat v. concubznă CONC/S CONCUB/N 504 concnerenl v. conchetă concuistă v. conchzstă CONCUPISCENT concupiscență v. concuspiscent CONCURJ concurent, -ă v. concura concurență v. concura concurențial v. concura concurge v. concura concurință v. concura concz/rs v. concura concurșum n. concura concusionar v. conclusizzne CONCUSIUNE CONDUC1 COND/IC2 condacJ v.condă CONDAMN/I condamnabil v. condamna condamnat, -ă v. condamna condamnație v. condamna condamnuțiune v. condamna condaș v.condă CONDĂ condecer \'. condică CONDEI condeia v. condei condeiaș1 v. condei condeiaș2 v. condei condeier v. condei condemnu v. condamna condemnubil v. condamna condemn'ățiune v. condamna condens v.condensa CONDENSA condensabil v. condensa condensabilitate v. condensa condensant v. condensa condensare v. condensa condensat v. condensa condensator v. condensa condensație v. condensa condensațiune v. condensa condensor v. condensa condese v. condensa condescendent m. condescendent CONDESCENDENT condescendență v. condescendent condescznde v. condescendent condescindmță v. condescendent condesi v. condensa condtu v. condei condic n. condică condicar v. condică CONDICĂ condicăreasă v. condică condicion^L -ă v. condzție condiciun&l, -ă v. condzție CONDICȚIONE condiczzță v. condică condigneție v. continație CONDZL condilectomze v. condzl condilian v. condzl condilozd v. condzl condiiom v. condzl condilotomze v. condzl CONDIMENT condimenta v. condiment condimentar v. condiment COND/NC condisczpol v. disczpol condisczpul v. disczpol CONDfr condztor v. condzt conditorze v. condzt COND/ȚIE condițion v. condzție condiționa v. condzție condițional, -ă v. condzție condiționalzsm v. condzție condițione v. condzție condițional, -ă v. condzție condițiunc v. condzție condola v. condoleanță condolat v. condoleanță condolator v. condoleanță condolea v. condoleanță CONDOLE/1NȚĂ condoltnță v. condoleanță condotenție v. condoleanță condoli'ă v. condoleanță condomzniu v. domeniu CONDOR1 cundor[ v. condor1 condor' v. condzzr1 condorat v. condzzr1 condor^ v. chiondorâș condorere v. condoleanță condorz v. condoleanță condoroaică v. condur2 CONDOTIER condra1 v. contra1 condru1 v. contra1 505 CONDRJN conecțiane v. conex condrant v. codrant conesilat n. exzl condraș v. condă conesiane n. conex1 condrat v. codrant CONETABIL condrat v. contract CONEȚ condră v. contra1 coneț coneț condrăcher v. contract CONEX1 condrăcheriu v. contract conex2 v.conex1 condrănaș v. condrănz conexa v. conex1 CONDRÂN/ conexare v.conex1 CONDRÂȚEL conexilat v. exzl condrznă v. condro- conexitate v. conex1 condrztă v. condro- conexiz/ne v. conex1 CONDRO- confabulație v. fabulă condroblast v. condro- CONFARE^ȚIE condroczt v. condro- contarăluz v. conferz condroi v. codru confect v. cofeturi condrozd, -ă v. condro- CONFECȚIE condrom v. condro- confecționa v. confecție condroniu v. codru confecționat v. confecție condrosarcom v. sarcom confecționator v. confecție conducător, -toare v. condz/ce confecționer v. confecție conducătorze v. condz/ce confecționeră v. confecție CONDUCE confecțiane v. confecție condzzcere v. condz/ce confedera v. federație condz/ct v. condzzce confederat v. federație conductanță v. condz/ce confederatzv v. federație condzzctă v. condz/ce confederație v. federație conductzbil v. condz/ce confederațiane v. federație conductibilitate v. condz/ce confer v. conferi conductzv v. condz/ce confere v. conferi conductivitate v. condz/ce conferință v. conferi conductometrze v. condz/ce conferenția v. conferi conductometru v. condz/ce conferențiar, -ă v. conferz conductor1 v. condz/ce conferenție v. conferi conductor2 v. condz/ce CONFER/ condz/cție v. condz/ce conferință v. conferi CONDU/TĂ CONFERV conduplicat v. duplica CONFESA conduplicație v. duplica confesor v. confesa CONDUR1 confesariu v. confesa CONDUR2 confesie v. confesa conduragzu v. condz/r1 confesional1 v. confesa condurar v. condz/r1 confesional" v. confesa conduraș v. condz/r1 confesionalzsm v. confesa condurat v. condz/r1 confesionar v. confesa conecx v. conac confesiz/ne v. confesa conecta v. conex1 confeszv v. confesa conectabil v. conex1 confesor v. confesa conectare v. v. conex1 confete v. confetti conect/v v. conex1 confeti v. confetti conector v. conex1 confeto v. cofeturi 506 CONFETTI confișcui v. confisca confchiri v. cofeturi conflagrant v. conflagrație CON FU' CONFLAGRAȚIE confiez2 v. confident conflagrațiune v. conflagrație confiat v. confident CONFL/CT confiată n. confident confiictual v. conflict confiat v. confiez1 confluent v. fluent conf/de v. confident confluență v. fluent CONFIDENT, -Ă confonda. v. confunda confidență v. confident CONFORM confidențial v. confident conforma v. conform confidențialitate v. confident conformator v. conform confidențial*, -ă v. confident conformație v. formă confidznție v. confident conformațiune n. formă confidmte v. confident conformism v. conform confidmță v. confident conformist, -ă v. conform confient v. confident conformitate v. conform confîznte n. confident CONFORT confiență v. confident conforta v. confort confiznție v. confident confortabil v. confort configura v. figz/râ confortant v. confort configurativ v. figz/ră confrate v. frate configurație v. figz/ră con fraternitate v. frate configurațional v. figz/ră confrățesc v. frate configuraționism v. figz/ră con frăție v. frate configuraționist v. figz/ră CONFRER/E con ființă v. confident confronta. v. confrunta confin v. confiniu confront&ție v. confrunta confina v. confiniu CONFRUNTA confinat v. confzniu confruntație v. confrunta confinist v. confzniu confruntațiune v. confrunta CONF/NIU CONFUCIAN/SM CONF/R confucianist, -ă v. confucianism CONFIRMA CONFUNDA confirmând v. confirma confundabil v. confunda confirmativ v. confirma confundălui v. confunda confirmație v. confirma confunde v. confunda confirmațiune v. confirma confus v. confunda confirmăciune v. confirma confz/z v. confunda confirmălui v. confirma confuza v. confunda CONFISCA confuzăciune confunda confiscabil v. confisca confuzia v. confunda confiscarisi v. confisca confz/zie v. confunda confiscație v. confisca confuzie v. confunda confiscațiune v. confisca confuziona v. confunda confiscăciune v. confisca confuzionant v. confunda confiscălui v. confisca confuzionism v. confunda confiscui v. confisca confuz ionist. -ă v. confunda confiserie v. cofeturi confuziune confunda confisțirui v. confisca CONGA confișc&ție v. confisca congediu n. concediu confîșcăhix v. confisca congediu v. concediu 507 congedie v. concediu congreszst, -ă v. congres congediu v. concediu congresman v. congres CONGELA congresmen v. congres congelabil v. congela congresmen v. congres congelant v. congela congresual v. congres congelator v. congela congrez v. congres congelație v. congela CONGRU congelațiune v. congela CONGRUENT congeminație v. geminație congruență v. congruent CONGENER, -Ă congruenție v. congruent congener, -ă v. congener congruu n. congruă congeneric v. congener conhă v. cwhnie1 CONGENIAL conherent v. coerent congenialitate v. congenial conhxlie v. cochzlie congenital v. genital eoni [mr.] v. edine CONGESTIE CONIAC congestiona v. congestie CONIAR congestiune v. congestie conic v. con congestzv v. congestie conicitate v. con conghestie v. congestie conidian v. conzdie CONGIU CON/DIE congiuga n. conjuga coniectural v. conjectwră congiugație v. conjuga coniectură v. conjectwră congiugăciune v, conjuga conifer v. con congiuntiv, -ă v. conjwncție conimetrze v. conimetrze congiunție v. conjwncție CONIMETRU congiunțione v. conjwncție CONIGZ congiurator v. conjura1 conipă [mr.] v. cânepă eongiurație v. conjura1 conirostră v. rostru conglăsuz v. glas conirostru v. rostru conglăsuială v. glas coniță1 v. cocon1 conglăsuzre v. glas condă2 v. cunzță1 conglăsuitor v. glas coniță2y. cunzță1 CONGLOMERA coniucție v. conjwncție conglomerat v. conglomera coniunctw, -ă v. conjwncție conglomerație v. conglomera coniunctwră v. conjunctwră conglomerațiwne v. conglomera conioncție v. conjwncție CONGLUTINA conturat v. conjura1 conglutinant v. conglutina conivent v. conivență conglutinație v. conglutina CONIVENȚĂ conglutinațiune v. conglutina conjectura v. conjectwră CONGOLEZ, - conjectural v. conjectwră congratula v. gratula CONJECTURĂ congratulant, -ă v. gratula conjiștorium v. consistoriu congratulație v. gratula conjonctw, -ă v. conjwncție congratulațiune v. gratula conjonctivxtă v. conjwncție congreganzst, -ă v. congregație conjonctoră v. conjunctwră CONGREGAȚIE conjoncție v. conjwncție congregațional v. congregație conjoncțixine v. conjwncție congregaționzst, -ă v. congregație conjor v. înconjura congregațiune v. congregație conjuccione v. conjwncție CONGRES conjocță v. conjwncție 508 conjucție v. conjz/ncție conochxfteriță v. corop/șniță conjudețean v. județ1 conochiftiriță n. corop/șniță conjudețeană v. județ1 conoci v.conac CONJUG// CONOFÂ/T conjugabil v. conjuga cono/d v. con CONJUGAL conoidal v. con conjugare v. conjuga CONOP/IIE conjugat v. conjuga conopcșniță v. corop/șniță conjug&ție v. conjuga CONOP/DĂ conjugați/me v. conjuga conop\die v. conop/dă conjugăciune v. conjuga conopxșniță v. corop/șniță conjuncciwne v. conjz/ncție conopișteriță v. corop/șniță conjunciwne v. conjuncție conopișteiiță v. corop/șniță conjunct v. conjz/ncție conopiștiniță v. corop/șniță conjz/nctiv, -ă v. conjz/ncție conopiștiriță v. corop/șniță conjunctival v. conjz/ncție conopxzi n. conop/dă conjunctiv/tă v. conjzzncție conorășean v. oraș conjunctor v. conjz/ncție conorășeană v. oraș conjunctural v. conjunctz/ră CONOSAMENT conjunctural/sm v. conjunctz/ră conoste [ir.] v. cunoaște CONJUNCTURĂ conoșerpe v. corop/șniță conjuncturzst, -ă v. conjunctz/ră conoște [ir.] v. cunoaște CONJUNCȚIE conoștință v. cunoaște conjuncțional v. conjz/ncție conoșt^iță v. corop/șniță conjuncționvde v. conjz/ncție conotat/v v. notă conjuncțiune v. conjwncție conotație v. notă conjunt'w, -ă v. conjz/ncție conofxfteriță v. corop/șniță conjunție v. conjz/ncție conotiftxriță v. corop/șniță CONJUR/? conovA conjurat v. conjura1 concpăstă v. conch/stă conjurator v. conjura1 conrespwnde v. coresp//nde conjurație v. conjura1 conrupător, -to^re corz/pe conjurațixme v. conjura1 conrupe v. corz/pe conlocu/ v. locuz conrură v, cunz/nă conlocuitoare v. locuz CONSACRI conlocuitor v. locuz consacrant v. consacra conlucra v. Iz/cru consacrat1 v. consacra conlucrare v. Iz/cru consacrat2 v. consacra conlucrătoare v. Iz/cru consacrator v. consacra conlucrător v. Iz/cru consacrație v. consacra conmesean v. masă consacrațiune v. consacra CONOJIE consiliu v. cons/liu CONO//RE consanguin v. sangv/n cono^te v. cunoaște consanguinitate v. sangv/n CUNOB consangv/n v. sangv/n conobe v. conob consangvinitate v. sangv/n CONOBELIE consangvinizare v. sangv/n conocw conac consătean v. sat conocaș v.conac consăteană v. sat conocăne v. conac consange v. sânge conocășie v. conac consângean v. sânge conodnchiriță v. corop/șniță consângen v. sânge 509 consângenze v. sânge conservatorzst v. conservator consângenitate v. sânge conservatorzstă v. conservator1 consângin v. sânge conservatorul v. conservator1 conștient v. conștiznță conservație v. conserva consciență v. conștimță conservațiune v. conserva conscienție v. conștiznță conservă v. conserva consciențios v. conștiznță consfatuz v. sfat conștiință v. conștiznță consfatuzre v. sfat consciu v. conștiznță consfînțz v. sfânt CONSCRZE consfmțitoare v. sfânt conscrzpt v. conscrze consfințitor v. sfânt conscriptzbil v. conscrze CONSIDER// conscripție v. conscrze considerabil v. considera conscripțion v. conscrze considerent considera conscripțiune n. conscrze considerat v. considera consecințe consecvent considerație v. considera CONSEC/NȚÂ1 considerațiune y. considera consecință2 v. consecvent considerent v. considera consecre v. consacra consign v. consemna consecret v. consacra consigne v. consemna consecreție n. consacra consignatar v. consemna consecrațiune w consacra consignatară v. consemna consecuent v.consecvent consignatoare v. consemna consecuență v. consecznță1 consignator v. consemna consecuint v. consecvent consignație1 v. consemna consecuință v. consecznță1 consigneție~ v. consemna CONSECUTZV consignațiune v. consemna consecutivitate v. consecutzv consignă v. consemna consecz/ție v. consecutzv consigniu v. consemna consecuțiune v. consecutzv consilia v. conszliu CONSECVENT consilier v. conszliu consecvente v. consecvent consilier v. conszliu consecvență1 v. consecvent CONS/LIU consecvență2 v. consecznță1 consilium v. conszliu consecvenție v. consecznță1 conszmil v. similar consecvință v. consecznță1 consimilitzzdine v. similar conseiler v. conszliu consimțământ v. consimțz conselio v. conszliu consimțement v. consimțz consemn v. consemnez CONSIMȚZ CONSEMN// consimțiment v. consimțz consemnabil v. consemna CONSIST// consemnațizzne v. consemnez consistență v. consista CONSENS consistenție v. consista consensual v. consens consistent v. consista consentiment v. consimțz consistență v. consista CONSERV// consistință v. consista conservam v. conserva consistinție v. consista conservatzsm v. conserva consistometru v. consista conservat/v v. conserva consistor v. consistariu CONSERVATOR1 consistorial v. consistoriu conservator, -oare v. conserva CONSISTORIU conservatorism v. conserva consislorium v. consistariu 510 CONSOANĂ constandinat n. costandă consoartă v. consort CONSTANT, -Ă consoarte1 n. consort CONSTANTIN consoarte2 v. consort constante n. constant consoață v. soț constantinat v. costandă consol v. consul CONSTANTINOPOLIT/1N, - CONSOM constanță v. constant consolabil v. consola constanție n. constant consolant v. consola CONSTATA consolator, -toare v. consola constatabil v. constata consolație v. consola constatat/v v. constata consolațione v. consola constatator, -toare v. constata CONSOLĂ constatatorii^ -toare v. constata CONSOLIDA constatație v. constata consolidabil v. consolida constatațiune v. constata consolidant v. consolida CONSTÂNȚETN, -Ă consolidator v. consolida constănțeancă v. constănțean consolidație v. consolida constătăcione v. constata consolidațione v. consolida constătător1 v.consta consoma v. consuma constătător2, -toare v. constata consomator, -toare v. consuma constela v. stea consomQii v. consomme constelat v. stea CONSOMME constelație v. stea consona n. consonant1 constelațiwne v. stea CONSONANT1 constelăciune v. stea consonant" v. consoană CONSTERNA consonantă v. consoană consternant v. consterna consonantic v. consoană consternație v. consterna consonant/sm v. consoană consternațiune v. consterna consonanță v. consonant1 constilație v. stea consonanție v. consonant1 CONSTIPA consonă v. consoană constipant v. constipa CONSORT constipație v. constipa consortă v. consort constipațione v. constipa consorțial v. consort constitna v. constitu/ consorțiu1 v. consort constituant v. constitu/ consorțiu2 v. consort constituent v. constitu/ consoț v. soț CONSTITU/ CONSPECT constituitor v. constitu/ conspecta v. conspect constitut/v v. constitu/ CONSPIRA constitoță v. constitu/ conspirant v. conspira constituție v. constitu/ conspirat/v v. conspira constituțion v. constitu/ conspirativitate v. conspira constituțional v. constitu/ conspirator, -toare v. conspira constituțional/sm v. constitu/ conspirație v. conspira constituțional/st, -ă v. constitu/ conspirațiune v. conspira constituționalitate v. constitu/ conspirăciune v. conspira constituțione v. constitu/ CONSTA constituțione v. constitu/ CONST/1BLU constrângător v. constrânge constând v. costandă CONSTRÂNGE constandă v. costandă constrict/v, -ă v. constrictor 511 CONSTRICTOR constricție v. constrictor constricțiune v. constrictor constringent v. constronge constringență v. constrânge constn/ct v. construi constructiv v. construi constructivism v. construz constructivist, -ă v. construz conszzmpție v. consumo consumpțiune v. consumo consuno v. consonont1 consunant v. consonont1 consunantă v. consoonă consunanță v. consonont1 consună v. consoonă consunată v. consoonă conșciințios v. conștiință constrzzctor1 v. construz constructor1 v. construz constructor v. construz constrzzcție v. construz construcțiune v. construz CONSTRUZ construibil v. construz consțiențios v. conștiință consubstanțio v. substanță consubstanțial v. substanță consubstanțialitate v. substanță consubstanțiale v. substanță consubstanțiațizzne v. substanță consuetudinol v. consuetzzdine consuetudinor v. consuetzzdine CONSUETUDINE CONSUL consukzr v. consul consulot v. consul consulent v. consulta conszzlt1 v. consulta conszzlt2 v. consulta CONSULTA consultant, -ă v. consulta consultanță v. consulta consultarisi v. consulta consultativ v. consulta consultator v. consulta consultație v. consulta consultațiwne v. consulta Consulting v. consulta conszzm v. con sumo CONSUM/1 consumabil v. consumo consumont v. consumo consumarisi v. consumo consumator, -toore v. consumo consumoție v. consumo consumațiune v. consumo consumator, -toare v. consumo consumi v. consumo consumptibil v. consumo consumptiv v. consumo conșcolor v. școolă conșcolăreosă v. școolă conșcolăriță v. școolă conșcribălui v. conscrie conșcripție v. conscrie conșiliar v. consiliu conștient v. conștiință conștientizo v. conștiință conștientizobil v. conștiință conștiință conștiință conștient ie v. conștiință conștiențios v. conștiință conștiincios v. conștiință conștiinciozitate v. conștiință CONȘTI/NȚ conștiințiozitate v. conștiință conștiințos v. conștiință conștitutiv v. constitui conștituție v. constitui conștiu v. conștiință conștizzt v. conștiință CONT1 cont2 v. conte1 CONTJ contabil, -ă v. cont1 contabilicesc v. cont1 contabilicește v. cont1 contabilitate v. cont1 contabiliza v. cont1 CONTTCT contacta v. contact contactor v. contact CONTADZN contadină v. contadin contaghie v. contagizzne contaghios v. contagizzne contagi v. contagizzne contagio v. contagizzne contagie v. contagizzne contagios v. contagizzne contagiozitatc v. contagizzne contagiu v. contagizzne CONTAGIUNE ~ 512 CONTAINER contestant v. contesta containeriza v. container contestatar, -ă v. contesta container izare v. container contestator, -toare v. contesta CONTAMINA contestație v. contesta contaminatul v. contamina contestațione v. contesta contaminant v. contamina contestăcixine v. contesta contaminație v. contamina conte stei uz v. contesta contaminăciune v. contamina conteș v. contăș conțin v. content conteșat v. contăș contant v. conta context v. text contat v. conte1 contextual v. text contă cont1 contextualitate v. text CONTĂȘ contextzzră v. textz/ră contășel v. contăș cpntic [mr.] v. cânta contau n. cont1 contie v. conte1 contâmpla v. contempla contigent v. contingent CONTE' contignație n. conți nație CONTE2 contignațiune v. continație contemperație v. tempera contiguitate v. contzguu CONTEMPLA CONTZGUU contemplat v. contempla contimporan v. timp contemplativ v. contempla contimporenește v. timp contemplativitate v. contempla conțin v. contznuu contemplator, -toare v. contempla conțină v. contenz contemplație v. contempla CONTINTȚIE contemplațixine v. contempla CONTINENT1 contemplăciune v. contempla continent2 v. continență contemporan v. timp continental v. continent1 contemporaneitate v. timp CONTINENȚĂ conte mpuran v. timp CONTINGENT contena v. contenz contingența v. contingent CONTENCIOS contingente n. contingent conteneală v. contenz contingență v. contingent contenență v. continență continghent v. contingent CONTENZ continghente v. contingent contemnță v. continență contingint v. contingent contenzt v. contenz contini n. contenz contenitor v. contenz contimnță v. continență CONTENT continrit v. contenz contentație v. content continua v. contznuu contentațione v. content continua! v. contznuu contentăluz v. content continualnic v. contznuu contentelm v. content continuatzv v. contznuu contentzv v. contențizzne1 continuator, -toare v. contznuu contentuz v. content continuație v. contznuu contențios v. contencios continuațiune contznuu CONTENȚIGNE1 continuăciwne v. contznuu contențizzne2 v. contencios continuător, -toare v. contznuu contesă v. conte1 continuitate v. contznuu contest v. contesta CONTZNUU CONTESTT contznuum v. contznuu contestabil v. contesta contișor v. cont1 513 csnto v. cont1 CONTOAR1 contoar" v. contor1 contoltr v. control contoman v. contăș CONTONDENT contondență v. contondent CONTOP/ CONTOR1 contor" v. contoar1 contoraș v. contoar1 contoră v. contoar1 contoriza v. contor1 contorizare v. contor1 contorsie v. contorsiz/ne contorsiona v. contorsiz/ne contorsionzst, -ă v. contorsiz/ne CONTORSIUNE contoș v. contăș CONTRA1 contra2 v. contra1 contraacuzație v. acuza contraafirmare v. afirma (Addenda) contraalee v. alee (Addenda) contraalizce v. alizeu (Addenda) contraalizeu v. alizeu contraalizeu v. alizeu (Addenda) contract v. alto (Addenda) contraalt v. alto (Addenda) contraaltă v. alto (Addenda) contraaltă v. alto (Addenda) contraamiral v. amiral contraanchetă v. anchetă contraapel v. apel (Addenda) contraargument v. argument contraargumenta v. argument contraatac v. atac1 contraataca v. atac1 contrabalansa v. balansa contrabandă v. contrabandă contraband2 n. contrabandă contrabanda v. contrabandă CONTRABANDĂ contrabandier v. contrabandă contraband/st v. contrabandă contrabanda v. contrabandă contrabanță v. contrabandă contrabaraj v. bară1 contrabas v. bas contrabas v. bas (Addenda) contrabas/st v. bas contrabas/st v. bas (Addenda) contrabas/stă v. bas contrabas/stă v. bas (Addenda) contrabater/e v. baterze contrabătător v. bate1 contrabombardare v. bombarda (Addenda) contracal/bru v. calzbru (Addenda) contracandidat v. candidat contracandidat v. candidat (Addenda) contracandidată v. candidat CONTRACARA contracauție v. cauțiz/ne contracauțiz/ne v. cauțiz/ne contracdmp v. câmp contracczu v. contract contracept/v v. concepe contracepție v. concepe CONTRACIVADIERĂ CONTRACT CONTRACTA1 contracta2 v. contract contractabil v. contracta1 contractant, -ă v. contract contractante v. contract contract/bil v. contracta1 contractibilitate v. contracta1 contractier v. contract contract/! v. contracta* contractilitate v. contracta1 contractor1 v. contracta1 contractor", -oare v. contract contractual v. contract contractualicesc v. contract contractual/sm v. contract contractualzst. -ă v. contract contractuitor v. contract contractz/ră v. contracta1 contractuș v. contract contracție v. contracta1 contracțiune v. contracta1 contracumpăn/ v. cz/mpănă contraczzrbă v. curb contracurent v. curent1 contradans v. dans contradanț v. dans contradeclarație v. declara contradictoare v. contraz/ce contradictor1 v. contraz/ce contradictor" v. contraz/ce contradictoria!itate v. contraz/ce contradictoriu v. contraz/ce contrad/cțic v. contraz/ce contradicțiune v. contraz/ce 514 contradig v. dig contraproductiv v. prodzzce contraepolet v. epolet contraproiect v. proiect# contraepolztă n. epolet contrapropzznere v. propz/ne contraesc#rpă v. esc#rpă CONTRAPf/NCT contraetimologie v. etimologie contrapunct# v. contrapz/nct contraexpertiză v. expert contrapz/nctic v. contrapz/nct contraextensie v. extinde contrapunctist v. contrapz/nct CONTRAFACE contrapz/ne v. pz/ne contrafacțiz/ne v. contraf#ce CONTRAR contrafagot v. fagot contrar#ndă v. r#ndă contrafișă v. fișă contrarecepție v. recepta contrafort v. fort contrareformă v. reform# contrafz/gă v. fz/gă1 contrarevolz/ție v. revolz/ție contragabier v. gabier contrarevoluțion#r v. revolz/ție CONTRAGE contrarevoluțion#ră v. revolz/ție contragreutate v. greu contrarevoluțiile v. revolz/ție contragrifa v. grifa contrari# v. contrar contraindic# v. indic# contrari#nt v. contrar contraindic#ție v. indic# contrarietate v. contrar contraindicațiz/ne v. indic# contrariu v. contrar contrainform#ții v. inform# contrasăge#tă v. săge#tă contrainterogatoriu v. interog# contraschimb v. schimb# contralovitz/ră v. lovi contrascotă v. scotă contr#lt v. #lto (Addenda) contrasemn# v. semn contr#ltă v. #lto (Addenda) contrasem nat# r v. semn contr#lto v. #lto (Addenda) contrasemnatară v. semn contramaestru v. maestru contrasemnătz/ră v. semn contram#istru v. maistru contrasens v. sens CONTRAMANDA contraservi v. servi contram#rcă v. marcă1 contraserviciu v. servi contram#rș v. marș contras ignz n. semn contramăsz/ră v. măsz/ră contras ignati v. semn contramină v. mină contrasignatiă v. semn contraoctavă v. octavă contrasignatiă v. semn contraofensivă v. ofens# contraspion v. spion contraofertă v. oferi contraspion#j v. spion contraordin v. ordin CONTRAST contraotr#vă v. otravă contrast# v. contrast contrap#gină v. pagină contrastant v. contrast contrapontă v. p#ntă contrastiv v. contrast contrap#pă v. p#păl contrasubiect v. subiect contrapartidă v. partidă contrașcotă v. scotă contraperform#nță v. perform# contrașină v. șină contrapiuliță v. piuă contrat v. contract contraplac#j v. pl#că contratemă v. temă contraptan v. plan2 contraterasă v. terasă contraplonjeu v. plonja contratimp v. timp contrapondere v. pondere CONTRAT/P contrapoziție v. poziție contratip v. tip contrapregătire v. g#ta contratip#r v. tip#r contrapresizzne v. preș# contratip#re v. contratip contraprobă v. prob# contrați pie v. contratip 515 contratorpilor v. torp/lă contratreaptă v. treaptă contratrecere v. trece contratzzră v. tz/ră contravaloare v. valoare contravântuzre v. vânt CONTRAVEN/ contravenient, -ă v. contraven/ contravenm v. ven/n contravenție v. contraven/ contravențional v. contraven/ contravențiane v. contraven/ contravzzită v. vizita contrazicător, -toare v. contraz/ce CONTRAZ/CE contrazzd v. zid contră v. contra1 contrăbandă v. contrabandă contrăbant v. contrabandă contrăctuz v. contract contrăctuitor v. contract contrădanț v. dans contrătaș v. contract contrebandă v. contrabandă contribua v. contribuz contribuabil, -ă v. contribuz contribuent v. contribuz CONTRIBU/ contribuitor v. contribuz contributzv v. contribuz contributoriu v. contribuz contribzzție v. contribuz contribuțion v. contribuz contribuțiane v. contribuz controbant1 v. contrabandă controbant2 n. contrabandă conîrobond' v. contrabandă controbond2 v. contrabandă controbont v. contrabandă controbonț n. contrabandă controbație v. contribuz controdanț v. dans CONTROL controla v. control controlabil v. control controlate ral v. latură controla v. control controler1 v. control controler2 v. control controloare v. control controlor v. control controlorzță v. control contromanț v. contumacze contromaț v. contumacze contromațxe v. contumacze contromonturi (pl.) v. cotreanță controversa v. controversă controvcrsabil v. controversă controversat v. controversă CONTROVERSA controversie v. controversă controvers/st v. controversă contuar v. contoar1 contnmace n. contumacze CONTUMAC/E contumacie v. contumacze contumaț v. contumacze contumața v. contumacze contumație1 v. contumacze contumație2 n. contumacze contundent v. contondent CONTUR contura v. contzzr conturanță v. contzzr contară v. contzzr CONTURBA contam v. contzzr CONTURN^ contusiona v. contzzzie contuș v. contăș contușer/t v. contăș contzzz v. contzzzie CONTUZIE contuziona v. contzzzie contuziane v. contzzzie CONȚ1 conț2 v. coneț conț3 v. consul conțalxu conszliu conțat v. conci conță v. coneț conțâlxu v. conszliu conțedăluz v. ceda conțeloge v. înțelege conțelogere n. înțelege conțentrație v. centru contept v. concepe conțoptum v. concepe conțort v. concert conțesc v. conte1 conteste v. ceda (Addenda) conțct v. concepe conțze v. conte1 conțdiu v. conczliu 516 conțiliu2 v. conszliu convergent v. converge conțilium n. conczliu convergență v. converge conțină v. concznă1 convergenție n. converge conținător v. conțzne converghent v. converge CONȚZNE convergint v. converge conținea, n. conțzne convergință v. converge conținwt v. conțzne convers v. convertz conținutzsm v. conțzne CONVERSA conținutzst v. conțzne conversasie v. conversa conținutzstic v. conțzne conversasi^n v. conversa conțipist v. conțopzst conversație v. conversa conțoi v. cont1 conversațional v. conversa CONȚOP/ST conversațiune v. conversa CONUMERJ conversăciune v. conversa conumerațizzne v. conumera conversie v. convertz conună v. cunz/nă conversiz/ne v. convertz conurbație v. urban CONVERTZ CONVALESCENT, -Ă convertzbil v. convertz convalescență v. convalescent convertibilitate v. convertz convalescente v. convalescent convertisare v. convertz convalescință v. convalescent convertisor v. convertz convalesțent v. convalescent convertit v. convertz convaleșcință v. convalescent convertitor v. convertz convaleșință v. convalescent convertizare v. convertz convârti v. convertz convertizor v. convertz conveantuș v. convent convertoplan v. plan1 convectzv v. convecție convertor v. convertz convector v. convecție CONVEX CONVECȚIE convexitate v. convex convei v.încovoia CONVZCT CONVEIER convicție v. convznge convenabil v. convenz convicțizzne v. convznge convenanță v.convenz conviețuz v. viață conveneluz v. convenz conviețuitor v. viață CONVENZ convingător v. convznge convenient v. convenz CONVZNGE conveniență v. convenz convzngere v. convznge convenienție v. convenz CONVZV convenință v. convenz convival v. convzv CONVENT convivale v. convzv conventzcul v. convent convivial v. convzv convenție v. convenz CONVOCA convențion v. convenz convocabil v. convoca convențional v. convenz convocator v. convoca convenționalzsm v. convenz convocație v. convoca convenționalzst, -ă v. convenz convocațiune v. convoca convenționalitate v. convenz CONVOI convenționaliza v. convenz convoia v. convoi convenționalizare v. convenz convolin v. convoi convențiune v. convenz CONVOLGT1 CONVERGE convolz/t2 v. convolzzt1 convergea v. converge convolzzție v. convolzzt1 517 convoluțiane v. convolzzt1 coordonator, -toare v. coordona CONVOLVULACEU, -EE coortă v. cohortă convorbi v. vorbă COP1 convorbire v. vorbă COP2 convremelnic v. vreme COP^C convulsa v. convzzlsie copacul [ir.] v. copac CONVELSIE copaci v. copac convulsiona v. convzzlsie copaciu v. copac convulsionar v. convzzlsie COPJI convulsioterapze v. terapie COPAIE convulsiune v. convzzlsie copaier v. copoi convulszv v. convzzlsie copăiță v. copreală convulzie v. convzzlsie copJl convulzixine v. convzzlsie copală v. copreală convulziv v. convzzlsie COP^N1 conziliar v. consiliu copan2 v. clapon conziliarăș v. consiliu copană v. copan1 conziliaruș v. consiliu COPANCĂ conzilizr v. consiliu copane v. copaie conziliene v. consiliu coparticipa v. participa conziliu v. consiliu coparticipație v. participa conzilium v. consiliu COPJST conzistor v. consistoriu COPAST/E conzistorium v. consistoriu copaț [ir.] v. copac conzul v.consul copaucă v. copoi1 conzult v. consulta copăcăne v. copac cooartă v. cohortă copăcel v. copac coobligat v. obliga copăcios v. copac coocupant v.ocupa COPĂ/ COOL copăi'c v. copaie COOPERA copăioară v. copaie cooperant v. coopera copăit v. copăi cooperatism v. coopera copăiță1 v. copaie cooperatist v. coopera copăiță2 v. căpiță (Addenda) cooperativ v. coopera copăneață v. copeneață cooperativă v. coopera copăni v. clapon cooperativism v. coopera copănit v. clapon cooperativi’st, -ă v. coopera copănit v. clapon cooperativiza v. coopera copăraie topor cooperator, -toare v. coopera copărșâu n. copârșeu cooperație v. coopera copărșQti v. copârșeu cooperațiune v. coopera copărșiu v. copârșeu cooperăciwne v. coopera copărtaș v. parte COOPER/T copărțitor v. parte COOPT/1 copau v. copoi1 cooptație v. coopta copârșau v. copârșeu cooptațiune v. coopta COPÂRȘEU coordina v. coordona copârștios v. copârștoi coordinator v. coordona COPÂRȘTOI coordinație v. coordona copârț/u coordinațiwne v. coordona copâst/u COORDON/1 COP/fȚ 518 copaii v. copoi1 COPCĂ1 COPCĂ2 copcă3 v. cobcă copce v. copcă1 COPCE/1NĂ copchil v. copz'1 copcz1 v. copcă2 copci2 v. copcă1 copcia v. copcă1 copcie v. copcă1 copcier v. copcă1 COPCIOLOG copczzță v. copcă1 copte v. copeică coptcă n. copeică COPEICĂ coptlă [ar.] v. cop/1 COPENE/1ȚĂ copenece v. copeneață COPEPOD coperemant v. acoperz coperi [ir.] v. acoperz coperi v. acoperz coperioară v. acoperz coperzș v. acoperz coperzș v. acoperz (Addenda) coperzt v. acoperz coperitor v. acoperi coperitzzră v. acoperz copermutant v. permuta copermut&nte v. permuta coperta v. copertă COPERTĂ copertznă v. copertă copcț v. cupeț copețea. v. căpiță1 (Addenda) copi il v. cop/l copia v. copie1 copier v. copie1 copiariu v. copie1 copiat v. copie1 copiat/v v. copie1 copiatoare v. copie1 copiator1 v. copie1 copiator2 v. copie1 COPIE1 COPIE2 COPIE3 copier v. copie1 COP/L copil [ar. | v. copzl copil [mr.] v. copzl copil v. copzl copila v. copzl copil&mă v. copzl copilame v. copzl copilandră v. copzl copilandrec v. copzl copilandresc v. copzl copilandric v. copzl copilandrzcă v. cop/1 copilandrze v. copzl copilandru v. copzl copilaș v. copzl copilașă v. copzl copz'lă1 v. copzl copilă{ v. copzl copilă2 v. copzl copilandric v. cop/l copilărea v. cop/l copilărească v. cop/l copilăresc v. cop/l copilărește v. cop/l copilăret v. copzl copilăreț v. cop/l copilări v. cop/l copilărie v. cop/l copilărzme v. cop/l copilărit v. copzl copilăros v. cop/l copilăroșze v. cop/l copileală v. cop/l copilesc v. cop/l copilei v. cop/l copiltte v. cop/l copileț1 v. cop/l copiltp v. cobilete copil/ v. cop/l copil/că v. cop/l copilze v. cop/l copil/me v. cop/l copil/t v. cop/l copilitz/ră v. cop/l copi 1/ță v. cop/l copiloi v. cop/l copilos v. cop/l copilot v. pilot copiIzzl v. cop/l copilz/ță v. cop/l copineMă v. copeneață copios v. copie2 copiozitate v. copie" copisălz v. căpzță1 (Addenda) 519 copzst v. copie1 copite v. copztă1 copiten v. căpiten copitan n. căpiten copitariță v. copztă1 copitet v. copztă1 COP/TÂ1 copităx v. copztă1 copită1 n. căpzță1 copităriță v. copztă1 copitos v. copztă1 copite v. căpzță1 copițană v. căpzță copiță v. căpzță1 copițărze v. căpzță copițea v. căpzță copițea v. căpzță (Addenda) coplanar v. plan1 copiată v. plată coplej v. copzl copleș v. copzl copleșeală v. copleșz COPLEȘ/ copleșitor v. copleșz coplizan v. copzl coploment n. compliment1 copoaică v. copoi1 copoaucă v. copoi1 COPOI1 copoi1 v. copăz copoiaș v. copoi1 copoiesc v. copoi1 copoiește v. copoi1 copoios v. copoi1 copolimer v. polimer copolimerizare v. polimer copon v. clapon coponeață v. copeneață coponi v. clapon coponit v. clapon copor v.cop2 COPOR^N coporâie v. topor coporaș v. acoperz (Addenda) coporașcă v. topor coporie v. topor coporzș v. topor coporoaică v. topor COPOS copos v. copos coposesie v. poseda coposesizzne v. poseda COPOȘ' COpQȘ2v. copos COpOU v. copoi1 copra n. copră COPR COPRE COPRE/IL COPRENĂ copreședznte v. președznte COPREȚ/ COPR/N coprinde v. cuprinde coprinsx v. cuprinde coprins1^. cuprinde coprinzător v. cuprinde COPRO- COPROCULTER coprodzzcție v. prodzzce COPROFAG coprofagze v. coprofag COPROF/L copro fi Ize v. coprofzl COPROLAL/E COPROL/T coprologic v. coprologze COPROLOG/E coproprietar v. propriu coproprietate v. propriu coproscleroză v. scleroză COPROSCOP/E coprostază v. stază coprostazze v. stază coprosterol v. sterol COPS copsar v. coapsă1 copsu [ar.] v. coapsă1 copșună v. căpșzznă COPT1, -Ă1 copt“ v. coace coptă2 n. copcă2 coptătzzră v. coace coptor [ir.] v. coace coptor coace coptora v. coptorz coptoraș v. coace coptoreală v. coptorz coptori n. coptorz COPTOR/ coptoroșz v. coptorz coptzzră v. coace coptzzț v. coace copula v. copulă 520 copulatzv v. copulă copulație v. copulă copulațiune n. copulă COPULĂ copu/7 v. clapon copus v. cobwz copuz v. cobzzz COPYRIGHT COPYWRITER cor [ar.] v. cor COR' corapart v. rapart coraportor v. raport CORAS/tN coraslă v. colastră corasti v. colastră corastă v. colastră coraste v. colastră corastră n. colastră coraș v. curaj coratăr v. curator corator v. curator COR2 corață v. cuirasă cor3 v. cord1 CORAZIUNE cor4v. cori1 coră v. coară cora v. coară corăbea v. corabie corabatică v. corovatic corăbeasca v. corabie corabatică v. corovatic corăbia v. corabie corabatică v. corovatic corăbiar n. corabie corabe v. corabie corăbiasa v. corabie corăbiar v. corabie corăbiasca v. corabie CORABIE CORĂBIELE (pl.) corăbiile v. corabie le corăbier v. corabie corabizr v. corabie corăbiereasca v. corabie corabnic v. corabie corăbierește v. corabie CORAC corăbien v. corabie CORACO/D corăbierze v. corabie corage curaj corăbiesc v. corabie coragie v. curaj corăbiește v. corabie coragiu v. curaj corăbii v. corabie corai1 v. coral1 corăbii tor v. corabie cora^N. coral1 corăbioară1 v. corabie corait v. coral1 corăbioară2 v. corăbiele corail2 v. coral1 corăbiwță v. corabie coraj v. curaj corăboale (pl.) v. corabie corajă curaj corăi v. chior coraje v. curaj CORĂ/7 corajie v. curaj corăi2 v. chior (Addenda) COML1 corăzt v. corăz1 coral1, -ă1 v. cor1 corăitz/ră v. coră/1 coral2 v. cor1 corăjz v. curaj corală2 v. coral1 coral ian v. coral1 coral ier v. coral1 corali fer v. coral1 coraligen v. coral1 coralzn v. coral1 coralmă v. coral1 corajie v. curaj corăslz v. colastră corăsluz v. colastră corăsponctinție v. corespz/nde corăspunde v. corespz/nde corăspundenție v. corespz/nde coran v. coră/1 coral/u1 v. coral1 corală \. cor/tă coraltirv. coral1 CORB corallion v. coral1 corb [ir.] v. corb CORJN corb [mr.] v. corb CORJNDĂ corbaci v. gârbaci 521 corbalou v. gârboci corciomon v. corcz1 corbon1, -ă v. corb corciomoncă v. corcz1 corban2v. curbam corciovă v. cociorvă corbancă v. corpocă corczș v. corci2 corbă v. corb corczt v. corcz1 corbăcel v. corb corcitzzră v. corcz1 corbăcz v. gârboci corciug v. coșcizzg corbăio v. corb corcizzie v. corcie corbea1 v. corb corcooie v. corcăz corbeo2v.corb corcoonă v. cocolz corbeoscă v. corb cor coase gorgooză corboci n. corb CORCO^Ț corbei v. corb C0RC0D/4N corbz v. corb corcodor v. corcodzzșă corbzci v. corb corcodeo v. corcodzzșă corbzș v. corb CORCODEL1 corbișor v. corb corcodel2 v. corcodzzșă corbzț v. corb corcodol3v. crocodzl corbzță v. corb corcodz v. cocolz corbzu v. corb corcodU v. crocodzl corbooică v. corb corcodznă v. corcodon corbooie v. corb corcodzzș v. corcodzzșă corbos v. corb CORCODEȘ corbii [ar.] v. corb CORCOFAN corbuleon v. corb CORCOFE/1L corbuleț v. corb corcofelz v. corcofeolă corbușor v. corb corcoi v. corcăz corbzzț v. corb corcolon v. cocoloș C0RC4N1 corcolz v. cocolz corcan2v. cronc1 CORCOM^N corcan3 v. czzrcă corconeolă v. cocolz corcană v. corcon1 corcom. v. cocolz CORCĂ/ corcoreț v. corcos corcălâu v. corhonă1 CORCZȘ corceog v. corcz1 corcosz v. cocolz corceolă v. corcz1 CORCOTĂ CORCHEZ/ CORCOTE (pl.) corchmă v. ciorchzne corcotmă v. corcodon corchizx v. corchezz corcoța v. cocoțo CORC/1 CORCOV CORCI2 corcuduș v. corcodzzșă corci3 v. corcz1 corcudușă v. corcodzzșă corci4 v. corcie CORD1 corciag v. corcz1 CORD2 CORCIE cord3 v. coordă2 corcie v. corcie cordo v. coordă1 corcină v. corcz1 cordagiu v. coordă1 C0RCK14V CORD/ll(pl.) corcioc v. cârcioc cordoj v. coordă1 corciog v. cârcioc (Addenda) cordor1 v. coordă1 cârciogar v. cârc ioc cordor2 v. coordă1 corcioi v. corcz1 C0RD/1T1 522 cordat2 v. cord1 cordă v. coardă1 cordăraș v. coardă1 cordanc v. coardă1 cordârlau v. coardă1 CORDE/i cordul v. corfei1 cordelar v. cordea cordelat v. cordea cordzlă n. cordea cordelăreasă v. cordea cordelăr/e v. cordea cordzli (pl.) v. cordea CORDELIER cordeb/șă v. cordea cordeIzzță v. cordea cordenci v. coardă1 cord/ v. coardă1 cordial v. cord1 cordialitate v. cord1 cord/că v. cordea cordicz/ță v. cordea cordiform v. cord1 cord/i v. coardă1 cord/ș v. coardă1 cordișoară v. coardă1 CORD/TĂ1 cordztă2 v. coardă1 cord/ță v. coardă1 cord iac v. cordiz/g CORDIf/G cordohn v. cordovan CORDGN cordonaș1 v. cordon cordonaș2 v. cordon cordonel v. cordon cordonez v. cordon CORDOVAN cordovana v. cordovan cordovar v. cordovan corduan v. cordovan cordwc v. cordiz/g corduz v. coardă1 cordn v. cordon cordunaș v. cordon cordană v. cordon cordz/ș v. coldz/ș1 corealitate v. real coreei amant v. reclama CORECL/ZĂ CORECT corecta v. corect corectaz/e v. ectaz/e corectitate v. corect corectitz/dine v. corect corect/v v. corect corectoare v. corect corectop/e v. ectop/e corector1 v. corect corector v. corect corector2 v. corect corectz/ră v. corect corecție v. corect corecțional v. corect corecțiile v. corect coredactor v. redacta COREE COREEAN, - coreferat v. refer/ coreferent v. refer/ corege v. corect coregent v. regent coregență v. regent coregxbil v. corect coreg/zor v. reg/e COREGON coregraf v. coregraf/e coregrafia v. coregraf/e coregrafic v. coregraf/e COREGRAF/E coregrafiza v. coregraf/e coreic. -ă v. coree coreică v. coreț corela v. relație corelabă v. calarabă (/Vddenda) co re labil v. relație corelare v. relație corelat/v v. relație corelativitate v. relație corelație v. relație corelațional v. relație corelațiile v. relație coreligionar v. rel/gie coreligionară v. rel/gie corencios v. corn1 C0REN1E corni v. curent1 corn? v. curent1 coreograf v. corcgraf/e coreografîc n. coregraf/e coreografie v. coregraf/e COREOMETRU corepeta v. repeta corepetitor v. repeta 523 corepetzție v. repeta corhă v. gorgan corepețe v. repeta corhălau v. corhană1 cores v. coreț corhăluz v. corhei coresponda v. corespzznde corhăneală v. gorgan corespondent, -ă v. corespunde corhănz v. gorgan corespondarisz v. corespzznde corhănzt v. gorgan corespondeluz v. corespzznde corhănos v. gorgan corespondent, -ă v. corespzznde CORHEI corespondență v. corespzznde corhodol v. gorgan corespondenție v. corespzznde corhol v. gorgan corespondent, -ă v. corespzznde CORHOR corespondente, -ă v. corespzznde corhovă v. corcovă corespondență v. corespzznde corhuros v. gorgan corespondulue v. corespzznde CORI1 corespunde v. corespzznde corz2 v. cor2 CORESPUNDE coriaceu v. corium corespundent, -ă v. corespzznde corial v. corion corespundenție v. corespzznde CORUMB corespundmte, -ă v. corespzznde coriambic v. coriamb corespundență v. corespzznde coriend v. coriandru corespunzător v. corespzznde coriender v. coriandru coreșpondenție v. corespzznde coriendră v. coriandru coreșpondulue v. corespzznde CORUNDRU coretă v. corztă CORIB/fNT COREȚ COR/COV coreț v. coreț COR/DĂ COREU CORIDOR corezzt v. cor1 coridoraș v. coridor corfa v. corfa2 corior v. curier corfar v. corfa2 Cor ierul Stealelor (n.pr.) v. curier CORFĂ1 corifee v. corifeu CORFĂ2 CORIFEU corfău v. corfa1 corige v. corect corfz v. corfa1 corigăluz v. corect corfzță v. corfa2 corzge v. corect CORFOS corigee v. corect corfoșz v. corfos corigent v. corect CORFUS corigență v. corect corfzzță v. corfa2 corigzbil v. corect CORH corija v. corect corhaie v. gorgan corijabil v. corect corhem v. forham corijent v. corect corhan1 v. corh corijență n. corect corhan2 v. gorgan COR/MB corhen3 v. tarhan corimbifer v. corzmb corhen4 v. gorgan cormd v. corindon CORH/tNĂ1 corinde v. colindă corhonă" v. gorgan cormdă v. coMndă corhană3 v. tar hon CORINDON corhancă v. tarhan corindonic v. corindon CORH/IRT corintean v. corintian CORFL4Z corinteancă v. corintian 524 CORINTEU1 corinteu2 v. corintian corintice v. corintian CORINTUN, -Ă corintic v. corintian CORIO- corioepiteliam v. epiteliu CORION corispondarisi n. corespz/nde corispondăliâ v. corespz/nde corispondsnță v. corespz/nde corisponderisi n. corespz/nde corist v. cor1 coristă v. cor1 corișar v. cori1 corișpondelnx v. corespz/nde corzt v. cor2 COR7TĂ coriu} v. cor1 cor iu2 m. corium cor iu3 v. cor2 CORIUM COR/ZĂ CORJ corji v. coajă corlan1 v. horn corium2 v. ciulzn1 (Addenda) CORLITĂ1 CORL/tTĂ2 corl&tie v. cork/tă1 CORLĂ1 corlă2 v. corlată1 CORLĂȘI (pl.) corlegeni (pl.) v. corlăși corleși (pl.) v. corlăși coriste v. corlată1 corleț1 v. corlată1 corist2 v. cocleț corlsț3 v. coreț corlz v. corlă1 corliță v. cork/tă! corlobaie v. gârbov CORM cormal&u v. curma corman v. cormană1 corman v. cormană1 cormană v. connană1 CORM/INĂ1 CORM//NĂ2 cormăn n. cormană1 cormănă v. cormană1 corman/ v. cormană1 cormănitor v. cormană1 cormană v. cormană1 cormoajă v. cârmz/j cormofztă v. corm cormojiu v. cârmâz cormonă v. cormană1 cormoneală v. cormană1 cormom v. cormană1 CORMORJN cormoră v. cormană1 cormulă y. cormană1 cormună v. cormană1 cormuni v. cormană1 cormură v. cormană1 CORN1 corn1 [ir.] v. corn1 corn1 [mr.] v. corn1 CORN2 corn2 [ir.] v. corn2 corn2 [mr.] v. corn2 CORN3 CORN/IC1 cornac2 v. corn1 comacee v. corn2 cornaci v. corn1 cornaj v. corn1 cornalm v. cornal/nă CORNAL/N cornar1 v. corn1 cornar2 v. corn1 cornar3 v. corn1 cornaL -ă v. corn1 cornăreasă v. corn1 cornări1 v. corn1 cornări2 v. corn1 cornărie v. corn1 cornăr/t v. corn1 cornățar v. corn1 cornățel v. corn1 cornățzca v. corn1 corncz/c [mr.] v. corn2 carncz/c1 [mr.] v. corn1 carnea v. corn1 cornean v. cornee CORNE/1NĂ corneei v. corn1 CORNEE cornsnci v.corn1 CORNER CORNET1 cornet2 v. corn1 cornet3 v. corn2 525 cometa v. cornet cornețel1 v. corn1 corne țd2 v. corn1 corneți (pl.) v. corn1 CORNFLAKES cornz/tv. corn CORNETÂ1 cornzztă2v. corn1 cornzzț1 v. corn1 cornzzț2 v. corn1 corn/ v. corn1 cornzzță1 v. corn1 comic v. cnrnic cornzzță2 v. corn1 comice v. cornzșă cornutei1 v. corn1 cornzci1 v. corn1 cornuțd2 v. corn1 cornzci2 v. corn1 CORO/4B corn/cul v. corn1 coroa.de v. corodez cornicular v. corn1 coroagă v. coajă CORNIER coroambă v. coroabă cornieră v. cornier coroan v. coron cornifica v. corn1 COROANĂ cornigzca v. corn1 coroapcă v. coropcă cornzlă v. corn1 COROBJIE cornis v. comzză corobană v. corobaie cornzst v. corn1 corobasca v. corabie corniș v. corn2 corobatecă v. corovatic CORN/Ș corobatic v. corovatic cornișe v. cornzșă corobatică v. corovatic Cornișilov, în [Vriihul] ~ v. corn2 corobatică v. corovatic cornișoare (pl.) v. corn2 corobatică v. corovatic CORNIȘON corobațică v. corovatic Cornișor [mr.] v. corn1 corobă v. corabcă cornișor1 v. corn1 corobăios v. corobaie cornișor2 v. corn2 corobănos v. corobaie cornzț v. corn1 corobățică v. corovatic cornzță1 v. corn1 COROBCĂ cornzță2 v. corn2 corobeață v. coroabă cornzz v. corn/ză COROBETE CORN/ZĂ corobd v. corobete CORNOF/1N corobide v. corabie le cornora v. corn1 COROBLETE cornorar v. corn1 corobld v. coroblete cornorat v. corn1 coroboios v. corobaie cornor/ca v. corn1 COROBORJ cornos v. corn1 coroborant v. corobora CORNOVEL coroboratzv v. corobora cornu1 [ar.] v. corn1 coroborator v. corobora cornu2 [ar.] v. corn2 coroborăție v. corobora cornuleț v. corn1 coroborațiz/ne v. corobora cornulzzț v. corn1 COROD/1 cornurar v. corn1 corodant v. coroda cornurăt n. corn1 corodașcă v. rădașcă cornuratic v. corn1 CORODĂ cârmiră v. corn1 corodde v. corcodz/șă cornurel v. com1 corodant v. coroda cornurele (pl.) v. corn2 corodește v. horodzncă cornuros v. corn1 coroor v. curier cornz/ș v. corn1 coroetic v. corai 526 corofăe v. cofterze COROP/ȘNIȚĂ corogi v. coajă coropișnițz v. coropzșniță COROI coropișnițoi v. coropzșniță coroi v. chior2 (Addenda) coropișteriță v. coropzșniță coroia v. coroi coropiștiniță v. coropzșniță COROHJ coropiștiriță v. coropzșniță coroiat v. coroi coropiță v. coropzșniță coroiatic v. coroi COROPL/4ST CORO/DĂ coroplejniță v. coropzșniță coroide v. corozdă coropleșniță v. coropzșniță coroidian v. corozdă corosbină v. corozbznă coroidztă v. corozdă corosg/lniță v. coropzșniță coroier v. coroi corosiv v. coroda coroi/t v. coroi corosivitate v. coroda coroi/tic v. coroi coroșpiniță v. coropzșniță coroitv. chior2 (Addenda) coroșpondeanță v. corespzznde coroji v. coajă coroșpond/nție v. corespzznde COROUR1 COROT/ corolar2 v. corolă COROV^ICĂ cor olar ia v. corolar 1 corovaie v. corobaie coroiat v. corolă corovatec v. corovatic COROLĂ COROVATIC corom^c [ir.] v. comănac1 corovatică v. corovatic COROM^SLĂ corovațică v. corovatic corombă n. coroabă COROZB/NĂ COROM/ZLĂ corozizzne v. coroda corotnp/i (pl.) v. cnzmpenă corozzv v. coroda CORON corozivitate v. coroda corona1 v. coroană CORP corona2 v. coroană CORP [mr.] coronal v. coroană CORP/IC coronament v. coroană corpacă v. corpacă coronar, -ă v. coroană corpănzcă v. corpacă coronarian v. coroană corpolent v. corp coronarztă v. coroană corpolență v. corp coronarograt'ze v. coroană corpol/nție v. corp coronație v. coroană CORPORAL1 coronă v. coroană corporal2 v. corp coroncan v. corcodan corporal3 v. corp coroner v. coroană corporalitate v. corp coronz v. coroană corporatzsm v. corp coronzște v. coroană corporatzst, -ă v. corp coronzță v. coroană corporatzv v. corp coroniu v. coroană corporație v. corp coronograf v. coroană corporațiune v. corp coronografie v. coroană corpor/l v. corp coronzzlă v. coroană corpos v. corp coropcar v. coropcă corpul/nt v. corp COROPC corpul/nță v. corp corop/jniță v. coropzșniță corpul/nție v. corp corop/șniță v. coropzșniță corpulxnte v. corp coropijniță v. coropzșniță corpulxnță v. corp 527 cor pura v. corp cortezi v. cortes corpuri v. corp cortez/e v. curtoaz/e corpurațione v. corp CORT/ corpus1 v. corp CORTIC- corpus1 corp cortical v. cortex corposclu v. corp cort ic e v. cortex corpz/scul v. corp CORTICO- corpuscular v. corp cortico/d v. cortex corpusculariu v. corp corticopleur/tă v. pleură Corra v. cioară corticosterozd v. sterozd corrigenda v. corect corticosteron v. sterozd CORS/JC corticosuprarenală v. renal cors^giu v. corsaj corticoterapze v. terapze CORSAJ corticotrop v. cortex CORS/1R cortil v. cortel2 corset n. corset CORT/NĂ CORSET cortișor v. cort corsetar v. corset CORTIZON corsetaș v. corset cortog v. cârtog (Addenda) corsotă corset CORTOL corsctier v. corset cortorar. -ă v. cort corsetieră v. corset cortorărosc v. cort C0RSIC4N. - cortord v. cort corsicancă v. corsican CORTOROS/ CORSO cortorositor v. cortorosz corsoi v. cosoi cortoroșzță v. cort CORȘTG cortuleț v. cort CORT corturor, -ă v. cort CORTEGIU corturăresc v. cort cortej v. cortegiu corturel v. cort cortcjiu v. cortegiu cortz/ț v. cort CORTEL1 CORȚI/ CORTEL2 CORȚOFJLĂ cortel3 v. cort corugo v. coojă cortelar v. cort corugă v. coojă cortclaș v. cortel2 corăi coroi cortdă v. cortel1 corumbț [ir.] v. coroobă corteh/ț v. cort corumpător, -toare v. corz/pe cor tonă v. cort/nă corumpătoriu v. corz/pe cortem v. cz/rte corompe v. corz/pe curtenitor, -toare v. cz/rte cornna v. coroană CORTES1 corunație v. coroană cor tos1 v. cortes1 coronă v. coroană cor te v. corteș CORENCĂ cortcse (pl.) v. cortes1 coroneicorindon cortesuri (pl.) v. cortes1 coruni v.coroană CORTEȘ corupător, -toare v. corz/pe corteș/ v. corteș COREPE corteșze v. corteș coruptelă v. corz/pe corteș/t v. corteș coruptzbil v. corz/pe CORTEX coruptibilitate v. corz/pe cortez v. curtoaz/e coruptor v. corz/pe 528 corz/pție v. con/pe coscenariu v. scenă corupțiune v. con/pe cosciug v. coșcizzg CORNA DĂ coșcogea, v. cogeamite CORVTN cose [ir.] v. coase corvana. v. corvan coseală1 v. coasă corvană1 v. corvan coseală2 v. coase corvană2 v. cervană coseașcă v. cosa corvată n. corvadă cosecantă v. secantă CORVETĂ cosemna v. semn CORV/D cosemnatar v. semn corvoadă v. corvadă coseri v. coșar1 corvoadă v. corvadă coserit v. coșar1 corvoseală v. cotfosz cose tor, -toare v. coase corvosz v. cotfosz cosi1 v. coasă corymb v. corzmb cosi2 v. casie1 corymbifer v. corzmb cosicel v. coszță corzar v. coardă1 cosicioară v. coszță COST COSIE1 COS/1C1 cosie2 v. casze (Addenda) COSTC2 casinus v. sznus cosac3 v. cosa cosinusozdă v. sznus cosac' n. coasă Cosinzeana v. sânziană cosaci v. coasă cosir v. coșar1 COSALTU coszre v. coasă COSTR1 cosirzște v. coasă coșar2 v. coasă coszș v. coasă cosaș v. coasă cosișoară v. coasă cosaștină v. coasă coszște v. coasă cosaștincă v. coasă cosxștină n. coasă COSĂ coszt v. coasă cosăcel v. cosac1 cositoare v. coasă cosăcz v. cosa COSITOR1 cosăcit v. cosa cositor2 v. coasă cosăczzță v. cosac1 cositor3 v. coasă cosălâu v. cosalau cositorar v. cositor1 cosărâu v. cosoroabă cositoreală v. cositor1 cosășel v. coasă cositorz v. cositor1 cosătoreasă v. coase cositoriți v. cositor1 cosătură v. coase cositzzră v. coasă Cosânceana v. sânziană cosițat v. coszță Cosângeana v. sânziană cosițată v. coszță Cosânțana v. sânziană COS/Ț Cosânțeana v. sânziană cosiței v. coszță Cosânzana v. sânziană COSMAD/N Cosânzeana v. sânziană cosmandm v. cosmadzn Cosânziana v. sânziană COSMETIC coșare v. coasă cosmeticale v. cosmetic cosâtură v. coasă cosmetică v. cosmetic coscad v. coscaie cosmetician v. cosmetic COSCTIE cosmeticiană v. cosmetic COSC cosmetiza v. cosmetic coscenarzst v. scenă cosmetolog v. cosmetic 529 cosmetolog/e v. cosmetic COSMIATR/E cosmic v. cosmos eosmobiologle v. biolog/e COSMOCETL cosmochimle v. chimie (Addenda) COSMOCRAȚ/E COSMODR(9M cosmoeconomle v. economie cosmofiziologze v. fiziologie cosmofotogrammetrze v. fotogramă cosmogonic v. cosmogonie COSMOGON/E cosmograf v. cosmos cosmografie v. cosmos cosmografie v. cosmos cosmolog v. cosmos cosmologhie v. cosmos cosmologic v. cosmos cosmologie v. cosmos COSMONAUT cosmonazztă v. cosmonaz/t cosmonazztic v. cosmonazzt cosmonaz/tică v. cosmonaz/t cosmonovă v. novă cosmonomle v. cosmos cosmopatologic v. patologie cosmo patologie v. patologze COSMOPOL/T cosmopolitism v. cosmopolit cosmoromă v. cosmos COSMOS cosmotron v. cosmos COSOI cosolmă v. coșollnă cosomor v. posomori cosondrac v. cozondrac cosondroc v. cozondrac COSOR' cosor2 v. posomori cosorală v. cosor1 cosoraș v. cosor1 cosorau v. cosoroobă cosorat1 v. cosor1 cosorat2 v. cosor1 cosoredă v. cosor1 cosorel v. cosor1 cosoreu v. cosoroobă coson v. cosor1 cosonște v. coosă cosoritz/ră v. cosor1 cosor/1 v. cosor1 cosorl2 v. posomori COSORO/1B cosoroavă v. cosoroobă cosotor v. cositor1 cosotoriu v. cositor1 COSPERDIE cossa v. coxă cossale v. coxă COST1 COST2 cost3 v. costo1 COSTT1 costa2 n. custo1 costol v. coostă costalgze v. algze (Addenda) costalgze v. coostă1 COSTTNDĂ costandinot v. costondă COSTARIC4N, -Ă costănaș v. costăn costară v. cositor1 costător v. costo1 costânteonă v. sânzionă coste [ar.] v. coostă1 coste [ir.] v. coostă1 cost% [mr.] v. coostă1 costeai v. castel cos tei1 v. costrei costei2 v. coștei3 COSTEL/V coster v. castel costicuță v. constitui costle1 v. coostă1 costie2v. cosie1 costier v. coostă1 costinos v. costrăș costlnă v. coostă1 costisi v. costo1 costisitor v. costo1 costiș, -ă v. coostă1 costișo v. coostă1 costișei v. coostă1 costișețe v. coostă1 costișooră v. coostvă costiță v. coostă1 costzu v. coostă1 costium v. costz/m costivma v. costz/m cost/v v. coostă1 costoolă v. coostă1 costoară v. coosă COSTOBOC 530 costofață v. coastă1 costoz v. coastă1 costomoc v. folomoc costomocz v. folomoc castor v. cositor1 costorar v. cositor1 costorărze v. cositor1 costoreancă v. cositor1 costorz1 v. custzzră1 castori2 v. cositor1 costoriu v. cositor1 COSTOROABĂ1 costoroabă2 v. cosoroabă costoroavă n. cosoroabă costororeasă v. cositor1 costos v. coastă1 costotom v. coastă1 costrăș v. costrăș COSTRĂȘ costrășel v. costrăș costrăși v. costrăș costrea v. costrei COSTREI costreie v. costrei costreme v. costrei castron v. costrei costreș v. costrăș costreși v. costrăș costreț v. coteț costriș v. costrăș costroș v. costrăș castrași v. costrăș costruj v. costrăș costruji v. costrăș costruș v. costrăș costrușa v. costrăș costrz/șă v. costrăș costruși v. costrăș costrwșnic v. costrăș COST OM costuma v. costzzm costumar v. costzzm costumat v. costzzm costumație v. costzzm costumațiune v. costzzm costumier v. costzzm cosur v. cosor1 cosut v.coase cosutură v. coase coș' coș2 coș3 coș4 COȘ^CI coșag v. corșag COȘAR1 coșar2 v. coș1 coșărar n. coșar1 coșaraș v. coșar1 coșară1 v. coș1 coșară2 v. coșar1 coșarcă v. coș1 coșare v. coșar1 coșargă v. coș1 COȘAV coșaveraj v. golaveraj coșar1 n. coșar1 coșăr" v. czzșer coșărar1 v. coșar1 coșărar2 v. coș1 coșăraș v. coșar1 coșărcar v. coș1 coșărcărze v. coș1 coșărczzță v. coș1 coșărean v. coșar1 coșăreață v. coșar1 coșărel v. coșar1 coșărze v. coș1 coșărzt v. coș1 coșărzță v. coș1 coșârlaie v. coș1 coș ba v. cojbz coșbar v. cojbz coșbi v. cojbz coșcan v. cocioc coșcană v. cocioc COȘCĂ* coșcă2 v. cocioabă coșcăz v.coșcov coșcig v. coșcizzg coșcigător v. coșcizzg coșcigesc v. coșcizzg coșcior v. coș1 coșciub coșcizzg COȘCIt/G coșciugel v. coșcizzg coșciuv v. coșcizzg coșcoavă v. coșcov COȘCODAN coșcogo \. cogeamite coșcogea v. cogeamite coșcogeamete v. cogeamite coșcogeamite v. cogeamite coșcogeme v. cogeamite 531 coșcogemete v. cogeamite coșcogemite v. cogeamite coșcogemiti v. cogeamite COȘCOV, -Ă' coșcovă2 v. cocioc coșcoveală v. coșcov coșcovz v.coșcov coșcov itzzră v. coșcov COȘCllV V. coșcov coșcuvă v. coșcov COȘCUVi V. coșcov coșcuzi v. coșcov COȘEN/LĂ coșer1 v. coșar1 coșer v. cașer coșerar v. coșar1 coșerel v. coșar1 coșerie v. coș1 coșerzță v. coșar1 coșețel v. coszțâ coșgheter v. golgheter coșgogea v. cogeamite coș/1 •2 COȘZ V. coș COȘ/E coșzt V, COȘZ1 coșitzzră v. coșz1 coșită v. cășzță2 (Addenda) coșite! v. coszțâ coșleabă v. cocioabă coșmagă v. cocioabă coșmandră v. cocioabă COȘM.4R coșmaresc v. coșmar coșmăgz v. cocioabă coșmăgioară v. cocioabă coșmeagă v. cocioabă coșmelze v. cocioabă coșmoagă v. cocioabă coșmolie v. cocioabă coșnicioară v. coș1 coșnițar v. coș1 coșniță v. coș1 coșoarcă v. coș1 coșoi v. coș1 COȘOL/NĂ COȘOROTB coșos v. coș- coșoțel COȘOVE/1N coștăluz v. costa1 coștei' v. căștii coș tei2 v. castel COȘTEI3 COȘTEI4 COȘTEREAȚĂ coșterneață v. coștereață coșteșeț v. coastă1 coștig v. coșcizzg coștioară v. coasă coștiov v. coșcov coștireață v. coștereață coș tine v. coșcizzg coștiug v. coșcizzg COȘTOAFĂ coștoli v. cuștuluz coștoroabă1 v. coștereață coștoroabă2 cosoroabă coștreavă v. costrei coștwg v. coșcizzg coștuz v. costa1 coș tulul v. costa1 coșug v. coșcizzg coșuleț v. coș1 COȘELTE coșurel v. coș1 coșzzț V. coș1 cot [ar.] v. cot1 cot [mr.] v. cot1 cot [ir.] v. cot1 c t [mr.] v. cât1 COT1 cot-v. cotcodac cot3 v. cut1 co/a1 v. căuta cota2 v. cotă COTAC1 cotac2 v. cotaie1 cotac3 v. cot1 cotac4 v. cot1 COTAIB COTTIE1 cotaie2 v. cotei1 cotai v. cotaie1 cotangentă v. tangent cota-par te v. cotă COTAR1 cotar2 v. cot1 cotarea v. cotar1 cotargă v. cotar1 cotarlă v. cotarlă cotat v. căuta COTĂ v. cotă cot aparte v. cotă 532 cotă-parte v. cotă cotărâtwră v. cot1 cotărcz/ță v. cotor1 cotări v. cot1 cotări v. cotor1 cotărie v. cot1 cotărit1 v. cot1 cotărit2 v. cot1 cotăriță v. cotor1 Cotârlă (antrop.) v. cotorlă cotătoare v. căuto cotăvaie v. cotovaie COTÂZZT cotoi v. cot1 cotăn v. cot1 cotong v. cotângan COTÂNGAN cotângau v. cotângan cotângi v. potong cotângoi v. cotângan COT/fRC cotârcz1 v. cotoi1 coțârei2 v. cotrog COTTRJ cotârjz v. cotorjă cotării v. cotângan COT/fRLĂ cotârlau1 v. cotârleț cotârlau2 v. cotârlă cotârleață v. cotârleț cotârlcte v. cotârleț COTÂRLEȚ cotârlz v. cote Iz cotârlon v. cotârlă cotârneață v. coteț cotârși n. cotoi1 COT^RZĂ cotcană v. cotoie1 COTCĂ cotclan v. cotlon COTCODAC cotcodăci v. cotcodac cotcodăceală v. cotcodac cotcodăcz v. cotcodac cotcodăczt v. cotcodac cotcodznă v. cotcodac cotcodoci v. cotcodac cotcoz v. cotcodac cotcoia v. cotcodac cotcora v. cotcodac cotcore v. scotocz cotcoreza v. cotcodac cotcorezi v. cotcodac cotcorz v. scotocz cotcorigi v. cotcodac cotcorodi v. cotcodac cotcorogi v. câr cotcorogi1 v. câr (Addenda) cotcorogi2 v. cotcodac cotcorozi v. cotcodac cotcozi v. cotcodac cotczzșă v. cotcă COTE Cotea v. cot1 coteai v. cotei1 coteală v. cot1 coteața v. coteț coteaucă v. cotei1 cotecer v. coteț coteciar v. coteț COTEI1 cotei2 v. cot1 coteiaș v. cotei1 coteică v. cotei1 coteicră v. cotră coteiczzță v. cotei1 cotelelnic v. cotelz cotelQtă v. cotlet1 coteleț v. cotelz COTELZ cotei zei v. cotelz cotelzt v. cotelz cote li tor v. cotelz coteneață v. coteț cotereag v. cotor1 cotereang v. cotor1 COTER/E cotQrjă v. cotorjă COTEȚ cotețar v. coteț cotfas v. cotfosz cotflas v. cotfosz cotfas v. cotfosz cotfoseală v. cotfosz COTFOSZ c ti [mr.] v. cate cotz1 v. cot1 cori2 v. cuș1 COTZC1 cotzc2 v. cot1 coticcr v. coteț COTID/ILĂ COTIDMN1 cotidian2 v. cotidian1 533 cotigor1 v. cotzgă cotletă v. cotlet1 cotigor2 v. cotzgă cotlete v. cocleț cotigoș v. cotzgă cotleț v. cocleț COT/G cotii v. coclz cotigeolă1 v. cot1 cotlit v. coclz cotigz v. cot1 cotlitor v. coclz cotigzt v. cot1 cotlitură n. coclz cotigitzzră v. cot1 cotloană v. cotlon cotigwță v. cotzgă COTLON cotzjnic v. cotzgă cotlonoș v. cotlon COT/L cotloneolă v. cotlon COT/LĂ1 cotlonz v. cotlon cotilă2 N. cotzl cotlwnă n. cotlon cotilă2 n. cotzl COTN/tR COTILEDON cotnărele (pl.) v. cotnor cotiledonot, -ă v. cotiledon cotooră v. cotor1 cotili v. cotelz COTOTRB COTILION COTOJSĂ cotilit v. cotelz cotobatură n. codobotură cotilozd v. cotiledon cotobelci v. coodă cotiloidion v. cotiledon cotoc v. cotoi1 cotilosaurion v. saurion cotocz v. cotoi1 cotină v. cot1 cotoczt v. cotoi1 cotine&ță v. coteț cotojhnț n. cotofleonț COTINOI COTOFLEONȚ cotior v. cotor1 cotoflințișor v. cotofleonț cotzș1 v. cot1 cotog cotoi1 cotzș2 v. cot1 cotoh^diță v. cotroholiță cotișor v. cot1 COTOI1 cotzște v. cut1 cotoi2 v. ciot cotzt v. cot1 cotoi2 v. ciot cotitote v. cotă cotoz3 v. cotoi1 cotitor, -toore v. cot1 cotoier v. ciot (Addenda) cotitzzră v. cot1 cotojman v. contăș cotiug^ v. cotzgă cotoloc v. cot1 cotiugar" v. cotzgă cotolon1 v. cotor1 cotiugă v. cotzgă cotolon2 v. ciot (Addenda) cotiugeolă2 v. cotzgă cotole v. cotei1 COTIOHĂ cotolean' v. cotor1 cotizo v. cotă cotoleon2 v. ciot (Addenda) cotizont, -ă v. cotă cotolemn v. coodă cotizatoore v. cotă cotolenos v. ciot (Addenda) cotizator1 v. cotă cotoii v. cotelz cotizator v. cotă cotolnici v. catolic (Addenda) cotizoție v. cotă cotom^n v. contăș cotizațixxne v. cotă cotomelc v. coodă cotlon v. cotlon COTON cotituri v. coclouri cotonizore v. coton cotle&lă n. coclz COTONO/iGĂ cotlej v. cioclej COTONOG COTLCT1 cotonogeolă v. cotonog cotlet2 v. cocleț cotonogz v. cotonog 534 cotonogzt v. cotonog cotozzt v. cotoz COTOR1 cotozuz v. cotoz cotor2 v. cotor1 cotozuzt v. cotoz Cotora (antrop.) v. cotor1 cotradanț v. dans cotorai v. cotor1 cotramță v. cotreanță cotoraie1 v. cotor1 COTR cotoraie2 v. cotor1 COTRAU cotorală v. cotor1 COTRÂMBA cotoraș v. cotor1 cotrâncan v. cotângan COTORĂZ cotrâncioară v. catrznță cotorăsi v. cortorosz cotranță v. catrznță cotorășze v. cotor1 cotranță v. catrznță (Addenda) cotorat v. cotor1 cotreanc v. cotor1 cotor bătură, v. codobatură cotreang v. cotor1 cotorbatură v. codobatură COTREANȚĂ cotorbaturoi v. codobatură cotreică v. cotră cotoreag v. cotor1 cotrenci v. cotor1 cotoreală v. cotor1 cotrencios v. cotor1 cotorel v. cotor1 cotrențos v. cotreanță cotoii n. cotor1 cotreț v. cătr6?ț cotor'x2 v. cotorăz cotrihaliță v. cotrohaliță cotorxgi v. coto roage cotrihoi v. cotor1 cotorisx v. cortorosz cotrzng v. cotor1 cotorxță v. cotor1 cotrințar v. cotreanță cotorz v. cotor1 cotrmță v. catrznță cotoroabă v. cotoi1 cotrmță v. catrznță (Addenda) C0T0R0/1GE cotrințos v. cotreanță COTOROANȚĂ cotrtontă v. cotroanță1 cotoroba v. cotoi1 cotro v. încotro cotorobatură v. codobatură cotro&bă v. cotrog cotorobatură v. codobatură cotroană v. cotlon cotorobăturoi v. codobatură COTRO//NȚĂ1 cotorobz/șcă v. codobatură cotroanță2 v. cotreanță cotoroi1 v. cotor1 COTROJSE (pl.) cotororv. cotorăz COTRO/IȘE (pl.) COTOROIALĂ cotrob v. cotrog cotoros v. cotor1 cotrobatură v. codobatură cotorosz* v. cotorăz COTROBĂ/ cotorosrv. cortorosz cotrobăială v. cotrobăz cotorositor v. cortorosz cotrobăzt v. cotrobă cotorozx v. cotcodac cotrobăitor v. cotrobă/ cotorwș v. coadă cotroboantă v. contrabandă cotos v. cotoz cotrobond v. contrabandă cotoșma v. contăș cotrobox v. cotrobă/ cotoșman v. contăș COTROBOL cotovaică v. cotovaie cotrobont v. contrabandă COTO VA IE cotrobonț v. contrabandă COTOVEAL cotrobxxție v. contribuz cotovi v. gotovz cotroc v. cotrog COTOZ cotrocz v. cotrog cotozeală v. cotoz cotrodanț v. dans cotoz/ v. cotoz cotrofleanl v. cototleanț 535 COTROG COfaC V. cosoc1 COTROH^LIȚĂ COTĂ cotrolz v. cotrizu COȚĂZ cotromanț v. contumacze coțăiolă v. coțăz cotromențe (pl.) v. cotreonță coțcor v. coțcă COTROMPLETE coțcoș1 v. coțcă cotron v. cotlon coțcaș2 v. coțcă cotropeșniță v. coropzșniță coțcot v. coțcă COTROP/ COTCĂ cotropișniță v. coropzșniță coțcărz v. coțcă cotropitor, -toore v. cotropz coțcărze v. coțcă cot roși1 v. cotrog coțcărzt v. coțcă cotroși2 v. cotoi1 coti v. cot1 COTROȚEI COȚIENT cotrov v. cotrog cotit v. cot1 COTROVĂZ COTOB c tru [mr.] v. cotre coțobtzie v. codobatură cotrub n. prodzzh coțobotină v. codobatură cotrucer v. cotrz/ță1 COȚOBĂZ cotrug v. prodzzh COȚOBĂNZ COTRUZ COȚOB/fRĂ cotruzt v. contruz COȚOBRE/i cotrumb v. prodzzh coțobrel v. coțobreo cotrun v. cotlon coțobz/șă v. codobatură cotrzznă v. cotlon Coțofan (antrop.) v. coțofană cotrupi v. cotropz COȚOFTNĂ cotruț v. cotrz/ță1 coțotanz v. coțofană cotrufar v. cotrz/ță1 coțofanos v. coțofană COTRț/TÂ1 coțofeică v. coțofană COTRt/ȚĂ2 coțofeni y. coțofană cotrz/ță2 v. cz/tră coțofenoi v. coțofană cotr\xv v. prodz/h COȚOFL/C cotz/i v. ciot (Addenda) coțofling v. coțoflzc cotwlbă v. cotz/mbă COȚOI1 cotuleț v. cot1 coțoi2 v. coțăz COTEMBĂ coțolzgă v. coțoboră cotun v. cătz/n coțopăni v. coțobănz cotună1 v. cătonă coțopeni v. coțobănz cotună2 v. cătz/n coțor v. cotoi1 cotunzsc v. cătonă coțovâică v. cotovoie cotunie v. cătonă COȚOVEI cotur v. cotor1 coțovtică v. cațaveică1 (Addenda) coturbă v. cotz/mbă coțovete v. cochi(i)-vechi coturel v. cot1 coțovl&h v. cuțovfah COTERN COȚEB cotușă v. cătz/șă coțz/lă v. coțz/ș cotușnic v. cătz/șă COȚEȘ cotutelă v. tutelă coțz/șcă v. coțz/ș cotutoore v. tutelă COULOMB cotutore v. tutelă coulombmetru v. coulomb cotz/ț v. cot1 COUNTRY COȚ covoc v. covoci 536 COV/iCE (pl.) covânzător v. vznde COV/1CI covârgic v. căvârgzc covalent v. valență covârlac v. vârcolac covalență v. valență covârni v. povârnz COV/fLI covâroși v. covârșz covar v. covali covârși v. covârșz covariant v. varia COVÂRȘZ covarianță v. varia covârșzt v. covârșz covariație v. varia covârșitor v. covârșz covarsă v. covăsz covârșoc v. varșă covarșă v. covăsz cove v. czzhnie1 covas v. covăsz covei v. încovoia covaș v. covăsz COVELZNĂ covașă v. covăsz coveltir v. coviltir COVATĂ COVEN/fNT cova v. ca fa COVER covăcerze v. covaci covercă v. covergă covăcesc v.covaci covercot v. cover covăcz v. covaci covercuță v. covergă covăcze v. covaci COVERGĂ covăcioaică v. covaci cover-girl v. cover covăczt v. covaci covergzzță v. covergă covăczță v. covaci COVERTĂ1 covăi v. încovoia covertă2 v. cuvertă2 covaza v. încovoia covețea v. covată covălz v. covali covețică v. covată covălze v. covali coviliță v. cobzlă covăltir v. coviltir COVILTZR Covăltiriii (antrop.) v. coviItzr covircă v. covergă covăreasă v. covali COVZȚ covăresc v. covali covița v. covzț covârși v. covârșz covițat v. covzț covăseală v. covăsz covițăz v. covzț covăseț v. covăsz covițăială v. covzț COVĂSZ covițăzt v. covzț covăszt v. covăsz covițăitz/ră v. covzț COVÂSNEJN covițăli v. covzț covăsneancă v. covăsnean coviței v. covzț COVÂȘZȚ coviți v. covzț covătar v. covată covoia v. încovoia covătat v. covată COVOR covătărze v. covată covoraș v. covor covătos v. covată covorat v. covor covățea v. covată covorat v. covor covățccă v. covată covorel v. covor covâțz v. covată covrac1 v. crov covățzcă v. covată covrac" v. covrag covățitzzră v. covată COVR/fG covâlci v. scofâlcz covreag v. covrag covăltir v. coviItzr COVRZG covâltirzt v. coviltir covriga v. covr/g covâltiros v. coviltir covrigar v. covrz’g 537 covrigaș v. covrig cracare v. craca covrigănz v. covrig cracatiță v. caracatiță covrigăreasă v. covrig cracatiță1 v. caracatiță (Addenda) covrigărze v. covrig cracatiță1 v. cratiță covrigătzzră v. covrig CRAC^UER covrigel v. covrig cracă v. crac1 covrigi v. covrig cracăuancă v. cracovian covrigzu v. covrig crachină v. crac1 covrigz/ț v. covrig crachiță v. crac1 covrit v. covrig Crachun (antrop.) v. Crăcizzn covru v. crov cracoiat v. crac1 covultir v. coviltzr cracoș v. crac1 COWBOY cracoviac v. cracovian coxal v. coxă CRACOVL4N, -Ă1 coxalgic v. algze cracoviană2 v. cracovian coxalgze v. algze cracovie v. cracovian coxartroză v. artroză cracoviță v. cracovian COXĂ CRzlDEL coxztă v. coxă CR^FL coxofemural v. femz/r crafnă v. craflă coxopatze v. coxă craga v. crăgzzi COZ CRAGAICOȚ COZtIC1 CRAH 2 1 cozac v. cosac CRAI1 cozac3 v. cazac (Addenda) CRAI2 COZ/iCE (pl.) CMIA cozaci (pl.) v. cozace craidon v. crai1 cozăcea v. cozace craidonaș v. crai1 cozânzeana v. sânziană crailac v. crai1 COZER/E eradic v. crai1 cozeur v. cozerie eradici v. crai1 COZ/MȚI (pl.) craina v. craină cozlete v. coadă CR^IN cozmetic v. cosmetic CRAINIC1 cozmografie v. cosmos CRAINIC2 cozmologhie v. cosmos Crainicoști (top.) v. crainic1 cozmopolit v. cosmopolzt crainici v. crainic1 COZONAC craiobirau v. crai1 cozonăcel v. cozonac CRAIOVE/1N COZONDRJC craioveancă v. craiovean cozondroacă v. cozondrac crăiță v. cratiță cozondroc v. cozondrac craiubirau v. crai1 COZOROC cralau v. crai1 CRA eram1 v. cramă CRAB eram1 v. icram CRABOT CR^MĂ CRAC1 cramb v. cramă CRAC2 crambă1 v. cloambă1 CRAC/t crambă1 v. cramă cracaj v. craca CRAMEN cracan v. crac1 cramp v. crampă1 crăcană n. crac1 CRAMPĂ1 538 CR/1MPÂ2 crampă3 v. crom pe n crampăn v. crampen CR^MPEN CRAMPON crampon# v. crampon cramponoj v. crampon crâmpot v. crâmpei C RAMURĂ cran v. craniu CRANAVET crană v. craniu CRANC crancadou v. crancor crancaldu v. crane crancaloc v. crane crancă v. creongă crancdu1 v. crane crăneau2 v. cronc1 CRANCOR c ranga v. eroină c rangă v. creongă craniol v. craniu cranion v. craniu cran iot v. craniu cranilogie v. craniu craniolog v. craniu craniologic v. craniu craniologze v. craniu craniometric v. craniu craniometr/e v. craniu craniometru v. craniu cranioscop/e v. craniu craniotom v. craniu craniotomze v. craniu CR/tNIȚ CRANIU cronologie v. craniu cranoscopie v. craniu CRANȚ1 CRANȚ2 CRAP CRAP//N crapater v. cârpător crăpăt v. crăpo Crăpătu ’ v. crăpo crap fină v. era Hă cropină v. crap CRAPULOS CRAPUȘE4TE (pl.) CRAS1 CRAS2 crasă1 v. crosnă1 crasă2 v. croză craschiță n. crac1 CRASCI (pl.) crasiei v. crasei crasis v. cras" CRJSNÂ1 CIUSNĂ2 crasnă3 v. crosnă CR/tSNIC CRASTAV/1N crastavcte v. castravete crastnic v. crosnic crastcd v. castron crastQn v. castron CRAȘCADJU CRJȘCĂ craș chită v. crac1 CRATER crater v. crater crateriform v. crater CRATIMĂ cratir v. crater cratiț v. crotiță CR/EHȚ CRATOGEN craton v. cratogen craț v. croță CR^ȚĂ -CRAȚIE CRAU CR^UL craul/st v. eroul craulzstă v. eroul craun v. eroină cravai v. crăvoi cravaiceo v. crăvoi cravașo v. cravoșă CRAVJȘĂ cravat era vota CRAVJTĂ cravatier v. cravotă cravatieră v. cravotă crawl v. eroul CR/IZĂ crăbireosă v. crai1 crăcoie v. crac1 crăcan crac1 crăconă v. crac1 crăcauancă v. cracovion crăcăz v. crac" cracano v. crac1 539 crăcănat v. crac1 crăcănăcd v. crac1 crăcănatară v. crac1 crăcănățel v. crac1 crăcănățzcă v. crac1 crăcănel v. crac1 crăcăneț v. crac1 crăcăniccl v. crac1 crăcanii (pl.) v. crac1 crăcănos v. crac1 crăcănz/ță v. crac1 crăcărele (pL) v. crac1 crăcărze v. crac1 crăcăuancă v. cracovian crăcel v. crac1 crăchzță v. crac1 crăcz v. crac1 crăcior v. crac1 CRÂcirx Crăciun [ar.] v. Crăciz/n Crăciun [mr.] v. Crăciz/n Crăciuneasă v. Crăctan crăciun/ v. Crăciz/n crăciunzță v. Crăciz/n Crăciunoaie v. Crăciz/n crăcmar v. cârciumă crăcnz v. era crăcoi v. crac1 crăcos v. crac1 crăcz/i v. crac1 crăculzță v. crac1 crăcuros v. crac1 crăcușoară v. crac1 crăcușor v. crac1 crăcz/ț v. crac1 crăcz/ță v. crac1 crăditor, -toare v. credit crăg v. crâng crăghireasă v. crai1 CRÂGf/I crăgz/ia v. crăgz/i crăz v. crai1 crăiasă v. crai1 crăidonaș v. crai1 crăze v. crai1 crăiel/ci v. crai1 crăiesc1 v. crai1 crăiesc2 v. crai1 crăieș v. crai1 crăiește v. crai1 crăiet v. crai1 crăicte v. crai1 crăieț v. crai1 crăzme v. crai1 crăinz v. crainic1 crăinicz v. crainic1 cramță v. crai1 crăion v. creion crăios v. crai1 crăzre v. crai1 crăișoară v. crai1 crăișor v. crai1 crăițar n. creițar crăzță v. crai1 crăițăraș v. creițar crăiz/ț v. crai1 CRÂJN/ crălici v. crai1 CRÂMĂLU/ crămăluială v. crămăluz crampăr v. crampen crămpeiaș v. crâmpei crămpoți. v. crâmpei crămutartor v. cremotartar crăncăz1 v. crane crăncăz2 v. crane crănca\3 v. cronc1 crăncăzt1 v. crane crăncă\t2 v. cronc1 crăncănz v. crane crăncușoară v. creangă crăncwță v. creangă crăngă\ v. crane crăngătz/ră v. creangă crăngos v. creangă crăngușoară v. creangă crănguț v. creangă crănguță creangă crănțăz v. cranț1 crănțănz v. cranț1 crăoni v. erau CRĂP/1 crăpat v. crăpa crăpăcios v. crăpa crăpănos v. crăpa crăpăt v. crăpa crăpătz/ră v. crăpa crăpăturzcă v. crăpa crăpăturz/ță v. crăpa crăpățz v. crăpa crăpâcea v. crăpa crăpcean v. crap crăpelniță v. crăpa crapet v. crăpa 540 crăpșQr v. crap crajmă2 v. crzjmă1 crăpac v. crap crâjni v. scrâșnz crăpui v. capră crâm v. crin crăpui v. capră crâmb v. crâmpei crăpuros v. crăpa erâmbiță v. crâmpiță1 crăpxisnic v. căpzzsnic CRÂME//N crăpușan v. crap crâmf v. crâmpei crăpușnic v. căpz/snic crâmlean v. crâmean crăpușnică n. căpz/snic CRÂMPEI crăpușor v. crap crâmpeia v. crâmpei crăpuștean v. crap crâmpeiaș v. crâmpei crăsici v. crasei crâmpe zar v. c râm pe i crasne v. crosnă crâmpei v. cnzmpenâ crasnic1 v. crasnic1 CRÂMP/ crasnic" v. crasnic crâmpiță v. crâmpiță1 crăstăval v. crastavan crâmpițată v. crâmpiță1 crăstăvete v. castravete CRÂMPIȚĂ1 crăstitel x. cârst/tel (Addenda) crâmpiță' v. crâmpiță1 crăstoală v. castron crâmpiță" v. scrumbze crăstolă v. castron crâmpoi1 v. crâmpei CRÂSTEL crâmpoi2 v. crampen crășei v. erz/șin CRÂMPOȘZE crașne (pl.) v. crosnă crâmpot v. crâmpei crășni v. scrâșnz crâmpota v. crâmpei crăștenic [mr.] v. creșt/n crâmpoți v. crâmpei crășteniccă [mr.] v. creșt/n crâmpoțeală v. crâmpei crăștinic [mr.] v. creșt/n erâmpoțz v. crâmpei crăștiniccă [mr.] v. creșt/n crâmpoțitz/râ v. crâmpei crăticioară v. cratiță Crâmpu v. crâmpei crâticior v. cratiță crâncăni1 v. crane crătință v. catrznță crâncănf v. cronc1 crătință v. catrznță (Addenda) crâncăn1 v. crane cratiță v. cratiță crâncău2 v. cronc1 crăț v. creț crânced v. crâncen crățan v. creț CRÂNCEN crățar v. erei țar crâncena v. crâncen crățișoară v. creț crânceni v. crâncen crăuz v. erau crâncenze v. crâncen crăuială v. erau CR/ÎNCEȘ crăunz v. erau CRÂNC7 CRÂV.4I crâncina n. crâncen crâv/! CRÂNCIOB crăvCN. crivZ CRÂNG crăznic v. crasnic1 crângăi1 v. crane crăcmă cârciumă crângăi2 v. cronc1 crâcmărescu v. cârciumă crângăit1 v. crane crâcmăriță v. cârciumă crăngăit2 v. cronc1 crâcneală v. cârc1 (Addenda) crângos v. crâng crâcni v. cârc1 crângșor x. crâng crâcuță v. crac1 crânguleț v. crâng crajmă v. cârciumă crângurea v. creangă crajmă1 v. cârciumă (Addenda) crânguroasă v. creangă 541 crângușor v. crâng creaștic [ar.] v. creștet crantă v. crmtă creaștid [ar.] v. creștet crănțăni v. cranț1 creaștire [ar.] v. crește crâșca v. crâșca creaștiri. [mr.] v. crește crjsnic1 creaștit [ar.] v. creștet CIUSNIC2 CREAT/NĂ crasnic2 v. crasnic creatinemze v. creat/nă crâstaci v. cristac creatin/nă v. creat/nă crâstaș v. cristac creatinurze v. creatznă crâstei v. cârstei creatiță v. cratiță crâstel v. cârstei creat/v v. crea1 crâsteț1 v. cârstă creativitate v. crea1 crâsteț2 v. cârstei creator, -toare v. crea1 crâsteu v. cârstei creatrzce v. crea1 crâstineasă v. cârstăneasă crealriță v. crea1 crâstinească v. cârstăneasă creatz/ră v. crea1 CRÂȘC4 creație v. crea1 crâșcon v. crașcă creaționzsm v. crea1 crâșmar v. cârciumă creaționzst, -ă v. crea1 crâșmă v. cârciumă creațiwne v. crea1 crâșmăreasă v. circiumă crâșmări v. cârciumă erzbăn n. greabăn crecană n. crac1 crâșmărit v. circiumă crecănățtl v. crac1 crâșmăriță v. cârciumă CRECINESC crâșmulzță v. cârciumă (/Kddenda) Creciun [mr.] v. Crăciz/n crâșmușoară v. cârciumă ere cos v. crac1 crâșmz/ță v. cârciz/mă creculiță v. crac1 crașnic v. crâsnic2 crecoță v. crac1 CIUȘTIE crcdă1 v. erzdă1 crâștin [ar.] v. creșt/n crodă2 v. cretă craznic v. crâsnic1 CREDE CRE crțde [ir.] v. crede CRE/11 CREDENȚ crea2 v. ere credențar v. credenț CREAC credență v. credenț creacă v. crac1 credenție v. credenț creamănar v. cnmă CREDENȚI0N/1L creamănariu v. cr/mă credere [ar.] v. crede ere an v. hrean credet v. credit CRE/1NĂ credetăluz v. credit creang v. creangă credeu v. crede creanga v. eroină credzbil v. crede CREÎNGĂ credibilitate v. crede creangure (pl.) v. creangă credincear v. crede CRE/1NȚĂ credincer v. crede creanțier1 v. creanță credinciariii v. credenț creanțier2 v. creanță credincios, -oasă v. crede creaplă v. crep' credincioșze v. crede creastă [ar.] v. creastă1 credincioș/re v. crede creastă [mr.] v. creastă1 crcdineț v. credenț CREASTĂ1 credinț v. credenț creastă2 v. creastă1 credința v. crede 542 credința v. crede cremenii1 v. erzmă credința iu v. credenț cremenalion n. erzmă credznță v. crede cremenal\st{ v. erzmă credințăreț v. crede cremenalist2 v. erzmă credinți v. crede cremeni n. erzmă credințes v. crede cremenar2, -ă v. erzmă CREDIT cremenariu v. erzmă credit v. credit cremenă v. cremene credita v. credit CREMENE creditarisz v. credit cremenz v. cremene creditzv, -ă v. credit cremenios v. cremene ereditar1, -oare v. credit cremenos v. cremene ereditar2 v. credit creminor v. cremene credo v. crede creminari v. erzmă credzzl v. crede cremină v. cremene credulitate v. crede cremine v. cremene CREEK CREMNIȚER creerași v. creier cremometru v. cremă creeri (pl.) v. creier cremon v. cremonă CREHEI CREMONĂ crehuzt v. crehzzi cremortartar v. cremotartar erei (pl.) v. creier cremos v. cremă creidă cretă CREMOTARTAR CREIER cremotartaro v. cremotartar creieroși (pl.) v. creier cremotartaron v. cremotartar creiere v. creier CREMȘNIT creieri (pl.) v. creier cremutartru v. cremotartar creierișor v. creier crenot v. crenel creierzzș v. creier crencurat v. creongă CREION CRENEL ere io no v. creion crenelo v. crenel creionoj v. creion crenelat v. crenel creionoș v. creion crengore v. creongă creionzst v. creion crengăroie v. creongă creionzstă v. creion crengărze v. creongă creiri (pl.) v. creier crengos v. creongă creită v. cretă crenguz v. creongă CREIȚAR crengulzță v. creongă ere iță v. crai1 crengurot v. creongă creițăroș v. creitar crengurea v. creongă erei v. creier crenguros v. creongă CREM' crengușooră v. creongă crem1 v. cremă crengz/ță v. creongă CREMALIER creniță n. hrean CREMATORIU CRENO- cremație v. crematoriu crenobiologze v. biologze (Addenda) cremațizzne v. crematoriu CRENOBIONT CREMĂ CRENOLOG/E cremălui v. crămăluz crenoterapez/t v. terapze creme v. cremene crenoterapze v. terapze cremen v. cremene crenvirșt v. crenvurst cremeni, -ă v. erzmă crenviști v. crenvurst 543 CRENVURST crestăne&să n. cârstăneasă crenvurșt v. crenvurst crestător v. creastă1 CREODONTĂ crestătz/ră v. creastă1 CREOFzlG crestățea v. creastă1 creofag/e v. creofag crestățel1 v. creastă1 CREOL, - crestățel2 v. creastă1 creolznă v. creozot crestăț/că v. creastă1 CREOZOT cresteulniță v. cristelniță creozota v. creozot crestează v. creastă1 CREP1 crestene&să m. cârstăneasă CREP2 cresteț v. cârstei crepu [ir.] v. crăpa erestețel v. creastă1 crepu v. crăpa crestez v. creastă1 creput v. crăpa crestine&să v. cârstăneasă crepăt v. crăpa crest/ță v. creastă1 crepătură v. crăpa crestomație v. crestomaț/e crepăturuță v. crăpa CRESTOMAȚ/E crepdeșm v. crep1 crestos v. creastă1 crepdeșină n. crep1 crestul v. crăstz/1 CREPEN/ crestură v. creastă1 erepeniță v. crăpa crestz/ș v. creastă1 crepet v. crăpa CREȘĂ crepete v. crăpa creșt&l v. cristei CREP/DĂ CREȘTE crepitant v. crepitație crește [ir.] v. crește CREPLL4ȚIE c re ș teul niței v. cristelniță crepitațiune v. crepitație CREȘTET creplă v. crep2 CREȘT/N, -Ă crepon v. crep1 creștina v. creșt/n creponat v. crep’ creștinaș v. creșt/n CREPS creștinătate v. creșt/n CREPUSCUL creștinătz/ră v. creșt/n crepuscul v. crepascul creștinăț/e v. creșt/n crepuscular v. crepz/scul creștineusă v. cârstăneasă crepusculă v. crepz/scul creștinesc v. creșt/n crepusnic v. căpz/snic creștinește v. creșt/n creri (pl.) v. creier creștini v. creșt/n crerișori (pl.) v. creier creștin/e v. creșt/n crescător, -toare v. crește creștin/sm v. creșt/n crescător/e v. crește creștit v. creștet crescătz/ră v. crește ere tace u v. ere tac ic crescând v. crește CRETTCIC CRESCENDO CRETIN, -Ă crescz/t v. crește CRETĂ cresol v. creozot creteun, -â v. cretan CRESON CRET/N, -Ă cresta v. creastă1 eretin/sm v. eret/n crestare v. creastă1 cretiniza v. crct/n eres tuș v. cristac cretință v. catr/nță crestat, -ă2 v. creastă1 cretință v. catr/nță (Addenda) CREST/1TÂ1 CRETON crestălău v. creastă1 creiona creton 544 cretos v. cretă cridal v. crzdă CREȚ, -EA Ă CR/DĂ1 crețar v. creițar cndă2v. cretă creț^zt v. creț cridos v. cretă creț^uă n. creț criei (pl.) v. creier crețăcios v. creț cM [mr.] v. creier crețătură v. creț criei v. creier crețeală v. creț crielat [mr.] v. creier crețesc v. creț crier [ar.] v. creier crețz v. creț crier v. creier crețișoară v. creț CRIERG/E crețișor1 v. creț crierișQr n. creier crețișor2 v. creț crieruncă v. ienzncă crețitwră v. creț crifan v. crihan crețos v. creț crifoi v. crihan crețulzu v. creț crigăl v. crzghel crețură v. creț CR/GHEL crețzzșcă v. creț CRIH/ILĂ creuset v. creuzet CRIFL4N CREUZET CRIFUNCĂ creuzot v. creozot crihen v. crzhină CREVTS crihenă v. crzhină crev&t v. crivat crzhin v. crzhină crevet v. crivat CR/HINĂ crevetă n. crevete criial [mr.] v. creier CREVETE criitl [mr.] v. creier crez v. crede criil&t [mr.] v. creier crezare v. crede criili (pl.) v. creier crezământ v. crede criiri (pL) v. creier crezător v. crede CRIJTC crezol v. creozot erijat v. crijac crezzzt v. crede crijmă v. cârciumă crezuțze v. crede CR/JMĂ1 CRI crijmă2 v. cârciumă(Addenda) CRUNT crijni v. scrâșnz CRIB crilaș v. crzlă CR/BDĂ CR/LĂ cribdos v. crzbdă crilic v. cler cribit v. chibrzt criluz v. crzlă CRIBLURĂ CR/MĂ CRIC1 crimăn&r v. crimă CRIC2 crimăn&riu v. crimă CRIC4L CR/MBĂ CR/CHET crimean crâmean crichzt v. crzchet crimen v. crimă crichin v. crzhină criminal1, -ă v. crimă crichin v. crzhină criminal2 v. crimă crichină v. crzhină criminalic v. crimă CRIC/ criminalicesc v. crimă cricket v. crzchet criminalicește v. crimă cricmă v. cârciumă criminalion v. crimă CRICO/D criminalzst1 v. crimă 545 criminalist" v. crimă criptare v. criptic criminalistică v. crimă CR/PTĂ criminalitate v. crimă CR/PTIC criminaliza v. crimă CRIPTO- criniinzr v. crimă criptocomunist, -ă v. comzzn criminariu v. crimă criptocristalin v. cristal crimini v. cremene CRIPTOF/TĂ criminogen v. crimă CRIPTOGAM, - criminolog v. crimă criptogamic v. criptogam criminologie v. crimă criptogamie v. criptogam criminologie v. crimă CRIPTOGENETIC CRIMINȚ/ criptografv. criptografie CRIN criptografia v. criptografic crină v. crivină criptografic v. criptografie crinărie v. crin CRIPTOGRAF/E CR/NC cripto gram criptogramă crincz/ță v. crincă CRIPTOGRAMA cring v. creangă cripton v. kripton CRINIERĂ CRIPTON/M crinișel v. crin CRIPTORHID/E crinișar v. crin cris v. hris criniu v. crin CRISAL/DĂ CRINO/D crisantemă v. crizantemă CRINOL/NĂ crisantim v. crizantemă crinos v. crin CRISELEFANT/N CRINOV/L crisis v. criză CR/NT CR/SN CRIO- crisoberil v. berii criobiologie v. biologie CRISOFEN/NĂ criocauter v. cauter (Addenda) crisograf v. crisografie CRIOF/L CRISOGRAF/E CRIOF/T CRISOID/NĂ CRIOGEN cnsopr&s v. cr isop raz criogenie v. criogen CRISOPR./Z criogenie v. criogen crisoterapie v. terapie CRIOL/T CRISPA crio/ita v. criolit crispat v. crispa CRIOLOG/E crispație v. crispa CRIONICĂ crispațiwne v. crispa crioscop v. crioscopie CRISTAC CRIOSCOP/E eristici v. cristac CRIOST.IT CRIST/1L crioșoc v. șoc cristalerie v. cristal crioterapie v. terapie cristalin v. cristal CRIOTRON cristalinitate v. cristal CRIP/ILCĂ cristalis'dbil v. cristal cripte [ar.] v. crăpa cristalisdt v. cristal crip^ri [mr.| v. crăpa cristalit v. cristal CRIPEU cristaliza v. cristal cripitM [ar. | v. cârpător cristalizabil v. cristal CR1PSK9N cristalizator1 v. cristal cripta v. criptic cristalizata!'2 v. cristal 546 cristalizație v. cristei cristalizațiune v. cristei cristalizor v. cristei cristalogeneză v. cristei cristalograf v. cristei cristalografa v. cristei cristalografie v. cristei cristalografie v. cristei cristalozd v. cristei cristalometrze v. cristei cristar v. cristei crista^ v. cristec CR/STĂ cristălisi v. cristei cristealniță v. cristelniță cristei1 v. cristec cristoi2 v. cârstei CRISTELNIȚĂ cristeneasă v. cârstăneasă eristici v. cristei CRISTUNĂ cristianie v. cristiană cristianzsm v. eristic CR/STIC cristienească v. cârstăneasă cr ist incasă v. cârstăneasă cristinească v. cârstăneasă cristinic [mr.] v. creșt/n cristir v. clistzr cristiruz v. clistzr cristofoară v. cristofor cristofoare v. cristofor CRISTOFOR cristoforzță v. cristofor cristov v. cdrstov cristov1 v. cârstov (Addenda) cristov2 v. hrisov CRIȘ crișan1 v. crzșul crișan~v. crișean crișca v. crâșca CR/ȘCĂ1 CR/ȘCĂ2 CR/ȘCĂ3 crișcătz/ră v. crâșca crișcoi v. crzșcă1 crișcomi v. crzșcă1 crișcovă v. crzșcă3 CRIȘE/1N crișeancă v. crișean crișmar v. cârciumă crișmaș v. cârciumă crișmă v. cârciumă crișmă2 v. crzjmă1 crișm v. scrâșnz CR/ȘNIȚ crișpan n. grznșpan crișpant v. grznșpan criștai v. cristal criștal v. cristei criștalzt v. cristei criștai v. cristal crișteare [ar.] v. crește criștin [ar.] v. creștzn criștin [mr.] v. creștzn criștiname [ar.] v. creștzn criștinare [ar.] v. creștzn criștinari [mr.] v. creștzn criștinătate [ar.] v. creștzn criștinătati [mr.] v. creștzn criștineaști [mr.] v. creștzn criștinos [mr.] v. creștzn criștinosc [mr.] v. creștzn criștintscn [ar.] v. creștzn criștinzc [mr.] v. creștzn criștinzcă [mr.] v. creștzn criștinzccă [mr.] v. creștzn criștinipszre [ar.] v. creștzn criștinitotică [ar.] v. creștzn CR/ȘU(L), -A criță v. cretă critean, -â v. cretan CRITERIU CR/TIC1 critic1 v. critic1 critic2 v. criză critica v. critic1 criticabil v. critic1 criticant, -ă v. critic1 criticarisz v. critic1 criticastru v. critic1 critică v. critic1 criticesc v. critic1 criticzsm v. critic1 criticzst, -ă v. critic1 critienească v. cârstăneasă critiriu v. criteriu critisz v. critic1 critiza v. critic1 critizăluz v. critic1 critizilui v. critic1 crițar v. creițar CR/ȚĂ crițărel v. creițar 547 CRIȚĂR/ȚĂ CROB/ZI crițos v. cr/țâ crobyzi v. crobzzi criv n. griv croc v. crov CRIV/IC1 CROC/INT CRIV.4C2 CROCHET crivaci v. crivac1 CROCHET CRIV/HE crochx v. crochzu CRIV^L1 CROCH/U crival2 v. crivală crocizzb v. scrociob1 CRIV/JLĂ crocmală n. crohmală CRIVAT crocmeală v. crohmolă crzvă1 v. crivaie crocmoh v. crohmolă crzvă2 v. crzvină crocnet v. cronc1 CRZVĂȚ CROCOD/L crivățean v. crzvăț crocodilion v. crocodzl crivda v. crzbdă crod v. codru crivdos v. crzbdă crohx v. crov crivea v. crivală croh2 v. cruh criveală v. crivcîlâ crohmal n. crohmolă CRIVEI1 CROHM^L crivei2 v. griv crohmălz v. crohmolă criveț v. crzvăț crohmeală v. crohmolă criveț v. crzvăț crohmoală v. crohmdă CRIV/ crohmolx v. crohmală crivinașă v. crzhină crohos v. cruh CRZVINĂ CRO/1 crivinos v. crzvină croi2 v. croz1 CRIVIT/IR croidă v. croz1 crivoace (pl.) v. crivac1 croissant v. croasont criza v. crzză croz’t v. croz1 crizalxdă v. crisalzdă croitoare v. croz1 crizantem v. crizantemă croitor v. croz1 CRIZANTEMĂ croitoreasă v. croz1 CR/Z croitoresc v. croz1 cnznic v. crâsnic1 croitorz v. croz1 crizopraz v. crisopraz croitorze v. croz1 croafenă v. cratlă croitorzt v. croz1 croajnă v. crosnă croitorzță v. croz1 croamba v. cloambă1 croitzzră v. croz1 croampă crampen crojnă v. crosnă croancă v. cronc1 CROM croapcmci v. craflă CROM(O)-. -CROM CROAS/INT croma v. crom croasnă v. crosnă cromatzn v. crom croașnă v. crosnă cromaj v. crom CRCUT, -Ă cromat- v. crom(o)- croațesc v. croat cromat1 v. crom croaza v. croazea crom atare v. crom CROAZEJ CR0M.4TIC, -Ă CROAZIERĂ cromat/dă v. cromozom croățește v. croat cromatznă v. cromatic crob v. uncrop cromat/sm v. cromatic 548 cromato- v. crom(o)- cromatofor v. cromatic cromatogen v. cromatic cromatografic v. cromatic cromatografze v. cromatic cromatoplast v. cromatic cromatopsze v. cromatic cromic v. crom -cromie v. crom(o)- cromzsm v. crom cromzt v. crom cromită v. crom cromiza v. crom CROMLEH cromnzchel v. crom cromoalgrafze v. algrafze cromoblast v. cromatic cromocistoscopze v. cistztă (Addenda) cromofor v. cromatic cromofotografze v. fotografze cromogen v. cromatic cromolitografic v. litografze cromo litografze v. litografze cromoplast v. cromatic cromoprotezdă v. protezdă cromopsze v. cromatic cromoscop v. cromatic cromosferă v. sferă cromosferic v. sferă cromosom v. cromozom cromoterapze v. terapze cromotipze v. cromatic cromotipografze v. tipografze CROMOZOM cromozomial v. cromozom crompoți n. crâmpei cromtaler v. taler2 CRONAX/E CRONC1 cronc2 v. cronc1 croncan v. cronc1 croncar v. cronc1 croncăz v. cronc1 croncăzt v. cronc1 croncăitor v. cronc1 croncănz v. cronc1 croncănzt v. cronc1 croncănitor v. cronc1 croncănitzzră v. cronc1 croncau v. cronc1 croncăni v. cronc1 croncăni v. cronc1 CRONIC1 cronic2 n. cronică cronicar v. cronică CRONICĂ cronicăresc v. cronică cronichetă v. cronică cronicitate v. cronic1 croniciza v. cronic1 croniczzță v. cronică CRONO- CRONOF/tG cro no fotografic v. fotografze cronofotografze v. fotografze CRONOGRAF1 cronograf2 v. cronică cronografze v. cronică cronogr&m v. cronogramă CRONOGR^M cronolog v. cronologze cronologhie v. cronologze cronologic v. cronologze cronologicesc v. cronologze cronologicește v. cronologze CRONOLOG/E cronometra v. cronometru cronometraj v. cronometru cronometric v. cronometru cronometrze v. cronometru cronometroare v. cronometru cronometror v. cronometru CRONOMETRU CRONOSCOP crontaler v. taler2 crontir v. clondzr CRONȚ cronțăz v. cronț cronțăială v. cronț cronțăitzzră v. cronț cronțăneală v. cronț cronțănz v. cronț cronțănitzzră v. cronț crop v. uncrop CROS1 CROS2 CROSĂ1 CROSĂ2 CROSING croszst v. cros1 croszstă v. cros1 crosna v. crosnă crosnar v. crosnă crosnaș v. crosnă 549 CROSNĂ crucio#ie v. crace crosne v. crosnă crucioi v. crace crosm v. crosnă cruczș v. crace crosnie v. crosnă cruciș# v. crace CROSSBAR cruczșă v. crace cross-country n. cros1 CRUCIȘĂTOR croș v. croșă crucișătară v. crace CROȘ crucișo#ră v. crace croșet1 v. croșetă crucitară v. crace croșet2 n, croșetă cruczță v. crace croșeta v. croșetă cruciulzță v. crace CROȘETĂ cruciulzțe (pl.) v. crace CROȘEU CRUCN croșnă v. crosnă crucumbei [mr.] v. curcubeu1 croșne v. crosnă crucumbeu [mr.] v. curcubeu1 CROT CRUD CROTTL crud [ar.] v. crud crotalie v. crotal crud [ir.] v. crud croț^p v. protap crud [mr.] v. crud erou v. crov crud#c v. crud CROV crudătate v. crud crov#n v. crov crudățe# v. crud crovzț v. crov crudelitate v. crud crovizi v. crobzzi crudz v. crud croznă v. crosnă crudicel v. crud croznie v. crosnă crudiciane v. crud CRUCE cruditate v. crud cruce&dă v. crace crudșor v. crud cruce#lă v. crace Crudul (antrop.) v. crud cruceată y. cruce crudaț v. crud crucei (pl.) v. crace CRUG crucelxță v. cruce crugulzță v. crug crucelnic v. crace CRUH crucelniță v. crace cruhos v. cruh crucer1 v. crace crai v. croz1 crucer2 v. crace cruitor v. croz1 crucerel v. crace crojmă v. crzjmă1 crucetă v. crace crump v. crampenă Crucho (top.) v. crace crotnpă v. crampenă crucz v. crace crumpănă v. crampenă cructa v. crace crumpeiște v. crampenă cructadă v. crace crumpel v. crampenă cructal v. crace crompen v. crampenă cruci#t v. crace CRUMPENĂ cruciată v. crace crumpenzște v. crampenă crucieră v. croazieră crumpu (pl.) v. crampenă crucifer1, -ă v. crace crumpină v. crampenă cruci fer2 v. crace crompir v. crampenă crucific# v. crace crumpir v. crampenă crucifzx v. cruce crompiră v. crampenă cruciform v. crace CRUNĂ crucilxță v. crace crund v. crunt 550 CRUNT cruzz v. crud crunta v. crunt cruz/e v. crud crunteală v. crunt cruz/me v. crud CRUP1 cruzitate v. crud CRUP2 cruzitz/ră v. crud crupadă v. cn/pă csaklye v. ceaclă CRUPĂ ctidzare [ar.] v. cuteza crupător v. cârpător CT/TOR CRUPE (pl.) ctztoră v. ctztor CRUPIER ctitoreasă v. ctztor crupioare (pl.) v. crz/pe ctitoresc v. ctztor CRUPUN ctitori v. ctztor cruponare v. crupon ctitoricesc v. ctztor crupșoare v. cn/pe ctitorie v. ctztor crupușoare (pl.) v. crz/pe ctitur v. ctztor CRUR^L CU crustaceu v. crz/stă cu [ar.] v. cu CRESTĂ cu [mr.| v. cu crustos v. crz/stă cu [ir.] v. cu crușățea v. crușz cu:b [ir.] v. cuib crușâi v. crz/șin cu:b [mr.] v. cuib crușin crz/șin cu:\b [ir.] v. cuib crușeală v. crușz cu:ibu [ir.] v. cuib crușei v. crz/șin cu:p [mr.] v. cuib crușot v. crușz CUAC CRUȘEȚ cuadragenar, -ă v. cvadragenar CRUȘ/ cuadrangular cadrangular CRUȘIN cuadrunt v. cvadn/plu crușin v. crz/șin cuadrat v. cvadrz/plu cruș/t v. crușz cuadratura v. cvadrz/plu crușzu v. crz/șin cuadri- v. cvadri- crușmă v. cri j mă1 cuadrică cvadrz/plu CRUȘON cuadrică v. cvadrz/plu crz/tă v. cz/tră cuadrigă v. cvadr/gă CRUTCÂ1 cuadrigtmeni v. geamăn CRUFCÂ2 cuadrilat v. cadrilat CRUTON cuadrilatQr v. cadrilatei’ crutsi [mr.] v. crz/ce cuadrilater v. cadrilatei’ cruț v. curz/ț cuadrilobat v. lob CRUȚ/l cuadriman v. cvadruman crutalnic v. cruța cuadrimotor v. motor cruțat v. cruța cuadripetal v. petală cruțătoare v. cruța cuadripol v. pol cruțătar v. cruța cuadrirtm v. cvadriremă cruțe [ar.| v. crz/ce cuadriromă v. cvadriremă cruțiat v. crz/ce cuadrisilabic \/. silabă cruțzcă [ar.| v. crz/ce cuadrivalv valvă cruț/ccă [mr.] v. crz/ce cuadrivium v. cvadrivium cruu v. crov cuadrojbnic fonic cruzătură n. crud cuadrofonie v. fonic cruzățea v. crușz cuadruman v. cvadruman CRUZEIRO cuadrupcd, -ă v. cvadrz/plu 551 cuadrupla n. cvadrzzplu cubica v. cub cuadruplQt v. cvadrzzplu cubicesc v. cub cuadruplQx n. cvadruplu cubici v. cub cuadruplu v. cvadrzzplu cubicul v. cubzculum cualifica v. califica cubicular v. cubzculum cualificativ v. califica cubicularie n. cubzculum cualificație v. califica cubiculariu v. cubzculum cualitate v. calitate CUB/CULUM cualitat'w v. calitate cubilcească v. culbec cuantă v. cuantum CUBILOU cuantic v. cuantum cubzsm v. cub cuantifica v. cuantum cubzst, -ă v. cub cuantificabil v. cuantum cubit v. czzbitus cuantificatei* v. cuantum cubital v. czzbitus cuantitate v. cantitate CUBITUS cuantitativ v. cantitate cublă v. tablă (eroare grafică) cuantor v. cuantum CUBLEȘ cuantor n. cuantum cubozd v. cub CUANTUM cubori v. coborz cuapiriri [mr.] v. acoperz cubur v. cobzzr cuart v. cart1 cuburli v. cobărluz cuartal v. cvartal cuc [ar.] v. cuc1 cuartă v. cvartă cuc [mr.] v. cuc1 cuarteliu n. cortel2 cuc [ir.] v. cuc1 cuartet v. cvartă CUC1 cuarticr v. cartier CUC2 cuartir v. cartier CUC3 CUARȚ CUC4 cuarț/t v. cuarț cuc5 v. czzcă1 cuartes v. cuarț cuc6 v. czzcă2 CUATERNAR cuca [ir.] v. culca CUB cuca v. cuc1 cuba v. cub cucașă n. cocoașă cubagiu v. cub CUCAVIȚĂ cubaj v. cub CUCĂ1 cuban, -ă v. cubanez CUCĂ2 CUBANEZ, -Ă CUCĂ3 cubatzzră v. cub CUCĂ4 CUBE/1 czzcă5 v. cuc1 CUBEB1 CUCĂ/ cub^b2 v. cubeb1 cucăzt v. cucăz cubebă1 v. cubeb1 cucăitor v. cucăz cubcbă2 v.cubeb1 cucăitzzră v. cucăz cubcbe v. cubeb1 cucâtă v. cuczztă cubdc v. culbec cucățzcă v. cuczztă cubelcească v. culbec czzcăi v. cucăz cubdci v. culbec cucată v. cuczztă cubernat guvern cucea v. cocze cubemium v. guvern CUCER/1 cubi v. cub cucerz2 v. cucerz1 cz/bic1 v. cub czzceri3 (pl.) v. cuc2 cubzc2 v. cub cucerze v. cucerz1 552 cucerință v. cuceri1 cucerire1 v. cuceri1 cucerire2 v. cuceri1 cuceritor1, -oare v. cuceri1 cuceritor2 v. cuceri1 cuceritwră v. cuceri1 cucernic v. cuceri1 cucernicește v. cuceri1 cucernic/ v. cuceri1 cucernicie v. cuceri1 cuceros v. cuceri1 cuchilame [ar.] v. copzl cuci v. cuc2 cuciaș v. cocze cucie v. cocze cucior v. cocze cucio'&ră v. cocze cuciorbă v. cociorvă cuciri v. cuceri1 cucirire v. cuceri1 cuciritură n. cuceri1 CUCIU Cuciul (antrop.) v. cz/ciu cuciulz v. cz/ciu cuc iun v. cucer/1 CGCLÂ' cuclă2 v. glz/gă cuc mă v. cz/șmă1 cucnă v. czzhnie1 cucuie v. czzhnie1 cucoana-chiferiță v. coropzșniță cucoana-chiftiriță v. coropzșniță cucoana-chischiriță v. coropzșniță cucoana-tifteriță v. corop/șniță cucoonă v. cocon1 cucoară v. cocor1 cucovă v. cocooșă cu coi v. cucz/i1 cucon v. cocon1 cuconar v. coconor1 cuconaș v. cocon1 cuconașul v. cocon1 cuconăș/că v. cocon1 cucontsc v. cocon1 cuconițe v. cocon1 cuconet v. cocon1 cucom v. cocon1 cu come v. cocon1 cucon/ță v. cocon1 cuconos v. cucunos cucor v. cocor1 cucor v. cocor2 cucorstârc v. cocostorc cucos v. cucz/i1 cucostârc v. cocos torc cucoș v. cocoș1 cucoșat v. cocooșă cucoșosc v. cocoș1 cucoșoște v. cocoș1 cucoși v. cocoș1 cucovaie v. cucuveo CUCON k cucoveau v. cucuveo cucovdcă v. cucuveo cucovetă v. cucuvecz cucșor v. cuc1 cuctă v. cz/ftă czzcu v. cuc1 c/zcu: [ar.] v. cucz/i1 czzcu: [mr.] v. cucz/i1 cucubdcă v. cucuveo cucubdc v. cocobelci CUCUI1 cucu/2 V. cuc1 cucui2 v. cucz/i1 cucui4 v. cucă/ cucuu1 cucuio2 v. cucz/i1 cucuiot1 v. cucz/i1 cucuiot2, -ă v. cuc/zi1 Cucutați (top.) v. cucz/i1 cucuiele v. cuc/zi1 cucuioovă v. cucz/i1 atcuUat [ar.] v. cucz/i1 cuculot v. cucz/lă2 CUCULÂ1 CUCULĂ2 cuculbou1 v. cocobelci cuculb^ir \. curcubeu1 cuculeon v. cuc1 cuculeosă v. cuc1 cucuiele v. cuc1 cuculeț v. cuc1 CUCULEU cucul/ce v. cuculeu CUCUL/NĂ cuculion v. cucz/liu cuculire [ar.] v. cocolz cuculzță v. cuc1 CUCULIU cucuhzț v. cuc1 CUCUMÂR cucumeu v. cucuveo cucume^ic v. cucuveo 553 cucumeag v. cucuvea czzczzfa v. cocoța cucumeagă v. cucuvea cucuțeală v. cuczztă cucumegă v. cucuvea cucuvăi v. cucuvea cucumelc v. cocobelci czzczzvazca v. cucuvea cucumclci v. cocobelci cucuvaie v. cucuvea cucunar v. coconar1 cuczzva v. czzcovă cucunară n. coconar1 CUCUVEA CUCUNOS cucuveau v. cucuvea cucunoz v. cucunos cucuveaua v. cucuvea Cucur:i (top.) [ar.] v. czzcă1 cucuveică v. cucuvea CECURĂ1 ezzczzvela v. cucuvea CECURĂ2 cucuvQucă v. cucuvea cucurbita n. curcubetă cucuvzță v. cucuvea cucurbâu v. curcubeu1 cudalb v. coadă cucurbeată v. curcubetă cudalbă [ar.] v. coadă cucurbetariț v. curcubetă cudar [ar.] v. coadă cucurbetă v. curcubetă cudaș [mr.] v. coadă cucurbetă v. curcubetă cudașcă [mr.] v. coadă cucurbetea v. curcubetă cudălbean n. coadă cucurbețxcă v. curcubetă cudălbel v. coadă cucurbeu n. curcubeu1 cudălbx v. coadă CUCURBITACEE cudălbior coadă cucurbitacQu v. cucurbitacee cudălbxță v. coadă cucurici v. cucurigu cudzccă [mr.] v. coadă cucuricu v. cucurigu cudiță [ar.] v. coadă CUCUR/G1 cuddă [mr.] v. coadă cucurig2 v. cucurigu CUDRULU/ cucuriga1 v. cucurigu cudrulux v. cotorăz cucurigi v. cucurigu cudubatură [ar.] v. codobatură cucurigagu v. cucurigu cudulaț v. coadă cucurigat v. cucurigu CUEJDIU cucurigz v. cucurigu CEFÂR1 CUCUR/GU czztar2 v. czztar1 cucurzgu-danu v. cucurigu cufarar v. czztar1 cucurzgu-gagu v. cucurigu cufaraș v. czztar1 cucuriguz v. cucurigu cufiM v. czztar1 cucurmină v. curcumznă cufarx v. cofa cucurxidz v. cucurzzz cufârxri [mr.] v. cu furi CUCURUJEL cufardă v. cota cucurujor v. cucurzzz cutarzzț v. czztar1 cucurus v. cucurzzz cuferel v. czztar1 CUCUREZ cufoare [ar.] v. cufurz cucuruzaștină v. cucurzzz cuf ri [mr.] v. cufurz cucuruzz^te v. cucurzzz CUFR^NGE cucuruzoaie v. cucurzzz CEFTĂ cucuruzoane v. cucurzzz cuftea v. chiftea cucușel v. cuc1 cufturxe v. cofterze cucușor v. cuc1 cufzznd v. cufunda1 CUCETĂ CUFUND/11 cuczztă [ar.] v. cuczztă cufundă v. confunda Cucutean (top.) v. cuczztă cufundaci v. cufunda1 cuczzț v. cuc1 cufundar v. cufunda1 554 cufundătorv. cufunda cuibare v. cuib cu fundătz/ră v. cufunda1 cuibărită v. cuib cufunde v. confunda cuibăraș v. cuib cufundzș v. cufunda1 cuibar/ v. cuib cufundzșilea v. cufunda1 cuibăr/t v. cuib cufundos v. cufunda1 cuibczc [mr.] v. cuib cufunzzme v. cufunda1 cz/ibiște v. cuib cufureală v. cufurz cuibar v. cuib cufurgear [ar.] v. cufurz cuibu [ar.] v. cuib cufurgios [ar.] v. cufurz cuibu [ir.] v. cuib CUFUR/ cuibuz v. cuib cufuricios v. cufurz cuibuleț v. cuib cufurire [ar.] v. cufurz cuibura v. cuib cufunt v. cufurz cuiburel v. cuib cufuros [ar.] v. cufurz cuibușor v. cuib cufurtiță v. fzzte cuibzzț v. cuib cugzlcă v. cujeică cuicăi v. coic czzget v. cugeta cuier1 v. cui CUGET/1 cuier2 v. cui cugetare v. cugeta cuierz v. cui cugetat v. cugeta cuierze v. cui cugetăcios v. cugeta cuiglă v. czzglă cugetăreț v. cugeta cuinar v. czzhnie1 cugetător, -toare v. cugeta cuinariu n. czzhnie1 cugetățitzzră v. cugeta cuină v. czzhnie1 Cf/GLĂ cuinărcasă v. czzhnie1 CUGLUF cuinărze v. czzhnie1 cugmă v. cz/șmă1 cuine v. czzhnie1 CUGU/1R cuingibașa v. cuiungzu cuguli n. ciugulz (Addenda) cuinie v. czzhnie1 cuhalm v. cohalm cuinie v. czzhnie1 CUFL4R cuintă v. cvzntă cuharcă v. cuhar cuirasa v. cuirasă culmă v. czzhnie1 cuirasat v. cuirasă Cuhne (Ocina -) (antrop.) v. czzhnie1 CUIRASĂ cuhne v. czzhnie1 cuirasier v. cuirasă CUHNIE1 cuirasa v. curațao cuhnie" v. cutn/e cuișoară1 v. cui cuhucz v. cohăz cuișoară- v. cui CUI cuișoatiță v. cui cuia v. cui cuișor1 v. cui cu iar i v. cui cuișor v. cui cuiat v. cui cuișoriță v. cui CUIB citita v. chit1 cuib [ar.| v. cuib cuitanță v. chit1 cuib [ir.] v. cuib cuitanție v. chit1 cuib [mr.] v. cuib cuiț v. cui cuiba v. cuib cuiub v. cuib cuibair [ar.] v. cuib cuiuhura v. cuib cuibar [ar.] v. cuib cuiungeresc v. cuiungzu cuibar [mr.] v. cuib cuiungz-bașă v. cuiungzu cuibar v. cuib CUIUNG/U 555 cuizzț v. cui culczzța v. culca cujba v. czzjbă culducuță v. corcodzzșă cujban v. gugiuman culdui v. coldzzș1 CUJBĂ culduș v. coldzzș1 cujbi v. czzjbă culdușă v. coldzzș1 cujbxt v. czzjbă culduși v. coldzzș1 CUJD culezc" [ar.] v. coleașă CUJEIC culezdzire [ar.] v. culege ciijdcă n. cujeică ctdezndră v. coriandru cujmă v. czzșmă1 cule^ă v. coleașă cujmQte v. cușmete culeaș" [ar.] v. coleașă cujmi v. czzjbă CULEE1 cujmuță n. czzșmă1 CULEE2 cujmță v. cwșniță1 culegar v. culege cujolcă v. cujeică culegător, -toare v. culege cujucță conjuncție culegătoreasă v. culege cujuga. v. conjuga culegătorze v. culege cujugare v. conjuga culegau v. culege cujugăciune v. conjuga CULEGE cujuhe v. gujulze culegere v. culege CUL culțje [ir.] v. culege CUL/tC cules v. culege culai v. culaș culcsă v. coleașă CUL^JE (pl.) cultș v. coleașă CULANT culQșă v. coleașă culanță v. culant culeși v. coleașă CUL/1RE CULEVR/NĂ culzsă v. chiulasă CULI culzstră [ar.] v. colastră CUL/C cidzstră [mr.] v. colastră cuhchi v. chilzzg1 culzstră v. colastră culichi v. chilzzg1 (Addenda) CULz/Ș culvci v. culzc CUL^TĂ CULINAR CULĂ culmă v. culinar culăczme v. culac culmcu v. chilzzg1 CULBEC culion v. cucz/liu culbecat v. culbec culisa v. culzsă culbeceasă v. culbec culisant v. culzsă culbecească v. culbec CUL/SĂ CULBUT/1 culisor v. culzsă culbutor v. culbuta culisou v. culzsă CULC4 culișer v. coleașă culcare [ar.] v. culca CULIȘM/1N culcări [mr.] v. culca CULM1 culcat v. culca CULM2 culcată v. culca culmar v. czzlme culcubzu' v. cocobelci CULME culcubzu2 v. curcubeu1 culmQci v. culbec culcudușă v. corcodzzșă culmi [mr.] v. czzlme culcudzzță v. corcodzzșă culmina v. czzlme culczzș v. culca culminant v. czzlme culczzșă v. culca culminație v. czzlme 556 culmi națiune v. cz/lme culucc/u v. cui culmină v. cz/lme culvie v. colivze culminărzță v. cz/lme CUM culmine v. cz/lme cum [ar.] v. cum culmzș v. cz/lme cum [ir.] v. cum culm/ță v. cz/lme cum [mr.] v. cum culmii [ar. ] v. cz/lme CUM/tN. -Ă culmulzță v. cz/lme cumanac v. comănac1 culo [mr.] v. acolo CUM.4R culo v. încolo cumarâc [ir.] v. comănac1 CULOAR cumar&c v. comănac1 CULO/1RE CUMAR/NĂ culoglu v. cui cumurnic v. comarnic CULOT CUM/4Ș culpabil v. cz/lpă cumutră v. cumătră culpabilitote v. cz/lpă cumatru [ir.] v. cumătră culpabilizo v. cz/lpă CUMAN culpoci v. cz/lpă cumăirăc v. comănăc1 culpolnic v. cz/lpă cumărat v. ciumăra culpoș v. cz/lpă cumd v. chimet (Addenda) CULPĂ cumăta v. încumeta culpoș v. cz/lpă Cumătră (top.) v. cumătră CULT1 CUMĂTRĂ CULT2 cumătră v. cumătră cz/ltic v. cult2 cumătrd v. cumătră cultzsm v. cult1 cumătri v. cumătră cultZst v. cult1 cumătrie v. cumătră cultiva v. cult1 cumătriță v. cumătră cultivabil v. cult1 cumatru v. cumătră cultivaris/ v. cult1 cuntăndv. comandă1 cultivator, -toare v. cult1 cumând-ă v. comandă1 cultivație v. cult1 cumândare v. comanda1 cultiverisz v. cult1 cumândmre v. comanda cultivi cult1 cumânicare [ar.] v. cumineca cultiviruz v. cult1 CUM/ÎS cultivitot\ -toure v. cult1 cumatru [ir.] v. cumătră cultxzni v. cult1 cumb^nie v. compan/e CllltUC v. coltz/c CUMBARJ cultucd v. coltz/c cumbaragz-bășă v. cumbaro cultural v. cult1 cumbaragzu v. cum bară culturalicește v. cult1 CUMB/1R culturaliza v. cult1 cumbăm v. cz/mpănă cultz/ră v. cult1 cumbe-ă v. cubeo culturism v. cult1 cumbur v. cobz/r culturist v. cult1 cumegod [ir.J v. cum culturistă v. cult1 CUMEN culturolog v. cult1 cumeneca v. cuminecă culturologă v. cult1 cumenecăciune v. cumineca culturologze v. cult1 cumot v. chimot (Addenda) culțun v. călțz/n (Addenda) cumetre! v. cumătră culu&r v. culoar cumetrenie v. cumătră culz/c v. cui cumetri v. cumătră 557 cumetne v. cumătră cumpăneălă v. cz/mpănă cumetnță v. cumătră cumpăn/ v. c//mpănă cumetrii [ir.] v. cumătră cumpănitor v. cz/mpănă cumeți v. încumetă cumpănitzzră v. cz/mpănă cumj'Qturi v. cofeturi CUMPÂR/1 CUMGODE cumpărare [ar.J v. cumpără cumgodemite v. cumgode cumpărări [mr.] v. cumpără czzmile [ir.] v. cum cumpărăt v. cumpără cum/n v. cz/măn cumpărate v. compară cumincior v. m/nte cumpărătoare1 v. cumpără CUMINECA cumpărător, -toăre“ v. cumpără cuminecat v. cuminecă cumpărătz/ră v. cumpără cuminecăciăne v. cuminecă cumpăr/e v. compan/e cuminecătură v. cuminecă cumpăros v. cumpără cuminica v. cuminecă czzmpăt v. cumpătă cuminicari [mr.] v. cuminecă CUMPĂT.4 cuminicarisi v. comunică cumpătăre v. cumpătă cuminicătură v. cuminecă cumpătăreț v. cumpătă cumznte v. m/nte cumpătăte v. cumpătă cumințel v. m/nte cumpătător v. cumpătă cumințenie v. m/nte cumpăra, [ir.] v. cumpără cuminț/ v. m/nte cumpeioară v. cz/mpănă cuminț/că v. m/nte cunipeneală v. cz/mpănă cumințze v. m/nte câmpeni v. cz/mpănă cumințit v. m/nte cumpenitoore v. cz/mpănă CUM/R cumpenitQr v. cz/mpănă cumis v. cumds cumperație v. compară CUM/T cumpeta v. cumpătă CUMNAT cumpioară c/zmpănă cumnat [ar.] v. cumnat cumpirâ [ir.] v. cumpără cumnat [ir.] v. cumnăt cumpite (pl.) [ar.J v. cumpătă cumnăt [mr.] v. cumnăt cumplătură v. cumpl/t1 cumnată v. cumnăt cumpleciune v. cumpl/t1 cumnăcioară v. cumnăt cumplQșniță v. coropzșniță cumnățâre v. cumnăt cumplz v. cumpl/t1 cumnățea v. cumnăt cumpliciz/ne v. cumpl/t1 cumnatei v. cumnăt cumpl/re v. cumpl/t1 cumnățesc v. cumnăt CUMPL/T1 cumnățeștc v. cumnăt cumpl/t2 v. cumpl/t1 cumnăț/ v. cumnăt cumplităte v. cumpl/t1 cumnăț/că v. cumnăt cumplitzzră v. cumpl/t1 cumnăț/e v. cumnăt cumpoziție v. compzzne cumnicare [ar.] v. cuminecă cumprare [ar.] v. cumpără cumpanie v. compan/c cumpreri (pl.) v. crzzmpenă cumpanie v. compan/e cumpuitor compzzne cumpanist v. compan/e cumsecăde v. cădeă cumpăra [ir.] v. cumpără cumsecădenie v. cădeă cumparagi-basă v. cum bară cumti v. cuntz cumpăioară v. cz/mpănâ czzmți [ar.] v. cum cumpăn v. cz/mpănă CUMUL cumpănaș v. compan/e cumul v. cz/mul CUMPĂNĂ cumulă v. czzmul 558 cumulard, -ă v. cz/mul cumulatzv v. cz/mul cumulație v. cz/mul cumulațiune n. cz/mul cumulommbus v. cz/mulus cumulostratus v. cz/mulus Ct/MULUS cumunica n. cumineca cz/mure v. cum cumuri v. cum cz/muși v. cum cumz/t v. coamă cumva v. cum cumvolio v. convoi cun [ir.] v. cui cun v. cui cunabiu v. conabzu Cf/NĂ [ar.] cună v. cz/hnie1 cunâscător [ar.] v. cunoaște cuncorn v. corn1 cundă v. condă cundur v. condz/r1 CUNE/tL cuneiform, -ă v. cui CUNETĂ CUNETĂT/ cunfunda v. confunda cunfundăliă v. confunda cunhă v. czzhnie1 cunicer v. cunzță1 CUNICULICULTER cunie v. czzhnie1 ciuiișor v. cui CUN/ȚĂ1 cuniță{ v. cunzță1 cuniță2 cocon1 cunjuga n. conjuga cunjura v. încunjura CUNOAȘTE cunoaște [ir.] v. cunoaște cunoaștere v. cunoaște cunoaștire [ar.] v. cunoaște cunoaștiri [mr.] v. cunoaște cunopidie v. conopzdă cunoscător, -toare v. cunoaște cunoscătz/ră v. cunoaște cunosczzt1, -ă v. cunoaște cunosczzt2 v. cunoaște cunoste [ir.] v. cunoaște cunoște [ir.] v. cunoaște cunoștznte v. cunoaște cunoștznță v. cunoaște cunrura n. cunz/nă cunrură v. cunz/nă cunsunantă v. consoană cuntenitz/ră v. contenz CUNT/ cuntiimant v. contenz cz/ntin [mr.] v. contenz cuntinari [mr.] v. contenz clintim n. contenz cuntinrit v. contenz cuntire v. cuntz cunță v. cz/șniță1 cunu [ir.] v. cui cununa v. cunz/nă cununaș v. cunz/nă cununat v. cunz/nă CUNEN cununător, -toare v. cunz/nă cunun/că v. cunz/nă cununze v. cunz/nă cununzță v. cunz/nă cunupidă v. conopzdă cunupudie v. conopzdă cunuscător [ar.] v. cunoaște cunuscător [mr.] v. cunoaște cunuștmță [ar.] v. cunoaște cuotă v. cotă cuotăparte v. cotă cuotidian v. cotidian1 cuotidien v. cotidian1 cuoțient v. coțient cupac [mr.] v. copac cupaci [ar.] v. copac CUP^J cupaja v. cupaj cupar v. cz/pă1 cupare v. cz/pă1 cupă [ar.] v. cz/pă1 cupă [mr.] v. cz/pă1 CEPÂ1 CEPĂ2 CEPĂ3 cupăcear [ar.] v. copac cupăcm [ar.] v. copac cupăcznă [ar.] v. copac cupăresc v. cz/pă1 cupărze v. cz/pă1 cupărzt v. cz/pă1 cup^ [ir.] v. cz/pă1 cupea v. cupeu cupei [ar.] v. copzl 559 cupele v. cupelă cupr'ină n. coprznă cupelație v. cupelă CUPR/NDE cupelațiane v. cupolă cuprzns1 v. cuprznde CUPELĂ cuprzns2 v. cuprznde cupolă [ar.] v. copzl cuprinsător v. cuprznde cupen/e v. cupz cuprinsătară v. cuprznde cuperi [ir.] v. acoperz cuprinzător v. cuprznde cuperi v. acoperz cuprinzătzzră v. cuprznde cuperos, -oasă v. cuperoză cuprzsm v. czzpru CUPEROZĂ cuprzt v. czzpru cuportă v. copertă cupron/chel v. czzpru CUPEȚ cupros v. czzpru capeț v. cupeț cuproxzd v. oxzd cupețz v. cupeț CUPRU cupețze v. cupeț cupșoară v. czzpă1 CUPEU captă v. ci/ftă CUP/ cuptătară [mr.] v. coace CUP/D cuptior v. coace cupiditate v. cup/d cuptioraș v. coace ciip\l v. copzl cuptor [ar.] v. coace cupirimmt [mr.] v. acoperz cuptor [ir.] v. coace cupiriri [mr.] v. acoperz cuptar v. coace cupir'ișu [ar.] v. acoperz cuptorar v. coace cupiritară [mr.] v. acoperz cuptoraș v. coace cupișoară v. czzpă1 cuptorel v. coace cupzt1 v. cupz cuptori v. coptorz cupzt2 v. cupz cuptorzc [ir.] v. coace cupit. n [mr.] v. căpătai cuptorze v. coace cupitzzră v. cupz cuptorzre v. coptorz cupit v. cupeț cuptorzș v. coptorz cupzță v. czzpă1 cuptorzște v. coace cupzu v. cupz/ră cuptorzță v. coace cuplară v. cupzzră cuptorzzț v. coace cupla v. czzplu cuptag v. căptz/h (Addenda) cuplaj v. czzplu cuptară [ar.] v. coace cz/plă v. czzplu cuptara v. coace cuplătar v. czzplu cuptușa. v. căptz/h (Addenda) CUPLET cuptuș&lă v. căptz/h cupletzst v. cuplet cuptuș'i v. căptz/h cupletzstă v. cuplet cuptav v. căptz/h cuptar v. czzplu cupz/că v. cz/pă1 CUPLU CUPULĂ cupluși v. copleș/ cupuliferă v. czzpulă cupoc v. coboc CUPUR CUPOLA cupas v. cobzzz CUPON cupușoară v. czzpă1 cupra v. czzpru cupaț v. cupeț ciipr^re [ar.] v. cumpăra CUR CUPRESACEE cur [ar.] v. cur cupreu v. czzpru cur [ir.] v. ciur1 czzpric v. czzpru cur [ir.] v. cur cuprifer v. czzpru cur [mr. | v. ciur1 560 cur [mr.] v. cur cura1 v. curat1 cura2 v. czzră cura? v. czzrge curabie v. corabie curabil v. czzră CURAQAO curagie v. curaj curagios v. curaj curagiu v. curaj CURJJ curajă v. curaj curaje curaj curajios v. curaj curajos v. curaj curaj uz v. curaj CURAM4 curan v. coran curant1 v. cuta curant2 v. curent1 curant3 v. curent1 CURANTĂ curao [ar.] v. cure# curar v. cur curara v. curară CURARĂ curarel [ar.] v. curat1 curare2 [ar.] v. czzrge curari1 [mr.] v. curat1 curari2 [mr.] v. czzrge curarisz v. czzră curariza v. curară curastă v. colastră curastră [ar.] v. colastră curastră v. colastră curastru colastră curaș v. curaj curat [ar.] v. curat1 curat [ir.] v. curat1 curat [mr.] v. curat1 CUR^T1 curat2 v. curat1 curatelă v. curator curatzv v. czzră CURATOR curator v. curator cur atare v. curator curatorze v. curator curațicr v. cuirasă curauă [ar.] v. curea curauă [mr.] v. curea CURĂ curăbicr n. corabie curăbicriu v. corabie curăbuș v. cărăbz/ș curăcizzne v. curat1 curăi v. croz1 curăji v. curaj curălice v. curea curălzt v. curea curărușă n. curea curătoare1 v. czzrge curătoare2 v. curat1 curător1 v. czzrge curătcr2v. czzrge curător3 v. curat1 curător4 v. czzrge curătura v. curat1 curătzzră1 v. curat1 curătzzră2 v. czzrge curăturea v. curat1 curăța v. curat1 curățat v. curat1 curățător, -toare v. curat1 curățătorie v. curat1 curățel v. curat1 curățenie v. curat1 curăți v. curat1 curățicizzne v. curat1 curățze v. curat1 curățit v. curat1 curățitoare1 v. curat1 curățitoare2 v. curat1 curățitor1 v. curat1 curățitor2 \. curat1 curățitorie v. curat1 curățitzzră v. curat1 CURÂND curânda v. curând curânzi v. curând CURB, -Ă curba v. curb curbaiu [ar.] v. cuib curbam n. curban CURB/tN curban-bairam v. curban curbaturat v. curbatzzră1 CURBATURÂ1 curbatzzră2 v. curb curbat v. curbet cur bătură v. curb CURBET curbetă v. curb curbilzniu v. curb 561 curbimetru v. curb curcuduș v. corcodzzșă curbz’nă v. coarbă1 curcudușar v. corcodzzșă curbului v. cobărluz curcudușă v. corcodzzșă curbzzră v. curb CURCEIE Curca (antrop.) v. czzrcă curculeț v. curculez curcan v. czzrcă CURCULEZ CERCĂ CURCEM curcănar1 v. czzrcă CURCUM/NĂ curcănar2 v. czzrcă curcurbețzcă v. curcubetă curcănaș v. cz/rcâ CURCEȘ curcănărz’e v. czzrcă CURCET curcănzc v. czzrcă curcz/ță v. czzrcă curcăreasă v. czzrcă CURDE.4SC CURCEJG CURDIS/ curci n. corcz1 curdZsmă v. curdisZ cureze [mr.] v. cur curduc v. cordizzg curcioaică v. czzrcă curdun v. cordizzg curcit v. corcz1 CURE/1 curcitură v. corcz1 CURE/IC1 curcodană v. corcodan CURE//C2 curcoi v. czzrcă cureustă v. colastră curcz/bă v. curcubetă cureatic v. cureac1 curcubătă v. curcubetă cu rec v. curechi curcub&tă v. curcubetă curecheur v. curechi curcubătănzță v. curcubetă curecher v. curechi curcubătari (pl.) v. curcubetă curecherze v. curechi curcubeu1 v. cocobelci curechesc v. curechi curcubeu2 v. curcubeu1 curechește v. curechi curcubeu [mr.] v. curcubeu1 CURECHI curcubeată v. curcubetă curechios v. curechi curcuhei [mr.] v. curcubeu1 curechzște v. curechi curcubei v. curcubeu1 curechzștină v. curechi curcubei v. curcubeu1 curechzță v. curechi curcubenes v. curcubetă curechzu v. curechi CURCUBETĂ curelar v. curea curcubetă [ar. | v. curcubetă cureluri v. curca curcubetă v. curcubetă cureluriu v. curea Curcubete (top.) v. curcubetă curelăreasă v. curea curcubetos v. curcubetă curelărZe1 v. curea curcubețe^z v. curcubetă curelărZe2 v. curea curcubețesc v. curcubetă curelzce v. curea curcubeu [ar.J v. curcubeu1 CURELNIC1 curcubeu [mr.] v. curcubeu1 curelnic" v. czzrnic CURCUBEU1 cure las v. curea curcubeu2 v. cocobelci curelzzșă v. curea curcubikzr [ar.] v. curcubetă curelzzță v. curca curcubz'ță v. curcubeu1 CURENT1 curcubițică v. curcubetă curent2 v. curent1 curcu-boului v. curcubeu1 curent3 v. curent1 curcudun v. corcodan curent4 v. c/zră curcudeu v. corcodzzșă curenta1 v. curent1 cure udei v. corcodzzșă curenta2 v. curent1 562 curentăluz v. curent1 curentmztru v. curent1 curentogrof v. curent1 curentometru v. curent1 cz/reș v. cur cz/ret v. carge curztec v. curele1 curetic v. curele1 curfan v. cz/rpen curfzrștină v. curfiwrst CURFIURST curfz/tiță v. fwte curgător v. cz/rge CURGE CUR/' cur/2 v. cur curi3 v. czzrge curiac v. cureoc2 curiol v. cz/rie1 curiot v. cz/rie1 CURIE1 CURIE2 curiepunctwră v. curie2 CURIER curierot v. curier curieră v. curier curierzst v. curier curieterapze v. terapze curimon v. cur curion v. cz/rie1 CURIOS curioz v. curios curiozita v. curios curiozitas v. curios curiozitate v. curios curioznic v. curios curir v. curier curiș v. cur curișor v. cur curiz/ v. curie“ curium v. curie2 curje [ir.] v. cz/rge curlă v. corlă1 CURLING curm [mr.] v. curmo curm1 v. curmo curm2 v. curmolă CURM/1 curma, v. curmolă curmol v. curmolă CURMALĂ curmalou v. curmo curmare [ar.] v. curmo curmări [mr.] v. curmcz curmotă v. curmo cz/rmă1 v. curmo curmă2 v. cormă curmăm v. curmo curmăreouă [ar.] v. curmo curmător1 v. curm# curmător2 v. curmo curmătz/ră [ar.] v. curmo curmățel1 v. currmz curmățel2, -zcă v. curmo CURMEI CURMEI1 curmei2 v. curmo curmete v. curmo curmeț v. curmo curmzu n, curmo curmezo v. curmo curmezi v. curmo curmezzș v. curmo curmezișo v. curmo curmeziș ă v. curmo curmeziși v. curmo curmu [ar.] v. curmo curnățou v. corn1 Curnct [mr.] v. corn2 CERN IC curnos [mr.] v. corn1 curnut [ar.] v. corn1 curnut [mr.] v. corn1 curnut v. corn1 curnuțeouă [ar.] v. corn2 curnuțel [ar.] v. corn2 curoare [ar.] v. căroore cur n [mr.] v. curond CUROPALz/T curos v. cur curpan [ar.] v. cz/rpen curpan [mr.] v. cz/rpen curpancă v. corpocă curpatoi v. cârpător curpăn [mr.] v. cz/rpen curpăn v. cz/rpen curpănă v. cz/rpen curpănăr/e v. cz/rpen curpător v. cârpător CURPEN curpenor v. cz/rpen curpenoș v. cz/rpen curpenă v. cz/rpen curpene v. cz/rpen 563 curpenel v. cz/rpen curtelare v. cortel2 curpenet v. cz/rpen curtenesc v. cz/rte curpen/ v. cz/rpen curtenește v. cz/rte curpen/ș v. czzrpen curteneț v. cz/rte curpenzște v. cz/rpen curtenz v. cz/rte cz/rpeniță v. cz/rpen curtenze v. cz/rte curpenos v. cz/rpen curtenitor, -toare v. cz/rte curpin [ar.] v. cz/rpen curteț v. cz/rte curpin [mr.] v. cz/rpen curtezan v. cz/rte Curpinel (top.) v. cz/rpen curtezană v. cz/rte curpimș v. cz/rpen curticea v. cz/rte curre v. cz/rge curtic/că v. cz/rte curricular v. currzculum CURTIER CURR/CULUM CURT/NĂ Curriculum Vitae. v. currzculum curtișoară v. cz/rte currmedzișu (în v. curme/ curtiza v. cz/rte curmnd v. curând curtizan v. cz/rte CURRY curtiz^ă v. cz/rte curs v. cz/rge CURTOAZ/E cursa v. cz/rge curtuazle v. curtoaz/e cursant v. cz/rge CURTUBEȘ cursanta v. cz/rge curțișare v. cz/rte cursar1 v. cz/rsă2 curubzț [ar.] v. coroabă cursiv, corsar curubzță [ar.] v. coroabă CURSĂ' curucoc [mr.] v. cur CURSĂ2 curueriu n. curier CURSĂ3 CURUG/U cursător v. cz/rge cz/ruz1 v. coroi cursâtz/ră v. cz/rge curul2 v. croz1 cursier v. cz/rsă1 curul3 v. cz/rge curszst v. cz/rge curuiac v. c//rnic curszstă v. cz/rge curui^lă v. croz' CURS/V. -Ă curuielnic v. czzrnic cursivitate v. curs/v curuitor v. croz1 cursoare v. cz/rge CURUL cursonai v. cz/rge curulă v. cucz/lă1 CURSOR CURULUC cursu [ar.] v. cz/rgc curun-ă v. cunz/nă cursz/ră v. cz/rge curunore [ar.] v. cunz/nă cz/rsuș v. cz/rge curun^i [mr.] v. cunz/nă CURT curunatic [mr.] v. cunz/nă curt [ir.] v. curt curuna [ar.] v. cunz/nă curta v. cz/rte curună [mr.] v. cunz/nă curt&giu v. curtier curuna v. cunz/nă curtaj v. curtier curund [ar.] v. curând curtarisz v. cz/rte curxind v. curând CURTE curundă v. curând cz/rte [ar.J v. cz/rte cunmdwe [ar.J v. curând cz/rte [ir.] v. cz/rte curundeață [ar.] v. curând curtean v. cz/rte curundu [ar.] v. curând curteană v. cz/rte curun/ccă [mr.] v. cunz/nă curtcancă v. cz/rte cur unii a [mr.] v. cunz/nă 564 curunzel v. curând cusătz/ră v. coase curură v. cunzznă cuschiug v. coșcizzg CURUȚ CUSCREI curuțzme v. cunzț cuscrame [ar.] v. czzscru curvaleasă v. czzrvă cz/scră [ar.] v. czzscru curvantă v. coribant czzscră [mr.] v. czzscru curvar v. czzrvă czzscră v. czzscru curvarnic v. czzrvă cuscrț [ir.] v. czzscru curvasalâc v. curvăsăne cuscrenie v. czzscru curvasl&c v. curvăsăne cuscreturi (pl.) v. czzscru curvaș v. czzrvă cuscri v. czzscru CURVĂ cuscrxe [ir.] v. czzscru curvăresc v. czzrvă cuscrze v. czzscru curvăreț v. czzrvă cuscrd’e [ar.] v. czzscru curvări v. czzrvă cuscrde [mr.] v. czzscru curvărie v. czzrvă cuscrzme [ar.] v. czzscru curvărit v. czzrvă cuscrzmi [mr.] v. czzscru curvăros v. czzrvă cuscrior v. czzscru curvăsăresc v. curvăsăne cuscrișoară v. czzscru curvăsărește v. curvăsăne cuscrișor v. czzscru curvăsăn v. curvăsăne cuscrzță v. czzscru CURVĂSĂR/E cuscroane [ar.] v. czzscru curvăsărzt v. curvăsăne CUSCRU curvesc v. czzrvă cuscru [ar.] v. czzscru curvește v. czzrvă cuscru [ir.] v. czzscru curvet v. czzrvă cuscru [mr.] v. czzscru curvz v. czzrvă cuscruleț v. czzscru curv/e v. czzrvă cuscrulzță v. czzscru curvilmiu v. curb cuscur [ar.] v. czzscru curv/me v. czzrvă CllSCUS v. cușczzș curvișag v. czzrvă cuscuta v. cusczztă curvișană v. czzrvă CUSCUTĂ curvișmă v. czzrvă CllSCUț V. cușczzș curviștmă v. czzrvă CllSCUZ V. cușczzș curv/t v. czzrvă cuseure [ar.] v. coase curvitor v. czzrvă cusetură v. coase curvoi v. czzrvă cusitvr v. cositor1 curvoștmă v. czzrvă cusitoriu v. cositor1 curvule&să v. czzrvă cusniță v. czzșniță1 curvulzce v. czzrvă cusoi v. cosoi curvulzșcă v. czzrvă cusotor v. cositor1 curvulzță v. czzrvă CUSP/DĂ curvușag v. czzrvă cust v. custa1 CllSUC V. COSOC" CUST^1 cusător, -toare v. coase cust^N. costa1 cusătorea v. coase cuști? v.consta cusătoreasă v. coase custare v. custa1 cusătorie v. coase custător v. costa1 cusătord v. cositor custod custode cusătoriță v. coase CUSTODE cusătoriu v. cositor1 custodz v. custode cusătură [mr.] v. coase custodia v. custode 565 custodze v. custode cușcuș custodiu v. custode cuședea v. ședea custvr n. cositor1 CUȘE/ custoră v. custz/ră1 CUȘER custori v. cositor1 cușercuță v. coș1 custozie v. custode CUȘET custudie v. custode CUȘ/NI (pl.) custurar v. custz/ră1 cușlă n. cașlă Custură (Neag ~ ) (antrop.) v. custz/ră1 cușman v. cz/șmă1 CUSTC/RÂ1 cușmar v. cz/șmă1 custură2 v. coase CUȘMĂ1 custure v. custz/ră1 cușmă2 n. cz/jbă custurzce v. custz/ră1 cușmelxe v. cocioabă cusunânte v. consoană CUȘMETE CUSUR cușmuhță v. cz/șmă1 cusuraș v. cosor1 cușmz/ță v. cz/șmă1 cusurau v. cosor1 CUȘNIȚĂ1 cusurau v. cosoroabă cușniță2 v. coș1 cusurgioaică v. cuszzr cușta v. custa1 cusurgzu v. cuszzr cuștaie v. șcătz/lă CUSUR/N [ar.] cuști v. cuș1 cusurzn [ar.] v. cusurzn cz/^ie v. șcătz/lă cusurznă [ar.] v. cusurzn cuștixnță v. conștiznță cusurlzu v. cuszzr cuștireață v. coștereață cuszzt v. coase CUȘTIUB/I cusutQr n. cositor1 cuștuleț v. cuștuluz cusutor, -toare v. coase cuștulz1 v. costa1 cusutoreasă v. coase cuștulz2 v. cuștuluz cusutorve v. coase CUȘTULUZ cusutoriu v. cositor1 CUT1 cusutură [mr.] v. coase CUT2 cusutură1 n. custz/ră1 cuta v. cz/tă cusutură2 v. coase cutanat v. cutaneu cușAchx v. cuș1 cutaneic v. cutaneu cuș1 CUTANEU cuș2 n. coș4 CUTARE CUȘ/IC cutarele v. cutare cușaclac v. cușac cutarete v. cutare cușăr v. cz/șer cutări [mr.] v. cutare cușâi v. cușez cutarite v. cutare cușba v. cz/jbă cutarte v. cutare cușbă n. cz/jbă CUTĂ cușbi v. cz/jbă CUTĂ/ cușcai v. cz/șcă cutărzcă v. cutare cușcaie v. cz/șcă cutărzță v. cutare CUȘCĂ cutcudaț v. cotcodac cușchebac n. chebap (Addenda) cutcudăci v. cotcodac cușchebap v. chebap (Addenda) cutcudăx v. cotcodac cușchz v. cuș1 cutcudeța v. cotcodac cușch/ță v. cz/șcă cutcudețătz/ră v. cotcodac cușciug v. coșciz/g cute uz v. cotcodac cușculzță v. cz/șcă cutcura n. cotcodac 566 cutcureși v. cotcodac cutcureza v. cotcodac cutcurica v. cucurigu cutcuricat v. cucurigu cutcurig v. cucurig1 cutcuriga1 v. cucurigu cutcurig^ v. cucurigu cutcurigi v. cucurigu cutcurigu n. cucurigu cutcurigui n. cucurigu COTE1 COTE2 COTE3 cu/e4 v. câte (Addenda) cutejâ [ir.] v. cuteza CUTER CUTERIZ.4RE CUTEZA cuteza [ir.] v. cuteza cutezanță v. cuteza cutezător v. cuteza cuti [mr.] v. cz/tc1 cuti1 v. cuș1 cut/2 v. cz/tă cut/culă v. cutaneu cutidzare [ar.] v. cuteza CUT/E1 cuâe2v. czde' cz/rie2v. cutn/e cutier v. cut/e1 cutii v. coti1 cutioară v. cut/e1 cutireacție v. reacție COTIȚĂ1 cut/ță“ v. cz/tă cwtiu v. coti1 cutiz/ță v. cut/e1 cutizari [mr.] v. cuteza cutnt v. cutn/e cuini cutn/e CUTN/E CUTRĂ cutrămura n. cutremura cutreambur [ar.] v. cutremura cutreamburare [ar.] v. cutremura cutreamur [ar.J v. cutremura cutreamurare [ar.] v. cutremura cutreier v. cutreiera CUTREIER/I cutreierat v. cutreiera cutreierător, -toare v. cutreiera cutrcierătz/ră v. cutreiera cutrem [ar.] v. cutremura cutremur v. cutremura CUTREMURJ cutremurător v. cutremura cutremurătz/ră v. cutremura cutrier v. cutreiera cutriera v. cutreiera cutrierat v. cutreiera cutrierător, -toare v. cutreiera cutrierătură v. cutreiera cutriira v. cutreiera cutrimura v. cutremura cutriyirare [ar.] v. cutreiera cutropi v. cotropz cutru [mr.] v. către cutrubatd [ar.] v. codobatură cutru/1 v. cz/tră cutrui2 v. cotru/ cutrulu/ v. cotorăz cutrupx v. cotropz cutrupzș v. cotropz cutruzuz v. cotorăz CUTTER1 cutter2 w cz/tcr cutterizare v. cutcrizare CUTf/B CUTUL cutul/ță v. cz/tă Cutulu (top.) v. cut1 CUTUMĂ cutumiar v. cutz/mă cutau cătz/n cuturisi v. cortoros/ cutuzu\{ v. cotorăz CUtllZllX2 v. cotoz CUȚ//C cz/ță v. cz/țu COTĂ’ COTĂ2 cuțât [ar.] v. cuțzt cum cuțit [ir.] v. cuț/t cuțita v. cuțzt cuțitar | mr. | v. cuțzt cuțitar v. cuțzt cuțitaș [mr. | v. cuț/t cuțitaș v. cuț/t cuțităr/e1 v. cuțzt cuțitărie*" v. cuț/t cuțitătz/ră v. cuț/t cuțit/ v. cuțzt culitoaie v. cuțzt 567 cuțitoi v. cuțzt cuviințos v. cuvenz cuțitoz2 v. cuțzt cuvinios n. cuvenz cuțitozt v. cuțzt cuvinos v. cuvenz cuțitoriu v. cositor1 ez/vi/zZ [ir.] v. cuvânt cuțitură v. custzzră1 cuvinta [ir.] v. cuvânt cuțitz/ț v. cuțzt cuvințel v. cuvânt cuțpt [mr.] v. cuțzt cuvios, -oasă v. cuvenz CUȚOVLAH cuvioșa v. cuvenz CUȚU cuvioșenie v. cuvenz cuțubatură v. codobatură cuvioșește v. cuvenz cuțui v. coțăz cuvioșze v. cuvenz cuțulache v. cz/țu cuviț v. covzț cuțulan v. cz/țu cuvița v. covzț cuțulz v. cz/țu cuviți v. covzț cuțulz/ș v. cz/țu CUZACCĂ cuțupem v. coțobănz CUZINET CUȚUREA CUZ/SM cuțurz1 v. cuțurea cwzniță n. cz/șniță1 cuțuri2v. cz/țu cuzunac v. cozonac CUȚUR/E CV v. currZculum cuțurzște v. cuțurze CVADRAGENAR, -Ă cuțut [ar.] v. cuțzt cvadrangular v. cadrangular cuțutar [mr.] v. cuțzt cvadrans v. cvadrzzplu cuțutaș [ar.] v. cuțzt cvadrant v. cvadrzzplu cuțutaș [mr.] v. cuțzt cvadrat v. cvadrzzplu cm cvadratz/ră v. cvadrzzplu CUVÂNT CVADRI- cuvânta v. cuvânt cvadrică v. cvadrzzplu cuvântare v. cuvânt cvadricolor v. culoare cuvântareț v. cuvânt cvadridimensional v. dimensiz/ne cuvântariu v. cuvânt CVADRIENAL cuvântăreț v. cuvânt cvadrifonic v. fonic cuvântător v. cuvânt cvadrifonze v. fonic cuvântătorze v. cuvânt CVADR/G cuvântologze v. cuvânt cvadrigemeni v. geamăn cuvelaj v. cz/vă cvadrilater v. cadrilater CUVENZ cvadrilateral v. latură cuvemnță v. cuvenz CVADRILION cuvent [ir.] v. cuvânt cvadrilobat v. lob CUVERTĂ1 cvadrimotor v. motor CUVERTĂ2 cvadripartzt v. parte cuvertă3 v. covertă1 cvadripetal v. petală CUVERTURĂ cvadripol v. pol cuvetă1 v. cz/vă CVADRIREMĂ cuvetă2 cf. chiuvetă cvadrisilabic v. silabă cuviat v. cuvenz cvadrivalv v. valvă cuvicularie v. cubzculum CVADRZVIUM cuviincios v. cuvenz cvadru- v. cvadri- cuviința v. cuvenz CVADRUMAN cuviințatec v. cuvenz cvadruped, -ă v. cvadrzzplu cuviznță v. cuvenz cvadrupla v. cvadrz/plu cuviințeaște v. cuvenz cvadruplet v. cvadrz/plu 568 cvadruplex v. cvadrzzplu CYBERSPAȚIU cvadruplez v. cvadrzzplu CYBORG CVADRUPLU cvalifica v. califica D cvalifîcație v. califica cvalitate v. calitate dăscusătură [mr.] v. coase cvalitatw n. calitate de-a clencea v. clenci cvantă v. cuantum de-a clincea v. clenci cvantic v. cuantum decacard v. coardă1 cvantitate v. cantitate declasa v. clasă cvantitatw v. cantitate declasifica v. clasă cvantum v. cuantum declimata v. cizmă cvart v. cart1 declimatiza v. cizmă cvart1 v. cvartă decloriza v. clor cvart2 v. cart1 (Addenda) declorofiliza v. clorofilă CVARTAL declorura v. clor CVARTĂ decoafa v. coafa cvartet v. cvartă decoagulare v. coagula cvartzr v. cartier decoct v. cocțizzne cvartiriâ v. cartier decretă v. cocțizzne cvarț v. cuarț decocție v. cocțizzne cvas v. covăsz decocțiune v. cocțizzne CV/tSI- decoda v. cod1 cv as iste Iar v. stea decodaj v. cod1 cvasiuman v. om decodor v. cod1 cvasiunanzm v. unanzm decodifica v. cod1 cvasiunanimitate v. unanzm decodificatar v. cod1 cvaternar v. cuaternar decodor v.cod1 CVER decofra v. cofraj cvestie v. chestizzne decofraj v. cofraj cvcstor v. chestor decofrare v. cofraj cvestură v. chestor decojz v. coajă cvietanție v. chit1 decolmata v. colmata cvietism v. chietzsm decolmataj v. colmata cvietist v. chietzsm decoIoniza v. colonze1 CV/NTĂ decolora v. culoare cvintel v. chintzc decolorantv. culoare cvintesență v. chintesență decoloratar v. culoare cvintet v. cvzntă decolorațze v. culoare CVINTILION decolorațiune v. culoare CVINTUPLU decomanda v. comanda evit1 v. chit1 decomandat v. comanda evit2 v. chit1 decompensa v. compensa evita v. chit1 decompensare v. compensa cvitanță v. chit1 decompensație v. compensa cvitanție v. chit1 decomposxții v. compzzne cvituz v. chit1 decompoza v. compzzne cvituială v. chit1 decompozabil v. compzzne CVORUM decompozzție v. compzzne cvoțient v. coțient decompozițiune v. compzzne cyanogeniu v. cian decomprcsie v. comprima CYBERCAFE decomprcsiz/ne v. comprima 569 decompresor v. comprima decuscuta v. cusczztă decomprima v. comprima decuscutator v. cusczztă decompune v. compz/ne decuva v. cz/vă decomuniza v. comz/n decuvaj v. cz/vă decomunizare v. comz/n demicaton n. coton deconcert v. concert demicilzndru v. cilzndru (Addenda) deconcerta v. concert demicoton v. coton deconcertant v. concert dendrocronologze v. cronologze deconecta v. conex1 desclex v. clei1 deconectant v. conex1 descleza v. clei1 decongela v. congela descleșta v. clește decongelație v. congela desele v. clei1 decongelațiune n. congela desclimata v. cizmă decongestiona. v. congestie desclimatiza v. cizmă decongest/v v. congestie desclironomisz v. clironom deconsidera. n. considera desclocz v. clocz decons ide rație v. considera descoase v. coase deconsiderăciune v. considera descobila v. cobzlă deconsilia v. conszliu descoifa, n. coafa deconsolida v. consolida descoja v. coajă deconspira v. conspira descojz v. coajă deconstructivzsm v. construz descojzt v. coajă deconstrzzcție v. construz descojitor1 v. coajă deconstruz v. construz descojitor2 v. coajă decont v. cont1 descojitz/ră v. coajă deconta v. cont1 descolăcz v. colac decontamina v. contamina descolătăcz v. colac decontracta v. contracta1 descolora v. culoare decontractura v. contracta1 descolorant v. culoare decontracturant v. contracta1 descolorațiune v. culoare decontracție v. contracta1 descolorătoriu v. culoare decoperta v. copertă descomercializa v. comerț decopertă v. copertă descomplecta v. complet1 decopia v. copie1 descompleta v. complet1 decopt v. cocțizzne descompon/bil v. compz/ne decQpție v. cocțizzne descompozxție v. compz/ne decopțiune v. cocțizzne descompozițiwne v. compz/ne decortica v. cortex descompz/ne v. compz/ne decorticator v. cortex desconcerta v. concert decorticație v. cortex desconcretizat v. concret decorticațiune v. cortex descongestiona v. congestie decositorzre v. cositor1 descongestionant v. congestie decQt v. cocțizzne desconsidera v. considera decredibiliza v. crede desconsiderație v. considera decredibilizare v. crede desconsiderațbane v. considera decredita v. credit desconsilia v. conszliu decrescendo v. crescendo descopcia v. copcă1 decripta v. crzptic descoperta v. copertă decrispare v. crispa descoperta v. copertă decroma v. crom descopilz v. copzl decupla2 v. czzplu descopleșz v. copleșz decupra v. czzpru descoraja. v. curaj 570 descorona v. coroană dicolon v. colon' descorticz v. cortex dicotiledon, -oane v. cotiledon descortorosi v. cortorosz dicotiledonat, -ă v. cotiledon descortorositor v. cortorosz dicotiledonic v. cotiledon descotorosz v. cortorosz dicromatic v. cromatic descotorositor v. cortorosz dicromatopsze v. cromatic descotoșmănav. contăș diplococ v. coc2 descotoșmăm v. contăș discoasire [ar.] v. coase descrede v. crede discoAsiri [mr.] v. coase descrzdit v. credit discolor v. culoare descredit'ă n. credit discoloru v. culoare descreiera v. creier discolorănt v. culoare descreierat v. creier discolorațiwne v. culoare descrescător v. crește discompleto. v. complet1 descrescand v. crește discompombil v. compzzne descresccndo v. crescendo discompune v. compz/ne dcscrescent v. crește disconfort v. confort descrește v. crește disconsideră v. considera descrețz v. creț disconsidemție v. considera descrețitor v. creț disconsilia. v. conszliu descrețitzzră v. creț discont v. cont1 descrosna v. crosnă disconta v. cont1 descrosnia. v. crosnă discontinua v. continuu descroșni^ v. crosnă discontinuație v. cont/nuu descroznia. n. crosnă discontimiațiune v. cont/nuu descrucișa v. crzzce discontinuzst v. contznuu descrunta v. crunt discontinuitate v. contznuu descrușnia v. crosnă discont/nuu v. contznuu descuibez v. cuib disconto v. cont1 des culpei v. cz/lpă disconvenabil v. convenz descidp&bil v. cz/lpă discortorisx v. cortorosz descumpăn/ v. cz/mpănă discotorisi v. cortorosz descumpăra v. cumpăra discount v. cont1 descumpărat v. cumpăra discredit v. credit descumpărăciz/ne v. cumpăra discredita v. credit descumpărătoriu v. cumpăra discrețx n. creț descumpărătz/ră v. cumpăra discromatic v. cromatic descununa v. cunz/nă discromatop, -ă v. cromatic descuragez v. curaj discromatopsic, -ă v. cromatic descuragiătM v. curaj discromatopsze v. cromatic descurajez v. curaj discrom/e v. cromatic descurajant v. curaj disculpe? v. cz/lpă descurajator v. curaj disculpabil v. cz/lpă descusătz/ră v. coase disculpație v. cz/lpă descuswt v. coase disculpațiwne v. cz/lpă descutropz v. cotrop/ discz/lpă v. cz/lpă descuviințez v. cuven/ discusâtura [ar.] v. coase descuviințător v. cuvenz discusătură [mr.] v. coase dezincri minez v. erzmă disc uscare [ar. | v. coase diclorbenzen v. benz/nă (Addenda) discuviinVă v. cuvenz dicoct v. cocțiz/nc dyschromatopsxe v. cromatic dicoft v. cocțizzne 571 E exocranian v. craniu echicurent v. curent1 elcuran v. coran electrocoagula v. coagula electrocomunicație v. comunica electroconcentrare v. centru (Addenda) electroconductor v. conduce electroconvzzlsie v. convzzlsie electrocopie v. copie1 electrocorindon v. corindon electrocorwnd v. corindon emicrame v. craniu empiriocrztic v. critic1 empiriocriticzsm v. critic1 enclitic v. clitic enclzză v. clztic encondrom v. condro- endocranian v. craniu endocraniu v. craniu endocranium v. craniu eneacord v. coardă1 enterococ v. coc2 enterocolită v. colon1 epicondil v. condzl epicondilian v. condzl epicondilită v. condzl epicontinental v. continent1 epicotil v. cotii epicotileu v. cotzl epicranian v. craniu epicraniu v. craniu epicrxsă v. criză epicritic v. critic1 epicriză v. criză escontent^ v. content escontentațizzne v. content escontentelux v. content escrescznță n. crește etnocoregrafie v. coregrafie etnocultural v. cult1 etnocultz/ră v. cult1 eucromozom v. cromozom ex-coleg v. coleg ex-comunist v. comzzn excontenta v. content excontenteluz v. content ex-coronat v. coroană excorporație v. corp excrescență v. crește exocolecistopexie v. colecist exocortex v. corte,x extraconjugal v. conjugal extraconstituțional v. constitui extracontabil v. cont1 extracorporal v. corp extracranian v. craniu extra-creț v. creț extracurent v. curent1 extracurricular v. curriculum F farfal v. cvartal fârtai v. cvartal fart^l v. cvartal fart^iu v. cvartal fârtal v. cvartal ferocrom v. crom fiecz/m v. cum fieșteczzm v. cum fietecwm v. cum fitecwm v. cum fleși v. cofleșz fotoclz/b v. club1 fotocoagulare v. coagula fotocoagulator v. coagula fotocoagulograf v. coagula fotocolografie v. colografie fotocolor v. culoare fotocolorimetru v. culoare fotocompoziție v. compzzne fotoconductibilitate v. condzzce fotoconductiv v. condzzce fotoconductivitate v. condzzce fotoconductor v. condzzce fotocondzzcție v. condzzce fotocopia v. copie1 fotocopiator v. copie1 fotocopie v. copie1 fotocopier v. copie1 fotocrom v. cromatic fotocromatic v. cromatic fotocromie v. cromatic fotocromografie v. cromatic fotocronică v. cronică fotocronograf v. cronograf1 fotoculegere v. culege fotocuplor v. czzplu fllltMC v. coltzzc fultwcd v. coltzzc 572 G greier" v. creier greițar n. creițar geocriologZe v. criologZe giroclinometru v. clinometru girocompas v. compas glanet v. clarinet glas2 v. clasă glasă v. clasă glince v. clin1 ghnță v. clin1 glisteari v. clistZr glistxr v. clistZr glucocorticoZd v. cortex gobaie v. cobe goblezan v. copZl goblizan v. copZl goborx v. coborz goccă v. cotcă godârvac v. codârvac godinete v. cobilete gogea v. cogeamite gogeamite v. cogeamite gogemite n. cogeamite gogoli v. cocolz' gogolZe v. cocoloș gogolitQr v. cocolz’ gogolZu v. cocoloș gogoloațe v. cocoloș gogoloi v. cocoloș gogolsș n. cocoloș gogoța v. cocoța gojbălZță v. cobe goygogea v. cogeamite gojgogemite n, cogeamite goloprasciță v. coropZșniță golopraștiță v. coropZșniță golopr\șniță v. coropzșniță gombara v. cumbara gonococ v. coc2 gonoștință v. coropzșniță gorăi v. corăZ1 goropiștniță v. coropZșniță gotofmțișem v. cotofleanț gotofreanț v. cotofleanț govinete v. cobilete grad el v. c radei grainic' v. crainic1 gramic~ v. crainic" grăită v. creițar grampiri (pl.) v. cn/mpenă grame v. crainic2 grâng v. crâng grevea v. crivală gri-gri v. cri grilă2 v. crzlă gri țar v. creițar grițăraș v. creițar grivac v. crivac1 grivală v. crivală grivea v. crivală griveț v. crzvăț groh2 n. crov grambă v. crzzmpenă grampă v. crz/mpenă grampen v. crz/mpenă grwmpene v. crz/mpenă grumpu (pl.) v. crz/mpenă grumpir v. crz/mpenă g\icmă v. cz/șmă1 guglwf V. cuglzvf gz/guZ v. cucz/i1 gugldi v. cocolz gUglllufN. CUglz/f gaj bă v. cz/jbă gujbăliță v. cobe gujbx v. cz/jbă gajniță v. cz/șniță1 gulastră [mr.] v. colastră gumbara v. cumbara gurban v. curbau gusta"' v. custa1 gașbă v. cz/jbă H hacean v. cocean haldeean v. caldeic (Addenda) haldeic v. caldeic (Addenda) haldeiesc v. caldeic (Addenda) haldeu v. caldeic (Addenda) halocromZe v. cromatic heliocrom/e v. cromatic hematocrom v. cromatic hemicranZe v. craniu hemicriptofZtă v. criptof/ta hcmicristalZn v. cristal heterocromZe v. cromatic heterocromosom v. cromozom heterocromozom v. cromozom hexaclorbenzen v. benzină (Addenda) hexaclorz/ră v. clor hexacoralier v. coral1 573 hexacord v. coardă hronograf v. cronică hidrocortizon v. cortizon hronografie v. cronică hidrocosmetică v. cosmetic hronolog v. cronologze hipercloremie v. clor hronologhic n. cronologze hiperclorhidrie v. clor hronologhicosc v. cronologze hipercorect v. corect hronologhicoște v. cronologze hipercorectitz/dine v. corect hronologhic v. cronologze hipercritic v. critic1 hronologhic n. cronologze hipercrz'tică v. crztic1 hronologic v. cronologze hipocloremie v. clor hronologiccsc v. cronologze hipoclorhidrie v. clor hronologic v. cronologze hipocloric v. clor hronomotru cronometru hipoclorit v. clor huhoi n. cucz/i1 hipocloros v. clor huhui^t v. cucz/i1 hipocotil v. cotzl hnjbă v. cu] bă hipocotileu v. cotzl hurma. v. curmală hipocristalin v. cristal hurmed v. curmală hipocromie v. cromatic hurmală v. curmală hipsocrom v. cromatic hipsocromie v. cromatic I hUsă v. clisă1 hlisos v. clzsă1 icoTe [ir.] v. coi1 hlor v. clor idiocromatic v. cromatic hloră v. clor idiocromatism v. cromatic hloric v. clor idiocromosom v. cromozom hlorosisi v. cloroză idiocromozom v. cromozom hlorotic, -ă v. cloroză ililie v. colilie hodr^g n. cotor1 imparicopitat v. copztă1 hodre^ng v. cotor1 inclasabil v. clasă holedoc coledoc inclement v. clement holedoh v. coledoc inclemență v. clement holcric v. coleric incoagulabil v. coagula holocristalin v. cristal incoagulabilitate v. coagula homochrom v. cromatic incoercibil v. coerciție homochromie v. cromatic incoercibilitate v. coercz’ție homocrom v. cromatic incoerent v. coerent homocromie v. cromatic incoerență v. coerent hondrină v. condro- incognito v. cognitzv hor v. cor1 incognoscibil v. cognitzv har iu v. cor1 incognoscibilitate v. cognitzv horv&t, -ă v. croat incoheranță v. coerent horvătesc v. croat incohercnt v. coerent horvătește v. croat incolor v. culoare hrzmă v. cramă incombustibil v. combzzstie hrom v. crom incombustibilitate v. combzzstie hrom^tic, -ă v. cromatic incomensurabil v. comensurabil hromaticesc v. cromatic incomensurabilitate v. comensurabil hromium v. crom incomestzbil v. comestibil hronic1 v. cronic1 incomod v. comod hronic2 v. cronică incomoda v. comod hronic&r v. cronică incomodant v. comod hronică v. cronică 574 incomodație v. comod incomoditate v. comod incomparabil v. compara incompatibil v. compat/bil incompatibilitate v. compat/bil incompetent v. competență incompetență v. competență incompetente v. competență incompetență v. competență incomplect n. complet1 incomplet v. complet1 incomprehensibil v. comprehensiune incomprehensibilitate v. comprehensiune incomprehensiiine v. comprehensiune incomprehens/v v. comprehensiune incompreimbile v. comprehensiune incomprensibilit&te v. comprehensume incompresibil v. comprima incompresibilitate v. comprima incomunicabil v. comunica incomunicabilitate v. comunica incomutabil v. comuta incomutabilitate v. comuta inconceptibil v. concepe inconciliabil v. concilia inconform/sm v. conform inconfort v. confort inconfortabil v. confort inconfundabil v. confunda incongruent v.congruent incongruență v. congruent incongruitate v. congruent inconit v. cognitiv inconsciență v. conștiință inconsecmță v. consecvent inconsecvent n. consecvent inconseciânță v. consecvent inconsecvent v.consecvent inconsecvență v. consecvent inconsistent v. consista inconsistență v. consista inconsolabil v. consola inconstant v. constant inconstanță v. constant inconstatabil v. constata inconsumabil v. consuma inconștient v. conștiință inconștiență v. conștiință inconștiu v. conștiință incontestabil v. contesta incontestabilitate v. contesta incontestat v. contesta incontinent v. continență incontinență v. continență incontmuu continuu incontrolabil v. control inconturnabil v. conturna inconvenabil v. conveni inconvenient v. conveni inconveniență v. conveni inconvenienție v. conveni inconvemnță v. conveni inconvertibil v. converti incorect v. corect incorectitate v. corect incorectitz/dine v. corect incorecție v. corect incorecțiane v. corect incorigibil v. corect incorigibilitate v. corect incorijibil v. corect incorpora v. corp incorpombil v. corp incorporai v. corp incorporaiitate v. corp incorporant v. corp incorporație v. corp incorporațiune v. corp incorwpt v. corz/pe incoruptibil v. corz/pe incoruptibilitate v. corz/pe increat v. crea1 incredz/1 v. crede incredulitate v. crede incrimina v. cr/mă incriminație v. cr/mă incriminațiwne v. cr/mă incrusta v. crz/stă incrustație v. crz/stă incrvstațiwie crz/stă inculpa v. cz/lpă inculpat, -ă v. cz/lpă incz/lt v. cult1 incultz/ră v. cult1 incurabil v. cz/ră incurabilitate v. cz/ră incurba v. curb indecompozabil v. compz/ne indescompon/bil v. compz/ne infectocontagios v. contagiz/ne interclz/buri v. club1 intercolonament v. coloană intercomunal v. conu/n intercomunicație v. comunica 575 intercondiționa v. condzție interconecta v. conex1 interconexiune v. conex1 interconfesional v. confesa interconsonantic v. consoană intercontinental v. continent1 intercooperatzst v. coopera intercostal v. coastă1 intracolinar v. colznă1 intracontinental v. continent1 intracranian v. craniu intre costal n. coastă1 ipercrxtică v. critic1 ipocloric n. clor ipoclorit v. clor ipocloros v. clor ipocomisar v. comisar ipsocrom v. cromatic ipsocromxe v. cromatic ireconciliabil v. concilia xstalalt v. alt (Addenda) xstalant v. alt (Addenda) xstlalt v. alt (Addenda) xstlant n. alt (Addenda) î înclăz v. claie înclăzt v. claie înclex v. clei1 încleia v. clei1 încleioșa v. clei1 încleioșeală v. clei1 încleioșx v. clei1 încleitz/ră v. clei1 încleșta v. clește încleștat v. clește încleștătar v. clește încleștătzzră v. clește încleștitxxră v. clește înclicoșz v. clic2 înclimata v. cizmă înclimăta n. cizmă înclina" v. clin1 înclinczt v. clenci înclinciurat v. clenci încloșnat v. clocz încocârja v. cocârja încocârjx v. cocârja încocleța v. cocleț încoclețx v. cocleț încoifa v. coif încoja v. coajă încolăcea, v. colac încolăceală v. colac încolăcz v. colac încolăczt v. colac încolăcitar v. colac încolăcitzzră v. colac încolătăcz v. colac încolivat v. colzvă încolona v. coloană încolța v. colț încolțat v. colț încolțeală v. colț încolțz v. colț încolțzt v. colț încolțitor v. colț încolțitwră v. colț încolțora v. colț încolțurat v. colț încomat v. coamă încomunare v. comz/n încondeia v. condei încondeială v. condei încondeiat v. condei încondeietar v. condei încondeietwră v. condei încondura v. condz/r1 încontenz v. contenz încontenxre v. contenz încontina n. contenz încontznuu v. contznuu încontra v. contra1 încopca v. copcă1 încopcetor v. copcă1 încopcetară v. copcă1 încopcia v. copcă1 încopciat v. copcă1 încopcietor v. copcă1 încopcietz/ră v. copcă1 încoragia v. curaj încorăja v. curaj încorăjx v. curaj încorciovea v. cociorvă încord v. coardă1 încorda v. coardă1 încordat v. coardă1 încordăciz/ne v. coardă1 încordător1, -toare v. coardă1 încordător2 v. coardă1 încordătzzră v. coardă1 încorna1 v. corn1 încorna2 v. corn1 576 încornățeL -ea v. com încremenitar v. cremene încornora v. com1 încrengătzzră v. creangă încornorat v. com1 încrepenzt v. crepenz inc or mira v. corn1 încresczzt v. crește încornurat v. corn1 încresta2v. creastă1 încorona v. coroană încrestătzzră v. creastă1 încoronație v. coroană încreștina v. creștzn încoroni v. coroană încreștini n. creștzn încorpora v. corp încreț v. creț încorporabil v. corp încrețeală v. creț încorporai v. corp încrețz v. creț încorporant v. corp încrețzt v. creț încorporație v. corp încrețitar v. creț încorseta v. corset încrețitz/ră v. creț încorsetat v. corset încrezământ v. crede încortela v. cortel2 încrezător v. crede încoruna n. coroană încrezătzzră v. crede încoson v. coșar1 încrezz/t v. crede încota v. cot1 încriluz v. crzlă încoti v. cot1 incrimina v. erzmă încotoloci n. colac încrincina v. crâncen încotora v. cotar1 încrișca v. crâșca încotoreală v. cotar1 încrojna n. crosnă încotorz v. cotar1 încrosna v. crosnă încotoșma v. contăș încrosni v. crosnă încotoșmăna v. cantăș încrosnia v. crosnă încotoșmăm v. cantăș încroșna v. crosnă încotropz v. cotropz încrozna v. crosnă încotropitar, -toare v. cotropz încrucz v. crz/ce încotroșma v. cantăș încrucia v. crz/ce încotroșna v. cantăș încrucișa v. crz/ce încovățzt v. covată încrucișător1 v. crz/ce încovâltirzt v. coviltzr încrucișatăr v. crz/ce încovora v. covar încrucișătz/ră v. crz/ce încovriga v. covrzg încruda v. crud încovrigi v. covrzg încrunta v. crunt încrăcănat v. crac1 încruntător v. crunt încrâncena v. crâncen încruntătz/ră v. crunt încrânceni v. crâncen încrusta v. crz/stă încrâncina v. crâncen încrustație v. crz/stă încrânciuna v. crâncen încrușz v. crușz încrede v. crede încruzi v. crud încredere v. crede încuiba v. cuib încredincioșa v. crede încuibi v. cuib încredincioși v. crede încuibuz v. cuib încredința v. crede încuiubura v. cuib încredințat v. crede încujba v. cz/jbă încredințătar v. crede încujbătz/ră v. cz/jbă încredințeală v. crede încujbi v. cz/jbă încredinți v. crede inculpa v. cz/lpă încremeneală v. cremene încumătri v. cumătră încremenz v. cremene încumetrz v. cumătră 577 încumnățz v. cumnat încumplzt v. cumplzt1 încunoaște v. cunoaște încuno știința. v. cunoaște încunoștința v. cunoaște încununa v. cumznă încuragia. v. curaj încuraja v. curaj încurajator v. curaj încurăj-ă v. curaj încurăjitor v. curaj încurânda v. curând încurela v. curea încurelat v. curea încurmezișa v. curma încurpenz v. czzrpen încurțz v. czzrte încurunda. v. curând încnscră v. czzscru încuscrz v. czzscru încuscrzt v. czzscru încușba. v. czzjbă încușbx v. czzjbă încuțita v. cuțzt încuviința v. cuvenz încuviințător v. cuvenz intrecostad v. coastă1 J janț v. cleanț1 jurisconsz/lt v. consulta K kilocuvânt v. cuvânt knez v. cneaz knută v. cnut Kobalicza (antrop.) v. cobzlâ Kobillja (antrop.) v. cobzlă kocsobe v. cocioabă Koczane (antrop.) v. cocean Kolesa (antrop.) v. coleașă Koliessa (antrop.) v. coleașă Koliscr (antrop.) v. coleașă Kopach v. copac Koperseul v. copârșeu Korbul v. corb Krecz (antrop.) v. creț Kretz (antrop.) v. creț Kunj (top.) v. cui L lamelicorn v. corn1 lipocrom v. cromatic lithochroime v. cromatic litocromze v. cromatic locotz'ță v. clocotzci1 M macroclzmă v. cizmă macrocosm v. cosmos macrocosmic v. cosmos macrocosmos v. cosmos macrocristalzn v. cristal malcontent v. content megacolon v. colon1 megacosm v. cosmos megacosmos v. cosmos mcningococ v. coc2 metacromatic v. cromatic metacromaz/e v. cromatic metalocromze v. cromatic microclimat v. cizmă microclimatic v. cizmă microclimatologze v. cl/mă microclzmă v. cizmă micrococ v. coc2 microcomentariu v. comenta microcomputer v. computa microcosm v. cosmos microcosmic v. cosmos microcosmos v. cosmos microcoulomb v. coulomb microcosmos v. cosmos microcristalm v. cristal microcurent v. curent1 microfotocopie v. copie1 minicomputer v. computa minicontainer v. container minicronică v. cronică miocrom v. cromatic molcovan v. colcovan monoclorurat v. clor monocord v. coardă1 monocotiledon, -ă v. cotiledon monocotiledonat. -ă v. cotiledon monocotilidon, -â v. cotiledon monocristal v. cristal monocrom v. cromatic monocromatic v. cromatic monocromator v. cromatic 578 monocromze v. cromatic monocultzzră v. cult1 motocompresor v. comprima motocositoare v. coasă motocros v. cros1 motocroszst v. cros1 multicolor v. culoare multicultural v. cult1 multiculturalzsm v. cult1 multicultural itate v. cult1 multicuspzd v. cuspzdă N nascorn v. corn1 nascorniță v. corn1 nasicom v. corn1 ncrun^e [ar.] v. cunzznă ncruți:are [ar.] v. crzzce ncruțire [ar.] v. crace ncruțzșalui [ar.] v. crzzce ncruțzșu [ar.] v. crzzce ncurți:are [ar.] v. crzzce ncurunare [ar.] v. cunzznă ncurunari [mr.] v. cunzznă neclar v. clar1 neclaritate v. clar1 neclătzre v. clătz neclătzt v. clătz neclătitor v. clătz neclentit v. clintz neclintzre v. clintz neclintzt v. clintz neclipzre v. clipz neclipzt v. clipz neclocitor v. clocz necochet v. cochet necolegial v. coleg necolegialitate v. coleg necolor v. culoare necombatant v. combate necombustzbil v. combzzstie necomensurabil v. comensurabil necomercial v. comerț necomerciant v. comerț necomestibzl v. comestzbil necommăsur&bil v. comensurabil necomod v. comod necomoditate v. comod necomparabil v. compara necompatzbil v. compatzbil necompatibilitate v. compatzbil necompetent v. competență necompetență v. competență necompetenție v. competență necompetmte n. competență necompetxnță v. competență necomptect v. complet1 necomplet v. complet1 necomplezant v. complezent necomplezanță v. complezent necomplezent v. complezent necomplezență v. complezent necomplicat v. complica necomplinzt v. complinz necomprehenszbil v. comprehensizzne necompreszbil v. comprima necompresibilitate v. comprima necomprimabil v. comprima necompromițător v. compromzte necomunicabil v. comunica necomunicatzv v. comunica necomutabil v. comuta neconciliabil v. concilia neconcludent v. conclzzde neconcordant v. concorda neconcordanță v. concorda necondamnabil v. condamna necondiționat v. condzție neconfidențial v. confident neconfiscabil v. confisca neconform v. conform neconformzsm v. conform neconformzst, -ă v. conform neconformitate v. conform neconfortabil v. confort necongeneric v. congener neconherent v. coerent neconjugabil v. conjuga neconsecmță v. consecvent neconsecutzv v. consecutzv neconsecvent v.consecvent neconsecvență v. consecvent neconsecvznție v. consecvent neconsistent v. consista neconsolabil v. consola neconstant v. constant neconstanță v. constant neconstituțional v. constituz neconstituționalitate v. constituz neconștiincios v. conștiznță neconștiu v. conștiznță 579 necontagios v. contagiune necontenit v. contenz neconten/re v. conten/ neconten/t v. conten/ necontentăluit v. content necontestabil v. contesta necontestabilitate v. contesta necontestat v. contesta necontin v. contenz necontZnuu v. cont/nuu necontroversat v. controversă neconvenabil v. convenz neconveniență v. convenz neconvenință v. convenz neconvențional v. convenz neconvert/bil v. convertz neconvingător v. convznge necooperant v. cooperez necoprins v. cuprinde necopt v. coace necorcit, -a v. corc/1 necorect v. corect necorectitzzdine v. corect necorespunzătar v. corespz/nde necorporal v. corp necoruptzbil v. corzzpe necoruptibilitate v. corzzpe necostisitor v. costa1 necovârșZt v. covârșZ necreat v. crea1 necredință v. crede necredere v. crede necredincios, -oasă v. crede necredincioș/re v. crede necredința v. crede necredznță v. crede necredzzl v. crede necredulitate v. crede necreșt/n v. creșt/n necreștinesc v. creșt/n necreștinește v. creșt/n necrezare v. crede necrezământ v. crede necrezzzt v. crede necrezuț/e v. crede necritic v. crztic1 necriticabil v. crztic1 nccruțalnic v. cruța necruțat v. cruta necruțător v. cruta necucer/e v. cucer/1 necucerznță v. cucer/1 necucerzre v. cucer/1 necucernic v. cuceri1 necucernicește v. cuceri1 necucernicz'e v. cucer/1 necucirire v. cuceri1 necufundos v. cufunda1 necugetare v. cugeta necugetat v. cugeta necugetător v. cugeta neczzlt v. cult1 necultivabil v. cult1 necultzzră v. cult1 neezzm v. cum necumpăneală v. czzmpănă necumpănz're v. czzmpănă neczzmpăt v. cumpăta necumpătazre v. cumpăta necumpătător v. cumpăta ne cumpenei!ăi n. czzmpănă necunoaște v. cunoaște necunoaștere v. cunoaște necunoscător v. cunoaște necunoștznță v. cunoaște necunten v. contenz necuntemt conten/ necuntenit n. contenz necuntin v. contenz- necupr/ns v. cuprinde necurabil v. czzră nccurabilitate v. czzră neciiribln v. czzră necuragios v. curaj necurajos v. curaj necurat v. curat1 necurăcizzne v. curat1 necurățenie v. curat1 necurățz v. curat1 necurățZe v. curat1 necurățzme v. curat1 necurățitor v. curat1 necurios v. curios necuriozitate v. curios necurmare v. curma necurmat v. curma nccuscrzrc v. czzscru necustare v. custa1 necutezanță v. cuteza necutezat v. cuteza necutezator v. cuteza necuvântare v. cuvânt necuvântat v. cuvânt necuvântăr/t v. cuvânt 580 necuvântător v. cuvont orișiczzm v. cum necuvenzt v. cuvenz orocheșniță v. coropzșniță necuviincios v. cuvenz ortocromotic v. cromotic necuviznță v. cuvenz ortocromatzsm v. cromotic necuviințeoște v. cuvenz oxiclorzzră v. clor necuvinat n. cuvenz nectivimnță v. cuvenz p necuvios, -oosă v. cuvenz nedecompozobil v. compzzne paleoclimatologze v. cizmă neîncredere v. crede paleoclzmă v. cizmă neîncredințore v. crede paleocreștzn v. creștzn neîncrezător v. crede palpicorn v. corn1 neîncrezzzt v. crede pancromotic v. cromotic neîncuviințot v. cuvenz paraclznic v. clznic nemaicunosczzt v. cunooște paricopitot v. copztă1 neoclosic v. closic patratură v. cvadrzzplu neoclasiczsm v. closic patrirem v. cvadriremă neocolonialzsm v. colonze1 patruman n. cvadrumon neocolonialzst, -ă v. colonze1 păgor [ar.] v. coborî neocomunzsm v. comzzn pedoclimotic v. cizmă neocomunzst, -ă v. comzzn pentaclorzzră v. clor neocortex v. cortex pentacord v. coordă1 neocrztic v. crztic1 perclorot v. clor neocriticzsm v. crztic1 percloric v. clor neocriticzst, -ă v. crztic1 perclorur n. clor nerecunoscător, -toore v. cunooște perclorzzră v. clor nerecunoștznță v. cunooște pericolecistztă v. coleczst nicicaczzm v. cum pericolztă v. colon1 niciczzm v. cum pericolpztă v. colpztă nicideczzm v. cum pericorticol v. cortex nicridxnță v. crede pericranion v. croniu nicwm [ar.] v. cum pericranion v. croniu nicurat [ar.] v. curot1 pericroniu v. croniu nicurat n. curot1 piroclostic v. clostic nicurmare [ar.] v. curmo piroclastzt v. clostic nicurmat [ar.] v. curmo pitonag v. cotonoogă nonconformzsm v. conform pitonog v. cotonoogă nonconformzst, -ă v. conform pneumococ v. coc2 noncontradzcție v. contrazzce pneumococic v. coc2 nye kuvinat v. cuvenz pocăneo v. cocoie pogor [ar.] v. coborz o pogor v. coborz pogorămont v. coborz oareczzm v. cum pogorâcizzne v. coborz oarecumvo v. cum Pogorâș [top.] v. coborz oareșiczzm v. cum pogorât coborz octocoralier v. coroi1 pogorâtor, -toate v. coborz odecolon v. colonie- pogori v. coborz odicolon v. colonie2 pogord v. coborz omnicolor v. culoore pogorî v. coborz optocuplor v. czzplu pohârlă v. cotorlă oriczzm v. cum policlinică v. clznic 581 policlorzzră v. clor policondensare v. condensa pol ieri stal zn v. cristal policrom v. cromatic policromat v. cromatic policromze v. cromatic popârnâu v. copârșeu popârștâu v. copârștoi poponeacă v. copeneață portclișeu v. clișeu portcontainer v. container portereion v. creion portcuț/t v. cuțzt posteomun/sm v. comz/n postcomunzst v. comz/n postcuratzv v. cz/ră postez/ră v. cz/ră poșmag1 v. cocioabă potaie v. cotei1 preacovârșz v. covârșz preacredincios v. crede preacucernic v. cucerz1 preacucernicește v. cucerz1 preacumpăra v. cumpăra preacurat, -ă v. curat1 preacure v. cz/rge preacurge v. cz/rge preacurvar v. cz/rvă preacz/rvă v. cz/rvă preacurvz v. cz/rvă preacurv/c v. cz/rvă prcacuviznță v. cuvenz preacuvios. -oasă v. cuvenz preacuvioș/e v. cuvenz preclasic v. clasic preclasiczsm v. clasic predat/ v. clătz preclintcală v. clintz preclint/ v. clintz precolumbian v. columbian precomandă v. comanda p re comă v. comă1 precombzzstie v. combz/stie precomprimare v. comprima precomprimat v. comprima preconcentrare v. centru (Addenda) preconcepție v. concepe preconcepțiune v. concepe preconcepz/t v. concepe preconsolidare v. consolida preconstituzt v. constituz prccontract v. contract precontractual v. contract p record ia 1 v. cord1 precorector v. corect precorectM v. corect precorectz/ră v. corect precovârși v. covârșz precredincios v. crede precreșt/n v. creșt/n precz/get v. cugeta precugeta v. cugeta precugetare v. cugeta precugetător v. cugeta precz/m v. cum precumpănz v. cz/mpănă precumpănitor v. cz/mpănă precumpem v. cz/mpănă precz/muși v. cum precunoșt/nță v. cunoaște precurmi, -ă n. curat1 precz/rge v. cz/rge precurma v. curma precurmător v. curma precurvar v. cz/rvă precurvx v. cz/rvă precurvie v. cz/rvă precuvânta v. cuvânt precuvântare v. cuvânt precuvântător v. cuvânt precuviniQs v. cuvenz precuvinius v. cuvenz precuvios v. cuvenz pricoaseri [mr.] v. coase pricoațiri [mr.] v. coace pricunoaștire [ar.] v. cunoaște pricurari [mr.] v. cz/rge proclinteală v. clintz proclintz v. clintz proclztic v. clz‘tic proclzză v. clztic procoase v. coase proconsul v.consul proconsular v. consul proconsulat v. consul procrea v. crea1 procreat/v v. crea* procreator v. crea1 procreație v. crea1 pwcreațiAme v. crea1 procr/ște v. crește procufunda v. cufunda1 procunoaște v. cunoaște procunoșt/nță v. cunoaște 582 precuvântare v. cuvânt protoclorurat v. clor protoclorz/ră v. clor protocord#t v. cordat1 prucurari [mr.] v. cz/rge pseudococaznă v. coca1 pseudococs v.cocs pseudocolozd v. colozd pseudoconglomerat v. conglomera pseudocre#ție v. ere#1 pseudocredznță v. crede pseudocrztică v. crztic1 pseudocronică v. cronică pseudocrz/p v. crup2 pseudocultzzră v. cult1 pugon n. coborz Q quadragenar, -ă v. cvadragenar quadrat v. cvadrz/plu quadratură v. cvadrz/plu quadrxgă v. cvadrzgă quadrxgiu v. cvadrzgă quantum v. cu#ntum qu^rtă v. cv#rtă quasi- v. cv#si- quaternar v. cuaternar quorum v. cvorum R radioclz/b v. club1 radiocom#ndă v. comando radiocomp#s v. comp#s radiocomunicoție v. comunic# radioconductor v. condzzce ras caca nat v. crac1 răscăcăra v. crac1 răscăcărătz/ră v. crac1 răscăcărel v. crac1 răscăci v. crac1 răscăia v. crac1 răscăna v. crac1 răscăneoță v. crac1 răsclâncăz v. clanc răsclocz v. clocz răsco#ce' v. co#ce răscocină1 v. cocină răscocora v. cocor1 răscocori v. cocor1 răsconvzns v. convznge răscopita v. copztă1 răscopite#lă v. copztă1 răscraci v. crac1 răscrăcăn# v. crac1 răscrăcăra v. crac1 răscrăce#lă v. crac1 răscrăcz v. crac1 răscrede v. crede răscroz1 v. croz1 răscroi2 v. croz1 răscroi#lă v. croz1 răscroitz/ră v. crez1 răscrz/ce v. crz/ce răscruci1 v. crz/ce răscrucz2 v. crz/ce răscucăz v. cuc1 răscucui v. cuc1 răscugetare v. cugeta răscumpăra v. cz/mpănă răscz/mpăr v. cumpăra răscumpăra v. cumpăra răscumpărabil v. cumpăra răscumpărat v. cumpăra răscumpărător v. cumpăra răscumpărătz/ră v. cumpăra răscuno#ște v. cuno#ște răscurb#t v. curb răspundenție v. corespz/nde reaclimatiz# v. cizmă recitz v. citz (Addenda) reclas# v. clasă reclasific# v. clasă reclădz v. clădz reco#ce v. co#ce recoborz v. coborz recodific# v. cod1 recognitzv v. cognitzv recognzție v. cognitzv recognițiune v. cognitzv recognosczbil v. cognitzv recoloniz# v. colonze1 recolora v. culo#re recombin# v. combin# recoment# v. comenta recompartimenta v. compartiment recompens# v. compens# recompensator v. compens# recompensatoriu v. compens# recompens#ție v. compens# recompensațiune v. compens# recompensă v. compens# recomptnsie v. compens# 583 recompensine v. compensa recompenzație v. compensa recompQnză v. compensa recompuzie v. compensa recompozzție v. compz/ne recompozițiile v. compzzne recomprimare v. comprima recompzzne v. compzzne recompusăcine v. compzzne reconcilia v. concilia reconciliatul v. concilia reconciliație v. concilia reconciliațiune v. concilia recondiționa v. condzție recondzzce v. condzzce recondzzcție v. condzzce reconfirma v. confirma reconfort v. confort reconforta v. confort reconfortant v. confort reconfortator v. confort reconfortație v. confort reconforiaține v. confort reconsidera v. considera reconsiliație v. concilia reconsolida v. consolida reconstituant v. constituz reconstituz v. constituz rcconstitzzție v. constituz reconstituține v. constituz reconstructzv v. construz rcconstrzzcție v. construz reconstrucțiile v. construz reconstruz v. construz reconvalescent v. convalescent reconvalescență v. convalescent reconvenție v. convenz reconvcnțional v. convenz reconvențizzne v. convenz reconversie v. convertz reconversiune v. convertz reconvertz v. convertz reconvoca v. convoca recopia v. copie1 recoprxnde v. cupr/nde recrea" v. crea1 recreanță v. creanță recreație" v. crea1 rec r ista li za v. cristal recristalizare v. cristal recroma v. crom recucerz v. cucer/1 reculege v. culege recunoaște v. cunoaște recunoscător v. cunoaște recunoștznță v. cunoaște recuprznde v. cuprznde recurba v. curb reîncorpora v. corp respund^nție v. corespzznde retrocompatibilitate v. compat/bil s salvcondzzct v. condzzce scăpări v. căpăra2 (Addenda) scărăjx v. coajă scărcca v. crâșca scărșca v. crâșca scârcca v. crâșca scărșca v. crâșca scârțaș v. cristac schiur v. chiu2 (Addenda) schxură v. chiu2 (Addenda) sclănch\ n. clipz sclapăț n. clipz sclimpwș v. clamp scl\păt} v. clipz sclxpăr v. clipz sclxpă? v. clipz sclxpăf v. clipz sclipeală v. clipz sclzpet1 v. clipz sclzpeț1 v. clipz sclip^r v. clipz sclipeței v. clipz sclipz v. clipz sclipzci v. clipz sclipicios v. clipz sclipznd v. clipz sclipzș v. clipz sclipzt1 v. clipz sclipzt2 v. clipi sclipitor v. clipz sclipitz/ră v. clipz sclipocz v. clipocz1 sclipos v. clipz sclipțx v. clipz sclipuz2 v. clipz sclipxxș v. clamp scoace v. coace scoardă v. coardă1 scobăn v. coborz sco bora re v. coborz 584 scoboraș v. coborz scoborat v. coborz scoborâtor, -toare v. coborz scoborz v. coborz scoboz v. cobz/z scof n. cofa scofânda n. cufunda1 scofeturi v. cofeturi scofunda v. cufunda1 scoif v. coif scoifură v. coif scopită v. copztă1 scopită v. copztă1 scoreci v. coreț scorfi n. corfa1 scormoră v. cormană1 scornuț n. corn1 scoroambă v. coroabă scorobaie v. corobaie scorobană v. corobaie scorobeață v. corobete scorobote v. corobete scoroboț v. corobete scoroboaie v. corobaie scorodz2 v. coajă scorogi v. coajă scoroj v. coajă scorojeală v. coajă scoroj z v. coajă scorojitzzră v. coajă scorombar v. coroabă scoromnic v. coroabă sco roși tură v. coajă scorovaie v. corobaie scorovatic v. corovatic scort v. cort scorumnic v. coroabă scrambiță2 v. crdmpiță1 scrâșca v. crâșca scrâșcanie v. crâșca scrâșcat v. crâșca scripăț v. clipz scripeți v. clipz scripx v. clipz scrișca crâșca scrivac1 v. crivac1 scrivac~ v. crivac" scrivea v. crivală scriveală v. crivală scrob2 v. crov scrontir v. clondzr scubori v. cobon scufânda v. cufunda1 scufunda v. cufunda1 scufundaci v. cufunda1 scufundar v. cufunda1 scufz/ndă v. cufunda1 scufundător, -toare v. cufunda1 scufundătz/ră v. cufunda1 scufundzș v. cufunda1 scufundos v. cufunda1 scz/mpăr v. cumpăra scumpăra v. cumpăra scumpărătoare v. cumpăra scumpărătoriu v. cumpăra scupăra v. cumpăra scupera v. cumpăra scura v. curat1 semiclandestzn v. clandestzn semiclandestinitate v. clandestzn semiclasic v. clasic semicoagulat v. coagula semicoardă v. coardă1 semicoborâtor v. coborz semicocs v. cocs semicocsificare v. cocs semicolonial v. colonze1 semicolonze v. colonze1 semicomplicitate v. complzce semiconductor v. condz/ce semiconservă v. conserva semiconsoană v. consoană semiconsonantă v. consoană semicranze v. craniu semicretzn, -ă v. cretzn semicretinzsm v. cretzn semicristal v. cristal semiczzlt v. cult1 semicultural v. cult1 semicultz/ră v. cult1 semicz/mpănă v. czzmpănă semicurat v. curat1 senatus-consz/lt v. consulta sex-club v. club1 sociocognitzv coh sociocultural v. cult1 sperdie v. cosperdie stafilococ v. coc2 stafilococcze v. coc2 stafilococic v. coc2 stereocomparator v. compara stereocromic v. cromatic stereocromze v. cromatic streptococ v. coc2 585 streptococc/e v. coc“ streptococ ic v. coc2 subclasă v. clasă subclasificare v. clasă subclavicular v. clavzcul subclzmax v. clzmax subclznic v. clznic subcolonel v. colonel1 subcomisar v. comisar subcom/sie v. comzsie subcomisiune v. comzsie subcomitet v. comitet subconștient v. conști/nță subconști^nță v. conști/nță subconștiznță v. conștimță subcontract v. contract subcontracta v. contract subcontractant v. contract subcontrarietate v. contrar subcortical v. cortex subcultz/ră v. cult1 subcutan v. cutaneu subcutanat v. cutaneu subcutaneu v. cutaneu superconfort v. confort superczzpă v. cz/pă1 supercurățenie v. curat1 supraclasă v. clasă supracomandă v. comanda supracom primare v. comprima supraconceptual v. concepe supraconductibilitate v. condzzce supraconduct/v v. condzzce supraconductor v. condzzce supracondz/cție v. condzzce supraconfort v. confort supraconsolida v. consolida supraconszzm v. consume? supraconștient v. conști/nță supracopertă v. copertă supracotă v. cotă supracurent v. curent1 surclasa v. clasă Ș telecomanda v. comanda telecomandabil v. comanda telecomandă v. comanda telecomunicație v. comunica teleconczzrs v. concura teleconferznță v. confer/ telecontrol v. control telecronicar v. cronică telecronică v. cronică termocoagulare v. coagula termocompresor v. comprima termoconductibilitate v. condzzce termocondzzcție v. condzzce termocontractabil v. contracta1 termoconvecție v. convecție termocopiere v. copie1 tetraclorură v. clor tetracord v. coardă1 tetracordiu v. coardă1 tetracromatic v. cromatic tetracrom/e v. cromatic t/tor1 v. ctztor titor2 v. ctztor tîtorîcQsc v. ctztor titor\e v. ctztor toflegx n. cofleșz tofligi v. cofleșz (oltuș v. corcodzzșă toi tușa v. corcodzzșă topoclimatologic v. cizmă topoclimatologze v. cizmă topocl/ma v. cizmă topzzz2 v. cobzzz transcontainer v. container transcontaineriza v. container transconteineriz&re v. container transcontinental v. continent1 triclorurat v. clor triclorzzră v. clor tricolor v. culoare tricolori (pl.) v. culoare tricord v. coardă1 tricorn v. corn1 tricrom v. cromatic tricromatic v. cromatic tricrom/e v. cromatic șlen v. elen tricuspzd v. cuspzdă T T tăplăug v. clăpăzzg tehnicolor v. culoare ,/ac/âzz1 v. clățău 586 u ultracondensor v. condensa ultraconfidențial v. confident ultraconfortabil v. confort ultraconservator, -toare v. conserva unicolor v. culoare unicord v. coardă1 unicorn v. corn1 unicotiledonat v. cotiledon unicuspzd v. cuspzdă urocordat v. cordat1 varecum v. cum vasoconstrictor v. constrictor vasoconstrzcție v. constrictor vericum v. cum vicecomite v. comite1 viceconsul v. consul viceconsulat v. consul viceconte v. conte1 vicecrai v. crai1 vicont v. conte1 viconte v. conte1 vicontesă v. conte1 videoclzp v. clip1 viscomite v. comite1 vițăi v. covzț vițâșcr&i v. crai1 vițe crai v. crai1 viței v. covzț vițiz v. covzț vițizt v. covzț vițui v. covzț V varecum v. cum vasoconstrictor v. constrictor vasoconstrzcție v. constrictor vericum v. cum vicecomite v. comite1 viceconsul v. consul viceconsulat v. consul viceconte v. conte1 vicecrai v. crai1 vicont v. conte1 viconte v. conte1 videoclzp v. clip1 viscomite v. comite1 vițăi v. covzț vițâșcrai v. crai1 vițe crai v. crai1 viței v. covzț vițiz v. covzț vițizt v. covzț vițui v. covzț X xantocromatic v. cromatic xantocromze v. cromatic xerocopia v. copie1 xerocopie v. copie1 z zgheanț v. cleanț1 Imprimat în România